Sandra Chasain In Cautarea Comorilor 1 Rtf

În căutarea comorilor

Capitolul 1 Femeia mergea pe o bicicletaă roz, îîndreptaî ndu-se spre grupul celor mai îînverşunaţi suporteri ai motocicletelor de la Hell’s Angels îîncoace. Hunter Kincaid îîşi ţinu respiraţia, dupaă care oftaă uşurat caî nd vaă zu caă femeia pedala mai departe, trecaî nd pe laî ngaă intrarea localului autorizat cu distribuirea motocicletelor. El se sprijini de un staî lp de beton, îîşi potrivi ochelarii de soare şi-şi laă saă privirea saă alunece peste marea de oameni. Aceştia îîi aminteau de poliţiştii straî nşi îîn jurul unei victime abia. ucise. Steagurile care fluturau îîn zona de parcare anunţau caă „Vaî naă toarea comorilor” era organizataă de producaă torul noilor motociclete Panther, ca îînceput al campaniei de publicitate. ÎÎnsaă cei cinci – zeci de mii de dolari oferiţi ca premiu caî ştigaă torului! nu erau de nicio îînsemnaă tate pentru mulţime. Aceastaă adunaă turaă de maniaci ai vitezei ar fi fost prezenţi şi numai pentru o nouaă motocicletaă Panther, se gaî ndi Hunter. Acelaşi scenariu se desfaă şura şi îîn alte şase oraşe din

ţaraă . Paisprezece echipe formate din caî te un baă rbat şi o femeie aveau saă fie selecţionate din fiecare zonaă . Vreo sutaă de ochi mari şi; nevinovaţi amestecaţi staî njenitor printre indivizii duri aşteptau saă îînceapaă selecţionarea echipelor. Deşi Hunter concurase cu cei mai buni dintre ei, nu vaă zuse niciodataă ataî ta piele şi tatuaje straî nse la un loc. Mary Poppins pe bicicleta roz nu se potrivea i deloc cu acea mulţime! Alene, Hunter îîncepu saă tragaă dintr-o ţigaraă micaă , maronie, şi saă îîntrebe ce se îîntaî mplase cu ea. ÎÎşi îîndoi genunchiul şi, proptindu-şi piciorul pe staî lpul de beton, simţi durerea care îîi persista îîn spate. Se saă turase saă -l tot asculte pe preşedintele firmei Panther Inc. laă udaî nd calitaă ţile motocicletei. Privirea lui alunecaă din nou spre trotuar, îîn caă utarea bicicletei roz şi a staă paî nei ei. Fortune Dagosta îîşi laă saă bicicleta laî ngaă un paî lc de conifere, aflat pe partea opusaă parcaă rii şi graă bitaă o apucaă pe gazon, temaî ndu-se caă deja îîncepuse strigarea numelor. Cu numai o oraă îîn urmaă ea aflase caă Joe completase un formular de îînscriere îîn numele ei. ÎÎntaî rziase. Mereu îîntaî rzia. Numai caă de astaă dataă nu-şi permitea saă îîntaî rzie. Joe, cel mai vaî rstnic membru al grupului de orfani şi fugari, caă rora ea le oferise un adaă post, plecase caî nd ea se trezise. ÎÎn biletul lui, pe care îîl gaă sise prins cu un ac de poşetaă , îîi explicase caă atunci caî nd organizatorii îîntrecerii îîi strigau numele, trebuia saă fie prezentaă acolo, caă ci altfel, pierdea şansa de a caî ştiga cincizeci de mii de dolari. Asta era tot ce ştia. Avea saă se preocupe de detalii mai taî rziu. Temperatura îîn Cordele, Georgia, era de cel puţin

treizeci şi cinci de grade, iar asfaltul la douaă dupaă -amiazaă era ataî t de fierbinte, îîncaî t puteai saă praă jeşti ouaă pe el. Fortune traversaă îîn picioarele goale zona de parcare şi, ocolind mulţimea, îîncercaă saă se apropie de platformaă . Nu putea saă îînţeleagaă ce se îîntaî mplase cu tenişii ei. Faptul caă raă taă cea lucrurile nu era o noutate, îînsaă nu voia saă creadaă caă dispariţia lui Joe avea ceva de-a face cu lipsa lor. Şi totuşi avea o presimţire îîn privinţa acestei conexiuni. Baă rbatul care staă tea îîn capul, scaă rilor, la umbra celei de a doua intraă ri îîn claă dire, nu intra îîn raza vizualaă a lui Fortune. Ea nu-l vaă zu devoraî nd ţigara! şi aruncaî nd scrumul fierbinte pe caldaraî m. Nu simţi decaî t arsura din talpa piciorului staî ng. — Dumnezeule! M-am ars! Ea scaă paă nişte îînjuraă turi paă timaşe şi saă rind îîn laă turi îîşi sprijini piciorul vaă taă mat de coapsaă . Hunter Kincaid, care staă tea rezemat de claă dire, faă cu un pas spre ea şi scuturaă din cap. — N-o saă te alegi doar cu ataî t dacaă n-o saă -ţi pui nişte pantofi. Pentru o clipaă privirile lor se îîntaî lniraă şi neaşteptat el simţi puternica senzaţie a atracţiei dintre i ei. Nu putea saă -şi îîntoarcaă ochii de la faţa ei, o faţaă obraznicaă , avaî nd buze largi, despaă rţite, nu îîn j! aşteptarea unui saă rut, ci de furie – Vai, mulţumesc foarte mult pentru grija pe] care mi-o porţi, domnule Îsteţime. Ea se uitaă îîn jos la scrum şi la chiştocul de ţigaraă care îîncaă mai ardea. Baă nuiesc caă nu ştii cine le-a aruncat pe-aslea aici. — Ba da, eu. ÎÎncetinindu-şi saă riturile Fortune îîl privi pe baă rbaă tui care se îîncrunta la ea. Hainele lui erau moderne şi scumpe.

El nu-şi achiziţionase blugii dintr-un sac aruncat îîntr-o consignaţie. Nici ghetele nu erau de maî na a doua. Erau probabil din piele de şarpe, nu demult jupuit. Pe cap purta o paă laă rie de cowboy, un model Stetson, a caă rei panglicaă se asorta cu ghetele. Era trasaă spre spate, etalaî ndu-i bogaă ţia paă rului blond. O clipaă ea simţi impulsul nebunesc de a-şi trece degetele prin buclele dese. Da, acest cowboy de trotuar era bine echipat, plin de sine şi din caleafaraă de araă tos, conchise ea. Şi ce dacaă îîi trimisese fiori îîn stomac? îîşi zise! ea. Cu ce drept polua el paă maî ntul şi contamina! terenul expunaî nd taă lpile oamenilor nevinovaţi la raă nire? Nu era nevoie ca el saă aprindaă un foc ca saă o ardaă ; o paî rjolea cu privirea lui intensaă . — Tu ai faă cut asta? De ce? — Ei bine, nu maă aşteptam saă am companie, i zise Hunter, neţinaî nd seama de valul neaşteptat i de fierbinţealaă care îîi cuprinsese partea de jos a trupului. Udaă leoarcaă femeia probabil nu caî ntaă rea mai mult de patruzeci şi cinci de kilograme. Ochii negri, arzaă tori, îîl priveau de parcaă ar fi fost un duşman. Prima lui impresie despre ea se şterse caî nd îîntaî lni acei ochi negri, fulgeraă tori. Locul ei era îîntr-un clip de muzicaă rock de pe MTV. Exceptaî nd pistruii, se gaî ndi el, pistruii nu se potriveau deloc acelor ritmuri. Nu erau ascunşi de fard. Puzderia de puncte de culoarea piersicii erau pur şi simplu acolo, dedesubtul celor mai negri şi mai expresivi ochi pe care îîi vaă zuse vreodataă – ochi care aruncau saă geţi de furie îînaă buşitaă , îîn privinţa a ceea ce se îîntaî mpla, ea paă rea la fel de dezorientataă ca şi el, îînsaă îîn timp ce ea îîşi masca nesiguranţa cu furie, el şi-o masca printr-o indiferenţaă stoicaă . Hunter ajunse la concluzia caă amaî ndoi erau foarte pricepuţi îîn a-şi

ascunde emoţiile. ÎÎmbraă cataă cu o pereche de blugi paî naă la genunchi şi avaî nd o coafuraă care semaă na cu a unui porc spinos speriat, ea raă mase fermaă pe poziţie. Alura ei se potrivea personalitaă ţii – gravaă . ÎÎn mod normal, el pur şi simplu s-ar fi depaă rtat, îînsaă acei pistrui îîl provocaraă . Şi saă fie provocat de o zaî naă cu chip pistruiat şi respiraţie îînfocataă era o schimbare binevenitaă faţaă de îîncaî ntaă toarea atitudine, plinaă de interes, a surorilor medicale rezumataă prin „Cum vaă mai simţiţi astaă zi, domnule Kincaid?” care îîl îînnebunise îîn ultimele douaă sprezece saă ptaă maî ni. Croiala ciudataă a pantalonilor ei scurţi, coafura tapataă şi sloganul de pe tricou Jos cu organizarea îîl avertizaraă pe Hunter caă avea de îînfruntat o femeie care nu se daă dea îînapoi din calea problemelor, iar deocamdataă problema o constituia el. Avea senzaţia caă era una dintre acele fanatice care nu gusta carne şi care l-ar fi atacat pentru contaminarea aerului. Cu toate acestea, el n-ar fi trebuit saă o raă neascaă . Nu mai exersase de mult scuze şi, caî nd j fu pe punctul de a face o îîncercare, ea îîncepu j! saă -l ia la rost. — ÎÎn regulaă , domnule Barosan. Am îînţeles aluzia. Este terenul taă u şi eu l-am invadat. Nu te intereseazaă prea mult ceilalţi oameni, nu-i aşa? Fortune nu-şi daă dea seama de ce se purta ataî t de uraî t. De obicei, era o persoanaă îîngaă duitoare! Probabil caă acest baă rbat, care faă cea impresia unui butoi cu pulbere gata saă explodeze îîn orice clipaă , o forţa saă se comporte ataî t de diferit faţaă de! cum îîi staă tea îîn fire. — Nu prea, rosti el taă raă gaă nat, mulţumit saă constate şocul pe care sinceritatea lui i-o provocaă lui Fortune. Sentimentul mi s-a paă rut destul de reciproc. ÎÎntotdeauna eşti

ataî t de îînţepataă ? Ambele, picioare ale lui Fortune îîncepuseraă deja s-o doaraă . Soarele îîncaă lzise trotuarul paî naă la intensitatea punctului de fierbere. Ea privi îîn jur, îîn caă utarea unui loc umbrit, îînsaă nu zaă ri niciunul. — Nu sunt îînţepataă . Sunt îîn suferinţaă . Ai putea maă car saă te dai puţin mai îîncolo ca saă -mi oferi şi mie o bucaă ţicaă din umbra ta, zise ea. Cred caă îîmi eşti dator de vreme ce eşti raă spunzaă tor de rana mea. — Desigur. Hunter se daă du îîn laă turi, îîngaă duindu-i lui Fortune saă paă şeascaă îîn micul spaţiu umbrit. Erau prea aproape, se gaî ndi el. Simţea mirosul unui vag parfum, ca al florilor de primaă varaă . La naiba, probabil caă nu era ataî t de puternic, pe caî t crezuse. Saă ptaă maî nile pe care le petrecuse îîn pat poate caă îîi afectaseraă mintea, lataă cum staă j tea acum şi se gaî ndea la pajiştile tainice şi la spirij duşii paă durii, spiriduşi cu picioare goale şi pistrui. El raă mase taă cut o vreme, dupaă care zise: — ÎÎmi pare raă u caă te-ai. ars. — De fapt, este vina mea. Eu n-ar trebui saă fiu îîn picioarele goale, dar nici tu n-ar trebui saă fuj mezi. Ambele sunt lucruri rele pentru saă naă tate, cowboy-ule. Limba ei lunecaă printre buzele arse de caă ij duraă , umezindu-le. Staî nd şi privind-o, Hunter simţi absurda dprinţaă de a urma drumul acesteia cir propria-i limbaă . Caă ldura era probabil cea care îîl îînnebunea. ÎÎşi scuturaă capul, îîncercaî nd saă se concentreze asupra motivului pentru care se afla acolo: şansa de a ocupa un loc îîntre echipele concurente. — Maă cheamaă Hunter. ÎÎntotdeauna le spui altora ce

trebuie saă facaă ? — Daă . Ea îîşi ridicaă privirea spre el, ochii straă lucindu-i de amuzament. Hmmm, Hunter1 De la vaî naă torul de recompense? — Aşa am fost botezat. Numele i se potrivea. — Victimele le aduci îînapoi vii? — ÎÎn ultima vreme nu. — Aşa m-am gaî ndit şi eu. Ea trase îîn jos de tricou şi, ştergaî ndu-şi talpa de praf, mormaă i: „Era odată o tânără fată care mergând Fără pantofi în picioare S-a trezit cu tălpile arse foarte tare. Diavolul din iad. Poruncise mâniat Lăsându-l pe fante într-o postură De-a dreptul umilitoare”. — Scuzaă -maă , ce ai zis? — Nimic. Înventam un limerick2 Las-o baltaă . — Ascultaă , îîmi pare sincer raă u pentru taă lpile tale. De regulaă nu mi paî rlesc victimele. De îîndataă ce se va sfaî rşi tragerea la sorţi am saă maă revanşez faţaă de tine cumpaă raî ndu-ţi o nouaă pereche de pantofi şi un tricou. — Nu, mulţumesc, am saă supravieţuiesc. Ea îîşi privi tricoul şi faă cu o grimasaă . Tricoul nu l-am cumpaă rat, aşa caă nu este nevoie saă mi-l îînlocuieşti. Este primit de la Goodwill. Baă nuiesc caă nu prea cumperi de acolo, domnule Hunter. 1 Vînător (engl.) 2 Poezie umoristică absurdă din cinci versuri inventată de Edward Lear (1812-1888) în care ve'rsul unu rimează cu doi şi cinci, iar trei cu patru.

