Baltagul-mihail Sadoveanu.docx

Baltagul Mihail Sadoveanu 1930 Romanul “Baltagul” a fost scris în numai 17 zile şi publicat în noiembrie 1930, când Mihail Sadoveanu împlinea 50 de ani, fiind primit cu “un ropot de recenzii entuziaste” de către criticii vremii. Romanul are ca surse de inspiraţie balade populare de la care Sadoveanu preia idei şi motive mitologice româneşti. Încă de la apriţie, romanul “Baltagul” a fost considerat una dintre cele mai reuşite scrieri ale lui Mihail Sadoveanu. Criticii literari au remarcat profunzimea romanului, generozitatea acestuia în diversitatea “codurilor de lectură” pe care le permite, fiind interpretat ca roman mitic, monografic, de dragoste, al iniţierii, al familiei şi, nu în ultimul rând, ca roman cu intrigă poliţistă. Redus ca dimensiuni, “Baltagul” ilustrează o caracteristică importantă: forţa de concentrare. Din acest punct de vedere, Nicolae Manolescu făcea constatarea că Sadoveanu pune într-o pagină (în cazul precis al acestui roman) cât Rebreanu într-un capitol. Roman interbelic tradiţional datorită stratificării planurilor sale narative şi datorită spaţiilor ample de gesticulaţie conflictuală, “Baltagul” se grefează pe atmosfera lumii arhaice a satului românesc şi pe sufletul ţăranului moldovean ca păstrător al lumii vechi, al tradiţiilor şi al specificului naţional, cu un mod propriu de a gândi, de a simţi şi de a reacţiona în faţa problemelor cruciale ale vieţii, apărând principii fundamentale. De asemenea, “Baltagul” ilustrează realismul mitic, în a cărui reprezentare realitatea este o manifestare vizibilă a unor legi invizibile, pe care scriitorul le revelează cititorului, spre o mai bună înţelegere a sensurilor existenţei.    Perspectiva narativa adoptata in incipitul romanului este construita pe un principiu telescopic. Legenda rostuirii etniilor, auzita de Nechifor Lipan de la un baci intelept, este evocata de Vitoria. Barbatul ei obisnuia sa o spuna uneori la cumatrii si nunti, adica in momente ritualice, care amintesc de ordine si rost. Prima voce pe care cititorul o aude in roman este deci a marelui absent, dar mediata de constiinta femeii lui, surpinsa intr-o atitudine cu numeroase valente simbolice : torcand nu doar lana din furca ci si caierul amintirii si al dorului. Treptat, dupa momentul evocarii, perspectiva narativa se schimba, facand loc unui narator neutru, cu focalizare zero, care insa se va nuanta pe tot parcursul romanului, alternand cu focalizarea interna.      Romanul Baltagul este alcatuit din 16 capitole, deschise de un prolog cu un rol esential in conturarea viziunii despre lume si a perspectivei narative.      Incipitul deschide romanul pe un ton liturgic, preluand parca misiunea de a continua textul biblic al Genezei si de a dezvalui intamplarile care au urmat la crearea lumii: Domnul Dumnezeu, dupa ce a alcatuit lumea, a pus randuiala si semn fiecarui neam .

