2. Adolescenta - Tanarul Adult

ADOLESCENŢA

Din punct de vedere conceptual – şi social – există o pronunţată tendinţă de a vedea adolescenţa ca pe o perioadă de discontinuitate marcantă din viaţa noastră. Cei care trec pragul acestei perioade sunt nu de puţine ori priviţi ca fiind “ciudaţi”, diferiţi, străini atât de copii cât şi de adulţi. Pentru unii autori adolescenţa reprezintă o perioadă distinctă de viaţă, un stadiu de dezvoltare care poate fi clar diferenţiat de restul vieţii. Pentru alţii însă este doar o zonă de graniţă, de tranziție în dezvoltare între copilărie și vârsta adultă. Începuturile acestei perioade se leagă de pubertate, mai ales în ceea ce priveşte maturizarea biologică. Punctul ei de plecare a cunoscut modificări semnificative în ultimii 100 de ani în America de Nord şi Europa, „coborând” aproximativ cu 4 luni pe deceniu (accelerare seculară). Începuturile vârstei adulte variază şi ele, dar în corelaţie cu începuturile unei carierei profesionale. În descrierea adolescenţei ne putem referi la anumite procese de bază (maturizarea fizică, dezvoltarea cognitivă, aşteptările sociale), în strânsă interacţiune cu contextele dezvoltării (familia, grupul de prieteni), dar şi cu modificările esenţiale al funcţiilor psihosociale ale adolescenţilor (identitate, autonomie, sexualitate). Se poate vorbi despre existenţa anumitor substadii ale adolescenţei:  Adolescenţa timpurie (pubertatea) - 12-14 ani  Adolescenţa de mijloc - 14-17 ani  Adolescenţa târzie - 17-20 ani

Sănătatea fizică și psihică Dintre problemele de sănătate mai frecvent întâlnite la adolescenți fac parte problemele de somn, tulburările de alimentație, consumul și abuzul de dorguri, depresia, sinuciderea.  Problemele de somn În medie 40% din adolescenții (majoritatea băieți) dintr-un studiu deafășurat în 28 de țări industrializate au declarat că se simt somnoroși dimineața cel puțin o dată pe săptămână, iar 22% au afirmat că se simt somnoroși în majoritatea zilelor (Scheidt et al., 2000). În general, pe măsură ce cresc, copiii se culcă mai târziu și dorm mai puțin în zilele lucrăroare, deși au nevoie de la fel de multe ore de somn ca înainte. Somnulo până mai târziu la sfârșit de săptămână nu compensează somnul pierdut în timpul săptămânii. Tiparul culcatului târziu și al dormitului până târziu dimineața contribuie la insomnie, problemă care apare deseori la sfârșitul copilăriei sau în adolescență. Experții în somn au ajuns la concluzia că modificările biologice se află la baza problemelor de somn (secreția mai târzie a hormonului melatonină), nu doar dorința adolescenților de a conversa până tâerziu cu prietenii, de a naviga pe internet, a-și face temele târziu sau a dorinței de a se purta ca adulții.  Nutriția și problemele de alimentație Alimentația bună este importantă pentru sprijinirea creșterii rapide din adolescență și pentru formarea obiceiurilor alimentare sănătoase. La nivel mondial alimentația proastă este mai mai frecvent întâlnită în rândul populațiilor dezavantajate economic sau izolate, dar poate să fie și o urmare a peocupării față de imaginea corpului și de controlul greutății. De asemenea, studiile arată că adolescenții consumă mai puține fructe și legume și mai multe alimente cu conținut ridicat de colesterol, lipide, calorii și conținut nutritiv scăzut. Consecințele negative

