Referat Istorie Stalin Si Stalinismul

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ DIMITRIE CANTEMIR FACULTATEA DE DREPT ANUL I - ID POPOVICI A. DAN

Istoria culturii și civilizației creștine REFERAT STALIN ŞI STALINISMUL

COORDONATOR: Conf. Dr. Liliana Trofin 0

Se zice ,, că cine n-are memoria istoriei, riscă relele acesteia să se repete” Stalin s-a născut la 21 Decembrie 1879 la Gori, un orăşel gruzin, în familia lui Vissarion Ivanovici Djugaşvili, cizmar sărac, un om fără carte şi brutal. Tatăl său a murit, pe când Stalin era încă un adolescent. Mama lui Stalin, Ekaterina Gheorghievna, născută Gheladze îşi câştigă pâinea cosând şi spălând rufe. Stalin în copilărie a suferit de vărsat, care i-a lăsat urme pe faţă. Printre diferitele porecle sub care Stalin a figurat mai târziu în documentele poliţiei era şi aceea de ,,Ciupitu''. La 12 ani, într-un accident de circulaţie, a fost lovit la mâna stângă, care, cu timpul, a rămas mai scurtă şi mai slabă decât dreapta. Stalin îşi ascundea cu grijă paralizia parţială a mâinii. Scund, lipsit de forţă fizică, nu putea să iasă învingător în încăierările dintre băieţi şi se temea de lovituri. De mic copil s-a dovedit o fire închisă şi răzbunătoare şi toată viaţa nu i-a plăcut oamenii înalţi şi puternici. Setea de glorie i-a stăpânit mintea şi întrega fiinţă din fragedă tinereţe. Era însă, sărac și înţelegea că nu putea obţine mare lucru în Rusia ţaristă. La vârsta de 8 ani, mama sa l-a înscris la şcoala parohială unde a absolvit cu greu (6 ani), cele 4 clase. În anul 1894 a intrat în seminarul din Tiflis. În seminar domnea o atmosferă de obscurantism, ipocrizie, control mărunt, denunţul reciproc, o disciplină aproape militărească. Seminarul l-a influenţat pe Stalin, i-a accentuat făţărnicia, viclenia, dogmatismul şi intoleranţa. Încă pe când era la seminar, Stalin a intrat în legătură cu primele cercuri ale marxiştilor şi cu primele grupări muncitoreşti, devenind membru al primei organizaţii social-democrate gruzine, ,,Mesame-dasi''. Vine în contact cu lucrările lui Marx şi Engels. În luna Mai, anul 1899 Stalin a fost exmatriculat pentru vina de a fi citit literatură interzisă şi de a fi creat un cerc socialdemocrat. În anul 1901 Stalin devine un adept al lui Lenin. În acelaşi an trece în clandestinitate. Ia parte la organizarea unor greve şi demonstraţii de la Batumi şi în anul următor, 1902, Stalin este arestat şi deportat în siberia Răsăriteană, unde stă 2 ani. În revoluţia din 1905-1907 i s-au încredinţat câteva acţiuni teroriste de amploare. Era vorba, de fapt, de atacuri armate vizând jefuirea unor bănci, poştalioane, vapoare, acţiuni menite a umple casa de bani a partidului. Stalin s-a întâlnit pentru prima oară cu Lenin la Conferinţa bolşevicilor de la Tammerfors în anul 1905.Ei s-au cunoscut mai îndeaproape la sfârşitul anului 1912 când Stalin a participat activ la organizarea şi redactarea ,,Pravdei'', primul ziar bolşevic legal. La începutul anului 1917, Stalin se afla la Krasnoyarsk. La 3 Martie 1917 s-a constituit un soviet şi la Krasnoyarsk. Acesta a luat imediat puterea şi a

