Poluarea Cu Masele Plastice

Poluarea cu plastic Au multe avantaje, însă plasticele pun probleme serioase care, ignorate, ne pot costa și sănătatea, și mediul în care trăim. Despre supraconsum și poluare se pot spune extrem de multe lucruri, însă nu este locul aici pentru o abordare detaliată a tuturor aspectelor, probabil și pentru că noi nu suntem specialiști în domeniu. Dar ne pasă, vrem să contribuim și ne-am hotărât să vorbim puțin despre uriașa problemă ecologică rezultată din zecile de miliarde de recipiente de apă și băuturi carbogazoase, dopuri și alte tipuri de containere din plastic care ajung în pământ și în ape în fiecare an. Suntem convinși din propriile experiențe că, atunci când aflăm mai multe despre un lucru, tindem să îl privim cu alți ochi și, în cazul problemelor cu care ne confruntăm, ajungem să fim mai atenți, mai responsabili. Și este mare nevoie de asta, în special în cazul unei situații atât de grave, în care neglijența nu este doar urâtă, ci e de-a dreptul periculoasă pentru noi și pentru tot ceea ce ne înconjoară.

Despre plastic: Cuvântul vine din greacă (plastikos) și definește ceva care poate fi modelat. Cea mai comună utilizare face referire la o gamă largă de materiale sintetice sau semi-sintetice a căror caracteristică principală este plasticitatea în timpul fabricării, care permite turnare, modelare, presare, extrudare etc. într-o mare varietate de forme. Majoritatea materialelor polimerice (numite în limbajul comun plastice) sunt derivate petrochimice, însă unele sunt parțial naturale. Relativ ieftine, ușor de realizat, versatile, durabile și rezistente la apă, aceste materiale sunt folosite în absolut doate domeniile și au înlocuit treptat materialele tradiționale (lemn, metal, sticlă, fibre naturale, piele etc.) în foarte multe cazuri. Primul plastic realizat de om a fost Parkesine (patentat de către Alexander Parkes), în 1856, însă abia după 1920 se poate vorbi de o creștere evidentă a numărului de noi formule, cu producția de masă demarând în înii ’40 și, mai ales, anii ’50. Despre degradare:

Ca regulă generală, produsele din plastic se degradează natural extrem de greu – lucru care, de fapt, ar trebui să nu surprindă pe nimeni, pentru că tocmai aplicabilitatea largă, stabilitatea și durabilitatea (și costurile mici) le-au făcut atât de populare. Sunt patru moduri prin care plasticele se degradează până la urmă natural (fotodegradare, degradare termooxidativă, degradare hidrolitică și biodegradare de către microorganisme), însă procesele durează foarte mult. Un produs din plastic (cum ar fi o “sticlă” din PET – polietilenă tereftalat) se degradează natural în perioade cuprinse între câteva zeci și câteva sute de ani, în funcție de condițiile de mediu (expuse la soare, îngropate în pământ, ajunse în apă etc.). Se estimează însă că anumite plastice urmează să reziste în natură până la 1.000 de ani sau mai mult… adică extraordinar de mult timp, iar, dacă nu facem ceva, acumulările vor fi inimaginabile. Despre poluare: Afectează pământul, apele, animalele și omul. Poluarea cu plastic poate fi de multe feluri, însă trebuie reținut că marea majoritate vine de la produse de unică (sau redusă) folosință, pe care oamenii le utilizează și le aruncă în mai puțin de un an de la producerea lor. Materialele plastice eliberează chimicale periculoase în sol, după care ajung în pânza freatică și pot afecta speciile care consumă apa. S-a demonstrat că substanțele respective afectează negativ și germinarea semințelor, lucru care, ultimativ, poate ajunge să afecteze și plantele sălbatice, dar și culturile. Similar, substanțe periculoase sunt eliberate din plastice în râuri, lacuri, mări și oceane, afectând multe specii de animale, păsări și pești. Pericolul crește odată cu fragmentarea acestora – pentru că multe bucăți mici sunt ingerate și au un impact negativ asupra proceselor naturale care au loc în organism. Biodegradarea (de către microorganisme), atunci când are loc, eliberează metan – un gaz cu puternic efect de seră care își aduce contribuția la încălzirea globală. Evident, ciclul negativ nu se oprește aici, pentru că toate procesele de mai sus ajung să afecteze și sănătatea omului, direct sau indirect. Iar la asta se mai adaugă și urâțirea mediului în care trăim – urâțire pe care o putem observa ușor pe străzile orașelor noastre, în parcuri și spații verzi, dar și pe malul apelor sau la munte. Aproape oriunde în țară am merge găsim produse plastice aruncate aiurea, iar problema e la fel de prezentă în marea majoritate a țărilor lumii, inclusiv în arii extrem de greu accesibile, cum ar fi largul oceanelor sau vârfurile lanțului Himalaya.

