Metode De Cunoaştere A Elevilor

METODE DE CUNOAŞTERE A ELEVILOR

Necesitatea si dificultăţile cunoaşterii psihologice a elevilor  Strategii didactice identice > rezultate diferite, în fct. de:- caracteristicile individuale, - vârstă, - nivelul intelectual, - structura aptitudinală, - opţiunile profesionale, - atitudinile şi convingerile proprii  cunoaşterea capacităţilor, intereselor şi atitudinilor elevilor, reprezentărilor şi sentimentelor acestora la vârste diferite, folosind mijloace eficiente de influenţă şi formare.

•

Potenţialităţile fiecărui copil trebuie să fie puse în valoare şi educate prin formarea deprinderilor şi oferirea de informaţii, conținuturi.

 Concordanţa dintre caracteristicile persoanei şi obiectivele procesului formativ.  Cunoaşterea individualităţii elevilor.

 Educatorul - printr-un procedeu de diagnosticare > să determine caracteristicile specifice fiecărei individualităţi > ulterior să poată proiecta condiţiile cele mai potrivite de desfăşurare a activităţilor didactice, să selecteze cele mai adecvate acţiuni de asistenţă şi intervenţie. •

Fiecare profesor trebuie să-şi pună câteva întrebări: > a) cum poate să dobândească cunoştinţele despre capacităţile fiecărui elev? > b) care sunt cunoştinţele de acest fel de care are nevoie? > c) ce fel de decizii cu privire la procesul instructiv poate lua dacă dispune de asemenea cunoştinţe?

 Educatorul tb. să identifice precis dificultăţile de învăţare.  Diagnosticul orientat spre elevii cu eşecuri la învăţătură > explicație: elevul nu a dobândit comportamentele prealabile necesare îndeplinirii sarcinii date.  Diagnosticarea elevilor cu succese şcolare

 Plasarea optimă şi cât mai timpurie a elevilor în cadrul activităţilor instructive. > profesorul va trebui să situeze fiecare elev la locul potrivit în cadrul activităţilor de instruire, > stabilirea unui diagnostic şi a unei prescripţii pedagogice.  Realizarea diagramei instruirii - se vor specifica capacităţile pe care trebuie să şi le însuşească elevul pentru atingerea obiectivelor pedagogice propuse şi să descrie succesiunea însuşirii lor. •

Pentru a cunoaşte capacităţile fiecărui elev, profesorul va construi mai multe probe pentru testarea fiecărei sarcini dintr-o „ierarhie a procesului de învăţare", iar rezultatele vor indica ce sarcini pot sau nu pot fi îndeplinite de fiecare elev în parte.

 În cunoaşterea psihologică se pune problema semnificaţiei informaţiei obţinute, dacă aceasta reprezintă esenţialul, care poate permite identificarea caracteristicilor fundamentale şi diferenţierea acestora.  Cunoaşterea elevului - urmărindu-se atât evoluţia sa în timp (longitudinal) - prezența caracteristicilor sale la un moment dat cunoașterea structurii psihologice (transversal)

METODE DE CUNOAŞTERE  psihologia este o ştiinţă probabilistă  prin cunoaşterea psihologică nu se ajunge la certitudine  cunoaştere probabilistică  în domeniul psihologic nu vom putea stabili un diagnostic definitiv, ci doar un pronostic (previziune), care va trebui să fie elaborat pe termen scurt, pentru a evita erorile predictive datorate evoluţiei în timp a subiecţilor.

Metode de cunoaștere a elevilor:  metode clinice (observaţia, convorbirea, metoda biografică)  metode psihometrice sau experimentale (experimentul, testul şi chestionarul). Diferenţa fundamentală dintre cele două categorii de metode apare în funcţie de scopul urmărit, de gradul de precizie şi obiectivitate în cunoaştere.

METODA OBSERVAŢIEI Constă în urmărirea atentă şi sistematică a cpt-ului unei persoane cu scopul de a sesiza aspectele sale caracteristice. •

Profesorii au posibilitatea realizării unor observaţii spontane, sesizând calitatea prestaţiilor, greşelile cele mai frecvente care apar în rezolvarea unor probleme, manifestările de neatenţie sau indisciplină.

•

A) Orice observaţie sistematică debutează cu stabilirea cât mai exactă a scopului propus

b) Contactul prelungit cu elevii oferă profesorului posibilitatea realizării unor observaţii numeroase în condiţii cât mai variate. c) În orice observaţie trebuie să notăm cât mai exact faptele şi să le separăm de eventualele interpretări.  Observaţia nu se încheie după înregistrarea datelor, ci continuă cu interpretarea acestora pentru a diferenţia aspectele caracteristice de cele aparente, neesenţiale tabele de analiză a comportamentului.

CONVORBIREA  Este o conversaţie între două persoane, desfăşurată după anumite reguli metodologice, prin care se urmăreşte obţinerea unor informaţii cu privire la o persoană, în legătură cu o temă fixată anterior. 

trebuie să fie premeditată, să aibă un scop bine precizat care să vizeze obiective psihologice şi să respecte anumite reguli.





