Lasa-ma Sa Te Las, De Victor Miron

Pagină pentru dedicație Scrie un mesaj pentru cel care va primi cartea. Dacă e pentru tine, cu atât mai mult te invit să-ți scrii un gând frumos.

Victor Miron

Lasă-mă să te las

Cluj-Napoca, 2016

Părinților mei, Lucreția și Ioan Miron

„A te lăsa de fumat este cel mai ușor lucru; eu mă las în fiecare zi!” Mark Twain

Cuvânt înainte

Am scris acest text ca un exercițiu de empatie, exercițiu atât pentru mine cât și pentru cititor. Prin intermediul ficțiunii chiar putem să citim gândurile oamenilor, fie ele și personaje. Din acest motiv povestea este prezentată din perspectiva mai multor stakeholrderi. Mai mult este prezentată la prezent, sub forma gândurilor care le trec prin minte personajelor. Cred că lectura e o activitate mai interesantă dacă e împărtășită cu prietenii și cu oamenii importanți din viața noastră. Din acest motiv există Tabelul de cititori. Te invit să îți scrii numele în tabel. Dacă în tabel mai sunt și alte nume, te rog să scrii numele tău cu o culoare diferită față de cele folosite de cititorii dinaintea ta. Cartea are în mod voit marginile mai mari pentru a putea scrie acolo ce îți trece ție prin minte când citești. Cu ajutorul tabelului și al sistemului de culori ceilalți cititori ai aceluiași exemplar din carte vor putea să identifice mai ușor cine e autorul notițelor. 7

Lasă-mă să te las

Prin acest artificiu, poți ajunge să nu mai citești singur. Va fi ca o explorare unde cititorii dinainte lasă indicii despre ecourile din lumea lor. Pe mine mă găsești pe Facebook la fb.com/ miron.victor și pe pagina cărții fb.com/lasamasatelasdefumat. Dacă o să-ți placă această carte, te invit să-ți faci o poză cu cartea pe față și să postezi imaginea pe peretele paginii Cărțile pe față (fb.com/cartilepefata) sau să o postezi chiar ca poză de profil la tine pe Facebook. Victor Miron

8

Tabel cititori Nume cititor

Data

9

10

David în prezent

Nu am mai intrat într-un liceu de peste 6 ani de zile. Cel puțin e bine că nu am fost invitat să vorbesc la propriul liceu, probabil că aș fi avut mult prea mari emoții. Încă e pauza de masă și văd câțiva elevi cum au ieșit după colț să fumeze. Noi, în Alba Iulia, ieșeam în parcul din fața școlii și trăgeam câte o pipă. Era cool, mai ales că de multe ori poștăleam câte o țigară stând în cerc. Fumam așa repede că, pe când ne întorceam spre ore, eram cu toții amețiți și pe mine mă durea un pic capul. Să nu mai spun ce frumos miroseam! Acum îmi dau seama de ce prietena mea de atunci nu voia să mă pupe în pauze. Credeam că nu îi place să-și arate afecțiunea în public, dar abia acum înțeleg cum e ca un nefumător să simtă respirația unui om care tocmai a stins o țigară. E ca o briză de scrumieră. Nu îmi vine să cred că am ajuns să fiu invitat să le vorbesc liceenilor despre cum m-am lăsat eu de fumat. Mai ales că eu fumam un pachet pe zi până acum un an și ceva. Nu știu ce a fost în mintea celor care m-au invitat. 11

Lasă-mă să te las

Ce ți-e și cu internetul ăsta. De când am postat la mine pe blog articolul despre un alt fel de a te lăsa de fumat, am primit zeci de comentarii. Mare mi-a fost mirarea să văd acel mesaj în care am fost invitat să vorbesc elevilor la „Săptămâna altfel” despre epopeea mea delăsătoare de lăsat de fumat. – Bună ziua, am venit la clasa a XII-a B să le spun o poveste, declar eu direct portarului. Am înțeles că sunt la etajul unu, penultima sală pe dreapta. Am fost invitat de diriginta lor, doamna Stelian. – Domnișoara, domnișoara Stelian, sigur că da, răspunde portarul și îmi face semn să intru. Elevii se uită la mine cam nedumeriți. Nu par nici profesor, dar nici unul din colegii lor. Nu știu încă unde să mă încadreze și cum să se comporte cu mine pe hol. Cred că arăt și destul de supărat cu barba asta nearanjată de peste o săptămână. Bine că am reușit să îmi iau o pauză de masă mai lungă la job să ajung aici, să zică mersi pentru atât. Pe când mai aveam zece metri până la sală, concentrat fiind să văd ce clasă e trecută deasupra fiecărei uși, mersul mi se sacadează și un picior îmi rămâne în urmă. Mi se dezlegase 12

Victor Miron

șiretul și unul dintre trecători l-a imobilizat sub talpa lui. Din fericire, nu am căzut eu, din nefericire, am scăpat din mână pachetul de țigări pe care îl adusesem ca material didactic. Tinerii din jurul meu au început să râdă și au stat cuminți să vadă cum mă aplec după pachet și cum mă leg la șireturi. – Salut, David, aud o voce în timp ce stau închinat. Când îmi ridic privirea și văd simpatica domnișoară din fața mea îmi dau seama că am luat o poziție foarte ciudată pentru a-mi lega șiretul. Am un genunchi în podea și celălalt îmi atinge pieptul în timp ce eu mă concentrez pe nodul cu fundiță de la papucii mei de skater. O recunosc pe diriginta Andreea Stelian după vocea ei pe care o mai întâlnisem doar la telefon. Stând în poziția asta de cavaler în fața reginei mă emoționez și devin stingher. – Salut… Andreea, spun eu în timp ce mă ridic. – Mulțumesc că ai venit. Cred că povestea ta merită să fie cunoscută de elevii mei. Ne-ai găsit greu? – Puține lucruri ți se mai par grele după ce te lași de fumat, încerc eu o glumă. 13

Lasă-mă să te las

Văzând că nu am reușit să o fac pe domnișoara dirigintă să zâmbească, continuu odată ajunși lângă catedră, în sala de clasă: – Tu ai fumat vreodată? – Să știi că nu. Cumva s-a întâmplat să ajung la douăzeci de ani fără să fi încercat măcar și mi-am spus că ar fi păcat să mă apuc atunci. Trrrrrrrrrrrrrrrr, trrrrrrrrrrrrrrr, se aude clopoțelul. – Am să îți spun mai multe după oră eventual, continuă Andreea. Ne strecurăm printre elevi și bănci până ajungem în fața clasei. Hărmălaia e mare și foarte mare. Mie mi se uscă gâtul, mi se înmoaie picioarele și îmi mișc privirea cuprins de o anxietate crescândă. Habar nu am unde să stau, ce să fac cu mâinile, unde să îmi pun haina. Niciodată nu mi-a plăcut să fiu „scos la tablă” și cuatât mai puțin să le vorbesc unor străini. Ce puii mei să fac să scap din situația asta? Oare ce-ar zice diriginta dacă aș pleca acum din sală? Și mă mai și trece la baie de nu mai pot. Chiar trebuia să beau toată sticla aia de cola venind încoace? Sper să nu râdă prea tare de mine elevii ăștia. Noi nu am avut niciodată vizite în timpul orelor. Sigur că ne-am fi dorit, așa am mai fi scăpat de o parte din oră. 14

