La Tiganci

CARACTERIZAREA LUI GAVRILESCU A caracteriza un personaj inseamna, in esenta, a evidentia trasaturile fizice si morale ale acestuia, asa cum se desprind din opera literara respectiva Caracterizarea directa poate fi realizata de catre: narator (prin portretul fizic si/sau moral, prin comentarii explicite, aluzii); personajul insusi (autocaracterizarea prin marturisiri facute altor personaje, autoanalize monologate); alte personaje (prin marturii, descrieri, etc). Caracterizarea indirecta se deduce din: actiunile, atitudinile, opiniile exprimate de personaj; mediul in care traieste: orasul, casa, interiorul, dar si familia, grupul sau societatea in care evolueaza; limbajul folosit (de la registrul al limbii, pana la particularitatile de ordin stilistic). r e- u n e ş t e c u e s e n ţ a s a , t e m p o r a r r ăt ă c i t ă î n t r-o e x i s t e n ţ ă c o mu n ă , r ă t ă c i r e r e d a t ă s i mb o l i c p r i n s e c v e n ţ a labirintului:„Era o încăpere ale cărei margini nu le putea vedea, căci perdelele erau trase şi în semiîntuneric paravanele seconfundau cu pereţii. Începu să înainteze, călcând pe covoare din ce în ce mai groase şi mai moi, ca şi cum ar ficălcat pe saltele, şi cu fiecare pas bătaia inimii se accelera, până când îi fu frică să mai înainteze şi se opri. Înacea clipă se simţi deodată fericit, parcă ar fi fost din nou tânăr, şi toată lumea ar fi fost a lui, şi Hildegard ar fifost de asemenea a lui.” Şi în lumea de afară sunt simboluri care se cer descifrate: vuietul tramvaiului este unsemn al realului, ca şi căldura, iar aceasta din urmă îl determină pe erou să vrea „altceva”, cum ar fi umbra saurăcoarea; parfumul frunzelor de nuc, aroma cafelei şi senzaţia chinuitoare de sete sunt chemări ale unui universcare se cere cunoscut. Statutul personajului Simplificând lectura textului la un nucleu semnificativ, Ştefan Bănulescu faceurmătoarele observaţii de conţinut, cuprinzând în centru figura personajului: „ La ţigănci

– o nuvelă de MirceaEliade, scrisă româneşte, cu atmosfera de crepuscul bucureştean a anilor de dinaintea celui de-al doilea războimondial, povestea unui personaj, vrăjit de mitul dragostei, un muzicant modest, candid, setos de puritate, atentla timpul existenţei sale interioare şi prea absent la timpul cotidian şi la nemiloasa lui scurgere, un om furat de jocul fantastic dintre aceste două timpuri, traversând momente de tragică umilinţă care nu-i maculează însă puritatea,căutându-şi dragostea pierdută şi aproape trăită pe care şi-o regăseşte abia în zarea unui vis, dar pe oculme de nesfârşit, unde visul e vecin cu opusul existenţei”. Furat de jocul destinului, Gavrilescu este restituitscriiturii şi apoi lectorului prin „coerenţa secundă” a epicului dublu. Acest Orfeu modern este, în plan literal, unmodest profesor de pian, iar în plan simbolic, expresia ratării omeneşti, imaginea generică a individului superior care nu-şi asumă condiţia tragică.Construit prin raportare la trei obsesii majore, trecutul, colonelul Lawrence şi căldura , eroul trăieşte oexistenţă labirintică, ratează iubirea alegând din delicateţe, apoi vocaţia din pricina „păcatelor” din tinereţe şi, încele din urmă, iniţierea în moarte, neghicind regula jocului. Condiţia lui de ezitant în certitudinea realului esteconfirmată de „firea de artist”, iar modul său de manifestare e locvacitatea, marcată stilistic de stereotipia „preatârziu”. Caracterizare directă Etichetarea „muzicant”, făcută de bătrână, i se pare peiorativă şi de aceea intervine, corectând o percepţie nedreaptă a imaginii lui: „Sunt artist. . .pentru păcatele mele am ajuns profesor d e p i a n , d ar i d e a l u l m e u a f o s t , d e t o t d e a u n a , a r t a p u r ă . Tră i e s c p e n t r u s u f l e t . . . ” . Au t o c a r a c t e r i z a r e a i a , deopotrivă, forma orgoliului vocaţiei şi a lamentaţiei din urmă.În circumstanţele date (tentaţia aventurii, căldura, întoarcerea la Otilia, unde-şi uitase partiturile),g r ă d i n a ţ i g ă n c i l o r î i a p ar e c a u n s p a ţ i u p r i v i l e g i a t , i a r j o c u l l or s e pr e f i g u r e a z ă c a ş a n s ă d e i n i ţ i e r e , î n s ă , confruntat cu o lume plină de mistere, eroul devine confuz, pierde datele realităţii şi este tentat să se elibereze prin relatarea „tragediei vieţii” lui. Călătoria buimacă prin labirint echivalează cu desprinderea de materialitatea pe care o simte pentru ultima dată: „. . .dar i-a fost de-ajuns să-şi oprească doar câteva clipe privirile asupra unuiasemenea alcov, ca să înţeleagă că era o iluzie, că, de fapt, ceea ce vedea el erau două sau tei paravane separatecare-şi împreunau imaginile într-o mare oglindă cu ape verzi-aurii. În clipa când îşi dădu seama de iluzii, Gavrilescu simţi că odaia începe să se învârtească în jurul lui şi-şi duse din nou mâna la frunte”. Plăcerea de avorbi este substituită, în această scenă, prin „teroarea de obiecte” pe care îi era greu să le identifice.

