Fractura De Radius

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Kinetoterapia în Traumatologia Sportivă

FRACTURA DE EPIFIZÃ DISTALÃ DE RADIUS

Masterandă: Dumea Ionela An II, semestrul II

• Mecanism de producere Este cea mai frecventă fractură a mâinii şi se întâlneşte cu precădere la sexul feminin. Se produce din cauza unei căderi pe mână şi recunoaşte câţiva factori de risc precum vârsta înaintată a pacienţilor. Se cunoaşte în mod particular osteoporoza secundară menopauzei la persoanele de sex feminin, dar fractura poate să apară şi la adulţii tineri, mai ales la cei de sex masculin. Acestea sunt fracturi cauzate de traumatismele produse prin cădere de la înalţime, la locul de muncă, prin accidente rutiere sau accidente sportive.

Atunci când fractura este multifragmentară sau cominutivă, se asociază deplasarea fragmentelor şi poate fi însoţită şi de fractura stiloidei cubitale de vecinătate, atitudinea terapeutică devenind mult mai dificilă. Cel mai frecvent traumatismul se produce prin cădere, cu mâna în extensie.

• Clasificare Câteva tipuri de fracturi radiale clasificate după regiunea epifizei radiale sunt: - fractură cu deplasare dorsală ( Colles) - fractură cu deplasare volară ( Smith) - fractura marginii articulare ( Barton)

• Simptome După o cădere pe mână, pacientul resimte o durere la nivelul articulaţiei pumnului. Această regiune se măreşte în volum şi, uneori, se deformează. Mobilizarea articulaţiei este dificilă, dar nu întotdeauna imposibilă. Deformarea clasică pentru fractura Pouteau Colles este “în dos de furculiţă”, însă absenţa deformării nu exclude riscul de fractură. De asemenea apare şi pierderea mobilităţii active şi pasive.

• Diagnostic Se recomandă efectuarea unor radiografii de faţă şi profil ale pumnului, pentru a evalua şi localiza exact fractura, extensia sa în articulaţie şi deplasarea fragmentelor. Toate aceste elemente sunt importante pentru evaluarea tipului de tratament care trebuie efectuat. La pacienţii vârstnici, fractura este de obicei extraarticulară, cu o basculare şi o impactare posterioară.

La pacienţii tineri, radiografia arată o fractură complexă, cominutivă, cu mai multe fragmente, care interesează suprafaţa articulară a radiusului. Aceste radiografii standard pot fi completate cu un examen computer tomograf (CT) dacă fractura are traiect intraarticular. Aceste fracturi necesită o atenţie particulară şi se recomandă operaţia pentru a obţine o reducere cât mai aproape de normal şi a păstra funcţia articulaţiei pumnului.

• Tratament Nu există un protocol unic al tratamentului acestui tip de fractură, ci mai multe alternative. Tratamentul acestor fracturi este fie ortopedic (imobilizarea într-un aparat ghipsat sau într-un polimer de răşină), fie chirurgical (intervenţie chirurgicală cu fixarea osului cu broşe, placă şi şuruburi). Tratamentul depinde însă de mai mulţi factori aflaţi în legătură cu pacientul, precum vârsta, starea psihologică şi calitatea osului, dar şi în legătură cu fractura, precum sediul, numărul de fragmente, tipul deplasării acestora.

O fractură fără deplasare va fi tratată ortopedic, fără anestezie, fără reducere. După cum menţionează specialiştii în ortopedietraumatologie, acest tip de fractură se imobilizează într-un aparat ghipsat sau un polimer de răşină sintetică. Imobilizarea trebuie făcută însă cu atenţie, deoarece pumnul trebuie să se afle în prelungirea axului antebraţului, iar aparatul trebuie să lase libere degetele să se mişte - prima falangă a degetului mare trebuie imobilizată, dar cotul este lăsat liber.

Va fi efectuată o radiografie de control în prima săptămână. Se recomandă fiziokinetoterapie pentru reluarea mişcărilor mâinii, după îndepărtarea imobilizării, adică după 3-4 săptămâni, iar pacientul trebuie să-şi folosească cu prudenţă mâna timp de alte 4 săptămâni de la terminarea tratamentului de recuperare.

