Cartea Dintre Doi Talhari 2008

Cartea dintre doi tâlhari

5

Darie Ducan

Prefaţă Oricând existenţa a doi tâlhari iscă între ei o carte doar prin faptul că cei doi pot citi unul în celălalt după cum şi o carte îşi iscă mediul ambiant, adică tâlharii. Se potenţează reciproc, cartea e răsfoită de inverşunarea tâlharilor şi ei, răsfoind-o, sunt motivaţi să atârne în cuiele lor. Oricând există astfel de vecinătăţi, unul nu se lasă asimilat de cei doi, dar doi de unu, da, după cum nici vârfurile cuielor tâlharilor nu ajung să pună punctele frazelor din carte şi nici punctele cărţii nu împing în mâini cuiele tâlharilor sub presiunea mâinii care scrie. Uneori nu e nevoie nici măcar de tâlhari în jurul cărţii, uneori mâinile cititorilor care judecă fără a şti, dau sentinţe fără a înţelege şi fixează pedepse din degetul mic, sunt nişte tâlhari Fie-vă această carte ridicarea la cer, fiecare filă dată să fie o desprindere de carne pentru ca următoarea să poată fi o privire înapoi. După ce o veţi citi priviţi-vă mâinile să vedeţi dacă nu cumva v-au apărut găuri în palme. Dacă da, aruncaţi în ele seminţe de arbori din care cineva să facă hârtie, iar dacă nu, mai citiţi o dată, încă o dată şi încă o dată, până vă vor sângera palmele. Atunci o veţi fi înţeles. Darie Ducan

6

Cartea dintre doi tâlhari

7

Darie Ducan

RĂSTIGNIREA IN VITRO

8

Cartea dintre doi tâlhari

9

Darie Ducan

Secolul XXI Raţiuni debusolate explodează iarbă, Doar firul de păr pe mâini, de spaimă ridicat Mai ţine loc de ac de busolă. În noi ca în chilie mucegăieşte-un leat, Prin spuma de la gura noastră Dumnezeu trece-ntr-o iolă. Urlă căi lactee sus, de se-aude până-n urdă, Drumurile merse sunt vinete ca limbile de morţi, Crisparea noastră e atât de surdă Că azi-ul din ridurile noastre-şi face bolţi. În care parte s-o apuci? Frunza din pom cade cu hartă, Hartă în care şi reperele se mută, Străzile se trag în şerpi, creşte păr pe cer în jos Cum i-ar creşte chiar pe spate la maimuţa cea mai slută, Fugi în stânga, fugi în dreapta, fugi doar fugi, N-ai direcţie nici cât un vânt Să mai cazi de pe picioare, Degeaba-i balustradă ridul din cuvânt, El nu te mai ţine, parc-o moleşeală -ţi răsuceşte negii ca pe un zăvor, Ca dup-o malignă expulzie fetală, Se limpezeşte mâlul din sudoarea ta de muritor. În sudoarea ta se fac şi perle mari Cât poamele uitate în creştere, de sine, Într-un dans apocaliptic, legându-şi mânecile Cămăşilor de forţă polii se prind şi li-i bine. Direcţia aproape nu există Ca într-un spaţiu supt şi tridimensional, Barjele ne ancorează în batistă Cu ancora înfiptă în regnul vegetal. Încalţă gropile în fuga ta, copile 10

Cartea dintre doi tâlhari Altminteri chiar şi caşul de la gura ta E luat din cel al căilor lactee Prin care hoinărim spre-a exista. Luceferii muraţi stau în borcane Prin cămările vremelniciei seci, Destinul e-o cămaşă care pute, -n sudoarea ei ţi-e dat să te îneci. Ca şi cum cărbunele de pictor Cu care mâzgăleşte pe hârtii s-ar sparge Şi din el scoica Venerii-ar ieşi, Tot aşa şi părul lui Noe, însămânţat pe arce Din partea fluturării busolă-ar putea fi. Miroase-a saturaţie de puncte-n orice parte, De bulimii de linii şalele ne dor, Şerpii se torc pe fusul vizuinii Şi năpârlirea lor e cel mai amplu cor. În hărmălaia de direcţii tot dispare, Păsările-şi ies din minţi şi mor, Socrate chiar, atât de-n fugă-şi bea cucuta Încât Meletos: moartea e-un pasager decor Va spune chicotind şi înjurând, Direcţia se scaldă în plecăciunea noastră, De-atâtea muşcături de măr nu ne-auzim Chiar de-am urla. Şi bolta e albastră De-atâtea vânătăi făcute între noi, Ţânci mizerabili, bube puturoase, Eu pe Giordano Bruno în piaţă l-am surprins Cu o brichetă-n mână, i-am zis să nu se lase Nici de-ar crăpa, să îşi dea singur foc, Netrebnicii nici vreme n-au de ruguri, Ne scufundăm după coralii scuipatului, De acri, umbra noastră face struguri. Picioarele nu mai dialoghează-n veci, Dă stângu-n dreptul ca un retardat, 11

Darie Ducan Sub unghiile lor pute pământul În care stăm închişi deşi n-am decedat. De ce să mai încep cu-alte-amănunte, Mirarea se-amputează şi fuge-n tomberon. Ce moarte micită zace în munte? Ce câini murdari ne scurmă în fiece atom? Mizerie prea mare, chiar sfinţii patriarhi Cu tomberonu-n cap, în loc de mitră Se-nchină unui Dumnezeu naiv Ce plânge şi sughite şi se-agită. Firul de păr ce pe mâini se ridică De spaima ăstui secol de mari dinţi E acul busolei. Groaznic. Băncile emit Doar câte treizeci de arginţi, E inutil să bată-n plus câţiva, Ăştia ajung pentru aşa nevoi, Dar mă-ngrozesc când văd pe undeva Se unge, Ioane, viitorul cu puroi Şi intră-n noi, azil politic cere-n bube Şi mierea stă deoparte râzând ca un neghiob, Glonţul e spermatozoidul lumii noastre El face copilul stăpân sau poate rob. Cădem în cap de pe un fir de praf, Lume pierdută, călătoare-n hazna, Din cele şapte piei ce le-ai avut mata Zece sunt genţi ce fură din tine cu-o mare oca. Mă minunez, totuşi, şi urlu ca un prost De se tulbură mierea şi-şi iese din matcă, Ea dulce niciodată nu a fost, În veacul douăşunu am aflat că Albinele după ce-o fac, se duc Şi mor, ea toată, groaza, le termină, În pipota unui cocoş năluc Stă dimineaţa scobind într-o măslină, 12

Cartea dintre doi tâlhari Chiar din antichitate până-acum Copaci, simbolul vieţii, dau cozi pentru lopeţi, Aşa că nu se ştie încotro-i un drum, Nici săgetaţii nu ştiu de und’ le vin săgeţi. Se descompune lumea în mii de embrioni, Apostoli ai morţii şi-ai vieţii de bazar, Când lumea-i un ghiveci de plasturi şi daimoni Coatele noastre sunt colţuri de zar. Dar ce să fac, să facem, când lira nu ajută Nici măcar ca pieptene, pe cineva, Iau coardele ei şi-mi fac gura cusută Şi urlu-apoi în drum cât oi putea Până când, poate, oi exploda în mine Şi m-oi împrăştia în mii de părţi. Din cărni, ficaţi s-or face iar planete Nedepistabile pe nici un fel de hărţi Şi nimeni nu va şti ce am fost eu Înainte ca moartea să mi se adape, Când a înnebunit lumina cea dintâi Păşind pe dezmăţ ca pe ape. 22 august 2007

Primăvara de apoi Liliecii vin noaptea, dragă, Să ne polenizeze rănile cu beznă Spre Primăvara de Apoi. Nici nu mai ştii sudoarea Mişcării cărui deget va fi declarată Lethe, Nici nu mai ştii că haina luată Pe tine poate fi ultima. 13

Darie Ducan Lilieci vin noaptea Să ne polenizeze rănile cu beznă, Ne doare luminos această germinare. Femeie, te sărut şi urlăm Amândoi în timpul sărutului, Ca să atenuăm şocul Ca să nu se sperie Echilibrul. 13 iulie 2007

Dimineaţă la mare Plecând pe mal, în despărţirea mea de tine, Mi-am târât piciorul anume ca Să sap o brazdă în nisip, Lungă, imensă, cât e marea, Fiind convins că tu vei arunca în ea Sămânţa unei calde revederi, ca sarea. Avem mâinile despărţite de trup Pentru că demult, aproape niciodat’ Au trasat şi-n noi nişte brazde Apele ce s-au despărţit de uscat. 13 iulie 2007

Levitaţie Noi ne iubim cu o mie de braţe, Cu o mie de trupuri, Efervescenţa trupului se simte ca o înaripare 14

Cartea dintre doi tâlhari Dar suntem ca şi cum şerpilor, De sub pielea lucioasă Aripi de îngeri le-ar izbucni Şi li s-ar adânci veninul, Moartea sărind mai în amănunt. Noi ne iubim cu o mie de braţe, Înscrişi în celălalt ca omul vitruvian, Arzând sub pielea celuilalt Tăciunele aşteptării în focul apei, Apa spălând-o cu somn vegetal Până când tulpini groase De uitare vor izbucni din amândoi, Fără de liane între ele. Efervescenţa sângelui se simte ca o Înaripare. Semnele-ntrebării au ulcer De-atâta muncit, de-atâta-ntrebat şi iubit. Ştim cum se purifică toate, Ultimul stinge lumina, Dar pe ultimul, cine îl stinge? 11 iulie 2007

Creion L-am surprins pe Dumnezeu Într-o dimineaţă sărutându-mi picioarele Cu pasiune, cu multă pasiune.

15

Darie Ducan Nu ca să se înjosească, Ci ca să bea roua de pe ele, De care eram ud după O dimineaţă de fugă de mine, Fiindcă în mine nu mai era El. 1 iulie 2007

Dălţi de carne Mai şterge şi tu moarte Viaţa ca pe-un praf. Sufletul meu e prefaţat de bolovani Care aşteaptă ivirea unei lumi Cu dălţi de carne. Toate lucrurile, oamenii Se bucură că trec, numai eu nu, Până şi vulturii-şi înmuguresc picajul, Numai eu nu, picaj de jos în jos Nu se concepe. Fluturi imenşi şi negri Stau striviţi între ochiul meu şi pleoapă, Pudra lor probabil cere apă Sau lacrimile mele sunt doar Sudoarea lor zbătându-se? Toată lumea e o carte-nchisă, Sufletul meu e prefaţat de bolovani Din prundul timpului uitat aduşi Unde somnul ne-mpinge –n Bărbii înapoi firele de barbă crescute pe noi. 16

Cartea dintre doi tâlhari Ascultaţi-mă, prieteni! Ascultă-mă moarte! Va fi o vreme când punctul Ce-i va fi pus acestei lumi Va fi spart dinăuntru ca un ou De ciocul unui cocoş ce va cânta. 29 iulie 2007

Destin Va fi o dimineaţă limpede, Limpede ca un ochi de delfin. Voi păşi pe malul mării Bătrân şi-mpestriţat de sare. Pe urma paşilor mei cineva Va trimite o radieră, să-i şteargă. Şi-i va şterge, numai că radiera însăşi Va lăsa pe nisip tot paşii mei. 28 iunie 2007

Ploaie de vară Eram aşa frumoşi Şi cât eram de doi Sub lupa unui strop de ploaie Se omogeniza fericirea pe noi Şi florile răcneau reînflorite 17

Darie Ducan În pălăriile de paie. Fluturii treceau grei ca nişte cădelniţe Pe deasupra – nu ştiu – a noastră sau a lor, Eram aşa frumoşi încât ne aminteam un viitor. Era o noapte straşnic de albastră Şi, muţi, auzeam părul depărtării-ncărunţind, Părea o liană pentru viaţa noastră, Către copacul din care venim cu-atâta jind. Eram frumoşi , aşa frumoşi eram Sub lupa ploii calde ce nimic nu scapă, După ce ne-am îmbrăţişat s-a deschis cerul Şi Dumnezeu ne-a încercat cu degetul ca pe o apă. 1 iulie 2007

Glosa nimănui Iarăşi suntem ai nimănui, Timpul ne trece vieţile pe caiet, Ca băutura-n birturi. Zăpada se depune din Cloaca metafizică precum un ou. Îţi vine, omule, să-ţi dezlipeşti pansamentul Şi să ţi-l botezi ca pe copilul tău. Parcă Dumnezeu ne mângâie cu ştreangul Şi-n debaralele-ntrebărilor Ne mută ieslea noastră de născut, Cuiul crucii, ieşind pe cealaltă parte Împinge firul ierbii ca periscop 18

Cartea dintre doi tâlhari Între fiinţă şi neant absolut. Stabilopozi pe marginea ceasului de mână, Stabilopozi pe marginea văduvei de război, Albinele-n stupi depun jeturi de sârmă Pentru mierea de garduri ce e între noi. Iarăşi suntem ai nimănui, Pielea de pe mână se ia singură Şi pleacă de nebună, când vede că N-avem ce mângâia, Pleacă să se-angajeze mănuşă undeva. Vai de arca acelui ce ne-o lua şi pe noi Ea pluteşte pe potopul sudorii Noastre iubindu-ne cândva. Azi suntem atât de goi, Că sângele ne trece prin lozul Din buzunar i el îl pompează Mai departe în noi. E zadarnic orice-ai face, Tristeţea calcă-n oameni ca din pod, Cele din urmă oase ale ultimilor oameni Oasele ultimilor viermi le rod. Şi amintirea celor din urmă viermi Amintirea ultimilor oameni o va ronţăi Cu ultimele rămăşiţe de speranţe Care se vor intitula copii. 20 iulie 2007

19

Darie Ducan

Senzaţie de lipsă E gol în lume, mare gol, Trec secole împinse de la spate Ca sticlele goale, doborâte de vânt, Singur golul pe cruce se bate. Nu e nimeni şi nu e nimic, E-atâta gol încât stă vidul salbe, Atât de tare nu s-a întâmplat ceva Că ziarele apar cu toate filele albe. 11 februarie 2008

Oare sângele? Oare sângele nostru Care trece de mai multe ori Prin inimă nu e Un şarpe ce se-ndreaptă spre Un măr şi de fiecare dată Ezită să instige lăsând Mereu instigarea pentru următoarea dată, Şi se-nvârte şi trece pe lângă măr Ezitând din nou şi din nou să instige? 30 iunie 2007

20

Cartea dintre doi tâlhari

Cea mai fără metru odă Trăiască poezia! Ea e cocoşul ce ne cântă dimineaţa pe casă, Întors cu ciocul spre un alt mileniu, Cu ciocul înfipt în dopul de plută Al vinului de sfârşit de lume, ca un tirbuşon! Trăiască poezia! Ea e ADN-ul spiralei moarte şi spiralei viaţă, Între ele cineva păşeşte pe tăceri. Între ele, de atâta linişte, liniştea transpiră, De unde şi apă pentru a păşi acel cineva. Trăiască poezia! În limita coacerii pâinii între fibră şi timp. În miezul nucii din peretele plângerii Şi-n colţul batistei care, de-atâtea lacrimi, a făcut omizi. Trăiască poezia! Ea e cocoşul întors pe casă tocmai din supă Să-şi facă datoria în condica sufletului, Cu ciocul înfipt în pluta vinurilor Făcute din apă, apă, făcută la rândul ei din viaţă. 26 iunie 2007

Păsările mai ciudate Femeie, ciorchine de semnificaţii, 21

Darie Ducan Iubită, copilă, prietenă şi mamă, Tu nu-nţelegi de ce îţi par bătut mereu: Sunt vânăt de căderea frunzelor în toamnă. Oricare-ai fi nu pui mătasea broaştei Pe ape ce se rup în mame, însă eu Sunt vânăt de lăsarea unei pleoape Pe care n-am lăsat-o eu. Sunt vânăt seara de-nchiderea florilor Până dimineaţa, a doua zi, sedus. Dar frunzele ce cad din copaci mă-nvineţesc Pân’ la moarte ca pe merele bătute de căderea de prea sus. Femeie, ciorchine de semnificaţii, Arac de necesităţi. Iau toate boabele Tale de sensuri. Spărgându-le în teascul Supremei voluptăţi. Mai bine să mă bată hoţii-n tren, Pungaşii-n colţ de stradă să mă bată, decât ei Mai vânăt mă face căderea unei frunze, Atât de vânăt voi fi, făr’ să pier Că păsările mai ciudate vor zbura în mine, Toate crezându-mă cer. 20 iunie 2007

Împuşcat cu sfârcuri de femeie Când mă nasc, un glonţ pentru mine Se termină de lustruit, ca într-un perpetuum mobile 22

Cartea dintre doi tâlhari Ce se întrerupe la noi şi continuă după noi. Moartea e ca o lăsare la vatră, De aceea mai cred în dragoste ca în salvarea lumii, Şi nu ca în gunoiul ce rămâne după ce Ascuţi un creion cu care chiar viaţa ţi-ai putea-o trasa. Ea poate creşte ca un pom, Simt asta din celule şi, de frumuseţea naturii, Mai da-mi , doamne, o vată-n urechi , Să nu surzesc de răsărirea ierbii, Să uit manualele de prostie ale lumii, Compendiile de laşitate, tomurile de nelinişte Prăfuite ca podurile vechi care scârţâie cardiovascular. Dragostea ţine de măduvă în oase, nu e pornografia Zilei de mâine a norilor care dispar în anumite poziţii, Ea e desprăfuire de mit, sinteză de voluptate latentă, Adio căzând din buza săgeţii. Glonţul acela nu vine din senin şi nici nu e Doar o urmare a naşterii mele, e sfârcul iubitei Cu care am rămas în gură după ultima noapte de făcut amor În mototolirea vieţii, în fuga ei, mai ceva decât de marş. Eu sunt un salariat al curcubeului care pleacă din sânii tăi, Veritabile teascuri pe timp de război, iar pe timp de pace, felinare. Natura se învârte sub puntea de noroi ce e între noi. Cuierul în care îmi agăţ haina, perdeaua prin care mă uit când vii

23

Darie Ducan Către mine, scaunul pe care şed, cămaşa mea pătată de lumina zilei, Toate se simt ale tale şi atomii lucrurilor se desfac în molecule, toate, dar Absolut toate se fac mari ca nişte fântâni, ca să bei tu din lucruri Sub purul patrafir al mâinii mele alunecând languros pe trupul tău, Pe şolduri şi pe nimic mai mult, pe ceruri, pe aripi şi pe cadavre, Pe funiile pe care le facem să fugim din Eden, din năpârlirile Şarpelui legate, împletite precum cozile tale de fată. Toate nădejdile dragostei în care cred se termină cu semnuntrebării, Omul însuşi nu se trage nici din maimuţă, nici din Dumnezeu, Ci se trage din semnul întrebării. Semnului i-au crescut coaste, A fost aghesmuit cu dragostea binemeritata şi faţă de cerşetori Şi faţă de Beethoven, şi faţă de punctul pus în ghips după crăpare, Ca să îi fie lui Arhimede util. Dumnezeii ei de dragoste, cum ne învârte ea, Dumnezeii ei de dragoste, sertar închis şi deschis doar când vrea el, Dumnezeii ei de dragoste, lepră a îngerilor curaţi, Natură dirijată cu colţul gurii, Cu limba şi cu obositoarele voluptăţi de înger masiv. Cred în dragoste ca în salvarea lumii, corpul tău mă face, Am impresia, să am bretele prinse la spate nu de pantaloni, Ci de minerale, de maimuţă, de cerul de cealaltă parte a lumii, De semnul întrebării din care ne tragem cu fastul 24

Cartea dintre doi tâlhari Cu care moare-un câine. Toate schijele dragostei supurează adânc, dragostea e atunci Când ne-ar dojeni o bombă ca o bunică ce creşte pisici. Dumnezeii ei de dragoste, numai ea a ţinut să nu cădem de pe cruce, De pe erotismul lemnului care se excita sub fecundare de cui. Iubesc femeia , te iubesc, pot da energie pentru luminarea a trei străzi Când eşti lângă mine, derulezi eruperile vulcanilor, Câinele de la Pompei să poată veni să mă muşte, să sângerez Numai ca să mă poţi tu pansa. Dragostea ţine loc de balama la uşă, fără ea n-am putea Nici gânguri , de aceea mă alăptez din umbra trupului tău Şi îţi cer coasta înapoi ca să văd dacă se potriveşte rupturii De unde se presupune că mi-a fost ruptă. Dacă se potriveşte, urma crăpăturii o doresc nesudată, E o urmă, o fractură, seamănă cu un râu de pe-o hartă, În el mă voi boteza, adu-ţi Ioanii-ncoace! Dragoste nu ca în scrieri indiene sau de altundeva, Ci trunchi lângă trunchi stând în pădure secole întregi, Flaşnete de mit lângă noi să se-nvârtă, Trunchi lângă trunchi, chiar şi de ne-or face mobilă, Să stăm în aceeaşi cameră noptieră lângă noptieră, Să ne transpire furnirul de cât ne-ntindem Să ne-atingem, dar în zadar, iar stăpânii dimineaţa să creadă Că s-a spart tavanul şi-a plouat peste noapte pe ei. Iubirea nebună, pasională vâsleşte-n amonte la fel de firesc Cum ne trezim a doua zi în tinereţe. 25

Darie Ducan Dragostea face totul, Dragostea supune, ucide şi buzunăreşte şi pe cei goi puşcă, Ea cară molozul urii şi păsării Phoenix îi pune aripa ruptă-n atele, Ea e primul foc apărut şi prima roată-nvârtită, Te iubesc ca acel nebun grădinar care, din dragoste pentru Iarba din grădina sa, s-a sinucis să vadă cum e să stai sub ea. Ştiu că mi se vor întoarce cu toţii împotrivă, Vor hrăni câini să mă mănânce şi să mă vomită, M-ar arde pe rug, da-i prea scump chibritul, Ar tocmi călimări să se golească Şi gonaci de inspiraţie-ar plăti, dar e-n zadar câtă vreme Suflu în duet cu tine şi acest duet nu e un trio, un cvartet, Sau mai rău, un solo, solo…Solomon, Căzând adânc, mai jos de moarte pe umeri Cu năpârliri de pilde ca epoleţi. Facă-se voia mea, dragostea noastră turbulentă Încărunţeşte călimările şi trupul tău fierbinte se împăunează Arcuindu-şi sânii ca grotele de eremiţi, ca să cădem În păcatul ce e deviza lumii în singurătatea curată a patru pereţi. Dumnezeii ei de dragoste, ce e iarba asta decât părul de pe Trupurile noastre năduşite ca la turnat asfalt, când ne iubim? Aruncaţi în patul vârstei ca cu furca, ca cu crucea. Dumnezeii ei de dragoste, ceruri trucate să pară mai jos, Mâini trase din umeri să pară mai sus, Cădem, cădem şi nu ştim unde, nu ştim unde, Purtăm dragostea ca pe-o cocoaşă, ca pe-o carapace.

26

Cartea dintre doi tâlhari Mă vor condamna cu toţii fără preget, Vor da în mine cu pietre anume căutate cele ce dor mai mult Vor umfla cu pompa spinii ce mi-i vor pune pe frunte, Să fie siguri că îi simt, mă vor pune la zid şi vor trage în mine, Dar tu vei şti că te iubesc ca acel nebun grădinar care, din dragoste pentru Iarba din grădina sa, s-a sinucis să vadă cum e să stai sub ea. Şi atunci le voi spune şă taie sfârcuri de femei, Groase şi negre, iritate de lapte ca de roata lumii sabotul frânei Să le taie, să le pună în puşti pe post de gloanţe Şi-apoi să mă ciuruiască până când nu mai au ce, Să se ştie că eu atâta am iubit femeia încât am murit de ea. ……………………………………………………………. Iar apoi, după execuţie, din gloanţele-mprăştiate prin carne, Prin pereţii ciobiţi, din gloanţele-sfârcuri va ţâşni ca din cişmele, lapte Pruncii din mulţime vor sări cu gurile lor curate de dragoste, Să se hrănească şi amintirea mea atunci va striga: -Lăsaţi copiii să vină la mine! 06 ianuarie 2007

Armonizarea apelor Spune-mi, în toată tornada aceasta De ghilimele luate de pe bârfele despre mine, Cum putem face să ne armonizăm, Cum putem face să ni se acompanieze tot ce avem, Să ni se lase stereo pleoapele pe ochi, A ta, a mea? Să adormim deodată, ca într-o lăsare 27

Darie Ducan Pe fundul unei ape? Niciodată paşii lăsaţi de noi nu se pot transforma în Aceeaşi clapă a două piane, niciodată nu ne ţinem minte suficient Încât la despărţire să punem între noi un simbolic semn de carte, Să ştim când ne reîntâlnim de unde să ne continuăm. Dacă nu eşti, din pielea ta aş spinteca o bucată, Să îmi fac mănuşă, şi, când mă ating cu ea, să cred că eşti cu mine, Asta nu mai e senzualitate, gardul curţii mele, uneori, Cred că trece de cer, atunci când eşti plecată. Şi tu dusă eşti mereu, pământul nu mai cultivă răsaduri de pasul tău, Cum să ne armonizăm, cum să facem să fim noi marea Care să se iubească-atât, încât nici chiar Moise să nu o poată despărţi, Şi să cadă în dizgraţia publică. Nu ne putem armoniza, treaptă cu treaptă orice am face, Ne curge iubirea din suflet din senin, ca sângele pe nas, Ca râul pe care frunzele ce suntem sunt duse. Cum să ne armonizăm să suflăm stereo, Să murim şi să iubim stereo, sângele să ne curgă stereo În corpurile astea ce-s nişte călimări în faţa cărora Un mare scriitor nevăzut stă inhibat şi nu poate scrie? Oasele noastre care scrâşnesc stereo au în ele fântâni adânci de fatalitate, Fatalitatea e nămolul cu care ne dăm, iubirea neagră, murdară Mistuie oamenii astfel încât ne flagelăm noi cu noi, 28

Cartea dintre doi tâlhari Ne interzicem unul altuia spre a ne putea apropia apoi până la ambigen. Să ne armonizăm fiecare pe pieptul celuilalt, Croitoria gândului şi-a sunetului să stea tiv în tiv, Noi, mare atât de ferecată , atât de una, că n-au putut-o despărţi. Mâlul în mine se depune deodată cu mâlul tău în tine, Pământul se depune peste tine deodată cu pământul peste mine 9 ianuarie 2007

Ultimul botez Sângele din oameni, Când mor la casele lor, Se ridică-n pod Ca să cadă, Aruncându-se-n ei Ca-n ultimul botez, în căldare, Ioan al sângelui, Botezătoare! 23 iunie 2007

Recurenţă Cum ar fi dacă de-atâta Învălmăşeală de ani, De-atâta agitaţie a trecerii timpului Sângele ne-ar transpira? 29

Darie Ducan Vor zice unii: -Uite! Deci se poate face apă! Da, dar în ea nu va fi nici un peşte, Va fi o apă ce va exista Numai cât timp pe ea se păşeşte. 23 iunie 2007

Adiere E-atât de frumoasă, E-atât de frumoasă Încât se-ntoarce-n copaci Lemnul care-a ajuns masă, Să-i simtă adierea când trece prin păduri Şi scaunele toate, se întorc din teatre Să fie copaci şi să-i simtă curgerea ei Ca o cursivitate. Lumina, vântul ce-l face prin păduri Când îşi mişcă şoldul şi îşi cădelniţează Tămâia nevăzută a primilor săi nuri O fac atât de frumoasă, E-atât de frumoasă Încât sticla paharelor de pe masă Se-ntoarce să fie nisip, Să fie plajă sub ea, Să stea caldă, încinsă, Ca sub un scalp de stea. E-aşa frumoasă, 30

Cartea dintre doi tâlhari E-aşa frumoasă Că fuge inul feţelor de masă Când trece ea prin câmp Să-l onduleze şi să-l culce la pământ Cu parfumul ei copleşitor Care îmbată şi cântecul în ţapi Şi dragostea din care te adapi. 19 iunie 2007

Spirale A-nţepenit nisipu-n cădere în clepsidre Cât timp ai fost plecată şi nu ai fost a mea Şi totul a fost sterp şi însuşi Caron S-a stors de-o lacrimă să aibă unde naviga. Şi setea uitase că îi este sete Şi stelele se făcuseră ulcere pe cer. Cu rănile saci căram munţi de sare Şi Dumnezeu îmi mirosea a efemer. Dar ştiu că azi mi-ai repătruns în sânge, De mână vom fi şi în minereu, Drumurile noastre se intersectează Ca două spirale din ADN-ul lui Dumnezeu. 27 iunie 2007

Vina Eminescu 31

Darie Ducan Eminescu scrie spre sfârşitul vieţii într-o scrisoare Că pe corp i-au apărut nişte pustule, nişte bube Datorate tratamentului prost şi mizeriei în care se afla În sanatoriul făcut din cărămizile, în al căror Lut ne aflam tot noi, morţi, dar cu câteva vâsliri inverse de ceas. I se refuza cerul coborât mai jos, ca o treaptă de tren, I se refuzau nucile cu miez chiar dacă acestea ar fi Fost puse bile din rulmenţii stabilităţii sale. Degeaba ne răstignim după fiecare ieşire din baltă Pe diagonalele cărţii lui şi sângerăm formol Pentru distanţe. Suntem zadarnici câtă vreme gravitaţia Nu e un pleonasm de-al lui sau vreo cacofonie. Nu ne scuză oasele, nu ne îndârjesc scările rulante Care doar urcă rulant, devenind tobogane la coborâre. Lui Eminescu îi apăruseră pustule. Bubele lui ar trebui Să le avem pe steag aşa cum în vechile steme avem Spice de grâu, în acestea, noi, să avem spice de grâu Care, ca boabele să aibă pustulele lui. Cu grâu din ele să se hrănească poporul Timp de un stadiu de maimuţă. Vina noastră e aceea Ca apa vie să-i fi fost în pustule şi aceea Ca sudoarea călăilor să-i fi fost în alte pustule. Eminescu bolnav, faţa lui groaznică, gotică, încremenitoare, S-o punem pe stemă, nu aceea de la 19 ani, când Încă mai nu-şi tăiase buricul. Iar drept cute între frunţi să avem urmele Mulajul cadavrului său luat din cearceaf După 33 de zile cu ziua având 12 luni. 32

Cartea dintre doi tâlhari Cei cu piciorul mai mare decât al lui Să-i poarte pantofii, iar cei cu el mai mic la fel, să i-i poarte! Ar trebui să sponsorizăm planeta cu lopeţi Ca să se-ngroape ei şi pulsul să bată a cădere de Bulgări de pământ asupra cosciugului lui. Nu plimbatul prin lunci, melancolic, ci Căderea-n mojarul galaxiei, unde limba unui Câine lătrând ţinea de pistil şi-l pisa. Pavlovian, cu limbile atârnând l-am muşca Şi carnea lui vânătă de viaţă, ca merele când Cad ne rămânea în guri şi între dinţi ne putrezea Noaptea şi puţea literar, iambic şi trohaic. Pustulele lui ar trebui puse pe drapel, Măcar drept ciucuri, dacă nu ca lauri Şi bătăturile de la mâinile lui scriind, sparte, Trebuie declarate mări cu porturi navale Şi comerciale şi litoral pe-o plajă cât logoreea mutului, Din care-am apărut. Monedele se uzează tot trecând din mână în mână, Se subţiază. V-aţi întrebat, materialul lor lipsă, ce se Pierde prin uzare, unde e? E pe umerii lui Eminescu Şi pletele lui sunt unsuroase de dârele târârii Noastre de viermi. Pustulele de pe picioarele lui când l-am lăsat să moară Ar trebui să crească-n lanuri ca boabe de grâu pe spic Şi să ne facem pâine din ele şi prescură-n biserici, Să sângereze sudoarea lui care i-ar fi o haină 33

Darie Ducan Prea mare lui Iisus. Cum arăta: avea hainele roase de molii crescute De subconştientul nostru şi pe câmpurile cu in De unde s-a luat in pentru hainele lui, noi am urinat Intenţionat şi-acum spunem c-aşa a fost soarta să moară de lup. Azi transpirăm şi la o răsfoire şi cresc Subraţuri între fiecare două pagini ale cărţii lui Şi-acolo transpirăm cu toţii. Cămăşi de forţă i-au fost cutiile noastre craniene prea mici. Nici n-ar trebui să mai ieşim pe stradă de ruşinea De a-l fi lăsat să moară şi acum ne lăudăm că Plopilor cu soţ le-am inventat soacre Care să-i despartă, să fie fără soţ. Nu ne stă-n gât rădăcina teiului sau când bem ceai De tei, vezi, Doamne, şi cu lămâie? Cărămida cu care i s-a dat în cap are în lutul ei Bunicii, părinţii noştri, care ne-au transmis Caracterul pe cale genetică. Pe străzile pe care punem plăci cu numele lui De sub cuiele bătute-n plăci curge sânge şi Placa denumirii străzii spune: “Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!”. Ne înfiază bălţile prin care trecea cu trăsura canalia De C.A.Rosetti şi barba lui Maiorescu îi bate cuiele În sicriu împinsă ca o daltă de barba noastră Zicând că e cosciugul lemn de sculptat, nu cosciug. Nimeni nu i-a tras clopotele când l-au îngropat, 34

Cartea dintre doi tâlhari Doar cearşaful ud, transpirat al patului în care murise, S-a stors, a ieşit din spital şi a intrat în biserică Spre a-i trage clopotele, Fiindcă cu el făcuse Eminescu transplant de duh. De ce l-am dat pe mâna hârciogilor în fracuri, De ce l-am dus în saloane şic când lui îi Sângera a pod de casă cu blănuri de mioriţă în ele? Ar trebui dacă donăm undeva sânge, asistenta Să ne spună: nu, sânge de român nu, nu e bun! -De ce? -Eminescu! L-aţi omorât şi aparatele vi-l consideră apă! Moment în care apa, sărind din borcane înjură Cu jetul întrebându-ne de ce-o jignim şi promiţând Să nu mai vină veci în ţara noastră, Râurile abţinându-se să curgă. Cred că dacă nu l-ar avea pe Caragiale lângă el Şi-n mormânt ar urla, de nu s-ar auzi Hârâiturile lopeţilor, săpând să-ngroape pe alţii. Pustulele bolii lui, pentru care suntem vinovaţi De la Zamolxe pân’ la râme, ar trebui puse pe Steag şi pocnetul lor, când plesnesc, să fie imn Naţional onomatopeic uman. E un jug ce-l purtăm, numit Eminescu Şi negii pe umeri ne cresc cârni de ruşinea De a-l fi omorât, tras pe o roată cu spiţe fiecare, Eu, tu, el, ea, ăla, celălalt, ei, ele… Îi facem casă memorială cu rudele pietrei cu care 35

Darie Ducan I s-a dat în cap, în timp ce piatra cu care i s-a dat În cap se înmulţeşte prin prunduri, printre pietrele De pavaj, ca iepurii şi multiplică ucigaşii Şi li se pierde urma. Piatra trece din pat în pat, din aşternut în aşternut, Ca o curvă versată şi bisericile Se surpă pe şoldurile ei în timp ce şi cerul Mestecă mere cu tot cu meri şi pământul În care-au fost plantaţi. E vina noastră, puneţi deci pustulele, buboaiele lui Pe stemă şi steag, aşa cum stau în spic boabele de grâu, Şi chiar şi în lanuri să fie bubele lui despre care vorbeşte În corespondenţă, că nu i se mai vindecă, şi să ştiţi că sucul din ele E sudoarea voastră transpirând în timp ce-i faceţi rău, porcilor. 31 mai 2006

Joc de-a lanţul trofic Ce ar fi dacă ne-am lua pe rând Şi ne-am mânca. Tu m-ai mânca pe mine Şi eu pe tine, concomitent. Nu-i aşa că ne-am coase gurile, să nu ne vomăm, Pentru că asta înseamnă despărţire? Şi am prefera să ne înecăm unul cu altul Decât să ne despărţim? 30 aprilie2007

36

Cartea dintre doi tâlhari

Psalmul apei Atât de tare cred în destin şi în soartă Cum pe oasele mele e carnea mea, Nu pot să beau nici un pahar cu apă Fără să simt urme de paşi în ea. Simt dungile tălpii cuiva în pahare Cum simt viermii în carne, şi ei, lunguieţi, Aceste dungi din tălpi sunt sforile cu care Îmi vor lăsa în groapă sicriul, să vedeţi Cu câtă poftă beau această apă Divin de înfectată de păşit, Simt unghia cui a păţit, crescând şi o aud Şi-n setea mea ca un hârciog, tunel ea şi-a scobit. Dar beau cu sete-acestă apă, În oul piciorului cui a păşit E oul ce-mpinge lopata spre groapă, Apa ploii numai e bună de păşit. Şi scap din mână tot ce am Acvatica sete mă-mpinge spre-un dedesubt ultim Al fiinţei mele ce coboară-n trunchi. Şi dacă paharul se sparge, Cioburile cad în genunchi. 21 ianuarie 2007

37

Darie Ducan

Hrană terestră Ce e Cina cea de taină Decât sfada celor 12 luni dintr-un an Care hotărăsc cu ce Ne-am ales din ele. Ca să ne ajute în următoarele 12. Fiecare lună bea din noi, Mănâncă din noi Vinul, pâinea, peştele, răbdarea, Ale cărei oscioare le înţeapă în gingii, Cu aluzie la coasta lipsă. Lunile mănâncă pâinea, vinul, Răbdarea, iau asupra lor durerea De spini ca pe o roabă. În timp ce lunile ne mănâncă, Iisus descreşte dintre ei, piere De pe scaun, forma i se goleşte de conţinut Şi ochii lui cad şi se pierd Printre ochii peştilor Pe care lunile i-au mâncat la masă Şi încă îi mai mănâncă. Această cină, prin natura ei Provoacă seara să vină. Unde e Iisus? Unde e Iisus?se întreabă toţi Iar Iisus e în burţile lor. S-au hrănit cu el. Iisus suntem noi 38

Cartea dintre doi tâlhari Care, mâncându-l, Ne mâncăm pe noi. Şi nu ne terminăm niciodată Fiindcă ne e mai mult sete de alţii Decât foame de noi. Şi oare monedele în palmă Zuruie mai puţin decât Maţele noastre, hrăniţi cu el, ghiorăie? 26 ianuarie 2007

Variaţiuni pe o temă anterioară Lui Iisus nu îi erau cuiele, cuie, Ci aceia erau viermii daţi să îl roadă, Ca pe oricare om, căci fiecăruia Ne vine moartea odată şi-odată, la coadă. Dar viermii nu şi-au dat nici măcar silinţa De a se târî, mândri că sunt viermii cuiva. Şi-atunci au trebuit să-i bată Împinşi de la spate de ciocanul Aşa. 29 martie 2007

Prin urechile ierbii Iarba ce tot iese şi tot intră Face ce face şi dă senzaţia mereu De ac în perpetuă coasere 39

Darie Ducan La haina imensă ce e Dumnezeu. Prin urechile ei am fost scăpaţi ca din mame, Roua lichid amniotic era, Stoguri de fân ne priveau caii, Fiecare încet se automânca. Mă duc spre firul ierbii cu sfială Şi mă aplec cu tot polenul firii Ca să întreb pe cineva-n ce fel Lumina carne-i e desăvârşirii? Îi iau un interviu lui Dumnezeu Şi, fiindcă tace, îmi răspund tot eu. 10 aprilie 2007

Imn femeii Iubesc femeia când bat O etajeră între două stele Ca să aşez un pahar cu apă Pentru setea ei. Femeia o iubesc doar oamenii Din pâine, dar cum se face Că piatra se prelinge de pe fesele ei Precum sângele din picioarele Unui Iuda fugind? Plutesc uimit în sudoarea mlăştinată De frunte şi îl văd pe Iisus Întins, răstignit pe sistemul ei 40

Cartea dintre doi tâlhari Reproducător, cu mâinile bătute În ovare, Buricul ei vâltoare de spini devenind. Cuiele, piroanele au fost căutate anume Din fier care nu se topeşte La o emoţie prea mare, Cuiele şi-au mărturisit găuri Dinainte ca nimbul lui Cristos Să fie un por de femeie la maximum lărgit. Pe piatră încă mai cresc negi de pâine, Pe pâine mai cresc negi de piatră, Femeia e negul ce i-a ieşit cerului, Negii sunt lăzi de zestre adânci, Cufere prăfuite cu carne. Plutesc vâslind cu mlaştina în vâslă Către femeie. Cu crucea-n lichid Amniotic vâslesc 9 luni, Pân' la 9 pământuri Şi-l văd pe Iisus cu palma stângă sângerând, Bătută-n cuie în ovarul stâng, Cu palma dreaptă în cel drept Al femeii, Iar mai jos un coş cu întrebări Sub un robinet de sânge retoric. Palmele sale şi-au creat delte Cu faună şi floră de tăceri. Răstignit pe ovare nu va fi Niciodată între doi tâlhari. 17 septembrie 2006 41

Darie Ducan

Ritual ateu Nu cred în nici un patrafir, Degeaba ne punem patrafirele Pe cap şi spunem tot, Nu mai e nimic de făcut! Nu cred în vorbele spuse sub Patrafir şi mai ales nu cred În iertarea lor prin mărturisire Devreme ce însuşi materialul Din care e făcut patrafirul, e vopsit, Singurul patrafir sub care Ce ai mărturisit se iartă E capacul de sicriu sub care stai, Până-acolo, numai interese. 10 ianuarie 2007

Înţeles Am înţeles ce însemni pentru mine, Ştiu că te iubesc atât de mult, Că şi dacă ar pieri tot ce-i viu, Animale, plante, oameni Şi ţi-ar fi sete, aş trece noaptea Pe ascuns din ierbar în ierbar, Să storc plantele acelea moarte De puţină rouă, ca să îţi dau să bei. 42

Cartea dintre doi tâlhari Aş trece din ierbar în ierbar, Ca un vagabond hugolian Urmărit mereu, să îţi aduc Rouă, să bei, când nu mai e nici Ce, nici cine să se lase băut. 16 ianuarie 2007

Dimineaţa cifrei unu Sunt singur, Sunt atât de singur, Stau aici, la acest birou Şi scriu despre dimineaţa Cifrei unu, care va începe mâine. Ferestrele casei mele dau toate În dosul pernei tale. Stau şi mă închin nimbului ultimului chibrit Pe care răstignesc şira spinării mele, Aici până şi praful îşi pune valiza la uşă, Până şi uitarea pleacă alunecând Pe ca(l)viarul peştilor ce-noată În apa ce sunt. Sunt singur şi amputez Fericirea din două mişcări. Sunt singur încât nu pot scrie Decât pe o foaie, Dacă scriu pe a doua, acea hârtie Respinge literele, Scriu singur despre dimineaţa 43

Darie Ducan Cifrei unu şi cifra unu aşteaptă să fie. Scaunul pe care şed, Ca să îmi pară singurătatea mai mare Mai are doar unul din cele patru picioare, Fitilul lumânării la care scriu se Deşiră, să nu fie din două fire îmbrăţişate, Împletite, şi arde numai unul În ceara unei singure albine. Sunt singur şi singurătatea Mă face curat: Cred că mai e puţin şi Săpunul se spală cu mine. Stau singur şi creierul meu Mimează o fereastră zidită de la sine, Ferestrele casei mele dau toate La o faţă întoarsă de pernă Pe care tu nu mai dormi. În dimineaţa cifrei unu mă mir Cum cocoşul cântă de trei ori, Se pare că două cântări o vor Omorî pe a treia pe la spate, Cu toporul, a cărui coadă e Din lemnul arborelui meu Singuratic şi genealogic În dimineaţa cifrei unu, Mort de singurătate mai mult Decât de topor. 17 ianuarie 2007 44

Cartea dintre doi tâlhari

Rugă către un Dumnezeu fierbinte Stau acum şi mă rog către un Dumnezeu fierbinte. Mă rog scriind la masa mea de scris Cu-atâta pietate, cu-atâta sos inefabil al credinţei, Încât din cele patru picioare ale scaunului Pe care şed, unul se rupe, urcă, se îndoaie Şi mi se aşază în locul coastei lipsă -şi nu mă dezechilibrezMă concentrez, mă vărs prin fântâni singulare, Lepăd umbră din umbra lucrurilor Şi tocmesc mâini care să mă vândă. Fierbinţeala terestrului îngheaţă magma mea Şi facerea scârţâie după mine ca o uşă neunsă. Mă rog cu credinţa că de scrisul meu Pământul sub şerpi e mai greu de târâre. În timp ce scriu, cele trei picioare Ale scaunului pe care şed şi mă rog Se unesc precum trei degete în făcutul crucii. Şi stau aşa, unite, duse spre pământ, Care e singura frunte la care îmi fac cruce. 24 ianuarie 2007

