2016 Inelia Benz - Interviu Cu Un Inger

Interviu cu un înger A

Din seria Interviuri Extraordinare de Inelia Benz

© 2016 Inelia Benz. Toate drepturile Rezervate. Nici o parte din această carte nu poate fi reprodusă sau transmisă sub orice formă sau în orice mod, electronic sau mecanic, inclusiv prin fotocopiere, înregistrare sau orice alt sistem de stocare sau redare de informaţii, fără permisiunea autorului. Detalii de contact ale autorului: www.inelia.com

Traducere: Acest text reprezintă traducerea în limba română a cărţii „Interview with an Angel" scrisă de Inelia Benz. Deşi am încercat ca traducerea să fie cât mai exactă cu putinţă, rămâne de la sine înţeles că textul de referinţă este cel original, în limba engleză.

Cuprins Capitolul U nu......................................................................................................... 4 Introducere................................................................................................4 Primul interviu........................................................................................... 5 Capitolul Doi..........................................................................................................23 Al doilea interviu.....................................................................................23 Capitolul Trei.........................................................................................................36 Al treilea interviu.....................................................................................38 Capitolul Patru..................................................................................................... 55 Capitolul C in ci...................................................................................................... 65 Capitolul Şase....................................................................................................... 76 Capitolul Şapte..................................................................................................... 84 Al şaptelea interviu................................................................................. 84 Capitolul O pt........................................................................................................ 96 Interviul al optulea................................................................................. 98 Capitolul N ouă................................................................................................... 118 Interviul al nouălea............................................................................... 119 Post-scriptum..................................................................................................... 138

Capitolul Unu Introducere După succesul extraordinar al primelor mele două interviuri, „Interviu cu un extraterestru" şi „Interviu cu un asasin paranormal", am primit multe e­ mailuri de la oameni din întreaga lume care pretindeau a fi extratereştri, hibrizi extratereştri, soldaţi antrenaţi MK Ultra, sau alte fiinţe extraordinare şi care voiau să-i intervievez. Unele poveşti erau pertinente, într-adevăr. În această carte va fi vorba despre o persoană specială care m-a contactat să-mi spună că el este, de fapt, un înger. N-aş fi luat în serios această afirmaţie incredibilă dacă nu ar fi menţionat în e-mail un incident care s-a petrecut când aveam şapte ani - acela că un înger venea la patul meu, îmi citea poveşti şi mă culca. A scris chiar şi care a fost prima poveste pe care mi-a citit-o. Era despre un măgăruş care era prea mic pentru a-şi căra sarsanaua şi cum a reuşit să iasă din impas. Nu am spus nimănui niciodată despre acest incident în afară de bunica mea, care avea grijă de mine în acea perioadă, iar ea a murit cu mult timp în urmă. Ca adult, am pus pe seama viselor de copil amintirile despre îngerul care mă vizita. Am mai primit câteva e-mailuri de la el, la care recunosc că mi-au trebuit câteva luni să răspund datorită numeroaselor schimbări care au apărut în viaţa mea personală în acea perioadă. M-am mutat din California într-o căbănuţă frumoasă cu vedere la ocean din statul Washington, m-am logodit şi altele. O dată ce lucrurile s-au aşezat la locul lor, am convenit cu pretinsul înger să ne întâlnim la un restaurant din noul meu oraş de reşedinţă, Neah Bay. Când am intrat, l-am găsit instalat la masa la care mă aşezam de obicei. L-am recunoscut instantaneu ca fiind îngerul care venise la mine în acele nopţi din 1973, când aveam doar şapte ani. Văzându-mă, s-a ridicat şi s-a îndreptat spre mine zâmbind. Păr scurt blond deschis, ochi adânci verzi aurii, piele închisă la culoare, în jur de 30 - 40 de ani, arătând ca cineva care face muncă manuală grea. Am zâmbit, pregătindu-mă să-l salut, dar ochii mi s-au umplut instant de lacrimi şi nu am putut scoate nici un cuvânt. Emoţii demult şi adânc îngropate ieşeau la suprafaţă spulberându-mi calmul. Am privit în jur jenată de faptul că plângeam într-un loc public, dar nimeni nu observase. Şi-a întins braţele în jurul meu şi l-am lăsat să mă îmbrăţişeze. A fost ca şi cum aş fi fost îmbrăţişată de sute de tătici şi mămici care făceau lumea frumoasă şi făceau să dispară toată durerea.

Chiar şi acum când scriu aceste cuvinte, luni mai târziu, mă simt cuprinsă de emoţie. Timpul părea să se fi oprit în acel moment ca şi cum bucăţele rupte dintrun fir al vieţii pământene s-ar fi reunit şi armonizat şi vindecat. Când, în sfârşit, m-am oprit din suspinat, mi-a şters ochii cu o batistă şi m-a condus cu blândeţe la scaunul meu. Sunetele restaurantului au început să se audă în jur. Conversaţiile vecinilor, bucătarul în bucătărie, preluarea comenzilor, pescăruşi şi geamanduri pe-afară, toate mi-au reintrat treptat în atenţie şi au devenit reale. L-am privit pe omul din faţa mea, întrebându-mă dacă va dispărea brusc de îndată ce realitatea se va stabiliza. Dar nu a dispărut. În schimb, a zâmbit şi mi-a spus că deja comandase. Am privit în jos la farfuria pe care se găsea comanda mea obişnuită, aşteptându-mă. Mi-am scos carneţelul, recorderul şi un stilou din poşetă şi l-am întrebat dacă este de acord să înregistrăm conversaţia. A încuviinţat din cap şi a zâmbit. Am luat o gură de cafea şi am apăsat butonul de înregistrare. Bărbatul din acest interviu s-a prezentat ca fiind Gabriel. Cartea este alcătuită dintr-o serie de întrebări şi răspunsuri şi, deşi se numeşte „Interviu cu un înger", poate fi descrisă mai degrabă ca o discuţie şi cercetare comună a propriei noastre divinităţi, existenţe şi semnificaţii în cadrul Supraconştiinţei Universale. Şi acum declaraţia: ACEASTĂ CARTE ESTE UN ROMAN.

Primul interviu Inelia Benz: „De ce m-ai contactat prin e-mail? De ce nu ai venit la mine aşa cum făceai când eram copil?" Gabriel: „E-mailul este forma de comunicare firească a ta ca adult. Dacă aş fi apărut pur şi simplu în casa ta, probabil că mi-ai fi aplicat o lovitură de Taekwondo şi aş fi sfârşit la spitalul local". Asta m-a făcut să râd pentru că eram aproape sigură că, deşi probabil aş fi făcut-o - să mă apăr - dacă ar fi apărut brusc în casă, şansele ca el să fi ajuns la urgenţă erau minime. IB: „Ha! Presupun că ai dreptate, cred că asta ţi-aş fi făcut. Spune-mi, chiar eşti un înger?"

G: „Da. Sunt un mesager şi un ajutor pentru oameni şi alte fiinţe, lucrând direct din Sursa Divină. Suntem cunoscuţi ca îngeri, şi câteodată suntem numiţi arhangheli". IB: Ca Arhanghelul Gabriel?" Dădu din cap şi zâmbi. Imagini din numeroase filme şi povestiri referitoare la arhanghelul Gabriel îmi trecură prin minte... nu toate reuşite. Într-un fel ştiam că aceste filme erau orice, numai corecte nu. IB: „Cum doreşti să fii numit? Arhanghel? Înger? Gabriel? Sau ai alt titlu ca persoană?" G: „Gabriel este perfect". IB: „În regulă. Ai menţionat Sursa Divină. Este ceea ce unii oameni numesc Dumnezeu?" G: „Da, într-adevăr, dar nu este o entitate sau o fiinţă singulară cum par să creadă o mulţime de oameni. L-aş descrie pe Dumnezeu mai degrabă ca fiind tu. Fiecare fiinţă umană. Sursa ta divină şi tu ca sursă divină. Inseparabil ambele, de fapt". În acel moment mi-am simţit ochii umplându-se de lacrimi din nou, amintindu-mi prima noastră întâlnire. Am privit în jos la notiţe, încercând să-mi revin, da, discuţia despre Dumnezeu era foarte importantă. Aveam o tonă de întrebări pe această temă. Lacrimile izbucniră şi le-am şters din nou privind pe fereastră. G: „Poate ar trebui să vorbim despre asta mai întâi, nu?" IB: „Despre ce?" G: „Prima dată când ne-am întâlnit". IB: „De ce ai venit la mine, Gabriel? Un copilaş de niciunde şi nicicând. De ce ai venit în fiecare seară, citindu-mi cărţi şi culcându-mă? Apoi... ai dispărut. Ca şi cum n-ai fi existat niciodată."

G: „Îţi aduci aminte cum am ajuns să vin la tine? Îţi aminteşti de ce m-ai chemat?" IB: „Da. Mergeam la culcare plângând în fiecare seară pentru că părinţii mei fuseseră luaţi prizonieri şi duşi într-un lagăr de concentrare pentru că erau socialişti. Erau torturaţi, aşa că nu mă lăsau să mă conectez cu ei sau să-i vizitez în astral. Mă simţeam deconectată şi singură. Bunica, cu care locuiam atunci, nu credea în îmbrăţişări, pupături şi poveşti de noapte bună. Dar, când într-o seară nu puteam adormi, văzându-mă singură şi speriată, mi-a dat o poză cu tine. Mi-a zis că tu eşti Gabriel şi că asta este misiunea ta: să iei în grijă, să iubeşti şi să protejezi toţi copiii. Şi, dacă mă voi simţi vreodată singură şi speriată, să te chem şi tu vei veni şi vei sta cu mine. Apoi a prins imaginea pe perete deasupra patului. Când a plecat din cameră, am luat poza de pe perete şi am cercetat fiecare detaliu al desenului. Am urmat linia energetică, iubirea şi lumina şi, când te-am văzut în univers, ţi-am zis să vii la mine pentru că eram singură şi speriată. Am închis ochii şi am simţit pe cineva stând pe pat, am deschis ochii şi erai acolo". G: „Da. Felul în care eu îmi amintesc acea primă zi..." În acel moment am văzut ochii lui Gabriel umplându-se de lacrimi, privi afară pe fereastră pentru câteva secunde, apoi se întoarse spre mine şi zâmbi. G: „Se vede că mi-a intrat ceva în ochi". Cred că fusese la fel de şocat ca şi mine de reacţia pe care a avut-o în acea clipă. Cine ştie de ce, nu credeam că îngerii plâng prea uşor sau că pot fi copleşiţi de amintiri şi emoţii. G: „Ce sunt, ce am văzut şi trăit este dincolo de cuvintele pe care le putem găsi în limbajul uman. Am văzut sfârşitul şi începutul universurilor. Realităţile veneau şi treceau. Dar noi am rămas. Noi, specia mea... da, suntem o specie... am avut multe funcţii, roluri şi experienţe. Pe tărâmul vostru, tărâmul experienţelor umane, îngerii şi arhanghelii care au avut cele mai multe legături cu oamenii sunt clasificaţi, li se atribuie diferite funcţii şi roluri de către oameni, care nu au nici un fel de legătură cu cine suntem şi ce facem în realitate. Îi protejez şi apăr eu pe copii? Da. Naşterea copiilor şi supravieţuirea lor a fost un domeniu pe care mi l-am asumat pe planeta asta şi pe altele. Unii pot considera acest aspect ca pe ceva negativ. Alţii ca pe ceva pozitiv. Unele culturi şi religii au prins o parte din această informaţie şi au propovăduit-o pe larg. Altele însă nu...

Inelia, ocaziile în care cineva m-a văzut chiar pe mine, şi nu o proiecţie culturală, religioasă sau senzorială a propriei personalităţi - sunt puţine şi rare. De ce am venit la tine când aveai şapte ani?" Gabriel începu să lăcrimeze din nou. Era afectat de acest subiect. Îşi drese glasul şi continuă. G: „Îmi pare rău. Deşi pot şi chiar iau formă umană, rareori mi se cere să intru atât de profund în propria experienţă". IB: „Am descoperit că uneori când caşti sau inspiri profund şi apoi expiri brusc te ajută să îţi stabilizezi emoţiile. Nu eşti obişnuit cu corpul nostru emoţional, corpul emoţional uman?" G: „Noi... corpul nostru emoţional este de mii de ori mai rezistent şi mai puternic decât cel uman. Aşa că da, acest corp emoţional uman nu poate suporta cu uşurinţă ceea ce simt eu în acest moment". IB: „Ce simţi?" Gabriel tăcu câteva momente, inspirând profund şi expirând rapid, apoi continuă. G: „Existenţa este posibilă într-o mulţime nelimitată de experienţe. Dimensiuni nelimitate. Unele din aceste dimensiuni coexistă. Unele sunt accesibile reciproc. Unele sunt dependente de altele. Unele sunt create de fiinţe care există în alte dimensiuni. Noi, îngerii, interacţionăm cu experienţa umană ca gardieni, ghizi, depanatori şi reglatori. Datorită atribuţiilor mele, sunt trimis deseori pe Pământ pentru a interacţiona cu oamenii. Da, pentru a le transmite mesaje, pentru a-i ghida şi a-i orienta pe direcţia corectă. Direcţia pe care sinele lor superior o alege pentru ei. Este ca şi cum s-ar observa o defecţiune la o piesă, şi unul dintre noi ar fi trimis să o repare, să o repună în armonie cu orchestra de experienţe de pe planetă şi opţiunile proprii ale persoanei respective". IB: Aşadar, ai venit la mine pentru că ai observat apariţia unei defecţiuni în viaţa mea?" G: „Tocmai asta e. Nu era. Nu am fost trimis la tine, căci nu era nici o eroare sau vreo problemă cu tine. Da, ştiu că erai într-o perioadă de mare

durere, dar asta nu avea să te ducă la moarte sau să schimbe realitatea aleasă de tine. Eram în mijlocul unei experienţe multidimensionale în acel moment şi brusc m-am simţit tras, o smucitură atât de puternică încât în momentul următor eram în camera ta. Am privit în jur, aşteptându-mă să-l văd pe creatorul existenţei însuşi. În schimb, am văzut o micuţă fiinţă umană feminină stând în pat cu ochii strâns închişi. Am cercetat firul vieţii tale şi am văzut că acesta începuse şapte ani mai devreme pe Pământ. Efectiv a început atunci. Era ceva nou pentru mine. Aşa că m-am aşezat lângă tine. Ai deschis ochii, m-ai privit, mi-ai cerut să-ţi citesc o poveste şi mi-ai dat cartea ta preferată ca şi cum nu era nimic extraordinar în ceea ce tocmai se întâmplase. Nu îmi era clar ce rol trebuia să îndeplinesc sau ce trebuia să fac. Mi te-ai strecurat în braţe, ai deschis cartea şi mi-ai arătat primul paragraf. Am citit. Ai adormit, te-am băgat în pat şi am plecat. Apoi acelaşi lucru s-a întâmplat în ziua următoare şi multe zile după. Într-o zi, pur şi simplu a încetat. Am aşteptat. Am început să te caut, dar nu te-am putut găsi. Apoi anii au trecut. Eu încă aşteptam. Ştiam că este doar o chestiune de timp. Mai devreme sau mai târziu, urma să te văd din nou". IB: „Am uitat de tine, nu?" G: „Da". IB: „Îmi pare rău". G: „Să nu-ţi fie. Dispariţia mea din conştienţa ta trebuia să se întâmple. Povestea ta pe această planetă nu avea de-a face cu vorbitul cu îngerii, era despre a fi tu însăţi". IB: „Am crezut că m-ai părăsit. Am crezut că tu eşti cel care a dispărut". Când am zis acest lucru, am realizat imediat că acel gând despre abandonare nu îmi venise până în adolescenţă, când aveam aproape douăzeci de ani. Trecusem printr-o perioadă foarte dureroasă a vieţii şi mă întrebam de ce nu era Gabriel acolo să mă protejeze aşa cum trebuia s-o facă. Sau să vină să mă consoleze cum o făcuse în copilărie. L-am chemat, dar nu a venit. IB: „Cum se face că eşti aici acum, Gabriel? Cum de m-ai găsit acum? Şi de ce nu ai venit atunci când am trecut prin iad ca adolescentă şi mai apoi până la treizeci de ani?"

G: „Nu ştiu. Oamenii ne cheamă mereu când au probleme. Şi, dacă face parte din coregrafie, planurile şi deciziile pe care trebuie să le îndeplinească ei şi co-creatorii lor, răspundem la chemare. Uneori ne văd, alteori nu. Inelia, îţi pot vedea firul vieţii acum şi văd că lucrurile ar fi fost diferite dacă ţi-aş fi putut fi alături în acei ani. Dar nu se ştie de ce, ai fost invizibilă pentru mine. Ştiam că te voi vedea din nou. Nu credeam, ştiam. Dar nu s-a întâmplat decât acum câteva luni. Când ţi-am simţit chemarea şi te-am putut găsi pe planetă. M-ai tras din nou, la fel cum ai făcut-o şi prima dată. Eram altcândva şi apoi eram alături de tine. Totuşi, cum am spus mai devreme, nu mă puteam materializa în formă umană lângă tine. De data aceasta întâlnirea trebuia să fie conformă realităţii unui adult uman. Aşa că ţi-am trimis un e-mail". IB: „Nu-mi aduc aminte să te fi chemat.. sau să te trag aşa cum spui tu". G: „Când citeai toate acele experienţe pentru a te decide asupra subiectului următorului interviu, le-ai scanat pe toate acele făpturi, gândindu-te cine ar trebui să fie fiinţa extraordinară pe care ai dori să o intervievezi. Apoi, deodată, eram lângă tine". IB: „Da, îmi amintesc. Mă uitam la toate acele e-mailuri şi mesaje şi mă gândeam că persoana următoare pe care aş vrea s-o intervievez este un înger. Îngerul care a venit la patul meu când eram copil. Gabriel. Şi mi-am amintit faţa ta, dragostea ta, râsul tău şi poveştile pe care mi le-ai spus după ce am terminat cartea mea". Am râs amândoi, amintindu-ne cum îmi povestea Gabriel experienţele lui cu creaturi mari şi mici, despre războaie (se pare că fusese într-o mulţime de războaie), despre naşterea unor noi realităţi şi moartea celor abandonate. G: „Un moment în „când şi unde" este ca o ancoră. Ca un portal între dimensiuni diferite, mai ales dacă acel „când şi unde" este împărtăşit de fiinţe din dimensiuni diferite. Când ţi-ai amintit acel moment în timp şi ai scanat după mine din nou din acel loc al iubirii, ai putut să mă găseşti şi în acelaşi timp am devenit şi eu capabil să o fac". IB: „Când eram mică, bunica mi-a zis că nu ar trebui să te chem tot timpul doar ca să ne jucăm sau să-mi citeşti pentru că tu ai treburi mult mai importante pe Pământ şi în Rai. Că ai de făcut lucrarea lui Dumnezeu. Aşa că mam oprit. Apoi am uitat".

G: „Totul a fost aşa cum trebuia să fie. Sau poate nu. Vezi tu, o mulţime de religii şi culturi au închis comunicarea nemijlocită dintre noi şi oameni. Acesta este un foarte bun exemplu. Că suntem mult superiori, că avem lucruri prea importante de făcut sau să nu fim chemaţi pentru lucruri „mărunte". Sau uneori este tocmai pe dos, sunt oameni care ne cheamă pentru a găsi un loc de parcare, dar nu şi când trec printr-o criză majoră a vieţii. Multe culturi şi religii învaţă omul aşa pentru a-l separa de sistemul lui real de sprijin. O mulţime de religii, de asemenea, învaţă oamenii că singurul mod de a-l accesa pe Dumnezeu, sau pe noi, este prin intermediul unei terţe părţi. Nu este adevărat. Dacă bunica ta nu ţi-ar fi spus asta, mai mult ca sigur nu m-ai fi uitat. Odată ce m-ai uitat, eu nu te-am mai putut găsi". IB: „Cum adică nu m-ai mai putut găsi, Gabriel? Credeam că poţi vedea orice om de pe această planetă". G: „Ei bine, nu sunt omnipotent. Nu suntem omnipotenţi. Suntem o specie, aşa cum şi oamenii sunt o specie. Cred că are de a face cu rolul tău aici. Cum am mai spus, treaba ta nu este vorbitul cu îngerii, ci pur şi simplu să fii tu însăţi şi totul este aşa cum trebuie să fie. Sau poate că ţi-ar fi fost mai uşor dacă aş fi fost acolo când lucrurile au scăpat de sub control. Este greu de spus în acest moment. Şi chiar dacă aş fi răspuns chemării tale când erai în necaz mai târziu în viaţă, am fi avut toate şansele să nu ne recunoaştem unul pe celălalt". IB: „Spui asta privindu-mi firul vieţii?" G: „Da. E ca şi cum ai fi purtat o mască sau o armură care nu îţi lăsa semnalul personal să iasă". IB: „Da, aşa este. Am intrat în belele la nivel mistic luptând cu oameni şi fiinţe care erau mult mai puternice decât mine la acea vârstă. Aşa că, pentru a supravieţui, m-am înconjurat cu un scut imens şi greu. Ceva care să nu-mi permită „lumina" să iasă. Nu era o armură care să mă protejeze de alţii, ci o platoşă care să îi oprească pe alţii să mă vadă. Aşa că presupun că da, dacă te-aş fi chemat când purtam acea armură, mesajul meu sau linia energetică nu avea cum să ajungă la tine. Un efect colateral neaşteptat pe care îl conştientizez abia acum când vorbesc cu tine. Dar am dat-o jos în 2000, n-ar fi trebuit să mă poţi vedea după aceea?" G: „S-ar crede că da. Sunt anumite ciudăţenii legate de tine pe care nu le pot explica. Cum am spus, nu suntem omnipotenţi. Suntem doar o altă expresie

a existenţei. Universurile sunt încă pline de mistere pentru noi. De exemplu, chiar acum, când îţi scanez linia vieţii, nu merge dincolo de prezenta întrupare. De ce? Eşti o fiinţă umană, linia vieţii tale ar trebui să fie eternă. Şi chiar dacă sufletul tău nu ar fi de origine umană, tot ar trebui să fie înregistrat în istoria existenţei ca o sursă eternă de experienţe de pe alte planete sau din alte dimensiuni. Ca orice altă fiinţă din universuri". IB: „Ştii, Gabriel, acum că mă gândesc cu atenţie, când am fost în locul acela întunecat, în toţi acei ani, cred că m-am gândit la tine o singură dată. Şi atunci nici măcar nu te-am chemat. Ci doar m-am gândit că mă abandonaseşi". L-am privit pe Gabriel întrebându-mă dacă nu cumva mut prea mult răspunderea asupra lui. Poate că experienţa mea de copil în nevoie mi-a distorsionat percepţia asupra lui, făcându-l puternic şi nelimitat în cunoaştere şi conştiinţă, în loc să-l văd aşa cum este - o fiinţă singulară divină eternă care îşi urmează propriul drum prin timp şi spaţiu. Deodată, am simţit că îmi e foame, am luat câţiva cartofi prăjiţi de pe farfurie şi i-am băgat în gură. Erau încă fierbinţi! Mi-am privit reportofonul, trecuseră numai câteva secunde de când apăsasem pe butonul de înregistrare. IB: „Oh, Doamne, suntem pe o altă viteză de timp? Vorbim de ceva vreme şi pare că reportofonul nu a înregistrat aproape nimic". G: „Da. Vei descoperi că trebuie să încetineşti viteza recorderului pentru a putea auzi corespunzător când vei verifica acasă cele înregistrate. Probabil că va trebui să încetineşti mult de tot". IB: „Dar oamenii din jurul nostru ne văd?" G: „Ne-au văzut aşezându-ne, apoi şi-au pierdut interesul. Majoritatea nici nu-şi vor aminti că ne-au văzut. Cam ca atunci când încerci să-ţi aminteşti ceva ce ştii că trebuie, dar îţi dispare din minte". IB: „Oau, este un truc frumos. Face parte din trusa ta?" Gabriel zâmbi. G: „Da, face parte din trusa de unelte a îngerului, hehehe. Mănâncă înainte să se răcească".

Am simţit cum conştientizam iarăşi atmosfera, ca şi cum ieşisem şi intrasem înapoi. Puteam auzi televizorul, oamenii, pescăruşii, puteam simţi mirosul mâncării şi al cafelei. IB: „E super, Gabriel. Trebuie să-mi spui cum faci asta". G: „Dar mai întâi vreau să ştiu de ce nu exişti înainte de momentul naşterii tale. Sau după întruparea ta prezentă". IB: „Oh, asta. Da. Păi... Nu prea ştiu. Îţi pot povesti trăirea mea cu privire la asta şi poate îţi dai tu seama". G: „Ascult cu plăcere". IB: „OK, dar nu uita că acesta este un interviu cu tine. Oamenii citesc cartea pentru că vor să afle totul despre tine, despre specia ta, despre experienţele tale şi probabil numărul tău de telefon pentru a te putea contacta rapid. Majoritatea au auzit povestea întrupării mele pe această planetă de un milion de ori". G: „Da, desigur". IB: „OK, deci, înainte să mă întrupez, nu eram un „eu", eram o conştiinţă colectivă. Trăisem existenţa ca „noi", în care indivizii există dar nu experimentează viaţa, emoţiile, gândurile şi celelalte lucruri pe care le trăiesc entităţile, singure sau în separaţiune. Există acest cuvânt? Separaţiune?" G: „Da, există. Continuă". IB: „Bine. Aşadar, „noi" i-am cerut permisiunea acestui trup să ne încarnăm în el. Fiinţa era programată să moară la foarte scurt timp după naştere. Corpul a spus nu şi s-a împotrivit, dar l-am convins cu argumentul datoriei. O energie de tipul: „e datoria ta să faci asta pentru omenire şi pentru binele planetei". Aşa că a acceptat. Când a sosit timpul decesului, sufletul care era deja întrupat a părăsit trupul şi deodată nu am mai fost „noi", ci un „eu" în acel corp... pe care nu ştiam cum să-l utilizez. Iar restul îl poţi vedea tu însuţi". Gabriel mă privi în ochi şi îmi susţinu privirea pentru un timp care mi s-a părut o eternitate.

G: „Acest „noi" este încă aici? Uneori încetezi să fii „eu" şi redevii „noi" din nou?" În acel moment m-am simţit ca şi cum aş fi fost în cabinetul medicului care voia să-mi vadă amigdalele şi îmi cerea să spun „aaa". IB: „Ei bine, nu chiar. E mai degrabă ca şi cum „noi" obişnuia să intre şi „eu" să ies din corp. Apoi a fost o perioadă de integrare când „noi" şi „eu" am coexistat în corp. Apoi a fost perioada de împărţire a experienţei între „noi" şi „eu". Dar cel mai interesant a fost că, înainte ca „eu" să mă fi născut, „eu" nu exista, „eu" era „noi". Apoi deodată, de la un moment la altul, a fost „eu". G: „Dacă mergi înapoi cu gândul la momentul de dinainte de a fi singulară, îţi poţi aminti cine era „noi"? Sau de unde au venit?" IB: „O simt ca pe o trambulină către existenţă. Ca şi cum nu aş fi existat. Atunci conştienţa mea era totul şi nimic. Era potenţialitate eternă pură. Apoi am devenit tot ceea ce este şi ce nu este. Apoi am fost eu şi alţii, eu şi mediul înconjurător, pe care părea să-l fi creat tot eu. Apoi au fost alte fiinţe în acea realitate, care se pare că eram şi eu totodată. Eram toate lucrurile, toate fiinţele, toate timpurile şi netimpurile. Apoi am devenit doar un grup de fiinţe din acelea, separat de ambient şi de alte grupuri şi indivizi. Acest grup, cel care a devenit conştiinţa mea, a venit pe Pământ, a găsit un trup şi apoi conştiinţa mea a trecut de la „noi" la „eu". Dacă mă uit, mă găsesc încă existând în diferite puncte de conştientizare la diferite trepte de existenţă în acea călătorie. Ca şi cum aş avea puncte de ancorare care merg de la început, din stadiul de nonexistenţă, până la mine aici în acest trup pe Pământ. Punctele de conştiinţă se găsesc la densităţi diferite şi la niveluri diferite de experienţă. Deşi poate nu am o „istorie" în eternitate, sunt ancorată acolo atâta timp cât „eu" există. Şi când această existenţă se va sfârşi, şi punctele de ancorare vor înceta să mai existe". Gabriel dădu din cap, cu ochii umbriţi de gânduri. Apoi privi într-o încă gânditor. Dincolo de fereastra cafenelei, deasupra dealurilor, un stol mare de se mişca prin aer. Stolul se mişca repede, schimbându-şi continuu forma, şi direcţia lin şi fără efort. Observându-l, am simţit cum eu eram acele într-o singură conştiinţă în acelaşi timp. G: „Vezi acele păsări?"

parte, păsări viteza păsări

IB: „Da, întotdeauna mă umplu de uimire când văd un nor de păsări ca acesta. Cum se mişcă şi îşi schimbă forma, sute sau poate mii de păsărele zburând împreună, fără a se ciocni vreodată între ele". G: „Unele fiinţe există în conştiinţă colectivă. Există de asemenea conştiinţă elementală şi conştiinţă la nivel de suflet. Acele păsări sunt de sine stătătoare, dar se pot asocia într-o minte mai mare. Ele au mintea comună. Există creaturi în universuri care au doar conştiinţă materială. Există ca o singură minte, o singură conştiinţă cu milioane de particule individuale care reprezintă corpul. Cam ca celulele din corpul tău. Fiecare celulă este de sine stătătoare şi separată dar este incapabilă să trăiască în afara corpului, dacă nu cumva este menţinută în viaţă artificial. Şi oamenii sunt făuriţi aşa. Ei aparţin unei conştiinţe colective în care pot intra şi din care pot ieşi. O mulţime de oameni au suflete provenind de pe alte planete şi din alte dimensiuni, totuşi, când intră în colectivul omenesc, devin foarte mult umani. Când se împotrivesc integrării în colectivul omenesc, se creează o separaţie nu numai faţă de umanitate, dar şi faţă de sufletul lor colectiv original. Devin foarte singuri şi de cele mai multe ori nu supravieţuiesc prea mult. Este ca şi cum, prin conectarea la ceea ce au venit să fie aici, colectivul uman, ei îşi păstrează legătura cu colectivitatea originală şi sinele lor superior, conştiinţa lor divină, deschisă şi sănătoasă. Problema este că majoritatea oamenilor consideră că această conectare la colectivul uman înseamnă să accepte programe, devoţiuni şi învăţături sociale, culturale şi religioase. Nici pe departe. În realitate este vorba de o conectare la nivelul inimii. E greu de realizat, dar merită. Majoritatea speciilor pot doar să se conecteze la şi să se retragă din propriul colectiv. Rareori am văzut o fiinţă sau o specie care să poată sări înăuntrul sau înafara colectivităţii şi mentalului după plac. Sau să se identifice cu ele. Şi totuşi, specia umană este capabilă s-o facă. Deşi am lucrat cu omenirea de... ei bine, de când s-a constituit ca specie, există multe dimensiuni, mistere şi capacităţi pe care specia umană le posedă, care sunt dincolo de capacitatea noastră de înţelegere. Când te-ai uitat la acele păsări, ai devenit conştiinţa lor colectivă, şi în acelaşi timp intrai şi ieşeai din diferite conştiinţe individuale singulare ale membrilor colectivităţii". Am mers cu gândul înapoi la momentul când mă întrebase dacă le vedeam şi, cu siguranţă, făcusem asta.

G: „Nu ţi-ai imaginat cum ar fi, nu te-ai insinuat în mintea lor colectivă şi nu le-ai "auzit" comunicarea experienţială empatică. Ai devenit acel colectiv şi acei indivizi". IB: „Da, am simţit că aveam pene şi puteam simţi aerul în aripi şi insectele în gură. Mâncau insecte, apropo, de aceea se mişcau aşa atunci. Şi am simţit că aveam acea inteligenţă imensă şi un fel de cântec cu multe ciripituri, care avea un sens. Cum ai ştiut? Eu nici măcar nu am observat". G: „A fost interesant. Ca şi cum aş fi văzut o cută a realităţii. Nu mai erai doar aici în formă umană, ci şi ca păsările. Ca o fotografie cu dublă expunere. Erai aici fiind tu, dar erai şi acolo fiind ele". Gabriel mă privi şi zâmbi. IB: „Este interesant dar îmi scapă legătura cu conversaţia noastră". G: „Ei bine, nu ştiu nici eu de fapt. Dar pare legat de experienţa ta de a fi venit la fiinţă mai întâi ca un colectiv şi mai apoi ca entitate singulară. Şi îmi pare că spre asta se îndreaptă fiecare persoană, fiinţă umană. Capacitatea de a fi tu însuţi, unic şi puternic, iar atunci când alegi, de a face parte dintr-o conştiinţă mai vastă care este colectivul uman. Şi mai mult de atât, din colectivul planetar care include toate speciile Pământului. Cât despre specia mea, noi ne mişcăm prin timp, putem accesa orice formă cunoscută a timpului. Dar nu putem accesa orice loc sau toate locurile. Asta ne este greu. Putem exista în mai multe forme diferite de timp, precum şi în diferite momente simultan. Totuşi, nu putem exista în diferite locaţii. Pentru că voi trăiţi într-o realitate a timpului liniar, poate credeţi că timpul şi spaţiul sunt strâns conectate, că nu poţi avea unul fără altul. Dar nu este chiar aşa. Ca fiinţe umane, aveţi deja vu-uri, percepeţi viitorul şi vă amintiţi trecutul. Unii dintre voi aveţi chiar amintiri foarte puternice despre un viitor care apoi chiar se întâmplă. În acest sens, oamenii au capacitatea de a se mişca în afara şi înăuntrul liniei temporale, precum şi să privească mult în faţă sau în urmă faţă de momentul prezent. Atunci când un om intră pe tărâmurile astrale, nu va mai fi restricţionat de locaţie. El poate fi acum într-un loc iar imediat apoi în altul". IB: „Tot nu văd legătura". G: „Când ţi-ai amintit, sau mi-ai spus de naşterea ta şi de amintirea ta despre conştiinţa colectivă care erai înainte de a deveni „tu", am crezut că am

recunoscut-o. Colectivul. A fost a clipă efemeră, sau un timp, dar sunt aproape sigur că am avut contact cu această colectivitate în trecut. Este ca o amintire care refuză să iasă întru totul la suprafaţă, dar pare interesant". În acest punct, am luat stiloul şi am notat că, indiferent de ce încerca Gabriel să conştientizeze, de cât ar fi fost de interesant, acesta nu va fi inclus în carte. Nu vedeam de ce ar fi fost asta important faţă de povestea lui personală sau faţă de motivul pentru care era aici, cu noi, pe planetă. G: „Aş prefera să nu mă cenzurezi". IB: „Îmi citeşti notiţele?" G: „Gândeşti foarte tare, atât. Totuşi, aş prefera să nu cenzurezi ce spun. Înţeleg că simţi că nu este interesant sau important şi poate pentru tine chiar nu este. Dar pentru mine, şi poate pentru cititorii tăi, este. Într-o zi vei muri şi vei dispărea, şi odată cu asta, va dispărea şi şansa să vedem, explorăm şi analizăm ceea ce eşti tu şi ceea ce este „noi", precum şi abilităţile tale şi modul în care trăieşti realitatea. Da, pot vedea că vei înceta să exişti când trupul acesta al tău va muri şi da, îmi pot da seama că acest aspect anume nu este comun altor oameni. Dar simt că orice altceva legat de tine este accesibil altor oameni. Cu cât explorezi mai mult dincolo de limitele proprii, sau limitările pe care simţi că le ai ca om, cu atât mai mult vei descoperi ce poate face această uimitoare specie, specia umană. Noi, ca oameni, învăţăm orientându-ne după alte fiinţe şi energii. Aşa că, chiar dacă nu este important pentru tine sau simţi că e plictisitor şi anost, te rog lasă-mă să explorez". IB: „Nu vreau să schimb titlul cărţii în „Interviu cu Inelia". Am anunţat deja mii de oameni că se numeşte „Interviu cu un înger". G: „De ce te încăpăţânezi? De ce ascunzi cine şi ce eşti atâta vreme cât solicitarea din 2010 a fost foarte clară? „Devino publică. Fii tu însăţi". Am fost mai mult decât şocată de cuvintele lui Gabriel. Aveau în spate o încărcătură, ca o pasiune sau o cerere foarte apăsată. Şi totodată simţeam ca şi cum aş fi fost pârâtă sau trasă la răspundere pentru vreo crimă. Era ca şi cum aş fi fost împinsă dincolo de zona mea de confort, iar mie nu-mi place să fiu împinsă în nici un fel.