Undele scurte, ultrasunetul şi electroterapia sunt necesare doar dacă apare un edem postdeghipsare sau dacă redoarea articulaţiei pumnului este accentuată.

• Complicaţii Complicaţii întâlnite mai frecvent în cazul tratamentului conservator sunt: - calusul vicios: complicaţie foarte frecvent întâlnită, predominant în cazul tratamentului conservator şi constă în consolidarea osului cu scurtare, angulare, decalare, în aşa fel încât mobilitatea şi forţa sunt afectate, durerea este cvasipermanentă (mai ales pe partea cubitusului care proemină după scurtarea radiusului), iar aspectul estetic este „în baionetă”.

- pseudoartroza (lipsa consolidării) este extrem de rar întâlnită în acest tip de fracturi - sindromul de tunel carpian constă în compresia nervului median la nivelul pumnului care poate produce parestezii, durere şi impotenţă funcţională în teritoriul afectat- poate sa apara ca şi consecinţă a consolidării în poziţie vicioasă. -complexul dureros regional (sindrom algoneurodistrofic) datorat, în general, imobilizării prelungite, caracterizat prin modificări trofice locale însoţite de sudoraţii reci.

Complicaţii legate de actul chirurgical: - leziuni vasculo- nervoase locale: sunt rar întâlnite, de obicei fără consecinţe pe termen lung -infecţiile pot impune îndepărtarea implanturilor metalice interne şi eventual înlocuirea cu un fixator extern. - diverse tipuri de deterioare a fixării - leziuni ale unor tendoane (lungul extensor al policelui)

• Recuperarea articulaţiei pumnului Recuperarea are trei stadii principale: iniţial, mediu şi final. Stadiul iniţial (0-6 săptămâni) În primele 6 săptămâni după o fractură de epifiză distală de radius reabilitarea urmăreşte: - protejarea fracturii pe timpul consolidării - reducerea durerii şi a inflamaţiei - articulaţiile neafectate vor fi menţinute la gradul lor de mobilitate

Pentru reducerea durerii şi a inflamaţiei se vor respecta următoarele principii: repaus, crioterapie, compresie (pansamentele de compresie, bandajul elastic sau o mănușă de compresie, pot reduce inflamația). Pansamentele de compresie ar trebui să fie schimbate şi verificate la fiecare 2-3 ore. Dacă există simptome de tulburări circulatorii (cum ar fi vârfurile degetelor albăstrii sau senzaţii alterate), bandajul de compresie sau mănuşa nu vor mai fi folosite.

Poziția antideclivă: este esenţială pentru a reduce inflamarea. Prin urmare, este esenţial ca o poziţie ridicată să fie menţinută pe tot parcursul zilei şi al nopții. Mâna trebuie să fie deasupra nivelului inimii. O altă tehnică pentru a ajuta la controlul inflamației este drenajul, care mobilizează limfa spre punctele de colectare.

Stadiul mediu (6-8 săptămâni) După primele şase săptămâni de tratament, osul fiind sudat, recuperarea se va concentra pe restaurarea forței și a mobilității. Chiar dacă există mai multe tipuri de fracturi şi tratamentele chirurgicale pentru acestea, principiile de bază ale recuperării sunt aceleași. Folosind principiile de bază ale recuperării, kinetoterapeutul va personaliza planul de tratament în funcţie de nevoile specifice ale fiecărui pacient.

O dată ce vindecarea precoce este stabilizată (la aproximativ 6 săptămâni de la traumatism), cu confirmare radiologică, pot începe exerciţiile active asistate ale antebraţului şi pumnului. Acestea au rolul de a creşte mobilitatea. Reeducarea flexiei 1. Prin adoptarea unor posturi: pacientul în şezând, mâna se introduce sub coapsă, cu palma în contact cu aceasta; extensia cotului apropie antebraţul de corp, accentuând flexia pumnului.