asupra sănătății vizează riscul crescut de hipertensiune, colesterol crescut, diabet dar și dificultăți legate de efort, îngrijire personală, dificultăți școlare. Probabilitatea obezității în adolescență poate fi influențată și de factori genetici, de metabolism, dar studiile arată că principalul factor de risc este lipsa exercițiilor fizice. Printre beneficiile oferite de exercițiile fizice regulate se numără forța și rezistența mai mari, sănătatea mai bună a oaselor și a mușchilor, controlul greutății, reducerea stresului și a anxietății, îmbunătățirea stimei de sine, a rezultatelor școlare și a stării de bine. Preocuparea față de imaginea corpului - felul în care crede persoana că arată – apar adesea în copilăria mijlocie sau mai devreme, se intensifică în adolescență și poate duce la eforturi obsesive de a controla greutatea. Acest tipar este mai răspândit în rândul fetelor, decât al băieților. Tulburările de alimentație care pot apare sunt anorexia nervoasă și bulimia nervoasă. Anorexia nervoasă implică auto-înfometarea șim poate să pună viața în pericol. Este mai frecventă la fete și femeile tinere, dar în creștere ca procent și la băieți și bărbați. Aceste persoane au o imagine deformată a corpului și cu toate că de regulă sunt subponderali, se consideră grași. Mulți sunt elevi buni, dar pot fi retrași, deprimați și să aibă comportamente repetitive, perfecționiste. Bulimia nervoasă este tot o tulburare de alimentație și se caracterizează prin consum regulat de cantități uriașe de alimente urmate de curățarea organismului prin laxative, inducerea vomei, post sau exerciții fizice excesive. Aceste episoade apar de cel puțin de două ori pe săptămână timp de minim 3 luni. De obicei, persoanele bulimice nu sunt supraponderale, dar sunt obsedate de greutate și de siluetă, tind să aibă stimă de sine scăzută și pot ajunge să fie copleșite de rușine, dispreț față de sine și depresie. Există o anumită arie de suprapunere înre cele două tulburări: unele persoane anorexice au episoade bulimice, iar unele persoane bulimice slăbesc mult.  Consumul și abuzul de droguri Abuzul de substanțe presupune consumul repetat și nociv de alcool sau droguri. Abuzul poate duce la dependență sau adicție, care poate fi fiziologică, psihică sau de ambele tipuri și probabil să continue la vârsta adultă. În SUA intensificarea consumului de droguri la începutul anilor 1990 a însoțit o atenuare a percepțiilor cu privire lam pericolele pe care le implică, precum și a dezaprobării celor de-o seamă; totuși această tendință a început să se inverseze. Studiile arată că întrre factorii de risc se includ (Hawkins, Catalano & Miller, 1992; Wong et al., 2006):  Un temperament „dificil”  Controlul slab al impulsurilor și tendința de a căuta senzații (care poate să aibă o bază biochimică)  Influențele familiei (predispoziția genetică la alcoolism, consumul de droguri de către părinți sau atitudinea de acceptare a acestora față de el, practicile parentale inconsecvente, conflicte familiale, relații familiale problematice sau distante)  Problemele de comportament timpurii și persistente, mai ales agresivitatea  Eșecul școlar și lipsa de angajare în educație  Respingerea de către cei de aceeași vârstă  Asocierea cu consumatori de droguri  Înstrăinarea și rebeliunea  Atitudinea favorabilă față de consumul de droguri Cu cât sunt prezenți mai mulți factori de risc, cu atât este mai mare probabilitatea ca adolescentul să facă abuz de droguri. 

Depresia

Incidența depresiei crește în adolescență. La tineri, depresia nu apare neapărat sub forma tristeții, ci și sub forma iritabilității, a plictiselii sau a incapacității de a simți plăcere. Fetele, și mai ales cele maturizate mai de timpuriu, au o probabilitate mai mare de depresie decât băieții. Alți factori de risc sunt: anxietatea, frica de contacte sociale, evenimentele de viață stresante, bolile cronice (diabet, epilepsie), conflictele cu părinții, abuzul sau neflijarea, consumul de alcool și droguri, activitatea sexuală, antecedente de depresie ale unui părinte. Depresia la adolescenți trebuie să fie luată în serios datorită pericolului sinuciderii. Dezvoltarea cognitivă Mulţi adolescenţi ating stadiul piagetian al operaţiilor formale, caracterizat prin capacitatea de gândire abstractă. Adolescenţii pot face raţionamente ipotetico-deductive, pot aborda mult mai flexibil diferitele probleme şi pot testa ipoteze. Tranziţii cognitive care au loc în adolescenţă : 