IB: „Nu văd legătura, Gabriel. Am o regulă conform căreia dacă un lucru nu poate fi reprodus sau nu îi pot învăţa pe oameni să-l aplice, atunci nu îl împărtăşesc. Cine sau ce sunt, ce pot sau nu pot să fac chiar nu este relevant. Dacă nu-i pot învăţa pe oameni să devină pasăre şi stol de păsări, atunci o discuţie despre asta este o pierdere de timp". G: „Fără supărare, dar cred că asta sună oarecum obtuz şi... ei bine, arogant". IB: „Pardon?" G: „Limitezi cu propriile tale defecte ce ar putea să înveţe alţii. Dacă nu poţi înţelege ceva la nivelul mecanismului, atunci nu dai mai departe. Oamenii, şi noi, învăţăm prin cartare1. Asta înseamnă că putem pătrunde într-o experienţă în timp ce ne este povestită şi propriul nostru... cum să spun, sistem de operare ne-ar putea spune sau ar putea să-şi dea seama cum s-o reproducă. Instrucţiunile şi metodologiile sunt bune dar în cele mai multe cazuri, ele pot fi scurtcircuitate printr-o simplă povestire. De aceea în fiecare cultură umană au existat mereu povestitori. În vremurile de demult, povestitorii erau foarte respectaţi şi preţuiţi în societate. În propria mea societate, ne întâlnim în mod regulat şi ne povestim experienţele". IB: „N-am ştiut asta. Cred însă că nu are sens să vorbeşti despre un lucru ce nu poate fi reprodus. Dacă aş putea explica metoda sau modul în care acel lucru poate fi făcut, atunci desigur, este interesant şi merită explorat". G: „În orice caz, oamenii învaţă cel mai bine nu prin mijloace mecanice sau exerciţii, ci prin raportarea la obiectul observat. Şi împărtăşirea experienţelor proprii este cea mai bună modalitate prin care o persoană, sau înger, poate accede la informaţii şi abilităţi. Aşa că nu limita oamenii. Nu considera că dacă tu nu ai văzut alţi oameni făcând sau având abilităţi similare ţie înseamnă că nu pot face sau învăţa acele abilităţi pur şi simplu observându-le la tine. Chiar dacă insistă că nu pot face anumite lucruri pe care tu le poţi face, pentru că ei sunt oameni şi cred că tu nu eşti, împărtăşeşte-le oricum. Le vor învăţa. Ele vor pătrunde în colectivul uman şi se vor răspândi. În plus, este cartea mea, corect? Şi propria mea curiozitate şi explorare este parte din ea. Da, putem să întocmim o listă cu întrebările la care pot răspunde, dar nu sunt valoroase şi 1 nt: În orignal este „mapping to others". Nu există o traducere precisă în limba romănă dar poate fi aproximat prin „a copia" sau „a imita" pe alţii. De exemplu copii învaţă iniţial observînd părinţii şi imitând. În acelaşi fel şi noi observând anumite abilităti sau stări de „a fii" le putem copia/imita. În continuarea textului procesul este descris mai în detaliu

întrebările şi descoperirile mele? Dacă am explora împreună şi asta ne-ar ajuta să descoperim împreună răspunsul la marile întrebări? Dar dacă datorită originii tale, ca fiinţă umană nelimitată de programele sau implanturile la care au fost supuşi ceilalţi, ai arăta cine şi ce eşti în realitate, iar alţi indivizi s-ar putea elibera ei înşişi de acele programe şi implanturi? Eşti 100% om când te afli în formă umană. Concluzia, deci, ar fi că dacă te-ai lua după cineva mai puţin limitat ai putea să-ţi faci viaţa mai puţin limitată". Am vrut să mă supăr sau să mă înfurii pe el. Dar nu mi-a ieşit. În câteva ore, reuşise să puncteze şi să mă pună în poziţia de a-i emancipa cu adevărat pe alţii. Să încetez să ascund lucruri şi să ofer omului beneficiul îndoielii2. Fusese vorba întotdeauna despre exprimarea lucrurilor dintr-un alt punct de vedere. Nu era ca şi cum aş fi spus ceva ce nu s-ar fi spus şi înainte. Ei bine, poate am făcut-o de câteva ori. Dar cine eram eu să limitez fiinţele umane despre care ştiu că sunt nelimitate? Parcă aş fi primit o palmă peste faţă. G: „Nu îţi fac morală. Explorez, fac brainstorming. Încerc să îmi dau seama". IB: „Înţeleg. Dar nu sunt sigură că vreau să fiu văzută, simţită sau cartografiată la acest nivel. Mă simt mult mai confortabil ca observator. Să observ mai degrabă decât să fiu observată. În plus, în majoritatea timpului nici măcar nu observ diferenţa dintre, păi, orice. Dar în special dintre ceea ce cred eu că este normal şi ceea ce consideră alţii". G: „Acest lucru în sine e interesant pentru că, dacă tu nu realizezi că ceva este normal, atunci singurul mod de a-l împărtăşi este dacă există un martor. Ascultă, ce-ar fi dacă am încerca întâi să vedem unde ajungem dacă cercetăm în această direcţie şi apoi putem să luăm una din întrebările din lista ta şi vedem unde ne duce aceea? Vreau să înţeleg „de ce" eşti acum. Poate ne vom da seama sau poate nu. Dar privirea şi explorarea vor permite altora să pătrundă într-o experienţă existenţială care probabil este diferită de ceea ce trăiseră până acum. După cum ştii, oamenii sunt nelimitaţi şi, de asemenea, creatori, hai să ridicăm prin această conversaţie restricţiile pe care le-am pus în drumul lor şi să vedem ce urmează? Ce zici?" IB: „OK, bine. Mereu am bănuit că oamenii sunt arhitecţii originali ai experienţei fizice şi că, chiar şi cei care au sosit de pe alte planete şi din alte 2 Disponibilitatea de a accepta un fapt ca fiind corect câtă vreme nu a fost dovedit contrariul. Ex: câtă vreme nu s-a dovedit că ai fost acolo îti ofer beneficiul îndoielii. Din engleză: „benefit of the doubt"

dimensiuni sunt de fapt dintre arhitecţii originali care au rătăcit pe alte planete o vreme. Sau poate ei au creat totul, toate dimensiunile, realităţile fizice de diferite densităţi, diferite dimensiuni şi altele asemenea. Simt că oamenii au creat întreaga lume materială". G: „Îmi amintesc un timp în care unele specii au devenit geloase pe omenire. Cred că în parte s-a datorat faptului că omul devine mai extins şi mai mare când e martor al evenimentelor. Iar această creştere nu se sfârşeşte o dată cu sfârşitul rasei umane, ci se extinde cu fiecare specie care s-a înrudit cu ea prin ADN sau încarnare". IB: „Când spui că alte specii au devenit geloase pe oameni te referi la miturile şi religiile care vorbesc despre zeii care au devenit geloşi? Sau îngerii au devenit geloşi? A apărut chiar o nouă mitologie care vorbeşte despre Anunnaki care au devenit geloşi pe umanitate. Aşa o fi fost?" G: „Într-un fel, da. Multe culturi vorbesc despre un război în Rai stârnit de lupta dintre diferitele facţiuni ale unei anumite specii pentru a permite sau nu oamenilor să continue să existe". IB: „Mi-ai povestit despre războaiele din cer când eram copil". G: „Da. Întreg războiul a fost straniu. Erau câteva specii care aveau un interes imens în privinţa Pământului. Erau extrem de limitaţi, dar foarte pricepuţi în manipularea materiei şi ADN-ului. Pentru că Pământul fusese lăsat deschis, modificabil genetic, aceste specii au coborât pe Pământ şi au cules probe de materie şi ADN pentru a realiza noi creaturi care să servească scopurilor şi aspiraţiilor lor". IB: „Aceştia ar fi Anunnaki?" G: „Una dintre acele specii a fost Anunnaki, da. Mai erau însă şi altele. Interesant a fost faptul că atunci când au amestecat ADN-ul lor cu cel uman, propria lor specie a început să se transforme şi să se schimbe. Era ca şi cum prin amestecarea propriului lor ADN cu cel uman se deschisese un portal ultradimensional cu două sensuri. Unii dintre membrii speciilor erau fascinaţi şi încântaţi de rezultat. Dar alţii, puritanii, nu puteau să creadă că acest lucru se întâmpla şi nu puteau înţelege de ce nu putuseră face asta singuri. Mai întâi au devenit invidioşi şi au încercat se izoleze acea secvenţă anume de ADN care făcea să se întâmple schimbarea pentru a şi-o aroga. Când n-au putut s-o

găsească, s-au îngrozit şi au încercat să o blocheze. Dar nu mai putea fi blocată; şi atunci s-au gândit că, dacă ar ucide toţi oamenii, ar dispărea. Războiul s-a purtat între două părţi alcătuite fiecare din specii diferite: o parte apăra Pământul şi oamenii care îl locuiau şi alta încerca să omoare tot ce era acolo. Desigur, noi am ţinut partea apărătorilor. Cu toate că nu am luat parte la recoltarea, însămânţarea sau manipularea ADN-ului, am avut întotdeauna rol de ghizi, susţinători şi protectori ai oamenilor. Colectivul uman nu a fost de acord să fie eliminat, am auzit această decizie şi am răspuns prin menţinerea războiului în afara planetei şi a dimensiunilor în care există oameni". IB: „O anumită religie, sau poate mai multe, au propovăduit că acest război din rai a avut loc între îngeri. Că unii îngeri au devenit răi şică îngerii buni au apărat raiul alungându-i pe primii". G: „În vremurile de demult, orice se întâmpla în cer se presupunea că are legătură cu îngerii. Dar pot să-ţi spun că noi nu suntem o specie divizată. Ne este foarte clar ce şi cum avem de făcut. Frica şi opresiunea sau satisfacerea mâniei unui stăpân ceresc nu face parte din realitatea noastră". IB: „Da. Cumva, toată lumea ştie asta, dar suntem învăţaţi altceva. De exemplu, în fiecare ţară în care am trăit, şi asta înseamnă o mulţime de ţări, când cineva spune, „oh, uită-te la acel copil, e ca un înger" sau „eşti un înger", se înţelege că este personificarea bunătăţii şi inocenţei. În nici un caz nu desemnează o persoană sau un copil care este pe cale să şteargă de pe faţa pământului un popor sau un oraş G: „Este, de fapt, destul de amuzant". Voiam să-i pun următoarea întrebare. Dar m-am gândit că poate ar trebui să considerăm ziua încheiată, pentru că, deşi trecuseră numai câteva minute în timpul nostru uman, realitatea mea a fost că stătusem acolo discutând aceste subiecte foarte încărcate emoţional timp de câteva ore. IB: „Gabriel? Acum sunt epuizată emoţional. Ce ai zice dacă am relua conversaţia mâine?" G: „Da, desigur. La aceeaşi oră?" IB: „Da, este timpul perfect. Adică la aceeaşi oră mâine, nu acest timp încă o dată".

Gabriel râse. În timp ce conduceam spre cabana în care locuiam împreună cu Larry, am simţit că mâine nu poate veni destul de repede. Dar eram în acelaşi timp uşurată când mă gândeam la perioada de timp pe care o voi avea la dispoziţie să-mi revizuiesc înregistrările şi notiţele dar, şi să-mi calmez corpul fizic şi emoţional cu un lung duş fierbinte şi un pui de somn.

Capitolul Doi M-am întors la cabană, m-am aşezat şi mi-am verificat notiţele. Am deschis reportofonul şi, într-adevăr, a trebuit să descarc înregistrarea pe computer şi să încetinesc redarea pentru a putea auzi cuvintele. Era atât de rapid încât mai întâi am crezut că nu s-a înregistrat nimic. Nu se auzea nimic. În acea noapte m-am tot agitat gândindu-mă la întâlnirea de mai devreme. Incapabilă să adorm, m-am ridicat din pat şi am mers în bucătărie să-mi fac o gustare. Ceasul cuptorului indica 02:22; am aprins lumina şi am ţipat. Mda, Gabriel stătea la masa din bucătărie. L-aş fi întrebat ce căuta acolo, dar ştiam răspunsul. Îl adusesem ca să continuăm discuţia. Era neobişnuit, dar simţeam că e în regulă. Erau atâtea întrebări pe care voiam să i le adresez şi conversaţia din acea zi îmi reveni mai puternic în minte.

Al doilea interviu IB: „Bine ai venit în umila mea locuinţă. Presupun că ai mai vizitat-o înainte, probabil fără un corp uman?" G: „Da, dar nu înainte de chemarea ta iniţială de acum câteva luni". IB: „Vrei un ceai?" G: „Ar fi minunat, mulţumesc". Am pornit fierbătorul şi am privit pe fereastra bucătăriei la oceanul care se întindea afară. Luna era la jumătate şi acoperea oceanul cu sclipiri strălucitoare care dădeau întunericului linii şi forme. M-am dus să iau reportofonul şi agenda. Când am revenit, una dintre pisicuţele mele, Brad, stătea în braţele lui Gabriel, torcând. Ceasul indica 02:24. Am pus lucrurile pe masă şi am pornit înregistrarea. IB: „Aşadar suntem la viteza normală a timpului?" G: „Da, nu este nimeni care să fie deranjat de prezenţa noastră".

Am zâmbit amândoi, el continuând să mângâie pisica. Pe ea cu siguranţă n-o deranja prezenţa lui Gabriel, Larry dormea aşa că nici pentru el nu era o problemă. Fierbătorul se opri, am făcut ceaiul şi m-am aşezat în faţa lui. IB: „Presupun că putem continua de unde rămăsesem. Ieri la cafenea, L-ai menţionat pe Dumnezeu. Ai vorbit şi despre Creatorul existenţei. Ai spus că prima dată când te-am tras în realitatea mea, ai crezut că îl vei vedea pe creatorul existenţei. Îmi poţi spune cine sau ce este acesta?" G: „Văd că ai trecut direct la marea întrebare. Ei bine, spre deosebire de tine, eu îmi amintesc că exist dintotdeauna. Este ca şi cum existenţa ar fi un cerc infinit, iar eu m-aş găsi tot timpul în el. Nu-mi amintesc un moment de început şi nici nu văd un moment în care voi înceta să exist. Activitatea noastră este de mecanici ai universurilor şi creaţiilor. Unele dintre acele universuri şi creaţii, multe dintre ele, sunt create de minţi individuale sau colective. Dacă o minte sau mai multe hotărăsc să aibă o experienţă sau realitate la nivel material, de exemplu, un nou univers plin de acea nouă materie se va naşte. Noul univers şi fiinţa individuală sau colectivă vor deveni una la multe niveluri. De multe ori, universul va fi populat de acea entitate individuală sau colectivă. Şi de multe ori alte entităţi individuale sau colective i se vor alătura. Dar aici apare întrebarea, cine sau ce a creat prima dată acele minţi individuale sau colective? Cine a creat îngerii, specia mea, care există dintotdeauna? Ne punem întrebarea asta de când nu ştim. În acea zi din 1973, am simţit că numai o asemenea fiinţă mă poate trage prin dimensiuni, realităţi şi universuri. Când team văzut acolo nimic mai mult decât o fetiţă şi un suflet atât de tânăr încât nici măcar nu fusese încă înregistrat ca existenţă, era clar că alte forţe ne orchestrează viaţa. Ceva cu care amândoi am căzut de acord cumva, probabil având aceleaşi scopuri". IB: „Doamne, nu ratezi nici o lovitură! „Am crezut că eşti Dumnezeu dar s­ a dovedit că eşti atât de insignifiantă încât trebuie să fie altcineva în spatele tuturor acestora". Glumesc, desigur. Lumea mă întreabă mereu cine sau ce mă ghidează, cine mi-a cerut să ies în spaţiul public, ori să ajut anumite persoane, sau mă ajută în unele lucrări energetice sau mistice. Şi cel mai apropiat răspuns pe care l-am primit este ceva ce eu am numit „Consiliul planetar", care îmi vorbeşte. Practic, acesta reuneşte toate speciile colective şi singulare de pe planetă care colaborează pentru a manifesta o realitate a experienţei care a fost decisă de către toate speciile de aici prin consens. Si apropo, nu e denumirea oficială, e doar un nume pe care l-am dat, pentru că descria şi exprima parte din intenţia şi rolul lor.

Uneori aproape simt că mă manifest aici ca individ la cererea lor. Aşa că poate Consiliul a fost cel care m-a îndreptat către tine, ghidând-o pe bunica sămi dea instrucţiunile pentru a te aduce la mine. Forţa din spatele acesteia fiind scopul final pentru care suntem aici, care în acest moment din punctul meu de vedere este să le asigur oamenilor modalitatea de a-şi redobândi puterea şi de a o folosi ei înşişi. Această carte va împuternici oamenii şi le va schimba viaţa. Chiar simplul fapt că-ţi transpui conştiinţa în cuvintele şi paginile acestei cărţi va permite oamenilor să pătrundă, să înţeleagă cine şi ce eşti cu adevărat. Sunt atât de multe erori şi neînţelegeri despre îngeri pe Pământ. Majoritatea religiilor au deturnat ce şi cine sunteţi pentru a-şi amplifica puterea asupra celorlalţi în jocul pe care îl joacă. Aşa că, da. Acest interviu va ajuta la destrămarea multor din jocurile acesta. Revenind la subiectul discuţiei, dacă înţeleg corect, ceea ce spui tu este că nici chiar tu nu ştii cine este creatorul vostru sau creatorul acelor fiinţe individuale şi conştiinţe colective care au existat dintotdeauna?" G: „Am observat că punctele de vedere ale conştientizării sau ale conştiinţei sunt invariabil limitate de anumiţi parametri ai dimensiunii. Că dincolo de aceşti parametri, persoanele sau fiinţele nu pot percepe. Indiferent cât de mare sau puternică ar fi entitatea, ea există în propria... „realitate", cum am putea-o numi. Fiinţele nu pot influenţa şi nu au capacitatea de a înţelege decât puţin sau deloc din ceea ce se află dincolo de aceste limite. Deci, da. Cu toate că în realitatea noastră noi, îngerii, am existat dintotdeauna, această realitate este limitată ea însăşi prin elementul timp, de exemplu. Timpul are multe moduri de exprimare, iar aici pe Pământ este cel mai mult trăit sub formă liniară. Dar cum ai văzut ieri, timpul poate fi încetinit, oprit sau grăbit. Este maleabil. Cu toate acestea, deşi am cercetat, se pare că nu există nici o cale de a ieşi din timp. Putem ieşi dintr-un timp liniar, din timpul prezent şi din alte multe exprimări ale timpului. Dar nu putem ieşi în totalitate. Concluzia noastră, atunci, este că cel care ne-a creat, oricine ar fi el, trebuie să se găsească complet în afara timpului. De aceea nu-l putem vedea, pe el sau ea sau orice ar fi". IB: „Ştii că în general oamenii de pe Pământ cred că sunt limitaţi la propriul lor sine singular şi că o mulţime dintre ei cred că sunt doar corpul lor fizic şi nu pot gândi sau percepe nimic în afara limitelor corpului fizic? Totuşi, noi amândoi ştim că majoritatea oamenilor sunt divini, toate fiinţe puternice care există de-a lungul timpului şi nu se limitează la mediul lor fizic sau la trup?" G: „Da, acesta e un exemplu bun".

IB: „Ei bine, când îi cer cuiva să se descrie pe sine, de obicei începe prin a­ şi descrie corpul fizic, incluziv sexul şi vârsta acestui corp. Uneori, mai des acum, îşi afirmă ţelurile şi pasiunile, dorinţele şi visele. Am observat că cei mai mulţi nu se descriu ca fiind propria lor sursă de existenţă. Că nu se descriu pe ei înşişi ca o Conştiinţă Eternă Divină sau Zeu sau Zeiţă creatoare de existenţă. Ceea ce împărtăşesc indică nivelul realităţii în care există sau la care sunt limitaţi. Şi asta mă include şi pe mine! Deseori mi se cere să mă descriu. Şi am descoperit că şi eu mă limitez la circumstanţele prezentului meu, la realitatea mea şi la realitatea pe care o percep a aparţine altor persoane. Aşadar, Gabriel, vrei te rog să te descrii pe tine însuţi?" Gabriel mă privi şi râse la mine. G: „Bine. Trebuie să mă gândesc la asta". IB: „Oricât ai nevoie, hehehe". Gabriel rămase tăcut foarte mult timp. La început am stat acolo aşteptând, dar părea pierdut în gânduri. Aşa că am ieşit afară şi am privit stelele. După o vreme am căzut şi eu pe gânduri. Am intrat în casă când mi s-a făcut prea frig pentru a mai sta afară şi l-am găsit stând în aceeaşi poziţie, nemişcat, dar cu ceaşca goală în mâini. Am pornit din nou fierbătorul şi i-am făcut a doua ceaşcă de ceai. M-am întrebat dacă nu cumva a oprit timpul pentru el pentru a putea gândi mai îndelung, dar cumva simţeam că face acest lucru în timp real. I-am luat ceaşca goală şi am înlocuit-o cu una plină şi m-am aşezat. Treceau minutele şi apoi orele. G: „În mod normal, mă gândesc, cred, aş fi răspuns la această întrebare într-un mod aparte. Ar avea legătură în mare parte cu specia mea şi cu modul în care suntem diferiţi de specia fiinţei care pune această întrebare. Şi cum ne asemănăm, de asemenea. Dar modul în care ai formulat întrebarea schimbă răspunsul. Simt că răspunsurile mele sunt limitate şi pe măsură ce le dau, apar tot mai multe întrebări. În prezent, m-aş descrie ca fiind curios. Da. În momentul de faţă sunt curios mai ales cu privire la cum a apărut acest moment. Mă întreb, de asemenea, de ce m-aş descrie ca o fiinţă în timp. Şi incapabilă să iasă din timp. Mă întreb de ce îmi descriu specia ca pe una care a existat mereu, dar care nu a existat oriunde. Noi nu suntem pretutindeni, ci de-a pururi.

Nu avem sex sau gen. Nu ne reproducem. Dar iată, nici sufletele umane nu se reproduc. Trupurile da, dar nu sufletele. Apoi am căutat să văd cum ne percepem noi înşine din punct de vedere fizic. Suntem umanoizi în aparenţă, dar corpurile noastre fizice sunt mult mai subtile şi maleabile decât cele umane. Corpul nostru poate fi energie subtilă într-o clipă şi materie solidă în următoarea. Motivul este că trupurile noastre suntem noi, expresia fizică a fiinţei noastre şi nu un recipient sau o creatură diferită. Natura noastră seamănă mai mult cu ai mult a unui suflet decât a unui trup. De-a lungul istoriei, culturile umane ne-au atribuit un sex. Fie masculin, fie feminin. Dar noi nu ne percepem aşa. Nu avem o natură duală, nici la nivel fizic, nici la cel energetic. Întrucât nu ne reproducem în nici un fel, sexul sau echivalentul lui la diferite niveluri vibraţionale nu face parte din existenţa noastră. Suntem indivizi, dar ne putem conecta la colectivitate după plac. Deseori lucrăm în grup, ne mişcăm în grup, explorăm în grup. Dar grupurile nu sunt statice şi nici veşnice. Sunt foarte deschise şi fluide. Ca indivizi, suntem foarte diferiţi unii de alţii. Personalitatea noastră marchează modul în care ne asumăm misiunile, cum le aducem la îndeplinire şi cum ne formăm la nivel fizic. Cu alte cuvinte, ce formă luăm în plan fizic, precum şi cum suntem percepuţi de alte specii ţine de exprimarea personală. Prin urmare, fiecare dintre noi este perceput diferit atât în interiorul propriei specii, cât şi de către alte specii. Eu, de exemplu, am fost deseori identificat de către oameni ca fiind femeie sau confundat cu Iisus în culturile creştine. De către alţi îngeri sunt văzut cu un fizic fin, mai mic decât îngerii obişnuiţi, cald, blând şi răbdător. De aceea sunt solicitat de obicei să mă ocup de situaţii în care sunt implicaţi copii sau conducători de oşti. Aşadar... cum m-aş descrie? Folosind vocabularul tău, aş spune că primul lucru care îmi vine în minte este că noi suntem depanatorii jocului creaţiei. Suportul tehnic pentru clienţi care intră în jocul tău de computer şi repară erorile pentru ca tu să îl poţi continua. Dar acesta este doar un rol. Nu cine sau ce suntem". Gabriel deveni tăcut din nou. După câteva minute dădu din cap, arătând că dăduse răspunsul potrivit la întrebarea pe care o pusesem. IB: „Ai spus că existaţi oricând. Asta înseamnă şi în viitor, în viitorul nostru linear de pe Pământ, corect?" G: „Da. În toate".

IB: „În acest viitor... stai, toate viitorurile? Toate viitorurile noastre? Te referi la diferitele linii temporale ale Pământului?" G: „Da, şi toate liniile temporale ale fiecărui individ în parte, de asemenea. Care sunt infinite până când individul le face finite, reducându-le la mai multe, apoi la câteva şi până la urmă la una". IB: „Asta este foarte interesant. Vrei să spui că o fiinţă îşi începe călătoria în timpul linear având o infinitate de linii temporale, dar în cele din urmă prin alegere liniile ei temporale converg într-una singură?" G: „Da. Se întâmplă şi la nivelul speciilor. Cu cât este specia mai bătrână, cu atât sunt mai puţine linii temporale". IB: „Oau...OK. Eşti sigur despre asta?" G: „Păi, nu, fireşte că nu sunt sigur. E doar propria mea percepţie asupra realităţii. Cum văd eu lucrurile. Cum le vede specia mea . Şi noi ne pricepem foarte bine la timp şi la chestiuni legate de timp, inclusiv la liniile temporale. S­ ar putea foarte bine ca pe măsură ce o persoană înaintează în viaţă, tot mai multe linii temporale să dispară din percepţia noastră specifică a realităţii ei datorită rolului nostru în viaţa ei sau chiar a vieţii speciei din care face parte. În acest scenariu, ei au tot timpul un număr infinit de linii temporale, dar noi percepem tot mai puţine datorită specializării noastre în direcţia pe care trebuie să o urmeze". IB: „Fascinant. Va să zică ceea ce percepi tu ca realitate nu este neapărat realitatea pentru fiecare fiinţă din univers. Îmi place. Voiam să te întreb dacă în viitor vezi o specie umană care poate co-crea cu specia ta. Nu să vă avem pe post de dădacă - cum ai fost tu, ci mai mult ca parteneri în creaţie". G: „Dădace... hahaha. Hmmm. Ei bine, iată ceva despre care nu am discutat încă. Natura speciei umane este de creator al realităţii, în timp ce natura noastră este de mecanici ai realităţii sau dădace pentru realităţile nou născute. Noi nu creăm realitatea. Şi cred că în parte şi din cauza asta am fost atât de fascinaţi de voi şi de alte specii creatoare. De asemenea, de aceea suntem atât de dornici să participăm în orice rol putem".

IB: „Nu m-am gândit că ar exista specii care să nu fie creatori de realitate. Trăindu-mi întreaga viaţă înconjurată de creatori, fiecare om de pe această planetă este un creator nelimitat, am crezut că toate speciile sunt aşa". G: „După cum ai spus chiar tu, suntem limitaţi de propria noastră experienţă şi realitate. Uneori putem să atribuim altor specii nu numai defectele, ci şi aptitudinile şi abilităţile pe care de fapt nu le posedă. Pot să îţi pun o întrebare?" IB: „Sigur" G: „Tu cum mă percepi?" IB: „Ha! Asta este o întrebare interesantă. Răspunsul va ilustra, evident, propria mea limitare şi realitatea mea personală mai degrabă decât să ofere o perspectivă asupra a cine sau ce eşti. Ei bine, sunt sigură că aparenţa ta fizică este direct relaţionată cu poza pe care mi-a dat-o bunica pe când aveam şapte ani. Arăţi exact ca acel om din poză. Cu excepţia că acum nu ai aripi sau halou dar sunt foarte sigură că aveai când eram mică. Apropo, unde îţi sunt aripile?" G: „Conceptul de aripi îşi are originea în percepţia extrasenzorială a unei părţi din corpul nostru energetic de către oamenii sensibili. Şi cu haloul este aceeaşi poveste. În vremurile de demult, câţiva oameni, care în zilele noastre sunt numiţi mediumi, au realizat picturi desenând energia pe care au văzut-o în spatele nostru sub formă de aripi. Într-adevăr, o putem mişca, îmbrăţişa oameni cu ea şi se extinde când zburăm. La nivel fizic se poate spune că sunt ca nişte aripi cu pene". IB: „Vrei să-ţi zic ceva foarte ciudat?" G: „Ce?" IB: „De când am stabilit întâlnirea noastră şi te-am simţit în câmpul meu de atenţie, am simţit că am aripi. Câteodată trebuia să mă aşez mai în faţă pentru că mi s-ar fi strivit dacă m-aş fi lăsat pe spate. Dar când le „privesc", sunt gri, nu albe ca ale tale. Sau aurii ca ale prietenului tău". G: „Ţi-l aminteşti pe prietenul meu cu aripi aurii?

IB: „Da, desigur că mi-l amintesc. Dar îmi poţi spune de ce mi-au crescut aripi?" G: „Nu, habar nu am de ce ţi-au crescut aripi şi da, le pot vedea, dar nu ştiam dacă eşti conştientă de prezenţa lor. Mă gândesc că se datorează capacităţii omeneşti de a se ghida după alte specii şi nu mă va surprinde deloc să existe cititori care vor începe ei înşişi să simtă că au aripi în timp ce citesc această carte! Acesta este exemplul perfect despre cum corpurile tale subtile le copiază pe ale noastre. Gri este culoarea pe care aceste... să le zicem aripi, aceste aripi o au când apar pentru prima dată. Se pot numi aripi de antrenament. Pentru că eşti nouă în domeniul angelic şi al aripilor, ale tale sunt gri, dar pot exista alţi indivizi care au fost în contact cu noi pentru mai mult timp, care vor avea de la început aripi mai mature sau le au deja. Dar acum spune-mi ce îţi aminteşti despre prietenul meu cu aripi aurii". E momentul să spun că de fapt uitasem de acel prieten până în momentul în care am întrebat despre aripi şi am realizat că ale mele nu erau deloc albe ca ale lui Gabriel. Pentru mine nu era un mister că uitasem de prietenul lui Gabriel. Fusese într-un fel înspăimântător şi mă vizitase numai o dată când eram copil. Nu e ca şi cum mi-aş aminti fiecare persoană care mi-a întrat în casă sau ne-a vizitat. Chiar dacă era înalt de douăzeci de picioare, cu aripi aurii uriaşe, ochi roşii şi o sabie în flăcări. IB: „Îmi amintesc că era foarte înalt, chiar dacă eu crezusem până atunci că acasă aveam plafoane înalte, a trebuit să se aplece ca să intre în dormitorul meu. Îmi amintesc ochii lui roşii înfricoşători, aripile aurii masive, care erau cu mult mai mari decât ale tale, apropo, şi îmi amintesc de sabia lui. De asemenea, era îmbrăcat ca un soldat roman. Ştiam asta pentru că am văzut imagini cu soldaţi romani din vechime până atunci. Avea păr negru, arăta ca şi cum ar fi avut nevoie de un bărbierit şi era mai alb decât tine". G: „E aproape corect. Da. Îţi aminteşti numele lui?" IB: „Nu. Nu îmi amintesc. Dar presupun că era Mihail? Nu ştiu, Mihail tocmai mi-a apărut în minte". G: „Da, era Mihail".

Gabriel zâmbi larg, privindu-mă cu subînţeles. Parcă trebuia să-i mai spun ceva, dar nu ştiam ce. Am privit în jur, aşteptându-mă ca Mihail să stea cumva în spatele meu. Dar nu era acolo. IB: „OK, de ce zâmbeşti aşa?" G: „Pentru că nu cunosc pe nimeni care să îşi amintească adevărata proiecţie a lui Mihail. Uneori... îşi amintesc o versiune mai puţin înfricoşătoare, dar majoritatea oamenilor uită că l-au văzut vreodată. Dar ar avea sens dacă ţiai aminti ce s-a întâmplat când te-a vizitat. Ce îţi aminteşti?" IB: „Ai venit şi în loc să-mi citeşti din carte, mi-ai spus că un prieten de-al tău vrea să ni se alăture şi m-ai întrebat dacă poate intra. Am spus da şi Mihail a păşit într-un fel în cameră. Numai că nu îmi dădeam seama cum putuse intra din moment ce eram foarte sigură că uşa camerei era mult prea mică pentru el". G: „Continuă". IB: „Îmi amintesc că m-am simţit puţin înfricoşată, dar am fost atrasă să îl privesc în ochi. Erau adânci şi roşii sau în flăcări. Nu puteam să-mi iau ochii de la el. L-am simţit ridicând sabia, care era foarte strălucitoare, sau arzândă, ca şi ochii lui. Dar apoi ochii lui au devenit fascinanţi pentru mine. Era ca şi cum aş fi putut privi întregul univers prin ei şi nu mi-a mai fost frică. Sau frica mea nu mai era relevantă. Apoi ochii lui au devenit albaştri şi profunzi ca oceanul. M-am gândit la balene şi la cât de frumos este cântecul lor şi, deodată, ai râs, iar el s-a încruntat la mine şi m-a privit ciudat. Apoi l-am întrebat dacă vrea să stea şi să citească din carte cu noi, dar el mi-a răspuns că se simte prea incomod în acea cameră rea mică pentru el şi că trebuie să plece undeva unde este mai mult spaţiu. Apoi am simţit ca şi cum aş fi adormit. Am simţit că am mers în vis până la capătul universului şi înapoi. A fost foarte confuz". Gabriel râse. G: „Da. Ţi-ai amintit foarte bine". IB: „Să înţeleg că acesta a fost Arhanghelul Mihail?" G: „Da. Ceea ce s-a întâmplat a fost... ei bine, mai întâi dă-mi voie să-ţi spun că fiinţa pe care tu o numeşti Mihail face parte din grupul cu care lucrez şi

călătoresc prin acest univers. Grupul nostru cooperează foarte strâns şi ne considerăm între noi fraţi. Când m-ai tras în viaţa ta, am discutat subiectul cu cei din grup. Inclusiv cu fratele meu Mihail. Mihail, se poate spune, păzeşte un portal spre o anume realitate. O poartă de intrare într-o realitate umană în care oamenii pot şi îşi exercite capacitatea creatoare cu mai puţine restricţii. O realitate care, de asemenea, fără sclavagism şi jocuri jucate inconştient. Nu pot exista victime şi nici agresori acolo". IB: „Atunci nici salvatori şi martiri?" G: „Nici salvatori sau martiri". IB: Ce îmbucurător. Am o idee despre cum păzeşte el acea poartă sau portal. Îşi ia o înfăţişare foarte înfricoşătoare şi dacă fiinţa fuge, înseamnă că nu este încă pregătită pentru acea realitate, nu?" G: „Ceva de genul acesta. Frica e doar o vibraţie. O notă emoţională, precum muzica, o tonalitate anume care este semnătura specifică a realităţilor bazate pe sclavie, lipsuri şi limitări ale fiinţelor care se află în acea realitate. Mihail are capacitatea să se acordeze la acel ton şi să îl reflecte înapoi spre persoana sau fiinţa respectivă la nivelul la care acesta mai are frică în ea. Dacă frica resimţită o afectează profund, atunci persoana este propriu-zis încă robită acelei energii şi trecerea într-o realitate în care ar fi în totalitate capabilă să creeze în orice moment nu este o idee prea bună. Tocmai fiindcă majoritatea oamenilor de pe Pământ simt frică şi interpretează propria lor reacţie la forma lui teribilă ca înfricoşare, el a fost de cele mai multe ori descris ca un războinic sau înger luptător. Sau apărător al unor grupări şi religii bazate pe frică". IB: „Religii bazate pe frică. Da, acesta este unul dintre subiectele pe care voiam să le discut cu tine. Despre cum specia ta şi indivizii din specia ta sunt menţionaţi sau descrişi de religii. Dar continuă-ţi ideea despre portalul pe care Mihail îl păzeşte". G: „Voi încerca să descriu portalul cu cuvinte pe care să le înţelegi. Desigur, e mult mai mult de atât, dar în această realitate în particular, realitatea umană, este vorba la modul general despre trecerea de la o realitate aleasă la alta, în care co-creează sau locuieşte simultan aceeaşi specie. Majoritatea sufletelor care se află în universuri caracterizate de puterea unora asupra altora se găsesc într-un cadru temporal liniar şi au nevoie de milioane de ceea ce am putea numi ani tereştri pentru a-şi termina jocul de-a realitatea

puterii asupra celorlalţi şi a dori să treacă la o altă realitate. Când i-am spus lui Mihail că nu manifeşti nici o energie de adorare, devoţiune sau frică faţă de mine, s-a gândit să vină şi el pentru a vedea dacă vei reacţiona la fel şi faţă de el. În plus, era curios şi suspicios. Curios de cum te potriveşti în schema lucrurilor în această realitate de putere a unora asupra altora. Şi suspicios referitor la cine sau ce eşti cu adevărat. Cinstit, nu ştiam cum vei reacţiona, dar presupuneam că nu te vei înfricoşa. Şi de asemenea, i-am cerut să se prezinte în parametrii unei realităţi specifice unui copil uman de şapte ani". IB: „Înalt de douăzeci de picioare, cu ochii roşi, aripi aurii şi o sabie în flăcări? Nu cred că mai văzusem vreodată aşa ceva. Nici măcar în cărţile de istorie ale fratelui meu. Nu pot spune că a apărut chiar în parametrii realităţii mele de atunci". G: „Nu, a trişat puţin. Te suspecta că doar pretindeai a fi o fiinţă umană de şapte ani. Şi că eu fusesem prea... naiv... pentru a te vedea în realitate cine şi ce eşti". IB: „Ce s-a întâmplat după ce ne-a părăsit? Tot ce îmi amintesc este că am adormit". G: „Când i-ai întors privirea, şi trebuie să specific că nu a fost vorba de o competiţie, cel puţin nu din partea ta, nu a înţeles ce se întâmpla. Nu era nimic ascuns în făptura ta. Erai total deschisă şi transparentă la fiecare nivel. Deşi corpul tău reacţionase cu puţină teamă, nu te-a deranjat şi nici nu ţi-a afectat spirtul de explorator sau curiozitatea. Iar când ai văzut balenele, ei bine, asta l-a dezarmat. Iubeşte balenele. Sunt una din speciile lui favorite de pe planetă. Am început să râd. El a plecat şi atunci lucrurile au devenit şi mai interesante. Când a plecat, ai mers cu el". IB: „Am crezut că fusesem invitată să merg cu el şi m-am simţit ca şi cum aş fi fost într-o excursie de o zi. E greu de interpretat astăzi pentru că o văd cu ochii copilului de atunci, dar şi cu ochii adultului şi misticului antrenat de astăzi. Atunci am simţit ca şi cum m-ar fi luat de mână şi am fi mers împreună să îi vizităm casa, unde avea o cameră mare în care am fi putut sta să citim din cartea mea. Sunt foarte sigură că-mi luasem şi cartea". G: „Din punct de vedere energetic ai dreptate. Te avea în câmpul lui energetic, câmpul lui de atenţie şi cercetare. Aşa că atunci când a plecat, nu te­

a lăsat în urmă. Majoritatea oamenilor nu ar fi în stare să îşi părăsească realitatea în acest fel, aşa că nu s-a gândit să-ţi „dea drumul la mână". Am văzut cum aţi dispărut amândoi şi te-am urmat. El s-a oprit într-un anume punct din timp şi spaţiu şi a realizat că te trăsese după el. Desigur, pentru tine această călătorie a fost numai la nivel astral şi nu fizic. Corpul tău rămăsese acasă, în pat, în siguranţă, într-un mediu cu aer şi gravitaţie şi toate cele necesare unui corp uman". IB: „Nu-mi aduc aminte să fi trecut prin asta. Îmi amintesc că am văzut culori şi stele sau ceva care arătau ca nişte stele. Şi am simţit cum pluteam prin spaţiu". G: „Când v-am ajuns din urmă, erai acolo în astral, dar dormeai. Se întâmplă deseori persoanelor care merg în plan astral fără a fi încă pregătite pentru asta. Mihail stătea acolo ţinându-te în braţe, neştiind sigur ce să facă cu tine". IB: „Ce s-a întâmplat mai departe?" G: „Am avut prevederea de a lăsa un marker spaţiu-timp acolo unde era corpul tău fizic. Am aşteptat amândoi o vreme pentru a vedea dacă te trezeşti sau măcar te întorci singură la trupul tău dar nu s-a întâmplatniciuna din variante. Nu era o experienţă pentru care să fi fost pregătită, pe care să o fi dorit sau pe care să o fi ales să ţi-o aminteşti. Aşa că ne-am întors la markerul lăsat de mine şi ţi-am găsit corpul. De îndată ce am ajuns aici, forma ta astrală i­ a dat drumul de mână lui Mihail, ai reintrat în corpul tău fizic şi ai rămas adormită". IB: „Ce s-a întâmplat cu Mihail?" G: „A fost tachinat o mulţime. Dar ceea ce a fost interesant a fost că nu te­ a mai putut percepe sau vedea după asta. Şi de asemenea, markerul pe care lam lăsat a dispărut, aşa că până nu m-ai tras din nou nu te-am putut găsi nici eu. Am încercat să marchez locul din nou acum dar marcajul dispărea în câteva secunde". Am vrut să-l întreb de ce fusese Mihail tachinat foarte mult. Dar eram foarte obosită deja. Era aproape cinci dimineaţa şi încă nu dormisem deloc. Gabriel păru să observe asta şi sugeră să mă bag în pat câteva ore, urmând să ne întâlnim mai târziu în acea zi, când voi fi fost odihnită.

L-am îmbrăţişat de noapte bună şi am mers la culcare. Când m-am trezit câteva ore mai târziu, nu mai era în cabană.

Capitolul Trei Era puţin după 11 a.m. când m-am dat jos din pat. Nu mă simţeam neapărat odihnită, dar abia aşteptam să mă întâlnesc din nou cu Gabriel. În acelaşi timp mă simţeam epuizată emoţional. Mă întrebam dacă chiar eram pregătită să scriu această carte sau dacă eram persoana potrivită să intervieveze un înger. Mă simţeam ca şi cum corpul meu emoţional fusese călcat de un camion. Toată dimineaţa nu m-am putut gândi decât că nu eram destul de puternică pentru asta. Dar am fost destul de încăpăţânată pentru a decide să nu renunţ încă. Ştiind că va veni oriunde mă aflam eu, am decis ca următorul nostru interviu să aibă loc pe una dintre plajele pe care le iubeam din rezervaţia Makah numită Tsoo - Yess. Plaja se găsea la vest de sat şi locul pe care îl aveam în minte era cunoscut de localnici ca piatra căpşunii. Se putea ajunge acolo trecând peste pământul sacru cunoscut ca Cel Sacru în rândul Makahilor moderni. După câteva ore de revăzut notiţe, înregistrări şi prevăzut noi întrebări, am pregătit câteva sendvişuri, sticle cu apă şi am plecat spre plajă. Nu era deschisă publicului, aşa că trebuia ca Larry să mă ducă acolo. Când am ajuns acolo, după cum prevăzusem în imaginaţia mea, soarele era uşor acoperit de nori şi aerul sărat şi proaspăt avea exact temperatura potrivită pentru a putea sta acolo câteva ore. Când am ajuns la piatră, am observat un grup de oameni care se căţărau pe ea, aşa că am mers pe cealaltă parte şi ne-am aşezat pe o formaţiune de rocă proeminentă care se uscase şi era caldă de la lumina soarelui care bătuse toată dimineaţa. Nu dură mult şi Gabriel mi se făcu simţit. Ca la un semn, Larry decise să meargă să caute nişte pietre pentru rugăciune. Mareea era scăzută şi în scurt timp dispăru din vedere. Am privit în spate şi l-am văzut pe Gabriel apropiindu-se cu o pereche de şlapi în mână şi pantalonii suflecaţi până la jumătatea gambei.

