Pedepsirea Dragonului: David Hume

DAVID

HUME

Pedepsirea Dragonului Roman

Traducerea: ANGELA şi PETRU PAGU

BCU Cluj-Napoca

FILOL 1993 01242

Bucureşti,

!993

DA VID

HUME

Pedepsirea Dragonului

Consilier literar: H .

GRĂMESCU

Coperta de G H . BALTOi

I S B N 973-95702-9-1

Capitolul întîi O MISIUNE

DELICATĂ

L a u r a Mason era cu siguranţă foarte drăguţă; dealtfel nici ea nu se îndoia de aceasta; Mick Cardby, aşezat în faţa ei, de cealaltă parte a biroului, se alătură fără nici o greutate, acestei păreri. Rochia elegantă i se mula pe talia fină; părul, coafat artistic, cădea în onduleuri încadrîndu-1 armonios faţa; ochii albaştri exprimau o candoare puţin forţată, iar buzele roşii ascundeau o dantură impecabilă. Nu era una din acele frumuseţi pe care le-ar fi cîntat poeţii greci, dar fotografiile ei, dansînd, înotînd, schiind, conducînd iahtul sau vînzînd diverse lucruri la un stand de binefacere, erau etalate în toate ziarele şi revistele. Fostul inspector-şef de la New-Scotland-Yard, domnul Cardby, nu putea fi impresionat atît de uşor. El ştia că Andrew Mason, tatăl tinerei, era bogat şi că banii, institutele de înfrumuseţare şi marile case de modă aveau sarcina de a opera unele transformări în aspectul exterior al femeilor tinere; era totuşi obligat a recunoaşte că Laura era foarte plăcută la vedere. — Presupun că aveţi necazuri? o întrebă el pe această vizitatoare. Laura Mason îl privi plină de candoare pe bătrînul detectiv: — Presupun că fără să ai necazuri n-ai de ce să te adresezi firmei Cardby şi Fiul", replică ea. — într-adevăr; în general aici nu se vine ca să fi servit cu o ceaşcă de ceai sau ca să discuţi despre vreme. Ce s-a întîmplat, domnişoară Mason? Tînăra îşi aranjă cutele rochiei şi se adresă zîmbind lui Mick: — Nu vă înşelaţi, spuse, am mari necazuri. Ieri seară am jucat cărţi şi am pierdut mai mult decît mi-aş fi putut permite. Dacă jocul ar fi fost corect, n-ar fi fost nimic, dar sînt sigură că s-a trişat aşa că am refuzat să plătesc. Acum, oamenii aceia mă ameninţă că-i vor spune totul tatălui meu; cum-el-detestă jocul de cărţi va fi furios cînd va afla că am pierdut atît de mult. Aş

5

dori ca dumneavoastră să aranjaţi toate acestea; nu cred să vă fie prea greu. Cardby tatăl dădu din cap, luîndu-şi pipa cu un gest obişnuit. — Afacerea aceasta, domnişoară Mason, nu este de resortul nostru. Dacă aţi pierdut, t rebuie să plătiţi. Chiar că nu ştiu ce altceva aţi putea face. — Dar vă spun că am fost înşelată! — Aţi spus la fel şi creditorilor dumneavoastră? — Da, şi au rîs declarînd că-i vor aduce la cunoştinţă tatei părerea mea. Se pare că sînt în stare să ia mai întîi banii şi apoi să mă urmărească pentru calomnie. — Par foarte siguri pe ei. Ce vă face să credeţi că s-a trişat? — Cele cîteva cuvinte pe care i le-au spus însoţitorului meu. — Ar fi bine să fiţi mai explicită; nu vă promit însă că această treabă ne va interesa. Vă ascult. Tînăra păru că ezită, apoi îşi scoase o ţigară: — Acum o săptămînă, începu ea, am cunoscut un tînăr la „Pater's Club". Mi-a spus că se numeşte Serge Razler. De atunci m-a însoţit de mai multe ori la ceaiuri dansante; îmi trimitea flori în fiecare zi. Ne-am întîlnit din nou ieri seară şi, cum nu prea ştiam ce să facem, mi-a propus să-mi încerc norocul la bacara; ideea mi-a surîs. Cunoştea el un loc unde se putea juca în condiţii rezonabile. M-a condus într-un club pe South Moulton Street. Cînd am ajuns acolo, pe la ora zece, nu erau mai mult de zece persoane în sală. Am început să joc, şi debutul a fost norocos. Dar jocul devenind periculos, Serge mă luă deoparte şi îmi spuse că mă va sfătui el cum să joc pentru că avea mai multă experienţă. Ah! ce rău am făcut! Timp de trei ore, m-a sfătuit să joc banco şi de fiecare dată am pierdut. La sfîrşitul partidei, am plătit ceva mai mult de patru sute de lire drept acont şi am schimbat un cec de şapte mii. Dar, aceşti oameni pretind că le mai datorez în jur de patru mii. în clipa cînd plecam, de dimineaţă, un bărbat s-a apropiat de Serge Razler şi i-a înmînat un cec împăturit spunînd: „asta-i partea ta". Am cerut să văd cecul; ne-am certat. Pînă la urmă Serge Razler a fost de acord să-mi arate hîrtia: era un cec de trei mii de lire. Or, în tot cursul serii el nu mizase decît douăzeci. M-am supărat şi i-ara spus că m-a tras pe sfoară. A negat spunînd că nu mă puteam supăra decît pe norocul meu. Cînd i-am declarat că nu vreau să plătesc, mi-a spus că el cunoaşte bine acest loc şi mă previne că dacă nu-mi achit datoria, lucrurile vor lua o

6

întorsătură neplăcută. Azi-dimkieaţă m-am dus să-î găsesc pe patronul clubului. Arn încercat să-i spun că nu voiam să plătesc, căci am fost furată, dar el m-a prevenit că dacă nu-mi voi regla această afacere pînă vineri înainte de prînz, mă va denunţa tatălui meu. Ce trebuie să fac? — Treaba e destul de delicată, domnişoară Mason, spuse Cardby privind-o pe Laura. Razler, prietenul dumneavoastră, este poate asociat la acest club; cazul ăsta, cele trei mii de lire reprezintă procentul lui la cîştigul din noaptea trecută; pînă aici nu este nimic necinstit. Aţi jucat de bună voie şi după cele spuse nu există nici o dovadă că jocul ar fi fost trucat. Laura Mason se ridică ofensată şi-1 privi pe Mick. Acesta ridică mîna: — N-aveţi de ce să vă supăraţi, domnişoară Mason. Aţi venit pentru a vă da un sfat şi vi l-am dat. Vă sfătuiesc să plătiţi şi pe viitor să nu mai jucaţi în cluburi şi cu bărbaţi necunoscuţi. Vă mai sfătuiesc de asemenea să evitaţi pe cît posibil toţi aceşti însoţitori de ocazie care pretind că vă oferă distracţii. — Văd că nu-mi sînteţi de mare ajutor, îl persiflă ea, — Veniţi prea tîrziu, domnişoară Mason. Mereu aceeaşi veche poveste! — Bine, mă voi supune. Dar insist ca dumneavoastră să cercetaţi cine este acest Razler. Sînteţi de acord să-1 vedeţi şi să încercaţi să faceţi ceva? — Nu cred că vom putea face mare lucru, dar dacă doriţi am să vorbesc cu el. Spuneţi-mi unde îl pot găsi? Mick îi întinse tinerei carnetul său de notiţe şi creionul în care ea scrise numele şi adresa. — Care este preţul dumneavoastră pentru această treabă? întrebă ea. — Vă vom trimite mai tîrziu nota, răspunse Mick; preţul nostru nu este prea ridicat. Veţi primi mîine raportul. Laura Mason se ridică şi se îndreptă Spre uşă. — Nu m-aş supăra dacă i-aţi da odecţie cum trebuie acestui Razler, spuse ea. Cred că este un mitocan dacă se comportă astfel. — Nu e uşor să te impui în faţa unor oameni care-şi cîştigă existenţa în felul acesta. în general, sînt primejdioşi ca nişte maimuţe şi foarte stăpîni pe ei. Cred că pînă la urmă va trebui să vă resemnaţi şi să vă achitaţi datoria. Tînăra îşi luă la revedere de la cei doi bărbaţi şi ieşi. Cardby-tatăl se uită la fiul său, zîmbi şi spuse:

7

— Am întîlnit de multe ori acest tip de femeie, Mick. Vor să se distreze fără să scoată un ban din buzunar. Cînd Andrew Mason va afla de această escapadă, drăguţa noastră La ura va avea cam cincisprezece minute neplăcute de petrecut în compania tatălui ei. Acesta detestă jocul de cărţi şi iubeşte enorm banii: i se va rupe sufletul aflînd că trebuie să plătească o astfel de sumă. Vrei să-1 vezi tu pe acest Razler? — Da, plec chiar acum. Tipul acesta mă interesează. Pe curînd! — Aşteaptă puţin, Mick: nu putem munci degeaba. Cum vom fi plătiţi de femeia asta care nici măcar nu-şi recunoaşte datoriile la joc? — Nu ştiu, tată. Dar acum cîteva zile am auzit ceva despre Razler care mi-a stîrnit curiozitatea. Nu vreau să pierd ocazia care mi s-a oferit de a mă întîlni cu acest individ. Cu atît mai rău dacă nu voi cîştiga nici un ban. — în cazul acesta, încetează cu enigmele şi povesteşte-mi tot ce ştii. — Nu mare lucru, pînă acum. Numai că, în cursul unei conversaţii pe care am avut-o la Lime House cu Lou San, acesta mi-a spus că Razler face parte din banda Dragonului. Cum de mult doresc să-1 întîlnesc pe acest Dragon, cred că o întrevedere cu Razler îmi va putea deschide o uşă. — în locul tău, nu rn-aş aventura pe calea aceasta, Mick. Nu ştiu nimic despre Dragonul tău, în afară de faptul că nu vreau să am de-a face cu el. Cei care" din nefericire se găsesc în calea lui, nu au şanse prea mari să mai întîlnească şi pe altcineva după aceea. Ascultă-mi sfatul şi lasă-i în pace pe Serge Razler şi pe prietenul lui; în felul acesta ai putea să mai adaugi nişte ani existenţei tale în această lume. — Ce prudent te-a făcut vîrsta, tată! în meseria noastră, trebuie să rişti: pot foarte bine sta de vorbă cu Razler. Descurajat, tatăl ridică din umeri. — Bine, Mick, dar dacă nu-mi asculţi sfaturile, într-o bună zi o vei încurca. — Ei, asta se poate întîmpla oricînd, mai devreme sau mai tîrziu, chiar dacă aş urma cele mai bune sfaturi din lume. — Bine, băiete, pleacă şi adu-mi veşti de la Razler. Mick sări într-un autobuz; cobori la Oxford Circus şi se îndreptă spre Cavendish Place. Acolo, se opri în faţa uşii unui imobil mare şi, după cîteva minute de ezitare, intră în hol:

8

— Aş dori să-I văd pe domnul Serge Razler, spuse. Unde l-aş putea găsi? — La apartamentul nr. 5, etajul al doilea, domnule. Doriţi să luaţi ascensorul? — Nu, mulţumesc, prefer să urc pe scări. Şi tînărul începu să urce sprinten scara. La jumătatea drumului îl întîlni pe supraveghetorul de etaj: — Ştiţi cumva dacă domnul Razler este acasă? îl întrebă Mick. — Nu cred, domnule. Am bătut la uşa lui acum cîteva minute şi n-am primit nici un răspuns; dar poate că între timp s-o fi întors. Mick bătu de patru sau cinci ori la uşa nr. 5 fără succes. Pînă la urmă, scoase din buzunar o carte de vizită şi scrise pe ea cîteva cuvinte. „Am venit să vă văd la ora patru şi douăzeci. Mă voi întoarce la ora cinci şi jumătate. Michael Cardby". Zece minute mai tîrziu, Mick intră în holul unui mare hotel din Picadilly. Voia să bea un ceai, cînd un tînăr îmbrăcat cuviincios, se apropie de el: — Hello, Mick, spuse acesta. De cînd eşti aici n-ai observat un bărbat înalt şi solid îmbrăcat într-un costum maron? — Chiar vrei să fac toată treaba Scotland-Yard-ului, Forbes? răspunse zîmbind Mick. Bărbatul despre care îmi spui este Ray Curtis, nu-i aşa? Chiar acum un sfert de oră a plecat însoţit de Lefty Da vid. Eşti un copoi prea rafinat ca să fie nevoie să-ţi sugerez eu că, atunci cînd primul notar al Londrei ia ceaiul cu cel mai mare şantajist cunoscut de poliţie, înseamnă că te poţi aştepta la cîteva evenimente importante. Forbes se aşeză şi-şi aprinse o ţigară. — M-am gîndit că tu te-ai văzut cu Ray Curtis, Mick. Alerg după el şi aş dori să-1 prind şi pe acest David; din păcate, nu am nici o dovadă împotriva lui. Ce mai e nou pe la voi? — Cîteva fapte lipsite de importanţă. Ce ştiţi voi despre Serge Razler? — Aproape nimic; tipul e destul de suspect. — Nu-s toţi la fel? Aveţi unele indicii împotriva lui? — încă nu, este foarte bine acoperit. Am auzit spunîndu-se că lucrează pentru Dragon. Dealtfel, inspectorul Gribble a fost

9

însărcinat cu această afacere şi a primit ordin să o ducă la capăt. — Bătrînul Gribble, săracul! Nu prea are noroc! Şi eu am aflat că Razler lucrează pentru Dragon şi tare mi-aş dori să-1 întîlnesc pe acesta din urmă. — E o ambiţie pe care eu n-o împărtăşesc, Mick; mi-ar plăcea să mai trăiesc puţin. Ai ceva împotriva lui Razler? — Nu chiar; am doar două cuvinte pe care să i le spun la ureche, asta-i tot. — Fii prudent, prietene! Serge Razler poate că este o cantitate neglijabilă, dar patronul lui nu; şi dacă este acoperit de Dragon, în locul tău nu m-aş apropia prea mult de el. — Nu mi-e frică; şi ghearele lui pot fi tăiate. De altfel nici nu mă interesează cu adevărat, decît dacă apare cineva care să-mi ceară să pun mîna pe el şi atunci îi voi cere o sumă mare pentru treaba asta. Pe curînd, Forbes! Trecuse de cinci şi jumătate cînd Mick bătu din nou, dar în zadar, la uşa lui Serge Razler. Neprimind nici un răspuns îl sună pe supraveghetorul de etaj: — L-aţi văzut pe domnul Serge Razler? I-am scris cîteva cuvinte pe cartea mea de vizită şi văd că se află unde am lăsat-o. — Nu, nu l-am zărit în absenţa dumneavoastră, domnule, deşi, în general, la ora asta era acasă. — Să lăsaţi rîndurile mele acolo unde sînt, spuse Mick îndepărtîndu-se; voi veni din nou mîine dimineaţă. Cînd îl veţi vedea pe domnul Razler, spuneţi-i că l-am căutat de două ori. Tînărul luă un taxi, se duse la birou, dictă cîteva scrisori apoi se întoarse acasă. — Ce ţi-a spus teribilul Serge Razler? îl întrebă tatăl său. — Nu l-am putut găsi; mîine mă voi duce din nou. Soneria telefonului continuă parcă spusele Iui; Mick luă receptorul. — Mick Cardby, spuse. Ascult. — Aici Scotland Yard-ul. Puteţi veni repede, domnule Cardby? — Cine vrea să-mi vorbească? — Nu vă pot spune la telefon, dar ştiu că sînteţi chemat de urgenţă Ia biroul inspectorului Mayne. — într-un sfert de oră voi fi acolo; la revedere. — Despre ce este vorba? întrebă tatăl său. Sper că nu este nimic grav.

10

— Nu ştiu nimic; sînt chemat la Scotland Yard; nu voi sta mult. Mick se aruncă într-o maşină şi în cinci minute ajunse la Yard. îl găsi pe inspectorul Mayne aşteptîndu-1 în faţa uşii biroului său. — îţi mulţumesc că ai venit atît de repede, Mick, spuse el. Intră! Am aici o carte de vizită care este scrisă de mîna ta. Era agăţată la uşa apartamentului ocupat de un anume Serge Razler. Vrei Să-mi spui care este motivul şi la ce oră exact ai lăsat biletul acolo? — Imediat, dar de ce agitaţia asta, inspectore? — Din mai multe motive: în seara asta, la ora opt, Serge Razler a fost găsit pe duşumea, în camera lui, cu gîtul tăiat. Nu este vorba de o sinucidere, ci de un asasinat. — Mii de trăznete! — Aşa am spus şi eu. Şi acum te ascult, Mick. —. La ce oră a fost asasinat? — Medicul legist a constatat că moartea s-a produs în jurul orei zece. — Cred că aţi face bine să-1 căutaţi pe acela care se numeşte Dragonul. Cred că Razler s-a întîlnit cu el. — Asta demonstrează încă o dată că nu este de glumit cu acest Dragon!

Capitolul doi MICK ÎNCEPE SĂ LUCREZE

r e parcursul traseului pînă la Cavendish Place, Mick îi povesti lui Mayne cele întîmplate. Un poliţist în uniformă făcea de gardă în faţa imobilului şi un detectiv supraveghea etajul doi. Tînărul Cardby şi însoţitorul său intrară în apartament. — Ce noutăţi ai, Seymour? întrebă Mayne. — Nu mare lucru, domnule. Bună seara, domnule Cardby. I-am interogat pe locatarii de pe palier, ca şi pe cei din personal, dar nici unul dintre ei nu a văzut pe cineva intrind la Razler. Dealtfel, nici nu este de mirare, căci ore întregi acest etaj este gol. — Dacă credeţi că nu vă fac greutăţi, aş arunca o privire asupra cadavrului înainte de a-1 duce de aici, spuse Cardby. Mayne o luă înainte şi intrară în dormitor. Serge Razler, îmbrăcat într-o pijama de mătase, era întins pe jos, lîngă măsuţa de toaletă; lîngă capul lui o pată mare de sînge udase covorul; o maşină de ras era pusă la vedere, lîngă măsuţa de toaletă. — Există vreun indiciu de sinucidere? întrebă Cardby. — Nici cel mai mic. Nu era posibil să se taie el însuşi în felul acesta; plaga este mai adîncă spre mijlocul gîtului, ceea ce ar fi trebuit să fie invers în caz de sinucidere. Apropo, crezi că tînăra care a fost la tine ar putea fi amestecată în această afacere? — Nu cred. Individul acesta a fost asasinat probabil înainte de vizita fetei şi nu cred că ar fi avut atîta tupeu să ne viziteze după ce-ar fi omorît pe cineva. în afară de asta, moartea lui Razler ar fi înlăturat motivul venirii ei la noi. Nu, trebuie căutat Dragonul! — Aşteptaţi, interveni Seymour. Am examinat din nou cartea de vizită pe care dumneavoastră, domnule Cardby, aţi lăsat-o în uşă şi văd că pe dos scrie ceva care vă interesează.

12

Scoase cartea de vizită şi i-o întinse lui Mick. Faţa acestuia se întunecă pe măsură ce o parcurgea cu privirea; i-o trecu lui Mayne: — Se pare că voi începe să duc o viaţă plină de pericole, spuse Mick. Mesajul era scurt şi sinistru: „Acum e rîndul tău, Cardby!" — Sînt fericit să constat că mesajul nu-mi este adresat mie, spuse Mayne. Bărbatului ăstuia nu-i place să glumească; ai face bine să fii cu ochii-n patru, Mick! — Da, ştiu, dar ce importanţă are! Nu este pentru prima oară cînd nişte oameni hotărăsc să mă omoare. Dacă această amabilă invitaţie este serioasă, sper că voi îl veţi întîlni pe Dragon înainte ca el să mă întîlnească pe mine. Aţi cercetat bine toate sertarele? — Nu, las asta în grija lui Sevmour. Dar nu vom găsi nimic aici, Mick; un animal inteligent ca Razler n-ar lăsa în urma lui hîrtii importante şi dacă ar fi avut imprudenţa să o facă, ucigaşul său ar fi avut destul timp să întreprindă o scurtă percheziţie personală. Acum pleci? — Da, dacă nu mai aveţi nevoie de mine. Mă duc s-o caut pe Laura Mason ca să-i dau această veste; o yoi ruga să mă conducă la tripoul în care şi-a petrecut noaptea trecută. Poţi fi sigur că este proprietatea Dragonului; din acest loc am putea avea noutăţi interesante. —• Nu te arunca în viesparul ăsta! — Oh! sînt prudent ca un şarpe! Dacă mai ai să-mi spui ceva, telefonează-mi acasă! — De acord. La fel să faci şi tu. — Da. Am să mă folosesc dd telefonul de aici. Cardby luă receptorul şi ceru legătura cu apartamentul lui Mason din Park Street; i s-a spus că domnişoara Mason plecase. Atunci ceru să stea de vorbă cu camerista tinerei. — Aş dori s-o văd pe domnişoara Mason în legătură cu o treabă foarte importantă, spuse el. Aţi putea să-mi spuneţi unde se află? Sînt Michael Cardby. Domnişoara Mason a trecut de dimineaţă pe la mine. Servitoarea ezită cîteva secunde: — N-ar trebui să vă dau aceste informaţii, spuse ea. — înţeleg acest lucru foarte bine şi nu vi. l-aş fi cerut dacă n-ar fi fost vorba de ceva deosebit de important. Spuneţi-mi deci!

13

— Domnişoara Mason este la Teatrul Granada cu nişte prieteni. Vă rog să nu spuneţi că aţi aflat de la mine. Mick plecă imediat la Teatrul Granada şi ceru să discute cu directorul. Cîteva minute" mai tîrziu, un bărbat scund, cu părul pomădat se apropie de el: — Ce treabă aveţi cu mine? făcu el. — Aş dori să vă spun cîteva cuvinte în particular. Sînt Mick Cardby. — „Cardby & Fiul", detectivii particulari? — Chiar aşa. — Vreţi să veniţi pe aici? Sper că nu este nimic grav! — De ioc. La ura Mason, pe care cu siguranţă că o cunoaşteţi, se află aici cu nişte prieteni. Trebuie neapărat s-o văd! Aţi putea trimite pe cineva s-o caute discret? Aş dori ca prietenii ei să nu bănuiască nimic. — Voi merge chiar eu. Aşteptaţi-mă o clipă... Abia avu Mick timp să arunce o privire peste fotografiile vedetelor agăţate pe pereţi, că uşa se deschise şi Laura Mason intră. Sub machiaj tînăra pălise, ochii îi erau neliniştiţi iar mîna îi tremura uşor. — Puteţi lipsi un moment? întrebă Mick; aş dori să vă vorbesc confidenţial. — Cred că va fi cam greu. S-a întîmplat vreo nenorocire? — Vă sfătuiesc să-i lăsaţi pe prietenii dumneavoastră şi să veniţi cu mine. — Bine, am să inventez un pretext oarecare şi vă ajung din urmă. Ieşi repede, mai tulburată decît intrase. Mick aşteptă trăncănind cu directorul. Apoi făcu semn unui taxi şi o duse rapid pe tînără la biroul lui. După ce-i oferi un scaun, se hotărî să vorbească: — Serge Razler a fost asasinat azi dimineaţă, spuse el fixînd-o pe Laura cu o privire fermă. Ochii Laurei se măriră, apoi îşi trecu limba peste buzele uscate: — Nu se poate! murmură ea. — Şi totuşi ăsţa-i purul adevăr. Tocmai i-am văzut cadavrul: i s-a tăiat gîtul pe cînd se afla în dormitor. — Oribil! Oh! domnule Cardby, nu vreau să fiu amestecată în această afacere; vreau să fiu lăsată în pace! — Nu cred că pentru moment, să fi fost pronunţat numele dumneavoastră. Presupun că nu ştiţi nimic despre această crimă?

14

— Oh!, desigur, Dumnezeule! — Bănuiam eu. Aş dori să mă ajutaţi, domnişoară Mason, şi drept recompensă, vă voi apăra cît pot de bine. Faptul că Razler este mort nw-i va împiedica pe cei de la tripou să vă urmărească. Dacă acceptaţi sâ mă conduceţi aco'lo chiar acum, voi încerca să aranjez lucrurile în favoarea dumneavoastră. — Dar nu vreau să mă mai apropii de locul acela! — Ar trebui să cintăriţi bine circumstanţele, domnişoară Mason. Situaţia dumneavoastră nu prea este de invidiat; dacă ancheta poliţiei ajunge în casa din South Moulton Street, se poate ca numele dumneavoastră să fie într-un fel legat de crimă; va fi mai greu decît să-i împărtăşiţi secretul tatălui dumneavoastră. Mi se pare că este de preferat să-i mărturisiţi datoria de la jocul de cărţi, decît să riscaţi să fiţi amestecată într-o crimă atît de murdară. Laura îşi aprinse o ţigară; privirea i se pierdu în contemplarea^ ferestrei. Mick nu mai făcu nici o încercare să o lămurească. începu să se legene pe scaun cu un aer indiferent. Pînă la urmă, se hotărî totuşi să vorbească: — Ne-am înţeles, domnule Cardby. Cred că nu mă pot descurca altfel, aşa că vă voi conduce în South Moulton Street. — Eram sigur că veţi ţine seamă de sfaturile mele. Vă rog să mă aşteptaţi zece minute; nu pot merge acolo aşa cum sînt îmbrăcat acum, dar am aici tot ce-mi trebuie ca să mă schimb. — Vă aştept, răspunse tînăra trăgînd cu sete din ţigară. Mick apăru repede. Tînăra îi aruncă o privire aprobatoare; îi plăcea cum arăta. Pe măsură ce taxiul se apropia de South Moulton Street enervarea tinerei creştea. Se putea vedea lesne din atitudinea ei că ceva nu era în regulă. — Calmaţi-vă puţin, spuse Mick; riscaţi să stricaţi totul. — Mi-e teribil de frică! — Nu aveţ: de ce să vă temeţi, doar n-or să vă mănînce! După ce vom intra să vă ţineţi cît mai aproape de mine şi să mă lăsaţi să vorbesc. Tot ceea ce vă cer este să mi-1 arătaţi pe şeful bandei, acela care v-a ameninţat. Ajunseră pe palierul cu tripoul. Mick apăsă pe butonul soneriei şi aşteptă. Se auziră paşi şi uşa se deschise. Tînărul îi oferi braţul Laurei şi intră, foarte natural, în vestibul. Cînd ajunse înăuntru, se întoarse spre portar şi îi adresă un „bună seara" zîmbind!

15

Portarul îi privi pe rînd, apoi înclinîndu-se spre tînără spuse rigid: — Bună seara, doamnă; .vă recunosc, dar nu-1 cunosc pe prietenul dumneavoastră; mi-e teamă că nu va fi admis la joc. — Pot garanta eu pentru el,, i-o tăie tînăra. — Asta nu-1 va dispensa totuşi de a-1 vedea pe director înainte de a intra în sala de joc. Vă rog să mă aşteptaţi aici, mă duc să-1 chem. Cardby îşi puse pălăria şi fularul pe o masă. — Ştiam eu că vom avea necazuri, spuse tînăra fată. — Pentru moment eu nu văd niciunul. Fiţi liniştită; voi aranja totul. O uşă vopsită în verde se deschise, şi directorul urmat de portar îşi făcu apariţia. Văzîndu-1, Cardby încruntă din sprincene: era un chinez. — Eu sînt directorul, rosti personajul. Mi s-a spus că n-aţi mai fost pe la noi, deci nu vă pot permite să intraţi în sălile noastre de joc. îmi pare rău, dar trebuie să fim prudenţi. Mick îl urmărea cu atenţie: ochii lui oblici vădeau cruzime; o undă de sarcasm străbătea dincolo de politeţea exagerată a tonului vocii sale, un aer de siguranţă se ghicea sub masca plină de servilism. — Din moment ce prietena mea garantează pentru mine, socot că e suficient. Chinezul o privi pe Laura cu obrăznicie: — Prietena dumneavoastră, spuse el lent, are destule probleme pentru a nu mai juca aici. Directorul continua să zîmbească, în timp ce tînăra tremura, în timp ce portarul se apropia de el Cardby îşi strînse pumnii. — Cred că ar fi de preferat să nu continuăm discuţia aceasta in vestibul. Am putea să ne retragem undeva pentru a sta de vorbă. - Nu veţi cîştiga nimic. Am declarat că nu vă voi permite si'i jucaţi şi cu asta gata. Nu e nevoie să-i amintesc unui yenilernan că eu sînt stăpînul aici şi că pot să-mi aleg invitaţii ilupâ hunul meu plac. Se aii/i soneria de la intrare. Portarul îl întrebă din ochi pe illiri tn| ,

16

— Du-te şi vezi cine e! spuse acesta. Bărbatul se îndreptă spre uşă şi Cardby se trase înapoi în cameră. Noul sosit intră repede în vestibul; îl salută scurt pe chinez şi începu să-şi scoată paltonul. în clipa aceasta, zărindu-1 pe Mick, dădu să se îmbrace la Ioc. Chinezul urmărea scena cu uimire. — Alby, ce-i cu panica asta? spuse Mick. Ştiam că faci parte din acest mediu dar nu mi-a trecut prin minte că ai putea juca în cercurile acestea selecte. Complimentele mele! — Cine este? întrebă directorul. — De ce această întrebare? Doar n-o să-mi spuneţi că dirijaţi o casă de jocuri şi că nu-1 cunoaşteţi pe micuţul Alby, unul dintre cei mai desăvîrşiţi trişori din Londra! Alby se îndreptă spre uşă, dar Mick îl ajunse din urmă: — Nu pleca, micuţule. Vreau să-ţi vorbesc. Ia poftim încoace! Alby se întoarse fără entuziasm. Chinezul făcu un semn cu ochiul şi portarul înaintă un pas. — Fiţi atenţi! spuse Mick pe un ton glacial. Alby ar putea să vă" spună ce li se întîmplă celor care au de-a face cu mine. Alby, ai jucat aici noaptea trecută? Te poftesc să-mi spui adcvă'rul! — Da, am jucat, domnule Cardby. Directorul tresări, privirea îi deveni răutăcioasă. — Sînteţi Michael Cardby? spuse printre dinţi. — Chiar el. Preveniţi-1 pe uşierul dumneavoastră că dacă încearcă să mă atace pe la spate, am să-1 trimit în capătul celălalt al camerei. Sînteţi gata să mă primiţi într-o vizită particulară? — Da, urmaţi-mă pe aici. Alby, nu vei juca în seara asta, întoarce-te acasă! — Alby, spuse calm Mick, nu vei juca astă-seară, dar vei rămîne aici pînă cînd voi hotărî eu că poţi pleca! Ne-am înţeles? — De acord, domnule Cardby, dar să nu dureze prea mult. Mick îl urmă pe director în cămăruţa de alături; chinezul închise uşa în urma lui. " — Nu vă voi ţine prea mult, spuse Mick. Ieri seară, domnişoara Mason a fost adusă aici de Serge Razler. Fata a

17

pierdut mult: a achitat o parte din bani, rămînînd datoare cu cealaltă. Aţi proferat unele ameninţări referitoare la consecinţele care ar decurge din neplata acestei datorii. Am venit să vă previn că nici o altă sumă de bani nu va mai fi vărsată aici şi că vă dau răgaz pînă mîine seară pentru a-i înapoia ceea ce i-aţi luat. Sper că m-am făcut înţeles. — Nu aveţi nici un drept să-mi puneţi astfel de condiţii, aşa că nu le iau în seamă. — Mă cam îndoiesc! Dacă pretindeţi că nu le luaţi în seamă, am să încep prin a-1 conduce pe Alby în saloanele de joc: apoi voi povesti asistenţei trecutul lui criminal. Am să adaug, evident, că dumneavoastră l-aţi autorizat să joace aici, cunoscînd foarte bine abilitatea cu care măsluieşte cărţile. Apoi, dacă va fi nevoie, îl voi forţa pe Alby să spună care este procentul din cîştigurile pe care vi le aduce. Şi, credeţi-mă, domnule director, dacă vreau ca Alby să vorbească, va vorbi. După aceasta, nu-mi va rămîne decît să închid clubul şi să-i supraveghez pe invitaţii dumneavoastră pînă la sosirea poliţiei. Gîndiţi-vă bine la tot ce v-am spus! Chinezul făcu un gest cu mîna şi încercă să zîmbească — Aţi cîştigat, domnule Cardby, spuse el. Va fi aşa cum doriţi dumneavoastră. — Credeţi-mă, este mai cuminte aşa. Acum, mai avem unul sau două lucruri de discutat înainte de a pleca. Trebuie să aflu cine este Dragonul. Directorul se dădu un pas înapoi ca şi cum ar fi fost lovit. — Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi, domnule Cardby. — înţelegeţi foarte bine. O să-mi spuneţi că nu vă cunoaşteţi patronul? Ascultaţi-mă bine: poate că eu nu am inteligenţa vie a orientalilor, dar ceva îmi spune că v-aţi angajat pe un drum care duce spre cimitir. — Mă ameninţaţi cu moartea, domnule Cardby? — Doamne fereşte; mă gîndesc că însuşi Dragonul o va face. — Şi de ce ar face-o? Pentru că sînt chinez? — Nu, deloc. Atîta doafl că a asasinat în seara asta pe cineva care era în combinaţie cu dumneata. Nu mă gîndesc nici o clipă că acest individ a fost suprimat "pentru motivul că era rus. Nici măcar nu sînt sigur că Serge Razler era într-adevăr rus; dar asta îl interesa prea puţin pe Dragon atunci cînd i-a tăiat

18

fîitul. Chinezul se clătină şi-şi trecu mina tremurîndă peste faţă. lira zguduit; impasivitatea orientală îl abandonase. — Este posibil? bîlbîi el. Razler este într-adevăr mort? — Da, e mort. Ce veţi face acum? Chinezul tremura din tot trupul. — Am să vă spun, domnule Cardby, făcu el cu o voce răguşită. Peste zece minute, voi părăsi această casă; mîine pleacă un vapor în direcţia Shanghai; mă voi 'afla printre pasageri. Nu vreau să-1 întîlnesc pe Dragon, căci asta ar însemna sfîrşitul meu. Deschizînd brusc uşa îl văzu pe portar cu urechea lipită de gaura cheii.

Capitolul trei

O VIZITĂ LA LIMEHOUSE

P o r t a r u l se strimbă cînd Mick îl prinse de braţ şi îl forţă să se ridice. încercă să se elibereze din această mină de fier, dar imediat fu nevoit să se declare învins. — Ce-i asta? întrebă Mick. Asculţi pe ia uşi? O faci pentru Dragon, nu-i aşa? — Lăsaţi-rnă. mă doare... — Nu-i decît începutul, băiatule! Unde f-aş putea găai pc patronul tău? — Nu ştiu, n-am auzit niciodată vorbindu-se despre Dragon. — Nu minţi! De ce trăgeai cu urechea? — Voiam să ştiu ce vă spunea directorul. — Dă-mi adresa si spune-mi numele tău. — Cu plăcere, n-am nimic de ascuns. Mă cheamă Rafe Seldon şi locuiesc pe Denby Street 45, Kennington. Cardby scrise îi! carneţelul lui numele şi adresa, în timp ce Seldon îşi freca braţul care il durea. — Aş vrea să dau un telefon. De unde? — Pe aici, spuse chinezul indieîndu-i o altă uşă. — Cît vorbesc la telefon stai lîngă mine, făcu Mick prinzîndu-1 de mînă pe portar. Ceru apartamentul din Cavendish Place. Mayne era încă acolo. — Aici Cardby, spuse. Vă vorbesc din South Moulton Street 15 şi aş vrea să-mi trimiteţi imediat pe cineva. Aţi putea? — Desigur. în cinci minute va fi acolo. Seldon părga nervos. Mick îl împinse în faţă şi intră în vestibul, unde îl aşteptau Laura Mason şi Alby. O luă pe tînără deoparte. — Am aranjat tot. Nu mai aveţi nimic de plătit şi cred că suma pierdută vă va fi rambursată. Acum, întorceţi-vă acasă şi nu vă mai duceţi prin tripouri cu primul venit care vă invită. Data viitoare s-ar putea să aveţi mai puţin noroc.

20

— Vă mulţumesc mult, domnule Cardby. Vă rog să-mi trimiteţi numărul dumneavoastră. — Vom pune la punct treaba asta altădată. La revedere. Laura îi strînse mîna cu căldură şi dispăru în noapte. Mick închise din nou uşa şi se întoarse spre Alby care tremura din toate încheieturile: — Poţi pleca şi tu, spuse, dar mai întîi vreau să-mi dai adresa. Va trebui să răspunzi la mai multe întrebări. Să-ţi intre bine în cap să nu încerci să faci joc dublu cu mine, fiindcă îi voi pune pe prietenii mei să te supravegheze. Trişorul îşi scrise adresa pe dosul unui plic pe care i-1 dădu lui Cardby cu un suspin de uşurare. Uşa se trînti cu putere în urma lui. — Acum pot pleca? întrebă chinezul. — O clipă, vă rog. Se auzi soneria de la intrare; Mick se duse să deschidă; văzu un tînăr în costum de sport. — Sînt detectivul Reed, spuse acesta, Sînteţi domnul Cardby? — Da, veniţi. Am aici doi indivizi pe care aş vrea să-i supravegheaţi. Iată adresa primului, duceţi-1 şi vedeţi dacă nu a minţit. Luaţi-1 şi pe chinez cu dumneavoastră. După ce veţi fi terminat cu primul, rămîneţi cu celălalt pînă cînd voi veni şi eu. Este posibil ca cineva să încerce să-1 atace pe chinez, de aceea nu-1 pierdeţi nici o clipă din vedere. — Este o misiune oficială, domnule Cardby? întrebă detectivul. — Da, îl voi preveni pe inspectorul Mayne că este vorba despre uciderea lui Razler. Şi acum voi doi ascultaţi: acest tînăr vă va- duce să vă plimbaţi un pic, aşa că n-aveţi de ce să vă neliniştiţi. Dacă mi-ai spus adevărul, Seldon, nu ai de ce să te temi; dacă m-ai minţit vei fi reţinut pînă Ia venirea mea. Cît despre dumneata, domnule chinez', vei fi mai în siguranţă acolo unde te trimit eu decît aici, aşa că ai putea să-mi mulţumeşti. încredinţează-1 Yard-ului, Reed. Acum, eu plec... Cardby îşi puse în fugă pălăria şi fularul şi alergă să prindă un taxi. Mai întîi s-a dus pe la birou. Orologiul suna miezul nopţii cînd ieşi din nou, după ce-şi schimbase costumul de seară cu un costum sport, un palton gros şi o pălărie cu borurile mari. Apoi luă din nou un taxi: — Să mă laşi la întretăierea dintre East India Dock Road cu Burdett Road, spuse el.

21

Şoferul îl privi cu un aer bănuitor scărpinîndu-se în cap. — E un traseu cam lung pentru ora asta. — Nu pretind că nu ai dreptate, amice. Ia zece şilingi ca să fii sigur că-ţi plătesc şi să mergem! Şoferul nu mai protestă şi porni în direcţia indicată. Aprinzîndu-şi o ţigară, Mick se aşeză comod pe pernele maşiniî; cîteva minute mai tîrziu, dormea profund. Dragonul nu-i zdruncinase nervii. Şoferii) îl trezi zgîlţîindu-1 de umăr. îşi frecă ochii, coborî din maşină, plăti încă cinci şilingi şi aşteptă să rămînă singur. Atunci o porni pe trotuarul pustiu şi se întoarse în Stainsby Road. Mergînd pe nişte străduţe încurcate, ajunse în Limehouse Cut. Privi în jur, îşi scoase lampa de buzunar şi lumină o trecere strimtă ia capătul căreia se afla o vilă mică de ţară. Bătu la uşă şi aşteptă: nici un zgomot nu se auzea din interior; bătu a doua oară. Pînă la urmă, se auziră nişte paşi, se trase un zăvor şi se ridică un lanţ. — Cine este? întrebă o voce. — Tu eşti, Day Chuang? — Da. De cte veniţi atît de tîrziu şi cine sînteţi? — Sînt Mick Cardby. Vreau să-1 văd pe Lou San; spune-i că am să-i comunic ceva. — îi voi spune, dar va fi inutil, căci nu vă va putea primi la această oră, domnule Cardby. O ceaţă rece se ridica dinspre docuri. Mick mergea înainte şi înapoi, strîngîndu-şi paltonul. Uşa se deschise din nou. — Intraţi, domnule Cardby. Stăpînul vă va primi. Tînărul îl urmă zîmbind pe credinciosul servitor: ştia bine că Lou San îl va primi. O porniră pe un culoar îngust, traversară o încăpere abia luminată şi mobilată sumar şi după un al doilea culoar se opriră în: faţa unei uşi vopsită în culori vii. — Poftiţi aici, spuse Day Chuang arătîndu-i uşa. Mick îşi lăsă capul în jos ca să poată intra, deschise o altă uşă şi se găsi într-o încăpere spaţioasă. Patru candelabre răspîndeau o lumină difuză; covoarele acopereau în parte parchetul strălucitor, pereţii erau împodobiţi cu tablouri sculptate cu fineţe. Lou San era întins pe un divan în mijlocul camerei. Era bătrîn şi descărnat;-trupul lui slăbit era iulăşurat într-un halat de casă din b.rocard Nu şi-a dat osie nea la nici măcar să întoarcă privirea la apropierea lui Mick; se instala doar mai confortabil şi atît.

