Incepand Cu Adam - Terry Lawrence.doc

ÎNCEPÂND CU ADAM TERRY LAWRENCE CAPITOLUL 1 Maggie îl văzuse prima oară pe Adam Strade pe un ecran lat de şase metri din Huston.Eroul de la NASA transmitea de pe orbită.Îi făcuse chiar cu ochiul. Da,ei,îşi spuse Maggie după ce trecu peste primul impuls de a nega veridicitatea gestului care pe o asemenea suprafaţă era greu de ignorat,având în vedere că fusese făcut pe o suprafaţă atât de mare.Se consolă la gândul că monitorul ei,de la Staţiunea Spaţială McAuliffe,avea cel puţin jumătate din cel al lui Adam.Ea privise un gigant al explorărilor spaţiale,pe un ecran de şase metri; el văzuse o femeie mignonă,exuberantă,pe un ecran mare de trei metri.Şi totuşi o stare de agitaţie,ale cărei motive erau greu de precizat,îi dădu târcoale zile întregi.

Încercă să o alunge din suflet,dar nu reuşi...până când Hal Dane,directorul Misiunii de Control o desemnă să petreacă şase săptămâni în spaţiu,cu Adam Strade.Avea ocazia să facă cercetare la faţa locului timp de şase săptămâni! Şase săptămâni de petrecut în cartierul general,la amenajarea căruia contribuise şi ea,puteau fi o experienţă interesantă.Emoţia declanşată de această veste umbri gândurile enervante ale perspectivei de a fi singură cu Adam. Această avansare era o chestie prea bună pentru a fi adevărată.Se gândi că trebuie să fie o capcană.Şi era. -Sunt Margaret Mead Mullins,astronaut novice.Maggie îşi ţinea casca sub braţ în timp ce întindea mâna înmănuşată,fiind foarte conştientă că masivul costum spaţial o făcea să arate asemeni păpuşii gonflabile de la reclama firmei Michelin. Prima ei ţintă era de a face o bună impresie Comandantului Adam Strade.Sunt încântată să vă cunosc,domnule. -Domnişoară Mullins,răspunse Adam,ignorând intenţionat mănuşa dar întinzându-se spre inelul metalic de la încheietura mâinii.Permite-mi să desfac eu asta pentru dumneata.O vom face cum se cuvine. Din câte auzise Maggie,a face lucrurile cum se cuvine,bine,era unul dintre principiile lui Strade.Era o persoană cu standarde stricte,având un cod personal foarte sever,aşa cum puţini bărbaţi aveau.Pe masa de lucru de la NASA se afla proiectul unei misiuni de cercetare a planetei Marte iar scopul principal al lui Adam era să obţină brevetul de comandant al acestei misiuni. Îndatorirea lui Maggie era aceea de a face viaţa lui şi pe cea a viitorului echipaj, mai uşoară,mai eficientă şi cât mai confortabilă cu putinţă.Sau cel puţin acesta fusese planul iniţial până în momentul în care,chiar înainte de plecare,Hal o luase deoparte.Senzaţia atingerii pielii de piele o trezi din reverie.Cu doar câteva gesturi îndemânatice Adam îi desprinsese mănuşa de mânecă şi îi scutura mâna cu putere.Ea sări încetişor în atmosfera lipsită de gravitaţie a spaţiului de primire împreună cu cei trei astronauţi ce o însoţeau. -Dumneata eşti comandantul aici,remarcă ea sperând să înceapă o conversaţie uşoară. -Hangiul stelelor.O persoană expansivă şi-ar fi fluturat mâna spre spaţiul care îi înconjura,cu aerul unui proprietar.Adam Strade îşi îndoi doar încheietura mâinii apoi trecu la subiect: dumneata eşti psihologul venit la noi în vizită. Maggie clipi.Se părea că nimic nu-i scăpa lui Adam Strade.Credea Hal că ea va reuşi? -De fapt eu sunt specialist ergonomist,trimis aici pentru a observa condiţiile de

viaţă şi felul în care echipajul s-a adaptat lor.Noi dorim să facem traiul zilnic cât mai confortabil şi mai propice unei productivităţi maxime. -Asta-i tot? Era o intonaţie aluzivă în întrebarea lui.Ei îi reuşi o ridicare din umeri. -Nu dorim ca cinevaTsă sufere de claustro-fobie aici sus.Maggie zâmbi în colţul gurii,ţinând un mic oftat de uşurare doar pentru ea în momentul în care se întoarse spre ceilalţi.Atât de mult pentru prima impresie. Impresia ei? O rapidă asociere de cuvinte îi trecu prin gând: cowboy,ticălos sălbatic,pirat sau eroul tuturor americanilor.Fiecare dintre aceşti termeni făceau deja parte din mitul cutezanţei spaţiale al lui Adam Strade. Maggie se gândi că nu este prea originală.Încercă să vadă ce se ascunde în spatele mitului şi observă imediat o anumită tensiune ce iradia din el. Maggie se întrebă dacă era din cauza pregătirii ei psihologice sau din cauză că ascundea adevărul.Nu era vina ei.Când Hal o luase deoparte înainte de plecare,îi spusese: -Am aprecia dacă ai folosi pregătirea ta psihologică pentru a-l verifica,să vedem cum rezistă. -Am o diplomă dar asta nu înseamnă că am şi practicat... -Deci eşti mai puţin decât o profesionistă dar ştii mai mult decât un amator. Ultima dată când ai făcut acel studiu pentru noi te-ai descurcat bine. Înainte ca ea să poată interveni cu o scuză formală pentru a refuza cererea,Hal ajunse la adevăratul motiv: -Nu trebuie să fie neapărat psiholog pentru a-ţi forma o părere.În şase săptămâni aveţi destul timp să vă cunoaşteţi.Dar cât de bine? se întrebă Maggie simţind că determinarea îi scade,acum,după ce îl văzuse pe Adam de aproape.Iar el o văzuse pe ea.Bănuia adevăratul motiv pentru care Hal o trimisese aici? Ideile ei pentru amenajarea capsulelor spaţiale erau toate foarte bune dar directorul dorea o evaluare personală a stării mentale şi emoţionale a lui Addam Strade.Maggie trebuia să se apropie destul de mult de el pentru a afla. Discutând cu cei trei astronauţi care o însoţiseră pe navetă,Adam privi în direcţia ei.Maggie se înroşi apoi îşi făcu de lucru cu costumul. Strade reuşea şă cunoască repede oamenii;şi chiar destul de bine.Potrivit dosarului personal era un om pe care te puteai baza,nepretenţios şi care îşi făcea întotdeauna datoria.Fusese pilot de încercări şi unul dintre cei mai populari instructori ai academiei.Existaseră zvonuri,aluzii îngrijorătoare.El devenise un singuratic,nu peste noapte şi nu într-un mod pentru care oamenii l-ar fi putut arăta cu degetul.Toată lumea de la Huston avea câte o teorie.

Nimeni nu avea însă un răspuns.Maggie primise sarcina neplăcută de a produce unul.Realiză că i-ar fi foarte greu să descrie un bărbat pe care îl cunoştea de doar cinci minute,îşi schiţă câteva note în minte: gene negre,părul de culoarea unei vechi jachete din piele.Îl purta lung pe creştet şi ras la ceafă şi tâmple; tunsoare militărească.Pielea îi era bronzată şi ridată.Omul de ştiinţa din ea îşi dăduse seama că este efectul expunerii săptămânale la razele unei lămpi cu ultraviolete pentru facilitarea absorbţiei de vitamină „D”.Femeia din ea era de părere că acest aspect se datora muncii la diferite nivele.Muşchii pe care îi scotea în evidenţă bluza cu mâneci scurte,indicau faptul că făcea exerciţiile pe care NASA le pregătise pentru programul spaţial.Era disciplinat atunci când era vorba despre trupul lui.Mai puţin vizibil era nivelul de competenţă care îi permitea lui Adam să conducă singur această staţiune spaţială; nu ceruse ajutoare şi nici nu fusese nevoie să-i fie date din oficiu.Revista „Time” îl numise într-un articol ca fiind „cel mai curajos bărbat din galaxie”.Bazându-se pe,intuiţie Maggie ajunse la concluzia că era,poate,şi cel mai singur. -Cum te simţi? întrebă el,înaintând încet spre ea de-a lungul camerei.Picioarele lui Maggie începură să tremure,obrajii să se coloreze iar pulsul să se iuţească. -Emoţionată,răspunse ea cinstit.Să lucrezi cu o staţiune spaţială în deplină stare de funcţionare,e ceva. -Ai dreptate.O măsură din nou cu ochii aceia cercetători. -Este ceva loc,iar decorul de-a dreptul impresionant,înclină din cap spre pereţii de un alb strălucitor cu luminile lor orbitoare şi brăzdaţi de cabluri. -Nu pari impresionată,domnişoară Mullins. -Spune-mi Maggie,te rog. -Atunci spune-mi şi tu Adam.Îi strânse mâna din nou.A lui era mare şi caldă iar în acest mediu calculat în întregime,liniştitor de umană.Maggie ar fi dorit să i-o reţină un moment.Dar în loc de asta se arătă spre cameră. -Având în vedere miracolul călătoriilor spaţiale ar fi putut face toate astea mai atrăgătoare.Intrarea dinspre camera de primire înspre staţie pare intrarea din spate a unui conac demodat. -Tu ai fi preferat şiruri de scaune din plastic roşu? Ochii îi luciră atunci când o tachinară deşi restul feţei îi rămăsese într-o neutralitate grijulie.Nu fusese numai el cel despre care se formaseră păreri.Poate un carusel pentru bagaje? -Ce-ai spune despre nişte muzică la flaut? îi continuă ea gluma.Sau un comitet de primire? -Acum asta nu m-ar deranja.Poate voi solicita data viitoare. Astronauţii,colegii lui Maggie,izbucniră în râs.

Doctorul H.E.Grigg,un cercetător de la NASA,era în a doua sa misiunea în spaţiu,urmărind experimentele începute în prima călătorie.Joe Fontaine, specialist în dinamică moleculară la Universitate din Chicago fusese ales pentru viitoarele experienţe în domeniu.Maiorul Wells se afla în misiune militară,strict secretă şi din acest motiv fusese recomandat de toate ziarele ca specialist trimis aici să studieze un satelit spion din spaţiul Orientului Mijlociu. -Îmi pare rău că nu a fost o primire mai fastuoasă.Vocea lui Adam sună ca mersul pe o alee cu pietriş.Părerea lui Maggie era că nu utiliza prea des vocea; spectrul singurătăţii adie asemeni unei brize uşoare. -Ştiu că ceea ce spun sună ca remarcile unui turist nemulţumit dar locul ăsta are farmecul unei magii,a unui post de radio provincial. -Un milion de dolari bucata.Fiecare dintre aceste cabluri este esenţial.Fiecare centrimetru al acestui spaţiu este proiectat să fie practic şi funcţional. Şi confortabil? Un om are nevoie şi de asta.Sau cel puţin Maggie putea să i-o dovedească. -Înăuntru e mai bine.Adam indică cu capul spre un hol micuţ de trecere care ducea spre o scară şi de acolo spre corpul principal al staţiunii.Cum a fost zborul? Întrebarea se adresa oricui ar fi avut chef să-i răspundă.Doctorul Grigg o făcu în cel mai tehnic mod.Maiorul Wells răspunse cel mai direct iar Joe Fontaine repetă ceea ce îi spuse operatorul radio atunci când părăsiseră atmosfera.Când veni rândul ei tot ce-şi putu aminti Maggie fu cât de tare se străduise să-şi păstreze micul dejun în stomac. -Maggie? Pentru tine cum a fost? Ea nu era foarte sigură că agrea felul în care el o spusese. -Decolarea a fost uluitoare.Îl văzu tresărind,nu era prima dată când nu reuşea un răspuns pe placul unui bărbat.Aduc din nou cu un turist? Îşi flutură mănuşa pe care o ţinea în mână.Ar fi vrut să o pună undeva dar din cauza lipsei gravitaţiei nu reuşise.I se ridica la nivelul nasului de fiecare dată când îi dădea drumul,plutind asemeni unui,crab aproape de faţa ei. -Este o experienţă,spuse Adam fără intonaţie luând mănuşa care o necăjea,chiar şi atunci când ai fost sus de atât de multe ori ca mine.Nu este uşor să ignori faptul că eşti aşezat pe mii de tone de carburant în timp ce ei încep numărătoarea inversă.Zâmbetul ei îi mulţumea pentru înţelegere iar ea inspiră adânc. -Îmi simţeam fiecare nerv.Când într-un sfârşit am aterizat,forţa gravitaţională mă apăsa ca o duzină de saltele aşezate pe piept.Ştii povestea „Prinţesa şi bobul de mazăre”? Eu mă simţeam asemeni bobului.Adam râse.Un sunet înfundat,aspru,care ei îi plăcu.

-Cum te simţi acum? Înainte de a răspunde Maggie îşi inventarie mai întâi corpul.Emoţiile radiau în jurul ei ca antenele unui satelit. -Plutitul ăsta mi se pare ciudat. -Gravitaţie zero.Omul ăsta putea face orice vorbă să sune sexy.Păcat că nu-l putea întreba ce efect are această senzaţie asupra dorinţelor de origine erotică ale unei persoane.Trebuia să existe o corelaţie.Ea nu reacţionase niciodată atât de palpabil la apropierea unui bărbat.Maggie era surioara,camaradul. În acest timp doctorul Grigg îşi scosese costumul fără grabă rămânând în cămaşă şi pantaloni de jogging,ţinută care va fi uniforma lui.Maiorul Wells îl ajuta pe Joe Fontaine.Adam îi scoase costumul lui Maggie.Temperatura ei creşte odată cu fiecare cataramă desfăcută.Costumul,etanş,uşor,conectat la un echipament de comunicaţie şi la un tub de oxigen era compus din piese separate.După ce picioarele,braţele şi torsul fură scoase,degetele începură să-i tremure.Chinuinduse cu fermoarul de sub braţul ei,Adam o puse cu picioarele direct pe pământ. Dar acolo nu se aplica noţiunea de Pământ.Sus şi jos erau concepte relative după cum îşi putea da seama Maggie.Sfidând acest fapt staţiunea era proiectată să-şi orienteze locuitorii spre o direcţie.Nu deranja pe nimeni să plutească în ambele direcţii atâta vreme cât îşi puteau lua punctele de reper în relaţie cu ce se afla în jur.Cu alte cuvinte oricui îi plăcea să ştie care direcţie înseamnă sus. Deschizând încă o cataramă Adam îi dădu un ghiont care o trimise spre tavan, alunecând nu numai din costum ci şi din cizme. -Ah!Se agăţă de unul dintre cablurile colorate şi se îndepărtă de tavan cu un efort mai mare decât ar fi fost necesar,aterizând pe podea cu o bufnitură. O,Dumnezeule,spuse încercând să se reechilibreze dar ricoşând direct în pieptul lui Adam.Mâna ei se sprijini pe cămaşa cu însemnele NASA brodate pe buzunarul stâng.Simţi ceva tare sub palmă.Nu îndrăzni să întrebe dacă reacţia se datora atingerii ei.Îl împinse răsucindu-se uşor spre o altă direcţie,opusă celei către care pluti el.Îl privi plină de consternare. -Reacţii opuse şi egale,murmură. -Nu-ţi fă probleme,se întâmplă mereu.Nu era vorba de reacţii fizice,era fizică. Această constatare n-o opri pe Maggie să se întrebe pentru o clipă dacă reacţia lui putea fi în vreun fel egală cu a ei. -Sunt sigură că mă voi obişnui cu asta imediat,spuse. -Orientarea în spaţiu nu este grea atunci când îi prinzi sensul.„Mai simplă decât a înţelege o femeie frumoasă”,îşi continuă Adam fraza în gând.Ar fi putut paria în urmă cu o clipă că roşeaţa din obrajii ei se datora atingerii lui,că atunci când ochii ei se măriseră de mirare o scânteie de conştientizare licărise în ei.

De ce nu? El era teribil de conştient de prezenţa ei.Fusese o adevărată desfătare să descopere corpul din interiorul acelui costum.Bineînţeles că se putea ca el să se înşele în legătură cu reacţia ei de răspuns.Nu ar fi prima oară când o femeie ar fi neliniştită.O durere familiară îi strânse pieptul.Poate că erau hormonii.Poate că stătuse în spaţiu mult prea mult.Poate amestecul de oxigen acţiona din nou.Îşi propuse în gând să verifice această ultimă supoziţie,întrebându-se dacă presiunea aerului are vreo legătură cu urma mâinii ei pe pieptul lui sau era unda de parfum ce îi gâdila încă nările. Un gând nu-i dădea pace:dacă Hal fusese obligat să trimită pe cineva care să-l verifice,de ce nu trimissese o copie identică cu Grigg? Directorul Misiunii de Control îl desemnase-personal pe Adam pentru şaisprezece luni pe această staţie pentru a întâmpina echipajele şi pentru a o conduce singur între misiuni.Dar de când Adam se oferise voluntar pentru Marte,Hal începuse să pună întrebări, punând accent pe părerile lui despre inimă şi casă. Adam nu dorea nici una,nici alta.În căutarea singurătăţii oamenii alegeau pivniţele unui magazin,o cabană de vânătoare,înrolare în Legiunea Străină. Adam alesese spaţiul.Spaţiul galactic.Dar ascultase Hal? Nu.Imediat după ce Adam pusese capăt întrebărilor refuzând să mai răspundă,Maggie Mullins fusese desemnată să petreacă şase săptămâni la saţiunea spaţială când majoritatea cercetătorilor nu obţineau nici măcar şase zile.Să facă ce? Să studieze confortul zonei! Să determine dacă şase metri pe patru era un spaţiu destul de mare pentru a atârna un hamac! Baliverne! Hal nu era îngrijorat despre confortul lui Adam.Hal avea impresia că Adam este la fel de orb,de surd şi de nepăsător precum pietrele de pe lună. Biodatele de pe computer arătau că domnişoara Mullins venea dintr-un mediu unde supunerea era ceva obişnuit.Era un spion perfect. Femeia plutea din nou,cât pe ce să se lovescă cu căpşorul ei cârlionţat şi roşu de un tablou cu senzori.Adam o apucă de unul dintre picioarele încălţate cu ciorapi gri,trăgând-o înapoi. -Vrei să fi aici jos sau acolo sus? -Aici este bine.Ea examinasse întenţionat fiecare parte a camerei de primire cu excepţia chipului lui.Adam îşi înclină capul determinând-o să-l privească, căutând să-i vadă culoarea ochilor.Căprui cu vinişoare verzi şi margine aurie.Era plăcut să-i vezi.Maggie era fără îndoială emoţionată din cauza călătoriei.Ceva atenţie ca din partea unui bărbat pentru o femeie s-ar putea să o liniştească puţin, să o aducă cu picioarele pe pământ,cum se spune. -Eşti bine? întrebă încetişor.Ştiu că este primul tău zbor.

Ea se coloră într-un roz plăcut pe sub mulțimea de pistrui pe care el nu-i observase până atunci.Era evident că nu mai avusese de-a face de multă vreme cu amabilităţile la adresa unei femei.Adam dorea să o facă să se simtă în largul ei; asta era meseria lui.Cum ar fi putut ştii că ea va reacţiona în felul acesta? -Am vrut să spun cum te descurci? întrebă. -Când nu mă lovesc de lucruri? Maggie se simţi total dezechilibrată şi învinui braţele lui. -Din cauza lipsei de greutate.Novicii trebuie să se obişnuiască mai întâi. Hai,joacă-te.O împinse delicat în direcţia bună.Ea se învârti în jurul camerei. -Îţi dă o senzaţie de...naivitate. -Şi? -De lipsă de greutate.Emoţională şi fizică.Un soi de lipsă de griji.O pufni râsul. Probabil că nu era cea mai indicată cunoaştere a spaţiului sau a lui Adam Strade dar nu avea nici un rost să pretindă că nu este amuzant.Ştii,joaca este o modalitate de a exersa.Poate că toţi noii veniţi ar trebui să facă aşa ceva până când se obişnuiesc aici sus. -Cred că o şi fac,îi răspunse Adam.Am prins mai mult de un musafir făcând salturi ca de la trambulină.Îţi place? Se propulsă de-a lungul tavanului cu o lovitură uşoară,de parcă ar fi înotat printr-o apă mătăsoasă,în glasul ei era o urmă a copilăriei petrecute în Georgia. -E mai amuzant decât o baie în piscină într-o zi toridă. -Sau,cum se spune acolo de unde vin eu,este mai amuzant decât a face tumbe de la o trambulină înaltă de trei mii de metri. -O! Ideea unei tumbe o făcu să-şi simtă stomacul.Imaginându-şi pe bărbatul din faţa ei propulsând intenţionat pe ce' supuşi unor testări riguroase,o determină să se împingă în podea cu putere.Sări şi atinse tavanul împingându-se înapoi spre podea.Închise ochii şi respiră adânc.Vocea lui Adam se îndreptă spre celălalt capăt al încăperii. -Cum te simţi,Joe? Joe Fontaine devenise palid,pete gri îi apăruseră pe obraji. Încerca să stea cât mai aproape de perete,refuzând să se gândească la noţiunea de sus.Răul de spaţiu,o versiune a răului de înălţime îi tăia răsuflarea.Nu era de mirare că nu o însoţise pe Maggie în periplul ei săltat în jurul camerei de primire. -E interesant,spuse Joe cu buzele strânse într-un zâmbet subţire.Decolarea,restul călătoriei.Foarte interesant. -Nu fi atât de înflăcărat,îl tachină Adam.Maiorul Wells râse zgomotos. -Vomită şi termină cu răul,ordonă el brusc.Eu aşa fac întotdeauna.

Joe arăta ca şi când ar fi vrut să pună în aplicare ideea lui Wells chiar acolo. -De ce nu-i arăţi apartamentele,maiorule? sugeră Adam. -Ai dreptate Comandante.Vino,fiule. -E plăcut să te revăd,Adam,spuse doctorul Grigg urmându-i pe ceilalţi către puntea superioară.Totul era ceva obişnuit pentru el.Se putea la fel de bine să o fi întâlnit în faţa liftului de la laborator.Întrebă din nou: Cum merg experimentele mele? -Am avut griă de ele ca de nişte pui nou născuţi.Am urmat toate instrucţiunile, am notat toate observaţiile.A,doctore...Grigg se opri la intrare. -Unuia dintre nemernicii ăştia mici i-a crescut un al treilea ochi.Cred că ar trebui să arunci şi tu o privire. -Al treilea ochi? Maggie îşi reţinu cu greu spaima din voce. -Sunt şoareci experimentali.El studiază dezvoltarea oaselor în spaţiu. -Dar ai spus... -Glumeam.Îi atinse obrazul,ciupind-o apoi uşor de el.Nu ai de gând să ţi se facă rău nu-i aşa? -Numai în cazul în care şoriceii aceia nu aleargă liberi pe aici.N-ar fi putut spune cu siguranţă de ce,dar pulsul ei începuse să bată altfel când Adam o atinsese.Nu mai avea capul la fel de limpede ca până acum dar se simţea mai uşoară.Asta era încă o observaţie demnă de trecut în jurnalul pe care îl ţinea. -Sunt în cuşti,o reasigură Adam.Groucho,Chico,Harpo şi Fernando. -Fernando? -Valenzuela.Nu mi-am putut aminti numele celuilalt frate Marx. -Zeppo.Adam îşi pocni degetele şi îi dărui un zâmbet. -Zeppo Marx.Rămân dator.Lasă-mă să te scot din ăsta.O luă de mijloc încă o dată.Vino încoace,tu.Văzând-o ameţită din cauza piruetei îi comandă pe un ton domol să se ţină de cămaşa sau de centura lui.Dar nu exista nici o centură,doar o margine subţire a pantalonilor...şi mâinile îndemânatice ale unui bărbat care o dezbrăca.Îşi aminti că pe sub costumul spaţial purta un alt costum de corp, complet.Nu exista nici un motiv să facă nazuri pentru o simplă atingere.Când din întâmplare îi atinse pieptul mâna lui se retrase rapid.Iar ochii lor nu se întâlniră.Realiză brusc.Dacă n-ar fi fost acel continuu balans şi-ar fi dat seama imediat.El punea anumite limite.Glumind.Tachinând.Admiţând deschis că îşi dă seama că este lângă o femeie dar nu mai mult de atât.Exact genul de atitudine ce trebuia adoptată în cadrul relaţiilor dintre un bărbat şi o femeie ce vor împărţi acelaşi spaţiu de locuit.Şi singurul mod în care îi putea mulţumi era să se poarte la fel.”Un pic mai echilibrat de data asta,Margaret.”

Adam depozită ultima piesă a costumului ei alături de celelalte. -Mulţumesc,spuse Maggie,începusem să mă simt ca făcând parte dintr-o paradă pentru ziua de Crăciun.Leagă o frânghie în jurul meu şi remorchează-mă. El chicoti. -Arăţi ca un om normal,îi mai spuse Maggje. Adam purta o cămaşă marinărească,pantaloni din bumbac,espadrile uşoare iar la mână avea un ceas cu mai multe cadrane decât bordul unui avion de rută internaţională.Maggie era încântată că fusese prevăzătoare punându-şi un costum de baie întreg.De undeva din sacul de voiaj scoase un pulover alb,lucrat de mână pe care îl puse pe ea. -Mi s-a spus că aici sus este destul de rece. -Menţineam o temperatură constantă de optsprezece grade.Îi privi jacheta admirativ.Apoi îi făcu din nou cu ochiul.E drăguţ.Şi dulce.Şi destul de potrivit pentru o şcoală parohială.Maggie mormăi ca pentru sine: -Bunica mi l-a făcut.E evident că dorea să stârnesc mila diavolilor de călători spaţiali. -Iar ea dorea să-ţi fie cald când ei te vor răpi şi te vor duce pe planeta lor? Clătinându-şi capul încetişor Adam ridică sacul ei de voiaj în timp ce mâna rămasă liberă îi arătă drumul către interiorul staţiei.Abia aştept să văd cămaşa de noapte din flanel.Chicotitul lui răsună încă multă vreme. -Pentru că eşti singura femeie musafir vei avea o cameră a ta,hotărî Adam deschizând uşa unui dormitor cu baie proprie.S-a ţinut seamă de dorinţele bunicii tale.Maggie râse privind spre sacul de dormit atârnat deasupra biroului asemeni unui hamac.Se întrebă cum se poate sui cineva până la el apoi îşi aminti că urcatul nu era neapărat necesar.Când Adam atinse comutatorul în lumină apăru o oglindă.Toate obiectele de toaletă,periuţă de dinţi,perie de păr şi pieptăn erau aşezate în suporturi ce nu le permiteau să plutească.Pereţii aveau o construcţie specială,cu foarte multe sertare.Jumătate dintre ele fuseseră golite. -Dar aceasta este camera dumitale,Comandante.Nu-mi place să te dau afară. Maggie se răsuci spre el încercând să-şi menţină echilibrul. -După cum am mai spus,tu eşti singura femeie musafir. -Dar asta nu este o regulă. -Ştiu.Vom fi însă colegi.Fără privilegii,fără limbaj erotic.Oricum,din câte am înţeles comanda,adică procedura operaţională zilnică,este încă a mea.Doamna primeşte camera. -Sunteţi sigur că nu încălcaţi regulamentul?

-Nu acesta este motivul pentru care vă aflaţi aici? Maggie rămase cu zâmbetul încremenit pe buze încă multă vreme după ce el plecase să vadă cum se aranjaseră ceilalţi.Adam era convins că ea se afla acolo pentru a-i face lui o psihoanaliză,părere pe care din cauza cererii lui Hal ea nu o putea nega categoric. -Prinsă între barosul lui Hal şi nicovala lui Adam,bombăni ea,încercând să-şi alunge din minte lucrurile neplăcute pe care le avea de făcut. Singură pentru prima oară după ore întregi,se strădui să stea jos.Sau sus.Sau în ambele direcţii.Treaba asta cu plutitul devenea obositoare după o vreme. Deschise sacul de voiaj prinzând lucrurile pe măsură ce ele apăreau.Jurnalul undui leneş.Maggie îl prinse,apoi scoțând un creion mecanic dintr-un sertar,îşi notă primele impresii,începând cu cele psihice. „Nimic nu are o greutate prea mare.Inima,obişnuită să pompeze sângele de sus în jos nu ştie acum înspre ce direcţie să-l trimită.Îmi simt capul mare,picioarele uşoare şi mă balansez tot timpul.L-am cunoscut pe Adam Strade.Să aibă vreo legătură?” Desenă o faţă zâmbitoare pe o margine.Începu să caute o gumă prin sertare.Realiză imediat că de fapt caută mai mult decât atât.Curiozitatea se lupta cu profesionalismul: se afla acolo pentru a studia spaţiul de locuit,nu pe cel care îl locuia.Strade ştia asta.Era instruit pentru primirea diferitelor echipe venite în misiune,cu ordine precise de a ajuta pe cât posibil,începuse prin a-i ceda camera lui. -Dezbrăcându-mă şi cedându-mi camera lui,se corectă ea cu voce tare, întrebându-se cum ar fi arătat această frază scrisă pe hârtie.Omul fusese amabil. Flexibil.Politicos.Atent cu nevoile unei femei.Se aştepta ca ea să examineze modul în care el se adaptase cu viaţa în spaţiu.Asta era meseria ei...dar şi motivaţia pentru a deschise primul sertar.Lucrurile erau aranjate ca pe o navă. Cămăşile pliate una peste alta.”Pun pariu că sunt călcate la dungă,zâmbi în sinea ei”.Improvizase chiar şi un sertar special pentru rufe murdare.”Astea sunt dovezi ale interacţiunii cu mediul”.Sertarul cu lenjerie era o altă dilemă.Era întradevăr curioasă dar la vederea dovezilor că el are şi aşa ceva împinse sertarul cu atâta putere încât fu proiectată spre hamac.Nu dorea să-şi imagineze ce poartă pe sub pantaloni la fel cum nu dorea nici să-şi imagineze lenjeria neagră alături de pielea lui.Îşi propti picioarele în podea,se sprijini de perete şi începu să noteze în jurnal.„El conduce o navă mică dar confortabilă”.Mică,îngustă,confortabilă.Ca şi lenjeria lui. -Aiurea! murmură Maggie.Când deschise dulăpiorul cu medicamente ca să-şi aranjeze mărunţişurile pentru toaleta personală în cameră se împrăştie mirosul

plăcut de mentă de la pasta lui de dinți.O amintire surprinzător de intensă a răsuflării lui Adam mângâindu-i fața.Se pomeni privind în gol apoi începu să râdă în hohote realizând că în gol se şi afla.Începu să noteze febril. Bărbaţi şi femei în apartamente alăturate.Mici tachinări ca între adulţi,dar care nu deranjează.Poate fi luat acest comportament şi drept o variaţie sexuală. Aşa.Puse pe hârtie lucrurile păreau mai logice iar ea continua să plutească deasupra biroului lui Adam Strade,evitând articolele lui de toaletă,alegând cu grijă un sertar cât mai depărtat de cel în care el îşi ţinea lucrurile. Maggie? spuse conştiinţa ei. -Da,doamnă.Te afli aici pentru a studia nava,nu bărbatul.Nu eşti aici pentru a-i umbla în sertare. -Da,doamnă.Examinează-ţi propriile reacţii pe perioada cât te afli în spaţiu. Propriile emoţii. N-ar trebui să fie prea complicat.Maggie era capabilă să-şi cântărească,să-şi caracterizeze,să-şi schiţeze aproape toate emoţiile pe care le avea.Problemele începeau în momentul în care era pusă în situaţia de a-şi exprima aceste trăiri; acolo se împiedica. -Hei,dar nu poţi să cazi atunci când te afli într-un loc cu gravitaţie scăzută,îşi spuse cu voce tare.Pe buze îi apăru un zâmbet de îngâmfare când se privi în oglindă.În jurul unui chip prelung pe care cineva milos l-ar caracteriza ca „şiret” părul roşu i se ondulase.Nu putea da vina pe umiditate.Staţia era prevăzută cu aer condiţionat iar aerul era îmbogăţit cu oxigen.Întreaga atmosferă era sub control.Dar nu acelaşi lucru se putea spune şi despre reacţiile ei în faţa lui Adam Strade. CAPITOLUL 2 -Aş putea jura că am încălzit chestia asta în cuptorul meu cu microunde,spuse Maggie după ce terminară cina.Astronauţii,prezenţi şi ei în bucătăria improvizată,pufniră în râs. -Tu nu găteşti? întrebă Adam. -Tu cunoşti vreo femeie singură care s-o facă? -Cred că bărbaţii însuraţi sunt mai câștigaţi decât noi,decretă Grigg.Avea talentul de a face ca vorbele lui să pară nişte legi universale de neclintit. Cuplurile,familiile mai ales,au mai multe obiceiuri tradiţionale atunci când este vorba despre mâncăruri decât ăăă... -Cei tineri şi cei singuri? termină Maggie fraza pentru el. -Mda.

-Dar dumneata,comandante?Maggie nici măcar nu clipi când îi puse întrebarea. Se simţea încă iritată gândindu-se la sugestia lui Hal de „a-l verifica” pe Strade. Omul părea perfect normal.Dar,oricum,îi era datoare directorului pentru că-i înlesnise o şedere atât de lungă în spaţiu.Îţi place mâncarea gătită? -Aş fi preferat o friptură şi o bere,zise Adam. -Aici nu mai ai replică,remarcă maiorul Wells. -Mă întreb dacă există vreo posibilitate de a găti mâncarea mai mult timp,aici pe staţie,cugeră Maggie cu voce tare.O metodă cu ajutorul căreia mirosurile să-ţi lase gura apă.Spre surprinderea lui Maggie un zâmbet cald îndulci trăsăturile lui Adam,până când o prinse că-l priveşte. -Tuturor ni s-a întâmplat să venim acasă după o zi de muncă cu gândul la mirosul de mâncare.Dar asta este doar vorbărie pentru tine.Mai lucrează cineva după cină? Wells ridică o mână. -Eu am o misiune de îndeplinit şi voi avea nevoie de ajutorul tău. -Sigur. -Strâng eu aici,se oferi Maggie. -Nu este datoria ta,replică Adam aproape în şoaptă. -Crezi că nu ştiu? Am crescut între patru fraţi şi,crede-mă,fiecare dintre ei era capabil să gătească,să facă ordine şi să vâre medicamente pe gâtul pisicii. Probabil că voi toţi vreţi să petreceţi cât mai multă vreme cu cercetările voastre. Crezi sau nu,rutina strânsului după cină face parte din rutina mea. -Nu putem nega asta.Joe Fontaine era gata de plecare. -Eu îl secondez pe Fontaine,spuse Wells.Grigg făcu un semn de încuviiţare, Adam la fel.Apoi,rapid,bărbaţii plecară. În camera principală maiorul Wells desigilă plicul cu instrucţiuni după care neglijă să dea detalii.Doctorul Grigg dorea ca Adam să-i descifreze parolele de intrare pe computer.Experimentul lui Joe Fontaine era atât de complicat încât Strade nu avea cu ce să-l ajute.Poate doar cu indicarea drumului către puntea superioară,acolo unde se afla laboratorul botanic.Acesta întruchipa un mic paradis de mai bine de o sută de plante producătoare de oxigen şi era alintat „Golful Botanic”.Maggie aşteptă răbdătoare până ce veni şi rândul ei. -Presupun că dumneata eşti următoarea,reveni Adam cu un aer războinic la masă.Cu ce-ţi pot fi de folos? Maggie încercă să-şi explice motivul pentru care mâinile îi tremurau şi se consolă la gândul că nu în fiecare zi o femeie întâlneşte un leu la el în vizuină. -Cred că ştii de ce mă aflu aici. -Pentru a analiza efectele unei singurătăţi prelungite într-un mediu izolat...

Maggie opri cu un gest al mâinii interpretarea ca la carte a obiectivelor misiunii ei. -Adică pe dumneata.El alunecă spre un scaun. -Trebuie să înţeleg că nu voi mai fi studiat de la centru? îşi ridică bărbia arătând spre camera de luat vederi montată pe unul dintre pereţi. -Observaţia nu înlocuieşte experienţa. -Nu a înlocuit-o niciodată.Numai de-ar ştii el,se gândi Maggie bătând cu vârfurile degetelor în masă. -Ce părere ai despre asta? -Este o masă. -Este grea.Ca orice obiect din fier.E utilă? Adam ridică din umeri. -Putem mânca şi fără ea. -Dar nu este mai plăcut cu ea aici? O masă reprezintă o casă,apropiere între oameni.Ar trebui să trezească sentimentul de echipă printre membrii echipajului. El se lăsă pe spate şi îşi încrucişă braţele la piept,gest care îi scoase în evidenţă muşchii. -Psihologia obiectelor neînsufleţite. -Şi felul în care oamenii reacţionează la ele.El dădu din cap mai degrabă a înţelegere decât a aprobare,măsurând-o cu privirea.Atât cât putea din cauza mesei.Aceste piese de mobilier aveau şi alte avantaje după cum îşi dădu seama Maggie.Nu te lăsau să pluteşti de pe scaun.Îşi drese glasul. -Doream doar să evidenţiez cât de mult ne afectează mediul din punct de vedere emoţional,lucrând mai mult la nivel de subconştient. -Asta este acest sentiment? O privi cu coada ochiului. Sau ce! puţin ea aşa credea.Adam râse sec. -Eu aş fi spus că a avea persoane în plus la bord este un fapt care ar putea trezi sentimentul de echipă,nu mesele. -Deci nu înseamnă nimic pentru tine.El îşi strâmbă gura într-un zâmbet privindo drept în ochi. -Aş spune doar că nu mobilierul ci compania unor persoane. -Aha.Maggie privi în jur.Datorită atmosferei nici unul dintre ei nu putea să stea picior peste picior,să se plimbe cu paşi mari sau să se ridice măcar în picioare. Păcat.Îşi încrucişă braţele lăsându-se pe spătarul scaunului,imitându-l fără să-şi dea seama.Adam râse scurt. -Îmi pare rău dacă ţi-am spulberat teoria. -Nicidecum.Zău.Tu ai mai multă experienţă.Asta contează. -Chiar am mai multă experienţă decât dumneata? întrebă el uşurel,insinuant.

-Da,în domeniul călătoriile spaţiale. -A,acolo. -Da,acolo,îi răspunse ea cu un pic de iritare.Nu fusese niciodată o persoană care să susţină teorii nefondate.De fapt,există o parte bună în orice.Şase săptămâni este un timp nepreţuit pentru experienţa mea.O să-mi analizez propriile reacţii. -Faţă de cine? ochii lui se îngustară. -Faţă de viaţa în spaţiu.Obrajii lui Maggie deveniră stacojii.Să mergem mai departe,da? El îşi ridică o sprânceană simulând uimirea. -Acum? Aici? -Comandante,ştii motivul pentru care mă aflu aici. -Poate că totuşi Hal mi-a trimis un cadou de ziua mea.Totul avea o limită. -Vreau să-ţi pun câteva întrebări.Importante. -Împlinesc treizeci şi nouă de ani astăzi,am un metru optzeci înălţime,nouăzeci de kilograme,deşi greutatea nu contează aici.Nu cred că voi fi prea greu. -Comandante,nu sunt aici pentru a cocheta cu dumneata.Sau pentru a te provoca, a te tachina sau a te ademeni. -Sau a mă satisface,sau a mă excita,sau a mă stimula? -Nu! -Atunci te rog să mă scuzi. -Speram ca prima noastră conversaţie să nu fie o confruntare. -Treci la obiect,scumpo; te afli aici pentru a mă supraveghea.Vei pune întrebări idioate şi vei raporta orice răspuns greşit lui Hal.Din partea mea este exact locul unde te poţi duce.Era tăios ca o lamă şi înfuriat ca o panteră întărâtată în cuşcă. Maggie îşi alese vorbele cu multă grijă. -Nu ăsta este scopul meu principal,crede-mă.Dacă mi-ai da o şansă... Adam oftă trecându-şi mâna peste faţă,întrebându-se pentru a mia oară de ce naiba crezuse că este necesar să se bărbierească înainte de cină doar pentru că era o femeie la bord. -Nu am intenţia să te jignesc doar că nu sunt în pragul unei crize şi nici n-o să fie prea curând.Am trecut de toate testele pe care le-au inventat cei de la NASA.De ce a crezut Hal că vei afla ceva în plus venind aici... -Eu am slujba mea. -Ergonomie? Spune-mi că acea diplomă a ta de psiholog nu are nimic de-a face cu desemnarea ta ca membru al echipajului pe această perioadă de şase săptămâni.

