Universitatea Nicolae Titulescu Facultatea De Drept

UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator, Lect.univ.dr.IOANA PĂDURARIU

Absolvent, ANA ION

2012 1

UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE LICENŢĂ CONDIŢIILE DE FORMĂ LA INCHEIERII CĂSĂTORIEI

Coordonator, Lect.univ.dr.IOANA PĂDURARIU

Absolvent, ANA ION

2012 2

CUPRINS_______________________________________________________3 INTRODUCERE____________________________________________________________4 Capitolul.1 NECESITATEA ÎNDEPLINIRII CONDIŢIILOR DE FORMĂ PRIVIND ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI__________________________6 Secţiunea 1-a. Consideraţii introductive privind condiţiile de formă ale căsătoriei________6 Secţiunea a 2- a. Rolul si scopul indeplinirii conditiile de forma privind incheierea casatoriei_____________________________________________________________________9 Capitolul II – FORMALITĂŢILE PREMERGĂTOARE ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI_______________________________________________13 Secţiunea 1-a. Declaraţia de căsătorie şi înregistrarea ei_____________________________13 Secţiunea a 2-a. A.Opozitia la casatorie___________________________________________17 B. Notiunea de opozitie si obiectul ei________________________________19 C.Conditiile de validitate ale opozitiei la casatorie____________________21 D.Cine poate face opozitie la casatorie?_____________________________21 E.Efectele opozitiei la casatorie____________________________________22 F.Importanta opozitiei la casatorie_________________________________25 Capitolul III – ÎNDEPLINIREA CONDIŢIILOR DE FORMĂ PRIVIND ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI_________________________________________________25 Secţiunea 1. Localitatea si locul unde se incheie casatoria___________________________25 A.Localitatea unde se incheie casatoria______________________________26 B.Locul unde se incheie casatoria___________________________________28 Secţiunea a 2-a Competenţa ofiţerului de stare civilă_______________________________28 A. Competenta materiala(rationae materiae)__________________________________30 B. Competenta personala(rationae personae)__________________________________33 C. Competenta teritoriala(rationae loci)______________________________________34 CAP.IV– REGULI CARE GUVERNEAZĂ ŞI CONCURĂ LA ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI______________________________________________38 Secţiunea 1 –a. Momentul încheierii căsătoriei şi înregistrarea căsătoriei______________38 Secţiunea a 2-a. Solemnitatea şi publicitatea încheierii căsătoriei_____________________42 Secţiunea a 3-a. Proba încheierii căsătorie________________________________________45 CONCLUZII_______________________________________________________________50 BIBLIOGRAFIE____________________________________________________________52 LISTA DE ABREVIERI______________________________________________________53

3

INTRODUCERE

În terminologia juridică, cuvântul căsătorie este folosit în înţelesurile următoare: în sensul de act juridic, pe care viitorii soţi îl incheie în conformitate cu cerinţele legii; în sensul de celebrare a căsătoriei, adică de oficiere care are loc cu ocazia încheierii actului juridic al căsătoriei; în sensul de stare juridicî de căsătorie, adică de statut legal al soţilor, anume prevăzut de codul familiei şi în sensul de instituţie juridica, adica de totalitate a normelor legale care reglementează căsătoria . În sistemul dreptului nostru pozitiv, actul căsătoriei este un act juridic bilateral prin care viitorii soţi consimt în mod liber şi pe deplin egal să se supună statutului legal al căsătoriei. Privit in general, actul căsătoriei se aseamănă mult cu contractul, prin aceea că este tot un act juridic bilateral, precum şi prin aceea că încheierea căsătoriei este liberă în înţelesul contractual că orice persoană are libertatea neingradită de a se căsători sau de a nu se căsători, iar la încheiere, viitorii soţi sunt egali în sensul contractual de drept civil general, ca viitorii soţi consimt la căsătorie în condiţii de egalitate juridică şi nu de subordonare unuia fatţă de celalalt ca la actele juridice administrative. Actul juridic al căsătoriei se deosebeşte însă de contract prin scopul său limitat la exprimarea consimţământului viitorilor soţi ;el nu poate fi afectat de modalităţi, condiţie sau termen şi nu poate fi rezolvit. Argumentele optează pentru teza potrivit căreia căsătoria este un act juridic şi nu un contract, având mai mult caracteristici: a) căsătoria este o uniune dintre un bărbat şi o femeie, uniune ce se întemeiază prin consimţământul celor ce se căsătoresc şi, odată încheiată este reglememntată de normele legale, devenite aplicabile prin asemenea consimţământ. b) căsatoria este liber consimţită, exprimarea consimţământului liber al celor ce se căsătoresc fiind garantată prin dispoziţiile legale existente (Constitutie, Codul Civil ) c) căsătoria este monogamă, caracter ce decurge în mod firesc din fundamentul căsătoriei şi anume afecţiunea reciprocă a soţilor, garantatî de dispoziţiile legale. d) căsătoria se încheie în formele prevăzute de lege şi are deci un caracter solemn, caracter ce se exprimă printre altele, prin aceea că se încheie numai întrun anumit loc, în faţa unei autorităţi de stat, într-o zi înainte fixată şi în prezenţa efectivă şi concomitentă a ambilor viitori soţi cu posibilitatea pentru public de a asista. e) căsătoria are caracter civil, încheierea şi înregistrarea ei fiind de competenţa exclusivă a autorităţii de stat. Soţii au posibilitatea să procedeze şi la celebrarea religioasă a căsătoriei dar aceasta numai după 4

încheierea căsătoriei în faţa autorităţilor de stat. Aceasta celebrare religioasă nu produce nici un efect juridic, tot astfel uniunea încheiată numai religios nu are valoare juridică. f) căsătoria se încheie pe viaţă; în principiu legătura căsătoriei este menită să existe între soţi pe tot timpul vieţii lor, dar ea se poate desface însă pentru motive temeinice, prin divorţ. g) căsătoria se întemeiază pe deplina egalitate în drepturi dintre bărbat şi femeie, egalitate ce se referă atăt la condiţiile în care se încheie căsătoria, cât şi la relaţiile dintre soţi sau dintre aceştia şi copii lor; egalitatea dintre bărbat şi femeie se manifestă ca principiu în toate domeniile vieţii sociale. h) căsătoria se incheie în scopul întemeierii unei familii, ea fiind ocrotită de lege tocmai pentru ca alcatuieşte baza familiei; întemeierea relaţiilor de familie constituie conţinutul căsătoriei, cauza necesară şi determinantă a acesteia. Cadrul normativ în domeniul stării civile este reglementat de Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările ulterioare. Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009 promovează soluţii noi, revizuieşte instituţii devenite clasice şi pune în valoare principii recunoscute în plan internaţional, dar care nu au fost încă implementate în România. Astfel, Codul civil a modificat concepţia de ansamblu asupra materiei, totalitatea reglementărilor privitoare la persoane, relaţiile de familie şi relaţiile comerciale fiind încorporate în acesta. Elementele de noutate implică eforturi semnificative pentru punerea lor în aplicare în mod corect, unitar, coerent şi sistematic. Punerea în aplicare a Codului civil, implică, la rândul ei, o activitate de documentare, analiză de profunzime, dar şi o activitate legislativă elaborată, ale cărei principale direcţii sunt: asigurarea compatibilităţii noului Cod civil cu celelalte norme în vigoare, precum şi corelarea dispoziţiilor noului Cod civil, cu cele ale Legii nr. 119/1996.

5

CAPITOLUL I NECESITATEA ÎNDEPLINIRII CONDIŢIILOR DE FORMĂ PRIVIND ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI SECŢIUNEA I. CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE PRIVIND CONDIŢIILE DE FORMĂ ALE CĂSĂTORIEI Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată potrivit dispoziţiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie, şi reglementată de normele imperative ale legii1. Exprimarea consimţământului liber al celor ce se căsătoresc este garantată prin dispoziţii legale care permit încheierea căsătoriei bazată pe afecţiunea reciprocă a viitorilor soţi. Pornind de la tradiţie şi până la dispoziţiile constituţionale (art. 44, pct. 1 Constituţia României) căsătoria trebuie să se încheie numai ca urmare a voinţei libere a viitorilor soţi, care au toată libertatea de a se îndrepta spre acest act, numai potrivit înclinaţiei lor reciproce, pe baza stărilor bazate pe afecţiune şi încredere. Căsătoria se încheie întotdeauna în formele cerute de lege, ceea ce denotă caracterul solemn al căsătoriei. Acest caracter se exprimă, printre altele, prin aceea că se încheie numai într-un anumit loc, în faţa autorităţii de stat, într-o zi dinainte fixată şi în prezenţa efectivă şi concomitentă a ambilor soţi, cu posibilitatea pentru public de a asista la celebrarea căsătoriei. Încheierea şi înregistrarea căsătoriei sunt de competenţa exclusivă a autorităţii de stat. Potrivit dispoziţiilor constituţionale care garantează tuturor cetăţenilor libertatea conştiinţei şi libertatea exercitării cultului religios, soţii au posibilitatea să procedeze la celebrarea religioasă a căsătoriei, dar aceasta numai după încheierea căsătoriei în faţa autorităţii de stat (Constituţia României, art. 44, pct. 13); această celebrare religioasă neproducând nici un efect juridic. Tot astfel, uniunea încheiată numai religios nu are valoare juridică2. Pentru încheierea unei căsătorii valabile şi sănătoase este necesar a fi îndeplinite atât condiţii de fond cât şi condiţii de formă. Condiţiile de fond, în înţeles restrâns, se înfăţişează sub forma pozitivă, adică trebuie să 1

Noul cod civil I.P.FILIPESCU,A. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed.a VIII-a,Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2006, op.cit., pag. 15. 2

6

existe pentru a se putea încheia căsătoria. Condiţiile de fond necesare pentru încheierea căsătoriei sunt: diferenţa de sex, vârsta legală pentru căsătorie, consimţământul la căsătorie, comunicarea reciprocă a stării sănătăţii viitorilor soţi. De asemeni, pe lângă condiţiile de fond ce trebuie a fi îndeplinite, pentru încheierea unei căsătorii trainice este necesar să se constate şi lipsa impedimentelor la căsătorie. Impedimentele la căsătorie, în sens restrâns, sunt împrejurările de fapt sau de drept a căror existenţă împiedică încheierea căsătoriei. Impedimentele la căsătorie, pot fi considerate condiţii de fond negative, deoarece căsătoria se poate încheia dacă ele nu există. Impedimentele la căsătorie sunt: lipsa consimţământului,vârsta matrimonială. existenţa unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre viitorii soţi, rudenia, adopţia, tutela, alienaţia şi debilitatea mintală3. Această clasificare prezintă interes practic, şi anume îndeplinirea condiţiilor de fond în sens restrâns trebuie dovedită de către viitorii soţi, iar impedimentele la căsătorie se invocă de către cel de-al treilea, împotriva celor ce vor să se căsătorească, pe calea opoziţiei la căsătorie sau de către delegatul de stare civilă prin întocmirea unui proces verbal în care se arată cauzele constatate de el personal care se opun la încheierea căsătoriei. Pe lângă condiţiile de fond prezentate, mai trebuie avute în vedere şi condiţiile de formă necesare să asigure încheierea unei căsătorii valabile şi sănătoase, baza unei familii trainice. Clasificarea condiţiilor necesare pentru încheierea căsătoriei în condiţii de fond şi condiţii de formă ale căsătoriei prezintă interes şi din punct de vedere al dreptului internaţional privat, deoarece condiţiile de fond, în sens larg, sunt cârmuite de legea naţională a viitorilor soţi, iar condiţiile de formă sunt supuse locului unde se încheie căsătoria potrivit regulii “locus regit actum”4. Condiţiile de formă, ce trebuie a fi îndeplinite pentru încheierea căsătoriei prezintă un interes deosebit, impunându-se o analiză detaliată a acestora. Maniera de abordare a problematicii păstrează ceea ce a devenit tradiţional şi este valoros în literatura juridică de specialitate internă şi internaţională. Prevederile Constituţiei României din 1991,NCC, Legea nr. 116/1992 prin care a fost ratificată Convenţia privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriei adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (New York 3

I.P.FILIPESCU, Tratat..., op.cit., pag. 16. I.P. FILIPESCU, M.JACOTA, Drept internaţional privat, E.D.P., Bucureşti, 1979 (partea specială, titlul II, cap. V), pag. 160. 4

7

10 decembrie 1962), reprezintă tot atâtea posibilităţi care au fost avute în vedere şi valorificate în demersul realizat. Lucrarea îşi propune un studiu amănunţit al condiţiilor de formă necesare pentru încheierea căsătoriei, încercând să evidenţiem necesitatea, rolul şi scopul îndeplinirii condiţiilor de formă privind încheierea căsătoriei, formalităţile premergătoare încheierii căsătoriei precum şi formalităţile privind însăşi încheierea căsătoriei, dar şi unele particularităţi ce apar în cazul încheierii unei căsătorii când există un element de extraneitate. Finalitatea urmărită de NCC prin edictarea condiţiilor de formă (art. 278-288) este aceea de a asigura încheierea unei căsătorii potrivit cerinţelor legale, în scopul întemeierii unei familii trainice, sănătoase, atât din punct de vedere fizic cât şi moral (fiind mijloc pentru a asigura îndeplinirea condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie), de a asigura forma recunoaşterii publice a căsătoriei (art. 283 NCC ).

8

SECŢIUNEA a II-a ROLUL ŞI SCOPUL ÎNDEPLINIRII CONDIŢIILOR DE FORMĂ PRIVIND ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

Condiţiile de formă pe care legea le impune cu privire la căsătorie, au drept scop, întocmai ca şi condiţiile de fond, să asigure încheierea unei căsătorii, ca bază temeinică a unei familii trainice. Condiţiile de formă şi în special încheierea căsătoriei în faţa ofiterului de stare civilă constituie forma recunoaşterii sociale a căsătoriei, premiza ocrotirii acesteia de către stat. De asemeni, condiţiile de formă ale căsătoriei prezintă interes şi din punct de vedere al soţilor, încheierea căsătoriei reprezentând un moment deosebit de important în viaţa lor. Atitudinea societăţii noastre faţă de instituţia căsătoriei, care stă la baza familiei, se reflectă şi în condiţiile prevăzute de lege cu privire la încheierea căsătoriei, formalităţile ce trebuie îndeplinite, procedura ce trebuie urmată, publicitatea şi solemnitatea celebrării căsătoriei. Toate aceste condiţii sunt menite să pună şi mai mult în lumină faptul că numai căsătoria, aşa cum este reglementată de lege, se bucură de ocrotirea statului, care, în acelaşi timp, exclude de sub ocrotirea sa orice alte relaţii între sexe, cum ar fi convieţuirea de fapt sau concubinajul. Cunoaşterea acestor dispoziţii privind modul de încheiere a căsătoriei şi condiţiile de formă, contribuie la stabilirea unei atitudini sănătoase faţă de instituţia căsătoriei. Drept urmare, în cele ce urmează vom analiza, în afară de condiţiile de formă ale căsătoriei şi rolul pe care îl au dispoziţiile legale respective, modul în care acestea acţionează asupra cetăţenilor în concordanţă cu ţelurile căsătoriei şi familiei în societatea noastră5. Căsătoria, începutul şi temelia familiei, trebuie să se încheie în condiţiile care să exprime toată semnificaţia acestui moment, atât de important în viaţa unui om, şi să aibă în acelaşi timp o influenţă educativă asupra celor care iau parte la celebrare şi în primul rând asupra soţilor. Confruntându-şi profunzimea sentimentelor reciproce cu simţul de răspundere faţă de îndatoririle ce şi le asumă prin întemeierea unei familii, soţii îşi iau în faţa autorităţii de stat angajamentul solemn de a îndeplini îndatoririle pe care le implică întemeierea unei familii. Rezultatul acestei confruntări îl reprezintă decizia lor de a se căsători, conştienţi de răspunderea pe care şi-o asumă faţă de societate şi de implicaţiile de ordin social pe care le comportă acest act. 5

Op.cit. Marieta Avram,Cristina Nicolescu,Regimuri Matrimoniale,Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010.

