Alexandru Lapusneanu

Alexandru Lapusneanu – caracterizare Dumitra Claudiu Imaginea lui Lapusneanu, personaj creat de Negruzzi, nu se poate suprapune datelor oferite de istorie si desigur nici nu se recomanda din punctul de vedere al cerintelor impuse de o opera beletristica. Alexandru Lapusneanu este personajul principal al nuvelei cu acelasi titlu prin calitati de exceptie si efecte extreme, Negruzzi reusind sa intruchipeze un personaj unic prin complexitatea acestuia. Este asezat in centrul nuvelei, toate celelalte personaje, ca si actiunile prezentate, sunt orientate spre reliefarea caracterului acestuia. Asa cum e infatisat, trasatura sa dominata, care le subordoneaza pe toate celelalte, este dorinta de putere, de a o cuceri si de a o pastra cu orice pret. 29582ird77lfe4i Erou romantic, Lapusneanu este alcatuit din puternice trasaturi de caracter, un personaj exceptional, ce actioneaza in imprejurari deosebite. Autorul isi urmareste personajul, de-a lungul celor patru capitole, din momentul intrarii in tara si pana in clipa mortii. Tot ceea ce se intampla in aceasta nuvela poarta pecetea duritatii lui Lapusneanu. Astfel in capitolul I Lapusneanu este prezentat de catre autor, in detaliul frapant, amanuntit, conducandu-ne astfel in mijlocul starii de spirit a personajului. Caracterizarea acestuia este facuta inderect ,Negruzzi utilizeaza dialogul ca procedeu de caracterizare astfel personajul relevandu-si propriile sale trasaturi prin intermediul gesturilor, al gandurilor. Se observa ca Lapusneanu vorbeste in pilde, folosinduse de exclamatii si intrebari retorice, intrand astfel in categoria personajelor romantice. Prin puterea de evocare a dialogului, printr-o observatie a gesturilor, a mimicii se dezvaluie toata miscarea a viitorului tiran. Cand rememoreaza intaia domnie a lui Lapusneanu, autorul foloseste o succesiune de interogatii retorice, redand astfel furia personajului. Boierii ii cer lui Lapusneanu sa paraseasca tara, acesta insa este hotarat sa-si recupereze tronul. Din reactia lui Lapusneanu se contureaza doua amanunte specifice acestui personaj: cinismul si dorinta de razbunare. rf582i9277lffe Replicile exprima atitudini vizibile, starea sufleteasca a eroilor in timpul vorbirii asigurand caracterul scenic. Lapusneanu ii primeste pe cei trei boieri nu prea fericit , ba chiar cu sila, „silindu-se a zambi”.Replicile arata siguranta se sine si atitudinea provocatoare a domnului care-i face pe dusmanii sai sa-si dezvaluie ostilitatea si intentiile adevarate: „Am auzit, urma Alexandru, de bantuirile tarii si am venit s-o mantui; stiu ca tara m-asteapta cu bucurie”. Ultima parte a replicii este scanteia care declanseaza raspunsul invaluit in viclenie al lui Motoc si raspunsul dur, ferm, autoritar, intr-o izbucnire de furie si ura abia stapanita a Lapusneanului, exprimat in replici scurte, taioase, care arata impulsivitatea, omul violent, politicianul fara scrupule, neingaduitor in infruntarea cu boierii. Replicile au ramas memorabile, capatand valoare de sentinta. Negruzzi insoteste replicile cu observatii asupra fizionomiei personajului, care reflecta trairile interioare ale eroului: „raspunse Lapusneanul, a caruia ochi scanteiara ca un fulger”. Cand Motoc, plin de umilinta, ii cere lui Lapusneanu sa-l ia de partea sa, Lapusneanu da dovada de inteligenta curaj. Cu ajutorul unui proverb Lapusneanu il caracterizeaza pe Motoc: „lupu paru-si schimba, da naravul ba”. Printr-o singura linie, Lapusneanu surprinde liniile caracteristice boierilor: Veverita, dusman vechi, dar cinstit, Spancioc este tanar cu multa dragoste de tara, Stroici e naiv, de aceea nu cunoaste minciunile, iar Motoc e „invechit in zile rele” si „ciocoi fatarnic”. Dorinta de putere n-ar valora nimic daca n-ar fi sustinuta de o serie de alte calitati care sa-i dea posibilitatea de manifestare si dintre acestea, cea mai importanta este abilitatea in ceea ce priveste relatiile umane. Abilitatea de a face promisiuni linistitoare pentru ceilalti si care, personal, nu-l angajeaza cu nimic. Tot de aceasta tine si capacitatea de a-si stapani impulsurile violente, atunci cand are ceva de castigat de pe urma acestui lucru. Este expert in manipulare si declara cu cinism acest lucru atunci cand, la inceput, hotaraste sa-i crute, deocamdata, pe boieri, si pe Motoc in special: „te voi cruta, caci imi esti trebuitor, ca sa ma mai usurezi de blastemurile norodului”.