   

 

Operarea asupra posibilului: această deschidere a lumilor posibile face ca să sufere importante modificări capacitatea de a contraargumenta, care se foloseşte acum de teze mult mai solide. În acelaşi timp, ideile celorlalţi nu mai sunt luate “de-a gata”, fără a pune în discuţie importanţa lor, ci sunt luate în calcul şi alte idei alternative care pot fi la fel de importante. Capătă o mult mai mare “savoare” jocul de-a ”avocatul diavolului”. Gândirea abstractă: capacitatea de a raţiona logic asupra unor probleme abstracte deschide calea către operarea asupra unor probleme de ordin social sau ideologic. Sunt “disponibile” poantele, proverbele, metaforele şi analogiile. Metacogniţia: adolescenţii sunt capabili să explice şi celorlalţi cum anume funcţionează cognitiv, care sunt procesele pe care le folosesc. Tot în repertoriul lor intră acum o mai mare capacitate de introspecţie, de conştientizare de sine şi de intelectualizare. Multidimensionalitatea: sunt capabili să analizeze problemele din mai multe unghiuri – sarcasmul lor de multe ori îşi are originile aici. De asemenea se pot descrie pe ei înşişi şi pe ceilalţi în termeni mult mai diferenţiaţi (sunt şi timid, şi expansiv ) Relativismul: chestionează afirmaţiile celorlalţi şi sunt mai puţin dispuşi să accepte fapte sau adevăruri absolute. Acest lucru este adesea exasperant pentru părinţi, care încep să se întrebe dacă nu cumva copilul lor interoghează totul doar de dragul interogării. Valorile personale sunt şi ele puse sub semnul întrebării, până la un scepticism “de limită” – care spune că nimic nu este sigur, şi nici o cunoştinţă nu este adevărată la modul absolut, şi deci “de încredere”. Egocentrismul: dacă din multe puncte de vedere egocentrismul stadiului operaţilor concrete a fost depăşit, se pare că adolescentul rămâne totuşi egocentric. Presupune că toată lumea este preocupată de propriile gânduri şi comportamente aşa cum este el. Pseudoprostia: examinarea multiplelor faţete ale unei probleme şi luarea în calcul a tuturor posibilităţilor determină adesea amânarea până la blocare a deciziei. Adolescenţii devin experţi şi în identificarea unor motive ale acţiunilor celorlalţi acolo unde acestea de fapt nu există. Deoarece stadiul operaţiilor formale în care se află le permite să considere simultan variante alternative, adesea procedurile de raţionare sunt excesiv de complicate chiar şi în cazul problemelor simple. Lipsa unor euristici care să permită evaluarea alternativelor duce la aceste “raţionamente excesive”, care au ca şi consecinţă indecizia sau anularea acţiunii. Deşi interpretarea adulţilor este aceea că au de-a face cu un adolescent obraznic sau stupid, din punct de vedere psihologic se consideră că este vorba de un “dezechilibru cognitiv” - abilităţi cognitive care depăşesc temporar baza de cunoştinţe, deci experienţa adolescentului.

