Manastiri Ortodoxe - Mrea Afteia

ROM

Afteia 

ISTORIE

Din timpuri străvechi, pe aceste locuri cândva locuite de daci, coloniștii romani au adus cu ei credința creștină

Publicaţie săptămânală 6,99 LEI / 19,90 MDL

96

 Sfinţi și minuni Mărturisitorii Visarion Sarai, Oprea Miclăuș din Săliște, Moise Măcinic din Sibiel și Ioan din Galeș sunt sfinții ocrotitori ai Ardealului  TEZAUR: Distrusă de două ori, mănăstirea și-a văzut odoarele risipite, însă trăirea, duhul și credința sunt mai întărite

DESCOPERĂ LOCURILE SFINTE

CUPRINS

MĂNĂSTIRI ORTODOXE Apariţie săptămânală EDITURA: De AGOSTINI HELLAS SRL ADRESĂ: Vouliagmenis 44-46, 166 73 Atena EDITOR: Petros Kapnistos MANAGER ECONOMIC: Fotis Fotiou MANAGER DE REDACŢIE ŞI PRODUCŢIE: Virginia Koutroubas BUSINESS DEVELOPMENT MANAGER: Dimitris Pasakalidis SENIOR EDITOR: Tania Skandalaki SENIOR PRODUCTION CONTROLLER: Katerina Galani COORDONATOR DE PRODUCŢIE: Carolina Poulidou

Nr. 96 – AfteIa

MANAGER DISTRIBUŢIE: Evi Boza CONTROLLER DISTRIBUŢIE: Yiannis Vougioukas

PROLOG Afteia, mănăstirea care refuză să dispară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 ISTORIE Zorii creștinismului în Dacia romană . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4 Prima bazilică din piatră a Transilvaniei, prima episcopie și primul ei mitropolit. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8 Fondarea și distrugerea Mănăstirii Afteia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10 SFINŢI ȘI MINUNI Mărturisitorii Ardealului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12 Sfinţii Mărturisitori Visarion, Oprea Miclăuș din Săliște, Moise Măcinic din Sibiel și Ioan din Galeș . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16 TEZAUR Când Bizanţul trece în mileniul al treilea . . . . . . . . 18 GHID Orașul Marii Uniri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22 Mănăstiri din Alba . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24 INFLUENŢE Lupta pentru dezrobire a românilor din Ardeal. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26 VIAŢA MONAHALĂ AZI Renașterea Mănăstirii Afteia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28 CUVINTE ÎNŢELEPTE Cuvânt la praznicul Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni . . . . . . . . . . . . . . . . 30 PENTRU COPII Icoana părintelui Evloghie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31

Nu rataţi bibliorafturile speciale în care puteţi colecţiona seria MĂNĂSTIRI ORTODOXE. Bibliorafturile sunt disponibile la chioșcurile de ziare la preţul de 9,99 Lei/45 MDL. De Agostini va anunţa datele de publicare a bibliorafturilor în seria de reviste.

SENIOR COORDONATOR LOGISTICĂ: Antonis Lioumis © 2010, De Agostini Hellas Ltd. Fotografii: Pagina 5: Muzeul Național de Istorie al României. Celelalte fotografii și coperta Ioan și Camelia Popa. Ilustrații: Stepanie Crasnean. Harta pagina 29: ©MTT ISSN: 1792-1732 SERVICII EDITORIALE OFERITE DE: LE VART Y LINE SRL. Cu sprijinul Sfintei Mănăstiri Afteia Consultant: Cristi Curte DTP: LE VART Y LINE SRL TIPĂRIRE ȘI LEGARE: G. CANALE & C DIRECTOR TIPOGRAFIE: GIUSEPPE CANALE IMPORTATOR-DISTRIBUITOR: Media Service Zawada S.R.L. Country Manager: Mariana Mihălţan Marketing Manager: Adina Bojică Group Product Manager: Mihai Chiriacescu Redactor: Gabriela Muntean Distribution Manager: Dan Iordache ADRESA: Calea 13 Septembrie, nr. 90, The Grand Offices, et. 8, camera 8.01, sector 5, Bucureşti, cod poştal 050726 Preţul revistelor Preţul primului număr: 2,90 lei/9,90 MDL Preţul următoarelor numere: 6,99 lei/19,90 MDL Drepturile tuturor ilustraţiilor și ale textelor se află sub copyright. Este interzisă reproducerea, stocarea, transmiterea sau utilizarea comercială a materialelor, sub orice formă, fără acordul scris al editorului. Editorul își propune publicarea a 100 de numere în cadrul acestei colecţii. Editorul își rezervă dreptul de a întrerupe sau prelungi publicarea colecţiei, dacă este necesar.

Pentru o mai bună deservire, solicitaţi întotdeauna publicaţia de la același punct de vânzare și informaţi vânzătorul asupra inţenției de a cumpăra și apariţiile următoare. Pentru orice informaţie, lămurire sau comenzi de numere apărute anterior sunaţi-ne la tel.;

România: (021) 40 10 888 Moldova: (022) 93 07 42

Pe lângă preţul revistelor comadate va trebui să achitaţi ramburs și contravaloarea taxelor poștale. Orar de serviciu :

Luni-Vineri, 09:00-18:00

Vizitaţi site-ul nostru la adresa

www.deagostini.ro e-mail: [email protected]

Afteia nu este de acum. Și nici măcar de ieri. Ea este veche de 500 de ani. A trecut însă în tot acest timp prin multe încercări. De aceea, atunci când o vizitaţi, nu veţi găsi ziduri venerabile și nici fresce străvechi. Acelea au pierit prin focul și zavistia vrăjmașilor credinţei. Dar, graţie ajutorului dumnezeiesc, mănăstirea a renăscut. Pe temeliile străvechi, pe locurile în care călugării s-au încăpăţânat să se roage.

Prolog

Afteia, mănăstirea care refuză să dispară

A

fteia a luat naștere, potrivit tradiţiei, în secolul al XV-lea. carea dintâi a schitului, că bieţii monahi nu au plecat. Cu Nu sunt documente și nici înscrisuri pe piatră sau chiliile arse și cu biserica distrusă, ei au continuat să vină și lemn care să sprijine direct această tradiţie. Cine să se roage printre ruine, martori tăcuţi ai unei credinţe pe să se fi ocupat de un schit de sihaștri pierdut în imensita- care mai marii Imperiului Austro-Ungar au voit-o frântă. tea muntelui? Sihaștrii, cu siguranţă, nu vor fi făcut acest Nu a fost însă voia Domnului și credinţa a rămas. Pentru lucru, preocupaţi zi și noapte de veșnicie și de mântuirea că ea nu stătea în bârnele din care a fost ridicată mănăstisufletului și nu de înscrisurile acestei rea și, de aceea, nici nu a putut fi arsă lumi. Dar tradiţia, acest pergament odată cu ele. Credinţa stătea în inimi, viu prin care ţăranii își jalonează istoiar cătanele nu pot căuta acolo. Le pot ria, a reţinut mai trainic decât hârtia doar tulbura. Vremelnic. Sătenii au sau lemnul sau piatra. A imprimat în luat lemnele nearse de la biserica Măconștiinţe, a săpat în memorie, a dălnăstirii Afteia și au durat la ei în sat o tuit în inimi. Și ceea ce a imprimat a biserică. În felul acesta vechiul schit a rămas. Până astăzi. continuat să existe. Sub o altă formă. Mai știm despre Afteia când a fost Pe monahi i-au adăpostit în casele lor. distrusă. De data aceasta cu documenLe-au dat de mâncare și de îmbrăcat te. Fărădelegile sunt mai sistematice și i-au sprijinit în rugăciune. Știau că decât ctitoriile. Și mai evidente. Așa a ruga e mai importantă decât viaţa. Că, ajuns până la noi că, în noaptea dintre fără rugă, tot ce e viu se usucă și, în Duminica Intrării Domnului în Ierucele din urmă, moare. Iar călugării salim (când El a plecat de bună voie s-au rugat, unul câte unul lunecând spre patimă și moarte) și zorii Lunii în cealaltă lume. Nu și-au mai văzut celei Mari, „fibirăul” de Vinţ a încermănăstirea reclădită. Vremile erau pocat a-l prinde pe „călugărul neunit” trivnice. din hotarul Cioarei. E vorba de Sfântul Dar rugăciunea lor a lucrat. Cu Sofronie, stareţul schitului și mărturidoar 13 ani înainte de Marea Unire, sitorul ortodoxiei ardelene. „Fibirăul” un preot paroh, Constantin Oancea, nu a reușit să-l apuce pe sfânt. Domnul va rezidi aici un paraclis. Spre aminl-a făcut scăpat din mâinile sale și l-a tire și pomenire a vechiului altar. Dar rânduit în continuare pentru apărarea Sus: Mănăstirea Afteia, într-un cadru natu- nu s-a mărginit la asta. A luptat pendreptei credinţe și întărirea urgisiţilor ral deosebit, la o altitudine de 600 de metri. tru deschiderea mănăstirii și pentru moţi, care, în afară de Dumnezeu, altă ridicarea unei biserici de lemn. Aceasscăpare nu aveau. Dar cătanele au distrus atunci schitul. De ta a fost sfinţită după ce comuniștii au instaurat regimul lemn, flăcările l-au putut mistui ușor, dar, în același timp, a lor dictatorial și ateu. Reînfiinţarea mănăstirii a trebuit să putut fi ridicat la loc la fel de ușor. mai aștepte puţin. Câteva decenii. Dar, în cele din urmă Sătenii au pus mână de la mână și, în câteva decenii, s-a întâmplat… Nu numai că schitul a renăscut, dar el este mănăstirea lui Sofronie de la Cioara era din nou în picioa- acum o mănăstire mai mare decât cea veche. Cu biserică re, cât să vegheze la răscoala lui Horea. Dar cum crăișorul de piatră și pictură bizantină. Cu chilii și acareturi, cu gosa pierit alături de tovarășii săi, nici schitul nu mai putea podărie și obște. Cumva, neauziţi de nimeni și nevăzuţi dura. A doua oară a fost distrus în 1786. Știm cu precizie și decât de Domnul, părinţii care au văzut schitul distrus în această fărădelege. A doua. Sătenii nu l-au mai putut dura. secolul al XVIII-lea au lucrat la refacerea lui. Și l-au făcut Nu pentru că nu puteau, ci pentru că nu au fost lăsaţi. Tot mai mândru și mai mare, astfel încât să nu mai poată fi cultradiţia ne spune, aceeași tradiţie care își amintește de ridi- cat la pământ. Niciodată. De nimeni.

3

Istorie

Zorii creștinismului în Dacia romană Locul în care acum se află Mănăstirea Afteia a fost locuit din timpuri străvechi de daci. Atunci când aceștia au pierdut războiul cu romanii, noii coloniști au adus cu ei și credinţa creștină.

Stânga: Ardealul, „inima regatului dac” al lui Decebal. Aici se afla Sarmizegetusa Regia, principalul centru politic și religios al Daciei, pentru apărarea căreia s-a construit un sistem de fortificații ce respecta configuraţia terenului.

I

nima regatului dacic al lui Decebal, Ardealul de astăzi, cel care adăpostea minele sale de aur și salba de cetăţi care apăra capitala de la Sarmisegetuza, a devenit centrul strategic al noii provincii romane pentru că de aici imperiul își va extrage aurul. Parte din acele galerii mai există și astăzi la Roșia Montană. Odată cu stăpânirea romană, în Dacia au fost campate mai multe legiuni menite să apere noile teritorii. La Apulum (Alba Iulia de astăzi) a existat un castru al Legiunii XIII Gemina. Printre legionari săi vor fi existat și creștini, armata exercitând astfel și o influenţă religioasă. După ce administraţia romană s-a retras, între anii 271-275, Dacia a rămas creștină. Germenii poporului român, caracterizat prin limbă de origine latină și credinţă în Hristos, stăteau să înmugurească. În favoarea acestei viziuni există și câteva descoperiri arheologice realizate în apropiere de anticul Apulum – două opaiţe de lut cu cruce din secolul IV-VI, o cataramă de secol VII

4

Dreapta: Marcus Ulpius Nerva Traianus, cuceritorul Daciei şi unul dintre cei mai mari împăraţi ai Imperiului Roman.

cu însemnul bisericii, un tipar de turnat cruci din lut ars, datat în secolele V-VI. Faptul că nu au fost descoperite bazilici se poate explica prin condiţia religioasă a primilor creștini care au trăit mereu sub teroarea persecuţiilor. Lăcașurile vor fi fost provizorii, slujbele se oficiau în casele credincioșilor sau în cimitire, ca la Roma. Dacă vor fi durat coloniștii romani mici biserici nu e exclus să le fi ridicat din lemn, caz în care ele nu s-au păstrat. Iată de ce de pe urma lor nu au rămas decât semnele discrete ale credinţei, diferite artefacte care puteau fi ţinute în case în mare taină.

Decebal și războaiele dacilor cu romanii Decebal a ajuns pe tron în anul 87 d. Hr. după ce Duras, regele anterior, i-a cedat puterea, crezând că el va putea face faţă mai bine conflictului cu Imperiul Roman. Istoricul Cassius Dio spune că Duras, „văzând greutăţile situaţiei dă de bună voie domnia lui Decebal care era ager în

CRONOLOGIE 87

PERSONAJ

101-102 Primul război daco-roman. Decebal este înfrânt și cere pace.

Marcus Ulpius Nerva Traianus Este împăratul roman sub care imperiul a atins expansiunea sa maximă. A venit pe lume în provincia romană Hispanica, pe 18 septembrie 53 d. Hr. A fost adoptat de împăratul Nerva și apoi desemnat de acesta ca succesor la tron în anul 92. Devine împărat al Imperiului Roman pe 27 ianuarie 98, după moartea lui Nerva. După urcarea pe tron se va preocupa de cucerirea Daciei, cu care imperiul încheiase un tratat dezonorant pentru romani sub împăratul Domiţian. Ideea înfrângerii dacilor ajunsese să îl preocupe în asemenea măsură încât adăuga la sfârșitul deciziilor sale, „așa precum voi preface eu Dacia în provincie romană”. Traian a reușit acest lucru prin două războaie purtate între anii 101-102 și 105-106. Pentru a comemora victoria împotriva dacilor, împăratul a inaugurat pe 12 mai 113, în forul imperial construit la Roma, „Columna lui Traian” – o coloană din marmură albă cu un diametru de 4 metri și o înălţime de 39,43 metri, împodobită în întregime cu sculpturi ce ilustrează cele două războaie purtate împotriva lui Decebal. Înainte de cucerirea Daciei, Imperiul Roman trecea printr-o gravă criză financiară. Prada de război luată de Traian de la daci nu numai că a rezolvat această

planurile sale de război, ca și în împlinirea lor, știa când să-și aleagă timpul și când să năvălească asupra dușmanului, tot așa de potrivit ca și momentul când să bată în retragere, era dibaci în a întinde curse, viteaz la luptă, știind să se folosească înţelept de biruinţă și să iasă bine dintr-o înfrângere, pentru care lucruri el a fost mult timp pentru romani un potrivnic de temut”. Într-o primă fază, sorţii i-au surâs lui Decebal. El a înfrânt armata generalului Cornelius Fuscus, trimis de Domiţian peste Dunăre împotriva sa. Nu numai că legiunile au fost zdrobite și dacii au luat ca pradă de război numeroase arme, mașini de război și steagul armatei, dar chiar generalul Cornelius Fuscus a fost ucis. Un an mai târziu a urmat o nouă ciocnire cu generalul Tettius Julianus, de data aceasta pierdută de daci și o pace prin care Domiţian l-a recunoscut pe Decebal drept rege al dacilor și i-a acordat un tribut anual. Traian va rupe această înţelegere și va ataca Dacia în anul 101. O primă luptă, câștigată de romani, se dă la Tapae. În primăvara anului 102, romanii înving de mai multe ori armatele dacilor și ajung până aproape de Sarmisegetusa. Decebal vine personal în faţa lui Traian, se recunoaște înfrânt și se obligă să înapoieze prizonierii și armele cucerite și să-și dărâme propriile cetăţi. În plus, imperiul va anexa Banatul, Oltenia, Muntenia și partea de sud a Moldovei. Decebal nu a respectat însă întocmai condiţiile umilitoare impuse de Traian, astfel încât, în anul 105, acesta va porni într-o nouă expediţie împotriva sa. După o serie de lupte sângeroase, armata

Duras, regele dacilor, îi cedează puterea lui Decebal.

106

Traian cucerește Sarmisegetusa. Decebal se sinucide. Se pun bazele castrului de la Apulum.

117

Moartea lui Traian.

