Padurea Spanzuratilor

Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu Paralela dintre carte și film

,,Pădurea spânzuraților” este o lucrare ce pune în evidență suferința trăită în timpul războiului. Opera îl urmărește pe personajul principal, Apostol Bologa, ducând o luptă exterioară, războiul în sine, dar și o luptă interioară, formarea și dezvoltarea conștiinței naționale, analizate în paralel prin perspectiva narativă obiectivă. Filmul artistic ,,Pădurea spânzuraților”, realizat în anul 1964, înfățișează scenele războiului într-o manieră dramatică, sumbră, glaciară, prin abordarea imaginii alb-negru, ce este în concordanță cu atmosfera, una rece, dramatică, sporind spaima trăită de personaje în timpul unei perioade grele, anume Primul Război Mondial. Imaginea alb-negru are rolul de a menține atenția asupra subiectului propriu-zis, fără a distrage prin detalii colore, oferind totodată și o aparență dramatică. Prin utilizarea unei imagini colore se putea pune accentul pe alte detalii și nu strict pe tema războiului, principalul motiv al suferinței. Imaginea războiului este realizată atât in carte cât și în film într-un cadru monoton, ce dorește conturarea unui spațiu posomorât, trist, prin intermediul descrierii de tip tablou a peisajului tomnatic și dramatic al câmpului de luptă. Imaginea războiului este construită pe baza suferinței trăite de soldații aflați la datorie, obligați să lupte chiar împotriva semenilor lor, împotriva propriului popor. Războiul este folosit ca justificare pentru numeroasele crime săvârșite, ce generează asupra protagonistului o stare de vină si de ură față de oamenii nemiloși, care ucid cu ușurință orice persoană ce a făcut un pas greșit. Scena inițială înfățișează pedepsirea lui Svoboda, sublocotenent ceh, spânzurat deoarece fusese surprins dorind să trecă pe teritoriul dușmanilor, pentru a scăpa. Atmosfera la locul spânzurătorii este una monotonă, tensionată de caporal, ce le dădea ordine groparilor ce pregăteau totul pentru executarea lui Svoboda. Se realizează descrierea cimitirului militrar, ce era amenajat într-un mod frumos, ca dovadă de respect față de cei îngropați aici. Lângă cimitirul militar se afla și cimitirul satului, neîngrijit, în care părea că nu mai intrase nimeni de multă vreme. Cadrul tomnatic are rolul de a evidenția sfârșitul vieții, are rolul de a prefigura apropierea unei perioade și mai dificile. Ajuns în fața spânzurătoarei, Svoboda era împăcat, rostind mereu ,,Vreau să mor mai repede...”. În ochii sublocotenentului, Apostol Bologa putea citi mândrie, încredere, ceea ce ,,îl înfricoșă și îl întărâtă”. Se puteau zări soldați cu lacrimi în ochi, Svoboda fiind un om îndrăgit, însă nu cunoscut de mulți dintre martori. Condamnatul își acceptă soarta, făcând totul întocmai indicațiilor primite, fără să riposteze sau să încerce să se explice pentru acțiunea săvârșită. Cu toate că fusese de acord cu pedepsirea lui Svoboda, Bologa simți vină, chiar dacă în fața soldaților negă acest fapt, spunându-le că el trebuie să dea socoteală doar conștiinței sale. Scena finală este realizată în mod simetric, înfățișând pedepsirea locotenentului Apostol Bologa, ce fusese prins de Varga, fostul său prieten, în aceleași circumstanțe precum Svoboda.

