Bariere La Intrarea Pe Piata

Bariere la intrarea pe piata

Motto: „Buturuga mica rastoarna carul mare” Proverb anonim

1

Argument:

Barierele de intrare pe piata economica fac ca micii intreprinzatori sa fie descurajati in efortul lor de a combate monopolul, un demers ce ii ofera cumparatorului posibilitatea sa aleaga. Alfred Marshall a fost acela care a adus pe prim plan, în legătură cu monopolul, două aspecte importante. În primul rând, a constat că preţul stabilit de monopolul industrial modern Este mai ridicat iar cantitatea produsă este mai scăzută decât în cazul când acelaşi produs ar fi fabricat în condiţiile concurenţei liberal. În al doilea rând, Marshall a subliniat că preţul de monopol diferă ca sens de preţul de concurenţă. În condiţiile concurenţei perfecte firmele producătoare sunt obligate să accepte preţurile impuse de piaţă. În condiţiile de monopol firma producătoare (monopolistă) este aceea care impune preţul de vânzare pe piaţă, de regulă, mai mare, după propriul său interes de profit şi strategic. In prima parte a referatului am definit termenii de baza, piata si concurenta, pentru a oferi o imagine cat mai relevanta din punct de vedere teoretic a aspectelor prezentate pe parcursul acestui referat. Am incercat sa prezint diferitele, multiplele fatele ale aceluiasi concept, vazut prin prisma mai multor curente de gandire. Am prezentat deasemenea contextul concurential al pietei cu ajutorul unor scheme ce sintetizeaza „principiul cauza-efect”, in cazul unei firme si modul ei de reactionare in fata unui context dat. Am expus barierele de piata clasificate in functie de diferite criterii, si am explicat ideea de baza ale acelor restrictii.De-a lungul referatului am expus diferite clasificari ale termenilor dezbatuti. In partea de final, am expus doua studii de caz gandite pe aceeasi tema – bariere de intrare pe piata, insa care ating diferite puncte sensibile ale economiei noastre de piata. La sfarsitul acestei expuneri mi-am permis sa-mi expun un succind punct subiectiv de vedere.

2

Definirea pietei: Piaţa cuprinde întreaga gamă de acţiuni prin care vânzătorii şi cumpărătorii intră în contact pentru a schimba bunuri şi servicii, indiferent de locul unde se desfăşoară aceste acţiuni1. Pieţele pot fi clasificate după o varietate de criterii. După spaţiul geografic de desfăşurare a tranzacţiilor pieţele sunt: locale, regionale, naţionale, mondială (internaţională). După natura bunurilor tranzacţionate pieţele se clasifică în: piaţa bunurilor şi a serviciilor, piaţa factorilor de producţie (care cuprinde: piaţa muncii, piaţa pământului, piaţa capitalului) şi piaţa financiar valutară. Piaţa are următoarele trăsături: -este un spaţiu economico-geografic unde acţionează agenţii economici -este locul de întâlnire al cererii cu oferta, deci al agenţilor economici producători şi consumatori -este locul unde: se manifestă concurenţa, se formează preţurile, se încheie tranzacţiile2. Curente diferite în economie precum economia neoclasică şi cea instituţională prezintă definiţii deosebite ale pieţei. Ea este văzută ca şi proces, avand un caracter dinamic, şi este pusă în legătură cu fenomenul de diviziune a muncii şi cu proprietatea privată (Ludwig von Mises). Curentul neoinstituţionalist o defineşte ca sistem de instituţii sociale, instituţii care facilitează şi structurează schimbul; sunt importante mai ales acele instituţii care contribuie la comunicarea informaţiilor necesare pentru realizarea schimbului (informaţii privitoare la: produse, preţuri, cumpărători, vânzători). Pieţele sunt răspândite în toată lumea, acest fapt se explică prin costul mai redus al realizării de activităţi economice în interiorul pieţei decât în afara ei. Din perspectiva economiei neoclasice elementele care intră în componenţa pieţei sunt: cererea, oferta, preţul, mâna invizibilă (care reglează raportul cerereoferta din exterior, dincolo de voinţele indivizilor). Importanţa schimbului (înclinaţia de a face schimb este specifică tuturor oamenilor şi în acelaşi timp nu o întâlnim la alte specii de animale) este subliniată şi de Adam Smith în „Avuţia Naţiunilor”3. Schimbul, înţelegerea şi cumpărarea sunt mijloacele prin care oamenii obţin cea mai mare parte din serviciile reciproce de care au nevoie. În lucrarea „The Architecture of Markets”4, Neil Fligstein aduce în discuţie abordarea cultural politică a pieţelor, conform acestei abordări acţiunea socială se petrece în locuri numite câmpuri sau spaţii sociale organizate. Această abordare este o alternativă la perspectiva economică în ce priveşte comportamentul actorilor şi structurile sociale ale pieţelor. Pentru sociologul francez P. Bourdieu, câmpul este un spaţiu social specific, un loc public, „o piaţă” în care se face schimb de bunuri culturale, unde fiecare asistă la activitatea celuilalt5. Grupurile din câmp care au mai multă putere folosesc regulile culturale acceptabile pentru a-şi reproduce puterea, acest proces face ca acţiunea din câmpuri să fie continuu conflictuală şi moştenită politic. - Teoria câmpurilor analizează modul în care se formează un nou câmp social, cum acesta devine stabil precum şi forţele care transformă câmpul. Piata reprezinta sfera de manifestare si confruntare a cererii si ofertei si a realizarii lor prin intermediul vânzarii-cumpararii. Philip Kotler este cel care asociaza notiunile de piata cu "totalitatea cumparatorilor actuali si 1