271-275 Administraţia romană se retrage la sud de Dunăre. Sec. IV-VI Vestigii care atestă prezenţa creștinismului în Transilvania. Sec. X d.Hr Transilvania ajunge Sf. Ierotei, episcop misionar bizantin.

Sus: La Traian, delegație a foștilor aliați ai lui Decebal. problemă, dar a și permis în anul 106 suprimarea tuturor impozitelor. Mai mult decât atât, fiecare contribuabil a primit din partea împăratului câte 605 dinari. Împăratul Traian a murit după o campanie în Orient pe 9 august 117. Cenușa sa a fost depusă într-o urnă de aur care a fost mai apoi așezată în soclul columnei care-i poartă numele. După moartea sa, oricărui împărat roman i se ura în Senat să fie „mai fericit ca Augustus și mai bun ca Traian”.

1279

Un sinod catolic ţinut la Buda interzice transilvănenilor cultul ortodox.

1428

Sigismund de Luxemburg interzice ortodocșilor ardeleni dreptul la titluri nobiliare.

Sec XV Potrivit tradiţiei se pun bazele Mănăstirii Afteia. 1556

Transilvania ajunge sub suzeranitate otomană.

1597

Mihai Viteazul ridică prima catedrală ortodoxă din Alba Iulia.

1599

Mihai Viteazul intră în Alba Iulia ca domn al Transilvaniei și Ţării Românești.

1600

Mihai Viteazul e înfrânt la Mirăslău. Învingătorii intră în Alba Iulia și distrug parţial catedrala ortodoxă.

1699

Transilvania trece sub suzeranitate habsburgică. Începe prigoana catolică.

1701

Atanasie Anghel este instalat ca episcop unit al Alba Iuliei. Mitropolia ortodoxă a Transilvaniei este desfiinţată.

1741

Tot complexul mitropoliei ortodoxe de Alba Iulia, împreună cu catedrala lui Mihai Viteazul, este demolat până la temelii.

1757

Prima distrugere a Mănăstirii Afteia în noaptea dintre Duminica Floriilor și Lunea Mare.

1761-1762 Generalul Bukow distruge toate mănăstirile și schiturile din Ardeal.

Sus: Decebal, cel mai mare rege al dacilor, după Burebista, unul dintre cei mai periculoşi duşmani ai Romei.

1784

Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan.

1786

Cea de a doua distrugere a Mănăstirii Afteia.

romană ajunge în faţa Sarmisegetusei. Traian cere capitularea necondiţionată, dar Decebal refuză, iar soldaţii Romei cuceresc cetatea dacică și o incendiază. Mai multe căpetenii dace se sinucid, bând otravă, dar Decebal, împreună cu câţiva nobili, se retrage în munţii din răsăritul ţării. Urmărit îndeaproape de romani este în cele din urmă înconjurat. Pentru a nu cădea prizonier, se sinucide. Capul și mâna sa dreaptă îi sunt aduse lui Traian, care va întemeia în anul 106 pe o mare parte a statului dac provincia romană Dacia.

1786-1788 Sătenii ridică o biserică de mir cu materialul rămas de la distrugerea mănăstirii. 1905

Preotul Constantin Oancea ridică un paraclis de zid pe locul vechii mănăstiri de la Afteia.

1952

Are loc sfinţirea unei noi biserici, din lemn, construite pe locul vechiului lăcaș al mănăstirii.

2010

Se sfinţește noua biserică de zid a mănăstirii, care a înlocuit-o pe cea de lemn.

Prima bazilică din piatră a Transilvaniei, prima episcopie și primul ei mitropolit De la creștinii din Apulum nu ne-au rămas urme de biserici. Vicisitudinile istoriei au făcut ca ele să dispară. Pentru a găsi vestigii arheologice de basilici din piatră la Alba Iulia trebuie să facem un salt peste timp, trecând peste perioada marilor migraţii.

D

6

upă stăpânirea romană, timp de secole, teritoriul 1279 se preciza că preoţii ortodocși nu au voie să „își ţină României de astăzi a fost brăzdat de invazia popoa- cult dumnezeiesc, să își zidească capele sau alte case sfinte, relor migratoare. În tot acest timp, creștinii din po- iar credincioșilor nu le este îngăduit să ia parte la un asepulaţia autohtonă, daco-romană, vor fi fost deserviţi de așa menea cult dumnezeiesc sau să intre în astfel de capele; la numiţii „horepiscopi” sau „episcopi de ţară”. Ei erau de fapt nevoie să se aplice forţa împotriva acestor preoţi”. Prigoana ajutoarele unor episcopi citadini și aveau o funcţie misiona- a atins cote alarmante în vremea regelui Ungariei Ludovic ră deservind teritoriile în care ierarhii obișnuiţi nu puteau ajunge. Singurii vlădici cunoscuţi în acea perioadă puteau fi întâlniţi în sudul Dunării, dar e greu de acceptat faptul că preoţii veneau de la nord de Carpaţi pentru a fi hirotoniţi pe teritoriul de astăzi al Bulgariei. Iată de ce, unii istorici ai Bisericii Ortodoxe Române consideră că tot horepiscopii vor fi pus bazele primei episcopii de Bălgrad, de acum românești, undeva între secolele IX-X, având în vedere că aici își avea centrul voievodatul lui Gyla. Un episcop misionar bizantin apare menţionat în documente ca venind la curtea principelui maghiar Gylas, creștinat de către bizantini. Nașul aces- Sus: Vestigii ale unor edificii greco-romane Sus: Turla-clopotniţă a catedralei romano-catolice din Alba Iulia. tuia a fost nimeni altul decât împăratul aflate în curtea Mitropoliei din Alba Iulia. Constantin al VII-lea, fapt pentru care botezul e menţionat de doi cronicari constantinopolitani – cel Mare care, în anul 1366, a dat un ordin ca preoţii slavi Gheorghe Kedrenos și Ioan Zonaras. Pe numele său Ierotei, sau schismatici să fie arestaţi! În acest fel, credinţa ortodoepiscopul care a făcut misiune în Transilvania de astăzi ar xă ajungea să fie scoasă practic în afara legii. Sigismund de putea fi, conform cercetărilor academicianului Ioan Aurel Luxemburg a prevăzut în 1428 că cei care nu sunt catolici Pop și ale pr. prof. Jean Nicolae, primul episcop ortodox al nu pot avea drept de nobil sau de cneaz și nici nu pot deţine orașului Alba Iulia. El a slujit, probabil, în cea mai veche vreo proprietate. O astfel de măsură a avut consecinţe foarte bazilică de piatră descoperită de arheologi în Alba Iulia grave pe termen lung – românii au fost siliţi fie să renunţe la în anul 1968. Ruinele ei se află chiar sub actuala catedrală averi, intrând în rândul iobagilor, fie să-și păstreze titlurile romano-catolică ridicată în secolul al XI-lea. E posibil ca nobiliare maghiarizându-se și pierzându-și în același timp Ierotei să fi fost primul episcop ortodox din Ardeal, ipote- credinţa prin trecerea la religia catolică. ză în sprijinul căreia vine și mutarea episcopiei catolice în Presiunea bisericii catolice nu a slăbit până în momentul anul 1092 de la Tășnad la Alba Iulia. De ce să fi mutat noii desfiinţării Arhiepiscopiei Catolice de Alba Iulia în anul stăpâni maghiari episcopia la Alba Iulia, dacă nu pentru a o 1556, odată cu intrarea Transilvaniei sub suzeranitate otodesfiinţa pe cea ortodoxă care exista deja în oraș? mană. De altfel, ofensiva maghiară contra românilor va îmbrăPrigoana aceasta religioasă nu a reușit să distrugă ortoca mereu haine religioase. În sinodul de la Buda din anul doxia ardelenească. Românii și-au păstrat atât etnia cât și

ISTORIE

context Intrarea lui Mihai Viteazu în Alba Iulia „Voievodul călare pe un cal roib, purta o tunică albă și, pe deasupra, o manta de aceeași culoare, având brodaţi cu fir, mai mulţi șoimi. Pe cap avea binecunoscuta cușmă, al cărei surguci, cu pene de cocor, era prins cu o copcă din aur; sabia, bătută în rubine și împodobită cu aur, atârna în stânga; ciorapii erau de mătase albă, cizmele de săftian galben. Opt slujitori, frumos îmbrăcaţi, duceau de frâu opt cai minunaţi, cu șeile bogat

împodobite; veneau apoi trâmbiţașii și, după aceștia, lăutarii zicând din viori”. (C.C. Giurăscu, D.C.Giurăscu: Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi)

Dreapta: Mihai Viteazul, primul domnitor român care a unit cele trei provincii istorice – Transilvania, Ţara Românească şi Moldova.

confesiunea. Preoţii erau organizaţi în protopopiate subordonate episcopilor. Avem mai multe atestări documentare în acest sens. Preotul Naneș apare ca paroh la biserica Streisângeorgiu (Hunedoara), în 1313. Apoi mai mulţi protopopi sunt consemnaţi în diferite acte medievale și e de presupus că unde existau aceste suprastructuri ale parohiilor va fi existat și un episcop care să le organizeze și care să săvârșească hirotoniile și sfinţirile de biserici. Primul ierarh de care avem știinţă este Arhiepiscopul Ghelasie care și-a avut reședinţa în Mănăstirea Râmeţ, urmat de Ioan de Hunedoara, căruia inchizitorul Giovanni Capestrano i-a ars atât casa cât și biserica, în aprilie 1456. Ioanichie, „mitropolit de Nandoralbensis”, ar putea fi, după unii istorici care îi dau crezare lui Petru Maior, chiar mitropolit de Alba Iulia. Au urmat șapte decenii de episcopat ortodox la Feleac, vlădicii fiind nevoiţi să își schimbe sălașul după cel al principelui. Odată cu ocuparea turcească a orașului Buda, Transilvania devine principat autonom cu capitala la Alba Iulia. Sosise vremea ca străvechiul Apulum să fie martorul primei uniri a românilor, găzduind totodată și pe primul mitropolit ortodox al Transilvaniei. Se numea Ghenadie și apare în mod oficial cu acest titlu. Un act din 16 ianuarie 1581 îl menţionează atunci când precizează că un „episcop al românilor din comitatul Albei Transilvaniei” avea casă în afara zidurilor cetăţii. Ghenadie va muri în 1585, fiind urmat în scaun de Ioan, egumenul mănăstirii Prislop, cel care îl va primi pe voievodul unirii. 11 ani mai târziu, în decembrie 1596, Mihai Viteazul va obţine în urma unei întrevederi cu Sigismund Bathory dreptul de a ridica o biserică mănăstire la Alba Iulia, lângă zidurile cetăţii. Construcţia a fost finalizată în anul 1597. La doi ani după ce ctitoria sa fusese terminată, pe 1 noiembrie 1599, Mihai Vodă avea să intre în Alba Iulia ca domn al Transilvaniei și Ţării Românești. Noul conducător avea să se îngrijească de conaţionalii săi silind Dieta să

Sus: Biserica Feleacului, ridicată la 1488 de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.

ia măsuri pentru îmbunătăţirea stării iobagilor și a preoţilor români. Dieta se conformează și îi scutește pe aceștia de munca la clacă. Încă din anul 1595 Mihai Viteazul a avut grijă ca toate bisericile transilvănene să intre sub jurisdicţia Mitropoliei Ungro-Vlahiei. Toate realizările voievodului de peste munţi vor fi spulberate după înfrângerea sa de la Mirăslău. Atunci, învingătorii săi au pătruns în Alba Iulia, au incendiat catedrala construită de Mihai și i-au ucis pe românii din cetate.

Sus: Î.P.S. Andrei Andreicuţ, azi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Stânga: Biserica veche a mănăstirii Râmeţ, unde a păstorit Arhiepiscopul Ghelasie, canonizat în secolul XX.

7

Fondarea și distrugerea Mănăstirii Afteia Începutul Mănăstirii Afteia nu este atestat documentar, dar, potrivit tradiţiei, totul a început după lupta dintre turci și armata Transilvaniei de la Câmpul Pâinii. Atunci bătrânii, copiii și femeile s-ar fi refugiat la Plăișor. În amintirea victoriei și a izbăvirii de păgâni, sătenii au hotărât să ridice aici un sfânt lăcaș.

Stânga: Mănăstirea Afteia, în ceața începutului de toamnă.

A

8

testarea documentară a mănăstirii a venit câteva secole mai târziu, în timpul prigoanei uniate. Ca să o înţelegem, trebuie să reînnodăm firul istoriei Ardealului de după moartea lui Mihai Viteazul, când în Transilvania pătrunde confesiunea protestantă, care o va înlocui pe cea catolică. Vechea Arhiepiscopie Catolică de Alba Iulia fusese suprimată în 1556, odată cu trecerea Ardealului sub suzeranitate otomană. Dar asta nu a însemnat că ortodocșii scăpaseră de prigoniri. În secolul al XVII-lea, majoritatea mitropoliţilor români din Alba Iulia au fost siliţi să accepte o listă de condiţii pro-calvine impuse la momentul întronizării. Dacă la început, la vlădica Ghenadie, în anul 1638, existau 5 condiţii (printre care și subordonarea sa faţă de „vlădica bisericii ungurești de legea dreaptă”, în realitate un superintendent calvin!), câţiva ani mai târziu, în 1669, pretenţiile principelui urcă la 19 condiţii! În acele vremuri vitrege, nu mai puţin de patru ierarhi au fost alungaţi, unii dintre ei murind chiar în urma prigoa-

nelor suferite: Iosif Budai (ucis, potrivit lui Petru Maior, la Eciu din ordinul lui Appafi), Sfinţii Ilie Iorest și Sava Brancovici și Dosoftei. Pe 26 ianuarie 1699, prin pacea de la Carloviţ, Înalta Poartă recunoaște trecerea Transilvaniei sub suzeranitatea Imperiului Habsburgic. Curtea de la Viena avea nevoie de o creștere a puterii ei în Ardeal. În acest sens, dominaţia religioasă era o armă redutabilă. În Transilvania mai rămăseseră puţini catolici, peste 150 de ani de dominaţie protestantă duseseră la excluderea lor din viaţa politică a principatului. Așa că habsburgilor le rămânea varianta unor convertiri. Cum religiile oficiale (lutheranism, calvinism, unitarianism) erau intangibile și orice prozelitism ar fi dus la escaladarea unui conflict cu nobilimea ungară, secuiască sau săsească, rămânea varianta trecerii ortodocșilor sub ascultarea Papei. Această soluţie ridica însă o altă problemă: cum să convertești o populaţie care mai bine de un veac și jumătate refuzase, deși privilegii ar fi avut destule, insistenţele calvine? Șiretlicul, pus la cale de iezuiţi, s-a bazat pe asemănarea parţială a doctrinelor celor două confesiuni apostolice (catolică și ortodoxă), la aceasta adăugându-se ispita „păstrării” integrale a credinţei și ritualului ortodox, cu o singură condiţie – supunerea în faţa Papei. În schimb, preoţii ar fi primit drepturi ca ale clerului catolic, iar românii un tratament de naţiune ca al ungurilor, sașilor și secuilor. Cum Împăratul Lepold I dăduse încă din 1691 o diplomă prin care confirma ca naţiuni politice doar cele trei, iar ca religii recepte lutheranismul, calvinismul, unitarianismul și catolicismul, era limpede că singura „șansă” a românilor era să se lepede de credinţa lor. Așa „apare”, la 1697, doar în acte, un „sinod” de unire, în timpul mitropolitului Teofil. Însă documentele care îl atestă sunt astăzi contestate de mulţi cercetători care au demonstrat că avem de-a face cu

ISTORIE o falsificare pusă la cale de iezuiţi. Respectivul sinod nu s-a ţinut niciodată, iar actul respectiv e fabricat. Cum acest fals nu a avut niciun efect, iezuitul Ladislau Baranyi a înmânat Curţii de la Viena un memoriu al „statului catolic” ardelean în vederea trecerii ortodocșilor la catolicism. Împăratul Leopold I a dat un răspuns în care afirma că românii pot trece la oricare dintre cele patru religii recepte, primind în schimb privilegiile de care ele se bucură în prezent (în speţă eliberarea preoţilor din iobăgie, scutirea de contribuţiile pe care le plăteau statului și uneori chiar bisericilor recepte). În ceea ce privește unirea cu Roma, documentul prevedea că aceasta nu implică decât primirea primatului papal, fără pierderea ortodoxiei. Rezoluţia lui Leopold I nu a rămas însă în termenii confuzi ai împăratului privind trecerea la catolicism. Cardinalul Leopold Kollonich a adresat un manifest preoţilor ardeleni precizând că unirea va fi realizată numai cu acei preoţi care vor primi și mărturisi tot ceea ce învaţă Biserica Romano-Catolică și, cu osebire, punctele florentine. În esenţă era vorba de o convertire reală. Nici vorbă de păstrarea ortodoxiei de care vorbea împăratul. În acest context apare Manifestul de unire din 7 octombrie 1698, semnat de 38 de protopopi ardeleni. Întrucât documentul a fost intens dezbătut, merită să aruncăm o privire asupra lui. El este alcătuit din trei file, primele două formate dintr-o coală îndoită, iar ultima este o filă lipită

ulterior. Prima pagină conţine declaraţia de unire în limba română, a doua traducerea latină a textului, iar paginile 3, 4 și 5 cuprind semnăturile a 38 de protopopi cu 37 de peceţi. Ultima pagină a celei de a treia file este goală. Fără a intra în amănunte este interesant de citat ceea ce un istoric unit, precum Nicolae Densușianu, avea să scrie despre traducerea latină a textului românesc: „Avem înaintea noastră o traducere din cele mai mișelești și criminale, falsificarea unui document public, a unui tratat politico-bisericesc, pentru a supune poporul român catolicilor și a desfiinţa Biserica Română de Alba Iulia”. De ce era atât de mâniat celebrul istoric? Pentru că traducerea latină conţine diferenţe substanţiale, care nu apar în textul românesc. Spre exemplu apare faptul că ortodocșii se

Dreapta: Leopold I (9 iunie 1640, Viena – 5 mai 1705, Viena) din Casa de Habsburg, a fost împărat al Sfântului Imperiu Roman între anii 1658 şi 1705.

