Richard Bandler, John Grinder - Structura Magicului - Vol.2

STRUCTURA

MAGICULUI v RICHARD BANDLER

JOHN CRINOER

STRUCTURA M AGICULUI II de

RICHARD BANDLER Şi

JOHN GRINDER

2008

T h e S tru cture o f M ag ic 11/ Richard Bandler, John Grinder © 2 0 0 8 E ditura E X C A L IB U R

C o lectiv redacţie T ra d u c e re : Nicoleta Radu R e d a c to r: D a n a M arcu C o re c to r-ş ef: lulia Z e c a G rafică: M ălin O lo ie r T e h n o re d ac ta re : C iprian D u d aş

Descrierea C1P a Bibliotecii Naţionale a României BANDLER, RICHARD Structura magicului / Richard Bandler, John Grinder; trad.: Nicoleta Radu. - Bucureşti: Excalibur, 2008 2 voi. ISBN 978-973-88563-3-2 Voi. 2. - ISBN 978-973-88563-5-6 I. Grinder, John II. Radu, Nicoleta (trad.) 159.962 Structura magicului ISBN 978-973-88563-3-2 Voi. 2. - ISBN 978-973-88563-5-6 © 2 0 0 8 - E ditura E X C A L IB U R A d re s a: C P 8 2 -1 4 4 B ucureşti Internet: w w w .e d itu ra ex ca lib u r.c o m E -m ail: [email protected] Toate d repturile asupra acestei ediţii sunt rezervate Editurii EXCALIBUR. Nicio parte a acestui volum nu poate fi reprodusă, in nicio formă, fără perm isiunea scrisă a Editurii EXCALIBUR.

Cuprins

P a rte a 1.............................................................................................................. 7 S is te m e d e r e p r e z e n ta r e - A lte h ă rţi p e n t r u a c e la ş i te r ito r iu

P a rte a a l l - a .....................................................................................................33 In c o n g r u e n ţa

P a rtea a lll- a ..................................................................................................103 F u n c ţii n e c la r e

P a rte a a IV - a ................................................................................................. 129 T e ra p ia d e f a m ilie - o flo a r e d e lic a tă

P a rte a a V - a ...................................................................................................167 N o ta ţia fo r m a lă E p ilo g ................................................................................................................................. 1 9 9 B i b li o g r a f ie .................................................................................................................... 201

P a rte a I

SISTEME DE REPREZENTARE ALTE HĂRŢI PENTRU ACELAŞI TERITORIU

INTRODUCERE

în volum ul I din Structura magicului am început prezentarea procesului prin care punem la dispoziţia altor practicieni abilităţile m agice ale unor psihoterapeuţi extrem de eficienţi în tr-o form ă explicită, care poate fi învăţată. V-am prezentat, pas cu pas, intuiţiile pe care aceşti psihoterapeuţi-vrăjitori le au des­ pre limbă, astfel încât să vă puteţi exersa propriile intuiţii, perfecţionându-vă deprinderile. în acest al doilea volum intenţionăm să vă prezentăm mai m ulte dintre intuiţiile pe care aceşti vrăjitori le au despre lim bă şi să ne extin dem lu­ crarea, pentru a include intuiţiile şi com portam entul sistematic ale acestor vră­ jitori referitor la alte m odalităţi prin care om ul îşi poate reprezenta şi comunica lumea. Cât citiţi această carte, am dori să nu uitaţi câteva aspecte din Structura m agicului I. Oam enii trăiesc în tr-o „lum e reală". Totuşi, noi nu operăm direct sau im ediat asupra acestei lum i, ci operăm în cadrul ei, folosind o hartă sau o serie de hărţi despre această lum e pentru a ne ghida co m p o rtam en tu l în ea. Aceste hărţi sau sisteme d e reprezentare diferă în m od necesar, d e teritoriul pe care ele îl m odelează prin cele trei procese universale ale m odelării umane: generalizarea, elim inarea şi deform area. Când oam enii vin la noi pentru terapie m anifestând suferinţă şi nem ulţum ire, lim itările pe care ei le sim t se află, în m od tipic, în re­ prezentarea lor despre lum e, nu în lum ea în sine. Cel mai studiat şi mai bine înţeles dintre sistemele d e reprezentare ale hăr­ ţilor m odelării um an e este cel al lim bajului um an. Cel m ai explicit şi m ai com ­ plet m odel al lim bajului natural este gram atica transform aţională. Gram atica transform aţională este deci, un m eta-m odel - o reprezentare a structurii lim ­ bajului um an - el însuşi o reprezentare a lum ii experienţei. 9

Sistemele lim bajului um an sunt ele însele, reprezentări derivate ale unui îodel mai com plet - totalitatea experienţelor pe care un om le-a avut în viaţă, ingviştii transform aţionali au pus la punct o serie de concepte şi mecanisme entru a descrie în ce fel, m odul în care oam enii vorbesc - structurile lor de uprafaţă - este de fapt, derivat din reprezentarea lor lingvistică com pletă tructurile lor de profunzim e. M eta-m odelele transform aţionale descriu aceste oncepte şi m ecanism e în m od explicit - ele sunt cazuri specifice ale procesepr generale ale m odelării: generalizarea, deform area şi elim inarea. Adaptând conceptele şi m ecanism ele m odelului transform aţional al sistenului de reprezentare um an al lim bajului pentru scopurile terapiei, noi am lezvoltat un m eta-m odel formal pentru terapie. Acest m eta-m odel formal este: E xplicit- adică descrie procesul terapiei într-o m anieră pas cu pas, ceea ce larantează că m eta-m odelu l poate fi învăţat; rezultatul va fi o strategie expliită pentru terapie. Independent de conţinut - se ocupă de form a procesului şi, prin urmare, are plicabilitate universală. M eta-m odelul se bazează doar pe intuiţiile pe care orice vorbitor nativ le are lespre lim ba lui. Im plicaţia globală a m eta-m odelului pentru terapie este prenisa m ajoră a form ulării corespunzătoare în terapie. Form ularea corespunzăoare în terapie este un set de condiţii pe care structurile de suprafaţă folosite le client în cadrul terapiei trebuie să le îndeplinească pentru a fi acceptabile. Jtilizând această gram atică adecvată pentru terapie, noi, ca terap eu ţi ne putem ajuta clienţii să-şi extindă porţiunile din reprezentările lor care îi sără:esc şi îi lim itează. Rezultatul va fi o îm bogăţire a vieţii lor, într-un m od care le term ite să experim enteze mai m ulte opţiuni în com portam entul lor, mai m ulte oportunităţi de a trăi bucuriile şi bogăţia pe care viaţa le are de oferit. Atunci :ând dobândeşte abilităţile de a ajuta oam enii de care voi, ca terapeuţi, dis­ puneţi deja, acest proces de dezvoltare şi schimbare este profund accelerat. \cest lim baj al dezvoltării este deci, o parte esenţială din Structura magicului.

HARTA NU ESTE TERITORIUL Una dintre concluziile im portante pe care le-am stabilit în Structura m agi:ului I este că harta diferă în m od necesar, de teritoriul pe care îl reprezintă şi :ă fiecare hartă va fi diferită într-un fel sau altul, de oricare dintre celelalte hărţi. Harta sau m odelul la care am făcut referire până acum este o sim plificare a unui proces m ai com plex. De fapt, harta la care ne referim constitue în realitate,

10

o serie de hărţi care rezultă, atunci când ne m odelăm experienţele folosind ceea ce noi am d e n u m it sisteme de reprezentare.

CANALE DE INTRARE Există trei canale de intrare principale prin care noi, oam enii prim im infor­ m aţii despre lum ea din ju rul nostru - vâz, a u z şi kinestezie (restul senzaţiilor corporale). (Celelalte două canale de intrare acceptate în general - m irosul şi gustul - sunt se pare, puţin utilizate ca m ijloace de a o b ţin e inform aţii despre lum e.)1 Fiecare d in tre aceste trei canale senzoriale d e intrare ne pune la dis­ poziţie un flux continuu de inform aţii pe care noi le folosim pentru a ne orga­ niza experienţa. în cadrul fiecăruia dintre aceste canale d e intrare există un num ăr d e receptori specializaţi care transportă tipuri specifice d e inform aţie. De exem plu, neurofiziologii au diferenţiat receptorii crom atici (de culoare) din ochi - conurile am plasate în centrul sau fovea ochiului - de receptorii necro­ matici (non-culoare) - bastonaşele am plasate la periferia ochiului. Din nou, sa d em o nstrat că în canalul de intrare kinestezie există receptori specializaţi pentru presiune, tem peratură, durere şi sim ţurile p rofunde (proprioceptori). Numărul de distincţii din fiecare dintre canalele de intrare nu este lim itat de nu­ mărul receptorilor specializaţi din fiecare dintre aceste canale. Com binaţii ale tiparelor recurente de stim ulare ale unuia sau m ai m ultora dintre aceşti re­ ceptori specializaţi din fiecare dintre canalele senzoriale furnizează inform aţii de natură mai com plexă. De exem plu, experienţa com ună de um ezeală poate fi descompusă în tr-o com binaţie a mai m ultora dintre receptorii specializaţi, diferiţi kinestezie, din cadrul receptorilor principali. M ai m ult, canalele de in­ trare se pot com bina pentru a furniza inform aţii de natură şi mai complexă. De exem plu, prim im experienţa de textură printr-o com b inaţie de stimulări vi­ zuale, kinestezice şi (în unele cazuri) auditive. Pentru scopurile noastre în acest punct, este nevoie doar să evidenţiem faptul că inform aţia prim ită printr-unul dintre canalele de intrare poate fi sto­ cată sau reprezentată în tr-o hartă sau într-un m odel care este diferit de acel canal. Poate că exem plul cel mai elocvent este abilitatea pe care o are fiecare dintre noi de a reprezenta inform aţia vizuală, să spunem , în form a limbajului natural - i.e. cuvinte, expresii şi propoziţii din lim ba noastră. Probabil că la fel de frecventă dar, de obicei, fără să fie recunoscută în m od conştient, este abi­ litatea noastră de a transpune în im agini inform aţia pe care o prim im prin in­ term ediul canalului auditiv. De exem plu, când stau aici şi scriu această propoziţie, aud cum trosnesc şi cum şuieră lem nele ce ard în căm inul aflat în spatele m eu. Folosind această inform aţie auditivă ca intrare, eu creez imagi11

le a lem nelor care ard. Astfel, creez o reprezentare vizuală din canalul de in:rare auditiv. Dacă în acest m o m e n t tu, cititorul te-ai opri şi ţi-ai propune să devii conştient de sunetele din ju r fără să-ţi m uţi privirea, ai descoperi că eşti capabil să creezi im agini vizuale pentru m ulte dintre sunetele pe care le-ai de­ lectat. Această abilitate de a crea reprezentări de intrare dintr-un canal de in:rare pe baza inform aţiei ce ne parvine prin in term ediul altui canal va fi analizară mai târziu în prezentul volum .

SISTEME DE REPREZENTARE Fiecare dintre noi, ca fiin ţă um ană are la dispoziţie o serie de m odalităţi di:erite de a-şi reprezenta experienţa despre lume. Vă prezentăm în continuare râteva exem ple de sisteme de reprezentare pe care fiecare dintre noi le poate blosi pentru a-şi reprezenta experienţa. Avem cinci sim ţuri recunoscute care ne ajută să stabilim o legătură cu urnea - vedem, auzim , pipăim , gustăm şi mirosim. Pe lângă aceste sisteme sen­ ioriale, avem un sistem lingvistic pe care îl folosim pentru a ne reprezenta exaerienţa. Putem să ne stocăm experienţa direct în sistemul de reprezentare cel tiai strâns asociat cu respectivul canal senzorial. Putem alege să închidem ochii ;i să creăm o im agine vizuală a unui pătrat roşu care se face verde şi apoi alaastru, sau a unei spirale de argintiu şi negru care se în vârte uşor în sens in/ers acelor de ceasornic, ori im aginea unei persoane pe care o cunoaştem bine. iau, putem alege să în chidem ochii (sau nu) şi să creăm o reprezentare kines:ezică (o senzaţie corporală, o simţire), aşezându-ne palm ele pe un perete şi m pingând cu toată puterea, sim ţind cum se încordează muşchii din braţe şi umeri, devenind conştienţi de textura podelei de sub picioarele noastre. Sau, Dutem alege să devenim conştienţi de senzaţia de furnicături produsă de căl­ dura focului sau de senzaţia d e apăsare a mai m ultor pături subţiri care ne acoDeră corpurile obosite pe măsură ce ne cufundăm uşor în paturile noastre. Sau, 3Utem alege să în ch id em ochii (sau nu) şi să creăm o reprezentare auditivă sunet) - răpăitul picăturilor d e ploaie, pocnetul tunetu lu i în depărtare şi apoi ostogolirea lui printre dealu rile până atunci a m u ţite , zg o m o tu l produs de aneurile maşinii pe un dru m d e ţară liniştit sau claxonul unui taxi care străDunge sunetele dintr-un oraş plin d e zgom ot. Sau p u tem închide ochii şi crea 3 reprezentare gustativă a gustului acru al unei lăm âi sau dulceaţa mierii de albine, sau gustul sărat al unui chips din cartof. Sau, putem închide ochii (sau iu ) şi crea o reprezentare olfactivă (miros) despre un trandafir înm iresm at, des3re laptele acrit sau despre m irosul în ţepător al unui parfum de duzină. Poate că unii dintre voi au observat că, în tim p ce aţi citit descrierile din paagraful precedent, chiar aţi vizualizat o culoare sau o mişcare anum e; aţi sim­

12

ţit duritate, căldură sau rugozitate; aţi auzit un sunet specific; aţi experim entat anum ite gusturi sau mirosuri. E posibil să fi avut toate sau do ar câteva dintre aceste senzaţii. Unele dintre ele au fost m ai detaliate şi m ai directe decât al­ tele. Citind unele descrieri poate că nu aţi experim entat absolut nimic. Aceste diferenţe în experienţele voastre reprezintă exact ceea ce descriem noi aici. Aceia dintre voi care au avut o im agine precisă, clară a unei experienţe au un sistem de reprezentare vizual bogat, foarte dezvoltat. Aceia dintre voi care au fost capabili să aibă o senzaţie puternică despre greutate, tem peratură sau tex­ tură au un sistem de reprezentare kinestezic rafinat, foarte dezvoltat. La fel şi pentru celelalte m odalităţi posibile asociate celor cinci sim ţuri pe care noi, ca oam eni le avem referitor la reprezentarea experienţelor noastre. Observaţi că din descrierea prezentată în ultim ul paragraf lipseşte ceva. în m od specific, fiecare dintre descrierile din paragraful anterior acestuia cu pri­ vire la experienţele vizuale, kinestezice, auditive, gustative şi olfactive nu a fost reprezentată în respectivele sisteme senzoriale specifice, ci în tr-u n sistem cu totul diferit - un sistem de lim baj - sistemul de reprezentare digital. Noi am descris folosind cuvinte, expresii şi propoziţii experienţele din diferite sisteme de reprezentare. Am ales cu grijă aceste cuvinte - de exem plu, dacă vrem să descriem ceva într-un sistem de reprezentare vizual, alegem cuvinte precum: Negru... clar... spiralâ.Jm agine Dacă vrem să descriem ceva într-un sistem auditiv, alegem cuvinte precum: răpăit... amuţite... pocnet... ţiuit Această propoziţie este un exem plu al m odului în care ne reprezentăm ex­ perienţa în limbaj. Această abilitate a noastră de a ne reprezenta experienţele în fiecare dintre sistem ele noastre d e reprezentare cu ajutorul cuvintelor adică al sistemului digital - identifică una dintre cele m ai utile caracteristici ale sistemelor de reprezentare lingvistice - universalitatea lor. Aceasta înseamnă că, folosind sistem ele de reprezentare lingvistice, suntem capabili să prezen­ tăm experienţa noastră din oricare dintre celelalte sisteme de reprezentare. în ­ trucât acest lucru este adevărat, spunem despre sistemul nostru lingvistic că este sistemul digital. îl putem folosi pentru a crea o hartă despre lum ea noas­ tră. Atunci când folosim propoziţia: El m i-a a ră ta t nişte im agini vii. Creăm o hartă lingvistică a hărţii noastre vizuale despre o anum ită experienţă pe care am avut-o. Putem opta să creăm o reprezentare lingvistică prin com ­ binarea unor sisteme d e reprezentare diferite. Atunci când folosim propoziţia: 13

Ea se trase înapoi, împiedicându-se de anim alul care urla zvârcolindu-se de durere din cauza fum ului înţepător care înăbuşea lum ina soarelui. noi folosim o reprezentare lingvistică ce presupune o serie d e hărţi ale expeienţei noastre, cel puţin una pentru fiecare dintre aceste cinci sisteme de rearezentare. De exem plu: trase înapoi împiedicându-se care urlă zvărcolindu-se durere înţepător

presupune presupune presupune presupune presupune presupune presupune

hărţi vizuale şi kinestezice; hărţi vizuale şi kinestezice; hărţi vizuale şi kinestezice; o hartă auditivă; hărţi kinestezice şi vizuale; o hartă kinestezică; hărţi gustative şi olfactive.

Pe lângă faptul că serveşte drep t m odalitate de a crea hărţi ale celor cinci iistem e de reprezentare, lim bajul ne p erm ite să îl folosim p en tru a crea un model sau o hartă despre el însuşi. De exem plu, propoziţia precedentă este o eprezentare într-un sistem lingvistic a uneia d in tre caracteristicile aceluiaşi :istem de reprezentare (lim bajul) - aşa cum este şi propoziţia de faţă. Siste­ mele de reprezentare lingvistice sunt reflexive, m etasistem e de reprezentare. \ceasta înseam nă că putem să creăm un m odel lingvistic al lim bajului însuşi şi n acelaşi tim p să folosim acest lim baj pentru a crea hărţi ale celorlalte cinci sis:eme de reprezentare. în acest punct, poate aţi observat că vă este mai uşor să creaţi o experienţă rare este mai vie în unul dintre aceste sisteme de reprezentare decât în altele. De pildă, poate sunteţi capabili să închideţi ochii şi să îl vedeţi cu claritate pe :el mai bun prieten al vostru, dar vă este greu să experim entaţi pe deplin miosul unui trandafir. Sau poate v-a fost uşor să auziţi claxonul unui taxi, dar aţi îvut dificultăţi în a vă face o im agine m entală despre cel mai bun prieten al /ostru. în tr-o oarecare măsură, fiecare dintre noi are potenţial, abilitatea de a rrea hărţi în fiecare dintre cele cinci sisteme de reprezentare.Totuşi, avem ten ­ dinţa de a folosi unul sau mai m ulte dintre aceste sisteme de reprezentare ca iartă, mai frecvent decât pe celelalte. De asem enea, avem tendinţa de a dis­ pune de mai m ulte distincţii în acel sistem de reprezentare pentru a ne codiica experienţa, ceea ce înseam nă că acordăm o im portanţă mai mare unuia ;au mai m ultora dintre aceste sisteme de reprezentare.2 De exem plu, aceia din:re voi care au un sistem de reprezentare vizual foarte bine cotat au fost capa­ 14

bili să închidă ochii şi să„vadă" un pătrat roşu care s-a făcut verde, apoi albas­ tru. La fel, probabil că aţi fost capabili să vă faceţi o im agine foarte detaliată, clară despre cel mai bun prieten. Presupuneţi, poate, că alţi oam eni care citesc această carte vor avea aceeaşi experienţă. Acest lucru nu este adevărat în toate cazurile. Sistemele de reprezentare care sunt foarte bine cotate şi foarte dez­ voltate la fiecare dintre noi sunt diferite, într-o măsură m ai mică sau mai mare. M ulţi oam eni creează doar imagini vagi, iar unii nu sunt deloc capabili să creeze im agini. Există oam eni care se străduiesc m ult până reuşesc să creeze o im a­ gine vie, în vrem e ce alţii o pot crea aproape instantaneu. Aceste diferenţe mari în ceea ce priveşte capacitatea de a crea o reprezentare vizuală sunt valabile pentru toate celelalte sisteme de reprezentare. Astfel, harta sau m odelul despre lum e ale fiecărei persoane vor fi diferite atât de lume, cât şi de hărţile şi m odelele create de alţi oam eni. Mai m ult, fiecare persoană va avea un sistem de reprezentare cel mai bine cotat care va fi dife­ rit de sistemul de reprezentare cel mai bine cotat al unei alte persoane. Ţinând cont de acest fapt - şi anum e că persoana X are un sistem de reprezentare cel mai bine cotat care diferă de cel al persoanei Y - , putem prezice că fiecare va avea o experienţă total diferită, atunci când se confruntă cu „aceeaşi" expe­ rienţă din lum ea reală. De exem plu, atunci când un m uzician ascultă o piesă m uzicală, el are o ex­ perienţă mai com plexă - el va fi capabil să detecteze, să reprezinte şi să se bu­ cure de tipare de sunet care nu vor fi exp erim en tate de o persoană al cărei sistem de reprezentare cel mai bine cotat este vizual (conştient sau com por­ tam ental). Un pictor va fi capabil să facă distincţii în experienţa pe care o are vizavi de un apus d e soare care nu îi sunt disponibile unei persoane al cărei sistem de reprezentare cel m ai bine cotat este kinestezic. Un cunoscător al vi­ nurilor fine va detecta diferenţe subtile în buchetul şi arom a unor vinuri dis­ tincte care nu p o t fi d etectate de oam eni ale căror sisteme de reprezentare cel mai bine cotate nu sunt gustativ şi olfactiv folosite simultan.

IDENTIFICAREA SISTEMULUI DE REPREZENTARE CEL MAI BINE COTAT Pentru a identifica sistemul de reprezentare cel mai bine cotat al unui client, terapeutul trebuie doar să acorde atenţie predicatelor folosite de client pentru a-şi descrie experienţa. Descriindu-şi experienţa, clientul face alegeri (de obi­ cei, la m odul inconştient) referitor la cuvintele care îi reprezintă cel mai bine ex­ perienţa. Printre aceste cuvinte există un set special d e n u m it predicate. Predicatele sunt cuvinte folosite pentru a descrie porţiunile din experienţa unei 15

persoane care corespund proceselor şi relaţiilor din cadrul respectivei expe­ rienţe. Predicatele apar ca verbe, adjective şi adverbe în propoziţiile pe care clientul le foloseşţe pentru a-şi descrie experienţa. De pildă, în propoziţia de m ai jos, veţi găsi exem ple pentru fiecare dintre aceste categorii de predicate: Ea a văzut clar pijam au a violet. Predicatele din această propoziţie sunt: verb: ajectiv: adverb

a văzut violet clar

EXERCIŢII în cele ce urm ează, vă prezentăm trei exerciţii care vă vor perm ite: A. să vă perfecţionaţi abilitatea de a identifica predicate; B. să determinaţi sistemul sau sistemele de reprezentare implicate; C. să deveniţi conştienţi de predicatele folosite de câteva per soane specifice.

EXERCIŢIUL A Predicate Identificaţi predicatele din fiecare dintre propoziţiile de m ai jos: El se sim ţea rău în legătură cu m odul în care ea ţinea copilul care se ţâra.

verbe - se simţea, ţinea adjectiv - care se tara adverb - râu

Femeia ferm ecătoare se uită cum m a­ şina a rg in tie o zb u g h i pe lângă afişul luminos.

verbe - se uită, o zbughi adjective - fermecătoare, argintie, luminos

Ţipă tare când auzi scrâşnetul cauciu­ curilor de la maşină pe străzile liniştite.

verbe - ţipă, auzi adjectiv - liniştite adverb - tare

16

Bărbatul atinse podeaua um ed ă din clădirea veche.

verb -a tin s e adjective - umedă, veche

EXERCIŢIUL B Sisteme de reprezentare prin predicate După ce aţi identificat predicatele din propoziţiile de mai sus, reveniţi la ele şi determ inaţi ce sistem sau sisteme de reprezentare sunt im plicate în fiecare. Observaţi că unele dintre ele sunt am bigue în ceea ce priveşte sistem ele de reprezentare - de exem plu, predicatele uşor şi luminos (light) p o t implica un sistem de reprezentare kinestezic sau unul vizual, în funcţie de utilizarea lor. Sau predicatul a încorda în tr-o propoziţie cum este: Ea şi-a încordat corpul. poate im plica o reprezentare vizuală sau una kinestezică, întrucât eu pot veri­ fica experienţa descrisă în această propoziţie fie prin atingere, fie privind con­ tracţiile m usculare din corpul respectivei persoane. O m o d a lita tea care vă poate ajuta atunci când nu sunteţi siguri ce sistem de reprezentare este im plict este să vă întrebaţi ce ar trebui să faceţi pentru a verifica descrierea ofe­ rită de predicat şi de propoziţia în care acesta apare. în acest punct dorim să m enţionăm că, la seminariile noastre de perfecţio­ nare, reacţia pe care o prim im de obicei, atunci când este vorba despre identi­ ficarea sistem elor de reprezentare cel mai bine cotate prin identificarea predicatelor este una de neîncredere. Am dori ca voi să conştientizaţi că o foarte mică parte din com unicarea prin lim baj natural este realm ente m etafo­ rică. M ajoritatea oam enilor, descriindu-şi experienţele, chiar şi în conversaţii ocazionale, se exprim ă textual. Com entarii precum „Văd cam ce vrei să spui" sunt adesea, com unicate de oam eni care îşi organizează lum ea prim ordial pe bază de im agini. Aceştia sunt oameni al căror sistem de reprezentare cel mai bine cotat este vizual. Efectiv, ei „creează imagini" din ceea ce aud. Cursanţii noştri ini­ ţial manifestă neîncredere în această privinţă, dar, încep apoi să asculte oamenii în acest nou mod, şi sunt uluiţi de câte pot descoperi despre ei înşişi şi despre cei din jur; şi, în al treilea rând, ei descoperă ce valoare au aceste informaţii. N ădăjduim că veţi începe să vă ascultaţi pe voi înşivă şi să-i ascultaţi pe cei din ju rul vostru. în m od specific, vă rugăm să faceţi urm ătorul exerciţiu pentru a vă perfecţiona aceste deprinderi noi.

17

EXERCIŢIUL C Identificarea predicatelor unei anum ite persoane A legeţi în fiecare zi o persoană şi încercaţi să deveniţi conştienţi de predi­ catele acestei persoane; în m od specific, identificaţi sistemul de reprezentare căruia îi aparţin predicatele pe care le auziţi. După ce aţi auzit şi aţi identificat sistemul de reprezentare al persoanei respective, în trebaţi-o direct cum îşi or­ ganizează experienţa în acel m om ent. Dacă sistemul de reprezentare al acelei persoane este vizual, întrebaţi: Creezi im agini in minte? A i în m inte im agini vizuale în tim p ce vorbeşti cu m ine şi m ă asculţi? Poţi să vezi ceea ce spun eu? Dacă sistemul de reprezentare al persoanei respective este kinestezic, în ­ trebaţi: Poţi să simţi ceea ce spui? Simţi ceea ce spun eu? Dacă sistemul de reprezentare al persoanei este auditiv, întrebaţi: Auzi voci în minte? Auzi ceea ce spun eu în m intea ta? încercaţi aceste exerciţii. Vă asigurăm că veţi afla m ulte lucruri despre voi în­ şivă şi despre oam enii din jurul vostru. Vă sfătuim să adresaţi orice întrebare care vă poate ajuta să înţelegeţi natura m odului în care oam enii îşi organizează experienţele.

CANALE DE IEŞIRE O am enii nu doar îşi organizează experienţele prin sisteme de reprezentare diferite, ci îşi bazează com unicarea pe sistemele lor de reprezentare. Com uni­ carea apare sub mai m ulte forme, cum ar fi limbajul natural, postura corporală, mişcarea corpului, calităţile vocii etc. Noi le-am denum it canale de ieşire. Vom reveni mai târziu, pe parcursul cărţii, asupra acestor form e de comunicare.

18

META - Şl CE-I CU ASTA? SĂ VORBEŞTI LIMBA CLIENTULUI Până acum v-am descris diversele m oduri în care oam enii îşi organizează experienţele creând sisteme de reprezentare cel mai bine cotate precum cel vi­ zual, kinestezic, a u d itiv şi sistem ele d e reprezentare ale lim b a ju lu i natural. Aceste in fo rm aţii despre m odul în care clienţii voştri îşi organizează lum ea, odată înţelese, p o t fi preţioase pentru voi în m ai m ulte privinţe. M ai întâi, abi­ litatea unui terap eu t de a înţelege m ai m ulte despre felul în care clienţii săi ex­ perim entează şi reprezintă lum ea îi va perm ite să creeze m ai bine experienţe pe care ei |e p o t folosi pentru a-şi schimba viaţa. De exem plu, în capitolul 6 din Structura m agicului I am descris o serie de m odalităţi p entru a-l ajuta pe tera­ peut să ştie când să aplice o anum ită tehnică. De pildă, când un client se tem e ca de o catastrofă de un evenim ent viitor pentru care nu are nicio structură de referinţă, o fa n tezie ghidată sau o secvenţă de visare spontană p o t furniza această structură de referinţă. Puteţi reţine în acest punct că fanteziile sunt mai eficiente cu indivizii vizuali decât cu cei auditivi. G ândiţi-vă apoi cum voi, ca terapeuţi, veţi decide să ajutaţi un client pentru o punere în scenă - o rederulare a unei experienţe trecute. Dacă acest client îşi organizează experienţa prim ordial vizual (cu im agini), o m odalitate de a vă asi­ gura că el va avea un m od de a-şi organiza experienţa creată prin punerea în scenă, este să îi cereţi să aleagă alţi oam eni care să joace rolurile persoanelor din experienţa lui trecută, astfel încât clientul să poată vedea efectiv punerea în scenă. Dacă acest client îşi organizează experienţa prim ordial kinestezic (cu senzaţii corporale), cerându-i să joace în m od activ, rolul persoanelor im plicate în experienţa lui trecută, îl veţi ajuta mai m ult să-şi fixeze senzaţia punerii în scenă (pentru toţi acei oameni). Aşa cum am arătat în Structura m agiculuiI, o m odalitate prin care oam enii îşi să­ răcesc lum ea - se autolim itează, îşi reduc singuri opţiunile - constă în elim i­ narea unei porţiuni din experienţa lor. Când o persoană lasă pe dinafară un întreg sistem de reprezentare, m odelul şi experienţa lui sunt reduse. Identifi­ când sistem ul/sistem ele de reprezentare ale clientului, terapeutul ştie ce părţi din lum e, inclusiv terapeutul, sunt disponibile clientului. De exem plu, dacă un client are anum ite limitări în m odelul care îi provoacă suferinţă, iar m etoda de rezolvare a problem elor care îl îm piedică să se schimbe se bazează pe abilita­ tea lui de a-şi reprezintă experienţa vizual, terapeutul ştie ce tip de experienţă să conceapă pentru a-l ajuta pe client să se schimbe. Să ajuţi un client să recu­ pereze o experienţă veche ori să dezvolte un nou m od de a-şi organiza expe­ rienţa, indiferent dacă este vorba de atingere, vedere clară sau auz ascuţit, este o experienţă puternică şi em oţionantă, deopotrivă pentru client şi pentru te­ rapeut. 19

ÎNCREDEREA Un al doilea lucru, probabil cel m ai im portant, care rezultă din înţelegerea sistemului de reprezentare al clientului vostru este încrederea. M ajoritatea psihoterapeuţilor acordă o im portanţă deosebită încrederii pe care clientul tre ­ buie să o aibă în terapeut, dar aceasta este foarte rar analizată sau înţeleasă în m od explicit. Clientul va avea încredere în voi atunci când în prim ul rând, va fi convins că îl înţelegeţi, şi în al doilea rând, când va simţi că îl puteţi ajuta să se bucure m ai m ult de viaţă. întrebarea im portantă este deci, prin ce proces îşi creează clientul această încredere? Acest lucru este strâns legat de întrebarea: prin ce sistem de reprezentare îşi organizează clienţii experienţele? Să presu­ punem că avem un client care are un sistem de reprezentare kinestezic. Mai întâi, ascultăm cum îşi descrie experienţa, apoi verificăm ce am înţeles din ceea ce spune (m o delul lui despre lum e) şi ne form ulăm întrebările - de fapt, ne structurăm întreaga noastră com unicare cu el - cu predicate kinestezice. în ­ trucât acest client specific îşi organizează experienţa kinestezic, dacă noi co­ m unicăm cu predicate care sunt kinestezice îi va fi m ai uşor să în ţeleag ă com unicarea noastră şi să ştie (în acest caz, sâsim tă) că îl înţelegem . Acest pro­ ces de schim bare a predicatelor ce perm ite clienţilor noştri să ne înţeleagă m e­ sajul m ai uşor, reprezintă baza şi începutul procesului de câştigare a încrederii. Un client, cum este cel descris mai sus, va simţi că terapeutul l-a înţeles, şi va simţi că, tocm ai pentru că a fost capabil să-l înţeleagă, acesta a fost capabil să îl ajute.

EXERCIŢIU Acordarea predicatelor Alegeţi o persoană în fiecare zi şi determ inaţi, ascultând cu atenţie predi­ catele pe care le foloseşte, care este sistemul ei de reprezentare cel m ai bine cotat. A poi, folosind tabelul d e interpretare prezentat m ai jos, ajustaţi-vă răs­ punsurile prin lim baj pentru a se acorda cu ale ei folosind răspunsul adecvat pentru sistem ul ei de reprezentare. Folosiţi tabelul astfel: în coloana din stânga se află înţelesul pe care doriţi să-l com unicaţi efectiv, persoanei respective; în coloanele alăturate se află echivalentele în cele trei sisteme de reprezentare.

20

înţeles

Kinestezic

Vizual

Auditiv

Eu (nu) te înţeleg.

Ceea ce spui (nu) sim t că e corect.

(Nu) văd ce spui.

(Nu) te aud clar.

Vreau să îţi com unic ceva.

Vreau să te simţi in contact cu ceva.

Vreau să-ţi arăt ceva (o im agine).

Vreau să asculţi cu atenţie ceea ce iţi spun.

Descrie-mi mai m u lt din experienţa ta prezentă

Pune-m ă în contact cu ceea ce simţi în acest m om ent.

A rată-m i o im agine da ră a ceea ce vezi în acest m om ent.

Povesteşte-mi mai detaliat ceea ce spui în acest m om ent.

îm i place experienţa cu tine şi cu m ine în acest m om ent.

Asta îm i dă o senza­ ţie foarte bună. Am o senzaţie foarte bună in legătură cu ce facem noi.

Asta îm i apare ca foarte strălu­ citoare şi clară.

Asta îm i sună foarte bine.

înţelegi ce spun?

Lucrul cu care te pun în contact îl simţi ca fiind corect?

Vezi ceea ce îţi arăt?

Ceea ce îţi spun îţi sună bine?

Selectând în m od conştient, predicatele pentru a se acorda cu cele ale per­ soanei cu care doriţi să comunicaţi, veţi reuşi să realizaţi com unicări m ai clare şi mai directe. După ce veţi fi capabili să auziţi şi să în ţelegeţi ideea sistem elor de repre­ zentare, veţi putea face din această inform aţie fundam entul pentru cunoaşte­ rea m odului de a structura experienţele pe care le aveţi cu clienţii voştri. în acest fel, îi puteţi ajuta să înceapă să îşi rezolve problem ele în m oduri noi, care le vor îm b u n ătăţi viaţa şi să îşi împlinească speranţele şi visurile pentru a face din viaţa lor o experienţă pozitivă de dezvoltare.

META-TACTICI 1. ACORDAREA SAU NEACORDAREA PREDICATELOR Atunci când vorbiţi şi când adresaţi întrebări clienţilor voştri, ceea ce se pe­ trece este m ai m u lt decât un schim b de cuvinte. în prim ul volum din Structura m agicului v -am în văţat cum să adresaţi întrebări pornind de la form a com uni­ cărilor din structurile de suprafaţă ale clienţilor voştri. Sistemul d e reprezen­ tare alcătuit din predicatele clienţilor voştri este ceea ce noi d e n u m im o 21

m eta-form ă. Dacă vreţi să aveţi clienţi care vă în ţe le g şi au încredere în voi, atunci încercaţi să-i determ inaţi să folosească predicate. Când doriţi să o b ţi­ neţi inform aţii de la clientul vostru, form ularea întrebărilor cu sistemul de re­ prezentare presupus ca fiind adecvat, va perm ite clientului să răspundă mai uşor şi mai clar. De exem plu, dacă cerem inform aţii de la un client vizual, putem să form ulăm întrebările în urm ătoarele m oduri: Cum vezi tu situaţia? Ce vezi tu că te împiedică? Sau, dacă folosim m eta-m odelu l cu un client kinestezic, vom întreba: Ce sim ţi în legătură cu această situaţie? Ce simţi că te împiedică? Schim bând predicatele în acest fel, clienţii voştri vă vor putea oferi m ai m ulte inform aţii. în ultim ii ani (la sem inariile de instruire a angajaţilor), am observat terapeuţi care adresau întrebări clienţilor fără să cunoască sistem ele de repre­ zentare utilizate. în m od tipic, ei folosesc doar predicate din propriile lor sis­ tem e de reprezentare cel m ai bine cotate, lată un exem plu: Clienta (vizuală): — Soţul m eu pur şi simplu nu mă vede ca o per­ soană de valoare. Terapeutul (kinestezic): — Ce simţi în legătură cu asta? Clienta (vizuală): — Ce? Terapeutul (kinestezic): — Ce simţi în legătură cu faptul că soţul tău nu simte că eşti o persoană? Clienta (vizuală): — Grea întrebare. Chiar nu ştiu. Şi sesiunea a to t continuat în acest fel, până când terapeutul n-a mai rezistat, şi le-a spus autorilor: M ă simt frustrat; această femeie m ă pune serios în dificultate. Opune rezistenţă la tot ceea ce fac eu. Am auzit şi am văzut cum unii terapeuţi irosesc m ulte ore preţioase în această form ă de com unicare greşită în relaţia cu clienţii lor. Terapeutul din exem plul de m ai sus chiar încerca să ajute, iar clienta încerca efectiv să coope­ reze, dar niciunul dintre ei nu era sensibil la sistem ele de reprezentare. Com u­ nicarea în tre oam en i în aceste condiţii este de obicei, obositoare şi supusă hazardului. Rezultatul este adesea unul insultător, atunci când o persoană în­ cearcă să com unice cu cineva care foloseşte predicate diferite.

22

în m od tipic, indivizii kinestezici se plâng că persoanele auditive şi vizuale sunt insensibile. Indivizii vizuali se plâng că oam enii auditivi nu le acordă a te n ­ ţie din cauză că nu stabilesc un contact vizual cu ei în tim pul conversaţiei. In­ divizii auditivi se plâng că persoanele kinestezice nu ascultă etc. Rezultatul este de cele m ai m ulte ori că unul dintre grupuri ajunge să considere că celălalt este în m od in ten ţio n at, răutăcios sau răuvoitor, sau patologic. Să revenim însă, la premisa fu n d am en tală din Structura m agicului I: încercând să în ţe le g e m cum de anum iţi oam eni continuă să-şi provoace singuri suferinţă şi nem ulţum ire, este im portant să ne dăm seama că ei nu sunt răi, nebuni sau bolnavi. De fapt, ei fac cele mai bune alegeri dintre cele de care sunt conştienţi, adică cele mai bune opţiuni disponibile în m odelul lor despre lume. Cu alte cuvinte, com p ortam entul fiinţelor um ane, indiferent cât de stra­ niu poate să pară, va căpăta sem nificaţie atunci când este văzut în contextul opţiunilor g en erate de m odelele lor. Dacă m o d e lu l unui individ are o bază vizuală, incapacitatea lui de a răs­ punde la o întrebare care presupune o reprezentare kinestezici nu este o formă de a o p u n e rezistenţă, ci un indicator al lim itelor din m odelul său. Incapacita­ tea lui de a răspunde la astfel de întrebări devine deci, un lucru valoros pentru terapeut, indicându-i tipu l de experienţă care va ajuta clientul să-şi extindă m odelul. în tru cât m odelul despre lum e al acestei cliente specifice a fost pre­ ponderent vizual, lipsa sistemelor de reprezentare kinestezic şi auditiv ar putea fi sursa nem u lţum irii ei la adresa soţului. De fapt, s-a doved it că exact aşa stă­ teau lucrurile. Autorii l-au luat pe terapeut într-o altă şedinţă terapeutică şi au acţionat pentru a o b ţin e inform aţiile urm ătoare. Femeia ştia că soţul ei nu o vedea ca fiind valoroasă. Terapeutul: — De unde ştii că nu te vede ca valoroasă? Clienta: — M ă îmbrac elegant pentru el, iar el nu observă. (Clienta presupune că soţul ei are un m odel vizual despre lum e, ca şi ea.) Terapeutul: — De unde ştii că nu observă? Clienta: — Doar mă atinge cu palm a şi nici m ăcar nu se uită. (El răs­ pun de kinestezic şi nu se dă înapoi suficient de m ult ca să vadă.) Acum, terapeutul a p u tu t începe procesul de a o învăţa pe această fem eie că harta ei nu este teritoriul în două moduri: în prim ul rând, ea poate să înveţe că soţul ei experim entează lumea diferit de ea şi că citirea m inţii pe care o face ea (vezi Structura m agicului I, capitolul 4) nu reprezintă realitatea soţului ei. De fapt, era posibil ca el să o fi observat şi să-i fi răspuns în conform itate cu m o­ delul lui despre lum e (i.e. kinestezic). în al doilea rând, terapeutul poate să în­ ceapă procesul de a dezvolta la această fem eie un sistem de reprezentare kinestezic care îi va extinde harta despre lum e în m ulte feluri noi.

23

O m odalitate de a realiza acest lucru este sâ acorde deliberat predicate, în loc să folosească la întâm plare predicate neacordate. Terapeutul poate să o întrebe pe femeia din transcrierea de mai sus: Cum te simţi în tim p ce vezi că soţul tău nu te observă? Terapeutul adm ite în tim p ce adresează întrebarea că această clientă s-ar putea să nu fie capabilă să dea un răspuns. în cazul în care clienta nu răspunde, tera­ peutul poate să înceapă să o instruiască pentru a dezvolta un sistem de repre­ zentare kinestezic. Terapeutul: — închide ochii şi fă acum o im agine a soţului tău. Poţi să îl vezi? (Clienta aprobă dând din cap.) Bun; acum descrie ceea ce vezi. Clienta: — Stă pur şi simplu, pe un scaun şi mă ignoră. Terapeutul: — în tim p ce priveşti această im agine, devii conştientă de orice senzaţii corporale în stomac sau încordare în spinare ori în braţe. Ce simţi în tim p ce priveşti? Clienta: — Nu sunt sigură. Terapeutul: — Ei bine, descrie cât poţi tu de bine. Clienta: — Cred că am spatele un pic rigid, şi... Tim pul folosit în acest fel le va perm ite clienţilor voştri, cum este această femeie, să-şi dezvolte sisteme de reprezentare pentru hărţile lor. Acest lucru, în m od necesar, va extin de m odelele lor despre lum e într-un m od care le perm ite opţiuni noi. Prea m ultă vrem e, diferitele abordări ale psihoterapie') au forţat răspunsuri corecte. U nele terapii au criticat reprezentarea auditivă pe m otiv că este analitică şi au susţinut că este nevoie ca ei să fie într-un contact m ai strâns. Din experienţa noastră, avem nevoie de to t ceea ce ne poate oferi potenţialul nostru - kinestezic, vizual şi auditiv.Tehnicile şi form ele tu tu to r psihoterapiilor oferă resurse vaste p entru a realiza acest deziderat. M u lte terapii oferă tehnici care le p e rm it oam en ilo r să vadă cu claritate ceea ce se petrece în viaţa lor, în tim p ce altele ajută oam enii să audă. Acest tip de utilizare m etodică a tu tu ro r abordărilor terapiei nu poate să aibă alt rezultat decât eficienţa voastră cu un m ai m are num ăr de clienţi într-o m anieră m ai consecventă.

24

II. SCHIMBAREA SISTEMELOR DE REPREZENTARE Aşa cum am arătat în m od repetat, în Structura m agicului I, atunci când oa­ menii vin la noi pentru terapie m anifestând suferinţă, sim ţind că sunt blocaţi, că nu au suficiente opţiuni, noi descoperim că lumea lor este suficient de bo­ gată şi de variată pentru ca ei să obţină ceea ce vor dar, că m odul pe care îl fo­ losesc pentru a reprezenta lumea pentru ei înşişi nu este suficient de bogat şi de variat pentru ca ei să obţină acele lucruri. Cu alte cuvinte, m odul în care fie­ care dintre noi ne reprezentăm experienţele fie ne va produce suferinţă, fie ne va perm ite un proces de fiinţare şi dezvoltare captivant în viaţa noastră. Mai precis, dacă alegem (conştient sau nu) să reprezentăm anum ite tipuri de ex­ perienţă în unul sau altul dintre sistemele noastre de reprezentare, vom reuşi fie să ne provocăm singuri suferinţă, fie să ne oferim opţiuni noi. Vă prezentăm în continuare, câteva exem ple de astfel de procese. Observaţi că, în fiecare caz, m eta-tactica de a schimba sistemele de reprezentare îi perm ite clientului să învingă suferinţa sau blocajul, făcând posibile dezvoltarea şi schimbarea. George, un tânăr până în 30 de ani s-a oferit să participe la o şedinţă de grup (un grup de instruire a terapeuţilor). A fost rugat să vină în centrul gru­ pului, să se aşeze şi să spună la ce anum e voia să lucreze. A în ceput o relatare oarecum incoerentă a evenim entelor din ziua aceea apoi, tresărind de durere şi-a în treru p t povestirea pentru a se plânge că avea o durere de cap serioasă care îl necăjea de câteva ore. A spus că nu putea să se concentreze asupra po­ vestirii din cauză că îl durea capul. Terapeutul a decis să se ocupe direct de re­ prezentarea fizică (kinestezică) folosind m eta-tactica II. Ascutând cu atenţie felul în care G eorge îşi alesese predicatele pentru a descrie durerea de cap, te ­ rapeutul a recunoscut, din enunţuri precum cele care urm ează, că sistemul de reprezentare cel mai bine cotat al lui George era cel vizual. Nu v ă d ce are durerea m ea de cap de... încerc sâ nu pierd din v e d e re lucrurile care... Nu sunt lim p e d e în m om entul ăsta. Dacă aş putea sâ m ă fo c alize z pe ceea ce... Terapeutul a aşezat apoi un scaun gol în faţa scaunului pe care stătea Ge­ orge şi a spus: Terapeutul:— George, uită-te la scaunul din faţa ta; vezi că în acest m o­ m ent, el este gol. Acum , lasă-ţi ochii să se închidă, păstrând în ochiul m inţii o im agine clară, focalizată a scaunului gol aflat în faţa ta. Acum , zugrăveşte-m i o im agine a durerii tale de cap folosind 25

cuvinte cât m ai vii şi mai colorate. Vreau ca tu să vezi m odul exact în care m uşchii tăi se îm pletesc, încordându-se şi cauzându-ţi această durere. Ai o im agine clară? George: — Da, o văd clar. [George continuă să descrie durerea de cap în term eni vizuali, iar terapeutul îi adresează întrebări cu (predicate vizuale) pentru a-l ajuta să o zugrăvească.] Terapeutul: — Acum , G eorge respiră profund şi ritmic. [Aici terapeutul se apropie d e George şi, verbal şi kinestezic (prin atingere), îl ajută săşi creeze un tip a r de respiraţie profund şi ritm ic.] Acum , G eorge vreau ca tu să vezi clar în tim p ce dai aerul afară, cu fiecare expira­ ţie, cum expulzezi toată durerea din capul tău. Vreau ca tu să vezi cum durerea se dizolvă încet şi curge din capul tău, prin pasajele nazale, acum prin nas şi cum se scurge din fosele nazale cu fiecare expiraţie în forţă, expiri, expulzezi acest nor de durere care curge în vârtejuri şi se aşază pe scaunul gol din faţa ta, o vezi acolo, îţi faci o im agine focalizată a ei pe scaun în tim p ce expiri cu putere. Dă din cap, când ai focalizat norul de durere pe scaunul din faţa ta cu ochiul m inţii. George a dat din cap că a realizat acest lucru. Terapeutul l-a ajutat apoi să creeze un chip şi un trup din acest nor rotitor de durere aflat pe scaunul din faţa lui. Chipul şi trupul erau ale unei persoane cu care George avea nişte treburi ne­ term inate, neexprim ate. După ce George s-a exprim at faţă de această per­ soană, te ra p e u tu l s-a aplecat şi l-a în treb at cum se sim ţea exact în acel m om ent. George a zâm bit şi, cu o expresie de mirare pe faţă, a exclamat: Ei, bine, m ă sim t excelent, complet concentrat - durerea de cap a dis­ părut cu totul! Acest proces specific, de a lucra cu un tânăr care avea o durere de cap pu­ ternică, a necesitat doar câteva m inute. Procesul este doar un exem plu despre utilizarea eficientă a m eta-tacticii II. Ceea ce am observat este faptul că, dacă oam enii reprezintă anum ite tipuri de experienţe în sistem ele lor de reprezen­ tare kinestezice, ei reuşesc să îşi provoace singuri durere. Aşa cum s-a întâm plat în acest caz, dacă terapeutul este capabil să determ ine care este cel mai bine cotat sistem de reprezentare al clientului în afară de cel kinestezic, atunci te ­ rapeutul va putea să ajute clientul să refacă harta (ori să recodifice sau să re­ prezinte din nou) experienţei care îi provoacă durere din sistemul kinestezic într-un alt sistem de reprezentare bine cotat. Cu alte cuvinte, terapeutul îl ajută pe client să m ute o experienţă din sistemul de reprezentare care provoacă du­ rere în tr-unul care nu va avea drept rezultat durere şi care va apărea sub o 26

form ă căreia clientul îi poate face faţă mai bine. G eneralizarea care se im pune în urm a acestui caz şi a altora foarte asem ănătoare cu acesta este că atunci când un client resim te durere (echivalentă cu un mesaj cum că şi-a reprezen­ tat o anum e experienţă kinestezic în tr-o m anieră care îi provoacă durere), te ­ rapeutul poate opta să abordeze acea durere în m od direct: (a) . (b) .

identificând sistemul de reprezentare cel mai bine cotat al persoanei respective (în afară de cel kinestezic); creând o experienţă prin care clientul m ută harta din repre zentarea kinestezică în sistemul cel m ai b in e cotat.

Astfel,

(

R eprezentare vizuală Reprezentare auditivă ■ Reprezentare digitală

Observaţi că m eta-m odelu l însuşi este înţeles ca fiind funcţia de cartogra­ fiere ce transpune o experienţă din orice sistem de reprezentare în tr-o repre­ zentare digitală (cuvinte, expresii şi propoziţii). Astfel,

(

Reprezentare vizuală Reprezentare auditivă

| M eta-m o del > ------------------- *■ Reprezentare digitală

Reprezentare kinestezică I Susan, o fem eie care se apropia de 40 de ani a cerut să lucreze în tr-o seară în contextul unui grup de instruire a terapeuţilor condus de noi. A fost rugată să vină în centrul grupului şi să spună la ce anum e voia să lucreze. A zis că de ceva vrem e era tulburată de im agini vii care îi apăreau în m inte. A spus că în ­ cercase să scape de aceste im agini, dar că ele continuau să o bântuie şi nu o lăsau să facă m ulte dintre lucrurile pe care dorea să le facă. Ascultând cu aten­ ţie predicatele alese de fem eia aceasta, terapeutul a fost capabil să identifice kinestezicul drept sistemul de reprezentare cel mai bine cotat al clientei. Susan a fost apoi, rugată să descrie im aginile pe care le avea cât m ai detaliat şi mai viu cu putinţă. După ce şi-a term inat descrierea, terapeutul i-a cerut să parcurgă din nou, întreaga secvenţă, şi de data aceasta a pus-o pe Susan să joace ki­ nestezic rolul fiecăreia dintre im aginile ei vizuale - adică ea a devenit perso­ najele din fantezia ei vizuală şi le-a experim entat direct în corpul ei. întregul 27

proces a durat cam 20 de m inute, şi când punerea în scenă a luat sfârşit, Susan a declarat că im aginile vizuale care o persecutaseră până atunci dispăruseră, şi că se simţea extraordinar de puternică. Acest al doilea episod dem onstrează, încă o dată, forţa utilizării m eta-tacticii II. în acest caz, o fem eie al cărei sistem de reprezentare prim ar era kinestezic avea dificultăţi în a face faţă unei serii de im agini vizuale. Ajutând-o să-şi cartografieze experienţele din sistemul de reprezentare vizual în sistemul de re­ prezentare cel mai bine cotat (kinestezic), experienţele au fost aduse la o formă căreia fem eia respectivă era capabilă să-i facă faţă, putând să le folosească apoi, ca sursă de putere pentru ea însăşi. Aici, generalizarea este că atunci când un client are dificultăţi în a face faţă unei anum ite experienţe dintr-un sistem de reprezentare altul decât sistemul lui cel mai bine cotat, o opţiune excelentă a terapeutului este să îl ajute să recartografieze acea experienţă în sistemul lui cel mai bine cotat. Sistemul cel mai bine cotat al unei persoane este acela în care persoana respectivă are num ărul m axim de distincţii şi de obicei, este acela în care va fi capabilă să rezolve problem ele în m odul cel mai eficient. Astfel, Sistemul de reprezentare X --------------------► Sistemul de reprezentare Y unde Y este sistemul de reprezentare cel mai bine cotat al clientului.

Iii. ADAUGAREA ALTOR SISTEME DE REPREZENTARE A treia dintre m eta-tacticile d e care dispun terapeuţii atunci când utilizează sistemele d e reprezentare este aceea a simplei adăugări a altui sistem de re­ prezentare la structura de referinţă a clientului. Adăugând un sistem de repre­ zentare c o m p le t nou, m odelul despre lu m e al clientului este extins în m od spectaculos, şi îi devin disponibile m ulte opţiuni noi. Să ne gândim la schim­ barea din experienţa unei persoane care şi-a organizat experienţa exclusiv în term enii senzaţiilor corporale (kinestezic) atunci când este brusc capabilă să îşi reprezinte experienţa şi vizual. Această schimbare efectiv îi perm ite să aibă o nouă perspectivă asupra vieţii, o nouă m odalitate d e a avea opţiuni în viaţa sa. M eta-tactica III diferă de m eta-tactica II prin faptul că, în loc să cartografieze o experienţă dintr-un sistem d e reprezentare în alt sistem de reprezentare, in­ dividul îşi păstrează experienţa în sistem ul de reprezentare existent şi doar adaugă o altă reprezentare com p letă a aceleiaşi experienţe. 28

M ary Lou, o fem eie abia trecută de 40 de ani lucra în tr-un grup de instruire a terapeuţilor. în tim p ce M ary Lou vorbea despre dificultăţile pe care le avea, terapeutul a observat că de fiecare dată când făcea un com entariu critic la adresa propriului ei com p ortam ent, calitatea vocii (tonalitatea) lui M ary Lou se modifica. Efectiv vorbea cu o voce diferită. Terapeutul a rugat-o atunci pe Mary Lou să repete câteva dintre remarcile critice şi, în tim p ce făcea asta, să fie atentă la vocea ei. Când a term inat de repetat rem arcile critice, terapeutul s-a aplecat spre ea şi a în treb at-o a cui era vocea pe care o folosise. Femeia a răs­ puns im ed iat că era vocea tatălui ei. în acest punct, terapeutul i-a cerut să în­ chidă ochii şi să audă aceeaşi voce în capul ei. A fost capabilă să facă acest lucru cu uşurinţă. Apoi terapeutul a instruit-o ca, în tim p ce asculta vocea tatălui ei, să vadă cum gura tatălui ei se mişcă şi buzele lui form ează cuvintele. După ce a realizat acest lucru, M ary Lou a fost instruită să vadă restul feţei tatălui ei. Terapeutul a continuat să lucreze cu M ary Lou, folosind vocea tatălui ei pen­ tru a o conduce în construirea unei reprezentări vizuale co m p lete care se acorda cu vocea pe care ea continua să o audă în capul ei. Când reprezentările vizuale şi auditive au fost coordonate, terapeutul a folosit m aterialul ca bază pentru o punere în scenă în care M ary Lou a ju c a t a tât rolul său, cât şi pe al ta­ tălui. Astfel, în această etapă finală, au fost aduse în jo c to ate cele trei sisteme de reprezentare - auditiv, vizual şi kinestezic. Tehnica punerii în scenă, bazată pe utilizarea iniţial a unei reprezentări auditive şi apoi adăugarea la aceasta a celorlalte sisteme de reprezentare (vizual şi kinestezic) - adică m eta-tactica III - i-a permis lui M ary Lou să înfrunte şi să depăşească anum ite blocaje grave care îi afectau dezvoltarea în continuare. Această experienţă cu M ary Lou arată utilizarea m eta-tacticii III. Terapeutul observă o schim bare bruscă în com portam entul clientului. Folosind sistemul de reprezentare în care se produce această schimbare bruscă drep t bază de la care să construiască o structură de referinţă mai com pletă (vezi Structura m a­ gicului I, capitolul 6), terapeutul descoperă un punct de suprapunere între sis­ tem ul de reprezentare în care a avut loc schimbarea şi sistemul de reprezentare pe care terapeutul alege să-l adauge. în acest caz, întrucât sistemul de repre­ zentare iniţial era auditiv (în m od specific, vocea altei persoane), terapeutul i-a cerut clientei să form eaze o im agine vizuală a gurii care producea vocea res­ pectivă. O dată ce o porţiune din noul sistem de reprezentare este legată de sistemul de reprezentare iniţial, terapeutul poate lucra îm preună cu clientul pentru a dezvolta pe deplin noul sistem de reprezentare. Consecinţa acestei m eta-tactici este extinderea în m od spectaculos, a reprezentării clientului pen­ tru experienţa care îi cauzează dificultăţi. Această reprezentare extinsă îi per­ m ite clientului să obţină un m odel despre lum e extins şi, prin acesta, mai multe opţiuni pentru a face faţă situaţiilor din viaţa lui. Aşadar, această generalizare pentru m eta-tactica III poate fi reprezentatată astfel: 29

(a) (b) (c) (d)

selectarea unei experienţe care este înregistrată în sistemul de re­ prezentare X pe care clientul are dificultăţi în a o rezolva; găsirea unui p u n ct de suprapunere între sistemul de reprezentare X şi sistemul de reprezentare Y referitor la acea experienţă; dezvoltarea com p letă a experienţei iniţial reprezentate în X în noul sistem d e reprezentare Y; repetarea pasului (b).