22

Cardby traversă încăperea pînă ajunse în faţa acestui personaj straniu şi se aşeză pe un covor. — Tînărul meu prieten stă treaz pînă tîrziu, spuse chinezul. — Tînărul dumitale prieten este obligat să stea treaz pînă tîrziu, răspunse Mick. — Asta nu e bine pentru tineri. — Tinerilor li se pot întîmpla lucruri şi mai rele dacă nu stau treji pînă tîrziu, în noapte. Lou San, nu demult, mi-ai promis că dacă voi avea nevoie îmi vei veni în ajutor. Eşti într-adevăr un bărbat care îşi ţine promisiunea? — Da, aşa se spune. Chinezul înmuie, cu degetele lui fine, o buletă de opium în apă de trandafir pentru a-şi pregăti raţia nocturnă de kusamba. — Lou San, se spune că de la Limehouse Cut pînă la South West India Dock Pier, şi de la Shadwell pînă la Poplar, dumneata cunoşti multe din secretele pe care ceilalţi e bine să nu le ştie. Pentru acest motiv am venit acum la dumneata. — Am trăit patruzeci de ani în locurile pe care le-ai pomenit; nu este de mirare deci să fi cunoscut multe. — Cunoşti, din întîmplare, identitatea Dragonului? Lou San lăsă să cadă buleta de opium şi se clătină cu o anume nemulţumire pe divan. — Tînărul meu prieten, astea sînt lucruri despre care nu se vorbeşte, spuse el. — Am venit să-ţi cer concursul: am avut încredere în cuvîntul dumitale. Trebuie oare să plec cu ideea că el nu valorează mai mult decît norul de pe cer? Chinezul ridică mîna fină şi dădu din cap: — Nu m-aş fi gîndit vreodată că voi trăi atît de mult încît să-1 aud pe tînărul meu prieten adresîndu-mi cuvinte atît de aspre. Oare să mă cunoşti atît de puţin încît să uiţi că eu îmi respect promisiunile făcute? — Atunci de ce-ţi strici această reputaţie retrăgîndu-ţi promisiunea? Nu-i demn de dumneata, crede-mă! Lou San lăsă să-i scape un oftat adînc. — De ce ai nevoie de această informaţie referitoare la acela care îşi zice Dragonul? — Pentru că m-a ameninţat cu moartea. — în cazul acesta eşti pierdut. îmi pare tare rău, prietene, dar nu te pot ajuta cu nimic şi nu mai am nimic de adăugat. Cardby îşi muşcă buzele: erau ultimele cuvinte pe care se aştepta să le audă din gura venerabilului chinez. Lou San începu

23

să-şi folosească opiumul şi timp de cîteva secunde nimeni n-a mai scos o vorbă. — Lou San, reluă în sflrşit Mick, eu nu împărtăşesc teama pe care o manifeşti faţă de acest individ. Ştiu că singura şansă pe care o are ca să mă poată omori, e faptul că eu nu-1 cunosc, căci dacă l-aş cunoaşte, l-aş putea băga în puşcărie. Tot ce-ţi cer, este numele lui; îl ştii, cu siguranţă că-1 ştii! — Tînărul meu prieten, am trăit în pace atîta vreme încît mi-ar plăcea să mor liniştit. Nu ţin să fiu asasinat pentru a-mi întîlni strămoşii; prefer ca aceasta să se producă fără violenţă sau vărsare de sînge. Orice ţi-aş spune despre acest individ, ar însemna condamnarea mea sigură. Asta nu înseamnă că nu-mi ţin promisiunea faţă de dumneata, ci că nu vreau să se comită o nouă crimă. Este imposibil să nu apreciezi aceste cuvinte rezonabile pe care ţi le spune un bătrîn. — Dar de ce eşti atît de sigur de asasinarea mea? — Chiar dumneata mi-ai declarat că Dragonul a hotărît-o; dacă este aşa, soarta ţi-a fost iremediabil pecetluită. Ar fi deci prudent să-ţi pui ordine în treburile pămînteşti, tînărul meu prieten. Dragonul nu rosteşte aiurea astfel de cuvinte. Dealtfel ai spus chiar dumneata: nu glumeşte! — Crezi că ar exista vreun mijloc pentru a mă salva? Ai putea să mi-i sugerezi? — N-ar trebui să-mi pui astfel de întrebări insidioase, tînărul meu prieten. Pe altul decît dumneata l-aş fi putut sfătui să se salveze, dar ştiu că nu o vei face. Ai vrut doar să-mi întinzi o cursă, sperînd că, luat prin surprindere, am să-ţi răspund. Dar cînd este vorba de Dragon, eşti mereu cu ochii-n patru, căci te angajezi pe un drum care duce la moarte. — E chinez? — Nu-ţi voi spune absolut nimic, în afară de faptul că este prea puternic ca să-1 poţi învinge şi că organizaţia lui este prea tare pentru a o putea distruge. Aici, Ja Limehouse, unde a fost atîta linişte timp de douăzeci de ani, începe agitaţia şi, din nou, prevăd evenimente de care speram să nu mai aud vorbindu-se. — Fără îndoială că vrei să spui că Dragonul a aprins un foc care arde mocnit. — Dacă vrei, da. înseamnă că în jurul nostru dispar bărbaţi şi femei şi că nişte străini necunoscuţi le iau locurile. Aş putea să mai adaug şi altele, dar nu este bine să se vorbească despre aceste lucruri. Sînt obosit, aş vrea să-mi fumez ultima pipă de

24

kusamba înainte de culcare. Crezi că-i necesar să ne petrecem noaptea discutînd asemenea lucruri? — E absolut necesar să-ţi mai pun totuşi cîteva'întrebări chiar dacă nu vrei să-mi răspunzi. Cartierul general al Dragonului este la Limehouse sau în altă parte? — Prin părţile astea... poţi afla multe lucruri. — Mulţumesc. Care este genul lui de activitate? — Oricare. — Mulţumesc. Are oameni de încredere? — Da, mulţi. Dar sînt obosit şi aş vrea să fumez. — Bine, Lou San. Regret că nu vrei să mă ajuţi... Mick se ridică şi chinezul îi adresă cu mîna un salut de la revedere; apoi se întoarse cu spatele, şi-şi aprinse pipa de la lampa care ardea pe o noptieră lîngă el. Luînd drumul înapoi, Cardby era prost dispus. Nu se aştepta Ia un refuz din partea lui Lou San. Dacă un om de anvergura şi cu influenţa lui la Limehouse se temea să vorbească, asta dovedea că Dragonul era mai puternic ca niciodată. Cotind Guilford Street îl aştepta o surpriză: un taxi care mergea încet în direcţia East India Dock Road. Era nefiresc să întîlneşti o maşină prin acele locuri Ia o oră atît de tîrzie din noapte. Mick îi făcu semn cu mîna şi taxiul se opri. — Eşti liber? întrebă Cardby. — Tocmai voiam să mă întorc acasă, domnule, dar nu refuz niciodată o cursă. — Atunci, du-mă la Ludgate Circurs. Mick sări în maşina carc viră spre est. Tînărul îşi luă capul în mîini şi se cufundă în nişte gînduri nu tocmai plăcute: nu putea înţelege atitudinea lui Lou San. După cinci minute renunţa să se mai gîndească la astfel de lucruri: era prea- mult pentru acea noapte. Se uită pe geam aşteptînd să vadă Fenchurch Street, dar maşina mergea pe un drum îngust, care-i era total necunoscut. Cardby continua să privească, încercînd în zadar să se orienteze. Taxiul luă brusc două turnante. Mick, nemaiavînd răbdare, înjură şi bătu cu violenţă în geam: şoferul nici nu întoarse măcar capul şi-şi continuă liniştit drumul. Nerecunoscînd nici una din străzile pustii, Mick se încăpăţînă să bată în geam; şoferul nu-i dădu însă nici o atenţie. Tînărul puse mîna pe mînerul uşii şi trase cu sălbăticie; dar ambele portiere erau închise cu cheia! Se întoarse din nou spre geamul care-1 separa de şofer şi

25

încercă să-1 deschidă: era închis. Lovi cu pumnul, de mai multe ori, sticla geamului, dar fără rezultat: era incasabilă şi şoferul părea complet surd. Tînărul privi în toate părţile dar nu întrezări nici o posibilitate de salvare. între timp maşina continua să străbată nişte străzi complet necunoscute. Un viraj brusc şi Mick fu proiectat cu violenţă într-o parte. Cînd îşi reveni, în locul străzii parcurgeau o curte largă, pavată; cîţiva metri mai departe maşina se opri în faţa unui turn sinistru care părea să fie al unei uzine. Cardby îşi muşcă buzele şi aşteptă; nu dură mult. Cele două portiere fură deschise cu brutalitate; de fiecare parte se aflau cîte trei bărbaţi. în întuneric Mick putu să-şi dea seama că nu aveau mîinile goale. Unul dintre ei rîdea. Şoferul coborî şi se apropie de portieră: — îmi cer scuze pentru că nu am urmat traseul cerut de dumneavoastră, domnule Cardby, dar v-am condus pînă aici pentru a-1 întîlni pe Dragon. — Oh! dar este magnific! exclamă Mick.

Capitolul patru LADY MARIA

DAVERS

— C o b o r î ţ i şi veniţi după mine, ordonă unul dintre indivizi. Aţi vorbit destul! — Vin, spuse Mick. Se uită în jur şi constată că era supravegheat îndeaproape. Se întoarse spre portiera de lîngă el: şoferul şi cei trei indivizi formau un grad viu prin care ar fi trebuit să treacă. — încearcă să faci ceva şi-ţi vom arăta noi, spuse şeful bandei. Crezi că i-ar face plăcere doamnei Cardby? — Nu cred. Faceţi-mi puţin loc să cobor. — Mi se pare că am mai auzit povestea asta. Ştiu că eşti foarte abil şi eşti în stare să scapi din situaţiile cele mai grele, dar de data asta află că n-o să scapi. Dragonul te aşteaptă; şi, ca să ştii, lui nu-i prea plac întîlnirile astea, aşa că n-ar spune nimic dacă ai păţi ceva. — îi ador pe bărbaţii de lume! Stăpînul vostru ştie să combine admirabil primirile pentru plăcerea invitaţilor săi. Nu voi uita să-i mulţumesc dacă îl voi întîlni vreodată. — Linişteşte-te, o să-1 vezi. Din păcate eşti cel mai tînăr membru al firmei „Cardby & Fiul"; nu reprezinţi în ochii lui decît o piedică uşoară pe care o va îndepărta. — Ce remarcă! Cred că pînă la urmă o să mă speriaţi cu poveştile astea! Sînt obosit şi mi-e foame; v-aţi gîndit să-mi pregătiţi ceva ca să mă refac?. — Destul cu gluma! Coboară imediat! — Făceţi-mi totuşi puţin loc; nici nu-mi pot pune piciorul pe pămînt. — Coboară, îţi spun, dacă nu, eşti mort! Mick reflectă un moment. Apoi, înţelegînd că nu are nimic de cîştigat aşteptînd, se resemnâ. Imediat cei şase bărbaţi îl încadrară împingîndu-1 spre clădire. înăuntru totul era întunecat; Mick încercă să străpungă cu privirea întunericul în speranţa de a găsi o ieşire. Fu luat de braţe şi toţi începură să

27

urce o scară de piatră. Tînărul numără treptele; la a optsprezecea, ajunseră pe un palier îngust. Braţul îi era strîns cu putere şi paznicii lui îl împinseră pe un culoar. Cotiră de mai multe ori spre dreapta şi în sflrşit, se opriră. — în care celulă? întrebă şeful. — Nu mai e decît una singură, răspunse cel care-1 ţinea strîns de mînă pe Mick. Puneţi-1 în celula în care este femeia. Cred că nici ea, nici el, n-or să aibă nevoie în viitor de o altă cameră. Uşa din stînga. — Este o închisoare particulară? întrebă Mick. — Taci, mîrîi bărbatul care îl ţinea de braţ înfigîndu-şi cotul în coastele lui. Banda se opri în faţa unei uşi. Şeful întoarse cheia, deschise şi-1 împinse înăuntru. Cînd Mick se ridică în picioare, uşa şi fusese închisă cu cheia, apoi auzi trăgîndu-se un zăvor. Se uită în jur dar nu putu distinge nimic în întunericul complet din încăperea care părea să nu aibă ferestre. Trecînd la inspectarea locului, pipăind pereţii, îi ajunse la urechi un plînset înăbuşit ce venea din colţul opus. — Mai este cineva aici, cu mine? murmură el cu blîndeţe. • — Cine-i acolo? răspunse o voce slabă şi tremurîndă. — O femeie! Nu vă fie teamă, sîntem îmbarcaţi pe aceeaşi corabie. Presupun că Dragonul v-a înşfăcat aşa cum a făcut şi cu mine. Mă numesc Cardby, Mick Cardby. — Cum! Sînteţi Mick Cardby? 1 — Este o ameninţare sau un avertisment? Da, sînt Mick Cardby. Dar dumneavoastră cine sînteţi? — Mă numesc Maria Davers. Mă aflu aici de multe ore. — Cum, lady Maria Davers! Fiica lui... — Exact. A contelui de Myne. Dar dumneavoastră ce faceţi aici? Aţi venit ca să mă luaţi acasă? Am sperat atîta să apară cineva care să mă ajute! Mick se sprijini de perete şi zîmbi. — Din păcate, nu cred să vă pot ajuta. Şi eu mă tot întreb dacă va veni cineva în ajutorul meu, dar cum nimeni dintre rude sau prieteni nu ştiu unde mă aflu, consider că şansele de a scăpa sînt nule. Cum aţi ajuns aici? — Oh! foarte simplu. Mă dusesem să fac o vizită la Spitalul de Est. în momentul în care ieşeam, şoferul unei maşini care staţiona în faţa uşii îmi spuse că unul dintre directorii spitalului ar dori să vizitez cartierele aflate sub controlul lui. M-am gîndit

28

că ar fi nepoliticos şi meschin din partea mea să refuz. M-am urcat deci în maşină şi... iată-mă aici. Din nefericire, atît cît pot judeca, mă aflu în acest loc cam de mult. Pentru început gluma nu mi s-a părut prea proastă, dar acum m-am săturat şi aş vrea să plec ca să pot mînca şi schimba hainele. Ce vom face? — De ce vă ţin aici? V-au spus? — Nu. Mi-au adus doar cîteva sanvişuri subţiri şi mi-au spus ca voi afla în curînd ce urmează să-mi spună. — Asta miroase a şantaj; v-au răpit ca să le daţi bani. Vă vor elibera atunci cînd tatăl dumneavoastră va fi plătit răscumpărarea pe care au cerut-o. In locul dumneavoastră nu m-aş nelinişti prea tare. — Dar pe dumneavoastră ce v-a adus aici, domnule Cardby? Nu mi-aş fi putut imagina vreodată că frecventaţi astfel de locuri; nu, n-aş fi crezul. — Nici eu, pînă în clipa de faţă! Am fost luat, răpit, furat, spuneţi-i cum vreţi. Asta-i tot ce ştiu. — Dar ce au cu dumneavoastră? — Nu cine ştie ce. în cazul dumneavoastră au nevoie de bani. Iu cazul meu, e vorba de mult mai puţin. Individul care v-a răpit este cunoscut sub numele de Dragonul. Atîta timp cît veţi fi în viaţă pentru el însemnaţi bani; în ziua în care veţi fi moartă, nu veţi mai valora nimic; asta înseamnă că vă vor lăsa să trăiţi. Eu, dimpotrivă, atîta timp cît exist, îi împiedic să acţioneze în voie, pe cînd dacă aş fi mort, ar putea lucra liniştit. Aşa că s-a hotărît să mă trimită pe lumea cealaltă. S-au glndit probabil că pot să dispar aici la fel de bine ca în oricare altă parte, cred că rn-au închis împreună cu dumneavoastră pentru a-mi îndulci ultimele clipe ale vieţii... — Glumiţi, domnule Cardby! spuse tînăra. — Spuneţi-mi Mick. Nu glumesc, vorbesc foarte serios. în orice caz vă spun cu siguranţă că Dragonul nu glumeşte niciodată. — Dar nu poate omorî oamenii aşa, în inima Londrei! — Nu? Să ştiţi că-1 cred în stare să omoare, fără a putea fi prins, chiar şi o vedetă de la Hollywood care joacă pe scenă. Dar mai bine să ne gîndim cum să ne salvăm de aici. Aţi inspectat locurile? — Nu, Mick. Nu se vede nimic nici ziua. — Zău? în acest caz, refuz să stau aici şi să aştept ca un animal ca monstrul acela din Grand-Guignol să vină şi să mă execute. Am să încerc să fac ceva...

29

După cinci minute, Cardby se opri: cercetările sale nu duseseră la nici un rezultat. — Mi se pare că cel puţin... O lovitură dată în uşă îl întrerupse. — Cine e? întrebă el. — Un mesaj pentru tine, Cardby. Dragonul te informează că va veni să te vadă în dimineaţa asta pe la cinci şi jumătate şi că pînă atunci poţi să foloseşti timpul care ţi-a mai rămas de trăit meditînd la crimele pe care le-ăi făcut. — Cînd te vei întoarce la el, te rog să-i spui că dacă vreodată îi voi acorda acest răgaz, va însemna că nimeni pe lumea asta n-o să-1 mai vadă. — în zori n-o să mai vorbeşti aşa, domnule Cardby! — Crezi? Se prea poate ca nici dumneata să nu mai poţi vorbi astfel prea mult timp, atunci cînd Dragonul îţi va oferi recompensa pe care o acordă servitorilor săi credincioşi. Evident, nişte oameni curajoşi, ca dumneata, nu se opresc la asemenea fleacuri, dar nu mă,, pot abţine să nu mă gîndesc că Serge Razler a fost unul dintre fidelii lui servitori. Se pare însă că acest lucru n-a contat prea mult pentru că a fost omorît. Dacă eu am să dispar, află că şi dumneata mă vei urma imediat, dragul meu. La revedere şi odihneşte-te liniştit. II auzi pe individ cum pleacă înjurînd. — A vorbit serios? întrebă Maria. — Presupun, dar de ce să ne neliniştim pentru astfel de treburi trecătoare? Un frison o scutură pe tînăra femeie căreia începură să-i clănţănească dinţii. — Pozezi, Mick, sau eşti într-adevăr atît de calm? — Cred că puţin din amîndouă. Un lucru e însă sigur, Maria: cînd vor intra executorii mei, vreau ca tu să te lipeşti de perete, lîngă uşă. Refuz să mă las dus la execuţie ca un miel la tăiere, dar nu vreau ca tu să-ţi rişti viaţa în învălmăşeală, căci va fi o adevărată învălmăşeală. în astfel de cazuri necombatanţii primesc loviturile cele mai urîte. Amiriteşte-ţi de ceea ce-ţi spun şi încearcă să te faci una cu peretele. — Ce-ar putea să mi se întîmple, Mick? — N-aş putea să-şi spun: dacă reuşeşti să scapi, caută-1 pe latal meu şi povesteşte-i cele întîmplate. Cred că dacă mă vor suprima, tatăl meu va fi mai decis să-1 urmărească pe Dragon decît dacă ar fi fost angajat de tatăl tău, de exemplu. E omeneşte, nu?

30

— încă nu te-au omorît, Mick! — Oh, nu, nu încă. La ora actuală ceea ce mă preocupă e golul din stomac. Nu din cauza emoţiei, ci doar de foame. — Nu înţeleg cum poţi să te gîndeşti să mănînci cînd urmează să fii omorît peste cîteva ore! — Iar eu nu-mi închipui cum poţi uita de foame. Mick îşi luă paltonul şi căută prin toate buzunarele. — Ce cauţi? întrebă tînăra. — Caut să văd dacă nu am cumva vreo unealtă oarecare pe care s-o folosesc în locul pumnilor, dar cred că nu am nimic. Am găsit un pachet de ţigări, o cutie de chibrituri, cîteva scrisori şi două batiste. Ce s e ' poate face cu toate astea, Maria? — N-am idee, nu m-am bătut niciodată în .viaţa mea decît cu perne cînd eram la şcoală. Fă lumină-cu chibriturile şi inspectează închisoarea noastră. — Am înţeles. Numai că beţele de chibrit nu vor ţine, doar dacă nu-mi cade în mînă ceva mai consistent. Scăpără un chibrit şi abia dacă izbuti s-o privească mai bine pe tovarăşa lui de necazuri. Ochii Măriei erau foarte albaştri şi uşor depărtaţi; nasul puţin în vînt; gura fermă şi frumos conturată; buclele aurii îi cădeau pe umeri şi pe spate. Purta o pălăriuţă din fetru şi un impermeabil. — Credeam că vrei să inspectezi odaia, făcu ea cu un aer maliţios. Mick tuşi şi aprinse încă un chibrit. De data aceasta îl ţinu deasupra capului. Camera era mult mai mică decît credea el; pînze de păianjen, suspendate pe la colţuri, străluceau în lumina tremurătoare. Al treilea chibrit îi dădu posibilitatea tînărului să se uite în jos: scîndurile erau acoperite de praf, pereţii aveau igrasie, umezeala se prelingea peste var. Cardby căută o ieşire: -în afară de uşa pe care intrase nu exista nimic altceva decît o mică ferestruică plasată în plafon. Cum aceasta era cam la şase metri înălţime, Mick nu-i dădu nici o atenţie. Maria privi de jur împrejur şi se înfioră la vederea unui şobolan mare care mergea cu paşi mărunţi pe podea şi care dispăru imediat într-o gaură. — Este un loc destul de plăcut, nu-i aşa? remarcă Mick. — îngrozitor! Sînt mulţumită că nu l-am văzut la fel de bine cît am fost singură. Ai descoperit ceva? — Nimic altceva decît pînze de păianjen şi praf. Nu cred să ne folosească la ceva. — Ce vei face, Mick?

31

— Am să aştept pînă cînd voi afla ce vor de la mine. Nu văd nici o modalitate pentru a ieşi de aici. Mă gîndesc să aştept pînă cînd vor deschide această uşă şi atunci voi încerca să fug. Nu trebuie să-ţi faci griji în privinţa mea, Maria, nu foloseşte la nimic. — Chiar crezi că te vor omorî? — în orice caz vor încerca. — Dumnezeule! Nu pot face aşa ceva? — Prietenul nostru, Dragonul, nu are nimic de pierdut; nu voi fi eu primul pe care să-1 fi ajutat să treacă într-o altă lume mai bună şi pentru toate crimele comise, nu va putea fi spînzurat decît o dată. Cînd vei pleca de aici, nu uita să-1 avertizezi pe tatăl meu. — Dar dacă nu voi ieşi nici eu de aici? — Tu ai să ieşi. Dragonul nu-i omoară pe aceia care îi pot fi de folos vii. Din momentul în care tatăl tău se va supune instrucţiunilor ce-i vor fi date, te vor elibera. — Presupun că spui toate astea ca să mă împiedici să ţip, Mick. Mi-e frică, mi-e groaznic de frică! Aş putea face ceva ca să te ajut? — Absolut nimic. Sînt mîhnit Că nu te pot scoate din carcera asta. Dar fii sigură că, dacă reuşesc să mă salvez, mă voi întoarce să te caut înainte ca ei să te ducă în altă parte. — Mulţumesc, zise tînăra cu o voce nesigură. Mick înţelese că fata se lupta să nu plîngă. Tăcură amîndoi. Timpul trecea şi doar ghearele şobolanului mergînd pe duşumea tulburau liniştea. — Aş fi vrut să ştiu unde se găseşte această casă, începu Mick. Dacă măcar aş fi avut prevederea să mă uit pe geam pe cînd eram în maşină... Se opri şi ascultă: se apropiau nişte paşi. O cheie scîrţîi în broască. Maria îl prinse pe Mick de mînă: tremura din tot corpul. — Dă-te înapoi, Cardby! strigă o voce de afară. Am venit să te luăm ca să-1 vezi pe Dragon! Sîntem patru şi toţi înarmaţi: dacă încerci ceva, tragem! Cardby o împinse pe Maria şi aşteptă. Uşa se deschise cu mare prudenţă.

Capitolul cinci UN PROCES FĂRA APĂRARE

O dungă de lumină apăru în deschizătura uşi'i. Mick o privi pe tînăra fată: era înţepenită lîngă perete, ca şi hipnotizată, cu ochii fixaţi pe uşa care continua să se deschidă încet. Mick îşi înfundă bine pălăria pe cap pentru a-şi proteja ochii de lumină. Deodată uşa fu izbită cu putere de perete şi Cardby primi în plină figură lumina orbitoare a trei lanterne puternice. — Rămîi pe loc! ordonă aceeaşi voce. O singură mişcare şi eşti mort! Şi ca să-1 convingă pe Mick că nu se jucau cu vorbele, indivizii îşi arătară armele strălucind în lumina lanternelor. Doi dintre ei intrară în încăpere şi-1 încadrară pe Mick, cu armele îndreptate spre el. Un al treilea se postă în spate, în timp ce al patrulea păzea ieşirea. Nu lăsau nimic la voia întîmplării. Şeful lor se apropie de Mick, aproape să-1 atingă, "dar tînărul, impasibil, cu privirea hotărîtă şi cu umerii traşi înapoi, rămase imobil* ca o statuie. — Cardby, spuse individul, ai căşunat multe neplăceri multor oameni; ai fost destul de naiv crezînd că ai putea să te amesteci şi în treburile noastre. Te-ai înşelat. A sosit ceasul să nu mai deranjezi pe nimeni. — în cazul ăsta, replică Mick, nu-mi rămîne decît să vă mulţumesc pentru primirea încîntătoare şi să vă exprim admiraţia mea pentru modul în care vă trataţi invitaţii. — Nu ne sfida! Vrei să ne faci să credem că nu-ţi este frică! — Mi-ar fi greu să vă conving de contrariu. Apropo, înainte de a pleca, n-aţi putea sâ-i oferiţi un scaun acestei tinere? Prefer să cred că aţi uitat pur şi simplu şi nu că aţi fi lipsiţi de politeţe. — N-avem ce face cu sfaturile tale! — Nu păreţi a fi nişte gentlemani. Şi nu înţeleg de ce aţi venit toţi patru şi pe deasupra şi înarmaţi. N-am observat vreo altă persoană periculoasă în această încăpere în afară de miiie.

33

— Glumele tale n-or să te ajute 'cu nimic, ^Cardby. Ştii ce mi-ar plăcea să fac cu tine? — Iar eu ştiu că n-aţi îndrăzni să lăsaţi armele ca să aflaţi ce pot păţi nişte fricoşi ca voi, dacă n-aţi avea pistoale pentru a vă apăra! — Ai vorbit destul, Cardby! Poate vrei să te dobor ca pe un cîine! Hai, la drum! Şi nu uita că sîntem doi în faţa ta şi doi în spate! — Nu cred că mă veţi lăsa să uit asta! Adio, Maria! — Nu spune „adio", Mick, ci la revedere şi pe curînd. — Acest „pe curînd" riscă să se facă aşteptat cam mult, o 1 ironiză tipul care era lîngă Cardby. — N-am murit încă, dragul meu, replică Mick. Indivizii se grupară în jurul tînărului, cu pistoalele îndreptate spre el, şi cortegiul porni. — îţi mulţumesc că m-ai îmbărbătat, Mick, strigă Maria. — Am fost fericit să te cunosc, murmură tînărul. — Decît să-i tot faci curte acestei femei, mai bine dă-i drumul, mîrîi unul dintre însoţitori. Cardby ieşi fără să mai spună ceva. Nu se auzea nici' un zgomot, în afara paşilor monotoni ai celor cinci bărbaţi. Mick vru să ridice o mînă ca să-şi descheie haina la gît, dar fu imediat oprit: — Mîna jos, ordonă unul dintre gardieni, te cunoaştem bine, nu-ţi merge cu noi! Continuară drumul în linişte; aerul era umed şi rece. Intrară într-un culoar îngust la capătul căruia coborîră trei trepte şi se opriră în faţa unei uşi. Unul dintre indivizi scoase o cheie şi deschise, apoi îl împinse pe Mick înăuntru. După o clipă de ezitare, prizonierul se supuse. Cînd era cazul, el recunoştea o înfrîngere, fiind în acelaşi timp sigur că nu era definitivă; pentru moment, se străduia să se calmeze aşteptînd clipa decisivă. Cum a intrat, uşa s-a închis şi gardienii au luminat încăperea cu lanternele lor. Era o cameră mai mare decît prima, dar cu nimic mai confortabilă. Fereastra era închisă de un oblon; în mijloc era o masă solidă din lemn alb cu şase scaune împrejur. Unul dintre gardieni îi făcu semn lui Mick să se aşeze, indicîndu-i un scaun: — Stai aici şi aşteaptă, ordonă el. Cardby ridică resemnat din umeri şi se aşeză. Imediat unul dintre indivizi se postă în spatele lui, iar ceilalţi trei în faţă.

34

— Cînd voi avea onoarea să-1 văd pe amfitrion? întrebă Mick. — N-aş fi crezut că eşti atît de nerăbdător să-1 vezi, observă sarcastic unul dintre gardieni. — De ce nu? Pe cînd eram mic mi s-au spus multe poveşti cu dragoni, dar n-am întîlnit niciodată vreunul. Va fi ceva cu totul nou pentru mine şi asta mă face să fiu nerăbdător. — Va fi aici peste cîteva minute. Stai liniştit şi aşteaptă. — Asta şi fac. Pot fuma? — Nu. Pune mîinile pe masă, nu vreau să te văd cotrobăind prin buzunare. Mick ridică încet capul să-i vadă mai bine pe paznicii săi. Fiecare dintre ei era luminat de lanterna vecinului, şi totuşi, nu putu distinge mare lucru,, căci toţi erau înfăşuraţi în pelerine cu glugă şi aveau feţele acoperite de măşti prin care nu se vedeau decît ochii. îşi luaseră toate măsurile de precauţie! — Nu spera să mă recunoşti, spuse Unul dintre ei, căci n-o să mai vezi pe nimeni niciodată, cel puţin pe lumea asta. — Poate că aveţi dreptate, aprobă Mick. — Gura! spuse altul. Paşi înăbuşiţi se auzeau pe culoar. Bărbaţii se întoarseră spre intrare şi Mick le urmări privirile. Paşii se opriră; totuşi Cardby nu putu distinge decît o siluetă ce se profila în cadrul uşii întredeschise, protejată cu grijă de întuneric. — Iată-1 deci pe Michael Cardby redus la tăcere, spuse fantoma de lîngă uşă. Ar fi trebuit să-ţi închipui că lucrurile se vor sfîrşi astfel. Acum cînd vezi moartea cu ochii, mă întreb dacă ai acelaşi curaj despre care s-a vorbit atît de mult. Poţi avea pretenţia că eşti curajos, Cardby, dar eu sînt sigur că în clipa asta ai prefera să fii un simplu notar sau un băiat de prăvălie. Vocea era gravă şi găunoasă. Părea puţin forţată, dar din ea răzbătea o reală ameninţare, mai înspăimîntătoare decît cuvintele rostite. — Cel puţin, pot să mor liniştit ştiind că nu m-am ruşinat niciodată de numele meu, remarcă tînărul Cardby; nu am avut nevoie să mă ascund în dosul vreunui pseudonim luat din cărţile de poveşti. Nici un bărbat, chiar şi ucigaş de-ar fi, n-ar trebui să se ruşineze cu numele pe care îl poartă. — Eu mă consider o persoană deosebită, Michael Cardby. — Sînt fericit de a fi de aceeaşi părere, slavă Domnului! Dacă ar fi mulţi ca tine, nici n-ar merita să mai trăieşti. Sigur că

35

n-am o părere grozavă despre asasinii vulgari, despre şantajişti, despre hoţi, clar un tip de calibrul tău este mult mai rău decît toţi cei amintiţi la un lpc. Omul din umbră tresări, Mick strînse din dinţi, aşteptîndu-se la ceea ce i se părea inevitabil, dar nu se produse nimic. Vocea reluă, cu un ton şi mai bîînd, fâchid şi mai clară ameninţarea pe care o transmitea. —' Cardby, nici un om nu s-a putut aşeza de-a curmezişul în calea mea fără să plătească pentru asta cu viaţa. Au trecut luni de zile de cînd mă aşteptam să te văd amesteeîndu-te în treburile mele. Ştiam că nu vei putea sta liniştit şi că într-o zi îţi vei semna condamnarea la moarte. Şi iată că ziua aceasta a sosit; mi-ai cauzat multe neplăceri, m-ai obligat chiar să comit şi o crimă. N-o face pe miratul: mărturisesc că eu l-am omorît pe Serge Razler. Am făcut-o pentru că ştiam cît valorează; ştiam că dacă l-ai fi luat la întrebări, ar fi putut spune mai mult decît. era cazul. De fiecare dată cînd un jucător pierdea o sumă mare de bani în tripoul meu din South Moulton Street, îl urmăream pînă la plata completă a sumei datorate. Dacă clienta voastră, Laura Mason, n-ar fi povestit la atîta lume că va apela la firma voastră, Serge Razler ar fi putut trăi. De fapt această tînără este asasina, cu toate că eu sînt acela care a acţionat. Unul dintre oamenii mei te-a urmărit de la plecarea din birou pînă în momentul cînd ai luat taxiul spre Limehouse. Ştiu că te-ai dus să-1 vezi pe Lou San. Cînd am aflat că .te îndrepţi într-acolo am înţeles imediat ce vrei; aşa că am aranjat ca traseul de întoarcere să nu te coste nimic cum n-o să te coste nici pentru călătoria pe care urmează s-o faci! Dragonul tăcu. Tăcerea lui era plină de primejdii. Mick privi în jur şi nu văzu altceva decît pistoalele îndreptate spre inima lui. îşi umezi buzele uscate. — Dar n-o să mori imediat, Cardby, continuă umbra. Ai muncit atît de mult pînă acum, încît consider că puţină muncă în plus n-o să-ţi strice: vei muri după ce vei termina ce ai de făcut. Modul în care te voi omorî va depinde în întregime de succesul pe care îl vei avea în executarea pedepsei pe care urmează să ţi-o dau. în unele cazuri, eu organizez trecerea din această viaţă în cealaltă într-un mod mai puţin confortabil; în alte cazuri sînt un suflet caritabil şi termin repede cu ajutorul unui glonte. Te las să alegi: nu depinde decît de tine. Mick se uită spre uşă zîmbind:

36

— Eşti plin de atenţii delicate, îl ironiza ei. N-ai cumva clin întîmplare şi alte plăceri de oferit invitaţilor tăi? — Am atît de multe încît îţi pot face un întreg program. Dar să ne întoarcem la treburile noastre: nu vreau să te fac să pierzi timpul şi, la rîndul meu, eu însumi sînt foarte ocupat. — Ah! adevărat! Te aşteaptă asistenţii, uitasem. — N-am să iau în seamă această stupiditate. Iată despre ce-i vorba, Cardby. Mă gîndesc că dacă te îndepărtez din calea mea, nu voi fi îndeplinit decît o parte din sarcina ce o am, căci voi sînteţi doi asociaţi la firmă: tatăl tău şi tu. Mi-e teamă că dacă mă debarasez doar de tine, celălalt să nu continue activitatea şi să-mi caute gîiceavâ. Eşti de acord cu mine? — Intuiţia nu te înşeală. Tatăl meu, ca oricare alt om cumsecade, se va crede obligat în numele societăţii, să-ţi pună mîna in gît. Nu pot decît sâ-i doresc să reuşească. — Speranţa ta e zadarnică, băiete! Mi-ar fi uşor să-ţi răpesc tatăl, aşa cum te-am răpit şi pe tine. Numai că, asta ar necesita unele pregătiri iar eu încerc întotdeauna pe cît posibil, să evit astfel de griji, lată deci care este propunerea mea: în camera de alături se află un telefon, un telefon există şi în biroui tău. Cred că tatăl tău se află acolo; aş vrea să-1 suni pentru a-1 ruga să vină să te întîlnească într-un loc pe care-1 voi hotărî eu. De rest mă ocup personal. Mick rămase sprijinit cu coatele pe masă, cu pumnii strînşi: — Cred că trebuie să fii complet nebun ca să-mi vorbeşti astfel, spuse Mick printre dinţi. ' — Aşteaptă, Cardby, n-am terminat încă; vreau să tratez, ca să mă exprim aşa, „legal" această afacere. Dacă acceptaţi oferta mea, te voi ucide cu un glonte, moartea este rapidă; nu ruşinos, ba chiar aş spune că foarte uman faţă de ceea ce meriţi, căci vezi, ceea ce ţi-aş dori eu ar fi una din acele torturi ale Inchiziţiei; dar să trecem peste asta. Dacă refuzi, am să aleg, ca să scap de tine, una din următoarele trei variante: sau să te spînzur de tavan cu capul în jos şi, se spune că, în acest caz, moartea este deosebit de lentă şi de dureroasă; sau să-ţi îmbib hainele cu benzină şi să aprind la cîţiva metri de tine o dîră din acest lichid pentru a avea posibilitatea să urmăreşti cu ochii tăi cum se apropie moartea. Nu cred să ţi se pară prea plăcut. Sau, în ultimul caz, să te oblig să înghiţi stricnină. Acum trebuie să te hotărăşti: o moarte aproape fără nici o durere şi imediată sau o lungă şi crudă agonie. Alege. Ei, care este răspunsul?

37

— E foarte simplu, domnule Dragon: du-te dracului! Vei grăbi astfel cursul normal al lucrurilor, căci eşti un ticălos, un suflet mîrşav şi pînă şi aerul devine de nerespirat în prezenţa ta. Alege oricare dintre mijloacele propuse; pînă cînd vei termina cu mine, nu mă vei putea împiedica să fiu ceea ce tu n-o să fii niciodată, adică un om! Mick auzi respiraţia agitată a gardienilor împietriţi în spatele lui. — Cît de aprigi sînteţi voi, tinerii, continuă Dragonul; dar nu vreau să fiu nedrept cu tine. Treaba e atît de serioasă încît vreau să-ţi dau posibilitatea să te hotărăşti în linişte. Vei fi condus din nou în camera în care ai stat înainte de a fi adus aici; îţi acord o jumătate de oră pentru a te gîndi bine. După aceea vei reveni aici. Dacă accepţi propunerea mea, îţi voi pune la îndemînă telefonul şi după ce discuţia se va încheia, eu te voi ucide cu mîna mea. Dar dacă persişti în refuzul tău, voi alege -unul din procedeele despre care ţi-am vorbit. Atît am avut de spus! înainte ca Mick să fi avut timp să-i răspundă, silueta înfricoşătoare dispăruse; nu se mai auzea decît alunecarea hoţească a paşilor care se îndepărtau pe culoar. ' — Haide! ordonă unul dintre gardieni cu o voce ameninţătoare. O jumătate de oră trece repede, n-ai nici un minut de pierdut.

Capitolul şase EVADAREA

Cortegiul porni în linişte. Mick simţea picături de sudoare rece căzîndu-i de pe frunte. Acela care a avut curajul să-1 omoare pe Serge Razler nu glumea niciodată. Dragonul îşi ţinea promisiunile; ameninţările lui nu erau vorbe goale. Un gardian deschise uşa şi îl împinse pe Cardby înăuntru. Maria Davers se apropie în grabă. — Întîlnirea amanţilor! spuse un individ rîzînd cu hohote în timp ce închidea uşa. — Ce s-a întîmplat, Mick? întrebă tînăra. Au decis să te lase să pleci? — Nu chiar, draga mea, răspunse Mick; au decis doar că aş fi prea tînăr ca să mor, aşa că mi-au mai oferit o jumătate de oră. După aceasta amfitrionul nostru mă va folosi pentru experienţele lui, căci are intenţia să scrie o carte despre diferitele forme de moarte violentă şi crede că i-aş putea servi drept cobai. A venit cineva să te vadă în lipsa mea? — Nu. Şi aproape că mi-ar fi plăcut să vină, pentru că nimic nu e mai râu decît aşteptarea. Chiar trebuie să cred ce mi-ai spus, Mick? Sau încerci să mă sperii, ca şi cum m-aş mai putea speria mai mult decît atît... — Nu te nelinişti, Maria; pînă la urmă lucrurile se vor aranja! De cînd eşti aici, ţi-au adus ceva de mîncare sau de băut? — Nu, dar nu contează, căci nu m-aş atinge de nimic; mi-e tare frică. Chiar nu mai e nimic de făcut, Mick? — Păcat că .nu sîntem patru, am putea juca bridge. — Fii mai serios! Nu găseşti nici un mijloc de a fugi de aici? Sîntem condamnaţi să rămînem în această închisoare? — Dacă aş avea o scară, am putea încerca să ieşim pe ferestruica din plafon, dar n-am. Aş putea dinamita uşa, dar nu port dinamită asupra mea. E foarte complicat!

39

— Vorbeşti ca şi cum puţin ţi-ar păsa de moarte! Iartă-mă, Mick, mă tem că te supăr! De fapt, tu eşti în primejdie, nu eu. Scuză-mă! — Nu ai de ce să te scuzi, sînt obişnuit cu situaţiile grele, iar tu nu eşti. Sper ca asta să fie prima şi ultima ta experienţă. Nu auzi nimic? — Parcă undeva bate cineva. — Aşa mi s-a părut şi mie. Fă înconjurul camerei pe vîrful picioarelor şi încearcă să situezi acest zgomot; pare că vine de aproape, nu-i aşa? Cei doi înconjurară camera. — Curios, spuse Mick încet; în orice loc te-ai afla, zgomotul vine din aceeaşi parte. Ia să fim mai atenţi! Maria descoperi prima realitatea. Foarte emoţionată, îl prinse pe Mick de mînă, arătîndu-i plafonul. — Zgomotul vine de pe fereastra aceea, prietene, murmură ea. Cardby îşi înălţă capul; cineva bătea în geamul ferestruicii din tavan. Privi mai cu atenţie, încercînd să străbată întunericul. — Maria, văd o umbră prin fereastră. E cineva pe acoperiş. Aşteaptă puţin... îşi scoase pachetul de ţigări şi îl aruncă în geam. Imediat i se răspunse printr-o lovitură mai sigură şi mai puternică. — Cine dracu poate fi? mormăi Mick. Nu ştie nimeni că mă aflu aici. E păcat că noi nu putem face nimic dacă cineva vrea să ne elibereze. Stai! mi se pare că vrea să scoată cadrul ferestrei. Maria şi Mick, ca şi cum ar fi vrut să dea o mînă de ajutor, erau cu privirea aţintită asupra lucarnei. Brusc fereastra se deschise, dar se închise la loc imediat. Ceva căzu jos în cameră lovindu-1 pe Mick la umăr. Scoase un oftat şi apucă obiectul. — Domnul fie lăudat! Este o scară de frînghie. înainte ca tînăra să fi putut scoate o vorbă, un alt obiect căzu la picioarele lui Mick: se aplecă repede, şi mîna i se fixă pe crosa unui pistol. Niciodată parcă nu trăise cu atîta intensitate senzaţia de siguranţă pe care i-o producea posesia acelei arme. — Caţără-te pe scară cît poţi de repede, îi spuse fetei. îţi voi acoperi retragerea. Grăbeşte-te! Fiecare secundă contează. — Urcă tu primul, Mick. Nu pe mine vor să mă omoare. — Caţără-te repede şi nu mai discuta! Fără să mai protesteze, Maria începu ascensiunea; nu-şi imaginase c-ar putea fi atît de greu. în acest timp, Mick stătea la

40

pîndă, cu pistolul îndreptat spre uşă. I se părea că Maria nu va ajunge niciodată la capătul drumului. Ascultă cu atenţie şl i se păru că aude paşi îndreptîndu-se spre camera lor. Nu putea vedea cît era ora, dar avu impresia că trecuse foarte mult timp. întoarse privirea spre plafon. Maria tocmai ajunsese sus şi încăleca fereastra pentru a ieşi pe acoperiş. Fără să mai piardă o secundă, Mick apucă scara şi se aruncă pe treapta a treia. Se opri o clipă ascultînd din nou, gata să pună mîna pe pistol. Dar era linişte şi cît ai bate din palme ajunse pe acoperiş. Maria era întinsă lîngă deschiderea ferestrei; lîngă ea se afla un bărbat căruia Mick nu-i putea distinge chipul. — Urmaţi-mă, făcu precipitat necunoscutul. Şi fără să mai aştepte vreun răspuns, începu să alunece de-a lungul acoperişului. Maria îl Urmă iar Mick închidea şiriul. Mijea de ziuă; dincolo de o bandă ca de purpură, norii negri acopereau cerul. Vîntul era aspru şi acoperişul fusese udat de o ploaie recentă. — Streaşina! indică ghidul. Şi se lăsă să alunece pînă ce putu sta în picioare, apoi dispăru. — Fă la fel, şopti Mick, dar ţine-te bine cu ambii genunchi şi cu mîinile de burlan. Repede, Maria! Nu putea vedea în întuneric paloarea de pe faţa fetei, nici teama pe care o exprimau ochii ei. Se lăsă să alunece de pe acoperiş fără ezitare. — Fii prudentă, repetă Cardby. Nu da drumul mîinii pînă ce nu eşti sigură de tine. Hai! Ea îi zîmbi şi dispăru. Mick se asigură că ajunsese cu bine jos înainte de a coborî şi el. Ghidul îi aştepta într-o curte pavată. Tinerii se regăsiră şi toţi trei se adăpostiră lîngă perete. — Don'şoara poate înota? întrebă ghidul. — Da, pot. Cardby începea să înţeleagă: salvatorul lor era un chinez! — înotaţi? îl întrebă el pe Mick. — Da, de ce? — Eu nu ştiu înot, dumnevoastră duceţi pe mine. — Unde vrei să te duc? — Dincolo de Regent Canal. — Arată-mi unde este canalul acesta, şi îţi promit să te duc pînă la New York. Repede, peste un minut vor veni să mă caute. Chinezul traversă curtea şi se opri la piciorul unui zid de aproape cincisprezece metri înălţime. Mick se strîmbă, sarcina

41

nu era prea uşoară, dar 'ghidul părea că nu-şi face probleme. Porni* de-a lungul zidului orientîndu-se cu mîna. Deodată se opri, scoase o cheie din buzunar şi deschise o portiţă secretă. Un vînt rece îi învălui pe toţr şi Maria se strînse lîngă Mick tremurînd. Erau pe malul canalului. — Poţi să-1 traversezi înotînd Măria? întrebă Mick. — Fără probleme, dar nu vrei să porneşti tu primul? Brr! Apa e rece şi murdară. — Nu-i nimic. Imediat vom fi pe malul celălalt. Ghidul îi aştepta pe malul apei. Se lumina de ziuă şi norii se ridicau. Se distingeau bărcile legate de-a lungul cheiului şi macaralele enorme cu braţele ridicate spre cer. — Ce se va întîmpla cînd vom ajunge pe malul celălalt? întrebă Mick. — Eu arăt vouă, răspunse chinezul. — Sînteţi gata de plecare? — Da. Don'şoara ar trebui să plece prima. — Vom înota strîns uniţi, hotărî Mick. Să mergem! Maria, vino să-ţi faci baia de dimineaţă. Se întoarse către ghidul său: — Eu voi intra în apă şi tu vei coborî pe spatele meu; o să mă ţii de umeri, fără să mă prinzi cu mîinile de gît. Ai grijă să nu te sperii, altfel ne vom îneca amîndoi. Hai, Maria, te urmez. Fata îi strînse mîna. — Noroc, Mick! Ai fost foarte bun cu mine. Ne vom întîlni pe malul celălalt al canalului. — Cu siguranţă. Dar scoate-ţi paltonul înainte de a plonja în apă. O secundă mai tîrziu, Maria dispăru sub apă. Mick aşteptă pînă ce ea ieşi la suprafaţă şi se lăsă la rîndul lui în apă ducîndu-1 pe chinez în spate. Lovi puternic malul cu picioarele şi o porni după Maria cît de repede putu. Dar povara lui atîrna tot mai greu şi înainta destul de încet. O vedea pe Maria la cîţiva metri înaintea lui şi i se păru că el nu înaintează deloc. Frigul îi înţepenea membrele şi mirosul canalului îi producea greaţă. — Oh, oh! striga Maria ridicînd mîinile în aer înainte de a dispărea sub o barcă. Mick scăpă o înjurătură şi înotă din toate puterile în direcţia fetei. — Don'şoara a leşinat! strigă chinezul.