Caracterizare indirectă Încercând să se reintegreze ordinii iniţiale din real, Gavrilescu înţelege cărealitatea îl refuză, că experienţa din bordei a condensat timpul, care lui i-a scăpat ca durată. Cum nu are altăsoluţie decât revenirea în spaţiul atemporal al ţigăncilor, eroul îşi interiorizează nepotrivirea cu realul şiretrăieşte exprerienţa întreruptă, de data aceasta, întâlnind-o pe Hildegard. Oferindu-i-se şansa de a reîntregicuplul mitic, lui Gavrilescu i se prefigurează, de fapt, oportunitatea de a evita ratarea în dragoste prin trăirea exclusivă în timpul memoriei. Ultima secvenţă îl consemnează în trecerea lui simbolică spre moarte, călăuzit deBeatrice, precum Dante odinioară. Referinţe critice „Pentru a regăsi lumea esenţială, anterioară multiplicităţii formelor spaţio-temporale, bariera timpului trebuie să cadă înaintea celorlalte” (Nicolae Steinhardt) şi are loc, astfel, trecerea într-un „statornic dincolo”(Eugen Simion), în care va retrăi, probabil, acel „vis de poet”. Faptul că este artist îi dicteazăeroului o anumită percepţie, el vede realitatea cotidiană prin „oglinda iluziei, iar arta îi este orgoliul de a fi”,singura care îl apără de profan. Oglinda celorlalţi îl răsfrânge contorsionat, oprind imaginea unui ins ridicol, stânjenit,cu gesturi precipitate şi de prisos: „. . .scoţând pe rând mai multe batiste umede dintr-un buzunar al pantalonilor şi trecându-le metodic, una câte una, în celălalt buzunar” sau „adăuga stânjenit aşezându-şi pălăria pe măsuţă şi începând să depună în ea obiecte pe care le scotea din buzunare”. Concluzie Aşa cum îl propune textul, chip conturat direct („cu mâna prinsă în mâinile ei. . .capul rezemat de pernă. . .cu ochi pe cer”) sau dedus din atâtea şovăieli, Gavrilescu este un suflet-artist prins într-ohoră a destinului,ai cărui soli – ţigănci, Moire şi Parce – îi arată o clipă şansa de a fi cunoscut totul, dacă ar fighicit regula jocului şi dacă existenţa n-ar fi fost decât o farsă Scrisa la Paris in 1959, nuvela "La tiganci" de Mircea Eliade (1907 - 1986) a aparut pentru prima oara in anul 1962 in revista "Destin" de la Madrid, iar la noi in 1967, in revista "Secolul XX", fund apoi inclusa in volumul "La tiganci si alte povestiri", cu un studiu introductiv de Sorin Alexandrescu. Nuvela face parte din creatia literara contemporana, este o nuvela fantastica, scrisa dupa

al doilea razboi mondial, perioada in care Eliade ilustreaza ideea ca opozitia dintre real si ireal, dintre sacru si profan se estompeaza, intre acestea nemaiexistand hotare bine determinate. Subiectul nuvelei este plasat in Bucurestiul de alta data, cadru des intalnit in opera literara a lui Eliade, intrucat el considera ca "orice loc natal constituie o geogrqfie sacra. Pentru cei care 1-au parasit, orasul copilariei si adolescentei devine totdeauna un oras. mitic. Bucurestiul este, pentru mine, centrul unei mitologii inepuizabile." (M.Eliade - "Incercarea labirintului"-1978). Principala modalitate de realizare a nuvelei este epicul dublu construit de Mircea Eliade din doua planuri, unul real si altul ireal, paralele, care merg concomitent pe parcursul intregii nuvele, numai ca unul se afla fn prim-planul actiunii si celalalt in plan secundar, schimbandu-se intre ele, conform secventelor real-ireal care compun nuvela. Personajul principal al nuvelei este profesorul Gavrilescu, un personaj fantastic, deoarece parcurge o experienta initiatica dinspre viata spre moarte, intrun spatiu al spiritualitatii, sugestiv pentru camuflarea sacrului in profan. La inceputul nuvelei, personajul este amplasat in planul real, in cadrul caruia se insinueaza, in plan secundar, irealul. Profesorul se intoarce acasa cu tramvaiul de la lectiile de pian, pe o caldura "incinsa si inabusitoare" fiind obsedat de colonelul Lawrence "si de aventurile lui in Arabia", despre care auzise vorbind pe niste studenti si despre care nu stia mare lucru, ci numai ca "arsita [...] 1-a lovit in crestet [...] ca o sabie". Cautandu-si portmoneul ca sa-si cumpere bilet, vine vorba de locul numit "la tiganci", despre care unul dintre calatori, crede ca "e o rusine", dar Gavrilescu este fascinat de acest loc, considered ca "pe o arsita ca asta, e o placere", pentru ca este umbrit de nuci batrani. O altaobsesie a profesorului este monotonia vietii cotidiene, sugerata de obisnuintele zilnice, "tree regulat cu tramvaiul asta de trei ori pe saptamana", desi el ar merita altceva pentru ca are "o fire de artist...". Banalitatea vietii profanul - este definita de interese materiale, Gavrilescu socotindu-si castigul in bani si lectii de pian, iar toata aceasta rutina 1-a obosit spiritual. Epicul dublu in aceasta secventa este realizat prin cateva elemente nefiresti, ireale,

