Arborele Ca Simbol

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA FACULTATEA DE ARTE ȘI DESIGN

ISTORIA ȘI TEORIA SIMBOLURILOR ARBORELE

Student: Andreea Fechită Specializarea: Design Ruta de studiu: Design Ambiental Anul al III-lea

Prof. univ. Dr. Ioan Iovan

Timișoara Ianuarie, 2015 1

Arborele este una dintre cele mai răspândite teme simbolice, acesta regăsindu-se în foarte multe culturi ale lumii, în interpretări diferite, dar toate fiind construite pe ideea de „Cosmos viu, în veșnică regenerare”. Simbol al ascensiunii spre cer, al evoluției continue a vieții, arborele „evocă întregul simbolism al verticalității”. Arborele reprezintă un simbol al ciclicității evoluției cosmice, al morții și regenerării,

cu precădere arborii foioși, pe când plantele perene simbolizează

imortalitatea. Arborele lipsit de frunze este un simbol al iernii, care la rândul ei simbolizează bătrânețe, moarte, dar și apă. Arborele adună laolaltă toate elementele: apa circulă împreună cu seva lui, pamântul i se încorporează prin rădăcini, frunzele i se hrănesc cu aer, iar din frecarea lemnului se naște focul. În mai toate culturile, arborii sunt simboluri spirituale care întruchipează unitatea, legătura dintre lumea zeilor, a cerului și pământ. Lor li se atribuie semnificaţii cosmice, simbolizând Axus Mundi, adică Axa Lumii, care face legătura dintre cele trei lumi: prin rădăcini cu tărâmul morţii şi al întunericului; prin ramuri, frunze, flori şi fructe cu lumea pământeană şi prin vârfurile sale face legătura cu cerul, cu lumea zeilor, Paradisul. Arborele este precum omul însuși, o reflectare a „existenței celor două lumi” și a legăturii dintre acestea. Este stâlpul central pe care se sprijină, în tradiția creștină, templul sau casa, este coloana vertebrală ce susține corpul omenesc, templu al sufletului. Fig. 1 Arborele Sacru, sau Arborele în Religie și Mit; Mrs. J. H. Philpot, 1897

Axus Mundi este reprezentarea arhitecturii cosmice în vechile culturi, ilustrată şi în desenele rupestre. Se credea că începe din Centrul pământului până la Steaua Polară, fiind o susţinere imaginară a cupolei cerului. Arborele mai era reprezentat şi sub formă de spirală, labirint, sau Arborele Cosmic. Arborele Cosmic este adesea reprezentat pe fondul unei măreții deosebite. Așa apar, în credințele popoarelor respective, stejarul celtic, teiul germanic, frasinul scandinav, măslinul din Orientul islamic, zada și mesteacănul siberieni. Acești arbori sunt remarcabili prin dimensiuni, prin longevitate sau, cum este cazul mesteacănului, prin albul scoarței.

2

Crestările de pe

această scoarță reprezintă etapele ascensiunii șamanice. Zeii, spiritele

pornesc pe durmul spre cer pe care îl reprezintă arborele lumii. În iconografia creștină arborele este simbolul vieții, care este dăruită de Dumnezeu, iar străbaterea ciclică anuală este o trimitere la viață, la moarte, la înviere. Arborele neroditor sau uscat este un simbol al păcatului. Crucea lui Hristos a fost construită din lemnul Pomului Cunoștinței din Paradis, care a devenit atunci arborele vieții. Aceasta era reprezentată prin ramuri și frunze, era comparată cu arborele genealogic al „rădăcinilor lui Iisus”. Arborii care au icoane așezate pe trunchi ne trimit cu gândul la răspândirea în lume a Pomului de Crăciun ca simbol al verdelui și al renașterii. Maria este considerată „arborele vieții” datorită binecuvâtării pe care a primit-o de la Duhul Sfânt prin dăruirea Mântuitorului. Există lăcașuri sfinte țărănești unde se păstrează tradiția „arborilor sfinți” : stejarul Mariei, teiul Mariei, verdele Mariei etc.. Sunt răspândite în Occidentul creștin legendele despre arbori, ramuri sau toiege uscate care înverzeau ca semn al grației divine. Crucea cu ramuri din arta plastică medievală este legată de simbolistica Învierii. În mitologia poporului român Arborele Cosmic este Bradul care a fost şi rămâne prezent în toate riturile de trecere ale ţăranului român, de la naştere şi până la moarte, în datinile ce ţin de ciclurile calendaristice, a sărbătorilor fixe sau mobile. Este un element important în folclorul românesc, ca un tovarăş de viaţă, amintit în legende, balade, basme, colinde, proverbe, strigături şi în toate creaţiile spirituale legate de străvechiul fond mitologic. În China există credința copacului Qianmou, care se înalță în centrul lumii, acesta având nouă ramuri, care ajung la cele nouă ceruri, și nouă rădăcini, care ajung la cele nouă izvoare, la sălașul morților. La baza acestui copac nu există nici umbră, nici ecou. Este calea pe care ucră și coboară mijlocitorii între Cer și Pământ. Fig. 2 Copacul vieții, imagine din Bestiarul Ashmore Prezintă două creaturi fantastice ce vânează turturele așezate pe ramurireprezentare a existenței cosmice, a ciclului etern al vieții și al morții

În credința musulmanilor șiiți de rit ismaelian, arborele „ce-și ia hrana din pământ și apă și ajunge dincolo de al șaptelea cer” este un simbol al stării de beatitudine ( hakikat), o stare în care omul ajunge la realitatea supremă, la comuniunea cu Dumnezeu.