Al treilea interviu G: „E un loc atât de frumos!" IB: „Da, venim aici mereu. Stai lângă mine. Am adus gustări şi apă. Dar dacă stau să mă gândesc, probabil că tu nici nu ai nevoie de mâncare şi apă, corect?" G: „Cât timp iau formă umană aş putea avea nevoie de ea. După estimările mele, ingestia mâncării este o formă de comunicare cu alţi oameni, precum şi cu mediul înconjurător". IB: „Da, am ajuns şi eu la aceeaşi concluzie referitor la mâncare. Deşi eu nu înţeleg prea bine „ingerarea altor forme de viaţă pentru a îţi păstra viaţa", ceea ce pare a fi o temă destul de comună între speciile Pământului. Aş vrea să vorbim mai multe despre asta, dar nu astăzi". Gabriel zâmbi şi se aşeză pe piatră lângă mine, scociorând printre gustări. Mi-am găsit un loc confortabil pentru agendă şi stilou şi am pornit înregistrarea. IB: „Am atâtea întrebări pentru tine, nu ştiu cu care să încep!" G: „Am şi eu câteva întrebări". IB: „OK, poate facem cu rândul. Eu te întreb câteva, apoi tu". G: „Sună bine". IB: „Spuneai noaptea trecută, mă rog, azi dimineaţă, că Mihail a fost tachinat după incidentul care a avut loc pe când eram copil. Mi-e greu să îmi imaginez că într-o specie atât de avansată ca a ta vă puteţi tachina unii pe alţii. Poţi să îmi mai explici ce s-a întâmplat?" G: „Ah, e simplu. Cu cuvintele tale, se pare că proiectezi prea multă responsabilitate asupra speciei mele. Sau un fel de presupunere stranie, cum că conştientizarea noastră acoperind un spectru mai larg de realitate decât a ta, într-un fel nu avem umor şi nu facem greşeli". IB: „Da, cred că ai nimerit-o. Îmi este dificil să nu-ţi atribui autoritate, pentru că eşti mult mai conştient de lucruri decât aş putea fi eu sau oricine

altcineva pe care l-am întâlnit vreodată. Şi da, presupun că de asemenea văd tachinarea unei persoane ca pe ceva nu tocmai pozitiv, ceva ce nu ai putea să-i faci unuia dintre ai tăi". G: „Mihail a fost tachinat pentru că te-a luat cu el fără să-şi dea seama. Este extrem de priceput printre cei din specia noastră, astfel că este foarte neobişnuit să facă o eroare de amator. Pentru o vreme, în glumă, îi tot sugeram să verifice dacă nu are cu el vreun pasager dintr-o altă realitate şi univers. Întrun fel, suntem perfecţionişti şi foarte încrezători în capacităţile şi abilităţile noastre. Şi poate că tachinarea este un mod vesel de a ne asigura că rămânem pe calea atingerii perfecţiunii. Dar, în acelaşi timp, a fost foarte comic". Cumva imaginea unui înger de dimensiunile şi statura lui Mihail fiind tachinat de alţi îngeri era foarte comică şi pentru mine şi nu m-am putut împiedica să râd în hohote. Gabriel dădu din cap şi zâmbi afirmativ, ştiind că a înţeles. IB: „Gabriel?" G: „Da?" IB: „De când ne-am întâlnit, am început să simt lucrurile mult mai puternic. Adică emoţiile. Uneori e aproape prea mult. Şi resimt emoţiile foarte fizic, mă ard sau mă fac să-mi fie frig, şi alte senzaţii fizice pe care nu prea le înţeleg. Trebuie să recunosc că astăzi am jonglat cu ideea de a renunţa la carte. Să nu te mai întâlnesc şi pur şi simplu să dau uitării întreaga chestie. Ai vreo idee de ce au devenit emoţiile mele mai puternice?" Gabriel mă privi intens pentru un timp care mi se păru o eternitate. G: „Când erai copil, nu ţi s-a întâmplat asta?" IB: „Nu, mai mult ca sigur nu. Nu cred că aş fi luat măcar în considerare să te intervievez dacă s-ar fi întâmplat". G: „Ei bine, mie mi s-a întâmplat atunci şi mi se întâmplă şi acum. Găsesc că intensitatea, sau volumul, emoţiilor este de-a dreptul copleşitor şi dificil de suportat. Cu toate astea nu m-am gândit să pun capăt discuţiilor noastre. Dar valul emoţional este cu siguranţă ceva pentru care trebuie să mă pregătesc şi

am făcut-o anticipat pentru ceea ce avea să se întâmple de fiecare dată. Cu toate astea nu pare să devină mai uşor". IB: „Nu, nu devine". Am stat în linişte pentru ceva vreme. Valuri de emoţie intensă veneau şi treceau, aproape ca valurile mării. Am simţit că cel mai bine era să stau pur şi simplu şi să le las să curgă. Cu cât opuneam mai puţină rezistenţă, cu atât deveneau mai rapide şi mai intense. În acelaşi timp mi-am simţit „aripile" desfăcându-se, erau mai mari de data asta, iar penele aveau o nuanţă mai deschisă de gri. Am privit spre Gabriel şi am văzut că se uita la ele. G: „Da, le văd". Când zise asta, nu ştiu de ce, dar am izbucnit în lacrimi. Am plâns pentru ceva ce nu era al meu dar era de neconsolat. Apoi am înţeles. Ca şi cu păsările din primul nostru interviu, pentru a înţelege şi a reda ce şi cum erau îngerii, devenisem eu însămi unul. Ştiam că e ceva temporar cum fusese şi cu stolul de păsări, dar asta nu-mi uşura experienţa nici pentru mine, nici pentru corpul meu fizic, mental sau emoţional. Cumva, să devin alte specii de pe planetă, cum ar fi copacii, plantele, peştii, păsările sau orice alte creaturi ar fi fost, era mult mai uşor pentru mine şi nu avea un efect atât de dramatic asupra corpului emoţional sau mental aşa cum avea devenirea mea ca înger. După ce m-am calmat, i-am povestit lui Gabriel viziunea mea. El dădu din cap şi îmi luă mâna într-a sa şi brusc nu am mai fost pe planetă. Conştiinţa mea crescu exponenţial, o dată cu simţurile şi capacitatea de a simţi atât ambientul cât şi vibraţiile pe care noi le cunoaştem ca emoţii. Uşurarea fizică de a putea gestiona emoţiile era uriaşă. Eram acum într-un loc pe care îl simţeam izolat, ca şi cum ar fi fost o bulă enormă umplută cu diferite arome de energii şi culori. Îmi puteam simţi aripile mişcându-se, ţinându-mă în aer, iar corpul acoperit sau făcut dintr-o peliculă fină de culori iridescente. Am privit alături şi l-am văzut pe Gabriel zâmbind, încă ţinându-mă de mână; trupul lui era mai subţire, mai lung, nici femeie, nici bărbat. Aripile lui, mai mari decât ale mele, străluceau alb, iar în jurul capului o bulă aurie. Categoric umanoid în formă şi linii, am înţeles că asta era cea mai apropiată reprezentare pe care mintea mea o putea percepe şi înţelege ca fiind adevărata formă a unui înger. În jurul nostru au început să apară alţi îngeri, tot mai mulţi şi mai mulţi. În curând erau sute, apoi mii. Îi „simţeam" ca pe o simfonie. Ca sunet. Muzică. Mi-am amintit de oameni care vorbeau despre coruri de îngeri, şi acum înţelegeam clar de ce erau descrişi aşa când erau mai

mulţi prezenţi în acelaşi timp. Când am gândit asta am simţit o confirmare din partea lui Gabriel că da, şi alţi oameni fuseseră în acel loc înainte şi da, îşi descriseseră experienţa ca pe un cor de îngeri. Şi atunci l-am văzut pe Mihail. A apărut la doar câţiva paşi de noi, mult mai mare decât majoritatea celorlalţi îngeri, cu trupul părând a fi acoperit de o armură cu reflexe metalice. Aripile lui erau strălucitoare şi aurii, ochii roşii ca focul, ca şi cum întreaga furie a universului s-ar fi strâns în ei. Zâmbi. Aripile mele şovăiră şi m-am străduit să plutesc în continuare. Când am zâmbit şi am râs de asta, mi s-a părut că râsul meu se contopeşte cu simfonia şi devine contagios. O imensă bucurie, fericire şi bună dispoziţie cuprinseră întregul loc. Mihail: „Nu te-ai schimbat prea mult, văd". IB: Nici tu! Deşi acum arăţi mai mult ca un soldat science-fiction decât unul roman". M: „Ah, da, interpretarea minţii tale umane. Încă îţi poţi simţi corpul uman? Sau este în stază?" Îmi simţeam trupul, stătea pe o piatră undeva în univers, pe o planetă numită Pământ, ţinând mâna umană a lui Gabriel. IB: „Încă îl simt. Este treaz". M: „Deja eşti unul dintre noi. Şi nu eşti. Nu eşti etern şi totuşi exişti dintotdeauna. Ai un trup ca al nostru şi poţi exista în lumea noastră. Totuşi percepţia ta asupra noastră încă este umană, limitată. Linia ta temporară este... inexistentă cu o milisecundă în urmă. Vom şti că exişti? Sau că ai existat cândva, când nu vei mai fi aici?" G: „Încă încercăm să ne dăm seama, Mihail". Am început să simt o rezistenţă, venind mai ales din partea lui Mihail, dar care rezona puternic şi cu mine, faţă de existenţa reală în acest spaţiu şi timp. Am strâns mâna lui Gabriel şi l-am privit în ochi pe Mihail. Focul din ochii lui era mai puternic şi mai mistuitor decât la ultima noastră întâlnire. Ca şi când de data asta nu mai exista nici o urmă de gentileţe în „provocare". Nu am simţit frică, competiţie sau agresiune. Deşi ştiam că timpul se oprise pe loc, mi se

părea că ne priveam în ochi de multe zile. Deodată eram el. Eram ei toţi. Puteam să le simt vocile, conversaţiile, conştientizările, călătoria lor, istoria şi creşterea lor. Şi le-am văzut originea. S-a simţit un suspin adânc comun şi deodată aveam pământ solid sub picioare, cer senin în jur, iar ei deveniseră mai transparenţi şi mai fluizi. Mihail era cam la fel de mare ca ceilalţi. Vocile lor erau ca un cântec. Ca un milion de şoapte care creau un cântec pe care nimeni nu-l putea pricepe prea bine. Mi-a revenit în minte expresia „corul îngerilor" din nou. Părea că am aterizat pe acel pământ şi mi-am simţit aripile strângându-mi-se la spate. În jurul nostru, priveliştea era de o incredibilă frumuseţe. Era exact ca pe plaja unde stăteam cu Gabriel pe Pământ, dar mult mai colorat, mai fluid, îi tăia respiraţia. IB: „Unde suntem?" G: „Suntem în acelaşi loc în care eram înainte, dar conştiinţa ta umană îl transformă într-o formă care să aibă sens pentru tine". În jurul nostru au apărut tot mai mulţi îngeri, adunându-se, sporovăind şi salutându-ne. Am simţit multă curiozitate, interes şi cercetare proiectate asupra mea. Şopteau, iar şoaptele lor se stingeau fără să fiu capabilă să înţeleg ce spun. IB: Simt că nu sunt chiar unul dintre voi. Simt că transformarea nu este completă. Este altfel decât atunci când am devenit una cu animalele sau plantele Terrei. Atunci transformarea şi comunicarea erau complete. Aici, cu voi, simt mai degrabă o transformare parţială şi vremelnică, sau o alăturare. Ceva de genul „atâta ajunge pentru moment". În plus simt că acesta este un corp nou, sau o transformare a corpului meu astral. Când devin una cu animalele, copacii sau plantele, devin unul sau mai mulţi dintre ei în acelaşi timp. Acolo nu există un „corp" al meu ca acesta. E cu certitudine altceva. Aici am propriul meu corp. Am aripi, vă aud pe toţi, dar nu vă înţeleg". G: „Cum te simţi acum? Emoţional, energetic şi mental?" IB: „Super bine, de fapt. Nu mai sunt epuizată emoţional, şi simt un fel de libertate. Ca o lipsă de limitări, griji, şi o lipsă clară de chestii umane". G: „Ce vrei să spui prin chestii umane?

IB: Mă refer la importanţe, legături cu alţi oameni, munca pentru a obţine cele necesare vieţii pe o planetă care ne aparţine, faptul că suntem nevoiţi să dormim sau să mâncăm, dependenţele şi necesitatea de a relaţiona cu oameni evident adormiţi şi care au intenţii rele mai tot timpul faţă de ei înşişi şi faţă de alţii". Mi-am întins aripile cât de mult puteam, apoi le-am strâns la loc. Era atât de eliberator. Atât de vast şi expansiv. Am auzit şoaptele şi de data aceasta au început să aibă un sens. Majoritatea exprimau prietenie şi înţelegere. Era atât de bine încât am făcut-o iar şi iar! Spontan şi fără să gândesc, am dat drumul mâinii lui Gabriel. Brusc am simţit o rafală de timp şi spaţiu trecând prin mine, ca şi cum aş fi fost în acel spaţiu, în acea bulă în toate timpurile în acelaşi timp, şi, totodată, mă deplasam prin univers, trecând printre planete şi astre. Am icnit şi am încercat să mă ţin cu ambele braţe. Mai mulţi îngeri m-au ţinut şi au făcut ca totul să se stabilizeze. Ne-am întors înapoi pe acea reproducere uimitoare, colorată şi admirabilă a plajei Tsoo-Yess. G: „Oau, asta da călătorie!" IB: „Oh Doamne, ai simţit şi văzut şi tu?" Mulţi dintre îngeri au zis da, au dat din cap, au râs şi au început să comenteze experienţa. IB: „Ce s-a întâmplat?" G: „Ei bine, cum am spus mai înainte, acest „loc" este doar o proiecţie a minţii tale umane care îţi permite să înţelegi şi să exişti şi să comunici într-un spaţiu-timp, care este în acelaşi timp non-liniar şi de fapt, în nici un loc anume. De asemenea, se pare că mintea şi corpul tău uman erau ancorate în această realitate prin faptul că ne ţineam de mâini. Aşa că, atunci când mi-ai dat drumul la mână, acea realitate s-a întors la o formă care este mai aproape de modul în care o percepem noi. Dar interpretată prin mintea ta. Întrucât suntem interconectaţi mental, am trăit-o cu toţii". În timp ce Gabriel vorbea, m-am uitat la ceilalţi îngeri care încă mă ţineau de mâini. Atingerea lor era atât de fină şi iubitoare, veselă şi jucăuşă. Îmi venea să zbor, să dansez, să râd, să fug, să înot, toate în acelaşi timp.

Ca şi când s-ar fi înţeles, energiile lor se schimbară, la fel şi corpurile lor şi al meu! Acum eram mai mult ca nişte copii cu aripi, dar pe mine încă mă ţineau doi îngeri pentru stabilitate. Am început să zburăm, rotindu-ne prin aer, scufundându-ne în apă şi ieşind la suprafaţă, râzând atât de tare încât părea că tot universul râdea cu noi. Am revenit la Gabriel, care stătea răbdător pe piatra noastră, plini de bucurie, zâmbind cu toată faţa. Gabriel îmi luă mâna şi ceilalţi îngeri îmi dădură drumul. Le-am făcut cu mâna în semn de rămas bun, iar ei şi-au reluat forma de „adult" şi au plecat. M-am uitat în jos şi am observat că şi corpul meu irizat a revenit la forma şi dimensiunile de adult. IB: „Uau! A fost atât de distractiv! N-ai cum să nu iubeşti să fii înger. E haios, îmi place să mă joc, iar unul dintre lucrurile pe care le iubesc la oameni, la fiinţele umane, este că joaca este în natura lor. Pune zăpadă pe un munte şi mii de oameni vor pune bucăţi dreptunghiulare de lemn sau plastic sub picioarele lor şi vor aluneca în jos pe munte doar pentru că există zăpadă acolo. Sau pune o oglindă de apă oriunde, iar ei se vor juca pe apa cu caiace, cu hidrobiciclete, cu canoe ... sau cu orice altceva". G: „Aşa e. Face parte integrantă din specia umană. Este o energie uimitoare". IB: „Tocmai am realizat că nu am înregistrat nimic până acum aşa că va trebui să fac tot ce pot pentru a-mi aminti cât mai complet totul. Simt că vreau să mă întorc înapoi înainte să uit. Înapoi pe plaja reală de pe Pământ". Am simţit o urgenţă foarte presantă, ca şi cum aş fi ştiut că urmează să uit totul, sau parcă mi-era frică să nu uit şi, înainte să gândesc, Gabriel şi cu mine stăteam pe pietrele de pe plaja reală Tsoo - Yess. IB: „Ei bine, a fost distractiv". G: „Ştiu! Şi mă simt mult mai capabil să îmi stăpânesc emoţiile acum". IB: „Da, şi eu". G: „Mă gândesc că unele răspunsuri nu vor veni răspunzând la întrebări, ci pur şi simplu permiţând experienţei şi călătoriei noastre să se desfăşoare".

IB: „Da, este posibil. Intenţia mea în interviul cu tine pentru această carte era, într-adevăr, să te cunosc mai bine şi totodată să arăt şi altora cum e să fii înger". i"i

ft

Mi-am privit notiţele. Întrebările pe care le scrisesem pentru ziua asta păreau mai degrabă copilăreşti şi prosteşti, după ce am trăit o călătorie ultradimensională completă într-o realitate a îngerilor. Mă întrebam unde se găsea această realitate. IB: „Ai zice că locul unde am fost este o planetă? Sau e ceva diferit de o planetă?" G: „Nu chiar o planetă aşa cum înţelegi tu conceptul. E mai degrabă un mediu favorabil, hrănitor şi sprijinitor. Nu are o soliditate ca atare, sau o formă, sau un loc anume în universuri. Dar în timp, da". IB: „Este atât de ciudat. Puteam să stau acolo pentru totdeauna. Simţeam că aş fi vrut să stau acolo şi să explorez acea energie, acel loc, mediu, şi să cunosc personal mai mulţi îngeri. Dar nu ştiu cum tot eu, şi mai urgent, am vrut să mă întorc înainte de a uita tot ce s-a întâmplat acolo". G: „E ca şi cum am fi ghidaţi sau ni s-ar da instrucţiuni despre cum să procedăm. Am simţit aceeaşi grabă de a mă întoarce aici şi de a realiza acest interviu în limitele spaţio-temporale ale acestei planete, într-un mod liniar. Câte o întrebare o dată, una după alta". Am apucat stiloul şi carnetul şi am scris câteva idei cheie care ştiam că-mi vor reaminti momentele mai importante din realitatea îngerilor şi vizita mea acolo. În câteva minute eram gata şi am revenit la întrebările pe care le pregătisem pentru acea zi. Eram atât de energizată, atât de liniştită acum încât aş fi putut continua ore întregi. IB: „Totul e fascinant şi pentru mine. OK, următoarea întrebare de pe listă are legătură cu un subiect pe care deja l-ai atins. Ai menţionat că ghidaţi oameni sau că veniţi şi reparaţi erorile din vieţile oamenilor. Mulţi oameni au declarat că s-au întâlnit cu îngeri sau că în perioadele critice din viaţa lor le-au apărut îngeri, uneori salvându-le viaţa din accidente de maşină sau ceva asemănător. Ceea ce vreau să ştiu este de ce faceţi asta. Şi cum de ştiţi când să apăreţi. Şi cum de nu faceţi asta pentru oricine de pe planetă, ci doar pentru câţiva?"

G: „Asta este mai mult de o întrebare!" IB: „Hahaha. oamenilor?"

da, este. OK, aşadar de ce reparaţi erorile din vieţile

G: „De ce reparăm erorile din vieţile oamenilor. Păi, am răspuns deja la această întrebare, dar presupun că trebuie examinată din nou cu alte cuvinte". IB: „Am răspuns?" G: „Sunt destul de sigur că da. Am explicat că suntem ca nişte mecanici sau tehnicieni. Dar cred că asta nu explică în realitate de ce facem asta. Este ca o dorinţă puternică de a ne angaja în co-creaţie. Poate dacă-ţi explic cum se simte, ce se întâmplă în conştiinţa mea, în viaţa mea, atunci ne-am da seama de ce o facem. Pentru mine este ca un semnal de detecţie. În general, cei mai mulţi oameni au un grup de fiinţe cu care călătoresc împreună. Nu i-ai numit tu anturajul persoanei?" IB: „Ba da. Este un grup de fiinţe, majoritatea fără un corp fizic, care îndrumă, învaţă, sprijină şi hrăneşte persoana în alegerile ei de viaţă. Am văzut de multe ori îngeri în anturajul oamenilor, unii au chiar cu precădere îngeri". G: „Da, aşa e. Aşadar o persoană devine ca o baliză de semnalizare . Care nu se ştie de ce, îmi intră în câmpul atenţiei, este ca şi cum aş sta cu ochii pe ei tot timpul. Adesea îi verific mai în amănunt, dar cel mai adesea e ca un program care rulează în fundal. Aceştia sunt oamenii pe care tu i-ai numit „sarcină", sau după cum ai spus mai devreme, pentru care sunt ca o dădacă". IB: „Oh, da! Şi eu am oameni pe care mi s-a cerut să îi ţin în câmpul meu de atenţie. Într-adevăr, îi numesc sarcinile mele. Este atât de ciudat că ştii lucrurile astea". G: „Păi, ţi-am ascultat discuţiile publice şi te-am auzit de câteva ori numindu-le aşa, iar grupul de susţinere - anturajul persoanei". IB: „Ha! Asta mă surprinde. Un arhanghel să-mi asculte MP3-urile şi interviurile!"

G: „Bine, OK, mi-am băgat nasul, m-am pregătit pentru interviul nostru. Cum am mai spus, nu suntem omnipotenţi, aşa că dacă nu eşti vreuna din sarcinile mele, trebuie să mă informez, cercetând şi învăţând lucruri despre tine". IB: „Nu sunt una dintre sarcinile tale? Asta... ei bine, asta mă întristează. Este vreun înger în anturajul meu? Şi de ce nu eşti tu?" G: „După cum pot vedea, nu ai sau nu au fost îngeri în anturaj. Dar acum pot fi eu, dacă îmi permiţi". IB: „Trebuie să-ţi dau permisiunea?" G: „Absolut, aşa merg lucrurile. Nimeni nu are în anturajul său vreo entitate căreia să nu-i fi permis să facă parte din el. Cererea poate veni de la persoană, care solicită unei anumite fiinţe sau unei fiinţe cu o anumită capacitate să-i fie în anturaj. Sau poate veni de la fiinţa care vrea să facă parte din sistemul de îndrumare şi susţinere a unei persoane. Atunci când ambele părţi sunt de acord, iar acest lucru se face în mare parte inconştient de către persoană şi în deplină conştiinţă de către fiinţă, se face asocierea. Desigur, legătura nu este permanentă. Ea poate - de multe ori - să dureze o viaţă întreagă, dar de cele mai multe ori se rezumă la câţiva ani. Uneori, numai ore". IB: „Acum că am petrecut atâta timp în doi, nu-mi pot imagina viaţa fără tine alături. Mi-aş dori să devii membru permanent al anturajului meu". G: „Sunt onorat. Mulţumesc!" IB: „Ai o limită a numărului de persoane de care ai grijă?" G: „Nu chiar. Sfera conştienţei noastre nu este limitată, şi nici cea a atenţiei. Singurele limite sunt cele dictate de propriile noastre limitări care ţin de realitatea noastră, desigur". IB: „Dar ceilalţi oameni care, după citirea acestei cărţi, vor dori să devii parte a anturajului lor? Te pot chema şi îţi pot cere asta?" G: „Da, aşa funcţionează. Dar nu oricine se va potrivi cu mine, solicitările vor merge la toţi cei din specia mea, şi cel mai compatibil înger va răspunde pentru a fi examinat şi cântărit".

IB: „Şi putem solicita să avem mai mult de un înger în anturaj?" G: „Da, mărimea anturajului sau tipulde fiinţe care îl alcătuiesc nu sunt limitate. Vreau însă să avertizez pe oricine caută noi membri pentru anturajul său că trebuie să fie atent: sunt multe entităţi care pretind că urmăresc binele oamenilor dar, de fapt, sunt fiinţe cu vibraţie energetică joasă ce deviaza nevoia sau rugămintea omului de a fi ajutat şi îndrumat spre a se mări pe ei înşişi, spre intenţiile lor dosnice". IB: „Cum ne putem asigura că acest lucru nu se va întâmpla?" G: „Trebuie să te asiguri că vor veni în preajma ta numai fiinţe de lumină de înaltă frecvenţă, care urmăresc fericirea ta supremă şi împlinirea ta în viaţă. Şi acum că veni vorba, este întotdeauna bine să-ţi verifici din când în când anturajul pentru compatibilitate vibraţională". IB: „Cât de des şi cum poate cineva face asta?" G: „Cel puţin o dată pe an sau oricând simţi că îţi schimbi direcţia vieţii. Şi modul în care o faci este să îţi chemi anturajul - deci poţi face asta într-o stare de concentrare sau de contemplaţie - şi să îi scanezi membrii din punct de vedere al rezonanţei. Când simţi la vreunul o vibraţie joasă sau lipsa totală a rezonanţei, îi mulţumeşti pentru servicii şi îi ceri să plece". IB: „Am văzut că unii oameni sunt tentaţi să păstreze în anturaj anumiţi membri cu vibraţie joasă pentru că sunt cu ei de foarte mult timp sau sunt rude pe care le iubesc". G: „Păi, dacă vrei poţi rămâne în legătură cu acele persoane, dar nu vrei cu adevărat ca ele să îţi influenţeze deciziile importante şi calea vieţii. Deci, dacă vă pasionează legăturile de acest gen, păstraţi-i ca vizitatori accidentali, dar nu ca parte a anturajului". IB: „Ce vrei să spui cu "legături de acest gen"?" G: „Adică să lucrezi sau să petreci timp cu fiinţe cu vibraţie joasă şi să dai putere jocurilor lor". IB: „Sau să mă gândesc că îi pot salva sau ceva de genul acesta".

G: „Da. Nimeni nu poate salva pe altul de frecvenţa lui vibraţională joasă. Un exemplu foarte sugestiv sunt oamenii dependenţi. Dependentul nu va înceta să consume substanţa de care este dependent decât atunci când el însuşi va decide că este de ajuns şi trebuie să se oprească. Orice altceva, dacă de exemplu cere ajutor şi roagă pe altcineva să-l salveze,astea sunt doar căi de a-i implica pe alţii în dependenţele şi codependenţele lui". IB: „Este dur, dar am văzut-o de multe ori. Exact asta fac. Foarte tulburător". G: „Şi vampiric.Când cineva vrea să salveze un dependent ori o persoană sau o entitate cu o vibraţie joasă, trebuie să fie cinstit. Aş sugera să îşi analizeze cu foarte multă atenţie motivul pentru care vrea să salveze acea persoană. Întotdeauna dedesubt se va găsi un motiv cu vibraţie joasă". IB: „OK, va trebui să mă gândesc mai mult la asta. Cunosc o mulţime de oameni se lasă uşor păcăliţi de prietenii sau rudele cu vibraţie joasă, şi uneori chiar de către străini, pentru că sunt prea bine intenţionaţi şi oneşti ca să creadă că cineva ar putea să-i mintă. Care ar fi motivaţia cu frecvenţă vibraţională joasă?" G: „Pot fi una sau mai multe motivaţii cu vibraţie joasă. Una este când omul vrea să fie considerat bun, binevoitor şi crede că exprimarea cea mai bună a compasiunii este să fie blând şi să preia loviturile dureroase adresate altora. Asta pe baza energiei martirului, care este de joasă frecvenţă. Alta este nevoia să îi salveze pe alţii, dar de fapt omul caută să se salveze pe el însuşi. Alta ar fi să apară în faţa altora ca martir. Sau poate pentru că nu cunoaşte căile lucrătorilor întunericului, iar asta înseamnă tot o frecvenţă joasă, întrucât dacă eşti ignorant, vei putea fi amăgit şi înşelat şi deraiat. Nici un rezultat benefic din nici un punct de vedere". IB: „Dacă ne dăm peste cap ca să salvăm o persoană, pentru că ea ne spune că nu se poate salva ea însăşi, de multe ori nu facem bine. Da, am păţit-o şi eu. Dacă cineva nu ştie să înoate, da, e uman să intri în apă şi să-l tragi afară, dar dacă el se duce de-a dreptul în apă ca să te facă să sari după el din nou, atunci e timpul să te opreşti şi să-l laşi să înveţe să înoate sau să se înece. Mi s-a întâmplat asta în viaţa reală o singură dată. Si ştii ceva? După ce persoana a văzut că nu mai sar după ea a doua oară, a ieşit înot din piscină singură. N-am sărit pentru că prevedeam că mă va ţine sub apă până voi muri sau leşina".

G: „E un exemplu bun. Da, asta e şi cu cu membrii de vibraţie joasă dintrun anturaj". IB: „Cum au ajuns în anturaj în primul rând?" G: „Păi nu toată lumea de pe această planetă urmăreşte să-şi ridice frecvenţa vibraţională. Cel puţin nu pe durata întregii vieţi. Poate timp de câţiva ani s-au complăcut în experienţe de viaţă cu vibraţie joasă. Pentru a le trăi, persoana are nevoie de îndrumători care să îi arate cum să aibă experienţe de vibraţie joasă. O altă modalitate este când crezi că toate fiinţele ultradimensionale, sau orice persoană care a murit, devine brusc de înaltă frecvenţă şi vrea tot ce-i mai bine pentru tine. Nu este aşa. De aceea, este important să revizuieşti şi să cureţi anturajul în mod regulat. Uneori, întregul grup este acordat şi cu o frecvenţă vibraţională înaltă. Şi uneori omul poate vrea să treacă de la, să zicem, surfer expert la programator de computere. Atunci el sau ea va avea nevoie să-şi revizuiască şi refacă anturajul pentru a-i reflecta noua pasiune în viaţă". a

•

, u/;

IB: „Aşa e. Cred că dacă o privesc mai mult ca pe o schimbare de interes decât de frecvenţă vibraţională, aş judeca mai puţin felul în care cineva îşi curăţă şi alege anturajul. Să revenim la ce discutam mai devreme, la de ce faci asta. Ai spus că vei explica cum simţi tu, mecanismul din spatele interacţiunii. Îmi poţi spune ce faci cu sarcinile tale? De ce te duci la ele uneori şi alteori nu?" G: „Da, desigur. Spuneam că sunt sarcinile mele şi că sunt mereu în câmpul meu de atenţie. Uneori, fiind în câmpul meu de atenţie, unele semnalizează. Le văd ca pe o culoare, un punct din câmpul meu care devine mai strălucitor. Energia din spatele culorii îmi spune despre ce este vorba. Poate fi o urgenţă iminentă, sau o decizie nefastă, o vibraţie care apare în câmpurile lor incompatibilă cu obiectivele lor superioare, o expansiune o conştienţei... " IB: „Stai, dă-mi voie să te întrerup din nou, ai spus o vibraţie incompatibilă apărând în câmpul lor? Poţi explica mai detaliat? Ce ar putea fi şi de unde ar veni o astfel de vibraţie?" G: „Păi, ar putea fi un nou membru din anturajul omului care are vibraţia prea joasă pentru el, sau ar putea fi o experienţă de viaţă de care chiar nu are nevoie, sau o relaţie de joasă frecvenţă".

IB: „Ce faci în astfel de cazuri?" G: „Intru în sfera de atenţie a omului şi îi atrag atenţia asupra a ce se întâmplă. Îi arăt disonanţa şi modul în care s-ar putea întoarce împotriva lui. Cum l-ar abate de la calea aleasă". IB: „Cum intri în câmpul lui de atenţie?" G: „Unii oameni chiar au canalul de comunicaţie deschis cu anturajul lor şi prin el ne simt. În acele cazuri e ca şi cum ar avea o conversaţie în mintea lor. De multe ori, când nu au canalul deschis, le transmitem un sentiment puternic, pe care ei îl simt ca o intuiţie sau o cunoaştere interioară. Uneori intrăm în contact cu ei când visează şi încercăm să comunicăm aşa". IB: „Deci când simţim ceva intuitiv, înseamnă că voi ne spuneţi ce să facem?" G: „Uneori. Dar mai degrabă amplificăm cunoaşterea intuitivă a persoanei. Fiecare om ştie când o ia pe o cale greşită. Doar că de multe ori nu ascultă de intuiţie sau de cunoaşterea interioară. Noi încercăm să facem mai intensă această cunoaştere interioară astfel încât el să o audă". IB: „De unde ştiţi că experienţele disonante nu sunt alese de oameni?" G: „Le vedem toate liniile temporare şi unele dintre ele nu sfârşesc bine. Încercăm să îi descurajăm să le urmeze pe acelea. Pe scurt, dacă ceva produce suferinţă, chiar nu este o ideea bună s-o faci". IB: „Mulţi oameni cred că totul se întâmplă cu un motiv. Că în cele din urmă nimic nu este negativ, ci reprezintă o treaptă pentru întărirea şi creşterea noastră. Dar am sentimentul că tu gândeşti mai degrabă ca mine, că uneori o persoană sau o situaţie negativă apare ca să trăim negativitatea sau fim opriţi, deraiaţi sau incapacitaţi". G: „Da, am văzut-o şi pe asta. Majoritatea experienţelor negative sunt pur şi simplu pentru experimentarea negativităţii. Omul poate apoi să iasă din ele, iar cei mai mulţi vor căuta să îi dea o valoare şi un înţeles. Dar până la urmă, ar fi stat mai bine din punctul de vedere al vieţii şi puterii proprii dacă nu ar fi urmat acea cale".

IB: „Dar copiii? Majoritatea copiilor care se nasc în familii sau culturi abuzive nu pot ieşi din model". G: „Naivitatea deciziei iniţiale de a se naşte în zone ale lumii sau familii extrem de negative are urmări grave. Cele mai multe fiinţe cu vibraţie înaltă nu au nici o idee ce va însemna acest lucru pentru sufletul sau corpul lor. În cazul în care copilul rămâne în adevărata sa esenţă, conştient că lucrurile negative se întâmplă pentru că alţi oameni, lucrători ai întunericului sau oameni care se complac în experienţe de frecvenţă joasă fac aceste lucruri pentru că vor să îl scoată din joc, să-l facă complice sau să-l distrugă, nu pentru că ar fi greşit cu ceva sau că ar fi consimţit să „înveţe din durere", ci pur şi simplu pentru că a venit pe planetă pe timp de război, şi nu din motive personale, atunci el poate depăşi cele întâmplate şi nu-şi va transforma experienţa într-o poveste sau scuză pentru a fi crud el însuşi, după cum nu va cădea în falsa credinţă că el a devenit o persoană bună datorită tragediei care fusese viaţa lui. El a venit fiind un om bun. Un mediu şi o experienţă de viaţă plină de iubire, hrănitoare şi lejeră va face din el o persoană bună şi nu una rănită. Mult mai puternică decât dacă alege să se justifice prin suferinţă sau s-o păstreze până la maturitate". IB: Îţi mulţumesc că mi-ai confirmat asta. Ştiu asta din copilărie; şi asta din experienţa mea personală. Când am renunţat la experienţele şi fiinţele negative din viaţa mea, am devenit cu adevărat capabilă să mă poziţionez într-un spaţiu al puterii proprii şi să transmit mai bine mesajul cum că toţi oamenii au puterea lor. Mai târziu, când am ales să mă înconjor conştient cu indivizi cu care ne susţinem şi ne hrănim reciproc, viaţa mea a devenit uimitor de uşoară şi plină de putere. Când ai descris motivele pentru care apar semnalele de atenţionare din grupul tău de "sarcini", ai menţionat şi expansiunea conştientizării ca fiind una dintre acele sclipiri. Poţi explica ce înseamnă şi ce faci în acele cazuri?" G: „Asta e partea cea mai captivantă din munca mea. Se întâmplă când o persoană sau o fiinţă a terminat o etapă din experienţa ei şi este pregătită să intre într-o altă etapă, mai înaltă sau diferită. Deşi desigur, există şi universuri dedicate jocurilor de vibraţie joasă şi evoluţiei spre stări din ce în ce mai mizere ale fiinţei şi niveluri de conştientizare tot mai reduse, specia mea nu lucrează cu acestea. Ne place să lucrăm cu vibraţii mai înalte şi cu extinderea nivelului de conştientizare. Aşadar, atunci când cineva este gata să facă un pas în sus în jocul lui, suntem atenţionaţi".

IB: „Ce faceţi mai exact în acele cazuri? Vreau să spun că auzim o mulţime despre cum îngerii vin la oameni în timpuri de restrişte sau într-un accident sau într-o boală. Dar nu auzim prea des despre îngeri venind la indivizii care trec printr-o expansiune a conştiinţei". G: „Este adevărat, se pare că poveştile pe care oamenii le spun cel mai des sunt despre incidente dramatice. Cred că celălalt aspect, cel al creşterii, de cele mai mute ori nu este spectaculos. Este mai degrabă un proces blând şi lent. Uneori, da, un om trece printr-o traumă şi descoperă că după ea a devenit altcineva. Că îşi înţelege viaţa, misiunea şi esenţa lui. De fapt, aceste cazuri sunt mult mai rare decât ai crede. Dar, fiind dramatice, oamenii aud mai mult despre asta". IB: „Atunci care ar fi experienţa unei persoane la care te duci pentru că a decis să îşi extindă conştiinţa?" G: „Din perspectiva mea, simt că omul îşi doreşte să înveţe şi să iasă din suferinţă şi durere. De fapt, de multe ori nu este alunecă pasiv din durere şi suferinţă, ci acţionează activ şi intenţionat spre a-şi susţine decizia. Din perspectiva lui, în funcţie de cât este de conştient de anturajul lui, omul devine mai intuitiv, mai capabil să-şi audă sinele superior, iar unii vor purta discuţii directe şi brainstorming cu mine". IB: „Îmi place că ai spus că nu este ceva pasiv. Sunt deseori abordată de oameni care vor să le ajut vreo rudă sau prieten, să-l salvez. Sau să-l vindec. Şi îmi ia ceva timp să-i fac să înţeleagă că dacă persoana însăşi nu vrea să înveţe să se ajute sau se vindece singură, eu nu pot să fac nimic. Le zic să îi trimită persoanei nevoiaşe una din meditaţiile sau exerciţiile mele şi îi sfătuiesc să citească articolele mele de pe internet. Dar, în mod straniu, unii n-o fac. Mulţi o fac, dar alţi oameni nu transmit materialul celui aflat în nevoie. Mă gândesc că, în aceste cazuri din urmă, persoana care cere ajutor pentru altcineva are o energie a importanţei proprii, a crizei, a presiunii timpului, a salvatorului şi ... simt că are de a face preponderent cu ego-ul lui. Cred că în adâncul sufletului ştie că persoana cu probleme nu vrea cu adevărat să se ajute singură, dar el poate să stea liniştit că a făcut tot ce i-a stat în putinţă." A

• •

_•

U

• f

u

A

.