Bună ziua Încep tot mai mult să cred Că nu inima e cea care 45

Darie Ducan Ne pompează sângele înspre organe, Ci simplul bună-ziua Dat unuia sau altuia, Normal, firesc, uman. 26 ianuarie 2007

Psalmul facerii Por, por, por, por, por, Por virgulă por virgulă por. Doamne, de ce ne construieşti sacadat? Sau ai în a ne construi mereu o ezitare? 27 ianuarie 2007

Topica ploii Istoria, întâmplările Nu înţeleg de ce ocolesc. Fac ce fac dar ocolesc lucruri, Trag de timp ca de-un joagăr. De ce nu ne putem prescurta Miturile, să nu mai pierdem Atâta timp să le suportăm, Că plouă din pansamentele uitate Care se fac nori când nu le vede nimeni. 46

Cartea dintre doi tâlhari De ce nu putem prescurta miturile, Spre exemplu cuiele lui Hristos Să i le fi bătut direct în sperma lui Iosif?, Fiind prea grăbiţi să-l aşteptăm să se nască, Doar avem şi noi serviciu, Suntem oameni extrem de ocupaţi. De ce nu putem să ne contragem Până la pântecul mamei ca să-l lovim Puternic, să nu fi fost? Nu înţeleg de ce ocolim atât Şi ne scărpinăm cu mâna dreaptă La urechea stângă, peste cap. Ploaia, ploaia, nu-i tot un fel de cuie? Ploaia nu naşte nimic, de ce ocolim atât, De ce mergem pe rute ocolitoare? Patrafir peste ovare – Patrafir peste sămânţă. Cuiele lui Hristos ar fi trebuit Bătute în sperma lui Iosif, Am fi prescurtat drumul, Dar drumul până la noi E el însuşi un cui proaspăt scos. 25 decembrie 2006

Ca şi cum Ca şi cum un scriitor Cu un picior de lemn ar fi pus 47

Darie Ducan Să aleagă dacă să mai aibă piciorul Acela de lemn, sau, în plină criză De hârtie, să-i mai facă două file din el. Aşa şi eu sunt pus să aleg Între două dureri, una cu trepte de piatră, Alta cu trepte de lemn. Aşa şi eu sunt pus să aleg între a fi a mea şi a fi a morţii. Acel scriitor, în disperarea lui Probabil ar fi dorit pământul Să se rupă şi să îl înghită Dar pentru mine şi moartea e prea puţin Fiindcă eu şi dincolo de moarte sunt dilematic, Şi dincolo de moarte te vreau, Pentru mine nici miturile nu sunt Suficient de încăpătoare, Mereu îmi iese cămaşa din ele, Ca din pantaloni. Sunt pus să aleg şi Gloanţele se ling pe buze deja De mine, deşi încă nu s-a tras. Sunt pus să aleg şi pământul Nu mă vindecă, oglinda se face Că eu sunt oglindă şi ridică din umeri. Ca şi cum un scriitor Cu un picior de lemn ar fi pus să aleagă Dacă să mai aibă piciorul acela de lemn Sau, în plină criză de hârtie, Să-i mai facă două file din el în fabrici. Aşa sunt pus să aleg, dacă acele două foi 48

Cartea dintre doi tâlhari Vreau să fie testament sau actul de naştere Al unei mari iubiri, decisiv de decisivă. 3 februarie 2007

Golum Dacă Ioan n-ar fi trecut Pe-acolo, din plictis, Probabil, pustia s-ar fi sinucis. Aşa şi nouă, oamenilor, Mâinile care ne mângâie Sunt locatarii trupurilor noastre Păienjenind cu oase, Pustia-i tot mai mare, Parcă depune icre în mâlul Sudorii de când ne iubim, Pustia parcă-i cusută de lume Ca o pătură cu care ne-nvelim. Suntem atât de-nchişi, Asceţi siniştri, Că lacătele de pe noi au şi nepoţi Şi cheile din ele se mărită A treia oară după inventarea unei roţi. Se perfecţionează jungla de unul singur, Nu mai avem nici ce iubi, Nici ce tăcea, nimic, Ne sărutăm doar prin Cât lingem cleiul de pe plic Trimiţând scrisori, dar ce scrisori? 49

Darie Ducan Şi cui?Într-un pustiu total. Probabil, deşertul, văzându-l pe Ioan S-a putut crede mal. Vântul însuşi, bătând Prin pustia tot goală Repetă spre-a nu înnebuni: Eu sunt, tu eşti, el este, Noi suntem, voi sunteţi, ei sunt. Şi astfel aude-n el icra, Se-aude pe sine pământ. Degeaba, e ridicol de târziu În liturghia-mpreunării noastre, Să dăm sudori numai să-şi depună Pustiu-n ele icre pentru când Faţa mi se va spovedi sub patrafirul mână. Să nu fugi vreodată prin pustiuri desculţ, Şi spinii sunt târfe, împung pe mai mulţi. 4 februarie 2007

Ultimul cuvânt Iubita mea, Ultimul cuvânt pe care ţi l-aş spune Aş vrea să fie de genul masculin Ca să poată da o coastă pentru următorul. 30 martie 2007

50

Cartea dintre doi tâlhari

Iisus către Maria Magdalena, azi Iubito, când facem dragoste - vrând sau nevrând Pe corp să ne crească păr de măgar Pe Sinai-ul coatelor noastre urcând. Şi se rescrie Biblia-ntr-o doară, Neagră, făcută din murdărie De sub unghiile de cerşetor, Corpul meu spre tine e-o şapcă întinsă, Dă-mi moneda sfârcului de cupru, te implor. Pe dinăuntru să te laşi pictată De bidineaua de zugrav nebun, Să se rescrie mitul, înapoi, pân’ la piatră, Umil la picioarele tale mă pun. Când dintre ele izvorăşte-un Iordan, Botează-mă-ntre maluri de picioare, Numai atunci să mă nasc, Deodată cu pomul crucii viitoare, Tocmai din care creşte fruct oprit Ca o perfectă, ciclică înlănţuire Şi fructu-acela, ca sâmburi va avea Monedele trădării, aşa, să nu ne mire. Botează-mă şi pân-atunci încerc În sutienul tău să coc pâinile Cinei Şi peştele să-l pescuiesc aş vrea Cu undiţa calmă-a raţiunii Din sudoarea noastră când ne-om împreuna. 51

Darie Ducan Ca sâmburul măslinei eşti centrul meu acum, În găurile palmei îşi depun ouă cucii, Scări rulante, de-aş vrea, nu pot să pun Între pântecul mamei şi strigătul crucii. Apuc să cred că ea însăşi le bate, Direct cu burta, respirând Şi că spinii pe frunte îmi cresc Împinşi de laptele rânced al ei alăptând. Dar lasă-te pictată pe interiorul tău Să mă botez în tine totodată, Aş fi onorat crucea pe care stau Să fie din lemnul patului tău de fată. Dar îmi e dat să mor ca orice om dacă M-am bucurat ca orice om de dumneata, Chiar şi moartea are-un etc. Iar etc-ul are spini pe fruntea sa. 17 martie 2007

Sonet teoretizat Sudoarea lui Dumnezeu e şi aceea A unui sonet care transpiră Să rămână sonet, Care transpiră să aibă numai 14 versuri Şi nu 15. Şi aceea e sudoarea lui Dumnezeu, În ea se spală picioarele metrice ale proscrişilor. 27 februarie 2007 52

Cartea dintre doi tâlhari

Câinele Ce biserică mai bună vreţi Decât să mă rog într-un câine? În genunchi în el mă pun şi mă rog Cum cu palmele una peste alta Cu ziua de azi peste ziua de mâine. În el, în câinele acela În care daţi toţi pe şosea, Pe care-l scuipaţi, pe care-l loviţi, Potaia mocirloasă vă va sângera. Pe lângă că-i bătut ca un ciumat Cu pietre şi cu bâte, eu În el mă rog pentru că În cei mai înjosiţi există Dumnezeu. Mă pun în genunchi în burta de câine Şi refluxul stomacului lui îl ascult, Meduzele foamei şi ale fricii Îngălat înoată, dar sacru ca un cult. Dumnezeu locuieşte în câinii din stradă, În aceia loviţi de noi toţi însutit, Câinele acela în care mă rog, De şase ori tuşise şi-apoi s-a odihnit. 16 aprilie 2007

53

Darie Ducan

Elegie de început fertil Dacă după un cataclism galactic Aş mai găsi o geană, o sprânceană a ta, L-aş orbi pe Dumnezeu Cu bună ştiinţă, ca să o creadă coastă Şi să facă o nouă lume din ea. M-aş face pământ fertil din care Să crească doi copaci care s-ajungă Până la ochii lui. Şi geana ta ar fi coasta lumii, Femeie, credinţă şi palmă pentru cui. Cataclismul va trece cu vederea Un fir de iarbă ca să aibă umbrele Noastre la umbra cui sta, Dar cum genele tale sunt coaste Şi cu corpul meu clipeşti dumneata. Probabil, dacă ar fi fost eu să dau lumii Începutul după cataclismul spus, La cât aş fi ars în aşteptarea ta În loc de coastă o scară de incendiu mi-ar fi pus. 18 aprilie 2007

Uitările de mână Aşa cum este scris de mână Şi scris de tipar, Aşa este şi uitare de mână Şi uitare de tipar. 54

Cartea dintre doi tâlhari Ce te vei face tu dacă eu Te voi uita de mână şi n-ai Să înţelegi că te-am uitat? Dar nu pot să te uit de tipar, Ar fi prea rece, prea oficial, Prea-nstrăinat. Te-aş uita de mână, N-am ce să fac, nu mai Am cerneală nici de-o uitare Şi te uit cu sângele meu Luat din călimările lui Dumnezeu. 22 aprilie 2007

Vamă de ani La revelionul petrecut fără ea Nici dopul şampaniei nu sare, Se ia singur jos de la sticlă, Se leagă singur în cămaşa de forţă, Se duce în colţul cel mai umbros al încăperii, Se pune jos şi se dă cu capul de ziua de mâine De parcă ar ieşi din ou.

Flux erotic Şi, uneori, când ne uităm Unul la altul, iubito, Plângem cu lacrimi vechi 55

Darie Ducan Ca lăzile de zestre. Nu prea mai înţelegem Ce e cu noi şi cine suntem Şi de ce aceşti patru pereţi Se poartă cu noi ca şi când Ne-ar fi faşe. Ne uităm unul la altul Şi moartea ne ţine loc de coastă, Dar plângem un timp Şi sarea lacrimilor se usucă Pe sticla ceasurilor precum clorul pe pahare. Nu ştim dacă moartea Nu ne-a pătruns şi în sămânţă, Dar vechi doruri se rearticulează, se redor. Uneori ochii nu ne ajung pentru privit Şi ne privim cu cuştile de câini. Mai depărtaţi ca nişte câini, Mai străini ca oricine. Se pun poşte-n lătraturile de câini Ca noi să fim la multe poşte depărtare Unul de celălalt. Atât de departe, atât de departe, Că şi dac-am trimite scrisori Ele să nu ajungă la celălalt Decât după ce se vor îngălbeni Şi limba în care au fost scrise Nu se va mai vorbi. 25 aprilie 2007

56

Cartea dintre doi tâlhari

Iisus păşeşte Nu, niciodată nu se întâmplă nimic! Nu, niciodată nu se întâmplă nimic! Niciodată nimic nu se întâmplă! Femeile când nasc sunt o cauză, Nu se rupe nimic, nu vine sorocul: Iisus păşeşte pe apa din mame. 2 mai 2007

Pâinea corigentă Sunt ca o pâine corigentă la dospire, Din pasăre a mai rămas numai căderea Firimiturile din burta păsării Le digeră numai vrerea. Cerul zboară-n pasăre cu lesă, Lacrimile plânse lucesc a cui întors, Din gura oamenilor lâna baladei Se tunde pe strofe şi se-apucă de tors. Ne-ntoarcem în aşternut ca în mamă Să odihnim odihnirea, puterea, Dumnezeu e stomacul în care Ne digerăm existenţa şi vrerea. 13 mai 2007

57

Darie Ducan

De fapt Eşti atât de frumoasă, încât Tind să cred că Dumnezeu În a şaptea zi nu s-a odihnit, Ci noaptea a fugit desculţ, Spre atelier, să te termine. Nu a vrut să se afle că a muncit Atât de mult la tine, De fapt el nu s-a odihnit, Ci a asudat, lucrând la tine. Să nu te-ntrebi oceanele ce sunt, Sunt sudorile lui, lucrând din greu la tine. 13 mai 2007

Se mizează Se mizează pe faptul Că suntem apă Când se dă în noi C-o piatră. Nu ne duşmăneşte nimeni, Nu vrea nimeni să murim, Vrea numai să facem cercuri, Unde, ca un lac sublim. Se mizează pe faptul Că suntem apă: 58

Cartea dintre doi tâlhari Frunza morţii pluteşte pe noi. 13 mai 2007

Elegia valizei Suntem atât de călători prin lume, Că până şi-n sămânţa ce-o lasă-n femei Bărbaţii îşi trimit mai departe Valizele care la naştere-au venit cu ei. Vântul însuşi e-un plic de scrisoare deschisă De un foarte orb destinatar. Trăim şi viermuim în găurile caşului Din laptele Căii Lactee, amar. Acolo, sus, la stâna întrebării Ne vedem atât de trecători, luăm Valizele şi li le prindem de cozi Seminţelor din care evoluăm. De-aceea fiii noştri pun urechea Pe noi cum pus-o-am şi noi cândva, zglobii, Se pare că vor să audă, s-asculte Pielea de şarpe a valizei cum începe-a năpârli. Şi tot cărând valize, ne trezim că ne creşte În ceafă câte-un mâner la fiecare, Doamne-al neghinei, ce cari în noi Ce fel de haine şi cât de murdare? Suntem atât de călători prin lume, Încât, vorbind, glasul ne sună a-ncuietori 59

Darie Ducan Pe care le deschizi la o valiză, Din sămânţă suntem călători. Dar fiii cum ascultă pielea de valize Ştiind că e de şarpe şi că va năpârli, Vor fi bucuroşi şi optimişti să vadă Că timpul ca un măr se va rostogoli. 16 mai 2007

Drumul nostru Drumul nostru e unul foarte lung. Suntem Iisuşi doar pe perioada bălţilor Şi-avem palma găurită pe unde Arginţii au căzut, topind-o mai întâi. Drumul nostru e când suntem duşi Şi niciodată când suntem veniţi, Probabil ar trebui inima să ne bată Numai când umblăm. Iar când stăm, în ea să crească Lemn atât de trist cât să fie bun numai De noptiere ce stau lângă paturi în care se plânge. Lângă locul în care stăteam S-a întâmplat cândva să fie o nuntă, Mare veselie pentru ceilalţi, chiote, dezmăţ Ca-n pânzele lui Dali, Ei bine, eu, de concentrat, auzeam putrefacţia Viorilor lăutăreşti şi ondulările cariilor Ce le rodeau, şoldurile lor ca riviera franceză. 60

Cartea dintre doi tâlhari Probabil drumurile noastre adevărate Sunt cele pe care avem curajul să le avem. Pentru asta ne trebuie păşire în fugă pe bălţi Şi dacă se poate ele să se evapore în urma noastră, Să nu ne imite nimeni. Absolut nimeni. Fug, tocmai de aceea ca să nu mor, Încerc să fiu optimist, să nu dor. Dar mă rup de mine, ca să vin spre mine Şi, venind spre mine, mă simt viitor. 18 mai 2007

Maximum Să te iubeşti cu cineva aşa de tare Încât de sudoarea voastră cearşaful De sub voi, din ce-a fost in Să îşi continue creşterea vegetală Şi să vă treziţi năpădiţi de buruieni, ce sublim. Să te iubeşti cu cineva aşa de tare Încât de-atât de-nalte buruieni Te miri c-ar trebui să-ţi fie teamă, Dar fiindcă ea e lângă tine nu te temi. Să te iubeşti cu cineva aşa de tare Încât în perne fânul să dea-n floare Şi, greieri renăscuţi, în saltul mare Să îi pricinuiască morţii-o deflorare. 18 mai 2007 61

Darie Ducan

Androginul Când clipeşti Genele tale sunt o lopată Ce excavează din mine carne, ca pământ. Îmi dai senzaţia că vrei Să te îngropi în mine, greu. Dar după patruzeci de zile Te vei înălţa la cerul, care sunt tot eu. 20 mai 2007

Caligrafia lui Dumnezeu Eşti albă, eşti pură, femeia mea, Din aburii de cal ai rochii de mireasă, Julită la genunchi de steaua ta Eşti, c-au agăţat ghiocul de ea ca să O facă să cadă în păcat, Dar nu îţi fie teamă, nu se ştie Decât că Dumnezeu când te-a creat Umbla la cursuri de caligrafie Cu vene virgine încă de sânge, Stângaci, copilandru curat, Miroase-a măr în casă când se plânge Şi ochiul e o gură de muşcat. Te scrie numai cu litera a, 62

Cartea dintre doi tâlhari Mai departe să plece, nu vrea. 15 martie 2008

Răsplata E-atâta jertfă în aceşti oameni ai străzii, E-atâta tristeţe şi sfâşiere În aceşti cerşetori cu mâinile întinse La colţurile străzii, peste tot. E-atâta sfinţenie în ei Şi-atâta speranţă Că le-arunci monede-n palme Şi orice-ai face, ele cuie, cad Ca o răsplată emigrând din plată 18 martie 2005

Livadă arzând A ars undeva o livadă de meri Şi au fost căutaţi cei cu numele adam, Au fost căutaţi de chibrituri, De brichete, cu duritate, Cu răceală, cu abuz. A ars undeva o livadă de meri Şi au fost căutaţi cei cu numele adam Sub zâmbetul care îi etichetase deja Ca fiind vinovaţi. 63

Darie Ducan Au fost căutaţi, dar nimeni, nimeni N-a întrebat de eva nimic, N-au căutat-o, n-au pus-o Să-şi vomite buzunarele în Care sucul gastric al proprietăţii Mai produce destul acid. Au găsit numai chibriturile Şi în jurul lor au inventat un Adam Până când lemnul chibriturilor A făcut o frunză. 17 martie 2008

Curent Există comunicare-n lume, Există telepatie transcendentă, Senzaţii precise Şi curent deplasabil prin miere Dar nimic nu e mai sfânt Decât curentul creat Între găurile din palmele lui Cristos Şi găurile din buzunarele celor săraci Ca între două ferestre paralele, deschise. 18 martie 2008

64

Cartea dintre doi tâlhari

Femeia brută Femeie, femeie atât de sălbăticită Că între picioare îţi creşte cucută, Nu-i de mirare că mă pun în genunchi Şi mănânc sorbind acei ciorchini Ca un însetat ce sare-n teasc Să-ntâmpine vinul cu setea direct. Păstrează-te-n sălbăticie, ruptă de lume, Fă visul să ia forma stâncilor care îţi ţin de pernă Şi lasă să crească brute, netăiate Şi nealtoite tufele lichidului senect. Păstrează-te brută, cu păr pe trup Ca o ţărancă, asemeni unui cer nebărbierit, Tăciunele în sine să ardă lent şi tandru, Să mă aplec şi să muşc cucuta, Neaşteptând s-ajungă în pahar. S-o muşc cu tot cu stâncă şi cu frunze, Cu-omizi, ca să te doară între coapse, Semn că trag din tine moartea mea Cum scoţi un schelet dintr-un peşte. Mă pun în genunchi în faţa ta Să mă acoperi cu tufa de cucută Precum cu un patrafir, să mă-nfrupt Din muzica infinită a morţii mele. M-aşez în genunchi, femeie barbară Că între stâncile tale de coapse a crescut Moartea mea, prima mea boare de desăvârşire, 65

Darie Ducan Primul meu crivăţ de sete de cald. 18 martie 2008

Andante Am tăcut atâta Cât nu s-a mai putut Că mi s-a umplut gura Şi diezii muţeniei mi-au spart obrajii, ieşind. Ce pietate m-a făcut să tac? Cine m-a făcut să telegrafiez Doar cu sângele ce voiam să transmit? Tăceam etern, tăceam ancestral Şi negii mei se aşezau do-uri sub portative. Tăceam colosal. Tăceam Cu toată dragostea de cântec, Dar numai când cucii Şi-au făcut cuiburi pe găurile din obraji Am învăţat cât de total se tace. 7 martie 2008

Căutare Când ţi-a murit iubita Ţi nu mai ai nimic din ea, Să-ţi aminteşti că-ntr-o seară În parc, vântul i-a smuls un fir de păr, 66

Cartea dintre doi tâlhari Du-te încotro bate vântul, să-l cauţi, Caută-l toată viaţa, Umblă după el, mulează-te Pe şoldurile aerului Şi gândeşte-te logic pe unde Putea să se ducă. Caută-l, dac-ai pierdut-o, Caută-l, ca s-o refaci Sau ca să-ţi priponeşti De lungul fir de păr Caii eternităţii la hanul împlinirii. 7 martie 2008

Tors Vai, senzaţie de gol universal, Aici, la sfârşitul lumii, Nu a fost nimic, nu s-a-nâmplat nimic, Nimeni nu a fost, nimeni n-a strâmbat din nas, Dacă mă uit înapoi aud Citoplasma curgând în frunzele primilor oameni Şi-aud intenţia omizilor de-a apărea! Ce gol, ce senzaţie de gol. Dacă ascult mai atent Aud şi mâna ridicându-se de pe cei doi Şi frecându-şi chipul Până când moartea îşi va lua arama Ca să şi-o dea pe faţă. 8 martie 2008 67

Darie Ducan

Din perspectiva scrumului Iubito, iubito, Te-am descoperit Şi totuşi n-am frecat două lemne. Femeie, femeie, Te-am descoperit Şi totuşi n-am ciocnit două pietre. Încă nu puteam rupe pomii, De ei atârnau mere cu sfârcuri curate, Încă nu puteam dărâma munţii, Zăpada lor scotea din lebede karate. Şi te-am descoperit De parcă ţi-ai pus umbra pari Să nu mă laşi să plec până te naşti. 22 martie 2008

Dacă o respingi Să te iubească o femeie Până la a muri cumva Pentru-a creşte din ea plante Pentru perna pe care dormi Şi-o visezi tot pe ea. Să te iubească o femeie Până la a-şi tăia venele amare Să-i auzi sângele curgând 68

Cartea dintre doi tâlhari Dacă eşti stresat şi n-ai De-auzit alte izvoare. Să te iubească o femeie Până la a muri spre a vrea Să crească din ea copacii pentru Hârtia pe care vei scrie despre ea. Să te iubească o femeie Atât de tare încât dac-o respingi, Să vrea să se evapore, să se facă apă Şi să ningă pe tine, chiar dacă tu nu ningi. 23 martie 2008

Cine fără de mese Am visat nopţi de-a rândul Cine fără de mese.â Am visat taine de-a rândul Cine fără de mese. Toţi mâncau pe genunchi. Toţi mâncau pe genunchi. Toţi mâncau pe genunchii Lor sau pe genunchii altora. Toti mâncau din genunchi, Toţi mâncau din genunchi, Îşi mâncau reflexul cu hapsânătate, Să nu fie nevoiţi să trădeze. Şi şi aşa se abţineau cu greu Nopţi de-a rândul, 69

Darie Ducan Taine de-a rândul. 30 martie 2008

Singura mea calitate Singura mea calitate e că vin de departe, Sângele meu s-a tocit de atâta curs Sau se crede chiar circuitul apei în natură. Singura mea calitate e că vin de departe, Ochii mei şi-au făcut din gene tălpi de sănii Ca să îi tragă câinii de departe Prin zăpada luată din pubertatea pietrelor. Singura mea calitate e că vin de departe, De unde cântecele calde pleacă Spre a ajunge în urechi schelete. Singura mea calitate e că vin de departe, De la schisma sensurilor pe un cuvânt, De unde păsările încă se-ntreabă De ce nu zboară începând cu coada. Singura mea calitate e că vin de departe, Eu, aproapele. De vrei să vezi de unde vin, Du-te pe sânge-ncolo până-n prima zi. 2 aprilie 2008

70

Cartea dintre doi tâlhari

Ca şi cum Ca şi cum Ar exista o prună Atât de tare că Ar rămâne neatinsă Şi sâmburele-n ea S-ar face pom deja, Rămânând neatinsă ea, Aşa şi femeia, Un pântec de cântec Îţi umflă-n urechi Cu pomii ei pe dinăuntru Scuturaţi cu parii La trompele-uterine, Să cadă poama dulce Ce-ntreabă de-unde vine. Şi i se răspunde Prin sunetul de pârg. 2 aprilie 2008

Cu fiecare zi Cu fiecare zi ce trece În inima mea se scumpesc bătăile Ca laptele pe unde nu mai este mamă. Dă-mi, îngere, dă-mi, îngere Câteva gonguri încă de trăit, Câteva tobe încă cu pielea mea de împlinit, 71

Darie Ducan Să poată anunţa sfârşitul lumii Când moartea-i petecită cu cocoşi amari Şi poate se vor ieftini bătăile În lumea de dincolo, în rai Sau poate vor fi gratis, bătând în sens contrar. Cu fiecare zi ce trece În mine se scumpesc urmaşii Ca seminţele când pământul le-aşteaptă, cu paşii. 4 aprilie 2008

Aşa ne-a fost scris Un câine fugind hăituit Scrie cu labele-n praful drumului Caligrafia destinului nostru – „aşa ne-a fost scris” Conjuncturile se termină în cozile seminţei Şi nimic din ce doare nu are de ce. Ne doare mai tare locul din care-am Luat piatra spre-a da cu ea Decât învineţirea locului lovit. Câine, câine, fugi mai caligrafic, strigăm Şi el se sperie mai tare şi fuge prin bălţi De parcă ar nimeri-n placente. Cine l-a fugărit? – întrebăm. Cine l-a fugărit? – ni se răspunde.

72

Cartea dintre doi tâlhari A fugit prin noroaie, sufletu-i Ieşea din piept cum centrul dintr-un cerc Atârnând de-atâta învârtire. Murdar de noroi l-au luat Şi l-au înecat într-un borcan cu miere. Cam asta e viaţa – „Aşa ne-a fost scris!” 4 aprilie 2008

De veghe Părem atât de nedormiţi cu toţii, Oraşul face baie cu cafea, E-un gust amar şi-o grindină de boabe, Ca să alunge somnul ei au vrut aşa. Şi stăm, umblăm de două mii de ani, Nedormind, cu paturile neatinse În oraşul unde plouă cu cafea Şi cu măcinată iernile sunt ninse. Nu dormim, anume, nu cumva Să se mai nască unul ca acela Şi să-l ratăm, dormind, că n-am băut cafea, Să-i batem crucea, să-i apretăm tăcerea. Şi uite-aşa stăm nedormind deloc, Tot dăm cu ochii-n iesle s-o facem să ia foc. 4 aprilie 2008

73

Darie Ducan

Fata morgana Ea vine de atât de departe, De atât de departe fuge spre mine chiar acum. De atât de departe încât e tânără Şi eu desfac braţele şi tocmai atunci Sunt împroşcat în ochi Cu cenuşă apropiată, caldă. Ce frumoasă eşti, iubita mea! 9 aprilie 2008

Drum fără sens Am impresia că între noi e o imensă fugă. Am impresia că suntem un ac de ceas Ce fugăreşte o oră în cadran Sau un vultur atât de singur Încât îşi scoate ochiul, măcar aşa Să îl privească cineva. Pământul e gol, e tot mai gol şi Mai steril. Plecăm unii spre alţii Uzi, să vedem dacă ne uscăm. Şi, dacă da, să spunem Că vine căldura din celălalt. Plecăm, plecăm şi nu mai ajungem Unul la altul. Plecăm noi, Bărbaţii spre nenăscute femei, Mergem, mergem până ne tocim Şi rămânem doar coastă. 74

Cartea dintre doi tâlhari Când rămâne doar coasta din noi şi duhul O ia la pas mai departe, din coasta Lăsată ca o geantă-n drum, se naşte Femeia căutată, care merge de unde-am venit. Şi astfel nu ne întâlnim niciodată Şi rămânem vulturi atât de singuri Încât îşi scot ochii şi îi pun unul În spatele celuilalt, ca unul Să îl privească şi celălalt Să constate că primul l-a privit. 9 aprilie 2008

Când facem dragoste Când facem dragoste asudăm. Când facem dragoste asudăm, Sudoarea noastră e apa unui nou potop Iscat de cifra doi, iscat De locurile jugului din Arcă. Ne iubim, ne iubim fără încetare Până când se vor fi schimbat generaţiile Şi pe toţi îi cheamă Noe. Ei cred că vor salva lumea de sudoarea noastră, A noastră, care ne vom fi vărsat contururile De-atâta iubit, a noastră care Tăcând mai apoi atât de profund Am transformat corabia în scorburile copacilor iniţiali. 9 aprilie 2008 75

Darie Ducan

Arginţii El a întins palmele avide Ca nişte ochi scoşi din orbite, Cu liniile vieţii umflate, păstăi Gata să plesnească. Îi ieşea destinul din orbita dungilor sale, Monedele-i cădeau în palme Şi fiecare dădea la o parte o fâşie Din marea filă a cărţii. Ban după ban a căzut pe dungile umflate Ca pe pernele pisicii, Excitând grăsimea de dedesubt Până la cea de pe tălpile săniilor nefolosite. Banii cădeau de la cumpărător Spre vânzător cu o seninătate a Sângelui scuipat de muribund. Monedele au ajuns în palmă, Multe, unii spun că ar fi fost 30, Alţii spun că mai multe, Dorinţa te face să vezi întotdeauna mai mult. Paplmele calde ce le-au primit Au început să transpire, Să fumege de pasiune şi delir. Monedele au început să facă amor cu palma, Sărutând-o cu luciul argintului, Gemând cu clinchetul vesel, Ejaculând cu amintirea mâinilor Care le-au atins, mângâind cu 76

Cartea dintre doi tâlhari Devalorizarea, strângând în braţe cu inflaţia, Bând sperma caldă a mâinii, scursă Din mănuşi şi zgâriind cu unghiile Zimţilor de pe margine, totuşi tociţi. Hiperbole de aburi şi plăcere Înnegreau argintul cum face pielea rea Cu bijuteriile albe. Aşternuturile gemeau de acuplări Fructoase, de mere moi Sau de livezi de pomi care fac coapse. Monedele intrau în palme, Parcă provocau nişte urme de cuie ca ale altuia Şi intrau în ele, îşi săpau ca hârciogii Drumuri erotice spre orgasmul de Apoi. Nu ştiam dacă pe sudoarea arginţilor Pluteau lebede sau spermă caldă, Nu ştiam câtă iubire era sub Arama pasiunii, sub dorinţă şi instinct. Monedele insistau cu palmele de-a valma, Cu palmele care îşi rupeau păstăile Şi îşi despuiau ADN-ul să lase Banii pe spirala lor să urce. Porii palmelor, deschişi, îşi izbeau Ferestrele deschise de atâta patimă caldă, Se făcuse între trupuri curent. Iată marea iubire dintre arginţi Şi mâini, iată marea orgie, Marele extaz care ar face şi cel mai Crâncen punct să izbucnească-n linii. 77

Darie Ducan Arhangheli treceau călare prin măduvă Şi poame se coceau în căuşul plăcerii. De atât amor şi acuplare scârţâiau Şi copacii ce încă nu ajunseseră pat Şi scorburile lor îşi accentuau scursori Şi diacritice pentru urlet Dulci ca plăcerea de pe urmă, Sărate ca marea când e retorică-n scoici. E de neînţeles, e de neexplicat, Cade „ q.e.d.” de pe firmamentul lumii Şi ajunge buruieni oarecare. Nu mai contează ce a făcut şi cine, Nu mai contează că-n grădini Măslinele martori au albit, Au devenit ochi de orbi Şi sâmburii-n ele plâng la veioză, Nu mai contează decât plăcerea carnală, Obsesia mirungerii cu sudoare de bani. Ca şi cum, ca şi cum tot amorul Ar fi doar un apendice al trădării Şi nu o determinare a lui, Ca şi cum gemetele mâinii şi ale Banilor s-ar auzi şi-n oasele Mâinii şi-n topirea argintului, Animalic, ca un urlet pe cruce. 12 aprilie 2008

78

Cartea dintre doi tâlhari

Grei de veghe Stăm grei de veghe şi de acuplare, Mai grei ca toate volumele Plumb la un loc, Mai obosiţi şi mai contrariaţi Ca toate toamnele trăite deodată. Prin pielea subţire ne ies nu oasele rupte, Ci podurile netrase de la mal. Stările fac parte din noi carnal, Unele deja ne prind nuclee Şi din noi totul începe să se Dezintegreze în fumurile rătăcirii. Ne plimbăm singuri, mereu fără ţintă, Grei de amintirea iubirii Şi din noi doar cearcănele mai ajung la balamuc. 12 aprilie 2008

Alungatul Eu, alungat şi din cetatea voastră Mai iscălesc pe stelele mizere Cu tot scuipatul dur al limbii mele, Salinitatea lui o să mureze astre! Eu, alungat, voi da dovadă încă Picioru-n fund că nu-i mulţumitor, Firimituri am adunat din cina lor Că m-au trădat bureţii pe când eram stâncă. 79

Darie Ducan Sunt alungat şi din cetatea asta, În mine daţi cu pietrele din ea, Însă ea vine după mine-aşa, Oricât m-aţi alunga, rămâne ţeasta De zdrobit, altfel, nu daţi în mine, deci Cu pietre din cetate niciodată, Nu m-alungaţi, cetatea după mine-i luată Cum câinele după căruţă-n veci. 14 aprilie 2008

Ancoră De atâta dormit singur în acest pat, Coasta mi-a ieşit prin piele Şi s-a agăţat de aşternuturi Ca un cârlig, ca o cheie în buzunar De căptuşeala-ntoarsă de la stele. Ca un corn de mamut a ieşit coasta Şi m-a tras, nu m-a lăsat să plec, -Hai, dă şi pagina la viaţă, Răsfoieşte şi carnea. Tu eşti ancoră. Eu trec. 14 aprilie 2008

Hai să ne iubim Hai să ne iubim, Hai să fim unul peste altul 80

Cartea dintre doi tâlhari Ca două palme de copil Când îşi spune rugăciunea de seară. Să fim doar căldura unei rugăciuni Şi răceala unei nevoi În aşternuturile astea calde Ca un fund de mare. Hai să ne iubim sub percuţia Părului de pe trup Până cuiva noi înşine îi părem tobe. Ca un ritual abstract, Ca o rugăciune. Fii palma cealaltă Pe mine, să-i dăm căldurii Din linia vieţii contur. Şi să ne fie porii solniţe adânci De unde urcă înspre ceruri ningeri, Hai să ne iubim până coboară Sângele prin noi ca trepţii unei scări. Hai să ne iubim, Hai să fim unul peste altul Ca două palme de copil Când îşi spune rugăciunea de seară Şi când îşi face cruce să ne Spulberăm în cele patru puncte cardinale! 17 aprilie 2008

81

Darie Ducan

Obsesia cinei precedente Oamenii când se spală pe mâini Înainte de cină, nu se spală pe mâini De murdăria oarecare, ci de murdăria Banilor cinei precedente. De aceea ne spălăm pe mâini Mereu şi mereu înainte de masă, Avem cu toţii obsesia cinei precedente Şi vrem să nu transmitem microbii De la cină la cină ca târfele Sifilisul din aşternut în aşternut. 18 aprilie 2008

Phoenix lichid Cenuşa apei arzând Mi-am amintit-o În dimineaţa în care ne-am iubit. Cea de când am dat foc potopului Ca să se extindă incendiul până la arcă, Să ardă eventualele omizi Iscate de-nverzirea ei. Ce apă arde oare-aşa adânc În sine încât s-apară Păsări Phoenix peşti? 19 aprilie 2008 82

Cartea dintre doi tâlhari

Pastel Cristos atâta umbră Lăsa fiind pe cruce, Că-ntr-însa speranţa -n carii se-nnora Şi-ncep să cred Chiar şi rugina de pe cuie Că era roşie fiindcă Sub greutatea umbrei se vasculariza. 19 aprilie 2008

Circuit în carne Fată, femeie, eşti atât de tăcută, Devastată ca o grădină în acest pat, Întoarsă îintr-o rână mereu sau minereu, Aproape aud cum în sânii tăi laptele repară ceasuri. Vino şi întinde-mi carnea Mai îmbătrânită cu fiece lăsare de pleoapă, Vino şi lasă-mă să-ţi aud Ceasul cărnii cum picură ore. Eşti singura umbră în care mai Este apă, eşti singurul lucru La care mai pot fi mal. Tăcută femeie, grădină de portocali cosiţi, Menstruaţie a duhului în faptă, Semn că după ea începe moartea, 83

Darie Ducan Se repară ceasuri în tine fără să ştii Şi se sparg altele fără să ştii, Au şi ele un circuit al lor în carne. 23 aprilie 2008

Negare S-a minţit în istorie, S-a minţit îngrozitor Şi continuă să se mintă. Nici Iisus când umbla pe ape De fapt nu pe ape călca Ci pe aura icrelor depuse cândva, Pe aura icrelor ce-şi aşteptau devenirea A călcat ca pe pietre, pe lumina lor, Fă-mi şi mie, Doamne, scări de iscre Să urc în podul palmei cerşetorilor Căci au sudoarea doldora de icre, Ei, care niciodată nu vor prinde peşti. 25 aprilie 2008

Răgaz între potopuri Uneori între bărbaţi şi femei Coasta putea fi considerată un curcubeu Sau chiar o clanţă. Şi asta încă din Vremurile când pruncii rămâneau 84

Cartea dintre doi tâlhari Atârnaţi în lapte la pieptul mamelor lor. Uneori există lumi în care trăim Şi-o lume îi e coastă alteia, Un lanţ de coaste ca un pieptene Cu care Dumnezeu şi-a dat prin păr Şi, părul lui rupând dinţii, ne-a născut. Alteori ne place să rezumăm planeta La un pat şi să stăm în el decade, Sori, lumi, toată vârsta planetei, Să se uzeze somnul şi să ceară apă. Să stăm într-un pat până când Lemnul lui putrezeşte, până cariile Îmbătrânesc şi sexele calde se transformă În pietre imense, în stâlpi de granit. Să stăm în pat cât ţine planeta Şi Dumnezeu să fie cearşaf sub noi, Să bea din leoarca noastră apă să nu moară, Să îi udăm seminţele de lume Cu-mpreunarea noastra minunat-amară În amvoanele spiralelor ADN, De unde se predică vidul încet. Să stăm în pat, să ne iubim până Ne tocim unul pe celălalt de piele, Strat cu strat până la cele şapte Şi apoi vom transpira cu oasele iubindu-ne Şi dumnezeu va sta sub noi cearşaf, Să bea cum stau iezii la ţâţa vacii. Vai, câtă iubire vom fi, Vom isca un potop de-atâta acuplare, 85

Darie Ducan Un potop întrerupt doar de patul nostru, Ceilalţi vor crede că-i o arcă, Dar e patul nostru vechi şi descleiat, Cu umbrele noastre vâsle. Ceilalţi vor crede că suntem un om, Dar suntem doi, încleiaţi, nouă înşine arcă. 27 aprilie 2008

Genunchii căzând Îţi alunecă genunchiul în faţă ca o piatră Să te împiedici de propria ta mobilitate Şi îţi spui fă-mi, Doamne, grei genunchii, Ancore fă să-mi fie, să nu plec de la ea o veşnicie. De la ea care îşi altoieşte umbra pe umbra mea Anume ca s-o facă mai grea, Şi-anume s-o facă mai uşoară când o ia. Îţi alunecă genunchiul în faţă ca o piatră Să te împiedici din mers ca de grâu, Dau, Doamne, în viitor cu pietre Să ai peste ce susura tu, ca râu. 27 aprilie 2008

Via Dolorosa Ce o zgâriau, ce o zgâriau pe Maria Când era sămânţă Iisus Spinii de pe fruntea acestuia, 86

Cartea dintre doi tâlhari Ce o zgâriau în uter, parcă Viitorul trist ei i-l arau, Îi săpau o via dolorosa, o machetă, Un culoar pe unde poţi să dori. El cu spinii aplecat pe frunte Încă de când oamenii ejaculau ninsori. 26 aprilie 2008

87

Darie Ducan

SCÂRBA TRANSCENDENTALĂ

88

Cartea dintre doi tâlhari

89

Darie Ducan

Voce O voce m-a strigat Şi m-am întors. Mi-a spus: -Dă-te jos din scârbă, nu te poţi căţăra atât de sus! 26 aprilie 2008

Afară din cină E-atâta taină că mă dă afară din cină Prezenţa ta, femeie, De aceea nici nu mai mănânc seara, Ci mă hrănesc doar cu conturul tău Care îmi mângâie sângele ca pietrele râul. Nu ieşi din tine niciodată, Fii o matcă pentru tine însăţi, Păstrează-ţi taina numai miez, Împinge-mă cu taina afară din cină, Te voi iubi, răvăşito, la micul dejun. 26 aprilie 2008

Foamea Sunt dimineţi în care miroşi a pâine caldă, Sunt dimineţi în care aş vrea să fiu cuptor, Aud în tine lanuri cum răvăşeşte vântul, 90

Cartea dintre doi tâlhari În scutecul de taină, ca de incubator. Sunt dimineţi în care îmi este foarte foame Şi ţie îţi e sete din ce sunt eu pahar, Dumnezeul din noi are de celălalt foame, Unge noaptea cu zi, c-un minutar. E nemâncat ca după o fugă prin ninsoare, Evadat din casa de nebuni, Să îmi fii slugă vreau şi de picioare Să te târăsc în foame luni şi luni. Şi în sete să te ţin cu anii Şi deodată ţie să mă dau, În atâta cină n-ar apărea duşmanii De jena că arginţi destui nu au. Eşti pâine rece şi te ceri în aburi, Sunt apă caldă şi mă cer în sloi, Ne completăm într-un stomac imens Şi Dumnezeul gastric e-ntre noi. Sunt dimineţi în care tu digeri Lumina zilei, ruptă şi aş vrea Iubirii măcar să nu îi fie foame, Dau apa câtă sunt, dă pâinea ta, Cineva ţine post la a fi altceva. 28 aprilie 2008

Fă-mă, Doamne, virgulă Fă-mă, Doamne, virgulă Să te opreşti din lume la mine Cât să îţi iei aer să mergi mai departe, 91

Darie Ducan Virgulă din virgula embrionară Şi apoi punct, pentru moarte. Virgulă pârguită la teama că e punct Şi că îşi are coada doar din inerţie. Fă-mă, Doamne, virgulă, să poţi Respira, citind vremelnicie. Să fiu bucata ta de popas În fraza întunericului tare, Chiştoc germinativ aruncă-n lucruri, Când tu fumezi, omul e fumul mare. Fă-mă virgulă, să pot s-am carnea Incidentală între virgule cumva, Fă-mă umbra virgulei, Să fiu înainte de virgula mea Şi să mă pot prevedea. 28 aprilie 2008

Album cu poze Sperma-n mine e pe terminate, Îşi scrie nostalgiile, memoriile, Se uită la poze vechi După ce s-a specializat o viaţă Uitându-se-n urmă. Când iese din mine priveşte-n urmă, Lin şi alb, adânc şi trist.

