Metode De Combatere A Prozelitismului Sectar

Metode pastorale de combatere a prozelitismului sectar Citeam zilele trecute pe portalul FrontPress că, în perioada 23-26 mai a.c., a avut loc la Suceava, Conferința preoților convertiți, organizată de Asociaţia Internaţională a Preoţilor Convertiţi (AIPC).1 Întrucât aveam în lucru tema conferinței de astăzi, mă întrebam dacă nu cumva ar fi nevoie de o reconsiderare a poziției și atitudinii noastre față de mișcările neo-protestante. Lăsând deoparte pentru moment acest aspect, doresc să vă ofer o scurtă prezentare a fenomenului sectar, în special a modului cum a apărut în zona noastră. Pentru a păstra concizia informației, precizez doar că Bucovina a avut parte în decursul istoriei de un mozaic etnic și religios, în timpul stăpânirii Habsburgice, spre exemplu, conviețuind aici deopotrivă români și ruteni, germani și evrei, poloni și huțani, maghiari și lipoveni,2 fiecare având religia sau confesiunea lor, dintre creștini fiind prezenți aici ortodocșii ca majoritari, urmați de catolici, luterani, uniți, unitarieni sau calvini. Am făcut acest excurs anacronic pentru a arăta că această zonă a fost, prin vicisitudinile istoriei, predispusă mereu la o îmbinare sincretică în care elementul religios și național autohton a fost în permanență supus influențelor și inovațiilor deosebit de tentante pe care le aduceau populațiile străine - atât din punct de vedere etnic cât și religios. Aceste realități istorice arată lămurit că Țara Fagilor este, datorită trecutului istoric și mediului social-religios multiconfesional în care populația de aici s-a dezvoltat, predispusă unei deschideri și toleranțe religioase, realități evident exploatate de mișcările neo-protestante. Lăsând deoparte istoricul mișcărilor neoprotestante, care deși important în combaterea fenomenului sectar nu face obiectul comunicării noastre, trecem la tratarea propriu-zisă a temei evidențiind, principalele metode pe care le au la îndemână preotul și credincioșii unei parohii pentru diminuarea, regresul și, în final, eradicare fenomenului și practicilor prozelitiste în comunitățile ortodoxe. 1. Premisa de la care plecăm în vederea îndeplinirii scopului tocmai amintit este unitatea dintre preot și credincioșii încredințați lui spre păstorire în momentul hirotoniei și al primirii din mâinile arhiereului a Trupului lui Hristos. Trupul lui Hristos, conform Coloseni 1, 24, nu este altul decât totalitatea credincioșilor unei parohii, pe care preotul este chemat să o adune în jurul Sfântului Potir cât mai des. Împărtășirea credincioșilor cât mai des cu Trupul și Sângele lui Hristos - sinaxa euharistică, așa cum e denumită de Pr. Gheorghios Metallinos3- considerăm că este prima și cea mai importantă armă a preotului ortodox în lupta împotriva divizării confesionale a comunității. Pe

1

http://www.frontpress.ro/2013/05/prozelitism-neo-protestant-conferinta-preotilor-convertiti-la-suceava.html vezi Harta Etnografică a Bucovinei întocmită pe temeiul recenzământului oficial din 1910 de I. Nistor, Lito GöblRasidescu, București. 3 Gheorghios METALLINOS, Parohia - Hristos în mijlocul nostru, Editura Deisis, Sibiu, p. 8. 2