     in ceea ce priveste randuiala si semnul, cuvinte-cheie ale interpretarii romanului, se contureaza de la inceput o viziune clara asupra lumii: existenta presupune ordine si semnificatie. Nimic aleatoriu nu se petrece, nici la nivel colectiv, nici la nivel individual. in ordinea prestabilita a lumii, un Dumnezeu atotputernic a distribuit fiecarui neam darurile cuvenite. Cand la tronul dumnezeiesc s-au infatisat cu intarziere moldovenii, calatori prin munti cu oile si cu asinii, lor nu le-au mai ramas bunuri de impartit: Nu va mai pot da intr-adaos decat o inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru . Tema romanului este tema vieţii şi a morţii, a iubirii, a datoriei şi a iniţierii, care permite totodată realizarea monografiei satului moldovenesc de munte. Tema se evidenţiază prin tipul ţăranului păstrător al lumii vechi, arhaice şi patriarhale, iar în acest sens episodul narativ în care Vitoria îi aplică fiicei o corecţie este semnificativ: “Îţi arăt eu coc, valţ şi bluză, ardă-te para focului să te ardă! Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am ştiut de acestea – şi-n legea noastră trebuie să trăieşti şi tu”. “Baltagul” prezintă şi tema familiei, dintr-o perspectivă aproape mitică, situând relaţiile dintre membrii familiei sub un clopot cosmic. Rânduiala, viaţa şi moartea fac obiectul unei iniţieri a fiului ajuns în situaţia de a-şi asuma rolul tatălui şi de a prelua responsabilitatea familiei, după cum se cuvine într-o societate tradiţională, patriarhală. Iniţierea în tainele existenţei este realizată de mamă, singura capabilă – prin dragoste, dăruire şi înţelepciune – să transforme fiul într-un matur demn. Vitoria îl surprinde pe Gheorghiţă prin puterea sa de sinteză sau prin modul în care reuşeşte să citească mintea celorlalţi, dar şi prin determinarea de care dă dăvadă: “mama asta trebuie să fie fărmăcătoare; cunoaşte gândul omului”. Discutând tema şi viziunea despre lume, spunem că elementele textului narativ sunt semnficative. Astfel, perspectiva narativă este specifică romanului realist. Naratorul prezintă faptele, fără a se implica, ci lăsând personajele să se prezinte. Acest narator neutru, cu focalizare zero, alternează cu notaţia în stil indirect liber. Vitoria preia rolul de personaj-reflector, prin intermediul căruia se realizează portretul lui Nechifor, dar şi unele etape ale acţiunii. Titlul romanului – “Baltagul” – este simbolic, întrucât în mitologia autohtonă baltagul este arma menită să îndeplinească dreptatea, este o unealtă justiţiară. Astfel, atunci când este folosit pentru înfăptuirea dreptăţii, acesta nu se pătează de sânge. De asemenea, în roman, baltagul se constitue ca un simbol al labirintului, ilustrat de drumul şerpuit pe care îl parcurge Vitoria Lipan în căutarea soţului, atât un labirint interior, al frământărilor sale, cât şi un labirint exterior, al drumului săpat în stâncile munţilor pe care îl parcursese Nechifor Lipan. În ceea ce priveşte relaţiile temporale şi spaţiale, timpul evenimenţial, la care se raportează personajele, se plasează între două mari sărbători creştine, având corespondent în calendarul pastoral. Sâmedru (Sfântul Dumitru – 26 octombrie) “încheie” vara şi desfrunzeşte codru, iar Sângeorz (Sfântul Gheorghe – 23 aprilie) readuce codrul la viaţă şi alungă iarna. Cele două anotimpuri pastorale au un echivalent simbolic în ciclul viaţă-moarte, la care se raportează nu numai natura, ci şi individul. Plecarea lui Nechifor de acasă coincide cu “drumul spre iarnă”, adică spre moarte. La polul opus, într-o perfectă simetrie, de Sângeorz va fi desăvârşit ritualul integrării, pentru o renaştere într-o altă “primăvară”. Spaţiul epic are valenţe care îmbină planul real cu cel simbolic. Structurile antropologice ale imaginarului relevă opoziţii semnificative între spaţiul sacru al muntelui, situat în apropierea cerului, şi spaţiul degradat al văii. Cititorul este