I

U

U

I

U

A

U

•

U A

.

G: „Da, e foarte interesant. Cred că face parte parte din educaţia culturală, socială şi religioasă care afirmă că omul nu se poate ajuta singur, că este nevoie de o terţă parte care să-l înveţe sau să-l vindece sau să-l lumineze".

Am dat din cap. aş fi vrut să aflu ce gândea sau ştia Gabriel despre religii, dar se făcuse târziu. Soarele era acum foarte aproape de orizont proiectând o potecă de scântei sclipitoare pe suprafaţa oceanului. Mareea, de asemenea, se întorsese, iar stânca noastră era mângâiată de valuri blânde. În curând avea să fie acoperită de apă. M-am simţit brusc foarte obosită şi, în acelaşi timp, revigorată, ca şi cum aş fi alergat la maraton. IB: „E timpul să mergem acasă, cred". Când am spus asta, părea că văd dublu, ca la o expunere dublă, putând să văd în suprapunere realitatea noastră şi totodată locul unde trăiau îngerii. Am râs văzând pe unul dintre ei făcându-mi cu mâna. I-am răspuns. Uşor, celălalt loc s-a contopit în strălucirea apei şi păsările de deasupra. Am închis reportofonul, am pus deoparte notiţele şi am stat tăcuţi câteva minute respirând aerul proaspăt al mării. G: „Nimic nu este ca aerul de mare". Gabriel inspiră profund de câteva ori şi zâmbi larg. G: „Cred că ar trebui să plec. Îl văd pe Larry întorcându-se". Am privit de-a lungul plajei şi l-am văzut pe Larry croindu-şi drum încet, crcetând stâncile şi ridicând din când în când ceva. M-am întrebat dacă el simţise cealaltă realitate care fusese prezentă câteva minute mai devreme.

Capitolul Patru Ne-am întâlnit abia după trei zile. După experienţa de pe plajă, nu-mi doream decât să dorm. De fapt nici nu puteam să fac altceva. Larry mă trezea să-mi dea mâncare şi apă la câteva ore, dar imediat după aceea mă întorceam la somn. E ciudat când se întâmplă asta. Întotdeauna mă întreb care este cauza. Cercetând energiile, am simţit clar că atât corpul emoţional, cât şi cel fizic avea nevoie să integreze ultimele zile într-o vibraţie mai rezonantă. A treia zi, când m-am trezit aptă să mă ridic din pat, am decis să-l întâlnesc pe Gabriel din nou la restaurantul local. Aveau un taco indian special de peşte care mă gândeam că îi va plăcea lui Gabriel. Era amuzant, cu cât petreceam mai mult timp cu el, cu atât mai mult îmi părea o persoană obişnuită. Cât mă gândeam la asta, în timp ce făceam duş, Gabriel s-a materializat pur şi simplu în faţa mea. Am ţipat şi i-am spus să iasă. Ne-am întâlnit la masă puţin mai târziu şi avusesem dreptate, îi plăcea taco de peşte. Era bine, din nou în la restaurant. Am început conversaţia cu sentimentul nostru uman de intimitate şi despre cum nu trebuie să intre în baie când fac duş sau sunt la toaletă. De fapt, nu mai trebuia să apară niciodată în baia mea. Deşi era soare, începuse să plouă, vedeam valuri de picături ploaie care răpăiau peste port. Plănuisem să-l întreb despre una dintre temele majore în care erau implicaţi îngerii: religia. Atinsesem subiectul de câteva ori în ultimele zile, dar nu-l trataserăm în sine, mai pe larg. După ce am terminat de mâncat, am pornit reportofonul dar nu am zis nimic pentru că l-am observat pe Gabriel privind în depărtare cufundat în gânduri.

A l patrulea interviu G: „Mă simt atât de bine aici". IB: „Mulţi oameni spun că se simt aici ca acasă. Presupun că e unul dintre locurile planetei în care pur şi simplu te simţi bine".

G: „Înţeleg şi de ce. Simţi şi tu aşa?" IB: „Ei bine... simt pace, căldură şi relaxare când intru în rezervaţie. Nu sunt sigură dacă asta înseamnă să te simţi acasă, dar cu siguranţă mă simt mult mai bine decât în altă parte. Mă întreb totuşi de ce acest pământ este resimţit ca acasă de atât de mulţi oameni, Makah şi ne-Makah, sau în cazul meu paşnic, când localnicii au parte de atâtea greutăţi". G: „S-ar putea să fie din cauza deconectării. Popoarele băştinaşe erau total conectate la pământ, la planetă, animale şi plante. Când a avut loc ultima schimbare, aproape toţi s-au deconectat, ceea ce a lăsat un mare gol în esenţa lor. Este mult mai greu să umple acest gol pentru un băştinaş decât pentru un vestic". IB: „Dar şi popoarele vestice au fost conectate la pământ la un moment dat. Şi atunci care ar fi diferenţa între ei şi un membru al popoarelor băştinaşe? Cu siguranţă deconectarea a fost resimţită la fel de puternic de către toţi". G: „Trebuie să aibă legătură cu modul în care această separare s-a reflectat în diferite culturi. În unele culturi, cele europene, ruperea a fost graduală şi a avut mai puţin energia dezrădăcinării. Încă mai există familii şi sate în Europa în care locuiesc aceleaşi familii de mii de ani. Bineînţeles că a existat o dislocare şi acolo, iar unele rase şi familii au fost şterse pentru totdeauna. De asemenea, satele, apoi regatele şi în cele din urmă naţiunile care au rezultat din separare au dat oamenilor sentimentul de apartenenţă la ceva mai mare. Dar în ceea ce priveşte popoarele băştinaşe, nu numai că au fost strămutate sau forţate să trăiască într-un singur loc, dar majoritatea membrilor lor au fost ucişi, iar cei rămaşi au fost forţaţi să-şi uite limba maternă şi cultura. Astfel încât chiar şi acum le este greu să se conecteze la pământ sau la identitatea tribală. Există, de asemenea, o energie prezentă în cei mai mulţi, de „neapartenenţă". Energia separării a fost atât de drastică încât deconectarea dintre om şi pământ, mediu şi alte persoane se regăseşte în om sub forma unui mare sentiment de părăsire, de neapartenenţă şi dorul de o casă care nu a existat niciodată. Sau de un timp care nu a existat niciodată. Aşa că omul crea de multe ori o legătură cu o locuinţă anterioară sau cu ultima amintire sufletească a unui cămin, unei familii, specii sau trib. Religia, de asemenea, s-a străduit mult să umple acel gol anume".

IB: „Ei bine, am studiat istoria popoarelor native din Americi şi nu este prea frumoasă şi nici conectată. Chiar şi aici, în acest trib, a existat o tradiţie a sclaviei dinainte de venirea europenilor. Şi familiile rivalizau pentru autoritate şi putere (aşa fac şi în ziua de azi), aşa că separarea şi conflictele nu sunt o noutate". G: „Ah, da. E important să ne amintim despre asta. Separarea nu a venit odată cu europenii. Trecerea la jocul actual de putere a unora asupra altora a avut loc la nivel global, cu mii de ani înainte ca Europa să aibă cetăţi şi castele. E uşor să gândeşti sau să crezi că toată negativitatea asta, separarea şi exploatarea altor fiinţe umane a început în Americi, în Africa şi pe alte continente colonizate, după venirea europenilor. Dar nu este aşa. S-a întâmplat cu mult timp înainte, şi ăsta este şi motivul pentru care europenii au putut să cucerească atât de uşor aproape toată lumea. Structurile robiei erau deja acolo, europenii doar i-au retezat capul şi şi l-au pus pe al lor în loc". IB: „Totuşi nu au cucerit întreaga lume. Ce zici de locuri precum China? Coloniştii europeni n-au ucis populaţia chineză cu milioanele. Rasa lor a rămas destul de neschimbată şi neatinsă". G: „Şi totuşi se îmbracă în haine europene, conduc maşini, au televizoare, trăiesc în apartamente, construiesc oraşe, uzine şi adoptă un mod de viaţă după modelul european". IB: „Aici m-ai prins. Cred că până la urmă au fost şi ei colonizaţi. Nu că aş şti prea multe despre China, cu excepţia celor văzute la televizor şi în filme, ceea ce probabil are prea puţin de-a face cu realitatea. Ai menţionat că religia s-a străduit să umple golul cauzat de separare. Vreau să vorbim despre religii. Ştiu că o mulţime dintre cititori vor să înţeleagă ce sunt religiile şi de ce apăreţi ca specie în atât de multe din ele. Prima întrebare atunci, ai menţionat că religiile bazate pe frică au alterat modul în care oamenii vă percep sau iau legătura cu voi. Mă întreb cum de o religie, sau religiile în general, pot fi atât de puternice încât să se interpună peste legătura voastră directă cu sarcinile voastre. Legătura cu oamenii pe care îi susţineţi ca membri ai anturajului lor". G: „Am discutat pe scurt despre faptul că oamenii sunt o rasă de creatori, ei creează realitatea moment cu moment. Şi nu vorbim doar despre materie, ci şi despre idei, entităţi şi fiinţe. Imaginează-ţi pentru o clipă că o şcoală de gândire, ca o religie, este o fiinţă vie. O entitate creată din emoţiile,

convingerile, gândurile, rugăciunile şi ritualurile oamenilor de peste tot. Această fiinţă devine simţitoare şi vrea mai mult decât orice să rămână în viaţă. Supravieţuirea ei, apoi, devine mai importantă decât orice, inclusiv adepţii ei sau binele lor. Imaginează-ţi că, pentru a supravieţui, această entitate, religia, trebuie să devină necesară şi dorită într-un fel. Când s-a interpus între energia Sursei, anturajul oamenilor şi oamenii înşişi, a găsit calea perfectă pentru a se menţine în viaţă şi a se hrăni". IB: „Stai puţin. Religiile sunt vii? Sunt simţitoare? Nu înţeleg, credeam că ele reprezintă doar sisteme de convingeri. Teorii, nu realităţi şi în mod cert nu vii. Faci să sune ca şi cum ar fi aproape paraziţi". G: „Ei bine, majoritatea au început cu un fel de relaţie echilibrată. Echilibrau ruperea persoanei de sinele său superior, de alţii şi de mediul înconjurător. Religia slujea credinciosul tot atât cât acesta slujea religia. Dar asta s-a schimbat de mult. În special la religiile mari de pe planetă". IB: „Ei bine, cunosc indivizi care au parte de un sentiment imens de pace şi sprijin prin religia lor". G: „Nu le-ar lipsi starea de pace şi n-ar avea nevoie de sprijin dacă religia lor nu ar fi încurajat în primul rând separarea continuă de Sursă". IB: „Dacă am inventat religiile, ele au devenit vii şi acum se zbat pentru propria lor supravieţuire, de ce le-am mai inventat? Fiecare cultură, rasă sau trib de pe planetă urmează o religie. Unde e problema?" G: „Ca să înţelegem unde e problema, cred că trebuie să ne întoarcem înainte de inventarea religiilor pe planetă". M-am întrebat fugitiv dacă suntem pe cale să facem o altă excursie, de data aceasta prin timp în trecut. Gabriel zâmbi. G: „Nici nu e o idee atât de rea să călătorim în timp până în punctul când nu existau religii, să vedem cum era!" Totul în jurul meu încetini şi se opri. Chelneriţa turna nişte cafea în ceaşca unui client din faţa mea, iar jetul de cafea îngheţă în aer. Afară picăturile de ploaie se opriră fiecare unde era. Milioane de picături agăţate! Mi s-a tăiat respiraţia.

IB: „E super tare! Stai. M-am întrebat ce legi fizice îmi permiteau să văd totul exact aşa cum era, fără mişcare reală în timp. Ochii noştri lucrează datorită luminii care ajunge la retină, iar lumina călătoreşte prin timp, deci unde erau acum lumina şi imaginile care ar fi trebuit să îmi ajungă pe retină? M-am întins şi am atins fereastra. Era solidă. Eram nedumerită. IB: „Stai puţin... " G: „Fizica învăţată din punctul de vedere al timpului liniar va descrie totul în acest context. Pot exista obiectele în afara timpului liniar? Poate călători lumina? Se pot forma gândurile? Ne putem mişca? Da. Ne mişcăm noi sau se mişcă ambientul, iar noi stăm nemişcaţi? Da." Am râs. Râzând, m-am întrebat dacă râsul meu era perceput în minţile clienţilor şi personalului din restaurant. Am privit afară şi am examinat picăturile de ploaie mai de aproape. Păreau diamante sclipitoare suspendate în aer. IB: „Vreau să mă plimb în ploaie". Ne-am ridicat şi am părăsit restaurantul. Afară, am întins mâna după o picătură de apă şi am atins-o, era moale. Am luat-o din locul ei pentru a o putea privi mai de aproape dar, imediat, a redevenit un strop de apă pur şi simplu şi s­ a împrăştiat pe degete şi pe mână. Mi-am frecat degetele, erau ude. G: „Funcţionăm într-un câmp limitat al timpului liniar. Un câmp subţire ca pielea, înconjurându-ne corpurile. O dată ce un obiect sau o substanţă intră în acest câmp, intră şi în timpul liniar". IB: „De ce suntem într-un câmp de timp liniar independent de lumea din afară? Nu înţeleg, de ce este necesar? De ce nu putem ieşi în afara lui?" G: „Păi, putem. Dar nu vei funcţiona prea bine dacă o vom face. Corpul tău fizic, câmpul energetic şi chiar modul în care mintea ta funcţionează liniar, gând după gând, toate ar deveni inutilizabile. Probabil nu-ţi vei aminti ce s-a întâmplat, probabil nici nu vei putea să percepi ceva".

IB: „Asta mă face să mă simt extrem de limitată. Este vreo cale să depăşeşti aceste limitări?" G: „Da". Am simţit că răspunsul lui era ca o oprire definitivă la sfârşitul unei propoziţii. Un semn de stop pe drum. Sau un semn de "Intrarea interzisă" pe o uşă. Nu vom explora îndepărtarea limitărilor existenţei în timp liniar prea curând. Am căutat să simt posibilitatea. Lumea părea să o ia razna în jurul meu. Am auzit un sunet ascuţit în cap şi dintr-o dată mi-am pierdut concentrarea. Nu mai puteam să mă concentrez pe nimic sau nicicând. Gabriel râse şi eu am revenit în sinea mea, ploaia încă era suspendată în aer, iar gândurile mi-au redevenit liniare. G: „Mă voi asigura să nu intrăm niciodată într-o cameră în care să fie un mare buton roşu pe care să scrie „pericol, nu atingeţi". Am zâmbit. Ştiam ce vrea să zică, probabil că aş fi apăsat butonul. Ştiu că l­ aş fi apăsat. IB: „Vremea fără religii atunci". G: „Vremea fără religii să fie". Mă aşteptam la o schimbare de decor, un vâjâit sau ceva spectaculos care să indice că am călătorit prin timp, dar tot ce am văzut a fost că într-o clipă stăteam în faţa localului, iar în următoarea, într-o pădure în faţa unui foc de tabără. IB: „Unde suntem?" G: „Unde suntem... Suntem înainte de apariţia religiei. Sau punctul în care religia nu fusese încă inventată. E greu de precizat exact dacă este când sau unde, fiindcă ele există simultan. Se poate spune că aceasta este o linie temporală în care omenirea şi mediul ei sunt încă Unul sau că este linia ta temporală înainte ca ruperea să fi avut loc". IB: „Interesantă distincţie. Sau ar trebui să spun „explicaţie". Nu m-am gândit la liniile temporale ca fiind în afara timpului liniar în acest fel. Ca şi când

linia noastră temporală de dinainte de separare şi o altă linie temporală în care ruperea nu a avut loc niciodată ar fi una şi aceeaşi". G: „Timpul liniar nu este chiar atât de solid sau real. De-a lungul istoriei, au existat oameni care şi-au dat seama într-o oarecare măsură. Cât de fluid este şi... în lipsa unui cuvânt mai potrivit, „instabil". Memoria colectivă este foarte scurtă. Vei găsi aceleaşi teme sociale revenind iarăşi şi iarăşi în istorie, pe care nu mulţi se deranjează s-o scrie şi chiar şi mai puţini s-o citească. De asemenea, este interesant că, atunci când colectivul uman se decide asupra unei realităţi, apar dovezi scrise, amintiri şi obiecte concrete care o susţin. Aşa că, s-ar putea spune că acest loc şi timp în care suntem, a existat atât în trecutul tău liniar, precum şi într-un timp liniar diferit, deoarece nu a încetat niciodată să existe". IB: „Dar în ce timp suntem? În realitatea timpului meu liniar? Sau suntem în prezentul altei linii temporale?" Gabriel mă privi derutat. Era clar că nu înţelesesem ideea sau punctul de vedere, şi se gândea cum să mi-o transmită într-un fel în care să mă prind. În cele din urmă, zise doar: G: „Timpul liniar nu există". Chiar am râs când am auzit răspunsul. Nu atât pentru că spusese ceva amuzant, cât mai ales fiindcă răspunsul era atât de simplu şi evident încât mam amuzat de incapacitatea mea de a înţelege. Am privit în jur. IB: „Nu văd pe nimeni". G: „Te-am adus într-un loc izolat. La nivel fizic nu e nimeni lângă noi acum. Am venit aici şi acum pentru că este punctul în care poporul tău, oamenii, nu s­ au deconectat de la Pământ şi propriul lor colectiv. Religiile au început să apară foarte curând după deconectare şi numai atunci când şi acolo unde aceasta a avut loc. Când şi unde oamenii nu mai puteau să comunice telepatic între ei sau cu mediul este când a apărut veneraţia pentru ceva exterior". IB: „Vrei să spui că prima religie a fost o adorare a mediului extern?" G: „Da, şi asta. Adoraţia a apărut când Cuvântul a intrat în această realitate. Adoraţia înseamnă „a vorbi sau a te ruga". Vorbirea, rugăciunea şi

religia sunt una şi aceeaşi. Închinarea presupune vorbire sau rugăciune către ceva mai presus. Religiile au răsărit peste tot aproape simultan. Iar obiectele adoraţiei erau exterioare oamenilor". Mi-a luat o vreme să diger ceea ce spunea Gabriel. IB: „Întotdeauna am fost fascinată de limba vorbită, dar nu am echivalat-o niciodată cu religia. Ştiu că religia înseamnă o puternică asumare sau aderenţă la ceva. Asta chiar îmi aminteşte de un verset din biblia creştină care spune „La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu". G: „Cuvintele sunt pachete energetice de înţelesuri şi vibraţii. Când a avut loc deconectarea, modul de comunicare a unora cu ceilalţi a rămas limba. Mintea, de asemenea, a fost ruptă de interpretarea unitară a trăirii, a ceea ce se întâmpla, limitându-se la interpretarea compartimentată a experienţei. Aderenţa la ceva creează un cordon energetic. Un fir. O legătură creată şi o limbă vorbită folosită pentru a crea acel fir. Prin venerare, şi prin cuvinte, o persoană deconectată, se va simţi într-o anumită măsură conectată. Nu în aceeaşi măsură în care se simţea înainte când nu exista separare, dar mult mai mult decât în stare complet deconectată". Am privit în jur şi din nou m-am gândit că nu era nimeni acolo. Apoi a început, foarte vag la început, dar tot mai sonor. Nu erau cuvinte, ci întregi puncte de vedere. Ca şi cum aş fi fost în interiorul a câteva sute de televiziuni holografice deodată şi aş fi fost toate persoanele din toate emisiunile în acelaşi timp. Am închis ochii şi mi-am acoperit urechile, dar asta m-a făcut doar să aud şi mai tare. IB: „E atât de zgomotos! Nu cred că pot să suport". Gălăgia deveni asurzitoare, deşi nu mai era doar sunete, erau şi imagini. Am simţit cum cineva îmi rosteşte numele, am încercat să deschid ochii şi cred că am reuşit să văd faţa lui Gabriel. Îmi spunea ceva, întorcându-mi faţa către el, repeta iar şi iar. M-am concentrat pe cuvintele lui şi până la urmă ajunseră la mine... G: „Concentrează-te pe o milă de jur împrejurul tău. Doar gândeşte-te la o rază de o milă".

Nu înţelegeam ce vrea să zică, dar insista. O rază de o milă, o rază de o milă. În cele din urmă zgomotul, imaginile şi experienţele deveniră mai puţine, mai îndepărtate, lăsând în urmă doar un murmur subţire. Apoi dispăru şi murmurul. G: „Poţi controla informaţia care intră. Doar concentrează-te pe o arie în jurul tău, de data aceasta a fost o rază de o milă, dar poate fi şi mai puţin, de un centimetru, de un metru, o casă, doar un grup de oameni sau nici un om. Dacă grupul are un semnal de identificare, poţi pătrunde în el şi poţi să asculţi numai grupul". Mă simţeam extrem de obosită şi somnoroasă, nu puteam să-mi mai păstrez conştienţa şi am adormit. Când m-am trezit, eram din nou în restaurant. Mă simţeam ca şi cum aş fi aţipit preţ de câteva secunde, iar acum m-am trezit... cu mâncarea în faţă, ploaia lovind fereastra în dreptul meu, Gabriel zâmbind pe scaunul de vis-a-vis. IB: „A fost zguduitor". G: „Când sunt în lumea voastră, între oameni, aud acest zgomot, dar creat artificial. E ca şi cum specia ta ar şti care este starea voastră naturală şi o recreează prin unde radio, microunde şi alte forme de unde artificiale de joasă frecvenţă. Frecvenţă joasă în comparaţie cu propria voastră emisie şi recepţie naturală empatică şi telepatică. Acum există foarte multă emisie în jurul vostru tot timpul". IB: „Da, tot noi am creat şi internetul. Este în principal un instrument de culegere şi difuzare de informaţii la alegere în grupuri sau pe arii geografice. Tot artificial. Dar, şi ai putea confirma asta, am simţit că noi ca şi specie suntem acum mai capabili să ne conectăm la mintea colectivă sau la baza de date, dar şi între noi. Chiar şi oamenii profund adormiţi sufleteşte par mult mai în măsură să emită şi să primească energie, gânduri şi emoţii de la alţii". G: „Trebuie să fiu de acord. Deşi majoritatea n-o vedeţi, schimbări radicale şi salturi de linii temporale se întâmplă în lumea voastră şi în realitatea colectivă tot timpul". IB: „Deci religiile sunt creaţii care au apărut după ruperea fiinţelor de mediu şi de alte fiinţe, creaţii care cumva au devenit vii".

G: „Gândeşte-te la asta mai puţin ca o fiinţă propriu-zisă, ci mai mult ca la o entitate colectivă, o vibraţie, un acord care persistă şi se străduieşte să rămână întreg. Da, formele-gând pot deveni vii şi insistă să trăiască, supravieţuind creatorilor; în unele cazuri exact asta s-a întâmplat. Există, de asemenea, cazuri în care o persoană sau o fiinţă devin obiect de cult, iar acea persoană sau fiinţă devin dependente de venerare". Eram grozav de obosită, îmi simţeam mintea înceţoşată şi deconectată. Gabriel observă şi îmi propuse să încheiem pentru acea zi. Am fost de acord, şi după ce ne-am terminat masa şi am vorbit puţin despre delfini, ne-am despărţit.

Capitolul Cinci Ziua următoare mă întrebam de ce religia şi discuţia despre religii a fost atât de evazivă. Şi de ce, chit că aveam lucruri mult mai interesante să-l întreb, gândul la religii nu-mi ieşise din minte. Vroiam să ajung la dedesubturile fiecărei religii din lumea noastră, iar astăzi asta se va întâmpla, fie ce-o f i! Eram singură acasă, aşa că am decis să-l invit pe Gabriel acolo. Am pus ceainicul pe foc şi am făcut loc pe canapea şi ... am pregătit şi un scaun. Mai venea cineva. Când am pregătit totul, am auzit o bătaie în uşa din spate, am tras perdeaua şi l-am văzut pe Gabriel, iar în spatele lui pe Mihail. Am zâmbit şi i-am invitat să intre. Mihail purta haine, nu armură, însă fidel energiei lui specifice erau haine de motociclist, din piele, cu ghete cu vârf de oţel şi tatuaje pe braţe cu ... îngeri în armură. A l cincilea interviu IB: „Tatuaje? Serios?" M: „Ce? Eu cred că sunt tari". G: „Nu petrece prea mult timp într-un corp uman obişnuit, tatuajele îi dau senzaţia de confort. Ca o pătură de siguranţă". Mihail se încruntă la comentariul lui Gabriel. Cred că nu ştia exact despre ce e vorba, dar ştia că era o glumă oarecare. Nu mi-am putut stăpâni un chicotit. Am văzut ceva ca o pâlpâire de flăcări în ochii lui Michael când se uită la mine. Era uşor să uit cine şi cât de putenici erau cu adevărat aceşti bărbaţi, şi ce rol au jucat în realitatea noastră, acum că arătau ca doi oameni obişnuiţi. M-am gândit la Mihail mult de când îl întâlnisem în excursia transdimensională cu îngerii. N-am prea discutat despre el cu Gabriel, totuşi Mihail părea să fie prezent de atunci. Ca un gând care e tot timpul acolo, nespus. Am turnat ceaiul, m-am aşezat şi am pornit reportofonul. IB: „Mulţumesc că ai venit şi tu, Mihail. Nu pot să nu mă întreb ce te-a făcut să mă vizitezi".

M: „Nu ştiu de fapt. Am simţit că ar fi bine". G: „Nu e un om al vorbelor". M: „Mi s-a părut că trebuie să fiu aici şi acum cu tine şi cu Gabriel". IB: „E super. Da, m-am gândit la tine de când ne-am întâlnit Ei bine, nu chiar m-am gândit. Mai mult ţi-am simţit atenţia şi mintea într-a mea. Greu de explicat". Mihail dădu din cap. Urma să fie interesant. Chiar nu vorbea mai deloc, dar exprima mult. Cu siguranţă avea să fie o provocare să transcriu o conversaţie în limbajul trupului! IB: „OK, voi pune câteva întrebări la care puteţi răspunde pe rând. Cum sună?" G: „Sună bine". Mihail se încruntă. Mda, avea să fie o provocare. IB: „OK. Religiile. Aş vrea să reluăm de unde am rămas... " M: „Nu". IB: „Nu? Cum adică 'nu'?" M: „Religiile sunt un subiect prea mărunt. Ar trebui să vorbim despre altceva". Atât eu, cât şi Gabriel aşteptam ca Mihail să mai zică ceva. Dar el stătea liniştit, privindu-ne, îşi ridică ceaşca de ceai cu două degete, cu degetul mic în aer, şi continuă să soarbă elegant din ceai. Mi-am muşcat buzele ca să nu râd. Era o privelişte de pomină, un bărbat imens, puternic, cu tatuaje şi ţoale de motociclist din piele, să bea ceai în felul ăsta. M-am uitat la Gabriel, care se holba la fratele său şocat sau uimit. Greu de spus care. M: „Ce".

Gabriel şi cu mine am privit în altă parte zâmbind. IB: „Uite ce e, Mihail, tu eşti descris ca un arhanghel în iudaism, creştinism şi islam. Şi mai mult de atât, probabil eşti arhanghelul cel mai apropiat de Dumnezeu, care mereu le vorbeşte oamenilor despre Dumnezeu şi îi aduce înapoi în turmă. Dacă nu vrei să vorbeşti despre religie, bine, dar poţi cel puţin să confirmi sau să infirmi ce pretind aceste religii şi adepţii săi despre tine?" M: „Oamenii cred că eu lucrez pentru Dumnezeu. Chestia este că trebuie să reconsideraţi sau să redefiniţi ceea ce numiţi Dumnezeu. Nu mai suntem în evul mediu, aveţi capacitatea şi aptitudinile să vedeţi că nu există o zeitate masculină exterioară, un tată, care v-a creat pe voi şi universul. Lucrez pentru creator, da. Dar creatorul eşti tu, sunteţi voi toţi. Şi mai mult ca sigur nu aduc oamenii spre religie. Asta e o proiecţie, o fantezie creată probabil de un ego super-umflat. Adică, dacă o fiinţă ultra-dimensională ar hotărî s-o întoarcă pe Norma la Iisus, iar Norma este o şcolăriţă din Dublin, de ce m-ar trimite Dumnezeul ei pe mine? De ce nu l-ar trimite pe Tony cel umil, un înger oarecare... dar nu. Întotdeauna cred că e unul din cei mari Eu sau Gabriel". IB: „Poate pentru că avem poze cu voi şi ne uităm la ele şi vă chemăm? eu l-am chemat pe Gabriel şi el a venit. Sau vrei să spui că nu sunteţi cu adevărat arhanghelii Gabriel şi Mihail, ci Tony şi Robert dintr-o altă dimensiune care se pretind a fi faimoşii arhangheli? Pentru că voi mi-aţi spus cum vă numiţi, nu eu". M: „Nu fii obraznică. Dar ai dreptate. Uneori felul în care mă exprim seamănă cu un atac. Mă simt frustrat când oamenii aleg cuvântul rostit pentru a comunica, cel mai lent şi mai puţin eficient instrument de comunicare". IB: „Trebuie să înregistrez conversaţiile noastre şi în plus nu ştiu exact cum să scriu o conversaţie experienţială. Totuşi, să ne întoarcem la ce vorbeam, înţeleg ce este religia. E o creaţie umană pentru a explica sau pentru a păstra legătura cu sinele lor superior şi sinele lor colectiv după ruperea de mediu şi conştiinţa colectivă. Iar personajele din această creaţie, sau fantezie, au forme şi dimensiuni umane, ca s-o înţelegem mai bine". M: „Şi rolul nostru, pentru că am lucrat neabătut să va păstrăm pe calea aleasă, care pentru cei mai mulţi dintre voi este o dorinţă puternică şi adâncă de reconectare la conştiinţa de sine superioară şi la conştiinţa colectivă, a fost

interpretat în mod greşit cum că noi vă îndemnam să vă întoarceţi la un moş fioros, prost dispus, care stă în Rai pe un tron". G: „Pentru a fi corecţi, mai nou se gândesc la El ca fiind un Dumnezeu iubitor şi atoateiertător". M: „Nu aici vroiam să ajung. Ideea e că aş vrea ca aceste fantezii şi autorii lor să ne lase pe noi în afară. Uneori noi suntem cei care răspundem, da. Dar nu vindem religii sau convingeri. Noi doar vă ghidăm spre alegerile sinelui vostru superior. Sau vă oprim să fiţi omorâţi într-un accident care nu ar trebui să vă omoare, dar ar putea. Dacă cuiva care citeşte acest lucru i-a spus unul dintre noi să se întoarcă la Dumnezeu sau la lisus... care dealtfel e un tip grozav, acela va şti că ne referim la sinele vostru superior sau conştiinţa hristică. Nu la un personaj în afara voastră cu care nu aveţi nicio legătură". IB: „Dar bunica mi-a spus că Gabriel este un arhanghel care veghează copiii, iar ilustraţia pe care o aveam era adusă de la biserica catolică locală. Şi iată-vă aici... " Amândoi se uitară la mine. Dacă cineva putea exprima printr-o singură privire un oftat şi o rotire a ochilor peste cap, ei bine, ei asta au făcut. Cu excepţia faptului că nici unul nu a oftat şi nu şi-a dat ochii peste cap. Am simţit un imbold să trăiesc mai degrabă decât să ascult. A fost un impuls foarte puternic şi am simţit, de asemenea, şi că nu vreau. Rezistenţa a câştigat, aşa că am rămas în casă, stând în jurul mesei bând ceai. M: „Cum o face?" G: „Nu ştiu". L-am simţit pe Mihail mişcându-se repede spre mine, scoţând o sabie în flăcări şi punându-mi-o la gât, în acelaşi timp apăsându-mi capul pe canapea cu mâna stângă ca să mă imobilizeze. Ochii nu-i mai erau umani, ci infiniţi şi de foc. Îmi amintea de o altă întrebare pe care o aveam pentru ei. IB: „Aşadar... Lucifer. Este şi el fratele vostru? E un înger?" Aveam sentimentul foarte puternic că Mihail încetase să se mai joace şi că nu se mai preface interesat de conversaţia cu mine. Chiar nu era. Am simţit că-

•

.

W

W

W

.

•

A

W

•

W

,W

IW

•

mi poruncea cu putere să mă arăt pe mine însămi, să opresc această şaradă şi să-mi arăt forma reală. G: „Mihail".

M: „Destul, frate. Această creatură nu este umană. Te-a influenţat şi pe tine. Influenţându-ne pe toţi la rândul nostru". A apărut de nicăieri, de undeva din străfundurile mele, cu putere şi indignare. Şi totuşi, controlat. Un sentiment de putere şi autoritate. Simţeam cum trupul meu deveni solid, puternic, mai puternic decât al lui Mihail. Mi-am ridicat uşor mâna, i-am apucat sabia şi am dat-o la o parte. Am simţit dragoste profundă şi compasiune pentru Mihail, dar i-am trimis cu fermitate o emisie de „gata cu comportamentul agresiv, nu-l mai accept". Mihail s-a împotrivit o vreme, poate o eternitate, poate câteva secunde. Greu de spus. Apoi agresiunea lui, sabia şi ochii în flăcări s-au retras şi el a redevenit doar un om mare şi puternic cum era şi înainte. M: „Ţi-am zis că nu e umană". Mihail se uită la Gabriel, care în schimb se uita la mine. IB: „Sunt doar om. Nu am avut niciodată o încarnare în altă formă. Faptul că oamenii sunt creatorii universului nu e doar o teorie. Doar pentru că cei mai mulţi am ales să uităm acest lucru şi să pretindem că suntem personaje neajutorate într-o grandioasă piesă cosmică, nu înseamnă că ne-am pierdut capacitatea de a controla propria noastră creaţie. Dacă există o diferenţă între o mulţime de alţi oameni şi mine, este că eu ştiu şi conştientizez faptul că noi creăm universul din jurul nostru moment cu moment, şi că fără acordul nostru nimic nu ni se poate întâmpla. Nu e doar o teorie, este realitatea. Şi nu sunt singura care o ştie şi o practică. Există nenumărate alte fiinţe care ştiu şi ele. Nu ne folosim prea mult de acest lucru, deoarece e nevoie de multe pentru a te împotrivi acordului colectiv cu reguli de vibraţie joasă după care joacă omenirea în general". M: „Multe ce?" IB: „Aş spune multă dorinţă. Suntem structuraţi să fim atenţi şi preocupaţi de jocul pe care alţii îl joacă. Nu prea ne împotrivim acestora. În general,

oamenii nu îşi impun drastic propria voinţă asupra altora. Suntem mai predispuşi să-i convingem pe alţii sau să îi păcălim să joace jocurile noastre. Uneori îi convingem arătându-ne mai puternici decât ceilalţi jucători şi făcândui şi pe ei s-o creadă şi că, de aceea, ei trebuie să facă ce le spunem. Dar nici un om nu este mai puternic decât altul când este vorba de alegerea experienţei personale". M: „Spui că eşti om. Ai formă de om şi o viaţă de om cu relaţii, copii, serviciu, prieteni, drame şi plăceri. Şi totuşi ştiu că nu eşti om. Nici un om nu m­ ar putea respinge şi înfrânge cum ai făcut-o tu". IB: „Spui des că noi, oamenii, suntem Dumnezeu. Vorbeşti despre noi ca fiind creatori ai universului, şi cu toate acestea, când unul dintre noi îţi arată că ăsta este adevărul, spui că nu e uman". Am simţit o schimbare clară în energia lui Mihail. A trecut de la agresor la servitor. De la atac la protejare. S-a ridicat pentru o clipă, apoi a îngenuncheat în faţa mea plecându-şi capul. Era un semn de respect şi o promisiune de neagresiune pe viitor. De asemenea, încredere necondiţionată că eu nu-i voi face rău. Am vrut să spun ceva dar în loc de asta, m-am simţit împinsă înainte şi o pereche de aripi subţiri de un alb strălucitor îmi ieşiră din spate şi bătură de câteva ori. Aveau sclipici pe ele. Gabriel zâmbi. Mihail le privi, examinându-le de aproape, mă mângâie pe cap şi se lăsă pe spate pe scaun. Gabriel se ridică în picioare şi stinse pe canapea pata de jăratec arsă de sabia lui Mihail. M: „Foarte frumoase aripi. Şi ucigaşe". Am privit în spate la aripi şi am văzut că penele erau de fapt lame tăioase ca cele de ras. Nu mi-au plăcut, aşa că instantaneu s-au transformat în pene fine, mătăsoase. Le-am mai fluturat de câteva ori, întrebându-mă ce s-a întâmplat sau de ce au apărut. Am zărit-o pe pisicuţa mea Theo foarte interesată de ele, deci sigur nu erau doar o proiecţie mentală, făceau parte din realitatea tridimensională. G: „Mi-e foarte greu să relaţionez cu tine, Inelia. Într-un moment eşti un ocean de înţelepciune, cunoaştere şi putere, în următorul eşti total inocentă şi neştiutoare. Ca un copil. Cred că cel mai bine am putea comunica cu tine dacă am renunţa la dubii şi suspiciuni şi te-am lua în fiecare moment aşa cum te

exprimi. Spui de-a dreptul ce vrei să spui, iar atunci când avem de-a face cu fiinţele umane, noi suntem obişnuiţi cu straturi peste straturi de expresii care înseamnă mereu alte lucruri sau intenţii". Gabriel mi se adresase mie, dar îl privea pe Mihail. M: „Aripile sunt expresia intenţiei şi energiei noastre de moment. Ele sunt un corp diferit, aşa cum tu ai un corp emoţional, de exemplu, noi avem aripi. Avem şi noi un corp emoţional. Şi nu, doar fiindcă ai aripi nu înseamnă că eşti un înger". G: „Aşa cum multe creaturi au un corp fizic, sau unul emoţional, unele au de asemenea corpuri care din exterior apar ca aripi". IB: „Am perceput cu siguranţă aripi la alţi oameni, aproape le-am văzut cu ochii mei fizici. Dar nu le-am văzut niciodată solide ca astea". Când am spus asta, mi-am amintit că mai aveam o întrebare pentru ei. Dar parcă era mai bine s-o las pentru următoarea întâlnire. De asemenea am simţit că asta se va întâmpla peste mai mult timp. Erau multe de asimilat şi prelucrat înainte de următoarea întâlnire. Am luat carnetul şi am notat ca să nu uit: „Se pot naşte îngerii ca fiinţe umane?" Gândindu-mă la asta, mi-am întins aripile, era o senzaţie tare, tare bună. Îmi amintea de ziua de pe plajă, dar atunci eram în corpul astral, acum se întâmpla în corpul meu fizic. Sclipiciul de pe aripi parcă o luase razna. Cum de aveam aripi acum? Alţi oameni le puteau vedea? Şi de ce m-a mângâiat Mihail pe cap când le-a văzut? M: „Aripile nu mint. Adică, ele sunt expresia adevărată a fiinţei şi a intenţiilor ei. Şi oamenii le au, dar majoritatea sub forma unui fel de corp energetic. Şi noi, doar că noi le putem manifesta fizic după voie. Aşa cum putem manifesta aceste corpuri fizice". Arătă spre el şi Gabriel. G: „Se pare că ai învăţat să-ţi manifeşti aripile fizic, privindu-ne pe noi cum o facem". IB: „Sunt de acord. Da, mulţumesc. Ce-ţi spun aripile mele despre mine?