Manual de economie, ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 48 Florica Ştefănescu, Economie contemporană - note de curs (Piaţa şi concurenţa) 3 Adam Smith, Avuţia Naţiunilor – cercetare supra naturii şi cauzelor ei, ed. Academiei Republicii Populare Române, 1962, vol. I, cap. 2 4 Neil Fligstein, The Arhchitecture of Markets, Princeton University Press, p. 15 5 Câmpul universitar şi actorii săi, coord. Adrian Nicolau, Polirom, 1997, p. 9 2

3

potentiali ai unei companii". Prin prisma acestui concept se pot desprinde notiunile de: "piata potentiala", piata disponibila", "piata tinta", "piata disponibila calificata" si "piata penetrata" - piata disponibila - cuprinde totalitatea persoanelor interesate de o anumita oferta concreta, care au acces la ea, acces conferit de puterea de cumparare si nivelul pretului practicat ( ex.: persoane dispuse sa calatoreasca în strainatate). - piata tinta - o constituie partea din piata disponibila calificata, adica acele persoane ce îndeplinesc anumite caracteristici considerate importante pentru o întreprindere, careia întreprinderea se adreseaza prin activitatea sa. - piata disponibila calificata - cuprinde acea piata disponibila pentru care persoanele interesate de oferta concreta dispun si de calificarea necesara (ex. persoane dispuse sa calatoreasca în strainatate ce detin pasaport si viza) - piata penetrata - cuprinde totalitatea cumparatorilor potentiali care au efectuat deja cumpararea pentru produsul considerat.. Pentru marketeri, una dintre clasificarile frecvent utilizate este cea a dimensiunilor conform careia avem piata efectiva si piata potentiala. Astfel, expresia dimensiunii pietei unei companii (fie ca ne referim la ansamblul pietei proprii, fie ca ne referim la piata unuia dintre produsele sale), estimata la un anumit moment poarta denumirea de piata efectiva, în timp ce dimensiunea dezirabila sau posibil de atins, viitoare a pietei poarta numele de piata potentiala. Luând în considerare doar doi dintre factori determinanti, în stabilirea dimensiunii unei piete, respectiv numarul de consumatori si consumul mediu pe persoana, se evidentiaza trei modalitati de modificare a dimensiunilor unei piete: modificarea de natura extensiva a pietei obtinuta printr-o crestere sau scadere a numarului de consumatori ai respectivului produs, în conditiile mentinerii constante a consumului mediu pe persoana. modificarea de natura intensiva a pietei obtinuta prin cresterea, respectiv scaderea intensitatii consumului (cantitatii medii consumate de o persoana) în conditiile mentinerii constante a numarului de consumatori. Modificarea mixta a pietei obtinuta prin cresterea sau scaderea simultana a intensitatii consumului si a numarului de consumatori . Notiunile de cumparator si consumator sunt , cel mai adesea distincte, în special în cazul achizitiilor efectuate la nivel de întreprindere unde cumparatorul unui bun este, în majoritatea cazurilor, diferit de utilizatorul direct al acelui bun. Se poate vorbi despre o oarecare suprapunere a celor doua notiuni în cazul achizitiilor de bunuri de consum curent, dar situatia difera în cazul bunurilor de folosinta îndelungata. De aceea se impune în scopul clarificarii conceptelor enumerate anterior definirea unor termeni de utilizare curenta, si anume consumator, nonconsumator absolut si nonconsumator relativ. Consumatorul este acea persoana ce utilizeaza, consuma, foloseste un anumit produs (ex.: un sportiv ce foloseste încaltaminte sport) Nonconsumator absolut este persoana care nu utilizeaza si nu poate fi atras în utilizarea unui produs (ex.: un handicapat locomotor nu va utiliza încaltaminte sport) Nonconsumator relativ este persoana care nu utilizeaza dar poate fi atras sa utilizeze produsul respectiv (ex.: o persoana preocupata de întretinerea sa fizica poate fi convinsa sa practice un sport si sa utilizeze încaltaminte sport)