-Nu am avut niciodată intenţia să te psihoanalizez.Te rog să mă crezi.Când ea o spuse în felul acesta cu ochii privindu-l deschis,cu glas moale dar ferm,aproape că o crezu.Doar că încrederea în femei era unul dintre motivele pentru care ajunsese pe această navă.Mai fusese înşelat şi înainte. -Mi-aş fi dat seama în cazul în care n-aş fi suportat izolarea.Ai auzit vreodată expresia: „Piloţii de încercări se testează singuri?” -Pagina unu din manualul de instruire.Citatul îţi aparţine bănuiesc? Explicaţiile lui trecură pe lângă subiect. -Ce încerc să spun este că am fost testat la diferite nivele,la diferite alternări ale condiţiilor atmosferice,la diferite condiţii de mediu.Atâta timp cât Hal mă consideră apt să conduc această staţie atunci sunt capabil şi să merg pe Marte. Am terminat de raportat.Du-te şi spionează pe altcineva.Maggie era de părere că acestea fuseseră cele mai multe cuvinte pe care le spusese Adam într-o lună. -Nu am deloc de gând să te spionez,comandante.Sau să te incomodez,sau să te fac să spui mai multe decât doreşti.Îşi flutură genele spre el zâmbind şăgalnic. Puteau juca amândoi o scenă de seducţie.Dacă ţi-ai terminat discursul pot să merg mai departe cu studiul meu? Adam se tolăni pe masă,cu bărbia sprijinită în mâini. -Lovit.O privea de parcă s-ar fi aşteptat să scoată un pistol şi să-l împuşte. Calmă,Maggie deschise jurnalul şi-i întinse o foaie de hârtie. -Douăzeci de întrebări,spuse scurt.În ce compartiment al navei te simţi în largul tău? în ce compartimente te retragi atunci când ai nevoie să te concentrezi? în ce parte a navei te simţi calm,agitat,plictisit,stimulat? Cu ultimul cuvânt câștigă o privire rapidă din partea lui.Apoi se afundă în scaun deliberând răspunsurile. -Sunt cinci variante de răspuns pentru fiecare întrebare,plus un spaţiu liber pentru comentarii personale.Adam scoase un creion din buzunarul de la piept şi se puse pe treabă,umplând doar căsuţele fără vreun comentariu personal până când ajunse la penultima întrebare.Maggie introdusese o întrebare pentru a testa atenţia celui ce completa chestionarul. „Cum aţi numi un bărbat care se însoară de şase ori: (a) bigam,(b) însurat de trei ori,(c) însurat de şase ori?”Adam scrise repede.Un optimist. -Asta-i tot? întrebarea lui îi goni lui Maggie zâmbetul de pe faţă. -Nu prea.Îi întinse o altă foaie.Următorul este inventarul personal. Palma lui izbi masa cu zgomot. -Ştiam eu. -Persoanele diferite reacţionează diferit la mediul care îi înconjoară.

-Tu mă analizezi pe mine. -Excepţie făcând faptul că eşti dificil,te asigur că nu este deloc aşa. -Ai putea locui aici şi un an întreg şi nu m-ai cunoaşte mai mult decât acum. -Avem şase săptămâni la dispoziţie. -Nici şase ani n-ar aduce vreo diferenţă.Oamenii nu se cunosc bine pe ei înşişi,şi cu atât mai puţin pe alţii. -Oricine sau orice femeie? -Ce drăguţ.O desemnă pe ea ca fiind acea femeie clătinând din cap.Chiar şi Freud a renunţat să înţeleagă femeile.Renunţase oare şi Adam? Maggie spera să afle. -Cred că bărbaţii sunt înşelaţi de către femei încă de la Adam. -Dar nu s-au oprit la el. -Misiunea pe Marte va dura trei ani lungi.Nu este prea mult să ceri ca spaţiul de locuit să fie cât mai confortabil cu putinţă,pentru ca cercetarea ştiinţifică să fie cât mai bine făcută.Adam pufni. -Ăsta-i discursul care te-a adus aici? Maggie se înroşi şi se forţă să zâmbească în colţul gurii,profesional. -Aduc argumente în sprijinul muncii mele încă de la început.Mediul înconjurător este vital pentru o stare psihologică bună a echipajului. -Deci vrei să transformi locul ăsta,să-l faci să semene cât mai mult cu ceea ce numim „acasă”? -Vreau să-l fac să fie cât mai uman. -Cu mese? Miniaturi pictate? După care ce va urma? Lambriuri de lemn şi finisaje cu alamă? Poţi reconstrui în cazul ăsta submarinul Căpitanul Nemo. El îl transformase deja.Gândul acesta îi alungă lui Maggie tristeţea.În loc de „douăzeci de leghe sub mări” Adam se afla la douăzeci de leghe în spaţiul cosmic şi la fel de izolat.Reveni la treabă. -Îţi place apartamentul tău? Despre dormitor ce părere ai? -Ce părere am? -Am observat că nu ai făcut prea multe ca să-l înfrumuseţezi. -Te-am găzduit pe tine acolo.Ea îşi ţinu respiraţia pentru un moment apoi izbucni în râs. -Eu mă refeream la poze,tablouri. -Am fost militar multă vreme.Îmi place aşa cum este. -Soldaţii care au luptat în primul război mondial îşi decorau gulerele.Cei din Vietnam se tatuau. -Atunci hai să spunem că nu-mi place dezordinea.

-Fizică sau emoţionată? Adam o privi cu atenţie. -Dacă nu eşti un spion...Ea îşi muşcă limba.De ce nu punea degetul pe rană ca să termine odată? -Nu sunt.Sunt doar curioasă.Tot ce putea face era să-l privească drept în ochi. Ochii lui erau întunecaţi de bănuieli. -Atunci,dacă slujba ta nu este să mă analizezi pe mine,spune-mi ceva despre tine.Propunerea era destul de cinstită.Maggie inspiră adânc şi-i acceptă provocarea. -Am treizeci de ani,nu sunt măritată,am două diplome despre care ştii din moment ce mi-ai citit dosarul.Gura lui se strânse iar ochii i se încălziră cu o privirea apreciativă. -Am patru fraţi,toţi lucrează în domenii ştiinţifice.Cât despre mine,am proiectat de toate de la case pe roţi la celule de închisori şi la dormitoare de universităţi. Cu cât spaţiul era mai strâmt cu atât era mai importantă decorarea lui.Deşi celulele nu fuseseră construite în ideea de confort,adăugă ea repede.Şi la drept vorbind,nici dormitoarele.Pufniră amândoi în râs.Bun.Dacă era ceva în care Maggie excela,aceea era capacitatea de a face oamenii să se simtă bine. -Doream de multă vreme să vin aici.Să testez personal cartierul general,să văd cum merg lucrurile.Şi te-am întâlnit pe tine. -Şi dacă ţi-aş spune că mă simt bine în locul ăsta aşa cum este? -Nu vei scăpa de mine atât de uşor.Omul avea sute de admiratori şi foarte puţini prieteni.Maggie se hotărî pe loc să fie unul dintre cei puţini. Sora cea mică a patru fraţi într-o casă fără mamă îşi dădea seama rapid care sunt punctele vulnerabile ale bărbaţilor,cele pe care ei nu le divulgau femeilor pe care doreau să le impresioneze.Nu că nu ar fi avut parte de atenţie.Bărbaţii încercaseră.Bărbaţii eşuaseră.Sau mai bine zis,Maggie eşuase iar bărbaţii îşi pierduseră interesul,îl scuti pe Adam de acea parte a povestirii.Nu-şi dorea decât să-i câștige încrederea şi să afle ce-l putea face să reacţioneze.Nu din cauza lui Hal,ci pentru liniştea ei sufletească.În definitiv,cum ar fi putut face o casă pentru un necunoscut? -Am adus câteva lucruri pentru mine,spuse nerăbdătoare.Pentru tine.Dintr-un buzunar cu fermoar scoase o casetă cu George Jones.Mă gândeam că te-ai plictisit de ale tale. -Mulţumesc. -Cu plăcere.Ţi-a trimis şi Hal câteva.A,şi să nu uit.Îi înmână o felicitare sigilată. Adam privi scrisul.

-De la Tad,spuse el.Sentimentele pe care le nutrea pentru tipul vitreg erau în mod evident intense şi intime. -Mulţumesc.O voi citi mai târziu. -Am citit câte ceva din dosarul tău. Aruncase o privire pe monitorul din biroul lui Hal.Dar când lui Maggie îi păsa de câte ceva era curioasă ca o pisică.Vorbeşte-mi puţin despre Tad. -Este şi ziua lui de naştere; împlineşte nouăsprezece ani.Pipăi felicitarea privindo cu atenţie,i-am spus mereu tatălui lui că mi-a dăruit un fin de ziua mea. Maggie zâmbi stânjenită. -Nu ai bănuit niciodată că-l vei primi pentru totdeauna.Adam se posomorî. -Ai auzit povestea. -Am mai auzit şi că ai fost de mare ajutor. -A fi maleabil face parte din meseria mea. -În asemenea măsură încât să renunţi la o burlăcie fericită pentru a creşte fiul altui bărbat? Puse întrebarea pe un ton cât putu de blând.Era evident că încă îl durea acest subiect.Adam Strade se întărise împotriva durerii cu mult timp în urmă.Nu era ceva cu care să te mândreşti decât,poate,în nopţile de singurătate. -Nu te întreb pentru a te analiza,pe cuvânt.M-am gândit că s-ar putea să doreşti să discuţi despre asta.Se auzi radioul. -Misiunea de Control către Staţia McAuliffe.Misiunea de Control către Staţia McAufille.Maggie se crispă ca şi când ceva rece i-ar fi trecut pe şira spinării. -Te deranjează radioul? o întrebă Adam privind-o cu atenţie. -Ultima dată când am auzit vocea asta eram pe punctul de a decola.Ăsta-i bărbatul care m-a lansat în spaţiu. -Singurul? Adam râse scurt la privirea ei nedumerită şi merse să răspundă apelului.Dar când transmisia luă sfârşit ea îl aştepta ca să continue conversaţia. Adam îşi masă gâtul înţepenit.Nu-i plăcea să fie atât de cinic şi nici atât de obosit.De un an era mai mult sau mai puţin singur.A vorbi cu Maggie era la fel de amuzant ca a-ţi strivi un deget dar nu avea altă alternativă.Hal dorea ca emoţiile lui Adam să fie examinate.Ar fi fost mai simplu să-şi pună sufletul pe tavă în faţa ei.Dacă era norocos ea va trage concluziile şi va pleca împreună cu ceilalţi. -Ia loc.Sau mai bine spus,aterizează.Zâmbi.El mormăi ceva printre dinţi.Femeia îl irita asemeni unui glaspapir.I se strecura sub piele cu o drăgălăşenie ce putea trece uşor drept inocenţă.Şi era aproape la fel de prevăzătoare ca şi el.Era ca într-un film vechi:Când el flirta ea fugea;când fugea el,ea revenea şi-l ademenea.

-Tatăl lui Tad a fost ucis iar eu i-am adoptat fiul şi m-am însurat cu văduva lui.Asta doreai să auzi? Se aşeză din nou pe scaun sprijinindu-se în coate înainte de a se întinde peste masă ca să-i ia mâinile într-ale lui. -Ei,comandante,ce crezi că faci? El îşi ridică sprâncenele cu inocenţă,un zâmbet licărind în ochii lui adânci. -Te ţin de mâini. -De ce? -Aşa suntem ancoraţi. -Dar asta o poate face şi masa. -Eu cred în vechiul sistem.Adam îşi ţuguie buzele privind la mâinile lor. -Comandante,am băgat de seamă că atunci când vrei să-mi distragi atenţia îmi faci curte. -Iar eu am observat că îmi spui „comandante” atunci când figura îmi reuşeşte.Te deranjează? Spune-mi ce simţi în legătură cu asta.Ea zâmbi,confirmând comportamentul lui care imita pe cel al unui psihanalist. -Gândeşte-te la asta ca la un detector de minciuni,adăugă el prinzându-i degetele în mâinile lui.Îmi poţi măsura tensiunea când răspund. Măsurarea tensiunii era valabilă pentru amândoi,se gândi ea,încercând să-şi relaxeze mâinile în timp ce el le mângâia încet.Maggie se mai gândi că fiori calzi nu trebuiau să treacă prin vene la atingerea lui.Dar fără a lua în seamă alarma roşie din mintea ei,mâinile continuau să i se înfierbânte. Când vorbi,vocea lui era gravă. -Todd Donnely şi cu mine am luptat împreună în Vietnam.El avea douăzeci şi cinci de ani şi era pilot.Eu eram navigator începător,la doar nouăsprezece ani şi foarte speriat.Am avut onoarea de a prelua comanda avionului într-o zi,când Todd a fost rănit la mână. -El te trata ca pe un egal? -Mda.Una dintre acele povestiri de război despre care citeşti peste tot,ieşită din comun şi prea frumoasă pentru a fi adevărată. -Şi? -L-am urmat ca un căţel pierdut,căruia îi dai carne.El era căsătorit,fiul lui abia se născuse.M-a făcut să-i promit că voi avea grijă de puşti dacă lui i se întâmplă ceva.El m-a învăţat să fiu prudent. -Tu? Prudent? Zâmbetul lui Adam nu reuşi să-i mascheze decât parţial mândria. -E...eram renumit pentru că îmi asumam o groază de riscuri. -Dar şi pentru faptul că luai cu tine în timpul zborurilor de noapte efectuate deasupra Golfului Hudson persoane neautorizate.El se strâmbă.

-Asta scrie în dosar? Nemulţumită din cauză că îi dovedise cât de bine îşi aminteşte hârtia pe care Hal i-o arătase Maggie cită un pasaj: -Personal feminin neautorizat. -Cineva le autorizase să fie femei.Partea tristă era că nu li se permisese să participe la unele dintre cele mai grele dar deosebite teste pe care le făceam. -Mai bine spus fuseseră „excluse”.Un zâmbet unsuros,care însemna „le ştii pe toate” i se lăţi pe faţă lui Adam.Era foarte sigur pe el. -Le-am arătat ce poate face o maşinărie.Da,dar cui aparţinea maşinăria? se gândi ea. -Apoi? -Trebuia să-ţi spun şi partea a doua? Îi aruncă o privire ce ar fi trebuit să o reducă la tăcere. -Mă refeream la ce s-a întâmplat mai târziu în viaţa ta,comandante. -Când o să-mi spui Adam? Când n-o să mă mai ţii de mâini,îi răspunse ea în gând.Din nefericire el se supuse dorinţei ei nerostite.Retrăgându-se îşi strânse mâinile pe lângă corp,cugetând la ce urma să-i spună. -Zece ani mai târziu Todd a fost ucis.Asta dorea ea să audă? Probabil.Era ca atunci când scoţi un plasture: trebuia s-o faci cât mai repede.Testam un nou tip de F-20 undeva pe lângă Baza aeriană Edwards.Când am aterizat eu,din avionul lui nu mai erau decât resturi.Tad avea zece ani,eu douăzeci şi nouă iar Judie era văduvă îndurerată.Avea nevoie de cineva.Ultimele cuvinte le spuse pe un ton din care se trăgea concluzia că nu-i pasă dacă îl crede sau nu.M-am însurat cu ea. -A durat opt ani,iar de doi eşti divorţat.O privi în ochi şi o luă de mână fără să ştie de ce.Poate era din cauza rozului care îi colorase obrajii,dar mai ales din cauză că el ştia ce poate însemna o simplă atingere.Trecu peste palma ei cu degetul,mirat să o descopere tresărind la mângâiere. -Te gândeşti la asta,spuse încet.Întreabă.Maggie îşi umezi mai întâi buzele cu limba. -Ai iubit-o? De data asta degetele ei se împletiră cu ale lui,strâns.Adam,spunemi. -Îi promisesem lui Todd că voi avea grijă de ei nu că la o săptămână de la înmormântare mă voi combina cu nevastă-sa. -Eşti foarte dur. -Exact aşa a pus ea problema.Judie avea un fel foarte sincer de a vorbi despre cusururile bărbaţilor.Pentru Maggie vorbele lui fuseseră asemeni unei lovituri între ochi.Clipi de câteva ori. -Cum poate o femeie...? îi opri vorbele cu o privire.

-Voi lua asta drept cu compliment,dar nu o cunoşti pe Julie.Ea poate transforma orice făptură bună într-o armă mortală.Adam ridică din umeri.Umerii i se strânseseră de parcă l-ar fi urmărit o stafie.Opt ani blestemaţi încercase să facă lucrurile să meargă,dezamăgind totuşi o femeie şi neştiind încă unde greşise. -Nu eram bărbatul care fusese Todd iar ea voia să fie sigură că ştiu asta. Dar fusese un cuţit cu două tăişuri.Julie nu era femeia pe care crezuse că o cunoaşte de atâţea ani.Dacă nu o cunoscuse destul de bine pe soţia celui mai bun prieten al lui încât să se însoare cu ea cum ar putea cunoşte orice altă femeie? Să o creadă? Să aibă încredere în raţionamentul lui eronat? O privi pe Maggie multă vreme.Ea nu-i întrerupse tăcerea de data asta. -Vorbim despre distrugere şi eşec.A doua zi după ce Tad a împlinit şaptesprezece ani am plecat.Maggie îşi plecă fruntea.El azvârlea vorbele între ea la fel cum o navă ce se scufundă azvârle balastrul peste bord.Dar nu-i uşura povara. -Am făcut treabă bună crescând băiatul.În ciuda tuturor celorlalte neajunsuri asta n-o regret.Maggie aruncă o privire spre felicitarea roşie din mâna lui.Îşi făcuse datoria.Împlinise o promisiune.Principii vechi pentru un bărbat cu simţul onoarei.Nu văzuse Julie Donnelly ce bărbat bun are? Fusese oarbă sau doar nepăsătoare? Scuza asta ar fi putut fi valabilă pentru primele luni de căsnicie,dar apoi...Maggie îşi dădea seama că trebuia să renunţe,era prea distrasă de ideea de a sta de vorbă cu doamna Strade şi explicându-i că ea îşi dă seama când vede un bărbat bun.Începu să-şi roadă o unghie în timp ce Adam pregătea pupitrul de comandă pentru noapte.Odihna ar putea fi o idee bună; era extenuată.Ridicânduse de la masă se îndreptă spre hol aşteptând ca el să termine. -Probabil că eşti foarte mândru de ce ai făcut pentru Tad. Mândru? Era nebun de mândrie..Pentru un moment îşi dori ca Maggie Mullins să dispară de pe navă şi din viaţa lui,cu cât mai repede cu atât mai bine.Apoi dăduse frâu liber sentimentelor despre care vorbea foarte rar şi o făcuse în faţa unei femei. -Sper că nu te-au deranjat părţile melodramatice. -Deloc. -Nu mă dau în vânt după istorii lacrimogene.Cu tine se poate descărca sufletul mult prea uşor.O spuse pe un ton care exprima nemulţumirea că lucrurile se desfăşuraseră în acest fel. -Bărbaţii îmi spun multe.Râse.Sunt ca o soră mai mică. -Mi te imaginez într-un bar,undeva,cu un cowboy care îţi cântă o melodie tristă. -Ai o imaginaţie bogată.

-Te deranjează.Ea râse din nou.Adam se balansă inhalând parfumul excitant pe care îl împrăştia părul ei cel roşu ori de câte ori ea îşi scutura capul. -Sunt topită după cântece triste,zise Maggie.Iar el era pur şi simplu un prost. Palma i se înfierbântă când îi atinse pielea într-un gest cu care o opri în pragul dormitorului. -Am putea bea câteva beri. -Aici? -Într-un bar,undeva,cândva.Zâmbetul ei îl descumpăni. -Cândva,poate. -O să dansăm,o să ne plimbăm pe-afară când în sală va fi prea mult fum,vom privi stelele.Ar fi lipit-o de un camion şi ar fi sărutat-o la nesfârşit.Atunci ei doi ar fi fost chit.Îţi poţi imagina asta,Maggie? Maggie înghiţi în sec.Remarcă gura lui care nu era deosebită.Era gura unui bărbat obişnuit,cu buze nici groase.Nu era genul de gură care să te facă să te gândeşti la săruturi pasionale.Atunci de ce avea impresia că peretele din spatele el se clătină? De ce îşi imagina că braţele lui în jurul ei ar face-o să se simtă în siguranţă sub stele? CAPITOLUL 3 -Stelele,repetă ea,conştientă că tăcuse prea mult timp. -Pot să ţi le arăt.Stăteau în faţa uşii de la dormitorul lui.El o deschise. Uşile nu se încuiau pe navă.Maggie va trebui să-şi amintească acest amănunt după ce restul echipajului se va întoarce pe Pământ peste patru zile iar ea va rămâne singură cu Adam.Lumina se aprinse automat.El atinse comutatorul stingând-o. -De obicei nu intru în dormitoare întunecate cu bărbaţi pe care îi cunosc doar de opt ore.Maggie încercă să chicotească.Inima îi bătea atât de puternic încât avea impresia că ecoul se răsfrânge în pereţi. -E ceva ce vreau să vezi.Apăsă un buton pentru a deschide un hublou.Ei îi muriră cuvintele pe buze. -O,Adam!Stele,o infinitate de stele sclipeau în jur,strălucitoare,orbitoare,răpind răsuflarea.Pentru prima oară îi veni în minte cuvântul „bilion” fără vreo legătură cu datoria naţională. -Unde sfârşeşte? -Nicăieri.Aşa arată eternitatea.Brusc îşi dori s-o strângă în braţe,poate chiar s-o seducă şi să-şi încerce norocul.Respectul şi uimirea de pe chipul ei răscoliră ceva în adâncul lui.

-Şi eu am simţit la fel prima oară când am văzut.Trebuie să-ţi mulţumesc pentru că mi-ai amintit de clipa aceea. -Nu mi se poate mulţumi mie pentru asta! -Tu eşti cea care menţi astronauţii sănătoşi,Maggie.Şi motivaţi.De fiecare dată când o privea pe ea uita motivul pentru care Maggie era aici. La fel de sigur ca şi stelele care străluceau era faptul că femeia asta îl analiza.Ea avea puterea de a decide dacă el se va întoarce pe Pământ sau va pleca spre Marte.Iar el era destul de prins ca să se gândească la săruturi. Dorea s-o atingă.Era ceva normal,nu? Maggie era o femeie frumoasă; erau singuri în cameră.Parfumul de trandafir pe care ea îl folosea umplea încăperea. Cât va rămâne în aer după ce ea va pleca? În definitiv,se certa el cu sine,dacă ea era un spion,se va opri la simple săruturi. Ceea ce înseamnă că limita era problema ei,nu a lui. Deci exista perseverenţă.Şi dorinţă.Şi o caldă recunoştinţă pentru faptul că ea era femeie,că se comporta şi gândea ca o femeie.Recunoştinţă,pe naiba.Când ea îşi desfăcu buzele,el ştiu că recunoştiinţa rămăsese pe o altă orbită. -Adam,este minunat.Oftă privind infinitatea de puncte luminoase. Lumina stelelor era singura care strălucea în cameră,aruncând umbre pe pereţi. Ca şi lumina lunii estompa culorile.Dar nu şi pe ale ei.Pielea ei palidă dogora uşor de emoţie.Ochii îi scânteiau în faţa imensităţii. Energia pulsa în jurul lui,stelele ardeau asemeni unor torţe în întunericimea neagră de catifea.Şi o femeie vie râse de plăcere oftând încă odată.O putea face Adam să se întoarcă şi să-l privească cu aceaşi mirare? Dacă ar fi avut curajul s-o atingă.Curajul nu fusese niciodată o problemă pentru Adam.Piloţii de încercări au curajul în sânge.Eşecul lui intervenea la capitolul înţelegerii femeilor care-l interesau.Le aprecia,le respecta dar de când cu Julie trăia cu convingerea că nu le va înţelege niciodată..Reuşea să trăiască cu asta.Ţinându-se la distanţă.Maggie începea să înţeleagă.Erau singuri.În dormitorul lui. -Uf,mă simt un pic ameţită.Crezi că este din cauza gravitaţiei mai mici? -S-ar putea.Inima bate în mod ciudat aici.A lui în mod sigur.Îi atinse vena care pulsa pe gât.Îmi dai voie să-ţi arăt? Era ceva foarte erotic să laşi pe cineva să te atingă,se gândi Maggie.Mintea ei eră de acord cu ceea ce trupul implora pe măsură ce se apropiau unul de celălalt. -Consideră asta ca pe un experiment ştiinţific,glumi el blând încercând parcă să-i trezească conştiinţa profesională.Întinse mâna până la umbra părului ei lung şi o atinse.Trecu un moment lung.Lipsa gravitaţiei nu era singura care o făcea să plutească.Pe dinăuntru totul deveni lichid; flăcări izbucniră când el îşi plimbă

degetul pe gâtul ei.Îi puse mâinile pe umeri apăsând-o tandru până când faţa ei ajunse lângă a lui. -Niciodată nu mi-am imaginat atât de multe stele,spuse ea văzându-le reflectate în ochii lui. -Dar asta ţi-ai imaginat-o vreodată? îi atinse buzele cu ale lui.Maggie îi şopti numele.El profită şi-i mângâie dinţii cu limba în timp ce mâinile i se plimbau tremurătoare pe braţele ei.Amândoi erau conştienţi de căldura prinsă în cutele pulovărului alb.Dar numai Maggie ştia că flacăra se aprinsese la apropierea trupului lui.Îşi puse palmele pe pieptul lui.Adam nu făcu nici o mişcare.Pe moment ea nici nu era foarte sigură că ar dori ca el să se mişte.Părea atât de uman,de real,de singur.Ea ar fi vrut să-i uşureze singurătatea,să ajungă la inima lui.Era în geamătul ei dorinţă,simplă ca mângâierea cu care degetele ei îi atingeau pieptul.Trupul ei se lovi neîntenţionat de ai lui.Aproape cu inocenţă.Şi îi căuta din nou buzeie.Indiferent ce era ceea ce ei căuta era pentru prima oară când descoperea.Merse mai departe.O strânse aproape asigurându-se că simte consecinţa dură,cu neputinţă de negat a încercării de a încălzi sufletul unui bărbat,de a-l face să-şi mărturisească secretele în întuneric.Maggie răsuflă greu iar corpul ei răspunse cu grăbite senzeţii.O voce dură se răspândi din difuzorul interfonului. -Comandante,eşti aşteptat pe puntea principală.Era vocea maiorului Wells. -La naiba! Adam o îndepărtă privind stelele de afară peste creştetul ei înainte de a-i privi ochii adânci.Am uitat că avem companie.O mângâie pe creştet înainte de a-i privi ochii adânci,trecu un deget peste buzele ei şi plecă.Ar fi putut ţine loc de scuze.Maggie încercă să scape de durerea ce-i cuprinse capul.S-ar fi lăsat pe podea,tăvălindu-se ghemuită dacă ar fi putut.Dar în loc de asta îşi prinse genunchii cu braţele chiar acolo,în aer.Acolo unde o lăsase Adam Strade. Îi ascultă răspunsurile îndepărtate,date pe un ton sec,detalii tehnice despre fixarea coordonatelor pentru noapte.Wells îi mulţumi.Inima lui Maggie tresări. Se îndreptă spre uşă.Nu se întâmplă nimic.Se încruntă apoi împingându-se în perete cu spatele pluti spre cealaltă parte a încăperii.El auzi zgomotul făcut de ea în timp ce trecea pe coridor. -Eşti bine? -Cred că o să mă culc.Blocă uşa cu zăvorul.Situaţia va fi într-adevăr stranie dacă nu-i putea auzi paşii pe hol.S-ar putea să mai scriu ceva. -Sigur.Nu o spusese pe un ton glacial.Era prea subtil pentru aşa ceva,prea obişnuit să-şi controleze reacţiile.Mă pregăteam să explic celorlalţi membri ai echipajului rutina programului nocturn iar apoi voi merge şi eu la culcare.

-Bine. -Te deranjează dacă intru să-mi iau şi restul de lucruri? -Nu. -Bine.Intră în cameră după ce ea deschise şi umplu un sac cu restul obiectelor de toaletă pe care nu le luase încă. -Ţi-ai uitat aparatul de bărbierit,spuse ea întinzându-i o cutie.Am făcut un soi de recunoştere mai devreme.Asta probabil că seamănă cu o mărturisire,se gândi ea. Adam deschise sertarul pe care ea îl ocolise şi împachetă o pereche de şosete. -Mă bucur că te-ai orientat,spuse. -Bineînţeles că m-am orientat. -În regulă.Voi fi în capătul holului,al treilea sac de dormit din stânga ta.Grigg şi Fontaine vor dormi în schimbul următor,iar Well va face de gardă în timpul nopţii.Cheamă-mă dacă ai nevoie de ceva.Maggie dădu din cap închizând uşa în urma lui.Stelele se vor stinge mult mai repede decât se va scurge timpul până ce ea îl va chema înapoi.Avea notiţe de revăzut.Şi un sărut de explicat,în scris. Adam merse spre locul de culcare.În principiu avea răspunsul.Nici un psihiatru nu şi-ar fi sărutat pacientul aşa cum îl sărutase ea.Şi nici un comandant de navă spaţială cu simţ de răspundere nu ar fi sărutat o femeie membră a echipajului aşa cum o sărutase el.Înjură murdar.Dacă Hal n-a trimis-o ca să-l verifice,înseamnă că el nu-l cunoştea deloc pe Hal.Hal era îngrijorat.Credea că Adam se ascunde. Dar Adam nu mai era atât de sigur nici el.Nu după reacţia instantanee de atracţie pe care o avusese faţă de o femeie pe care ar fi trebuit s-o ţină la distanţă. Îşi trecu o mână prin păr,nemulţumit de cât crescuse.Aparenţele.Cât erau de înşelătoare? Ia-o pe Maggie Mullins ca exemplu.Te rog.Femeia era încântătoare,spontană şi nu se dăduse în lături de la a face tumbe prin aer în prima ei zi fără gravitaţie. Se înroşise ca o piersică pîrguită la soare,când el îşi pusese în funcţiune farmecul masculin,dar susţinuse cu tărie o slujbă pe care nimeni altcineva nu o lua în serios numai din cauză că era convinsă că munca ei putea aduce o îmbunătăţire persoanelor de pe această staţie.Şi totuşi îi răspunsese la sărut. -La naiba,Strade,încă ceva pipăieli şi o să arăţi ca şoarecii lui Grigg. Deci,cum îi va convinge pe ea şi pe Hal că este destul de acomodat cu spaţiul pentru a petrece trei ani în singurătate? -În nici un caz sărind pe o doamnă asemeni unui marinar naufragiat,murmură el.Ca Robinson Crusoe pe Marte.Maggie nu era prima femeie desemnată să facă parte din echipajul unei navete.Era doar prima la care el reacţiona atât de

puternic.De ce? Pentru că ea reacţionase la povestea lui cu sensibilitate şi logică. Din cauză că ea privise acele stele la fel cum le privise şi el când nu era nimeni în preajmă care să-l vadă.Trecuse multă vreme de când o femeie ajunsese la inima, nu la trupul lui.Un timp foarte,foarte lung de când lăsase vreo femeie să-i găsească inima.Ce urmărea Maggie? Îşi desfăcu sacul de dormit.De sub pernă pluti un bilet.Un scris de mână cu litere înclinate zbură în faţa lui.Am uitat să-ţi spun „La mulţi ani,Comandante. Mulţi,mulţi,înainte”.Îl semnase M & M şi prinsese de pernă o pungă cu bomboane de ciocolată.Femeia îi ştia slăbiciunile.Era exact lucrul de care se temuse. -Misiunea de Control către Staţia McAuliffe,croncăi difuzorul. Răspunde,McAuliffe. -A,Huston,avem o problemă,spuse Adam cu voce tăioasă,emoţia fiind ţinută sub control.Huston,mă recepţionezi? Cu toate că era de-abia ora cinci dimineaţa,la Misiunea de Control activitatea se desfăşura zgomotos.Dar rumoarea se transformă într-o bruscă tăcere când mesajul tensionat al lui Adam străbătu prin difuzor. -Te recepţionăm,McAuliffe.Specifică natura problemei,te rog.Maggie îşi muşcă buza,iritarea tensionând atmosfera rarefiată a compartimentului punţii de comandă.Grigg se înghesui lângă ea.Maiorul Wells trăgea cu ochiul peste umărul ei la monitorul cu imaginea neclară a consolei plină de butoane de la Huston. -Huston,chemă Adam cu voce aspră.Doctorul Grigg mă informează că aveam o problemă.Există...o...o anomalie mutaţională agresivă la bord.Prima reacţie a celor de la Huston a fost o rigidă încremenire apoi vocea familiară,lipsită de inflexiuni emoţionale a lui Hal întrebă: -A,Comandante care este forma exactă a acestei anomalii? -Cu alte cuvinte,ce dracu' se întâmplă? izbucni Joe Fontaine uimindu-i pe toţi cei adunaţi pe punte.Fă-l să te întrebe asta; de ce n-o faci?Strate se încruntă la Fontaine. -Potoleşte-te,copile. -Nu mai îmi spune copile!Am o Diplomă de specialitate,cunosc un dezastru atunci când văd unul,iar aici există un dezastru care creşte!Grigg cu o totală nepăsare faţă de panica crescândă a lui Joe,se întinse apucând microfonul.Un ţiuit izbucni în momentul în care Joe încercă să i-l ia din mână. Wells se puse între cei doi.

-Dacă nu le spui tu,o voi face eu,zbieră Joe. -Asta-i culmea,ţipă Adam.Fontaine,mergi în camera ta! -Nu mă duc înapoi acolo! Chestia aia este acolo! -Părăseşte puntea! tună vocea lui Adam.Acum!Maggie nu-i invidia pe destinatarul privirii lui Adam.Oscilau cu toţii între calm şi isterie,bazându-se pe Adam să stabilească situaţia. -Comandant Strade,hârşâi radioul,răspunde.Răspunde,Strade.Defineşte situaţia, te rog.În timp ce Fontaine părăsea încăperea cei patru rămaşi priveau camera montată deasupra holului.Schimbară apoi priviri între ei,ochii lor ajungând la Adam.Maggie îi auzi respiraţia greoaie în timp ce-şi trecea mâna peste obraz cu un gest obosit şi revenea la pupitrul de comandă. Trei figuri neclare se adunaseră în jurul ecranului de la Huston,slaba transmisie redând doar cămăşile lor albe şi cravatele negre.Una dintre persoane era Hal. Brusc,interferenţa atmosferică dispăru şi vocea iui se auzi tare şi clar. -Adam,ce dracu' se întâmplă acolo? -Îmi pare rău,Hal.Se pare că unul dintre experienţele lui Grigg a ieşit de sub control. -A ieşit de sub control? spuse Maggie pe un ton ascuţit.Este o creatură la bord! Adam îşi strânse buzele,dând microfonul mai tare. -Din nefericire,doamna are dreptate. -Puteţi repeta? Grigg îl împinse pe Adam la o parte,gest pe care Maggie nu se îndoia că nu l-ar fi îndrăznit pe Pământ şi în circumstanţe mai puţin disperate.Îşi drese glasul. -Unul dintre subiecţii mei a dezvoltat o anomalie genetică neindentificată a celulelor moleculare.Prezintă o creştere constantă a parametrilor dimensionali normali în asociaţie cu...cu creaturi de dimensiuni mult mai mari. -Am izolat laboratorul ştiinţific de la ultimul nivel al staţiei,adăugă Adam.Am întrerupt alimentarea cu oxigen a creaturii dar fără efect.Cravatele negre se apropiară de monitor.Maggie realiză că ea şi ceilalţi membri ai echipajului,mai puţin Fontaine,erau acum pe marele ecran de la Huston.Se strădui ca pe faţa ei să nu se citească nimic.Nu era uşor.O linişte adâncă se lăsase în cabină în timp ce Adam schimba pe rând pliviri cu fiecare dintre cei ce-l înconjurau. -Ne spui cumva,repetă Hal încetişor,că aveţi un şoarece gigant la bord? Controlul lui Adam se risipi. -Şoarece,pe dracu'lAre dimensiunile unui mic rinocer şi se plimbă prin laboratorul meu!

-Eu cred,îl corectă Grigg,că este mai degrabă de dimensiunile unui marsupial mai mare.Speciile de şoareci sunt în definitiv... -Termină,Grigg! Ne-ai băgat în bucluc.Huston,bănuiesc că este un eveniment fără precedente,stabili Adam. -Un eveniment fără precedente? Maggie se înecă.Nu poţi găsi un eufemism mai bun decât ăsta? Avem o creatură la bord!Umerii lui Adam tresăriră dar refuză să se îndepărteze de ecran. -Huston,am încercat să acţionăm camera de luat vederi din laborator de aici ca să puteţi vedea şi voi dar n-a fost posibil. -Vom încerca noi,Comandante.O să transmitem imaginea; ar trebui să se afişeze şi pe ecranul vostru imediat.Imaginea apăru pe monitor.Maggie lăsă să-i scape un mic ţipăt şi-şi acoperi gura cu palma.Adam îi aruncă o privire de avertizare. Pe ecran se afla imaginea unui masiv rozător,botul acestuia presat în mod dezgustător pe geam,scântei ţâşnind din ochii lui roşii,coada bătând aerul cu mişcări domoale,vrând parcă să arate tuturor escrescenţele colorate ce apăruseră pe ea. -Ce este aceea de pe partea lui laterală? întrebă Hal. -Nu ştiu,minţi Adam. -De aici de unde mă aflu pot doar să presupun,încercă Grigg,Poate că se transformă sub ochii noştri.Nici unul dintre noi nu este pregătit pentru aşa ceva.Domnilor,trebuie să fiţi de acord că indiferent de efectele neplăcute,astăzi este o zi mare pentru ştiinţă...Maggie îl trase de mână. -Doctore,te rog. -El are dreptate,aprobă Adam,ferindu-şi ochii de priveliştea hidoasă de pe ecran,fixând-o pe Maggie în timp ce vorbea.Cuvintele lui erau încărcate de forţă. Indiferent cât de periculoasă este situaţia pentru noi,s-ar putea să ţinem minte pentru multă vreme această zi.Pe ecran giganticul rozător molfăia ceva ce semăna curios de tare cu degetul uman. -Au! spuse o voce.Trebuiră zece secunde lungi până ce hohotele de râs să ajungă de la Huston până la ei. -Păcăleală de 1 aprilie,strigară Maggie şi Adam într-un glas,Wells şi Grig erau nu prea departe în spatele lor.Fontaine apăru din spatele şoarecelui,nasul lui căpătând dimensiuni exagerate când îl apăsă pe ecranul camerei de luat vederi din laborator.Apoi se depărtă de perete,începând să plutească. -Strade,o să-ţi rupem oasele pentru asta! declară Hal. -Va trebui să prindeţi şoarecele criminal mai întâi.Hohotele de râs se înteţiră. -Felicitări,doctore Grigg,spuse Hal pe un ton sarcastic.Văd că experimentezi

măgării mai mari şi mai bine puse la punct acolo sus.Adam şi Grigg bătură palma.Wells îi trase una pe spate lui Maggie,prieteneşte,râzând şi mai tare văzând-o cum ea este proiectată spre celălalt capăt al încăperii. -Uau! Adam o înfăşcă de mână când pluti pe lângă el. -V-a plăcut farsa mea? întrebă Maggie după ce râsul se potoli într-un sfârşit. -Foarte mult.Privirea lui apreciativă spunea mult mai mult.Dar nu doar umorul îi plăcea la Maggie Mullins.Însă ea îi dăduse puţine ocazii să i-o arate în aceste ultime zile. -Scuzaţi-mă,am de făcut nişte însemnări. -Sigur.O lăsă să alunece,lipsa gravitaţiei permițându-i lui Maggie să se desprindă de el cu o mişcare unduitoare asemeni unei nimfe.Ai grijă la rozătoarea mutantă. -O să am,râse ea.Vorbind puţin,întrebând mai deloc,nu încercase să-i mai ia şi alte interviuri după acea primă noapte.Poate că încetase să mai încerce să-i pătrundă gândurile.Poate că va pleca cu restul echipajului mâine dimineaţă. Adam făcuse câteva aluzii fine dar fără efect.Era dispus să renunţe la compania ei dacă asta însemna să-şi regăsească liniştea minţii.Până ce se pomeni urmând-o pe hol. -Cât despre episodul de acum câteva nopţi... -Adam,te rog. -Mă simţeam singur.Am vorbit un pic prea mult,am avut un oarecare contact psihic,hai să spunem că exagerat şi îmi pare rău. -Asta este foarte frumos din partea ta.Prea mult chiar.Apropierea lui determinase o exagerare şi din partea ei.Buzele îi tremurau de fiecare dată când se gândea la acel sărut,visele îi purtau amintirea iar obrajii ei se colorau de fiecare dată când îndrăznea să-l privească în ochi.Problema era că el părea hotărât să-i blocheze culoarul până ce ea îl va privi. -Adam,cred că putem trece fără probleme peste episodul acela.A fost o scăpare din partea amândoura. -Ai vorbit ieri cu Hal prin radio.Am văzut pe blocul de transmisie. -Nu-ţi scapă prea multe.Îi lipsea,însă,ea.O văzuse flecărind cu ceilalţi,dându-le chestionarele şi pierduse contactul.Nu că ar fi plănuit să-şi descarce din nou sufletul în faţa ei ca în prima noapte,dar Maggie avea destule date despre el pe care să le transmită acum la Houston.La acest gând se încruntă. -Deci,pleci. -O,Doamne,nu. -Atunci despre ce vorbeai cu Hal? Despre sărut?