1

ordonat arestarea autorităţilor ţariste. La 2 Noiembrie 1917 Stalin a semnat împreună cu Lenin ,,Declaraţia drepturilor popoarelor din Rusia''. La sfârşitul anului 1920, Stalin era numit ,,comandant al revoluţiei''. Treptat, Stalin şi-a însuşit şi toate funcţiile militare importante în Caucazul de Nord. Din ordinul lui Stalin a fost arestat şi aproape întregul stat major al districtului militar, alcătuiut din specialişti. La sfârşitul anului 1918, la Moscova, Stalin se ocupa mai ales de treburile Comisariatului Poporului pentru Problemele Naţionalităţilor. La 17 august 1920 Stalin, a fost eliberat de răspunderi în armată, la cererea sa. În plenara C.C. din 3 Aprilie 1922 Stalin a fost ales secretar general al C.C. la propunerea lui Lenin. În epoca glasnostu-ului sau a gândirii libere s-au făcut cunoscute opiniile legate de Partidul Comunist şi incapacităţilor acestuia de a ţine pasul cu vremurile noi din punct de vedere politic şi ideologic. S-au dat publicităţii materiale de arhivă ale NKYD-ului care dezvăluie motivaţia şi acţiunile sovieticilor, informaţii unicat referitoare la sistemul sovietic. Aceste materiale ar putea reprezenta importanţa pentru cei care scriu istorie şi mai cu seamă pentru cei care luptă pentru o existenţă umană liberă. ,,Revoluţia în sine nu reprezintă un proces integral şi armonios. Ea este plină de contradicţii ... Revoluţia generează o nouă pătură conducătoare, care se străduieşte să-ţi consolideze poziţia privigeliată, fiind tentată să se considere nu un instrument trecător al istoriei, ci însăși desăvârşirea şi încununarea acesteia'' scria Troţki în 1932. Toate forţele revoluţionare din Rusia trebuiau să fie implicate, pentru ca opinia publică mondială să constate că revolta nu reprezintă consecinţa unei conspiraţii înguste a unui partid radical - ceea ce evident că era-, ci ,,voinţa unor largi cercuri progresiste'' din societatea rusă. A devenit clar că ceea ce s-a întâmplat în 1917 a fost o tragică eroare. Revoluţia putea continua numai prin instaurarea dictaturii proletariatului în cumplitele ei forme. Duplicitatea , ipocrizia şi demagogia : acestea sunt trăsăturile distinctive ale regimului comunist care s-a instalat începând din 1917, pe teritoriul fostului Imperiu Rus. Bolşevicii luptau cu fervoare pentru libertatea presei în perioada ţarismului. Opt zile după luarea puterii prin violenţă, bolşevicii interziceau toate ziarele de opoziţie, punând capăt libertăţii de expresie. Bolşevicii, din toate timpurile, calificau teroarea drept incompatibilă cu morala comunistă și cu principiile fondatoare ale marxism-leninismului. După ce au ajuns la putere, au făcut din teroare o armă indispensabilă şi esenţială a politicii lor interne şi externe. În orice mişcare revoluţionară, tocmai masele populare au în ultima instanţă rolul hotărâtor. Poporul este cel care-i răstoarnă pe tiranii şi despoţii de

2

orice fel. Dar tot masele populare servesc şi ca cel mai solid reazem al despotismului. Stalin a speculat abil în scopuri proprii imperfecţiunile edificării statului socialist. Absenţa, în sistemul dictaturii proletariatului, a oricăror mecanisme eficace de control şi de prevenire a abuzului de putere, îndeosebi de către cei din conducerea partidului şi statului. Terorismul şi falsitatea au însoţit toate etapele puterii sovietice, care a transmis această experienţă preţioasă urmaşilor săi ca s-o perfecţioneze în mod eficient. Mulţi subliniază la Stalin instinctele criminale şi sângeroase. El l-a ucis pe secretarul Leningradului Kirov, pentru a căuta un pretext de răfuială cu opoziţia din interiorul partidului. În moartea lui Gorki a fost, probabil implicată şi mâna lui. Troţki chiar bănuieşte că el l-a ucis pe Lenin, sub pretextul că-i scurtează chinurile. Se citează şi că şi-a ucis soţia, prin brutalitatea sa, a împins-o la sinucidere. Orice crimă era posibilă la Stalin, deoarece nu exista nici una pe care să nu o fi înfăptuit. În tot cazul lui îi va reveni gloria celui mai mare criminal din istorie. La el se împleteşte absurdul criminal al lui Nero şi Caligula cu rafinamentul lui Borgia şi cu brutalitatea ţarului Ivan cel Groaznic. Istoria nu cunoaşte un despot atât de brutal şi cinic cum a fost Stalin. El este mai metodic, mai cuprinzător şi mai total ca şi criminal decât Hitler. Istoria apariţiei şi dezvoltării stalinismului nu poate fi înţeleasă fără a cunoaşte istoria luptei interne din partid în anii 1923-1930. Puţine dintre problemele istoriei au suferit o atât de evidentă falsificare ca aceea a opoziţiei. Faptele şi orientarea luptei au fost prezentate tedenţios încă în publicaţiile anilor 1920. Stalin s-a folosit de lupta dintre diferitele fracţiuni din partid pentru a slăbi poziţia tuturor concurenţilor săi şi a întări puterea şi influenţa proprie. Toţi partizanii activi ai curentelor opiziţioniste au fost ulterior suprimaţi fizic de Stalin. Încă din perioada luptei interne de partid din anii 1918-1923 Stalin s-a remarcat prin excesiva duritate, grosolanie şi lipsă de loialitate. El vroia să-şi supună voinţei sale pe oponenţi şi să le înfrângă rezistenţa. Era extrem de ranchiunos şi răzbunător. Pentru el oponenţii continuau să rămână duşmani personali chiar şi atunci când obiectul disputelor dispărea şi era necesară o activitate comună în spirit de colaborare. Lupta pentru putere şi influenţă nu este pentru un om politic de profesie ceva reprobabil, ea face parte din viaţa şi activitatea sa. La cel de-al XII-lea Congres al P.C. (b) din Rusia, Stalin a fost reales secretar general al C.C. al P.C (b) din Rusia. Prin intrigi, ipocrizie, mistificări, Stalin înşela partidul, ascunzându-şi adevăratele intenţii chiar şi de cei mai apropiaţi oameni. La 14 Noiembrie o plenară a C.C. l-a exclus pe Troţki şi pe Zenoviev din partid şi ultimii opoziţionişti din partid. Conştient de superioritatea sa, stăpân pe situaţie, Stalin a trecut la distrugerea completă a adversarilor săi politici şi la stabilirea unui control asupra partidului.