4

Concurenta: Concurenţa reprezintă o trăsătură esenţială a economiei de piaţă, este o situaţie pe o piaţă, în care firmele producătoare (vânzătorii) îşi dispută patronajul cumpărătorilor pentru a-şi atinge un anumit obiectiv de afaceri (ex: profituri, vânzări şi/sau un segment de piaţă.). Definirea şi analiza contextului concurenţial al firmei pregătesc, dându-i substanţă practică, răspunsurile strategice ale firmei în faţa constrângerilor mediului său extern, prefigurând eforturile necesare adaptării sale la modificările structurale de mediu, precum şi eforturile de poziţionare adecvată în raport cu concurenţa. Restrângând cu un câmp aria de analiză, sectorul de activitate se poate defini ca fiind format din totalitatea organizaţiilor care deţin oferte puternic substituibile. Din punct de vedere strategic, interesul analistului se concentrează, oricare ar fi sectorul de activitate, la nivelul forţelor concurenţiale prezente, dat fiind că acestea influenţează într-o măsură importantă atractivitatea sectorului şi pârghiile concurenţiale posibil de utilizat. Astfel, decizia de penetrare sau de dezangajare într-un anumit sector este fundamentată, urmând a se monitoriza influenţele factorilor conjuncturali. 1. Definirea contextului concurenţial al firmei Aplicând principiul determinării cauze–efect, se poate spune că structura câmpului concurenţial dictează conduita strategică de urmat, care la rândul său determină supravieţuirea şi/sau performanţa firmei, într-o schemă liniară de forma:

Astfel, performanţa şi dezvoltarea firmei sunt dependente de factori structurali de mediu,precum: numărul şi mărimea coparticipanţilor la mediu, omogenitatea produselor, nivelul barierelor de intrare şi ieşire din sector, etc. Pe măsură ce creionăm structura, componenţa şi dinamica contextului concurenţial, putem completa schema anterioară cu feed-back-urile date de influenţa răspunsurilor strategice ale firmei asupra determinantului iniţial (contextul) şi de efectele performanţelor realizate de firmă asupra nivelului de atractivitate al sectorului.

A. Menţinerea unor bariere importante de intrare în sector, dacă acesta dispune de un grad ridicat de atractivitate pentru potenţiali competitori constituie una din manierele de limitare a numărului de concurenţi şi implicit a rivalităţii dintre ei. În aceeaşi optică se înscrie operaţiunea de preluare prin fuziune sau achiziţie a unui concurent periculos, pentru a obţine o stabilizare a jocului concurenţial. Astfel de comportamente de atac sau de apărare din partea unor firme în contextul lor concurenţial pun în evidenţă o tendinţă din ce în ce mai prezentă de depăşire a simplei 5

adaptări la schimbările de mediu, prin acţiuni ce vizează mai degrabă transformarea şi remodelarea acestuia în funcţie de propriile obiective strategice. B. Intensitatea rivalităţii între firmele concurente Rivalitatea între firme se poate manifesta în principal la nivelul preţului, publicităţii, calităţii, lansării de produse noi, ameliorării serviciilor acordate clienţilor. Rivalitatea există deoarece la un moment dat unul sau mai mulţi clienţi doresc să-şi amelioreze poziţia şi statutul pe piaţă sau întrevăd posibilitatea de a realiza acest deziderat. Acest tip de comportament va antrena în mod obligatoriu represalii din partea celorlalţi concurenţi afectaţi de acţiunea semnalată. Intensitatea rivalităţii între firme rezultă din interacţiunea următorilor factori structurali:  Gradul de concentrare al concurenţei Dacă pe piaţă există mulţi concurenţi sau aceştia sunt echilibraţi ca forţă, dimensiune şi resurse, rivalitatea poate fi catalogată drept intensă. Când însă sectorul este foarte concentrat sau dominat de câteva firme puternice, acestea vor impune o disciplină a concurenţei, jucând rol de coordonatori ai sectorului.  Ritmul de creştere al sectorului Dacă sectorul cunoaşte o creştere lentă, concurenţa se transformă într-un joc de împărţire şi reîmpărţire continuă a pieţei pentru firmele dornice de expansiune. Un ritm de creştere garantează însă acestor firme ameliorarea pe parcurs a rezultatelor, atât timp cât reuşesc să menţină şi la nivelul lor ritmul mediu al pieţei.  Gradul de diferenţiere al produselor pe piaţă Lipsa de diferenţiere a produselor favorizează o concurenţă intensă, bazată pe strategii de preţ şi calitate, adică pe forme concurenţiale explozive. Pe de altă parte, diferenţierea produselor creează anumite straturi protectoare contra războiului concurenţial, deoarece consumatorii vor alege ce produse să cumpere bazându-se în principal pe preferinţa pentru anumiţi distribuitori cărora le sunt fideli.  Dimensiunea costurilor de stocare şi a costurilor fixe Dacă un produs este dificil sau costisitor de stocat, firma producătoare va fi tentată să-i reducă preţurile pentru a asigura vânzarea rapidă. Acest lucru determină o presiune la nivelul preţurilor pe piaţă, ceea ce va menţine profiturile la un nivel redus. Aceeaşi reacţie vor avea şi firmele care lucrează cu cheltuieli fixe importante. Ele doresc să-şi utilizeze la maximum capacităţile de producţie, motiv pentru care vor proceda la reduceri drastice de preţuri atunci când se confruntă cu capacităţi excedentare.  Modificările de capacitate Creşterea bruscă şi semnificativă a capacităţii unuia dintre concurenţi poate determina ruperi periodice ale echilibrului între cerere şi ofertă în sector, acestea generând în consecinţă perioade recurente de suprasaturare a capacităţilor şi scăderi ale preţurilor.  Diversitatea concurenţilor Piaţa pe care evoluează concurenţi ale căror strategii, origini şi personalităţi sunt diferite, care au obiective diferite şi maniere diferite de a le îndeplini, este o piaţă încărcată, marcată de disensiuni şi neînţelegeri, căci concurenţii se vor pune mai greu de acord asupra regulilor jocului concurenţial, deciziile corecte din punct de vedere strategic pentru unii, fiind eronate pentru alţii. Diversitatea unui sector este mărită de prezenţa firmelor străine, faţă de care diferenţele pot îmbrăca multe forme, rămânând însă evidente. 6