3. Dezvoltarea socială şi dezvoltarea personalităţii Una din sarcinile majore ale adolescenţei o reprezintă formarea unei identităţi personale, înţelegerea propriei persoane drept o entitate distinctă de toţi ceilalţi, dar în acelaşi timp coerentă şi integrată transsituaţional. Centrarea pe prorpia persoană, legată de modificările fizice care au loc în pubertate şi de descoperirea identităţii, poate pendula între narcisism şi ură pentru propria persoană / autodepreciere. Dacă există o discrepanţă prea mare între conceptul de sine şi sinele ideal, pot uşor apare anxietatea şi hipersensibilitatea. Anxietăţile legate de viitor pot duce la diverse strategii de autoapărare:  Izolare emoţională, care duce la pasivitate, apatie, cinism, scăderea nivelului de aspiraţii;  Negarea realităţii, cu retragerea din orice competiţie, “îmbolnăvirea” în perioade de examene, perioade de indecizie şi de refuz al problemelor stresante;  Fantasmare, vise cu ochii deschişi, pentru a compensa realitatea sau dimpotrivă pentru a “suferi” ca un veritabil erou neînţeles, o victimă a propriului curaj;  Raţionalizare, de tipul “strugurilor prea acri”. Relaţiile cu părinţii încă joacă un rol foarte important în dezvoltarea adolescenţilor. Prieteniile devin mult mai intime; se dezvoltă relaţii apropiate şi cu persoane de sex opus. Presiunile grupului de prieteni sunt foarte puternice, şi în cazuri extreme duc la acte antisociale. Un studiu recent (Hamm, 2000) abordează criteriile de selecţie a prietenilor de către adolescenţi americani de origine africană, asiatică şi europeană. Se pare că alegerea prietenilor se face în primul rând după criteriul consumului (comun) de substanţe (alcool, tutun, droguri), pe locul doi fiind orientarea academică şi abia pe locul trei identitatea etnică. Similaritatea însă nu pare un criteriu absolut, ci doar unul relativ. Adolescenţii nu aleg în mod necesar să fie alături de cei care au orientări identice cu ale lor, ceea ce implică o recunoaştere sporită a diversităţii pe care o presupune această vârstă. Teorii ale identității Dezvoltarea cognitivă le permite adolescenților să construiască o „teorie despre sine” (Elkind, 1998). După Erikson (1950), efortul adolescentului de a se înțelege pe sine nu este „un fel de neliniște aferentă maturizării”, ci face parte dintr-un proces sănătos, vital care se întemeiază pe stadiile anterioare descrise de autor – pe încredere, autonomie, inițiativă și hărnicie - și pune temeliile necesare confruntării cu provocările vârstei adulte. Identitatea este definită de Erikson drept concepție despre sine coerentă, alcătuită din obiectivele, valorile și convingerile față de care persoana are o angajare fermă. Principala sarcină a adolescenței după Erikson constă în confruntarea cu criza identitate versus confuzia identității (sau confuzia de rol). Autorul consideră că identitatea se formează pe măsură ce tinerii rezolvă trei probleme majore: alegerea unei ocupații, adoptarea valorilor după care se vor călăuzi și conturarea unei identități sexuale satisfăcătoare. Criză se rezolvă rar în adolescență (Erikson 1950), problemele ce privesc identitatea apărând în repetate rânduri pe tot parcursul vieții adulte. O altă teorie a formării identității este oferită de psihologul James E. Marcia (1966, 1980). El descrie patru stări ale dezvoltării eului, ale identității: - Prescriere: angajare fără criză, acceptarea planurilor altcuiva pentru propria viață; - Moratoriu: criză, fără angajare deocamdată, reflectare asupra alternativelor

Achziția identității: criză, reflecție ce duce la angajare Difuzia identității: fără angajare, fără criză – încă nu sunt preocupați de a se gândi la viitor. Aceste categorii nu sunt stadii; ele reprezintă starea dezvoltării identității la un moment dat și este probabil să se modifice în orice direcție pe măsură ce tinerii continuă să se dezvolte. De cele mai multe ori, când privesc în urmă la viața lor oamenii de vârstă mijlocie identifică o traiectorie de la prescriere la moratoriu, iar apoi la achiziția identității. -