3

În 1929 Ianuarie s-a hotărât ca Troţki să fie exilat. În 1940 el a fost asasinat la ordinul lui Stalin. Spre sfârşitul anului 1929 Stalin nu mai avea adversari şi oponenţi în C.C. al P.C.U.S. Aceasta a fost victoria stalinismului, care şi-a asigurat pentru multă vreme supremaţia în stat şi partid. Cum a putut o personalitate atât de cruntă, întunecată şi perfidă să conducă unul dintre cele mai mari şi mai puternice state, nu un an, nu doi, ci treizeci de ani! Pentru Stalin a fost binevenită societatea post revoluţionară rusă, tocmai un astfel de om, lipsit de scrupule în luarea deciziilor şi extrem de practic în fanatism, era necesar anumitor pături ale acelei societăţi, birocraţiei politicopartinice conducătoare. Partidul conducător îl urma cu încăpăţânare şi cu supuşenie; el îl condusese, până ce, ameţit de putere, a început să păcătuiască şi faţă de el. Acest partid a trecut sub tăcere violenţele mult prea numeroase şi prea brutale faţă de ,,duşmanul de clasă'' - ţărănime şi intelectualitate - şi de asemenea faţă de curentele de stânga şi de dreapta din interiorul partidului şi din afara lui. Atât timp cât acest partid, în teorie şi îndeosebi în practica sa, nu o va rupe cu ceea ce a reprezentat toată originalitatea şi esenţa lui Stalin şi a stalinismului, cu unitatea ideologică şi cu aşa-zisa unitate de monolit a partidului, va fi un semn rău şi sigur că nu a ieşit din umbra lui Stalin. Epurările monstruoase, milioane de împuşcaţi şi milioane de exterminaţi au avut ca efect doar adâncirea inechităţii sociale şi au cerut noi violenţe, suferinţe şi răfuieli. Lui Stalin îi procura o mare satisfacţie exterminarea adversarilor săi. Se ştie că Stalin personal a semnat circa 400 de liste de prescripţie care conţineau numele a 44.000 de oameni - activişti de partid şi de stat, militari, scriitori, oameni de cultură. Între anii 1936-1938, Stalin a bătut toate recordurile terorii politice cunoscute în istorie. În 1936 s-au pronunţat 1.116 condamnări la moarte, iar în 1937 - 353.680 Pentru anul 1938 se poate vorbi de 200-300 de mii de oameni executaţi. Numai pe motive politice în aceşti trei ani au fost arestaţi peste cinci milioane de oameni. În anii 1937-1938, execuţiile au avut o asemenea frecvenţă, încât numai la Moscova în unele zile erau executate, în baza sentinţelor date de tribunale şi de Instanţă Specială, peste 1.000 de persoane. Numai în închisoarea centrală a N.K.V.D-ului, de pe strada Lubianka, se înregistrau cca 200 de execuţii în 24 de ore. În 1956 KGB a prezentat o listă de aproximativ 19 milioane de arestări între anii 1935-1940, din care cel puţin 7 milioane au murit în gulaguri sau împuşcaţi. După destituirea lui Ejov, liderii organizaţiilor locale de partid au început să-i acuze făţiş pe lucrătorii N.K.V.D-ului de folosirea torturii împotriva arestaţiilor. Ca urmare Stalin aduce la cunoştinţă Comitetelor Centrale ale partidelor comuniste naţionale că aplicarea metodelor de presiune fizică în practica N.K.V.D-ului a fost admisă începând din 1937 cu aprobarea C.C al P.C-(b) a Uniunii Sovietice. 4