— Nu „domnule Hunter”, ci Hunter Kincaid. ÎÎn ultima vreme îîntr-adevaă r nu am cumpaă rat de acolo, îînsaă am auzit de ei. Ar fi putut saă -i spunaă caă îîi cunoştea destul de bine, îînsaă nu o faă cu. ÎÎn schimb adaă ugaă : Apropo, unde îîţi sunt pantofii? Hunter nici maă car nu ştia de ce se prezentase. Stabilea astfel un fel de legaă turaă îîntre ei şi acesta era ultimul lucru pe care îîl dorea. Ea îîi amintea de una din gaă inile de rasaă ale bunicii lui, gata saă -l ciupeascaă pe cel care ar fi îîncercat saă -i ia ouaă le din cuibar. Privind îîn gol cu ochii îîntredeschişi, Hunter se îîntreba de ce naiba îîşi amintise de bunica lui. Murise de douaă zeci de ani. Şi, deşi îîi era dor de ea, ştia caă o femeie care gaă tea pe o plitaă neagraă , veche, de fier şi care scotea apaă din faî ntaî naă nu Î avea saă se potriveascaă niciodataă îîn tabloul lumii i moderne, unde urmaşii ei purtau fracuri şi maî ncau i trufe şi cireşe flambate. — Nu mi i-am gaă sit de dimineaţaă . Ea ar fi putut saă -i explice despre focul care îîi arsese toate hainele şi care îîi taă iase aproape tot 1 1 elanul de a îîncerca saă creeze un paradis pentru copiii straă zii. ÎÎnsaă asta era treaba ei. Se faă cuse şi! aşa destulaă vaî lvaă îîn jurul unui puşti faă raă caă min, pe! nume Joe, care aproape caă distrusese o bornaă localaă de hotar. — Mi s-a spus caă dacaă n-am saă fiu aici caî nd mi; se strigaă numele am saă pierd locul îîn îîntrecere, aşa caă a trebuit saă plec desculţaă . Hunter nici maă car nu îîncercaă saă -şi mascheze surprinderea. — Abia ai aflat despre tragerea la sorţi? Cred caă ştii caă toţi cei selecţionaţi vor pleca îîn cursaă maî ine. Ce fel de muncaă faci de poţi pleca caî nd ţi se naă zare?

— Sunt menajeraă . Lucrez la o agenţie de servicii casnice ca rezervaă pentru cazurile îîn care unul din membrii permanenţi nu se poate prezenta la lucru. El îîşi ridicaă ochelarii şi o privi atent. Fortune nu ştia nimic despre reguli, iar îînflaă caă ratul „Voi fi gata” fu rostit pe jumaă tate de guraă caî nd ea se pierdu îîn albastrul ochilor cowboy-ului. Qchii lui Hunter Kincaid nu aveau o formaă cu mult diferitaă de a altor oameni. Nu erau prea mari şi nici prea albaştri, dar, umbriţi de spraî ncenele dese care îîi îîncadrau perfect, aveau un efect surprinzaă tor, asemeni primulelor îîn zaă padaă sau nestematelor de pe fundul unui paî raî u de munte. — Unde este partenerul taă u? Hunter abia aştepta saă -l vadaă pe cel care se aliase cu o femeie desculţaă , care vorbea îîn rime. Fortune îîşi îînghiţi cu greu nodul din gaî t. ÎÎşi daă dea seama caă mai erau şi alte lucruri pe care Joe nu i le explicase. — Ah, nu ştiu sigur. — Sper caă fie un tip solid şi dur, caă ci maă îîndoiesc caă tu o saă poţi maî nui noile maşinaă rii Panther. Eşti siguraă , îîntrebaă el cu o neaşteptataă blaî ndeţe îîn glas, caă ştii ce faci? Ea nu era deloc siguraă , dar nu putea saă recunoascaă . — Pot saă fac tot ce trebuie. Tu caî t eşti de dur? Din caî te vaă d eu ghetele astea nu au o zgaî rieturaă pe ele. Ochii lui albaştri se straî nseraă ; muşchii se îîncordaraă tensionaţi. Focul din taă lpile ei paă ru saă urce cu o vitezaă ameninţaă toare. — Habar nu ai caî t de dur sunt sau caî t de departe am ajuns cu aceste ghete. De astaă dataă îîn glasul cowboy-ului se simţi durere, iar Fortune, pe care o impresionau cei aflaţi îîn suferinţaă , îîşi regretaă ieşirea. Ea nu ştia nimic despre el şi ca atare nu

putea saă -i judece acţiunile. — Îartaă -maă , zise ea îîncet. Partenera ta unde este? îîntrebaă ea, curioasaă saă o vadaă pe femeia aleasaă de el. — Asta maă îîntrebam şi eu. Hunter îîşi privi ceasul, mulţumit caă timpul trecuse mai repede îîn compania ei. Femeia rugataă saă -l îînsoţeascaă era o prietenaă , pe care o cunoştea suficient de bine ca saă poataă caă laă tori cu ea timp de nouaă zile, faă raă saă se teamaă de vreo posibilaă aventuraă . — Ce se îîntaî mplaă dacaă nu apare? îîntrebarea lui Fortune era mai importantaă decaî t putea saă -şi dea el seama. — Mi-am luat adio de la şansa de a caî ştiga banii. Uh-oh. Dacaă îîntr-adevaă r îîi trebuia un partener, atunci ea eraă îîn pom. Joe nu-i precizase îîn bilet acest amaă nunt. Fortune privi îîn jur, îîncercaî nd saă zaă reascaă prin mulţime un chip familiar, o persoanaă , indiferent cine, pe care saă o poataă convinge saă -i fie partener. Baă rbaţii care îîl ascultau pe vorbitor erau toţi necunoscuţi îîmbraă caţi îîn haine de piele, necunoscuţi cu îînfaă ţişare duraă . Toţi, cu excepţia baă rbatului care şedea laî ngaă ea. ÎÎnsaă el deja avea parteneraă . Deodataă îîncepu tragerea oficialaă la sorţi. Hunter spera ca partenera lui saă fie pe undeva, prin preajmaă , caă utaî ndu-l. Fortune îînchise ochii. îîi trebuiau neapaă rat acei bani. Trebuia saă -i fie selecţionat numele. îîi trebuia un partener. Deodataă , cu sufletul la guraă , îîşi daă du seama ce se va îîntaî mpla. Amaî ndoi aveau saă fie îîn acelaşi loc, îîn acelaşi timp, singuri, partenera lui nu venise, iar ea nu avea un îînsoţitor. Aşa era sortit. Totuşi, ea refuza saă creadaă acest fapt caî t timp preşedintele companiei Panth & f, Inc. traă sese la sorţi treisprezece echipe printre care nu se auzise strigat nici

numele lui Hunter, nici al ei. Urmaă apoi ultima selecţie: echipa lui Hunter Kincaid. Hunter privi îîn jur, peste mulţime. Nicio femeie nu se îîndrepta spre platformaă . Ceva se îîntaî mplase. La naiba! El nu avea de gaî nd saă -şi piardaă locul. Nu era de faă cut decaî t un singur lucru. Se raă suci, o apucaă pe Fortune de braţ, o trase din mulţime ca pe o paă puşaă de caî rpaă şi deplasaî ndu-se pe caî t posibil numai prin locurile umbrite ajunse la treptele ce duceau spre platformaă . — Ce faci, cowboy-ule? îîntrebaă Fortune. — Ai vrut saă participi la îîntrecere. Se pare caă ţi s-a îîmplinit dorinţa, partenero. — Nu eşti îîn toate minţile. — Probabil caă nu sunt, consimţi el îîn clipa îîn care ajunseraă pe platformaă . Zaî mbeşte, o îîndemnaă el, şi îîncearcaă saă nu pari ataî t de… de… saă lbaticaă . Hunter se prezentaă oficialitaă ţilor aflate la tribunaă . — Şi partenera dumneavoastraă ? Hunter fu luat prin surprindere. Nici maă car nu cunoştea numele femeii. Se raă suci caă tre ea îîntrebaă tor. — Fortune Dagosta, raă spunse ea, îîntorcaî ndu-i o privire taă ioasaă . Organizatorul îîntrecerii le faă cu semn saă -şi ocupe locurile alaă turi de celelalte echipe şi continuaă cu prezentarea instructajului. — Maî ine dimineaţaă echipele se vor reuni aici. Veţi primi instrucţiunile şi reperele. Astaă zi vreau doar saă vaă avertizez asupra regulilor. Hunter asculta, îîntrebaî ndu-se dacaă nu cumva faă cuse o greşealaă . ÎÎnsaă era falit şi se hotaă raî se saă nu se mai îîndatoreze

la familia lui. Dupaă accidentul de motocicletaă , nu voise ca de la spital saă se ducaă acasaă , deşi nu prea avusese de ales. Ştiuse ce avea saă urmeze, ce avea saă spunaă tataă l lui adoptiv, Hale Kincaid. — Hunter, fiule, caî nd ai de gaî nd saă te aşezi şi tu, saă renunţi aţi mai irosi timpul la cursele de motociclete? Kincaid Industries este îîn plinaă dezvoltare. Ştii caă am sperat saă te araă ţi interesat de domeniul hotelier. Este sectorul care am plaă nuit saă fie condus de tine. — Nu pot, îîncercase el saă -i explice. Locul meu nu este aici… Oraşele sunt mult prea îîngraă maă dite, adaă ugaă el. Eu trebuie saă fiu liber… — Preferi saă fii un vagabond, decaî t saă accepţi ce-ţi ofer eu, repetase Hale Kincaid, îîntocmai cum faă cuse de-a lungul celor aproape douaă zeci de ani Î de caî nd era caă saă torit cu mama lui. Nu cred caă vorbeşti serios caî nd spui caă vrei saă traă ieşti îîn ta-l baă ra aia de pescuit paă raă ginitaă pe care bunicul taă u o numea staţiune. — Ba da, zisese Hunter, şi aşa voi face. Bunicul mi-a laă sat tabaă ra mie şi intenţionez saă o redeschid. Asta este tot ce vreau. Cuvintele fuseseraă rostite cu maî nie, îînsaă Hunter trebuia saă -l facaă pe Hale saă îînţeleagaă caă vorbea foarte serios. El nu era un Kincaid veritabil. El era copilul îînfiat, intrusul, amintirea trecutului mamei lui, acel colţ îîndepaă rtat pe care tataă l lui adoptiv dorea cu disperare saă -l uite. Tabaă ra de pescuit, ridicataă pe malul raî ului Flint, se degrada. Minunata baracaă îîn care şi-l amintea pe bunicul lui pregaă tind peştele proaspaă t era acum o construcţie cu podele murdare, cu acoperişul stricat şi paravanele zdrenţuite. Participarea la concurs i se paă ruse o idee extraordinaraă .

Caî ştigarea premiului era calea cea mai rapidaă de a-şi finanţa planul acum, caî nd cursele de motociclete nu-i mai erau la îîndemaî naă . ÎÎnsaă planul lui de a dobaî ndi îîntreaga sumaă de bani era ameninţat de o piticaă rea de guraă , cu buze senzuale şi pistrui de culoarea piersicii – cel mai groaznic partener posibil. — Ai face bine saă asculţi, cowboy-ule, zise coechipiera lui. Cred caă aceste instrucţiuni te privesc şi pe tine. — Veţi fi dotaţi cu echipament de camping, bonuri pentru benzinaă şi cinci mii de dolari îîn nume! ! rar ca saă -i folosiţi cum veţi crede de cuviinţaă , exceptaî nd plata suporterilor. Vaă veţi deplasa numai pe motociclete Panther. Partenerul dumneavoastraă este singura persoanaă care are dreptul i s-a studieze harta şi reperele. i i – Ne putem opri pe traseu? Care este regula-Jmentul îîn privinţa burgerului Dodd/el? Ne este şi Î acesta interzis? strigaă cineva din spate! — Deoarece scopul acestei îîntreceri este prezentarea unei noi motociclete solide care vaă poate; purta prin regiunile pustii ale Australiei, veţi fi dotaţi cu echipament de camping şi hranaă . Panther este îînsaă şi o motocicletaă de oraş. Astfel caă , regulamentul nu interzice confortul comercial, anunţaă organizatorul zaî mbind, asigurat din banii alocaţi. Cel de-al doilea membru al oficialilor interveni caî nd primul îîşi terminaă expunerea. — Nu vaă puteţi folosi de efecte personale, bani sau caă rţi de credit: Vaă rugaă m saă vaă ridicaţi proviziile, saă vaă alegeţi motocicletele şi saă le îînsemnaţi cu numaă rul corespunzaă tor echipei. Ne vom îîntaî lni maî ine dimineaţaă la nouaă ca saă vaă trageţi la sorţi reperele. Folosiţi-vaă imaginaţia şi inventivitatea. Succes.

— Ei bine, saă lbatico, sper caă ai imaginaţie şi caă n-o saă aştepţi totul din partea mea. — Cu imaginaţia stau bine, zise Fortune îîncepaî nd saă se simtaă cu conştiinţa îîncaă rcataă . Acum, caă fusese selecţionataă , îîncepea saă aibaă îîndoieli. Trebuie saă maă mai pun la punct cu… deprinderile i tehnice. — ÎÎn privinţa acestora nu trebuie saă -ţi faci probleme. Dacaă existaă vreun domeniu îîn care sunt expert, atunci acesta se numeşte menţinerea unei motociclete îîn stare de funcţionare. — Nu de apectul mecanic maă tem, maă rturisi Fortune, ci de motocicletaă . Pot saă vaă d una, de aproape? — Vrei saă spui caă mai vaă zut paî naă acum cum arataă noul model Panther? Este o, maşinaă rie dificilaă . Abia aştept saă -i fac proba. Fortune nu faă cu decaî t saă îînghitaă cu greu. ÎÎncercaă din raă sputeri saă nu arate caă -i paă rea raă u caă fusese aleasaă . Avea senzaţia caă femeia îîn locul caă reia se afla era o adevaă rataă pasionataă a motocicletelor. — Şi eu la fel, zise ea şi, urmaî ndu-l pe cowboy, traversaă platforma. Curajul o paă raă si imediat ce zaă ri motocicleta pe care trebuia saă o îîncalece. Era; mare, neagraă , şi semaă na cu unul din monştrii roboţi din desenele animate. Se aştepta saă se ridice pe roata din spate şi saă necheze. — Ce paă rere ai? Hunter se apropie şi-şi trecu draă gaă stos degel tele lungi pe deasupra ghidonului! Expresia de pe chipul lui era plinaă de pasiune, Î de ardoare. Fortune se cutremuraă . O clipaă ea saă i îîntrebaă ce ar simţi dacaă el ar reacţiona aşa şi îîn Î cazul ei. Se îînşelase:

Hunter nu era un butoi cu Î pulbere, ea era, şi nu putea fi siguraă caă fitilul nu fusese deja aprins. — Ei? Hunter o invitaă saă se apropie. Ea se uitaă la motocicletaă . Nu putea saă se clinj teascaă din loc. Picioarele i se lipiseraă de podeaua Î platformei. Urma saă şi petreacaă noaptea acolo, i aşteptaî nd saă -i, fie descoperit secretul. Ea îînchise ochii şi îîncepu saă se roage ceraî nd ajutor. Nu ştia cine era patronul motocicletelor, dar alegaî ndu-l pei Sfaî ntul Christofor îîi imploraă sprijinul, inspiraţia divinaă . Ceea ce primi îîn schimb fu realitatea. — Fortune Dagosta. Este numele taă u adevaă rat? — Da. Am fost numitaă dupaă straă -straă -straă -straă j straă bunica mea spaniolaă . — Ea s-a ascuns pe o corabie şi a plecat spre Mexic unde l-a îîntaî lnit pe bunicul meu italian, caă utaă tor de comori. Hunter scuturaă capul. — Nu ştiu de ce am îîntrebat. Nu ştiu de ce! m-am aşteptat ca raă spunsul taă u saă aibaă sens. — Nici maă car nu ştiu dacaă povestea este adevaă rataă . Probabil caă cineva a inventat-o. Cei din neamul Dagosta au fost îîntotdeauna recunoscuţi pentru imaginaţia lor şi pentru nevoia de a caă laă tori. — Asemeni ţie, baă nuiesc, spuse Hunter. Observaţiile lui asupra partenerei confirmaseraă paî naă acum acele caracteristici. Femeia avea îîntr-adevaă r imaginaţie. ÎÎn curaî nd vei petrece nouaă zile caă laă torind cu un straă in. Î — Da, nu ar fi pentru prima dataă . Tataă l ei îîşi petrecuse cea mai mare parte din viaţaă caă laă torind cu straă ini, de la o fermaă la alta. ÎÎn copilaă rie, Fortune mereu fusese laă sataă saă se descurce de una singuraă .

