Creativitatea

Creativitatea

CREATIVITATEA  Capacitate complexă - face posibilă crearea de produse reale ori pur mintale.

 Componenta principală a creativităţii - imaginaţia, dar creaţia de valoare reală mai presupune motivaţie, dorinţa de a realiza ceva nou, ceva deosebit și voință.

• Termenul creativitate îsi are originea în cuvântul latin creare, care înseamna a zămisli, a făuri, a naşte. • El a fost introdus în vocabularul psihologic de psihologul american Gordon Allport (1937) si înlocuieste vechii termeni spirit inovator, inventivitate, talent.

• Creativitatea este capacitatea de a modela experienţa în forme noi şi diferite, capacitatea de a percepe mediul în mod plastic şi de a comunica altora experienţa unică rezultată" (LA. Taylor, 1959); • „Creativitatea este procesul modelării unor idei sau ipoteze, al testării acestor idei şi al comunicării rezultatelor" (E.P. Torrance, 1962);

• Creativitatea reprezinta interactiunea optima, generatoare de nou, dintre atitudini si aptitudini" (P. Popescu-Neveanu, 1978); • „Creativitatea este un complex de însusiri si aptitudini psihice care, în conditii favorabile, genereaza produse noi si de valoare pentru societate" (Al. Rosea, 1981);

• Noutatea, originalitatea, ingeniozitatea si valoarea teoretica sau practica reprezinta trasaturi esentiale ale activitatii creatoare.

•

Taylor distinge cinci niveluri ale creativitatii:

a) creativitatea expresivă, forma fundamentala a creativitatii, care nu este condiţionată de nicio aptitudine si e cel mai usor de surprins în desenele copiilor;

b) creativitatea productivă, nivelul specific tehnicienilor, pentru că presupune însusirea unor deprinderi care permit îmbunatatirea modalitatilor de exprimare a creaţiei;

c) creativitatea inventivă, se valorifica prin inventii si descoperiri;

d) creativitatea inovativă, care presupune întelegerea profundă a principiilor fundamentale ale unui domeniu (arta, stiinta) si apoi modificarea decisiva a abordarii unui anumit fenomen; vorbim în acest caz de inovatii, aporturi semnificative si fundamentale într-un domeniu;

e) creativitatea emergentă, nivelul suprem al creativitatii, la care ajung foarte putini indivizi si presupune descoperirea unui principiu, a unei idei care sa revolutioneze un întreg domeniu al cunoasterii;

Procesul creaţiei • Graham Wallas sugereaza existenţa a patru faze: a) prepararea; b) incubaţia; c) iluminarea; d) verificarea.

a) Prepararea este faza iniţială şi obligatorie a oricărui act de creaţie. Aceasta fază presupune o pregătire intensă şi de lungă durată în legătură cu problema pe care creatorul îsi propune să o rezolve. Este necesară o informare minutioasa asupra istoricului problemei, asupra tentativelor altora de a o soluţiona, şi abia apoi se emit ipoteze rezolutive.

b) Incubaţia se petrece în inconstient şi poate fi de mai lungă sau de mai scurtă durată (minute, ore, zile, luni sau chiar ani). Se presupune că în aceasta fază au loc o serie de prelucrari paralele, se stabilesc conexiuni care nu au fost efectuate anterior. Unii autori sustin că inconstientul şterge ipotezele rezolutive, încercate în faza de preparare, care nu au dat rezultatele scontate, favorizând ipotezele neglijate în aceasta fază.

c) Iluminarea (inspiraţia, intuiţia, insight) este momentul în care soluţia problemei apare brusc în câmpul conştiinţei.

d) Verificarea este faza finală a procesului de creatie, în care soluţia găsită este testată, examinată, pentru eliminarea unor posibile erori sau lacune.

FACTORI AI CREATIVITĂŢII  Empatia - aptitudinea de a te identifica cu o persoană şi a vedea lumea prin ochii ei, cu mentalitatea ei ex.: lipsa empatiei la muncitorii instabili la locul de muncă și în divorțuri.

 Aptitudini pentru creație – structuri cerebrale care favorizează imaginația, creând predispoziţii de diferite grade pentru sinteza unor noi imagini, noi idei.