3

În cosmologia indienilor pueblo se vorbește despre marele brad al lumii subpământene, care conține simbolistica ascensiunii, a migrării sufletelor. Acesta mai reprezintă și centralitate, putere și acoperă întregul domeniu al gândirii. Buddha a cunoscut iluminarea sub un arbore, Arborele înțelepciunii (Bodhi), care mai este și Pom al Vieții, și Arbore al Lumii. Rădăcinile lui sunt reprezentate de Brahma, tulpina este Shiva, iar Vishnu reprezintă ramurile, coroana. Mai există interpretări în care Vishnu reprezintă rădăcina, trunchiul și vârful. În mitologia egipteană se spune că primul cuplu, Isis și Osiris, a apărut în arborele acacia al lui Iusaaset (bunica tuturor zeilor), pe care egiptenii antici îl considerau pomul vietii, “în care se află viața și moartea”. Atât în Orient, cât și în Occient, arborele vieții apare adeseori răsturnat. Potrivit textelor vedice, această răstunare își are originea într-o concepție despre rolul soarelui și al lumii în creștrerea ființelor: ele își trag viața de sus și caută să o răspândească în jos. Astfel că, prin răsturnarea imaginii, ramurile joacă rolul rădăcinilor, iar rădăcinile joacă rolul ramurilor. Viața vine din cer și pătrunde în pământ. Fig. 3 Arbore răsturnat - imagine dintr-o carte de rugăciuni turcească din sec. al XVIII-lea

În Orient zona „de sus” este sacră, iar fotogeneza se explică prin puterea unor făpturi cerești. În simbolismul hindus al copacului răsturnat rădăcinile apar ca o manifestare, iar ramurile ca dezvoltare a acesteia. În Islam Pomul Fericirii apare înfigându-și rădăcinile în ultimul cer și întinzându-și crengile deasupra și pe dedesuptul pământului. În folclorul islandez și în cel finlandez există legenda conform căreia laponii sacrifică anual un bou zeului vegetației, ritual care presupune și așezarea lângă altar a unui copac răsturnat. Fig. 4 Krishna în arborele Banyan - „Dintre toți copacii eu sunt banyan (peepal)”, Bhagavad Gita, (10.26)

În Upanișade, Universul este un arbore răsturnat ce își are rădăcinile în cer și care își întinde crengile peste întreg pământul. Asesta este considerat ca fiind un simbol al „reciprocității ciclice”, ceea ce conduce spre ideea de unire între unitate și dualitate, spre dezvoltarea simbolicii Pomului Vieții în Pomul Cunoașterii

4

Binelui și Răului. Acesta este și instrumentul căderii lui Adam, iar Pomul Vieții va fi instrumentul izbăvirii sale prin răstignirea lui Iisus. În multe dintre culturile antice anumiți arbori sau o dumbravă întreagă au fost venerate ca sălaș al ființelor supranaturale (zei, demoni). Există păduri considerate sfinte, unde nu numai că este un sacrilegiu să tai un copac, dar până şi vreascurile de pe jos nu este permis să fie strânse. Aici se crede că sălăşluiesc duhurile bune şi rele, precum şi spiritele strămoşilor. Toate influenţează felul cum se desfăşoară viaţa muritorilor. În mitologia unor popoare din Asia Centrală, Japonia, Coreea şi Australia, copacii reprezentau forma de viaţă a strămoşilor mitici, care s-au întors pe pământ sub formă de vegetaţie. Se credea că ciocănind şi îmbrăţişând trunchiul unui arbore, oamenii căpătau ceva din înţelepciunea şi puterea lui. Aproape toate popoarele aveau tradiții ce implicau astfel de arbori sfinți, parțial ideali, parțial idealizați, ridicați la rang de simbol cosmic. În folclorul românesc este cunoscută Biserica de brazi, tot un loc cu valenţe magicoreligioase, asemănătoare Pădurilor Sfinte. Aceasta era constituită dintr-un pâlc de brazi plantaţi în cerc, sau asamblaţi în acest fel prin defrişarea pădurii. În această biserică de brazi, păstorii bătrâni sau chiar preoţii, oficiau logodnele sau căsătoriile păstorilor (atunci când părinţii fetelor nu acceptau mirele ales şi ceremonia nu putea avea loc în sat). O altă evoluție face din Pomul Vieții un simbol al fertilității, simbol care este fundamentul unei întregi magii care urmărește înduplecarea zeităților. În unele triburi nomade iraniene, femeile tinere își tatuează pe trup un arbore care își are rădăcinile la baza abdomenului și al cărui frunziș se răsfiră pe sâni. Un alt obicei răspândit de la Marea Mediterană până în India este legarea batistelor roșii de copaci izolați, frumoși, adesea pe un câmp, lângă un izvor. Aceasta este o practică a femeilor infertile,în speranța de a îndupleca soarta. Dravidienii practică obiceiul căsătoriei mistice între oameni și copaci. Acesta are menirea de a spori fertilitatea femeii. În cultura hindu logodnica este căsătorită în primul rând cu un manghier, sau cu un alt pom fructifer, analogie a fecundității. Există și obiceiul în care logodnicul este căsătorit cu manghierul în ziua nunții. Acesta îmbrățișează copacul de care este mai apoi legat. Căsătoria cu arbori asociată căsătoriei omului se regăsește și în culturi din America de Nord, sau Africa. Obiceiul dravidian căsătorește și copaci între ei, aceștia fiind înlocuitori ai oamenilor. Un cuplu care nu reușește să procreeze sădește într-o zi de sărbătoare pe malul iazului sau al râului sacru doi copaci, copacul femelă și copacul mascul. Aceștia sunt împletiți și 5