Un copil trebuia saă creascaă repede caî nd paă rinţii erau muncitori sezonieri care nu staă teau îîntr-un loc mai mult de o lunaă . Caî nd mama ei murise tataă l ei o azvaî rlise îîn braţele bunicii Dagosta. Viaţa lui Fortune nu se schimbase prea mult. Mai taî rziu, caî nd plecase îîn lume, era pregaă titaă pentru supravieţuire. Surprinzaî nd expresia de pe chipul lui Hunter, Fortune adaă ugaă repede: — ÎÎn ultima vreme m-am mutat mult. Ştia caă nu raă spunsese îîntrebaă rii lui îîn legaă turaă cu straă inii, îînsaă el nu mai insistaă asupra subiectului. ÎÎncercarea norocului cu o persoanaă necunoscutaă devenise o obişnuinţaă pentru Fortune. Faptul caă se îîncredea îîn Kincaid era un risc mic pe care şi-l asuma îîn vederea caî ştigaă rii premiului. ÎÎn plus ea era perspicace şi avea şi o imaginaţie extraordinaraă . Fortune Dagosta putea saă -şi poarte de grijaă . ÎÎntotdeauna o faă cuse. — Aşa saă fie, zise Hunter îîn final, resemnat caă trebuia saă petreacaă urmaă toarele nouaă zile alaă turi de o femeie cu paă r multicolor şi cu un picior ars. Vrei saă iei proviziile sau saă alegi motocicleta? — Am saă iau proviziile, spuse Fortune repede. Motocicleta este domeniul taă u. Afirmaţia era mai adevaă rataă decaî t putea saă -şi imagineze Hunter Kincaid. Douaă zeci de minute mai taî rziu, ea avea doi saci de dormit, un aparat foto, un film, o trusaă de prim ajutor şi douaă pachete cu produse despre care i se spusese caă îîncaă peau îîn compartimentele de bagaje ataşate la spatele motocicletei. Ea! caă raă echipamentul paî naă la locul de laî ngaă trepte i unde îîl îîntaî lnise pe Hunter şi aşteptaă . Mai trecu o jumaă tate de oraă paî naă caî nd zeul blond, cu paă laă rie Stetson, îîşi coborîî statura ţeapaă naă pe treptele care

duceau spre locul unde ea aştepta. — De vreme ce vaă trebuie saă conduci maşij naă ria noastraă , trebuie saă o verifici. — Saă o conduc? De astaă dataă Fortune nu reuşi saă -şi mai ascundaă groaza din glas. — Spune-mi caă mi se pare caă tot ceea ce aud este adevaă rat, partenera. — Ce ţi se pare caă auzi? — Teamaă . Cred caă aud teamaă . Cred caă ştii saă mergi pe un vehicul cu douaă roţi, nu-i aşa? — Da, era o cerinţaă eliminatorie. — Aşa este. Pe ce fel de astfel de vehicul mergi de obicei? — E-e-ei bine, se baî lbaî i ea, îîncercaî nd saă gaă seascaă o cale casaă -şi maă rturiseascaă minciuna, Bineîînţeles caă ştiu saă conduc un vehicul cu douaă i roţi. L-am parcat laî ngaă copac. Se poate vedea de i aici. Hunter se raă suci şi privi spre pilcul de pini. Nu i vaă zu decaî t o bicicletaă roz cu un coş din nuiele aşezat îîn faţa ghidonului, un vehicul cu douaă roţi; acţionat de forţa a doua pedale argintii. Atunci îînţelese: Mary Poppins. ! — Ohh, nu! Spune-mi caă nu eşti tu cea care mergea pe bicicleta roz. El nu o recunoscuse. Fortune fusese prea departe, o siluetaă îîn lumina soarelui. Nu pot saă cred. Sunt convins caă atunci caî nd te-ai îînscris ştiai ce fel de vehicule sunt cele cu marca Panther. Nu puteai saă confunzi un mai gazin autorizat cu distribuirea motocicletelor cu i unul de biciclete. De ce mi-ai faă cut aşa ceva? — Ţi-am spus caă nu m-am îînscris singuraă îîn concurs. Nu

avea niciun rost saă -i spunaă caă Joe, care nu avea decaî t şaisprezece ani şi care probabil nu se pricepea deloc, intenţionase saă -i fie partener. Altcineva, un prieten mn-a îînscris. ÎÎmi pare sincer raă u. Nu mi-a spus nimeni caă voi fi obligataă saă conduc. Nu cred caă am saă pot. Chestiile astea maă sperie de moarte. El o privea fix cu nişte ochi de oţel, desfiinţaî ndu-i îîncrederea îîn sine, iar ea baî iguia ca o idioataă , exact cum faă cea atunci caî nd nu era siguraă . — Ah, fir-ar saă fie, îînjuraă ea şi continuaă repede: „Era odată o femeie în Cordele Care a stricat un târg rentabil. A spus că ştie să meargă pe două roţi Dar de fapt i-a minţit pe toţi Simţindu-se acum cumplit de mizerabil”. Hunter Kincaid oscilaă îîntre impulsul de a o lovi şi cel de a o saă ruta. ÎÎnsaă ambele variante dispaă ruraă caî nd un spasm acut îîi fulgeraă o clipaă coloana şi-i taă ie raă suflarea. El aşteptaă saă -şi revinaă şi-şi daă du seama caă ea îîl privea fix. Dupaă expresia chipului ei el nu putea saă spunaă dacaă Fortune se temea de maî nia lui sau dacaă îîi era ruşine de minciuna ei. Îndiferent care era adevaă rul, era prea taî rziu saă mai repare ceva. Mulţimea se îîmpraă ştiase şi, dacaă avea saă se ducaă acum la oficialitaă ţi, urma saă fie eliminat din concurs. ÎÎn plus, ea i se strecurase îîn suflet. Pentru un baă rbat care caă laă torea singur, el nu-şi îînţelegea sentimentele protectoare pentru aceastaă femeie saă lbaticaă . Concluzionaă caă se datorau numai faptului caă ea era singura lui speranţaă de a caî ştiga banii. Nu putea saă o îînvinuiascaă . dacaă n-ar fi fost prin preajmaă , el n-ar fi participat la îîntrecere. — Poezie? Poezie proastaă ? îîn mijlocul unei crize. De ce

nu? Merge. — ÎÎmi pare raă u, este un obicei. Înventez rime caî nd sunt nervoasaă . Hunter scuturaă pur şi simplu din cap şi repetaî nd îînjuraă tura de mai devreme a lui Fortune îîngenunche îîn faţa ei. — ÎÎmi dai piciorul? — De ce? Este vreun truc ciudat? — Vreau saă -ţi pansez arsurile. Fortune raă mase uluitaă , vaă zaî ndu-l caă deschide trusa de prim ajutor, scoate o bucataă de tifon şi-i curaă ţaă talpa. îîi aplicaă apoi un unguent antiseptic şi peste acesta lipi un plasture. — Saă faci bine saă -ţi cureţi arsurile caî nd ajungi acasaă , zise el, îîntinzaî ndu-se saă ridice cutiile de la picioarele ei. De aplecat se aplecase, dar de ridicat nu putea saă se ridice. — Ahh! exclamaă el. — Ce s-a îîntaî mplat, Kincaid? Hunter straî nse din dinţi şi îîndreptaî ndu-şi. spatele îîncercaă saă ignore durerea. — Se pare caă va trebui saă cari singuraă proviziile, saă lbatica. Eu cred caă am probleme cu ridicatul. — Ai dureri, nu-i aşa? Mi-am dat eu seama. — O micaă problemaă la coloanaă . Va trece, dar nu am voie saă ridic absolut nimic caî teva zile. De fapt, mult mai multe, continuaă el îîn sinea lui. De fapt, nici saă urce pe motocicletaă nu avea îîncaă voie. — Saă nu ridici? Ea îîl privi cu gravitate. Baă rbatul avea dureri mari şi totuşi se oprise saă o trateze, Nu putea saă -l îînţeleagaă . Ştia caă el nu ar fi rej cunoscut caă nu putea saă ridice greutaă ţi dacaă n-ar fi fost o problemaă gravaă . Acum îînţelegea

mersul lui lent şi poziţia ţeapaă naă îîn care staă tea. Eşti raă nit, nu-i aşa? Î — Nu mai sunt. — Nu cred caă te cred. Cum ai ajuns aici? — Cu camioneta mea. — Am crezut caă eşti motociclist! — Sunt, dar vehiculul meu a raă mas îîn magazin. Ea îînaintaă doi paşi paî naă ajunse exact îîn faţa lui. ÎÎndreptaî ndu-şi poziţia la maximum, zise: — Ţi se trage dintr-un accident, faă raă îîndoialaă . Vaă zaî nd caă Hunter nu spune nimic, ea îîşi daă du seama caă avea raă spunsul. — Grozav! Eu nu pot saă conduc o motocicletaă , iar tu eşti raă nit. Fir-ar saă fie, ce mai echipaă o saă fim. Şi am nevoie de acei bani! Formularul de participare nu te îîntreabaă dacaă eşti apt din punct de vedere fizic? — Ba da. Şi mai îîntreabaă şi dacaă ai experienţaă pe vehiculele cu douaă roţi. Ce a completat prilej tenul taă u la acest punct?! — Douaă zeci de ani din cei douaă zeci şi şase pe care îîi am „am caă laă torit pe douaă roţi. Nimeni îînsaă nu m-a îîntrebat pe ce fel de roţi. — Ce facem acum, saă lbatico? — Ce putem saă facem? zise ea convingaă toare. Caî ştigaă m! Am nevoie de acei bani. — Pentru ce? îîntrebaă el, îînsaă nu era sigur caă voia saă ştie, deşi la îînceput intenţionase saă afle tot. — Am nevoie de bani ca saă repar acoperişul castelului. — Castelului? Desigur. ÎÎnţeleg. Tu eşti Cenuşaă reasa, iar eu Huck Finn.

Fortune vru saă protesteze, dar avaî nd îîn faţaă imaginea lor, protestul ei se transformaă îîntr-un zaî mbet diabolic. — Araă ţi tu a Huck Finn3, precum araă t eu a prinţesaă . Nici maă car praă jinaă pescaă reascaă nu ai. Hunter privi cum zaî mbetul ei se transformaă îîntr-un hohot de raî s, aducaî ndu-i pe chip o expresie de – adevaă rataă uşurare, molipsitoare. — Unde îîţi sunt condurii de cleştar? se auzi el replicaî nd şi, pentru o clipaă , se pomeniraă amaî ndoi raî zaî nd de absurditatea situaţiei, paî naă ce durerea din spate îîl forţaă pe Hunter saă se opreascaă . ÎÎntr-un taî rziu, Fortune îîşi daă du seama caă el taă cuse. Înspiraă adaî nc şi-şi ridicaă ochii spre el. — Se pare caă ne-am potcovit unul cu celaă lalt, cowboyule. Doi oameni ieşiţi dintr-un banc prost, i îîmi pare raă u, dar dupaă cum ţi-ai dat probabil Î seama, eu nu sunt Cenuşaă reasa. Nu sunt spaă laă toreasaă . — Dacaă eşti îîn caă utarea unui prinţ, atunci ai ghinion, caă ci nu te-ai ales decaî t cu un broscoi, plin de negi. Ea îîşi daă du atunci seama. Totul avea saă fie îîn regulaă . Erau o pereche de inadaptaţi, foarte diferiţi unul de celaă lalt, dar amaî ndoi aflaţi oarecum îîn contratimp cu restul lumii. Fuseseraă sortiţi şi aveau saă caî ştige. — Poate, zise ea, îîncrezaă toare. Dar, dacaă mai ţii! minte, broscoiul s-a transformat îîn prinţ. Dacaă îîţi dau o parte din aceste cutii crezi caă poţi saă le duci? Hunter nu gaă si o replicaă rapidaă . ÎÎşi aminti basmul. Era nevoie de saă rutul prinţesei ca saă se îînl taî mple minunea, iar deocamdataă acesta era singurul lucru la care se putea gaî ndi. Simţind caă îînnebuneşte, îînclinaă din cap afirmativ. 3 Personaj creat de MarkTwain (1835-1910), prototipul vagabondului inimos, plin de omenie.