Alexandru Lapusneanu in prima sa domnie, a vrut sa multumeasca tot poporul. Faptul ca acest lucru nu i-a reusit atrage dupa sine vina personajului. Grecii numesc acest moment, moment numit hybris. Prin urmare Lapusneanu a fost alungat de la tron, fapt care a dat nastere poftei de razbunare. Procedeele de caracterizare cu care opereaza autorul in acest prim capitol sunt procedeele de caracterizare directa,din spusele autorului; autorul retine cateva detalii de comportament sau de expresie care au insa o greutate extraordinara in definirea trairilor personajului: „muschii i se suceau intr-un ras nervos. O astfel de tehnica de portretizare este experimentata de realisti in tehnica detaliului semnificativ sau frapant, precum si procedeul de caracterizare indirecta (prin dialog). Dialogul este de esenta dramatica, este lasat sa curga liber, autorul nu intervine nici cu scurte interventii scenice astfel incat capitolul are un aspect dramatic, iar personajul are consistenta tensionata si complexa a unui personaj viu. Lapusneanu este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica, ambitie si fermitate in organizarea razbunarii impotriva boierilor tradatori, aceasta fiind unica ratiune pentru care s-a urcat pentru a doua oara pe tronul Moldovei: „Daca voi nu ma vreti, eu va vreu”. Daca in primul capitol portretul lui Lapusneanu este scos in evidenta prin intermediul antitezei dintre boieri si Lapusneanu in al doilea capitol, caracterizarea lui Lapusneanu reiese din antiteza conflictuala dintre domnita Ruxanda si el. domnita Ruxanda e plina de intelepciune, gingasie pe cand Lapusneanu e crud, nemilos si fatarnic. Este de observat in acest capitol momentul in care Lapusneanu infuriat de cerinta domnitei, si anume de a inceta omorurile, pune mana pe jungher. Este o reactie necontrolata a lui, nepotrivita pentru un domnitor. Prin aceasta actiune, Lapusneanu dovedeste a fin un om obisnuit sa judece si sa faca dreptate singur, dupa propriile reguli. Auzind cererea domnitei, Lapusneanu o mustra „pentru vorbele nebune”, dar promite in final ca va inceta cu omorurile, insa nu inainte de a-i da leac de frica. Lapusneanu in momentul de fata, disimuleaza, dorind sa fie calm si se poarta autoritar fata de sotia sa, dar si cinic pentru ca in sine leacul promis o va ingrozi. Este o reactie de-a dreptul maladiva a personajului dand inca o data dovada de cruzime, spirit diabolic si spirit de razbunare. Procedeele pe care autorul le foloseste in capitolul doi sunt: caracterizare directa si caracterizare indirecta. In capitolul trei il surprinde pe Lapusneanu intrand in biserica prilej pentru autor sa realizeze descrierea costumului eroului.

Alexandru Lăpuşneanul: Personajul principal al nuvelei, erou romantic, cu atestare istorică - este alcătuit din puternice trăsături de caracter, un personaj excepţional, ce acţionează în împrejurări deosebite. Ca orice personaj principal de nuvelă, Alexandru Lăpuşneanul este foarte riguros conturat, având puternice trăsături de caracter. Lăpuşneanul este tipul domnitorului tiran şi crud, cu voinţă puternică şi spirit vindicativ (răzbunător), trăsături ce reies indirect, din faptele şi vorbele personajului. în organizarea răzbunării împotriva boierilor trădători, care constituie unica raţiune pentru care s-a urcat pentru a doua oară pe tronul Moldovei, vodă schingiuieşte, ciunteşte şi-i omoară pe boieri, le ia averile profitând de "cea mai mică greşeală dregătorească, la cea mai mică plângere". Hotărât să-şi ducă la îndeplinire planul, el este de neclintit, răspunzând cu mânie: "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu [...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce Dunărea cursul îndărăpt". Se dovedeşte bun cunoscător al psihologiei umane, care reiese din secvenţele ce relevă atitudinea lui faţă de Motoc, pe care-1 cruţă pentru a se folosi de perfidia şi ticăloşia Iui în aplicarea planului de răzbunare, precum şi din cea în care ştie să profite de mulţimea adunată la porţile curţii domneşti care-1 linşează, reuşind astfel să scape de unul dintre cei mai ameninţători duşmani ai săi, argumentând "Proşti, dar mulţi [...] să omor o mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat?". Deţine arta disimulării, scena din biserică fiind foarte semnificativă în acest sens; vodă, îmbrăcat "cu mare pompă domnească", a fi comis crime, citează din Biblie, în timp ce pregăteşte cel mai sadic omor din toate câte comisese - piramida de capete tăiate ale celor 47 de boieri ucişi la ospăţul domnesc, la care fuseseră