Privirea ei fugi în altă parte când Grigg trecu pe lângă ei cerându-şi scuze şi înaintând către laborator. -I-am spus lui Hal exact ce ţi-am spus şi ţie tot timpul,zise ea când rămaseră din nou singuri.Eu nu sunt psihiatru şi,mai ales,suntem prea apropiaţi aici sus pentru a putea face vreo analiză oficială. -Atunci înseamnă că misiunea ta a luat sfârşit. -Trebuie să locuiesc aici pentru studiul meu. Sunt sigură că putem păstra un oarecare echilibru în relaţia noastră profesională dacă ne străduim.Adam îi atinse părul. -Cum te poţi întoarce într-un loc unde n-ai fost niciodată? Mişcarea era menită s-o păcălească la fel cum şoarecele îl păcălise pe Hal.Dacă se va apropia de ea o va speria şi o va face să plece.Îngerii cu ochi căprui şi umezi nu aveau ce căuta în mănăstirile pentru bărbaţi.Poate că un alt bărbat ar fi determinat-o să-şi piardă calmul pentru totdeauna. -Maggie,spuse el,trecându-şi degetele peste obrazul ei. O făcu să plece.Direct în camera ei.Uşa se închise cu o mişcare hotărâtă. -Nu vom avea decât o relaţie profesională. „Profiturile umorului”,scrise Maggie,aşezată confortabil într-un colţ al camerei ei,cu jurnalul odihnindu-i pe genunchi,cu un zâmbet vag pe buze.Îi trebuiseră zece minute pentru a putea respira normal şi a se elibera de tensiune,dar pulsul îi scăzuse iar minte'a i se limpezise.Se concentra doar asupra rezultatelor practice ale glumei matinale. (1) Eliberează tensiunea.Şi fusese destulă între ea şi comandant. (2) Amuzamentul împărtăşit construieşte relaţii.Nu că s-ar fi gândit la o relaţie între ea şi Adam Strade.Fiecare jucase câte un rol,râseseră împreună pe seama şefului lor.Şi în ciuda reputaţiei de singuratic,Adam preluase conducerea. (3) Festele sunt o răzbunare elegantă împotriva observaţiei constante,Ideea genială de a-i pune pe cei de la Houston să folosească propriul ecran pentru a-i păcăli cu dimensiunile şoarecelui fusese a lui.Maggie chicoti iar,după care deveni serioasă.A-i implica pe toţi într-o conspiraţie nevinovată fusese un calcul din partea ei dar sperase ca gluma ei practică să aibă consecinţe practice.Crearea unei relaţii nesexuale cu Adam Strade. Dacă privirea din ochii lui fusese o indicaţie atunci ea eşuase în această încercare.Vorbind despre interacţiune inima ei bătea de două ori mai repede.Se uitase la ea de parcă ar fi fost făcuţi unul pentru celălalt.În ciuda asigurărilor primite de la fraţii ei că într-o bună zi va găsi bărbatul potrivit,erau puţini cei

care se potriveau cu felul ei de-a gândi.Maggie era prea înaltă,cu umeri largi de înotătoare şi picioare lungi de alergător.Din cauză că aceste picioare erau ataşate unui corp foarte frumos construit avea parte de atenţie la început dar de nimic serios pe măsură ce relaţiile înaintau în timp.Nu era pentru prima oară când se întreba dacă nu cumva pe bărbaţi îi speria perspectiva unei relaţii cu o femeie obişnuită să trăiască cu patru fraţi.Era talentată,inteligentă şi total lipsită de instinct feminin. -Şiretenie feminină,murmură Maggie.Nu o avusese niciodată iar singurul mod în care ar fi ştiut să o descrie ar fi fost: a clipi des şi a-ţi mişca şoldurile. Şi totuşi într-un fel oarecare îi atrăsese atenţia lui Adam Strade. -Eşti singura femeie din galaxie,ăsta-i motivul.Iar de mâine va fi şi singura persoană în afară de el la bord. -Gândeşte repede.Cum poţi îndepărta un bărbat? -Culcându-te cu el,îi răspunse o voce de undeva din adâncul ei,efectul fiind cel al unei palme peste obraz.Sau o doză de necesară trezire la realitate. Maggie puse creionul jos,închizând ochii şi oftând.Am vrut să spun,încercând să te culci cu el.Îl va scuti de această dezamăgire.S-ar simţi onorată să fie prietena lui,dar doar atât.Un strop mai mult şi ea ar eşua lamentabil. -Te deranjează să-mi explici acest tratament cu tăcere? -Ţi-am mai spus,nu mă lua în seamă.Era cea de-a patra zi de când erau singuri la bord şi a opta ei zi în spaţiu.Maggie plutea pe margine în timp ce Adam îşi rezolva îndatoririle zilnice.El hrănea şoarecii.Ea privea dintr-un colţ. El nota observaţiile despre animale;cât mâncau,ce cantitate de apă consumau zilnic,dacă îşi utilizau în fiecare zi rotiţele cu care erau prevăzute cuştile; Ea scria.Adam contracta sateliţii din porţiunea lor de orbită,observa activitatea meteologică de pe pământ,spăla până şi lenjeria.Se oferise să o spele şi pe a ei. -Prefă-te că nu sunt aici.După patru zile Adam era gata să-i spună orice ar fi vrut doar ca să se oprească din acest joc de-a îngerul lui păzitor. -Am spus ceva ce nu trebuia? Un chicot se auzi din colţul camerei. -Nu sunt aici ca să mă contrazic; sunt aici ca să observ.Ca o insectă stând pe perete.Adam o măsură din priviri,de la papucii de plajă,costum de înot şi până la jacheta croşetată.Părea ca o narcisă,atractivă dar nu foarte sexy; şi totuşi pentru el Maggie Mullins era sexy.Adam îşi imagina cu uşurinţă pieptul ei ferm de sub costumul de înot.Trei nasturi abia că stăteai în butonierele largi,aşteptând să fie desfăcuţi...Părul ei roşu se zbârlise în jurul capului,o aură de culoarea fragilor, chipul încadrat de ea,chip delicat pe care să-ţi opreşti mâinile.

El trecuse cu degetul pe aceste buze,strânse acum din cauza concentrării,o linie roz.Le sărutase.Cerceii străluciră într-o fulgerare lnvitându-1 parcă să-i dea la o parte cu dinţii în timp ce i-ar gusta pielea palidă de lângă urechi. Ochii ei căprui cu irizaţii verzi luceau auriu şi plini de prudenţă de fiecare dată când îl prindea privind-c.El nu dorea decât un răspuns,atât. -Pretinde că sunt o muscă pe perete,repetă ea cu hotărâre. -Muştele nu arată ca tine.Îi aprecia corpul încă o dată.Maggie îi aruncă o privire tăiosă.O primă deosebire ar fi că ele au ochi faţetaţi,murmură el. -Nu ca şoarecii doctorului Grigg.Îi descrii de parcă ar fi nişte mici monştri.Sunt perfect normali. -Vrei să scot unul dintr-o cuşcă şi să-ţi arăt? -Nu! Adică,vreau să spun,nu-i nevoie să te deranjezi.Îi pot vedea de aici. -Ca pe mine? întrebă el după o scurtă pauză. -Adam,e necesar,pe cuvânt.Trebuie să observ cum te descurci cu singurătatea. -Dar nu sunt singur,nu? -Putem depăşi asta dacă cooperezi un pic.Adam înjură în gând. -Sunt câteva lucruri la care poţi coopera cu o femeie. Nu era doar vina ei că el se înfierbânta atunci când o privea.Nu era vina ei c-o sărutase.Nici că ea reacţionase aşa cum reacţionase.La naiba,fusese prima ei noapte în spaţiu.Fusese nesigură,poate chiar un pic doritoare. Iar el fusese destul de tont să creadă că de el avea nevoie.Nu era prima oară în viaţa lui când se înşela din cauza unei păreri.Dar trebuia să-i dea dreptate.După opt zile petrecute în spaţiu,doamna era perfect stăpână pe emoţiile ei,lăsându-l pe el să se descurce cu ale lui. -Ştii ce,bombăni el,vino jos în zona de primire.Mă poţi observa exersând la roata mea. CAPITOLUL 4 Maggie oftă.A-l privi astăzi pe Adam făcân-du-şi exerciţiile va fi,fără îndoială,la fel de tulburător ca şi cu o zi înainte,ca în toate zilele de până acum.Stătea sprijinit cu spatele de perete,braţele drepte înaintea lui,rezistând barelor de oţel prevăzute cu arcuri.Pieptul lui gol strălucea.Câteva fire de păr întunecate la culoare îi înconjurau sfârcurile,muşchii îi erau scoşi în evidenţă de sudoare. -Încerci şi tu? suflă el din greu cu un zâmbet larg pe faţă.Ea n-o făcuse cu o zi înainte şi nu avea de gând s-o facă nici acum. -Mă simt bine aici. -Priveşte puţin,spuse Adam înclinându-se spre stânga cu mâna dreaptă ridicată

în aer.Dacă tot vei sta aici o vreme,nu ţi-ar strica să încerci. Un afiş atârnat pe perete explica diferitele moduri în care putea fi utilizat echipamentul sportiv.Nu era ceva care să acapareze atenţia dar Maggie se simţea mai bine privind pozele neînsufleţite decât pieptul lui viguros sau felul în care îşi fleca mâinile înainte de a ridica barele aparatului.Între exerciţii mormăia câteva sfaturi. -Dacă tot...este necesar atât de...puţin efort pentru...a te mişca...aici sus...o să-ţi dai seama...că nu ai nevoie de mult...somn. -Am dormit foarte bine.Dacă a te scula de la cinci dimineaţa se poate chema „dormit bine”. -În caz de coşmaruri ştii unde să mă găseşti. -Mulţumesc,comandante.Dorm bine. -Îmi pot imagina.Maggie era sigură că poate.Propria ei imaginaţie lucra uneori pe când ea visa,întinsă în hamac,la muşchi încordaţi şi mişcări puternice. O melodie a iui Randy Travis încălzi atmosfera.Lui Adam îi plăcea să asculte muzica în timp ce-şi făcea exerciţiile.La fel şi lui Maggie.O transpunea în locuri romantice de exemplu un bar din vest,o parcare singuratică unde Adam Strade o suia în camionul lui,mândru de ea cu un aer de proprietar.Muzica se auzi mai tare. -Aşa,spuse el. -Nu trebuia să-l dai mai tare pentru mine,zise Maggie. -Fredonai.Ea pufni în râs,sperând că fantezia nu i se citise pe faţă. -Era atât de rău?Adam scutură din cap continuându-şi lucrul.Din contră,se gândi el,fredonai prea bine,prea intim.Din câte ştia el femeile fredonau în timp ce spălau vasele,când îşi aranjau părul,când făceau baie.Maggie o făcea tot timpul şi asta îi uimise; ea nici nu băgase de seamă până nu-i atrăsese el atenţia şi de atunci se controla. -O să priveşti? întrebă Adam,numărând secundele până ce ea îi răspunse. -Mă gândeam să mă duc până în zona bucătăriei şi să mai fac ceva însemnări. -Maggie.Nu dorise să o cheme,sau cel puţin nu atât de repede.Credeam că trebuie să priveşti. -Ştiu deja ce faci aici. -Câteodată vorbesc. -Poftim? -Cu mine.La naiba.Nu avusese intenţia să,sune a autocompătimire,deşi,într-un colţ mic al sufletului,calculase că o discuţie mai personală cu ea o înmuiase şi altădată.Prefer să vorbesc cu tine.Vocea îi era mai fermă de data asta.

-Interviul din prima noastră noapte...Gura lui se arcui într-un zâmbet auzind-o spunând: „Prima noastră noapte”.Şi-l reprimă rapid. -...Îmi pare rău că am dat buzna în viaţa ta intimă. -Iar a mă trata cu tăcere este felul tău de-aţi cere scuze? Nu,se gândi ea,dar comportamentul amical este o scuză.Fără alte săruturi.Fără încercări de a seduce un bărbat singur. -Te rog,fă-ţi doar programul obişnuit. -Dar nu pot,la dracu!Ştiu că ţi-a intrat în capui ăla cârlionţat să fii la fel de rezervată ca şi Hal; dar el este la Huston iar tu eşti aici.Cum ar putea un bărbat să nu observe diferenţa? Ea răsfoia concentrată paginile caietului. Adam se crispă.Ridicase vocea.Mai spusese şi ce nu trebuia.Cum Dumnezeu pot fi jignite atât de uşor femeile? Şi cum de-şi dau seama bărbaţii că au făcut-o lată imediat ce au spus trăznaia? Habar n-avea.Dacă ar fi ştiut răspunsul nu ar fi greşit. -Uite,îmi pare rău că am spus despre părul tău că este zbârlit. -Îm? îl privi cu detaşare.Ai spus ceva? -Da! Coborî tonul.Ai un păr frumos. -Mulţumesc.Exersează mai departe.Îşi flutură mâna spre echipamentul sportiv. -Cum se cheamă? -Cum se cheamă,ce? -Coafura ta.Maggie ridică din umeri. -Ai văzut vreodată de Burne-Jones? El căută printre amintiri şi răspunse sincer. -Nu. -A fost pictor.Pre-Rafaelit: Modelele lui arătau aşa. -Încă o diplomă în istoria artei. -Doar nişte cursuri.Ridică iar din umeri.Cred că totuşi ai dreptate şi părul meu este cam zbârlit.Pentru un moment Adam îşi imagină că părul ei îl acoperă... roşu,cald,aur.De obicei îi purta strâns într-o coadă la spate.Astăzi îl adunase întrun coc legat pe gât.Maggie scoase creionul de după ureche şi notă încă ceva în carnet.Despre ce altceva ar mai fi putut vorbi cu ea? Nu voia să pară prea disperat să scrie acest mic detaliu.Dacă devenea prea prietenos ea se îndepărta. Ironia era că nu putea să-i dovedească deplina lui sănătate mintală,sănătate de care depindea plecarea pe Marte,decât dacă se apropia de ea. Dar era destul de bărbat pentru a recunoaşte că uneori se simţea singur.De ce să nu continue Maggie cu întrebările? în definitiv,nu avea de gând să se îndrăgostească de ea.

Maggie sorbea cafeaua cu un pai.'Apa nu curgea în spaţiu.Ciudat,cum te obişnuieşti cu toate.Conştientiza faptul că se afla pe staţia orbitală de fiecatre dată când Adam îşi îndoia mâna sau când se întorcea către monitor. Bărbatul ăsta avea un fel de a-i atrage atenţia care îi făcea pulsul să se accelereze.Apropierea de el îi trimitea furnicături în tot corpul.Şi nu făcea altceva decât să se uite la Pământul semănând cu un măr,cu irizaţii albastre. -Un câmp de presiune ridicată se îndreptă dinspre est spre Asia,spuse el în microfon.Pare că va fi zăpadă la mongoli.Vă transmit imediat şi datele despre vulcanul din Filipine.Cuptorul cu microunde scoase un ţiuit.Maggie programă aparatul pentru următorul fel de mâncare,apoi îndepărtă ambalajul celui care era deja gata suflând peste vârfurile degetelor.Mirosuri îmbietoare umplură încăperea. -Masa este gata!Vocea lui Hal se auzi în difuzor. -Se pare că te cheamă micuţa doamnă.Adam se încruntă. -Sa termin mai întâi cu Oceanul Pacific. -Vrei cafeaua cu sau fără cofeină? întrebă Maggie. -Vin imediat.Mă joc de-a meteorologul,glumi el cu un zâmbet. -Bine.Şi ce dacă se răcea? Oricum el o punea de două ori în cuptor; îi plăcea mâncarea arsă. -Probabil că mănâncă îngheţată fierbinte,murmură ea. -Ce? Îl privi venind către spaţiul destinat bucătăriei.O imită pe eroina unei serial de televiziune zicând: -Bun venit acasă,dragule.Cum a fost azi? El se prinse în joc. -Ţi-aş spune,iubito,dar am avut strania impresie că ai plutit şi tu pe acolo m-ai tot timplul.Tu ce-ai făcut? -Mersi,bine. -Văd că ţi-ai petrecut după-amiaza pregătind,încă o cină minunată.Adam se aşeză la masă în timp ce ea prindea tacâmurile calde ce pluteau. -Să faci mazărea şi cartofii să stea în compartimentele lor nu e lucru uşor., -Nu te plânge.Obişnuiam să mâncăm carne din tuburi.O numeam „pastă de dinţi Salsury”.Maggie se cutremură doar gândindu-se. -Asta arată cel puţin natural. -Ca cinele americane de la televizor. -Şi asemeni plăcintei cu mere care este desertul nostru.Furculiţa lui se opri în atmosfera lipsită de gravitaţie. -Plăcintă adevărată?Maggie aprobă cu o clătinare a capului,coada în care îşi împletise părul plutind uşurel în spatele ei.

-Am pregătit-o înainte da plecare şi am găsit-o acum într-unul dintre containerele pentru mâncare.Ştiai că ţi-a fost făcută o reaprovizionare,nu? -Nimeni n-a spus plăcintă cu mere.Cu toate că cineva ar trebui să spună mulţumesc pentru ea,nu-i aşa? Maggie zâmbi către farfurie.Complimentul lui o încinsese mai tare decât cafeaua. -Cu plăcere. -Am auzit şi ceva despre îngheţată? -O adusesem pentru ziua ta dar am uitat de ea. -Din cauza emoţiei. -Probabil că da.Îşi ancoră hotărâtă şervetul între genunchi,nedorind să se gândească la motivele acelei emoţii. -Te-ar deranja dacă ţi-aş spune că ai fi soţia perfectă? Ea se simţea deranjată de fiecare dată când el cobora vocea şi-i zâmbea. -Nu foarte multe femei cu jumătate de duzină de litere mari după numele mic ar fi încântate de un asemenea compliment,spue ea.Ceea ce nu explica totuşi cercul care îi strângea inima asemeni preparatelor pentru cuptorul cu microunde. -Era doar un gând,Maggie,spuse el sec.N-am avut intenţia să te jignesc. -Nu-i vorba despre asta doar că...niciodată n-am fost strălucită la treburile pe care le face de obicei o femeie.Înainte de a apuca să refuze şi alte complimente cu o ridicare din umeri prinse scânteia din ochii lui.Vorbesc serios. -Ştiu că tu aşa crezi. -Adică? -Eşti la fel de feminină ca oricare altă femeie pe care am întâlnit-o. Decorativă,ştii să găteşti,ştii,să aranjezi tablouri pe pereţi... -Mi-am pus o fotografie de familie la tine la oglindă. -Vezi? Şi spui „Dragă,am venit acasă”,perfect.Maggie începu să râdă. -Faptul că ştiu să am grijă de băieţi şi bărbaţi este din cauza mediului în care am crescut nu din cauză că aş avea talent la asta. -Coci plăcinte.Aranjezi patul.Ai croşetat vesta. -Ştii bine că aici nu sunt paturi.Şi care vestă? Lui nu-i păsa că dovedeşte câtă atenţie dă lucrurilor cu care se îmbrăca eâ, -Vesta de acum câteva zile.Era lucrată de mână. -Tot bunica a făcut-o şi pe aceea.Ea ar fi prima persoană care ţi-ar spune cât de neîndemânatică sunt la treburile feminine.El îi dărui o privire gânditoare.Maggie spera să fie din cauza unei bucăţi de friptură. -Poate te pot convinge.Privi friptura din farfuria ei nu foarte sigură că doreşte să discute despre asta.

-Te înşeli în priviinţa mea.Putea să o spună şi cu voce tare din moment ce tot încercase să-i explice că aşa stau lucrurile încă de când o sărutase.Lăsa de dorit,nu era aproape deloc sexy şi cu siguranţă nu era făcută să fie soţie.Ceea ce la alte femei era natural,la ea era o luptă. -Când bunica găteşte adăugă un pic de aia,un pic din cealaltă.Eu amestec două reţete ca şi când ar fi instrucţiuni pentru o armă nucleară.Cred că doar piloţii de supersonice mai sunt atât de exacţi. -Când ai îndoieli,fii curajos.Se cheamă „a zbura din pantaloni”. -Şi dacă eşti în pană de curaj? -Bazează-te pe cineva care are. -Hm.Îndepărtă ideea.Atunci înseamnă că suntem complet opuşi. -Oare.O privi drept în faţă.Deci credea despre ea că este lipsită de feminitate.Din câte vedea el era o femeie grijulie,atentă,plină de graţie.Dacă mai adăugai mândrie şi vulnerabilitate aveai descrierea ei fidelă.Maggie era în întregine femeie chiar dacă ea ura să recunoască. -Ai o firmitură de ceva,pe gură,murmură ea. -Unde? -Acolo.Maggie îşi atinse buza.El linse colţul celălalt al gurii lui. -Nu.În partea cealaltă.În ciuda observaţiei pe care o făcuse,Adam ştia că ea îl priveşte rareori cu atenţie.Se întreba ce anume văzuse şi de ce se amuza atât de tare.Vrei să o iei tu pentru mine? Vocea lui se asprise.Degetele lui Maggie se încleştaseră pe şerveţel şi se întinse peste masă cu grijă,de parcă s-ar fi aşteptat să o muşte. -Aşa. -Mulţumesc.Nu mai adăugă şi dragă. -Cu plăcere,oricând.Se concentra asupra cartofilor copţi din farfurie. Ei şterse fundul farfuriei din faţa lui. -N-ai de gând să termini de mâncat? -Cred că mă aşteptam la o mâncare mai bună în croaziera asta. -Cel puţin stai la masa căpitanului.Avem glume pe puntea de comandă,inele pe puntea din mijloc şi muzică pe bandă.Poate chiar dansăm mai târziu. O,nu.Ea nu va intra în această capcană. -Revenind la discuţia noastră despre ştiinţă...Adam se ridică şi-şi încălzi încă o dată restul de mâncare.Era mai contrariat decât niciodată de faptul că ea schimbase subiectul atât de brusc.Ştiinţă în locul feminităţii. -...Întreaga ta carieră a fost dedicată cercetărilor. -Ce-i asta?

-Frontierele cunoaşterii.Testarea avioanelor,de exemplu. -Premisele de la care se pleacă în cazul testării de avioane este că nu există înlocuitor pentru mâna de lucru umană.Oamenii trebuie să conducă ei un avion,să-l ridice de la sol.La fel cum se întâmplă şi cu noi aici sus.Trebuie să trăieşti anumite condiţii,nu doar să priveşti. -Că tot veni vorba de privit am ceva special pentru astă seară. -Încearcă-mă.Termină cafeaua cu o înghiţitură. -Este o casetă video pe care am adus-o cu mine,una dintre ultimele mele idei despre cum poate fi transformat locul acesta în ceva mai plăcut.Vreau să aflu părerea ta. -Grozav.Adu-ţi şi jurnalul ca să-mi poţi măsura pulsul.Dar nu este o casetă sexy din întâmplare? O privi cum încearcă să găsească un răspuns potrivit.Nu-i nimic.Hal le trimite de obicei împachetate în hârtie maro.Pentru nopţile lungi de singurătate.Îi făcu cu ochiul.Din nou. -Maggie,pentru numele lui Dumnezeu,ce faci cu chibriturile? -Aprind beţişoare parfumate. -Beţişoare parfumate! Când senzorii de control vor intra în funcţiune vor aprinde toate alarmele de la Huston. -Am aprobarea Misiunii de Control.Doar un pic,pentru atmosferă.Aşeză-te şi prinde-ţi centura.Adam se trânti pe canapea în adevăratul înţeles al cuvântului. -Asta trebuie să-mi reamintească de Pământ,nu-i aşa? -Şi caseta la fel.Maggie zâmbi misterios ca răspuns la nedumerirea lui. Ea se schimbase într-un costum de sărituri.O făcea să arate slabă şi atrăgătoare. Adam nu fusese niciodată un melancolic,iar Maggie nu fusese nici ea foarte dotată în această direcţie,deci la ce se zgâia...? Pentru că era răutăcios,de aia.Stai potolit şi comportă-te civilizat,îşi spuse ei. -Gata? -Cobaiul Adam Strade,la dispoziţia ta.Ea îşi fixă centura aşezată lângă el şi apăsă butoanele telecomenzii.Pe ecran un foc de lemne pârâia şi scânteia. Adam stătu complet nemişcat preţ de treizeci de secunde.Un minut.Două. -Când se schimbă imaginea? -Nu se schimbă.Asta e. -Un cămin. -Mda.Ca acasă.Confortabil.Cald.Era cald acolo.Adam se convinsese că nu erau hormonii sau parfumul lui Maggie.Şi apoi,mirosul beţişoarelor îndepărtase orice altă aromă.

-Nu ai dat căldura prea tare,nu? -Hal a spus să n-o fac.Ţine.Scoase o pătură albă de bumbac de sub sofa şi o întinse peste ei.Vom sta aici şi vom privi Pământul.Vocea ei aproape că torcea. Focul o să ardă în cămin şi noi ne vom relaxa.O atmosferă perfectă după o zi de muncă,nu-i aşa? -Atâta timp cât nu intră în funcţiune detectorii de fum. -Intră în starea sufletească pe care ţi-o inspiră ambianţa. -Şi pătura? -Stimulator tactil. -Iar focul este stimulatorul vizual bănuiesc. -Şi auditiv.Apăsă telecomanda mărind sunetul fâşâit al lemnului care arde.Un butuc trosni.Un contact bun,nu? Adam îi înconjură umerii cu braţele. -Nu uita contactul uman.Dragă.Nu îşi retrase mâna.I se părea ceva natural. Umbre pale de roz apărură pe obrajii lui Maggie. -Nu mă refeream la un contact la propriu. -Dar dacă eu la asta mă refer? -Se pare că noi oscilăm între un formalism total şi... -Săruturi? -Voiam să spun prietenie. -Săruturile sunt o dovadă de prietenie.Se răsuci spre el hotărâtă să-l contrazică explicându-i că buzele ei nu sunt acelaşi lucru cu o strângere de mână.Ignoră intenţionat mirosul îmbietor de plăcintă. -Sărutările sunt în afara parametrilor stabiliţi ai relaţiei noastre. -Ce-ai spune dacă i-am redefini? -Am stabilit limitele. -”Limitele sunt făcute pentru a fi depăşite”.Pagina a doua din manual.La ce te aşteptai din partea unui bărbat care stă alături de o femeie în faţa focului? -La camaraderie.El izbucni în râs. -Vino încoace,camarade.Ea părea gata să se certe.O mică trântă ar fi ceva nostim,se gândi Adam. -Adam nu cred că asta este înţelept. -Înţelepciunea era unul dintre lucrurile la care nu mă gândisem. -Nu ne potrivim absolut deloc. -Eu sunt bărbat; tu eşti femeie.Ştii cine a făcut asta? Arătă cu degetul spre planeta care plutea afară.N-a făcut aşa cu un singur motiv.Buzele lui îi mângâiară urechea. -Adu-ţi aminte,şi tu eşti parte a acestui experiment.Dă-i o şansă.

Ea nu găsi un loc unde să-şi odihnească mâinile.În poală.Pe centura cu care era ancorat de canapea.O mână de-a ei îl atinse pe braţ în timp ce o trăgea spre el. -O atmosferă perfectă după o zi de muncă,murmură el.Buzele lui îi chinuiau urechea.O urmă de umezeală îi scălda pielea de la răsuflarea lui.Ea tremura asemeni unei rachete înainte de decolare.Maggie avea nevoie de o bună judecată nu de senzaţii.Inteligenţă,prudenţă...nu erau clipe pe care un bărbat să le caute într-o femeie.Se agăţă de ele. -Eşti cicălitor.Despre ziua perfectă. -Dacă asta nu-i perfect,atunci este al naibi de aproape.Îţi place? -Da.Nu! -Bănuiesc că ţi-ai făcut o informare proprie despre ce le place femeilor. -Poţi să o reduci la o însemnare.Dacă ea le-ar fi avut pe ale eil Le-ar strânge la piept doar ca să-şi aducă aminte că poate fi şi tandră.Îşi drese glasul,încercând să inspire adânc. -Cred că studiul tău a fost făcut pe viu,nu? -Pe viu.În câmp.În maşini.În pat. -În carlingă? -De ce crezi că se numeşte...lasă.Chicoti tare.Nu voi pomeni de acel studiu; ai văzut dosarul. -Un Casanova al spaţiului. -Am fost. -Înainte de căsătorie.Pentru un moment el se întrebă cât de mult văzuse ea din dosarul lui. -U-hu-hu!Maggie îi dădu mâna la o parte.Acesta alunecă de pe umăr pe încheietura mâinii ei,pe centură mângâind în treacăt sânii. -Deci i-ai fost devotat soţiei,hotărî ea. -Poţi să fii un pic mai exactă? Nu suntem nişte străini. -Îmi pare rău,eu... -Eu am spus-o.S-ar putea să fie demodat dar când fac un jurământ nu-l calc. -Te interoghez din nou.Scuză-mă.Sper să rămână o întâmplare.I se îndeplinise dorinţa.El îşi retrase mâna sprijinind-o pe genunchi. -Ştii cred că am rezolvat problema studiului tău. Vorbele lui păreau că vor să spună de fapt: „Doamnă,ştii care este problema dumitale?” Maggie mai auzise fraza aceasta.Nu-i era deloc uşor,dar îl încurajă să continue cu o clătinare a capului. -Asta este ca o singură parte a unei monezi,o.anunţă el.Dacă mi-ai spune şi câte ceva despre tine nu m-aş mai simţi atât de asemănător unui cobai.

Dar ea nu putea fi total de acord cu această concluzie.În definitiv,răsuflarea unui cobai nu se iuţea când ea îşi dădea părul peste umăr iar contactul era doar vizual. -Am patru fraţi ţi-am mai spus-o. -Mai în vârstă? Mai tineri? înalţi? -Cu siguranţă.Suntem o familie înaltă. -Am observat.Sunt destul de mari ca să mă bată în cazul în care mă prind cu sora lor pe canapea? -Eşti în siguranţă.Nu au mai încercat să-mi intimiteze prietenii de ani de zile. Probabil că se simţeau prea uşuraţi atunci când îşi găsea câte unul; sau cel puţin aşa credea ea.Nu înseamnă că mă refeream la tine ca...la...sau că eu... -Nu-ţi fă probleme,am înţeles.Deci tu ai fost singura fată? -După ce a murit mama. -Îmi pare rău. -Eu aveam unsprezece ani.Tata a avut grijă să nu devin mica prinţesă.Am crescut ca un băiat. -Adică? -Am dat foc la garaje.Am aruncat în aer case construite din copaci. Adam păru de-a dreptul impresionat. -Chimie,replică ea ca şi când asta ar fi explicat totul.Fratele cel mai apropiat de vârstă cu mine,lucrează acum în industria de apărare. -Apărându-ne de garajele duble,fără îndoială. -Nu a provocat stricăciuni casei.Era un corp de clădire separat. -Dar a devenit om de ştiinţă. -Vina a căzut pe Mashall aşa că tata a insistat să-l însoţesc la orice experiment. El n-a ştiut niciodată că este observat. -Un interes pe care l-ai păstrat. -Mai ales faţă de economicitatea spaţiului de locuit. -Nici o influienţă feminină în viaţa ta? Doar o bunică ce credea cu fermitate că un om nu poate învăţa decât dacă greşelile îi sunt reamintite mereu,ar fi vrut Maggie să adauge,dar se opri. -Tatăl meu s-a recăsătorit. -Fericit? -Pentru noi copiii,da. -Deci ai avut rol de model.Asta-i frumos. -Da.Excepţie făcând faptul că Laura crezuse că Maggie aflase tot ce trebuia să ştie de la mama ei.Atunci a descoperit Maggie,nesigură şi stângace,că toate răspunsurile pot fi găsite în cărţi.

Semnalul radioului îi făcu pe amândoi să se întoarcă. -Cred că tatăl tău a aprins luminile de avertizare,murmură Adam.Fără să-şi desfacă centura strigă către bordul navetei: -Ce este Hal? -Tată? Sunt eu. -Tad,spuse Adam mişcându-se rapid înspre ecran.Ce mai faci,amice? O voce de tenor răzbătu prin staţie. -La mulţi ani cu întârziere!Adam se înecă şi apoi îşi drese vocea ca şi când transmisia n-ar fi fost tocmai strălucită. -Destul,destul.Ce faci la Huston? -M-au izgonit de la academie ca să ajung până aici. -Tocmai la timp pentru că va începe uraganul.Cu toate că îi despărţeau mii de mile,Maggie ştia că băiatul înţelesese avertismentul tatălui său.Răspunsul lui Tad nu-i descreţi fruntea lui Adam. -Am semnat pentru un zbor de antrenament.Trebuie să preiau controlul pentru un timp. -Pe marginile furtuni? -Nu te enerva,tată; a fost distractiv. -Totul este distractiv la nouăsprezece ani,bombăni Adam. Maggie chicoti şi îi puse o mână pe umăr. -Cine-i păpuşa...adică...vreau să spun că am uitat că ai companie. -Este domnişoara Mullins pentru tine,cercetaşule.Întinzându-se pe lângă umărul lui Adam pentru a vedea ce scrie pe insigna tânărului Maggie întrebă: -Ce mai faci...Cadet Donnelly? -Bine,doamnă. -Felicitări pentru zbor.Când vei zbura sigur? -După absolvire.Şi tata avea doar nouăsprezece ani când a preluat prima dată controlul avionului. -Dar asta se întâmpla în Vietnam,izbucni Adam.Spera ca Tad să nu ajungă niciodată un bătrân de nouăsprezece ani,ca el.Şi apoi l-am avut pe tatăl tău lângă mine. -Ştiu. -Ei,la naiba,trebuie să încheiem copile.Îmi pare rău că te iau la goană. -Nici o problemă.Adică,da,domnule.Trebuie să plec; transmisia asta îi costă o avere pe cotribuabili. -Dar a meritat fiecare minut. -Încă o dată,la mulţi ani.

-Tad? -Da? -Ai devenit bărbatul care ar fi vrut şi tatăl tău să fii.Sunt sigur că ar fi fost mândru.Băiatul privi fix şi pentru multă vreme monitorul. -Sper că şi tu eşti mândru,tată.Spusese cuvintele tare şi clar. Mult mai clar decât reuşi Adam să-i răspundă. -Dacă nu zbori cu douăzeci de mii pe oră eşti gata îngropat când se sfârşeşte furtuna; ai priceput? -Da,domnule.Adam salută imaginea de pe consolă înainte ca ecranul să se întunece.Tăcerea fu întreruptă de un trosnet al focului de pe caseta video. -În regulă,hai s-o lămurim,zise el,mormăind. -Ce? întrebă Maggie cu inocenţă. -Tu ai aranjat asta? -Ce te face să crezi... -Pentru că arată-ca ceva aranjat de o femeie şi în mod sigur acea femeie nu a fost Julie.Maggie încercă să se îndepărteze puţin când el veni mai aproape. -O felicitare scrisă nu este acelaşi lucru cu o convorbire.Aşa cum spunea bunica mea în fiecare vacanţă. -Maggie? -Da? Obrazul ei se ridică. -Mulţumesc,spuse el.Acum pleacă de aici pentru că am de lucru.Sunt omul de bază al furtunii dacă n-ai observat.Ea n-ar fi putut jura că vocea lui tremura sau că încerca să-i controleze emoţia,dar îşi dădea seama când cineva brava. În ciuda faptului că era simplu să se ţină la distanţă de el în atmostera fără gravitaţie,Maggie îşi puse palmele uşurel pe umerii lui Adam şi se împinse spre hol depunând un sărut de soră pe obrazul lui. -Încă o dată,la mulţi ani,comandante.O să terminăm plăcinta mâine. -Maggie? -Da? Se răsuci spre el pe jumătate afară din cameră. -Mai bine ai stinge focul peste noapte.Pentru o secundă ea se întrebă care foc,cel de pe ecran sau cel care mocnea în ochii lui.Se întoarse spre cel care n-o putea arde şi închise televizorul. CAPITOLUL 5 -O să prind legăturile.Maggie făcea tot ce i se spusese.Când Adam prelua comanda singurul lucru pe care îl putea face era să se supună,chiar dacă mâinile lui erau peste tot pe ea.

-Perioada maximă de neparticipare este de zece zile.Îţi ordon o doză zilnică de exerciţii. -Da,domnule. -Cum stai? -Bine? -Începi.Maggie porni încet pedalele bicicletei.Grigg insistase pentru exerciţii regulate; preveneau pierderea de calciu în spaţiu.Adam trebuie că are oase puternice,se gândi ea. -Nu-ţi place să faci exerciţii? -Îmi place să înot. -Este acelaşi lucru,concluzionă Adam. -Nu văd cum o bicicletă statică... -Stare de plutire.Gravitaţia zero nu produce frânare,de aceea roţile au tensiunea reglabilă,îmaginează-ţi că urci un deal sau că eşti într-o cursă.Unde eşti acum? -În zona de primire. -Adică unde pedalezi chestia asta? Vocea lui suna exasperată. -Alerg ca un şoarece într-o roată,nu-i destul? învăţase să mormăie de la profesorul ei. -Închipuieşte-ţi că te afli în New England.E anotimpul florilor.Intri pe o alee străjuită de pomi roşii,galbeni,verzi; este şi un podeţ după colţ.Ai de mers şaisprezece kilometri aşa că,oriunde te-ai afla,încearcă să faci o excursie interesantă.Brusc,lui Maggie îi veni o idee.Se răsuci în chingile ce o ţineau prizonieră ca pe un ostatec medieval într-o sală de tortură. -Trebuie să notez ceva. -O să aştept. -Am nevoie de jurnalul meu. -Atunci stai aici; ţi-l aduc eu.Aruncă spre Maggie caietul cu arc iar acesta pluti pe lângă ea ca una dintre lunile lui Jupiter.Ea dădu drumul barelor de sprijin mâzgălind în timp ce vorbea. -Nu înţelegi? O imagine puternică este vitală în spaţiu.Treburile zilnice pot fi uşurate de visele cu ochii deschişi. -Şi în tot acest timp eu am crezut că sunt doar fantezii obscene. Judecând după zâmbetul lui în aceste fantezii era implicată şi ea. -Nici dacă ai fi ultimul bărbat de pe pământ,Strade. -Sunt singurul bărbat şi nu suntem pe Pământ.Ştii ce-mi place? -Să mă faci să roşesc. -Pe lângă asta.

-Sunt sigură că o să-mi spui.Jurnalul îi scăpă din nou iar Adam îl împinse mai departe când ajunse în dreptul lui,în timp ce se aplecă pentru a-şi regla un bolţ de la bicicletă,fixând-o mai bine pe podea.Încălecă din nou.Roata din faţă,cea mai puternică,şuieră în timp ce el mărea viteza. -Te transformi într-un examinator.Poate că ar trebui să notezi şi asta. -Mi-ai trimis jurnalul în celălalt capăt al camerei. -Poate că era timpul pentru o pauză. -Poate că mă întrerupi intenţionat.De fapt,Maggie se temea că ei doi sunt prea aproape; o combinaţie între oxigen pur şi foc deschis. -Ştii care este fantezia mea preferată? insistă el.Adam şi Eva. În acel moment de linişte din după-amiaza în care priviseră împreună imaginea inocentă a Pământului,poate că Maggie ar fi fost de acord cu această fantezie. Dar în acest moment el o privea deschis,pândindu-i reacţiile. Sări înapoi în realitate cu amândouă picioarele.A împărtăşi un vis cu acest bărbat putea fi de-a dreptul primejdios; era mult mai bine să-l ţină ancorat în realitate la fel de bine cum era ancorat de bicicletă. -Deci acesta este Raiul.Hal este şarpele? -Priveşte tot ce facem. -Asta e bine de ţinut minte,concluzionă ea. -Aici nu sunt camere de luat vederi.Un bărbat are nevoie de intimitate.Este încă una din acele zone ale tale de confort mintal.Îi făcu cu ochiul.Maggie privi drept înainte continuând să pedaleze. -De asta nu poţi fi sigur. -De ce încetineşti? Ea se strâmbă refuzând să iuţească ritmul.Inima îi bătea cu putere iar pulsul o luase razna. -Tocmai am dat peste un deal imaginar.Acum sui. -Nu vrei să-mi ţii companie în Raiul meu,nu? De-ar şti el! -Este o grădină frumoasă. -Asemeni „Golfului Botanic”? glumi ea. -Ne văd pe noi plimbându-ne pe acolo.Soarele apune. -În timp ce noi înaintăm spre acea parte întunecată a planetei. -Apar stelele.Luna străluceşte; lumina ei îţi argintează chipul. -Cabluri pe dedesubt asemeni unor şerpi.Monitoarele computerului clipesc. -Nu faci situaţia mai uşoară. -Nu ştiam că este un atribut al muncii mele.Un blestem bombănit se auzi dinspre Adam.Maggie începuse să transpire din plin,conştientă de răsuflarea lui aspră. Nu avea nevoie să arunce priviri cu coada ochiului pentru a-i simţi trupul,

mirosul iute,bărbătesc.Mulţumită vorbelor lui liniştite,persistente,simţea aromele grădinii,proaspătă şi verde,fertilă.Pământul era afinat şi moale,plin de secrete. Aproape că putea auzi sunetul înăbuşit făcut de îmbrăţişarea a doi îndrăgostiţi care se întindeau pe iarbă... -Deci ai fantezii în legătură cu noi doi,puse ea punctul de i cu voce destul de ridicată.Sunt sigură că asta este sănătos. -La fel de sănătos ca a face sex? Maggie se albi şi avu impresia că plătea de la costumul de sport pe care îl purta începe s-o strângă.Îşi spuse cu hotărâre că trebuie să păstreze unghiul şi că mai are de parcurs opt kilometri. -Asta poate fi sănătos în cazul în care este vorba despre o relaţie matură,când toţi factorii au fost luaţi în considerare. -Un bărbat şi o femeie care se respectă unul pe celălalt...El îşi căută vorbele. Oamenii au necesităţi. -Ca nevoia de exerciţii,observă ea. -Menţin condiţia trupului.Şi ascute nervii. -Este o binefacere şi pentru moral,adăugă el.Faci ca toate astea să pară puţin romantice iar eu îţi pot răstălmăci vorbele cu uşurinţă,se gândi Maggie descurajată.Necesităţi! Moral! -O relaţie pur psihică.Adam nu păru foarte entuziasmat. -Putem privi lucrurile şi aşa. -Nu ar fi un punct de vedere raţional. -Ceea ce gândesc eu noaptea nu e raţional.La fel ca şi tine,Maggie. -Zău? în mod sigur ea încerca să găsească un strop de pasiune în fiecare noapte, în timp ce stătea întinsă în hamac,visând că braţele lui o înconjoară nu plapuma, că buzele lui îi şoptesc la ureche în locul zăngănitului metalic al fermoarului.Şi noapte după noapte aştepta zadarnic somnul.Nu era de mirare că nervii ei erau întinşi iar răbdarea limitată. -Povesteşte-mi visul tău,Maggie;fantezia ta.Vocea lui acoperea cu greu zgomotul făcut de roţile bicicletei.Spune-mi! -În visul meu apare un prinţ care mă dezleagă de aceste aparate nesuferite şi învinge balaurul care m-a întemniţat aici.Cum ţi se pare? -Aş putea interpreta ambele roluri. -Va trebui s-o faci.Nu cred că reuşesc sigură să scap din această capcană. -Ar fi trebuit să te gândeşti la asta înainte de a accepta să vii aici. -Cum aş fi putut bănui că mă vei face să transpir...din cauza exerciţiilor,continuă ea grăbită.Oricum,nu asta era capcana la care mă refeream. -Dar dacă cel care ne-a păcălit este Hal?