Jos: Documentul ce conține Decretul din 1702, dat de Leopold privitor la unirea românilor.

Sus: Credincioșii se-nchină și sărută cu evlavie sfânta Evanghelie.

unesc „primind, mărturisind și crezând toate câte le primește, le mărturisește și le crede ea (Biserica Catolică n.n.) dar mai ales cele patru puncte (florentine n.n.), în care știam că ne deosebim până acum, care ni se arată în prea milostivul decret(...)”. Or toată această formulare nu există decât în varianta latină. Textul în limba română prevede expres, pe pagina a V-a, după semnături, un codicil în care se specifică: „Și așa ne unim acești ce scri mai sus, cum toată legea noastră, slujba Besericii, leturghia, posturile și carindariul nostru să stea pre loc, iară să n-ar sta pre loc, nici aceste peceţi să n-aibă nicio tărie asupra noastră”. E limpede deci că românii doreau o unire în care să accepte suzeranitatea împăratului și a scaunului papal fără a își schimba credinţa, primind în schimb privilegii care erau acordate doar preoţilor catolici. Istoria a dovedit că se înșelau, nici privilegiile materiale și nici „independenţa” doctrinară (dacă se poate vorbi de independenţă în acest domeniu) nefiind oferite potrivit manifestului iniţial. Istoricii ortodocși pun sub semnul întrebării actul în sine, motivând că adăugarea semnăturilor protopopilor e suspect amplasată pe alte file decât cea purtând

9

ISTORIE

context Punctele florentine sunt numite așa după Sinodul unionist (eșuat) dintre biserica ortodoxă și cea catolică desfășurat la Florenţa între anii 1438-1439. 1. Papa este capul întregii biserici. 2. Sfânta Împărtășanie se face și cu pâine nedospită (azimă). 3. Duhul Sfânt purcede și de la Fiul (Filioque). 4. În afara raiului și a iadului există un loc separat, curăţitor de păcate, numit purgatoriu.

Sus: Lorem ipaliquip ex ea commodo consequat.

10

textul propriu-zis. E cunoscută cutuma sinodală ortodoxă de a întocmi acte pe o singură coală care poartă și semnăturile celor participanţi tocmai pentru a aplana suspiciunea de fals. Dar chiar și în absenţa acestei critici, reacţia puternic antiunionistă și urmările de fapt ale acestei decizii demonstrează că majoritatea ortodocșilor ardeleni nu au urmărit o trecere la catolicism. De aceea e foarte probabil ca semnăturile protopopilor care sunt pe „Manifestul unirii” să fi fost luate cu alt scop, în alt context, nicidecum într-un sinod, și lipite apoi de foile care conţineau textul uniat. Totuși, cu sau fără semnăturile lor, uniaţia s-a produs. Esenţială a fost în acest sens convertirea mitropolitului Transilvaniei Atanasie Anghel, hirotonit ca arhiereu ortodox pe 22 ianuarie 1698, de către mitropolitul Teodosie al Ungro-Vlahiei, sub a cărui stăpânire s-au petrecut toate aceste evenimente. După o reacţie puternic antiunionistă, care a fost confirmată de un recensământ efectuat la comanda Dietei și care a arătat că majoritatea preoţilor și credincioșilor vor să își păstreze ortodoxia, atenţia Vienei s-a concentrat asupra ierarhului din Alba Iulia. Acesta a fost chemat la Viena pentru a consimţi asupra trecerii sale la catolicism, perfectând astfel actul unirii. Odată ajuns acolo, undeva la începutul anului 1701, a fost pus în faţa a 22 de acuzaţii formulate în aparenţă de preoţii săi, în realitate instrumentate de iezuiţi. Presat de o posibilă condamnare, Atanasie Anghel acceptă unirea și este hirotonit pentru a doua oară ca preot și mai apoi ca arhiereu în martie 1701. Trei luni mai târziu, pe 25 iunie, avea să fie instalat în Alba Iulia ca Episcop unit. După veacuri de păstorire, arhiepiscopia ortodoxă de Alba Iulia își înceta existenţa. Ce nu

reușiseră prigoanele anterioare izbutiseră trădarea, viclenia și lașitatea unui ierarh. Credincioșii ardeleni au reacţionat prin mai multe mijloace împotrivindu-se uniaţiei. Brașovenii au refuzat încă din 1701 să-l recunoască pe Athanasie Anghel ca episcop și au cerut mitropolitului Teodosie al Ungro-Vlahiei să intre sub jurisdicţia lui. Ulterior, ei au trecut sub ascultarea epis­ copului de Râmnic și apoi sub a sârbilor ortodocși, aflaţi și ei sub stăpânire habsburgică. Un moment important al rezistenţei ortodoxe au constituit-o diferitele răscoale ale ţăranilor care se revoltau sub conducerea unor preoţi solicitând libertatea exercitării credinţei. Visarion Sarai, un român bosniac crescut în Croaţia, a condus una dintre cele mai puternice mișcări de rezistenţă antiuniate. Când el a apărut în Transilvania, în 1744, mulţi dintre ţăranii români nu conștientizaseră pericolul uniatismului. Predicile sale înflăcărate rostite în Banat, Hunedoara sau în „mărginimea” Sibiului au reușit să trezească multe suflete. Lupta sa pentru ortodoxie s-a sfârșit prin arestarea sa, fiind trimis la închisoarea Kufstein unde a și murit. Exemplul său a dat naștere unei serii de mărturisitori ardeleni, care vor trimite memorii, vor predica ortodoxia, vor Stânga: Visarion Sarai, luptătorul pentru ortodoxie, arestat la Sibiu şi închis la Kufstein, în Tirol, unde a murit.

context Protestul antiunionist al credincioșilor din Călata „Noi, tot satul, legea și religia noastră în care ne-am născut, nu o părăsim. E treaba popilor cu care religie vreau să se unească; noi nu ne amestecăm în aceasta, dar dacă vom vedea că vreau să introducă la noi înnoiri, unul ca acela nu va mai fi popa nostru”. (Apud pr.prof.dr. Mircea Păcurariu - Istoria Bisericii Ortodoxe Române).

ISTORIE răbda în temniţele austriece sau vor pe o Evanghelie tipărită la București merge pâna la Viena susţinându-și doîn 1760, ieromonahul Ioanichie, în leanţele în faţa Curţii. La toate aceste 1771, face însemnarea că a cumpăsolicitări, împărăteasa Maria Tereza a rat-o și a închinat-o „sfintei mănăsrăspuns prin prigoane și violenţe, prin tiri a Plăișorului”. Pe icoanele „Maica confiscarea bunurilor credincioșilor Domnului” și „Adormirea Maicii ortodocși (care erau oricum foarte Domnului”, lucrate de „Stan Zugravul săraci) și prin arestarea capilor, preoţi ot Oraștie” la Plăișor, este însemnat sau simpli credincioși, care au ajuns să anul 1767. Pe icoanele „Iisus Hristos” și moară în temniţele imperiului. Au fost „Maica Domnului”, făcute cu „osârdia închiși nu numai bărbaţii, ci și femei monahului Chiril de la Afteia”. este încu copii. Iulia, preoteasa lui Cosma din semnat anul 1770. Pe clopot se află de Deal, de lângă Sebeș, a fost întemniţată asemenea o însemnare de la 1763, care împreună cu copilul ei mic care a degeîl pomenește pe Ștefan ieromonahul rat de frig în închisoare. 16 femei din Sus: Coborârea lui Hristos de pe cruce „ctitor și egumen al sfintei mănăstiri Poiana au fost închise timp de aproape (detaliu din fresca nouă). Plăișor din Cioara”. El a fost cel care, patru luni, iar altele au fost biciuite în așa cum spune și inscripţia, a rectitorit piaţa publică din Sibiu. sfânta așezare monahală. Toate aceste prigoane au culminat cu răscoala condusă Din păcate, la fel cum s-a întâmplat cu alte mănăstiri și de Sfântul Sofronie de la Cioara. Acesta era chiar din Cioara, schituri, Afteia a fost distrusă din nou, de data aceasta deunde slujise în sat și apoi, rămas văduv, fusese călugărit în Ţara finitiv, în anul 1786. Un document aflat la Viena precizează Românească. El a început să propovăduiască apoi contra unia- și data exactă – 23 iunie. Probabil, cea de a doua distrugere ţiei, mișcarea sa culminând cu un sinod ţinut la Alba Iulia, în e legată de răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan. Este intefebruarie 1761. Au fost atunci redactate 19 puncte care au fost resant însă că monahii nu au părăsit ruinele, continuând apoi înaintate guvernului. Se cerea eliberarea celor închiși, în- să se roage pe locul vechii mănăstirii, „fiind întreţinuţi de cetarea persecuţiilor, libertate pentru ortodoxie și se stabileau vecinii pe la care și dormeau, iar când au decedat, cărţile lor măsuri de organizare a bisericii și întărire a vieţii monahale. de slujbă au rămas pe la cei ce i-au găzduit”. Însemnarea de Din perioada răscoalei lui Sofronie datează și prima mai sus a fost făcută pe un Liturghier tipărit la Târgoviște atestare documentară a Mănăstirii Afteia, o atestare care ne în anul 1713, provenit chiar de la monahii Mănăstirii Afteia. înștiinţează și de prima ei distrugere. Stânga: Vedere Aflăm astfel că „fibirăul de Vinţ” nu a generală a ansamreușit să-l prindă pe „călugărul neunit” blului monahal din hotarul Cioarei (e vorba de Sfântul de la Afteia, de la Sofronie). Aceasta s-a petrecut în anul umbra crucii unui 1757, în noaptea dintre Duminica Flodreptcredincios. riilor și lunea Săptămânii Mari, când au fost distruse biserica de lemn și chiliile. Aceeași soartă o vor avea majoritatea mănăstirilor ardelene după ce în anul 1761 a ajuns în Transilvania Jos: Primenigeneralul Bukow, însărcinat de îmrea cu vopsea a părăteasa Maria Tereza cu înăbușirea „acoperișului” răscoalei românilor și efectuarea unui unei troițe. recensământ religios. În acel an, pe 1 mai, el l-a silit pe Sfântul Sofronie să semneze o înţelegere și o proclamaţie către românii ortodocși după care, în timpul verii, a trecut la distrugerea tuturor schiturilor și mănăstirilor ortodoxe din Ardeal. Pe cele de lemn le-a incendiat, iar pe cele de zid le-a dărâmat cu tunul. La Afteia călugării au continuat să trăiască în preajma fostei mănăstiri, reușind chiar să o reconstruiască, fapt dovedit de câteva documente. Astfel, Dreapta: Clopotele, într-o construcție pe structură metalică.

11

Sfinţi și minuni

Mărturisitorii Ardealului Mitropolia Transilvaniei a fost martirizată continuu. Fie că a trebuit să îndure prigoana catolică, fie pe cea calvină, ea nu a avut niciodată libertate deplină. De aceea și sfinţii ei fac parte din acea categorie a mărturisitorilor, în care ortodoxia îi include pe toţi cei care au luptat de-a lungul vieţii pentru credinţă, suferind din această pricină felurite chinuri încununate uneori de moarte martirică.

Sus: Zidul de răsărit al Coziei, cu balconul muzeului și paraclisul din colțul de sud-est. Stânga: Sofronie de la Cioara, Săliștea de azi, călugărit, se pare, la Mănăstirea Cozia.

Sfântul Sofronie de la Cioara

S

12

fântul Sofronie s-a născut într-o familie preoţească, în satul Cioara, din scaunul Orăștiei, primind la botez numele de Stan. În anul 1728 era hirotonit la Arad de către episcopul Vichente Ioanovici ca preot de mir pentru credincioșii din Cioara. Rămas văduv, două decenii mai târziu va intra în cinul monahal în Ţara Românească, probabil la Mănăstirea Cozia, unde a primit și numele de Sofronie, în amintirea Patriarhului Ierusalimului care a luptat contra ereziei monotelite. Se va reîntoarce apoi în Ardeal, în satul natal, unde și-a durat „o ţâră de schit în mijlocul codrului, mai ca la un mil departe de sat, locuind acolo și rugându-se lui Dumnezeu pentru sufletul lui, în care ţinea și câţiva copii la învăţătură”. Schitul de care se face vorbire în acest fragment, desprins dintr-o plângere a credincioșilor către autorităţi, este de fapt Mănăstirea Afteia. Faptul că aici Sofronie este menţionat drept întemeietor poate fi interpretat în sensul unei refaceri a obștii monahale sau a unei renovări a mănăstirii. Activitatea sa anti uniată nu a fost privită cu ochi buni de autorităţile imperiului care decid arestarea sa și distrugerea schitului. Sarcina a fost dusă la îndeplinire de fibirăul de

la Vinţ (centrul administrativ) care a venit la schit în noaptea dintre Duminica Floriilor și Lunea Mare însoţit de o trupă de 12 soldaţi. Autorităţile nu au reușit să-l aresteze, dar au distrus biserica și chiliile, alungându-i pe monahi. Cuviosul Sofronie va participa în toamna aceluiași an la adunarea de la Apold, prezidată de Ioan din Săliște, un alt mărturisitor al ortodoxiei. Doi ani de zile nu mai avem nicio știre despre el, dar e de presupus că în tot acest timp a luptat contra uniaţiei, întărindu-i pe ţărani prin predicile sale. În 1759 a fost arestat și închis la Bobâlna în preajma Crăciunului, dar preotul Ioan din Săliște i-a sărit în ajutor cu 600 de ţărani și l-a eliberat. Cuviosul Sofronie a plecat în Apuseni și a fost arestat din nou la Abrud, dar autorităţile

icos Pentru mărturisirea dreptei credinţe ai fost aruncat, Cuvioase Sofronie, în temniţa Bobâlna, de unde, după cumplite pătimiri, iarăși ai ieșit cu mila lui Dumnezeu și te-ai nevoit să predici mai departe Crucea lui Hristos, bucurie făcând celor dreptcredincioși.