,,Metodele de presiune fizică trebuie neapărat aplicate şi în viitor împotriva duşmanilor poporului care nu au depus armele, ca metodă absolut justă şi indicată''. Stalin ştia prea bine şi ce regim inuman domnea în lagărele ,,de reeducare prin muncă'' după primirea din Kolîma a unei telegrame în care semnatarii învinuiau abuzurile comise de Pavlov. Stalin a răspuns ziarului ,, Sovetskaia Kolîma'' : ,,Consider telegrama demagogică şi nefondată. Ziarul trebuie să-l ajute pe Pavlov şi nu să-i bage beţe în roate''. Stalin nu putea cunoaşte toate fărădelegile care se comiteau în acei ani dar directivele privind orientarea şi amploarea represiunilor emanau de la el. ,,Vina lui Stalin şi a anturajului său faţă de partid şi popor pentru represiunile de masă şi ilegalităţi este enormă şi de neiertat. Aceasta este o lecţie pentru toate generaţiile''. - spunea M.S. Gorbaciov. În 1937 V.V. Ulrich vice-preşedintele Tribunalului Suprem şi A.I.Vîşinski îi raportau lunar lui Stalin, lui Molotov şi lui Ejov despre toate procesele şi sentinţele pronunţate şi numărul total al persoanelor condamnate. Contrastul dintre imaginea lui Stalin încetăţenită în conştiinţa poporului şi realitatea dezvăluită după Congresul al XX-lea al P.C.U.S a fost un izbitor şoc moral a celui ce află despre crimele comise de ,,dascălul lui iubit''. Numeroşi oameni au simţit nevoia să atenueze acest şoc. Aşa se explică apariţia versiunii primitive cu privire la tragedia unui Stalin ,,înşelat''. Adepţii acestei versiuni nu neagă implicarea personală a lui Stalin în represiunile din anii'30. Ei consideră, însă, că Stalin nu a acţionat cu gând rău, ci a fost înşelat de carierişti şi aventurieri şi chiar de agenţi ai unor servicii secrete duşmane, strecuraţi în organele N.K.V.D cu scopul de a slăbi şi demoraliza U.R.S.S. şi P.C. (b) al Uniunii Sovietice. Stalin ar fi sesizat că s-a pus la cale asasinarea lui şi era convins că, procedând la o epurare severă, salvează revoluţia. ,,Duritatea şi suspiciunea maladivă a lui Stalin au fost speculate de agenţii străini'' - scria I. Verhoveţ. Versiunea unui Stalin ,,înşelat'' este susţinută şi astăzi de unii scriitori şi activişti culturali care încearcă să cureţe şi să refacă imaginea ,,marelui conducător al poppoarelor''. Dimpotrivă, tocmai teroarea dezlănţuită de Stalin a creat teren propice şi pentru unele provocări puse la cale de serviciile de informaţii occidentale. Stalin era un om extrem de ascuns, nu-şi împărtăşea nimănui intenţiile. În acest sens n-a avut niciodată nici prieteni de încredere, nici complici. Până în ultima zi a vieţii sale a continuat să susţină şi oral şi scris că toţi oamenii pe care i-a suprimat au fost ,,duşmani ai poporului'', deşi incontestabil, ştia că nici Blucher, nici Postîşev, nici Ciubar, nici Svanidze, nici Iakir, nici Buharin, nici Rîkov, nici miile de alţi activişti de partid din eşaloanele superioare, arestaţi din dispoziţia lui, n-au fost câtuşi de puţin spioni sau trădători.

5

După ce aproba arestarea celor ce până de curând îi fuseseră colaboratori şi prieteni, Stalin urmărea cu atenție desfăşurarea anchetei, dar, niciodată nu şi-a exprimat dorinţa de a se întâlni şi de a discuta cu vreunul din ei. Deşi ştia că unii din arestaţi au respins acuzaţiile, ori s-au dezis ulterior de declaraţiile date sub tortură, el aproba executarea lor. Lui Stalin i se transmiteau scrisorile în care, în ultimele ceasuri ale vieţii, tovarăşii lui îl rugau să-i primescă şi să-i asculte. El nu a răspuns la aceste scrisori; câteva le-a păstrat în seiful său. Câteva au fost citite de N.S.Hruşciov la Congresul al XX-lea al P.C.U.S. Dacă am presupune că Stalin era convins de vinovăţia celor arestaţi din ordinul lui, atunci e de neînţeles de ce era atât de grijuliu ca secretul anchetei să fie bine păstrat, ca nici o privire din afară, nici măcar privirea procurorului să nu pătrundă în N.K.V.D. ? De ce în cazul deţinuţilor polici au fost anulate orice dezbateri judiciare legale? De ce aceştia au fost lipsiţi de dreptul la apărare? De ce majoritatea inculpaţiilor au fost condamnaţi la termene lungi de închisoare fără nici un fel de dezbateri judiciare? De ce toţi comuniştii arestaţi erau excluşi din partid cu mult înainte de încheierea anchetei? De ce s-a stabilit regula, potrivit căreia organele N.K.V.D.-ului arestau, tot ele anchetau, tot ele dădeau sentinţa şi tot ele o aduceau la îndeplinire? Potrivit lui M.M. Işov la Novosibirsk : Anchetatorii întocmeau şi semnau ei înşişi procesele-verbale ale unor ,,interogatorii'' care nu avuseseră loc. Sentinţa se dădea în lipsă şi aceasta era frecvent o condamnare la pedeapsa capitală. Oamenii nu erau interogaţi, nu erau torturaţi, erau pur şi simplu executaţi fără nici un fel de explicaţii. La Moscova şi în alte oraşe mari se făceau uz de orice metode pentru a-i determina pe deţinuţi să semneze declaraţii mistificate. Aceasta pentru a ascunde crima, pentru a conferi uciderii unor oameni complet nevinovaţi aparenţa legalităţii. Dorinţa de a acoperi crimele poate explica şi regimul inuman care a fost instaurat în lagăre la cererea lui Stalin şi care ucidea majoritatea deţinuţilor. Pe multe din dosarele ,,duşmanilor poporului'' se menţiona : ,, A se folosi numai la munci fizice grele''. În 99 la sută aceasta însemna moarte. Stalin controla riguros organele represive; în plus, el schimba mereu oamenii, lichidându-i pe unii şi promovându-i pe alţii. Aşa încât versiunea primitivă a unui Stalin ,,înşelat'' e nefondată. Stalin avea nervii tari, o voinţă de neclintit şi o mare stăpânire de sine. acţiona într-un anume fel în mod absolut conştient şi premeditat. ,,Nu-i chiar aşa de uşor să-l induci în eroare pe tovarăşul Stalin'' - observa el într-o scrisoare. În comportamentul şi în actele lui Stalin erau evidente elemente patologice ca : suspiciunea maladivă, care s-a accentuat cu trecerea anilor; intoleranţa faţă de critică, ranchiuna şi spiritul vindicativ : supraaprecierea personalităţii proprii, vecină cu mania grandorii; cruzimea împinsă până la sadism cu toate acestea, Stalin era un om perfect responsabil, îşi dădea bine 6