42

Mick nu avea nevoie de această informaţie. Ajunse la barcă, se agăţă de ea, se debarasă de povara sa forţîndu-1 pe chinez să se agaţe de marginea bărcii şi, cu toată viteza, porni în căutarea fetei căreia i se zărea doar capul la cîţiva metri, în apa uleioasă. Plonjă. Tîmplele i se zbăteau; respira din greu. Căută cu mîinile, dar nu dădu de nimic. Pînă la urmă, la capătul puterilor, reveni la suprafaţă. Deodată, se lovi de ceva care mişca. Instinctiv, întinse mîna şi o prinse pe fată. Era leşinată. Adunîndu-şi ultimele puteri, o prinse de subţioară şi, întorcîndu-se pe spate, începu să înoate spre mal. Chinezul îl striga cu disperare, dar lui Cardby nu-i păsa deloc, căci îl ştia pentru moment în siguranţă. înota din greu. Fata făcu o mişcare. Mick o strînse şi mai tare, ştiind că în clipa cînd îşi va reveni va începe să se zbată, şi atunci amîndoi ar fi fost pierduţi. Zări în sfîrşit zidul scund al cheiului la cîţiva metri de el. Trase mai tare. Se lovi cu umărul de ceva tare: era o bărcuţă ţinută la mal de o sfoară. Zîmbind pentru prima dată, Mick se prinse de sfoară şi, ridicîndu-se în barcă, o depuse pe Maria pe mal. — Ce s-a întîmplat? întrebă fata deschizînd ochii. — îţi voi povesti mai tîrziu, răspunse Mick. Acum o să iau barca asta şi voi pleca în căutarea chinezului nostru pe care l-am lăsat în mijlocul, canalului. Aşteaptă-mă aici pe chei! — Nu, nu, nu! implora fata. Mi-e'îngrozitor de frică, nu mă lăsa singură. Am să ţip, dacă nu mă iei cu tine.Te rog, ia-mă cu tine! Cardby ridică cu resemnare din umeri şi o ajută pe Maria să intre în barcă. începu să manevreze ramele şi se îndreptă spre mijlocul canalului. Chinezul era agăţat de barcă. Tremura tot şi-i clănţăneau dinţii. Mick îşi adună ultimele puteri, se aplecă şi-1 trase peste bord, apoi puse mîna din nou pe rame şi vîsli. în spatele lui se auzi un clipocit şi întorcîndu-se zări o ambarcaţiune care se apropia în mare viteză. Brusc, fură orbiţi de luminile unor lanterne puternice; o voce le acoperi pe celelalte: — Stai o clipă, domnule Michael Cardby. N-ai terminat treaba cu mine. In programul meu nu era prevăzut să te întorci acasă. Mick recunoscu vocea aceea sinistră: Dragonul în persoană venise să-1 caute.

43

Capitolul

şapte

O SITUAŢIE FARĂ IEŞIRE

O tăcere de mormînt urmă acestor cuvinte. Maria se chirci tremurînd toată de frig, de oboseală şi de teamă. Chinezul, îngenunchiat în fundul bărcii, arunca priviri disperate în jurul tui, ca şi cum ar fi căutat un ajutor miraculos. Cardby se întoarse şi privi ambarcaţiunea. Razele luminoase erau îndreptate doar asupra lui. — Cardby, dacă mişti,' eşti mort! Pentru a-şi sprijini ameninţarea, bărbatul scoase în lumină ţeava unui pistol îndreptat spre Mick, pe cînd tînărul se gîndea că arma lui udă, devenise inutilizabilă. Ambarcaţiunea se afla doar la cîţiva metri şi era condusă de patru vlăjgani solizi. Nu exista nici un mijloc de scăpare. — Cred că sîntem urmăriţi de ghinion, Maria, murmură Cardby. Dar curaj, ne vom descurca noi pînă la urmă! — Nu mai trăncăniţi acolo, ordonă vocea Dragonului. Dacă veţi continua să complotaţi, veţi plăti scump. întoarce barca Cardby, şi aşeaz-o paralel cu cheiul, în faţa noastră. Dacă încerci să te îndepărtezi, trag. — Ca să scoli toată lumea de pe canal? întrebă Mick — Nu fi prost. De ce crezi că au fost inventate surdinele? Hai, la drum, şi nu încerca să glumeşti cu mine! — Văd că eşti foarte grăbit, Dragonule... — Da, şi cînd eu sînt grăbit, toată lumea trebuie să se grăbească. Ei, domnişoară Davers, stai dreaptă în barcă, vreau să te pot supraveghea. Cît despre tine, chinezule, dacă te mişti, te vei duce imediat la întîlnirea cu strămoşii tăi. Haide, Cardby! Tînărul afundă ramele şi întoarse barca. Voia cu orice preţ sa cîştige timp. Ştia că Dragonul nu va îndrăzni să-i răpească în plină zi, după ce viaţa pe canal îşi va fi reluat activitatea Aruncă o privire spre şlepuri, dar nu observă nici o mişcare I >aca ar putea să dea ceasul cu o jumătate de oră mai înainte'

44

— Ţi-am spus că sînt grăbit, Cardby! Nu vreau să te aştept la nesfirşit. Sau vrei să mori înainte de ivirea zorilor? Dragonul nu era deloc prost! — Nu sînt obişnuit să manevrez bărcile astea, protestă Mick. — Nu-mi îndruga gogoşi, puţin mai înainte erai foarte stăpîn pe ea încetează de a mai face pe prostul! — Cred că ai face mai bine să te supui, murmură Maria. — Fata asta este rnai rezonabilă decît tine, Cardby, am auzit ce ţi-a spus. Poate că ea mai are încă dorinţa stranie de a trai. Chinezul se aşeză pe banchetă. Acum că trecuse prima spaimă, credinţa în fatalitate îi luă locul. Cele două ambarcaţiuni se îndreptau încet spre ţărm. Mick continua să se uite de-a lungul malului, refuzînd să abandoneze orice speranţă; însă totul era înspăimîntător de liniştit şi nu vedea decît apa murdară şi şlepurile adormite. Dar brusc îşi ciuli urechile; i se păru că sesizează zgomotul unui motor. Să fi fost o simplă iluzie? Nu! Zgomotul devenea tot mai puternic. Nu mai exista nici o îndoială: un remorcher, mergînd de-a lungul cheiului, venea în întîmpinarea lor. — Stai liniştit, Cardby; spuse Dragonul căruia nu-i scăpase acest spectacol. Remorcherul va trece pe lîngă noi şi dacă încerci să faci vreun semn cît de mic, vă zbor creierii la toţi trei. Mick înclină capul continuînd să vîslească încet. Strîngea din dinţi, iar ochii îi erau plini de ură şi de hotărîre. Maria, care-1 privea cu atenţie, remarcă cu mirare schimbarea atitudinii sale. Remorcherul se apfopia mereu şi aşteptarea devenea tot mai îngrijorătoare. Tînăra pîndea un semn al lui Mick, dar el fixa întruna remorcherul. — Nu uita ce ţi-am spus, strigă Dragonul cînd vasul se află la cîţiva metri de ei. Mick înclină din cap din nou, continuînd să vîslească. Maria observă că şi-a schimbat poziţia picioarelor: acum îşi sprijinea tălpile de cele două margini ale bărcii. Maria începu să tremure şi mai tare. Chinezul părea pietrificat. Simţea că nu peste mult timp se va întîmpla ceva grozav, hotărîtor. Expresia feţei lui Cardby, care parcă îmbătrînise în cîteva secunde, era suficientă pentru a înţelege acest lucru. Şi iată, cît ai bate din palme, inevitabilul se produse. Cînd remorcherul se afla cam la patru metri, Mick se opinti deodată apoi se aruncă cu toată puterea asupra vîslelor. Bărcuţa sări la acest şoc; un strigăt se făcu auzit la bordul remorcherului, şi barca, lovită cu putere, se rupse. Acum

45

întoarsă cu fundul în sus, se scufunda, trăgîndu-i pe pasageri spre fundul apei. Sirenele remorcherului începură să urle. Mick întinse mîinile căutînd-o pe Maria şi pe ghidul lor. Cînd îi prinse fu fericit. Urcă repede la suprafaţă. Se găseau chiar lîngă zidul cheiului. Remorcherul, care imediat după coliziune se oprise, era la doi paşi de ei. Pe punte se aflau trei bărbaţi iar alţi doi urcară într-o bărcuţă. Mick scoase un oftat de uşurare şi se uită la însoţitorii săi. Chinezul leşinase, iar tînăra se eliberase şi înota alături de el. Barca de salvare se opri lîngă cei scăpaţi teferi din acel accident. — Nu lăsaţi ambarcaţiunea aceea să se apropie, strigă Mick. Vă voi povesti tot cînd ne vom afla la bordul remorcherului, dar acum, apăraţi-ne! Bărbaţii de pe remorcher se uitau cu neîncredere la Mick, neştiind de ce parte să treacă. — Spune adevărul, se rugă Maria, apăraţi-ne! Rugămintea fetei îi făcu să se hotărască: oamenii de pe remorcher traversară puntea pentru,a sta la pîndă iar cei din barcă se apropiară tot mai mult. — Ridicaţi-1 pe bietul chinez căci a leşinat. Cît despre fată şi despre mine, ne vom prinde de pupa. Vă promit o recompensă substanţială. După un moment de ezitare, bărbaţii îl luară pe chinez în barca lor şi-i traseră după ei pe ceilalţi doi pînă la remorcher. Ajuns pe punte, Cardby porni repede spre bastingaj: Dragonul şi echipajul său dispăruseră! — In ce parte au luat-o? întrebă Mick. — Au traversat canalul, răspunse unul dintre marinari. Dar ce dracu s-a întîmplat? — Duceţi-ne la o milă de aici şi pe drum am să vă povestesc. Nu vă neliniştiţi, vă spun din nou că veţi fi plătiţi bine. Acum voi încerca să-1 aduc la viaţă pe bietul chinez. Ceea ce şi făcu. Maria stătea pe o grămadă de sfoară, lîngă el. ' Căpitanul remorcherului se apropie, aducînd puţină apa: — Aş vrea să ştiu despre ce este vorba şi cum vom fi plătiţi? spuse el. — Această fată a fost răpită şi eu încercam s-o scap. Mă numesc Cardby, Mick Cardby. — Nu se poate! Nu sînteţi „Cardby"-ul de la firma „Cardby & Fiul"?

46

— Ba da, eu sînt fiul. Veţi putea trece cînd veţi dori pe la biroul nostru şi veţi primi banii care vi se cuvin. Aş vrea să ne lăsaţi pe undeva pe lîngă Execution Dock, căci de acolo, voi putea să-i conduc acasă pe prietenii mei. Chinezul, începea să deschisă ochii; reacţionă imediat: , — Nu întorc la mine acasă! anunţă el cu vocea tremurîndă. — Crezi că acolo vei fi aşteptat de Dragon? îl întrebă Mick. — Nu vreau întorc la mine acasă! repetă _ chinezul, culcîndu-se din nou. Remorcherul abordă de-a lungul cheiului. Cardby îşi luă rămas bun de la căpitan şi o ajută pe Maria, apoi pe chinez să coboare. Cei trei, uzi leoarcă, cu un aspect puţin îmbietor se îndreptară spre ieşire; un funcţionar de la docuri se apropie de ei: — Cine sînteţi şi unde mergeţi? întrebă acesta cu un aer bănuitor. — Barca noastră s-a răsturnat în mijlocul canalului, răspunse Mick. Echipajul acestui remorcher ne-a salvat. Putem trece, sau mai bine să dau un telefon ca să comand o maşină? Este puţin probabil să găsim vreuna pe aici la ora asta matinală. Poftim, domnule, cartea mea de vizită. — Veniţi pe aici, domnule Cardby, vă voi arăta unde este un telefon, răspunse funcţionarul convins zîmbind liniştit. Cinci minute mai tîrziu, trioul nostru, instalat într-un taxi, se îndrepta spre biroul lui Mick. Chinezul gemea la fiecare zdruncinătură a maşinii; Maria, palidă şi tremurînd, privea pe geam; Cardby îşi pipăia coastele, întrebîndu-se dacă nu cumva şi-a rupt ceva în cădere. Găsi prin buzunare destui bani pentru a plăti cursa şi îşi conduse tovarăşii de nefericire în salonul de aşteptare al biroului său. — Rămâneţi aici pînă ce vă, voi da un telefon. Formă numărul apartamentului personal şi auzi vocea gravă a tatălui său care răspunse. — Aici Mick, tată; sînt la birou. — Domnul fie lăudat! Eşti teafăr? Ce-ai păţit? — Este o poveste cam lungă: ai face mai bine să vii să ne întîlnim aici. Am cu mine două persoane pe care aş dori să le cunoşti. Fostul inspector-şef Cardby avea prea multă experienţă ca să nu-şi mai piardă timpul cu vorbe. — Vin imediat. Pe curînd.

47

Mick intră în sala de aşteptare. Chinezul privea pe fereastră cu teamă. La apropierea lui Cardby sări în sus. — Nu-ţi fie frică, îi spuse tînărul. Aici eşti în siguranţă; — Nu siguranţă în nici un loc cînd Dragonul caută pe tine, domnule, răspunse chinezul. — Nu te mai gîndi la el atîta timp cît eşti la mine acasă; te voi instala undeva unde să-ţi poţi reveni după emoţiile prin care ai trecut. - Maria, telefoneazâ-i tatălui tău ca să-1 linişteşti şi spune-i că nu peste mult timp te vei afla lîngă el. Este inutil să-i explici ce s-a întîmplat, o vei face cînd te vei întoarce acasă. Maria intră în biroul de alături. Mick se întoarse spre chinez: — Deci nu vrei să te întorci la Lou San? îl întrebă el. Te conduc eu, dacă vrei. Chinezul clătină din cap: — Mi-e frică întors la stăpînul meu. Nu ştiu ce trebuie fac... — Cred că ai nevoie de puţină odihnă: am să-ţi găsesc un loc unde să fii păzit şi îl voi anunţa pe stăpînul tău că te afli sub ocrotirea mea. — Domnul cunoaşte loc foarte sigur? — Da, După tot fce-ai făcut pentru mine, crezi că aş putea să te trimit într-un loc unde să fii în pericol? După ce-ţi vei schimba hainele şi te vei odihni într-un pat bun cîteva zile, ai să te simţi mult mai bine. Cînd vrei să pleci? — Cînd domnul va dori. Eu să plec acum. — Bine. Aşteaptă cîteva minute, am să-ţi caut o escortă. Cardby telefonă la Bettersea, îl trezi pe fostul ofiţer de poliţie Clay şi îi dădu cîteva instrucţiuni rapide. — Am ceva de lucru pentru tine, Clay. Am la mine un bărbat care este foarte obosit şi care va avea nevoie de cîteva zile de odihnă; dificultatea este că cineva îl urmăreşte. Ai putea să-1 iei la tine pentru o săptămînă? Va trebui să-1 supraveghezi zi şi noapte şi să fii atent ca nimeni să nu-i descopere identitatea. Ce părere ai? — Ne-am înţeles, domnule. într-un sfert de oră voi fi la dumneavoastră. — Bine. Fii atent să nu te urmărească cineva cînd îl vei lua, căci dacă eşti reperat nu vei mai ajunge să-ţi mănînci pensia. — Sînt capabil să mă apăr, domnule. — Şi eu gîndeam la fel ca tine pînă în ziua cînd l-am întîlnit pe glumeţul cel rău care vrea să-1 omoare pe cel despre care ţi-am vorbit. Vino repede, te aştept.

48-

Mick puse receptorul la loc şi reveni în sala de aşteptare. Maria se plimba în lung şi-n lat prin încăpere. — Tocmai am vorbit cu tatăl meu, spuse ea. Va veni imediat să mă ia. Dumnezeule! Ce fericită voi fi să-mi pot schimba hainele! Mă simt ca o înecată în catrafusele astea ude. Tu cum te simţi, Mick? — Zilele nu-mi sînt încă numărate, dar va trebui să-i avertizez pe ai mei cu toate menajamentele posibile. — Nu-mi prea vine să cred, domnule Michael Cardby. înainte de a pleca, lasă-mă să-ţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine. Ai fost magnific; fără tine aş fi fost moartă. — Să nu mai vorbim despre asta. Te-aş ruga să mă scuzi pentru cîteva minute! Mai norocos decît voi amîndoi, eu am aici tot ce-mi trebuie pentru a mă schimba. Nu va dura mult. — Sigur, du-te. Doi amărîţi ca noi îţi sînt de-ajuns. — Apreciezi foarte bine lucrurile. Aprinde focul şi pregăteşte-te de reumatism încălzindu-te cu hainele ude pe tine. In sertarul acestui dulap ai să găseşti chibrituri şi ciocolată. Mick se duse în grabă spre vestiarul amenajat în spatele biroului său. Se schimbă în grabă, gîndindu-se la evenimentele trăite în ultima vreme. Dragonul avea darul de a-i înspăimînta pe cei pe care îi întîlnea în cale. Lui Cardby aproape că îi părea rău că o terminase cu el, dar după cum îi spunea deseori tatălui său, ei îşi creaseră agenţia pentru a cîştiga bani nu pentru a-şi procura senzaţii tari. Or, în lipsa clienţilor pe care să-i intereseze vreo anume afacere, nu vedea cam ce-ar putea cîştiga din urmărirea Dragonului. Poate că era mai bine aşa! Făcîndu-şi nodul la cravată, reveni în salonul de aşteptare: — Voi doi, ascultaţi-mă... începu el. Mick Cardby se sprijini de uşă pălind. Camera era goală, Maria şi Chinezul dispăruseră. Uşa ce dădea spre stradă era larg deschisă! Pe masă era un plic. Mick îl luă în grabă şi citi următoarele cuvinte scrise cu creionul: „Dragonul mai are şi gheare!"

Capitolul opt IADUL

JLui Mick i se păru că timpul se oprise în loc. Evenimentele se succedau atît de repede încît nu reuşea să-şi pună ordine în gînduri. Continua să privească camera goală cu ochi aiuriţi. în sfîrşit, făcu faţă greutăţilor şi, apropiindu-se de fereastră se aplecă privind în afară: nu se vedea nimeni, nici măcar un taxi. Nu putu să nu înjure: totul se întîmplase din cauza lui. N-ar fi trebuit să-i lase singuri, sau măcar ar fi trebuit să încuie uşa de la intrare cu cheia! Un taxi se opri în faţa biroului şi Cardby zîmbi cu amărăciune cînd îl recunoscu pe Clay care cobori şi plăti şoferului. — Ajungi prea tîrziu, amice, spuse Cardby; pasărea a zburat. A fost răpit şi chinezul şi fata, acum aproape trei minute. Te miră? Şi totuşi acesta este adevărul! Aşa că acum te vei întoarce acasă, iar eu îmi cer scuze că te-am sculat din pat atît de devreme. Am să-ţi întorc serviciul cu prima ocazie. — Nu-i nimic, domnule. Cînd veţi avea nevoie de mine, anunţaţi-mă şi voi fi la dispoziţia dumneavoastră. Regret pentru ghinionul pe care l-aţi avut. în momentul în care fostul poliţist se pregătea să plece, se auzi soneria. Mick îl conduse pînă la uşă. Un bărbat înalt, îmbrăcat elegant, era în faţa uşii şi înaintă vesel: — Sînteţi domnul Cardby, nu-i aşa? Fiica mea, Maria, tocmai mi-a povestit cum aţi salvat-o. Mă aşteaptă aici... — Sînteţi fără îndoială contele de Myne? replică Mick încurcat. — Da, eu sînt. Sper că fiica mea este bine. Vreau să cred că nu a păţit nimic rău! Mick îl invită înăuntru pe noul vizitator. — Mă tem că vestea pe care am să v-o dau nu este tocmai bună, milord. Fiica dumneavoastră a fost aici pînă acum cinci.

50

şase minute; acum a dispărut din nou. Cel care a răpit-o a lăsat aceste cuvinte. Şi îi întinse lui Myne plicul. Stupefiat, acesta îl luă şi îl citi de mai multe ori. Pe urmă, năucit şi tremurind tot, se lăsă într-un fotoliu, ţinîndu-şi capul în mîini. Jenat, Mick tăcu. Nu se simţi uşurat decît atunci cînd auzi cheia învîrtindu-se în uşă. Cardby-tatăl se opri în prag şi privi scrutător spre fiul său şi spre vizitator. Contele de Myne îşi înalţă capul. — Iată-I pe tatăl meu, spuse Mick. Am să vă povestesc exact tot ce s-a întîmplat, deşi va dura destul de mult. Ascultîndu-1, feţele celor doi bărbaţi se întunecau tot mai mult. Cînd termină, toţi trei rămaseră un moment fără să poată rosti un cuvînt. Mick se simţea obosit, îi era frig, îi era foame şi îl cuprinsese o profundă descurajare. — Curaj, Mick, îi spuse tatăl său. Ai făcut tot ce-ai putut. — Ce se va întîmpla acum? întrebă neliniştit contele de Myne. — Presupun că vi se va cere un preţ de răscumpărare echivalent cu totalul averii dumneavoastră, îi răspunse tînărul. Cred că Dragonul se simte umilit de făptui că fiica dumneavoastră a reuşit să-i scape o dată şi o să vă facă să plătiţi scump acest lucru. — Voi plăti cît va vrea, numai să-mi recapăt copilul sănătos. — Evident. Vă sfătuiesc să nu aveţi totuşi prea mare încredere. Cu Dragonul ăsta te poţi aştepta la orice. După ce va fi încasat banii e în stare să nu vă mai dea fiica înapoi. Trebuie să vă întoarceţi acasă şi să aşteptaţi; e încă prea devreme pentru a acţiona. Cînd va dori să negocieze Dragonul vă va da de ştire. — Domnule Cardby, dar nu-mi pot lăsa copilul în situaţia asta groaznică! — într-adevăr, Mick. Omul ăsta are în mînă toate atuurile şi nu prea văd ce-am putea face noi deocamdată. îmi pare nespus de rău şi de chinezul acela cumsecade care v-a ajutat. La ora asta probabil că soarta lui a şi fost hotărîtă. Nefericitul! Mick se îndreptă spre cuier, îşi luă pălăria şi se apropie de un seif. Chipul lui exprima hotărire şi în ochi îi apăruse o duritate pe care tatăl lui n-o mai văzuse pînă atunci. Deschise seiful şi începu să-şi umple buzunarele cu tot felul de obiecte. Tatăl său se ridică şi-i puse o mînă pe umăr. — Gîndeşte-te bine înainte de a face ceva, Mick, spuse cu gravitate în glas. — Rămîi să supraveghezi. biroul cît timp voi lipsi, tată!

— Î! vom închide, căci voi merge şi eu cu tine. — Nu, tată. treaba asta mă priveşte numai pe mine. — Ştii că nu am obiceiul să te contrazic, dar cînd este vorba de cineva cum e Dragonul, nu vreau să te las să pleci singur; am văzut ce-ai luat din seif. Pentru început ai avea nevoie de o noapte de odihnă, pari foarte obosit. După aceea, vom vorbi despre treburile noastre. — Nu te nelinişti din cauza mea; voi face doar o plimbare care nu va dura mult. — Numeşti asta plimbare? Pentru o simplă plimbare ţi-ai luat un pistol, o bîtă, cloroform şi multe altele? Nu-mi spune mie poveşti, băiete, citesc în tine ca într-o carte. Du-te acasă, eu rămîn să supraveghez biroul. Mick îl prinse pe tatăl lui de umeri şi-1 privi drept în ochi. — Tată, treaba asta mă priveşte în mod deosebit, dar îţi promit că voi face în aşa fel încît să nu mi se întîmple nimic. Pentru început mă voi duce la Limehouse, să vorbesc cu Lou San. Restul va depinde de ceea ce-mi va spune el, sau de ceea ce va refuza să-mi spună. — Eşti nebun de legat! Să te duci la Limehouse, înseamnă să te arunci în gura Dragonului. — Ştiu, răspunse Mick grav, dar te-ai gîndit, tată, că răpind de sub nasul nostru pe fată şi pe chinez, Dragonul a pus piciorul în casa noastră? Şi mai este încă un motiv care mă face să acţionez: Davers. Ea a avut încredere în mine şi în parte sînt răspunzător de dispariţia ei. Cît despre chinez, el mi-a salvat viaţa; tot ce-aş putea face este ca cel puţin să încerc să fac acelaşi lucru pentru el. E o chestiune de onestitate şi de onoare pe care mi-o dictează conştiinţa. Cardby-tatăl îşi privi cu tristeţe fiul, apoi clătină din cap. — îţi înţeleg sentimentele, dragul meu. Dar te asigur că ceea ce faci nu este raţional. Ar fi mult mai bine să mergem împreună. — Niciodată! Va fi destul de greu pentru unul singur să se descurce. Haide, gata, eu plec... — Ei bine, nu! domnule Cardby, interveni brusc -contele de Myne care ascultase întreaga discuţie. înainte de a pleca, aş vrea să vă spun cîteva cuvinte. Mai întîi, am fost atît de descurajat de dispariţia fiicei mele, încît am uitat să vă mulţumesc pentru ceea ce aţi făcut. — Vă rog să nu-mi mulţumiţi! Ceea ce am făcut eu, ar fi fa.cut oricine altcineva în locul meu. Dealtfel, vă spun din nou.

52

că am partea mea de vină în dispariţia fiicei dumneavoastră. Mă simt foarte jenat că n-aţi găsit-o aici. — Sînteţi prea modest. Şi acum aş vrea să vorbim despre afaceri. Nu vreau să tratez cu dumneavoastră eliberarea fiicei mele, dar dacă acceptaţi propunerea mea, v-aş ruga să mă. asiguraţi că-mi va fi înapoiată teafără după ce voi fi plătit răscumpărarea. Vreţi să faceţi treaba asta' pentru mine? — Mă tem ca această propunere să nu fie periculoasă pentru fiica dumneavoastră, remarcă Cardby-tatăl. Dacă Dragonul află că aţi încredinţat o asemenea treabă firmei noastre, ar putea reacţiona într-un fel care. să fie în defavoarea cooilei dumneavoastră. V-aţi gîndit la aspectul acosta? înţeleg ce vreţi să spuneţi, dar eu trebuie să întreprind totuşi ceva pentru ®-mi salva fiica şi ştiu că ar fi periculos, "dacă nu chiar inutil, să mă adresez autorităţilor. Cu mare plăcere v-aş plăti cinci sute de lire, dacă puteţi face ca fiica mea să ajungă teafâră acasă. Cardby-tatăl se pregătea să răspundă, dar Mick îl întrerupse: — O clipă, tată. Cît aţi oferi firmei noastre dacă fiica dumneavoastră s-ar întoarce acasă tară să mai fie nevoie să plătiţi răscumpărarea? — Credeţi că s-ar putea aşa ceva? — Puţin probabil, dar nu se ştie niciodată, mai ales în meseria noastră! Propunerea mea este pur comercială. Nu sînt prea calculat cînd este vorba de bani. Voi accepta deci orice preţ, în limita rezonabilului. — Ce-aţi spune de două mii de lire? — De acord. — Bine, plec. Vă voi da de ştire imediat ce voi avea noutăţi. La revedere, tată, nu te nelinişti, am să fiu prudent. Uşa se închise cu zgomot. Mick Cardby plecase. —- Mă tem că fiul dumneavoastră este cam prea aprig, spuse contele de Myne. Numai de nu i s-ar întîmpla nimic rău! — Oh! nu pierde niciodată vreo ocazie periculoasă, ba chiar îi pîac. Pînă acum, a avut noroc şi s-a descurcat destul de bine. Cred că aţi face bine să vă întoarceţi acasă. Fiţi atent la plecare, nu trebuie să se ştie că v-aţi adresat biroului nostru. — De acord. Imediat ce aflaţi ceva, vă rog să-mi telefonaţi. — Desigur. La revedere. Mick nu voia să rişte luînd un taxi. Cobori şi luă metroul care ducea spre est. Pentru a se asigura că nu era urmărit îi

53

examină cu atenţie pe călătorii din jurul lui. Londra începea a se trezi cînd el se îndreptă spre Guidford Road. La intrarea în pasaj se opri şi privi strada, apoi străbătu aleea în fugă şi bătu la uşă. După cîteva momente de aşteptare, uşa se deschise. — Bună ziua, Day Chuang. Aş vrea să-1 văd pe Lou San. — Doarmeş, dom'le Cardby. — Trebuie şă-1 trezeşti, fiindcă vreau să-i vorbesc. Lasă-mă să intru, nu vreau să fiu văzut în faţa uşii voastre. Servitorul se dădu la o parte şi Mick intră în vestibul. — Aşteptaţi aici; îl voi întreba pe' stăpînul meu dacă vă poate primi. După cîteva minute, Day Chuang se întoarse: — Stăpînul o să vă primească imediat, spuse el, urmaţi-mă! Lou San era întins pe divan, cu ochii grei de somn. — îmi <jer scuze că vă deranjez la ora asta matinală, spuse Mick puţin confuz. — Sigur, nu-i prea plăcut să fii trezit brusc, răspunse bătrînul chinez. — Ştiu, şi n-aş fi venit dacă n-aş fi avut o treabă deosebit de importantă. Dar mai întîi, vreau să vă mulţumesc pentru că aţi trimis pe cineva care să mă scoată din ghearele Dragonului. Lou San făcu un gest evaziv şi nu spuse nimic. — Mi-e tare teamă că cel care m-a salvat să nu fie omorît chiar azi, adăugă Mick. — Chinezul rămase impasibil: dealtfel, niciodată nu fusese foarte demonstrativ. Mick îl privi fix înainte de a continua: — Datorită ajutorului acestui bărbat, am putut să eliberez o tînără care era şi ea prizoniera Dragonului; i-am dus pe amîndoi în biroul meu şi iată că au fost răpiţi de acolo acum o oră! T î n ă r a era r e ţ i n u t ă p e n t r u r ă s c u m p ă r a r e ; s e r v i t o r u l dumneavoastră este însă pierdut. Eu aş vrea să-i salvez pe amîndoi. De aceea am venit să vă văd, Lou San; sînteţi un mare înţelept şi mi-aţi putea da multe informaţii. Unde i-aş putea găsi pe cei doi? — Nu ştiu. Ştiu cîte ceva privitor la Dragon, dar planurile lui sînt ţinute strict secret. — Văd că refuzaţi să mă ajutaţi, Lou San. Dar nu puteţi dori moartea servitorului dumneavoastră! Nu puteţi face totuşi ceva pentru el?

54

— Cred că e mai bine ca el să dispară. Fiindcă m-aş duce după strămoşii mei dacă v-aş spune mai mult. — Nu vreau să vă compromit. Spuneţi-mi un cuvînt, doar un singur cuvînt şi vă voi lăsa în pace. în ce mod aş putea intra în contact cu Dragonul? Se făcu linişte. Mick aştepta neliniştit, incercînd să ghicească gîndurile ce treceau pe sub masca împenetrabilă a bătrînului. Lou San se aplecă spre Mick: — Există o tînără pe care o cheamă Ramona, îi suflă la ureche. Ea ghiceşte norocul. Acelora care nu plătesc şi rostesc cuvîntul „curtoazie" ea le spune mai multe. Numele omului meu este Shew Har. Chinezul se culcă din nou pe spate pentru a-i da de înţeles că întrevederea s-a terminat. Cardby ezită puţin înainte de a vorbi din nou: — Lou San, aţi fi mulţumit dacă aţi afla că Dragonul a ajuns la capătul activităţii? întrebă el. — Asta mi-ar face mare plăcere, dar e cu neputinţă fiindcă e mult prea puternic. — Ştiţi cine este? — Nu-ţi pot spune nimic mai mult. Sînt bătrîn şi obosit, dar doresc să mai trăiesc cîţiva ani. Lasă-1 în pace pe Dragon, tînărul meu prieten. — Imposibil, Lou San. A declarat că mă omoară. Unul dintre noi doi trebuie să dispară. Cred... Nu-şi termină fraza. Day Chuang bătu la uşă şi intră foarte emoţionat, ţinînd un pacheţel în mînă: — Un om pe care nu-1 cunosc, spuse el, a venit din partea Dragonului. Mi-a dat acest pachet cu recomandarea să vi-1 înmînez imediat. Lou San luă un cuţit şi tăie aţa care lega pachetul. Era o cutie de carton pe care era prinsă cu un ac o bucată de hîrtie împăturită în două. în timp ce citea mesajul, mîinile bătrînului tremurau. Fără să scoată un cuvînt, i-1 dădu lui Cardby. Iată ce conţinea:

„Maldova pleacă spre China miercuri dimineaţa. Dacă nu vă îmbarcaţi pe acest vas, vineri veţi f i mort. în pachet veţi găsi ceva ce a aparţinut lui Shew Har. Fiţi prudent!" Chinezul deschise cutia de carton şi o lăsă să-i cadă imediat din mînă, cuprins de groază. Mick o luă şi o aruncă la rîndu! lui, îngălbenind. Day Chuang, îşi acoperi faţa cu mîinile şi sări cîţiva paşi înapoi, gemînd de spaimă. în fundul cutiei de carton era fixată cu un ac urechea lui Shew Har! Cardby ieşi clătinîndu-se. I se făcuse greaţă.

Capitolul nouă MICK ÎŞI FACE HOROSCOPUL

M i c k alergă spre staţia de metrou incercînd să alunge acea imagine groaznică. Totul în jur se învîrtea. Nu-şi putuse învinge greaţa nici cînd ajunse la birou; observîndu-i paloarea, tatăl său, după ce ascultă cele relatate de Mick fu cuprins şi el de groază. — Cred că omul ăsta e un nebun sau un sadic dacă a fost în stare să taie urechile victimelor sale, spuse el. Sînt de părere să renunţăm la afacerea asta, nu-mi place absolut deloc! — Nici mie, dar dacă nu vom pune mîna pe acest Dragon, ne va suprima el pe noi. Trebuie să ne apărăm. Tată, aş vrea să consultăm anuarul cu numerele de telefon. Parcurse toate numerele de la litera „R" pînă ce ajunse la Ramona. ghicitoare, Portland Chambers, Conduit Street. — Mă voi duce s-o văd pe această femeie cît pot de repede, tată. Te sfătuiesc ca între timp dumneata să-i faci o vizită lui Rafe Seldon.Pare să fie o mică verigă, dar nu trebuie să neglijăm nici un detaliu. Dacă-1 ameninţi mai mult ca sigur că o să vorbească. — De acord; după ce mănînc am să-1 caut. Hai să luăm ceva la barul de peste drum. — Vederea acelei urechi mi-a tăiat pofta de mîncare. Şi totuşi trebuie să mă refac cît de cît, după care îmi voi acorda două ore de somn. Mi se pare că n-am mai dormit de ani de zile şi vreau să fiu odihnit la întîlnirea cu ghicitoarea. Cînd Mick s-a trezit, era ora unsprczece. S-a ridicat clătinîndu-se şi şi-a privit ta tăi.care stătea în picioare în faţa lui: — L-am văzut pe Seldon, spuse acesta. Nu ştie mare lucru, dar după cîteva scatoalce n-aş putea spune că mi-am pierdut vremea degeaba. Tînărul zîmbs

57

— Iată ce mi-a povestit: lucrează pentru Dragon printr-un intermediar şi primeşte toate instrucţiunile de la acesta, fără să întîlneaseă vreo altă persoană. Acest intermediar se numeşte Snide Pearce. — Snide Pearce? Cel care este acuzat de furt prin efracţie? — Chiar el. Un netrebnic. Asta-i tot ce mi-a putut Spune Seldon, plus că face tot felul de treburi pentru Dragon şi este plătit cach de Pearce. — Cred că următoarea vizită o vei face acestuia din urmă. — Da, am să mă duc cît mai repede. Ne vom întîlni la dejun. Pe curînd, Mick. Apartamentul Ramonei era decorat cu un gust cam ţipător. Salonul de aşteptare era o simfonie neagră. Tapiţeria diu catifea neagră acoperea toţi pereţii şi toate scaunele; covorul era tot negru cu reflexe aurii şi servitoarea, care-i deschisese uşa lui Mick era îmbrăcată tot în negru. — Pe cine să anunţ? întrebă ea. — Franck Crossley. Nu am fixată oră dar aş dori ca doamna să mă primească atunci cînd va putea. — Am să întreb, domnule. Luaţi loc. După un minut, femeia se întoarse: — Doamna vă primeşte, urmaţi-mă! Mick intră, pe o uşă vopsită, în camera de alături. Timp de cîteva momente nu putu să vadă nimic din cauza întunericului. Ferestrele erau acoperite de perdele grele şi singura lumină provenea de la o lampă pusă pe şemineu al cărei bec roşu împrăştia o lumină slabă. Ramona stătea pe un divan. Nu facu nici o mişcare la intrarea lui Mick. Tînărul o examină eu atenţie. Părea încă destul de tînără, să tot fi avut puţin peste treizeci de ani. Părul negru ca pana corbului era împodobit cu briliante, ochii de un negru auriu erau deosebit de frumoşi, sprîncenele arcuite erau desenate cu creionul; gura era frumoasă şi foarte roşie. Mick remarcă albul şi fineţea mîinilor ei, ca şi diamantul greu care-i împodobea unul din degete. Ramona îl privi cu neîncredere: nu părea un client foarte convins. Mick se înclină şi tînăra se ridică încet. Rochia lungă pînă-n pămînt, era din catifea neagră şi o învăluia în faldurile ei. — Doriţi să mă consultaţi, domnule Crossley? întrebă ea. — Da, doamnă. Am auzit că sînteţi ghicitoare? — Exact. Vă rog să vă aşezaţi pe scaunul acesta ca să vă pot lumina mîna.

Cardby se aşeză lîngă ea şi-şi puse mîna pe masă. Ramona aprinse o lampă şi începu examinarea plină de profesionalism a mîinii. Mick zîmbea discret. — Foarte interesant, făcu tînăra femeie după cîteva minute de tăcere. Există ceva anume despre care aţi dori să ştiţi mai multe? Mick se uita gînditor la unghiile date cu lac negru ale Ramonei: — Aş fi vrut să-mi spuneţi dacă, după ceea ce se poate citi în palma mea, sînt un bărbat care crede în vechea curtoazie, rosti el rar. Tînăra îşi retrase imediat mîinile, ca şi cum s-ar fi ars. Mick îşi ridică iute capul şi-i întîlni privirea iscoditoare. — „El" v-a trimis? murmură ea. — Da. Nu vă fie teamă, n-am venit să vă asasinez. — Ce vrea de la mine? De ce-aţi venit? Nu am nici un mesaj să vă transmit. — Ştiu asta. Să stăm puţin de vorbă. E nevoie de o femeie care să supravegheze o persoană care în clipa asta este prizoniera Dragonului. Nu vom discuta amănunte, fiindcă presupun că ştiţi destule referitoare la acest subiect. Cred că ai putea foarte bine să ai grijă de această persoană pînă ce va fi pusă în libertate. înţelegi? — Da. Dar de ce trebuie să mă amestec eu în povestea asta? N-am făcut destul? Nu vreau să mai fiu vîrîtă în astfel de treburi. Cardby bătu scurt în masă. — Ai obiceiul să eziţi atunci cînd „el" îţi dă instrucţiuni? în locul dumitale, eu n-aş discuta, căci s-ar putea să se termine râu. — Bine, făcu tînăra cu un aer resemnat. Ce trebuie să fac? — Bravo! Nu mi s-a spus unde este închisă aceasta persoană dar dumneata mai mult ca sigur că ştii lucrul ăsta. Mi s-a spus că trebuie să te duci imediat acolo şi să aştepţi alte instrucţiuni. Vezi cît este de simplu! Tînărul aşteptă neliniştit răspunsul: norocul era de partea lui sau mersese prea departe? Ramona îl privi fix în ochi. El se strădui să pară cît mai natural, dar inima îi bătea cu putere. — îi poţi spune că mă voi supune ordinelor lui, spuse în sfîrşit tînăra. Mick rămase nemişcat pentru o clipă cu toate că gîndurile i 5e învălmăşeau în cap. Femeia aceasta sfia Heci nnrlp se că se a

59

Maria! Dar bucuria Iui fu de scurtă durată: cuvintele Ramonei îi risipiră speranţa. — Dă-mi cartea de vizită pe care ţi-a dat-o şi poţi pleca. Cardby avu o uşoară ezitare înainte dc a-şi vîrî mîiiiile în buzunare făcîndu-se că o caută. Se niiră mormăind ca pentru sine, dar destul de tare să poată fi auzit: — Ce dracii am tăcut cu ea? — Asta mă întreb şi eu, răspunse Ramona cu voce schimbată. Şi reluă pe un ton ameninţător: — Ce-ai iăcut cu cartea de vizită? — Aş fi putut să jur că am pus-o în buzunarul hainei. Sper să n-o fi pierdut-o. — Sper şi eu mai ales pentru dumneata. Eşti sigur că ai fost în posesia ei? Atitudinea tinerei devenea tot mai dură şi mai ostilă.. — Ce întrebare! Sigur, stai puţin să vedem! Trebuie s-o găsesc într-o clipă. — Spune-mi cum era această carte de vizită, domnule Crossley? Mick îşi muşcă buzele. Se găsea în impas şi nu vedea nici o ieşire. — Era o carte de vizită obişnuită, răspunse foarte natural. — Ce format avea? — Formatul obişnuit al cărţilor de vizită. — Rectangular, bineînţeles. — Atunci de ce mă mai întrebi? — Ce culoare avea? — Albă. — Eşti absolut sigur? Cardby observă un zîmbet ironic pe buzele Ramonei. înţelese că se trădase. Nu răspunse nimic, terenul devenise foarte periculos. — Minţi destul de prost, domnule... Crossley, dacă ăsta este într-adevăr numele dumitale. Cărţile folosite luna aceasta sînt ovale, de culoare albastră. Dar se poate ca dumneata să nu sesizezi diferenţa dintre forma dreptunghiulară şi cea ovală şi să nu distingi nici culorile. Cardby se lăsă pe scaunul lui zîmbind. Blufful nu-i reuşise, trebuia să schimbe tactica. Buzele Ramonei se depărtară una de ilta şi ea izbucni într-un hohot de rîs nestăvilit din care nu se

60

opri decît atunci cînd Mick fu alături de ea. El se aplecă şi-i luă o mînă: — Cînd am venit, zise el apucînd-o de mină nu ţi-am spus, domnişoară, că nu eşti singura care să aibă darul ghicitului. Sigur, eu sînt un amator, dar totuşi mă descurc cu chiromanţia. Aşa că vom inversa rolurile; acum voi citi eu în palma celebrei Ramona. Ea zîmbi compătimitoare: — Dacă eşti la fel de priceput ca şi la minciuni, nu cred că va fi prea interesant, ripostă ea. — Vei judeca singură. Sînteţi gata? — Da. Trebuie să-ţi pun vreun obol în palmă? — Aşteaptă să vezi dacă-1 merit. Deci: linia vieţii dumitale merge pînă la treizeci de ani; Fortuna ţi-a zîmbit; linia aceasta perpendiculară înseamnă o schimbare bruscă, aş spune chiar o schimbare dezastruoasă. Dacă ar fi să ne raportăm la lungimea degetului arătător, am putea adăuga că această schimbare se va produce chiar astăzi. Un tînăr cu părul negru va fi cauza unei mari răsturnări a vieţii dumitale, dar această stea aflată deasupra liniei capului, arată că depinde numai de dumneata dacă această schimbare va fi definitivă sau va fi o simplă încurcătură. Tînărul acesta joacă un rol foarte important în linia vieţii dumitale. Mas văd un băr>bat care are însă o influenţă nefastă asupra dumitale. Lăţimea palmei dovedeşte că-ţi este foarte frică de el, dar curbura aceasta demonstrează că ai mult mai multe motive să te temi de tînărul cu părul negru. El consideră că nu este potrivit pentru dumneata acest loc din West End şi că o schimbare de aer ţi-ar face foarte bine. Tînărul acesta pare să aibă mare încredere în aer şi în împrejurimile unui loc numit Holloway. îl ştii? Privind acum linia destinului, observ că o altă femeie joacă de asemenea un rol mare în viaţa dumitale. Se pare că ştii unele fapte în legătură cu ea, pe care tînărul ar dori să le afle; Detaliile pe care i-ar plăcea şă le descopere nu prezintă o mare importanţă în ochii dumitale, dar după curba liniei destinului, de aceasta depinde soarta vieţii dumitale: cinci ani în West End sau, dimpotrivă, cinci ani în închisoarea de la Holloway. Adăugă la toate acestea că al doilea bărbat care-ţi influenţează viaţa este ameninţat cu o moarte rapidă, sub forma unui asasinat. în sfirşit, aici unde este steluţa asta, văd pentru dumneata un temnicer în Old Bailey, o rochie de dimie şi

61

închisoarea. Cred că ai auzit destule pentru a-mi da această informaţie, în loc să-mi oferi bani. Hm, ce zici? ., — Ar trebui să fiu nebună ca să vorbesc! — Dar dacă n-o faci eşti pierdută! — Trăncăneala ăsta nu mă sperie deloc. — Zău? Ei bine! am să-ţi demonstrez că nu e deloc o simplă trăncăneală. Se apropie de telefon şi ceru Whitehall 121.2. — Scotland-Yard-ul? Aici Mick Cardby; aş vrea să vorbesc cu inspectorul Gribble. Tînăra se ridică brusc, tremurînd: — Cum? Sînteţi „Mick Cardby & Fiul"? întrebă ea. — Da! Probabil că ai auzit vorbindu-se despre mine, aşa încît poţi şti că atunci cînd vreau să obţin ceva, nu mă opresc la jumătatea drumului. Alo! Inspectorul Gribble? Aici Mick Cardby. Mă aflu în apartamentul Ramonei, ghicitoarea de 1a Portland Chambers, Conduit Street. Ai putea veni imediat? Da, e foarte important. Mulţumesc. Mick închise. Tînăra se apropie clătinîndu-se. — Ch'iar vreţi să mă arestaţi? întrebă ea. — Desigur. Inspectorul Gribble va fi aici în zece minute. Ai acest răgaz pentru a te mai gîndi. Dă-mi adresa fetei şi voi aranja să nu fii arestată. Vei fi reţinută exact cît trebuie pentru a se verifica exactitatea spuselor dumitale, ' şi vei fi pusă la adăpost, undeva, pentru a fi păzită'pînă cînd Dragonul va fi închis acolo unde îi este locul. Ramona măsură camera în lung şi-n lat. Mick o urmărea liniştit. — Cîntăreşte bine la ceea ce te aşteaptă dacă refuzi. Fără rochii frumoase, fără supeuri fine, fără teatru, fără dans, cinema şi ţigări; doar zile mohorîte, o hrană mizerabilă, mereu aceeaşi uniformă, un orar minuţios, o muncă grea, compania unor criminale şi o disciplină care te va distruge moral. Viaţa dumitale de acum e destul de plăcută: dacă vrei s-o continui, dă-mi adresa. — Ca să mor imediat? — Te asigur că te voi apăra. Dealtfel nici nu va dura prea. mult, căci într-o săptămînă cel mult, stăpînul dumitale nu va mai putea face nici un rău nimănui. Hai, dă-mi adresa. Ramona îşi freca mîinile, gata să leşine. Mick continuă: — Cunosc doi indivizi cărora dumneata le comunicai instrucţiunile: sînt gata să te vîndă. Reflectează puţin, Ramona;

62

la ieşirea din închisoare vei fi distrusă fizic şi moral. Viaţa nu-ţi va mai oferi nici o plăcere şi în ochii întregii lumi, nu vei mai fi decît o epavă. Ea se opri în faţa lui, ridicînd spre el o privire rugătoare: — Sînteţi absolut sigur că mă veţi putea apăra? întrebă ea. — Pot; dacă doreşti pot să te trimit în străhS'ate sub n escortă. Acolo, nu te vei mai teme de nimic. — Bine, a cîştigat. Nu vreau să intru în închisoare de dragul ochilor frumoşi ai Dragonului şi nici ai altcuiva. Tînăra care vă interesează este închisă într-un antrepozit între Kentish Town şi Camden Town. Acest loc se spune că aparţine fraţilor Harris, vînzători de metale. Nu ştiu adresa exactă, dar o veţi găsi în anuarul de telefon. — Mulţumesc. Se auziră bătăi în uşă şi intră camerista: — Un domn cu numele de Gribble îl cheamă pe domnul Cardby. înainte ca Ramona să poată pronunţa un cuvînt, poliţistul se şi înfipse în faţa ei. — Hallo, spuse Mick. Aş vrea să o duci pe tînăra aceasta la Yard şi să ai mare grijă de eâ pînă la noi ordine. Te însoţesc şi-ţi voi povesti pe drum tot ce trebuie să ştii. Pentru moment, nu se pune problema arestării. — Mă transformi în doică? întrebă Gribble. — Cred că nu-ţi va sta rău deloc, prietene. Pregăteşte-te de plecare, doamnă! Tînăra o şterse într-o cameră alăturată şi Mick o urmă imediat.