92

Cartea dintre doi tâlhari Îşi scrie memoriile, Se zvârcoleşte în somn şi Cade în raţiune. O dor oasele, Atât de subţirii, că frizează sforile facerii. Îşi aminteşte multe trăiri, Recită din Minulescu Şi se plimbă prin parcuri. Are un Cişmigiu al ei. Dar când iese ultima, stinge lumina Şi se uită-n urmă, coboară de pe asin Şi privirea ei se-mplântă până-n tată De îl aud cum urlă înainte să fiu. 28 aprilie 2008

Simetrii erotice Sunt zile în care încep să mă gândesc Ce mi-e mai drag: crăpăturile Mâinilor muncite de ţărani sau Crăpăturile sexelor femeilor pe care le-am iubit. Care ţi-l oferă mai deplin pe Dumnezeu? Ce erotism o fi oare mai mare? Am în mine hormoni de mărimea Cepelor din Vatra Dornei Dar şi de mărimea sânilor unei bacante. Cad pe gânduri şi le rup. Dea Domnul să bată vreun vânt Şi să depună seminţe în crăpăturile Muncitelor mâini de ţărani,

93

Darie Ducan Să crească pomi direct pridvoare. 29 aprilie 2008

Bătrânul şi marea Nu mai am nimic să fac; Mă ghemuiesc în scoică şi Aştept să mă explodeze ecoul. Îmi scot mina de creion de sub piele, Împlântată cândva şi scriu Pe toţi pereţii scoicii diacritice pentru ecou. Altfel marea nu-nţelege. 1 mai 2008

Puls despre himere Parcă bate-un puls dincolo de himere Şi iarba ce voi fi este deja ierbar, Mă jefuiesc albinele de miere Ca şi cum nici n-aş fi aşa amar. Şi strâng în mine-un potpuriu de gusturi, Mă usuc, ce timbru e carnea pe un duh, În mine înving răspântii de musturi Nehotărârea asta pe care o apuc. Dincolo de himere mă traduc pereţii În radiografia de a despărţi, 94

Cartea dintre doi tâlhari Mă bărbieresc pe pietre cu dinastia ceţii Spre a tăia ce păr ar mai putea ieşi. Sunt ultimul mutant la mine-n rană, Voi ieşi la lumină cândva şi voi şti Cât mi-a fost durerea de timpană, C-a auzit n-ainte de-a vorbi. Parcă bate-un puls de dincolo de fire, Animalul suflă înspre ce sunt om, Magma tăcerii arde cimitire, Punctele fată în frazele din tom. Mă jefuiesc albinele de miere, Furnicile de câtă pâine-aş fi, Sunt Turnul Babel văruit cu fiere, Am ziduri de jeleu, da, ale plângerii. Accept ce îmi dă carnea către moarte Şi tavă de se face sub ceva mai vechi, În cariile dinţilor îmi cresc gogoşi de fluturi Să zboare vorba către flori urechi. Limba nearsă doarme în cenuşă Şi i se-aude logoreea fumegând, În mine moartea stă ca o căpuşă Şi înţelege noaptea doar din cocoşi cântând. Bate prelung un puls dinspre himere, Sunt jefuit de orice amănunt, Ierbare rupte ning la mine în artere Şi când se topesc voi fi ajuns pământ. Degeaba, sunt amar chiar şi în moarte, 95

Darie Ducan Polemizează morţii şi dulce mă traduc, Sunt heruvimul care cârpeşte şi imparte Golurile lumii cu aripi de cuc. 19 aprilie 2008

Gropile albe Săpam cu schimbul către adevăr, Seva călca pe urmele noastre, înceată De parcă din inerţie am luat-o-nainte Să ne prevadă ea, ca o răsplată. Săpam cu schimbul fiindcă oboseam, Nu speram deloc să dăm de apă, Dar încercam în ceea ce aveam Să obosim odihna, ca să-nceapă. Mirosea a spume de ploaie peste tot Ca luate de la gura unui nebun, Ne-au înfrunzit ştreangurile pe gâturi, Să aibă cânepa un destin mai bun. Săpam cu schimbul către adevăr Şi astupam apoi, dar nu-ncăpea Pământul înapoi de unde-l luasem Şi altă groapă vrusem a săpa. Dar nici în ea nu încăpea pământul, Nici în a treia, mereu rămâne-n plus, Eram atât de goi în suflet Încât pământul rămas acolo l-am dus. 1 mai 2008 96

Cartea dintre doi tâlhari

Neînţelesuri Nu-nţeleg nimic din problemele lumii, Hamlet stă cu craniul în ulcerul glumii Şi nu incerc să aflu şi să desluşesc, Cu şchiopătarea piciorului doar iscălesc În drumul ce nu ştiu unde mai duce, Punctul spre punct vrea să apuce. Durerea începe de sus în jos, vine, Îşi face cruce durerea cu mine. Nu înţeleg nimic din toată tragedia, Eu admir cortina, broderia. Cât trăiesc şi mor in nuce Moftul mă suie pe cruce. Drama-mi pune timbru de spini Şi mă trimite în rădăcini, Facere a lumii ce te opreşti la mine, Cerc ce alungi compasul, ca pe Oedip în sine.. 1 mai 2008

Memento mori Încerc să înţeleg lumea Şi să o pot trata, 97

Darie Ducan Umblu prin toate farmaciile Spânzurate pe sudoarea busolei. Umblu încercănat şi caut Răspunsuri cu plasa plină de la piaţă, Molfăind din Kant sau Kent. Aud îmbrânceli în sperma mea, Hei, unde naiba vă grăbiţi aşa? Cum să vindec lumea asta-aşa Grăbită când rănile de-abia dacă au nord, De-abia dacă ştiu că urmează cimitire Până chiar cu puţin după placente Bătrânii îşi descarcă privirile-n gol Ca pe puşti. Miroase peste tot a Măr muşcat şi s-au făcut şi parfumuri Cu acest miros, exportabil pe altă planetă. Departe, undeva, se-aude speranţa putrezind Şi muzele adună piele din năpârlirea lirei. Nebuni străbat marea şi se roagă Până la celălalt mal să treacă Prin rechini, să-şi poată de coastele Lor spânzura ultimele tendinţe de Eve. Nu se mai împuşcă nimeni de atâta Dezamăgire. Gloanţele înseşi se pun în genunchi Şi se roagă să-şi păstreze virginitatea Până ce moartea va sângera. Memento mori zic, nu bună ziua, vecine, Când intru în pielea mea unde mai sunt doi, Ei îmi dau bună ziua şi mă întreabă de ce 98

Cartea dintre doi tâlhari Nu pot face-o minune să scap. Aş vindeca lumea dar totul e haotic, Chiar numai Gânditorul de la Hamangia Nu şedea pe un Turn Babel, Noi azi avem mai multe decât Ciorchini de haos ar încăpea pe genele noastre. Aud îmbrânceli mereu în sperma mea, Hei, unde naiba vă grăbiţi aşa? Generaţii trec, se schimbă toţi Pe sub aceeaşi hârtie de 100 lipită pe frunte, Nici n-a ieşit mânzul din iapă Şi lăutarii cântă cu coada lui ajunsă arcuş, Negii punându-şi-i do-uri sub portativ. Zilnic ne lepădăm de câte o piele, Zilnic umplem pubelele cu părinţi Şi cu stele belite ca taurii. Cum să vindecăm lumea când E imună la orice şi prin curcubeu Sar greieri ca printr-o şiră a spinării secată.. Ţăranii îşi pun căpestre pe Globulele din sânge, să nu le fugă mai spre apă, Orăşenilor li s-au lipit stomacele De afişele electorale iar copiilor Le bate alert inima, fiind concepuţi în criza cafelei. Dumnezeu nu s-a mai uitat demult Pe fereastră. Sau ea s-a făcut mată La concurenţă cu pietrele care 99

Darie Ducan Suferă de autism la câte n-au voie să spună. Nu mai dă nimeni în nimeni cu pietre C-ar însemna să dea c-o taină-n celălalt Iar sărăcia face oamenii Să-şi cearnă duminicile şi fecalele Să mai recupereze ceva, ceva. Eu mă târăsc senin şi-ncerc să fac lumea Să-şi priponească-asinii de ridurile Frunţii mele şi să plece pe jos, Dansând dacă se poate către deşerturi, Către pustiuri tandre ca adevărul. Vor mânca din cutii de conserve, Se vor spăla fiecare cu sudoarea celuilalt, Ca să dea dovadă de altruism Iar femeile lor vor aştepta să nască Prunci vii doar ca să transpire şi să aibă apă, Că dacă ar fi morţi ar trebui să soarbă Parcă din gâtul unui înecat. Unde să faci o farmacie, că doar Toţi trecem şi luăm pastile, pietre Ca să cârpim cetatea, să nu ne vadă Moartea veghea şi teama unui sânge răsculat. Se zbiară muteşte. Se urlă prin semne În acest haos în care copiii-şi Violează mamele doar din dorinţa de A reintra în ele, spre-a scăpa de tot ce văd. Ce bine era în burta lor! În marsupiul Acela cald în care ninge cu fior de preabine.

10

Cartea dintre doi tâlhari Încerc să înţeleg lumea şi să văd cine Dă file din noi, necitite, ce leac Ne-ar trebui să stăm mai lent. Aud mereu îmbrânceli în sperma mea, Hei, unde naiba vă grăbiţi aşa? Minusul e rege-n matematică Dar e-o omidă-n viaţă, se târăşte păros Pe greieri, pe oameni, pe case, pe câini, Cu şoldul mamei, devenit săpun Mă spăl pe faţă de paricid. Iată cum, ca ploaia, totul se-nvârte, Coircuitul apei în natură îmi e roată la car. Din lacăte curge placentă şi Spre rai ne căţărăm pe Mânecile cămăşilor de forţă ale fugiţilor De acolo, fiindcă mereu există un acolo. Unde să stai? Miroase-a Charlie Chaplin Şi înotăm în sudoarea lui râzând Iar bărbaţii prin spărturile buzunarelor lui Îşi însămânţează femeile, noaptea. Ne-apar balcoane la subraţ În care Julieta-i moartă Şi ni le taie doctorii cuminţi Răsfoindu-şi manualele încă neparcurse. Unde vă grăbiţi cu toţii? Unde ne grăbim? Se hohoteşte îndestulător, Caragiale trânteşte Halba cu bere pe spinii mântuitorului Iisus Şi vârful ancorei lui Noe împinge Viermele să iasă din măr. 10

Darie Ducan Memento mori spune când se naşte Pruncul ieşind ca un punct de sfârşit Din femeia uitată cu faţa În clipa fatală ca într-o mască. Caut farmacie după farmacie Dar mă lovesc de dâlmele cocoşaţilor Şi mă botez în noroaie Având ca Ioan un bocanc uitat. Clepsidrele curg de-a latul, Tot curg, tot curg şi nu ştim cine toarnă, Cu ce găleţi, din ce fântâni de sâmbete? Aud mereu îmbrânceli în sperma mea, Hei, unde naiba vă grăbiţi aşa? O fi şi-acolo un război, un haos, Cum e peste tot începând de la greva Fluturilor din gogoaşă şi până la Sângele meu curs la bărbierit, care Irigă pielea curelei de la pantaloni, Neirigata de foarte mult timp piele. În sămânţa mea e ca în gară, Se aşteaptă trenuri de două mii de ani, Peroanele ceasului sunt pline ca ochii Ucigaşilor, de remuşcări. Lopeţile-mplântate după atâtea-nmormântări Pot servi drept pari de vie Pentru ţări în care se bea mult. Cine să se pogoare când cerul e 10

Cartea dintre doi tâlhari Mai mult decât o flegmă cu un duh? Cine să mântuiască pe cine Când în curând vom mai fi doar Schelete bune de arătat în muzeu? Departe, undeva, se-aude speranţa putrezind Şi Dumnezeu din ea mai duce ceva carne, Să dea şi el la câini, să nu îi moară, Putrezeşte tare, deranjant Şi nu vreau să mă-ntreb dacă-i Mai gălăgioasă decât îmbrâncelile seminţei mele. Prea lungă a fost măduva în oase Ca să fie o taină uşor de tradus, Prea goi ne plimbăm în oraşe, Ca viermii-n carne, trişti şi ei, Prea des ne uităm în spate, aproape Fizionomic ne-apar cearcăni în cefe Şi fluiere de-arbitri în rănile de pe trup. Farmaciile se sprijină pe bubele ciumaţilor, Candid, ca să nu se spargă. În ele uimirea şi realismul îşi dau Mâna ca să facă-o pastă. De abia mai avem ochi, sau ce or fi, De abia mai avem mâini, sau Şi-alea oase, mierea curge din Genunchii sparţi şi din coatele sfărâmate Şi vin urşii pădurilor de întrebări Ca să dea cu labele lor noroioase Până sapă scorburi în semnul de-ntrebare. Ultimul om s-a născut azi 10

Darie Ducan Şi primul se va naşte mâine, Lumea o ia de la-nceput întoarsă, Există nasturi şi pentru plânsul fetelor mari, Şi perntru voma beţivilor jalnici, Toate se-ncheie ca o vestă ce ne ţine de cald. Animalele abia mai privers înnebunite Omul împietrit ca umbra lor. Plantele abia dacă îşi lasă umbra pe noi Fără să ne lase cucuie, Ne grăbim toţi de parcă prin vene Ne-ar curge secundar. Nimeni, de la rege la slugă nu scapă De nebunia de a-şi pune pe tăcere dinam, Aşa ard stelele pe cer, de cât se tace, Aşa ard tainele la mese, de trădare, Aşa ard rugurile-n pieţele de ieri De se extind până la plasa de-un leu, umplută azi. Gălăgioşi suntem în moartea noastră, Umili dărâmători de farmacii Fiindcă nu ne ştim vindeca de nimic, Pe flori de cui trec fluturi de ziar Şi iau boabe de rugină, calde. În sperma mea se stă la coadă La facturi, nenăscuţilor, mai plătiţi! Ce aşteptaţi? Staţi la mâncare? Se dau cu-mprumut ochi albaştri Sau cântaţi ode cărnii de ţestoasă Fiindcă voi aţi învăţat să fugiţi? Undeva, departe, speranţa e doar oase 10

Cartea dintre doi tâlhari Şi Dumnezeu nu mai are ce lua, Se roagă pe sine să fie, El însuşi îndoindu-se de el. În mine sunt doar eu acuma, Ceilalţi doi s-au dizolvat În simpla lor ambianţă. În sperma mea se tace insistent, Se-aud doar buruienile de pe morminte Cum cresc şi trec de alb. Şi-acolo s-a murit şi s-a-ngropat, Mai jos de chircirea de frig a atomului, Mai jos de ultimul strigăt al Ioanei DArc. Ne coasem unii de alţii şi ne Spunem că ne iubim, ca să fie asta salvarea, Să fie acesta medicamentul. Ne coasem unii de alţii şi Urlăm că ne iubim cu toate gurile, Dar flutură timpane sparte în urechile de ac, Timpane sparte şi în bernă. 3 mai 2008

De la stânga la dreapta Scriem de la stânga la dreapta, Mereu de la stânga spre dreapta, mereu, Scriem cu instrumentul picior, Fugim de moarte sau de ceva mai greu.

10

Darie Ducan Fugim, nu ştim de ce, poate de noi, Ne urmăreşte-n albul foii-un lup felin, Şi cu toate că scriem de la stânga la dreapta, Unii scriem de la dreapta la stânga Şi pasta din pix se dă jos de pe-asin. 18 iulie 2008

Ludens Aştept să mi te naşti mai insistent, iubito, Ca să poţi să mă amâni ca pe o moarte, Întotdeauna există un dar, Întotdeauna aştept o părere Care să vină ca ultima. Întotdeauna aştept să vină la mine Din senin un căţel, să se aşeze Şi să moară la picioarele mele. Aştept să mi te naşti mai insistent Ca să poţi să mă amâni ca pe o moarte. Întotdeauna există un dar, Un cârlig întotdeauna există, Ca şi când ar fi cuiul lui Pepelea Bătut în palma lui Iisus. Aştept să mi te naşti mai insistent, iubito, Ca să poţi să mă amâni ca pe o moarte, Să ne privim şi dar-ul să geamă sub noi În gama în care cearşafurile se subţiază. 4 mai 2008 10

Cartea dintre doi tâlhari

M-a violat ninsoarea M-a violat ninsoarea într-o seară Când treceam singur pe străzi, Ca un animal în călduri răcoroase, Mi-a rupt hainele dar cred că întâi mă muşcase. M-a violat ca o nebună, Mi-a mişcat sângele în tristul trup, Feroce m-a violat cu neruşinare, S-ar putea să mai găsesc nişte zăpezi de altădată Dacă mai caut în sufletul dintre picioare. M-a violat zăpada lui Villon, de altădată Când mă-ntorceam singur spre casă, cândva. Şi totuşi nu ştiu ce s-a născut Din acel viol. Deşi se născuse ceva... 5 mai 2008

Dumnezeule, ai grijă Dumnezeule, Ai grijă, te rog! Nu e bine în cer, ştiu, Nu e bine în rai, sunt conştient. Dar pentru tine, Dumnezeule, te rog, ai grijă: Îţi cad diacriticele singurătăţii 10

Darie Ducan Şi plouă pe noi. 5 martie 2008

Atât Arginţii, tot trecând Din mână-n mână S-au tocit atât de mult încât Au rămas sămânţă umană, Un spermatozoid chircit, atât. 5 martie 2008

Pe dimprejur de sâmburi M-autoflagelez cu umbra ta prin parcuri În fiecare zi când nu te am, Îţi cresc măslini pe muntele lui Venus, Ca pe-un deal pe care mă predam Că nu am pârguit destul de bine taina, Pe dimprejur de sâmburi nu m-am dat, Sub nasturii răbdării îmi înfrunzeşte haina Până ce prinde scorburi de-atâta îmbrăcat. M-autoflagelez cu umbra ta prin parcuri Şi sângerează mută umbra mea Ca şi când pe bici mai mult îl doare Decât o doare pe carnea mea cea grea. Nu ştiu ce fel de sânge e acesta 10

Cartea dintre doi tâlhari Ce-n el cuprinde greieri morţi, Dar câtă iarbă-am fost noi poate Crescând sălbatică la porţi Se spală sângele cu ceva umbră Precum cu un săpun s-ar mai spăla Mâna ce-a ajuns picior şi umblă Să pipăie pământul pe-unde păşeai cândva. 6 martie 2008

2 Nebuni 2 Nebuni, Buni de dat la câini. M-ai da la câini, Te-aş da la câini. Totul e să fim siguri Că acei câini vor fi împreună. 6 mai 2008

Nepereche Nu mai vrea nimeni pereche, Ultimele cupluri fac foc Cu ultimele resturi de la Arcă, Nimeni nu mai vrea să fie cu nimeni, În burţi au început să crească buruieni. 10

Darie Ducan În lume pluteşte haosul, deznădejdea, Curcubeul apare după strănut, De-a-ndăratelea sunt toate şi singurătăţile Se înmulţesc singure, prin tăiere, ca râma. Nimeni nu mai vrea pereche, Nimeni nu-l mai vrea pe celălalt lângă el, Aşa de tare s-au depărtat unii de alţii Încât femeile dau spargeri la băncile de spermă Să facă, cum Maria, singure copii. 12 mai 2008

Cvartet solemnis Tu ai apărut, Doamne Ca o postfaţă a rănii tale, Eu sunt un text scris în gând, Sunt o vină ce încerc să mă Transcriu în faptă. Te citesc, Doamne şi las un rând necitit, Curiozitatea mea să-ţi potenţeze taina. *** Miroşi, miroşi, Miroşi a gânduri de după cine de taină, Tu, floare cu pistilul cui, Umple-te şi, când transpiri să crezi Că te-ai lepădat de mine, C-ai dat afară apa pe care am păşit. Şi atunci, dar şi atunci Vei mirosi a gândul la mine. 11

Cartea dintre doi tâlhari *** Tac.Tac.Tac Şi mă umplu de mine Ca şi cum aş voma cu gura cusută. Ce nemaipomenită alteritate Are şi cercul când sângerează Tocmai în compas. Eu tac în centrul lui, Săşesc pe hârtie- şi e mai greu ca pe apă Şi el atunci devine spini. *** Mâinile se strâng la fel În rugă sau îmbrăţişare, Însă decât taina, carnea e o taină mai mare. De unde putere, de unde pricepere? La amintirea ta ţin post, Avem atâtea seri pentru cinele Atâtor taine câte au fost. 14 mai 2008

Dezintegrarea Mă simt atât de vinovat Că dacă m-aş dezintegra Şi-aş exploda-n particule, ele ar fi măsline Ce au văzut o capturare şi-au tăcut 11

Darie Ducan Într-o grădină plină de ruşine. Desfă-mă, Doamne, de pe sâmburi, Ca pe măsline ia-mă de pe duh Şi dă-mi atâta cale câtă Nu pot vreodată să apuc. Aruncă un lut foarte alb peste mine, Să-mi pară mâna ta, sunt vinovat, Liniile vieţii îmi năpârlesc în palme Pe dimprejur de cuie ce singure se bat. Şi cuiele fac deodată toate mere, Dezintegrează-mă şi-mprăştie-mă ca pe spori, Din mine vor creşte alţii şi alţii, Din mine vor creşte măslini viitori. Şi, ca să prescurtăm tot ce există, Nu ucidem lucruri, nu mumificăm spermatozoizi, Ci cresc spini direct din măsline Şi apele umblă pe oameni lichizi. 19 iulie 2008

Joc fecund Ne uităm la un bec şi el atunci se stinge, Lumea nu prea ştie în ce să mai creadă, Când ducem mâna la frunte să ne facem cruce, Unghia ni se crapă şi o ia-n două părţi, Ca şi cum cristos s-ar vărsa în tâlhari. Erupem din vulcanii noroioşi ai deşertăciunii, 11

Cartea dintre doi tâlhari Cetăţile antice nu mai spun nimic Şi nimburile îngerilor senini sunt Numai urma ceştii cafelei poeţilor insomniaci. Pe unde am păşit cresc tufe de-apostroafe Pentru tăcerea barbară dintre doi oameni, Pe unde păşim se iscă tăceri Şi, naturii umane prescurtate, de singurătate Îi cresc dinţi jur-împrejur de timpan, Să-şi satisfacă vorbirea şi-auzul Într-o sfârşiatică suficienţă. O ia unghia-n părţi când ne închinăm la ceva, Se coc apostroafele-n pomi, fermentează Şi devin acre spre amare. Lumea mănâncă şi se-ntreabă, Se hrăneşte cu poame şi scuipă sâmburii lor Care, retroactiv, de seminţe îl împing Pe cel ce a gândit, spre cupă. 23 iulie 2008

Ancora Dacă ne-am iubi s-ar insinua zăpada În topire, mereu în trupuri, mereu. Dacă ai sta deasupra mea Ţi-aş mânca strugurii coatelor Până la a spune că Această nepăsare ar fi dintr-un an bun. Nu o să avem unde să dormim, Vom străbate străzile rupte ca buzunarele 11

Darie Ducan Şi, neavând nicio cheie, Stomacurile noastre striate de foame Se vor răsuci în yale, să dormim barem în gări.. Ne vom asculta genunchii ca pe difuzoare În spatele cărora guri nu mai spun nimic Şi din ei vom auzi doar greierii echilibrului. Dacă ne-am iubi s-ar rezolva Toate de la sine şi Noe şi-ar da seama Că ancora sa e prea crâncenă în îndoire Ca să mai fie cruce, dar, de fapt cu toţii Iubind, nu ne facem cruce, Ci ancora lui Noe. 23 iulie 2008

Coaserea rănii Priveşte taina dată, femeie, Acuma scâncet, mâine minereu, Intrăm şi ieşim din pământ Ca o aţă ce coase rana lui Dumnezeu. Nu se mai ştie cine-a făcut-o, Dacă s-a împiedicat de obosit În a şaptea zi sau dacă S-a tăiat decojind fructul oprit. Nu se mai ştie dar se resimte Supurarea rănii, proaspătă mereu Până se face crustă, iute Devenim din scâncet iarăşi minereu. 11

Cartea dintre doi tâlhari Dar coasem, coasem, ca în chirurgie, O parte-a aţei tu şi una eu Tot intrând şi ieşind din pământ Albastra rană a lui Dumnezeu. Asta vom face doar, toată viaţa, Vom rămâne-o cicatrice-n plus, Lumea se va învârti pe roţi de mere Şi pe cotoarele lor mai presus. 28 mai 2008

Şters Aş vrea în iarna mare În care nimeni nu mai speră, Ninsoarea să mă şteargă Ca o radieră. Eu voi fi fost creion Cu care cineva A desenat sau a notat ceva. Să mă şteargă, să nu fiu citit, Ca o radieră, marea mea ninsoare, Pentru asta eu girez de pe acum Cu iarna viitoare, cu moartea viitoare. 31 mai 2008

11

Darie Ducan

Defectiv de plural Atât de singur sunt pe-acest pământ, Atât de singur sunt pe-acest pământ, Atât de singur, încât Mă întorc la divizarea celulei mele, Ca măcar aşa să pot avea plural. 31 mai 2008

Rezumat Femeie, - mi urci În atâtea versuri Că te-aş putea sintetiza Doar în Mahabharata. 2008

Omniabsenţa Mă ridic din viaţa mea Ca o piatră, să văd dacă nu e sub mine, Ridic umbrele oamenilor să o caut încet, Ridic seminţele căzute-n delirul încolţirii, În miezul pietrelor intru să dau de ea. Scormonesc în nasturi după fildeş, 11

Cartea dintre doi tâlhari Să dau de memoria de elefant. Caut, caut, sec piatra de duritate, Sec piatra de arbitrar şi înţelepciunea de pasăre. Îmi ridic alternanţa carne pământ Şi mă uit dacă nu a strivit-o-n rotire, Ridic arta duminicii mai sus, Eternităţii îi pun ghilimele de cimitire Şi-atunci arunc cu coaste care nu-ncolţesc. 3 iunie 2008

Psalm Să oboseşti iubind Şi să-ţi botezi copiii În acea sudoare Într-o crisatelniţă făcută Din doage de semne de-ntrebare. Să oboseşti iubind Şi să-ţi botezi copiii În acea sudoare Într-o cristelniţă făcută Din linişte de sare. Să oboseşti iubind Şi să-ţi botezi copilul În acea sudoare

11

Darie Ducan Până o dublează cu a lui Când moare. 3 iunie 2008

Dimineaţa vinului Vin de departe, de foarte departe, Din copilăria vinului vin, Doamne, tu mi-ai dat prea multă moarte, Eu ţi-am dat viaţă mult prea puţin. Din bula de săpun a adevărului Mă nasc, vai ce pântec îmi e, Îmi subtitrez creşterea părului Să mi-o-nţeleagă cel ce nu mai e. Vin de departe, vin de departe, Din dimineaţa vinului vin, Roua îmi face mărgele pe moarte Ca ţuica fiartă în arama dată pe faţă divin. Doamne, te cânt cu gura plină de vin, Cu grupa sanguină-a unui dar, Din stânele ideii ning sublim, Torc lâna vârstei pe un fus orar. Doamne, tu mi-ai dat prea multă moarte, Eu ţi-am dat viaţă mult prea puţin, Vin de departe, de foarte departe, Din copilăria vinului vin. 8 iunie 2008 11

Cartea dintre doi tâlhari

Jeux d enfants Neprihănită eşti şi pură, Eşti o livadă permanent umblând, Sânii tăi sunt coatele lui Dumnezeu Când stă în cer spunându-şi rugăciunea Şi el către dumnezeul lui cu mâinile apropiate, ca un copil cuminte. Aşa ţii şi tu picioarele strânse Când anotimpul cărnii vrea Şi ai între picioare menstruaţii de cireşe Ce chiar şi frunza Evei, din vechime, -o scot. 8 iunie 2008

Andante prea trist M-ai amânat ce m-ai amânat Şi ca şarpele pielea m-ai părăsit apoi Deşi ţi-am ţinut de cald şi de foame. M-ai amânat şi m-ai părăsit Cu toată carnea, trăgând aura după tine, Tu, scară de trup către vers. M-ai rănit, m-ai cusut şi m-ai Îngenunchiat. M-ai cusut cu aţă otrăvită, Dar m-ai cusut. M-ai îngenuncheat Pe miere, dar m-ai îngenuncheat. 11

Darie Ducan Toată tarantela sufletelor cine s-o mai joace, Umbrele nu pot sări prea departe de trupuri Iar trupurile sunt bătute în alte cuie, În alte cuie, în altele. M-ai părăsit ca într-o joacă frumoasă, Ca zidul fugind din jurul Anei, M-ai părăsit, dar mai grav este că Mi-ai intrat în criterii, Cu toată rana, îngenuncherea, cu totul. Zidul trece, Ana a rămas! 12 iunie 2008

Cântec de credinţă Ai plecat când te iubeam, aşa Cum ar pieri religia, dar nu credinţa mea. Tu, apostolul cel mai plin De toată pasta acestui destin, Omogenizată de curentul creat, Eram două ferestre paralele, deschise în leat. Vântul timpului şi al cărnii ne bătea, Balamaua mea cu sângele tău, a ta cu sângele meu se ungea Şi scârţâiam cum scârţâiau Roţile lui Dumnezeu când la facerea lumii lucrau. Treceau prin noi vânturi, zvonuri de timp rupt, 12

Cartea dintre doi tâlhari Fiecare arătam ca un sân supt. Mai degrabă ar pieri însăşi religia Decât eu să nu mai cred în ea. Cer mâini împrumut, să mă închin la tine Sau mâinile-mprumut mă cer pe mine. Apostolul meu cel mai aproape, Cad în mine să fac unde, îmi eşti ape, Îmi croşetez armură din şirele spinării Ale celor ce nu i-au scăpat mării. Dar ai plecat când te iubeam, aşa Cum ar pieri religia, dar nu credinţa mea, Ferestre deschise am fost noi cândva, Balamaua mea cu sângele tău, a ta cu sângele meu se ungea. 11 iunie 2008

Aţe La cât se înşală pe lumea asta, La cât nu ştim cine, ai cui suntem, de unde venim, Dacă mama noastră e chiar mama noastră, Dacă tatăl nostru e chiar tatăl nostru, Încât cred că pentru siguranţă ar trebui Să desfăşoare seminţele pe drum Bobine imense de aţă, ca-n pădure, Ca să ştie drumul.

12

Darie Ducan Să avem aţe între noi şi mame, Între ele, taţi şi noi, bunici, Mătuşi, strămoşi, ca o păienjenire, Dar nu prea e păienjenire fără părăsire. 12 iunie 2008

Cu fiecare Cu fiecare sunt dispus să lupt pentru tine, Un atom din întregul Sfânt Gheorghe, Dispus să lupte cu tot balaurul, sunt. Nu dau înapoi nimic, Nici senina încrâncenare a ninsorii Trupului tău peste sarea vătămătoare a mea. Degetele au cearcăni de neatingere, Lupta se poartă cu nevăzutul, mereu, Fiece por al tău e-un colac de salvare Şi, totuşi, se-aud înecaţii plutind Ca nişte poame dulci în zeama lor cu spume. Dacă mă vei înjunghia chiar tu, Rana mi se va face gură ca să te sărute Cu tot sângele, până la gata, Când ultima picătură va privi înapoi Şi va auzi încruntarea ecoului, bătrână. Nu va mai avea ce să curgă, Nu te-am putut scoate din tine, voi zice, N-ai năpârlit de-a nu mă mai dori... 12 iunie 2008 12

Cartea dintre doi tâlhari

Nocturnă roşie Atât de sfântă e iubita mea Când are noaptea menstruaţie-n pat, Unde i-au bătut lui Cristos cuie-n picioare, Parcă vaginul ei a continuat O eternă sângerare a plăcerii, Când durerea poate avea orgasm, şi ea, Din fruntea ei a-nceput cursul mierii, Spin zaharisit de ce moarte căra. Noaptea sângerează line arhaisme, Se mută tot patul pe un deal, Trăiesc vinovăţia cuiului De-a se chirci pe după ideal. De aceea atingând moale pereţii Simt gaura de cui, procent de Dumnezeu Al zidului care şi-a sângerat asceţii Spre himenul roşu al abisului meu. 12-13 iunie 2008

Cântec de gură cusută Ce e etern nu e bun, Moartea, frângerea uneori sunt utile, Uneori zbuciumul e un motor Şi calmul e o singurătate perfidă. Uneori păsările cad sub cuib şi mor Numai ca acesta să le fie nimb, 12

Darie Ducan Numai ca sufletul lor să defloreze moartea. Ne plac rupturile fiindcă ne place Să ne lamentăm că ne dor, Ne place fragilitatea zmeurei din pădurile firii Pe care mergem des să o culegem în doi. Se rupe totul ca pâinea, Sinceritatea are himen până la absolut. Chiar şi cercul se rupe, ca să îşi poată Da mâna, partea desprinsă. Ce e etern nu e bun, calmul e o singurătate perfidă, Dumnezeu cântă cu gura cusută cu o iarbă rea. 17 iunie 2008

Iată de ce În fiecare nucleu al celulelor tale Ca pe nişte farfurii, Dumnezeu a pus Câte-un pahar cu apă. Să ne astâmpere setea mie şi lui Sau ca să-şi ţină seara proteza în ele? Ce vârstă are Dumnezeu, ce vârstă au celulele tale? Ele, cu toate rămân fără de vârstă, Numai apa îmbătrâneşte cu vârstele Peştilor preistorici din ea. Iată de ce îmi e sete de tine Şi, câteodată, semnez Dumnezeu. 15 iunie 2008 12

Cartea dintre doi tâlhari

Variaţiune pe fata morgana Umblam şi paşii mei depuneau icre În scuipaţii celor ce-n faţă mă scuipau, Icrele se sfârşeau poate în Sfântul Petru Sau poate-n ultimul din şirul ce-o să-l dau. Înaintam şi toţi ai mei erau Un fel de solzi ce atârnau pe mine, Călcam pe scuipaţi ca pe pietre, Să nu mă murdăresc de drum când vine. Scuipaţi, băieţi, scuipaţi, scuipaţi, Doar îmi pietruiţi drumul şi-mi pasă, Nu mă scârbesc, ci mă gândesc că poate Cu gurile-alea-aţi sărutat o femeie frumoasă. Umbra zace priponită de secundă Şi acum, ca şi atunci, mereu, Icrele-ajungeau la peşti când apa era undă Împinsă de scalda lui Dumnezeu. Dar azi cine mă scuipă mai rămâne, Calc cu icre blânde şi apoase, Dar nu ies peşti şi îmi e teamă Că gurile nu-s smulse din femei frumoase. 19 iulie 2008

Mahomed Muntele a mers la Mahomed Şi i-a bătut la uşă cu o avalanşă, 12

Darie Ducan Dar Mahomed erau atâţia Încât a trebuit să se rupă-n Pietre să-l găsească. Nici rupt în pietre nu i-a dat de urmă, Prea mulţi fiind aceştia, Numiţi Mahomed. S-a spart apoi în praf, În pulbere, să îl găsească. Şi-aşa a apărut pustia, Din disperarea unei căutări. 20 iunie 2008

Simulacru Aţa atârna de răni De parcă rănile ar fi ceva la care urci. Era un craniu de găsit pentru A fi ţinut în mână, Cum ne ţineam de fusta mamei mici fiind. Ce criteriu de nemişcat, De parcă rădăcinile îi pleacă Din Apoia unei judecăţi. Aţa atârna să coboare urcarea Mai pe pământ, mai pe pământ, Iisus îşi aproindea ţigara La scânteile baterii cuielor sale. 12

Cartea dintre doi tâlhari O scrumieră, ceva ?! 20 iunie 2008

Stele reci Lume, tu nu mai ai stele, Nu mai ai aştri de soi, Găurile buzunarelor lui Chaplin S-au mutat pe cer şi strălucesc la noi. Izvorăsc destin amar, de miere, Ele nici nu vor cădea măcar, Ci se vor lăţi ca de un ulcer Ce-l face ceasul la ceasornicar. Fiecărui om îi corespunde Câte-o gaură în buzunar, mutată Sus în cer, pe alte unde De care nu se face vinovată. Astfel, Chaplin, coase-ţi fin Buzunare sparte, că ne dai destin. 21 iunie 2008

Balanţe Dădea chimia din picioare-n mine, Desculţă, ca fugită drept din somn. -Ce ai visat? îi spun, imaterială. 12

Darie Ducan -Am visat balanţe toată noaptea, toată materia am visat balanţe. -Şi cum erau înclinate în vis? -Ciudat e, ciudat e că-n mijloc erau înclinate. -Cum se poate-aşa ceva? Cum oare? -Au vrut să fie drepte şi au sângerat la mijloc, de sub şuruburi, de-ncordare. 2 august 2008

Undeva, la sfârşitul răbdării Undeva, la sfârşitul răbdării Înfloresc toţi merii din busole, Cazane cu minţită iubire Atârnă la capăt de ore. Ieşi din vârtelniţă ca să vezi, nu să simţi Cum se învârte toată obscuritatea, A înfrunzit delirul pe-un fosfor de chibrit Ce nu-şi poate atinge scrumul cu etatea. Livezile sunt pline de cărări zemoase Ca şi cum din vârste ne-ar cădea, Oglinda e spălată cu scuipat de iudă, Parcă să ne vedem mai clari în ea. Să nu cazi, suflete, în pervertire, Mărul păşeşte cu sâmburii din el, Sunt mlaştini întregi de iubire minţită, Păşeşte pe noroi, tot are apă-n el. 21 iunie 2008 12

Cartea dintre doi tâlhari

Puncte de-ncheiere Unele lucruri e mai bine să nu le cauţi, Unele lucruri e mai bine să nu le cercetezi, Uneori e mai bine să nu scoţi din răni Perle perfect rotunjite. Nu tinde spre Iov. Nu cerceta nimic până la căptuşeală, Lasă sămânţa în pământ chircită, nu-i fă loc, Ea e singura ce naşte din puţinătate. Uneori e mai bine să umblăm Cu timbre la noi, mereu, să aibă o utilitate limba, Dacă nu ştim săruta, nici vorbi, nici scuipa, Măcar să udăm timbre pentru scrisorile Celor care îşi scriu doar trei puncte de suspensie Şi semnează direct cu prăbuşirea pe foi. 20 iunie 2008

Schiţă de testament Scriu enorm şi văd monstruos, Scriu enorm ca să nu văd monstruos, Scrisul e o închidere de ferestre Dar şi o transformare a sticlei lor Înapoi în nisip, până mai simţi marea, Până mai poţi să te bucuri de ea. Scriu enorm şi scriu disperat De parcă foile multe mi-ar fi 12

Darie Ducan Straturi de piele contra marelui frig. Cu umbra sângelui scriu, Acolo curenţii sunt mai mari, Lutul te prinde ca o femeie uitată Şi nu mai este rost de dat înapoi Deşi există atâta cale-ntoarsă pe pământ Că fruntea şi ceafa au verighete ochii. 21 iunie 2008

Psalm în metru saphic Dumnezeule, îţi cad în genunchi, Rotulele mele sunt învelite În foile bibliei precum cepele. Plâng cu genunchii, să nu se Risipească apa de la ochi până jos La râmele tale cu umbre albastre. Îţi cad în genunchi cu toată mişcarea, Se coc virgulele-n pomii minţii mele Să fie puse pentru corectitudinea sufletului tău. Cu zgârcenie privesc lumina zilei, Ea pleacă din fitilul lipsă al unui om nesalvat, Că n-a avut de ce se prinde, să nu cadă. De jos, de cel mai de jos, Doamne, Îşi cad în genunchi până-n subsolul ecoului, Atât de-adânc îngenunchez în faţa ta 13

Cartea dintre doi tâlhari Până îmi vei crede rotulele stele căzătoare. 21 iunie 2008

Miraj sibilin Îmi consum ca pe un măr singurătatea Încet, tăcut, cu gura plină Şi, până s-o termin Din sâmburii ei alta se face, Alta şi alta şi alta se face, Încolţesc în apa poftei mele, În ce stropesc de sete de ea. Alta şi alta până la ultima Care ca sâmburi are ochi, Îndărăt să se poată uita. 22 iunie 2008

Pe nepusă masă Fericirea vine pe nepusă masă, Se ascunde după firimiturile de ieri Sau între scândurile podelei. Să nu o aşteptăm cu lauri, Ci măcar cu câinii legaţi, Cu tăcerea adâncă, dar verde. Ea vine uşoară, că poate păşi 13

Darie Ducan Pe smântâna laptelui de pe masă, Fără să se scufunde. Să n-o aşteptăm, ea vine Oricum, ea se aşază Ca un scaun la masa tăcerii, neobservat Cum o oră din alte galaxii Ar veni şi ni s-ar adăuga în trup Şi n-am simţi că-mbătrânim departe. Să nu o aşteptăm cu lauri, Ci măcar cu câinii legaţi De cozile seminţelor ce au fugit în mame. 23 iunie 2008

Întruparea femeii Am început să-l refac pe Dumnezeu după tine, Să refac natura după chipul tău, pas cu pas, Te-aş fi refăcut din luturi, Dar era secetă şi te-ai fi sfărâmat, Te-aş fi putut face din frunze Dar toamna nu putea fi sărită. Am inventat roata până când Se identifica numai cu sfârcurile tale Şi osiile laptelui se zdrăngăneau Ca de drum pietruit. Tu eşti curenţii când moartea e-un râu Şi caldă e ca picioarele tale. Am început să-l refac pe Dumnezeu după tine, 13

Cartea dintre doi tâlhari Porii tăi sunt punctele de la psalmi, Aburii tăi sunt o dare de duh absolută, Cum să nu salveze lutul pentru a mai face oameni, Dumnezeu, cum să nu umple casa de bani cu chirpici? Am început să tai spaţiul şi să te mângâi Cu trei degete doar, să ţină loc de facerea crucii, Nu te pot reface din frunze, din secetă nu te pot întrupa, Fac baie în dârele melcilor, ca să găsesc corali Şi perle şi chiar arca în care zaci cumva. 23 iunie 2008

Nihil sine Ieri migrau cântecele din guri în urechi, ca păsările, Ieri ne făceam statui de iarbă sub ochii calului Şi din liniile palmei brodam sfoară Să coborâm unul în altul adânc de tot. Ieri, mâncând, lingurile ni se bifurcau În drum spre gură, să ia şi celălalt Şi mărul adamic se mânca singur Mai la vale de rosturi, mai la deal de nevoi. Azi, Dumnezeu constată că are faţă şi are pernă, Că-i place să trăiască în prezent Şi că adoră să privească prin nucile peretelui ca prin ferestre. 26 iunie 2008

13

Darie Ducan

Din foame-n foame Singurătate, cum miroşi tu a pâine, Poate ai în tine grâu autist, Boabe exilate unde foamea devine credulă. Singurătate, cum miroşi tu a pâine, A coajă şi, încet-încet a miez. Câtă drojdie a umbrei îţi trebuie să fii? Câtă drojdie a umbrei îmi trebuie să nu mor? Vomit de-atâta bine, stomacul meu pleacă în căutarea ta Şi întreabă oamenii din foame-n foame. 26 iunie 2008

Îngroparea cuvintelor Femeie, du-te, pleacă departe, Adio nespus în limbă-şi sapă groapă Şi trage toate gusturile peste el. Morminte de adio avem cu toţii-n limbă Şi barba ce ne creşte nouă, bărbaţilor Sunt acele cruci ce-ncearcă să iasă, Dar le tăiem, ies crucile în sus. Du-te departe, du-te mereu, Îmi voi face vinovăţia mireasă Şi-n noaptea nunţii o voi iubi Şi-ţi voi striga numele de la dreapta la stânga, 13

Cartea dintre doi tâlhari Ca şi cum asta te-ar aduce înapoi. 28 iunie 2008

De-acum putea De fapt l-au căţărat acolo sus, De fapt nici nu ştiau de ce, De fapt nici nu ştiau pentru cine, De fapt el s-a lăsat urcat, El s-a lăsat durut, El s-a lăsat scuipat. Măsline dădeau ochii peste cap De-şi atingeau cu pleoapele sâmburii interiori Şi tresăreau că reci sunt precum banii. De fapt l-au exilat în înălţime, De fapt l-au pus să se continue cu nime’, De fapt nici nu ştiau de ce, Unii se şi-ntrebau ce e sau cine e. Dar a sângerat menstrual din palme Şi din picioare-a sângerat menstrual, De-acum putea atinge, De-acum putea păşi, Putea îmbrăţişa. Şi-apoi putea fugi. 2 august 2008

13

Darie Ducan

Lumea fără mâine Rămân aici, rămân pământ, Felină de humus şi uitare, Într-o lume fără mâine N-am de ce mă lovi cu fruntea, Somnul îmi împinge bărcile în mare. Păsări surde zboară şi orbind, Aiurite, îngenuncheate, cu goluri mari gestante, Cerul are himenul mai jos, Îl ating cei care se târăsc Sub stelele numai în jos flotante. Nu este mâine, orice obiect Conţine ieri şi azi ca agregare Şi oamenii, doar umbre mai încet Şi duh cu duh, şi cuc cu cuc Îşi sapă gropi, neştiind care moare. În cuiburi părăsite nişte pui Se-nchid înapoi în cojile de ouă, Nu mai există pâine nici cât să fie cui, Să ne batem în cruci imense, De focul iadului noi asudăm azi rouă. Rămân aici, rămân pământ, Doar el e mâine, cum e ieri, Va bate-un ceas cu acele ca nişte Mâini cu perfuzii care iau morfină Într-un spital târziu, de nicăieri. 28 iunie 2008 13

Cartea dintre doi tâlhari

Ce par şi ce sunt Se iau de braţ ce par şi ce sunt Şi pleacă-n mine să mă dumirească, Încep să par ceea ce sunt Şi ce nu par începe să mă nască. De zeci de ani arunc cu dinţi pe casă, Noroc să-mi poarte, trei regnuri am ştirbit, De-atâta cină singur a putrezit o masă Şi taina însăşi s-a călugărit. Ce par şi ce sunt braţ la braţ mi se plimbă Afară din corp, înăuntru, în el, Eu sunt acela ce şi-a făcut din rană casă Şi din etcetera căţel. Şi-l pune să alerge pe marginea lumii, Pe cercul ei, nimb de mormânt, Nu sunt ce sunt, ce par mă naşte, Dinţii pe casă devin mori de vânt. Se iau de braţ ce par şi ce sunt, Vorbesc despre mine, ceva pun la cale, Să nu fiu nimic, nici ce sunt, nici ce nu-s, Etcetera ce priponeşte nişte ţoale. 28 iunie 2008