Victor Miron

– Bună ziua, clasa XII B, spune diriginta. Bună ziua, XII B, am spus, repetă domnișoara pe un fundal de foșnete de caiete, haine și chicoteli. – Bunăăăă ziuaaa, repetă o parte din clasă. – Vă rog să vă așezați și să vă liniștiți, azi avem un musafir cu noi la ora de dirigenție. Vreau să vi-l prezint pe domnul David Crișan. – Saal… Bună ziua, spun eu, cu jumătate de gură. Sunt douăzeci și ceva de elevi în clasă. Câțiva din primele bănci și-au îndreptat privirile spre mine. O elevă chiar a zâmbit, însă majoritatea erau cu sprâncenele ridicate. – Ha-ha-ha-ha. – Ha-ha-ha-hî-hî-ha-ha-ha, s-au auzit câteva hohote de râs din spate. – Ce-i așa amuzant, Fodor? se rățoiește diriginta la ultima bancă dinspre geam. Eu îmi dau seama că subiectul distracției sunt eu și înghit în sec, strângând din dinți. Așa îmi trebuie, de ce nu am putut să-mi văd de treabă? – Mă scuzați, doamna dirigintă, am văzut pe geam ceva. – Vă rog să vă potoliți, toată lumea. L-am chemat pe domnul David Crișan azi să ne 15

Lasă-mă să te las

povestească despre cum s-a lăsat el de fumat. Știu că nimeni de la noi din clasă nu fumează. Sunt convinsă că brichetele care vă cad din buzunar le folosiți doar pe post de lumânări la concerte. – În ziua de azi la concerte se flutură cu lumina telefonului, se aude o voce din spate. Profesoara se așază pe scaunul ei la catedră și îmi face semn să vin la stânga ei, pe celălat scaun. Mă așez bucuros că am în sfârșit un punct de sprijin. Oare ce să le spun? Cu se să încep? – Eu, euuu, eu m-am lăsat de fumat cu ajutorul baloanelor de săpun, bolborosesc foarte încet. Văzând că elevii se uită nedumeriți la mine scot din buzunarul bluzei pachetul meu. Arată ca un pachet de țigări slim însă capacul se deșurubează în loc să se deschidă în lateral. Ridic la gură capacul de care e atașat micul cerc. Încruntarea elevilor crește și mai mult, așa că trag aer în piept și suflu în el cu putere. Simt o mare desfătare și multă plăcere când mă golesc de aer, așa că mai trag aer în piept și mai suflu o dată, chiar dacă nu mai ies baloane de săpun. Pentru un moment, e liniște totală în clasă, după care... 16

Maria în prezent

De ce puii mei mi-am luat azi fustă și ciorapi? Ce-a fost în capul meu? Îmi îngheață genunchii și autobuzul ăsta iar e mega aglomerat. De ce naiba ne aduc la școală așa devreme? Într-un fel, aș prefera să mergem la școală de la prânz. Așa aș putea dormi și eu ca oamenii și nu aș mai dârdâi de frig până la școală. – Salut, Maria! Cristina? Mă întorc către spatele autobuzului și o văd, e chiar Cristina. Îmi face cu mâna și mă cheamă lângă ea. Ce bine că a găsit două locuri libere! – Ciao, îi spun eu în timp ce mă așez luându-mi în brațe ghiozdanul. – Ai ceva de băut la tine? mă întreabă Cris. Am fumat o țigară până la stația de autobuz și tre’ să beau ceva. – Nu am nimic la mine, abia mi-am aruncat câteva cărți în ghiozdan înainte să plec... Iar m-am trezit foarte greu. E atât de bine dimineața sub plapumă. Dacă nu ar fi fost mama încă acasă, cred că nu aș fi venit la prima oră. Am și ieșit în fustă din casă și mi-e frig și mă 17

Lasă-mă să te las

trece la baie. Plus că mă doare burta, cred că trebuie să îmi vină. – Ar trebui să te apuci și tu de fumat Mări, nu te-ar mai durea așa tare burta. Ți-am povestit că eu m-am apucat de fumat după ce mi-a venit ciclu’? Am citit pe net că te mai anesteziază cumva. Asta mi-ar mai lipsi, mă gândesc eu. Să mai fumez și eu la noi acasă. Nu e de ajuns că fumează și mama, și tata, și bunica. – Cum a fost ieri în parc cu Matei? mă întreabă Cris. Ce norocoasă ești că îi place de tine unui tip de la facultate! – A fost OK, spun eu, în timp ce mă încrunt din cauza valului de aer rece intrat în bus odată cu deschiderea ușilor în stație. – Doar OK? Zi-mi ce ați făcut? Te-a luat cu mașina? Am văzut că aveți o tonă de like-uri la poza cu voi doi lângă lac. – E drăguț și atent, doar că nu prea sunt eu în apele mele. Nu am stat foarte mult. Mi-a tot povestit că are examene și că încă nu s-a obișnuit prea bine cu orașul. Ne-am sărutat când m-a dus acasă. Am așteptat să facă asta doar că aș prefera să treacă pe țigări mentolate sau să facă ceva cu mirosul ăla. Însă mi-a scris o poezie. 18

Victor Miron

– Ce drăguț! – Vreți să o vedeți? – Daaa! Nu știu dacă a chiar scris-o el dar mie mi-a plăcut. Îi zice Seva îndrăgostitului

Seva îndrăgostitului Se va uita la mine, Se va gândi la mine, Se va atinge întâmplător de mine, Se va lăsa mângâiată, Se va lăsă răsfățată, Se va lăsa sărutată, Se va trezi gândidu-se la mine Cândva… se va... – E foarte faină. Clar e îndrăgostit de tine. Dar doamne ce greu se mișcă busul ăsta, iar întârziem la mate. Parcă văd că ne verifică nouă tema! – Sau și mai rău, ne scoate la tablă. Ce bine e să fii băiat! Ce ușoară e viața pentru ei... Își trag o pereche de pantaloni și un tricou 19

Lasă-mă să te las

pe ei și sunt gata îmbrăcați. Nu tu unghii făcute, nu tu machiaj, nu tu spălat pe cap câte o oră tot la două zile. Habar nu au ei ce înseamnă să îți vină ciclul! Ce înseamnă să mai ai o grijă pe cap și o săptămână pe lună să te trădeze propriul corp. Ah, ce aș vrea să am o vacanță de la a fi fată... Măcar nu trebuie să fac sport în zilele astea din lună. Asta ar mai lipsi. Totuși, greu de cap mai e profu’ ăsta de sport. Mai trebuia doar să îi spun direct ca să înțeleagă de ce stau pe bancă azi la sport. – Vă rupem în figuri! 40 la 10 pentru noi. Suntem cei mai tari la baschet! Dacă s-ar entuziasma băieții ăștia pentru lucrurile care contează așa cum se entuziasmează pentru sporturi și competiții, cred că ar putea face multe lucruri bune. Tot ce îmi doresc e să stau la mine în cameră în pat sub plapumă. Și să nu mă mai doară burta. Hai să văd ce se mai întâmplă pe Facebook. Doamne, ce prostii mai publică oamenii ăștia! Încă trei friend request-uri. Toate sunt cereri de la băieți. Habar nu am cine sunt. Mare dreptate au ăștia de la Placebo cu „Too many friends”. Hai să postez piesa asta. 21

Victor Miron

Uf, ce plictiseală! Mmmm! Auuuu! Hhhhhhhhhh! Acum chiar mă doare. Oare dacă mă duc la cabinet, nu îmi dă o pastilă să nu mă mai doară? Sau poate mă lasă acasă. – Hei, Maria, unde ai dispărut de la sport? – Am fost la cabinet, mă doare burta. – Hai cu noi la o țigară, e pauza mare. Am eu în geantă un Ketonal. Ți-l dau ție. – Ok. Mă duc să îmi iau o apă. – Venim cu tine. – Abia aștept vacanța de vară. Anul ăsta miau promis ai mei că mă lasă să merg în Londra, la vara mea, Ioana. Cea care e acolo la facultă. Cică o să vină ea în țară și o să merg cu ea acolo, spun eu pentru a mă mai înveseli puțin. – Eu parcă văd că la vară iară stau doar printre blocuri. Poate totuși fac cumva să îi conving pe ai mei să mă lase la mare și la câteva festivaluri. – O apă, vă rog. – Plată sau minerală? – Plată. – Și mie un Nestea de verde. – Ceai? întreabă doamna de la ghișeu. – Da. – Aș vrea și eu niște verde, dar nu ceai, spune Cris doar pentru noi. 21