Hunter se pomeni traversaî nd cu paşi mari parcarea alaă turi de ultima persoanaă de pe paă maî nt pe care ar fi ales-o ca parteneraă . Habar nu avea caă i zaî mbetul îîi persista pe buze paî naă nu ajunse la i camionetaă şi-şi zaă ri chipul îîn fereastraă . Rapid îîşi îîndepaă rtaă suraî sul, strecuraă cutiile sub prelataă , luaă din braţele ei sacii de dormit şi îîi aruncaă îînaă untru. — Ei, saă lbatico, zise el mai taă ios decaî t inteni jţionase, adu-ţi bicicleta. Î – De ce? — Ascultaă , abia ai reuşit saă ajungi la timp la tragerea la sorţi. Deja mi-am pierdut o parteneraă şi nu vreau saă risc saă fim descalificaţi maî ine dimineaţaă pentru caă tu vei îîntaî rzia. Unde stai? — Ce-ţi pasaă unde stau? — Pentru caă îîmi voi petrece noaptea cu tine. Fortune îîşi îînaă buşi surprinderea. ÎÎnsaă ceva deja îîncepuse. Din clipa îîn care caă lcase pe scrumul cowboy-ului, îîşi daă duse seama caă avea saă se îîntaî mple ceva important. Nu îînţelegea de ce trebuia saă se afle acolo, dar cu mult timp îîn urmaă ea îînvaă ţase saă -şi foloseascaă pumnii. Reuşise astfel saă se descurce singuraă îîn situaţii grele. Partenerul j! ei credea caă trebuia saă aibaă grijaă de ea, îînsaă probabil caă era invers, se gaî ndi Fortune. Voia saă -şi petreacaă noaptea cu ea. Grozav! îîl va laă sa. Ce prilej mai bun putea saă se iveascaă pentru ca ea saă -l facaă saă îînţeleagaă de ce îîi trebuiau banii? Da, Fortune îîşi ridicaă privirea spre cer. Furtuna se zaă rea la orizont. Perfect! îîn clipa îîn care o apucaraă pe drumul cu pietriş care ducea spre casa îîn care locuia Fortune, stropi mari de ploaie îîmproşcau parbrizul. Caî nd! urcaraă pe verandaă , ploaia îîncepuse saă curgaă

îîn j! torente. Hunter îîşi scuturaă apa de pe borurile paă laă riei şi aruncaă o privire la casa lui Fortune. Ea avea îîntr-adevaă r dreptate, îîi trebuia un acoperiş nou şi, caî nd acesta avea saă fie gata, trebuia saă se apuce i s-a instaleze o nouaă casaă sub el. Castelul, trista ruinaă arsaă a unui grandios conac sudist de odinioaraă , se praă buşea vaă zaî nd cu ochii. Singura parte solidaă din structuraă era veranda pe care şedeau şi un leagaă n care scaî rţaî ia sinistru sub forţa furtunii. — Acum vezi de ce am nevoie de bani. Hunter scuturaă capul. — Nu cred caă douaă zeci şi cinci de mii de dolari; vor fi suficienţii domnişoaraă Dagosta. Nici tot premiul nu cred caă ar ajunge. — Ştiu, recunoscu ea, privind cu regret claă direa. Dar trebuie saă plec de undeva. Şase copii depind de mine. — Şase copii? El nu reuşi saă -şi mascheze surprinderea din glas. Glumeşti. — Deocamdataă . Cine ştie ce va aduce viitorul? Este posibil saă mai aparaă unul. El o privi fix o clipaă , nevenindu-i saă creadaă . Cerul se luminaă , trimiţaî nd un nou torent pe acoperiş. — La naiba! Nu era suficient caă partenera lui era o zurlie cu ochi negri care îîi ameninţa faă raî ma de staă paî nire de sine pe care o mai avea, pe deasupra trebuia saă mai fie şi îînsaă rcinataă .

Î !

— N-o saă am un copil, cowboy-ule. Nici maă car nu sunt caă saă toritaă . El luptaă din raă sputeri saă -şi ascundaă sentimentul de uşurare care îîl îînvaă lui la aflarea veştii. — Dupaă caî te ştiam eu, aceasta nu este o condiţie necesaraă . — Pentru mine este. Aceşti copii nu sunt ai mei, îîn sens biologic vorbind. ÎÎnsaă sunt raă spunzaă toare faţaă de ei. Nu-ţi plac copiii? — Nu ştiu, zise Hunter plictisit. Era obosit. Spatele îîl durea, iar capul i se îînvaî rtea. Avea senzaţia caă tocmai se daă duse jos din roata parcului de distracţii. — Relaxeazaă -te, Kincaid. Vino cu mine. Am saă te prezint copiilor mei. Cred caă vei îînţelege. Fortune coborîî de pe verandaă . şi o apucaă pe caă rarea i ce ducea îîn spatele casei. Stropii de ploaie caă deau cu putere, îînsaă frun-l zele dese ale arborilor formau o umbrelaă care îîi ferea. Îeşiraă de sub copaci şi trecuraă printr-o graă dinaă de trandafiri, îîn care tufele ataî rnau sub greutatea florilor. Femeia pe care el o urma era o adevaă rataă belea. Hunter îîşi daă duse seama de acest lucru din clipa îîn care o vaă zuse pe trotuar îîn picioarele goale. El avea treizeci şi patru de ani şi îîn toataă viaţa lui un singur lucru îînvaă ţase bine, şi anume caă un baă rbat care caă laă torea singur avea mai puţine complicaţii. Copiii erau complicaţii la care ar fi renunţat îîn favoarea vieţii lui solitare. ÎÎnsaă nici la cursele de motociclete nu se gaî nj disc saă renunţe vreodataă . Nu-şi îînchipuise nicioi dataă caă un accident avea saă -l ducaă pe patul de spital, îîncheindu-i cariera de pilot pe pistele de zguraă . Viaţa lui fusese un şir de schimbaă ri neprevaă zute, iar acum trebuia saă facaă faţaă alteia, unui trup

zdrobit. El nu se refaă cea prea repede; Durerea permanentaă a vertebrelor tasate apaă ruse: ca o surprizaă . Chiar şi acum, caî nd caă lca prin baă lţile drumului lateral, simţea spasmele acute şi se îîntreba de ce o urma pe Fortune Dagosta. Fortune Dagosta. Numele nici caă putea saă i se potriveascaă mai bine. Femeia care îîşi ţinea îîn propriile maî ini viitorul era o nestaă paî nitaă şi cu toate! acestea el nu se putea gaî ndi decaî t la felul îîn care! se mişcau şoldurile ei şi la felul îîn care muşchii lui se îîncordau drept raă spuns. Ea era o femeie minionaă , hotaă raî taă şi convinsaă caă avea dreptate. Exact cum fusese şi mama lui i caî nd îîl urmase pe Hale Kincaid. El nu îînţelesese niciodataă nici motivele mamei lui, indiferent caî t de mult se straă duise ea saă i le explice. Din clipa îîn care mama lui se caă saă torise! cu baă rbatul pentru care lucrase ca secretaraă ! Hunter îîncercase îîn toate felurile saă -şi pedepl jseascaă bogatul tataă adoptiv. La cei zece ani, Hunter se opusese caă saă toriei şi-l respinsese pe Hale. La treizeci şi patru de ani. ÎÎncaă refuza saă creadaă caă Hale o iubea pe mama lui. Era convins caă Hale se caă saă torise cu ea ca saă -l o facaă saă paă streze taă cerea asupra contractelor lui dubioase, de genul acelora prin care îîşi obliga oamenii saă lucreze îîntr-o uzinaă nesiguraă , uzina îîn care îîşi gaă sise sfaî rşitul tataă l lui. Hale Kincaid îîl adoptase, dar cu toate acestea el nu uitase repulsia tataă lui lut faţaă de şeful lui, afirmaţiile lui conform caă rora individul era mult mai interesat de contul lui din bancaă decaî t de siguranţa muncitorilor. Dupaă ce tataă l lui murise, Hale Kincaid îîncercase saă paraă un cavaler îîn armuraă straă lucitoare, oferindu-i mamei lui o slujbaă şi casaă , caă saă torindu-se cu ea doi ani mai taî rziu.

Hunter îînsaă nu-l iertase niciodataă . El era fiul tataă lui lui, hotaă raî t saă -şi urmeze propriul drum. Şi aşa faă cuse, paî naă acum. Piciorul lui Hunter alunecaă , îînsaă se echilibraă , simţind o durere fulgeraă toare, care nu-i mai era straă inaă atunci caî nd faă cea mişcaă ri bruşte. Fortune se opri şi, îîntorcaî ndu-se spre el, citi! durerea îîn ochii lui. Ea vru saă -l ajute, îînsaă îîşi reţinu pornirea şi aşteptaă . Poate caă greşise aducaî nd un baă rbat suferind îîn viaţa ei. Ea, care se identifica ataî t de bine cu durerea, era mult prea atrasaă de cei care sufereau! Simţindu-se îînvaă luitaă de ochii lui ea le urmaă ri privirea. Tricoul îîi era ud. Î se mulase pe saî ni ca lumina unui reflector, etalaî ndu-i sfaî rcurile care, îîn ciuda eforturilor ei, se îîncordau vaă zaî nd cu ochii. Ridicaî ndu-şi privirea spre chipul ei, Hunter simţi un sentiment de respect pentru ea. Femeia i pe care o urma nu se prefaă cea. Atracţia dintre ei era conştientizataă deschis. Dar, asemeni lui, ea nu avea de gaî nd saă o lase saă se interfereze cu planurile ei: El îînţelegea. Dar cu toate acestea povestea cu copiii nu avea niciun sens. — Cred caă ar fi bine saă ştiu, Fortune. Existaă vreun baă rbat îîn viaţa ta? Cumva partenerul dispaă rut? Ploaia continua saă cadaă . Caî nd îîn final ea îîi raă st i punse, el nu mai ştia caî t timp trecuse de caî nd staă teau unul îîn faţa celuilalt. — Cel dispaă rut e dispaă rut. Îar îîn viaţa mea nu existaă un baă rbat, zise ea. Existaă patru, Fortune se îîntoarse şi urcaă puţinele trepte ale hambarului. Deschise uşa şi-şi aruncaă o privire îînaă untru. — Hei, baă ieţi, sunteţi aici? Întraă îîn hambar şi-i faă cu lui Hunter semn saă o urmeze. — Fortune. Ai fost selecţionataă ? Un baă iat îînalt, subţire,

veni agale îîn mijlocul îîncaă perii. Legaă naî ndu-se pe caă lcaî ie acesta îîl studie atent pe Hunter. — Da, mulţumitaă vouaă . Unde sunt ceilalţi? — Dupaă ore s-au dus îîn oraş cu Lucy. Ştii cum este ea caî nd se apropie furtuna. Cautaă un adaă -l post şi se ascunde sub pat. Eu te-am aşteptat. — Mickey, n-ar trebui saă raî zi de Lucy. Ştii doar caă locuinţa ei a fost traă snitaă caî nd era doar un copil. Toataă familia ei a murit atunci îîn incendiu, mai puţin ea. Michey, ţi-l prezint pe domnul Kin-l caid, partenerul meu de concurs. Hunter, el este Mickey. — Tu eşti cel care a îînscris-o pe Fortune îîn concurs? — Nu, a fost ideea lui Joe. Eu nu am faă cut decaî t saă şterpelesc formularul. El l-a completat şi l-a pus îîn urnaă . — Şi caî ţi ani are Joe? — Şaisprezece, la fel ca mine. Hunter îîi aruncaă lui Fortune o privire naă ucitaă . — Locuieşti cu doi baă ieţi de şaisprezece ani? Şi te apucase grija ca eu saă nu fac din picior un fetiş. — Nu cu doi, cu patru, îîl corectaă ea cu un zaî mbet uraî cios. Patru baă ieţi şi douaă fete. Şi am locuit îîn casa lui Lucy. — Nu mai este de actualitate, interveni Mickey. Fortune, ştiu caă ai saă te superi, dar am promis caă n-am saă -ţi spun. Joe a şters-o de dimineaţaă . — Unde s-a dus? — N-am putut saă scot de la el decaî t caă voia saă vadaă pisicile lui Hemingway. — Oh, nu. Biletul şi perechea de tenişi care dispaă ruse erau acum logice. Ar fi trebuit saă -şi dea seama de dimineaţaă de acest lucru. Şi-ar fi dat, dacaă nu ar fi fost îîn asemenea grabaă .

Joe plecase din nou. Joe, care nu avea niciun; caă min de unde saă fugaă , rareori staă tea îîntr-un loc mult timp. ÎÎn ultimul an parcursese aproape toataă Coasta de Est. Ea nu îînţelesese niciodataă cum de reuşise saă scape de autoritaă ţi. Era ataî t de mic, caă putea fi confundat cu un copil. Ea şi Joe aveau multe îîn comun. Privind-o, Hunter îîi simţi dezamaă girea zdrobitoare. ÎÎi vedea de fapt durerea reflectataă îîn ochi. Unul din copiii ei plecase şi ea suferea. — Ce sunt pisicile lui Hemingway? îîntrebaă el. Fortune îîşi îîndreptaă umerii şi faă caî nd un efort îîi raă spunse: — Lui Ernest Hemingway îîi plaă ceau pisicile şi a avut o pereche cu gheare îîn plus, deosebit de lungi. Caî nd el a murit, casa a fost vaî ndutaă unei! familii din îîmprejurimi, care a conservat-o ca nu-l zeu. Proprietarul casei a îîndraă git pisicile şi le-a paă strat. Animalele cu şase şi şapte gheare s-au tot îînmulţit şi au devenit cunoscute sub numele de „pisicile lui Hemingway”! — Da, pisici ciudate, zise Mickey cu un zaî mbet dispreţuitor, exact ca noi. Cel puţin acelor naă paă stuite le asiguraă cineva un caă min şi o hranaă . — Ah, Mickey! exclamaă Fortune, îîmbraă ţişaî ndu-l pe baă iat. Şi mie o saă -mi fie dor de Joe. ÎÎnsaă fuga nu este o rezolvare. Poate-poate îîşi va da seama caă nici Florida nu are ceea ce cautaă el. Poate se va îîntoarce. Hunter privi cum femeia minionaă îîl alina pe baă iatul care era deja cu douaă capete mai îînalt: decaî t ea. Michey se aplecaă şi-şi sprijini baă rbia de creştetul lui Fortune. Hunter nu putu saă spunaă care dintre ei era mai supaă rat, paî naă îîn clipa îîn care Fortune, traă gaî ndu-şi nasul, se daă du deoparte şi-şi! şterse

ochii cu maî neca. — Ei bine, Mickey, dacaă toţi ceilalţi au plecat îîn! oraş, am putea saă ne luaă m şi noi lucrurile şi ne i ducem dupaă ei. Nar avea niciun rost saă dormi îîn hambar, cowboy-ule, caî nd existaă paturi de campanie disponibile. — Paturi de campanie? Mi-e fricaă saă te îîntreb unde. — Atunci nu îîntreba. Voiai saă petreci noaptea cu mine, aşa caă pe cai. Mor de foame. Ploaia se oprise. Mickey şi Fortune îîşi potriviraă pasul, îîn timp ce Hunter îînainta nesigur îîn urma lor. Tot ce-şi dorea era saă -i lase undeva şi saă -şi şteargaă îîntreaga zi din minte. Fortune Dagosta nu era doar o Saă lbaticaă , era o tentaţie, genul de fantasrrraă la care visa orice baă rbat îîn clipele lui cele mai intime, dar de care se ferea îîn viaţa realaă . Îmaginea ei cuibaă ritaă îîn patul lui îîl straă fulgeraă provocaî ndu-i o tresaă rire nebinevenitaă . Ultimul lucru pe care el şi-l dorea acum era o legaă turaă cu Fortune Dagosta. Mental el raă taă ci din nou printre traă saă turile ei dezirabile, imprimaî ndu-şi-le îîn gaî nd ca negativul unui film prea mult expus. Îgnoraă imediat ochii negri, paă timaşi, cu gene lungi care îîl ademeneau la fiecare clipire şi se concentraă asupra paă rului ei ridicat. ÎÎnlocui saî nii perfecţi şi fundul mic, îîncordat, care îîn timpul mersului îîi transmitea practic mesajul „atinge-maă ”, cu atitudinea ei provocatoare. Oricaî t îîncerca, el nu putu saă facaă nimic îîn privinţa pistruilor. Nu putu saă şteargaă imaginea femeii saă lbatice. Nici maă car nu era sigur caă o plaă cea, îînsaă îîntre ei exista o atracţie indiscutabilaă care îîn orice altaă îîmprejurare l-ar fi faă cut saă se îîntoarcaă şi saă fugaă . Preţul de cincizeci de mii de dolari, îînsaă , îîl faă cu saă treacaă peste reţinerea pe care o simţea şi saă meargaă mai departe.