SFINŢI ȘI MINUNI l-au eliberat de teama unei răscoale. Anul memoriu prin care cereau: eliberarea viitor, pe 10 august, Sfântul Sofronie a celor închiși, numirea unui episcop orconvocat un „sinod” la Zlatna, unde pretodox, încetarea persecuţiilor, scutirea oţii împreună cu credincioșii au întocmit preoţilor ortodocși de contribuţii (la fel memorii către împărăteasa Maria Tereza cum erau scutiţi clericii celorlalte confeși către guvernul Transilvaniei, cerând: siuni), restituirea bisericilor și aprobarea episcop ortodox, restituirea bisericilor ca Sofronie să propovăduiască în întreg luate de preoţii uniţi și eliberarea celor Ardealul. Pe 26 aprilie, în ziua Paștelui, închiși. În același an, ţăranii răsculaţi au la Sibiu s-au prezentat sute de credincioși. atacat Blajul, silindu-l pe episcopul unit Dionisie Novacovici, episcopul ortodox, Petru Pavel Aaron să se refugieze la Sibiu. i-a îndemnat să aștepte în liniște hotărâProclamaţiile și scrisorile lui Sofronie rile autorităţilor. Când la Sibiu a ajuns s-au răspândit cu repeziciune în întregul și Sfântul Sofronie, acesta s-a întâlnit Ardeal. S-au ţinut adunări în care preoţii cu generalul Bukow cu care a ajuns la o împreună cu credincioșii au hotărât să se înţelegere, iscălind o proclamaţie către reîntoarcă la ortodoxie. În Maramureș, Sus: Crucea răstignirii, suliţa şi trestia cu creștinii ortodocși. Apoi cuviosul a trepreotul Ioan Marineţ a condus o puter- buretele îmbibat în oţet. cut în Ţara Românească, de unde a connică mișcare de revenire la dreapta cretinuat să sprijine mișcarea anti uniată. În dinţă. În 1761, episcopul rutean Manuil Olszavski din Muncaci anul 1762, le scria de la Mănăstirea Cozia preoţilor din Șard: ajutat de autorităţi a făcut o campanie prin care a impus din nou „Mă închin domniilor voastre, preoţilor și sătenilor din Șard, uniaţia în mai multe sate. una voi să știţi: întăriţi-vă în credinţă și Toate aceste revolte, adunări și rerugaţi-vă milostivului Dumnezeu și să nunţări la uniatism au impus Curţii de nu ziceţi că nu vom putea să învingem la Viena o revizuire a strategiei. Pe 20 ocpe păgâni, pentru că ei sunt mai mari în tombrie 1760, împărăteasa Maria Tereza ţară; căci nu sunt ei mai mari, Dumnezeu a numit o comisie care să cerceteze plâne mai mare. De aceea acum staţi uniţi și gerile românilor, anunţând că îi va elibegătiţi-vă de război, ca să izgonim unirea ra pe cei întemniţaţi pentru credinţa lor. și iobăgia din ţară. Ci cumpăraţi-vă puști Sofronie s-a folosit de această scurtă și pistoale, căci va veni vremea când veţi cedare și a trecut la organizarea bisericii. da un plug cu boi pentru un pistol micuţ Alături de preoţii Gheorghe din Abrud, și nu-l veţi afla”. La scurt timp a ajuns Ioan din Săliște, Rusan din Alba Iulia și egumen al schitului Robaia și apoi arde monahul Ioanichie din Făgăraș, el a himandrit la Curtea de Argeș și ulterior convocat mai multe „sinoade” în care egumen la Mănăstirea Vieroș din Argeș. le-a cerut preoţilor și credincioșilor să-și Nu știm când s-a stins din viaţă și nici apere credinţa. Cea mai importantă unde a fost îngropat. Ultimele vești desadunare a fost cea de la biserica „Adorpre el le avem din anul 1774, când știm că mirea Maicii Domnului” din Alba Iulia, Sus: Sfântul Sofronie luptator marcant mai era în viaţă. După aceasta sursele isdin zilele de 14-18 februarie 1761, când pentru ortodoxie. torice tac. Pentru curajul cu care a luptat au fost redactate 19 puncte pe care le-a pentru credinţa și eliberarea românilor înaintat mai apoi guvernului transilvănean. Documentul cerea ardeleni, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1955, eliberarea celor închiși pentru împotrivirea faţă de uniaţie, în- fixând ca dată de pomenire ziua de 21 octombrie. cetarea persecuţiilor și libertate deplină acordată cultului ortodox. O parte importantă a acestui act viza exclusiv întărirea bisericii ortodoxe printr-o mai bună disciplină a preoţilor și credincioșilor. Clericilor li se interzicea frecventarea cârciumilor, erau obligaţi să cunoască slujbele, iar credincioșilor li se „Toate neamurile au legea lor și trăiesc în pace, iar noi suntem recomanda spovedanie, rugăciunea, ajutorarea bisericilor etc. prigoniţi pentru credinţa noastră. Prorocul Moise a dat lege Ca o reacţie la adunările lui Sofronie, împărăteasa Maria pentru evrei și așa o ţin în pace, iar noi suntem prigoniţi neînTereza îl va trimite în Transilvania pe generalul Adolf Niko­ cetat pentru legea noastră. Noi suntem gata la toate obligaţiile, laus von Bukow, care va primi funcţia de comandant al forţelor dar religia noastră nu o părăsim până trăim. militare ardelene. El a fost numit totodată în fruntea „Comisiei Nici noi nu suntem vite cum cred Măriile Voastre, ci avem bipentru cercetarea și înlăturarea certurilor religioase”. Împreserica noastră; De ce să dăm uniţilor bisericile pe care bieţii de ună cu generalul imperial, în Transilvania au fost trimise noi noi le-am zidit cu atâtea greutăţi? Nu le vom da până vom trăi!” unităţi de cavalerie și infanterie și episcopul ortodox sârb din (Fragment dintr-un memoriu redactat de Sfântul Sofronie de Buda, Dionisie Novacovici, instalat iniţial în Șcheii Brașovului, la Cioara și prezentat la o adunare a moţilor de la Deva din anul 1760). iar mai apoi la Rășinari. În faţa lui Bukow, la Sibiu, s-a prezentat o delegaţie formată din 40 de credincioși ortodocși români, conduși de protopopul Ioan din Săliște, care i-au înmânat un

CONTEXT

13

SFINŢI ŞI MINUNI

Sfântul Ierarh Mărturisitor Ilie Iorest

S

Nu a mai cârmuit nicio eparhie sfârșindu-și zilele la Putna, fiind îngropat lângă biserică, pe latura de sud. Într-o însemnare pe un minei al lavrei stă scris: „Să se știe când a murit vlădica Iorist, în anul 7816 (1678), luna martie 12”. Râvna sa pentru propovăduirea dreptei credinţe, împotrivirea faţă de propaganda calvină care se făcea în Transilvania cu cele mai perfide mijloace, viaţa dusă în suferinţă și pribegie, au determinat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să îl treacă în anul 1955 în rândul sfinţilor, fixându-i ca zi de pomenire data de 24 aprilie. Proclamarea canonizarii s-a făcut la Alba Iulia, orașul de unde păstorise cu atâta râvnă biserica lui Hristos.

fântul Ilie Iorest a păstorit scaunul mitropolitan de la Alba Iulia doar trei ani, între 1640 și 1643, dar a avut de suferit tot restul vieţii pentru mărturia dată de-a lungul lor. De loc din Transilvania, s-a născut în apropiere de graniţa cu Moldova sau Maramureș, în preajma anului 1600. A plecat de acasă pentru a se călugări la mănăstirea Putna, unde a primit, după tundere, numele de Iorest. La alegerea sa ca arhiereu au existat mai mulţi candidaţi. Superintendentul calvin Geleji Katona Istvan (care se amesteca permanent în conducerea Bisericii Ortodoxe) l-a preferat pe contracandidatul ieromonahului Iorest, egumenul Meletie Macedoneanul de la Govora. De altfel, viitorului ierarh al creștinilor ortodocși superintendentul îi pregătise o Ca și înaintașul său Ilie Iorest, vlădica listă cu 24 de condiţii care duceau la calviniSava Brancovici a suferit de pe urma prizare. În acest joc al puterii intervine domnigoanei calvine. De aceea Sfântul Sinod torul Vasile Lupu al Moldovei, care îi recoa hotărât ca cei doi să împartă aceeași zi mandă lui Gheorghe Racoczy I, principele de pomenire, 24 aprilie, aducând aminte Transilvaniei, pe smeritul Iorest. Date fiind peste veacuri că ortodoxia nu este de vânraporturile prietenești cu domnul român, zare. principele acceptă și Ilie Iorest este trimis Simeon Brancovici s-a născut la Ineu, la Târgoviște, unde primește hirotonirea în jurul anului 1620, într-o veche și boîntru arhiereu de la mitropolitul Teofil al gată familie sârbească așezată în Banat Ungro-Vlahiei, la sfârșitul anului 1640. și românizată. Între rudele sale mai erau Odată instalat pe scaunul din Bălgrad, doi ierarhi, episcopi de Lipova și Ineu – noul mitropolit nu ţine seama de condiţiiunchiul său, Longhin Brancovici și Sava le impuse de stăpânirea calvină, face vizite Brancovici. A ajuns protopop al Ineului canonice în întregul Ardeal, hirotonește după ce Grigorie Brancovici, tot o rudă preoţi, și editează și Evanghelia cu învăţăde-a sa ce ocupa această funcţie, a murit, tură, de Coresi, care fusese pregătită deja Sus: Sfântul Ilie Iorest, Mitropolitul iar credincioșii i-au propus să îi succeadă Ardealului. în scaun. Când s-a întors din Ţara Româde înaintașul său în scaun. Motiv pentru nească, unde fusese hirotonit, a aflat că Dietă să îl acuze că a hirotonit iobagi doar soţia sa murise de scurt timp, iar mama sa intrase în mănăstire. pentru a-i scăpa de clacă, drept pentru care nobilii îi vor înapoi la muncă. Mitropolitul nu va răspunde nici acestei solicitări. În plus, Văduv fiind, a fost ales în anul 1656 în scaunul de mitropolit se va împotrivi Catehismului calvinesc, tipărit în limba română cu al Ardealului. După tunderea în monahism a primit numele sprijinul principelui Gheorghe Racoczy I, în anul 1642. Această de Sava, fiind hirotonit la Târgoviște de mitropolitul Ștefan al luptă contra calvinizării, agravată de ruptura dintre Vasile Lupu și Ungro-Vlahiei, împreună cu alţi episcopi, în același an în care fuprincipele transilvănean, va duce la înlăturarea Sfântului Ilie Iorest sese ales. Interesant este că principele Gheorghe Racoczy al II-lea, din scaun. Peste ani, Gheorghe Șincai va spune că „acesta s-au lepădat din vlădicie pentru că n-au primit catehismul (calvinesc n.n.)”. Un „sinod obștesc al tuturor protopopilor și păstorilor români de ritul grecesc și sârbesc”, convocat în 1643 de Gheorghe Racoczy la Alba Iulia, îl va învinui de viaţă nedemnă de un slujitor al bisericii! Va fi scos din mitropolie și aruncat direct în închisoare alături de alţi preoţi „nevrednici”. Va fi eliberat la sfârșitul anului, după 9 luni de detenţie, pe baza unei garanţii de 1 000 de taleri, pe care neavând de unde să îi plătească, a trebuit să fie girat de 24 de persoane. Va pleca în Moldova, la Putna, mănăstirea sa de metanie, și apoi în Rusia la ţarul Mihail Feodorovici Romanov, pentru a obţine banii necesari răscumpărării celor care giraseră pentru el. Ţarul i-a făcut daruri bogate cu care s-a întors în ţară, plătindu-și datoria.

Sfântul Ierarh Mărturisitor Sava Brancovici

14

Dreapta: Mormântul Sfântului Ilie Iorest, lângă zidul bisericii Mănăstirii Putna.

SFINŢI ȘI MINUNI care l-a recunoscut drept mitropolit, i-a dat nu numai o jurisdicţie foarte întinsă dar l-a și scos de sub ascultarea faţă de superintendentul calvin pe care au trebuit să îl rabde înaintemergătorii săi în scaun. De asemenea, Sfântul Sava Brancovici nu a fost pus în faţa unei liste de condiţii calvinizante umilitoare, așa cum se întâmplase cu Simeon Ștefan. Acest lucru este explicat de istorici, precum pr. prof. dr. Mircea Păcurariu prin apartenenţa Sfântului Sava la o familie de ierarhi și luptători antiotomani, dar și prin legăturile politice pe care principele Transilvaniei le încheiase cu domnii Moldovei și Ţării Românești. Aceste conexiuni nu l-au scutit însă pe noul vlădică de încercări. În anul 1658, otomanii au atacat Alba Iulia devastând și jefuind catedrala împreună cu reședinţa mitropolitană. Luptele cu turcii pentru suzeranitatea Transilvaniei au dus la răsturnări ale principilor care au determinat înlăturarea din scaun a mitropolitului între anii 1659-1662. După această perioadă, el a revenit păstorind până în anul 1680. Noul principe, Mihai Apaffi, a fost rugat printr-o scrisoare de către protopopii români să îl menţină în scaun pe Sfântul Sava. Odată reconfirmat, vlădica a obţinut acceptarea unui privilegiu smuls de la predecesorul lui Apaffi, anume ca preoţii români să fie scutiţi de dări. Pentru a obţine fonduri în vederea refacerii catedralei, Sfântul Sava Brancovici întreprinde în anul 1668 o călătorie în Rusia unde este primit de ţarul Alexei Mihailovici, care îl ascultă și îl ajută, statornicind ca ierarhii transilvăneni să poată merge după ajutoare în Rusia o dată la șapte ani. Demersurile antiturcești ale sfântului ierarh la Moscova au stârnit suspiciunea lui Mihai Apaffi care, la întoarcerea sa, avea să îi impună subordonarea faţă de intendentul calvin, Kovasznay Peter, și lista de restricţii sub care își desfășurase activitatea mitropolitul Simeon Ștefan. În anul 1675, Sava Brancovici avea să convoace un sobor din care făceau parte protopopii eparhiei, consilierii și juraţii mitropoliei Transilvaniei. Acolo s-a hotărât o listă de măsuri care aveau să vizeze viaţa duhovnicească a credincioșilor ardeleni. Printre ele se numără obligaţia ca preoţii să slujească nu numai duminica, ci și miercurea și vinerea, iar în posturi zilnic, catehizarea credincioșilor maturi, săvârșirea slujbelor în românește și predicile în limba română. Păstorirea vrednicului mitropolit se apropia de sfârșit. Fratele său, Gheorghe Brancovici, va participa la un complot împotriva principelui Apaffi, mișcare de care poate că nici vlădica nu va fi fost străin. Răzbunarea nu s-a lăsat așteptată. Ea a îmbrăcat forma obișnuită prin care conducătorii Transilvaniei îi înlăturau pe ierarhii ortodocși – denigrarea și imputarea unor lacune în

Sus: Hristos-Arhiereu veşnic tânăr, detaliu de frescă de pe boltă

Stânga: Sfântul Sava Brancovici, Mitropolitul Ardealului (detaliu de frescă).

context În castelul de la Blaj al principelui Apaffi, dintru a cărui poruncă laudatul Sava fu bătut de moarte, dupa aceia din nou băgat în temniţă și de acolo scos în toată vinerea, fu bătut cu toiege până la moarte. (Petru Maior - Istoria Bisericii românilor).

conducerea propriei mitropolii. În cazul Sfântului Sava Brancovici, „scaunul de judecată” i-a reproșat viaţa imorală și neglijarea mănăstirii și a tipografiei. Și mai interesant este faptul că motivaţia oficială se bazează pe canoanele 80 și 81 ale bisericii calvine! Chiar și un cronicar maghiar, precum Cserei Mihaly, relata că unul dintre acuzatori a fost mituit de principe ca să îl învinuiască pe mitropolit de imoralitate. După pronunţarea sentinţei, Sfântul Sava a fost închis și torturat în repetate rânduri. Fratele său, Gheorghe Brancovici, a plecat din Transilvania după eliberarea din temniţă căutând sprijin pentru vlădica. După trei ani de închisoare, torturi, batjocoriri și suferinţe, Sfântul Sava este eliberat. Moare în scurt timp, la începutul anului 1683. Nu i se cunoaște mormântul. Samuil Micu avea să scrie: „Tot norodul și clerul românesc ca un lucru adevărat ţine, cum de la cei bătrâni au luat, că Sava acesta toate întâmplările acestea le-a păţit pentru credinţă, că s-a împotrivit eresului calvinesc și l-a lepădat și n-a vrut a se uni cu acela”. Pentru toate aceste fapte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în ședinţa din 28 februarie 1950, împreună cu Sfântul Ilie Iorest, fiind pomenit odată cu acesta pe 24 aprilie.

15

Sfinţii Mărturisitori Visarion, Oprea Miclăuș din Săliște, Moise Măcinic din Sibiel și Ioan din Galeș După mărturisirea mitropoliţilor Transilvaniei din secolul al XVII-lea, venise vremea călugărilor, preoţilor și chiar a mirenilor să apere credinţa creștin-ortodoxă. Odată desfiinţată Mitropolia Ortodoxă de la Bălgrad de uniatism, în 1701, simpli credincioși din sate, ţărani iobagi apăsaţi de biruri și nevoi zilnice, au ajuns mărturisitori ai dreptei credinţe. Cei cinci sfinţi ardeleni sunt prăznuiţi în fiecare an pe 21 octombrie.

Stânga, extrem: Sfântul Mucenic Oprea, din Săliştea Sibiului. Stânga: Sfântul Cuvios Mărturisitor Visarion Sarai.