G: „Cum le simţi?" IB: „Ei bine, cred că sunt frumoase, arată delicate, super pure şi luminoase, şi amuzante. Mai văd şi că sunt mortale şi foarte puternice. Sunt atât de evident frumoase şi amuzante încât uiţi uşor că sunt mortale. Cu toate acestea, par cumva delicate şi jucăuşe". Mihail şi Gabriel dădură din cap. Eram gata să spun că nu sunt mortală, dar apoi mi-am amintit ce se întâmplase adineaori cu Mihail şi forţa care devenisem în acea clipă. M-am întrebat de ce trebuie puterea să se manifeste sub forma abilităţii de a distruge sau ucide... cuvântul mortal, penele metalice ascuţite ca lamele de ras. Nu înţelegeam. Dar când am îndepărtat sabia lui Mihail de mine, am ştiut că intenţionase să mă distrugă. Iar replica mea fusese „te pot distruge dar aleg să rămâi în viaţă. Încetează să mă ataci". Atunci am întrezărit un răspuns. Noi, oamenii, nu suntem doar creatori, putem fi şi distrugători. Când creăm o realitate nouă, distrugem o realitate creată de altcineva. Puterea de a distruge este la fel de mare în fiinţa umană ca şi puterea de a crea. Dar distrugerea nu este acelaşi lucru cu puterea unora asupra altora, producerea de durere şi suferinţă, sau hrănirea din frica altora. Trebuie să fie cu totul altceva. Capacitatea noastră de a distruge înseamnă dizolvarea a ceea ce a fost înainte, astfel încât noul să se poată naşte. Nu putem avea o nouă paradigmă cât timp încă mai există cea veche, de exemplu. Distrugem iluzia sau creaţiile separării, pentru a trăi într-o conştiinţă unificată a realităţii. Anihilăm capacitatea altora de a ne răni nu rănindu-i sau distrugându-i, ci pur şi simplu oprindu-i de la a ne răni. Refuzând să mai fim răniţi de ei. De asemenea, putem împiedica creaţia altuia să ne calce în picioare pe a noastră, desfiinţând-o din câmpul nostru. Mihail se întinse şi îmi atinse mâna cu blândeţe. M-am tras înapoi. El ridică mâna ca să-mi arate că nu are intenţii agresive, şi o retrase încet. M: „N-am să-ţi fac rău". IB: „Ştiu. Scuză-mă, mi-e greu să mă încred. Una este să fiu capabilă să te opresc să-mi faci rău şi alta să nu mă aştept să-mi faci rău". Mihail dădu din cap şi privi în altă parte. Părea că înţelesese.

IB: „Nu e cazul numai cu tine. Simt acelaşi lucru faţă de oricine. Este ciudat. Pe de o parte, când sunt în stare de conştienţă mai largă, sunt deschisă şi capabilă să accept orice fiinţă în câmpul meu. Fără judecată, fără frică, angajându-mă doar pe frecvenţa vibraţională cea mai înaltă. Dar în stare mentală obişnuită, sunt vulnerabilă la durere şi influenţe negative. Niciodată nu mă aştept să fiu atacată sau rănită, dar deseori sunt. De aceea mă feresc de atingerea altora şi sunt suspicioasă la orice interacţiune pe care cineva ar iniţiao cu mine. Este reacţia existenţei în vechea paradigmă, în care puterea asupra altora şi folosirea puterii altora pentru satisfacţii personale sunt esenţiale. Simt puterea din mine. De-a lungul vieţii mulţi au încercat s-o manipuleze sau s-o distrugă. Şi nu sunt singura. Am văzut şi alţi oameni foarte puternici, cu intenţii pure, deturnaţi şi folosiţi, pentru simplul fapt că nu ar fi suspectat un asemenea comportament din partea altora. De asemenea, aceşti oameni sunt atacaţi necontenit. Acum sinele meu inferior a învăţat să fie precaut şi neîncrezător". •

I

•I U

U

.

•

fi •

. U

A

A

I

I—U

U

•

I

, u

ru

U

M: „Îmi cer iertare. M-am purtat exact aşa cum ai descris. În loc să am încredere în ceea ce văd, după cum a făcut fratele meu, te-am suspectat că ne minţi, profiţi de noi şi ne manipulezi. Mi-e dificil să accept ceea ce văd cu ochii şi simt cu simţurile. Şi de mine s-a profitat în trecut". IB: „Religiile?" M: „Se poate spune şi aşa. La o scară mică, da. Dar încrederea şi iubirea mea au fost folosite pentru a distruge lumi întregi. Acum s-a profitat de suspiciunea mea în încercarea de a te distruge pe tine". IB: „Folosită de cine?" M: „De propriul meu sentiment că am dreptate, presupun. Acum legătura mea cu tine a fost vătămată. Ai venit la mine cu inima deschisă şi plină de mirare. Eu te-am primit cu sabia scoasă şi dorind să te omor". IB: „Mda, nu chiar ce te-ai aştepta de la un înger, nu?" G: „Ar trebui să vezi picturile cu Mihail de la Vatican, în Roma, atunci nici nu te-ai aştepta la altceva de la el". IB: „Înapoi la religie, aşadar". Gabriel şi cu mine zâmbirăm, Mihail nu.

M: „Văd, simt şi percep că eşti într-adevăr umană. Dar în acelaşi timp, ştiu că nu eşti. Îmi pare rău, pot accepta că tu crezi că eşti om, te exprimi ca o fiinţă umană. Dar eu ştiu că eşti diferită. Şi, de asemenea, simt, percep şi ştiu că tu-ţi dai seama". IB: „Parcă ne-am învârti în jurul cozii. Vreau să explorez punctul tău de vedere, chiar vreau. Dar nu cred că va ajuta pe nimeni să analizăm ce sunt eu, care a fost experienţa mea aici, pe această planetă şi ce capacităţi am. Oamenii tind să proiecteze autoritate asupra altora, şi, de asemenea, să profite de faptul că eu sunt diferită pentru a-şi justifica incapacitatea de a-şi depăşi durerea şi suferinţa, sau de a ieşi din jocurile de vibraţie joasă pe care le joacă. Aşa că, dacă ar fi să exprim ceea ce am trăit pe această planetă sau felul în care se simte sinele meu superior sau chiar cel inferior, s-ar putea ca acea poveste să devină centrul atenţiei, când accentul ar trebui pus de fapt pe redobândirea puterii proprii oamenilor şi depăşirea tuturor poveştilor din trecut". G: „Am mai avut această conversaţie". IB: „Da, am avut-o". M: „Cred că faci o treabă grozavă. Percep şi simt că eşti reţinută, dar totodată ... ei bine... ignoranţa te opreşte să fii reţinută. Percep şi simt că sunt mulţi oameni care vor citi aceste cuvinte şi care se ştiu reţinuţi ca să nu fie pedepsiţi în vreun fel sau folosiţi de alţii pentru a justifica durerea şi suferinţa. Frica este un puternic motivant. Chiar şi reţinerea este folositoare când este exprimată cinstit". Am dat din cap. La urma urmei, cred că dorinţa mea de a sta ascunsă era tot o exprimare a fricii. Mi-am notat mental să fac exerciţiul de procesare a fricii pe acest subiect. Aripile mele s-au pliat şi s-au topit parcă intrându-mi în corp. Atunci am înţeles şi că manifestarea acestor aripi fusese legată direct de dorinţa de a comunica cu Mihail. Mi-am amintit un principiu care este în prezent bine cunoscut rasei noastre şi anume că pentru a manifesta rapid o dorinţă, emoţia simţită la îndeplinirea sa este cel mai rapid mod de a ajunge la rezultat. Am dorit profund să-i împărtăşesc natura mea lui Mihail şi l-am simţit deschis şi dispus, în plus am simţit că puteam să comunic cu el şi chiar am făcut-o. Atunci

au apărut aripile. O formă de comunicare care nu putea fi manipulată şi pe care el o înţelegea perfect. Simţeam că s-a realizat ceva important. Mihail m-a privit, ochii îi erau acum oceane adânci, îmi aminteau de delfini şi balene. În acelaşi timp, erau genuni de foc care puteau să ardă şi să desfiinţeze pe oricine şi orice. Mi-am deschis încet câmpul energetic şi conştiinţa către el şi l-am simţit făcând acelaşi lucru. Toată lumea, universul şi toate timpurile trecute, prezente şi viitoare s-au transformat în iubire pură, necondiţionată. Şi era în regulă să fim, să existăm şi să ne exprimăm pe deplin spre noi înşine şi spre celălalt. Exprimarea sau experienţa asta nu lăsa loc manipulării, judecatei sau osândei. O lacrimă îi apăru în colţul ochiului şi se rostogoli încet pe obraz. Câteva ore mai târziu, stăteam şi-mi revedeam notiţele, iar Larry reveni de la treburile sale zilnice, se apropie şi citi din ce scrisesem până atunci. „Nu ţi-au răspuns la niciuna din întrebări", a spus el. M-am uitat pe notiţe şi am analizat conversaţia din acea zi, şi am văzut răspunsurile complete la toate întrebările. M-am întrebat de ce Larry nu vedea răspunsurile, apoi m-am întrebat dacă asta avea să fie experienţa tuturor celorlalţi care vor citit cartea. „Ce s-a întâmplat cu canapeaua?", a spus el privind urmele de arsură. „Canapeaua s-a întâlnit cu Mihail".

Capitolul Şase Au trecut trei luni până ne-am întâlnit din nou. Aş putea spune că viaţa mea şi a lui Larry s-a aglomerat, dar adevărul este că incidentul cu Mihail m-a afectat profund. Nu sunt nici pe departe cea mai drăguţă persoană de pe planetă, şi ştiu că în orice situaţie negativă ne-am afla, a fost determinată de noi înşine prin programe, ziduri de protecţie, credinţe şi frici proprii. Uneori putem să parăm conştient atacul unei fiinţe care vine spre noi pe frecvenţa ei sau cu bagajul ei de energii. Şi totuşi am fost atacată. Şi asta mă deranja. De multe ori în viaţă m-am găsit în situaţia în care eram complet deschisă faţă de cineva, care apoi se întorcea şi mă ataca aparent fără motiv. Ştiu că Mihail simţea că sunt lucruri pe care le ţin pentru mine, iar gradul meu de cunoaştere a lui şi a speciei lui, efectul reciproc pe care l-au avut discuţiile mele cu Gabriel, precum şi abordarea mea literală a conversaţiei în locul comunicării pe ocolite cu care era obişnuit i-au alertat toate sistemele de alarmă până la nivelul la care trebuia să mă ucidă. Sau cel puţin să mă ameninţe. În realitate, nam fost deloc în pericol, dar m-a deranjat faptul că m-a atacat. Sentimentele mi-au fost rănite şi încrederea spulberată. În momentul respectiv eram într-o stare de conştienţă extinsă, incidentul a fost unul oarecare şi nu l-am judecat. Iar când am văzut blocajele şi m-am deschis către el şi el către mine, ne-am putut conecta, cunoaşte şi extinde fiecare în conştiinţa celuilalt. Energia fundamentală era iubirea. Pură, nealterată, puternică şi sinceră. În această conectare, el a văzut ceva ce l-a afectat profund. În timpul evenimentelor publice, sau chiar în şedinţele private, când sunt într-o stare de conştienţă extinsă, mă conectez cu oamenii în ceea ce eu numesc o stare de permisiune. În acest câmp, cu cea mai înaltă frecvenţă vibraţională posibilă, li se permite să existe şi să se exprime complet în timp şi spaţiu. Fără conexiuni de joasă frecvenţă: judecată, analiză sau gânduri. Dacă şi ei sunt într-o stare de conştienţă extinsă, vor avea viziuni şi percepţii intense. Uneori aceste viziuni şi percepţii sunt interpretate de către ei ca fiind expresii ale mele. De fapt, este o oglindă a lor înşişi şi a potenţialului lor maxim accesibil în acel moment. Cred că asta s-a întâmplat şi când ne-am conectat cu Mihail. A văzut ceva care l-a mişcat adânc şi a ajuns la o înţelegere foarte profundă. Dar eu nu am fost părtaşă la acel ceva sau la ce a însemnat asta pentru el, fiindcă nu eu trebuia să văd sau înţeleg.

Dar când m-am întors la sinele meu inferior egotic, toată conştiinţa extinsă şi percepţia au dispărut, şi a rămas doar sentimentul de şoc fizic, de trădare a încrederii şi frica de a fi atacată. Mai ales de un înger! Da, poate că este descris în multe culturi că fiind în mod univoc nemilos şi letal, dar eu am crescut crezând că toţi îngerii sunt benefici, iubitori, săritori, de încredere, că le pasă, că îndrumă şi apără omul. Faptul că vă povestesc toate astea nu mă pune într-o lumină prea bună. Dar asta s-a întâmplat. Şi chiar mi-am procesat frica şi toate celelalte emoţii şi gânduri de frecvenţă joasă legate de evenimente, dar mi-au trebuit trei luni ca să trec peste ele într-atât încât să pot fi deschisă să-i văd din nou. Dacă sunteţi familiarizaţi cu activitatea mea, veţi şti că eu recomand ca activitatea de procesare să ocupe numai 20% din zi, iar restul să fie ocupat de activităţi pline de bucurie şi inspiraţie. Aşa că este aproape normal că mi-a luat trei luni să procesez acest incident traumatic. După trei luni, de fapt nu eu am iniţiat următoarea vizită. Dacă era după mine, probabil că ar fi trecut câţiva ani până să mă întâlnesc din nou cu ei. Nu. A fost Gabriel. Tocmai curăţam frunzele de pe terasa din faţă când lam văzut trecând pe stradă. În momentul în care l-am văzut s-a oprit şi mi-a făcut cu mâna. Mi-am dat seama că trebuia să-l invit, aşa că i-am făcut semn. A l şaselea Interviu IB: „Cum ai ajuns aici? Am crezut că nu mă poţi găsi decât dacă te chem eu". G: „Am căutat „Neah Bay" pe internet. Apoi m-am plimbat pe aici câteva zile, căutându-te. Câteva luni, de fapt. Astăzi am văzut această proprietate apărând de nicăieri, aşa că iată-mă şi iată-te". IB: „Oau. E fascinant". G: „Trebuie să vorbim". IB: „OK. Te rog să intri, Larry este la pescuit în următoarele zile. Îţi e foame? A lăsat nişte spaghete gata făcute". G: „Spaghete sună perfect". Am intrat în bucătărie şi am pus paste pentru amândoi. Mi-am adus reportofonul şi m-am aşezat cu el la masa din bucătărie. Mai întâi am mâncat. Iam oferit ceva de băut, a ales apă.

G: „Mulţumesc că ai fost dispusă să fii găsită". IB: „Să-ţi spun sincer, n-am făcut-o în mod conştient. Dar bănuiesc că acum mă simt mai bine". G: „Ce s-a întâmplat? De ce ai încetat să mă chemi?" IB: „Păi, iată de ce. Viaţa mea n-a fost prea uşoară. Nu vorbesc mult despre asta, dar au fost o mulţime de oameni care au încercat să mă omoare sau să mă distrugă, din clipa în care am fost concepută. Aşa că sunt obişnuită să fiu atacată. Desigur, au fost şi oameni care m-au iubit şi m-au susţinut, nu spun că totul a fost rău. Pentru mine, scrisul este una dintre cele mai mari bucurii ale vieţii. Ador să scriu. Pentru mine scrisul este ceva care mă inspiră şi o cale de a canaliza energia Divină Eternă, energia Sursei, în colectivul uman. Dar este deja a doua oară, de când scriu aceste cărţi interviu, că sunt atacată foarte serios de către intervievat. La interviul anterior, ştiam de când am început că ar putea fi periculos. Aveam de-a face cu un asasin uman programat de guvern. Pe undeva, era inevitabil să-i apăs vreun buton care să o „descarce". Dar de data asta aveam de-a face cu îngeri. Tu, Gabriel, eşti exact aşa cum simţeam că trebuie să fie un înger. Eşti foarte iubitor, deschis, nu te îndoieşti şi nu ţi-e frică. Deschiderea ta cuprinde totul. Timpul petrecut cu tine m-a inspirat, am aflat multe, a fost cu adevărat o experienţă de expandare a conştiinţei. Dar când Mihail m-a atacat, a început să nu mai merite efortul. Am fost şocată. Aşteptam mai mult de la voi, băieţi, vreau să zic îngeri. Aveţi o conştiinţă atât de amplă, aţi văzut atât de multe în univers. Sub nici o formă nu aş fi crezut că unul dintre voi ar putea simţi nevoia să mă ameninţe sau să încerce să mă omoare. Adică, sunteţi totuşi îngeri! Oricum, nu mai vreau să fiu atacată de intervievaţi doar pentru a aduce aceste interviuri în lume. Aşa că am reevaluat situaţia şi am decis să renunţ la seria interviurilor. Scriu acum un roman despre Anunnaki, bazat pe evenimente şi personaje reale, dar fără a fi nevoită să interacţionez direct cu ei vreun fel. OK, poate mici interacţiuni, dar numai de la distanţă". G: „Înţeleg. Eu am văzut totul dintr-o perspectivă mai largă, n-ai fost în nici un fel de pericol. Dar dacă privesc din puctul de vedere al unei persoane obişnuite, n-ar fi trebuit să las să se întâmple aşa ceva niciodată. Sunt

responsabil pentru asta, ştiam ce simte fratele meu şi l-aş fi putut opri. Îmi pare foarte rău. Îmi este greu să te văd ca pe o persoană obişnuită. Tu, de asemenea, ar trebui să ştii că, deşi noi vedem mult mai mult decât oamenii şi trăim şi călătorim peste tot în univers, fiecare situaţie şi fiecare persoană este unică. Da, există modele pe care le vedem repetându-se în cadrul speciilor, pe astea ştim să le gestionăm. Dar la manifestările unei fiinţe unice în cadrul unei specii nu ştim cum să reacţionăm". IB: „Ah, nu vreau să fac pe victima sau pe bietul omuleţ. Deşi probabil aşa se percepe, nu? Ce vreau să spun este că am ales să-mi concentrez energiile în activităţi în care nu sunt deschisă unui atac. Sunt pe deplin conştientă de faptul că eu sunt numitorul comun aici şi că, dacă n-aş fi avut lucruri păstrate pentru mine, Mihail n-ar fi devenit bănuitor. Dar da, sunt o persoană obişnuită şi am temeri şi alte emoţii de joasă frecvenţă. Reţinerea mea n-a fost o alegere conştientă. Defectele mele îmi aparţin şi învăţ mai încet, aşa că nu am de gând să mai risc aceste neplăceri şi traume. Corpul meu fizic resimte trauma de fiecare dată. Şi e treaba mea să-l protejez şi să-i ofer o viaţă bună şi fericită. Regret să te dezamăgesc, dar am cam terminat cu intervievarea oamenilor şi a altor fiinţe ca tine". Gabriel dădu din cap, nu se mişcă de pe scaun, şi ne continuarăm masa. G: "Pot să te întreb ceva?" IB: „Da, desigur". G: "Ştii unde este Mihail?" IB: „Nu, de ce? Unde este?" G: „Nu ştim. A dispărut după incidentul cu tine şi nu mai putem să-l găsim". Nu m-am putut abţine să mă gândesc în sinea mea la toţi adepţii lui Mihail din toată lumea întrebându-se unde a dispărut. Am întâlnit pe câţiva din adepţi, şi i-am văzut pasionaţi şi motivaţi. Desigur, fără a-l întreba pe Mihail, n-aveam cum să ştiu sigur dacă toţi adepţii primeau ordine de la el sau de la vreo dublură a lui. Dar majoritatea erau într-adevăr adepţii lui. Puteam să văd şi să simt semnătura energetică a lui Mihail în ei. E inconfundabilă. Purta foarte mult

sentimentul îndreptăţirii şi însărcinării în misiunea lor. Eram cât pe ce să fac o glumă dar, privindu-l pe Gabriel, i-am văzut figura serioasă şi preocupată. G: „Speram să fie cu tine". IB: „De ce oare ai crede aşa ceva?!" G: „Pentru că amândoi aţi dispărut din vederea şi conştienţa noastră în acelaşi timp". Ori de câte ori cineva îmi pune o întrebare interesantă, nu mă pot abţine să doresc să ştiu răspunsul. Deodată, decizia mea neclintită de a nu mai avea nimic de a face cu îngerii şi cu intervievaţii s-a dus pe apa sâmbetei, iar eu miam simţit conştientizarea lărgindu-se, scanând întâi planeta, apoi universul cunoscut. Căutând o semnătură energetică pe care ajunsesem să o cunosc profund. Aceea a lui Mihail. G: „Asta am făcut-o deja". La cuvintele lui Gabriel am intrat în datele adunate de propriul lui colectiv rezultate din scanarea universului în căutarea fratelui lor. Avea o scăpare. Ei căutaseră semnătura lui aşa cum ar fi fost, probabil, acum miliarde de ani de timp liniar din perspectiva noastră. Nu semnătura lui de acum. Fiindcă eram conectată la conştiinţa colectivă a lui Gabriel, putea să-mi vadă raţionamentul. De îndată ce a perceput că semnătura lui Michael era uşor diferită acum, l-am găsit. G: „Nu este departe. Ştiam că este cu tine. Pur şi simplu ştiam". L-am luat de mână şi l-am dus pe veranda din spate. I-am arătat oceanul. Nu departe de plajă, o balenă mare gri sări din apă, rotindu-se în aer şi trântindu-se înapoi. Am râs. IB: „Delfini şi balene. Este o balenă!" Cântecul unei balene îmi trecu prin plămâni, da, putem auzi şi cu plămânii, şi am fost copleşită de o dorinţă uimitoare de a sări în oceanul rece. Am privit la Gabriel şi i-am simţit inima întinzându-se spre fratele său. IB: „Aşteaptă!

Era prea târziu, Gabriel dispăruse, iar în depărtare am văzut o altă balenă acompaniind-o pe cea dintâi. I-am privit jucându-se câteva ore, apoi m-am întors în casă să spăl vasele. După o vreme am redeschis dosarul interviului cu îngerul de pe laptop. M-am gândit să transcriu scurta conversaţie din acea zi, dar dorinţa de a sări în ocean era prea mare. Mă gândeam să merg pe plajă şi să ies să înot cu ei, dar nu sunt o înotătoare chiar aşa de bună. Pisicuţa mea Brad sări pe laptop şi îmi închise toate fişierele deschise. I-am sărutat căpşorul pufos şi am plecat spre plajă. Când am ajuns la marginea apei, în depărtare se vedea plaja Tsoo-Yess şi Piatra Căpşunei. Încă aveam proaspătă în minte amintirea de a fi fost transportaţi într-o locaţie alternativă în timp cu corp cu tot. Mi-am dat seama că nu e nevoie să intru în apă. M-am întins pe nisip, am închis ochii şi i-am căutat pe Gabriel şi Mihail. Brusc m-am simţit eu însămi în apă. Era proaspătă şi rece, mă înveselea. Am privit în jur şi am descoperit că mă deplasez cu tot cu corp. În jurul meu, în mine şi ceea ce părea să fie întreg universul era cântec de balenă peste tot. Îl auzeam în fiecare celulă a corpului meu. Totuşi, nu eram balenă! Eram delfin. Am înotat către sursa cântecului şi nu pot spune că chiar i-am văzut, dar în mod cert am perceput două balene înotând şi rotindu-se prin apă. Corpurile lor străluceau puternic, emanau lumină şi străluminau oceanul în jurul lor. Am înotat spre lumină şi am simţit-o gâdilându-mă şi pătrunzându-mi întregul corp. Am râs şi am auzit sunete şi păcănituri frumoase de delfin ieşindu-mi pe gură. „De ce nu sunt şi eu o balenă?" am gândit în sine. „Pentru că un delfin te-a ales" veni răspunsul. Deodată mi-am dat seama clar că noi nu ne transformasem în balene şi delfini, ci că un delfin şi două balene ne găzduiau, permiţându-ne să le folosim corpurile. Le împrumutaserăm corpurile într-o măsură care nu crezusem că ar fi posibilă. Această conştientizare m-a uimit puternic şi m-am regăsit întinsă pe plajă, înapoi în trupul meu. Transferul s-a făcut atât de repede încât am simţit ca şi cum aş fi eşuat pe plajă şi nu mă puteam ridica - momentul mi s-a părut o eternitate, îmi simţeam pielea uscată şi fierbinte. Experienţa mă şocase şi mi-a luat ceva vreme s-o diger.

Am simţit cum cineva mă ajuta să mă ridic şi-mi dă puţină apă. În sfârşit am putut să-mi deschid ochii şi l-am văzut pe Gabriel zâmbindu-mi fericit. G: „Formele de viaţă animală mai dezvoltate afectează mai mult întruparea cuiva decât formele mai simple când le împrumuţi corpul. Vei reveni la normal în câteva ore". Am dat din cap şi am mai băut puţină apă. Împrumutarea corpurilor păsărilor sau copacilor era cu clar o experienţă mai simplă şi mult mai finită decât aceasta. Chiar şi să devii o creatură mai simplă era mai uşor. Cântecul balenei încă îmi suna puternic în plămâni. IB: „Unde este Mihail?" G: „Încă nu este pregătit să revină la activităţile lui. E bine. E fericit. A stat cu ochii pe tine tot acest timp". IB: „E foarte interesant, credeam că nu mă puteţi găsi dacă eu nu vreau ." G: „Ei bine, da, de obicei aşa merge, dar se pare că ai lăsat o uşă deschisă pentru el. Poate prin conectarea voastră de după incident. Nu este uşor de explicat, dar pot vedea o urmă a frecvenţei lui în tine şi o urmă de-a ta în el". IB: „M-am gândit la el şi mi-am procesat trauma corpului fizic. Am făcut şi nişte cercetări în privinţa lui. Cred că dacă mă uit mai bine, chiar îl simt în câmpul meu. Şi simt că legătura nu s-a rupt, deşi în urmă cu doar câteva ore nu aveam nicio idee unde se află el sau că această legătură exista". G: „Conexiunile energetice sau corzile pot fi total invizibile oamenilor. Oamenii le vor conştientiza numai când acestea îi vor afecta negativ". IB: „Corzi energetice, am atâtea întrebări despre ele". G: „Hai să te pui înapoi pe picioare, mai întâi". Am închis ochii şi m-am obişnuit să respir din nou cu corpul meu. Cântecul balenei şi sentimentul de fierbinţeală, uscăciune şi eşuare pe plajă a început să dispară. Curând am simţit aerul rece atingându-mi faţa şi am auzit valurile mişcându-se uşor înainte şi înapoi pe nisip.

IB: „Faceţi asta mult? Să împrumutaţi cu totul corpul altor animale, fără să vă preocupaţi de propriul corp sau în cazul vostru fără nici un corp extern? Intraţi astfel şi în oameni?" G: „E cam subiectiv să spun că facem asta des. O facem, folosim sau controlăm corpurile altor fiinţe atât de complet, dacă asta vrei să spui, dar nu pentru mult timp. Şi nu-i forţăm niciodată, întotdeauna e ceva convenit de comun acord. Noi lansăm cererea şi deseori cineva sau ceva răspunde". Am început să mă gândesc la Mihail, cât de altfel se simţea energia lui. Conectându-mă mai deplin la el, am văzut că ceea ce eu considerasem a fi joacă şi zbenguială în apă era, de fapt, îndeplinirea unei misiuni. Decisese să rămână în sfera mea de invizibilitate să mă protejeze. Şi totodată să mă observe nedetectat. Da, asta era energia lui Mihail cu care eram obişnuită. Om în misiune. În depărtare, am văzut balena ieşind la suprafaţă din nou, suflând aer. Când am încercat să comunic cu ea, am simţit că nu mai aveam cum să folosesc cuvinte. Erau doar emoţii şi telepatie experienţială. Iar gama de frecvenţe, sau chiar numitorii comuni necesari într-o conversaţie erau atât de diferiţi, încât era imposibil să purtăm o conversaţie liniară, să nu mai vorbim de întrebări. Gabriel mă ajută să mă ridic şi ne întoarserăm la cabană.

Capitolul Şapte A doua zi mă simţeam revigorată şi dornică să continui seria interviurilor. Avusesem câteva momente în care m-am îndoit că aş avea abilităţile necesare încropirii unor interviuri. De exemplu, lista mea de întrebări nu se micşora deloc. Şi luasem întreaga experienţă mult prea personal. Dar revizuind ceea ce scrisesem deja, mi s-a părut că cel mai important lucru a fost să împărtăşesc experienţa de a avea o discuţie cu aceşti inşi. După ce am stabilit asta, am început să mă gândesc căror întrebări să le acord prioritate şi pe care să insist, astfel încât să adun informaţii de calitate, dacă tot am acces direct la aceste fiinţe extraordinare. Mi-am pregătit reportofonul şi caietul de notiţe pe terasa care dădea spre ocean şi am emis o chemare pentru Gabriel şi Mihail. Gabriel apăru câteva minute mai târziu, foarte fericit şi cu un pas săltăreţ. Mihail refuzase invitaţia, găsise o zonă bogată în plancton şi nu voia s-o rateze. Al şaptelea interviu IB: „Arăţi foarte vesel astăzi, vrei să-mi spui de ce?" G: „Te-ai întrebat vreodată de ce sunt oamenii obsedaţi de evoluţie şi de lărgirea experienţei de viaţă? Chiar şi cei care nu urmează o cale spirituală, caută să-şi îmbunătăţească viaţa într-un fel. Urmăresc să aibă o carieră mai bună, relaţii mai bune, să se asigure că copiii lor vor avea o viaţă mai bună decât au avut ei. Nu chiar toţi, evident, dar cei care să zicem că se află pe o cale bună a vieţii. Sau de ce chiar şi noi, îngerii, dorim să ştim de unde am venit şi căutăm să intrăm într-o stare de conştienţă extinsă? Te-ai întrebat de ce Anunnaki, de exemplu, sunt obsedaţi de evoluţia fizică şi expansiunea teritorială?" Am privit la lista mea foarte bine gândită şi prioritizată de întrebări şi am oftat. IB: „Păi, da, desigur, m-am întrebat. Cine n-a făcut-o? N-am mai vorbit despre asta?"

G: „Te-ai întrebat şi despre felul în care specia ta şi a mea au fost interconectate de-a lungul timpului liniar, precum şi despre felul în care relaţionăm şi ne conectăm? Si cum de facem asta şi cu alte specii? Şi acum nu mă refer doar la balene, copaci, păsări şi entităţi planetare, mă refer la alte specii umanoide din întreg universul fizic şi universul ultradimensional. Suntem cu toţii interconectaţi în relaţiile noastre. Noi toţi avem un scop şi un rol fiecare în existenţa celuilalt. Te-ai întrebat de ce?" Am închis carneţelul cu întrebări. IB: „Nu. La asta nu m-am gândit pînă acum. Dar este o întrebare fascinantă". G: „Te-ai întrebat unde vom ajunge cu toate astea?" IB: „Oarecum da. Mi-am pus întrebarea ce este şi de unde provine întregului concept de călătorie evolutivă". G: „Şi eu! Şi noi... îngerii ne întrebăm acum. Experienţa de ieri, împărtăşirea reciprocă a aceleiaşi experienţe, de către specii diferite, m-a pus pe gânduri. Şi atunci am văzut întregul tipar, adică noi am văzut întregul tipar. Când un înger este pus în faţa unei întrebări importante, atunci el aduce subiectul în faţa întregii colectivităţi pentru a-l analiza. Şi asta am şi făcut. Şi am văzut un tipar. Un model de interconectare şi, de asemenea un şablon, sau o cale de evoluţie. Evoluţia a fost interpretată diferit de diferite specii şi grupuri de indivizi din cadrul acestor specii, şi chiar de indivizi în cadrul acestor grupuri. Dar dincolo de toate astea, frecvenţa care ne trage către evoluţie este aceeaşi. E o atracţie sau un imbold... sau ambele, de a ne dezvolta, extinde, evolua". IB: „O văd. Da. Ei bine, o pot vedea cu certitudine în cadrul propriei mele specii, dar nu şi la alte specii, pentru că nu am prea multă experienţă cu alte specii, contactul meu cu ele fiind minimal. Dar cum ai menţionat, şi eu simt dorinţa de a afla cine ţi-este creatorul, precum şi dorinţa speciei tale de a-şi depăşi propriile limitări". G: „Ştiai că alte specii umanoide se nasc în formă fizică umană tot timpul? În clipa de faţă sunt fiinţe din aproape fiecare rasă umanoidă evoluată din univers umblă printre voi în formă umană. Şi cei mai mulţi habar n-au. Merg la serviciu, ca toţi ceilalţi, în fiecare dimineaţă, beau câteva pahare şi se uită la TV seara, produc alte corpuri umane şi mor fără a avea măcar o vagă idee de unde

vine sufletul lor. Unii se nasc ştiind că sunt de altundeva sau că au o misiune de îndeplinit, unii cred că vin aici pentru a învăţa lecţii sau pentru ajuta specia umană să evolueze. Dar acestea sunt doar interpretări la scară mică ale unui tablou mai mare". IB: „Şi care ar fi tabloul mai mare?" G: „Nu-l vezi? Am privit. Nu, nu-l vedeam. G: „Suntem pe drum! Cu toţii. Toate speciile care se interconectează, schimbă experienţe, se raportează unii la alţii, se implică reciproc în poveştile, istoriile, afacerile celorlalţi. Şi toţi sunt într-un fel sau altul obsedaţi de evoluţie sau expansiune, fie a sufletelor, fie a speciei sau corpurilor fizice sau teritoriilor. Părem obsedaţi să călătorim spre aceeaşi destinaţie. Cu toţii vrem să ajungem în acel loc şi nimeni nu ştie unde sau ce este el". IB: „Suntem cu toţii împreună într-o călătorie, vrem să ajungem undeva, o numim şi o interpretăm ca o evoluţie de vreun fel şi folosim materialitatea pentru a ajunge acolo?" G: „Da!" IB: „Totuşi de ce materialitatea? Mi se pare că mai degrabă punctele de vedere sau sufletele sunt cele care călătoresc". G: „Când te uiţi în ochii cuiva, ce vezi?" IB: „Văd o fiinţă eternă divină atotcunoscătoare. Şi da, m-am întrebat de ce cred ele că evoluează sau învaţă, când ştiu deja totul. Sau sunt obsedaţi să ajungă undeva, într-o nouă dimensiune sau aşa ceva, când de fapt sunt deja acea dimensiune. Fiinţele sunt totul, pretutindeni şi de-a pururea". G: „Când te uiţi în ochii unui câine sau ai unei pisici, ce vezi?" IB: „Văd... ei bine, uneori văd doar un animal. O scânteie pură, frumoasă de viaţă şi conştiinţă în formă animală. Dar uneori văd un alt suflet sau creatură în spatele ochilor, cineva mai conştient".

G: „Când vezi o fiinţă umană destrupată, să zicem cineva care călătoreşte în astral sau care te vede de la distanţă, ce vezi?" M-am întrebat de unde ştie că pot vedea astfel de lucruri. IB: „Văd o scânteie de lumină, ca un fluture cu multe aripi, făcut din lumină pură". G: „Când vezi un câine sau o pisică destrupaţi, ce vezi?" IB: „Îi văd pe ei, trupurile lor, dar mai transparente decât când sunt în viaţa reală". G: „Pentru că expresia lor fizică sunt ei înşişi, dar la oameni nu este aşa. Omul împrumută pe tot parcursul vieţii o experienţă în corp. Omul nu este corpul lui, şi totuşi corpul nu poate supravieţui fără el. El dictează turnarea acestui corp în formă fizică, precum şi forma şi înfăţişarea acestui corp, dar nu este acel corp. Corpul este o creatură total diferită". IB: „Păi, da, aşa este, asta ştiam deja. L-am numit corpul uman elemental. Are propria lui conştiinţă şi conştienţă". G: „Corpul uman a fost creat din alte expresii fizice ale inteligenţei, şi ulterior dezvoltat de mai multe specii pentru a găzdui expresiile sufleteşti ale multor specii ultra-dimensionale. Şi atâta timp cât se află în formă umană, cu alte cuvinte, în timp ce există în şi ca trup uman, un asemenea suflet este capabil să creeze realitatea fizică". IB: „Şi fiind în formă umană, are parte de tot felul de experienţe şi întâmplări, cărora apoi le dă un sens, iar unii vor spune că e evoluţie sau învăţare". G: „Da. Dar nu este. Cum ar putea fi? E mai degrabă ca şi când valuri de suflete stau la rând ca să devină umane şi să creeze materialitatea, care materialitate este foarte strict coordonată pentru ca fiecare val prezent în corpurile umane să poată avea experienţele pe care le-a ales. Dar la ce folosesc în fond aceste experienţe, dacă nu este vorba de dezvoltarea personală a unui suflet care este deja tot ce este? Oare sunt bune să ne distragă atenţia, sau poate că ne duc pe toţi într-un nou loc, sau spaţiu, sau timp, care nu existase

înainte? De ce toate speciile umanoide din universul ultra-dimensional urmează atât de neobosit interpretarea proprie a evoluţiei?" IB: „Văd asta tot timpul, câte o persoană total obsedată să evolueze personal, să devină iluminată, să ajungă mai mult decât este în prezent, într-o călătorie care durează decenii, iar când mă uit în ochii ei, văd clar că ea este deja întregul univers, Unimea. Asta m-a nedumerit de fiecare dată". M-am dus cu gândul înapoi la experienţa pe care o avusesem când am păşit într-un loc sau o linie temporală în care specia umană nu se separase încă de mediul înconjurător şi nu încetase să funcţioneze ca un colectiv conştient. Mă gândeam că poate ei nu căutau să evolueze, fiind deja conştienţi de unitatea lor. Dar când am revăzut amintirea, am văzut că şi ei aveau un sentiment colectiv de evoluţie şi expansiune. Chiar şi ca indivizi aveau un imbold de a forţa limitele unei expresii singulare. M-am gândit la Anunnaki şi la obsesia lor pentru expresia fizică şi cucerire. M-am gândit la îngeri şi la efortul lor de a-şi depăşi limitele. M-am gândit şi la alte specii pe care le-am întâlnit cât scriam ultima mea carte interviu şi înţelegeam că şi ele erau preocupate de creştere şi expansiune. M-am gândit la reptilienii pe care i-am întâlnit de-a lungul vieţii şi am simţit urmărirea obsedantă a perfecţiunii. M-am gândit apoi la cei gri şi la maeştrii lor, la pleiadieni, la lemurieni, la siriusieni, la creaturile pe care le numim zâne şi elfi, la şamanii elementali care trăiesc în apropierea Rezervaţiei Makah. M-am gândit la Sasquatch. IB: „E o energie fundamentală care însufleţeşte toate speciile pe care le cunosc, cu excepţia Sasquatch. Ei se simt cumva compleţi, nu-i interesează evoluţia. Cea mai apropiată energie ar fi supravieţuirea în timp şi spaţiu. Cred că şi asta ar putea fi interpretată ca evoluţie sau călătorie". G: Da, exact. Energia fundamentală însufleţitoare. Ceea ce ne animă. Ceea ce ne face să mergem mai departe în timp liniar şi, de asemenea în afara lui, este reprezentat de diferite specii umanoide în evoluţie sau supravieţuire de orice fel". IB: „Gabriel?" G: „Da?" IB: „Dar dacă noi nu călătorim undeva pentru că noi suntem tot timpul şi tot spaţiul? Dacă de fapt doar purtăm ceva sau pe cineva spre o destinaţie?"