Prin simboluri:

Sistemul de reprezentare X

REZUMATUL PĂRŢII I Afirm aţia lui Korzybski potrivit căreia„harta nu este teritoriul" este adevă­ rată în două privinţe m ajore. în prim ul rând, noi, ca oam eni creăm m odele des­ pre lumea noastră pe care le folosim ca ghid pentru com p ortam entul nostru, în al doilea rând, noi avem o serie de hărţi diferite disponibile pentru a ne re­ prezenta e xp e rie n ţele - kinestezice, vizuale, auditive, lim baju l natural etc.3 Aceste hărţi ale experienţelor noastre nu reprezintă în m od necesar, doar in­ form aţii de la canalele de intrare directe ale sim ţurilor către sistem ele de re­ prezentare asociate. De exem plu, eu pot să descriu o im agine în lim bajul natural, iar o altă persoană poate să audă descrierea m ea şi să creeze imagini ale acestei descrieri. Noi, ca oam eni, de obicei avem un sistem de reprezentare cel mai bine cotat şi adesea vom ignora folosirea sistemelor de reprezentare su­ plim entare care ne sunt disponibile. Un sistem de reprezentare cel mai bine cotat poate fi identificat ascultând predicatele din lim bajul natural folosite de o persoană care îşi descrie expe­ rienţa. Aveţi încredere în rezultate, atunci când terapeutul li se alătură clienţi­ lor în sistem ele lor de reprezentare şi apoi îşi m odifică predicatele în funcţie de predicatele acestora; în esenţă, acest lucru înseam nă să vorbeşti pe limba clientului. (încrederea are mai m ulte com ponente decât simpla m odificare a predicatelor - vom discuta acest subiect mai târziu.) O dată ce voi, ca terapeuţi înţelegeţi cum îşi organizează experienţa clien­ tul vostru, care sistem de reprezentare este folosit şi care este sistemul de re­ prezentare cel m ai bine cotat al clientului, p uteţi proceda în terapie în tr-o

30

m anieră care va fi strategic mai benefică pentru extinderea m odelului despre lum e al clientului vostru într-un fel care îi va perm ite să aibă m ai m ulte opţiuni, o mai m are libertate existenţială, în general o viaţă m ai bogată.

NOTE PENTRU PARTEA I 1. Vorbim aici despre canale de intrare principale. Experienţa noastră ne deter­ m ină să credem că noi toţi prim im constant inform aţii cel puţin prin cele cinci canale de intrare identificate în m od obişnuit - văz, auz, pipăit, miros şi gust. Distingem cele trei canale ale văzului, auzului şi pipăitului drept canale princi­ pale, deoarece acestea sunt cele care furnizează inform aţii care, în m od tipic, pătrund în conştiinţa noastră. 0 dovadă m ajoră că prim im inform aţii şi prin ce­ lelalte două canale ne este oferită de activarea reacţiiilor de supravieţuire - de exemplu, mirosul de fum pătrunde în conştiinţă aproape im ed iat şi persoana care simte acest miros va începe să caute sursa acestuia, ignorând activitatea precedentă. M a i m ult, în munca noastră ca terapeuţi şi hipnotizatori, am ob­ servat că experienţa unor anum ite gusturi şi mirosuri perm ite persoanei care experim entează aceste gusturi şi mirosuri să revină im ed iat la am in tiri aso­ ciate din copilărie. Setul neural de trasee care transportă inform aţia olfactivă este unicul set de trasee ale celor cinci sim ţuri care nu trece prin talam us în drum spre cortexul cerebral. De asemenea, suntem convinşi că oam enii pri­ mesc inform aţii şi prin alte procese decât cele asociate cu cele cinci simţuri ac­ ceptate în general. 2. Prin sistemul de reprezentare cel m ai bine cotat înţelegem sistemul de repre­ zentare pe care un individ îl foloseşte în m od caracteristic, pentru a aduce in­ form aţia în conştiinţă - adică acela pe care îl foloseşte de obicei, pentru a reprezenta lum ea şi experienţa lui pentru el însuşi. Aşa cum vom prezenta de­ taliat în Partea a ii-a a prezentului volum, un individ poate avea m a i m u lt de un sistem de reprezentare cel m ai bine cotat, alternând aceste sisteme. Acest lucru se în tâm plă frecvent la persoanele care sunt incongruente în comunica­ rea lor - jocul polarităţii. Din nou, niciunul dintre sistemele de reprezentare dis­ ponibile nu este m a i bun decât celelalte, deşi unele p o t fi m a i eficiente pentru anum ite sarcini. în munca noastră, strategia generală, globală pe care o folo­ sim este să ajutăm oam enii să aibă la dispoziţie opţiuni despre cum îşi orga­ nizează experienţele. 3. Pot exista şi altele. De asemenea, noi folosim mirosul şi gustul pentru a recu­ pera am intiri vechi, in special din copilărie, şi pentru anum ite reacţii de supra­ vieţuire; e.x. mirosul de foc.

31

Partea a II—a

INCONGRUENŢA

SARCINA VINDECĂTORILOR Doi oam eni stau faţă în faţă. Unul se num eşte terapeut, celălalt, client. Acest al doilea individ, clientul, este nefericit, nem u lţum it de viaţa lui prezentă; se simte prins în capcană, blocat; experim entează suferinţă în viaţa lui. Terapeu­ tul este confruntat cu sarcina de a-l ajuta pe client să se schim be într-un mod care să-i perm ită acestuia să se dezvolte, să-i perm ită să găsească mai multe op­ ţiuni, mai m ultă satisfacţie şi să aibă parte de mai puţină suferinţă în viaţa lui. Care este exact, sarcina pe care terapeutul, acest vindecător, o va îndeplini atunci când ajută clientul să se schimbe? lată cum înţelegem noi sarcina unui vindecător: Toate terapiile se confruntă cu dificultatea de a răspunde adecvat unor astfel de oam eni. A răspunde adecvat în acest context în ­ seamnă pentru noi să ajutăm clientul să-şi schimbe experienţa într-un m od care să o îm bogăţească. Rareori terapiile realizează acest lucru prin schim barea lum ii. Deci, abordarea lor este, în m o d specific, aceea de a schimba experienţa despre lum e a clientului. Oamenii nu acţionează asupra lum ii direct, ci în m od in evitabil, prin per­ cepţia sau m odelul lor despre lum e. Terapiile, prin urm are, în m od caracteristic acţionează pentru a schimba m odelul despre lume al clientului şi, în consecinţă, com portam entul şi experienţele clien­ tului... Strategia generală adoptată de terapeut este aceea specifi­ cată în m od explicit de m eta-m odel - cea d e a aborda şi a extinde porţiunile din m odelul clientului care sărăcesc. în m od caracteris­ tic, aceasta ia form a fie a recuperării (punere în scenă), fie a creării (fantezie ghidată, legături duble terapeutice...) unei structuri de refe­ rinţă care contrazice generalizările limitatoare din m odelul clientului. {Structura m agicului I, capitolul 6) Cu alte cuvinte, terapeutul va lucra pentru a crea o experienţă cu participarea activă, creatoare a clientului. Această experienţă va fi direcţionată către m odul în care clientul şi-a organizat percepţia sau m odelul despre lu m e care îl îm ­ piedică să se schimbe. Această experienţă se va afla în afara lim itelo r m odelu­ lui clientului. Procesul creării şi trăirii acestei experienţe îi va oferi clientului un m odel nou şi un nou set de opţiuni pentru viaţa lui.

35

MESAJE MULTIPLE Există mai m ulte m odalităţi pe care terapeutul le poate alege, atunci când îşi propune să creeze această experienţă. In această secţiune a cărţii, vom pre­ zenta o serie de opţiuni de care dispune terapeutul atunci când se confruntă cu un anum it c o m p o rta m e n t al clienţilor săi. Aici, ne concentrăm asupra unui fenom en n u m it incongruenţă. în partea I a prezentului volum , Sistemele de reprezentare, am detaliat diferitele hărţi pe care noi, ca oam eni le folosim pentru a ne organiza experienţa. în tru­ cât fiecare dintre noi dispune de m ijloacele necesare pentru a-şi organiza ex­ perienţa în diferite sistem e de reprezentare, întrebarea care se im pune este dacă aceste sisteme d e reprezentare au nu doar tipuri de inform aţie diferite, ci şi m odele diferite despre lum e pentru aceeaşi persoană. în ultim ele decenii, psihoterapia a în ce p u t să acorde atenţie nu doar com unicării clientului prin cuvinte, ci şi com unicării prin lim bajul corpului. Noţiunea d e m esaje m ultiple a început să constituie baza m u lto r activităţi în acest dom eniu. Să ne întoarcem acum la cei doi oam eni (terapeutul şi clientul), să privim şi să ascultăm preţ de o clipă. Clientul şi terapeutul lucrează îm preună de aproxim ativ 20 de m inute. Clientul discută despre relaţia lui cu soţia. Terapeutul se apleacă spre el şi îl întreabă care sunt sentim entele lui faţă de soţie în acest m om ent. Im ed iat bărbatul îşi încordează corpul, respiraţia i se reduce sem nificativ, îm p in g e brusc m âna stângă înainte cu degetul arătător întins, îşi coboară m âna dreaptă în poală cu palma în sus şi spune, pe un ton aspru şi ţipător, şi în ritm rapid: Eu fac tot ce p o t ca să o ajut; o iubesc foarte mult. Să analizăm mesajele pe care terapeutul le primeşte de la client în acest punct: Corp încordat; Respiraţie insuficientă şi neregulată; M âna stângă îm pinsă înainte cu degetul arătător întins; M âna dreaptă în poală, cu palma în sus; Voce aspră, ţipătoare; Ritm al vorbirii rapid; Cuvintele: Eu fac tot ce p o t ca să o ajut; o iubesc foarte mult. Această descriere este a unei persoane care comunică incongruent - adică mesajele transm ise d e diferitele canale de ieşire (postură a corpului, mişcări, ritm al vocii, tonalitate a vocii şi cuvinte) nu se potrivesc pentru a reda un mesaj clar. De exem plu, cuvintele prin care clientul îşi afirmă dragostea pentru soţie 36

nu sunt în acord cu tonalitatea vocii lui în tim p ce rosteşte aceste cuvinte. în plus, m âna stângă a clientului cu degetul arătător întins nu este în acord cu m âna lui dreaptă care se aşază în poală cu palma în sus. M esajul transmis de cu­ vintele clientului este diferit de mesajul transmis de ton alitatea clientului. M e ­ sajul transmis de m âna stângă a clientului este diferit de m esajul transmis de m âna lui dreaptă. Terapeutul se confruntă în acest punct cu un client care îi prezintă un set de mesaje care nu se acordă (o com unicare incongruentă). El se confruntă cu dificultatea de a răspunde adecvat la aceste mesaje m ultiple. Suntem convinşi că voi, cei care citiţi această descriere (despre un client care com unică incon­ gruent), puteţi identifica situaţii în care şi voi v-aţi confru ntat cu un client care v-a prezentat m esaje m ultiple incongruente. Să analizăm puţin opţiunile de care dispune terapeutul (sau oricine răspunde unei persoane care comunică mesaje incom patibile). M ai întâi, terapeutul poate să nu reuşească să detecteze (conştient) incongruenţele - mesajele neacordate care îi sunt prezentate de către client. Din ob­ servaţiile noastre referitor la astfel de situaţii, dacă un te ra p e u t nu reuşeşte să detecteze incongruenţele pe care i le prezintă clientul, el însuşi se va simţi con­ fuz şi nesigur. S entim entele de nesiguranţă ale terapeutului de obicei persistă, şi el devine tot mai stânjenit. în m od tipic, terapeuţii afirm ă că se sim t ca şi cum le-ar lipsi ceva. La seminariile noastre de instruire a terapeuţilor am observat că, într-o perioadă de tim p foarte scurtă, terapeutul însuşi va începe să răspundă incongruent. în m od specific, terapeutul va avea tendinţa să se identifice cu clientul la tipurile de mesaje pe care le primeşte, pentru fiecare canal de ieşire, în al doilea rând, terap eu tu l poate să detecteze m esajele contradictorii ale clientului şi poate opta să considere unul sau altul dintre acestea ca fiind m e­ sajul valabil care realm ente, transm ite sentim entele adevărate ale clientului pentru soţia lui. Din experienţa noastră cu terapeuţii care fac această alegere, faptul că ei acceptă un mesaj al canalului de ieşire ca fiind cel adevărat se ba­ zează pe contextul mesajului. De exem plu, există o regulă culturală generală care afirm ă că fiecare dintre noi poate să reacţioneze (conştient) doar la cu­ vintele pe care un individ le foloseşte pentru a-şi descrie experienţa, nu şi la ce­ lelalte canale de ieşire (tonalitate, postură etc.). Să reacţionezi la m esajele transmise de alte canale de ieşire decât cel verbal este în g eneral, nepoliticos sau „urât", aşa cum s-a exprim at un cunoscut de-al nostru. Prin urm are, cultura ne învaţă că mesajul valabil în setul de mesaje sim ultane neacordate pe care ni le prezintă un individ ce com unică incongruent este mesajul verbal'. Mulţi psihoterapeuţi au selectat [cel puţin implicit) mesajul transmis de postura cor­ porală şi de gesturi ca fiind mesajul real sau adevărat al clientului - opusul op­ ţiunii care ni se oferă cultural. Un terapeut instruit în una dintre aceste şcoli va selecta unul dintre m esajele transmise de postura corporală sau de gesturile 37

clientului ca fiind acela la care el trebuie să reacţioneze. După ce terapeutul a decis care dintre aceste mesaje contradictorii este cel valabil, el poate opta fie să decidă ce înseam nă realm ente (prin înseam nă realm ente ne referim la cu­ vintele care ar defini postura sau gesturile dacă ar fi transpuse în limbaj) m e­ sajul transmis de acel canal de ieşire specific, fie să atragă într-un fel atenţia clientului asupra acelui mesaj, apoi să-i ceară să-l inform eze pe terapeut des­ pre înţelesul m esajului transmis de respectivul canal de ieşire. Prima opţiune pentru terapeut noi o num im halucinaţie. Folosind term enuLfiolucinatie nu vrem să aplicăm o judecată de valoare conform căreia aceasta ar fi o mişcare greşită sau negativă din partea terapeutului, ci doar afirm ăm că atunci când un te ra p e u t decide fără să verifice cu clientul care este înţelesul în cuvinte al unui m esaj nonverbal, el presupune că înţelesul în cuvinte al acelei posturi sau al acelui gest este acelaşi cu cel din propriul său m odel despre lume, înţelesul pe care îl are postura sau gestul în m odelul despre lum e al terapeu­ tului poate să se acorde sau nu cu înţelesul pe care postura sau gestul îl au în m odelul despre lum e al clientului. Aşa cum am afirm at în Structura magicului I: ... terapeutul poate, bazându-se pe o experienţă îndelungată, să aibă o in­ tuiţie despre care este partea lipsă (în acest caz, care este înţelesul pos­ turii sau al gestului). Poate să aleagă, să interpreteze sau să ghicească... Nu avem nim ic îm potriva acestei opţiuni. Există însă riscul ca orice formă de interpretare sau bănuială să fie inexactă. în m eta-m odelu l nostru, noi am inclus o măsură de siguranţă pentru client. Clientul probează inţe.rp re ta re a ja u bănuiala terapeutului generând o lp ro p o ziţie care include acel m aterial şi îşi verifică intuiţiile ca să vadă dacă se potriveşte, dacă are înţeles, dacă este o reprezentare exactă a m odelului său despre lume. A doua posibilitate - aceea d e a selecta unul dintre m esajele nonverbajeca fiind cel valabil şi a-i cere clientului să îl exprim e în cuvinte - este o opţiune pe care am discutat-o deja, în prim a parte a cărţii de faţă. în m od specific, aceasta este o mişcare prin care terapeutul îi cere clientului să schim be sistem ele de rep^ezeniare. Aici, te ra p e u tu l instruieşte clientul să treacFcfe la un mesaj trans­ mis de postura corpului sau d e gesturi la un m esaj transm is de sistemul de reprezentare lingvistic. O pţiunea descrisă m ai sus, pe care o face terapeutul nostru - adică selectarea mesajului transmis de sistem ul de ieşire al corpului ca fiind reprezentarea va­ labilă a a d ev o ra fe/o rsen tim en tealeclien tu lu i - are o bază puternică în teoriile com unicării şi terapiei.

38

TEORIA TIPURILOR LOGICE Aşa cum în ţe le g e m noi lucrurile, cel mai explicit şi m ai sofisticat m odel al comunicării şi terapiei um ane este cel descris în opera lui G regory Bateson şi a colegilor săi. Bateson, folosindu-şi cunoştinţele vaste şi m intea pătrunzătoare, a conceput de exem p lu, teoria legăturilor dub le în schizofrenie. Form ulând această teorie, Bateson a îm prum utat un m odel p rezentat iniţial d e Bertrand Russell pentru a face faţă unor anum ite paradoxuri care apar în m atem atică; acest m odel a fost d e n u m it teoria tipurilor logice.

CO NŢINUT Şl RELAŢIE Bateson şi colegii săi clasifică fiecare comunicare um ană în două părţi sau „niveluri". Acestea se numesc mesaje de conţinut şi relaţie. M ai specific, por­ ţiunea verbală (digitală) a comunicării (sau ceea ce persoana spune în cuvinte) este considerată mesajul de conţinut al comunicării, iar porţiunea nonverbală (analogică) a comunicării este considerată mesajul de relaţie. Prezentăm în con­ tinuare o schemă care vă va ajuta să înţelegeţi relaţia în tre term inologia lui Ba­ teson şi cea folosită de noi.

Bateson

G rinder/B andler

actul comunicării

actul comunicării

/ conţinut (toate mesajele verbale)

\ relaţie (toate m esajele analogice)

/

\

X

mes. A mes. B ... mes. N (un mesaj pentru fiecare canal de ieşire)

39

Folosind exem plul precedent, avem urm ătoarea clasificare: Bateson

mesaje de conţinut =

G rinder/B andler

\ corp încordat I respiraţie superficială I m âna stângă arată o direcţie | m âna dreaptă cu palm a în sus \ I voce aspră, ţipătoare I ritm de vorbire rapid \

mesaje de relaţie =

mesaj A mesaj B mesaj C mesaj D mesaj E mesaj F -

postura corpului mişcarea corpului gest gest tonalitate ritm , te m p o

} cuvintele: Eu fac to t ce p o t ca j mesaj sâo ajut; o iubesc foarte m ult. /

G

-

reprezentare lingvistică

Pe lângă clasificarea com unicării clientului în cele două categorii, de conţi­ nut şi de relaţie, Bateson oferă urm ătoarea m etodă pentru a determ in a care categorie de mesaj este cea valabilă: Când un băiat îi spune unei fe te „Te iubesc", el foloseşte cuvinte pentru a transm ite ceea ce este transmis m ai co nvingător prin to n u l vocii şi prin mişcările lui, iar fata, dacă are ceva m inte, va acorda mai m ultă atenţie acelor sem ne însoţitoare decât cuvinte­ lor. (Steps fo an Ecology ofM ind, p. 412) Sau, cum com entează Bateson: Este cunoscut că, la nivel anim al apare prezentarea sim ultană a unor semnale contradictorii - posturi care relevă deopotrivă agre­ siune şi fugă şi altele asem enea. Totuşi, aceste a m b ig u ită ţi sunt foarte diferite de fenom enul obişnuit printre oam eni, când atitudi­ nea prietenoasă din cuvintele unei persoane poate fi contrazisă de tensiunea şi agresivitatea din vocea sau poziţia corpului său. O ast­ fel de persoană se angajează într-un soi de înşelăciune, o realizare m ult mai complexă. (Steps fo an Ecology o f Mind, p. 424-425)

40

în aceste două extrase, Bateson sugerează că partea de relaţie a comunicării - porţiunea transmisă de partea nonverbală - este porţiunea valabilă a com u­ nicării atunci când există o diferenţă sau o incongruenţă. De fapt, în cel de-al doilea citat, el foloseşte cuvântul înşelăciune pentru a descrie folosirea cuvin­ telor de către un om pentru a transm ite un mesaj care diferă de m esajul trans­ mis de porţiun ea nonverbală a com unicării. Folosind acest cuvânt, Bateson ne dă de înţeles că mesajul nonverbal sau analogic este cel care reflectă cu fideli­ tate adevărata natură a sentim entelor şi intenţiilor persoanei. Această opţiune a lui Bateson şi a terapeuţilor în general poate fi înţeleasă mai bine dacă exa­ m inăm m odelul pe care ei îl folosesc pentru a-şi organiza experienţa în terapie - teoria tipurilor logice. A daptând teoria tipurilor logice a lui Russell pentru com unicare şi terapie, Bateson a ales să atrib uie porţiunea de relaţie a com unicării - m esajul trans­ mis de partea nonverbală - unui nivel superior porţiunii de conţinut a com u­ nicării. Cu alte cuvinte, mesajul analogic, nonverbal este considerat m eta - de un tip logic superior - faţă d e mesajul verbal. Un mesaj, să-l d e n u m im mesajul A, va fi considerat m eta faţă de alt mesaj B dacă mesajul A este un com entariu la B, sau dacă, echivalent, A îl conţine pe B ca una dintre părţile sale (mai puţin decât totalitatea lui A), sau, echivalent, dacă A îl include pe B în sfera sa (A este despre B). Un exem plu vă va ajuta să în ţeleg eţi mai bine acest lucru. Un client spune: M ă simt furios în legătură cu meseria mea. (mesajul B) Terapeutul reacţionează întrebând: Ce sim ţi în legătură cu faptul că te simţi furios? Clientul răspunde: M ă simt speriat de faptul că m ă simt furios în legătură cu meseria mea. (mesajul A) Enunţul clientului, mesajul A este despre enunţul clientului, mesajul B; prin urmare, mesajul A este m eta faţă de mesajul B. M esajul A este un m eta-m esaj în raport cu mesajul B. Russell a conceput teoria tipurilor logice pentru a evita paradoxurile. Con­ form teoriei lui, odată ce enunţurile (sau orice categorie de lucruri luată în con­ siderare) au fost sortate după tip u rile logice, ele treb u ie să fie m enţinute separate sub pedeapsa paradoxurilor - i.e. com binarea enunţurilor (sau a ori­ căror obiecte) de tipuri logice diferite conduce la paradoxuri - , o form ă de pa­ 41

tologie la care m atem aticienii sunt cu deosebire vulnerabili. în consecinţă, când Bateson a a d ap tat teoria lui Russell, el a acceptat generalizarea conform căreia obiectele (în acest caz particular, mesajele) de tipuri logice diferite trebuie m en­ ţin u te separate. In m od specific, Bateson a atrib uit porţiunea de relaţie sau partea analo­ gică a actului comunicării unei m eta-poziţii în raport cu porţiunea de conţinut sau verbală a com unicării - m esajul prin postură a corp ului/m işcare/ton alita te /ritm a fost un com entariu la mesajul verbal. Astfel, porţiunile analogică şi verbală ale fiecărei com unicări sunt de tipuri logice diferite. Putem reprezenta această clasificare vizual:

Utilizarea de către Bateson a teoriei lui Russell actul comunicării / mesaj de relaţie

\ mesaj de conţinut

in te rp re ta t prin teoria tipurilor logice

mesaj de relaţie mesaj de conţinut

M eta faţă de

PARAM ESAJE Am descoperit că urm ătorul m od de a ne organiza experienţa în terapie şi com unicare este m ai util pentru a ne ajuta clienţii să se schimbe: clientul pre­ zintă un set de mesaje, câte unul pentru fiecare canal de ieşire. Noi denum im aceste m esaje param esaje. Niciunul dintre aceste mesaje prezentate simultan nu este m eta pentru niciunul dintre celelalte mesaje prezentate. Generalizând, niciun mesaj dintr-un set de mesaje prezentate simultan nu poate fi de un nivel logic diferit de oricare dintre celelalte. Vizual, reprezentăm această clasificare prin diagram a de mai jos:

Schema G rinder/Bandler actul comunicării (paramesaje: de acelaşi nivel logic)

mes. A,...,

mes. B,...,

42

mes. C....

mes. N

Există trei diferenţe principale între m odelul lui Bateson şi acest m od de or­ ganizare a experienţei noastre în terapie şi com unicare. M ai întâi, noi distin­ gem un mesaj (posibil) pentru fiecare canal d e ieşire, în tim p ce schem a lui 8ateson este binară, îm părţin d mesajele în tr-o porţiune de relaţie (analogică) şi o p orţiun e de c onţinu t (verbală). M etod a noastră ne perm ite să verificăm dacă există incongruenţă între m esajele m ultiple. Diviziunea binară, perm i­ ţând o singură verificare a congruenţei (analogic versus verbal), nu ia în calcul cazul (pe care îl întâlnim foarte des) în care diversele m oduri pe care un om le poate folosi pentru a exprim a mesaje analogic nu se acordează, adică sunt in­ congruente. Cazul pe care l-am m enţionat mai devrem e a conţinut m ai m ulte exem ple ale acestui fenom en: m âna stângă cu deg etu l arătător întins sau m âna dreaptă cu palm a în sus şi deschisă în poală

versus

m âna dreaptă cu palm a în sus şi deschisă în poală

versus

vocea aspră, ţipătoare

Astfel, am generalizat schema binară a lui Bateson în tr-o schemă n-ară (n este num ărul canalelor de ieşire disponibile p entru a transm ite m esaje).2 Această generalizare ne perm ite să verificăm dacă există incongruenţe între toate mesajele diferite pe care ni le prezintă clientul. Astfel, schema lui Bateson poate fi văzută ca un caz special de-al nostru în care toate param esajele ana­ logice se acordează. A doua m odalitate m ajoră în care am considerat că este util să ne organi­ zăm experienţa în com unicare şi terapie şi care diferă de schema lui Bateson este că, în orice set d e mesaje prezentate sim ultan, noi acceptăm fiecare mesaj ca pe o reprezentare la fel de valabilă a experienţei persoanei respective. în m odelul nostru, despre niciunul dintre aceste param esaje nu se poate spune că este mai valabil - sau m ai adevărat, sau mai reprezentativ pentru client decât oricare altul. Despre niciun param esaj dintr-un set de param esaje nu se poate spune că este m eta faţă de oricare alt m em bru al acelui set.3 Noi în ţele­ gem despre fiecare set de param esaje că fiecare dintre acestea reprezintă o porţiune din m o d e lu l/m o d elele clientului despre lum e. Când clientul com u­ nică în m od congruent, fiecare dintre param esaje se acordează, se potriveşte, este congruent cu fiecare dintre celelalte. Acest lucru ne spune că to ate m o­ delele folosite d e client p entru a-şi ghida c o m p o rta m e n tu l în acel m om ent sunt consecvente (sau, echivalent, că acel client foloseşte un unic m odel des­ pre lum e). Când clientul ne prezintă un set de param esaje contradictorii sau când com unică incongruent, ştim că m odelele despre lu m e pe care le folo­ 43

seşte pentru a-şi ghida c o m p o rtam en tu l sunt inconsecvente. Noi acceptăm fiecare dintre param esajele contradictorii ca fiind o reprezentare validă a m o ­ delului pe care clientul îl are pentru com portam entul său - aceste param esaje conflictuale sunt indicatori ai resurselor de care dispune clientul pentru a face faţă lumii. Când incongruenţa este văzută în acest m od, dispare problem a de a decide care d in tre m esajele contradictorii ce ne sunt p rezen tate sim ultan este m esajul real, ad ev ă ra t sau valabil, şi incongruenţele în sine devin baza dezvoltării şi schimbării. Pe lângă posibilităţile terapeutice sporite pe care ni le oferă acest m od de a ne organiza experienţa, noi nu am fost capabili să găsim în experienţa noas­ tră niciun caz specific în care un paramesaj dintr-un set d e param esaje să fie m eta în raport cu oricare dintre restul mesajelor. De exem plu, în cazul pe care l-am descris mai devrem e, în ce sens este m âna stângă cu arătătorul întins un com entariu sau un m esaj despre cuvintele rostite de client? Din experienţa noastră, este la fel de util să considerăm sau să nu considerăm cuvintele folo­ site de client un com entariu sau un mesaj despre mesajul transmis de mâna stângă cu arătătorul întins. Astfel, ajungem la o clasificare a param esajelor mesaje de acelaşi nivel logic. Folosind această organizare, evităm o dificultate ce apare în schema lui Bateson, cea de a decide care param esaj dintr-un set este m eta pentru celelalte. Un caz în care inutilitatea încercării de a lua această decizie apare cu claritate este acela în care un client este incongruent atât la un anum it m om ent tem poral, cât şi pe o perioadă de tim p şi, astfel, mesajele sunt inversate. în m od specific, una dintre participantele la seminariile noastre de in­ struire a terapeuţilor lucra la nişte tipare pe care le dezvoltase în sistemul său de familie originar. Aşa cum se întâm plă pentru m ajoritatea dintre noi, dacă nu pentru toţi cei care am avut doi adulţi în rol de părinţi, părinţii ei aveau con­ cepţii diferite despre m odul în care trebuie tratat un copil. Şi, aşa cum se în­ tâm plă cu m ajoritatea dintre noi, dacă nu cu toţi, subiectul a fost confruntat cu extraordinara sarcină de a integra mesajele contradictorii pe care, copil fiind, le-a prim it de la părinţii ei. Când unul dintre participanţii la sem inar a început să lucreze cu ea asupra acestor tipare, el a observat urm ătoarele: când Ellen i se adresa tatălui ei (în fantezie), fie stătea dreaptă, cu picioarele depărtate, cu m âna stângă pe şold, cu m âna dreaptă în ain te şi degetul arătător întins, cu voce plângăreaţă şi cu un e n u n ţ tipic de genul Eu încerc cât p o t de tare să îţi fac pe plac, tati; num ai spune-m i ce vrei să fac. fie se chircea, cu picioarele lipite, cu am bele mâini întinse, cu palm ele deschise, vocea tare, aspră şi joasă, şi cu enunţuri tipice de genul De ce nu faci niciodată ce vreau eu să faci? 44

Extrăgând aceste tipare sub formă de tabel, vom avea: Ellen la m om en-

Ellen la m om entul 1 tul 2 poziţie dreaptă

mes. A î

poziţie chircită

mes. A2

picioarele depărtate

mes. Bl

picioarele lipite

mes. B2

mâna stângă pe şold

mes. C1

mes. C2

braţul drep t şi m âna dreaptă întinse, cu arătătorul întins

mes. D1

am bele braţe şi mâini întinse, cu palm ele în sus

voce plângăreaţă

mes. El

voce tare şi aspră

mes. E2

cuvinte: Eu încerc cât pot de tare să îţi fac pe plac, tati...

mes. FI

cuvinte: De ce nu faci mes. F2 niciodată ce vreau eu să fad?

în schema lui Bateson, terapeutul se confruntă cu m ai m ulte dificultăţi. Mai întâi, el trebuie să decidă la m om entul 1 care dintre m esajele pe care Ellen le prezintă este cel valabil. întrucât, în această schemă binară, m esajul de relaţie este m eta faţă de mesajul de conţinut (cuvintele), el constituie mesajul real sau valabil despre relaţia lui Ellen cu tatăl ei. Aici apare o dificultate, deoarece în­ seşi m esajele transm ise de sistemele analogice nu se acordă; în m od specific, mes. A, B, C şi D

versus

(posturile corpului şi gesturile)

mes. E (calitatea vocii)

Să presupunem totuşi, că întrucât m ajoritatea mesajelor nonverbale se acordă, trecem peste această dificultate şi decidem că m esajul transm is de postura corpului şi de gesturi este reprezentarea adevărată sau valabilă a relaţiei lui Ellen cu tatăl ei. Acum apare a doua dificultate. La m om entul 2, comunicarea lui Ellen s-a schim bat radical. în m od specific, dacă veţi com para mesajele de la m om entul 1 şi m om en tu l 2 pe perechi (postura corpului de la m om entul 1 cu postura corpului la m om entul 2), ele sunt absolut inversate. Astfel, atunci când Ellen comunică la m om entul 2, terapeutul folosind aceleaşi principii este 45

forţat sâ ajungă la o înţelegere a relaţiei lui Ellen cu tatăl ei care este în conflict cu ceea ce el a decis, pe baza com unicării ei de la m om en tu l 1. Folosind m odelul pe care noi l-am propus mai înainte, nu apare nicio difi­ cultate pentru acest caz, al lui Ellen şi al relaţiei sale cu tatăl. Atât la m om entul 1, cât şi la m om en tu l 2, Ellen este incongruentă - la am bele m om ente, paramesajele din set nu se potrivesc, ci sunt mai degrabă aranjate astfel: Ellen la m o m e n tu l 1

Ellen la m o m e n tu l 2

mesajele A l, B l, C I şi D1 sunt congruente sunt congruente (prim ul set)

m esajele A2, B2, C2 şi D2

Şi

prim ul set) Şi

mesajele E1 şi F I sunt

m esajele E2 şi F2

congruente (al doilea set) Şi

Şi

prim ul set d e param esaje nu este congruent cu al doilea set

prim ul set de para mesaje nu este congruent cu al doilea set

Ce face ca această com unicare a lui Ellen să fie în m od special, interesantă este faptul că prim ul set de mesaje de la m om entul 1 este congruent cu al doi­ lea set de mesaje de la m om en tu l 2, în tim p ce al doilea set de mesaje de la m om entul 1 este congruent cu prim ul set de mesaje d e la m om entul 2. Cu alte cuvinte, m esajele analogice ale lui Ellen (reducerea tem porară a calităţii vocii) de la m om entul 1 se potrivesc cu m esajele ei verbale de la m om entul 2, şi vi­ ceversa. în trucât în sistemul param esajelor toate m esajele sunt tratate ca fiind valabile în m od egal, dificultatea nu apare niciodată - cazul lui Ellen (un caz destul de familiar, potrivit experienţei noastre) este înţeles cu uşurinţă. Ellen are două m odele despre relaţia sa cu tatăl ei - ea experim entează suferinţă şi absenţa opţiunilor, iar com portam entul ei nu este consecvent în raport cu tatăl ei, deoarece aceste două m odele sunt, la acest m o m e n t tem poral, inconsec­ vente. A m bele sunt totuşi, expresii la fel de valabile ale adevăratelor ei senti­ m ente faţă de tatăl ei - am bele constituie resurse pentru Ellen, părţi ale sale pe care ea le poate integra. Vom reveni la cazul lui Ellen m ai târziu, pe parcursul prezentei secţiuni, pentru a dem onstra strategia integrării. Propunem să continuăm să folosim distincţia m eta în m odelul nostru. To­ tuşi, pentru ca un a n u m it mesaj (A) să fie caracterizat d rep t m eta faţă de un alt mesaj (B), trebuie în dep linite două condiţii: 46

Un mesaj (A) va fi caracterizat drept m eta faţă de un mesaj (B) dacă şi num ai dacă: A tât A, cât şi B sunt mesaje în acelaşi sistem de reprezentare sau în ace­ laşi canal d e ieşire; Ş' A este un m esaj despre B (echivalent, A îl include pe B în sfera sa - con­ diţia Bateson/Russell). Observaţi acum că, întrucât, aşa cum am afirm at mai devrem e, fiecare canal de ieşire poate transm ite o dată un mesaj şi num ai unul, m esajele care sunt prezentate sim ultan nu vor fi niciodată m eta unul pentru celălalt. Condiţia (a) asigură acest lucru, deoarece afirm ă că relaţia m eta-m esajului p oate apărea doar între m esaje exprim ate în acelaşi sistem de reprezentare sau de ieşire.4 Prin urmare, rezultă în m od natural că param esajele (setul de m esaje prezen­ tate simultan de o persoană) nu vor fi niciodată m eta unul în raport cu celălalt. M enţinerea distincţiei m eta este utilă pentru noi în m unca noastră. Să ana­ lizăm, de exem plu, urm ătorul caz: un client îşi descrie sentim entele despre ex­ perienţa lui de m uncă. în tim p ce spune, pe un ton jos şi plângăreţ începe cu adevărat să îm i placă meseria mea. îşi strânge am bii pum ni, întâi ridicând, apoi coborând pum nul stâng pe braţul scaunului. Terapeutul optează să m eta-com enteze asupra acestor fragm ente de com unicare analogică (gesturi corporale şi voce). Terapeutul se apleacă în faţă şi spune: Te-am auzit spunând că începe cu adevărat să Iţi placă meseria ta şi, în tim p ce spuneai asta, am devenit conştient de alte două lucruri: vocea ta nu suna ca şi cum ţi-ar plăcea meseria ta, plus că ai strâns pum nii şi ai lovit braţul scaunului cu pum nul stâng. în term enii m odelului dezvoltat de noi, terapeutul a reuşit cu m eta-com entariul. în m od specific, el a m eta-com entat asupra a trei com entarii prezentate de client:

47

Mesajele clientului: Cuvintele: începe cu adevărat să îm i placă meseria mea. Tonul vocii clientului aşa cum a fost transpus în cuvinte de către te ­ rapeut: vocea ta nu suna ca şi cum ţi-ar plăcea meseria ta. Mişcarea corporală a clientului aşa cum a fost transpusă în cuvinte de către terapeut: Ai strâns pum nii şi a i lovit braţul scaunului cu pum ­ nul stâng.

M eta-com entariul sau m eta-m esajul terapeutului: Cuvintele: Te-am auzit spunând că începe cu adevărat să îţi placă m e­ seria ta şi, în tim p ce spuneai asta, am devenit conştient de alte două lucruri: vocea ta nu suna ca şi cum ţi-ar plăcea meseria ta, plus că ai strâns pum nii şi a i lovit braţul scaunului cu pum nul stâng. M eta-m esajul terapeutului îndeplineşte am bele condiţii prezentate mai sus - este în acelaşi sistem de reprezentare ca şi mesajele clientului şi este un mesaj despre m esajele clientului. Observaţi că, pentru a avea succes atunci când îi prezintă clientului un m eta-m esaj, terapeutul a trebuit să transpună mesajele clientului [prezentate în sisteme de ieşire (tonul vocii şi mişcarea corpului) al­ tele decât cel pe care terapeutul a intenţionat să-l folosească pentru a prezenta m etam esajul (lim bajul)] în acel sistem de ieşire - terapeutul a transpus în cu­ vinte com p ortam entul nonverbal al clientului pe care dorea să îl com enteze, apoi a com entat în cuvinte acel com portam ent. Terapeutul a aplicat m eta-tactica II a sistem elor de reprezentare (schimbarea sistem elor de reprezentare) ca parte esenţială a m eta-m esajului său. Un al treilea m od în care m odelul nostru de incongruenţă diferă de m ode­ lul Bateson este faptul că, întrucât în setul de param esaje niciun mesaj nu este m eta în raport cu oricare dintre celelalte, nu există restricţii privind integrarea părţilor persoanei reprezentate de aceste paramesaje, atunci când ele sunt in­ congruente. în m odelul binar în care toate mesajele de relaţie (analogice) sunt m eta în raport cu mesajele de conţinut (digitale), orice încercare de a integra părţile persoanei reprezentate de aceste mesaje contradictorii este în m od au­ to m at o violare a teoriei tipurilor logice. Astfel, în contextul acestui m odel, o asem enea încercare de integrare conduce la paradoxuri. Vom reveni la această chestiune mai târziu, în secţiunea despre integrare. Sub form ă de tabel, putem prezenta astfel cele trei m oduri principale în care m odelul nostru pentru in­ congruenţă diferă de acela conceput de Bateson şi colegii săi: 48

G rin d e r/B a n d le r

B ateson /R u ssell

Distincţii n-are disponibile pentru verificarea congruen­ ţelor (param esaje)

Distincţii binare d is p o n ib il pentru verificarea congruen­ ţelor (m eta-m esaj - mesaj)

Acceptă toate m esajele cana­ lelor de ieşireca reprezentări valabile ale clientului.

Distinge nivelul relaţiei (ana­ logic) ca fiind m eta faţă de ni­ velul conţinutului (verbal) şi, deci, acesta este m esajul va­ labil.

Nu acceptă restricţii privind integrarea părţilo r clientului rep rezentate de param esajele ce diferă.

Acceptă o restricţie privind integrarea părţilor persoanei - orice încercare de a integra părţile reprezentate d e nive lurile de relaţie şi de co n ţin u t este o violare a teoriei tip u ri­ lor logice.

în continuare, vom prezenta strategia de a folosi incongruenţele unui client ca bază pentru dezvoltare şi schimbare.

O STRATEGIE GENERALĂ PENTRU A RĂSPUNDE LA INCONGRUENŢĂ Când un client com unică incongruent, prezentând un set d e param esaje care nu se acordează, terapeutul este pus în faţa unei decizii existenţiale. Ac­ ţiunile terapeutului în tim p ce răspunde la incongruenţa clientului vo r avea un efect profund asupra experienţei ulterioare a clientului. Sarcina terapeutului, atunci când lucrează cu incongruenţele unui client, este de a-l ajuta pe client să se schimbe, integrând părţile clientului care se află în conflict, incongruenţele care îi seacă energiile şi îl blochează, împiedicându-l să obţină ceea ce doreşte. în m od tipic, când un client are părţi care se află în conflict, nicio p arte nu are succes, fiecare sabotând eforturile celorlalte de a realiza ceea ce îşi doresc. în interiorul unui client care are părţi conflictuale, există (cel puţin) două m odele sau hărţi despre lum e incom patibile. Deoarece 49

aceste m odele servesc ca ghid pentru com portam entul clientului şi, totodată, sunt incom patibile, com p ortam entul său este el însuşi, inconsecvent. Integra­ rea este un proces prin care clientul creează un nou m odel despre lum e, care include am bele m odele, in com patibile până atunci, în tr-u n asem enea m od încât ele sunt coordonate şi funcţionează îm preună fără piedici, am bele lu­ crând pentru a ajuta clientul să obţină ce vrea de la viaţă. Strategia principală pentru integrarea părţilor conflictuale ale unui client este form ulată în Structura m agicului I (capitolul 6): Porţiuni diferite din structura de referinţă a unui individ pot fi exprim ate prin sisteme de reprezentare diferite... porţiunea din structura de refe­ rinţă pe care o exprim ă un sistem de reprezentare nu este în acord cu structura de referinţă pe care o exprim ă celălalt sistem de reprezentare - noi num im această situaţie dublu mesaj inconsecvent, sau incongru­ enţă, sau com unicare incongruentă... Una dintre situaţiile care sărăcesc cel mai m ult, în tâln ite d e noi în terapie, este situaţia In care o persoană m enţine porţiuni contradictorii în structura sa de referinţă. în m od tipic, aceste porţiuni contradictorii au form a a două generalizări contradicto­ rii care se aplică aceleiaşi zone de com portam ent. Frecvent, persoana a cărei structură de referinţă include aceste generalizări inconsecvente are experienţa de a fi im obilizată, profund confuză sau oscilează între două form e inconsecvente de com portam ent. ...strategia generală adoptată de terapeut este aceea specificată în m od explicit de m eta -m o d e l - cea de a aborda şi a extinde porţiunile din m o­ delul clientului care sărăcesc. în m od caracteristic, aceasta ia form a fie a recuperării (punere în scenă), fie a creării (fantezie ghidată, legături duble terapeutice) unei structuri de referinţă care contrazice şi, prin urmare, abordează generalizările lim itatoare din m odelul clientului. în acest caz, com unicarea incongruentă este în sine, un indicator al celor două por­ ţiuni din structura de referinţă inconsecventă a unei persoane - două g e ­ neralizări care p o t servi drep t structuri de referinţă contradictorii una pentru cealaltă. Strategia terapeutului este de această dată să aducă în contact cele două generalizări. Acest lucru poate fi realizat cel mai direct aducând aceste generalizări în acelaşi sistem de reprezentare. în m od specific, strategia de a lucra cu incongruenţele im plică trei etape: Identificarea incongruenţelor clientului; Sortarea incongruenţelor clientului; Integrarea incongruenţelor clientului. 50

Aceste trei etap e sunt desigur, o ficţiune, aşa cum sunt to a te m odelele. Uneori se întâm plă ca etapele să nu apară în forma lor com pletă sau frecvent, ele nu vor putea fi distinse in m od clar, ci se vor contopi una cu cealaltă. Ele s-au doved it a fi, aşa cum i se cere oricărui m odel, o m odalitate utilă atât pen­ tru a ne organiza propriile experienţe în terapie, cât şi pentru a-i învăţa pe alţii să facă acest lucru. Pe scurt, terapeutul are sarcina de a-l ajuta pe client să în ve ţe să-şi folo­ sească părţile conflictuale sau incongruenţele drep t resurse - de a-l ajuta pe client să devină congruent. Pentru a-l ajuta pe cititor să urmărească descrierea celor trei etape ale lu­ crului cu incongruenţele, prezentăm în continuare un miniglosar.

Miniglosar Congruenţă/lncongruenţă - Term enul congruenţă este folosit pentru a descrie o situaţie în care persoana care com unică şi-a aliniat to ate canalele de ieşire, astfel încât fiecare dintre ele reprezintă, transm ite şi redă acelaşi m esaj sau un m esaj com patibil. Când to ate canalele de ieşire ale unei persoane (postura şi mişcările corporale, tonalitatea şi ritm ul vocii, cu­ vintele) reprezintă aceleaşi m esaje sau mesaje com patibile, se spune că persoana respectivă este congruentă. Experienţa altor oam eni despre un individ congruent este de obicei, descrisă în term eni care se referă la fap­ tul că individul respectiv are prezenţă personală, ştie despre ce vorbeşte, este carismatic, dinam ic şi posesor al altor calităţi la superlativ. Ne vin în m in te două exem ple rem arcabile de persoane care şi-au perfecţionat această abilitate de a fi congruent: acestea sunt bine-cunoscutul tera­ peut de fam ilie Virginia Satir şi Rudolf Nureiev, unul dintre cei mai celebri balerini ai lumii. Term enul incongruent se aplică prin urmare, unei situaţii în care persoana care com unică prezintă un set de mesaje transmise de canalele sale de ieşire care nu se potrivesc, nu sunt com patibile - se spune despre o ase­ m enea persoană că este incongruentă. Experienţa altor oam eni despre un individ incongruent este confuzia, ei spun că acesta nu ştie ce vrea cu adevărat, este inconsecvent, nu este dem n de încredere, este nehotărât. Term enii congruentşi incongruent p o t fi aplicaţi atât m esajelor prezen­ tate de canalele de ieşire ale unei persoane, cât şi persoanelor înseşi. Ast­ fel, dacă m esajele transm ise de două sistem e de ieşire sunt incom patibile, nu se potrivesc, ele sunt incongruente; dacă se potrivesc, sunt congruente. în sfârşit, term enii congruent/incongruent pot fi aplicaţi reprezentărilor 51

din d iferite sistem e d e reprezentare folosind aceleaşi criterii ca acelea e n u n ţa te mai sus. M eta-m esaj/P aram esaj-Term enul m eta-m esajeste aplicat unui mesaj (A) în rap o rt cu un alt mesaj (B) dacă sunt îndeplinite două condiţii: M esajul A este m eta în raport cu mesajul B num ai dacă: A şi B sunt mesaje în acelaşi sistem de reprezentare sau în acelaşi canal de ieşire

Şi A este un mesaj despre B (echivalent, A îl include pe B în sfera sa). De exem plu, dacă mesajul B este propoziţia M ă simt furios, atunci m esa­ ju l A este considerat m eta în rapo rt cu B când A este propoziţia Eu m ă sim t speriat de faptul că m ă simt furios. Term enul param esaj este aplicat la două sau mai m ulte mesaje exprim ate sim ultan în sisteme de reprezentare diferite sau (mai des) în canale de ieşire diferite. Paramesajele pot fi congruente sau incongruente unul în raport cu ce­ lălalt. D e exem plu, dacă o fem eie spune propoziţia Sunt tristă cu o voce al cărui ton este tare şi am eninţător, mesajele reprezentate de cuvintele sunt tristă şi de tonalitatea vocii sunt param esaje, în acest caz param esaje incongruente. Pa­ ram esajele sunt în to td eau n a m esaje d e acelaşi nivel logic, exprim ate în sis­ tem e de reprezentare sau canale de ieşire diferite. Consecvent/Contradictoriu - Term enul consecvent este aplicat la două sau mai m ulte mesaje de acelaşi tip logic (exprim ate în acelaşi sistem de repre­ zentare sau canal de ieşire) care sunt com patibile - am bele p o t fi adevă­ rate în acelaşi tim p. De exem plu, enunţurile M i-e foame. Şi

Vreau să mănânc. sunt mesaje consecvente. Term enul contradictoriu este aplicat la două sau mai m ulte m esaje de acelaşi tip logic (exprim ate în acelaşi sistem de reprezentare sau canal de ieşire) care sunt incom patibile - nu pot fi am bele adevărate în acelaşi tim p. d e exem plu, orice propoziţie şi negaţia ei; propoziţiile M i-e foame. Şi

Nu m i-e foame. 52

form ează o astfel de pereche. C ategoria/atitudinea Satir - Virginia Satir a identificat patru categorii sau atitu­ dini de com unicare pe care oam enii le adoptă în condiţii de stres. Fiecare dintre aceste categorii Satir se caracterizează printr-o anum ită postură corporală, un a n u m it set de gesturi, senzaţii corporale însoţitoare şi sin­ taxă. (1) Conciliatorul Cuvintele - acceptă - („Indiferent ce vrei tu este ok. Eu sunt aici toc­ m ai ca să te fac fericit".) Corpul - conciliază - („Sunt neajutorat".) Interiorul - („Mă simt un nimic; fără el sunt m oartă. Sunt lipsită de valoare".) ConciliatoruNorbeşte întotdeauna într-un m od agreabil, încercând să facă pe plac, scuzându-se, necontrazicând niciodată, indiferent ce s-ar în tâm pla. El este un „yes m an". V orbeşte ca şi cum nu ar putea face nimic singur: trebuie să găsească m ereu pe cineva care să îl aprobe. Veţi descoperi m ai târziu, că dacă jucaţi acest rol fie şi pentru cinci m inute, o să sim ţiţi cum vi se face greaţă şi vă vine să vom aţi. Dacă vreţi să vă iasă bine rolul d e conciliator, gândiţi-vă la voi ca la indivizi efectiv lipsiţi de valoare. Sunteţi norocoşi chiar şi p entru că vi se dă voie să m âncaţi. D atoraţi recunoştinţă tu tu ro r şi sunteţi efectiv răspunzători pentru to t ceea ce nu m erge cum trebuie. Ştiţi că aţi fi p u tu t opri ploaia dacă v-aţi fi pus m intea la contribuţie, dar nu aveţi m inte deloc. Norm al că veţi fi de acord cu to a te criticile care vi se aduc. Sunteţi, bineînţeles, recunoscători pentru că mai stă cineva de vorbă cu voi, indiferent ce spune sau cum spune ceea ce spune. Nici nu vă gândiţi că aţi putea cere ceva pentru voi. La urma urm ei, cine sunteţi voi ca să cereţi? în plus, dacă veţi putea să fiţi suficient de buni, asta o să vină de la sine. Fiţi cea mai siropoasă, mai martiră şi mai servilă persoană. Gândiţi-vă la voi ca sprijinindu-vă fizic pe un genunchi, bălăbănindu-vă un pic, în tinzân d o m ână ca şi cum aţi cerşi şi asiguraţi-vă că aveţi capul sus aşa încât să vă doară gâtul, să vă lăcrim eze ochii şi să vă apuce în scurt tim p durerea de cap. Când vorbiţi din această poziţie, vocea voastră va fi plângăreaţă şi stridentă pentru că vă ţineţi corpul în tr-o poziţie aşa de incom odă 53

încât nu aveţi suficient aer pentru a m enţine o voce plină, bogată. Veţi spune„da“ la toate, indiferent ce simţiţi sau gândiţi. Poziţia con­ ciliatorului este poziţia corporală care se asortează cu răspunsul conciliator.

(2) Acuzatorul Cuvintele - nu este de acord - („Nu faci niciodată ceva bun. Ce se întâm plă cu tine"?) Corpul - acuză - („Eu sunt şeful aici".) Interiorul - („Sunt singur şi nu am succes".) Acuzatorul caută m ereu nod în papură, este un dictator, un şef. Se dă m are şi pare să spună „Dacă n-ai fi tu, totul ar fi bine". Senzaţia interioară este una de încordare a muşchilor şi organelor. în acest tim p, presiunea sangvină creşte. Vocea este aspră, încordată, ade­ sea ţipătoare şi tare. Ca să fii un bun acuzator, trebuie să vorbeşti cât mai tare şi să fii cât poţi tu de tiranic. Să dobori totul şi pe toţi. Ca acuzatori, vă ajută dacă vă gândiţi la voi ca arătând acuzator cu degetul şi începându-vă propoziţiile cu„Niciodată nu faci asta... sau întotdeauna faci aia..., sau de ce tu mereu... sau de ce tu niciodată..." şi aşa mai departe. Nu vă bateţi capul cu răspunsurile. Nu asta e im ­ portant. Acuzatorul este m ult mai interesat să o facă pe durul decât să afle ceva, indiferent ce. 54

Poate că nu ştiţi, dar atunci când acuzaţi respiraţi sacadat sau chiar vă ţineţi respiraţia, pentru că muşchii gâtului sunt încordaţi la ma­ xim um . Aţi văzut vreodată un acuzator de prim ă clasă, cu ochii ie­ şiţi din orbite, cu muşchii gâtului încordaţi şi cu nările um flate, înroşindu-se şi cu vocea de parcă ar m unci în m inele d e cărbuni? Gândiţi-vă la voi ca stând în picioare, cu o m ână în şold şi cu cealaltă întinsă, indicând cu degetul arătător. Aveţi faţa deform ată, buzele schim onosite, nările vi se um flă în tim p ce urlaţi, înjuraţi şi criticaţi to t ce există sub soare. (3) Calculatul Cuvintele - ultraraţionale - („Dacă cineva ar fi foarte atent, ar ob­ serva palm ele trudite ale cuiva prezent aici".) Corpul - calculează - („Sunt calm, relaxat şi stăpânit''.) Interiorul - („Mă sim t vulnerabil".) Calculatul este corect, foarte raţional şi nu pare să arate niciun sen­ tim en t. El este calm, relaxat şi stăpânit. Ar putea fi com p arat cu un calculator ori cu un dicţionar. Corpul dă senzaţia de uscat, adesea rece şi disociat. Vocea este seacă şi m onotonă, iar cuvintele vor fi probabil, abstracte.

55

Când eşti calculat, foloseşti cele m ai lungi cuvinte, chiar dacă nu eşti sigur de înţelesul lor. Cel p u ţin o să pari in te lig e n t. Oricum , după un paragraf nu te mai ascultă nim eni. Pentru a intra cu ade­ vărat în acest rol, im aginaţi-vă că în loc de coloană vertebrală aveţi o vergea din oţel, lungă şi grea, care se în tin d e de la fese până la ceafă, iar în jurul gâtului aveţi un g u ler de fier lat de 25 de centi­ m etri. încercaţi să nu mişcaţi nim ic din corpul vostru, nici m ăcar gura. Va trebui să vă străduiţi m ult până reuşiţi să vă ţin e ţi m âinile nemişcate, dar faceţi acest lucru. Când calculaţi, norm al că vocea voastră va fi m oartă, fiindcă nu aveţi nicio senzaţie de la craniu în jos. M intea voastră este concen­ trată să nu vă mişcaţi şi sunteţi ocupaţi să vă alegeţi cuvintele p o ­ trivite. La urma urmei, nu trebuie să greşiţi niciodată. Partea tristă a acestui rol este că el pare să reprezinte un ideal pentru m ulţi oa­ m eni. „Spune cuvintele potrivite; nu arăta niciun sentim ent; nu reacţiona". (4) Zăpăcitul Cuvintele - irelevante - (cuvintele nu au nicio noimă) Corpul - în t r - o poziţie strâmbă Interiorul - („Nimănui nu-i pasă. Nu am loc nicăieri".) Orice face sau spune zăpăcitul nu are relevanţă pentru ceea ce fac sau spun ceilalţi. El nu răspunde niciodată la obiect. Senzaţia lui in56

terioară este una de am eţeală. Vocea poate fi tărăgănată, discor­ dantă în rap o rt cu vorbele, şi poate să urce sau să coboare fără m otiv fiindcă nu este concentrată asupra a nimic.

Când jucaţi rolul zăpăcitului, gândiţi-vă la voi ca la un titirez aple­ cat în tr-o parte, care se învârte încontinuu; nu ştiţi niciodată în co-' tro m ergeţi şi nu vă daţi seama de asta nici când ajungeţi undeva. Sunteţi prea ocupaţi să vă mişcaţi gura, corpul, braţele, picioarele. Asiguraţi-vă că nu folosiţi niciodată cuvintele la obiect. Ignoraţi în ­ trebările tuturor; puteţi chiar să adresaţi voi înşivă o întrebare des­ pre cu to tu l alt subiect. C ulegeţi o scamă im aginară de pe îm brăcăm intea cuiva, dezlegaţi şireturi, şi aşa mai departe. G ândiţi-vă la corpul vostru ca m ergând în direcţii diferite în acelaşi tim p. Lipiţi-vă genunchii în tr-un m od exagerat. în felul acesta fe­ sele vă ies în afară şi vă este uşor să vă vârâţi capul între um eri şi să vă duceţi braţele şi palm ele în direcţii diferite. La în ceput acest rol pare o uşurare, dar după câteva m inute îşi fac apariţia singurătatea şi inutilitatea. Dacă reuşiţi să vă mişcaţi sufi­ cient de repede, nu veţi mai observa acest lucru aşa de m ult. Dacă vreţi să exersaţi, adoptaţi cele patru atitudin i fizice pe care le-am descris, m enţineţi-le doar 60 d e secunde şi observaţi ce vi se întâm plă. Deoarece m ulţi oam eni nu sunt obişnuiţi să-şi simtă reac­ ţiile corpului, la în ceput s-ar putea să vi se pară că sunteţi aşa de 57

ocupaţi să gândiţi încât nu mai simţiţi nimic. Perseveraţi şi veţi per­ cepe senzaţiile interioare pe care le-aţi trăit d e atâtea ori înainte. Apoi, în m om entul în care sunteţi pe picioarele voastre, com p let relaxaţi şi capabili să vă mişcaţi, observaţi că senzaţia voastră in te ­ rioară se schimbă. Bănuiala m ea este că aceste m oduri de a com unica se învaţă încă din copilărie. Pe măsură ce copilul încearcă să-şi croiască drum prin lum ea com plicată şi adesea am eninţătoare în care se trezeşte, el foloseşte unul sau altul dintre aceste mijloace de comunicare. După ce le foloseşte suficient de m ult, nu mai e capabil să distingă răs­ punsul lui de senzaţia lui de valoare sau de personalitatatea lui. U tilizarea oricăruia dintre aceste patru răspunsuri va genera im ­ presii noi unui individ lipsit de respect de sine. A titu d in ile care abundă în societatea noastră, şi ele consolidează aceste m oduri de com unicare - şi m ulte dintre ele sunt învăţate lângă fusta m am ei. „Nu im pune; este egoist să ceri lucruri pentru tine" ajută la conso­ lidarea concilierii. „Nu lăsa pe nim eni să te pună la păm ânt; nu fii laş" ajută la conso­ lidarea acuzării. „Nu m ai fi aşa de serios. Bucură-te de viaţă! Cui îi pasă?" ajută la consolidarea zăpăcelii. (,Peoplemaking, pp. 63-72; Science and Behavior Books) In sfârşit, am dori să adăugăm la această excelentă descriere a Virginiei Satir pentru fiecare atitudin e de com unicare corelativele sintactice care, conform observaţiilor noastre, le însoţesc: C a te g o ria 1 S a tir -C o n c ilia to r u l Folosirea calificativelor: dacă, doar, numai, chiar etc. Folosirea m o ­ dului subjonctiv (în lim ba română, condiţional-optativ - n.t.) al ver­ belor: could, would etc. Violări prin citirea m inţii. C a te g o ria 2 S a tir - A c u za to ru l Folosirea cuantificatorilor universali: tor, fiecare, orice, de fiecare dată etc. Folosirea întrebărilor negative: De ce tu nu? Cum se face că tu nu poţi? etc. Violări cauză-efect. C a te g o ria 3 S a tir - C a lc u latu l (u ltra ra ţio n a lu l) Eliminarea argum entelor nom inale ale celui care experim entează subiectul verbelor active ca în eu văd - aşa cum se poate vedea sau a c o m p le m e n tu lu i verbelor pentru care a rg u m en tu l nom inal al co m p lem entului este cel care experim entează ca în m ă deranjează - X este deranjant. Folosirea de substantive fără indicii referenţiale: 58

asta, cineva, lum ea etc. Folosirea nom inalizărilor: frustrare, stres, tensiune etc. C a te g o ria 4 S a tir - Z ă p ă c itu l Această categorie, conform experienţei noastre este o alternare ra­ pidă a celorlalte trei; astfel, sintaxa care o identifică este o alternare rapidă a tiparelor sintactice ale fiecărei dintre cele trei categorii pre­ zen tate mai sus. De asemenea, clientul care afişează această cate­ gorie rareori foloseşte în răspunsurile sale pronum e care se referă la părţi din propoziţiile şi întrebările terapeutului.