Sfântul Visarion Sarai

P

cruce înfiptă într-un vârf de deal pentru a atrage mulţimi de oameni pentru a le predica. Cuvântările sale au dat naștere la adevărate pelerinaje, de aceea autorităţile au fost nevoite să intervină pentru a le împiedica. Fără îndoială că trebuie să fi existat o anumită forţă duhovnicească în predica Sfântului Visarion, o forţă venită din viaţa lui sfântă, similară celei care îi aduna în anii comunismului pe români la Sihăstria părintelui Cleopa, dacă s-a ajuns la pelerinaje ortodoxe la Lipova. De altfel, după plecarea de aici, în anul 1744, credincioșii l-au primit cu mare căldură pe oriunde mergea. Când intra în sat se trăgeau clopotele de la biserică și creștinii ieșeau să îl întâmpine. Așa s-a întâmplat pe valea Mureșului, la Deva, Orăștie sau în „mărginimea” Sibiului unde a fost și arestat. La Sibiu i s-a luat un lung interogatoriu, dar el a refuzat să răspundă întrebărilor legate de predica sa. A ajuns în cele din urmă la închisoarea Kufstein din munţii Tirolului și de atunci nu se mai știe nimic de el. Cel mai probabil de acolo a plecat la cer...

ână la apariţia sa, credincioșii nu înţeleseseră, se pare, mare lucru din „lepădarea popilor”. Viaţa era prea grea pentru ca să stai să deslușești iţele unei conspiraţii imperiale prin care se încerca controlul Ardealului. Dar masele de creștini ortodocși nu erau dispuse să își vândă credinţa. Așa se face că, atunci când a apărut Visarion Sarai, oamenii au răspuns repede la chemarea sa de apărare a ortodoxiei. Sârb de neam sau poate vlah din „Ne-au trimis două companii de Bosnia (căci cuviosul fusese numit înnemţi de ne chinuiesc. Și de se tr-un act oficial „eremitul valah”), Vibetejește un om, aduc nemţii popii sarion a venit în Transilvania după un cei uniţi de-l cuminecă, și de moare periplu prin Athos și Ierusalim unde un om iară aduc nemţii de-l îngroapă fusese și tuns în monahism. Devine în și pătimim și de frica nemţilor și de scurt timp atât de popular încât la Lipova, în Banat, a avut nevoie doar de o

context

16

a popilor. Și de naște vreun prunc, aleargă popii cu nemţii de-l botează cu de-a sila. Și care om nu vrea să meargă cu popii cei uniţi la biserică, îi trage întâi câte cincizeci de bani, a doua oară câte un florin și merg la cârciumă și-i beau”. (Memoriu al preoţilor şi credincioşilor din sudul Transilvaniei către mitropolitul din Carloviţ)

SFINŢI ȘI MINUNI Dreapta: Soborul sfinților români, detaliu de frescă.

context „Nu este putere mai multă a putea răbda răul care ne cade nouă asupră de la popii cei uniţi în toate zilele și supărările, că în toate zilele ne prind la arest și ne căsnesc cum este mai rău, încă ne dau și în mâna birăilor, de ne închid prin temniţe, deci de al lor mare rău ne-am pustiit tot, și case și moșii și ședem tot fugiţi la păduri, fiindcă nouă nu ne trebuiesc popii cei uniţi până la moarte. (...) si ne rugăm pentru ai noștri care noi satele i-am ales oameni și i-am trimis la prea înalţata Curte, anume popa Măcinic și Oprea Miclăuș. Să fii Măria Ta într-ajutor ca să ne sloboadă, căci sunt oameni buni și sunt oameni de noi toţi și cu voia noastră trimiși”. (Scrisoare a Săliştenilor către mitropolitul Pavel Nenadovici)

Sfântul Oprea Miclăuș din Săliște și preotul Moise Măcinic din Sibiel În 1748, un simplu ţăran din Săliște, sat aflat lângă Sibiu, a fost trimis de consătenii săi la Viena cu un memoriu prin care cereau păstrarea credinţei. Nu e greu de imaginat ce însemna un astfel de drum și susţinerea unei astfel de petiţii în acele vremuri! Oprea a mers și s-a și întors de la Viena spunându-le fraţilor întru credinţă că totul se rezolvase favorabil. Dar rezultatul practic a fost încartiruirea a două companii nemţești lângă Sibiu care le-au făcut ortodocșilor viaţa amară.

Sfântul Ioan din Galeș Episcopul Petru Pavel Aaron se plângea în anul 1756 că părintele Ioan Vârvorea din Galeș se împotrivește unirii. În același an este arestat iar împărăteasa ordonă să fie întemniţat pe viaţă la Deva. De acolo va fi mutat la Graz și apoi

Sus: Sfântul Mărturisitor Ioan din Galeş. Stânga: Icoana Sfântului Moise Măcinic de la Sibiel.

la Kufstein. Din cronica brașoveanului Radu Duma aflăm că în 1776 era în temniţă la Graz și le mărturisise unor negustori brașoveni „că mai bine va muri acolo decât să-și lase credinţa pravoslavnică”. Și se pare că la 24 de ani de la întemniţarea sa se afla încă la Kufstein pentru că este menţionat într-un memoriu al unui călugăr sârb, deţinut și el acolo, care se roagă de ţarina Ecaterina a II-a să intervină pentru eliberarea unui „preot român din Transilvania, cu numele Ioan care pătimește în robie de 24 de ani pentru credinţa ortodoxă”. Sfântul Ioan a murit la Kufstein pentru ortodoxie și slava lui Dumnezeu. Stânga: Tronul hematisei, cu Duhul Sfânt în chip de porumbel, cu potirul Euharistiei şi lancea şi trestia.

17

Tezaur

Când Bizanţul trece în mileniul al treilea De la vechea Mănăstire Afteia nu s-au păstrat multe odoare. Distrusă de două ori, ea și-a văzut sfintele icoane și vase risipite. A fost însă voia Domnului ca sfântul lăcaș să renască și să fie împodobit cu o pictură în frescă realizată conform erminiei bizantine de pictorii Ioan și Camelia Popa.

M

18

ai întâi ar trebui să remarcăm maturitatea frescelor de la Afteia. Adesea, după evenimentele din decembrie 1989, pictura bisericească a stat sub semnul pionieratului. Artiști noi, proaspăt ieșiţi de pe băncile școlilor, au experimentat pe pereţii bisericilor dând naștere unor ansambluri murale de o calitate uneori îndoielnică. Ar trebui însă remarcat și un aspect pozitiv al acestei perioade – ea stă sub semnul unei întoarceri la rădăcini. Mai mult sau mai puţin izbutite, frescele postdecembriste se revendică, în majoritate, de la stilul bizantin și de la erminia ortodoxă. Am avut astfel de-a face cu o răsturnare de proporţii faţă de secolul al XIX-lea și prima parte a secolului XX, când stilul neoclasic și pictura realistă au invadat sfintele lăcașe ale României, marcând o epocă în care atât cântarea cât Sus: Iisus Hristos, Mântuitorul-Arhiereu, oficiind Sfânta Liturghie din ceruri. și icoana s-au îndepărtat de tradiţie și, implicit, de funcţia lor primară, aceea de sluji rugăciunii. Pentru că nezeu. Canoanele care le mărginesc reprezintă de fapt codificaatât pictura bizantină cât și cântarea psaltică nu își au rostul în rea pe cale artistică a experienţei supreme – îndumnezeirea. Am sine. Ele nu sunt expediţii în căutarea perfecţiunii artistice sau a putea spune că pictura bizantină și cântarea psaltică sunt pentru originalităţii pictorului sau cântăreţului, ci încercări bimilenare văz și auz ceea ce sunt dogmele bisericii pentru raţiune, împrede a sluji credinciosului în încercarea lui de a se apropia de Dum- ună realizând un triptic ce își propune să slujească inimii, care este centrul persoanei umane și „locul” de unde se poate înălţa rugăciunea plenară, cea a minţii coborâte în inimă. Din acest punct de vedere, o icoană care iese din limita impusă de canon echivalează cu erezia pe plan dogmatic. Ea reprezintă o cale individuală, rătăcită, răzleaţă, care încearcă să se impună credincioșilor ca dreptar. Ea este consecinţa mândriei și reprezintă pe plan spiritual un eșec, un drum la capătul căruia nu stă Hristos, ci egoul la care, idolatru, jertfește cel răzleţit de comuniuSus: În tohma locului, înălțând rugă nea cu ceilalţi creștini și cu Sfânta Treime. către Domnul. Lepădarea canonului e refuzul iubirii care se comunică și jertfește și începutul unei Dreapta: Sfânta Treime pe boltă și existenţe izolate și goale de sens. De aceea, Adormirea Maicii Domnului pe de-a lungul veacurilor, Biserica Ortodoxă peretele vestic (fresca – vedere generală). a sancţionat astfel de experienţe, nu pentru

TEZAUR că îi uzurpau autoritatea, ci pentru că nu ducea la capătul drumului, la sfinţenie și îndumnezeire, ci la moarte spirituală. Iată de ce e esenţial ca în biserici să avem artiști care nu-și slujesc loruși, ci iubirii și celorlalţi. În absenţa acestor coordonate, icoana nu mai este un drum al rugăciunii, ci al autosatisfacţiei și orgoliului. Din fericire, la Afteia nu întâlnim nimic din toate aceste semne ale decadenţei spirituale care a marcat vremelnic ortodoxia. Avem de-a face cu doi pictori talentaţi, formaţi pe deplin, cu o personalitate care-și pune amprenta asupra ansamblului fără a impieta asupra canonului, ci, dimpotrivă, punându-l în valoare. Fresca începe în pridvor printr-o vastă scenă, pictată pe peretele apusean la bisericii, dedicată „Judecăţii de Apoi”. Sunt prezente elementele obișnuite ale unei astfel de reprezentări. Hristos stă pe tronul slavei înconjurat de o mandorlă albă, flancat de Maica Domnului și Ioan Botezătorul, aflaţi în rugăciune. Mântuitorul poartă pe mâini și picioare semnele cuielor răstignirii, căci trupul Său, înălţat acum în slavă, a fost transfigurat prin pătimire și jertfă. Alături, în dreapta și stânga Lui, sunt cei doisprezece apostoli având în mâini Sfintele Evanghelii, simbol al propovăduirii. Din picioarele lui Hristos izvorăște râul de foc, cel care îi chinuie pe cei păcătoși în iadul care este zugrăvit la baza scenei, în dreapta intrării în biserică. Erminia pe care ortodoxia o acordă acestui fluviu este surprinzătoare. El nu reprezintă o realitate obiectivă, un spaţiu anume al creaţiei, clădit de Dumnezeu special pentru cei care se răzvrătesc contra lui. Așa cum răul nu este o creaţie a Sfintei Treimi, ci o absenţă a binelui, o urmare a unei înclinaţii libere a voinţei omului și demonilor, tot astfel, râul de foc care izvorâște din picioarele Mântuitorului este mai degrabă o percepţie subiectivă a harului, care pe cei sfinţi îi umple de bucurie, iar pe cei păcătoși îi arde. Iar asta nu se întâmplă pentru că Dumnezeu vrea chinul celor din iad, ci pentru că ei nu pot primi lumina lui Dumnezeu și suferă în prezenţa ei. Opus iadului este sânul lui Avraam, pictat în stânga intrării în biserică. În rai se află atât marele patriarh al poporului evreu, cât și tâlharul Dismas, cel care a suferit pe cruce alături de Hristos și căruia Mântuitorul i-a spus: „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23 - 43). Intenţia erminiei este evidentă – de o parte îi avem pe păcătoșii din iad care se chinuie, de cealaltă un alt păcătos, vrednic de o sentinţă precum moartea pe cruce, care reușește totuși să intre primul în rai. Așezarea diferită a păcătoșilor stă în atitudinea în faţa răului – la Dismas regret și pocăinţă, la cei din iad împotrivire și împietrire a inimii. În pronaos ne reţine adesea un ciclu mai puţin obișnuit, pictarea sfinţilor ardeleni pe cafas, ciclu în măsură să aducă aminte credinciosului de istoria sfântului lăcaș și de lupta pentru păs-

Stânga: Iisus Hristos-Pantocrator reprezentat pe bolta turlei, deasupra naosului.

Jos: Iisus Hristos, Pruncul ce se jertfeşte tainic pe masa Sfântului Altar (detaliu de frescă din altarul bisericii).

trarea ortodoxiei. Sfântul Sofronie de la Cioara este așezat chiar lângă Hristos, de partea cealaltă stând Maica Domnului. Poziţia îl propune pe Sfântul Sofronie pe locul în care de obicei este zugrăvit Sfântul Ioan Botezătorul, confirmând în acest fel rolul profetic și mărturisitor pe care l-a jucat în istoria bisericii ortodoxe din Ardeal. Pe bolta pronaosului ne reţine atenţia reprezentarea Sfintei Treimi, pictată în forma consacrată de Andrei Rubliov, singura în măsură să respecte canoanele și care, în spaţiul ortodox, este cunoscută și sub numele de „filoxenia lui Avraam”. Cei trei îngeri sunt foarte tineri, de o gingășie manifestă, o atitudine plină de smerenie și candoare. Întreaga compoziţie emană o împreunăvieţuire, o unire în iubire, sprijinită și de citatul care înconjoară fresca – „Dumnezeu este iubire si cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el”. (I Ioan 6 – 16). În naos puteţi admira o superbă scenă a Pogorârii la iad a lui Hristos, care în tradiţia ortodoxă este și icoana canonică a Învierii Domnului. Hristos îl ţine de mână ferm pe Adam, protopărintele nostru, iar în cealaltă poartă biruitor crucea răstignirii, căci

19

TEZAUR băvirea. Hristos e senin și frumos, cu un zâmbet lăuntric zugrăvit pe chip – a biruit moartea și iadul, iar acum va pleca din întuneric la lumină, ridicându-și din moarte propriul trup și, odată cu el, întreaga omenire. Tot în naos, dar pe absida sudică, este zugrăvită „Nașterea Domnului”. Întreaga scenă pivotează în jurul pruncului Iisus care este așezat de Fecioara Maria în iesle. Cei doi stau într-o peșteră, înconjuraţi de păstori care devin astfel primii martori ai miracolului venirii pe pământ a lui Mesia. Deasupra întregii scene veghează îngerii, cei care fac legătura între cele două lumi, fiind vestitori ai evenimentului pentru pământeni. Într-un colţ, cei trei magi, purtând aur, smirnă și tămâie, vin și ei să Sus: Valeriu Gafencu, deţinutul politic la Sus: Îngeri cădind, detaliu și ornament Aiud, supranumit „Sfântul Închisorilor”. din fresca nouă a bisericii. se închine Pruncului-Dumnezeu. Figurile tuturor sunt spiritualizate, ca și natura omorârea iadului și izbăvirea celor drepţi s-a petrecut prin pătimi- care îi înconjoară, în cea mai pură tradiţie bizantină. Este o transrea de bunăvoie și prin moartea Sa din iubire. În dreapta Mântui- parenţă a întregii firi create pentru harul care, deși este nevăzut, torului este Eva, care imploră și ea smerită izbăvirea. Departe sunt scaldă întreaga frescă, o transfigurează, transformând-o într-o drepţii Vechiului Testament, în frunte cu Ioan Botezătorul, David anticameră a raiului. Această manieră de tratare este prezentă de și Solomon, reprezentaţi cu aureole căci s-au încununat acum cu altfel în orice scenă biblică zugrăvită potrivit erminiei ortodoxe. sfinţenia. De cealaltă sunt alte suflete din iad care-și așteaptă iz- Iconarul nu reprezintă natura căzută, grea, amorfă, chiar plină

CONTEXT Pictorii Ioan și Camelia Popa

20

Sunt doi artiști plastici, absolvenţi ai Facultăţii de Arte Decorative și Design a Universităţii de Artă Nicolae Grigorescu din București. Ei s-au specializat în arta monumentală religioasă și au avut expoziţii personale și de grup încă din 1994, atât în ţară cât și în străinătate. În afară de biserica nouă a Mănăstirii Afteia, ei au mai pictat: Biserica Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu” (2006-2007), Biserica Parohială Aiud – scena timpan exterior (2004), Iconostasul Bisericii Parohiale Costești (Gorj - 2001), Biserica Parohială Lunca Ampoiţei (Alba-1998/99), Iconostasul Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania Europa Centrală, Nurnberg, Germania (2001), Altarul Paraclisului Bisericii Sf. Napa și Catedrala Sfântul Napa, din Limassol, Cipru (2003 si 2005), Baptisteriul Bisericii Parohiale Santa Maria dell’Immacolata Monte Sant Angelo (2002), Baptisteriul Bisericii Parohiale Santa Maria del Carmine și Baptisteriul Bisericii Parohiale San Giuseppe din Manfredonia, (2002), Capela Sanctuariului San Michele sul Gar-

gano, Monte S. Angelo – Foggia, (2003), Baptisteriul Bisericii Parohiale Spirito Santo, Manfredonia, Bari (2004), Altarul Bisericii Parohiale SS. Crociffiso, Barleta, Bari (2005-2006), Altarul Bisericii Parohiale SS. Redemptore, Manfredonia, Italia (2006).