Gabriel deveni tăcut pentru o vreme. IB: „Propria noastră percepţie ne limitează sfera de conştientizare şi interpretarea a ceea ce vedem. Dar dacă materialitatea e o fiinţă vie? Dacă timpul este o fiinţă vie? Nu am fi noi vasele perfecte care să le ducem spre o destinaţie, sau să le permitem să subziste prin timp şi spaţiu?" Simţeam cum aceste gânduri şi observaţii începeau să scape nivelului uman de înţelegere sau măcar de interpretare a universului. Şi că ce vedeam acum, la limita lui, era extrem de dificil de exprimat în cuvinte sau chiar telepatic, experienţial, direct în colectivul lui Gabriel. Gabriel era încă profund îngândurat. IB: „O pisică sau un câine sau un copac nu întreabă niciodată: de ce sunt aici? Şi cred că asta face parte din răspuns. O pisică, un câine sau un copac nu meditează niciodată pentru a atinge stări mai înalte ale conştiinţei. Nu se uită niciodată în oglindă pentru a-şi judeca trăsăturile şi forma. Nu-şi alege niciodată un partener pentru a susţine creşterea evolutivă a speciei. Da, pentru a supravieţui, dar nu şi pentru a evolua. Când privim fosilele de păsări, de melci, de arbori sau animale, ele arată aproape identic astăzi cu cum arătau acum milioane de ani. Şi dacă le studiem mediul de viaţă, observăm că modul lor de viaţă şi de supravieţuire sunt încă aceleaşi. Când ne uităm la omenire sau la oamenii de acum doar cincizeci de ani, observăm că nu numai că fizic suntem diferiţi, ci şi exprimarea şi viaţa noastră în mediu sunt radical diferite. Luăm pisici şi câini şi le alegem deliberat partenerii pentru a îmbunătăţi specia ca temperament şi configuraţie. Modificăm genetic plante şi animale pentru a servi mai bine supravieţuirii noastre. Şi acum că avem tehnologia necesară, ocolim întreg procesul de împerechere la animale şi plante, şi prin alterarea şi amestecarea ADN-ului căutăm să obţinem rezultate mai bune pentru noi înşine. Suntem implicaţi chiar şi în ameliorarea fizică a oamenilor prin alterare genetică. Ar trebui să vedeţi ce lucruri au făcut oamenii cu tehnologia reptiliană la baza Dulce din New Mexico. E oribil. Cu toate acestea, o fac pentru că ei cred că astfel îmbunătăţesc capacitatea de evoluţie, supravieţuire, cucerire şi extindere în univers a speciei noastre". Ştiam că noi, oamenii, ne-am implicat în modificarea genetică a propriilor noastre corpuri fizice încă de când am pus mâna pe tehnologia care a făcut posibil acest lucru, cu zeci de ani în urmă, şi mai ştiam foarte bine şi că baza subterană Dulce nu era singura locaţie unde se întâmpla acest lucru, dar era

locul la care am avut mai mult acces. Ca şi copil am fost dusă acolo şi am petrecut mulţi ani întorcându-mă în mod regulat. Aşa că ştiam natura şi nivelul la care eram dispuşi să intervenim pentru evoluţia speciei noastre. Ne apropiam foarte tare de un răspuns, sau mai bine spus, eram foarte aproape să punem întrebarea corectă. În acelaşi timp, simţeam cum atenţia şi conştiinţa mea se luptă să rămână pe subiect. Mintea mea începuse să se aventureze aiurea şi întrebări mai simple îmi veniră în prim plan. Începeam să mă simt ameţită şi somnolentă. Mi-am frecat ochii. G: „Şi eu simt asta. Ca şi cum un văl s-ar închide în faţa noastră. Hai să facem o plimbare". Am plecat în pădure pe o cărare a căprioarelor. În jurul nostru, tot universul părea viu şi zumzăitor. Copacii vorbeau între ei, insectele se agitau de prezenţa noastră, păsările şi iepurii veneau spre cărare să ne arunce o privire înainte de a zbura şi ţopăi mai departe. Totul era atât de viu, chiar şi pietrele sclipeau de cunoaştere. IB: „Ştii Gabriel, nu ne gândim prea des la îngeri ca dorind sau urmărind să evolueze sau să crească. Ne gândim că sunteţi atotştiutori, statici, neschimbaţi. Chiar şi povestea cu Lucifer este povestită ca ceva ce s-a întâmplat cu mult timp în urmă şi tocmai pentru că neamul tău nu putea deveni mai mult decât era deja. Asta este cu totul altceva decât ce am văzut la voi. Sunteţi, într-adevăr, exploratori de lumi, universuri şi dimensiuni. Sunteţi, într-adevăr, în căutarea răspunsurilor şi modurilor de a vă depăşi limitele propriei percepţii şi existenţe". G: „Ăsta este unul din lucrurile pe care le fac oamenii, mută toată autoritatea asupra oricui sau a orice despre care simt că ştie mai multe decât ei. Dar ăsta e doar un program din ADN. Şi ca atare, poate fi îndepărtat prin intenţie". IB: „Da, mi s-am întâmplat să fiu pasager într-o maşină al cărei şofer s-a rătăcit, aşa că s-a apucat să urmărească maşina din faţă, gândind că şoferul celălalt cunoaşte drumul. Faptul că acel şofer cunoştea drumul pe care trebuia el să meargă şi nu cel pe care trebuia să mergem noi părea să fie irelevant. În plus, poate că şi şoferul din faţă se pierduse? Acelaşi tipar se regăseşte când sunt folosite anumite cuvinte cheie în comunicate de presă şi altele asemenea.

Sau când oamenii aduc informaţii prin channelling de la alte entităţi sau specii, de multe ori publicul va lua de bună tot ce aude". G: „Aşadar există un tipar de a evolua, a ne dezvolta, a deveni mai mult decât suntem, de a crea noi corpuri şi de asemenea de a fi conduşi, îndrumaţi, propulsaţi într-o direcţie de către altcineva sau altceva". IB: „Da, creatorii cărora li se spune ce să creeze şi unde să meargă. Bună observaţie". Am văzut o potecă mai largă ce ducea şi mai adânc în pădure şi am decis să o cercetăm. IB: „Mai sunt şi alţi numitori comuni, până acum avem evoluţia, înmulţirea speciei prin corpuri sau teritorii, şi mai avem şi conectarea. Noi, oamenii, suntem destul de obsedaţi de conectarea cu un altul, cu cineva special, cu sinele nostru superior, cu ghizii noştri, cu Sursa noastră, cu pământul, cu planeta şi chiar cu animalele şi copacii, oceanele şi toate celelalte. Există un impuls de a ne reconecta care curge prin cam toată lumea. Există cărţi scrise despre oameni care, fiind izolaţi de alţi oameni pe o insulă, au înnebunit. Una dintre cele mai mari pedepse în închisorile umane sau în sistemele dictatoriale este detenţia solitară şi exilul. Când m-ai dus în acel moment sau loc în care oamenii nu se deconectaseră unii de alţii sau de mediu, cel în care religia nu fusese inventată, mi-am simţit completă starea de sine sau fiinţa". G: „Şi noi suntem conectaţi unii cu alţii, şi noi punem foarte mult preţ pe legăturile noastre cu alte specii şi pe rolul nostru în viaţa lor." IB: „Tocmai mă gândeam că şi în modelul de realitate lumină - întuneric sau victimă - agresor există tipare, bucle şi legături profunde între jucători. Deci interconectarea nu ţine doar de frecvenţele vibraţionale înalte. Ele sunt deasupra frecvenţelor şi reprezintă o trăsătură perenă a existenţei". G: „Vreau să-ţi spun că această conectivitate şi conectare este un factor comun la toate speciile cu care am avut de-a face". IB: „Desigur, dacă ar exista o specie căreia nu îi pasă de conexiuni, nu am şti, pentru că nu am avea nicio interacţiune cu ea. Ar fi invizibilă pentru noi". G: „Foarte adevărat".

Mintea mea o luase la goană şi am început să mă simt oarecum copleşită de informaţie. Ajunserăm la un luminiş din pădure şi am căutat un loc uscat unde să ne aşezăm. Chiar voiam să îmi amintesc numitorii comuni pe care îi avem cu alte specii. Aveam sentimentul că, odată ce îi treceam în revistă pe toţi, puteam ajunge la un răspuns cu privire la toate poveştile fără sens pe care noi, oamenii, ni le spunem despre evoluţie şi dezvoltare. IB: „Cred că are de-a face cu corpurile fizice". G: „Dar multe din speciile cu care avem legături nu au corpuri fizice. Unele au, dar marea majoritate nu există în acest tip de densitate fizică". IB: „Prin fizică, presupun că vrei să zici materială. Şi materia este făcută din energie. Adică, exprimate energetic? Chiar şi un suflet este într-un fel un corp". G: „Ah, da. Acum înţeleg la ce te referi. Ei bine, există două feluri principale de încarnare. Una, precum am stabilit, din care fac parte oamenii, în care corpul fizic şi sufletul sunt entităţi separate care sunt intim codependente pe parcursul experienţei lor fizice. Dacă ne gândim că numai sufletul este o fiinţă, ceea ce este, se înţelege că are, de asemenea, o corporalitate sub forma unui punct de energie foarte subtilă. Cu toate acestea, sufletul în sine, când este complet treaz, nu urmăreşte să evolueze". IB: „Atunci întrebarea este ce urmăreşte şi ce îl face să existe chiar şi într-o stare care nu este de trezie. De ce alege să adoarmă? Care este scopul adevărat al unor experienţe trupeşti pentru un suflet dacă deja a avut o experienţă trupească? Sufletul este expresia fizică a experienţei şi timpului şi locului în care există. Până la urmă, este întreaga conştientizare a existenţei, toată conştiinţa, toată energia care există sau a existat vreodată, tot timpul, totul; aşa că de ce ar alege sufletul să fie mai puţin şi apoi să pretindă că se extinde la mai mult?" G: „Ei, acum ne îndreptăm mai degrabă spre conştiinţa ca Unime, mai degrabă ca suflet". IB: „Care este diferenţa?" G: „Por s-o compar cu modul în care eu trăiesc viaţa. Sunt şi o fiinţă-suflet unică, care se poate transforma şi îşi poate schimba forma şi esenţa fizică la

nivel de suflet. Sunt expresia fizică pe care o poţi vedea chiar acum, nu există nici o entitate corp separată. Când m-am transpus într-o balenă, nu eram balena la nivelul sufletului. Eu eram eu, balena era entitate de sine stătătoare, aveam în comun doar simţurile şi viaţa pentru o scurtă perioadă. Când vine vorba de specia mea, eu nu fac parte din specia mea, EU SUNT specia mea. Eu sunt conştiinţa mea colectivă. Şi dincolo de specie, eu sunt toate speciile, tot timpul, toată materia, toate sufletele". IB: „Am auzit că îngerii nu au suflet". G: „Noi nu avem suflete. Noi SUNTEM suflete. Oamenii sunt combinaţii între un suflet şi un corp fizic care este entitate de sine stătătoare. Sufletul are propria lui traiectorie de experienţe, iar corpul pe a lui. Sufletul poate trăi fără corpul uman şi chiar o face. Corpul uman nu poate trăi fără suflet, se descompune şi revine la o stare latentă. Cam ca un pachet de informaţii fără suport, care apoi găseşte un alt punct în care să se manifeste. La fel ca un suflet, dealtfel". IB: „Este atât de straniu că ne asociem cu corpuri fizice pentu a avea ca suflete experienţe trupeşti, pe când voi, de exemplu, puteţi crea corpuri fizice după voie. De ce nu ne putem exprima fizic ca o entitate-suflet aşa ca voi?" G: „Cred că e legat de crearea realităţii. Însăşi natura experienţei fizice la acest nivel de densitate este, sau ar trebui să spun existenţa expresiei fizice la această densitate este creată de o inteligenţă mai vastă. Regizată, cum s-ar spune, de către inteligenţa colectivelor. Consider că, pentru ca fizicul să aibă aspect şi formă are nevoie de structură. Să luăm ADN-ul, de exemplu. Datele din spatele expresiei fizice conştiente şi a existenţei. Se exprimă foarte fluid. Ideea că ADN-ul este solid sau dificil de schimbat e doar o iluzie. ADN-ul e doar o sumă de date, dar o inteligenţă alege ce să utilizeze din ele la nivel fizic". IB: „Oh! Poate că este doar vorba de ADN. Când mă uit în ADN, văd o imensă chestie energetică ultradimensională. Legături şi date curgând în şi din dimensiuni, timp şi spaţiu". G: „Asta e o observaţie pertinentă. Şi poate fi un indiciu important cu privire la scopul călătoriei de evoluţie şi expansiune". IB: „De ce zici asta?"

El ridică un băţ de pe pământ şi-l privi cu intensitate. Apoi desprinse puţină scoarţă de pe el şi mi-o dădu. G: „Gândeşte-te. Acest ADN, ADN-ul din mica bucăţică de scoarţă, nu este diferit de ADN-ul din degetele care o ţin". Am privit bucăţica de scoarţă şi degetele mele. Păreau radical diferite. Cu toate astea, într-adevăr, nu numai că erau făcute din aceiaşi atomi şi electroni, neutroni, energie, ci şi pachetele lor de date difereau foarte puţin unele de altele. Sau ar trebui să spun, exprimarea datelor era diferită, dar datele în sine erau identice. IB: „Date". Am zâmbit. Gabriel se uita la mine, aşteptând să mai spun ceva. IB: „Factorul comun, Gabriel, este alcătuit din toate datele! Gândeşte-te. Ce se întâmplă când avem o experienţă, o facem un pachet de date şi o numim amintire. Ce se întâmplă când manifestăm o emoţie; procesăm şi interpretăm date. Lumea fizică este alcătuită din pachete de date. Ideea vieţii într-un Matrix nu este nou, este destul de vechi de fapt. O realitate artificială, un vis, dirijat de o inteligenţă artificială, care am putea spune că este conştiinţa noastră colectivă sau poate o altă inteligenţă. Şi singurul aspect, singurul semn vizibil al său este existenţa matrixului însuşi, persistenţa sau crearea moment de moment a datelor însele. Pachetele de date existând ca un ansamblu coerent. Dar, de ce am face asta? De ce ne-am mai deranja? De ce am fi dispuşi să ştergem atât de repede şi complet conştiinţa noastră extinsă privind cine şi ce suntem, doar pentru a menţine matricea în existenţă?" Am luat mâna lui Gabriel şi am privit-o ca să-i văd ADN-ul. Nu am putut simţi niciun ADN. Se simţea realmente că nu era real, ca şi când ar fi fost un sistem de feed-back-uri care arătau o persoană în faţa mea şi o mână care era solidă. Toate create prin conştienţă sau inteligenţă sau lumină, dar parcă mai mult din conştienţă decât din date. Mâna lui începu să dispară în faţa mea. Am privit amândoi surprinşi fenomenul. G: „Ei... la asta nu mă aşteptam". Am închis ochii, refuzând puternic transparenţa mâinii lui Gabriel şi am simţit că mi-e frică să nu dispară şi el în întregime. Am procesat această frică,

am ştiut că voi putea oricând să îl văd, am deschis ochii şi am văzut că era încă acolo, mâna lui revenind la soliditatea obişnuită, ca o mână reală. Am râs amândoi, apoi am petrecut următoarea jumătate de oră încercând să ne amintim despre ce vorbiserăm. Am căutat în buzunar şi am descoperit că telefonul înregistrase întreaga noastră conversaţie. Cu un oftat de uşurare, ne­ am întors la cabană, glumind pe seama a ce putea să fie pe înregistrare.

Capitolul Opt Dacă citeşti acest capitol şi nu-ţi poţi aminti ce s-a discutat în capitolul precedent, este pentru că subiectul este unul din acelea pe care suntem programaţi să le înlăturăm din conştienţa noastră. Motivul este că acest subiect distruge iluzia realităţii. În toate cărţile mele interviu, şi uneori în discuţiile directe cu prietenii sau mediatorii de emisiuni există un moment în care nu-mi pot aminti despre ce vorbeam. De multe ori, persoana care era cu mine nu-şi va mai aminti după o zi sau două despre ce am vorbit sau chiar că am avut o conversaţie. Toate acestea se întâmplă pentru că trăim într-o conştiinţă colectivă. Specia noastră dispune de o tehnologie avansată care poate scana continuu şi sesiza orice formă-gând am avea. Când aceste gânduri nu sunt compatibile cu experienţa pe care am convenit să o avem cu ceilalţi, sau pentru noi înşine, gândurile sunt înlăturate din amintirile noastre. Există moduri de a le păstra. Putem înregistra conversaţiile pe care le avem cu persoane interesante, şi apoi să le ascultăm iarăşi şi iarăşi până când amintirea se fixează. Putem intenţiona, în timp ce citim, să păstrăm acum acea informaţie în realitatea noastră creată. Apoi să o citim de mai multe ori. Această capacitate şi tehnologie poate fi utilizată pentru a ne dirija într-o realitate umană care pare a fi în afara controlului nostru. Cu toate acestea, nu ne poate controla cu adevărat pe noi sau ceea ce permitem să intre în conştienţa noastră. Nu chiar. Putem să nu ne amintim că am avut acea conversaţie şi poate nu ne vom aminti ce a fost scris în capitolul precedent, dar ştim că suntem curioşi să aflăm. Ştim că am uitat şi putem lua măsuri să ne amintim. Avem de ales. Întotdeauna putem să alegem. Mă gândeam la toate acestea când l-am simţit pe Mihail în atenţia mea. Era bucuros. Mi-a transmis că va pleca din zonă pentru că familia lui avea nevoie să facă o schimbare de peisaj şi de meniu. IB: „Familia ta?" Da, familia lui, răspunse, şi am văzut în minte o familie de balene.

Reflectând la răspunsul lui, mi-am amintit povestea în care Vishnu s-a încarnat într-un porc. După o vreme, Vishnu şi-a uitat originea divină şi chiar a ajuns să creadă că era porc. Şi că grija pentru godacii lui era cel mai important lucru din lume. Zeii şi Buddha au venit la el şi i-au şoptit în ureche „nu eşti porc", dar el era fericit şi mulţumit şi a rămas porc până a murit. În acel moment şi-a amintit că nu era porc, ci Zeu. IB: „Nu eşti porc, Mihail". M: „Bineînţeles că nu sunt porc. Sunt balenă". Am zâmbit şi l-am lăsat în pace. Dacă zeii nu putuseră să-l convingă pe Vishnu că era Dumnezeu şi nu porc, nu cred că aveam prea multe şanse să îl conving pe Mihail că nu era balenă, ci înger. Apoi am simţit cum râdea de mine. Am simţit cum îmi face cu ochiul. Am chicotit. M: „Inelia, nu eşti porc". IB: „Bineînţeles că nu sunt porc, sunt om". Ştiam că glumeşte şi se joacă cu ce şi cu cine ne identificăm la un moment dat, dar, când am râs la răspunsul lui, mi-am dat seama brusc că această conversaţie era foarte legată de subiectul pe care îl dezbătusem în capitolul anterior. Un zeu s-a încarnat în corpul unui porc şi a devenit convins că era porc, uitându-şi complet esenţa divină. Ne încarnăm în realitatea fizică şi uităm complet de unde venim, cine suntem, şi de ce ne-am încarnat în realitatea fizică. Cei mai mulţi dintre noi simţim şi conştientizăm că aceasta participăm voit la ceva aici, pe această planetă. Cei mai mulţi dintre noi avem un puternic simţ al misiunii. Totuşi, unii simt că au fost păcăliţi sau închişi. Ori de câte ori mă uit la fenomen, mi se pare că este mai mult consimţământul de a fi păcălit să îndeplineşti o misiune. O fiinţă divină eternă, atotcunoscătoare, nu poate fi păcălită decât dacă alege în mod intenţionat un nivel mai scăzut de conştienţă pentru o vreme. Şi de ce ar face asta? De asemenea, observându-l pe Mihail în noul lui joc, îndepărtându-se de şi de zonă cu familia sa de balene, am simţit că există o legătură puternică între a te bucura de lumea fizică şi a deveni dependent de ea. Mă întrebam dacă realitatea fizică era conştientă şi avea nevoie de suflete pentru a rămâne vie şi,

ei bine, reală. Pentru a rămâne vie, aceasta oferea experienţe şi lucruri bogate în stimulare senzorială. Orice simţim la nivel fizic putem simţi numai aici, nu ajunge în locul dintre vieţi, nici măcar în alte realităţi pe care le-am putea întâlni în timpul experienţelor extracorporale. Am mai observat şi că petrecem o mulţime de timp în afara corpului, atunci când dormim. Şi dacă nu dormim, lucrurile se înrăutăţesc foarte repede pentru noi. Gândurile mele se întoarseră la sensul şi importanţa pe care o dăm vieţii. Dacă nu dau sens şi importanţă experienţei şi existenţei lor, majoritatea oamenilor mor repede. Am văzut de nenumărate ori oameni care lucraseră zeci de ani în acelaşi loc de muncă şi care mureau la câteva zile sau săptămâni după ieşirea la pensie. Sau când cuplurile sunt foarte apropiate, ei mor din cauze naturale la câteva zile sau săptămâni unul după altul. Este aproape ca şi cum relaţia dintre corp şi suflet poate fi păstrată numai în cazul în care sufletul crede că are un scop aici şi este convins că ceea ce face sau trăieşte este important. Şi ce poate fi mai important decât evoluţia personală sau creşterea şi supravieţuirea familiilor noastre, triburilor sau naţiunilor? Mihail părăsi locul unde eram şi mă întrebam dacă nu va rămâne prins în corpul de balenă până va muri sau dacă va reuşi să iasă din ea, fără a uita ceea ce era el cu adevărat. Am simţit că mai făcuse acest lucru de multe ori înainte şi că ar putea în acelaşi timp, ca fiinţă multidimensională, să trăiască şi să se bucure de statutul de balenă, şi să-şi păstreze capacitatea de a-şi vizita adepţii şi a le da misiuni grandioase şi importante pe planetă. Bătu cineva la uşă. Era Gabriel. Interviul al optulea IB: „Intră, e deschis". G: „Neaţa". IB: „Bună dimineaţa! Cum se face că Mihail are atâţia adepţi şi oameni care îi îndeplinesc misiunile şi tu nu ai?" G: „Nici măcar o ceaşcă de ceai înainte?" IB: „Oh, cum să nu, să pun ceainicul. Dar serios, am întâlnit adepţi ai lui Mihail şi mediumi care-i transmit vorbele şi sunt pasionaţi. Şi foarte puşi pe

treabă. În plus sunt foarte mulţi peste tot în lume. Ştiai că Bruxelles, unde se află sediul Uniunii Europene şi a multor organizaţii internaţionale care militează activ pentru vechea paradigmă, e plin de statui şi biserici dedicate lui Mihail?" G: „Nu toţi adepţii îl ascultă pe Mihail însuşi, sunt şi alte energii şi entităţi care se pretind a fi el. Şi cum am mai discutat anterior, datorită energiei sale de războinic şi a faptului că reflectă frica interioară purtată de oameni, a fost folosit ca un simbol al mâniei". IB: „Totuşi adepţii lui sunt foarte numeroşi, ceea ce nu e şi cazul tău. Sunt şi unii care te urmează, care transmit comunicări de la tine. Dar nu la fel de mulţi ca ai lui Mihail". G: „Presupun că oamenii preferă să încorporeze şi să urmeze energiile lui înflăcărate şi protectoare decât pe ale mele mai blânde şi ocrotitoare". IB: „Ne poţi spune cum să discernem, cum pot discerne cititorii noştri, ceea ce vine într-adevăr de la tine sau de la Mihail şi ce vine de la altă entitate care pretinde a fi tu?" G: „Păi, ce pot să spun e că este irelevant de la cine vine un mesaj. Dacă vine de la mine sau de la Mihail sau dacă vine de la altcineva, n-are nici o importanţă. Trebuie să fii atent la ce spune mesajul, la ce transmite el ca esenţă, energie şi conţinut". IB: „Întotdeauna mă îndoiesc de orice mesaj care foloseşte cuvintele iubiţilor, dragilor, dragul meu sau creator suprem, Dumnezeu, Isus sau alte cuvinte specifice religiilor". G: „Sunt două aspecte pe care trebuie să le ţii minte când auzi asemenea cuvinte. Unu, deşi experienţa ta personală a fost cumva unică în întâlnirea cu Mihail, majoritatea oamenilor simt dragostea lui adâncă şi spiritul universal de pasiune şi protecţie pentru toate fiinţele vii. Când gândurile, sentimentele şi viziunile lui intră într-o persoană care este conectată la el, ele sunt traduse în limba pe care respectiva persoană o vorbeşte, precum şi prin prisma programării culturale şi religioase specifice. Aşa că de exemplu, cuvântul iubiţilor exprimă dragostea lui pentru persoanele care ascultă. Într-adevăr, nu este un cuvânt pe care eu sau el l-am folosi, dar este sentimentul pe care îl simţim.

Dacă vrei să începi să citeşti textele obţinute prin channelling de unele persoane, şi nu numai de la Mihail sau de la mine, te sfătuiesc să fii mai deschisă, să ai bunăvoinţa să ajungi la miezul mesajului mai degrabă decât la dogmă sau scopurile dosnice ale persoanei pe care le-ar putea avea în subconştient. Dar înţeleg că e greu să vezi energia sau mesajul esenţial, când cineva îţi spune să mergi la biserică, să renunţi la puterea ta, să faci cum ţi se spune sau să asculţi la ce se spune pentru că el ştie mai bine decât tine, este atotcunoscător sau deţine singurele răspunsuri adevărate şi reale. Sau îţi spune că Dumnezeu este un om în ceruri sau o fiinţă care te-a creat". IB: „Da, în ultima vreme îmi este greu să citesc sau să ascult comunicări ale mediumilor. Majoritatea par să emane acest tip de energie. Pretenţia ca ascultătorul să îşi cedeze puterea sau să-şi ignore cunoaşterea interioară. Uneori la început sunt în regulă, şi informaţia pe care o transmit în primii ani este într-adevăr minunată. Apoi lucrurile încep să derapeze. Uneori câte unul reproduce o bijuterie de comunicare de mare forţă, apoi imediat începe să vorbească prostii. Şi simt că nu pot vorbi despre acea comunicare-bijuterie pentru că oamenii vor presupune automat că-i îndemn să asculte şi prostiile". G: „Da, am observat că mulţi oameni sunt foarte dornici şi dispuşi să fie conduşi, să lase pe altcineva la comandă şi să urmeze pe cineva orbeşte. Dar asta nu se datorează servilismului, deşi multe religii au virat-o în direcţia asta. Se datorează necunoaşterii şi dorinţei de a învăţa şi creşte. De asemenea, are de a face cu o secvenţă de ADN care a fost integrată în corpul uman care spune, în principal, să urmezi liderul. Să urmezi ordinele fără să pui întrebări". IB: „Şi ne întoarcem la acelaşi subiect, ca o piruetă înapoi la aceleaşi întrebări. De ce ar avea nevoie o fiinţă eternă, divină, atotştiutoare să înveţe şi să crească, sau să urmeze ordine? Şi de ce majoritatea oamenilor cu o vibraţie înaltă sunt nevoiţi să înveţe cum să funcţioneze şi să supravieţuiască în circumstanţe neprielnice şi dureroase, de ce cred minciuna care le spune că durerea va face din ei oameni mai buni, când ei au ajuns aici puri la suflet, intenţii şi energii?" G: „Chiar ne întoarcem de unde am plecat". IB: „Cred că cel mai important lucru de reţinut este că durerea şi negativitatea nu sunt necesare. Sunt simple frâne care împiedică oamenii să-şi exprime esenţa proprie şi să dea viaţă unei experienţe de o frecvenţă cu adevărat înaltă. Suntem aici ca să ajutăm colectivul uman să depăşească iluzia

şi experienţa necesităţii durerii şi fricii sub orice formă, pe orice cale. Părem acum să avem o alegere, o alegere generală pentru toţi oamenii. Să aibă o viaţă fără durere şi frică. Totuşi, încă simt foarte intens o rezistenţă la această afirmaţie în cadrul colectivului uman. Chiar dacă toată durerea şi frica nu face decât să creeze şi mai multă durere şi frică. Există încă o împotrivire enormă la recunoaşterea faptului că durerea şi teama, ca o bază existenţială, sunt inutile. Sunt atât de preţuite. Şi asta este o altă întrebare pe care o am pentru tine. Mai exact cine şi ce are nevoie să simţim durerea şi frica atât de mult încât au creat o întreagă planetă plină de ele şi ne hrănesc cu ele necontenit, prin fiecare canal de comunicare pe care l-am inventat?" G: „E uşor să cazi în capcana de a crede că oamenii sunt victimele unei alte specii care se hrăneşte cu frică şi durere. Din poziţia celui care nu judecă, văd experienţa umană ca o gamă de frecvenţe, culori şi vibraţii. Mulţi, mulţi oameni sunt dependenţi de frică şi durere. Sunt emoţii puternice şi, dacă le interpretezi greşit într-un fel anume, ele îi oferă persoanei mult sens şi înţeles. Există fiinţe care se hrănesc cu ele? Da. De asemenea, atâta timp cât un om are o viaţă plină de frică şi durere, nu va putea să-şi redobândească puterea, nu se va putea lămuri pe deplin apropos de realitatea în care există sau de propria ei esenţă. Aşa că s-ar putea spune că este o buclă care se hrăneşte din ea însăşi. Frica în sine creează şi mai multă frică, creează o realitate mai lipsită de putere, creează dependenţă şi îl face pe om dispus să facă multe lucruri care contravin principiilor sau integrităţii sale. Adaugă programul "urmează liderul" şi vei avea o specie foarte dirijabilă de creatori de realitate. Oricine controlează frica dictează ce să creeze specia. Şi poate e doar un mod de a împiedica oamenii să iasă din această realitate. Poate că asta e tot ce contează, şi singura cale este să-i ţină într-o poziţie de conştientizare foarte îngustă". IB: „Când eram mică, mi-am pus pantofii cu toc ai mamei mele. Am mers prin casă cu ei, îmi erau foarte mari şi îmi era foarte greu să păşesc. Tata m-a văzut şi mi-a zis „nu începe să porţi pantofi cu tocuri, nu sunt buni în vreme de război, nu poţi fugi cu ei". L-am privit o vreme şi i-am răspuns „Nu plănuiesc să fiu în nici un război". Mi-a răspuns: „nu poţi evita războaiele, ele vin asupra ta vrei, nu vrei". M-am gândit la asta. Şi apoi i-am răspuns: „Ei bine, dacă un război va veni spre mine, îmi scot pantofii cu toc şi îmi pun ghete. Dar tati, pe bune, dacă ar veni vreun război, aş prefera să mor, pentru că mie nu-mi plac războaiele". Atunci, el s-a lansat într-o lungă tiradă despre cum trebuie să luptăm pentru drepturile noastre şi altele. Cred că nu înţelesese. Apoi chiar a venit un război, dar eu eram prea tânără ca să port tocuri sau să lupt, sau chiar să mor. Dar pe bune, cine se află în spatele enormelor investiţii în bani şi timp

pentru a crea atâta suferinţă, durere şi frică în societate, peste tot în lume? Stai puţin, e un program de "urmează liderul?" Gabriel se uită la mine, apoi la masă şi începu să se joace cu sarea şi piperul, mutându-le de colo-colo. G: „Ai uitat conversaţia noastră anterioară?" IB: „Da. Ei bine, într-un fel. Am uitat. Da". O uitasem în totalitate... din nou! IB: „Am ascultat-o de mai multe ori, până când s-a fixat oarecum. Dar acum că veni vorba, îmi aduc aminte, era vorba despre evoluţie şi programul de urmare a liderului în colectivul uman. Era vorba despre ADN, despre date, despre existenţa de dragul existenţei şi despre călătoria pe care o facem noi toţi pentru a ajunge undeva. Din perspectiva asta, transformarea realităţii noastre dintr-o experienţă dureroasă şi înfricoşătoare într-una fericită, împlinită şi creativă este într-un fel irelevantă. Cu excepţia, poate, a cazului în care oamenii au terminat-o cu suferinţa şi încep să părăsească această realitate, aşa că trebuie să fie creată o realitate nouă, diferită, în care sufletele să fie dispuse şi interesate să ia parte". G: „Nu sunt convins că transformarea realităţii sau încorporarea unei realităţi noi în viaţa sau trupul cuiva ca fiinţă umană, pentru a o ancora în aceasta, este relevantă pentru partea cu evoluţia a ecuaţiei. Sau pentru călătoria în care sunt implicate atât de multe specii. Există şi alte rase în celelalte exprimări ale Pământului, şi sunt sigur că le-ai cunoscut pe unele dintre ele, care nu cunosc noţiunea de frică sau de suferinţă. Care nu cunosc noţiunea sau realitatea puterii unora asupra altora. Cu toate acestea, şi ei sunt într-un proces de evoluţie sau de expansiune. Eu cred totuşi că are de-a face cu menţinerea interesului". IB: „În timpul uneia dintre conversaţiile noastre, ai menţionat că poţi vedea când o persoană se abate de la calea aleasă, iar tu intervii ca să încerci so întorci înapoi pe cale. Şi de asemenea, ai menţionat şi că poţi vedea când omul face un pas mare în direcţia cea bună. Ai mai spus că voi, ca specie, lucraţi numai cu cei care se deplasează pe direcţia lărgirii conştiinţei şi a vibraţiilor cu frecvenţe înalte".

Gabriel dădu din cap. IB: „Iar acum mă întreb. Dacă evoluţia nu este reală, ci doar o călătorie pentru a duce ceva într-un alt spaţiu şi timp, de ce intervin îngerii să ajute o fiinţă divină eternă ca să devină mai „conştientă" sau să intre într-o stare vibraţională cu frecvenţă mai înaltă? Şi mă întreb de ce atâţia oameni care s-au încarnat în colectivul uman în ultimele decenii, anume pentru a o ajuta să manifeste o frecvenţă vibraţională mai înaltă, au nevoie de ajutor în evoluţia proprie? Sunt gata evoluaţi. Eu simt că au nevoie de îndrumare pentru reducerea suferinţei şi exprimarea luminii proprii în siguranţă şi eficient, astfel încât expresia vibraţională medie a rasei umane să fie una pozitivă. Ei nu au nevoie să evolueze ca atare". G: „Înţelegem mai bine dacă privim la ce este în realitate un suflet. Cum ai descrie un suflet?" IB: „Văd sufletul ca fiind un punct de vedere. Un punct din care fiinţa vede, percepe, trăieşte şi se exprimă. Conştienţa sau observatorul din spatele gândurilor". G: „Conform acestei descrieri, ai zice că sufletul are o personalitate? O istorie? Sau o traiectorie?" IB: „Ei bine... nu. Este doar un simplu punct de conştienţă". G: „Da, sunt de acord. Mă întrebam ce înţelegi printr-un suflet pentru că simţeam că tu şi cu mine înţelegem diferit noţiunea de suflet, că vorbeam despre lucruri diferite. Pentru mine sufletul este primul corp. Aşa cum un om priveşte afară din corpul său fizic, punctul de conştienţă priveşte din primul său corp, care nu este fizic, dar conţine toate amintirile, experienţele, importanţele, trăsăturile de personalitate şi talentele pe care fiinţa alege să le poarte de-a lungul timpului şi spaţiului. Este vorba de date care sunt asamblate prin firele importanţei, interesului şi conexiunilor. Acest prim corp, sau pachetul de informaţii şi de date în care alege să se înfăşoare punctul de vedere, se menţine în toate dimensiunile şi vieţile. El animă corpul fizic al omului şi el se exprimă ca formă fizică la îngeri. Are o personalitate, în timp ce un punct de vedere, prin definiţie, nu are. În acest context se poate spune că sufletul creşte sau evoluează într-un corp mai complex şi mai capabil".

IB: „Asta explică multe. Se poate spune chiar că primul văl al uitării este punctul din timp şi spaţiu în care punctul de vedere se identifică cu corpulsuflet sau structura-suflet. S-ar putea spune chiar că acela este momentul separării". G: „Ieri ne uitam la structura de matrix a realităţii şi, de asemenea, la adevărata raţiune din spatele imboldului de a evolua sau a se extinde, zicând că suntem vase prin care ceva sau cineva este transportat spre o destinaţie. De asemenea, am considerat că acel ceva sunt datele însele. Mă gândesc că probabil primul corp, sufletul, este cheia în această teorie". Gabriel mă privi câteva secunde şi arăta nedumerit. G: „Când privesc o fiinţă, ea există prin timp. Structura-suflet persistă şi există în timp liniar şi non-liniar. Chiar nu are un punct de sfârşit sau de început. Când mă uit la tine, sufletul tău a luat fiinţă când te-ai născut. Acesta este momentul când a început să existe. Şi există din acel moment în toate momentele, dând iluzia eternităţii acolo unde eternitatea nu există". IB: „Asta ar explica de ce nu sunt foarte ataşată de personalitatea mea sau de existenţa mea singulară, şi deşi ştiu că pot învăţa lucruri, mai ştiu şi că sunt incapabilă să evoluez. N-am nici un interes să evoluez sau să supravieţuiesc. Şi mai ştiu că atunci când corpul fizic moare, „eu" care sunt acum se va dizolva în non-existenţă. Când am murit în trecut, a fost un alt suflet care mi-a menţinut punctul de vedere până când eu m-am întors în corpul fizic. E o experienţă ciudată. Am o structură-suflet, dar ea e nou-nouţă şi temporară. Este necesară, aşa cum ai spus, pentru a anima corpul, dar şi pentru a comunica şi exista pe planetă şi în colectivul uman". G: „Cât de mare sau mic este punctul tău de conştiinţă?" IB: „Variază. Poate fi mare cât universul, sau să zicem poate fi însuşi universul, poate fi Unimea, poate fi colectivul uman, şi poate fi doar eu, Inelia. Recent am reuşit să fiu Inelia mai eficient. Dar în cea mai mare parte a vieţii, mi-a fost greu să îmi menţin punctul de vedere la nivelul unei fiinţe singulare". G: „Nici corpul tău fizic nu este constant. Nu la fel de constant ca la alţi oameni. Te-am privit când interacţionai cu alţii şi am văzut cum corpul tău fizic apărea diferit fiecărei persoane cu care vorbeai sau care era lângă tine".

IB: „Da, am observat asta. Se reflectă şi în fotografiile pe care oamenii mi le fac. Uneori pare că semăn cu ei, sau că arăt ca persoana de lângă mine, sau arăt ca tema pe care fotograful trebuie s-o abordeze sau s-o vadă în propria sa viaţă. În unele fotografii arăt angelic, în altele demonic. În unele arăt ca şi cum aş fi de 100 de ani, iar în altele ca o adolescentă. Este frustrant, eu vreau să arăt frumoasă în toate. Expresia demonică nu-mi stă bine". Mi-am dat părul pe spate şi mi-am frecat faţa cu amândouă mâinile. Gabriel râse. IB: „Ce-i aşa de comic?" G: „Este atât de deconcertant, acum vorbeşti despre ceva profund şi plin de înţelepciune şi perspicacitate, iar în momentul următor vorbeşti despre cât de drăguţ arăţi în fotografii. Nu ştiu. Le simt atât de opuse". IB: „Oh, aşa e. Oamenii înţelepţi nu pot fi vanitoşi sau egocentrici". G: „Da, ceva de genul ăsta. Sau mai degrabă, ce înţelegi prin lucruri importante." M-am gândit la asta o vreme, la înţelegerea importanţelor. Apoi mi-am amintit de lista mea de întrebări prioritare din carneţel. L-am deschis şi, înainte să schimbăm subiectul din nou, am citit prima întrebare. IB: „Există oameni care sunt îngeri în trup de om? Îngerii se pot naşte ca oameni?" G: „Nu pretind că aş înţelege relevanţa acestei întrebări sau legătura ei cu conversaţia noastră, dar voi răspunde cât de bine pot... Da". Aşteptam să spună mai multe, dar nu o făcu. Se uită peste carneţelul meu ca şi cum ar fi aşteptat următoarea întrebare de pe listă. IB: „Stai puţin, domnule. Nu poţi să spui pur şi simplu da şi să nu-mi dai detalii". G: „Dar am răspuns la întrebare. OK, ce fel de detalii vrei?" M-am gândit la asta puţin.