2. Prin mobilizări pasive 3. Prin mobilizări auto-pasive: în şezând, cu cotul pe masă, antebraţul vertical în supinaţie: cu cealaltă mână, care face priză pe mâna afectată (police în palmă), se execută flexia pumnului. 4. Prin mişcări active: flexia  pumnului din poziţii variate(supinaţi e, pronaţie sau neutră) ale antebraţului, cu degetele flectate, semiflectate sau întinse. 5. Prin metode de facilitare: flexia pumnului intră în executarea schemei diagonalelor Kabat.

Reeducarea extensiei 1. Prin adoptarea unor posturi: din ortostatism, cu palma în sprijin pe masă, degetele acroşează marginea mesei. 2. Prin mobilizări pasive: terapeutul aplică o priză pe treimea distală a antebraţului şi o alta pe mână, cu policele în palmă: se execută extensia pumnului. 3. Prin mobilizări autopasive: automobilizarea clasică, cu ajutorul mâinii sănătoase.

4. Prin mobilizări active: extensia activă se realizează din toate cele trei poziţii de bază ale antebraţului, degetele fiind flectate pentru a relaxa tendoanele flexorilor şi a permite astfel o amplitudine mai mare extensiei pumnului. 5. Prin metode de facilitare: extensia pumnului intră în schema de executare a diagonalelor Kabat.

Reeducarea înclinării radiale şi cubitale, în vederea acestui obiectiv, utilizează mobilizările pasive şi cele active care nu prezintă nimic deosebit. Mobilizările pasive se fac prin prize alăturate lângă pumn, pe antebraţ şi mână. Mişcările active se execută din poziţiile de supinaţie, pronaţie sau neutră ale antebraţului cu degetele flectate sau întinse.

Stadiu final (8-12 săptămâni) O dată vindecarea făcută, pot fi iniţiate exerciţiile de creştere a forţei musculare, în timp ce exerciţiile de mobilizare activ asistată sunt continuate. Pumnul şi mâna vor beneficia mai multe luni de exerciţii de creştere a forţei musculare, incluzând exerciţii de forţă pentru degete.

Tonifierea musculaturii flexoare

Musculatura principală flexoare a pumnului este reprezentată de marele palmar, micul palmar, cubitalul anterior şi flexorul comun  al degetelor (micul palmar este un muşchi inconstant), iar cea accesorie, de lungul flexor al  policelui.

Exerciţiul 1 — Pacientul în şezind, cu braţul de-a lungul corpului, antebraţul supinat, articulaţia scapulo humerală în rotaţie externă, cotul întins, pumnul în extensie: terapeutul aplică rezistenţă pe palmă şi pe treimea distală a feţei anterioare a braţului; subiectul execută o flexie clin articulaţia scapulo-humerală, o flexie a cotului şi o flexie a pumnului (în această ordine), degetele rămânând libere.

Exerciţiul 2 — Cu cotul sprijinit pe masă, extins, antebraţul supinat : prize pe palmă şi antebraţ (faţa anterioară); subiectul realizează o flexie a cotului şi o flexie a pumnului contra rezistenţelor. Exerciţiul 3 — Cotul pe masă şi antebraţul, supinat, aşezat tot pe masă : cu o ganteră se execută flexii ale cotului si pumnului.

Tonifierea musculaturii extensoare Principalii extensori ai pumnului sunt cubitalul posterior, primul şi al doilea radial,extensorul comun al degetelor, extensorul propriu al degetului V şi extensorul propriu al degetului II. Ultimii trei devin extensori ai pumnului numai după ce au realizat extensia degetelor sau acestea sunt blocate.

Exerciţiul 1— în şezând, cu braţul la trunchi, antebraţul în poziţie neutră : se execută abducţia braţului cu extensia pumnului contra rezistenţelor opuse de asistent — exerciţiul activează deltoidul mijlociu şi prin el, extensorii pumnului. Exerciţiul 2 — în şezând, cu cotul pe masă, antebraţul la verticală şi supinat, pumnul şi degetele flectate: rezistenţe pe antebraţ, posterior şi pe faţa dorsală a mâinii, subiectul extinde cotul şi, concomitent, pumnul şi degetele.