purtat printr-o geografie reală – Dorna, Bistriţa, Piatra, Broşteni – în care cea ficţională se integrează firesc. În romanul “Baltagul”, limbajul are, în primul rând, o motivaţie realistă, pentru că reconstitue, în datele ei esenţiale, o lume în care s-a săvârşit o crimă. Un ton ceremonios străbate opera în cele mai multe pagini ale ei, fie că se aude vocea naratorului, fie a personajelor. Limbajul impresionează nu neapărat prin redarea fidelă a particularităţilor dulcelui grai moldovenesc, deloc de neglijat, ci prin nivelul la care ajunge acest limbaj. Timbrul grav, alături de elemente arhaice şi populare, care se conjugă armonios cu neologismele, trădează ceremonia unei culturi vechi şi nobile. Botezul, taina prin care se sterge pacatul stramosesc este luat ca fiind foarte important pentru munte, care pun accentul pe traditiile vechi, mostenite de generatii intregi “sa intre in Iehuza si sa-i puie rodin sub perna un costei de bucatele de zahar si pe fruntea crestinului celui nou o hartie de douazeci de lei” care asigura bunastarea copilului, el fiind transpus in lumea muritorilor pacatosi. Momentul botezului este foarte bine ilustrat, el insusi fiind un punct de incepe a fortificatiei, numita viata. Botezul prezinta pentru munteni o importanta etapa, primul pas pe care copilul in face in lumea noastra. Prin intermediul acestuia, copilul primeste practic cuviinta si totodata grija venita de sus, el figurand practic din acel moment fiind iertat de pacatul stramosesc. Nou nascutul primeste harul Dumnezeiesc si este vindecat de toate pacatele prin taina pocaintei. Casatoria este in general un eveniment aranjat in functie de intere “Oi gasi eu un roman asezat, cu casa noua in sat si cu oi in munte ca sa te dau si sa scap de tine”, astfel casatoria din dragoste parand un lucru tineresc, care trebuie scos din mintea copiilor, declaratiile sau poeziile de dragoste fiind considerate rusinoase de cele mai multe ori. Soarta tinerelor fete era in general hotarata de parinti “nici c0un chip nu ma pot invoi ca s-o dau dupa feciorul acela nalt si cu nasul mare al dascalitei lui Topor”, fiindu-le neglijate dorintele, ba mai mult, fiind incurajate sa-si scoata din cap asemenea aiureli si sa isi vada de treburile lor “sa faci bine domnisoara, sa-ti vezi de randuielile tale de fata mare”. Nunta reprezinta desarvisrea, precum si curata legatura duhovniceasca intr-o unire pe viata, tot acest fact, fiind intampinat in fata lui Dumnezeu. Muntenii prezinta nunta ca a doua lor mare bucurie si totodata traditie. Bucuria cu care acestia participa la petrecerea data in cinstea celor doi proaspeti insuratei, figureaza cheful de petrecere, de viata, incat si caracterul satenilor traditionalisti: “Fugeau saniile cu nuntasii pe ghiata Bistritei. Mireasa si drustele cu capetele inflorite; nevestele numai in catrini si bonditi. Barbatii impuscau cu pistoalele asupra brazilor ca sa sperie si s-alunge mai degraba iarna. Cum ai vazut oameni straini pe drumul de sus, vorniceii au pus pinteni si le-au iesi inainte cu naframile de la urechile cailor filfind. Au intins plosca s-au ridicat pistoalele. Ori beau in cinstrea feciorului de imparat si a slavitei doamne mirese ori ii omoara acolo pe loc.” Acestia nu lasa vreun moment ca cineva sa intre in acea eforie creata de ei insusi, fiind irascibili la orice semn care parea de rau singur. Nu vroiau sa astepte finalul si nu lasau lucrurile sa decurga lin pana nu isi asigurau destinderea pe tot parcursul nuntii.

În opinia mea, romanul “Baltagul” este unul tradiţional, pentru că recompune imaginea unei societăţi arhaice, păstrătoare a unor tradiţii care au supravieţuit în vârful muntelui. Totodată, prin complexitate, prin polimorfism şi prin semnificaţii, scrierea depăşeşte graniţele tradiţionalismului şi intră în categoria romanului mitic.