IB: „OK, spune-mi cum se întâmplă, cum de un înger se hotărăşte să se încarneze într-un corp uman, de ce ar face asta, ce se întâmplă când o face, îşi păstrează amintirea că este înger, alţi oameni ştiu că este înger şi ce fel de viaţă va duce odată intrat într-un corp uman?" G: „Deşi suntem şi trăim în principal ca un corp colectiv... acesta este un alt fel de corp în care existăm, apropo, un corp-suflet colectiv... aşadar chiar dacă trăim în principal ca şi corp sau suflet colectiv, suntem de asemenea şi suflete individuale. Fiecare înger are puterea şi controlul absolut asupra vieţii lui şi asupra alegerilor pe care le face. Ca atare, sunt cazuri de îngeri care au petrecut mult timp cu specia umană prin timp şi spaţiu şi care, din motive personale, au decis să devină aborigeni, cum s-ar spune. Au decis să aibă experienţa de a fi uman. Poate că şi-au propus o misiune sau poate că vroiau să vadă de mai aproape cum merg lucrurile, sau pur şi simplu erau curioşi cum se simte. Ca majoritatea sufletelor încarnate în formă umană, şi ei uită imediat cine şi ce sunt şi, ca orice altă specie de suflet care decide să se întrupeze întrun corp uman, devin instantaneu oameni. Tipul de viaţă pe care o duc depinde de cât de abili sunt în a gestiona viaţa pe Pământ. Ceilalţi oameni vor şti foarte rar că vorbesc cu un înger în trup, cu toate că oamenii sensibili sau cu capacităţi paranormale îl văd adesea. Asta nu va face nici o diferenţă în experienţa îngerului ca om şi de cele mai multe ori nu va influenţa nici viaţa oamenilor din jurul lui. În funcţie de personalitate, dacă supravieţuiesc, tind să devină profesori, îndrumători, vindecători şi de multe ori fac parte din anturajul fizic al altor persoane". IB: „Aşadar îşi păstrează trăsăturile fundamentale specifice îngerilor." G: „În majoritatea cazurilor, da". IB: „Au şi ei un anturaj?" G: „Da, şi înainte să întrebi, da, anturajul lor este compus în majoritate din îngeri". IB: „Tu ai un anturaj?" G: „Nu ca atare. Îngerii, ca şi alte specii conectate la colectivul lor, nu au nevoie de anturaj. Noi putem fi ghidaţi, susţinuţi şi însoţiţi de indivizii din colectivul nostru, precum şi de întregul colectiv".

IB: „E fascinant. Aşadar, noi oamenii avem nevoie de anturaj pentru că ne­ am deconectat de la colectivul nostru şi de la mediu. Mă întreb dacă anturajul îndeplineşte rolul unei conexiuni colective sau familii sufleteşti?" G: „Are sens". IB: „Eu cunosc vreun înger încarnat sau am întâlnit vreunul în viaţa mea?" G: „Da. Unii sunt îţi foarte apropiaţi. Dar ţi-aş sugera cu tărie să nu-i întrebi cine sunt, sau dacă totuşi, să nu le publici numele sau să nu le spui că sunt îngeri. Asta ar putea să complice lucrurile pentru ei. Când un înger încarnat este pregătit să afle că e înger, o va afla într-un mod foarte delicat. Dacă încerci să forţezi lucrurile sau dacă află asta dintr-o sursă externă, poat avea dificultăţi inutile". M-am gândit la asta o vreme şi am decis ca nici măcar să nu-l întreb cine sunt aceştia. Mi-ar fi destul de greu să nu le spun nimic sau să nu scriu despre asta. IB: „Cred că nu vreau să ştiu cine sunt. Bun, asta era prima întrebare abordată". Am citit următoarele întrebări şi mi-am dat seama că pe cele mai multe deja le acoperisem în explorările noastre anterioare. Le-am tăiat de pe listă şi am trecut la următoarea necercetată. Eram pe val. IB: „Un alt lucru care m-a nedumerit întotdeauna la această planetă şi la viaţa de aici, este că ea mereu se consumă pe ea însăşi. Bine, nu chiar planeta în sine, ci toate vietăţile: animale, plante, viruşi, bacterii, peşti... dacă trăiesc, mănâncă ceva sau pe cineva pentru a supravieţui. Ca un nesfârşit lanţ de consum. Este asta ceva normal în univers sau e special doar la planeta asta?" G: „Este întrucâtva unic în univers, dar nu şi pe planeta asta. Este interesant de văzut, pare a fi starea naturală ale entităţilor care sunt expresia sufletului lor, cum am văzut mai devreme, precum pisicile şi câinii şi toate celelalte până la entităţile unicelulare. Dar oamenii, care au şi un corp-suflet şi au capacitatea de a manipula creativ realitatea fizică, nu au nevoie să consume entităţi vii. La un nivel extrem de auto-conştientizare şi control al existenţei fizice, omul nu are nevoie nici măcar de aer sau apă pentru a trăi. Nu are

nevoie nici măcar de un mediu propice pentru asta. Un om complet conştient poate trăi la fel de confortabil în mijlocul unui vulcan activ ca şi în spaţiul cosmic sau în casa lui". Era un mod cam radical de a vedea lucrurile. Puteam înţelege consecinţa logică a deprogramării dependenţei de hrană şi chiar de mediu, capacitatea de a putea exista în orice situaţie, am văzut cu toţii yoghini mergând pe jăratec sau întinşi pe cuie, dar nu puteam concepe că aşa ceva era real sau realizabil pentru noi ceilalţi. Apoi mi-a trecut prin minte un gând foarte interesant. IB: „Dar timpul liniar, sau orice timp? Omul poate exista în afara timpului şi al spaţiului? Nu mi-a mers prea bine când am încercat, acum câteva luni în faţa restaurantului, să ies din spaţiul liniar". Gabriel căzu pe gânduri. Ştiam că se gândea la limitările conştienţei propriei rase şi la limitările existenţei lor în timp şi spaţiu. G: „Teoretic, da. Dacă ai deprograma corpul fizic ca să poată urma sufletul în alte dimensiuni, în afara timpului şi spaţiului, şi să supravieţuiască şi chiar să prospere acolo, asta ar înlătura limitele. Dar văd că nu e chiar simplu, în special faptul că corpul fizic a fost proiectat sau făcut să existe într-un timp liniar şi un spaţiu constant. Într-un fel, este un mod de a păstra sufletul într-un timp liniar şi ancorat într-un singur loc fizic. Corpul fizic pare predispus să stea cuminte, nu prea îi plac schimbările. Chiar şi corpul şi conştiinţa ta au avut dificultăţi în a ieşi în afara timpului liniar. Dar nu este imposibil". IB: „Da, chiar şi dacă ne mişcăm prea rapid, sau când nu avem stabilitate suficientă în spaţiu şi timp liniar, mulţi suferim de rău de mişcare. Ceea ce e o reacţie a corpului în încercarea de readuce existenţa într-un mediu constant, stabil, care nu se mişcă". G: „Simt că este posibil, dar încă nu am întâlnit un om care să fi reuşit să facă asta cu succes. Şi dacă mă gândesc, nu am întâlnit nici un înger sau altă specie cu corp-suflet care să fi reuşit. Să fi reuşit să iasă din toate programele restrictive privind circulaţia sau alimentaţia şi să supravieţuiască". IB: „Ceea ce îmi aminteşte, tu ai nevoie hrană sau de vreun fel de aliment când nu te exprimi într-un corp uman? Mănâncă îngerii?"

G: „Ne luăm hrană şi energie de la Sursa noastră. Nu ingerăm energie sau materie din mediu sau de la alte fiinţe". IB: „Cum ai descrie Sursa voastră?" Gabriel bău puţin ceai şi privi afară pe fereastră. După o vreme se întoarse înapoi şi dădu din cap. G: „Trebuie să fiu destul de limpede pentru ca ce îţi voi spune să nu fie interpretat greşit şi deturnat spre opinia că există o singură entitate care ne-a creat pe noi toţi. Ideea este că avem un creator, dar cuvântul creator nu înseamnă o persoană sau o inteligenţă singulară ca atare. Când vorbesc despre Sursă, mi-e greu să transmit experienţa a ce înseamnă ea pentru noi, cu vocabularul pe care îl avem". Rămase tăcut din nou. IB: „În loc să îmi explici, de ce nu-mi descrii mai bine mecanismul existenţei sau hrănirii voastre? Ce faceţi de fapt în loc să mâncaţi?" G: „Bună idee. Aş spune că, atunci când mă simt dezenergizat, fac ceva care ar corespunde închiderii ochilor... cu toate că noi nu avem ochi aşa ca voi, dar ne putem reduce intrarea de informaţii externe. Mi-aş reduce aportul de informaţie care îmi parvine prin simţuri şi m-aş duce în miezul miezului meu. Ceea ce tu poate ai numi centrul inimii. Există un fir de energie din miezul nostru către toate existenţele. Din nou, am prea puţine cuvinte. Suntem conectaţi la un centru de viaţă sau un centru de existenţă. Eu n-am decât să stau acolo, în acel nucleu, pentru o vreme şi curând sunt complet energizat, suficient ca să mă manifest ca un corp cu o fizicalitate la nivel energetic. Când sunt în formă umană, cel mai bun mod de a-mi menţine energia ca om este să mănânc şi să beau şi să respir. Mi-aş putea menţine corpul uman în acelaşi mod în care îmi păstrez forma angelică, conectându-mă la Sursă, dar ar dura mai mult pentru mine, căci nu am mai practicat în acest sens. La urma urmei, toată materia este în esenţă energie. Chi. Deci, felul în care o absorbim depinde de ce este mai uşor pentru noi şi ce vrem să facem cu acel corp". IB: „Am sentimentul că şi noi putem face asta. Vreau să spun oamenii, noi oamenii putem să ne hrănim conectându-ne la energia sau miezul Sursei noastre".

G: „Da, puteţi. Mulţi deja o fac". IB: „Mă întreb dacă privitul la soare sau inspiraţia de prana sunt căi, metode prin care facilităm fenomenul. Pentru că nu ne hrănim din Soare sau cu prana, ci chiar din Sursa noastră. Iar aceste metode sunt doar modalităţi să le acceptăm sau să le înţelegem la nivelul corpului". G: „Puteţi absorbi orice tip de energie pentru a susţine corpul uman. Privitul la soare şi inspiraţia de prana sunt ca şi mâncarea. Vă luaţi hrana din mediul vostru. Este un pas în direcţia cea bună, dar nu este acelaşi lucru cu conectarea directă la energia Sursei voastre. S-ar putea spune... da, că totul este Sursă, aşadar mâncatul unei fripturi sau inspiratul de prana, sau absorbirea energiei solare... sau conectarea la Sursă, sunt acelaşi lucru". IB: „Până la urmă este acelaşi lucru, dar unele metode ne limitează, iar altele nu. Atunci când avem nevoie să ingerăm alimente, şi ştiu că am vorbit mai înainte despre aspectul social al mâncatului, suntem dependenţi de mâncare fizică drept hrană. Acest lucru a creat o dependenţă enormă într-un sistem social care subjugă oamenii. Mă gândesc că absorbirea hranei din soare ne limitează la sistemul solar. Inspirarea de prana ne face dependenţi de a capacitatea de a respira. Şi apoi hai să ne gândim la aer şi apă. Care nu sunt alimente, dar au funcţii foarte importante şi de mare forţă în existenţa noastră fizică. Chiar mai mult decât mâncarea, de fapt. Ele ne fac total dependenţi de planeta noastră. Murim dacă nu putem expira dioxid de carbon, care rezultă în urma absorbţiei de oxigen... utilizat în corpurile noastre pentru a crea energia necesară pentru a face aproape orice. Din nou, înapoi la energie. Corpurile noastre sunt, în acelaşi timp, în cea mai mare parte apă, pe care trebuie s-o înlocuim constant în timpul zilei, cu apă proaspătă. În afara planetei noastre, apa este o resursă rară din câte am înţeles. Aşadar, suntem practic prinşi aici până în ziua în care ne putem transforma corpurile pentru a nu mai fi dependente de alimente, apă şi oxigen". G: „Interesante idei şi concluzii. Trebuie să ne amintim că, într-adevăr, corpul uman este o entitate pământeană, dar sufletul nu este. Sufletul poate să se manifeste în sine ca un corp, independent de un corp uman. Deci, nu există nici o realitate în care să fie blocat. Da, în acest moment, dacă doriţi ca trupul vostru uman să rămână în viaţă în această dimensiune şi realitate, trebuie să vă întoarceţi la el în mod regulat, zilnic dacă se poate, şi să-l hrăniţi, să-i daţi apă şi să-l menţineţi respirând".

Ceva din ceea ce spusese Gabriel îmi atrase atenţia, aşa că mi-am oprit şirul gândurilor şi m-am concentrat pe ceea ce tocmai spusese. IB: „Cuvintele pe care le-ai folosit „trebuie să vă întoarceţi la el în mod regulat, zilnic dacă se poate", te referi dormitul noaptea?" G: „Da. În fiecare noapte vă părăsiţi corpurile. Visele şi alte experienţe pe care vi le amintiţi, au loc în cele câteva minute sau secunde în care reveniţi în corp. Dar majoritatea timpului în care dormiţi, sufletele voastre sunt în altă parte". IB: „Unde mergem?" G: „Din ce am văzut, sufletul are propria sa viaţă, şi cel mai des nu o împărtăşeşte cu conştienţa voastră de persoană umană. Când sunteţi copii, pare a fi o distincţie mai mică între viaţa pe care o trăiţi în corp şi cea pe care o trăiţi în afara corpului. Dar pe măsură ce creşteţi, cele două se separă". IB: „Totuşi, unde mergem? Ce face sufletul fără a implica trupul?" G: „Deseori explorează şi călătoreşte pe Pământ, alteori pleacă în alte dimensiuni şi pe alte planete. Uneori se întoarce pur şi simplu la locul lui de origine, la specia în care s-a exprimat prima dată material. Multe suflete au multiple corpuri în multiple dimensiuni şi planete şi trăiesc vieţi pe acestea. La unele persoane, sufletul se întoarce la Sursă în fiecare noapte". IB: „Cum putem spune ce face sufletul nostru?" G: „Poţi începe prin a avea intenţia de a conştientiza ce face sufletul în timpul nopţii. Poţi, de asemenea, să stabileşti ce vrei să facă sufletul noaptea. Dar trebuie să te avertizez că tu eşti cea care alege să uite această experienţă şi este probabil necesară pentru ca tu s-o poţi continua pe asta, întruparea în corp uman, fără întrerupere". IB: „Ca şi cum am strica jocul dacă ne aducem aminte?" G: „Da". IB: „Aceia care se întorc în Sursă au o mai bună înţelegere a vieţii?

G: „În timpul vieţii cotidiene umane, majoritatea oamenilor nu sunt conştienţi de experienţele lor de peste noapte. Cu toate că are un efect asupra frecvenţei vibraţionale per total, e prea subiectiv ca să cuantifici dacă aceştia au o mai bună înţelegere a vieţii. Dacă sursa lor este una de înaltă frecvenţă, ei tind să fie mai fericiţi în viaţa de zi cu zi". IB: „Mai e ceva ce nu ne amintim când ne întoarcem sau ne trezim: răpirea de către extratereştri. Uneori, răpirile sunt realizate de către propriile noastre autorităţi. Cum este posibil ca ei să ne poată şterge amintirile, iar dacă asta este alegerea noastră - să nu ne amintim, de ce am face una ca asta? Nu văd niciun motiv pentru care aş uita intenţionat că am fost răpită de o agenţie pentru a fi testată şi cercetată. Sau de către extratereştri, dacă asta contează". G: „Când o persoană este răpită, este răpit şi corpul ei. Amintirile sunt reprimate artificial, dar ele sunt acolo. Amintirile pot fi redobândite prin hipnoză sau terapie regresivă, dar de multe ori aceste proceduri produc multă confuzie, fiindcă întreaga experienţă este amintită subiectiv. Pare prea puţin real. Este efectul frecvenţelor şi uneori chimicalelor folosite pentru suprimarea experienţei. Ceea ce este adesea posibilă deoarece persoana însăşi doreşte în subconştient să uite ce s-a întâmplat. Uneori, ei vor să-şi amintească, dar se activează programele şi ei uită". IB: „Există oameni care îşi amintesc. Oameni care nu sunt afectaţi de substanţe sau de tehnologia folosită pentru a-i face să uite". G: „Da, sunt mulţi oameni care nu uită că au fost răpiţi sau au comunicat fizic cu extratereştri sau fiinţe ultra-dimensionale... Dar de cele mai multe ori, din diverse motive, ei păstrează experienţele pentru ei înşişi". IB: „Cât de multe specii estimezi că răpesc sau contactează direct oamenii în prezent?" G: „Sute. Sunt rase care au o legături străvechi şi profunde cu specia umană, sunt multe. Şi mai există sute de specii care au avut întâlniri sau contacte superficiale cu oamenii". IB: „Am atins subiectul ADN-ului şi al extratereştrilor interesaţi de specia umană şi de mixarea ADN-ului lor propriul cu cel uman. Am menţionat pe Annunaki. Se crede de asemenea, iar eu chiar am văzut, că Annunaki au creat oamenii ca drone de lucru pe Pământ. Practic ca pe nişte sclavi. Dar poporul

meu, Mapuche, vorbeşte despre noi ca fiind creaţi de Fiinţe Celeste pentru a proteja Pământul, oamenii şi toate creaturile Terrei. Americanii nativi se trag din alte specii extraterestre?" G: „Nu mulţi oameni ştiu, dar unele deosebiri dintre rasele umane de pe Terra se datorează prezenţei ADN de la diferite specii extraterestre". IB: „Am citit o carte numită „Întâlniri cu cei din stele: Poveşti nespuse ale indienilor americani" de Ardy Sixkiller Clarke. Unele dintre povestirile spuse de ea relatează triburile americane băştinaşe de eschimoşi susţin că ei au fost aduşi aici de către Oamenii din Cer de pe o planetă rece şi îngheţată, motiv pentru care ei au populat locuri atât de reci şi îngheţate şi chiar le-a mers bine acolo unde alţii piereau în câteva ore dacă ar fi fost lăsaţi acolo. Ea a împărtăşit, de asemenea, poveştile multor oameni care-şi amintesc pe deplin că au fost răpiţi, cum unii sunt avertizaţi că, dacă vor povesti despre răpirea lor, vor fi omorâţi, sau familiile lor vor avea de suferit. Unii, în schimb, aleg să nu spună nimic de teama că vor fi crezuţi nebuni sau îşi vor pierde locul de muncă sau poziţia socială. Unii cred că societatea nu este pregătită să afle aceste lucruri. Interviurile au arătat că sunt multe motive pentru care o persoană care îşi aminteşte nu-şi face publică experienţa". G: „Da, aşa este". IB: „Tribul Mapuche, din partea de sud a statelor Chile şi Argentina, manifestă o energie puternică şi neclintită spre protejarea naturii şi a mediului. În conversaţiile mele cu un Machi, ea mi-a spus că ăsta era rolul ei, precum şi al tribului Mapuche. Îngrijitori şi gardieni ai Pământului, naturii, animalelor şi oamenilor. Povestea originilor neamului Mapuche spune că Fiinţele Cereşti i-au adus pe Pământ ca să fie îngrijitorii săi. De asemenea, mi-a spus şi că nu toţi oamenii sunt umani. Eram, la momentul respectiv, în vizită la ea cu o altă persoană căreia i-a aruncat o privire şi mi-a spus că nu e om. Era surprinsă că eram cu el şi mi-a spus că a auzit că existau destui oameni în alte ţări, şi nu înţelegea de ce aş fi cu un non-uman. Nici eu nu am înţeles atunci, dar lucrurile s-au schimbat şi s-au clarificat după aceea. Există într-adevăr oameni pe Pământ care nu sunt umani?" U

U

•

•

,

•

•

•

•

U

|—

•

u

u

G: „În acest caz anume, trebuie să privim contextul cultural şi semantic al cuvintelor. Pentru ea, o fiinţă umană trebuia să aibă anumite caracteristici, cum ar fi să fie deschisă şi conectată, de exemplu. Să nu-i fie teamă să fie văzută sau percepută. Energia fundamentală a persoanei ar fi un alt criteriu care

întruneşte sau nu conceptul Mapuche de fiinţă umană. Ar putea exista şi alte criterii culturale şi de percepţie pentru cine este considerat sau nu uman de către un Mapuche". IB: „Da, pe drumul nostru spre rezervaţie, ghidul nostru, care era soţul uneia dintre membrele tribului, ne-a spus că probabil vom fi ignoraţi de Mapuche, că se vor purta ca şi cum nu am fi acolo, în aceeaşi cameră cu ei. Ne­ a mai spus că ei nu pot fi siguri dacă un străin este sau nu uman, aşa că persoana trebuie fie prezentată de cineva care este cunoscut de ei ca fiind om, fie recunoscută de Machi ca fiind om. Pe atunci, am considerat ideea ca fiind foarte stranie". G: „Ei au o lungă istorie a oamenilor şi fiinţelor pretinzând a fi oameni, sau ar trebui să schimbăm acest cuvânt cu umani, care mai târziu s-a dovedit că nu erau ce pretinseseră a fi. Natura culturii americane băştinaşe de a crede şi de a se încrede în cuvântul altora a fost folosită implacabil pentru a îi distruge". IB: „Oooofff... asta a fost una dintre vulnerabilităţile mele. Aveam încredere în oameni sută la sută. Şi gândeam şi credeam fără îndoială că sunt sinceri, onorabili şi demni de încredere tot timpul. Chiar şi atunci când sunt minţită în faţă, şi ştiu că mi se spune o minciună, accept cuvintele lor pentru că trebuie să aibă motivele lor. Acest lucru mi-a adus suferinţe şi dureri de nedescris în viaţă. Dar, nu se ştie de ce, nu pot învăţa că unii oameni sunt necinstiţi şi fără onoare. Nu mi-e uşor să am isteţimea străzii". G: „Da, pentru cineva ca tine este o vulnerabilitate într-un mediu în care oamenii sunt deconectaţi unii de alţii şi de mediu. Populaţia băştinaşă a planetei a avut pierderi şi dureri mari din cauza asta. Dar aş spune să nu renunţi la esenţa fundamentală a încrederii. În viitorul apropiat, colectivitatea umană va învăţa din nou să fie unită şi să nu aibă secrete. Când va veni ziua aceea, această trăsătură anume va fi un mare avantaj". IB: „Sunt multe lucruri pe care populaţia băştinaşă le vede ca puncte tari, şi care au fost folosite pentru a-i distruge. Încrederea în cuvântul şi onoarea altuia este una dintre ele. Apoi mai este puterea clemenţei. Când un războinic îşi pune la pământ duşmanul, apoi alege să nu-l ucidă, prin asta se dovedeşte mult mai brav şi mai puternic decât dacă l-ar ucide. Sau ca dansurile şi ritualurile unor triburi prin care îşi arată tăria şi puterea în faţa duşmanilor, şi evitând astfel potenţiale conflicte armate. Toate acestea au fost considerate

slăbiciuni de către societatea modernă, iar războiul modern pur şi simplu ucide şi distruge de la distanţă. Orice compasiune sau reţinere din partea oponentului va fi folosită ca o oportunitate de a-l ucide sau distruge. Am avut experienţa asta în propria mea viaţă. Nu într-o situaţie de război, dar la nivelul relaţiilor personale şi chiar la nivel de afaceri. De fapt, acum că mă gândesc, am trăit-o şi la nivel de război. În timpul loviturii de stat de dreapta din Chile din 1973, cea mai mare vulnerabilitate a familiei mele şi a guvernului a fost încrederea pe care au avut-o în armată că nu vor întoarce armele împotriva populaţiei". G: „Da, e greu să rămâi într-o poziţie de încredere şi onestitate când oamenii din jurul tău o utilizează în mod repetat în detrimentul tău. Dar, cum am spus, perseverează, nu este o slăbiciune. Este important să nu pierzi încrederea şi oamenii de pe planetă care o au să n-o piardă. Da, cum ai spus, e bine să dobândeşti isteţimea străzii, dar fără a-ţi pierde simţul înnăscut al încrederii". IB: „Simt că acorzi o mare importanţă acestui aspect. Îmi poţi spune dacă este chiar atât de important şi de ce?" G: „Acest simţ şi capacitate înnăscută de încredere în cuvântul celuilalt este una dintre porţile care vor face posibilă reconectarea speciei umane şi a acesteia cu mediul înconjurător". IB: „Oh doamne... deci e super important, dar ne face vulnerabili. Grozav". G: „Să ai încredere şi în tine însuţi. Poţi lua decizii corecte indiferent de ce spun sau promit alţii, dacă stai conectat, şi dacă faci zilnic exerciţii de conectare la sinele tău superior, sinele tău interior, colectivul uman şi Gaia. Poate sună prosteşte sau naiv, dar dacă îţi faci timp, observi semnalele de alarmă şi stai cât mai mult timp în expresia ta vibraţională cea mai înaltă, acei oameni care te mint nu vor mai putea să rămână în preajma ta sau să aibă vreun efect semnificativ asupra ta. De-abia când ţi-e frică sau stai desconectat vei fi vulnerabil la minciuni şi necinste". IB: „Vrei să spui că populaţia băştinaşă era vulnerabilă la minciună şi necinste din cauză că se temea sau pentru că era deja deconectată? Adică, ştiu că deconectarea lor s-a produs înainte de venirea europenilor, dar nu ştiam că asta era cauza vulnerabilităţii lor la minciună".

G: „Minciuna se întâmplă şi în rândul populaţiei băştinaşe. Dar da, chiar dacă deconectarea lor a fost mai puţin profundă decât a celor care au cucerit planeta, putem să-i numim europeni, ei totuşi au fost suficient de deconectaţi ca să fie vulnerabili". IB: „Sunt conştientă că populaţia băştinaşă europeană a fost eliminată sistematic sute de ani înainte ca europenii să călătorească prin lume căutând noi pământuri de cucerit. Sunt, de asemenea, conştientă că europenii nu au fost singura rasă care a distrus populaţiile băştinaşe sau care a acţionat dintr-o poziţie de eu esenţial deconectat. Există o istorie amplă în Africa, Asia şi Australaia, care arată cum cuceritorii distrug şi anihilează în totalitate triburile şi popoarele care nu se supun legii lor. A fost şi încă există o politică de distrugere sau scoatere în afara legii a practicilor şi bazei de susţinere a şamanilor, vindecătorilor şi altor persoane conectate în întreaga lume. Întrebarea mea este cum de permiteţi să se întâmple aşa ceva? Dacă rolul vostru este să protejaţi şi să îndrumaţi oamenii spre cele mai înalte potenţe şi trăiri ale lor, de ce aţi permis să se întâmple această distrugere a persoanelor conectate şi intuitive?" G: „Până la urmă, nu noi hotărâm ce experienţă să aleagă specia voastră. Până la urmă, dacă o persoană, fie ea un şaman înţelept sau un păstrător al cunoaşterii, un ghid al omenirii renăscut sau orice persoană care este aici pentru a creşte frecvenţa vibraţională a planetei, cade pradă disperării, durerii, fricii sau dogmei, noi nu o putem proteja". Nu puteam să nu mă simt cu musca pe căciulă când a spus acestea. Eu însămi am căzut pradă disperării, durerii şi fricii de nenumărate ori în viaţa mea şi am fost aproape de a fi ucisă sau distrusă complet de către alţii. Ţineam ceaşca de ceai acum goală în mâini, jucându-mă cu ea. M-am simţit proastă şi naivă, ca să nu spun altceva. Gabriel s-a întins şi mi-a luat mâinile într-ale lui. G: „În zilele de demult, ai fi avut suportul comunităţii şi culturii ca să-ţi poţi perfecţiona abilităţile şi talentele. Inclusiv capacitatea ta de a vedea clar, percepe clar şi a lua decizii în cunoştinţă de cauză. Tu şi nenumăraţi alţii pe această planetă aţi venit în cea mai neagră şi opresivă perioadă din istoria umanităţii, şi nu aţi avut parte de educaţie, sprijin sau pregătire. Nu sunteţi defecţi că sunteţi vulnerabili. Sunteţi puternici că puteţi depăşi lipsa de sprijin şi încurajare văzând imaginea de ansamblu. Sunteţi puternici că aţi ales să vă treziţi şi să exprimaţi sinele vostru superior, în ciuda atacurilor, fricii şi

distrugerii din jurul vostru. Şi nu spun asta doar pentru tine, ci pentru fiecare persoană care citeşte sau aude aceste cuvinte". O lacrimă îmi scăpă din ochi. G: „Simţi? Simţi că sunt milioane de persoane în lume pregătiţi să-şi arate adevărata lor faţă, fără teamă sau fără să ţină cont de teamă? Simţi că ceea ce transmiţi şi faci, inclusiv întâlnirea cu mine şi scrierea unei cărţi despre asta, îi va ajuta să lase în urmă frica şi disperarea şi să-şi urmeze inima?" IB: „Da. Simt. Încrederea mea în omenire a rămas neclintită. Când am căzut adânc în disperare sau teamă, încrederea mea s-a clătinat, trebuie să recunosc. Dar, de îndată ce am fost în stare să mă reconectez la sinele meu esenţial, încrederea era din nou deplină. Indiferent ce mi s-a întâmplat sau cum s-au comportat alţii faţă de mine, încrederea în umanitate a revenit mereu. Desigur, astăzi mi-e mult mai uşor, când mă uit la datele de pe site-ul nostru, milioane de vizitatori unici folosind instrumentele de acolo şi mii de interacţiuni cu oameni care îşi iau puterea în mâini şi se lasă văzuţi, procesându-şi frica. Percep tot sprijinul lor şi disponibilitatea de a acţiona. Pentru mine acum este mai uşor să am încredere deplină în umanitate decât oricând înainte". Gabriel zâmbi strângându-mi mâinile şi dându-le drumul. I-am zâmbit şi eu. Îmi simţeam inima plină de iubire şi fericire, pentru că reconectare mea la colectivul nostru uman fusese restabilită încă o dată. G: „Este ceva ce se face clipă de clipă. conectaţi şi pe deplin conştienţi 100% din timp, efort să se reconecteze datorită vieţii cotidiene sunt încă adormiţi sau au deschise porţi spre înapoi". IB: „Înţeleg".

Deşi există oameni care stau majoritatea trebuie să facă un şi a acelor oameni din jur care negativitate, care îi vor trage

Capitolul Nouă Am petrecut restul întâlnirii din acea zi vorbind despre vreme şi anumite probleme personale prin care treceam. Mai mult am pălăvrăgit, tocmai ca să îmblânzim într-un mod duios emoţiile puternice pe care le-am simţit înainte. Larry mă întrebase dacă îl va vedea vreodată pe Gabriel în carne şi oase, iar eu n-am înţeles prea bine de ce ei doi încă nu se întâlniseră. Gabriel a sugerat că poate este numai o chestiune de timp, sau poate că trupurile noastre simt puternic prezenţa altor corpuri fizice care nu sunt umane, dar arată ca şi când ar fi, şi aleg să nu le vadă. Uneori Larry chiar intrase în timpul discuţiilor noastre, dar tot ce percepuse era frigul neobişnuit din cameră. Când deschidem portaluri ultra-dimensionale, temperatura percepută va fi cu cel puţin zece grade mai coborâtă decât în restul casei sau al camerei, sau al locului. Schimbarea temperaturii se simte şi în natură, în aer liber. Când am fost cu Larry la Montserrat în Spania, în 2014, mergeam pe o cărare de munte şi deodată amândoi am simţit o schimbare drastică de temperatură. Traseul era identic ca temperatură de fiecare parte a sferei. Când am intrat pe frecvenţa ei, am simţit semnătura vibraţională a lemurienilor. Nu mult după aceea, am putut intra în dimensiunea lor. Dar asta este altă povestire pentru altă carte. Data următoare, şi ultima, când l-am întâlnit pe Gabriel, a fost în timpul unei excursii aici, în Rezervaţia Makah. Avem multe trasee care trec prin rezervaţie, unele sunt uşoare şi accesibile majorităţii excursioniştilor, dar altele sunt extrem de dificile şi te pun la încercare. Eram pe una din acestea din urmă, când şi-a făcut apariţia Gabriel. Trecuseră două săptămâni de la ultima lui vizită şi, deşi fuseseră destule dăţi când l-aş fi putut chema pe Gabriel, am refuzat s-o fac. Simţeam foarte tare că proiectul nostru cu interviul se apropia de sfârşit şi amânam despărţirea. Larry şi Missy, unul dintre câinii noştri, deciseseră să coboare pe o stâncă abruptă până la plaja de dedesubt. Eram deja obosită de lunga excursie, aşa că m-am întins pe un pat de muşchi şi mă gândeam, cum s-ar zice, să mă exprim fizic şi energetic pe deplin şi fără filtre. Era un loc foarte sigur pentru a face acest lucru, nu ştiam dacă corpul meu îşi va schimba forma, şi nu voiam să sperii pe nimeni. Da, s-a mai întâmplat în trecut. Cum stăteam întinsă şi deplin relaxată, am auzit paşi prin pădure. M-am ridicat şi am ascultat cu multă atenţie. Sunt o mulţime de animale sălbatice în

pădurea rezervaţiei şi, în general, nu este o idee prea bună să hoinăreşti sau să tragi un pui de somn singur în sălbăticie. Ascultând, mi-am dat seama că zgomotul era făcut de doi oameni. Îi puteam auzi chiar vorbind. Un bărbat şi o femeie. Am recunoscut imediat vocea bărbatului, era Gabriel. M-am ridicat şi i-am privit printre tufişuri apropiindu-se. Purtau amândoi echipament complet de excursionist, inclusiv mănuşi şi rucsaci. Am chicotit privindu-i cum păşeau pe terenul neregulat, în mare parte ascuns sub plante. Gabriel îşi ridică privirea şi îmi făcu cu mâna. Femeia de lângă el zâmbi larg şi mă salută şi ea. O ştiam, dar oare de unde? Am zâmbit şi am făcut şi eu cu mâna. Când s-au mai apropiat, am observat că prin tot părul negru cârlionţat şi pe obrazul smead al femeii străluceau scântei aproape imperceptibile. Până şi hainele scânteiau pe ici pe colo. Deodată mi-am amintit. Era unul din îngerii care mă ţinuseră de mână şi zburaseră cu mine în dimensiunea îngerilor! Am băgat mâna în buzunar şi am pornit înregistrarea pe telefon. Interviul al nouălea Le-a luat câteva minute să ajungă în zona netedă, acoperită de muşchi pe care o alesesem pentru odihnă. Dând deoparte ultimele crengi, se lăsară să cadă pe muşchi dându-şi jos rucsacii şi gâfâind. IB: „Beţi puţină apă, vă ajută dacă rămâneţi hidrataţi. Poate vă daţi jos jachetele, cred că v-aţi încins cu tot echipamentul ăsta". Îmi urmară sfatul şi în scurt timp erau amândoi odihniţi şi se simţeau confortabil. IB: „Sunt atât de fericită să vă revăd. Nu pot să-ţi spun cât de uimită sunt să te văd aici". Yarelie: „Şi eu la fel. Nu am fost prezentaţi până acum, numele meu este Yarelie". IB: „Urielle?" Yarelie râse.

Y: „Nu, acesta este al unuia dintre fraţii noştri. Da, numele noastre sună foarte asemănător pentru urechile umane". Apoi îşi spuse numele pe litere, Y A R E L I E. Se pronunţa yor ah li. I-am căutat semnificaţia pe internet şi însemna „cea care străluceşte". Aşa şi era. Mă uimea faptul că era în lumea noastră, dar şi luminiţele care sclipeau peste tot în jurul ei. Y: „Le poţi vedea? Am încercat să le maschez". Se încruntă la Gabriel, ca şi când ar fi continuat o discuţie avută anterior. G: „Abia se pot vedea. Cum am mai spus, sunt sigur că majoritatea oamenilor nu le văd". Următoarele două minute trecură cu ei schimbând replici despre ce a spus sau nu a spus fiecare. M-a făcut să râd. S-au uitat la mine şi au început să râdă de caraghioslâcul controversei. IB: „Ei bine, să fiu sinceră nu pot spune cu certitudine că văd sclipirile cu ochii mei fizici. Dacă le privesc cu atenţie, dispar. Ce sunt?" Y: „Exprimarea mea fizică obişnuită este mai degrabă ceea ce s-ar putea numi sclipiri de lumină. Nu petrec mult timp în realitatea umană, şi asta e prima dată când mă exprim într-un corp uman. Este foarte greu". IB: „Sunt atât de onorată că ai ales să mă vizitezi, Yarelie. Te pot întreba de ce eşti aici? Bineînţeles, nepunând la socoteală dorinţa de a fi în preajma minunăţiei mele". Gluma mea trecu neobservată. G: „Ea a insistat". Y: „Când am aflat că întâlnirea ta cu fraţii mei se apropie de sfârşit, n-m vrut să pierd ocazia de a te întâlni în mediul tău. Specia ta m-a fascinat mereu şi, deşi îmi desfăşor munca în altă parte, vroiam să văd şi să experimentez cum este să te întâlnesc în lumea ta. În plus, am o mulţime de întrebări. Nu avem ocazia prea des să conversăm nemijlocit cu alte specii".

IB: „Nu? Asta chiar mă surprinde. Sunt atât de multe specii în multivers şi sunt atât de mulţi oameni pe planetă care mărturisesc că au contact direct cu specia voastră". Y: „Probabil că nu m-am exprimat corect. Da, avem o mulţime de contacte cu oamenii şi cu alte specii, dar de obicei sunt interacţiuni de tipul ajutorului sau îndrumării. Explorările în profunzime şi conversaţiile despre natura originii şi funcţionării noastre sunt foarte neobişnuite". IB: „Trebuie să recunosc că este foarte neobişnuit şi pentru mine". Am privit către Gabriel. IB: „Îmi vei lipsi foarte mult". G: „Nu trebuie să încetăm să ne întâlnim. O dată ce această carte va fi terminată, nu avem de ce să nu continuăm conversaţiile noastre sau doar să ne întâlnim". IB: „Raţional ştiu asta. Dar, de asemenea, mă ştiu şi pe mine şi ştiu că, odată ce încep să mă concentrez pe un nou roman, aş putea uita să te chem, Gabriel. Şi până să-mi dau seama, ar putea să treacă ani de zile până la următoarea noastră întâlnire". G: „Putem remedia asta". IB: „Cum?" G: „Dă-mi permisiunea să iniţiez întâlnirile noastre. Astfel aş putea să te vizitez oricând, fără a trebui să fiu invitat". M-am gândit la asta foarte profund. Ideea de a acorda acces nelimitat la mine unui înger, oricând ar fi vrut, îmi declanşă programele de intimitate umană. G: „Promit să nu apar din nou când faci duş". M-am încruntat. Mi-am amintit conversaţia despre apariţia lui în baie în timp ce făceam duş. Trebuise să îi explic că noi, oamenii în general, nu ne

simţim confortabil să mai fim cu cineva când folosim baia. Dar cum să ştie să nu vină când sunt la duş, dacă nu trage cu ochiul înainte? IB: „Cum vei şti că nu sunt în duş sau la toaletă, dacă nu te uiţi înainte?" G: „Oh, nu pot verifica? Ei bine, asta ar putea crea o problemă. Dacă te-aş contacta telepatic înainte şi ţi-aş cere permisiunea să te vizitez? Asta ar elimina necesitatea de a verifica întâi". IB: „Da, aşa merge". Tot nu mă simţeam confortabil, pentru că ar fi trebuit să-i spun unui înger că stau pe toaletă sau fac duş când mă contacta, dar era de preferat tragerii cu ochiul sau apariţiei lui neaşteptate în baie. IB: „Ai permisiunea mea să iniţiezi vizite şi să mă contactezi oricând vrei, atâta timp cât mă contactezi telepatic înainte de a ajunge unde sunt". Y: „Ne e greu să vă înţelegem nevoia de intimitate. Sau motivul care face o situaţie să fie intimă sau nu. Dar, după cum am spus, nu am mai avut ocazia să interacţionăm aşa des înainte, aşa că încă învăţăm. Noi învăţăm repede şi o dată ce unul dintre noi învaţă ceva, întreaga specie a învăţat-o. Mai sunt şi alte situaţii în care nu ar trebui să te vizităm?" Am roşit puternic. IB: „Păi, da. Când mergem la toaletă este una dintre ele. Să nu apăreţi în baie când suntem la toaletă. Şi de asemenea, şi asta se poate întâmpla în diferite locaţii, când doi oameni fac dragoste. Să nu daţi buzna în timp ce doi oameni fac dragoste". G: „Dar dacă vreunul dintre voi este în pericol? Şi trebuie să intervenim sau să oferim îndrumare pentru că în acel moment s-a luat sau urmează să se ia o decizie importantă?" Mi-am luat capul în mâini. Uitam atât de uşor că cei doi adulţi din faţa mea nu erau de fapt oameni şi că nu aveau aceleaşi programe şi condiţionări sociale pe care le aveam noi.