ÎÎn definitiv, se gaî ndi el, fie caă o plaă cea, fie caă nu, femeia era partenera lui şi, dacaă exista vreo posibilitate saă caî ştige „Vaî naă toarea comorilor”, atunci trebuia saă gaă seascaă o cale ca saă o foloseascaă pe Fortune îîn avantajul lui. Ea avea douaă traă saă turi: salvatoare: daî rzenie şi o minte traă snitaă : Poate caă şi-o putea canaliza spre rezolvarea „enigmelor”! Poate. Destinaţia lor era ultimul loc îîn care el s-ar fi dus saă caute patru copii şi o femeie care se temea de furtuni. Nu era o tabaă raă de varaă sau un adaă post pentru cei faă raă acoperiş. Deasupra porţii prin care paă trunseraă , poartaă paă zitaă şi ferecataă cu lacaă te îîn urma lor de caă tre un gardian îîn uniformaă , staă tea scris Ferma închisorii districtuale Crisp. — Ce fel de femeie este aceea care duce nişte copii dintr-o casaă arsaă la ferma unei îînchisori? — O adevaă rataă prietenaă , cowboy-ule. Tom Benj son este directorul îînchisorii. Copiii locuiesc îîn casa lui. Aceasta este departe de locul de îîncarl cerare, separataă de prizonieri printr-un zid îînalt de trei metri. Copiii sunt mai îîn siguranţaă aici decaî t îîn locurile din care au venit. — Luaî nd îîn considerare tot ce s-a îîntaî mplat astaă zi, cred caă s-ar putea spune caă dormitul îîntr-o îînchisoare are oarece sens. Hunter opri motorul şi deschise portiera cai mionetei. Clipi, nevenindu-i saă creadaă caă spusese asta. Fortune avea senzaţia caă Hunter ar fi preferat saă fie oriunde altundeva îîn lume. Era ceva îîn le gaî turaă cu îînchisoarea care îîl deranja. ÎÎşi daă dea seama dupaă expresia îîncordataă de pe chipul lui dupaă felul îîn care se ţinea aproape de camionetaă , de parcaă se aştepta saă aibaă nevoie de ea pentru o evadare rapidaă .

— Soţia lui Tom, Rachel, este îîntr-o organizaţie pentru protecţia socialaă a copilului. Ea este cea care îîncearcaă saă ne ajute saă obţinem autorizaţia i de a îîntemeia un caă min temporar pentru cei fugiţi Î de acasaă . A fost chiar de acord saă ne fie purtaă toare de cuvaî nt, paî naă ce am avut incidentul cu focul. Ea şi Tom au multe camere şi ne-au oferit Î un spaţiu de locuit paî naă la rezolvarea acestei prol bleme. ÎÎn casaă copiii erau deja îîn paturi, pregaă tiţi de culcare. Lucy îîşi interpreta rolul de profesoaraă , punaî ndu-i1 pe fiecare saă citeascaă din caă rţile cu pagini îîndoite pe care Fortune le achiziţionase din laă zile de gunoi ale şcolii elementare. Nu avea îîmi! portanţaă caă patru din copiii care lecturau trecu-l seraă demult de clasa a treia. — Bunaă , Fortune, cine este fantele? Fata care ţ vorbi era blondaă , cel puţin vaî rfurile paă rului îîi erau blonde. ÎÎntr-o parte avea o şuviţaă îîn nuanţa hambarului din spatele casei arse. — Ar fi trebuit saă -mi dau seama. La aşa mamaă , aşa fataă , mormaă i Hunter ca pentru sine. — Da, consimţi Fortune cu un zaî mbet raă utaă cios şi continuaă : „Era în Umsters odat-o femeie care şi-a găsit o sosie plebee. Toată noaptea au lucrat împreună dând părului lor o formă nebună ca să poată primi cele două roluri cheie.” — Ptiu, Fortune, spuse fata, ţinaî ndu-şi nasul îîntr-un exagerat gest de respingere. — ÎÎn regulaă , limericks-urile mele au ceva scaă paă ri, dar trebuie saă recunoşti caă sunt originale. — Grozav! zise Hunter. Nu-mi ajungea o parteneraă îîmbraă cataă îîn petice, pe deasupra trebuia saă fie şi actriţaă . Fortune ar fi putut saă spunaă caă staă tea foarte bine la

capitolul intuiţie şi suspiciune, dar, studiind expresia naă ucitaă de pe chipul partenerului ei, se hotaă rîî saă punaă capaă t jocului. Paî naă acum Hunter se dovedise un tip corect, iar ea se simţea datoare faţaă de el cu o explicaţie. j – iartaă -maă , Hunter, saă te prezint: Ea este prilej tena mea Lucy. Sosia mea se numeşte Jade. Nu 1 suntem rude, dar avem acelaşi spirit. Pe Mickey deja l-ai cunoscut. Ceilalţi sunt Teddy, Carol şi Beau. Sunt prieteni, vizitatori. Se aflaă aici temporar. — Da, consimţi Beau, privind fix picioarele lui i Fortune. Suntem îîn trecere. Am tot vrut saă vorbesc! cu tine, Fortune. Nu maă deranja casaă , dar nu sunt J croit pentru un astfel de adaă post. Maă bate şi pe mine gaî ndul saă o îîntind îîn altaă parte. Fortune se aşezaă pe unul din paturile de camj panie. — Oh, nu, Beau. Nu îîncaă . Mai sunt doar trei Î saă ptaă maî ni paî naă la îînchiderea anului şcolar. Nu plel ca Destaă inuirea lui nu era surprinzaă toare. Saă Î paă rea caă atunci caî nd unul din copiii ei pleca, îîncepeau şi ceilalţi saă şovaă ie. Ea voia ca ei saă şi gaă seascaă drumul îîn viaţaă , îînsaă nu fugind. — Of, Fortune, la ce bun saă raă maî n? Nu pot saă stau aici. Am nevoie de o slujbaă , iar aici nimeni nu o saă maă angajeze. Vorbeşti prostii caî nd spui caă noi vom avea o viaţaă normalaă . Uite ce a paă ţit Joe. Nimeni nu l-a crezut caă nu a intenţionat saă provoace incendiul. — Unul din copiii taă i a provocat incendiul? Hunter nu-şi daă dea seama de ce acest lucru îîţi surprindea. — Joe a abandonat. Fortune îîşi ignoraă partenerul. Vom reuşi, baă ieţi. De îîndataă ce vom caî ştiga! banii, vom repara casa şi, cine ştie, poate facem! şi o excursie. Cowboy-ule, daă -ne o maî naă de ajutor. Tu unde ai vrea saă mergi? îîl îîntrebaă ea pe

Hunter. — ÎÎn pat. Capul mi se îînvaî rteşte. Ca saă caă laă jtoreşti nu-ţi trebuie decaî t nişte boabe de fasole fermecate şi o stea saă -ţi lumineze calea. — Boabe de fasole fermecate, poate caă ai dreptate, cowboy-ule. la saă -ţi gaă sim şi ţie un pat. Hunter se uitaă îîn jur! — Eu, saă dorm aici? Mulţumesc, dar nu servesc. Noaptea se îîncuie porţile astea, nu-i aşa? — Da, zise Mickey, cu o expresie de resemnare i pe chip. Le îînchid, dar dacaă vrei poţi ieşi. — Cred caă ar fi mai bine dacaă v-aş laă sa aici. Am saă vin saă te iau maî ine dimineaţaă , Fortune. — Ce este, nu-ţi place amenajarea? îîntrebarea veni din partea lui Jade, care nu-şi dezlipise ochii de la Hunter. — Nu-mi plac îînchisorile. ÎÎmi plac saltelele pui ifoase şi frumoase şi camerele cu ferestre pe care! saă le pot deschide atunci caî nd voi vrea ca lumea saă paă trundaă îînaă untru, sau, adaă ugaă el, cu vocea stinsaă , caî nd voi vrea saă evadez. — ÎÎnţeleg, zise îîncet Fortune. ÎÎnsaă nu era siguraă caă îînţelegea. Baă rbatul insistase saă -şi petreacaă i noaptea cu ea, supraveghind-o, dar de îîndataă ce! vaă zuse ferma îînchisorii, se albise ca o coalaă de haî rtie şi ezitase. Locul acela îîi crea o senzaţie neplaă cutaă . Nu este nevoie, cowboy-ule. Ne putem îîntaî lni la punctul de start. — Nu, am saă te iau de la poartaă la opt şi un sfert. Vom merge îîmpreunaă la locul de adunare. Am aranjat saă -mi las aici camioneta. — Dacaă aşa vrei, eu nu am nimic îîmpotrivaă . Ne vedem maî ine. Hunter se îîntoarse şi ieşi din cameraă , raă maî naî nd, o clipaă îîn pragul uşii ca saă arunce o ultimaă privire femeii cu care

avea saă -şi petreacaă urmaă toarele nouaă zile. — Oh, Fortune, zise el nesigur, vraî nd saă plece cu un ultim comentariu care saă -l facaă saă se simtaă mai liniştit, sper caă ai pantofi? Pantofi adevaă raţi. Nu este saă naă tos saă mergi cu motocicleta faă raă saă porţi ceva ca lumea îîn picioare. — Am saă -mi pun ceva, Hunter. ÎÎţi promit. Deşi pe moment ea nu ştia sigur ce anume avea saă îîncalţe. De caî nd aflase caă Joe plecase îîşi explicase ce se îîntaî mplase cu tenişii ei, îînsaă nu-i putea spune lui Hunter. Pantofii de sport erau importanţi pentru un puşti, iar un puşti ca Joe nu putea saă vadaă pisicile lui Hemingway desculţ. Ea îînţelegea! acest lucru. Hunter îînsaă era mai puţin îînţelegaă tor a doua zi caî nd ea îîl îîntaî lni la poarta îînchisorii, îîncaă lţataă cu o pereche de Keds roşii şi îîmbraă cataă cu singuri ei blugi curaţi. Nici aceastaă pereche nu avea gej nunchi, aşa caă îîn ultimul minut îîi taă ie, transformaî ndu-i îîn bermude. Fortune considera caă se asortau cu bustiera pe care o purta şi îîn plus aveau saă fie foarte raă coroşi! Una din rarele dureri de cap, provocataă de noaptea nedormitaă îîn care îîncercase saă -şi imagil neze ce avea saă se îîntaî mple cu copiii îîn lipsa ei, se faă cu simţitaă . Erau prea mulţi fugari şi prea puţini Î îîngeri paă zitori care saă se îîngrijeascaă de ei. Tom şi Rachel consimţiraă saă -i gaă zduiascaă la fermaă paî naă la îîntoarcerea ei. Era suficient spaţiu. Ferma închisorii districtuale Crisp îîşi producea singuraă cele necesare traiului, aşa caă maă car acolo li se asigura hrana. — Şi de parcaă incidentul nu ar fi fost suficient, Lucy îîi mai îînştiinţaă caă , îîn ciuda influenţei lui Tom şi a lui Rachel, districtul reclama faptul caă acest centru de îîngrijire a

copilului funcţiona faă raă autor rizaţie. Deoarece focul fusese provocat de un baă iat etichetat drept delincvent, îîntregul program era ameninţat cu naă ruirea. Acum Joe fugise. Caî ştigarea concursului era singura ei speranţaă . Jocurile de cuvinte şi caă utarea acului îîn carul cu faî n erau douş lucruri pe care Fortune îîntotdeauna reuşise saă le facaă bine. Îmaginaţia îîi alinase singuraă tatea şi o purtase prin locurile unde orice copil saă rac ar fi vrut saă meargaă . Caă rţi şi reviste aruni cate alimentaseraă atunci vaă paă ile imaginaţiei ei, iar; acum nevoia era cea care i-o îînteţea. De îîndataă ce ea şi Hunter aveau saă primeascaă instrucţiunile, urmau saă gaă seascaă o cale ca saă caî ştige. Trebuiau saă gaă seascaă . Hunter Kincaid era imaginea cea mai apropiataă de un îînger paă zitor pe care Fortune îîl avusese, fie baă el ştia, fie caă nu acest fapt. El era singura ei speranţaă . El urma saă conducaă acel monstru, iar ea i s-a descifreze şi saă stabileascaă traseul. Aruncaă o privire lungaă baă rbatului care doborîî din camionetaă şi oftaă . S Partenerul ei purta pantaloni de piele care paă jreau ca nişte apaă raă toare de cowboy puse peste blugi şi o vestaă deasupra unui tricou de culoare maă slinie. ÎÎşi schimbase paă laă ria Stetson cu o şapcaă de baseball, îînsaă ochelarii îîncaă îîi ascundeau ochii. Foarte bine, se gaî ndi ea, caă ci nu voia saă se piardaă acum îîn acei ochi albaştri. Avea lucruri importante de faă cut, şi trebuia saă îîncerce saă -şi paă streze cu tot dinadinsul calmul. — Bunaă dimineaţa, domnule general Kincaid. Gata la datorie, precum aţi ordonat, zise Fortune îîndreptaî ndu-se îîn marş spre poartaă şi, adresaî ndu-i un salut elegant, scaă paă din vedere îîncruntarea lui. Hunter privi pe furiş la brasiera straî mtaă şi la picioarele ei frumos etalate şi

scaă paă un geamaă t îînaă buşit. Concluzia caă atracţia pe care el o simţea pentru Fortune Dagosta se datora stresului fu imediat abandonataă . — Aşa vezi tu ţinuta corespunzaă toare îîntr-un astfel de concurs? — Este de o sutaă de ori mai bunaă decaî t pielea, ieri la umbraă erau treizeci şi cinci de grade sau ai uitat? — ÎÎmi aduc aminte. Dar poate va trebui saă mergem îîn vreun loc unde este frig, nu mai spun de! problemele pe care le vei avea dacaă mergi pe motocicletaă opt ore cu pielea expusaă îîn curent. O saă vrei saă porţi piele ca saă -ţi protejezi trupul, saă lbatico. — N-am ştiut asta. El scoase una din cele trei ţigaă ri pe care şi le alocase pentru toataă ziua şi o aprinse. — N-are importanţaă . Mi-am dat seama peste cine am dat, aşa caă am venit pregaă tit. — Pregaă tit pentru ce? Saă mori? Eşti îîmbraă cat ca de raă zboi şi pe deasupra mai şi fumezi. — ÎÎncep saă cred caă drumul cu tine va deveni un raă zboi. ÎÎn privinţa ţigaă rilor ce te-a apucat, domnişoaraă Dagosta? Ai obsesia bolii? — Poate, şi am suficientaă minte ca saă nu-mi periclitez saă naă tatea fumaî nd. — Ştiam eu. El stinse ţigara şi puse la loc îîn buzunar obiectul mirositor. Probabil caă nici fripturi nu maă naî nci. El se urcaă îîn camionetaă şi scoase dinaă untru un sac de plastic, i caî nd ea vru saă -i raă spundaă , el ridicaă maî na! oprind-o. — Nu, las-o baltaă . Uitaă ce am spus. Ţi-am adus nişte haine adecvate. Fortune îîşi pierdu raă suflarea.