seama de tot ceea ce face. Şi nici o instanţă, inclusiv instanţa istoriei nu-l poate disculpa pe Stalin, invocând iresponsabilitatea. E semnificativ că în ciuda firii sale suspicioase, Stalin nu şi-a lovit niciodată victima fără o pregătire prealabilă bine chibzuită - organiza cu prudenţă hăituirea ei, o prindea treptat într-o plasă de calomnii. În acţiunea de distrugere a aparatului de stat şi de partid, organele N.K.V.D.-ului aplicau, cu predilecţie, două metode : Prima metodă poate fi numită convenţional ,,de sus în jos''. Pe baza unor declaraţii fabricate la Moscova într-o regiune, republică sau comisariat al poporului era suprimat dintr-o singură lovitură colectivul de conducere. Erau apoi arestaţi lucrătorii din organizaţiile regionale si raionale, iar în instituţiile centrale din Moscova - şefii de secţii şi de direcţii mulţi salariaţi simpli. Se considera un fapt de la sine înţeles că ,,duşmanii poporului'' şi ,,spionii'' care se aflau în fruntea unei regiuni sau a unui comisariat, au reuşit să-şi implanteze ,,agenţii'' pretutindeni. A doua metodă poate fi numită ,,de jos în sus''. Organele N.K.V.D-ului arestau câţiva lucrători de rând şi-i declarau ,,spioni'' sau ,,duşmani ai poporului''. Erau arestaţi apoi câţiva lucrători din aparatul comitetului regional sau comisariatul poporului, şi unii din cei din preajma conducerii, şoferul personal, un referent, un redactor, rude. Se publicau în ziare materiale în care se exprimau în mod deschis neîncrederea faţă de secretarul comitetului regional sau de comisarul poporului. Campania se încheia cu arestarea şi pieirea victimei vizate de Stalin. Toate acestea atestă că Stalin nu a fost câtuşi de puţin un iresponsabil. În anii 1937-1939 Stalin n-a permis să fie arestat nici unul din marii regizori de film, compozotori, puţini la număr, deşi N.K.V.D.-ul le pregătise ,,dosarele''. Poate pentru că îi plăcea cinematograful. Câteva filme le-a văzut de peste 50 ori obligându-i şi pe cei din anturajul său să le vadă. Despre caracterul premeditat al crimelor lui Stalin şi nicidecum despre iresponsabilitate vorbeşte şi faptul că într-o serie de cazuri, ordona arestarea soţiei sau a unei rude apropiate a unui lider de partid sau de stat, pentru a-l şantaja. Omul continua să lucreze, iar Stalin îl întâlnea în cadrul oficial, cât şi neoficial. astfel în diferite perioade de timp, au fost arestate soţia lui Kalinin, a lui Molotov, a lui A.H. Hrulev, a lui Poskrebîşev, soţia şi fiul lui Kuusinen, doi fii ai lui Mikoian, nora lui Hruşciov. Acuzat de apartenenţă la un ,,centru fascist'', M.M. Kaganovici, fratele mai mare al lui L.M. Kaganovici, s-a sinucis. Uneori, ca o dovadă de ,,bunăvoinţă'', Stalin permitea eliberarea vreunei rude a celor din anturajul său. La rugămintea lui Kalinin făcută de acesta cu câteva săptămâni înainte de a muri, Stalin i-a eliberat soţia. Toate acestea ilustrează dispreţul lui Stalin faţă de colaboratorii săi cei mai apropiaţi, faptul că nu s-a temut de ei şi oricum nu era iresponsabil. Era