invitaţi. Cruzimea este trăsătură romantică şi dominantăa lui Lăpuşneanul, reieşind indirectdin multele scene cumplite: leacul de frică, linşarea lui Motoc, ameninţarea cu moartea a propriei familii, schingiuirea şi omorârea cu sânge rece, ba chiar cu satisfacţie a boierilor etc. Moartea violentă, prin otrăvirea lui Lăpuşneanul de către chiar blânda lui soţie, este tot de factură romantică. Caracterizarea directă: Făcută de naratorse conturează, prin redarea gesturilor şi a mimiciipersonajului, atât forţa de disimulare "în minutul acela el era foarte galben la faţă, ca şi racla sfântului ar fi tresărit"-, cât şi ura permanentă carei determină comportamentul: "sângele într-însul începu a fierbe". Norodul- este primul personaj colectiv constituit pentru prima oară într-o operă literară, după regula de mişcare şi de gândire unitară, reacţionând ca un singur om: "Prostimea rămase cu gura căscată.[...] începu a se strânge cete-cete [...] Toate glasurile se făcură un glas [...] în toate inimile fu ca o schinteie electrică." Autorul are măiestria artistică de a surprinde psihologia mulţimii, iar pentru a numi mulţimea constituită ca un singur personaj, foloseşte substantive şi expresii sugestive, ca: "gloata", "norodul", "câteva sute de mojici", "prostimea", "proşti", "mulţime", "idra cu multe capete". Motoc este boierul intrigant şi trădător, perfid şi cinic, care nu se dă în lături de la nimic pentru a profita de orice împrejurare care-i poate fi benefică. In antitezăcu Lăpuşneanul este domniţa Ruxanda, înzestrată numai cu trăsături pozitive, între care gingăşia, blândeţea şi iubirea de oameni. Procedeele de caracterizare, directe şi indirecte, repliciledevenite emblematice pentru construirea eroilor, compun personaje romantice, a căror trăsătură dominantă trimite şi către influenţe clasiciste, iar Nuvela "Alexandru Lăpuşneanul" este o nuvelă istorică deoarece cuprinde numeroase elementele realiste ilustrate de adevărul istoric, preluat de Costache Negruzzi din "Letopiseţul Ţării Moldovei" scris de Grigore Ureche: • ocuparea tronuluiMoldovei de către Alexandru Lăpuşneanul Pentru a doua domnie, între 1564-1569, întâlnirea lui Lăpuşneanul cu boierii"Motoc vornicul şi Veveriţă postelnicul şi cu Spanciog spătarul"; replica lui Alexandru vodă: "De nu mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mâ iubescu, eu îi iubescu pre dânşii şi tot voiu merge, ori cu voie, ori fâră voie"; scena ospăţului şi a măcelului de la curtea domnească, omorârea celor 47 de boieri: "...închis-au poarta şi ca nişte lupi într-o turmă făr de nici un păstor au întrat într-înşii, de-i snopiia şi-i junghiia, nu numai boierii, ce şi slujitorii. [...] Şi au perit atuncea 47 de boieri, fără altă curte ce nu s-au băgat în samă. Şi aşa după atâta nedumnezeire, îi pari ia că ş-au răscumpărat inima"; descrierea morţii lui Lăpuşneanuleste preluată în mare măsură de Negruzzi din aceeaşi cronică: "... văzându-să în boală grea ce zăcuse şi neavându nădejde de a mai firea viu, au lăsat cuvântu episcopilor şi boierilor, de-1 vor vedea că ieste spre moarte, iară ei să-] călugărească. Decii văzându-1 ei leşinându şi mai multu mort decât viu, [...] l-au călugărit şi i-au pus nume de călugărie Pahomie. Mai apoi, dacă s-au trezit şi s-au văzut călugăr, zic să fie zis că de să va scula, va popi şi el pre unii. [...] Roxanda, doamnă-sa, temându-se de un cuvântu ca acesta [...] l-au otrăvit şi au murit. Şi cu cinste l-au îngropatu în mănăstirea sa," Slatina, ce ieste de dânsul zidită". • în nuvelă, Costache Negruzzi face referiri directela inspira rea sa din cronica Iui Grigore Ureche, atunci când relatează prezentarea doamnei Ruxanda: "La moartea părintelui ei, bunului Petru Rareş, care, zice hronica, cu multă jale şi mâhniciune a tuturor s-au îngropat în sf.monastirea Probota, zidită de el, Ruxanda rămăsese, în fragedă vârstă, sub tuturatul a doi fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan"; prezentându-1 pe Ştefan, fratele Ruxandei, ca fiind un desfrânat: "«Nu hălăduia de răul lui nici o • jupâneasă, dacă era frumoasă», zice hronlcarul în naivitatea să". • în afară de datele istorice reale, în nuvelă se manifestă şi ficţiunea, ca rezultat al procesului de transfigurare a realităţii, ca produs al fanteziei autorului, sub formă de licenţe istorice. De pildă, Motoc, Spancioc şi Stroici nu mai trăiau în timpul celei de a doua domnii a lui Lăpuşneanu, deoarece fuseseră condamnaţi şi executaţi în Polonia. Referindu-se Ia valoarea incontestabilă a nuvelei "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi, George