ce vor deveni laitmotive pe parcursul nuvelei: caldura dogoritoare dilata parca gesturile, isi cauta portmoneul si intarzie cumpararea biletului, se confeseaza calatorilor din tramvai, obsesia colonelului Lawrence, bordeiul tigancilor este pentru el un spatiu misterios de initiere spirituala. Obsesia vietii monotone -de trei ori pe saptamana merge cu acest tramvai-, palaria, banii, incapacitatea batranului din tramvai de a sesiza "racoarea" bordeiului - "e o rusine"sunt atitudini si ganduri ale vietii materiale, ale realului, semnificatii ale profanului. ale lumii banale ce devenise sufocanta pentru profesor. Isi aduce aminte ca si-a uitat "servieta cu partituri" la eleva sa, Otilia, nepoata doamnei Voitinovici, din strada Preoteselor, coboara din tramvai cu intentia sa-1 ia in sens invers pentru a-si recupera servieta, dar se simte foarte "obosit, istovit", desi este inca "in floarea varstei", avand numai patruzeci si noua de ani. Se refugiaza spiritual intr-o zona a sacrului, tineretea, atunci cand nu-l interesa aspectul material al vietii -"cand esti tanar si esti artist, le suporti pe toate mai usor"-, la Charlottenburg, cand plutea de fericire, desi era nemancat si "fara un ban in buzunar". Aude uruitul tramvaiului trecand pe langa el, il pierde, il "saluta lung cu palaria" si exclama: "Prea tarziu!". El isi ia astfel ramas bun de la lumea reala, ca atunci cand, "pe timpuri, Elsa pleca sa petreaca o luna la familia ei". "Prea tarziu" poate fi interpretat ca un timp spiritual, lui Gavrilescu fiindu-i imposibii sa mai prinda tramvaiul, adica" sa se mai intoarca in profan, simtindu-se foarte obosit de monotonia si rutina vietii. Gavrilescu parcurge experienta iesirii din timp si spatiu, prin hierofanie, adica prin revelatia (manifestarea) sacrului in profan. El este atras de umbra si racoarea nucului din gradina "tigancilor" si, fara sa-si dea seama, se trezeste in fata portii, unde "il intampina o neasteptata, nefireasca rdcoare", locul numit "La tiganci" sugerandpregatirea spirituala initiatica pe care Gavrilescu trebuia sa o parcurga dinspre viata spre moarte. In acest spatiu ireal, lui Gavrilescu "i se paru insuportabil" uruitul metalic al tramvaiului auzit in departare, semn ca viata reala devenise imposibila pentru el si cauta o alta existenta spirituala.

Intampinat de o tanara, "frumoasa si foarte oachesa", este condus la batrana care ii cere sa-si aleaga o fata, dintre "o tiganca, o grecoaica, o ovreica". Gavrilescu nu accepta nemtoaica -"nu nemtoaica"-, probabil pentru ca ii aminteste de singura si marea lui iubire, nemtoaica Hildegard. Baba ii cere trei sute de lei, iar el socoteste din nou ca suma este contravaloarea a "trei lectii de pian" si se confeseaza spiritual, "sunt artist", motivand ca "numai pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian, dar ideaiul meu a fost. de totdeauna, arta pura". Ceasul de la bordeiul tigancilor statuse, intrucat timpul nu mai are aici aceleasi dimensiuni, "nu e graba Gavrilescu simte o emotie puternica si "se simti deodata fericit, parca ar fi fost din nou tanar". I se face sete, sugerand, poate, uscaciunea intcrioara, oboseala provocate de caldura insuportabila de afara, din lumea reala, care trimite catre profan. Fetele il acuza ca ii este frica, in sensul ca se teme sa parcurga o initiere spirituala, dar Gavrilescu se apara, motivandu-se din nou spiritual, ca a trait "un vis de poet" si a simtit in tinerete "o pasiune nobila", a iubit-o pe Hildegard, asadar are pregatirea spirituala superioara de a putea depasi barierele vietii reale, catre o alta lume. Cu toate acestea, el nu poate ghici tiganca, nu poate trece prima proba initiatica, asadar el nu poate transcende (a transcende= a depasi limita cunoasterii experimentale, a realitatii perceptibile -n.n.) cu usurinta pragul spiritual. Se simte confuz si derutat, fetele il prind intr-un cerc ametitor, "ca intr-o hora de iele" si el isi pierde constienta de sine, . intra intr-o stare superioara de vis, care poate ilustra prima treapta spre initiere. Gavrilescu se trezeste ametit si dezorientat, intr-o lume ciudata, total necunoscuta, o incapere cu paravane multicolore, cu saluri si broderii si se gandeste ca totul "era o iluzie", obiectele fiind reflectate si multiplicate de oglinzi. Simte o fericire totala, "o nemaipomenita beatitudine i se risipi ca un fior cald in tot trupul", isi aminteste ca visase, incurca elementele reale -arsita- cu amintirile din tinerete si se refugiaza in arta. Gavrilescu este impiedicat in initierea spirituala de amintirile lumii reale, care sunt obstacole din lumea profana, de aceea nici de data aceasta nu poate sa ghiceasca tiganca. Barbatul nu trece proba pentru ca "si-a adus aminte de ceva si s-a pierdut, s-a ratacit in trecut".

