Comportamentul Agresiv

COMPORTAMENTUL AGRESIV

Definiţii şi măsurare - un comportament care determină vătămarea unei persoane sau distrugerea unui bun al ei. - un comportament desfăşurat cu intenţia de a face rău altuia din aceeaşi specie. - un comportament care presupune a face rău altora.

• comportamentului agresiv a fost operaţionalizat astfel: - a lovi o păpuşă de plastic (în experimentele lui Bandura). - a apăsa un buton prin intermediul căruia se aplică un şoc electric cuiva (Arnold Buss în 1961). - aprecierea cu ajutorul unei scale a nivelului agresivităţii cuiva. - exprimarea de către subiect a intenţiei de a folosi violenţa în cadrul experimentului.

 2. Teorii asupra comportamentului agresiv • Explicaţiile privind comportamentul agresiv fac parte din două mari clase: - biologică - socială A. Explicații biologice • Teoriile biologice – potențialul ereditar în explicarea agresivității. • Agresivitatea este un instinct - un pattern predeterminat de răspunsuri, controlate genetic.

 Abordarea psihanalitică • S. Freud a dezvoltat o concepţie bizară despre conduita umană, având la bază două instincte fundamentale: - instinctul vieţii, Eros - instinctul morţii, Thanatos • Ca medic, Freud a cercetat procesul lent de degradare a organismului uman odată cu trecerea anilor.

• El a postulat că acest proces este dirijat de o forţă psihică, de instinctul morţii, îndreptat spre auto-distrugere. • În anumite condiţii, acest instinct determină comportamente îndreptate spre distrugerea altora, deci comportamente agresive. • Agresivitatea apare în mod natural, din tensiunile fiziologice şi trebuie să se manifeste pentru ca individul să se detensioneze.

 Teoria etologică • Etologii au evidenţiat aspectele pozitive, funcţionale ale agresivităţii. • Instinctul agresiv se află la baza unor funcţii vitale: - protejarea teritoriului împotriva invaziilor, - apărarea progeniturilor - competiţia sexuală în care se aleg cele mai puternice exemplare pentru reproducere.

• Konrad Lorenz - manifestarea instinctului agresiv la om este defectuoasă.

• În multe culturi, normele sociale reprimă orice formă de agresiune.

 Sociobiologia • Agresivitatea, altruismul şi alte comportamente sociale au funcţia de a facilita supravieţuirea genelor individului. • Agresivitatea este adaptativă pentru că îl ajută pe individ să trăiască cel puţin până la vârsta când poate procrea. • Agresivitatea facilitează accesul la resurse, iar sănătatea şi capacitatea de reproducere a individului depind de acestea.

B. Explicații sociale • pun accentul pe procesul de învăţare şi pe anumiţi factori din contextul social legaţi de agresivitate.

FRUSTRARE şi AGRESIVITATE • Teoria a fost propusă în 1939 de un grup de psihologi de la Yale University (Dollard, Doob, Miller, Mowrer şi Sears). • ORICE FRUSTRARE DUCE LA AGRESIUNE ŞI ORICE COMPORTAMENT AGRESIV ARE LA BAZĂ O FRUSTRARE.

• S-au găsit și critici care să observe că frustrarea NU duce întotdeauna la agresiune! • Există şi alte reacţii posibile: apatia, strigătul de neputinţă etc. • Frustrarea nu este prezentă ca factor cauzal în toate cazurile de agresiune: de exemplu: un asasin plătit nu a fost în nici un fel frustrat de victimă.

TEORIA INDICE - EXCITAŢIE Leonard Berkowitz • a introdus o verigă intermediară: condiţiile de mediu adecvate pentru agresiune • Frustrarea nu evocă imediat agresivitate, ci generează în individ o stare de excitaţie (activare) emoţională: FURIA. • Aceasta produce la rândul ei o stare de pregătire (readiness) pentru comportamentul agresiv.

• Comportamentul agresiv va fi efectuat numai dacă în contextul social respectiv există stimuli cu o conotaţie agresivă - indici asociaţi cu furia.

• Potrivit lui Berkowitz, un act agresiv are două surse: 1. starea de excitare emoţională (furia) 2. indicii din situaţie

• Experimentul - efectul armelor (weapons effect).

• Potrivit lui Berkowitz, anumite obiecte ajung, prin învăţare socială, să fie asociate cu agresiunea; ele capătă o valoare de indici de agresivitate.