Lasă-mă să te las

– Ce fain ar fi să avem și în curte câteva hamace! Ce idee au mai avut și ăștia, să pună un hamac în clasă, spune Cristina – Și cică să stăm în el doar dacă citim o carte, adaug eu. – E fain să stai în hamac și să fumezi o țigară, nu să citești, adaugă Iulia care ne ajunge din urmă, desfăcând sticla de Nestea. – Cristina, ai o țigară la tine? Eu am rămas fără. – Poftim. – Maria, ia și tu un fum, să vezi că nu o să te mai doară burta. – De durere, aș lua orice. La cabinet nu era nimeni, așa că nu am primit nici pastilă și nici învoire să merg acasă, zic eu. – Ia un Ketonal, o să te lase în vreo juma de oră, spune Cristina, întinzându-mi pastila magică. – V-am povestit ce m-am speriat când mi-a venit mie prima dată? întreabă Iulia. – Nu, nu cred. – Nici eu nu țin minte. – Eram la țară, la bunici, și m-am trezit într-o dimineață după ce am avut un coșmar în care eram atacată de un câine turbat care sărea 22

Victor Miron

să mă muște. Când m-am trezit am crezut că am făcut pe mine de frică. Când am văzut sânge, m-am speriat și mai rău. Dacă o să am vreodată o fată o să îi explic din timp despre ciclu. Trrrrrrrrrrrrrr! Trrrrrrrr! – Hai să mergem la oră fetelor. – Stai să terminăm țigara. Avem dirigenție și cică vine un tip să ne convingă să nu fumăm. Oare de ce fel de studii ai nevoie pentru a putea învăța alți oameni să se lase de fumat? – Fetelor, ia uitați-l pe bărbosul ăsta care intră în curtea școlii, are șlițul desfăcut. – Unde? Unde? Aaaaa… L-am văzut acum. Ha-ha-hî-hî.

23

Alin în prezent

Îîîîîîîîîî. Cât o fi ceasul? O, e numai jumătate la șase. Ce bine ar fi dacă aș putea să dorm mai mult. De când am fost în armată nu am mai putut dormi mai mult de ora 7 dimineața. Imediat vine și Dana de la lucru. Nu îi e ușor nici ei să facă de gardă toată noaptea ca asistentă. Mare noroc am eu cu Dana mea. Cine știe ce s-ar fi ales de mine dacă rămâneam singur... Oi fi ajuns și io ca frate-miu Grigore, alcoolic și tot fecior holtei la mama acasă. Măcar nu-i singură nici ea. Deja îs 8 ani de când nu mai e tata, Dumnezo să-l ierte! Ce bine că o apucat să mă vadă la casa me! De ar mai fi trăit barăm doi ani, l-ar fi văzut și pe Mihăiță când s-o născut. Amu și Mihăiță e băiat mare, mere pe clasa întâi. Oare am făcut bine că l-am dat la școală unde lucru io? Oare ce zîc profesorii, ce zîce directoarea? Da’de nu m-a face de minune pă la școlă. Și da’de nu i-a fi rușine cu mine când a crește mai mare. Cam tăți copiii îs de bani gata la școala asta, da măcar îi o școlă bună. 24

Victor Miron

Să învețe și să își facă un rost în lume să îi șie lui mai bine. Vreamea me’ o trecut. Cât o fi ceasu’? Șase și zăce. – Alo? Mamă? – Alo? Tu ești, Aline? – Io îs mamă. Cum ești? Ai putut durni? – Putut. – Mai dore-te mâna? – Dore zoia. Da’ da’de mi-o trece zîlele astea. – Ce n-ai zîs lui Ionel să te ajute? Vai, vai, tu, mamă, cum nu ai o țâră grijă de dumneata. Sâmbătă viu până acasă. Ce să-ț aduc? – Da nimicuța, maică. Pote niște moșini. – Bine mamă, sărut-mâna. Ajung pă la amiaz’. Ce țî și cu bătrânețele astea! Numa bolnav să nu fi. Nu știu cum Grigore mai poate fuma atâta și să nu fie beteag. De n-ar fuma barăm cât îs io acolo. Cel mai greu mi să mă abțin când îl văd pe el cu ce poftă trage din țâgară. Bine că mie mi să întoarce stomacul pe dos când pun țâgara în mână și el nu are nici pă dracu’. – Hai sus, Mihăiță, că-i târzâu. – Îîîîîmm! – Sus, că tre’ să merem la școală! – Mai lasă-mă... 25

Lasă-mă să te las

– Lasă-mă să te las. Merg până la baie și când mă întorc vreau să fii trezit și cu patul făcut. – Offffff!

26

Călin în prezent

E pauza mare, încă un pic și merg acasă. Abia aștept să dau un Fifa. Îmi place pe net. Acolo poți să îți pui ce nume vrei. Nimeni nu îți spune acolo Călin, file din poveste sau, și mai rău, linu-i lin și că-că-lin. Oare s-au gândit mult ai mei până mi-au pus numele ăsta? Chiar dacă la Fifa mi-am pus numele de Ronaldo10, n-aș vrea să mă cheme așa în viața reală. Dar cât de mișto ar fi să știu să joc așa bine și pe un stadion adevărat! Toate fetele ar fi înnebunite după mine. Acum, niciuna nu mă bagă în seamă. Cele de la noi din clasă nici măcar nu se uită la noi, vor doar băieți mai mari. Ele ar trebui să se uite la băieți mai mici. Și așa, ele trăiesc mai mult decât noi. Dacă își iau un prieten sau chiar un soț mai mare, atunci riscă să fie singure mult mai multă vreme. Sau poate au o strategie pe reprize ca la fotbal. În prima repriză, își iau un tip mai mare care, oricum, dă colțu’ cât sunt ele tinere. Așa, în a doua repriză ele schimbă tactica și aleg unul 27

Lasă-mă să te las

mai tânăr. Nașpa dacă e așa. Tre’ să mai aștept vreo 30 de ani până să fiu interesant pentru fetele care sunt acum de vârsta mea sau la facultate. Sâmbătă a fost ziua mea. Nimeni de la noi din clasă nu știe. Niciun „La mulți ani!”. Niciun pupic de la fete. Mai bine îmi treceam pe Facebook ziua de naștere. Singurul care știe e Tudor, colegul meu de bancă, dar el lipsește deja de mai mult de o săptămână. El e singurul cu care mă înțeleg cât de cât. Hai să îi dau un sms. // Ce faci ba? Hai la scola! Sper că nu s-au certat iar ai lui. Părinții mei cel puțin sunt normali din punctul ăsta de vedere. La cadouri se pricep, însă, foarte puțin. Mama a venit cu o pijama și cu o ciocolată. A, și cu acea sticluță de baloane de săpun. Eu și baloanele de săpun, vaca și baletu’. Noroc că tata mi-a dat niște bani. Nu destui ca să îmi pot ține ziua, dar totuși ceva. Direct îmi iau noul Fifa când apare. Hopa, am primit mesaj. // fuck school fuck life 28

Victor Miron

Căcat! Parcă văd că iar a luat-o razna tăică-so lui Tudor. Data trecută când a lipsit de la școală, îl bătuse tăică-so că era beat și i-a găsit pachetul de țigări lui Tudor. Bine că pe fiu-su l-o bătut, da’ că el fumează ca un turc nu-i bai. Oamenii ar trebui să primească permis pentru a fi părinți. Nu oricine ar trebui să fie lăsat să crească un copil. – Căli, hai un pic, te rog. Asta-i Gina, numai ea îmi zice așa. Oare ce-i mai trebe’? M-o pus naiba să-i spun că mi-a plăcut cum a recitat poezia la română. Eu, care voiam doar să mă pun bine cu șefa clasei. – Căli, chiar dacă nu știe nimeni altcineva, eu vreau să-ți spun „La mulți ani!”. Am o listă cu zilele de naștere ale tuturor colegilor. Și asta e pentru tine. E autobiografia lui Guardiola, am înțeles că el e un antrenor cool, mi-a zis Gina și m-a pupat pe obraz. Să citești acasă ce ți-am scris pe carte. Ce bine că a plecat. Clar o să citesc acum. Ia să vedem ce a scris. La mulți ani, bla, bla. Hopa, credă că e și o poezie.