Daca el ar fi reusit sa ghiceasca tiganca, pentru ca "asta-i jocul", ar fi fost plimbat prin toate odaile, "ar fi fost foarte frumos", insa el se repede la pian si incepe sa cante cu "toata puterea", parca ar fi vrut sa intre tot mai adanc intr-o stare artistica superioara. Se simte singur in aceasta lume total necunoscuta'pentru el, vrea sa gaseasca o cale de iesire, devine nerabdator, considerand ca "ne-am jucat destul, iesiti la lumina". Se simte ratacit in lumea asta, se loveste de paravane sau obiecte neidentificate, "caci nu le cunostea formele", caldura il sufoca din nou, nu se mai recunoaste pe sine, este "mai slab decat se stia, cu oasele iesindu-i prin piele [...] asa cum nu se mai vazuse niciodata". Se simte infasurat strans intr-o draperie, ca intr-un giulgiu mortuar si intelege ca "se va sufoca", pierzandu-si total perceptia lumii inconjuratoare, "sunetele pareau inecate in pasla". Semnificatiile acestor secvente sugereaza manifestarea sacrului in profan (hierofania): bordeiul semnifica mitul labirintului, ca simbol al trecerii dinspre viata spre moarte, un spatiu initiatic catre o alta lume spirituala; baba care cere vama la intrarea in bordei poate sugera Cerberul (paznic inflexibil la poarta Infernului); fetele pot fi asemuite cu ielele (mitul ielelor spune ca cine le vede dansand moare) sau Preotesele (care oficiau ritualul mortii in templele antice) sau Parcele sau ursitoarele; cifra trei este mistica, are puteri magice asupra spiritului. Initierea lui Gavrilescu este greoaie pentru ca profanul este o frana, el se agata mereu de trecut, de viata reala, concreta. Visul este oprima treapta a initierii, iar zbuciumul lui de a scapa din draperia care il strangea ca un giulgiu poate fi cosmarul traversarii materiel de catre spirit. Personajul este un modest profesor de pian, se casatorise din datorie civica, din interes cu Elsa, decizie impusa de norme sociale (exterioare lui). Renuntand la iubirea pentru Hildegard, Gavrilescu este nefmplinit in plan erotic. Esecul lui este si in plan profesional, el ajungand un biet profesor de pian "pentru pacatele mele" si incearca sa se regaseasca spiritual: "eu nu sunt oricine [...], sunt artist". Cu toate acestea, ca orice om, Gavrilescu se teme de moarte: "Ti-a fost frica!".

Gavrilescu este impresionat de ultima etapa a traversarii starii de la materie la spirit, "mam vazut gol si am simtit draperia strangandu-se in jurul meu, ca un giulgiu [...] ce-am mai patimit", face legatura cu viata reala, apeland la aceeasi oboseala sugerata de "caldura"si de "colonelul Lawrence". Profesorul reintra in lumea reala, simbolizata de "uruitul metalic al tramvaiului", constata ca "era mai cald decat fusese" dupa-amiaza, isi face vant cu palaria, se urea in tramvai, se confeseaza calatorilor, spunandu-le ca si-a uitat servieta in strada Preoteselor si le marturiseste obsesia neimplinirii: "Eu, pentru pacatele mele sunt profesor de pian, dar n-am fost facut pentru asta...". Coboara din tramvai la statia Preoteselor si constata ca la nr. 18 nu mai locuieste doamna Voitinovici si nici Otilia, ci familia Georgescu, care sta aici de patru ani. Confuz si dezorientat, Gavriiescu se urca in tramvai, isi cauta portmoneul, revine obsesia colonelului Lawrence, da taxatorului o bancnota si afla ca banii se schimbasera de un an, discutia despre "tiganci" starneste reactii pseudoscandalizate ("e o rusine"), Gavriiescu "se simti deodata obosit, istovit". Acasa la el locuia altcineva, deoarece Elsa plecase in Germania dupa ce disparuse Gavriiescu, "la toamna se implinesc 12 ani". Extenuat, Gavrilescu se urca intr-o birja si cere sa-l duca la "tiganci", atmosfera tine de fantastic, este o noapte frumoasa si miroase a regina-noptii. Birjarul, "fost dricar", sensibil ("imi plac florile, caii si florile"), "fire de artist", il ajuta sa ajunga dincolo, trecandu-l prin locuri impuse de traditie, urmand un drum prestabilit, oprindu-se "in dreptul bisericii", sunt "fel de fel de flori" si-l consoleaza "n-o sa va para rau...". Baba continua initierea lui Gavrilescu, il previne sa nu se rataceasca iar, ii spune parola ("Eu sunt, m-a trimis baba") si-i explica drumul: "sa numeri sapte usi. si cand oi ajunge la a saptea, sa bati de trei ori". El se incurca in numararea usilor, se simte sleit de puteri, intra intr-o camera la intamplare si deodata simte "un parfum uitat", acela al lui Hildegard. Gavriiescu se disculpa, ii explica ce se intamplase in tinerete, cand starea spirituala fusese invinsa de starea materiala "daca as fi avut ceva bani la mine...", dar acum "nu mai am nici casa, nu mai am