Sus: Pictorul Ioan Popa, pregătind personaje de frescă, la Afteia. „Se poate merge foarte departe (cu orginalitatea în pictura bizantină n.n.), chiar dacă icoana lasă impresia că se subscrie unor canoane. Iar aceste canoane sunt foarte importante, pentru că în felul acesta se respectă tradiţia și Cuvântul Evangheliei, Vieţile Sfinţilor, ceea ce nu lasă loc interpretărilor libere ale unui artist. Însă, la nivel vizual, combinaţiile sau rezolvările sunt infinite.

Și tocmai acest lucru m-a convins să rămân în această zonă, a icoanei, pentru că eu consider că este vorba de o mare libertate în a te exprima plastic. La o simplă analiză, numai Icoana Mântuitorului are mii de rezolvări, chiar dacă este vorba de aceeaști temă. Două icoane nu seamănă între ele, deci rezolvările sunt infinite și acest lucru ne lasă și nouă posibilitatea să fim creativi”. (Ioan Popa în emisiunea Arii culturale, de la Radio România Internaţional). „Noi, după foarte multe experienţe în arta laică, am ajuns la concluzia că arta icoanei este deasupra tuturor încercărilor artistice și interpretărilor. Este vorba de o artă pusă în slujba Mântuitorului și a Bisericii și, din punctul meu de vedere, esenţa tuturor căutărilor artistice. Aceasta este concluzia la care am ajuns noi, pentru că nu e vorba de un tablou care e la modă. De 2000 de ani, icoana își păstrează acest dublu sens. Și artistic, pentru că e vorba de artă, dar mai ales are acest rol, de a ajuta sufletul oricărui credincios. Pe scurt, icoana este o prezenţă, vorbește cu tine. Conștientizăm sau nu, aceasta înseamnă icoana. Și, trecută prin sufletul fiecăruia, ea lucrează”. (Camelia Popa în emisiunea Arii culturale, de la Radio România Internaţional).

TEZAUR de frumuseţea pe care o regăsesc uneori în ea pictorii profani, ci în braţele Maicii Sale ca un Domn și Stăpân a toate. Figura Sa nu natura creată restaurată de Hristos, care umple de har locurile este aceea a unui prunc, ci a unui tânăr, căci El este Întruparea prin care trece, schimbând din rădăcină atât oamenii cât și geo- Logosului, Cel de dinainte de veci. Icoana este o călăuză în rugrafia, care se transformă într-o hartă sacră a evenimentului, în- găciune, un vector îndreptat atât înspre mijlocirea Maicii cât și tr-un cadru al praznicului, în cazul de faţă „Nașterea Domnului”. spre ocrotirea Stăpânului lumii. Suntem în faţa tronului suprem, Deasupra altarului tronează Maica Domnului cu Pruncul, re- al centrului lumii, de aceea reprezentarea ocrotește altarul jertfei prezentare obișnuită, alături de fresca „Pogorârii Duhului Sfânt”. celei fără de sânge. Fecioara Maria stă pe tron ţinându-l în braţe pe Hristos, care bineInteresantă este și asocierea acestei scene cu cea a „Pogorârii Ducuvintează cu mâna dreaptă, în vreme ce stânga ţine strâns un sul. hului Sfânt”. Aici cei doi iconari au tratat într-o manieră originală veNăscătoarea de Dumnezeu Îl ţine delicat cu ambele mâini, gestul nirea flăcărilor Duhului, care coboară asupra apostolilor ca tot atâtea emană ocrotire și afecţiune. Pruncul Iisus este matur, tronează râuri izvorând din tronul hetimasiei. Trimiterea este la Hristos, „apa cea vie”, singura care poate stinge orice sete Jos: Maica Domnului reprezentată pe absida altarului de la Afteia. omenească și care se comunică acum omenirii prin Duhul Sfânt. Flăcările sunt astfel modul vizibil prin care se transmite apostolilor harul, întemeindu-se astfel biserica, cea pe care nu o vor zdrobi nici porţile iadului. Nu aș încheia această expunere fără să remarc o ultimă frescă pictată la Afteia. Ea este în măsură să ne reţină atenţia și o veţi afla în pangar, acolo unde Ioan și Camelia Popa au pictat mai mulţi credincioși și preoţi ortodocși care, prin faptele lor, vor fi, probabil, canonizaţi în viitorul apropiat. Sunt aici figuri care ies din tiparul obișnuit al sfinţeniei, precum moșul Gheorghe Lazăr, ascetul mirean care a trăit în rugăciune neîncetată locuind în turla unei biserici, dar și mari personalităţi ale bisericii care au sfârșit în temniţele comuniste, precum Daniil Sandu Tudor. Din aceeași galerie, a mărturisitorilor anti-comuniști, fac parte și Valeriu Gafencu, „sfântul închisorilor” cum mai era supranumit, și părintele arhimandrit Gherasim Iscu, ambii morţi în închisoarea de la Târgu Ocna. Pictorii au dovedit curaj și, de ce nu?, spirit profetic atunci când au ales o astfel de tematică, deloc străină duhului ortodoxiei, în care canonizarea formală e precedată, de cele mai multe ori, de cinstirea populară pe care credincioșii o acordă celor pe care-i văd drept modele de credinţă și purtători ai Duhului. În fond, în pridvorul bisericilor moldovenești pot fi regăsiţi nu numai creștini cu fapte de sfinţenie, ci și păgâni pe care pictorii i-au văzut drept precursori ai lui Hristos, vestitori ai lui prin operele lor. Așa apar, drept exemplu, Platon și Socrate, veritabili „profeţi” în cadrul lumii elene, de ale căror concepte sfinţii părinţi ai bisericii s-au folosit atunci când au definit dogmele creștine. Stânga, extrem: Unul dintre personajele femine din fresca de la Afteia. Stânga: Dreptul Moise, cu tablele de legi la piept.

21

Ghid

Orașul Marii Uniri Mănăstirea Afteia este aproape de Alba Iulia, oraș de care o despart doar 50 de kilometri. Dacă veniţi aici în pelerinaj, nu puteţi rata orașul Marii Uniri, al primei catedrale ortodoxe a Mitropoliei Ardealului și locul în care au pătimit Horea, Cloșca și Crișan.

Stânga: Ferdinand I, primul domnitor al României Mari.

o perioadă catedrala. Aceasta își va redobândi funcţia de bază (aceea de a găzdui slujbele oficiate de către un ierarh) abia după 16 octombrie 1975, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va reînfiinţa aici Episcopia Alba Iuliei, sub păstorirea P.S. Emilian Birdaș. Noua structură bisericească va deveni în anul 1998 Arhiepiscopie.

Biserica Memorială Mihai Viteazul

L

ângă zidurile străvechi ale cetăţii, la nici 500 de metri de obeliscul închinat martirilor Horea, Cloșca și Crișan, există astăzi o bisericuţă de lemn, în stil maramureșan. Ea a fost construită pe locul în care s-a aflat vechea catedrală a Mitropoliei Transilvaniei, zidită de Mihai Viteazul în anul 1597 și dărâmată de regimul habsburgic în anul 1714. Marele voievod a sprijinit Mitropolia de la Alba Iulia, construind pe latura de sud a vechii ste continuatoarea spirituală a primei catedrale ortodoxe a cetăţi un complex mitropolitan compus din două biserici și o serie Mitropoliei Ardealului, distrusă în anul 1741 de către habs- de edificii, dorind să creeze în capitala principatului un puternic burgi. Aici au fost încoronaţi primii suverani ai României centru spiritual și cultural românesc. Clădirile mitropoliei au fost Mari – regele Ferdinand împreună cu regina Maria. Noua Ca- incendiate de două ori în timpul invaziilor turco-tătare din 1658 tedrală a fost ridicată în numai 8 luni, de pe 21 martie până pe și 1661, dar au fost refăcute de fiecare dată, complexul fiind re1 decembrie 1921. Regele a vizitat personal șantierul pe 27 aprilie prezentat în planul orașului de la 1711. Demolarea edificiilor s-a impulsionând lucrările. În clopotniţă a fost instalat un clopot de sfârșit cu plata de către autorităţile habsburgice a unei despăgubiri 1,5 tone, iar sfântul lăcaș a fost pictat integral un an mai târziu de 1 300 de florini. Materialele rămase împreună cu banii primiţi de către Costin Petrescu. Încoronarea s-a Jos: Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, Jos: Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia petrecut pe 15 octombrie 1922. este înconjurată de un pridvor cu arcade. Suveranii au fost întâmpinaţi la Alba supranumită şi „a încoronării”. Iulia de reprezentanţii a 13 puteri străine. Patriarhul Miron Cristea a rostit „Rugăciunea de Încoronare a Regelui”, urmată de un Te-Deum. Ceremonia încoronării s-a desfășurat în afara catedralei, conform voinţei lui Ferdinand, sub un baldachin care a fost amplasat în faţa clopotniţei. Coroana regelui a fost fabricată din oţelul unui tun turcesc capturat de către ostașii români în Războiul de Independenţă. După încheierea ceremoniei, Catedrala Reîntregirii a devenit sediul noii Episcopii a Armatei, îndeplinind această funcţie până la instaurarea regimului comunist în România. Noua orânduire a desfiinţat Episcopia Armatei și chiar a închis pentru

Catedrala Reîntregirii

E

22

GHID au fost folosite de credincioși pentru a ridica, între anii 1714-1715, biserica Maieri II.

Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul

D

că în anul 1937 un obelisc proiectat de arhitectul Octavian Mihălţan și realizat de sculptorul Iosif Fekete. Inaugurarea s-a petrecut în prezenţa regelui Carol al II-lea și a prinţului Mihai I.

Muzeul Unirii din Alba Iulia

upă zidirea Catedralei Reîntregirii, la Alba Iulia a funcţionat Episcopia Militară Română condusă de P.S. Ioan Stroia. Aceasta a fost desfiinţată odată cu instaurarea uzeul, înfiinţat încă din 1888, este amplasat lângă Caregimului comunist, în anul 1948 – armata condusă de atei tedrala Reîntregirii și are în componenţă, din 1957, nu avea nevoie de Dumnezeu. La nici 2 kilometri de aceascelebra Sală a Unirii. Între colecţiile sale se numără tă reședinţă episcopală avea să fie construită în anul 1937 o icoane specifice artei transilvănene printre care și un iconostas mănăstire închinată Sfântului Ioan Botezătorul. În anul 1989 de secol XVIII, provenit de la biserica cu hramul „Adormirea a fost adusă aici din comuna Blandiana o bisericuţa de lemn Maicii Domnului” din Tiur (Blaj). De asemenea, în secţiunea foarte veche, din anul 1768. Pentru liniștea călugărilor, care din muzeu dedicată etnografiei veţi putea viziona o colecţie trăiau prea aproape de oraș, mănăstirea a fost mutată în locali- de icoane pe sticlă. Meșteșugul acestui tip de pictură, necutatea Valea Popii-Mircești la 1,5 km de municipiu. Inaugurarea noscut Bizanţului ortodox, a pătruns în Transilvania adus din noului așezământ monahal s-a făcut pe 15 august 1999. Jos: Mihai Viteazul a intrat în Transilva- Jos: Poarta a III-a, intrarea în cetatea Alba Iulia,

M

nia ca domn al tuturor românilor.

pe care este reprezentat Eugeniu de Savoia.

Celula lui Horea

O

cameră înaltă, dar mică, de câţiva metri pătraţi, situată deasupra Porţii a III-a a cetăţii Vauban. Este celula condamnaţilor la moarte. Prin două mici ferestre de abia poţi zări cerul. O ușă grea te desparte parcă de restul lumii. Aici și-a petrecut Horea ultimele clipe din viaţă. De aici a plecat în dimineaţa zilei de 28 februarie 1785, într-un car, împreună cu Cloșca, escortaţi de un escadron de cavalerie din Toscana și de 300 de pedestrași. Celălalt tovarăș al lor, Crișan, se spânzurase de nojiţele opincilor în propria celulă. Pe Dealul Furcilor fuseseră aduși cu sila câte trei 3. Stăpânii nobili să părăsească odată tineri și trei bătrâni din fiecare sat ripentru totdeauna moșiile nobilitare. dicat la luptă. Alături de ei mii de ţa4. Dânșii (nobilii) încă să plătească dărani au fost obligaţi să asiste la moartea „1. Nobilul comitat dimpreună cu toţi rile întocmai ca poporul contribuabil conducătorilor lor uciși prin zdrobirea posesorii și cu toată seminţia lor să plebeu. oaselor cu o roată de fier. Se spune că pună jurământul sub cruce! 5. Pământurile nemeșești să se împărţeasultimele cuvinte ale lui Horea au fost: 2. Nobilime (nemeșime) să nu mai fie, că între poporul plebeu, în înţelesul po„Mor pentru popor”. Celula lui Horea a ci fiecare nobil, dacă va putea să capete runcii ce o va da Maiestatea Sa Împăratul”. fost una dintre cele mai vizitate locuri vreo slujbă împărătească, să trăiască (Din Programul răscoalei lui Horea, legate de istoria orașului. Acum 12 ani din aceea. Cloşca şi Crişan). ea a fost închisă pentru public datorită lucrărilor de restaurare petrecute la poarta a III-a a cetăţii, fiind reinclusă în circuitul turistic începând cu anul 2010. Odată cu redes- centrul Europei (Boemia, Austria, Bavaria și Slovacia). Aici s-a chiderea ei pentru vizitatori s-a amenajat și un circuit care să dezvoltat la sfârșitul secolului al XVIII-lea și pe tot parcursul permită rememorarea supliciului lui Horea și Cloșca. Acesta secolului al XIX-lea. cuprinde chiar un eșafod, replică a celui medieval, însoţit de În judeţul Alba au existat centre dedicate picturii pe sticlă desene care prezintă sfârșitul celor doi martiri. Ca o amintire la Lancrăm, Laz și Maierii Albei Iulii; aici nu s-au pictat doar a jertfei lor, societatea ASTRA a ridicat prin colectă publi- icoane pe sticlă, ci și icoane pe lemn, cruci, prapori sau epitafuri.

context

23

Mănăstiri din Alba Când generalul Bukow a dărâmat cu tunul toate mănăstirile și schiturile din Transilvania, el nu își imagina că, peste mai bine de două veacuri, evlavia credincioșilor ortodocși le va restaura și chiar le va înmulţi. Astăzi, numai în Arhiepiscopia Alba Iuliei (care cuprinde judeţele Alba și Mureș) se află 26 de mănăstiri și schituri. Pe cele mai importante vi le prezentăm aici. Când astfel de comunităţi pustnicești se lărgeau, apărea și o biserică mai mare și, mai apoi, chilii și viaţă de obște. Așa se va fi petrecut și la Râmeţ, unde a fost ridicată actuala biserică de zid în acă veţi merge la Mănăstirea Râmeţ veţi avea bucuria unei secolul al XIV-lea. Datarea a fost posibilă datorită unei inscripţii întâlniri cu un sfânt lăcaș de secol XIV, în care se mai păs- descoperită pe frescă la ultima restaurare. Nu știm cu certitudine trează vestigiile unor fresce pictate de-a lungul câtorva când a fost pictată pentru prima dată, dar cel de-al doilea strat, sute de ani și aflate acum într-o stare de conservare remarcabilă. care permis și datarea exactă, este din anul 1377 și a fost realizat Mănăstirea Râmeţ a fost iniţial, la fel ca majoritatea așezărilor de Mihu Zugravul, sub păstorirea Sfântului Ierarh Ghelasie, care monahale românești, o mică sihăstrie. Călugării se strângeau de și-a avut reședinţa chiar în mănăstire. obicei în jurul unui duhovnic renumit și duceau o viaţă în sinRâmeţii au fost de-a lungul timpului ocrotiţi de mai mulţi gurătate, dormind și rugându-se în peșteri sau bordeie săpate în domnitori români, printre care Radu de la Afumaţi, care va lua pământ. Se întâlneau doar duminica pentru a săvârși Sfânta Litur- lăcașul sub directa sa oblăduire, sau Mihai Viteazul, care-l va reghie și a se împărtăși cu Sfintele Taine. picta (parte din fresca realizată cu cheltuiala sa se păstrează încă pe catapeteasma de piatră). La fel ca și celelalte surate ale ei ardelene și Mănăstirea Râmeţ a avut de suferit de pe urma prigoanelor calvine și catolice. În timpul campaniei pro-uniate desfășurate de generalul Bukow, ea a fost distrusă, fiind păstrată doar biserica, pentru că aici au continuat să înveţe copii din sat. Ceea ce vedeţi astăzi a fost reconstruit din temelii de-abia în secolul XX. Iniţiativa i-a aparţinut părintelui Evloghie Oţa, cel care a ridicat chilii și a renovat vechea bisericuţă îngropată de aluviuni. Atunci a fost descoperit și craniul făcător de minuni al Sfântului Ghelasie de la Râmeţ. Lucrarea ieromonahului Evloghie a fost continuată apoi de cea a altui călugăr trimis de Dumnezeu pentru a renaște Râmeţii – Dometie Manolache, unul dintre marii duhovnici ortodocși. Sub conducerea sa și prin truda monahiilor pe care le povăţuia a fost ridicată mare parte din actuala incintă, inclusiv noua biserică.