-Atunci el este un şarpe.Adam Chicoti. -Probabil că ai observat că vom fi singuri zile întregi. -Aproximativ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; aproape biblic. El începu să râdă de-a binelea; se ridică îndreptându-şi spatele până ce muşchii pieptului ieşiră în relief prin vesta kaki.Senzorii de pe ghidonul bicicletei ei,cei care arătau ritmul pulsului,începură să ţiuie cu putere. -Poate că ar fi mai bine să încetinesc,spuse Maggie cu răsuflarea întretăiată. -Ce gândeşti în acest moment? Ei îi părea de-a dreptul rău să i-o reteze;omul fusese cinstit în legătură cu nevoile lui cu modul în care înfrunta singurătatea. Dar şi ea avea necesităţile ei.Autoapărarea.Instinctul de conservare fiind primele pe listă.Nu sunt bună deloc la aşa ceva,Adam.Te rog,lasă-mă în pace! Ştia cu aceaşi certitudine cu care cunoştea numele after shave-ului pe care el îl folosea, că nu se va mai pune în situaţia unui umilitor amatorism care însoţise toate experienţele ei sexuale de până acum.Dar exista un punct unde el avea dreptate; erau absolut indiscutabil şi fără îndoială singuri.Hal putea să-şi dreagă vocea la microfon înainte de a trasmite mesajele.Ar putea chiar descoperi o anumită impetuozitate în activităţile lui Adam.Dar Hal nu era aici.Maggie şi Adam erau. Da,s-ar putea să fie tentată să facă dragoste cu Adam Strade.Dar dacă va fi să se întâmple îşi dorea să fie bine sută la sută.Nu pentru că un bărbat cu experienţa lui i-ar observa greşelile dar pentru că el merita ceva bun,o femeie mai bună decât cea care bănuia Maggie că fusese Julie pentru el timp de opt ani de căsnicie.O femeie spontană,mai naturală decât va fi vreodată Maggie Mullins. Nu era ea Eva potrivită pentru acest Adam.Şi totuşi,la gândul că el va trebui să trăiască în continuare singur în această grădină,simţi ghimpele unei dureri care o luă.prin surprindere.Îşi plecă fruntea sperând ca cele două lacrimi siguratice vor fi luate de Adam drept picături de sudoare.Când o eliberă de chingi sprijinind-o de subsuori,atingerea lui fu atât de rapidă încât o serie de mici tremurături îi zgâlţâi trupul. -Prinţul meu a sosit,glumi ea fără covingere. -Era să leşin. -Mi-e bine.Adam se gratulă pe sine cu câteva epitete nu foarte măgulitoare. -Ar fi trebuit să fiu mai atent atunci când au avertizat senzorii.Nu i-a spus să se sprijie de el; o îndreptase doar uşurel de spate în timp ce îi scotea şi ultimele legături.Maggie se ridică plutind,nesigură de direcţia în care trebuie să pornească. -Pentru prima zi de exerciţii cred că am cam exagerat.Mâine nu vei face decât douăzeci de minute apoi vom creşte progresiv.

Asta-i tot? gândi ea posomorâtă. -Bine. -Maggie.Îi mângâie obrazul cu degetul,o privire concentrată încruntându-i sprâncenele.Dacă uneori sunt prea dur,spune-mi s-o las mai moale,înţelegi? Ea clătiă din cap; se simţea dezorientată şi pierdută fără să poată preciza motivele.Adam nu era singurul care simţea nevoia să se simtă dorit,care se simţea înfrigurat în aerul rece de aici,din acest loc îndepărtat,care tânjea uneori după... -Adam? Ochii lui se întunecară,nu era necesar ca ea să spună mai mult.O atinse uşurel făcând-o să plutească paralel cu el.Ar fi putut jura că privirea ei însemnase...dar ce ştia el despre femei? Maggie era obosită după zece zile de muncă extenuantă.Dacă ar avea un strop de minte nu i-ar interpreta greşit felul în care îi spusese pe nume,aproape fără suflare. -Sper că nu mă consideri singurul nemernic din galaxie.Pot deveni nesuferit... Îmi poţi atrage atenţia şi în legătură cu asta.E doar din cauză că,tu şi cu mine,singuri... -Ştiu.Faţa lui era atât de aproape,răsuflarea atât de caldă.Se răsuci în braţele lui. Sunt singura femeie pe o distanţă de kilometri.Este de înţeles... -Maggie.Strânse atât de tare braţul ei încât unul dintre buzunare i se deschise cu un pocnet sec.Ochii ei se măriră. -Nu te voi lăsa niciodată să crezi că te doresc doar din cauză că nu pot găsi ceva mai bun,izbucni el.Ai înţeles? Eşti o femeie al naibi de sexy şi mă înnebuneşte să pretind altceva. -Da,omule.Nu reuşi încă să o convingă.Ea era motivul pentru care el dorea această apropiere,nu hormonii,nu izolarea.O înlănţui cu braţele. -Sărută-mă,Maggie.Sărută-mă sau trimite-mă la dracu'!Nu aşteptă încuviinţarea ei.Nici dezaprobarea care nu veni.Fără stabilitate şi plutind încetişor erau în sfârşit la acelaşi nivel. -Credeam că şi tu doreşti să încerci asta,o tachină el blând,buzele lui mângâindu-i părul,limba lui umezind lobul urechii.Maggie îşi trase capul într-o parte cu bruscheţe din cauza senzaţiei prea intense.Se răsuciră îmbrăţişaţi,cu mişcări lente de-a lungul camerei de primire.Ea se gândi că el ar fi putut să o determine să se clatine de-a dreptul.O mişcare primejdioasă pentru două persoane care nu se au decât una pe cealaltă pentru sprijin.Mâinile ei îi pipăiră braţele,urcară peste umeri,palmele ei mângâindu-i părul. -Continuă,murmură el,gura lui călătorind spre umărul ei. -O,da.Mă crezi atunci când spun că tu eşti cea care mă înnebuneşte?

Maggie îl privi şi clătină jenată capul în semn că „nu”. -Dar te excită să mă auzi când o spun.Ea clătină din nou capul.Sinceritatea lui era stimulatoare.Îi privi cu atenţie reţeaua de riduri din jurul ochilor,gândindu-se că ar fi arătat la fel şi dacă Adam s-ar fi uitat la soare.Ea nu era la fel de curajoasă.Tremura din cauză că un bărbat o ţinea în braţe,curajul tentând-o să dea mai mult.Ce putea crede despre o femeie atât de lipsită de experienţă,un bărbat cu experienţa lui? -Dacă mai doreşti,spune-o.Cuvintele ar fi fost simple,da sau nu.Adam citi amândouă răspunsurile în ochii ei,împreună cu precauţie,curiozitate.Ea îi atingea faţa cu aceleaşi dorinţe interioare.Un val de primară dorinţă îl zgâlţâi.Era din nou un explorator aflat pe punctul de a descoperi un teritoriu necercetat al unei alte inimi umane.Rătăcise atât de multă vreme prin labirintul emoţiilor; poate că Maggie îi putea arăta calea de ieşire. -Mă doreşti? întrebă.Mesajele pe care le primesc sunt amestecate.Maggie râse uşurel. -Telescopul trimite semnalele potrivite.Nu ştiu sigur ce doresc. -Atunci spune că nu mă doreşti. -N-ar trebui să facem asta. -Nu este acelaşi lucru.Îi sărută din nou urechea apoi deveni mai lacom şi alunecă cu buzele pe gâtul ei,cu o mişcare ce o făcu să geamă uşurel.Mâinile lui îi atinseră spatele trăgând-o spre el într-o apropiere intimă,inconfundabila dorinţă a unui bărbat pentru o femeie. -Eşti speriată.Spune-mi motivul.Ordinul direct îi limpezi mintea pentru un moment. -Mă uimeşti. -Cum? -În mod obişnuit bărbaţii nu cer cuvinte.Ei caută intimitatea prin exprimări fizice.Adam se întrebă în ce carte mai găsise şi asta dar se grăbi să-i sărute gâtul atât de sensibil. -Doreşti cuvinte,îţi voi da cuvinte.Spune-mi ce să spun. -Şi-o să spui?Asta îl făcu să încetinească ritmul.Nu era el cel care să-i promită ceva chiar dacă îi ştia dorinţele. -Pot doar să spun adevărul despre această clipă. -Că ai trebuinţe.El blestemă citatul. -Că te doresc atât de mult încât mă doare.Când eşti lângă mine ard asemeni unei lumânări; când nu eşti mă tot întreb când o să fii din nou.Mă întreb când o să facem dragoste.Capul lui Maggie se limpezi de-a binelea.

Doar dacă nu i-ar mai tremura buzele,poate că s-ar vindeca de acestă nebunie. -Îmi pare rău că-ţi stric cheful dar am mers prea departe. -Te temi să te laşi purtată de ce simţi? El o purtase deja în castelul lui de stele,era la alegerea ei dacă să-şi găsească drum înapoi sau nu. -Mi-e teamă că nu sunt genul de femeie,cu care eşti tu obişnuit. -Şi care este acela? Plină de dorinţă.Spontană.Rasată.Vorbele îi ricoşau de la o tâmplă la alta asemeni asterolzilor. -A trecut ceva vreme de la ultima ta întâlnire,observă ea cu sarcasm.A fost căsătoria care,probabil,a mers prost ceva ani înainte de divorţ. -De parcă ar fi mers vreodată bine,spuse el. -Deci a fost ceva vreme pentru tine.Pot să înţeleg... -Hei,n-am fost călugăr.Au existat unele femei în viaţa mea.Tonul caustic era mai mult din cauza mândriei lezate.După divorţ obţinuse ceea ce dorise fără să conteze prea mult locul,lucrurile se petreceau repede,impersonal,el fiind preocupat doar să nu lase pe nici o femeie să se apropie de el mai mult de cealaltă parte a patului.Analiza lui Maggie îl făcuse să se simtă al dracului de neconfortabil.Avea impresia că este judecat pentru crima de a se aprinde atunci când în preajmă erau femei frumoase. -N-am sărit pe nici o altă femeie astronaut dacă asta vrei să afli. Maggie îşi puse braţele în jurul ei ridicându-şi fermoarul costumului în timp ce se îndepărta de el. -Deci a fost un întreg an pentru tine...vreau să spun de singurătate. -Fără sex vrei să spui.Dar pentru tine cum a fost? Vorbele lui plutiră ca şi ei,atmosfera antiseptică încărcându-se cu electricitate. -Am fost în cantonamentul pentru astronauţi luni de zile. -Nimeni în tot acest timp? Băieţii ăia se mândresc cu aventurile lor. -Da,mă rog.Sunt obişnuită să fiu înconjurată de fraţi; ne înţelegem minunat. -În condiţiile puse de tine. -În condiţiile puse de mine. -Şi dacă eu nu vreau să fiu fratele tău mai mare? -Adam,te rog,crede-mă pe cuvânt,nu pierzi nimic. -Lasă-mă pe mine să judec asta.Hohotul ei de râs străbătu camera; zâmbetul rămăsese în urmă. -Scuteşte-mă de a-ţi spune; „ţi-am spus eu”.Te rog? -Dar studiul tău? Adam se aplecă pe una dintre bibicletele pentru exerciţii cu piciorul odihnind pe una dintre pedale într-o poziţie asemănătoare cu cea a lui Marlon Brando în filmul „Cei sălbatici”.

-Ce legătură are asta cu studiul meu?El zâmbi cu o grimasă ce vroia să spună „hai-să-ne-sărutăm-şi-să-ne-împăcăm”. -Nu vrei să afli cum este să faci sex în spaţiu? Unii dintre membrii echipajelor s-ar putea confrunta,eventual,cu această problemă.Şi va fi exact asta: o problemă. -Ca psiholog cu jumătate de normă n-ar trebui să te preocupe reacţiile emoţionale ale amanţilor în spaţii închise? Ca femeie,nu putea să nu fie conştientă de posibilităţi.Şi de pericole. -Deci propunerea ta ar fi să dormim împreună şi să ne analizăm reacţiile? -Ar fi interesant. Ea râse tare la răspunsul lui. -Eşti un diavol,Adam Strade. -Genul care se potriveşte cu povestea Raiului,nu crezi? -Credeam că urăşti să te analizez.Nu doreai ca ăăă,performanţa ta să fie pusă pe hârtie.Un hohot de râs scurt şi gutural străbătu încăperea. -Nu mi te pot imagina descriind sărutul pe care tocmai l-am împărtăşit,doar dacă...Ai pierdut ceva? -Hm...da.El începu să se mişte hotărât. -Poate că ţi-a fost teamă de mine.Asta a fost,Maggie? Apropierea lui şterse orice gând pământesc cum ar fi acela de-a-şi găsi jurnalul. Sărutul lui afurisit scufundă barca cu totul.O ridică cu mişcări uşoare,lăsând-o fără sprijin pe picioare dar şi fără să aibă nevoie de el. Obrazul ei atinse bărbia lui fermă; piciorul ei săltă între ale lui.Îşi dădu seama că îi este imposibil să-şi suprime un geamăt în timp ce gura ei se deschidea pentru a lui.Mâna lui Adam îi cuprinse obrazul,gâtul,degetele lui deschizându-i încă o dată fermoarul.Mâna se strecură sub costum,ca un hoţ,mângâidu-i sânii. Îi coborî costumul până în jurul taliei.Gura lui înaintă gustându-i porţiunile de piele ivite de sub bluză,unul dintre sfârcurile ce se reliefau prin materialul subţire.Fiecare nerv din corpul ei îi răspundea.Gura tânjea după gustul lui, degetele ei îi mângâiau umerii.Când el se aplecă şi-i sărută sânii,capul ei îi urmă mişcarea iar buzele îi poposiră pe ceafa cu părul tuns foarte scurt. Senzaţiile pe care buzele lui i le trezeau în timp ce îi sugea sfârcurile erau atât de profunde încât Maggie începu să geamă.Avea impresia că timpul se oprise în loc şi ei doi erau singurii oameni din univers.Îi mângâie părul cu mişcări tandre, materne.Brusc,ea înfipse dinţii în gâtul lui,ca o femeie şi simţi reacţia electrocutantă ce ştia că va sosi.Era un test la care îşi supunea limitele rezistenţei,îşi asculta bătăile inimii,pulsul,experimentând.Aşa simţeai când o făceai bine? Asta era calea? se întreba.

Dacă şi-ar fi ridicat mâinile eliberându-se de haine,buzele lui pe sânii ei ar fi făcut-o să trăiască extazul? Ar putea încerca.Îşi dorea atât de mult să încerce... O voce bărbătească din trecut exprimându-şi dezamăgirea o înfioră: -Vrei să spui că n-ai avut un orgasm? Putem încerca din nou. -Nu,este în regulă. -Voi încerca altceva. -Nu,este în regulă.Vocea ei răguşită făcu vorbele să sune ca un ecou. -Este? Răsuflarea lui Adam se aspri.Spune că mă doreşti,Maggie.Spune-o! O spuse.Dar trecuse deja. -Opreşte-te,te rog.Opreşte-te! -M-am oprit în caz că nu ai observat.Doar un bărbat orb şi insensibil nu ar fi sesizat mesajul transmis de încleştarea degetelor ei de pe braţul lui,gestul încăpățânat cu care îşi strânsese picioarele şi tremurul atât de evident încât el aproape că îi auzea dinţii clănţănind.Îşi băgase capul între umeri pentru a-şi feri gâtul de atingerea lui.Poate că asta era; sânii ei erau prea sensibili iar el insistase prea...Nu.Femeia din braţele lui răspunsese ca o floare,dar sufletul lui Maggie era pe undeva prin altă galaxie,la mii de kilometri depărtare şi încă mai fugea. -Erai cu mine acum o clipă.Acuzaţia sună atât de familiar încât ea tresări. -De ce n-ai reuşit? Erai atât de aproape. -Mi-am pierdut interesul,replică tăios.Lui Adam îi scăpă un şuierat. Doar priveşte-l în ochi şi minte,îşi ordonă Maggie. -M-am gândit foarte bine.Ţi-am spus că nu vreau să te seduc. -Deci e vina mea că sunt lăsat în felul acesta. -Există un leac. -Eu nu-l cunosc.În fiecare noapte din această ultimă săptămână... -Aş prefera să nu aud nimic despre obiceiurile tale nocturne.În orice caz,sper să ţii minte această experienţă.Pe cât de umilitoare,înjositoare şi nimicitoare.Când vei mai dori să mă săruţi în felul acesta adu-ţi aminte de ea. -Care dintre noi are nevoie de un psihiatru? murmură Adam privind-o plecând. Avea la bord pe cineva cu dublă personalitate.Femeia era aproape apoi departe; drăgăstoasă apoi distantă; aparent implicată în tot ce simţea el dar nu şi în asta. -Ca şi când ţi-ai săruta sora,şopti el.Poate asta era.Ea dorea să-i fie o soră iar el dorea femeia din ea. -Hal ai o mulţime de răspunsuri de dat pentru că ai trimis-o aici. Adam deconectă şi cea de-a doua bicicletă.Un echipaj franţuzesc urma să sosească peste patru zile; vor avea nevoie de spaţiu.În drum spre ieşire îşi apucă cămaşa,de sub ea ridicându-se în aer jurnalul pe care Maggie îl căutase.Dacă ar

fi capabil şi el să-şi lase grijile în urmă la fel de uşor cum îşi lăsase ea caietul cu însemnări... Adam căuta să-şi regăsească singurătatea de dinainte de venirea lui Maggie. Nişa care îl servea drept birou era decorată cu un calendar de la Tad,o tablă pe care erau prinse o mulţime de bilete; mai exista un computer şi un hublou îndreptat spre Pământ.Era chiar fericit să lucreze,să îndeplinească dorinţa lui Maggie şi să uite că ea este în preajmă dar îşi dădu seama,brusc,că ea decorase acest loc special cu acest scop.Cum ar putea uita de ea când ideile ei erau în tot ce atingea,mici amănunte pe care nu le observase până să întâlnească persoana care le gândise.Ea dorea ca el să uite că ea este femeie. -Aceea va fi o zi rece la Cape Canaveral,iubito.Femeia aceasta îl stârnea.Nu îl înnebunea,nu îl suia nici măcar pe pereţii pe lângă care plutea fără efort.Doar îl stârnea,pur şi simplu. Ce o înspăimânta? Ce o motiva? Ce tot mâzgălea în jurnalul ăla zi şi noapte? Îi răsfoi paginile albastre şi roşii,pe care erau desenate tabele cu „Experienţe personale”,”Observaţii în legătură cu subiectul”,”Concluzii”. „Subiectul” căuta răspunsuri.Şi se opri la paginile cu notiţe despre primul lor sărut. CAPITOLUL 6 Propulsate de jeturile de apă răpăiau pe corpul lui Maggie,ducând totul cu ele,de la picăturile sărate de.sudoare până la amintirea gurii lui Adam pe pielea ei. îşi închise ochii mulţumind în tăcere inginerilor de la NASA care inventaseră şmecheria datorită căreia apa curgea în jos chiar şi în spaţiu; îmbunătăţiseră enorm calitatea vieţii.Un duş rece aducea femeia în minţile ei sau o salva de ce simţea.Înfăşurându-se în prosop,Maggie ieşi din baie hotărâtă să-şi noteze aceste gânduri.Nu ajunse mai departe de prag.Adam stătea în mijlocul camerei cu jurnalul ei în mână. -Mă gândeam să-ţi dau asta înapoi. -Mulţumesc.Tocmai îl căutam.Studiidu-i buzele umede şi bune de sărutat ochii lui se întunecară gândindu-se la ce avea ea de gând să noteze de data asta. -Mă întreb dacă l-ai lăsat ca pe un test; ca să vezi dacă îl citesc. -Mulţumesc că n-ai făcut-o. -L-am răsfoit.El aproape că auzi nodul pe care Maggie îl înghiţi.Ridicându-şi bărbia îl privi drept în ochi. -Mă aşteptam la altceva din partea unui bărbat care îşi preţuieşte atât de mult

intimitatea.Caietul doar se răsucea în aer incapabil să aterizeze.De unde era să ştiu că nu l-ai lăsat intenţionat? Orice altceva ai calculat,ai analizat.Gluma de 1 aprilie,convorbirea cu Tad,biroul meu. -Regizarea unor situaţii pentru a observa interacţiunea dintre oameni şi mediu face parte din meseria mea.Adam îşi reţinu o remarcă în legătură cu profesia ei. La început,răsfoind paginile cu calcule şi diagrame,ajunsese la concluzia că totuşi ea nu se afla acolo pentru a-l analiza pe el ci pentru a face schiţele cabinetelor,pentru a calcula o mai bună împărţire a spaţiului,a mobilierului.Cu detaşat amuzament citise rândurile unde ea îl descrisese ca pe un porc mistreţ. Acum se simţea la fel de înfuriat şi periculos ca sălbăticiunea cu care fusese comparat. -Şi primul nostru sărut? Am reacţionat aşa cum trebuia,Maggie? Descrierea ei îl făcuse să se zbârlească: „Sunt neobişnuită cu fluctuaţiile psihice care au loc în spaţiu şi din acest motiv sărutul comandantului Strade (un uşor contact al buzelor,cu o minimă penetrare a limbii lui) a avut un efect neobişnuit asupra răspunsului meu.Această trezire a simţurilor nu a devenit parte a raportului meu dar va fi notată pentru observaţiile mele viitoare”. Citise de trei ori descrierea compătimitoare.Acum dorea să audă versiunea ei spusă cu voce tare.Dorea să audă cum gura aceea delicioasă îl minte în faţă. -Ştii că nu am avut niciodată intenţia să te sărut? -Ceea ce naşte întrebarea: când ai hotărât să facă parte din studiul tău? înainte de a deschide gura,Maggie,sau după aceea? Ea prise jurnalul şi îl puse în sertar. -Aici există un aparat înregistrat.Aş aprecia dacă nu ai trimite această bandă la Huston.El închise uşa dormitorului,poziţionând butoanele interfonului pe „închis”. -Nu se înregistrează nimic.Iar noi să revenim la subiect.O trase spre el cu uşurinţă.Din cauza lipsei de gravitaţie nu avea cum să i se opună.Mâinile lui îi Cuprinse faţa; erau calde.Privirea lui se adânci în privirea ei. Maggie ştia că nu-i va face nici un rău la fel de sigur cum ştia că o va săruta. Avertismentul se dovedise o vagă apărare.În spaţiul pentru exerciţii fusese aprins un foc care îi umpluse pe amândoi de mocnită frustrare.Mânia,în circumstanţe normale,era un afrodisiac la fel de puternic ca şi singurătatea,la fel de puternic ca şi sărutările unui bărbat disperat,înfometat. Primitiv,adânc,sărutul lui îi făcu fiecare nerv să vibreze.Nu îi lăsa nici o şansă de a face un pas înapoi ca să observe,nici o clipă pentru a-şi analiza reacţiile,de a-şi pune prudenţa împotriva pasiunii.Nu îi lăsă nici timp,nici voinţă decât pentru a se preda.

-Deschide,Maggie.Deschide pentru mine.Poate că era asprimea vocii lui care îşi reţinea cu greu emoţiile şi care o făceau să tremure.Poate era chemarea propriilor dorinţe,reţinute multă vreme,cea care îi desfăcu buzele. Iar în acel moment el le revendică cu un geamăt de triumf,braţele lui strângând-o cu tandră furie,în timp ce braţele ei se ridicară încolăcindu-se pe gâtul lui. -Adam,te rog!Prosopul alunecă,plutind în aer asemeni unui covor fermecat. Şocul pe care îl simţi când corpul ei gol se lipi de el o zgudui.Unul dintre picioare îi alunecă pe costumul lui; pielea uscată înconjura un sâmbure de umezeală apărut în clipa în care mâinile lui îi cuprinseră mijlocul. El îşi retrase gura,apoi la fel de încet privirea îi urcă înapoi pe buzele ei. -Descrie asta.Maggie înghiţi un nod.Indiferent ce se întâmplase nu-l putea lăsa să vadă cât o afectase.Trecând cu greu peste mândria rănită,Maggie îşi şterse gura cu dosul mâinii; gesturile calme spunând totul. -Nu calculez niciodată lucrurile astea,întorcându-se să plece,Adam îi aruncă peste umăr o remarcă ce îi străbătu inima ca un junghi. -Iubito,tocmai ai făcut-o! Acum cel puţin aflase se înseamnă trei zile în spaţiu atunci când echipajul nu se înţelege.Maggie ridică din umeri,realizând că făcuse un obicei din acest gest şi îşi trecu mâna prin păr.Se gândi că nu ştie cum să vindece încrederea înşelată. Adam avea impresia că fusese cobaiul ei.Ca şi când ar fi fost de ajuns un astfel de control al propriilor reacţii pentru a seduce oricând un bărbat! Dar cu siguranţă,el trecuse de stadiul ăsta. Insă jurnalul îi dezvăluise lui Adam o altă poză,determinându-l să judece femeia pe care ţinuse în braţe după însemnările femeii care le trecuse pe hârtie.Cu o gândire ştiinţifică,analitică,intelectuală mergând până la indiferenţă,era o femeie cu responsabilităţi.Îşi rodea o unghie.Da,gândea prea mult dar asta nu făcea ca măcar într-un colţ vinovat al sufletului să nu fie mulţumită de pasiunea unui sărut.Nu fusese niciodată atât de emoţionată.Şi nici la fel de rapid răcorită de această emoţie.Adam ar fi putut la fel de bine să-i pună duşul rece pe spate. Şaptezeci şi două de ore mai târziu,stând în camera ei,buzele încă îi tremurau, părerea despre propria persoană era încă la zero iar sentimentul de intimitate violată era atât de puternic încât nu era sigură că va dispare vreodată. În ultimele zile ea şi Adam se comportaseră ca două arme duşmane.Trecuseră cu indiferenţă unul pe lângă celălalt,evitând cu îndărătnicie orice fel de contact.Adam lucrase singur în laborator,ca în zilele bune de demult.Îngrijise plantele de pe puntea superioară,observase şoarecii şi îşi mâncase cina sus,

plutind deasupra bordului ca şi când fiecare clipă conta.Ca şi când Maggie plecase deja.Jos în hol,Maggie îşi trecuse pixul din aluminiu prin cocul în care îşi prinsese părul.Argumentele ei erau notate.Atmosfera dintr-o staţie spaţială fiind un sistem închis,oxigenul era reciclat în mod constant.Odată otrăvită atmosfera ar fi rămas aşa până când ceva purifica sistemul.Asemeni unei scuze. -Vom curăţa aerul.Încolţindu-l pe punte îi dădu dispozitivul pentru sistemul de aerisire de la camera ei împreună cu o scuză ascunsă printre cuvinte alese cu grijă. -Ne putem compara profesional,concluzionă ea.Mă voi topi pe lângă pereţi; promit. -Singura dată când te-ai topit a fost lângă mine atunci când te-am sărutat. Ea se cutremură în timp ce el o măsura cu privirea.Hainele pe care le purta păreau transparente sub ochii lui. -Vrei să treci neobservată,Maggie?Nu mai poţi suporta încă o lună? Pleacă înapoi cu francezii pe Pământ.Analizează-mă prin satelit. -Sunt lucruri pe care trebuie să le examinez personal.Zâmbetul lui insinuant o irită. -Eu pot numi câteva lucruri. -Să nu îndrăzneşti! -Ce s-a întâmplat? Câteva cuvinte,succinte,anglo-saxone,nu se potrivesc cu juralul tău? Pot să-ţi spun şi cum se pronunţă.Ea îşi înăbuşi un bombănit. -Gred că este cazul să te gândeşti la propunerea mea,Roşcato!O voce îi întrerupse. -McAuliffe,răspunde!Staţiunea Spaţială McAuliffe!Vă deranjează să ne răspundeţi? Cred că am picat într-un moment prost. Maggie se înroşi violent la remarca sarcastică a lui Hal. -Tocmai discutam ceva,declară ea înainte ca Adam să poată spune ceva. -Cred că aţi reparat transmiţătorul,spuse Adam. -O treabă bună.Voi doi nu mai aveţi nevoie să vă ridicaţi de loc vocile. Maggie îşi acoperi faţa cu mâinile. -Au auzit fiecare cuvânt.Gemu.Vezi ce-ai făcut? -Hal,aveam o dispută pe teme de personalitate.Observatorul îl încurcă pe cel observat.Cheam-o jos.Treaba ei aici s-a terminat. -Vom lua asta drept o recomandare,comandante. -Aşa să faci.Iar între timp să mă anunţi când vine comisia pentru Marte.

După cei opt ani petrecuţi cu Julie,Adam învăţase un singur lucru despre femei: că nu le va putea înţelege niciodată.Încercările lui Maggie de a-i explica această relaţie din punctul ei de vedere îl năuciră.Dacă asta este părerea femeilor despre săruturi,el era chiar mai ignorant decât îşi închipuise. îşi trecu mâna peste o şuviţă de păr ce îi căzuse pe frunte.Hal aştepta iar Hal era încă şeful. -Când vor sosi francezii? întrebă Adam. -La momentul potrivit,se pare.El se răsuci privind la camera de luat vederi.Hal îşi şterse zâmbetul de pe faţă cu obişnuita batistă de mătase. -Dacă vremea este bună,vor sosi mâine.Îi vei da permisiunea de ancorare. -Au camere pentru pasageri? spuse Adam cu sarcasm. Maggie urmări reacţia abia perceptibilă de pe chipul lui Hal. -Ai idee câţi franci costă să transporţi un astronaut,comandante? -Opreşte-i din leafa mea.Oricum nu am ce face cu banii în drum spre Marte. -Domnişoară Mullins ai nevoie de aprovizionare? -Da,am.Adam îi întinse cu gesturi largi microfonul.Când termină lista,Maggie oftă de uşurare.Hal o semnă fără alte comentarii în legătură cu întoarcerea ei pe Pământ.Avea patru zile la dispoziţie pentru a-l convinge pe Adam să o lase să stea. Adam şi Maggie îi primiră pe francezi cu braţele deschise.Mulţumiră pentru noile materiale cu gratitudinea unormarinari singuratici. Doi membri ai echipei ştiinţifice se încartiruiră în laborator,ceilalţi doi în golful botanic.Pe punte rămase doar căpitanul LeRoi,fredonând melodii ale lui Maurice Chevalier.Adam se aşeză la masă răsfoind o copie a ultimului număr al revistei „Fetele în oraş”.Articolul lui Maggie în care erau date informaţii tinerelor despre cariera ştiinţifică îi captă atenţia.În întrebări de genul: Putem să ne machem în spaţiu? sau „Cum îţi speli părul? „găsea câte ceva din femeia pe care o cunoştea.Da,ea se machia; cu grijă,subtil,discret destul pentru a scoate în evidenţă culorile adunate în irişii ei.Părul? Era zilnic moale,mirosind vag a piersici.La naiba! Cum de aflase atât de multe despre ea într-un timp atât de scurt?Cum ar putea-o uita vreodată când aceste dorinţe refuzau să dispară? Chemată parcă de gândurile lui,Maggie întră în cameră.Sprâncenele lui Adam se uniră şi îşi întoarse privirea spre chenarul luminos al articolului ei. -Bună. -Bună,răspunse el politicos.Căpitanul LeRoi se răsuci de la computer. -Modemoiselle Mullins.Pronunţase: Muhlins.Ea îi dărui un zâmbet larg.

Adam îl ura deja pe francez. -Bun venit înapoi pe punte. -Mulţumesc.Mă bucur să vă revăd.Nu trecuseră decât douăzeci de minute.Ţinea jurnalul în braţe. -Asta este al tău,spuse Adam împingându-i revista cu mişcări lente.Arată bine. Maggie îşi dădu seama că el re referea la poza care însoţea articolul. -A,aia.O chestie promoţională pentru NASA. -Şi un îndemn pentru tinerele fete interesate de ştiinţă.Devii un model. -Asemeni femeii care a dat numele acestei staţii.Este un privilegiu dar şi o responsabilitate.Vreau să le spun cum este. -Am băgat de seamă cuvintele „Va urma”. -Mai am un articol pentru săptămâna aceasta.Am lucrat la el până acum. Ochii lui fixară revista. -Ăsta despre ce va fi? Colectare de date în spaţiu? Cum să sărute şi apoi să o povestească? Vocea ei scăzu până la şoaptă. -Nu faci situaţia mai uşoară. -Nu ştiam că ăsta este un atribut al muncii mele.Maggie se aşeză pe un scaun în faţa lui.Pune-ţi centurile repede,se gândi ea,va fi un zbor cu reacţie. -N-ai putea să nu te legi de asta?Ştii că n-aş publica niciodată aceste observaţii. Erau doar sentimentele mele puse pe hârtie.Aşa obişnuiesc. -Vrei să auzi cum obişnuiesc eu? se încruntă Adam.Ce fel de femeie este aceea care are nevoie să explice săruturile? -Cele de felul meu.Maggie îşi dorea teribil să se poată ridica în picioare şi să se plimbe cu paşi mari.Dar LeRoi se afla la pupitru de comandă şi erau puţine locuri unde puteai găsi puţină singurătate pe staţia acum plină de oaspeţi.Trebuia să pună capăt disputei lor sperând că cei care le vor fi companie vor reuşi să detensioneze puţin atmosfera.Nu avea însă un asemenea noroc.Privi spre LeRoi. -Un om nu poate gândi în franceză trăgând cu urechea în acelaşi timp în engleză, nu-i aşa? Adam reuşi să zâmbească strâmb,primul zâmbet de câteva zile.Atinse câteva butoane. -Nu te deranjează un pic de muzică,nu-i aşa Paul? -Deloc.Îmi place muzica country. -Merci.Adam dădu sunetul mai tare.Maggie îşi încrucişă degetele pe masă, revizuind încă o dată explicaţia din mintea ei. -Una dintre teoriile mele spune că persoanele care locuiesc împreună în camere strâmte trebuie să fie cinstite şi deschise unele cu celelalte. -Nu mă interesează teoriile tale.

-Bine.Ai dreptate.Îşi strânse degetele mai tare şi începu: Din nefericire am tendinţa de a confunda gândirea cu simţămintele. -Aici ai dreptate. -Tu mă faci să simt lucruri pe care nu ştiu cum să le numesc,pe care nu ştiu cum să reacţionez...aşa că încerc să le gândesc,să le readuc la termeni pe care îi înţeleg. -Cum ar fi „minima atingere dintre limbile noastre”? Zâmbetul rânjit al lui Adam îi aduse o gropiţă pe obrajul stâng.Pentru o clipă, Maggie îşi dori să fi sărutat locul acela când avusese ocazia.Cuvintele pe care le va rosti mai departe vor pune capăt oricărei alte dorinţe de sărutări.Nu vor mai fi notiţe în jurnal pentru că el nu-i va mai da motive ca ea să scrie. -Te rog să mă asculţi până la capăt; mi-e şi aşa destul de greu.Adam se lăsă pe spătarul scaunului,cu picioarele unul peste altul,cu tălpile la câţiva centimetri de podea.Cu o înclinare a capului îi făcu semn să continuie. Maggie mângâie tabla mesei. -Sunt mai bună atunci când este vorba de gândit decât de simţit.Oamenii tind să facă lucrurile cu care sunt obişnuiţi,cu care se simţ bine.Adam Strade o scotea din această obişnuinţă de fiecare dată când o privea cu ochii aceia de nepătruns. -Deci,ce te face să nu te simţi bine? -Răspunsurile la întrebări ca ale tale.Emoţiile. -Dar apropierea fizică? Roşeaţa din obrajii ei vorbi de la sine.La fel şi gestul cu care îşi ridică umerii înainte de a-i întoarce privirea. -Nu sunt foarte bună la acele lucruri pe care le aştepţi tu de la o femeie atunci când o săruţi...O,la naiba,Adam,nu sunt bună la făcut dragoste! Becurile consolei licăriră.Lui Adam îi treceau prin cap frazele de genul „Trebuie să glumeşti”.Dar descrierea pe care ea o făcuse sărutului lor,deliberat dureroasă, reacţie dură,spaima ce i se citea pe faţă atunci când se înflăcăra,toate dovedeau că are dreptate. -Mag... -Scuză-mă,comandante,ai putea să-mi dai încă o dată coordonatele pentru frecvenţă? La câţiva metri de ei LeRoi zâmbea curtenitor. -Bineînţeles,spuse Adam trecând peste momentul dificil. Dându-l uşor la o parte pe francez,Adam introduse câteva cifre în computer apoi arătă spre receptor. -Interferenţele vor avea o intensitate mai mică dacă o să încerci astea. În ciuda realului pericol de a fi strangulat de unul dintre numeroasele cabluri conectate la casca pe care o purta,LeRoi se întoarse spre ei.

-Voi încerca.Mulţumesc. -Cu plăcere.Adam se aşeză pe locul din faţa lui Maggie. -Deci spuneai că...? -Cred că-ţi aduci aminte ce spuneam. -O adevărată mărturisire.Ea ridică din umeri cu degetele încleştate acum pe revistă.Începu să răsfoiască paginile.Adam nu luă în seamă gestul.A împrumuta cărţi de la ea nu intra în preocupările lui imediate.Decât în cazul în care cartea era „Bucuriile sexului”. -Sunt destul de neîndemânatică la treburile femeieşti.Gătit,curăţenie,îngrijit de copii. -Astea fac dintr-o femeie,femeie? -Sunt toate legate între ele.Cu legături din bumbac,se gândi Adam.Dar Maggie lua în serios aceste conexiuni. -Deci ce te face să crezi că nu ai fi bună la... -Mi-a spus-o cineva...îndreptăţit să ştie.Expresia lui mărturisea părerea pe care o avea despre un bărbat capabil să spună o asemenea mojicie unei femei. -Şi nu i-ai dat un pumn în nas? Maggie îşi înghiţi hohotul de râs. -Eu încerc să fiu serioasă. -Şi el la fel.Ea sorbi din cafeaua fierbinte dorindu-şi ca aceasta să fi fost într-o cană peste marginea căreia să-l privească,să-i vadă ochii plini de dorinţă. -Se cheamă a fi spectacolul propriilor reacţii,nu-i aşa? Am dreptate? Dar asta poate fi şi o piedică.Zâmbetul el îl întâlni pe al lui. -Îndepărtează orice fel de plăcere. -Nu vreau ca tu să treci printr-un astfel de eşec. -Poate că depăşeam momentul. -Crede-mă.E chiar mai rău dacă amândoi privim la ce mi se întâmplă mie. -Un bărbat care ştie ce face ar putea să-şi dea seama de diferenţă,se oferi Adam. -Ştiu care este motivul; este ultracunoscut,legendarul orgasm la care se pare că eu nu pot ajunge. -Maggie.Adam se întise peste masă apucându-i mâna,privind-o adânc în ochi.Eu sunt legendar.După un moment de uimire ea izbucni în râs. Apoi îşi plezni fruntea cu palma. -Cum am putut uita! Chiar şi Times a scris asta!Adam chicoti,hotărând că puteau discuta şi atinge în acelaşi timp.Îi mângâie palma cu vârful degetelor. -Nu mă simt un ratat în cazul în care o femeie nu se aprinde asemeni unui foc de artificii.De fiecare dată este diferit.Fiecare femeie este altfel.Maggie ştia ce vrea el să spună.”Nu te voi grăbi”.Această amintire o făcu să tresară.