ETAPA 1 IDENTIFICAREA INCONGRUENTELOR CLIENTULUI Prima etapă a strategiei globale pentru a lucra cu incongruenţele este ca te­ rapeutul să fie capabil să le recunoască în com unicările clientului. De fiecare dată când se exprim ă, clientul foloseşte fiecare dintre canalele lui de ieşire pen­ tru a-i reprezenta terapeutului un mesaj sau un set de mesaje. Aşa cum am dis­ cutat mai devrem e, fiecare canal de ieşire transm ite un mesaj - toate mesajele dintr-un set prezentate sim ultan se numesc param esaje. Fiecare dintre aceste paramesaje este o reprezentare valabilă a clientului la acel m o m en t tem poral. Dacă fiecare dintre canalele de ieşire transm ite acelaşi mesaj, atunci clientul şi setul de param esaje sunt congruenţi. Dacă însă, unul sau m ai m ulte canale de ieşire transm it un param esaj care nu se potriveşte cu param esajul transmis de alt canal de ieşire, clientul este incongruent. Pentru ca terapeuţii să detecteze incongruenţele clienţilor, ei trebuie să aibă abilitatea de a-şi folosi canalele sen­ zoriale de intrare fără să aibă halucinaţii. în m od specific, terapeutul poate ajunge să recunoască param esajele prezentate de diversele posturi corporale şi gesturi/m işcări ale corpului clientului deopotrivă vizual şi kinestezic. Tera­ peutul îşi poate folosi ochii, m âinile şi alte părţi ale corpului, pentru a privi şi a atinge corpul clientului. Terapeutul îşi foloseşte canalul auditiv de intrare pen­ tru a asculta sunetele produse de client. Terapeutul verifică atât în cadrul fie ­ căruia dintre canalele sale de intrare, cât şi de la un canal de intrare la altul pentru a determ ina dacă paramesajele pe care le prim eşte se potrivesc sau nu. De exem plu, în cadrul canalului auditiv de intrare, terapeutul verifică vorbele rostite de client prin com paraţie cu tonul vocii, cu ritm ul sau cu viteza vorbirii pe care clientul le foloseşte pentru a-şi transm ite experienţa. Dacă terapeutul determ ină că cele trei mesaje care îi sunt transm ise în canalul auditiv de in­ trare se acordează, el verifică apoi aceste param esaje com parându-le cu para­ mesajele pe care le prim eşte prin canalele de intrare vizual şi kinestezic, pentru 59

a determ ina dacă to ate acestea sunt congruente, unul în raport cu celălalt. Nu vrem să sugerăm că distincţiile pe care le descriem aici, epuizează dis­ tincţiile posibile pe care noi, ca oam eni, suntem capabili să le facem - de exem ­ plu, în canalul auditiv de intrare, că limbajul, tonalitatea şi ritm ul sunt singurele sau cele m ai im portante distincţii pe care un terapeut le poate face în terapie pentru a detecta incongruenţele. Ceea ce identificăm aici sunt câteva dintre distincţiile pe care le considerăm utile pentru noi înşine, atât în munca noas­ tră, cât şi pentru a-i învăţa pe alţii să devină terapeuţi pricepuţi. Mai m ult, dorim să evidenţiem că terapeuţii cu experienţă rareori verifică în m od conştient, în cadrul unuia dintre canalele lor de intrare şi apoi de la un canal de intrare la altul pentru a determ ina dacă un client com unică în m od congruent. în urma experienţei noastre dobândite la seminariile de instruire a terapeuţilor, am 'observat că indivizii care se pregătesc pentru a deveni terapeuţi se bazează în principal, pe câteva distincţii din unul sau mai m ulte dintre sistemele lor de in­ trare. în tim pul acestei perioade de început, ei sunt foarte conştienţi de verifi­ carea acestor distincţii. în tr-u n tim p relativ scurt însă, această verificare sistematică a câtorva distincţii în unul sau mai m ulte canale de intrare le iese din conştiinţă, dar com p ortam entul lor este în continuare sistematic - adică ei continuă să detecteze în m od consecvent, incongruenţe în comunicarea clien­ tului atunci când sunt prezentate param esaje contradictorii odată cu aceste distincţii. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu mai verifică în m od conştient, pentru a detecta mesaje contradictorii de la client în aceste dim ensiuni, ei continuă să vadă, să audă şi să sim tă incongruenţele. în m od caracteristic, după ce îşi în ­ suşesc aceste prim e distincţii şi ele ies din conştiinţă, ei încep să audă, să vadă şi să simtă noi distincţii care le perm it să facă judecăţi şi m ai subtile referitor la congruenţa com unicării clientului. Dorim să accentuăm încă o dată faptul că pe durata acestei etape a incon­ gruenţei terapeutul care lucrează cu clientul nu încearcă să interpreteze ori să înţeleagă sem nificaţia diverselor param esaje produse de client în tim p ce co­ munică, ci doar face o com paraţie congruent/necongruent între param esajele pe care le prim eşte.5 Din câte ştim, singura m odalitate pentru ca terapeuţii să detecteze incon­ gruenţe în com unicarea clientului este să-şi perfecţioneze capacitatea de a vedea, a auzi şi a simţi fără să aibă halucinaţii. O dată ce un terapeut s-a antre­ nat să aibă canalele de intrare libere pentru a accepta param esajele prezen­ tate de client şi a le com para pentru a detecta incongruenţele, el are toate şansele să devină un terap eu t dinam ic şi eficient. La sem inariile noastre de in­ struire a terapeuţilor am perfecţionat o serie d e tehnici pe care cei care se pre­ gătesc pentru a deveni terapeuţi le consideră utile. Acestea sunt doar cazuri speciale ale principiilor generale pe care le-am prezentat deja - nu existămimic care să înlocuiască necesitatea de a vă elibera şi perfecţiona canalele u e in­ trare. Prezentăm în continuare trei dintre aceste cazuri speciale.

60

C a zu l I - „d a r1 Uneori te ra p e u tu l aude clientul rostind o propoziţie şi i se pare că a detec­ tat o incongruenţă, dar nu e sigur. Unul dintre cele m ai com une astfel de cazuri este cel în care clientul rosteşte propoziţii precum : Chiar vreau să schimb m odul în care m ă p o rt in public. D e fapt, nu vreau să merg la petrecere. Vreau cu adevărat să merg cu el la spectacol diseară. în lim ba engleză, când cineva spune o propoziţie care este un e n u n ţ sim­ plu, vocea îi coboară la sfârşitul propoziţiei. Rostiţi cu voce tare urm ătoarele două propoziţii şi ascultaţi cum vocea vi se schim bă în m od diferit la sfârşitul propoziţiei. I will leave hom e precisely a t midnight. Voi pleca de acasă exact la m ie­ zu l nopţii.

Şi D o you w a n t to leave hom e precisely a t m id n ig h t? Vrei să pleci de acasă exact la m iezul nopţii? Dacă aţi spus cu voce tare a doua propoziţie (întrebarea) şi v-aţi ascultat, aţi observat că vocea voastră a urcat la sfârşit, pe când la rostirea prim ei propozi­ ţii, vocea voastră a coborât la sfârşit. Acum spuneţi din nou, prim ul set de pro­ poziţii, de data aceasta lăsându-vă vocea să urce un pic la sfârşit - nu la fel de m ult ca la întrebare, însă nu vă lăsaţi vocea să coboare aşa cum se în tâm p lă de obicei, la enunţurile simple. Ascultaţi propoziţiile din acest prim set în tim p ce le rostiţi. Dacă le-aţi rostit cu tiparul de intonaţie corect (uşoară urcare la sfâr­ şit), veţi avea o experienţă de aproape-incongruenţă. O am enii al căror sistem de reprezentare cel mai bine cotat este cel auditiv efectiv vor auzi un cuvânt su­ plim entar în m intea lor după ultim ul cuvânt al fiecărei propoziţii din prim ul set - în m od specific, vor auzi cuvântul ^oc. Acesta este baza experienţei de aproape-incongruenţă. Ceea ce s-a în tâ m p la t este că uşoara ridicare a intona­ ţiei la sfârşitul acestei clase speciale d e propoziţii n u m ite cauzative im plicite (vezi Structura m agiculuiI, capitolul 4, pentru o discuţie detaliată) îi semnalează ascultătorului fap tu l că propoziţia nu este com p letă - o porţiune din ea lip­ seşte. De fiecare dată când lucraţi ca terapeut şi aveţi această experienţă spe­ cifică, v ă ifa tu im să vă aplecaţi înainte, să vă uitaţi cu a tenţie la client, şi să spuneţi cuvâ n tul dar^apoi să aşteptaţi ca respectivul client să term in e propo­ ziţia cu porţiunea pe care~o omisese in iţial. Astfel:

61

Clientul:— Chiar vreau să schimb m odul în care mă p ort în public. Terapeutul: — ... dar... Clientul: — ... dar m ă tem că oam enii nu îmi vor acorda atenţie. Acest lucru vă oferă un excelent prilej de a vă exersa canalele de intrare pen­ tru a observa diferenţele din com unicarea clientului, in m od caracteristic, pos­ tura corporală, gesturile, tonalitatea, ritm ul şi sintaxa clientului vor fi radical diferite pe parcursul perioadei în care spune porţiunea din propoziţie înainte ca voi, terapeuţii, să spuneţi cuvântul dar şi pe parcursul perioadei când spune porţiunea de propoziţia după ce voi spuneţi cuvântul dar. Cu alte cuvinte, clien­ tul va exprima d ouă părţi sau m odele despre lum e diferite - unul asociat cu prima porţiune din p ropoziţie, şi altul asociat cu ultima porţiune din p ropoziţie.

Cazul II - M eta-în treb area O altă situaţie foarte obişnuită pe care o considerăm utilă pentru a ajuta oam enii să în veţe să identifice schim bările sau diferenţele din com unicarea clientului este ceea ce noi am d e n u m it m etaîntrebare. lată un exem plu: Clientul: — M ă simt foarte furios în legătură cu meseria m ea. Terapeutul: — Da, şi cum te simţi în legătură cu faptul că te simţi furios? Clientul: — Păi, m ă sim t speriat de faptul că mă sim t furios. Această întrebare este folosită pe scară largă de Virginia Satir în terapia sa di­ nam ică - ea descrie această întrebare ca o m odalitate excelentă de a aborda respectul de sine al clientului (sentim entele clientului d espre propriile_sentim ente) - o parte a clientului aflată în strânsă legătură cu capacitatea sa de a face faţă situaţiilor (vezi Structura m agiculuiI, capitolul 6, pentru o prezentare detaliată). Din nou, acest transfer presupune în m od caracteristic, ca respecti­ vul c lie n t să schim be radical param esajele din fiecare d in tre canalele lui de ieşire de la prim ul enunţ referitor la sentim entele lui la răspunsul la m eta-în­ trebarea terapeutului referitor la sentim entele lui despre sentim entele lui - ni­ velul logic im ediat superior. Vom reveni la acest exemplu pe parcursul secţiunii despre integrare pentru a dem onstra m odalităţi eficiente pentru ca terapeutul să se descurce cu diferitele părţi ale unui client care există (la acest punct al procesului) ca tipuri logice diferite - una este m eta pentru cealaltă.

62

C a zu l III - O b a z ă a n a to m ic ă p e n tru in c o n g ru e n ţă Se ştie de ceva vrem e că m ajoritatea indivizilor dreptaci au funcţiunea lim ­ bajului localizată în emisfera cerebrală stângă. Această asim etrie este poate cea mai larg acceptată dintre diferenţele care se pretinde că ar exista între cele două emisfere ale creierelor oamenilor. Una dintre cele mai fascinante relatări privind posibilitatea fiecărei emisfere de a acţiona in d ep en d en t provine din studierea unor indivizi ale căror conexiuni m ajore dintre em isferele cerebrale le-au fost separate chirurgical. O parte din personalul m edical im plicat este convins că rezultatul unor astfel de operaţii lasă persoana asupra căreia s-a ac­ ţionat cu două conştiinţe independente, doar foarte puţin asociate (vezi Gazzaniga, Eccles la bibliografie). Gazzaniga face urm ătorul com entariu (pp. 106- 107): ...alte cazuri, la care voinţa şi intenţia unei emisfere (de obicei, cea stângă) putea să dom ine întregul sistem m otor, com portam entul antagonist între cele două ju m ă tăţi ale corpului fiind m en ţin u t la m inim um . Cazul I, totuşi se trezea uneori că îşi trage pantalonii în jos cu o m ână, în tim p ce îi trăgea în sus cu cealaltă. O dată, şi-a în­ h ăţat soţia cu m âna stângă şi a zgâlţâit-o cu putere, iar cu dreapta a încercat să-i vină în ajutor soţiei şi să pună la punct m âna stângă, care se răzvrătise. Noi am ajuns să fim conştienţi că incongruenţele bilaterale există în m ulte dintre com unicările clienţilor noştri atunci când cuvintele rostite de client sunt congruente cu param esajele exprim ate de partea dreaptă a corpului clientu­ lui, în vrem e ce partea stângă (la un client dreptaci) transm ite un set de paramesaje care sunt incongruente cu param esajul verbal şi com unicările transmise pe partea opusă. De exem plu, o incongruenţă destul de obişnuită este ceea ce noi den u m im sufocatul - în m od caracteristic, cuvintele clientului şi partea dreaptă a corpului său transm it mesaje care sunt congruente, în tim p ce m âna stângă a clientului este încleştată pe gâtul lui, blocând în m are parte pasajul prin care trece aerul. Acordând o atenţie deosebită param esajelor trans­ mise de cuvinte şi de partea dreaptă a corpului clientului şi com parându-le cu param esajele transmise de partea stângă, veţi avea un continuu prilej de a vă ascuţi abilitatea de a detecta incongruenţe.6 în această parte finală a prim ei etape - Identificarea incongruenţelor clien­ tului - vă prezentăm o serie de exerciţii. Aceste exerciţii sunt concepute pen­ tru a vă ajuta să vă perfecţionaţi deprinderea de a detecta incongruenţe - o abilitate im p o rtan tă pentru dezvoltarea voastră ca vindecători.

63

EXERCIŢII PENTRU PERFECŢIONAREA ABILITĂŢII DE A DETECTA INCONGRUENŢE VIZUAL In tim pul orelor de veghe sunteţi în perm anenţă bom bardaţi cu inform aţii vizuale; o m are parte dintre acestea sunt inform aţii vizuale despre alţi oam eni ca voi. Acest exerciţiu este conceput pentru a vă ajuta să vă perfecţionaţi d e ­ prinderea de a identifica param esaje incongruente vizual. La începutul fiecă­ rei zile, înainte de a pleca de acasă, hotărâţi ca pe parcursul acelei zile, tim p de 30 de m inute, să vă exersaţi abilitatea de identificare a com unicărilor vizuale in­ congruente. Hotărâţi-vă asupra unei ore şi asupra unui loc - acel loc trebuie să vă perm ită să observaţi oam eni care conversează unii cu alţii fără ca voi să in­ terveniţi în conversaţie. Observarea de la o distanţă cuprinsă între 1,5 m şi 6 m este satisfăcătoare - poate să fie un loc public cum ar fi o cafenea, un restau­ rant, un aeroport sau un parc. Pasul 1 - Când aju n g eţi la locul stabilit, găsiţi-vă o poziţie confortabilă, scoateţi un carneţel şi un creion şi trageţi adânc aer în piept. A legeţi o per­ soană pe care să o observaţi, acordându-i atenţie în prim ele zece m inute. Fa­ ceţi abstracţie de toate sunetele, în special de cele pe care le e m ite persoana aflată sub observaţie. Pe carneţel, trebuie să aveţi notată o listă cu punctele de verificat pe care vi le dăm la sfârşitul acestui exerciţiu. începeţi prin a analiza în mod conştient şi sistematic, fiecare dintre prim ele trei ele m e n te de pe listă; fără să vă grăbiţi, verificaţi-l pe fiecare în parte, com parând paramesajele trans­ mise de fiecare dintre aceste elem ente de pe listă pentru a vedea dacă ele sunt congruente unul cu celălalt. Dacă descoperiţi că nu aveţi dificultăţi în a deter­ mina dacă prim ele trei elem ente de pe lista voastră transm it param esaje con­ gruente, măriţi num ărul de elem ente de pe listă până ajungeţi să folosiţi toate elem entele din listă. După prim ele zece minute, alegeţi o altă persoană pe care să o observaţi, urm ând ordinea de mai sus. Repetaţi pentru a treia oară. Comparaţi-vă experienţa pe care aţi avut-o în observarea acestor trei persoane. Pasul 2 - După ce faceţi exerciţiul descris la Pasul 1 zilnic, tim p de o săptă­ mână, sau atunci când constataţi că sunteţi capabili să efectuaţi respectivul exerciţiu fără problem e, încercaţi următoarele: Din nou, stabiliţi o oră şi un loc pentru exerciţiul vostru - aceleaşi cerinţe ca la Pasul 1. Selectaţi iar o persoană pe care să o observaţi. De data aceasta însă, folosiţi lista pentru fiecare parte a corpului - adică, atunci când verificaţi m âinile persoanei pe care o observaţi, verificaţi paramesajele transmise de poziţia şi mişcările mâinii drepte prin com ­ paraţie cu param esajele prezentate de poziţia şi mişcările m âinii stângi. Apoi, 64

verificaţi setul de param esaje transmise de toate punctele de pe listă pentru o parte a corpului acelei persoane prin com paraţie cu setul de param esaje trans­ mis de partea cealaltă. In ultim ele 15 m inute, observaţi o altă persoană - de data aceasta, nu folosiţi lista; concentraţi-vă privirea pe un loc aflat la 1 m 1,20 m de o parte sau de cealaltă a persoanei respective (găsiţi un obiect asu­ pra căruia să vă concentraţi la acea distanţă). Observaţi că sunteţi capabili să detectaţi cu m ai m ultă acurateţe mişcarea clientului atunci când vă concen­ traţi privirea astfel - fiţi m ai ales atenţi la caracterul lin (sau nu) al mişcării res­ pectivei persoane, dacă acea persoană îşi com pletează mişcările sau le retează, dacă o parte a corpului său se mişcă în tr-o m anieră congruentă cu felul în care se mişcă cealaltă parte a corpului. Petreceţi cinci m inute observând în acest m od. în restul d e zece m inute observaţi pur şi simplu, acea persoană fără să vă folosiţi de lista pregătită dinainte, observaţi orice parte din corpul acelei per­ soane care este în m od special, expresivă pentru scopul vostru de a identifica incongruenţe. Veţi descoperi, de exem plu, că anum ite părţi din corpul per­ soanei pe care o observaţi se mişcă la unison, ca şi cum ar fi conectate strâns, în vrem e ce alte părţi ale corpului se mişcă in dep end ent una faţă d e cealaltă. Continuaţi acest exerciţiu tim p de o săptăm ână sau până când îl puteţi efec­ tua fără problem e.

Listă pentru verificarea param esajelor vizuale M âinile persoanei Respiraţia persoanei Picioarele şi tălpile persoanei M odurile de fixare a privirii Legătura dintre c ap /g â t/u m eri Expresia feţei, în special sprâncenele, gura şi muşchii obrazului

AUDITIV Ca şi în cazul sim ţului văzului, în tim pul orelor de veghe sunteţi perm anent bom bardaţi cu inform aţii auditive. Acest exerciţiu este conceput pentru a vă ajuta să vă perfecţionaţi deprinderea de a identifica param esaje incongruente auditiv. La fel ca în instrucţiunile oferite pentru prim ul exerciţiu, hotărâţi, la în­ ceputul fiecărei zile, tim p de o săptăm ână, înainte de a pleca de acasă, să vă fa­ ceţi tim p cam 30 de m inute să exersaţi noua voastră deprindere. Stabiliţi o oră şi un loc - la fel, acest loc trebuie să vă perm ită să staţi suficient de aproape (la

65

1,5 m - 3 m, în funcţie de nivelul zgom otului) pentru a auzi clar vocea persoa­ nei pe care o veţi asculta. Locaţiile pe care vi le-am sugerat la exerciţiul vizual sunt valabile şi aici. Când ajungeţi la locul ales, găsiţi-vâ o poziţie confortabilă, scoateţi un car­ neţel şi un creion şi trageţi adânc aer în piept. Alegeţi o persoană pe care să o ascultaţi şi urm ăriţi-o cu toată atenţia. Pentru a vă ajuta să realizaţi acest lucru, încercaţi fie să nu vă focalizaţi privirea, fie să închideţi ochii, fie să vă concen­ traţi privirea pe o porţiune nemişcată, om ogenă a locului în care vă aflaţi, de pildă un perete gol. Ignoraţi toate canalele de intrare vizuale; concentraţi-vă atenţia asupra persoanei pe care aţi ales-o. Pe carneţel trebuie să aveţi deja, notată lista cu distincţii auditive la care trebuie să fiţi atenţi. Parcurgeţi prim ele trei elem ente de pe listă, în m od conştient şi sistematic, unul câte unul. Apoi, com paraţi-le pe perechi pentru a determ ina dacă param esajele transmise sunt congruente sau nu. Dacă veţi constata că nu aveţi dificultăţi în a face judecăţi referitor la congruenţa acestor paramesaje, creşteţi num ărul elem entelor de pe listă pe care le folosiţi până ajungeţi să le folosiţi pe toate. Utilizaţi în acest fel zece din cele 30 de m inute. Repetaţi exerciţiul cu alte două persoane. Com ­ paraţi tiparele de congruenţă şi incongruenţă între param esajele persoanelor pe care le-aţi observat.

Listă pentru verificarea param esajelor auditive Tonalitatea vocii acelei persoane; Ritmul vorbirii acelei persoane; Cuvintele, expresiile şi propoziţiile folosite de acea persoană; Volum ul vocii acelei persoane; Tiparele de in to naţie ale vorbirii acelei persoane.

VIZUAL Şl AUD ITIV Repetaţi pregătirile iniţiale ca în cazul celor două exerciţii precedente - hotărâţi-vă asupra unui loc şi a unei ore şi rezervaţi-vă zilnic, tim p de o săptă­ m ână, 30 de m in u te libere p entru a efectua acest exerciţiu. Acest test este conceput pentru ca voi să exersaţi com pararea param esajelor din diferite m o­ dalităţi pentru a d eterm ina dacă sunt congruente. Aşezaţi-vă în aşa fel încât să puteţi vedea şi auzi persoana pe care aţi ales-o. începeţi prin a verifica dacă sunt congruente prim ele trei elem ente de pe lista cu e le m e n te vizuale, apoi verificaţi prim ele trei elem en te de pe lista cu elem ente auditive şi, la sfârşit, ve­ rificaţi e le m e n tele d e la o listă la alta. M ăriţi num ărul param esajelor de pe fie­ care listă până a ju n g e ţi să folosiţi am bele liste. O bservaţi şi ascultaţi trei 66

persoane, câte zece m inute. Com paraţi tiparele de congruenţă şi incongruenţă pentru fiecare d in tre aceste persoane. Când ajungeţi să realizaţi uşor acest lucru, începeţi să acordaţi o atenţie specială tiparelor de congruenţă/incongruenţă aşa cum au fost discutate la Cazul III - O bază anatom ică pentru in­ congruenţă. în m od specific, observaţi tiparele de congruenţă/incongruenţă ale folosirii mâinilor, param esajele verbale şi paramesajele care sunt afişate prin posturile şi mişcările din acea parte a clientului care este controlată prepon­ derent de emisfera dom inantă.

ETAPA 2 SORTAREA INCONGRUENTELOR CLIENTULUI Când un clien ţii prezintă terapeutului un set de param esaje incongruente, literalmente, el i-a prezentat terapeutului un set de opţiuni despre cum să pro­ cedeze pentru a-l ajuta să se schimbe şi să se dezvolte. Fiecare paramesaj este un enunţ care îi arată terapeutului că acel client are o resursă pe care terapeu­ tul poate opta să o folosească în procesul dezvoltării clientului.Terapeutul, re­ cunoscând fiecare dintre aceste param esaje ca fiind o reprezentare valabilă a clientului, acceptă şi utilizează resursele clientului în tr-un m od care evită ju ­ decăţile despre ce este cel m ai bun pentru client sau care dintre paramesajele contradictorii este reprezentarea adevărată a clientului.5în acest punct - după ce a identificat incongruenţele din comunicarea clientului - , terapeutul va în ­ cepe să lucreze activ p e n tru a transform a incon gruenţele clientului în părţi identificabile, com p let exprim ate. Aici, una dintre cele mai im portante opţiuni pe care terapeutul treb u ie să le facă este să determ ine câte şi care dintre păr­ ţile clientului trebuie să-l ajute pe acesta în integrare. Din experienţa noastră, gam a se în tinde de la lucrul cu două părţi până la lucrul cu 20 de părţi simul­ tan.

POLARITĂŢI Cea mai obişnuită sortare a incongruenţelor unui client se face în două părţi, cărora le-am dat o denum ire specială. în şedinţele terapeutice, param e­ sajele incongruente ale unui client sunt sortate în două părţi num ite polarităţi. Cu ajutorul polarităţilor, terapeutul şi clientul pot obţine rezultate terapeutice spectaculoase, schim bări profunde şi de durată.

67

incongruenţă sim ultană paramesaj A para mesaj B

paramesaj N

paramesaj A

. paramesaj 1

param esaj A

-------------- Polarităţi

--------------►

(Incongruenţă secvenţială)

•

param esaj i

Noi recom andăm sortarea in con gruenţelorîn polarităţi ca pe o tehnică te ­ rapeutică excelentă şi una care îi va perm ite terapeutului să extragă o sem ni­ ficaţie din com portam entul clientului. Noi folosim lucrul eficient cu polaritatea ca o condiţie necesară pentru terapeuţi înainte de a-i instrui să lucreze cu mai m ult de două părţi identificabile ale clientului în acelaşi tim p. în descrierea eta­ pelor 2 şi 3, ne vom concentra asupra situaţiei cu două părţi - cazul de polari­ tate; rem arcile pe care le facem p o t fi aplicate şi atunci când se lucrează cu mai m ult de două părţi sim ultan. La sfârşitul secţiunilor dedicate etapelo r 2 şi 3, vom discuta în m od specific, cum se lucrează cu mai m ult de două părţi în ace­ laşi tim p.

INCONGRUENŢE ÎN POLARITĂŢI Terap eu tu l este acum preg ătit să ajute clientul să-şi sorteze incongruen­ ţ e i în polarităţi. El începe prin a selecta unul dintre paramesajele pe care i le-a prezentat clientul. Să presupunem că folosim ca exem plu o descriere oferită mai devrem e în această parte. M esajele pe care le-am identificat mai înainte (de la un client bărbat) au fost: 68

Corp rigid (Paramesaj A); Respiraţie superficială şi neregulată (Paramesaj B); M âna stângă cu arătătorul întins (Paramesaj C); M âna dreaptă cu palm a în sus şi deschisă în poală (Paramesaj D); Voce aspră, ţipătoare (Paramesaj E); Ritm al vorbirii rapid (Paramesaj F); Cuvintele: Eu fac tot ce p o t ca sâ o ajut; o iubesc foarte m ult. (Paramesaj G). Avem aici un set de param esaje care nu se potrivesc unele cu altele - clientul este incongruent. Terapeutul, în acest punct, nu interpretează param esajele; doar remarcă faptul că nu toate se potrivesc. Unele param esaje se potrivesc cu alte param esaje. De exem plu:

Grupul I

Grupul II

M âna stângă cu arătătorul întins;

M ân a dreaptă cu palm a în sus şi deschisă în poală;

Voce aspră, ţipătoare;

Cuvintele: Eu fac to t ce p o t casa o ajut; o iubesc foarte m ult.

Ritm al vorbirii rapid;

Paramesajele din Grupul I se potrivesc unul cu celălalt aşa cum se potrivesc şi param esajele din Grupul II. Paramesajele dintr-un grup nu se potrivesc însă cu cele din celălalt grup. Paramesajele care nu sunt trecute nici în G rupul I, nici în Grupul II se potrivesc cu oricare dintre grupuri). Desigur, clientul are o expe­ rienţă în delungată în a-şi exprim a sentimentele amestecate faţă de soţia lui şi, în cele mai m ulte cazuri, nu va fi conştient de incongruenţele din comunicarea sa. Terapeutul selectează acum unul dintre grupurile de param esaje care se potrivesc în tre ele şi în cepe procesul de ajutorare a clientului să-şi exprim e com plet una dintre polarităţi. Să presupunem că terapeutul optează să lucreze mai întâi, cu param esajele din Grupul II. El aşază două scaune goale, unul în faţa celuilalt. îi cere clientului să se aşeze pe unul dintre aceste scaune şi să re­ pete ceea ce tocm ai a spus. în tim p ce clientul repetă cuvintele pe care tocmai le-a rostit, terapeutul ascultă şi priveşte cu atenţie - acum sarcina lui este să îl înveţe pe client să fie com p let congruent în com unicarea sa, folosind ca ghid param esajele din Grupul II. Cu alte cuvinte, în tim p ce clientul repetă ceea ce a spus iniţial, terapeutul joacă rolul unui regizor de film sau d e teatru, dirijând clientul, oferind feedback, m odelând efectiv corpul clientului folosindu-se de 69

m âini şi de cuvinte, instruindu-l în tonalitatea vocii şi ritm ul vorbirii până când to ate canalele de ieşire ale clientului reprezintă aceleaşi param esaje sau paramesaje congruente. Apoi, îl ghidează pe client să se m ulte în celălalt scaun, lă­ sând în urm ă to a te sentim entele şi gândurile pe care tocm ai le-a exprim at. Terapeutul aşază clientul ţinând cont de postura corporală şi de gesturile pe care le-a identificat ca param esaje din Grupul I. După ce îl aşază în această po­ ziţie, terapeutul îl ghidează pe client să spună ceva care se potriveşte pentru el în acel m o m e n t şi să spună acel lucru într-un ritm rapid, cu o voce aspră şi ţi­ pătoare. Terapeutul îşi foloseşte abilităţile de a detecta incongruenţe pentru a schimba porţiunile din com unicarea clientului (paramesajele) care nu se p o ­ trivesc cu param esajele din Grupul I. Cu alte cuvinte, acum terapeutul foloseşte ca ghid param esajele din Grupul I şi ajustează toate celelalte param esaje ale clientului pentru a fi congruente cu acestea. Aici, el lucrează pentru ca cealaltă polaritate să se exprim e c o m p let şi congruent. De obicei, terapeutul va trebui să-i ceară clientului să se m u te dintr-un scaun în altul (adică dintr-o polaritate în cealaltă) de mai m ulte ori până când acesta va fi capabil să se exprim e con­ gruent în fiecare poziţie. Ce au realizat terapeutul şi clientul atunci când clientul este capabil să se ex­ prim e congruent în fiecare polaritate? La seminariile de instruire a terapeuţilor, noi am descoperit că un răspuns util la această întrebare este să spunem că acel client s-a schim bat de la a se exprim a incongruent simultan la a se exprim a incongruent secvenţial. La începutul şedinţei, clientul era blocat şi confuz, in­ congruent în com unicare, îşi exprim a sim ultan părţi ale sale care nu se potri­ veau unele cu altele. Acum, clientul poate să se exprim e congruent la fiecare m om ent tem poral, deşi este încă incongruent pe o perioadă de tim p. Situaţia s-a schimbat, de la una de incongruenţă simultană la una de incongruenţă sec­ venţială sau în polarităţi alternante. Când se întâm plă acest lucru este realizată a doua etapă a lucrului cu incongruenţe. Descriind acţiunile terapeutului pentru sortarea in con gruenţelorîn polari­ tăţi, nu am făcut decât să afirm ăm că el a lucrat cu clientul pentru a-l ajuta să comunice congruent în fiecare polaritate, ajutându-l să-şi exprim e com plet fie­ care polaritate, una după cealaltă. Acum vom prezenta câteva tehnici explicite pentru a ajuta clientul să treacă de la incongruenţe sim ultane la polarităţi al­ ternante. Vom ţine cont de trei problem e specifice care am observat, apar frec­ vent la sortarea in co n g ru en ţelo rîn polarităţi: 1

(1) (2) (3)

Cum sortăm incongruenţele în polarităţi - ce tehnici sunt eficiente pentru a trece de la un set de paramesaje incongruente la polarităţi; Cum ajutăm clientul să exprim e com plet fiecare polaritate; Cum ştim, în m od specific, când sunt sortate polarităţile pentru integrare.

70

Sortarea spaţială în exem plul descris mai sus, am folosit o tehnică devenită celebră datorită regretatului Fritz Perls - tehnica „scaunului gol". Terapeutul din exem plul nos­ tru a folosit două scaune ca locaţii pe care clientul le putea asocia cu fiecare dintre polarităţile sale. Această tehnică a scaunului gol este doar una dintr-un num ăr potenţial infinit de m oduri de sortare a incongruenţelor în polarităţi pe baza sortării spaţiale. Fiecare dintre voi îşi poate folosi im aginaţia pentru a crea o variaţie la tehnica scaunului gol. Principiul fundam ental este să folosiţi un spaţiu distinct pentru a ajuta clientul în sortarea param esajelor în polarităţi două m odele diferite pe un covor, două părţi ale cadrului uşii etc. Fiecare din­ tre acestea este la fel de adecvată. Cel mai m are câştig al acestei tehnici este că ea îl ajută atât pe terapeut, cât şi pe client să ştie unde este localizat fiecare paramesaj. Observaţi că sortarea spaţială implică întotdeauna în m od activ clien­ tul din punct de vedere kinestezic - adică, acesta treb u ie să se m işte fizic dintr-o locaţie spaţială în alta. Această schimbare efectiv kinestezică [în spe­ cial atunci când este folosită îm preună cu instrucţiunile terapeutului de a lăsa în urm ă toate sentim entele şi gândurile (unei polarităţi) exprim ate în acea lo­ caţie spaţială la m utarea în cealaltă] este congruentă cu schim barea pe care clientul învaţă să o facă, perm iţând mai întâi unei polarităţi, apoi celeilalte să se exprim e fără param esaje incongruente între polarităţi.

Sortarea prin fantezie Un alt m od util de a organiza incongruenţele în polarităţi este sortarea prin fantezie. Aceasta este utilă în special cu acei clienţi la care sistemul de repre­ zentare cel m ai bine cotat este cel vizual. Folosind din nou, exem plul de mai sus, terapeutul, dup ă ce a detectat grupurile de param esaje, decide să folo­ sească ca ghid Grupul II: el îi cere clientului să-şi închidă ochii şi să creeze o im a­ gine despre el însuşi stând pe un genunchi cu m âinile întinse şi palm ele în sus. Im ed iat ce clientul indică faptul că are o im agine stabilă, clară, focalizată des­ pre el însuşi, terap eu tu l va începe să adauge alte param esaje congruente cu cele din Grupul II deja încorporate în im agine, atât în acelaşi sistem de repre­ zentare (cel vizual) - de exem plu, o buză care trem ură7 - , cât şi în alte sisteme de reprezentare. De exem plu, terapeutul poate să spună: in tim p ce urmăreşti cum ţi se mişcă buzele, auzi cuvintele: „Eu fac tot ce p o t ca să o ajut; o iubesc foarte mult". Acum terap eu tu l îi cere clientului să relateze întreaga im agine, verificând-o pentru depistarea param esajelor incongruente. Când im aginea este congru­ 71

entă, terapeutul lucrează cu clientul pentru a crea o a doua fantezie vizuală, de data aceasta o im agine congruentă a celeilalte polarităţi (pe baza param esajelor clientului din Grupul I). De obicei, terapeutul va trebui să dirijeze clien­ tu l pentru a schim ba im aginile de mai m ulte ori până când fiecare este congruentă. Cu ajutorul acestei sortări prin fantezie, clientul are acces la pre­ zentări vizuale şi auditive ale polarităţilor sale într-un m od care nu îi este dis­ ponibil în cazul sortării spaţiale.8

Sortarea psihodram atică O a treia tehnică despre care am constatat că este utilă în sortare este una pe care noi o num im sortare psihodramatică. Aici, terapeutul îi cere clientului să aleagă doi m em bri ai grupului pentru a juca rolurile polarităţilor sale. Asis­ ta t de terapeut, clientul dă instrucţiuni unei persoane, apoi celeilalte cum să îi interpreteze polarităţile. De exem plu, terapeutul îl pune pe unul dintre m em ­ brii grupului să adopte toate param esajele din Grupul I, în vrem e ce, celălalt m em bru al grupului adoptă toate param esajele din Grupul II. Clientul şi tera­ peutul lucrează apoi, cu m em brii aleşi pentru a-l face pe fiecare o polaritate com plet exprim ată şi congruentă. Această tehnică de sortare îi oferă clientului prilejul de a-şi experim enta polarităţile vizual şi auditiv. Pe parcursul instruirii celor doi m em bri ai grupului să interpreteze adecvat polarităţile (adică într-un m od care se acordează cu m odelele clientului), terapeutul va ghida clientul să joace m ai întâi rolul unei polarităţi, apoi rolul celeilalte polarităţi. în acest fel clientul are ocazia să-şi experim enteze polarităţile kinestezic şi, totodată, să se asigure că cei doi m em bri ai grupului îi interpretează ad ecvat aceste polarităţi. Tehnica sortării psihodram atice este un instrum ent excelent pentru a ajuta te ­ rapeuţii să exerseze detectarea, sortarea şi reproducerea param esajelor pre­ zentate de client.

Sortarea după sistemul de reprezentare O a patra tehnică, una extrem de puternică, prin care p u tem ajuta un client să sorteze incongruenţele în polarităţi este cea a sortării după sistemul de re­ prezentare. Una dintre cele mai frecvente m odalităţi pe care oam enii le folo­ sesc p en tru a m en ţin e m odele despre lum e inconsecvente - baza pentru incongruenţe şi, prin urmare, pentru polarităţi - este prin reprezentarea por­ ţiunilor contradictorii din m odelul/m od elele lor în sisteme de reprezentare di­ ferite. Putem folosi acest principiu în m od eficient, pe parcursul etap ei de sortare atunci când lucrăm cu incongruenţele clienţilor. D e exem plu, terapeu72

tul poate opta să aşeze clientul pe unul dintre scaunele goale şi, folosind ca punct de plecare param esajele din Grupul II, să-i ceară clientului să relateze toate sentim entele lui faţă de soţie (senzaţii corporale - sistemul de reprezen­ tare kinestezic). Aici, terapeutul este a ten t la predicatele folosite de client, instruindu-l cum să utilizeze predicatele kinestezice pentru a-şi relata sentim entele. După ce clientul şi-a descris sentim entele, terapeutul îi va cere să se m ute şi să relateze im aginile şi percepţiile vizuale despre experienţa lui cu soţia. Aici, terapeutul îl ajută pe client să folosească în relatare predicatele vi­ zuale. Scopul acestui exerciţiu este ca terapeutul să-l ajute pe client să pună în scenă o recentă experienţă nesatisfăcătoare pe care a avut-o cu soţia lui. Clien­ tul relatează to a te senzaţiile corporale pe care le-a experim entat; apoi rela­ tează to ate im ag in ile - in fo rm aţiile vizuale pe care le are despre acea experienţă. Noi îi încurajăm pe cei care participă la sem inariile noastre de in­ struire a terapeuţilor să folosească această tehnică în corelaţie cu cea care ur­ mează - a sortării după categoria Satir - , în tru cât am constatat că este extraordinar de puternică.

Sortarea după categoria Satir Pentru a folosi tehnica sortării după categoria Satir, terapeutul p ur şi sim ­ plu, sortează param esajele disponibile în categoria Satir căreia ii aparţin:

Grupul I

Grupul II

M âna stângă cu arătătorul întins;

M âna dreaptă cu palm a în sus şi deschisă în poală;

Voce aspră, ţipătoare;

Cuvintele: Eu fac to t ce p o t ca să o ajut; o iubesc foarte m ult.

Ritm al vorbirii rapid;

Categoria Satir 2

tegoria Satir 1

(acuzator)

(conciliant) 73

Folosirea acestor două tehnici de sortare, aflate în corelaţie una cu cealaltă a condus, în fiecare caz din experienţa noastră, la o sortare a incongruenţelor în polarităţi care form ează baza unei integrări şi dezvoltări profunde pentru clien­ tul im plicat. Am rem arcat de nenum ărate ori anum ite tipare în sortarea după sistem ele de reprezentare şi în sortarea după categoria Satir. în ordinea frec­ venţei şi eficienţei, ele apar în felul următor:

Polarităţile sistem elor de reprezentare Vizual Vizual A uditiv Kinestezic

Kinestezic Auditiv Kinestezic Kinestezic

Polarităţile categoriei Satir Acuzator 2 Acuzator 2 Ultraraţional 3 Conciliant 1

Conciliant 1 Ultraraţional 3 Conciliant 1 Conciliant 1

Interacţiunea acestor două principii conferă forţă mai cu seamă, atunci când sunt folosite în com binaţie. Din experienţa noastră, cele m ai utile generalizări sunt că urm ătoarele categorii Satir apar consecvent cu sistem ele de reprezen­ tare listate:9

Sistem de reprezentare

Categoria Satir

Kinestezic Vizual Auditiv

Conciliant 1 Acuzator 2 Ultraraţional 3

Cu aceste corespondenţe, terapeuţii dispun de un principiu de organizare pu­ ternic care să-i ajute să sorteze incongruenţele în polarităţi. Orice polaritate care afişează posturile, gesturile şi sintaxa unei categorii Satir 1 (conciliant) (Grupul II, de exem plu) poate fi instruită de terapeut în folosirea predicatelor kinestezice; în cazul unei polarităţi care arată o categorie Satir 2 în postură, ges­ turi etc., terapeutul ştie că cel mai bine îl va ajuta pe client în această etapă de sortare dacă se asigură că el foloseşte predicate care aparţin unui sistem de re­ prezentare vizual. Din experienţa noastră, com binaţia care apare cel mai frec­ vent este o scindare a polarităţii, o polaritate fiind o categorie Satir 1 (conciliant) cu un sistem de reprezentare kinestezic, iar cealaltă polaritate, o categorie Satir 2 (acuzator) cu un sistem de reprezentare vizual. Există o foarte m are cantitate de inform aţie, în special din surse neurologice, care indică faptul că, în tim p ce un om are un sistem de reprezentare kinestezic prezent în am bele emisfere, 74

cele două emisfere cerebrale sunt specializate în privinţa celorlalte două sis­ tem e de reprezentare, vizual şi auditiv. în m od specific, porţiunea de limbaj a sistemului de reprezentare auditiv este localizată în aşa-num ita emisferă cere­ brală dom inantă, în vrem e ce sistemul de reprezentare vizual este localizat în emisfera cerebrală n e d o m in a n tă .’0 Fiecare d in tre scindările de polaritate dintr-un sistem de reprezentare care nouă ne-a fost utilă în m unca noastră este consecventă cu generalizarea conform căreia incongruenţele p o t fi foarte efi­ cient sortate în polarităţi ale căror sisteme de reprezentare sunt localizate în emisfere diferite. Acest lucru ne ajută să în ţeleg em extraordinara forţă a prin­ cipiului de sortare com binat, sistem de reprezentare - categorie Satir. Am prezentat cinci tehnici generale pe care un terapeut le poate folosi pen­ tru a ajuta clientul să sorteze param esajele incongruente în polarităţi. Primele trei dintre acestea - sortarea spaţială, sortarea prin fantezie şi sortarea psihodramatică - pot fi foarte uşor folosite în com binaţie cu ultim ele două - sorta­ rea după sistemul de reprezentare, respectiv sortarea după categoria Satir. De exemplu, folosind tehnica sortării spaţiale, terapeutul poate aplica principiile sortării după sistemul de reprezentare şi cele ale sortării după categoria Satir. Terapeutul trebuie să fie a ten t când priveşte şi ascultă, asigurându-se că polarităţile sortate spaţial au sisteme de reprezentare distincte şi categorii Satir dis­ tincte. în plus, prim ele trei tehnici pot fi folosite şi una în corelaţie cu cealaltă. De exem plu, când am prezentat exem plul pentru tehnica d e sortare prin fan­ tezie, am m en ţio n at că aceasta are avantajul de a-i prezenta clientului repre­ zentări vizuale şi aud itive ale polarităţilor sale în tr-u n m od care nu îi este disponibil în cadrul tehnicii de sortare spaţială. Observaţi totuşi, că la tehnica de sortare spaţială cu cele două scaune, când clientul s-a m utat de pe un scaun pe altul, terapeutul i-a cerut clientului să fantazeze cealaltă polaritate vizual şi auditiv pe celălalt scaun, com binând într-un m od natural, avantajele celor două tehnici. Aceasta este de fapt, o procedură standard pe care o folosim la seminariile de instruire a terapeuţilor. Noi considerăm că cea mai im portantă infor­ m aţie pe care v-o oferim în această secţiune este că exem plele sunt un ghid iniţial pentru co m p o rtam en tu l vostru şi intenţia noastră este ca ele să rămână doar un ghid. Principiul exem plificat de ele este acela de a transform a incon­ gruenţele sim ultane ale unui client în polarităţi, fiecare congruentă în expri­ marea sa. Vă încurajăm să creaţi m odalităţi noi, captivante şi originale pentru a ajuta clienţii în această a doua etapă - schim barea incongruenţelor lor în re­ surse pentru perm anen ta lor dezvoltare ca oam eni.

EXPRIMAREA POLARITĂŢILOR Vom aborda acum , chestiunea legată de m odalităţile specifice de a ajuta un client să-şi exprim e com p let fiecare dintre polarităţile sale. Aşa cum am m en75

ţio n atîn exem plu, o m odalitate excelentă prin care terapeutul poate să lucreze pentru a realiza acest lucru este să acţioneze ca un regizor, in acest fel, el îşi fo­ loseşte abilitatea de a detecta incongruenţe pentru a ajuta clientul să înveţe să se exprim e congruent. Făcând aceasta, terapeutul îi cere clientului o prezentare com p let congruentă a fiecăreia dintre polarităţi. Adesea, terap eu tu l va pre­ zenta el însuşi congruenţa polarităţii pe care doreşte să o realizeze clientul, prezentându-se drep t m odel pentru client. Noi am descoperit că există şi alte m oduri de a face acest lucru, în afară de tehnica regizorului. O m odalitate de a-l ajuta pe client să-şi exprim e com plet fiecare polaritate este să folosiţi tehnicile m eta-m odelu lui prezentate detaliat în Structura m agi­ cului I. în această tehnică, abordând forma reprezentării lingvistice a clientului pentru a-i cere acestuia să com pleteze orice elim inări (porţiuni ale propoziţii­ lor care au fost lăsate pe dinafară) şi să specifice verbele (să ofere descrieri ale proceselor care le perm it a tât lui, clientului, cât şi terapeutului să descrie ex­ perienţa printr-o reprezentare lingvistică), şi apoi folosind celelalte distincţii ale m ata-m odelului, terap eu tu l va încerca în m od sistematic, să com pleteze fiecare dintre polarităţile clientului. Din experienţa noastră, una dintre dificultăţile care apar, atunci când îi aju­ tăm pe clienţi să-şi exprim e com p let fiecare set de param esaje ca o polaritate congruentă este că frecvent, clientul este capabil să exprim e com p let una din­ tre polarităţi (polaritatea mai com p let exprim ată), dar în tâm pină greutăţi mari în a dezvolta cealaltă polaritate (polaritatea mai slab exprim ată). Aici, putem oferi o m anevră care, în fiecare caz al nostru, a fost eficientă pentru a-l ajuta pe client să-şi exprim e com p let polaritatea m ai slabă. Noi am d e n u m it-o inter­ pretarea polarităţii. Distingem două versiuni ale m anevrei de interpretare a p o ­ larităţii. Prima apare atunci când clientul este în m od deliberat, instruit de către terapeut să continue să in terpreteze polaritatea mai com p let exprim ată; de fapt, interpretarea acestei polarităţi în tr-o form ă exagerată dictată de inge­ niozitatea terapeutului poate ajuta clientul să creeze. Această mişcare a tera­ peutului va avea inevitabil drep t consecinţă mai m ulte rezultate pozitive. în primul rând, terapeutul acceptă şi foloseşte pe deplin com portam entul clien­ tului - el îi spune efectiv să facă ceea ce acesta, de fapt, deja face. Observaţi că astfel, clientul are două opţiuni: Să accepte indicaţiile terapeutului de a face într-o formă exagerată ceea ce el deja face; Să se opună indicaţiilor terapeutului de a face într-o form ă exage­ rată ceea ce el deja face. Dacă alege varianta (a), clientul acceptă indicaţiile terapeutului ca fiind justifi­ cate. Problema care intervine aici este adesea caracterizată drept control, im ­ 76

punere - un subiect tratat pe larg de Haley (vezi Strategies ofPsychotherapy). în mod tipic, când prezentăm pentru prim a dată tehnica de in terpretare a pola­ rităţii la sem inariile noastre de instruire a terapeuţilor, participanţii sunt p reo ­ cupaţi de ceea ce iniţial le apare ca o tehnică de m anipulare. D e p a rte de fi vorba despre im punere, noi în ţe le g e m această m anevră ca fiind o utilizare com pletă a lim itelor m odelului despre lum e al clientului în tr-o m anieră care îi va p erm ite acestuia să ajungă să exprim e şi să accepte părţi ale sale pe care până atunci şi le reprim ase. A pretinde că aici, este vorba d e im punere în ­ seamnă să accepţi un m odel despre lum e în care un om are puterea de a con­ trola alt om prin m anipulare. Am discutat pe larg această chestiune în Structura m agicului I, ca fiind un caz de form ulare necorespunzătoare sem antic (vezi în special capitolele 3 şi 4). Aici, dorim doar să evidenţiem că a caracteriza această m anevră drept control asupra com portam entului clientului înseam nă a nu res­ pecta capacitatea clientului de a învăţa să răspundă şi a-i nesocoti vastul p o ­ tenţial de a integra m ultele sale părţi. Un rezultat al acceptării de către client a indicaţiilor terapeutului de a-şi interpreta polaritatea m ai c o m p le t exprim ată într-o form ă exagerată este faptul că în scut tim p clientul va inversa polarităţile. Cu alte cuvinte, pentru un client care îşi interpretează polaritatea mai com ­ plet exprim ată în tr-o form ă exagerată, rezultatul este apariţia polarităţii opuse." Această tactică generală de a interpreta polaritatea este num ită dife­ rit în diversele form e de psihoterapie. De exem plu, în terapia Gestalt, ea se n u ­ meşte executarea rondului [Gestalt Therapy Now, J. Fagen ( ed.)]. Terapeutul îl instruieşte pe client să-şi interpreteze polaritatea m ai com p let dezvoltată cu fiecare m em bru al grupului până când clientul inversează polaritatea. în con­ textul terapiei Brief (vezi, de exem plu, cazurile prezentate în Change, W atzlawick, P.; W eakland, J.; şi Fisch, R.), această tehnică îi este adesea, dată clientului ca tem ă pentru acasă. M ilton Erickson foloseşte frecvent această tehnică ca prim pas în m unca lui. De exem plu, dacă lucrează cu un client supraponderal care afirm ă că vrea să slăbească, Erickson îl va instrui pe client să se îngraşe. Aşa cum arată Erickson, această manevră presupune faptul că acel client deţine controlul asupra greutăţii sale corporale; astfel, faptul că se îngraşă este pen­ tru el echivalent cu a accepta, în această zonă a co m p o rtam en tu lu i său, res­ ponsabilitatea pe care până atunci o considerase în afara controlului său [vezi Advanced Techniques ofHypnosis and Therapy, J. Haley (ed.)]. Dacă acel client alege să refuze indicaţiile terapeutului [alege varianta (b)L rezultatul tipic va fi că acest client va răspunde prin inversarea polarităţilor. Ast­ fel, indiferent dacă alege (a) sau (b), va apărea polaritatea m ai slab exprim ată şi procesul dezvoltării şi schimbării este iniţiat. A doua variantă a interpretării polarităţii este ca terapeutul însuşi să inter­ preteze polaritatea. Din nou, scopul acestei mişcări este să ajute clientul să o 77

exprim e mai com p let pe cea m ai slabă dintre cele două polarităţi, ca pas pre­ gătitor pentru integrarea acestora. Şi, aici se aplică acelaşi principiu al polari­ tăţii. întrucât terapeutul doreşte să ajute clientul să-şi dezvolte polaritatea m ai puţin exprim ată, terapeutul va interpreta polaritatea m a i complet exprim ată. De exem plu, terapeutul adoptă postura corporală, gesturile, tonalitatea, rit­ mul vorbirii, sintaxa caracteristică, predicatele adecvate sistemului de repre­ zentare etc. - to a te sistem ele de ieşire prezente în polaritatea mai com plet exprim ată a clientului. Porţiunea critică a acestei m anevre este că terapeutul trebuie să fie mai congruent şi mai convingător când îi prezintă clientului pro­ pria sa polaritate decât este clientul, atunci când prezintă acea polaritate. Din experienţa noastră, rezultatul este im ed iat şi spectaculos. Clientul răspunde exprim ând polaritatea care fusese mai slabă.Terapeutul continuă să interpre­ teze prim a polaritate cu aceeaşi intensitate. Clientul este rareori, conştient de această m anevră a terapeutului. în plus, chiar în cazul în care clientul este per­ fect conştient că terapeutul interpretează polaritatea, el va răspunde (înainte de integrare) cu polaritatea opusă dacă terapeutul continuă să exprim e pola­ ritatea mai puternică a clientului. Vom analiza acum procesul prin care terapeutul ştie că acel client a reuşit să-şi sorteze polarităţile într-un m od care îi va perm ite o integrare sem nifica­ tivă. Deoarece scopul global al etapei a doua din lucrul cu incongruenţele este să schimbe incongruenţele sim ultane în incongruenţe secvenţiale, terapeutul îşi foloseşte toate canalele de intrare - îşi foloseşte corpul, atingând clientul, ve­ rificând tiparele musculare; ochii, privind cu atenţie to ate param esajele pre­ zentate de posturile corporale şi de mişcările clientului; urechile, ascultând concentrat tonalitatea, ritm ul şi predicatele sistemului de reprezentare - pen­ tru a determ ina că acel client este congruent în com unicarea sa în tim p ce ex­ primă întâi o polaritate, apoi pe cealaltă. Repetăm , după cunoştinţele noastre, nimic nu poate înlocui ochii şi urechile vigilente ale terapeutului, nici m ăcar corpul pe care şi-l foloseşte pentru a verifica dacă un client este congruent. La sem inariile noastre de instruire a terapeuţilor am constatat că este util să instruim terapeuţii să se antreneze pentru a efectua două verificări foarte speci­ fice. In co n g ru en ţele unui client vor fi considerate sortate în m od adecvat, pentru scopurile începerii integrării dacă sunt în d ep lin ite to ate condiţiile ur­ mătoare: 1 (1) (2) (3)

Fiecare polaritate are un sistem de reprezentare consecvent, di ferit de acela al celeilalte polarităţi; Fiecare polaritate are o categorie Satir consecventă, diferită de aceea a celeilalte polarităţi; Sistemul de reprezentare şi categoria Satir ale fiecărei polarităţi se acordă cu urm ătoarele corespondenţe: 78

Sistem de reprezentare

Categorie Satir

vizual kinestezic auditiv

2 1 3

Când toate aceste condiţii sunt îndeplinite, terapeutul trece la integrarea polarităţilor - etapa 3 din lucrul cu incongruenţele.