Oameni şi câini Câinii cu covrigi în coadă, Oamenii cu Dumnezeu în ei, 13

Darie Ducan Câinii cu covrigi în coadă, Oamenii cu Dumnezeu în ei. Nu ştim câţi, cine sunt ei, Oamenii cu Dumnezeu în ei, Nu ştim cine şi din ce baladă -s câinii cu covrigi în coadă. Câinii cu covrigi în coadă, Oamenii cu Dumnezeu în ei, Câinii cu covrigi în coadă, Oamenii cu Dumnezeu în ei, Să vedem în cine rezistă mai mult sarea! 28 iunie 2008

Drumuri de om Cum să nu fie ca o cădere ieşirea în lume Când nu mai ai casă, nu mai ai familie, Nu mai ai nimic? Cum să nu te doară şi locul unde Ai putea să sângerezi, deşi nu sângerezi? Cum să nu-ţi doreşti de pragul de sus Al casei să te mai loveşti; Ţi s-ar face laur pe frunte? Cum să nu fie ca o cădere ieşirea în lume Când nu ai casă, numai singurătatea ta Şi şi pe aia doar coajă? 13

Cartea dintre doi tâlhari Cum să nu-ţi pară ca o cădere totul Atunci când pleci de-acasă om Şi te întorci ecou? 29 iunie 2008

Gramatica prăbuşirii Unde eşti, gramatică a prăbuşirii, Morfologie a ajungerii cel mai jos? În fundul prăpastiei Se duce masa în genunchi şi se-aşază Pentru o cină de taină. Unde eşti tu insistenţă a prăbuşirii, Să îmi spui cum să cad? Morfologie a ajungerii jos, unde eşti, Să-mi spui să conjug carnea în picaj Ca s-o îndepărtez de mine? (eu, tu, el, ea, noi, voi, ei) Unde exişti? Pe unde zaci? Vino şi articulează-mi sângele, Pune-i baze clare şi porturi de frig. Eu cad perpetuu, căderea-i limba mea, Vreau gramatici s-o autorizeze, Vorbirea mea nici urlând nu-i destulă. Tu nu vezi că de-atâta cădere Masa s-a dus singură în fundul prăpastiei, Îşi aşteaptă spre cină taina şi mesenii, 13

Darie Ducan Cu arginţi sub cele patru picioare, să nu joace Şi nu vine nimeni fiindcă şi aşa e prea sus? 29 iunie 2008

Singurătatea poetului de pe Marte Cânt singurătatea poetului de pe Marte, A celui de pe pământ măcar are umbră, Măcar se poate lipi de ea şi tăcea. Pe Marte, poeţii au o singurătate roşie, Tac în ei, băltesc în ea, Sunt stătuţi şi fac cercuri când înghit în sec, De parc-ar da cineva în ei cu o piatră. Pentru că ei sunt apă. Ei sunt apă. Se exilează singurătăţile poeţilor de pe Pământ să bea, Dar gurile li se-nvârtesc în continuare-n jurul soarelui, În acelaşi sens ca pe Pământ. 1 iulie 2008

Opţiune de pat Deodată m-am apucat să-mi fac pat Dintr-o piele lepădată de un şarpe, Găsită la o margine de lume, Unde tot ce atingi se preface-n etcetera. Deodată m-am apucat să-mi fac pat 14

Cartea dintre doi tâlhari Din ea, să mă aşez confortabil, Să-mi adâncesc somnul până la pricipii Şi mi se părea foarte normal Să-mi fac pat de dormit Dintr-o piele lepădată de un şarpe, Ştiam că ea nu mai poate lepăda, Ea e ultima treaptă a lepădării, Profunda fidelitate. –Somn uşor! 1 iulie 2008

Proiect de Arcă Mare forfotă undeva pe pământ, Stă receptarea cu poarta deschisă. Se anunţă o Arcă, un mare proiect. Se vor salva câte două obiecte, Câte două fiinţe din fiecare, Doi din doi se vor salva, se vor îmbarca. (...) Prin pieţele publice se vorbea despre asta, Femeile, fericite, îşi îndesau copiii înapoi În pântece, ca să îi poată lua. Era o veselie mare că se va pleca, Nu pentru că se anunţa un pericol, Ci pentru că nu se mai putea sta. Se luau provizii, lumea se îmbrăţişa, Nu ştiau dacă o să se mai vadă, 14

Darie Ducan Pe garduri, peste tot atârnau afişe Ce anunţau marea Arcă. Afişe lipite Parcă tocmai cu cleiul derival din oasele Celor ce nu vor fi niciodată pe Arcă. În pieţele de peşte, în miros de aburi, Vânzătorii pământeni se-mbrăţişau Cu mâinile pline de solzi. Afişe atârnau peste tot, se cheltuiau mulţi bani Pentru ele. Se anunţa construirea unei Arce. Au lipit afişe pe oameni, pe case, pe geamuri, Oricum oamenii intrau în Arcă sau în pieire, Casele rămâneau depopulate iar prin geamuri Nu mai avea cine să privească. S-au lipit afişe pe fiecare bob de grâu chiar, Pe atom şi pe centrul atomului, Chiar sângele mielului tăiat curgea Cu hematii cu afişe pe ele. Oraşul era într-o petrecere colosală, De final. Adio se rânjea. Cu soarta pe buze, Se râdea savuros. Se râdea nebuneşte şi se Puneau afişe în continuare, pe ochi, pe iubire, Pe metafizică, pe intuiţie, pe spini, Pe aburii cailor lungi şi-nfrunziţi. Pe acul de ceas ce, când atinge sfârcul mamei Dă adevărata oră exactă. Ulcioarele se înecaseră în vin Şi mai plutea în ele duhul celor din lut, Ca o drojdie pură. Erau Bacanaliile sfârşitului, Urma înscrierea pentru Marea Arcă. 14

Cartea dintre doi tâlhari Tocmai de aceea cei ce doreau să facă Marea Arcă Pentru a pleca din lumea aceasta în largul Unei prăvăliri de rouă, au investit mult în publicitate, Au făcut afişe. Fiecărui mugure care stătea să pocnească I-au pus o trompetă pentru când va pocni. Nimic nu se mai tipărea neavând loc De atâtea afişe care anunţau Arca. Lumea petrecea înainte de toate, Vinul curgea în devălmăşie săpându-şi Albie în raţiune şi-n limite. Chiar sângelui Îi devenise afluent. Şi mai era puţin până la mare, Şi mai era puţin până la apă. Puţin. Foarte puţin. Se aduceau tot mai multe afişe care Anunţau construirea Arcei, Dar, la un moment dat, de atâtea afişe Care vesteau măreţul proiect, n-a mai fost lemn Pentru Arcă şi oamenii nu au mai putut pleca Nu pe mare, ci de acolo, Nu câte doi, ci câte toţi. Au început printre ulcioarele cu vin, Printre bărbile ude şi mâzgoase Să ardă afişele de furie şi sfârşeală. Plângând, au scormonit apoi în scrumul lor, Când au văzut cum din pulberea neagră Se înălţa un catarg, ca un fir de iarbă numai bun Să-ţi priponeşti de el speranţa. 9 februarie 2008

14

Darie Ducan

Femeia ca spaţiu Femeia nu e un spaţiu de încredere, Femeia e doar un spaţiu după adevăr, Eva, prima femeie, era (şi ea) o târfă, De nu era Adam ar fi făcut-o şi cu viermele din măr. Cine să-i spună ei: dacă te-aş atinge Amprentele mele pe tine s-ar numi versete Când ea e doar matematică oarbă, Când ea e doar pilire de catete? Ea nu aştepta să cadă frunzele, Că nu aştepţi toamna pentru iubit, Femeia e un fel de bancă de odihnă Între un vierme limax şi un mit. Hormonii sunt în stare să bată ca un clopot, Nărav de carne, frunze cer omizi, Sunt numai două omizile, însă Rod şi frunzele de care-i vorba în colinzi. Femeia nu e un spaţiu de încredere, E doar ghiulea de-un ac de ceas legată, Dar ea îţi dă încredere în moarte, Numai umbra mărului ei ţi-e lopată. 7 februarie 2008

Dosul măştilor Dacă mimica feţelor s-ar conserva Măcar pe dosul măştilor Am putea recupera 14

Cartea dintre doi tâlhari Un întreg jurnal ars din viaţa noastră. Şi am putea chiar să ne bucurăm De hărmălaia sugarilor Reînviatului Câine din Pompei. Dacă mimica feţelor s-ar conserva Măcar pe dosul măştilor Tot am putea recupera Puţin din memoria obrajilor loviţi De vânturile hăituirilor de lume. Măcar din ele să salvăm Ce n-am avut curajul să avem, Să le recoltăm din măşti, o adevărată Agricultură a teatrului să fie. S-ar putea salva multe, ca şi când Dând cu grebla prin scrumul tău Ai putea găsi ghilimelele care arată că Nici măcar nu ţi-ai aparţinut. 8 februarie 2008

Din pricina luminii Cum mă bronzam la soarele care erai Mi se decojea pielea, parcă era linţoliu, Moartea îmi ieşea din trup, pleca, Se ridica la cerul ei ca un suflet în doliu. Ce mă făceam eu fără moartea mea, La ce porţi să fi bătut să primesc ceva viaţă?, Există un arc ce-mpinge sufletele la cer, Ele nu se ridică. Îmi trebuia doar aţă 14

Darie Ducan Să-l leg, să poată moartea sta În mine ca în strâmtă matca sa, Dar mi se dezlipea pielea, se dezlipea, Linţoliu după linţoliu îmi pleca Şi mă-ntrebam şi mă-ntrebam aşa Sub soarele ce erai tu ori o-ntrebare Cât de retorică e carnea mea De nu i se răspunde nici când doare? Dar mi se dezlipea pielea, se dezlipea, Linţoliu după linţoliu îmi pleca, Se ridica la cer, se ridica, se ridica Şi eu mă întrebam terminându-mă: -Ce sunt în afară de moartea mea? Şi locul golit, s-a întrebat terminându-mă: -Ce e în afară de moartea sa? 12 februarie 2008

Ultima Mi-ai alungat în păduri sufletul, Să sufere în scorburi, Să-i fie atât de teamă cât să stea În spatele iepurilor. Nu ştiu cât mai pot să suport, Sunt prea grav ca să pot râde În faţa a ce-a fost.

14

Cartea dintre doi tâlhari Dar te-am iubit ca o sfârşeală Şi tu parcă ai alungat alfabetul Mângâierii acolo unde doar piatra dă de înţeles. Aş vrea să te şterg din memorie, Ba chiar mă gândesc de la o vreme Să-mi trimit ecou în vene Să le cureţe şi de ultima picătură De sânge cu care te-am iubit. 14 februarie 2008

Ci numai Prin univers se simte Un miros de lesă. Măcar de abator de s-ar simţi, dar nu de lesă. Şi noi umblăm cu nările Ca nişte găuri de cuie Atât de vechi că au văzut cuiele putrezind. Mă simt mic şi-mi caut umbra În punga de icre a lui Dumnezeu Pe care-ar vrea să o golească În udul mâinii asudate vânzând. Din criterii ies viermi sfioşi Ca din prune Şi mimica sâmburelui O duc cu retina afară în lume. De ea se simte un miros de lesă, 14

Darie Ducan Prin univers se simte un miros de lesă, Am coborât pe pământ şi nu umblau oameni, Ci numai gâturile lor. Atât. 14 februarie 2008

De fiecare dată De fiecare dată când sunt bătut Şi când se dă în mine, nu mi-e greu Fiindcă vânătăile mele sunt delfinii Ce au condus corabia lui Dumnezeu. Abia când voi fi oase voi merge către cruce, Abia când voi fi oase, dar măduvă sigur, În mine tăcerea ca un ulcer usuce Tot ce trăiesc, tot ce mor împrejur. Din icoană-n icoană sar pe cozi de maimuţă, Alte liane mai umane n-am găsit, Suliţa împungerii, c-un fel de vină În sucul bătăturii drumului o am călit. Aşez puţin din umbră sub fiecare piatră, Mă chinui veşnic nu să scap de ea, Ci fac asta cu vinovăţia că poate cu-acea piatră S-a lovit în cuie mai demult, cândva. Umbra mea sub pietre ca râma se târăşte Şi cu cât înaintez în urmă-o las, Ea întoarce capul şi se uită Cu câte game tăcerea a scăzut în glas.

14

Cartea dintre doi tâlhari Nu mi-e greu, urma bâtei nu doare Cum nu mă doare existenţa de delfini Ce au condus corăbii pe vestita mare Şi frunţi întregi pe un arhipelag de spini. Abia când voi fi oase voi merge către cruce, Târându-mă prin praf, eu şi mai praf fiind, Voi fi atâta cântec că gurile din mine Ca din fântâni găleţi vor lua un cer murind. Mă vreau bătut, de fiecare dată Când se dă în mine, nu mi-e greu Fiindcă vânătăile mele sunt delfinii Ce au condus corabia lui Dumnezeu. 11 februarie 2008

Dies irae Nu-mi arăta un cui, Că încărunţesc. Precum câinele lui Pavlov, Dacă îmi arăţi un cui, încărunţesc, Acesta este felul meu de-a saliva, Îmi atârnă limba după moartea mea. Am fost cândva cana Din care a băut Dumnezeu Şi pe care-a spart-o aruncând-o în oameni. 15 februarie 2008

14

Darie Ducan

Căderea în sine Am căzut în carnea mea Aruncat ca o piatră în baltă, Am făcut atâtea cercuri Că şi le-au luat roţi pentru care Cei de pe lumea cealaltă Şi le-au luat copiii, să le ducă în băţ, Dar nu ştiu de unde-am căzut, Care m-a pierdut dintre virginităţi? Sunt doar moarte şi ceva-n plus, Un fitil în capătul morţii mele, Luminez cât mă simt juxtapus Pe un sac de simţuri, pe un vraf de piele. Am căzut în carnea mea Aruncat ca o piatră în baltă, Suflete, drumeţule, zi-mi câte trupuri Am de umplut până-n lumea cealaltă? Mă torn din trup în trup ca o substanţă Din eprubetî-n eprubetă, după duh, În care femeie va viscoli cu coaste Ca să urmeze primăvara unui trup? Cum e cutră carnea astă Şi nu-mi poate fi fereastră. Am căzut în mine-mpins Şi am stropit în jur, dar dinadins Aşa cum face-ntr-un năvod 15

Cartea dintre doi tâlhari Un peşte mare care este prins. 15 februarie 2008

Viziune Doamne, ce infertilă e lumea Şi totuşi câtă voinţă avea! Doamne, ce infertilă e lumea Şi totuşi câtă voinţă avea, Astfel corabia lui Noe Mergând pe mări de spermă n-o pot imagina. 16 februarie 2008

Guernica păsării Am adunat cenuşa păsării Phoenix Cu o lopată, cu grijă, cu pietate Şi am dus-o la un multiplicator. Nu aş fi putut să o copiez de mână, Oază cu oază, cută cu(-)cută, Caligrafia morţii des dă greş! – Am adunat-o şi mâinile îmi Erau pline de moartea sa, de praf, Nu puteam să le spăl cu apă, aşa că mi le-am Curăţat în ceva lapte prelingându-se De pe ţâţa maicii mele, ca din stalactita Ce-l picura pe Platon până-n adevăr. 15

Darie Ducan Am adunat-o şi eram numai o îngenunchere De sus până jos. Cu grijă, cu încetineală Am adunat-o fir cu fir, de parcă aş fi Aduna icrele unor anti-peşti cu grija Să nu pierd niciuna, că putea fi aia cea cu ecou. Am păşit şi paşii mei lăsau urme de ouă, Am turnat cenuşa în aparat, Am multiplicat-o, dar Când să mă uit pe hârtii, În ele a apărut pasărea Direct în picaj, Ca şi când toată viaţa ei A ţinut cât lumina aparatului Şi s-a desfăşurat chiar atunci. 17 februarie 2008

Atunci când Eşti atât de frumoasă Că m-aş uita la tine până-aş orbi Şi apoi, orb fiind, m-aş gândi La vremea când te priveam. Când nici nu m-aş mai putea gândi La asta şi ochi nu voi mai fi avut demult, Subconştientul meu va începe să te admire. 18 februarie 2008 15

Cartea dintre doi tâlhari

Gamă joasă Niciodată nu ştim Şi nu putem da reţete în iubire La fel cum nu ştim în ce gamă Se zbârcesc merele Atunci când păcatul nostru le întrece vârsta. Niciodată nu putem încorda braţul Aşa de tare cât să devină aripă Chiar dacă sângele-n el s-ar închega Brusc şi-ar pocni spre plutire. De la pahar încolo creşte Socrate, Întâi dinţii şi-apoi el complet, Stropii de băutură ce se preling Devin spini în rostogolire. Niciodată nu ştim Şi nu putem da reţete Despre viaţă şi iubire când Unora li s-a dat din căni să bea moartea Iar unii au băut din căni ca să trăiască doar, Câtă vreme apa care a clătit acele căni Nu-i tulbure de întrebări şi unde. 21 februarie 2008

Demult Nu mai scriu demult, Am trecut peste nefericirea mea 15

Darie Ducan Precum Cristos pe ape. De-acum sunt scris eu De mimica lumii Din aproape-n aproape, Cu rictusul sunt scris, Cu renunţarea. Se pune dată şi se semnează Cu plecarea. 17 februarie 2008

Cântec eşuat în sare În ţara asta sfântă şi nu mare Ghilimelele sunt înhămate la sudoare, Aşa numai, pe cărnuri doar cu sare Faci pântecul să dea ecou ca scoica-n mare. Ca o plantă care creşte numa-n nări, Să fie numai mirosită. Şi doar în albine, Mă nasc direct în continuarea vârfului de creion rupt, Al compasului ce lumea a trasat-o de la sine. Am în mine foi de indigo Care multiplică tăceri încet, ateu, Una câte una, de la mineral la Dumnezeu, De la gămălie la bombeu. După şutul dat în dos de moarte Mă simt o biată taşcă de poştaş bătrân, În ţara asta a fi e prea departe, 15

Cartea dintre doi tâlhari În scoici, să nu se spargă perla, punem fân. O roată de licheni etern se-nvârte, Ei trăiesc şi chiar nu au habar Că toate, toate căile lactee Se află-n sfârcurile fetei de olar. Ghilimele de oase, cranii de câlţ, Un guru este-n lume întrebarea, Ce perlă e înghiţitul în sec Atunci când noi pe noi ne credem marea. În ţara asta sfântă, fiecare Cu apă sfinţită se spală pe picioare Şi cercurile gravitează de-un milion de ori În jurul pietrelor căzute deseori. Fie-n apă. Fie-n carne sau în orice altceva, Un compas stafie umblă să-şi verifice măsura, Oricare creion îi suntem, mai pe rând, mai altcumva Până va veni chiar moartea să îşi dreagă corectura. 23 februarie 2008

Pleonasm Nu ştiu cum se face Dar noi doi ne identificăm până la pleonasm, Pieile noastre împreună Abia dacă sunt una a lui Dumnezeu, Femeie, adică umbră şi minereu. Nu ştiu cum se face că sub pământ 15

Darie Ducan Păsările zboară ca o sentinţă, Ca o scăpare de ciocan În tribunalul căruia îi spunem năzuinţă. Că nu pot să-ntind spre tine-o mână Fără să nu creadă unii că-i intenţie de gard, Suntem pleonasm, lingviştii fac fonetic Analiza adierii scrumului din cei ce ard. Ce să mai încerc când apa chiar Pluteşte ea pe lebede moarte, Face valuri sinoptice în ele şi unde Ale căror centre sunt ţintele noastre spre departe. Nu ştiu cum ne facem pleonasm, Ce asonanţă suntem în tăcere, Dumnezeu îşi mută criteriile la noi în orgasm Şi Sfântul Petru-şi înmoaie cheia în miere. Se bifurcă scrumul când ai ars, Partea rea din tine va fi vânturată, Partea bună va rămâne, Ou pentru un Phoenix să se poată. 29 februarie 2008

Liantul Fila de indigo, vechea, Fila de indigo nu e decât o Foaie de hârtie vânătă, Vânătă de-atâta bătut, de-atâta înjosire.

15

Cartea dintre doi tâlhari Doar prin ea se face comunicarea Între alte două foi, doar prin ea Se inprimă scrisul şi pe a doua foaie, Ca o continuitate, ca o ereditate. Dumnezeu e comunicare Şi Dumnezeu e în cei bătuţi întâi şi-ntâi, În cei mai trişti şi mai injosişi e el, liantul, Acolo se scrie cu ochii închişi, Să se vadă apoi şi să nu se recunoască. 23 februarie 2008

Strada mea De mâine anunţ că nu mai am stradă, De mâine anunţ că locuiesc Pe o parte sau pe alta a laptelui mamei, La casa prima imediat după colţu’ firesc. De mâine mă mut şi voi locui La o adresă unde se vor jena cu toţii să-mi scrie, Voi avea gard chiar cu laptele mamei Şi pasărea de pe el va sta cu ciocu-nspre copilărie. Mă voi muta acolo şi voi locui, Lebădă plutind pe saliva unui timbru rupt, Voi locui cot la cot cu topica Juliturilor copilului abrupt. De mâine anunţ ca să ştiţi că mă mut, Toate facturile să îmi vină transformate-n mângâieri, Nu căutaţi strada, a secat demult 15

Darie Ducan Dar încă în mine mâine-le bea din ieri. 24 februarie 2008

Numai în mit Lui Socrate când au vrut a-l termina I-a fost sete şi cucută mai cerea, Îngroziţi, atenienii n-aveau de unde-i da, N-aveau din ce mit împrumuta Fiindcă alt Socrate nu mai era, N-aveau din ce mit împrumuta, Al doilea are apă din ce bea, Primul niciodată, setea e a sa. Şi de-atunci cucuta din câmp a împietrit Şi-a început să crească numa-n mit. 23 februarie 2008

O pasăre cândva Între mine şi tine A murit o pasăre cândva, Înjunghiată de privirea înapoi a cuiva. Te-ai uitat tu înapoia ta? M-am uitat eu înapoia mea? Drumul a fost orb şi nu ştia, Poate l-a orbit etcetera. A murit o pasăre cândva 15

Cartea dintre doi tâlhari Şi nu ştim cine-a privit înapoia sa, Fiecăruia, apoi, nevrând să recunoască A început ceafa să îi clipească. 30 august 2007

Menstruaţia timpului Noi, oamenii, suntem Menstruaţia timpului: Sângele nostru se scurge Din când în când în eternitate. Sângele-n vene ni-l împinge Doar uitarea-napoi, Doar privitu-napoi, să-l vedem Pe celălalt dacă se uită-napoi, Un întreg domino de priviri înapoi. Ne scurgem din când în când În nefiinţă, în transparenţă, Suntem la fundul oricărui pahar cu apă. Dar privim înapoi, atâta Privim înapoi, că însăşi Înapoia priveşte-napoi Şi dă de noi care privim înapoi. 1 septembrie 2007

15

Darie Ducan

Un gir pentru durere În fuga lor primară Oamenii-n pielea goală Lasă mai mult ecou. Hainele lumeşti înăbuşe Undele, amintirea, Nemurirea e mai şleampătă Atunci şi acolo. Adam şi Eva îşi dau jos pielea Şi rămân doar sânge, Sudorii de duminică a lui Dumnezeu Fiindu-i afluenţi. Se-nroşeşte apa de-afluenţi Aşa cum corpul ni s-ar murdări de mână, Ecoul e zgzduitor De parcă cineva ar bate ultimul Cui la Arcă Şi ar ieşi prin dosul mâinii lui Iisus. 2 septembrie 2007

Punct stabil Ce cerc e ăsta, Doamne? Niciodată nu ajung de unde plec! Ce viaţă e asta, Doamne? Niciodată nu trăiesc de unde mor! 16

Cartea dintre doi tâlhari Ce compas e ăsta, Doamne Cu care ne scrii vieţile? Ce compas e ăsta, că n-are punct stabil? Cum poţi să spui tu că singurul Punct stabil al lui e mâna care-l ţine? 2 septembrie 2007

Bagaje Bagaje, bagaje, De 2000 de ani bagaje Ar trebui să ne facem, Să punem numai gândurile bune, Cu care putem muri, Apretate la adevăruri, Cu realităţile vârâte în găicile lor. Să avem camerele pline De valize mari, Cu multe compartimente, Desfăcute straşnic, Încăpătoare, rezistente. De 2000 de ani Bagaje, bagaje ar trebui Să facem aşteptând, Bagaje, bagaje şi numai Când murim sau ne naştem Să ne oprim din făcut bagaje, De 2000 de ani, De 2000 de ani. 16

Darie Ducan Să punem doar binele Călcat la dungă, virtuţile Împăturite, butonii, puncte fixe. Şi, când sunt gata valizele, Încruntaţi şi răzbunători Să batem piroane în ele. 25 septembrie 2007

Paharul Dragii mei contemporani, Înainte de a bea apă sau Orice altceva din orice cană, Pahar, potir sau ceaşcă, Spălaţi recipientul, căci S-ar putea să mai fi rămas pe fundul lui otravă Nicicând nu putem şti din care a băut Socrate! Chiar şi paharele noi trebuie verificate, Nu se ştie niciodată. Cert e însă Că paharul nu s-a spart căzând Din mâna osânditului nostru. Eu le verific totdeauna, Mi-e teamă sa nu fiu şi eu Victima atenienilor de Atunci. În fiecare noapte mă pun Devreme să dorm, ascult În tăcerea nopţii, 16

Cartea dintre doi tâlhari Pe paharul de pe noptieră Gura lui cum nu se apăra. 25 septembrie 2007

Schismă Ce-ai zice dacă Ţi-aş spune Că tu eşti singura Religie în care cred, Un rit întocmai? Ce-ai zice dacă Ţi-aş săruta sânii Ca pe icoane şi-n Măreţia lor m-aş mântui? Să ştii că de fapt Moise-a Trecut prin salivele noastre Unite-n sărut, despărţindu-le, De aceea ne-am rupt unul de altul. 4 octombrie 2007

Prea jos, prea jos Nu l-am putut vedea pe Dumnezeu Cu toate semnele venite pe pământ. Şi-atunci, întâiu-a zis, cu greu: -Vi-l dau pe fiul meu cel sfânt. 16

Darie Ducan Dar totuşi, Doamne, mult prea jos Te-ai gândit să-l laşi cu adevărul, Face parte doar dintr-al tău os, Nu trebuia pe ape, putea păşi pe zărul Laptelui galaxiei, deci nu atât de jos, După cum vezi prea jos l-ai coborât. Şi-l omorâră, ucigaşii pe ceafă-având sudoare, Ei, chiar şi după ce l-au omorât, Iisus pe ceafa lor păşea – pe-acea sudoare, Tocmai acol’ păşea, ca o cicatrizare. 14 octombrie 2007

Şpalt Suflet ca un balon spart În ghilimelele dragostei Că te citează alţii, Ţine-te sensibil, nici lui Cristos Nu i s-au adus spini să-şi verifice Şpalturile, şpalţii. 21 ianuarie 2008

Apă pentru sete Mi-a plâns Cristos Atât de mult pe-un umăr 16

Cartea dintre doi tâlhari Încât din negul umărului Mi-au ţâşnit asini. Vino, tu, să bei ca din cişmea Absolvirea aceasta de vini. Nu te jena chiar dacă De cealaltă parte a oglinzii Copite ai s-auzi scurmând, Bea fără jenă dacă ţi-e sete, Apa stă la tine, la rând. 24 ianuarie 2008

Taină Între noi, iubito, Între noi a fost ceva. Între noi a fost un aer cald, Amănunţit de cald. Între noi a fost o cină cea de taină, Atât de tainică încât nici Iisus nu ştia, Atât de tainică încât Nici Iisus nu ştia, necum Iuda. 24 ianuarie 2008

16

Darie Ducan

VERSURI DE, DOAMNE, IAMĂ! (CLASICE)

16

Cartea dintre doi tâlhari

Prolog Mă uit la cer ca să Vorbesc cu Dumnezeu între patru ochi, Văd cerul nelimitat, Deci un singur ochi. -Doamne, care e nasul, adică ceea ce desparte un ochi de alt ochi ? -Tu eşti, fiule, prin tine respir !

16

Darie Ducan

Haina Şi uite, Doamne, c-am ajuns Să mă îmbrace haina, Să-mi zică ăştia-s nasturi Şi-apoi să mă spele cu săpun de casă, Săpun cu ferestre de casă în el, Minut pe minut, leş în leş ne apasă, Cadavrele tac biciuite cu cer. Şi din ele se-aud oseminte de preşuri, Ne bagă ploaia teul prin răni Să cureţe tot ce avem în ele, Bălăria durerii crescută spre căni. Şi, mamă, uită-te, ce ai născut devreme Are moartea mai adâncă decât un puţ, M-ai trântit pe bucăţi în beciuri diurne, Scrâşnesc la nisip în măsele Încât în el e loc şi pentru-un cap de struţ. E rugăciunea mea mototolită Şi-n tomberonul cărnii tale aruncată, Şi spinii trandafirilor îşi iau pe ei căciuli, De frig, să zgârie nu or să poată. Mă-mbracă haina zi de zi, Mă ia din cuier, buzunărind oglinda de privire Şi mânecile, care eu îi sunt, Croite sunt din bezna a patru cimitire. Şi, uite, Doamne, c-am ajuns Să mă îmbrace haina şi să îi vin bine, 16

Cartea dintre doi tâlhari Şi să m-arunce-atunci când i-oi rămâne mic Şi plin de molii lehuze de coline. Şi , poate dacă nu i-oi mai fi bun Şi altora, ca pe o zdreanţă nu o să mă dea, Mă va face cârpe de spălat pe jos, Are şi cerul probabil podea.

Din bucata mea de mâine Din bucata mea de mâine Am hrănit un om şi-o pâine Şi apoi am răsucit proverbele în uşi Ca pe zăvoare, Ochi închişi ai celui ce moare. Trag după mine zilnic prin zăpezi Saci de cărbuni, ca să îţi fac cărare Şi barba îmi creşte din cărbunii căzuţi, Peste sudoarea mea vei păşi ca pe mare. Din cina mea, firimituri de cer În rănile tale-or să se rostogolescă Şi după ce-or vedea că duc moloz de ani Cu spicul în genunchi or să-ncolţescă. Mă va durea căderea unei păsări Şi cineva-mi va spune cam aşa, Într-o zi după ce m-a prăşit tristeţea: Du mâna la groapă, când de obosită, Moartea-ţi va căsca. Fosilizându-mi visul ca un strigoi bătrân, 16

Darie Ducan Mă spăl cum cu săpun cu rame de icoane Şi-n hoitul meu cad oasele-n genunchi, Curate ca nişte ionice coloane. Din bucata mea de mâine, Câinii ce mă muşcă-s pâine Şi eu pentru tristeţe fac toasturi şi Fiere –a unui veac de omenire-aş bea, Deşi sunt iad timid de oseminte, Transpir pe frunte apă ce-a curs din cer cândva. În ceafa mea asudă constelaţii Şi Dumnezeu urlă ghilotinat, De ce eşti laş, Doamne, l-am întrebat Când din bucata mea de câine Eu ţi-am dat şi ţie mâine? De ce eşti laş şi ne prefaci noroi, Cu gene ruginite de plâns să mă ştiu Şi genele mele să fie tot cuie Pe care ţi le-au bătut în sicriu. Umblă pe drumuri de bine şi rău Şobolani graşi cu sutane de slană, Stă cerul agăţat de noi Cum stă în corpul păsării o pană. Din bucata mea de mâine Am hrănit mai mult un ieri Şi pe catalige de pocaluri Am fugit în nicăieri. Subţire ca un hoit, ca o închipuire, De nu îmi e furtuna haină, nu mă simt deloc, 17

Cartea dintre doi tâlhari Cu rănile văd, nu cu ochii Şi plâng mai roşu decât orice foc.

Pietrele cu care Şi pietrele cu care daţi în mine, Până să mă ajungă devin ceruri Şi mă căptuşiţi cu dumnezei, Încât de-abia am loc să-mi strecor nasul Ca să pot respira printre ei. Respiră apa cu nările altuia, Flacăra lumânării, dacă se apleacă, Poate ca un umăr dărâma-nchisori, Când unii mi-ar pune botniţe pe lacrimi, Şobolanii, cu cozile lor mi-ar croşeta stări. Mamă, timbrează-mă c-o viaţă pentru-o moarte, Eu sunt un ăla licărind din măr Şi iarba ce-o paşte conştiinţa mea-i din cuie Şi, precum caşul, visul lasă zăr. Nu mai loviţi cu pietrele în mine, Şi Dumnezeu, umil şi hăituit Cu fruntea-ntre copacii strânşi ca pumnii, tare, Ne sapă muşuroaie în zenit, Termite de lumină vin la înfruptare. Trebuie să-mi intre bine-n cap Atunci când rana doare mult mai greu, Pentru recoltele de şei de cai Trebuie să plantezi Dumnezeu,

17

Darie Ducan Reîntemeiază lumea, maimuţă, ce ai Ca oase ramele icoanelor creştine, Prea bine ştii că ăia care dau acum cu pietre Or să dea şi la sfârşitul lumii-n mine, Dar ei nu ştiu cu câtă jertfă Îmi răsufla prescura turbulent Când eu, cu puţa în ţărână Am iscălit un continent. Cu cerurile lipăind pe mine Ca bălţile în corp cad în genunchi cât sunt Şi, luându-mi capu-n crengi şi lumea între cruci, Trag singur peste mine dealul de pământ.

Spini de trandafiri Eu nu mă trag, Doamne, din trandafiri, Eu mă trag din regnul omului, ştii bine, Dar nu-nţeleg de ce-au crescut Atâţia spini pe corpul meu, pe mine. Sunt spini sau sunt mici pâlnii-ntoarse Prin care vreau să mă vărs în afara mea, Părul ce-mi creşte pe trup e harpoane încete, Trase către balena Cuiva. Dar atâta-s de timide şi se-ndoaie Aşa uşor că nu-nţeleg de ce am spini Şi spre ce balenă tragem din corăbii Şmotruite pe punte cu pâine şi vin. Un testament aş scrie cu paşii prin nisip, 17

Cartea dintre doi tâlhari C-o miere-aşa tăcută încât e scorburoasă Şi firele de păr de pe trup Dumnezeu Le crede sfori de fântâni şi vrea să scoată apă Din mine ca la el acasă. Dar nu mai sunt din niciun regn Şi oamenii sunt ca şi trandafirii, Doar cât au rădăcini sunt vii, În rest sunt morţi sub zodia spăşirii Şi vor veni florari să mă culeagă, N-o să pot sta lângă o fată deseori, Ar fi un pleonasm, fiindcă aşa e Atunci când laolaltă stau câte două flori. Şi Dumnezeu coboară chiulind de la albastru, Ştiind că eu sunt trandafir, nu să mă ia, Ci să se-nţepe doar în spinii mei, El e o mare, balena-i altceva.

A cere iertare În ţara şobolanilor obezi Nu am cui cere o iertare Şi de-aia mă omor pe mine, Ca tot mie să-mi cer iertare, Tot înjurând, tot înjurând, Am înlocuit vâslind cu înjurând, În ţara şobolanilor obezi Care trăiesc cu umbră de pământ,

17

Darie Ducan Apa sforăie în noi şi în pahare, Poate-şi doarme-acum somnul cel mare Şi de-aia mă omor pe mine Ca tot mie să-mi cer iertare. Trăim doar de la mână pân la gură Şi trist, posomorât şi necusut, Întorc faţa spre lume ca spre un aşternut, Branhiilor peştilor ca să le cer iertare Că apa-n care-noată este a mea sudoare Şi loc de os mi-ar ţine ploaia, Ploaia căpruie, dar nu-mi trebuie os, Că, pentru a mai cere o iertare, Chiar ţie, e mai indicat de jos! Mă pălmuiesc, mă-njur, mă fur, Mă las vânăt, de mă vărs pe toate, Dar ies din mine, îngenunchez în faţa mea Şi-mi cer iertare pentru toate.

Sare-n iarna rănilor Mai sunt încă locuri pe pământ Unde sarea ţine loc de oameni. Şi de-aia rănile nici nu apar pe ea, Fiindcă fug de tot ce li-i sare Cum fug oamenii de un ciumat, Aşa, ca să se facă iarnă pentru alţii Oasele din mine-au dezertat. Dă-mi-le, Doamne, nu mi le mai folosi Ca iarnă, c-o s-ajung să cad în mine 17

Cartea dintre doi tâlhari Şi mi-e teamă că de-o fi aşa, Te voi trage şi pe tine. Ştii că sarea toată iarna, chiar dacă-i Din oameni, tot o va topi, Dă-mi oasele, nu ţi le face iarnă, Derdeluşuri ele nu pot fi. Sunt încă lucruri pe pământ Pe care vrem a le cunoaşte, Da-n toată sarea ce suntem, Ne ploconim cu un răspăr de moaşte Şi vine vârsta să ne dea în cap Cu o cazma de iarnă de la noi din oase, Desigur că noi vom cădea Câtă vreme oasele ni-s scoase. Dar tăcând mă voi duce să mut Macazul amintirii pe pânze de păianjeni, Cum le mută vatmanii pe-un mare bulevard, Îngheaţă dimensiunea până s-ajungă-n lupe Şi corpul îşi scoate iarna de pe card. Voi fi timid cum sunt dinţii de lapte, Dă-mi, doamne, oasele, nu le mai ţine ierni, Că de-atâta alb al lor pe pleoape Nici chiar tu n-o să ne mai discerni, Şi voi veni înălbit de moarte la tine, Bătându-te pe umăr să-ţi spun că eu sunt Şi tu, furios pe mine îmi vei spune: Marş în uniforma ta cea de pământ! Mai sunt încă locuri pe planetă Unde ţine loc de oameni sarea Şi rănile nici nu apar pe ea De teama că o să le vindece-ntrebarea. 17

Darie Ducan Însă ele nu ştiu un lucru, Că rănile sunt de-ntrebări făcute Şi nimeni nu le vindecă, mai mult, Cine să le vindece vrea, Le adânceşte mai mult, atât de jos, încât De arunci o piatră în ele, ecou După un secol poate îţi va da.

Întocmirea citită printre rânduri Cam de câte veacuri ne-am trântit sărutul, Cam de-atâtea lucruri este începutul, Gurile noastre au praguri de case drept buze Şi-oricâte mâini am ridica, Tot nu prindem scara de aţă Pe care sperăm că ne-o va lăsa. Aţa ei e dată spre a se coase da-ul de nu Şi spre a coase în războaie proaspăt răniţii, Nu mai stă în noi, oricât am vrea, În niciun fel întocmirea lumii, grea. Ochii ţin de tălpi şi umblă până fac bătături În ghete de zare, Berzele aduc morminte în ciocuri, Mâinile licitează cuie cu strigare Şi nu mai ştiu ce ban să mai pun, Pe ce tejghea, Fără să se considere a treizecea parte Din vânzarea sa.

17

Cartea dintre doi tâlhari O să mă spânzur de-nceputuri, De-acolo voi ierba-ntr-un alt sfârşit Şi sper, de-atâta iarbă ce voi fi Că mă va paşte un asin nenorocit Şi-n burta lui voi pune-n rând planete, Ca negi scârboşi pe mâna mea, Dar ea o să învârtă roata, Graţie ei veţi respira! Aşa că, vreme, dacă nu ai timp de noi, Lasă-ţi secretara, care-s eu, Să-ţi dactilografieze oameni La maşina de scris – Dumnezeu.

Damnarea, la o adică Mă vor însămânţa cu dezastre, Îmi vor pune belciuge în pori, Drapele de drojdii cu ei va trebui să-nalţ, De voi face altfel, mi-au spus – ai să mori! Cu sufletul mustind a lanţuri Aş vrea să am un trecut nou Când plouă de sfârşitul lumii, Tălăzuind cu coji de ou, Şi va tuna, s-o rupe lumea Ca o apă de mamă născută-n răspăr Şi nu-mi voi da seama când vor trage în lume Tunuri cu gălăgia firului de păr. Pe umeri, pe morminte şi pe idealuri 17

Darie Ducan Îmi va creşte o iarbă de fontă albastră, Voi muri şi din pieptul meu va creşte-un copac Din lemnul căruia alţii vor face-o fereastră În care va sta orbind un geam De cât priveşte-n casă cum aşteaptă Ultimul om al planetei, Care de cocârjat e confundat c-o treaptă… Dar oare ce aşteaptă decât să vină moartea Şi să-i bage sicriul, căluş în gura pământului, Eu am murit deja şi-acum nu sunt aer Nici cât să zburlesc pomeţii vântului. Pe treapta care e acel om doar se coboară, Pe mine coboară o fontă albastră, M-au închis în pământ, dar din piept Îmi va creşte-un copac cu crengi vii Din lemnul căruia alţii vor face-o fereastră, Prin care, însă, se vor uita copii .

Căutarea Apa umblă-n mine, fără să se afunde-n mine, N-am teasc, Doamne, degeaba anii -mi trec ciorchine, M-ai bea la mese, cu toţii laolaltă, De la savanţi pân la beţivi viermoşi, Şi totuşi, Doamne, mâna mea cea caldă, Nu miroase-a trădare, poţi s-o miroşi. Iernos, cu gâtul sec aştept ca-n alte dăţi Să umble peste mine apa, desculţă şi murdară, 17

Cartea dintre doi tâlhari Eu însă nu-n biserici te caut şi te strig, Ci-n ultimul beţiv ce stă pe-o bancă-n gară, Lui, dacă Dumnezeu îi este dincolo de dop Şi sticla îi e goală, atunci ţâşneşte din iconostas O creangă, lungă, precum o mână lină i-l urmăreşte până-n gară, Ca să-i aducă-o sticlă plină. Eu tac şi strig, să înţeleagă lumea: Calendarul rupe file din noi, însă , Doamne, De trist ce sunt îmi fac cruce În loc de trei degete, cu trei toamne! Apa umblă-ncălţată cu tălpi, E drumul otravă când umbli desculţ, Ştii bine că, să se înfileteze oasele luminii De-o beznă căruntă plâng lacrimi de câlţ. Iernos te mai caut în viori sfărâmate, La capătul curcubeului fuge un câine hăituit ieri, N-am teasc, degeaba –mi trec anii ciorchine, Dă-mi cana să-ţi dau nişte must de tăceri!

Poarta spre zar Fiecare spune: ăsta e drumul meu! Doamne, eu n-am drum şi urma pe care-o lasă Şobolanii cu coada, mie îmi ţine de drum, Dacă sunt mai graşi, îmi sapă mai adânc destinul, Dacă sunt mai slabi, trăiesc puţin, Fior al harponului altoit pe coaste, Rechin în marea de lacrimi îţi sunt, 17

Darie Ducan Vânează-mă sub grohotişuri albastre, Aruncă-mi năvoade de negru pământ. Va trebui să pun monoclu pe lăcate, Să vadă gaura unde bagi cheia , ce-i afar, Drumurile nu-s unde închizi, Ci-unde deschizi larg porţile spre zar. Unde am drumul încrustat, Din ce mileniu pe vreo placă funerară, Primului turist ce va veni, Numele meu ca un cosaş în ochi o să îi sară ? Tălpile ce sar pe ochii mei, să îi stoarcă de cer, sar întruna, Îi spun ateului din mine: de ce nu înţelegi Că sâmburii măslinelor de unde l-au prins pe Iisus Îmi bat noaptea la uşă voind să-mi fie negi ! Şi, uite că n-am drum, fiind eu însumi drumul, Voind să mă corupă, fiece duşman, Văzându-mă îmi spune persuasiv şi negru: -Degeaba strigi spre cer, nu vezi că-i spart ca un timpan? Şi mă tot bat în cuie, tot dându-mă jos, Amintindu-mi c-am uitat să sărut ceva, Tălpile celor ce m-au bătut în cuie De când se-ncepe lumea de la naşterea mea. În mările de lacrimi în care vieţuiesc, Deşi n-am drumuri, paşii mi-s întregi Si sâmburii măslinelor de unde pe Iisus l-au prins, Imi bat noaptea la uşă:- Ne laşi să îţi fim negi ?