29

Lasă-mă să te las

Te iubesc de la o poştă Îmi spune lumea Că se vede de la o poştă ca te iubesc Dar tu tot nu înțelegi. Aşa că într-o noapte Am scris "Te iubesc" Pe toate cutiile poştale. Am sperat că aşa sigur o să observi Păcat că te prinzi greu Şi foloseşti doar curier rapid.

30

David în prezent

După care începe un hohot de râs în toată clasa. Un băiat din primul rând, râzând de se prăpădea, arată cu degetul spre burta sau spre cureaua mea. Oare sunt murdar? Aplec privirea și mă cutremur. Mă întorc cu fața spre tablă. O rușine mai mare am simțit doar când aveam vreo șase ani, eram la bunici la țară, în pantaloni scurți, în curtea școlii de acolo și câțiva băieți au venit pe la spate și mi-au tras jos pantalonii cu tot cu chiloți. Și atunci au râs toți ceilalți. Acum râdeau doar pentru că aveam șlițul desfăcut. Însă acum nu mai eram doar victimă, eram și vinovat. – Asta nu-i nimic, spun eu încercând să-mi recapăt cumpătul. Să vedeți când mi-a căzut pachetul de țigări când eram în vizită la sora lui tata. Aveam 17 ani și clar că ai mei nu știau că fumez. Atunci am luat-o în freză grupa mare. Două săptămâni nu am mai putut să stau în fund nicăieri. Apele s-au mai liniștit în clasă. Cred că le-a fost un pic milă de mine. 31

Lasă-mă să te las

Totuși cât de prost pot să fiu? Șlițul desfăcut, serios? – Știți, eu am început un blog acum ceva vreme. La un moment dat am scris acolo despre cum m-am lăsat de fumat cu ajutorul baloanelor de săpun. Diriginta voastră a citit ce am scris și de asta sunt eu azi aici. – Sinceră să fiu, intervine diriginta, mi s-a părut o ideea atât de neobișnuită încât m-am gândit că s-ar putea să chiar prindă la voi. – Știu că mai bine de jumătate dintre voi fumați, nu are sens să vă ascundeți. Te rog continuă, scuză-mă că te-am întrerupt. – Eu am fumat multă vreme, spun după câteva clipe de gândire. Am fumat și cu filtru și fără filtru și de toate. Am încercat și electronică și narghilea. Dar nu asta voiam să vă zic. Cred că știe toată lumea că nu e bine să fumezi. Așa cum, exact pe dos, toată lumea știe că e bine să citești. Totuși mulți oameni fumează și mulți oameni nu citesc, poate chiar mai mulți. Impresia mea este că, cel puțin în cazul fumatului, oamenii se apucă de asta de curioși. Și din cauza faptului că e oarecum cool să fumezi. Îmi iau din nou câteva clipe de odihnă pentru a mă strădui să fiu mai coerent.

32

Victor Miron

– Țin minte foarte bine cum e să fii în liceu. E nasol din multe puncte de vedere. Începi să ai tot felul de responsabilități și obligații: teme, teze, competiții, găsirea unei prietene, mulțumirea prietenei găsite, mulțumirea părinților. Și toate astea cu o tonă de restricții: trezit devreme și mers la școală, ajuns acasă seara devreme, nu e voie să stai peste noapte nicăieri, nu ai voie să te îmbraci chiar cum vrei. – Să nu uităm de absențe și de note, se aude o voce din clasă. – Și că nu ai voie să ieși din curtea școlii decât după ora 13. Parcă e o închisoare aici, mai adaugă cineva. – Cam așa era și pe vremea mea, spun și eu. – Și nu avem voie să venim machiate și nici cu fuste prea scurte, adaugă o elevă din a doua bancă care era și machiată și cu o fustă destul de scurtă. – Da, clar, e nașpa. Dar să vedeți cum e după ce sunteți majori. Sau, și mai și, după ce te angajezi. Ai mult mai multă libertate, poți sta treaz toată noaptea, dar nu prea îți mai vine cheful să faci asta pentru că ești prea obosit de la lucru. Și ghici? Părinții nu îți mai dau bani de buzunar și dacă vrei să ieși în oraș nu îți dă nimeni bani, nici de țigări, nici de băutură și 33

Lasă-mă să te las

nici de taxi înapoi. Dar să revenim la fumat. Primele țigări pe care le-am fumat au fost la țară cu gașca de acolo. Am șterpelit vreo două țigări din pachetul unui unchi și ne-am adunat în grădină, în lanul crescut de cucuruzi. Era ca o mare aventură pentru noi, la care eram cu toții părtași. Parcă descopeream o comoară pe care o văzusem doar la cei mari și acum puteam s-o atingem și noi. Clar, ne-am înecat cu toții la primele fumuri. Și asta fără să tragem în piept. Cum s-ar spune, am pufăit doar. Țin minte că am amețit destul de bine. De amețeala aia nu am scăpat niciodată nici mai târziu. Întotdeauna amețeam la prima țigară dintr-o zi. Și nu era o amețeală foarte plăcută, deoarece de multe ori îmi tremurau palmele. Prima țigară nu mi-a plăcut și nici următoarele, care, cel mai des, erau de fapt un fel de trabucuri făcute din ziar și părul de la capătul știuletelui de cucuruz. Fără să o mai lungesc mult, pe când eram în liceu, fumam în jur de un pachet pe zi. Nu știu exact câte deoarece pe atunci îmi luam doar pachete mici de câte 10 țigări. Pe ălea le putea ascunde mai ușor. Și mai ceream o mulțime de pe la cei din jurul meu. Când ne întâlneam în pauze cu un coleg mai mic primul lucru pe care îl spuneam era „Ai cumva o țigară?”. M-am 34

Victor Miron

gândit de destul de multe ori să mă las de fumat. Motivele erau multe: de la cât costau, la gustul pe care mi-l lăsau în gură și până la bătăile pe care le primeam de la tata când mă prindea că fumez. După vreo 10 ani de fumat, erau momente în care chiar îmi plăcea să fumez. De exemplu, dimineața la cafea. Mă trezeam și după o cană de cafea și o țigară mergeam liniștit la baie. – Ha-ha-hî-hî, se aude din clasă. Câcăciosule, se aude din spatele clasei. – Asta era, zic eu zâmbind, dar zâmbetul mi-a dispărut repede când am văzut ce privire îmi adresa diriginta. Se zice despre fumători că li se atrofiază simțurile, că nu mai simt la fel de bine mirosurile și că nici gustul nu mai e la fel. Asta pot să vă confirm și eu. Dar astfel de lucruri nu te motivează să te lași de fumat. Din simplul motiv că te poți convinge de ele doar după o lună în care nu ai mai fumat. M-am gândit mult la asta cu fumatul. De ce ne facem rău singuri oare? Aceiași oameni care sunt în stare să iasă în stradă pentru drepturile animalelor sau pentru a protesta împotriva exploatărilor miniere iresponsabile față de mediu, aceiași oameni par să fie complet neinteresați de propria lor persoană. 35