Capitolul zece ÎN PRAGUL MORŢII

- r v u aveţi încredere în mine? întrebă Ramona. — Nu vreau să te pierd din vedere. Cred că nu ţi-e prea greu să-fi îmbraci paltonul şi să-ţi pui pălăria în prezenţa mea. Grăbeşte-te: — Nu s-ar părea că sînteţi ceea ce se cheamă un gentilom, îl ironiză ea. — Nici acela pentru care lucrezi nu-i gentilom şi se pare că nu te deranjează. L-ai văzut pe Dragon vreodată? — Nu, niciodată, iar acum mai mult ca oricînd nici n-o doresc. Cei trei ieşiră şi Mick chemă un taxi. Pe drum el îl puse la curent eu evenimentele pe inspectorul Gribble.. — Am s-o pun la adăpost pe prietena ta şi mă întorc să te însoţesc, Mick, spuse inspectorul. — Nu cred că-i bine, prietene. Eşti mult prea cunoscut pentru ca apariţia dumitale în cartier să nu creeze panică. E mai bine să fiu singur, spuse Mick, care nu avea încredere în atitudinea foarte pesimistă a însoţitorului său. — Eşti nebun, băiete! Te arunci asupra unei bande care te va suprima mai înainte de a avea timp să spui „au"! — Lăsaţi-1 să se ducă singur, spuse surîzînd Ramona. Va primi poate o lecţie. Fără îndoială că tînăra în discuţie este încîntătoare, dar faimosul domn Cardby va înţelege poate că a întrecut măsura. Meseria de cavaler rătăcitor nu-ţi aduce nici un cîştig atunci cînd ai de-a face cu un adversar ca Dragonul. — Ştiinţă, umor, satiră, le ai pe toate, Ramona, răspunse Mick. Dar, chiar şi în legende, nu cei răi ies învingători în luptă. Acum, iată reşedinţa dumitale temporară. Te vom încredinţa unui poliţist curajos: cît vom lipsi noi, el va putea să-ţi readucă în memorie toate basmele. Taxiul se opri în faţa Yard-ului.

64

— Aşteaptă-mă un minut, Mick, spuse Onbble. .Poate.ca n-am să te însoţesc pînă la capăt, dar am să-ţi spun o mulţime de lucruri. Vino, doamnă, să-ţi găsesc un adăpost... După cinci minute, inspectorul se întoarse şi, luîndu-1 de bra pe Mick, îi dădu şoferului adresa biroului lui Cardby. — Ce înseamnă asta? întrebă Mick. Aş fi vrut să merg direc. la antrepozit fără să mai trec pe la birou. — Se poate, dar eu sînt hotărît să te duc la tatăl tău. Doar n-o să-crezi c-am să te las să pleci cine ştie unde fără să-1 previn pe tatăl tău? — Să te ia dracu, Gribble! Mai mult ca sigur că tata nu vrea să vinău cu mine! — Ăsta este şi scopul meu! — Nu vreau să vină! — Pentru că este prea periculos, nu-i aşa? Ascultă, Mick: am lucrat cu tatăl tău mai mult de douăzeci de ani, pot spune că-1 cunosc foarte bine; nu s-a temut niciodată de nimic, dar dacă te-aş lăsa să pleci acum, nu mi-âr ierta-o niciodată. Dealtfel, am şi ajuns, nu are rost să mai discutăm. Mick îl ameninţă cu pumnul pe Gribble şi începu să rîdă. Intrară amîndoi în birou şi-1 găsiră pe Cardby-tatăl în compania unui bărbat. Vizitatorul acesta, de o anumită vîrstă, avea umeri largi şi maxilarul pătrat. Mîinile lui enorme erau puse pe masă. Expresia feţei era dură; totul în această persoană vădea, fără nici o îndoială, criminalul. La intrarea lui Mick, el se întoarse şi se încruntă şi mai mult. — Vi-1 prezint pe Snide Pearce, spuse Cardby-tatăl. — Ne-am întîlnit, remarcă Gribble. Cum îţi merg treburile, Snide? — în orice caz, nu sosirea dumitale aici mi le va aranja, răspunse Snide morocănos. Vreţi să încercaţi să mă prindeţi din nou? — Am şi făcut-o, băiatule. Dacă aş fi vrut, de mult ai fi fost în închisoare, dar nu asta este acum problema. Pentru moment, Cardby, aş vrea să-ţi vorbesc între patru ochi. — Bine! Veniţi încoace! Snide, rămîi aici pînă ce-am să U chem şi să fii liniştit! — Duceţi-vă dracului! mormăi Pearce. — Te ascult, Gribble, spuse tatăl închizînd uşa, dar înainte de asta, spune-mi dacă ai reuşit, Mick? — îţi voi povesti tot, tată. Gribble m-a obligat să vin încoace. Iată ce mi s-a întîmplat....

65

După ce Mick a terminat de relatat, tatăl său se uită întrebător la Gribble. .. — Acum înţelegi"> de ce l-am adus aici pe acest tînăr necugetat, spuse nspettbrul. Nu trebuie să se aventureze singur in viesparul acela; 1 vreau' să-1 .însoţesc. / — Iar eu am o pirere exact opusă, replică Mick. în doi, riscăm mai mult să atragem atenţia celor din bandă şi să avem tot felul de neplăceri... Pot să mă descurc foarte bine şi singur. — Ca să te întorci pe tafgă, Mick? Nu, Gribble are dreptate, te voi-însoţi. Cît despre "tine, Gribble, dacă nu ai ceva mai bun de făcut, ocupă-te de Snide Pearcş. Am aflat azi-dimineaţă că lucrează cu banda Dragonului şi presupun că ştie mult mai multe decît a vrut să-mi spună pînă-n prezent. 1 '— Nu, nu, am hotărît' să vă însoţesc. Voi avea destul timp după aceea să-1 chestionez pe Pearce. Am primit sarcina să-i urmăresc pe Dragon, aşa că pot s-o fac împreună .cu voi Ia fel de bine ca şi cu Yărd-ul. — Bine. Mick telefonează-i Iui Jimmy Lacey şî spune-i să ' vină să-1 păzească, pe Pearce J n absenţa noastră. Mick ridică resemnat din umeri şi pleeă să telefoneze, în timp ce Cardby-tatăl şi Gribble se îndreptară spre Snide Pearce, • — Te-ai hotărît să vorbeşti? întrebă bătrinul detectiv. — N-am să vă spun nimic. Nici să nu vă gîndiţi la aşa ceva, insistaţi degeaba. — Sînt totuşi mai multe lucruri la care trebuie să mă gîndesc, observă Gribble. Unele fapte recente ar putea să te conducă în puşcărie. Ai face mai bine, în interesul tău personal, să spui tot ce ştii referitor la Dragon. — Nu vă mai chinuiţi degeaba! Nu mi-e frică! In acel moment, Mick îl introduse pe Jimmy Lacey. Noul sosit era tînăr, înalt şi musculos. — Am vrea să ai grijă de individul ăsta pînă ce ne vom întoarce noi, îi spuse Mick. Să nu-I laşi să-ţi scape. — Credeţi că ar fî în stare să mă reţină dacă eu aş vrea să plec? rînji Snide. - — Nu te sfătuiesc să încerci, îi spuse"Mick. Ne-am înţeles, Jimmy? — Absolut. Nu vă fie frică de asta. Staţi cît ave|i nevoie. Cei trei ieşiră şi luară autobuzul în direcţia Camden Town. Gribble devenea tot mai morocănos:

66

— Ar fi trebuit să mai luăm cîţiva oameni cu noi. Am fi • încercuit zona şi bandiţii noştri n-ar mai fi putut scăpa. A r fi fost mult mai înţelept. — în orice altă situaţie, aş fi fost de acord cu dumneata, răspunse Mick, dar vreau s-o scot pe Maria Davers vie. Cînd coborîră din autobuz la Camden Town, Mick intră Intr-o cabină telefonică pentru a căuta in Anuarul telefonic adresa antrepozitului. Ieşii după cîteva minute. — Locul este situat ta Lewis Street, spuse el. Vom merge pînă la Ken'tish Town Road şi acolo ne vom despărţi. Imi veţi lăsa un avans de zece minute şi pe urmă veţi decide ce aveţi de făcut în funcţie de împrejurări. Sîntem de acord? — Da. Fii prudent, Mick, spuse Cardby-tatăl. — Am înţeles. Nu vă grăbiţi prea tare şi încercaţi să nu vă vadă nimeni. Mick o porni încet pe Lewis Street. Se uită în jur, nu văzu nimic suspect şi începu să inspecteze strada. După cîteva minute, zări o trecere îngustă la intrarea căreia sc afla următoarea inscripţie: „Fraţii Harris, vînzători de fiare vechi". Se asigură că nu este urmărit şi porni prin pasaj. *fn faţa lui, apăru o poartă dublă; Mick apăsă pe mîner şi intră. înăuntru era întuneric beznă şi pentru început nu reuşi să distingă nimic. Ghici undeva o grămadă de fier vechi înghesuită în acest antrepozit care semăna mai mult cu un hangar. Mick aşteptă şi, nevăzînd pe nimeni, începu să fluiere. Se deschise o uşă în fundul localului şi apăru o siluetă, care-şi croia drum printre fiare. Silueta părea să fie a unui individ. încă tînăr, agitat de un tremur nervos. — Bună ziua, domnule, spuse eL Cu ce-aş putea să vă fiu de . folos? Cardby nu-l pierdea din ochi: îi crea o stare de repulsie. Ochii îi erau mici şi depărtaţi, buzele demonstrau cruzime şi starea lui de jenă creştea sub privirea scrutătoare a tînărului. — Sînteţi unul din fraţii Harris? întreba Mick— Da, domnule. Eu sînt E&ward Harris. Doriţi ceva? Cardby nu răspunse imediat. — Vreau să vă propun o afacere, domnule Harris, spuse el în sfirşit. N-aţi fi de acord să trecem în biroul dumneavoastră? Vă promit că nu veţi regreta. BărbafDl ezită, apoi se deplasă încet, încercînd sa-i examineze mai cu atenţie pe vizitatorul său, numai că acesta se.încăpăţîna să rămînă cu spatele spre lumină.

67

— Da, cu plăcere, domnule, spuse Harris după o tăcere jenantă. Urmaţi-mă! Noi sîntem întotdeauna fericiţi să tratăm o afacere: timpurile sînt atît de grele! Mick îl urmă pe Harris într-un birou mic plin de praf, situat în fundul hangarului şi căre era mobilat cu două mese, patru scaune, o casă de fier şi un telefon. Lumina puternică îi orbi pe amîndoi, dar tot nu reuşi să-i redea lui Harris încrederea. El întinse, cu un gest nesigur, un pachet de ţigări: — Cine sînteţi şi ce doriţi de la mine? întrebă el forţîndu-şi vocea. Era un procedeu cunoscut, folosit de oamenii nervoşi şi de copii pentru a-şi crea o stare de siguranţă. — Aţi accepta să vindeţi afacerea aceasta de care vă ocupaţi? întrebă Mick la rîndul său. Ilarris tresări şi îşi -holbă ochii, apoi gura i se destinse într-un zîmbet: — Bănuiesc că vă arde de glumă? făcu el. — Deloc. După cum aţi spus, timpurile sînt grele şi poate că aţi fi mulţumit să vă debarasaţi de acest antrepozit? — Ce veţi face cu el? Lucraţi în aceeaşi branşă? — Nu chiar, dar situarea magazinului dumneavoastră îmi convine şi dacă localul în ansamblu îmi va plăcea, aş putea să-1 folosesc. — Trebuie să mă consult cu fratele meu. Aţi mai putea trece săptămîna viitoare? — Nu, imposibil. Vă rog să-mi daţi voie să vizitez localul chiar acum şi am să vă spun imediat dacă este cazul sau nu, să vă mai deranjaţi. — îmi pare rău dar n-o pot face. Cele mai multe camere sînt închise iar cheile se află la maistru, care în acest moment este la Ealing pentru a achiziţiona materiale. Sînteţi obligat deci să reveniţi, dar nu cred ca fratele meu să fie de acord. Cardby se gîndi rapid. A scornit povestea doar pentru a cîştiga timp. Acum era momentul să acţioneze. Privirea lui o întîlni pe a lui Harris. Deodată, vînzătorul de fier vechi se ridică: broboane de sudoare îi împodobeau fruntea iar în privirea lui se oglindea frica: — Cine sînteţi? întrebă el cu o voce răguşită. Cum vă numiţi? — Numele meu este Raymond Stead şi vin de la Hammersmith. Harris se ridică sprijinindu-se de masă:

68

— Nu vă cred, urlă el pierzîndu-şi sîngele rece, sînteţ Michael Cardby, nu-i aşa? Tînărul zîmbi. Ramona nu-1 înşelase. Nu mai era nici < îndoială: Maria era închisă pe undeva, prin acet antrepozit — Ai ghicit, Harris, făcu Mick ridicîndu-se încet. Sînt Mick. Cardby şi trebuie că ştii şi motivul care mă aduce aici. Spune-mi unde se află închisă tînăra şi nu încerca să mă păcăleşti. Acum nu-mi arde de glume. Harris îşi trecu mîna peste fruntea udă: — Tu ai vrut-o, Cardby, făcu el. Vroiai să-1 întîlneşti pe Dragon; dorinţa ţi se va împlini, dar va fi ultima persoană pe care o vei mai vedea în viaţa ta, căci intrînd aici ţi-ai semnat condamnarea la moarte. Nu-ţi rămîne decît să-ţi faci rugăciunea. — Nu sînt singurul care este în pericol, Harris; nici tu n-ai fost niciodată atît de aproape de moarte ca în clipa asta. Unde se află fata? — Adio, Cardby! Totul s-a terminat pentru tine! Va fi... Individul vru să întindă mîna spre masă. Cu un gest Mick îl opri cu pistolul îndreptat spre pieptul lui:. — Dacă mişti, trag! spuse tînărul. — N-ai să îndrăzneşti, bîlbîi falsul comerciant. — încearcă şi ai să vezi dacă nu îndrăznesc. Trage mîna înapoi! Repede! Individul păru să ezite o fracţiune de secundă, dar vederea pistolului îl convinse; lăsă mîna în jos. — Ai să te hotărăşti pînă la urmă să-mi spui unde este ascunsă fata? întrebă Mick. — Dacă-ţi spun, or să mă omoare, răspunse Harris cuprins de spajmă. — în orice caz, nu vei avea de ce rîde, băiete. Destul! Să facem un calcul! O mişcare circulară a braţului stîng a lui Mick şi măciuca lovi maxilarul lui Harris care căzu ca un sac. — Sus mîinile! strigă deodată o voce în spatele lui Mick

Capitolul unsprezece CLIPE AGITATE

I n timpul scurtei sale cariere de detectiv particular, Mick învăţase să recunoască oamenii după voce. Bărbatul care vorbise în spatele lui nu era la fel ca Edward Harris, Vocea iui, joasă şi tărăgănată conţinea o ameninţare rece şi hotărîtă. Mick rămase înţepenit, aşteptînd urmarea: — Aruncă pistolul şi întoarce-te, cu mîinile în sus! Cardby aruncă arma şi, ridicîndu-şi mîinile, se întoarse încet. Noul sosit se găsea la trei metri distanţă, cu revolverul îndreptat spre el. Era un bărbat înalt, cu faţa brăzdată de riduri, cu un aspect cadaveric. — Deci ai crezut că-1 vei putea păcăli pe Dragon? întrebă individul rîzînd sarcastic. Ai fi putut ghici că noi nu aveam încredere în acest prăpădit de Edward Harris. în orice caz, iată-te, de data asta, la capătul funiei, amice! Vom urca amîndoi, dar tu nu vei mai coborî niciodată. Hai, la drum! Te urmez. Slăbănogul se îndreptă spre uşă, iar Mick îl urmă. Nu putea face nimic ca să se apere şi toate astea numai din vina lui: n-ar fi trebuit să stea cu spatele la uşă. Acum nu putea să reproşeze nimănui nimic, decît doar lui însuşi. — Sînt cu ochii pe tine, dacă încerci ceva... Dar se opri brusc căci o voce aspră îl întrerupse: — Sus mîinile, dacă nu, trag! Mick scoase un oftat de uşurare: era tatăl său. — Aruncă pistolul, ordonă Cardby-tatăl şi fără glume! Arma căzu cu un zgomot sec. — Acum întoarce-te în această cameră. Mick ia-ţi pistolul şi sa nu eziţi dacă nu se supune ordinului dat! Bărbatul înainta, cu faţa contractată de mînie. Mick zîmbi satisfăcut cînd simţi arma în mînă. Tatăl său îi făcu un semn. O lovitura de măciucă îl prăvăli pe duşmanul lor lîngă Edward Harrix.

70

— Mulţumesc, tată, spuse simplu Mick întorcîndu-se. — Vezi în ce încurcătură te-ai fi vîrît dacă veneai singur răspunse Cardby-tatăl. Tînărul roşi în timp ce-şi punea arma în buzunar. Apoi st aplecă să inspecteze masa, în locul spre care Harris încercase sâ întindă mîna. După cum se aştepta,'sub tăblia mesei se afla butonul unei sonerii. — înainte de toate, spuSe bătrînul detectiv, vom examina buzunarele acesto; ticăloşi, pentru c ă - a m putea găsi lucruri interesante. Ocup.t te de treaba asta în timp ce eu voi supraveghea uşa. Am fi proşti de-a binelea să ne lăsăm prinşi din nou. — Dar ce face C>:,bble? întrebă Mick cotrobăindu-! în viteză pe cei doi. El n-a -nit. cu tine? — Ne-am despărţn n stradă, gîndindu-mă că ar fi bine ca.el să rămînă în rezervă. Niciodată nu trebuie folosită întreaga baterie în acelaşi timp. Ai terminat? — Da, hai să mergea la etaj! După cît am înţeles eu, fata se găseşte sus. Să căutăm scara; avem două ore de linişte înaintea noastră. — Să nu ne grăbim, Mick, treaba e serioasă, trebuie să folosim bine timpul. Tatăl şi fiul porniră împreună în căutarea unei ieşiri. Nu era o sarcină uşoară din cauza întunericului care domnea în antrepozit. Cardby-tatăl făcu primul descoperirea: — Uite o uşă, murmură el,, numai că este închisă. — Aşteaptă puţin. în buzunarul lui Harris am găsit acest inel cu chei. Să încercăm, poate una dintre ele este ceea ce ne trebuie nouă. A treia cheie încercată se învîrti în . broască producînd un zgomot sec. Cei doi bărbaţi imobilizaţi, rămaseră ia pîndă, dar nici cel mai mic zgomot nu tulbură liniştea hangardlui. — Urc eu primul, tată, spuse Mick. Nu veni imediat după mine. în cazul în care aş fi prins, este mai bine ca prezenţa ta să nu fie descoperită. — De acord, dar să fii prudent, Mick, n-ai cîştiga nimic dacă ai da buzna. Tînărul dădu din cap şi începu să urce. într-o mînă ţinea pistolul iar cu cealaltă strîngea bîta. Mergea încet, oprindu-se la fiecare treaptă ca să asculte. Cardby-tatăl aştepta neliniştit, privind cînd spre scara pe care urcase fiul său, cînd spre uşa de la intrare.

71

Mick ajunse pe palier unde domnea o beznă totală. Scoase t lanternă din buzunar şi o aprinse. O lumină slabă îi dădu posibilitatea să zărească la mai puţin de un metru de el o sfoară întinsă de la un perete la celălalt la înălţimea gleznei. Puţin mai departe, o altă sfoară bara trecerea la înălţimea taliei. Mick păşi peste prima apoi, gîndindu-se puţin, scoase un cuţit şi le tăie pcamîndouă. O uşă grea se desena în faţa lui. Se apropie pe vîrful picioarelor, apăsă încet clanţa şi constată că uşa era închisă cu cheia şi că aceasta fusese lăsată în broască pe dinăuntru. Se sprijini de perete pentru a reflecta puţin. Luă hotărîrea să coboare şi să ceară sfatul tatălui său. — Sus nu este decît o uşă închisă cu cheia, îi spuse el. Ce facem? — Crezi că ai putea să întorci cheia cu nişte pensete? — Nici pomeneală! Am impresia că broasca este .foarte nouă; cred că a fost pusă recent. — Nu vezi nici o altă modalitate de a ajunge la etajul de sus? Mick tăcu un moment, apoi îl prinse pe tatăl său de mînă: — Ascultă, tată, nu cunosc suficient locurile, dar sînt aproape sigur că există o scară exterioară pe care se poate ajunge la etajul superior. Am să încerc. Tu rămîi aici ca să păzeşti ieşirea şi să opreşti pe oricine ar încerca să fugă. Dacă îl văd pe Gribble afară, îi voi spune să mă acopere în timp ce mă voi căţăra pe zid. Ce zici? Bătrînul detectiv clătină din cap: — Este prea riscant, dragul meu. Vei fi descoperit imediat ce vei ieşi. Cred că am face mai bine să aşteptăm liniştiţi aici ca cei de la etaj să facă primul pas. — Nu sînt de aceeaşi părere. Vor începe să se neliniştească din cauza absenţei celor doi... adormiţi de noi, şi prefer să fim noi aceia care să le oferim o surpriză. — Ai dreptate, Mick, încearcă-ţi norocul; sper să reuşeşti dar nu întreprinde nimic înainte de a fi sigur că Gribble te acoperă. Mick îl întîlni pe inspectorul Gribble stînd de pază în faţa antrepozitului. — Ascultă-mă, amice, spuse Mick cu repeziciune. Vreau să ajung la primul etaj şi singura intrare este închisă cu cheia. L-am lăsat pe tata înăuntru şi aş vrea ca dumneata să fii atent

72

ca nimeni să nu mă ia drept ţintă în timp ce eu mâ voi căţăra pt burlanul acestei case! — Dar nu am nici o armă la mine, ştii doar că noi nu purtăm niciodată aşa ceva. — Se poate aranja uşor. Ţine, ia acest pistol._ Gribble se uită la pistol cu nelinişte. Mick zîmbi. îl cunoştea destul de bine pe omul de la Scotland Yard pentru a înţelege că atitudinea aceasta era doar de paradă. Deodată, Cardby îi făcu un semn prietenului său: în partea cealaltă a culoarului, la etajul superior se afla o fereastră întredeschisă şi, la aproximativ doi metri, un burlan care ducea pînă pe acoperiş. — Am să încerc să mă caţăr pe acolo, şopti Mick. Stai la pîndă pentru a mâ proteja împotriva unui eventual atac. Să mergem! Cardby apucă burlanul cu ambele mîini şi cu genunchii şi începu să se caţere încet-încet. în două minute ajunse la înălţimea ferestrei. Se întoarse spre Gribble şi inspectorul îi făcu semn că totul este în ordine. Sprijinindu-se de marginea ferestrei, tînărul îşi luă avînt pentru a se arunca înăuntru. Gribble îl urmărea nu fără emoţii: el ştia de ce este în stare prietenul lui mai tînăr, dar acţiunea era foarte riscantă. într-un suprem efort, Mick reuşi să se culce pe marginea ferestrei apoi dispăru în interior. Camera era absolut goală. în fund văzu o uşă. Lipindu-se de zid, Cardby se fofilă spre ea şi apăsă pe clanţă: uşa se deschise. Mick aruncă o privire prin deschizătura uşii şi văzînd că şi camera aceea era neocupată, .intră. Grămezi de tot felul de lucruri erau înşirate pe duşumeaua plină de praf. îşi făcu loc, îndreptîndu-se spre uşa a doua, numai că aceasta era închisă cu cheia şi cheia fusese scoasă din broască. Mick zîmbi, căci era sigur că o va deschide. După cîteva încercări, într-adevăr, uşa cedă. Mick se trezi pe un culoar îngust şi, pentru prima oară de cînd părăsise biroul antrepozitului, putu să audă nişte voci. înainta pe bîjbîite, ghidîndu-se după gălăgia făcută de acele voci, care deveneau tot mai clare pe măsură ce se apropia, înainte de a se aventura mai departe, scoase bîta pentru a putea face faţă unui eventual atac spontan. Acum putea distinge cu precizie trei voci venind din partea stingă: una era joasă şi arţăgoasă; alta mai rafinată, a treia mai mult ca sigur că era a unui străin. Reţinîndu-şi respiraţia, Mick se îndreptă pe vîrful

73

picioarelor spre o uşă şi se aplecă să se uite prin gaura cheu. camera era goală. Se ridică., zărind o altă uşă la cîţiva paşi de el. Aşteptă cîteva secunde. c;a să se asigure că nu fusese reperată prezenţa lui, apoi se apropie de uşă dar, de data asta broasca era încuiată. Observă • deasupra, uşii un ventilator, ce,ea ce însemna că va putea s$. privească înăuntru. Căută un scaun; vocile îşi continuau conversaţia monotonă şi Cardby se felicită: prezenţa lui nu fusese observată de nimeni. Cu gesturi suple ca de pisică, se îircă pe scaun, dar de la prima privire era gata să cadă pe spate! Camera, mobilată sumar, era slab luminată. Trei bărbaţi erau aşezaţi în .jurul unei măsuţe ce se găsea chiar sub lampă. Cel care era cu spatele era înalt şi solid. în dreapta lui se afla Solly Geary, unul dintre cei mai periculoşi criminali din West End pe care nici Mick, nici poliţia nu-1 putuseră prinde. în faţa lui, se găsea un chinez, dar nu un chinez de rînd, nu un coolie vulgar din Canton, nici vreun mărunţel din sud. Faţa sa, statura înaltă, toate demonstrau că era vorba de un mongol dintr-o clasă superioară. La dreapta lui, lipită de un scaun, legată fedeleş, cu ochii holbaţi de spaimă şi albă ca varul se afla Maria Davers. în spatele ei, în picioare, cu un zîmbet pervers pe buze, stătea Laura Mason! Mai era şi o femeie întinsă pe duşumea, în dreptul mongolului. Fusese probabil tînără şi frumoasă; hainele îi erau elegante şi de bun gust. Cardby n-o mai văzuse niciodată, dar înţelese dintr-o privire că nici nu va mai putea s-o vadă vreodată în viaţă. Faţa îi era congestionată, ochii îi erau ieşiţi din orbite şi de pe buze i se prelingea o spumă; mîinile îi erau legate de trupul chircit ca după nişte convulsii îngrozitoare. O sfoară de mătase îi strîngea gîtul. Era sigur că victima fusese ştrangulată.

Capitolul doisprezece PRINS IN CURSĂ!

C a r d b y nu-şi putea crede ochilor şi totuşi era sigur că tînăra era moartă. Pe faţa ei desfigurată şi pe trupul contorsionat se mai putea vedea încă.urmele unei agonii violente. Cei trei bărbaţi nu-i dădeau nici o atenţie şi continuau să stea la taifas în linişte, ca şi. cum nu s-ar fî întîmplat nimic. în capul lui Mick se înghesuiau tot felul de întrebări confuze. Cine era femeia asasinată? De ce şi cînd au ştrangulat-o? Dragonul să fî fost mongolul? De cînd făcea parte Laura Mason din bandă şi de ce se adresase firmei,.Cardby & Fiul"! Cine era bărbatul întors cu spatele? Solly Geary era mîna dreaptă a Dragonului sau însuşi Dragonul? Unde era Shew Har? Ce puneau la cale aceşti indivizi, despre ee vorbeau? Solly Geary se ridică brusc, împinse scaunul şi se îndreptă spre uşă. Fără să stea prea mult pe gînduri, Mick coborî de pe stinghie, trase scaunul şi se lipi de zid strîngînd cu putere bîta. Paşii se apropiau, cheia fu răsucită în broască şi minerul se lăsă în jos. Tînărul îşi ţinu respiraţia şi râmase nemişcat. încet, uşa se deschise. — Cred că idiotul ăla îşi pierde vremea pe jos; mă duc să-1 caut şi mă întorc într-un minut, spuse Solly Geary. — Fii atent, Geary. Nu trebuie să rişti nimic, ştii că avem destule de făcut, rosti vocea modulată a mongolului. — Oh! nu m-am născut ieri, alaltăieri! Ar trebui să se chinuie mult cineva ca să mă păcălească! Solly Geary ieşi şi închise uşa. Aproape că se atinse de Mick' şi o porni pe culoar fără a mai întoarce capul. Tînărul se gîndi rapid. Fără îndoială că tatăl său îl va culege p e drum, deci era mai bine să nu se mişte şi să-I lase să treacă. îşi pregăti pistolul şi aşteptă. Geary ajunse la uşă şi se întoarse s-o închidă, fără să-1 vadă pe Cardby. Mick răsuflă uşurat; toate erau de partea lui. Uşa nu

75

mai era închisă cu cheia iar înăuntru erau acum doi bărbaţi în loc de trei. De data asta nu mai ezită. Vîrînd măciuca în buzunar, împinse încet clanţa, apoi deschise brusc uşa şi se postă în prag, cu pistolul în mînă. — Sus mîinile! strigă el. Bărbatul căruia nu i se văzuse decît spatele se întoarse stupefiat. Mick îi văzu faţa lividă, ciupită de vărsat şi ochii care exprimau groaza. Nu cunoştea această figură. Laura Mason scoase un ţipăt. Tremura toată. Singur mongolul privea impasibil; chipul lui nu reflecta nici emoţie, nici surpriză. Se ridică liniştit, cu braţele deasupra capului ca şi cum şi-ar fi destins membrele înţepenite. Cardby îi întîlni privirea în care se putea citi o undă de ironie. — Presupun că sînteţi domnul Michael Cardby! spuse el înclinînd-se cu multă curtoazie. Vă aşteptam. — Sper să fi fericit că mă vezi, răspunse Mick. Laura Mason, elibereaz-o pe tînăra aceasta, adăugă el pe un ton ameninţător. Laura se supuse, dar tremura atît de tare încît nu era în stare să desfacă nodurile sforii. — Cine mişcă, e mort, ameninţă- Cardby. Am să vă caut prin buzunare. Fără să-1 piardă pe mongol sau chinez din ochi se apropie mai întîi de necunoscut şi-i inspecta buzunarele. Găsi un pistol. — Acum, toţi cu spatele la perete, ştiţi ce vă aşteaptă. Apropie-te domnule chinez, e rîndul tău. Chinezul cu mutră de mongol traversă camera cu pas uşor şi se postă în faţa lui Mick. Figura lui exprima indiferenţă, iar ochii îi rîdeau răutăcios, exasperant. Mick, cu pistolul îndreptat spre pieptul lui, îi scotoci buzunarele dar nu găsi nici o armă. — Am uitat să vă spun, domnule Cardby, rosti cu amabilitate chinezul, că nu port niciodată arme; mă sperii de ele. — Vei avea de ce te teme, n-ai grijă! Fă bine şi elibereaz-o pe fată. — Sînt cu totul la dispoziţia dumneavoastră. Mick se apropie şi închise uşa. Sfoara cu care fusese legată Maria fu desfăcută şi tînăra încercă să se ridice de pe scaun. — Frecţionează-ţi puţin mîinile şi picioarele, Maria, spuse Mick. Tu, chinezule treci la perete lîngă prietenul tău. Cardby era perplex. Acţionase atît de "repede că nu avusese timp să se gîndească la pasul următor. Ce va face acum? Se întoarse spre Laura Mason.

76

— Treci şi dumneata la perete, ordonă el. Tremurînd, fata se supuse. — Cine este? întrebă Mick arătînd trupul întins pe pămînt. Mongolul îl privi cu acelaşi aer indiferent: — Invincibilul Michael Cardby ar trebui să-i pună această întrebare prietenului său Lou San, răspunse el. Unindu-vă inteligenţele, aţi putea rezolva orice problemă. Cardby examină cadavrul, întrebîndu-se cum ar putea Lou San să cunoască această femeie. — Eşti Dragonul? întrebă el. — Ce manieră brutală de a pune o astfel de întrebare! Poate că sînt, poate că nu sînt! — Chiar dacă eşti, chiar dacă nu eşti, tot mă vei urma la cel mai apropiat post de poliţie. Veţi trece prin momente cam neplăcute cînd ţi se vor cere amănunte în legătură cu acest cadavru. — Viaţa ar fi prea insipidă dacă ar fi monotonă. Aceste momente „dificile" sînt făcute pentru a compensa toate orele mohorîte pe care sîntem obligaţi să le trăim. Sînt gata să vă însoţesc. — Să mergem. Eu voi ieşi primul iar voi mă veţi urma. Vă previn că dacă încercaţi ceva, veţi avea de-a face cu mine. — Nu fiţi prea dramatic! îmi veţi permite să-mi iau pălăria? Cardby se uită la pălăria neagră de velur suspendată pe un cuier lîngă uşă. Pentru ca să nu rişte nimic, o luă el, îi examină interiorul şi i-o azvîrli chinezului. Acesta o prinse mulţumind ironic. Mick se îndreptă spre uşă şi le ordonă celorlalţi să-1 urmeze fără alte discuţii. Chinezul se opri la cîţiva paşi de el şi, arătîndu-i cuierul zise: — Mi-aţi dat pălăria, dar nu şi pardesiul. Pot să-1 iau? spuse el. — O clipă, să mă uit prin buzunare, spuse Mick, Asigurîndu-se că erau goale, se întoarse din nou spre uşă. Mongolul se apropie de cuier, întinse mîna şi-şi apucă pardesiul de guler. în clipa aceea se petrecu ceva atît de ciudat încît Cardby nu mai înţelese nimic! Simţi doar cum se prăbuşeşte în adînc. Vru să tragă în mongol, dar camera şi cei care o ocupau

77

dispăruseră! Căzu în întuneric. Un hohot de rîs puternic şi sinistru izbucni deasupra capului său. în sfîrşit, picioarele i se loviră de ceva solid şi că,zu -pe pămînt. Şocul fusese brutal şi îl durea tot corpul. Se aşeză jos, frecţionîndu-şi şalele. Mick scoase lanterna şi începu să inspecteze închisoarea. Era 0 încăpere goală, fără nici o mobilă, fără fereastră. Era doar o uşă pe peretele din cealaltă parte. Un straţ gros de praf acoperea podeaua şi pereţii. Mick se apropie de mica deschidere, constată că era închisă cu cheia, şi cheia bloca broasca pe dinafară. Speraclul lui nu-i putea fi de nici un folos, dar se gîndi la un alt mijloc. Luîndu-şi pistolul, trase în broască. Uitîndu-se din nou, constată că dispăruse cheia dar zăvorul rămînea închis şi înţepenit. Trase din nou cîteva împuşcături fără nici un rezultat şi se opri descurajat în timp ce rîsul sardonic al mongolului răsuna dincolo de uşă. Cardby renunţă şi stinse lanterna. Se pregătea să-şi reîncarce arma, dar răzgîndindu-se, reveni lîngă uşă şi descărcă încă patru focuri în speranţa că duşmanul său îl va crede fără apărare de acum înainte. Se întoarse în colţul său, îşi reîncărcă arma şi aşteptă evenimentele. îşi aprinse din nou lanterna şi lumină plafonul unde văzu o trapă. începea să înţeleagă cum ajunsese în acea închisoare, cînd observă deodată că trapa se pune în mişcare, lăsînd să pătrundă un firicel de lumină. Cînd întunericul se înstăpîni din nou," un alt trup se prăbuşi în gol. Mick întinse mîinile repede în încercarea de a-i amortiza căderea: corpul îl lovi apoi căzu pe pămînt. Era tatăl său! Bătrînul detectiv leşinase; avea o plagă adîncă deasupra urechii şi sîngele i se prelingea pe gît. Mick luă o batistă şi îi făcu un pansament provizoriu. Apoi îşi scoase pardesiul, îl împături şi îl întinse pe tatăl său pe această saltea improvizată. Probabil că Dragonul se distra de minune! Furios, Mick începu să se plimbe în lung şi-n lat, blestemînd şi înjurînd printre dinţi. Nu vedea nici o ieşire posibilă şi inacţiunea aceasta 1 se părea de nesuportat. Timpul trecea. Tatăl său continua să fie leşinat. Deodată, cineva bătu la uşă. Mick recunoscu vocea sonoră a mongolului:

78

— Vă trimitem un mesaj, domnule Cardby. Ştiu că aveţi lumină. Citiţi-1, s-ar putea să vă intereseze. Mick aprinse lanterna şi culese o bucată de hîrtie împăturită . în două, pe care erau scrise aceste rînduri cu creionul: „Fiind foarte buni, nu vrem ca dumneavoastră şi tatăl dumneavoastră să muriţi fără a vă face rugăciunea. Vă este acordată, cu generozitate. în acest scop, o jumătate de oră. După care nu aveţi decît sa vă transferaţi firma într-o altă lume, poate că acolo va fi mai apreciată, pentru că aici nu mai este! Maria Davers nu va mai fi înapoiată tatălui ei: ne-a făcut destule necazuri, aşa încît am luat alte hotărîri în privinţa ei".. Mesajul nu era semnat. Cînd termină de citit biletul, tatăl •său se mişcă gemînd. Mick alergă spre el: — Totul e bine, tată. Mick este lingă tine. Nu te nelinişti de nimic. — Unde sînt? Ce s-a întîmplat? Mă doare tot trupul. — Ai fost aruncat, puţin cam brutal în fundul unei pivniţe. Dar cum s-a întîmplat de ar ajuns după mine? — Un individ m-a luat prin surprindere pe la spate. Mi-a spus că a observat ca sforile care barau trecerea fuseseră tăiate şi astfel a înţeles ca se întîmplase ceva anormal. Întorcîndu-se, a reuşit să pună mîna pe mine. Am fost împins într-un loc retras şi altceva nu-mi mai aduc aminte. Dar tu ce cauţi aici? — Am ajuns pe aceeaşi calc ca şi tine. Ne-au păcălit pe amîndoi şi acum singura noastră speranţă este Gribble. Sper ca el sâ simtă pericolul şi să aducă îniărituri. Dragonul are o trupă serioasă cu el. — Sîntem într-o- situaţie destul de neplăcută, băiete. Străduieşte-te sâ întrevezi ce-am putea face! — M-am gîndit. dar fără nici un rezultat. Aşteaptă totuşi puţin... mi se pare că. această trapă se deschide din nou. Ridicară privirile. într-un jet brusc de lumină, zăriră un corp căzînd prin deschidere. Mick nu avu timp să se aplece ca sâ-1 primească pe umerii săi. Cei doi bărbaţi exclamară cu surpriză. Nou! sosit nu era altul decît Gribble! — Cred că mica noastră reuniune de familie este aproape

79

completă, spuse Mick. Ce ţi s-a întîmplat, bietul meu Gribble? Noi speram ca dumneata să ne vii în ajutor! Inspectorul nu răspunse nimic: leşinase, şi nu-şi putea da seama de ceea ce se întîmplase. 1 Din nou cineva bătu în uşă. — Ei, făcu Mick ăpropiindu-se. O să terminaţi odată cu joaca aceasta? — Dimpotrivă, dragul meu domn Cardby, răspunse chinezul. Abia acum va începe marele joc, acum pentru că v-aţi adunat toţi. Ne gîndim că nu veţi dori să înfruntaţi moartea prea repede, aşa că vă vom trimite puţin gaz de amoniac. Cînd veţi avea destul, o să spuneţi, şi atunci vom trece la un alt gen de exerciţiu. Vom fi plini de menajamente şi de perseverenţă. — Cum doriţi! îl ironiză Mick.