Orientarea sexuală și identitatea sexuală Sexualitatea influenţează masiv dezvoltarea identităţii adolescenţilor. Către sfârşitul adolescenţei se consideră că opţiunile sexuale sunt deja clarificate şi stabile. Nu există însă o regulă generală în această privinţă. Identitatea sexuală nu este pe deplin asumată şi urmată cu consecvenţă în adolescenţa târzie, după cum rezultă din datele unui studiu longitudinal efectuat de Diamond (2000) pe un grup feminin minoritar (non-heterosexual) cu vârste cuprinse între 16 şi 23 ani. Din cele raportate rezultă că jumătate din subiecţi şi-au schimbat identitatea sexuală de mai multe ori. Şi comportamentul sexual manifest a contrazis orientarea subiecţilor, un sfert dintre lesbiene având contact sexual cu bărbaţi. Studiul sugerează faptul că identitatea sexuală şi comporamentul sexual prezintă o mult mai mare fluiditate, cel puţin la femei, chiar dacă sentimentele de atracţie sexuală par să aibă o constanţă mai mare. Probleme adaptative specifice adolescenţei Indiferent cât de critică este trecerea de pragul acestei vârste, ea presupune cu necesitate rezolvarea unor sarcini adaptative - “probleme de dezvoltare”, care fac posibilă apariţia nu doar biologică ci şi psihologică a viitorului adult:  Dobândirea independenţei de părinţi  Adaptarea la propria maturizare sexuală  Stabilirea unor relaţii de cooperare şi de lucru cu alte persoane, fără însă a fi dominat de acestea  Decizia şi pregătirea pentru o anumită vocaţie  Dezvoltarea unei filosofii de viaţă, a unor credinţe morale şi standarde morale; această filosofie de viaţă va da ordine şi consistenţă deciziilor multiple şi acţiunilor pe care individul le are de realizat într-o lume diversă şI în schimbare  Dobândirea unui sentiment al identităţii. Adolescenţa timpurie (pubertatea) - 12-14 ani Nevoia de independenţă  Lupta cu sentimentul de identitate  Labilitate emoţională  Capacităţi sporite de exprimare verbală a propriei persoane  Exprimare mai facilă a sentimentelor prin acţiune decât prin cuvinte  Importanţă crescândă acordată prietenilor  Atenţie redusă acordată părinţilor, cu accese ocazionale de “obrăznicie”  Realizarea faptului că părinţii nu sunt perfecţi; identificarea erorilor acestora  Căutarea unor noi modele pe lângă părinţi  Tendinţa de regresie, în momente de criză, la comportamente infantile  Influenţă sporită a grupului de prieteni (interese, îmbrăcăminte) Interese profesionale  Preponderent interese pentru viitorul apropiat şi pentru prezent

 Abilitate sporită de muncă susţinută Sexualitate  Avantaj al fetelor  Prieteni de acelaşi sex, activităţi de grup cu aceştia  Timiditate  Nevoie de intimitate  Experimentarea propriului corp (masturbare)  Întrebări în legătură cu propria normalitate Etică şi autocontrol  Testarea regulilor şi a limitelor  Experimentare ocazională cu ţigări, marijuana, alcool Adolescenţa de mijloc - 14-17 ani Nevoia de independenţă  Implicare a propriei persoane, alternând între expectanţe nerealist de înalte şi un concept de sine rudimentar  Nemulţumire legată de interferenţa părinţilor cu propria independenţă  Preocupări excesive în legătură cu propriul corp  Sentimentul de “ciudăţenie” în legătură cu sine şi cu propriul corp  Părere proastă despre părinţi, “investiţie” emoţională redusă în aceştia  Efort de stabilire a unor noi prietenii  Accent sporit pe noul grup de prieteni, cu identitatea de grup definită prin selectivitate, superioritate şi competitivitate  Perioade de tristeţe, care însoţesc “pierderea psihologică” a părinţilor  Autoanaliză amplificată, uneori sub forma unui jurnal Interese profesionale  Interese intelectuale mei pronunţate  Unele energii sexuale şi agresive direcţionate înspre interese creative Sexualitate  Preocupări legate de atractivitatea sexuală  Relaţii pasagere  Deplasare “către” heterosexualitate, cu teama de homosexualitate  Sentimente de tandreţe dar şi de teamă faţă de sexul opus  Sentimente de dragoste şi pasiune Etică şi autocontrol  Dezvoltarea idealurilor şi selecţia modelelor de rol  Mult mai consistentă evidenţiere a “sârguinciozităţii”  Capacitate sporită de fixare a scopurilor  Interes pentru problemele morale Adolescenţa târzie - 17-20 ani Nevoia de independenţă  Identitate fermă  Capacitate de amânare a recompenselor  Simţ al umorului mult mai dezvoltat  Interese stabile  Mai mare stabilitate emoţională  Capacitate de a lua decizii independente  Capacitatea de a face compromisuri  Mândria pentru propria muncă