-Ce s-a întâmplat? -Am fost cu cineva care spunea că oricum nu-i pasă.Din nefericire,era adevărat. Maggie urî unda de autocompătimire din vocea ei.Adam îl urî pe cel care o făcea să vorbească în felul ăsta. -Nu toţi suntem nişte egoişti nenorociţi. -Nu.A fost doar unul.Ultimul presupuse Adam.Şi nimeni de atunci. -Deci nici o şansă.Ea înghiţi în sec,de parcă se străduia din greu să nu-i pese. -Mi-e frică să aflu.Nimănui nu-i place să fie umilit în pat.Încerci să-ţi păstrezi o brumă din respectul faţă de tine.Adam râse şi-i scutură mâna. Privirea lui Maggie se ridică spre el. -Nostim cum ajungem la discuţii intime de la banale conversaţii. -Probabil din cauza traiului în comun. -Probabil.Ai început prin a mă întreba despre căsnicia mea. -Aveai nevoie de cineva cu care să vorbeşti. -Şi tu la fel. -Nu-mi vine să cred că a asculta poveşti despre viaţa mea intimă este foarte interesant.Sper că nu te-am plictisit.Să-l plictisească? învăţase aproape ca dintr-o carte. -Sper că înţelegi de ce nu putem sau mai bine zis de ce n-ar trebui să mai încercăm. -Mda,sigur.Nu credea o silabă din ceea ce tocmai spusese aşa că zâmbi şi-i întinse mâna.Îi prinse palma între ale lui încăpățânându-se să nu se gândească la apropiata ei plecare.Să nu mai încerce? Dar bineînţeles că o va face.Avea patru zile la dispoziţie pentru a o vindeca de acest gând: că ar fi lipsită de talent ca femeie iubită.O voce îndepărtată îl avertiza că ea nu este o problemă a lui.Îl gonea.Dacă va încerca din nou să se apropie de ea gândind „pot pune asta la punct” o va pierde definitiv.Strade eşti ultimul bărbat care să te pricepi la problemele unei femei.Dar nu spusese Julie cândva că era un lucru,singurul,pe care ştia cum să-l facă?Apoi el era bărbatul căreia Maggie i se confesase,îi măgulea mândria,egoul şi îl făcea să uite de instinctul de autoconservare.Era de datoria lui să facă tot ce putea.Îşi dădu seama că îi mângâie palma abia când ea îşi eliberă mâna din strâmtoarea lui. -Este timpul să pregătesc cina. -Şi-au adus-o pe-a lor.Crezi sau nu dar unul dintre ei găteşte grozav. -Glumeşti!Adam ridică braţele într-un gest larg.Îi plăcea strălucirea ochilor ei când zâmbea. -Sunt francezi,ce pot să spun?

-Uf! Stângăcia mea în ale gătitului va fi dată la iveală încă o dată. Ricându-se o luă pe după umeri ca şi când ar fi fost vechi prieteni. -Eu am fost foarte satisfăcut de eforturile tale culinare. -Eforturi este un cuvânt mai mult decât potrivit.Răsuflarea ei se îngreună când el o atinse. -Adam?Cu noul echipaj la bord vă voi observa pe toţi.Cum vă împărţiţi spaţiul, cum munciţi împreună.Voi face şi câteva însemnări.El înclină capul cu solemnitate. -Scrie tot ce vrei.Îmi pare rău că am stricat iarba. -Ai ce? -Aşa spun piloţii când aterizează prea repede,îmi pare rău că te-am grăbit.N-am ştiut.Ea ridică din umeri. -Cˋest la vie! -Ceea ce aud este divina limbă franceză? -Locotenente Charmain. -Domnişoară.Ofiţerul brunet şi arătos se propulsă lângă ea.Scuzaţi-mă. Apucându-i mâna depuse un sărut pe ea cu acea triplă curtoazie europeană. Adam se crispă.Femeia aceasta nu trebuie atinsă de altul.Va face el în aşa fel încât asta să-i devină foarte clară filfizonului francez.Apoi va găsi o modalitate de a o determina pe Maggie să-i zâmbească lui aşa cum îi zâmbise francezului. Strade nu este datoria ta să ajuţi pe orice femeie care pare că are nevoie de tine. Aici era clenciul.Maggie Mullins îi spusese clar că nu avea nevoie de el,că nu dorea ajutorul lui.Antrenametul lui de militar îi spunea clar:„Nu te oferi voluntar”.Simţul onoarei,însă,îi dicta să ajute o femeie care are nevoie de ajutor. Hormonii lui doreau încă un pic de acţiune.Iar raţiunea îi spunea că va regreta. La fel şi ce-i mai rămăsese din inimă.Dar el ştia că era deja prins. Ea nu căuta răspunsuri pe hârtie pentru întrebări carnale.O femeie are nevoie de un bărbat pentru ea.Maggie avea nevoie ca el să-i arate cum.Este doar o problemă fizică,insista el.Îşi putea ţine Inima sub control. CAPITOLUL 7 Francezii sunt guralivi,volubili,devin brusc încântători atunci când în cameră intră o femeie,notase Maggie în jurnal.Ca şi când ar fi o datorie naţională să filtreze.Îşi reţinu un zâmbet aducându-şi aminte de gesturile largi pe care membrii echipajului franţuzesc le făceau plini de entuziasm. Fuseseră teribili de încântători cu Maggie.Nu uitaseră nici un moment că este femeie.Timp de două zile fusese răsfăţată,alintată şi foarte bine hrănită.Scrise

următoarea remarcă în jurnal cu caractere mai apăsate.Lângă acest echipaj o femeie va avea curând impresia că este fie o distracţie,fie o tentaţie sexuală,sau amândouă la un loc.Nu-i de mirare că termenul de şovinism provine din franceză.Maggie rânji. -Imposibil! ţipă ea.Cuvântul nu avea nevoie de traducere.Maggie fusese ocupată să se reacomodeze cu limba franceză în timp ce îi observa pe noii veniţi şi cu reconsiderarea lui Adam Strade.El întâmpinase acest echipaj la fel de prietenos ca şi pe cel american.Ea fusese cea tratată diferit.Dar asta şi dorise Maggie. Păcat,însă,că descurajarea reacţiilor lui Adam în legătură cu ea nu reuşise să le diminueze pe ale ei.Când îşi dădu seama că fixează aceeaşi pagină de cinci minute,Maggie închise jurnalul cu un oftat. -Cred că am ajuns la sfârşitul acestui capitol.Pe puntea din mijloc Adam închisese camera de luat vederi din laboratorul ştiinţific şi lucra la computer.Ce avea de gând să facă în legătură cu ea? Trecuseră două zile iar hotărârea lui de a-i dovedi că este sensibilă şi feminină fusese acoperită de invazia franceză dornică să dovedească acelaşi lucru. LeRoi,Charmain şi Cesare îşi luaseră sarcina să o complimenteze pe Maggie pentru orice începând de la păr şi ajungând până la şosetele de lână.La început ea fusese tulburată iar apoi atenţia lor o făcuse să se simtă jenată.De câteva ori Adam jurase că ea se amuza la ideea că ei ar putea avea dreptate. Adam mai introduse câteva numere în computer şi îl lăsă să lucreze o vreme teribil de conştient de ironia situaţiei.Acum el era obsevatorul,privind-o pe Maggie privindu-i pe francezi în timp ce ei o priveau pe ea. Trebuia să o facă să vadă ceea ce fiecare bărbat de la bordul navei putea vedea: Maggie Mullins era frumoasă,dorită şi capabilă de a se face iubită.Dar ştia că este prea încăpățânată ca să recunoască că aşa stau lucrurile,prea rănită pentru a mai încerca odată şi prea vulnerabilă pentru a risca să lase pe cineva să se apropie de ea mai mult decât paginile juralului.Cu excepţia lui Adam.Secretul ei îl făcea să se simtă onorat cu o intimitate pe care el intenţiona să o răsplătească.Dar cum? Şi când? -Speră,Strade,acum trebuie să o determini să rămână. -Ciupercile...nu sunt la fel de proaspete ca de obicei.Acasă le-aş fi cules din pădure. -Sunt minunate,spuse Maggie savurând cu ochii închişi sosul pregătit cu vin roşu.Fiecare bărbat de la masă îşi linse buzele asemeni ei. Adam simţea că nu mai suportă multă vreme.

-Vă deranjează să lăsaţi doamna să mănânce liniştită? Dinţii lui clănţăiră tăind o bucată de ciupercă. -Cum ţi se pare mâncarea pregătită la cuptorul cu microunde? îl întrebă Maggie pe Henri. -Păi,domnişoară,nu este prea simplu fără flacără.Pentru desert aş fi pregătit ceva flambat ceva nemaipomenit... -Eşti nebun? izbucni Adam.O flacără deschisă la bord? Maggie făcu un gest cu furculiţa prin aer. -Comandante,a vrut doar să spună... -Da,da.E doar vorbărie.Adam se uită fix la Maggie.A fost multă pe aici în ultima vreme.Rămaseră într-o tăcere mormântală până ce Maggie puse al doilea fel. Adam îşi reîncălzi supa.Maggie rămase în picioare lângă el în timp ce apăsa butoanele. -Poate n-ar fi rău să o laşi să se răcească puţin,îi sugeră.Nu sunt foarte expertă dar nu cred că atâta refierbere face foarte bine. -Omul nu doreşte decât o mână de ceapă şi o lingură de unt ca s-o călească. -Şi tu ce doreşti? Dacă ar fi bănuit că o s-o ia gura pe dinainte s-ar fi uitat în altă părte când el îi răspunse cu o privire întunecată. -Cred că ştii ce vreau.Era o femeie ce nu putea fi confundată.Înima lui Maggie tremură.Explicaţia ei fusese inutilă el încă o vedea ca pe ceva ce ea nu era.Şi încă o dorea. -Domnişoară,chemă LeRoi de la masă.Te rog împrumută-mi expertiza dumitale. -Şi captivanta prezenţă,adăugă Charmain. -Mai bine plec,replică ea nesigură.Reuşi să ajungă la masă,bucuroasă că în spaţiu nu poate fi trădată de picioarele care îi tremurau.Adam nu era un matelot singuratic;era un bărbat.Ce crudă întorsătură a sorţii era faptul că ea nu era femeia de care avea el nevoie. -Discutam despre cât de civilizat este să ai o femeie la bord,remarcă unul dintre francezi. -Nostim.Eu gândeam exact contrariu. -Nu se poate. -Este o mare diferenţă. -Trăiască diferenţa!Adam mârâi şi împinse o cutie cu cafea fierbinte spre Maggie.Ochii ei se măriră când luă prima înghiţitură. -Dacă ai amestecul potrivit de bărbaţi... -Dar femei. -Ele ar trebui recomandate pentru fiecare misiune.

-Într-adevăr! LeRoi izbi masa cu palma şi fu salvat de la contactul cu tavanul datorită mesei care îi reţinu genunchii.Camarazii lui îl traseră înapoi în jos.Orice altceva este civilizat. -Dormitoarele facultăţilor au experimentat altceva,spuse Maggie.În loc să separe sexele au făcut dormitoare pentru bărbaţi şi femei la un loc.Şi de o parte şi de cealaltă experienţa s-a dovedit benefică.Este mult mai normal.Din momentul în care toată lumea se stabileşte.Adam mormăi din nou lovind fundul cutiei cu cafea.Charmain tresări şi îşi aranjă părul. -Nimic nu este mai normal sau mai civilizat decât bărbaţii şi femeile împreună. Noi francezii înţelegem asta.Dar spune-ne mai multe despre meseria ta,se alintă el prinzându-i vârfurile degetelor între ale lui.Cum locuieşte cineva este la fel de important ca şi cu cine. Cu cine? Pentru o clipă Adam se întrebă dacă nu cumva ei au la Sorbona o clasă specială: Seducţie 101.Maggie flecări despre planurile ei pentru staţiunea spaţială. -Nu putem picta aici sus,bineînţeles; din cauza atmosferei închise. -Este foarte strâmt locul aici,trânti Adam. -Şi niţel obositor,îi ţinu isonul Maggie.Dacă n-ar fi ştiut ar fi putut crede că este gelos.Intenţionez să modific încăperea comandatului. -Este locul unde petrece cel mai mult,în ultima vreme,adăugă Adam cu subânţeles.Sprâncenele lui Charmain se ridicară.Sub privirea îngheţată a lui Adam locotenentul dădu drumul mâinii lui Maggie,şi se lăsă pe spate cu un aer meditativ.LeRoi sugeră o interpretare diplomatică. -Dumneata doreşti să faci totul cât mai confortabil pentru comandant.Este un om norocos.Maggie se înroşi şi din cauza mâniei dar şi din cauza jenei. -Asta este slujba mea,insistă ea. -Dar bineînţeles.Charmain nu se dădea bătut.Trebuie să vezi şi camerele noastre. O să ne spui ce putem face cu nava noastră. -O să vă spun eu cu exactitate ce puteţi face cu nava voastră. -Adam!La tonul tăios al lui Maggie toate capetele se întoarseră spre ea.Se îmbujoră apoi le dărui un zâmbet strâmb. -Poate că este timpul să spăl vasele. -Faci asta de trei săptămâni,declară Adam.Cu mine.Cred că este momentul să revenim la gradele oficiale.Charmain,tu încarci maşina de spălat cu vasele. Charmain clătină din cap înţelegând cine este comandantul. -Încântat.

A doua zi,cu mâinile depărtate,sprijinite de perete,Maggie îi aruncă o privire peste umăr lui Adam care tocmai intra în cameră. -Pot să te întreb ce faci? se sprijinise cu talpa de perete. -Pun tapet.El mimă cuvintele ca un erou tăcut.Maggie pufni în râs la uimirea întipărită pe faţa lui. -Eşti întotdeauna tensionat atunci când ai musafiri? -Cineva trebuia să-i gonească cu un băţ.Credeam că apreciezi ajutorul. -Sunt expertă când e vorba să descurajez bărbaţii.Râse cu tristeţe. -De aceea purtai pulovărul acela gros ieri? -Ce simţ de observaţie ai.De fapt,ei mi-au adus tapetul şi găsesc că a fost foarte amabil din partea lor. -Sunt nişte tipi foarte amabili. -Apreciază stilul meu. -Ca şi mine,bombăni el.Dacă este al tău.Chiar dacă este exprimat prin redecorarea unui dormitor.Adam se simţea stângaci,greoi.Cuvinte ce derivau din limba franceză.Ştia multe altele,încântător.Delicios.La naiba! -Sper că nu te-am deranjat prea tare,spuse el,remarca mea de ieri seară despre timpul pe care îl petreci în apartamentul meu. -Ba da. -Ei ar fi putut crede că... -Exact ceea ce ai dorit tu ca ei să creadă! Dar nu face nimic.Sau da? îl bătu prieteşte pe umăr arătându-i apoi un sul de tapet şi cerindu-i părerea.Am ajuns la concluzia că toate culorile de aici sunt nepotrivite.Vreau ca această cameră să rămână mai frumoasă după ce eu voi pleca.Imposibil,se gândi Adam tresărind. -Albastru face camera să pară mai mare dar este o culoare prea rece.La început am crezut şi eu că ai nevoie de această iluzie de spaţiu dar...Îl privi adânc în ochi.Inima lui Adam bătea dureros de repede.Mirosea a lavandă,parfum pe care şi-l dăduse Maggie astăzi.Feminin şi calm şi subtil. -Ceea ce cred eu că ai nevoie,Adam... -Da? Pulsul lui o luase razna.-...sunt marcurile. -Marcurile? -Calde şi liniştitoare.Ca studiul unei păduri.Adam respiră adânc. -Iar la sfârşitul zilei voi da drumul la video-focul meu şi video-câinele meu va veni să se tolănească la picioarele mele.Maggie pufni întinzând încă o foaie pe perete. -Uneori am impresia că mă cam iei peste picior.Nu eşti de loc serios. Dar era destul de serios în dorinţa de a-i schimba ei viaţa.Şi destul de bănuitor că

de fapt ea o va schimba pe-a lui dacă el va insista cu ideile lui nebuneşti.Dar ce altceva putea face?Femeia intenţiona să facă acest apartament cât mai confortabil pentru un bărbat despre care ea credea că nu o poate iubi. -Maggie. -Roşu şi portocaliu sunt culori calde,emoţionante.El îi privi părul.Da,aici ea avea dreptate. -Dar castaniul? întrebă el.Sau auriul? -Pentru un dormitor? -Pentru ochii unui dormitor.Castaniul şi auriul sunt culori foarte atractive pentru nişte ochi de femeie.Merse mai aproape de ea.Îşi înclină capul făcând-o şi pe ea să-i imite gestul în mod inconştient.Castaniul este o pădure răcoroasă şi tentantă.Auriul este nepreţuit,merită să lupţi pentru el.Adam spera ca vorbele lui să nu sune asemeni linguşirilor lui Henri.Delicateţea era o trăsătură care nu-l caracteriza.Maggie se dădu înapoi,mâinile ei căutând frenetic peretele din spatele ei.Nu dorea ca spatele ei să se lovească de obstacol şi să se pomenească direct în braţele lui.Vocea lui părea aspră şi insistentă în semiîntunericul din cameră. -Tu eşti expertul.Spune-mi dacă am dreptate.Doar dacă şi-ar putea aminti în ce anume era expertă. -Tapetul! Ridică cel mai apropiat sul şi îl puse între ei.Trebuie să mă ajuţi. -Asta intenţionam.Ea se întoarse zgâindu-se la peretele aflat la câţiva centimetri de nasul ei. -Un singur lucru mă nedumereşte. -Spune. -Cum îl pun drept? La tapet mă refeream.Un fir de plumb nu este de nici un folos într-o atmosferă lipsită de gravitaţie. -Contează? Arareori stăm în picioare.Stăm.Maggie refuza să se gândească la felul în care corpurile lor se roteau împreună în aer. -Va avea un efect asupra subconştientului,crede-mă. -Tu ştii mai bine.Începu să netezească fâşiile de hârtie.De fiecare dată când apăsa câte o bulă de aer corpul ei se depărta de perete. -Cred că eu sunt de vină.Nu mă pot detaşa destul pentru a vedea lucrurile aşa cum trebuie.Vorbele plutiră în aer asemeni lipiciului şi pensulei pe care ea le ancorase de birou.Învârtindu-se în jurul lui Adam,deasupra lui,oriunde numai ca să nu-l atingă,Maggie încerca să-şi dea seama dacă prima fîşie de tapet era pusă drept.În raport cu marginea oglinzii,nu era. -Ştiu! îşi pocni degetele.Cum de făcuse o asemenea trăznaie într-un timp atât de

scurt? Aş putea scrie un articot despre cum se pune tapetul fără gravitaţie.Crezi că „Fetele din oraş” l-ar cumpăra? -Bineînţeles.Dar mai întâi hai să facem asta cum trebuie.Eu o să te ţin,Şi nu vreau să aud comentarii.Operaţiunea se desfăşura mult mai repede cu Adam susţinând-o.Incapabilă să evite ciocnirea cu el la fiecare răsucire continuă,începu să vorbească despre tot felul de nimicuri,povestindu-i până şi despre porecla pe care i-o puseseră fraţii ei: Maggie (Maggie-plăcinta). Era la fel de entuziasmată ca în ziua în care sosise şi făcuse tumbe prin camera de primire.Sau cel puţin aşa fusese până când îşi aminti de o altă după-amiază care îi înfierbântase sângele,în timp ce acum păreau amândoi şi ea şi Adam prinşi într-un dans erotic.Se gândi că,în principiu,sângele ar fi trebuit să se subţieze la înălţime.De ce al ei se îngreunase deodată?Corpul ei se lovi din nou de-al lui. -Of,Adam,chiar trebuie să faci asta? Vocea lui cu tonuri grave răsună aproape de urechea ei. -Misiunea mea este de a asista pe fiecare membru al echipajului la îndeplinirea îndatoririlor atunci când este nevoie. -Asta înseamnă să te împingi în mine? Da,da,da şi da.Nu fusese de nici un folos că îşi ţinuse gura închisă; întorcând capul ea îi citi răspunsul din ochi. -Dă-te mai în spate şi spune-mi cum arată,comandă Maggie. Adam se supuse studiind insistent partea din spate a pantalonilor ei. -Arată minunat de aici. -Sigur? -N-am mai văzut niciodată altul la fel.Ea îşi pipăi spatele şi se răsuci spre el. -Ăştia sunt pentru munci dificile. -Pot să-mi imaginez... -A,nu,nu poţi! Cerule mare,este de ajuns o cămaşă mai largă şi nişte blugi jerpeliţi iar tu te comporţi de parcă aş fi Marilyn Monroe. -Ai observat vreodată că aveţi aceleaşi iniţiale? M.M.? Îl ameninţă cu pensula de lipici. -Tu şi francezii! Pot să jur că doar la asta vă gândiţi.El trase repede o linie de delimitare între el şi ceilalţi bărbaţi de la bord.Nimeni nu o sărutase ca el,n-o ţinuse în braţe ca ei,n-o iubea aşa cum avea el de gând s-o facă. -Am aşteptat să-mi cer scuze pentru acel sărut,Maggie.Cel din această cameră. -Dumnezeule mare,dar au fost atât de multe încât va trebui să specifici care anume.El se mută în spatele ei,aproape răsucindu-i mâna. -La început am crezut că acest jurnal este în întregime despre mine.

Dar el descrie reacţiile tale. -Exact.Eu îmi analizam propriile sentimente nu săruturile tale. -Dar este încă acel sărut.Vorbele lui erau rapide nevrând parcă să fie întrerupt. De obicei nu fac femeile să se supere.Faptul că te-am speriat este de neiertat. Speriat? încercă emoţionat în mod inexplicabil,se gândi Maggie,întrebându-se apoi ce ar fi gândit el dacă i-ar fi mărturisit cum reacţionase trupul ei.La început nu-i venise să nici ei să creadă.Rămase singură atât de brusc,prima reacţie fusese aceea de a scrie,de a-şi defini emoţia profundă care o cuprisese. Dar scrisul nu o ajutase la nimic.El îi însemnase corpul ca fiind al lui,iar ea îi dezvăluise sufletul pe hârtie.Adam ştia acum totul.Se simţise atât de despuiată încât a-şi pune prosopul înapoi i se păruse inutil. -Am supravieţuit,Adam.Nimic zdrobit,nimic rupt.Te-am înţeles,pe cuvânt.Îşi puse o mână pe braţul lui.Nu este nevoie să mai vorbim despre asta. -Domnişoară Mullins,dar asta este minunat! Charmain plutea în dreptul uşii.O asemenea schimbare!Şi când ai mai văzut tu dormitorul ei,amice?Adam îi aruncă o privire ucigătoare locotenentului. -Hârtia asta pe care am adus-o este satisfăcătoare. -Ea este minunată,trânti Adam.Ce ar trebui să facă? Să pună un afiş pe care să scrie: „Ţine-ţi distanţa”? Charmain era amabil în mod vizibil. -Aţi promis că veniţi să se vizitaţi nava.Nu v-ar deranja,nu-i aşa comandante? Avem doar câteva zile la dispoziţie pentru a sta împreună cu această frumoasă domnişoară; dumneata ai câteva săptămâni. Traducerea: Dacă ratezi,e doar problema ta.Adam ştia mai multă franceză decât ar fi crezut. -Domnişoara şi cu mine avem treabă. -Chiar aşa? Charmain întoarse spre Maggie o pereche de ochi mari,căprui şi blânzi de căţeluş. -Aş fi încântată să arunc şi eu o privire,spuse ea.Adam îl conduse pe Charmain pe hol. -Vine imediat.Îi închise francezului uşa în nas.Îl sâcâise.De fapt,era gata să-şi roată unghiile.Nu ai de gând chiar să te duci pe nava lor,nu-i aşa? -M-am oferit să le dau câteva sfaturi despre cum pot fi arajate spaţiile cât mai optim,ce culori să folosească.Chestii de genul ăsta. -Chestiile astea mă deranjează. -Adam !Te comporţi caraghios.Se comporta ca un bărbat gelos,dar Maggie nu dorea să se exprime în termeni atât de intimi. -Nu vreau să mergi singură pe nava lor.

-Din câte ştiu pe fraţii mei îi cheamă Albert,Martin,Jonas şi Marhall.Maggie îşi încrucişa braţele peste jachetă.Păcat că nu-i putea spune că sigurul bărbat care îi făcea inima să tremure era el. -Dacă Charmain încearcă ceva? De fapt,Henri chiar încercase,dar Maggie nu avea de gând să-i spună.După ce îl înfruntase pe Adam Strade a se apăra de avansurile unui alt bărbat era o joacă de copii.Şi apoi,era doar o jumătate de risc. Francezii aveau deja impresia că ea este iubita lui Adam.Maggie nu înţelegea cu adevărat de ce se întâmplase aşa.Dar când era vorba despre dragoste cum ar fi putut să se înşele un francez? Cine a vorbit despre dragoste? se întrebă ea. Maggie se grăbi să deschidă uşa. -Eu am o întâlnire iar tu ai alţi membri ai echipajului de care trebuie să te ocupi. -Nu pleci nicăieri neînsoţită.Charmain coborî plutind.Ateriză între ei doi o luă pe Maggie de braţ şi o conduse politicos de-a lungul coridorului.Zâmbi. -Ştiai că „însoţit” provine tot din limba franceză? Mă simt mai în siguraţă,remarcă Maggie după ce îşi luară rămas bun de la echipajul franţuzesc.Adam remarcă pe un ton glumeţ: -Te-au obosit şi pe tine? -Credeam că mă vei trimite înapoi cu ei. -Aveam impresia că te vei oferi voluntar.Acum îşi putea permite să vorbească în felul acesta din moment ce modulul îi purta pe rivalii francezi spre punctul de aterizare din Marea Mediterană.Staţiunea Spaţială McAuliffe călătorea în noapte,încojurând Pământul.Maggie clipi la priveliştea superbă,încă nouăzeci de minute şi va fi zi din nou.Câte nopţi de câte nouăzeci de minute petrecuse împreună cu Adam? Câte vor mai fi în următoarele trei săptămâni? îşi dorea să o atingă din nou dar fugea de câte ori îi citea această intenţie pe chip. Nu ar fi putut suporta umilinţa de a se băga alături de el în pat dar era greu să ofere prietenie atunci când dragostea îi şoptea la ureche.El era un bărbat minunat.Prea minunat pentru tine! Instinct de conservare sau nu,era imposibil să refuze un bărbat care avea nevoie de ea aşa cum n-ar fi putut sta nepăsătoare dacă cineva ar fi căzut în apă.Adam era la mii de kilometri de ţărm iar ea se afla acolo ca să-l ajute să se agaţe de ceva...atâta vreme cât îşî putea menţine propriul cap deasupra apei. îşi apăsă degetele pe tavan şi picioarele ei .atinseră din nou podeaua. Adam îi privea imaginea într-o fereastră,stelele apăreau în marginea îndepărtată a serii. -Frumos,şopti el.

-Da,stelele. -De fiecare dată când privesc,văd ceva nou.Pentru câteva clipe fiecare privi imaginea celuilalt în aerul ce se îngreuna. -Staţiunea Spaţială McAuliffe? Adam apăsă un buton. -Da,Huston. -Am un comunicat din partea Guvernului Francez prin intermediul căruia îşi prezintă mulţumirile pentru această primă cooperare franco-americană,etc,etc... -Mulţumesc,Hal. -Ne-a făcut plăcere să-i avem musafiri.Maggie venise lângă Adam la microfon. Sânii ei îi mângâiară umărul.Îngheţară amândoi. -Până când vor ajunge ei aici jos,voi doi vă puteţi odihni restul zilei,comentă Hal.Distracţie plăcută.A,şi Maggie,echipajul dă cele mai mari note pentru că există o femeie la bord.Ei spun că asta a îmbunătăţit teribil întreaga atmosferă. -Bineînţeles. -N-am auzit părerea ta,Adam. -Nu pot să exprim ce înseamnă pentru mine această prezenţă feminină la bord,spuse el. -Maggie? De data asta ea se apropie de microfon. -Nu cred că s-a hotărât încă,Hal.Opinia mea o cunoşti.Bărbaţii şi femeile împreună aduc mari îmbunătăţiri din punct de vedere psihologic. -Şi din punct de vedere al torturii,mârâi Adam.Următoarea remarcă a lui Hal fu plină de emfază. -Aveţi trei săptămâni fără vizitatori.Nemţii şi-au contramandat zborul din cauza unor defecţiuni tehnice.Data viitoare când vei vedea o faţă nouă,Adam,eu voi fi înlocuitorul tău.Iar dacă nu aveţi nimic împotrivă vom încheia transmisia. -În regulă,spuse Adam.Ecranul se întuneca.Lumina roşie din cameră deveni un roz pal.Adam răsuci câteva butoane şi introduse nişte coduri. -Cu desăvârşire singuri,spuse încetişor. -Mda.În stomacul lui Maggie se făcu un gol.Bine că cel puţin mai ştia unde i se află stomacul. -Fără întreruperi.Fără fraţi mai mari care să ne supravegheze. -Foarte adevărat.O propoziţie din două cuvinte.Mintea şi gura ei funcţionaseră. Picioarele doar îi tremurau.Un frison de anticipare o zgudui.Ca şi când Adam ar fi fost luna iar ea marea,un curent o atrase spre el.Adam întrebă: -Ce avem la cină? Cel mai grozav este că mănânc cu tine,se gândi fără nici un sens. -Rămăşiţele franţuzeşti şi un film pe care ni l-au făcut cadou la plecare.

-Atunci,hai la treabă.După cină Maggie se roti prin spaţiul destinat bucătăriei, transformându-l într-o zonă mult mai plăcută.Masa fu ridicată iar Maggie pregăti nişte floricele de porumb înainte de a se aşeza lângă el pe canapeaua improvizată. -Va trebui să ţinem punga aproape altfel floricelele vor pluti peste tot. -Sfântă mizerie.Ar putea pluti zile întregi.Maggie râse iar Adam zâmbi ştrengăreşte furând fără jenă o mână plină de rotocoale înainte ca ea să apuce să închidă punga. -Ai grijă,sunt încă fierbinţi.El mormăi ceva cu gura plină. -Ce-ai spus? -Pentru o femeie cu mulţi fraţi eşti teribil de simandicoasă.Complimentul lui trecu pe lângă ea.Asta era marea lui şansă.Doamna era relaxată,radioul murise şi o seară de distracţie îi aştepta.Noaptea...eh,vor ajunge şi acolo! -Cel puţin tu nu stai în maieu şi pantaloni scurţi,râse ea în timp ce pe ecranul televizorului începu genericul. -Dacă aş fi putut... -Nu pe lângă mine. -Ba pe lângă tine,iubito,aş purta chiar mai puţine.Îi trecu o mână pe după umeri trăgând-o atât de aproape de el pe cât îi permiteau centurile.Ce-ai spune să ne dezbrăcăm până să înceapă filmul? CAPITOLUL 8 Maggie nu se putea concentra la ceea ce se afla pe ecran decât cu mare greutate din cauza lui Adam care îi săruta gâtul. -Ce înseamnă copoi? -Spuneau că aşa se spune în Franţa la poliţişti.Vocea ei căpătase tonurile joase ale lui Bardot. -O să-mi traduci ce scrie? -Doar dacă nu mă mai sâcâi.Însă el era teribil de serios în ceea ce făcea şi asta o ştiau amândoi. -Dacă te uiţi n-o să înţelegi nimic,insistă ea.Dar el avea tot ce-şi dorea în braţe. Ecranul se întunecă.Adam micşorase luminile,singurele care mai sclipeau fiind stelele.Începu să-i sărute lobul urechii.Maggie scoase un geamăt care îl impresionă până şi pe Adam.Nu era chiar atât de bun.Privindu-i expresia sarcastică îi urmări privirea îngrozită spre ecran. -Ultimul tangou la Paris,citiră într-un glas.Zâmbetul lui Adam se lungi de la o ureche la cealaltă.

-Trebuie să fie distractiv. -Henri spunea că este o alegorie politică,ceva despre imperialismul american şi colonialismul franţuzesc. -Chiar aşa.Iar înghiţituri adânci este despre Watergate.Maggie atinse neîndemânatică centura şi telecomanda televizorului,pe care o pusese între picioare ca să nu plutească prin cameră,îşi luă zborul.Dacă după un moment de gândire parcă n-ar fi vrut,totuşi,mâinile lui Adam între picioarele ei. Atinse butonul de pauză. -Ne putem uita din nou la „Poliţistul din Beverly Hills”. -Nici gând.Abia aştept să-mi explici despre alegoriile politice.Îi făcu iar cu ochiul. -L-ai mai văzut,mormăi ea acuzator. -Niciodată.Dar îmi place Brando.Maggie îl credea.Semănau foarte mult aceşti doi bărbaţi;nici unul nu era obişnuit cu fineţurile,amândoi preferau comportamentul dur,fiecare îşi găsise o insulă doar pentru el,cât mai departe posibil de civilizaţie. -O să ajungi să cântăreşti o tonă continuând să mănânci atâtea floricele. -Vrei şi tu? Vino să iei.Îşi întinsese braţul în direcţia opusă.Ea ar fi trebuit să se aplece peste el pentru a ajunge la floricele. -N-am ma văzut un comportament atât de adolescentin de când fraţii mei au plecat de acasă. -Relaxează-te,se linguşi Adam.Dându-şi părul pe spate puse un braţ pe spătarul canapelei.Încă o mişcare de adolescent pe care Maggie o ştia.Marshall şi Jonas încercaseră chiar să exerseze cu ea: Hai,Magpay,joacă rolul fetei. Dar cum? Cu singuranţă că nu putea folosi ca model actriţa de pe ecran. Adam pufni,dezmorțându-şi umărul.Atâta efort pentru a-şi depăşi starea de frustrare iar acum trebuia să stea aproape nemişcat pe canapea. -Filmul ăsta a fost cotat printre cele mai bune în o mie nouă sute şi ceva. Vocea lui Maggie era neobişnuit de sigură. -Cât de rău poate fi?Adam prinse punga de floricele între genunchi. -Putem să ne uităm la Aliens. -L-am văzut.Printre degete,în timp ce făcea pe bona pentru Marshall,care avea opt ani. -Şi eu l-am mai văzut dar nu m-ar deranja să-l punem. -Mă uimeşte faptul că filmele despre călătorii în spaţiu îi plac cuiva care a fost acolo. -Ei,n-am avut-o niciodată pe Siguorney Weaver la bord,fâţâindu-se de colo-colo

îmbrăcată doar în maieu şi costum de înot.Maggie începu să râdă. -Păcat că nu ştii. -Chiar nu ştiu? Maggie îşi ridică ochii spre tavan cu un oftat. -Hal avea dreptate.Ai locuit singur prea mult timp. -Te-am văzut în costum spaţial,costum de sărituri,blugi şi prosoape.Ea se îmbujoră.El rânji.În orice în afară de lenjerie.Maggie făcu greşeala de-al privi în timp ce el rotea cuvântul franţuzesc în jurul limbii.Adam topi un cristal de sare ce îi rămăsese în colţul gurii.Vocea îi era uscată şi joasă,la fel de intimă ca şi subiectul. -Ţi-ai imaginat vreodată cum arăt eu doar cu lenjeria intimă pe mine? Ea ştia că aceste dovezi se vor întoarce într-o zi împotriva ei! Privi ecranul cu insistenţă incapabilă să ţină roşeaţa departe de obrajii ei. -Nu vom uita asta,hotărî ea.Şi vom depăşi momentul chiar dacă mă omoară. Trecu o oră.Maggie refuza cu încăpăţânare să se lase pradă tentaţiei de a se cuibări în unghiul făcut de pieptul şi braţul lui Adam.În atmosfera fără gravitaţie putea sta nemişcată pe canapea până la sosirea regelui! Actriţa franţuzoaică,cu părul bogat îşi încolăci picioarele în jurul mijlocului lui Brando.Bărbatul radia sexualitate; un dur plin de virilitate.Dar semăna atât de mult cu bărbatul de lângă Maggie. -Era mult mai tânăr în filmul ăsta,remarcă ea evaziv. -Îhî,mormăi Adam. -Nici ea nu este prea bătrână.Adam mârâi din nou.Maggie se transformă în stană de piatră realizând că s-ar putea ca Adam să nu dorească neapărat să o necăjească cu răspunsuri onomatopeice dar că şi el ar putea fi la fel de afectat de ce se petrece pe ecran ca şi ea.Un bob de porumb scăpat din pungă pluti pe lângă nasul ei.Se întinse să-l prindă cu gura.Însă ceva o opri; o şuviţă de păr i se răsucise pe un deget de-al lui Adam.El nu-şi ceru scuze.Geva îi spunea lui Maggie că el nu se scuza niciodată când dorea o femeie.Ca în toate situaţiile,el mergea direct la ţintă. -Ai fost vreodată tentată să faci dragoste cu un străin? -Am putea să ne prefacem,Maggie.Ne în-tâlnim pentru prima oară,suntem atraşi unul de celălalt,suntem singuri. -Nu. -Ar putea fi excitant.Un bărbat care fiu ştie nimic despre trecutul tău.Cineva faţă de care nu trebuie să te scuzi,adăugă el încetişor.Felul în care el descria imaginara situaţie aprinse ceva în ea,asemeni unei flăcări.Dar Adam nu era un stăin;datorită propriilor ei mărturisiri,o cunoştea foarte bine.

-Nu este nevoie de scuze atâta vreme cât îi spun unui bărbat la ce se poate aştepta cu mine. -Pentru că tu nu vei face niciodată dragoste.Ea aprobă cu o mişcare a capului apoi priviră în linişte o altă scenă chiar mai grea şi mai înfierbântată decât cea dinainte. -Vrei să-mi explici asta? întrebă Adam Cu nerăbdare,arătând spre imaginea de pe ecran.Gâtul ei se uscase asemeni Deşertului Sahara de sub ei. -Cred că asta este dominaţia imperialistă. -Chiar aşa! Adam ajunse lângă ea,luă telecomanda dintre genunchii ei şi apăsă butonul de pauză.Ce ai spune de puţină dominaţie? Ceva ce nu ţi-ar lăsa timp de gândire? Asemeni acelui sărut furios care o zguduise din toate încheieturile. -Adam.Dar el o luase deja în braţe. -Ar trebui să stăm aici ca nişte fete şi băieţi cuminţi şi să ne gândim cum să lăsăm scena asta să treacă pe lângă noi? Eu sunt de părere că ar trebui să o facem,pur şi simplu.Fără motivaţii,fără cuvinte.Chiar şi fără nume,Maggie.Doar tu şi cu mine,un bărbat şi o femeie. -Cred că ar trebui şă ne uităm la film.Stătea nemişcată,temătoare că ochii o vor da de gol.Adam îşi retrase braţele. -Prea mult pentru omul cavernelor. -Poate că ar trebi să o lăsăm să treacă,murmură ea aranjîndu-şi jacheta cu degete tremurătoare. -Continuă să-mi explici,izbucni el.Tu Explici totul atât de bine.Remarca lui o duru.Maggie nu putea face altfel decât să judece lucrurile.Oamenii nu se cuplează şi se decuplează ca în filme.Fără emoţii,fără urmări. Fusese dezbrăcată în braţele lui,examinată de o privire cercetătoare.Vizionarea unui film putea fi atât de grea? Da,mai ales când,minute mai târziu,el îi ridică părul şi îşi puse buzele cu trandeţe pe gâtul ei,şoptind: -Îmi pare rău...Senzaţiile o asaltară asemeni piraţilor care atăcă o navă în timp ce valurile răsucesc cu forţă corabia.Dacă el ar fi bănuit cât de mult dorea,ar fi fost pierdută în aceste săruturi azîrlită peste bord de emoţiile pe care un film nu le putea reda.Vocea lui bărbătească şi mult prea umană. -Şi eu am scuzele mele,Maggie.Opt ani nu am auzit decât cât de puţin cunosc femeile.Auzind că dacă aş avea dt de puţină minte,aş sta departe de ele pe cât posib... -Cum ar fi pe Marte? complectă ea,vocea ei îmblânzindu-se pe măsură ce a lui se asprea. -Mda.Îşi trecu mâna prin păr.