Protagonistul fusese numit în poziția de a-i judeca pe țăranii prinși și catalogați drept spioni. Bologa a preferat să fie judecat și spânzurat decât să ajute la condamnarea unor oameni nevinovați. Până în momentul în care se văzu în fața spânzurătorii, Bologa a sperat că totuși va fi iertat, însă trezit la realitate la spânzurătoare, acesta rămase încremenit. Cei apropiați lui plângeau amar, Klapka, groparul Domșa, fiica groparului, Ilona, logodnica sa, nevenindu-le să creadă unde se ajunsese. Klapka încercase din răsputeri să îl scape pe Bologa de judecată, dar nu a putut face nimic, acuzațiile sale fiind grave. Precum Svoboda, Apostol Bologa își acceptă soarta, așteptând împietrit să fie pedepsit, uitându-se în jurul său și privindu-i pe cei ce luau parte la această scenă. Cele două scene sunt realizate în mod simetric, mutându-l pe Bologa din poziția locotenentului în poziția condamnatului, făcându-l, la rândul său, să trăiască momentele care trecuse și Svoboda și la care el fusese martor, judecând de pe margine felul condamnatului de a-și accepta soarta, pentru ca, mai apoi, să îi ia locul și să procedeze întocmai lui. Personajele în jurul cărora gravitează acțiunea sunt Apostol Bologa și Otto Klapka. Apostol Bologa este un român ce studia filozofia, însă în urma izbucnirii războiului acesta s-a înrolat în armată. Otto Klapka este un ceh ce a fost mutat din Italia, fiind suspectat de dezertare, împreună cu alți trei soldați, la a căror spânzurare el a participat. Între cei doi se stabilește o relație strânsă de prietenie, apărându-se reciproc si ajutându-se în momente dificile. Deși diferiți, cei doi se înțeleg foarte bine. Klapka îl apreciază pe Bologa pentru curajul său, recunoscând despre sine că este o fire lașă, ce nu ar putea înfrunta cu atâta vitejie pe cei ce îi conduceau. Apostol trece printr-o perioadă grea, ducând o luptă interioară și hotărând să rupă logodna cu fiica avocatului Domșa, deoarece se îndrăgostise de Ilona, fiica groparului Vidor. Bologa reușește să distrugă lumina ce era transmisă de pe teritoriul dușmanilor, fiind onorat de către generalul Karg. Între carte și film se stabilesc diferențe semnificative, datorate interpretării regizorului. În film nu se înfățișează trecutul lui Apostol Bologa, copilăria sa, părinții săi, educația, legătura cu biserica și credința sa față de Dumnezeu. În cadrul romanului, Bologa apare precum un om foarte credincios, ce crede în Dumnezeu, se spovedește, în timp de în film, nu se stabilește o legătură între Apostol si biserică. În film, se prezintă o scenă ce lipsește din carte, discuția lui Bologa cu Muller, ce îi cântă, amintindu-i de vremurile din copilăria sa. În carte nu este menționată Roza, ce apare împreuna cu Bologa și cu Varga. De asemeni, filmul nu ilustrează momentul ruperii logodnei cu Marta și nici discuțiile despre logodna cu Ilona pe care Bologa le are cu preotul Boteanu dar și cu tatăl fetei, Vidor. O scenă semnificativă în cadrul cărții este spânzurarea lui Bolog, ce pentru el reprezintă o eliberare de această lume în care totul era nedrept. Scena spânzurării simbolizează sacrificiul pe care Bologa îl face, nesuportând gândul de a condamna alți oameni, condamnându-se pe sine, considerând că astfel este mai ușor, neregretând faptul că urma să moară. Prin intermediul imaginii, sunetului și cu ajutorul actorilor ce înfățișează personajele prezente, se realizează o adaptare a romanului ,,Pădurea spânzuraților”, cu mici diferențe, cu scene interpretate într-un mod diferit, neprezentate sau cu anumite adăugări din partea regiei. Mesajul transmis în cadrul operei s-a păstrat, transmițând suferința personajelor prin trăirile lor tragice.

În concluzie, în urma citirii romanului și vizualizării filmului, prefer cartea, deoarece lasă orizonul deschis pentru a interpreta anumite scene și comportamente ale personajelor. Consider că prin intermediul cărții mesajul a fost transmis mult mai bine, sentimentele au fost mai intense, și sunt de părere că fiecare cititor poate interpreta într-un mod diferit anumite aspecte, în timp ce în film, totul este văzut din perspectiva regizorului, ce modelează povestea după bunul plac.