 Încredere în sine  Preocupare mai mare pentru ceialalţi Interese profesionale  Deprinderi de muncă mai bine definite  Nivel sporit de preocupare pentru viitor Sexualitate  Preocupări pentru relaţii mai stabile  Identitate sexuală clarificată  Capacitate pentru relaţii tandre şi senzuale Etică şi autocontrol  Capacitate de introspecţie şi autoanaliză  Accent pe demnitatea personală şi stima de sine  Capacitatea de fixare a unor scopuri şi de urmărire a acestora  Acceptarea instituţiilor sociale şi a tradiţiilor culturale  Autoreglarea stimei de sine Aceste repere sunt doar orientative, adolescenţii nesuprapunându-se peste acest portret robot decât într-o oarecare măsură. Comportamentele şi sentimentele descrise sunt însă considerate normale pentru fiecare dintre cele trei stadii. Problemele mentale şi emoţionale care pot interfera cu aceste stadii normale de dezvoltare se rezolvă de cele mai multe ori de la sine.

VÂRSTA ADULTĂ EMERGENTĂ ŞI DE ADULT TÂNĂR

(20 – 40 ANI) Ce înseamnă a fi matur? În funcţie de diverse perioade, în cadrul diverselor culturi, putem vorbi de diferite standarde pentru maturitate. În literatura de specialitate există mai multe repere și concepții legate de vârsta la care omul devine adult. În anii `70 - `80 Levinson (1978) vorbea despre faza de „adult novice” , perioada cuprinsă între 18 – 22 de ani. Autorul identifica principalele preocupări specifice vârstei în funcţie de gen: la bărbaţi începea să ia naştere un “vis personal”, despre modul în care va arăta viaţa în termeni de carieră, în timp ce la femei acest vis era absent, ele fiind focalizate pe viaţa de familie şi existenţa în comunitate. Conceptul de „vârstă adultă emergentă” este mai recent introdus de Arnett (2006) şi definit ca fiind perioada între 20 – 25 / 29 de ani, care este o perioadă de căutare. Arnett definește vârsta adultă prin trei criterii: acceptarea responsabilității proprii, luarea independentă a deciziilor, obținerea independenței financiare. În tările industrializate moderne, atingerea acestor obiective ia mai mult timp și urmează, trasee mult mai variate decât în trecut. Astfel, intervalul de timp de la sfârșitul adolescenței și până la 25-29 de ani a devenit o etapă distinctă a vieții numită vârsta adultă emergentă (Arnett, 2004, 2006). Este o perioadă a explorării, a posibilităților, un prilej de a încerca moduri de viață noi și diferite, o perioadă când tinerii nu mai sunt adolescenți, dar încă nu și-au luat în primire pe deplin rolurile de adulți.