Factori cognitivi ai creativităţii  Imaginația

- proces de combinare a imaginilor – img artistice - în știință procesul creator comportă mai mult sinteze în domeniul ideilor, al abstracţiunilor • → proces psihic al cărui rezultat îl constituie obţinerea unor reacţii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor • ex.: imaginație în pictură, poezie, balet, matematici, actități organizatorice, domeniul afectiv.

 J.P. Guilford (1967) spune că orice rezolvare de probleme este un proces creativ şi că individul creativ este motivat de tendinţa intelectuală de a cauta probleme nerezolvate pe care le va rezolva. • Guilford elaborează un model al structurii intelectului, capabil sa asume si dimensiunea creativităţii. Fiecare capacitate intelectuală se defineşte prin trei parametri: •

operaţii (cunoaştere, memorie, gândire convergentă, gândire divergentă, evaluare),

•

conţinuturi (figurativ, simbolic, semantic, comportamental) si

•

produse (unităţi, clase, relaţii, sisteme, transformări, implicaţii).

• gândirea convergentă (gândirea algoritmică în care se porneşte de la informaţia dată pentru a da un raspuns unic, într-o maniera unică)

•

gândirea divergentă (gândirea care merge în diferite direcţii şi caută soluţii variate, inedite de rezolvare a problemelor)

 Guilford asociază creativitatea cu gândirea divergentă.

Factorii gândirii divergente a) Fluenţa - exprimă rapiditatea şi uşurinta de a produce, în anumite condiţii, cuvinte, idei, asociaţii, propozitii sau expresii; b)

Flexibilitatea - exprimă capacitatea de a modifica şi restructura eficient mersul gândirii în situaţii noi, de a găsi soluţii cât mai variate de rezolvare a problemelor, de a opera transferuri, de a renunţa la ipotezele vechi şi de a adopta cu usurinţă altele noi;

c) Originalitatea este capacitatea de a emite idei noi, soluţii ingenioase, neconvenţionale, neobişnuite; se consideră a fi originale acele raspunsuri care frapează, care sunt ieşite din comun, care ocolesc căile bătătorite de rezolvare; indicele de originalitate semnifică raritatea statistica a răspunsului; d) Elaborarea - se referă la capacitatea de a planifica o activitate tinând seama de cât mai multe detalii, de a anticipa rezultatul final, de a dezvolta si finaliza o idee; e) Sensibilitatea la probleme - este capacitatea de a remarca cu multă uşurinţă fenomenele neobişnuite, sesizând prezenţa unor probleme acolo unde majoritatea nu le observă;

g) Redefinirea (sau restructurarea) - vizează abilitatea de a folosi într-o manieră noua, neobişnuită, un obiect sau o parte a acestuia; • O direcţie recentă de abordare a creativităţii este teoria neurobiopsihologică. • Se discută tot mai mult despre specializarea funcţionala a celor doua emisfere cerebrale şi despre faptul ca oamenii diferă în privinţa echilibrului sau a predominanţei funcţionale a emisferelor.

• Emisfera stângă este sediul secvenţiale, analitice şi raţionale;

procesărilor

logice,

• Predominarea emisferei stângi înseamna gust pentru vocabular, cuvinte, fraze, preferinţa pentru detalii si NU pentru ansamblu, prezentarea logică a faptelor, relaţii de la cauza la efect, demersuri metodice analitice. • Emisfera dreaptă e specializata mai ales în percepţia globală, intuitivă şi spontană a fenomenelor. • Predominarea emisferei drepte înseamna gândire si reprezentări spaţiale, gust pentru risc, fantezie, culoare, trasături specifice domeniilor artistice.