9

De aici cerinţa încheierii căsătoriei în condiţii de o deosebită solemnitate, într-un cadru de sărbătoare, de adâncă emotivitate, care să se întipărească adânc în mintea tinerilor căsătoriţi ca o permanentă aducere aminte a uneia dintre cele mai frumoase clipe din viaţa lor. Încheierea căsătoriei constituie aşadar un angajament solemn pe care viitorii soţi, cu tot simţul răspunderii şi-l iau în faţa reprezentantului autorităţii de stat cu privire la îndeplinirea îndatoririlor pe care le reclamă întemeierea unei familii. În acest scop, legea prevede că încheierea căsătoriei trebuie să se facă într-un cadru solemn, la serviciul de stare civilă. Încheierea căsătoriei în faţa ofiterului starii civile constituie forma recunoaşterii publice a căsătoriei, importanţa deosebită pe care statul o acordă acestei instituţii şi totodată hotărârea nestrămutată a legiuitorului de a nu acorda ocrotirea sa exprimată prin efecte juridice, decât uniunii dintre un bărbat şi o femeie încheiată în modul prevăzut de lege, singura care constituie căsătorie în lumina dreptului nostru. Asumându-şi funcţia de a recunoaşte fiecare raport de căsătorie în parte, statul exprimă în acest fel, interesul social faţă de familie şi totodată creează premisa necesară pentru a exercita o influenţă eficace asupra relaţiilor de familie6. Dată fiind importanţa pe care statul o acordă căsătoriei ca bază a familiei, prezenţa autorităţii de stat la încheierea acesteia se impune cu necesitate: ea trebuie să vegheze la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru întemeierea unei familii trainice7. Încheierea căsătoriei în faţa ofiterului de stare civilă, adică recunoaşterea publică a căsătoriei, are o autoritate deosebită ce-şi are fundamentul în concordanţa dintre concepţia legiuitorului asupra căsătoriei şi concepţia cetăţenilor despre căsătorie şi familie. În ceea ce priveşte publicitatea încheierii căsătoriei, trebuie să reţinem că încheierea căsătoriei în condiţii care să-i asigure o anumită publicitate se impune atât în interesul soţilor şi a terţilor, cât şi din considerente de ordin general. O largă publicitate a căsătoriei constituie o măsură în plus menită să ducă la respectarea condiţiilor pe care legea le dictează cu privire la încheierea căsătoriei. Ea permite exercitarea dreptului pe care cetăţenii îl au de a face opoziţie la căsătorie, relevând impedimentele ce se opun la încheierea acesteia. Prin publicitate toţi cei interesaţi sunt avertizaţi asupra încheierii căsătoriei şi a consecinţelor juridice decurgând din aceasta (cum ar fi de pildă că toate bunurile dobândite de soţi 6 7

Emil Poenaru,Genoveva Aioanei,Căsătoria şi divorţul, Ed. Hamangiu, Bucureşti,2008 Ion P.Filipescu,Andrei Filipescu,Tratat de dreptul familiei,ed.a VIII-a, Ed. Universul Juridic,Bucureşti,2006

10

în timpul căsătoriei devin bunuri comune, cu un regim juridic special în ceea ce priveşte administrarea, folosirea şi dispoziţia acestora sau dreptul creditorilor de a le urmări). Reglementările prevăzute în NCC cu privire la caracterul solemn al încheierii căsătoriei, constituie însă numai un cadru legal, un punct de plecare pentru o desfăşurare largă a solemnităţii şi a cadrului sărbătoresc în care aceasta trebuie să se desfăşoare, pentru a-şi exercita întreaga sa influenţă educativă, în condiţii de o deosebită emotivitate. Reglementarea formalităţilor care se îndeplinesc în vederea încheierii căsătoriei are drept scop să asigure consimţământul liber la căsătorie al viitorilor soţi care sunt chemaţi în această fază să-şi exprime în faţa autorităţii de stat, voinţa lor de a se căsători. Totodată aceste formalităţi sunt menite să informeze pe ofiterul starii civile asupra statutului civil al viitorilor soţi, care pe baza datelor astfel culese va putea verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie. Cu privire la încheierea căsătoriei trebuie să mai relevăm un aspect: legea prevede ca o căsătorie să se încheie numai în faţa ofiterului de stare civilă ( art. 279 NCC ) Aceasta arată de la început că în lumina legilor noastre, căsătoria are un caracter laic sau civil. În virtutea dispoziţiilor constituţionale care garantează tuturor cetăţenilor libertatea de conştiinţă şi libertatea exercitării cultelor, soţii au posibilitatea să procedeze şi la celebrarea religioasă a căsătoriei lor dar aceasta numai după ce ea a fost încheiată în faţa delegatului de stare civilă, adică numai după ce potrivit legilor, uniunea dintre ei a devenit căsătorie. Astfel, încheierea căsătoriei numai sub aspect religios nu are nici o valoare juridică, nu este căsătorie8. Toate formalităţile pe care legea le impune pentru a se putea încheia căsătoria, precum şi opoziţiile la căsătorie, sunt prevăzute în scopul de a preîntâmpina încheierea unei căsătorii nevalabile sau nesănătoase. Într-adevăr, importanţa deosebită a familiei, pentru soţi şi descendenţa lor, precum şi pentru societate determină ca îndeosebi legislaţiile să prevadă măsuri prealabile de verificare temeinică a îndeplinirii cerinţelor privind încheierea căsătoriei precum şi o procedură solemnă şi publică de încheiere a căsătoriei, care să garanteze libertatea consimţământului pentru ca astfel: să se evite cât mai mult posibil cazurile de ineficacitate juridică a căsătoriei, deoarece foştii soţi nu mai pot fi repuşi în situaţia anterioară încheierii acesteia, aşa cum de regulă pot fi repuse părţile la 8

I.P. FILIPESCU, A. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed.a VIII-a, Ed. Universul Juridic,Bucureşti,2006 op.cit., pag. 15.

11

alte acte juridice bilaterale ineficace; şi pentru a se evita, de asemeni, cât mai mult posibil întemeierea unei familii nesănătoase9, în care nu s-ar putea realiza scopurile căsătoriei şi nici îndeplini funcţiile familiei. Condiţiile de formă ale căsătoriei constau în formalităţi premergătoare încheierii căsătoriei, după care în termenul legal de 10 zile se pot face opuneri la căsătorie, şi formalităţi concomitente celebrării căsătoriei(art.283 alin. (2) NCC) Aceasta fiind succesiunea în timp a formalităţilor, cum de altfel o prevede Noul Codul Civil , vom expune mai întâi formalităţile premergătoare încheierii căsătoriei, apoi opoziţiile la căsătorie, precum şi formalităţile concomitente oficierii căsătoriei cât şi celelalte cerinţe legale necesare desfăşurării actului juridic al căsătoriei şi dobândirea stării legale de căsătorie.

CAPITOLUL II 9

Op.cit. D.Lupascu,C.Craciunescu,Dreptul Familiei.,Ed.Universul Juridic,Bucureşti,2011,pag.70

12

FORMALITĂŢILE PREMERGĂTOARE ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI SECŢIUNEA I DECLARAŢIA DE CĂSĂTORIE ŞI ÎNREGISTRAREA EI

Condiţiile de formă ale căsătoriei se împart în formalităţi premergătoare sau anterioare încheierii căsătoriei şi formalităţi privind însăşi încheierea căsătoriei. Toate formalităţile pe care legea le impune pentru a se putea încheia căsătoria, precum şi opoziţiile la căsătorie sunt prevăzute în scopul de a preîntâmpina încheierea unei căsătorii nevalabile sau nesănătoase. Reglementarea formalităţilor care se îndeplinesc în vederea încheierii căsătoriei are drept scop să asigure consimţământul liber la căsătorie al viitorilor soţi, aceştia trebuind să-şi exprime voinţa de a se căsători în faţa autorităţii de stat competente10. Totodată aceste formalităţi sunt menite să informeze pe ofiterul de stare civilă asupra statutului civil al viitorilor soţi, care pe baza datelor astfel culese va putea verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie11. În sfârşit, datorită acestor formalităţi se vor pune în mişcare opoziţiile la căsătorie dacă va fi cazul12.

10

În alte ţări formalităţile premergătoare încheierii căsătoriei sunt atât de numeroase şi complicate, încât ele constituie, în fapt, tot atâtea piedici la încheierea căsătoriei prin liberul consimţământ al viitorilor soţi. Aceste formalităţi, şi în special publicaţiile repetate la anumite intervale de timp, sunt menite să dea părinţilor posibilitatea de a cunoaşte proiectul de căsătorie al copiilor lor şi de a-şi exercita la nevoie, dreptul lor de opoziţie, ori de a refuza să-şi dea consimţământul; tot astfel, aceste formalităţi sunt menite să dea posibilitatea celor interesaţi de a semnala existenţa unora din numeroasele impedimente, pe care legea le cunoaşte cu privire la căsătorie. J.Mazeud in Leçon de droit civil, vol. I, Ed.Montchrestien, Paris 1959, pag. 784 citează cuvintele autorului unui proiect de lege care declara “numărul demersurilor şi actelor... fără a vorbi de cheltuieli, este aşa de mare încât sfârşeşte prin a obosi răbdarea viitorilor soţi... Căsătoria... este un lux pentru clasele sărace, lux de timp, lux de bani, care nu este la îndemâna oricui”. Această situaţie contribuie la înmulţirea cazurilor de concubinaj. 11 I.Filipescu,A.I.Filipescu,Dreptul familiei, Tratat de dreptul familiei, ed.a VIII-a, Ed. Universul Juridic,Bucureşti,2006 12 Toate aceste scopuri realizează mijlocul pentru a putea asigura îndeplinirea condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie. În Convenţia internaţională privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor adoptată la cea de-.a XVII-a sesiune a Adunării Generale a Naţiunilor Unite se prevede necesitatea reglementării publicaţiilor prealabile la căsătorie.

13

Prima formalitate premergătoare încheierii căsătoriei o reprezintă comunicarea reciprocă a stării de sănătate.potrivit prevederilor art.278 NCC,căsătoria nu se încheie dacă viitorii soţi nu declara că şi+au comunicat,reciproc,starea de sănătate.aceste considerente nu sunt numai obligaţii de protecţie a soţilor,ci şi unele de ordin medical. Legiuitorul lasă la aprecierea viitorilor soţi decizia privind încheierea căsăstoriei în condiţiile ăn care unul dinttre ei suferă de o anumită boală,realizând acest act in cunoştinţă de cauză13. Omisiunea voită a viitorului soţ de a aduce la cunoştinţa celuilalt boala de care suferă constituie un motiv de anulare a căsătoriei. Comunicarea stării de sănătate se face cu certificatul medical,care se anexează la declaraţia de căsătorie.Necesitatea prezentării certificatelor medicale care să ateste starea de sănătate a aviitorilor soţi este reglementată în cuprinsul art. 25 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă14. Cea de-a doua formalitate anterioară încheierii căsătoriei15 este declaraţia de căsătorie, prin care viitorii soţi îşi manifestă voinţa în vederea încheierii căsătoriei. Declaraţia de căsătorie se face personal de către viitorii soţi în scris, la sediul serviciului de stare civilă la care urmează a se încheia căsătoria. Dacă viitorii soţi locuiesc în aceeaşi localitate ei se vor prezenta la sediul stării civile din acea localitate. Dacă unul dintre viitorii soţi nu se află în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria, el poate face declaraţia de căsătorie la autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază administrativ teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa, care o transmite din oficiu şi fără întârziere în termen de 48 de ore, la autoritatea administraţiei publice locale unde urmează a se încheia căsătoria (conform art. 280 alin. (4) conform NCC ). Din dispoziţiile art. 280 NCC rezultă că se cere ca declaraţia să fie făcută personal de către viitorii soţi (deci nu prin procură), dar nu se cere ca o condiţie de validitate, ca neapărat declaraţia să fie predată tot personal la sediul serviciului de stare civilă. Dacă viitorii soţi se află în străinătate declaraţia de căsătorie se va face la reprezentanţa diplomatică sau consulară a ţării noastre, iar în lipsa acesteia, la autoritatea civilă străină competentă care va încheia căsătoria. Soţii au obligaţia ca la înapoierea în ţară să înregistreze 13

I.P.Filipescu,A.I.Filipescu,Tratat de dreptul familiie, ed.a VIII-a, Ed. Universul Juridic,Bucureşti,2006 Alexandru Bacaci, Viorica – Claudia Dumitrache, Cristina Codruţa Hageanu, Dreptul familiei în reglementarea

14

NCC,Ed.C.H.Beck,2012 15

I.Filipescu,A.I.Filipescu,Dreptul familiei, Tratat de dreptul familiei, ed.a VIII-a, Ed. Universul Juridic,Bucureşti,2006, op.cit., pag. 29.

14

actul de căsătorie la serviciul de stare civilă competent. Este necesar a fi evidenţiat caracterul personal al declaraţiei de căsătorie, ea trebuind să fie făcută personal de către viitorii soţi. În declaraţia de căsătorie, pe lângă intenţia viitorilor soţi de a se căsători şi datele privitoare la persoana lor, viitorii soţi trebuie să mai arate că nu există nici un impediment legal la încheierea căsătoriei lor şi vor anexa toate actele cerute de lege. Declaraţia de căsătorie trebuie să cuprindă: 1. Voinţa neîndoielnică a viitorilor soţi de a se căsători. În declaraţia de căsătorie viitorii soţi trebuie să-şi arate voinţa neîndoielnică de a se căsători unul cu celălalt. 2. Declaraţia viitorilor soţi că au luat cunoştinţă reciproc de starea sănătăţii lor. Viitorii soţi sunt obligaţi să declare că şi-au comunicat reciproc starea sănătăţii lor. În mod firesc această comunicare a stării sănătăţii se realizează prin certificatele medicale privind pe viitorii soţi, care se anexează la declaraţia de căsătorie16. Prin această cerinţă legală se urmăreşte un dublu scop: a) Fiecare dintre viitorii soţi să cunoască starea sănătăţii celuilalt. În acest fel, viitorii soţi au posibilitatea să cunoască pericolul pe care-l poate prezenta pentru ei şi pentru copiii lor încheierea unei căsătorii, în condiţii necorespunzătoare din punct de vedere al sănătăţii. Boala de care suferă unul dintre viitorii soţi cu excepţia celor de o anumită gravitate prevăzută de lege, nu constituie o piedică la încheierea unei căsătorii, întemeiată pe afecţiune şi sprijin moral şi material reciproc. De aceea, dacă unul dintre viitorii soţi suferă de o asemenea boală, hotărârea de a încheia ori nu căsătoria aparţine acestora17. b) Consideraţii de ordin medical, eugenic. De aceea legea opreşte căsătoria celor care suferă de anumite boli, chiar dacă viitorii soţi ar fi de acord şi ar dori încheierea ei. 3. Declaraţia viitorilor soţi că îndeplinesc cerinţele prevăzute de art.281NCC (condiţiile de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie). 4. Declaraţia viitorilor soţi cu privire la numele pe care s-au înţeles a-l purta în timpul căsătoriei (această declaraţie se poate face şi ulterior până la încheierea căsătoriei în scris şi se anexează la declaraţia de căsătorie făcută). Cu ocazia încheierii căsătoriei, viitorii soţi trebuie să declare numele pe care s-au învoit 16

Potrivit art. 94 lit. b din Legea nr. 3 din 10 iulie 1978, privind apărarea sănătăţii populaţiei, unităţile sanitare au obligaţia de a efectua examenul medical în vederea căsătoriei şi de a elibera certificatul prenupţial. 17 I.Filipescu,A.I.Filipescu,Dreptul familiei, Tratat de dreptul familiei, ed.a VIII-a, Ed. Universul Juridic,Bucureşti,2006, op.cit., pag. 23.