1. Dezvoltarea fizică Vârsta de adult tânăr este, de regulă, o perioadă a puterii de acțiune. La adultul tânăr capacitățile fizice și senzoriale sunt excelente. Principala sursă de deces la această categorie de vârstă sunt accidentele. Stilul de viață – alimentația, obezitatea, exercițiile fizice, somnul, fumatul, consumul sau abuzul de substanțe - pot influența sănătatea și supraviețuirea. Studiile arată că starea bună a sănătății este corelată cu venitul superior și studiile superioare. De asemenea, relațiile sociale, mai ales căsnicia, tind să fie asociate cu sănătatea fizică și psihică. Sănătatea psihică este în general bună. În ultimul timp depresia a devenit mai răspândită, iar din categoria consumului de substanțe abuzul de alcool și alcoolismul sunt mai frecvente. 2. Trasee de viață În jurul vârstei de 25 de ani majoritatea adulților emergenți s-au mutat deja din casa părinților și fie lucrează, fie urmează studii superioare (Hamilton & Hamilton, 2006). Cercetările arată că studiile superioare lărgesc oportunitățile de angajare și puterea de a câștiga bani și îmbunătățesc calitatea vieții pe termen lung a adulților din lumea întreagă (Montgomery & Cote, 2003). Competitivitatea crescută a pieței muncii și cu nevoia de o forță de muncă foarte bine instruită fac educația și instruirea mai importante ca oricând. În plus, câmpul muncii se confruntă cu o imagine în schimbare rapidă. Natura muncii se schimbă, iar condițiile de muncă devin tot mai variate și mai instabile. Pentru unii adulți tineri soluția posibilă pentru a-și continua studiile este combinarea lor cu munca, ceea ce aduce provocări suplimentare de adaptare și gestionare a cerințelor ambelor domenii. După (Papalia, Olds, Feldman, 2010) ușurarea tranziței spre locul de muncă poate fi făcută prin:  Îmbunătățirea dialogului între cadrele didactice și angajatori  Modificarea programului de cursuri și muncă pentru adaptarea la nevoile studenților cu serviciu  Dipsonibilitatea mai mare a locurilor de muncă temporare și a celor cu program redus  Corelare mai bună între ce învață studenții la serviciu și la școală  Îmbunătățirea instruirii consilierilor vocaționali  Programe de ore suplimentare și de mentorat  Burse, ajutoare financiare pentru studenți Dintre situaţiile de viaţă solicitante cu care se confruntă tinerii adulţi face parte:  Separarea de părinţi şi dobândirea independenţei financiare şi psihologice;  Renunţarea la multe persoane semnificative (grupul de prieteni, profesorii, alte persoane de referinţă);  Schimbări în viaţa socială (facultate, armată, întemeierea propiei familii) şi în percepţia propriei persoane. Toate aceste solicitări pot duce la instalarea unor sentimente de pierdere, de frică, de insecuritate. O măsură a succesului cu care adulții își îndeplinesc sarcina de dezvoltare este părăsirea căminului părintesc. La plecarea de acasă tinerii trebuie să încheie negocierea pentru autonomie începută în adolescență și să-și redefinească relațiile cu părinții ca între adulți. Ei ar trebui să aibă capacitatea de a întreține relații autonome, dar strânse cu părinții.