INCONGRUENŢE ÎN PĂRŢI (> 2) Noi cunoaştem o singură tehnică perfecţionată de un terapeut-vrăjitor pen­ tru a sorta mai m u lt de două părţi din incongruenţele prezentate de un client. Este vorba de Parts Party (Petrecerea părţilor) a Virginiei Satir. Noi o folosim în munca noastră şi considerăm că este o tehnică excelentă şi eficientă, într-un Parts Party Satir, tehnica psihodramatică este utilizată am plu. Folosind o tehnică de proiecţie (e.x. num ele unor oam eni foarte cunoscuţi, fictivi sau reali, de care clientul se sim te în m od deosebit, atras sau dezgustat, apoi atri­ buirea pentru fiecare num e celebru a unui adjectiv care îl descrie cel mai bine pentru client), terapeutul îl ajută pe client să selecteze şi să instruiască m em bri ai grupului pentru a juca rolul fiecăreia dintre părţile identificate. M em brii gru­ pului interacţionează apoi, în contextul unei petreceri - fiecare dintre ei com portându-se unidim ensional. De exem plu, dacă în petrecerea unui client un a n u m it m em b ru al g rupului a acceptat responsabilitatea d e a in terpreta o parte caracterizată de adjectivul furios, atunci in dividul respectiv (după ce clientul l-a instruit privind m odurile specifice în care el îşi exprim ă furia) va pre­ zenta un mesaj furios cu fiecare canal de ieşire, cu fiecare paramesaj, la fiecare contact cu celelalte părţi. Clientul este de obicei, plasat în tr-o poziţie din care poate să vadă şi să audă toate acţiunile părţilor. în m od caracteristic, clientul vede şi aude m anifestări ale părţilor care până atunci se petrecuseră doar în fantezia lui, dar şi com p o rtam en te de care era conştient, atunci când se con­ frunta cu alte persoane în experienţa lui publică. în general, după ce clientul a identificat (şi-a însuşit) to ate părţile sale, intervine o criză în interacţiunea păr­ ţilor, m obilizându-le. în această criză, unele dintre părţi se transform ă în alte abilităţi sau resurse conexe şi toate părţile învaţă să coopereze una cu cealaltă. Porţiunea finală din Parts Party constă în acceptarea de către client a fiecăreia dintre părţile sale ca pe o resursă - etapa integrării. A jutând clientul să identifice printr-o tehnică de proiecţie, părţile sau re­ sursele pe care le are, am constatat că este util să îi cerem clientului să selec­ teze un num ăr egal d e bărbaţi şi fem ei dintre personajele celebre. De cele mai 79

m ulte ori cerem ju m ă ta te din num ărul cu care vrem să lucrăm . După ce se în ­ tâm plă acest lucru şi clientul atribuie adjective persoanelor selectate, îi cerem clientului să ne dea un adjectiv care este opusul de polaritate pentru fiecare dintre adjectivele deja alese, unul câte unul - în m od efectiv, un adjectiv ce descrie partea din el care este cel m ai incongruentă, în m odelul lui despre lum e, cu partea care este descrisă. Folosind această abordare, identificăm şi în acelaşi tim p echilibrăm aşa-num itele părţi bune şi rele în rapo rt cu m odelul despre lum e al clientului. Aceasta corespunde Etapei 1 din lucrul cu polarităţile pe care l-am descris până acum . Porţiunea din Parts Party în care clientul, ajutat de terapeut, instruieşte fiecare dintre persoanele selectate să interpre­ teze părţile este cel m ai strâns asociată cu Etapa 2 a lucrului cu polarităţile des­ cris de noi. Aici, în m od caracteristic, îi cerem clientului să instruiască persoana care interpretează o anum ită parte, furia, de exem plu, fiind furioasă în acel m o­ m ent. Folosind tehnica fanteziei g hidate sau tehnica punerii în scenă (vezi Structura m agicului I, capitolul 6, pentru o descriere), noi aju tă m clientul să arate efectiv persoanei care va interpreta partea furioasă m odul exact în care să o interpreteze. în tim p ce clientul îi arată respectivei persoane cum să fie fu­ rioasă fiind el însuşi furios, noi ne folosim abilitatea de a detecta param esaje in­ congruente pentru a ajuta clientul să fie congruent la m axim um în felul în care îşi exprim ă furia. Aici, se aplică din nou, tehnicile descrise m ai devrem e pentru a-l ajuta pe client să devină congruent la m axim um - de exem plu, cea de a ac­ ţiona ca regizor, cea de a verifica dacă există predicate consecvente ale siste­ m ului de reprezentare, etc. După ce clientul şi-a e xp rim at congruent partea furioasă, îi cerem persoanei care va interpreta această parte să copieze toate paramesajele - postura corporală, mişcările, tonalitatea. Apoi, îl facem pe client să fie regizor. Sarcina lui este să m odeleze persoana care va interpreta partea lui furioasă în postura corporală, mişcările, tonalitatea etc. care reprezintă cel mai congruent, pentru el, partea lui furioasă. După ce to ate adjectivele din prim ul set au fost atrib uite personajelor şi persoanele selectate au fost instruite de către client, în m od specific, cum anum e să interpreteze aceste părţi, solicităm de la client adjectivul care este opusul de polaritate pentru fiecare dintre aceste adjective, aşa cum am m en­ ţionat mai sus. Din nou, îi cerem clientului să atribuie această nouă parte unui m em bru al grupului. Am constatat că, atunci când clientul începe să instru­ iască persoanele care vor interpreta fiecare dintre opusurile de polaritate, este util ca persoana care va interpreta adjectivul iniţial să iasă în faţă şi să înceapă să interacţidneze cu clientul. Rezultatul (indiferent dacă această m anevră este conştientizată sau nu de către client) este că respectivul client va deveni rapid congruent la m axim um în exprim area opusului de polaritate, oferind astfel un m odel excelent pentru persoana care va interpreta acel adjectiv. Şi, aici tera­ peutul poate opta să interpreteze el însuşi adjectivul de polaritate, în loc să 80

ceară persoanei căreia i se atribuie adjectivul să iasă în faţă şi să facă acest lucru. După ce începe petrecerea, clientul, ajutat de terapeut, lucrează pentru a-i face pe actori congruenţi la m axim u m în m odul în care îşi prezintă părţile care le-au fost atribuite. Aceleaşi principii prezentate mai devrem e pentru lucrul cu polaritâţile se aplică şi în petrecerea părţilor. Strategia terap eu tu lu i este să a ju te clientul să-şi sorteze incongruenţele într-un num ăr de părţi. Unele dintre aceste părţi au relaţia opusului de polaritate, deci terapeutul se foloseşte de m odalităţi ex­ plicite pentru a determ ina dacă polaritâţile sunt bine sortate (e.x. două opusuri de polaritate nu îm p art acelaşi sistem de reprezentare). Sarcina globală pentru terapeut în această activitate este să sorteze m odelele despre lum e contra­ dictorii şi exprim ate incongruent simultan ale clientului în părţi, fiecare dintre aceste părţi fiind congruentă. Astfel, se pregăteşte Etapa 3, integrarea, în care clientul va fi capabil să folosească aceste incongruenţe ca resurse care să-l ajute să facă faţă lum ii şi să se dezvolte încontinuu. Prin acest proces, terapeutul îl ajută pe client să-şi transform e părţile contradictorii - părţi care până atunci fu­ seseră sursă de suferinţă şi nem ulţum ire, părţi care, înfruntându-se una pe cea­ laltă, îl îm piedicaseră să obţină lucrurile pe care şi le dorea - în resurse pe care acum le poate folosi pentru a-şi crea o viaţă plină, bogată, coordonată şi cap­ tivantă, transform area suferinţei în bază pentru dezvoltare.

ETAPA 3 INTEGRAREA INCONGRUENTELOR CLIENTULUI După ce terapeutul l-a ajutat pe client să-şi sorteze incongruenţele în po­ larităţi, începe etapa de integrare (Etapa 3). Aici, strategia globală este ca tera­ peutul să ajute clientul să-şi coordoneze polaritâţile astfel încât acestea să devină resurse pentru client, să nu mai fie sursă de suferinţă şi nem ulţum ire. Un alt m od de a form ula această strategie globală este să spunem că terapeutul lucrează alături de client pentru a-l ajuta să obţină m etapoziţia în raport cu polarităţile lui (sau părţi, în cazul în care se lucrează cu m ai m ult de două dintre părţile clientului). Un individ a o b ţin u t m eta-poziţia în rapo rt cu polaritâţile (părţile) sale atunci când are opţiuni în com p ortam entul său (indiferent dacă este sau nu conştient de acest lucru) privind com portarea într-un fel care este caracteristic unei polarităţi (părţi) sau alteia în tr-o m anieră uniform ă, coordo­ nată, când niciuna dintre polarităţi (părţi) nu o în trerup e pe cealaltă, iar clien­ tul exprim ă a m b e le polarităţi ad ecvat şi congruent. Noi îm p ă rţim etapa de integrare în două porţiun i - contact şi integrare. 81

CONTACTUL ÎNTRE POLARITĂŢI Până acum, în lucrul cu incongruentele, terapeutul şi clientul au lucrat pen­ tru a transform a un set de paramesaje incongruente prezentate simultan într-o serie d e polarităţi (părţi) congruente prezentate secvenţial. Aceste polarităţi sunt acum diferenţiate în m od clar - ele au categorii Satir distincte şi sisteme de reprezentare distincte. Cu alte cuvinte, clientul s-a schim bat dintr-o fiinţă confuză, care îşi provoacă singură tulburări, care este torturată şi incongruentă, în tr-o fiinţă care se poate exprim a cu forţă şi în m od congruent, în fiecare m o­ m ent. în trucât aceste polarităţi, fiecare dintre ele congruentă, sunt organizate în sistem e de reprezentare diferite, ele nu au un m od sistem atic de a intra în contact.Terapeutul are m ai m ulte opţiuni pentru a ajuta polarităţile clientului să intre în contact. Vom descrie în continuare câteva dintre aceste opţiuni. Dar mai întâi, am dori să vă ream intim că acestea sunt doar un ghid care să vă ajute în m unca voastră; noi vă încurajăm să perfecţionaţi şi alte m eto d e pe care le veţi considera utile. Cu cât aveţi mai m ulte opţiuni ca terap eu ţi, cu atât veţi fi mai eficienţi şi mai creativi în calitatea voastră de vindecători. în al doilea rând, aceste opţiuni nu se exclud reciproc; vă sfătuim să găsiţi com binaţii ale aces­ tor opţiuni care să confere forţă activităţii voastre.

Alegerea sistem ului de reprezentare pentru contact în acest punct al terapiei, polarităţile clientului nu au în com un un sistem de reprezentare - pur şi simplu, ele nu pot intra în contact. Aici, opţiunile fun­ dam entale ale terapeutului sunt: să lucreze pentru a atribui unei polarităţi sis­ tem ul de reprezentare pe care îl are cealaltă, să dea fiecărei polarităţi sistemul de reprezentare al celeilalte sau să introducă un nou sistem de reprezentare pentru am bele polarităţi în care ele să poate intra în contact. Desigur, tera­ peutul poate alege să parcurgă toate aceste etape; în final, fiecare polaritate va avea to ate cele trei sisteme de reprezentare şi va putea intra în contact cu ce­ lelalte în toate aceste sisteme. Indiferent de opţiunea pe care o alege terapeutul în acest punct al terapiei, el va fi foarte conştient de felul în care el şi clientul folosesc predicatele. Dacă, de exem plu, terapeutul a decis să înceapă etapa contactului ajutând o polari­ tate Satir 2 vizuală să-şi d ezvo lte abilitatea de a-şi reprezenta experienţa kinestezic - să intre în legătură cu sentim entele sale - , el va schim ba în m od intenţionat, predicatele pe care le foloseşte, din unele precum a vedea, a privi, clar -c a r e presupun un sistem de reprezentare vizual - în unele precum a simţi, a atinge, sensibil, care presupun un sistem de reprezentare kinestezic. în plus, 82

terapeutul va asculta cu atenţie răspunsurile pe care i le dă clientul pentru a de­ term ina dacă acest client trece la predicatele care se potrivesc. Prezentăm în continuare, două exem ple cu un terapeut care face o alegere în privinţa siste­ m elor de reprezentare şi începe procesul d e stabilire a unui contact între po­ larităţi.

EXEMPLUL 1 Terapeutul a sortat incongruenţele clientului în două polarităţi, folosind tehnica scaunului gol de tip Perls. Una dintre polarităţile clientului este o po­ laritate acuzatoare, vizuală, iar cealaltă, una conciliantă, kinestezică. Clientul, o fem eie pe num e Beatrice, se află pe scaunul polarităţii vizuale, acuzatoare, exprim ându-şi furia în m od congruent. Terapeutul: — ...Da, şi spune-i exact ce vezi când te uiţi într-acolo, la ea cum stă şi plânge. Beatrice: — Da, ştiu... te privesc... to t tim pul stai şi plângi, şi te autocom pătim eşti. Ai ochii aşa de plini de lacrimi, că nici m ăcar nu vezi ce faci. Terapeutul: — Acum, Beatrice, m ută-te pe scaunul celălalt! Beatrice (se m ută pe celălalt scaun, postura ei corporală, gesturile, tona­ litatea i se schimbă într-un set de param esaje care sunt conciliante în m od congruent): — Oh... (plânge încetişor) ...oh, mă sim t aşa de rău... mă doare stomacul, şi nu vreau decât să fiu lăsată în pace (con­ tinuă să plângă) Terapeutul (observând că Beatrice îşi exprim ă fiecare polaritate congru­ ent şi că aceste polarităţi sunt sortate astfel încât nu există nicio su­ p rap unere în tre sistem ele de reprezentare şi categoriile Satir, terapeutul decide să folosească sistemul de reprezentare pe care nu-l are niciuna dintre polarităţi pentru a le ajuta să intre în con­ tact - sistemul auditiv.): — Beatrice, ai auzit ceea ce ea (terapeutul indică scaunul polarităţii vizuale, conciliante, acum gol) ţi-a spus? Beatrice: — Ce? ...Ce a spus ea. (uitându-se la celălalt scaun) Da, cred că da... Terapeutul: — Spune-m i, ce ţi-a spus? Beatrice: — ...Oh ...nu sunt sigură; cred că nu am auzit-o. Terapeutul:— Ok, acum, Beatrice, întreab-o ce ţi-a spus. Spune-i pe nume. Beatrice: — Beatrice, ce m i-ai spus? Terapeutul: — M ută-te! (Beatrice se m ută pe celălalt scaun, din nou cor­ pul ei şi celelalte canale de ieşire trecând în polaritatea acuzatoare.) 83

Acum , Beatrice răspunde! Beatrice: — Să răspund? ...să răspund la ce? Terapeutul: — Ai auzit ce ţi-a spus ea? Beatrice: — ...Păi, nu, dar ea întotdeauna... Terapeutul (întrerupând-o pe Beatrice): — în tre ab -o ce a spus! Beatrice: — Păi, ce ai ...(întrerupându-se) oh, îm i amintesc. Terapeutul: — Ce? Beatrice: — M -a în tre b at ce i-am spus. Terapeutul: — Acum răspunde-i. Beatrice: — Nu faci decât să stai to t tim pul, să plângi şi să te autocom pătim eşti. Terapeutul: — Beatrice, schim bă scaunele (Beatrice se m ută). Acum ai auzit ce a spus? Beatrice: — Da, a spus că nu fac decât să stau to t tim pul şi să mă autocom pătim esc. Terapeutul: — Da; acum , răspunde. Terapeutul continuă să lucreze cu Beatrice, verificând pentru a se asigura de fiecare dată când ea se m ută că a auzit exact ce a spus cealaltă polaritate în ­ ainte de a încerca să răspundă. în acest fel, cele două polarităţi încep să intre în contact una cu alta, să-şi facă nevoile cunoscute şi să înveţe să com unice şi să coopereze, astfel încât să fie cu adevărat resurse pentru Beatrice, nu o sursă de suferinţă şi nem ulţum ire.

EXEMPLUL 2 Mark, un tânăr în ju r de 25 de ani, m em bru al unuia dintre grupurile noas­ tre de instruire a terapeuţilor, a lucrat cu unul dintre terapeuţi pentru a-şi sorta incongruentele în tr-o polaritate conciliantă, kinestezică şi o polaritate acuza­ toare, vizuală. Terapeutul a decis să lucreze pentru a da fiecărei polarităţi sis­ tem ul de reprezentare pe care îl are cealaltă spre a le perm ite acestora să intre în contact. M ark (în poziţia conciliantă, kinestezică): — Vreau doar să mă simt bine, vreau doar să mă relaxez... Terapeutul: — Mark inspiră adânc, sprijină-te de spătar şi destinde-ţi muş­ chii pieptului şi ai gâtului şi, în tim p ce faci asta, uită-te cu atenţie în faţa ta. Ce vezi pe scaunul de vizavi? (Mark îşi aranjează corpul şi îşi ridică privirea.) Mark: — ...Ei, bine, m i-e greu să văd. Eu... oh, ok, da, văd un tip care stă 84

acolo şi arată cu degetul spre mine, şi ţipă la mine... Terapeutul: — Da, şi ce exprimă faţa lui în tim p ce tu te uiţi la el cum face asta? M ark: — Se uită furios... ah... încordat... ştiţi... se uită ca şi cum ar fi cu ade­ vărat nefericit în legătură cu ceva. Terapeutul: — Acum , M ark m ută-te! M ark (se m ută pe scaunul acuzator, vizual, schim bându-şi corpul în m od corespunzător): — El (arătând cu degetul spre prim ul scaun) mă calcă pe nervi... el niciodată... Terapeutul (întrerupându-l pe Mark): — Mark, aşa cum stai acolo şi te uiţi la el, cum te simţi, în corpul tău? M ark: — ... Ce? ...simt, în corpul meu? Terapeutul: — Da, M ark, de ce anum e eşti conştient în acest m o m en t, în corpul tău? M ark: — ...Păi, nu prea ştiu... Nu sunt sigur ce simt... Terapeutul: — Da; acum lasă-ţi ochii să se închidă şi fii conştient de cor­ pul tău. (M ark răspunde.) Acum , M ark, spune-m i de ce anum e eşti conştient în corpul tău. M ark: — Oau! Sunt aşa de încordat la um eri... îm i sim t stomacul întors pe dos... îm i simt ochii fierbinţi (şi începe să plângă încet). Terapeutul continuă să lucreze cu M ark, schim bând în m od sistematic, pre­ dicatele şi verificând pentru a se asigura că şi M ark schim bă predicatele, astfel încât acesta are acum capacitatea de a vedea şi de a sim ţi în am bele poziţii. în acest m od, polarităţile lui Mark încep să intre în contact, un pas esenţial pe dru­ mul lui M ark de a ajung e la m eta-poziţie în raport cu polarităţile lui.

Polarităţi exprim ate com plet în tim pul contactului După ce terapeutul a stabilit un sistem de reprezentare în care polarităţile clientului p o t intra în contact, el va lucra pentru a se asigura că fiecare polari­ tate se exprim ă com p let în faţa celeilalte. M odul cel m ai cuprinzător d e a ajuta fiecare dintre polarităţile clientului să se exprim e verbal com p let îl reprezintă tehnicile m eta-m o d elu lu i - subiectul volum ului 1 din Structura m agicului. Cu alte cuvinte, te ra p e u tu l verifică exprim ările verbale ale clientului pentru a vedea dacă acestea îndeplinesc condiţiile form ulării corespunzătoare în tera­ pie - toate enunţurile form ulate de fiecare polaritate nu trebuie să conţină eli­ minări, generalizări, verbe nespecificate; to ate substantivele treb u ie să aibă indicii referenţiale etc. Există două ajustări speciale la abordările standard ale m eta-m o d elu lu i care am constatat noi, sunt utile în contextul lucrului cu polarităţile. 85

in primul rând, în abordările standard ale m eta-m odelului, când o polaritate a făcut un enunţ ce include un operator m odal de necesitate sau de posibili­ tate (vezi Structura m agiculuiI, capitolele 3 şi 4), aşa cum se întâm plă în urm ă­ toarele propoziţii: Clientul: — Nu p o t accepta ajutorul. Clientul: — M i-e imposibil să cer lucruri pentru m ine însumi. terapeutul poate interveni cu întrebarea: Terapeutul: — Ce te îm piedică să accepţi ajutorul? Terapeutul: — Ce te îm piedică să ceri lucruri pentru tine însuţi? în contextul lucrului cu polarităţile, noi vă sugerăm să adaptaţi aceste abordări astfel: Cum te împiedică el (indicând cealaltă polaritate) să accepţi ajutorul? Cum te împiedică el (indicând cealaltă polaritate) să ceri lucruri pentru tine însuţi? Aici, a b o rd are a/în treb a rea terapeutului presupune că polaritatea opusă este lucrul/persoana care îm piedică acea polaritate să o b ţin ă ceea ce vrea. Aceasta ajută clientul să se concentreze asupra procesului prin care cele două polarităţi se deranjează şi se distrug una pe alta, servind astfel, ca bază pentru incongruenţele, suferinţa şi nem ulţum irile clientului. A doua ajustare la abordarea/întrebările standard ale m eta-m odelu lui în lucrul cu polarităţile este să se încorporeze predicatele adecvate sistemului de reprezentare în abordările m eta-m odelului. De exem plu, folosind aceleaşi pro­ poziţii de mai sus: Clientul: — Nu p o t accepta ajutorul. Clientul: — M i-e im posibil să cer lucruri pentru m ine însumi. terapeutul, când lucrează cu o polaritate vizuală, poate răspunde cu: Terapeutul:— Ce vezi că te îm piedică să accepţi ajutorul? Terapeutul: — Ce vezi că te îm piedică să ceri lucruri pentru tine în ­ suţi? Ajustând abordarea/întrebările m eta-m odelului pentru a include predica­ tele care se asortează cu predicatele sistemului de reprezentare pe care le fo­ 86

loseşte polaritatea clientului, terapeutul ajută acea polaritate să înţeleagă şi să răspundă c o m p le t.'2 Desigur, terapeutul poate folosi aceste două ajustări îm preună - adică fie­ care presupune că cealaltă polaritate este lucrul/persoana care îm piedică prima polaritate să obţină ceea ce doreşte - şi să încorporeze predicatele adec­ vate sistemului de reprezentare în abordările m eta-m odelului. De exem plu, fo­ losind aceleaşi enunţuri ale clientului: Clientul: — Nu pot să accept ajutorul. Clientul: — M i-e im posibil să cer lucruri pentru m ine însum i. terapeutul poate opta să răspundă cu: Terapeutul: — Cum îl vezi pe el că te îm piedică să accepţi ajutorul? Terapeutul: — Cum îl vezi pe el că te îm piedică să ceri lucruri pen­ tru tine însuţi? Pe lângă abordările/întrebările m eta-m odelului, noi am conceput un set de întrebări de polaritate care, am constatat noi, sunt foarte utile pentru a ajuta polarităţile să intre în contact. Scopul acestui set de întrebări de polaritate este să ne confere siguranţa că fiecare polaritate îşi exprim ă nevoile proprii în m od direct, şi în tr-o form ă suficient de specifică pentru ca atât terapeutul, cât şi cea­ laltă polaritate să ajungă să înţeleagă ce doreşte cu adevărat acea polaritate.

întrebări de polaritate Ce, în m od specific, doreşti pentru tine însuţi? (vezi-auzi-sim ţi) Cum, în m od specific, te îm piedică el (indicând cealaltă polaritate) să obţii ceea ce doreşti pentru tine însuţi? Există vreo m o d a lita te în care auzi-vezi-sim ţi că el (cealaltă polaritate) îţi poate fi de folos în vreun fel? Ce s-ar în tâ m p la dacă el (cealaltă polaritate) ar pleca definitiv? Cum ţi-ar folosi asta? Vezi-auzi-sim ţi ce doreşte el (cealaltă polaritate)? Ce s-ar în tâ m p la dacă ai perm ite ca el (cealaltă polaritate) să aibă ce doreşte? V ezi-sim ţi-auzi că există vreo m od alitate prin care voi, am ân d o i (adică am bele polarităţi), aţi putea obţine ceea ce doriţi? Adresând fiecărei polarităţi acest set specific de întrebări de polaritate, în com binaţie cu abordările standard ale m eta-m odelului, terapeutul asigură ex87

prim area com pletă a fiecărei polarităţi. în tim p ce o polaritate răspunde la fie­ care dintre aceste întrebări, răspunsul va fi un set de param esaje pe care tera­ peutul le verifică apoi pentru congruenţă. M ai m ult, te ra p e u tu l verifică param esajele verbale ca să vadă dacă respectă condiţiile form ulării corespun­ zătoare în terapie. Dacă terapeutul a decis să folosească sistemul de reprezentare auditiv ca sistem în care cele două polarităţi vor intra în contact, vă sugerăm ca, în loc să adresaţi polarităţii întrebările m eta-m odelului şi întrebările de polaritate, ca te­ rapeuţi, să instruiţi polaritatea respectivă să îi spună celeilalte polarităţi ce îi lipseşte, ce îşi doreşte. De exem plu, în locul urm ătoarelor schimburi: (1) Clientul: — Eu vreau lucruri pentru m ine însum i. Terapeutul: — Ce lucruri, în m od specific?

(2) Clientul: — Nu pot să accept ajutorul. Terapeutul: — Cum vezi-sim ţi-auzi că el (cealaltă polaritate) te îm ­ piedică să accepţi ajutorul? (3) Clientul: — M i-e im posibil să cer lucruri pentru m ine însum i. Terapeutul: — Cum vezi-auzi-sim ţi că el (cealaltă polaritate) te îm ­ piedică să ceri lucruri pentru tine însuţi? terapeutul ghidează polaritatea să vorbească nu cu terapeutul, ci direct cu cea­ laltă polaritate, ca mai jos:

(1) Clientul: — Eu vreau ceva pentru m ine însumi. Terapeutul: — Spune-i lui ce, în m od specific, vrei pentru tine însuţi.

(2) Clientul: — Nu pot să accept ajutorul. Terapeutul: — Spune-i lui cum, în m od specific, vezi-auzi-sim ţi că el te îm piedică să accepţi ajutorul. (3) Clientul: — M i-e im posibil să cer lucruri pentru m ine însumi. Terapeutul: — Spune-i lui cum auzi-vezi-sim ţi că el, în m od specific, te îm piedică să ceri lucruri pentru tine însuţi. în exem plul (1) de mai sus, terapeutul dezvoltă sistemul de reprezentare audi­ tiv al clientului în scopul de a stabili contactul. în astfel de cazuri, este adecvat să ghidaţi clientul pentru a răspunde la aceste în trebări de polaritate in88

struindu-l să-i sugereze răspunsul celeilalte polarităţi. La fel ca şi la exe m p lu l 1, terapeutul va verifica p entru a se asigura că polaritatea care tre b u ie să răs­ pundă a auzit efectiv întrebarea sau e nunţul înainte de a răspunde. în m ajoritatea cazurilor, potrivit experienţei noastre, aplicarea sistem atică a acestor tehnici de contact - alegerea sistem ului/sistem elor de reprezentare, abordările/întrebările m etam odelului (ajustate pentru lucrul cu polarităţile) are drep t rezultat autoexprim area com pletă a polarităţilor şi stabilirea între ele a unui acord sau a unui contact. La sem inariile noastre pentru instruirea tera­ peuţilor am conceput un set de tehnici utile pentru a ne asigura că acordul sau contactul dintre polarităţi este suficient de strâns p entru a conduce la in te ­ grarea com pletă a acelor părţi aflate până atunci în conflict.

Verificarea existenţei unui contact strâns După ce fiecare dintre polarităţile clientului s-a exprim at com p let şi între ele s-a stabilit un contact, sarcina te ra p e u tu lu i este să a ju te p o larită ţile să ajungă la un acord care să le perm ită să lucreze uşor una cu cealaltă, devenind astfel resurse pentru client. Frecvent, polarităţile, odată puse în legătură una cu cealaltă, vor ajunge la un contact strâns care va servi drep t bază pen tru acţiu­ nea lor coordonată. Când acest lucru nu se petrece în m od spontan, terapeu­ tul poate interveni: (1) detem inând, în m od specific, und e intră în conflict cele două pola­ rităţi; (2) cerându-le am ândurora să decidă cum pot folosi cel m ai bine abi­ lităţile celeilalte în aceste zone ale com portam entului în care până atunci fuseseră în conflict; (3) stabilind sem nale prin care fiecare polaritate o p o ate a n u n ţa pe cealaltă că are nevoie de ajutor în astfel de situaţii tensionate. Folosirea sistematică, de către terapeutul însuşi, a tehnicilor de contact pre­ zen tate anterior îi va p erm ite să descopere rapid în ce zo n e ale c o m p o rta ­ m entului polarităţile intră în conflict şi cum pot ajung e acestea să-şi coordoneze eforturile. Aici, întrucât fiecare dintre polarităţi are a n u m ite abili­ tăţi care îi lipsesc celeilalte (de exem plu, când polarităţile sunt sortate vizual/kinestezic, unei polarităţi i se poate atribui sarcina de a fi atentă la ce poate fi văzut în situaţia de stres, iar celeilalte polarităţi la ce poate fi sim ţit în aceeaşi situaţie), im p o rtan t este să se atribuie polarităţilor sarcini conform e cu abilită­ ţile lor speciale. A treia etapă pentru a verifica existenţa unui contact strâns - cea de a sta­ bili sem nale în tre polarităţi - necesită o analiză mai detaliată. în condiţii de stres, una dintre polarităţi începe să se com porte într-un m od care va aduce 89

cele două polarităţi în conflict; este foarte util ca polarităţile să aibă sem nale prin care să se poată inform a reciproc atunci când se în tâm p lă acest lucru. Ast­ fel d e sem nale p e rm it polaritâţilor să-şi coordoneze abilităţile într-un m od neconflictual. De exem p lu , un te ra p e u t care lucrează cu un tip de polaritate vizuală-acuzatoare/kinestezică-conciliantă are urm ătoarea opţiune atunci când stabileşte semnale; Terapeutul (adresându-se polarităţii kinestezice a lui M argot): — Şi de ce anum e eşti conştientă în acest m om ent, M argot? M argot:— Oau; sunt foarte em oţionată. Acum înţeleg cum noi (cele două polarităţi) putem lucra îm preună. Când încep să mă simt încordată şi nu în ţeleg ce se întâm plă, ea (cealaltă polaritate) mă poate ajuta uitându-se în ju r şi văzând exact ce se în tâm plă, ca să nu ajung să mă blochez. Terapeutul: — Da; acum , m ută-te dincolo, M argot. (M argot se m ută pe celălalt scaun.) Acum, M argot, de ce anum e eşti conştientă? M argot: — Sunt cu adevărat edificată despre cum va funcţiona acest lucru; pot să văd cât de Folositoare poate fi ea (celaltâ polaritate) pentru mine. Nu suport să fiu am orţită - să nu am niciun fel de sen­ tim en te - , aşa că atunci când văd că începe să se în tâ m p le acest lucru, ea poate să mă ajute să nu intru în am orţeală. Terapeutul (începând să stabilească sem nalele): — Ok; acum , singurul lucru pe care eu nu îl înţeleg încă este cum , în m od specific, poţi tu să o anunţi că ai nevoie de ajutorul ei? M argot: — ...Ce? Nu înţeleg. Terapeutul: — Când observi că începi să te sim ţi am orţită, cum o vei anunţa că ai nevoie de ajutorul ei? M argot: — Păi, nu sunt sigură... Terapeutul:— M argot, care este prim ul lucru de care eşti conştientă când începi să amorţeşti? M argot (respiraţia ei se schimbă total): — Eu... m i se opreşte respiraţia..., cam aşa... ca acum - încep să amorţesc. Terapeutul:— în regulă - acum, eu zic să folosim chiar acest lucru pentru a-i sem nala celeilalte părţi ale tale să te ajute ca să nu am orţeşti. M argot: — Da, cred că înţeleg; când încep să îm i schimb respiraţia, o să inspir adânc şi o să cer ajutorul celeilalte părţi a mea...

OBŢINEREA META-POZIŢIEI Ultim a şi cea m ai im portantă zonă a lucrului cu incongruenţele este să aju­ tăm clientul să obţină m eta-poziţia în raport cu polarităţile sale. Aceasta în ­ 90

seamnă că, în calitate de terapeuţi, pentru ca m unca voastră să fie apro fu n­ dată şi să aibă efecte de durată, va fi necesar să faceţi mai m ult decât să adu­ ceţi polarităţile în contact. Pentru ca un client să-şi recodifice p o larită ţile şi param esajele sortate în tr-o m anieră care să perm ită schim barea perm anentă, deci adevărata m eta-poziţie, este posibil să fie necesare contactul susţinut şi in­ tegrarea, chiar dacă nu pentru ficare caz. După ce polarităţile au un caracter form ulat corespunzător, o separaţie m a­ ximă şi apoi un contact în acelaşi sistem de reprezentare, voi, ca terapeuţi sun­ teţi pregătiţi pentru integrare. Pentru a realiza integrarea, adică m eta-poziţia, cele două sau m ai m ulte seturi de reprezentări ale clientului vostru care au fost aduse în contact în acelaşi sistem de reprezentare trebuie să primească acum un impuls pentru a se reorganiza în tr-o nouă şi unică reprezentare, care să in­ cludă toate param esajele de la am bele şi să fie m ai m are decât sum a celor două. De exem plu: Dacă un client are două polarităţi (A şi B), unde A nu im ­ plică pe B, şi B nu implică pe A, ele sunt o reprezentare care se exclude reci­ proc pentru acelaşi teritoriu. M eta-poziţia nu va fi o reprezentare a lui A plus B, ci un set de plus sau minus (AB) egal cu o reprezentare (X) care are toate po­ tenţialele lui A şi B, precum şi Non A şi Non B şi opţiunile bogate ce rezultă din m ulte com binaţii în interiorul polarităţilor şi între polarităţi. Să luăm urm ătorul exemplu, cu Dennis care i-a prezentat terapeutului o co­ m unicare foarte incongruentă despre in teracţiunea lui cu alte persoane în lume, afirm ând pur şi simplu, că îşi doreşte ca ceilalţi să îl placă. Polarităţile care au fost sortate din această com unicare au fost o parte kinestezică-conciliantâ care simţea că el trebuia să facă ce aşteptau ceilalţi d e la el, altfel nu era o per­ soană bună, şi o parte vizuală-acuzatoare care îi vedea pe ceilalţi oam eni cum îl tratează ca pe un nimic, cum sunt cruzi cu el şi nu m erită bunătatea lui. Aceste două reprezentări erau hărţi contradictorii pentru acelaşi teritoriu, rezultatul fiind un impas în com p ortam entul său, cuvinte am abile pe o tonalitate aspră. Polarităţile sale au fost aduse în contact în sistemul lui de reprezentare vizual (fantezie, ochiul m inţii) cerându-i să creeze două im agini despre el însuşi, stând una lângă cealaltă, una fiind partea în care Dennis sim ţea că trebuie să fie con­ ciliant cu semenii lui, cealaltă, partea lui Dennis care vedea cum oam enii îl ofen­ sau. I s-a spus să urmărească aceste două părţi certându-se şi să relateze despre interacţiunea lor, deopotrivă vizual şi auditiv. Rezultatul a fost că Dennis şi-a reprezentat sim ultan am bele polarităţi, vizual şi auditiv, din perspectiva unui observator. Reprezentare a conciliantului kinestezic Dennis vede Reprezentare a acuzatorului vizual 91

Deşi, reprezentarea simultană a fost obţinută în acelaşi sistem de reprezentare, odată cu stabilirea contactului, m eta-poziţia nu a fost încă realizată com plet. Lui Dennis i s-a cerut să com enteze calităţile am belor polarităţi, apoi a fost în­ trebat dacă ar vrea să încerce ceva care s-ar putea să fie o nou tate pentru el. A răspuns afirm ativ. Apoi i s-a spus: Dennis acum , în tim p ce continui să stai acolo cu ochii închişi, aş vrea să în­ tinzi încet am bele mâini, şi să prinzi aceste două imagini, pe fiecare în tr-o mână. Aşa, perfect (Dennis în tinde mâinile.). Acum, îm pinge uşor aceste două imagini laolaltă, în tr-o singură im ag ine, u ită-te cu atenţie, vezi cum am ândou ă se schimbă într-una singură. (Dennis le îm pin ge uşor laolaltă, gâfâind pe măsură ce m âinile i se apropie.) Acum , ce vezi? Dennis: — Sunt eu, dar diferit. Terapeutul: — Cum? Dennis: — Arăt puternic, fără să fiu josnic. Terapeutul: — Altceva? Dennis: — Da; poate să fie blând şi să-i pese de oam eni... da, şi nu e slab şi m oale. Terapeutul: — Vezi o im agine de-a ta care are toate aceste calităţi în ace­ laşi timp? Dennis: — Da (oftează). Terapeutul: — îţi place ceea ce vezi? Dennis:— Da. Terapeutul: — Ţi-ar plăcea să o faci o parte a ta şi să ai acele abilităţi drept resurse? Dennis: — S igu r. Terapeutul: — Bine. Atunci, în tim p ce continui să ţii cu blând eţe această im agine a ta şi să o priveşti cu atenţie, trage încet im aginea în in­ teriorul tău. Aşa, perfect. (Dennis îşi trage uşor m âinile spre corp.) Acum, las-o să intre înăuntru, să devină o parte din tine, o resursă peste to t în interiorul tău. (Dennis îşi lipeşte m âinile de corp, inspi­ rând profund1. în tim p ce face asta, faţa i se înroşeşte şi oftează cu putere.) Terapeutul: — Cum te simţi în tim p ce devine o parte din tine? Dennis: — M ă furnică în to t pieptul. Terapeutul: — Las-o să se îm prăştie prin to t corpul tău în tim p ce devine cu adevărat o parte din tine. Prin acest proces, Dennis o b ţin e m eta-poziţia, recodificându-şi polarităţile vizual în tr-o singură reprezentare. Terapeutul şi-a verificat lucrarea in terpre­ 92

tând polarităţile lui Oennis, dar, Dennis nu m ai era incongruent în felul acesta; acum doar râdea în m om entul unde până atunci avusese accese de furie. Muş­ chii faciali relaxaţi şi râsul erau sem ne sigure că se produseseră m eta-poziţia şi integrarea acestui set de polarităţi. Recodificarea polarităţilor poate fi obţinută în orice sistem de reprezentare reprezentând polarităţile simultan şi apoi aranjând o unică reprezentare. Chiar şi în cazul de Parts Party descris m ai devrem e, param esajele care sunt repre­ zentate de diferiţi oam eni sunt la sfârşitul Parts Party, unificate în tr-un singur grup. Apoi, este în dep linit un scurt ritual care are drep t rezultat reprim area si­ m ultană kinestezic cerându-i clientului să stea în picioare în m ijlocul unui cerc de oam eni care îi interpretează părţile, şi fiecare pune o m ână pe client, spu­ nând abilitatea pe care o reprezintă, până când clientul are mâini de la toate părţile care îl ating sim ultan şi şi-a en u n ţat aprobarea în m od congruent. Deci, strategia care rezultă pentru integrarea polarităţilor este: unu, con­ tactul în acelaşi sistem de reprezentare şi doi, recodificarea într-o singură re­ prezentare. Astfel m eta-poziţia şi integrarea sunt realizate.

M ETA-TACTICI PENTRU INCONGRUENŢĂ Când un individ este incongruent în com portam entul său, el semnalează că are mai m ult de un m odel despre lum ea lui. Aceasta este o inform aţie foarte im portantă pentru terapeut. Acceptarea im ediată şi folosirea incongruenţei clientului ca bază pentru dezvoltare şi schim bare în m odurile dorite de client sunt instrum ente terapeutice puternice. Deoarece param esajele incongruente sunt sem nale ale prezenţei în client a unor m odele conflictuale despre lume, sarcina globală a terapeutului este să ajute clientul să creeze un nou m odel despre lum e în care cele două m odele până atunci conflictuale să funcţioneze în m od coordonat, lin, perm iţându-i clientului toate opţiunile disponibile în am bele m odele precedente. Cu alte cuvinte, terapeutul lucrează pentru a ajuta clientul să obţină m etapoziţia - adică, să creeze o hartă despre lum e pentru com portam entul său care să includă am bele m odele aflate mai în ain te în con­ flict. în acest fel, clientul ajunge să aibă opţiunea pe care o doreşte în acea zonă a com p ortam entului său. Procesul de a-l ajuta pe client să obţină m eta-poziţia poate fi descompus în trei etape, pentru ca voi să vă puteţi organiza mai uşor experienţa. 1 (1) Identificarea incongruenţei (param esaje conflictuale); (2) Sortarea paramesajelor; (3) Integrarea param esajelor sortate.

93

Un alt m od de reprezentare a procesului prin care terapeutul ajută clientul să obţină m eta-poziţia se face in term enii schimbărilor în tim p din com porta­ m entul de com unicare al clientului. Şi aici, am considerat util pentru sem inariile noastre d e instruire a te ra p e u ţilo r să distingem trei e ta p e ale acestui proces: (1) Com unicarea clientului este incongruentă - el încearcă să prezinte param esaje din m ai m u lt de un m odel despre lum e necom patibil în m od simultan; (2) Com unicarea clientului este congruentă la fiecare m o m e n t te m ­ poral, dar incongruentă în tim p - aici el încearcă să prezinte para­ m esaje din mai m u lt de un m odel despre lu m e neco m patibil în m od secvenţial; (3) Com unicarea clientului este congruentă a tâ t sim ultan, cât şi sec­ venţial. El a o b ţin u t m eta-poziţia, şi are o hartă arm onizată, coor­ donată pentru com p ortam entul său. Procesul obţinerii m eta-poziţiei este deci, strategia globală pentru a lucra cu incongruenţele clienţilor, transform ând astfel sursa suferinţelor şi blocaju­ lui lor într-o resursă pentru dezvoltare, energie şi vitalitate. Acceptând această descom punere a procesului obţinerii m eta-poziţiei în cele trei etape, vom pre­ zenta în continuare m eta-tacticile pentru lucrul cu incongruenţele, etapă cu etapă.

META-TACTICI PENTRU ETAPA 1 In etapa 1, sarcina terapeutului este să identifice incongruenţa în com uni­ carea clientului. Deci, m eta-tacticile pentru etapa 1 sunt:

M eta-tactica 1 pentru etapa 1 (incongruenţă): Com pararea param esajelor Aici, terapeutul se foloseşte de toate canalele sale de intrare, distingând ceea ce vede de ceea ce aude şi de ceea ce simte. Distingând mai întâi, infor­ m aţiile care ajung la el prin fiecare dintre canalele sale de intrare, terapeutul realizează mai m ulte lucruri. El este capabil să evite să devină incongruent în propria sa comunicare ca răspuns la incongruenţa clientului. El evită să devină deprim at, îm povărat, d ob orât (rezultate frecvente ale com unicării incongru­ ente văz-sim ţire şi auz-sim ţire), păstrându-şi libertatea de a acţiona în m od 94

creator. Mai m ult, făcând aceste distincţii, el are baza pentru com pararea param esajelor pe care i le prezintă clientul, verificând dacâ există incongruenţă în comunicare.

M eta-tactica 2 pentru etapa 1 (incongruenţă): Dar Adesea, clientul îi va prezenta terapeutului enunţuri în care susţine că d o ­ reşte ceva pentru el însuşi. Enunţuri care au form a generală:

X

Terapeutul poate să accelereze procesul identificării incongruenţelor clien­ tului, atunci când aude enunţuri de această formă, aplecându-se în faţă şi spu­ nând: ...dar... Clientul va continua enunţul în ce p u t iniţial, com p letând a doua ju m ă ta te a propoziţiei (partea care urm ează după cuvândul dar). M aterialul verbal oferit de el poate fi folosit de terapeut în m odurile pe care le-am prezentat detaliat în Structura m agicului I. Piesa im portantă în acest context este că, pe măsură ce completează propoziţia, paramesajele clientului se vor schimba radical în com ­ paraţie cu paramesajele prezentate de el în prima parte a propoziţiei, oferindu-i astfel terapeutului un set de param esaje conflictuale de la care p oate începe schimbarea.

M eta-tactica 3 pentru etapa 1 (incongruenţă): M eta-în treb area Folosirea acestei tactici are loc de obicei, atunci când clientul tocm ai şi-a exprim at un sentim ent puternic pe care îl are despre o anum ită p orţiun e a ex­ perienţei sale. De exem plu: 95

Sunt de-a dreptul furios din cauza m odului în care ea ignoră ceea ce spun! în acest punct, terapeutul se apleacă şi spune: ...şi cum te simţi în legătură cu faptul că te simţi furios din cauza asta? Răspunsul clientului la această întrebare furnizează m aterial verbal supus con­ diţiilor m eta-m odelului privind formularea corespunzătoare în terapie. M ai im ­ portant pentru scopurile prezentei discuţii, setul de param esaje pe care clientul le afişează atunci când răspunde la această întrebare poate fi com parat pentru incongruenţe cu setul de param esaje prezentat atunci când a făcut enunţul iniţial.

M eta-tactica 4 pentru etapa 1 (incongruenţă): Verificarea param esajelor stânga-dreapta O sursă foarte bogată pentru recunoaşterea incongruenţei în comunicarea unui client este dată de faptul că cele două emisfere cerebrale din creierul om u­ lui controlează cele două părţi (opuse) ale corpului unei persoane.Terapeutul va afla că, verificând vizual faţa clientului (e.x. dim ensiunea ochilor şi localiza­ rea pe acea parte a feţei, form a buzelor, tonusul m uscular etc.), poziţia şi miş­ cările m âinii, va descoperi diferenţe în param esajele care sunt exprim ate. Terapeutul poate verifica auditiv intonaţia prin com paraţie cu sintaxa în vor­ birea clientului. Şi aceste diferenţe îi oferă terapeutului m oduri de a identifica incongruenţa. Cele patru m eta-tactici pentru etapa 1 nu îşi propun să prezinte toate teh­ nicile de care dispuneţi fiecare dintre voi, ca terapeuţi, în m unca voastră de vindecători; sperăm doar că ele vă vor oferi un punct de plecare din care voi să vă creaţi propriile voastre m oduri de a lucra repede şi eficient cu oam enii care vin la voi pentru a-i ajuta să câştige mai m ulte opţiuni şi mai m ultă energie în viaţa lor.

M ETA-TACTICI PENTRU ETAPA 2 în etapa 2, sarcina terapeutului este să sorteze param esajele conflictuale pe care i le-a prezentat clientul în părţi sau polarităţi com p let exprim ate, con­ gruente. Cu alte cuvinte, m odelele conflictuale exprim ate sim ultan pe care el 96

le-a identificat în com unicarea clientului trebuie să fie transform ate în două (sau n, în cazul părţilor) părţi com p let reprezentate exprim ate congruent în mod simultan şi incongruent în m od secvenţial.

M eta-tactica 1 pentru etapa 2 (incongruenţă): Regizor de film /te a tru Aici, terapeutul îşi foloseşte toate canalele de intrare pentru a reprezenta paramesajele prezentate de client - el acţionează ca un regizor de film sau de teatru pentru a o b ţin e de la client cea mai convingătoare„interpretare": inter­ pretarea în care to ate canalele de ieşire ale clientului exprim ă aceleaşi paramesaje sau param esaje consecvente.

M eta-tactica 2 pentru etapa 2 (incongruenţă): Sortarea spaţială După ce a identificat polarităţile care sunt expresia m odelelor despre lum e inconsecvente ale clientului, terapeutul localizează una dintre polarităţi pe un scaun, iar pe cealaltă, pe alt scaun. Acest lucru ajută deopotrivă clientul şi te ­ rapeutul să separe com p ortam entul adecvat pentru diferitele părţi ale clien­ tului.

M eta-tactica 3 pentru etapa 2 (incongruenţă): Sortarea prin fantezie în m od tipic, terapeutul foloseşte tehnica fanteziei ghidate (vezi Structura magicului I, capitolul 6) pentru a ajuta clientul să-şi exprim e com plet polaritâţile. Cerându-i clientului să descrie reprezentarea vizuală fantazată pentru fie­ care dintre p o larită ţile sale, pe rând, terap eu tu l are prilejul să verifice caracteristicile descrise ale im aginii, precum şi param esajele pe care clientul le prezintă în tim p ce îşi descrie fantezia.

M eta-tactica 4 pentru etapa 2 (incongruenţă): Sortarea psihodram atică După ce terapeutul a identificat polarităţile cu care intenţionează să lucreze, el selectează doi m em bri ai grupului pentru a interpreta aceste polarităţi; adică fiecare dintre aceşti m em bri ai grupului adoptă toate param esajele care sunt congruente pentru polaritatea pe care o reprezintă. De obicei, terapeutul îi va 97

cere clientului să acţioneze ca regizor de film /teatru, instruindu-l pe fiecare dintre m em brii grupului cum anum e să îi interpreteze partea cât mai convin­ gător (congruent).

M eta-tactica 5 pentru etape 2 (incongruenţă): Sortarea după sistemul de reprezentare Terapeutul ascultă pentru a auzi predicate care identifică diferite sisteme de reprezentare, în tim p ce clientul exprim ă secvenţial fiecare polaritate. Schim­ bând în m od sistematic, propriile lui predicate pe măsură ce clientul exprim ă fiecare polaritate, terapeutul poate să accelereze separarea p o larită ţilo rîn sis­ tem e de reprezentare distincte - una dintre condiţiile pentru o sortare form u­ lată corespunzător înainte de a începe etapa de integrare.

M eta-tactica 6 pentru etapa 2 (incongruenţă): Sortarea după categoria Satir Terapeutul verifică pentru a se asigura că fiecare dintre polarităţile clien­ tului are o categorie Satir distinctă. Nesuprapunerea categoriilor Satir este o altă caracteristică a unei sortări form ulate corespunzător în ain te de integrare. Prezentându-vă aceste m eta-tactici pentru etapa 2, nu am încercat să listăm toate tehnicile care am constatat noi, sunt utile şi eficiente pentru a ne ajuta clienţii să depăşească im pasurile din com portam entul lor. Noi vă încurajăm să concepeţi altele pe lângă cele pe care vi le-am prezentat noi. Există şi o altă m odalitate de a folosi principiile m eta-tacticii pentru această etapă care pe noi ne-a ajutat foarte m ult în munca noastră. Dacă analizaţi re­ zultatul prim elor patru m eta-tactici pentru această etapă, veţi descoperi că ele sortează clientul în două polarităţi separate, congruente. Ultim ele două m etatactici pot fi considerate condiţii im puse celor două polarităţi sortate de pri­ m ele patru tactici şi ele trebuie să fie luate în considerare una în raport cu cealaltă (e.x. acuzator şi vizual, şi neacuzator şi kinestezic). îm preună, acestea identifică cele două condiţii care sunt suficiente pentru a-i perm ite clientului să obţină m eta-poziţia prin integrare. în m od specific, de fiecare dată când aceste două condiţii sunt prezente în com unicarea clientului - adică atunci când polarităţile clientului sunt:1 (1) Exprimate secvenţial în m od corespunzător; (2) Sortarea după sistemul de reprezentare/categoria Satir îndepli­ neşte condiţiile form ulării corespunzătoare: 98

Sistem de reprezentare

Categorie Satir acuzator 2 conciliant 1 ultraraţional 3

vizual kinestezic auditiv

META-TACTICI PENTRU ETAPA 3 în etapa 3, terapeutul lucrează pentru a ajuta clientul să transform e polarităţile incon gruente secvenţial într-un m odel unic, arm o n izat care îi perm ite clientului să folosească toate opţiunile pe care el le doreşte în acea zonă a co m ­ portam entului său. In această etapă, clientul realizează m etapoziţia pentru el însuşi.

M eta-tactica 1 pentru etapa 3 (incongruenţă): Contactul Aici, terapeutul lucrează pentru a stabili contactul în tre cele două polari­ tăţi com plet exprim ate, congruente şi sortate corespunzător. în prim ul rând, în­ trucât una dintre condiţiile pentru o sortare form ulată corespunzător în etapa 2 a fost ca polarităţile să aibă sisteme de reprezentare distincte, terapeutul va selecta sistem ul/sistem ele de reprezentare în care clientul poate stabili con­ tactul între polarităţile sale. în al doilea rând, pentru ca polarităţile clientului să intre în contact, ele tre ­ buie să fie reprezentate sim ultan. Aici, va avea efect varianta de sortare aleasă de terap eu t în etapa 2. Dacă a ales o sortare psihodram atică, atunci contactul poate avea loc fie în sistemul de reprezentare auditiv, fie în cel vizual, de exem ­ plu. Dacă a o p ta t să nu folosească alte persoane (o sortare spaţială, de pildă), sistemul de reprezentare auditiv, care este secvenţial, nu va fi o alegere bună, pe când sistemul de reprezentare vizual (im agini vizuale interne, fantazate) va constitui o astfel de alegere. Această a doua condiţie - sim ultaneitatea - este raportată la unitatea de măsură pentru tim p. Cu certitudine, cândva, în viitor, cercetarea neurologică va deveni disponibilă pentru a specifica valoarea tim ­ pului optim în term eni de perioade refractare. în activitatea sa cu polarităţile, Perls a ajutat uneori clientul să se integreze cerându-i să se m işte rapid de pe un scaun pe celălalt - adică să alterneze rapid polarităţile. Cazul (im itator al acestei tehnici este desigur, o reprezentare sim ultană.

99

M eta-tactica 2 pentru etapa 3 (incongruenţă): Recodificarea După ce polarităţile clientului au stabilit contactul printr-o reprezentare si­ m ultană în acelaşi sistem /aceleaşi sisteme de reprezentare a polarităţilor sale, terapeutul lucrează pentru a-l ajuta să recodifice cele două reprezentări dis­ tincte în una singură. Aici, este util setul special de întrebări de polaritate, in­ tegrarea reprezentărilor vizuale fantazate. M odalităţile specifice de recodificare pe care terapeutul îi poate cere clientului să le folosească sunt numeroase şi d e­ pind de abilitatea lui de a fi creativ. Caracteristica formală pe care o au în comun este crearea de către client, prin această experienţă, a unei singure hărţi, o hartă arm onizată pentru com p ortam entul său, care îi perm ite opţiunile pe care el le doreşte de la fiecare dintre polarităţile până atunci conflictuale. Sperăm că lista parţială de m eta-tactici care să fie utilizate în transformarea incongruenţelor clientului dintr-o sursă de suferinţă, nem u lţum ire şi blocaj în bază pentru dezvoltare, energie şi schimbare vă va încuraja pe fiecare, în tim p ce lucraţi în calitatea voastră de vindecători, să concepeţi m eta-tactici supli­ m entare satisfăcătoare care sunt congruente cu stilurile, deprinderile şi resur­ sele specifice ale fiecăruia dintre voi.

NOTE PENTRU PARTEA A ll-A 7. Poate că voi p uteţi identifica acest tipar din experienţele copilăriei în care p ă ­ rintele frustrat ţipă la copil să-şi coboare vocea - aici mesajul este: Tu fă ce spun eu, n u ce fac eu! 2. N um ărul canalelor de ieşire şi, prin urmare, a l mesajelor transmise de canalele de ieşire va varia de la client la client. Teoretic, num ărul grupelor de muşchi care p o t fi controlate independent de către client va determ ina num ărul de mesaje pe care acea persoană le poate com unica sim ultan. Din experienţa noastră, nu este necesar ca terapeutul să încerce să le verifice pe fiecare; noi am conceput m od alităţi specifice pentru a verifica acordarea sau dezacordarea între anum ite grupe ale acestor canale de ieşire, folosind de exemplu, or­ ganizarea neurologică com ună tuturor oamenilor, cum este controlul cerebral a l p ărţii contralaterale a corpului. Aceste principii vor fi prezentate m ai târziu în această p arte a cărţii de faţă. 3 . Aceasta ni se pare a fi m a i aproape de spiritul operei lui Russell. Pentru ca un elem ent să fie m eta pentru un a lt e le m e n t-d e exemplu, setul tuturor seturilor este m eta pentru setul tuturor scaunelor, întrucât îl include pe acesta din urmă 100

4.

5.

6.

7.

8.

ca membru, dar nu şi viceversa - este necesar ca elem entul m eta să includă în dom eniul său elementul pentru care este meta. Cu excepţia unui set de paramesaje generate simultan, niciunul dintre ele nu îl include pe niciunul dintre celelalte în niciunul dintre sensurile lui include pe care noi l-am descoperit ca fiind relevant în organizarea experienţei noastre în terapie. Afirm aţiile lui Russell referitor la teoria tipurilor logice po t fi găsite în volum ul I, Introducere, ca­ pitolele 11, 12 şi 20; şi în volum ul II, Expunere introductivă din Principia M athem atica, şi în American Journal ofM athem atics, Volum ul XXX, î 908, pp. 222-262. in m od logic, întrucât un sistem de reprezentare poate conţine, şi chiar conţine m ai m ult de un mesaj o dată, este posibil ca un mesaj şi unul dintre m eta-m esajele sale să fie reprezentate simultan. Totuşi, deoarece noi, ca terapeuţi putem ajunge să cunoaştem doar ce mesaje sunt reprezentate în sistemul de reprezentare a l unei persoane prin canalele de ieşire ale acelei persoane care sunt lim itate la un m esaj o dată, acest lucru nu pare să aibă consecinţe pentru comunicare şi terapie. Acceptând pe deplin întregul com portam ent a l clientului, terapeutul evită fe­ nom enul „rezistenţei" din partea clienţilor şi foloseşte la m axim um abilităţile clientului atunci când îl ajută în procesul schimbării. Vă recom andăm exce­ lenta lucrare a lui M ilton H. Erickson, M.D., pentru exemple de utilizare a între­ gului com portam ent a l clientului (Advanced Techniques o f Hypnosis and Therapy de J. Haley [ed.], Grune şi Stratton, 1967; Patterns o fth e Hypnotic Te­ chniques o f M ilton H. Erickson, M.D. deR. BandlerşiJ. Grinder, M eta-Publications, 1975). Prezentăm un m odel m a i detaliat şi m ai rafinat pentru identificarea şi utiliza­ rea com portam entului clienţilor bazat pe asimetriile cerebrale in Patterns o f the Hypnotic Techniques o f M ilton H. Erickson, M.D., de R. BandlerşiJ. Grinder, M eta-Publications, 1975. Aceasta este una dintre zonele de contact directă între psihoterapie şi hipnoză. Observând cu atenţie clientul în tim p ce creează im aginea, terapeutul va avea o excelentă sursă de sugestii pentru client referitor la ce să încorporeze acesta în im aginea lui - deci, dacă clientul îşi muşcă buza în tim p ce form ează această im agine şi m uşcatul buzei este un param esaj care este congruent cu param esajele aflate deja în im agine, atunci terapeutul nu trebuie decât să sugereze param esajul de a-şi muşca buza ca m od de a-l ajuta pe client să construiască o polaritate fa n taza tă congruentă. Observaţi că, în exem plul dat, clientul nu are prezentările kinestezice însoţi­ toare ale polaritâţilor sale. Noi am observat că, atunci când creează fantezii vizuale şi auditive, clienţii îşi schimbă adesea posturile corporale şi gesturile pentru a se asorta cu cele descrise în reprezentarea fa n taza tă despre ei înşişi. Decizia noastră a fost să descurajăm acest lucru; vom descrie baza pentru 101

această decizie în Partea a lll-a. Funcţii neclare. 9. Categoria Satir 4 - irelevantă - este de obicei, o secvenţă rapidă a celorlalte categorii Satir la persoana care comunică incongruent deopotrivă simultan şi secvenţial. Astfel, categoria Satir 4 nu este utilă ca principiu pentru sortarea in­ congruentelor în polarităţi, deoarece este ea însăşi incongruentă. 10. Vă recom andăm în special colecţia de articole editată de Dim ondşi 8eaumont, în Hemispheric Functions in the Hum an Brain, 1974, John Wiley a n d Sons, N. Y. 11. Folosim term enul polaritate opusă pentru a identifica setul de param esaje ce constituie m odelele despre lum e ale clientului care este conflictual la m axi­ m um cu polaritatea iniţială. Setul de param esaje care constituie opusul de po­ laritate pentru orice polaritate specifică va diferi de la o persoană la alta, pentru fiecare m odel despre lume. Modurile în care polarităţile se inversează sunt un indicator im portant a l felului în care un client m odelează lumea. Vom reveni asupra acestei chestiuni într-o lucrare viitoare. 12. Generalizaţi la toate abordările meta-modelului.

