317119104-curcubeul-gravitatiei.docx

Curcubeul Gravițatiei Thomas Pynchon

Publicat SUA – 1973 România – 2010 Editura Polirom Număr pagini 880

Achtung! Nu veți afla multe despre carte în această recenzie! Pentru informații suplimentare (i.e: tot), trebuie s-o citiți!

Background Eram la bibliotecă. -- Mai vrei ceva? Mă uit eu la cartea pe care deja o luasem. Drumul de Mccarthy cu actorii din film pe copertă. Frici și năzuințe de hipster îmi cereau ceva ce de mult timp îmi înfrânam. -- Aveți ceva de Thomas Pynchon? Femeia caută în baza de date, se duce în spate, revine cu trei cărți. V , Țipătul Lotului 49 și, cea mai groasă, Curcubeul Gravitației. -- O iau pe asta, îi zic. -- OK, semnează aici. De unde știi de ea? Ce puteam să-i zic? Că în colțurile cele mai mizere din tot internetul (pe board-ul /lit/ al celebrului 4chan), cartea e considerată un Graal al cititorilor (ori Lumina Kirghiză sau poate un Aggregat-4) ? Nu i-am zis.

Am luat-o acasă. Mă atrăgea gândul de a o începe chiar atunci. Însă am rezistat tentației. Drumul înainte, apoi plăcerea. Și m-am ținut de cuvânt. Am ajuns nevătămat în fața cărții cu un avion pe copertă fără să știu că mai târziu aveam să mă întreb de ce avionul era unul japonez. Ce am simțit eu Câte treizeci de minute pe zi, pe ceas, de citit. Rareori patruzeci și cinci. Și mai rar, șaizeci. Am găsit o lume de sine stătătoare, una în care se leagă legături nebănuite, năucitoare prin complexitatea lor. O lume care se epuizează, dar nu chiar sau nu încă, care e pe cale să se epuizeze dar în ultimul moment se prelungește la infinit. Asta am simțit. Am căutat sens în poveste, am căutat să înțeleg descrierile – cele mai pătrunzătoare, în opinia mea, fiind cele ale locurilor ruinate – minuțioase, să prind ori să-mi desenez un plan întreg, o conspirație aflată în spatele lucrurilor spuse și m-am lovit inevitabil, într-un anumit punct, de confuzia admirativă. Ermetism! strigă lumea în relație cu romanul ăsta. Da, când am fost aspirat în acel vârtej de informații, referințe, accese dramatice, deznodăminte subite mai degrabă punctate de vocea autorială decât trăite de personaje, am fost de acord. Citești despre două personaje aflându-se pe o câmpie, în lumina roșiatică a apusului baltic și fără să-ți dai seama ajungi altundeva, într-un plat metafizic și cineva îți spune despre chimicale fictive și inventori reali – atât de abil și atent încât, fără un studiu dedicat, nu ai putea să-ți dai seama care-i cum – și, în mod ciudat, îți place pentru că, deși nu înțelegi tot ce se îndrugă acolo, e atât de muzical, copleșitor, necunoscut, îndeajuns de înrudit cu scena celor două personaje pentru a nu te alunga, dar totuși diferit, ceva aproape mitic. Am simțit uneori că autorul îmi vorbește prin personaje, l-am surprins de atâtea ori vorbind, spunându-mi direct despre ele, creionându-le trăirile în moduri foarte asemănătoare. El leagă destinul, ființa, sentimentele fiecăruia de drumul principal al poveștii, poveste nu a unui personaj, nici a unui război, ci a unei rachete, una singură. Toate planurile lumii, elementele, conspirațiile, organizațiile, geniile sale se definesc raportându-se la ea. Chiar dacă racheta în sine nu-ți pare interesantă, mitologia ei, modul cum povestea gravitează în juru-i, faptul că toate particularitățile lumii sunt introduse în roman pentru a-i sluji sunt admirabile. Veți spune că am trișat și că nu știți nimic despre carte după citirea pasajului de mai sus. Ei bine, de ce trebuie să știți? Eu ce am știut? Știți ce-am știut? Am știut că e o cartea complexă, că spune multe povești, că are multe planuri. Am știut că-i legată de-o rachetă. Și mai mult n-a fost nevoie. N-o să te ducă recenzia mea prin descrierile kilometrice, halucinații, fetișisme, întregi intrigi, povești despre secte fictive sau nu, viniete și jocuri atât de complexe și bine-gândite că spui jos pălăria. Sfaturi - Ține un dicționar pe aproape - Dacă ai posibilitatea, citește-o în engleză. Îmi pare rău că n-am făcut-o. - Dacă o citești în Engleză, fă rost de ghidul lui Weisenburger care explică multe referințe. Traducerea în română are notele de subsol luate din ghid, dar nu explică totul. Traducerea e excelentă

considerând faptul că povestea asta nu prea e menită să fie tradusă. Multe lucruri se pierd în trecerea asta. Câteva mici greșeli tipografice. Recomandat oamenilor care au așteptat toată viața o ’’capodoperă a ermetismului ’’, cum am făcuto și eu. Mi-am dat seama, undeva pe la ultimele pagini, că-mi găsisem capodopera doar că era mult, mult peste ceea ce-mi imaginasem eu în inocența mea. Și că, la urma urmei, Ermetism! strigă doar criticii leneși care n-au chef să studieze un roman.

Bocioacă Mircea