 Barierele de ieşire În condiţiile în care obstacolele la ieşirea de pe o piaţă (evidenţiate anterior) sunt importante, chiar firmele care au pierdut bătălia concurenţială nu părăsesc sectorul, nu abandonează, preferând să se mulţumească un timp cu randamente minime sau negative, decât să suporte costurile evadării. Cramponarea de o activitate nerentabilă este măsura proprie lor slăbiciuni, însă afectează în general performanţele întregului sector, ceea ce duce în final la intensificarea rivalităţii între concurenţi. C. Intrarea de noi concurenţi potenţiali în sector Potenţialii noi concurenţi aduc, odată cu noile capacităţi de producţie şi dorinţa de a se impune, de a-şi cuceri o poziţie cât mai bună pe piaţă şi, adesea deloc de neglijat, aduc resurse considerabile. Ca urmare, toate acestea pot determina fie o scădere de preţuri, fie o creştere a costurilor concurenţilor existenţi, ambele având ca efect reducerea randamentului capitalului, deci a rentabilităţii în sector. Mărimea pericolului reprezentat de nou-intraţii pe o piaţă este direct proporţională cu importanţa, natura barierelor de intrare şi cu reacţia concurenţilor deja instalaţi, la apariţia şi manifestarea unor potenţiali competitori.

Bariere la intrarea pe piaţă : Conceptul de barieră la intrare se referă, într-o măsură mai mare sau mai mică, la capacitatea firmelor de a intra pe piaţă. Orice factor care împiedică intrarea unei noi firme pe o piaţă, oprind-o să concureze pe picior de egalitate cu firmele deja existente pe piaţa respectivă.Din această perspectivă, barierele la intrare caracterizează procesul concurential, ele constituind un câmp de investigaţie deosebit de interesant pentru specialistul în economie industrială, pentru analistul şi gestionarul problemelor pieţei, pentru practician. Bazele teoriei barierelor la intrare au fost puse în anul 1956 când J. Bain a explicat rolul concurenţei potenţiale şi integrarea jocului concurential, ceea ce a permis evidenţierea de noi maniere de analiză strategică. De asemenea, s-a luat în considerare o nouă dimensiune a concurenţei şi anume concurenţa potenţială. Această teorie cunoaşte două etape în dezvoltarea sa: analiza tradiţională şi teoria jocurilor. Conceptul de barieră la intrare se referă, într-o măsură mai mare sau mai mică, la capacitatea firmelor de a intra pe piaţă. Din această perspectivă, barierele la intrare caracterizează procesul concurential, ele constituind un câmp de investigaţie deosebit de interesant pentru specialistul în economie industrială, pentru analistul şi gestionarul problemelor pieţei, pentru practician. Studiul comportamentului consumatorului, cunoaşterea nevoilor sale şi a cererii sale caracteristice, definirea produsului, nu constituie singurii factori care determină firma să decidă, dacă să intre sau nu pe piaţă. Intrarea pe piaţă nu priveşte numai întreprinderea nouă. întreprinderile care se diversifică, acelea care crează un nou produs sau care caută să cucerească o piaţă străină, sunt confruntate cu aceeaşi problemă. Barierele de intrare nu sunt de insurmontat, dar „barierele virtuale” de intrare, concretizate prin: „percepţia unui mediu instabil pe piaţă” induc riscul ca investiţia odată făcută să fie blocată, ceea ce descurajează multe iniţiative încă din faşă. Barierele la intrare presupun existenţa pe piaţă a doi actori a) Firma deja instalată, care doreşte să se protejeze în faţa potenţialelor firme rivale care au intenţia să intre pe piaţă (FIP); b) Firma potenţială, care doreşte să intre pe piaţă, încercând să deblocheze barierele protectoare ridicate de firma deja instalată (FPP). c) Se vorbeşte de bariere la intrare dacă există un ecart pe termen lung între cele două categorii de preţuri. Profiturile firmei instalate vor fi superioare mediei realizate pe piaţă mai puţin perioada 7