Lasă-mă să te las

– Dar nu toată lumea fumează așa de mult. Eu… adică un prieten de-al meu, spune un băiat din a treia bancă de lângă geam, fumează doar când iese în oraș. Nu cred că e mai puțin sănătos să fumezi 10 țigări pe lună decât să bei un litru de vodcă. Alcoolul, în plus, te face să îți pierzi mințile și să devii și agresiv. – Așa o fi, zic și eu. Doar că fumători sociali eu cunosc puțini. Cunosc mulți oameni care se consideră fumători sociali dar, de fapt, după o vreme încep să fumeze câte două-trei țigări și în pauză la serviciu. O să vedeți după ce vă angajați. Eu, cel puțin, mergeam la 10 pauze de țigări în fiecare zi la lucru. Și dacă nu îmi trebuia să fumez, dar așa lucram un pic mai puțin. Și, în plus, la țigară se spun cele mai interesante lucruri: de la cele mai bune bancuri și bârfe, până la cele mai personale destăinuiri. – Așa e și la noi în pauze, spune cineva cu jumătate de gură. – După cum vă spuneam, eu am tot încercat să mă las de fumat. Am luat țigară electronică, am folosit plasturi, am încercat chiar și hipnoză. Și față în față și chiar și ascultând înregistrări pe net. Cu hipnoză am reușit să mă las vreo două luni de zile. Am căzut din nou în plasa fuma36

Victor Miron

tului savurând ceva țigări de foi la un chef. La un moment dat mă resemnasem. Nu mai aveam chef să mă stresez și să mă învinovățesc că fumez. Mi-am dat seama că ăsta sunt, așa slab și fără voință, dar nu mai voiam să mă simt de tot rahatul și am acceptat că o să dau toată viața cel puțin 100 de euro pe lună, pe țigări. Și ce că aș putea să fac altceva cu banii ăia? Nu conta că aș putea să-i folosesc să stau în chirie și să scap așa de statul cu ai mei. Până la urmă e bine la mama acasă, face curat și de mâncare, spală hainele. Și ce dacă nu am intimitate și trebuie să aștept ca ei să plece în weekend la țară ca să pot chema o tipă la mine? De fapt, din nou, mi-am dat seama cât de bine e să stai singur abia după ce am făcut asta. Am stat câteva săptămâni la un văr mai mare, în alt oraș, într-o vară și de-atunci nu m-am mai putut adapta la statul cu părinții, dar aveam deja 24 de ani. Dar nici asta nu m-a făcut să mă las de fumat. Fumam și când m-am mutat de acasă. M-am lăsat de fumat cu ajutorul baloanelor de săpun, asta v-am spus deja, dar nu din cauza lor. Voi ce credeți că m-a făcut să vreau să mă las? – Te-ai îmbolnăvit? – Ai rămas fără job? – Ai fost într-o clinică? 37

Lasă-mă să te las

– Ți-a murit cineva drag? – Ai văzut filmul Thank you for smoking? – Ai citit cartea aia, În sfârșit nefumător? – Ți-ai dat seama că meriți să ai mai multă grijă de tine? a adăugat diriginta după câteva momente de liniște. – Niciuna dintre astea, am spus. De fapt a fost mult mai simplu de atât…

38

Ioana în urmă cu 2 ani

Ce obositor e ieșitul ăsta în oraș! Trebuie să-ți găsești o prietenă care să vrea să iasă cu tine. După care încep perindările dintr-un bar în altul și dintr-un club în altul, în speranța că găsești un loc cu muzica mai faină, cu lume mai OK sau cu mai puțin fum. Am citit undeva că oamenii care au câini nu mai simt mirosul animalului. Asta după un timp. Cică erau unii care încercau să vândă covorașe anti-miros de câine, însă, nu simțea nimeni nevoia să le cumpere. Și așa s-au prins că, de fapt, oamenii cu patrupede nu le mai simt „mireasma canină”. Ce interesant! Asta chiar dacă toți ceilalți care intră într-o casă cu un câine simt miroul, oricât de spălat ar fi câinele. Îmi imaginez că așa cumva trebuie să fie și cu fumătorii. Poate ei nu mai simt mirosul. Alftel, cum să-ți explici faptul că tineri și oameni în toată firea stau de bună voie în spații în care poți să tai fumul cu cuțitul? Să nu mai spun de cum îți intră mirosul în haine sau în păr. De fiecare dată, după ce ies în club trebuie să mă spăl pe cap. Și hainele clar merg toate la spălat. 39

Lasă-mă să te las

Poate sunt deja eu prea bătrână la 20 de ani. Parcă la 15 ani nu mă deranja atât de tare. Atunci era oricum înainte de a se întâmpla ce s-a întâmplat. Cred că sunt prea bătrână și pentru date-uri. Habar nu am cum se face să cauți un prieten. Și oricum nu sunt sigură că vreau pe cineva. La ce bun? O bătaie de cap în plus. Societatea asta ne cere tot felul de aiureli. Să te căsătorești, să ai copii, să-ți faci credit și să-ți cumperi o casă a ta. Să ai un job la care să tragi ca robu’ toată ziua și să nu mai fii bun de nimic pe când ajungi acasă seara. Noroc că eu încă sunt la facultate. Ce o să fac după, mai văd eu. Aseară am cunoscut, totuși, un tip simpatic. Era, cel puțin, amuzant. Cred că Dan îl chema sau ceva de genul. Mi-a făcut cunoștință cu el amica mea, dar era prea mare gălăgie. A spus o dumă bună când aștepta la bar să plătească nota. L-am auzit din spate și se știa cu Bia și așa ne-a făcut cunoștință. – Sunt bun. Sunt bun de plată, sau ceva de genul i-a spus barmanului, când a cerut nota. Barmanul nu a râs, dar mie mi s-a părut funny. Și a zâmbit frumos când am făcut cunoștință. Tot mai puțină lume zâmbește în ziua de azi. Nu e cool să zâmbești, ești mult mai interesant dacă ești distant și inabordabil. 40

David în urmă cu doi ani fără o lună

Cât de fain zâmbește fata asta! Încă nu îmi vine să cred că am avut curajul de-a o invita la o cafea. De obicei nu am nicio jenă să mă bag în seamă cu lumea și nici cu fetele. Cu ea cumva parcă e diferit. Totuși nu am înțeles de ce a vrut să ne vedem la ceainăria asta. E OK așa, locul, doar că nu se fumează. Am ajuns oricum mai repede, hai să mă pun la masa din colț, că de acolo am o priveliște de ansamblu, și o să o văd când intră. Și acum ce fac dacă nu fumez? Mă uit la oameni? Mă joc cu meniul? Sper să nu bat prea tare din picioare, cu ea de față. Uite-o că intră. Oare să merg înaintea ei? Hai că mă ridic numai în picioare și îi fac cu mâna. – Salut, Ioana! – Ciao, spunea ea în timp ce se așază la masă. – Ce faci? – Bine, cu licența, nu am scris mai nimic și imediat trebuie să o predau. Tu ce faci? – Bine și eu. Sunt un pic confuz pentru că nu știu exact cum să mă comport la o primă întâlnire, adaug după câteva clipe de tăcere. 41