Capitolul treisprezece LUPTA CU MOARTEA

S p u n î n d aceste cuvinte tînărul Cardby nu prea avea chef să zîmbească. Tatăl său era şi el grav. Auziră un zgomot de paşi îndepărtîndu-se. — Cred că ne vor organiza o adevărată partidă de plăcere, tată. Aş fi vrut să rnănînc ceva înainte de a muri. Am burta goală. — Ai mirosit vreodată gazul de amoniac, dragul meu? — Nu, dar şi amoniacul lichid miroase destul de rău. — Dacă fac aşa cum au spus, Mick, Gribble va avea noroc că a leşinat. Mi-ar plăcea să fiu în locul lui... — Eu nu! Am impresia că nu mi-am spus încă ultimul cuvînt. Să ne aşezăm şi să reflectăm puţin înainte de a fi năuciţi de gazul lor. Ai vreo idee, tată? — Pentru început, mă întreb pe unde vor introduce acest gaz. Nu se poate să folosească gaura cheii iar aici nu există nici o fereastră. Bănuiesc că vor folosi trapa. Probabil că au pe undeva vreo ţeavă... — Aş arunca o privire, dacă mi-ai da voie să mâ urc în spatele tău. Poţi să mâ ţii? — Cum să nu! numai să nu sari prea brusc. O să te ajut. Mick îşi puse un picior în mîna tatălui său, apoi după ce se urcă pe umerii lui aprinse lanterna si inspecta trapa. — Disting o gaură de aproximativ două degete, spuse el după o clipă. Ajută-mă să cobor, am o idee. Se lăsă să cadă pe pămînt. — Gaura este prevăzută cu un dop de lemn şi cred că le-aş putea oferi o surpriză băieţilor noştri, tată. Vom ţine sub observaţia gaura pînă cînd vor scoate dopul pentru a introduce ţeava. Atunci ne vom distra şi noi un pic! — Cum aşa? Explică-te, băiete! — E foarte simplu. Ai văzut că am luat cu mine tot felul de astensile. A venit momentul să ne servim de ele. Am ceva care

81

ar putea opri gazul, sau cel puţin, ar putea să-1 împiedice sâ intre în cantitate mare. — Dar asta-i minunat Mick! — înainte de a ne bucura prea mult, stai puţin sâ verific dacâ previziunile mele sjnt exacte. Am mânuşi de cauciuc şi cîţiva metri de bandă izolatoare; cred că ne vor fi de folos. Vreau să găsesc cel mai, bun mod de închidere a găurii în clipa cînd vor introduce ţeava. Drăguţii noştri prieteni vor fi foarte surprinşi cînd gazul se va întoarce împotriva lor. Ce părere ai, tată? , — Nu prea cred să ne reuşească', dar trebuie să încercăm totuşi. Nu te-ai gîndit să le trimiţi un glonte cînd vor scoate dopul de la gaură? Poate ţi-ar fi mai uşor, Mick! — M-am gîndit, dar nu cred să obţinem mare lucru. Şi-ar schimba doar tactica şi vom fi luaţi pe nepregătite, pe cînd acum ştim la ce ne putem aştepta şi asta e mare lucru. Să fim atenţi la uşă şi la trapă şi să sperăm că vom reuşi! De cînd aterizase jos, Gribble nu se mai mişcase deloc. Era leşinat şi cu toate îngrijirile atente ale celor doi Cardby nu-şi revenea. — Ascultă! făcu Mick. Se auzeau paşi deasupra lor. Ridicară capetele şi-şi fixară privirile pe trapă. Distingeau zgomotul mai multor voci. Dopul fu scos, un cerc de lumină slabă apăru şi dispăru aproape imediat şi în deschizătură fu introdusă o ţeavă. Vocile erau tot mai distincte, dar nu se putea înţelege exact ce anume vorbeau. Mick trase cu putere aer în piept supliciul începea. înţepător, arzînd ochii, îngreunînd respiraţia, gazul de amoniac pătrundea în cameră. — Ridică-mă, tată, spuse Mick. Dacă lăsăm să intre prea mult gaz nu voi mai fi în stare sâ mă apropii de ţeavă şi s-o blochez cu mânuşile mele, pentru că peste cîteva minute aici va fi un adevărat infern. Cardby-tatăl îl prinse de mijloc pe fiul său şi-1 ridică pe umeri. Sub acţiunea gazului, Mick închise ochii şi începu sâ tuşească: probabil că slugile Dragonului se distrau de minune! Mick acoperi deschizătura ţevii cu mîna şi scoase imediat o mânuşă din buzunar pe care o înghesui la capătul conductei, răsucindu-i marginile. Apoi luă cam un metru de bandă şi îl învîrti în jurul mănuşii strîngînd cu toată puterea. După care, se lăsă să alunece jos, aşteptînd neliniştit rezultatul acestei tentative. Pentru un moment pericolul fusese

82

îndepărtat; mănuşa şi banda izolatoare rezistau bine, dar Mick se întrebă dacă mănuşa de cauciuc va rezista la presiunea gazului sau o va ceda explodînd. Stînd în picioare în fundul pivniţei, cu pistolul în mînă, se uita spre tavan reţinîndu-şi respiraţia. — Cînd vor descoperi stratagema noastră, spuse Cardby-tatăl, vor trage prin conductă şi atunci soarta noastră va fi hotărîtă. Cred că au şi început să simtă gazul întorcîndu-se spre ei... — Nu cred că vor îndrăzni să tragă, tată. Am examinat bine ţeava şi am constatat că nu va rezista unui glonţ. Ar rişca să se producă o explozie groaznică. Cei de sus tuşeau tot mai puternic. Mick zîmbi: — Mă întreb dacă propriul tratament o să le fie pe plac, spuse el. — Nu ştiu prea multe despre amoniac, dar în orice caz mirosul este groaznic; pînă acum aici la noi este suportabil. — îmi închipuiam eu. Am cam uitat cele învăţate la chimie, dar ştiu că gazul de amoniac este cu mult mai uşor decît aerul şi, ca să coboare, trebuie să-1 împingi. Este ceea ce au făcut acum amicii noştri cu ajutorul unei pompe. Primul val a ajuns cu o forţă suficientă ca să ne atingă, dar acum se întoarce spre ei. în momentul acesta, sînt pe cale să înghită tot ceea ce era pregătit pentru noi. Ascultă-i! într-adevăr, cei de deasupra tuşeau, se sufocau şi înjurau. Mick inspiră cu putere. Atmosfera devenea din ce în ce mai respirabilă, gazul ridicîndu-se spre tavan. — Deocamdată sîntem în afară de pericol, Mick, dar ce urmează să facem? N-am avansat prea mult şi poţi fi sigur că torţionarii noştri nu vor întîrzia să vină să ne execute. Cred că sînt atît de furioşi încît nu se vor mai osteni să caute mijloace mai rafinate pentru a scăpa de noi. — Nu s-a jucat incă ultima carte, tată; amîndoi avem cîte un pistol şi puţină materie cenuşie în cap. Prietenul Gribble îşi va reveni dintr-o clipă în alta şi ne va ajuta şi el. Dealtfel, după cum vezi, n-am murit încă. La etajul de fleasupra zgomotul încetă. — Şi-am primit doza, observă Mick ridicînd ochii spre plafon. Dealtfel îi înţeleg. Nu-i prea plăcut să respiri amoniac. — Acum trebuie să acţionăm, Mick. Cel mai bun lucru e să ieşim de aici şi să profităm de zăpăceala lor. Vreau să ajung la etaj, chiar dacă va trebui să lupt cu gazul care ş-a adunat acolo. Gîndeşte-te repede, băiete!

83

— Nici nu fac altceva, tată, dar mi se pare că mi s-au evaporat toate gîndurile. Aşteaptă puţin să mă caut prin buzunare; mi-am înghesuit în ele tot felul de scule cînd am plecat de la birou aşa că trebuie să găsesc ceva care să mă inspire. — Dacă n-ar fi leşinat, Gribble ar fi adăugat: „Şi dacă nu vei găsi nimic?" Mick zîmbi şi începu să-şi inventarieze cu minuţiozitate buzunarele. în zadar. — Nu am nimic care să ne ajute, spuse el. Cîte gloanţe mai ai? — Cred că cinci, de ce? — Aşteaptă puţin; am să examinez pistolul pe care i l-am dat lui Gribble. Da, sîntem în posesia a unsprezece gloanţe. Am să trag în broasca de la uşă pînă ce va ceda, apoi am s-o scot cu cuţitul. — Şi dacă uşa e zăvorită de sus pînă jos? — Ar fi într-adevăr un mare ghinion;. se pare că începi să vorbeşti ca Gribble. Dă-mi pistolul să-mi încep treaba! Sper să nu folosesc întreaga provizie, căci ar fi bine să mai păstrăm o rezervă. Am sâ trag în lemnul din jurul clanţei. Cardby-tatăl îi întinse arma: — Iată-1, fiule, făcu el pe un ton sceptic. Nu avem nimic de pierdut, dar să fii prudent, căci s-ar putea ca şi ei să tragă prin uşă. Mick începu să-şi descarce pistolul în uşă. După al cincilea foc se opri ca să vadă rezultatul. Ochise bine şi făcţise un cerc în jurul broaştei. îi dădu pistolul gol tatălui său. — Dacă această uşă nu este zăvorită, n-are rost să mai continui; mi se pare că broasca nu se mai ţine decît în cîteva aşchii de lemn. Am să mă reped în uşă şi voi vedea ce se va întîmpla. Ia pistolul lui Gribble şi aşează-te în spatele meu ca să mă acoperi dacă ne pîndeşte cineva din afară. — De acord! La cea mai mică alertă să te arunci la pămînt. Mick se dădu îndărăt cîţiva paşi şi se aruncă cu toată greutatea în uşă; lemnul trosni, dar broasca" nu cedă. Mick se întoarse, frecîndu-şi umărul. — N-ai nici o şansă, spuse tatăl său. Te doare? — Nu; am auzit totuşi lemnul pîrîind. încă puţin şi gata! — Atunci, dă-i drumul! Ai grijă să nu-ţi rupi umărul! Din nou Mick se aruncă asupra uşii; de data aceasta broasca cedă cu zgomot şi tînărul căzu cu mîinile întinse. Două focuri

84

izbucniră aproape în acelaşi timp urmate de un geamăt şi cineva căzu la pămînt, Mick ridică încet capul, mişcîndu-se cît mai puţin posibil. Era întins pe un culoar luminat. La cîţiva metri de el, un bărbat se rostogolea pe podea; din coapsa dreaptă îi şiroia sîngele. Lîngă el zăcea un pistol. Cardby privi cu atenţie. Era Solly Geary! Auzi deodată glasul tatălui său: — Pune mîna pe armă. Mick, şi nu-ţi lua ochii de pe animalul ăsta! Am avut norocul să trag primul; glonţul a trecut pe lîngă tine. Mick se tîrî să ia pistolul. Dar pe moment Solly Geary era inofensiv: se zvîrcolea gemînd şi-şi strîngea coapsa cu ambele mîini încercînd să oprească sîngele părînd indiferent la tot ce se petrece în jurul său. — Ai primit exact ceea ce-aî meritat, Geary, spuse Mick. Data viitoare s-ar putea să nu mai ai un astfel de noroc. Unde sînt ceilalţi? Bărbatul îi răspunse cu un geamăt. Mick îl apucă de umeri. — Te întreb unde sînt chinezul, însoţitorul lui şi cele două femei? repetă el. Geary ridică spre el ochii injectaţi de sînge, dar nu spuse nimic. — Bine, făcu tînărul Cardby cu glas tărăgănat; dacă te încăpăţînezi, am să-ţi trag un glonte în coapsa cealaltă, încît să le ai pe amîndouă zdrobite. Vrei să vorbeşti sau nu? Geary îl privea cu ochii măriţi de spaimă, dar nu scoase nici un cuvînt. — Pentru ultima dată, Geary, hotărăşte-te sau trag! Bărbatul ridică o mînă şi dădu din cap: — Să nu trageţi, domnule Cardby, vă rog să nu trageţi! Vă jur că vă voi spune tot. — Haide, dă-i dramul! — Toţi ceilalţi au plecat; n-am rămas decît eu. Duceţi-mă la spital, domnule Cardby, simt că am să mor... — O clipă, dragul meu. Unde au plecat şi în ce scop? Tu ce făceai aici? Cine este femeia asasinată? Solly Geary închise ~ ochii tremurînd. — Hai, răspunde! ordonă Mick. — M-au lăsat aici ca să vă împiedic să ieşiţi. Se sufocau sus. Domnul Lang mi-a ordonat să vă omor. — Domnul Lang este chinezul ăla solid care semăna cu un mongol?

85

— Da, gemu Geary. E un monstru. Acum mâ va omori.. — Unde au plecat? — Cred că voiau să meargă la „Carieră", lingă Winslow. Asta-i tot ce ştiu. — Ce-i acolo? O casă sau ce altceva? — Nu ştiu. • , — Au luat. şi ^victima cu ei? Cine este? Geary se îngălbeni mai tare; era gata să leşine. Mick îl zgudui cu putere şi-1 întrebă din .nou. — Nu, au lăsat-o sus: Era de la Limehouse. Au adus-o de dimineaţă. — Bine, dar cine-i femeia' asta? — Domnul Lang ne-a spus că era căsătorită cu un bărbat pe nume Lou San.

Capitolul paisprezece LA CARIERĂ

M i c k încruntă din sprîncene şi deschise gura de uimire. — Nu ştiam ca Lou San să fi fost însurat; Geary. E adevărat ce-mi spui? — Aşa a spus domnul Lang; dealtfel, chiar el a gîtuit-o. Nici nu-era prea puternică. în ce-1 priveşte pe el, ăsta e în stare să strîngă de gît, pe oricine. — Cine era cel de-a doilea bărbat şi ce făcea aici Laura Mason? — Bărbatul se numeşte Inish Harry, nu ştiu dacă e numele lui adevărat. Cît despre domnişoara Mason,, n-am mai văzut-o pînă azi-dimineaţă, aşa încît nu ştiu ce rol are... — încă un cuvînt.- Domnul Lang, este acela căruia i* se spune Dragonul? • Geary ezită, scoase un geamăt şi capul îi căzu cu greutate într-o parte. — Drace! făcu Mick, a leşinat. Eram sigur că aşa se va întîmpla. Trebuie chemată o ambulantă pentru a-i transporta la spital pe Gribble şi pe acest individ. Apoi vom spune poliţiei locale să păzească clădirea pînă la sosirea Scotland Yard-ului. Aşteaptă-mă aici, tată, să dau un telefon. Este posibil ca Geary să ne fi îndrugat poveşti şi bandiţii să fie ascunşi pe undeva, pe aici. O să văd dacă drumul e liber; dacă dai peste vreunul nu te jena! — Ai şi tu grijă, Mick. Solly Geary a fost întotdeauna cumplit de mincinos şi, chiar pe jumătate mort, tot nu poate spune adevărul. Este posibil să fi încercat să te arunce în vreo capcană. — Se poate, dar acum că tot am început o treabă, trebuie să o ducem la capăt. Pe curînd! Ţinînd pistolul în mînă, Mick se îndreptă fără zgomot pe culoar, trecu printr-o cameră goală, apoi pe un alt culoar şi

87

începu sa urce scara. Nu auzea nici un zgomot în afară de cel făcut de şobolani. Ajunse la parter fără să întîlnească pe nimeni. Toate uşile erau deschise şi antrepozitul părea gol. Fraţii Harris dispăruseră. Mick luă telefonul, ceru poliţia locală pentru a anunţa moartea tinerei necunoscute, avu o discuţie scurtă cu Scotland Yard-ul şi ceru o ambulanţă spitalului din apropiere. După ce făcu toate acestea, coborî în pivniţă, unde Solly Geary era tot ieşinat la fel ca şi Gribble. Se aşeză jos, obosit, şi-şi sprijini capul de perete închizînd ochii. — Eşti bolnav, Mick? îl întrebă tatăl său. — Nu chiar, dar simt nevoia să mănînc şi să dorm; n-am mai făcut astfel de treburi de foarte mult timp. — îţi vei satisface aceste dorinţe după ce vor fi sosit poliţia şi ambulanţa. Nici eu nu mă simt în formă decît tine. Ridicîndu-şi capul Mick şi sări în picioare. — Nu mai pot aştepta, tată. Am spus mai înainte că dacă am început o treabă trebuie să o duc pînă la capăt. Mi-am luat angajamentul s-o redau pe Maria Davers tatălui ei; pînă acum norocul nu prea m-a ajutat, dar asta nu poate dura* Ia infinit. N-am să renunţ fără să fi încercat toate posibilităţile. Cînd ne vor sos! întăriri, voi lua o maşină şi mă voi duce s-o caut la acea „Carieră". Am să-i telefonez lui Jimmy Lacev să vină cu mine iar tu te vei întoarce la birou. Demult vrea băiatul ăsta să ia parte la o expediţie aventuroasă şi aş vrea să-i ofer ocazia. — Nu trebuie să te duci acum acolo,"Mick. Nu eşti în stare sâ înfrunţi un astfel de pericol înainte de a te fi odihnit şi de a fi mîncat. — Ca între timp, păsărelele să-şi ia zborul, nu-i aşa? Nu, nu, n-am timp de pierdut. Dacă mi se va întîmpla ceva grav, am să te anunţ. La rîndul tău, ai putea să te odihneşti cînd vei ajunge la birou; dă-1 pe Snide în grija poliţiei, furnizîndu-le toate informaţiile necesare. Să-i spui lui Jimmy Lacey să ia maşina mea din faţa lui Weldon Hotel şi s-o aducă aici. între timp, voi intra într-o cafenea să înghit o duzină de sandvişuri cu jambon. Auzi, mi sc pare că soseşte poliţia. Vrei să merg eu să-i întîmpin, sau te duci tu? — M<] duc eu, Mick. S-ar putea să nu te creadă şi chiar să te bănuiască de această crimă. Pe mine mă vor recunoaşte şi astfe' vom evita o pierdere de timp inutilă.

88

Cardby-tatăl se îndepărtă tîrîndu-şi picioarele. Era obosit, îl durea capul şi simţea greutatea anilor apăsîndu-i umerii. Sus pe scară întîlni trei poliţişti care îl recunoscură. — Ce se întîmplă, domnule Cardby? întrebă inspectorul. Bătrînul detectiv se aşeză pe o grămadă de fiare vechi şi începu să povestească. Nu apucă să termine, cînd o ambulanţă intră pe pasajul îngust şi opri în faţa intrării. O altă maşină care venea din urmă se opri la rîndul ei. Avea înscrise pe ea literele PM (poliţia motorizată). Era un Flying Squad al Scot'ind Yard-ului. După o discuţie scurtă, Cardby concluzionă: — Gribble şi Geary trebuie duşi imediat la spital. Ar fi bine ca cineva să-i însoţească şi să rămînă lîngă Geary, pentru că acesta ar putea spune multe lucruri interesante cînd se va hotărî să vorbească. Să începem deci cu asta; apoi ne vom ocupa de cadavrul tinerei asasinate. Cinci minute mai tîrziu ambulanţa plecă luîndu-i pe cei doi răniţi. Mick îi conduse pe poliţişti în camera de la etaj pentru a examina corpul victimei. Nici un act, nici un indiciu care să permită identificarea; inelele îi fuseseră luate; doar urmele ştrangulării rămaseră perfect vizibile pe gîtul fetei. Mick îl trase pe tatăl său în dreptul ferestrei. — Tată, mi-am modificat planul. Poliţiştii au multe întrebări să-ţi pună şi vei fi astfel obligat să mai rămîi aici ca să le răspunzi. Eu voi lua un taxi şi mă voi duce la birou. Ai putea vorbi cu inspectorul să-mi dea un om ca să-1 supravegheze pe Snide Pearce, iar. pe Lacey îl voi lua cu mine. Astfel vom cîştiga timp. — Bine, făcu Cardby-tatăl după ce se gîndi puţin. Cred că într-o jumătate de oră mă voi întoarce şi eu la birou şi voi rămîne acolo pînă ce-mi vei telefona. Cînd crezi că vei ajunge la „Carieră"? — Trebuie să fie la circa cincizeci de kilometri de Londra, deci, dacă lucrurile merg cum trebuie, într-o oră şi jumătate voi fi acolo. Dar nu uita că odată ajuns la Winslow, va trebui să găsesc „Carieră". — Imediat ce voi descoperi acest loc, telefonează-mi ca să mi-1 indici şi mie. Am să-ţi las un avans de o jumătate de oră şi dacă nu voi mai avea veşti de la tine, voi veni să te caut. E bine aşa? — Da, foarte bine. La revedere şi odihneşte-te! Nu uita să-mi trimiţi un poliţist.

89

După douăzeci de minute, taxiul se- opri în faţa biroului, şi Mick intră în grabă spunîndu-i secretarei: — Dă fuga la o cafenea, domnişoară Brady. şi adu-mi ceva de băut şi mai ales de mîncat! Secretara facu ochii mari văzîndu-i hainele mototolite şi faţa răvăşită şi ieşi fără "să scoată o vorbă: cunoscîndu-1 foarte bine pe Mick nu puse nici o întrebare. Mick. intră în camera alăturată. Aici îl aştepta un spectacol foarte comic: Snide Pearce căzut pe un scaun, îşi ascunsese faţa în mîini. Jimmy Lacey tăcu un semn complice lui Mick. Pearce ridică încet capul: nara dreaptă îi era ruptă, picături de sînge îi pătau cămaşa şi ochiul stîng era învineţit. — A încercat să fugă, spuse Lacey flegmatic. — Şi tu l-ai oprit, replică Mick. — Da, l-am oprit. — Parcă ai fi încercat să opreşti un camion, rîse Mick. Am venit să-ţi ţin de urît. — Duceţi-vă dracului! mîrîi Pearce. Vreau sâ mă întorc acasă. — Asta spune mereu, observă Lacey. începură să rîdă, în timp ce Snide se uita la ei cu un aer morocănos. Mick se duse la toaletă, se spălă, se schimbă şi, ieşind, o văzu pe domnişoara Brady care-i pregătise un platou încărcat cu mîncare. îşi oferi zece minute ca să se refacă, după care se ridică, se întinse, se apropie de casa de fier |i-ş? umplu buzunarele. — Am ceva de lucru pentru tine, Jimmy, spuse Mick. Ia-ţi pălăria! • Mick îl aprecia pe Lacey pentru mai multe motive, printre altele pentru că nu cerea niciodată explicaţii sau detalii. Ieşiră amîndoi tăcuţi; luară maşina lui Mick şi porniră cu toată viteza spre est. Fără sâ încetinească traversară toată Londra. — Am impresia că ne vom oferi o mare distracţie, îndrăzni Lacey să spună în sfirşit. — Sigur, răspunse Mick. Sînt sigur că n-ai avut parte de aşa ceva pînă acum. Pune-ţi astea în buzunar şi nu te feri să le foloseşti la momentul potrivit. Lacey examină curios ţeava de plumb pe care i-o întinse Mick. — Ia şi asta, continuă Mick. Este o seringă cu clorură de

90

butii; injecţia se face foarte uşor şi produce un efect calmant absolut surprinzător. Pune şi pistolul ăsta în buzunarul hainei şi nu te folosi de el decît dacă vei fi obligat să o faci. Lacey îşi umplu buzunarele, se instală mai confortabil pe scaun şi zîmbi mulţumit. Asta era viaţa ce-i plăcea! Mick începu să caşte, aerul rece al dimineţii, după o noapte de nesomn, îl adormea. Traversară cu viteză Hardwick şi Whitchurch. Nu mai erau decît cinci kilometri pînă ia Winslow. — Voi opri imediat şi voi porni pe jos în cercetare, spuse Mick. Ai putea să faci şi tu ia fel. întreabă-i pe toţi cei pe care-i vei întîlni despre „Carieră"; nu ştiu dacă este cu adevărat o carieră sau o casă sau altceva cu acest nume. Am să opresc după curba aceea. Să mergem şi fii prudent! Cei doi tineri coborîră din maşină şi o luară fiecare în altă parte. Prima încercare a lui Mick fu fără rezultat: bărbatul pe care îl întrebase unde se afla „Cariera" era un străin şi habar n-avea; al doilea se uită Ia el ca şi cum ar fi întrebat ceva indiscret şi se îndepărtă rapid fără să scoată o vorbă. Se apropie de un al treilea, cînd Lacey îl strigă. Scuzîndu-se, Mick alergă spre prietenul lui. Jimmy era lîngă maşină, cu un aer foarte mulţumit. — Ai aflat? întrebă Mick. — Da. Mi se pare că am intrat într-o aventură cu muit mai periculoasă decît ne aşteptam. — Spune-mi repede, Jimmy, despre ce-i vorba. — Cei de-aici par înspăimîntaţi cînd Ii se vorbeşte despre locul acesta. Pe vremuri era chiar o carieră de piatră; a fost abandonată acum aproape patruzeci de ani şi a rămas goală pînă acum trei ani. Sătenii povestesc că noul proprietar trebuie să fie pe jumătate nebun dacă a făcut o astfel de achiziţie. Se numeşte Symons, este bătrin, are o barbă lungă, albă, şi nu vine în sat niciodată, dar primeşte tot felul de invitaţi. Se pare că este un profesor şi că îşi petrece nopţile în laborator făcînd experienţe. „Cariera" se află dincolo de drum la un kilometru spre stînga. Asta-i tot ce am putut afla. — Ai lucrat bine, Jimmy. Cred că locui acesta este foarte bizar. Nici nu-i de mirare că celor de-aici le este frică. O să ne apropiem cu maşina şi, dacă găsim o cabină telefonică, voi vorbi cu tatăl meu, apoi îl vom vizita pe domnul Symons. Dacă seamănă cu invitaţii lui actuali, înseamnă că face nişte

91

experienţe interesante. In orice caz, nu cred că rapoartele asupra cercetărilor lui să fie trimise la British Association. Nu departe, găsiră o cabină telefonică. Mick chemă biroul, află că tatăl lui doarme şi-i lăsă secretarei mesajul. — Cred că nu sîntem prea departe de capăt, spuse el întorcîndu-se la maşină. Ca să nu atragem atenţia ar fi mai bine să lăsăm maşina aici şi să mergem pe jos. Hai, Jimmy! — După părerea mea, ar fi mai bine s-o luăm de-a dreptul peste cîmp, pînă la Carieră, răspunse Lacey; pe drum am fi imediat reperaţi. — Ai dreptate, să trecem peste bariera asta. Tinerii mergeau prin iarba deasă. Nici o casă nu se zărea la orizont. Apropiindu-se, Cardby se simţea tot mai bine dispus. Lacey mergea nepăsător, ca şi cum s-ar fi dus să culeagă flori. — Mergem direct spre Carieră? , îl întrebă pe Mick. — Nu, vom încerca o altă variantă. Pentru că cei dinăuntru sînt convinşi că eu sînt mort, vreau să le fac o surpriză. , — Nu cred să fie chiar atît de uşor pentru că noi nu ştim încă unde le este vizuina. Individul care mi-a dat informaţiile este unul dintre aceia pentru care „nu departe" poate însemna foarte bine cîţiva kilometri ca şi cîţiva metri. — Nu te nelinişti căci pînă la urmă o vom găsi. Un loc cum este această „Carieră" nu poate fi situat la drumul mare cu o inscripţie de „Bine aţi venit". Vezi bariera de colo? Vom trece dincolo de ea şi vom vedea mai bine împrejurimile. înaintară cu prudenţă, ascunzîndu-se în dosul unui gard viu de păducel şi privind prin frunzişul acestuia. Mick îi făcu semn lui Lacey să stea şi continuă drumul singur. Jimmy se supuse, stăpînindu-şi nerăbdarea, căci nu-i plăcea să rămînă inactiv. îl văzu pe Mick ducîndu-şi mîna la ochi ca pentru a-şi proteja vederea şi, brusc trecu dincolo de barieră şi dispăru în dosul gardului. Fără să mai ezite, Lacey sări la rîndul său în urma prietenului său. îl ajunse după cîţiva metri, strigindu-i: — Ce-i acolo? — Uită-te! răspunse Mick cu sufletul la gură. Lacey privi în faţa lui şi înţelese: coloane groase de fum şi jerbe de flăcări se ridicau spre cer. „Cariera" ardea...

Capitolul cincisprezece PRIN FLĂCĂRI

u n fum muşcător îi prinse de gît cînd vrură să se apropie de incendiu. „Cariera" era o clădire veche, cu acoperişul şi zidurile cernite. Focul era concentrat în aripa dreaptă a clădirii; resturi de acoperiş se rupeau cu zgomot, fumul ieşea prin toate deschizăturile, în timp ce alături, o moară veche de apă, continua să se învîrtă, aşa cum făcea de secole. Căldura devenea înăbuşitoare. Se părea că focul îşi dublase intensitatea. Gînduri confuze se înghesuiau în mintea lui Cardby. Cine provocase acest incendiu? Din ce motive? în casă fusese oare închisă vreo persoană? Respirînd tot mai greu, simţea cum îi scădeau forţele. Cele douăzeci şi patru de ore petrecute fără somn şi fără hrană, prin pericole şi suferinţe îi zdruncinaseră nervii. El şi Lacey ajunseră unul lîngă altul în curtea clădirii; fumul le intrase în ochi şi lacrimile le curgeau din abundenţă pe obraji. Timp de cîteva minute contemplară casa în flăcări. Apoi Mick alergă îşi udă batista cu care îşi acoperi gura şi nasul. — Ce vrei să faci, Mick? strigă Jimmy. Să nu cumva să te duci în casă fiindcă mai mult ca sigur că n-ai să mai poţi ieşi! în Ioc de răspuns, Cardby scoase pistolul şi îl aruncă departe de el; nu voia să rişte aruncîndu-se în făcâri cu o armă de foc asupra lui. O porni hotărît spre casă. Lacey îl urma îndeaproape. Mick îşi croi drum' printre dărîmături pe pipăite, căci se temea să nu-şi ardă ochii Ajunse într-o cameră în care focul era mai slab şi se opri, desfăcînd ba tista ce-i acoperea gura. — E cineva aici? Răspundeţi! urlă el din toate puterile. Aşteptă un moment. Flăcările grinzilor ce se prăvăleau şi făceau un zgomot de nedescris care înăbuşeau orice alt sunet. Mick îl prinse pe Jimmy de mînă:

93

— Ascultă, bătrîne, îi spuse el, ne vom împărţi sarcinile. Tu vei inspecta parterul, iar eu voi urca la primul etaj. Dacă dai peste cineva, ieşi afară şi strigă-mă! Fără să mai aştepte răspuns, se aruncă în flăcări în căutarea scării interioare. Căldura era sufocantă, scînteile săreau şi muşcau din ziduri, şi -din mobilier. Clătinîndu-se pe picioare, reuşi să ajungă ta- scară dar se opri descurajat. Scara de lemn înghiţită de flăcări începea să se transforme într-o grămadă de cărbuni aprinşi. Cardby se lupta să nu leşine. Era incapabil să facă măcar un pas prin acest cuptor încins. Probabil că nu peste mult timp va cădea pradă acestor limbi de foc! Dar brusc, îi trecu prin minte gîndul că tînăra care se încredinţase firmei „Cardby & Fiul" se afla în acest infern. Se revoltă. Nu va putea niciodată să abandoneze o fiinţă aflată într-o astfel de situaţie! Cu un efort supraomenesc, începu să se caţere pe treptele în flăcări, care nu prezentau nici cea mai mică siguranţă. Nu şi-a mai adus aminte cum a reuşit să ajungă sus. Ştia doar că treptele au cedat brusc şi că se afla pe un palier unde fumul era mai puţin dens. Mick se apropie de o uşă şi intră într-o cameră goală; părea neatinsă de flăcări. Traversă alte două camere tot goale şi se opri pe pragul celei de a treia, care era o mare de flăcări. Inspectă, una după alta, toate camerele de la etaj fără să descopere ceva. Trecînd din nou pe palier, constată că focul cîştigase teren. Realiză imediat tragicul situaţiei în care se afla: ca să urce fusese obligat să treacă prin flăcări, dar acum acestea îl înconjuraseră din toate părţile, tăindu-i orice retragere. Totul părea pierdut. Şi totuşi nu voia să moară fără să fi încercat imposibilul pentru a se salva! Alergă spre ceva ce i se părea a fi o trapă la capătul scării, se căţăra repede, împinse uşa şi se aruncă prin deschizătură. Rămase cîteva secunde întins la pămînt, incapabil de a face vreo mişcare. Ochii îl dureau şi pe mîini'se vedeau urmele unor arsuri adînci. Ridicîndu-şi capul, privi în jur: o fereastră mare, la stînga, îi dădu posibilitatea să vadă. un colţ al cîmpiei ce înconjura casa. Scoase un suspin şi întoarse capul: ştia că nu se va bucura mult de acest spectacol. într-un alt colţ al camerei observă o grămadă de ustensile vechi iar în altul, foarte aproape... dar nu cumva visa? o formă omenească era întinsă pe jos.

94

Mick se ridică cu greu şi se apropie. O femeie zăcea nemişcată Ia picioarele lui. Cineva îi legase cu o curea de piele mîinile şi picioarele, iar o bandă îi încingea capul. Era culcată pe burtă. Mick o apucă de umeri, o întoarse cu precauţie şi tresări: era Maria Daversi Tînărul zîmbi cu amărăciune. O găsise pe fată, doar ca să moară împreună! Desfăcu cureaua care o lega, îndepărtă banda de pe cap. îi pipăi pulsul care era atît de slab încît părea că viaţa dispăruse din acel trup fragil. începu să-i frecţioneze membrele şi obrajii dar fără rezultat. Cardby se aşeză şi respiră cu greutate. Efortul făcut era zdrobitor: nu mai putea. Aveau să moară amîndoi? Un zgomot puternic îi întrerupse gîndurile. Mick îşi dădu seama că era scara care se prăbuşea. Faptul nu schimba cu nimic situaţia, căci de mult abandonase ideea de a se servi de scară pentru a coborî, etajul inferior fiind o mare' de cărbuni încinşi; ar fi fost o nebunie să creadă că s-ar putea slava folosind această cale. Mick se aplecă din nou asupra fetei, dar eforturile lui de a o reanima rămaseră fără efect. Era disperat. Nu se aştepta la nici un ajutor: casa Dragonului era situată departe de orice aglomeraţie şi nimeni n-ar fi putut observa incendiul Ia timp; deci amîndoi aveau să piară. Gîndul său se îndreptă spre Jimmy cu speranţa că el, cel puţin, să fi putut ieşi din acest cuptor încins. îşi aminti deodată că în buzunar avea o sticlă cu amoniac. O scoase repede, o deschise şi o plimbă încet pe la nasul Măriei. După cîteva secunde pleoapele fetei începură să bată şi respiraţia deveni perceptibilă. Mick îşi îmbibă batista şi-i frecă puternic tîmplele. Mişcarea pleoapelor se accentuă. Maria scoase un suspin profund şî deschise ochii. Privirea ei, de o fixitate neobişnuită, părea pierdută în depărtare Dar măcar revenise la viaţă. Căldura devenea tot mai întinsă, flăcările începuseră a-i încercui; nu mai era nici o clipă de pierdut. Maria îl privea pe Mick cu stupoare; nu părea să-1 recunoască. El vru să~i pună o mînă pe umăr, dar ea se trase brusc înapoi. — Nu-ţi fie frică, Maria, spuse el, eşti cu un prieten. Nu mă recunoşti, nu-i aşa? îl privi din nou, indiferentă, şi dădu din cap.

95

— Nu-ţi aduci aminte de Mick Cardby? insistă el. O luminiţă fugară trecu prin privirea stinsă a fetei. Mick :ontinuă convingător: — Nu se poate să nu mă recunoşti, Maria. Te-am salvat pe Tamisa şi m-ai văzut chiar azi-dimineaţă în antrepozitul de la Kentish Town. Uită-te bine la mine şi adu-ţi aminte! Deşi ochii Măriei păreau tot fară viaţă, ea spuse: — Mi-e prea cald. Ce se întîmplă aici? Unde mă aflu? Mick o privea cu tristeţe: — Te afli la ţară, într-o casă incendiată, răspunse el. Vestea nu produse nici un efect asupra Măriei şi tînărul renunţă să mai facă apel la memoria ei. Acum flăcările muşcau peretele din dreptul uşii. Deznodămîntul era iminent. Mick deschise fereastra şi se aplecă înafară ca să vadă locul. Mai întîi consideră imposibil să sară de la o asemenea înălţime. Dar zări un pîrîu care şerpuia prin iarbă la baza clădirii. Jimmy Lacey era pe mal şi privea cu nelinişte. Cei doi tineri se înţeleseră rapid prin semne. îşi dădură imediat seama că pîrîiaşur acela putea fi salvarea lor! Mick o luă pe fată, încremenită de frică, şi tară să piardă o clipă, o ridică pînă la marginea ferestrei, se căţără şi el şi, strîngînd-o bine în braţe, se aruncă în gol cu preţioasa povară

Capitolul şaisprezece SALT PERICULOS

Rapiditatea coborîrii i-a tăiat lui Mick respiraţia. Forţele îi scădeau. Maria striga şi se zbătea atît de tare încît o scăpă din braţe. Mick auzi un strigăt de groază scos de Jimmy şi închise ochii . în aceeaşi clipă simţi şocul apei şi se lăsă în voia soartei. Se simţea teribil de obosit şi se înăbuşea. Un văl negru începu să-i acopere vederea. încercă să-şi mişte membrele care îl dureau cumplit, dar nu putu face nici o mişcare. Un vid mare se făcu în întreaga lui fiinţă şi îşi pierdu cunoştinţa. Urmărind peripeţiile coborîrii, Jimmy Lacey se aruncase în rîu o dată cu Maria şi fusese foarte fericit că o prinsese la timp apoi o dusese pe mal unde, cu toate ţipetele şi plînsetele ei, o aşezase cu forţa, pradă unei crize nervoase. Lacey porni apoi în căutarea lui Mick pe care îl zărise mai întîi plutind inert, apoi îl pierduse din vedere. Curentul îl ducea spre roata morii care se învîrtea la circa douăzeci de metri mai departe. Cum tocmai plonjase, cu ochii larg deschişi, simţi că-1 loveşte ceva într-o parte; se întoarse şi dădu cu ochii de Mick, pe care îl prinse de pantaloni. Trebuia acţionat rapid, fiindcă acum conta fiecare secundă. Cînd apăru din nou la suprafaţă roata verde a morii era doar la şapte sau opt metri de ei. Jimmy se întoarse pe spate, ţinînd bine trupul nemişcat al prietenului său şi încercă să urce împotriva curentului. Degeaba! După mai multe minute de efort, nu reuşi să înainteze nici măcar un metru. Puterile începeau să-1 lase. Privea cu nelinişte în jur, sperînd să găsească vreun ajutor. Dar malul se afla la zece metri iar roata morii se apropia tot mai mult. Se simţea dus cu povara sa fără să poată opune rezistenţă. Deodată, zări, în dreapta ecluzei, un braţ liniştit al rîului. Renunţînd să mai lupte împotriva curentului, începu să traverseze apa, făcînd eforturi uriaşe pentru a ajunge într-un fel de mic golf.

97

Cînd se vâ/.u în apa liniştită din spatele ecluzei, era aproape ;_,-,inat. îl depuse pe Mick pe fundul prea puţin adînc al apei, spiră adînc, upoi îl aruncă pe iarba de pe mal. Mai avu puterea să se caţere şi el, apoi căzu epuizat lîngă prietenul său, apoi îşi pierdu cunoştinţa. Maria Da- . îşi simţea inima bătînd puternic, urechile îi vijîiau şi gînduri confuze îi treceau prin cap. încerca să-şi amintească cc i se întîmplase, dar se părea că memoria o părăsise. îşi pipăi rochia, simţi că e udă şi în sfîrşit deschise ochii. Se găsea culcată pe iarbă pe malul unei ape şi un miros deosebit plutea în aer. Ridicîndu-şi capul zări cam la opt metri de ea, resturile unei clădiri din care ardeau ultimele rămăşiţe. Nu-şi putu crede ochilor; privi în jur: locul îi era complet necunoscut. Apoi privi apa. Probabil că alunecase în apă, de aceea îi erau ude hainele. încercă din nou să-şi adune gîndurile, dar o durere violentă de cap o făcu să renunţe. Simţi că-i este frig; membrele îi erau amorţite. Se ridică cu greutate şi se tîrî încet de-â lungul apei. Dar speriată, se opri brusc; la cîţiva paşi de ea, zăceau întinşi pe mal doi bărbaţi. Erau morţi sau leşinaţi. Scoase un ţipăt şi vru să fugă dar picioarele n-o ajutară şi căzu cu toată greutatea pe iarbă. După cîteva momente, întoarse capul şi-i privi din nou pe cei doi După ce-şi reveni puţin în fire, i se păru că unul dintre ei nu-i era chiar necunoscut. Ridicîndu-se cu greutate, încercă, emoţionată, să facă doi, trei paşi. Precis, pe unul din aceşti bărbaţi îl mai văzuse undeva. Cine era? Unde-1 întîlnise? Habar n-avea! Frîntă de oboseală şi de emoţii, se aşeză lîngă ei şi băgă de seamă că şi ei erau uzi; trăiau. Dîndu-şi seama că trebuia să-i ajute, ea desfăcu gulerele şi începu să-i frecţioneze pe faţă. Cum fiecare mişcare o obosea, trebuia să se oprească mereu ca să se odihnească. Pînă la urmă, bărbatul îmbrăcat cu Un costum de tweed începu să se mişte, dînd din cap fară să deschidă ochii şi agăţîndu-se cu mîinile de iarbă. Apoi, se ridică brusc privind fix drept în faţă. Scoase un suspin adînc, îşi trecu mîna tremurătoare peste frunte şi-şi plimbă privirile de la Maria la prietenul lui leşinat. — Mă simt mort pe trei sferturi, Maria, murmură el. Trebuie să vedem ce putem face ^pentru Jimmy. Fata încruntă din sprîncene. îşi dădea seama că-1 mai întîlnise pe acest tînăr, dar erau oare atît de intimi încît să-i

98

poată spune familiar, pe nume? Totul i se părea foarte straniu. Mick îl descheie pe Lacey la cămaşă în dorinţa de a-1 frecţiona pe piept, dar nu avea deloc putere în mîini iar capul îi atîrna ca un bolovan. — Lasă-mă pe mine, spuse Maria, acum mă simt mai bine; tu ai nevoie să te odihneşti. Nu cred că prietenul tău este în pericol... Mick se ridică şi încercă să facă cîţiva paşi, clătinîndu-se, de-a lungul apei; niciodată nu-i fusese atît de rău. Maria se uita cum se îndepărtează, apoi se aplecă asupra Iui Jimmy pe care îl văzu cum deschide ochii. — Nu te nelinişti, acum eşti bine, îi spuse ea pe un ton calm. Rămîi întins pe iarbă şi totul va fi bine. — Nu sînt deloc neliniştit, draga mea, răspunse Jimmy. O privi pe fată şi conveni cu sine că trezirea aceasta nu era deloc neplăcută. încerca nişte senzaţii vagi de greaţă, era verde la faţă, dar Maria îl privea cu simpatie: nu fusese şi ea în aceeaşi stare puţin mai devreme? Cardby veni lîngă ei. Era teribil de palid, dar mergea destul de bine. — P e n t r u numele lui D u m n e z e u , b ă t r î n e J i m m y , povesteşte-mi ce s-a întîmplat cînd am sărit pe fereastră cu Maria! Tînăra făcu ochii mari: era ceva absolut nou pentru ea. Lacey încercă să zîmbească: — Nu mare lucru, Mick, răspunse el. Tînăra aceasta s-a smuls din braţele tale şi a căzut în apă înaintea ta. Am plonjat şi am avut norocul s-o prind la vreme; am aşezat-o pe mal, apoi am constatat că tu erai într-o situaţie cam dificilă. Am înotat spre tine ca să te întreb la ce te gîndeai. Presupun că-ţi era lene şi nu voiai să mai înoţi, aşa că te-am remorcat pînă aici. Ai început să sforăi; eu am fost de părere că ideea ta nu-i tocmai rea, aşa că ţi-am urmat exemplul. Asta-i tot. Se lăsă linişte. Mick era emoţionat iar Maria se uita la amîndoi fără să poată scoate un cuvînt. — Ţi-i prezint pe Jimmy Lacey, omul care ţi-a salvat viaţa, Maria, spuse Cardby. — Să nu mai vorbim despre asta, răspunse Lacey, n-am prea fost Ia înălţime. — Cît despre mine, Jimmy, n-o să-ţi mulţumesc, dar tu ştii perfect ce simt, bombăni Cardby plin de emoţie.