7

imposibil să prevezi ce soartă le pregăteţte Stalin unor oameni pe care-i cunoştea foarte bine. Într-o zi i s-a adresat unui oaspete spunându-i ,,Şi totuşi, voi aţi vrut să mă ucideţi''. Cineva ar putea lua afirmaţia lui Stalin drept o dovadă a suspiciunii lui maniace. Dar Stalin era perfect convins că lui Kavtaradze nici prin cap nu i-a trecut vreodată să-l asasineze. Acte de acest fel sunt caracteristice unui tiran care manifestă un total dispreţ pentru oameni şi nicidecum unui om iresponsabil. De regulă, Stalin refuza cererile de eliberare. După războiul sovieto-finlandez, precum şi în primele zile ale Marelui Război pentru Apărarea Patriei, Stalin ,,a permis'' eliberarea din lagăre şi închisori a câtorva mii de comandanți ai armatei roşii. Aproape în acelaşi timp, în Octombrie 1941 şi vara lui 1942 Stalin a ordonat să fie executat un grup mare de comandanţi de marcă ai Armatei Roşii aflaţi în lagăre pe care îi considera periculoşi pe frontul sovieto-german. Suprimînd milioane de oameni, călcând în picioare toate legile juridice şi umane, Stalin avea destule motive să se teamă de cei din jur, iar acest lucru l-a împins frecvent la noi crime. Stalin ştia bine că oamenii pe care îi condamna la moarte nu erau nici spioni şi nici diversionişti. Oamenii pe care Stalin i-a îndepărtat aveau o mare putere şi se bucurau de o largă popularitate. Ca şi Stalin, au participat la revoluţie. De aceea, ei nu puteau fi demişi din funcţii sau excluşi din partid. Trebuiau ca ei să fie acuzaţi de crime monstruoase , de spionaj, de diversiune şi apoi să fie suprimaţi. Pe 13 Aprilie 1943 se anunţă descoperirea în pădurea de la Katyn, lângă Smolensk, a unui osuar ce cuprindea cadavrele a multor mii de ofiţeri polonezi asasinaţi în 1940. O comisie internaţională din experţi legişti şi o delegaţie a Crucii Roşii poloneze, al cărui conducător face parte din rezistenţa clandestină, s-a străduit să-i găsească pe responsabilii acestui masacru. Toţi experţii au ajuns la concluzia acuzatoare spre ruşi. Din anchetă a reieşit nu numai că Stalin a ordonat asasinarea a peste douăzeci şi cinci de mii de ofiţeri polonezi din armata lui Rydz-Smigly, dar poliţia sa politică a deportat în Gulag aproape un milion opt sute de mii de polonezi dintre care peste un milion nu se vor mai întoarce niciodată. Asasinarea prizonierilor de război a fost o iniţiativă impulsivă şi crudă total nejustificată. Această odioasă crimă a fost bine orchestrată de către Sovietici, astfel încât adevărul nu a fost descoperit decât în anii '90. În 1992 Boris Elţîn a predat actul de execuţie a ofiţerilor polonezi, semnat de Stalin. Sub impulsul lui Stalin, al XV-lea Congres hotărăşte forţarea colectivizării agriculturii. Dreptul la proprietate este înlocuit cu trecerea pământului în posesia statului. În anumite raioane până la douăzeci la sută dintre ţărani au fost

8

deportaţi. Guvernul lui Stalin a reuşit să elimine cinci milioane patru sute şaizeci şi nouă de ţărani înstăriţi consideraţi culaci. Politica brutală a lui Stalin generează excese şi orori. Represiunea foarte dură a dus la trimiterea unei mari părţi a ţărănimii în lagăre de concentrare. Sute de mii de bărbaţi, femei şi copii sunt îngrămădiţi în vagoane pentru animale cu destinaţia Siberia. Mulţi dintre ei erau ţărani săraci şi mijlocaşi. Satele care se opun colectivizării sunt încercuite, ţăranii arestaţi şi chiar transportaţi spre destinaţii necunoscute şi împuşcaţi. Casele sunt jefuite, iar bisericile profanate. Sovietele finanţau toate revoluţiile mondiale cu pâinea ucraineană. Făceau dumping pe pieţele agricole, în timp ce ucrainienii mureau de foame. Străzile erau pline de sute de mii de cadavre. Populaţia satelor scade cu cincisprezece milioane de persoane în timpul colectivizării. Colectivizarea se dovedeşte mult mai păguboasă în domeniul economic. Animalele sunt pur şi simplu decimate. Şeptelul scade la jumătate. Pierderea acestor animale are consecinţe dramatice în domeniul alimentaţiei, al industriei textile sau a pielii. Începând cu anul 1929 comerţul liber este interzis. Politica agricolă a lui Stalin, în pofida durităţii sale a fost un eşec. Un eşec din care economia agricolă sovietică şi rusă, nu şi-a revenit nici în ziua de astăzi. O latura mai putin cunoscuta o constituie faptul ca in 1921Lenin dadea ordin să se infinteze un „laborator al otravurilor” in vederea „combaterii dușmanilor puterii sovietice”. In acest scop au format un mare numar de ucigasi profesioniști, inzestrați cu un echipament tehnic fără precedent. Aceștia au fost autorii a mii de asasinate: oameni politici, militari, savanți, artiști din țara și strainatate. „ Dispare omul dispar și problemele” spunea Stalin. Din 1937, laboratorul secret de produse toxice a fost plasat in mod oficial sub egida N.K.V.D.-ului având la conducere pe șeful secției speciale de