-De asta te duci acolo? El îşi scutură capul într-o mută negare. -De aceea am venit aici. -Un avanpost al Legiunii Străine. -Marte este un vis diferit,Maggie.Aş putea fi primul om din istorie care ajunge acolo.Ca Magellan,Eriksson,Columb,ca toţi marii exploratori.Nimeni nu trece pe lângă un astfel de vis.Dar o femeie? Maggie îşi aminti de o carte pe care o citise în copilărie,Sacajawea,despre o femeie din India care îi călăuzise pe Lewis şi Clark.Un bărbat nu trebuie neapărat să meargă singur. -Deci pleci pe Marte. -Dacă Hal aprobă.Ea îi întâlni privirea prudentă. -Hal dorea părerea mea despre cum te descurci.Dar nu am avut niciodată ultimul cuvânt. -Şi dacă l-ai avea? Maggie ridică din umeri. -Aş spune că te descurci pe cât de bine se poate.Pentru un bărbat singur,continuă fraza în gând apoi adăugă tare: Dar,bineînţeles,eu nu sunt un expert. Zâmbetul lui se schimbă,ridurile de la colţurile ochilor se adânciră,pieptul i se ridică într-o răsuflare adâncă. -Nici nu aş avea nevoie să fii,răspunse el.Se întâmpla din nou; strângerea ei de inimă,ca o lună ce nu ajunsese la un rotund perfect.Adevărata lună agăţată în afara ferestrei lor,brăzdată de cratere,îi poleia într-o lumină lăptoasă.Nu era de mirare că sângele ei circula cu viteza unui torent. -Marte,murmură el privind-o pe Maggie.Femeia avea capacitatea de a determina un bărbat să-şi dezvăluie visele şi îndoielile de a-l încuraja.Îl privea ca şi când ar fi fost un erou,de parcă i-ar fi dăruit până şi viaţa dacă ar fi ştiut cum să o facă. Pentru prima oară Adam şi-ar fi dorit să fie destul de bun şi la ceea ce spunea nu doar ceea ce făcea. -Bărbaţii greşesc deseori,mai ales când este vorba de femei.El ştia asta foarte bine.Dacă o femeie nu...nu poate...lucrurile pe care ea nu le poate face...ei, bine,este la fel de mult vina lor ca şi a femeilor iar după cum i-ai descris pe nătărăii cu care te-ai culcat...Privirea lui Maggie se întunecă iar ea îşi întoarse faţa nedându-şi seama că părul îi este încă prins între degetele lui. -Au!El şopti o scuză grăbită. -N-am mai tras o fată de păr de când eram în şcoala primară.Ea pufni în râs. -A avut efect? Râse şi el scurt. -Nu-mi amintesc.Maggie îl studie un moment pe jumătate cu cochetărie,pe jumătate cu teamă,o sirenă cu păr roşu. -Bine,îmi aduc aminte.Numele ei,adresa şi culoarea rochiei pe care o purta în

ziua în care am furat primul meu sărut. -La opt ani te sărutai? -Şapte.Eram foarte precoce. -Să ştii că da! -A fost numai pe obraz. -Iar de acolo ai progresat rapid. -Nu vorbesc despre sex,'Maggie.Vorbesc despre...Ce? Raţiune? Emoţii? îubire? Toţi tipii ăştia nu-i lăsa să te demoralizeze.Psihologar-gară,despre asta vorbea! Adam îşi trecu o mână peste faţă întrebându-se cât de mult va rezista pieiea lui la regimul la care o supusese de când veniseră francezii.Se bărbierea de două ori pe zi,îşi dădea cu colonie,o spăla când i se părea mirosul prea tare,apoi mai turna puţină în timp ce îşi aranja şi părul.Nu mai fusese atât de grijuliu cu propria persoană de când avusese şaisprezece ani.Cine naiba era el să-i vorbească unei femei despre raţiune? Cu atât mai mult uneia care îl privea cu ochii unei surori mai mari şi care îl bătea prieteneşte pe picior. -Eu mă pot eticheta şi singură,mulţumesc.Ştiu ce pot face şi ce nu.Eram cinstită atunci când spuneam că nu sunt pricepută la sex.Unii oameni pur şi simplu nu sunt...neinhibaţi,coordonaţi,chestii de genul ăsta. -Deci ai citit definiţii ale problemei tale prin cărţi. -Şi am vizionat casete demonstrative.Îndreptă un deget spre ecranul televizorului.Adam nu se putu abţine să nu râdă,la fel cum nu se putu abţine să nu-i mângâie părul,pipăindu-l între degete. -Şi dacă mă înşeli? Dacă singura pe care n-o poţi studia eşti tu? Nu te poţi detaşa destul. -Şi poţi tu?Spaţiul interplanetar este destul de depărtat? Care ar fi caracteristicile tale Adam? îşi ridică o palmă.Am vorbit deja cu Hal.Asta rămâne doar între noi doi. -Caracteristicile mele.Răsturnă punga pentru ultimele floricele,îi oferi şi ei,apoi pocni punga goală în pumn.Privirea iui fixă televizorul.Insensibil.Egoist.Crud. La ultimul cuvânt îşi întoarse ochii spre Pămân-tul dintre ei şi Lună. -Astea au fost etichetele Juliei,nu-l aşa? se aventură Maggie. Umerii iui Adam se sîrânseră în timp ce el încerca să scape de resturile pungii. -Avea şi ea partea ei de dreptate.Un bărbat cu un fiu de crescut nu face încercări cu avioane cu reacţie.Un bărbat conştient de responsabilităţile pe care le are nuşi riscă viaţa ca să câștige bani. -Asta este valabil pentru tine sau pentru Todd? -Vrei să spui că din cauză că era supărată de moartea lui Todd îşi varsă oful pe

mine? Un bărbat insensibil,se gândi Maggie,nu s-ar fi frământat atât. -Poate. -O cunoşteam de zece ani,Maggie.Sau credeam că o cunosc.Dar s-ar părea că tot ce ştiam despre femei era cum să fac dragoste cu ele.Iar despre căsătorie mai nimic.Maggie zâmbi la încercarea lui de a nu se jura.Crud? Nu credea.În mod sigur viguros şi viril.Nu era de loc aşa cum spusese Julie nu era de loc aşa cum el credea. -Scuză platitudinea pe care o voi spune dar nimeni nu poate prevedea cum va decurge o căsătorie.Ochii lui întunecaţi străluciră în clipa în care,în spatele lui,soarele se ridică la orizont. -Atunci cum de se mai căsătoresc oamenii? -Încredere,spuse Maggie.Iubire. -Promisiunile şi datoria nu sunt de ajuns? -Promisiunea tu i-ai făcut-o lui Todd,nu lui Julie.Ar fi trebuit să vă faceţi şi voi doi promisiuni.El îi luă mâna între ale lui aruncând punga departe. -Femeile doresc promisiuni.Ele merită mai mult decât o plecăciune şi o recunoaştere a performanţelor.Ea încercă să-şi retragă mâna dar el nu-i dădu drumul.Într-un fel se aventurau pe un pământ nou.Era între ei doi acum. -Te doresc,Maggie.Dacă este ceva ce pot oferi unei femei,asta este: o noapte pe care să n-o uiţi niciodată.Pot să-ți arăt ce ai pierdut atâta vreme.Lasă-mă să fac asta pentru tine.Pământul licărea în spatele lui.Maggie se pomeni cu ochii plini de lacrimi. -Adam.Degetele ei erau atât de încleştate de ale lui încât ea nu era sigură care dintre ei îl ţine pe celălalt.Palma lui aspră o mângâie pe a ei,apăsând până ce nimic nu oprea atingerea dintre ei. -Iubito,ai de gând să-i crezi pe ei sau să mă crezi pe mine? -Tu o crezi încă pe Julie? Că în afară de sex nu ai nimic de oferit? Privirea lui fixă cerceta suprafaţa planetei de sub ei de parcă ar fi căutat răspunsul în piscul munţilor. -Dacă pot şi sensibil cu cineva,dacă pot da ceva cuiva,atunci tu trebuie să fii aceea.Nu mă pot gândi la altă modalitate mai bună de a-ţi arăta ce simt. Nu făcând promisiuni.Maggie ştia că nu-şi putea lega viitorul de ea.Destinul lui era de a deveni un om aparte,un erou ce va călători prin imensul univers, singur.Şi el dorea să o ajute pe ea? Egoism? Insensibilitate? Nici într-un milion de ani-lumină.Maggie îi atinse faţa. -Aş prefera să mor decât să te dezamăgesc. -Încearcă măcar.Mâinile lui îi desfăcură centura.

Îi trase picioarele peste ale lui,îmbrăţişând-o.Sărutul lui fu lung şi tandru.Maggie îi răspunse cu toată dragostea care îi umpluse inima.Vorbele o părăsiseră de data asta.Nici el nu putea vorbi. -Ai cel mai dulce...spate,spuse el.Iubito,este cel mai grozav din această parte a lui Jupiter.Te deranjează dacă o spun? Ea scutură din cap zâmbind,cu ochii mari, atingându-i buzele cu vârful degetelor.Trebuia să-şi regăsească cuvintele.Nici una dintre femeile pe care el le cunoscuse nu-i spuseseră cât de bun şi de puternic este de fapt,nu-şi găsiseră timp să-i spună cât de mult însemna pentru ele. -Sărută-mă iar.El se supuse.Când ea îşi deschise gura el era acolo,de data asta pătrunzând şi luând ca un pirat,legănându-i trupul în braţe,gata să o care spre un pat nupţial. -Spune-mi doar ce-ţi doreşti,Maggie.Este seara ta.Adevărul îi stătea ca un nod în gât. -Aş dori să fiu mai bună la asta decât am fost până acum. -Atunci vino cu mine.O comandă întunecată pecetluită cu un alt sărut.Îi simţi inima bătând nebuneşte lângă a lui şi asta îi mări dorinţa.Urmă un sărut tandru ce însemna „ai încredere în mine”.Femeia asta credea că nu va fi pe măsura aşteptărilor.El era gata să-i dovedească cât de mult se înşela. Pentru a o convinge cât de dulce îi era pielea îi gustă obrazul,pomeţii.Pentru a o convinge că avea un gât superb,îl măsură cu sărutări,căutându-i apoi gura cu limba ce exploda,descoperind împreună cu ea care erau gesturile care îi făceau trupul să cânte.Iar asta nu era decât începutul. Îi mângâie sânii mici şi tari; îi desfăcu fermoarul de la costum.Maggie aproape sări în braţele lui.Sfârcurile erau rotunde,roz şi neTade.Cu o atingere umedă,cu o muşcătură blândă,ie întări.Se potrivea perfect cu gura lui.Era tentat să o devoreze cu sălbăticie şi să o audă gemând.Dar nu vroia s-o grăbească; nu de data asta.Îi ridică bluza iar trupul ei se arcui fără greutate şi fără efort în mâinile lui. -Am un furou din dantelă,şopti Maggie apăsându-i capul pe pieptul ei.L-aş putea îmbrăca. -Nu dantela este importantă ci femeia din ea.Declaraţia lui părea banală dar fiecare cuvânt era exprimarea a ceea ce el simţea,electrizat de fiecare sunet făcut de Maggie în timp ce el îi dezmierda sânii.Mă crezi,Maggie? -Da.Tremurând din cauza senzaţiilor pe care gura lui le năştea în interiorul ei,îşi lăsă capul pe spate.Adam ascultă fîşîitul făcut de părul ce atingea partea din spate a costumului.

Mâinile îi erau prinse sub materialul argintiu,pielea ei fierbinte. -Lasă-mă să dau asta jos.Împinse partea de sus a costumului până aproape de mijlocul ei,aerul uscat al cabinei îi mângâia pielea. -Până unde mergem? întrebă ea cu un oftat,conştientă de faptul că se afla în braţele lui,pe jumătate dezbrăcată. -Doar până unde vrei tu,iubito.Maggie răsuflă încet încercând să-şi calmeze pulsul.Figura îi reuşi până ce el vorbi iar. -Până la lună şi înapoi.Spre stele. -Nu ştiu dacă pot. -Atunci încă odată în jurul Pământului.Nouăzeci de minute.O noapte cu Adam Strade.O viaţă.Nu-i spusese oare cineva: -Tu nu mergi decât o singură dată? Dialogurile filmului erau fundalul sonor, Undeva departe.Se auzi o împuşcătură.Capetele lor se întoarseră pentru a prinde ultimele cuvinte ale lui Brando,ceva despre a urma o femeie din Algeria până la Paris şi apoi spre Indochina. -Să fiu al naibii,spuse Adam.Asta era alegoria politică! Poate îl vedem mâine din nou. -Ne hotărâm o întâlnire? Se juca cu insigna de pe buzunarul lui. -Eu am planificat să te văd mai mult pe tine. -Nu prea ai de ales.Sunt singura femeie de aici. -Eşti singura femeie pe care o vreau.Rămase nemişcat,ţinând-o lângă el,fără să se simtă stânjenit de evidenţa dură a dorinţei care ardea în el sau de mâinile ei care îl explorau curioase.Maggie trase cămaşa din centura elastică cu degete ce erau îngheţate şi frigeau în acejaşi timp,mângâindu-i pieptul,fiecare buclă de păr cârlionţat prinzând viaţă sub atingerea ei,iscând explozii de stele adânc în el. Mişcările ei coborâră urmând dîra superficială lăsată de elastic,răsfirându-şi degetele pe abdomenul ce se încordase sub ele,delectându-se cu puterea vizibilă ce o provoca.Lui Adam îi plăceau ochii ei care râdeau. Şi îl urî pe prostul ce îi promisese să-i lase timp să se obişnuiască. Dar nici pe jumătate la fel de mult cum îl ura pe idiotul care montase alarmele.O bufnitură îi zgâlţâi,un zgomot surd se auzi dinspre puntea superioară urmat instantaneu de sunetele armelor. -Ce-i asta? -Ne-a lovit ceva.Maggie se smulse de lângă el,picioarele încurcându-i-se cu ale lui.Străduindu-se să-şi tragă maieul în jos căta neîndemânatică mânecile costumului argintiu.Adam vizualiză pe monitor schema punţii superioare, răsucind camerele de luat vederi pe rind verificând şi căutând stricăciunile.

Maggie se aşezase la al doilea post de comandă,cercetând interioarele tăcute, deschizând ultima cameră de la suprafaţa exterioară a navetei. Adam blestemă ceea ce vedea,apoi apăsă butonul care oprea alarma.Vocea lui Maggie sună metalic şi tensionată în tăcerea adâncă: -Ei? -A fost fie un asteroid fie un container cu deşeuri.Închid tot ce se găseşte mai sus de nivelul C.Ai înţeles? Sirenele astea au ţiuit şi la Misiunea de Control.Când vor intra în legătură cu noi,vor dori să afle ce s-a întâmplat. -Iar eu trebuie să le spun? -Mda.Eu ies afară să verific.O oră mai târziu Adam îşi dorea să fi spus că o iubeşte.Dar acum era o idee nebunescă.La ce era de folos dragostea unui om mort? Executând mişcările stranii ale mersului în spaţiu,îşi croia cu greu drum pe suprafaţa exterioară a staţiei.Deasupra Golfului Botanic remarcă o fâşie de metal din învelişul protector al navei răsucită asemeni unei groteşti statui moderne.Era tot ce rămăsese din Scutul Solar Şase. În negura ce îl înconjura o bucată de metal se detaşă tăcută.Trecând pe lângă el cu viteză agăţă,aproape fatal cordonul de siguranţă cu care Adam era ancorat de navă.Dacă datorită unui gest impulsiv nu ar fi prins una dintre barele protectoare ar fi fost proiectat în vidul din jur.Strângând cu putere metalul,calculă patruzeci de minute care îi rămâneau până la terminarea oxigenului; nici o modalitate de revenire la uşa camerei de primire.O simplă alunecare ar fi fost de ajuns ca să se piardă în imensitatea ce înconjura nava.Se rugă ca oxigenul să se scurgă cât mai repede.Se rugă ca radioul să nu funcţioneze încă şi Maggie să-l audă murind. CAPITOLUL 9 Privi în sus.Asta fac de obicei oamenii atunci când se roagă.Peste tot în jur era întuneric străbătut de slabe licăriri luminoase. -Adam? Vocea lui Maggie se revărsă din receptorul montat în casca costumului. -Da,iubito. -Am legătura cu Hal.Îl poţi auzi? Părea speriată.Ca să fie cinstit la fel era şi el. -Un container cu deşeuri a smuls Scutul Solar Şase,raportă el.Când am urcat aici ca să verific,o bucată din el mi-a retezat cordonul de siguranţă. Maggie suspină adânc.Adam îşi dori să fi existat o cale mai uşoară de a spune aceste lucruri. -Sunt atârnat de o bară metalică dar containerul a rămas şi el agăţat de învelişul navei.Intenţionez să îl detaşez înainte de a se izbi de scuturile laboratorului botanic.Dacă acel container conţinea oxigen,puntea superioară va exploda.

-O ruptură în costumul tău,Adam...spuse Hal. -Da,ştiu,răspunse Adam înainte ca Hal să apuce să intre în detalii.O ruptură în costum şi oxigenul din tubul lui va exploda în acelaşi fel.Un nod i se puse în gât.Nu era vreme pentru panică. -Fii calm,zise Maggie,parcă ştiind instinctiv ce avea nevoie ei să audă. -Nu plec nicăieri,mârâi el bucuros să-i audă vocea. -Blestemat să fii Adam Strade,dacă asta este o glumă,te omor. -Dacă supravieţuiesc,eşti invitata mea.Ascultară apoi împreună discuţiile despre posibilităţile de salvare dintre Hal şi o duzină de ingineri ai NASA.Da,staţiunea spaţială era construită din module.Da,distrugerea unui modul nu însemna neapărat şi distrugerea celorlalte.Dar dacă nu era aşa? se gândi Adam.Cineva sugeră să fie detaşată puntea superioară pentru siguranţa staţiei. -Nu se poate,insistă Maggie.Adam este acolo sus. -Dacă puntea explodează,vă pierdem pe amândoi,replică Hal.Trebuie să ne gândim mai întâi la staţie. -Excepţie făcând cazul în care cineva vine cu o propunere mai bună,replică Adam calm,voi merge sus şi voi detaşa învelişul. -Nu fără pripoane,ordonă Hal.O alunecare şi vei pluti în spaţiu. Adam ştia asta mai bine decât oricine; însă nu dorea ca Maggie să audă.Fixând abisul din jur,Adam o auzi scâncind în surdină. -Mii de mulţumiri,Hal.Adam,spune-mi despre pripoane,comandă Maggie încet dar ferm.Vocea ei răsuci ceva în pieptul lui.Îi mulţumea lui Dumnezeu pentru întunericul adânc din jur care nu-i permitea ei să vadă ce se petrece.Singura cameră de luat vederi de pe acea parte a navei unde se afla el fusese montată pe scutul distrus. -Priponul se află ataşat pe uşa camerei de primire.Firul cu care mă ancorasem de el,lung de câţiva metri,a fost retezat când eu am ajuns aici sus. -Cât fir mai este încă la tine? -Poate un metru jumătate.Maggie închise ochii în timp ce un fior rece o străbătea.La aceeaşi distanţă de el se afla şi containerul.Un val de frică trecu, lăsând ideea neterminată.Afişă pe ecranul computerului schema staţiei,măsurând distanţele.Dacă mai rămăseseră douăzeci şi cinci de metri de cablu ancoraţi de pripon ar fi putut să-i folosească şi aproape să ajungă ia ei.Clătinându-se nerăbdător la pupitru principal de comandă,Maggie chemă Misiunea de Control. -Hal,dacă aş încerca să ajung la el? -Să vedem mai întâi dacă poate ajunge el la tine.Pentru că staţia este compusă din module ar trebui să existe brazdele de îmbinare peste tot.Te poţi sprijini de

ele,Adam? -Dacă sunt împins într-o direcţie bună,m-aş putea propulsa până la una din ele.Iar dată rata... -Nici măcar să nu încerci! scânci Maggie. -Scuză-mă,draga mea.Era doar un gând.Hal blestemă în surdină.Un eveniment fără precedent şi atât de neaşteptat încât ochii lui Adam se măriră de uimire. -O,Hal,nu bănuiam că îţi pasă atât de mult.Chicoti. -Ţi-aş sugera să-ţi economiseşti oxigenul trecând peste remarcile spirituale. În timp ce vocile ricoşau între satelit,staţie şi Pământ,întrebările cu care Maggie întrerupea conversaţiile erau destul de dese pentru a menţine atenţia lui Adam. Nu avea nevoie de afurisitele de replici standard folosite de cei de la Huston pentru a-şi aminti că se află pe muchie de cuţit.Maggie şi staţia trebuiau protejate în primul rând.Când puse problema în felul ăsta răspunsul fusese simplu. -Am pierdut destul timp,anunţă el.Mă duc sus să curăţ mizeria. -Ai grijă. -Ai grijă.Se ridică cu greu,mâna după mână,mişcările fiind laborioase din cauza costumului masiv.De dragul lui Maggie îşi reţinea respiraţia chiar şi atunci când vorbea. -Nu-ţi fă griji,iubito.Dacă mi se întâmplă ceva,o navetă de salvare va ajunge aici sus în câteva zile.Încă o mână,încă un pas. -L-ai cunoscut pe Max Crandall.El este cel pe care îl vor trimite după tine.Nava are provizii pentru două luni aşa încât,chiar dacă vor întârzia din cauza condiţiilor atmosferice,tu o să fii bine.Hal va fi în legătură cu tine zi şi noapte în cazul în care vei avea nevoie de companie.Dumnezeu ştie că pe mine m-a dădăcit destul când avea impresia că mă simt singur.Pentru o vreme am crezut că de aceea te-a trimis şi pe tine. -Taci,spuse Maggie cu lacrimi în ochi.O să fie bine. -Tu eşti mai mult decât bine,păpuşă.Să nu laşi pe nimeni să-ţi spună altceva. Containerul se legăna chiar deasupra lui.Arată ca şi când un asteroid ar fi lovit un satelit iar restul ne-a lovit pe noi.Îl îndepărtez acum,Maggie. Vocile care ricoşară prin casca lui asemeni ploii pe un acoperiş amuţiră. -S-a făcut.Pluteşte departe de staţie.Uralele care izbucniră ar fi putut fi auzite şi fără microfon.Adam respiră adânc.Acum era un joc al aşteptării cu un singur sfârşit...nimeni nu rezistase vreodată fără oxigen. Închise ochii şi strânse în pumn bara.O femeie nu ar fi trebuit să audă asta,în nici un caz când fuseseră atât de aproape de a face dragoste.

-O,Maggie,îmi pare rău. -Adam? Spusese vorbele cu voce tare.Îşi făcu de lucru iegând cablul care îi rămăsese pentru a se ancora de bară în caz că ar fi alunecat. -Îmi pare rău că am stricat această seară.Asta era o părere de rău.Ea îşi regăsi rapid controlul. -Sper să nu scapi atât de uşor,comandante. -O să vii să mă prinzi? în acel moment el putu practic auzi becul care se aprinse în capul ei.Hal,spune-i că nu are antrenamentul necesar. -Fiecare astronaut este antrenat pentru cazuri de urgenţă ca acesta,spuse Hal fără intonaţie.Maggie ce părere ai? -Am nevoie de un alt pripon. -Asta nu este o plimbare în parc! Şi apoi,celaltă linie este în dreptul magaziei; n-o va găsi niciodată la timp.Se auzi un fâşâit când Maggie smuci microfonul. -Mai sunt douăzeci şi cinci de metri de cablu la acest pripon.Aş putea ajunge cam la un metru jumătate de el. -Nu chiar,o întrerupse Adam.Am zburat vreo patru metri înainte de a mă prinde de bara asta.Trebuie să fie cam trei,patru metri între mine şi cea mai apropiată zonă de unde să se poată ajunge la mine.Tăcere.Cel puţin îi spusese ce riscuri există încercând să-l salveze. -Vom improviza aşa cum fac piloţii de încercări,declară ea brusc. Pe punte,vocea lui Hal se auzi într-un difuzor la care Adam nu era racordat. -Maggie,n-o să-i placă să te vadă acolo.S-ar putea să refuze să ajungă la tine dacă va avea impresia că te-ai putea depărta de navă. -Atunci voi ajunge eu la el.Mă duc în camera de primire după costum.Ţine-l ocupat până ajung eu acolo.Atârnat de bara metalică Adam se minuna de subita tăcere. -Nu ai sugestii,Hal? -Economiseşte-ţi oxigenul. Pentru ce scop? Cele câteva minute pe care le-ar obţine în plus nu ar fi decât o prelungire a agoniei care i-ar da posibilitatea să se gândească şi să privească în jos,spre Golful Botanic,un al doilea Rai pe care nu apucase să-l împartă cu Eva lui.O ocazie pierdută,se gândi.Avea de ales între a sta acolo unde se afla,aşteptând să moară şi a încerca să ajungă la o îmbinare între module.Încercă să calculeze cât îi rămăsese din cablu. Înainte de a porni mai era ceva ce dorea să spună.Maggie fusese un lucru atât de minunat în viaţa lui...Îi părea rău că nu reuşise să însemne şi el acelaşi lucru pentru ea. -Maggie?

-Aici este Hal.Ea vine după tine. -Ţi-am spus că nu sunt de acord! -Nu există altă cale,Adam. În camera de primire,Maggie deschise radioul ataşat la cască în timp ce se străduia să-şi încheie multele catarame ale costumului spaţial. -Hal,mă auzi? -Te aud Maggie. -Am montat aparatul pentru presiune iar acum îmi montez casca.Voi ieşi în cinci minute. -Ia-o uşurel Maggie.Vei găsi capătul cablului ataşat de pripon în momentul în care vei ieşi.Ancorează-te cu el şi porneşte spre dreapta. -Am înţeles.Casca mirosea a floricele şi plastic.Maggie avu o senzaţie curioasă în timp ce apăsa butonul de depresurizare cu degetele înmănuşate.Oxigenul începu să iasă din camera de primire.Aşteptând credea că va fi plină de emoţii: teamă,anticipare,nervozitate.În loc de toate acestea nu simţi decât o imensă dragoste şi conştiinţa a ceea ce trebuia să facă. -Câte un pas odată,spuse.Uşa se deschise dând la iveală vidul.Cablul plutea asemeni unui şarpe din recuzita unui magician,îl prinse şi îl legă de centura costumului. -M-am ancorat. -Bine,Maggie.Mergi spre dreapta douăzeci,şi cinci de metri apoi urcă şi îndreaptă-te spre stânga.Pe partea aceea vei găsi mânere de sprijin. -Am pornit.Pluti pe deasupra uşilor magaziei şi a literelor care compuneau sigla ţări),USA.În câteva minute ajunse în dreptul luminilor slabe ce veneau de la laboratorul botanic.Acolo se afla o singură bară de susţinere de care atârna Adam.Vocea lui îi sâsâi în urechi. -Hal,ţi-am spus să n-o trimiţi.Maggie du-te înapoi.Voi face un salt până la linia de îmbinare. -Aşteaptă-mă.Incapabilă să-i vadă chipul prin cască,trase cablul până când ultimii centrimetri ajunseră în mâna ei. -Huston,de unde sunt acum nu ajung până la el.Dezleg cablul ca să-l pot ţine cu o mână iar cu cealaltă să ajung la Adam. Un cor de negaţii îi răsună în urechi,cea mai vehementă din partea lui Adam. -Aveţi alte propuneri? întrebă ea iritată. -Tu rămâi acolo iar eu mă voi proiecta spre tine,comandă el aspru.Mă vei prinde... -În timp ce vei pluti în vid? Nici o şansă.

Idee nu-i plăcu nici lui; nu aşa cum o exprimase ea.Ultimul lucru pe care îl dorea era ca ea să-l vadă murind. -Hal,nu-i poţi cere unui specialist în misiune să rişte atât de mult.Comandă-i să se întoarcă iar eu voi încerca să ajung.Dacă murim amândoi ce se va întâmpla cu preţioasa ta navă?Două forme asemănătoare pluteau nemişcate,singurul zgomot fiind cel al respiraţiei lor.Într-un sfârşit Hal vorbi: -Fă aşa cum îţi spune ea,Adam. -Te rog,şopti Maggie.Fusese atât de calmă în camera de primire.Acum o dureau palmele iar genunchii îi tremurau.El trebuia să spună da.Dezlegă cablul încolăcindu-l pe încheietura mâinii. -Cercetaşii fac noduri mai trainice,mârâi Adam. -Nu cu mănuşile astea în mâini. -Nu mi-ai spus niciodată Hal că mi-o trimiţi pe femeia Minune. -Doamna Minune pentru tine,izbucni Maggie.Acum încearcă să ajungi la mine! Îi mai despărţea doar un metru.Adam dezlegă cablul lui de bară trecându-l peste încheietură şi încercând apoi să-i atingă vârfurile degetelor. -Trebuie să-i dai drumul. -Te voi prinde. -Dacă vin cu viteză prea mare,te fereşti.Nu încerca nici o prostie. -Am făcut deja asta atunci când m-am îndrăgostit de tine.Un rânjet îi strâmbă gura lui Adam. -Şi eu te iubesc,Maggie. În întuneric răsună ultima ei rugăminte. -Atunci,vino la mine. Casca o proteja pe Maggie de gestul instinctiv de a-şi ridica mâinile la urechi. Uralele ce se revărsau prin radio nu mai conteneau în timp ce ea şi Adam se rostogoleau în camera de primire închizând uşa în urma lor. Căştile lor se loveau una de cealaltă în încercarea lui Adam de a o săruta rotindu-se cu ea prin cameră.În zece minute atmosfera va reveni la normal.Zece minute şi scoțându-şi costumele se atinseră,ţinându-se strâns în braţe.Maggie nu-şi dorise niciodată atât de tare să atingă pe cineva. -Margaret Mead Mullins te voi recomanda pentru cea mai înaltă distincţie a acestei ţări. -Mulţumesc,Hal,răspunse ea fără să asculte cu prea multă atenţie.În lumina albă şi crudă îi putea vedea în sfârşit faţa lui Adam.Dragostea i se citea şi ei pe chip la fel de clar.Trecu mănuşa peste o ruptură urâtă în costumul lui,superficială dar mortală dacă ar fi fost cu un centimetru mai lungă.Închizând ochii simţi cum o

cuprinde teama.Când centrimetrii se transformau în diferenţa dintre viaţă şi moarte,cei câţiva metri care îi separaseră deveneau o glumă.Începu să tremure. -O,Adam.Stângaci,o luă în braţe. -Maggie.Iubito! -Afişajul cabinei anunţă restabilirea atmosferei,anunţă Hal. -Hal.Îţi voi trimite un raport mâine la prima oră. -Bine,Adam.Avariile navei? Adam scoase casca nerăbdător. -La prima oră,mâine dimineaţă,repetă el.Hal înţelese mesajul. -Excepţie făcând cazul în care auzim altceva,aşteptăm raportul tău mâine.Adam? Ai o femeie straşnică acolo; nu-i da drumul. -Asta şi intenţionez de îndată ce scap de microfonul ăsta. Staţia muri.Erau singuri şi în viaţă.Maggie îşi scoase casca,îşi scutură părul. Nu se sărutară,pentru un moment lung. -Ai nevoie de ajutor ca să ieşi din costumul ăsta? întrebă el insinuant. Ea clătină încet din cap. -Cu cât mai repede atât mai bine.Cu mâini la fel de calme ca şi vocea el îi desfăcu legăturile de la încheieturi şi îi scoase mănuşile.Veniră la rând mânecile apoi pantalonii.În aceaşi ordine în care o dezbrăcase la prima lor întâlnire. -Urăsc acest costum,spuse ea sorbindu-i răspunsul şoptit.În sfârşit îi auzea vocea nedistorsionată de microfoane.Mâinile lui erau sigure,ferme,părul i se aşezase în şuviţe din cauza transpiraţiei.Ea se înălţă şi i-l dădu pe spate. -Urăsc orice mi se pune în cale şi nu le pot atinge.Căşti,mănuşi,temerile mele. începu să-i deschidă şi lui costumul.Privirile li se întâlniră,mâinile ei strângând materialul din care era fabricată bluza lui. Pieptul lui se lărgi într-o răsuflare adâncă.Ea trebuia să-i spună totul. -Sentimentul că nu pot ajunge la tine,că nu te voi mai atinge niciodată...Gâtul i se uscă dureros de tare.Îşi şterse lacrimile.Nu vreau să mai trec prin asta vreodată.Adam o trase spre el. -Ştiu.Ştiu. -N-o spune.Arată-mi. -Îţi poţi da seama ce înseamnă pentru mine cuvintele astea din partea ta? îşi puse mâinile pe spatele ei şi o strânse puternic în braţe,mângâindu-i apoi mijlocul, sânii,gâtul. -Eşti visul oricărui bărbat.Trebuie să ştii asta,şopti Adam sărutându-i părul. Obrazul ei lumină întunecimea ochilor lui. -Nu vreau fantezii.Arată-mi lucruri reale,Adam.Te rog.Pentru un minut am crezut că nu vom avea nici o şansă să...Şi el ştia; cunoştea acel sentiment că eşti

mult prea departe.Conştientizarea dureroasă că cineva iubit te priveşte,că va fi rănit multă vreme după ce tu nu vei mai fi.În acea secundă îşi făcuse mai multe griji pentru ea decât pentru el.Sentimentul nu-l părăsise încă. -Ai spus odată că asta îţi aminteşte de o cameră de aşteptare.Putem găsi una mai bună. -Du-mă acolo. -Acum? -Ai putea să mă duci oriunde în univers.Ea venise afară după el,dansând pe muchia primejdiei alături de el,împărţind riscul.Era normal să împartă şi dragostea. -Te iubesc,spuse Adam.Ea aprobă cu o înclinare a capului..O luă în braţe cu uşurinţă din cauza lipsei gravitaţiei.Îi spuse mufte lucruri,făcu o mulţime de promisiuni.Mergând de-a lungul coridorului el era cel care nu se putea opri din vorbit. -Vom locui într-o casă,orice fel de casă şi a să avem copii,orice fel de copii.Îţi plac? -N-am plănuit niciodată... -Dar caii? Vrei o fermă? Orice,orice doreşti. -Adam? Ea îi mângâie ceafa înclinându-i capul spre ea.Taci şi sărută-mă. Iar el o sărută.Preţ de o oră.Când se mai liniştiră spatele ei se ciocnea uşurel de tocul uşii.Hainele îi erau în dezordine,iar corpul lui făcea ca îmbrăcămintea să-i pară strâmtă. -Camera nostră,zise Adam.Ea aprobă din nou în tăcere.Dorea să-l mulţumească,să facă aceste momente perfecte pentru că îl iubea.Îşi dorea să fie tot ce avea el nevoie de la o femeie.Adam radia atâta tandreţe,atâta recunoştinţă. -Ţi-am salvat viaţa. -Lasă-mă să o salvez şi eu pe a ta.Când ajuseră în cameră el pierdu timp cu închisul uşii.Nu vor exista întreruperi.Toată fiinţa lui era stăpânită de pasiune.Îi desfăcu fermoarul costumului,îşi privi mâna ridicându-i bluza de corp dezvelindu-i sânii,apoi îi privi braţele.Dorinţa întreruptă mai devreme de alarme izbucni cu violenţă.Îşi scoase bluza cu un singur gest,apoi lipindu-şi spatele de perete,îi trase corpul peste al lui. -Simte-mă.Îşi îngropă faţa în gâtul ei,alunecând apoi cu gura pe linia dintre sâni. Avea pielea parfumată.O gustă,o excită; se mişcau în noapte împreună. -Vom folosi hamacul,spuse Adam.Va fi ca pe Pământ,prima oară pentru ea va fi o răscumpărare pentru celelalte.Ea aprobă în tăcere,mâinile mângâind fiecare centimetru din pielea lui.

-Pot să-ţi dau astea jos? -Eşti invitata mea.Un zâmbet vag îi înflori pe buze la vederea desuurilor negre. Se jucă cu elasticul din jurul mijlocului lui până ce dinţii lui începură să clănţăne de încordare. -Maggie,dacă asta te face să simţi ce simt şi eu...Îi alunecă şorţul pe coapse apoi se ridică lângă el,piept lângă piept,inimă lângă inimă iar mâna îi explora corpul, degetele se răsuceau pe carnea trezită la viaţă,fierbinte sensibilă.Îl făcu să ofteze de plăcere.Prinzându-i încheietura mâinii îi opri mângâierea ridicându-i un picior în jurul lui. -Aşteaptă. -Aşteptam,şopti ea.Adam îi sărută zâmbetul şăgalnic de pe buzele umede. Maggie îşi strânse buzele de parcă ar fi citit o dojană în ochii lui,o mişcare care îl făcu să-şi revizuiască mişcările cu care sedusese până acum femeile. -Ştii la fel de multe despre dragoste ca zece femei la un loc şi să nu laşi pe nimeni niciodată să-ţi spună altceva.Pentru o clipă lungă ea îl crezu. -Mie-mi spui,chicoti.El nu-i lăsă timp pentru îndoieli.Atigându-i sfârcurile cu degetele o simţi tremurând.Fiecare nerv al lui era încordat de aşteptare.Îi îndepărtă mâna de primejdie şi îi sărută palma ca un bărbaţ; un sărut umed, erotic,fără subtilităţi,înfometat.Comenzile pe care i le dădea cu voce domoală erau ca o cascadă de pietriş pe o bucată de catifea. -Merita să trăiesc pentru a face asta din nou.Şi o făcea din plin.Gândul trecu asemeni unui fulger prin mintea lui Maggie.Fete,femei,o soţie.Le sedusese,le câștigase oriunde în afară de Lună.Îşi impuse să încetineze acest exerciţiu de gândire.Nu se va compara cu femei pe care nu le cunoscuse niciodată. Nici Adam n-o făcea; nu era acel gen de bărbat.Lui îi păsa,îi era dragă,dorea să o facă să se simtă bine iar ea era îmbătată de atenţia pe care i-o dădea.Lasă-mă să-l fac să fie mulţumit,se rugă ea în tăcere.El merita mai mult,mai mult decât fusese ea capabilă vreodată să ofere. Ca şi când ar fi fost sub apă,el o ridică fără efort aşezând-o în hamac.Îi potrivi picioarele pe marginea sacului de dormit,genunchii ei ridicând materialul subţire ce îi acoperea.Materialul solid din saltea crea impresia că te afli culcat pe spate pe un pat de pe Pământ.Nimic nu putea înlocui senzaţia clară şi carnală a unui bărbat dezbrăcat,întins lângă ea,pielea lui lipită de carnea ei. -Stai bine? -Da,îi răspunse în timp ce el potrivea trupul ei lângă al lui,pe materialul impregnat cu mirosul aspru,bărbătesc.Îl inhalase în fiecare noapte petrecută în camera lui,înfăşurată în hamac,visând că el o ţine în braţe.Visele nu se puteau

compara cu realitatea la fel cum Maggie nu se putea compara cu alte femei, încetează,Maggie.El te vrea pe tine. -Pentru că aici nu mai este altcineva,replică raţiunea ei.Pentru că i-ai salvat viaţa.Asta este în loc de „mulţumesc”,Maggie.Este răsplata. -Maggie? Vocea lui lângă urechea ei o adusese înapoi,îşi eliberă mâna din sacul de dormit şi îi mângâie obrazul aspru. -Sunt aici.Chiar era? Un zâmbet trecu peste buzele lui. -Dacă îţi făceai probleme în privinţa controlului aşteptărilor,am avut eu grijă. Poate de aceea o pierduse pentru o clipă. -O,mulţumesc.Asta este cu siguraţă o adevărată prudenţă. -Iubito,cuvântul prudenţă nu are ce căuta în aceaşi propoziţie cu ce am de gând să fac cu tine.Ochii ei se măriră.El chicoti sperând că ea simţise teama până la vârful degetelor de la picioare. -Asta va fi cea mai grozavă chestie pe care ai trăit-o vreodată.Promit. O tachina.Ea zâmbi; un zâmbet grav care îi făcu inima să tremure. -Femeia Minune a avut vreodată ocazia...eh,asta e. -Dar Sigourney? Dacă ai fi venit acolo sus doar cu lejeria de corp pe tine,nu m-aş fi bucurat mai mult. -Ai o imaginaţie bolnavă,spuse râzând. -Fantezia mea nu m-a pregătit niciodată pentru o eroină ca tine.Cu toate că îl pregătise de sute de ori pentru asta,atunci când se străduia să adoarmă şi nu putea doar din cauză că ştia că ea este un pic mai în colo pe hol.Îi sărută părul până ce,mişcarea îl aduse peste ea. -Ar trebui să-ţi mulţumesc.Recompensă.Maggie se crispă sub el. -Nu e nevoie.Adică vreau să-ţi spun că dacă aşa vrei să... -Şştt.Aşa vreau să-ţi spun că niciodată nu m-am simţit măcar un sfert din ceea ce simt eu acum,Maggie,arată-mi.Ea simţea.O intimitate care trecea de limitele palpabile.Împărtăşiră aceleaşi senzaţii cumplite văzând o persoană-iubită în pericol şi trăiseră aceeaşi fericire care urmă momentului dispariţiei riscului. Maggie ridică mâna.El i-o prinse. -Adam,atinge-mă din nou. -Unde? -Oriunde.Iar el se supuse.Corpul lui era solid,arcuit peste al ei,pe cât se putea de real.Afară vidul aştepta,gol,dezolant,singur ca moartea.În cameră era viaţă şi dragoste străbătându-i asemeni unui curent electric.Pieptul lui Adam îi apăsă sânii.Nu era prea mult loc,iar după ce el trăsese fermoarul sacului de dormit în jurul lor,spaţiul se micşoră şi mai tare.