Lasă-mă să te las

– Da’ asta e o întâlnire în sensul de date? întreabă Ioana – Păăăăăi, da. Sau nu? Cred că am roșit pentru că ea începe să zâmbească larg. – Așa o fi, zice ea. Nici eu nu am habar cum ar trebui să decurgă astfel de „rendez-vous”-uri. Bine măcar că suntem într-un spațiu public și ne putem retrage rapid, în caz de forță majoră. – Deci, să înțeleg că nu a mers bine ieșirea asta, dacă o să zici că ai primit un mesaj cum că tre’ să ajungi repede acasă? – Ceva de genul. Și încep să-o întreb despre ea, despre ce îi place să facă, pe unde a călătorit, ce cărți face cadou, la ce festivaluri merge la vară. Și eu îi spun despre mine tot felul. Lucrurile au mers bine până am întrebat-o ce țigări preferă și mi-a spus că nu fumează și că nu a fumat niciodată. – Cred că ar trebui să se inventeze niște cereale de porumb anti-fumat, spun eu. – Cum adică? întreabă ea. – Păi cică sunt ceva cereale de porumb cu un nume care începe cu K, care au fost inventate de un pastor din US pentru a face tinerii să nu se mai masturbeze. Povestea e că acest părinte presupunea că adolescenții au pofte carnale 42

Victor Miron

pentru că mănâncă prea multă carne. Și a făcut aceste cereale pentru a înlocui carnea și, indirect, să nu se mai joace cu ei înșiși tinerii. – Pe bune? Mi se pare foarte ciudat, amuzant, dar ciudat. – La câte ciudățenii s-au întâmplat în istorie, asta nu e mare lucru. Uite, cu lunile anului, de exemplu. – Ce-i cu ele? întreabă Ioana. – Erau zece luni într-un an. – Da? – Da. Septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie au și numele cu proveniență din numere. Septembrie vine de la șapte, octombrie de la opt, noiembrie de la nouă și decembrie de la zece. Ca la dec-alog. – Și atunci de ce decembrie e a douăsprezecea lună? – Aici lucrurile devin foarte interesante. Împăratul Iulius Cezar a vrut să rămână în istorie, sau ceva de genul, și a vrut să aibă o lună din an care să poarte numele lui. Cum şi-a dorit ca luna respectivă să fie chiar la jumătatea anului, aşa a apărut luna iulie. – Foarte tare!

43

Lasă-mă să te las

– Ba mai mult, după el a venit Octavian Augustus care nu s-a lăsat mai prejos și a adăugat și el o lună după iulie. Așa avem lunile iulie și august. – Foarte interesant, nu știam. Ce bine că am reținut poveștile astea, parcă am mai câștigat terenul pierdut după întrebarea cu fumatul. Trag aer în piept plin de satisfacție pentru modul în care se uită la mine Ioana după trei ore de stat la povești. Și ce interesant că nu mi-a trebuit să fumez. La masa noastră ajunge un copil care începe să înșire pe masă câteva obiecte pe care le are de vânzare. În toate barurile apare cineva de genul. Lasă o hârtie pe care scrie că e surdo-mut și că din vânzarea acestor lucruri își hrănește familia. Bănuiesc că e o scamatorie, dar oricum mă simt prost la gândul că aș putea să mă aflu cu adevărat într-o situație așa de nașpa ca cea pe care mi-o prezintă el. Pune pe masă un breloc, o lanternă, o icoană și tot felul de alte chestii. Când se întoarce băiatul, Ioana îi ridică un fel de sticluță din ce a lăsat pe masă și i-o plătește. 44

Victor Miron

– Întotdeauna mi-a plăcut să mă joc cu baloanele de săpun, spune ea. – Serios? – Daaa. Când eram mică făceam foarte multe. Pe urmă m-a apucat din nou damblaua după ce am văzut filmul K-pax, cu Kevin Spacey. Îl știi? – Nu. – Poate ne uităm într-o zi la el împreună, l-aș mai vedea o dată, spune Ioana. Nu mă pot abține și zâmbesc scurt și larg la ideea de ne vom uita împreună la un film. Filmul e de mai mulți ani și va trebui să mergem la ea sau la mine să-l vedem, la cinema nu se mai dă. Eu oricum l-am văz și bănuiesc de la ce a făcut ea asocierea cu baloanele, dar nu trebuie să știe ea asta. – Ce îmi place mie foarte mult la baloane e că mă relaxează și mă binedispun! Oricând sunt mai supărată sau mai agitată, dacă mă apuc să suflu baloane mă simt mai bine. Poate e din cauza faptului că respir mai adânc atunci când suflu în baloane. Sau poate că ajută faptul că nu mă mai gândesc la nimic altceva, doar suflu și mă uit la baloane. Vezi ce fain e? mă întreabă în timp ce suflă în baloane. 45

Lasă-mă să te las

– Da, am răspuns eu, uitându-mă la zecile de balonașe care mă înconjoară. Un pic mă simt inconfortabil când îmi dau seama că ceilalți se uită la noi, însă mă relaxez după ce văd că și ei zâmbesc la vederea baloanelor. Băieții sigur nu sunt la fel de impresionați. Poate că merită, ca băiat, să ieși în parc să faci baloane singur. Cine știe, poate ești mai interesant pentru fete așa, decât dacă ai avea un cățeluș sau un copil mic. – Îmi place mult să suflu și să mă uit apoi la baloane. Dacă te uiți atent, o să vezi că un pic își schimbă culoarea de cum se formează și până se sparg. La început sunt parcă mai violet, după care devin mai albăstrui/roșiatice și apoi se albesc cumva, înainte să se spargă. Și uite, zice ea, luând un balon pe cercul de plastic prin care sufla să le elibereze, dacă te uiți de aproape poți să vezi că sunt niște curenți care se mișcă tot timpul pe suprafața lor. Și, și mai mișto este să ții așa un balon și să lovești alte baloane. E un fel de a face duble. – Foarte tare! zic eu. Cumva e mișto la baloanele astea că poți să le formezi foarte ușor. Baloanele astea, prin forma lor sferică, sunt parcă un simbol pentru perfecțiune. Și îmi place și că se sparg așa repede, îți aduce aminte că 46

Victor Miron

viața e trecătoare și că trebuie să te bucuri de ea. – Daaaa, spune ea. Unele tot urcă, altele urcă ce urcă și se opresc sau chiar coboară. Unele sunt mai mari și altele sunt mai mici. Dar până la urmă toate se sparg. Ceva de genul spune și personajul din K-pax, sigur o să îți placă. Eu ridic din sprâncene, zâmbind un pic mirat. Eu, sigur, sunt conștient că am dat o dumă în speranța că o să-i devin simpatic Ioanei. Ce bine e să stai întins în pat, mai ales după așa o noapte! Nu îmi vine să cred că am stat toată noaptea împreună. Ce mișto a fost și răsăritul! Toată noaptea am suflat amândoi la baloanele alea de săpun și tot am mai avut soluție în sticluță și dimineață. Clar, a fost cea mai intensă noapte petrecută cu o fată, fără să facem sex! Iar cel mai fain sărut a fost acela de la despărţire... Și se pare că m-a și inspirat întâlnirea că am scris și această scriere de gen poezie. Oare o să-i placă?

47

Lasă-mă să te las

Unde De unde stau eu, Până unde stai tu, Fac câteva minute. De unde eşti tu, Până unde sunt eu, Fac tot posibilul. Unde stăm Şi unde suntem Facem o simfonie de unde.