102

PARTEA A III-A

FUNCŢII NECLARE

Am dori ca în această secţiune să vă concentraţi atenţia asupra a ceea ce noi considerăm a fi unul dintre cele mai im portante aspecte ale m eta-m odelului prezentat în Structura m agicului I: form ularea corespunzătoare din punct de vedere semantic. Două dintre form ele m ajore ale form ulării corespunzătoare semantic, aşa cum sunt ele exprim ate în Structura m agicului I, sunt: Cauză-efect George a forţat-o pe M ary să cântărească douăzeci de kilograme. Tu m ă faci furios. Ea m ă face să m ă simt deprimat. Citirea m inţii Ştiu ce gândeşti. Ea nu m ă place. Toată lum ea m ă urăşte. El crede că sunt urâtă. Pentru a vă reîm prospăta m em oria, vom trece rapid în revistă aceste forme. Formularea necorespunzătoare sem antic cauză-efect este cazul în care in­ diciul referenţial al responsabilităţii este plasat în afara vorbitorului. Tu m ă faci furios. Vorbitorul, X, nu are nicio opţiune în legătură cu faptul că e furios, din cauză că Y l-a forţat să fie aşa. Astfel, despre un enunţ precum: Y Verb cauzativ Xsă simtă o emoţie se spune că este construi t necorespunzâtor semantic. Propoziţiile de acest tip, de fapt, identifică situaţii în care o persoană face o anum ită acţiune, iar o a doua persoană răspunde simţindu-se într-un anum it fel. Im portant este că, deşi cele două evenim ente se petrec unul după celălalt, nu există nicio conexiune necesară între acţiunea prim ei persoane şi răspunsul celeilalte. Prin urmare, propoziţiile de acest tip identifică un m odel în care clientul atribuie responsa­ bilitatea pentru em oţiile lui altor oam eni sau forţe aflate în afara controlului său. Acţiunea în sine nu cauzează em oţia; mai curând, em oţia este un răspuns generat dintr-un m odel în care clientul nu-şi asumă nicio responsabilitate pen­ tru experienţe pe care le-ar putea controla. Sarcina terapeutului în acest punct este să abordeze m odelul în tr-o m a­ nieră care va ajuta clientul să-şi asume responsabilitatea pentru răspunsurile sale. în urm ătoarele pagini intenţionăm să explorăm mai a m ăn u n ţit acest feno­ men prin exam inarea experienţelor care, în m od caracteristic, constituie baza 105

pentru această form ă de reprezentare. Citirea m inţii este orice caz în care o persoană, X pretinde că ar cunoaşte gândurile şi em oţiile altei persoane, Y. Ştiu ccî este nefericită. este un exem plu de citire a m inţii. Abordarea m eta-m odelu lui pentru aceste două tipuri de form ulare neco­ respunzătoare sem antic poate fi restrânsă la întrebarea cum. în capitolul 3 din primul volum am descris m odalitatea terapeutică de a aplica form ularea ne­ corespunzătoare sem antic cauză-efect astfel: Formularea clientei: Soţul m eu mă scoate din sărite. Soţul m eu este nefericit. Sarcina de a ajuta un client să-şi reprezinte form ularea necorespunzătoare semantic pune două condiţii foarte im portante. Prima, să în ţelegem cum sunt create reprezentările form ulate necorespunzător din punct de vedere sem an­ tic, şi a doua, să în văţăm să ajutăm clienţii să schim be procesul prin care ei creează reprezentări form ulate necorespunzător sem antic.

FORMULAREA NECORESPUNZĂTOARE SEMANTIC Şl FUNCŢIILE NECLARE:

CAUZĂ-EFECT Numeroşi psihologi pediatri au evidenţiat faptul că toţi copiii sunt incapa­ bili să se diferenţieze de lumea din jurul lor. Ei nu au dezvoltat un mecanism nici pentru a elim ina stimulii care vin, şi nici m ăcar pentru a face deosebirea între stimulii ce îşi au originea în lum ea exterioară şi cei proveniţi din propriul lor corp. Stimulii senzoriali din fiecare dintre canalele de intrare la copilul mic sunt reprezentaţi kinestezic. De exem plu, dacă faci un zgo m o t puternic în apropie­ rea unui copil, copilul va plânge nu doar ca rezultat al zgom otului, ci şi pentru că îşi reprezintă zgom otul ca pe o senzaţie corporală. (Copilul, aşa cum se în­ tâm plă şi cu m ulţi adulţi, va tresări.) Principalul proces de reprezentare al co­ pilului preia, deci, inform aţii de la toate canalele lui de intrare şi reprezintă aceste inform aţii senzoriale ca pe senzaţii ale corpului. Copilul te vede zâm bind şi se simte bine, copilul vede o grimasă pe faţa ta şi se simte rău. O persoană ne­ cunoscută zâm beşte şi îşi apropie chipul enorm de faţa unui copil mic; copila­ şul se simte speriat şi plânge. 106

Astfel, noi definim o funcţie neclară ca fiind orice m odelare ce im plică un sistem de reprezentare şi un canal de intrare sau un canal de ieşire în care ca­ nalul de intrare sau de ieşire im plicat este într-o poziţie diferită de sistemul de reprezentare îm preună cu care este folosit. în psihofizica tradiţională, această sintagmă, funcţii neclare, este cel mai bine redată prin term enu l sinestezie. Aşa cum vom arăta pe parcursul acestei secţiuni, funcţiile neclare nu sunt rele, ne­ bune sau malefice, iar rezultatul a ceea ce noi considerăm terapie eficientă nu este elim inarea acestor funcţii, ci conştientizarea faptului că aceste funcţii pot să fie baza pentru m ultă activitate creatoare din partea oam enilor dar, p o t fi şi baza pentru m ultă suferinţă şi durere. Rezultatul terapeutic eficient, din exp e­ rienţa noastră, este ca un client să aibă o opţiune, dacă operează cu funcţii ne­ clare sau cu funcţii clare. Există două concluzii principale care pot fi învăţate din aceasta, ca terapeut. Prima este că m ulte dintre experinţele aşa-zis fixate care apar la copiii mici sunt rezultatul faptului că părinţii sau alte persoane nu respectă aceste procese văzsimţire, auz-sim ţire şi sim ţire-sim ţire la un copil mic care p o t conduce, deşi adultul nu intenţionează acest lucru, la experienţe înfricoşătoare şi traum atice pentru copii. Al doilea lucru pe care îl putem învăţa este că în copilărie noi sun­ tem cuplaţi pentru reprezentări văz-simţire, auz-sim ţire. Aceste circuite nu se desfiinţează pe măsură ce devenim adulţi. M ulţi adulţi folosesc aceste procese de reprezentare atunci când văd sânge şi se simt râu; a u d un ţipăt, o voce acu­ zatoare şi se simt speriaţi. Aceste procese sunt com une în special, în perioade de stres. Stresul, prin însăşi definiţia sa, este o senzaţie corporală care rezultă dintr-un set de evenim ente ce îşi au originea fie în interiorul, fie în afara orga­ nismului. Noi nu vrem să sugerăm că această form ă d e reprezentare este rea, greşită sau că nu este utilă. Vrem doar să evidenţiem o parte care apare foarte frecvent în exp erien ţele referitoare la stres ale tu tu to r o a m en ilo r. Când un client alcătuieşte un enunţ form ulat necorespunzător sem antic, cum ar fi: Tatăl m eu m ă face să m ă simt furios. noi răspundem prin a-l întreba cum, în m od specific, face tatăl acest lucru. Răs­ punsul clientului nostru va fi aproape inevitabil o descriere a ceva ce el a văzut sau a auzit (ori şi una, şi alta) care iniţial a avut legătură cu tatăl său. Clientul care alcătuieşte enunţuri form ulate necorespunzător sem antic de această form ă cauză-efect este fie văz-sim ţire, auz-simţire, fie am bele. Deci, când clientul sus­ m enţionat descrie reprezentarea experienţei sale ca: Când ta ta se uită la m ine în felul acesta (arată cum ), m ă sim t furios. el descrie de fapt, experienţa văz-simţire. Astfel, când spunem în citatul de mai sus din Structura m agicului I că răspunsul clientului este g en erat de m odelul 107

lui despre lume, câ em oţia care rezultă este un răspuns bazat pe m odelul clien­ tului şi că în tr-o reprezentare cauză-efect indiciul referenţial al responsabilită­ ţii este plasat asupra lum ii, noi descriem , de fapt, rezultatul circuitelor necontrolate văz-sim ţire şi auz-sim ţire. Când spunem că aceşti clienţi nu îşi asum ă nicio responsabilitate pentru em oţii pe care le-ar putea controla, nu vrem să sugerăm că to ţi oam enii ar trebui să fie întotdeauna rezonabili şi ra­ ţionali, ci că oam enii po t avea opţiuni despre când şi unde să folosească pro­ cesele de văz-sim ţire şi auz-sim ţire.2

FORMULAREA NECORESPUNZĂTOARE SEMANTIC Şl FUNCŢIILE NECLARE: CITIREA MINŢII Citirea m inţii este frecvent rezultatul inversării procesului d e form ulare necoprespunzătoare sem antic de form a cauză-efect. în form ularea necorespun­ zătoare sem antic cauză-efect, clientul preia inform aţiile prin canalele vizual şi auditiv şi reprezintă aceste inform aţii ca pe o senzaţie corporală - o reprezen­ tare kinestezică. Ceea ce am descoperit noi în cazul citirii m inţii este că un client ia senzaţiile corporale - reprezentarea kinestezică - şi deform ează inform aţiile care îi parvin vizual şi auditiv din exterior, astfel încât să se conform eze senza­ ţiilor lui corporale. De exem plu, un client este deprim at şi se sim te lipsit de va­ loare în relaţia sa cu persoana la care ţine. Această persoană, care nu cunoaşte absolut deloc sentim entele prim ei persoane, ajunge acasă foarte obosită după o zi de m uncă. Ea intră în cam era în care se află clientul, îi face un sem n vag cu m âna şi m orm ăie. Clientul, sim ţind sentim entele de deprim are şi lipsă de va­ loare, interpretează sem nul vag şi m orm ăitul ca fiind un răspuns la faptul că prietena lui l-a zărit stând în cam eră şi, întorcându-se către terapeut, spune: Vedeţi, v-am spus câ ea m ă crede lipsit de valoare. Ap auzit-o cum m orm ăie. Explicaţia este că acest client citeşte m intea prietenei lui - el interpretează (sau, în term eni psihologici clasici, proiectează) anum ite com unicări analogice ale prietenei lui (semnul vag din m ână şi m orm ăitul) drept inform aţii vizuale şi au­ ditive care îi spun că prietena lui îl crede lipsit de valoare, pentru că asta este ceea ce sim te el. Clientul, deci, deform ează inform aţiile vizuale şi auditive pe care le prim eşte pentru a fi în concordanţă cu sentim entele sale. M odul în care fiecare dintre noi deform ăm inform aţiile pe care le prim im vizual şi auditiv nu este aleatoriu; mai curând, aceste inform aţii sunt deform ate, astfel încât să fie în concordanţă perfectă cu ceea ce sim ţim referitor la noi înşine în acel m o­ m ent. Cu alte cuvinte, ne exersăm circuitele simţire-văz şi sim ţire-auz.3 108

MINI - ASTA E! Este posibil ca oam enii care vin la noi, la terapeuţi, cu dorinţa de a fi ajutaţi să-şi în d ep ărteze suferinţa din viaţă, să fie prinşi în circuite văz-sim ţire, auzsimţire sau în alte circuite cu funcţii neclare. Formularea necorespunzătoare semantic este rezultatul acestor funcţii neclare. Cauză-efect Citirea m inţii

= văz-auz sau auz-sim ţire = sim ţire-văz sau sim ţire-auz

Sau, dacă reprezentăm aceste două procese vizual, vom avea:

Form ularea necorespunzătoare sem antic Citirea m inţii

Cauză-efect Canalele de intrare vizual şi auditiv ale clientului

Canalele de intrare vizual şi auditiv ale clientului JL

t Sistemul de reprezentare kinestezic al clientului

Sistemul de reprezentare kinestezic al clientului

Observaţi că rezultatul funcţiilor neclare necontrolate asociate cu form ula­ rea necorespunzătoare sem antic cauză-efect este acela că, în prim ul rând, clientul nu are efectiv nicio opţiune privind m odul în care se simte, şi în al doi­ lea rând, el pierde (efectiv) contactul cu propria sa experienţă kinestezi că în desfăşurare, deoarece inform aţiile pe care le prim eşte vizual şi a u d itiv sunt baza pentru sentim entele lui, nu ceea ce experim entează kinestezic în acel m o­ m ent. Pe de altă parte, rezultatul funcţiilor neclare necontrolate asociate cu ci­ tirea m inţii este acela că respectivul client îşi deform ează canalele de intrare instituie feedback-ul anticipator despre care am discutat în Structura m agicu­ lui I - în aşa fel încât ajunge să fie blocat în aşteptările privind propria îm pli­ nire, ceea ce face ca schim barea să fie fo arte dificilă şi îl deposedează de abilitatea de a experim enta în m od direct, lum ea şi pe prietenii lui. M ulţi dintre terapeuţii pe care i-am instruit să recunoască acest fenom en au avut îndoieli chiar m ai mari decât în ceea ce priveşte identificarea sistemelor de reprezentare prin interm ediul predicatelor din lim bajul natural. Ne vom referi acum la activitatea lui Paul Bach-y-Rita pentru a vă arăta că aceste circuite de funcţii neclare nu num ai că există, dar p o t fi foarte valoroase sau p o t repre­ zenta baza reprezentărilor form ulate necorespunzător sem antic. 109

Activitatea lui Bach-y-Rita este în dom eniul substituţiei senzoriale. El şi cola­ boratorii săi au conceput un dispozitiv care transform ă canalul de intrare vi­ zual în senzaţii kinestezice pentru ca orbii să aibă câteva d in tre resursele celor care văd. Nevăzătorii care sunt instruiţi să folosească acest dispozitiv (TVSS) pot o b ţin e inform aţii accesibile persoanelor care văd, cu pricepere şi în dem â­ nare. Proiectul lui Bach-y-Rita a creat şi un alt dispozitiv, care transformă cana­ lul de intrare a u d itiv în senzaţii kinestezice. El descrie nu doar succesul proiectului său, ci şi fundam entele neurologice ale acestuia în cartea BrainM echanism in Sensory Substitution (1965). El form ulează urm ătoarele descoperiri, din propria activitate şi din activitatea altora: Intr-adevăr, s-a relatat că răspunsurile vizuale apar mai devrem e în cortexul somestezic (kinestezic) decât în cortexul vizual specific (Kreindler, Crighel, Stoica şi Sotirescu, 1963). în m od similar, răs­ punsurile la stimularea pielii po t fi înregistrate din tr-o gam ă largă de regiuni ale cortexului, inclusiv cortexul som atosenzorial„speci­ fic", zonele de asociere şi chiar cortexul vizual (M urata, Cram er şi Bach-y-Rita, 1965). într-un studiu despre celulele corticale vizuale prim are ale pisi­ cii, M urata et al. (1965) au dem onstrat că până şi aceste celule erau polisenzoriale, aproxim ativ 37% dintre ele răspunzând la stimulare auditivă şi 46% la stimularea pielii, în com paraţie cu 70% care au răspuns la stimulul vizual folosit de noi. M ajoritatea subiecţilor care au răspuns la stimulii vizuali şi auditivi au răspuns şi la stimularea pielii... Rezultatele au dem onstrat că acest cortex vizual (cortexul considerat cel mai specializat dintre zonele de proiecţie senzorială) prim eşte inform aţii prin alte m odalităţi senzoriale, nu doar prin ca­ nalul de intrare vizual, ceea ce sugerează un rol asociativ sau de in­ tegrare cel puţin pentru unele celule din această zonă. Bach-y-Rita nu doar demonstrează existenţa conexiunilor de graniţă, ci des­ coperă m odalităţi de a utiliza aceste circuite atât pentru nevăzători, cât şi pen­ tru surzi. Im portanţa acestor circuite pentru psihoterapie poate, totuşi, să nu îi fie clară cititorului, aşa că revenim acum la discuţia despre form ularea neco­ respunzătoare semantic. Când un terapeut foloseşte tehnicile fanteziei ghidate, adică îi cere clientului să închidă ochii şi să creeze în m inte o im agine despre ceea ce descrie terapeu­ tul, de fapt terapeutul îi cere clientului să folosească o funcţie neclară, şi anum e să ia cuvintele (auditiv) ca m odalitate de intrare a inform aţiilor şi să creeze re­ prezentări vizuale. Când un client preponderent vizual rosteşte răspunsul

110

Văd ce spuneţi dvs. frecvent el face, efectiv, o im agine a cuvintelor terapeutului. Aşa cum am m en­ ţionat în partea I, p uteţi verifica acest lucru foarte simplu, întrebându-vă clien­ ţii şi prietenii despre asta atunci când spun astfel de lucruri. Acestea sunt tot funcţii neclare. Sintagm a funcţii neclare a fost atribuită acestui tip d e activitate nu pentru că ar fi d ăunătoare - de fapt, ea poate să fie o resursă fantastică, aşa cum arată Bach-y-Rita şi cum o dem onstrează folosirea fanteziei ghidate în te­ rapie ci pentru că fo a rte m ulţi oam eni nu conştientizează acest fenom en, prin urm are nici controlul asupra folosirii acestor m oduri de a crea reprezentări. Am auzit de atâtea ori oam eni care se critică unul pe altul pentru că celălalt nu are aceeaşi funcţie neclară pe care o are el. De exem plu, când noi, autorii căr­ ţii de faţă, am mers să ţin e m o prelegere la o facultate, chiar în ain te să înceapă ora de curs am nim erit în tr-o polem ică aprinsă în care o studentă îşi critica iu­ bitul pe m otiv că nu e o persoană sensibilă. Ea îl descria ca fiind insensibil, că nu se simţea rău atunci când diseca o pisică m oartă la ora de biologie (el nu era văz-sim ţire). La rândul lui, tânărul o descria ca fiind la fel d e insensibilă pentru că nu a m anifestat com pasiune, atunci când el i-a spus ce simţea în legătură cu acuzaţia ei (ea nu era auz-sim ţire). Acest conflict interpersonal a devenit punc­ tul central al prelegerii-dem onstraţie oferite de noi, până când cele două părţi au reuşit să înţeleagă că niciuna dintre hărţile lor nu reprezenta realitatea în m od corect, ci că fiecare era de fapt, com pusă chiar din diferenţele pe care noi putem ajunge să le acceptăm şi să le apreciem la alţi oam eni. De asemenea, fie­ care dintre aceşti doi studenţi a învăţat ceva nou privind opţiunile de care dis­ puneau în m odul în care îşi reprezintă lum ea. Am ajutat-o pe tânără să înveţe să vadă-vadă, dar şi să vadă-sim tă, astfel încât să aibă opţiunea de a obţine re­ zultate bune la biologie, ca şi la m ulte alte îndatoriri care altfel, ar fi fost chi­ nuitoare dacă ea îşi perm itea exclusiv opţiunea de a vedea-sim ţi. M ulţi dintre participanţii la sem inariile noastre de instruire a terapeuţilor au ajuns să apre­ cieze abilităţile şi o pţiunile de care dispun atunci când invaţă să-şi folosească în m ulte m oduri toate canalele de intrare şi sistemele de reprezentare. De pildă, mulţi terapeuţi sim t o suferinţă intensă ascultând problem ele şi necazurile pe care le au clienţii lor. Acest lucru nu este, în sine, un handicap: de fapt, poate fi ceva foarte folositor. Totuşi, unii dintre terapeuţii care au venit la noi pentru a se instrui au descris sentim entul că sunt copleşiţi de suferinţa clienţilor în aşa măsură, încât nu mai sunt capabili să îi ajute cu adevărat. Atunci când circuitele văz-simţire şi auz-sim ţire nu sunt verificate şi când clientul sau terapeutul nu mai are alte opţiuni, rezultatele pot fi devastatoare. Considerăm că se poate ajunge chiar la ceea ce, în m od obişnuit, num im boli psihosomatice. Pe viitor, in tenţio năm să cercetăm care distincţii ale fiecărui sistem senzo­ rial (de exem plu, pentru văz, culoare, formă, intensitate etc.) pot fi cartogra111

fiate Intr-un anum it sistem de reprezentare şi care sunt rezultatele obţinute, deopotrivă co m p ortam ental şi psihic. în opinia noastră, anum ite com binaţii ale funcţiilor neclare, dacă sunt folosite în m od rigid, vor conduce la boli psi­ hosom atice specifice. Deocam dată, să revenim la aplicaţia pentru terapie. Im portanţa de înţelege şi a lucra cu funcţii neclare este de nepreţuit. Când terapeuţii intră pentru prim a dată în contact cu acest m od de a descrie com ­ portam entul um an, adesea reacţia lor este:„Ei, bine, la ce mă ajută? Cum pot să folosesc asta"? La această întrebare se poate răspunde în mai m ulte feluri. în prim ul rând, trebuie să în ţelegeţi că oam enii care vin pentru terapie nu sunt (cum am spus şi în Structura m agicului I) răi, bolnavi, nebuni sau malefici, ci fac cele mai bune alegeri care le sunt disponibile în m odelul lor despre lume. Să o luăm, de exem plu, pe M artha. Este o tânără de 28 de ani care fusese condam ­ nată pentru că lovise un copil. Se făcuse de râs nu doar în faţa curţii de ju d e ­ cată, a părinţilor şi a prietenilor, ci şi, lucru m ult mai im portant, se făcuse de râs faţă de sine însăşi. Fusese„tratată de mai mulţi dinicieni" şi„consiliată de du­ hovnicul ei". Cu toate acestea, nu avea încredere în sine şi nici nu se plăcea. A apărut în tr-o seară la un sem inar condus de autorii acestei cărţi; nu fusese in­ vitată şi era stânjenită, dar m ai ales avea m are nevoie de ajutor. Când am în­ trebat-o de ce venise acolo, ea s-a scuzat şi a spus că pleacă. Am bii autori au în trebat-o aproape în acelaşi tim p ce anum e dorea.Tânără a în ceput im ediat să plângă şi să-şi depene povestea. Ne-a povestit despre un m ariaj la o vârstă fragedă şi despre un divorţ în scurt tim p, despre un copil, un băiat pe care deşi îl iubea m ult, îl bătuse până când se predase singură autorităţilor, dar îşi pier­ duse fiul şi fusese „pedepsită pe bună dreptate". Cu propriile ei cuvinte: Sim t că sunt la capătul puterilor. Văd că nu există nicio m odalitate ca eu să m ă sim t altfel. Pur şi simplu îm i pierd controlul şi nu m ă m ai pot opri. Nu văd nicio m odalitate prin care aş p u tea să m ă sim t altfel. Uneori, când îm i văd fiul, m ă simt aşa de m ândră, dar când face cea m a i m ică greşeală, m ă simt foarte furioasă şi încep să-l cert şi ceva din felul în care el se uită la m ine - nu ştiu exact ce - m ă înfurie din ce în ce m a i tare p â n ă când îl lovesc, apoi... Pur şi simplu nu ştiu ce se în tâm ­ plă. îm i pierd controlul şi îl lovesc încontinuu - parcă aş fi înnebunit. Im ediat, noi, autorii am recunoscut câteva tipare cu care eram fam iliarizaţi, chiar dacă nu mai lucrasem niciodată cu o fem eie care îşi loveşte copilul. Am auzit o utilizare neobişnuită a predicatelor. N u v ă d nicio m odalitate prin care aş putea să m ă simt altfel. Acesta este unul dintre cele mai directe exem ple de predicate văz-sim ţire în ­ tâlnite d e noi. D e asem enea, tânăra a făcut enunţuri precum:

112

Fiului m eu p ă re a să-i fie cald. Judecătorul părea să fie un om rece. Nu v ă d cum să îm i rezolv problemele. în m o d clar, a fost ceva g reu pentru mine. Toate enunţurile de mai sus sunt predicate de graniţă care presupun folosirea canalului de intrare vizual reprezentat kinestezic. Această fem eie era o per­ soană care vedea-sim ţea. în acest punct am în ce p u t să îi explorăm m odelul despre lum e, folosind m eta-m odelul. Priveam ţi ascultam pentru a descoperi cum funcţia neclară văz-simţire a acestei fem ei a p u tu t să aibă drept rezultat lo­ virea unui copil, când cea a atâtor altor oam eni nu avea acest rezultat. Proce­ sul prin care s-a petrecut acest lucru ne-a fost dezvăluit atunci când am reuşit sâ obţinem o reprezentare com pletă sau un m odel al experienţei sale. Para­ metrii im portanţi de care am devenit conştienţi (în term enii inform aţiilor pre­ zentate până acum în acest volum şi în volum ul I) erau aşa cum veţi vedea în continuare. Canalul de intrare prim ar al acestei fem ei era cel vizual; d e fapt, avea mari dificultăţi în com unicare din cauză că nu auzea m ulte dintre întrebările noas­ tre şi ne ruga să le repetăm de mai m ulte ori. în ţeleg ea cu uşurinţă întrebările noastre doar dacă ele erau form ulate folosind predicate kinestezice; sistemul ei de reprezentare prim ar era kinestezic. Şi-a petrecut aproape to t tim p u l con­ ciliind şi a folosit m ulte nom inalizări în com unicarea ei verbală. Canalul ei de ieşire principal pentru com unicare părea să fie to t kinestezic; com unica foarte uşor prin gesturi, răspunzându-ne aproape de fiecare dată prin diferite expre­ sii faciale, zâm bind sau încruntându-se când o întrebam ce simţea în legătură cu ceva. Răspunsurile ei verbale erau rostite pe un ton aspru şi răspundea prin cuvinte doar dacă o în dem nam să ne dea răspunsuri verbale. Când i-am cerut să mai descrie o dată cum a ajuns să-şi bată fiul, ea a descris acţiunile băiatu­ lui ca fiind foarte asem ănătoare cu ale ei (deşi copilul nu era prezent pentru a verifica acest lucru). Deci, întrebarea cum s-a transform at brusc această tânără în tr-o persoană care loveşte copiii a rămas în continuare fără răspuns. Totuşi, aveam anum ite informaţii care puteau fi reprezentate în felul urm ător: M A R T H A

Canal de intrare

Sistem de reprezentare

Canal dc ieşire

Atitudinea Satir

Formulata necorespunzător semantic

▼ Vizual

▼ Kinestezic

▼ Kinestezic

▼ Conciliant

▼ Nom inalizare

V

K

K

1L

Nom

113

Violarea cea mai frecventâ a formulării corespun­ zătoare a m eta-m odelui

T Cauzâ-efect V5z-simţire C-E

Canalul de intrare vizual este reprezentat ca senzaţii corporale - văz-simţire nom inalizat care este exprim at kinestezic drep t conciliere. Atunci, am început să înţelegem procesul prin care această fem eie a devenit violentă. Dacă vă veţi gândi la secţiunea despre interpretarea polaritâţilor, o să vă am intiţi că inter­ pretarea unei polarităţi scoate la iveală polaritatea care nu este interpretată, în cazul acestei fem ei cea acuzatoare, care era încă exprim ată kinestezic (în ge­ neral, polaritatea concilierii este acuzarea). M ai m ult, forma extrem ă a acuzării kinestezice este violenţa. Unul dintre autori a interpretat polaritatea pe care o interpreta M artha; el a început mai congruent decât ea, acordând tonalitatea vocii ei, lucru pe care ea nu a părut să-l observe. Apoi, i-a copiat postura con­ ciliantă, cerându-i cu tonalitatea ei să nu mai fie aşa dură cu ea însăşi. M artha nu a părut să audă tonalitatea autorului, însă fixându-l mai întâi s-a uitat prin­ tre gene, apoi şi-a strâns pum nii, mişcându-şi braţele în sus şi în jos, apoi a con­ tin u at să se uite printre g ene până a izbucnit în tr-un acces de furie, ţipând incoerent şi agitându-şi pum nii în tim p ce se apropia de autor. Să ne abatem puţin de la subiect şi să analizăm rezultatul acestei interven­ ţii. M artha, în anum ite m om ente, a schim bat unele aspecte ale m odului în care îşi reprezenta lum ea într-un fel care a făcut posibil ca ea să com ită acte de vio­ lenţă. în tim p ce ţipa şi se apropia de noi, am observat că avea în continuare un canal de intrare vizual şi un sistem de reprezentare kinestezic. In plus, nom i­ nalizările dispăruseră din vorbirea ei, iar obrajii i s-au înroşit când a început, pentru prim a dată în experienţa noastră cu ea, să respire profund. Formularea necorespunzătoare sem antic de form a cauză-efect continua să fie prezentă, dar tânăra nu mai era conciliantă. Dim potrivă, acuza cu furie, iar principalul ei canal de ieşire era kinestezic. Canal de intrare

Sistem de reprezentare

Canal de Ieşire

Categorie Satir

Formulată necorespunzâtor semantic

Violarea m eta-m odelui

Vizual

Kinestezic

Kinestezic

Acuzator

Denom inalizare

Cauză-efect

V

K

K

2

Nom

C-E

Rezultatul acestui proces de reprezentare este violenţa. Să analizăm m odul în care funcţionează: inform aţiile vizuale pentru M artha erau de obicei, prim ite şi reprezentate ca senzaţii corporale care într-o nominalizare erau non-mişcare. (Nom inalizarea este procesul prin care un verb din limbajul natural este trans­ form at într-un evenim ent sau un obiect, este„obiectificat".) Nominalizarea unei reprezentări kinestezice este mişcare în gheţată în postură corporală. Astfel, când polaritatea M arthei a fost interpretată de unul dintre autori, ea şi-a văzut114

simţit propria polaritate. O buclă de feedback direct - a văzut ce făcea ea cu propriul corp în tru c â t terapeutul, în acest pun ct, îi prezenta o im ag in e în oglindă, aşa că atunci când l-a văzut-sim ţit, a sim ţit to to d ată şi ceea ce se pe­ trecea în propriul ei corp. M ai m ult, terapeutul a in terp retat polaritatea ei do­ m inantă m ai congruent, aşa că ea a răspuns com u nicân d param esajele asociate cu polaritatea m ai slab exprim ată - acuzarea. Rezultatul a fost o d enom inalizare în m od kinestezic - acuzare com unicată kinestezic, m ai cunos­ cută ca v io le n ţă făţişă. Acum , vă rog să analizaţi p e n tru o clipă o fe m e ie ca M artha care vede-sim te în m od rigid - îşi ceartă fiul cu o voce aspră de care, în mare parte, nu este conştientă. El, copil fiind, aude-sim te şi conciliază, ceea ce ea vede-sim te exact aşa cum a făcut unul dintre autori. Apoi, ea răspunde d enom inalizând şi izbucnind în acuzare kinestezică; îşi loveşte fiul, care devine şi mai conciliant când este atacat de un adult. Acest lucru nu face decât să am ­ plifice circuitul văz-sim ţire al M arthei în tr-o succesiune care se acutizează şi pentru care ea nu are resurse de control. Cu riscul de a părea prea clinici în cazul M arthei, am dori să divagăm încă un pic de la povestea ei, pentru a vă pregăti să în ţe le g e ţi ceea ce urm ează. în ­ ainte de a continua, vrem ca voi să în ţelegeţi două aspecte. Primul este teoria distrugerii tiparului. Am constatat, în activitatea noastră, că este foarte util sa ajutăm clienţii să distrugă tiparele de acutizare,în special tiparele exprim ării kinestezice a furiei. M ulţi psihoterapeuţi recunosc pericolul acestui tip de acutizare neverificată şi le adm inistrează clienţilor m edicam ente sau îi im obilizează pentru a distruge tiparul ascendent al violenţei. în opinia noastră, acest răs­ puns este com p let nesatisfăcător; m edicam entele şi curelele nu distrug tiparul de văz-sim ţire sau auz-simţire într-un m od care să îi lase clientului noi opţiuni despre cum să îşi reprezinte lumea şi să com unice pe viitor, m edicam entele şi curelele nu încearcă nicidecum să integreze am b ele părţi valoroase ale oam e­ nilor. Ele doar reprim ă polaritatea in acelaşi fel în care a făcut-o M arth a toată viaţa ei. întrucât văzul-sim ţirea nu încetează, la un m o m e n t dat ea va exploda şi ciclul va continua. Adm inistrarea de m ed ica m e n te şi încarcerarea nu res­ pectă nici abilităţile oam enilor de a învăţa noi m oduri de a face faţă situaţiilor şi de a-şi reprezenta lumea. Dar, mai presus de toate, abordări de asemenea natură nu folosesc toată viaţa dinamică reprezentată în tr-o explozie de această natură în tr-un m od, care să o utilizeze şi să o facă o sursă a unei experienţe in­ tegratoare. Nu intenţionăm să adm onestăm cu asprim e terapeuţii care folo­ sesc astfel de tehnici. Suntem conştienţi că fiecare terapeut face to t ce poate pentru a ajuta oam enii utilizând instrum entele şi abilităţile de care dispune, înţelegem că psihoterapia este un dom eniu aflat la în ceput şi că avem cu toţii m ulte de în văţat despre vastul potenţial al om ului de a învăţa şi a se dezvolta, de a reorganiza procesele prin care îşi reprezintă şi îşi com unică experienţa. Avem m ulte de învăţat referitor la abilitatea oam enilor de a se schimba în m o­ duri noi, dacă au resursele adecvate. Suntem convinşi că unii psihoterapeuţi 115

care au recunoscut această dilem ă au interpretat polaritatea psihoterapiei tra­ diţionale şi şi-au lăsat clienţii să aibă izbucniri până la epuizare în speranţa că sentim entele care erau exprim ate prin furie puteau fi eliberate perm ananent. Din nefericire, din experienţa noastră, aceasta nu distruge circuitele văz-simţire, auz-sim ţire şi acest tip d e activitate nu serveşte pentru a integra sau a reeduca clienţii în m oduri noi d e a-şi reprezenta sau com unica experienţa. Deşi, s-ar putea să aibă m ai m ultă valoare peentru client decât m edicam entele ale căror efecte sunt necunoscute, tiparul de bază este neschimbat. Deci, ce alte opţiuni are la dispoziţie te ra p e u tu l în aceste situaţii? Noi sugerăm ca terapeuţii să încerce altă variantă - să întrerupă accesul de furie într-un m od care îi va perm ite clientului să folosească forţa vitală dina­ mică ce este eliberată şi, astfel, să integreze paramesajele care sunt exprimate, folosind această energie pentru a distruge circuitul văz-simţire-auz-simţire într-un m od care oferă clienţilor noi opţiuni care sunt de durată şi le perm it să-şi or­ ganizeze experienţa în m od diferit. Acest lucru, desigur, este m ai uşor de zis decât de făcut, deşi nu este a tâ t de greu pe cât poate să pară la început. Să analizăm problem a p e etape. M ai întâi, cazul în discuţie este acela al unei persoane care vede-sim te; ac­ cesul ei d e furie este consecinţa interpretării de către terap eu t a polarităţilor. Dacă terapeutul doreşte să întrerupă acest tipar de acutizare, el poate să facă mai m ulte lucruri. Poate să interpreteze polaritatea opusă. Pentru aceasta, este nevoie de toată congruenţa pe care o are terapeutul, pentru a se prezenta ca fiind m âi acuzator d e câ t clienta. De asem enea, te ra p e u tu l poate să îi ceară clientei să închidă ochii, închizând astfel circuitul văz-sim ţire. Problem a cu această m anevră este că atunci clienta poate să îşi facă în m inte o im agine vi­ zuală care apoi este transpusă în tr-o reprezentare kinestezică. Această dificul­ tate poate fi învinsă dacă terapeutul îi cere în perm anenţă clientei să respire. El poate, într-un m od congruent, să-i ceară să schimbe sistem ele de reprezen­ tare şi să m ute to t ceea ce sim te în tr-o reprezentare plastică. în urm ătoarea re­ prezentare vizuală, arătăm ce s-a întâm plat atunci când terapeutul a interpretat polaritatea. Canal de intrare

Sistem de reprezentare

Canal de ieşire

Categorie Satir

Formulată necorespunzător semantic

Violarea m eta-m odelui

R ezu ltat,

POLARITATEA UNU V

K

K

1

Cauzâ-efect

POLARITATEA DOI V

K

K

2

Cauzâ-efect

116

Sistem instabil incongruent

Nom

V 0

Violenţă congruenta

Dacă verificaţi cele două reprezentări de mai sus, veţi observa nu doar că am bele opţiuni şi hărţi despre lum e sunt nesatisfăcătoare pentru a reprezenta experienţa M arthei, ci şi că sunt polarităţi care nu sunt bine sortate şi selectate potrivit criteriilor din partea a doua a cărţii de faţă. Pentru ca M artha să înceapă procesul integrării, ea trebuie să aibă mai m ulte opţiuni despre cum anum e îşi reprezintă experienţa. în acest punct, ea nu are alte o p ţiu n i decât aceea de a-şi reprezenta experienţa despre lum e ca senzaţii. Aici, scopul terapeutic nu­ mărul unu ar trebui să fie crearea unei experienţe care să-i perm ită M arthei să folosească un alt sistem de reprezentare. Scopul num ărul doi ar trebui să fie ca acel sistem de reprezentare să se alim enteze în tr-un canal de ieşire pe care ea îl poate folosi în siguranţă pentru a se denom inaliza. Când M artha a început să ţipe şi să îşi agite pum nii, am bii autori, în m od ferm şi congruent, au în trerup t acest acces când a ajuns la un vârf de furie, cerându-i într-un m od acuzator să înceteze şi să închidă ochii, lăsând to t ceea ce simte să se transform e în tr-o im agine în m intea ei. M arth a s-a oprit, ca şi când s-ar fi speriat; cererea a fost făcută chiar mai ferm şi m ai congruent decât în ­ ainte. Ochii i s-au închis şi M artha a început să se uite printre gene. Terapeutul: — Ce vezi acum? M arth a (ţipând): — Nimic (vocea începe să i se piardă). Fir-ar să fie... Terapeutul:— Uită-te mai bine, până când vezi! M artha: — Nu pot. Nu pot (scânceşte, dar to t cu pum nii strânşi). Terapeutul (Terapeutul i-a spus să respire adânc, ceea ce ea a şi făcut, pen­ tru a perm ite tensiunii din corpul ei să iasă afară ca im agine. Vocea te rap eu tu lu i s-a îm blânzit, şi el a contin u at să o încurajeze până când expresia facială a M arthei s-a schim bat uşor.): — Acum, ce vezi? M artha: — Da, nu îm i dau seama ce anum e este... este în ceaţă... Terapeutul: — Trage aer în piept, lasă im aginea să se clarifice, uită-te mai bine, las-o să iasă. M arth a (începând să suspine): — Drace... o, drace. (începe să-şi strângă pum nii ca şi cum ar urma să revină la accesul de furie.) Terapeutul: — Nu, nu te amesteca de data asta, doar las-o să iasă şi uită-te la ea. Fugi de prea m ultă vrem e şi ai suferit prea m ult, aşa că de data asta rabd-o puţin şi vei învăţa (cu blândeţe). M arth a (plângând): — Copilaşul m eu, copilaşul m eu, el... (suspină). Terapeutul: — Spune-m i ce vezi, descrie im aginea ta cât poţi tu de clar. M artha: — Arată aşa de speriat, şi aşa de rănit... (izbucneşte în lacrimi, dar începe să strângă pum nii). Terapeutul: — Nu, doar uită-te, şi vezi, şi descrie doar de data asta. Porţi po­ vara asta de prea m ultă vrem e. Doar vezi ce vezi şi descrie-mi. M artha, în acest punct, a început să-şi descrie fiul ca fiind speriat şi rănit. A plâns cu suspine m ult timp. 117

Acesta este doar începutul, şi prea des, din experienţa noastră, terapeuţii se opresc într-un punct ca acesta şi lasă toate aceste energii să se piardă. Noi am intervenit pentru a o ajuta pe M artha şi mai m ult. M artha şi-a inversat acum procesul - ia reprezentările kinestezice şi face pentru ele reprezentări vizuale. Ciclul văz-sim ţire este cel puţin tem porar, întrerupt. Canal de intrare

Sistem do reprezentare

Canal de ieşire

Categorie Satir

K ---------------------------- V ---- ------ ----------------- A u d itiv -------------0 ------------------- 1 -------------- --------------------M.R.

M artha a început procesul schimbării. Apoi, am încercat să sortăm canalele de intrare adecvate în sistem ul de reprezentare asociat. în acest tim p, i-am cerut M arthei să privească im aginea copilului ei şi i-am aşezat corpul în pozi­ ţia din care conciliase mai înainte, cerându-i să privească bine im aginea în tim p ce noi i-am m utat corpul. Im aginea s-a schimbat; la început era speriată dar, noi am încurajat-o. Ne-a descris că se vedea pe ea însăşi; a spus că arăta josnică şi furioasă în im aginea ei. S-a descris pe sine ca având o faţă fioroasă şi ochi ar­ zători. Terapeutul: — în tim p ce te uiţi la această parte din tine, priveşte-o cu atenţie şi spune-i cum te simţi în tim p ce o vezi; asigură-te că păs­ trezi o im agine clară şi priveşte-i expresia când îi spui asta. Această cerere are presupoziţia că această clientă îşi va exprim a senzaţia kinestezică verbal şi în acelaşi tim p va m enţine o repre­ zentare vizuală. M artha: — Vă rog, nu mă faceţi să... Terapeutul (întrerupând-o): — Spune-i ce simţi în tim p ce o vezi în m in­ tea ta. M artha: — Mă simt speriată. Terapeutul: — Spune-i cum, în m od specific. M artha: — Tu... Terapeutul: — Spune-i cum te simţi speriată în corpul tău. M artha: — îm i simt spatele încordat şi îm i trem ură stomacul. M i-e frică de tine... de ceea ce mă faci să fac. Terapeutul: — Priveşte-i faţa! Ce vezi?... Cum arată ea? M artha: — Arată dezgustată. Terapeutul: — Cum, în m od specific? M artha: — Se încruntă şi scutură din cap (M artha dă din cap negativ). Terapeutul: — Descrie ce vezi - fără să faci nimic. (Terapeutul o opreşte pe M artha să dea din cap). Ea to t mai scutură din cap? 118

M artha: — Da. Terapeutul: — în tim p ce o priveşti şi o asculţi, ce spune ea? M artha: — Nu aud nim... Terapeutul: — Ascultă m ai atent. Aşa, auzi? Ce spune ea în tim p ce tu te uiţi cum se mişcă buzele şi gura ei? M artha: — îşi suceşte capul ca să audă mai bine, şi zâm beşte com păti­ mitor. Terapeutul: — Ce ţi-a spus? M a rth a (chicotind): — A spus că sunt o prostănacă şi să nu m ai scâncesc, să m ă apăr. Terapeutul:— De ce te am uză asta? M a rth a : — Păi, sunt eu, dar cuvintele sunt cele pe care mi le spunea m am a to t tim p u l (chicoteala i se transform ă în suspin uşor). Am ju ra t că n-o să fiu niciodată ca ea. Fir-ar să fie, fir-ar să fie (continuă să fie liniştită şi m orm ăie). Terapeutul: — Acum , M artha uită-te cu atenţie la ea, şi spune în ce fel nu eşti ca ea. Priveşte-o bine, şi ascultă în tim p ce faci asta. Spune M a r­ tha. M artha: — M artha, eu nu sunt ca tine. Eu... eu... eu sunt - m m m - am a­ bilă cu oam enii, şi blândă, caldă cu ei - eu nu le fac rău. Terapeutul: — Ce spune ea în tim p ce tu o priveşti? Ascultă cu atenţie. M artha: — Acum nu mai pare furioasă; pare preocupată, oarecum îngri­ jorată din pricina mea. Terapeutul: — Spune-i despre grijile tale referitor la ea, şi priveşte, ascultă. M artha: — Tu eş... eş... eu... eu îm i fac griji pentru tine. Tu fad rău o a m e ­ nilor cu accesele tale de răutate... şi după aia te simţi singură. Chiar şi eu mă lupt să te ţin la distanţă. Terapeutul: — Acum, ascultă cu foarte mare atenţie şi priveşte-o, în tim p ce asculţi. M a rth a (zâm bind, cu o expresie de îngrijorare): — Ea pare... curajoasă, dacă mă înţelegeţi. Spune că poate să facă... să facă faţă. Terapeutul: — Ce simţi despre ea acum, în tim p ce o priveşti? M artha: — Ei, bine, e prim a oară când eu... ştiţi... prim a oară când îmi place cât de cât de ea. Terapeutul: — M artha, uită-te la ea şi în tim p ce faci asta, în treab-o ce do­ reşte, în m od specific? M artha (întrerupându-l): — Ce vrei tu, m aiprecisl Vrea să o las să mă ajute să fac faţă în aşa... ei, bine... în aşa fel încât să nu mai fie nevoie ca ea să izbucnească. Vrea ca eu să văd că nu e în to td eauna nevoie ca eu să fiu aşa de insipidă. Terapeutul: — Ţi-ar plăcea asta? (M artha dă din cap afirm ativ.) Spune-i! 119

M artha: — Sim t că am nevoie de tine, nu de toată odată, dar chiar am nevoie să fiu mai curajoasă şi mai puternică. Am cu adevărat ne­ voie de asta. Terapeutul: — Spune-i ce doreşti pentru tine însăţi; priveşte-o şi spune-i ce doreşti pentru tine. M artha: — Vreau de la tine... ei, bine... lucrurile bune, dar vreau şi să fiu blândă şi să nu fac rău nimănui... fizic şi să nu îm i pierd com plet controlul, ştii... Terapeutul: — Care este răspunsul ei? Ascultă - priveşte-o. M artha: — E de acord că am putea face asta. Zâm beşte şi... Terapeutul: — M artha, în tim p ce o vezi zâm bind, puternică şi curajoasă şi vezi că nu are nevoie să preia controlul asupra ta, ştiind că tu poţi avea a tât tenacitatea ei, cât şi propria ta blândeţe, după caz, lasă-ţi m âinile să se ridice uşor, să prindă im aginea din faţa ta, uşor de tot, în tim p ce priveşti faţa ei. (M artha are în continuare ochii închişi). Acum, o vezi şi simţi cum o tragi mai aproape de tine, uşor... foarte uşor... până simţi cum ea intră în tine şi devine o parte din tine, vă­ zând ceea ce vezi şi sim ţind ceea ce simţi. Perfect. (M artha îşi trage încet m âinile până când ele îi ating pieptul. în tim p ce a făcut asta, a inspirat adânc o dată, şi încă o dată, relaxându-şi corpul şi zâm ­ bind). Ce simţi în tim p ce laşi aceasta să devină parte din tine? M a rth a (zâm bind): — E un pic ciudat... Terapeutul: — Ce anum e? M arth a: — Sim t o furnicătură în piept... e plăcut... dar... Terapeutul: — Lasă asta să se îm prăştie şi să-ţi um ple to t corpul. în tim p ce face asta, ce vezi? M arth a: — Bobby (fiul ei)... M i-e dor de el... Terapeutul: — Cum te simţi? M arth a: — M ă furnică în continuare, dar acum este în to t corpul. Terapeutul: — Acum, M artha, lasă-ţi ochii să se deschidă, sim te-ţi încet corpul şi vezi ce vezi în tim p ce te simţi pe tine... uşor, aşa... spune ce vezi. M arth a : — Văd oam eni - par strălucitori... vreau să spun, culorile sunt foarte strălucitoare şi vă văd pe dum neavoastră (adresându-se unuia dintre autori). Terapeutul: — Şi cum te simţi în tim p ce te uiţi la mine? M arth a : — M ă furnică în continuare. E o senzaţie plăcută. Sunt foarte re­ laxată, totuşi atât de - atât de, ei bine, atât d e trează, d e conştientă. Terapeutul: — M artha, adesea terapia pare bună, dar nu este eficientă. Ne perm iţi să te testăm? M arth a : — Ce? Nu v-am auzit. Cum? 120

Terapeutul: — Asta strică totul; ai încredere în mine? M artha: — Da (îşi înclină capul, tulburată, dar e în continuare luminoasă, zâm beşte şi respiră profund). Terapeutul [Terapeutul a început, în acest punct, să interpreteze aceeaşi polaritate care stârnise un răspuns extrem de violent, conciliind-o pe M artha şi rugând-o (cu voce aspră) să nu mai fie aşa dură cu ea însăşi], M artha: — M artha a râs zgom otos şi, forţându-se să zâm bească răută­ cios, s-a uitat la terap eu t şi, în glum ă, i-a spus „Eşti dezgustător; ai nevoie de ajutor". Cu toate că noi, autorii nu am mai văzut-o niciodată pe M artha şi există încă m ulte părţi ale ei care ar avea nevoie de ajutor terapeutic, acesta este un exem ­ plu despre puterea om ului de a se schimba. Ne-a sunat de două ori; prima dată, după două luni, ca să ne spună că era bine, sănătoasă şi locuia undeva în Vestul M ijlociu. Era fericită şi se străduia să înceapă o viaţă nouă. Al doilea te­ lefon a venit dup ă alte şase luni, de la o M artha veselă care îşi recâştigase fiul; şi-a exprim at recunoştinţa pentru cele două ore pe care i le acordasem şi a pro­ mis că o să cum pere un exem plar al cărţii de faţă. Nu sugerăm că o singură şe­ dinţă terapeutică este vreodată suficientă p entru un client, ci că se pot întâm pla foarte m ulte lucruri într-un tim p scurt dacă noi, ca terapeuţi, respec­ tăm abilitatea clientului nostru de a se dezvolta şi schimba atunci când dis­ pune de resursele necesare pentru a face acest lucru. Şi, mai ales, vrem ca voi să conştientizaţi necesitatea de a le oferi clienţilor opţiuni despre cum îşi re­ prezintă lum ea, în special când ei au tipare rigide ale funcţiilor neclare. Acum, să revenim la M artha şi să vedem ce se poate învăţa din această şe­ dinţă terapeutică. în ultim a schim bare pe care am discutat-o, M artha repre­ zenta lum ea prin urm ătorul proces:

Canal de intrare

Sistem de reprezentare

Canal de ieşire

Categorie Satir

Formulata necorespunzător semantic

Violarea m eta-m odelui

K

V

A

t

M.R.

0

Când terapeutul a plasat corpul M arthei în tr-o postură conciliantă pe care ea o folosise înainte, singura posibilitate de schimbare a fost conţinutul repre­ zentării ei vizuale - a devenit ea însăşi în loc să fie fiul ei.

121

Canal de intrare

Sistem de reprezentare

Canal de ieşire

Atitudine Satir

Formulată necorespunzâtor semantic

K

V

A

1

M.fl.

Violarea m eta-m odelui 0

Diagrama de mai sus este a unui proces de reprezentare care poate fi denominalizat în siguranţă. Terapeutul ajută apoi clienta să denominalizeze, punând mişcări, acţiune şi proces în reprezentarea vizuală şi totodată lucrând pentru a construi simultan un sistem de reprezentare kinestezic, sortând incongruenţa M arthei până când ea a avut două m odele despre lum e congruente.

Canal d e intrare

Sistem de reprezentare

Canal de ieşire

Atitudine Satir

Formulată necorespunzâtor semantic

1.

K

K

A extern

1

M.R.

Elim

2.

K

K

A intern

1

C.E.

Elim

Violarea m eta-m odelui

Aceste polarităţi au fost apoi integrate atât în sistemul de reprezentare vizual, cât şi în cel kinestezic, sim ultan, rezultatele fiind urm ătoarele: Sistem de reprezentare

Canal de ieşire

K

K

K

V

V

V

Canal de Intrare

Atitudine Satir

Formulată necorespunzâtor semantic

Violarea m eta-m odelui

Deşi m ulte aspecte ale vieţii M arthei vor continua să conţină reprezentări for­ m ulate necorespunzător, ea are o nouă structură de referinţă de văz-vedere şi sim ţ-sim ţire în acelaşi tim p. Acest lucru îi va influenţa în m are măsură abilita­ tea de a rezolva problem ele de fiecare dată când optează să folosească aceste noi cunoştinţe. Putem să ne aşteptăm la mai m ult după câteva ore de terapie şi o întâlnire întâm plătoare? Cazul M arthei nu este unul ieşit din com un în activitatea noastră. Am des­ coperit că funcţiile neclare sunt procesul din spatele m ultor sisteme inadec­ vate şi care creează suferinţă clienţilor noştri. Cazuri de sadism, de exem plu, au fost identificate ca fiind circuite văz-sim ţire în care canalul de intare vizual al suferinţei altei persoane era reprezentat ca plăcere kinestezică. Am avut clienţi al căror astm era rezultatul reprezentării văz-simţire, auz-sim ţire a agre­ siunii altei persoane asupra lor stocată în propriile lor corpuri (în special în ceafă 122

şi gât). Valoarea lucrului cu funcţii neclare este că suntem capabili să le oferim clienţilor noştri opţiuni despre unde şi când să folosească aceste funcţii n e ­ clare în m od direct - acest lucru are un m are potenţial pentru terapie în sine şi prin sine. Dar, înţelegând aceste procese putem câştiga m ult mai m ult. Adesea, în terapie, exact când ceva începe să se întâm ple, clientul pare să îşi piardă a b i­ litatea de a auzi sau a vedea ori pe am bele. Poate să devină agitat în tr-o m a ­ nieră care îi întrerupe progresul şi dezvoltarea şi apariţia unor noi opţiuni. Am constatat în propria noastră activitate că de m ulte ori p u tem anula aceste în ­ treruperi pur şi simplu, fiind atenţi la schim bările pe care clienţii noştri le fac în posturile lor corporale. Am descoperit că funcţiile neclare sunt asociate cu pos­ turi corporale distincte. Aceste posturi pot fi diferite pentru fiecare persoană cu care lucrăm, dar ele sunt evidente în fiecare caz. în perioade de stres, unii clienţi îşi ridică bărbia, alţii şi-o îm ping în afară, unii îşi mişcă um erii, alţii se uită prin ­ tre gene. Toate acestea sunt tipice. Toate au rezultate similare - to ate servesc la identificarea unei funcţii neclare. Am constatat că rearanjând posturile clien­ ţilor noştri în tr-o postură mai relaxată şi apoi cerându-le să respire este sufi­ cient pentru a continua o şedinţă terapeutică în tr-o direcţie în care să realizăm ceva. U neori o m anevră ca aceasta va d eterm in a reacţii putern ice. Dacă un client vede-sim te o em oţie puternică şi încearcă să blocheze acea em oţie ridi­ când gâtul şi încordându-l, iar noi îl facem să-şi m ute gâtul în poziţia iniţială, el va intra în contact cu sentim ente care au fost sursa unor m ari dificultăţi în a face faţă situaţiilor. în acest dom eniu s-au făcut cercetări foarte interesante. Gerald Schuchman şi Ernest J. Burgi au raportat în 1971 că poziţia m axilarului are un efect profund asupra auzului. M odificând poziţia osului m axilarului, diferenţele de sensibili­ tate la tonalitatea clară puteau fi intensificate. De asem enea, sensibilitatea de prag creştea în m edie cu 15 db. Pentru psihoterepeut, aceasta înseam nă că, m odificând poziţia maxilarului unui client, veţi creşte capacitatea lui d e a auzi. Şi, dacă suntem atenţi la poziţia m axilarului clienţilor noştri, p u tem afla când aud şi când nu aud aceştia. Altshuler şi Comalli au raportat că au făcut anum ite descoperiri în ceea ce priveşte înclinarea corpului şi capacitatea de a localiza sunetul. S-au efectuat m ulte studii de acest gen. Ceea ce putem învăţa noi, ca terapeuţi, este nu doar să citim aceste reviste de specialitate, ci să acordăm atenţie propriei noastre experienţe într-o m anieră nouă. Să încercăm un mic exerciţiu, cu voia voastră: Rugaţi pe cineva să vă vorbească despre ceva. în tim p ce persoana respec­ tivă face acest lucru într-o m anieră care nu necesită ca voi să răspundeţi, în­ cercaţi să vă schimbaţi poziţia maxilarului de mai m ulte ori şi să ascultaţi efectul pe care îl are asupra capacităţii voastre de a auzi. Cu toţii am trăit experienţa de a pierde firul unei conversaţii dar, aţi fost vreodată atenţi la schimbările de pos­ 123

tură pe care le folosiţi pen tru a realiza acest lucru? Acesta va fi un bun prilej de a învăţa nu doar despre voi înşivă, ci şi despre m odul în care clienţii voştri fo­ losesc postura pentru a-şi influenţa auzul. M ai departe, încercaţi to t felul de com binaţii, m işcând capul d e la stânga la dreapta şi aplecând corpul, apropiindu-vă um erii, şi orice a lte com binaţii care vă vin în m inte. Aţi putea încerca o postură a unuia dintre clienţii voştri care pare să vă audă foarte bine şi să ve­ deţi dacă adoptarea acestei posturi vă influenţează auzul. Schim bările pe care le observaţi în propria voastră capacitate de a auzi vor fi am plificate la clienţii voştri în perioade de stres sau atunci când discută des­ pre subiecte încărcate e m o ţio n a l. A jutându-i să respire în perm anen ţă şi să m enţiona o postură care le perm ite să audă va fi extrem de benefic. Virginia Satir i-a spus odată unui client:„E uşor să te simţi doborât când te uiţi num ai în jos". Noi vă sugerăm să încercaţi acest lucru tim p de o oră şi să vedeţi dacă este adevărat. Există m ulte tehnici pentru reglarea corpului pe care noi le folosim în activitatea noastră. Acestea vor fi prezentate detaliat în tr-o viitoare carte. Pe cele m ai m ulte dintre ele le p uteţi descoperi prin cercetare, dacă vreţi să ex­ perim entaţi pe voi înşivă. Persoanele care se uită printre g ene se plâng că au mari dificultăţi de vedere, sau declară adesea: Nu văd ce le spuneţi. Indivizii care au m ari d ificu ltăţi cu im aginile vizuale p o t fi ajutaţi să înveţe aceste tehnici fiind fo arte a ten ţi la tiparele de scanare vizuală - aşa cum va arăta o rapidă trecere în revistă a mişcărilor oculare rapide (Rapid Eye M ovem e n t - REM). Reglarea corpului p oate fi extrem de benefică în terapie atunci când este utilizată pentru a ajuta clienţii să-şi folosească simţurile la cel mai în alt poten­ ţial atunci când se confruntă cu porţiuni tensionate ale m odelului lor despre lum e. în viitor in te n ţio n ăm să lucrăm m u lt mai m ult în acest do m en iu . De­ ocam dată, dorim doar să m enţionăm acest lucru, astfel încât aceia dintre voi care vor să exploreze acest dom eniu să o poată face.