Călinescu afirma că aceasta "ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet, dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate închipui o mai perfectă sinteză de gesturi patetice adânci, cuvinte memorabile, de observaţie psihologică acută, de atitudini romantice şi intuiţie realistă".

Alexandru Lapusneanu este personajul principal al nuvelei cu acelasi titlu prin calitati de exceptie si efecte extreme, Negruzzi reusind sa intruchipeze un personaj unic prin complexitatea acestuia. Este asezat in centrul nuvelei, toate celelalte personaje, ca si actiunile prezentate, sunt orientate spre reliefarea caracterului acestuia. Asa cum e infatisat, trasatura sa dominata, care le subordoneaza pe toate celelalte, este dorinta de putere, de a o cuceri si de a o pastra cu orice pret.

Alexandru Lăpuşneanul este o desăvârşită creaţie de valoare universală. Nu se poate închipui un portret mai viu într-un număr mai mic de gesturi şi cuvinte memorabile, într-o compoziţie mai simplă şi în decoruri mai puţine, fidura eroului este romantica. Erou romantic, Lăpuşneanu este alcătuit din puternice trăsături de caracter, un personaj excepţional, ce acţionează în împrejurări deosebite. Autorul îşi urmăreşte personajul, de-a lungul celor patru capitole, din momentul intrării în ţară şi până în clipa morţii. Tot ceea ce se întâmplă în această nuvelă poartă pecetea durităţii lui Lăpuşneanu. Astfel în capitolul I Lăpuşneanu este prezentat de către autor, în detaliul frapant, amănunţit, conducându-ne astfel în mijlocul stării de spirit a personajului. Negruzzi utilizează dialogul ca procedeu de caracterizare astfel personajul relevându-şi propriile sale trăsături prin intermediul gesturilor, al gândurilor. Se observă că Lăpuşneanu vorbeşte în pilde, folosindu-se de exclamaţii şi întrebări retorice, intrând astfel în categoria personajelor romantice. Totodata modul de a vorbi al personajului, discursul lui Lăpuşneanu este un exemplu de discurs romantic în care sunt folosite toate procedeele de retorică tipic romantică, repetiţia, gradaţia, interogaţia şi exclamaţia retorică, enumeraţia şi citarea folosită drept argumentaţie. Dacă în primul capitol portretul lui Lăpuşneanu este scos în evidenţă prin intermediul antitezei dintre boieri şi Lăpuşneanu în al doilea capitol, caracterizarea lui Lăpuşneanu reiese din antiteza romantica si totodata conflictuală dintre domniţa Ruxanda şi el. Domniţa Ruxanda e plină de înţelepciune, gingăşie, parka e ireala pe când Lăpuşneanu e crud, nemilos şi făţarnic. Este de observat în acest capitol momentul în care Lăpuşneanu înfuriat de cerinţa domniţei, şi anume de a înceta omorurile, pune mâna pe jungher. Este o reacţie necontrolată a lui, nepotrivită pentru un domnitor. Prin această acţiune, Lăpuşneanu dovedeşte a fi un om cu o fire colerică, impulsiva, obişnuit să judece şi să facă dreptate singur, după propriile reguli. Auzind cererea domniţei, Lăpuşneanu o mustră „pentru vorbele nebune”, dar promite în final că va înceta cu omorurile, însă nu înainte de a-i da leac de frică. Lăpuşneanu în momentul de faţă, disimulează, dorind să fie calm şi se poartă autoritar faţă de soţia sa, dar şi cinic pentru că în sine leacul promis o va îngrozi. Este o reacţie de-a dreptul maladivă a personajului dând încă o dată dovadă de cruzime, spirit diabolic şi spirit de răzbunare. Lăpuşneanu ajunge acum să îndeplinească cu adevărat rolul de personaj excepţional în situaţii excepţionale, specific personajelor romantice.