ecartului amintit. Yves Morvan, citindu-1 pe J.Bain, abordează natura barierelor la intrare susţinând că există trei categorii de bariere : A. Bariere la intrare de natură juridică, concretizate în diverse dispoziţii juridice care protejează firmele instalate împotriva concurenţei potenţiale: - brevetele; - concesiunea; - licenţa; - exploatarea unui savoir-faire; - monopolurile legale; - protecţionismul vamal etc. B. Bariere la intrare care decurg din condiţiile în care are loc procesul de producţie şi de vânzare: - avantajele absolute de cost; - economiile de scară; - diferenţierea produselor. C. Bariere la intrare destinate unor strategii de dezvoltare a firmelor instalate, pentru a-şi asigura o protecţie mai mult sau mai puţin puternică: - presiuni asupra puterii publice pentru promovarea de iniţiative legislative care să protejeze firmele instalate; - intimidări la adresa concurenţei rivale; - dezvoltarea politicii de preţ limită; - menţinerea nivelului ridicat de producţie atins înainte de intrare. Studiul barierelor la intrare este abordat sub un dublu aspect : - Din punctul de vedere al firmei, se au în vedere gradul de facilitare a intrării pe piaţă, intensitatea factorilor care pot împiedica intrarea. Se pune în discuţie însăşi existenţa firmei care poate fi influenţată de condiţiile de piaţă. Conceptul de barieră la intrare constituie baza dinamicii concurenţiale care nu permite să evaluăm poziţia firmei pe piaţă. - Din punct de vedere instituţional, funcţionarea mecanismelor pieţei este condiţionată de respectarea unor reguli de joc care formează cadrul legislativ, impus în Europa de Comisia Europeană şi în SUA de Federal Trade Comission. Poziţia dominantă pe piaţă nu trebuie să restricţioneze concurenţa existentă şi potenţială. Aceste instituţii supraveghează comportamentul firmelor dominante şi analizează permanent politicile faţă de concurenţii existenţi şi potenţiali. Conceptul de barieră la intrare este abordat în contextul globalizării, deoarece mediul concurential este marcat de mondializarea pieţelor care atrage multiplicarea alianţelor de firme, pe de o parte, şi decompartimentarea pieţelor naţionale cu efecte deosebite aspra mecanismelor pieţei pe de altă parte.

Există o multitudine de definiţii date barierelor la intrare, dintre care se remarcă definiţiile autorilor: Joe S. Bain: Barierele la intrare reprezintă un ansamblu de factori care permit firmelor dintr-un sector să practice preţuri superioare costului mediu minim pe termen lung, fără a atrage noi intrări pe piaţă. George J. Stigler : Barierele la intrare sunt costuri de producţie pe care firma trebuie să le suporte pentru a intra pe piaţă şi pe care firma existentă pe piaţă nu le ia în seamă. W.J. Baumol şi R.D. Willig: Barierele la intrare reprezintă un fenomen care impune din partea FIP o cheltuială, dar nu şi din partea FEP. C. C. Von Weizsăcker : Barierele la intrare sunt costurile de producţie care trebuie suportate de către o firmă care doreşte să intre pe piaţă, costuri pe care firmele existente nu le suportă şi care implică o 8