tehnici operationale de la Lubianka. A fost numit Laboratorul X. Laboratorul a fost instalat aproape de birourile celor de la Lubianka. În structura de la Lubianka se lucra la modificarea bacteriilor si se faceau culturi de microorganisme, cautând declansatori ai unor boli incurabile. Drept cobai se foloseau oameni alesi dintre deținuți. În martie 1938 Vîșinski a facut comentarii despre mecanismele și metodologia otrăvurilor afirmând ca: otrăvurile se practica în așa fel ca sa poată fi explicate printr-o boala și să se creadă într-o moarte naturală. Otravirea este una din variantele aceea ce știința moderna numește „ asasinat prin tradare”. Secretele laboratorului care chiar a pus la punct diferite „metode de asasinat” îndeosebi „folosinduse de obiecte” , și a creat otravuri care nu lasau urme.

9

Ședinta de instrucție secreta a avut loc în ziua de 21 iulie 1939 în momentul în care Stalin încercînd sa ștearga urmele crimelor sale, a început sa elimine și calaii. Cercetatorii laboratorului testau otravurile mortale și dureroase și substanțe nocive pe oameni vii. Numerose execuții extrajudiciare în URSS sau în străinătate s-au soldat printr-o simplă constatare de „insuficienta cardiacă” sau sinucidere în urma unei depresii. În realitate, toate metodele erau bune. Unii oameni politici erau asasinați acasă, la hotel, la vânatoare,în cabinetul lor de lucru, erau arucați pe fereastră, otraviți, dupa care se anunța că au decedat în urma unui „atac de cord”, unui accident de munca sau s-au sinucis . Victimile N.K.V.D.-ului includeau atât comuniști straini, cât și ruși. Am greși crezând că aceste metode au dispărut odata cu moartea lui Stalin. Asasinate politice și tentative de otrăvire se practica și astazi în Rusia. Stalin a deţinut o putere cum nu a posedat niciunul din ţarii Rusiei, niciunul din dictatorii ultimului mileniu. Stalin ţinea în mâinile sale întreaga putere politică şi militară, el dispunea fără niciun control de toate resursele materiale ale ţării, soluţiona de unul singur toate problemele importante ale politicii externe şi ale vieţii interne. Ca lider al partidului, Stalin a încălcat, rând pe rând, toate normele şi tradiţiile de partid şi în cele din urmă, le-a înlăturat cu totul. El a distrus partidul comunist şi a restaurat Imperiul Rus într-o formă mult mai despotică decât era până în 1917. El a încercat să îmbine noua orânduire socială cu un regim antidemocratic al puterii unipersonale absolute. Vorbind despre teroarea anilor '30, trebuie subliniate nu doar ambiţia şi setea de putere, ci şi monstruoasa crizime a lui Stalin. Stalin a suferit din tinereţe de un complex de inferioritate, care, combinat cu ambiţia şi vanitatea dezvoltate încă din copilărie, i-au accentuat invidia şi răutatea, trăsături legate de viaţa de acasa, din şcoala parohială şi seminarul teologic. Lipsit de o instrucţie sistematică şi profundă, fără să cunoască limbi străine Stalin a ajuns în 1917 membru al unui guvern cultivat şi nu putea să nu se simtă inferior ca om politic, comandant militar, teoretician şi orator. Mulţi oameni i-au devenit duşmani nu pentru că ar fi luptat împotriva Uniunii sovietice, ci pentru că aveau mai mari merite faţă de partid şi revoluţie. Rolul principal în acest sistem a fost deţinut de organele de reprimare care s-au aflat sub controlul personal al lui Stalin. Stalin nu avea nevoie de sfetnici, lui îi trebuiau numai executanţi. Stalin a fost preocupat de păstratea atât a puterii, cât şi a popularităţii sale. Unii activişti de partid şi de stat proeminenţi au păşit spre locul execuţiei strigând ,,Trăiască Stalin!'' Milioane de oameni au murit cu numele lui pe buze. 10

