Caracteristici Ale Realismului

REALISMUL Termenul realism, folosit pentru prima dată în anul 1798 de către scriitorul german Fr. Schiller, are două accepţiuni: 1. Atitudine în creaţie sau în teoria literară, având ca principiu de bază reflectarea realităţii în datele ei esenţiale, veridice, fiind opusă idealizării şi fanteziei; potrivit acestei accepţiuni, realismul nu este supus niciunei perioade istorice, putând fi aplicat creaţiilor artistice din toate timpurile; 2. Curent literar apărut în prima jumătate a secolului al XIX- le, dar care va continua să se dezvolte în forme specifice până în prezent.

Caracteristici ale realismului 











Dacă romantismul se adresa aproape exclusiv sensibilităţii, urmărind să emoţioneze , să impresioneze, realismul se adresează raţiunii, având drept ţintă adevărul, cunoaşterea, înţelegerea lumii, a raportului dintre individ şi societate. Imaginaţia nelimitată a romanticilor este înlocuită cu observarea şi analizarea atentă a realitătii . Principiul veridicităţii şi al verosimilităţii: realismul ofera o imagine a omului şi a lumii cât mai aproape de adevăr, fără să idealizeze ,să înfrumuseţeze, fără să caute senzaţionalul, spectaculosul. Ceea ce conteaza este iluzia realităţii, impresia de real, credibilul preocuparea pentru social. Textul realist prezintă o imagine cât mai clară şi mai complexă a societăţii dintr-un timp şi un spaţiu istoric determinat, evidenţiind structura şi mecanismele sociale. Omul este înţeles ca o fiinţa socială care trăieşte, se dezvoltă, se formează în mijlocul unei anumite societăţi. Relaţia om-societate este una dintre temele fundamentale ale realismului. Un subiect privilegiat în realism este banul, modul în care acesta influenţează destine şi caractere. Tema banului/ a înavuţirii este însoţită de o atitudine critică în faţa tendinţei de transformare a banului în valoare supremă. Preocuparea pentru psihologic. Scriitorul realist analizează mecanismele psihologice ale individului, viaţa interioară a acestuia



 

 

 

 

acţiunea prezintă viaţa cotidiană, cu detaliile ei banale, comune. Tocmai această insistenţă pe detaliul semnificativ creează iluzia realităţii. Ca modalitate narativă predomină scena ,care prin detaliile ei , oferă senzaţia de eveniment concret, viu, real; Perspectiva este exterioară a unui narator de persoana a III-a omniscient, capabil să ofere informaţii variate , complexe, vizând totalitatea ( să spună totul despre un personaj); Acţiunea este construită cronologic, evenimentele se înlănţuie logic şi cauzal pentru a facilita înţelegerea acesteia; Stilul este în general obiectiv, detaşat, neutru, lipsit de implicare, impersonal ( la primii realişti există o mai accentuată subiectivitate. Personajul realist este: fiinţă complexă, amestec de calităţi şi defecte; este prezentat în mediul lui de viaţă, nu în situaţii neobişnuite. Descrierea atentă a mediului urmăreşte să releve modul în care mediul influenţează, determină caracterul personajului; este înfăţişat în evoluţie, se transformă, se modifică pe parcursul acţiunii, nu are un caracter dat, imobil; este tipic, reprezintă o categorie socială sau umană, având trăsături şi comportamente specifice. Tipuri umane realiste: avarul, parvenitul ( arivistul), ratatul, snobul, muncitorul, ţăranul, intelectualul, artistul, politicianul, burghezul;

Reprezentanţi: Franţa: Stendhal, Honoré de Balzac, Gustave Flaubert; Anglia: Charles Dickens; Rusia: N. V. Gogol, Dostoevski, Tolstoi, Cehov; România: N. Filimon, I. Slavici, I.L Caragiale, L. Rebreanu, Hortensia Papadat- Bengescu, G. Călinescu, M. Preda