18

Cartea dintre doi tâlhari

Încerc să te conving Doamne, încerc să te conving că nu îţi suntem de folos, De ce ne chinui, nelăsând pe vreunul să spere, Nu-ţi dai seama ce faci? Doamne, visele Ne descleiază amintirile ca pe nişte recamiere ! Sămânţă în noi e destulă, vino cu tot neamul tău, Veniţi cu ghivece cu toţii să luaţi ce nu vă e de folos, Pe noi, ca pe beţivi, praful ne adună de pe jos Şi zice - Hai acasă, bărbate! Cum poţi trăi fără eu, mă întreb întruna, Fără un contur, în care să ştii că te simţi cineva, Cum poţi să imprimi pe discuri creşterea ierbii Fără să ştergi încărunţirea ta? După ce ai mers pe drum, ai luat frunzişul Ce pe Golgota a crescut, pe cruce, Ca să-ţi faci mătură şi să-ţi ştergi urma, Cei ce vin să nu vadă că înspre tine duce. Nu îţi suntem de folos, nu te mai tocmi cu noi Precum cu noroiul de sub unghii, precum cu precupeţii, Cuiele din mâinile lui Iisus, astăzi, noi le-am bătut Ca să ne ţină portretele pe toţi pereţii, Şi, culmea, ramele lor sunt făcute Tocmai din crucea pe care a stat Fiul tău în cearşafuri de ziare, spălate cu clorul Luminilor ce orbul cu ochii le-a arat. Nu ne mai chinui şi nu ne mai da viaţă, 18

Darie Ducan Ce naiba nu-nţelegi, ai şapte facultăţi, Ştiu că în a şaptea te-ai odihnit, Dar totuşi, Doamne, seama dă-ţi, Chiar trebuie să punem în pat Între bărbat şi femeie ziduri de cărămidă Ca să nu mai facă urmaşi ce nu-ţi sunt de folos Fiindcă uşa ce-o ai ei nu ştiu s-o deschidă…..? Îţi vând un pont, Doamne, ştiu, mai ştrengăresc, Pe planeta bărbatului şi-a femeii, Dacă ei nu ştiu să-ţi deschidă uşa, Intră şi tu, Doamne, pe gaura cheii ! Află de la genunchiul ce ruga o-ncheie, Sămânţa noastră se numeşte cheie.

Devenirea apei Aşa-s de rece eu în sinea mea, Că, să se răcorească o fântână m-ar bea, În apa ce sunt, probabil zac acum corăbii, Poate şi arca lui Noe pe mine-a trecut, Când pluralul încă nu era turnat Şi trecuse pe-acolo doar ca drumul Pe care va veni să mai fie bătut. În adâncul meu veţi găsi corali de oase Şi cutii de conserve desfăcute şi aruncate După ce a cinat Dumnezeu destine, Luaţi şi beţi ca din izvoarele de munte, O să vă priască sulful ce-i în mine.

18

Cartea dintre doi tâlhari Sunt apă, apă, pe aia din pahar De-o strigaţi pe numele meu mic, vă răspunde. Oamenii ce beau apă sunt canibali, Fiindcă ei sunt apă ce bea apă, Credeţi că de n-am fi apă, Dumnezeu ne-ar bea? Pe fiecare cum moare în paharul lui îl scapă. Poate că sunt apă ce-a fost cândva potop Sau poate apă transformată-n vin pe la vreo masă, Am spălat faţa murdară a lumii cu lumea cealaltă, Cu cordonu-ombilical, când m-am născut Ca de-o mamă eu am fost legat de-o baltă, Dacă atingeţi buletinul meu, vă udaţi, Dumnezeu însuşi coboară să se scalde-n mine, Ca-ntr-un ştrand pe zi ce trece mai sărat Datorită sării vârstei care vine. Sunt rece şi sunt apă, ca şi voi, Iubitele, dacă vor să ne mângâie, vor trebui Să spargă-o copcă şi să bage mâna, Lichizi şi reci apoi spre-a ne simţi. În mine sunt corăbii scufundate, Dar, ca să nu mă-nec în mine, apă cât mai sunt, Şi după scufundarea lumii eu înot, ca pe o plută Pe o bucată de cuvânt. Sunt mândru că sunt apa pe care poate Corabia lui Noe a trecut ca o cratimă, Habar n-aveţi cât m-ar fi onorat Să fi fost lacrimă.

18

Darie Ducan

Cum să câineşti în cuşca unui om E-atât de frig, că în curând Vom trece la regnul lumânărilor, Mai dă-ne scânteia care să ne-aprindă, Că am crescut mai mari decât un ciob de praf, Cu pieptenul în mână, în noi se piaptănă o oglindă, Îmi pare iarna nuntă că-mi vine să chem un taraf. Ne-arunci şi ne îndeşi cu cotul în uitare, E prea cald pentru-o iarnă, curios ne-om încălzi, Vom trece la regnul lumânărilor Şi mamele vor naşte lumânări-copii ! E iarnă şi tu ne cam uiţi prin gheţari, E frigul câteodată atâta de mare, Încât chiar tu, Doamne, ceri haine de pământean Şi te-ncălzeşti la lumânare, Dar unde ne uiţi, ce zăvoare Au înţepenit de frig între noi ? E iarna asta o nuntă care doare, În cuşca unui om vom câini noi doi. Cum să câineşti în cuşca unui om, De-atâta zăpadă nici nimburile nu ni se mai văd, Blănurile fug din magazinele de blănuri, Să-şi cumpere alte blănuri, să se-mbrace, Ia-ţi şi tu lumânări să te-ncălzeşti Şi vezi chipul cioplit cum chip cioplit îşi face. Şi lumânarea-şi ia o lumânare să se încălzească, Aşa suntem noi, Doamne, lumânări încălzindu-se reciproc, 18

Cartea dintre doi tâlhari Lumânări aplecându-se una spre alta, mereu, Dar ce ne vom face dacă ceara prelinsă va plămădi un ateu Mai bine ne-aplecăm în părţi opuse, Doamne, Fiecare cu sfeşnicul lui, ca să ştii, Că a câini în cuşca unui om e logic Ce-i om şi ce e câine să poţi deosebi. Vom trece la regnul lumânărilor, dar eu, Eu vreau să ard singur, până la moarte, Aşa că, de dragul nunţii acestei ierni, Te rog frumos eu, Doamne, să arzi în altă parte !

Umăr degeaba Când am căzut, tu, Doamne, Cu mâna ta ai luat rame de icoane, Să le faci din ele tărgilor mânere, Dar găsesc că e degeaba câtă vreme Salvarea ce mă duce se-nvârte pe mere. Eu sângerez şi-mi mut jetul în spatele stelelor, Ce departe urlu dacă mă doare aici, Încât pivniţele cele mai adânci ale rănilor Nu se lovesc de cad mai jos fiindcă au Perne de aer ca nişte pisici. Ai spălat cu mir fiert tânga mea către moarte, Muşchi de copaci de mi-ar creşte pe os Atâta nord aş arăta pentru cei ce n-au busole Încât i-aş face-n cer la tine să vină până şi pe jos. Degeaba arunci în mine credinţă 18

Darie Ducan Cum aruncă ţiganii pe mal lut pentru chirpici, Trec ceruri pe deasupra de n-apuc să le număr, Pământuri numărate se-nvârt prin cicatrici. Eu te-am văzut smulgându-mi aţele din rană După ce mi-au cusut-o ca doar tu să mă-nveţi Cum e să mi se coase rănile cu iarbă Până durerea lor va fi şi dat pomeţi. Degeaba tu din rame de icoane Mi-ai făcut o targă să îmi dai putere Dacă salvarea în care m-ai băgat Se-nvârte deja pe cotoare de mere.

Transcedenţă Mă-ntreb, Dumnezeule, dacă exişti De ce nu bagi, întreagă, -aşa cum este ea Lumea într-un borcan cu formol Şi s-o scoţi chiar înainte c-un pic de moartea sa ? Ar sta-n borcan frumos şi stroboscopic, Aşa, ca o oglindă spartă de tăceri de frunţi, Mă simt de parcă-n lumea asta aş vedea Glazură de fiere pe torturi de nunţi Nu ştiu dacă pe fundul borcanului cu formol cresc alge, În sângele nopţii e ceva din sângele meu cu nori O agoră imensă îmi e fiece rană, Durerea se transformă în ele-n oratori . Dar algele ce poate cresc din boluri Împing capacul bolului mai devreme 18

Cartea dintre doi tâlhari Şi lumea iese din formol Cu mult înainte ca vreun om s-o cheme. Mă-ntreb eu, în ultimul borcan rămas nespart, Stând ghemuit cu gura dinte pentru dinte, Cât machiaj mai ai de folosit ? Cât dai înapoi ca să ai înainte? Degeaba ne dai aripi dac-atunci când zburăm Ne tragi cerul ca pe-o faţă de masă, Moartea noastră mustră strune stranii, Moartea stă în noi că n-are casă. Unge-te cu miruri, noi, cu cuarţ, Dacă vei dori la noi să vii-n poveşti, Sună la soneria borcanului cu formol, Sigur acasă ai să ne găseşti, Algele nu ne-au eliberat deloc, Sarea lor la răni nu ne-ar fi căzut bine, Dar s-au reconvertit şi toate Cresc încet din mâlul din mine.

Mierea simfonică Iau un borcan de miere şi după ce îl vărs Îi spun mierii - Viola mai tare, başii, nu se-aud başii! Rândul trei, ăsta nu-i allegro, mai cu viaţă ! Ce polifonie teribilă, albinele au bâzâit cândva Şi-acum se-aud din miere Cor, contrabaşi, violoncele, S-au imprimat, mierea are memorie, mierea are memorie, 18

Darie Ducan Ce e miere îşi aduce aminte chiar şi c-a fost fiere . Dar cântă simfonic şi diabolic precum Liszt, Se-aud contrabaşilor descleindu-li-se grifurile Sub presiunea arcuşurilor dure, berbeceşti, Iar părul lor se-aude-ncărunţind, pe foştii cai, Ia mierea cât mai eşti Şi du-o la ureche, vei auzi anii trecând prin dirijor Aşa cum crema de mâini intră prin fiecare por. Sună adânc, de piatră, etern, de nemişcat încât chiar O-urile oftaturilor ies gotice, ca intrările în catedrale Şi te zgârie până te doare în alţii. Mierea aproape simfonică n-ar fi fost cu capacul Închis, pentru că mierea liberă e mai fluidă. -Doamne, nu mai da concerte în borcanele cu miere, Fiindcă viorilor scufundate în miere nimeni nu le va aminti Că ele sunt din lemnul salcâmului care A dat flori pentru mierea simfonică mare !

Spălarea picioarelor De ce bătrân mi-e drumul încărunţeşte iarba Şi bâtele luminii mă cotonogesc, Îmi spăl picioarele cu umbra de la mere Precum cu apă caldă, ca să le dezmorţesc. Mi s-a tot spus şi încă mi se spune Că firele de păr cu cât îmi cresc din cap Împing de fapt cuiele în sicriul meu, Bătute-ndoit să nu devină cumva 18

Cartea dintre doi tâlhari Picioare de cal tocmai bune de trap . Mă tot întreb: am mâini sau am cişmele Din care curg unghii, apă a cuiva ? Nu m-ar mira deloc în negi, precum în ceruri Dacă ce las în spate mi s-ar înnora. Ca de o naftalină păstrez intact trecutul, Din punctele de zaruri cresc rădăcini în răni, Eu ştiu că dacă părinţii-ajung în luturi Unghiile le cresc din toartele de căni. Eu de-aia-mi spăl piciorul cu umbra de la mere Şi viermii rod în cârje în conţinutul lor, Eu nu o să-mi port crucea, fiindcă de întind mâinile Devin eu cruce cu piroanele bătute, ca acţiunile, la purtător. Şi drumul vieţii mele când merg pe el se înnoadă Ca maţul burţii unui nou-născut, Nu ştiu, nodul mă prinde-năuntru sau afară, E gordian ca moartea sau bun de desfăcut ? Aşa suntem toţi, avem o chică de pământ Care atârnă şi ne ţine de cravată, Mai bine am îngenunchea lanurilor de in Să facă o cămaşă de forţă pentru planeta toată. Dacă smulgi luna se scurge tot cerul Ca şi cănd ai scoate dopul de la cadă. Dacă smulgi originea din noi, Mergem la canal şi viermii n-apucă să ne roadă. Insă prin ceea ce noaptea noi dormim Moartea, ca sportivul încălzirea-şi face 18

Darie Ducan Si-apoi ne ambalează în lemn şi iată-ne, Inchis stă vidu-n jurul nostru precum nuca pe care nu o poţi desface. Trecutu-n urma noastră râncezeşte, Picioarele îmi curg ca lumânări, Nu le mai spăl cu umbra de la mere, Am tălpile pe sfeşnice călări. 25 martie 2006

Cuie foileton De mi-aţi bătut în palmă un cui ieri, Bătut adânc fiind, va zgâria în mâine, Şi toţi cei de mâine îşi vor agăţa haina în el, Crezându-l cuier al vreunui Pepele de poimâine, Dacă m-aţi răstignit pe grâul care creşte, Eu voi ajunge-n pâine, neputând fugi, Şi-mi veţi mânca din giulgi la fiecare masă Iar cuiul mâinii mele în pâini va amurgi Dar gaura lăsată de cuiul vostru-n mână Se va întoarce ca să vă fie nimb Şi setea va veni să desfiinţeze apa În durerea prin care ca printr-un parc mă plimb Da, cuiul ce-l veţi bate va intra adânc Aşa cum iarba se-nfige în aer când creşte, Vă daţi seama, la câtă e de jos în sus De câte ori cineva pe alţii-i răstigneşte!

19

Cartea dintre doi tâlhari Şi cuiul va juli în mâine, Cei ce stau la graniţa cu azi se vor răni Şi pistilurile coşciugelor ne vor fi degete Să vadă de mai suntem carne, de-aia doar ne-or pipăi. Dar spuneţi-mi măcar când mă veţi răstigni, Să ştie cel de mâine găuri să-şi intuiască În care până-atuncea să cazeze viermi Care să stea şi moartea s-o boncăluiască. Urmaşul meu va râde de mine, Va vedea că intră în mâine un cui, Îl va folosi drept cuier fără să ştie Că prin palma mea a trecut cu rugina-n vânt, şui Sau dacă l-aţi bate mai tare, mai cu ură În mine, cel de azi, cuiul va ieşi Ca o rădăcină ce sparge gingia În prima zi a lumii cu dinţii plini de tartrul a nu fi. Când mă răstigniţi, vă rog, daţi-mi răgaz de câteva zile, Până-n urmaşi m-aţi răstigni, ca să-i daţi urii ton, Aţi măsura cu manometrul creşterea părului de pe cap Şi a ierbii de pe morminte, dar vreau atât, să-mi cumpăr cuie foileton Da, ştiu că-n mine am o genă ereditară Ce duce-ntre celule-o căldare cu pământ, Aşa cum aduc ţărăncile la oraş lapte Şi de cu seara Dumnezeu le lasă sticla În faţa uşii închise ce sunt. Şi gena se prinde de cui cu nişte membre Ca viermii de pereţi intestinali, la cei betegi , 19

Darie Ducan Când mă răstigniţi în mâini vreau să îmi bateţi Cuie foileton sau jeturi de cişmele săpate în negi. 23 martie 2006

Nirvana tălpilor Dincolo de somn aud cum se-nvechesc dinţii Şi cum trebuie să ieşim tot la două minute în vid, Să luăm o gură de aer la ce densitate are cerul, Dincolo de somn sunt numai tălpi ude ce-aşteaptă Să se usuce. E o Nirvana a tălpilor şi unghiile lumii Cresc la matineu pentru ca direct de gongul bătând ora Douăsprezece să fie tăiate. Acolo degetele tăiate îşi caută degetele pereche, Copacii au nervii întrerupţi de câte o bancă, iar capetele Tăiate medieval se rostogolesc crescându-le trupul ca la râme. Dincolo de fileu stă ceaţa cu paharul la zid să ne-asculte Cum anume să-şi spele geamurile, voindu-se mai clară Decât pereţii ce nu se plâng, ci doar se curbează din Lipsă de ferestre şi îi ţin tablourile-n baston. Dincolo de somn e foarte ud iar planetele apar Spre a-şi ţine de urât şi cad scăfârliile oamenilor în trezie Ca merele invers, din şanţ în pom Şi sângele nostru, care e-ntărit se îndoaie-n noi ca un cârlig spre a ne fi cuiere. Nu există pereche şi cuşmele ni le-agăţăm Pe întoarsele semne de întrebări ale existenţei noastre. 19

Cartea dintre doi tâlhari Nici măcar în ştreang nu atârnăm drepţi Şi dincolo de somn, Nirvana tălpilor ude mută potopul Peste gard la vecini, unde merele mărului nostru Cad întotdeauna mai dulci. Somnul ar trebui delimitat cu cretă, Ca victimele unei crime şi în conturul lui ar trebui săpat, Din groapa aia să ne vadă şi ultimul mormânt şi Ridicându-se pe vârfurile picioarelor De ale căror unghii pântecul mamei e încă zgâriat. Somnul e format doar din tălpi ude, a căror apă Ne picură în guri şi de pe ea se preling drumuri, Ne mâncăm paşii, şerpi ce-şi înghit coada şi Râme ce şi-ar înghiţi-o dacă s-ar fi regenerat aşa rapid. Ne-nfigem crucea unde ştim că vom merge, Dar ne-o aşezăm cu puţin după locul unde vom sfârşi, Iar cenuşa noastră cu ochiu-închis se va vedea polen Căzut de pe pistilurile ce nu vom vedea că-s lopeţi Cu care somnul şi-a tăiat cordonul ombilical prin Care s-a hrănit din moarte fără a vedea Că noi am născut sfori spre a-l captura. 27 martie 2006

Psalm pentru sfere Din câte drumuri a făcut natura Câte sunt greşite, câte sunt doar de-ntors Dacă buretele care e omul 19

Darie Ducan Este de mâna destinului stors? E ora, e ora şi viaţa la care Pe ramele tablourilor se depune pâine, nu praf, Ce să fac pe lume, Doamne, Să nu simt moartea-n faţă teanc, stivă sau vraf? Sigur că nu cresc ciuperci după ploaia apei din mine, Sigur că pe corpul meu se asociază tot câte trei Fire de păr spre-a-şi face cruce, spre a ţi se-nchina, Degeaba aveam pâinea şi cuţitul în mână Când nu-mi era foame şi el nu tăia! Mai bine anunţă-ţi toamna din mine, Cu gonguri de carne putridă, fastuos, Apa Lethei curge-n duet cu sângele meu Pun poduri de sfoară pe măduva din os. Undeva, nevăzut cresc muşchi ca pe copaci Ca să arate nordul morţii, prn busole de oase Amintirea a ceea ce-am fost Va porni spre casele noastre, În paturile noastre va dormi, va vegeta şi va iubi! Iarba ni-i trecută în acte ca părinţi, E ora la care nu-i nicio oră Şi biciuiţi de-am fi pe rând de hoţi Am sângera cu toţii pomeţi şi auroră. Dacă buretele care e omul Este de mâna destinului stors pân´ la tare, Mai rămâne moartea după noi să umple Sacii cu cenuşă şi să-i pună-n hambare.

19

Cartea dintre doi tâlhari Dar, Doamne, ce mâini, ce picioare ne dai De nici nu pot da altoi ele-ntre ele cândva, În viaţă degeaba aveam pâinea şi cuţitul Când nu ne era foame şi el nu tăia. 17 iunie 2006

19

Darie Ducan

LINIŞTI BESTIALE

19

Cartea dintre doi tâlhari

19

Darie Ducan

Singura înălţare Ne-am trezit cu lingurile-nfipte-n masă, Inexplicabil, paradoxal şi ne întrebam cu toţii De ce sunt lingurile înfipte-n masă. Neputându-le scoate în tainica seară, Am început să mâncăm cu mâinile Nedumeriţi. Înghiţeam o bucătură Şi ridicam din umeri. Înghiţeam o bucătură şi mişcam din sprâncene, Înghiţeam o bucătură şi sângele deja ne obosea, Roşu, ca o interdicţie de lungă durată, până la apă. Trăiam şi-mbătrâneam ca şi când Clipele pe măsură ce treceau deveneau zale, Dar mâncam cu mâinile miraţi De lingurile împlântate-n masă. Înghiţeam, înghiţeam mai greu ca via crucis, Sufletul nostru visa că urcă şi se Scutură de trup cum cuvintele unei rugăciuni S-ar scutura de diacritice, să ajungă impersonale. A apărut la un moment dat Un om lungit pe una dintre linguri, Din foamea noastră s-a născut. Dar, totuşi, singura noastră înălţare Era că ridicam din umeri. Atât. 10 iulie 2008

19

Cartea dintre doi tâlhari

Posibilitate Nu s-a iscat potopul, Cum zice-un adevăr, Ci doar prea zemos A fost primul măr. Din el sigur a curs, După muşcare, Din glandele lui Potopul cel mare. Cu sâmburi anume Ce valuri sporeau, Perechile ca două jumătăţi De măr se alegeau. Cât de frumos începe Să fie-ăst adevăr: Arca lui Noe plutind În zeama primei muşcături de măr. De-acum când merg În piaţă să iau mere, Muşc şi-aştept o arcă În colţul buzei mele Şi dacă ea nu vine, Mărul nu este măr, Şarpele-ntârziase Poate la adevăr. Strigă Noe, strigă Noe, 19

Darie Ducan Tare, în răspăr: N-avem colace De salvare pentru măr! Nici nu muşcase bine Acela ce muşcase, Că-n zeama fructei Arca lui Noe eşuase. S-a adâncit potopul Cel mult istovitor; Acum nu îl mai caut, Noe rindeleşte la cotor. 3 iulie 2008

O mie şi una Suntem laşi de o mie şi una ori pe zi, Cu noi înşine, cu ceilalţi, cu viaţa Ca şi cum am fi laşi o mie şi una de nopţi Şi-am zice nu femeii iubite. Ca şi cum anul s-ar număra în laşităţi Şi nu în zile şi o laşitate în plus l-ar face bisect. Poate c-ar trebui să-i punem laşităţii noastre, Fiecăreia, o glandă care să secrete apă, Să aibă profeţii pe ce păşi îndărăt... 7 iulie 2008

20

Cartea dintre doi tâlhari

Muzică lentă Ce muzică intrauterină se creează, Mamă, de la atâtea mori de vânt. În burta ta ne învârtim Sub vântul zvonului oarecare. Mâncarea ce vine din tine spre noi Prin cordonul care ne leagă, Vine pe un măgar. Morile de vânt, iată, Îşi au duşmanii ca hrană, Numai că există le ţine în viaţă. Ce muzică intrauterină se creează, Notele se fac ulcere pe partituri Prefaţând parcă golul ce-l lăsăm pe lume. 7-8 iulie 2008

Matcă vinei Prin atâtea locuri mi-am dormit somnul, C-ar trebui să-mi strâng de-o moarte măcar, Ar trebui să fac chetă, Să-ntind şapca sau ovarele maicii, Cu borurile trase până unde dispar. În faţa bisericii voi sta cu ea întinsă, Cu un ochi se va vedea şapcă Şi cu unul ovar. 20

Darie Ducan Sărată e apa iertării şi matcă Pâinii vinei. Bunvenit, aşadar! Mi-am dormit în multe locuri somnul, Cu sânge-nfăşurat ca funia în vis, Firimituri de somn au căzut Şi contactul cu aerul Le-a transformat în pietriş. Întind şapca să primesc sau întind Ovarele maicii, la o luxoasă intrare, Dar toţi cei ce-mi aruncă, din gaura palmei Monede sângerează sub sistole de gol mare. 10 iulie 2008

Uitarea sunetului „Peşteră, te schimb în bucium al plecării mele” L.Blaga Mă caut bine prin buzunare, Se poate să nu fi luat tot. Mă scotocesc bine în toate buzunarele, Până în căptuşelile sufletului ajung căutând. Ceva sigur am uitat la plecare, Ceva sigur am uitat, am uitat, Nu ştiu ce, dar am sentimentul acesta. Trăiesc cu el şi îi dau de mâncare, Formăm un cuplu uneori fără să vrem, 20

Cartea dintre doi tâlhari Ce am uitat, Doamne, sau cine oi fi tu Acolo deasupra, ce am uitat? Poate nici nu era în plan să iau, Dar am uitat. Nu e în niciun buzunar. Am ieşit din peşteră şi am uitat Să iau ecoul pentru când am să mă-ntorc. E ca o subtitrare, să înţeleagă ceilalţi, Că eu nu pot pleca nicăieri fără Să iau cu mine ecoul întoarcerii mele, Fiindcă fără el n-am să pot să mă-ntorc Cum nici urechea nu se caţără pe cântec Însă trăieşte din ecoul lui. 13 iulie 2008

Presentiment Presimt că va veni ceva, ceva, Presimt că din pereţi va coborî un abur, Presimt sudalma imensă a aflării că simt. Presimt că simt şi acest „simt” cuiva îi e argint, Presimt că porii se vor lăsa fecundaţi de o umbră, Presimt că vor sta deschişi spre cai troieni. Nu ştiam că există cai troieni care se pot pulveriza! Dar presimt că am aflat, presimt. O iau la pas, mă plimb pe mal de ape, Pe câmpii şi pe şolduri de deal, Dar nimeresc în livezi cu pomi care fac puncte 20

Darie Ducan Şi sâmburii lor sunt tot puncte şi ei. 13 iulie 2008

Avem de Avem multe de rezolvat în iubirea noastră, Trebuie să modificăm ferestrele încăperii Şi în loc de geamuri să întindem În rame timpane, să fie totul şoaptă, Să fie totul fior, a şi cum ne-ar vasculariza pe noi, aici Căderile sporilor de ferigi, în pădure, departe, acolo. Avem de rezolvat multe în iubirea noastră, De corectat, de pus diacritice, De subliniat şi de îngroşat multe Până ieşim pe cealaltă parte, nu a foii, ci a copacului. Avem multe seve de îndreptat, Frunze veştede de căzut, rugându-ne gravitaţiei, Avem de mutat pereţii şi de rămas aceiaşi, Avem de refăcut tencuieli, căptuşeli, tavane. Avem de pus punctul pe i, Ce de i-uri văduve de puncte, Parcă le-au fost punctele-n război! 3 iulie 2008

Te deum Nu, Dumnezeu n-are picioare să fugă din mine, N-are pietre pe care călca 20

Cartea dintre doi tâlhari Fiindcă eu mă termin numai în ochii celorlalţi Şi nu poate să-i zdrobească, să-i orbească. Nu, Dumnezeu n-are picioare să fugă din mine, Nu ştie drumul fiindcă eu sunt o ajungere Şi nu un punct de plecare. Şi de unde-a Venit el nu e făină, să fi presărat, ci numai pâine. N-are picioare să fugă din mine Şi nu poate fugi, nu se poate rupe de mine Pentru că nu s-a văzut piatră Din care să fugă umbra şi ea să rămână uşoară. 3 iulie 2008

Maluri Te am lângă mine, aşa, de departe, Ferestrele stau de-a dreapta timpanului, Poate vii, sunt numai ochi şi urechi. În restul corpului putrezesc, Numai ochii şi urechile îmi rămân neatinse, Mai agere cu cât mă-ndes în moarte. Poate vii, poate totuşi vii, Te aştept cu timpanele-afară, profilate pe uşă, Cu ochii mutaţi ca gutuile-n geam Şi cu trupul râu între-aceste două simţuri-maluri. 12 iulie 2008

20

Darie Ducan

Panopticum Nu îmi pot închipui nimic Decât o serie de largi rămâneri în urmă, O lume de bliţ-uri ale vieţii, O lume de cişee traversând. Nu îmi pot închipui nimic, Durerea mea îşi face prefaţa postfaţă, Traversez trupuri cu sufletul Şi calc pe negi, că-s mai stabili. Îngeri alungaţi, la subsuori asudă miere, Cain şi Abel se mângâie cu umbra, de fapt, Lumea ne dă monstruos de mici proporţii Şi suntem virgule între două rămâneri în urmă. Nu îmi pot închipui nimic, Vedem cum cuiului lui Cristos, după batere, Pe cealaltă parte îi creşte unghie groasă. 9 iulie 2008

Inimă de piatră Ce remediu să-i găsesc suferinţei? Îmi trimit inima în epoca de piatră, Să înveţe să devină de piatră, Să i se predea tăcerea şi îndurarea intensiv, Să vadă multe dar să nu ştie nimic, Să o rotunjească ape sau zvonuri Dar să n-o spargă nimic. 20

Cartea dintre doi tâlhari Îi voi da o bursă în epoca de piatră, O voi pune-n gazdă-n prundul Vreunui râu, ca să devină piatră. Asta trebuie, să stocheze mai multe amintiri, Să le contragă până când umbra ei, Fiindcă a devenit piatră, Se va bifurca precum o limbă de şarpe. 7 iulie 2008

Pietre aruncate Pietrele-aruncate de voi îmi ning pe spate, Mă fac mai alb, mai plin de pubertate, Ning toate pietrele şi toate-au şapte vieţi, Când ning pe mine, Maria Magdalena e deja nămeţi. Ceva din mine tranzitează spaţiul Locurilor ce ierni nu au în veci, Timpii-şi scot timpanele la poartă Ca să nu te-audă cum treci. Femeie caldă, care dai şi tu În mine cu pietre şi ele devin vetre, În mine cu lumi şi ele devin pruni, Să facă prunele drept vânătăi, Durerea are sâmburi, tăcerile stau clăi. 9 iulie 2008

20

Darie Ducan

Cină în mişcare Nu există umbre care nu trădează, Toate printre noi apar cu mâini fierbinţi, Sângele are mimica trează Şi drept leucocite îi curg treizeci de-arginţi. Servim cu toţii cina normală, Cina de taină, nu pe o masă, nu, E prea stabil criteriul să nu fugă, Ci pe o căţea care tocmai născu. Mâncăm pe biata javră jigărită, Udă toată, slăbită de puteri, Pâinea ni se udă, vinul se botează, Se bate-o nouă zi precum arginţii ieri. Luăm vămile pe cap ca pe-o căciulă, Trecem din umbre-n trup şi ne trădăm, Iubirea nu era-n căţeaua-aceea, Ci doar instinctul să ne continuăm. E pâinea udă de parc-a stat sub arcă, E vinul plâns, parc-a plouat în el, O drojdie-a reţinerii ne-ncearcă, Naşte câini căţeaua, ca un ecou, altfel. Servim această cină pe o caldă căţea Ce ne-ncălzeşte pâinea şi-n cupe fierbe vinul, Pântecul ei e-un cer, căpuşa stea De el se prinde să-i latre tot destinul. Nouă în sânge ne curge trădarea, 20

Cartea dintre doi tâlhari Nu plâns, ci numai clocot şi numai foame îi, Cinăm pe o căţea ce îşi emană sarea, Arginţii au forma găurii de cui. 9 iulie 2008

In nuce S-a învârtit ce s-a învârtit. S-a învârtit cotorul de măr După muşcare Până când a săpat Direct groapa de-ngropare. S-a învârtit cotorul de măr Ce s-a învârtit. De aceea când omul Duce degetele să-şi facă cruce Acestea îi devin brusc Fişicuri de arginţi Şi i se-mprăştie, Ultimul căzând Ca un extaz. In nuce. 28 august 2008

De parcă Aproape-am ajuns, Nu ştiu cum se face, Să pescuim ape De atâta măreţie de peşti. 20

Darie Ducan Să fie-atât de mulţi încât Să se sufoce şi numai Transformarea cozii lor În trifoi cu patru foi Să-i mai ţină în viaţă. Am început să pescuim ape Şi tot nu înţelegeam de ce Cârligul se prinde atât de des de noi Şi din ce pricină cele trei vârfuri ale sale Se unesc într-unul. De parcă noi am fi doar frunte şi atât. 9 iulie 2008

Râuri spre mare Mă iau prin noapte după-o stea Ca un câine după o trăsură, Cuta cearşafului e o buză crăpată în frig, Vânătaia ei a fost cândva arsură. Felinarele luminează cu voaluri, Din năvoade ies femei fără mări, Ating încet nişte mere pe-o masă, Patul curge şi se face râu de stări. Curge ca s-ajungă la o mare, Unde se-ntâlnesc toate paturile de zăcut, Unde se-ntâlnesc şi cele de iubire Cu trecuturi şifonate-n aşternut. 21

Cartea dintre doi tâlhari După-o noapte de dragoste sau de boală, Curg şi-şi taie albie prin hol, O iau pe casa scărilor, s-ajungă, E undeva o marea lor. Plesnesc cu volbură de aşternuturi, Cu perne boţite de-atât oftat, Toate paturile din lume curg după o noapte Pe-un prund de noptiere cu mere de muşcat. Ce le face oare astfel să curgă În susur de somn şi matcă de vis? Baraje nu au şi nu pot să îşi pună, Curentul iubirii le-a luat şi proscris. De-a valma pe scări şi blocuri bătrâne Curg printr-o deltă, ca un fior, Toate izvorăsc din dormitoare Şi se termină-ntr-o mare a lor. 7 august 2008

Himera dintre pahare Stau în cameră anume cât să Ţin rece paharul cu apă de pe noptieră, Anume cât să satisfacă un om fugit În maraton până la sine. Nu ies nicăieri şi simt în jurul meu Cum se strâng pereţii ca degetele-n rugăciune Sau ca vaginul femeii când timidă este. 21

Darie Ducan Tu, care eşti aceea, de ce eziţi să vii, Aş fi dispus să te aştept până Apa din pahar reface-un circuit Al ei în natură şi se întoarce iar în pahar, Târându-se pe brâncii setei. E o religie a aşteptării ce fac eu, De aceea stau între două pahare cu apă, Pline şi calde, eu, golul şi recele. Aşa cum tu stai să alegi între INTRI şi INRI Şi nu ştii să intri sau să inri mereu. 2 iulie 2008

Te deum faustic Câtă pătimire e-n păstori Astăzi şi la propriu şi-n idee, Găurile caşcavalului ne-arată Cuiele lui Cristos că s-au bătut Adânc, până în căile lactee. Vârfurile lor şi-acum ating Himenul durerii ancestrale, Tot ceea ce ning, de fapt mening, Creier, de fapt, tot ce şale. Când priveşti în spate, brusc se fac Retinele toate arginţi, cad în palmă, Când n-avem la automatele de suc Putem privi-napoi cu sete calmă.

21

Cartea dintre doi tâlhari Cuie încă mari ca nişte păsări Trec prin cosmos lapte devansând, Câtă durere şi pe ce cântec Cuiele-n palme or fi dansând? Sânge împins din spate de mere, Multă tăgadă şi multă pricepere, Încă sunt urme în ce mâncăm, Încă miroase mortu-a concepere. 6 august 2008

Şi totodată Priviţi cum ne zbatem ca vârful de chibrit, Fugim şi de catran ne este drumul, Ne-a făcut Cervantes mori de vânt Să aibă de la ce să ne adie scrumul. Şi e semn că şi aşa suntem Alungaţi şi după ce ajungem spuză, Mamele din burţi nasc un punct, Acela după care eşti doar scuză. Uită-te în urmă, vraf de vânt, Totul se face ultima dată, â Bate-ţi sperma-n cuie pe o cruce, Drumul să-l scurtezi şi, totodată Să faci roata nimb şi nimbul roată. 6 august 2008

21

Darie Ducan

Citirea femeii După ce te-a plămădit din atâta moarte Şi, schiţând la tine, -a pătimit, Între picioarele tale mă pune semn de carte Dumnezeu, să ştie până unde te-a citit. Cu atenţie te-a pus pe noptieră Şi-n seri de frig a stat la taina ta, Acum se culcă şi nu mai citeşte, Să ţin semn lecturii timp de o moarte-aş vrea. Eu stau să despart două file Unde se opresc ochii lui Dumnezeu Când se-odihneşte după oboseala Rând cu rând de-a te citi, din greu. „Culcă-te, Doamne, pune-o pe noptieră Cu mine cuibărit adânc în ea, Voi sta să o păzesc de toate cele Şi voi citi şi jumătatea ta.” 9 iulie 2008

Să te am Când cad de pe bloc Şi vertebrele mele se izbesc de beton Sună exact ca tocurile tale pe ciment. Îmi vine să plâng când mă gândesc Ce sunt capabil să fac ca să te imit, 21

Cartea dintre doi tâlhari Să te imit ca, măcar aşa, să te am. 17 noiembrie 2007

Adieri Nu ştiu ce ne bagă în mâncare, Dar, când nu mâncăm Ne iubim mai profund, Ne ţinem unul altuia de pâine, Ne suntem unul altuia cuptor Şi facem salturi unu-n altul Până când ne ardem de tot. Vor vedea în curând două Grămezi de scrum plimbându-de Prin parc şi-n loc de mâini Îşi vor da adierile. 17 noiembrie 2007

Nud crescendo Mi-e frică de tine ca de moarte, Mi-e frică să mă apropii de tine, Să-ţi ating sânii aceia frumoşi şi perfecţi Pentru cî îmi pare că după forma lor S-au făcut cupele din care Lui Socrate i-au dat să bea. Mi-e frică şi fac un pas înapoi, Să-i ating cu patimă? Sau cu ură? 21

Darie Ducan Fug de tine ca de moarte, Trup balansând între ghilotine şi aripi, Fug de tine ca de moarte şi încep Să cred că şi Socrate s-a înecat, de fapt, Cu sfârcul tău şi de aceea a murit. Tot te voi avea, mereu mai mare Cu cât se zvântă cupele mai mult. 19 noiembrie 2007

De mic copil De mic copil am învăţat să am temeri. Aşa mi s-a dictat. Aşa mi s-a spus la şcoală. Mi-e teamă să-mi Privesc sângele fie şi dacă mă înţep Pentru că oricând s-ar putea Transforma în apă şi nu ştiu să înot. De aceea nu stau deloc în mine, Ci în alţii, fac totul pentru alţii, Sunt un bun creştin, Îmi fac cruce cu perenitatea celulelor. Mi-e teamă să-mi privesc sângele, Mi-e teamă pentru că aşa am învăţat de mic, Voi muri fără să mă privesc, Voi fi tot un sânge transformat Şi bisturiul de autopsie Moise va fi pentru mine. 1 ianuarie 2008 21

Cartea dintre doi tâlhari

Alma mater Mamă, Suprema jertfă Pe care aş putea-o face Pentru tine Ar fi să fiu răstignit Pe un jet de lapte Care-ţi iese din sân, - Lapte cu care tu mă hrăneai – Şi să gângur Că sunt pe-o Golgotă Pe care n-am suit eu crucea, Ci ea a apărut Deodată sub mine. 1 decembrie 2007

Bolero sobru Noi trăim de pe-o zi pe alta, Parcă suntem case eliptice de duminică, Parcă suntem cocori decolând De pe ultima literă Z. Nişte mâini întinse Îşi picură amprentele pe lucruri Dar ele se stafidesc şi se chircesc Şi praful pe lume se pune la loc. Femeile stau goale-n pat şi prăfuite În aşteptarea bărbaţilor 21

Darie Ducan Şi praful pe ele prefigurează negi, Semn că există părinţii prafului. Niciodată nu sunt locuri În care să sune mierea perfect, În care extazul dulcelui să nu poată fi contrariat. Ne izolăm în litere ciudate, Uitând că A şi Z îşi pot da mâna, Cu degetele opozabile să se atingă Ca două fântâni frecându-şi cumpenele Să facă focul ce le provoacă setea. Parcă suntem case eliptice de duminică, Suntem familii închegate ca sângele, Închegate ca aerul unui blestem, Pe ultimul om îl cărăm în spate Şi, fără să vadă, îi furăm coaste pentru următorul, Ne temem de sfârşit, dar trăim cu el, De atâta lipsă de destin şi zarurile Noastre sunt mai slabe şi raza lunii Şi-o bagă-n alte puncte, îşi strâng cureaua, deci. Vom renunţa curând, vom renunţa Cum renunţi uneori la viaţă ca să fumezi o ţigară. 22 decembrie 2007

Vorbele suspendate Într-un oraş cu te iubesc-uri suspendate, Uitate-n bulele celor ce-au fugit din laşitate, Cu praful de trei degete pe ele (Degetele cu care se făcea cruce), 21

Cartea dintre doi tâlhari Eu, mă întreb regretând şi plângând, Îmi pun întrebări ce şi-au făcut Din semnul întrebării cocoş de pistol suicidal. Într-un oraş în care toată lumea A fugit de sub vorbe, ca de sub bombe, Într-un oraş în care toate străzile sunt pustii Mă pun sub vorbele suspendate, pe rând Şi-i port celuilalt mie Diverse sentimente. 26 noiembrie 2007

Realişti cu soarta Aşa destin puţin avem sub cer, Nu are rost să ne minţim, C-a început să ne slăbească zarul Şi de-l atingem coastele-i simţim. Îi auzim stomacul ghiorăind Ca pe un madrigal de sărăcie, Cenuşa ne-o vom auzi bocind Că nu a fost ce-ar fi putut să fie. Putem să facem gesturi de bravură, Putem să umplem talerul mai greu, Suntem atât de goi că are ulcer steaua Căreia ne-a dat în grijă Dumnezeu. Şi câinii ne-ar fi plâns de milă Dacă n-ar fi avut să-i plângă pe ai lor, Aşa puţin destin avem că şi-o ferigă 21

Darie Ducan Împrăştie pe lume un mult mai potent spor. Mai avem ceva de măsurat, Groapa noastră pentru un mormânt, Suntem atât de pesimişti că negii Dacă ni-i vom sparge, va ieşi pământ. 23 decembrie 2007

Balada lucrurilor prost înţelese Sunt mulţi pe-această lume Care se bagă-n seamă Şi adevărul în iţe-l descos, Sunt în stare chiar să bată Cuiul lui Pepelea în palma lui Cristos Şi să vină-apoi să îşi agaţe haina Când li-i cald ori când se văd comozi, Pune-şi-ar pe malul nesimţirii Reci armate de stabilopozi. Nu avem timp de animale triste Şi nici de mâncători de fier, Însă nici nu vrem s-ajungă Palmele lui Cristos vreodată cuier. Sunt oameni ce confundă deseori Utilitatea cu însemnătatea a ceva Şi îşi bat cui în palme doar să pună Moară pe debitul a ce vor sângera. Lumina adevărului irigă lumea 22

Cartea dintre doi tâlhari Mai ceva decât un felinar sadea, Ar trebui să afle şi aceia Ce urcă pe Golgota paltonul să şi-l ia. Vor face-o garderobă-ntre tâlhari Nebunii lumii ce nu vor a şti C-a sângera spre ochii lumii mari În primul rând înseamnă pleoapă a le fi. 21 decembrie 2007

Ultima Amurgurile au căzut triste, Cu urme de ghips pe ele. Nu se mai poate nici lătra, Totul e închis şi cheile topite, Totul e ascuns şi lacătul uitat, Tot ce era de iubit a fost iubit, Sinuciderea are tot mai multă Vasalitate faţă de viaţă. Ugerele morţii sunt secate până la ecou Şi ecoului i se-aude Părul pe mâini sculându-se de teamă, Totul e închis şi dosit în vârste, Totul se termină şi i se-aude punctul Ca o plonjare în apă, ultima. Mineralele din oameni Sunt ultima mijire a ierbii, Osemintele amintirilor Sparg praful şi ies şi zic că ies din pupe, 22

Darie Ducan Regretele încep să fie borne de plecare, Ultimii oameni încep să aibă licheni. Ne adeverim trişti, ne adeverim Pâinea lui Goliat luată de foamea Lui David. Mizeria noastră Înfloreşte cu fiecare speranţă a noastră Şi bubelor noastre de pe trup Le punem cilicii, ca să nu răbufnească Şi să ne dea de gol. Unde eşti speranţă minimă, Guernică din maici Tereza? Sufletul nostru se calcă-n picioare Singur, deşi n-are picioare, Nu se mai poate lătra! Nu se mai poate plânge. Cică s-au auzit cândva Încărunţind perciunii de gâde Şi cineva a orchestrat asta Şi a dansat pe ea. Se vede soarele doar Prin găurile de glonţ. Dar şi-n acelea se bagă vată, Suntem ăştia care suntem Şi fiecare atim din noi ţine Pe genunchi câte o carte de Cioran. 21 decembrie 2007

Explozia păsării A explodat o pasăre în zbor De-atâta tristeţe şi singurătate 22

Cartea dintre doi tâlhari Şi schijele s-au întors din drum înapoi, Dându-şi seama că nu pot fi mai multe La cât de singură era ea. Astfel, pasărea a explodat în zbor Cu o singură schijă. Tot ea. 23 mai 2007

Măcar ea Singur, trist, Alungat, fără serviciu, După o masă în parc Am venit acasă şi Am privit pereţii goi. Într-unul era bătut un cui, Oarecare. Îl bătusem acolo Doar ca să isc în gând o mână Sub el care să işte o tendinţă De a mă mângâia. Măcar ea. Măcar ea. 11 iunie 2007

Incantaţia şarpelui Cu cât dă şarpele prim De pe el jos o piele Cu atât Golgota ultimă e mai scundă. Câte piei poate avea un deal? Câte straturi de adevăr are un munte? Un şarpe năpârleşte de un deal, 22

Darie Ducan Un spin mai năpârleşte de o frunte. Şarpe care mergi în drum spre măr, Să treci prin multe, să năpârleşti atât de tare, Chiar în minus de tine dac-ai năpârli, Cât s-aduci Golgota sub nivelul lumii Ca, de sus, cu toţii să o putem privi. Să ne pară că-i o mare rană Numai ca să credem că s-ar cicatriza, În fiecare tăietură e o cruce, Mereu în coastă ne împunge Nimenea. Şarpe, să fie-atât de joasă răstignirea Încât ca din fântână, ecou de cui bătut Să poată fecunda ovarele de mame Şi să se nască prunci cu sens interzis spre trecut. Dar niciodată, şarpe care treci Spre mărul din gât sau spre cel din grădină, Să nu-nţelegi acel ecou ca şi cum Ţi-ar fi picioarele ce-ar trebui să vină. 18 iunie 2007

De rerum Mi-a obosit mâna mângâindu-te, Ca după şapte mii de pagini scrise, La ultima mie m-am odihnit, Ca Dumnezeu după ce construise. Lumea din ape şi din noroi 22

Cartea dintre doi tâlhari Mi-a obosit şi-o să cadă Peştele înoată-n noroi, Pasărea zboară-n zăpadă. Leul fuge din steme, Să năpârlească prin vreun ghetou, Mâna îmi amorţeşte ca moartea, Ce-ar sparge cu unghia ultimul ou. Mi-a obosit mâna şi pot jura Că nu-i mai obosită după mângâiere, Decât chiar a lui Dumnezeu era, După ce-a făcut lumea din clopote şi fiere. Şapre mii de pagini parc-am scris, Şapte mii de pagini pe carnea ta divină, În tine ca în cerc sunt circumscris, Punct final din care creşte o stamină. 13 martie 2008

Ca orice plecare Ca orice plecare în galben de vârste Miroase întinsul a oase de somn Crustele liniştii se desprind de pe buze Să se întoarcă omul de la lepros la domn. Din pântecul mamei pot sări direct greieri Nu îmi mai pasă deloc ce va fi, Noaptea, ca ţuica, face mărgele -n fereastră, de deasă ce e şi va fi.