99

— Ascultă-mă, domnişoară, îl întrerupse Jimmy, în timp ce vă aflaţi aici făcîndu-mi reverenţe, permite-mi să adaug la rindul meu că băiatul acesta s-a năpustit într-o casă incendiată ca să te salveze şi că a fost gata să se sinucidă sărind de la etaj cu dumneavoastră în braţe. Maria luă mîna lui Mick şi o strînse cu căldură. — Ah! nu-i nimic, tăcu el. Va trebui să mă exersez la săriturile în gol cu cineva în btaţe, pentru filmări îmi pare rău că, de data asta, alegerea a căzut pe tine. Din nou se tăcu linişte. Deodată se auzi zgomotul motorului unei maşini. Se ridicară şi traversară podul care ducea la fosta „carieră". O maşină de pompieri staţiona în faţa minelor. Oamenii alergară în întâmpinarea lor, dar Cardby îi opri cu un gest: — înainte de a he pune întrebări aşteptaţi, spuse el. Nu mă surprinde că n-aţi zărit focul mai demult; această casă a fost anume construită într-un loc retras. Şi eu am descoperit-o intîmplător iar tînăra aceasta rămăsese înăuntru. Cu chiu, cu vai, am scos-o totuşi afară. Sînt Mick Cardby, de la firma „Cardby & Fiul". îmi este imposibil să vă dau date cu privire la incendiu, dar dacă vreţi să telefonaţi la Scotland-Yard spunîndu-le că această „Carieră" este strîns -legată de individul numit Dragonul; veţi putea obţine astfel toate informaţiile care vă interesează. In ce ne priveşte, a trebuit să sărim toţi trei în apă; sîntem uzi şi vrem să ne ducem acasă ca să ne schimbăm. Noii veniţi avură oarecari ezitări, totuşi propuse,ră să-i conducă pe cei trei pînă la maşina lui Mick. Tinerii respirară cu adevărat uşuraţi cînd în sfirşit Cardby porni spre Londra; era prea obosit ca să meargă repede iar tovarăşii lui erau aproape adormiţi. Maria era încă consternată cînd maşina se opri în faţa casei sale. Le strînse încă o dată mîinile cu căldură. — Vă mulţumesc la amîndoi, făcu ea. Nu găsesc cuvinte pentru a vă exprima destul de bine recunoştinţa mea; am să vin să vă văd de îndată ce mă voi simţi mai bine. Cei doi prieteni se înclinară cu o ceremonie ironică şi Mick porni spre ijirou. Aici află că tatăl său plecase de mult spre Winslow şi nimeni nu mai ştia nimic despre el de la plecare. — în absenţa lui au sosit trei mesaje, spuse secretara, două telefoane pentru tine şi un aviz de ia Scotland-Yard. — Povesteşte-mi pe scurt, înainte de a pleca acasă.

100

— Primul mesaj, transmis dintr-o cabină publică, era conceput astfel: „Domnul Michael Cardby a cam întrecut măsura faţă de mine. Spuneţi-i că m-am cam săturat de intervenţiile lui. Vă ştii foarte bine cine sînt". — l-am cerut numele, dar n-a vrut să mi-1 spună. — Bine. Cred că ştiu cine e. Care-i celălalt mesaj? — Doar atît: „Aici Lou San. Preveniţi-1 pe Mick Cardby că nu trebuie să intervină sub nici un motiv în afacerile Dragonului. Dacă persistă, îl aşteaptă cu siguranţă moartea". Mick se dădu înapoi ca şi cum l-ar fi lovit cineva! —• Şi ultimul? — A venit un bărbat din partea Scotland-Yard-ului ca să comunice că Lou San le trimisese vorbă, cum că toţi cei care vor interveni de acum încolo în afacerile Dragonului, s-ar putea să plătească scump şi adăugind că pe tine te va avertiza în mod special. — Mulţumesc, domnişoară Brady, spuse Mick, foarte surprins. Deocamdată voi merge acasă, căci am nevoie de un somn bun şi de puţină mîncare. Spuneţi-i tatălui meu să-mi telefoneze imediat ce se va întoarce şi spuneţi-i doctorului Wells să mâ caute căci vreau să-mi vin cît mai repede în fire.

Capitolul şaptesprezece

LIMEHOUSE SE TREZEŞTE

U oră mai tîrziu, Mick se aşeză în pat, cu mîinile acoperite de un pansament cu ulei de măsline. Ochii îi fuseseră trataţi cu alifie specială, apoi tînărul mîncă bine. Dormi şaisprezece ore. în timp ce dormea se petrecură mai multe evenimente deosebite. Lou San, aşezat pe divanul său, freca între degete o buletă de opiu fixînd peretele cu o privire stinsă. De mai bine de cinci ore nu se mişcase. Auzi trei bătăi în uşă. — Intră, spuse el fără a întoarce capul. Era servitorul lui, Day Chuang, care şopti tremurînd: — Venerabile stăpîne, oamenii pe care i-aţi chemat sînt aici. Să-i las să intre? — Da, îi aştept. Servitorul deschise uşa lăsînd să intre cinci bărbaţi tăcuţi, care se aşezară în cerc în jurul lui Lou San. Toţi erau chinezi. Se înclinară pînă la pămînt fără să scoată vreun cuvînt. — Doresc să staţi cu toţii jos, spuse Lou San fără să ridice vocea. Nu era o simplă invitaţie, ci un ordin. Cei cinci se lăsară pe vine îndoindu-şi picioarele şi încrucişîndu-şi braţele. — Este prima dată, după douăzeci de ani, cînd îi convoc pe bărbaţii din Boo How Dye, începu bătrînul chinez. Ştiţi asta, nu-i aşa? Vizitatorii se înclinară în semn de încuviinţare. Demult, puţini dintre voi pot să-şi amintească, noi ceilalţi, locuitorii din Limehouse, nu eram de acord cu legea engleză. Triburile noastre cereau, urmînd obiceiurile ancestrale, ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Nu le era în obicei să-şi ceară dreptatea de la tribunalele acestei ţări. Ei erau de. părere că răzbunarea era un drept. Dar, concepţiile acestea ne-au adus multe necazuri; luptele intestine ne-au zguduit casele şi ne-au

102

rninat familiile. Vă amintesc toate acestea, pe care le ştiaţi dealtfel, pentru a realiza cît este de serioasă situaţia actuală. Am considerat inutil ca triburile noastre să se bată ca nişte trupe oarbe, căci nu acestea ne erau obiceiurile. Cînd avea loc execuţia vreunei sentinţe, chiar şi pentru a ne supune barbarelor legi engleze, preferam să alegem dintre noi un executor dc profesie. In fiecare ţinut, în fiecare trib, existau astfel de executori, toţi chinezi adevăraţi şi care se numeau Boo How Dye. Apoi, cu timpul, multe conflicte s-au potolit şi mentalitate: noastră s-a modificat; am înţeles că poliţia din Londra era prea puternică pentru noi, că nu ne mai puteam opune legilor ei şi că de fapt nouă execuţiile ne procurau foarte multe neplăceri. Luptele interne au încetat şi nu credeam să mai vină o zi cînd ele vor începe din nou. Din păcate, iată că ziua aceea a sosit. Toţi sînteţi membri ai tribului Shew Har, dar aparţineţi şi confreriei Boo How Dye. Cei mai bătrîni dintre voi nu şi-au mai folosit armele de mai bine dc douăzeci de ani. Cei mai tineri nu au pus niciodată în practică violenţa ce le este impusă cîteodată de tribul ior. Eu sînt şeful tribului Shew Har. Urmăriţi aşadar cu atenţie cuvintele mele ca să nu riscaţi să săvîrşiţi vreo greşeală! Cei cinci bărbaţi ascultau impasibili. După cîteva momente de tăcere, Lou San continuă: — Există ia Londra un bărbat cunoscut sub numele de Dragonul. Cînd am auzit pronunţindu-se prima oară acest nume, m-am înfuriat, căci nimeni nu are dreptul să-şi spună astfel. El s-a -înconjurat de un număr destul de mare de compatrioţi de-ai noştri ca şi de indivizi de alte naţionalităţi. Nu-i cunosc adevărata identitate; mai multe persoane de la Limehouse au încercat să-1 afle dar au murit. îl ştiam foarte puternic şi din acest motiv nu voiam să mă amestec în treburile lui şi nici să mă interesez de el. S-a făcut vinovat de mai multe acte care ar fi trebuit să-1 ducă la închisoare, aşa cum s-a întîmplat cu mulţi dintre compatrioţii noştri; cred că pînă la urmă poliţia Angliei va pune mîna pe el şi va fi spînzurat. Ar fi rămas pentru mine o enigmă pe care n-aş fi încercat s-o dezleg. Acum cincisprezece ani însă, un englez pentru care aveam o adevărată veneraţie şi căruia i-aş fi dat toată averea mea, a murit făcîndu-mă moştenitorul lui şi rugîndu-mă să am grijă de educaţia nepoatei lui. Am luat copilul la mine şi plăcerea sufletului meu era să mă uit la ea cum creste.

103

Cînd a devenit o domnişoara m-am temut pentru ea. Mi-era teamă ca frumuseţea şi perfecţiunea ei să nu-i atragă pe cei nedemni. Ca s-o protejez am lăsat să se creadă că era soţia mea, căci ştiam că tribul Shew Har era încă de temut şi că numele meu era destul de puternic ca s-o apere de orice pericol. Pînă astăzi, speranţele nu mi-au fost înşelate. Lou San făcu o pauză şi mîinile sale pergamentoase i se crispară pe pipă. Apoi continuă: — Bărbaţi din confreria Boo How Dye şi ai tribului Shew Har, o să auziţi acum motivele pentru care v-am convocat. Acela care a uzurpat titlul de Dragon a crezut că eu l-am ofensat. Mai mult, el şi-a închipuit că puterea tribului scăzuse şi că bărbaţii Shew Har nu mai erau decît nişte copii dirijaţi de un bătrin slab la trup şi la minte. A vrut să-mi facă rău şi a reuşit. -A luat ceea ce eu iubeam mai presus de orice. In dimineaţa aceasta a asasinat-o pe această tînără, lumina vieţii mele. Se opri din nou şi-şi privi vizitatorii. Dar aceştia nu lăsau să se vadă nici o emoţie. — V-am spus că poliţia engleză nu va putea pune mîna pe bărbatul acesta, continuă el. Pînă azi, nu m-a interesat treaba asta, dar acum, cer ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Nu-1 cunosc pe Dragon, dar îi ştiu pe mulţi dintre complicii lui. Va trebui ca aceştia să vorbească sau să moară şi cînd veţi da peste duşmanul meu, nu-1 veţi omorî cu mîinile voastre, ci mi-1 veţi aduce şi-mi asum eu sarcina de a-1 pedepsi aşa cum merită. Pe acest pergament veţi citi lista acelora care sînt în subordinea lui. Gata, faceţi ceea ce v-am spus! Bărbatul aflat în imediata apropiere a lui Lou San întinse mîna ca să ia documentul; apoi se ridicară toţi şi, înclinîndu-se în faţa stăpînului lor, ieşiră la fel de tăcuţi precum intraseră. Nu aveau de pus nici o întrebare căci ei aparţineau confreriei Boo How Dye! La rîndul său, fostul inspector-şef Cardby începuse să se neliniştească. De la telefonul lui Mick trecuse destul timp şi lipsa veştilor devenea tot mai greu de suportat. Punîndu-şi paltonul şi pălăria, o chemă pe secretară: — Nu vreau să mai aştept, domnişoară, Brady, zise el. Dacă fiul meu soseşte în absenţa mea, spune-i că am plecat la Winslow ca să-1 caut. Voi merge pe drumul cunoscut. Alergă spre Ştrand de unde închirie o maşină dintr-un garaj pe al cărui proprietar îl cunoştea foarte bine şi plecă în direcţia Est, neliniştit din pricina fiului său.

104

Tocmai cobora pe strada Chalfton Giles cînd auzi claxonîndu-se în urma lui; uitîndu-se în oglinda retrovizoare zări un automobil elegant care se apropie în mare viteză de el. Maşina îl depăşi şi se opri la cîţiva metri în faţa lui. Un bărbat sări din limuzină strigînd: — Domnule Cardby! încetini şi bărbatul alergă după el. — Am un mesaj din partea fiului dumneavoastră. Aşteptaţi o clipă... Bătrinul detectiv frînă dar nu de tot şi întorcîndu-se către interlocutorul său spuse: — Nu pot să mă opresc. Ce s-a întîmplat? — Fiul dumneavoastră vă roagă să mergeţi după el la Chesham, la circa trei kilometri de Amsterdam. — De ce? — Nu ştiu. L-am întîlnit acum cîteva minute şi mi s-a părut destul de nervos. M-a oprit, mi-a dat semnalmentele dumneavoastră şi m-a rugat să vă transmit mesajul acesta dacă vă întîlnesc. — înţeleg. Era singur? — Dfc — Cum era îmbrăcat? — Cu un costum de culoare închisă. — Avea maşină? Cum era? — După cît îmi pot aduce aminte, era o maşină de două locuri. Cardby scoase mîna pe geam şi-1 prinse pe individ de cravată: — Du-te şi spune-i Dragonului să încerce altă şmecherie, bombăni el. Fiul meu nu era singur şi nu avea ce căuta pe lîngă Chasham. Era îmbrăcat cu un costum de tweed deschis şi i-ai fi recunoscut maşina chiar dacă nu i-ai fi văzut-o decît o singură dată Eşti un impostor. Dă-te la o parte! îl împinse pe individ cu putere aruncîndu-1 la pămînt. Fără să mai aştepte, Cardby apăsă pe accelerator şi plecă în mare viteză. Dar la prima curbă se opri şi coborî. Zări o maşinuţă îndreptîndu-se spre Londra. îi făcu semn să oprească. — Mergeţi la Londra? întrebă întinzîndu-i tînărului de la volan cartea de vizită. Acesta dădu afirmativ din cap uitîndu-se cu interes la Cardby.

105

— La două sute de metri de aici veţi întîlni o limuzină mare care probabil că face cale-ntoarsă spre Londra. Dacă aţi putea s-o urmăriţi şi să-mi spuneţi exact ce a făcut şoferul şi unde s-a oprit, v-aş da zece guinee cînd mi-aţi aduce informaţiile acestea la birou. — Zece guinee nu sînt de dispreţuit, răspunse tînărul zîmbind. Dar eu v-aş servi cu mare plăcere şi pentru nimic, doar 1 pentru a face puţin sport. Cardby îi strînse mîna şi se urcă în maşină. După cîteva sute de metri, intră într-o cabină telefonică, formă numărul biroului său şi o preveni pe domnişoara Brady că un tînăr necunoscut se va prezenta cu un mesaj pe. care ea îl va nota cu grijă. Apoi va trebui să-i înmîneze individului zece guinee. Tot gîndindu-se că nu primise nici o veste de la fiul lui de mai bine de două ore o întrebă pe secretară dacă nu cumva acesta telefonase. Domnişoara Brady răspunse negativ. Dar, exact' în clipa în care ea dădea această informaţie, Mick, Maria şi Jimmy treceau prin dreptul unei cabine telefonice, mult prea obosiţi pentru a mai observa acest lucru. Un a! treilea episod se derula la spital cam la aceeaşi, oră, dar fără incidente însemnate. Un comisionar adusese un coşuleţ cu fructe pentru inspectorul Gribble alături de urări de însănătoşire din partea domnului Cardby. Deşi bolnav, Gribble îşi păstră prezenţa de spirit şi acţionă cu prudenţă; trimise deci coşuleţul cu fructe la laborator, rugînd să i se transmită rezultatul analizelor. După cîteva minute, doctorul îi aducea la cunoştinţă următoarele: — Fructele acestea nu sînt ceea ce s-ar putea numi un regim pentru un bolnav, căci eu cred că cinci decigrame de cianură de potasiu reprezintă un tonic mult prea puternic. Am trimis fructele prietenilor dumneavoastră de la Scotland Yard. — Mulţumesc, răspunse Gribble, ştiu că nu mă bucur de o prea mare popularitate în unele cercuri. La Yard patru inspectori se adunaseră ca să stea de vorbă. Erau foarte contrariaţi. Lansaţi de o săptămînă în urmărirea Dragonului, nu reuşiseră să pună mîna pe el. Ba mai mult, acesta mai adăugase două crime pe lunga listă a crimelor sale şi poliţia era la fel de departe de sfîrşitul acţiunii ca şi la început. — Razler poate că şi-a meritat moartea, spuse unul dintre inspectori, dar asta nu schimbă cu nimic faptul că a fost asasinat. Cît despre treaba cu doamna Lou San, este un adevărat mister. Nu văd cum ar fi putut fi ea amestecată în

106

această afacere. Putern presupune că acest Dragon e chinez, dar nici asta nu ne este de mare folos. Ce-i de făcut? Soneria telefonului îi întrerupse discursul. Luă receptorul. — Domnul Lou San doreşte să vă vorbească, spuse un funcţionar. — Bine, dă-mi-1... Alo, Lou San, aici Caley. Sînt foarte mîhnit de" tragedia aceasta. Facem tot ce se poate pentru a-1 descoperi pe ucigaş. Il ştiţi, nu? — II ştiu, răspunse Lou San cu o voce monotonă, dar am dat şi eu unele dispoziţii. Doresc să nu vă mai ocupaţi de acest caz. Ar fi prea periculos pentru voi să vă amestecaţi prea mult în treburile Dragonului. Aş vrea să-i preveniţi pe Michael Cardby şi pe tatăl său. Atît am avut să vă spun. — Aş vrea să adaug şi eu ceva. Dacă nu te interesează să-1 descoperi pe asasinul soţiei dumitale, pentru noi nu este acelaşi lucru; cînd s-a comis o crimă nu este cazul să intervii dumneata şi nici să ne spui ce avem de făcut. — îmi pare rău, prietene, răspunse trist Lou San, eu am spus tot ce-am avut de spus. E rău că nu putem fi de acord. După care convorbirea luă sfîrşit. La cîteva ore după această discuţie, alte trei evenimente tragice complicară drama, cu toate că la prima vedere nu'aveau nici o legătură cu aceasta. De mai mulţi ani Cesare Lindo ţinea un mic restaurant în' Lamneth Lower Marsh. Era un sicilian mic de statură, gras şi oacheş. Stînd în bucătărie, acesta citea rezultatele de la-curse din ziarul de seară cînd, uşa se deschise şi un individ bizar intră în local. Noul sosit era îmbrăcat cu un pardesiu mult prea mare pentru el, iar gulerul ridicat îi acoperea complet faţa. — Eşti Cesare Lindo? întrebă necunoscutul pe un ton glacial. Vreau să ştiu cine este acest Dragon pentru care lucrezi. Dacă nu-mi spui, te omor. Lindo lăsă să-i scape jurnalul şi încercă să scape: — Ce tîmpenie! Bîlbîi el. Nu ştiu nimic despre nici un Dragon. Cară-te! — Dacă nu-mi spui, te omor, repetă individul. Lindo încercă să reacţioneze izbucnind în ris, dar discuţia se termină rău pentru el. Capul îi căzu pe spate, gîtul fiindu-i tăiai,. Imediat Wong Chong hotărî s-o ia în direcţia uzinn cie ga/ din Harford Street. Mai mult ca sigur că şi el refuzase să

107

vorbească, căci după două zile fu găsit în canal cu o sfoară în jurul gîtuluî, Laramie Crierson se considera un actor talentat. Toată viaţa jucase un singur rol, acela al unui hoţ monden. La ora trei dimineaţa se întorcea din cercul său preferat, mergînd pe Newman Street, cînd îşi dădu seama că cineva îl urmăreşte. Se opri brusc şi aşteptă ca umbra să se apropie de el. — De ce mă urmăreşti? întrebă împingîndu-1 brutal pe tip. — Lucrezi pentru Dragon, făcu o voce înăbuşită. Vreau să ştiu adevăratul nume al acestuia. Dacă nu mi-1 spui, eşti mort. — Mort! Ce glumă-i asta? întinde-o cît mai repede, căci s-ar putea să mă supăr. — Vrei să vorbeşti? Cine este Dragonul? Drept răspuns Laramie începu să rîdă: i se părea că-i o farsă. Se amuza aşa de tare încît nu dădu atenţie gestului interlocutorului său. Un zgomot slab şi Crierson, cu faţa contractată de surpriză şi de durere, căzu pe pavaj, cu un glonte în inimă, în timp ce bărbatul din Boo How Dye, se îndepărtă în noapte fără să seN mai ocupe de victima sa.

Capitolul optsprezece DIN NOU LA LOU SAN

Cineva îl zgîlţîia pe Mick de umăr. Tînărul se trezi căscînd şi îl recunoscu pe tatăl său care stătea pe marginea patului, cu faţa neliniştită. — Ai dormit destul, băiete! Cum te simţi acum? — Nu-i rău, mulţumesc. Mă dor mîinile, ochii îmi sînt obosiţi, mă dor şi şalele... în afară de astea totul esre perfect. Ce noutăţi ai? — Oh, noutăţi! în aceste cîteva ore am aflat mai multe lucruri decît în toată viaţa mea. Ascultă-mă bine, am să te pun la curent în cîteva cuvinte. Mai întîi, cînd am plecat în-căutarea ta, cineva a încercat să mă atragă într-o cursă. Cel care a încercat treaba asta este şoferul savantului sir Lindsay Muir. Notează bine: sir Lindsay, cel despre care se spune-că este plecat în Elveţia, se află In casa lui din Grosvenor Square. Ştiu asta în mâd precis. Şoferul lui cheltuieşte în jur de o mie de lire pe an şi se foloseşte întotdeauna de maşina stăpînului pentru nevoile sale personale. — Drace, ideile mele se bat cap în cap. Unde vrei să ajungi? — Aşteaptă puţin, n-ai auzit încă mare lucru. Ieri cineva a vrut să-1 otrăvească pe Gribble la spital; tentativa a eşuat. Nu la fel s-au petrecut lucrurile cu Solly Geary, fiindcă acesta a murit mîncînd nişte fructe otrăvite cu cianură de potasiu. — Dar de ce nu a intervenit detectivul care se afla lîngă patul lui? — Bietul de ei, a plătit pentru greşeala făcută, căci a murit şi el! Luase parte Ia festinul lui Geary. Poate că e mai bine pentru el, căci încă n-am terminat. După cum .ştii, Lou San rugase Yard-ul şi pe noi să nu ne mai amestecăm în problema Dragonului, dar de atunci s-au petrecut multe lucruri stranii Limehouse, care timp de douăzeci de ani rămăsese calm, vede acum toată populaţia terorizată. în şase săptămîni nu fusese în Londra decît o crimă, cu excepţia lui Razler. Or, ieri, au fost

109

patru. Doamna Lou San dimineaţă Aşi trei după-amiază. Cei de Ia Scotland Yard sînt înnebuniţi. încearcă să se convingă că aceste evenimente nu au nici o legătură cu Dragonul, dar în fond, ştiu că nu este adevărat. — Povesteşte-mi! în cîteva cuvinte, Cardby îl puse pe fiul său la curent cu tot. Mick se scărpină în păr, perplex. — înţeleg că eşti contrariat, spuse bătrînul detectiv. Am să continui. De cînd ai părăsit biroul, am primit încă două mesaje de la preaiubitul nostru prieten. Ne previne că ne va suprima pe amîndoi astăzi înainte de prinz. Gîndindu-mă că ţi-ar plăcea să te bucuri de cele cîteva ore care ţi-au mai rămas de trăit, te-am trezit. M-am ocupat de Snide Pearce; dar aşa cum mi-am închipuit, el era însărcinat cu treburi mărunte deci n-avea cum să-1 cunoască pe adevăratul stăpîn. Am încercat să pun mîna pe Laura Mason dar nu e de găsit; nici tatăl ei nu ştie nimic de ea. Yard-ul a răscolit cerul şi pămîntul în căutarea chinezului Lang, dar iară succes, parcă s-ar fi volatilizat. ' Altceva acum. Pe la ora unu dimineaţă, Jimmy Lacey se întorcea de la un bal de la Covent Gardent, cînd un obiect metalic a lovit peretele foarte aproape de capul lui: era o toporişcă. Jimmy n-a putut afla cine a expediat-o. — Pun pariu că-i vorba de un chinez, strigă Mick tulburat. Sînt primii din lume la sportul acesta, ştiu precis, i-am văzut la treabă. Spune-mi, tată, nu crezi că s-ar putea ca bătrînul Lou San să fie exact omul pe care noi îl căutăm? — Mă întreb şi eu, Mick, şi dacă te simţi în stare acum, te sfătuiesc să te duci să-1 cauţi şi să ai o explicaţie cu el. Poate că-ţi va spune mai multe decît data trecută. în orice caz, el ştie foarte multe în această problemă care ne interesează. --- Bine. în jumătate de oră sînt gata, numai că mi-e foame! în timp ce Mick mînca, tatăl său îi furniza şi alte amănunte. — Afacerea cu sir Lindsay Muir este una dintre cele mai bizare, spuse el. Cred că voi vizita această casă. Pe scurt, nu prea ştii la ce te poţi aştepta cu savanţii ăştia. Am primit un cec de la contele de Myne, azi-dimineaţă. Mi-a povestit la telefon ce ai tăcut pentru fiica lui, iar Jimmy Lacey mi-a dat şi alte detalii. Bine lucrat, fiule! — Mulţumesc, tată. De ce nu aştepţi sâ mă întorc dc la Limehouse ca să mergem împreună acasă la Muir? Am mai multă, experienţă ca iinc, Mick, .şi prefer să-mi aranjez singur treburile.

110

— Bine. Mă dor încă mîinile, totuşi sînt gata de plecare; cred că într-o oră şi jumătate mă voi întoarce. Cred că şi tu ai să revii cam în acelaşi timp şi atunci vom putea să ne comparăm noutăţile. Pe curînd! Fii atent la şoferul acela, tată! Mick luă maşina şi plecă în direcţia Limehouse. Lăsă maşina mai departe de casa lui Lou San şi făcu restul drumului pe jos. Aici domnea liniştea, o linişte stranie care lui Cardby nu-i plăcu deloc, căci părea a fi prevestitoare de furtună. La intrarea în grădină văzu patru bărbaţi sprijiniţi de perete. Unul puse mîna pe Mick şj-1 trase spre el. Era un chinez cu maniere politicoase şi rafinate: — îmi pare rău, dar nu veţi putea să-1 vedeţi pe Lou San în dimineaţa asta, spuse el înclinîndu-se. — Trebuie neapărat să-i vorbesc. Spune-i că am venit pentru o treabă foarte urgentă şi adu-mi răspunsul. După o scurtă ezitare, bărbatul dispăru pe alee şi veni după un timp care lui Mick i se păru destul de lung. — Vreţi să mă urmaţi, domnule? spuse el. Lou San acceptă să vă primească. Cardby îl găsi pe bătrîn sprijinit între perne. Părea şi mai bătrîn. Mîna întinsă lui Mick tremura. — După mesajul pe care ţi l-am trimis, n-ar fi trebuit să mai vii, spuse el, cu o voce mai stinsă ca de obicei. — De asta am venit la dumneavoastră, Lou San. Am putea soluţiona foarte multe probleme dacă am sta puţin de vorbă. De ieri, s-au petrecut multe evenimente bizare şi eu cred că vă sînt cunoscute. La rîndul meu, am unele detalii care ar putea să vă folosească. N-aţi vrea să facem schimb de informaţii? •=— Nu am absolut nimic de spus. Te respect şi am încredere în dumneata. îţi mulţumesc pentru vizită, dar nu te mai amesteca în problemele Dragonului, căci s-ar putea să-ţi găseşti moartea. Mick îşi freca nervos mîinile. Cuvintele pe care le pronunţă, erau atît de neaşteptate încît chiar chinezul fu sufocat de efectul lor: — R ă s p u n d e ţ i - m i c i n s t i t , Lou S a n . . . Nu c u m v a dumneavoastră sînteţi Dragonul? întrebă Mick. Faţa galbenă a lui Lou San se acoperi de roşeaţă. Se ridică şi punîndu-şi mîinile pe umerii lui Mick, îl privi drept în ochi: — Astfel de cuvinte, rostite de oricare altă persoană în afară de Mick Cardby, ar fi fost, în ochii mei, o ofensă pe care aş fi pedepsit-o cu moartea. Eşti tînăr şi impulsiv. Din aceste motive

111

şi pentru că eşti prietenul meu, te iert. Acum, te rog, lasă-mă! — Un minut, Lou San. V-aţi bucura dacă aţi afla că Dragonul a murit? — Este tot ce doresc să aflu, înainte de a muri eu însumi? — Atunci de ce nu mă ajutaţi? Ştiţi că vreau să pun mîna pe individul acesta şi să-1 trimit la eşafod şi mai ştiţi că mi-am riscat viaţa ca să o . pot face. — Nu vreau să treacă prin închisoare, iar calea pe care mergi te va conduce la mormînt. Nu pot să-ţi spun mai multe. — Dragonul a încercat de mai multe ori să mă omoare şi n-a reuşit. De ce crezi că de data aceasta va reuşi? — Nu m-am gîndit la Dragon, replică Lou San cu demnitate, ci la oamenii mei. Ei ar putea să te omoare! — Nu... sper că nu vorbiţi serios... — Tot ce-am spus este adevărat Şi bine gîndit. îţi declar următoarele, Michael Cardby: am pornit şi eu în urmărirea Dragonului şi cine îmi va sta în cale, va pieri. Se poate să nu fie cazul să dau ordin în acest sens. Dar există nişte bărbaţi care ar putea să te asasineze dintr-o simplă eroare! Mick se trase puţin înapoi şi-1 privi pe Lou San cu o expresie care se asemăna cu groaza. O revelaţie spontană îi trecu prin minte. — Vreţi să spuneţi că aţi reactivat confreria Boo How Dye? întrebă el cu voce sufocată. — Altcineva în locul tău ar fi fost mort doar pentru că ştie despre asta, răspunse Lou San. Te iert, pentru că nu faci parte dintre proştii aceia care trăncănesc aiurea. Acum, că eşti la curent, prietene, vei renunţa să-1 mai urmăreşti pe individul acela? — Dumnezeule! exclamă Mick, pavajul Londrei se va umple de sînge pînă cînd urmărirea va ajunge la capăt! Nu trebuie să faceţi asta, Lou San! — Soarta a hotărît astfel. Nimic nu mai poate opri lucrurile înainte de moartea Dragonului. — Poate fi şi moartea dumitale, căci Dragonul te cunoaşte, pe cînd dumneata nu ştii cine este el. — -Voi afla. Fără îndoială că vor pieri mulţi oameni pentru că vor refuza să vorbească, dar într-o zi se va găsi unul a cărui limbă se va dezlega. Pe Cardby îl trecură fiorii. îşi aminti ce-i povestise tatăl său referitor la cele trei omoruri. Lou San se încăpăţîna să-1 hăituiască pe duşmanul său cu tenacitatea unui chinez,

112

procedind prin eliminare succesivă şi aruncînd moartea în drumul său. Mick hotărî să schimbe tactica: — Lou San, spuse el, individul acesta m-a prevenit în trei rînduri că astăzi voi muri. Aceeaşi soartă îl aşteaptă şi pe tatăl meu. Este drept ca în aceste condiţii noi' să ne întrerupem urmărirea? Nu este oare aceasta singurul nostru mijloc de a lupta împotriva ameninţărilor ce planează deasupra capetelor noastre? — .Am să dau ordin oamenilor mei să vă apere. — Da, dar cea mai bună apărare nu este oare atacul? •— De ce te-ai mai putea teme dacă cei din Boo How Dye sînt cu voi? — Cunosc valoarea oamenilor dumneavoastră şi, totuşi, aş prefera să contez doar pe mine. Regret, dar avertismentul dat de dumneavoastră, nu-mi poate schimba decizia luată. Ca şi dumneavoastră, nici eu nu voi înceta să-1 hăituiesc pe Dragon, decît atunci cînd unul din noi va fi mort. Bătrînul zîmbi, bătîndu-1 uşor pe spate. — Să-ţi ajute Dumnezeu şi să te apere, Michael Cardby, spuse el emoţionat. Cred că este foarte reconfortant să ai un fiu aşa ca tine. — La revedere, Lou San. Sper ca unul din noi să reuşească şi puţin îmi pasă dacă acela veţi fi dumneavoastră sau eu. Mick se întoarse încet la maşină. O sudoare rece i se prelingea pe frunte. Urmărirea Dragonului era destul de periculoasă, dar cînd hoarda Boo How Dye se urnea din loc şi intra în joc... Cine era oare acest Dragon capabil să sfideze trei duşmani deodată: Scotland-Yard-ul, cei doi Cardby şi pe Lou San? Acum înţelese Mick de ce fusese aruncată o toporişcă asupra lui Jimmy Lancey: unul din oamenii lui Lou San aflase desigur că Jimmy avea indirect treabă cu Dragonul! într-adevăr, situaţia lor nu era prea sigură. Plin de aceste gînduri, ajunse la birou unde îl aştepta tatăl său. Şi Cardby-tatăl părea foarte preocupat. — Mick, spuse el, cred că am face mai bine să ne îmbarcăm şi să facem o croazieră pînă cînd se va sfirşi toată treaba asta. Nu sînt laş, dar de data asta m-am săturat. Tot ce se leagă de acest Dragon, chiar şi mai de departe, pare confuz. Ai văzut vreodată, de exemplu, un şofer care să-i dea ordine stăpînului său, iar stăpînul să plece şi să aştepte pînă ce va fi chemat? — Sigur că nu. Aşa este tratat sir Muir?

113

— Da, şi asta nu-i tot. După cum ştii, m-am dus să-i fac o vizită. Ei bine, intendentul nu mi s-a părut dispus să mă lase sâ trec şi a trebuit să-1 împing şi să intru cu forţa chiar atunci cînd şoferul traversa holul. N-am sâ mai insist. îţi spun doar că am avut un schimb de cuvinte cu acest şofer. Pretindea că sir Lindsay nu este acasă, dar era o minciună sfruntată, pentru că, îndreptîndu-mă spre casă, îl zărisem la o fereastră. Deci, i-am forţat pe valeţii ăştia sâ mă conducă la stăpînul lor şi am urcat la primul etaj unde se afla Muir într-o cămâruţâ situată între dormitor şi laborator. Omul acesta continuă să rămînă un mister pentru mine. Sau e într-adevăr mut, sau se preface că este, în orice caz e cu totul altfel decît îl ştiam eu. Am început să-i pun cîteva întrebări, ce-i drept cam indiscrete, căci şoferul i-a ordonat stăpînului să părăsească imediat camera. Nu-mi puteam crede ochilor, Mick, cînd l-am văzut pe sir Lindsay supunîndu-se, ca un cîine bătut, fără cel mai mic protest. După cîteva momente, cînd venii din nou, şoferul începu să-1 înjure ca pe ultimul rîndaş iar şeful personalului i se alătură. Zău dacă mai înţeleg ceva. Am făcut tot ce-am putut ca să obţin cîteva informaţii de la cei doi servitori, dar puteam la fel de bine să mă adresez unor statui de piatră. Pe cînd coboram scara, Muir a încercat să spună ceva, dar şoferul 1-a împins cu brutalitate şi m-a însoţit pînâ la uşă. I-am prevenit că mă voi întoarce. Ce părere ai, Mick? — într-adevăr, e foarte bizar, tată. O fi cu adevărat sir Lindsay Muir? — Este absolut sigur. L-am văzut de mai multe ori în alte împrejurări. — Bine. Vom vorbi mai tîrziu despre toate astea. îţi voi povesti şi ce-am făcut la Limehouse. Bietul Lou San este atît de marcat de oribilul asasinat încît a ales un procedeu diabolic pentru a-1 învinge pe Dragon. Ascultînd povestirea lui Mick, faţa bătrînului detectiv devenea tot mai gravă. în tinereţe, ca inspector de poliţie, măsurase în lung şi-n lat trotuarele din East End şi-şi amintea cum pe vremea aceea era suficient doar să rosteşti numele de Boo How Dye pentru a împrăştia spaima în Lomehouse. — Ai intenţia să povesteşti toate astea celor de la Scotland Yard, Mick?

114

— Nu, vreau să văd cum se vor desfăşura lucrurile. Cu Scotland Yard-ul, oamenii lui Lou San şi noi, trebuie să ajungem la un rezultat. Dragonul n-o să fie în stare să ne ţină piept la toţi la nesfirşit! — Numai că Scotland Yard-ul o să-şi piardă vremea cu anchetarea celor trei crime pe cînd noi i-am putea indica pe cei care urmează la rînd. — Ei bine, cu atît mai rău pentru ei! Ai idee dacă sir Lindsay are vreo rudă? — De ce? — Pentru că aş vrea să vorbesc între patru ochi cu această rudă şi sînt sigur că vom putea afla cîte ceva. Eu voi căuta un medic care să meargă la el acasă. — Nu înţeleg prea bine unde vrei să ajungi, Mick. — E foarte simplu, tată: există o lege specială cu privire la persoanele nebune: dacă rudele mărturisesc fapte asemănătoare cu cele spuse de tine, un doctor are dreptul să decidă transportarea bolnavului la un centru de alienaţi, acolo unde crede de cuviinţă că ar fi mai indicat. Eu voi căuta doctorul şi-i voi spune ce dorim de la el. Şoferul şi şefu! personalului nu vor putea face nimic împotriva deciziei acestuia. Apoi, cînd lordul Muir va fi internat într-un azil, vom încerca să-1 facem să vorbească. — S o idee minunată, Mick. Să ne începem imediat cercetările. Cînd cei doi Cardby se pregăteau să plece, sună telefonul. Tatăl luă receptorul. O expresie de surpriză se putea citi pe faţa lui pe măsură ce asculta. — Vin imediat, strigă el cu o voce răguşită, punînd receptorul în furcă. Se întoarse apoi spre fiul său: — Mick, mi-ai spus că Lou San a ales un procedeu diavolesc pentru a pune mîna pe Dragon, dar nu este singurul în stare să inventeze astfel de procedee. Yard-ul a mirosit că ceva nu-i în ordine şi a descoperit imediat că chinezul nostru a pus la treabă confreria Boo How Dye. Unul dintre ei a fost găsit mort în canalul Regent; fusese înjunghiat. Ultima dată fusese văzut urmărind un bărbat care răspunde întocmai semnalmentelor prietenului nostru, domnul Lang. înseamnă câ acest Lang a fost mai viclean şi acum Scotland Yard-ul îl caută. Dar încă n-am terminat... Snide Pearson, măsluitorul, ?, fost înjunghiat, Sa. Hammersmith; deşi grav rănit, a refuzat să spună ceva. Şi încă

115

ceva: — — găsită — —

prietena ta, Laura Mason, nu ne va mai plăti factura! Ce vrei să spui, tată? Ieri seară fusese zărită în West End; azi-dimineaţă a fost ştrangulată într-un grajd din Glasshouse. Pe scurt, fiecare a avut partea lui de plăcere, Tare mă tem'sâ nu urmăm noi la rînd, replică tatăl său.

Capitolul nouăsprezece EVENIMENTELE

SE PRECIPITĂ

— N u înţeleg nimic, făcu Mick. Dacă Laura Mason aparţinea bandei Dragonului, cum se face că a cerut ajutorul nostru? — Mă întrebi prea multe! încep să cred că Dragonul e uriaşul Lang. L-a drogat pe sir Muir, îl supraveghează cu oamenii lui şi şi-a stabilit' cartierul general la el în casă. Bănuiesc că dacă Scotland Yard-ul ar supraveghea cu atenţie această casă, ar putea pînă la urmă să pună mîna pe Lang. Individul acesta nu se poate ascunde cu prea mare uşurinţă. Sînt de părere să încercăm ceea ce ai propus tu, Mick, şi să ne procurăm un ordin ' al doctorului în ce-1 priveşte pe Muir. — Domnul Mason doreşte să vă vorbească, domnilor, spuse secretara deschizînd uşa. — Mă aşteptam la asta. Lăsaţi-1 să intre, răspunse Cardby tatăl. Apoi, întorcîndu-se spre fiul său: — încă un client, Mick. Acceptăm să lucrăm pentru el? — Desigur. Trebuie sâ acceptăm tot ce este legat de Dragon. Numai aşa vom putea să prindem toate păsărelele în aceeaşi plasă. Cred... Se opri: uşa se deschise din nou, lâsînd cale liberă domnului Mason. Cei doi Cardby se ridicară şi-i oferiră un scaun: — Sînteţi domnul Andrew Mason? întrebă tatăl. Vizitatorul aprobă cu o mină obosită. Era înalt şi slab, faţa cadaverică îi era brăzdată de riduri, iar ochii albaştri, adînciţi în orbite, aveau o privire plină de nelinişte. Se aşeză oftînd şi îşi sprijini mîinile pe baston. Tatăl şi fiul aşteptau tăcuţi. — Presupun că ghiciţi scopul vizitei mele, începu Mason. Vin în legătură cu asasinarea fiicei mele, Laura. Ştiu că poliţia îşi face datoria, dar n-aş fi un tată adevărat dacă n-aş face apel ia toţi cei care mi-ar putea da concursul. Cunosc de mult

117

reputaţia firmei dumneavoastră şi v-aş fi recunoscător dacă aţi consimţi să anchetaţi acest abominabil asasinat. Nu este nevoie să vă spun că voi plăti cît îmi veţi cere. Andrew Mason se opri. Cardby se uită perplex la fiul său. Situaţia lor era destul de încurcată. — U n e l e d i f i c u l t ă ţ i t e h n i c e f a c ca p r o p u n e r e a dumneavoastră să fie imposibil de acceptat, domnule Mason, remarcă Mick. — Zău? Şi care sînt acestea, vă rog? întrebă Mason ridicînd capul şi privindu-i fix pe cei doi detectivi. — Aveţi vreo idee privitoare la motivul asasinării fiicei dumneavoastră? spuse Cardby-tatăl după o scurtă tăcere. — Nici una! Dacă aş fi avut aş fi comunicat-o Scotland Yard-ului, mă înţelegeţi. De ce-mi puneţi această întrebare? — Aţi auzit vreodată vorbindu-se despre un personaj care se ascunde sub porecla de „Dragonul"? — Am auzit şi eu, ca toată lumea, şi am citit în ziare povestiri privitoare la acest personaj; dar ce legătură are cu moartea fiicei mele? — Mi-e teamă că are mai mult decît vă imaginaţi. Vom face tot ce vom putea pentru dumneavoastră, dar este imposibil să vă promitem ceva. Este tot ce vă pot spune. — înţeleg, spuse Mason ridicîndu-se cu greutate. Cred că deocamdată trebuie să mă mulţumesc doar cu atît. Care sînt condiţiile dumneavoastră? Zîmbi obosit şi adăugă, ca şi cum ar fi vrut să se scuze: — Sînt un om de afaceri, aşa că înţelegeţi... — Depinde de rezultat. în orice caz, vă asigur că preţurile noastre sînt moderate. — Vă voi plăti, domnilor. Vă mulţumesc încă o dată şi la revedere. Mick îl conduse pînă la ieşire şi aşteptă pînă cînd urcă în maşină. Se întoarse lîngă tatăl său pe care-1 găsi cufundat în lectura unui registru. — Iată cum stau treburile nostre, spuse Cardby ridicînd capul. Sir Lindsay are un frate care locuieşte la „Eagle's Eerie" la Reading. Număr de telefon: Reading A I 87. Am să vorbesc cu el. O chemă pe domnişoara Brady şi o rugă să-i facă legătura cu Reading, apoi se întoarse spre fiul său: — Nu prea văd cum ne vom ocupa de afacerea Mason. Ştiu precis că Laura Mason a fost asasinată de un bărbat aparţinînd

118

confreriei Boo How Dye, a cărui mînă a fost ghidată de Lou San. Ce-i de făcut? — Ne vom învîrti în cerc pînă ce vom găsi dramul bun. Pentru moment, nu avem decît cuvîntul lui Lou San, în care am mare încredere, că nu el este Dragonul şi în treaba asta nu poţi avea încredere în oricine. Apropo, ai primit vreo veste despre melancolicul nostru prieten Gribble? — Nu, dă-i un telefon în timp ce eu am să vorbesc cu R eading. Mick trecu în biroul său şi ceru numărul spitalului. Află ca Gribble se simţise atît de bine încît plecase de două ore. Tînărul îşi mai rezolvă cîteva probleme curente, apoi intră la tatăl său. — Sînt uimit, fiule, cum n-am fost niciodată, spuse Cardby-tatăl. Tocmai ara vorbit cu. fratele lui sir Lindsay şi olanul tău e la pâmînt. Nu ne putem folosi dc doctor. — Oh! De ce? — Pentru că de două luni sir Lindsay este tratat de o boală mentală şi că, pentru a se evita îngrijirea lui într-un ospiciu de alienaţi a fost pus sub supravegherea a doi paznici. Mă îndoiesc foarte tare că bietul om se va însănătoşi dacă cei doi paznici sînt şoferul şi şeful personalului. — Cine este medicul curant? — Sir Louis Maling, din Wimpole Street. Nu poate fi suspectat cu nimic, Mick, căci este unul dintre cei mai buni specialişti din Europa în acest domeniu. — Cred că unul din noi ar trebui să vorbească cu el imediat. Vrei să t merg eu? — Da, te rog. Dar ce noutăţi ai despre Gribble? — Este sănătos. A plecat de la spital şi presupun că va veni în curînd sâ ne facă o vizită. — Atunci, eu am să-1 aştept aici, iar tu du-te şi vorbeşte cu sir Louis. Un sfert de oră mai tîrziu, tînărul Cardby era primit în biroul marelui specialist. Sir Louis era un om mic de statură, în vîrstă, cu părul negru şi ochii extraordinar de vioi şi de pătrunzători. Era plin de importanţă şi vorbea într-un mod destul de tăios. —- Michael Cardby, detectiv particular, nu-i aşa? Am auzit vorbindu-se despre dumneata. Sînt foarte ocupat, deci să nu mai pierdem timpul. Ce anume doreşti de la mine? — Doresc să vă vorbesc despre clientul dumneavoastră, sir