scurt, unitatea euharistică a parohiei elimină orice posibilitate de descompunere a acesteia sub influența prozelitismului sectar. 2. În strânsă legătură cu această primă cerință, tot de ordin interior, este starea și duhul de rugăciune în care cel ce îndrumă credincioșii spre mântuire - preotul - trebuie să se afle în permanență. În acest sens, putem vorbi pe de o parte de rugăciunea personală, iar pe de alta de rugăciunea din cadrul cultului divin. Revin la anunțul de care aminteam în începutul comunicării, arătându-i aici rostul. Dacă ne punem problema extinderii fenomenului sectar în rândul credincioșilor, trebuie să luăm în calcul și altfel de cauze: posibilitatea unei neglijențe, a unei lipse de tact pastoral sau, mai grav, a pierderii sensului și vocației slujirii la care preotul a fost chemat. Dovada acestor realități sunt, deși în număr mic, preoții converțiti, cel mai adesea la mișcări neoprotestante ce păstrează forma și unele ritualuri ale ortodoxiei, cum sunt penticostalii. De aceea pentru eliminarea unor astfel de situații preotul este chemat să se întărească prin rugăciunea personală în care să înfățișeze înaintea lui Dumnezeu întreaga obște parohială, pentru ca Acesta să-i dea putere în îndeplinirea slujirii. Sinteza acestui punct este oferită de Sfântul Grigorie de Nazianz care spune: Trebuie să fiu eu mai întâi curat şi apoi să curăţ pe alţii; să fiu eu înţelept, ca să înţelepţesc pe alţii; să fiu eu lumină, ca să luminez pe alţii. Să fiu eu aproape de Dumnezeu, ca să apropii pe alţii. Să fiu eu sfânt, ca să sfinţesc pe alţii. Ca să conduc cu mâna, ca să sfătuiesc cu pricepere.4 3. Extrapolând starea personală de rugăciune, preotul este chemat să-și întărească credincioșii în fața prozelitismului sectar prin organizarea, spre exemplu sâmbătă seara după Vecernie, a unor seri de cateheză, pe teme biblice, patristice sau liturgice, aceste acțiuni având menirea de a-i face pe credincioșii unei parohii conștienți de identitatea lor religioasă și capabili de a face față evanghelizatorilor sectari, ce siluiesc Scriptura, nesocotesc Tradiția și desconsideră Cultul liturgic, toate, pentru atingerea unor interese adesea meschine (ex. moștenirea de proprități de la cei convertiți). 4. Pregătirea intelectuală a preotului, atât în domeniul Teologiei - în special biblic, cât și sub aspectul îmbogățirii culturii generale este esențială întrucât majoritatea predicatorilor și misionarilor sectari operează cu Sfânta Scriptură într-un mod exemplar. Preotul ortodox este chemat în acest context să atingă cel puțin nivelul de pregătire al celui care încearcă să-i vatăme parohia, bineștiut fiind faptul că strategia prozelitistă neoprotestantă are niște teme scripturistice predilecte asupra cărora insistă: Sabatul, purureafecioria Maicii Domnului, cinstirea Icoanelor, cinstirea Sfinților, mântuirea prin credință, negarea aportului faptelor bune în actul mântuirii etc.. Sfântul GRIGORIE DE NAZIANZ, „Cuvânt de apărare pentru fuga în Pont după ce a fost hirotonit şi pentru întoarcerea lui de acolo”, 71, în Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie din Nazianz, Sf. Efrem Sirul, Despre preoţie, Editura Institutului Biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2007, p. 276. 4

Biserica Ortodoxă este Biserica Adevărului având ca izvor prim al revelației Sfânta Scriptură; în aceste condiții este foarte importantă, mărturisirea Adevărului pe baza Scripturii, deci combaterea erorilor doctrinare sectare cu argumente biblice, cele patristice urmând să arate doar continuitatea neîntreruptă a mărturisirii Adevărului în sânul Bisericii. O astfel de abordare a eventualelor conflicte cu așa-zișii misionari protestanți, va aduce pe lângă insuccesul momentan și întărirea enoriașilor în învățătura de credință a Bisericii, capabilă să ofere răspuns oricăror provocări. 5. Pr. Gheorghe Petraru menționa în una din lucrările sale că prozelitismul sectar urmărește destrămarea, dezintegrarea parohiei ortodoxe5. Coroborând această afirmație cu ceea ce spuneam anterior despre insuccesul momentan al misiunii sectare adus de o bună pregătire a teologică a preotului, trebuie să spunem că strategia sectară are în special un caracter persuasiv. Acest lucru trebuie să fie pentru slujitorul ortodox, alături de și - foarte important - prin credincioșii săi un motiv de continuă veghere asupra posibilității destrămării comuniunii de credință a parohiei prin apariția elementelor sectare. 6. Un alt aspect care diminuează din vitalitatea și impactul prozelitismului sectar în parohiile ortodoxe este moralitatea preotului, a familiei sale și a enoriașilor, aspecte care menținute la un nivel cât mai înalt limitează pretextele de atac din partea sectelor. Trebuie binecunoscut faptul că viața exemplară a preotului are un mare impact asupra credincioșilor parohiei, cel puțin aceeași putere cu cea a cuvintelor pe care le rostește în predică. Foarte bine și succint surprinde această realitate părintele Cleopa care spunea: mai credincioși sunt ochii decât urechile! 7. Menționam anterior în treacăt despre istoricul mișcărilor neoprotestante. Acesta poate fi foarte bine folosit în disputele cu reprezentanți ai diverselor secte întrucât orice relatare a apariției unei noi mișcări religioase va păli în fața istoriei bimilenare a Bisericii Ortodoxe, cu atât mai mult cu cât teritoriul românesc își are originea în propovăduirea apostolică a Sfântului Andrei. La fel ca și în aspectul scripturistic și în acesta, Biserica Ortodoxă deși deține Adevărul, are nevoie ca slujitorii ei să se angajeze în apărarea și răspândirea lui, în acest caz fiind vorba de o bună documentare asupra apariției fenomenului sectar în lume, în general și în România, în special. 8. Un alt pericol referitor la răspândirea sectelor, asupra căruia atrăgea atenția și Părintele Cleopa în Convorbirile sale, este cel al deznaționalizării, în sensul cultivării de către acestea a unei eradicări a sentimentului național din sufletele celor convertiți. Precedente ale acestui fenomen se găsesc în uniatism, încercările de atragere la calvinism sau de catolicizare prezente la noi în țară în Ardeal și Bucovina6 în special. În acest sens, ca o modalitate de a contracara acest fenomen, este binevenită, cultivarea alături de valorile ortodoxe a celor de ordin național, prin sărbătorirea zilei eroilor ce s-au jertfit pentru credință și neam, prin cultivarea dragostei față de Pr. Gheorghe PETRARU, Ortodoxie și prozelitism, Editura Trinitas, Iași, 200, p. 324. vezi: Dumitru STĂNILOAE, Ortodoxie și naționalism, 2011, pp. 157-170; D. ONCIULESCU, O încercare de catolicizare a Bucovinei (cu anexe documentare), Cernăuți, 1939. 5 6

muzica, dansurile și costumele populare, prin popularizarea, mai ales în rândul tinerilor, a istoriei neamului românesc ce s-a împletit întotdeauna cu cea a Bisericii Ortodoxe naționale, credințele străine fiindu-i întotdeauna urâte prin însăși fenomenul lor distructiv și desolidarizator. 9. O altă modalitate de luptă împotriva fenomenul sectar este întărirea duhovnicească a credincioșilor prin tipărituri de genul Foaia duminicală, prin realizarea unui site al parohiei - foarte binevenit în parohiile urbane sau în cele cu mulți tineri, prin împărțirea unor broșuri de zidire sufletească, prin înființarea unei biblioteci parohiale, a unui cor al parohiei, prin vizite, excursii și pelerinaje având ca obiective atât mănăstiri cât și muzee sau alte obiective istorice. 10. Toate aceste metode pe care am încercat să le sintetizăm în cele 9 puncte vor să dirijeze întreaga activitate a preotului în parohie înspre conștientizarea din partea credincioșilor a statutului pe care îl au - acela de mădular în trupul tainic al lui Hristos, pentru că odată trezită în om conștiința apartenenței la comunitatea tainică a Bisericii, pericolul desbinării prin prozelitismul sectar, chiar dacă în esență el nu dispare, rămâne fără rezultat, ineficient. Merită atenție și situația nedorită în care e pusă Biserica Ortodoxă: pe de o parte, în plan mondial, face parte din Consiliul Ecumenic al Bisericilor alături de majoritatea denominațiunilor protestante, iar pe de alta, la nivel regional, se confruntă cu propagandă ferventă și agresivă a acestora. Deși asemenea acțiuni nu pot fi calificate decât lipsite de onestitate, deoarece desconsideră activitatea evanghelizatoare a unui partener de dialog prin trimiterea de misionari în interiorul lui, acțiunile prozelitiste, nu se limitează aici ci, manipulând cel mai adesea conștiințe slabe, își caută adepți prin mijloace total neoneste între care bunurile materiale și banii ocupă un loc central. 7 Această metodă neoprotestantă de prozelitism a fost bine surprinsă de lucrarea lui Miroslav Volf care are și un titlu pe măsură: Pescuind în iazul vecinului sau Misiune și prozelitism în Europa de Est. La toate acestea se mai adaugă și faptul că propaganda sectară reprezintă un refuz al crucii lui Hristos, înțeleasă ca jertfă, putere, iubire prin care omul se transfigurează în perspectiva mântuirii.8 Ținând cont de toate acestea, am încercat să prezentăm, principalele metode prin care păstorul de suflete poate și trebuie să-și apere enoriașii - odorul de mare preț pe care Arhiereul cel veșnic îl va cere înapoi de la el în ziua Judecății - de orice fel de misiunea agresivă a celor care pentru atingerea unor obiective mărunte nu ezită sa se comporte machiavellic: scopul scuză mijloacele. Recapitulând, amintim că întotdeauna misiunea Bisericii, atât în rândul credincioșilor ei cât și a celor din afara, își are izvorul în unitatea de credință, concretizată pentru cei dintâi prin împărtășirea cu Hristos cel Euharistic, acest aspect intern al misiunii Bisericii fiind esențial; modul

7 8

Cf. Pr. Gheorghe PETRARU, Ortodoxie și prozelitism…, p. 313. Ibidem, p. 318.

în care se manifestă în exterior misiunea Bisericii și răspunsul ei la propaganda neoprotestantă nu este decât o consecință firească a legăturii tainice pe care o are cu Hristos.