Stalin prin metodele şi actele sale criminale a adus mari daune cauzei socialismului; a lichidat democraţia socialistă, oricum limitată, a subminat rolul conducător al partidului în societatea sovietică, a lovit în alianţa dintre clasa muncitoare şi ţărănime. Niciun duşman al partidului comunist sau al Revoluţiei din Octombrie n-a pricinuit cauzei socialismului mai mult rău decât Stalin. Stalin era împotriva revoluţiilor. Atitudinea lui Stalin era condiţionată, adică era împotriva doar în măsura în care revoluţia ieşea din sfera de interese a statului sovietic. El simţea instinctiv că formarea unor centre revoluţionare în afara Moscovei putea să pună în pericol monopolul acesteia în comunismul mondial, ceea ce, de fapt, s-a şi întâmplat. Din cauza aceasta, el sprijinea revoluţiile până la un anumit grad, până în momentul în care putea să păstreze controlul. Nici astăzi nu există schimbări în politica guvernului rus. Omul care în propria ţară subordonase toate activităţile concepţiilor şi personalităţii sale, Stalin, nu putea să procedeze altfel nici în afară. El nu putea nici în exterior să aibă o altă atitudine decât cea de hegemonist. El însuşi devenise rob al despotismului şi birocraţiei, al sărăciei generale pe care le-a impus ţării sale. Atitudinea Uniunii Sovietice faţă de România şi de alte ţări est-europene aceste ţări erau încă menţinute într-o stare de ocupaţie efectivă. Guvernele lor comuniste, instalate în aceste ţări după 1945, sprijinite de consilierii sovietici, au distrus elita intelectuală şi ţărănimea instaurând teroarea şi represiunea în lagăre şi puşcării specifică pentru ,,duşmanii poporului'' - politică asemănătoare cu cea existentă în U.R.S.S. Bogăţiile acestor ţări erau însuşite în diverse moduri. Plăţi de război mult depăşite, dar cel mai adesea prin intermediul societăţilor mixte, în care ruşii abia dacă investiseră ceva în afară de capitalul german pe care îl proclamaseră drept pradă de război a lor. Comerţul cu aceste ţări nu se făcea ca pretutindeni în lume, ci pe baza unor aranjamante aparte, pe temeiul cărora guvernul sovietic cumpăra cu preţuri mai scăzute şi vindea cu preţuri mai ridicate decât cele pe piaţa mondială, singura excepţie de la aceasta fiind Iugoslavia.Iugoslavul Tito a fost, de fapt, singurul lider comunist care va indrazni să se opună în mod deschis, dincolo de cortina de fier, autoritații Kremlinului și mai ales lui Stalin. Stalin a încercat de nenumarate ori să-l asasineze dar nu a reușit. Vîşinschi viza actele de corupţie şi furturile din România exprimându-şi un total dispreţ : ,,Acesta nu este un popor, ci o profesie! Şi mămăligarii ăştia de români!'' Umbra lui Stalin continuă să existe şi este de temut că ea se va întinde încă relativ multă vreme peste Rusia; în pofida blestemului aruncat asupra personalităţii sale, el continuă să trăiască în bazele sociale şi spirituale ale societăţii ruse. Stalin a transformat Rusia într-o forţă industrială, mai ales prin furtul de tehnologii comis de agenţii KGB-ului plasaţi în ţările capitaliste dezvoltate, şi într-un imperiu care tot mai insistent şi mai neîmpăcat emite pretenţii de dominaţie mondială. 11

Privit din punct de vedere al isteţimii politice pe Stalin e greu să-l depăşească vreun şef de stat al timpului său. Politica, prin însăşi faptul că înseamnă lupta pentru existenţa unor colectivităţi umane, include în sine şi nesocotirea normelor morale. O mare politică şi un mare om de stat - sunt cei care ştiu să realizeze legătura dintre idei şi realitate, cei care ştiu şi pot să meargă neabătut spre ţelurile lor, respectând în acelaşi timp valorile fundamentale. Stalin este un monstru care, urmărind nişte idei abstracte, absolute şi în esenţa lor utopice, nu ştia şi nu putea admite în practică decât un singur lucru, şi acesta era succesul : violenţa, distrugerea fizică şi spirituală. Neîntrecut în violenţă şi crimă, Stalin este preţul cel mai scăzut cu care conducătorii aceluiaşi sistem intenţionează să răscumpere şi sistemul şi pe sine. Detronarea lui Stalin confirmă că adevărul iese la vedere chiar şi după distrugerea celor care au luptat pentru el, conştiinţa umană fiind de neîmpăcat şi indestructibilă. Dacă nu e îmbinat cu democraţia autentică, socialismul nu poate oferi garanţii împotriva fărădelegilor şi crimelor. Procesul de curăţire a mişcării socialiste şi comuniste nu s-a încheiat. Din nefericire, acum după aşa-zisa destalinizare s-ar putea trage aceeaşi concluzie ca şi înainte de ea : ,,cei care vor să trăiască într-o lume altfel decât cea creată de Stalin şi care în esenţă dăinuie încă cu toată forţa, trebuie să lupte pentru dreptate, libertate şi democraţie autentică!'' .

12

BIBLIOGRAFIE        

MILOVAN DJILAS - ÎNTÂLNIRI CU STALIN ROY MEDVCDEV - DESPRE STALIN ŞI STALINISM ARKADI YAKSBERG - LABORATORUL DE OTRĂVURI PHILIPE FAVERJON - MINCIUNILE CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL MICHEL, HONORIN; ANDRE, FATRAS; ERIC DE GOUTEL ISTORIA SECRETĂ A KREMLINULUI. VOL 1-3 DIMITRI VOLKOGONOV - TROŢKI ETERNUL RADICAL ALEXANDR SOLJENIŢÎN - ARHIPELAGUL GULAG. VOL 1 CHRISTOPHER ANDREW; OLEG GORDIEVSKI - KGBISTORIA SECRETĂ A OPERAŢIUNILOR SALE EXTERNE DE LA LENIN LA GORBAGIOV

13