nimic". Hildegard ii spune "vino cu mine", lui Gavriiescu ii "e frica" si incearca o ultima "agatare" de real, "ah, paiaria [...] si voi sa se intoarca". Hildegard se mira ca el inca nu intelege ce i se intampla, ca revelatia nu s-a produs inca, desi ea ii sugereaza ca murise de curand: "Nu intelegi ce ti s-a intamplat, acum de curand, de foarte curand?". Lui Gavriiescu ii este greu sa accepte trecerea intr-o alta lume si da vina pe faptul ca "sunt cam obosit", dar "parca incep sa ma simt mai bine...". Se urca amandoi in trasura si acelasi birjar ii duce "spre padure, pe drumul al mai lung", timpul nu se mai masoara, are alte dimensiuni ("mana incet. Nu ne grabim..."). Gavrilescu intra intr-o stare superioara, a visului ("as crede ca visez"), singura cale de transcendere in lumea spirituala: "Toti visam [...] Asa incepe. Ca intr-un vis...". Profesorul Gavrilescu intruchipeaza omul sensibil, artistul care aspira sa atinga absolutul prin propria menire: "Pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian.Dar eu traiesc pentru arta pura". Setea omului superior de a atinge absolutul in cunoastere este asemanatoare cu aceea a lui Dionis din nuvela eminesciana: "iata o ocazie ca sa-ti imbogatesti cunostintele", isi spusese Gavrilescu atunci cand intrase in bordeiul tigancilor. Dorinta de a patrunde in Shambala presupune lupta apriga, deci trebuie sa fii tanar, puternic si Gavrilescu este istovit, trebuie sa ai curaj si lui Gavrilescu "ii e frica" si trebuie sa fii incarcat de iubire si el nu se implinise erotic. Nuvela exprima drama unui ratat, a unui om ce s-a lasat dominat de profan, de viata monotona si marunta care-1 apasa, de banal itatea simbolizata de caldura sufocanta. Fantasticul nuvelelor scrise de Mircea Eliade dupa razboi aduc in prim plan personaje care traiesc experience insolite. Referindu-se la aceasta proza fantastica, Dumitru Micu afirma: "Pe diferite cai, unor insi comuni li se revela «sacrul». Respectivii devin actorii unor intamplari care, fara a fi palpitante, exceland chiar prin banalitate, unele ii smulg pana la urma din «iluzie», din «insignifiant», din «profan» si ii transports pe celalalt taram, al permanentelor".

Persoanjul anost, traieste o experienta stranie; fara sa realizeze, el savarseste un ritual de trecere, merge cu tramvaiul de tri ori pe saptamana, obsedat de numele unui erou real, coloneleul Lawrence, care a fost lovit „ca o sabie” de arsita din Arabia. Gavrilescu spune aceasta povestire in tramvaiul cu care se intorcea de la Otilia, o eleva de-a sa, intr-o zi caniculara de vara. In tramvai se vorbeste cuo oarecare retinere despre locul numit „la tiganci” si care s-ar parea ca nu este influentat de timp, dispunand de atemporalitate „Avem timp. Ca n-am ajuns inca la tiganci” . intorcandu-se din drum pentru ca isi uitase partiturile la Otilia, personajul nuvelei isi traseaza un nou destin. Inainte de apatrunde in universul miraculos de „la tiganci”, el este „lovit de lumina”; despre intalnirea cu Lumina, Eliade afirma ca produce „o ruptura in existensa subiectului”. Experinsa lui Gavrilescu este un ansamblu de realitate si fantastic, el neinselegand ce i se intampla. Lumea in care intra din curiozitate ste un loc dubios. Realitatea ii ofera nenumarate semne, dar el nu este capabil sa le descifreze, sa recunoasca semnele mitice, sa „traiasca mitul” (M. Eliade): merge de trei ori pe saptamana cu tramvaiul (3- numar al tuturor ritualurilor si al hierofaniilor), tigancile sunt in Bucuresti de „21 de ani”(adica de 3 ori 7, in Biblie cifra 21 este cifar perfectiunii, semn al creatiei perfecte). Toate intamparile din casa tigancilor sunt traite de protagonist cu un acut sentiment de apartenenta la realitate; pentru el jocul celor trei („o grecoaica, o tiganca si o ovreica”), care reprezinta, in esenta, jocul ielelor, este o gluma la care nu se preteaza: „Cine m-a pus sa-mi pun mintea cu niste copile?Pardon!Am spus cpolie din gentilete, voi suntesi altceva. Stiti voi bine ce sunteti. Sunteti tiganci. Fara nici o cultura. Analfabete”. Prin acesta iesire el este caracterizat direct de autor „izbucni deodata, cuprins brusc de furie” ti indirect prin vorbele pline de dispres la adresa celor trei fete. In aparenta cotidiana, casa tigancilor este doar un loc rau famat, pentru Gavrilescu devine un Univers al misterului, fiind inconstient de ceea ce i se intampla. El traieste confuzintre amintirile din tinerete si amintirile recente, este prins intr-un joc pe care nu-l ia in serios, un joc in care este