15

să-l poarte în timpul căsătoriei. Potrivit principiului egalităţii sexelor, se acordă viitorilor soţi următoarele posibilităţi: a) să-şi păstreze fiecare numele avut înainte de căsătorie; b) să poarte amândoi, după încheierea căsătoriei, ca nume comun numele unuia dintre ei; c) să poarte amândoi, după încheierea căsătoriei, ca nume comune, numele lor reunite. Nu va fi posibil însă ca soţii să se învoiască ca unul dintre soţi să păstreze numele său, ce-l avea înainte de căsătorie, iar celălalt să adauge la numele său şi numele celuilalt. De asemenea, nu este permis ca ambii sau unul dintre soţi să aleagă un nume, pe care nici unul dintre ei nu l-au purtat. Dacă soţii la încheierea căsătoriei nu au făcut nici o declaraţie cu privire la numele ce urmează să-l poarte în timpul căsătoriei, se consideră că au înţeles să-şi păstreze fiecare numele pe care l-a avut înainte de căsătorie. În cazul în care viitorii soţi au făcut declaraţii la servicii de stare civilă separate (art. 280 alin. (4) C.Civil.), atunci declaraţia trebuie să cuprindă şi indicaţia locului unde urmează a se încheia căsătoria. În acest caz declaraţia de căsătorie va fi consemnată în două formulare de căsătorie. Declaraţia de căsătorie făcută în scris, se semnează de către declarant şi de către ofiterul de stare civilă. Dacă declarantul nu poate semna – ceea ce reprezintă cazuri extrem de rare – declaraţia se semnează de către ofiterul de stare civilă care va menţiona că datele înscrise în declaraţie corespund cu cele dictate verbal şi că s-au citit cuvânt cu cuvânt declarantului. Potrivit art. 281 NCC., în declaraţia de căsătorie viitorii soţi vor arăta că nu există nici o piedică la căsătorie. Odată cu declaraţia de căsătorie ei vor prezenta dovezile cerute de lege. Aceste dovezi se referă la satisfacerea condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie (art. 281 alin. (1) si alin. (2) NCC ). Potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. “Ofiţerul de stare civilă, care primeşte declaraţia de căsătorie, solicită viitorilor soţi să prezinte actele de identitate, certificatele de naştere, certificatele medicale privind starea sănătăţii acestora ,precu şi: a) autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul cel care cere încuviinţarea pentru încheierea căsătoriei,in cazul existenţei unor impedimente rezultate din condiţiile de rudfenie firească sau adopţie,în condiţiile prevăzute de lege, b) avizul medical, dovada încuviinţării părinţilor ori,după caz,a tutorelui şi autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul pentru încheierea căsătoriei,în cazul existenţei unor 16

impedimente legate de vârsta matrimonială”. Ofiterul de stare civilă este obligat să verifice de îndată după primirea declaraţiei dacă viitorii soţi au vârsta legală pentru căsătorie18. La primirea declaraţiei de căsătorie, delegatul de stare civilă va citi viitorilor soţi prevederile art.281 NCC , care stabilesc condiţiile de fond şi impedimentele la căsătorie, şi cele ale art. 282 NCC, cu privire la numele pe care urmează a-l purta în timpul căsătoriei. Totodată delegatul de stare civilă va atrage atenţia viitorilor soţi că legea penală pedepseşte pe cei care fac declaraţii false. În acest sens C. pen. prevede: “Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unui organ sau unei alte unităţi dintre cele la care se referă în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă”. Ofiterul de stare civilă este obligat să controleze realitatea conţinutului declaraţiei. În sfârşit, înainte de semnare, actul întocmit va fi citit declarantului cuvânt cu cuvânt. Numai după îndeplinirea acestor formalităţi se va putea înregistra declaraţia de căsătorie, iar pe declaraţie la rubrica “acte de identitate prezentate” se face menţiunea despre actele aduse de către declaranţi. Art.26 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă republicată prevede că: “Ofiţerul de stare civilă dispune publicarea declaraţiei de căsătorie în ziua primirii acesteia,prin afişarea în extras într+un loc special amenajat la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau al primăriei,respective al misiunii diplomatice sau al oficiului consular unde urmează să se încheie căsătoria, precum şi pe pagina de internet a acestuia, acesteia. După caz, declaraţia de căsătorie se afişează şi la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau al primăriei unde celălalt soş îşi are domiciliul sau reşedinţa”. Art.283 NCC

prevede că extrasul din declaraţia de căsătorie va cuprinde, în mod

obligatoriu: data afişării, datele de stare civilă ale viitorilor soţi, precum şi înştiinţarea că orice persoană poate face opunere la căsătorie în termen de 10 zile de la data afişării. Potrivit art. 283 alin. (2) termenul pentru încheierea căsătoriei este de 10 zile, în care se cuprind atât ziua în care a fost făcută declaraţia de căsătorie cât şi ziua în care se oficiază căsătoria. Din motive temeinice, se poate încuviinţa încheierea căsătoriei şi înainte de împlinirea termenului de 10 zile.( art.283 alin. (4) NCC) 18

I.Filipescu,A.I.Filipescu,Dreptul familiei, Tratat de dreptul familiei, ed.a VIII-a, Ed. Universul Juridic,Bucureşti,2006., op.cit., pag. 30.

17

În ceea ce priveşte valoarea juridică a declaraţiei de căsătorie, potrivit legii această declaraţie este o condiţie de formă premergătoare încheierii căsătoriei, care însă prin conţinutul său voliţional, are pentru declaranţi semnificaţia faptică a unui proiect de căsătorie19.

SECŢIUNEA a II-a . OPOZIŢIA LA CĂSĂTORIE Existenţa în dreptul nostru a instituţiei opoziţiei la căsătorie invederează, cu deosebire, grija cu care legiuitorul urmăreşte respectarea întocmai a condiţiilor de fond ale căsătoriei, respectare care să asigure încheierea unei căsătorii valide şi întemeierea unei familii trainice20. Aceasta este şi raţiunea pentru care nerespectarea dispoziţiilor legale atrage după sine sancţionarea încălcării lor, sancţiunile aplicabile fiind, după caz, administrative, penale sau civile, ceea ce nu exclude, dacă se impune şi aplicarea lor cumulativă. În cazul sancţiunilor penale, menţionăm pedeapsa privativă de libertate prevăzută de art. 376 C.pen. pentru infracţiunea de bigamie, iar ca sancţiuni administrative menţionăm amenda şi avertismentul care vizează contravenţiile săvârşite de către delegatul de stare civilă în exercitarea atribuţiilor sale privitoare la încheierea căsătoriei. Cât priveşte sancţiunile civile, trebuie să facem distincţie între cele cu caracter preventiv – opoziţiile, care intervin înainte ca delegatul de stare civilă să fi celebrat căsătoria, urmărind deci împiedicarea încheierii căsătoriei cu încălcarea condiţiilor de validitate impuse de lege şi cele care intervin post factum – nulităţile – sancţiuni ce apar ca urmare a nerespectării unora dintre cerinţele prevăzute de lege cu privire la încheierea căsătoriei. Opoziţia, deşi destul de rar întâlnită în practică, are ca scop în principal, prevenirea cazurilor de nulitate a căsătoriei cu toate consecinţele severe pe care le implica desfiinţarea unui atare act juridic. Eficienţa opoziţiei, ca mijloc de prevenire a încheierii unor căsătorii nule, este înlesnită prin grija legiuitorului care a instituit un termen legal minim de 10 zile între data înregistrării declaraţiei de căsătorie şi data încheierii căsătoriei. Potrivit prevederilor Noului Cod Civil , căsătoria se încheie în termen de 10 zile în care se cuprind data când s-a făcut declaraţia de căsătorie şi ziua încheierii căsătoriei. Dacă unul dintre viitorii soţi a făcut declaraţia de căsătorie la alt serviciu de stare civilă decât acela la care urmează 19

D.Lupascu,C.Craciunescu,Dreptul Familiei, Ed.Universul Juridic, Bucureşti,2011, op.cit., pag. 76. I.Filipescu,A.I.Filipescu,Dreptul familiei, Tratat de dreptul familiei, ed.a VIII-a, Ed. Universul Juridic,Bucureşti,2006, op.cit., pag. 48. 20

18

să se încheie căsătoria, termenul de 10 zile se calculează de la data primirii ambelor declaraţii de către serviciul de stare civilă competent. Termenul de 10 zile este stabilit în scopul ca viitorii soţi să aibă posibilitatea să reflecteze asupra actului ce urmează a se încheia şi de a da posibilitatea terţelor persoane să se opună la încheierea căsătoriei, atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile de fond sau există impedimente care nu permit încheierea căsătoriei. În anumite situaţii speciale, pentru motive temeinice, căsătoria se poate încheia şi înainte de expirarea termenului menţionat, dar numai cu încuviinţarea primarului localităţii ori sectorului municipiului Bucureşti unde urmează a se încheia căsătoria. Când căsătoria se încheie pe o navă română în timpul unei călătorii în afara graniţelor ţării, între cetăţeni români, dispensa de termen se poate acorda de către comandantul navei, care este investit cu atribuţii de delegat de stare civilă. Cazurile de acordare a dispensei de termen sunt21: viitoarea soţie este gravidă, copilul fiind conceput cu viitorul soţ, iar naşterea urmează a avea loc înăuntrul termenului de 10 zile, viitorul soţ este militar şi are o permisie acordată de unitate mai mică decât termenul prevăzut pentru încheierea căsătoriei, viitorul soţ urmează a pleca la studii sau în misiune în străinătate înăuntrul termenului de 10 zile. Rostul termenului de 10 zile este întreit22: - terţii pot face opoziţie la căsătorie ; - ofiterul de stare civilă va putea verifica mai îndeaproape dacă toate cerinţele legale pentru încheierea căsătoriei sunt îndeplinite, precum şi temeinicia eventualelor opoziţii şi informaţii primite; - declaranţii mai pot încă reflecta asupra încheierii importantului act al căsătoriei. O problemă care se ridică este dacă nerespectarea termenului de 10 zile duce la nulitatea căsătoriei. Nerespectarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 283 NCC, nu are drept consecinţă nulitatea căsătoriei, ci numai sancţionarea disciplinară a delegatului de stare civilă care a încheiat căsătoria înainte de expirarea termenului. Acest text de lege nu prevede însă nulitatea căsătoriei pentru cazul când a fost oficiată înainte de expirarea termenului legal amintit sau cel fixat în condiţiile art. 283 alin (4) NCC, dispoziţiile lui având caracterul unei recomandări, iar încălcarea lor putând atrage doar sancţiuni disciplinare împotriva delegatului de stare civilă. 21

I.Filipescu,A.I.Filipescu,Dreptul familiei, Tratat de dreptul familiei, ed.a VIII-a, Ed. Universul Juridic,Bucureşti,2006, op.cit., pag. 31. 22 Marieta Avram,Cristina Nicolescu,Regimuri matrimoniale,Ed. Hamangiu, Bucureşti,2010

19

Codul Civil actual in Cartea aII-a Despre Familie, prevede limitativ cauzele de nulitate ale căsătoriei, arătând că este nulă căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 271, 273, 274, 276, 287 alin(1).. A. Noţiunea de opoziţie şi obiectul ei Opoziţia, alături de termenul de 10 zile, ce trebuie să preceadă încheierea căsătoriei face parte din măsurile menite să preîntâmpine orice fraudă sau neregularitate care ar putea induce în eroare pe delegatul de stare civilă. Realizarea acestei finalităţi este pe deplin asigurată de posibilitatea acordată de lege, fără nici o restricţie, oricărei persoane de a face opoziţie la căsătorie (art. 285 NCC). Obiectul opoziţiei la căsătorie îl poate forma fie un impediment insurmontabil cum ar fi bigamia – care împiedică, în cazul când se dovedeşte reală, în mod definitiv încheierea căsătoriei, fie semnalarea unor nereguli cum ar fi – lipsa dispensei de vârstă, a certificatului prenupţial. În ambele cazuri, finalitatea urmărită este aceea de a împiedica încheierea unei căsătorii expusă aplicării sancţiunii nulităţii în funcţie de caracterul cerinţei legale ignorată. Opoziţia la căsătorie poate fi definită ca actul prin care o persoană aduce la cunoştinţa delegatului de stare civilă existenţa unei împrejurări de fapt sau de drept, care nu permite încheierea căsătoriei23. Ofiterul de stare civilă, astfel informat procedează la verificarea celor afirmate în opoziţie, şi în cazul în care constată că opoziţiile sunt întemeiate, în sensul că într-adevăr cerinţele legale nu sunt îndeplinite, va refuza să procedeze la încheierea căsătoriei. Aceasta înseamnă că, dacă până la încheierea căsătoriei s-au ivit opoziţii, ce n-au putut fi verificate, deoarece în tot acest timp se pot face opoziţii – încheierea căsătoriei poate fi suspendată până ce se face această verificare. B. Condiţiile de validitate ale opoziţiei la căsătorie Conform art. 285 NCC, orice persoană poate face opoziţie la căsătorie, dacă există o piedică legală, ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite. Opoziţia la căsătorie trebuie făcută cu respectarea anumitor cerinţe, şi anume: 23

I.Filipescu,A.I.Filipescu,Dreptul familiei, Tratat de dreptul familiei, ed.a VIII-a, Ed. Universul Juridic,Bucureşti,2006,op.cit., pag. 81.