119

Lindsay Muir. — Regret, dar nu pot discuta problemele clienţilor mei. Ar fi trebuit să ştii asta, tinere. — Totuşi, eu vreau să vă vorbesc în interesul clientului dumneavoastră şi al dumneavoastră. — Este pacientul, şi nu clientul meu. Sînt medic şi nu un avocat. Ce are? — Voi fi scurt: de două luni sir Lindsay a fost încredinţat îngrijirii dumneavoastră. S-a evitat internarea lui aşa că a fost lăsat în grija a doi infirmieri. Ei bine, vă spun că în propria lui casă trăieşte în condiţii cu mult mai rele decît dacă ar fi fost dus în oricare ospiciu din Anglia. Sir Louis lăsă capul într-o parte, ca o pasăre, îşi potrivi ochelarii şi-1 privi pe Mick plin de curiozitate. — Stranie constatare! Nu înţeleg prea bine. :— Păi cei doi paznici, şoferul şi majordomul, sînt stăpînii casei; îl tratează pe sir Muir ca pe un cîine, îi dau ordine şi chiar îl ameninţă cu maltratarea; în afară de acestea, ei nu au nici o competenţă pentru a îngriji un bolnav şi fac parte dintr-o bandă de criminali. Este suficient, sir Louis? — Eşti nebun, tinere, nebun de legat! Cum poţi face o asemenea afirmaţie? — Ar fi o lipsă de educaţie din partea mea dacă aş pune la îndoială diagnosticul dumneavoastră. Sînteţi un medic de renume mondial iar eu un simplu detectiv. Pot să vă spun totuşi că tatăl meu, care este destul de sănătos la minte dacă a părăsit Scotland Yard-ul cu gradul de inspector-şef, i-a văzut pe sir Lindsay şi pe pretinşii lui infirmieri; impresia lui a fost şi mai puternică decît cele relatate de mine. Dacă i-aţi telefona, v-ar putea spune ce părere are privitor la acest subiect. Sir Lindsay probabil că a avut doar un început de tulburare mintală, dar dacă nu acţionăm imediat, nici măcar dumneavoastră, sir Louis, nici vreun alt medic din lume nu-1 va mai putea salva vreodată. — într-adevăr, foarte straniu! Telefonează-i tatălui dumitale, vreau să-i vorbesc. Mick îl urmări pe doctor pe toată durata convorbirii telefonice. Observă cum indignarea lui se transformă în cea mai completă uimire. După ce termină discuţia, sir Louis rămase cîteva momente tăcut şi gînditor. Deodată, lovi cu mîna în masă: — Vreau să am conştiinţa împăcată. Voi merge imediat să-I

120

văd pe sir Muir. îţi mulţumesc, domnule Cardby. — Un moment, vă rog, încă n-am terminat. V-am făcut un . serviciu şi aţi putea face şi dumneavoastră unul pentru noi. De cîte ori l-aţi vizitat pe sir Lindsay în aceste două luni? — O dată pe săptămînă. Confidenţial. — Aţi constatat o oarecare ameliorare a stării lui? — Am fost decepţionat. Starea lui se agravează. — Cine i-a recomandat pe cei doi infirmieri? — Eu. — Oh! îi cunoaşteţi ca fiind oameni de încredere şi cu experienţă în domeniu? — Bineînţeles! Evident! Ce întrebare! — L-aţi vizitat pe sir Lindsay la o dată fixă în fiecare săptămînă? — Da, în fiecare vineri, la ora trei după-amiază. — Bine! Vreau să vă fac două recomandări. Prima, ca vizita dumneavoastră să aibă loc fără să fie anunţată, chiar azi, miercuri. A doua, să-mi permiteţi să merg şi eu în această casă cu două-trei minute înaintea dumneavoastră. — Ei! Pentru ce? Ştiu foarte bine ce am de făcut. Este ridicol! — Dacă vă cer acest lucru, o fac pentru că vreau să împiedic ca aceşti doi indivizi să nu regizeze ceva aflînd că sosiţi pe neaşteptate, aşa cum sînt sigur că o fac de obicei. Eu n-am să fac decît să-i împiedic. — Eşti foarte viclean, tinere. încep să-mi schimb părerea despre dumneata. îl voi vizita pe sir Lindsay la ora patru şi aveţi libertatea de a aranja totul cum veţi crede de cuviinţă. — Mulţumesc, vă voi aştepta. Pregătiţi-vă pentru surprize. Pe curînd. Mick zîmbea folosind tonul acesta specific doctorului. Dar zîmbetul îi dispăru odată aşezat într-un taxi care-1 ducea de-a lungul lui Regent Street. Două probleme îl preocupau: mai întîi, într-o împrejurare atît de gravă, sir Louis n-ar fi trebuit să meargă imediat să-şi viziteze bolnavul, lucru pe care nici măcar nu 1-a propus. De ce? în al doilea rînd, nu descoperise el, Mick, că taxiul în care se află este urmărit de un alt taxi, acelaşi care-1 urmărise şi pe drumul spre doctor? La birou, îl găsi pe tatăl său vorbind cu Gribble. Inspectorul era foarte palid, mai melancolic ca de obicei şi avea un bandaj în jurul capului. — Hallo, prietene, făcu Mick vesel. E plăcut să vă vedem

121

din nou printre noi. — Poate că aş fi făcut mai bine să mai fi rămas la spital! — Ştiam că vei găsi ceva de reproşat. L-am văzut pe sir Louis, tată, şi uite ce-am hotărît... — Nu-i rău. Nu ne mai rămîne decît să aşteptăm, răspunse bătrînul detectiv dupa ce-a ascultat cu mare atenţie relatarea fiului său. în lipsa ta, am primit încă un mesaj de la enigmaticul nostru prieten: încă o victimă! — Ce titlu grozav pentru un ziar: Un val de crime inundă Londra. Dar spune-mi despre ce-i vorba. La ce oră ne va veni rîndul? — La aceeaşi oră, este de-a dreptul banal. Ultimul asasinat seamănă cu celelalte. Un anume Ernest Kail, proprietarul unei cafenele suspecte, dormea de dimineaţă, ca de obicei, cînd un intrus 1-a trezit în mod neplăcut. Cine era acest vizitator? Nu ştiu, aşa cum nu ştiu ce s-a întîmplat, dar ne cam imaginăm. Orice ar fi fost, bietul Kail a fost găsit cu gîtul tăiat de la o ureche pînă la cealaltă. — Cred că problema aceasta nu este greu de rezolvat, spuse Mick. — Voi amîndoi se pare că ştiţi mai multe decît Scotland Yard-ul, observă Gribble. Spuneţi-mi şi mie secretul şi pentru că eu am fost însărcinat cu această problemă, am să mă bucur de onoruri şi glorie. Cine este autorul acestei crime? — Fără îndoială că este cineva care locuieşte între Shadwell şi Custum House, replică tînărul, dar asta e doar o presupunere. — Mulţumesc pentru precizia datelor! Apropo, n-aveţi intenţia să mîncaţi? Vă las. — Chiar, răspunse Cardby. Să mergem, Mick. O oră mai tîrziu, tînărul Cardby dori sâ vorbească cu Jimmy Lacey. La prietenul lui îl aştepta un bilet: „Dragă Mick, Am decis că puţină odihnă îmi va face bine. Maria este de aceeaşi părere. Aşa că, pentru moment ne-am îndepărtat de teatrul operaţiunilor. Dacă ai să-mi comunici ceva foarte important, telefonează-mi la restaurantul «Bourbon», la Maidenhead. • Al tău Jimmy" — Bravo, ştiu că ăsta nu-şi pierde vremea, spuse Mick, cu un surîs înţelegător, aruncînd hîrtia în sobă. Întorcîndu-se la birou, observă, pe Adam Street, că-1 urmăreşte un bărbat. Scoase o oglindă din buzunar, ascunzînd-o

122

în palmă, şi o ridică la înălţimea ochilor. Aşa putu să constate că urmăritorul era fără nici o îndoială chinez. Puse piciorul pe marginea trotuarului şi se aplecă să-şi lege pantoful. Era un semnal foarte cunoscut, dar chinezul era probabil nou în această meserie, căci după ce ezită o clipă îşi continuă drumul. Cînd se găsea exact în spatele lui Cardby, acesta se întoarse brusc şi îl prinse de mînă: — De ce mă urmăreşti? Răspunde! ordonă el. Prizonierul său zîmbi contrariat şi ridică din umeri. — Eu nu ştiu ce domnul spune! bîlbîi chinezul. — Ei bine, o să afli imediat. Mai întîi, află că vorbeşti perfect englezeşte şi probabil că n-ai pus niciodată piciorul în China. Te previn că dacă continui să mă urmăreşti, nici n-ai să mai poţi merge vreodată în această ţară. Adio! — La revedere, domnule Cardby, răspunse zîmbind chinezul fără să se oprească. Mick nu avu nevoie să-1 întrebe de unde îi cunoaşte numele, căci ştia foarte bine. în orice caz, individul era încăpăţînat, căci, intrînd în birou îl zări postîndu-se la oarecare distanţă în John Street. Tatăl său lipsea, iar secretara părea foarte agitată. — Sînt fericită că v-aţi întors, domnule, spuse ea, pentru că nu ştiam ce să fac... — Ce nouă nenorocire se abate asupra noastră? rosti Mick calm. — Acum circa o jumătate de oră, un bărbat s-a prezentat la birou; mi-a spus că-1 cunoaşte pe Dragon şi că ar consimţi să-i dezvăluie numele şi adresa pentru o mie de lire sterline şi o escortă pînă la frontieră. Cardby o privea neîncrezător: — Ai avut impresia că individul este sincer, domnişoară Brady? — Oh, da, domnule, era mort de frică. I-am propus să vă aştepte, dar a spus că preferă să plece şi să revină peste o oră. — Cum arăta? Nu v-a spus cum îl cheamă? — Nu, n-a vrut. Părea să fie un servitor, nu foarte tînăr, dar destul de solid. Era foarte speriat. Avea pe el un palton negru şi o pereche de pantaloni reiaţi. — Drace, s-ar putea să fie ceva serios. Păcat că n-am fost aici. Anunţă-mă imediat ce apare. Mick se aşeză la masă şi-şi puse pistolul la îndemînă; nu voia să mai rişte. Din cînd în cînd se uita nerăbdător la' ceas.

123

Telefonul sună şi ridică receptorul. — Aici, Mick Cardby, spuse, cine este la telefon? — Eu sînt, Gribble. Mă gindeam că ai fi interesat să afli că s-a comis o nouă crimă. Tocmai am găsit un cadavru sub arcadele de la Charing Cross. Un om înjunghiat în spate care a murit imediat. Nu l-am putut identifica pînă acum. La revedere. — Aşteaptă puţin Gribble. Cum arată individul acesta? — Nimic deosebit: în jur de patruzeci de ani, destul de robust, palton negru, pantaloni reiaţi. Cred că cineva 1-a cotrobăit prin buzunare. Mick puse receptorul în furcă şi căzu pe gînduri. într-adevăr, asfaltul Londrei începea să ia foc! Nenorocitul acela fusese probabil urmărit pe cînd se îndrepta spre birourile firmei „Cardby & Fiul". Telefonul se auzi din nou. De data asta era Jimmy Lacey. — Aici Jimmy. Am lîngă mine un tip care pretinde că l-ai trimis tu să ne caute la „Bourbon" pe mine şi pe Maria. Pare adevărat, pentru că doar tu ştiai unde ne aflăm, totuşi am preferat să te sun ca să fiu sigur. Venim imediat toţi trei. — Da, vino, te rog, răspunse Mick scurt, dar înainte de a urca în maşină, dă-i una în cap cu o bîtă, şi apoi adu-1 aici. Jimmy, n-am trimis pe nimeni să te caute. Vizitatorul tău este cu siguranţă în serviciul Dragonului. — Adevărat? spuse calm Lacey. Am să-1 aduc Mick, viu sau mort, am să-i aduc!

Capitolul douăzeci UIMITOAREA DESCOPERIRE A LUI SIR LOUIS

C a r b d y se uită la ceas: era ora două şi jumătate şi se simţea profund nefericit. A fost tîmpit cînd a aruncat în sobă biletul. Trebuia să ştie că toate mişcările îi erau urmărite îndeaproape. Era clar că fusese văzut intrînd la Lacey şi că cineva se strecurase înăuntru după plecarea lui. Restul fusese o simplă joacă de copii! „Sînt un idiot, îşi spuse Mick. Iată ce înseamnă să laşi sentimentele să se amestece în treburile serioase." Toate mergeau prost din cauza vizitei la Lacey. Întîi, 1-a pierdut pe individul care i-ar fî putut furniza cheia misterului, apoi era gata să provoace moartea Măriei şi a celui mai bun prieten a! lui, Jimmy. Se plimba în lung şi-n lat prin birou, cînd, din nou, soneria telefonului îl smulse din gîndurile lui întunecate. Luă repede receptorul. — Aici domnul Andrew Mason, spuse o voce. Vorbesc cu domnul Cardby-tatăl? — Nu, sînt Mick Cardby, fiul său. — Vă telefonez ca să vă întreb dacă aţi mai aflat ceva. — îmi pare rău, dar trebuie să vă mărturisesc că nu progresăm deloc, domnule Mason. — Vă conjur să faceţi tot ce se poate. Preţul pe eare-I voi plăti este acelaşi dacă aflu că asasinul fiicei mele se află în închisoare. — Vom acţiona cît vom putea de bine, domnule Mason. La revedere. Era trecut de ora trei, cînd domnişoara Brady îl anunţă că Lady Davers şi domnul Lacey au sosit. Mick se duse să-i întîmpine. Maria părea puţin tulburată, dar Jimmy era la fel de vesel ca de obicei.

125

— Ce inspirat am fost cînd ţi-am telefonat, Mick! spuse el. — Poţi s-o mai spui o dată! Bună ziua, Maria. L-ai adus pe individ? — De adus l-am adus, răspunse Lacey, dar nu cred că poţi să-1 interoghezi imediat. — Este aşa de serios? — Cînd eram încă în Bayswater Road a început să se agite, şi am fost nevoit să-i dau una în cap cu un levier. Acum zace în fundul maşinii ca un sac gol. N-am îndrăznit să-1 car aici, aşa, în plină zi; voiam să-ţi cer sfatul, căci nu-1 vom putea lăsa prea mult acolo. — Nu. Din păcate biroul nostru este supravegheat în permanenţă şi peste cinci minute eu trebuie să plec. Cred că Maria ar face bine să se ducă acasă. Aş dori ca tu să-1 plimbi cu maşina pe acest individ pînă ce se va trezi, apoi să-1 aduci la birou. Cred că pînă atunci mă voi întoarce şi eu. — De acord. Am să-1 conduc pînă în China dacă asta îţi va face plăcere. Maria, ai face' bine să iei un taxi, căci plimbarea aceasta pe străzile Londrei nu va fi chiar deosebit de plăcută. — Bine, Jimmy. Apropo, tatăl meu s-ar bucura dacă aţi veni toţi la noi într-o seară la masă. Să-mi telefonaţi ca să stabilim data. — Ar fi foarte plăcut, Maria, spuse Mick, dar nu cred s-o putem face prea repede. Acum eu trebuie să plec. Am să mâ uit puţin la prizonierul tău, Jimmy, dar e mai bine să nu ieşim amîndoi odată. La revedere Mick îşi luă pălăria şi plecă. Chemă un taxi şi aruncă o privire indiferentă în maşina lui Jimmy care staţiona chiar în faţa uşii biroului său: maşina era goală! Nu mai era nimeni în ea! Cardby se întoarse în grabă, deschizlnd brusc uşa: — Jimmy, strigă el, cineva ţi-a furat individul! Mi-e imposibil să mai rămîn, dar fă ce poţi ca să afli cum s-au petrecut lucrurile! Lacey râmase cu gura căscată de uimire şi Maria făcu ochii mari. Apoi toţi trei ieşiră în stradă. Taxiul lui îvîick aştepta şi cînd demară ca să-şi ducă clientul la Grosvenor Square, o altă maşină porni în urmărirea lui. Mick se uita pe geamul din spate, dar pentru că nu putea distinge nimic clar, abandonă această ocupaţie. Dispariţia prizor,ierului lor, îl intriga mult prea tare pentru a mai putea să se gîndească şi Ia altceva. Lacey nu stătuse mai mult de cinci minute în birou. Hoţii au acţionat deci foarte repede; să se fi aflai în faţa uşii înainte de sosirea lui Jimmy?

126

Tînărul era atît de absorbit de gîndurile sale, încît tresări cînd taxiul se opri în faţa impunătoarei clădiri a lui sir Muir. La etajul al treilea văzu cum o perdea care fusese dată la o parte este lăsată să cadă. "Mick apăsă pe butonul soneriei pregătindu-se să facă faţă unei primiri furtunoase. Fu obligat să mai sune 6 dată; abia atunci uşa se deschise încetişor. Un majordom în livrea se înclină înaintea lui. — Aş dori să-1 văd pe sir Lindsay Muir, spuse Mick. — Regret, domnule, dar sir Lindsay lipseşte. Dacă doriţi, aş putea să-i transmit ce vreţi să-i spuneţi! — Unde este sir Muir? insistă Mick. în dimineaţa aceasta a fost acasă? — Nu vă pot spune, domnule, pentru că nici eu nu ştiu. Cardby îl examină curios pe interlocutorul său. Nu observă nici cea mai mică urmă de răutate pe chipul său. Era exact tipul de servitor de familie şi nu semăna deloc cu cel descris dimineaţă de tatăl său. — Aş vrea să văd pe cineva de-al casei cu care să pot vorbi. — î n d r ă z n e s c să vă rog s ă - m i s p u n e ţ i n u m e l e dumneavoastră, domnule! — Mă numesc Michael Cardby, de la firma „Cardby & Fiul". Tatăl meu a fost aici azi dimineaţă. — N-am fost aici de dimineaţă. Am sosit abia de două ore. — Vreţi să spuneţi că doar de cîteva ore sînteţi în serviciul lui sir Muir? — O, nu, domnule! Am stat la casa lui de la ţară, din Newbury, dar azi am fost chemat aici. — Fii atent, aş vrea să intru ca să stăm puţin de vorbă în linişte. Nu vă temeţi, lucrez pentru binele lui sir Lindsay. — Aş putea să vă întreb în ce calitate o faceţi, domnule? — în calitate de detectiv particular. Acum, lăsaţi-mâ să intru. Intendentul se dădu la o parte, puţin surprins şi Mick intră în vestibul. — Aş vrea să-ţi pun cîteva întrebări. Vii deseori în oraş? — Pînă acum o lună rămîneam toată iarna aici, iar în timpul verii plecam la Newbury. Dar acum vin la Londra în fiecare vineri şi mă întorc sîmbăta la ţară. — Şi dumneata îl primeşti în fiecare vineri după amiaza pe doctorul sir Louis Maling?

127

— Aşa este, domnule. — Cine te înlocuieşte atunci cînd pleci şi de la cine primeşti aceste dispoziţii? — Nu ştiu cine mă înlocuieşte. Cît despre dispoziţii, pînă a nu se îmbolnăvi, le primeam direct de la sir Lindsay, acum îmi sînt comunicate de secretarul lui, domnul Wainwrigh. — De cîte ori vii şi pleci, sir Lindsay este aici? — Da, domnule. — De ce ai venit azi la Londra, în loc să vii vineri? — Mi-a telefonat domnul Wainwrigh şi mi-a spus să vin. — Unde este acum sir > Muir? — N-aş putea să vă spun, domnule. Tot ce ştiu este că nu e aici. — A ieşit cu şoferul şi domnul Wainwrigh? — Exact aşa mi s-a comunicat, domnule. în clipa aceasta, orologiul anunţă ora patru şi soneria de la intrare se făcu auzită. Intendentul îl introduse pe sir Louis Maling. Marele medic îl salută scurt pe Cardby, şi-şi scoase pardesiul ajutat de servitor. — Ei bine, tinere, teTai lămurit? făcu el. — De dimineaţă mă aflam complet în afara realităţii, răspunse Mick. Tocmai stăteam de vorbă cu intendentul şi aş dori să continuăm împreună această discuţie. Medicul tuşi luîndu-şi un aer nerăbdător şi îl urmă pe servitor în salon. Mick îl puse la curent pe doctor, în cîteva cuvinte, cu cele aflate. Apoi continuă interogatoriul: — Ai r e m a r c a t v r e o s c h i m b a r e m a i r e c e n t ă a comportamentului stăpînului faţă de dumneata? — îmi pare nespus de rău că trebuie s-o spun, dar această schimbare e considerabilă, domnule. — Şi ce spun ceilalţi servitori? — Cu excepţia domnului Wainwrigh, ceilalţi îl văd foarte puţin pe stăpîn. Dealtfel, în cursul ultimei luni au plecat toţi servitorii vechi. — Cine a angajat noul personal? — Tot domnul Wainwrigh. Pe vremuri eu mă ocupam de personal. — Bine. Acum lasă-ne puţin, dar să nu pleci din vestibul şi fii atent să nu iasă nimeni fără să fim preveniţi. — Foarte straniu, făcu doctorul după ce intendentul iesi.

128

Foarte straniu! Nu mai înţeleg nimic. — Sir Louis, date fiind împrejurările, vă conjur să treceţi peste secretul profesional şi să răspundeţi la cîteva întrebări. Care este originea bolii mintale a lui sir Lindsay Muir? — în mod excepţional, mă văd obligat să vă spun. Sir Lindsay se droga cu heroină. Am fost consultat tîrziu, după ce metodele uzuale deveniseră ineficace. Starea lui mentală era de-acum destul de gravă. — I-aţi prescris deci un tratament progresiv de dezintoxicare în acelaşi timp cu un tratament mental? Aţi încercat deci să suprimaţi cauza pentru a vindeca efectul, nu-i aşa? — Da, este exact. Numai că heroina este o otravă groaznică şi pentru a-i permite pacientului meu să-şi urmeze liniştit cura, am răspîndit zvonul că a plecat în străinătate. — Dacă ar reuşi să-şi procure mai multă heroină decît i-aţi permis dumneavoastră, faptul i-ar influenţa serios starea mintală, nu? — Desigur. Şi încep să cred că chiar aşa stau lucrurile. — Presupun că este la dispoziţia acelora care îi furnizează drogul şi că sub ameninţarea că nu-1 vor mai aproviziona, obţin tot ce vor de la el. — Fără îndoială. Dar unde vreţi să ajungeţi? — Ştiţi cu ce fel de cercetări ştiinţifice se ocupa sir Lindsay înainte de pasiunea aceasta pentru droguri? — Nu ştiu precis. în orice caz, era un chimist cam ciudat. — Nu credeţi că ar trebui să facem o inspecţie sumară a imobilului? Dacă nu găsim pe nimeni să ne ajute, am putea descoperi măcar unele indicii care să ne lămurească. Precedaţi de intendent, doctorul şi Mick, acesta din urmă avînd grijă să închidă uşa de la intrare cu cheia, îşi începură vizita. La parter, nimic anormal nu le atrase atenţia, nici la primul etaj, nici la al doilea. — Multe uşi sînt încuiate la etajul acesta, observă intendentul sosind ultimul.' în general, sir Lindsay lucrează aici pentru a nu fi deranjat de zgomotele de afară. El a insistat ca toate aceste uşi să fie încuiate cu cheia. — Nu-i nimic grav, răspunse Mick. Dacă broaştele nu sînt prea complicate, le vom deschide imediat. Intendentul se uită cu neîncredere la Mick, dar aerul calm al lui sir Louis îl linişti şi-şi continuă drumul. Primele două camere

,42 9

erau nişte dormitoare şi nu conţineau nimic deosebit. Uşa următoare era încuiată cu două broaşte. Mick o examină pe cea de sus şi se întoarse spre doctor. — Broasca aceasta este foarte nouă, a fost pusă de mai puţin de o lună. Dacă nu voi reuşi s-o deschid cu instrumentele mele, voi fi obligat sâ sparg, uşa. După cîteva încercări neizbutite, asta şi făcu. Cei trei bărbaţi se treziră într-o încăpere în care erau îngrămădite cutii enorme, la care doctorul şi intendentul se uitau cu stupoare. Mick înaintă şi se aplecă pentru a examina conţinutul uneia dintre ele; apoi ridicîndu-se încet, rămase nemişcat fără să scoată vreun cuvînt. — Ce s-a întîmplat, domnule Cardby? întrebă sir Louis. Sînteţi bolnav? — Nu, sînt doar stupefiat. Gîndiţi-vă puţin: ne aflăm în casa unui eminent savant şi descoperim aici unul dintre cele mai mari depozite de opium brut şi prepa'rat care a existat vreodată în Londra. Vedeţi aceste cutii? Numele acestea vă spun ceva? — Absolut nimic. Explicaţi-vă! — Iată, de exemplu, aceste trei cutii: ele sînt însemnate „A şi B Monopol B, Domnul Theodorides, Galatea, Istanbul" şi „Camera de Comerţ, Theodorides". Sînt pline cu opium brut. Acum uitaţi-vă la acestea: „Lam .Kee", „Lam Kee Hop", „Cock et Elephant", „Cheong Chiken", „Cheong Rooster" şi „Lion Globe et Elephant"; acestea sînt mărci de opium preparat, cunoscute în toate porturile lumii. Evident, cutiile acestea au pătruns în Anglia sub acoperirea lui sir Lindsay Muir. Dar cum dracu, poate scăpa atîta marfă? Sînt aici mii şi mii de livre. Mick se întoarse spre sir Louis şi observă că acesta dă semne de' nervozitate. — Dumnezeule! Dumnezeule! murmura doctorul, haideţi să vizităm repede laboratorul lui sir Muir; îmi aduc aminte de o remarcă pe care a făcut-o într-o zi, referitoare la narcotice. Mick a avut nevoie de mai bine de zece minute pentru a deschide uşa laboratorului. Sir Louis intră primul. Cardby avea doar cîteva noţiuni vagi de chimie. Atenţia i-a fost atrasă de echipamentul ultramodern din această încăpere şi de numărul mare de instrumente care îi erau necunoscute. Sir Maling era grav şi tăcut. Se apropie de masă, luă cîteva tuburi, le examină conţinutul dînd cu tristeţe din cap. — Cardby, spuse el, treaba asta este oribilă. Sir Lindsay îmi spusese că a început să se obişnuiască cu drogul experimentînd un procedeu nou, foarte rapid şi ieftin de extracţie a alcaloizilor

130

din opium. Nu l-am crezut, gîndind că voia să-şi găsească o scuză. M-am înşelat, descoperirea lui este reală. Acum îmi explic prezenţa acestui stoc de opium. Priviţi: asta e morfină, asta este codeină, papaverină, tebaină şi cel mai rău dintre toate... Ştiţi ce-i asta, domnule Cardby? — Am mai văzut undeva aşa ceva, răspunse Mick. Ce-i? — Este un produs blestemat care trimite în spital şi la cimitir în fiecare an mii de creaturi umane; acest produs a cauzat nebunia lui Lindsay. într-un cuvînt, asta este heroina! Acum înţeleg totul, domnule Cardby: savantul nostru primea cantităţi enorme de opium şi astfel putea să extragă cît drog dorea. Biet nebun, probabil că a muncit zile şi nopţi pentru nenorocirea lui! — Numele lui îi dădea posibilitatea să acţioneze în deplină siguranţă? — Cine s-ar fi gîndit să-1 ia la întrebări? — Cam ce profit au putut realiza cei care se ocupau de supravegherea lui? — Un profit enorm, aproape incalculabil!

Capitolul douăzeci şi unu PREA MULTE

EVENIMENTE

C e i trei bărbaţi contemplau cu groază laboratorul. Mick se gîndea la savantul acesta dement care îşi pregătea singur drogul pentru a deveni şi mai nebun, împins spre crimă, şi spre moarte de Dragon şi de acoliţii lui. — Ce vom face acum? întrebă sir Louis. — îmi trebuie o descriere detaliată a acestui Wainwrigh şi o fotografie a lui sir Lindsay. Voi merge după aceea la Scotland-Yard; ei vor lansa prin TSF un apel SOS la ora şase seara. între timp ar putea trimite pe cineva în căutarea celor trei indivizi. Tatăl meu le va da semnalmentele maşinii, căci a văzut-o. Eu mă voi duce la Limehouse. — Nu văd ce caută Limehouse în treaba asta, observă sir Louis. Principalul este să-1 găsim pe sir Lindsay. — Am spus că .mă voi duce la Limehouse, repetă Mick cu autoritate, pentru că am nevoie de unele informaţii cu privire la stocul acesta de opium şi numai de acolo le pot obţine. Domnule intendent, mai este vreo persoană în casă pe care să n-o fi văzut? — Nu cred, domnule, cel puţin după cîte ştiu eu. — Să mai vizităm şi celelalte camere? — Cred că nu mai sînt decît nişte debarale, domnule. — Bine. Voi trimite pe cineva să supravegheze casa. Pînă atunci, fă dumneata treaba asta. Acum, eu trebuie să plec. Veniţi şi dumneavoastră, sir Louis? • — Da, vin. Spuneţi celor de la Scotland Yard să mă anunţe de îndată ce-1 vor găsi pe sir Lindsay. S-ar putea să aibă nevoie de îngrijiri urgente. — Aveţi încredere în mine! La revedere şi vă mulţumesc pentru ajutor. — Eu trebuie să vă mulţumesc şi să vă felicit. Dacă veţi avea vreodată nevoie de sfaturile mele, să nu ezitaţi să-mi spuneţi.

132

— E bine de ştiut, căci s-ar putea ca într-o zi să fiu obligat să mă adresez dumneavoastră. Mick coborî scara în fugă, sări într-un taxi, şi se îndreptă spre birou. Ca din întîmplare, acelaşi taxi care îl urmărea mai înainte, îl urmări şi acum. Cardby coborî în John Street, plăti şi alergă spre birou. îl găsi pe tatăl său într-o discuţie aprinsă cu Gribble. Amîndoi se ridicară la intrarea lui Mick. — Gribble, trebuie lansat un mesaj urgent SOS către toate posturile de radio, înainte de emisiunea de la ora şase. Vrei să te ocupi de treaba asta? Am să-1 redactez eu. Apoi, fără să aştepte răspunsul, se întoarse către tatăl său: — Tată, fă repede în scris o descriere a şoferului lui sir Muir, a intendentului său şi a maşinii folosite. Nu uita nici un detaliu. Trebuie să-i găsim cu orice preţ. După ce-mi voi termina redactarea, am să vă povestesc cum stau lucrurile. Tatăl său nu era dintre aceia care să-şi piardă timpul cu vorbe goale. Luă imediat o foaie de hîrtie şi se puse pe treabă. La rîndul lui, Mick bătu rapid, mesajul la maşină. După cinci minute i-1 întinse lui Gribble. — Aş dori unele precizări înainte de a vorbi cu şeful meu, spuse inspectorul. — Bine, iată, în cîteva cuvinte, cum stau lucrurile: sir Lindsay foloseşte stupefiante. Trăieşte terorizat de Dragon şi de banda sa preparîndu-le heroină pentru vînzare. Azi-dimineaţă, bandiţii ăştia au înţeles că sînt descoperiţi şi au fugit, luîndu-1 şi pe sir Muir cu ei. Vedeţi ce simplu e! Gribble îl privi cu seriozitate şi ieşi fără să spună ceva. Mick îşi şterse sudoarea de pe frunte şi îi povesti tatălui său toată tevatura. — Nu-i de mirare că vor să-1 aibă pe acest drac prăpădit, spuse fostul inspector-şef. Dragonul ar merita să fie îngropat sau ars de viu. Din păcate n-avem voie să ne lăsăm pradă dorinţelor personale; acum să vorbim serios. Şi eu am făcut o anchetă pe la nişte indivizi pe care-i ştiam de pe vremea cînd lucram la Yard; se pare că nu ştiu cine este Dragonul şi mai ales le este groaznic de frică sâ vorbească despre el. Dar sînt cu toţii de acord asupra unui punct: după ei persoana cea mai puternică şi cea mai de temut este prietenul nostru Lang. Se pare că e de o cruzime diavolească; trebuie să-ţi mărturisesc că şi eu împărtăşesc această părere şi ţi-o spun ca să te păzeşti dacă s-ar întîmpla să-1 întîlneşti. Chiar dacă nu este el personal Dragonul,

133

mă întreb cum o fi patronul lui?! Dacă îţi apare în cale, trimite-1 la strămoşii lui fără altă formă de judecată. — Fii liniştit, tată, astea sînt şi intenţiile mele şi o să mă descurc. Ia spune-mi, l-ai mai văzut pe Jimmy Lacey după plecarea mea? — Da, mi-a povestit despre individul care a dispărut din maşină. Tot ce-a putut afla este că o limuzină mare, care venea dinspre Williers Street, s-a oprit în faţa biroului nostru. Probabil că atunci a fost operat transferul, dar nimeni n-a observat nimic precis. — Să nu ne mai gîndim la treaba asta, tată, spuse Mick; ce-a fost a fost, nu mai putem face nimic. Am o altă idee: ce-ai zice dacă am cere unor ziare să publice nişte articole cu privire la dispariţia lui sir Lindsay precizînd că este bănuit de pierderea memoriei? Le-am putea da aceleaşi descrieri care apar la radio referitoare la el şi la însoţitorii lui. — Foarte bună idee, fiule, şi pentru că ai prieteni în lumea presei, caută-i şi fă să apară un astfel de articol pe prima pagină cu titlul scris cu caractere mari. Pînă atunci, eu am să iau ceaiul şi te voi regăsi aici. Mick ieşi în fugă şi porni pe Fleet Street. Cînd s-a întors la birou era aproape şase. — S-a aranjat, tată, spuse el. Articolul nostru va apărea peste cîteva minute. Ce-ar trebui să mai facem acum? — Am să mă duc să inspectez şi eu casa din Grosvenor Square ca să văd dacă nu ţi-a scapat ceva. —- Sper să găseşti totul aşa cum am lăsat. Am cerut o fotografie de-a lui sir Lindsay, dar am uitat s-o iau; ai putea s-o aduci tu pentru că s-ar putea să ne folosească. — Dar tu, Mick, ce-ai să faci în lipsa mea? — Am să mă duc să vorbesc cu Lou San, tată, răspunse grav tînărul. Dacă există cineva care ar putea să-mi dea nişte date referitoare la stocul de stupefiante, cred că el este acela. — Credeam că pui aceste fapte în seama Dragonului. Chiar crezi în amestecul lui Lou San? — Deocamdată, îl întrerupse Mick, nu cred nimic; vreau să spun doar că prietenul meu Lou San trebuie să ştie ceva despre asta, căci mi se pare imposibil ca el să nu fi fost informat despre intrarea în ţară a unei cantităţi atît de mari de opium. — După părerea mea, n-ar trebui să rişti mergînd în locurile acelea, căci toate belelele noastre vin dinspre Limehouse. De

134

cînd cei de acolo s-au pus pe treabă, au fost mai multe crime ca oricînd. Ce va fi însă cînd aceşti chinezi îşi vor începe treaba în mod serios? îţi vor tăia gîtul cu dezinvoltură. Nu te duce înainte de restabilirea calmului. Ai putea să-i dai un telefon lui Lou San. — N-ai să reuşeşti niciodată să-1 faci pe omul ăsta să-ţi spune ceva prin telefon, tată. îl cunosc. îmi acordă încredere cînd sîntem faţă în faţă, dar n-ar consimţi niciodată să vorbească la telefon altceva decît despre ploaie şi despre timp frumos; se teme să nu fie auzit şi de alte urechi indiscrete. Crede-mă, nu am de ales: trebuie să-1 văd pe Lou San şi, dealtfel, nici nu mi se pare că aş fi în pericol la Limehouse. — Să ştii că mai ai multe de învăţat pînă să-i cunoşti pe chinezi cu adevărat. Pînă acum nu le-ai văzut decît aspectul exterior. Dar, pentru că aşa vrei, nu-mi rămîne altceva de făcut decît să-ţi urez noroc. Dacă ai să te mai întorci, mă vei găsi aici. Mick tocmai ieşea cînd se auzi sunînd telefonul. Tatăl său luă receptorul. — Aici Andrew Mason, spuse o voce, îmi cer scuze că vă deranjez din nou. Nu aveţi nici o veste pentru mine, domnule Cardby? — Nu încă, domnule Mason. Facem tot ce se poate dar treaba asta e tare încurcată. Vă vom anunţa de îndată ce vom alia ceva. — Sînteţi foarte amabil! La revedere! — Tot Mason era, spuse Cardby închizînd. Bietul bătrîn, nu mai are răbdare. Dealtfel, este de înţeles, căci Laura era singurul lui copil şi iaîă-1 rămas acum, la bătrîneţe, complet singur pe acest pâmînt. Tare aş vrea să descoperim misterul acestei crime, fă ci în afară de mila pe care mi-o inspiră omul acesta, consider ca am putea cîştiga şi nişte bani: Mason este foarte bogat şi nu riscăm să fim păcăliţi de unul ca el. Acum, du-te băiete şi mult noroc! Mick se amestecă în mulţimea ce ieşea de la lucru, şi după cc-şi cumpără un ziar de seară urcă într-un autobuz. Aruncînd o privire pe prima pagină zări imediat titlul aşteptat: Misterul faimosului savant sir Muir Sir Lindsay Muir a dispărut de la domiciliul său înainte de a începe să citească articolul, tînărul avu grijă să-i examineze pe cei din jur. Chinezul care îl urmărise toată ziua se

135

afla în preajmă. Mick zîmbi facîndu-i cu ochiul, apoi începu să citească. Drumul i se păru lung şi obositor şi cînd ajunse lîngă Limehouse-Cut coborî uşurat şi se îndreptă spre locuinţa lui Lou San. Iată însă că în atmosfera din Limehouse tînărul încercă imediat un sentiment neplăcut, ceva ciudat care puse stăpînire pe el. Hotărî să renunţe la străzile principale şi să ocolească pe străduţele mai liniştite. Examină cu atenţie cocioabele de pe marginile străzilor, cînd deodată fu atacat cu brutalitate. Mai întii văzu un picior suspect care ieşea dintr-un pasaj îngust apoi imediat apăru lama unui cuţit care lucea la circa un metru de gîtul său. Se dădu cîţiva paşi înapoi şi lovi cu pumnul închis. Se auzi un geamăt surd şi pumnalul căzu. Mick era pregătit pentru a doua lovitură, dar abia avu timp să se aplece ca să evite o altă armă pornită din mîna sigură a unui malaez. în aceeaşi clipă, auzi un horcăit straniu, se uită la adversarul lui şi-1 văzu cum se clatină pe picioare, cu mîinile în aer, cu ochii scoşi din orbite, cu limba atîrnîndă şi cu un pumnal înfipt pînă în prăsele, în gît. Malaezul Căzu scoţînd un geamăt strident. Cardby simţi că cineva îi pune mîna pe umăr şi, ridicînd capul, îl recunoscu pe chinezul care-1 urmărise toată ziua, calm şi natural. — Domnul Cardby trebuie să plece, spuse el liniştit. Nu este bine să fie găsit lîngă un cadavru, pentru că dintr-un moment în altul s-ar putea să apară poliţia. — Deci dumneata erai? întrebă Mick cu spaimă. Au fost singurele cuvinte pe care le-a putut spune. Chinezul zîmbi dînd din cap foarte mulţumit. — Mulţumesc, spuse Mick ridicîndu-se. Lou San ţi-a spus să ai grijă de mine? — Nu este bine să vorbim despre astfel de lucruri. Nimeni nu mi-a spus nimic. Mick aruncă o ultimă privire asupra cadavrului şi-şi continuă drumul. Cu greu realiza drama care se petrecuse sub ochii lui. întoarse capul şi-1 văzu pe păzitorul său urmîndu-1 asemenea unui cîine credincios. , Imediat ce intră pe aleea care ducea la locuinţa lui Lou San, fu frapat de impresia că se petrecuse ceva foarte grav. Mai mulţi chinezi gesticulau şi şuşoteau agitaţi. La vederea lui Mick. se desprinseră dintre ei patru ca să-i bareze drumul. El înainta, uai

136

indivizii îl priveau fără să se mişte şi fără să se poată citi ceva pe figurile lor. — Am venit să-1 văd pe Lou San, spuse Mick şi se opri, — N-ai să-1 poţi vedea, răspunse unul dintre ei. Nu-ţi rămîne decît să te întorci lîngă ai tăi. Mick fu frapat de tonul interlocutorului său. Politeţea orientală, care mergea uneori pînă la umilinţă, dispăruse. Bărbatul îi vorbea fără nici un menajament, ca de la egal la egal, chiar cu oarecare superioritate. Ceilalţi aveau feţe reci şi dure, fără nici o expresie; acestea erau de fapt adevăratele chipuri ale celor din Boo How Dye! — Trebuie neapărat să-1 văd pe prietenul meu, Lou San, insistă Mick. — Trebuie neapărat să te întorci alături de prietenii dumitale. Ţi-am mai spus-o! Pleacă iute cît mai ai timp! Astăzi nu sîntem dispuşi la prea multă răbdare! Cardby fu gata să riposteze, dar uitîndu-se la acel grup ameninţător, îşi schimbă părerea. Paznicul său credincios îşi pierduse ambetul şi se alăturase şi el celorlalţi. — Dacă nu se poate să-1 văd pe Lou San, aş putea măcar să vorbesc cu Day Chuang? întrebă el. — O să ţi-1 trimitem pe Day Chuang, dacă doreşti, dar n-ai voie să intri în locuinţa lui Lou San. Sprijinindu-se de perete, Mick aşteptă. După cîteva minute, apăru Day Chuang abia tîrîndu-şi picioarele, cu capuî plecat şi cu mîinile încrucişate pe piept. Se opri la capătul aleii şi-i făcu semn tînărului să se apropie. Pe loc, cei patru chinezi se dădură la o parte. — Ce se întîmplă aici, Day Chuang? întrebă Mick. De ce nu-1 pot vedea pe Lou San? Nu vrea să mai vorbească cu mine? Bătrînul servitor dădu din cap: — Domnule Cardby, spuse el blînd, nu se pune problema ca stăpînul să nu vrea să vă mai vadă sau să mai vorbească cu dumneavoastră; ştiţi că în fiecare zi, de mulţi ani încoace, după-masa stăpînul îşi făcea siesta şi cînd se trezea trimitea să i se aducă zahăr candel de la Ksi Ling. Stăpînului îi plăcea şi nu era zi ca să nu ia după-masă puţin zahăr candel. Mick aşteptă nerăbdător, cu toate că ştia că nimic nu l-ar fi putut determina pe Day Chuang să se grăbească: dacă a început istorisirea, apoi n-o va termina decît la timpul potrivit. — De multe luni, micuţa Perle Shu îi aducea zahăr candel

137

urmată de un servitor. Ea venea ca de obicei şi Lou San era foarte fericit cînd deschidea cutia... Domnule Cardby, stăpînul nu va mai mînca niciodată zahăr candel iar micuţa Perle nu va mai putea să i-1 mai aducă vreodată. Căci ieri, în cutie nu era zahăr, ci ceva de care noi nu ştiam. S-a produs o explozie, apoi o flacără...-Lou San şi micuţa Perle s-au dus la strămoşii lor!

Capitolul douăzeci şi doi ORE DE NELINIŞTE

F ă r ă să mai adauge vreun cuvînt, Day Chuang cobori din nou spre casă, îăsîndu-1 pe Cardby pe alee. Tînărul simţea că-i fuge pămîntul de sub picioare. Deci Lou San deschisese o cutie explozivă în locul celei cu zahăr candel. Trecînd pe lîngă cei din Boo How Dye mergea ca-n vis îndreptîndu-se spre staţia de autobuz. în timpul călătoriei de întoarcere, gîndindu-se la toate aceste evenimente, Cardby fu din ce în ce mai sigur că răspunsul la loate aceste enigme se găsea în casa lui sir Lindsay Muir. Fără îndoială că Dragonul cîştigase mulţi bani datorită caselor de joc, numeroaselor şantajuri, furturilor şi răpirilor, dar adevărata sursă a uriaşelor sale cîştiguri se afla în creierul dezechilibrat ăl lui sir Muir. Cantitatea aceea enormă de stupefiante obţinută la un preţ foarte mic, era revîndută, probabil la nişte preţuri enorme. Prin urmare, cartierul general al Dragonului trebuia să se afle în mijlocul comerţului cel mai fructuos. Poate că percheziţionarea casei lui sir Muir dusese ia nişte rezultate interesante. Traversînd Aldgate, Cardby zări din autobuz titlul de pe prima pagină a unui ziar: „Tragedia din Limehouse". Avu timp să coboare repede să-şi cumpere un exemplar şi să urce din nou. Noutatea era scrisă cu litere mari: Tragedia din Limehouse! Lou San omorît într-o explozie! Dispariţia unei personalităţi foarte cunoscute". Un straniu accident a cauzat, astăzi, moartea uneia dintre cele mai importante persoane din colonia chineză din Limehouse, Lou San, care locuia în Dahlia Alley, Guilford Street.