REZUMATUL PĂRŢII A III-A Funcţiile neclare sunt acele procese pentru reprezentarea lum ii care con­ stituie baza form ulării necorespunzătoare semantic, când clienţii noştri nu au opţiuni în legătură cu ceea ce văd-sim t sau aud-sim t, sim t-aud etc. Deoarece form ularea necorespunzătoare sem antic este în m are parte sursa suferinţei pe care o vedem şi o auzim în cadrul terapiei, dorim să recapitulăm pe scurt posi­ bilităţile şi rezultatele funcţiilor neclare. 124

T ip u l d e fo rm u lare n ec orespunzătoare sem antic

R eprezentare

Canal de In tra re De la vizual V ------------------

la

kinestezlc --------► K

Cauză-efect/Tu mă faci să fiu tristă. = C.E.

De la auditiv A -------------------

la

klnestezic --------► K

-

T ipul de fo rm u lare necorespunzâtoare sem antic

R ep reze n ta re

C anal d e In tra re De la klnestezic

Cauză-efect/Tu mă fa d să fiu tristă. = C.E.

la

K -------------------

= Citirea m inţil/Eu văd când e speriat.

vizual ------- ► V

= CM

De la klnestezic K -------------------

la

auditiv ------- ► A

= CM/Ştiu ce gândeşte el. = CM

De la vizual V -------------------

la

auditiv ——► A

= CM = CM

De la auditiv A -------------------

la

vizual ------- ► V

_

CM = CM

Toate funcţiile de citire a minţii

= Performativul plerdut/EI ştie că este greşit. Ea e nebună că nu vede asta.

NOTE PENTRU PARTEA A III-A 1. în volum ul I din Structura m agicului am identificat trei tipuri de form ulare ne­ corespunzătoare semantic: Cauză-efect

Citirea m inţii

Perform ativul pierdut

Acest a l treilea tip, perform ativul pierdut, este exemplificat prin enunţuri pre­ cum: Toţi fum ătorii sunt nebuni. Este adevărat că banii înseamnă fericire. Fetele cum inţi nu îi b a t pe băieţi. Perform ativul pierdut este cazul în care vorbitorul presupune că m odelul lui despre lume este lumea sau m inim alizând, că m odelul lui despre lum e trebuie să fie m odelul tuturor. Aceasta este în esenţă, o violare a distincţiei hartâ-teritoriu. Aşa cum am m enţionat în analiza din Structura m agicului I, acest feno­

125

m en este un caz special de elim inare - în care perform ativul care poartă dis­ tincţia hartă-teritoriu a (ost eliminat. Am dori, de asemenea, să m enţionăm că dacă cititorului i se pare m a i satisfăcător, este posibil să considerăm tipul de form ulare necorespunzătoare semantic prin perform ativ pierdut un caz spe­ cial de citire a minţii, în care vorbitorul generalizează m odelul lui despre lume nu doar la persoana cu care vorbeşte, ca în: Probabil că te plictiseşti ascultăndu-mâ vorbind despre problem a mea. ci la întreaga lume, ca în: Este plictisitor să îi asculţi pe oam eni confesăndu-se. 2. Aici enum erăm şi discutăm doar cele două funcţii neclare care ap ar m ai des şi sunt iniţiate de stim uli a flaţi în exteriorul persoanei care experim entează fe­ nomenul. Am întâlnit însă şi celelalte posibilităţi logice, şi anum e: (a) Când clientul ia inform aţiile care ii parvin prin canalul vizual şi le re­ prezintă auditiv. De exemplu, o clientă priveşte o a ltă persoană care flutură din m ân ă într-un gest sim ilar cu un unu l care de obicei, în­ seamnă pleacă, iar simultan scoate nişte zgomote, nu cuvinte. în acest caz, clienta a susţinut că l-a auzit pe individul respectiv rostind tare cuvântul Pleacă! Acesta este un exemplu de funcţie neclară vâz-auz. (b) Când clientul ia inform aţiile care îi parvin prin canalul auditiv şi le re­ prezintă vizual. De exemplu, o clientă aude o a ltă persoană care ros­ teşte cuvintele dâ-te din drum ul m eu şi în acelaşi tim p îşi aruncă haina pe scaunul a fla t între ei. în acest caz, clienta a pretins m a i târziu, că bărbatul aruncase cu haina în ea. Acesta este un exemplu de funcţie neclară auz-văz. 3. Din nou, enum erăm şi discutăm aici, doar cele două funcţii neclare care apar m ai des şi sunt asociate cu formularea necorespunzătoare semantic prin citi­ rea minţii. Am în tâln it însă şi celelalte posibilităţi logice, şi anum e: (a) Când clientul ia inform aţiile stocate vizual şi îşi deform ează canalul de intrare auditiv pentru a se acorda la m aterialu l stocat vizual - de exemplu, indivizii care au o im agine despre ei înşişi ca fiind lipsiţi de valoare tind să perceapă remarcile altora despre ei ca fiind sarcastice sau ironice; prin urmare, vâz-auz. (b) Când clientul ia informaţiile care sunt stocate auditiv şi îşi deformează canalul de intrare vizual pentru a-l acorda; de exemplu, un individ pe 126

care clienta II cunoaşte a fost tot tim pul sarcastic cu ea in trecut. A m ân ­ doi stau acum intr-un grup, iar clienta vorbeşte, descriind o experienţă recen tâ. în tim p ce poves teş te un fragm ent am uzant a l experienţei sale - câteva persoane din grup chiar râd - clienta observă că acest in di­ vid zâmbeşte. Ea va interpreta această inform aţie p rim ită vizual ca fiind asem ănătoare cu inform aţia ei stocată auditiv - în acest caz, ea este convinsă de faptul că el nu zâm beşte sarcastic la com portam en­ tul ei prezent pentru că îi place povestirea spusă de ea; prin urmare, auz-văz.

127

PARTEA A IV -A

TERAPIA DE FAMILIE - O FLOARE DELICATĂ

Dacă nu aţi făcut nimic altceva, atunci când aveţi o familie, decât să faceţi posibil ca m em brii acesteia să se privească efectiv unul pe celălalt, să se atingă efectiv şi să se asculte unul pe altul, înseam nă că deja aţi înclinat pendulul în direcţia unui nou început. Virginia Satir, p.61 din capitolul IV, Intervenţie pentru congruenţă, în Helping Families to Change. Editată de Tiffany et al. The High Plains C om prehensive C o m m u n ity M en ta l H ealth Center, Hays, Kansas. O floare este un fragm en t de viaţă uim itor; putem să plantăm o floare şi să o ajutăm în procesul creşterii, dar noi, oam enii nu putem să creăm o floare vie. Putem să încrucişăm soiuri, să răsădim, să cultivăm şi să altoim florile, dar nu putem să creăm o floare din nimic, decât una fără viaţă, făcută doar din hârtie sau plastic. O altă caracteristică a florilor şi plantelor este aceea că ele cresc cel mai bine în m ediul lor natural şi, cu toate că p o t creşte şi în alt m ediu, este n e ­ voie de m u lt m ai m u lt sprijin din partea celor care le cutivă pentru ca o floare să fie la fel de sănătoasă şi să aibă aceleaşi şanse de a ajung e la p otenţialul ei m axim.Totuşi, uneori, chiar şi în m ediul natural al unei flori, deşi ea poate să tră­ iască până la m aturitate, este anem ică şi înfloreşte rar. Câteodată, aceste flori sălbatice ajung să crească atât de haotic, încât se sufocă una pe alta, se îm b o l­ năvesc şi mor. Plantele ating dezvoltarea m axim ă, sunt cele mai frum oase şi fac cele mai dulci fructe, atunci când sunt hrănite cu resursele adecvate în ha­ bitatul lor natural şi li se oferă spaţiul necesar pentru a creşte. în opinia noas­ tră, acest proces al florilor este valabil şi p entru oam eni, în m ulte privinţe. Capitolul urm ător despre terapia defam ilie este rezultatul acestui crez.Terapia de fam ilie este probabil cea mai dificilă form ă de terapie în care să devii com ­ petent, dar to to d a tă este probabil, abodarea terapeutică care îţi aduce cele mai mari satisfacţii şi te îm bogăţeşte cel mai m ult, dacă este îndeplinită cu dra­ goste şi pricepere.

STRATEGIE GLOBALĂ PENTRU A AJUTA FAMILIILE SĂ SE SCHIMBE Tehnicile care sunt esenţiale pentru terapia de fam ilie nu sunt în sine, dife­ rite de cele aplicate în terapia individuală. Ele sunt însă organizate într-o m a­ nieră diferită. Acest lucru înseam nă că, dacă în trebările m eta-m o d elu lu i, sistemele de reprezentare şi polarităţile răm ân principiile-cheie, acestea sunt organizate şi folosite în m od diferit. Aceste principii sunt reorganizate în jurul 131

conceptului de fam ilie sau sistem. Să accepţi familia ca unitate sistemică pen­ tru terapie înseam nă să foloseşti o strategie globală pentru a lucra cu familia ca şi cum aceasta ar fi un singur organism viu, fiecare m em bru fiind o parte esenţială şi o resursă şi, prin urmare, crucială pentru com portam entul satisfă­ cător al organism ului ca întreg. în consecinţă, com portam entul tuturor părţi­ lor sau m em b rilo r organism ului fam iliei va influenţa toţi m em brii în acelaşi mod - părţile conflictuale sau neconflictuale ale m odelului despre lume al unui individ vor avea un efect asupra com portam entului său şi asupra abilităţii lui de a face faţă situaţiilor. Pentru terapia de familie, aceasta înseam nă că, în ace­ laşi fel în care param esajele conflictuale produc incongruenţă, incapacitate su­ focantă de a rezolva problem ele şi deznădejde chinuitoare într-o persoană, tot aşa m en ţin erea m o d e le lo r conflictuale despre lum e în organism ul fam iliei poate produce haos, reguli care paralizează şi astfel, va îm piedica m em brii fa­ miliei să fie conectaţi unul cu celălalt în tr-un m od care să fie benefic pentru toţi m em brii ei. Care sunt deci, diferenţele specifice între terapia de fam ilie şi terapia indi­ viduală? Ca proces, terapia pentru un individ a fost descrisă, în esenţă, în cele două volum e din Structura magicului folosind distincţiile m eta-m odelului, sis­ tem ele de reprezentare, întrebările legate de incongruenţă adresate clientului pentru a identifica porţiunea din m odelul său despre lum e care este sărăcită într-un m od ce îl îm piedică să rezolve problem ele, să aibă opţiuni şi să obţină de la viaţă ceea ce doreşte. Odată ce toate acestea sunt puse în aplicare, com ­ portam entul clientului va avea un înţeles, date fiind premisele de la care el şi-a construit reprezentările. Terapeutul va avea apoi, m ai m ulte opţiuni despre cum an u m e să procedeze în continuare. în Structura m agicului I, noi am spus că niciun om nu este rău, bolnav sau nebun, indiferent cât de ciudat ar putea să pară la în ceput com p ortam entul lui. în m od similar, în terapia de fam ilie noi nu considerăm niciun m em bru ca fiind cauza problem elor, nici nu etichetăm vreun m em b ru sau vreo parte a unui m em bru drept rele, bolnave sau nebune. Pornim d e la premisa că sistemul (organism ul familiei ca întreg) are o anum ită porţiune din m odelul com un despre lum e sărăcită într-un m od care nu lasă ca procesele ce se petrec în acel sistem să fie benefice. Una d in tre diferenţele m ajore între terapii în acest context este faptul că ti­ parele d e c o m p o rta m e n t care la început îi par ciudate terapeutului în contex­ tul terapiei individuale vor avea mai m ult înţeles dacă individul este văzut şi auzit în contextul terapiei de familie. Familia în sine este unul dintre cele mai im p o rtan te contexte la care individul trebuie să se adapteze şi, prin urm are, ti­ parele care îi apar terap eu tu lu i d rep t ciudate atunci când sunt văzute şi auzite în absenţa celorlalţi m em bri ai fam iliei vor fi m ult mai bine înţelese în contex­ tul tiparelor fam iliei. Cu alte cuvinte, terapeutul are la dispoziţie, chiar sub ochii lui, cel m ai im p o rtan t con text al unui individ - acela care, mai m u lt decât ori­ 132

care alt context, a contribuit la generalizările despre viaţă ale individului - m o­ delul lui despre lum e. Acest lucru are desigur, un efect profund asupra alege­ rii de către terap eu t a tehnicilor terapeutice. Să luăm tehnica punerii în scenă, de exem plu. Unul dintre avantajele punerii în scenă este că îi p erm ite tera­ peutului să vadă şi să audă el însuşi felul în care clientul îşi m odelează expe­ rienţa. Cerându-i clientului să retrăiască o experienţă din trecu t şi apoi, com parând abilitatea clientului de a extrage un înţeles din ea cu abilitatea te­ rapeutului de a extrage un astfel de înţeles, terapeutul dispune de un excelent exemplu despre genul de procese de m odelare pe care clientul le aplică în m od caracteristic, pentru a-şi construi m odelul experienţei sale. Folosind tehnica punerii în scenă în terapia individuală, terapeutul are ocazia de a identifica m o­ dalităţile specifice în care clientul foloseşte cele trei principii universale ale m o ­ delării um an e pentru a rezolva sau a nu rezolva problem ele. Folosind această tehnică, terap eu tu l poate de exem plu, să descopere că acel client nu aude în m od sistem atic, ceea ce celelalte persoane im plicate în procesul punerii în scenă prezintă auditiv - ceea ce îi spun clientului. în contextul terapiei de fa­ milie însă, nu este necesar ca terapeutul să recurgă la recrearea unei scene din trecut, pentru că procesul de comunicare care se desfăşoară în faţa lui îi spune totul - este procesul care formează baza pentru m odelarea clientului. Fiind ex­ trem de a ten t la procesul de comunicare - prezenţa sau absenţa incongruen­ ţei în com unicările dintre m em brii fam iliei sau evitarea sistem atică ori elim inarea unor anum ite tipuri de mesaje - şi chestionând m em brii fam iliei despre lucrurile d e care ei sunt foarte conştienţi, terapeutul poate identifica elim inările, deform ările şi generalizările ce îm piedică m em brii acelei fam ilii să realizeze îm p reu n ă experienţa pe care şi-o doresc. O a doua diferenţă im portantă între terapia de fam ilie şi terapia individuală este că în terapia individuală, indiferent cât de necuviincois sau schim bător ar fi un individ, indiferent câte părţi ar exprim a el, indiferent cât de conflictuale sunt aceste părţi, individul „ocupă" acelaşi corp. în terapia de fam ilie, sunt im ­ plicaţi m ai m ulţi indivizi care „ocupă" corpuri diferite; în consecinţă, există p o ­ sibilitatea ca intervenţiile terapeutului să schim be sistemul fam iliei într-un fel care va determ in a m em brii acelei familii să dizolve fam ilia ca organism . în con­ tinuare, în discuţia de faţă, noi adm item că distrugerea unei fam ilii este rezul­ tatul cel m ai pu ţin acceptabil pentru terapeutul de fam ilie. Acest lucru nu are corespondent în terapia individuală. Premisa că distrugerea unei fam ilii este rezultatul cel m ai puţin acceptabil în terapia de fam ilie îi im p u n e terapeutului a n u m ite constrângeri. M ai întâi, noi recom andăm ca terapeutul să d eterm ine chiar la prim a întâlnire cu fam ilia care este scopul pe care m em brii acesteia îl au pentru ei înşişi. Acest lucru îi va perm ite terap eu tu lu i să decidă dacă vrea sau nu să încerce să lucreze cu fam i­ lia respectivă p en tru realizarea acestor scopuri în lim itele constrângerilor te ­ 133

rapiei de fam ilie. Terapeutul p oate decide, de exem plu, că nu doreşte să ac­ cepte constrângerile terapiei de fam ilie dar, se oferă să lucreze cu fiecare m em ­ bru în parte, în cadrul terapiei individuale. Deci, dacă distrugerea sistem ului fam iliei este rezultatul cel m ai puţin ac­ ceptabil, cum în m od specific, se com portă terapeutul diferit în contextul te ­ rapiei de fam ilie în com paraţie cu terapia individuală? în experienţa noastră, în fiecare fam ilie sau cuplu am întâlnit, am identificat form a particulară de for­ m ulare necorespunzătoare sem antic num ită form ulare necorespunzătoare se­ m antic cauză-efect - situaţia în care un m em bru al fam iliei este reprezentat drep t cauză a experim entării, de către un alt m em bru al acelei fam ilii, a unui a n u m it sentim ent sau em oţie. De exem plu, enunţuri precum : ...Soţul m eu m ă face să m ă simt m inunat de fiecare d ată când m ă pri­ veşte astfel. sau ...Ea m ă dezam ăgeşte foarte m ult atunci când nu m ă ascultă. în fiecare caz, vorbitorul acceptă o reprezentare a experienţei sale în care sen­ tim en te le lui sunt determ inate sau cauzate de acţiunile altei persoane. Repre­ zentarea lingvistică a form ulării necorespunzătoare sem antic cauză-efect se transpune, când este cartografiată în lumea experienţei vorbitorului, în circuite specifice auz-simţire şi văz-sim ţire - subiectul părţii a lll-a a prezentului volum . Astfel, una dintre m odalităţile cele mai com une prin care oam enii m enţin re­ laţii de cuplu şi de fam ilie este prin m enţinerea unui set de funcţii neclare po­ zitive foarte bine cotate. întrucât contrângerea în terapia d e fam ilie este să se m enţină familia ca organism , dacă terapeutul abordează form ularea necores­ punzătoare sem antic cauză-efect sau funcţiile neclare aflate la baza acesteia, el atacă înseşi fundam entele sistemului fam iliei. Aceasta este principala dife­ renţă între terapia de fam ilie şi terapia individuală. în terapia individuală există un beneficiu în abordarea oricărei exprim ări sau a tuturor exprim ărilor form u­ lării necorespunzătoare sem antic cauză-efect, pe când în terapia de familie, te­ rapeutul trebuie să ia decizii conştiente în ceea ce priveşte rezultatul abordării form ulării necorespunzătoare semantic cauză-efect vizavi de m enţinerea struc­ turii fam iliei. Sensibilitatea terapeutului referitor la alegerea relaţiilor specifice cauză-efect de care se va ocupa în m od explicit ţine în m are măsură de arta unei terapii de fam ilie rapide şi eficiente. M ai târziu, în această parte a cărţii, vom prezenta liniile directoare generale privind m odul în care terapeutul poate lua decizii eficiente despre variantele de form ulare necorespunzăroare se­ m antic cauză-efect pe care să le abordeze pentru a avea succes. în lim itele d iferenţelor specifice terapiei de fam ilie, terap eu tu l aplică un bine cunoscut proces în trei paşi pentru a ajuta familia în procesul schimbării 134

şi dezvoltării: ( 1 ) identificarea a ceea ce fam ilia doreşte pentru sine ca unitate şi a resurselor ei prezente; (2 ) evoluţia sistem ului fam iliei de la starea prezentă la starea dorită; (3) integrarea noilor opţiuni şi tipare de interacţiune create de fam ilie şi te ra p e u t în tim pul şedinţelor d e lucru. Aceşti trei paşi sunt similari celor trei etap e ale lucrului cu incongruenţele denum ite identificarea incongruenţelor, sortarea incongruenţelorîn polarităţi şi integrarea incongruentelor. Pe măsură ce vom descrie în detaliu principiile terapiei de fam ilie, acest para­ lelism va deveni evident.

IDENTIFICAREA STĂRII PREZENTE Şl A STĂRII DORITE PENTRU FAMILIE Ca în orice form ă de terapie, terapeutul serveşte drep t m odel pentru co­ m unicare. Când începem terapia cu o fam ilie, am descoperit că este extrem de util să fim foarte direcţi în ceea ce priveşte scopurile terapiei. M ai exact, am constatat că este util să cerem fiecărui m em bru al fam iliei, în m od direct, să spună ce doreşte el de la şedinţa terapeutică. Acest lucru poate fi realizat adre­ sând oricare dintre urm ătoarele întrebări: Care sunt speranţele tale pentru tine şi familia ta în terapie? Cum, în m od specific, ai dori ca tu şi familia ta să vă schimbaţi? Ce doreşti pentru tine şi fam ilia ta? Dacă ai putea să te shimbi pe tine şi să schimbi fam ilia ta în m odul dorit de tine, ce schimbări ai face? Cum anum e aţi fi tu şi familia ta diferiţi dacă v-aţi schim ba cu toţii în cel m ai bun m od în urm a acestei experienţe? Răspunsul pe care terapeutul îl prim eşte la astfel de întrebări va fi desigur, sub forma unei structuri de suprafaţă a lim bii engleze - o structură de suprafaţă care este supusă tu tu ro r condiţiilor form ulării corespunzătoare în terapie. în plus, pe măsură ce fiecare m em bru al fam iliei dă un răspuns, el va selecta în mod inconştient, predicate care îi vor dezvălui unui terapeut atent sistemele de reprezentare ale fiecăruia. Aici, se aplică distincţiile m eta-m odelului, oferindu-i terapeutului o m odalitate de a începe efectiv procesul de a com unica clar cu fiecare m em bru al fam iliei şi totodată de a-şi clarifica deopotrivă pentru sine şi pentru m em brii fam iliei scopurile declarate ale actului terapeutic. Rezultatul acestui proces este un set de scopuri terapeutice stabilite de com u n acord. Acest lucru identifică starea de viaţă pe care familia doreşte să o realizeze p e n ­ tru sine. în tim p ce terapeutul lucrează cu familia pentru a clarifica scopurile tera­ peutice, el îi priveşte şi ascultă pe diferiţi m em bri ai fam iliei exprim ându-se: 135

speranţele lor, tem erile şi nevoile lor, aşa cum le percep ei. Noi am constatat că este foarte util, ca parte legitim ă şi integrală a procesului, să cerem unor dife­ riţi m em bri ai fam iliei să-şi relateze experienţele despre acest proces în desfă­ şurare. Solicitând acest com p ortam ent şi fiind extrem de atenţi la răspunsurile m em brilor familiei, aflăm foarte m ulte despre principiile m odelatoare pe care ei le folosesc pentru a construi m odelul pentru experienţa lor. Ca exem plu, vă oferim mai m ulte extrase din fazele incipiente ale câtorva şedinţe de terapie a familiei: Terapeutul: — Iar tu, Betty, ca soţie şi m am ă în această fam ilie, care sunt speranţele tale pentru tine şi familia ta? Ce schimbări ai vrea să faci? Betty: — Ei bine, eu văd atâta resentim ent şi atâta înverşunare în fami­ lie... Nu am niciodată ocazia să mă relaxez; uitaţi-vă num ai la soţul meu, cum stă acolo şi mă ignoră, aşa cum face m ereu. Terapeutul: — Cum ştii că Jim, soţul tău te ignoră, Betty? Betty: — Ce vreţi să spuneţi,„Cum ştiu că mă ignoră"? - oricine poate să vadă clar că m ă ignoră... Nu s-a uitat la m ine nici m ăcar o dată de când am în cep u t să vorbesc. Eu chiar nu... Observaţi că în aceste câteva rânduri terapeutul poate deja, să identifice o serie de tipare im portante. Betty foloseşte cu preponderenţă predicate vizuale (văd, uitaţi-vă, să vadă, dar, nu s-a uitat) şi canalul de intrare vizual ca bază pentru ci­ tirea m inţii (echivalenţă com plexă: El m ă ignoră = El nu s-a u ita t la m ine nici m ăcar o dată). Folosirea d e către Betty a predicatelor vizuale şi cuantificatorilor universali (corelativul sintactic al categoriei Satir 2 - acuzare) se înscrie într-un tipar general pe care l-am discutat în partea a ll-a a prezen tu lu i volum - în m od specific, c o n g ru en ţa unei persoane acuzatoare şi folosirea predicatelor vizuale. Terapeutul:— Stai puţin, Betty (întrerupând-o). Jim, am o curiozitate. O ig­ norai pe Betty acum? Jim: — Nu, am auzit ce a spus. Terapeutul: — S pune-m i, Jim, care a fost exp erien ţa ta când ai auzit-o spunând ce a spus? Jim: — Păi, îm i spune to t tim pul că nu sunt bun, aşa că oarecum m-am obişnuit, ştiţi... Eu doar... Terapeutul: — Aşteaptă o clipă, Jim, ce ai auzit-o pe Betty spunând, mai precis? Jim :— Păi, eu... ăă, ei bine, nu îm i amintesc exact cuvintele pe care le-a fo­ losit dar, vocea ei suna de-a dreptul furioasă - ştiţi, am mai auzit-o de m ulte ori în ain te vorbind pe tonul acesta, am înţeles mesajul... 136

Un terapeut a ten t poate extrage un alt tipar din aceste câteva rânduri. O b­ servaţi că Jim foloseşte un num ăr mare de predicate auditive (om auzit, a spus, îm i spune, cuvintele, suna, tonul), totuşi este incapabil să-şi aducă am in te cu­ vintele - se pare că el răspunde tonalităţii pe care o afişează com unicarea lui Betty. Mai m ult, comunicarea lui verifică faptul că schimbul - acuzarea de către Betty - este un tipar pe care el îl cunoaşte bine. Observaţi, de asem enea, că el foloseşte echivalenţa com plexă (Vocea ei suna de-a dreptul furioasă = îm i spune că nu sunt bun) ca bază pentru citirea minţii. Unul dintre tiparele recurente care disting fam iliile relativ deschise la schimbare şi evoluţie de cele relativ închise este gradul în care m em brii fam iliei folosesc feedback-ul prin opoziţie cu calibrarea (vezi Bateson, p. 9 în Jackson, voi. 2) în com unicarea lor unul cu celălalt. Cu alte cuvinte, dacă de fiecare dată când Jim aude o tonalitate furioasă a vocii lui Betty el „ştie" că ea îi spune că nu e bun sau de fiecare dată când Betty îl vede pe Jim că nu se uită la ea în tim p ce ea vorbeşte, ea „ştie" că el o ignoră, fiecare dintre aceşti m em bri ai familiei este relativ calibrat la com unicarea ce­ luilalt - ei nu au canale bine dezvoltate pentru a o bţine sau a cere feedbackul. Adică, în loc să îl în tre b e pe Jim dacă este sau nu a te n t şi dacă vrea să îi răspundă (cere feedback), Betty face presupunerea prin citirea m inţii conform căreia, întrucât el nu se uită la ea, el o ignoră. în m od caracteristic, chiar şi după ce Jim afirmă că era atent la ea, Betty va nega acest lucru - ea este calibrată pe co­ municarea analoagă parţială de la Jim - dacă el se uită la ea, o calibrare pe care nu o va afecta nici chiar afirmaţia lui. Betty şi Jim au un set de obiceiuri care consti­ tuie o comunicare calibrată şi care nu lasă prea m ult spaţiu pentru schimbare. Joan: — Eu vreau să răspund, dar mă sim t speriată, eu... Terapeutul: — Speriată de ce? Joan: — Ei, bine, eu... nu ştiu dacă ar trebui să vorbesc despre asta... M am a întotdeauna... Joyce (întrerupând-o): — Desigur, dragă; te rog să te exprim i nestânje­ nită (rostite cu o voce aspră, stridentă, cu braţul stâng întins şi ară­ tând cu degetul spre fiica sa, Joan). Joan: — Cred că o să aştept... Nu mă sim t liniştită în clipa asta. Terapeutul: — M ax (întorcându-se spre tată), ce experienţă ai avut adi­ neauri, în tim pul schim bului dintre fiica ta şi soţia ta? Max: — M da, păi, eu pur şi simplu nu înţeleg ce vrei de la noi, Joan; începi să spui ceva, m am a ta te încurajează, şi apoi te opreşti - în to t­ deauna ne frustrezi în felul ăsta. Aici, în acest schim b, te ra p e u tu l, cerându-i ta tălu i/so ţu lu i să prezinte expe­ rienţa lui vizavi de com unicarea dintre soţie şi fiică, află că pentru el (Max) co­ m unicarea pe care soţia lui a prezen tat-o (acuzare analoagă cu mesaj 137

incongruent verbal) fiicei este reprezentată doar de porţiunea verbală. De fapt, el o acuză pe Joan, fiica (întotdeauna ne frustrezi în felul ăsta), p entru că răs­ punde porţiunii analoage a m esajelor pe care i le-a prezentat m am a ei. Folosi­ rea p ro num elor la plural (de la noi, ne) îi arată terapeutului felul în care tatăl percepe şi reprezintă alinierea persoanelor în sistemul fam iliei. Aceste tipuri de exem ple p o t fi num eroase - ceea ce contează este că în tim pul acestei etape iniţiale a terapiei de fam ilie terapeutul acţionează pentru a ajunge să înţeleagă atât starea pe care fam ilia vrea s-o realizeze, cât şi starea în care trăiesc în prezent m em brii ei. Tiparele m ajore de com unicare între m em ­ brii fam iliei pot fi organizate în m od util, după urm ătoarele dim ensiuni: a. sistemul de reprezentare al fiecărui m em bru al familiei; b. categoria Satir a fiecărui m em bru al familiei; c. tiparele recurente d e incongruenţă în com unicare ale fiecărui m em bru al fam ilei; d. canalul de intrare prim ar pentru obţinerea inform aţiei pentru fie­ care m em bru al familiei; e. canalele de ieşire prim are prin care se exprim ă fiecare m em bru al familiei; f. tipul şi întinderea form ulării necorespunzătoare sem antic pentru fiecare m em bru al fam iliei. Aşa cum am discutat detaliat în secţiunile precedente, aceste elem ente vor furniza suficiente inform aţii pentru a-i perm ite terapeutului o în ţelegere co­ erentă a stării prezente a fiecărui m em bru al fam iliei. Acum, vom reveni asupra m odului în care aceste tipare se îm bină pentru a forma sistemul fam iliei. Fundam ental, atunci când vorbim despre descrierea fam iliei ca sistem, este să în ţelegem procesul prin care oam enii se com bină pentru a form a cupluri şi fa­ milii. Noi l-am denum it principiul îm perecherii.

PRINCIPIUL ÎMPERECHERII Ceea ce noi am observat de nenum ărate ori este că distribuţia sistemelor de reprezentare şi a categoriilor Satir în sistemele de fam ilie şi în polarităţi este aceeaşi. în m od specific, în partea a ll-a a prezentului volum am arătat că cea mai frecventă şi mai eficientă sortare a incongruenţei în polaritate este o sor­ tare care avea drep t rezultat două polarităţi: una, vizuală/categoria Satir 2, iar cealaltă, kinestezică/categoria Satir 1. în m od similar, în contextul lucrului cu astfel de cupluri şi sisteme de familie, cea mai frecventă distribuţie a sisteme­ lor de reprezentare şi categoriilor Satir este cea în care unul dintre părinţi este 138

vizual/categoria Satir 2, iar celălalt, kinestezic/categoria Satir 1. Pentru m om ent, ne restrângem la o discuţie a sistemului de fam ilie m inim al - cuplul. Acest tipar specific de distribuţie a sistemelor de reprezentare şi categoriilor Satir are re­ levanţă p entru noi. în m od specific, să luăm m eta-tactica de in terpretare a po­ larităţii p entru lucrul cu incongruenţele. Terapeutul doreşte să scoată la iveală cea mai slabă dintre cele două polarităţi pentru a ajuta clientul să exprim e com ­ plet acea polaritate ca un pas pe drum ul spre integrare. N otăm cele două po­ larităţi cu sim bolurile P-| şi ? 2 - Să presupunem acum că polaritatea P-| este cea mai puternică dintre cele două polarităţi. Pentru a o scoate la iveală pe cea mai slabă d in tre cele două polarităţi, P2 , terapeutul va interpreta nu p olaritatea ce mai slabă, ci polaritatea P^, cea mai puternică - cea pe care o afişează clientul în prezent. Când terapeutul interpretează Pi cu m ai m ultă foţă d e câ t clientul, rezultatul este că acest client inversează polarităţile, in terpretând P 2 . D e fapt, aşa cum am p rezen tat în secţiunea respectivă, dacă te ra p e u tu l nu respectă principiul polarităţii şi încearcă să-l convingă pe client să-i dea sfaturi, în aşa fel încât clientul îl percepe pe terapeut ca interpretând polaritatea m ai slabă, clientul este silit să interpreteze polaritatea opusă şi, în m od tipic, nu-şi asumă niciodată responsabilitatea pentru cealaltă polaritate, nu o exprim ă niciodată com plet şi, în consecinţă, este incapabil să o integreze. Să analizăm acum principiul polarităţii în contextul îm perecherii şi al for­ mării unor relaţii de cuplu stabile. Avem un bărbat ipotetic; să-l n u m im Sam. Sam are incongruenţa standard, frecventă, de a avea două m odele despre lume care intră în conflict în anum ite zone ale c om p ortam entului său, d ar nu în ase­ m enea măsură încât să fie im obilizat - unul dintre aceste m odele este kinestezic şi conciliant (Satir 1 ) - să-i spunem S-j - , iar celălalt este vizual şi acuzator (Satir 2) - să-i spunem S2 . Polaritatea cea mai dezvolattă a lui Sam este S ^ în tr-o zi, Sam întâlneşte (fiind kinestezic) o fem eie pe num e Louise. Louise are şi ea, cea mai com ună scindare de polaritate - o polaritate, cea m ai puternică, este vizuală şi acuzatoare - s-o num im Li - , în tim p ce cealaltă polaritate este kinestezică şi conciliantă, să o num im L2 . Când aceşti doi oam eni bine in ten ţio ­ naţi intră în contact, avem urătoarea situaţie: Louise Li (vizuală/acuzatoare) L2 (kinestezică/conciliantă)

Sam 51 (kinestezic/conciliant) 5 2 (vizual/acuzator)

în m od specific, când aceşti doi oam eni intră în contact, fiecare percepe pola­ ritatea d om inantă a celuilalt după cum urmează: Louise Li (vizuală/acuzatoare)

Sam S2 (kinestezic/conciliant) 139

Folosindu-ne de principiul polarităţii, putem prevedea rezultatul acestei în tâl­ niri - adică fiecare este perceput de celălalt ca interpretând polaritatea cea mai slabă a partenerului său:

Transpunând această reprezentare vizuală în cuvinte, observăm că, întrucât fiecare dintre ei interpretează polaritatea mai slabă a celuilalt, avem situaţia în care terapeutul nu ţine cont d e principiul polarităţii, în m od inadecvat inter­ pretând polaritatea mai slabă a clientului. în consecinţă, clientul este blocat în polaritatea d o m in a n tă , nu reuşeşte să-şi exprim e c o m p le t polaritatea mai slabă, deci nu integrează. De fapt, clientul ajunge să se bazeze pe terapeut pen­ tru a continua să-i in terpreteze polaritatea m ai slabă .2 în contextul unei relaţii de cuplu, rezultatul va fi un sistem foarte stabil - fiecare m em bru al sistemului se bazează pe celălalt pentru a continua să-i interpreteze polaritatea mai slab exprim ată. Nu vrem să sugerăm că principiul polarităţii este singurul principiu prin care indivizii se com bină şi form ează relaţii de durată, ci doar că acest prin­ cipiu s-a dovedit foarte im portant în experienţa noastră d e lucru cu familii şi cu­ pluri. Acum , să m ergem un pic m ai d ep arte cu exem plul nostru ipotetic. Să presupunem , toate celelalte lucruri fiind egale, că Louise şi Sam se consideră unul pe altul atrăgători şi că se hotărăsc să aibă o fam ilie tradiţională. Au un copil; o să-l num im Jim. Pe măsură ce Jim creşte, el îi vede şi îi aude pe părinţii lui şi, aşa cum se în tâm plă cu m ajoritatea copiilor, îi adoptă ca m odele pentru propria lui dezvoltare. Jim se confruntă însă cu o problem ă. Părinţii lui intră în conflict în anum ite m oduri - ei au m odele pentru propriile lor com portam ente care nu sunt consecvente unul cu celălalt: unul fiind vizual şi acuzator, celălalt fiind kinestezic şi conciliant. Privindu-i şi ascultându-i pe părinţii lui cum re­ zolvă situaţiile tensionate şi fac faţă solicitărilor vieţii, Jim dispune de m ulte opţiuni vizavi de propriul lui m odel despre lum e (chiar dacă la m odul incon­ ştient) - din nefericire, inconsecvente una cu cealaltă. Prin urmare, cum va re­ zolva tânărul Jim această problem ă? Cu greu ne-am p u tea aştepta ca el să accepte m odelele afişate d e am bii părinţi şi să le integreze - părinţii lui, care dispun de presupusele avantaje date de vârstă şi educaţie, nu au fost în stare să realizeze acest lucru p entru ei înşişi. Rezultatul cel mai probabil este că Jim se va „identifica" m ai p u te rn ic cu unul dintre părinţi decât cu celălalt şi va adopta m odelul despre lum e al acelui părinte pentru a fi polaritatea sa dom i­ nantă sau mai com p let exprim ată. Desigur, Jim, fiind un fiu iubitor va dori să in­ dice în tr-un fel că îl iubeşte şi îl respectă şi pe celălalt părinte. Fireşte, ar putea arăta acest lucru a d o p tâ n d m od elu l despre lum e al celuilalt părinte drep t o polaritate m ai slab exprim ată. 140

Sam (kinestezic şi conciliant)

Louise (vizual şi acuzator)

Jim Jţ (kinestezic şi conciliant) J2 (vizual şi acuzator) Acum, to t ceea ce trebuie să facem noi este să construim altă fam ilie cu o fiică pe care o cheam ă Mărie, între ai cărei părinţi are loc acelaşi joc al polarităţilor, din care M ărie selectează după cum urmează:

M ă rie M-| (vizuală şi acuzatoare) M 2 (kinestezică şi conciliantă) şi vom avea baza adecvată pentru un nou ciclu de îm perechere a polarităţilor. Există şi alte rezultate posibile pentru aceste tipare. De exem plu, dacă în cuplul iniţial, Louise şi Sam, fiecare are polarităţi care sunt relativ echilibrate adică exprim ate aproape la fel de bine atunci ei se vor angaja probabil, în ceea ce Virginia Satir num ea jocul Yo-Yo. Când Louise, d e exem plu, îşi exprim ă polaritatea L^ (vizuală şi acuzatoare), Sam îşi exprim ă polaritatea principală, Si (kinestezic şi conciliant). Să presupunem acum că Louise trece în forţă în polaritatea ei secundară L2 (kinestezică şi conciliantă). în acest caz, vom avea urm ătoarea situaţie: Louise L2 (kinestezică şi conciliantă)

Sam S2 (kinestezic şi conciliant)

După principiului polarităţii, Louise tocm ai a efectuat o m anevră care în con­ textul terapiei este o m eta-tactică - şi anum e, ea interpretează polaritatea lui Sam. Dacă ea este suficient de congruentă în rocada ei, atunci, p otrivit princi­ piului polarităţii, Sam va trece în polaritatea lui secundară, stabilizând siste­ mul. Şi vom avea: Louise L2 (kinestezică şi conciliantă)

Sam S2 (vizual şi acuzator)

Din experienţa noastră, acest tipar Yo-Yo diferă de la o fam ilie la alta, astfel încât un singur ciclu com p let (în acest caz, atât Louise, cât şi Sam revin la polarităţile 141

lor principale) poate să dureze de la 30 de secunde până la câteva luni, sau chiar ani. Satir a d e n u m it acest tip de inversare a polarităţilor una dintre miş­ cările posibile într-un„balet"de stres al fam iliei. O am enii prinşi în astfel de miş­ cări au rareori conştiinţa regularităţii com p ortam entului lor. Să analizăm acum rezultatul pe care acest tip de experienţă îl are asupra m icului Jim - presupunând desigur, că Louise şi Sam stabilizează baletul sufi­ cient cât să aibă copii. In acest caz, experienţa micului Jim este şi mai tulbură­ toare, iar alegerea pe care el trebuie să o facă de a-l iubi şi a-l respecta pe fiecare părinte este mai puţin clară. O opţiune extrem de nefericită pentru micul Jim ar fi să-şi am estece polarităţile, deci să fie to t tim pul incongruent la m axim um . Louise L-| (vizuală şi acuzatoare) L2 (kinestezică şi conciliantă)

Sam S^ (kinestezic şi conciliant) S2 (vizual şi acuzator)

Jim J1 (vizual şi conciliant) J2 (kinestezic şi acuzator) Observaţi, în special, polaritatea mai slabă a lui Jim —J2 (kinestezic şi acuzator) - cititorul va recunoaşte această com binaţie ca o porţiune a descrierii M arthei, fem eia care nu se putea controla şi lovea un copil, din ultim a partea a acestui volum . M ai m ult, întrucât Jim este în m od consecvent, incongruent în com u­ nicarea lui, alte persoane îi vor răspunde similar şi probabil va considera că lumea este pentru el o experienţă de-a dreptul ciudată. Un alt răspuns frecvent pe care copiii îl adoptă la sarcina cu care se con­ fruntă Jim este să decidă că un singur canal de intrare transm ite adevărata in­ form aţie despre lum e şi despre oam enii din aceasta. Jim poate, de exem plu, să decidă că, atunci când este confruntat cu sarcina de a determ ina cum să răs­ pundă unuia dintre părinţi care se află în tranziţia de la o polaritate la cealaltă şi, în consecinţă, îşi exprim ă am bele polarităţi deodată (să spunem , vizual şi acuzator analogic cu mişcări corporale şi gesturi, respectiv kinestezic şi conci­ liant verbal), el va accepta şi va răspunde doar la mesajele pe care el (Jim) le pri­ m eşte vizual. Prin urmare, el începe procesul de a-şi închide unul dintre canalele de intrare prim are - una dintre m odalităţile prin care poate intra în contact cu lum ea şi cu ceilalţi oam eni - o pierdere ireparabilă. Bateson şi cole­ gii săi (1972) s-au ocupat de un caz special al tipului de alegere cu care se con­ fruntă micul Jim din exem plul nostru - cazul în care copilul face cea mai bună alegere din m odelul lui la m om entul când trebuie să facă o alegere pentru a su­ pravieţui - schizofrenia. Aperent, schizofrenia este o alegere pentru copiii şi ti­ 142

nerii adulţi care se confruntă consecvent cu o com unicare incongruentă la m a­ xim um - tipul cu care, de exem plu, se vor confrunta copiii lui Jim dacă Jim ar face această ultim ă alegere şi ar găsi o parteneră care afişează aceleaşi polari­ tăţi form ulate necorespunzător. Din prezentarea de mai sus rezultă că m em brii fam iliei - în special părinţii - vor afişa aceleaşi te n d in ţe pentru sistem e de reprezentare nesuprapuse şi categorii Satir nesuprapuse pe care le-am discutat detaliat în partea a ll-a - In­ congruenţa. A tât terapeuţii începători, cât şi cei experim entaţi vor constata că acesta este un principiu organizator puternic în lucrul cu sistem ele de fam ilie. Astfel, unul dintre tiparele de nivel superior pe care inform aţia listată anterior îl va adopta în m od consecvent, este acela al m axim ei separaţii a sistem elor de reprezentare şi categoriilor Satir. Un al doilea tipar de nivel superior pe care l-am d e tectat de nenum ărate ori în lucrul cu sistem ele de fam ilie este tipu l de relaţie care apare între cana­ lele de ieşire sau m odelele de exprim are acceptabile pentru m em brii fam iliei şi canalele de intrare sau m odelele de o bţinere a inform aţiei pe care ei le folo­ sesc în m od caracteristic. O m odalitate de a înţelege cum funcţionează aceasta ne este oferită de analiza tipurilor de experienţă pe care m em brii fam iliei se aşteaptă să le primească unul de la celălalt în sistemul fam iliei. în fazele iniţiale ale terapiei de fam ilie, când îi în trebăm pe m em brii fam iliei ce anum e speră sau doreşte fiecare să obţină prin terapie, răspunsurile sunt de obicei, o serie de nom inalizări: de exem plu, recunoaştere, afecţiune, căldură, dragoste, spri­ jin, libertate, încurajare etc. Fiecare dintre aceste nom inalizări este supusă abor­ dărilor m eta m o d elu lu i. D enom inalizările rezultate im plică în general, o dezacordare a canalelor de intrare/ieşire între m em brii fam iliei care sunt n e ­ m ulţum iţi de ceea ce primesc în prezent. Prezentăm în continuare un extras din faza incipientă a unei şedinţe terapeutice cu o familie: Terapeutul: — Ei, bine, George (un băieţel de zece ani), am auzit răspun­ surile tuturor m em brilor fam iliei, cu excepţia ta - spune-m i, tu ce îţi doreşti? George: — Eu vreau respect. M a tt (tatăl din fam ilie) (cu un zâm b et larg): — Da, cred asta. George (explodând):— VEDEŢI! Exact despre asta vorbeam - nu primesc respect de la nim eni în fam ilia asta. Terapeutul: — O clipă, George; pari foarte furios. Poţi să îm i spui ce s-a în ­ tâ m p la t cu tine adineauri? George: — Eu... eu... oh, nu contează; nu aţi înţelege, oricum. Terapeutul: — Poate că nu, dar pun e-m â la încercare - m odul in care ai răspuns adineuri are cumva legătură cu ceva ce a făcut tatăl tău? George: — Da, eu cer respect, iar i'l (arata spre tatăl lui, M att) nu face

decât să râdă cât poate de tare, sâ se distreze pe seama mea. M att: — Nu e adevărat, eu nu am... Terapeutul: — Taci o clipă, M att. (întorcându-se spre George) George, spune-m i exact ce s-a în tâm plat cu tine atunci. George: — Eu am cerut respect, iar tatăl m eu a început să râdă de m ine -e x a c t contrariul. Terapeutul: — George, spune-m i un lucru - cum, în m od specific, ai şti că tatăl tău te respectă? George: — Nu ar râde de m ine - s-ar uita la m ine când eu spun ceva şi ar fi serios în legătură cu asta. Terapeutul: — George, vreau să îţi spun ceva ce am observat şi ceva ce văd chiar în clipa asta. U ită-te la faţa tatălui tău. George: — Da, şi ce-i cu asta? Terapeutul: — Ei, bine, ţi se pare că e serios - arată că în m om en tu l ăsta te ia în serios - adică, te respectă poate pentru ceea ce spui şi faci acum? George: — Da, ştiţi, arată ca şi cum ar fi. Terapeutul: — întreabă-l, George. George: — Ce? ...să-l întreb... Taţi, tu mă respecţi? M ă iei în serios? M att: — Da, fiule... (cu blândeţe). Te iau în serios chiar în clipa asta. Res­ pect ceea ce faci. George.(plânge încetişor): — Chiar cred că faci asta, tati. Terapeutul: — în clipa asta, am bănuiala că M a tt are mai m ulte de spus, George; vrei să îl iei în serios (arătând spre M att), şi să îl asculţi? George: — Sigur... M att: — Da... Cred că am într-adevăr ceva de spus. Acum un m inut, când ai spus prim a oară că vrei respect, George, eu am zâm bit şi am spus „Da, cred asta", dar presupun că tu nu ai văzut decât zâm betul, însă nu ai auzit ce am spus (plânge încet), apoi, când te-ai înfuriat rău, m i-am a m in tit brusc cum eu nu am crezut niciodată că tatăl meu mă respecta şi sunt recunoscător că dumneavoastră (întorcându-se către terapeut) m -aţi ajutat să lămuresc acest lucru cu George. Terapeutul: — Aşa este - un mesaj care nu este prim it în felul în care tu ţi-ai dorit nu este de fapt, un mesaj. M att, există şi un alt m od în care îi poţi arăta lui George că ţii la el în afară de faptul că îi spui că îl respecţi? M att: M m m ... un alt m od în afară de... nu ştiu... Terapeutul: — Am din nou o bănuială - poate că în această familie există o regulă, poate o regulă pe care tu, M att, ai învăţat-o în familia tatălui tău, care spune că bărbaţii din familie nu se ating unul.pe altul pen­ tru a-şi arăta dragostea şi afecţiunea. înţelegi ce vreau să spun, Matt? 144

M art: ...Oau... cred că... chiar m -am conectat. Terapeutul: — Ei, bine, poate că e tim pul să încerci să te conectezi şi în alt fel cu fiul tău. M a tt (la început se mişcă încet şi stângaci, apoi mai hotărât, se duce re­ pede la George şi îl strânge la piept). în această transcriere, am citit cum terapeutul a lucrat m ai întâi cu un m em ­ bru al fam iliei, George, care prim eşte şi acceptă doar o parte din comunicarea tatălui său - zâm b etu l - , şi nu este conştient de restul - propoziţia Da, cred asta. Se pare că, la acel m om ent, George are în funcţiune doar sistemul de in­ trare vizual. Terapeutul îl ajută pe G eorge să denom inalizeze nom inalizarea respect specificând cum anum e ar şti că tatăl lui îl respectă. Consecvent cu ceea ce tocm ai se întâm plase, G eorge specifică procesul ca fiind unul în care el (Ge­ orge) ar prim i inform aţii prin canalul de intrare vizual (s-a r uita la m ine când eu...). Terapeutul acţionează acum pentru a extinde m odurile posibile prin care George să obţină acel feedback - şi face acest lucru transform ându-l pe Ge­ orge într-un participant activ la procesul de com unicare, cerându-i să-i solicite tatălui său un răspuns verbal. Astfel, se deschide un nou canal de ieşire, precum şi un nou canal de intrare pentru George (auditiv-verbal). în final, terapeutul atacă una dintre regulile care lim itează abilitatea de a com unica a unora din­ tre m em brii fam iliei pe care el a observat-o în această fam ilie. în consecinţă, M att şi George învaţă o nouă m odalitate de a se exprim a, deschizând astfel, noi canale de intrare şi de ieşire în care pot stabili un contact. Noi am descoperit că o m odalitate foarte utilă de a ne organiza experienţa în terapia de fam ilie este să considerăm regulile drept limitări im puse de m em ­ brii sistemului fam ilial asupra lor înşişi şi unul asupra celuilalt. Dacă un m em ­ bru al fam iliei (o fem eie) afirm ă că are nevoie de mai m ultă a ten ţie decât primeşte de la un alt m em bru specific al fam iliei, atunci, în m od caracteristic, o denom inalizare a atenţiei va dezvălui că acele canale de intrare pe care le fo­ loseşte pentru a detecta atenţia nu sunt capabile să detecteze m esajele în sis­ tem ul de ieşire folosit de celălalt m em bru al fam iliei pentru a încerca să comunice acea atenţie. De exem plu, cel de-al doilea m em bru al fam iliei poate să îi acorde prim ului m em bru al fam iliei atenţia lui ascultând concentrat vor­ bele prim ului m em bru dar, în acelaşi tim p, nu stabileşte un contact vizual. Pri­ mul m em bru al fam iliei nu consideră că prim eşte atenţia decât dacă are contact vizual com p let cu persoana cu care vorbeşte. Canalele nu se suprapun şi m em brii fam iliei sfârşesc prin a suferi. Dacă ju decăm lucrurile în felul acesta, m ulte reguli de fam ilie sunt restric­ ţii asupra canalelor de intrare şi de ieşire care pot fi folosite pentru a exprima anum ite categorii de mesaje. Acesta este un tip de elim inare foarte lim itator îndepărtarea unui întreg canal ca m ijloc de exprim are sau ca m odalitate de a 145

stabili un contact. în general, am descoperit că la baza acestor restricţii de canal se află anum ite funcţii neclare - de exem plu, revenind la M a tt şi George, pen­ tru m ulţi bărbaţi este o experienţă văz-sim ţire negativă să vadă bărbaţi stabi­ lind un contact fizic strâns. O altă funcţie neclară frecventă care apare în m ulte familii o reprezintă circuitele auz-sim ţire ale exprim ării auditive a furiei prin ţi­ pete sau urlete. M ulţi oam eni sunt uim iţi să constate că sunt în stare să ţip e şi să urle, exprim ându-şi furia în acest m od nondestructiv, fără ca niciunul dintre m em brii fam ilei lor să m oară sau să refuze să le mai vorbească, în tim pul acestei prim e faze a terapiei de fam ilie, terapeutul este a ten t pentru a identifica două lucruri: ( 1 ) scopurile (starea dorită) pe care m em brii fam iliei doresc să le realizeze; ( 2 ) starea prezentă a fam iliei. Terapeutul p oate d eterm ina cu precizie prim ul dintre aceste elem en te folo­ sind m eta -m o d e lu l. Desfăşurarea sim ultană sub ochii şi urechile lui este un prim exem plu că sistemul fam iliei se află în procesul de a încerca să determ ine care sunt scopurile sale. Aici, terapeutul trebuie să folosească toate abilităţile care fac din terapie o experienţă deopotrivă solicitantă şi plină de satisfacţii, pentru a înţelege abilităţile şi resursele prezente, precum şi blocajele care îm ­ piedică realizarea stării dorite în acel sistem de fam ilie. Abilitatea fină a tera­ peutului de a detecta tiparele de congruenţă şi incongruenţă, de a identifica sistemele de reprezentare, capacitatea lui de a înţelege funcţia atât a form ulă­ rii necorespunzâtoare sem antic cauză-efect pozitive, cât şi a celei negative (şi a funcţiilor neclare care reprezintă baza neurologică), toate acestea sunt ne­ cesare pentru a evalua în m od adecvat, sistemul de fam ilie şi paşii necesari pe drum ul schimbării. De o deosebită im portanţă sunt tiparele de nivel superior ale principiului polarităţii ca principiu de îm perechere prim ar şi transpunerea regulilor în restricţii impuse canalelor de intrare şi de ieşire vizavi de exprim a­ rea anum itor clase de mesaje în sistemul fam iliei .3 Pentru a în ţeleg e aceste tipare ale interacţiunii în familie, terapeutul face o com paraţie între starea prezentă a sistemului şi starea dorită. în acest punct, dacă terapeutul înţelege cu claritate diferenţa şi ce reguli ale familiei, ce res­ tricţie impusă sistem elor de reprezentare în urma principiului îm perecherii şi mai ales ce form ulare necorespunzătoare sem antic cauză-efect (circuite de funcţii neclare) trebuie m odificate pentru a ajuta familia să se schimbe spre a realiza starea dorită, el va putea să acţioneze în m od decisiv, pentru a accelera procesul schimbării. 146

DEZVOLTAREA SISTEMULUI După ce tiparele interacţiunii în fam ilie (regulile) au fost identificate şi com ­ parate cu structura de referinţă dorită a familiei, terapeutul de fam ilie este pre­ g ă tit p en tru a în ce p e a doua etapă a unei şedinţe te ra p e u tic e de fam ilie, şi anum e dezvoltarea sistem ului în aşa fel încât, regulile să nu interfereze cu n e ­ voile m em brilor luaţi individual. Sistemele închise sunt create de oam eni care fac cele mai bune alegeri în m odelul lor despre lum e, o am eni care folosesc pro­ cesele m odelării um an e în cel mai bun m od pe care ei îl cunosc. Dar, din nefe­ ricire, ei confundă harta cu teritoriul, ceea ce va avea drep t rezultat reprezentări care vor conduce la reguli despre cum anum e trebuie fiecare m em bru al sis­ tem ului de fam iliei să acţioneze (canalele de ieşire), să gândească (sisteme de reprezentare) şi de ce anum e trebuie să fie conştienţi (canale de intrare). D e ­ calajul dintre dorinţele şi nevoile m em brilor fam iliei şi tiparele şi regulile fa m i­ liei este rezultatul proceselor de m odelare ale m em b rilo r fam iliei. Pentru ca terapia de fam ilie să fie eficientă, trebuie să aibă loc schim bări în felul în care m em brii fam iliei m odelează (creează reprezentări), dar şi în regulile în sine. In­ g red ientele necesare p entru această schim bare au fost deja, prezen tate în Structura m agicului I şi în părţile precedente din Structura m agiculuiII. însă în te ­ rapia de fam ilie ele trebuie să fie folosite într-un m od delicat şi special, altfel sis­ tem ul fam iliei nu va supravieţui ca sistem. Niciun m em b ru al fam iliei nu poate fi lăsat deoparte cu vechiul set de reguli şi niciun m em bru nu poate fi în afara regulilor. Rezultatul alienării unui m em bru al fam iliei în tr-u n u l dintre aceste două m oduri va provoca o scindare în sistem (divorţ, separare, ostilitate făţişă sau chiar mai rău). Terapeutul de fam ilie trebuie să păşească foarte atent pe această sârmă întinsă. El dispune însă de câteva principii sim ple pentru a-şi uşura această sarcină. Strategia globală pentru a dezvolta un sistem de fam i­ lie este să folosim cele trei procese ale m odelării um an e în aşa fel încât să ex­ tindem lim itele acelui sistem de familie.1 (1) Din nou, un pas necesar este recuperarea m aterialului elim inat. în ­ trebările m eta-m odelu lui vor servi la obţinerea unor com unicări lingvistice mai com plete şi, în consecinţă, a unor reprezentări pen­ tru m em brii care ascultă. De asemenea, adăugarea unor noi canale de intrare şi de ieşire va fi un pas necesar. Sistemele de reprezentare noi vor fi şi ele im portante, pentru că ele le perm it oam enilor să co­ m unice în tr-un m od pe care ceilalţi îl vor înţelege. (2 ) îndepărtarea deformărilor va constitui o parte esenţială a dezvoltării sistemului, folosind meta-rnodelul pentru a denom inaliza lingvistic. Redenumirea, transferul dintr-un sistem de reprezentare în altul şi ac­ cesarea am intirilor vor juca, de asemenea, un rol im portant. 147

(3) Distrugerea generalizărilor prin tehnicile m eta-m odelului, com pa­ rarea m odelelor m em brilor fam iliei şi în special abordarea form u­ lării necorespunzătoare sem antic de citire a m inţii vor fi paşi necesari. (4) Schim bările de m eta-poziţie vor fi şi ele, o parte eficientă a dezvol­ tării sistem elor d e fam ilie. Ele p o t fi folosite a tâ t pentru a educa m em brii fam iliei să com unice m ai eficient, cât şi pentru a schimba tiparele de văz-sim ţire şi auz-sim ţire care im pun reguli rigide. Dacă terapeutul p oate să dezvolte un sistem fam ilial în tr-o fam ilie în care re­ laţiile dintre m em brii ei nu sunt arm onioase, atunci vor apărea noi tipare de c o m p o rta m e n t la to ţi m em brii fam iliei, pe măsură ce aceştia creează repre­ zentări m ai bog ate ale aceleiaşi lumi în care trăiesc cu toţii. Pentru aceasta însă este necesar ca m em brii fam iliei să înveţe că harta nu este teritoriul, cel puţin în unele zone din viaţa lor. Acest lucru este rareori realizat doar dacă le spui, ast­ fel că terapeutul trebuie să le ofere m em brilor fam iliei experienţe pentru ca ei să înveţe că aceasta este o realitate care nu poate fi negată dar, care poate fi plăcută- Suferinţa şi deznădejdea celor care apelează la terapia de fam ilie este dem onstrată de prezenţa lor. Ei îşi doresc mai m ult decât au, dar nu cred că au resursele pentru a o b ţin e aceste lucruri. Terapeutul cu adevărat profesionist va trebui să facă m ai m u t decât doar să ofere o soluţie la problem a im ediată. El va trebui să facă în aşa fel încât descoperirea acelei soluţii să fie o experienţă plăcută, oferind tipare de rezolvare a problem elor care se pot generaliza la alte zone ale vieţii fam iliei, în acelaşi tim p făcând posibil ca fiecare m em bru al fa­ miliei să fie dem n de respect pentru fiecare dintre ceilalţi m em bri. Crearea unor noi funcţii neclare negative nu va fi nici pe departe la fel de benefică precum învăţarea în tr-o m anieră distractivă şi plină de satisfacţii a unor noi m oduri de a face faţă situaţiilor. Rezultatul ideal al terapiei de fam ilie este crearea unui sis­ tem deschis care va fi generativ, creând noi tipare de rezolvare a problem elor bazate pe feedback-ul senzorial. Să analizăm acum interviul unei familii,pas cu pas şi să conferim o sem nifi­ caţie principiilor prezentate aici. Este pentru prim a dată când această familie este intervievată de către terapeut. Sunt patru m em bri: Samuel A. Jill A. Holly A. Thom as A.