cuprins un mesaj, pentru care protagonistul nu e pregatit. Gavrilescu isi tradase iubirea; jocul incearcand tocmai trezirea acestui sentiment refulat. Gavrilescu devine prizonierul unui labirint, dupa ce cunoaste experiensa onirica prin care se va schimba fizic „in clipa aceea isi dadu seama ca era imbracat ciudat”. El nu se recunoaste. Acest moment survine unei experiente tragice: amintirea lui Hildegard, care a fost iubirea vietii lui, neimplinirea dargostei fiind categorisita drept „tragedia vietii mele”. Ratacind prin labirint el este cuprins de teama, deoarece este parasit de cele 3 fete a caror etnie nu a putut-o ghici. Patrunzand dincolo de un paravan , el are o senzatie de sufocare si se dezbraca. Nuditatea reprezinta parasirea formei si a individualitatii. Labirintul este inofensiv, dar si amenintator, seamana cu locuri stiute, acolo exista „cineva, ceva, o fiinta, sau un obiect cu neputinta de precizat”. Trairea sa seamana cu sentimentul mortii, insa legatura cu profanul nu a fost in totalitate intrerupta „aude voci si zgomote ti scaune trase pe parchet”. Gavrilescu, cuprins de frica inainteaza „cu prudenta”, alergand din instinct, reuseste sa ajunga in ultimul moment intrun coridor semiluminat, capatand sansa de „ a fi imbraicat” din nou. Instinctiv el paraseste acel loc mistic pentru a se intoarce si a regasi paradisul sau: nunta cu Hildegard. Experienta lui Gavrilescu este echivalenta cu initierea in moarte, caci „a iesi si a intra intr-un labirint este ritual initiatic prin excelenta”. Ratacirea in bordeiul tigancilor devine un mesaj si un avertisment asupra a ceea ce-l asteapta in lume profana. Odata intors in realitate se va confrunta cu un nou labirint : afla cu stupoare ca biletul de tramvai s-a scumpit si ca banii pe care-i avea s-au retras din circulatie de trei ani; oamenii pe care-i vazuse in urma cu cateva ore nu mai exista, in casa lui locuiesc alte persoane, Elsa fiind plecata in Germania.

In final realizeaza ca cele 6 ore petrecute la tiganci echivaleaza cu 12 ani in lumea reala. El nu este recunoscut de carciumar, ceea ce inseamna ca aspectul fizic este diferit. Nu protesteaza, nu dispera, ci se intoarce la tiganci. In drumul spre locul sacru, protagonistul este transportat de un fost dricar cu trasura. Dricarul reprezinta personajul mitic Choran, cel care conform traditiei duce sufletele dintr-o lume in alta. Trece pe langa o biserica, in cimitirul careia a fost inmormantat cineva de dimineata. Se simte mirosul reginei noptii. Aceste simboluri reprezinta o avertizare, o pregatire a personajului deoarece inisierea presupune o cunoastere. Ajungand la tiganci el primeste o nemtoaica, cea pe care o refuzase initial. Isi regaseste iubirea pierduta din cauza lasitatii- el nu a fost capabil sa aleaga, a fost ales de Elsa, din cauza situatiei financiare se simte obligat si isi tradeaza iubirea fata de Hildegard. Totusi el primeste o a doua sansa, fiinta neputand intra in eternitate decit prin nunta. Cei 12 ani reprezinta un ciclu cosmic, perioada in care a suferit transformari multiple, fiind supus unor probe: alegerea tigancii, jocul ielelor, intoarcerea in profan unde carciumarul are impresia ca-l cnoaste, dar nu-l identifica. El si-a reconstituit intreaga fiinta, intorcandu-se la momentul de gratie cand a cunoscut-o pe Hildegard. Intalnirea cu persoana iubita (care murise) nu trezeste personajul la realitate, Gavrilescu nu realizeaza ca el trece intr-un spatiu sacru. Se leaga de realitate: „dar n-am bani”, „palaria”, „voi sa se intoarca din drum”. Cei doi se urca in trasura fostului dricar; Hildegard ii spune acestuia sa ia drumul prin padure. Padurea verde este simbolul eternitatii, astfel ei patrund in mediul sacru, fara posibilitatea de a se reintoarce in profan. In acel moment, protagonistul realizeaza c se „intampla ceva”, „as crede ca visez”, afirma el, oarecum derutat de situatia in care se afla.

Nunta-moarte sugereaza intregirea fiintei, intoarcerea la conditia ei originara, aflata sub semnele oniricului: „Asa incepe. Ca intr-un vis”. Pentru Gavrilescu, plecarea cu Hildegard reprezinta a doua sansa in implinirea destinului sau cosmic.

La tiganci -povestire pe momentele subiectuluiMircea Eliade recunoştea „încă din adolescenţă mi-a plăcut să scriu nuvele, povestiri şichiar nuvele fantastice”. A c e a s t ă î n c l i n a r e s p r e f a b u l o s s e v a a c c e n t u a î n u r m a v a s t e l o r s a l e l e c t u r i ş i a numero as el or c ălatori i. El v a fi a tras mereu d e spa ţiu l român esc şi d e oraşul Bu cu re şt i: „pentru mine Bucureştiul este centrul unei mitologii inepuizabile”. Şi în nuvela „La ţigănci”acţiunea se petrece în Bucureşti avîndu-l ca protagonist pe profesorul