TEORIA TRANSFERULUI EXCITAŢIEI Dolf Zillmann • Indivizii pot transfera excitaţia (activarea) fiziologică reziduală produsă de o sursă, atribuind-o unei alte surse de excitaţie. • Excitaţia rămasă dintr-o situaţie trecută poate fi adăugată excitaţiei produse într-o nouă situaţie.

• Transferul excitaţiei reziduale la o nouă situaţie creşte agresivitatea numai când comportamentul agresiv este răspunsul dominant în noua situaţie. • Contribuţia excitaţiei anterioare la intensificarea comportamentului agresiv depinde de felul în care individul interpretează excitaţia. • Atribuirea cauzalității activării fie unui stimul cu înţeles agresiv, fie unui stimul neutru - numai în primul caz transferul excitaţiei reziduale va intensifica agresiunea.

• Experiment - subiecţii (studenţi) au fost provocaţi de un complice şi mai târziu au avut posibilitatea să-i aplice şocuri electrice. Grupul I: Provocare - Relaxare - Exerciţiu - Reacţie Grupul II: Provocare - Exerciţiu - Relaxare – Reacţie • Zillmann şi colegii săi au arătat că dacă situaţia conţine factori ce-l determină pe subiect să atribuie corect excitaţia unei surse, transferul nu mai are loc. • Un astfel de factor este timpul

TEORIA ÎNVĂŢĂRII SOCIALE Albert Bandura https://www.youtube.com/watch?v=YclZBhn40hU • Comportamentul social nu este înnăscut, ci învăţat de la modele adecvate. • Accentul cade pe experienţele de învăţare ale individului, care pot fi directe sau indirecte (vicariante). • Prin socializare, copilul învaţă comportamentul agresiv întrucât este recompensat direct ori observă că ceilalţi sunt recompensaţi pentru conduite agresive.

Potrivit lui Bandura, comportamentul agresiv al unei persoane într-o situaţie specifică depinde de: • experienţele trecute ale persoanei asupra acţiunilor violente, incluzând propriile conduite agresive şi cele observate la alţii; • gradul de succes al comportamentelor agresive efectuate ori observate la alţii; • probabilitatea actuală ca agresivitatea să fie recompensată sau pedepsită; • factorii cognitivi, sociali şi de mediu din situaţie.

3. Factori personali ai agresivităţii  PERSONALITATEA - Este foarte simplu să explicăm conduita agresivă prin personalitatea agresivă. • Cercetările din ultimii 25 de ani au atestat existenţa a două tipuri fundamentale de personalitate, tipul A şi tipul B. • Persoanele din prima categorie sunt foarte active şi extrem de dispuse să intre în competiţie cu alţii.

• Se pot arăta adesea agresive cu cei cu care intră în competiţie cu ele. • Indivizii de tip A preferă să lucreze singuri când sunt stresaţi, pentru a evita conflictul cu ceilalţi.

 GENUL – reprezintă o sursă importantă de diferenţe de agresivitate între indivizi. • În cursul procesului de socializare, băieţii sunt încurajaţi pe căi directe ori subtile să se arate agresivi, în vreme ce fetele sunt constant descurajate. • Mărimea diferenţei de agresivitate dintre cele două sexe variază în funcţie de tipul de agresivitate: BĂRBAŢII manifestă incomparabil MAI MULTĂ VIOLENŢĂ FIZICĂ şi au atitudini mai agresive; FEMEILE sunt la fel de dispuse ca şi bărbaţii să folosească un ATAC VERBAL într-un context similar.

4. Factori situaţionali Zgomotul Căldura • Agresivitatea creşte pe măsură ce creşte temperatura Aglomeraţia • Studiile corelaţionale demonstrează o relaţie directă între agresivitate şi densitate.

• S-a arătat că în condiţii de aglomeraţie, un factor crucial îl constituie percepţia subiectivă - aglomeraţia poate fi cu totul neplăcută (în tramvai, la o oră de vârf) sau deosebit de plăcută (la discotecă).

• Când aglomeraţia blochează îndeplinirea persoanei, tendinţele agresive se accentuează.

planurilor

Bibliografie Cosmovici, A. (2005). Psihologie Generală, Ed. Polirom, Iași. Cosmovici, A., Iacob, L. (1999). Psihologie Școlară, Ed. Polirom, Iași. Sălăvăstru, D. (2004). Psihologia Educației, Ed. Polirom, Iași.