împrejmuiți de un gard care să îi protejeze și să asigure că se vor dezvolta. În acest punct cei doi copaci sunt logidiți. Căsătoria lor se face după zece ani, când femeia se întoarce și plasează la baza copacilor o piatră pe care a spălat-o în apa sacră și pe care sunt sculptați doi șerpi înlănțuiți. Abia atunci femeia va deveni mamă. Acest ritual de fecundare este semnificativ prin asocierea de simboluri: apă, piatră, șarpe, copac. La populațiile altaice și turco-mongole din Siberia

se întâlnesc simboluri

antropomorfe ale arborelui. Un om se poate transforma în copac, după care revine la forma sa naturală. Prezența frecventă a taților arbori și a mamelor arbori în legendele popoarelor duce la arborele străbun, a cărui imagine, desprinsă treptat din contextul ei mitic, va ajunge în zilele noastre sub forma arborelui genealogic. Acesta reprezintă continuitatea, fie a sângelui, fie a unui concept sacru. Simbol al dezvoltării unei familii, al unei cetăți, sau al puterii unui rege, arborele vieții își poate inversa brusc polaritatea, devenind arbore al morții. Este cunoscut visul lui Nabucodonosor și interpretarea pe care i-o dă prorocul Daniel. Regele visează că din centrul pământului a crescut un copac imens, plin de roade, al cărui vârf atingea cerul. Un înger a coborât din ceruri și a poruncit tăierea crengilor copacului și împrăștierea roadelor. În interpretarea lui Daniel copacul reprezită regele, iar îngerul este reprezentarea dușmanilor săi. În tradiția islamică întâlnim arborele Zaqqum, cu ale cărui frunze și fructe, după Judecata de Apoi, se hrănesc păcătoșii și nelegiuiții blestemați. Un alt arbore din Islam este arborele lumii pe ale cărui frunze se află însemnate numele tuturor oamenilor. Aceste frunze, prin voia lui Allah, sunt ridicate de către îngerul morții, Israfil, care le duce acelor pământeni ce sunt sortiți să moară. Arborii mari, cum sunt cedrii,

îi reprezintă uneori pe

dușmanii lui Dumnezeu și ai poporului său. Aceștia vor, asemenea chiparoșilor și cedrilor, să urce deasupra norilor, dar sunt doborâți. Aici arborii simbolizează ambiția nemăsurată a unor oameni care, încercând mareu să ajungă mai sus, sunt într-un final învinși. Și în tradiția ebraică se vorbește despre un arbore al morții. Cu frunzele sale își acoperă Adam goliciunea, iar Zoharul (cartea fundamentală a misticii ebraice) vede în acesta simbolul cunoașterii magice, care este una dintre consecințele căderii. Ea se leagă de existența corpului fizic lipsit de „corpul de lumină”.

Fig. 5

6

BIBLIOGRAFIE

Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri: mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, culori, numere, Editura Polirom, Iași, 2009. Claire Gibson, Cum să citim simbolurile, Editura Litera Internațional, București, 2010 Julia Maria Cristea, Sărbători, tradiții, ritualuri, mituri..., Editura Oscar Print, București, 2007 Hans Biedermann, Dicționar de simboluri, Vol. I, Editura Saeculum, București,2002

Surse imagini : Fig.1 - http://www.sacred-texts.com/earth/boe/boe16.htm

- Arborele Sacru, sau

Arborele în Religie și Mit; Mrs. J. H. Philpot, 1897 Fig. 2 - Claire Gibson, Cum să citim simbolurile, Editura Litera Internațional, București, 2010 Fig. 3 - http://www.cista.net/soma/chapter7.htm - Arbore răsturnat- imagine dintr-o carte de rugăciuni turcească din sec. al XVIII-lea Fig. 4 - http://www.exoticindiaart.com/article/bhagavadgita/

- Krishna în arborele

Banyan Fig. 5 - Hans Biedermann, Dicționar de simboluri, Vol. I, Editura Saeculum, București,2002

7