CARACTERIZARE VITORIA LIPAN – ‘’BALTAGUL’’ DE MIHAIL SADOVEANU

Romanul ‘’Baltagul’’ de Mihail Sadoveanu a fost publicat in anul 1930 si are mai multe surse de inspriatie, priecum baladele populare ‘’Salga si ‘’Dolca’’, in text aparand motivul animalului credincios, si balada ‘’Miorita’’. Este roman polifonic, fiind in acelasi timp realist, politist, baladesc, mitic, de dragoste, bildungsroman, simbolic. Vitoria Lipan este personajul principal al romanului “Baltagul’’ de Mihail Sadoveanu, este personaj rotund, tipul sotiei devotate, iubitoare, grijulie fata de familie, curajoasa, ambitioasa si isteata. Aceasta porneste impreuna cu fiul ei in cautare lui Nechifor, plecat sa cumpere oi la Dorna. Vitoria era o femeie matura, trecuta prin viata, mai ales ca femeilor de la sat le era foarte greu, deoarece barbatii lor erau plecati mai mereu cu oile, acestea ramanand acasa sa aiba grija atat de copii, cat si de gospodarie. Caracterizarea directa a Vitoriei Lipan se realizeaza prin intermediul naratorului, in special prin atitudinea acestuia fata de protagonista. La caracterizarea directa contribuie si parerea altor personaje, dar si autocaracterizarea. Vitoria este tipul sotiei iubitoare, care porneste in cautarea barbatului sau ‘’era dragostea ei de douazeci si mai bine de ani’’. Este descrisa ca fiind o femeie frumoasa, cu ochi caprui ‘’aprigi si inca tineri’’. Este o femeie traditionala, tipica mediului din care facea parte, totodata fiind credincioasa, apeland intotdeauna la Dumnezeu. Vitoria se autocaracterizeaza ca fiind o femeie iscusita, desteapta si vicleana: ‘’eu te citesc pe tine, macar ca nu stiu carte’’. Este caracterizata de Gheorghita: ‘’mama asta trebuia sa fie fermecatoare, cunoaste gandul omului’’. Victoria este caracterizata si indirect, trasaturile sale dominante fiind evidentiate prin gesturi, limbaj, comportament, fapte, vestimentatie si relatia cu celelalte personaje. Pentru Gheorghita, ea reprezinta un model, cea care il sustine, il ajuta sa se maturizeze si il sprijina mereu.

O alta imagine reprezentativa pentru constructia personajului este regasita in prima parte a romanului, care surprinde pregatirile Vitoriei Lipan pentru calatorie, faptele acesteia evidentiind credinte arhetipale: tine post negru douasprezece vineri, merge la preot pentru sfaturi si binecuvantare, o lasa pe Minoada la Manastirea Varatec, astfel dovedind respect si credinta in cele sfinte; totodata, se orienteaza potrivit unor elementa pagane, precum superstitiile, unele semne sugerandu-i ca sotul sau este mort – cocosul, care canta cu ciocul catre poarta deschisa, norul negru de peste Ceahlau este considerat un semn rau, iar visul in care Nechifor este vazut cu spatele, calarind peste o apa involburata, devine premonitoriu. Toate aceste elemente subliniaza tipologia femeii credincioase si cantonarea in traditii si valori care asigura moldovenilor existenta in spiritul corectitudinii si al dreptatii. O alta secventa care contureaza trasaturile personajul este cea in care Vitoria, cu multa ambitie si tact, culege cu atentie informatiile necesare si reconstituie momentul omorarii lui Nechifor. Ajutata totodata de spiritul sau justitiar, reuseste sa descopere criminalul mai repede decat jandarmii. La sfarsitul romanului, femeia isi iera cursul vietii, preocupandu-se de gospodarie si de Minodora. Titlul ‘’Baltagul’’ face referire atat la arma crimei, cat si la implinirea dreptatii prin Legea Talionului, intrucat Gheorghita il loveste pe Calistrat Bogza cu un baltag sfintit, in finalul romanului. De asemenea, in limba greaca, acest cuvant poarta semnificatiile unui labirint, sugerand atat drumul spre moarte al personajului absent, Nechifor, cat si calatoria sinuoasa a sotiei sale in incercarea de a descoperi adevarul. Un conflict exterior il constituie cel dintre generatii, fiica Vitoriei, Minodora, refuzand traditiile moldovenesti, dorindu-si sa adere la civilizatia moderna, in contextul in care mama sa este o aparatoare a valorilor patriarhale. Vitoria se opune dorintei Minodorei de a purta bluza si de a-si prinde parul intr-un coc, considerand-o nepregatita pentru viata si dorindu-si reeducarea ei la manastire. Conflictul principal, dintre Vitoria Lipan si criminali, se rezolva in a3a parte a romanului, prin confesiunea lui Calistrat Bogza din momentul mortii. Batranul isi cere iertare in fata vaduvei, care il iarta pentru ca sufletul muribundului sa patrunda impacat in vesnicie. Motivul literar al animalului credincios, preluat din baladele ‘’Salga’’ si ‘’Dolca’’ este construit in roman prin evenimentele referitoare la regasirea cainelui Lupul in fata gospodariei unuia dintre criminali. Acest motiv transpune si din mitul lui Isis si Osiris, romancierul folosindu-l in tesatura de evenimente a operei sale, Anubis fiind animalul credincios al fiului Horus, care o insotest pe Isis in calatoria de recuperare a ramasitelor lui Osiris. Analogiile sunt evidente, Lupul fiind cel care descopera osemintele lui Nechifor Lipan intr-o rapa, la Cruciea Talienilor. Din punctul meu de vedere, personajul literar Vitoria Lipan reprezinta tipologia femeii justitiare si hotarate, care da dovada de curaj si inteligenta, ambitioasa, care reuseste sa isi duca