22

Darie Ducan Timpul îmi creşte ca o credinţă, Gri convingător şi galben supt, Compozitori, puneţi-mi pe note ultima suflare Să mor de multe ori, chiar fiind dedesubt. Ca orice plecare în galben de vârste Traduc gri-uri tot mai aproape, În toate sunt singur, singur, Păşesc pe sperma mea ca şi Cristos pe ape. 27 februarie 2008

Submultipli ai prăbuşirii Şi prăbuşirea are submultipli Ca o monedă-a unui stat de oase, În disperarea noastră se aud coroane Puse pe darea înapoi a racului, cu pietre preţioase Şi sceptru pe atâta nostalgie, Ce ţară! – bunăstarea prin căderi de frunze Aici se măsoară şi-atât o să fie Cât după veri sunt toamnele ascunse. Pinten se pune la baza nervilor, Firul ierbii se bifurcă şi are venin, Prăbuşirea e recolta orbilor, Degetele-s gene pentru ochiul pas, când păşim. Şi prăbuşirea are submultipli Când suntem siderali şi prea buimaci, Apunem în izvorul unui ţipăt Cu ceafa noastră care naşte raci. 22

Cartea dintre doi tâlhari Ce de bani ne dă toamna, salariu, Avem deja averi câteva morţi, În noi umbra roade ca un cariu Lemnul pielii care dă spre Porţi. 22 august 2008

Foamea de din nou Dă-ne, Dumnezeule, aluat să plângem Până creşte de drojdia motiv, În noi e o scoică de linişte, Membrele pe lângă corp ne sunt un portativ Ce ţine poate o linişte mai adâncă Decât detonarea iluziilor în gol, Decât chiar pierderea speranţei Şi decât aruncarea raiului în formol. Dă-ne aluat să plângem, moale, moale, Ceva scurmă cu gheara adânc în noi şi, Cand o scoate, cu inima noastră în ea o scoate Dar nu sângerează sânge, ci Sângerează ieri, alaltăieri şi niciodată, Ne hrănim doar din ecoul unei lumi căzând, Ecoul nostrum nun e-ajunge Nici să ne vedem rănile supurând. Toate muzicile sunt doar ecoul, Se constituie orchestre numai din ecou, 22

Darie Ducan Dă-ne, Doamne, aluat să plângem, Să nun e fie foame de din nou. 26 august 2008

Prefaţă pentru pustiire Dacă o să se-nchine cumpăna sudorii Neliniştea va fi şi mai presus, Sunt zidul ce şi-a îmblânzit dărâmătorii Zidindu-şi o fereastră cât mai sus. Voi investi mai mult în solitudini Cusute-ntre ele cu drumuri de plecare Şi mă voi pustii, ca rămăşag m-oi pieptăna Cu coastele voastre, ale lui fiecare. Singărătăţile şi marile stafii se-adapă Din sudoarea mea ca în pădure cerbii, Voi auzi râmele-mpingând Cât verde pot ele pentru creşterea ierbii. Boceşte minereul din pământul ce eşti! Îmi spune oglinda cu gura închisă, Sunt zidul condamnat la dărâmare Şi ultima dorinţă e o fereastră deschisă. Dar pare-mi-se că din cărămida Mea ce se sfărâmă când sunt dărâmat, Praful roşu, de-albinele uimirii Ca polen ritualic este luat.

22

Cartea dintre doi tâlhari Ceaţa îmi dospeşte-n pustiire Ca-ntr-un cuptor, covata sunt tot eu, Sunt receptaculul neliniştilor lumii De la viermele-slugă până la Dumnezeu. Sămânţa cade-n urmele de ochi, În golurile fostelor orbite, -n nedospire Şi cerul cade până-n mineral Şi golul e-n genunchi, se-nchină în neştire. Pe sub pământ mă-ntind pustiu şi tandru, Îmi sap culoarul pe unde să pier, Sunt zidul ce şi-a îmblânzit dărâmătorii Făcându-şi cărămida din bucăţi de cer. De-ar vrea să nu mai fiu, le cer În loc de cărămidă ferestre să-mi pună, Iubesc această fericire imens, Dărâmarea mea ca o facere sună. 20 aprilie 2007

De la Ana la Caiafa Ana, te iubesc de la tine până la Caiafa, Dar ninge pe domino-ul ce-l vei intui, Cu cât ai să îmbătrâneşti Eu tot mai mult te voi iubi, Deşi e mai puţin pân’ la Caiafa Dacă Ana merge înspre ea, Noaptea voi fugi pe-ascuns Ca să împing Caiafa mai departe, 22

Darie Ducan Până afară din religii, până-n locul neajuns. Şi după ce va fi să mori, Eu, bătrân, voi fi văzut Cum voi trage Caiafa-nhămat S-o-ndepărtez de Ana care m-a durut. 24 iunie 2007

Onirică Merg prin vis, păşesc şi accept, Calc atât de-adânc până în ulcerul morţii, Dar oare tălpile mele nu-l vindecă Fiindcă-am păşit cu ele în roua ta când asuzi? Spune, copilă, cântec al nimănui, În stomacul morţii cum să merg haihui? Aerul acolo e atât de gastric că poate să mă Digere ca rugina pe-un cui. Păşind îl vindec, iubito, oare nu Tărâţe moi ning iarna pe o devenire? Oare nu râturile stelelor de sus Se-mping spre troaca noastră de neliniştire? Merg tăcut, păşesc şi accept, Calc atât de-adânc până în ulcerul morţii, Dar oare tălpile mele nu-l vindecă Fiindcă-am venit cu ele spre tine ca Muntele spre Mahomed, Piatră cu piatră făcându-şi bagajul, Râu cu râu prinzându-se cu un mic portjartier, 23

Cartea dintre doi tâlhari Animal pe animal luând în marsupiul uimirii. Şi tot păşind mă-ntreb De ce, de ce nu îl pot vindeca, Doar, deşi sângeram, iarba Mi-a împins coasta tălpii rănite, Mă iau pe mine-n braţe şi mă duc Spre second hand-uri de stele apuse/răsărite. 21 iunie 2007

Dezertarea spre trecut Ne-au dezbrăcat în pielea goală Şi au pus pe noi duşuri reci, Eram în secolul XXI şi Voiau să vadă dacă putem Urla până în secolul XX. Ne-au controlat de toate măruntaiele pudorii, Au ştampilat aerul cu cicatricile noastre, După care, din duşuri au început să curgă Oasele line-ale apei rămase. Ne-au inregimentat la firul ierbii Şi ne-au dat un borcan de dulceaţă de epoleţi Să îl gustăm cu familia, În tranşeea dintre sânii iubitei În care noaptea stăm cu săgeţi. Şi nu ştiam care sân e mai inamic, Care ridică în semn de pace un jet de lapte Şi-acum auzim omizile frunzei lui Adam 23

Darie Ducan Cum ne-nfulecă bărbăţia noapte de noapte. Hainele, cumpărate din talciocurile Lui minus infinit, Cu protezele moliilor încă înfipte-n ele Ni le-au aruncat în oala de noapte-a lui zenit Şi-n geanta de-armată cu care pleacă oamenii-n stele. Am zis futu-i şi nu futu-i!, Păroase vremuri, Doamne, Chiar şi tu ai putea să-ţi laşi părul scurt, Se va acri viaţa noastră, Cale lactee – iaurt! Dumnezeule, uită-te într-o scrumieră Sau zi-i femeii să se pună-n duşuri Şi să fie ea apă, Coada de maimuţă din care ne tragem A ajuns până şi în adresele de e-mail Ale fericirii, şi sapă. Din ce mai e în noi om Ne-au dat la popotă să ne mâncăm unii pe alţii, Numai femeia savura în cantina de priviri Formele unor cicatrici de toamnă, ... În cărţi năpârlesc liniile de dialog Şi pielea lor se-aude ca un „urmează-o vamă!” Eram atât de mici încât ne-au Pus un scaun ca să putem spăla pe jos Şi ei ne spălau cu duşurile, Ca şi când noi eram un jos. Din facere duhnim a uniformă militară 23

Cartea dintre doi tâlhari Şi iată-ne acum în prefacere numai os, Luleaua lor fuma punctele De pe zarurile ce ei le aruncară. Na, viţeii moi trebuie să ne mântuie, Vino şi tu, căţea, femeia mea de noapte, Cu coada, umbră a cozii maimuţei, Îţi telegrafiez o mângâiere prin iarbă, Îţi scriu pe hârtia igienică a unui mormânt, Tu nu vezi că, mai mult ca noi Excrementele strigă: -Evrika, sunt!? 8 iunie 2007

Conjuraţia ochiului Mă duc şi ning în partea nevăzută a lunii Şi-mi caut stelele prin care să respir, Aud dezintegrându-se placenta mumii, Cum face viermi în orice cimitir. Mi se stinge setea şi se-aprinde Ca o lumânare cu fitilul smuls, Crucea se bifurcă la gât precum un şarpe, C-un zaiafet de glande de otravă, muls. Departe fug, prin irişii spoielii Şi mă bifurc numai să pot să-mi sprijin Umbra de ceva. În mine intră pîinea îndoielii Şi vinul pentru care gură n-am a-l bea. Alung fereşti cu tot cu ochi, departe, Mă las purtat de vânturi tot mai aspre, 23

Darie Ducan Pe tărgi de semne de-ntrebare-s dus, Cortegiul meu e o ninsoare castă Care cu sarea astrelor s-a suprapus. Cocoşii-n cântec duc osânză de vecernii Şi drob de amintire ducem interior, Are femeia nişte maţe ale iernii, Nişte ovare-amvoane unde tăcem sonor. Îngenunchează tocul pe hârtie Şi bisturiu-n carne cade în genunchi, Hârtia de scris are ulcer de câţi cuci Stau în ea de când era doar trunchi. Îşi face cruce lehamitea în oameni Cu şapte mâini din care şase dor, În bubele lui Iov bat clopote de pâine Şi cad firimiturile sonor. Rămâne matca dimineţii caldă Şi seara cade-n oameni tot mai des, Ne naştem atârnaţi în nimburi Ca în cuiere ce haine ne-au înţeles. Abstractă carne se cojeşte-n spaţii, Planetele pornesc dintr-un chibrit, Miroase Dumnezeu a constelaţii Mai mult decât a setea ce apă ne-a băltit. Din toate teritoriile fricii Ce pun pe hărţi de la scuipaţi la regi, Miroase a mirungere în orificii Revolverul care trage negi.

23

Cartea dintre doi tâlhari Ce pasăre mai zboară drept în sine Ca să-şi mănânce amintirea unui cuib? Şi cine s-ar face cămaşă peste burta Rănitului pe care cu trupul meu l-îmbuib? Ce nenţeles se culcă cu-o părere Şi ies din ei copii de rezolvări? Şi sperma caldă tot se crede miere În femininele atâtor reci aflări. Chiar de la râme până la maimuţe, De la maimuţe pân’ la omul fum Pluralităţile produc tărâţe Şi doar singurătatea grâul bun. Găsim mereu locuri de întors capul, Ne-am boteza copiii şi-n lada de gunoi, În ochii lor ne-am răstigni scuipatul Ce-a poposit cândva pe-obraz la noi. Dar iată-ne mai singuri decât pruncul Ce stă să încolţească-n mama ce nu-l vrea, Suntem atât, o zgaibă, un furuncul, Prin moartea noastră ne vom extirpa. Să stăm în partea nevăzută-a lumii, Să ningem acolo până devenim leproşi Şi până în grădini apucă febră prunii Că sâmburii li-s ochii noştri scoşi. Singurătatea poate-i mai perfidă Când îţi faci turnuri pe bubele lui Iov, Când îţi faci mansardă-n vârful spinilor Şi din albastu cobori pe scări de mov. 23

Darie Ducan Altoi pe-argintul fugit din moneda Trădării suntem cu toţii acum, În uterul lumii ne stă anatema, Ne naştem din ecouri întoarse din drum. Copiii ni se nasc cu scoici în loc de ochi, Cu frunze-n loc de gură şi de sexe, Urechile le sunt meduze moarte Şi oasele în ei adorm convexe. Ce mai rămâne decât starea râmei Ce-ajunge-n faţa unei icoane s-o avem, Când se desparte-n trei, să-şi facă cruce Cu degetele-adânc băgate, până în Eden? Ce mai rămâne decât starea plantei? Prin citoplasme să vâslim cu apăsare, Ca un nebun ce, de gura infantei, Îşi usucă iarba direct la ea-n ovare? Poate ajungem pân la giulgiul pietrei În care ne-auzim rostogolind, Între opţiunea ştreangului şi-a pletei Crucea se topeşte, din lumânări fiind. Dar sus este un Dumnezeu turcoaz Ca marea când tăcerea şi-o reprimă, Delfinii sar pe punte în extaz Şi ne-ntrebăm: -Dar Noe, la ce cuvânt e rimă? Se cade să lăsăm steaua mai jos Decât pleoapa chiar poate să cadă, De-a lungul buzei veninul naşte os 23

Cartea dintre doi tâlhari Şi-o carne pe el se pune din zăpadă. Trăim şi vieţuim ca un săpun Ce-alunecă prin mâini şi prin pendule, Ele nu-l prind nu că-s alunecoase, Ci că sunt găurite de cuie nesătule. De-aceea spaţiul nu poate suporta Şi îngeri dar şi gheare laolaltă, De-aceea trage o prăpastie pe ea Ca mască, fiinţa ce se vrea cealaltă. De-aceea avem casă-n locul care Se sfârşeşte tocmai în gheţari, De-aceea visu-i pâine, moartea sare, Nu-i sângele globule, ci doar ferestre mari. Cain şi Abel se iubesc în taină Sub tencuiala unei uri ce-a fost, Unul se-aşteaptă iarbă pentr-o haină Să aibă altul cald şi adăpost. În loc de reci planete-n cosmos urcă Mari creieri care se-nvârtesc, E-o axă mare-ntre sărut şi bube, Purgatoriul are recepţie(glumesc). Se mai rezervă camere în joacă De către cei ce s-au iubit mai des Şi florile parcă se nasc în teacă Să poată să le aibă polenul înţeles. Ce lumi de măşti, ce cavernoase feţe, Ca nişte uşi de peşteri, ca nişte reci intrări, 23

Darie Ducan Toată planeta miroase a hârleţe Şi-a corpuri cu hormonii- depărtări. Iluzia îmbrăţişării ninge, Percepţia iubirii moare-n ea, Morile de vânt ancorează-n meninge, Mama sângerează scrum când se taie-n ceva. Coboară pe pământ un Dumnezeu turcoaz Cu stelele snopite şi invineţite, Ne bea doar lacrimile de necaz, Cu ale bucuriei hrăneşte numai vite. Se înţelege că în întrebări Ne depunem icrele raţiunii, C-am avea şi bărci, dar n-avem mări Decât scuipatul Iudei, cu mal chiar steaua lumii. Ce se mai poate înţelege din urlat? Mai rămâne să vină cineva şi să-l creadă icoană, Tăcem adânc, scorburos şi uitat, După milenii dai ecou dacă îţi cazi în rană. Nu-i nicio palmă pentru un întins, Nu-i nicio mână care să mai poată, Liniile palmei se-apucă de nins Pe-un sicriu de linişte-nchegată. Rostul nostru s-ar sfârşi aici De n-ar fi lumina izbăvirii, Măslinele se răsucesc în pomi Ca-n pleoapele de aer ale-nvinovăţirii. Presiunea sângelui inhibă tot, 23

Cartea dintre doi tâlhari Păr din coada maimuţei ne urcă în artere, Cândva ne-am tras din ea, prin sperma ei înot Am ajuns astăzi la marea de miere. Uitate stele, cariate ca dinţii Spânzură-n spaţii, albe fiind, Noi suntem doar ghilimelele cu care părinţii Şi-au citat iubirea, lecuind. Dar cu puterea noastră de a fi, Când nimeni nu ne-ntinde-o mână, Rămânem nişte mese la care poţi să scrii, Tu scriitor de cruci, romancier de nopţi dese. Prieten nu-i să-ţi dea o mână, O îmbrăţişare sau ceva, Numai maimuţa din care te tragi, Omule, -ţi întinde coada sa. Întoarce-te prin regnuri către pietre, Ia-l şi pe Dumnezeu, ca singur să nu fi, Acolo se târăsc râmele cele Albastre şi-ndesate de zorii de zi. Rămâi al tău, priveşte doar în urmă Cu singularitatea scorburii ce-o ai, Ai scoici în loc de ochi, ai blană de la turmă, În spinare, probabil un deochi Te paşte şi te mântuie deodată Cu toate steagurile fricii, zise spini, Se bat monede numai să-şi dea plată, Orbesc planete ca să îţi dea lumini.

23

Darie Ducan Aceasta-i şansa de a fi în lume, De a muta oglinda, zodiile, tot, De-a te muta cu totu-n casă nouă Unde poştaşii ajungerea n-o pot. Unde nici moartea poate n-ajunge Decât ca împlinire, altcumva, Pe cruce atârnă doar splina de la fugă Şi spinii care au inflorit abia. Atunci din om o să se işte ploaia Şi moartea îşi va lua alt chip şi croi, În univers va fi mototolită foaia, Recursul judecăţii de Apoi. 14 august 2008

Invocaţie sării Am săpat adânc, Am săpat adânc în pământ Ca să dau de sare, Am dat de sare , multă, Albă, curată, tăcută. Ziduri de mină imensă, Ziduri de gust uman, ziduri de sare, Dar ziduri cu găuri de târnăcoape în sus, Urme de oameni în urcare, Găuri negre şi- adânci În urma târnăcopului Sau măsline vinovate în urma urcării? 24

Cartea dintre doi tâlhari Ce târnăcop e ăla, Doamne, ce lasă-n urmă Măsline vinovate Şi ce cădere le disculpă? 10 august 2008, Praid

Să nu rămână semn Aş lua dacă aş putea Toate liniile vieţii din palmele Femeilor pe care le-am iubit, Le-aş pune cap la cap cu răbdare, Le-aş face ghem cât ochiul Unui Dumnezeu uimit, de mare. Viaţa de moarte cu ele s-o cos, aşa Sperând c-această rană se va cicatriza Astfel încât să nu rămână semn, Că am trăit, c-am fost, să nu rămână semn! 29 martie 2008

Carne şi adio La felu-n care ştii să părăseşti Cred că eşti numai carne şi adio, Dar de fapt toată carnea putrezind 24

Darie Ducan Se aude ca un adio rostind, Numai că adio e de două ori adio Faţă de o carne putrezind. 30 ianuarie 2008

Cucută Cucută abdicând de la Socrate Sunt eu care mă las să plec de vrei, Tufa răsărind departe de cetate Acoperea naşterea lui cu sunetul creşterii ei. E albă liniştea şi ionică tăcerea, Nu ar fi demn deloc să nu fiu eu, Eu îţi fac răul scuzabil, însă Ce rău ţi-ar fi de n-aş fi eu! Amar e totu-n jur de parcă Marginile galaxiei cupei i-ar fi contur, Îţi sunt otravă care te înţarcă În limitele vieţii şi-ale celor din jur Căci tu trăieşti pe bază de otravă, A nu te otrăvi de fapt îţi face rău, Cucută-s care plec din gura lui Socrate Să redevin o tufă într-un hău, Un hău ce-aduce cu o cicatrice, Un hău ce tace cum ar zice. 31 ianuarie 2008 24

Cartea dintre doi tâlhari

Misiune Am înţeles că aerul ia forma ta, Am înţeles că fizica nu acceptă, Am înţeles că aerul ia forma ta. Nici chimia am înţeles că nu acceptă. Am înţeles că aerul ia forma ta Şi numai plămânii mei zic: da Convinşi de inima mea Ce e-ntre ei ca-ntre tâlhari. 1 februarie 2008

Rost şi lucarnă Uneori uiţi să exişti Şi ţi se citeşte pe indiferenţă faţa, Te răstigneşti pe peţioluri de frunze Numai când ştii că ele vor cădea, Ah, fată sau femeie sau crucea mea, Uneori carnea ta acompaniază ceaţa, Te descompui de-n pocnet stele-atingi Şi ai în tine doar ruptă lumină Şi-n măduva ta parcă ningi. Uite-mă departe de-orice iarnă Ce vine după toamna cărnii, rece, Tu nu eşti de fapt decât o lucarnă Prin care îl văd pe Dumnezeu cum trece. 1 februarie 2008 24

Darie Ducan

Gând Orele sunt ouă după ouă după ouă, Minutele sunt ouă mai mici După ouă mai mici după ouă mai mici. De ce măsurăm în ouă distanţa Până la moarte? Sau toată viaţa E de fapt numai ouăle depuse de moarte? 1 februarie 2008

Nu ar strica Nu ar strica uneori Pentru un minimum de respect de sine, Să-ţi jupoi pielea şi să mă îmbrac cu ea, Să mă iubesc cum te iubesc pe tine, N-ar strica măcar atâta demnitate Şi după ce o-mbrac şi-o port destul Pe a ta lipită de a mea s-o smulg Dând-o unui om umil ce-a plâns destul. 2 februarie 2008

Toată liniştea Cred în toată liniştea sonoră A amurgului clanţei de cupru, după plecare, După trântirea uşii, 24

Cartea dintre doi tâlhari Când gemetele iubitei intră la Genuri muzicale între Simfonie şi fluierat din frunză. Atunci încep să pun pe note Descreţirea picioarelor ude după potop, Atunci îmi sap culoar pe unde Să-mi şiroiască adevărul Şi port trena de sulf a lavei ambiţiei mele. Toată liniştea se acordează În funcţie de unduirile trupului ei Care striveşte clipele ca pe insecte, Care devine muzicală sub mine şi cântă Ca o lebădă, ca şi când după dragoste Ar urma o moarte împinsă, Mai-mai să se ciocnească de ou. 2 februarie 2008

Facultatea mintală Suntem în facultatea mintală, Ne aflăm pe holurile ei, Ne aflăm în amfiteatrele ei, Am adunat teancuri de cursuri nepredate, Teancuri de piei neatinse şi nemângâiate. Ne-am văzut rar colegii, Nu ne prea ştim pentru că Nu prea mergem la facultate decât seara Când se stinge căldura cuielor din uşi Şi coastele devin legate în serie. 24

Darie Ducan Sesiunea ţine două mii de ani, De la Cristos încoace învăţăm pentru Examenul răstignirii pe trupul femeii de lângă noi Şi nu ştim dacă o să-l luăm sau îl vom pica Pentru că de fiecare dată materia e alta. 2 februarie 2008

Rugă Fă-mă duminica ta, Fă-mă duminica ta şi posteşte în mine, Mănâncă numai apă din ploile lui Ilie Şi firimituri de tine. Fă-mă duminica ta, Fă-mă duminica ta şi posteşte în mine, Rupe carnea ta când rămân fără umbră Şi pune-o ca pe-o umbră pe mine. Să-mi ţină de cald la omoplaţi Ca un pulover ţesut cu răspunsuri La care nici nu au fost întrebări Din jena că sunt mult prea multe ascunsuri. Fă-mă duminica ta, Fă-ţi săptămâna picior târât către mine, E ziua când suntem cărbuni în tăceri, E ziua când odihneşte odihna-n muncime. Fă-mă, fă-mă duminica ta, Din şapte-n şapte să flutur în calendare, 24

Cartea dintre doi tâlhari Posteşte în mine ca doar carnea mea Să te ţină în viaţă, fiindu-ţi mâncare. Roade-mă pe dinăuntru cum credinţa Roade chilia unui ascet, Fă-mă duminica ta şi apoi Lasă-ţi duhul să mă digere încet. 17 februarie 2008

Oare, oare? Atunci când cade O sămânţă-n apă, Undele iscate Nu sunt oare Solii care merg s-anunţe moartea Că o să vină-o viaţă viitoare? Nu delimitează în spaţiu o monedă Care nu ştim a câta-i şi din ce vânzare? 21 februarie 2008

Respirarea febrilă Îl văd pe Noe, Iubito, în corpul meu, Trist, neştiind ce plămân Pentru Arcă s-aleagă. Cu care oare Te-am respirat mai mult? 24

Darie Ducan Nu poate alege şi-i ia pe amândoi, De aceea fiinţele Se iau câte două, Fiindcă te-am respirat atât de mult, încât Atunci când voi muri Mirosul tău din plămânii mei Îl va acoperi pe cel al putrezirii mele. 3 octombrie 2007

Primăvară duală E-atât de multă înviere, E-o primăvară mare Că praştia-nfrunzeşte Între tragere şi încordare. Piatra cu care loveşti, aruncată De fapt e o explozie mustind, Într-un delir de verde se înoată, Vezi bărci de flori cu un pistil vâslind. Dezmăţ de trupuri în desperechere, Ţâşneşte jet de muguri lovindu-se de nimb, Spinii de pe frunte, înfrunzind, putere Au să se împingă, ieşind din frunte, -n schimb. Înfrunzesc răspunsurile uneori, Omizile, însă, apar pe întrebări. 4 octombrie 2007

24

Cartea dintre doi tâlhari

Efigia arderii Doamne, Dumnezeule, Ce faci tu în această noapte Când flacăra lumânării arde Atât de- aplecată, că i se-aud spinările trosnind? Ce faci? De ce mă-nveţi că nu-i Trosnesc spinările şi că ceea ce-aud ar fi Nasturii ce nouă ne plesnesc de-atâta bine? De ce cântecul tău sună doar a surpare Şi hematiile-n sângele nostru sunt ale golului Ce trece prin noi urme de paşi, de picioare? Li se-aud spinările trosnind, Se-aud octavele mimicii mărului zbârcind Şi între zbârcituri, tu, Doamne Dormi ca-ntr-o cuşetă de vagon .

Rapsodia plecării Plecăm. Vorbim pe drum. Gesticulăm abundent, Parcă vâslim cu mâinile În tristeţe şi în crispare. (care dintre ele o fi mai limpede?) Plecăm. Vorbim neîncetat despre orice, Scaune, trecut, mese pline, 24

Darie Ducan Chiote la ele cândva, Săgeţi dresate să-şi rupă gâtul Singure înainte de ţintă. Plecăm. Tot ce vorbim se aude la fel, Masă, foame, masă se-aud. Cântec, cântec se-aude, Numai acasă nu are ecou, În locul lui vine un om cu spatele. 6 octombrie 2007

Elegie arbitrară M-ai lăsat Atât de trist, plecând acum, Încât încep să cred Că-s trist de când mă ştiu, Că-n laptele supt de la mamă Au căzut frunze, Gestante cu două toamne deodată, Că ele căzând au făcut cercuri, Au făcut unde, care, prin vibraţii Au tras cuiul punctului De sfârşit al lumii, pentru mine. 16 octombrie 2007

25

Cartea dintre doi tâlhari

Hysichia Curând, Singurătatea va fi atât de mare Încât cartografii n-o vor mai putea ignora. Vor dezbate, vor analiza, Cu mânecile suflecate, La birouri scorojite de timp, În faţa unor ceşti de cafele Cu zaţul atât de uscat Că-n el aproape-nmugureşte moina. Vor discuta, se vor crispa Şi vor constata că n-au ce face, Că nu pot ignora, că nu pot nesocoti Singurătatea care e atât de mare Că se dau zodiile mai încolo, spre a-i face loc. Cartografii n-o vor mai putea ignora, Vor da coordonatele ei geografice, Iar pe intersecţia paralelei cu meridianul, Unde este ea cea mai adâncă, Vor veni poeţii să se bată-n cuie. 17 octombrie 2007

Tăriile amărăciunii Nebuno, frumoaso, copilo, femeie, Din sfârcurile tale, ca jeturi albe Ies degetele subţiri ale lui Dumnezeu 25

Darie Ducan Şi umplu lumea de seninătate. Unde e împlinirea pietrelor Pe lângă a oamenilor? Unde? Unde se termină zidul plângerii? În care ochi? Şi ce el vede? Ultimele firimituri de bine pe care Le mai are lumea se fac trup comun Să te devină ca venind înspre o poftă Pentru care niciodată nu eşti prea sătul. Tăriile amărăciunii sunt smulse De albul tău ireversiubil în altceva. Nebuno, corpul tău e-o avalanşă Ca şi cum s-ar vasculariza zăpada şi s-ar durea. Mă şi-ntreb, femeie, seninătatea mea, De ce m-am născut doar o dată La atâta bine cât am? 26 octombrie 2007

Pronunţarea apei E-o vreme mizerabilă afară, Parcă plouă cu chei ce nu deschid nimic, În noi e fierea mai amară Cu înc-o rugă ce n-a rezolvat nimic. E toamnă-n oameni şi în animale, Frunzele se-nvârt şi-n burţile de cai. În ce stomac al întrebării suntem? 25

Cartea dintre doi tâlhari Ce gastric Dumnezeu ne macină şi vai Cum să pronunţ eu apa care plouă? Pe mine cine apă mă va pronunţa? Am stări de agregare numa-n carne, Din ţurţuri simpli nu pot picura. Înnebuneşte ceasul pe perete, În cămăşi de forţă acele-am să-i pun Ca să le înnod în metafizic... Când orgasmul zării începe din lăstun. Cum să pronunţ eu apă bunăoară, Sunt starea de-agregare a toamnei nebuneşti, În mine donează sânge ce-o să piară Spre irigarea a ceea ce mai eşti. Nu pronunţa apă, omule, copile, Niciodată apă să nu zici Că te vei auzi pe tine născându-te Ca ecou al unei cicatrici. 27 octombrie 2007

Înţelegerea sfârşitului Nu am să stau să-mi înţeleg dezastrul, Sunt mai discutabil decât sfărşitul lumii, Îmi iubesc părinţii până îmi cresc Din negi fitile. Îmi iubesc durerea până aproape De-a n-o mai simţi. De a mă anunţa 25

Darie Ducan Numai c-a fost, formal, prin poştă: -Vă informăm că aţi avut o durere! Pe unde-ai căpiat tu, îngere păzitor? Ţi s-a intimidat melancolia. Ai început să exişti Ţi laşi să-ţi crească păr, ascuns pe sub albeaţă. Cineva veşnic ne urmăreşte în spate. Sub fiecare pas făcut e o sămânţă Care ne va sparge urma. Atunci cum să nu îmi iubesc sfâşierea, Cum să nu ascult sfâşierea pielii de pe mine Ca englezul „God save the king”. Îmi dau seama de laşitatea şi răceala Omului. Asta e, mă voi bronza la un pietroi. 29 octombrie 2007

Icar Lui Sabin Bălaşa Din sămânţă a trăznit spre sus Duhul fir spre călătorul fus Plecat cu geamantane de genomi S-ajungă până unde fac stelele pomi, Plecat cu un alai de nebuloase, Atât de dârze că parcă au oase.

25

Cartea dintre doi tâlhari S-a descusut sub nori ploaia căzând Zidită cândva c-o mistrie de gând. A trăznit sămânţa în sus c-o vagă vină Şi waţii spinilor parcă dădeau lumină, Păsările s-au altoit pe ea ca nişte negi, Ca nişte afluenţi pe care-i înţelegi. Şi au venit cu aripi care genunchi au prins, Apa genunchilor să se facă zăpadă de nins, Reflex cosmic sub zboruri în sus, Ţipăt ancestral înfăşurat pe fus. Bolboroseşte carnea pe fusul părinte Apă minerală a galaxiilor, fierbinte Numai când aude cât ecou lăsa Retroactiv duhul pe care-l înfăşa. Zaţuri de cafea se ling între ele De lipsa somnului flegmei între stele. Trece prin nori un fuior de moarte, Bâtă ce apa Styxului o împarte, Toiag vertebral cu măduva secată De liniştea suspectă, consolată. Pe aripile lui încă se simt pereţii Uterului matern, de dinaintea vieţii, Se-aude mimica urechii ascultând 25

Darie Ducan Prin acel perete, de dincolo de gând. Şi seva trece prin trifoi rataţi Ca Iov prin viaţă, ca un şir de ciumaţi. Înaintează tainic, plin de ape mari, Cu regnuri de undiţe, cu regnuri de pescari. Un trăznet analitic, o pungă de lipomi, Puroi mieros de stele şi atomi Zboară până-i creşte iarbă-n cerul gurii Şi roua ei îi stinge setea, ochii, nurii. Din sfârcurile lui ies viermi de mere, Din părul de pe piept curg erecţii de fiere. Dar a trăznit spre sus şi se înalţă Până unde se-apleacă Dumnezeu de se descalţă. Catran de zăpadă e pe arderea sa, Miroase a fosfor de câţi peşti căra, Însă zbura duhul, zbura acest fus, Zbura până unde nu mai era sus Şi-atât de jos căzut-a el dintre eterni Că l-au găsit urmaşii abia-n colon la viermi. Şi încolţea acolo să zboare viermi de soi În largul vânătăii cărnii de pe noi... 1 aprilie 2008

25

Cartea dintre doi tâlhari

Pielea mea Pielea cu care te-am Atins astă noapte, iubito, Nu pot să-mi imaginez Că va putrezi cândva. Aproape că-mi vine să Mă-ntorc pe dos, Măcar să putrezească ultima. 6 noiembrie 2007

Transfer E eribil de frig Şi ne-am maturizat rapid, Hainele transpiră de oboseala De a ne suporta. E teribil de frig Şi am început să îmbătrânim: Dintre labile găicii Unde un nasture nu s-a închis de timid, Curge un sânge gros Cu mici bucăţi de carne. Ne-au luat-o hainele-nainte! 8 noiembrie 2007

25

Darie Ducan

Stele omnivore Ne-am născut din stele şi, priviţi, Lichid amniotic încă picură din ele Ca din scocurile casei lui Dumnezeu, Îţi place ploaia, Doamne, că ne ţii, Pesemne eşti un trist, nici n-ai cum să nu fi. Picurăm din tine dup-o mare ploaie Care şi-n uitare a pus un nou rost, În ou auzim cum picuri vămuirea Cu fiinţa ce suntem din fiinţa ce-am fost. Ne-am născut din stele omnivore Şi ar trebui să şzim în primul rand Că, de grabă, sudoarea mamei ce ne naşte E aceeaşi cu-a groparului săpând. 8 ianuarie 2008

Raport către Charles Darwin Din păcate ăştia rămânem, Nu ne putem schimba, Din ce ne tragem încă se vede, Se vede vopseaua de pe cranii Prin aceste cărnuri grii. Prin frunza care cade Ne vedem ca la radiografie Şi taine create devin curve de contur. Ce-am fost intră în noi ca tirbuşonul, 25

Cartea dintre doi tâlhari Rând pe rând redevenim maimuţe, În şir indian, cu număr de ordine fiecare. Ni se stinge şi ultima putere, Peşterile ne cheamă ca nişte guri de mame, Cei doi tâlhari încep să cred Că între ei aveau o îndoială, Fiindcă nimicul este categoric doar. Se face current ca prin ferestre Paralele deschise între un nimb căzut Şi-o gaură în pantof. Crudă e orice finalitate cât Verde e orice moarte. În loc de vene în trupuri avem Fire de telefoane la care oameni şi-au tăcut. Ca orbii ne uităm la iubire Şi faptul c-avem doi ochi Nu ne spune nimic. Trăim prin fotosinteza Bulelor de deasupra noastră, Cele în care nu scrie nimic. Animalele se simt la noi În adâncuri, în măruntaiele Noastre mai scurmă, în atrii, Părul ne iese prin mâini şi picioare Ca nişte paie prin care maimuţa din noi ar respire. Adânc în noi auzim Frecarea pietrelor pentru scânteie 25

Darie Ducan Şi asta ne ţine de puls. Talantul l-am primit Numai în subdiviziuni, Părul de pe spate, doar, întreg. Nu ne mai putem ascunde, Pe colţii noştri se vede încă sângele Primei prade, uscat, negru chiar. Dar mirosul lui e mai puternic Decât un parfum făcut ieri, Darwin, prietene, ieşi din cârciuma ta preferată, Nu mai bea de necaz. Nici tu nu credeai că ai dreptate, Nu mai bea, că în tot acest Carnaval n-o să ni se mai lipească Măştile de feţe de atâta păr Prin care maimuţele ar respire. Du-te şi culcă-te sau poate Găseşti o femeie frumoasă, Dimineaţă va fi altfel, Dimineaţă va fi şi mai rău. 5 februarie 2008

Am auzit Am auzit că îngerii păzitori Stau în dreptul firelor de păr, Să nu se vadă Şi cresc deodată cu ele. 26

Cartea dintre doi tâlhari Acum înţeleg de ce când sunt tuns Mă simt automat mai singur, Singurătatea e ca o armată, Numai la moarte ea ajunge general. 3 decembrie 2007

Trup Vor pica grădinile, mamă, Vor pica grădinile, Se vor suge înapoi În frunza ce le-a căzut Dintre picioarele primilor oameni. Toate grădinile ne-au înmulţit pudismul, Toate pădurile, mamă, Că ai ajuns să te înmulţeşti Cu un spirit şi să naşti cu un trup. Vor pica grădinile, mamă, Vor pica pădurile, Se vor reabsorbi în ce au fost Ca să privească lumea pe dinăuntru. Un pansament voi pune de-a lungul Crucii şi-l voi bate-n cuie. Apoi îmi voi impune Să mi se pară că a foşnit. 23 noiembrie 2007

26

Darie Ducan

Am speranţa Ne vorbim atât de rar, Că între cuvinte s-ar putea face Depozite, debarale. Mai pune şi tu o ladă, Mai pune şi tu o pereche de pantofi vechi, Depozitează cartofi. Am speranţa că lor le vor creşte Crengile şi ele vor trage cuvintele Mai aproape unele de altele. 14 noiembrie 2007

Muntele Venus Muntele Venus e gol, iubito, Niciun uliu nu-l mai străbate, Nicio solemnitate nu-l mai face reper, Nici timpul nu-l mai suie, Arborii lui sunt găuriţi Şi n-au ce face decât tristeţe. Muntele Venus trăieşte singur, Nu e trecut în hărţi, în el Nu mai schiază decât pasiunile nebune, Am să îi dau foc într-o zi singurei Cabane pe care o mai are. Muntele Venus e gol, îl voi umple Cu ninsoarea mea albă, Iarna trupurilor să poată exista, 26

Cartea dintre doi tâlhari Mai ales că, de atâta frig şi singurătate Ejaculez oameni de zăpadă, direct. 18 noiembrie 2007

Via Dolorosa Între ce eşti ş ice sunt E un loc pe unde să-ţi scoţi cămaşa, De aceea când urc pe tine să ne iubim Îmi pare că urc o Golgotă. Te urc şi ne rostogolim împreună Cu sudoare, cu cercuri, cu cruce de-a valma, Cu urmele de sfârcuri, adânci, din trupul meu. Dumnezeu îşi scoate cămaşa prin rănile mele, Albă ca o speranţă spălată din greu. Ne rostogolim în devălmăşie, cu patimă, Languros trupurile noastre-mbobocesc, Suntem verzi şi omizile prind de ştire, între fiecare Două straturi de piele sunt bătrâni ce cerşesc. Noi ne iubim şi n-auzim de ei, Nebuni într-un pat cald ca o sobă, Suntem în pupa unei vremelnicii, Fluturii zboară sadici, în robă, Dar între noi fie vorba, durerea Pe care-o simt când urc pe tine, -mi ţine cana Ca să se verse-n ea melancolia, Îmi iau zborul bătând din cruce, spre Nirvana. 12 noiembrie 2007 26

Darie Ducan

Urmele Cuiele, bătute-n lemn adânc, Dintr-odată au început să ofteze, Să aştepte mereu, să aştepte Şi apoi să vorbească-ntre ele, Să tacă, pe ele cu sânge curgând Ca o mimică de cuie-nţelepte. Numai din prviri îşi vorbeau, Mai calde fiind sau mai îndoite, Mai adânc tăceau decât puteau fi bătute, Florile lor au petale reci şi tocite. Dispărând undeva lăsau urme, În urma lor ca de acul albinei, gaura murea, Mierea neagră ce se făcea mai sus de ele A luat ca polen pudra cu care Irod se dădea. Cuiele-adâncite şi răsucite-n linişti Urlau pe răstigniţi, în palmele perechi Şi invidiau oarecumva acele de cusut Pentru faptul că ele au urechi. Şi după-nmormântare din urmele de cuie Ale crucii, timpane sparte-au curs ca din urechi. 16 august 2008

Calul şi Noe Ca să nu-mi fugă calul Am mers prin furtună 26

Cartea dintre doi tâlhari Şi de ultimul fir de păr De pe pieptul lui Noe l-am legat Era ud şi el şi tânăr şi acum Hormonii lui cât clopotele bat. Cu cât plecam, calul Venea după mine cuminte, ceremonios, Nu puteam să-l priponesc De osul divinităţii Nici să-l fac să se uite în jos. Atât de tare a fost firul de păr În zbaterea calului vrând să-l rupă, Încât calul fugind a plecat cu el Trăgând şi inima din piept după. 2 martie 2008

Vecernia omului Oamenii îşi cară-nserarea ca o carne, S-ar face somn dar nimenea nu doarme. Toţi stau cu veghea pe ţeavă mereu, Şi ochi şi ţintă este Dumnezeu. Cetăţile au viscere de piatră Şi oamenii au cărămizi din os să poată. Trec vârstele prin noi ca ţesela prin cai, Căpuşă veac te du, căpuşă clipă stai. Sar ţăndări de iluzii şi carnea atonală -n vârtelniţe se culcă, dar oase doar se scoală. 26

Darie Ducan De înserare macră e vânătă şi veghea, Lumina-şi vede umbra să creadă că-i perechea. Se duce infinitul pe sine-n cârcă des Şi-i oboseşte numai lipsa de înţeles. Suntem fantastici, de-aceea pentru fiecare Căderea este pururi şi aplaudare. 1 martie 2008

Porniri M-au pedepsit pornirile din mine Şi-au bătut cu ciocanul În mesele de judecată, de fapt în pielea mea – M-au condamnat să beau Din cupele sânilor iubitei Cucuta plăcerii, cucuta orgoliului, În pritaneu să mă hrănesc de setea mea. S-a dezbrăcat lin şi crisalid Ca o ieşire-a viermelui suav spre viaţă, Mi-a poposit pe tâmple gândul că mai pot Face ceva să nu-mi stea moartea-n faţă. Dar mai bine accept moartea de două ori Decât să fi avut ea numai un sân, Din cupele lor sorb cu gura şi palma Ce altădată sorbeam să rămân. Fost-am immoral, poate de-aceea 26

Cartea dintre doi tâlhari Potirul l-au schimbat chiar cu cupele ei, Mor astfel cu moartea dublă Şi moartea mea-i face sânii mai grei. 17 august 2008

Închinare Orice carne la o carne se închine, Fibra himerei este crudă-n sine, Nici Dumnezeu nu se conştientizează, in nuce, Timpanul spart, cu pielea flască-şi face cruce. Uneori bubele se-nchină cu jetul de puroi, Carnea leproşilor de curge se face pumn în rugă şi la noi, Adoarme sufletu-ntre două trupuri În translaţie, din cochilii ies lucruri. Nimeni, nimeni nu îşi mai face cruce, Toţi se închină ca şi cum s-ar duce, Numai ziarele mototolite-n piaţă, -aşa, Duse de vânt se-adună trei şi parc-ar vrea… 17 august 2008