Personalitatea creativă • Caracteristicile tipice pentru persoanele creative : curajos în convingeri, curios, cercetător, independent în judecată, intuitiv, preocupat de sarcinile care i se dau, nu acceptă lucrurile numai în baza a ceea ce i se spune, idealist, doritor sa-si asume riscuri. •

Caracteristicile motivational-atitudinale ale personalitatii creative: spirit de aventură, perseverenţă, înclinaţie spre cercetare, deschidere către experienţe noi, spirit de lider, disciplină si capacitate de ordonare a propriei activităţi, motivaţie intrinsecă,

• Centrare pe sarcina, realizare independentă, competitivitate, nevoie de intimitate, prezenţă socială bună, toleranţa la ambiguitate, interese multiple, valorizarea originalităţii şi creativităţii, neconventionalitate în comportament, nevoie de „experiente de vârf“. • înaltul nivel de motivare al persoanelor creative. • singura trăsătură comună a personalitaţilor înalt creative e „faptul de a fi profund absorbite de munca lor. • perseverenţa înnăscută, efort, încredere în capacitatile proprii şi putere de caracter.

 Teresa Amabile propunea un model componenţial al creativităţii, care descrie factorii cu un rol important în obţinerea performantei creative: • deprinderi specifice domeniului • abilităţi creative şi deprinderi de lucru • motivație intrinsecă

• Abilităţile specifice domeniului includ: cunoştinţe de specialitate, abilităţi tehnice, talent special în domeniul respectiv. • Abilitatile creative presupun caracteristici ale stilului cognitiv şi ale stilului de lucru şi, de asemenea, trăsături de personalitate care dau posibilitatea unui individ de a-şi folosi deprinderile dintr-un domeniu într-un mod diferit de ceilalţi. • Motivatia intrinsecă este motivaţia creativă autentică şi presupune realizarea unei activităţi datorită faptului că e percepută ca fiind interesantă, plăcută, provocatoare prin ea însăşi, generatoare de bucurie şi satisfacţie.

• Performanta creativă presupune un anumit nivel al inteligenţei. • Torrance a stabilit că elevii care manifestă un înalt grad de creativitate sunt şi foarte inteligenţi, în timp ce numai puţini dintre elevii cu un înalt grad de inteligenţă sunt şi creativi. •

Analiza raportului inteligenta-creativitate arată faptul ca, în creaţie, de la un anumit nivel în sus, mai importanţi decât inteligenţa sunt factorii motivaţionali şi de personalitate (curiozitate vie, interese dezvoltate, perseverenţă, sensibilitate ridicată faţă de un cerc larg de fenomene), factorii de mediu (mediul familial îndeosebi), precum si condiţiile social-educative.

 Inteligența - printre subiecţii cu note ridicate la testele de inteligenţă sunt unii având cote slabe la creativitate - cei cu performanţe ridicate la testele de creativitate aveau la inteligenţă cote cel puţin mijlocii ► necesitatea inteligenței pentru o creativitate superioară  Societatea are o influenţă deosebit de importantă pentru înflorirea spiritului creativ într-un domeniu sau altul. ex.: Strălucita epocă a Renaşterii italiene, în domeniul picturii şi sculpturii •

Gradul de dezvoltare a ştiinţei, tehnicii, artei ex.: forța aburului

• P. Popescu-Neveanu, plasează creativitatea în „interacţiunea optimă, generatoare de nou, dintre aptitudini si atitudini. • Atitudinile creative acţioneaza ca vectori ce orientează şi energizează activitatea. • Cele mai importante atitudini creative sunt: - încrederea în forţele proprii şi înclinaţia puternică pentru realizarea de sine; - interesele cognitive şi devotamentul faţă de profesiunea aleasa;

- atitudinea antirutinieră; - cutezanţa în adoptarea de noi scopuri neobişnuite; - perseverenţa în cautarea de soluţii pentru realizarea proiectelor propuse; -

simţul valorii şi atitudinea valorizatoare.

 atitudinile necreative, considerate factori de blocaj -

egoismul;

-

impulsivitatea exagerată;

-

încăpătânarea, cinismul, răzvrătirea, lipsa de cooperare;

-

imaturitatea, copilariile, neîndemânarea;

PROCESE FUNDAMENTALE ALE IMAGINAȚIEI Imaginarea unor noi obiecte, simboluri, idei implică două procese fundamentale: analiza şi sinteza ► Analiza realizează o sfărâmare a unor asociaţii, o descompunere a unor reprezentări care apoi, prin ►sinteză, sunt reorganizate în alte structuri deosebite de cele percepute sau gândite anterior •

Aglutinarea - părţi descompuse din diferite fiinţe (sau obiecte) sunt recombinate,

dând naştere unor fiinţe sau obiecte ca aspect eterogen.

ex.: sfinxul - având corp de leu şi cap de femeie, centaurul - corp de cal, dar pieptul, capul şi braţele de bărbat

•

Modificarea dimensiunilor umane a dus la imaginarea de uriaşi şi de pitici.