Personajul Alexandru Lăpuşneanu, care ilustrează un destin de excepţie, este romantic cu o paletă amplă de trăsături de caracter, cu trăsături puternice, un erou excepţional în situaţii excepţionale, ale cărui fapte sunt impresionante prin cruzime si răzbunare, avand , ca exemplu, ospăţul unde sunt masacraţi 47 de boieri, iar Moţoc, tras deoparte de domn, este dat pe mâinile mulţimii, ce-l sfâşie de viu pentru ca în final să fie asasinat. Constructia personajului subliniaza insa cel mai bine romantismul nuvelei. Creat pe calitati si defecte la fel de mari, in general, personajul literaturii romantice este impatimit, revolutionar, indragostit, meditativ, bolnav, selenar, bulversat, adeseori nebun, dar mai ales inegal in comportare, extremist, dilematic etc. Lapusneanu imbina trasaturi extreme este retinut, capabil de stapanire de sine in scena cu boierii si incapabil sa se stapaneasca in timpul macelului, cand nu-si mai poate ascunde sentimentul de dementa bucurie a razbunarii; ii caracterizeaza pe boierii veniti sa-1 primeasca la intrarea in tara cu inteligenta si cu finete psihologica, dar nu dovedeste deloc ratiune politica atunci cand distruge cetatile de granita; pare incapabil de sinceritate si totodata isi exprima fara menajamente gandurile. Amestecul acesta de luciditate si dementa reprezinta o trasatura importanta a personajului romantic. Alcatuit din contraste tari, din jocuri de lumini si umbre, investit cu trasaturi exceptionale si pus sa actioneze in situatii de exceptie, Lapusneanu este un personaj romantic. El il intruchipeaza pe tiranul a carui trasatura dominanta este cruzimea,iar semnele prevestitoare din opera sunt niste procedee romantice,cu rol de a pune in evidentza romantismul personajului principal.

ALEXANDRU LAPUSNEANUL -CARACTERIZARECostache Negruzzi este unul din deschizatorii de drumuri din literatura romana moderna. El a initiat specii noi printre care si nuvela istorica. Alexandru Lapusneanul este personajul principal din nuvela cu acelasi nume. Este un personaj bine individualizat prin „l”-ul de la sfarsitul numelui. De asemenea este un personaj real atestat in cronica lui Ion Neculce. Autorul il caracterizeaza indirect lasand de fiecare data, faptele, cuvintele, gesturile sa vorbeasca de la sine. 32951hnq86bpm7y In primul capitol ne este prezentat Lapusneanul ce se intoarce in tara insotit de o oaste otomana, cu scopul de a se razbuna. In apropiere de Tecuci este intampinat de o solie a lui Tomsa care il sfatuieste sa se intoarca, dar nu inainte ca acesta sa le spuna scopul lor. Cand Lapusneanul spune „am auzit de bantuirile tarii si am venit sa o mantui”, Motoc ii sugereaza ca ar fi mai bine sa se intoarca („tara e linistita”, „de aceea norodul ne-a trimis sa-ti spunem ca tara nici te vrea nici te iubeste”). Acest lucru il infurie pe Lapusneanul care se arata extrem de hotarat in decizia sa („mai degraba siar intoarce Dunarea cursul indarapt”) si aratand ca nu va fi intors de nimic din drum („daca voi nu ma vreti eu va vreau si daca voi num ma iubiti eu va iubesc pre voi”). In momentul cand ramane singur cu Motoc, acesta, incearca sa-l insele iar pe Lapusneanul, spunandu-i sa renunte la ajutorul oastei otomane si sa se bazeze pe sprijinul moldovenilor. La auzul