— Ce ai faă cut? Ce este raă u la hainele pe care le port? — Nimic dacaă intenţionezi saă mergi îîn parc sau saă pliveşti graă dina. Noi îînsaă nu ştim ce ne aşteaptaă şi nu vreau saă existe ceva care saă ne punaă i sub semnul îîntrebaă rii caî ştigarea concursului. Aşa i caă acceptaă hainele. Poţi saă mi le plaă teşti dupaă aceea din premiu. Din partea ei de premiu? Fortune ar fi putut saă -i spunaă caă îîncerca saă gaă seascaă o cale prin care saă -l convingaă saă -i lase ei îîntreaga sumaă , cu toate caă se temea caă el avea saă se îîmpotriveascaă ! Deocamdataă ea trebuia saă -i facaă pe plac baă rba-ltului. Deocamdataă ea avea nevoie de el la fel cum şi el avea nevoie de ea. Deocamdataă ea nu se va mai gaî ndi la cele nouaă zile pe care urma saă le petreacaă cu acest baă rbat care deja o ţinuse treazaă ! aproape toataă noaptea. — Cum de ai ştiut ce maă suraă port? Ea aruncaă o privire fugaraă îîn sac. O clipaă fu ataî t de maî nioasaă de acţiunea lui îîndraă zneaţaă , caă abia mai putea saă j vorbeascaă . Furia îîi dispaă ru aproape instantaneu caî nd scoase din sac o pereche de blugi noi, un! tricou şi o şapcaă . Nu era un ajutor, îîşi zise ea. El pur şi simplu voia saă se asigure caă nimic nu avea saă le afecteze premiul. Ea nu avea nevoie de milaă . Puteau saă caî ştige şi dacaă ea ar fi fost goalaă . Hainele erau o investiţie, nu operaă de caritate. El era hotaă raî t saă i caî ştige. Ea conchise caă astfel staă teau lucrurile, paî naă ce ridicaî ndu-şi privirea spre el îîi surprinse pe chip o expresie de nesiguranţaă . Hunter nu voia saă recunoascaă faptul caă era staî njenit de plaă cere. El lupta din raă sputeri îîmpotriva valului de roşeaţaă care îîi ameninţa chipul. — Am o soraă cam de aceeaşi staturaă cu tine, o soraă de paisprezece ani. M-am gaî ndit caă aceste haine vor face

caă laă toria mai confortabilaă pentru tine. iartaă -maă . Sora lui. Fortune îîncercaă saă nu arate caă fusese luataă prin surprindere. Ajutorul era ceva ce ea nu solicitase niciodataă şi nu ştia cum saă -l primeascaă . Ea n-ar fi recunoscut, dar nu-şi mai amintea caî t timp trecuse de caî nd nu mai îîmbraă case ceva ce nu mai fusese purtat sau caî t timp trecuse de caî nd; cineva nu se mai preocupase de confortul ei; îîn sacul de plastic mai erau o caă maşaă îîn carouri albastre, îîn nuanţa ochilor lui, şi o pereche de tenişi nou-nouţi, exact maă sura ei. Deodataă fujna îîi trecuse. Ea straî nse sacul şi caă utaă o cale mai puţin emoţionantaă ca saă -i mulţumeascaă . ÎÎnsaă nu! gaă si niciuna. — Ai o soraă de paisprezece ani? Atunci presupun caă mama ta este caă saă toritaă , zise ea îîntr-un final. — Oh, sigur, raă spunse el, recaă paă taî ndu-şi liniştea îîn glas. Da, este caă saă toritaă . Cu paşi mari el se îîndreptaă spre portiera locului de laî ngaă şofer şi, deschizaî nd-o, îîntoarse o privire îîntrebaă toare spre ea. De ce ai îîntrebat? — Mi era paă rut caă eşti ataî t de preocupat de caă saă torie, îîncaî t am crezut caă provii dintr-o familie destraă mataă , sau caă ai avut o experienţaă tristaă cu o femeie. Aceastaă problemaă personalaă ne va afecta îîn vreun fel relaţia partenerialaă ? — Te asigur caă singura relaţie care maă preocupaă este cea a echipei cu numaă rul paisprezece din concursul organizat de firma Panther. Î – Atunci trebuie s-o luaă m din loc, nu-i aşa? Eu i îîţi mulţumesc pentru haine, dar saă laă murim un lucru, cowboyule. Nimeni nu te-a pus şef aici. Om fi o echipaă , dar eu sunt cea care hotaă raă sc ce; îîmbrac şi ce nu. Fortune nu-şi daă dea seama de ce vorbise ataî t de taă ios. Baă rbatul tocmai îîi adusese un sac cu j haine. Poate caă asta

era. Fusese impresionataă de gestul lui, îînsaă nu voia ca el saă ştie caî t de mult anume. Ca îîntotdeauna caî nd ceva sau cineva se apropia prea mult, ea îîşi ridica zidul de apaă rare. — ÎÎn regulaă , tu hotaă raă şti, replicaă el. Pur şi simplu am considerat bunaă starea ta o investiţie; de viitor. Dacaă vrei saă ţi asumi riscul de a nu te simţi confortabil, n-ai decaî t, ataî ta vreme caî t nu pui îîn pericol misiunea noastraă . Fortune mototoli sacul caî nd se urcaă îîn camionetaă . Nu voia saă strice nimic. Voia ca relaţia lor saă fie bunaă . Dar tinerii cowboys erau oameni pe care ea nu-i cunoştea. Singurul succes pe care îîl îînregistrase fusese doar îîn relaţia cu fugarii. Îar îîn j; aceaaî taă camionetaă singura fugaraă era inima ei! Ea îîşi furişaă privirea spre locul alaă turat caî nd Hunter urcaă şi traî nti portiera. Poate caă acesta era raă spunsul ei. Saă -l trateze pe Hunter ca şi caî nd ar fi fost un fugar. Ceva îîn legaă turaă cu el îîi daă dea totuşi aceastaă senzaţie. Ea se laă saă îîn spaă tarul scaunului şi se relaxaă . — Oare noi ne autodistrugem îîntr-o singuraă i clipaă ? remarcaă ea sarcastic. Î – Poftim? Hunter viraă şi o apucaă pe şoseaua care ducea spre centru. — „Era odată o echipă ciudată, A cărei misiune era fantezie curată Destine se descifrau! Ajungându-se în final la o schemă absurdă şi! întortocheată ! — Asta crezi tu caă este „o misiune imposibilaă ”? I — Nu, cowboy-ule, şi nici nu intenţionez saă o las saă

devinaă o fantezie curataă . ! I Preşedintele organizatorilor concursului repetaă ! i toate informaţiile date îîn prima zi, adaă ugaî nd altele nou — Exista o serie de indicii, asemaă naă toare pentru toate echipele, zise el, diferind doar exprimarea acestora. S-a stabilit ca fiecare echipaă saă aibaă ! ! ţinte diferite pentru a se evita complicitatea. Înj diciile au acelaşi grad de dificultate şi sunt uniform J! distribuite. i Un reprezentant ai agenţiei de publicitate care J i se numaă ra printre organizatori concursului faă cu noi precizaă ri: i i – De-a lungul traseului vaă vor aştepta şi altei l surprize care sper saă vaă facaă plaă cere. Toate fonj durile nefolosite pe parcursul îîntrecerii vor raă maî ne la dispoziţia dumneavoastraă . Oficialitaă ţile trecuraă la îînmaî narea cheilor motoi! cicletelor şi la efectuarea fotografiilor, iar membrele echipelor furaă solicitate saă extragaă lista; indiciilor dintr-un bol de sticlaă . — Nu uitaţi, astaă zi este joi. Termenul final este i vinerea viitoare la ora cinci. Echipa care va descifra cele mai multe indicii îîn acest interval de timp va caî ştiga. Succes, tuturor. Puteţi saă vaă deschideţi plicurile. — Nu, zise Hunter, atingaî nd maî na lui Fortune. Nu aici, nu îîncaă . — Dar… — Îndiferent de direcţia îîn care ne vom îîndrepta, trebuie saă ajungem la intersecţie. Haide (saă mergem acolo, departe de celelalte echipe, şi saă studiem indiciile cu atenţie. Dezamaă gitaă , Fortune îîl urmaă 1 pe Hunter la motocicletaă . El îîi îîntinse o cascaă neagraă , lucioasaă , şi-i araă taă cum trebuie

fixataă . — ÎÎn regulaă , saă -i daă m drumul, zise el, aruncaî ndu-şi un picior peste motocicleta îînmatriculataă cu numaă rul 14. Fortune privi fix, cu nervozitate, motocicleta, îînainte de a se apropia. — Haide, Fortune. Cincizeci de mii de dolari ne aşteaptaă . Se apropie. Atunci îînţelese de ce era ataî t de tulburataă . Nu era din cauza motocicletei. Era din cauza baă rbatului care o conducea şi, deodataă , conştientizaă faptul caă avea saă stea îîn spatele fui, aproape, îîn spatele lui, timp de nouaă zile. j Hunter, simţindu-i ezitarea, îîşi daă du jos pasca şi-i îîntinse maî na. Fortune o acceptaă , iar el o ajutaă j saă urce. îîi explicaă unde saă -şi punaă piciorul şi cum;! saă se îîncline la curbe sau atunci caî nd se vor opri. El îîi fixaă apoi maî inile îîn jurul lui, lipindu-i-le pul ternic de abdomen vreme de caî teva clipe. Î – Ţine-te bine, saă lbatico, am plecat. i

vs a. Fortune nu ştia dacaă zbura cu adevaă rat sau dacaă avea numai aceastaă senzaţie. Aerul fierbinte straă baă tut de motocicletaă se îînvaă luia îîn jurul ei ca o paă turaă caă lduroasaă ,

ridicaî ndu-i şi mai mult tempej ratura corpului. Hunter îîşi faă cuse griji de pomanaă . Ataî ta vreme i caî t ea avea un cowboy de care saă se ţinaă , nu avea nevoie saă -şi protejeze pielea. Dacaă urmau saă se îîndrepte spre un loc raă coros, ea avea saă se simtaă bine şi dacaă ar fi îînsemnat saă umble goalaă puşcaă ! Goalaă ? Era ceva primitiv îîn imaginea spontanaă care îîi apaă ru îîn minte: ea şi Hunter, faă raă haine, j ! caă laă rind un armaă sar printr-un ţinut pustiu. Ea simţi j! o picaă turaă de transpiraţie rostogolindu-i-se îîntre i! saî ni şi îîncercaă saă se ţinaă departe de musculatura; puternicaă a trupului lui. La intersecţie, el ieşi de pe şosea şi o apucaă i pe un drum cu pietriş, din spatele unui panou, şi: opri laî ngaă un paî lc de pini. Locul era umbrit şi raă l coros şi, îîn afaraă de zgomotul de pe şoseaua i naţionalaă , nu se mai auzea nimic. j Fortune luaă plicul cu informaţii şi-l urmaă pe Hunter spre un pin caă zut care foarte bine putea fi J folosit ca loc de odihnaă . Paă rul blond al lui Hunter se raă vaă şise sub cascaă . Era transpirat şi se ondul lase foarte tare la ceafaă şi pe frunte. El avea alura unui copilandru, a unui Huck Finn modern, plecat i i îîn aventuraă . J Ea îîncepu saă tremure uşor. Nu se gaî ndise paî naă atunci caă nu ştia nimic despre acest baă rbat. Prij mise îîn casa ei orice raă taă cit şi orfan care îîi baă tuse Î la uşaă faă raă saă -şi punaă niciun fel de problemaă . Acum îînsaă era altfel. ÎÎncepea saă se implice perl sonal, deşi nu cu mult „timp îîn urmaă îîşi jurase saă j nu-şi îîngaă duie saă se apropie de niciun baă rbat. Prietene, dar nimic mai mult.

— Ce s-a îîntaî mplat? El se aşezaă pe buştean şi aşteptaă . ÎÎşi ridicaă îîncet genele dese şi îîntaî lni privirea ei. — Ce saă se îîntaî mple? Nimic. Pur şi simplu maă gaî ndeam, eu, noi nu ştim prea mult unul despre celaă lalt. Ea îîncercaă saă şi paă streze expresia calmaă , îînsaă îîşi daă du seama caă nu reuşise. Hunter raă mase surprins de şovaă irea ei. Pe el nu-l deranja caă avea ca parteneraă o necunoscutaă , caă ci ea era necesaraă planului lui. Era un baă rbat hotaă raî t care nu se abaă tea din drumul lui. Dacaă apaă rea vreo problemaă urma saă o rezolve. ÎÎndoiala neaşteptataă a lui Fortune putea saă fie o problemaă . Poate caă nişte asiguraă ri din partea lui aveau saă fie suficiente. — ÎÎn regulaă , ia saă vedem. Numele mi-i ştii. Mama mea locuieşte îîn Greenville, Carolina de Sud. Soţul ei este Hale Kincaid, care se numaă raă printre cei mai prosperi oameni. Am un frate şi o soraă mai mici, care lucreazaă îîn afacerile familiei, şi o altaă soraă de paisprezece ani care este îîncaă la şcoalaă . — Afacerile familiei? Afacerile familiei Kincaid? Ca saă punaă ceva distanţaă îîntre ei, Fortune se depaă rta. Staă tea exact sub panou, un foarte mare panou care faă cea reclamaă hotelului Kincaid South, i aflat undeva pe şoseaua interstate. — Eşti parte din Kincaid Hotels Inc. şi îîncerci saă caî ştigi bani dintr-un concurs? Hunter oftaă . Fusese o prostie din partea lui saă -l creadaă caă putea saă -şi ascundaă identitatea. Pentru o femeie care îîşi faă cea cumpaă raă turile la Goodwill, şi nu exista nicio îîndoialaă caă el apaă rea ca un idiot, nerecunoscaă tor. ÎÎntre ei nici nu mai putea fi vorba despre o simplaă îînţelegere. ÎÎncaă o dataă numele Kincaid ameninţa saă -l stigmatizeze. — Nu, nu şi de astaă dataă .