•

Multiplicarea şerpilor a creat imaginea balaurului cu şapte capete.

•

Schematizarea feţei umane se realizează în caricatură, unde ies în relief trăsăturile dominante.

•

Analogia este un procedeu prezent mai ales în ştiinţă şi tehnică ex.: - structura atomului imaginată după cea a unui sistem solar; - selecția naturală asemănată cu cea artificială practicată în agricultură - primele mașini semănau cu o trăsură fără cai.

FORME ALE IMAGINAȚIEI A) IMAGINAȚIA REPRODUCTIVĂ - capacitatea noastră de a ne reprezenta diferite locuri, fenomene, întâmplări numai pe baza unor relatări verbale, fără sprijinul unui material concret, intuitiv. B) VISAREA - are loc atunci când, în momente de repaus, de relaxare, lăsăm gândurile să vagabondeze, preferând să ne imaginăm lucruri plăcute, şanse, întâmplări favorabile. ►Visarea este puternic influenţată de dorinţe, sentimente; ne imaginăm reuşita în acţiuni pe care nu îndrăznim să le întreprindem. ►Visarea are un rol compensator. Poate constitui un sprijin în activităţile cerând eforturi de lungă durată

C) IMAGINILE HIPNAGOGICE Denumirea vine de la hipnos (somn) şi agogos (a aduce). Sunt imagini care apar în timpul adormirii. Cele HIPNOPOMPICE (pompos = care întovărăşeşte) intervin la începutul trezirii din somn. ►e vorba de simple linii, figuri geometrice, stele strălucitoare; mai rar pot apărea figuri umane sau un peisaj. Nu le considerăm reale şi nu participăm în nici un fel la producerea lor. ►îşi au originea în memorie, dar asociaţiile sunt provocate de „petele entoptice", adică de acele fire subţiri, puncte mobile observabile când ne uităm la un perete alb. ►Ele provin din impurităţi existente în cristalin ori în corpul sticlos. Sunt fenomene de scurtă durată.

D) VISELE -

Imaginile visului se succed într-o strânsă legătură, constituind “o aventură” la care participam afectiv intens.

-

Întâmplările din vis au loc, adesea, într-o lume ireală, neverosimilă, chiar absurdă, halucinatorie.

-

Lipseşte total controlul realităţii, totul devenind posibil.

-

Nu sunt respectate nici principiile gândirii, de pildă principiul identităţii (întrucât pot visa un urs, dar care, de fapt, este prietenul meu B).

-

Visul este profund afectiv, cel ce visează trăind intens emoţii de nelinişte, teamă ori bucurie.

-

Legile asociaţiei sunt atotputernice, de aceea se poate sări de la o scenă la alta. Dintr-o dată apar alte locuri, alte persoane.

-

O altă caracteristică este prezenţa unor simboluri.

-

În cadrul viselor predomină IMAGINILE VIZUALE (90% din total), dar numai 20% din ele sunt colorate. Cele AUDITIVE sunt şi ele prezente în 60% din cazuri, dar celelalte, TACTILE, TERMICE, OLFACTIVE apar mult mai rar (cam în proporţie de 10%).

-

Aşa cum ştim, visele apar în somnul paradoxal (somnul REM) şi durează 20-25% din timpul total al somnului.

-

Visele pregnante durează între 3 şi 60 de minute, în medie 20 de minute.

-

Se derulează ele mai repede sau mai încet decât evenimentele reale? Ambele situaţii sunt cu putinţă.

CE FACTORI INFLUENŢEAZĂ CONŢINUTUL VISELOR ? ► excitanți externi ► senzații interne ► dereglări funcționale interne ► impresiile din ajun

INTERPRETAREA VISELOR ► visul un mod de comunicare cu divinitatea – visul poate fi o solie sau un avertisment – rolul profetic al visului.