alterare a procesului de alocare a resurselor din punct de vedere social. ⇒ Uneori, barierele la intrarea pe o piaţă cu structură de oligopol sunt create în mod deliberat de autorităţi. De exemplu, Comisia Naţională pentru Audio-Vizual controlează numărul posturilor de radio şi de televiziune care există pe piaţă; ⇒ bariere la intrarea pe piaţă îl constituie dreptul de proprietate asupra resurselor nereproductibile. De exemplu, intrarea în industria cinematografică este dificilă dacă toţi actorii de vârf se află deja sub contract cu alte firme; ⇒ un alt tip de bariere la intrarea pe piaţă este reprezentat de patente şi de drepturi de autor. Barierele la intrarea pe piaţa,mai sunt clasificate si in: a) bariere structurale; b) bariere legale. Art. 16. - (1) Există bariere structurale la intrarea pe piaţă atunci când nivelul tehnologiei, structura costurilor asociate acesteia şi nivelul cererii sunt în măsură să creeze condiţii neechilibrate între furnizorii existenţi şi concurenţii lor potenţiali, capabile să conducă la împiedicarea sau la întârzierea intrării pe piaţa relevantă a acestora din urmă. (2) Barierele structurale pot consta în existenţa pe piaţă a unor economii substanţiale de scară, scop şi densitate, precum şi în costurile fixe nerecuperabile ridicate pe care le presupune intrarea pe piaţă. Art. 17. - (1) Barierele legale la intrarea pe piaţă rezultă din dispoziţiile legilor sau ale actelor administrative care au un efect direct asupra condiţiilor de intrare şi a poziţiei furnizorilor pe piaţa relevantă, nedepinzând de condiţiile economice. (2) O barieră legală semnificativă poate să existe atunci când intrarea pe o anumită piaţă devine neviabilă ca efect al unor măsuri impuse prin lege sau prin acte administrative, estimându-se totodată că această situaţie va persista o anumită perioadă. (3) Existenţa în trecut a unor bariere legale, precum unele drepturi speciale sau exclusive, poate amplifica impactul unor bariere structurale, cum ar fi economiile de scară sau de scop, integrarea pe verticală, controlul asupra unei reţele sau infrastructuri asociate, greu de duplicat, controlul asupra unor standarde tehnice la care concurenţii trebuie să se adapteze, practicarea unor subvenţii încrucişate între servicii sau inerţia utilizatorilor.6 -

alta clasificare le imparte in bariere: - naturale - create.7 Pentru ca profiturile unei firme de monopol să persiste pe termen lung, intrarea unor firme noi în industrie trebuie să fie prevenită prin apelarea la bariere efective şi eficiente de intrare. Barierele naturale apar cel mai adesea ca rezultat al economiilor de scară. Atunci când curba costului mediu pe termen lung are pantă negativă pentru un intrval mai mare al nivelului producţiei, firmele mari au costuri medii semnificativ mai scăzute decât firmele mici. Un monopol natural apare atunci când, dată fiind tehnologia curentă a industriei, condiţiile cererii nu permit ca mai mult de o firmă să acopere costurile, în timp ce produce la un punct minim la 6

DECIZIE nr.136 din 12 decembrie 2002 pentru aprobarea Regulamentului privind identificarea pieţelor relevante din sectorul comunicaţiilor electronice 7

Lipsey R.,Chrystal K.Alec,, ECONOMIA POZITIVĂ, POZITIVĂ Editura Economică, Bucureşti,1999,p.279.

9

curbei de costuri pe termen lung. Într-un monopol natural nu există preţ la care două firme să producă amândouă destul, astfel încât să-şi acopere costurile totale. Un alt tip de barieră determinată tehnologic este costul de instalare. Dacă o firmă ar putea fi catapultată pe piaţă complet dezvoltată, ar putea fi capabilă să intre în competiţie efectivă cu monopoliştii existenţi. Însă costul ca o nouă firmă să intre pe piaţă, să-şi dezvolte produsele şi să stabilească astfel de lucruri cum ar fi imaginea şi reţeaua de colaboratori pot fi atât de mari, încât intrarea ar putea fi neprofitabilă. Multe bariere de intrare sunt create prin acţiune guvernamentală conştientă şi, de aceea, sunt oficial acceptate. Legile care vizează protecţia invenţiilor şi inovaţiilor, de exemplu, pot preveni intrarea, conferind doar deţinătorului patentului unicul drept legal de a produce un produs, pentru o perioadă de timp specifică. Protecţia invenţiilor a condus la o bătălie majoră şi prelungită între naţiuni, desfăşurată în organizaţii internaţionale, care încearcă să forţeze condiţiile pentru comerţ şi investi încearcă să forţeze condiţiile pentru comerţ şi investiţii corecte. Majoritatea ţărilor dezvoltate, unde se realizează cea mai mare parte a cercetărilor şi dezvoltării mondiale, au încercat să-şi extindă drepturile de protecţie a investiţiilor şi la alte ţări. Ei oboectează că, fără profiturile temporare de monopol pe care le crează protecţia unei invenţii, stimularea de a crea noi produse şi noi procedee de producţie ar fi slăbită. Ţările mai puţin dezvoltate au încercat să menţină legi slabe sau inexistente ale protecţiei inven- ţiilor. Aceasta le permite să producă produse noi în condiţii mai competitive şi să evite astfel plata profiturilor de monopol deţinătorilor drepturilor de brevet din ţările dezvoltate. O firmă poate, de asemenea, beneficia de un document sau de o autorizaţie care interzice prin lege competiţia. Reglementarea şi autorizarea firmelor, adesea în industria serviciilor, poate restrânge sever intrarea. De exemplu, Legea Băncilor din 1979 cere tuturor băncilor din Regatul Unit să fie autorizate de Banca Angliei. Legea Serviciilor Financiare din 1986 cere tuturor vânzătorilor de produse de investiţie să fie autorizaţi de Consiliu Titlurilor de Valoare şi al Investiţiilor (SIB) sau de un alt consiliu desemnat să reglementeze astfel de raporturi, care se bucură de recunoaştere. Alte bariere pot fi create de o firmă sau de firme care există deja pe piaţă. În cazuri extreme, teme de violenţă sau de sabotaj poate stopa intrarea. Cele mai evidente bariere de acest tip sunt întâlnite în producţia şi vânzarea de bunuri şi produse ilegale, unde operarea în afara legii permite impunerea unor bariere în faţa noilor intrări ilegale, dar foarte puternice. Comerţul cu droguri este un exemplu curent. Dimpotrivă, firmele legitime pot utiliza tactici legale care au ca scop creşterea costurilor de instalare ale unui nou venit. Exemple sunt teama de reduceri de preţ, care sunt destinate impunerii de pierderi insuportabile unui nou venit, şi o reclamă intensă a numelor de marcă. Deoarece nu există bariere de intrare în concurenţa perfectă, profiturile nu pot persista pe termen lung. Profiturile atrag intrări, iar intrările erodează profiturile.