de muzică Gavrilescu.Nuvela ilustrează o alegorie a morţii sau a drumului spre moarte. Intinerariul spiritual aleroului se desfăşoară în opt secvenţe care alcătuiesc nuvela construită cu echilibru şi armonieclasică. Alternează planul real cu cel ireal.S ecven ţa I ( ex pozi ţiun ea) prezi t ă erou l în tra mv ai, este vorb a d e Gav irescu ca re se întorcea acasă de la lecţiile de pian date domnişoarei Otilia. În tramvai se discută despre bordeiul ţigăncilor, de existenţa căruia se prefac că se scandalizează bărbaţii. Pentru profesoracesta este un palat cu grădini şi nuci pe care el îl vede de trei ori pe săptămînă. Îşi aduceaminte că a uitat servieta la meditaţie şi coboară repede ca să ia tramvaiul în sens invers. Înaceastă primă secvenţă autorul introduce cîteva leitmotive: căldura mare, biletul, confesiunea,colonelul Lavrence, bordeiul (spaţiul misterios), Elsa. Aşteptînd tramvaiul este atras hipnoticde mirosul amărui al frunzelor de nuc şi de nefireasca răcoare încî fără să-şi dea seama saa fl a t î n f a ţ a p o r ţ i i . S e c v e n ţ e l e I I , I I I ş i I V a l e n a r a ţ i u n i i d e z v o l t ă i n t r i g a m a r c a t ă d e pătrunderea lui Gavrilescu la ţigănci. Desfăşurarea acţiunii se face prin nararea întîmplăriloreroului în acest spaţiu, visul lui.Intrînd la ţigănci este întîmpinat de baba care-i cere „trei sute” ca să îl lase la bordei,să-şi aleagă o fată. Se întîlneşte cu trei fete, trebuind să identifice pe cea de a treia dar nureuşeşte. Pică într-un vis şi apoi se trezeşte cu gîndul că trebuie să-şi recupereze servieta şi seduce la tramvai. Acest nucl eu con ţine mai mu lte mituri mereu ap ro fu nd ate în lucr ări le lui El ia de.Bo rd ei ul treb ui e pr ivi t ca un mi t a l lab iri ntu lui, un s imbol al trecer ii din sp re v ia ţă spre moarte. Este un spaţiu al iniţierii în ritualurile morţii. Trecerea prin bordei este o trecere„dincolo”. Cele trei fete amintesc de ursitori, ele îl supun pa Gavrilescu unor încercări pe careel nu le poate trece, dansează în jurul lui, îi cer să o ghicească pe ţigancă dar el le scapă mereu.Personajul alunecă mereu spre trecut vorbindu-le despre episoadele cu Hildegard şiElsa. El nu reuşeşte să ghicească ţiganca nici după ultima încercare. Trebuie să interpretăma cest lucr u în sensu l c ă profanu l ra teaz ă intr area lu i î n do meni ul sacr ulu i. Ap are o nou ătentativă de intrare în real prin muzică.Secvenţa IV descrie visul lui Gavrilescu. Eroul visează că încearcă să ghicească fetele, sepierde în camere ciudate cu tavane scunde şi neregulate, cu pereţii uşor ondulaţi, cu

paravaneto t mai mi st er ioa se, cu cori doa re p e care r ătăceşte mereu în sen s in vers, cu obi ec te ce-l terorizează. Visul se termină cu o scenă a luptei lui cu o draperie simbolică. Visul are mai multesemnificaţii.La început el apare ca o aspiraţie a eroului sprea o altă realitate alături de Hildegard. Apoi în secvenţa IV visul devine simbolul coşmarului traversării materiei de către spirit a vieţiispre moarte însoţită de spaime şi sufocări. Draperia îi apărea ca un giurgiu şi-l îngrozea ca jocul straniu al fetelor. Jocul ielelor propune lui Gavrilescu drept probă ghicitul, simbol alriturilor de iniţiere în taina morţii, o vamă luată sufletului ca o ultimă şansă de despărţire acondiţiei umane. Cifra trei şi multiplu de trei este un alt mit al nuvelei care puncteaz ă m o m e n t e semnificative.Secvenţa V ne apropie de punctul culminant al nuvelei prezentîndu-nil pe Gavrilescu în încerecarea de a-şi recupera servieta cu partituri. În strada preoteselor nr. 18 nu mai cunoaştepe nimeni, în locul doamnei Voitinovici găseşte pe doamna Georgescu, iar despre Otilia alfă căplecase acum 8 ani după ce se căsătorise cu inventatorul Frîncu. Se întoarce spre casă şi întramvai revin aceleaşi obsesii (portofelul, căldura, etc.).Secvenţa VI (punctul culminant) se petrece acasă unde surprizele continuă. Elsa, soţialu i, p leca se în Germa nia la fa mi li a ei în urmă cu 12 ani, ca m d e cînd afl a se c ă el a mur it. Murise şi madam Trandafir şi foarte dezamăgit se hotăreşte să se întoarcă la ţigănci.Secv en ţa V II descr ie dru mu l d e a cas ă la ţig ănci. C ăl ători a lu i s e real izea z ă în tr- o atmosferă fantastică, noaptea cu un personaj misterios pe care Gavrilescu îl simte un visător,o fire de artist. Acesta ca un mesager al morţii îl ajută pe profesor să ajungă „dincolo” trecîndprin locuri impuse de tradiţie cum este biserica.S ec ven ţa VIII în cepîn d cu in tra rea defi nitiv ă a ero ulu i l a ţi găn ci un de ni mi c nu s eschimbase. Baba îl aşteapă, îl recunoaşte, îi ia vama, îi arată din prag casa cea mare rostindnişte cuvinte oraculare: „vezi să nu te rătăceşti”, „să te ţii drept pe coridor şi să numeri şapteuşi şi cînd ajungi la a şaptea să baţi de trei ori şi să spui: eu sunt, m-a trimis baba”. Sleit depu teri t rec e prin cori dor şi se în cu rc ă i ar, o g ăse şte pe Hi ld eg ard ca re îl aşt ep tese ca s ă-l conducă pe ultimul drum şi îi spune „vino cu mine”. Pornesc spre pădure