Mănăstirea Râmeţ

D

Mănăstirea Lupșa Mănăstirea Lupșa este una dintre cele mai vechi ale Transilvaniei și adăpostește cea mai veche biserică de lemn din Ardeal, un sfânt lăcaș de a cărei frumuseţe veţi fi uimiţi. Totodată ea este depozitara unui patrimoniu de icoane vechi aflate într-o stare de conservare excelentă. Un motiv în plus să îi treceţi pragul acestei obști monahale reînviate după 1989. Mănăstirea Lupșa este ctitoria unui cneaz sau mai bine spus a unei familii cneziale, cea a Cândeștilor. A fost ridicată pe moșia lor (comuna Lupșa a fost atestată încă din 1366) în secolul al XIV -lea, dar este atestată documentar abia în anul 1429. Ctito-

24

Jos: Biserica veche a Mănăstirii Râmeţ este una dintre cele mai vechi din ţară.

GHID rii ei au fost asupriţi de nobilii sași și unguri, fiind siliţi să ia calea pribegiei. Plecaţi în Moldova în secolul al XVI-lea, vor întemeia acolo satul Lupșești. În timpul uniaţiei, călugării de aici au luat parte la răscoala Sfântului Sofronie de la Cioara și au fost prigoniţi de către generalul Bukow care le-a distrus chiliile, oferind biserica uniţilor. În anul 1832, viaţa monahală încetează cu desăvârșire, ultimii călugări greco-catolici părăsind mănăstirea care se transformă în parohie, biserica slujind nevoilor sătenilor din Lupșa. Ideea renașterii obștii a venit în 1932, în urma unei slujbe oficiate aici de Episcopul Iuliu Hossu, care a venit cu ideea reîntemeierii mănăstirii. S-a ridicat atunci și o cruce de stejar pe culmea de peste Arieș. În 1948, sfântul lăcaș de lemn de la Lupșa a reintrat în posesia bisericii ortodoxe, care l-a folosit pentru nevoile religioase ale sătenilor. Redeschiderea mănăstirii s-a petrecut în anul 1991, graţie implicării unui preot celib, Vasile Chirali, care a slujit aici între anii 1991-1994, reușind să ridice și o casă. Apoi stareţul Ghelasie Ţepeș a venit aici cu 8 fraţi de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, reîntemeind practic obștea monahală.

Mănăstirea Strungari

M

ănăstirea purtând hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Sus: Prima biserică a Mănăstirii Lupşa, cel mai vechi lăcaş de Botezătorul” se află în imediata apropiere a Mănăstirii Af- lemn al Transilvaniei. teia. A fost înfiinţată în anul 1991 pe un teren donat de o credincioasă din sat, dar are în spate o istorie ceva mai veche. părintele Varsanufie Stirban care a venit aici cu un ucenic, fratele În jurul anului 1900, aici trăia un sihastru pe nume Simeon. A Ioan David. Cei doi se linișteau în două chilii aflate la marginea trecut la Domnul în anul 1943, înainte ca dictatura comunistă să codrului, iar nopţile privegheau împreună. Spre sfârșitul vieţii, fie instaurată în România. Locul lui a fost luat de un alt monah, părintele Varsanufie, apropiat de părintele Dometie Manolache, marele duhovnic al Râmeţilor, devine duhovnic la acea mănăstire, luându-și acolo și ucenicul, pe fratele Ioan. După ce părintele Varsanufie a trecut la Domnul, fratele Ioan s-a întors la bordeiul din marginea pădurii Strungari, trecând la Domnul pe 7 ianuarie 1995, chiar de praznicul Soborului Sfântului Ioan Botezătorul. A fost înmormântat lângă sihastrul Simeon, cel care s-a nevoit la început pe aceste locuri. În 1991, la iniţiativa Mănăstirii Afteia, s-a întemeiat și Mănăstirea de la Strungari, transformată în anul 1997 în mănăstire de maici. În prezent, aici se nevoiesc 30 de vieţuitoare sub conducerea maicii stareţe Gabriela Vonica.

Mănăstirea Pătrânjeni – Negraia

Sus: Biserica Mănăstirii Pătrânjeni, pe vechea vatră ale cărei originii coboară în istorie. Dreapta: Mănăstirea Strungari, cu hramul principal „Tăierea Capului Sfăntului Ioan Botezătorul”, s-a ridicat în 1997.

M

ănăstirea de astăzi a fost întemeiată pe locul în care se afla în secolul al XVIII-lea o mănăstire mai veche, distrusă de generalul Bukow. De la acel așezământ monahal s-au păstrat clopotele care acum sunt la biserica din Valea Mică. Biserica noii mănăstiri a fost ridicată iniţial în anul 1910 de către credincioșii greco-catolici păstoriţi de preotul Teodor Damșa. Regimul comunist, care a prigonit credinţa greco-catolică, a închis acest sfânt lăcaș, dar acesta a fost redeschis în anul 1993 de către două maici venite de la Agapia. Ele au înfiinţat actuala mănăstire, legându-se de cea de odinioară, pierită sub tunurile lui Bukow. Ulterior, lucrările de construcţie au fost sistate și reluate în anul 1998. În prezent aici se nevoiesc șapte vieţuitoare sub conducerea maicii stareţe Emiliana Mardare.

25

Influenţe 26

Lupta pentru dezrobire a românilor din Ardeal Distrugerea Mănăstirii Afteia nu s-a datorat doar luptei pentru dreapta credinţă. Răscoale ca ale Sfântului Sofronie de la Cioara nu s-au purtat doar în numele ortodoxiei, ci și pentru obţinerea unor drepturi pentru românii oprimaţi, drepturi pentru dobândirea cărora unii au ales calea uniaţiei.

Î

n secolul al XVII-lea, prin „Constituţiile aprobate” s-a formulat pentru prima dată principiul potrivit căruia românii nu sunt locuitori de drept ai Ardealului, ci stau aici „provizoriu, cât le va plăcea principilor și pământenilor ţării”. Sunt așadar niște „toleraţi”, oameni care trăiau la limita sărăciei și care nu aveau niciun viitor. În secolul al XVIII-lea, situaţia iobagilor ardeleni ajunsese foarte grea. După înnăbușirea răscoalei lui Francisc Rakoczy, dieta fixase în anul 1714 robota la patru zile pe săptămână. Asta însemna că, din șapte zile, un iobag trebuia să muncească pentru nobilul său patru. Aceste patru zile nu erau însă dispuse uniform de-a lungul unui an. Adesea, în timpul verii, când era nevoie de forţă de muncă, ţăranii iobagi munceau continuu pentru nobil și nu mai ajungeau să se îngrijească deloc de propria gospodărie. „Zilele libere” erau de regulă comasate în timpul iernii, atunci când muncile câmpului încetau. Pe lângă muncă prestată, românii trebuiau să dea și o serie întreagă de taxe, nobilii fiind scutiţi. De regulă, a noua sau a zecea parte din recoltă revenea nobilului și o cantitate egală preotului catolic sau pastorului reformat. Apoi, la fiecare 50 de oi, ţăranul iobag datora o oaie cu miel și o mioară. Pe lângă acestea erau o serie de taxe și impozite datorate statului, unele ordinare, altele extraordinare. De asemenea, iobagii nu se puteau căsători fără voia stăpânilor și nici nu puteau purta arme. Nobilii îngreunau toată această situaţie ajungând uneori să perceapă cote mult mai mari decât cele de mai sus (unii cereau o oaie cu miel la fiecare zece oi ale iobagului). Pe acest teren propice a intervenit și uniaţia. Ea a părut multora drept singura șansă de scăpare dintr-un context social care, altminteri, nu putea fi schimbat. Din păcate, Curtea de la Viena nu și-a ţinut promisiunile nici măcar faţă

de uniţi, pentru că dieta transilvăneană a luptat continuu pentru menţinerea stării de fapt prezente. Atunci când episcopul greco-catolic Inochentie Micu Klein va înainta dietei și împăratului o serie de petiţii, guvernul ardelean va alege să le ignore, răspunzând cu defăimări la adresa românilor și a ierarhului unit. Când, în cele din urmă, împăratul dă un decret în 1735, prin care cere încetarea oricăror violenţe

Sus, stânga: Vasile Ursu Nicola (Horea), unul dintre conducătorii răscoalei de la 1784. Sus, dreapta: Micu Klein, unul dintre marii luptători ai cauzei româneşti în Ardeal. Stânga: Pilat din Pont se spală pe mâini, arătând că este nevinovat de condamnarea Mântuitorului.

INFLUENŢE

context „Nobilul comitat, împreună cu toți stăpânii de moșii și cu toată seminția lor, să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea”. (Ultimatumul adresat de Horea nobililor din orașul Deva, pe 11 noiembrie 1784).

indiferent de confesiunea căreia îi aparţineau, încercând doar să-și facă dreptate. Totul a început pe 24 mai 1784 la Câmpeni, când o răzmeriță a moţilor maltrataţi de slugile concesionarilor de băuturi spirtoase a determinat condamnarea a 23 de primari și juraţi din Munţii Abrudului. Printre cei condamnaţi se afla și Horea, care nu a putut fi prins. A urmat o întâlnire care practic este debutul oficial al răscoalei. Aproximativ 600 de ţărani s-au strâns la biserica din Mesteacăn, pe 31 octombrie 1784. Crișan le-a arătat atunci o cruce aurită pe care Horea ar fi primit-o de la împărat ca un semn al sprijinului pentru acţiunile lor. A urmat prădarea mai multor curţi nobiliare sfârșite cu uciderea unor nobili și preoţi unguri. Cei care se botezau ortodocși erau lăsaţi în viaţă – numai în Abrud și Roșia răsculaţii au trecut cu sila la biserica răsăriteană peste 1 100 de maghiari. Treptat, revolta s-a întins în întregul Ardeal, cuprinzând și Maramureșul și Banatul. Răsculaţilor li s-au alăturat și ţărani sași și maghiari. Pe 7 decembrie, Horea a cerut răscu-

și abuzuri contra clerului și credincioșilor uniţi, nobilii vor alege să-l ignore. Episcopul Inochentie Micu Klein nu s-a descurajat și a înaintat dietei o nouă cerere prin care solicita scutirea preoţilor uniţi de taxe și contribuţii, acordarea de drepturi mirenilor, similare celor pe care le aveau romano-catolicii, dreptul de a-și trimite copiii la școală și acela de a cere judecata episcopului. Ultima solicitare a lui Inochentie Micu Klein a stârnit o reacţie violentă în dietă – „Episcopul și clerul unit cer lucruri pe care nimeni nu le-a mai cerut vreodată de la străbunii noștri și nu le va putea cere nici de la urmașii noștri; cer lucruri ce ating în gradul cel mai înalt privilegiile și scutirile cele vechi dobândite de la regi și principi; cer lucruri care fac cea mai mare silă nobilimii și prerogativei nobiliare a căror sfântă pază o avem; în sfârșit, cer ceea ce clerului și plebei valahe, după firea ei bine cunoscută, nu i se cuvine nicio­ dată”. Această viziune era însoţită de un dispreţ profund faţă de români. În dieta din 1744, deputaţii celor trei naţiuni spun despre iobagii valahi că „sunt tâlhari, hoţi și leneși”. Toată lupta lui Inochentie Micu Klein a avut puţine ecouri. Chiar și deci- Sus: Dacă voieste cineva să vină după Mine, […] să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze”. ziile Curţii de la Viena erau cu greu puse în practică. Așa s-a ajuns ca în 1744, într-un sinod prezidat de laţilor să se retragă la casele lor pe timp de iarnă. El avea să el, să se pună problema renunţării la uniatism, dacă cererile fie prins prin trădare, împreună cu Cloșca, pe 27 decembrie. preoţilor și credincioșilor nu vor fi îndeplinite. Episcopul Ino- Crișan a fost prins pe 30 ianuarie. Cei trei au fost condamnaţi chentie nu a apucat să își pună în pracla moarte prin tragerea pe roată. Crișan tică ameninţarea. În 1751 a fost silit să s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și își dea demisia din episcopat – devenise Cloșca au fost executaţi la Alba Iulia, pe incomod. A sfârșit la Roma într-o mă28 ianuarie, în prezenţa a 3 000 de iobagi năstire a călugărilor baziliţi poloni. aduși cu forţa din 400 de sate. TrupuriLupta românilor uniţi pentru respecle le-au fost tăiate în bucăţi și expuse în tarea drepturilor lor a coincis cu cea a mai multe sate din Alba și Hunedoara. ortodocșilor pentru libertate religioasă În timpul răscoalei lor, Mănăstirea și putem spune că cele două mișcări Afteia a fost distrusă pentru a doua au devenit convergente spre sfârșitul oară. De data aceasta definitiv. secolului al XVIII-lea, când în Apuseni Stânga: Biserica mănăstirii, în minunate a izbucnit Răscoala lui Horea, Cloșca culori de apus de iarnă. și Crișan. Atunci românii s-au unit

27

Viaţa monahală azi

Renașterea Mănăstirii Afteia Istoria Mănăstirii Afteia s-a oprit în anul 1784, atunci când lăcașul a fost distrus pentru a doua oară. Aveau să treacă veacuri până când el va renaște.

Sus: Biserica de lemn a mănăstirii Afteia, construită la începutul secolului al XX-lea.

Sus: Părintele stareț Ioan, în liniștea lăcașului.

D

28

upă ce autorităţile au distrus mănăstirea, sătenii din Cioara (sat atestat la conscripţia lui Bukow ca având 138 de familii ortodoxe) au luat parte din materialul de la ruinele bisericii și au clădit în satul lor un sfânt lăcaș care mai există și astăzi. L-au ridicat în doar doi ani de zile, între 1786 și 1788, aducând în el și piese din fosta pictură – friza apostolilor, icoana Deisis, precum și icoanele împărătești de la 1770. Sătenii au păstrat cu evlavie amintirea vechii așezări monahale. Poieniţei din Plăișor i-au spus în continuare „la mănăstire”, numele fiind, peste veacuri, dovada că în acel loc au trăit călugări. În 1904, Constantin Oancea, parohul din sat, citind vechile însemnări, s-a gândit să ridice un sfânt lăcaș pe locul celui distrus de autorităţile imperiului habsburgic. Și-a dus intenţia la bun sfârșit construind acolo un paraclis de zid, înălţând și o cruce de lemn pe care a scris: „S-a ridicat de românii din Cioara, în locul fostei Mănăstiri Afteia (Plăișorul Cioarei), desfiinţată în anul 1788 (…), în anul de la Hristos 1905”. Dar părintele nu s-a oprit aici. 20 de ani mai târziu va solicita Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia și Sibiu reînfiinţarea schitului. Consiliul arhiepiscopiei i-a aprobat cererea, stabilind și o zi de pelerinaj la Afteia – praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena. O credincioasă din

Stânga: Sfinții Împărați Constantin și Elena, cei întocmai cu Apostolii.

sat, Salomia Pop, care avusese în stăpânire terenul vechii vetre mănăstirești, l-a donat în 1927. A urmat o vizită a stareţului Mănăstirii Hodoș-Bodrog care a luat la cunoștinţă faptul că aici existau deja un paraclis de zid împreună cu două chilioare și a indicat ca viitoarea biserică a mănăstirii să fie înălţată chiar pe locul vechii biserici, distrusă la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Tot atunci s-a prevăzut și planul arhitectonic – construcţie de lemn cu două turnuleţe și cupolă. Pe 15 iulie 1934 s-a semnat contractul pentru construirea noului sfânt lăcaș, iar anul următor același inimos părinte Constantin Oancea face un „Apel către fraţii creștini” prin care anunţă că bisericii i s-a pus acoperiș, dar are nevoie de bani pentru finalizare.