la bun sfarsit misiunea si sa afle adevarul. Este o buna organizatoare a gospodariei, este tipul mamei protectoare, a sotiei loiale si iubitoare, care ar face orice pentru aflarea adevarului. In concluzie, personajul principal al romanului ‘’Baltagul’’ de Mihail Sadoveanu, Vitoria Lipan, reuseste sa impresioneze prin diferitele calitati, precum curajul si inteligenta, reusind, la finalul operei, sa isi reia viata indiferent de circumstante.

Sadoveanu, în opera sa, Baltagul, prezintă viaţa oamenilor de la munte. Munteanului îi dat să câştige pâinea cea de toate zilele cu toporul ori cu toiagul. Cei mai vrednici întemeiază stâni în munte. Soţul Vitoriei era un oier priceput. Avea stâni bine rânduite şi ciobani ascultători. Vitoria Lipan este personajul principal al romanului şi unul dintre cele mai complexe personaje feminine din literatura noastră. Vitoria reprezintă imaginea unui erou popular, având o personalitate reprezentativă şi puternică. Este soţia lui Nechifor Lipan şi mama Minodorei şi a lui Gheorghiţă. Încă de la început impresionează prin frumuseţea şi farmecul fizic, căci la cei aproape 40 de ani „ochii ei căprui răsfrângeau lumina castanie a părului”, însă privirea ei era dusă departe, semn al gândurilor care o copleşeau. Ochii ei „luceau ca într-o uşoară ceaţă, în dosul genelor lungi, răsfrânse în cârligaşă”. Pe lângă faptul că era o femeia dârză şi aspră, mai era şi o femeie harnică, având grijă de o întreagă gospodărie în lipsa soţului ei, acesta des fiind în absenţă. Vitoria mai reprezintă şi o femeie arhaică. Era credincioasă, respecta cu stricteţe obiceiurile strămoşeşti şi creştine. Nu pleacă la drum până nu se consultă cu preotul, se ruga, ţinea post 12 vineri, se spovedea, se împărtăşea, iar când întâlneşte o cumetrie şi o nuntă respectă tradiţia şi mai ales e preocupată să împlinească toate cele creştineşti pentru înmormântarea lui Nechifor. Însă, pe lângă acest fapt este şi o fire superstiţioasă. Crede în vise, în semne, în descântece şi în vrăji şi pentru aceasta nu uită să meargă şi la baba Maranda pentru a afla veşti despre soţul ei. Vitoria este caracterizată indirect şi prin nume, care sugerează că va fi victorioasă biruind toate greutăţile şi împlinindu-şi destinul.

Fiind un personaj complex, caracterizat atât prin mijloacele caracterizării directe şi indirecte, părerile criticilor literari referitoare la Vitoria sunt diverse. George Călinescu o asociază cu „un Hamlet feminin”. Perpessicius o crede „un suflet tenace şi aspru de munteancă, un aspru caracter de o voinţă aproape sălbatecă, aproape neomenească”. Nicolae Manolescu o consideră „nereligioasă, vicleană şi rea”. Vitoria, la fel ca şi Mara, din romanul lui Ioan Slavici “Mara”, ascunde sub masca asprimii, o mare sensibilitate şi suferă de fiecare dată când copiii ei trec prin dificultăţi. Ambele reprezintă o fire ambiţioasă şi insistentă. Relaţiile mamă-fiică însă diferă. Mara îşi susţinea fiica şi accepta ideile acesteia spre deosebire de Vitoria, care nu era deacord cu alegerea fiicei ei. Mara e un permanent sprijin moral pentru fata ei, îi da dreptate. Vitoria însă, şi în ultimul monolog zice că nu o v-a da pe Minodora de alesul ei în nici un caz. Vitoria reconstituie drumul făcut de bărbatul ei şi îşi atinge scopurile puse anterior, ceea ce nu era caracteristic unei “simple muieri” din acele timpuri.