Hunter se hotaă rîî. Fortune Dagosta îîşi faă cuse deja o impresie. Era convins de acest lucru. Era 1 important caă ea îîl vaă zuse ca „un cdwboy” şi caă -l plaă cuse pentru ceea ce era. Î – îîmi pare raă u, dar aceasta este afacerea lor. una din proprietaă ţile lor, nu a mea. Şi da, am J nevoie de banii premiului, zise el cu glas stins, j! Aşa caă va trebui saă ai îîncredere îîn mine, domnişoaraă Dagosta. Cred caă este suficient. ÎÎn definitiv, eu am îîncredere îîn tine şi doar te-am luat din poarta fermei unei îînchisori. Ea surprinse zaî mbetul crispat, trecaă tor, şi-şi daă du seama caă el o necaă jea, îîncercaî nd saă o facaă saă se simtaă caî t mai degajat. ÎÎn acelaşi timp ea ştia caă acceptarea lui era importantaă . — Ai dreptate, recunoscu ea… Este taî rziu pentru oricare din noi saă mai dea îînapoi. — Ei bine, atunci deschide plicul, zise el dur, ştergaî nd acel moment de vulnerabilitate. Te previn caă eu nu sunt bun la ghicitori. — Nu-ţi face griji, cowboy-ule, eu sunt expertaă îîn rezolvarea enigmelor şi cunosc bine partea asta de ţaraă . Aşa caă , dacaă trebuie saă gaă sim ceva, probabil am saă -mi dau seama. — Bine, fu tot ce zise el. Ar fi putut saă -i spunaă caă şi el îîşi petrecuse mulţi ani caă laă torind nu numai prin sud-eaî t, ci şi prin restul ţaă rii. ÎÎnsaă dacaă despre familie mai putea saă discute atunci caî nd se insista, nu acelaşi lucru se îîntaî mpla caî nd era tfbrba despre persoana lui. Plicul conţinea o singuraă bucataă de haî rtie. Fortune îîncepu saă citeascaă îîn gaî nd; apoi afişaă un zaî mbet larg şi exclamaă ; — Hunter, indiciile sunt îîn rime!

— ÎÎn rime? Vrei saă spui caă îîn limericks-urile pe care le faci tu? — Da, ascultaă . Asta este prima: „Nuanţe roşii-purpurii scoase din cele cafenii, în Carolina, din adâncul dealurilor verzulii, i i La Frank apucă-te de săpat. Şi dacă lumina trece prin lucrul peste care ai dat. Primul indiciu este rezolvat”. ÎÎ Hunter scuturaă din cap. ! — Roşu şi cafeniu? Ceva ce saă lase lumina saă treacaă ? Nu îînţeleg. — Va fi greu, zise Fortune, studiind harta. „Faă saă paă turi şi scoate ceva roşu-purpuriu din ceva cafeniu” Faă saă paă turi. Asta poate îînsemna saă îînţelegi sau practic saă sapi. Din moment ce este un concurs dinamic, nu cred caă scopul este sa cu getaă m prea mult. — Ce este roşu? Saî nge? „Roşu-purpuriu scos din %afeniu” ar putea saă fie o bancaă de saî nge. Ce ne cred aă ştia, vampiri?! Fortune saă ri îîn picioare. — Nu. Rubine. Saă scoatem rubine. Din minele J; lui Frank. La Franklin, îîn Carolina de Nord, existaă i 1 mine unde amatorii pot merge saă caute pietre preţioase. — Carolina de Nord. Dacaă ne ducem paî naă j ! acolo pe ciuntim saă ptaă maî na. Poate ar trebui saă -l îîncercaă m saă le descifraă m şi pe celelalte ca saă ne i stabilim un traseu. Î 60 > — ÎÎn regulaă . Numaă rul doi spune:

„Mary Etta pretinde a fi Regina puilor ’nalţi cu ochi argintii. Cei de la Panther ar vrea să le satisfaceţi un\mic capriciu! Pozaţi-vă sub ciocul ei, fotografia constituind cel de-al doilea indiciu”. — Pe aă sta îîl cunosc, zise Hunter bucuros, este statuia Marelui pui din Marietta, Georgia, loc renumit pentru vaî nzarea puilor fripţi. Fortune îîi aruncaă lui Hunter Un suraî s îîncaî ntaă tor. J De caî nd deschisese pachetul cu haine, imaginea! ei despre el se schimbase. ÎÎncercarea lui de a o Î linişti prezentaî ndu-se, caî nd era evident caă el ar fi preferat saă -şi ţinaă secretaă identitatea, îîi îîntaă ri impresia care îîi spunea caă se putea îîncrede îîn el. Hotaă raî seraă ca Hunter saă conducaă , iar ea saă descifreze indiciile, Caă el contribuia la rezolvarea enigmei era o chestiune la care niciunul dintre ei nu se gaî ndise. Mai mult decaî t altaă dataă ea era convinsaă caă soarta intervenise. Ei aveau saă caî ştige. — Carolina de Nord, nordul Georgiei, apoi ce urmeazaă ? Hunter îîntinse haă rţile pe iarba îînaltaă şi uscataă . — Numaă rul trei. Î „Păzit de-un broscoi urâcios. Are un conţinut mineral miraculos. O fiolă din aurul Lithiei de ne aduci îţi vom umple buzunarele că n-ai să mai poţi să le duci”. — Aurul din Lithia, nu-mi vine nimic îîn minte, ia saă facem nişte cercetaă ri. Hunter se ridicaă , scoase caî teva broşuri-ghid din compartimentul pentru bagaje şi îîncepu saă le raă sfoiascaă . Ce saă caut? — Broaşte, minerale, aur. Nu ştiu.

ÎÎnsaă niciunul din aceste indicii nu apaă rea îîn materialul lor auxiliar, iar Fortune nu avea nicio i idee cum saă le descifreze. ÎÎntr-un final Hunter propuse saă punaă punct elucidaă rii acestei enigme. — Haide saă trecem la urmaă torul indiciu. Ne vom îîntoarce pe urmaă la acesta. — Îndiciul numaă rul patru spune aşa: „Nordul e sud, vestul e est Î La fiara hidoasă mii de oameni privesc. Din lacrimile creaturii s-aduceţi o picătură Şi Panther vă va răsplăti peste măsură — Şi urmaă torul? Fruntea lui Hunter se îîncruntaă de îîngrijorare. — Numaă rul cinci. V. J C 70 > „Singuratice stau acolo, movile de viaţă şi moarte. Omul a trăit şi a murit într-o protecţie aparte. În acel întuneric veţi zări o lumină. Smulgeţi beznei acea făclie divină”. — Caî te mai sunt? — ÎÎncaă douaă , zise Fortune continuaî nd cu urmaă torul indiciu: „Era odată un bărbat pe nume Bobby. Care colectând urşi şi-a făcut un hobby. El are acum un poştaş mititel. Care îi îndrumă pe toţi frumuşel. Încotro s-o apuce direct de la Bobby”.

— Bobby, urşi, Bobby Bear 4! exclamaă Fortune bucuroasaă . — Cine este Bobby Bear? — Înterpretul melodiilor country, din Nashville. Bobby Bear are un magazin unde nu vinde decaî t ursuleţi. Nu ne raă maî ne decaî t saă gaă sim un urs-poştaş. — Da, consimţi Hunter, şi locul caă tre care trebuie saă ne îîndreptaă m de la Bobby. — Chiar toate raă spunsurile nu le am nici eu. Sandra Chastain Adevaă rul era caă se cam îîmpotmoliseraă . Primele indicii fuseseraă uşoare. Celelalte îînsaă nu. Nici nu plecaseraă îîncaă din Cordele, caă Fortune şi îîncepu saă simtaă gustul amar al îînfraî ngerii. — Spui caă mai este unul? — Da, dar nu are niciun sens. „Dacă până acum totul v-a mers din plin. E vremea să vă distraţi puţin. Aveţi nevoie de o pălărie nouă, adecvată Care să fie cu a gazdei voastre asortată Sunt ataşate şi douaă bilete. Nu ştiu, Hunter, poate caă am faă cut o greşealaă . Cum le vom rezolva pe acestea? — Poate caă asta este esenţa: Poate caă ne trimit doar îîn direcţia corectaă , faă raă saă ne precizeze ce vom gaă si acolo. Altfel ar fi prea uşor. Problema este urmaă toarea: ce facem mai îîntaî i, vizitaă m puiul sau scormonim dupaă rubine? — Cred caă mai îîntaî i puiul, zise Fortune. — Amaî ndouaă sunt cam pe aceeaşi rutaă . Poate pe 4 Urs

parcurs ne mai vine vreo idee. — Şi dacaă greşim? Vom pierde o groazaă de timp. — Ascultaă . Toataă lumea este îîn aceeaşi barcaă . Nici ei nu vor reuşi saă rezolve toate indiciile, iar dacaă o vor face, nu se va îîntaî mpla îîn acelaşi timp. Va trebui saă ne straă duim mai mult. — La naiba! Nu am crezut caă va fi ataî t de dificil. Ultimul astfel de joc la care am participat ne trimitea saă caă utaă m un pieptene verde, vechi, şi o panaă de cocoş. AĂ sta este greu. El paă rea dezamaă git. Faă raă saă se gaî ndeascaă , Fortune îîntinse maî na şi-i atinse braţul. Erau ataî t de aproape, îîncaî t ea simţi caă ldura trupului lui. — Nu-ţi face griji, cowboy-ule. Destinul ne-a unit. Vom caî ştiga. ÎÎn acei blugi taă iaţi, cu acea bustieraă straî mtaă şi avaî nd acei pistrui saă rutaţi de soare, Fortune parcaă ar fi descins din Almanahul fermierului. Nu-i tre’ – buia decaî t o pipaă din ştiulete de porumb şi-ar fi fost îînsoţitoarea perfectaă pentru balul de saî mbaă taă seara din sat. — Nu va fi uşor, raă spunse el pe un ton taă ios. — De ce nu? i-o îîntoarse ea, laă saî ndu-şi maî na îîn poalaă . — Pentru caă îîn viaţa mea nimic nu a fost. — Saă nu te temi, Hunter Kincaid, acum eşti cu Fortune Dagosta. Eu voi fi talismanul taă u. Dupaă calculele mele ar trebui saă ajungem la pui la timp ca saă luaă m masa. Mie îîmi plac la nebunie puii fripţi, ţie nu? <JE> — ÎÎnainte de a pleca vreau saă -ţi araă t îîn linii mari cum funcţioneazaă o motocicletaă Pantfier. — Las-o moartaă , spuse Fortune. N-aş putea saă o conduc nici dacaă mi-ai araă ta cum. Nu maă pricep nici la maşini cine

ştie-te, deşi am permis de conducere. — Poate aşa este, îînsaă nu se ştie niciodataă ce se poate îîntaî mpla şi este mai bine saă fim pregaă tiţi. Vino aici. Gaî ndindu-se la banii premiului, Fortune se supuse. Era îînsaă convinsaă caă nici îîntr-o sutaă de ani – nu avea saă fie îîn stare saă conducaă o motocicletaă Panther, chiar dacaă de acest lucru ar fi depins caî ştigarea sau pierderea concursului. — ÎÎn regulaă . Acesta este suportul de sprijin. Ţine ridicataă roata astfel îîncaî t saă nu-i permitaă deplasarea. Eu voi sta îîn spatele taă u. Urcaă -te. Fortune îîşi aruncaă piciorul peste şaua neagraă şi mare a motocicletei. Hunter se urcaă îîn spatele ei şi luaî ndu-i maî na dreaptaă io aşezaă pe maî ner. — Acesta este acceleratorul. Aici jos este fraî n a. ÎÎn staî nga, pune maî na staî ngaă pe acest maî ner, Fortune. ÎÎn staî nga este ambreiajul. Ai condus vreodataă vreo maşinaă cu ambreiaj? — Da, cel puţin asta am faă cut. — Ei bine, totul se manevreazaă la fel, numai caă v/i aici ai. maî nere îîn loc de pedale. Fortune se concentraă la instrucţiunile lui Hunter, nu pentru caă ar fi avut vreo intenţie saă conducaă motocicleta, ci pentru caă era singura cale de a-şi linişti pulsul precipitat şi de a-şi ţine gaî ndurile departe de braţele baă rbatului care o îînconjura. ÎÎn final, caî nd el se declaraă satisfaă cut caă ea îînţelesese mecanismul vehiculului, schimbaraă poziţiile îîntre ei, iar el îîi daă du un ultim avertisment: — Niciodataă saă nu te urci pe motocicletaă faă raă saă -ţi pui casca pe cap. De îîndataă ce îîşi legaraă caă ştile, plecaraă , zburaî nd pe

autostrada interstatalaă . Raî nd pe raî nd motocicliştii şi cicliştii îîncetineau ca saă priveascaă noul model Panther. Hunter ştia caă îîntrecerea se bucura de atenţia naţionalaă , dar nu-şi daă duse seama caî t de mult anume. De altfel nu-şi daă duse seama nici caă avea saă -l conştientizeze faptul caă femeia îîl straî ngea de parcaă el ar fi fost un colac de salvare, iar ea îîn pericol de îînec. ÎÎnsaă conştientiza. Bine caă ea era îîn spatele lui. Nu putea astfel saă vadaă ce tulburare era pentru el saă -i simtaă trupul Hpit de al lui, saă -i simtaă picioarele straî nse îîn jurul lui, obrazul lipit de gaî tul lui. Curaî nd Hunter concluziona caă era foarte bine caă ei nu puteau saă vorbeascaă pe motocicletaă . ÎÎn ciudaă glasului laă untric care îîi şoptea caă Fortune ar j! îîi reuşit saă îînchege o conversaţie despre orice îîi j venea îîn minte, gaî ndurile lui erau o masaă confuzaă , j; iar lui nu-i plaă cea saă fie confuz. Avusese parte îîn viaţaă de destulaă dezorientare, dezorientare faă cutaă 1 de propriile lui maî ini. Nu avea nevoie ca o femeie cu pistrui şi degete îînfierbaî ntate saă facaă situaţia şi i mai grea decaî t era. ÎÎnsaă cu asta se alesese. El nu recunoscuse nici faţaă de el caî t de mult îîi erau necesari banii. ÎÎnainte de a se apuca de pilotat motociclete pe pistele cu zguraă îîşi petrecuse mult prea mulţi ani mutaî ndu-se dintr-un loc îîntr-altul, de la o slujbaă la alta. Mama lui nu îînţelesese de ce el voise saă -şi asume asemenea riscuri îîntr-o slujbaă care era murdaraă şi prost plaă titaă . ÎÎnsaă el dobaî ndise şi-şi faă urise o reputaţie, propria lui reputaţie, departe de Kincaid Industries. Accidentul îîl afectase ataî t fizic, caî t şi financiar. Dupaă ce îîi restituise banii lui Hale, el nu mai raă maă sese cu nimic, nu