alunecînd dinspre veghe spre vis, spre moarte du-şi de birjarul enigmatic şi de porunca lui Hildegard: „Ia-o sprepădure, pe drumul ăla mai lung şi mînă încet. Nu ne grăbim.”.Deznodămîntul nuvelei nu aduce ieşirea din ambiguitate. Eroul se explică echivoc „se întîmpl ă ceva cu min e şi nu ştiu ce, da c ă nu te- a ş fi auzit vorb ind cu b irj arul a ş crede c ă visez.”. Fata îl consolează la fel de echivoc „toţi visăm, aşa începe, ca într-un vis.”. Nuvela într-o altă interpretare poate sugera aventura artistului case aspiră să-şi depăşească condiţia saprofesională şi socială a omului care poate atinge absolutul, eternul. Şi atunci bordeiul poate fiprivit ca Olimpul, o cetate a cunoaşterii.Condiţia materială precară îl împiedică să-şi depăşească condiţia, în lupta sa ar trebuisă fi e tîn ăr d ar el este b ătrîn, ar t rebu i s ă fi e cura jos dar lui îi e fric ă mereu, i- ar trebu i odra gos te prot ec toa re da r to ţi care l-au iub it au d isp ărut. Din acea stă p erspectiv ă nuv el aprezintă drama artistului ratat La Tiganci de Mircea EliadeM i r c e a E l i a d e e s t e o p e r s o a n a c o m p l e x a a c u l t u r i i s i a L i t e r a t u r i i Ro m a n e.Este prozator,eseist,cunoscator al tehnicilor yoga si istoric al religiilor,aut o r a l u n u i v o l u m impresionant ''istoria credintelor si ideiilor religioase".Proza sa este constituita atat din nuvele cat si din romane. Nuvela este specia genului epic in proza de dimensiuni cuprinse intre cele ala povestirii si cele ale romanului. Spre deosebire de pevestire,nuvela contine personaje complexe,o intrigariguros construita ,fapte verosimile(credibile).Nuvela se limiteaza la un singur conflict,accentulcazand mai mult pe personaje decat pe actiune.In functie de tematica abordata nuvela poate fi:- istoricapsihologica- fantastica- filozofica Nuvela "La Tiganci" de Mircea Eliade este o nuvela fantastica. Intelegem prin fantasticaparitia in ordinea obisnuita a lucrarilor a unui element persturbator pentru care nu putem gasi oexplicatie plauzibila (logica).

Tema nuvelei este aceea a iesirii din timpul istoric,liniar ireversibil si a tacerii in timpulmitic circular.Structura compozitionala : Nuvela este realizata prin tehnica epicului dublu. Naratiuneaest e o rgan izata pr in in ta lni rea a 12 epi saod e disti ncte. Autor ul si- a stru ct urat nuv el a in 12ep iso ad e a sa cum cerul imag ina t ca o i mensa cupo la , este impar ti ta i n 12 s ec toa re i n ca re corespund 12 zodii.Eroul nuvelei este Gavrilescu, un modest profesor de pian, ce isi traieste intreaga existentaca un vis.Cele 12 secvente sugereaza tocmai proiectia in timp a unei existente umane mediocre.Expozitiunea :Timpul-perioada interbelicaLoculBucuresti, in statia de tranvaiInc ipi tu l(in ceputul) operei Litera re sta su b semnu l un ei ca ldur i cani cul are car e i lcopleseste pe eroul nostru. Atentia sa este atrasa de discutia unor studenti care asteptau ca si eltranvaiul. Gavrilescu un om obijnuit este atras de numele colonelului Lawrence o personalitaterecunoscuta pentru spiritul de aventura si de sacrificiu. In structura de adancime, colonelul insusireprezinta aventura pe care nu a trait-o niciodata Gavrilescu, dar care sio imagineaza.In timpul calatoriei cu tranvaiul atentia celor din tranvai este atrasa de locul numit "LaTiganci", loc despre care se stie ca este rau fanat (de desfrau).Gavrilescu admira casa si nucii batrani si se gandeste ca nu si-ar putea permite sa intretinao asemenea casa si o asemenea gradina. Intriga operei literare este contituita de momentul in care Gavrilescu descopera ca si-a uitat servieta cu partituri la eleva sa, Otilia Voitinovici. El este nevoit astfelsa se intoarca si patrunde in curte si inc casa tigancilor, loc situat in antiteza cu spatiul real, in care Gavrilescuincepe o adevarata aventura. Desfasurarea actiunii : Existenta eroului este marcata de 2 esecuri :- esecu l in pla n profes ion al deo arec e Gavr il escu consid era ca nu si- a pu tut impl ini vocatia artistica si este profesor pentru " pacatele" sale.- esecul in plan sentimental, el fiind nevoit sa renunte la Hildegard, femeia pe care o iubise celmai mult in tinerete si sa se casatoreasca cu Elsa.Intreaga nuvela este marcata de un motiv literar, cifra 3 :- Gavrilescu se urca de 3 ori in

tranvai.- Fetele care il asteapta la tiganci sunt in numar de 3 : o tiganca, o grecoaica, o evreica.Acest motiv literar se impleteste cu motivul labirintului deoarece erolul nostru rataceste latiganci ca intr-un labirint. Punctul culminant : este reprezentat de momentul in care eroul isi reintalneste iubirea. Deznodamantul : este pus sub semnul ambibuitatii(neclaritate).-"Toti visam,spuse asa incepe. Ca intr-un vis