48

Andreea Stelian în prezent

Ce idee nebună e asta cu baloanele de săpun. Și când mă gândesc că eu i-am luat nepoțelului Mihăiță o sticlă de-asta de baloane de săpun anul trecut de Crăciun, a început să râdă de mine că nu mai e un copil să se joace cu baloane de săpun. Nu mi-aș fi imaginat atunci că cineva va folosi baloanele astea pentru a se lăsa de fumat. Dacă știam probabil că nu i-aș fi luat, având în vedere că tatăl lui s-a lăsat atât de greu de fumat. Poate s-ar fi supărat pe mine. Sora mea sigur m-ar fi luat la rost să nu fac cadouri cu subînțeles. Oricum, dacă părinții nu fumează, șansele sunt mici să se apuce de fumat copiii. Tot așa cum dacă părinții citesc acasă și îi văd copiii, sunt mult mai mari șanse ca și cei mici să citească mai mult. – Diriginta voastră a citit ce am scris și de asta sunt eu azi aici, îl aud pe David referindu-se la mine. – Sinceră să fiu, intervin eu, mi s-a părut o ideea atât de neobișnuită, încât m-am gândit că s-ar putea să chiar prindă la voi, spun eu încercând să nu par că am fost luată prin surprinde49

Lasă-mă să te las

re. Știu că mai bine de jumătate dintre voi fumați, nu are sens să vă ascundeți. Te rog, continuă, scuză-mă că te-am întrerupt. Ce ți-e și cu familia! Fiecare ne gândim cu intenții bune la cei dragi, crezând că știm ce e mai bine pentru ei. Eu tot o bat la cap pe sora mea să-și găsească un loc de muncă unde să nu mai lucreze de noaptea. Ea mă tot bate la cap să îmi găsesc pe cineva, să nu mai fiu singură. Și amândouă credem că minusul pe care îl vedem în cealaltă e mult mai mare decât minusul pe care îl vede cealaltă în noi. Măcar în privința fumatului nu am avut dispute. Nu am fumat niciuna. Cred că i-a fost cu atât mai greu ei să accepte că Alinul ei fuma. E om harnic și aici la școală e bine-văzut, chiar dacă e portar, e harnic, cumsecade și îngrijit. Eu îl admir foarte mult pentru că s-a lăsat de fumat. Deși nu cred că i-am spus niciodată asta, ciudat. Am văzut oameni care erau dependenți de alcool și îmi dau seama că e greu să te abții. Am auzit comparații care mai de care mai colorate. Cum că oamenii dependenți nu se pot abține din a cădea pradă viciului așa cum nici unul dintre noi nu ne putem abține când ne trece la baie suficient de tare. Pentru un dependent, cică 50

Victor Miron

e ca și cum ar suferi de o diaree cronică și trebuie să scape de necaz. – Ai citit cartea aia, În sfârșit nefumător? aud ceva din clasă, multă lume vorbește despre cartea asta a lui Allen Carr, cică are succes în 90% din cazuri. – Ți-ai dat seama că meriți să ai mai mare grijă de tine? adaug eu. – Niciuna dintre astea, spune David. De fapt, a fost mult mai simplu de atât. – Atunci de ce te-ai lăsat de fumat? aud vocea Cristinei. – Toate motivele voastre sunt foarte bune pentru ca să ne lăsăm de fumat, spune David și eu mă concentrez să fiu mai atentă la ceea ce spune. De fapt, eu m-am lăsat de fumat datorită unei fete. Prietena mea m-a făcut să mă las de fumat. Mai exact, m-a făcut să nu mai vreau să fumez. – Cum? Cum? întreabă cineva din spate, Fodor, cred. Nu te-a mai pupat? Sau nu a mai dormit cu tine? – Nuuu, răspunde David. A fost mult mai inteligentă de atât. Mi-a spus că se apucă și ea de fumat dacă mai fumez. 51

Lasă-mă să te las

Liniște în toată clasa. La asta nici eu nu mă așteptam. Oricum frumos că s-a lăsat de fumat pentru ea. – Adică te-ai lăsat de fumat să nu se otrăvească și ea cu țigări? întreb eu. – Da, cam așa ceva. După ce am încercat tot ce îmi stătea în putință pentru a mă lăsa de fumat,știu sigur că nu îi doresc nici celui mai mare dușman al meu să treacă prin asta, cu atât mai puțin unui om la care țin. Cred că îți dai seama cât de rele sunt țigările abia după ce încerci de câteva ori să te lași și vezi că nu poți. – Eu nu te cred că de asta te-ai lăsat. Ce, nu putea să fumeze și ea? întreabă Iulia. – Sigur că putea. Chiar a fumat o țigară și s-a înecat foarte tare cu ea. Ați văzut clipul ăla cu copilul care cere un foc? – Nu. – Ce clip? – Nu cred. – E un copil de 8-9 ani, spune David, care e filmat cum merge cu o țigară în mână și cere foc oamenilor pe stradă pe care îi vede fumând. Sigur că niciunul nu vrea să-i aprindă țigara și toți îi spun că fumatul e nociv. Și copilul atunci îi întreabă ei de ce fumează. Mulți nu răspund, iar cei care o fac spun că fumează pentru că sunt 52

Victor Miron

fraieri sau pentru că sunt dependenți. Nimeni nu spune unui copil că fumează pentru că e cool. Oricum e mega greu să te lași de fumat. În prima lună, de fiecare dată când vedeam pe cineva fumând, îmi venea și mie să aprind țigara. Dar într-un fel mă bucuram să simt fum de țigară deoarece așa puteam cel puțin să inhalez din fumul altora. Fumat pasiv sau cum îi zice. – ...Dar cât de tare s-a putut îneca prietena ta de la fumat de te-ai speriat așa de tare? – Foarte tare. Sau mai degrabă foarte ciudat. Avea pe față o expresie de dezgust extrem și era foarte abătută de parcă făcuse ceva greșit. Nu mi-a spus niciodată nimic despre asta, dar eu bănuiesc că e cumva alergică la nicotină sau ceva de genul. Oricum de atunci, de fiecare dată când am pus o țigară în gură și am vrut să o aprind m-am gândit la ea și la faptul că i-aș face rău ei. Faza cu baloanele de săpun a venit ca un substitut al fumatului. Am încercat cu gumă de mestecat sau cu alte chestii de mâncat, dar nu mi-au plăcut. Nu poți ieși la o pauză de gumă de mestecat, fie ea și gumă Turbo. Dar cu baloanele de săpun e amuzant. E mișto să stai la birou și să te apuci să faci baloane. Lumea nu prea știe cum să reacționeze, așa că de obicei 53

Lasă-mă să te las

rămân doar mirați. În baruri e chiar amuzant. Asta dacă nu ți-e frică de ridicol. Dacă ţi-e frică să cânţi la karaoke pentru ce ţi-ar putea spune ceilalţi, probabil că o săţi fie frică să faci baloane de săpun într-un pub. – Prietenii tăi ce zic când ești în pub și sufli baloane de săpun? întreabă Cristina amuzată. – Mă iau peste picior, clar, spune David. Majoritatea fumează încă. Unii îmi iau sticluța, suflă în ea fumul de țigară și se distrează cum explodează fumul din ele. – De unde îți cumperi sticluțele de baloane de săpun? întreb eu. Mă gândesc că nu se găsesc la toate chioșcurile. – De la un magazin de jucării pentru copii, spune David. De fapt, când eram la un astfel de loc mi-a venit ideea să le folosesc drept substitut. Am o familie vecină de bloc, care are o fetiță care atunci avea vreo trei ani. Acestei fetițe i-am dus odată plastilină cadou și de atunci am rămas pentru ea „David cu plastilina”. Într-o zi, urma să-i fac o vizită şi am mers să cumpăr plastilină. Căutând marfa dorită, am dat peste sticluţele acestea cu baloane de săpun. Mi-am adus aminte că la prima întâlnire cu prietena mea ne-am jucat cu baloanele de săpun. Aşa că le-am luat. Treptat, de fiecare dată când îmi 54