Relația dintre cele doua personaje Mihail Sadoveanu este unul dintre marii prozatori ai perioadei interbelice, curentul valorificat de acesta fiind realismul. Printre reperele creației sale se mai remarca si romanele precum ,,Frații Jderi’’, ,,Zodia Cancerului’’ dar si nuvelele si povestirile precum ,,Hanul Ancuței’’. Relația dintre Gheorghița si Vitoria este atât una de mama-fiu, cat si de inițiat-inițiator. Relația dintre cele doua personaje este conturata prin intermediul elementelor de structura si de compoziție precum: titlul, conflictul, relațiile temporale si spațiale, si perspectiva narativa. Titlul textului este in directa relație cu conținutul, anticipând tema acestuia: căutarea adevărului si înfăptuirea dreptatii. Morfologic, este alcătuit dintr-un substantiv comun articulat cu articol hotărât, ,,Baltagul’’, care denotativ face trimitere la o secure cu doua taisuri, fiind in același timp arma cu care a fost omorât Nechifor si cu care s-a făcut dreptate. Conotativ, este un simbol ambivalent, sugerând crima si pedeapsa, făcând se asemenea trimitere la mitul labirintului cu care este asociat drumul inițiatic parcurs de Gheorghița.

In text apare slab schițat un conflict interior care surprinde incertitudinea Vitoriei cu privire la pornirea in căutarea lui Nechifor, acesta fiind plecat la Dorna cu oile si întârziind nejustificat de mult. Puternic conturat este conflictul exterior, central fiind cel dintre Vitoria si cei doi criminali, Calistrat Bogza si Ilie Cuțui. Conflictul debutează in secvența in care Vitoria, punând cap la cap informațiile adunate, constata ca intre Suha si Sabasa, cei doi tovarăși ai lui Nechifor au fost văzuți singuri după ce fuseseră părtași la o tranzacție cu șotul Vitoriei. Conflictul evoluează prin încercările Vitoriei de a afla adevărul despre moartea lui Nechifor, testându-i pe cei doi prin întrebări incomode. Perspicace, Vitoria înțelege ce s-a întâmplat, conflictul finalizându-se in secvența praznicului prin pedeapsa celor doi făptași. Spațial, acțiunea începe intr-un sat de munte din Moldova (Măgura Tarcăului), surprinzând apoi traseul pe care l-a parcurs Nechifor spre Vatra Dornei. Câteva repere sugestive sunt localitățile Suha si Sabasa dar si Râpa Crucea Talienilor, in care Vitoria a găsit osemintele lui Nechifor. Temporal, acțiunea se petrece pe parcursul unui an, având ca repere sfârșitul de toamna (plecarea Vitoriei), si începutul primăverii (întoarcerea ei spre casa). Din punct de vedere a perspectivei narative, putem remarca prezenta unui narator omniscient si obiectiv, care relatează la persoana a III-a, focalizarea fiind 0. Mai mult decat atat, relația dintre cele doua personaje este evidențiata si cu ajutorul statutului social, moral si psihologic ale acestora. Din punct de vedere social, Vitoria este o taranca din Mugura Tarcăului, soție de oier înstărit si mama a doi copii, Minodora si Gheorghița. După ce moartea soțului apare ca o certitudine, aceasta devine văduva. Moral, însumează o multitudine de calitati fiind atat o femeie inteligenta, ambițioasa, credincioasa, dar totodata si una superstițioasa, si răzbunătoare, neaflându-si liniștea pana nu reuseste sa ii pedepseasca pe cei care l-au omorat pe Nechifor. Psihologic, Vitoria afișează o persoana puternica si o fire introvertita ghidându-se in viața după proverbul ,,cine vorbește mult, știe puțin.’’ Din punct de vedere social, Gheorghița este fiu de oier înstărit, iar acesta nu isi schimba statutul pe tot parcursul nuvelei. Moral, la început este infatisat ca un copil respectuos, ascultător, devenind pe parcurs mai pregătit pentru viața. O secvența sugestiva ce ilustrează transformarea copilului in bărbat este cea a praznicului, Gheorghița având curajul si tăria de a-l lovi cu baltagul pe Calistrat Bogza, răzbunându-si tatăl. Psihologic, întruchipează tipul tanarului in formare a cărei personalitate se șlefuiește prin intermediul calatoriei inițiatice parcurse. Nu in ultimul rand, relatia dintre cele doua personaje este scoasa in evidenta si prin intermediul secventelor semnificative. O secvența semnificativa este cea in care Vitoria si Gheorghița descoperă intr-o râpa osemintele lui Nechifor. Dându-si seama ca Nechifor a fost omorât undeva intre Suha si Sabasa, aceasta împreuna cu fiul ei, pornește in căutarea lui. Cei doi dau peste Lupu, câinele lui Nechifor care ii conduce la o râpa. Gheorghița coboară in râpa pentru a vedea ce se afla acolo, găsind in