Studiu de caz Firmele învechite, nu lasă loc celor noi Potrivit studiului "Descătuşarea prosperităţii - creşterea productivităţii", realizat de Banca Mondială şi prezentat la Bucureşti, peste 80% din creşterea economiei româneşti se explică prin productivitate, care a contribuit mai mult decât forţa de muncă sau capitalul. Această particularitate se aplică întregii regiuni Europa şi Asia Centrală. "Forţa de muncă a condus mai puţin la creşterea productivităţii, întrucât România are probleme demografice, populaţia tânără fiind în declin, iar forţa de muncă migrează tot mai mult în străinătate. 10

Capitalul a contribuit şi mai puţin la creşterea producţiei, pentru că firmele au fost nevoite să îndepărteze stocul de capital depăşit moral şi să-l înnoiască", a declarat, cu prilejul prezentării raportului, Paloma Anos Casero - economist al Băncii Mondiale. La nivel naţional, creşterea productivităţii este determinată de trei factori importanţi: firmele existente care-şi măresc eficienţa prin surse proprii, intrările firmelor noi şi ieşirea altora vechi, precum şi realocarea forţei de muncă din firmele cu productivitate scăzută în altele cu productivitate ridicată. "Cea mai mare parte a creşterii productivităţii se vede din avansul firmelor existente, în proporţie de 70%, în timp ce rolul intrării firmelor noi şi al ieşirii celor vechi este mai limitat în România decât în ţările avansate", a precizat Anos Casero. Realocarea forţei de muncă a contribuit cu 25% la creşterea productivităţii, iar intrarea firmelor noi şi ieşirea societăţilor vechi a avut un aport de numai 5%, în timp ce în statele membre ale Uniunii Europene şi în Turcia această pondere a ajuns la 20%. Casero a arătat că este foarte important pentru România să încurajeze înfiinţarea de firme noi profitabile, prin politici de expansiune şi de susţinere a acestora, astfel încât să ajungă la o pondere mai ridicată a intrării nete în creşterea productivităţii. "România are ocazia de a se afilia la mari lanţuri de companii europene, de unde poate acumula know-how şi personal cu înaltă calificare, ceea ce va conduce la creşterea productivităţii", a concluzionat oficialul Băncii Mondiale. Cum să ieşim din criza forţei de munca: Reprezentantul Băncii Mondiale la Bucureşti, Cătălin Păuna, a admis că piaţa din România se confruntă cu un deficit al forţei de muncă. "Acest deficit poate fi echilibrat prin realocarea surplusului de forţă de muncă din mediul rural către cel urban. Aici, un rol important îl au autorităţile locale, pentru a încuraja această mutare, de exemplu prin subvenţionarea transportului pentru navetişti. Cătălin Păuna a mai spus că, din 2006, salariul mediu în România a crescut mai mult decât productivitatea, însă este posibil ca această tendinţă să se inverseze în perioada următoare. Factori de frânare: - Starea proastă a infrastructurii - Corupţia şi birocraţia - Timpul pierdut cu formalităţile - Penele de curent - Factori de creştere - Capacitatea de inovare - Investiţii în capitalul uman - Utilizarea tehnologiilor înalte - Concurenţa

Studiu de caz: Costurile si durata pentru infiintarea unei firme Costurile si durata pentru infiintarea unei firme sunt o mare bariera in sine, lasand la o parte concurenta si costurile de productie. Exista, de cativa ani, un birou unic de inregistrare a firmelor. Teoretic, el ajuta la infiintarea unei firme in mai putin de o luna. Prin octombrie 2005, s-au luat masuri administrative care sa permita inregistrarea unei firme noi in numai trei zile.