► visul este rezultatul unei disocieri, al unei inhibiţii mai profunde a sferei motricitatii, faţă de cea senzorio-cognitivă. ► visul are o serie de semnificaţii. Visul este rezultatul unei întregi stări de spirit a celui care doarme. ■ S. Freud susţine că visul este în esenţă realizarea unei dorinţe -

Adultului, având dorinţe interzise, îndeosebi cele de ordin sexual, îi apar în formă mascată, simbolică.

-

Dorinţele, ideile legate de ele, formează conţinutul latent al visului, dar conţinutul manifest, forma în care el apare, sunt foarte diferite datorită deformărilor produse de „cenzură" (sau „supraeu").

→ Fenomene care transformă conţinutul latent, datorită supraeului: ■ Elaborare plastică: gândurile se transformă în imagini, capătă „caracter halucinator“ ■ Condensarea: visul manifest apare mai redus, mai comprimat decât ideile latente. Se elimină unele elemente, altele fuzionează : o persoană are aparenţa fizică a lui A, ţinuta lui B, dar ştiu că e D. ■ Deplasarea - un element latent este înlocuit prin ceva mai îndepărtat, printr-o aluzie, devenind un simbol. ■ Inversiunea - Se visează ceva care înlocuieşte inversul său: „a te căţăra pe scară" în loc de „a te coborî" ; „căderea în apă" înlocuind „ieşirea din apă"

•

Freud găseşte soluţia pentru o interpretare justă a viselor.

•

El chestionează persoana în legătură cu întâmplările din vis, dar interogarea o face după metoda sa, „asociaţia liberă" : subiectul este rugat să spună tot ce-i vine în minte, fără nici o selecţie, fără nici o omisiune.

•

Freud vorbește de o simbolistică generală ► când în vis apar - un împărat şi o împărăteasă, aceştia simbolizează părinţii; - copiii, fraţii, surorile sunt mici animale; - naşterea - apă, fie că se iese din apă, fie că se scufundă în ea; - plecarea cuiva, călătoria înseamnă moarte; - Organul genital masculin ar fi simbolizat prin: bastoane, stâlpi, arme ascuţite, cuţite, pumnale, revolver, robinete, izvoare, creioane, ciocane etc. Organul genital feminin - mine, gropi, vase, lăzi, vapoare, dulapuri, casă, uşă

•

Oricine cunoaşte visele în care se concretizează temerile şi nu dorinţele noastre ► trăim teama provocată de cenzură.

•

Freud: pedeapsa este realizarea unei dorinţe, a dorinţei altei persoane, a aceleia ce execută cenzura". Aşadar, visul este realizarea... dorinţei altuia!

•

Freud: precizează că dorinţa pe care urmează să o satisfacă visul este dorinţa de a dormi.

•

În concluzie, creatorul psihanalizei are meritul de a fi subliniat caracterul afectiv al visului, chiar dacă, pe lângă dorinţe, el actualizează şi temeri sau revolte.

•

Potrivit vederilor cognitiviste, simbolismul n-ar avea rolul de a masca pulsiuni, ci ar constitui singurul mod prin care se poate exprima complexitatea trăirilor afective, care nu pot fi traduse în cuvinte obişnuite, în noţiuni.

•

Visul ar fi singura posibilitate de exprimare a anumitor aspecte obscure ale personalităţii noastre, a unor valori şi atitudini în mare parte inconştiente

MANIFESTĂRI ALE UNUI VIS - Mișcări oculare rapide; Mişcări ale articulaţiei mâinilor, modificări ale ritmului respirator, ale bătăilor inimii (ca în emoţii sau în acţiuni solicitând efort), uneori şi modificări ale expresiei faciale. Se pronunţă cuvinte şi chiar propoziţii, mişcări ale corpului, somnambulism.