Victor Miron

venea să fumez, începeam să mă joc cu baloanele de săpun. Așa am cu ce să mă joc, la fel cum mă jucam cu pachetul de țigări. Am ce să țin în mână așa acum țineam țigara. Și acum mă relaxează la fel ca țigara pentru că, de fapt, cel mai mult relaxează respiratul profund. – Când ieși la țigară cu un prieten ce faci dacă rămâi fără apă cu săpunele? întreabă Fodor. – Păi am tot timpul la mine două sticle. O sticlă la magazin costă vreo 3 lei, dar am învățat să-mi fac singur soluția. Am citit pe net. Cel mai bine e să pui apă, detergent de vase și o lingură de zahăr. Pe un site recomandă glicerină, dar merge și cu zahăr. Așa nu mă costă mare lucru. Da, e adevărat, dacă nu sunt atent, îmi intră în ochi și ustură ca naiba. E adevărat și că oamenii care nu au acest obicei se uită lung la mine. E adevărat și că mă costă niște bani și că aș putea foarte bine fără asta. E o bătaie de cap să ai grijă tot timpul să ai la tine treaba asta. Dar m-am obișnuit și m-am resemnat. Tot e mai bine decât fumatul. Prefer de o sută de ori să suflu și să fac baloane de săpun în locul baloanelor de fum. – Parcă văd că acum, că tot te-ai lăsat de fumat, s-a apucat prietena ta. Așa am pățit… adică așa a pățit un amic, spune Iulia. Trrrrrrrrrrrrrrrrrrr! 55

Cristina în prezent

Oare chiar e posibil? Nu cred. Chiar să fie el? Dar nu are cum să nu știe deja. Ar fi absurd, doar sunt împreună de atâta vreme. Totuși lucrurile se potrivesc atât de bine. Stai să îi scriu verișoarei mele. //Cum il cheama pe prietenul tau? Și dacă chiar e el? Ar fi bine să-i spun eu? Sau să-mi văd de treabă? Oare eu aș vrea să știu dacă aș fi în locul lui? El s-a lăsat deja de fumat. Dacă chiar e prietenul verișoarei mele Ioana, înseamnă că nu se cunosc prea bine sau ea nu a avut încredere în el să îi spună. E, clar, greu să vorbești despre așa ceva. Oricum, mare păcat cum a murit bunicul nostru. Ce prostie să mori din cauza unui incendiu provocat de țigara ta nestinsă... Țin minte foarte bine cum i-a cerut Ioana prietenului ei să se lase de fumat. „Lasă-mă să te las... lasă-mă să te las de fumat.”

56

Postfață

Povestea personajelor din „Lasă-mă să te las”, de Victor Miron, întărește convingerea că, fără ajutor, opt din zece fumători care încearcă să se lase de fumat, din păcate, recidivează. Nicotina din țigară provoacă dependență. Iar aceste perioade de recidivare sunt din cauza sevrajului. Cele mai noi cercetări de neuropsihologie au scos în evidență că sunt două mecanisme care explică fumatul: dependenţa biologică de nicotină și dependența psihologică. Situația este în felul următor: dependența de nicotină se formează deoarece țigara conține nicotină. Această substanță, nicotina, acționează pe receptorii nicotinici pentru a elibera neurotransmițători, cum este dopamina, glutamatul și acidul gama-aminobutiric. În lipsa nicotinei, apar simptomele sevrajului nicotinic. Acesta se manifestă prin apariția stării de anxietate și iritabilitate. În asemenea cazuri, tratamentul de substituție a nicotinei poate funcționa. Dependența psihologică, în schimb, poate dura mult mai mult decât cea biologică, uneori 57

Lasă-mă să te las

ani de zile sau, alteori, toată viața. Când un fumător este dependent psihologic de fumat, atunci putem afirma că dependența este bazată pe trăsăturile individuale, deci nu pe nicotina în sine. Așa-zisa personalitate dependentă are o predispoziție mai mare spre dependență. Cred că singurul beneficiu pe care fumatul poate să-l aibă este că reduce mult anxietatea. Respirația regulată, gestul mâinii de a duce-aduce țigara la gură ne calmează, efectiv, și suntem mai liniștiți. Îndată ce nicotina ajunge la centrul plăcerii din creier, amigdala, simțim că devenim mai alerți, stimulați și atenuează aproape orice stare care nu ne place. Cu timpul, „învățăm” această plăcere, iar în hipocamp (zona din creier unde memoriile sunt stocate) ocupă un loc de frunte, pentru că, până la urmă, este o emoție pozitivă. Și este greu să te dezveți de un lucru „pozitiv”. Fiecare poveste din „Lasă-mă să te las” se încadrează foarte bine în teoria învățării sociale. Această teorie descrie cum învățăm unul de la altul imitând comportamentul. Dacă nu am vedea pe alții că fumează, nu ne-am apuca de fumat niciodată. Dar devenim influențați de părinții noștri, prieteni, colegi, anturaj, în general. 58

Victor Miron

După un timp, asociem fumatul cu alte situații. Pe primul loc este socializarea. Toți cei care fumează fac parte din gaşca cool. Apartenența socială este un fel de întărire pozitivă pentru comportamentul de a fuma. Un alt exemplu ar fi asocierea cu un alt stimulent, cafea sau alcool. Iar după o perioadă, totul se condiționează: când suntem în fața unei cafele, ne aprindem o țigară. În pauză, cu colegii, tragem un fum sau dacă ieșim într-un club, nu se poate să ne uităm pachetul de țigări acasă. Când suntem la vârsta adolescenței, este foarte ușor să ne apucăm de fumat. Fumatul la această vârstă este, în primul rând, un comportament de bravură. Fumând, vei arăta că nu ești timid. Și demonstrezi că nu îți este teamă de adulți. Integrarea și acceptarea în grupul social se întâmplă mai ușor. Până la urmă, aveți ceva în comun: fumatul. Putem avea iluzia că suntem deja maturi, independenți sau sofisticați. Dacă ești fumător și vrei să scapi de acest viciu, este de dorit să lași pe cineva să te ajute să te laşi de fumat. Pentru că sprijinul social funcționează și are efect în procesul de dezvăţare a comportamentului de a fuma. Și merită să te lași de fumat. Și știi de ce? Pentru că la 20 de minute după oprirea fumatului, presiunea sân59

Lasă-mă să te las

gelui și frecvența cardiacă scad, la 12 ore monoxidul de carbon din sânge revine la normal. La trei luni, funcția circulatorie și cea pulmonară se încadrează în limitele normale. La nouă luni, riscul de boală coronariană cardiacă se înjumătățește. La un an, tusea specifică fumătorului și dispneea dispar. La cinci ani, riscul de atac cerebral este la fel cu cel al unui nefumător. La zece ani, riscul de a muri prin cancer de plămâni este la jumătate. Dacă ești tânăr și fumezi, crede-mă că sunt atât de multe alte lucruri interesante pe care poți să le faci ca să ai viața mai frumoasă. Ai grijă de corpul tău! Este singurul pe care îl ai în această viață. Iar dacă te plictisești, în loc să aprinzi o țigară, mai bine suflă în baloane de săpun. Hedi Hoka Doctor în Psihologie (Februarie 2014)

60

Cuprins

Cuvânt înainte .......................... 7 David ...................................... 11 Maria ...................................... 17 Alin ........................................ 24 Călin ....................................... 27 David ...................................... 31 Ioana...................................... 39 David ...................................... 41 Andreea Stelian ..................... 49 Cristina ...................................56 Postfață................................... 57

61

62