IB: „OK, dacă o persoană care foloseşte baia sau face dragoste undeva este într-un pericol imediat, puteţi apărea pentru a-l ajuta". G: „Dar dacă nu este într-un pericol imediat, dar gândeşte sau plănuieşte ceva care l-ar putea pune în pericol în viitor, dar face acest lucru în timp ce foloseşte baia sau face dragoste?" M-am holbat la Gabriel nesigură de ce răspuns să-i dau. IB: „Hmm. Ei bine... Îl poţi vizita mai târziu ca să-i spui". G: „Nu avem acces întotdeauna la oameni. Şi dacă acel moment din timp este pierdut s-ar putea mai târziu să nu mai avem ocazia să-l îndrumăm sau avertizăm". IB: „OK, dacă este cazul, când e vorba de o chestie care-i va afecta viaţa, atunci da, poţi apărea şi vorbi cu omul când este în baie sau face dragoste". G: „Dar dacă este un moment de iluminare, când are nevoie de un sfat sau o îndrumare care le-ar grăbi evoluţia? Ai fi surprinsă să afli câţi oameni au astfel de momente când fac duş, fac baie, merg la toaletă sau fac dragoste". IB: „OK, OK. Da, dacă este un moment de iluminare, poţi apărea în orice moment chiar dacă fac duş, fac baie, merg la toaletă sau fac dragoste". Yarelie îi şopti ceva la ureche lui Gabriel. G: „A face dragoste include situaţiile când persoana se stimulează singură sexual fără altă persoană in cameră? ■ f

U

I ■u

U A

U «^1/

Aş fi vrut ca pământul să se deschidă sub mine şi să mă înghită. IB: „Da. Şi asta. Dacă este o situaţie în care există unul sau mai mulţi adulţi care consimt, implicaţi în activitate sexuală şi există un pericol imediat sau în viitor, pentru ei sau pentru alţii, sau pierderea unei ocazii de evoluţie, atunci da, puteţi apărea în mod inopinat". Ambii arătară că au înţeles diferenţa dintre un moment potrivit pentru a intra în cameră, şi un moment nepotrivit.

Y: „Pot să întreb ceva?" Am dat din cap. Y: „Te poţi metamorfoza în diferite forme fizice. Am văzut asta când erai cu noi în conştiinţa noastră colectivă". Am răsuflat, profund uşurată că tema intimităţii se încheiase. Y: „Chiar şi acum percep anumite caracteristici non-umane la corpul tău. Ca o umbră sau o remanenţă a unei diferite fizicalităţi. Sunt deplin conştientă că asta e o trăsătură caracteristică la anumite rase umane. Capacitatea de a-şi schimba forma sau de a se metamorfoza în diferite forme. Totuşi, nu este un lucru obişnuit, chiar şi între speciile din univers. Noi putem s-o facem şi chiar o facem mereu, şi sunt şi alte specii care o fac. Deşi unele rase umane sunt capabile s-o facă, nu mulţi oameni din acele rase ştiu cum. Tu cum ai reuşit să dobândeşti această capacitate? Şi o faci deseori?" Mi-am amintit că înainte ca ei să apară, intenţionasem să mă exprim deplin, în adevărata mea formă. Dar când am conştientizat că se apropia cineva, am revenit la forma umană. Faptul că Yarelie a putut vedea remanenţe ale expresiei mele fizice adevărate non-umane mi-a dat de gândit. Dar apoi am înţeles de ce avusese această percepţie. IB: „Ei bine, am descoperit că fiecare persoană care mă vede sau mă cunoaşte, mă percepe sau mă vede în diferite forme. De exemplu, o persoană mă vede cu o piele foarte întunecată, cu ochi mici şi buze subţiri, cu un nas coroiat. Alte persoane mă văd palidă, cu ochii mari, păr roşu şi buze groase. Alţi oameni mă privesc şi văd americancă băştinaşă. Alţii mă văd spaniolă sau europeană. Mulţi irlandezi mă văd cu părul roşu şi pistrui. O mulţime de oameni mă văd şi cred că semăn cu o rudă de-a lor, mama, sora, fiica sau bunica. Sau chiar cu unul dintre prietenii apropiaţi. Când îmi trimit fotografii ale rudei sau prietenei, eu nu văd nici o asemănare fizică. Sasquatch locali chiar m­ au văzut ca un bebeluş sasquatch şi m-au avertizat să mă îndepărtez de marginea unei stânci periculoase şi degeaba le-am explicat că pot să am grijă singură de mine, au rămas la fel de îngrijoraţi". Y: „Spui că modul în care arăţi nu depinde atât de exprimarea ta fizică, cât de interpretarea datelor vizuale de către persoana care te priveşte?"

IB: „Da, te-ai exprimat excelent. Sunt ca un fel de joker, o persoană care arată ca sau se potriveşte cu rolul în care cealaltă persoană are nevoie cel mai mult s-o vadă sau care să-i fie aproape în momentul respectiv. Eu personal nu mă simt foarte stabilă şi găsesc că nu-mi este uşor să menţin o singură formă fizică pentru o perioadă de timp oarecare. Aşa că, întrebarea care ar trebui pusă în această situaţie particulară este ce vezi şi ce înseamnă pentru tine caracteristicile non-umane pe care le vezi în mine". Y: „Ha! OK. Păi, asta mă surprinde. Simt cum mi se lărgeşte conştiinţa explorând posibilităţile acestei situaţii". Yarelie căzu pe gânduri pentru ceva vreme. Y: „OK, am perceput urmele unei specii pe care o cunosc şi cu care am lucrat în trecut. E o specie foarte elevată, natura lor fizică nu este foarte diferită de cea a oamenilor. Îi putem numi umanoizi. Au ADN-ul de tip reptilian. Baza lor spirituală este foarte evoluată, doar imboldul de a explora multiversul este mai puternic". IB: „Ce fel de gânduri sau emoţii îţi vin când te gândeşti la ei?" Y: „I-am admirat foarte tare. Am avut mai multe încarnări în specia lor, născându-mă şi trăind ca unul din ei. Am un mare respect pentru ei. Totodată îmi lipsesc. Tânjesc să fiu cu ei, să stau şi să lucrez cu ei. E atât de ciudat, nu mam mai gândit la ei de milioane de ani tereştri de ai voştri". IB: „Ei bine, asta s-ar putea interpreta în sensul că, poate, sinele tău interior îţi spune că trebuie să-i găseşti din nou. Poate că e timpul să restabileşti această relaţie şi legătură în viaţa ta". Ochii lui Yarelie înotau în lacrimi. Îi frecă surprinsă şi trase brusc aer în piept, reprimându-şi plânsul. Gabriel o îmbrăţişă dar era încă puternic afectată. Am vrut să mă întind şi să îi ating mâinile dar am simţit că asta ar fi înrăutăţit lucrurile, aşa că am rămas pe loc. Gabriel îi spuse să inspire profund şi să expire brusc şi puternic. Mi-am amintit cum îl învăţasem să folosească această metodă într-una dintre primele noastre întâlniri pentru a-şi calma emoţiile. IB: „Îngerii au un corp emoţional mult mai mare decât oamenii, şi când teai exprimat în forma umană, corpul tău emoţional uman a fost copleşit. Va trece".

Gabriel inspiră profund şi expiră rapid şi puternic. Yarelie îl urmă. După câteva minute zâmbea. Îşi luă rucsacul şi scoase câteva şerveţele, îşi curăţă faţa şi respiră profund. Se uită la Gabriel. Y: „N-am cuvinte să-ţi spun cât de mare e respectul meu pentru munca ta în formă umană pe această planetă. Nu am realizat niciodată cât de greu este să te manifeşti în formă umană. Şi simt acelaşi respect pentru toate sufletele care aleg să se întrupeze ca oameni. Este cu adevărat foarte tulburător şi dificil". IB: „Vrei să cercetăm rasa reptiliană cu care ai o legătură atât de profundă? Sau vrei să vorbim despre altceva?" Y: „Trăsăturile tale, cele abia perceptibile, sunt ca cele ale uneia din surorile mele din ultima incarnare pe care am avut-o printre ei. Eu şi sora mea eram foarte apropiate, eram inseparabile. Ne-am decis să studiem aceleaşi subiecte şi să ne lansăm pe aceeaşi carieră ca Exploratori. Această rasă are o durată de viaţă foarte lungă în comparaţie cu a ta, de circa zece mii de ani pământeni liniari. Ne-am căsătorit în aceeaşi familie, cu doi verişori de sex masculin din ceea ce s-ar putea numi o linie genetică cu talent pe plan spiritual sau şamanic, care erau şi ei exploratori. Toţi patru am călătorit şi explorat universul timp de mii de ani. Eu nu am avut copii cu perechea mea, aşa am ales, dar sora mea a avut, şi copiii ei au fost crescuţi de noi toţi. A fost o viaţă fericită şi lungă. După ce sora mea a murit într-un accident ultra-dimensional, nu am fost în stare să depăşesc agonia şi tristeţea. Am murit de inimă rea la scurt timp după. Am jurat că nu voi reveni din nou la această specie şi că nu mă voi mai ataşa niciodată de unul dintre indivizii ei. Sau de vreun non-înger. Odată deconectaţi, de cele mai multe ori nu mai putem să găsim o fiinţă care aparţine unei alte specii. Am ştiut că încercarea de a o găsi pe sora mea era un efort inutil. Chiar dacă aş fi găsit-o din nou, ea ar fi fost într-o manifestare diferită şi nu şi-ar fi amintit cine eram. Rolul rase mele în realitatea lor este de ghid spiritual. Dacă aş fi găsit-o, şi m-ar fi simţit, ea s-ar fi raportat la mine nu ca la sora ei, ci ca la un ghid spiritual. Nu mă simţeam capabilă să îndeplinesc eficient un asemenea rol în relaţie cu ea". Am simţit valurile de durere şi pierdere pe care le simţea. O altă trăsătură umană, empatia. Nu întotdeauna cea mai bună trăsătură de stimulat când eşti în compania îngerilor. Dar corpul meu emoţional era acum mult mai puternic şi capabil să suporte emoţiile îngereşti într-o măsură limitată dar utilă.

M-am conectat la linia ei temporală personală, privind acea viaţă anume. Fusese într-adevăr una fericită şi foarte expansivă. Am căutat-o şi pe sora ei, am simţit semnătura ei vibraţională, şi am găsit-o în timpul prezent. Ştiam că n­ aş fi putut să fac asta fără permisiunea celeilalte fiinţe, mai ales că nu avusesem nici un fel de interacţiune cu sora. Sau, în acest caz, cu el. Sora lui Yarelie era încarnată acum ca bărbat. Un lider religios puternic şi influent al poporulului său. Avusese câteva încarnări atât ca bărbat, cât şi ca femeie după viaţa pe care o împărţise cu Yarelie şi în toate existase un gol, un dor de regăsire cu sora ei. Deşi nu fusese un impuls conştient, totuşi, viaţă după viaţă, fiinţa ajunsese la o conectare puternică şi profundă cu Sursa lor, transformându-l într-un lider spiritual extraordinar de talentat. M-am întrebat dacă era potrivit să îi povestesc toate astea lui Yarelie. Concentrarea îmi reveni la cei doi îngeri care stăteau în faţa mea şi am înţeles că, într-un fel, şi ei văzuseră ceea ce am văzut eu. Ochii lor erau larg deschişi şi uşor defocalizaţi. IB: „Ups". Y: „E în regulă". G: „Scuze, am uitat să spun, de când ţi-ai împărtăşit conştiinţa cu noi şi ai devenit temporar parte din colectivul nostru, când ne aflăm în acelaşi câmp energetic, conştienţele noastre devin una. Când am văzut că cercetai ceva important, ne-am conectat instant la tine. Nu exista nici un gând sau vreo rezistenţă sau orice alt tip de informaţie care să ne spună că nu ne e permis. Şi noi facem asta automat. De-abia când te-ai întrebat dacă să împarţi experienţa cu Yarelie ne-am gândit că poate nu asta fusese intenţia ta". IB: „De fapt, asta simplifică lucrurile pentru mine. Acum nu mai trebuie să fac din asta o problemă. Şi mai mult de atât, este destul de greu să exprimi multi-vieţile şi esenţa lor în cuvinte. Acum ai toate informaţiile şi poţi alegi în cunoştinţă de cauză referitor la contactarea surorii tale. Care acum este fratele tău, cred". Finalul i l-am adresat direct lui Yarelie. Y: „Trebuie să stau şi să analizez asta. Am nevoie de timp să-i văd vieţile, pe cea acum şi să-mi depăşesc propriul sentiment de pierdere înainte de a

putea hotărî dacă s-o contactez din nou sau nu. Şi nu doar pe ea. Întreaga specie. Am devenit prea apropiată, sau prea ataşată, pentru a fi un ghid eficient pentru ei". G: „Acest fenomen este mai comun decât ai crede. Uneori investim atât de mult într-o specie, sau în indivizi ai unei specii, încât nu ne mai putem face corect treaba. De obicei asta ne indică puternic că e timpul să trecem la altă specie sau la alt proiect. Şi cum majoritatea dintre noi stă cu câte o specie sau într-un proiect milioane de ani, îţi poţi imagina cât de greu este să iei o asemenea decizie. Adică, alegerea de a te da la o parte". IB: „Dacă veni vorba de milioane de ani. Există discrepanţe imense între date, atât istoric cât şi cultural, cu privire la vârsta rasei umane. De cât timp existăm? Şi este Pământul planeta noastră de origine?" G: „Asta este o întrebare pe care nu au pus-o prea mulţi oameni. Ca să răspundem, avem nevoie să definim clar ce înseamnă fiinţa umană". Ambii mă priviră ca şi cum ar fi aşteptat să le dau o definiţie a ce înseamnă o fiinţă umană. M-am gândit la asta o vreme. Mintea mea muncea febril la posibilităţile pentru care avem nevoie de o astfel de definiţie. Definiţia ar putea limita răspunsul, exclude informaţii pe care poate am fi dorit să le auzim. Până atunci, pentru mine o fiinţă umană fusese relaţia simbiotică dintre un suflet care venea din orice dimensiune sau planetă şi un corp fizic recunoscut ca uman, făcut din materiale pământene. Totuşi, din informaţiile pe care mi le dăduseră îngerii şi din datele provenind din memoria culturală a băştinaşilor, această definiţie nu era prea exactă. Se pare că multe rase umane fuseseră aduse aici de extratereştri sau de fiinţe ultra-dimensionale. Unii, precum mayaşii, credeau că erau extratereştri veniţi pe Pământ care îşi pierduseră amintirile despre tehnologia necesară călătoriei interstelare. Cu toate acestea, nu există rasă umană pe planetă care să nu se poată amesteca cu celelalte, care să nu poată avea copii cu celelalte. Voiam să mă gândesc la o definiţie care să includă toate rasele Pământului, dar să nu excludă rase care veniseră din altă parte. Cuvântul definiţie este menit să traseze limite la ceva. Limitele ar limita răspunsul, dar n-ar trebui să fie permanente. Trebuia să mă gândesc la o definiţie care ar include toate datele care fuseseră relevante pentru această discuţie anume, dar, de asemenea, să limiteze răspunsul la informaţii lucrative şi uşor de înţeles.

IB: „Pentru această întrebare, definiţia fiinţei umane este o vietate care are un suflet, încarnat într-un corp fizic pe care l-am numi persoană ca aspect exterior, şi care are ADN şi elemente de configuraţie comune tuturor raselor umane de pe Pământ, dar nu ne mărginim la cele care provin sau există în prezent pe Pământ sau în linia temporală sau dimensiunea în care suntem în prezent". Când am spus aceste cuvinte, am simţit că deja limitasem răspunsul întrun mod drastic. Simţeam că fiinţele umane puteau apărea în multe alte forme sau alcătuiri elementare. Dar pentru moment, voiam să primesc răspunsul relevant doar pentru rasele umane pe care le avem pe Pământ. Explorarea altor aspecte ale existenţei umane va trebui să aştepte. Y: „Asta e o definiţie cu care putem lucra. Cât priveşte prima ta întrebare, de cât timp există rasa umană? Pot spune că există dintotdeauna atât în timp liniar, cât şi în afara lui. În limitele acestei definiţii a ceea ce este fiinţa umană, Pământul nu este planeta de origine a fiinţelor umane". Am tăcut, aşteptând un răspuns mai elaborat. IB: „Când spui că oamenii au existat dintotdeauna, atât în timp liniar, cât şi în afara lui, vrei să spui că nu avem un moment sau un loc de origine? Că de fapt nu am fost creaţi prin evoluţie sau de către o specie diferită?" G: „Din ce am văzut noi, fiinţele umane au fost limitate de alte specii, dar nu create de ele. Sunt fiinţe umane pe alte planete care nu au fost limitate de specii exterioare lor. Consensul general este că fiinţa umană este un mod de exprimare şi experimentare a universului fizic prin multiple structuri-suflet, atât suflete originale, cât şi suflete artificiale, adică realizate prin inginerie. Prin urmare, oamenii sunt foarte râvniţi de diferite specii care au lucrat neobosit pentru a manipula manifestările umane pentru a servi propriilor lor scopuri. Şi da, din câte ne dăm seama, oamenii nu au un punct de origine în timp sau spaţiu. S-ar putea spune mai precis, de fapt, că timpul şi spaţiul s-au născut în interiorul experienţei umane". Mintea îmi alerga nebuneşte printre posibilităţile pe care le deschidea acest şir de idei. Îmi doream să fi avut carneţelul la mine pentru a nu pierde vreo întrebare în timp ce cercetam o alta.

IB: „Cine a apărut prima, specia umană sau locul în care s-a născut? E la fel ca întrebarea cu oul şi găina. Înţeleg că este o întrebare la care nu puteţi să răspundeţi acum. Când ai spus că alte specii au manipulat manifestarea umană pentru a servi scopurilor lor, la ce fel de scopuri te-ai referit?" G: „Am întâlnit multe tipuri de intenţii. Unii aveau în vedere evoluţia propriei specii, alţii crearea de planete care să susţină propria specie. Unii au creat lucrători, sclavi, îngrijitori sau conducători de popoare având ca singur obiectiv cucerirea planetelor şi dimensiunilor pentru îmbogăţirea fizică a propriei specii. În general, în aceste din urmă cazuri, specia manipulatoare nu era capabilă să ocupe sau să exploateze fizic planeta sau dimensiunea respectivă". IB: „Acest lucru are sens, având în vedere faptul că noi, oamenii, suntem creatorii realităţii fizice, experienţiale. Pune destui oameni într-un mediu arid, iar ei îl vor transforma într-un loc luxuriant şi plin de viaţă. De asemenea, explică de ce anumite entităţi investesc atât de mulţi bani, timp şi efort pentru a crea frică pe toată faţa Pământului. Miliarde de oameni într-o stare de frică creează un mediu de frecvenţă foarte joasă. Un mediu de frecvenţă joasă nu susţine sau hrăneşte omul, dar este potrivit altor entităţi". Y: „Da, şi noi am identificat acest subiect pe Pământ chiar în prezent. La un nivel diferit, oamenii sunt conectaţi prin spaţiu, timp şi dimensiune între ei, indiferent de provenienţa sufletului din fiecare corp. Se pare că există limite sau hotare până la care oamenii, ca o conştiinţă mai largă, sunt dispuşi să le lase folosiţi. Graniţe care limitează frecvenţa şi semnătura vibraţională a mediilor pe care oamenii sunt dispuşi să le creeze. Naşterea ta şi naşterea sau încarnarea a milioane de persoane care ar putea fi consideraţi de o frecvenţă înaltă, necesitatea de a se trezi ei înşişi şi pe alţii, de a vindeca planeta şi unii pe alţii, de hrănire şi sprijinire a Gaiei, toate acestea reprezintă zidul de protecţie care se ridică automat atunci când rasa umană... sau mai precis, tehnologia umană este utilizată de o specie pentru a crea medii de joasă frecvenţă. Planeta cunoscută sub numele de Pământ este, de asemenea, conştientă. Iar oamenii care erau aici co-creatori ai unei realităţi cu Pământul au decis să experimenteze o realitate de joasă frecvenţă, permiţând intrarea fiinţelor din dimensiuni şi universuri de joasă frecvenţă pentru a coexista aici. În mod normal sau obişnuit, tehnologia umană n-ar accepta aşa ceva. Cu toate acestea, se pare că la nivel de specie, oamenii au decis că voiau să aibă această experienţă. Asta a lărgit întregul spectru de experienţă pentru oameni. Dar, pentru că universurile şi entităţile de joasă frecvenţă sunt prin definiţie

cuceritori, ei nu puteau să coexiste, în schimb au vrut să folosească tehnologia umană pentru a-şi extinde proprietăţile de joasă frecvenţă. Tehnologia umană le-a permis să ajungă numai până în prezent, iar acum se termină toată aventura. De aici naşterea ta şi a milioane de alte persoane care sunt aici pentru a creşte frecvenţa planetei". ■

a

u

*

U

a

A

U

A

.

a

.

a

u

,

. U

G: „Aş dori să fac corelaţia cu discuţia pe care am avut-o mai demult, despre călătoria noastră spre undeva, despre cum toate speciile care se interconectează sunt într-un fel sau altul obsedate de evoluţie şi expansiune, preocupate de călătoria spre acelaşi loc. Universurile şi fiinţele de joasă frecvenţă sunt şi ele pe acelaşi drum, aşa că e uşor de înţeles de ce rasa umană a acceptat să aibă o experienţă co-creată şi interconectată cu ei". IB: „Mereu am simţit că în ultimă înstanţă fiinţele umane au ales să aibă această experienţă de joasă frecvenţă şi că acum îi pun capăt. Dar nu am realizat că era o decizie la nivel de multivers, multi-dimensională şi multiplanetară. Credeam că se referea doar la Pământ. De ce nu mi-ai zis asta până acum?" G: „În conversaţiile noastre cu diferite fiinţe suntem limitaţi de propriile lor percepţii şi structuri culturale şi ale realităţii. Cu alte cuvinte, până nu vezi imaginea la scară mai mare, nu putem discuta despre acea imagine la scară mai mare". IB: „Asta ne limitează drastic în ceea ce putem cerceta împreună. Vreau să spun, dacă nu-mi poţi aduce informaţii din afara domeniului meu de experienţă sau sistemului de credinţă, cum pot trece eu într-o stare mai largă de conştiinţă sau percepţie?" Y: „Ar părea că este o decizie pe care noi am luat-o, dar de fapt opusul e adevărat. De multe ori, în mod regulat, vorbim despre realităţi mai ample cu oamenii şi cu celelalte specii, dar rezultatul este că informaţiile sunt filtrate şi interpretate prin structurile culturale şi de realitate proprii fiinţei. Nu noi stabilim graniţele şi limitele, ci fiinţa cu care comunicăm poate percepe şi înţelege doar în limitele propriei ei realităţi". IB: „Interpretarea eronată sau asumarea informaţiei prin propriile noastre programe culturale, sociale sau religioase sau de propriul ego. Da, am discutat deja despre asta cu Gabriel".

Tocmai pentru că ştiam că acest fenomen era ceva comun, îmi înregistram conversaţiile cu îngerii şi le transcriam aşa cum erau, reducând propria mea interpretare a ceea ce spuseseră la minimum. Totuşi chiar şi aşa mesajul poate fi deturnat, aşa că întotdeauna sugerez ca persoana care citeşte sau ascultă materialele mele să judece cu capul şi autoritatea ei proprie exactitatea lor. IB: „Unele din miturile originare ale populaţiilor băştinaşe ale Pământului ne povestesc fie că acesteaau venit de pe alte planete, sau că au fost plasaţi aici pe Pământ într-un anumit spaţiu geografic de către extratereştrii sau Poporul din Stele. Deja ai afirmat că oamenii nu au apărut pe Pământ sau într-un loc pe care l-am cunoaşte. Aşa că mă întreb: ce deosebeşte o persoană băştinaşă sau indigenă de una ne-băştinaşă?" G: „Lucrăm foarte de aproape cu toţi oamenii de pe Pământ, fără deosebire de rasă sau cultură, religie sau fundal social. Spun asta ca să arăt că expunerea noastră faţă de oameni nu este legată sau limitată de rasă. Am observat şi că sufletele care se încarnează în corp uman aici, pe Pământ, nu sunt limitate de rasă. Multe suflete, majoritatea sufletelor de fapt, s-au întrupat în toate rasele umane ale Pământului de-a lungul încarnărilor din timpul liniar. Totuşi unele suflete rezonează mai mult cu o anumită rasă decât cu celelalte şi preferă să se încarneze în aceea. Definiţia unei persoane băştinaşe în opoziţie cu o persoană non-băştinaşă ţine de corpul fizic. În principiu, de zona geografică în care s-a născut corpul, dar e şi un punct de vedere cultural şi social. Da, unele specii au venit pe Pământ şi s-au stabilit aici, devenind băştinaşi în anumite zone geografice. Şi da, unele popoare băştinaşe au fost strămutate, am putea spune, de diferite specii de pe diferite planete în zone geografice specifice. Zone în care aceşti oameni anume nu numai că prosperă, ci menţin realitatea acelei locaţii. Deci, de exemplu, o rasă umană căreia îi merge bine într-un climat uscat, fierbinte, va păstra acea zonă geografică mereu uscată şi fierbinte. Toate rasele de pe Pământ, indiferent dacă sunt sau nu băştinaşe, au fost modificate la nivel de ADN pentru a avea anumite predispoziţii, impulsuri şi a fi prospere în diferite locaţii geografice". IB: „Înţeleg această definiţie şi analiză a ceea ce înseamnă o persoană băştinaşă. Dar nu ai definit ce înseamnă natura unei persoane care nu este băştinaşă". G: „Am putea spune că o persoană băştinaşă stă sau are o predispoziţie să stea într-o zonă geografică definită şi limitată şi într-o structură culturală şi socială care îl susţine şi pe care îl susţine şi creează în timp. Chiar şi când rasa

băştinaşă este nomadă, va rămâne într-o zonă geografică delimitată şi rar se va căsători în afara propriei rase sau culturi. De asemenea, de cele mai multe ori nu vor dori sau încerca să-şi impună propriul ADN sau cultură altor rase. O persoană non-băştinaşă nu numai că nu va avea aceste porniri, dar în fapt va face tot ce poate ca să-şi lărgească propria arie geografică, îşi va impune propria cultură şi sistem de credinţe asupra altor rase, chiar dacă aceste sisteme culturale şi de credinţă nu le hrănesc pe acelea, şi în general va fi animată de o dorinţă de cucerire a spaţiului şi timpului chiar dincolo de limitele Pământului. Ca şi rasele băştinaşe, ceea ce noi definim a fi non-băştinaşi au fost, de asemenea, plasaţi aici pe Pământ fie prin propriile forţe, fie prin intermediul altor specii, însă ei nu sunt limitaţi să rămână în cultura lor sau localizarea lor geografică". IB: „Păi, cu această definiţie pentru ceea ce este o persoană nonbăştinaşă, putem spune că chiar şi imperiul Inca a fost non-băştinaş. Ei au cucerit imense zone din America de Sud. Totuşi, astăzi pe incaşi îi considerăm băştinaşi". G: „Inca a fost un om. Conducătorul, regele, zeul imperiului incaş. Un titlu care a trecut de la tată la fiu. Incaşii au fost cuceritori, este adevărat. Şi brutali când venea vorba de orice alt trib băştinaş care nu era de acord să fie condus de ei. Totuşi, erau foarte înţelegători şi flexibili atunci când se punea problema menţinerea culturii originale şi teritoriului locuit de celălalt trib, dacă era de acord să plătească tribut incaşilor. De asemenea, respectivului trib i se ordona să renunţe la anumite credinţe religioase, sociale şi culturale pe care incaşii le considerau ofensatoare şi, în principiu, să respecte pacea în cadrul Imperiului Inca. Tribul, la rândul său, era susţinut economic şi structural de imperiul Inca. Cu alte cuvinte, cu toate că despre familia cuceritoare, Inca, am putea spune în mod corect că nu era băştinaşă prin natură sau predispoziţie, triburile din cadrul imperiului Inca erau". IB: „Deseori considerăm sau definim o persoană non-băştinaşă ca fiind albă sau cu descendenţă europeană. Totuşi, când am trăit în Anglia, Irlanda sau Spania, am întâlnit mulţi oameni acolo care ar fi fost cu certitudine calificaţi ca fiind băştinaşi sau ai pământului. Erau conectaţi la pământ, aveau un impuls intern să rămână acolo, aveau cultura specifică zonei geografice şi erau diferiţi în comparaţie cu oamenii din alte locuri din acea ţară. Unii încă vorbesc limbi locale. Aşadar, deşi sunt albi, ei tot băştinaşi sunt". G: „Da, este o idee greşită să consideri că persoanele băştinaşe au pielea închisă la culoare sau nu sunt din Europa".

IB: „Presupun că o definiţie mai modernă ar putea include ideea vieţuirii într-un trib. Vreau să spun, conceptul modern de trib şi nu înţelesul original care în principiu, înseamnă „trei" şi face referire la cele trei caste ale popoarelor Romei antice, care aveau relaţii culturale şi de sânge distincte una de alta. Cu toate că se poate spune că şi astăzi, legăturile de sânge şi culturale definesc un trib". Y: „Cred că suntem într-o situaţie în care limitarea sau definirea unui popor devine neproductivă. Ceea ce consideri tu ca persoană băştinaşă a fost definită conform legilor de pe această planetă. Şi instinctiv, majoritatea oamenilor de pe Pământ vor recunoaşte o persoană băştinaşă spre deosebire de o persoană non-băştinaşă şi invers". IB: „Nu, serios. Jumătate din ADN-ul meu este american băştinaş, un sfert spaniol şi restul se împarte între irlandez, ţigan, evreu, grec şi italian. Legal am fost clasificată de rasă albă caucaziană. Totuşi, majoritatea oamenilor, băştinaşi sau nu, care mă întâlnesc imediat presupun că sunt băştinaşă americană. Cu excepţia câtorva băştinaşi americani, care au reacţionat foarte vehement împotriva mea, clasificându-mă drept un conchistador alb opresiv. Revenind la rolul nostru pe planetă. Mi se pare că, în prezent, lumea se împarte în oameni care vor să menţină un mediu curat şi prietenos, şi oameni care preferă să exploateze natura, Pământul şi natura umană de creator de realitate în folosul lor personal. Sunt mulţi băştinaşi care sunt implicaţi activ în protejarea mediului înconjurător. Dar de asemenea, sunt şi non-băştinaşi care sunt implicaţi la nivel înalt în realizarea acestui obiectiv. Când am vorbit cu Machi, conducătorul Mapuche, din sudul Chile, mi-a spus că mulţi oameni s-au născut în Europa şi peste tot în lume. Din nou, nu am clară definiţia a ceea ce ea a numit oameni, dar din context, cred că s-a referit la băştinaşi care s-au născut peste tot în lume în cadrul altor rase. Ar putea asta explica de ce atât de mulţi oameni din toate rasele sunt hotărâţi să protejeze natura şi specia noastră?" G: „Ştiu că poate fi derutant. Şi acesta este unul dintre acele momente când limitele propriei realităţi determină convingerea sau eticheta pe care o aplici peste ce se întâmplă aici şi acum. Sugestia mea ar fi să încetezi să gândeşti la scară locală şi să începi să gândeşti la un nivel multi-planetar şi dimensional". Y: „Gândeşte-te mai puţin la rasele umane de pe Pământ şi la care o cucereşte pe cealaltă, sau care protejează mediul înconjurător, şi mai degrabă

la conceptul că tehnologia umană la un nivel de multivers a decis că infuzia de frecvenţă coborâtă, pe care am putea-o numi imboldul de a cuceri şi distruge pe toţi ceilalţi, acum se şterge de pe Pământ". M-am gândit la asta o vreme şi am putut vedea clar cum propriile limitări, atât culturale cât şi sociale, îmi îngrădeau înţelegerea a ceea ce Yarelie şi Gabriel exprimau. IB: „Am un imens sentiment de identificare şi de rezonanţă cu toate speciile şi rasele, planetare şi non-planetare. Ori de câte ori mă uit la un grup de persoane sau o specie, indiferent dacă acestea sunt divizate sau mânate de ADN sau de cultură, simt dragoste pentru ei. Înţeleg necesităţile lor fără a-i judeca. Dar, la nivelul vieţii zilnice, mă simt profund frustrată de caracterul limitat al acţiunilor, motivelor şi cerinţelor oamenilor şi ale altor specii. Nu pot să înţeleg de ce ei nu văd imaginea de ansamblu. Evident, există mii de oameni şi specii care înţeleg. Care văd imaginea de ansamblu. Dar se pare că majoritatea fiinţelor umane şi a fiinţelor din multiversuri nu". Y: „Din nou, ţi-aş sugera ca tu şi toţi ceilalţi care se trezesc intrând în noua paradigmă, cum te-ai exprimat tu, să rămâneţi concentraţi pe misiunea pe care o aveţi de făcut. Să fiţi constanţi în a întruchipa şi manifesta vibraţii de înaltă frecvenţă. Să susţineţi reconectarea speciilor umane între ele şi cu colectivul lărgit. Să vă utilizaţi în mod conştient şi intenţionat puterea în acest scop. Să nu vă lăsaţi atraşi în dramele cotidiene sau în relaţii de frecvenţă joasă, iar dacă totuşi se întâmplă, ţie sau oricui,să ieşiţi rapid din aceste frecvenţe joase". IB: „E atât de uşor să îţi pierzi concentrarea. Aş mai adăuga că dacă o persoană se simte chemată să întreprindă o acţiune fizică ca protector sau gardian al Pământului, omenirii sau societăţii, să facă acest lucru dintr-o poziţie de energie de înaltă frecvenţă, nu din teamă, furie sau frustrare. Să proceseze în primul rând toate aceste emoţii şi convingeri de joasă frecvenţă , cum ar fi convingerea dreptăţii proprii, şi apoi să acţioneze de la un nivel de alegere conştient, cu ochii deschişi". Am auzit-o pe Missy lătrând şi ştiam că Larry se întorcea. Yarelie şi Gabriel zâmbiră şi începură să îşi adune lucrurile. Îmi simţeam inima grea la gândul că acesta era ultimul nostru interviu. Dar faptul că Gabriel avea acum acces total să mă viziteze oricând vroia mă consola.

IB: „A fost atât de minunat să te revăd, Yarelie. Te rog să mă vizitezi cu Gabriel ori de câte ori vrei". Dintr-o dată s-a stârnit o rafală de vânt foarte puternic, şi toţi ne-am ghemuit instinctiv la pământ. O lumină puternică şi strălucitoare ateriză lângă noi în forma lui Mihail. I-am strigat numele toţi o dată, iar Gabriel şi cu mine am alergat să-l îmbrăţişăm. Yarelie ne privea curioasă. Presupun că nu era familiarizată cu îmbrăţişările umane ca formă de salut. G: „Frate, ce bine e să te revedem în afara balenei". IB: „Mihail, eşti o bucurie pentru ochii mei. Am fost realmente îngrijorată că vei rămâne blocat în balenă, că vei uita că eşti un înger". Mihail, care era mult mai înalt decât noi doi, îşi desfăcu aripile şi ne îmbrăţisă cu ele. Apoi ne frecă vârfurile capetelor cu degetele, cum ai face unui copil. M: „Yarelie, ce surpriza frumoasă. Gabriel, Inelia, destul cu drăgălăşeniile. Hai, încă un minut". IB: „Ce faci aici?" M: „Nu voiam să ratez ocazia să-mi iau rămas bun. Durata voastră de viaţă ca oameni este incredibil de scurtă, dacă aş clipi s-ar putea să te găsesc moartă de sute de ani în timp liniar şi s-ar putea să nu te mai văd din nou încarnată. Voiam să te mai văd o dată aici, să-ţi mulţumesc şi să-ţi spun că sunt cu tine dacă vei avea vreodată nevoie de mine sau vei vrea vreodată să pierzi timpul". Ochii mi se umplură de lacrimi. IB: „Oh. Asta înseamnă foarte mult pentru mine. Mulţumesc, Mihail". Am putut jura că vibrase ca o balenă, ca şi cum tot oceanul era în el. Până la urmă ne împinse deoparte şi păşi către Yarelie îmbrăţişând-o, la care şi ea răspunse. Simţeam că vor pleca în orice moment şi nu-mi puteam stăpâni lacrimile.

IB: „Îmi veţi lipsi atât de mult, băieţi. Vă rog să reţineţi că uşa mea este întotdeauna deschisă, fiecăruia dintre voi. Numai voi trei, deşi, dacă altcineva va cere să mă viziteze, atunci vom vedea, de la caz la caz... " Am râs de propria mea precauţiune şi limitare în a permite prezenţa altora în viaţa mea. Chiar şi a unor îngeri. IB: „Yarelie, dacă vei vrea să reiei legătura cu sora ta, acum fratele tău, dămi de ştire. Am câteva idei. Gabriel, eşti îngerul meu, te iubesc atât de mult. Mihail, deşi noi doi nu am început cu dreptul, te rog să ţii minte că te iubesc şi pe tine şi că te înţeleg în totalitate. Nu cred că tu mă înţelegi pe mine încă, dar poate totuşi da. Mi-ar plăcea să-ţi fiu prietenă şi să ajung să te cunosc mai bine". În următoarele momente ne-am luat rămas bun şi am promis să ne revedem. Apoi Mihail îşi luă zborul şi cei doi excursionişti se întoarseră în pădure. Câteva minute mai târziu, Larry ajunse împreună cu Missy. „Te-ai odihnit bine?" m-a întrebat. „Nu chiar", am răspuns ştergându-mi lacrimile de pe faţă.

Post-scriptum De la această ultimă întâlnire, am fost vizitată de toţi cei trei îngeri, plus de încă câţiva care veniseră în vizită cu ei. Gabriel a sugerat că ar trebui să scriu despre aceste vizite într-o a doua carte, dar acum sunt ocupată cu romanul despre Annunaki. Am luat notiţe şi dacă voi avea timp, cu siguranţă voi împărtăşi şi celelalte aventuri pe care le-am avut cu aceste fiinţe uimitoare. Ultimele cuvinte din această carte sunt pentru voi, cei care citiţi, să examinaţi cu atenţie propriile voastre concepte despre îngeri, să renunţaţi la ideea că aceştia sunt în vreun fel superiori nouă. Puteţi să-i redefiniţi ca pur şi simplu una dintre milioanele de specii extraterestre sau ultra-dimensionale. Deşi nu am exprimat acest lucru, am simţit că îngerii sunt, de asemenea, expresii ale unei definiţii mai largi a fiinţei umane. Cu siguranţă, au multe porniri pe care le avem şi noi. Şi, deşi ei nu sunt creatori de realitate, cu siguranţă protejează şi cooperează cu oamenii şi alte specii creatoare în realităţile noastre şi pe căile pe care alegem să mergem. Ei manifestă multe dintre caracteristicile pe care noi le numim omeneşti. Şi în final dar nu pe urmă, nu uitaţi că această carte este clasificată din punct de vedere legal ca fiind un roman.