cele din urma osemintele tatălui sau. Pentru a se asigura Vitoria, coboară si ea, comporandu-se ca un adevărat detectiv. Aceasta descoperă faptul ca doi oameni l-au omorât pe bărbatul sau, iar luându-i craniul in mana, aceasta deduce ca a fost lovit cu un baltag in ceafa, fiind mai apoi aruncat in râpa împreuna cu calul sau. Secvența demonstrează tăria de caracter a Vitoriei dar si perspicacitatea acesteia,deoarece încearcă sa analizeze obiectiv indicile de la ,,locul crimei’’. Mai mult decât atât, coborârea in râpa permite o analogie cu coborârea in infern, făcând trimitere la mitul Isis si Osiris. De asemenea, in ceea ce-l privește pe Gheorghița, secvența este deosebit de sugestiva, deoarece, lăsat sa vegheze osemintele tatălui peste noapte, este obligat practic sa se maturizeze rapid. O alta secvența sugestiva in ceea ce privește relația dintre cele doua personaje este cea a praznicului. Vitoria, ca o buna credincioasa, ii organizează lui Nechifor praznicul invitându-i si pe cei doi criminali. In încercarea de a-i da de gol, aceasta le adresează o multitudine de întrebări, punându-i in dificultate. Mai mult decât atât, aceasta povestește cum crede ca ar fi fost omorât Nechifor, moment in care Calistrat Bogza cedează nervos, devenind violent. Vitoria ii face semn lui Gheorghița sa îl omoare pe criminal, iar acesta simțind ca ii este sfârșitul, mărturisește fapta celor doi, celalalt fiind dat pe mana politiei. Vitoria este caracterizata in mod indirect, prin comportament si prin relația ei cu alte personaje ca fiind un bun cunoscător al sufletului omenesc, inteligenta dar si răzbunătoare. Mai mult decât atât, fata de Gheorghița se comporta ca un adevărat inițiator prin indemnul adresat acestuia de a-si răzbuna tatăl, Gheorghița devenind astfel demn de a purta baltagul. Felul in care Vitoria isi face dreptate poate fi privit drept condamnabil după legile noastre, justificat însa de legea locului (,,Legea Baltagului’’). In opinia mea, tema textului, căutarea adevărului si înfăptuirea dreptatii, se reflecta in relația dintre Vitoria si Gheorghița, ce conturează nu doar cuplul mama-fiu, ci si de inițiatinițiator. In primul rând, Vitoria îl ia pe Gheorghița la drum deoarece conștientizează ca aceasta are nevoie de o experiența care sa-l maturizeze. Astfel, Gheorghița veghează o noapte intreaga osemintele tatălui sau. In al doilea rând, in înfăptuirea dreptatii, Gheorghița este ,,mana dreapta’’ a mamei sale, el fiind cel îndemnat sa-l lovească pe Calistrat Bogza cu baltagul pentru a-si răzbuna tatăl. In concluzie, datorita faptului ca Vitoria îl ia pe Gheorghița cu ea si acesta isi răzbuna tatăl, putem spune ca tema textului, căutarea adevărului si înfăptuirea dreptatii se reflecta in relația celor doua personaje. Perspicace, determinata si puternica, Vitoria este un personaj feminin care stârnește admirația criticilor facandu-l pe G. Călinescu sa vadă in ea ,,un Hamlet feminin’’.