41 38 16 15

Soţ-tată S oţie-m am ă Soră-fiică Frate-fiu

profesor de liceu casieră la bancă

Această fa m ilie s-a o ferit „voluntară" pentru a fi intervievată în tr-o d e ­ m onstraţie practică organizată de unul dintre autori. înainte fuseseră văzuţi de 148

două ori de un alt terap eu t care i-a descris autorului ca form ând un grup im ­ posibil, necooperant, şi în opinia lui, nu voiseră să fie ajutaţi până când el nu îi provocase să se înscrie voluntari pentru această dem o nstraţie. Când au ac­ ceptat, terapeutul a fost surprins; apoi i-a avertizat pe autorii acestei cărţi că s-ar putea ca această fam ilie să fie o alegere proastă pentru o dem onstraţie, fi­ indcă era foarte posibil ca ei să nu coopereze. Noi am ales această transcriere pentru calitatea singulară de a arăta cât de uşor pot fi in terpretate greşit in­ tenţiile bune. La cererea terapeutului, nu i s-au mai oferit alte inform aţii înainte de începerea şedinţei. Familia a intrat: m am a, apoi tatăl, ţinându-i pe copii de m ână. S-au aşezat pe cele patru scaune pregătite pentru ei: Fiul

Tatăl

M am a

Fiica

Apoi a intrat terapeutul. Au fost făcute prezentările, d e către com entator. Terapeutul: — Vă sunt recunoscător că aţi p u tu t veni şi că suntem îm ­ preună astăzi. De asemenea, aş dori să vă m ulţum esc fiindcă sun­ teţi suficient de deschişi pentru a le perm ite celor care ne urmăresc să fie părtaşi la experienţa aceasta şi să poată învăţa lucruri noi. Sper totodată, că de data aceasta va fi posibil ca voi toţi (adresându-se familiei) să învăţaţi câteva lucruri noi. Aş dori să încep prin a afla care ar putea fi acestea. Dă-mi voie să încep cu tine, Samuel. Ce ai vrea să realizezi în tim p u l pe care îl petrecem îm preună? Ce speri că se poate întâm pla azi? Samuel: — M m m , păi, nu ştiu ce o să se întâm ple. Terapeutul: — Cred că ai dreptate; nici eu nu ştiu. Dar ce speri că s-ar putea întâm pla? Samuel: — Oh... întâi am fost la Dr. P din cauza lui Holly. A intrat în nişte încurcături şi ni s-a recom andat să m ergem la dânsul. Noi ştim că ea este tulburată şi se dă în spectacol, iar m am a ei este foare supărată. Terapeutul: — Dă-m i voie să te întrerup, Sam.Te aud spunând că Holly a făcut ceva şi nu ştiu exact la ce te referi. Şi te mai aud spunând pe tine, Jill, că s-a suferit din pricina asta. Aş dori să ştiu două lucruri: în m od specific, în ce încurcătură a in trat Holly, şi doi, foarte im ­ portant, ce anum e doreşti tu pentru tine astăzi. Samuel: — A avut necazuri la şcoală, a răspuns urât profesorilor şi... Jill (întrerupându-l): — Trece printr-o fază de răzvrătire şi nu vede cât de serioasă e chestiunea. Se dă în spectacol în to ate felurile pentru a arăta tu tu to r cât de independentă poate să fie şi nu vede ce ne face nouă, şi... 149

Terapeutul: — N um ai puţin, Jill. Vreau să aud asta de la tine dar, mai întâi aş dori să term in cu Sam. Eşti de acord? Jill: — Cred că da. Samuel: — Mersi (sarcastic). Eu... eu cred că aş vrea ca lucrurile să se aşeze. Da, aş vrea ca Jill şi Holly sâ nu m aisarâ una la gâtul alteia. Se ceartă, se ceartă, se ceartă şi situaţia se înrăutăţeşte încontinuu! Jill: — Ei bine, dacă tu... Terapeutul: — Jill... Jill: — Ok, aştept. Holly: — Te cred! Jill: — Tu să... Terapeutul: — încetaţi. Suntem aici doar de câteva m inute şi deja văd şi aud că aveţi necazuri unul cu altul. Aş vrea tare m ult sâ văd, Jill şi Holly, dacă nu putem găsi o m odalitate de a îm bunătăţi lucrurile pentru voi, am ândouă. Dar, mai întâi, trebuie să ştiu câteva lucruri de la fiecare dintre voi. Vreţi să-l lăsaţi pe fiecare m em bru al fam i­ liei să vorbească, indiferent ce ar spune, astfel încât să aveţi fiecare prilejul să vorbiţi fără a fi întrerupţi? (Dau cu toţii din cap, afirmativ.) Vă m ulţum esc. Samuel? Samuel: — Asta e doar suprafaţa. M ă irită terib il când încep cu prostii de-astea. Aş vrea ca asta să înceteze. Terapeutul: — Samuel, mai e şi altceva ce ai vrea cu adevărat pentru tine, o speranţă de-a ta? Samuel: — Da. Aş vrea să se term ine cu cearta; şi aş mai vrea mai multă afecţiune de la soţia mea. Ea este... ei bine, nu prea se m ai poartă ca altădată. Terapeutul: — Jill, ce speri tu că se poate întâm pla aici? La ce schimbări te aştepţi? Jill: — Sper că lucrurile vor putea într-un fel să se clarifice cu Holly înainte să com ită o greşeală gravă. Terapeutul: — Ce lucruri vezi tu că este nevoie să fie clarificate, Jill? Jill: — C o m po rtam entul lui Holly. Terapeutul: — Ce com portam ent, în m od specific? Jill: — Ea... Ei, bine, două lucruri. Trebuie să arate puţin respect şi puţin simţ al răspunderii. Terapeutul: — Jill, ai putea să spui cum anum e ai vrea să o vezi pe Holly că îţi arată puţin respect? Jill: — Nu m ă ascultă, stă în oraş până târziu şi nu e niciodată acasă ca să ajute la curăţenie şi la alte asem enea lucruri. Lucrăm am ândoi, iar ea ar trebui să mă ajute în casă; ştiţi, să arate că e responsabilă. Ca­ m era ei arată ca o cocină de porci şi... 150

Terapeutul: — Jill, tu ai văzut vreodată o cocină de porci? Jill: — Ei, nu, dar ştiţi la ce mă refer. Terapeutul: — Aş vrea să aud, fiindcă m i-eg re u să îm i im aginez camera ei plină de năm ol şi ştiuleţi de porum b (râd cu toţii). Jill, aud şi văd că îţi faci m ulte griji pentru Holly şi că poate ai nevoie ca ea să te ajute. Aş dori să găsesc o m odalitate pentru ca tu să obţii aceste lucruri. Să vedem ce se întâm plă. Acum o să stau de vorbă cu Holly. Terapeutul a continuat astfel, trecând la Holly şi apoi la Thomas. Holly dorea libertate de la m am a ei. Spunea că e cicălitoare, că îşi face griji de pom ană şi că e un despot. De asem enea, dorea să„vadă cum m am a ei nu mai stă în cârca ta­ tălui". Thom as a afirm at că el nu dorea nim ic şi că a venit doar pentru că l-a târât m am a lui dar, că arvrea„să nu se mai ţipe". A spus: „Câteodată mi se pare că acasă e un război deschis, toată lum ea bom bardează pe toată lumea". Când terapeutul l-a în tre b at ce dorea doar pentru el, a răspuns:„Linişte". în transcrierea de mai sus există suficiente inform aţii, chiar dacă s-a elim i­ nat o parte din transcriere, pentru a observa anum ite tipare în com p ortam en­ tul acestei fam ilii, care ne vor ajuta să facem schim bări pozitive din această experienţă. Primul se referă la sistemele de reprezentare cel mai bine cotate. Samuel este preponderent kinestezic-conciliant; Jim, vizuală-acuzatoare; Holly, vizuală-acuzatoare; Thomas, kinestezic-conciliant. Rezultatul este un sistem de familie stabil, dar rigid. Chiar din prim ele m inute ale şedinţei terapeutice, m em ­ brii fam iliei au în cep u t să răspundă rapid prin ceea ce ar putea fi în m od gre­ şit, considerat c o m p o rta m e n t râu. Ar putea fi etich etaţi d re p t necooperanţi dar, ar fi inadecvat. Dim potrivă, ei au răspuns într-un m od care a oferit exact in­ formaţia necesară pentru ca terapia fam iliei să fie utilă şi eficientă. Terapeutul a o bţinut foarte m ulte inform aţii acordându-şi predicatele la cele ale clienţilor, adresându-i lui Jill întrebări form ulate cu predicate vizuale cum ar fi arată, clar etc. Şedinţa terapeutică a durat aproxim ativ două ore şi ju m ă tate şi a fost trans­ crisă pe o sută şaizeci de pagini. Din acest motiv, vom prezenta aici, doar câteva fragm ente. Aceste fragm en te sunt oferite pentru a dem onstra diverse aspecte despre cum se dezvoltă sistem ele de fam ilie. In prim ele douăzeci şi cinci de m inute, au fost scoase la iveală urm ătoarele tipare. Samuel „simţea" că lui Jill nu îi pasă de el; el tânjea dup ă afecţiune şi mai dorea ca m em brii familiei lui să fie mai m ult în contact unul cu nevoile celuilalt. De asemenea, el simţea că soţia lui nu îi respecta dorinţele; ea nu renunţa la ser­ viciu, deşi el o rugase să îşi dea demisia şi să stea acasă cu fam ilia, să aibă grijă de casă. Şi simţea că ea nu ar trebui să iasă in oraş cu fetele, să m eargă la bar fără el. Jill „vedea" lucrurile cu totul altfel. Credea că soţul ei este prea gelos şi nu „vedea ce prostie e asta". De asem enea, ea dorea ca el să fie mai sever cu Holly. Ea a spus „pur şi simplu nu se uită la ce se în tâm plă chiar în faţa lui". Şi a 151

mai spus„/'n m odelor, Holly trebuie să se îndrepte" şi„Holly ar trebui să semene mai m u lt cu fratele ei". Holly credea că tatăl ei ar trebui să îi ţină piept lui Jill.,,0 lasă să manevreze pe toată lum ea, dar nu reuşeşte asta şi cu m ine". „Eu îi arăt că nu m erge aşa, nu cu m ine". Lui Thomas„i se făcea rău când ei se certau tot tim pul". Tot ce dorea era să fugă şi să se ascundă. Să exam inăm acum structurile de referinţă dorite de fam ilie şi să vedem ce tip de dezvoltare va fi necesar pentru ca această fam ilie să descopere opţiuni noi care sunt mai satisfăcătoare. Pentru ca m em brii fam iliei să îşi atingă scopurile dorite, vor fi necesare anu­ m ite schimbări. Dacă Jill şi Holly vor să stabilească legături una cu cealaltă şi dacă Jill vrea să îşi clarifice„im aginea" despre Holly şi viceversa, ele vor trebui să înveţe două lucruri despre faptul că harta lor nu reprezintă teritoriul. Mai întâi, că incongruenţa com unicării lor împiedică realizarea rezultatelor dorite, adică m esajele lui Jill prin care ea îşi exprim ă îngrijorarea pentru Holly sunt co­ m unicate într-o m anieră acuzatoare, una care pare critică, nu îngrijorată. Cu­ v in te le lui Jill nu se acordează cu tonul vocii ei şi cu gesturile corporale. Com unicarea in con gruentă este m odul normal în care această fam ilie face schimb de mesaje. Chiar şi atunci când Samuel a spus că el dorea mai multă afecţiune de la soţia lui, tonul şi cuvintele lui nu se acordau; ele transm iteau alte mesaje care erau interpretate de Jill drept o critică adusă com p ortam en­ tului ei. Com unicarea de către m em brii acestei fam ilii părea să fie, în sine, un risc. Orice com entariu era perceput ca o critică sigură la adresa unui a lt m em ­ bru al fam iliei. Erau cu toţii pregătiţi să primească m esaje neplăcute şi astfel fiecare mesaj era construit pentru a fi unul rău.Toţi m em brii acestui sistem de fam ilie credeau în abilităţile lor d e citire a minţii; fiecare in terpretare greşită era apoi transform ată în auz-sim ţire. M em brii fam iliei trebuiau să înveţe atât să-şi com unice propriile m esaje, cât şi să prim ească m esaje d e la ceilalţi m em bri. în al doilea rând, acţiunile m em brilor fam iliei erau construite pentru a avea înţelesuri specifice (văz-sim ţire) care, dacă doream ca m em brii familiei să com unice mai m ult între ei, trebuiau schimbate. Interpretând greşit acţiunile lui Jill, Holly începea im ediat să se apere. De asemenea, Holly îşi confunda harta cu teritoriul şi îşi calibrase văzul. Pe parcursul şedinţei, Jill încercase să o ia de m ână pe Holly, gest care îi apăruse terapeutului ca o încercare de a stabili o le­ gătură m ai strânsă şi de a dezvolta un canal de intrare kinestezic. Holly se dă­ duse înapoi şi o acuzase pe m am a ei că încerca să o ţină de m ână ca să o facă să pară un copil. Regulile arătau cam aşa: Nu asculta, oricum o să-ţi facă rău. Nu te obosi să spui ceva drăguţ fiindcă nim eni nu o să te asculte. 152

Nu pune întrebări fiindcă nu trebuie să fii egoist şi oricum nu obţii nimic. Nu atinge dacă cineva te priveşte; ei vor vedea-sim ţi, m ai ales m am a. Fii puternic, nu fi tu însuţi, altfel o să suferi. Aceste reguli nu au fost concepute de oam eni care încercau să-şi creeze su­ ferinţă unul celuilalt, ci de oam eni care făceau to t ce le stătea în putinţă cu ti­ parele lor specifice de comunicare incongruentă şi funcţii neclare. Urm ătoarele extrase sunt din partea interviului în care ne-am ocupat de dezvoltarea siste­ mului. Ele au fost adăugate pentru a dem onstra tiparele folosirii tuturor teh­ nicilor prezentate în Structura m agicului I şi în Structura m agicului II, p â n ă în acest punct, cu scopul de a dezvolta un sistem. Terapeutul: — Ce vrei, mai precis, pen tru Holly? Jill, ce ai vrea să se schim be în relaţia ta cu ea? Jill (pe un ton critic): — Eu vreau doar ca ea să fie fericită şi să îi arăt cum să evite greşelile pe care le-am făcut eu. Vreau să vadă că eu chiar mă străduiesc. Terapeutul: — Când spui asta, Jill, cred că într-adevăr vrei mai m u lt pen­ tru Holly dar, tonul vocii tale este aspru atunci când spui că vrei să o ajuţi şi să fii mai apropiată şi m ă întreb dacă nu cum va Holly aude mesajul tău ca fiind ceva de genul„N u faci niciodată nim ic cum tre­ buie. Nu vezi câte fac eu pentru tine"! (ton exagerat, acuzator şi ges­ turi comice). Cam aşa se întâm plă când o auzi pe m am a ta vorbind astfel? Holly: — Da, ea întotdeauna pretinde că ştie ce e bine pentru toată lumea. Terapeutul: — Trebuie să fie o sarcină teribilă să ţii sub observaţie miliarde de oam en i din lum ea asta. Pretinde în tr-ad evăr, că ştie ce e mai bine pentru toată lum ea sau doar pentru tine? Holly: — Ei, bine, pentru m ultă lum e. Terapeutul: — Jill, ştiai că Holly nu în ţe le g e mesajul tău ca fiind unul prin care încerci să o ajuţi, ci că îl consideră o critică? Jill: — Oarecum... Terapeutul: — Ai vrea să găseşti o nouă cale prin care să îţi com unici do­ rinţa d e a o ajuta şi de a-i cere ajutorul? Jill: — Da, vreau. Terapeutul: — Holly, când o auzi pe m am a ta spunând că ar vrea să gă­ sească o nouă cale de a com unica cu tine, mă în treb dacă şi tu ai vrea acelaşi lucru. Holly: — Cred că ea vrea doar să găsească o cale de a-m i spune să fac 153

anum ite lucruri astfel încât eu să le fac. Terapeutul: — Crezi că acest lucru este adevărat? Holly: — Da. Terapeutul: — Vrei să afli dacă este adevărat? Holly: — Da. Terapeutul: — Atunci, vrei să o întrebi? Eu cred că persoanele din această fam ilie petrec m u lt tim p ghicind ce vor să spună ceilalţi şi mai cred că de foarte m ulte ori ghicesc greşit. Hai, să aflăm . întreab-o acum. în secţiunea urm ătoare există două tipare interesante. în prim ul rând, în com entariul referitor la incongruenţa lui Jill, terapeutul încearcă să îi dem ons­ treze lui Jill că m esajele ei nu sunt prim ite deloc aşa cum intenţionează ea. Ast­ fel, se deschide posibilitatea de a descoperi m odalităţi mai bune de a comunica şi totodată se dem onstrează care sunt acestea; în acest caz, feedback-ul audi­ tiv în loc de calibrare. în al doilea rând, terapeutul abordează în m od direct, form ularea necorespunzătoare sem antic prin citirea m inţii, mai întâi dem ons­ trând că ea are loc, apoi oferind o alternativă, adresarea unei întrebări. Acesta este totodată, prim ul pas pentru a dezvolta un nou sistem de reprezentare care să poată fi îm părtăşit a tât d e Jill, cât şi de Holly. Holly: — Vrei doar să găseşti o cale pentru a mă face pe m ine să fac anu­ m ite lucruri? Jill: — Nu, doar că nu vreau să fiu dată la o parte; îm i fac atâtea griji pen­ tru tine. Terapeutul: — Ce ai auzit, Holly? Holly: — Ea crede în continuare că eu nu sunt în stare să am grijă de mine. Terapeutul: — Jill, ai spus sau crezi că Holly nu e în stare să aibă grijă de ea? Jill: — Nu, nu am spus asta. Eu... eu... cred că e în stare, dar... Terapeutul: — Dar ce? Jill: — Ei, bine, are doar 16 ani. Terapeutul: — Doar 16? Acesta este un exem plu bun despre cum se poate desfăşura procesul com­ parării m odelelor. U rm ătorul pas făcut de către te ra p e u t continuă această temă, determ inându-le pe aceste două femei vizuale să îşi folosească sistemul de reprezentare cel mai bine cotat pentru a-şi compara m odelele şi mai mult. Terapeutul: — Jill şi Holly, aş vrea să încercaţi ceva ca să vedem dacă nu cum va p u te m clarifica un pic această chestiune. Vreţi să veniţi am ândouă aici? Acum, închideţi ochii, iar tu, Holly, fă o im agine des­ 154

pre m am a ta, şi tu, Jill, fă o im agine despre Holly. U itaţi-vă la ea cu atenţie şi, fără să deschideţi ochii, ce vezi, Jill? Jill: — Pe fetiţa mea, îm brăcată frum os şi... Holly: — Tu m ereu mă vezi ca pe o fetiţă. Terapeutul: — închide ochii, Holly; aşteaptă, să ved em ce se în tâm plă. Holly, ce vezi? Holly: — Pe m am a, cum arată cu degetul, părând din nou dezgustată şi furioasă. Terapeutul: — Acum , în tim p ce ţineţi ochii închişi, aş vrea să vă spun ce văd eu, şi ce aud. O văd pe Holly, care are 16 ani şi se transformă în tr-u n adult. Şi aud, Jill - tu continui să o ai pe H olly blocată într-o im ag in e despre cum era ea în ain te. Şi o m ai văd pe Jill ca pe o m am ă care încearcă să găsească o cale de a se conecta cu fiica ei, şi Holly, tu ai blocat-o în im aginea unui m onstru care controlează totul. Eu cred că nu vă cunoaşteţi una pe cealaltă. Vreţi să deschi­ deţi ochii şi să vă întâlniţi cu adevărat una pe cealaltă, p oate pen­ tru prim a dată în ultim ii ani? Jill (începe să suspine): — Da, da, vreau. Terapeutul: — Holly, văd că pari surprinsă. Holly, poate că aceasta este o nouă tu. Holly: — Nu cred că noi o să... (începe să suspine uşor). Terapeutul: — Ce nu crezi? Holly: — Că ea... Terapeutul: — întreab-o. Holly: — Ai putea într-adevăr să mă vezi ca pe o persoană, ca... Jill: — Da, dar e înfricoşător. Terapeutul: — Ai putea să spui ce e înfricoşător, Jill? Jill: — Tu creşti, iar m ie îm i este team ă că o să te pierd. Terapeutul: — Nu poţi să o pierzi până nu o ai mai întâi; chiar o ai acum? Jill: — Nu, dar vreau asta. După ce au aflat că m odelele lor una despre cealaltă erau depăşite, cele două fem ei au în ceput să caute noi m odalităţi de a com unica una cu cealaltă. Au început să înveţe că citirea m inţii fixează lim ite şi pune ziduri între ele. Au continuat, cu ajutorul terapeutului, să stabilească un nou contract despre cum vor interacţiona, învăţând comunicarea prin verificare. Urm ătorul extras este din ceea ce s-a în tâm plat cam peste 20 de minute, când terapeutul a trecut de la Jill şi Holly, la Jill şi Samuel. A în tre b at-o pe Jill dacă acum , după ce a stabilit noi conexiuni cu Holly, ar dori să găsească noi m odalităţi cu Samuel.

155

Jill (uitându-se la Samuel, răspunde acum la întrebarea terapeutului): — Aş vrea că tu să nu mâ m ai m onitorizezi, să nu mă întrebi to t tim ­ pul unde am fost şi cu cine m -am întâlnit şi să nu îm i m ai ceri să-mi las serviciul. Sam uel:— Am renunţat la asta; atâta m-ai cicălit, că pur şi simplu nu mai... Jill: — Hai, lasă; te uiţi în felul ăla şi pui întrebări tim ide... Samuel: — La dracu'! îţi închipui... Terapeutul: — Staţi puţin; aţi deviat de la subiect. Ce anum e vrei de la Jill? Samuel: — Aş vrea ca ea să fie mai afectuoasă, şi... Terapeutul: — Uşurel, nu te grăbi. M ai afectuoasă, cum? Sam uel:— Aş vrea să mă sărute şi, ştiţi dum neavoastră, dar m ereu zice nu aici, nu când sunt copiii de faţă, nu acum... Terapeutul: — Jill, ai o idee clară despre ce spune acum Samuel? Jill: — Cred că da; vrea să mă m ângâie şi cred că în in tim itate astfel de lu­ cruri sunt ok, dar nu când sunt copiii de faţă. Terapeutul: — Ce crezi să s-ar întâm pla dacă ar vedea copiii că tu şi Sa­ m uel sunteţi afectuoşi unul cu celălalt? Jill: — Ei, bine... (pauză)... ar fi stânjeniţi. Terapeutul: — De unde ştii? Jill: — îi văd când el face asta; le văd feţele. Terapeutul: — Din nou ghiceşti; vrei să afli dacă este adevărat? Jill: — Nu ştiu. Terapeutul: — Dacă nu ştii, întreabă. Jill: — Holly, eşti stânjenită? Holly: — Nu, pe m ine m ă deranjează când văd că îl respingi; cred că nu îl iubeşti. Jill: — Oh... Thomas: — Da, eu am crezut to t tim pul că nu îţi place de tati; uneori sim­ ţeam fiori când tu... Terapeutul: — U m m m , presupun că te-ai înşelat şi în această privinţă, Jill. M ai e şi altceva care te îm piedică să fii mai afectuoasă cu Samuel? Jill (suspină): — Da, cred că da; mă sim t intim idată de el. Terapeutul:— Cum? Jill: — Se am estecă în viaţa m ea, şi... Samuel: — Eu credeam că suntem căsătoriţi. Terapeutul: — Samuel, faptul că sunteţi căsătoriţi înseam nă că nu aveţi in tim itate sau activităţi personale? Samuel: — Nu, are o m ulţim e, dar când eu încerc să mă im plic în vreun fel, spune că îi invadez teritoriul. Terapeutul:— Jill, ceea ce îl aud pe Samuel spunând, corectează-m ă dacă greşesc, Samuel, este că el te vede făcând o m ulţim e de lucruri fără 156

el şi nu te vede făcând lucruri cu el. Asta arată ca şi cum nu l-ai vrea sau nu ai avea nevoie de el. Şi de fiecare dată când el se arată in te­ resat, tu îl vezi ca şi cum s-ar vârî cu forţa în viaţa ta. Jill: — Nu, eu îl văd întrebând unde am fost, ce am făcut, cu cine m -am în ­ tâlnit... Terapeutul: — Opreşte-te, Jill; tu ai încercat în m od intenţionat să te ames­ teci în treburile lui Holly? Jill: — A, nu, nu intenţionat, vreau să spun. Terapeutul: — Este posibil ca acesta să fie un exem plu asemănător, doar că de data asta cea care se sim te invadată eşti tu? Jill: — Cred că e posibil. Terapeutul: — Crezi că e mai m ult decât posibil? Jill:— Da. Terapeutul: — Samuel, încerci să invadezi teritoriul lui Jill sau ceri puţină atenţie? Samuel: — Vreau puţină atenţie. Terapeutul: — Jill, ştii câte ceva despre cum e să ceri atenţie şi să nu o pri­ meşti? Ştii cu câtă disperare poţi încerca şi cum p o t fi înţelese gre­ şit m esajele tale? Nu exact asta s-a în tâm p lat cu Holly? Jill: — Cred că da. Terapeutul: — Vă rog să vă trageţi am ândoi scaunele aici, unul în faţa ce­ luilalt. Aşa, perfect. în extrasul de mai sus există câteva tipare interesante. (1) M odul în care te ­ rapeutul trece d intr-un sistem de reprezentare în altul, luând predicatele kinestezice ale lui Samuel şi com unicând mesajul său lui Jill folosind predicate vizuale. Astfel, îi ajută pe aceşti doi oam eni să îm părtăşească inform aţii care altm interi nu ar fi fost îm părtăşite. în acelaşi tim p, citirea m inţii este abordată direct. (2) M odul în care terapeutul redenum eşte problem a dintre Jill şi Samuel pentru a le arăta că ea are aceleaşi caracteristici form ale ca şi problem a dintre Jill şi Holly. în trucât Jill are această experienţă, ea poate să m ute indiciile refe­ renţiale ale experienţei lui Samuel la propria ei experienţă, stabilind astfel o conexiune care altm interi nu ar fi fost posibilă. (3) De asemenea, terapeutul se prezintă pe sine ca m odel despre cum acelaşi mesaj poate fi com unicat în m od corespunzător, rezultatul fiind structura de referinţă dorită. Acest lucru îl pla­ sează pe Sam uel în tr-o m eta-poziţie în raport cu propria sa com unicare, mai întâi prin faptul că încercarea sa este interpretată greşit şi apoi, prin faptul că îşi aude şi îşi vede am bele polarităţi com unicate congruent, rezultatul fiind în ­ ţelegerea. Aceasta îi oferă o nouă opţiune despre cum să îşi transmită mesajele, totodată oferindu-i lui Jill o nouă opţiune despre cum anum e prim eşte aceste mesaje. 157

Terapeutul:— Aş dori să folosim acum câteva m inute pentru a vedea dacă este posibil ca eu să vă învăţ cum să vă în ţelegeţi între voi. Ce vreau să fac este să vă învăţ să vă auziţi efectiv unul pe altul şi să vă vedeţi în tr-ad evăr aşa cum sunteţi. Jill, vrei să începi acum? Luaţi-vă de m ână şi, privindu-vă în ochi, Jill, vrei să ceri ceea ce îţi doreşti pen­ tru tine într-un fel în care crezi că Samuel te poate cu adevărat auzi? Samuel, tu doar ascultă. Jill: — Te rog, lasă-mă să am un spaţiu al m eu fără să fii înverşunat sau să faci rem arci dispreţuitoare, ori să te uiţi în felul acela. Terapeutul:— Samuel, ce aud de la Jill este că ea vrea spaţiu, ceea ce deja are dar, într-un fel nou, într-un fel cu care ea sim te că tu eşti cu ade­ vărat de acord. Vrea ca tu să pricepi că ea se sim te rău în interiorul ei când prim eşte mesaje nonverbale sau verbale că tu nu eşti de acord cu ea şi cu ceea ce ea face. înţelegi acest lucru? Samuel: — Cred că da, dar ea nu a lăsat nim ic pentru m ine. Ea (Samuel arată spre Jill), nu ai lăsat nim ic pentru mine; mă sim t d a t la o parte to t tim pul. Terapeutul:— Jill, poţi să vezi cum este pentru Sam uel să te vadă cum te bucuri să faci lucruri singură, fără el, şi să nu te vadă că faci cu el lu­ cruri la care el ţine? Samuel: — Şi nu vreau să simt că greşesc dacă sunt interesat de ce faci tu. Terapeutul: — Ştii cum e să fii interesat de o persoană, iar acea persoană, Jill să creadă că îi invadezi teritoriul? Jill: — Ştiu. Terapeutul: — Cred că ce spui tu, Samuel, este că vrei ca Jill să aprobe ceea ce faci tu, aşa este? Samuel: — Ce? Terapeutul: — Am spus că eu cred că tu vrei ca Jill să aprobe interesul tău pentru ea, să aprobe afecţiunea ta, să aprobe com pania ta, în ace­ laşi fel în care tu, Jill, vrei ca Samuel să aprobe faptul că tu îţi rezervi tim p pentru tine însăţi şi ai un serviciu. Şi în acelaşi fel în care tu, Jill, vrei ca Holly să aprobe faptul că eşti interesată de ea. Exact aşa stau lucrurile aici? Samuel: — Nu m -am gândit niciodată la asta în acest fel. Terapeutul: — Ei bine, poate că acesta este pentru tine un nou m od de a în ţeleg e lucrurile. Tu ce spui, Jill? Jill: — Cred că aveţi dreptate. Terapeutul: — Vă rog să vă luaţi de m ână pentru o clipă şi să închideţi ochii. Acum, aş vrea să rem em oraţi m om entul când tu, Jill ai hotă­ rât că acest bărbat este pentru tine, iar tu, Samuel ai hotărât că Jill e 158

fata potrivită pentru tine. Acum, fără să spuneţi o vorbă, lăsaţi-vă ochii să se deschidă şi vedeţi dacă vedeţi încă acea persoană aici, în faţa voastră. Au trecut nişte ani; aţi în văţat am ândoi lucruri noi. Ce vezi, Jill? 7/7/: — Sim t că e ca şi cum nu l-am mai privit de m ultă vreme. Terapeutul: — Jill, prom ite-m i că nu o să uiţi să priveşti în felul acesta şi, dacă e nevoie, o să stai jos ca acum, chiar dacă eşti în toiul unor cer­ turi, şi o să priveşti în acest fel. O să faci asta? Jill: — O să încerc. Samuel: — Pot să îţi am intesc eu? Jill: — Vreau să faci asta. Transcrierea de mai sus oferă alte câteva tipare valoroase pentru d ezvo lta­ rea unui sistem de fam ilie. (1) Terapeutul a redenum it nevoile nesatisfăcute ale m em brilor fam iliei ca fiind efectiv aceleaşi. Acest lucru este foarte simplu dacă ne gândim că ele sunt rezultatul aceluiaşi set de reguli şi al aceluiaşi sistem. (2 ) Rezultatul a fost că Sam uel„a văzut" lucrurile diferit; el construieşte un nou sis­ tem de reprezentare. De asem enea, am intirile conectate cu sentim ente au fost accesate pentru a o ajuta pe Jill să recupereze reprezentările kinestezice pe care le simţea pentru Samuel în alt m o m en t al vieţii ei. Aceşti doi oam eni au în­ ceput să construiască punţi între ei. Sistemul de reprezentare cel mai puţin fo­ losit este cel auditiv şi oferă o vastă resursă pentru dezvoltarea conexiunilor. De asemenea, se dezvoltă noi canale de intrare; până atunci, canalul de intrare au­ ditiv fusese ignorat aproape în totalitate de către m em brii acestei familii. Acum, el devine o m od alitate valabilă pentru a prim i şi a valida inform aţii. Pentru că niciun m em bru al unui sistem de fam ilie nu trebuie lăsat pe dinafară, terapeu­ tul a trecut acum la construirea unor noi punţi pentru Thomas, care a privit şi a ascultat uluit ceea ce se întâm plase în ultim ele două ore. Terapeutul:— Nu am uitat de tine, Thomas, sau să îţi spun Tom? Tom: — Tom. Nu i-am văzut niciodată aşa. Terapeutul: — Aşa cum, Tom? Tom: — Aşa am abili unul cu altul; o să dureze? Terapeutul: — Vrei să afli? întreabă-l pe unul dintre ei. Tom: — M am i, o să dureze? Jill: — Nu m ereu dragă dar, de cele mai m ulte ori. M ai avem foarte m ult de în văţat până să fie aşa to t tim pul. înţelegi asta? Tom: — Sigur; nim eni nu poate să fie bun to t tim pul; e prea greu. Terapeutul: — Există cineva de care ai vrea să fii m ai apropiat? Tom: — De toţi, cred. Terapeutul: — Bun, pentru că am observat ceva la această familie. Nu prea 159

vă atingeţi. Cred că tânjiţi cu toţii după m ângâieri. Toată lumea are nevoie de îm brăţişări şi de alte astfel de lucruri. îm i daţi voie să vă arăt încă un lucru pe care cred că îl puteţi împărtăşi? E un lucru sim­ plu pe care Virginia Satir, care mi-a fost profesoară, îl foloseşte cu m em brii fam iliilor pe care le vede, pentru a-i ajuta să se obişnuiască să se atingă mai des. Vreţi să încercăm? Această şedinţă terapeutică s-a încheiat cu îm brăţişarea m em brilor fam i­ liei şi cu rugăm intea ca ei să exerseze această îm brăţişare cel puţin o dată pe zi. Pentru a recapitula ceea ce au învăţat, la final fiecare le-a spus celorlalţi ce a în v ă ţa te i. Apoi au plecat, luându-şi răm as-bun de la terapeut. După plecarea lor, pe scaunul lui Holly am găsit o bucăţică de hârtie. Pe ea scria:„Vă mulţumesc încă o dată. H."

M ETA-TAC TICĂ PENTRU DEZVOLTAREA UNUI SISTEM DE FAMILIE Secţiunea precedentă v-a oferit un exem plu despre cum se dezvoltă un sis­ tem de fam ilie. Acum vă vom prezenta o serie de tactici pentru a realiza această sarcină. Ţinem totuşi să vă ream intim că strategia globală trebuie să rămână constantă atunci când, folosiţi aceste tactici. Aceasta înseam nă că dezvoltarea unui sistem de fam ilie presupune ca, după com pararea relaţiei dintre canalele de intrare/ieşire şi funcţiile neclare rezultate, regulile fam iliei sunt com parate cu structura de referinţă dorită de către m em brii familiei. Evoluţia sistemului va necesita m ai întâi, schim barea acelor zone ale m odelelor m em brilor familiei care sunt sărăcite într-un m od ce îm piedică dezvoltarea structurii de referinţă dorite. M em b rii fam iliei trebuie să înveţe că harta lor nu este teritoriul şi că schimbările sunt mai acceptabile decât regulile care le făceau imposibile. Acest lucru poate fi realizat în urm ătoarele moduri:

COMPARAREA MODELELOR 1. Folosirea întrebărilor m eta-m odelului pentru a o b ţin e o reprezentare com pletă a m odelulu i despre lum e al fiecărui m em bru. Astfel, canalul de in­ trare a u d itiv va fi m axim , furnizând totodată in fo rm aţiile necesare pentru a produce schim barea. 2 . M eta-com entarii despre incongruenţa în comunicare. Eu te aud spunând câ tu com unici preocupare dar, vocea ta sună furios şi arăţi furios. Aceste co160

mentarii îi perm it unui m em bru să înţeleagă cum m esajele lui sunt interpretate greşit de către ceilalţi, şi totodată le perm it celorlalţi m em bri să înţeleagă mai bine cum de au in terpretat greşit mesajele. 3. Abordarea citirii m inţii este o parte esenţială a dezvoltării unui sistem de familie. Aceasta le perm ite clienţilor să dezvolte feedback auditiv, oferindu-le totodată o experienţă despre cât de diferită este harta teritoriului lor.

PERMUTĂRI ALE REPREZENTĂRILOR Schimbarea sistemelor de reprezentare îi oferă unui m em bru o şansă de a-şi descrie experienţa care în m od normal ar fi inacceptabilă, folosind canalul de ieşire auditiv în tr-un m od accceptabil. 2. Redenumirea are două părţi. M ai întâi, redenum irea oricărui com porta­ m ent care are un circuit văz-sim ţire negativ sau un circuit auz-sim ţire negativ prin descrierea funcţiei de polaritate, în acest fel făcând inacceptabilul accep­ tabil. Terapeutul: — Cum, în m od specific, te face ea să te înfurii? Soţul: — M ă cicăleşte to t tim pul să stau acasă cu ea. Terapeutul: — Nu îţi dai seama că cicăleala ei arată cât de m u lt ţine la tine? Nu te-ar cicăli dacă nu ar fi im portant. Ea îţi dă cu adevărat un mesaj că ţine la tine şi cât de im p o rtan t eşti tu pentru ea. Nu e asa, W? S oţia:— Păi, da. Terapeutul: — Deci, când te cicăleşte, ai o opţiune: să răspunzi ca de obi­ cei sau să apreciezi cât de m ult ţine ea la tin e şi să iei cicăleala ei drep t mesaj de dragoste. A doua form ă de redenum ire este egalizarea, aşa cum am arătat în trans­ crierea despre Jill, Holly, Samuel şi Thomas. Jill a în văţat că cererile ei m eritau să fie aprobate, la fel cum trebuiau să fie aprobate şi cele ale lui Samuel. 3 . M utarea indiciului referenţial are loc atunci când, experienţele negative ale unui m em bru al fam iliei sunt înţelese de un altul „im aginându-te pe tine însuţi cu (aceeaşi problem ă)". 4 . Accesarea am intirilor este o tehnică folosită pentru a recupera funcţiile neclare pozitive şi a le reda sistemului de fam ilie. 5. Transferarea dintr-un sistem de reprezentare în altul perm ite fiecărui client să înţeleagă mai bine reprezentările celorlalţi, totodată oferindu-le un m odel pentru a dezvolta noi m oduri de a com unica auditiv. 161

MIŞCĂRI DE META-POZIŢIE 1. M eta-intreb âri cum sunt, Cum te sim ţi despre faptul că sim ţi X? le p e rm it m em b rilo r fam iliei să exprim e am b ele polarităţi şi le p erm it m em ­ brilor care ascultă un m ai m are acces la inform aţii pe care până atunci nu le prim eau, fiindcă nu erau niciodată exprim ate auditiv. Soţul: — M ă sim t furios în legătură cu asta. Terapeutul: — Şi cum te simţi când că te simţi furios la adresa soţiei tale? Soţul: — N u-m i place asta. Terapeutul: — Ştiai, W, că lui M nu îi place să se înfurie pe tine? 2 . Sculptarea este tehnica de a plasa m em brii fam iliei în poziţii fizice, unul în rapo rt cu celălalt, care reprezintă caracteristicile form ale ale com unicării lor (vezi Satir, 1973). 3. Terapeutul ca m odel oferă o structură de referinţă necesară pentru ca m em brii fam iliei să experim enteze o com unicare eficientă şi congruentă care va avea d rep t rezultat nom inalizarea structurii de referinţă dorite. 4 . A dăugarea oricărui nou sistem de reprezentare sau canal de intrare ori ieşire este o activitate foarte dorită. Acest lucru se realizează cel mai uşor prin crearea de sarcini care reclamă folosirea lor. Toate tacticile de mai sus oferă un m ijloc de dezvoltare a sistemului de fa­ milie. Vă sugerăm să citiţi lucrările recom andate în Bibliografia de la Structura m agicului I.

INTEGRAREA NOILOR OPŢIUNI Şl TIPARE CONSOLIDAREA META-POZITIEI Scopul terapiei de fam ilie este să ajutăm sistemul fam iliei să evolueze de la starea pe care o are când începe terapia, la starea pe care a identificat-o ca fiind de dorit. Pentru a dezvolta un sistem de fam ilie în a doua etapă a terapiei sis­ tem elor de familie, terapeutul are grijă să se mişte cât de repede este necesar, pentru ca toţi m em brii fam iliei să poată răspunde. Din punctul d e vedere al sistemului şi din punctul de vedere al obţinerii unui efect cu beneficiu maxim în lucrul cu fam ilia, obiectivul terapeutului este să ajute fam ilia să evolueze spre starea dorită identificată, schimbând, în acelaşi tim p, tiparele de rezolvare 162

a problem elor astfel încât alte perturbări, neidentificate iniţial d e m em b rii fa­ miliei, dar care p o t apărea ulterior, să poată fi soluţionate în tr-un m od creativ de familia însăşi. în term enii sistemului, aceasta se num eşte m orfogenezâ. Tipul de sistem care este în m od caracteristic, m orfogenetic este sistemul deschis - un sistem care răspunde la m ediul său şi se adaptează rapid la pertubări în tr-o m a­ nieră acceptabilă şi creativă. Dacă un sistem deschis este cel mai de do rit rezultat al terapiei de fam ilie, acest deziderat este greu de atins. în plus, terapia de fam ilie se desfăşoară în lumea reală, cu constrângeri de tim p real a tât asupra fam iliei, cât şi asupra te ­ rapeutului. C onsecvent principiului de a lucra cu fam ilia ca organism , te ra ­ peutul tre b u ie să folosească un set de tehnici care vor ajuta fam ilia ca în tre şedinţe să consolideze progresele făcute în tim p u l şedinţelor terapeutice, a lt­ fel, fam ilia va realiza doar scopuri lim itate, care sunt departe d e idealul unui sistem c o m p le t deschis ai cărui m em bri au m axim u m d e o p ţiu n i. Astfel, de exem plu, la sfârşitul fiecărei şedinţe de terapie a fam iliei, fam ilia se va întoarce acasă şi va rezolva problem ele cum ştie ea m ai bine până la urm ătoarea şe­ dinţă program ată. Pentru a asigura m enţinerea fam iliei ca unitate intactă între şedinţe, terapeutul poate folosi una dintre tehnicile care urm ează. C om un tu ­ turor acestor tehnici este faptul că ele sunt concepute pentru a ajuta m em brii familiei să fie conştienţi de noile opţiuni şi tipare de rezolvare a problem elor pe care le-au d ezvo ltat îm preuna cu terapeutul pe parcursul şedinţei. Există două categorii generale de astfel de tehnici: 1. Temele pentru acasâ - exerciţii date m em brilor fam iliei pe care ei trebuie sâ le efectueze pentru a-şi exersa noile opţiuni şi abilităţi; 2. Semnale care vor constitui o interceptare eficientă a tiparelor vechi şi distructive, în cazul în care acestea reapar. Temele pentru acasâ sunt concepute în esenţă pentru ca m em brii fam iliei să-şi exerseze noile opţiuni şi abilităţi. Din experienţa noastră, acestea sunt adeseori conectate cu exersarea noilor canale de intrare şi de ieşire. D e exem ­ plu, în tr-o fam ilie în care, în m od tradiţional, m em brii fam iliei au acceptat o re­ gulă ce identifică atingerile între m em brii fam iliei ca fiind un circuit văz-sim ţire negativ, un exerciţiu util pentru noile lor opţiuni şi tipare va fi mesajul progra­ m at la care participă toţi m em brii fam iliei. Un alt exem plu, în tr-o fam ilie în care com unicarea verbală era în m od tradiţional, inexistentă pe o durată de tim p specifică, fiecare m em bru al fam iliei va vorbi despre o parte din experienţele lui recente sau preocupările lui curente. Tem a pentru acasă, pentru a avea efi­ cienţă m axim ă, trebuie să folosească exact noile tipare învăţate la şedinţa te ­ rapeutică şi trebuie să ofere un prilej program at pentru ca m em brii fam iliei să exerseze exact noile opţiuni dezvoltate recent în contextul terapeutic. Aici, fa­

163

milia însăşi va fi cel m ai bun ju d ec ă to r despre m odul în care să încorporeze aceste noi dim ensiuni în fluxul în desfăşurare al vieţii lor ca fam ilie. Lăsând res­ ponsabilitatea de a crea aceste te m e pentru acasă pe seama fam iliei, ne asi­ gurăm că aceasta va rezolva efectiv tem a pentru acasă şi că această tem ă va fi adecvată în contextul nonterapeutic. în plus, procesul de a concepe exerciţii şi a decide cum să le foloseşti este o excelentă experienţă în care m em brii fam i­ liei ajung să-şi aprecieze propriiile abilităţi şi pe cele ale celorlalţi m em bri ai fa­ miliei. A doua categorie de tehnici pentru a ajuta fam ilia să consolideze m eta-poziţia este cea a sem nalelor de interceptare. în m od tipic, în tr-o fam ilie care a venit la terapie pentru a fi ajutată să-şi schim be tiparele d e interacţiune nesa­ tisfăcătoare, tiparele pe care m em brii familiei le-au dezvoltat şi pe care încearcă să le schim be sunt la în ceput aşa de puternice, încât este suficientă o recădere într-un tipar vechi-a unui singur m em bru al fam iliei pentru a-i trage după el şi pe ceilalţi m em bri - iar beneficiile câştigate de fam ilie sunt tem porar submi­ nate. Pentru a îm piedica acest lucru, terapeuţii de fam ilie pun la punct o serie de indicii sau sem nale care le perm it m em brilor fam iliei să detecteze şi să sem­ naleze celorlalţi m em bri ai fam iliei că se confruntă cu un tip ar de interacţiune vechi şi nesatisfăcător. Toate consideraţiile prezentate în partea a ll-a referitor la lucrul cu incongruenţele, în secţiunea despre sem nalele de polaritate, sunt valabile şi aici. De exem plu, noi preferăm indiciile kinestezice; ele par să func­ ţioneze bine în special atunci când tiparele care trebuie contracarate conţin funcţiile neclare ce reprezintă baza form ulării necorespunzătoare sem antic cauză-efect. în trucât funcţia neclară tipică im plicată aici este un circuit văzsimţire sau un circuit auz-sim ţire, indiciile kinestezice sunt uşor detectate. De fapt, în activitatea noastră de schimbare a funcţiilor neclare, noi oferim o serie gradată de sem nale în care sem nalul iniţial este kinestezic, iar sem nalele ulte­ rioare se m ută spre sistemul de reprezentare asociat. De exem plu, pentru un circuit văz-sim ţire, indiciul iniţial poate să fie o inversare a respiraţiei; indiciul final, canalul de intrare vizual efectiv. în acest fel, m em brii fam iliei învaţă im ­ portanţa m odului văd-văd - o învăţătură valoroasă prin şi despre sine. Un a lt sem nal eficient - în special, în fam iliile cu copii mici care deocam ­ dată sunt mai puţin deprinşi cu verbalizările decât ceilalţi m em bri ai fam iliei este sculptarea. Sculptarea este o formă de m eta-com entare care nu necesită abilităţi verbale deoarece se foloseşte de posturile corporale ale persoanei care iniţiază sem nalul şi de canalele de intrare vizual ale persoanei care recepţio­ nează semnalul. Ca şi în cazul exerciţiilor ca tem ă pentru acasă, fam ilia trebuie să fie im pli­ cată la m axim um în planificarea şi repetarea sem nalelor de interceptare. La aceste indicii, este foarte im p o rtan t să se ia în considerare canalele de intrare şi de ieşire cele mai dem n e de încredere de care dispun toţi m em brii familiei. 164

NOTE PENTRU PARTEA A IV -A 1. Din experienţa noastră, distrugerea unui sistem de familie poate să fie, în anu­ mite circumstanţe, rezultatul cel m ai benefic pentru m em brii fam iliei în raport cu abilitatea lor de a se schimba şi a evolua - rezultatul cel m ai acceptabil, nu cel m ai puţin acceptabil. Un astfel de caz care îl va edifica pe cititor este cel al unui sistem de fam ilie cu un pacient identificat schizofrenic care se luptă să se elibereze din tiparele interacţiunii de familie în care este blocat. 2. Acesta ni se pare a fi tiparul de bază al fenomenului psihoterapeutic tradiţio­ nal a l transferului, transferului negativ şi contratransferului. 3. R. L. Laing (vezi pp. 104-124,The Politics o fth e Family a n d Other Essays, Vintage Books, î 972) are o părere interesantă despre reguli şi meta-reguli. în ceea ce ne priveşte, m eta-regulile sale reprezintă baza pentru ca o persoană să blo­ cheze efectiv un întreg canal de intrare sau de ieşire. De exemplu, persoana res­ pectivă începe cu o regulă, să spunem: Nu observa (vizual) incongruenţa.

Apoi, după un timp, com portam entul acestei persoane devine congruent cu m eta-regula: Nu observa că nu observi (vizual) incongruenţa.

165

Partea a V -a

NOTAŢIA FORMALA

în Structura m agiculuiI, am prezentat un m odel verbal explicit pentru tera­ pie. Acest m odel este conceput pentru a-l învăţa pe terapeut cum să audă şi să răspundă la form a structurilor de suprafaţă ale clientului. C onţinutul poate varia la infinit; form a pe care clientul o foloseşte îi perm ite terapeutului să răs­ pundă într-un tipar sistematic care ajută clientul să se schimbe. Şi anum e, răs­ punzând la form a structurilor de suprafaţă ale clientului, terapeutul ajunge să înţeleagă repede m odelul despre lum e al clientului, lim itările care sărăcesc acest m odel şi procesele de m odelare pe care clientul le foloseşte pentru a-şi construi m odelele. Ascultând clientul şi răspunzându-i în term enii distincţiilor m eta-m odelu lui, terap eu tu l poate să identifice tehnicile pe care le va folosi pentru a ajuta clientul să se schimbe. M eta-m o delul prezentat de noi în Structura m agicului I are o serie de ca­ racteristici distinctive utile. Aşa cum am arătat în volum ul respectiv, aceste ca: racteristici se subordonează unor grupări naturale sau m eta-tip are ale distincţiilor m eta-m odelu lui. Am considerat util, pentru a ne organiza expe­ rienţa atât în terapie, cât şi la seminariile pentru instruirea terapeuţilor, să îm părţim caracteristicile m eta-m odelului în trei clase: (a) strângerea de inform aţii; (b) identificarea lim itelor din m odelul clientului; (c) specificarea tehnicilor care vor fi folosite în vederea schimbării.

FUNCŢII în m od form al, funcţiile sunt reguli de asociere sau reguli care specifică o conexiune între unul sau m ai m ulţi m em bri ai unui grup (d en u m it dom eniu) şi cei ai altui grup (d e n u m it gam ă). Pentru a folosi ca exem p lu o funcţie obiş­ nuită, să luăm funcţia de m am ă. Funcţia de m am ă poate fi înţeleasă ca regula de asociere care, pentru orice individ, specifică cine este m am a acelui individ. Observaţi cu ce avem de-a face aici: cu două grupuri de oam eni: GrupulI, al tu ­ turor oam enilor, şi Grupul II, al tu turor m am elor, şi cu o regulă d e asociere, f, care arată cine este m am a fiecărei persoane. Folosind n o taţiile funcţionale standard, avem: (a)

f (Grupul I ) ------------------► (Grupul II)

(b)

f (Grupul I, Grupul II)

sau

169

în cuvinte, reprezentările vizuale de m ai sus pot fi transpuse astfel: (a) Funcţia (asociază (cartografiază) m em bri din Grupul I cu (spre sau la) m em bri din Grupul II. (b) Funcţia (specifică perechi ordonate cu prim ul m em bru din Grupul I şi al doilea m em bru din Grupul II. O bservaţi că cele două grupuri a căror conexiune este specificată de func­ ţie p o t avea m em bri în com un - în acest exem plu, toţi m em brii Grupului I sunt şi m em bri ai Grupului II, dar toţi m em brii de sex bărbătesc ai Grupului I nu sunt m em bri ai Grupului II. Notaţia funcţională este doar o m odalitate de a reprezenta vizual regulari­ tăţile din experienţa noastră. Dacă noi ştim că, atunci când întâlnim o situaţie care s-a petrecut în m od repetat, în experienţa noastră şi de fiecare dată când am e fectu at în trecu t o anum ită acţiune, situaţia respectivă s-a transform at într-o situaţie nouă, în m od tipic noi dezvoltăm o regulă de asociere sau o func­ ţie pentru a exprim a această regularitate şi a o comunica altora: ACŢIUNE (situaţia 1 ) ------------------► (situaţia 2) sau ACŢIUNE (situaţia 1, situaţia 2) Tot ce este necesar este ca noi să fim capabili să identificăm grupurile im plicate şi m odul în care m em brii unui grup sunt conectaţi cu m em brii celuilalt grup. Prin urm are, o m odalitate de a reprezenta procesul schimbării în terapie, care se petrece la cel mai înalt nivel al m odelării, este: Terapeut (Starea d ie n tu lu ij)------------------► (Starea dientuluij) Noi am folosit deja, notaţia funcţiei în activitatea noastră - m eta-m odelul, de exem plu. Pentru a o reform ula în notaţia vizuală prezentată aici este nece­ sar să fim expliciţi în ceea ce priveşte seturile care sunt cartografiate. începem cu un exem plu. Clientul spune: Eu sunt speriat. Această structură de suprafaţă este rezultatul unui proces lingvistic n u m it d e­ rivare. Unul dintre principalele dom enii de cercetare ale lingvisticii transform aţio nale îl reprezintă derivările - relaţia dintre reprezentările lingvistice com plete - setul structurilor de profunzim e - şi reprezentările lingvistice ex­ prim ate - setul structurilor de suprafaţă. Folosind notaţia noastră funcţională: 170

Sintaxa transform aţională (structură de p ro fu n zim e )------------------► (structuri de suprafaţă) sau Sintaxa transform aţională (structuri de profunzim e, structuri de adâncim e) în cazul specific al structurii de suprafaţă Eu sunt speriat, există o structură de profunzim e cu care aceasta este asociată, şi anum e: SPERIA [cineva/ceva, pe m ine] Dacă lăsăm sim bolul e să reprezinte procesul lingvistic al elim inării, p utem re­ prezenta întregul proces pe care l-a parcurs clientul prin: e (SPERIA [cineva/ceva, pe m in e ])------------------► (Eu sunt speriat) sau e (SPERIA [cineva/ceva, pe mine], Eu sunt speriat) Aşa cum am m en ţio n at mai devrem e, notaţia funcţională este o m odali­ tate de a reprezenta vizual regularităţile din experienţa noastră, pen tru care este necesar doar ca noi să fim capabili să identificăm explicit grupurile im pli­ cate şi regula de corespondenţă sau funcţia care conectează m em b rii unui grup cu cei ai celuilalt grup. Notaţia, fiind form ală este in d ep en d en tă de con­ ţin u t - de fapt, seturile de funcţii pot, ele însele, să constituie seturile care sunt asociate prin aceleaşi reguli de corespondenţă. Când analizăm relaţia dintre seturile de funcţii, există o relaţie specială care a fost diferenţiată de m ate m a ­ ticieni. Este vorba despre funcţiile inverse. Din nou, începem cu un exem plu:

Acum să ne gândim la toate m odurile în care puteţi întoarce (roti) acest tri­ unghi în două dim ensiuni. Puteţi, de exem plu, să îl rotiţi după cum urmează:

171

(II)

B

C

Să presupunem că acum am vrea să rotim triunghiul iniţial m işcândul cu 120° spre dreapta. Rezultatul va fi: B

(III)

Sau, folosind o notaţie înrudită: Rotatie r-120

Sau, din nou, folosind notaţia funcţională prezentată m ai devrem e: Rr-120

O ------------------ ► dl)

Acum să ne întoarcem la triunghiul iniţial (I) şi să analizăm rezultatul unei ro­ taţii cu 240° spre stânga. Veţi observa că rezultatul o b ţin u t cu R|_240 este iden­ tic celui o b ţin u t cu Rr_i 2 0 • Astfel, R|_240 $' ^r-12 0 sunt f uncţH inverse. Sau, folosind sim boluri, dacă R|_ 2 4 0 este t atunci Rr.-j 2 0 este f'1. în aceste exem ple, vedem că efectul unor funcţii poate fi inversat de alte func­ 172

ţii. Când se în tâm plă acest lucru, spunem că a doua funcţie este inversa celei dintâi. Acelaşi tipar apare şi în contextul terapeutic. Să revenim acum la discuţia despre utilizarea m eta-m odelului de către te ­ rapeut. Folosind acelaşi exem plu pentru structura de suprafaţă, Eu sunt speriat. abordarea m eta-m odelu lui de către terapeut referitor la structuri de suprafaţă precum Eu sunt speriat, când sunt prezentate de client, va fi: Speriat de cine/ce? Observaţi că terapeutul ia drept canal de intrare structura de suprafaţă care conţine elim inarea şi solicită partea elim inată. O altă m odalitate de a repre­ zenta acest proces al abordării m etam odelului presupune solicitarea d e către terapeut a clientului să efectueze operaţia inversă; în simboluri, e '1 (Eu sunt s p eriat)------------------ ► [SPERIA (cineva/ceva, pe m ine)] şi încheind prin com unicarea rezultatului terapeutului.