20

1. să se facă în forma scrisă; 2. să se arate împrejurarea de fapt sau de drept pentru care nu se poate încheia căsătoria; 3. să se arate dovezile pe care se întemeiază. Această formă este cerută pentru a se evita abuzurile ce s-ar putea face, în cazul în care nu s-ar cere forma scrisă şi dovezile respective. Forma aceasta impune mai multă seriozitate şi mai mult simţ de răspundere din partea celor ce fac opoziţii. Numai în aceste condiţii, cei ce fac opoziţii, vin într-adevăr în ajutorul autorităţii de stat în opera de respectare a legalităţii. Opoziţia la căsătorie făcută cu respectarea întocmai a condiţiilor de validitate trebuie înregistrată şi vizată de către delegatul de stare civilă care urmează apoi să aprecieze, pe baza dovezilor existente şi a propriilor sale investigaţii, dacă motivul invocat este real şi dacă el constituie sau nu un impediment în calea încheierii căsătoriei. Se pune problema ce se întâmplă cu opoziţiile care nu au fost făcute în aceste condiţii de formă prevăzute anterior. Acestea, fără a fi opoziţii, constituie totuşi acte oficioase de informare a delegatului de stare civilă care pot servi ca puncte de plecare în opera de verificare, pe care delegatul de stare civilă este obligat să o facă. Numai că, în timp ce opoziţiile scrise şi completate cu actele doveditoare respective sunt obligatorii pentru ofiterul de stare civilă, care este dator să le verifice temeinicia şi să nu celebreze căsătoria, decât după ce a constatat netemeinicia lor, opoziţiile care nu îndeplinesc aceste condiţii nu sunt obligatorii pentru ofiterul de stare civilă care poate să nu ţină seama de ele. Totuşi, ofiterul de stare civilă este obligat însă să verifice aceste acte oficioase sau informaţiile pe care le are cu privire la viitorii soţi. C. Cine poate face opoziţie la căsătorie? Legea nu fixează nici o condiţie cu privire la persoanele care pot face opoziţii. Dimpotrivă, legea spune: “Orice persoană poate face opoziţie la căsătorie, dacă există un impediment legal sau dacă alte cerinte ale legii nu sunt indeplinite”(art.285 alin(1) NCC) Noţiunea de orice persoană, include fără echivoc şi pe procuror cu atât mai mult cu cât una dintre atribuţiile principale ale acestuia o constituie supravegherea respectării legalităţii. Mai mult chiar, în acest caz nu este vorba numai de îndeplinirea unei obligaţii sociale ce incumbă oricărei persoane, ci de executarea unei obligaţii cuprinse în sfera atribuţiilor sale de serviciu. Legea nu condiţionează dreptul de a face opoziţie nici măcar de interesul pe care ar trebui 21

să-l aibă oponentul cu privire la căsătoria respectivă (legiuitorul s-ar fi exprimat prin formula orice persoană interesată). Aceasta deoarece statul urmăreşte – în scopul ocrotirii căsătoriei şi familiei – să nu se încheie căsătorii împotriva dispoziţiilor legii. Opoziţia poate fi făcută şi de către ofiterul de stare civilă când constată personal că există cauze care duc la oprirea căsătoriei. În acest caz, opoziţia se face prin întocmirea unui proces verbal, în care se consemnează cauzele care opresc încheierea căsătoriei. D. Cât timp se poate face opoziţie la căsătorie? Opoziţia la căsătorie se poate face în tot intervalul de timp de la înregistrarea declaraţiei de căsătorie şi până în momentul încheierii acesteia. Legea nu prevede un termen maxim pentru intervalul de timp dintre înregistrarea declaraţiei de căsătorie şi celebrarea căsătoriei. Ea prevede însă un termen minim de 10 zile24. E. Efectele opoziţiei la căsătorie Efectele opoziţiei la căsătorie constau în avertizarea delegatului de stare civilă asupra impedimentelor ce există cu privire la încheierea căsătoriei. Aceasta poate să aibă drept efect imediat o suspendare a procedurii de încheiere a căsătoriei, până când se va putea face verificarea opoziţiilor, iar dacă acestea se dovedesc întemeiate, delegatul de stare civilă este obligat să refuze a proceda la luarea consimţământului în vederea încheierii căsătoriei. Verificarea opoziţiilor se face de către delegatul de stare civilă care are întreaga răspundere cu privire la această problemă25. În privinţa opoziţiilor regulat întocmite, ofiţerul de stare civilă este îndatorat să verifice dacă acestea sunt sau nu întemeiate, şi ca urmare să decidă motivat, într-un proces verbal, dacă se poate ori nu se poate celebra căsătoria, decizia sa fiind supusă, în principiu, atât controlului administrativ, cât şi controlului judecătoresc. 24

Acest termen curge de la data înregistrării ultimei declaraţii, în cazul când declaraţiile s-au făcut în localităţi diferite, şi una din ele a fost transmisă prin intermediul serviciului de stare civilă în virtutea dispoziţiilor Noului Cod Civil. 25 Delegatul de stare civilă va refuza să constate încheierea căsătoriei dacă, în temeiul verificărilor ce este dator să le facă, al opunerilor primite sau al informaţiilor ce le are, găseşte că cerinţele legii nu sunt îndeplinite (art. 28 alin.(1) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă – prevede “Ofiţerul de stare civilă nu încheie căsătoria dacă constată că nu sunt îndeplinite cerinţele legii, consemnând refuzul într-un proces verbal”).

22

În privinţa opoziţiilor neregulat întocmite, ofiţerul de stare civilă este îndatorat de asemenea să le ia în considerare, “dar nu cu titlu de opoziţii” ci aşa cum am arătat anterior cu titlu de acte oficioase de informare a ofiţerului de stare civilă, cu referire la care el nu trebuie să-şi motiveze hotărârea pe care o va lua. Aceste acte oficioase, de informare, fără a fi opoziţii, pot servi ca punct de plecare în opera de verificare pe care delegatul de stare civilă este obligat să o facă chiar din oficiu. În literatura juridică se concluzionează că, opoziţiile care nu îndeplinesc condiţiile legale, nu sunt obligatorii pentru delegatul de stare civilă, care poate să nu ţină seama de ele. Ne întrebăm totuşi dacă o înştiinţare scrisă, dar nesemnată, înaintată delegatului de stare civilă, poate fi lipsită de orice efect? Opoziţia chiar astfel întocmită se alătură celorlalte mijloace de informare ce nu pot fi ignorate şi a căror temeinicie organele competente trebuie să o verifice26. O atare soluţie este impusă de faptul că opoziţiile, chiar nesemnate, îşi ating scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea acestei instituţii, şi anume acela de a avertiza pe delegatul de stare civilă asupra unor piedici legale la încheierea căsătoriei. Deci, efectul imediat, direct şi automat al opoziţiei îl constituie obligaţia delegatului de stare civilă de a întreprinde o acţiune de verificare şi de informare cu privire la realitatea motivului invocat. Suspendarea încheierii căsătoriei poate constitui, de asemenea, un efect al existenţei opoziţiei în situaţia în care se apreciază că verificările necesită o perioadă de timp mai mare decât cea care trebuie să preceadă şi aceasta nu pentru simplul fapt că a fost făcută o opoziţie, ci pentru faptul că s-a confirmat realitatea motivului ce se opune la încheierea căsătoriei şi care a fost consemnată în actul anume întocmit de către ofiţerul de stare civilă. În cazul în care se ajunge la concluzia că motivul ce a făcut obiectul opoziţiei nu există în realitate sau nu constituie un impediment la căsătorie, oponentul nu are nici o cale de atac împotriva deciziei întocmite în acest sens de către ofiţerul de stare civilă, singurul îndreptăţit să hotărască. Ceea ce oponentul ar putea ataca ar fi numai refuzul ofiţerului de stare civilă de a primi o opoziţie legal făcută, deoarece dreptul de a aduce la cunoştinţa organului competent existenţa unui impediment prohibitiv sau dirimant la încheierea căsătoriei, este recunoscut oricărei persoane. În cazul în care se constată existenţa unui impediment, se impune după natura acestuia, fie 26

I.Filipescu,A.I.Filipescu,Dreptul familiei, Tratat de dreptul familiei, ed.a VIII-a, Ed. Universul Juridic,Bucureşti,2006,op.cit., pag. 51.

23

suspendarea procedurii de încheiere a căsătoriei dacă suntem în prezenţa unui viciu ce se poate remedia, fie refuzul definitiv al delegatului de stare civilă de a încheia căsătoria27, dacă impedimentul constatat este insurmontabil, în acest caz, refuzul trebuie consemnat şi motivat în scris într-un proces verbal. Fostul Tribunal Suprem, a statuat că respingerea unei opoziţii este justificată atunci când starea gravă a sănătăţii femeii este cunoscută şi comunicată viitorului soţ, după cum prevăd dispoziţiile NCC, cu atât mai mult cu cât boala invocată nu face parte dintre acelea care opresc încheierea căsătoriei28. Această din urmă soluţie corespunde în întregime concepţiei legiuitorului care conferă delegatului de stare civilă dreptul suveran de a aprecia temeinicia opoziţiei şi, pe cale de consecinţă, dreptul de a infirma sau confirma realitatea motivului invocat. Primind opoziţia la căsătorie, ofiterul de stare civilă procedează în felul următor: 1) dacă aceasta este întemeiată va refuza încheierea căsătoriei ; 2) dacă opoziţia necesită timp pentru verificare mai mult decât a rămas până la data când urmează a se încheia căsătoria, va amâna data acestei încheieri, când, în raport cu rezultatul verificărilor, va hotărî în mod corespunzător; 3) dacă opoziţia este considerată netemeinică, nu va ţine seama de ea şi va instrumenta încheierea căsătoriei. Delegatul de stare civilă este obligat să verifice toate opoziţiile făcute, precum şi informaţiile pe care le are şi să cerceteze dacă sunt îndeplinite cerinţele legii pentru a se putea încheia căsătoria . În cazul în care ofiterul starii civile refuză încheierea căsătoriei, se aplică prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă,republicată: “în cazul refuzului ofiţerului de stare civilăde a încheia căsătoria, persoana nemulţumită poate sesiza instanţa de tutelă în raza căreia domiciliază”. La cererea părţii, se înaintează judecătoriei, care va hotărî de urgenţă asupra refuzului de a încheia căsătoria. Din cele relatate până în prezent apare evidentă superioritatea reglementării consacrate de Codul familiei român în materia opoziţiilor la căsătorie, reglementare care se încadrează armonios în acţiunea pentru mobilizarea largă a tuturor cetăţenilor la respectarea legalităţii. Deci, atât suspendarea încheierii căsătoriei cât şi refuzul de a încheia căsătoria sunt decizii care aparţin, în întregime delegatului de stare civilă, soluţie care exclude existenţa unui raport 27 28

Art. 28 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă,republicată Trib.Supr.,sec.civ.,dec. nr. 443/1978, în C.D.,1978, pag. 142-143.

24

între oponent şi viitorii soţi. Renunţarea la opoziţie sau retragerea ei nu poate avea nici o semnificaţie juridică, deoarece singurul drept recunoscut oponentului este acela de a avertiza pe delegatul de stare civilă de existenţa vreunui impediment şi în nici o măsură dreptul de a decide cu privire la încheierea căsătoriei proiectate. În cazul în care opoziţia s-ar dovedi neîntemeiată, chiar dacă aceasta ar avea drept consecinţă un prejudiciu patrimonial, soţii nu pot pretinde oponentului despăgubiri29. Paguba pricinuită prin exerciţiul unui drept nu poate avea caracter ilicit întrucât exercitarea unui drept constituie o faptă licită. F. Importanţa opoziţiei la căsătorie În sistemul nostru de drept opoziţiile la căsătorie sunt instrumente prin care cetăţenii sunt antrenaţi în opera de respectare a legalităţii, într-un domeniu care interesează, în cel mai înalt grad, statul, preocupat pentru întărirea familiei şi respectul unanim al regulilor referitoare la aceasta pentru formarea unei mentalităţi sănătoase despre căsătorie şi familie. Trebuie menţionat că, în practica judiciară publicată de la punerea în aplicare a Codului familiei, la 1 februarie 1954, nu s-a semnalat nici un caz de opoziţie la căsătorie.

CAPITOLUL III ÎNDEPLINIREA CONDIŢIILOR DE FORMĂ PRIVIND ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI SECŢIUNEA I LOCALITATEA ŞI LOCUL UNDE SE 29

I.P.Filipescu, Andrei Filipescu,Tratat de dreptul familiei, op.cit., pag. 53.

25

ÎNCHEIE CĂSĂTORIA A. Localitatea unde se încheie căsătoria Potrivit art. 279 Cod Civil(Legea nr. 287/2009 ), căsătoria se celebreaza de catre ofiterul de stare civila,la sediul primariei. Alegerea aparţine viitorilor soţi. În mod obişnuit domiciliul se dovedeşte cu buletinul de identitate, iar reşedinţa cu viza de flotant de pe buletinul de identitate. Noţiunea de domiciliu constituie o situaţie de fapt şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Cartea de identitate, face, de regulă dovada domiciliului persoanei fizice. Etimologic, cuvântul domiciliu provine de la cuvintele latineşti “domum colere” – casa pe care o locuieşti. Ca atribut de identificare a persoanei, domiciliul serveşte la localizarea în spaţiu a acesteia. Constituirea unui număr însemnat de raporturi juridice este în strânsă dependenţă de domiciliul persoanei. Definiţia domiciliului este dată de art.87 NCC, care precizează: “Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală.”. În literatura de specialitate se apreciază că domiciliul are trei caracteristici: a) Obligativitatea domiciliului înseamnă că orice persoană trebuie să aibă şi are un domiciliu. Majoritatea autorilor consideră că este imposibil ca o persoană să nu aibă un domiciliu, căci în lipsa unui domiciliu actual se ţine seama de domiciliul de origine, adică de domiciliul părinţilor, pe care copilul îl dobândeşte la naştere şi continuă tot astfel atât timp cât nu este schimbat, chiar dacă atinge vârsta majoratului. b) Unicitatea domiciliului – În sistemul legislaţiei noastre fiecare persoană are un singur domiciliu. Dacă o persoană ar avea două sau mai multe locuinţe, chiar statornice, una singură dintre ele va fi domiciliul sau locuinţa principală. Aceasta este concepţia legii exprimată în textul amintit. Acest principiu nu exclude posibilitatea ca pentru anumite acte sau raporturi juridice expres permise de lege, o persoană să poată avea pe lângă domiciliu de drept comun şi un alt domiciliu – cum este cazul domiciliului ales sau chiar al domiciliului legal30. 30

Potrivit dreptului nostru, au domiciliul legal minorii şi interzişii judecătoreşti. Dreptul nostru mai cunoaşte următoarele cazuri de domicilii legale: a) domiciliul persoanei dispărute este la curatorul său, în măsura în care acesta este îndreptăţit să-l reprezinte; b) în cazul în care un custode sau un curator a fost numit asupra unor bunuri

26

c) Stabilitatea domiciliului. Caracterul de statornicie al locuinţei sau caracterul principal al unei astfel de locuinţe statornice, implică stabilitatea domiciliului. Aceasta nu înseamnă imposibilitatea de schimbare a lui. Simpla plecare de la domiciliu nu înseamnă schimbarea lui. Reşedinţa se deosebeşte de domiciliu, întrucât este o locuinţă a persoanei, care nu întruneşte caracterul de locuinţă statornică sau principală. Pe lângă domiciliu o persoană poate avea una sau mai multe reşedinţe, locuinţe cu caracter vremelnic sau secundar. Deşi nu are importanţa domiciliului, reşedinţa ca simplă stare de fapt, nu este total lipsită de efecte juridice, “căsătoria se poate încheia în localitatea în care fiecare dintre viitorii soţi îşi are domiciliul sau reşedinţa”. Conform art.88 NCC ” reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară.” În cazul în care există o contestaţie asupra menţiunilor referitoare la domiciliul din buletinul de identitate, instanţa este obligată să determine ea însăşi domiciliul Coroborând dispoziţiile art. 279 Cod Civil . cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă,republicată putem concluziona că, se poate încheia căsătoria în localitatea în care fiecare dintre soţi îşi are domiciliul sau reşedinţa, alegerea aparţinând viitorilor soţi. Pentru a înlesni căsătoria, legea permite ca aceasta să se încheie nu numai în localitatea în care viitorii soţi îşi au domiciliul, ci, dimpotrivă, şi în localitatea în care fiecare dintre ei îşi are reşedinţa. Cum în momentul considerat fiecare dintre soţi nu poate avea decât un domiciliu şi o reşedinţă, înseamnă că, în fapt, se poate ajunge ca viitorii soţi să aibă de ales între patru localităţi posibile.