Irigarea ciocanului Se iriga ciocanul judecăţii de Apoi din greu Prin canalele de lapte-nfundate 26

Darie Ducan Ale femeii ce-a avortat mereu. Nu mai era lapte, ci era doar ecou Ce trebuia să hrănească dreptatea Şi s-o pună ca pe capul tăiat, pe platou. Iriga, iriga acest mare organ Ecoul rugii ca sentinţa Să nu fie cumva una în van. Ca o mamă nenorocită mereu E sentinţa care ne naşte Pe uşa tribunalului, crăcită pe-o masă din greu. Prin canalele de lapte vagabonda ecou, Ecou întors din drum, După strigăt schimbat din nou. Abia după sentinţă spunem mamă fiind Şi gângurim pe rand, dar eu atunci Precum furia laptelui mă simt murind. 17 august 2008

Mod natural Iubirea e o luptă cu un înec, Vâslim către cosmos Cu limba-n celălalt, Ca ridicarea unui suflet la cer, La mai sus de cer. Vinovăţia devine vâslire, 26

Cartea dintre doi tâlhari Malul spre care ajungi se trage în spate, Vâsleşte cu limba-n celălalt până când Amândouă se fac o limbă bifurcată de şarpe Şi, treptat, treptat tind spre una de om, Din oameni prin şarpe, înapoi către om! 17 august 2008

Rugăciune scrisă cu cuţitul Sufletul, sufletul e-o preoţie, Nimeni nu ştie rugăciunea lui Dacă e scrisă cu cuţitul, Nimeni nu ştie, - a folosit Cât sânge drept cerneală? A răsucit-o-n trupuri cu un urlet Şi i-a tăcut amin-ul c-un ţipăt de cocor, Această rugăciune se învaţă Ca ploaia de un trup uscat, izbăvitor. Sufletul, sufletul e-o preoţie, Nimeni nu ştie rugăciunea lui Dacă e scrisă cu cuţitul Şi dacă el în carne de-atâta învârtire Nu a făcut vârtelniţă deja. Nimeni nu ştie rugăciunea lui Şi nici cum lama cruce cu vârful îşi făcea. 26

Darie Ducan Sufletul, sufletul e-o preoţie, Nimeni nu ştie rugăciunea lui, Se culcă seara-n pat Şi dimineaţa se trezeşte într-o palmă cui. 8 martie 2006

Copita credinţei Copita credinţei mele loveşte În craniul fericirii voastre naïve, Suntem abia prefaţa sâmburelui nostrum Ce stă în noi şi se citeşte. Logodiţi cu tot ce va urma Prin inelele de pe spatele viermilor Suntem şi aşteptăm noaptea nunţii Prin starea de humus să vină cumva.. Copita credinţei mele loveşte În tot ce aude că gândeşte tamp, Suntem mărul azvârlit pe camp Ce de atâta profetism se-acreşte. 20 iunie 2008

Urme Unde calci când pleci tu laşi burice cusute, Cineva s-a hrănit din tine, interior, I-ai dat, acum, independenţa morţii. 27

Cartea dintre doi tâlhari Plecând, continui să naşti şi să lepezi Totul, totul, ca pe o piele de şarpe. Unde calci când pleci tu laşi burice cusute Să nu dai de mâncare nimănui, Să ţină toţi post la moarte. 23 mai 2008, Iaşi

Liniştea rămasă Urc, urc În foamea mea Şi dau de un om răstignit Între două cotoare de mere. Ele scuipă seminţe în om Şi-n el ajung cuie. El scuipă cu rugi Şi-n ele ajung vindecările. Ar fi putut să-i bată-n mâini omizi, Dar el ear fi trebuit să fie frunze, Şi e foarte neplăcut să-ţi zboare La un moment dat fluturi din răni, Ei trăiesc doar o zi, iar durerea ta e mai mare. De atunci începi cumva să trăieşti În liniştea rămasă cotoare. 18 august 2008

27

Darie Ducan

Zodia cocoşului Ioana DArc, Giordano Bruno, Galileo Galilei, Nicolaus Copernic, Arşi sau nearşi, Fripţi sau nefripţi De către un Torquemada generic, De fapt au fost arşi Nu pe un rug de flăcări, Ci pe crestele cocoşilor Unei noi dimineţi. Calde, înfocate, bătrâne şi versate, Semeţe, radicale, ţinându-se în sus. Pe crestele cocoşilor, pe crestele cocoşilor, Să avem pungi sub ochi de-atâta dimineaţă. 29 iulie 2008

Poetul Îngerii lui Rilke beau cafea Sugrumaţi de coapsele Mariei, Nu-i izbăvitoare nicio nea, Ninge alungarea entropiei. Ning încet părţi componente de câini, Lătrat neconsumat, descărcat în gol se aude, Trandafirul încearcă a-şi face cruce cu spinii Încă din vremea ciumei sale ude. 27

Cartea dintre doi tâlhari Limba se rostogoleşte pe piper, Îngeri negri-o introduce în teacă, Maria n-a găsit un staul Şi-ntr-o papilă gustativă a născut Şi i se făcea semn ca ăla mic să tacă. Dar se-adâncea în gust până la apă, Ningea pe limba scoasă a cuiva, Ningea pe staul, pe limba vorbită de toţi, Dar el pe saliva limbii păşea, Dar el privea spre lume şi ningea. 24 iulie 2008

Peisaj din stepă Nu ştiu cum se face Că mă îndrăgostesc numai de triste, Din inima mea înjunghiată de ploaie Curge răcoare ca dintr-un samovar, Rusia e departe, în estul fiinţei mele Şi nostalgia pungilor de sub ochi, Ca nişte buzunare pline cu ruble Îmi goleşte stomacul, ca să-mi îngreuneze ochii. Departe urlă lupii şi ceaiul e cald, Departe săniile lasă în spatele lor Direct ridurile bătrânilor, Prin pâine trec profeţi neînţeleşi Şi-n urma lor se fac pietrele râme. Nu ştiu cum se face că pot iubi numai 27

Darie Ducan Pe mucegăirea frunzelor, pe ceaţă deasă ca scândura, Atunci trec prin mine patimi înjunghiate, Dar senine, rupte şi jupuite până la lapte Ca Rasputin cu faţa barbară ca ninsorile când nu se-aud. 28 iulie 2008

Chimie în doi Care cină de taină Are mai multă chimie în doi Decât una servită pe noptieră? Tu aduci ceva pâine coaptă în forma sânilor tăi, Eu aduc nişte peşti prinşi în lacrima mea, Atunci se retrage sfârşitul în ochii magilor Şi pielea parcă nu vrea să se smulgă de tot din sămânţă. Care cină de taină e mai de taină Decât una servită pe noptieră, În doi, mereu în doi, ca şi când totul Ar fi numai Iisus şi contra-Iisus. Mâncăm pe noptieră şi, încet-încet Vedem cum lemnul noptierei se altoieşte pe pat Cu vasele împreunându-şi-le pentru seve. 28-29 mai 2008, Iaşi

Cântec mut Suntem un cântec mut, Suntem un cântec mut amândoi, 27

Cartea dintre doi tâlhari Orice por al nostru e un bulb de notă joasă, Oricare tăcere e-o simfonie scrisă pe săpun de casă. Am spovedit gura punând timpane peste ea, Din sânge ne-am supt umbra cu paiul Şi ne-am împreunat târziu în moarte Cum ai pune-un semn de carte într-o carte. Nimeni nu a fost ca noi şi nu este, Pieile de pe creierii noştri dansează orgasmic pe cer, Suntem născuţi pe unde pielea pisicii A fost cusută de trecerea şoarecelui prin rastel. Papagali se aşază trăgând după ei O religie a zburătăcelii albastre, Suntem un cântec amândoi şi avem Găurile fluierelor făcute de surpări de astre. Suntem o foame ştirbă anume, Suntem o sete fără de guri, Noi ne-aşezăm pe scaune la mese Şi ele, brusc, sub noi, devin păduri. 17 iulie 2008

Dialect carnal Nu ştiu ce a mai rămas, Toate steagurile fâlfâie în bernă, Fanfara toarce-n pisică, Duminicile pleacă din noi Una câte una cu sâmbetele-n spinare.

27

Darie Ducan Oamenilor, de nemângâiere Le-a crescut copită. Aş vrea să-mi declare unghia Monument care creşte In memoriam mângâierilor Cu care te-am bucurat, Asemeni Teiului lui Eminescu. 23 iulie 2008

Drumuri prin zăpadă Trec oameni singuri prin zăpadă Ca nişte bisturie Şi taie-n urma lor în carne vie, Drumul în faţă e-o autopsie. Înaintarea în toate e-o moarte, Cercurile sferelor îşi nasc compasul Undeva, într-o ladă de gunoi, departe. Din pieliţa de pe creier a părinţilor Fetele mari îşi fac voaluri de nuntă, se vor Poate mirese-nspre singurătatea tuturor. Trec oameni tot mai singuri prin zăpadă, Parcă taie deltă în tăceri, Se-aude timpanul receptând înaintea vorbei, Poţi să te caţări numai în căderi. Trec oameni singuri prin zăpadă 27

Cartea dintre doi tâlhari Ca nişte bisturie Şi pasul lor taie în carne vie, Drumul în faţă e-o autopsie, Mintea amână ce cordul nu ştie. Toţi vom pleca pe drumuri grele, Tăind în ninsoare nervuri de zodie, Trec oameni singuri prin zăpadă, Şi Odiseu mergând e o autopsie. 23 iulie 2008

Sub zodia descumpănirii Din nervii mei nefolosiţi îmi sap, În ei îmi scobesc cu lentoare o barcă, Se pare că va trebui să plec acolo unde Sângele-şi pune marşarier pe hematii, să se întoarcă. Da, voi tăia cocoşii cu câte patru gâturi, Cu creastă ca lumânările de nuntă, - n sus, Nefolosiţi sunt nervii şi-şi croşetează golul Ca pe giulgiu-n care să fie pus Iisus. Am mâinile-amorţite, mierea face frunze, În depărtări coralii cresc în sanscrită, Eu scobesc o barcă să pot pleca Până unde ceafa morţii nu mai e privită. Luaţi nervii mei ca paiele de bambus, Faceţi bărci, plecaţi şi voi de-aici, Moalele capului doare cu frâna trasă, Zimţii materiei sunt încă mici. 27

Darie Ducan Nu e nimic de trades, nu ascunde Spaima nimic, zodii amare dulci, Dulgherii apei pun rindea în unde, Apa însăşi e-o barcă, sunt apă, curg, te culci. 29 iulie 2008

Ca altădată Mi-e dor de ţară, de sânii de fân ai fetelor, Unde greieri de lapte susurau fără prund, Urc în vers aşa, ca altădată bunicul în pod Şi sevele tari şi amare ca omizile Se întorc în origini şi se fac nod. Urma în care-am călcat în pământul moale E tot acolo, mereu, dar e tare acum, Pot călca prin aceleaşi locuri, Bătăturile tălpilor mele pun seminţe, duium. Păşesc cum ai răsfoi o biblie Prin aceste locuri tăcute şi ale mele, Copiii poartă pendule în nări Şi toate bat dinspre vârstele lor înspre vârstele mele. Sunt mai bătrân cu o uitare-n urmă, Muşchii tâmplei noaptea caută spini, Seva lor să se-apuce de muls De parcă ar fi o sursă de lumini, De parcă cineva m-a-mpărtăşit cu puls. Sunt tot mai bătrân şi mi-e teamă Ceea ce nu fac să nu fie ultima dată, Urc în vers aşa, ca altădată bunicul în pod 27

Cartea dintre doi tâlhari Şi nu mă maid au jos vreodată. 21 iulie 2008

Rugă în miezul pietrei Mă pun în miezul pietrei în genunchi Şi-aştept să vină clima învierii, De-atâta dat lumină lumina prinde muşchi Şi îşi ridică duhul peste putinţa vrerii. Aştept să vină clima să dezgheţe Această piatră-n care stau, acest trist Punct de psalm tăcut. Cine eşti tată-ţintă, cel pentru care Mă fac săgeată deşi arc aş fi putut? Ridic din mine staminele răbdării, Din floarea plânsului, sălbatică mereu, Se coace piatra-n jurul rugii mele, Vai, ce sâmbure-i pot fi chiar eu. Şi ce delir de must urlă vecernii Peste supunerea mea, ce suc dulce-amar, Atât de-adânc mă rod în rugă Că fac ulcer la umbră şi din contur dispar. Dar ruga mea îmi vindecă şi umbra Şi muşchii vrerii devin aşa uşori, Încât rotund din mine de iese-un strop de sânge, Crezând că-i ou voi spune:- Ei, vei putea să zbori! 22 iunie 2008 27

Darie Ducan

Aşa cum tu… Aşa cum tu-ţi aştepţi ciclul, Aşa te-aştept eu pe tine, Aşa ne-aşteaptă Dumnezeu pe noi, Noi suntem ciclul său, care arată Că-i pregătit să treacă la coacere. Te-aştept, hai, vino, Hai, vino, fruct zemos Al aflării ca om, Curgi din triunghiul cu ochi Până devine piramidă. Va da ecou fructul în coacere Că sâmburii ne vor soma cu supleţea, Aşa şi noi, în aşteptarea ciclului, Ciclicităţii, cercurilor, vom fi puncte, Centre niciodată, pentru că nouă Ne vine ciclul de afară-năuntru Ca şi când lumea ar fi pregătită de noi. 22 iunie 2008

Prânzul exiguu Adam o iubeşte pe Eva, Adam o iubeşte pe Eva cu poftă. Noaptea, ziua, mereu, Că-I e milă de biata femeie Şi lui Dumnezeu. 28

Cartea dintre doi tâlhari De la un timp începe Să o mănânce cu poftă, Flămând, pasional, nemâncat, Până când mai rămâne din ea doar coasta Pe care şi-o pune la loc… Ca şi cum nimic nu s-a-ntâmplat. 23 iunie 2008

Albiile adevărului Vino în albiile adevărului, Exişti prin ceea ce părăseşti, În urma ta tristeţea face feţi Şi tu să facă alţii îi înveţi. Laşi ulcere de aer în urmă, Noduri în gât pe aţe mari, Părăseşte, ca să fii, Alungă, ca să nu dispari. Acum înţeleg din ce osii Îţi hrăneşti drumul şi cum, Înţeleg totul, deviza ta-i: Părăsesc, ergo sum, Părăseşti, ergo scrum. 24 iunie 2008

28

Darie Ducan

Închinare Ne-nchinăm, Credem în ceilalţi, Suntem cuminţi, Suntem pâinea lui Dumnezeu. Ne rugăm tăcut, Cu smerenie sfântă, Cu puritate de prunc. Dar punctual de sfârşit Al rugăciunii e o piatră de dat. Nici n-am început rugăciunea Şi auzim sângerarea unui cap. 19 august 2008

Stampă Pe plămânii mei sunt urme de paşi, Profeţi mici umblă, le încearcă rezistenţa, În ochii lor sunt un potenţial înecat. În faţa tuturora sunt un potenţial înecat, Pereţii plîmânilor mei discută: -Vine sau nu vine? -Eu cred că vine. -Trebuie să vină, că de atâta aer Am început să devenim mori de vânt. Pentru toţi sunt un potenţial înecat, 28

Cartea dintre doi tâlhari De aceea sunt ferit de umezeală, Nu sunt lăsat nici să ridic un deget. Tot felul de profeţi exersează păşiri pe mine, Se mai julesc de bronhii, Se mai împiedică de saci pulmonari. -Lăsaţi morile de vânt să vină la mine! 30 iunie 2008

Nocturnă divină Într-o noapte a băut, Într-o noapte a fumat, Şi-a pus întrebări Şi a scrumat drept răspunsuri. A tăcut prelung, cu mimica în jos De parcă saci cu nisip Şi-ar fi legat de buze. Într-o noapte a băut, Într-o noapte a fumat, s-a drogat. A tăcut şi s-a înjurat pe sine în gând, A plans şi a bocit în pumn. A frământat perna până Mai avea puţin şi devenea pâine, A luat cuţitul şi s-a înjunghiat. Atunci, din el, au curs oameni. 30 iunie 2008 28

Darie Ducan

Poem despre negi Nu rupeţi negii, Ei sunt ulcioare La care apa vine de două ori. Ei sunt noduri pescăreşti Ale primilor pescari, Păstrate-n oameni, muritori, Ca să ştie-n veci, din fire Cât s-a pescuit până la pescuire. Ei sunt puncte cardinale ale Grămezii de carne, monumentului de-a fi, Sunt bumbii de care haine astrale Se prind nevăzut, cald spre-a ne fi. Nu rupeţi negii, nu scoateţi Clanţele uşilor către voi, nicidecum, Există în toţi balamaua iertării, E trist când vrei să intri şi ea devine fum. 19 aprilie 2008

Veghe Nu mai e nimic pe lume fix, Rănile sunt doar hamacuri unde putrezeşte veghea, Din om doar pielea s-a urcat pe crucifix, Carnea stă-ntr-un colţ ţi trage cu urechea. Putrezeşe-n multe foi, cum ceapa, Putrezeşte vie şi plângând, Ea e ochiul, mântuirea este pleoapa, 28

Cartea dintre doi tâlhari Moare cu ochii deschişi în curând. Alţii vor deschide ochii doar să Arunce spori de orb, de noapte grea, În bubele lui Iov m-au ca din fântână, Spre cruce strig, aia nu-i pielea mea! Dar ea atârnă flască, sus pe cruce, Ca sinusul în nas de moribund Şi veghea putrezeşte, ea se duce Să fie pleoapă peste un pământ rotund. 7 aprilie 2008

Măr feminin Atunci când te dezbrac O fac grăbit, să ne iubim grăbit, Cu toată graba, ca adolescenţii. Mi-e teamă ca nu cumva, Dezgolită fiind să te oxidezi Ca mărul imediat după muşcare. De aceea mă grăbesc, Plus că vârsta nu aşteaptă, Să nu te oxidezi. Fii măr doar când atârni De mine ca de creangă. Şi când ai flori pentru care Îmi inventez nări. 5 aprilie 2008 28

Darie Ducan

Gaură-n cer Nu forţa mai mult ce e, Nu le pune roţi la nori Că atunci vor sta. Ei pleacă Doar când sunt lăsaţi să treacă. Nu căuta să înfrumuseţezi, Nu căuta să schimbi femeia, Ea este paiul care ţi-e băgat, Prin care Dumnezeu îţi suge fierea. Să vadă cât de bine lui i-ar sta Să mai fie im, zice c-ar merita, Fie şi numai pentru ea, Amar s-ar tăvăli prin orbitoarea Lumină, atât de orbitoare Că ar decolora axa planetei Şi-ar face-o albă, baston de orb, mai mare, S-ar tăvăli-n amar şi ar şi geme Că nu merită ea supliciul lui, Da-i bea lapte din sfârcuri, ploşniţe-n anateme Apar să-i roadă-n palme rugina de pe cui. Şi-atunci îi curge moartea prin maluri labiale Şi-n uterul ei ţine prescura la păstrat, Acolo-i făina din care coci moartea Şi când te-ntrebi în beznă laşi urme ca-n aluat. Se-aduc pe masa lui carafe-ntregi de fiere Şi el le bea c-o sete de deşert, Cu gura arsă, fugită din femeie Ar cere să rămână Dumnezeu un sfert Numai pentru că – gândeşte el aşa: Dumnezeu e şi-n viermii care o rod pe ea. 1 aprilie 2008 28

Cartea dintre doi tâlhari

Alegorie Tu, care vii vaporoasă de vină, Miroşi a timpul în care au fost făcuţi gheţarii, Miroşi a birocraţia nervilor Foindu-se ca mrejele pescarii. Eşti un cadavru-n care înfloresc cireşii Şi viitorii sâmburi şi-i aud încolţind În humusul ce vei fi imediat, Dacă nu chiar fugind. Fug din vise prin zloată de miere, Tu vii ca un abur osificat Şi îţi desfaci picioarele de parcă Dintre ele-un stup de linişte s-a răsculat. Aruncă-te pe pat ca vâslele-ntr-o barcă Şi hai pe mări de fiere, pleca-vom Să fim pierduţi, să fim busole Ale căror ace suferă de Parkinson. Ne-om întâlni cândva şi cu gheţarii A care tu miroşi, ca să-i topeşti Între sânii tăi calzi ca nervii De încordaţi când marea chiar tu eşti. 31 martie 2008

Pietre, pietre Pietrele voastre nu, nu sunt Un fel de grăsime cu care daţi În mine ca să scăpaţi de ea. 28

Darie Ducan Nu daţi cu carnea voastră în Mine ca să fiu eu mai mult Sau măcar să durez în plus, Având mai mult de putrezit Până la gata. Nu daţi în mine cu voi nici Ca să scăpaţi de voi, cid oar Ca să aveţi o traiectorie Măcar ca pietre. Ce să fac dacă unde fluier eu Se fac biserici numai ca să se spună C-am fluierat în biserică? Ce să fac? N-am întrebat Făcători de biserici din pietre de dat. 23 martie 2008

În faţă El se întoarce-napoi Să vadă dacă nu a uitat adevărul. Şi adevărul se uită-atunci în urmă, Să vadă cine mai priveşte-n urmă, după el Fiindcă umbra priveşte, totuşi, în faţă. 17 martie 2008

28

Cartea dintre doi tâlhari

Curând Să fie-o lume atât de pustie, Să fie-o lume atât de pustie, Atât de pustie lume să fie Că să găseşti un chiştoc de ţigară pe drum Şi faptul că are urme de ruj Motiv să nu mori să îţi fie, Atât de pustie ca şi când Ai trăi cu rujul mai departe, sânge Şi veşnicia s-ar face curând. 10 martie 2008

Aceeaşi cantitate Mirosim a direcţii fără ţinte precise, A săgeţi care pleacă săgeţi Şi-nainte de ţinte devin, brusc, râme În umezeala laşităţii lor. Ne mai rămâne să privim piatra Cu-atâta profunzime încât Să devină dicotiledonată. Piatră curată de prund, ovă albă, Ou de veşnicie coagulat tacit. Ieşi, daimonule din creierul meu mic Şi lasă-n locul tău să intre lumina, 28

Darie Ducan Aceeaşi cantitate de lumină Cu cea a vinei care a ieşit. 6 martie 2008

Vârste şi mări Sunt oameni atât de bătrâni pe lume Că li se-aud solstiţii din încheieturi, Le-au amurgit căţeii pe staminele Rozei vânturilor.Vârstele fac păduri. Aoleu latră câinii, aoleu, latră câinii, Ne sculptăm cu lătraturile lor ca o piatră, Ne cad embrioni de sub unghii, Dăm ecou de fântână căzând în niciodată. Sunt şi ei, bătrânii, o şansă în plus De-a dezlega cerul de iarbă, să plece, Norii tac şaibă la cuiul lui Iisus, Placenta e o toacă bătută până trece. Latră câinii, mereu latră câinii Şi noi ne compunem din limbile lor, Ne divulgăm neşansa având vârste, Spermatozoidul ce-am fost e baston de om choir. Au amurgit căţeii pe crusta ruptă-a lumii, Vârstele fac drojdii şi în mare iar, Val pe val reciproc se fecundează Voind să se fase gravizi cu un mal. Bătrâni, câini, mare şi durere, A rămas înţepenit în scurgere nisipul 29

Cartea dintre doi tâlhari Scurs printre degetele picioarelor lui Hemingway Şi pe el ca proptea ne stă chipul. 7 martie 2008

Pax eterna N-am ştiut niciodată să uit Dar am învţat să uit De la a nu fi piatră. Atâta s-a dat în mine C-am început să fiu, deşi blând, Prund la tot ce-i dat să treacă, Nicio apă n-a avut atâta piatră Cât să nu mă curgă, cât să nu mă treacă. Piatra e mai mult o teamă de-a fi apă, Am început să ştiu deşi nu mi s-a spus Că ne repetă apa şi ne ştie piatra Ca pe ceva ce nu-i de spus. Piatra e-o acumulare de tăcere, E udul aripilor de care nu poţi să zbori, Speranţa noastră:gălbenuşul pietrei, Eternal pace-nsămânţând când mori. 9 martie 2008

Aşteptarea la peşteră Erau mulţi oameni, foarte mulţi, S-au adunat la gura peşterii ca la minune, 29

Darie Ducan Cineva zvonise că va ieşi un om, Că va ieşi o minune din acea Peşteră în care cu toţii au stat închişi. Gura peşterii era o gură ca oricare alta, Dar totuşi era o gură de peşteră, Se-auzeau amigdalele în fundul ei Şi parcă unde se terminau ele începea Dumnezeu. Umbre, flăcări, fâstâceli, frisoane, De toate se aflau înăuntru, Dominate de digestia întrebării. Nu ieşea nimeni decât unde Aşteptarea lor îşi ivea sfârcuri, Să aibă nepătrunsul de unde să sugă Cu gura arsă de înghiţit în sec. Aşteptau din gura de peşteră Să iasă o limbă. Cerul gurii peşterii Era pătat de întuneric şi puţinătate, Stelele căzuseră în splinele urşilor calcinaţi. Aşteptau din gura de peşteră Să iasă o limbă, căci era gură. Îi pregătiseră pâine şi sare, dulce, acru şi amar. Pregătiseră pentru fiecare papilă gustativă Să pună o coroană, ca să încoroneze bunul gust, Gustul trândav- amar al izolării. Ei au ieşit cu toţii din peşteri, S-au obişnuit afară, ştiu deosebi Iarba de propriile lor picioare Atunci când vânează şi ştiu că De zâmbet e capabil doar omul. 29

Cartea dintre doi tâlhari Aşteptau limba peşterii, aşteptau limba După ce tăcuseră atât, aşteptau limba. Dar a ieşit un om, unul tot ca ei, Cei ce se obişnuiseră cu lumina. El vedea lumina prima dată şi-atunci Ei i-au scos ochii cu degetele Şi-n orbite i-au băgat humus Cu lingurile, să-i meargă privirea-nainte. 26-27 martie 2008

De neatins Atât de departe te simt, Atât de neverosimilă, Atât de ne a mea Că sudul se răsuceşte ca Un zăvor de uşă Şi mă întreb dacă Intră! A spus cineva? Cu sigurenţă că doar mi se pare, Ninge miere parcă din senin, Mă vreau mumificat în miere Şi conservat ca-n chihlimbar în chin. Tu poate că acuma eşti departe, La o cină de taină stau Celulele mele moarte, Moarte că acea parte de piele Nu te-a atins.

29

Darie Ducan De aceea poate că acuma Departe s-a făcut de neatins. 23 ianuarie 2008

Pasărea Am lustruit toată noaptea colivia, Dimineaţa am lustruit colivia, Seara am lustruit şi pregătit colivia. Şi, ca să vezi, la sfârşit am găsit Doar părul pensulei cu care-o curăţau arheologii. 23 ianuarie 2008

Până ce Miroşi aşa Cum iarba-ar face cruce De când ar răsări Până de coasă-ar da. Umbra fiecărui om E pentru altul patrafir, Numai sub umbra ta Nu pot să mă deşir. Ea-i prea grea, Mă apasă, mă apasă Până mă face drum Spre casă. 5 noiembrie 2008 29

Cartea dintre doi tâlhari

Ca şi cum Ca şi cum în dimineaţa În care ai pleca definitive m-aş duce la chiuvetă să mă spăl şi din robinet arc urge apa cu tot cu vâslele lui Caron. Ca şi cum ele s-ar mai zbate Parcă având în continuare Nişte mâini, din inerţia vâslirii. Ca şi cum, ca şi cum, ca şi cum. Sângele crede acest ca şi cum vene Şi-ncepe să curgă prin el. 6 noiembrie 2008

Lipsa sării Nu mai e sare, Nu mai e sare, Nu mai e sare nici în renunţare, Abia dacă mai pot munţii să se-mprumute De la rănile mele sărate şi durute. Fiecare îşi trece umbra ca strada, Ne facem cruce la cozile unor şobolani Ce se intersectează şi aşteptăm să sângereze din senin, Nu mai are cine din noi să se-mprumute, Nimeni nu pleacă, ci cu toţii venim. 29

Darie Ducan Toţi sporim alienabila sare A rănii de fier pe care-o avem, În măruntaie stă pitit albastrul Şi Dumnezeu întinde gard electric în Eden. Miroase a umbra cuvântului totuşi, Nările instabilităţii noastre simt, Nu mai e sare şi-n corpul nevoii Se-aud vertebrele spre omuşor şerpuind. Doar cântecul mai e năvod probabil, Lujeri de ţigări se sting în destin Ca şi cum m-ar fi răstoignit în palme Bătându-mi, nu cuie, ci jeturi de vin. 6 noiembrie 2008

Circuit în natură Mă bronzez la trupul tău Şi sudoarea lui o iau în palme Ca să îmi clătesc faţa După depresie şi după viaţă, femeie. Iau apa aceea în care văd urme, Cute ale fostelor scoici Ce capete de adevăr făcut-au şi nu perle, Mă spăl cu ea până nu mai rămâne Nimic din mine, decât noroiul Rezultat din ea şi pământul din care mă trag. Dacă o viaţă nu e udată cu acea apă Nu merită trăită, neudată fiind 29

Cartea dintre doi tâlhari Nu mai creşte nimic şi moartea Îşi poate întinde languros sămânţa. Voi sări, femeie, disperat în Sudoarea ta. Nu-ţi fă griji, Nu am să mă-nec, mă voi prinde Ca de un colac de salvare De circuitul meu în natură. 1 noiembrie 2008

Mângâiere în fugă Rea dimineaţa! Singura mângâiere pe care-o mai am E făcută de câinii hăituiţi, Cu blana lor, în fugă, se freacă de mine. În rest singurătatea mea Se-ngraşă precum cerealele care Se umflă în noi.Voi pune un pasaj peste sânge Ca să conteze numai restul. Am ieşit în lume asemeni Unor rădăcini de dinte uitate în carne Pe care trupul le elimină Ca pe un corp străin. Măcar să nu-mi împuşte câinele, Puricii lui sunt singura mea Posibilitate de plural. 7 noiembrie 2008 29

Darie Ducan

Cădere genetică Sunt oameni care cad Atât de în ei, Că înşişi copiii Le vin ca ecou. Voi, fără urmaşi, Cât mai aveţi de căzut? Câtă singurătate Puneţi la stătut? Cât mai aveţi de căzut? Ecoul vostru vă va fi religie, De va veni, de va veni, Ca Mesia, pentru noi, De la suprafaţă, va fi. Sunt atât de singur, Atât de singur mi-e dat să trăiesc, Că se călugăresc desinenţele De plural ale cuvintelor ce le vorbesc. Sunt oameni care cad în ei Şi nu dau ecou, Ci ei sunt daţi de ecou, ca ecou. 4 octombrie 2007

Alfabet Mi-aş învăţa iubita ca pe-un alfabet Ca să-l învăţ pe Dumnezeu să scrie 29

Cartea dintre doi tâlhari Pe cerul alb de atâta senin, Mai alb ca foaia de hârtie. Să-i scot consoane dintre cute, Vocale din fântâni de pori, Să fie ca un alfabet În limba căruia să crească flori. L-aş învăţa pe Dumnezeu să scrie Caligrafii din trupul tău răsfrânt Şi să îţi strângă sânul cum ar contrage-o frază În care verbul e deja pământ. Aş şcoate-abecedare apoi cu trupul tău, Unduirea ta să-mi ţină de sintaxă, Să fii un alfabet din literele cui E scrisă ordinea lumii pe axă. Te-aş vorbi încet, gramatical, Muşchi cu muşchi lăsând să se conjuge În limba-n care îl învăţ pe Dumnezeu Cum se râde, cum se tace, cum se muge. Corpul tău de litere imense De-ar avea deasupra mâna mea, Ea ar fi ca un accent anume Pus corect spre a se intona. L-aş învăţa pe Dumnezeu să scrie, Ca o analiză în frază ai fi Şi el te va-ndrăgi ca pe o limbă Şi-apoi, de dragul tău poet va deveni. 6 august 2008 29

Darie Ducan

Pastel cu coaste Coaste, coaste, coaste, coaste, Toată noaptea a nins cu coaste, Cu coaste date, Cu coaste naufragiate În femei uitate. Oraşul ca după O vânătoare de elefanţi părea Şi ningea şi ningea şi ningea, Coastele păreau când fildeşi, când coaste. Şi ningea trist, m-am speriat: -Nu cumva toate femeile şi-au lăsat coastele date şi-au plecat? 1 august 2007

Mariaj cu trecutul Suntem datori să ascultăm Ce ne cer cei care ne hrăneau Când nu eram, când stam să apărem Şi poate-ar trebui să şi urmăm. Să ne răstignim splina pe noptieră Ca să fugim din suferinţa femeii De lângă noi, pe ascuns. Şi ea să sângereze tăinuit, la ţâţâni, Să se creadă că se-aşteaptă de uns. Să ne aplecăm din când în când după pietre 30

Cartea dintre doi tâlhari Şi să le masăm la umbră pentru când Cineva va da cu ele-n noi, Să le facem datoare c-o porţie de bland. Să ne aflăm între o suferinţă mare Şi un pahar cu apă, să avem de ales, -Ce uşor vei învăţa să dori sete Şi să-ţi astâmperi setae c-un pansament ales. Suntem datori să ascultăm Ce ne zice iarba, ce ne zice tăcerea, Ce ne zic părinţii şi spuma laptelui fiert, Ar trebui să ne însurăm cu trecutul, Să băgăm degetu-n buricele mamelor noastre Ca-n verighete, până dăm de deşert. 20 august 2008

Cale Mi-ai dat cale, Doamne, cale, Ce să fac cu-atâta cale? Să vând, Doamne ? Să-mprumut? Să dau gratis toate drumurile tale Merse din ce nus spre ce sunt? Ce să fac, Doamne, cu atâta cale Sub atât de singuri doi paşi? Unde să mi se julească văzul? Pe unde să mai fugă laşi? 30

Darie Ducan Ce să fac, Doamne, cu atâta cale? Pielea mea abia îşi duce Năpârlirile rafale. Ce să fac, Doamne, cu atâta drum? Cât să-l duc înainte Să nu fie înapoi nicicum? 8 august 2008

Probarea iluziei De când au auzit că scriu, Toate femeile lumii îmi trimit, Pe ascuns, să nu le vadă bărbaţii lor, Coasta prin poştă. O pun într-un plic, o timbrează Şi eu o găsesc în cutia mea poştală. Toate speră că a lor e, Toate au speranţe ascunse Că rupture mea cu rupture lor Se sudează perfect. Le probez pe toate pe rand, Cu asta mă ocup, Mă plimb şi plâng cu capul în mâini, Niciuna nu e bună, niciuna. Nici num ă gândesc să încerc curcubeul De teama unei himere. 20 august 2008 30

Cartea dintre doi tâlhari

Totdeauna mai mult Un copil cu un cerc, Un copil cu un cerc Îmi alungă sângele prin vene, Cine e, Doamne? Şi de ce face asta? De ce îmi tot fuge cu cercul acela prin vene? -El fuge să-ţi alunge sângele Ca să aibă loc să-ţi vină ecoul, Ecoul vine totdeauna mai mult.. 20 august 2008

Chihlimbar Orice s-a păstrat în chihlimbar, Orice. Şi ce trebuie ş ice nu trebuie. Numai un fir de păr de-al lui Adam, nu! Am fi putut astfel, în toiul Unei catastrophe, când toate Clapele valizelor sună deodată halucinant A închidere de ducă, pentru că vine sfârşitul, Am fi putut astfel Din acel fir de păr să refacem Primul om şi astfel lumea să reînceapă. Nu ne-am gândit, nu puteam da clapele Valizelor închizându-se care sunau în continuu, obsesiv. 30

Darie Ducan Ce păcat că n-am ştiut să Transformăm clapele valizelor în greieri, Să sune o noapte-ntreagă şi numai Pentru a şti că după asta vine dimineaţa. Ce păcat! Ce mare păcat! 20 februarie 2008

Matinală Eşti atât de proaspătă în dimineaţa asta, parcă Miroşi a sânge necurs încă prin cineva. Dacă tăcerile vor fi organe, Ce muţenii tu vei iriga? Distanţa de la bivol pân la şoaptă Şi de la clopot pân la protozoar E degetul întins cu unghia coaptă, Lovit de uşa-nchisă a sistemului solar. Eşti proaspătă ca piatra care secretă rouă Atât de neatinsă parcă de nimic, Că parcă Dumnezeu şi-ar fi lăsat bagajele în grabă Şi s-a dus să se culce nemaifăcând nimic. Eşti atâta albie pentru un râu indecis, Culoar al curgerii spre ce o să se poată, Râul ce eşti de se va întări Când mor poate să-mi fie coadă la lopată. Dar nu voi plânge fiindcă el a fost Cursive pe pietre şi pe faţa ta, 30

Cartea dintre doi tâlhari Dacă tăcerile vor fi organe, Ce morţi albastre tu vei iriga? 10 februarie 2008

Nimic. Numai noi credem asta Ne plângem de monotonie, Ne învinovăţim de toamnă. Bocim aerul de vânătăi Dar sunt momente când Ne credem tari, ne batem cu pumnii În piept ţi am putea stârni şi-o avalanşă. Nu suntem noi stăpâni pe noi, deşi ne credem, Suntem gaura lăsată de compass În urma perfecţiunii. Nu suntem stăpâni pe noi, deşi aşa credem, Altfel de ce paşi întorcându-se Sună ca paşi plecând, dacă nu pentru că Şi întoarcerea a fost prevăzută. Nimic nu i-a scăpat, numai noi credem asta. 13 februarie 2008

Marele orb Zilnic mă pun la punct Două sfârşituri de lume, 30

Darie Ducan Inima mea din nou slăbeşte Cu o virgulă pusă între două depărtări. Se întâmplă să nu ne vedem Şi ochii să aibă-n ei aerul unui Sfârşit planetar. Merg de mână nu ştiu cu cine, Eu îl duc sau el ma duce, În timp ce tu faci o rotaţie completă unui fruct Şi te dezvălui tot la câte două arame Date pe faţă, în dreapta şi-n stânga. Cârtiţele au şi ele duh, Pământul e putred de duh peste ele Şi smalţul banilor lui Iuda, Sărind atunci, ne sfârtecă acum ca nişte alice, De nici nu ştii de unde-ncepi să dori. Durerea e mai oarbă decât tine, Tălpile secretă numai drum nemers Şi fiecare lacrimă, la rândul ei Se desparte-n două. Peste toate ne înălţăm în scrumul Unui chibrit aruncat poate-aseară, E orb trupul, sufletu-i orb, Dar şira spinării e băţul de orb. 7 februarie 2007

Lăsaţi plecarea să vină la mine Lăsaţi plecarea să vină la mine, Eu sunt un poet al plecării mereu, 30

Cartea dintre doi tâlhari Probabil au fost nişte roţi de ducă Ovarele mamei din care mă trag eu. În mine e numai nevrotică plecare, Mimează a amar trotuarele din lumi, Sunt atât de singur încât numărul Meu de telefon e 111111, poţi să mă suni. Şi peste mine dau făgăduială Nimănui sau vreunui om normal Că nu mă las nicicând, halal iubire, Halal plural, halal halal. 8 februarie 2008

De ce sunt singur? Oare de ce-am rămas atât De singur încât de cum mă Urc pe bicicletă, Brusc ea are numai o roată? Oare de ce-am rămas atât De singur încât de cum mă Urc în tren, brusc El începe să circule numai pe-o şină? Oare de ce-am rămas atât De singur încât din copacul meu Plantat nu văd nicio tentativă de creangă? Oare de ce şi cei treizeci de arginţi Din buzunarul meu sunt unul? 30

Darie Ducan -Lasă, măi, că şi Dumnezeu e numai unul! 10 februarie 2007

Cuminţenia pământului E goală lumea asta de tine, E goală camera de tine Ca nişte stomacuri de cerşetori, Se freacă-n gol, până la ulcerul lipsei. E goală lumea asta de tine, Ultima frunză îşi face cruce şi cade Pe un pământ care el însuşi îşi face cruce şi cade. Paturile îşi leagă visele de stinghii cu cătuşa, Lipsa ta afânează pământul în care voi fi, Într-o lume săracă, fără niciun ban Că nici n-ar avea cine să-ţi plătească-o trădare. Coada ce-ar fi trebuit s-o avem noi în spate Ne-a luat-o Dumnezeu şi a făcut-o coadă la carne. Unde te-ai dus să îţi sapi Chilii în lacrimi? Pe unde arzi prin nu ştiu care rug? E goală lumea de tine Şi sângele se ridică noaptea din mine Şi ridică telefonul din furcă, Să nu-i spună alţii cum să curgă Şi peste ce pietre cu care dau în mine, Eu, ca să m-aud răcnind. 30

Cartea dintre doi tâlhari Nu am bani nici de ultimul glonţ, Stau la coadă la carne Dar primesc oase şi câini meditativi. E goală lumea de tine, vindecato, E goală lumea de tine ca o gheată, Ca un bocanc, piciorule înfigându-şi Tocul exact înapoi prin ţeava puştii Prin care ar fi trebuit să crească iarba. Într-o ţară săracă şi tristă, Cu oameni care se mai bucură Că peste noapte n-au devenit cearşafurile Negre de gânduri, ultima frunză Îşi face cruce şi cade pe un pământ Care şi el îşi face cruce şi cade. Aştept să devin eu. Uneori mă văd stând la coadă la mine. 16 februarie 2007

Armonica sării La ieşirea din mare, noaptea, pe mal, Când adormi în hău, Ascult cât de afon Se usucă sarea pe trupul tău. Se usucă fals, nu după partitură, Micronii urechii mele-o aud, De pace serafică, eu, atent la geneze 30

Darie Ducan Peştii în larg cum asudă-i aud. Şi mă deranjează, mă bruiază Tonul scoicilor, ce sună ocupat, L-oi lua din furca-ntrupării Venerei, Din crestele muntelui ei dărâmat. Dospeşte micimea în plase pierdute, Se-mpiedică dimineaţa de noi stând pe mal, Dau cioc cu noi cănile de cucute, Ne doare riftul cărnii aproape vegetal. La ieşirea din mare erupe tăcerea Şi simţi cum te loveşte puternic în ţest, În mâlul din fund răsculat pân la piatră, Din om mai rămâne un gest, Acela doar, după iubire, ăla În care ridică mâna, viguros ca-n război Şi-şi milcă spre cer degetul opozabil, E om, deci maimuţă de rangul doi. Dar iubirea din mare mă face să aud Şi pe el îl face să audă În liniştea sării căzând de pe noi Peştii în larg cum, de icre, asudă. 21 februarie 2007

Copilărie Aş vrea să-mi piară tristeţile toate Şi să iau din nou o roabă de bucurii, 31

Cartea dintre doi tâlhari Să botez pământul în Iordanul genunchilor mei Sângerând în jocul copilăriei mele. Fiecare crăpare de ochi şi atunci – ca şi acum – Bifa o zi din calendar, dar eu nu simţeam, Eu îmi răcoream palmele aprinse de joacă La umbra firului de iarbă care creştea. Aş vrea să fiu din nou copil, să nu-mi Pun întrebări şi să le fiu răspunsul, cu dinţii De lapte acriţi de persistenţa purităţii. Ah, Dumnezeule, câteodată mă doare Plastilina cu care mă jucam, copil fiind! 6 aprilie 2007

Mângâierea de azi Te mângâi de departe Cu degetul mic, Nici nu te ating bine, Nici nu transpir bine Decât la degetul mic Şi Noe e prezent deja! -Am fugit cât am putut! -De ce, prietene Noe? -S-a dat alarma de potop, Între atâtea crime O mângâiere e un atentat, Pentru un sărut trebuie 31

Darie Ducan Permis de port-armă! 24 februarie 2007

Jurnal subiectiv Mâinile noastre-n cădere Se descarcă de atingeri, S-a spus la radio Cât de spontan ţi se ridică Părul pe mâini când te-ating. S-a spus la radio Cum se ridică iarba după vânt – Vor umbla pe covoare ţesute din părul nostru, Pe ce-am mângâiat eu vor umbla Cu picioarele. Pe ce-am sărutat eu Vor intra încălţaţi şi vor scuipa Mucuri de ţigară. Unde îmi sunt mâinile cărora le-au Crescut limbi atârnânde de câini, de dorinţă? Unde îmi sunt dimineţile în care Transpiram peste tine şi tu ziceai Că l-ai văzut păşind pe sudoarea noastră pe Iisus? 27 februarie 2007

Nesiguranţă Uneori chiar cred Că Iisus nu era sigur 31

Cartea dintre doi tâlhari Că era Iisus. Uneori şi el se Îndoia de sine Şi a cerut să păşească Pe cuburi de gheaţă Ca să nu se facă de râs În eventualitatea în care va cădea. 5 martie 2007