STRÂNGEREA DE INFORMAŢII Pentru a acţiona eficient în ajutorul d at clientului, terapeutul trebuie să în­ ţeleagă m odelul clientului şi procesele de m odelare pe care acesta le foloseşte pentru a-şi organiza experienţa. Primul set de întrebări sau abordări din m etam odel bazat pe form a structurilor de suprafaţă ale clientului înglobează dis­ tincţiile m eta-m odelului: Eliminarea; Lipsa indiciului referenţial; Verbe nespecificate; Nom inalizări. Caracteristica form ală care leagă fiecare dintre aceste distincţii de abordările corespunzătoare din m eta -m o d e l este că abordarea este inversul distincţiei m eta-m odelului care a fost violată. în paralel cu exem plul despre elim inare, când terapeutul detectează o re­ prezentare în structura de suprafaţă care include un grup nom inal fără indiciu referenţial - adică realizarea de către client a m odelării de la structura de refe­ 173

rinţă la structura de profunzim e are drep t rezultat pierderea unui indiciu refe­ renţial abordarea m eta-m odelu lui este să solicite procesul de m odelare in­ vers. Astfel, schimbul: Clientul: — O am enii mă sperie. Terapeutul: — Cine, în m od specific, te sperie? sau, prin simboluri: Client Ir) Terapeut [Client ( r 1)] Cele două distincţii care au rămas şi abordările asociate lor în m eta-m odel sunt şi ele inversate şi au o reprezentare simbolică paralelă:

V e rb e n e sp ecificate: Clientul: — Tatăl m eu mă sperie. Client (v) Terapeutul: — Cum, în m od specific, te sperie el? Terapeut [Client ( v 1)] Şi

N o m in a liz ă ri: Clientul: — Vreau respect. Client (n) Terapeutul: — Cine vrei să te respecte? Terapeut [Client (n*1)] Astfel, în prim a etapă a procesului terapeutic - strângerea de inform aţii generalizarea form ală presupune ca terapeutul să-i solicite clientului efectua­ rea operaţiei de m odelare lingvistică inversă. Dacă folosim sim bolul grecesc a pentru a reprezenta clasa celor patru distincţii ale m eta-m odelu lui specificate de sim bolurile e, r, v şi n, atunci generalizarea este: Client: a Terapeut [Client (a ')] în cadrul acestui grup, există alte două relaţii pe care dorim să le eviden­ ţiem . M ai întâi, procesele r şi v şi abordările asociate lor în m etam odel, r ' şi v \ sunt procese identice cu excepţia dom eniului (setul de lucruri la care ele se aplică) prin care sunt definite. Procesul r cartografiază (se asociază cu) sub­ 174

stantive cu indicii referenţiale în substantive fără indicii referenţiale, iar proce­ sul v cartografiază verbe care sunt relativ specificate în verbe m ai p u ţin speci­ ficate. Procesele r ' şi v 1 sunt cartografierile inverse: r ' (grup nom inal fără indiciu referenţial)------------------ ► (grup nom inal cu indiciu referenţial) v 1 (verb relativ nespecificat)------------------ * - (verb relativ m ai specificat) Astfel, dom eniul funcţiilor r şi r ' este reprezentat de grupurile nom inale, iar dom eniul lui v şi v 1 este reprezentat d e verbe. In al doilea rând, prim ele trei distincţii sunt im plicate în producerea celei de-a patra - cu alte cuvinte, n şi n-' sunt funcţii com plexe care se factorizează în prim ele trei procese plus o schim bare d e categorie. în cursul procesului de nom inalizare, reprezentarea lingvistică se schim bă de la cea a unui predicat la o reprezentare nom inală, de la reprezentarea unui proces la reprezentarea unui evenim ent. Astfel, clientul trece de la o reprezentare în structura d e profun­ zime:

Pred

GN

Pred

\

frustra

GN

GN

cineva/ceva

GN

GN

cineva

cu ceva

Structură de suprafaţă = S

îngrijorează

frustrarea

175

pe mine

la reprezentarea din structura de suprafaţă: Frustrarea m ă îngrijorează pe mine. Client (n) Terapeutul răspunde cu abordarea m eta-m odelului: Frustrarea cui asupra cui te îngrijorează? Terapeut [Client (n'1)] Un tip ar de învăţare pe care l-am observat frecvent la seminariile noastre de instruire este că oam enii care învaţă m eta-m odelul au tendinţa să devină prinşi în tr-un ciclu; ei îşi descriu adesea experienţa ca „învârtindu-se în tr-una fără să ajungă nicăieri". Acest ciclu apare atunci când terapeutul răm âne la aceste ti­ pare de nivelul întâi în procesele e, r, v, n şi la tiparele inverse: e \ r \ v 1 şi n '\ Cititorul va observa că acesta este un tipar com un la alte niveluri d e structură, în lucrul cu polarităţile, de exem plu, dacă terapeutul interpretează polaritatea opusă - inversul la acel nivel al m odelării atunci clientul va continua să fie blocat în polaritatea d om inantă sau polaritatea care este inversul celei pe care o interpretează terapeutul. Pentru a sparge acest ciclu vicios, terapeutul îşi perfecţionează abilitatea de a auzi şi abordează distincţiile care sunt caracteristice etapei urm ătoare.

IDENTIFICAREA LIMITELOR DIN MODELUL/MODELELE CLIENTULUI în a doua etapă a terapiei, cele mai utile distincţii ale m eta-m odelu lui sunt cele care identifică lim itele m odelului pe care îl foloseşte clientul pentru a-şi or­ ganiza experienţa în desfăşurare. în m od specific, acestea includ: O peratorii m odali Form ularea necorespunzătoare semantic Cauză-efect Citirea m inţii Perform ativul p ierdut Când clientul foloseşte structuri de suprafaţă care includ un operator modal de posibilitate sau necesitate, el identifică realmente limitele m odelului său. Comu­ nicarea lui este o reprezentare lingvistică directă a porţiunii din m odelul său care are opţiuni inadecvate sau, frecvent, nicio opţiune. Observaţi că abordările ope­ ratorilor m odali de către m eta-m odel sunt solicitări către client pentru ca acesta să com pleteze o elim inare de nivel superior presupunând procesul de modelare cauză-efect form ulat necorespunzător semantic. De exem plu: 176

Clientul:— Nu pot să plec de acasă. Terapeutul: — Ce s-ar întâm pla dacă ai pleca de acasă? sau Terapeutul: — Ce te îm piedică să pleci de acasă? în prim ul răspuns din m eta-m odel al terapeutului, enunţul clientului este ac­ ceptat ca o cauză a ceva şi i se solicită acestuia să specifice care ar fi efectul dacă ar face ceea ce pretinde că este imposibil, in al doilea caz, enunţul clien­ tului este acceptat ca un efect şi i se cere să specifice care este cauza acestei presupuse im posibilităţi, in am bele cazuri, enunţul clientului este acceptat de terapeut ca fiind o porţiune dintr-o relaţie cauză-efect form ulată necorespun­ zător sem antic (ca X sau Y din form a următoare): X

cauzează

Y

şi i se cere clientului să furnizeze m aterialul care a fost elim inat în cartografie­ rea de la structura de referinţă la structura de profunzim e. Astfel, tiparele e şi e'1 apar la nivelul urm ător de m odelare. în prim a etapă, procesele e şi e'1 au fost cele care au intervenit între structura de profunzim e şi structura de su­ prafaţă; aici, în etapa a doua, procesele e şi e '1operează între structura de re­ ferinţă şi structura de profunzim e. Răspunsul clientului la abordările operatorilor m odali d e către m eta-m odel va fi una dintre variantele formulării necorespunzâtoare semantic. M inim al, în­ trucât abordarea terapeutului presupune o relaţie cauză-efect form ulată ne­ corespunzător sem antic, răspunsul clientului va fi form ulat necorespunzător în acel m od specific. în plus, clientul poate să răspundă cu celelalte variante ale form ulării necorespunzătoare semantic: Citirea m inţii Ştiu că tata s-ar simţi râu dacă aş pleca de acasă. Perform ativul pierdut A r fi greşit să plec de acasă. Abordarea de către m eta-m odel a citirii m inţii este abordarea v 1 la acest nivel al structurii: Terapeutul: — Cum, în m od specific, ştii că tatăl tău...? Abordarea d e către m eta-m odel a perform ativului pierdut este abordarea e° la prim ul nivel al m odelării - o elim inare inversă care se aplică în tre structura de profunzim e şi cea de suprafaţă (pentru că, de fapt, reprezentarea lingvis­ 177

tică a elim inării perform ativului este un proces de la structura de profunzim e la structura de suprafaţă). Dacă respectivul client răspunde cu un e n u n ţ cauzăefect precum: Faptul că tata se simte râu m ă împiedică să plec de acasă. atunci se aplică abordarea obişnuită a m etam odelului v ', solicitând clientului să specifice procesul prin care se petrece această presupusă conexiune cauzală. Cel mai im p o rtan t pentru înţelegerea strategiei globale este totuşi, faptul că cele două form e principale de form ulare necorespunzătoare sem antic, cauzâ-efect şi citirea m inţii, sunt reprezentările lingvistice ale funcţiilor neclare asupra cărora clientul, în prezent, nu exercită niciun fel de control. Astfel, apa­ riţia operatorilor m odali şi aplicarea cu succes a proceselor e ‘\ r 1, v 1 şi n_l la ni­ velul 1 (între structura de profunzim e şi structura de suprafaţă) îi semnalează terapeutului că a sosit tim pul să treacă în etapa a treia - cea a selectării tehni­ cii prin care să ajute clientul să se schimbe.

SELECTAREA TEHNICII PENTRU SCHIMBARE Aici, terapeutul este pregătit pentru a selecta o tehnică prin care să îl ajute pe client să se schimbe. In prim ele două etape, el a identificat porţiunile sără­ cite din m odelul clientului, apoi lim itele m odelului acestuia. Abordând aceste limite, terapeutul prim eşte de la client identificarea principalului proces de m o­ delare form ulat necorespunzător sem antic im plicat în organizarea de către client a acestei porţiuni din m odelul său. Selectarea şi im plem entarea unei teh­ nici eficiente pentru schimbare va fi principala sarcină a terapeutului în această etapă. Pentru a face o selecţie bună, terapeutul poate să construiască şi să eva­ lueze ceea ce noi num im descrierea instantanee a clientului. Prin descriere in­ stantanee în ţelegem o reprezentare a clientului care oferă cantitatea minimă de inform aţie suficientă pentru a-i perm ite terapeutului să selecteze şi să im­ plem enteze o tehnică eficientă pentru schimbare. în experienţa noastră, noi am dezvo ltat un sextuplu - un vector care are şase poziţii pentru inform aţie. Fiecare dintre aceste şase poziţii sau variabile are diferite valori posibile denu­ m ite gam a variabilei. Vectorul com plet constă în descrierea instantanee a clien­ tului şi include inform aţie suficientă pentru selectarea şi im plem entarea unei tehnici pentru schimbare. Noi reprezentăm acest vector astfel: < I, R, O, S, F, M > 178

unde: I R O S F M

este o variabilă ce acoperă canalul de intrare pe care clientul îl fo loseşte pentru problem a sa; este o variabilă ce acoperă sistemul de reprezentare cel mai bine cotat al clientului pentru această problem ă; este o variabilă ce acoperă canalul de ieşire pe care clientul îl folo­ seşte pentru această problem ă; este o variabilă ce acoperă categoria Satir a clientului în stare d e stres pentru această problem ă; este o variabilă ce acoperă tipul de form ulare necorespunzătoare sem antic pe care clientul îl foloseşte pentru această problem ă; este cea mai frecventă violare a distincţiilor m eta-m o d elu lu i pen­ tru această problem ă.

Prezentăm acum cele şase variabile şi gam ele asociate lor:

I R O S F M

= = = = = =

{ V (vizual), K (kinestezic), A (auditiv), D (digital)} { V (vizual), K (kinestezic), A (auditiv), D (digital)} ( V (vizual), K (kinestezic), A (auditiv), D (digital)} (1 (conciliant), 2 (acuzator), 3 (ultraraţional),4 (irelevant)} (CE (cauză-efect), CM (citirea m inţii), PP (perform ativul pierdut)} {e ( elim inare), V (verb nespecificat), r (lipsa indiciului referenţial), n (nom inalizare)}

De exem plu, să analizăm urm ătoarele: M ichael îi spune terapeutului despre incapacitatea sa de a face faţă obli­ gaţiilor de la facultate. El începe prin a spune pe un ton plângăreţ că „se sim te strivit de volum ul d e m uncă". Iar şcoala îi distruge încrederea în sine. „Am în­ cercat să m ă plâng profesorilor de inadecvarea sistemului de în văţăm ân t, dar ei nu fac decât să mă trateze de sus. Şi mă simt chiar mai rău când încerc să le explic, iar expresia lor că le pare rău pentru m ine pur şi simplu face să-mi fie rău de la stomac". în tim p ce M ichael îşi prezenta povestea, corpul lui gesticula, arăta cu d e ­ getul ca şi cum ar fi m ustrat un copil şi batea cu palm a în braţul scaunului. O descriere instantanee a lui M ichael ar putea fi făcută prin urm ătorul proces:

179

Primar 1= V

Vedea cantitatea de muncă şi expresia părerii de rău.

Sistem de reprezentare

Kinestezic

Se simţea strivit sau chiar m ai rău, avea senzaţia de rău la stomac.

S= 2

Categorie Satir

Acuzator

Arată cu degetul, ton aspru, se plânge profesorilor. Indiciu referenţial al responsabilităţii.

F = CE

Formulare necorespunzătoare sem antic

Cauză-efect

M unca îl face să se simtă strivit. Profesorii îl fac să îi fie rău. Şcoala îi distruge încrederea în sine.

M = N

Violare a M eta-m o delului

Nom inalizare

Şcoală, încredere. Inadecvarea sistemului de învăţăm ânt. Expresia părerii de rău.

0 = D

Canal de ieşire

Digital

Se plânge în tim p ce vorbeşte.

II

Vizual

CC

Canal de intrare

Deci, ecuaţia prim ară rezultată sau descrierea instantanee va fi reprezentată astfel: M ichael - (V, K, D, 2, CE, n) când form a generală a vectorului este: (I, R, O, S, F, M)

180

Întrebarea care se ridică în acest punct este cum poate această reprezentare să fie o abilitate şi un instrum ent utile pentru terapeut. M ai bine zis, ce set de con­ diţii îi va p erm ite terapeutului să form uleze o strategie pentru o terapie efi­ cientă lipsită de conţinut? Ajungem astfel, la conceptul de funcţie pentru pasul urm ător O funcţie pentru pasul urm ător va fi strategia adecvată pentru tera­ pie sau setul de condiţii care va indica tehnica necesară pentru un rezultat for­ m ulat corespunzător în terapie. Din nou, noţiunea de form ulare corespunzătoare devine un instrum ent preţios. După cum vă am intiţi, am afirm at în partea a ll-a şi în partea a lll-a că sor­ tarea form ulată corespunzător a polarităţilor este necesară pentru ca integra­ rea să aibă loc şi să se producă dezvoltarea şi rezolvarea problem ei. De asem enea, vă am in tiţi că, în secţiunea despre funcţiile neclare, ecuaţiile for­ m ulate necorespunzător aveau drept rezultat lipsa opţiunilor, deci o rezolvare inadecvată. Ecuaţia lui M ichael (descrierea instantanee) de mai sus nu este for­ mulată corespunzător. Inform aţia vizuală este reprezentată kinestezic - o func­ ţie neclară care îi provoacă suferinţă şi îl îm piedică să obţină lucrurile pe care le doreşte în viaţă. Pentru a construi o strategie pentru terapie bazată pe des­ crierea lui, mai întâi trebuie să scoatem din hartă constrângerile form ulării co­ respunzătoare.

CONSTRÂNGERILE FORMULĂRII CORESPUNZĂTOARE PENTRU TERAPIE Secţiunea care urm ează va prezenta constrângerile form ale pentru terapia form ulată corespunzător; nu intenţionăm însă ca în volum ul de faţă să fim ex­ haustivi sau complecşi. înţelegem că m ajoritatea terapeuţilor nu au o pregătire extensivă în logica avansată sau în terapia de grup, aşa că ceea ce vom pre­ zenta va răm âne la un nivel de com plexitate scăzut şi va reprezenta doar tipa­ rele cele m ai necesare şi esenţiale pentru terapia eficientă. Deşi rezultatul va fi doar cel m ai sim plu sistem de notaţie form ală pentru terapie, în opinia noas­ tră acesta serveşte cel mai bine scopului de a oferi dinicienilo r serioşi un in­ strum ent viabil la un nivel la care ei vor fi capabili să-l înţeleagă şi să-l utilizeze ca instrum ent pentru a diagnostica şi totodată pentru a trata clienţii pe care îi ajută să aibă m ai m ulte opţiuni în viaţa lor. Pentru a construi un sistem de n o ta ţie viabil p entru terapie, tre b u ie d e ­ sigur, aşa cum am făcut în secţiunea despre funcţii neclare, să fim capabili să notăm incongruenţele şi polarităţile. Prin urm are, putem adăuga acum la sis­ tem ul nostru intrările duble, câte una pentru fiecare set de param esaje. 181

Descrierea instantanee A (I, R, O, S, F, M) Descrierea instantanee B (I, R, O, S, F, M) Acest lucru ne va perm ite să construim două niveluri de constrângeri pentru te­ rapia form ulată corespunzător. Primul, relaţia dintre m em brii unui set, iar al doilea, relaţia dintre seturile de descrieri instantanee. Vom avea două seturi de condiţii de form ulare corespunzătoare necesare pentru o descriere instantanee form ulată corespunzător în terapie. După ce acestea au fost stabilite, putem începe să construim regulile d e derivare care vor transform a descrierile for­ m ulate necorespunzător în descrieri form ulate corespunzător. Astfel, vom avea nu doar strategii explicite pentru terapie, ci şi o m odalitate viabilă pentru a şti când am realizat sarcina terapiei şi când s-a produs schim barea. Terapeutul care foloseşte acest instrum ent va fi în sfârşit eliberat de întrebarea sâcâitoare de a şti când a term inat sau dacă a realizat ceva, lucru care, din experienţa noas­ tră, este piatra de încercare pentru m ajoritatea terapeuţilor pe care îi întâlnim . 1 .0 descriere instantanee va fi form ulată corespunzător când: (l j, Rj,

J

unde: i = j (adică atunci când sistem ul pe care îl foloseşte persoana respectivă pentru a-şi reprezenta experienţa este cel mai natural asociat cu canalul de intrare prin care această persoană a prim it inform aţia, e.x. ca intrare şi ca sistem de repre­ zentare) şi va fi considerat ca fiind form ulat necorespunzător când: dj, Rj, ^

J

unde: i * j în esenţă, această condiţie afirm ă că funcţiile neclare nu vor fi considerate ca fiind form ulate corespunzător. în m od specific, de exem plu, orice descriere în care inform aţia vizuală este sim ultan reprezentată kinestezic nu este o des­ criere form ulată corespunzător. Descrierile sim ultane din coloana din stânga sunt fom ulate necorespunzător, în tim p ce acelea din coloana din dreapta sunt form ulate corespunzător.

182

(V, K, (A, K, (A, V, (K, A,

J J J

(V ,V ,_, _ (A, A, (K, K, (D, D,

J J J

2 . 0 descriere instantanee va fi form ulată corespunzător când: L . Rj,

Sj(

J

unde i şi j au urm ătoarele valori-pereche: i K V A

j 1 2 3

Toate celelalte valori-pereche vor fi considerate ca fiind fo rm u late necores­ punzător în terapie. 3 . 0 descriere instantanee va fi form ulată corespunzător când: L ^ O i( S j _ _ ) unde valorile pereche pentru i şi j nu sunt cuprinse în: i

j

JS__2. K 3 Observaţi că toate celelalte relaţii nu sunt în m od necesar, fo rm u late cores­ punzător - ele pot fi form ulate necorespunzător în raport cu valori ale altor va­ riabile din vectorul sextuplu. De exem plu, valorile-pereche pentru variabilele S şi 0 date de descrierea instantanee L_K ,1,_J sunt form ulate corespunzător în raport cu condiţia 3 de form ulare corespun­ zătoare. însă când valoarea param etrului M este n, descrierea instantanee este form ulată necorespunzător. Cu alte cuvinte, în tim p ce perechea K 1 este for­ m ulată corespunzător pentru param etrii O şi S, tripletul L_,K,1,_n) 183

este form ulat necorespunzător. Suntem conştienţi că cele trei condiţii de for­ mulare corespunzătoare prezentate mai sus nu sunt exhaustive pentru condi­ ţiile de form ulare corespunzătoare a sextuplilor. Noi le oferim drept exemplu pentru m odul în care poate fi dezvoltat un m odel com plet din setul de des­ crieri instantanee form ulate corespunzător.

CONDIŢII DE FORMULARE CORESPUNZĂTOARE PENTRU PERECHI DE DESCRIERI INSTANTANEE Vom prezenta două exem ple de transpunere în notaţia form ală a tehnici­ lor prezentate în acest volum pentru a arăta m odul în care sextuplii pot fi fo­ losiţi p entru a vă ajuta, ca terapeuţi, să vă organizaţi experienţele în munca voastră. Seturile d e descrieri sim ultane sunt preţioase în lucrul cu incongruenţele la un singur individ şi în contextul terapiei de fam ilie. în prim ul caz acela al terapiei individuale - sextuplul oferă o m odalitate de a defini noţiu­ nile de congruenţă şi incongruenţă. Definim o funcţie, Q, prin setul de valori care apar în param etrul O astfel încât, Q (Oj) = înţelesul mesajului transmis prin canalul de ieşire Oj Dându-se funcţia Q şi o descriere instantanee, incongruenţa poate fi definită ca fiind cazul în care există mai m ult de o intrare pentru valoarea param etru­ lui O, astfel încât Q (Oj) * Q (Oj) (unde * înseam nă nu este concordant cu) pentru acelaşi individ. Cu alte cuvinte, se face o reprezentare sextuplă pentru acelaşi individ,

L,

Jc'

und e Q (Oj) * Q (Oj)

184

sau echivalent,

L . _ O jV

Jc’

Ş'

L .-.O j^ _ J c ' unde Q (O,) * Q (Oj) individul identificat prin c' este incongruent. Dacă Oj şi Oj sunt prezentate în acelaşi tim p, atunci reprezentările în sextuplu de m ai sus identifică o incon­ gruenţă sim ultană - cazul discutat în detaliu în prim a parte a părţii a ll-a. Clien­ tul prezintă mai m u lt de un mesaj, iar acestea nu se află în concordanţă unul cu altul. Dacă reprezentările în sextuplu de mai sus sunt ale aceluiaşi client la două m om ente diferite ale unei şedinţe terapeutice, atunci ele reprezintă o incon­ gruenţă secvenţială. De exem plu, în a doua etapă a lucrului cu incongruenţele, clientul va avea un set de descrieri instantanee care îndeplinesc condiţiile de mai jos:

Q (Oj) * Q (Oj) pentru toţi i şi j Congruenţa, folosind lim bajul sextuplilor, este condiţia care apare atunci când:

Q (Oj) = Q (Oj) = .....= Q (Ok) = ...... = Q (O n) pentru acelaşi client la acelaşi m om ent în tim p. Putem generaliza acest proces la alţi param etri şi p u tem prezenta o des­ criere form ală a punctului în care terapeutul poate şti că etapa a ll-a a lucrului cu incongruenţele este încheiată şi că poate trece cu încredere la etapa a lll-a, integrarea. 0 pereche (un set) de descrieri instantanee va fi form ulată corespunzător în raport cu încheierea etapei a ll-a a lucrului cu incongruenţele, atunci când fiecare sextuplu îndeplineşte condiţiile form ulării corepunzătoare specificate mai sus şi

(_, Rj, Oj, Sk, _, J c 1 (_, Rjî Oj<, Sfc} J c '

185

unde Rj * Rj< Şi

Q (Oj)

Q (OjO

Şi

sk * sk' pentru toţi i, j şi k Această condiţie a form ulării corespunzătoare arată că etapa a ll-a a lucrului cu incongruenţele este com pletă atunci când există o separare com pletă a sis­ tem elor de reprezentare, a m esajelor de ieşire şi a categoriilor Satir. Ca un al doilea exem plu, prezentăm tehnica interpretării polarităţii. Să pre­ supunem că terapeutul observă că un client prezintă m esaje in co n g ru e n te adică acel client îi prezintă terapeutului descrierea instantanee

L v,

J

unde Q (Oj) * Q (0^) Să presupunem , în continuare, că terapeutul determ ină că Q (Oj) este concor­ dant cu V ca valoare pentru variabila sistemului de reprezentare, şi că Q (O^) va fi concordant cu K şi 1 ca valori pentru variabilele R şi S.Terapeutul decide acum să interpreteze polaritatea aşa cum am descris în partea a ll-a a prezentului volum . în esenţă, în notaţia form ală pe care o folosim aici, terapeutul îşi ordo­ nează propria descriere instantanee pentru a avea mai m ultă forţă decât des­ crierea instantanee prezentată de client. în acest caz particular, el are două opţiuni:

(_, K, O k, 1, _, J sau (_,V ,O j, 2, _, J întrucât clientul îi prezintă deja, terapeutului o descriere instantanee care este mai apropiată de a doua descriere instantanee prezentată mai sus, terapeutul 186

este interesat să afle m o d alităţile specifice prin care clientul va prezenta pola­ ritatea mai slabă. Prin urmare, terapeutul alege să in terpreteze polaritatea d o ­ m inantă a clientului, asigurându-se astfel că respectivul client va inversa polarităţile. Astfel, terapeutul se pregăteşte pentru a-i prezenta clientului ex­ perienţa:

(_ V ,O j, 2, _, J Clientul, răspunzând schimbării de m anevră a terapeutului, va trece la polari­ tatea mai slabă, bazată pe mesajul Q (0^). Terapeutul în ţelege atunci cele două polarităţi ale clientului, cu care va lucra îm preună cu el pentru a produce shim bările pe care clientul şi le doreşte şi de care are nevoie. Ca un al doilea exem plu, să vedem cum este utilă abordarea sextuplului în terapia de fam ilie. Una dintre verificările im portante pe care terapeutul le va efectua în contextul lucrului cu o fam ilie este să se asigure că m em brii acelei fam ilii sunt capabili să facă schim b de m esaje de apreciere (feedback) unul pentru celălalt. în term inologia folosită aici, terapeutul lucrează pentru a se asi­ gura că m em brii fam iliei au un set de descrieri instantanee care vor avea su­ prapuneri între canalele de intrare şi de ieşire ale m em brilor fam iliei, suficiente pentru a le perm ite să transm ită şi să primească acele m esaje de apreciere (fe­ edback). Astfel, o m odalitate a terapeutului de a folosi abordarea sextuplului este să evalueze form ularea corespunzătoare a întregului sistem de fam ilie. De exem plu, urm ătorul set de descrieri instantanee identifică un sistem de fam i­ lie în care com unicarea între m em brii 2 şi 4 nu este posibilă - un set de des­ crieri in stantanee fo rm u la t necorespunzător în rapo rt cu posib ilităţile de com unicare ale fam iliei: (V, V, D, _, (K, K, D, _j (A, K, K, (V, K, D, _, Observaţi că, în acest sistem de familie, m em brul c3 este m em bru l-pivot prin ra­ portare la com unicare. Fiecare dintre ceilalţi m em bri ai fam iliei are un sistem de ieşire digital (D) ca sistem prim ar (lim baj) şi, în plus, în trucât m em bru l c3 are sistemul kinestezic (K) ca sistem de ieşire primar, el poate com unica kinestezic cu m em brul c2 (prin atingeri, de exem plu) şi deopotrivă cu m em brii c 1şi c4 prin mişcări corporale (un sistem de ieşire K pentru c3), deoarece am ândoi au abili­ tatea de a vedea aceste mesaje corporale. (Am ândoi au un sistem d e intrare vizual ca sistem primar.)

187

FUNCŢIILE STĂRII URMĂTOARE Aşa cum am m enţionat la începutul acestei părţi, în terapie, cea mai gene­ rală reprezentare schem atică pentru procesul schimbării este: terapeut (stareaj a c lie n tu lu i)--------------------► (stareaj a clientului) Deşi această reprezentare este corectă, ea nu are nicio valoare pentru noi, ca practicieni ai artei terapiei şi schimbării, deoarece este prea generală pentru a fi im portantă în organizarea şi ghidarea com portam entului nostru in context terapeutic. Aşa cum am eviden ţiat în m od constant, referitor la concepte pre­ cum m odelele despre lum e şi pericolele care însoţesc perform ativul pierdut, valoarea oricărei reprezentări (m atem atică, verbală etc.) trebuie relativizată la utilizarea sa. în activitatea noastră, am constatat că nu este im p o rtan t dacă m odelele pe care noi le-am construit sunt adevărate sau exacte, ci dacă ele sunt utile în m unca noastră de a ajuta clienţii să câştige m ai m ulte opţiuni în zonele co m p ortam entului lor în care ei doresc asta, ceea ce desigur, va avea drept rezultat m ai m ulte opţiuni şi pentru noi, ca terapeuţi dinam ici şi eficienţi. M ai m ult, aşa cum am arătat deja, pentru a aplica notaţia funcţională într-o m anieră utilă este necesar ca noi să fim capabili să identificăm : (1) seturile de experienţe care sunt asociate (dom eniul şi gama) (2) regularităţile din m odul în care sunt asociate aceste seturi (func ţia, regula d e corespondenţă sau regula de asociere care con ectează seturile). Unul dintre cele m ai utile concepte pe care le-am a d o p ta t în m unca noastră provine dintr-o zonă a m atem aticii cunoscută ca teoria autom atelor, teoria ma­ şinilor abstracte. Această ram ură a m atem aticii este strâns legată de teoria lin­ gvistică m od ern ă. N oam Chom sky, de exem plu, în te m e ie to ru l lingvisticii transform aţionale m oderne, a expus mai m ulte dintre dovezile fundam entale pentru dom en iu l teoriei autom atelor. Conceptul pe care dorim să-l introdu­ cem este co n ţin u t în ceeâ ce am prezentat deja în această parte - noţiunea de funcţie a stării urm ătoare. în esenţă, funcţia stării urm ătoare este o altă m oda­ litate de a descrie o funcţie. M ai simplu, dacă se dau o anum ită stare a lumii şi o acţiune, va rezulta o altă stare a lum ii. Ca şi pentru notaţia funcţională pe care am introdus-o deja, funcţia stării urm ătoare nu ne cere decât să fim ca­ pabili să identificăm : (a) Un set de variabile care descriu suficient scopurile în care dorim să folosim m odelul, starea iniţială a lum ii (sau porţiunea din lum e pe 188

care suntem interesaţi să o m odelăm ) - dom eniul funcţiei - şi un set de variabile care descriu în m od adecvat, setul posibilelor stări urm ătoare ale lum ii - cunoaşterea funcţiei. (b) Un set de variabile care descriu în m od adecvat, setul de acte pe care suntem interesaţi să le în ţe le g e m şi din care construim un m odel - funcţia sau regula de asociere care conectează seturile. Sextuplul pe care l-am dezvo ltat în activitatea noastră este o prim ă aproxi­ m are a unui set d e variabile care vor servi d rep t bază pentru o descriere adec­ vată a unui m odel form al pentru schimbarea terapeutică. Din fericire, acelaşi set de variabile serveşte drep t vocabular descriptiv adecvat deopotrivă pentru dom eniul şi pentru cunoaşterea funcţiilor stării urm ătoare, care am constatat, este eficient în activitatea noastră terapeutică şi în munca noastră de construire a unor m odele explicite ale puternicelor m anevre terapeutice ale unor tera­ peuţi renum iţi, precum Virginia Satir şi M ilton H. Erickson (vezi Patterns o f the Hypnotic Techniques o f M ilton H. Erickson, M. D., Bandler şi Grinder, M eta Productions, 1975). Aşa cum am specificat atunci când am introdus noţiunea de descriere instantanee, fiecare dintre cele şase variabile are un num ăr mic de valori posibile. Pentru că num ărul valorilor posibile este mic, sextuplul a func­ ţionat ca un m odel extrem de eficient şi de puternic, atât în propria noastră te ­ rapie, cât şi în ceea ce am predat la sem inariile noastre de instruire a terapeuţilor. Ea le-a perm is celor care se pregătesc pentru a deveni terapeuţi să-şi organizeze experienţa în m ediul complex al terapiei în desfăşurare, faţă în faţă cu clienţii, în tr-un m od care să le perm ită să-şi ajute clienţii să realizeze o schimbare rapidă, satisfăcătoare şi de durată. Acum , folosind notaţia funcţio­ nală oferită de noi, putem perfecţiona schema schimbării în terapie prezentă mai sus, astfel: f (I, R, O, S, l-F, M )c --------------------(I, R, O, S, l-F, M )c unde variabilele listate ale sextuplilor au gam a com pletă de valori specificată anterior Ş'

f est e funcţia stării urm ătoare iar indicele c identifică sextuplul ca fiind descrierea instantanee a clientului. M odelul p rezentat d e noi susţine, deci, că arta schimbării terapeutice implică schimbări u m an e care p o t fi descrise în m od adecvat, folosind vocabularul sextuplului. 189

Setul sextuplilor care pot interveni în gam a funcţiei fe s te este o subdivi­ ziune a setului tu tu to r com binaţiilor posibile din punct de vedere logic, ale va­ lorilor variabilelor sextuplului. Cu alte cuvinte, rezultatul întâlnirii terapeutice este restricţionat de anum iţi vectori sau descrieri instantanee ale clientului. Acesta este un m od de a dezvolta crezul că, în terapie, nu orice schimbare este considerată un rezultat de succes, ci doar anum ite tipuri de schimbare. M oda­ litatea specifică prin care am dezvo ltat restricţii în ceea ce priveşte setul tu tu ­ ror descrierilor instantanee posibile pentru a le identifica pe acelea care sunt rezultate acceptabile (sau stări urm ătoare) pentru terapie este utilizarea con­ diţiilor de form ulare corespunzătoare ale sextuplului. De exem plu, urm ătoa­ rea descriere instantanee a unui client după terapie nu este acceptabilă sau form ulată corespunzător în m odelul nostru: (_ ,_, K, 2, _, J Cu alte cuvinte, un client a cărui descriere instantanee îl identifică d rep t un acuzator cu un sistem de ieşire kinestezic nu este un rezultat form ulat cores­ punzător pentru terapie în m odelul nostru. Astfel, m odelul prezentat de noi, în m od specific gam a funcţiei, poate fi specificat în continuare: f (I, R, O, S, l-F, M ) --------------------► (Y) unde Y este setul de sextupli acceptabili conform specificaţiilor c ondiţiilo r form ulării corespunzătoare p en tru descrierile in­ stantanee Să analizăm în continuare dom eniul funcţiei. în m odelele m edicale şi psihoterapeutice tradiţionale, dom eniul funcţiei terapeutice este setul de sindroame, tiparele sim ptom elor sau baza de diagnostic. Dacă diagnosticul are o oarecare valoare în terapie, aceasta rezidă doar în faptul că identifică descrierile instan­ tanee obişnuite ale clienţilor care caută ajutorul terapeutic şi în acelaşi tim p specifică un set de m anevre sau intervenţii adecvate şi eficiente din partea te ­ rapeutului sau a m edicului. Am construit acest m odel având în m inte aceste două criterii. în prezent, nu am restrâns dom eniul funcţiei în niciun fel - nu există nicio posibilitate logică în setul tuturor sextuplilor de care noi suntem conştienţi, care nu ar putea apărea. Aşa cum am indicat în diverse părţi ale pre­ zentului volum , există sextupli form ulaţi necorespunzător care apar frecvent. De exem plu, una dintre cele mai obişnuite com binaţii form ulate necorespun­ zător este: dj,

C-E, J unde i * j (adică, clientul e caracterizat de acest sextuplu care 190

are o funcţie neclară - el îşi reprezintă experienţa dintr-un canal de intrare într-un sistem de reprezentare neasociat) M eta-tactica indicată de noi este aceea de a-l ajuta pe client să distrugă func­ ţia neclară pentru a avea opţiunea: (lj, Rj, J und e i = j sau funcţia neclară reprezentată mai sus. Observaţi că, prin cele prezentate, am în cep u t procesul despecificare a se­ tului funcţiilor terapeutice - clasa reprezentată în notaţia noastră prin sim bo­ lul f. Specificarea com pletă a lui f va fi o form alizare a setului de m anevre sau intervenţii terapeutice pentru o schimbare terapeutică acceptabilă. Utilizând conceptul funcţiei stării urm ătoare, fe ste setul tu tu ro r funcţiilor precum f (X )-------------------► (Y) unde X este setul tu tu ro r sextuplilor posibili, iar Y este setul sextuplilor form ulaţi corespunzător. In cuvinte, feste orice intervenţie terapeutică, orice acţiune a terapeutului care are drept rezultat o descriere instantanee de stare urm ătoare ce îndeplineşte condiţiile de form ulare corespunzătoare pentru sextuplu. Abordările m eta-m odelului pe care le-am dezvo ltat în volum ul I din Structura m agicului sunt un set explicit şi adecvat de in tervenţii terapeutice la nivel verbal. Aceste abordări specifică, pentru setul tuturor producţiilor verbale posibile ale clientului (struc­ turile de suprafaţă ale clientului) intervenţia verbală adecvată din partea tera­ peutului. Aceste in tervenţii verbale sunt pur form ale - in d ep en d en te de conţinut. La nivelul structurii sextuplului, m eta-tacticile dezvoltate de noi func­ ţionează în acelaşi m od în care abordările m eta-m odelu lui funcţionează la ni­ velul verbal al structurii. Să luăm , de exem plu, setul de m eta-tactici pentru lucrul cu un client care afişează incongruenţă în com unicarea sa. Să presupu­ nem că acest client are o descriere instantanee precum : L K, _, 2, _, J c Sarcina terapeutului este să sorteze această incongruenţă sim ultană într-o in­ congruenţă secvenţială - cu alte cuvinte, să convertească sextuplul de mai sus în tr-o pereche de sextupli, fiecare form ulat corespunzător:

191

f L , K,

2,

(_/ V, _, 2, U K, 1,

J c

J J

în term enii prezentaţi când am vorbit despre lucrul cu incongruentele, tera­ peutul trebuie să sorteze param esajele în două polarităţi congruente. Am lis­ tat atunci un num ăr de m etatactici pentru a realiza o sortare form ulată corespunzător. Să luăm M eta-tactica 1 - regizorul de film /te a tru . Aici, tera­ peutul foloseşte instrucţiuni verbale şi instrucţiuni kinestezice (aşezând cor­ pul clientului în tr-o postură mai congruentă). în acest caz, valoarea lui fe s te setul de canale de intrare verbale şi kinestezice de la terapeut către client. Un alt m od prin care terap eu tu l poate acţiona este să folosească tehnica inter­ pretării polarităţilor (prezentată în capitolul despre incongruenţe). Confruntat cu sextuplul de mai sus, terapeutul poate alege să-şi ordoneze to ate canalele de ieşire în tr-un m od care este mai puternic decât una dintre polarităţile par­ ţial afişate de către client în sextuplul de mai sus. De exem plu, terapeutul poate opta să-i prezinte clientului urm ătorul sextuplu: (_,V, _ ,2 , _, J f

unde t = terapeutul

Rezultatul interpretării polarităţii de către terapeut în acest m od specific va fi pentru client trecerea la cealaltă polaritate reprezentată parţial în sextuplul ini­ ţial: L K ,_ 1 _ J C în notaţia pentru funcţia stării urm ătoare prezentată de noi, toată această por­ ţiune a întâlnirii terapeutice în care terapeutul identifică şi sortează param e­ sajele incongruente aie clientului poate fi reprezentată astfel: (_/ v,

2,

J t [(_, k, _, 2, ^ _)c] ----------- >- (_, k , _ , J c

Această transpunere a uneia dintre tehnicile terapeutului în notaţia formală demonstrează o caracteristică im portantă - şi anum e, că un vocabular adecvat pentru a descrie setul intervenţiilor terapeutice, setul f, va include acelaşi vo­ cabular utilizat pentru dom eniul şi gam a setului funcţiilor f. O form alizare com p letă a terapiei va identifica pentru fiecare m em bru al setului sextuplilor logic posibili (adică, dom eniul funcţiei) un set de m anevre sau intervenţii (setul f) şi rezultatul specific sau starea urm ătoare a clientului (restrânse la setul sextuplilor form ulaţi corespunzător în terapie) care sunt re­ zultatul acţiunii fiecăruia dintre m em brii lui f specificat drep t adecvat pentru starea iniţială prezentată de client. Formalizarea com pletă a procesului tera192

peutic este obiectivul cercetării neîntrerupte a vindecătorilor. Experienţa d o ­ bândită în procesul schimbării persoanelor aflate în terapie trebuie să conducă în această zonă dacă m odelul form alizat rezultat este util. Unul dintre scopurile acestei părţi din Structura m agicului II a fost să stabi­ lim un sistem de notaţie cu un vocabular adecvat pentru a ajuta terapeuţii săşi organizeze şi să-şi com unice experienţa în tr-u n m o d care să le perm ită im ediat să-şi perfecţioneze abilităţile ca vindecători şi, în cele din urmă, să dez­ volte un m odel d e schim bare form al com plet, corespunzător nevoilor oam e­ nilor care vin la noi pentru a fi ajutaţi. în secţiunea care urm ează vă prezentăm un exem plu de schim bare terapeutică eficientă în care terapeutul utilizează mai m ulte dintre m eta-tacticile prezentate de noi în paralel cu formalizarea în­ tâlnirii terapeutice, folosind sistemul de notaţie form ală pe care l-am prezen­ tat aici. Sperăm că acest exem plu va fi un ghid şi un prim pas în direcţia stabilirii m odelului form al com p let pentru schimbarea terapeutică.

ILUSTRARE A UNEI NOTAŢII FORMALE CA INSTRUMENT PENTRU TERAPIE Redăm în continuare o reprezentare form ală a unei părţi din tr-o şedinţă com pletă de terapie, din dorinţa de a vă ajuta să adap taţi acest sistem în acti­ vitatea proprie, fie ea clinică, de cercetare sau teoretică. Aici, scopul este să d e ­ m onstrăm cum această notaţie form ală poate servi ca in strum ent pentru diagnosticare, to to d a tă oferindu-i clinicianului o strategie pentru a-şi ghida com portam entul în terapie, ajutând clinicianul, indiferent de şcoala de terapie căreia îi aparţine, să pună la punct un plan eficient pentru a-şi ajuta clienţii să se schimbe într-un m od care să aibă drept rezultat opţiunile dorite de client. Tom a fost recom andat pentru terapie de către ofiţerul-supraveghetor. El este un„delincvent ju ven il"co n d am n at pentru că şi-a bătut sora şi cam pe toţi cei care îi cădeau în m ână. în m od destul de ciudat, el îşi regretă acţiunile, dar con­ tinuă să fure şi să se bată, după care îşi cere iertare. M ai m ulţi prieteni clinicieni de-ai autorilor, cărora se pare că le place să ne pună la încercare ori de câte ori li se oferă ocazia, ni l-au prezentat ca fiind unul dintre acele cazuri„de nerezol­ vat". Noi însă am considerat că acesta este un prilej foarte bun pentru a le d e ­ monstra prietenilor noştri valoarea notaţiei form ale (un lucru pe care ei îl luau în râs) şi, totodată, pentru a-l ajuta pe Tom, dacă se putea. N e-am consultat cu Tom pentru a afla dacă dorea să participe la dem onstraţia noastră. El a fost de acord şi chiar ni s-a părut foarte sincer în dorinţa de a-şi rezolva „problem ele". La începutul şedinţei, Tom le-a spus autorilor ce credea el că avea nevoie să schimbe la el însuşi. în tim p ce el vorbea, noi am scris pe tablă o descriere in­ stantanee:

193

1 . (V ,K ,D ,2 ,C E ,J c După identificarea descrierii form ulate necorespunzător, unul dintre autori a făcut un com entariu în faţa clinicienilor din public referitor la variabilele R şi S cu valorile K, respectiv 2, şi la variabilele I şi R cu valorile V, respectiv K, descri­ ind opţiunile p en tru aplicarea funcţiei inverse a în trebărilor m etam od elului sau pentru dezvoltarea unor noi sisteme de reprezentare. Apoi, autorul a efec­ tuat cealaltă opţiune, tactica funcţiei pasului u rm ător d enum ită interpretarea polarităţii, adop tân d o parte din descrierea lui Tom şi aplicând-o ca o funcţie a pasului urm ăto r cu Tom. 2. ( _ ^ D v, 2, _ J t [(V, K, D, 2, CE, J c] unde Dv identifică canalul de ieşire auditiv al terapeutului care foloseşte pre­ dicate vizuale Rezultatul a fost o schim bare în descrierea lui: 3. (V, K, D, 1, CM, V )c Având acum două descrieri instantanee, autorii au explicat că schim bările se pot baza pe cele două descrieri, fie construind sisteme de reprezentare în mod direct, fie aplicând funcţiile inverse ale m eta-m odelului. Putea fi construită o le­ gătură dublă. Erau disponibile m ulte opţiuni, dar cea m ai evidentă era să se sorteze seturile de vectori în polarităţi, folosind oricare dintre tehnicile cu această destinaţie prezentate în prezentul volum . Noi am ales să folosim sor­ tarea spaţială a polarităţilor, în tru c ât sistem ul de reprezentare cel m ai bine cotat al lui Tom era cel kinestezic şi aceasta era tehnica cel mai uşor de folosit cu el. Am aşezat două scaune faţă în faţă, în m anieră Gestalt, folosind locurile şi principiile de sortare ale categoriei Satir şi ale predicatelor sistemului de re­ prezentare ca repere pentru o sortare a param esajelor form ulată corespunză­ tor şi pentru o separare m axim ă. A rezultat o sortare în două polarităţi exprim ate secvenţial: (V, V, D j( 2, CE, J Şi

(V. K, Di, 1, CM, J unde Q (Dj) * Q (Dj) După ce au sortat polarităţile în tr-o scindare form ulată corespunzător, autorii i-au explicat num ărul de opţiuni de care dispunea pentru a trece în a treia etapă 194

a lucrului cu polarităţile, integrarea. A m bele polarităţi treb u ie să fie acum cartografiate în acelaşi sistem de reprezentare; desigur, acest lucru poate fi făcut în mai m ulte m oduri şi în mai m ulte sisteme. O funcţie de stare urm ătoare care trebuie aplicată pentru a realiza această cartografiere are însă aceleaşi carac­ teristici form ale, indiferent de tehnica utilizată. însăşi notaţia form ală a acestei funcţii sugerează un num ăr de abordări; de exem plu, întrucât:

şi

am putea să selectăm sistemul de reprezentare nefolosit pentru etapa a treia, în acest punct, autorii au făcut o pauză pentru a trece în revistă procesul apă­ rut şi pentru a le oferi observatorilor câteva strategii pentru a decide care era cea mai bună tehnică pentru cartografierea polarităţilor în contact şi a d ie n tulului în m eta-poziţie. în esenţă, ne-am gândit că, întrucât sistemul d e repre­ zentare cel m ai bine cotat al lui Tom este kinestezic (K) şi abilitatea lui de a accesa vizual este slab dezvoltată ca sistem de reprezentare, cartografierea în V va fi dificilă. Cartografierea în K avea să fie uşoară; dar alegerea unui alt sis­ tem de reprezentare ar fi dezvo ltat pentru Tom un nou m od de a-şi reprezenta experienţa. Noi în ţe le g e m că, dacă un canal de intrare nu este com p let închis, inform aţia care soseşte prin acel canal este reprezentată în sistemul de repre­ zentare asociat - chiar dacă poate să nu aibă nicio relaţie cu polarităţile şi re­ zolvarea problem elor cu care noi lucrăm în m od direct. Deoarece funcţia cel mai corespunzător form ulată în terapie este cea care are drep t rezultat o des­ criere instantanee sau un vector congruent, am propus să încercăm ceea ce s-ar putea num i integrare com plexă (integrare care face m ai m ult decât doar să soluţioneze un tip ar d e rezolvare a problem elor form ulat necorespunzător - una care deschide m ulte canale pentru dezvoltarea şi potenţialul clientului). Strategia noastră este una simplă: să cartografiem polarităţile lui Tom simul­ tan în K prin D şi A, rezultatul fiind o reprezentare sim ultană - adică m eta -p o ­ ziţie. Reprezentarea sim ultană în K poate fi destul de neplăcută, aşa cum aţi avut ocazia să observaţi şi voi dacă aţi privit şi aţi ascultat vreodată în terapie un cuplu care se ceartă, când voi înşivă eraţi fie văz-simţire, fie auz-simţire. Pen­ tru o d e m o n straţie spectaculoasă (autorii fiind iubitori ai spectacolului şi dându-şi seama că dem onstraţiile spectaculoase m otivează clinicienii pentru a se strădui să în veţe noi tehnici şi m oduri de abordare a terapiei), am ales ca fiecare dintre autori să interpreteze una dintre polarităţile lui Tom ca şi cum ar fi fost partea respectivă din el. Şi să facă asta simultan şi cu mai m ultă foţă decât era în stare Tom . l-am explicat calm, după cum urmează:

195

Terapeutul: — Tom, înţelegi că există două părţi ale tale, dintre care una aşezată în scaunul acela, care se îhfurie şi ţipă. Vrea ca tu să te aperi şi să nu fii dat deoparte. Vede că se întâm plă lucruri care nu îi plac şi îţi spune că trebuie să baţi oam enii, să nu fii laş, corect? Tom: — Da. Terapeutul: — Şi mai ai o altă parte acolo, care se te m e uneori şi simte că este greşit să răneşti oam enii sau să le spui lucruri urâte şi să le jig ­ neşti sentim entele. îţi spune să îţi ceri iertare şi să fii un om bun, pentru ca lum ea să te placă, aşa este? Tom: — Da. îi am pe am ândoi şi se ceartă unul cu altul exact aşa cum am făcut eu în aceste două scaune, doar că în capul m eu, până izbuc­ nesc. Atunci fac lucrul rău şi iar dau de necaz. Şi în to t tim pul ăsta eu ştiu că nu e bine şi toată lum ea îm i spune că ştiu că nu e bine, dar eu pierd controlul asupra ăstuia (arată spre scaunul cu polari­ tatea acuzatoare) şi bum ! Apoi ăla (arată spre scaunul cu polarita­ tea conciliantă) vine şi îm i spune să îm i cer iertare, mă înjură (observaţi schim barea predicatelor) şi toată lum ea crede că sunt nebun. Terapeutul: — Nu eşti nebun şi cred că te p u te m ajuta dacă accepţi să facem ceva care s-ar putea să ţi se pară un pic neobişnuit, poate chiar un pic înfricoşător. John o să interpreteze partea din tine care se înfurie, cea de colo, iar eu o să interpretez partea din tine care îţi spune să îţi ceri iertare şi să fii băiat bun, cea de dincolo. Vrei să intri în jocul nostru şi prom iţi să ai răbdare până la sfârşit? Tom: — Sigur, dacă credeţi că o să mă ajute. Terapeutul: — Bine. Im ediat, cei doi autori au în ceput brusc să se certe, luându-l pe Tom prin sur­ prindere, exact aşa cum făcuse Tom atunci când polarităţile lui fuseseră sor­ ta te m ai întâi spaţial şi apoi la m axim um într-o pereche de vectori form ulată corespunzător.

Autorii au exagerat acest proces, fiecare cerând sim ultan ca Tom să îl asculte, să fie de acord cu revendicările lui şi să îl ignore pe celălalt autor. în esenţă, Tom a fost astfel plasat în m eta-poziţia de a-şi prim i am bele po­ larităţi sim ultan în fiecare dintre canalele sale de intrare şi sistemele de repre­ zentare asociate. 196

f Q (Oj) John ] 1Q (Oj) Richard j

-► ca intrare către Tom

unde i * j Contactul şi m eta-poziţia fuseseră acum realizate, mesajul de răspuns re­ zultat - canalul de ieşire - fiind pur auditiv: un ţipăt şi un„taci din gură" digi­ tal. Urm ătorul pas consta în recodificarea finală şi integrarea. Autorii au cerut apoi cu insistenţă ca Tom să preia controlul asupra lor ca părţi ale sale, altfel vor relua interpretarea simultană a celor două polarităţi ale lui, cerându-i să îi asculte pe fiecare şi să m edieze între cele două părţi dintr-o poziţie de control, recunoscând resursele fiecăreia verbal, apoi construind el în­ suşi o structură viabilă în care fiecare parte va avea libertatea de a fi exprim ată, adm iţând necesitatea de a le folosi pe am ândouă pentru echilibrare. Prin urmare, Tom şi-a recodificat părţile din sursa necazurilor lui în resurse pentru rezolvarea situaţiilor de viaţă. După recodificarea verbală a fiecărei părţi, integrarea a fost realizată în sistemul lui kinestezic, cerându-i să ia de la fiecare autor abilităţile definite, pe fiecare în tr-o m ână, şi să le îm pletească delicat, apoi să le îm prăştie în to t şinele său (corp, ochi etc.). Desigur că recodificarea nu se petrece realm ente în exterior, în mâinile clientului, ci actul kinestezic este însoţit de construirea neurologică a unei noi hărţi pentru teritoriul unde până atunci fuseseră două hărţi contradictorii. Vectorii rezultaţi au fost un set de di­ recţii instantanee; opţiunile lui Tom: (V, V, Dv, 2, CE, _ )c (K, K, K, 1, CM , _ ) c (A, D, D ,_, _ )c Deşi aceasta nu este o descriere instantanee în to talitate form ulată corepunzător, schim bările la Tom au fost substanţiale pentru o singură şedinţă, iar aceste schimbări au fost evidente pentru cei din jur. Această şedinţă a servit drep t exem plu real despre m odul în care un sistem de notaţie form ală ajută la clarificarea a ceea ce se în tâm plă în procesul terapiei şi totodată este un ghid pentru clinicieni, dem onstrându-le necesitatea de a concepe tehnici şi strate­ gii proprii pentru a-şi ajuta clienţii în procesul schimbării.

197

Epilog

în cele două volum e din Structura m agicului am încercat cât am ştiut de bine să arătăm câteva dintre m ultele tipare pe care le au în com un terapeuţii, indiferent de şcoala din care fac parte. Nu am avut niciodată intenţia de a pune bazele unei noi şcoli de terapie; dorinţa noastră a fost să punem bazele unui nou m od de a vorbi despre terapie, astfel încât sim ilitudinile existente între d i­ ferite şcoli care abordează sarcina de a ajuta oam enii să se schim be şi să poată fi înţelese. Am dorit să dem onstrăm nu că o anum ită abordarea a terapiei este mai puternică decât o alta, ci că toate form ele de terapie îşi ajută clienţii să se schimbe. în concluzie, întrebarea nu mai este care abordare este m ai bună, ci cum p o t să funcţioneze astfel de abordări aparent diferite. Răspunsul oferit de noi în aceste prim e două volum e este, în esenţă, unul sim plu.Toate tehnicile din orice formă de terapie sunt tehnici care influenţează procesele d e reprezentare, crearea şi organizarea m odelului despre lum e ale unui client. Gradul în care tehnicile induc schim barea în m odelarea lum ii de către un client este gradul în care ele vor fi eficiente pentru a ajuta un client să se schimbe. Pe măsură ce m odelul despre lum e al unui client se schimbă, per­ cepţiile acestuia se schimbă, la fel şi com p ortam entul său. Procesele prin in­ term ediul cărora m odelul despre lum e al unei persoane este sărăcit sunt aceleaşi procese prin care acest m odel poate fi îm b o g ă ţit - procesele de eli­ minare, deform are şi generalizare.Toate form ele de terapie, toate tehnicile fo­ losite în diferite form e de terapie - de fapt, toată învăţarea - p o t fi înţelese în term enii proceselor de reprezentare. Am considerat întotdeauna nefiresc faptul că tehnicile de terapie oglindesc 199

cu atâta precizie tulburările psihice întâlnite în secţiile cu bolnavi cronici din spitalele de psihiatrie. Tehnicile regresiei de vârstă, tehnici de disociere, cum sunt tehnicile de sortare prezentate în partea a ll-a a acestui volum ; tehnicile Gestalt; tehnicile de proiecţie ale terapiei prin artă... şi lista ar putea continua la nesfârşit, cu perm utări ale fiecărei form e de terapie. Noi, ca terapeuţi, folo­ sim în esenţă tiparele form ale prezente în com portam entul psihotic şi schizo­ frenic pentru a ne ajuta clienţii să evolueze şi să se schim be în tr-u n m od care să le îmbogăţească viaţa. Rezultă că Ronald Laing are dreptate atunci când des­ crie schizofrenia ca fiind un proces de schimbare natural. Rolul terapeutului este mai m uit cel al unui ghid care foloseşte procesele naturale ce lucrează per­ m anent în oam eni. Am descoperit în experienţa noastră că în cazul schizofre­ nicilor şi psihoticilor c o m p o rtam en tu l este foarte rep e titiv - ca şi cum ar fi blocaţi într-un tipar pe care îl urmează la nesfârşit. N e-am g ân d it d e m ulte ori că este posibil ca ei să trăiască într-un vis repetitiv care trebuie visat încontinuu, căutând rezolvarea unui tipar incom plet. Şi ne-am m ai gândit că aceşti oam eni „bolnavi psihic" sunt do ar un exem­ plu exagerat despre m odul în care cei mai m ulţi oam eni îşi trăiesc viaţa, că poate ei au fost închişi - ascunşi vederii - din cauză că sunt un sim bol al vieţii repetitive, secătuite, lipsite de culoare pe care o trăiesc m ulţi oam eni„norm ali". într-un anum it sens, acesta a fost scopul mişcării potenţialului um an - să facă psihologia accesibilă tuturor, astfel încât să putem trăi cu toţii o viaţă mai feri­ cită şi mai creativă. Fritz Perls spunea odată:„O m ul trăieşte în tr-o stare cu un grad de vitalitate scăzut. Deşi în general nu suferă profund, el ştie prea puţine despre ce înseam nă cu adevărat să trăieşti creativ". Cu acest gând în m inte, vă rugăm să vă gândiţi la Structura m agicului aşa cum ne gândim noi: o considerăm nu doar o carte ce ajută la schim barea per­ sonalităţii, ci şi prim a carte despre personalitatea creatoare şi generativă, in final, am dori să ream intim cititorilor celor două volum e din Structura m agi­ cului că nu este decât un m od de a vorbi despre acest subiect.

200