Despre consum și producție: Consumul casnic de produse din plastic a crescut continuu timp de mai bine de 50 de ani, crescând de la 5,5 milioane de tone în anii ’50 la 110 milioane de tone în 2009 (conform Programului pentru mediu al Organizației Națiunilor Unite). Iar producția generală de mase plastice se ridica la finele deceniului trecut la circa 290 de milioane de tone, din care “sticlele” din plastic (PET), dopurile și alte recipiente (PE-HD) cu durată scurtă de folosire reprezintă circa 19% (conform Plastics Europe – Association of Plastics Manufacturers). Pungile acoperă și ele un procent semnificativ din producție, fiind unele dintre cele mai comune produse plastice.

Primul plastic realizat de om a fost Parkesine (patentat de către Alexander Parkes), în 1856, însă abia după 1920 se poate vorbi de o creștere evidentă a numărului de noi formule, cu producția de masă demarând în înii ’40 și, mai ales, anii ’50. Recipientele și dopurile din plastic constituie cam 19% din totalul producției de plastic* 19% Ambalajele din plastic constituie mai mult de 63% din deșeurile plastice colectate* 63% * Conform Plastics Europe – Association of Plastics Manufacturers Despre deșeuri: Agenția guvernamentală de protecție a mediului din SUA (EPA) vorbește de o creștere a procentajului de plastic din gunoiul municipal de la 1% în anii ’60 la mai mult de 12% în 2011. Iar, conform Asociației producătorilor de plastic din Europa (Plastics Europe), nivelul european al deșeurilor din plastic (deșeuri post-consumator) se situa la circa 25 de milioane de tone în 2012, din care deșeurile provenind din ambalaje constituiau circa 63%. În Europa, luată ca ansamblu, circa 62% din deșeurile plastice colectate au fost refolosite (pentru reciclare ca materie primă sau pentru recuperare energetică), însă circa 38% din deșeurile plastice colectate încă ajung la gropile de gunoi. Mai trebuie spus că unele țări din Europa sunt mult mai în urmă cu reciclarea și recuperarea energetică a deșeurilor. România se prezintă cu procente de doar 1–2% pentru gunoi în general (conform European Environment Agency) și de circa 20% pentru reciclarea plasticului colectat. Cantități uriașe ajung la gropile de gunoi, cele mai multe dintre ele fiind poziționate în imediata vecinătate localităților și nefericit gestionate. În plus, gropile de gunoi nu reprezintă decât o ascundere a problemei, nu o rezolvare a ei, procesele întârziate de degradare naturală, infiltrațiile și cantitățile uriașe urmând prelungi poluarea pe termen nedefinit. Și, desigur, mai trebuie menționat că tot în țările cu rate mici de refolosire a gunoiului se înregistrează și o cantitate destul de mare de deșeuri greu degradabile (în special mase plastice) care nu este înlăturată și colectată organizat, ci este pur și simplu aruncată la întâmplare, făcând și mai mult rău decât deșeurile îngropate în locuri (cât de cât) special amenajate.

. Despre noi toți: Este imposibil să renunțăm la produsele din plastic, pentru că prezintă destule avantaje și ne fac viața mai ușoară. Însă putem face toți câte ceva pentru a afecta cât mai puțin mediul și, implicit, viața noastră și a generațiilor următoare. Ce e de făcut? Să reducem consumul, pe cât posibil, și să achiziționăm produse gândindu-ne și la modul în care ne pot afecta viața și mediul după ce nu le mai folosim. Să încercăm să ne orientăm către produse cu durate mai lungi de folosire și să le evităm pe cele de unică folosință, ori de câte ori se poate. Să colectăm deșeurile selectiv, ușurând reciclarea. Să nu aruncăm gunoaie în locuri nepotrivite și, foarte important, să descurajăm astfel de acțiuni atunci când suntem martori la ele. Să susținem inițiativele pozitive când există și să milităm pentru implementarea la nivel național și local a unor programe eficiente de colectare și refolosire. Să participăm la acțiuni de curățire atunci când avem ocazia. Să ne informăm și să îi ajutăm și pe alții să se informeze și să înțeleagă gravitatea situației și metodele prin care putem reduce consecințele negative.