B. Locul unde se încheie căsătoria În localitatea determinată anterior, căsătoria se poate încheia, într-un anumit loc, şi anume la sediul serviciului de stare civilă respectiv, din localitatea în care unul dintre viitorii soţi îşi are domiciliul sau reşedinţa (art.279 Cod Civil ). În cazuri excepţionale căsătoria se poate încheia şi în afara sediului de stare civilă (art.279 succesorale, cei chemaţi la moştenire au domiciliul la custode sau curator, în măsura în care acesta este îndreptăţit să-i reprezinte.Domiciliul ales se determină printr-o clauză a actului juridic al părţilor. A se vedea în acest sens A.PRICOPI, A.FUEREA, Drept internaţional privat, Ed. Actami, Bucureşti, 1999, pag. 95.

27

alin2 Cod Civil ) cu respectarea bineînţeles a tuturor celorlalte dispoziţii legale privind încheierea căsătoriei. Cazurile în care căsătoria s-ar putea încheia în alt loc decât sediul serviciului de stare civilă sunt, de exemplu, acelea în care unul dintre viitorii soţi este infirm, grav bolnav sau moartea sa este iminentă, ori când viitoarea soţie are o sarcină avansată. În cazul viitorilor soţi care au amândoi cetăţenie română, căsătoria se poate încheia pe o navă sub pavilion român, aflată în timpul unei călătorii în afara graniţelor ţării, comandantul navei fiind investit cu atribuţii de delegat de stare civilă31. Pentru motive temeinice, comandantul navei poate acorda dispensa de vârstă. Potrivit art. 7 alin. 3 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă “Comandantul navei poate încheia căsătorii numai între persoane de cetăţenie română. El poate aproba, pentru motive temeinice, reducerea termenului prevăzut de art. 27 alin. (1), din acelaşi act normativ. Când căsătoria se încheie în condiţiile arătate, pe o navă, comandantul acesteia este obligat la sosirea în ţară, să înainteze o copie certificată de pe înregistrarea făcută, prin căpitănia portului de înscriere a navei, la organul local al administraţiei de stat competent, care este cel al sectorului 1 din municipiul Bucureşti32. Căsătoria nu se poate încheia pe o aeronavă, chiar dacă se află în cursul unei călătorii în afara graniţelor ţării. Concluzionând, se poate afirma că, încheierea căsătoriei se face în localitatea în care fiecare dintre soţi îşi are domiciliul sau reşedinţa (art.279 cod civil . şi art.24

din Legea

nr.119/1996,republicată), iar locul încheierii căsătoriei este sediul serviciului de stare civilă respectiv, din localitatea în care unul dintre viitorii soţi îşi are domiciliul sau reşedinţa.

SECŢIUNEA a II-a COMPETENŢA OFITERULUI DE STARE CIVILĂ

În Secţiunea 1,Actele de stare civilă şi persoanele care le întocmesc, din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă,republicată se prevede: 31

, I.P.Filipescu, Andrei Filipescu,Tratat de dreptul familiei, op.cit., pag. 53 A se vedea în acest sens art. 7 alin. 3 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă,republicată

32

28

Atribuţiile de stare civilă se îndeplinesc de către consiliile judeţene ,respectiv de Consiliul General Al Municipiului bucureşti,de serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, în unităţile administrative+teritoriale unde acestea sunt constituite, precum şi de ofiţerii de stare civilă din cadrul primăriilor unităţilor administrativ-teritoriale în care nu funcţionează servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ( art. 3 alin (1) Legea 119/1996,republicata).. Sunt ofiţeri de stare civilă: -primarii municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor; -şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României; -comandanţii de nave şi aeronave. 3) Primarii şi şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României pot delega sau retrage,după caz, exercitarea atribuţiilor de ofiţer de stare civilă viceprimarului, secretarului unităţii administrative-teritoriale sau altor funcţionari publici din aparatul propriu cu compentenşă în acest domeniu, respectiv unuia dintre agenţii diplomatici sau unuia dintre funcţionarii consulari. 4) Ofiţerul de stare civilă nu poate întocmi acte de stare civilă când este parte sau declarant. În asemenea cazuri, el va delega o altă persoană în condiţiile legii. Potrivit art. 279 Cod Civil . coroborat cu art. 24 alin. 1 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă,republicată, căsătoria se încheie de către ofiţerul de stare civilă, la sediul autorităţii administraţiei publice locale a municipiului, sectorului municipiului Bucureşti, oraşului sau comunei în a cărei rază administrativ teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre viitorii soţi. În ceea ce priveşte competenţa delegatului de stare civilă deosebim mai multe aspecte: cu privire la actele pe care delegatul de stare civilă le poate efectua – competenţa materială (rationae materiae); din punct de vedere al persoanelor cu privire la care poate instrumenta delegatul de stare civilă – competenţa personală (rationae personae); cu privire la teritoriul în limitele căruia poate instrumenta delegatul de stare civilă – competenţa teritorială (rationae loci). Uneori ultimele două competenţe sunt cuprinse într-o singură formulă – rationae personae vel loci – fiindcă merg împreună – determinarea uneia duce la determinarea celeilalte. Toate acestea determină o competenţă a unui anumit delegat de stare civilă, acela ce va constata încheierea căsătoriei. 29

Este firesc ca o căsătorie să se încheie în faţa ofiterului de stare civilă unde unul dintre soţi îşi are domiciliul sau reşedinţa33. Dar odată ce viitorii soţi au ales localitatea în care vor încheia căsătoria lor, ofiterul de stare civilă din acea localitate este competent, să continue procedura în vederea încheierii căsătoriei. A. Competenţa materială - (rationae materiae) Această competenţă este determinată de calitatea pe care o are cel ce instrumentează şi de atribuţiile ce i-au fost delegate34. Căsătoria se celebrează de catre ofiţerul de stare civilă. Numai o asemenea căsătorie se bucură de protecţia legii (art. 279 Cod Civil.). Dacă persoana care a participat la încheierea căsătoriei şi a instrumentat, în calitate de delegat de stare civilă, nu avea această calitate, adică nu era un funcţionar cu atribuţii de delegat de stare civilă, la prima vedere s-ar spune că actul încheiat astfel este nul. Cu toate acestea, soluţia legiuitorului nu este aceasta în cazul în care viitorii soţi au îndeplinit toate celelalte condiţii impuse de lege cu privire la încheierea căsătoriei şi deci nu au aşi imputa nimic din acest punct de vedere, dacă persoana care le-a luat consimţământul şi a înregistrat căsătoria lor exercita în mod public această funcţiune fără să fi avut calitatea necesară, deci fără să fi avut competenţa respectivă, în acest caz căsătoria nu va putea fi declarată nulă. În practica s-a pus problema soartei unor înregistrări efectuate de către o persoană care nu avea competenţa a le face, deşi a exercitat în mod public atribuţia de delegat de stare civilă. În literatura de specialitate se citează cazul “căsătoriilor din Montrouge”. În Franţa, după legile existente, se cerea ca ofiţerul de stare civilă să instrumenteze personal sau printr-un împuternicit al său. În lipsa unei asemenea împuterniciri competenţa aparţinea unui consilier comunal, într-o anumită ordine prezentată în tabloul de consiliu. S-a întâmplat că, la întocmirea actelor de stare civilă, nu s-a respectat ordinea, astfel încât un consilier comunal necompetent a procedat la înregistrarea actelor de stare civilă, printre care şi a căsătoriilor. Verificându-se legalitatea lor, s-a decis într-o primă hotărâre nulitatea acestor acte, cu consecinţe deosebit de grave, deoarece aceasta implica nulitatea unui număr mare de căsătorii. Casaţia franceză a revenit asupra hotărârii pronunţate, decizând valabilitatea actelor de stare civilă astfel întocmite. 33

I.P.Filipescu, Andrei Filipescu,Tratat de dreptul familiei, op.cit., pag. 32. I.P.Filipescu, Andrei Filipescu,Tratat de dreptul familiei,op.cit., pag. 33.

34

30

Într-o interpretare formală, ar trebui să ajungem la concluzia nulităţii absolute a actelor astfel întocmite. Consecinţele ar fi deosebit de grave, mai ales dacă avem în vedere că pe temeiul stării civile, astfel cum fusese înregistrată, au putut să se constituie anumite raporturi juridice de o mare importanţă şi avem în vedere în primul rând raporturile de căsătorie. Nulitatea ar avea drept urmare, desfiinţarea retroactivă a acestor raporturi. Între cerinţele unei logici foarte stricte şi cerinţele justificate ale vieţii sociale, legiuitorul a dat precădere, după cum era normal acestora din urmă. Soluţia este pe deplin dreaptă. În sprijinul ei pot fi aduse următoarele argumente de ordin juridic, întemeiate în primul rând, pe nevoile vieţii ce au impus soluţia adoptată : lipsa oricărei culpe a persoanei care a solicitat înregistrarea, ea s-a găsit într-o adevărată stare de necesitate fiind obligată să se adreseze unui anumit organ de stat, totodată ea s-a aflat în imposibilitatea de a legitima pe delegatul de stare civilă aparent, care exercita în mod public atribuţiile; b) exerciţiul public al atribuţiilor de către persoana necompetentă- aparenţa- a creat o eroare comună şi invincibilă cu privire la calitatea de delegat de stare civilă a acelei persoane, care este de natură să acopere viciile exercitării atribuţiilor şi să producă rezultate juridice care să nu mai poată fi înlăturate; “error communis facit jus”35. În cazul în care viitorii soţi au îndeplinit toate condiţiile cu privire la încheierea căsătoriei, şi deci nu au a-şi imputa nimic, din acest punct de vedere, iar persoana care le-a luat consimţământul şi a înregistrat căsătoria lor, exercită în mod public această funcţie, căsătoria nu poate fi anulată. Interesele care sunt prezente în această situaţie sunt următoarele: pe de o parte, acela de a menţine validitatea căsătoriei, iar pe de altă parte, acela de a o desfiinţa pentru că nu a fost respectată cerinţa legală cu privire la competenţa celui care a procedat la înregistrarea căsătoriei. Între aceste două interese, legiuitorul a ales, aşa cum era firesc pe acela de a salva căsătoria unor persoane care au îndeplinit toate condiţiile prevăzute de lege, căzând însă în eroarea în care ar fi căzut oricine cu privire la competenţa funcţionarului care a încheiat căsătoria. Lipsa de calitate a funcţionarului respectiv, care în fapt şi în mod public exercita această funcţiune nu împiedică validitatea căsătoriei36. De unde rezultă “per a contrario”, excluzând 35

I.P.Filipescu, Andrei Filipescu,Tratat de dreptul familiei, op.cit., pag. 53 Această soluţie nu se referă numai la cel care a încheiat căsătoria, exercitând în mod aparent funcţia de delegat de stare civilă, ci şi la cel care a primit declaraţia de căsătorie şi a dispus înregistrarea, Art. 7 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă prevede că “Actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă, cu respectarea prevederilor prezentei legi, sunt valabile, chiar dacă acea 36

31

ipoteza bunei credinţe a viitorilor soţi, că o atare căsătorie este nulă37. Reprezentanţii diplomatici şi consulari ai României au o competenţă materială limitată, ei putând înregistra numai actele şi faptele de stare civilă ale cetăţenilor români ce se află în străinătate. De asemeni, competenţă materială limitată au şi comandanţii de nave. Art. 7 alin. 3 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă prevede: “Comandantul navei poate încheia căsătorii numai între persoane de cetăţenie română. El poate aproba, pentru motive temeinice, reducerea termenului prevăzut la art. 27 alin. 1 (referitor la termenul în care se poate încheia căsătoria). În concluzie, competenţa materială este determinată de calitatea pe care o are cel care instrumentează şi de atribuţiile ce i-au fost delegate. Lipsa de calitate de ofiter de stare civilă nu împiedică valabilitatea căsătoriei dacă a existat convingerea generală că persoana în faţa căreia s-a încheiat căsătoria avea calitatea să instrumenteze (error communis facit jus). Aşadar, nu pot fi prejudiciate părţile de modul defectuos de a instrumenta al persoanei ce trece în faţa tuturor drept ofiţer de stare civilă din moment ce căsătoria s-a celebrat la sediul serviciului de stare civilă iar toate cerinţele pentru încheierea căsătoriei au fost îndeplinite de către viitorii soţi. B. Competenţa personală – (rationae personae) Competenţa cu privire la persoanele pentru care delegatul de stare civilă este competent să instrumenteze – este determinată de domiciliul sau reşedinţa viitorilor soţi. În general, legea determină această competenţă după domiciliul părţilor, deoarece numai domiciliului îi acordă valoare juridică. În materia căsătoriei, se admite ca încheierea căsătoriei să se facă şi la reşedinţa oricăruia dintre soţi. Competenţa personală este determinată de regulă de limitele teritoriale ale localităţii în care se află autoritatea respectivă; delegatul de stare civilă nu poate instrumenta decât cu privire la persoanele care îşi au domiciliul ori reşedinţa pe teritoriul acestei localităţi, cu privire la alte persoană nu avea această calitate”. 37 După ce în art. 3 C.fam. se prevedea că “numai căsătoria încheiată în faţa delegatului de stare civilă dă naştere drepturilor şi obligaţiilor de soţi”, mai departe se precizează că o căsătorie nu se poate încheia decât în faţa delegatului de stare civilă (art. 16 C.fam.) şi că proba căsătoriei nu se poate face decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă (art. 18 C.fam.). Iar art. 19 C.fam. dispunea că este nulă căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 16 C.fam. Drept urmare o căsătorie care nu a fost încheiată în faţa delegatului de stare civilă este lovită de nulitate absolută.