Când mâna lui ajunse între ei stomacul ei se arcui,începând să vibreze pe dinăuntru.Scânci încet când el îi desfăcu picioarele cu ale lui,căutând. -Pune-ţi picioarele în jurul meu,Maggie.Aşa făcu.El aştepta.O dorea lângă el, fără teamă,încrezătoare.Îi dovedea astfel că îi pasă de ce simte ea,de ce are nevoie lăsând-o să-i arate la rândul ei ce simţea pentru el.Adică însemna că dacă învăţase ceva din jurnalul ei era că Maggie avea nevoie de vorbe. -Îţi place? -Da. -Spune-mi ce-ţi place.Ea ezită. -Îţi place mărimea mea,Maggie? Ea aprobă în tăcere,înghiţind în sec.El îi sărută gropiţa din obraz apoi îşi alunecă buzele pe tâmple.În felul acesta gura ei ajunse pe gâtul lui,gustându-l,trezându-i lui Adam senzaţii de mult uitate.Ajunse la bărbie. -Cum e? întrebă el.Spune-mi cum mă simte gura ta. -Îmi faci buzele să tremure. -Şi corpul tău? Ea simţi un alt fel de durere.Ar fi dorit să-i poată spune dar ceva o oprea.Ar fi dorit să i se dăruie fără reţineri,dar temerile îi dădeau târcoale.El apăsă cu blândeţe,dar hotărât,cu insistenţă,până ce îl simţi pătrunzând în ea, umplând-o.Muşchi,pe care nu-i putea controla fremătară convulsiv,adânc întreg corpul ei răspuzând cu egală dorinţă.Pieptul lui o apăsa când braţele îl lăsau în jos.Apucând marginile hamacului o trase spre el. -Sunt greu? -Nu există greutate în spaţiu.Dar el simula senzaţia de greutate,putea simula felul în care poate fi simţit un bărbat întins peste o femeie cu care face dragoste.Retrăgându-se şi intrând din nou,cu siguranţă,mai adânc,întrebă: -Poţi să-ţi încrucişezi gleznele?Ea făcu cum îi spusese.Descoperind-o pregătită îşi încleştă dinţii de încordare.Mâinile lui i se strecurară sub şolduri ridicându-ile şi ţinând-o strâns în timp ce se cufunda în ea iar şi iar.Dacă simţea şi ea măcar pe jumătate din ce simţea el vor atinge curând extazul.O va duce pe femeia iubită în primul ei zbor cu un covor fermecat. -Maggie,orice doreşti.Spune-mi,iubito. -Iubeşte-mă,şopti ea,iubeşte-mă. CAPITOLUL 10 Se afunda în ea ca într-un tunel fără capăt.Se străduia să vorbească în loc să geamă. -Aşa,iubito.Eşti cu mine.

-O,Adam. -E bine? -Da. -Când fac aşa? -Da.Ar fi dorit să o înlănţuie cu braţele şi s-o apese în saltea.Dorea ca experienţa să fie ca pe Pământ şi totuşi diferită de tot ce cunoscuse ea până atunci.Iubise şi alte femei,le dăruise plăcere.Dar cu Maggie vroia să-i prindă orice geamăt,orice oftat,să-i dovedească cât de specială era.Îi veni ideea bruscă de a o învăţa cum să facă.Alţi bărbaţi ar ţine-o doar în braţe.El dorea ca toţi ceilalţi să devină doar nişte umbre în comparaţie cu el. -Îţi plac atingerile mele? Celălalt Adam,cel tânăr,nu s-ar fi gândit să întrebe aşa ceva. -Da.Se poate şi mai repede? -Maggie.Vocea lui era aspră din cauza emoţiei.Cabina se umplu de sunete pământeşti,incredibil de pătrunzătoare.Maggie se încolăci pe el şi simţi cum tremură ca un tunet îndepărtat. -Mai spune încă o dată.Adam zâmbi,uimit de reacţiile pe care îmbrăţişarea ei le năştea în el. -Îţi place aşa? -Îmi placi tu.Trupul lui îşi grăbea mişcările în ritmul din ce în ce mai rapid al pasiunii.Dacă aşa era iubirea se putea considera fericit că o aflase. -Hai,o dată cu mine,Maggie.Hai! Picioarele ei se strânseră mai tare în jurul lui, corpul i se oferi ca pentru nimeni până atunci.Cuvintele lui erotice fură curând înlocuite cu gemete,comenzi guturale; limba lui nu-i permitea lui Maggie să-şi termine scâncetele. Hai,o dată cu mine,Maggie!Ea auzea fiecare cuvânt.Simţea fiecare mişcare, fiecare binecuvântată rugăminte.Era prea conştinentă.Gândea,la naiba,pierzând firul dulce al emoţiilor.Gemu,agitându-şi capul pe pernă. -Nu,nu,nu. -Asta este,iubito.Maggie nu putea risca să-l dezamăgească.Cu alţi bărbaţi nu recunoscuse de ruşine.Cu Adam,din dragoste.Îl iubea prea mult pentru a-i spune adevărul.El era prea aproape de ceva ce ea nu cunoscuse niciodată; nu-l putea opri acum.Fesele lui se încordară; şi picioarele ei.Îşi încleştă degetele în spatele lui,brăzdând umerii cu unghiile.Scânci numele lui.El îl scânci pe al ei.Îl imploră să continue.Dar nu prin cuvinte.Cuvintele ar fi şocat-o.L-ar fi ţinut în braţe şi l-ar fi iubit până ce o ploaie de stele ar fi explodat în jurul lui. Îi putea dărui plăcere,scutindu-l de frustrarea pe care ar fi simţit-o ştiind că ea nu

atinsese extazul odată cu el.Apoi totul se sfârşi.O atinse cu trandeţe,sărutându-i domol sânii,sărutând-o peste tot dar lăsând neatinse lacrimile ce i se prelingeau pe obraji.Teama pe care o cunosc toţi impostorii o cuprinse şi pe Maggie.Va fi doar o problemă de minute până când el va întreba.Adam îi făcu loc să poată respira,lăsându-se să alunece înspre partea dreaptă a hamacului. -Stai bine? Ea clătină capul.O gaură în pământ ar fi fost mai bună; ar fi avut nevoie de un loc unde să se ascundă.El se mai răsuci un pic dar fără să-şi ia braţul din jurul ei,ca şi când,cu tot spaţiul strâmt Adam ar fi vrut-o cât mai aproape de el.O amară durere se iscă în sufletul lui Maggie.Cum ar fi putut să nu-l iubească pe acest om?Cum îndrăzea să-l mintă? O,Maggie,eşti o impostoare.Trecură clipe.Minute.Răsuflarea îi deveni regulată.Partea laşă .a sufletului ei spera ca Adam adormise.Dar nu era aşa. Apoi,în loc să o întrebe cum fusese pentru ea,începu pe un ton foarte,serios,să-i spună cum fusese pentru el.Ea fusese magnifică.Uluitoare.Nu iubise niciodată o femeie ca ea.Se simţea extenuat,vlăguit,doborât,dincolo de lună. -Ostenit.Rânji în momentul în care nu mai găsi un alt sinonim.Sper că tu nu te simţi chiar la fel.Pe muchie de cuţit? O,ba da,se gândi Maggie.Şi cu încă una undeva,lângă inimă.Adam îi sărută părul jucându-se cu şuviţele roşii. Îndatoritor şi protectiv îşi asumă responsabilitatea de a răspunde în locul ei.Era teribil de uşurată.Şi îngrozitor de furioasă.În loc să fie destul de grijuliu ca să afle ce simţea,se comporta ca şi când ar fi ştiut deja. Dar ce te-ai fi făcut dacă te-ar fi întrebat? intervenise conştiinţa ei. Aş fi minţit,răspunse Maggie.Ce mai eroină! Femeia era o super impostoare. Păcălise cu atâta îndemânare un bărbat experimentat ca Adam Strade. Cel puţin învăţase un lucru: în spaţiu lacrimile curg tot în jos. Ea nu adormise.Nici nu îi era somn.Adam simţise uşorul tremur al femeii ce plângea şi ieşi din cursă în tăcere,cu mult înainte de a apuca să-şi explice. Recâștigarea vieţii şi o noapte de dragoste cu Maggie Mullins fuseseră cam mult pentru el.Adormise uşor şi repede,convins că ea fusese alături de el la fiecare pas.Nu fusese? El ascultase,la naiba.Crezuse că...Ceea ce nu făcea decât să dovedească că era la fel de departe de a înţelege femeile,ca întotdeauna. Cum ar putea cunoaşte el vreodată femeile? Pentru o clipă crezuse că Maggie are răspunsul.Într-un moment de criză ea îşi va arăta adevărata faţă: curajoasă, iubitoare.El îi încredinţase viaţa.Ce spusese Hal înainte de a încheia convorbirea? „Ai o femeie ştraşnică acolo cu tine; nu-i da drumul”.Adam încercase,o condusese până în clipa în care el crezuse că fie vor înnebuni

amândoi fi vor ajunge peste lună împreună.Ea fusese atât de aproape încât capul îi mai vâjâia.Ar fi putut să o atingă acolo.S-o şocheze cu un sărut intim care ar fi proiectat-o spre stele.El ar fi putut face să se întâmple. Dar el se comportase asemeni oricărui alt bărbat care încercase să-i rezolve problema.Nu neapărat orgasmul era scopul.Ci recâștigarea încrederii în sine. Refacerea propriei păreri despre sine.Ea se considera mai puţin femeie şi crezuse că o singură lecţie va fi de ajuns să-i dovedească contrariu. Rămăseseră puţine alternative.Poate că dacă va rămâne întins aici va dovedi că el o doreşte indiferent de circumstanţe; nu era neapărat necesar ca lucrurile să se desfăşoare în felul ăsta de fiecare dată.Dorea ca ea să ştie că o iubeşte,oricum. -Maggie? Ea se crispă.Iată,soseşte Marea întrebare. -Te iubesc.Maggie închise ochii şi sufletul ei izbucni în lacrimi.Îl atinse,ca o substituire a vorbelor pe care nu le putea rosti. -Mi-ai salvat viaţa în mai multe feluri,spuse Adam. -Primejdia îi determină câteodată pe oameni să dea pe dinafară. Privirea lui se posomorî. -Primejdia m-a făcut să recunosc.Cred că te iubesc de ceva vreme. Ea îl bătu prieteneşte pe şold.Din cauza spaţiului strâmt din sac mâna lui nu putu ajunge la a ei destul de rapid pentru a o îndruma spre dovada fermă a ceea ce simţea pentru ea.Ea se lăsă să alunece mai încolo. -Ce crezi tu că făceam atunci când au început să sune alarmele? întrebă Adam cu voce aspră.Nu crezi că şi atunci eram pe cale să-ţi arăt cât de mult te iubesc? -Excitaţia din timpul unui film sexy este o banalitate. -Deci nu simţi nimic pentru mine.Se urî pentru ce spusese din clipa în care vorbele apucaseră să fie spuse.La tăcerea ei rănită Adam îşi aminti lacrimile. Mâna lui se strecură sub spatele ei îmbrăţişând-o chiar dacă ea nu o dorea. -Ţine-mă în braţe,Maggie.Urăşte-mă dacă vrei; sunt un mitocan iar tu ar trebui să o ştii. -Nu eşti. -Atunci ce sunt? -Eşti un bărbat incredibil de curajos, galant,conştiincios şi un pic prea...Dacă va termina fraza va fi ca şi o recunoaştere a faptului că se prefăcuse.Tu vei pleca pe Marte,spuse ea.Iar peste trei săptămâni eu voi pleca acasă.Nu putem să lăsăm lucrurile aşa cum sunt?Bineînţeles că el putea.Dar în inima lui ea va merge cu el,în întregime,de la râsul ei până la cât era de grijulie până la felul în care o dezamăgise.Nu în viaţa asta,Maggie Mullins.Nu vei scăpa de mine.

Adam nu reuşi niciodată să înţeleagă cum coborâse ea din hamac fără să-l trezească.O găsi în spaţiul destinat bucătăriei,trebăluind pe lângă cuptorul cu microunde.Profitând de lipsa gravitaţiei îi evită intenţionat privirea. -'Neaţa,Ozzie,fredonă ea. -'Neaţa,Harriet.Micul dejun miroase minunat. Dar nu la fel de bine ca părul ei.Siropul nu putea fi la fel de dulce ca pielea ei iar când era vorba despre alte părţi ale corpului lui Maggie se putea vorbi despre miere. -Maggie? -Stai jos; se va răci şi te vei duce de zece ori să-l reîncălzeşti. El ar fi dorit să o reîncălzească pe ea.Apucând-o în braţe o răsuci spre el.Privirea lui spunea: -Nu te juca cu mine!Gura lui comandă buzelor ei să se desfacă.Limba lui o căuta pe a ei cu insistenţă.N-o va lăsa să-l pună deoparte. Dându-şi seama de senzaţiile pe care le încerca fu uimit.Dorise să o sărute de „bună dimineaţa”.Uimirea veni când realiză cât de mult o dorea.Un gând de noaptea trecută se păstrase în lumina zilei.Maggie trebuia să se simtă în siguranţă cu el.Trebuia să aibă încredere.Trebuia mai întâi să afle ce femeie este înainte ca el să-i dovedească ce fel de femeie ar putea fi.Îşi desprise cu greutate gura de a ei. -Te iubesc.Ea înghiţi în sec.Nouăsprezece zile înainte de întoarcerea pe Pământ.Nouăsprezece zile în care trebuia să se prefacă fericită pentru că nu suporta nici măcar gândul de a-l face pe el nefericit.Îl sărută pe nas. -Şi eu te iubesc. -Zău? Stânjenit îşi apropie trupul de al ei.Atunci ar fi trebuit să rămâi în pat,femeie. -Am crezut că micul dejun ar fi o modalitate frumoasă pentru a o dovedi. -O'cale spre inima unui bărbat. -Asta explică de ce nu am cucerit multe inimi.Trebuie să găsesc un bărbat care să fie impresionat de gătit! îl sărută şi pe obraz.Hai să mănânci. -Cred că aşa voi face.Nu glumea.Braţele şi picioarele i se încurcaseră cu ale ei.Doar faptul că Maggie se sprijinea de masă îi menţinea în aer.Am crezut că doreai să o fşcem în hamac prima oară.Dar este mai normal aşa. -Ce ştii tu despre ce este normal,îl tachină ea,când eşti superior în toate cele? -Aşa am fost? -Adam,micul dejun este servit.Îl fixă cu privirea; era mai bine să o vadă exasperată.O parte a sufletului ei se folosi de această ocazie pentru a memoriza

ridurile din jurul ochilor lui Adam.Îşi trecu degetele prin părul lui şi se opri doar când o văzu ce face mângâierea ei,cum ochii lui se închideau în timp ce Adam îi şoptea numele. -Poate că am grăbit un pic lucrurile.Ea îşi simţi abdomenul tremurând. -Oare? Degetele ei se strânseră. -Sunt anumite consecinţe ale unui act de natură intimă pe care cred că este mai bine să le înfruntăm acum.Nu voi mai fi aici decât nouăsprezece zile... Cu răspunsul ei logic,raţional,ar fi trebuit să se calmeze; Adam putea enumera un milion de modalităţi prin care un bărbat putea fi prostit.Fusese atât de prins de întrebările pe care şi le punea despre ce făcuse şi ce nu pentru ea încât nu se gândise nici un minut la faptul că ea s-ar putea îngrijora de consecinţe.Hotărî că trebuie să-i explice.Maggie stătea la masă în timp ce el îşi reîncălzi cafeaua. -Vorbind despre consecinţe; ştii că am făcut o vasectomie.Cu ani în urmă. O bucată de clătită tremură în furculiţa ei,iar el o prinse în aer.I-o întinse,tânjind ca limba ei să ia picătura dulce de pe vârful degetului.Intimitatea are atât de multe feţe,atât de multe gusturi şi atât de multe gesturi.Chiar şi o acţiune inocentă îl putea catapulta cu gândul la noaptea trecută,când fusese în braţele ei. Grăbită Maggie îşi şterse buzele cu şerveţelul şi se concentră asupra mâncării. -N-am ştiut. -Credeam că mi-ai citit fişa medicală. -Nu atât de atent.El ridică din umeri văzând cum obrajii ei iau foc. -Amândoi am fost controlaţi de medicii de la NASA.Nici o boală care să ne îngrijoreze şi mulţumită vasectomiei,nici o protecţie necesară. În afară de cea emoţională,îşi reaminti Maggie. -De ce? întrebarea fu mai mult o şoaptă. -Având în vedere ce se întâmplase cu Todd,nu vroiam să o las pe Julie cu un alt copil pe care să-l crească sigură.Părea un lucru raţional la vremea respectivă. Aceste ultime cuvinte o făcură să-l privească. -Este ireversibilă. -Vrei să fie? Consola de comandă ţiui şi un pufnet îndepărtat al sistemului hidraulic anunţă că staţia îşi reia poziţia pe orbită.Maggie rămase nemişcată. -Nu m-am gândit să fac copii. -Niciodată? Sau de când a apărut această problemă? Încă un privilegiu acordat de intimitate: dreptul de a pune astfel de întrebări de parcă ei doi s-ar cunoaşte de multă vreme. -De când am crescut cu patru fraţi.Nu sunt o fire de gospodină,am menţionat asta.Îl privi cum îşi plimbă ochii peste cutia de clătite,cutiile de cafea şi suc,cele

două caserole cu şuncă. -Mda,ai dreptate.Cât despre noaptea trecută... Cât ura Maggie aceste cuvinte.Degetele ei se încleştară brusc pe furculiţă. -Nu trebuia să fi făcut toate acele promisiuni despre copii şi case.Nu ţi-aş putea face un copil şi n-aş fi în preajmă destul timp pentru un cămin.Poate că ar trebui să clarificăm asta. -Chiar te rog. -Eu cred în onestitate.Excepţie făcând un sigur subiect; la fel ca pentru Maggie. -Nu îi pot oferi unei femei un viitor dar pentru prezent nu văd de ce am avea reţineri.Nu? Ochii lui Maggie se măriră.Ea ar fi putut numi o duzină. Profesionalism,datorie,consecinţe.El trecu cu un gest peste.toate. -Ar putea fi amuzant,tu şi cu mine,fără nici un alt echipaj care să ne deranjeze trei săptămâni de aici înainte.Atâta vreme cât nu avem motive medicale de îngrijorare,celelalte griji le putem arunca în vânt. -În spaţiu nu există vânt.El chicoti. -Ai dat din nou un răspuns logic.Hai,spune,vrei să spui,Maggie! Adam se mută la pupitrul de comandă pentru obligaţiile dimineţii. Când deschise gura ca să-l contrazică,ea scuipă cuvintele de-a dreptul. -Deci o să fim colegi de pat.. -Nu văd altă modalitate de a petrece timpul liber mai plăcut. -Să înţeleg că sunt mai distractivă decât aparatul video. O singură privire a lui Adam spre chipul palid şi furios al lui Maggie şi fu de ajus ca să renunţe la această încercare.A se preface că sexul nu contează nu era calea de a înfrânge inhibiţiile lui Maggie.Vocea lui se îmbânzi. -Ai trei săptămâni la dispoziţie pentru a-mi oferi amitiri ce vor dura trei ani. -Marte. -Este un drum lung.Mi-ar place să te am cu mine.În vise.Sub piele. Afurisit să fie pentru că o dorea.Dacă era atât de hotărât în privinţa singurătăţii şi a distanţei,cum de putea cere companie? Poate din cauză că ştia că ea nu-l putea refuza. -Amintiri.Se auzi radioul. -Amintiri şi muncă,spuse Adam apăsând butoanele,două lucruri fără de care un om nu poate rămâne zdravăn la cap în spaţiu,'neaţa,Misiune de Control. -'neaţa,Adam.Maggie este acolo? -Chiar aici,Hal.Maggie am pentru tine două interviuri cu televiziunea şi un mesaj de la Vicepreşedinte.În timp ce voi doi dormeaţi,CNN a transmis o casetă audio cu misiunea de salvare.

Genunchii lui Maggie se înmuiară la fraza „voi doi dormeaţi...”.Nimeni nu spusese că dormiseră în acelaşi pat. -Mulţumesc,Hal.Cred că pot vorbi cu ei. -Eşti creditul pentru reuşita programului civil,Maggie.Suntem mândri să te avem printre noi. -Poţi s-o mai spui o dată,declară Adam îmbrăţişînd-o în faţa camerelor.Faptul că se află aici schimbă lumea pentru mine. -Atunci,hai să te anunţ care este prima recompensă,adăugă Hal,întrerupând privirea lungă a lui Adam.Maggie deveni atentă.Misiunea de a devora naveta „Fără frontiere”,cea care va pleca în expediţie spre Marte,a fost încredinţată în mod oficial lui Margaret Mead Mullins.Îţi vom transmite diagramele ca să te poţi apuca de treabă. -Mulţumesc.Era ceva,oricum.Dacă nu-i putea oferi lui Adam genul de dragoste pe care el îl aştepta de la ea putea,cel puţin să-l încojoare cu această dragoste în timpul zborului spre Marte. Mirosurile de murdărie,apă,plante verzi şi tot oxigenul emanat de ele o ameninţară pe Maggie.Se opri în Golful Botanic să tragă o gură de aer proaspăt, de viaţă adevărată,eliberată în sfârşit de fluviul de întrebări ce se abătuse asupra ei în ultimele zile.Pe Pământ devenise un fel de vedetă.Aici sus doar ea şi Adam ştiau că,de fapt,ratase.El dorea amintiri.Ea îi oferea argumente. Maggie se crispă amintindu-şi vocile ridicate.Poate că el ştiuse tot timpul că ea se prefăcuse.Dacă nu,ghicise foarte repede.Ce era cel mai rău era că el insista să discute despre asta. -Deci câștig,pătrunse vocea lui prin uşa subţire a dormitorului,pe care o închisese intenţionat.Eu am ajuns acolo primul,dă-mi o medalie. -Nu e vină ta. -Deci este a ta. -Pe cine altcineva pot învinovăţi? Ea îşi imagină venele îngroşate ale gâtului lui Adam în timp ce el bombănea un blestem. -Nu facem un scor,Maggie.Am vorbit prea mult? Ţi-am distras atenţia fără să vreau? -Da.Nu.Câteodată.Uite ce e,nu vreau nimic postmortem.Exact asta vreau să evit. -Scrii totul acolo? îi spui jurnalului ce ar trebui să-mi spui mie? Atunci ea deschise uşa doar atât cât să-l poată privi în ochi. -Nu reuşesc nici pe hârtie,nici cu tine.Asta este,Adam; asta-i concluzia finală. Când e vorba de sex nu ştiu ce fac.

El îşi încruciţă braţele plimbându-şi privirea pe corpul ei.Purta un costum simplu,din bumbac.Nu se îmbrăcase aşa ca să-l seducă; fraţii ei o văzură chiar şi mai sumar îmbrăcată. -Răspude-mi la o singură întrebare,îi ceru Adam.Ţi-a plăcut? Îi oferi cel mai bun răspuns de care era în stare: o privire ce vroia să însemne „Trebuie că glumeşti”.Cel puţin pe asta n-o putea ascunde.El zâmbi mândru şi sigur pe el,iar apoi o apupă de sub bărbie. -Atunci de ce ne certăm? Deschizând uşa îi ridică gura spre a lui,ridicând-o pe Maggie de pe podea cu un simplu gest.Sufletul ei parcă prinse aripi. -Nouăzeci şi nouă din o sută,murmură el.Nu e rău pentru început. În douăzeci şi patru de ore îi lipsise atât de mult,îl dorise,aşteptase,o duruse să ştie că nu putea fi.Dacă aceste senzaţii erau tot ceea ce putea avea,nu era oare mai înţelept să le păstreze? -Iar dacă asta îţi place,vom mai încerca puţin,spuse el şi încă puţin şi înainte să-ţi dai seama... -Voi pleca acasă,i-o întoarse ea. -Ce-am mai spus greşit acum? întrebă Adam trecându-şi o mână prin păr. -Tu nu te afli aici ca să-mi rezolvi mie problemele.Unele lucruri se întâmplă,pur şi simplu.Iar unele femei nu sunt capabile să le facă,îşi continuă ea gândul în tăcere,recunoaşterea înfio-rând-o.De ce vor bărbaţii întotdeauna să aranjeze lucrurile? -Bărbaţii,izbucni Adam.Sunt mai bun decât orice bărbat cu care te-ai culcat până acum iar tu o ştii prea bine.Maggie îl privi şocată.Cu un sigur gest îl proiectă în hol şi închise uşa. -Nu mă fă să-ţi stric buna ta părere despre tine în domeniul femeilor! -La naiba,Maggie,chiar trebuie să faci asta? Vreau să te ajut iar tu transformi situaţia în ceva urât.Sunt bun,Maggie.Asta este poate singurul lucru pe care îl cunosc despre femei.Ea se strânse în braţe încercând să-şi oprească lacrimile, încercând să nu audă şoaptele lui insistente. -Vreau să fiu acolo pentru tine,iubito,este ăsta un păcat? Urăsc ideea că un alt bărbat te-ar putea atinge.Sau mai rău,că tu nu vei mai încerca vreodată.Pentru că din cât mi-am dat seama ăsta este motivul pentru care te-ai înrolat în acest program spaţial.Dormitoarele facultăţilor,celulele închisorilor,oriunde lucrezi te asiguri că bărbaţii sunt undeva în afara unor limite.Gâtul ei era atât de uscat încât vocea i se ascuţise. -Să nu îndrăzneşti să mă analizezi,Adam Strade! -Dacă îmi amintesc bine ăsta a fost motivul pentru care ai venit aici.

Dar în loc de asta ai învăţat câte ceva despre tine. -Şi tu ai fost bărbatul care m-a învăţat. -Da.Maggie râse,apoi privirea îi rămase fixă pe dormitorul pe care îl decorase pentru el. -Cel mai curajos bărbat din univers îşi mai ia o sarcină imposibilă,spuse ea amar.Îţi asumi întotdeauna responsabilităţi care nu sunt ale tale,Adam...Să-l creşti pe Tad,să te însori cu Julie.Eu nu sunt o datorie a ta. -N-am spus niciodată că ai fi. -Atunci respectă-mi teama,în regulă? -Laşitatea este ceva pentru care piloţii de încercări nu au respect,ţipă el de dincolo de uşă. Două zile mai târziu,lucrând la schiţele pentru cabinetele de pe „Fără frontiere”, Maggie îşi gusta lacrimile. -Bănuiam că aici te ascunzi.Îşi ridică privirea clipind.Respiră adânc. -Bună.Adam intră în cameră.Avea un prosop pe umeri,albul acestuia contrastând cu nuanţele închise ale maieului ud de transpiraţiea unei după-amieze de antrenament.Era rândul ei să vorbească! -Cred că ar trebui să existe şi un Golf Botanic pe nava pentru Marte. -Ajută la refacerea oxigenului. -Sunt şi avantaje psihologice.Mirosuri,senzaţii,iluzia Pământului. Adam mormăi ceva şi ochii i se întunecară. -Umezeală,spuse ea,mâinile încleştându-i-se pe caietul de schiţe. -Mda,umezeala.Asta mă dă gata întotdeauna.Dacă nu o putea atinge era mereu gata s-o alinte,să facă un comentariu sugestiv şi mereu cu acea foame în priviri. O dorea,dar vorbele amare se mai aflau încă între ei.Adam îşi trecu o mână prin păr,plângându-se că este în fiecare zi mai greu de aranjat.Ca şi vieţile lor. -Trebuie să te ascunzi de mine,Maggie? -Îmi lingeam rănile,cred. -Lasă-mă pe mine.A linge,asta e.Încurcătura ei nu reuşi să oprească senzaţiile care o înfiorau.Imaginaţia este una dintre cele mai erogene zone.Iar Adam avea ceva imaginaţie.Se întrebă dacă şi el se torturează cu imaginaţia,asemeni ei. Micile încreţituri ale pielii lui îi răspunseră la întrebare.Energia neeliberată creştea chinuitor. -Te rog,imploră ea. -Mă rogi,ce? Să te fac să te simţi bine? Dă-mi o şansă. -Opreşte-te. -Începi.

-Adam. -Eva? -Exact.Ăsta este Paradisul tău,nu-i aşa? -Locul meu preferat de pe această staţie.Suntem doar doi oameni pe această planetă. -Şi nu o putem repopula. -Dar o putem împărţi.El o atinse aşa cum făcuse de atâtea ori în zilele trecute, masându-i tâmplele când o găsea aplecată peste jurnalul ei,lucrând febril pentru a decora cel mai frumos apartament pe care l-ar fi putut avea un bărbat...casa pe care ea nu i-o putea oferi,singurul fel în care îi putea arăta cât de mult îi pasă. -Este aici,spuse Maggie cu tristeţe,pe hârtie.Voi fi acolo cu tine.Nu cere mai mult. -Cer,Maggie.Nu mă face să implor. CAPITOLUL 11 N-ar fi trebuit să fie atât de crudă.Dar ea nu ar putea fi niciodată femeia pe care el o dorea. -Proiectez asta pentru tine.Este tot ce îţi pot oferi...te rog acceptă. El privi cercetător desenul. -Ăsta este genul de cameră care îţi place? -Mie? întrebă Maggie cu inima strânsă. -Proiectul tău cere o femeie la bord.Mulţumită lui s-ar putea să obţin un echipaj mixt. -A!O femeie care se antrena deja va petrece trei ani cu Adam Strade.Maggie îl simţi aşteptându-i reacţia.Îi trebuiră câteva clipe până să hotărască ce simţea. Gelozie?Invidie?Imagini ale păcatelor din Raiul primar.Nu lua în seamă competiţia dar cine era de vină că îl lăsa pe Adam să plece de bunăvoie? Îşi închise ochii tremurând gata să-l roage să o ţină din nou în braţe.În definitiv, el nu cerea Luna. -Te vreau cu mine,spuse Adam,în fiecare zi şi în fiecare noapte,tot drumul spre Marte şi înapoi.În gând.Ca pe o amintire.Ea îi apucă încheietura mâinii când el îi atinse faţa.Asta era real.Cum ar putea o femeie care îşi riscase viaţa pentru a-l salva pe bărbatul iubit să se dea înapoi în faţa unei atât de mici piedici? Va lupta pentru el înainte de a-l lăsa altei femei,va înfrunta balaurul stând în picioare chiar dacă lancea era îndreptată spre inima ei. Ea îi întinse mâna aşa cum făcuse atunci când vidul din jur îi ameninţa.În tăcere îl rugă să o iubească din nou.

-Dă-mi cuvinte,Maggie.Spune-mi ce vrei.Ea îl sărută. -Vreau să se întâmple repede,atât de repede încât să nu mă pot opri ca să gândesc.Adam înţelese.Vesta croşetată se deschise sub mâinile lui. -Este călătoria,nu destinaţia,spuse el.Nu e vorba despre ce cred despre tine; este important ce simţi tu.Eşti cu mine? Ea clătină din cap dar îi opri vorbele cu un deget pus pe buze. -Dar este pentru tine,ceva pe care să porţi în minte ca să nu fii sigur. El îi prinse degetul între buze şi supse.Apoi următorul. -Ce altceva mai vrei să fac cu gura? Maggie se îmbujoră. -Nimic,încă.Anii trecură prin faţa lor.Cele câteva ore şi zile ce le rămăseseră trebuiau să ajungă.Amintirile nu puteau fi la fel de preţioase ca atingerile, gustul,obrazul lui aspru,trupul lui încălzit de exerciţii şi dorinţă. Fruntea ei se încreţi de un rid vertical din cauza concentrării cu care fi descheia cămaşa.Făcea asta pentru el,dar era speriată de moarte. -Radioul merge? întrebă. -Nu,suntem siguri.De fapt,tocmai îl închisese,cerându-i lui Hal favoarea de a opri o vreme trasmisiile.O vreme mai lungă.Îşi puse buzele pe gâtul ei, asigurându-se că atunci când ea îl atinge ştie ce fi place.O va lăsa să se concentreze pentru a-i dărui lui plăcere în timp ce el va căuta să i-o ofere ei. -Atinge-mă mai jos.Mâinile ei trecură peste pieptul lui,navigând pe braţe,pe abdomen în timp ce pluteau amândoi printre plante,pe sub cupola din sticlă care îi părea lui Maggie înspăimântător de fragilă dar la fel de reală ca barierele pe care ea ar fi vrut să le treacă. -Adam,murmură.Aici e Paradisul.Senzaţiile creşteau în intensitate pe măsură ce învăţa ce îi plăcea lui,cum ridică umerii când ea îşi punea gura pe pieptul lui larg,felul în care dorinţele ei se aprindeau în timp ce se îmbrăţişau,mâinile lui plimbându-se pe corpul ei.Adam o luă de mijloc.Împreună se răsuciră în aer. Fără haine care să-i acopere,fără uşi care să-i ascundă,fără jenă care să-i oprească.Aprinsă de dorinţă,Maggie îşi simţea trupul plutind,în jurul lor se amestecau arome sărate de pământ reavăn şi fertil. -Fă-o pentru mine,comandă Adam.Picioarele ei îl înconjurară fără efort,cuvinte de alint şi şoapte de plăcere o grăbeau,învăluind-o într-o mantie de emoţii. Umedă şi pregătită îl lăsă să o pătrundă. -Te simt bine în jurul meu,spuse Adam. -Nu vorbi. -Sunt doar cuvinte,Maggie.Ele pot doar să se adauge,asemeni amintirilor,dar nu pot înlocui realitatea.Îşi încleştă mâinile pe fesele ei trăgând-o spre el cu mişcări

circulare.O să-ţi aminteşti? Ea palpita cu respiraţia brusc îngreunată.Plămânii refuzau să o asculte,răspunsul el părând o şoaptă gâtuită. -Da.Gura lui Adam îi găsi urechea iar el începu să murmure toate cuvintele murdare pe care le cunoştea.Primitive,explicite,erau descrieri a ceea ce făceau ei doi.Dorea s-o determine să se concentreze la ceea ce făcea corpul lui,să fie atentă la senzaţii.Tactica aproape că îi reuşi.Maggie gemu şi ţinându-se de şoldurile lui se lăsă pe spate,fără .teamă că ar putea cădea,căutând cu febrilitate acea poziţie,acel punct care îi putea aduce extazul. El se mişca înainte şi înapoi,grăbind momentul în care vor erupe amândoi. Dar,într-o bruscă tăcere,ea începu să asculte.Gândi: „Atât de aproape”,tânjind după ritmul pierdut.Apoi părerea de rău continuă: „Aproape că reuşisem”.Îşi aruncă braţete în jurul gâtului lui Adam ascunzându-şi faţa. Fără lacrimi,jură Adam.Nu de data asta.Nu va mai gusta iarăşi lacrimile ei.O va gusta pe ea.Alunecându-şi mâinile peste sânii ei,o apucă de ,talie şi o ridică.Ea încercă să se apere. -Nu este gata,şopti el.Nu până nu mă conving că mă iubeşti. -Ştiu că mă iubeşti. -Iubesc asta.Îi sărută gâtul,bărbia.Şi asta.Sfârcurile sânilor mici,întăriţi de dorinţă.Asta.Stomacul ei şi ajunse într-un sfârşit buclele roşii presărate cu miere. Maggie gemu,uimită şi cu modestie.El îi prinse din nou fesele între mâini, desfăcând-o.Maggie se cutremură.Asemeni unui foc alimentat cu oxigen dorinţele ei se înteţeau.Sudoarea îi puncta pielea cu mici perle.Corpul i se înfierbântase de excitaţie,de jenă,de intimitatea goliciunii expuse. Închise ochii. -Nu,te rog,nu asta-i calea. -Nu e? întrebă el gâfâind.Te-ai prefăcut data trecută.Asta este prefăcătorie? -Nu,te rog,scânci ea. -De ce nu? De ce doar aşa? Ea gemu şi acceptă pendularea lui ce îi stârnea vibraţii furtunoase în fiecare centimetru de carne. -Sunt destul de mare,Maggie? Mă simţi bine? Te umplu? Insistenţa lui o surprinse.Ordinele şi comenzile erau o parte a lui pe care n-o luase în considerare. -Îmi distragi atenţia. -Scrie asta.Adaug-o pe lista defectelor mele. -Adam,opreşte-te.Nu aşa.Faţa lui îi deveni neclară,gura i se strâmbă,ochii i se întunecară. -Aşa cum? Aşa?

El se scufundă din nou în ea care îşi reţinu un ţipăt în timp ce roiuri de stele şi nori îi întunecară mintea. -Nu cu furie! Nu aşa trebuie să se întâmple.De parcă ar fi ştiut.Ca şi când ar fi avut o cât de vagă idee despre adâncimile până la care coborî adevărata dragoste.Se luptă cu el dar nu reuşi să scape.Lovi,se răsuci,îşi mişcă picioarele pentru a-i bloca accesul la ceea ce el deja cucerise.Călcâiele ei se aşezară pe spatele genunchilor lui,fiecare mişcare,fiecare poziţie intensificând senzaţiile ce o electrizau.I se împotrivi din nou cu inima bătându-i,să-i spargă pieptul. -Asta nu este o modalitate de a o face! Vocea lui păru aspră din cauza efortului. -Regulile sunt doar ale tale? -Furia nu are loc,gemu Maggie,în...oh,în...relaţiile fizice.Opreşte-te,te rog.Nu de la asta ,trebuie să...El îi şopti părerea despre asta.Maggie nu-şi putea recăpăta respiraţia.Zbătându-se în îmbrăţişarea lui peretele veni atât de repede în spatele ei încât fu aproape un şoc.Adam o împingea tot mai în spate,pătrunzând-o.Îşi rotea şoldurile într-un fel despre care ea ar fi putut jura că este obscen dacă nu ar fi făcut-o să se simtă atât de bine.Senzaţiile furtunoase erupseră pretutindeni în corpul ei,semnale,impulsuri.Ochii i se întredeschiseră iar capul i se zbătea într-o din ce în ce mai slabă împotrivire.. -Nu...nu... -Fără temei,repetă Adam,strângându-i şoldurile tot mai tare. -Mânia şi sexul nu merg împreună. -Chiar aşa? Ele sunt pasiune,Maggie. -N-ar trebui... -Dar sunt.Înfurie-te,Maggie.Mai rău chiar.Nu mai fi atât de drăguţă când vorbeşti despre toţi proştii care te-au dezamăgit.Împotriveşte-te.Luptă-te cu mine.Ia-mă,Maggie,ia-mă.Ea se mişcă împotriva lui,cu el,fricţiunea producând căldură,calda pasiune,pasiunea o inegalabilă,tensiune,construind,completând apărarea ei. -Adam!El deschise ochii.Ea arăta mirată,tremurând.El cunoştea senzaţiile care îi ricoşau lui Maggie prin tâmple,pe care ea nu le aştepta,nu le cunoscuse vreodată. Încă puţin; trebuia să reziste. -Spune-mi că mă iubeşti,comandă.Orice să nu o lase să se gândească cât de aproape este,orice pentru a face să dispară acea privire ce apunea în ochii ei. -Încercai să mă înfurii,încercai...Explozia.Exact la timp,zguduind naveta de la un capăt la celălalt.O flamă rupse din cilindrii,împoşcând întunericul cu limbi de foc şi aurie dogoare.Maggie gemu şi se cutremură în timp ce aprinderea trimise vibraţii prin tot corpul ei.Asemeni unui val izbit de un dig,ele se întoarseră spre

Adam,zguduindu-i pe amândoi într-o singură mişcare.Maggie se ondulă convulsiv,şoptindu-i numele.Trecură minute în şir înaite ca ea să-şi recapete răsuflarea. -Nava,murmură.Rachete.Adam îi încolăci picioarele în jurul lui ţinând-o strâns în timp ce se îndepărta de perete.Plutiră liber încă o dată. -Ţi-am promis focuri de artificii,nu? Ea îl mângâie aşteptând parcă un sunet ce întârzia. -Adam se s-a întâmplat? Rânjetul lui era la fel de plin de sine ca prima oară când îi făcuse cu ochiul pe monitor. -Ei bine,atunci când un bărbat şi o femeie fac dragoste... -Ştiu asta.Dar nu-ţi pasă ce se va întâmpla cu staţia? -Ea a fost cel mai important lucru din viaţa mea.Până să apari tu.Declara clar că ceea ce iubea se afla în braţele lui.Şi că nu avea de gând să mai piardă timp cu întrebări de natură tehnică. -Suntem în regulă atunci,spuse Maggie cu ochii măriţi de impactul cuvintelor pe care tocmai le rostise. -Ai reuşit,iubito.Am reuşit.Ea îl mângâie cu tandreţe. -Staţia este în regulă. -Totul este la fel de bine ca şi ploaia,înainte de a apuca să pecetluiască vorbele cu un sărut,instalaţiile pentru irigaţii de deasupra Golfului Botanic intrară în funcţiune,stropind trupurile lor goale cu cascade reci de apă. Nu pot să cred că ai făcut-o intenţionat,spuse Maggie râzând,mai târziu în acea seară.Îndreptându-se spre valvele de închidere a apei,Adam blestemă copios, admițând după multe insistenţe din partea lui Maggie că el programase sistemul pentru cazul în care monitoarele nu ar fi fost de ajuns pentru a-i distrage ei atenţia.Ajunşi înapoi pe puntea de comandă nu fusese uşor să-i explice lui Hal motivul pentru care părul lor era ud iar uniformele uscate.Dar îndatoririle separate ale fiecăruia fură terminate şi tot ce rămase erau amintirile şi amuzamentul.Maggie ridică din umeri. -Ce este? -Ai făcut toate acestea pentru mine. -Te iubesc. -Hmm.Eroul ei,omul care rezolva toate problemele.Ştia ce are ea nevoie şi era hotărât s-o dovedească.Datoria îl chemase; el răspunsese. -Nimic nu te opreşte,nu? Nu renunţi la ce ţi-am propus până nu eşti satisfăcut. -Pe tine am vrut să te satisfac.Maggie zâmbi şi se cuibări mai aproape în hamac.