vorbelor sale si cand acesta ii mai spune lui Lapusneanul sa aiba incredere („incredi-te in noi”), viitorul domn se infurie si ii aminteste lui Motoc ca la tradat („cand m-ai vazut biruit m-ai lasat”) si ca nu s-ar mai increde in el („n-as fi un natarau de frunte sa ma incred in tine?”). np951h2386bppm Lapusneanul ii spune ca nu-l va ucide, dar ii spune foarte clar si de ce („te voi cruta ca-ci imi esti trebuitor sa ma scapi de blastemuirile norodului”, „sabia mea nu se va manji in sangele tau”). Dupa ce preia tronul Lapusneanul se afla intr-un permanent conflict cu boierii si la cea mai mica abatere ii omoara, fiind foarte crud. Rugamintile Doamnei Ruxanda de a opri varsarea de sange spunandu-i ca este muritor si pacatele nu-i sunt iertate daca ridica o manastire („esti muritor si ai sa dai sama”) il fac pe Lapusneanul sa se infurie si din impulsivitate duce mana la pumnal, dar se opreste la timp. Acest lucru arat impulsivitatea lui nemasurata. Dar poate fi si tandru („o ridica ca pe o pana si opune pe genunchii sai”). De aici reiese ca este vorba si despre un conflict interior. Dezumanizarea este exemplificata si de cruzimea cu care pregateste leacul de frica. A doua zi, merge la biserica („imbracat cu toata pompa domneasca”) unde dupa slujba dovedeste ce bine cunoaste arta disimularii. El isi cere iertate in fata boierilor, citand pasaje din Sfamnta Scriptura pentru a fi mai convingator si spune ca vrea sa pecetluiasca impacare cu un ospat. Acolo Lapusneanul da dovada de o cuzime nemasurata in care porunceste uciderea celor 47 de boieri, din capetele lor facand o piramida pe care o arata Ruxandei „ca leac de frica”. Intre timp multimea se aduna la palat cerand capul lui Motoc, iar Lapusneanul se arata total neinduplecat de rugamintile acestuia („Destul! Nu mai boci ca o muiere”). De asemenea ii arata lui Motoc ca nu a uitat nimic din („du-te sa mori pentru tara”, „nu spuneai ca tara nici ma vrea nici ma iubeste”). Lapusneanul este si foarte intligent, transformand sacrificrea lui Motoc intr-un act politic abil („luati-l si spunetii ca asa plateste Alexandru-voda celo ce prada tara”). Dupa ospat acesta isi tine promisiunea de a nu mai omori boieri, facuta Ruxandei, dar isi arata caracterul sadic chinuindu-i („taia maini, scotea ochi, ciuntea si spinteca”). Drama tiranului incepe in momentul in care se trezeste din letargie si observa ca este calugar. Incepe sa-i ameninte pe cei din jur („Ma-ti popit voi,dar de ma voi scula pe multi am sa popesc si eu”) si ajunge sa-si ameninte propriul fiu cand afla ca acesta este domn. El nu poate concepe sa traiasca fara putere („Eu nu sunt calugar. Sunt domn! Sunt Alexandruvoda”). Toate japtele sale o determina pe Doamna Ruxanda sa-i dea otrava, astfel sfarsind tiranul. In aceasta opera naratiunea se imbina cu descrierea si pasajele descriptive (descrierea imbracamintii lui Lapusneanul), iar cuvintele folosite de personaje, limbajul lor, contureaza culoarea de epoca. Toate actiunile sale demonstreaza ca Lapusneanul este deasemenea un personaj romantic. Este prezentat obiectiv. Parerea despre el a autorului este aceeasi cu a celorlalte personaje care il vad ca pe un domn crud si nemilos, parerea mea fiind aceeasi.

Alexandru Lapusneanul ramane un personaj bine individualizat, cu lumini si umbre, cu gesturi si cuvinte memorabile conturand personalitatea domnului tiran.