E) HALUCINAȚIILE -

Sunt imagini extrem de vii şi pe care bolnavii le consideră reale

-

Ei văd persoane, animale, obiecte acoperind părţi din ceea ce percep

F) IMAGINAŢIA PREPONDERENT VOLUNTARĂ -

Preponderent voluntară" deoarece în procesul de creaţie intervin totdeauna şi asociaţii din inconştient

-

Vorbim de imaginaţie voluntară în sensul că persoana îşi propune în mod conştient să rezolve o anumită problemă foarte dificilă ori să creeze o anume operă artistică implicând un efort de durată.

Blocajele creativităţii

• Blocajele perceptive se referă la faptul ca familiarizarea cu un anumit mediu ne împiedică, de cele mai multe ori, să vedem unele semnificaţii, relaţii sau idei noi.

• Blocajele emoţionale - teama de ridicol, teama de nu comite o greşeala şi de a nu se face de râs, teama de a fi diferit de ceilalţi, timiditatea, tendinta către perfecţiune.

• Blocajele culturale şi sociale fac trimitere, în primul rând, la conformism, la tendinţa oamenilor de a se ralia valorilor şi reprezentărilor celorlalti.

• Obstacole de natură intelectuală: fixitate (rigiditate) funcţională, lipsa de supleţe a categoriilor datorată excesului de informaţii, persistenţa „setului" habitual.

Dezvoltarea creativităţii elevilor • Atitudinea pozitivă a profesorului faţă de creativitate este unul dintre cei mai importanţi factori care facilitează creativitatea. • Este necesara respectarea personalitatii creatoare a elevului. • Este foarte important ca profesorul să nu reprime manifestarile elevilor creativi, să încurajeze libera exprimare a opiniilor (chiar dacă acestea sunt contrare opiniilor sale), să stimuleze imaginaţia sau soluţiile mai deosebite. Elevii trebuie sa-si poată manifesta liber curiozitatea şi spontaneitatea.

• Torrance crede că încurajarea copiilor în a pune întrebări reprezintă un aspect esenţial al dezvoltării creativităţii. Elevii trebuie învăţati cum să formuleze o întrebare, să se „joace" cu ea, s-o reformuleze, să-şi asume rolul de investigator.

• Elevii trebuie îndrumaţi să dobândească o gândire independentă, să manifeste toleranţă faţă de ideile noi, să acţioneze liber şi să utilizeze o critică de tip constructiv.

•

Este necesară o deplasare de accent a obiectivelor evaluării,

-

de la obiective de ordin informativ (verificarea volumului de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi pe care le-a achiziţionat elevul)

-

la obiective de ordin formativ (evaluarea competenţelor funcţionale ale elevului, respectiv gândire critică, independentă şi originală, aplicarea cunoştinţelor şi deprinderilor în contexte noi, rezolvarea de probleme teoretice şi practice).

Metode de cultivare a creativităţii • brainstorming-ul, • sinectica, • metoda 6-3-5, • metoda Phillips 6-6, • discutia—panel, • rezolvarea creativă a problemelor

•

Procesul de rezolvare creativă a problemelor parcurge şase etape:

1) Identificarea situaţiei problematice, a zonelor de interes, a provocărilor, a posibilităţilor şi a oportunităţilor. 2) Colectarea datelor e o etapă în care participanţii identifică şi adună informațiile necesare, elaborând un tablou cât mai clar al întregii situaţii. 3) Formularea problemei - presupune atacarea problemei într-un mod care să ofere o noua perspectivă asupra acesteia. 4) Descoperirea ideii este etapa de generare a cât mai multor idei pentru soluţionarea problemei.

5) Stabilirea soluţiei presupune stabilirea criteriilor pentru evaluarea soluţiilor obtinute. Aceste criterii pot fi legate de: costuri, timp, fezabilitate, utilitate, aplicabilitate. 6) Realizarea ideilor este etapa în care soluţiile obţinute trebuie puse în practică. Bibliografie Cosmovici, A. (2005). Psihologie Generală, Ed. Polirom, Iași. Cosmovici, A., Iacob, L. (1999). Psihologie Școlară, Ed. Polirom, Iași. Sălăvăstru, D. (2004). Psihologia Educației, Ed. Polirom, Iași. Sălăvăstru, D. (2004). Psihologia Învățării, Ed. Polirom, Iași.