32

persoane el neavând competenţă. În acest sens, art. 24 alin. 1 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă prevede: “Căsătoria se încheie de către ofiţerul de stare civilă, la sediul autorităţii administraţiei publice locale a municipiului, sectorului municipiului Bucureşti, oraşului sau comunei în a cărei rază administrativ teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre viitorii soţi”. De asemenea art. 279. prevede: “Căsătoria se celebreaza de catre ofiterul de stare civila,la sediul primariei””. Ofiterul de stare civilă este competent să instrumenteze căsătoria nu numai persoanelor care îşi au domiciliul în localitatea respectivă ci este suficient ca unul dintre viitorii soţi să aibă acolo reşedinţa38. Pe de altă parte, nu este nevoie ca acei ce vor să se căsătorească să aibă amândoi domiciliul sau reşedinţa în acea localitate, ci este suficient ca numai unul dintre aceştia să aibă acolo cel puţin reşedinţa, pentru ca astfel delegatul de stare civilă să fie competent a instrumenta chiar şi pentru acela care nu-şi are pe teritoriul localităţii respective nici domiciliul, nici reşedinţa. Încălcarea dispoziţiilor care privesc competenţa, din acest punct de vedere, a delegatului de stare civilă, nu sunt sancţionate cu nulitatea. Cu alte cuvinte, lipsa de competenţă în această privinţă a delegatului de stare civilă constituie un element prohibitiv. Pentru căsătoria viitorilor soţi, amândoi cetăţeni români, pe o navă aflată în afara graniţelor ţării, competenţa aparţine comandantului acelei nave, care este învestit cu atribuţii de delegat de stare civilă (art. 7 alin.3 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă,republicată). C. Competenţa teritorială – (rationae loci) Această competenţă este determinată de limitele teritoriului comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului unde se află primăria în cadrul căreia funcţionează delegatul de stare civilă39. Dacă el a instrumentat în afara acestei limite, a depăşit atribuţiile sale din punct de vedere al competenţei teritoriale. Cum delegatul de stare civilă nu poate instrumenta decât în localul unde se află sediul serviciului de stare civilă, o atare depăşire de atribuţii nu este posibilă decât în cazurile cu totul excepţionale, când din cauză de forţă majoră unul dintre viitorii soţi nu se poate deplasa la sediul 38

I.P.FILIPESCU, Tratat...,op.cit., pag. 32. I.P.Filipescu, Andrei Filipescu,Tratat de dreptul familiei,op.cit., pag. 34.

39

33

serviciului de stare civilă, pentru a participa la încheierea căsătoriei. Încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa teritorială a delegatului de stare civilă nu este sancţionată cu nulitatea căsătoriei încheiată în aceste condiţii. 1) Încheierea căsătoriei în faţa delegatului de stare civilă înseamnă recunoaşterea publică a căsătoriei, participarea autorităţilor de stat, la întemeierea acestei instituţii, acţiune ce se îndeplineşte atât în interesul societăţii, cât şi pentru apărarea intereselor personale şi patrimoniale ale celor ce vor forma familia bazată pe această căsătorie. Prezenţa delegatului de stare civilă nu se justifică numai prin rolul său de a constata voinţa viitorilor soţi, ci el reprezintă autoritatea de stat, care verifică îndeplinirea condiţiilor stabilite de lege pentru încheierea unei căsătorii şi recunoaşte uniunea dintre bărbatul şi femeia respectivă, ca având valoarea unei căsătorii. Celebrarea căsătoriei în faţa delegatului de stare civilă, cu formalităţile cerute de lege, sub pedeapsa nulităţii este de esenţa căsătoriei. 2) Încheierea căsătoriei în faţa delegatului de stare civilă şi înregistrarea ei în registrul de stare civilă mai are valoarea unei forme care, la rândul său constituie o probă certă a căsătoriei şi un mijloc de a fixa momentul încheierii acesteia. În ziua fixată pentru încheierea căsătoriei, delegatul de stare civilă procedează în felul următor40: 1. Identifică pe viitorii soţi. Identificarea viitorilor soţi înaintea căsătoriei este obligatorie şi se face de către delegatul de stare civilă pe baza buletinelor de identitate. 2. Constată că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi că nu există impedimente la încheierea căsătoriei . Încheierea căsătoriei este supusă acestor cerinţe legale în scopul întemeierii unei familii trainice, sănătoase, atât din punct de vedere fizic cât şi moral, care să-şi poată îndeplini funcţiile ce-i revin în cadrul societăţii. 3. Constată că nu există opoziţii întemeiate la căsătorie. În sistemul nostru de drept, opoziţiile la căsătorie sunt instrumente prin care cetăţenii sunt antrenaţi în opera de respectare a legalităţii, într-un domeniu care interesează în cel mai înalt grad, statul, preocupat pentru întărirea familiei şi respectul unanim al regulilor referitoare la aceasta, pentru formarea unei mentalităţi sănătoase despre căsătorie şi despre viaţa de familie. 40

I.P.Filipescu, Andrei Filipescu,Tratat de dreptul familiei, op.cit, pag. 35.

34

4. Ia consimţământul viitorilor soţi în vederea încheierii căsătoriei. Căsătoria se încheie prin consimţământul liber al viitorilor soţi (art.271 NCC şi art. 44 pct. 1 din Constituţia României). Consimţământul la căsătorie este liber, în sensul că au fost înlăturate limitele de castă, rasiale, religioase şi juridice în ceea ce priveşte libera alegere între viitorii soţi. În sens juridic, consimţământul liber la căsătorie înseamnă lipsa viciilor de consimţământ şi anume a erorii, dolului şi violenţei41. În condiţiile art. 258 alin. 1NCC, familia are la bază căsătoria liber consimţită între soţi. Atunci când unul dintre viitorii soţi exprimă un consimţământ fictiv la căsătorie, căsătoria este lovită de nulitate42. Consimţământul la căsătorie se manifestă de obicei prin răspunsul afirmativ la întrebările delegatului de stare civilă adresate fiecăruia dintre soţi, în sensul dacă vor să se căsătorească unul cu altul. Când unul dintre viitorii soţi este în imposibilitatea de a vorbi (de exemplu este surdomut) consimţământul se poate da prin orice alt mod, însă el trebuie să fie neîndoielnic. În acest scop consimţământul surdomuţilor ca şi a celor care vorbesc o limbă pe care nu o cunoaşte delegatul de stare civilă, se dă în prezenţa unui interpret, încheindu-se un proces verbal43. Consimţământul la căsătorie trebuie să existe chiar în momentul încheierii căsătoriei, adică el trebuie să fie actual. De aceea promisiunile de căsătorie pe care şi le-au făcut viitorii soţi (logodna) nu creează obligaţia de a încheia căsătoria, viitorii soţi fiind liberi să se căsătorească ori nu44. Din caracterul actual al consimţământului rezultă că acesta trebuie să se exprime personal de către fiecare soţ şi în mod simultan, adică viitorii soţi trebuie să fie prezenţi împreună în faţa delegatului de stare civilă pentru a-şi da consimţământul la căsătorie. În art. 16 alin.2 din Declaraţia universală a drepturilor omului se stipulează: “Căsătoria nu se poate încheia decât cu liberul şi deplinul consimţământ al viitorilor soţi”. 5. Declara căsătoria încheiată pe baza consimţământului viitorilor soţi. După luarea consimţământului fiecăruia dintre viitorii soţi, delegatul de stare civilă 41

I.P.Filipescu, Andrei Filipescu,Tratat de dreptul familiei, op.cit., pag. 21 A se vedea în acest sens şi practica judiciară în materie, respectiv Trib.mun.Buc., sec.civ.,dec. nr. 64 din 6.02.1999, în Culegere de practică judiciară a Tribunalului mun.Bucureşti, 1993-1997, Ed. All Beck, Bucureşti, 1998, pag. 184. 43 Art. 30 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. 44 Logodna este cunoscută în tradiţia poporului nostru şi vechile legiuiri se ocupau de aceasta, ca o fază prealabilă celebrării căsătoriei. Astfel era cunoscută logodna desăvârşită, care era un adevărat contract obligatoriu ce trebuia să fie urmat de căsătorie, în doi sau cel mult patru ani (art. 83 Codul Calimachi) şi care nu se putea desface decât pentru anumite motive ori prin consimţământ mutual. “Logodna se zice mai întâi cuvântare de tocmeală a nunţii” . Ea se făcea cu luare de arvună şi în aceleaşi condiţii de fond ca şi căsătoria şi nu se putea desface decât în anumite cazuri: - când se face împotriva pravilelor - când se vor îmbolnăvi de o boală ce nu se poate tămădui. La stricarea logodnei darurile se restituiesc. 42

35

constată existenţa consimţământului viitorilor soţi şi îi declara căsătoriţi. Acesta este de fapt momentul încheierii căsătoriei. 6. Citeşte viitorilor soţi dispoziţiile Codului familiei privind drepturile şi obligaţiile soţilor. 7. Întocmeşte actul de căsătorie în registrul de stare civilă care se semnează de ofiţerul de stare civilă, de soţi şi de martori. 8. Eliberează soţilor certificatul de căsătorie (se poate elibera un certificat de căsătorie fiecărui soţ, fără a fi considerat duplicat). Delegatul de stare civilă va înmâna viitorilor soţi certificatul de căsătorie, la cererea soţilor se poate elibera câte un certificat pentru fiecare dintre soţi. Certificatul de căsătorie va servi ca mijloc de probă (art.292 NCC). Întreaga procedură de încheiere a căsătoriei se desfăşoară în limba română, iar pentru cei ce nu o cunosc, în limba lor maternă, caz în care delegatul de stare civilă instrumentar care nu cunoaşte limba respectivă va apela la un interpret, acest lucru fiind consemnat de către delegatul de stare civilă într-un proces verbal. Putem concluziona că, atribuţiile delegatului de stare civilă privind celebrarea căsătoriei sunt: identificarea viitorilor soţi, citirea în faţa viitorilor soţi, luarea consimţământului la căsătorie, constatarea încheierii căsătoriei şi declararea în faţa soţilor a acestor constatări. În ceea ce priveşte atribuţiile ofiţerului de stare civilă, posterioare încheierii căsătoriei, acestea sunt: înregistrarea căsătoriei, adică întocmirea actului de căsătorie în registrul de stare civilă şi semnarea acestuia de către ofiţerul de stare civilă, de soţi 45 şi de martori şi se eliberează soţilor certificatul de căsătorie.

45

. I.P.Filipescu, Andrei Filipescu,Tratat de dreptul familiei, op.cit., pag. 53

36

CAPITOLUL IV REGULI CARE GUVERNEAZĂ ŞI CONCURĂ LA ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI SECŢIUNEA I MOMENTUL ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI ŞI ÎNREGISTRAREA CĂSĂTORIEI

Art. 278

C.Civil prevede: “Căsătoria se încheie prin consimţământul viitorilor soţi.

Aceştia sunt obligaţi să fie prezenţi împreună, însoţiţi de doi martori, la sediul primăriei, pentru aşi da consimţământul personal şi în mod public în faţa ofiţerului de stare civilă.” iar art. 287 C.Civil . precizează că: “Ofiţerul de stare civilă, luând consimţământul viitorilor soţi, va întocmi de îndată, în registrul actelor de stare civilă, actul de căsătorie, care se semnează de către soţi, de cei doi martori şi de către ofiţerul de stare civilă”. Căsătoria este încheiată prin consimţământul viitorilor soţi, în momentul în care ofiţerul de 37

stare civilă îi declară căsătoriţi. Prima întrebare ce se pune este de a şti care este momentul încheierii căsătoriei – cel al exprimării consimţământului în faţa delegatului de stare civilă, în condiţiile şi cu respectarea formelor prevăzute de lege, sau cel al întocmirii actului de căsătorie în registrul actelor de stare civilă. În al doilea rând interesează de a şti dacă înregistrarea căsătoriei are valoarea unui element constitutiv al acestui act juridic şi este deci o condiţie “ad validitatem” care nefiind îndeplinită duce la nulitatea căsătoriei sau ea este cerută pentru dovada căsătoriei? Justa soluţionare a acestor interesante chestiuni de drept prezintă interes teoretic şi practic, de momentul încheierii căsătoriei fiind legate numeroase consecinţe juridice, cu implicaţii atât în privinţa raporturilor personale şi patrimoniale dintre soţi, cât şi faţă de terţi. Răspunzând la prima întrebare, în ceea ce priveşte momentul încheierii căsătoriei, împărtăşim întru totul opinia exprimată în literatura noastră juridică în sensul că în interpretarea Codului Civil ., momentul încheierii căsătoriei este acela în care soţii îşi exprimă consimţământul în condiţiile şi cu respectarea formelor prevăzute de lege, iar nu acela al înregistrării actului de căsătorie. În practică nu este exclusă ipoteza ca, după ce au exprimat consimţământul, în condiţiile cerute de lege, unul dintre soţi să moară înainte de a semna actul de căsătorie sau ofiterul de stare civilă să omită cu intenţie ori din neglijenţă, a întocmi acest act în registrul de stare civilă. Considerând înregistrarea actului respectiv doar un element de probaţiune, vom admite, implicit ideea valabilităţii căsătoriei – ţinând seama de realitatea consimţământului exprimat cu respectarea formelor prescrise de lege – chiar în lipsa înregistrării căsătoriei. Practica judiciară după apariţia Codului familiei nu a dat o rezolvare unitară problemelor de drept în discuţie. Instanţa supremă46 a statuat în sensul că, întrucât căsătoria este un act solemn, omisiunea de a fi trecută în registrul de stare civilă, la data când se pretinde că a fost celebrată, nu poate fi înlocuită prin constatarea ei pe cale judecătorească. În motivarea acestei soluţii am reţinut următoarele argumente: - De vreme ce potrivit Codului Civil ., căsătoria nu poate fi probată decât prin actul de stare civilă, întocmit în momentul celebrării ei de către delegatul de stare civilă, înseamnă că înregistrarea căsătoriei făcută de îndată ce s-a luat consimţământul viitorilor soţi, face parte din solemnitatea căsătoriei. 46

A se vedea Trib.Supr., col. civ., dec.nr.878/1954, 997/1954 şi 1133/1954, în C.D., 1954, vol.I,pag.34.