11

O zi dureaza completarea tuturor actelor . Alte trei pana vine raspunsul, deci patru zile. Operatiunea in sine costa ceva mai mult de 350 RON. Dar aceasta este doar o operatiune, dintr-un lant lung si complicat. Primul pas obtinerea certificatului de cazier fiscal al asociatilor, care trebuie depus la dosar. Costa 30 RON de persoana, in regim de urgenta, si dureaza trei zile pentru obtinerea sa, tot in regim de urgenta. Sau cinci. Mai trebuie si un act constitutiv, o declaratie de comodat pentru sediu, o declaratie pe proprie raspundere din partea fiecarui actionar, toate acestea autentificate la notar sau la avocat, plus un acord al asociatiei de proprietari. Notarul sau avocatul costa, in mod normal vreo 300 – 400 RON. Apoi trebuie deschis un cont la banca in care trebuie depus capitalul social. Minimum – 200 RON, dar pentru seriozitate, mai punem peste inca 300 ron. Plus o ora, care, avand in vedere ca nu ocupa zilumina din viata nimanui infiintarea de firme, inseamna de fapt tot o zi. Acestea sunt operatiunile de dinaintea depunerii dosarului. Dar cand e infiintata firma nu inseamna ca ea este si operationala. Trebuie o stampila - neaparat rotunda. Presupun ca sunt si mai ieftine, am gasit doar cu 100 RON. Apoi, trebuie facute facturi personalizate. Sa nu uit, inainte de asta trebuie transformat contul provizoriu in care e depus capitalul social in cont cu cod IBAN. Inca o zi. Surprinzator, nu exista decat cateva firme acreditate sa tipareasca astfel de facturi. Lipsa clara de concurenta. Un subiect care poate merita investigat de autoritati, pentru ca nu mi se pare normal ca lucrurile sa stea asa. Teoretic, dureaza doua saptamani. Practic, dureaza o luna. O luna in care firma nu poate functiona, pentru ca nu poate emite facturi. Tot acolo se fac si alte registre, chitantiere, fise de care firma are neaparat nevoie - fireste, dupa sunt inregistrate la administratia fiscala - alt drum, alta bataie de cap. Cam 100 RON costa si actele acestea. Apoi trebuie sa ai macar un angajat - cel mai economicos mod este de a-ti angaja cu part-time contabilul. La salariul minim pe economie, contabilul te costa cu impozite cu tot 300 RON pe luna. Sa facem adunarea: cinci zile cazierul, minimum o zi banca si actele de constituire, o zi formularele de completat, trei zile asteptarea inregistrarii: zece zile. Plus o zi din nou, banca. Plus o luna, facturile. Practic, o luna si jumatate, daca este folosita toata energia doar in acest scop, al infiintarii unei firme. Dar daca mai sunt si altele de facut, si sigur mai sunt, trebuie fie sa platit cineva sa se ocupe de acte un cost suplimentar, sau prelungita perioada de asteptare. Perioada de infiintare: doua luni si jumatate. Si costa peste 1400 RON. Si asta, dupa ce legislatia in materie e considerata ca fiind simplificata. Mie mi s-ar parea normal sa dureze o singura zi: dai codul numeric personal, sau numarul de asigurare de sanatate (ca in SUA) si inregistrarea sa fie electronica.Daca vine cineva sa controleze si gaseste in neregula, consecintele isi au rostul lor. Dar in Romania suporti si costuri preventive. Timpul mare de asteptare si costurile totusi ridicate sunt bariere la intrarea pe piata. Bariere care trebuie reduse substantial, daca vrem sa avem mai multa competitie, mai multe sanse.De parca nu ar fi indeajuns, avem de a face cu un pseudo-oligopol unde marii producatori fac alinate, isi prezinta acelasi tip de oferte, insa care investesc in motorul economiei, marketingul, sume imense, cu scopul de a sufoca piata si de a imparti profitul intre cati mai putini, avem de a face cu o birocratie stufoasa, plina de redundante in demersul ei de a crea un cadru legal, avem de-a face cu fonduri limitate, practic avem de-a face cu destinul.Personal, cred ca buturuga mica nu va rasturna niciodata carul mare, insa am tot respectul pentru cei ce se incumeta..

12