La o plimbare cu Dumnezeu Doamne, Dacă tot ne plimbăm prin acest parc frumos, Cu păcate înflorite şi tufe dese de adevăruri, Cu înţelesuri fără formă şi cu mâini Existente doar să spele picioare. Doamne, dacă tot ne plimbăm, De ce nu vrei tu să o luăm – de exemplu – Pe cărarea aceea sau pe cealaltă? -Nu, o vom lua pe cărarea aceasta mare, Împreună cu şiroirile de sânge înnodate, Sau ce, tu chiar vrei să ajungem în degetul tău mic, În minus infinitul mâinii tale? Nu mi te-nfige, Doamne, prea-n cărare Că-mi iese piciorul tău pe partea cealaltă A mâinii, ca un cui. 10 aprilie 2007 31

Darie Ducan

Lege Noi, oamenii, suntem puşi În pământ orizontal, Cineva să ne ia drept coastă Şi să-şi nască fericirea Sau amintirea noastră, Pentru orice, pentru oricine De după noi putem fi coastă. Unii lângă alţii, torace imens, Var stins de teama de noapte, Tot acest cerc se face după un fund de potir. Toţi suntem coaste pentru Lucrurile mari de după noi, Coastă pentru zâmbet, Coastă pentru ploi. De viu, draga mea, m-aşez în pământ Să fiu coasta din care se va plămădi Fericirea ta. Şi din ea Să mă bucur că râzi şi că te pot privi. 10 aprilie 2007

Nevoia de ploaie N-am fost, Doamne, frate cu Noe, Nu sunt, Doamne, frate cu Noe, Dar tristeţea mea ne mută specia-n dezastru. 31

Cartea dintre doi tâlhari Nu ştiu această tristeţe de unde vine, E, cred, atmosfera unei alte planete mai vechi, Sunt ciuruit de paşii unei plecări departe Şi sângerez acut, cu nori greoi şi roşii. N-am fost, Doamne, frate cu Noe Şi nici nu sunt, dar dă ploaia Ca s-alunge seceta din mine, Să se răcorească îngerul căzut în mine, Să mai spele de sfinţenie Şi să devină om până la vulgaritate. O ploaie care să alunge tristeţea mea Perpetuă şi continuă ca ura, Perpetuă şi continuă ca infinitul. Şi, Doamne, dă o ploaie-atât de mare Încât să ne rămână vânătăi. 10 aprilie 2007

Stare de plutire Totdeauna lemnul a însemnat Pentru mine o renaştere a simţurilor. Mirosul acela minunat de brad tăiat, -Deşi nu are nimic cu bucuria De a vedea pe cineva căzând E o încântare meticuloasă a celulelor mele, O ascuţire a simţurilor până la firul de păr ca tăiş. 31

Darie Ducan Lemnul, la-nceput se scufunda în apă, ca orice obiect, Buştenii se duceau pe fundul râurilor. Numai de la răstignire încoace Lemnul pluteşte pe apă. 12 aprilie 2007

Stână în doi Fiinţă suplă cu albii reci în fire, Nu ştiu din mine care parte-o vrei, Eşti frumoasă ca o mânăstire Pictată de iarbă în creşterea ei. Eşti frumoasă ca durerea Când mă flagelez cu priviri de copii, Lumina se încheagă ca un sânge Când din oul lumii vei ieşi. Mă mână-un dor pizmuitor de moarte, Fiinţă sfântă, înger decăzut, Corpul tău e streşina din care Ia Dumnezeu apă când n-are de băut. Nu te descriu, las asta în seama perfecţiunii, Ci te iubesc şi te desfac de foi Ca pe o ceapă ce cu mâna-o sparg ciobanii La stâna judecăţii de apoi. Am chef de-o dragoste naivă, de-o idilă, Aşa, ca-n poezia pentru proşti, În stânele din vârful sfârcurilor tale -mi vreau oile simţirii, şi-astfel să mă cunoşti. 31

Cartea dintre doi tâlhari În toată splendoarea orgasmului cosmic Şi a extazului de-a mai iubi murind, Că eşti frumoasă ca o mânăstire Pictată doar de iarbă răsărind. 13 aprilie 2007

Cenuşa câinelui Singura iubire care ne poate salva E aceea vulcanică. În urma erupţiilor ei, Cum dă din coadă, de fericire, poţi vedea Cenuşa câinelui de la Pompei. Şi pe sub scrum trec fluturii armate Şi zboară cu gogoaşele încă pe ei, Firul ierbii până la rouă se zbate Să crească-n loc de spadă direct în teci la ei. Singura iubire salvatoare E aceea a câinelui faţă de zgarda liberă de el. În urma-mbrăţişării se naşte ciocanul Ce bate cuiul în palmă la el. Cenuşa câinelui te fredonează, fată Şi gura vântului cântă prin ea împrăştiind-o, Ca miezul nucii-n nucă noi hibernam în mame Când el fugea şăgalnic, lumina asmuţind-o. Singura iubire care ne poate salva E aceea, doar aceea de a exista 31

Darie Ducan Şi-aceea ce-l face pe om să-şi ceară iertare Glonţului fiindcă s-a pus în faţa sa. Iar glonţul acela, ca praf în el purta Cenuşa câinelui care lătra, iubea, lătra. 12 aprilie 2007

Ars amandi Nu mai am timp nici Să constat că iarba-i iarbă, Te iubesc în toate limbile Pământului, chiar şi în Limba în care se usucă Sarea pe trupuri la ieşirea din mare Chiar şi în limba raţiunii în care Nechează caii de şah. Nu vreau să ajung o vârstă Mai mare decât numărul casei tale, Oricare ar fi el. Şi eu nici nu ştiu unde stai. Oriunde-ai sta, mută-te mai În fundul străzii sau ia ca stradă Trunchiul unui pom şi urcă tu ca sevă De la rădăcini până la fruct. Voi împlini numărul casei tale Pentru că-n toate limbile te iubesc, Numai pe noi, altcineva în Limba de ceas ne iubeşte. 28 septembrie 2006 31

Cartea dintre doi tâlhari

Osificare Fiecărui os al meu Am să îi cumpăr un câine. Toate sunt gata, Lipsa mea fuge călare Şi pintenii lovesc nu în cai, Ci în clevetitori. Mă spăl pe faşă cu-ntrebări, Nu cu apă, oftatul este busola mea. Câinii mă latră mâncându-mă, Câinii mă latră mâncându-mă, Moartea de-acum poate-nsemna orice Fiindcă teoriile pică precum ceara. M-am lepădat, m-am lepădat şi nu ştiu de cine! Orice aş face, peste mască Îmi ceşte faşa lui Petre. 13 februarie 2007

Ultima dorinţă Şi, după ce mă părăseşti, aş vrea, În timp ce ieşi pe uşă, Uşile să se multiplice halucinant Şi să le-aud pe toate închizându-se, Trântindu-se una după alta, 31

Darie Ducan Ca-n tocuri de uşă, la mine-n timpan. -În ritmul închiderii lor mi-ar Curge sângele de atunci începând – Iar după ce chiar pleci, imediat, Uţile multiplicate să devină Picături care curg dintr-un robinet obsedant. - În ritmul lor m-aş prelinge Spre dincolo, eternul dincolo 12 aprilie 2007

Punct fix Tu m-ai învăţat cum e să cred, Tu m-ai învăţat cum să îmi fac Religie din suflecarea mânecii Şi să îmi las pe spate paianjenii cu cruce Numai ca să mă simt Iisus. Te-ai pus în spatele durerilor mele Şi cum sângele uneia se închega Mi-l şi făceai măslină ca să zici – Uite! Sudoarea măslinei se rostogolea şi se făcea zăpadă Până la tălpile recurenţei zbârcite De apa înotului în burţi. Cu grijă mi-ai predat seninătatea Şi voluptatea pielii albe Ca pe-o aţă viitorului spânzurat 32

Cartea dintre doi tâlhari Când, brusc, ţi-a răsărit o troiţă în colţul gurii Ca la o întretăiere de drumuri. 22 august 2008

Lanţul unui câine Cât ţine lanţul unui câine cărat prin univers În fiecare za m-aş lua să-mi fac chilie Ca să mă rog cumva de steaua mea Să-şi mute cuşca până când adie. În orice za palmele rugii mele S-ar face punct, al cercului mijloc Şi, hăituit prin zăruri lacteice, rebele, Zalele-ar fi orbite, să văd în văz de ochi. Ce lung e lanţul unui câine Ce cară-n univers un orb pierdut, În fiecare za a lui îmi pun un mâine, Briza rugii să bată din trecut. Îmi las un os în fiecare parte, În fiecare cerc, să pot eu măsura Cât de lungă e de fapt distanţa Până la iubire, adică pielea mea. Hau! Hau! înainte ca bună ziua, Strugurii stelelor de zodii dau must, În zale ruga ulcere sapă Adâncite de-atâta lipsă de gust.

32

Darie Ducan Departe-i câinele de orbul care-l poartă Ca frunza Evei de cea căzută-acum În toamna-n care căderile se poartă În tine ca într-o fântână-n drum. Mă rog cumva de steaua mea Să-şi mute cuşca până când adie, Eu sunt papila gustativă a amarului şi-aşa Mie-orice nod în gât îmi e chilie. 23 august 2008

Aflarea chipului Dumnezeu ne-a căptuşit cu pori Ca din cupe cu care-şi bea otrava, Cucuta respirării noastre Îi socratizează prudenţa dar şi slava. Bea cu gura plină, nesătulă, Devine albastru cu cât va gusta, Pulpa morţii cu fibrele cântă Coruri din amvonul a-ului din da. El ne-a căptuşit cu moartea sa, Astfel să ne poată da chiar chipul, Nu-n noi se toarnă, ci secretăm otrava sa Cu glanda ce clepsidra o-mpinge cu nisipul. Prudenţa noastră bălteşte-n altă parte De-a ne mişca otrava să nu aibă reflux, Ar trebui să strângem gurile la cupe, Să ne forţăm, până când 32

Cartea dintre doi tâlhari Să ai un chip va fi un lux. 22 august 2008

Vânătoare Descarcă şoapta-n gol ca o armă, Timpanul meu invizibil va sângera, Tu înjunghii cu respiraţia Şi învârţi cuţitul cu unda pe care Mişcându-te o laşi în sudoarea fluturilor ce zboară. Descarcă şoapta-n gol, fără frică, Voi sângera puţin de înţelesul ei, Voi uda puţin faţa de pernă Şi apoi ea va prinde rădăcină şi va Pleca spre tine, înapoi, ca trunchi. Trage în mine cu şoapte făţiş, Mai târziu vor veni mângâieri de frunze, Abia când vor fi şi frunze şi omizi Să crezi că m-ai şi ucis şi nu. Oricum, după asta vor păşi minusurile-n locul meu. 22 august 2008

Cor nocturn Aceasta e noaptea când toate se schimbă, Aceasta e noaptea când în vertebre Curge limbă bifurcată. 32

Darie Ducan Întoarce-te, să-ţi prevezi scrumul, Priveşte în urmă, să semnezi în condica neşansei, Se irită pielea pe unde trece viaţa, Adoarme sângele alunecând pe măr. În noaptea asta se vor adânci proverbele Până sensul lor va ieşi pe cealaltă parte a palmei. Neştiut, gustul lumii va ieşi Din limbile oamenilor şi din papilele lor gustative Va rămâne doar scrumul păsării nerenăscute. Aceasta e noaptea când toate se schimbă Şi se cântă cântece cu gaura-njunghierii, Tare şi asurzitor, ca şi cum În noaptea asta sângele ar fi un cântec Şi toate rănile ar trebui să-l atace ca un cor. 21 august 2008

Nu ne cunoaştem Eu şi Dumnezeu nu ne cunoaştem Decât din auzite, Decât din pipăite Şi zburând, de fâlfâirea Stomacurilor în gol, de nehrănite. Eu şi Dumnezeu nu ne cunoaştem Decât din bănuite, Decât din neprivite, Din nepipăite Şi din nemurite. 32

Cartea dintre doi tâlhari Nu ne cunoaştem, chiar dacă Ne-am fost prezentaţi la început, El a întins prima celulă, Eu pe a doua. Ne-am zâmbit şi Unul pe altul prin moartea Celuilalt ne-am trecut. Eu şi Dumnezeu nu ne cunoaştem, Nici măcar nu ne-am sinchisit, Omul nu apucă să se cunoască Până când se are de murit. Şi Dumnezeu e-n ce îi mai rămâne, Distanţa dintre cui şi ce-i de ruginit. 23 august 2008

Mea culpa Când fructele îşi schimbă pulpa-n culpă Şi zeama în acreala de sfârşit, Sâmburii lor devin genunchi de rugă Şi viitorul pom face doar fruct oprit. E numai miez de adevăruri timpul, Nervurile ne lasă gust amar Doar pentru că ele cară nimbulContur de farfurie, moartea mănâncă rar. Mea culpa – mea pulpa, numai Când recunoaştem carnea retorică aflată, 32

Darie Ducan Suntem zemoşi de vini şi fermentăm Un urlet care-şi e ureche totodată. Când fructele îşi schimbă pulpa-n culpă Pasiunea îşi reintră în temei Şi el atuncea face sua pulpa Direct până în foamea ei. 23 august 2008

Mai goi Ne bănuim mai goi decât suntem, Decât chiar ce-ar delimita golul, mai goi, Singura umbră pe care-o avem E umbra umbrei de la ploi. Ne bănuim adânci şi uneori Nu-ncape-n noi o piatră oarecare, În pulpa pietrei ar încăpea nori Din ploaia ce suntem stârnită pe mare. În momentul când iubim creierul ninge, Din golul nostru ninge, din senin, Orice fulg e-un dinte ce alt dinte-mpinge În guri de prunci de lapte şi venin. Ne bănuim mai goi decât suntem, O goală în cădere e o lume, Aproape continente îi apar şi mări, Cioburi de smalţ, Iisus, Moise, -şi dau nume. Ne bănuim mai goi decât suntem 32

Cartea dintre doi tâlhari Şi ne adeverim plini de pustiuri, Se aude ceaţa din Eden Cum tace-n noi împăturită pliuri. Atunci când iubim creierul ninge, Departe de globule, de sânge şi de tot, Noi tocmai printr-o flacără care se stinge Am găsit să mergem către noi înot. 23 august 2008

Sentimentul Sentimentul se măsoară în fiecare dimineaţă Prin picioarele lungi pe care le dezveleşti De sub omătul patului care arde. Când cobori din pat rotulele-ţi scrâşnesc Şi sar din ele sâmburi de mere: Câte păcate va naşte plecarea? Ce vinovaţi de rămânere suntem uneori, Nu-i de mirare că odată şi-odată Carnea se ia de pe oase şi pleacă Nelăsând nicio adresă, un telefon, nimic. 26 august 2008

Va trebui cândva Va fi o vreme când Nu vom mai putea fi împreună 32

Darie Ducan Şi va trebui să mă refaci După limba cu care ţi-am mângâiat Pereţii gurii, aşa cum Restaurezi pensula plecând de la Urmele ei suave lăsate cândva Pe pereţii unei mânăstiri. 26 august 2008

Şir Va trebui cândva Să ne rezemăm unii de alţii, ca să nu cădem, Tristeţile noastre se vor prinde zale de tristeţile lor, Sinceritatea ne face lanţ pe toţi, Toţi ne rezemăm de cineva, Numai de primul om din şir Se sprijină Moise mergând Pe divizarea celulei, ca într-un toiag. 26 august 2008

Sculptură antică Acordurile tăcerii tale Îmi urcă scările Şi îmi stau în faţa uşii Şi o silesc până la răşină. Nu mai există nici milă, Nici Millo, Venus se naşte cu mâini, 32

Cartea dintre doi tâlhari Dar cu ambele ocupate, Ţine în ele două Lipsuri de mâini Care la rândul lor ţin două Năpârliri de mâini fugite. 26 august 2008

Rug pentru pietate Daţi-mi un rug pios, Un rug aşa pios că nici nu poate arde, Vreau să transpire de ruşine când i se cere să ardă Şi sub jar să-i intuiesc aripi împăturite Şi pe cutele lor să urc scările. Să transpire flăcările dar să ardă, Să trebuiască mai tare să ardă decât să transpire, Ca să nu se stingă. Să fie un rug pentru pietate, Un rug simplificat, sintetizat, Constând doar în lipsa celor arşi pe el. 26 august 2008

Mâna Mâna mea năştea Şi-am trântit-o pe foaie, Năştea, ea, aici, 32

Darie Ducan Copaci în creştere, acolo, -n pădure. Ea împingea aici pe foaie, De rădăcini acolo parcă-i împingea, Mai avea puţin şi-i înfigea în păsări Şi pe ele-n cer le înfigea Ca pe nişte cuie în mâinile cuiva. Împinge, mână, împinge, îi ziceam, Până îţi creşte unghie care Să ne-mpingă afară din secol, din lumi. 26 august 2008

O călărire în zori Calul ne-a-nghiţit pe amândoi, Ne-a mâncat pe rând Sau ne-a mâncat deodată, Dar ne-a înghiţit pe amândoi. Bine măcar că suntem amândoi, ne-am zis Privind în urmă, să vedem viitorul. Calul ne-a-nghiţit pe amândoi. După o clipă lungă l-am văzut pe Moise Trecând prin balega de cal să despartă Ce trebuia mâncat de ce nu trebuia mâncat. Bine măcar că eram împreună, ne zicem Privindu-ne ochi în ochi să mai salvăm ceva din trecut. 26 august 2008 33

Cartea dintre doi tâlhari

Rugăciunea făcută din piele de cot Mă piele întunericul de ceva timp pe-aicea, Fiece zi vine ca un pansament schimbat, Oricare por al nostru e nodu lunei cămăşi de forţă U care cineva pe altul l-a legat de pat. Şi Dumnezeu nu vine, e mut şi e absurd, E angajat cu ziua sau doarme într-un câine Ca într-un sac de dormit Cu fermoarul tras de la coadă spre mâine. Noaptea iarăşi cade, orbecăie şi ea Într-o noapte mai mare, ca-n burta cuiva Ce o mai ţine-nainte de Marea Digerare În sucul gastric al aflării sale. În toată pielea dar şi-n toată noaptea Plâng apa ce-o beau cu câinii-n şanţ Şi lacrima mea cade în zgarda unui câine Şi-nsămânţează golul unei verigi din lanţ. Şi, iată primii oameni ai beznei absolute, Tot aerul e gastric când vine moartea-n noi, Ne naştem împrumutându-ne copacii Să stea în locul nostru mai drepţi decât stăm noi. Şi Dumnezeu nu vine, e mut şi e absurd Şi linişti bestiale ne-aruncă-n somnuri dese Şi de la eu la noi loc de-o amprentă nu-i, N-au degetele carne în care să apese. Mă trezesc mângâiat de lanţ, 33

Darie Ducan Unde eşti, Dumnezeule, unde? Mă piele întunericul şi fiecare por Al meu e roata unui car de ducă, Unde eşti, Dumnezeule, unde? Mă digeră aerul ca pe-o nălucă. Şi-ajung încet-încet cruce să-mi fac Ducând mâna nu la frunte piept şi umeri, Ci la nodurile cămăşilor de forţă, Cardinalele noduri pe care mi le numeri. Un nod se ridează şi se gândeşte, Mâini de prieteni simt pe ceilalţi doi Iar în al patrulea pompează O inimă ce-mpinge-n scocuri apa de la ploi. 20 martie 2007

Alter ego E-atâta singurătate în lume, Singurătate făţişă, monstruasă, Ca o malformaţie a realităţii sau a fatalităţii, Ca o malformaţie a aerului de a Se închide la nasturi într-un singur om. Duşumele plesnesc de lipsă de paşi, Adoarme măduva, în echilibrul ei, în oase Şi totul se stinge scobindu-şi umbra până la căptuşeală Dar în spatele ei tot nu e nimic. E-atâta singurătate în lume că, Vai, Dumnezeule mare, dispar ghilimelele Dintre semnele de puctuaţie. Nu sunt doi, 33

Cartea dintre doi tâlhari Cât să ai pe cine cita. Dar singurul om le foloseşte, totuşi, Citându-se pe sine din simpla nevoie de alteritate. 11 iulie 2008

Rugăciune cosmică Îngerul îşi smulge rând pe rând din aripi, Vrea să revină cu totul pe pământ, Vâsla se-aude-naintând, pe-o parte Lethe, Pe alta lichid amniotic valsând. Nervii lui consumă prea rupestru Explozia contrasă până la smochină, Taina se-apropie ca un cheag În vena noastră orbitoare de lumină. Coboară-te durere, înger schimonosit, Un lucifer pudrat cu praf depus din veghe, Îngerule, haide, o cămaşă am Pe sudoarea ei păşeşte cam o leghe. Îngerul îşi smulge carnea lin zâmbind, Nu mă mai ascultă şi, nesocotind Îl vom prinde cu câlţi în rana noastră Prin care nu se zboară că-i dureros de-albastră. Din abatoare de seninătăţi Lumina se-mpâineşte sub o taină, Sub patrafire de sevraj plutim, Urechea ce ne-ascultă, din ciocănel îngaimă 33

Darie Ducan Ca un judecător albit şi nebulos Al judecăţii de Apoi în care Sentinţa e desertul, la câte ne-au durut Cine trecute şi cine viitoare. Pe-o parte Lethe, pe alta lichid, Vâsla se retrage ca şerpii-n vizuină În copacul din care-a descins, O vină mijind după cârduri de vină. 26 iulie 2007

Tăceri cu asini Noi ne-am iubit în pat aşa de tare Încât ca după Moise mările, s-a rupt Şi ne-au trecut fiorii grei pe dedesubt Şi şoaptele precum nişte popoare. Şi, iată-ne deschizători de drumuri În paturi loeoarcă, ce-aproape făceau peşti, În apa ce sunt zace icra ce eşti... Şi ce atunci au fost acum sunt scrumuri. Ce mare stâncă eu oare-am lovit? Ce sensibilităţi am dus la apogeu Încât am rupt ce altul din lemn greu Într-o tâmplărie ca pat a întocmit? Şi uite cum încolonate sub pat ieri Treceau alături de asinii lor, tăceri. 27 august 2008 33

Cartea dintre doi tâlhari

Elegie Plecând, ai închis uşa direct În rama creierului meu. A asimilat-o cu cenuşa, I-a dat piele şi a obişnuit-o Cu aerul care ajunge la creier şi cade. Ştii bine, adio e mai amar Ca o aspirină zdrobită cu dinţii, Tăcerea e o otravă mai tare Decât pot alchimiştii şi ura. Ai închis uşa şi ai plecat Cu nori, cu pietre, cu miere şi cu arderi. Eu am scos clanţa uşii pe dinăuntru, Mi-am potrivit-o în locul De unde-ţi dădusem o coastă cândva Apoi m-am culcat cu perna pe cap ca un nor. 27 august 2008

Tăcere de apoi Tăcem cu toţii în noaptea mare, Zăvorâţi până la Dumnezeu. Nu vorbim de sfoară nicăieri Fiindcă peste tot s-a spânzurat cineva. În noi atârnă ştreanguri cumsecade, Alese în verticalitatea lor ca ploaia. 33

Darie Ducan Tăcem, tăcem, tăcem, Primul tăcem e Tatăl, Al doilea tăcem e Fiul, Al treilea tăcem e Sfântul Duh Iar noi suntem tăcerea mare, de apoi. 7 aprilie 2007

33

Cartea dintre doi tâlhari

STUDII TRANSCENDENTALE

33

Darie Ducan

33

Cartea dintre doi tâlhari

Studiu transcendental I Omul nu e decât un câine Ce are la gât lanţul trofic. Nu este diferenţă între zgardă Şi mâner, nu este niciuna, Dar dacă arunci o sămânţă În lasoul mânerului Nu-ncolţeşte, pe când Dacă o arunci în zgardă, Ca-ntr-un ovar, da! Gheara-n gât şi gâtuirea Nasc mereu câte ceva.

Studiu transcendental II Dac-am pleca prin labirintul Dungilor din palmă, Toate măştile s-ar vrea mănuşi. Firimituri de pâine ne-ar cădea Precum pietrele în posade, Ca într-o foame de noi. Firul de păr ce ne iese din cap, Creşte viguros şi demn, dar se apleacă Uneori, ca să-şi devoreze rădăcina.

33

Darie Ducan

Studiu transcendental III La ultimul Crăciun nu s-a născut decât ploaia. Ploua caligrafic şi evolutiv, Femeile îşi scoteau ovarele la poartă Ca pernele mari pe ferestre. Femeile îşi scoteau ovarele la poarta - valize deschisePloua-n ele ca-n scocuri>>>>>maimuţă, du-te de te usucă Cu foenul unei guri de grotă! Mai are mult natura până la realismul De a ploua cu oameni pe oameni, Podul firii noastre nu stă pe bile, ci pe-un măr… Ploua şi noroiul se despărţea de noroi. Mâinile, picioarele, ochii, nasul au început să se retragă în trup, Liniştea a început să fie indescifrabilă ca o semnătură. S-a ajuns cerşetorul. Şapca din faţa lui întinsă e ovarul unei posibile fericiri, Se va naşte ceva peste un timp, toţi aruncă monede, dar mai mult poze, scrisori, Orice e rotund poate fi ovarul a ceva frumos, ne poate naşte să rămânem Cu gurile rumene de perfecţiune, Perfecţiunea până la care între cer şi pământ nu e loc decât de un timbru.

Studiu transcendental IV Spune Darwin ! şi numaidecât pe tine Acest cuvânt va fi piele, 34

Cartea dintre doi tâlhari Acest cuvânt va fi prima spălare pe ochi. Spune Darwin! Şi-ai s-auzi foile bibliei Retrăgându-se în lemnul copacului din care provin, Copacul retrăgându-se-n pământ, Pământul, sub un pas în fugă.

Studiu transcendental V Ce naiba nu înţelegem? Porii pielii noastre sunt puncte, Puncte de-ncheiere, un depozit De puncte de-ncheiere, de puncte de final. Cineva insistă să termine ceva, Parcă s-a răzbunat punând multe puncte. De sus ne vedem un punct. Între puncte e emoţie lichidă, Punctele asudă şi se fac dreaptă - dungă de orizont –

Studiu transcendental VI Să ai un ceas tatuat pe mână, Minutarele să arate 23: 55. Cu anii, pielea se usucă, se zbârceşte, Se întinde şi minutarul e dus De la sine să arate ora 12. N-a sunat ceasul! A sunat carnea! Noapte bună!

34

Darie Ducan

Studiu transcendental VII Şi, brusc, firul de păianjen face fotosinteză, Realitatea crede că spaima l-a albit.

Studiu transcendental VIII Îmi surzesc urechile De ruperea apelor. Timpane pocnesc odată cu naşteri. Ne retragem cu toţii în ou, Marş înainte, marş înapou!

Studiu transcendental IX (Divizarea celulei) Ca şi cum, când te-ai juca de-a Dumnezeu, Dumnezeu s-ar juca de-a noi doi, ca de-a unul. Astfel ţi-ai da seama ce profană E divizarea celulei şi ce înjurătură E să ne naştem Pe lângă mângâierea de-a nu fi.

Studiu transcendental X Vai de noi, mirosim a ducă, Totul se desparte de tot, Hăul de hău, 34

Cartea dintre doi tâlhari Hăt-ul de hăt. Prin lacrima noastră Tăiată în două Trece un orb c-un baston, La fel şi prin rouă. Şi-n roua ajunsă În burta calului ce-a păscut Se-aude roua supurând tăiată-n două, Chiar şi-n salamul Ce din acel cal a fost făcut. Totul se desparte, Ca de un cuib al său Şi ne despărţim Ca divizarea celulei-ou Sub microscop de lumi Ce or să caşte Dar, din despărţirea noastră, Oare cine se naşte?

Studiu transcendental XI Ar trebui, prea poate, pe ovarele Din care descindem, cineva -cine vrea să prescurtezesă pună o pereche de ochelari ca pe nişte ochi oarecare. Să vadă ele moartea mai clar Şi să renunţe, să se dea bătute. 34

Darie Ducan Asta ne-ar prescurta chiar cât Să nu se spună că n-am trecut prin viaţă

Studiu transcendental XII Doamne, de ce-mi dai Singurătatea? Ca pe-o plată a ce? Până şi râma, Doamne, până şi râma Se taie în două de singurătate – Şi are pereche. Eu dacă mă tai în două nu mai Sunt nici măcar eu; Dacă mă tai în două, mor Oare chiar să fie moartea perechea mea? Oare chiar să fie râma stăpâna mea Şi subalterna ta?

Studiu transcendental XIII Mă gândesc la tristeţea păduchilor Care stau în perucile unui teatru. Nu au nici măcar privilegiul de a sta Într-un păr natural. Sunt trişti pentru că sunt trădaţi. Ei văd starea în părul cuiva ca pe-o căsătorie, Iar actorii îi schimbă odată cu rolul. Sunt aruncaţi prin recuzită şi tristeţea lor Roade hainele, nu moliile. Aceşti păduchi au o tristeţe mai adâncă 34

Cartea dintre doi tâlhari Decât minereul. Se închid în ei şi se pişcă pe sine. Stau prinşi de la o vreme în însuşi părul lor Care are o rădăcină şi mai adâncăLa fel de adâncă precum locul unde Ne pot duce femeile în extaz. Mă gândesc la ei, la noi, care stăm În părul aerului, cădem pe spate şi aşa rămânem.

Studiu transcendental XIV Am început să mă spăl Insistent cu săpun. Mă frecam cu săpun necontenit. L-am terminat, am luat altul, L-am terminat şi pe acela. Altul la rând, altul la rând Ca bărbaţii la uşă la târfe. Mă spălam cu toate săpunurile Din lume, cu aproape toate. Aproape dispărusem de cât mă spălasem, Era să mă curăţ de tot, când, Un strigăt: Evrika! În sfârşit, frecând săpunul de mine, M-a zgâriat un vârf de cui Care ieşea din el. Ah! Mi-a dat sângele! Sângele meu se unise cu amintirea Sângelui lui, care încă se mai vedea întărit. Între noi, numai oameni murdari! Apoi, după sânge, din rana de cui 34

Darie Ducan A-nceput să curgă lumină; O lumină murdară de-o şi mai lumină.

Studiu transcendental XV De-atâta vreme E Dumnezeu plecat Că a crescut barbă Din punctele de zaruri. … Şi frunzelor plutind pe ape Le cresc degete opozabile Pe peţioluri…şi acum.

Studiu transcendental XVI Am găsit şlapi În nisipul din clepsidră, Probabil se merge la plajă Şi-n el. Cineva se bronzează La lumina timpului, Pe malul dintre el şi el.

Studiu transcendental XVII ( Ecce tempus) Văd în clepsidră nisipul şifonat. Probabil, pe el ieri au stat doi iubiţi, Văd urmele de haine pe care au stat Şi-aud, de duc urechea la timp, Cum inul acestora continuă să crească, 34

Cartea dintre doi tâlhari Văd urmele de degete interpuse Şi-aud pe ele mângâierea năpârlind Ca o piele, solz spre solz fiind o mână-ntinsă, Să ceară pomană să năpârlească primul. Văd, chiar văd în clepsidră nisipul şifonat De dunga şederii a doi iubiţi, Atât de doi, că au lăsat o singură urmă, Un fel de pas al lui Dumnezeu pe pământ. Le mai aud mângâierile-n clepsidră câteodată Şi încordarea muşchilor când se îmbrăţişează. Ei stau pe plajă, aerul e la reflux, Dar cum se face că, totuşi, când clepsidra se sparge Marea dă pe mine, ca un ghioc?

Studiu transcendental XVIII Bătrâni, tineri, copii, Să coasem de secunde bumeranguri, Aşa anii s-or întoarce la noi. Aşa, vieţile noastre vor fi ce-au fost, Să ne grăbim cu toţii, să ne grăbim, Mijeşte deja barba pietrelor cu care s-a dat.

Studiu transcendental XIX A dormi sub lacustre E ca si cand ai dormi sub lamelele Unui microscop. Ambele spatii atât de goale sunt Încât echilibrul se simte 34

Darie Ducan Cu burta la gură. Fiecare por al materiei Are o pieliţă albă, Cum are oul sub coajă, Apa ei e a botezului tău. În ea sunt icre Ale înjosirii la care Poate ajunge un om.

Studiu transcendental XX Lui Iisus, când urla pe cruce, Mai tare decât urletul său Se-auzeau în cariile dinţilor Săi oxidându-se resturi de măr. Muşcase dintr-un fruct oprit!

Studiu transcendental XXI Am auzit delfini În laptele de mamă, Cum căutau să Eşueze pe un mal. Şi malul laptelui ei Nu era decâ T moartea mea. La moartea mea Delfini vor eşua. 34

Cartea dintre doi tâlhari Ancore ale credinţei Aruncate la mal, că nu mai poate, M-am circumscris durerii, Ea e cel mai cerc dintre toate.

Studiu transcedental XXII Dacă avem şapte piei pe noi, Numărate începând din afară, La a şaptea în noi e odihnă: Vidul se odihneşte din încrâncenare.

Studiu transcedental XXIII Aş vrea uneori să scriu prefaţa Unei cărţi de telefon plină de numere La care nu răspunde niciodată nimeni. Receptoare care s-au altoit pe furca telefoanelor Şi care zac punându-şi pe pereţi Laringe şi urechi cu nimburi. Aş vrea să scriu prefaţa, capodopera mea.

Studiu transcedental XXIV Lui nu i-au bătut nimic în mâini, Ci pietrele cu care voi aţi dat În noi ne-au făcut nouă cucuie 34

Darie Ducan Care singure au intrat în palmele lui, Împinse de ura cu care loveaţi, De inerţie şi de fizica întrebării, Împinse de moravurile apei de a curge Şi de a i se părea că e normal să curgă.

35

Cartea dintre doi tâlhari

Epilog Rămâi tu, cititorule, cu conştiinţa trează Că dacă nu te doare şi nu te frământă nimic, Dacă nu te macină nimic Şi nu ai ce semne de-ntrebare Să-ţi tragă noaptea plapuma la gât precum o mamă, Între cei doi tâlhari nu are cum să fie O carte, deşi pielea cristosului se poate răsfoi, Deşi sângerarea lui poate fi aldină sau cu litere normale, Ci doar un semn de carte În aşteptatea unei cărţi ce se va scrie Direct cu cuiele pe foaia de hârtie, Săpându-i matcă durerii mai mult.

35

Darie Ducan

Cuprins: Prefaţă/5

Răstignirea in vitro Secolul XXI/9 Primăvara de apoi/12 Dimineaţă la mare/13 Levitaţie/13 Creion/14 Dălţi de carne/15 Destin/16 Ploaie de vară/16 Glosa nimănui/17 Senzaţie de lipsă/19 Oare sângele/19 Cea mai fără metru odă/20 Păsările mai ciudate/20 Împuşcat cu sfârcuri de femeie/21 Armonizarea apelor/26 Ultimul botez/28 Recurenţă/28 Adiere/29 Spirale/30 Vina Eminescu/30 Joc de-a lanţul trofic/35 Psalmul apei/36 Hrană terestră/37 Variaţiuni pe o temă anterioară/38 Prin urechile ierbii/38 Imn femeii/39 35

Cartea dintre doi tâlhari Ritual ateu/41 Înţeles/41 Dimineaţa cifrei unu/42 Rugă către un Dumnezeu fierbinte/44 Bună ziua/44 Psalmul facerii/45 Topica ploii/45 Ca şi cum/46 Golum/48 Ultimul cuvânt/49 Iisus către Maria Magdalena, azi/50 Sonet teoretizat/51 Câinele/52 Elegie de început fertil/53 Uitările de mână/53 Vamă de ani/54 Flux erotic/54 Iisus păşeşte/56 Pâinea corigentă/56 De fapt/57 Se mizează/57 Elegia valizei/58 Drumul nostru/59 Maximum/60 Androginul/61 Caligrafia lui Dumnezeu/61 Răsplata/62 Livadă arzând/62 Curent/63 Femeia brută/64 Andante/65 Căutare/66 Tors/66 Din perspectiva scrumului/67 35

Darie Ducan Dacă o respingi/67 Cine fără mese/68 Singura mea calitate/69 Ca şi cum/70 Cu fiecare zi/70 Aşa ne-a fost scris/71 De veghe/72 Fata morgana/73 Drum fără sens/73 Când facem dragoste/74 Arginţii/75 Grei de veghe/78 Alungatul/78 Ancoră/79 Hai să ne iubim/79 Obsesia cinei precedente/81 Phoenix lichid/81 Pastel/82 Circuit în carne/82 Negare/83 Răgaz între potopuri/83 Genunchii căzând/85 Via Dolorosa/85

Scârba transcendentală Voce/89 Afară din cină/89 Foamea/89 Fă-mă, Doamne, virgulă/90 Album cu poze/91 Simetrii erotice/92 Bătrânul şi marea/93 Puls despre himere/93 35

Cartea dintre doi tâlhari Gropile albe/95 Neînţelesuri/96 Memento mori/96 De la stânga la dreapta/104 Ludens/105 M-a violat ninsoarea/106 Dumnezeule, ai grijă/106 Atât/106 Pe dimprejur de sâmburi/107 2 Nebuni/108 Nepereche/108 Cvartet solemnis/109 Dezintegrarea/110 Joc fecund/111 Ancora/112 Coaserea rănii/113 Şters/114 Defectiv de plural/115 Rezumat/115 Omniabsenţa/115 Psalm/116 Dimineaţa vinului/117 Jeux d enfants/118 Andante prea trist/118 Cântec de credinţă/119 Aţe/120 Cu fiecare/121 Nocturnă roşie/122 Cântec de gură cusută/122 Iată de ce/123 Variaţiune pe fata morgana/124 Mahomed/124 Simulacru/125 Stele reci/126 35

Darie Ducan Balanţe/126 Undeva, la sfârşitul răbdării/127 Puncte de-ncheiere/128 Schiţă de testament/128 Psalm în metru saphic/129 Miraj sibilin/130 Pe nepusă masă/130 Întruparea femeii/131 Nihil sine/132 Din foame-n foame/133 Îngroparea cuvintelor/133 De-acum putea/134 Lumea fără mâine/135 Ce par şi ce sunt/136 Oameni şi câini/136 Drumuri de om/137 Gramatica prăbuşirii/138 Singurătatea poetului de pe Marte/139 Opţiune de pat/139 Proiect de Arcă/140 Femeia ca spaţiu/143 Dosul măştilor/143 Din pricina luminii/144 Ultima/145 Ci numai/146 De fiecare dată/147 Dies irae/148 Căderea în sine/149 Viziune/150 Guernica păsării/150 Atunci când/151 Gamă joasă/152 Demult/152 Cântec eşuat în sare/153 35

Cartea dintre doi tâlhari Pleonasm/154 Liantul/155 Strada mea/156 Numai în mit/157 O pasăre cândva/157 Menstruaţia timpului/158 Un gir pentru durere/159 Punct stabil/159 Bagaje/160 Paharul/161 Schismă/162 Prea jos, prea jos/162 Şpalt/163 Apă pentru sete/163 Taină/164

Versuri de, Doamne, ia-mă! Prolog/166 Haina/167 Din bucata mea de mâine/168 Pietrele cu care/170 Spini de trandafiri/171 A cere iertare/172 Sare-n iarna rănilor/173 Întocmirea citită printre rânduri/175 Damnarea, la o adică/176 Căutarea/177 Poarta spre zar/178 Încerc să te conving/180 Devenirea apei/181 Cum să câineşti în cuşca unui om/183 Umăr degeaba/183 Transcendenţă/185 35

Darie Ducan Mierea simfonică/186 Spălarea picioarelor/187 Cuie foileton/189 Nirvana tălpilor/191 Psalm pentru sfere/192

Linişti bestiale Singura înălţare/197 Posibilitate/198 O mie şi una/199 Muzică lentă/200 Matcă vinei/200 Uitarea sunetului/201 Presentiment/202 Avem de/203 Te deum/203 Maluri/204 Panopticum/205 Inimă de piatră/205 Pietre aruncate/206 Cină în mişcare/207 In nuce/208 De parcă/208 Râuri spre mare/209 Himera dintre pahare/210 Te deum faustic/211 Şi totodată/212 Citirea femeii/213 Să te am/213 Adieri/214 Nud crescendo/214 De mic copil/215 Alma mater/216 35

Cartea dintre doi tâlhari Bolero sobru/216 Vorbele suspendate/217 Realişti cu soarta/218 Balada lucrurilor prost înţelese/219 Ultima/220 Explozia păsării/221 Măcar ea/222 Incantaţia şarpelui/222 De rerum/223 Ca orice plecare/224 Submultipli ai prăbuşirii/225 Foamea de din nou/226 Prefaşă pentru pustiire/227 De la Ana la Caiafa/228 Onirică/229 Dezertarea spre trecut/230 Conjuraţia ochiului/232 Invocaţie sării/239 Să nu rămână semn/240 Carne şi adio/240 Cucută/241 Misiune/242 Rost şi lucarnă/242 Gând/243 Nu ar strica/243 Toată liniştea/243 Facultatea mintală/244 Rugă/245 Oare, oare? /246 Respirarea febrilă/246 Primăvară duală/247 Efigia arderii/248 Rapsodia plecării/248 Elegie arbitrară/249 35

Darie Ducan Hysichia/250 Tăriile amărăciunii/250 Pronunţarea apei/251 Înţelegerea sfârşitului/252 Icar/253 Pielea mea/256 Transfer/256 Stele omnivore/257 Raport către Charles Darwin/257 Am auzit/259 Trup/260 Am speranţa/261 Muntele Venus/261 Via Dolorosa/262 Urmele/263 Calul şi Noe/263 Vecernia omului/264 Porniri/265 Închinare/266 Irigarea ciocanului/266 Mod natural/267 Rugăciune scrisă cu cuţitul/268 Copita credinţei/269 Urme/269 Liniştea rămasă/270 Zodia cocoşului/271 Poetul/271 Peisaj din stepă/272 Chimie în doi/273 Cântec mut/273 Dialect carnal/274 Drumuri prin zăpadă/275 Sub zodia descumpănirii/276 Ca altădată/277 36

Cartea dintre doi tâlhari Rugă în mirzul pietrei/278 Aşa cum tu/279 Prânzul exiguu/279 Albiile adevărului/280 Închinare/281 Stampă/281 Nocturnă divină/282 Poem despre negi/283 Veghe/283 Măr feminin/284 Gaură-n cer/285 Alegorie/286 Pietre, pietre/286 În faţă/287 Curând/288 Aceeaşi cantitate/288 Vârste şi mări/289 Pax eterna/290 Aşteptarea la peşteră/290 De neatins/292 Pasărea/293 Până ce/293 Ca şi cum/294 Lipsa sării/294 Circuit în natură/295 Mângâierea în fugă/296 Cădere genetică/297 Alfabet/297 Pastel cu coaste/299 Mariaj cu trecutul/299 Cale/300 Probarea iluziei301 Totdeauna mai mult/302 Chihlimbar/302 36

Darie Ducan Matinală/303 Nimic. Numai noi credem asta/304 Marele orb/304 Lăsaţi plecarea să vină la mine/305 De ce sunt singur/306 Cuminţenia pământului/307 Armonica sării/308 Copilărie/309 Mângâierea de azi/310 Jurnal subiectiv/311 Nesiguranţă/311 La o plimbare cu Dumnezeu/312 Lege/313 Nevoia de ploaie/313 Stare de plutire/314 Stână în doi/315 Cenuşa câinelui/316 Ars amandi/317 Osificare/318 Ultima dorinţă/318 Punct fix/319 Lanţul unui câine/320 Aflarea chipului/321 Vânătoare/322 Cor nocturn/322 Nu ne cunoaştem/323 Mea culpa/324 Mai goi/325 Sentimentul/326 Va trebui cândva/326 Şir/327 Sculptură antică/327 Rug pentru pietate/328 Mâna/328 36

Cartea dintre doi tâlhari O călărire în zori/329 Rugăciunea făcută din piele de cot/330 Alter ego/331 Rugăciune cosmică/332 Tăceri cu asini/333 Elegie/334 Tăcerea de apoi/334

Studii transcendentale Studiu transcendental I/338 Studiu transcendental II/338 Studiu transcendental III/339 Studiu transcendental IV/339 Studiu transcendental V/340 Studiu transcendental VI/340 Studiu transcendental VII/341 Studiu transcendental VIII/341 Studiu transcendental IX/341 Studiu transcendental X/341 Studiu transcendental XI/342 Studiu transcendental XII/343 Studiu transcendental XIII/343 Studiu transcendental XIV/344 Studiu transcendental XV/345 Studiu transcendental XVI/345 Studiu transcendental XVII/345 Studiu transcendental XVIII/346 Studiu transcendental XIX/346 Studiu transcendental XX/347 Studiu transcendental XXI/347 Studiu transcendental XXII/348 Studiu transcendental XXIII/348 36

Darie Ducan Studiu transcendental XXIV/348 Epilog /350

36