Pentru a ne asigura de veridicitatea şi autenticitatea datelor obţinute, este importantă: - câştigarea încrederii elevilor; -

menţinerea permanentă a interesului în timpul convorbirii;

-

preocupare permanentă pentru stabilirea sincerităţii răspunsurilor;

Pentru menţinerea unui climat destins, de încredere reciprocă și pentru a evita instalarea emotivităţii: - se va evita adresarea unor întrebări sugestive; - se vor observa atitudinile şi expresiile subiectului;

CHESTIONARUL  este un set de întrebări, bine organizate şi structurate pentru a obţine date cât mai exacte cu privire la o persoană sau un grup de persoane, şi ale căror răspunsuri sunt consemnate în scris.

•

se bazează, pe auto-raportările subiecţilor la propriile lor percepţii, atitudini sau comportamente

•

Marele avantaj al chestionarului este că valorizează introspecţia şi prin aceasta investigatorul măsoară percepţii, atitudini şi emoţii subiective.

•

Principalul dezavantaj este că nu suntem siguri dacă persoanele dau raportări ale propriilor simţăminte – tendința de fațadă.

METODA BIOGRAFICĂ SAU ANAMNEZĂ  Constă în analiza datelor privind trecutul unei persoane şi a modului ei actual de existenţă. •

Radiografie a dezvoltării psihice a copilului, în care sunt evidenţiate cele mai importante momente din viaţa acestuia, aspecte care îşi pun amprenta asupra evoluţiei sale.

•

Biografia pune în valoare specificul unei persoane, orientările sale, sensurile particulare pe care la capătă diversele momente ale existenţei (Cosmovici, A., 1977).

•

Procedee specifice metodei biografice: - analiza unor documente (documente şcolare, fişe medicale etc.), - analiza produselor activităţii (caiete de teme, desene, produse realizate în cadrul activităţilor practice etc), - analiza cursului vieţii (povestirea de către subiect a întregii sale vieţi) - analiza unor microunităţi biografice (descrierea activităţilor unei zile de muncă, a unei zile libere sau a unei zile de vacanţă).

•

Problema centrală a metodei biografice - interpretarea datelor. - Teoria psihanalitică - explicaţii numai prin prisma unor conflicte de natură sexuală - H. Thomae - schiţează 29 de categorii care pot fi utilizate în analiza materialului biografic: • categorii formale (referitoare la forma exterioară a cpt-ului), • categorii cognitive (care se referă la modul de percepere a lumii), • tematici ale existenţei (care se referă la direcţiile orientării persoanei), • tehnici ale existenţei (moduri de reacţie la solicitările ambianţei).

TESTUL PSIHOLOGIC  Testul reprezintă o probă standardizată din punctul de vedere al sarcinii propuse spre rezolvare, al condiţiilor de aplicare şi instrucţiunilor date, precum şi al modalităţilor de cotare şi interpretare a rezultatelor obţinute. •

Funcţia principală a testelor psihologice este de a măsura diferenţele dintre indivizi sau dintre reacţiile aceluiaşi individ în diferite situaţii.

•

Cu ajutorul testelor putem obţine, într-un timp relativ scurt, informaţii destul de precise, cuantificabile şi obiective despre caracteristicile psihologice ale subiectului testat cu ajutorul cărora se poate formula un pronostic.

 Trei aspecte sunt importante în legătură cu utilizarea testelor în şcoală: 1. Diagnosticul şi tratamentul dificultăţilor educaţionale

- Diagnosticul presupune identificarea surselor care generează diferite probleme (copii care NU învaţă bine din motive necunoscute profesorului sau copii care manifestă comportamente neadecvate, întrerup ora, deranjează pe ceilalţi). -Măsurarea aptitudinilor principale (inteligența), a factorilor de personalitate şi motivaţionali. -Testarea este doar unul din aspectele diagnozei. După ce problemele au fost identificate > alegerea nivelului adecvat de educaţie (şcoli speciale) rezolvarea problemelor prin consiliere psihologică (probleme sexuale, familiale etc.).

•

Obiecţii aduse testelor psihologice: - Testarea psihologică presupune etichetarea unui individ. - Testele psihologice nu sunt suficient de valide pentru a fi folosite în luarea unor decizii individuale - se referă la grupuri de oameni sau indivizi tipici.

2. Testele îşi găsesc cel mai bine aplicaţia în selecţia nivelului educaţional şi sunt mult mai bune decât interviurile sau recomandările profesorului.

3. Testele pot să aducă o contribuţie importantă la identificarea factorilor ce conduc la succes sau eşec școlar.

• De exemplu: testul EPI (Eysenck Personality Inventory) poate fi pus în relaţie cu performanţa academică. • Introversiunea şi instabilitatea emoţională corelează foarte puţin cu performanţa; • Extravertiţii, mereu în căutare de stimulare, sunt plictisiţi de sarcinile şcolare, iar indivizilor puternic stabili emoţional nu le pasă prea mult de eşecurile academice, astfel încât să depună efortul necesar corectării lor.

Bibliografie Cosmovici, A. (2005). Psihologie Generală, Ed. Polirom, Iași. Cosmovici, A., Iacob, L. (1999). Psihologie Școlară, Ed. Polirom, Iași.