bani îîn cont, nu carieraă . Un baă rbat cu vertebre tasate nu mai putea saă piloteze motociclete nici dacaă ar fi vrut. Mergeau pe autostrada 75, apropiindu-se de Î Mancon, caî nd Fortune îîncepu saă -l îînghionteascaă pe Hunter îîn umaă r. El raă suci uşor capul şi se îînclinaă îîn spate, îîncercaî nd saă audaă ce spunea. Ea se lipi mai mult de el, explicaî ndu-i. Poate caă i-ar fi îînţeles cuvintele dacaă n-ar fi conştientizai ataî t de mult caă ldura respiraţiei ei pe care o simţea pe obraz. ÎÎntr-un taî rziu ea îîi gesticulaă saă opreascaă , iar el se supuse. 0 — Ce s-a îîntaî mplat? Eşti una dintr-alea care atunci caî nd caă laă toresc trebuie saă se opreascaă din oraă îîn oraă ? Vocea lui fusese mai duraă decaî t intenţionase saă fie, dar simţi caă -şi pierde staă paî nirea de sine şi nu ştia un alt mod de a-şi ascunde şovaă iala. — Nu fi scaî rbos, Tex, zise ea faă caî nd pe supaă rataă . Uitaă -te acolo. Fortune araă taă spre un panou care faă cea reclamaă movilelor indiene din Ocmulgee, aflate la intrarea îîn Mancon. — „Movile verzi de moarte?” Nu cumva sunt cele pe care le caă utaă m noi? — Pare prea uşor, o contrazise Hunter. — Nu crezi c-ar fi mai bine dacaă am verifica? Hunter cumpaă ni o clipaă la îîntrebare. Dacaă se îînşelau, aveau saă iroseascaă o groazaă de timp. ÎÎnsaă dacaă nu, priveliştea avea saă fie un dar. Era evident caă Fortune era siguraă caă avea dreptate. — Hai saă mergem, zise el. Nu dupaă mult timp paă trundeau îîn Parcul naţional Ocmulgee. De la punctul de intrare cumpaă raraă o broşuraă care

descria movilele indiene şi se retraseraă deoparte ca saă le studieze. — ÎÎn regulaă , zise Hunter, privind îîn jur neliniştit, am ajuns. Acum ce facem? Fortune studie broşura. Poate caă greşise insistaî nd saă vinaă aici. ÎÎntotdeauna îîşi expusese punctul de vedere faă raă saă şi facaă probleme de paă rerea celorlalţi. Acum îînsaă şovaă ia. — Ei bine, indiciul spune „movile verzi pentru vii şi morţi” Aici existaă şapte movile: Comfield, Funeral, McDougal, douaă movile-templu şi una simplaă , numitaă Southeast Mound. Numai una este deschisaă publicului. Şi anume Earth Lodge, care reconstituie o îîncaă pere de ceremonii, un templu probabil sau un loc de îîntruniri. — Cum o saă ne daă m seama ce caă utam? — Un fel de luminaă , „o faă clie îîn beznaă ”. Nu ştiu. Cred caă va trebui saă ne uitaă m îîn jur paî naă vom gaă si. — Atunci, haide repede, zise el şi o porni îîn pas de marş. — Stai puţin, cowboy-ule. La viteza cu care i, mergi, am putea saă trecem uşor pe laî ngaă ceea ce-Î trebuie saă gaă sim. Cred caă treaba asta necesitaă ! puţinaă hoinaă realaă . — Hoinaă realaă ? Î — Plimbare, Hunter, ca şi caî nd am fi doi oameni care ne bucuraă m îîn parc îîntr-o zi de primaă varaă , i Ceva din expresia chipului lui îîi spuse lui Forj tune caă plimbarea era un ritm cu care Hunter nu era familiarizat. ÎÎnsaă ascultaă tor el se conformaă şi îîncepuraă saă cerceteze îîmprejurimile. Parcul purta straiele lunii mai ca o femeie ti naă raă îîmbraă cataă îîntr-o rochie verde cu imprimeu i multicolor. Boschete îînflorite umpleau aerul cu mireasma dulce, iar soarele straă lucea pe covorul ierbii. Raă taă ciraă îîncolo şi-ncoace,

faă raă saă vorbeascaă , de parcaă îîntr-adevaă r ar fi fost nişte îîndraă gostiţi. — Ai mai fost vreodataă pe aici, Hunter? — Nu. Spre deosebire de tine, eu mereu evit amenajaă rile federale. Se simţea din nou disconfortul lui de a se afla: îîntr-un loc îînchis. — Ferma îînchisorii este o amenajare districtualaă , nu federalaă , explicaă ea cu raă bdare, apoi, daî ndu-şi seama caă el de fapt o necaă jea, zaî mbi. — La zi mai bine ce spune broşura, rosti Hunter. — Spune caă oamenii care au construit aceste movile aparţineau tribului Mississippienilor. Îndienii pe care noi îîi cunoaştem sub denumirea de creeks au venit mai taî rziu. — Ce s-a îîntaî mplat cu ei? — Cu Mississippienii? Cine ştie? Probabil caă intruşii care au apaă rut au adus cu ei toate lucrurile rele pe care omul alb le-a avut. Uite, am ajuns la Earth Lodge. ÎÎnaă untrul movilei temperatura era scaă zutaă . Lumina îîn interior era palidaă , avaî nd probabil intensitatea din perioada îîn care era folositaă movila. ÎÎn partea opusaă uşii se afla o platformaă din lut de forma unei paă saă ri imense. Hunter îînaintaă paî naă îîn centrul îîncaă perii. — Vrei saă te uiţi la asta? Probabil caă aici se ţineau adunaă rile. Pe platformaă erau trei locuri şi îîncaă vreo cincizeci pe baă ncile din jurul peretelui. ÎÎn mijloc se afla o vatraă . — Acesta este primul loc îîntunecat îîn care am paă truns, comentaă Fortune, urmaă rind lumina indirectaă care venea de undeva, de deasupra. Maă îîntreb ce fel de luminaă fojoseau indienii îînaă untru.

Din spate le raă spunse pe neaşteptate o ghidaă . Probabil caă fusese acolo tot timpul, îînsaă niciunul v. Că°D dintre ei nu o observase. — ÎÎnainte ca movila saă fie electrificataă , explicaă ea, indienii aprindeau probabil un foc sau foloseau nişte luminaă ri primitive ca acestea. Femeia araă taă spre un coş îîmpletit de laî ngaă uşa îîn care se aflau nişte raă murele mici ornate cu pene, asemaă naă toare unor torţe. — În acel întuneric veţi zări o lumină. Fortune se îîntoarse spre Hunter şi-l îîmbraă ţişaă entuziasmataă . Am gaă sit, cowboy-ule, făclia divină. — Acestea se pot cumpaă ra? o îîntrebaă Hunter pe ghidaă . — De aici nu, dar cred caă reproduceri ale acestora se vaî nd la magazinul de suveniruri. — Ai reuşit, saă lbatico. El îîi raă spunse la îîmbraă ţişare printr-un saă rut pe frunte. Fortune se smuci brusc şi, traă gaî ndu-l pe Hunter afaraă , o apucaraă pe caă rare. Înima ei baă tea puternic. Ei doi formau o echipaă . Rezolvaseraă primul indiciu. Hunter nu-i eliberaă maî na decaî t atunci caî nd trebui saă plaă teascaă torţa de la magazinul de suveniruri. Se opriraă pe şosea la un locakca saă ia praî nzul. Hunter luaă doi hot dogs foarte lungi, iar Fortune unul singur pe care îîl maî ncaă cu chili şi salataă de varzaă crudaă . Ea îînghiţi totul rapid, dupaă care terminaă şi cartofii praă jiţi ai lui Hunter. Puse îîn buzunar pliculeţele de sos picant neconsumate şi curaă ţaă masa ca saă mai studieze indiciile. Î La mijlocul dupaă -amiezii poposiraă la baza unui pui de o sutaă şaptezeci de metri, care paă rea saă indice direcţia

pentru toţi cei aflaţi îîn zona Mariettei, Georgia. Domina aglomeratul magazin ce serj i cea preparate la pachet, ca o gaă inaă aşezataă pe i cuibar. Hunter comandaă acolo unul din puii cu aromaă \îîmbietoare, cu tot tacaî mul necesar. La ieşirea din magazin rugaă pe unul din clienţi saă le facaă o pozaă 1 cu aparatul cu care fuseseraă dotaţi. Caî nd Hunter şi Fortune se îîntoarseraă la motocicletaă , vaă zuraă caă îîn jurul acesteia se straî nseseraă o 1! mulţime de curioşi. — Ce-i asta, maă i? îîntrebaă un taî naă r. i — Noul model Panther. ! — Oh, sunteţi îîn concursul acela. Numai ce a J trecut pe-aici o altaă echipaă . N-am avut îînsaă posijbilitatea saă vaă d motocicleta ataî t de aproape. Maă i, 1 este o frumuseţe. Fortune simţi cum starea de euforie i se eva — „82”. poraă . Altcineva deja trecuse pe aici. — Ai auzit, Kincaid? — ÎÎnceteazaă , n-o saă îîncepem saă ne facem griji, saă lbatico. Simplul fapt caă şi ei au interpretat acest indiciu nu îînseamnaă caă le-au rezolvat pe celelalte. Vom raă maî ne fideli planului nostru. Hunter aranjaă îîn compartimentul de bagaje pachetul cu maî ncare, îîi puse lui Fortune casca pe cap şi i-o legaă , atingaî ndu-i uşor cu vaî rfurile degetelor obrajii. Dupaă un moment îîndelungat el se trase îîn spate şi-şi fixaă casca. — Hai saă gaă sim un loc unde saă maî ncaă m şi saă campaă m

peste noapte. — Vom campa afaraă ? Fortune se aşezaă pe locul din spate şi se apropie de el paî naă ce reuşi saă -şi îîmpreuneze maî inile îîn jurul lui. Sesizase caă alte femei care mergeau pe locul, din spate nu mai acordau ataî ta atenţie acestei poziţii de asigurare, îînsaă ea nu dobaî ndise îîncaă un asemenea nivel de îîncredere. Acum teama ei de motocicletaă era îîn disputaă cu şovaă iala de a fi ataî t de aproape de Hunter. ÎÎn acest punct disputa era o loterie. — Da, vom îînnopta afaraă , caă ci astea sunt regulile. Ţii minte? Ne-au dotat chiar şi cu echipamentul necesar, care e faă cut sul îîn spatele taă u. — Dar n-ar trebui saă mergem îîncontinuu? — Poate. El se îîntinse şi faă cu o grimasaă . ÎÎnsaă i dacaă vreau saă rezist o saă ptaă maî naă pe acest vehicul trebuie saă maă odihnesc, maă car paî naă reintru îîn normal. — Oh „spatele taă u. iartaă -maă . Am uitat. Vreau saă spun caă nu am uitat, maă gaî ndeam doar la alte lucruri. Oh, fir-ar saă fie! … Glasul ei se stinse. Nici maă car nu-i venea îîn minte un limerick care saă o scoataă din îîncurcaă turaă . — Nu te necaă ji. ÎÎnţeleg, şi ştiu exact locul unde vom campa. Locul era o micaă limbaă de paă maî nt care îînainta îîn lacul Lanier, o acumulare de apaă de vreo treizeci şi opt de mii de acri, amenajataă pentru producerea energiei electrice şi pentru asigurarea cu apaă a statului Georgia. — Putem saă facem un foc? — Aici nu, numai îîn camping. Aşa caă mai bine ne-am îîntinde sacul de dormit şi ne-am pregaă ti de îînnoptat. Dupaă aceea vom maî nca.

— Sacul de dormit? La singular? — Sacii de dormit, saă lbatico. La plural. În căutarea comorilor ÎÎşi desfaă curaă echipamentul şi faă curaă tabaă ra, aşternaî nduşi sacii de dormit unul laî ngaă altul. Hunter îîşi scoase îîmbraă caă mintea de piele protectoare. Se aşezaraă pe plaja lacului maî ncaî nd pui, biscuiţi şi fasole şi baî nd din raă coritoarele pe care Hunter le cumpaă rase de la magazinul din vecinaă tatea lacului. Hunter îîşi scoase apoi o ţigaraă şi o aprinsaă , trimiţaî nd o urmaă finaă de fum îîn aer. — De ce fumezi, cowboy-ule? — Din acelaşi motiv pentru care tu maă naî nci ataî t de repede, saă lbatico, îîmi daă o senzaţie de siguranţaă . — Fumatul îîţi daă o senzaţie de siguranţaă ? Cum? — Tataă l meu fuma. ÎÎmi aduc aminte cum staă team pe verandaă cu el, cum simţeam mirosul ţigaă rii lui şi ştiam caă totul este îîn ordine. — Caî ţi ani aveai? — Nu ştiu, cinci sau şase ani. Un peşte saă ri îîn apaă , cercurile pe care acesta le faă cu izbindu-se uşor de ţaă rm. Oglinda lacului se linişti apoi, revenind la unduirile slabe. ÎÎn depaă rtare, deasupra apei, se ridicaă o lunaă plinaă , albicioasaă , luminaî nd zona, astfel caă Fortune şi Hunter se puteau vedea acum unul pe celaă lalt faă raă saă fie Sandra Chastain necesar un foc. Fortune ar fi vrut saă îîntrebe mai mult, îînsaă nu insistaă . Hunter probabil avea saă se retragaă îîn carapacea lui, iar ea nu

va afla nimic. Caî nd el avea saă se simtaă pregaă tit, îîi va spune, exact cum faă cuseraă Mickey şi Joe. — Este un loc liniştitor, nu-i aşa? zise ea îînaet. — Da. Vocea lui Hunter nu era relaxataă . El se foise des, schimbaî ndu-şi poziţia şi îîntinzaî ndu-şi picioarele. Fortune ştia caă avea dureri. — Ce s-a îîntaî mplat cu spatele taă u, cowboy-ule? — Un accident. — Ce fel de accident? Nu, nu-mi spune. De motocicletaă ? — Da, dar saă nu te îîngrijorezi. De regulaă , sunt foarte atent caî nd conduc pe stradaă . Accidentul l-am avut la o cursaă . Motocicleta mea a vrut saă meargaă drept şi eu nu. Fortune se îîntoarse spre Hunter. — Erai la o cursaă de motociclete? — Cu asta maă ocup, sau mai degrabaă cu asta se ocupa Bounty Hunter. — Te-ai accidentat raă u, nu-i aşa? — