Nulitatea Actului Juridic Civil

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil

Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu Facultatea de Drept Filiala Hunedoara

LUCRARE DE DIPLOMĂ

NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL

Coordonator ştiinţific: C ştiinţific Absolvent: PATRICIA ADRIANA CRACIUNESC

2009 1

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil

Capitolul I Noţiuni generale despre nulitatea actului juridic civil

Secţiunea I Noţiunea nulităţii actului juridic civil

1. Definiţia nulităţii actului juridic civil În legislaţia noastră civilă nu există o definiţie a nulităţii actului juridic. În această situaţie în literatura de specialitate s-au formulat mai multe definiţii ale nulităţii actului juridic civil. Nulitatea este acea sancţiune, de drept civil, îndreptată împotriva acelor efecte ale actului juridic care contravin scopului urmărit prin stabilirea, de către legiuitor sau de către părţi, a condiţiilor de validitate a actului juridic civil. Altfel spus, este sancţiunea de drept civil prin care actul juridic ce nu îndeplineşte condiţiile de validitate cerute de lege este lipsit de efectele ce contravin legii şi bunelor moravuri.

1.

Astfel, în 1967, Tr. Ionaşcu şi E. Barasch defineau nulitatea ca “ Sancţiunea încălcării prin act juridic – încălcare la data când actul a fost făcut – a unei dispoziţii a legii ” – în Tratat de drept civil, vol.I, Bucuraşti, edit. Academiei R.S.R., 1967, pag.320. În opinia noastră această definiţie este deficitară deoarece nu menţionează normele a căror încălcare se sancţionează cu nulitate, şi anume normele ce reglementează condiţiile de validitate, precizare absolut necesară. În Tratatul de drept civil, vol.I, Bucureşti, edit. Academiei R.S.R. din 1980, pag.212, O. Căpăţână arată că “ Prin nulitate se înţelege o sancţiune de drept civil, care suprimă, în măsura stabilită prin hotărâre judecătorească, efectele actului juridic, potrivnice scopului urmărit de dispoziţiile referitoare la condiţiile sale de validitate “. Această definiţie surprinde bine esenţa nulităţii, însă, nu credem că trebuie reţinută, în definiţie, menţiunea “ în măsura stabilită prin hotărâre judecătorească “ fiindcă, pe de o parte, aceasta ar lăsa impresia caracterului judiciar al sancţiunii, când, în realitate este o sancţiune

2

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil legală, iar, pe de altă parte, nu corespunde realităţii în cazul nulităţii relative, neaplicată – judiciar – în cadrul termenului de prescripţie extinctivă; ori, şi-n această ipoteză, există sancţiunea nulităţii.

2. Accepţiunile expresiei “ nulitatea actului juridic civil “ Noţiunea de nulitate primeşte următoarele accepţiuni: a) nulitatea – sancţiune În această accepţiune nulitatea desemnează calitatea de sancţiune a măsurii, sancţiune care intervine în cazul în care actul juridic se încheie fără respectarea condiţiilor de validitate. Acesta este sensul frecvent folosit în doctrină şi în practică. Nulitatea, ca sancţiune de drept civil, desemnează consecinţele nerespectării condiţiilor esenţiale ale actului juridic civil cu prilejul încheierii acestuia. b) nulitatea – instituţie juridică În această accepţiune, nulitatea desemnează instituţia juridică a nulităţii, adică totalitatea normelor juridice care o reglementează. De regulă, această accepţiune se foloseşte când se vorbeşte de regimul juridic al nulităţii.

3. Sediul materiei În cadrul Codului Civil, nulitatea este una dintre instituţiile cele mai lipsite de sistematizare, formând obiectul unor dispoziţii legale izolate şi cu caracter cazuistic. Astfel, în Codul Civil, normele care alcătuiesc această instituţie se găsesc în: art. 5, art.790 alin.1,art.803,art. 822-823, art. 839, art. 886, art. 910 alin 2, art. 953, art. 961, art. 965-966, art. 1008, art. 1010, art. 1067, art. 1157, art.1167-1168, art. 1190, art. 1211, art. 1308-1309, art. 1689 alin. 2, art. 1712-1716, art. 1774-1776, art. 1897,art. 1900. Nulităţii i se consacră dispoziţii legale şi de către alte izvoare de drept civil, precum: Decretul nr. 31 / 1954 ( art. 20, art. 34); Legea nr. 16 / 1994 ( art. 22 alin.3,

3

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil art. 24 alin. 1 ); Legea nr. 8 / 1996 ( art. 41 alin. 1,2 şi art. 51 alin. 2 ); Codul familiei ( art. 129 alin. 3, art. 133 alin.4 şi art. 105 alin.3 coroborat cu art. 129 alin.3 şi art. 133 alin 4 ); Legea 112 / 1995 ( art. 11 ); etc. 4. Nulitatea actului juridic şi nulitatea instrumentului probator Pentru dovedirea anumitor acte juridice legea cere întocmirea unui instrument probator, a unui înscris. Acest instrument, pentru a avea puterea doveditoare prevăzută de lege trebuie să îndeplinească o serie de condiţii. Nerespectarea acestor condiţii atrage nulitatea instrumentului doveditor, care este lipsit astfel de efectele sale pe tărâm probator. Validitatea operaţiei juridice ce urmează să fie dovedită cu acest mijloc nu este însă afectată de nulitatea instrumentului probator, actul juridic existând independent de acesta şi putând fi dovedit, eventual, cu alte mijloace admise de lege. Astfel, potrivit art. 1180 alin. 1 C.Civ. “actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puţin acesta, înainte de a subsemna, să adauge la finele actului bun şi aprobat, arătând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi să se iscălească “. Nerespectarea acestor condiţii atrage nulitatea înscrisului probator, dar nu şi a actului juridic menit să-l constate; dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1197 alin. 2 C. Civ., înscrisul inform poate constitui un început de dovadă scrisă, susceptibil de a fi completat cu martori şi prezumţii. Prin urmare, nulitatea actului juridic trebuie net deosebită de nulitatea instrumentului probator. Când însă înscrisul reprezintă o condiţie pentru validitatea chiar a operaţiei juridice, nulitatea înscrisului atrage şi nulitatea actului juridic. Lipsa dintr-un înscris autentic, care cuprinde un testament, a menţiunii privitoare la prezenţa în persoană a testatorului la întocmirea înscrisului are drept consecinţă nu numai nulitatea înscrisului autentic, ci şi nulitatea testamentului însuşi. Un testament autentic, nul pentru viciile de formă ale înscrisului autentic poate valora însă – prin

4

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil conversiune - testament olograf, dacă a fost scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului.

Secţiunea II Evoluţia concepţiei despre nulitate

Definiţia dată nulităţii este rezultatul unui proces de evoluţie, clasificare şi nuanţare teoretică a problematicii complexe pe care nesocotirea condiţiilor de validitate a actelor juridice civile o ridică. De îndată ce o manifestare de voinţă a fost săvârşită, chiar în mod neregulat din punct de vedere juridic, ea nu poate fi nici pur şi simplu ignorată, nici pur şi simplu revocată (retractată, retrasă), întrucât, ca realitate, a însemnat un factor de schimbare în mediul în care a intervenit, fie chiar şi pentru scurt timp. Operaţiunea încheiată, manifestare de voinţă unilaterală sau convenţie, se bucură, media tempora, de prezumţia de validitate, iar această aparenţă de existenţă legală este suficientă pentru a o înscrie, prin materialitatea şi consecinţele ei în circuitul civil. Evoluţia concepţiei despre nulitatea actului juridic civil a parcurs mai multe etape. 1. Nulitatea în dreptul roman Teoria nulităţilor actului juridic este în prezent una din cele mai controversate teorii din Drept, deoarece atât jurisprudenţa, cât şi doctrina recunosc mai multe grade şi feluri de nulităţi, fără însă a fi găsit o bază juridică necontroversată pentru a fixa teoriile lor.

5

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil De altfel, teoria nulităţii a fost întotdeauna destul de complicată. Numai în Dreptul roman primitiv fizionomia nulităţii era simplă. În Dreptul roman,un act nul se socotea ca şi cum n-ar exista, ca şi cum n-ar fi fost făcut niciodată: Nullum est negotium, nihil actum est; a fi nul sau a nu exista era acelaşi lucru, din punct de vedere juridic. Nulitatea provenea din încălcarea legii sau din lipsa unei condiţii necesare la formarea actului, şi această nulitate era civilă; ea se producea în mod automat, de plin drept, şi actul era nul de la început, fără să mai fie nevoie ca nulitatea să fie pronunţată de către justiţie. În cursul imperiului apare complicaţia. Pretorul, pentru a înconjura prescripţiile legii şi a lipsi de efect un act care după Dreptul civil era valabil, şi a face astfel să triumfe echitatea asupra rigidităţii textului, a acordat aşa-numita restitutio in integrum, în anumite cazuri, împotriva actelor care pricinuiau o pagubă nedreaptă autorului lor; astfel erau actele făcute sub imperiul violenţei sau de către un minor de 25 ani. În virtutea acestei restitutio in integrum, actul nu mai putea produce efecte, şi situaţia revenea la starea în care era înainte de crearea actului. Pretorul nu putea să pronunţe direct nulitatea, fiindcă actul era valabil după legea civilă, însă restituirea in integrum echivala cu anularea, căci actul era rescindat; şi acela în favoarea căruia era pronunţată, obţinea restituirea a ceea ce dăduse. Astfel, apare o nulitate pretoriană alături de nulitatea civilă.Nulitatea pretoriană diferă de cea civilă, prin faptul că ea nu avea loc de plin drept, şi nu putea fi pronunţată decât de magistrat, în urma unei acţiuni în justiţie; până la acordarea restituirii in integrum, actul este anulabil fără a fi nul: el este valabil până la restituire, dar este ameninţat de o posibilă anulare. Soluţia pretoriană a deschis astfel calea schimbărilor şi nuanţărilor în teoria nulităţii. 2.Teoria clasică Teoria clasică reprezintă un moment deosebit de important în evoluţia concepţiei asupra nulităţii, însă este puternic tributară regulilor şi instituţiilor

6

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil dreptului roman, receptate din lucrările glosatorilor şi postglosatorilor. Această teorie este fundamentată îndeosebi prin prisma a două idei majore. O primă idee este aceea potrivit căreia actul juridic încheiat cu nerespectarea normelor de validitate este asemănător organismului bolnav al persoanei fizice. A doua idee este aceea a distincţiei între condiţiile de existenţă şi cele de valabilitate ale actelor juridice. Condiţiile de existenţă sunt cele pe care însăşi natura actului le cere şi fără de care fiinţa acestuia ar fi de neconceput ( de exemplu, actul juridic nu poate fi conceput fără manifestarea efectivă a consimţământului ). Lipsa sau nesocotirea condiţiilor de valabilitate nu împiedică însă actul să existe, ci îl împiedică să producă efecte. În această concepţie, consecinţele deduse erau următoarele: - nulitatea loveşte actul juridic în întregul său, este o “ stare organică “, o “ calitate “ a actului; - actul nu este susceptibil de a produce vreun efect, nulitatea fiind, deci, totală şi iremediabilă potrivit vechii reguli din dreptul roman “ quod nullum est nullum producit efectum “; - lipsa unei condiţii de existenţă ducea la existenţa sau nulitatea absolută, în timp ce lipsa unei condiţii de valabilitate ducea doar la posibilitatea anulării lui, adică la nulitatea relativă. 3. Teoria modernă Criticile aduse teoriei clasice au fost însoţite şi de încercări de a elabora o nouă teorie a nulităţilor denumită de unii autori teoria modernă, iar de alţii teoria sancţiunii. În noua concepţie, nulitatea a încetat a mai fi considerată ca o stare organică sau o calitate a actului juridic şi este privită ca o sancţiune. Concepută ca şi o sancţiune, nulitatea se materializează practic într-un drept recunoscut anumitor persoane de a

7

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil ataca actul juridic sau, mai exact, efectele sale care contravin scopului legii. Dreptul de ataca actul în justiţie trebuie exercitat pe calea unei acţiuni în justiţie ori de câte ori există aparenţa de act juridic. Spre deosebire de teoria clasică, în teoria modernă sfera persoanelor îndreptăţite să atace actul în cadrul fiecărei categorii de nulitate este mai largă sau mai restrânsă în funcţie de caracterele particulare ale normei juridice. Stingerea dreptului de a ataca actul este posibil să se realizeze, fie pe calea renunţării voluntare, fie pe calea prescripţiei. Renunţarea la dreptul de a ataca actul se realizează pe calea confirmării lui. În cazul prescripţiei, explicaţia stingerii dreptului de ataca actul juridic se bazează pe ideea de confirmare tacită. Meritul teoriei moderne este că a înlăturat utilitatea oricărei discuţii cu privire la inexistenţa actelor juridice civile, pe de o parte, iar pe de altă parte, a făcut loc apariţiei în legislaţiile mai multor ţări a conceptului de nulitate parţială. 4. Scurte consideraţii asupra nulităţii actului juridic civil în doctrina şi jurisprudenţa post- decembristă Problema concepţiei despre nulitatea actului juridic este de mare actualitate după evenimentele din decembrie 1989. Problema s-a pus în termenii următori2 : actele juridice încheiate anterior lui decembrie 1989 pot fi socotite valabile ? Potrivit legilor nr. 58 / 1974 şi nr. 59 / 1974 ( art. 44, art. 45 ) – abrogate în decembrie 1989 – erau lovite de nulitate absolută. Au fost oare “ validate “ asemenea acte prin abrogarea normelor care instituiau cauzele de cauzele lor de nulitate ? Într-o opinie 3, s-a considerat că în cazul existenţei unui asemenea antecontract şi dacă părţile au executat în fapt prestaţiile specifice contractului de înstrăinare promis, el are valoarea unui act juridic lovit de nulitate. Cu toate acestea, dacă nulitatea antecontractului nu a fost constatată judecătoreşte şi dacă părţile n-au fost puse în situaţia anterioară, prin restabilirea prestaţiilor ilegal stabilite – până la data abrogării 2. Considerăm că problema ridicată nu se referă în realitate numai la fostele reglementări din legile nr. 58 / 1974 şi nr. 59 / 1974, ci şi la altele asemănătoare; 3. Vezi I.C.Vurdea, Evoluţia legislaţiei privind circulaţia imobilelor, I, în Dreptul nr. 6 / 1990, pag. 44- 45.

8

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil legilor nr. 58 / 1974 şi nr. 59 / 1974 – este în spiritul principiilor legislaţiei noastre să se admită că nulitatea promisiunii a fost asanată prin dispariţia cauzei care o determinase şi că, deci, promisiunea – iniţial nulă – trebuie considerată de acum ca valabilă şi susceptibilă de a fi executată amiabil sau de a fi valorificată în justiţie. În acest sens s-au pronunţat şi unele instanţe judecătoreşti4. În cea de a doua opinie5, s-a apreciat că antecontractele de vânzare – cumpărare având ca obiect terenuri, încheiate sub imperiul legilor nr. 58 / 1974 şi nr. 59 / 1974 sunt nule şi au rămas nule. Singura posibilitate pentru transmiterea acestor terenuri este ca părţile să încheie un act nou, care trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate. Practica judiciară a confirmat acest punct de vedere. Astfel, s-a statuat că “ în raport cu prevederile art. 30 din legea nr. 58 / 1974 şi art. 44 din legea nr. 59 / 1974, actul de vânzare – cumpărare în litigiu este nul în mod absolut, iar abrogarea subsecventă a dispoziţiilor amintite neavând efect retroactiv este în esenţă relevantă, fiind de principiul că quod ab initio nullum est, nullum lapsu temporis convaliscere potest “ 6. Curtea Supremă de Justiţie a rezolvat până la urmă această problemă în sensul validării actului prin abrogarea legii care instituia cauze de nulitate, actul nemaifiind în contradicţie cu finalitatea noilor reglementări în materie de înstrăinări imobiliare7. 4. Vezi dec. nr. 14 / 1991 a C.S.J. în Dreptul nr. 2 / 1992, pag. 81- 82; 5. Vezi C.Bârsan, V. Stoica, Evoluţia legislaţiei privind circulaţia imobilelor, II, în Dreptul nr. 6 / 1990, pag. 49 – 51; 6. Vezi dec. civ. nr. 847 / 1991 a Trib. Jud. Maramureş, în Dreptul nr 7/1992, pag. 77; în acelaşi sens – dec. civ. nr. 602/1991 a Trib. Jud. Sibiu, în Dreptul nr.5/1992, pag. 84. 7. Vezi dec. civ. nr. 52 / 1990 a Trib. Jud. Suceava, în Dreptul nr. 9 –12 / 1990, pag. 235 – 236. Problema s-a rezolvat în acelaşi sens şi în cazul unui testament ce conţinea un legat universal, prin care se exheredau anumiţi moştenitori nerezervatari, prin dec. civ. 32 / 1991 a Trib. Jud. Maramureş.

9

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil Opinăm, că trebuie distinse două aspecte: 1. cel al legii în raport cu care se apreciază existenţa cauzei de nulitate; acest aspect este rezolvat de regula tempus regit actum – cauza de nulitate este arătată de legea în vigoare în momentul încheierii actului juridic civil; 2. cel al anulării actului, adică al producerii efectelor nulităţii; acest aspect trebuie rezolvat tot potrivit regulii tempus regit actum, adică se aplică legea din momentul anulării efective, care, în ipoteza pe care o avem în vedere, este legea nouă, în raport cu care actul apare ca valabil. Soluţia nevalidării actului întemeiată pe principiul neretroactivităţii legii civile noi, se izbeşte, în cazul de faţă, de principiul retroactivităţii efectelor nulităţii (actul e desfinţat ex tunc) Practic, aceasta, ce înseamnă ? Considerăm că s-ar ajunge la ultraactivitatea legii vechi – care nu poate fi admisă decât dacă este expres prevăzută de lege şi, deci, la înlăturarea principiului aplicării imediate a legii civile noi. Când se abrogă o lege, ea se înlătură cu toate consecinţele sale de către noua lege. Astfel, abrogarea ar fi pur formală de vreme ce s-ar aplica – în jurisprudenţă – o lege abrogată expres. În consens cu opinia exprimată în literatura de specialitate recentă8, considerăm că situaţia judiciară generată de un act lovit de nulitate trebuie caracterizată ca facta pedentia, iar nu facta praeterita ori causae finite; aceasta explică de ce e posibilă ca o lege să reglementeze cazurile de nulitate şi altă lege să se aplice efectelor nulităţii. Numai în cazul în care un act s-a încheiat şi a fost şi anulat efectiv, sub aceeaşi lege, suntem în prezenţa unei causae finite ori facta praeterita, ea nefiind atinsă, în principiu, de legea nouă. ___________________________________________________________ 8.

Ghe. Beleiu, Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ed. a V- a, Bucureşti, edit.

“Şansa” SRL, 1998, pag. 193 –194

10

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil 5. Critica teoriei nulităţilor actului juridic civil Teoria nulităţilor actului juridic este destul de complicată motiv pentru care, a stârnit interesul criticilor, mai mult sau mai puţin pertinente, fiind actualmente una din cele mai controversate teorii din Drept. Este momentul să facem acum, o critică de ansamblu a acestei teorii. În primul rând, considerăm că noţiunea existenţei ar putea fi suprimată fără nici un inconvenient. Deosebirile pe care doctrina a încercat să le stabilească între existenţă şi nulitate absolută sunt unele false, altele de pură teorie. Din punct de vedere al intervenţiei justiţiei, am arătat că nu există deosebire reală între inexistenţă şi nulitate absolută, după cum nu există nici între nulitate absolută şi nulitate relativă. Intervenţia justiţiei este necesară în toate cazurile. În practică, deci, nu există nici o deosebire între diferitele grade de nulitate din punctul de vedere al intervenţiei justiţiei. Dar există oare o diferenţă în teorie din acest punct de vedere? S-a spus că decizia judecătorească nu are întotdeauna acelaşi caracter. Noi credem, însă, că în toate cazurile de nulitate judecătorul constată ceva. În caz de inexistenţă el constată lipsa unui element esenţial; în caz de nulitate absolută, el constată încălcarea unei dispoziţii legale imperative sau prohibitive; în caz de nulitate relativă, judecătorul nu face altceva decât să constate pe de o parte viciul de voinţă sau incapacitatea, iar pe de alta opţiunea reclamantului, care putând să ceară sau nu anularea, a ales prima alternativă la care avea dreptul. În privinţa nulităţii relative, socotim că ea nu este o adevărată nulitate. Un act anulabil, este de fapt un act valabil, care îşi produce toate efectele juridice atât timp cât singura parte care are dreptul să- l atace nu cere anularea sa. Actul este, deci, numai ameninţat de o eventuală anulare, ca şi cum ar fi făcut sub condiţie rezolutorie potestativă; el este valabil ca un act obişnuit, însă dacă se realizează condiţia, adică cererea de anulare, el cade. Dreptul de a cere anularea fiind concentrat în mâinile unei singure persoane, ni se pare a exclude ideea unei nulităţi propriu-zise, a unei nulităţi obiective.

11

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil În literatura de specialitate s-a exprimat opinia în conformitate cu care nulitatea relativă ar putea în multe cazuri să fie suprimată, motivându-se că fiind acordată exclusiv în scop de protecţie, pentru a feri pe anumite persoane de pierderi nedrepte, şi-ar putea atinge adesea scopul în mod suficient, acordând acelor persoane o simplă acţiune de despăgubire, sau dreptul de a dobândi rectificarea condiţiilor actului întrun sens mai favorabil, fără a mai recurge la anulare, afară de cazul când anularea este singurul mijloc de a evita pierderea9. În ce ne priveşte, nu împărtăşim acest punct de vedere, ci socotim că există două feluri de nulităţi, nulitatea absolută sau nulitatea propriu- zisă şi nulitatea relativă sau, anulabilitatea care, deşi, diferită ca natură, poate avea drept efect înlăturarea retroactivă a validităţii, când o anumită persoană, căreia legea îi recunoaşte dreptul de a cere anularea actului, exercită acest drept.

____________________________________________________ 9. - C. Hamagiu, I. Rosetti, Bălănescu, Al. Băicoianu, în Tratat de drept civil român vol. I, Bucureşti, editura All 1996 reeditată, pag. 123 – 124.

12

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil

Secţiunea III Funcţiile şi trăsăturile nulităţii

1.

Funcţiile nulităţii Nulitatea actului juridic civil, în esenţă, poate realiza următoarele funcţii: a) funcţia preventivă – prin care se realizează atenţionarea autorilor actului

juridic asupra consecinţelor pe care le atrage nesocotirea legii şi a regulilor de convieţuire în societate. Practic, ca “ sabie a lui Damocles “, ea preîntâmpină în marea majoritate a cazurilor, prin inhibiţia pe care o exercită asupra părţilor, tentaţia de a contraveni dispoziţiilor normative la constituirea actului juridic. Eficienţa acestei funcţii poate fi realizată îndeosebi dacă operaţiunea (negotium) îmbracă haina autentică, deoarece va beneficia astfel de o verificare prealabilă de legalitate, efectuată de regulă de organul notarial. b) funcţia sancţionatorie ( represivă ) – prin care actul este lipsit de efecte atunci când a fost încheiat în pofida regulilor privind valabilitatea lui. Voinţa individuală, care a sfidat voinţa colectivă materializată în normele de drept, este astfel înlăturată, este ineficace din punct de vedere juridic. Nulitatea infirmă acele efecte ale operaţiunii care nesocotesc dispoziţiile legale, lăsându-le, de regulă în fiinţă pe cât posibil pe celelalte. c) funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii, în domeniul actelor juridice; prin realizarea celor două funcţii de mai sus, se asigură respectarea normelor de drept civil care reglementează condiţiile de valabilitate a actului juridic civil. Totodată, nulitatea apare ca un mijloc juridic de asigurare a respectării ordinii publice şi bunelor moravuri .

13

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil

Unii autori 10, vorbesc despre funcţia potenţială a nulităţii (care în realitate, nu e o “funcţie”, ci starea legală a actului juridic în perioada cuprinsă între momentul încheierii lui şi momentul anulării sale) cât şi despre funcţia operativă a nulităţii, separat amintind, despre, finalitatea “represivă” şi finalitatea “preventivă”. 2.

Trăsăturile nulităţii Din definiţia dată nulităţii se pot desprinde următoarele caracteristici: - nulitatea este o sancţiune de drept civil, adică o consecinţă nedorită de

părţi, impusă prin lege ca urmare a încălcării unor dispoziţii legale imperative; - sfera ei de aplicare este circumscrisă actelor juridice civile, ea nu priveşte faptele juridice stricto sensu; - conţinutul acestei sancţiuni constă în lipsirea actului juridic civil de efecte; - nulitatea intervine numai pentru încălcarea normelor legale edictate în scopul încheierii valabile a actului juridic; -

în aprecierea neconcordanţei cu legea a efectelor actului juridic se

apelează la finalitatea legii, în sensul că efectele de care este lipsit actul sunt numai cele contrare scopului legii; - momentul în raport cu care se apreciază conformitatea cu legea actului juridic este acela al încheierii lui.

10. O. Căpăţână ( în op. cit., pag. 212- 213 ).

14

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil

Capitolul II Delimitarea şi clasificarea nulităţilor Secţiunea I Delimitarea nulităţii faţă de revocare, rezoluţiune,reziliere, caducitate, inopozabilitate.

1. Precizări prealabile Pentru o mai bună înţelegere a nulităţii, este absolut necesară delimitarea ei de cauzele de ineficacitate ale actului juridic civil1.Astfel, nulitatea nu este singura care conduce la lipsirea actului juridic civil de efectele în vederea cărora a fost încheiat, ci şi alte cauze, posterioare încheierii lui, precum: revocarea, rezoluţiunea, rezilierea, caducitatea, inopozabilitatea. Delimitarea nulităţii faţă de cauzele de ineficacitate mai sus amintite, ne ajută la mai buna configuraţie a conceptului de “nulitatea actului juridic civil “, cât şi la preîntâmpinarea confundării lui. Fiecare din aceste noţiuni de ineficacitate sunt concepte juridice de sine stătătoare, ce presupun un regim juridic, propriu, autonomastfel confundarea lor cu noţiunea nulităţii este inadmisibilă. 1.

- Cu privire la ineficacitatea actului juridic civil, a se vedea Doru Cosma, “Teoria generală a actului juridic civil “, Bucureşti, edit.ştiinţifică, 1969, pag. 415 şi urm.

15

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil 2. Nulitate – Revocare Revocarea este un termen cu mai multe înţelesuri în domeniul dreptului civil. Unii autori2 o definesc ca fiind acea sancţiune civilă care constă în înlăturarea efectelor actului juridic civil datorită ingratitudinii gratificatului ori neexecutării culpabile a sarcinii. În altă opinie3, revocarea este un mod general de desfiinţare a actelor juridice în sensul că nu se limitează la o anumită categorie de acte ci, este incidentă, în principiu, pentru orice fel de act juridic, unilateral sau convenţional, cu titlu oneros sau gratuit etc. Revocarea este un act juridic, supus ca atare condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege pentru orice operaţie juridică. Revocarea actelor unilaterale nu poate avea, prin forţa lucrurilor, decât caracter de act juridic unilateral. Aici, însă, regula o reprezintă revocabilitatea în forma unilaterală în care actele au luat naştere, iar excepţia, irevocabilitatea. Când un act unilateral este supus revocării, legea o arată de obicei expres4. Între nulitate şi revocare există asemănarea de a fi amândouă cauze de ineficacitate a actului juridic civil. Între aceste noţiuni, însă, există şi deosebiri, precum: - deosebire de ipoteze: nulitatea presupune un act nevalabil, pe când, revocarea presupune existenţa unui act juridic valid. Când părţile cad de acord să suprime un act juridic lovit de nulitate, ne aflăm în prezenţa unei anulări amiabile şi nu în prezenţa unei revocări propriu – zise; - deosebire de dată a cauzelor: nulitatea presupune cauze contemporane momentului încheierii actului, revocarea presupune cauze ulterioare încheierii actului. Astfel, de pildă, în cazul unei donaţii făcute fără respectarea formei autentice, prevăzută de art. 813 C. civ., intervine nulitatea donaţiei, în vreme ce în cazul unei 2.

– Gh. Beleiu, op. cit., pag. 196.

3.

– D. Cosma, op. cit., pag. 426.

4.

– în cazul testamentului ( art. 802 C. civ. ) şi al retractării renunţării la moştenire ( art. 701 C. civ. )

16

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil donaţii, de această dată, cu sarcină – neîndeplinirea ei de către donatar atrage revocarea donaţiei; -

deosebire de domeniu: dacă nulitatea e aplicabilă oricărui act juridic civil,

revocarea se aplică, în principiu, actelor juridice cu titlu gratuit; - deosebire cu privire la prescripţia extinctivă a acţiunilor (supuse unor reguli diferite ). Revocarea poate opera retroactiv sau numai ex nunc. Revocarea are efect retroactiv când actul se desfiinţează atât pentru viitor cât şi pentru trecut (asemenea nulităţii şi rezoluţiunii). Revocarea donaţiei făcută de un soţ celuilalt soţ ( art. 937 alin. 1 C. civ. prevede: “ orice donaţiune făcută între soţi în timpul maritagiului este revocabilă “ ) este o asemenea revocare. Tot o revocare cu efect retroactiv este şi retractarea renunţării la succesiunea neacceptată încă de alţi moştenitori ( art. 701 C. civ. ). Acest tip de revocare este admisă numai excepţional, căci nimicirea şi pentru trecut a efectelor actului juridic prin voinţa autorului sau autorilor lui primejduieşte stabilitatea raporturilor juridice. Revocarea este neretroactivă când efectele actului juridic încetează numai pentru viitor, ele nefiind menţinute pentru trecut. Regula o consituie această revocare ex nunc. 3. Nulitate - Rezoluţiune Pentru o corectă delimitare a acestor noţiuni, este necesară, mai întâi, cunoaşterea conceptelor în cauză şi apoi, prezentarea asemănărilor şi deosebirilor de regim juridic dintre ele. Nulitatea este lipsirea de efecte a unui act juridic încheiat cu nerespectarea normelor cu privire la condiţiile sale de validitate. Rezoluţiunea constă în desfiinţarea unui contract sinalagmatic, cu executare uno ictu, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi.

17

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil

Nulitatea se deosebeşte de rezoluţiune, prin temeiul său, prin rolul atribuit instanţei judecătoreşti în pronunţarea ei, prin natura răspunderii pe care o atrage în caz de desfiinţare a actului şi prin sfera actelor juridice la care se aplică. Astfel: 

nulitatea presupune un act nevalabil, rezoluţiunea presupune un act valabil

încheiat; 

cauzele de nulitate sunt contemporane momentului încheierii actului, la

rezoluţiune cauza – neexecutarea culpabilă de către una dintre părţi – este ulterioară momentului încheierii. Astfel spus, sursa nulităţii este originară, cea a rezoluţiunii este subsecventă săvârşirii actului juridic. 

în ce priveşte sfera de aplicare, nulitatea se aplică oricărui act juridic civil, în

timp ce, rezoluţiunea priveşte doar contractele sinalagmatice, cu executare uno ictu; 

în ce priveşte rolul instanţei judecătoreşti – nulitatea, odată reţinută, trebuie să

ducă la desfiinţarea actului juridic, instanţa neavând posibilitatea de a aprecia gravitatea culpei părţii împotriva căreia se pronunţă şi de a refuza aplicarea ei; - în caz de rezoluţiune, judecătorii au o atare putere de apreciere, fiind îndreptăţiţi să acorde debitorului deficient un termen de graţie pentru îndeplinirea obligaţiilor ( art. 1021 C. civ. ); 

în ce priveşte răspunderea pe care o atrage desfiinţarea actului – când se

pronunţă nulitatea, răspunderea părţilor, dacă există, este supusă regulilor responsabilităţii delictuale, iar restituirea prestaţiilor este supusă normelor aplicabile plăţii lucrului nedatorat; - când contractul este rezolvit pentru neexecutarea obligaţiilor, răspunderea părţii deficiente are caracter contractual, deoarece în acest caz a existat un contract valabil; 

prescripţia extinctivă este supusă unor reguli diferite, în ce priveşte începutul ei,

în cele două cazuri. Astfel, acţiunii în nulitate relativă i se aplică regula specială prevăzută în art. 9 din Decretul nr. 167 / 1958, pe când acţiunii în rezoluţiune i se aplică regula generală privind începutul prescripţiei extinctive, prevăzută în art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958.

18

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil Între nulitate şi rezoluţiune există următoarele asemănări: 

ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil;



ambele produc efecte retroactiv ( ex tunc ); ambele sunt ( în principiu ) judiciare ( presupunând o hotărâre a organului de



jurisdicţie competent ). Astfel, art. 961 C. civ prevede “ Convenţia făcută prin eroare, violenţă sau dol nu este nulă de drept, ci dă loc numai acţiunii de nulitate “, iar potrivit art. 1020 –1021 C. civ.: “ Condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său “ şi “ Într acest caz, contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia contractul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă parte a executa convenţia,când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune interese. Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justiţiei, care, după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate “. 4. Nulitate - Reziliere Rezilierea este cauza de ineficacitate a actului juridic, care face să înceteze un contract sinalagmatic, cu executare succesivă în timp, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi. Rezilierea5 poate fi voluntară, forţată sau judiciară. Se numeşte voluntară când este rodul voinţei părţilor sau a uneia dintre părţi. Rezilierea voluntară este convenţională atunci când se produce prin acordul de voinţă al părţilor din contract. Ea poate fi, însă, şi unilaterală dacă dreptul de a desface contractul este acordat de lege numai unei singure părţi. Această facultate de reziliere unilaterală a contractului, recunoscută unei părţi printr-o clauză contractuală, are, însă, o sursă convenţională. ____________________________________________________________________ 5.

– D. Cosma, op. cit., pag. 435 – 437.

19

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil Clauza prin care se recunoaşte ambelor părţi sau numai uneia din părţi dreptul de a rezilia contractul, nu echivalează, însă, cu o condiţie pur potestativă, care, după cum se ştie, atrage, nulitatea obligaţiei (art. 1010 C. civ.: “ Obligaţia este nulă când s-a contractat sub o condiţie potestativă, din partea acelui ce se obligă ” ). Când se stipulează o asemenea condiţie, contractul este lovit de nulitate pentru că însăşi naşterea obligaţiei depinde de voinţa debitorului; un debitor care se îndatorează sub condiţia “ dacă va vrea “ să-şi execute obligaţia – nu se obligă la nimic. Rezilierea voluntară, fie unilaterală, fie convenţională constituie o operaţie juridică, supusă ca atare condiţiilor de validitate prevăzute de lege pentru orice act juridic (consimţământ, capacitate, cauză, obiect ). Rezilierea este forţată atunci când se produce independent de voinţa expresă a părţilor contractante. Astfel, în contractele intuitu personae ( încheiate în considerarea persoanei ), moartea persoanei respective atrage rezilierea automată a contractului aflat în curs de executare. Rezilierea din cauză de moarte, pentru unele contracte, este prevăzută în Codul civil în mod expres; astfel, în cazul contractului de societate, acest tip de reziliere este prevăzută în art. 1523 punctul 3 “ prin moartea unuia din asociaţi “ – societatea încetează; în cazul mandatului rezilierea din cauză de moarte este prevăzută în art. 1552 punctul 3 “ prin moartea, interdicţia, nesolvabilitatea şi falimentul ori a mandatarului “ – mandatul încetează. Rezilierea se numeşte judiciară în cazul în care poate fi pronunţată de instanţa judecătorească. Acest tip de reziliere s-a preconizat în cazul ivirii, în cursul executării contractului, a unor împrejurări, imprevizibile care compromit grav echilibrul prestaţiilor la care s-au angajat, iniţial, părţile. Recunoaşterea acestui tip de reziliere ar echivala cu acceptarea teoriei impreviziunii – teorie care, în opinia noastră, este incompatibilă cu principiile dreptului nostru civil actual. Între părţi, rezilierea are drept consecinţă încetarea pentru viitor a efectelor contractului. Prestaţiile efectuate anterior nu se restituie. Altfel spus, rezilierea nu are efect retroactiv; ea operează ex nunc6, nu ex tunc – fapt esenţial în deosebirea rezilierii de nulitate. Mai trebuie spus că, în esenţă, între nulitate şi reziliere există

20

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil aceleaşi asemănări şi deosebiri ca şi în cazul nulitate – rezoluţiune, mai puţin efectul neretroactiv pe care îl găsim la reziliere şi care a fost amintit mai sus. Faţă de terţii care au dobândit între timp drepturi de la una dintre părţile ca au încheiat contractul, rezilierea nu produce nici un efect, sub condiţia, pentru actele translative ori constitutive de drepturi reale imobiliare, ca terţi subdobânditori să fi îndeplinit formalităţile de publicitate prevăzute de lege. Împrejurarea că terţii sunt puşi la adăpost de efectele rezilierii se explică tocmai prin caracterul neretroactiv al acestui mod de încetare a efectelor contractelor. Sub acest aspect rezilierea se deosebeşte esenţial de nulitate şi rezoluţiune, care aşa cum am mai spus, în principiu, operând retroactiv, afectează şi drepturile terţilor. 5. Nulitate - Caducitate Caducitatea este definită în literatura de specialitate7, ca fiind “cauza de ineficacitate constând

în lipsirea actului juridic civil de orice efecte datorită

intervenirii unor cauze ulterioare încheierii sale şi independent de voinţa autorului actului “. Astfel, neacceptarea ofertei ( renunţarea ) sau predecesul legatarului ori pieirea bunului ce formează obiectul legatului cu titlu particular determină caducitatea legatului. Pentru a se putea vorbi de caducitate este necesar în primul rând ca actul respectiv să îndeplinească toate condiţiile de validitate. Dacă actul este ineficace datorită lipsei uneia din condiţiile de validitate, acest act juridic nu este caduc ci este un act juridic nul. ____________________________________________________________________ 6. - spre exemplu, încheierea contractului de închiriere prin violenţă – viciu de consimţământ, atrage anulabilitatea contractului, pe când neplata chiriei de către chiriaş poate conduce la rezilierea contractului. 7. - Gh. Beleiu, op. cit., pag. 195.

21

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil Actul lovit de caducitate presupune, ca până în momentul în care a devenit ineficace, să nu fi produs încă efecte. Din acest punct de vedere, caducitatea se deosebeşte de rezoluţiune şi reziliere, care, în principiu, lovesc de inficacitate acte ce au produs efecte; un act care a primit un început de executare nu poate fi caduc. O altă deosebire între nulitate şi caducitate, este cea a momentului producerii evenimentului ce determină ineficacitatea. Dacă evenimentul care determină ineficacitatea este ulterior formării valabile a actului, acesta devine caduc, iar, dacă este anterior sau concomitent săvârşirii actului, acest act poate fi nul. Evenimentul care determină caducitatea trebuie să fie independent de voinţa autorului actului. Când actul este retractat de autorul său, se poate vorbi de revocare, dar nu de caducitate. Caducitatea este posibilă numai în cazul actelor juridice ale căror efecte nu se produc – în principiu – instantaneu, ci, după un oarecare interval de timp şi ca urmare a intervenirii unui anumit eveniment ulterior. Ea este o cauză de ineficacitate a legatelor tocmai pentru că aceste acte juridice, săvârşite în timpul vieţii testatorului, nu- şi produc efectele decât la moartea acestuia, şi numai dacă a intervenit un anumit fapt sau act juridic, ca de exemplu acceptarea legatului, sau, dimpotrivă, dacă nu a intervenit un eveniment, ca de exemplu predecesul legatarului. Pot fi lovite de caducitate atât actele juridice unilaterale, cât şi actele juridice bilaterale. Cele mai frecvente cazuri de caducitate se întâlnesc, însă, în materie de legate, acte unilaterale. Cauzele de caducitate se pot referi fie, la persoana părţii sau a terţului beneficiar al actului, fie la unele elemente constitutive ale actului,ca obiectul şi cauza. Predecesul, incapacitatea şi renunţarea beneficiarului actului sunt cauze care privesc persoana beneficiarului actului. Printre cauzele de caducitate referitoare la însuşi actul juridic se numără pieirea totală a lucrului şi dispariţiei cauzei. Paralizând posibilitatea de executare a actului, caducitatea se produce de plin drept, fără a fi necesară, de regulă, o statuare judecătorească. Caducitatea legatelor

22

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil profită acelora în detrimentul cărora urmau să fie executate ( moştenitor, legatar universal sau cu titlu universal, legatar particular obligat să plătească legatul ). 6. Nulitate - Inopozabilitate Inopozabilitatea, este sancţiunea nerespectării de către părţi a măsurilor de publicitate prevăzute de lege pentru ocrotirea terţilor (de pildă, în cazul actelor translative sau constitutive de drepturi reale imobiliare ). Între nulitate şi inopozabilitate există, în principal, următoarele deosebiri: 

nulitatea presupune un act nevalabil, pe când inopozabilitatea presupune

un act încheiat valabil; 

la nulitate cauzele sunt contemporane încheierii actului, pe când

inopozabilitatea presupune unor formalităţi ulterioare încheierii lui (ca regulă); 

în cazul nulităţii efectele privesc atât părţile, cât şi terţi; în cazul

inopozabilităţii efectele actului se produc faţă de părţi, dar nu se produc faţă de terţi. Rezultă, de aici, că nulitatea interesează precumpănitor raporturile juridice dintre părţi, în vreme ce inopozabilitatea, raporturile acestora cu terţii; 

în ce priveşte posibilitatea remedierii, nulitatea relativă poate fi

“confirmată“, pe când inopozabilitatea poate fi înlăturată prin “ ratificare “.

23

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil

Secţiunea II Clasificarea nulităţii actului juridic civil

1. Criterii de clasificare La o mai bună conturare a conceptului de “ nulitate a actului juridic civil “ serveşte, printre altele, şi clasificarea nulităţilor. Principalele criterii de clasificare a nulităţii actului juridic civil sunt: 

natura interesului ocrotit – general ori individual;



întinderea efectelor sale;



felul condiţiei de validitate nerespectată;



modul de consacrare legislativă;



felul în care operează sau modul de valorificare.

2. Categorii de nulităţi În funcţie de criteriile de clasificare, mai sus prezentate, distingem mai multe categorii de nulităţi. 2.1. Nulitatea absolută. Nulitatea relativă.-(scurtă prezentare) În funcţie de natura interesului ocrotit– general sau individual-, prin dispoziţia legală încălcată la încheierea actului juridic civil, nulitatea este absolută şi relativă. Nulitatea absolută – sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme imperative care ocroteşte un interes general, un interes obştesc.

24

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil Nulitatea relativă – sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme care ocroteşte un interes particular, individual ori personal. 2.2. Nulitatea totală. Nulitatea parţială. După întinderea efectelor sancţiunii, distingem: Nulitatea totală, care desfiinţează actul în întregime, nepermiţând ca acest act să producă nici un efect. Nulitatea parţială, care desfiinţează numai o parte din efectele actului juridic sancţionat: cele care contravin scopului normelor juridice încălcate la încheierea actului, celelalte efecte ale actului producându- se întrucât nu contravin legii: Dintre aceste două feluri de nulităţi, nulitatea parţială este regula, iar nulitatea totală reprezintă excepţia. În aplicarea practică a acestor două categorii de nulităţi, trebuie să se ţină seama atât de cauza de nulitate ( spre exemplu, nerespectarea formei cerută ad validitatem va conduce la o nulitate totală ), cât şi de complexitatea conţinutului, clauzelor actului juridic civil ( la un act cu mai multe clauze şi, deci, efecte, unele pot fi desfiinţate, iar altele menţinute: spre exemplu, un împrumut fără dobândă e greu de anulat parţial, pe când un împrumut cu dobândă, mai mare decât cea emisă de lege ( camătă ), poate fi anulat parţial, desfiinţându-se doar cauza privitoare la dobândă, dar menţinându- se restul efectelor actului ). Astfel, de exemplu, într-un contract de vânzare – cumpărare pot să fie nule numai anumite clauze accesorii ( cum sunt, de exemplu, pactul de răscumpărare, clauza de arvună ), clauzele principale fiind însă valabile; în asemenea situaţii, dacă clauzele lovite de nulitate nu au fost esenţiale pentru părţi actul juridic va fi menţinut, fiind înlăturate, doar, acele clauze contrare legii; dacă însă clauzele nevalabile au constituit motivul determinant al voinţei de a contracta, într-o asemenea măsură încât părţile n-ar fi încheiat actul, dacă ar fi ştiut că acea clauză nu este valabilă atunci întregul act va fi declarat nul ( sau, după caz, va fi anulat).

25

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil Nulitatea va fi totală chiar dacă afectează, numai unul din mai multe acte juridice care, împreună, alcătuiesc un act complex. Astfel, testamentul este un act complex, cuprinzând nu numai legate, dar putând cuprinde şi o recunoaştere de filiaţie, o instituire de executor testamentar etc.; dacă un legat este nul– ca fiind făcut, de pildă, în folosul unei persoane incapabile de a primi cu titlu gratuit- nulitatea acestui legat este totală, chiar dacă celelalte legate rămân valabile; chiar dacă testamentul în întregul lui este nul, el poate produce – prin conversiune – unele efecte ce nu depind de valabilitatea legatelor: de exemplu – revocarea unei oferte de vânzare, prin testarea bunului oferit în favoarea unui alt legatar decât destinatarul ofertei, căci această testare invederează intenţia testatorului de a nu mai vinde bunul legat; etc. Se consideră, uneori, că– într-un anumit sens– este parţială şi: 

nulitatea actelor cu executare succesivă, care operează numai pentru viitor,

menţinând efectele produse pentru trecut; 

nulitatea căsătoriei putative, ale cărei efecte se menţin, până la pronunţare, faţă

de soţul care a fost de bună- credinţă la încheierea ei, ignorând cauza nulităţii; 

nulitatea oricărei căsătorii, ale cărei efecte se menţin faţă de copiii rezultaţi din

căsătorie ( copiii îşi păstrează situaţia juridică de copii din căsătorie, deşi aceasta este desfiinţată – cu privire la soţi – cu efect retroactiv ). 2.3. Nulitatea expresă. Nulitatea virtuală. După modul de consacrare legislativă distingem: Nulitatea expresă ( textuală ), când este anume prevăzută, în mod expres, într-o dispoziţie legală. Majoritatea nulităţilor este formată din cazurile de nulitate expresă, prevăzute fie în Codul civil, fie în alte izvoare ale dreptului civil. Astfel de nulităţi, în mod exemplificativ, prevăd: art. 34 alin 2 din Decretul nr. 31 / 1954; art. 19, art. 129 alin 3 şi art. 130 alin 4 din Codul familiei; o serie de articole din Codul civil ( art. 803, art. 822, art. 823, etc. )

26

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil Nulitatea virtuală ( tacită ), când nu este prevăzută expres de lege, dar rezultă din modul în care este reglementată o anumită condiţie de validitate a actului juridic civil. O asemenea nulitate- implicită – este nulitatea conţinută în art. 813 C. civ.8 sau art. 3, art. 9 şi art. 22 din Legea nr. 31 / 19909. Acceptarea clasificării nulităţilor în exprese şi virtuale implică în mod firesc recunoaşterea principiului că, pentru ca un act juridic să fie sancţionat cu nulitatea, nu este necesar ca această sancţiune să fie edictată expres de o dispoziţie legală. Alături de nulităţile exprese, trebuie admise şi nulităţile virtuale, pe de o parte fiindcă nici un alt text de lege cu caracter general nu cere, pentru incidenţa nulităţii, existenţa unei dispoziţii legale în acest sens, iar pe de altă parte, pentru că numai astfel se poate asigura respectarea condiţiilor de validitate stabilite de legiuitor sau de părţi pentru actele juridice. Instituirea unor condiţii obligatorii cu privire la fondul şi forma actelor juridice nu ar avea nici o eficienţă dacă violarea acestor norme ar fi lipsită de sancţiunea nulităţii. De aceea trebuie admis că nulitatea este aplicabilă ori de câte ori efectele actului sunt potrivnice scopului în considerarea căruia s-a edictat condiţia de validitate nesocotită, indiferent de faptul că legea prevede sau nu expres o atare sancţiune.

2.4. Nulitatea de fond. Nulitatea de formă. După felul condiţiei de validitate nerespectată, nulitatea se împarte în: Nulitatea de fond – cea care intervine şi sancţionează lipsa ori nevalabilitatea unei condiţii de fond a actului juridic civil: consimţământul, capacitate, cauză, obiect. Nulitatea de formă – cea care intervine şi sancţionează nerespectarea formei cerute de lege ad validitatem sau ad solemnitatem. 8. – art. 813 C. civ. dispune: “ Toate donaţiunile se fac prin act autentic”,fără, însă, să prevadă consecinţa juridică a nerespectării formei înscrisului autentic. 9. – textele menţionate din Legea nr. 31 / 1990 cer forma autentică pentru contractul de societate, fără a prevedea – expres – sancţiunea nerespectării acestei cerinţe.

27

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil

Ea nu trebuie confundată cu nulitatea formei cerută doar ad probationem pentru anumite acte juridice. Nerespectarea cerinţelor legale privind forma actului atrage în acest caz doar nulitatea instrumentului probator şi nu pe cea a operaţiunii juridice, care rămâne valabilă şi ridică doar problema, dificultăţilor de dovadă. De exemplu, înscrisul sub semnătură privată constatator al unui contract sinalagmatic nu respectă cerinţa multiplului exemplar. Deşi înscrisul este nul, ca instrument probator, contractul rămâne valabil şi poate fi dovedit eventual prin recunoaştere. 2.5. Nulitatea de drept. Nulitatea judiciară. După felul în care operează, în opinia unor autori10, nulitatea poate fi: Nulitatea de drept, care loveşte actul de plin drept, de la sine, ope legis, instanţa de judecată nefiind chemată decât să o constate în caz de litigiu între părţi; şi Nulitatea judiciară, care nu operează de plin drept, ci numai dacă este pronunţată printr-o hotărâre judecătorească. Acelaşi autor, consideră că nulitatea absolută, de regulă operează de plin drept, iar cea relativă operează numai dacă sunt pronunţate prin hotărâre judecătorească, la cererea persoanei îndreptăţite a le invoca. În cazul nulităţilor de drept, dacă părţile sunt de acord în privinţa sancţiunii, nu mai este nevoie să se facă apel la instanţa de judecată; aceasta va interveni numai dacă există neînţelegere între părţi, constatând nulitatea şi dispunând restabilirea situaţiei anterioare încheierii nevalabile a actului. Considerăm, în consens cu literatura de specialitate 11, că acest criteriu de clasificare este unul “ artificial “, este o delimitare aparentă întrucât “ nulitatea de drept “ are doar o semnificaţie istorică, având izvorul în vechiul drept roman, unde putea opera, prin ea însăşi fără a fi necesară intervenţia instanţei. 10.

– Mircea Mureşan, în Drept civil – partea generală, Cluj- Napoca, editura Cordial Lex, 1996, pag. 201.

28

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil 11.

– Paul Cosmovici, în Tratat de Drept civil, vol. I, Bucureşti,1989, pag. 220; - Ernest Lupan,M. Răchită, D. Popescu, în Drept civil. Teoria Generală, Cluj-Napoca, 1992, pag. 247.

În dreptul nostru civil, încheierea unui act juridic, chiar dacă s-a făcut cu încălcarea gravă sau mai puţin gravă a unei dispoziţii legale prohibitive sau imperative, crează o stare de fapt, o stare de aparenţă regularitate. Un act juridic, odată încheiat, beneficiază de o prezumţie ( relativă ) de validitate şi nimeni nu-şi poate face singur dreptate, desfiinţând cu de la sine putere situaţia existentă. Trebuie să admitem, deci, că în caz de litigiu între părţi, în toate cazurile de nulitate este necesară o statuare judecătorească. Altfel spus, nulităţile ( absolute sau relative ) trebuie pronunţate printr-o hotărâre judecătorească. Până când intervine o hotărâre judecătorească de declarare a nulităţii sau de anulare a actului juridic, acesta este susceptibil de a- şi produce toate efectele, oricât de gravă ar fi încălcarea legii şi chiar dacă o dispoziţie legală ar prevedea expres că în situaţia dată actul este “nul de drept“.

29

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil

Capitolul III Nulitatea absolută. Nulitatea relativă – analiză Secţiunea I Nulitatea absolută

1.Definiţie Nulitatea absolută este sancţiunea de drept civil ce se aplică actelor juridice întocmite cu încălcarea unor dispoziţii legale imperative, dispoziţii ce ocrotesc interese de ordin general, pentru a lipsi aceste acte de acele efecte juridice care sunt contrare legii ori bunelor moravuri. Într-o formulare sintetică, nulitatea absolută poate fi definită ca fiind sancţiunea ce intervine, în cazul încălcării unei dispoziţii legale care ocroteşte un interes general, în momentul încheierii actului juridic civil. 2. Precizări de ordin terminologic Sub acest aspect, este necesar în primul rând a se preciza că expresia “nulitatea actului juridic civil” are două sensuri. Într-o primă accepţiune, expresia desemnează o sancţiune de drept civil care intervine în cazul nerespectării, la încheierea actului, a normelor privind condiţiile sale de valabilitate.

30

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil Într-o a doua accepţiune, expresia desemnează instituţia juridică a nulităţii, ca totalitate de norme juridice care reglementează această sancţiune.

În al doilea rând, se cuvine a face distincţie între termenii nul şi anulabil. Astfel, atunci când ne referim la nulitatea absolută trebuie să folosim termenul de (act, contract) nul, iar atunci când ne referim la nulitatea relativă să folosim termenul de (act, contract) anulabil. Nulitatea absolută este desemnată,în legislaţie,practică şi chiar în doctrină 1, uneori, prin formulele: actul este nul de drept, nul, nul de plin drept, nulitate, acţiune în nulitate ori de acţiune în constatarea nulităţii ori în declanşarea nulităţii. Primele acte normative care au consacrat această terminologie diferenţiată au fost Codul familiei şi Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice. O serie de acte normative mai recente, însă, au renunţat la această exprimare corect nuanţată, folosind expresia nul şi cu privire la actul lovit de nulitate relativă. Această exprimare nenuanţată, nu trebuie să ne inducă în eroare, natura nulităţii nedepinzând de termenii folosiţi de legiuitor, ci de natura dispoziţiilor legale a căror încălcare atrage sancţiunea şi de regimul juridic al nulităţii. 3. Cauze de nulitate absolută. Cauzele care atrag nulitatea absolută a unui act juridic civil sunt următoarele: 3.1. lipsa capacităţii de folosinţă 3.1.1.

- capacitatea de folosinţă a persoanei fizice, potrivit art.7 alin.1. din

Decr. 31/1954, începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea ei.Per a contrario, capacitatea de folosinţă a persoanei fizice, lipseşte atunci când încă nu este concepută, ori – concepută fiind – nu se naşte vie.

31

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil 1. -

- Ion Dogaru, Drept Civil român, Craiova 1996, pag.299; dr. Mircea Mureşan, op.cit., pag.197-198; Gh.Beleiu, op. cit., pag. 198.

O altă cauză ce atrage nulitatea absolută a actului juridic civil, este cea a nerespectării unei incapacităţi speciale, impusă, pentru ocrotirea unui interes obştesc.2 3.1.2. – capacitatea de folosinţă a persoanei juridice lipseşte atunci când aceasta nu este legal constituită, ori actul, încheiat nu corespunde scopului pentru care s-a constituit persoana juridică, scop ce trebuie bine determinat şi precizat în actul de constituire sau în statut.3 3.2. lipsa totală a consimţământului, datorată erorii obstacol ( error in negotio şi error in corpore ) – de lege lata, atât în doctrină, cât şi în practica judiciară

4

,

sancţiunea pentru lipsa totală a consimţământului este nulitatea absolută; de lege ferenda, considerăm că soluţia care ar trebui consacrată este nulitatea relativă deoarece, în acest caz, preponderent, este ocrotirea unui interes individual, personal, şi nu cel obştesc, general. 3.3. lipsa obiectului actului sau acesta este ilicit sau imoral. Un act juridic care nu se referă la nici o prestaţie nu poate fi valabil. Cerinţa existenţei obiectului se referă cu precădere lucrului sau bunului la care se referă prestaţia. Astfel, art. 1311 C. civ. ( în materia contractului de vânzare-cumpărare) prevede expres că “dacă, în momentul vânzării, lucrul vândut era pierit în tot, vinderea este nulă”. Prin excepţie de la regula potrivit căreia obiectul trebuie să existe în momentul încheierii actului juridic, art. 965 alin.1 C.civ. prevede că “lucrurile viitoare pot fi obiectul obligaţiei”, cu excepţia succesiunilor încă nedeschise (alin.2). ____________________________________________________________________ 2. - A se vedea în acest sens disp. art. 1309 c.civ. 3. - A se vedea în acest sens disp. art.34 din decr. nr. 31/1954. 4. - În acest sens menţionăm o decizie, mai recentă a secţiei civile a fostului Tribunal Suprem (nr.1988/1989, în “Dreptul”, nr.7/1990, pag.66) în care se precizează: “ Consimţământul este unul din elementele esenţiale ale oricărui act juridic şi exprimă voinţa persoanei la încheierea actului. Lipsa cu desăvârşire a consimţământului

32

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil face ca actul astfel încheiat să fie sancţionat cu nulitate absolută. Lipsa discernământului în exprimarea voinţei relevă însă nu inexistenţa consimţământului, ci un simplu viciu al acestuia deoarece, în acest caz, consimţământul există – ne aflăm deci în faţa unui viciu de consimţământ care atrage doar nulitatea relativă a actului”.

Obiectul actului juridic trebuie să fie licit, adică să nu fie potrivnic legii şi în primul rând, legilor de ordine publică, adică celor imperative, referitoare la ordinea politică, socială etc. Astfel, este nulă ca având un obiect ilicit obligaţia de a mutila sau ucide pe cineva, traficul de influenţă etc. Tot aici poate fi încadrată şi situaţia în care actul juridic ar avea un obiect contrar regulilor de convieţuire socială sau un obiect imoral. 3.4. lipsa cauzei sau aceasta este ilicită sau imorală. Prin “cauză” se înţelege scopul concret în vederea căruia se încheie un act juridic. Este, deci, un element juridic de natură psihologică, care determină consimţământul şi explică de ce anume s-a încheiat actul juridic.5 În ce priveşte existenţa cauzei, art. 966 C.civ., prevede că “obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect”. Lipsa cauzei se confundă, adesea cu o eroare asupra existenţei cauzei. Referitor la cauza nelicită, practica judiciară6 a apreciat, de pildă, donaţia făcută în scopul sustragerii de la o urmărire silită iminentă a unui imobil ca fiind nulă absolut. Potrivit art. 968 C. civ., “ cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice”. Ordinea publică cuprinde toate dispoziţiile imperative ale dreptului public şi ale dreptului privat prin care se apără instituţiile şi valorile de bază ale societăţii, se asigură dezvoltarea economiei de piaţă şi ocrotirea socială a tuturor persoanelor. Bunele moravuri desemnează totalitatea regulilor de conduită care s-au conturat în conştiinţa societăţii şi respectarea cărora s-a impus cu necesitate, printr-o experienţă şi practică îndelungată. Au fost considerate contrare bunelor moravuri contractele prin care a fost nesocotit respectul persoanei umane, cele prin care o parte sau ambele părţi contractante au urmărit realizarea unui câştig imoral sau acelea contrare moralei sexuale. ____________________________________________________________________

33

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil 5. M. Mureşan, op. cit., pag. 146; 6. Vezi dec. nr. 1147/1986, a Trib. Jud. Hunedoara, în R.R.D. nr.9/1987, pag. 76.

În practica judiciară s-au anulat pentru cauză ilicită sau imorală: contractul prin care un bărbat căsătorit se obliga să-şi despăgubească concubina în cazul în care nu va divorţa de soţie

7

;

încheierea unui contract de întreţinere ce s-a făcut cu scopul

menţinerii stării de concubinaj 8, contractele de donaţie făcute în scopul de a determina astfel pe donator să accepte începerea sau menţinerea unor relaţii de concubinaj 9 etc. De asemenea, încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la indisponibilizarea anumitor bunuri ( de ex. încălcarea caracterului inalienabil al dreptului de proprietate publică10) este sancţionată întotdeauna cu nulitatea absolută a convenţiei prin care s-a realizat înstrăinarea lor, ele fiind de ordine publică. 3.5. actul nu respectă condiţiile de formă cerute ad validitatem (ad solemnitatem) În dreptul civil român, problema formei actului juridic civil este dominată de principiul consensualismului, potrivit căruia un act juridic civil este valabil încheiat prin simpla manifestare de voinţă a părţilor, indiferent de forma în care se exteriorizează (solo consensu). Prin excepţie de la principiul potrivit căruia actele juridice civile sunt consensuale, legiuitorul a prevăzut, pentru unele acte juridice civile, necesitatea încheierii lor într-o anumită formă solemnă, cerută ca o condiţie de validitate a actului ( ad validitatem sau ad solemnitatem ). Astfel, contractul de donaţie este valabil numai dacă s-a încheiat în formă autentică ( art. 813, C.civ.); aceeaşi formă se cere şi pentru actul de constituire a unei ipoteci convenţionale ( art. 1772 C.civ.)11; actul juridic al căsătoriei nu este valabil decât dacă s-a încheiat în faţa ofiţerului stării civile, în condiţiile de solemnitate prevăzute de art. 12 şi urm. din Codul familiei. 7. 8.

9.

- Vezi dec. nr. 1912/1955, a Trib. Suprem, secţ. civ., Col.civ., in. C.D. 1955, vol.I, pag.58; - Vezi dec. nr. 1815/1989, a Trib. Suprem, secţ. civ.,în Dreptul nr.7 / 1990, pag.66; - Vezi dec. nr. 193/1988, aTrib. Jud. Hunedoara, în R.R.D. nr.10/1988, pag.68.

34

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil 10. - Astfel, art. 135 pct.5 din Constituţie prevede:”Bunurile proprietate publică sunt inalienabile”. 11. - Vezi dec. nr. 129/1996 a C.SJ, secţ. com.

Aşadar, în toate aceste cazuri prevăzute expres de lege, forma de exprimare a consimţământului la încheierea actului juridic este un element constitutiv şi o condiţie de validitate a actului. 3.6. actul s-a încheiat prin fraus omnia corrumpit ( prin fraudă la lege ) Un act juridic se socoteşte săvârşit în frauda legii când, anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative. Frauda la lege nu constituie o încălcare directă a legii, ci o nesocotire ocolită a ei, prin abaterea unor dispoziţii legale de la finalitatea lor firească, voită de legiuitor –motiv pentru care se apreciază a fi un abuz de drept şi se sancţionează în consecinţă. Totodată frauda la lege, pusă în mişcare de mobiluri ilicite sau imorale, invederează reaua-credinţă a părţilor; o fraudă la lege în necunoştinţă de cauză nu este de conceput. Aplicarea legii este un imperativ de interes obştesc şi de aceea actele juridice săvârşite în frauda legii sunt sancţionate, cu nulitatea absolută. Asemenea acte nu pot produce nici un efect, iar acţiunea în nulitate pe acest temei trebuie deschisă oricărei persoane interesate, tocmai pentru a se asigura corecta aplicare a legii, cu concursul tuturor. Ineficacitatea totală a actului juridic fraudulos şi-a găsit expresia în principiul: fraus omnia corrumpit 12. Este de principiu, că actul săvârşit în vederea unei fraude nu poate produce efectul urmărit prin el. De aceea un asemenea act trebuie invalidat prin anularea lui. Frauda se deosebeşte esenţial de dolul – viciu de consimţământ, deşi are un element comun cu acesta: reaua-credinţă a autorului ei. În vreme ce dolul se exercită faţă de una dintre părţile actului juridic, al cărei consimţământ îl viciază, de obicei în scopul cauzării unui prejudiciu, frauda se săvârşeşte de părţi în dauna terţilor (inclusiv a statului), lăsând nealterat consimţământul părţilor, şi nu atât în scopul

35

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil

12. – D.Cosma, op. cit., pag. 306 şi urm.

pricinuirii unei pagube, cât mai ales în vederea realizării unui folos injust pentru fraudatori. Interesul de a distinge frauda de dol rezidă în faptul că cea dintâi este sancţionată cu nulitatea absolută a actului juridic în timp ce acesta din urmă atrage nulitatea relativă, ca orice viciu de consimţământ. Frauda la lege trebuie dovedită de cel ce o invocă. Proba poate fi făcută prin orice mijloace, inclusiv martori şi prezumţii, întrucât frauda la lege constituie un delict, caz în care proba testimonială este neîngrădit admisibilă

13

şi totodată fiindcă,

pentru motive lesne de înţeles, părţile care fraudează legea nu-şi preconstituie înscrisuri doveditoare 14. Incidenţa nulităţii absolute în cazurile sus – menţionate este confirmată de practica judiciară

15

.

De asemenea, instanţele judecătoreşti au aplicat

sancţiunea nulităţii absolute pentru nerespectarea formei autentice la donaţii, prohibirea contractelor de vânzare cu pact de răscumpărare

16

etc. În legătură cu acest

din urmă caz ce atrage aplicarea sancţiunii trebuie subliniat faptul că legea prohibeşte pactul de răscumpărare inserat ca o condiţie rezolutorie într-un contract de vânzarecumpărare, nu însă şi revânzarea ulterioară a bunului vândut către vânzătorul iniţial printr-un alt act de vânzare-cumpărare, care nu are nici o legătură cu cel dintâi. 3.7. încălcarea dreptului de preemţiune al statului Conform prevederilor art.52 din Codul Silvic ( legea nr. 26/1996 ), statul are drept de preemţiune la toate vânzările de bunăvoie sau silite pentru enclavele din fondul forestier proprietate publică şi terenurile limitrofe acestuia, precum şi pentru terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră. Proprietarul vânzător este obligat să înştiinţeze, în scris, unitatea silvică în legătură cu intenţia de înstrăinare. Vânzarea făcută cu încălcarea dispoziţiilor de mai sus este nulă de drept. ____________________________________________________________________ 13. – Vezi disp. art.1198 pct.1 şi 1203 C.civ. 14. – Vezi dec. nr. 211/1961, a Trib. Suprem, Col.civ., C.D. 1961, pag.340. 15. – Vezi dec. nr. 67/1993, C.S.J., s.civ.,în Dreptul nr. 7/1994, pag.82.

36

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil 16. - Vezi dec. nr. 964 / 1955, Trib.Suprem, Col.civ.,C.D. 1955, vol.I,pag.61.

3.8. actul s-a încheiat cu nerespectarea unei condiţii prealabile obligatorii – de ex. fără autorizaţia administrativă prevăzută pentru anumite acte. Astfel, în materie locativă, în practica judiciară, s-a decis că un contract de închiriere încheiat fără a avea actul administrativ de repartiţie necesar este nul. De asemenea, în ce priveşte schimbul voluntar de locuinţe, legea nr. 114/1996, în art. 33 prevede că “ titularii de contracte de închiriere pot face între ei schimb de locuinţe cu avizul autorităţii care a aprobat închirierea…”. Tot cu nulitate absolută, până în 1989, se sancţiona, potrivit art. 134 C. civ. 17, încheierea căsătoriei dintre un cetăţean român şi o cetăţeană străină sau dintre o româncă şi un cetăţean străin, fără existenţa unei autorizaţii prealabile a preşedintelui statului. 4. Regimul juridic al nulităţii absolute. Clasificarea nulităţii, în absolută şi relativă, prezintă importanţă juridică tocmai sub aspectul regimului juridic – diferit – pe care îl are fiecare nulitate. Prin regim juridic al nulităţii se înţeleg regulile cărora este supusă nulitatea ( atât nulitatea absolută, cât şi cea relativă ). Regimul juridic al nulităţii priveşte, în esenţă, trei aspecte: 

cine poate invoca nulitatea;



cât timp poate fi invocată nulitatea;



dacă poate fi sau nu acoperită nulitatea, prin confirmare. Regimul juridic al nulităţii absolute se carecterizează prin următoarele

reguli: 1. Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, de procuror şi chiar din oficiu, de instanţa de judecată.

37

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil 17 - text abrogat expres prin Decretul – lege privind abrogarea unor acte normative nr. 9/1989.

Întrucât prin această sancţiune se urmăreşte asigurarea respectării unei condiţii de validitate socotită de însemnătate obştească, în mod firesc, dreptul de a cere aplicarea ei este acordat unui cerc căt mai larg de persoane. Se crează, astfel, condiţii optime pentru realizarea finalităţii legii. Prin orice persoană interesată nu se înţelege însă o persoană total străină de act, care ar acţiona din interesul pur şi general al necesităţii respectării legii, ci numai persoana care invocă un interes ocrotit din punct de vedere juridic, în strânsă legătură cu cauza nulităţii. De exemplu, vecinul vânzătorului unei locuinţe nu poate cere constatarea nulităţii contractului de vânzare – cumpărare a acestei locuinţe pe motiv că preţul vânzării nu este serios, deoarece, total străin de act, nu are nici un interes juridic în acest sens. Al doilea dobânditor al unui imobil se poate prevala însă de nulitatea absolută a actului de vânzare – cumpărare prin care primul dobânditor a devenit proprietarul aceluiaşi imobil, căci are interes ocrotit juridiceşte, strâns legat de cauza nulităţii, pentru ca instanţa judecătorească să desfiinţeze titlul de proprietate ( chiar transcris ) al dobânditorului anterior. Deoarece, în principiu actele juridice produc efecte numai între părţi, acestea şi avânzii lor cauză au, de regulă, interes să invoce nulitatea absolută. Dar, dacă actele juridice au efect relativ, nu este mai puţin adevărat că ele sunt opozabile terţilor şi deci, există situaţii în care terţii pot avea un interes recunoscut juridiceşte de a se prevala de nulitatea absolută. Creditorii părţilor pot avea de asemenea interes să ceară aplicarea acestei sancţiuni; ei pot cere pronunţarea nulităţii pe calea acţiunii oblice, în baza şi în condiţiile art. 974 C.civ. Acţiunea în nulitate absolută este deschisă şi procurorului, potrivit art. 45 C. proc. civ. 18. ___________________________________________________________________

38

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil 18 - Art 45 alin 1, modificat prin art. 1 pct 19 din O.U.G. nr. 138/2000, are următorul conţinut: “Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.”

Nulitatea absolută poate fi invocată şi din oficiu de instanţa de judecată, ineficacitatea actului urmând a fi constatată chiar dacă părţile nu ştiu sau nu vor să se prevaleze de această sancţiune. Este o îndatorire care incumbă instanţelor judecătoreşti atât în cadrul îndeplinirii sarcinilor lor privitoare la asigurarea legalităţii, cât şi în temeiul rolului activităţii ce le revine. 2. Nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie. Această regulă derivă din faptul că nulitatea, ca sancţiune, urmăreşte în mod direct numai înlăturarea acelor efecte ale actului juridic care contravin scopului dispoziţiei legale încălcate, deci restabilirea, într-un mod specific, a ordinii de drept încălcate. Întrucât nulitatea absolută are menirea să asigure respectarea unei condiţii de validitate edictate pentru ocrotirea unui interes obştesc, este deci necesar ca ea să poată fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie. Numai prin înlăturarea oricărei limite în timp pentru intentarea acţiunii este garantată apărarea eficace a acestui interes superior, cu caracter permanent. De altfel, dispoziţiile art. 2 din Decretul nr.167/1958 privind prescripţia extinctivă prevăd expres: “Nulitatea unui act poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie”. Dar dacă, dreptul la acţiunea în nulitate absolută este imprescriptibil, dreptul la acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului nul este supus prescripţiei, de această dată, ne aflăm în prezenţa unui drept la acţiune în sens material, a unei acţiuni în realizare, deoarece se cere obligarea pârâtului la efectuarea unei prestaţii. 3. Nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confimare sau în alt mod (non potest convalescere).

39

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil Confirmarea este actul juridic unilateral prin care partea îndreptăţită să invoce nulitatea renunţă la dreptul de a intenta acţiunea în nulitate ori la dreptul de a opune excepţia nulităţii. Dacă în acest caz confirmarea ar produce efecte chiar şi numai în privinţa autorului ei, s-ar restrânge sfera persoanelor chemate să-şi dea concursul la apărarea interesului general în considerarea căruia condiţia de validitate a fost edictată, limitându-se astfel eficacitatea sancţiunii menite să asigure respectarea acestei condiţii de validitate. Inadmisibilitatea confirmării actului nul absolut nu este prevăzută cu caracter general în Codul civil ci se face doar aplicaţia acestei reguli în cazul donaţiei informe, art 1168 dispunând: “Donatorul nu poate repara, prin nici un act confirmativ, viciurile unei donaţii între vii; nulă în privinţa formei, ea trebuie să se refacă cu formele legiuite”. Cu toate acestea, în mod excepţional, în câteva cazuri legea permite confirmarea nulităţii absolute a unor acte. Astfel:  potrivit art. 1167 alin 3 C.civ., un contract de donaţie lovit de nulitate absolută pentru că nu s-a încheiat în forma autentică cerută ad validitatem de lege, poate fi confirmat (expres sau tacit, prin executarea voluntară) de către moştenitorii donatorului (universali sau cu titlu universal), singurii cărora le-ar putea profita constatarea nulităţii;  potrivit art. 20 C. fam. : “căsătoria încheiată împotriva dispoziţiilor privitoare la vârsta legală nu va fi declarată nulă dacă, între timp, acela dintre soţi care nu avea vârsta cerută pentru căsătorie a împlinit-o, ori dacă soţia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată”. Pentru actul juridic al căsătoriei, împlinirea vârstei legale este o condiţie a capacităţii de folosinţă şi, deci, nulitatea este absolută; dacă însă nulitatea unei asemenea căsătorii n-a fost judecătoreşte constatată, până la data când soţul nevârstnic împlineşte vârsta cerută, legiuitorul a apreciat că este inutil să se constate nulitatea căsătoriei care nu mai încalcă nici o prevedere legală, şi care oricum, ar putea fi încheiată din nou, perfect legal, de către respectivii soţi; dacă

40

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil înainte de constatarea pe cale judecătorească a nulităţii căsătoriei încheiate de un soţ nevârstnic, femeia a rămas însărcinată ori a născut, prin acest fapt se dovedeşte că, din punctul de vedere biologic, soţii erau apţi a încheia căsătoria şi a asigura îndeplinirea scopului ei firesc, care este acela al procreării, şi , din această cauză, legiuitorul a apreciat potrivit să menţină această căsătorie;  acoperirea nulităţii absolute atunci când, în lumina finalităţii legii, efectul destructiv al acestei sancţiuni nu se mai justifică – caz admis în practica judiciară. Astfel, spre exemplu, căsătoria încheiată în scopul sustragerii de la răspunderea penală pentru viol, rămâne valabilă prin efectul stabilirii de relaţii conjugale între soţi. Confirmarea actului juridic nul, în cazurile excepţionale în care aceasta este posibilă, produce efecte retroactive, în sensul că actul este valabil definitiv, din chiar momentul încheierii sale (ex tunc), ca şi când ar fi fost de la început încheiat în mod valabil. 5. Restabilirea subsecventă a legalităţii În cele ce urmează vom încerca o rezolvare a problemei admisibilităţii validării actului nul ca urmare a dispariţiei cauzei de nulitate, respectiv ca urmare a îndeplinirii cerinţei de valabilitate care a fost nesocotită cu ocazia încheierii lui. Răspunsul nu poate fi decât afirmativ deoarece din moment ce concordanţa dintre scopul dispoziţiei legale şi actul juridic a fost restabilită, iar efectele contrare legii nu se mai produc, a dispărut raţiunea de a fi a nulităţii. El necesită, însă câteva precizări. În primul rând, nulitatea actului juridic trebuie să fi fost pronunţată de o instanţă judecătorească. În al doilea rând, îndeplinirea ulterioară a cerinţei de valabilitate care a lipsit la încheierea actului juridic trebuie să aibă loc întocmai cum prevede legea.

41

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil În al treilea rând, validarea actului nul prin îndeplinirea subsecventă a cerinţei de valabilitate care lipsea în momentul încheierii sale poate avea loc ca regulă numai atunci când la data soluţionării acţiunii în nulitate, cerinţa care lipsea fiind îndeplinită, părţile ar putea să încheie valabil un nou act juridic identic cu acela a cărui nulitate urmează a fi constatată de instanţa de judecată. O altă problemă, care probabil se ridică este a admisibilităţii validării actului prin abrogarea legii care cuprindea cerinţa de validitate ce n-a fost respectată. Într-o primă opinie19, atunci când între momentul încheierii unui act juridic cu încălcarea unei cerinţe prevăzute de legea în vigoare la data încheierii şi în momentul introducerii acţiunii în nulitate a intervenit o lege nouă ce înlătură cerinţa care nu a fost respectată are loc o validare automată a actului juridic. Într-o altă opinie20, raţiunea sancţiunii nulităţii este indisolubil legată de exigenţele legii încălcate stabilită în lumina scopului acestei legi. În cazul unui conflict de legi succesive, legea veche împreună cu scopul ei este înlocuită cu o nouă lege, având propriul ei scop. Prin urmare, este îndoielnic dacă punerea de acord cu scopul legii vechi care a fost abrogată este posibilă. Iar dacă am admite remedierea actului în acest caz, cu toate că actul este pus de acord cu legea nouă şi cu scopul acesteia şi am socoti în lumina dispoziţiilor acestei legi că nulitatea prevăzută de legea veche nu ar mai avea raţiunea de a fi nu am admite în această măsură retroactivitatea tacită a legii noi care contravine art. 1 C. civ., privind aplicarea imediată a noii legi. În ce ne priveşte, suntem de acord cu prima opinie. În primul rând uneori o validare a actelor juridice nule încheiată sub imperiul vechii legi are loc prin dispoziţiile exprese ale noii legi. În al doilea rând, nulitatea absolută fiind o sancţiune menită să asigure respectarea unei legi care promovează un interes obştesc, în urma abrogării acestei legi a dispărut şi interesul de a fi invocată de către cei îndrituiţi. Este în interesul securităţii circuitului civil ca odată cu apariţia unei legi noi să se consolideze “situaţiile de fapt” existente la acel moment.

42

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil ____________________________________________________________________ 19.

- Vezi Tr. Ionaşcu, E. Barasch, Concepţia dreptului civil în R.S.R. asupra nulităţii actului juridic, S.C.J. nr. 2/1956, pag 223-224; 20. - Vezi M. Eliescu, Aplicarea legii civile în timp şi spaţiu; Conflictele de legi în Tratat de drept civil, vol. I, partea generală, Bucureşti, 1967, pag.92.

Un alt argument se poate desprinde din împrejurarea că în dreptul nostru este permisă conversiunea actului juridic, care, în principiu, constă într-o înlăturare a nulităţii atunci când actul nevalabil îndeplineşte condiţiile de validitate ale unui act. Trebuie să acceptăm, aşadar, posibilitatea validării actului juridic nul ca urmare a abrogării dispoziţiei legale care a fost încălcată cu ocazia încheierii sale fără ca prin aceasta să se contravină principiului retroactivităţii legii. Instanţele judecătoreşti vor aprecia, de la caz la caz, dacă actul nul absolut va fi susceptibil de validare prin abrogarea legii care a instituit cauza de nulitate absolută.

43

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil

Secţiunea II Teoria actului inexistent. Critici

Potrivit acestei teorii, pe lângă nulitatea absolută şi nulitatea relativă, apare în discuţie o a treia categorie de nulitate şi anume inexistenţa. Astfel, actul căruia îi lipseşte un element esenţial pentru a putea lua fiinţă, cum ar fi consimţământul, obiectul sau cauza, este mai mult decât nul, este inexistent21. Teoria a apărut, iniţial în materia căsătoriei, dar, ulterior a fost extinsă şi la alte acte. Paternitatea teoriei căsătoriei inexistente este atribuită, în principal, civilistului german Zachariae22, de la care a fost preluată şi dezvoltată de comentatorii francezi ai Codului civil din secolul al XIX-lea ( Baudry-Lacantinerie şi H. Fourcade, Laurent, Aubry şi Rau), fiind acceptată şi de civilişti de prestigiu ai secolului nostru (Planiol, Bonncase, L.C.Ferrara). Avându-şi originea în materia căsătoriei, ea a fost creată de doctrină pentru a răspunde unei necesităţi practice. Astfel, după o regulă tradiţională, însă a cărei bază juridică însăşi este foarte contestabilă, nulitatea căsătoriei nu poate fi cerută decât în cazurile în care legea o pronunţă în mod expres. Au apărut, însă, cazuri în care legea omitea să pronunţe nulitatea şi care era, totuşi, imposibilă să fie considerată căsătoria valabilă, nulitatea sa fiind evidentă. În aceste condiţii, doctrina, pentru a ocoli regula că nu există nulitate fără text, şi neputând să declare, în lipsă de text, căsătoria nulă, a creat teoria inexistenţei: căsătoria nu este nulă; însă este mai mult decât nulă, este inexistentă, aşa încât nu este nevoie de text expres pentru a fi considerată ca ineficace. ______________________________________________________________________________

44

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil 21. 22.

- Vezi Aubry şi Rau, Cours de droit civil francais, ed. a V-a, vol. I, pag. 180; - Vezi M.C.S.Zachariae, Cours de droit civil francais, F.Lagier, Libraire Editeur, Strassbourg, 18 39, tomul I, pag. 66-67; tomul III, pag. 210-211.

Critici. Teoria actelor juridice inexistente nu poate fi acceptată în dreptul civil fiindcă, pe de o parte , nu are un suport în textele de lege, iar pe de altă parte, este falsă din punct de vedere teoretic şi inutilă din punct de vedere practic. În primul rând, se poate observa că însăşi denumirea de act juridic inexistent reprezintă o contradicţie logică. Pentru a se putea vorbi de un act, acesta trebuie să aibă o minimă existenţă, susceptibilă de a vătăma un drept, cel puţin prin aparenţa creată; în acest caz, însă, nu poate fi vorba de un act “inexistent”. Iar dacă nu există nici măcar o aparenţă de act, nimeni nu poate fi vătămat şi dreptul nu are a se preocupa de o atare situaţie. Crearea sistemului inexistenţei este datorat credinţei eronate că nu există nulitate fără text expres, iar doctrina a recurs la subterfugiul inexistenţei pentru a ocoli această regulă imaginară. Însă, nicăieri legea nu proclamă o asemenea regulă şi, în consens cu literatura juridică23, trebuie să admitem, alături de nulitatea prevăzută în mod expres de lege, existenţa unor nulităţi virtuale, tacite, adică, cazuri de nulitate fără text expres. Astfel, noţiunea inexistenţei, artificială ca creaţie juridică, nu este nici măcar utilă, din moment ce poate fi înlocuită cu ideea unei nulităţi absolute tacite, în cazurile în care actul juridic este lipsit de un element esenţial.Noţiunea inexistenţei nu face altceva decât să complice inutil, teoria nulităţilor; ea rămânând, aşadar, o simplă teză de şcoală. Dacă analizăm mai profund această construcţie juridică a inexistenţei, şi o comparăm cu nulitatea absolută, observăm un lucru. Pentru ca un act aşa-zis inexistent să nu producă efecte, inexistenţa trebuie să fie constatată de către judecător, fiindcă până atunci există un titlu material împotriva căruia nici o persoană interesată nu-şi poate face dreptate singură. Prin urmare, diferenţa pe care unii au vrut

45

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil ____________________________________________________________________ 23. - Ion Dogaru, op. cit., pag. 298; Gh.Beleiu, op.cit.,pag. 198; M.Mureşan, op.cit., pag. 200; etc.

s-o vadă între nulitatea absolută şi inexistenţă, nu are o realitate practică: intervenţia justiţiei este necesară în caz de inexistenţă, ca şi în caz de nulitate relativă sau absolută. Din acest punct de vedere, nu se poate face vreo deosebire între inexistenţă şi nulitatea absolută. Cât priveşte regimul juridic, la care sunt supuse actele aşa-zise inexistente pentru lipsa unui element constitutiv şi actele nule absolut, între cele două categorii de acte nu există nici o deosebire; în toate aceste situaţii, nevaliditatea poate fi invocată de orice persoană interesată, viciul actului nu poate fi acoperit prin confirmare, iar acţiunea în nulitate este imprescriptibilă. Pe de altă parte, dacă cei interesaţi s-ar afla într-un caz de pretinsă inexistenţă şi se iveşte un litigiu, intervenţia justiţiei este necesară, căci aparenţa, oricât de inconsistentă ar fi, numai astfel poate fi înlăturată, nimeni nu-şi poate face singur dreptate. Aşadar, nici din acest punct de vedere nu se constată vreo deosebire între inexistenţă şi nulitatea absolută. În sfârşit teoria actelor juridice inexistente nu poate fi acceptată şi pentru că este contrară concepţiei dreptului civil român despre actul juridic şi despre nulitate. A admite că un act juridic este inexistent atunci când îi lipseşte un element constitutiv, conceput ca un organ esenţial pentru viaţa sa, înseamnă în realitate a împărtăşi concepţia care socoteşte că actul juridic este un organism, iar nulitatea un fenomen morbid al acestui organism. Este o concepţie pe care, după cum am văzut, dreptul nostru civil o respinge.

46

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil

Secţiunea III Nulitatea relativă.

1.Definiţie. Nulitatea relativă este sancţiunea civilă ce se aplică actelor juridice întocmite cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative care ocrotesc interesele particulare, pentru a le lipsi de efectele juridice potrivnice legii şi bunelor moravuri. 2. Precizări de ordin terminologic Sub aspect terminologic, nulitatea relativă este desemnată în practică, legislaţie şi chiar în doctrină, prin formulele: actul este anulabil, actul poate fi anulat, acţiune în anulare sau în pronunţarea nulităţii. Nulităţii relative i se mai spune şi nulitatea de protecţie24 (deşi, în realitate, de protecţie este şi nulitatea absolută, diferită în cele două cazuri este natura interesului protejat, fie obştesc, fie personal)25. Legislaţia actuală, din păcate, nu face întotdeauna, însă , o nuanţare adecvată cu privire la folosirea corectă a termenilor, pentru cele două categorii de nulităţi (absolută şi relativă). Această exprimare grosieră, aşa cum am mai spus, nu trebuie să ne producă greutăţi, natura nulităţii depinzând doar de felul dispoziţiilor legale încălcate şi, totodată, de regimul juridic al nulităţii, iar nu de termenii folosiţi nefericit de legiuitor. ____________________________________________________________________ 24. – D.Cosma, op cit., pag. 319; C. Hamangiu…, op.cit., pag.118;

47

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil 25. – Vezi dec. nr. 1173/1991 a C.S.J., secţ. civ., în Dreptul, nr. 1 / 1992, pag. 109 -110.

3. Cauze de nulitate relativă. Cauzele care atrag nulitatea relativă a unui act juridic civil sunt următoarele: 3.1.

vicierea consimţământului prin eroare, dol, violenţă sau leziune. Prin consimţământ, ca element structural a validităţii actului juridic civil

înţelegem manifestarea intenţiei de a încheia un anumit act juridic. Nu poate constitui un consimţământ valabil manifestarea de voinţă smulsă prin constrângere (violenţă), nici cea alterată prin eroare sau prin viclenie (art. 953 C.civ.). Toate aceste vicii de consimţământ atrag ca sancţiune anulabilitatea actului (nulitatea relativă). Anulabilitatea actului pentru vicii de consimţământ nu este de drept, ci dă loc numai acţiunii de nulitate ( art. 961 C.civ.). În ce priveşte eroarea26, aceasta constituie un viciu de consimţământ numai atunci când existenţa ei a constituit motivul determinant în adoptarea hotărârii de a încheia actul şi numai dacă acest motiv determinant l-a constituit fie o calitate substanţială a obiectului, fie identitatea sau însuşirile speciale ale persoanei cu care s-a încheiat actul (art. 954. C.civ.). Potrivit art. 960 C.civ., “ Dolul este o cauză de nulitate a convenţiei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din părţi, sunt astfel, încât este evident că, fără aceste maşinaţii, cealaltă parte n-ar fi contractat (1). Dolul nu se presupune(2) “. Consimţământul este viciat prin violenţă atunci când persoana în cauză este ameninţată cu un rău, în aşa fel încât i se insuflă o temere de natură a o face să încheie un act juridic pe care altul nu l-ar fi încheiat. Pentru a justifica anularea, violenţa trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

48

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil ____________________________________________________________________ 26. – Vezi – dec. nr. 1574/1997, a C.S.J., secţ. com.



ameninţarea să fie injustă (de ex. ameninţarea cu trimiterea în judecată a celui

care a săvârşit un uşor accident de circulaţie poate fi considerată ca violenţă, dacă sub această ameninţare autorul accidentului s-a obligat la plata unor despăgubiri disproporţionate în comparaţie cu prejudiciul efectiv provocat). 

ameninţarea să fi fost determinantă pentru hotărârea încheierii actului (art. 956

C.civ.). Ameninţarea nu trebuie să provină neapărat de la celălalt contractant (art. 955, C. civ.). Violenţa constituie cauză de nulitate şi dacă s-a exercitat asupra soţului, soţiei, descendenţilor ori asupra ascendenţilor (art.957 C.civ.). Leziunea, viciu de consimţământ, a fost definită 27 ca fiind paguba materială pe care o suferă una din părţile unui contract comutativ şi oneros, din cauza disproporţiei vădite de valoare dintre cele două

prestaţii reciproce (privite ca

echivalente valorice). Din punctul de vedere practic, leziunea are o aplicabilitate foarte restrânsă, deoarece potrivit art. 1165 C.civ., “majorul nu poate, pentru leziune, să exercite acţiunea în resciziune”. Chiar şi în privinţa minorilor, aplicabilitatea leziunii ca viciu de consimţământ este restrânsă; în condiţiile art. 25 din Decr. nr. 32/1954, anularea pentru leziune se poate aplica numai cu privire la actele de administrare, căci numai acestea pot fi valabil încheiate de minor cu simpla încuviinţare a părinţilor. 3.2. lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil



lipsa discernământului în exprimarea voinţei relevă un simplu viciu al acestuia,

viciu de consimţământ ce atrage nulitatea relativă deoarece consimţământul există (inexistenţa consimţământului datorată erorii obstacol, de lege lata, ar atrage nulitatea absolută).

49

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil ___________________________________________________________________ 27. – M.Mureşan , op. cit., pag. 136.

3.3. nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la capacitatea de exerciţiu a persoanei. 3.3.1.

– actul juridic a fost încheiat de cel lipsit de capacitate de exerciţiu.

Potrivit art. 11 alin. 1 din Decr. nr. 31 / 1954, nu au capacitate de exerciţiu: minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani şi persoana pusă sub interdicţie. Pentru minori, justificarea lipsirii lor de capacitatea de exerciţiu se găseşte în vârsta lor fragedă, la care, în general, nu au discernământul necesar pentru a încheia singuri actele. Pentru interzişi, justificarea lipsirii lor de capacitate se găseşte în lipsa discernământului necesar pentru a se îngriji de interesele lor datorită alienaţiei mintale ori debilităţii mintale de care suferă. În ambele cazuri, lipsirea acestor categorii de persoane de capacitatea de exerciţiu constituie o măsură de protecţie a intereselor lor, împotriva propriei lor nepriceperi sau incapacităţi naturale de a acţiona cu discernământul necesar în viaţa juridică28. 3.3.2. - actul juridic s-a încheiat fără încuviinţarea autorităţii tutelare, în cazurile în care aceasta este obligatorie. Potrivit disp. art. 129 alin. 2 C. fam., minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă, pentru încheierea unor acte de înstrăinare de bunuri, a unor acte de gajare a unor bunuri mobile, a unor acte de renunţare la drepturi patrimoniale, ori a oricăror acte care depăşesc dreptul de a administra, are nevoie nu numai de încuviinţarea părintelui sau a tutorelui, ci şi de încuviinţarea prealabilă şi scrisă a autorităţii tutelare. Nerespectarea acestei încuviinţări atrage, ca sancţiune, anulabilitatea actelor astfel încheiate.

50

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil ____________________________________________________________________ 28. - M. Mureşan, Ana Boar, în Drept civil. Persoanele, Cluj –Napoca, edit. Cordial-Lex, 1997, pag. 92.

În ce priveşte raporturile dintre părinte şi minor, acestea sunt guvernate de principiul independenţei patrimoniale. Acest principiu rezultă din prevederile art. 105 C. fam. care, după ce în alin. 1 şi 2 reglementează dreptul şi totodată îndatorirea părintelui de a administra bunurile copilului, în alin. 3 stabileşte că în această materie vor fi aplicabile prin asemănare dispoziţiile legale referitoare la tutela minorului. Prin urmare, părintelui, la fel ca tutorelui, nu-i este îngăduit să se folosească de bunurile copilului minor. Pe lângă actele de conservare şi de administrare propriu-zise, părintele este îndreptăţit şi chiar obligat să facă şi unele acte de dispoziţie, adică acte ce cuprind un element de înstrăinare sau care, potrivit legii, şi faţă de consecinţele lor posibile, sunt asimilate acestora. Actele prevăzute de art. 129 alin. 2 C. fam., precum şi alte acte cum ar fi acceptarea unei moşteniri, întrebuinţarea sumelor de bani aparţinând minorului, împrumutul contractat în numele minorului, pot fi făcute în mod valabil de către părinte, numai cu încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare. Nerespectarea de către părinte a interdicţiei de a săvârşi astfel de acte fără încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare (atunci când legea condiţionează posibilitatea săvârşirii lor de o astfel de încuviinţare) este sancţionată, după cum rezultă din disp. art. 129 alin 3 C. fam., cu anulabilitatea acelor acte.29 3.3.3. actul juridic s-a încheiat fără încuviinţarea ocrotitorului legal şi este lezionar pentru minorul între 14-18 ani. Minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă, pentru a putea încheia în mod valabil o serie de acte juridice, cum ar fi actele de administrare, atât a unor bunuri determinate, cât şi a patrimoniului, nu are nevoie de încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare, însă, are nevoie de prealabila încuviinţare a părintelui sau a tutorelui. Încheierea de către minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă a unor acte juridice civile fără a avea această din urmă încuviinţare, se sancţionează cu

51

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil anulabilitatea respectivelor acte tocmai pentru a-l proteja pe minor împotriva abuzurilor celor “ de al treilea”. ____________________________________________________________________ 29. - Vezi dec. nr. 1880/1992, a C.S.J., secţ.civ.

3.4.

actul juridic s-a încheiat în lipsa ori cu depăşirea puterilor, pentru

persoana juridică, precum şi nerespectarea unor incapacităţi instituite în scopul ocrotirii unor interese individuale. Astfel, potrivit art. 1307 C. civ., “ Vânzarea nu se poate face între soţi”. Încălcarea acestei dispoziţii atrage sancţiunea anulabilităţii contractului astfel încheiat, protejându-se (ocrotindu-se) în acest fel interesele particulare ale celor interesaţi. Actele juridice încheiate de organele persoanei juridice cu terţele persoane, în limita competenţelor sau a puterilor juridice înseşi, astfel încât acesteia îi vor reveni drepturile şi îi vor incumba obligaţiile născute din el. Dacă aceste limite sunt depăşite, şi deci organul încheie un act pentru care nu avea împuternicirea să-l încheie, el nu mai exprimă în mod valabil voinţa proprie a persoanei juridice şi prin urmare nu exercită valabil capacitatea acesteia. Actele juridice încheiate cu depăşirea acestor limite (puteri) sunt sancţionate cu nulitatea relativă. Legea prevede, pentru contractul de vânzare-cumpărare, anumite incapacităţi speciale. Astfel, art. 1308 C.civ prevede: “Sub pedeapsă de nulitate, nu se pot face adjudecări, nici direct, nici prin persoane interpuse: tutorii, ai averii celor de sub a lor tutelă (pct.1); mandatarii, ai averii ce sunt însărcinaţi să vânză (pct.2); administratorii, ai averii comunelor sau stabilimentelor încredinţate îngrijirii lor (pct.3); oficianţii publici, ai averilor statului ale căror vânzări se fac printr-înşii (pct.4)”. Deşi acest text sugerează aplicarea ca sancţiune a nulităţii absolute, considerăm că, deoarece, se aplică pentru a ocroti un interes privat, sancţiunea este nulitatea relativă 30.

52

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil ____________________________________________________________________ 30. – Vezi dec. nr. 2197 / 1992, a C.S.J., secţ. civ., în Deciziile C.S.J. 1990-1992, pag. 49-51.

4.

Regimul juridic al nulităţii relative. Caracterele nulităţii relative, în contrast cu caracterele nulităţii absolute,

definesc regimul juridic al acestei sancţiuni. Acest regim se caracterizează prin următoarele reguli: 4.1. nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana al cărei interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic. Nulitatea relativă poate fi invocată, în primul rând, de partea lipsită de capacitatea de exerciţiu, ori restrânsă în această capacitate, de partea al cărei consimţământ a fost viciat şi, în general, de partea al cărei interes este ocrotit prin norma legală încălcată. Persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă intentează personal acţiunea în anulare, însă cu prealabila încuviinţare a ocrotitorului legal; cele lipsite de capacitate de exerciţiu acţionează prin reprezentantul legal. Succesorii universali sau cu titlu universal, cum sunt moştenitorii, pot invoca nulitatea relativă la fel ca şi autorul lor, exceptându-.se cazurile în care acţiunea în anulare are caracter strict personal, şi deci, aceasta nu poate fi transmisă moştenitorilor. Acţiunea în anulare, de exemplu, pentru incapacitate – a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat de de cujus poate fi introdusă şi de erezii acestuia. Dacă la încheierea actului au fost încălcate dispoziţiile legale ce ocroteau două sau mai multe părţi ale unui act convenţional, toate aceste părţi pot invoca nulitatea care, prin aceasta, nu-şi pierde însă caracterul relativ. Astfel, într-un contract de vânzare-cumpărare, atât vânzătorul, cât şi cumpărătorul sunt incapabili, sau unul este minor, iar celălalt deşi major, a fost victima unui dol; într-o atare situaţie toate părţile

53

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil pot invoca nulitatea relativă, dar numai fiindcă au fost nesocotite norme legale ce ocroteau separat fiecare parte, pentru consideraţii proprii acelei părţi. Cauzele de anulare operează în mod independent una de cealaltă. Creditorii, de asemenea, pot cere anularea actului, dacă justifică un interes patrimonial, pa calea acţiunii oblice, în condiţiile art. 974 C.civ. Autoritatea tutelară, în cazurile în care este “chemată” să întregească puterile de reprezentare ale părintelui (tutorelui), are deschisă şi ea acţiunea în anularea actului juridic săvârşit cu nesocotirea dispoziţiilor legale. Procurorul poate, de asemenea, să pornească acţiunea în anulare în baza art. 45 C. proc. civ., cu excepţia acţiunilor strict personale. 4.2.

nulitatea relativă poate fi invocată numai înlăuntrul termenului de

prescripţie extinctivă. Acţiunea în anulabilitate este prescriptibilă. Termenele de perscripţie a acţiunii în anulare privitoare la actele juridice cu caracter patrimonial sunt prevăzute în art. 3 coroborat cu art. 9 din Decr. nr. 167 / 1958 privind prescripţia extinctivă. Astfel, termenul general de prescripţie este de 3 ani, dacă legea nu prevede un termen mai scurt, ca de pildă, pentru anularea căsătoriei pentru vicii de consimţământ (art. 21 alin 2 C. fam.). O problemă importantă în ceea ce priveşte prescripţia acţiunii în anularea unui act juridic, este aceea a datei de la care ea începe să curgă. Acest moment este reglementat în art. 9 din Decretul nr. 167/1958, care prevede că “Prescripţia dreptului la acţiune în anularea unui act juridic pentru violenţă, începe să curgă de la data când aceasta a încetat (1). În caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripţia începe să curgă de la data când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data începerii actului “ (2).

54

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil La stabilirea termenelor de prescripţie se va ţine seama, desigur, şi de cauzele de suspendare şi întrerupere a prescripţiei, precum şi de posibilitatea repunerii în termen ( art. 19 din Decr. nr. 167/1958). O dată împlinită prescripţia dreptului la acţiunea în nulitatea relativă, anulabilitatea nu mai poate fi opusă nici, chiar, pe cale de excepţie. 4.3.

nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare de către cel

îndreptăţit a o invoca 31 Confirmarea este actul juridic unilateral prin care cel îndrituit să invoce nulitatea renunţă la dreptul de a cere anularea actului sau de a opune pe cale de excepţie acea nulitate. Ea nu trebuie confundată cu ratificarea şi nici cu refacerea actului. Confirmarea se mărgineşte să consolideze un act juridic existent, care este eficace în temeiul manifestării de voinţe iniţiale şi care îşi produce efectele din acel moment, fără a mai fi necesare noi formalităţi de publicitate spre a face actul opozabil terţilor. Prin natura sa, este un act juridic unilateral, abdicativ şi cu caracter accesoriu, deoarece se referă în mod necesar la un act juridic (act anulabil, încheiat anterior) de care este legat printr-un raport de dependenţă funcţională. Titular al dreptului de a confirma actul juridic anulabil este persoana ocrotită de dispoziţia legală a cărei încălcare atrage sancţiunea nulităţii relative. Când acest drept aparţine mai multor persoane, confirmarea săvârşită de una dintre aceste persoane nu stinge dreptul celorlalte persoane îndreptăţite să ceară anularea actului sau să opună pe cale de excepţie nulitatea. Confirmarea trebuie să fie expresă sau tacită. Confirmarea expresă a unui act anulabil este, ea însăşi, un act juridic şi deci trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate ale oricărui act juridic. În mod deosebit, actul de confirmare trebuie să îndeplinească şi unele condiţii speciale, şi anume:

55

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil ____________________________________________________________________ 31. -Vezi dec. de îndrumare nr. 18/1963, a Trib. Suprem, în C.D. 1963, pag. 26 care precizează: “Actul lovit de nulitate relativă poate fi confirmat expres sau tacit, de partea în favoarea căreia a fost instituită măsura de ocrotire pentru nerespectarea căreia s-a prevăzut sancţiunea nulităţii.”

4

el trebuie să emane de la persoana îndrituită a invoca nulitatea, fiindcă

renunţarea la un drept nu poate fi săvârşită decât de titularul dreptului respectiv; 4

viciul care efecta actul, făcându-l anulabil, să fi încetat în momentul

confirmării. În cazul unui viciu de consimţământ este necesar ca acesta să fi încetat, în sensul că partea să-şi fi dat seama de eroarea în care s-a aflat, sau de dol, ori violenţa să fi încetat. În cazul unei incapacităţi, actul poate fi confirmat numai dacă se îndeplinesc condiţiile legale pentru încheierea valabilă a actelor de dispoziţie de cei lipsiţi de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă. 4

actul de confirmare trebuie făcut în cunoştinţă de cauză (adică ştiind că actul

a fost anulabil şi dorind confirmarea lui). În acest sens sunt dispoziţiile exprese ale art. 1190 C. civ., potrivit căruia “actul de confirmare sau ratificare a unei obligaţii în contra căreia legea admite acţiunea în nulitate nu este valabil decât atunci când cuprinde obiectul, cauza şi natura obligaţiei, şi când face menţiune despre motivul acţiunii în nulitate, precum şi despre intenţia de a repara viciul pe care se întemeiază acea acţiune.” Confirmarea poate fi însă şi tacită, dacă ea rezultă din acte sau fapte care nu lasă nici o îndoială asupra intenţiei de confirmare a actului. Cel mai adesea, confirmarea tacită rezultă din însăşi executarea voluntară a actului. Executarea voluntară a actului anulabil săvârşită în cunoştinţă de cauză şi într-un moment în care viciul încetase este incompatibilă cu intenţia de a invoca nulitatea. Executarea voluntară valorează confirmare, indiferent de faptul că această executare este totală sau parţială. Confirmarea tacită poatre rezulta şi din novaţia unei

56

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil obligaţii anulabile sau din înstrăinarea cotei părţi atribuite printr-un partaj anulabil şi chiar din neinvocarea nulităţii în cadrul termenului legal de prescripţie al acţiunii în anulare. În ceea ce priveşte efectele confirmării trebuie să facem deosebire între efectele acestui act faţă de părţi şi efectele faţă de terţi. Faţă de părţi confirmarea face inatacabil actul viciat, consolidând efectele sale. Prin confirmare dispare anulabilitatea, posibilitatea de a se aplica sancţiunea nulităţii, nu însuşi viciul actului anulabil. Faţă de terţi, adică faţă de persoanele care au dobândit de la una din părţile actului anulabil un drept a cărui existenţă depinde de nulitatea acestui act confirmarea nu poate produce efecte de natură să le vatăme drepturile dobândite anterior. Aceasta rezultă din art. 1167 alin. 2 C.civ., potrivit căruia confirmarea ţine loc de renunţare în privinţa mijloacelor şi excepţiilor ce puteau fi opuse actului, “fără a se vătăma însă drepturile terţilor”. 5. Comparaţie între regimul juridic al nulităţii absolute şi regimul juridic al nulităţii relative. Din cele prezentate până acum, se poate reţine faptul că între nulitatea absolută şi nulitatea relativă, în ce priveşte efectele, nu există deosebiri (în cazul nulităţii relative, relativ este dreptul de a cere anularea actului, dar odată anulat în justiţie, actul este nimicit şi devine nul faţă de toate persoanele interesate; cu alte cuvinte, anulabilitatea este relativă, însă efectul acţiunii şi al anulării este absolut), între cele două există însă deosebiri de regim juridic. Pe baza celor de mai sus, aceste deosebiri se pot exprima, sintetic, astfel: 1) dacă nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, chiar şi din oficiu, nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana al cărei interes a fost nesocotit la încheierea actului;

57

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil 2) dacă nulitatea absolută este imprescriptibilă, nulitatea relativă este prescriptibilă; 3) dacă nulitatea absolută nu poate fi acoperită, în principiu, prin confirmare, nulitatea relativă poate fi confirmată expres ori tacit.

Secţiunea IV

Probleme teoretice şi practice ale nulităţii în contractele civile şi testament.

1.Noţiuni introductive. Materia contractelor speciale, ca parte integrantă a dreptului civil, are ca obiect de reglementare instrumentele juridice prin intermediul cărora se realizează, de regulă, circulaţia bunurilor ( de pildă, vânzarea-cumpărarea, schimbul, împrumutul ), folosinţa şi conservarea lor ( de pildă, depozitul, locaţiunea ) ori crearea de valori ( de pildă, antrepriza ). Astfel fiind, regimul juridic al contractelor civile reprezintă o parte importantă – atât teoretic cât şi practic – a dreptului privat, în general, şi a dreptului civil, în special. Deşi în cuprinsul lucrării am făcut nenumărate trimiteri şi referiri cu privire la principalele contracte civile din prisma nulităţii, totuşi, considerăm că este necesară şi oportună, datorită complexităţii acestei instituţii, şi o abordare, sintetică şi punctuală a problemelor teoretice şi practice ale contractelor civile, mai importante, ce apar în legătură cu nulitatea. Contractele civile pe care le vom analiza în cele ce urmează sunt: contractul de vânzare-cumpărarea, contractul de donaţie, contractul de

58

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil mandat. De asemenea, vom încerca să analizăm principalele probleme teoretice şi practice ale nulităţii testamentului.

2. Nulitatea în contractul de vânzare-cumpărare. 2.1.

Precizări prealabile. Vânzarea-cumpărarea este un contract prin care una dintre părţi – vânzătorul –

strămută proprietatea unui bun al său asupra celeilalte părţi – cumpărătorul – care se obligă în schimb a plăti vânzătorului preţul bunului vândut (art. 1294 C.civ.). Contractul de vânzare-cumpărare este un contract sinalagmatic (bilateral), comutativ, oneros, consensual şi translativ de proprietate. Pentru a fi valabil încheiat, el trebuie să întrunească diferite elemente care, conform regulilor generale în materie de contracte sunt: consimţământul, capacitatea, obiectul ( lucrul vândut şi preţul), o cauză licită şi, în contractele solemne, forma. În principiu, vânzarea este un contract consensual (“vinderea este perfectă… îndată ce părţile s-au învoit…” art. 1295 C.civ.), putând fi încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor (solo consensu). Prin excepţie de la principiul consensualismului, în cazurile special prevăzute de lege vânzarea devine un contract solemn.De exemplu, terenurile, indiferent că sunt situate în intravilanul sau extravilanul localităţilor şi indiferent de întinderea suprafeţei, pot fi înstrăinate prin acte juridice între vii, sub sancţiunea nulităţii absolute

32

numai dacă actul a fost

încheiat în formă autentică (art.2 din legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor). Noţiunea de înstrăinare ( a terenurilor ) vizează transmiterea proprietăţii. Pentru constituirea sau transmiterea dezmembrămintelor dreptului de proprietate nu se cere respectarea formei autentice. Aceasta nu este cerută nici în cazul înstrăinării dreptului de proprietate asupra construcţiilor. Astfel, dacă înstrăinarea are ca obiect o construcţie cu terenul aferent, dar contractul nu a fost autentificat, cumpărătorul dobândeşte numai un drept de superficie ( drept de proprietate asupra construcţiei şi

59

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil un drept de folosinţă asupra terenului ), în privinţa proprietăţii terenului actul valorând numai ca un antecontract de vânzare-cumpărare33 __________________________________________________________________________________________________________

32. –

Vezi D. Chirică, Consecinţele modificărilor legislative post-revoluţionare asupra circulaţiei imobilelor proprietate particulară, în Dreptul nr. 6/1991, pag. 29. 33. – Vezi E. Chelaru, Unele aspecte în legătură cu circulaţia juridică a terenurilor proprietate privată, în Dreptul nr. 9/1993, pag.23.

2.2. Consimţământul Vânzarea, ca şi orice alt contract, se încheie prin consimţământul părţilor. Consimţământul, prevede art. 953 C.civ. “nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violenţă, sau surprins prin dol”. Altfel spus, acesta trebuie să fie neviciat. Vânzarea fiind un contract sinalagmatic, realizarea consimţământului presupune întâlnirea la un moment dat a voinţei vânzătorului de a vinde cu voinţa cumpărătorului de a cumpăra. Problema care s-a pus în practica judiciară a fost aceea de a şti care sunt efectele juridice ale unei asemenea manifestări de voinţă, emisă, prin ipoteză la o dată ulterioară. Este problema promisiunii unilaterale de a vinde sau de a cumpăra, alături de care, în practică, întâlnim pactul de preferinţă, promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărarea, dreptul de preemţiune. 1.2.1.

Dreptul de preemţiune. Spre deosebire de pactul de preferinţă – care are natură contractuală deoarece

dreptul prioritar la cumpărare al beneficiarului pactului se naşte pe baza consimţământului dintre părţi – dreptul de preemţiune- are natură legală, fiind instituit printr-o normă imperativă; voinţa proprietarului-vânzător nu are nici un rol în naşterea şi exercitarea dreptului de către titularul lui. În măsura în care s-a hotărât să vândă terenul trebuie să respecte dreptul de preemţiune sub sancţiunea prevăzută de lege. Fiind conceput de legiuitor ca o derogare de la principiul liberei circulaţii a bunurilor şi a principiului potrivit căruia proprietarul dispune liber de bunul său (art. 480 C.civ.), se impune concluzia că textele care reglementează dreptul de preemţiune trebuie interpretate restrictiv. Este un drept absolut – opozabil erga omnes – deci dacă

60

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil proprietarul vinde terenul cu nerespectarea lui, se poate cere anularea contractului indiferent de buna sau reaua-credinţă a terţului cumpărător. Are ca obiect numai terenurile agricole situate în extravilan fiind un drept preferenţial de cumpărare la preţ egal conferit coproprietarilor, proprietarilor vecini şi arendaşului (art. 5-11 din legea nr. 54/1998).

2.3. Capacitatea părţilor. Conform art.1306 C.civ., pot cumpăra toţi cărora nu le este oprit prin lege. Cazurile de incapacitate sunt expres

34

şi limitativ prevăzute de lege şi sunt de strictă

interpretare. Părţile trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină, iar persoanele lipsite de capacitate sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă trebuie să încheie contractul prin ocrotitorul legal, respectiv cu încuviinţarea acestuia şi, în toate cazurile, cu autorizaţia autorităţii tutelare. 2.3.1.

Incapacităţi speciale. Pentru contractul de vânzare-cumpărare legea prevede anumite incapacităţi

speciale. Aceste incapacităţi sunt interdicţii de a vinde şi cumpăra sau de a cumpăra. 2.3.1.1.

Incapacităţi de a cumpăra

Aceste incapacităţi sunt răspândite în diferite acte normative: a)

potrivit art.21 alin.2 fraza a II-a din Constituţie, “cetăţenii străini şi

apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor”. Prin urmare posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor este un atribut exclusiv al calităţii de cetăţean român, indiferent dacă mai are sau nu şi o altă cetăţenie. Contractul prin care o persoană, care nu are calitatea de cetăţean român, ar cumpăra un teren este lovit de nulitate absolută

35

( virtuală ) interdicţia fiind de

ordine publică. Această nulitate nu ar putea fi acoperită prin revânzarea terenului unui

61

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil cetăţean român. Terenurile nu pot fi dobândite în proprietate nici de persoanele juridice care nu au naţionalitatea română. ____________________________________________________________________ 34. – Vezi dec. nr. 2524/1993, C.S.J., secţ. civ., în Dreptul nr. 12/1994, pag.60, “ Prohibiţia sau interdicţia de a cumpăra trebuie să fie legală şi expresă”; 35. – Vezi Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Bucureşti, edit. Actami, 1999, pag. 45.

b)

potrivit art.2 alin.2 din legea nr 54/1998 privind circulaţia juridică a

terenurilor, proprietatea funciară a dobânditorului şi a familiei sale (soţii şi copiii necăsătoriţi, dacă gospodăresc împreună cu părinţii lor) nu poate depăşi 200 ha teren agricol în echivalent arabil. Fiind o derogare de la regula capacităţii (art. 1306 C.civ), textul este de strictă interpretare. Regimul juridic aplicabil încălcării acesteia este cel al nulităţii absolute (totale sau parţiale). Actul nul absolut, nu poate fi validat prin retransmiterea terenului către o altă persoană şi nici deghizat sub formă de arendare sau dobândit printr-o persoană interpusă. c)

potrivit art. 1308 C.civ., nu pot cumpăra nici direct şi nici prin persoane

interpuse: ϖ

tutorii de la cei pe care îi au sub tutelă ( pct.1.). Vânzarea săvârşită în

pofida aceste interdicţii este anulabilă pe acest singur considerent, fără a fi nevoie să se dovedească vreo leziune; ϖ

mandatarii însărcinaţi să vândă bunurile unei alte persoane ( pct.2.) –

atât mandatarii legali cât şi cei convenţionali; ϖ

administratorii bunurilor comunelor sau stabilimentelor publice nu pot

cumpăra aceste bunuri ( pct. 3.); ϖ

funcţionarii de stat nu pot cumpăra bunurile statului care se vând prin

intermediul lor (pct.4.). Deşi sancţiunea nulităţii care este atrasă de încălcarea acestor dispoziţii este formulată în termeni imperativi, se admite unanim că acasta este relativă

36

, şi nu

absolută, neputând fi deci invocată decât de persoana care a fost proprietara bunurilor vândute sau de succesorii universali ai acesteia.

62

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil d) potrivit art.1309 C.civ., judecătorii, procurorii şi avocaţii nu pot deveni cesionari de drepturi litigioase care sunt de competenţa Curţii de Apel în a cărui circumscripţie îşi exercită funcţia sau profesia. ____________________________________________________________________ 36. – Vezi D.Chirică, Drept civil. Contracte speciale, Bucureşti, edit. Lumina-lex, 1999, pag.39.

Întrucât această interdicţie este întemeiată pe un motiv de ordine publică (apărarea prestigiului justiţiei), încălcarea ei se sancţionează cu nulitatea absolută a actului 37 şi cu suportarea cheltuielilor vânzării şi plata daunelor – interese. 2.3.1.2.

Incapacităţi atât de a vinde, cât şi de a cumpăra

Art. 1307 C.civ., prohibeşte vânzările între soţi. Prin această interdicţie se apără interesele moştenitorilor (dacă vânzarea n-ar fi interzisă, prin vânzări simulate unul dintre soţi ar putea face celuilalt liberalităţi care să exceadă cotitatea disponibilă sau care să fie sustrase raporturilor donaţiilor), interesele creditorilor care ar putea fi fraudaţi prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare simulate. Nerespectarea interdicţiei vânzării între soţi, duce la nulitatea relativă a contractului, anularea putând fi cerută de oricare dintre soţi, de moştenitorii ocrotiţi sau de creditori, fără a fi obligaţi să dovedească fraudarea drepturilor. 2.4.

Obiectul contractului Vânzarea–cumpărarea dă naştere la două obligaţii reciproce: obligaţia

vânzătorului are ca obiect lucrul vândut, iar obligaţia cumpărătorului are ca obiect preţul. În lipsa acestor elemente ori dacă ele nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, contractul de vânzare-cumpărare nu poate fi considerat valabil încheiat. 1.4.1.

Lucrul vândut. Condiţii. a) lucrul să fie în comerţ. Art. 1310 C.civ., care prevede că pot fi vândute

toate lucrurile care sunt în comerţ, afară dacă legea opreşte aceasta. Interdicţia poate fi : absolută, vizând bunurile care prin natura lor sau printr-o declaraţie a legii sunt de

63

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil interes public şi care ca atare, sunt inalienabile; relativă, referitoare la bunurile care, nefiind inalienabile, pot fi vândute-cumpărate, dar numai de către anumite persoane sau numai în anumite condiţii. ________________________________________________________________________________________________________________________

37. – ibidem, nulitatea este relativă întrucât priveşte doar interesele particulare ale cedentului sau debitorului cedat şi nicidecum unele de ordin general.

b)

lucrul să existe – lucrul să existe în momentul încheierii contractului sau

să poată exista în viitor. Dacă părţile au avut în vedere un lucru existent (sau cel puţin cumpărătorul) dar acel lucru era pierit total în momentul închieierii contractului (ori nici n-a existat în realitate), vânzarea este nulă absolut (art. 1311 C.civ.), întrucât obligaţia vânzătorului este lipsită de obiect, ceea ce antrenează şi lipsa cauzei obligaţiei cumpărătorului. c)

lucrul să fie determinat sau determinabil (art.948 şi 964 C.civ.), licit şi

posibil. Fiind un contract translativ de proprietate, vânzătorul trebuie să fie titularul dreptului ce se înstrăinează. În caz contrar, el nu poate transmite dreptul care face obiectul contractului (nemo dat quod non habet ). Dacă părţile sau cel puţin cumpărătorul a fost în eroare, considerând că lucrul vândut aparţine vânzătorului, se admite

38

că vânzarea este anulabilă pentru eroare

(viciu de consimţământ) asupra calităţii esenţiale a vânzătorului, ce a fost socotit de cumpărător proprietar al lucrului. Vânzarea-cumpărarea lucrului altuia în cunoştinţă de cauză, reprezentând o operaţiune speculativă, are o cauză ilicită şi deci este nulă absolut

39

în baza art.984

C.civ. Dacă contractul s-a încheiat de către vânzător în frauda dreptului proprietarului constituie un caz tipic de nulitate absolută în virtutea cunoscutului adagiu clasic frauda corupe totul

40

( fraus omnia corrumpit ). Dacă bunul a fost

înstrăinat face parte din domeniul public al statului sau unităţilor administrativ-

64

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil teritoriale, contractul este nul absolut, chiar dacă cumpărătorul a fost de bună-credinţă (art. 135 din Constituţie). ____________________________________________________________________ 38. – D. Cosma, op. cit., pag. 217; 39. – Fr. Deak, op.cit., pag. 58; 40. – Vezi dec. nr. 778/1987, a Trib. Jud. Constanţa, în R.R.D. nr.2/1988, pag. 69-70.

1.4.2.

Preţul. Condiţii.

Preţul este obiectul prestaţiei cumpărătorului şi corespunde valorii lucrului vândut. El trebuie să fie: stabilit în bani, determinat sau determinabil; sincer şi serios. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, contractul de vânzare-cupărare este nul absolut – cel puţin ca şi vânzare-cumpărare – căci îi lipseşte un element esenţial asupra căruia trebuie să se realizeze acordul de voinţă. (art. 1295 C.civ.). 2.5. Cauza în contractul de vânzare-cumpărare. Printre condiţiile de validitate ale oricărei convenţii art. 948 C.civ., include şi pe aceea a existenţei unei cauze licite. În esenţă, cauza este motivul psihologic determinant al consimţământului. Indiferent de obiectul convenţiei, cauza trebuie să îndeplinească anumite condiţii expres prevăzute de lege: a)

cauza să existe –art. 966 C.civ., prevede că “obligaţia fără cauză… nu

poate avea un efect”. Nu trebuie însă confundată existenţa cauzei cu faptul de a fi expresă; potrivit art. 967 C.civ., cauza este prezumată până la dovada contrarie, motiv pentru care lipsa cauzei trebuie dovedită; b)

cauza să fie reală – art.966 C.civ. declară nulă convenţia fondată pe o

cauză falsă, deci nereală; c)

cauza să fie morală – scopul actului juridic este moral atunci când este în

concordanţă cu regulile de convieţuire socială, deoarece, potrivit art.5 C.civ. , “nu se

65

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”; d)

cauza să fie licită - şi această condiţie este prevăzută în mod expres în art.

966 C. civ. se precizează că este nelicită cauza atunci când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri sau ordinii publice.

În practica judiciară

41

şi în doctrină s-a considerat că este ilicită cauza în

care părţile între care s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil au ştiut că aceasta aparţine altuia şi, de rea-credinţă fiind, au urmărit să fraudeze pe adevăratul proprietar. Dat fiind caracterul sinalagmatic al vânzării-cumpărării, este posibil ca aceasta să fie afectată de cauze de nulitate atât din partea vânzătorului, cât şi din partea cumpărătorului.

66

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil

_________________________________________________________________ 41. – Vezi dec. nr. 279/1976, a Trib. Suprem, secţ. civ., în C.D. 1976, pag. 81-84.

3. Nulitatea în contractul de donaţie 3.1.

Precizări prealabile Donaţia este un contract solemn, unilateral şi cu titlu gratuit prin care una

din părţi, numită donator, cu intenţie liberală îşi micşorează în mod actual şi irevocabil patrimoniul său cu un drept, mărind patrimoniul celeilalte părţi, numită donatar, cu acelaşi drept, fără a urmări să primească ceva în schimb (art 801 şi 803 C.civ). Fiind în esenţă un contract, donaţia trebuie să indeplinească condiţiile de validitate prevăzute de art 948 C.civ. Dintre aceste condiţii prezintă elemente specifice capacitatea şi consimţământul. Pe lângă acestea se mai impun ad validitatem o serie de alte condiţii specifice donaţiei: condiţia de a nu se dispune prin substituţii fideicomisare, interdicţia ca donaţia să cuprindă clauze incompatibile principiului irevocabilităţii, condiţia formei autentice, condiţia autorizării donaţiilor făcute persoanelor juridice, stabilimentelor publice şi statului. 3.2.

Capacitatea de a dona şi de a primi donaţii În principiu, poate dona şi primi donaţii orice persoană căreia legea nu îi

interzice în mod expres acest lucru.

67

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil În ceea ce priveşte momentul la care trebuie să ne raportăm pentru a aprecia capacitatea părţilor, nu se pun probleme dacă donaţia se realizează printr-un singur act. Dacă donaţia se încheie prin acte separate, donatorul trebuie să fie capabil în momentul facerii ofertei, în momentul acceptării ei de către donatar şi în momentul primirii comunicării actului de acceptare, căci donaţia produce efecte numai din acest moment ( art. 814 alin. 2 C.civ. ). Cât priveşte pe donatar, acesta trebuie să fie capabil în momentul acceptării. 3.2.1. Incapacităţi de a dispune prin donaţie Minorii şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească nu pot încheia donaţii, în calitate de donatori, nici prin reprezentanţii legali şi nici personal cu încuviinţarea autorităţii tutelare (art. 129 alin. 1-3 şi art. 133 alin. 3 combinat cu art. 105 alin.3 şi art. 147 C.fam.) Această incapacitate este de folosinţă, încălcarea ei fiind sancţionată cu nulitatea absolută. În ce îl priveşte pe minor, incapacitatea de a dona tutorelui său se prelungeşte şi după împlinirea vârstei majoratului, până în momentul la care tutorele primeşte descărcare pentru socotelile definitive ale tutelei (art 809 alin.2 C.civ şi art.41 C.fam.), cu excepţia cazului în care tutorele este un ascendent al minorului (art.809 alin.3 C.civ.). 3.2.2.

Incapacităţi de a primi din donaţie Persoanele fizice neconcepute şi organizaţiile care n-au dobândit

personalitate juridică nu au capacitatea de a primi donaţii. Persoanele neconcepute pot fi gratificate numai indirect, de exemplu, prin liberalităţi cu sarcini, făcute unor terţe persoane capabile. Persoanele juridice care n-au dobândit personalitatea juridică vor putea primi donaţii, dar numai întrucât acestea sunt cerute pentru ca persoana

68

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil juridică să ia fiinţă în mod valabil. După dobândirea acesteia, unitatea poate primi donaţii cu respectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot primi donaţii având ca obiect dreptul de proprietate asupra terenurilor (art. 41 alin.2 din Constituţie) Medicii şi farmaciştii, care au tratat o persoană în boala de care moare, nu pot primi donaţiile ce bolnavul le-a făcut în favoarea lor în cursul acelei boli. Minorii şi interzişii au dreptul de a primi donaţii, dar nu au exerciţiul acestui drept. De regulă, donaţia făcută unui incapabil sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă se acceptă prin reprezentanţii săi legali sau cu încuviinţarea prevăzută de lege. În cazul minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă, acceptarea poate fi încuviinţată şi de ascendenţii minorului (art.815 C.civ); în cazul donaţiei cu sarcini, încuviinţarea autorităţii tutelare este obligatorie în toate cazurile. Surdo-mutul nu poate accepta o donaţie decât cu asistarea unui curator special numit de autoritatea tutelară (art.816 C.civ. combinat cu art.152 şi 159 C.fam), care va avea rolul de interpret al voinţei surdo-mutului. Donaţiile făcute statului urmează să fie acceptate astfel: 

donaţiile oferite ministerelor, altor instituţii centrale care depind direct de

Guvern, se acceptă de ministrul sau conducătorul instituţiei centrale; 

donaţiile oferite unităţilor administrativ-teritoriale se acceptă, de consiliul

judeţean sau, după caz, de cel al municipiului Bucureşti; 

donaţiilor făcute regiilor autonome, societăţilor comerciale cu capital majoritar

de stat se acceptă de conducătorii acestora. În toate cazurile, bunurile grevate cu sarcini sau pentru care există restanţe de impozite sau taxe pot fi acceptate numai cu avizul Ministerului Finanţelor (art.2-4 din Decretul nr. 478/1954). Donaţiile oferite asociaţiilor sau fundaţiilor fără scop patrimonial se pot face numai cu autorizaţie prealabilă şi avizul guvernului. În schimb, persoanele

69

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil juridice care nu sunt de stat dar urmăresc un scop patrimonial, de pildă sindicatele 42, pot accepta donaţiile prin organele lor, fără autorizaţie prealabilă. Potrivit art. 812 C.civ, “ dispoziţiile în favoarea unui incapabil sunt nule…”. Deşi formularea sugerează sancţiunea nulităţii absolute, se admite că nerespectarea incapacităţilor, de a primi donaţii, se sancţionează, de regulă, numai cu nulitatea relativă a contractului, putând fi invocată de cel ocrotit sau de succesorii săi în drepturi. ____________________________________________________________________ 42. – Vezi disp. art. 23 alin 1 din Legea nr. 54 /1991 cu privire la sindicate.

În unele cazuri, însă, când incapacităţile sunt edictate de interese de ordine publică, sancţiunea este nulitatea absolută a contractului. Astfel, donaţiile având ca obiect dreptul de proprietate asupra terenului de orice fel, dacă donatarul nu este cetăţean român, sunt nule absolut. Sancţiunea nulităţii absolute îşi găseşte aplicarea 43 şi-n cazul donaţiilor făcute medicilor, farmaciştilor sau preoţilor, dispoziţia din art. 810 C.civ este concepută ca o regulă generală de apărare a prestigiului profesiei de medic sau de preot. În cazul persoanelor care practică ilegal medicina, faptă ce constituie infracţiune, în orice caz se impune sancţiunea nulităţii absolute. Donaţia va fi nulă, respectiv anulabilă, chiar dacă părţile au recurs la deghizare sau la interpunere de persoane, căci actul sincer încheiat ar fi nul, rămâne nul şi dacă a fost simulat. 3.3. Interdicţia de a dispune prin substituţii fideicomisare Art. 803 C.civ. interzice în mod expres substituţiile fideicomisare. În esenţă, substituţia fideicomisară constă în instituirea ca donatar a unei persoane cu obligaţia pentru aceasta de a păstra şi remite la moartea sa unei alte persoane – desemnate tot de donator - obiectul donaţiei.

70

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil O astfel de donaţie, făcută cu încălcarea unor dispoziţii de ordine publică, cum este cea prevăzută în art. 803 C.civ., este lovită de nulitate absolută. 3.4.

Interdicţia ca donaţia să cuprindă condiţii incompatibile cu principiul

irevocabilităţii. Irevocabilitatea donaţiilor are un caracter special, mai accentuat decât forţa obligatorie a oricărui contract, în sensul că în materie de donaţii irevocabilitatea

43. – Vezi dec. nr. 84 / 1954 a Trib. Suprem, col. civ., în C.D. 1952-1954, vol.I, pag. 54.

priveşte nu numai efectele, ci însăşi esenţa contractului, fiind o condiţie de validitate pentru formarea lui. Aşadar, orice clauză sau condiţie a cărei îndeplinire atârnă de voinţa donatorului şi care i-ar da posibilitatea de a zădărnici sau micşora foloasele pe care contractul le creează pentru donator sunt incompatibile cu esenţa donaţiilor, atrăgând nulitatea absolută 44 (art. 822 C.civ.). 3.4.1.

Interdicţia donaţiilor sub condiţie potestativă Art. 822 C. civ., prevede că “ este nulă orice donaţie făcută cu condiţii a

căror îndeplinire atârnă numai de voinţa donatorului “. Astfel, o donaţie este nulă nu numai când este făcută sub condiţie pur potestativă, ci se admite că ea este nulă chiar dacă este făcută sub condiţie simplă potestativă din partea donatorului (a cărei realizare, pe lângă voinţa lui, depinde şi de circumstanţe exterioare care însă nu pot acţiona în afara voinţei lui). Aceasta spre deosebire de contractele oneroase, care, fiind valabil afectate de condiţii potestative simple (art. 1006 C.civ.), sunt nule conform art. 1010 C.civ., numai dacă sunt afectate de o condiţie pur potestativă din partea celui care se obligă. 3.4.2.

Interdicţia donaţiilor făcute sub condiţia de a plăti un pasiv nedeterminat

71

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil Art. 823 C.civ., declară nulă donaţia “ dacă s-a făcut sub condiţia de a se satisface datorii sau sarcini care nu existau la epoca donaţiunii sau care nu erau arătate în actul de donaţiune ” întrucât donatorul ar fi liber să revoce donaţia contractând datorii până la concurenţa valorii bunurilor donate. 3.4.3. Interdicţia donaţiilor făcute sub rezerva ca donatorul să dispună în continuare de bunul donat Potrivit art. 824 C.civ., în cazul în care donatorul şi-a rezervat dreptul de a dispune de un bun sau de o sumă determinată din bunurile dăruite, donaţia este nulă cu privire la acel bun sau sumă, chiar dacă donatorul moare fără a fi dispus de ele; bunul sau suma se transmite moştenitorilor donatorului. ________________________________________________________________________________________________________________________

44. – Fr. Deak, op. cit., pag. 141-142.

3.5. Condiţia formei autentice Prin derogare de la regula consensualismului care domină materia contractelor în drept civil, art. 813 C. civ. impune contractului de donaţie cerinţa ad validitatem a formei autentice. Prin urmare, consimţământul părţilor nu este suficient pentru naşterea valabilă a contractului de donaţie. Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea absolută a contractului. Nulitatea donaţiei unui imobil făcută fără forma autentică nu poate fi acoperită cu procesul-verbal încheiat cu prilejul transcrierii în registrele de publicitate a actului de transcriere a imobilului. 45 Doctrina şi jurisprudenţa admit pe cale de interpretare a unor texte de lege, deşi legea nu prevede nicăieri în mod expres excepţii de la regula formei autentice, trei asemenea expresii: darul manual, donaţia indirectă, donaţia deghizată. 4. Nulitatea testamentului 4.1.

Precizări prealabile

72

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil

Testamentul este un act juridic special. Conform art.802 C.civ. “testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viaţă, de tot sau parte din avutul său.” Aşadar, testamentul trebuie să întrunească condiţiile de validitate ale actului juridic în general (art. 948 – 968 C.civ.) precum şi unele condiţii specifice. Aceasta înseamnă că ele trebuie să exprime un consimţământ valabil al testatorului, testatorul să aibe capacitatea de a testa, iar beneficiarul pe aceea de a primi prin testament, obiectul testamentului să fie licit şi posibil, şi, în fine, cauza acestuia să fie reală, licită şi morală. ____________________________________________________________________ 45. – Vezi dec. nr. 747/1955, a Trib. Suprem, secţ. civ., în C.D. 1955, vol.I, pag.74.

4.2.

Consimţământul Legatul este valid dacă voinţa testatorului este liberă şi neviciată. În principiu, voinţa testatorului poate fi viciată prin eroare, dol sau violenţă şi

se vor aplica regulile dreptului comun. Particularităţi în materie prezintă dolul, căci el este viciul cel mai frecvent şi care capătă o înfăţişare deosebită. Aceasta se manifestă în materia legatelor sub formă de captaţie sau sugestie. Conform doctrinei 46, în esenţă, captaţia constă în manoperele dolosive şi mijloacele frauduloase folosite de o persoană în scopul de a câştiga încrederea dispunătorului şi a înşela buna lui credinţă, pentru a-l determina să o gratifice prin testament, în vreme ce sugestia constă în folosirea unor mijloace ascunse şi tendenţioase în scopul de a sădi în mintea dispunătorului ideea de a face o liberalitate pe care nu ar fi făcut-o din proprie iniţiativă. Sugestia sau captaţia constituie o formă a dolului şi va produce anularea liberalităţii numai dacă s-au folosit manevre viclene sau frauduloase. Acestea ar putea fi: sechestrarea dispunătorului, îndepărtarea rudelor şi a prietenilor sau însinuarea unor calomnii la adresa acestora, abuz de influenţă sau

73

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil de autoritate. Simpla simulare făţarnică a unor sentimente de afecţiune sau prestarea unor îngrijiri interesate nu poate legitima anularea testamentului. 4.3.

Capacitatea succesorală Legiuitorul român nu defineşte sintagma de capacitate succesorală. În

literatura juridică 47, capacitatea succesorală este recunoscută ca fiind o cerinţă legală pentru a putea moşteni. Pornind de la interpretarea literală a art. 654 C.civ., potrivit căruia “ pentru a putea succede trebuie neapărat ca cel ce succede să existe în momentul deschiderii succesiunii “, unii autori 48 consideră această condiţie a 46. 47.

- D.Chirică, în Drept civil. Succesiuni, edit. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, pag. 76-77; - M.Mureşan şi I.Kocsis, în Drept civil. Succesiuni, edit. Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1995, pag.9; D.Cirică, op. cit., pag.15; 48. - M.Mureşan şi I.Kocsis, op. cit, pag.10;

devoluţiunii succesorale ca neavând nimic comun cu capacitatea civilă. Există şi o opinie 49, potrivit căreia capacitatea succesorală se include în cea de folosinţă, nefiind altceva decât o parte a acesteia. În ce ne priveşte, ne alăturăm acestei din urmă opinii, considerând capacitatea succesorală ca fiind o parte a capacităţii civile. Aşadar, capacitatea succesorală poate fi definită

50

ca fiind acea parte a

capacităţii civile, recunoscută de la concepţie, în anumite condiţii, care constă în aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii specifice cu privire la o moştenire şi de a dobândi drepturi şi obligaţii cuprinse într-o succesiune. 4.3.1.

Incapacităţi de a dispune prin testament

În această categorie de incapacităţi se includ: a)

incapacitatea prevăzută de art. 806 C.civ., potrivit căreia minorul sub 16

ani nu poate dispune în nici un fel prin testament; b)

incapacitatea prevăzută de art. 807 C.civ., potrivit căreia minorii între 16-

18 ani nu pot dispune decât de jumătate din ceea ce ar putea dispune ca majori;

74

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil c)

incapacitatea prevăzută de art. 809 C.civ., potrivit căreia minorii între 16-

18 ani nu pot dispune prin testament în favoarea tutorelui lor; incapacitatea se menţine şi după vârsta majoratului până la predarea – primirea socotelilor tutelei. Această incapacitate nu funcţionează în ipoteza în care tutorele este un ascendent al minorului; d)

incapacitatea interzişilor judecătoreşti şi a persoanelor care, fără a fi puse

sub interdicţie, sunt lipsite de discernământ la momentul încheierii actului de dispoziţie testamentară. ____________________________________________________________________ 49.

– Tr. Ionaşcu, în Curs de drept civil. Succesiuni şi liberalităţi, Iaşi, 1928, pag. 10; D.Chirică, op.cit., pag.16; 50. - P.Ciacli.

Toate cazurile de incapacitate de a dispune prin testament, fiind instituite în scop de protecţie a testatorului, sunt sancţionate cu nulitate relativă putând fi invocată de cei ocrotiţi şi de succesorii lor în drepturi. Această acţiune poate fi exercitată şi de procuror în condiţiile art.45 C. pr. Civ. 4.3.2. Incapacităţi de a primi prin testament În literatura juridică 51, incapacităţile de a primi prin testament sunt împărţite în incapacităţi de folosinţă şi incapacităţi de exerciţiu. a) 1. 

Incapacităţi de folosinţă: Incapacităţi absolute de folosinţă: incapacitatea persoanelor fizice neconcepute până la data deschiderii

succesiunii şi a persoanelor juridice care nu au luat fiinţă; 

incapacitatea persoanelor juridice de a primi prin testament liberalităţi care nu

corespund scopului lor, determinat de lege, actul de înfiinţare sau statut (art. 34 din Decr. nr. 31/1954); Aceste incapacităţi de folosinţă sunt absolute , nimeni nu poate dispune în favoarea lor. Sancţiunea aplicabilă fiind nulitatea absolută.

75

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil 2. Incapacităţi relative de folosinţă: 

incapacitatea medicilor şi farmaciştilor (art. 810 alin. 1 C.civ.);



incapacitatea preoţilor de a primi legate de la cei pe care i-au asistat religios în

cursul ultimei boli (art. 810 alin 3 C.civ.); 

incapacitatea ofiţerilor de marină de a primi legate de la călătorii aflaţi la

bordul navelor în cursul călătoriilor maritime, dacă nu sunt rude cu testatorul (art.883 C.civ.). Întrucât incapacităţile menţionate afectează capacitatea de folosinţă a persoanelor la care ele se referă, se poate trage concluzia că sancţiunea încălcării lor este nulitatea absolută. 52 _________________________________________________________________________________________________________________________

51. – D.Chirică, op. cit., pag 82-86; 52. – Vezi dec. nr. 888/1982, a Trib. Reg. Braşov, în R.R.D. nr. 8 / 1983, pag. 63.

b)

Incapacităţi de exerciţiu: Întrucât acceptarea unei liberalităţi este un act ce depăşeşte sfera actelor de

administrare, minorii şi interzişii nu pot exercita acest drept decât prin reprezentanţii lor legali, fiind necesară, totodată, şi încuviinţarea prelabilă a autorităţii tutelare (art. 9 şi 11 din Decr. nr. 31/ 1954, art. 129 alin.2, art. 133 alin.2 şi art.147 C.fam.). Sancţiunea aplicabilă încălcării acestor dispoziţii este nulitatea relativă. Alţi autori 53, susţin că “sancţiunea acestor incapacităţi, indiferent că ele ar fi de a dispune sau de a primi, de folosinţă sau de exerciţiu, absolute sau relative, este aceeaşi anulabilitate, adică nulitate relativă”. Potrivit altei opinii 54, sunt recunoscute ca şi incapacităţi succesorale: 

incapacitatea medicilor şi farmaciştilor de a primi legate de la cei pe care i-

au asistat medical în ultima boală care le-a cauzat decesul, dacă liberalitatea a fost făcută în cursul acestei boli (art.810 alin. 1 C.civ.); 

incapacitatea preoţilor de a primi legate de la cei pe care i-au asistat religios

în cursul ultimei boli (art. 810 alin. 3 C. civ.).

76

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil incapacitatea ofiţerilor de marină de a primi de la persoanele aflate la bordul



navelor în cursul călătoriilor maritime, dacă nu sunt rude cu testatorul (art. 883, C.civ.). Aşadar, în această opinie, singurele incapacităţi sunt cele reglemetate de art. 810 alin 1 şi alin 3 şi art. 883 C.civ. În ce priveşte sancţiunea aplicabilă acestor incapacităţi, având în vedere faptul că: testamentul este un act juridic unilateral, capacitatea gratificatului nefiind un

4

element structural al acestuia; 4

incapacitatea succesorală de a primi prin testament se apreciază ulterior

încheierii lui valabile, fiind un eveniment independent de voinţa şi de culpa testatorului; ________________________________________________________________________________________________

53.

– M. B.Cantacuzino, Elementele Dreptului Civil, Craiova 1921, pag. 234; J.Manoliu, Drept civil. Succesiunile, edit. Fundaţiei “Chemarea”, Iaşi, 1995, pag. 71; 54. - P.Ciacli, op. cit.

4

precum şi dispoziţiile art. 928 C.civ.55, se poate afirma că incapacitatea

succesorală de a primi prin testament atrage după sine caducitatea 56 testamentului şi nu nulitatea lui, aşa cum s-a susţinut până acum în literatura juridică de specialitate. 4.4.

Forma testamentului Deoarece testamentul este o excepţie de la ordinea de drept comun a

succesiunilor, cea legală, voinţa testatorului trebuie să îmbrace anumite forme prevăzute de lege, acestea având menirea de a înlătura în cel mai înalt grad cu putinţă echivocurile şi de a asigura autonomia de voinţă a celui care dispune pentru cauză de moarte. În materie de testamente, forma este o condiţie cerută ad validitatem şi nu numai ad probationem. Legislaţia civilă română cunoaşte mai multe forme de testamente (autentice, olografe, mistice), dar oricare dintre acestea este aleasă de

77

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil testator trebuie să îmbrace forma scrisă, testamentul nuncupativ (verbal) nefiind recunoscut de lege. Nerespectarea cerinţelor de formă atrage sancţiunea civilă a nulităţii absolute a testamentului. Cu toate acestea, un testament autentic sau mistic, deşi nul pentru vicii de formă, va putea totuşi produce efecte ca testament olograf (prin conversiunea actului), dacă sunt îndeplinite condiţiile de validitate ale acestuia, adică atunci când a fost scris în întregime, semnat şi datat de către testator. ____________________________________________________________________ 55.

– art. 928 C.civ., prevede expres că “orice dispoziţie testamentară cade când eredele numit sau legatarul nu o va primi sau va fi necapabil de a o primi”;

56.

- Caducitatea este “lipsa de eficacitate a unui act juridic, deteminată de un eveniment independent de voinţa sau de culpa părţilor care survine după încheierea valabilă a actului şi care împiedică, în mod obiectiv, producerea efectelor sale”- M. Mureşan, în M.Costin, M.Mureşan, V.Ursa, Dicţionar de Drept Civil, edit. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1980, pag. 61.

4.5.

Prohibiţia testamentului conjunctiv Art. 857 C.civ, prevede că “două sau mai multe persoane nu pot testa prin

acelaşi act, una în favoarea celeilalte, sau în favoarea unei a treia persoane”. Întrunirea mai multor manifestări de voinţă într-un singur testament ar conferi acestuia un caracter bilateral sau multilateral – situaţie în care nici unul din testatori nu şi-ar putea revoca testamentul fără acordul celuilalt sau al celorlalţi. Această dispoziţie a fost edictată tocmai în scopul asigurării testamentului atât caracter unilateral, cât şi caracter revocabil. Prohibiţia testamentului conjunctiv este privită neunitar în jurisprudenţă şi în doctrină, într-o opinie fiind considerată o simplă condiţie de formă 57, în timp ce întro altă opinie, aceasta este privită ca o condiţie de fond 58. În ce ne priveşte, considerăm că prohibiţia testamentului conjunctiv este o condiţie de fond. Sancţiunea atrasă de încălcarea prohibiţiei prevăzute la art. 857

78

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil C.civ. este nulitatea absolută, care va putea fi invocată de orice parte interesată (art. 886 C.civ). 4.6. Interzicerea pactelor asupra unei succesiuni viitoare Art. 965 C.civ. prevede că pot face obiectul unei obligaţii şi bunurile viitoare, cu excepţia succesiunilor nedeschise, chiar dacă ar exista acordul celui despre a cărui moştenire este vorba, iar art. 702 C.civ. opreşte renunţarea la moştenirea unei persoane în viaţă sau înstrăinarea drepturilor eventuale într-o asemenea moştenire. Rezultă, aşadar, că pactul asupra unei succesiuni viitoare este o convenţie, prohibită de lege, prin care una dintre părţi dobândeşte drepturi eventuale în acea moştenire sau renunţă la ele. ____________________________________________________________________ 57. – M.B.Cantacuzino, op. cit., pag. 349; 58. – D.Chirică, op.cit.,pag. 91.

Pactele asupra succesiunilor viitoare sunt lovite de nulitate absolută. Aplicarea acestei sancţiuni se justifică prin aceea că asemenea pacte contravin ordinii publice şi bunelor moravuri prin dorinţa pe care o crează cu privire la moartea persoanei despre a cărei moştenire este vorba (votum mortis captandae). Atunci când este vorba de pacte prin care se conferă drepturi în moştenirea unuia dintre cocontractanţi, sancţiunea nulităţii absolute se justifică prin împrejurarea că asemenea convenţii, datorită caracterului lor irevocabil, aduc atingere dreptului celui care lasă moştenirea de a dispune de bunurile sale, din cauză de moarte, până în ultima clipă a vieţii sale prin acte juridice esenţialmente revocabile. 4.7. Interdicţia substituţiilor fideicomisare Prin substituţie fideicomisară înţelegem o dispoziţie cuprinsă într-un testament (sau într-un contract de donaţie) prin care dispunătorul obligă pe cel

79

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil gratificat (fie legatar, fie donatar – numit, instituit sau grevat) să conserve bunurile primite şi - la moartea sa – să le transmită unei alte persoane (numită substituit), desemnată tot de către dispunător. Potrivit dispoziţiilor art. 803 C.civ., substituţia fideicomisară este sancţionată cu nulitatea absolută, întrucât încalcă ordinea publică. Nulitatea este integrală în sensul că desfiinţează ambele liberalităţi, atât cea făcută substituitului, cât şi cea făcută instituitului. Aceasta nu poate fi acoperită prin confirmarea dispoziţiei de către moştenitori, chiar dacă această confirmare ar lua forma unei executări voluntare a legatului. Nulitatea nu ar putea fi acoperită nici prin renunţarea la legat a unuia dintre cei doi legatari succesivi, întrucât la data deschiderii succesiunii dispunătorului, ambele liberalităţi sunt nule absolut şi deci renunţarea oricăruia dintre legatari nu ar avea obiect.

5. Nulitatea în contractul de mandat 1.1.

Precizări prealabile Mandatul este contractul prin care o persoană, numită mandant,

împuterniceşte pe o altă persoană, numită mandatar, să încheie în numele ei şi pentru ea anumite acte juridice. Mandatul, la fel ca şi celelalte contracte civile, trebuie să întrunească condiţiile de validitate prevăzute de art. 948 C.civ. 1.2.

Capacitatea părţilor

80

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil Mandantul trebuie să fie capabil de a contracta el însuşi actul de a cărui îndeplinire îl însărcinează pe mandatar, capacitatea mandantului apreciindu-se, deci, în funcţie de natura actului ce urmează a fi încheiat prin mandatar. Astfel, prin derogare de la dreptul comun, anularea pentru lipsa capacităţii de exerciţiu a mandantului poate fi invocată şi de mandatar, pentru a nu fi expus răspunderii faţă de terţul cu care contractează şi care ar suferi pagube în urma anulării mandatului. Mandatarul trebuie să aibă deplină capacitate de exerciţiu, în actele pe care le încheie trebuie să exprime un consimţământ valabil, lipsa consimţământului sau viciile de voinţă fiind apreciate atât în persoana mandantului cât şi în cea a mandatarului. În sprijinul acestei teze sunt invocate disp. art. 1552 pct.3 C.civ.,care prevede că mandatul se stinge prin punerea sub interdicţie a mandatarului. Un contract de mandat încheiat cu un mandatar incapabil sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu poate fi recunoscut valabil.

5.3. Obiectul mandatului Obiectul mandatului trebuie să fie deteminant, posibil, licit ca la orice contract. Caracterul determinat, posibil şi licit al obiectului vizează, în principal, obiectul derivat al contractului de mandat, afectând validitatea lui (de exemplu, mandatul este nul dacă actul ce urmează să fie încheiat – permis de lege – are ca obiect bunuri scoase din circuitul civil). 5.4. Forma mandatului Mandatul este, în principiu, un contract consensual, care ia naştere prin simplul acord de voinţă al părţilor, nefiind supus de lege vreunei forme speciale. Mandatul poate fi dat, chiar, în mod tacit (art. 1533 C.civ.).

81

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil Însă, când actul juridic la care participă mandatarul urmează să fie încheiat în formă solemnă (autentică), atunci mandatul trebuie să fie dat în aceeaşi formă. Astfel, de exemplu, mandatarul împuternicit să cumpere sau să schimbe un teren (art. 2 şi 12 din legea nr. 54/1998) ori să încheie un contract de donaţie (art. 813 C.civ) trebuie să înfăţişeze un contract de mandat în formă autentică.59 S-a precizat însă că mandatul trebuie să îmbrace forma autentică numai în cazul în care legea prevede această formă pentru validitatea actului ce urmează a fi încheiat, iar nu şi atunci când actul se încheie în formă autentică prin voinţa părţilor, fără ca legea să prevadă o asemenea condiţie

60

. Însă, potrivit art. 58 din Legea

notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36 /1995, “părţile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică”, fără a distinge după cum forma autentică a actului ce urmează să fie încheiat prin mandatar este cerută de lege sau este hotărâtă numai de părţi. ____________________________________________________________________ 59. – Vezi dec. nr. 24 / 1972, a Trib. Suprem, secţ. civ., în C.D., 1972, pag. 102-105; 60. - Vezi dec. nr. 1841 / 1971, a Trib. Suprem, secţ. civ., în Repertoriu…, 1969-1975, pag. 141.

1.5.

Actul cu sine însuşi şi dubla reprezentare În cazul în care mandatarul încheie actul juridic care formează obiectul

mandatului cu sine însuşi (actul cu sine însuşi) sau cu o terţă persoană pe care tot el o reprezintă (dubla reprezentare), există pericolul neglijării intereselor mandantului, în primul caz, sau al unuia dintre mandanţi, în cel de al doilea. Pornindu-se de la acest pericol, în literatura de specialitate s-a formulat opinia că actele menţionate sunt supuse anulării pentru dol prin reticenţă 61. Considerăm că actul cu sine însuşi şi actul încheiat prin dublă reprezentare sunt în principiu valabile

62

, neputându-se admite

existenţa prezumată a unui viciu de consimţământ. Un astfel de viciu de consimţământ, în actualul sistem legislativ, nu ar putea fi operaţional decât prin

82

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil dovedirea lui, art. 960 alin.2 C.civ, prevăzând în mod expres că “dolul nu se presupune”.

___________________________________________________________________ 61. – Fr. Deak, op. cit., pag.347-348;

62.

– T.R.Popescu, P.Ana, Teoria generală a obligaţiilor, Bucureşti, 1968, pag.76.

Bibliografie 1.

M.Mureşan, Drept civil. Partea generală, edit. Cordial-Lex, Cluj-Napoca, 1996;

2.

Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului

civil,

edit. “Şansa” SRL, Bucureşti, 1998;

3.

D.Cosma, Teoria generală a actului juridic civil, edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969;

4.

C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu, Al.Băicoianu, Tratat de dreptul civil român, vol.I,

1928, reeditat de edit. ALL, 1996;

5.

P.Cosmovici, Tratat de drept civil, vol.I, Bucureşti, 1989;

6.

Tr.Ionaşcu şi colectivul,Tratat de drept civil,edit.Academiei RSR, Bucureşti 1967;

7.O.Căpăţână, Tratat de drept civil, vol I, Bucureşti, 1980;

8.

I.Dogaru, Drept civil român. Tratat, vol.I, Craiova, 1996;

9.

E.Lupan, M.Răchită, D.Popescu, Drept civil. Teoria generală, Cluj-Napoca, 1992;

83

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil 10.

M.Mureşan, A.Boar, Drept civil. Persoanele, edit. Cordial-Lex,Cluj-Napoca, 1997;

11.

T.R.Popescu, P.Ana, Teoria generală a obligaţiilor, Bucureşti, 1968;

12.

D.Chirică, Drept civil. Contracte speciale, edit.Lumina-Lex, Bucureşti, 1999;

13.

Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, edit. Actami, Bucureşti, 1999;

14.

M.Eliescu, Tratat de drept civil, vol.I, partea generală, Bucureşti, 1967;

15.

D.Chirică, Drept civil.Succesiuni, edit. Lumina-Lex, Bucureşti, 1999;

16.

M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Craiova, 1921;

17.

Tr. Ionaşcu, Curs de drept civil. Succesiuni şi liberalităţi, Iaşi, 1928;

18.

M.Mureşan, J.Kocsis,Drept civil.Succesiunile,edit.Cordial Lex, Cluj-Napoca,1995;

19.

M. Costin, M. Mureşan, V. Ursa, Dicţionar de Drept civil, edit. Ştiinţifică şi

enciclopedică, Bucureşti, 1980; 20. P.Ciacli,

21.

J. Manoliu, Drept civil.Succesiunile, edit. Fundaţiei “Chemarea”, Iaşi, 1995;

22.

Aubry şi Rau, Cours de droit civil francais, ed. a V-a, vol.I;

23.

M. C. Zachariae, Cours de droit civil francais, F. Lagier, Libraire Editeur, Strassbourg,

tomul I,III, 1839;

24.

I.C.Vurdea, Evoluţia legislaţiei privind circulaţia imobilelor, I, în “Dreptul” nr.6/1990;

25.

C.Bârsan,V.Stoica,Evoluţia legislaţiei privind circulaţia

imobilelor,II,în“Dreptul”nr.6/1990

26.

D.Chirică, Consecinţele modificărilor legislative post-revoluţionare asupra circulaţiei

imobilelor proprietate particulară, în “Dreptul” nr. 6 / 1991;

27.

E.Chelaru, Unele aspecte în legătură cu circulaţia juridică a terenurilor proprietate

privată, în “Dreptul” nr. 9 / 1993;

28.

Tr.Ionaşcu, E.Barasch, Concepţia dreptului civil în R.S.R. asupra nulităţii actului

juridic, în “Studii şi Cercetări Juridice” nr. 2 / 1966.

Cuprins:

84

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil

Capitolul I. Noţiuni generale despre nulitatea actului juridic civil_____ Secţiunea I. Noţiunea nulităţii actului juridic civil_____________ 1. 2. 3. 4.

Definiţia nulităţii actului juridic civil__________________________ Accepţiunile expresiei “nulitatea actului juridic civil”___________ Sediul materiei___________________________________________ Nulitatea actului juridic şi nulitatea instrumentului probator_____

Secţiunea II. Evoluţia concepţiei despre nulitate_____________ 1. 2. 3. 4. 5.

Nulitatea în dreptul roman_________________________________ Teoria clasică___________________________________________ Teoria modernă__________________________________________ Scurte consideraţii asupra nulităţii actului juridic civil în doctrina şi jurisprudenţa post-decembristă___________________ Critica teoriei nulităţilor actului juridic civil___________________

Secţiunea III. Funcţiile şi trăsăturile nulităţii__________________ 1. 2.

Funcţiile nulităţii__________________________________________ Trăsăturile nulităţii________________________________________

Capitolul II Delimitarea şi clasificarea nulităţilor____________________ Secţiunea I. Delimitarea nulităţii faţă de revocare, rezoluţiune, reziliere, caducitate, inopozabilitate_______________ 1. 2. 3. 4. 5. 6.

Precizări prealabile________________________________________ Nulitate – Revocare________________________________________ Nulitate – Rezoluţiune______________________________________ Nulitate – Reziliere_________________________________________ Nulitate – Caducitate_______________________________________ Nulitate – Inopozabilitate____________________________________

Secţiunea II. Clasificarea nulităţii actului juridic civil____________ 1. 2.

Criterii de clasificare_______________________________________ Categorii de nulităţi________________________________________

Capitolul III Nulitatea absolută. Nulitatea relativă – analiză.___________ 85

___________________________________________Nulitatea actului juridic civil Secţiunea I. Nulitatea absolută_____________________________ 1. 2. 3. 4. 5.

Definiţie________________________________________________ Precizări de ordin terminologic_____________________________ Cauze de nulitate absolută_________________________________ Regimul juridic al nulităţii absolute__________________________ Restabilirea subsecventă a legalităţii________________________

Secţiunea II. Teoria actului inexistent. Critici.__________________ Secţiunea III. Nulitatea relativă_____________________________ 1. Definiţie________________________________________________ 2. Precizări de ordin terminologic_____________________________ 3. Cauze de nulitate relativă__________________________________ 4. Regimul juridic al nulităţii relative___________________________ 5. Comparaţie între regimul juridic al nulităţii absolute şi regimul juridic al nulităţii relative__________________________________

Secţiunea IV.Probleme teoretice şi practice ale nulităţii în contractele civile şi testament___________________ 1. 2. 3. 4. 5.

Noţiuni introductive_______________________________________ Nulitatea în contractul de vânzare-cumpărare_________________ Nulitatea în contractul de donaţie___________________________ Nulitatea testamentului____________________________________ Nulitatea în contractul de mandat____________________________

Bibliografie______________________________________

86