1. Dezvoltarea psiho-socială Adultul tânăr se confruntă acum cu două impulsuri distincte: pe de o parte, datoria şi dorinţa de a explora cât mai multe aspecte ale mediului atât de diversificat, iar pe de altă parte, impulsul lăuntric şi datoria de a se dedica fie familiei, fie profesiei. În această peioadă, atât în cazul bărbaţilor cât şi în cel al femeilor, se dezvoltă relaţii foarte speciale (Levinson, 1978) :  La bărbaţi: relaţia cu un mentor care îl ajută în realizarea visului personal, îl susţine, îl ghidează; relaţia poate să sufere o ruptură în momentul în care “ucenicul” ajunge la acelaşi nivel sau chiar îşi depăşeşte mentorul. Importantă este şi relaţia cu femeia specială care îl sprijină în realizarea visului personal şi care îi oferă o relaţie „totală”  La femei: preocupare pentru găsirea bărbatului special. Crearea de relații intime este o sarcină crucială a vârstei de adult tânăr. Un element important al intimității este dezvăluirea de sine. Oamenii devin intimi și rămân intimi prin dezvăluiri reciproce. Relațiile intime necesită: conștiință de sine, empatie, capacitatea de a comunica emoții, capacitatea de a rezolva conflicte, de a respecta angajamente; dacă relația are capacitatea de a deveni sexuală, capacitatea de a lua decizii sexuale. În această etapă de viaţă prieteniile pot fi mai puțin stabile, întrucât tinerii se mută mai mult. Prieteniile se centrează pe muncă, parentaj, confidențe, sfaturi reciproce. Relațiile de tipul „cei mai buni prieteni” pot fi mai stabile decât legăturile între iubiți sau soți. Cercetările arată că oamenii cu prieteni tind să aibă o stare de bine. Un studiu longitudinal arată că a crescut aproape de trei ori în ultimii 20 de ani numărul tinerilor complet lipsiți de confidenți intimi (Papalia, Olds, Feldman, 2010). Teoria triunghiulară a lui Sternberg (1995) descrie trei elemente componente ale iubirii sunt:  Intimitatea: elementul emoțional - presupune dezvăluirea de sine, care duce la apropiere, căldură și încredere;  Pasiunea: elementul motivațional – are la bază instinctele, atracția și dorința sexuală;  Angajarea: elementul cognitiv – decizia de a iubi și a rămâne cu persoana iubită. În această etapă de vârstă întâlnim următoarele stiluri de viaţă conjugale şi neconjugale:  Viața ca persoană necăsătorită  Coabitarea  Relațiile între homosexuali și lesbiene  Căsătoria Studii (în Papalia, Olds, Feldman, 2010) care au urmărit să deceleze factorii care influenţează fericirea conjugală arată că aceasta este influențată pozitiv de resurse economice sporite, luarea deciziilor egalitar, atitudini de gen netradiționale, susținerea căsniciei pe viața ca normă. Influenţe negative reprezintă aventurile extraconjugale, cerințele serviciului soției, programul de lucru mai lung al soției. Un factor subiacent al multumirii conjugale este diferența dintre așteptările bărbatului și ale femeii: femeile acordă mai multă importanță exprimării afective, decât acordă bărbații. Printre factorii dinainte de căsătorie cu efect asupra reușitei căsniciei fac parte: fericirea partenerilor în relație, sensibilitatea unuia față de celălalt, validarea reciprocă a sentimentelor, abilitățile de comunicare, abilitățile de gestionare a conflictelor. Fără influență asupra reuşitei căsniciei sunt venitul, nivelul de educație, coabitarea înainte de căsătorie sau lipsa ei, lungimea perioadei de când se cunosc, prezența sau nu a relațiilor sexuale înainte de căsătorie. Iubirea împlinită, conform teoriei lui Sternberg

(1995) înseamnă intimitate, pasiune şi angajare, care în viziunea autorului sunt mai uşor de obţinut decât de păstrat. În SUA rata divorţurilor a crescut îngrijorător până la un punct culminant atins în 1981. Şi la noi în ţară s-a înregistrat o creştere a numărului de divorţuri. Adaptarea la divorț atât a foştilor parteneri, cât şi a copiilor este dureroasă. Unele persoane se recăsătoresc. Rolul de părinte În prezent, femeile din societățile industrializate au mai puțini copii și la o vârstă mai înaintată, iar un număr tot mai mare aleg să rămână fără copii. O problemă cu care se confruntă unele cupluri este infertilitatea, acestea având ca alternative tehnicile de reproducere asistată care s-au extins şi specializat odată cu dezvoltarea tehnologiei medicale specifice sau adopția. În asumarea rolurilor parentale, tații sunt de obicei mai puțin implicați decât mamele în creșterea copiilor, dar mai implicați decât în generațiile anterioare. Studiile arată că mulțumirea conjugală scade, de regulă, în anii de creștere a copiilor. Povara stilului de viață al familiei cu două venituri cade mai mult pe umerii femeii. În literatura de specialitate se vorbeşte de tranziţia sau criza de la 30 ani. Această etapă este caracterizată printr-o dorinţă aprofundă de schimbare a viaţii, a patternului de existenţă. Criza poate începe cu o depresie profundă, o realizare a tot ce persoana nu a făcut şi un regret apăsător. Strategia de coping utilizată cu succes în această perioadă presupune o refocalizare, fie dinspre carieră înspre familie, fie invers. Etapa 30/33- 40 ani - “aşezarea” este considerată ca perioadă a unor alegeri majore în jurul cărora se vor construi noile structuri ale vieţii individului. Doar acum se consideră că persoana devine un adult veritabil, se manifestă o seriozitate în luarea deciziilor. Datorită liniştii interioare dobândite, performanţele sunt net superioare.