Exerciţiul 3— Pacientul în decubit ventral, cu braţul abdus 90°, cotul flectat, antebraţul atârnând la marginea mesei, în mână cu o ganteră: se realizează o extensie a cotului, care necesită fixarea în extensie a pumnului.

Tonifierea musculaturii înclinării cubitale

Mişcarea de înclinare cubitală este realizată de ac ţiunea echivalenta a cubitalului anterior şi a celui posterior, care sunt agonişti în această mişcare şi antagonişti în mişcarea de flexie-extensie a pumnului.

Exerciţiul 1— În şezând, cu membrul superior întins pe lângă cap, antebraţul în poziţie neutră: se execută coborârea membrului superior (extensia braţului) si înclinarea cubitală a pumnului contra rezistenţei opuse de asistent pe braţ şi marginea cubitală (solicitare proximo-distală). Exerciţiul 2 —În şezând, cotul sprijinit pe masă, se execută înclinarea cubitală învingând o rezistenţă dată de utilizarea unei benzi elastice.

Tonifierea musculaturii înclinării radiale Mişcarea este realizată de primul radial, marele palmar, lungul şi scurtul extensor al policelui, lungul abductor al policelui. Deşi ultimii trei au poziţia cea mai bună pentru a realiza înclinarea radială; ei nu o fac decât după ce acţiunea lor asupra policelui este terminată.

Exerciţiul 1: în şezând, cu braţul în flexie 90°, cotul extins, antebraţul pronat, pumnul în înclinare cubitală: asistentul face priză de opoziţie pe marginea radială a metacarpianului II; pacientul realizează înclinarea radială a pumnului; Exerciţiul 2: din şezând, cu membrele superioare de-a lungul corpului, cotului extins, antebraţul în poziţie neutră, subiectul face o flexie de braţ, o flexie de cot şi o înclinare radială priza aplicată de către asistent pe marginea radială a metacarpianului I opunându-se acestor mişcări.

Refacerea stabilităţii, mişcării controlate şi abilităţii Exerciţiul 1 — în şezind, cu mâinile la nivelul feţei, lipite prin pulpele digitale, podurile palmelor îndepărtate: subiectul încearcă să îndepărteze coatele, luând sprijin pe pulpele degetelor prin activarea izometrică aflexorilor pumnului şi ai degetelor.

Exerciţiul 2 — în şezând, cu coatele uşor îndepărtate, sprijinite pe masă, antebraţele verticale, mâinile lipite cu degetele întrepătrunse: subiectul încearcă să desfacă mâinile, menţinând degetele întrepătrunse; mişcarea de îndepărtare o realizează rotatorii externi ai umărului, contra cărora trebuie să se opună extensorii pumnului, punctul fix fiind luat prin întrepătrunderea degetelor.

Reeducarea prehensiunii 1. Din şezând, exerciţii de flexie a degetelor si pumnului. 2. Ducerea diverselor obiecte (aflate la distanţe diferite si de diverse forme), cu mâna afectată, dintr-o parte în cealalta. 3. Strângerea unei mingi cu mâna afectata.

4. Stând, cu un baston pe masă: rularea bastonului cu mişcări de la nivelul pumnului si cotului. 5. Din stând, aruncarea unei mingi spre o anumită ţintă cu ambele membre. 6. Stând cu faţa la spalier, prinderea şipcilor cu mâna, alternativ şi concomitent.

• Concluzie

Recuperarea precoce după o fractură distală de radius este extrem de importantă întrucât de ea depinde redobândirea mobilităţii, a forţei musculare şi, în final, a funcţionalităţii complete a articulaţiei pumnului.

• Bibliografie Iaroslav Kiss, ”Fiziokinetoterapia şi recuperarea medicală” –

Editura Medicală, Bucureşti 2002; D. Barbu, ”Elemente de Ortopedie şi Traumatologie” Universitatea de Medicină şi Farmacie, Bucureşti 2001; Cristian Budică, ”Kinetoterapia în afecţiunile ortopedicotraumatice” – Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2005; Tudor sbenghe, ”Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor” – Editura Medicală – Bucureşti – 1981. http://www.sfatulmedicului.ro/arhiva_medicala/fractura-radius