139

Ni se spune că victima se afla în apartamentul său, pregătindu-se să mănînce zahăr candel, cînd s-a produs o explozie de a forţă considerabilă. Natura şi motivaţia acestei explozii sînt încă necunoscute şi poliţia anchetează cazul. Lou San se stabilise în Anglia acum patruzeci de ani. Era cunoscut şi respectat de tot cartierul. Se ocupa cu operele de binefacere în favoarea compatrioţilor săi, şi avea mulţi prieteni printre englezi." Mick strînse ziarul şi coborî din autobus. Tatăl său, ajunsese înaintea lui acasă şi acum se plimba în lung şi-n lat prin birou. — Tată, strigă tînărul intrînd, Lou San a fost asasinat! — Am aflat vestea din ziarele de aseară. Este foarte trist. Lou San nu era un chinez de rind, şi apoi era un adevărat prieten pentru tine. — Eu ştiu mai bine. Iată încă o datorie pe care Dragonul va trebuie să ne-o plătească. Ai găsit ceva în Grosvenor Square? — Am descoperit multe lucruri interesante. Mai întîi prietenul tău, intendentul, ar fi capabil să devină un foarte bun detectiv. Cît ai fost tu acolo, cineva, desigur vreun prieten de-al Dragonului, rămăsese la pîndă într-una din încăperile încuiate cu cheia. A auzit discuţia voastră şi după plecarea ta, -a vrut să fugă, dar intendentul a pus mîna pe el şi 1-a legat fedeleş. L-am dus la Scotland Yard. Numai că şi el, la fel ca toţi ceilalţi, refuză să scoată o vorbă. — Asta-i tot ce-ai descoperit? — Am mai găsit o carte pe care de asemenea am dus-o la Yard, fără să mai spun că a trebuit să forţez casa de fier ca să pun mîna pe ea. în orice caz, pot să le pun la dispoziţie celor de la poliţie numele şi adresele a cel puţin treizeci de intoxicaţi cu stupefiante, ca şi pe acelea ale vînzătorilor. în acest moment, poliţia este pe urmele lor. Dragonul va fi obligat să abandoneze, cel puţin deocamdată, traficul de stupefiante. Yard-ul n-a primit încă nici un răspuns la apelul radio, dar mai este timp. Gribble a primit sarcina să se ocupe de cazul Muir şi cred că acum îi explorează casa din pivniţă pînă pe acoperiş. — Sper să găsească ceea ce ne interesează. Rămîi la birou pînă mănînc eu ceva? Sau preferi să te duci să mănînci tu primul? — Nu, du-te tu întîi. Ai să mă înlocuieşti cînd te vei întoarce. Nu-i decît ora opt, avem timp destul. într-o jumătate de oră Mick se întoarse şi-1 trimise pe tatăl său să mănînce, numai că acesta refuză.

140

— Nu, Mick, trebuie să merg la Scotland Yard. Mi-au telefonat că l-au găsit pe sir Lindsay. — Mort sau viu? — Viu. Lucrurile s-au petrecut destul de bine pentru el. în momentul apelului TSF-ului, sir Lindsay stătea de vorbă cu cei doi gardieni ai săi în holul unui hotel din Banbury. Cînd au auzit apelul, cei doi au fugit şi l-au lăsat singur. Hotelierului nu i s-a părut nimic anormal în această atitudine. Probabil că nici nu era prea perspicace, pentru că i-a trebuit cam mult pînă să realizeze că bărbatul căruia i se comunicaseră semnalmentele se afla în faţa lui. Abia atunci telefonă poliţiei locale, care, la rindul ei, transmise ştirea Yard-ului şi acum sir Lindsay este aşteptat la trenul care vine de la Paddington peste un sfert de oră. Mă voi duce la poliţie să-1 văd, iar tu ai face mai bine să rămîi aici, Mick. — înainte de a pleca ar trebui să-i telefonezi lui sir Louis, tată, ca să-i spui toate noutăţile, căci sir Muir s-ar putea să aibă nevoie de îngrijirile unui medic şi cum sir Louis ne-a dat o mînă de ajutor, ne-am putea adresa lui. — Hmm! Sir Maling ne-a ajutat pentru că nu se putea altfel, dragul meu Mick. După cîte i-ai spus tu lui, ar fi riscat să fie şters de pe lista medicilor dacă nu te-ar fi ascultat. Dealtfel, sînt multe altele care nu-mi plac la el. — Cum vrei, tată, ai mai multă experienţă decît mine în astfel de treburi. Poate că poliţia va lansa un alt apel prin radio pentru a da semnalmentele celor doi fugari... — Cred că ar fi inutil. Poţi fi sigur că au abandonat maşina într-un colţ oarecare şi s-au pus demult la adăpost. La revedere. Abia plecă Cardby, că se auzi soneria de ta uşă. Mick se apropie, cu pistolul în mînă. Nu voia să rişle nimic într-o noapte ca asta. Dar nu era decît Jimmy Lacey, superb, într-un costum de seară. — Hallo, Jimmy, spuse Mick. Intră repede în sanctuarul meu. Ce s-a întîmplat? — Absolut nimic. O însoţesc pe Maria la un dineu şi, în trecere, am intrat la tine ca să văd dacă te-aş putea ajuta cu ceva, înainte de a pleca. Fac tot ce pot ca s-o distrez pe fata asta după ce a trecut prin atîtea... — Am observat, spuse Mick, şiret. Măcar *e o treabă plăcută? — Spune-mi, reluă Lacey, coborind vocea, ce părere ai despre ea?

141

— Este o tînără epatantă, apreeie Mick indiferent. îţi urez succes. Acum, pleacă repede pentru că sînt foarte ocupat, şi nu-i frumos să laşi o femeie să te aştepte. După plecarea lui Lacey, Mick oftă adînc. Tocmai voia să se aşeze cînd sună telefonul: — Aici, sir Louis Maling. Aş putea vorbi cu domnul Michael Cardby? — Eu sînt. Aveţi nevoie de ceva? — Oh, nimic important. Am auzit apelul de la radio privitor la sir Muir şi aş vrea să ştiu dacă aveţi veşti. Cardby nu răspunse imediat, amintindu-şi de avertismentul tatălui său. — Toate ştirile merg direct la Scotland Yard, spuse în cele din armă. Acolo ar trebui să vă adresaţi dacă doriţi să aflaţi noutăţi. Dacă le veţi spune că sînteţi medicul curant al lui sir Muir, vi se va răspunde imediat. — Aşa am să fac. Mulţumesc mult şi la revedere. Mick trebuia să aştepte dar timpul trecea greu. Iată însă că se auzi soneria de la intrare. Se duse să deschidă, tot înarmat. De data asta, se găsi în prezenţa' chinezului care îl urmărise toată ziua şi care părea şi mai grav şi mai impasibil. — Intră repede, zise Cardby. Nu trebuie să fim văzuţi împreună. Cînd ajunseră în birou, noul venit refuză scaunul pe care i-1 oferi Mick şi se uită în jur ca să vadă cine mai era. w Domnule Cardby, spuse el în sfîrşit. Am vegheat asupra dumneavoastră toată ziua ca să nu păţiţi nimic rău. — Iţi sînt foarte recunoscător, îl întrerupse Mick. Pot să-ţi ofer ceva? — Nu, nu puteţi, căci n-am lucrat în contul dumneavoastră. Acum am venit să vă avertizez că nu mai pot continua şi că ar fi de preferat să nu părăsiţi acest birou pînă mîine dimineaţă. — Dar e cu neputinţă! — Cred că ar fi mai bine pentru dumneavoastră să dormiţi aici pe un scaun decît să dormiţi somnul de veci într-un sicriu. Rămîneţi aici şi vă veţi trezi mîine liniştit; ieşiţi de aici şi nu vă veţi mai trezi niciodată. — Bravo! Văd că ţi-ai însuşit de minune limba engleză! Dar ce mi se va întîmpla dacă părăsesc acest birou? Chinezul ridică din umeri semnificativ, dar nu răspunse : nimic. — Asta-i tot ce-ai avut să-mi spui?

142

— Da. Nu mai am nimic de adăugat, domnule Cardby. Dacă, cu toate acestea, veţi ieşi, vă priveşte. — Nu ştiu încă ce voi face. Dar n-aş vrea să te las să pleci crezînd că nu-ţi sînt recunoscător pentru tot ce ai făcut pentru mine. — Am făcut doar ceea ce mi s-a spus să fac, domnule Cardby. Nu vă deranjaţi, voi găsi singur ieşirea. La revedere şi vă doresc să revedeţi lumina zilei. Uşa se închise în urma chinezului. Mick se ridică şi împinse cele două zăvoare. Acum că era prevenit, nu trebuia să rişte nimic. Formă numărul de la Whitehall şi-1 ceru pe tatăl său. — Tată, eu sînt, Mick. Am avut cîteva vizite de cînd ai plecat, aşa că am închis uşa cu ambele zăvoare. Cînd te vei întoarce, să baţi de trei ori ca să te recunosc. — Bine. Dealtfel, voi sosi îndată. Vizita mea aici nu a dat nici un rezultat. Sir Louis Maling a sosit nu de mult şi acum încearcă să-1 pună cît de cît pe picioare, pe sir Muir. O să mă întorc imediat ce va isprăvi. Mick îşi aprinse o ţigară, îşi întinse picioarele pe braţul fotoliului şi aşteptă. După cîteva momente, în uşă răsunară două lovituri. — Cine e? întrebă el, ridicîndu-se şi luîndu-şi pistolul. — Deschide, Mick, răspunse o voce care o imita destul de bine pe cea a tatălui său. — O clipă, tată, mi-am lăsat cheia pe masă. Cardby traversă în fugă încăperea secretarei, deschise uşa ce dădea spre subsol, coborî repede scara şi reveni pe alt drum, la intrare. In faţa uşii zări silueta unui bărbat necunoscut. Urcă fără zgomot treptele ce-1 despărţeau de el şi se opri pe palier. — Sus mîinile! strigă el. Un singur gest şi eşti mort. Vizitatotul se supuse şi Cardby, ţinîndu-1 la respect cu arma, îi întoarse buzunarele de unde scoase un pistol, o seringă şi o sticluţă. — Acum, mîinile la spate. Să mergem! repede! Bărbatul se supuse docil şi Mick îi puse cătuşele. — Coboară şi dacă încerci să fugi, trag după pofta inimii mele. Mick îl conduse astfel pe necunoscut în biroul lui. Abia atunci reuşi să-1 examineze în voie: era bărbatul pe care î) văzuse îa antrepozitul din K cntish 1 own în compania. dorn nul ui Lang. -

143

— Ai venit să mă omori, nu-i aşa? Cum te cheamă? — Nu voi spune nimic, răspunse insolent necunoscutul. Cardby ceru legătura cu Yard-ul, află că tatăl său tocmai plecase şi ceru să i se trimită urgent un poliţist. — Te vom duce la Scotland Yard şi ei te vor identifica. Ce mai face prietenul tău, Lang? S-ar părea că nu-i pasă de tine şi-ţi dă de făcut cele mai neplăcute treburi. — Aşteaptă să te întîlneşti cu el, poate o să-ţi schimbi părerea. — Probabil că Dragonul îşi închipuie că sînt uşor de prins din moment ce te-a însărcinat pe tine cu treaba asta. Sau a vrut doar să scape de tine? Omul se strimbă dar nu răspunse. Din nou cineva bătu la uşă, dar de data asta de trei ori. — însoţeşte-mă pînă la uşă, domnule Nimeni. Mick îl împinse in faţă şi-1 obligă să deschidă cu mîinile încătuşate. Cardby-tatăl se dădu înapoi surprins la vederea necunoscutului şi mîna i se îndreptă spre pistol. Dar imediat văzu că individul să întoarce cu spatele şi că avea cătuşe. Se uită întrebător la fiul său. — Intră repede, tată. Vom avea un nou pensionar pentru celulele din Cannon Row. Este vechea noastră cunoştinţă din Kentish Town; a venit să mă omoare. Nu închide uşa, am cerut să mi se trimită un poliţist care trebuie să sosească dintr-o clipă în alta. Bătrînul inspector îl examină pe prizonier din cap pînă-n picioare şi se aşeză în fotoliu. Imediat se prezentă şi poliţistul de la Yard. Aruncă o privire asupra individului şi îi schimbă cătuşele. — Nu uit niciodată ce-am văzut o dată, făcu el. Ce mai faci, Chuck Taylor, căruia i se mai spunea cîteodată şi Eddi Curry, sau Sam Decks? De mult eşti căutat pentru a pune la punct unele mici chestiuni. Mai ţii minte poliţistul pe care ai vrut să-1 omori la Euston? El îşi aminteşte foarte bine de tine. Vei petrece paisprezece ani la Dartmoor, amice. Urmează-mă! — Cineva a scris un roman intitulat O noapte agitată, observă Cardby-tatăl după plecarea lor; cred că titlul ni se potriveşte de minune şi nouă. N-am putut afla nimic la Scotland Yard: bietul Muir este într-adevăr foarte bolnav şi vorbeşte aiurea. Cred că va mai trece destul timp pînă să ne poată relata povestea lui.

144

— E foarte trist. A fost transmis şi al doilea mesaj prin TSF? — N-a mai fost nevoie, căci cu douăzeci de minute înainte de a pleca eu, Scotland Yard-ul a fost avizat de poliţia din Stratfordon-Avon de capturarea celor doi oameni. — în curînd toate închisorile din Anglia vor fi pline. Probabil că Dragonul începe să se simtă foarte singur. Am impresia că nu ne mai rămîne altceva de făcut decît să punem mîna pe cele două capete ale firului, numai dacă acestea două nu sînt decît unul, dacă nu cumva acest Lang care se pare că a dispărut, nu e cumva Dragonul. — Este curios cum un individ atît de voinic să se poată ascunde atît de bine. Niciodată n-aş fi... Soneria telefonului îi întrerupse fraza. Cardby luă receptorul. — Aici „Cardby şi fiul". Cine e la telefon? Drept răspuns se auziră nişte şoapte înăbuşite. — Aici Andrew Mason. Am nevoie imediat de o părere: cineva a venit să mă vadă spunînd că pentru cinci sute de lire mi-ar putea divulga numele ucigaşului fiicei mele. Am pretextat că mă duc să văd dacă am această sumă la mine pentru ca să vă pot telefona. Ce trebuie să fac? — Credeţi că ar putea să vă dea această informaţie? — Nu ştiu. Mi-a spus că era de faţă cînd Dragonul a dat ordin ca fiica mea să fie omorîtă. Dealtfel, pu vrea să spună nimic pînă cînd nu-i dau banii şi pare foarte speriat. — Cum arată? Mi-1 puteţi descrie? — E un chinez, foarte înalt şi foarte puternic, dar refuză să-şi spună numele. Cardby reflectă un moment, apoi reluă: — Nu contează ce veţi face dumneavoastră, dar în orice caz reţineţi-1 pe acest individ pînă ce sosesc eu. Spuneţi-i, de exemplu, că aţi trimis să vi se aducă cheile de la casa de bani de la secretara dumneavoastră, spuneţi-i ce doriţi, dar nu-1 lăsaţi să plece. Pe curînd. Aruncă receptorul şi se întoarse spre fiul său: — Ia-ţi repede pălăria şi paltonul: Lang al nostru se află la Andrew Mason. — Am să iau mai bine altceva, făcu Mick dînd fuga în biroul său.

145

Capitolul douăzeci şi trei M I C K ÎL Î N T Î L N E Ş T E SFÎRŞIT PE DRAGON

ÎN

Ş o f e r u l taxiului tresări cînd Cardby îi puse în mînă o hîrtie de o liră sterlină, rugîndu-1 să meargă cu toată viteza în direcţia Mayfair, Pe drum, Mick află toate detaliile convorbirii telefonice dintre tatăl său şi Mason. Cei doi bărbaţi erau pregătiţi să acţioneze... Abia oprise taxiul că Mick şi sări pe trotuar şi urcă în fugă treptele scării locuinţei lui Mason, fiătu ia uşa de la intrare. Un intendent în livrea veni să le deschidă. Închizînd uşa după ei, apoi punîndu-şi un deget pe buze, spuse şoptit: — Domnul Mason este în bibliotecă cu cineva. Mi-a spus să vă arăt drumul şi apoi să vă las singuri. Urmat de cei doi vizitatori, servitorul merse pe vîrful picioarelor prin vestibul, apoi se opri în faţa unei uşi masive de brad. — Aici este, le indică el. — Vom forţa uşa, şopti Mick tatălui său. Scoţîndu-şi pistoalele, se apropiară cît putură de mult. Mick puse mîna pe clanţă, apăsă cu putere, deschise brusc uşa şi urmat îndeaproape de tatăl său, se trezi în bibliotecă. Dar se opriră la fel de repede precum intrase. Camera era absolut goală! Mick se întoarse vrînd să se îndrepte din nou spre uşă în grabă, dar înainte de a fi ajuns, uşa se închise trîntită cu putere; auzi cheia răsucindu-se în broască. — Aruncaţi pistoalele! ordonă un personaj invizibil. Armele căzură cu un zgomot sec şi cei doi Cardby priviră în direcţia de unde venise ordinul. O galerie sculptată de brad se întindea de-a lungul peretelui din spatele lor cam la vreo doisprezece metri deasupra podelei. Cinci bărbaţi, dintre care patru erau înarmaţi, le ţineau piept. în mijloc, cu mîinile înfundate în buzunare, cu zîmbetul pe buze, stătea

Andrcw

Mason!

146

— Aţi vrut să-1 întîlniţi pe Dragon, spuse el pe un ton sarcastic. Ei bine, priviţi-1: eu sînt! Tatăl şi fiul păreau zăpăciţi de uimire. Era un coşmar? Bărbaţii aceştia care îi ameninţau cu pistoalele, lumina aceasta orbitoare, cuvintele, mai ales cuvintele care tocmai fuseseră rostite — Acum sînteţi mulţumiţi? ricană Mason. — Aş fi şi mai mulţumit, răspunse Mick, dacă aţi putea să mai stingeţi din aceste lumini. Ochii mi-au fost greu încercaţi în incendiul de la „Carieră" şi de atunci au devenit foarte sensibili. — Mi-e teamă că nu vor mai fi chiar atît de sensibili cînd ţii voi închide cu pistolul. — Se pare că aţi organizat o adevărată punere în scenă, remarcă Cardby-tatăl. — Da, şi faimoşii Cardby nu vor avea de ce să se plîngă. Dealtfel, morţii nu se plîng niciodată. — Ce păcat că în dorinţa dumneavoastră vanitoasă de a vă face o reputaţie de groază, aţi ajuns să vă sacrificaţi propria fiică! declară Mick cu o voce de gheaţă. Figura lui Mason se contractă într-un rictus oribil. — Asasinul a plătit scump fapta lui, şuieră el. — Da, dar cel puţin Lou San a murit onorabil, ceea ce dumitale îţi va fi cu neputinţă. — Indolenţa dumitale mă face să rîd, Cardby. Bătăile acestui orologiu nu vă vor îngădui să mai trăiţi decît zece minute. Oh, nu o fac din caritate, dimpotrivă, presupun că nu poate fi nimic mai rău, în cazul vostru, decît aşteptarea morţii; nu am nici un motiv să fiu milos cu voi după toate necazurile pe care mi le-aţi căşunat. — Presupun că escorta aceasta din jurul dumneavoastră constituie ultimele vestigii ale bandei, facu Mick. Evident, îmi pare rău de fiica dumneavoastră, dar poate că a fost mai bine că a murit înaintea tatălui, căci sînteţi un om sfirşit, domnule Mason! Vă e uşor să ne asasinaţi, pentru că ăsta este hobby-ul dumneavoastră favorit, dar în mai puţin de patruzeci şi opt de ore veţi afla că toţi dragonii, Iară excepţie, vor muri în mod tragic. — Ei, chiar credeţi că o organizaţie pe care am pus-o pe picioare în zece ani, poate fi distrusă atît de uşor? Aţi eîştigat, fără îndoială, unele mici victorii asupra mea, dar atît de micişi de neînsemnate încît nici nu merită să mai vorbim despre ele.

147

Cînd voi veţi fi fost demult morţi, Îngropaţi şi uitaţi de toată lumea, eu voi continua să fiu la fel de puternic! — Oamenii cumsecade îşi vor aduce şminte cu pioşenie de noi, pe cînd numele dumitale va fi înscris în marea carte a criminalilor. Şi acum, văd că arzi de nerăbdare, ca toţi cei de teapa dumitale, să ne faci nişte confidenţe false sau adevărate referitoare la crimele săvîrşite! Nu ne interesează prea mult, dar te rog să nu te jenezi dacă crezi că asta îţi va flata mîndria! Mick nu se înşelase. Mason coborî în bibliotecă şi plin de dispreţ faţă de cei doi detectivi, cu mîinile în şolduri şi cu un suris sardonic pe buze, zise: — Ce ghinion pe renumiţii reprezentanţi ai firmei „Cardby şi fiul" de a fi înfrînţi, aşa cum sînteţi, domnilor! Vă imaginaţi, cred, că eu am organizat şi dirijat toată această afacere. — Sigur, doar n-ai făcut-o pentru a-ţi crea o reputaţie onorabilă, replică Cardby-tatăl. — Puţin îmi pasă de reputaţie! Voiam să-mi folosesc capacităţile personale. Venisem din Extremul Orient cu o avere* colosală, pe care o agonisisem la Darieu, Canton, Penang, Singapore, peste tot pe unde fusesem. — Crezi că ne interesează să ştim că ai făcut trafic de stupefiante prin toate porturile? spuse Mick. — Ştiu, dar vreau să vă dovedesc că nu sînt un criminal de rind, care face orice pentru a cîştiga bani. Eu mi-am folosit inteligenţa şi m-am gîndit că ar fi amuzant să-mi bat joc de poliţia engleză. Trebuie să recunoaşteţi că am reuşit. — Oh, nu s-a spus încă ultimul cuvînt, îl întrerupse Mick. — îl voi spune eu, căci creierul funcţionează perfect. Revenind în Anglia, am avut grijă să-1 aduc cu mine pe unul dintre prietenii mei de o inteligenţă deosebită. Dealtfel l-aţi întîlnit pe domnul Lang. Acest bărbat foarte fin, foarte isteţ, este cu totul demn de încrederea mea. Am început cu afaceri de o mai mică importanţă: răpiri de copii, tripouri, etc. După un timp, am observat că banii dezleagă mai toate limbile; oamenii erau fericiţi să ne vîndă cîte un pont, dar sînt prea inteligent ca să mă fi lăsat prins de aceştia. Nimeni nu mă cunoştea, pentru că Lang acţiona ca intermediar şi pînă acum cîteva ore, el a fost singurul care ştia că eu sînt Dragonul. Unii dintre salariaţii mei au devenit prea curioşi, şi atunci i-am suprimat, fără zgomot, drept avertisment pentru colegii lor.

148

La un moment dat, am gîndit că ar fi prudent să creez, drept faţadă, o treabă oarecare şi astfel a luat fiinţă Compania de Navigaţie ce-mi aparţine; oricît ar părea de straniu, treaba merge foarte bine acolo. Dar beneficiul real mi-a venit din traficul de stupefiante, pe care l-am învăţat în Extremul Orient acum treizeci de ani. Eram sigur că voi putea să-mi procur oricît opium aş dori. Să ştiţi însă, pentru a vă satisface curiozitatea, că am deschis un magazin de fructe en gros la Covent Garden aşa că drogul mi se trimitea în cutii de fructe conservate: smochine, curmale, etc... Destul de bine gîndită treaba, nu-i aşa? Cei doi Cardby nu răspunseră şi Mason îşi muşcă buzele de ciudă: — L-am întîlnit din întîmplare pe bătrînul abrutizat Lindsay Muir, continuă el. M-a asigurat că dacă şi-ar putea procura o cantitate suficientă de opium, ar fi în stare să fabrice heroina la jumătate de preţ. Nu vreau să vă plictisesc cu detaliile, nici să vă explic cum am reuşit noi, Lang şi cu mine, să-1 facem să folosească el însuşi drogul; a fost o joacă de copii. Apoi, totul a mers ca pe roate: l-am îndepărtat pe vechiul său secretar şi l-am înlocuit cu Wainwright, un om de-al meu, care, urmînd instrucţiunile mele i-a îndepărtat pe toţi servitorii suspecţi. Pentru că sir Louis Maling venea în fiecare vineri să-1 îngrijească pe Lindsay Muir, Lang a avut grijă ca în fiecare vineri cei doi infirmieri angajaţi pentru bolnav să se afle Ia post, iar în restul timpului să facă ce vor. Cît despre intendent, lucrurile au fost mai grele: a trebuit ca sir Muir în persoană să-i poruncească să meargă, la ţară, la Newbury, de unde să vină doar vinerea cînd aveau loc vizitele lui sir Louis Maling. Cît a durat treaba asta, banii veneau cu sacul şi fără probleme. Nu din cauza mea s-a stricat afacerea. Aş fi fost incapabil să comit vreo greşeală şi vreau să vă povestesc ce-a urmat... I-am dat ordin unui mizerabil, pe nume Pearson, să vă oprească pe drumul spre Winslow, să vă întoarcă din drum şi apoi să vă ajute să dispăreţi. A acceptat, fără să-mi spună că-i este frică de voi doi şi că nu ţinea neapărat să facă treaba asta. Evident că dacă ar fi mărturisit acest lucru, Lang l-ar fi suprimat fără nici un zgomot şi totul s-ar fi petrecut cum nu se poate mai bine. Dar acest Pearson, pretinzînd că lucrează din ordinul lui Lang, nu a răspuns poruncilor date de mine prin

149

intermediul şoferului pe care l-am introdus în casa lui sir Muir. Voi l-aţi urmărit pe omul meu pînă la Grosvenor Square şi totul a fost descoperit; dar asta a fost o pierdere pentru voi, căci, din clipa aceea, v-am urmărit peste tot. Ca să vă supraveghez am subînchiriat chiar birouri la etajul doi în clădirea din faţa birourilor voastre. Cînd am aflat că l-aţi vizitat pe Maling, n-am ezitat nici o clipă" şi am părăsit Grosvenor Square. Din nefericire, a trebuit să acţionez foarte repede aşa că o parte din marfa noastră n-a mai putut fi ridicată! — Stai, îl întrerupse Mick cu nerăbdare, dar ai depăşit cu mult răgazul pe care l-ai fixat chiar dumneata. Ai face poate mai bine să te opreşti aici, căci dacă aceste mărturisiri interesante te amuză, nu acelaşi lucru se întîmplă cu noi. — Bine. Există vreo nedumerire pe care aţi dori s-o elucidaţi înainte de a da ordinul de tragere? Mick se uită la orologiu şi se gîndi că avea tot interesul să mai cîştige timp. — Da, într-adevăr, am una sau două întrebări de pus, spuse el. Din moment ce pretinzi că eşti Dragonul, nu înţeleg de ce ai mai răscolit tot viesparul ăsta lăsînd-o pe fiica dumitale să vină la noi pentru a ne consulta? — Asta-i greşeala lui Serge Razler. Dealtfel, de asta a şi murit. Este singurul pe care l-am omorît cu mîinile mele. I-am dat întotdeauna voie fetei melc să meargă unde-i plăcea şi să facă ce voia, cu condiţia ca ea să nu afle de pasiunea mea pentru jocurile de noroc şi de gustul meu pentru riscuri; nu voiam să-mi urmeze exemplul. Razler îi servea lui Lang de trişor într-un tripou. Avea un comision pentru asta. Nenorocirea a vrut ca el s-o întîlnească pe fiica mea, ştiind cine este şi cunoscînd valoarea averii mele, dar ignorînd colnpiet faptul că cu eram patronul clubului în care u introdusese. Funcţionarii mei au acţionat faţă de ea, ca faţă de toată lumea; ea n-a îndrăznit să vină să-mi ceară banii. N-am ştiut de intervenţia ei pe lîngă voi, pînă cînd nu v-aţi dus la tripou, şi aţi făcut atîta gălăgie încît a trebuit să-1 închid. Aţi înţeles de cc l-am ucis pe Razler. — Fără îndoială, numai că asta nu explică faptul că fiica dumitale se găsea în antrepozitul din Kentish Town printre cei din bandă adunaţi în jurul cadavrului soţiei lui Lou San. — Am să vă spun. Cînd, după moartea lui Razler, fiica mea s-a întors acasă şi mi-a povestit escapada făcută, am înţeles că

150

risca să fie atrasă de oamenii mei în consumul de droguri şi atunci am hotărît să-i spun tot; i-am dezvăluit deci că eu eram Dragonul. După o primă reacţie de stupefacţie, mi-a declarat că ar vrea şi ea să cunoască bucuria senzaţiilor tari şi că mă rugă să o las să participe la această glumă. Episodul din Kentish Town a fost prima ci încercare. — Dar de ce aţi omorît-o pe biata fiică a lui Lou San? insistă Mick trăgînd cu coada ochiului spre orologiu. — Lou San, ignorînd total persoana mea, era la curent cu traficul de opium care se facea în Covent Garden; cînd oamenii mei au descoperit că l-aţi vizitat, am hotărît că ar merita o lecţie serioasă şi de aceea i-am luat ceea ce avea cl mai scump pe lume: mi-a răspuns cu aceeaşi monedă. Acum, a plătit pentru asta. Era foarte inteligent, dar viza prea sus dorind să-şi încrucişeze spada cu mine. Mick făcu semn că înţelege chiar în clipa în care orologiu începu să bată. Nelăsîndu-i timp Dragonului să se întoarcă spre oamenii lui, mai puse o întrebare: — De ce aţi dat foc „Carierei"? Aţi fi putut s-o omorîţi pe Maria Davers foarte uşor, fără toate celelalte probleme create. — Lang a facut-o din proprie iniţiativă şi a avut dreptate. Se gîndea, pe de o parte, că acea „Carieră" va fi „vizitată" foarte curînd şi cum, pe de altă parte, noi avem acolo un stoc întreg de maşini pentru fabricarea biletelor de bancă, a încercat să rezolve cu o lovitură două treburi. îmi pare rău că n-a reuşit să vă omoare la antrepozit cu toate că ar fi avut cum s-o facă. Asta i slăbiciunea chinezilor: caută mereu fel de fel de subtilităţi. Vă mai acord încă patru minute; mai aveţi de pus vreo întrebare? — Ce aveţi de gînd cu sir Muir? — Vreau să-1 expediez la vila mea din Scoţia pînă ce lucrurile se vor aranja. Nu vreau să renunţ la colaborarea cu el. Din nefericire, nu m-am gîndit la apelul radio, pentru că aş fi dat alte dispoziţii. — De ce-ai venit la noi să ne ceri ajutor? — Din două motive: Mai întîi, a fost o fantezie de-a mea: mă amuza să mă aflu, ca să zic aşa, în cuşca leului şi să vă zîmbesc cu amabilitate cînd de fapt îmi băteam joc de voi. Apoi, asta mi-a dat posibilitatea să vă telefonez din cînd în cînd şi să vă urmăresc acţiunile. Nu era gîndit rău, nu-i aşa? — Da, într-adevăr, răspunse Mick; ne-am lăsat păcăliţi. Unde este acum „strălucitul" dumitale prieten, Lang? — La loc sigur, aşa cum i-am recomandat, căci doar el

151

cunoaşte adevărata mea identitate. — Cum? Şi aceşti indivizi din galerie? Dragonul nu răspunse, dar Mick citi răspunsul pe figura lui: toţi erau condamnaţi să piară după ce avea să isprăvească cu ei. — O ultimă întrebare, interveni Cardby-tatăl. Ce ai de gînd să faci acum cînd noi sîntem aproape ca şi morţi? Mason zîmbi în mod ciudat şi se uită fix la ei: — Tot ce-am făcut pînă acum nu-i decît o bagatelă: voi începe să lucrez serios. Vreau ca numele şi reputaţia Dragonului să fie cunoscut nu numai în această ţară, ci în lumea întreagă şi, după moartea mea, să rămînă celebru secole de-a rindul! La aceste cuvinte, Dragonul se întoarse spre galerie, apoi îşi privi ceasul. — Cred că ne-a sunat ceasul, tată, observă Mick. — Şi eu cred la fel, fiule. Cu atît mai rău, vom privi moartea în faţă. Poate că ne vom întîlni pe lumea cealaltă. — Sper şi eu. — Acum, gata! mîrîi Dragonul. Cînd voi număra pînă la trei, oamenii mei vor trage. Mai aveţi deci un mic răgaz ca să cugetaţi la prostia pe care aţi făcut-o încercînd să puneţi mîna pe mine. Voi, cei de sus, sînteţi gata? Cei patru bărbaţi dădură din cap, fără să le tremure mîinile. — Adio, Dragonule! făcu Mick, fie ca sufletul tău blestemat să- piară în infern! Sînt fericit că mor dacă mă gîndesc că pămîntul este invadat de ticăloşi ca tine! — Unu, urlă Dragonul scos din fire. Tatăl şi fiul priveau spre galerie, zîmbind.

Capitolul douăzeci şi patru DEZNODĂMÎNTUL

IVIason se dădu în lături de pe linia focului. îşi învălui victimele într-o privire sadică; era însă foarte descumpănit văzînd indiferenţa lor. Ah! dacă ar fi avut puţin mai mult timp, ar fi găsit el un mijloc să-i facă să nu mai zîmbească şi să nu-1 mai privească dispreţuitor! — Doi! comandă el. Cei doi C a r d b y c o n t i n u a u să zîmbească insolent. Stăpînindu-şi cu greu iritarea, stînd cu spatele spre galerie, Dragonul parcă nu îndrăznea să dea ultimul semnal. Nu mai avu timp să numere pînă la trei! Cu o detentă grozavă, Mick se aruncă asupra lui şi-1 trînti la pămînt. Răsunară două împuşcături; înjurăturile şi gemetele umplură încăperea. Dragonul gemea cu faţa la pămînt, ţinut strîns de Mick, în timp ce sus zarva era tot mai mare. Cardby îl căută prin buzunare pe adversarul său, dezarmîndu-1, îl prinse de mîini forţîndu-1 să se ridice şi să privească spre galerie, unde avea loc un spectacol stupefiant. în centru, stătea Lou San înconjurat de opt chinezi! Doi dintre oamenii Dragonului se rostogoliră la pămînt gemînd. Ceilalţi doi fuseseră făcuţi prizonieri şi erau ţinuţi cu mîinile la spate. Lou San zîmbi înclinîndu-se cu o curtoazie prefăcută care ascundea un adînc dispreţ. Niciodată Mick şi tatăl său nu s-ar fi putut aştepta la ceva de felul acesta. Niciodată în viaţa lor nu le fusese atît de greu să-şi păstreze sîngele rece ca în clipa în care îl văzuseră pe Lou San şi pe oamenii lui din Boo How Dye apărînd în dosul perdelelor galeriei! — Dumnezeule! Ce înseamnă toate acestea? gemu Dragonul. — Este Lou San, domnule Mason. — Dumneata! Dumneata!... Te credeam mort!

153

— Am făcut în aşa fel încît să creadă toată lumea acest lucru, chiar şi tînărul Cardby, prietenul meu. Domnul Mason, omul atît de inteligent, care le ştia pe toate, ar fi putut să trăiască liniştit în continuare, în timp ce eu mă duceam pe lumea cealaltă, dacă n-ar fi comis o uşoară eroare. — Ce eroare? bîlbîi Dragonul îngălbenindu-se tot mai tare şi tremurînd tot. — Am să .vă explic, răspunse Lou San politicos. Cunoşteaţi magazinul de la care îmi procuram zahăr candel, ştiaţi şi ora la care micuţa Perle mi-1 aducea şi ştiaţi fără îndoială că fabricantul, renumitul Ksi Ling, era un Boo H o w Dye din tribul meu. Dar ceea ce nu ştiaţi era că eu nu deschid niciodată vreo cutie dacă nu are însemnul special al casei. Este primul lucru la care mă uit. Aţi neglijat acest detaliu pe cînd îi dădeaţi micuţei Perle şase p e n c e ca să a c c e p t e s c h i m b u l p r o p u s de dumneavoastră. Vedeţi, chiar şi înţelepţii "Occidentului pot face greşeli ireparabile. Pentru a fi pe deplin convins, înainte de a muri, că acest nimic mi-a slavat viaţa, vă permit să aruncaţi o ultimă privire pe petecul acesta de hîrtie: poartă pecetea confreriei Boo How Dye! Cu o expresie de dispreţ, Lou San aruncă o bucată de pergament. Mick o luă de jos şi o băgă sub ochii Dragonului. Iată conţinutul: „Am aruncat «cadoul» dumitale într-o găleată cu apă, reluă bătrînul chinez, şi aproape în acelaşi timp l-am întîlnit pe unul dintre prietenii dumitale. Asta m-a hotărît să simulez că am murit. Am bănuit că, odată scăpat de mine, îţi veţi schimba tactica şi astfel voi putea să mă infiltrez în calea dumitale. Şi iată că nu m-am înşelat..." — Dar... dar cum aţi aflat că eu sînt Dragonul? Figura Iui Lou San arăta o bucurie pe care Mick nu o mai văzuse niciodată. — V-am spus că după ce-am primit cutia l-am întîlnit pe unul dintre prietenii dumneavoastră, domnul Lang. Nu voi merge pînă acolo încît să pretind că venise să-mi facă o vizită prietenească; a trebuit să-1 aduc cu o escortă serioasă căci voiam să am o discuţie particulară cu el şi mi se părea că nu este prea dispus să stea de vorbă... Lou San tăcu şi Mick simţi un frison trecîndu-i pe şira spinării, cunoscînd dinainte urmarea. — în după-amiaza aceasta la ora patru, cu ajutorul unor mijloace binecunoscute în ţara mea, am început să-1 conving pe

154

domnul Lang că o discuţie oricît de scurtă era binevenită. IZ într-adevăr un individ foarte tăcut şi vă pot spune că n-am întîlnit un om care să se încăpăţîneze atît de mult să nu vorbească. Mi-au trebuit aproape cinci ore ca să-1 conving. Cînd, pînă la urmă, s-a hotărît să deschidă gura, i-a fost tare greu s-o mai facă, n-am să vă spun din ce cauză, căci metodele mele de convingere diferă poate de ale dumneavoastră. în orice caz, Lang mi-a spus tot ce doream să ştiu şi mi-a relatat şi despre intenţiile dumneavoastră privitoare la tînărul meu prieten şi la tatăl lui. Am trimis un mesager la domnul Michael Cardby ca să-1 prevină să nu se mişte de la biroul său, dar el este atît de impetuos... Oamenii mei s-au postat în jurul casei dumneavoastră în aşteptarea evenimentelor. îmi pare rău că am fost nevoit să le administrez o corecţie servitorilor dumneavoastră; unii dintre ei ar trebui înlocuiţi. Cînd aţi părăsit galeria ca să vă duceţi să-i întîlniţi pe prietenii mei, aţi trecut pe lîngă noi; eram ascuns cu oamenii me:( sub scară. Mai mult de un sfert de oră am stat lipiţi în spatele uşilor ca să vă ascultăm peroraţia: trebuie să recunosc că ne-am distrat de minune, fapt pentru care vă mulţumesc. Acum, vă previn că dacă vă trece prin minte să încercaţi ceva, am pus în afara acelora pe care îi vedeţi, cîte două santinele la fiecare uşă, şi sînt dintre cei mai periculoşi oameni lioo How Dye. Dragonul se clătină pe picioare şi Mick avu impresia că o să cadă, dar îşi reveni. Totuşi figura şi tonul cu care vorbise Lou San se schimbase brusc. Vocea lui căpătă o duritate metalică iar expresia feţei deveni crudă. — Nu rh-am ocupat demult de dumneata pentru că amîndoi tăceam acelaşi fel de trafic şi ca să nu te amesteci în treburile mele. Numai că dumneata ai înţeles că eu nu încercam să-ţi barez drumul, pentru că mi-ar fi frică de puterea pe care o deţineai Or, eu n-am tremurat niciodată în faţa nimănui. Cînd mi-aţi luat copilul, pe care îl iubeam atît de mult, mi-aţi răpit tot ce aveam eu mai de preţ pe lumea asia şi de aceea şi eu la rindul meu, ţi-am omorît fiica: ochi pentru ocln, dinte pentru dinte asta-i legea talionului. în afară de asta, ai încercat să mă omori, dumneata care ai îndrăzneala sâ te numeşti Dragonul. Nu-i vina dumitale că sînt încă în viaţă, deşi ai făcut tot ce-ai putut ca să-mi pregăteşti moartea.

155

— Lou San, îl întrerupse Mick, mi se pare că unele lucruri nu sînt prea clare în tot ceea ce ne-aţi relatat. De ce-aţi vrut să aplicaţi această lege a talionului atîta vreme cît nu eraţi sigur că omul acesta este Dragonul? — Prietene, răspunse bătrînul înţelept, sînt evenimente în viaţă care depăşesc înţelegerea precisă a lucrurilor. Mîna noastră este condusă cîteodată de o forţă necunoscută. Aveam o listă a acelora care lucrau pentru Dragon şi numele Laurei Mason era înscris pe acea listă; aflasem că fusese văzută în Conduit Street în compania domnului Lang, chiar în dimineaţa asasinării bietului meu copil. Mi-a fost suficient pentru a o înscrie pe lista condamnaţilor. Restul aparţine forţelor cărora ne rugăm. Sînt mulţi oameni care îşi bat joc de rugăciunile noastre; mi se pare că zîmbetul lor ar trebui să dispară. Dar să nu mai vorbim despre toate acestea. Vocea îi deveni mai gravă, cînd spuse: —_ Dumneata, Dragonul vei veni cu mine! Mick vru să intervină, dar chinezul îl opri cu un simplu gest: — Să nu spuneţi nimic. Ştiu ce-aţi vrea să spuneţi: e mai bine să n-o faceţi. V-am salvat viaţa, dumneavoastră şi a tatălui dumneavoastră; aveţi puţină recunoştinţă faţă de mine! Voi pleca cu doi dintre oamenii mei; ceilalţi vor rămîne cu voi o oră. Dacă veţi încerca să faceţi măcar un pas, vă vor omorî, chiar dacă sînteţi prietenii mei; le-am dat ordin şi ei îl vor executa. După o oră, veţi putea să-i duceţi la Yard dacă asta va fi dorinţa voastră, mie nu-mi mai pasă. fnainte de a pleca, voi mai spune că vă admir pe amîndoi, pentru că sînteţi curajoşi şi se poate avea încredere în cuvîntul vostru. Ştiţi că eu îmi respect întotdeauna cuvîntul dat, aşa că ascultaţi cu atenţie ceea ce vreau să vă spun: Bob How Dye din tribul meu vor dispare pentru totdeauna dacă veţi uita că eu l-am luat pe Dragon. Aş fi tare mulţumit dacă evenimentele din aceste ultime ore s-ar şterge din minţile voastre. Ar fi drept ca noi să rămînem prieteni, nu-i aşa? — Şi complicii Dragonului, ce veţi face cu ei? întrebă Mick. — Oh, să nu vorbim despre ei! răspunse Lou San. Ei ştiu foarte bine că acela care a fost în stare să-1 distrugă pe stăpînul lor, va putea să-i distrugă şi pe ei fară prea mare greutate Nu vă fie teamă» vor prefera să li se smulgă limba decît să spună ceva. La revedere! Bătrînul chinez coborî din galerie şi intrară în bibliotecă cu doi din oamenii săi. Făcu un semn cu mîna şi cel care fusese

156

Dragonul îl urmă, cu capul plecat, fără să protesteze. Uşa se închise în urma lor. După o oră, Cardby-tatăl urcă în galerie; sudoarea îi strălucea pe frunte şi Mick tremura nervos. Cei din Boo How Dye se dădură la o parte. La picioarele lor gemeau cei doi foşti servitori ai Dragonului. — Vreunul dintre voi are vreo crimă pe conştiinţă? întrebă Cardby-tatăl pe cei doi supravieţuitori care stăteau într-un colţ. Dădură din cap negativ. — îmi promiteţi că veţi porni pe calea cea dreaptă dacă vă las liberi şi că veţi avea grijă ca şi complicii voştri să facă la fel? — Da, domnule, răspunseră cei doi. — Promiteţi să uitaţi tot ce-aţi văzut aici în seara asta şi să nu spuneţi nimănui nimic? — Oh! da, domnule! — Atunci, luaţi de-aici trupurile camarazilor voştri şi să nu vă mai văd niciodată! Cei doi Cardby ieşiră şi se grăbiră să oprească un taxi. — Vrei să mergem să mîncăm undeva, Mick? întrebă fostul inspector-şef. — Da, cu toate că dacă mă gîndesc la ce se întîmplă acum nu prea departe de noi, îmi cam piere pofta de mîncare. Nu uita să plăteşti taxiul ca să nu-ţi schimbi obiceiurile.