38

Căsătoria fiind o instituţie care se bazează în mod exclusiv pe consimţământul părţilor, momentul exprimării lui trebuie bine precizat, deoarece spre deosebire de naştere sau de moarte, căsătoria nu este un eveniment natural care să scape voinţei părţilor. Din acest motiv, formele pentru stabilirea căsătoriei trebuie întocmite imediat, spre a se evita situaţiile echivoce. În concluzie, trebuie să se considere că momentul încheierii căsătoriei este acela al exprimării consimţământului viitorilor soţi în condiţiile şi cu respectarea formelor prevăzute de lege, iar nu acela al înregistrării actului de căsătorie47. În practica judiciară s-a considerat că momentul încheierii căsătoriei este “acela în care soţii îşi dau consimţământul, iar nu momentul înregistrării ei”48. Este adevărat că, în dreptul român înregistrarea căsătoriei este o cerinţă de formă posterioară încheierii căsătoriei49. Întocmirea de îndată a actului de căsătorie în registrul actelor de stare civilă, de către delegatul de stare civilă, nu este o cerinţă de validitate a căsătoriei ci mai degrabă o obligaţie de serviciu a acestuia, a cărei nerespectare poate să atragă consecinţe de ordin disciplinar sau de altă natură faţă de funcţionarul respectiv. Înregistrarea căsătoriei, care urmează după luarea consimţământului viitorilor soţi de către delegatul de stare civilă nu are valoare constitutivă, ci constituie numai un mijloc de probă şi anume, în principiu singurul mijloc de probă (art. 292 C.civil . prevede: “(1) Căsătoria se dovedeşte cu actul de căsătorie şi prin certificatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia. (2) Cu toate acestea, în situaţiile prevăzute de lege, căsătoria se poate dovedi cu orice mijloc de probă. Înregistrarea căsătoriei în registrul de stare civilă nu face parte din solemnitatea încheierii căsătoriei, deoarece potrivit Codului Civil ., înregistrarea şi semnarea actului de către soţi şi delegatul de stare civilă constituie o procedură ulterioară încheierii căsătoriei. Aceasta rezultă şi din faptul că, prin dispoziţiile legale, s-a reglementat posibilitatea dovedirii actului căsătoriei în anumite cazuri, şi prin alte probe decât cele înscrise în registrul de stare civilă. Înregistrarea căsătoriei nu este deci o cerinţă pentru validitatea actului de căsătorie ci 47

În cele mai numeroase legislaţii străine, momentul încheierii căsătoriei este identic cu cel din dreptul român; sunt însă şi legislaţii care prevăd ca moment al încheierii căsătoriei fie înregistrarea acesteia, fie semnarea actului de căsătorie. A se vedea I.ALBU, Dreptul..., op.cit., pag. 81. 48 Trib.Supr.,sec.civ., dec.nr.1721 din 29 septembrie 1979, în C.D., 1979, pag. 138. 49 Emil Poenaru,Genoveva Aioanei,Căsătoria şi Divorţul,Ed.Hamagiu, 2008.,pag.71

39

pentru dovada căsătoriei. Nulitatea căsătoriei nu poate fi atrasă de faptul că unele elemente ale înregistrării acesteia în registrul de stare civilă nu corespund realităţii, ci, în cazul unei înregistrări greşite, urmează a se proceda în condiţiile prevăzute de Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. Înregistrarea căsătoriei nu reprezintă aşadar un element constitutiv al acesteia şi deci o condiţie de validitate, ci o cerinţă pentru dovedirea ei. Ca atare, neînregistrarea ori strecurarea unor date necorespunzătoare realităţii în ceea ce priveşte înregistrarea căsătoriei nu afectează valabilitatea acesteia. În dreptul român, înregistrarea căsătoriei este o cerinţă de formă posterioară încheierii căsătoriei, prevăzută de lege în vederea dovedirii şi recunoaşterii sociale a căsătoriei, de unde şi consecinţa că neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a acestei cerinţe nu afectează valabilitatea căsătoriei, înregistrările incomplete pot fi completate, cele inexacte pot fi corectate, iar înregistrările omise pot fi efectuate şi ulterior datei celebrării căsătoriei50. În practica judiciară s-au făcut precizări de reţinut privitoare la valabilitatea completării ulterioare precum şi admisibilitatea completării şi îndreptării registrelor51. Înregistrarea căsătoriei nu reprezintă un element constitutiv al acesteia şi deci o condiţie de valabilitate, ci o cerinţă pentru dovedirea ei. Ca atare, înregistrarea ori strecurarea unor date necorespunzătoare realităţii în ceea ce priveşte înregistrarea căsătoriei nu afectează valabilitatea acesteia. De aceea, în cazul căsătoriei se pot aplica numai dispoziţiile art. 52 şi 53 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă în condiţiile derogatorii, când fie au lipsit registrele de stare civilă spre a se înregistra declaraţia, fie din vina delegatului de stare civilă, această declaraţie şi consimţământul viitorilor soţi nu au fost înregistrate imediat. Înregistrarea în registrul de stare civilă se face numai de către delegatul de stare civilă competent – delegatul de stare civilă având o competenţă materială - care este determinată de calitatea pe care o are cel care instrumentează şi atribuţiile ce i-au fost delegate (rationae materiae). În concluzie, după părerea noastră, trebuie să se considere că momentul încheierii 50

Având în vedere faptul că actul de căsătorie nu constituie o condiţie de validitate, ci doar un mijloc de probă a căsătoriei, omisiunea delegatului de stare civilă de a-l întocmi nu va atrage nulitatea acestei căsătorii. În conformitate cu prevederile art. 54 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă în cazul unei asemenea omisiuni persoanele interesate vor face cerere de reconstituire sau de întocmire ulterioară a unui act de stare civilă, care însoţită de actele doveditoare se depune la autoritatea administraţiei publice locale competente să întocmească actul, sau a locului de domiciliu al persoanei interesate, în cazul prevederilor art. 52 lit. b. Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile, prin dispoziţia primarului, care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la emitere. 51 Marieta Avram,Cristina Nicolescu,Regimuri Matrimoniale,Ed. Hamangiu,Bucureşti,2010

40

căsătoriei este acela al exprimării consimţământului viitorilor soţi, în condiţiile şi cu respectarea formelor cerute de lege. Întocmirea de îndată a actului de căsătorie în registrul de stare civilă, de către delegatul de stare civilă, nu este o cerinţă de validitate a căsătoriei, ci mai degrabă o obligaţie de serviciu a acestuia, a cărei nerespectare poate să atragă consecinţe de ordin disciplinar sau de altă natură.

SECŢIUNEA a II-a SOLEMNITATEA ŞI PUBLICITATEA ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI

Noţiunile de solemnitate şi publicitate ale căsătoriei sunt privite ca distincte în practica judiciară52. Căsătoria este un act juridic solemn şi complex, întrucât ia naştere nu numai din manifestarea de voinţă a viitorilor soţi, dar şi prin manifestarea de voinţă a organului de stat competent, delegatul de stare civilă, care după ce constată că sunt îndeplinite toate condiţiile cerute de lege îi declară căsătoriţi şi întocmeşte de îndată actul de căsătorie în registrul de stare civilă. În ceea ce priveşte condiţia publicităţii căsătoriei, aceasta urmează a fi înţeleasă în sensul că o căsătorie trebuie încheiată în astfel de condiţii încât să permită oricărei persoane să asiste, 52

Solemnitatea şi publicitatea fac parte din celebrarea căsătoriei, ele sunt analizate îndeobşte ca cerinţe de formă distincte ale căsătoriei, întrucât lipsa oricăreia dintre ele duce la nulitatea căsătoriei, astfel chiar dacă solemnitatea ar fi îndeplinită însă fără publicitate, căsătoria încheiată astfel va fi lovită de nulitate pentru clandestinitate. A se vedea ion Filipescu,Andrei Filipescu.dreptul Familiei Tratat

41

fără a fi totuşi necesar pentru asigurarea publicităţii prezenţa efectivă a unor persoane la încheierea ei. Codul civil a conceput publicitatea, în accepţiunea cea mai restrânsă: aceea ca publicul să aibă acces la celebrarea căsătoriei. Atât solemnitatea cât şi publicitatea căsătoriei sunt condiţii de formă menite să asigure încheierea unei căsătorii trainice şi sănătoase. Din examinarea condiţiilor de formă reglementate de Codul Civil şi Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, rezultă cu claritate caracterul solemn al căsătoriei. Importanţa deosebită a căsătoriei ca bază a familiei, impune ca încheierea acesteia să se efectueze cu respectarea neabătută a unor forme. Raţiunea îndeplinirii întocmai a formalităţilor prescrise de lege este de a garanta apărarea intereselor majore ce se confruntă: pe de o parte interesul societăţii de a recunoaşte numai căsătoria încheiată în condiţiile stabilite de lege pentru a o deosebi de uniunea liberă, iar pe de altă parte pentru a proteja interesele personale ale cetăţenilor prin asigurarea libertăţii şi actualităţii consimţământului. Încheierea căsătoriei constituie aşadar un angajament solemn pe care viitorii soţi, cu tot simţul răspunderii, şi-l iau în faţa reprezentantului autorităţii de stat cu privire la îndeplinirea îndatoririlor pe care le reclamă întemeierea unei familii. În acest scop legea prevede că încheierea căsătoriei trebuie să se facă într-un cadru solemn, la serviciul de stare civilă. Căsătoria se încheie întotdeauna în formele cerute de lege ceea ce denotă caracterul solemn al acesteia. Acest caracter se exprimă, printre altele, prin aceea că se încheie numai într-un anumit loc, în faţa unei autorităţi de stat, într-o zi dinainte fixată şi în prezenţa efectivă şi concomitentă a viitorilor soţi cu posibilitatea pentru public de a asista la celebrarea căsătoriei. Potrivit Codului civil , actul juridic al căsătoriei este considerat un act juridic solemn, elementele solemnităţii fiind: -prezenţa personală şi împreună a viitorilor soţi la data şi locul stabilit pentru oficierea căsătoriei; -exprimarea simultană a consimţământului la căsătorie în faţa ofiţerului de stare civilă şi a celor doi martori; -declararea încheierii căsătoriei de către ofiţerul de stare civilă, care reprezintă actul final al solemnităţii celebrării căsătoriei. Publicitatea încheierii căsătoriei – condiţie de formă dirimantă. Încheierea căsătoriei în condiţii care să-i asigure o anumită publicitate se impune atât în 42

interesul soţilor şi al terţilor cât şi din considerente de ordin general. O largă publicitate a căsătoriei constituie o măsură în plus menită să ducă la respectarea condiţiilor pe care legea le dictează cu privire la încheierea căsătoriei. Ea permite exercitarea dreptului pe care cetăţenii îl au de a face opoziţie la căsătorie, relevând impedimentele ce se opun la încheierea acesteia. Prin publicitate, terţii interesaţi sunt avertizaţi asupra încheierii căsătoriei şi a consecinţelor juridice ce decurg din aceasta. Publicitatea încheierii căsătoriei este asigurată în modul următor: 1) Căsătoria nu poate fi încheiată decât într-o localitate în care soţii sunt cunoscuţi. De aceea, legea permite ca aceasta să se încheie în localitatea în care cel puţin unul dintre soţi îşi are domiciliul sau reşedinţa. 2) Căsătoria nu poate fi încheiată decât după trecerea unui anumit interval de timp – 10 zile de la efectuarea declaraţiei la căsătorie53. 3) Căsătoria se încheie la sediul serviciului de stare civilă în afară de situaţia excepţională când, din cauză de forţă majoră, unul dintre soţi nu se poate deplasa la sediul acestui serviciu. 4) Căsătoria se încheie într-o zi dinainte fixată. 5) Publicul are posibilitatea să asiste la încheierea căsătoriei nu numai când aceasta se efectuează la sediul serviciului de stare civilă, dar chiar şi atunci când, din cauză de forţă majoră, căsătoria s-a efectuat la domiciliul sau reşedinţa unuia dintre viitorii soţi, sau în orice altă parte decât sediul serviciului de stare civilă. În ceea ce priveşte condiţia publicităţii căsătoriei, aceasta urmează a fi înţeleasă în sensul că o căsătorie trebuie încheiată în astfel de condiţii încât să permită oricărei persoane să asiste, fără a fi totuşi necesară pentru asigurarea publicităţii, prezenţa efectivă a unor persoane la încheierea ei. Suprimarea dispoziţiilor legale privitoare la participarea martorilor la căsătorie s-a explicat, în literatura juridică prin lipsa de eficienţă practică. Prezenţa martorilor la încheierea căsătoriei asigura totuşi o publicitate efectivă, şi prin aceasta un plus de solemnitate. Pe de altă parte, semnarea actului de căsătorie de către martori îi obligă pe aceştia la sinceritate, căci în caz de tăinuire a unor piedici la căsătorie, ei vor suporta sancţiunile legale. În prezent, ca urmare a modificărilor legislative ce au avut loc, evidenţiază necesitatea 53

Art. 27 alin. 2 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă prevede că se poate încheia căsătoria şi înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, însă numai pentru motive temeinice cu încuviinţarea primarului municipiului, al sectorului municipiului Bucureşti, al oraşului sau al comunei unde urmează a se încheia căsătoria.

43

prezenţei martorilor (a doi martori) la încheierea căsătoriei, care îi vor însoţi pe viitorii soţi la primărie şi vor semna actul de căsătorie alături de soţi şi de ofiţerul de stare civilă. Prezenţa celor doi martori la încheierea căsătoriei şi semnarea actului de căsătorie de către aceştia, asigură o publicitate efectivă şi în acelaşi timp un plus de solemnitate. Convenţia O.N.U. privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriei, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. (New York, 10 decembrie 1962) ratificată şi de ţara noastră prin Legea nr.116/1992 prevede de asemeni necesitatea prezenţei martorilor la căsătorie. Solemnitatea şi publicitatea căsătoriei sunt condiţii de formă dirimante ale încheierii căsătoriei. Potrivit Codului Civil rezultă că acestea constau în următoarele: 1) căsătoria se încheie în faţa unei anumite autorităţi (ofiţerul de stare civilă) şi a cel puţin doi martori; 2) căsătoria se încheie într-un anumit loc, de regulă la sediul serviciului de stare civilă; căsătoria se încheie în prezenţa efectivă şi concomitentă a viitorilor soţi, care trebuie să-şi exprime personal consimţământul; 4) căsătoria trebuie încheiată în astfel de condiţii încât să permită oricărei persoane să asiste la încheierea ei (publicitatea căsătoriei).

SECŢIUNEA a III-a PROBA ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI Pornind de la caracterul solemn al căsătoriei, legea stabileşte norme privitoare la proba acesteia54. Principiul în această materie este că o căsătorie nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie. Având în vedere importanţa deosebită a căsătoriei şi ţinând seama de modul în care este reglementată încheierea acesteia, Codul Civil

a edictat norme speciale cu privire la proba

căsătoriei. Într-adevăr potrivit art. 292 noul Cod Civil .: ”Căsătoria nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă”. Pe aceeaşi linie se situează şi dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă,republicată, care prevăd că starea civilă se dovedeşte cu actele întocmite în 54

I.P.FILIPESCU, Tratat..., op.cit., pag. 36.