Adam mângâie cu vârful degetelor una dintre zonele eterogene mai accesibile. -Trebuia să-ţi distrag atenţia de la tine şi de la mine şi aşteptările mele. -A mă înfuria făcea parte din plan. -Psihologie elementară. -Şi simulatoarele de rachete? -O distracţie mai mare decât un pat cu vibraţii. -Ar trebui să încercăm unul.Cândva.Într-o bună zi.De parcă viaţa pe Pământul ar fi o continuare a situaţiei lor neobişnuite.Ca şi când Adam nu ar fi plecat spre Marte.Era pentru prima dată când orarul cota pentru Maggie.Ea va ajunge pe Pământ cu o lună înainte lui Adam.Opt sau zece luni după aceea el va fi gata să plece în călătoria de trei ani. Adam depuse un sărut după urechea ei,oferindu-i o scuză pentru un alt oftat. Făcuseră deja dragoste,vreme îndelungată ca să uite de după-amiaza petrecută sub ochii celor de la Misiunea de Control.Maggie răspunsese destul de iritată întrebărilor puse de reporterii reţelei de radiodifuziune,prefăcându-se că nu aude remarcile făcute de aceştia la adresa bărbatului pe care îl salvase.Era negarea unei recunoaşteri a iubirii,pe care o auzise întreaga lume. Aproape că-l plezni peste mână în momentul în care el o mângâie când se aflau amândoi într-un loc unde nu puteau fi văzuţi prin camera de luat vederi. -Crezi că întotdeauna vom avea nevoie de vibraţii? întrebă ea mai târziu, strâmbând din nas.Adam îşi scutură capul făcând hamacul să se clatine. -Acum câteva minute n-am avut. -Nu.Uimirea nu o părăsise încă.Era cea mai uluitoare descoperire,ceva ce nu se întâmpla decât atunci când un bărbat iubea destul de mult o femeie pentru a se gândi la plăcerea ei mai întâi.Şoaptele lor se prelungeau prin ecouri în camera mică.Nava era la fel de goală ca întotdeauna,învârtindu-se pe traseul orbital, traseu pentru care Adam muncise o oră corectând devierea apărută din cauza exploziei rachetelor.Şi totuşi,plutind la mile distanţă de cea mai apropiată planetă,era plină de dragoste,un adevărat cămin. -Cât timp? întrebă Maggie,ştiind că nu este nevoie să termine propoziţia,ştiind nenumărarea la fel de bine ca şi el. -Crandall soseşte peste două săptămâni jumătate.Tu pleci odată cu echipajul lui.Eu îl voi antrena pe el aici timp de o lună,apoi voi veni şi eu jos cu următorul echipaj de aprovizionare.Grigg vrea să studieze ce greutate am pierdut în cele şaisprezece luni petrecute aici,sus.Deci vor fi cel puţin trei luni de petrecut pe Pământ. -Îi pot spune eu despre greutatea şi oasele tale,chicoti Maggie.

-Şi când te gândeşti că erai un om de ştiinţă serios când ai venit aici acum o lună. -Sunt aici şi în acest moment.Simţi? Atingerea ei îl făcu să geamă. -Lăsă-mi un răgaz de cinsprezece minute,iubito.Nu mai sunt cel de altădată. Aşa este,se gândi ea zâmbind,nu mai era un bărbat singur.Amândoi se schimbaseră.Se iubeau acum fără reţineri,complet,fiecare acceptându-l pe celălalt în vieţile lor solidare. -Şi după aceea? -După Grigg va fi Hal şi alegerea echipajului,îl cunosc pe unul dintre membrii lui; celelalte locuri sunt vacante. -Şi noi? Un an poate.Maggie ştia că el exagerează. -Îi ştii pe cei de la NASA,explică el.Vor fi grijulii,ca la toate plecările în spaţiu. M-aş mira să amâne decolarea mai mult de două ori. -Iar dacă vor respecta schema iniţială vei pleca în opt luni.Se căutară în lumina lăptoasă a stelelor.Impresia de siguranţă pe care îl lăsa interiorul navei nu o putea păcăli pe Maggie făcând-o să uite de primejdie.Nu era nevoie decât să-şi amintească de numele acestei staţiuni spaţiale,numele unei astronaute ce murise într-un accident.Adam îi strâse braţul. -O să fie bine. -Ştiu.Dar asta nu făcea situaţia mai uşoară.Lipsa lui o va durea mai puţin în cei trei ani fără el? Inima lui Maggie era tăcută asemeni navei şi goală asemeni vidului care o înconjura.Cel puţin putea să-l iubească.Să umple această tăcere, anii ce vor urma,cu amintiri. Trei zile de supărare păruseră o eternitate.Următoarele şaisprezece zburară de-a dreptul.Maggie ar fi dorit să le poată chema înapoi.Ea şi Adam făcuseră dragoste.Râseseră.Îşi povestiseră istorioare despre copilăriile lor,despre vieţile lor.Se uitaseră la filme pe care nu reuşiseră să le urmărească până la capăt, mâncaseră floricele ce păreau a pluti continuu căci mâinile lor erau ocupate cu altceva.Se îndrăgosteau unul de celălalt în fiecare noapte.Şi în fiecare dimineaţă. Adam o învăţase tot ce putea face corpul ei.Inima o învăţase cât va suferi fără el. Când Hal anunţă promovarea oficială a lui Adam în postul de comandant al zborului spre Marte,sărbătoriră evenimentul.Şi plânseră în întuneric. -Ia-mă cu tine,îl rugase ea. -Nu pot.O putea înălţa spre stele,o putea ţine în inima lui,o putea poseda la pat. Nimic din toate astea nu uşura durerea apropiatei despărţiri. -Este doar pentru o lună,insistase el în timp ce priveau umăr lângă umăr lansarea

navetei lui Max Crandall de la Cape Canaveral.Adam făcuse o promisiune pentru care ştia că nu are nici un fel de garanţii. -Mă voi întoarce.Pe Pământ într-o lună,de pe Marte,după trei ani. Numai dacă ea l-ar aştepta! Cinci zile mai târziu,Adam privea de la pupitrul de comandă întoarcerea navetei care ducea pe Pământ femeia-astronaut-favorită a Americii. Fuseseră lansări dezastruase în trecut,dar niciodată o aterizare.Adam închise ochii gândindu-se doar la asta. -Priveşti Pământul solid? întrebă Crandall bătându-l uşurel pe umăr. -Da,mormăi Adam ascultând cu ateţie reportajul radio care descria aterizarea. Edward se dondănea cu reporterii veniţi să o întâmpine pe „Logodnicaastronaut a Americii”,femeia pe care o iubea Adam. -...şi mie mi-ar lipsi,spuse Crandall. -Poftim? -Dacă aş avea o femeie ca asta şi mie mi-ar lipsi.Ochii lui gri erau fixaţi pe Adam. -Spune-mi că Hal nu ştie,murmură Adam trecându-şi o mână prin păr. Max zâmbi. -Cred că Hal ştie din prima zi.Nu i-a plăcut ideea că voi doi o să fiţi singuri aici mult timp. -Să nu-mi spui că el chiar crezuse bârfele despre depresia mea! -De fapt,el le-a pornit.O scuză foarte bună pentru venirea lui Maggie.A văzut scânterile aruncate de voi doi atunci când flecăreaţi prin monitoare. Adam încleşţă dinţii înainte ca bărbia să-i plece în jos. -I-am făcut cu ochiul pentru că vorbea prea tare!Max ridică din umeri. -Poate că Hal s-a gândit că este timpul să renunţi la autoexilul pe care ţi l-ai impus.Pentru că tu nu coborai a trimis pe cineva sus. -Vor înceta vreodată oamenii de ştiinţă să se joace de-a Dumnezeu? bombăni Adam. -Poate s-a gândit că ai nevoie de o schimbare.Max îl bătu pe spate,primind ca răspuns un blestem.Ho-ho! Nu te-a spânzurat nimeni pentru asta. Adam râse.Aveau şi distracţiile rostul lor.Ar fi trebuit să ştie.Inima i se strânse din nou privind ecranul.Naveta integrase în legătură cu ei. -Cum se simte pilotul vostru? -Aş fi eu la comandă dacă el ar fi în străinătate?Un bărbat pe gustul meu,se gândi Adam.Dar asta nu rezolva problema.

-Joe o s-o ducă jos în siguranţă. Nici unul dintre ei un avu nevoie să specifice la care ea se referise Max. -Hal pot să-ţî arăt desenele astea? Maggie mergea în urma directorului de la Misiunea de Control cărând o mapă uriaşă,plină cu schiţe.De o lună se simţea greoaie şi înceată din cauza căldurii de la Huston,ameliorată doar de instalaţiile de aer condiţionat.Atmosfera de la Misiunea de Control era curăţată de acelaşi sistem ca şi Staţiunea Spaţială McAuliffe.Ţinea computerele neprăfuite,dar nu putea asigura plutitul care făcea atmosfera tolerabilă în spaţiu.Nu erau plate.Nu era Adam Strade.Maggie se forţă să şi-l scoată din minte.Nu era momentul potrivit.De abia terminase de vorbit cu el,ca în fiecare seară când staţia era deasupra Texasu-lui.În fiecare zi după ce Max Crandall îşi încheia raportul, transmisia trecea la Adam care o ceruse pe ea ca legătură.Iar Maggie primea mesajele prin satelit cu Hal lângă ea.Adam îi făcea cu ochiul.Îi spunea „păpuşă”. O întreba ce mai face cu o voce care fi zbârlea părul pe ceafă.Hal se juca cu cravata până ce desfăcea nodul.Maggie ar fi putut jura că nimeni nu se uita direct la ea până ce nu se încheia transmisia. -La revedere,iubito.Ne vedem pe următoarea orbită.Această frază de încheiere a lui Adam devenise o frază naţională.Nu exista nici o modalitate de a-l face să renunţe la aceste cuvinte fără ca tot personalul din cameră să audă. -Aşa că spune obrajilor tăi să nu mai roşească! insistase ea în gând. Îl dorea înapoi.Nu-şi dăduse seama cât de mult decât atunci când aterizarea lui fusese întârziată din cauza ploii din Florida.Ploaia.Nu se putea gândi la ea; nu putea sta sub duş fără să-şi amintească laboratorul botanic.Mâinile lui Adam pe tot corpul ei,râsul lor încântat şi împărtăşita tăcere din clipele în care pluteau înlănţuiţi.Se gândi că de fapt asta însemna spaţiul: libertate.Uşurare.Vastul univers transformat în ceva suportabil atunci când lângă tine se află persoana iubită.Hal îşi drese glasul.Stătuse la biroul lui tot timpul cât Maggie fixase zidul din plastic al cabinetului.Max Crandall plutind de-a lungul ecranului,explica procedurile de aterizare schirhbate un pic din cauza întârzierii navetei care îl aducea pe Adam Strade înapoi pe Pământ. -Vrei să-mi arăţi ceva,Maggie? Maggie se temu că tocmai o făcuse.Îl iubea pe Adam Strade.Nu avea intenţia de a-i lăsa să plece în hăurile spaţiului sigur sau cu străini. -Desenele astea.Deschise mapa şi puse în faţa şefului pagină după pagină: laboratoare,camere,magazii.Calculase aproape tot.Caiete întregi.Nu mai putea dormi natural şi atunci lucra.Estimase de câţi centimetri are nevoie un bărbat de

la birou până la uşă,de la consolă la tavan,de la o cameră la alta.Ce ar fi putut să-l facă să se simtă confortabil,niciodată înghesuit,niciodată în întregime singur.Se lansă în explicaţii asemeni unui vânzător ambulant. -Ergonomia a luat naştere atunci când cei de la Forţele Aeriene au hotărât că un pilot nu poate avea peste un metru şaptezeci pentru că ar fi prea înalt pentru pupitru de comandă...Eu sunt interesată de eficienţa spaţiului de lucru.Este psihologia confortului,sentimentul de „acasă”,vital atunci când oamenii sunt închişi într-o capsulă.De fapt,eu cred că diploma mea în psihologie te-a făcut să mă trimiţi acolo sus.Hal nu răspunse nici da,nici nu.Hal răspundea arareori atât de concis ca da sau nu. -Ai făcut un raport despre sănătatea mintală a comandatului Strade. -Este în regulă. -Părea un pic melancolic în aceste ultime săptămâni.Îi era dor de mine. -Părăseşte un loc pe care îl considerăm un cămin. -Crezi că va găsi unul din nou aici? unii bărbaţi ar renunţa până şi la Marte pentru o viaţă normală,dacă apare femeia potrivită.Maggie se încruntă la această sugestie.Ea nu l-ar îndepărta pe Adam de visul lui.Da,dorea să se mărite cu el; tânjea să-şi petreacă fiecare zi alături de el.Dar el nu va afla asta niciodată. Îl iubea prea mult ca să i-o ceară.Din nefericire,îl iubea prea mult şi ca să-l aştepte trei ani.O lună aproape că o omorâse.Devenise un mort umblător,o lucrătoare maniacă bântuind pe coridoarele de la NASA ca şi când ar fi cutreierat o casă goală.Fără Adam pământul era la fel de pustiu ca şi spaţiul. -Hal,tu m-ai numit pentru Staţiunea Spaţială.A fost un premiu pentru mine.Ştiu că nu am nici un drept să cer mai mult decât atâţia oameni de ştiinţă,astronauţi... Glasul i se stinse;genunchii i se înmuiară.Respiră adânc,apoi,foarte sinceră îl privi pe Hal în ochi şi ceru luna,stelele,totul. -Vreau să merg pe Marte! CAPITOLUL 12 Adam ciocăni la uşă.Inima lui Maggie tresări ca o tobă.Traversă încet încăperea. Nu-i s'pusese nimeni că el este.Urmărise aterizarea navetei în siguranţa sufrageriei,la televizor.Văzuse entuziasmul cu care fusese întâmpinat şi privirea care îi încruntase fruntea când nu o zări nicăieri în mulţime.Trecuse o lună de atunci.Lucrase zi şi noapte în timp ce Adam se odihnea,anticipând şi dorind această zi. -Maggie.Înclină capul cu o mişcare scurtă când ea deschise uşa.O linie îi unea sprâncenele.Aceşti ochi,capabili să o cântărească doar cu o privire aleasă să

examineze mai întâi apartamentul.Ca şi în spaţiu,oxigenul se rarefie brusc. Maggie îşi ondulă braţul când ei intră. -O harababură,ştiu. -Pardon? Era cu spatele la ea înaintând spre mijlocul camerei. -Am spus că este o harababură.Probabil că te întrebi de ce o femeie care decorează apartamentele altora nu-l poate ţine pe al ei îngrijit şi curat.La sfârşitul propoziţiei rămase fără suflare. -Nicidecum,dar mulţumesc pentru gând.Maggie îşi încrucişă braţele.În regulă,deci va fi un banal flecărit.Cineva care supraanalizează lucrurile,în general,nu putea fi învinuit pentru că îi critica apartamentul. Adam se plimbă prin cameră păstrându-şi gândurile pentru el.Era ca şi cum cărase spaţiul după el,distanţa,vidul.Maggie avu brusc sentimentul că el se pregăteşte să spună „la revedere”.Îl numise şi pe cel de-al treilea membru al echipajului pentru Marte; încă unul şi misiunea va fi completă.Venise probabil pentru a-i spune numele celui de-al patrulea astronaut.Să-şi ia rămas bun. Ei nu-i putea cere să rămână; nu.În apartamentul ei,nu pe Pământ. -Doreşti nişte ceai? -Ceai,repetă el.Ştii am stat la soare fiecare minut pe care îl puteam fura de la Grigg.Te face să te simţi bine,nu? La piele mă refer.Ea tremură la vorbele lui. -Da. -Pe Pământ te simţi bine.Oare? Ea nu observase. -Mi-ai lipsit,Maggie. -Nu am ajuns la ceremonie.Îmi pare rău. -Nu în felul ăsta mi-ai lipsit.O lună de zile aproape că-şi ieşise din minţi de grijă în timp ce Hal îi răspundea în doi peri:Maggie e bine;Maggie ieşise din carantină;Maggie era ocupată cu proiectul pentru „Fără frotiere”. Tot ce ştia era că Maggie nu venise să-l întâmpine şi nici nu era nicăieri la Misiunea de Control.Maggie îl evita.Poate că Maggie voia ca ei să-şi ia rămas bun.Acum în bucătărie făcându-şi de lucru cu paharele.Adam tresări la zgomotul de sticlă spartă. -Nici o problemă,strigă ea.Curăţ şi vin imediat.El îşi afundă mâinile în buzunare, dregându-şi glasul în acelaşi timp. -Au reluat la televizor întâlnirea cu familia ta,spuse.Toţi fraţii,copii,tatăl tău şi mama ta vitregă.Arăta frumos ca la un picnic. -Erau mai mulţi reporteri decât rude dar a fost distractiv. -Eşti apropiată de familia ta.Îi putea cere el să renunţe la ei ca să meargă cu el. Putea fi atât de egoist? Ea împinse uşa cu şoldul intrând cu tava.

-Toţi călătorim atât de mult;este drăguţ să ne întâlnim când se poate. El sorbi gânditor.Marte nu era chiar o lună de miere la Paris.Era o călătorie prea lungă,prea îndepărtată.Maggie îl făcea să se gândească din nou la asta. -Prea amar? întrebă ea.Mai vrei zahăr? -Nu,e bun.Maggie zâmbi la bucata ei de lămâie.Aproape că-şi tăiase două degete odată cu ea. -Deci te-ai întors. -Deocamdată. -Te obişnuieşti cu pământul solid? Ochii lui se întunecară. -Mă gândeam.că ar fi distractiv să încerc o saltea solidă,dacă înţelegi ce vreau să spun.Ea izbucni în râs amenințându-l cu degetul. -O masă de biliard în mijlocul unui muzeu n-ar fi o imagine mai plastică. -Bine.Mă gândeam că dacă aş fi prea subtil te-ai face că nu mă auzi. -Oh! Te-ai tuns! -Nu,de fapt.Am pus un frizer s-o facă; pentru schimbare. -Unul militar. -E prea scurt? -Nu.Se întreba doar de ce îi trebuise atât de mult până să observe.Probabil din cauza faptului că nu există diferenţa de înălţime între ei acum.În Spaţiu nu contase niciodată.Pe Pământ contează uneori; înălţimea ei făcând-o să se simtă nefeminină lângă toţi bărbaţii cu care fusese.Lui Adam se părea că nu-i pasă de centimetri.Şi pielea lui.Diferenţa asta o observase.Culoarea sănătoasă, cearcănele,ochii.Nu-i uitase niciodată ochii.El clătină capul invitând-o să-l atingă.Ea îi mângâie creştetul. -Frizerul mi-a dat câteva sfaturi despre cum să-l îngrijesc cât o să fiu plecat. „Cât o să fiu plecat”;el nu ei.Alegerea echipajului era la latitudinea lui Adam. Sau,cel puţin,aşa îi reamintise Hal când îi ceruse numirea.Ea observă că el n-o întreabă. -Obişnuiam să-i tund pe fraţii mei,spuse Maggie ocolind gândul neplăcut.Dar acum sunt prea mari. -Poţi să-i pui pe un scaun. -Nu înălţimea era problema.Își dori imediat să nu o fi spus.Ochii lui Adam o măsurară de sus în jos,din nou,încet,în sus.Gura lui se încreţi într-un zâmbet. -Ce spuneai? -Dacă nu le plăcea tunsoarea mă alergau prin casă şi mă gâdilau. -Gâdilat,se amuză el.Nu m-am gândit niciodată la asta.Adică să mă gândesc la el ca la o distracţie sexuală,la momentul potrivit.

-Nu.Ochii ei se măriră.Nu! -Un experiment.Pur ştiinţific. -Nu! Ocoli canapeaua avertizându-l cu o mână.Ai grijă cum te comporţi. -O să-i spun lui Hal că nu ai fost cooperantă. -Să nu îndrăzneşti!El ridică din umeri,afundându-şi mâinile în buzunarele blugilor,apoi se repezi când ea se aştepta mai puţin.Dar Mâggie nu crescuse degeaba printre băieţi.Se răsuci şi fugi după măsuţa de cafea,răsucindu-se exact pentru a-l vedea pe Adam strâmbându-se. -Ce s-a întâmplat? El apucă măsuţa şi se aplecă peste genunchi. -M-am lovit.Ea se opri la o distanţă precaută de trei paşi. -Adevărat sau glumeşti? El privi rânjind. -Mereu gândeşti,Maggie. -Fraţii.Ştiu toate trucurile. -Mda,ei...De data asta nu era un truc.Pielea i se albăstrise iar deasupra buzei de sus îi apăruse broboane de sudoare. -Vino încoace.Țânându-l fără rost de umăr,îl conduse în dormitor. -Preiei iniţiativa.Râse slab.Asta-i bine.Îi trebuise o săptămână să înveţe să meargă fără să se clatine asemeni unui marinar beat.Asemeni monstrului lui Frankenstein propti un picior în faţa uşii. -Ce-a spus Grigg despre asta? întrebă Maggie. -Că şaisprezece luni e o vreme prea lungă fără gravitaţie.Iar trei ani e prea mult timp de stat departe de cel pe care îl iubeşti,se gândi Maggie. îl împinse cu un deget pe pat.El se afundă cu un sunet gâlgâit. -Un pat cu apă! -E singurul fel în care mai pot dormi,replică ea.Seamănă mult cu spaţiul. -Ţi-e dor? Tot timpul...Brusc,ea smulse perna de sub capul lui şi i-o puse sub picior. -Îmi ţii companie,Maggie? Întrebarea după care tânjea dar nu în acest cadru. -Să facem sângele să curgă cum trebuie mai întâi.Îi apucă piciorul,îi scoase gheața şi începu să-i maseze degetele.Un geamăt uşor îi răsplăti efortul. -Te rog,iubito!Un val de dorinţă o cuprinse.Senzaţiile îi furnicară pielea asemeni adierilor nopţii.Îi lipsiseră adierile de vânt.Dar nu la fel de mult cum îi lipsise Adam. -Maggie,atinge-mă.Ea îl mângâia.Dar nu aşa,nu încă.Îi scoase şi cealaltă gheată, masându-i încheietura,călcâiul.Blugii lui erau albiţi în multe locuri. -Frumoşi blugi,spuse ea.Mai poartă-i mult şi o să fii de-a dreptul indecent. -Poţi să-i cârpeşti.

-Nu ştiu să cos. -Nu? Eu credeam că putem dovedi o dată pentru totdeauna ce femeie minunată eşti. -Asta nu înseamnă că trebuie să şi cos. -Atunci ce-ar fi că mă cârpeşti pe mine în punctele slabe? Punctul cel mai slab ai ei era Adam Strade întins cât era de lung,în patul ei. El îşi puse o mână sub ceafă în timp ce închidea ochii.Ea trebuia să-l atingă. -Ai o ruptură aici,spuse ea.El gemu şi îşi ridică genunchiul.Apa undui sub ei. -Asta-i tot? Maggie atinse muşchii de sub materialul subţiat prin care străbătea căldura corpului lui.Ea îşi trecu mâna ca arsă. -Nu şi în altă parte? întrebă el din nou.Într-un colţ de buzunar strălucea ceva metalic.Fermoarul.Degetele ei alunecară pe metalul rece.La buzunar era prins un breloc în formă de rachetă,îi reaminti lui Maggie de un vechi cântec country pe care i-l fredonase el în spaţiu,ceva despre „A arde ca o rachetă”.Gura i se uscă. -Încă ameţit? îl întrebă.El deschise ochii privind-o pătrunzător,în parte provocator,în parte răbdător. -Te opreşti acolo? Nu avea rost să se prefacă; îl atinsese şi altădată învăluindu-l cu degetele în toate felurile care îi plăceau lui,oricum i-o ceruse.Ea mângâie din nou materialul de peste fermoar iar el îi acoperi mâna cu a lui. -Crezi sau nu Maggie,nu plăuiam să intru în pat lângă tine din clipa în care ajungeam aici.Se întorsese de-o lună; dar nu era genul lui să-i aducă aminte. -Am crezut că îţi trebuie timp să te obişnuieşti.Se pare că am avut dreptate. -Nu doar de asta am nevoie.Dorea să-i spună căt de mult îl iubea şi cum îl va iubi mereu.El probabil că o ştia.Altfel cum ar fi putut s-o roage să-l atingă cu vocea aceea joasă dar hotărâtă? -Oriunde,Maggie.Îşi supse stomacul când ea îi trase cămaşa din centură.Îi desfăcu şi fermoarul.Lucrurile trebuiau îndepărtate.Spre dosebire de spaţiu,pe Pământ aterizau pe podea şi rămâneau acolo.Ea se opri când el îi scoase bluza. Sânii ei mici palpitau.Era emoţia descoperirii.Avuseseră Paradisul lor,o idilă,o perioadă de despărţire.Acum apropierea era reală. Maggie scoase nasturii din butoniere pe cât de repede putea cu mâinile tremurânde.Nu-I putea şantaja cu iubirea,cu promisiuni sau emoţii.Nu putea folosi acest moment ca să-l întrebe dacă n-o ia cu el spre Marte.Dar nici nu putea aştepta ca el s-o lase în urmă.Adam îi îndepărtă mâinile desfăcându-i el bluza. -Îngrijorată? întrebă simţind-o tensionată de gânduri. Ea îşi clătină capul,părul răsfirându-i-se peste umeri.

-O să meargă şi aici ca şi acolo,iubito.Greutatea mâinii lui pe mijlocul ei adăugă încă o dimensiune posesivităţii cu care o potrivea lângă el,aducându-i sânii pe pieptul lui.O sărută.Adam avea gust de cafea,de mentă,de bărbat. -Gândeşti,o avertiză.Gândurile îţi fac probleme. -Tu,Adam Strade mi-ai făcut mai multe probleme decât orice alt bărbat. El o pătrunse regăsind micul ei geamăt de plăcere ca pe un prieten vechi. -Îmi pare bine că îţi aminteşti.Ea îşi amintea tot ce o învăţase şi tot ce făcuseră. Calmul cu care ieşise în spaţiu,în noaptea aceea.Încrederea cu care el îi întinse mâna.Era o iubire ce va dura secole,aşa cum merita un nemuritor.Cum ar fi putut să-l lase acum să plece? -Maggie,îi şopti el,plimbându-şi buzele de la urechea ei,pe gât către linia întunecată dintre sâni.Ea se înfioră.Această reacţie nu-l opri.Îşi puse gura peste un sfârc şi supse până ce o auzi din nou.Ţi-a fost dor de mine? Nu avea dreptul să o întrebe asta acum.Atingerea lui o aprindea instantaneu, ademenind-o cu promisiuni pe care nici un alt bărbat nu le-ar putea împlini... pentru că nici un alt bărbat nu era ca Adam Strade.Primul Adam,singurul bărbat pe care îl iubise vreodată.Îl sărută la nesfârşit; pe frunte,pe păr,pe ochi.Ochii aceia care o fixau cu o privire pe care nu ştia dacă s-o ia în serios sau nu. -Ce-i asta? Degetul lui şterse urma unei lacrimi. -O să-mi fie dor de tine,asta-i tot. -Trebuie să vorbim despre asta?Puteau pretinde că sunt încă acolo,sus,că nimeni nu-i poate deranja.Puteau minţi. -Adam... -Maggie,ştiu ce vrei să-mi spui.Da,probabil că Hal îi spusese cum se făcuse de râs.Orice doar ca să nu implore să meargă pe Marte.Într-un final o făcuse şi pe asta.Folosise toate regulile pe care le citise în cărţi despre femei care luptă petru drepturile lor.Prezenţa unei femei era necesară în această expediţie,insistase ea. Amintise spusele echipajului franţuzesc,ale reporterilor; până şi faima ei proaspăt dobândintă.Analizase totul la sânge.Dar folosise şi inima nu doar creierul.Bărbatul avea nevoie de o femeie,concluzionase ea.Adusese argumente nume faimoase ale istoriei.Dar Hal nu se lăsase păcălit.Iar Adam nu întrebase încă nimic,în lumina domoală a după-amiezii îi văzu cearcănele. -N-ai prea dormit. -Nici tu. -E greu să te obişnuieşti cu un pat. -E greu să fii sigur.Pentru asta o pregătea? Pentru că pleca? -Te iubesc,Adam.

-Dar şi pe-ai tăi. -Nu la fel.Mi-ai lipsit.Privirea ei nu mai era aceiaşi; nu va fi niciodată destul. -O să-mi trimiţi mesaje de pe Marte? -N-am plănuit s-o fac.Ea muri puţin,bucăţele de inimă sfărâmându-se asemeni asteroizilor din spaţiu. -Pe staţia spaţială ne-am costruit amintiri,pe Pământ ne luăm rămas bun. Îl trimitea departe.Adam o ştia cu siguranţa cu care ea ar fi scris-o pe pielea lui cu unghiile.Poate că şase săptămâni în spaţiu fuseseră de ajuns; a o lua cu el era doar un vis.O prinse de braţ când ea vru să se ridice. -Maggie lasă-mă să fac dragoste cu tine.Acum,înainte să mai spunem şi altceva. Îi mângâie trupul,învățând ce ştia deja,marcând că era deja a lui. Ce începuse cu tadreţe sfârşi cu rapidă disperare.Ea privi; era tot ce putea face, uimită de brusca lui foame.Când îi spuse: „Vino cu mine” doar ea ştia înţelesul rugăminţii.Cu el era femeia care dorise întotdeauna să fie,dăruind aşa cum doar o femeie ştia.Nici o alta nu-l putea iubi ca ea.Nici una nu putea zbura cu el printre stele.Îi sărută pieptul,buzele tremurânde,dorinţa trezită în ea încă neîmplinită.Nu era destul.Nu era destul timp în univers petru a-i spune rămas bun lui Adam Strade,pentru a găsi toate cuvintele ce rămăseseră nerostite. Pieptul lui Adam se umflă când ea îşi odihni obrazul pe el.Braţul lui i se lăsase greu pe spate. -Au fost momente când eram atât de singur fără tine,încât aproape nu mai vroiam să plec.Răsuflarea lui Maggie se opri. -Nu spune asta. -Tu vrei să plec?Nu acum.Niciodată.Se rostogoli din pat coborându-şi picioarele cu o bufnitură.Înfăşcă un halat din dulap apoi se repezi în sufragerie. Nu se putea supăra,nu putea izbucni în lacrimi pentru a-l determina să renunţe la visul lui.Nu cu această amintire îl va lăsa să plece; o femeie avea mândria ei. Aproape imediat paşii lui se auziră în urma ei.Inima o duru la gândul că nu-i auzise niciodată până atunci,poate că nici de acum înainte. -Nu e momentul să pleci,Maggie. -Oare? Pleci şi eu nu te pot face să rămâi. -N-ai încercat.Ochii ei se împăienjeniră de lacrimi,hârtiile de pe birou,în dezordine nu le puteau opri. -Aş fi putut să te rog să renunţi la tot pentru mine? -De ce nu? -Din cauză că ai putea spune da.Nu-ţi voi cere asta.El zâmbi amar. -Sau aş putea spune nu.

Ea râse la rândul ei ştergându-şi o lacrimă din colţul ochilor. -Poate de asta mi-e cel mai frică.Tu ştii; dacă nu scriu nu ştiu ce simt. -Îmi poţi spune mie. -Aş putea.Îl iubea; el o ştia aşa cum ştia că Pământul se învârte în jurul Soarelui. Dar ea îşi iubea şi familia.Iubea Pământul.Ar fi mult mai simplu dacă sfârşeau aici.El nu putea s-o facă.Curajoasa Maggie era cea care avea destul sânge rece. -Ţi-aş putea cere să mă aştepţi,spuse el,pândind nemişcat răspunsul ei. Vocea lui Maggie era neobişnuit de slabă. -Nu mă aşteptam să mi-o spui. -Nu? Atunci nu speri destul.Îi mângâie obrazul,trăgându-i gura spre a lui.Nu era foarte uşor având în vedere că ea stătea cu picioarele bine sprijiite pe pământ, nici pe jumătate la fel de graţioasă ca în spaţiu.Dar nu graţia era problema. Spirale de dorinţă îi cutremurau pe amândoi.Limba lui trecu peste dinţii ei apoi o sărută la nesfârşit.Se pomeniră gâfâind amândoi cu frunţile unite. -Crezi că o să te las să pleci? o întrebă aspru. -Câteodată un bărbat are visuri mari. -Adică mai importante decât tine. -Mai importante decât oricine,zise ea.Adam poţi deveni nemuritor; poţi fi un erou. -Acum nu sunt? Gura ei încercă să zâmbească. -Pentru mine,da.Mă refeream la lumea întreagă. -Mda,ai dreptate; cel mai mare erou care şi-a părăsit iubita.Şi cel mai mare nemernic.Se terminase; nu va mai folosi spaţiul drept ascunzătoare.Dar rămânea instinctul de explorator al visului.Renunţase la gândul că visul va fi continuat de copii.Putea sacrifica şi o soţie? Să piardă o dragoste pe care o întâlneşti doar o dată în viaţă pentru un record în cărţile de istorie? -Nu voi sta în calea visului tău,Adam. -Atunci vei aştepta.A privi în ochii bărbatului pe care îl iubea era un lucrul greu pentru Maggie.Îşi clătină capul. -Această ultimă lună a fost mai grea decât mi-am imaginat.Nu ştiu cum voi supravieţui trei ani.Poate că ar fi mai bine dacă am pune punct aici. Inima ei aproape că plezni când el îşi lăsă mâinile în jos.Făcu un pas mai departe studiind desenele de pe birou,unele dintre ele colorate; lucrase cu multă dragoste.De multe ori se surprinsese cu privirea pierdută spre Planeta Roşie. Privise şi luna,geloasă pe astrul neînsufleţit pentru că era mai aproape de el decât ea. -Ai dublat dimensiunile cabinei mele.

-Părea strâmtă. -Îmi place ce ai proiectat.Îi plăcea cu ea acolo. Se întoarse privind camera,pereţii albi,mobila ieftină. -Cabina mea seamănă mai bine cu un cămin decât locul ăsta.Aşa arată prezentul tău? Ea privi în altă parte cu obrajii îmbujoraţi. -Hal a spus... -Ce anume? întrebă ea domol.Spusese că Adam nu putea să folosească relaţia lor pentru a o mitui ca să facă parte din echipaj.Nici chiar dacă Hal nu-i putea cere unei femei să petreacă trei ani în spaţiu cosmic dacă ea nu dorea.Era la alegerea lui Maggie dacă se oferea voluntar să părăsească Pământul,căminul,totul în afară de bărbatul pe care îl iubea. -Va fi o navă grozavă,spuse Adam.Greu de crezut că ai proiectat aşa ceva fără să doreşti să încerci.Eşti o femeie grijulie.Nu,nu era.Era egoistă şi fiecare desen o dovedea.Chiar nu-şi putea da el seama cât de mult dorea să meargă şi ea cu acea navă? -Ştiu că nu m-ai crezut niciodată până acum când am spus-o dar eşti o femeie minunată,Maggie;Îl crezu acum. -Adam nu vreau să te aştept aici până te întorci. -Ştiu iubito; n-o fă dacă nu poţi. -Nu am învăţat cum să te iubesc pentru a te pierde! -Atunci cere-mi să rămân. -Nu!Cu un gest împrăştie dosarele pe podea.Vei fii Neil Amstrong,Charles Lindberg şi Cristofor Columb,toţi la un loc.Doar că vasul tău nu se va scufunda iar echipajul nu se va răscula; voi avea grijă de asta.El râse cu lacrimi. -Cum ai să reuşeşti? -Ia-mă şi pe mine!La rugămintea ei clar exprimată Adam se aplecă peste desene, mai ales cel care reprezenta dormitorul.La naiba cu regulile lui Hal! Dacă nu dorea să meargă nu trebuia decât să privească în ochi şi să i-o spună. -Ştii,un psiholog la bord este o idee grozavă,începu el.O femeie cu experienţa ta ar fi foarte potrivită.Maggie îşi ridică braţele şi aproape că urlă la spatele lui întors spre ea în mod obstentativ. -Despre ce dracu' crezi că l-am pisat pe Hal în ultimele două luni? Adam se întoarse uşurel. -Ai ce? Pentru câteva lungi secunde,Maggie îşi dori să, fie mai scundă,mai înaltă,orice ar fi fost mai bine decât această privire ochi-în-ochi.Dar mai întâi trebuia să-şi recapete vocea. -Nu te pot privi plecând; nu te pot ruga să rămâi.Vreau să merg cu tine.

-De ce n-ai spus-o până acum? Afurisit să fie! Cum putea fi atât de calm? -Pentru că Hal îmi spusese că nu pot folosi iubirea ca să te constrâng! -Iar mie mi-a spus că trebuie să te oferi voluntar.Adam o prinse de mijloc trăgând-o aproape.Cred că Hal are multe răspunsuri de dat. -Aşa cred şi eu.Soarele apunea aprinzând flăcări în ochii ei. -Vrei să mergi cu mine? Pentru totdeauna.Adam îi sprijini capul de umărul lui mângâindu-i părul cu obrazul. -Dacă nu erai bolnavă şi obosită în spaţiu şi gata să renunţi la mine,de ce n-ai trecut pe la Misiunea de Control în ultima lună? -Am lucrat.Arătă spre hârtiile împrăştiate pe jos. -Şi? întrebă el.Şi,Maggie? -Mi-era teamă că nu mă vei întreba. -Nici nu te întreb. -Cum? Ea scoase un sunet ciudat.Era rândul ei să-şi pună braţele în jurul gâtului lui Adam privindu-l în ochi.Comandante,după toate prin care am trecut nu mă inviţi pe Marte? -Îţi ordon.Ai să mergi cu mine chiar dacă trebuie să te ţin pe genunchi în cabina de comandă. -Vrei să spui că un călător în spaţiu are de gând să mă răpească spre o planetă îndepărtată? -Şi să te iubească până ce stelele vor cade din ceruri.Da,Maggie,da. Se sărutară lung puterea gravitaţiei trăgându-i în jos. -Bunica va trebui să-mi mai facă o jachetă. -Să facă două.Ai să fii plecată multă vreme. -Dar vom fi împreună.Îl sărută fericită,recunoscătoare,îl prinse din nou de mână dar de data asta nu-i mai dădu drumul. Gata? Maggie introduse caseta video şi se aşeză lângă Adam pe canapea. Călătoreau de un an spre Marte.Îi mai despărţeau de Planeta Roşie doar şase luni.Pe monitor erau afişate hărţi astronomice,date de experimente şi alţi doi membri ai echipajului care să aibă grijă de ele.Maggie se asigurase că toată lumea călătoreşte confortabil.Adam conducea nava,comunica cu tot-maiîndepărtatul-Huston şi avea grijă de întreţinere.Îi plăcea să spună în glumă că „Fără frontiere” era un complex imens şi o casă costisitoare. -Unde este maiorul Wells? întrebă Maggie. -Doarme înainte de a intra în tură. -Locotenentul Reed?

-Lucrează la laboratorul botanic.Avem trei ore.Vino la mine în braţe. -Da,domule.Adam o ţinu strâns în braţe.Un sărut domol,adânc,de bun venit o felicită; o promisiune pentru altele. -Gata,spuse el în sfârşit.Ea apăsă pe un buton.O sclipire apoi o voce anunţă: -Acestea sunt ştirile. -Bună seara,spuse crainicul.Astăzi vom însoţi o poveste de dragoste care părăseşte Pământul.Surprinzându-i pe puţini şi bucurându-i pe mulţi, comandantul Adam Strade şi astronauta Margaret Mead Mullins s-au căsătorit astăzi.Ceremonia a avut loc la capela din Huston şi a fost transmisă prin satelit. Strade şi Mullins se vor opri pentru câteva zile la Staţiunea Spaţială McAuliffe, înainte de a porni în călătoria spre Marte.Şampania s-a revărsat odată cu ovaţiile la Misiunea de Control... -La mulţi ani,Adam! -La mulţi ani,iubito! -Până când Pământul se va opri.... -...şi stelele vor cădea din ceruri.Te iubesc,Maggie!

SFARSIT