VIAŢA MONAHALĂ AZI

Sus: Incinta mănăstirii, vedere generală a ansamblului.

Sfinţirea noului lăcaș a avut loc în anul 1952 de către episcopul Veniamin Nistor, stareţul Mănăstirii Sfânta Treime din Alba Iulia. Bisericuţa a fost reparată în anul 1965, 1978 și 1979 și 1980. Iniţial, aici slujbele au fost oficiate de către părintele Constantin Oancea, care slujea Sfânta Liturghie doar o dată pe an. Apoi, după finalizarea lucrărilor de construcţie, slujeau aici alternativ parohii din Cioara și Purcăreţiu. Pentru o scurtă perioadă, în 1952, a fost detașat aici și părintele Dometie Manolache, duhovnicul celebru de la Râmeţ. După 1986, paroh al satului Mărgineni a fost așezat părintele Iosif Paven, care ulterior s-a călugărit și a devenit și stareţ al așezământului. Sub conducerea sa au fost construite noi chilii pentru vieţuitori și un paraclis la etaj. În afara incintei schitului a fost ridicată o clădire cu două etaje pentru cazarea pelerinilor. Dar cea mai importantă ctitorie de la Afteia este noua biserică. Vechiul lăcaș de lemn ridicat de părintele Constantin Oancea a fost demolat, iar în locul lui a fost construită o frumoasă biserică de zid. Parte din lemnul vechii biserici a fost folosit la construirea unui nou schit în Eparhia Devei și Hunedoarei. Noua biserică a fost sfinţită de un sobor de 60 de preoţi în frunte cu Î.P.S. Andrei Arhiepiscopul de Alba Iulia, pe 19 septembrie 2010. Obștea de 15 călugări, noile clădiri care s-au înălţat în ultimii ani în frunte cu noul sfânt lăcaș, toate mărturisesc un fapt simplu de care uităm adesea. Chiar dacă prigoanele lovesc în biserică ele nu o pot birui, ci o întăresc. Peste veacuri, atunci când Hristos socoate că monahii și mirenii s-au smerit destul, lăcașele se refac, obștile înfloresc din nou și credinţa iese la suprafaţă ca un torent puternic zăgăzuit vremelnic în tainiţele unei peșteri.

Pelerinaj Programul slujbelor: Zilnic se săvârșesc cele șapte laude bisericești și Sfânta Liturghie, iar săptămânal, Taina Sfântului Maslu. Adresa: localitatea Mărgineni-Strungari, comuna Sălilștea, județul Alba.

HARTA ZONEI Strungari – se află în imediata

apropiere a Mănăstirii Afteia. Are hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” și a fost înfiinţată în anul 1991, pe un teren donat de o credincioasă din sat. În prezent este obște de maici cu 30 de vieţuitoare. Calene – este un schit de maici aflat în aceeași zonă cu Mănăstirea Afteia. Are hramul „Acoperamântul Maicii Domnului” și a fost înfiinţat în anul 1991. În prezent are o obște de patru vieţuitoare. Tet – este o mănăstire de maici cu 20 de vieţuitoare. Are hramul „Nașterea Maicii Domnului” și a fost înfiinţată după 1990. Biserica nouă a mănăstirii a fost construită după anul 2000. Oașa – este o mănăstire de călugări foarte cunoscută în ţară pentru taberele de tineri pe care le organizează. Are o obște tânără, compusă din 23 de viețuitori conduși de stareţul Iustin Miron. A fost înfiinţată în 1990 ca mănăstire de maici și transformată în mănăstire de călugări în anul 2000. Cut – este un schit aflat aproape de Sebeș cu hramul „Sfântul Siluan Athonitul”, din ale cărui moaște se păstrează aici o părticică. A fost fondat în anul 2005 și în prezent are o viaţă de obște cu șase vieţuitori.

Sfântul Ioan Botezătorul

– este o mănăstire ridicată în apropierea municipiului Alba Iulia. A fost întemeiată încă din 1937 și mutată după 1989 în localitatea Valea Popii – Mircești.

Biserica Memorială Mihai Viteazul – se află în Alba Iulia,

la 500 de metri de Obeliscul închinat lui Horea, Cloșca și Crișan. Este o bisericuţă de lemn în stil maramureșan ridicată începând cu anul 1988 pe locul fostei catedrale a Arhiepiscopiei Alba Iuliei, construită de Mihai Viteazul în anul 1597 și demolată de habsburgi în anul 1714. Catedrala Reîntregirii – este continuatoarea spirituală a catedralei ridicată de Mihai Viteazul. A fost ridicată în doar opt luni de zile, din 21 martie și până pe 1 decembrie 1921. Aici au fost încoronaţi Regele Ferdinand și Regina Maria ca suverani ai României Mari, pe 15 octombrie 1922. Catedrala a fost lăcașul folosit pentru oficierea slujbelor de către Episcopia Armatei, dizolvată odată cu instaurarea dictaturii comuniste. Acum este locul în care oficiază Arhiepiscopul Alba Iuliei.

29

Cuvinte înţelepte 30

Cuvânt la praznicul Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni Părintele profesor Ilie Moldovan a fost unul dintre marii teologi români, foarte iubit de către tineri. A fost preocupat constant în scrierile și predicile sale de poporul român, de credinţa și obiceiurile sale, de felul în care a reușit să transpună în viaţa de zi cu zi preceptele evanghelice. În secţiunea de faţă a revistei redăm un cuvânt al său la sărbătoarea Sfinţilor Ardeleni. Părintele Ilie Moldovan a trecut la Domnul în 2012, iar cuvântul de mai jos a fost rostit în 2010.

A

zi, 21 octombrie, este cinstirea Sfinţilor Români Ar- dinţa aceasta este supremă, altceva mai bun în tot ceea ce există deleni. Frumoasă vorbă, înălţătoare vorbă, Sfinţii Ro- pe pământ nu avem. Cine a ţinut-o la noi? Au ţinut-o ţăranii. mâni Ardeleni. Pe cine luăm în socoteală la început? Vedeţi, sfântul sărbătorit Visarion Sarai este numai cel care a Pe cei pe care îi observăm că sunt trecuţi în calendar: Sfântul făcut ca acest glas care străjuie în adâncul fiinţei noastre să Visarion Sarai, Sfântul Sofronie de la Cioara, Sfântul Moise iasă ca o flacără la lumină. Și a ieșit prin persecuţiile îndreptate Măcinic de la Sibiel, Sfântul Nicolae Oprea de la Săliște și așa asupra poporului român dreptcredincios din perioada aceea, mai departe. adică după anul 1700 până la 1760 Sfinţii Ardeleni sunt scriși (în și în continuare încă multă vreme calendar n.n.) cu roșu la modul de la această dezrobire, i-am zis recel mai intim al cuvântului. Sunt ligioasă, pe care a înregistrat-o isscriși cu roșu pentru că și petrec toria neamului românesc. Despre cu roșu în sufletele noastre. Să știţi această idee aș vrea să vă subliniez că nu exagerez! Dacă exagerez, înun lucru care ar fi bine să rămână tr-un fel oarecare, nu voi avea nici scris în minte și anume că aproacrezământ și nici nu mă înscriu în pe nu există pagină în toată istoria ceea ce însemnează evlavia faţă de neamului românesc, care să nu ne sfinţi. Nu doar noi trebuie să vordescopere vrednicia sufletească și bim despre sfinţii noștri, fiindcă de să nu subscrie la virtuţile pe care data aceasta e vorba despre sfinţii poporul român a ţinut să și le imromâni, ci trebuie ca sfinţii însăși prime într-o istorie zbuciumată. să fie de acord să vorbim despre ei. De prea multe ori s-a spus că Să pornim la drum. Vedeţi ce nu prea avem documente, dar nici cuvânt: „mărturisitori”! Cine au nu avem nevoie de documentele fost acești mărturisitori? Păi sunt acestea dacă documentele le păsunii din aceia pe care nici nu i-a trăm în noi, dacă credinţa noastră, înregistrat istoria, sunt aceia care, dacă dragostea noastră pentru cele într-un fel oarecare, ne-au transsfinte a mers până la martiriu și a mis credinţa noastră strămoșească Sus: Icoană pe lemn, Sfinții Români. dovedit-o nu numai Sfântul Visaprin sângele harismatic pe care îl rion, dar și Sfântul pomenit aici, și purtăm în vine. Am folosit un cuvânt greu, foarte greu. Noi anume Sofronie de la Cioara sau Oprea Nicolae din Săliște sau suntem români și nu suntem români de ieri, de alaltăieri, sun- popa Măcinic din Sibiel și Ioan din Galeș. tem români din etnogeneză, de când ne-am plămădit, fie prin (...) Iată ce însemnează un autentic ţăran care apăra crepropovăduirea Sfântului Apostol Andrei sau poate prin um- dinţa în momentele acelea zguduitoare, de la 1700 încoace. Au brirea Sfântului Duh peste strămoșii noștri. Sunt lucruri puţin putut să își verse sângele pentru credinţă și ei au fost neconteînsemnate pentru cei mai mulţi. Să știţi, credinţa aceasta româ- niţii preoţi ai paradisului etnic românesc. Ei au știut că de acolo nească, credinţa ortodoxă, pune accentul principal, absolut, pe de unde se taie grâul și se face prescura este prezent Hristos, ceea ce se întâmplă pe masa Sfântului Altar, că dintr-o bucată care ajunge pe Sfântul Altar și acolo ni se descoperă la modul de pâine și din vin Duhul Sfânt face Trupul și Sângele Domnu- dumnezeiesc al cuvântului. Despre Sfinţii Ardeleni am putea lui. Cum e Trupul și Sângele Domnului? Așa cum acest Trup și încă multe vorbi, dar trebuie să știţi că rezistenţa aceasta la acSânge al Domnului se găsește în ceruri sau mai precis la jertfel- ţiunile vremii trebuie să fie pentru noi, pentru toţi, o lecţie, și nicul cel mai presus de ceruri. Acesta este un lucru mare, cre- nu o lecţie oarecare, ci lecţia zilelor noastre.

Părintele Evloghie venise la mănăstirea din Plăișor din copilărie. Fără părinţi, îi pierduse de mic, el a iubit obștea și împrejurimile. Îi plăcea să stea la strană în miez de noapte, înlemnit în faţa icoanei Maicii Domnului al cărei chip lucea tainic în lumina lumânării. Călugării îl vedeau seară de seară cum se așază lângă bătrânul său pe care-l asculta în toate cu sfinţenie. Așa s-a scurs viaţa sa până la 20 de ani.

A

nul acesta începuse parcă altfel decât toţi ceilalţi. O iarnă micuţa obște, iar ispitele îi vor întări. Când și-a revenit din uimire grea i-a ţinut în chiliile mici de lemn, ca pe niște larve prin- a înţeles că totul se petrecuse într-o clipită. Slujba nici măcar nu se-n cocoane de mătase. Până la biserică au săpat tune- începuse, iar în biserică intrase doar bătrânul său. le adânci și, în unele nopţi, s-au gândit că nu vor mai răzbi până L-a înștiinţat pe părintele Sofronie, dar acesta nu s-a tulburat la primăvară. Dar, în cele din urmă, soarele a învins pătura albă defel. Parcă se aștepta ca schitul să fie nimicit de cătane. Oare îi care a început să se subţieze. Când au văzut pentru prima dată vestise și lui Maica Domnului? Evloghie nu avea cum să știe, iar iţindu-se din ea vârfurile gardurilor au știut că primăvara nu mai părintele Sofronie nu i-a spus. L-a mângâiat doar pe creștet și l-a poate fi alungată. Le era greu și pentru că trimis să se culce. Iar Evloghie, cuminte, a părintele lor, bătrânul Sofronie, fusese mai ascultat. Dar de atunci, din ziua vedenimereu plecat. Și erau mai mereu îngrijaţi ei, nu a mai dormit niciodată noaptea. Se de preumblările lui noaptea prin cei munţi. ruga în chilia lui până suna de Utrenie și Nu le era atâta teamă de fiare, doar părinteapoi mergea la biserică. Acolo l-au găsit le avea rugăciune adâncă și știau că Domcătanele, rugându-se cu ceilalţi părinţi. nul îl apără, dar le era groază de cătanele Stareţul plecase imediat după liturghie, așa austriece care săltau oamenii și din patul că nu l-au aflat. Dar au pus foc și chiliilor lor și îi închideau că nu se dădeau uniţi cu și bisericii. Părinţii au strâns repede ce au Roma. Mare ispită și unirea asta... Păcat de putut, sfintele vase, icoanele catapetesmei sufletul celui care o scornise. și sfintele veștminte. Evloghie a luat cu sine Evloghie nu știa prea bine toată zdroaicoana Prea Curatei. Era mare și ar fi trebuba părintelui stareţ. Bătrânii nu-i spuneau it să fie grea, dar a alergat până în sat cu ea tot, dar pricepea și el din umbra care i se de parcă ţinea un fulg. așternea pe faţă părintelui Sofronie că vreDe atunci nu s-au mai despărţit. Urca mile sunt grele și nu va fi chip de izbăvire Sus: Biserica ridicată, se pare, după cu ea în braţe în fiecare noapte împreună din ele. De aceea făcea tot ce știa mai bine bătălia din Câmpia Pâinii, din 1479. cu părinţii și săvârșeau slujba după rânduca să-l ajute pe stareţ – se ruga, noapte de ială în bisericuţa arsă. Noapte de noapte, fie noapte, în timpul lungilor privegheri, în faţa icoanei Prea Curatei ger sau ploaie. Oamenii din sat au înlemnit văzând atâta evlavie, ca să ţină poporul în dreapta credinţă și să-l izbăvească pe stareţ dar lor nu li s-a părut greu. Maica Domnului îi purta pe braţele de urgia prigoanei. ei sfinte. Așa a fost și în noaptea aceea din Postul Păresimilor. A venit la Au trecut anii și părinţii au murit unul după celălalt. Sătenii au biserică din vreme, înainte ca părintele Antonie să fi bătut toaca, ridicat din nou schitul și au reclădit biserica. Evloghie a așezat la și s-a așezat cuminte în strană. A început a se ruga fierbinte Mân- locul ei icoana și și-a văzut de slujbe. Până când, într-o altă noapte, tuitorului și Maicii Sale. Cu vremea, parcă lumea din jurul său s-a icoana i-a vorbit din nou. I-a spus să fugă cu părinţii și să nu se mai topit. A prins a-și aţinti mintea către inimă, iar rugăciunea se ros- întoarcă pentru că, de data aceasta, nu mai au scăpare. tea de acum ca un susur limpede și greu de stăvilit. Corpul i se subCând cătanele au venit au găsit schitul gol. Și l-au ars. Pentru a ţiase ușor și, o clipă, păru a nu-l mai simţi. Atunci s-a întâmplat. doua oară. De data aceasta până în temelii. Sătenii nu au știut unde N-a știut să le spună părinţilor dacă a fost aievea sau doar în vis, dar au plecat călugării. Dar se spune că, noapte de noapte, pe locul în Maica Sfântă a stat în faţa lui vie și i-a grăit limpede despre urgia care fusese sfântul lăcaș, apărea un tânăr călugăr purtând în braţe ce va să vină. I-a spus că, îndată după sfârșirea praznicului Intrării o icoană cu Maica Domnului. Sta neclintit, preţ de câteva clipe, se Domnului în Ierusalim, schitul va fi culcat la pământ din pricina închina și apoi dispărea. Nimeni nu știa de unde venea și nici unde vrăjmașilor ei. Și i-a mai spus ca atunci părintele Sofronie să plece, se ducea. Dar bătrânii spun că era un sfânt neștiut care păzea locul să se ascundă. La sfârșit a adăugat să nu se teamă, că va fi alături de să nu fie spurcat. Un sfânt de care știau doar ei, bătrânii.

Pentru copii

Icoana părintelui Evloghie

31

Nu rataţi numărul următor Mănăstirea NEXT Cea mai mare mănăstire de maici din țară, Văraticul nu e ctitorie voievodală nici boierească. după cum amintește și pisania mănăstirii: „La anul 1808 s-au zidit această biserică ce să prăznuiește hramul Adormirea Maicii Domnului prin osteneala Sfinției sale a pre cuviosului Părintelui Iosif Duhovnicul și a stariței Olimpiadii, iar cei întâi ctitori au fost maicile din acest locaș”. 301.332.096.1 96

9 771792 173005