44

registrele de stare civilă, precum şi cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora55. Este de precizat că dovada căsătoriei cu exclusivitate prin certificatul de căsătorie este cerută numai când se pretind efectele căsătoriei; de exemplu când se pretinde o pensie de întreţinere în calitate de soţ. Dacă însă dovada căsătoriei este necesară în alte scopuri, căsătoria va fi privită ca un simplu fapt juridic, susceptibil de a fi dovedit prin orice mijloc de probă; de exemplu, în cazul unui contract de întreţinere cu titlu gratuit între foştii soţi, încheiat sub condiţie rezolutorie a recăsătoririi creditorului întreţinerii, caz în care debitorul pârât va putea dovedi în mod liber căsătoria fostului soţ56. Prin decizia civilă nr. 2013/195657, instanţa noastră supremă a arătat că deşi în principiu starea civilă nu poate fi dovedită decât cu certificatul de stare civilă, sunt admisibile totuşi şi alte probe în cazul în care partea trebuie să dovedească o căsătorie veche, întâmplată într-o localitate necunoscută sau îndepărtată, când, pentru obţinerea certificatului de stare civilă ar întâmpina alte piedici găsite întemeiate, cu condiţia ca aceste probe să nu fie contrare certificatelor de stare civilă prezentate. Instanţa noastră supremă a abandonat practica potrivit căreia ar fi inadmisibilă întocmirea ulterioară a unui act de căsătorie, putând fi primită numai o cerere de reconstituire a actului de căsătorie (cu excepţia cazurilor speciale, ale căsătoriilor vechi, întâmplate în localităţi necunoscute sau îndepărtate, care ar putea fi dovedite şi prin alte probe când lipsesc certificatele de căsătorie) statuând că soluţia este aceeaşi şi în ipoteza întocmirii ulterioare a actului de căsătorie - indiferent de vechimea sau locul încheierii acesteia - atunci când căsătoria nu a fost înregistrată din vina delegatului de stare civilă. Dar, după cum în mod just s-a arătat, pentru admiterea unei astfel de cereri, cel interesat este obligat de a proba că declaraţia de căsătorie a fost făcută şi semnată de către viitorii soţi, pentru că altfel ar însemna că părţile pot cere întocmirea actului de căsătorie oricând, cu toate că 55

Starea juridică a persoanei fizice, ca totalitate a elementelor prin care este individualizată în societate şi familie, constituie un atribut al personalităţii, prin caracterizarea subiectului de drept. Starea civilă a persoanei fizice este unul din aspectele cuprinse în noţiunea de stare juridică. Starea civilă în sensul în care ne preocupă în acest studiu constituie totalitatea elementelor care determină personalitatea juridică în familie, cu modificările ce pot interveni în timpul vieţii. A se vedea : E.LUPAN, D.A.POPESCU, Drept civil, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 1993, pag. 133-134. 56 Din practica instanţelor judecătoreşti – Rudenie. Dovedire. Mijloace de probă. Stabilire cu şi fără efecte de stare civilă.- Dovada rudeniei cu efecte de stare civilă se face cu acte de stare civilă, astfel cum se prevede în mod expres în art. 22 din Decretul nr. 31/1954. Ea se face de către persoane care, de regulă, invocă un drept rezultând din starea civilă pe care pretinde că o are. Când însă rudenia trebuie stabilită fără efecte de stare civilă, adică în alte scopuri decât pentru realizarea unui drept al persoanei şi anume pentru a se asigura aplicarea unor dispoziţii imperative ale legii, cum este aceea prevăzută în art. 6 C.fam., care interzice căsătoria între anumite rude, trebuie admis orice mijloc de probă în stabilirea rudeniei, pentru că numai în acest mod se dă eficienţă deplină legii. Trib.Supr., sec.civ., dec. nr. 1911 din 23 octombrie 1979, în R.R.D. nr. 3/1980, pag. 69. 57 Trib.Supr.,col.civ., dec.nr.2013/1955,în C.D., 1955, vol.I, pag. 31.

45

în realitate ele nu au cerut serviciului de stare civilă încheierea căsătoriei. Este de altfel punctul de vedere constant susţinut în ultima vreme în literatura de specialitate. În conformitate cu art. 53 şi 54 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, reconstituirea actului de căsătorie nu se poate face decât dacă registrele de stare civilă au fost distruse sau pierdute, ori actul a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat, iar întocmirea ulterioară a actului de căsătorie se poate cere numai dacă nu au existat registre de stare civilă sau întocmirea actului a fost omisă. În ceea ce priveşte reconstituirea actelor de stare civilă, se permite acest lucru în anumite cazuri limitativ determinate de lege. Potrivit art. 54 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă: “Reconstituirea actelor de stare civilă se poate face, la cerere, dacă: a) registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse, în totalitate ori în parte; b) actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat certificatul ori extrasul de pe acest act.” Cererea de reconstituire (ca şi cea de întocmire ulterioară a unui act de stare civilă) însoţită de actele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrative-teritoriale pe a cărei rază se află domiciliul persoanei interesate. Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile, prin dispoziţie a primarului, care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la emitere (art. 54 alin. 1 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă). În cazul când cererea este respinsă, petiţionarul se poate adresa instanţei judecătoreşti. De asemeni, dispoziţia primarului prevăzută în art. 54 alin. 1, poate fi contestată la instanţa judecătorească din a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă (art. 54 alin. 2). În practică se recurge adeseori la calea justiţiei pentru ca pe această cale, să se ajungă la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti, care să constate existenţa căsătoriei şi care trecută în registrul de stare civilă respectiv, ţine loc de act de căsătorie. Solemnitatea este de esenţa căsătoriei. Fără îndeplinirea acestor formalităţi nu există căsătorie. Drept consecinţă, legea permite un mijloc de probă preconstituit şi restrictiv şi anume: numai certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul de stare civilă (art.18 C. fam.). Toate dispoziţiile din celelalte legi incompatibile cu aceasta, nu-şi găsesc aplicarea. 46

Astfel, nu-şi poate găsi aplicarea art.24 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, care prevede dispoziţia generală, cu privire la proba stării civile. De asemeni, în Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, se reţine deosebirea ce există între naştere şi moarte, evenimente naturale ce exclud voinţa omului şi căsătoria eminamente voluntară. Astfel, pe când la naştere se prevede posibilitatea ca înregistrarea să se facă în baza unei hotărâri judecătoreşti58, iar la moarte de asemeni înregistrarea morţii pe baza unei hotărâri judecătoreşti, cu privire la căsătorie nu se prevede o atare posibilitate. De aceea căsătoria nu poate fi probată decât prin certificatul de căsătorie (art. 258 NCC). Dacă s-ar admite altfel, s-ar ajunge la situaţia ca părţile să transforme un concubinaj în căsătorie, prin intermediul instanţei judecătoreşti, fără să mai treacă prin faţa delegatului de stare civilă, care are sarcina şi răspunderea încheierii căsătoriei. În unele speţe prezentate în faţa instanţei judecătoreşti, se cerea reconstituirea actului de căsătorie care de altfel este de competenţa autorităţii administraţiei publice locale (primăriei), când în realitate nu era vorba de o reconstituire, care presupune că actul a existat, însă din cauza dispariţiei registrelor el nu mai poate fi dovedit decât printr-o reconstituire, ci de o lipsă de înregistrare, care face să nu fi existat niciodată pretinsa căsătorie. Potrivit art. 53 lit. a şi b, întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă se poate cere dacă: a) întocmirea actului de naştere sau de deces a fost omisă, deşi au fost depuse actele necesare întocmirii acestuia; b) întocmirea actului de căsătorie a fost omisă deşi a fost luat consimţământul soţilor de către ofiţerul de stare civilă. Prin urmare în cazurile arătate se pune problema probei căsătoriei. Procedura întocmirii ulterioare a actului de căsătorie este întocmai ca aceea privitoare la reconstituirea actului de căsătorie arătată mai sus. În acelaşi mod se va proba căsătoria, întocmai ca şi legătura de rudenie, ori de câte ori nu se reclamă efecte de stare civilă şi, în genere nu se urmăresc efecte ale căsătoriei, ci căsătoria ar fi doar condiţia de care depinde obligaţia contractuală. În concluzie, principiul în materia probei căsătoriei este că aceasta nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul de stare civilă. Ţinându-se seama de caracterul solemn al căsătoriei, precum şi de faptul că efectele 58

Din soluţiile instanţelor judecătoreşti, Trib.jud. Timiş, dec.civ. nr.681 din 21 mai 1971 în R.R.D. nr. 2/1972, pag. 170; Trib.jud.Braşov, dec.civ.nr. 1249 din 20 decembrie 1971 în R.R.D. nr. 6/1972, pag.162.

47

acesteia atât în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile personale cât şi cele patrimoniale ale soţilor, se produc numai din momentul încheierii ei, este normal ca proba căsătoriei să nu se poată face decât prin certificatul de căsătorie, care se eliberează pe baza actului întocmit în registrul de stare civilă. Statul este interesat să ferească în viitor familia ce se formează de orice discuţii ce s-ar putea purta în legătură cu însăşi existenţa ei şi pentru a se evita o astfel de situaţie ce ar putea da loc la o stare de incertitudine, s-a prevăzut ca modul de probaţiune al căsătoriei să fie restrictiv. De aici rezultă că este vorba de o probă preconstituită fiind exclus orice alt mod de dovadă. Există şi excepţii totuşi de la această regulă, aşa cum am arătat anterior cazul probei căsătoriei în faţa primăriei chemate să se pronunţe asupra cererii de reconstituire sau de întocmire, fie în faţa instanţei judecătoreşti chemată să se pronunţe asupra deciziei de respingere a reconstituirii sau întocmirii ulterioare când se folosesc pentru probă mijloace de drept comun. Trebuie precizat că atât reconstituirea actelor de stare civilă cât şi întocmirea ulterioară se face în cazuri limitativ prevăzute de lege (art. 52-53 din Legea nr. 119/1996,republicată). Imposibilitatea constatării unei căsătorii pentru care nu s-a întocmit actul de căsătorie este o soluţie ce se impune, din moment ce căsătoria nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă. În ce condiţii se poate face reconstituirea actului de căsătorie? Cum se face dovada căsătoriei în cazul în care se cere reconstituirea actului de căsătorie? Potrivit art. 52 din Legea nr. 119/1996 reconstituirea actului de căsătorie se poate face în doua cazuri limitativ prevăzute de lege: registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse în totalitate ori în parte; actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat certificatul ori extrasul de pe acest act. Dovada căsătoriei în cazul în care se cere reconstituirea actului de căsătorie se face prin mijloacele prevăzute de dreptul comun (art. 52 din Legea nr. 119/1996). Art. 52 din Legea nr. 119/1996 prevede: Reconstituirea actelor de stare civila se poate face,la cerere,dacă: - registrele de stare civilă au fost pierdute ori distruse, în totalitate sau în parte; - nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatelor de stare civilă sau a extraselor după actele de stare civilă;

48

CONCLUZII Finalitatea urmărită de Noul Cod Civil prin edictarea condiţiilor de formă privind incheierea casatoriei este aceea de a asigura încheierea unei căsătorii potrivit cerinţelor legale, în scopul întemeierii unei familii trainice, sănătoase, atât din punct de vedere fizic cât şi moral (fiind mijloc pentru a asigura îndeplinirea condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie), de a asigura forma recunoaşterii publice a căsătoriei şi mijlocul de dovadă a căsătoriei. Condiţiile de formă ale căsătoriei se împart în formalităţi premergătoare sau anterioare încheierii căsătoriei şi formalităţi privind însăşi încheierea căsătoriei. Prima formalitate anterioară încheierii căsătoriei este declaraţia la căsătorie, prin care viitorii soţi îşi manifestă voinţa în vederea încheierii căsătoriei. În termen de 10 zile de la depunerea şi înregistrarea declaraţiei la căsătorie se pot face opoziţii la căsătorie. În sistemul nostru de drept, opoziţiile la căsătorie sunt instrumente prin care cetăţenii sunt antrenaţi în opera de respectare a legalităţii, într-un domeniu care interesează, în cel mai înalt grad, statul, preocupat pentru întărirea familiei şi respectul unanim al regulilor referitoare la aceasta pentru formarea unei mentalităţi sănătoase despre căsătorie şi familie. În ceea ce priveşte procedura încheierii căsătoriei, trebuie mai întâi avut în vedere – localitatea şi locul unde se încheie căsătoria dar şi competenţa delegatului de stare civilă. Potrivit art.279., căsătoria se poate încheia în localitatea în care fiecare dintre viitorii soţi îşi are domiciliul sau reşedinţa. Alegerea aparţine viitorilor soţi. În localitatea astfel determinată, căsătoria se poate încheia într-un anumit loc şi anume la 49

sediul serviciului de stare civilă respectiv. În cazuri excepţionale, căsătoria se poate încheia şi în afara sediului serviciului de stare civilă cu respectarea, bineînţeles, a tuturor celorlalte dispoziţii legale privind încheierea căsătoriei. În cazul viitorilor soţi care au amândoi cetăţenie română, căsătoria se poate încheia pe o navă sub pavilion român aflată în timpul unei călătorii în afara graniţelor ţării, comandantul navei fiind investit cu atribuţii de delegat de stare civilă (art. 7 alin (3) din Legea nr. 119/1996) 59. În ceea ce priveşte competenţa ofiterului de stare civilă, deosebim mai multe aspecte: a) Competenţa materială (rationae materiae) – această competenţă este determinată de calitatea pe care o are cel ce instrumentează şi de atribuţiile ce i-au fost delegate. Căsătoria se încheie în faţa delegatului de stare civilă. Numai o asemenea căsătorie se bucură de protecţia legii. b) Competenţa personală (rationae personae). Această competenţă este determinată de domiciliul sau reşedinţa viitorilor soţi. Nerespectarea dispoziţiilor legale privind competenţa personală a delegatului de stare civilă nu este sancţionată de nulitatea căsătoriei încheiată în aceste condiţii. c) Competenţa teritorială (rationae loci). Această competenţă este determinată de limitele teritoriului, comunei, oraşului, municipiului sau sectorului de municipiu unde se află primăria în cadrul căreia funcţionează delegatul de stare civilă. Încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa teritorială a delegatului de stare civilă nu este sancţionată cu nulitatea căsătoriei încheiată în aceste condiţii. Momentul încheierii căsătoriei este acela în care delegatul de stare civilă constată existenţa consimţământului viitorilor soţi şi îi declară căsătoriţi (art.279.). Înregistrarea căsătoriei care urmează după aceea, nu are valoare constitutivă, ci constituie numai un element de probă, în principiu singurul mijloc de probă . Căsătoria are un caracter solemn şi public. Atât solemnitatea cât şi publicitatea încheierii căsătoriei sunt condiţii de formă menite să asigure încheierea unei căsătorii trainice şi sănătoase. În ceea ce priveşte proba căsătoriei – pornindu-se de la caracterul solemn al căsătoriei, legea stabileşte norme privitoare la proba acesteia. Potrivit art. 292 Cod Civil ., căsătoria nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul de stare civilă. Tot astfel, potrivit art. 10 din Legea nr. 119/1996 starea civilă se dovedeşte cu actele 59

Op.cit.D.Lupaşcu,C.Crăciunescu,dreptul familiei,Ed.Universul Juridic,2011

50

întocmite în registrele de stare civilă, precum şi cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora. În concluzie toate condiţiile de formă, edictate de lege, atât formalităţile premergătoare încheierii căsătoriei cât şi formalităţile privind însăşi încheierea căsătoriei, sunt prevăzute în următoarele scopuri: - ca mijloc pentru a asigura îndeplinirea condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie; - ca formă a recunoaşterii publice a căsătoriei - pentru a asigura mijlocul de probă, de dovadă a căsătoriei .

BIBLIOGRAFIE

1. Ion P. Filipescu, Andrei Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ediţia a VIII-a, Ed. Universul Juridic, București, 2006; 2. Emil Poenaru, Genoveva Aioanei, Căsătoria şi divorţul, Ed. Hamangiu,

București,2008; 3. I.P. FILIPESCU, M.JACOTA, Drept internaţional privat, E.D.P., Bucureşti, 1979 (partea specială, titlul II, cap. V), 4. Marieta Avram, Cristina Nicolescu, Regimuri matrimoniale, Ed. Hamangiu, București, 2010 5. D.Lupascu.C.Craciunescu,Dreptul Familiei,Ed.Universul Juridic,2011 6. E.Florian,Dreptul Familiei,Ed.CH.Bech,2011

7.

Ion

P.Filipescu,P.Anca,Incheierea

casatoriei

si

efectele

ei,Ed.Academiei,Bucuresti,1989 8.Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind Codul civil a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. 9. Legea 201/2009 pentru modificarea si completarea Legii119/1996 51

LISTA DE ABREVIERI NCCC – Noul Cod Civil ( Legea 278/2009) ed.

– ediţia

Ed.

– editura

Pag.

– pagina

Op.cit. – opera citată

52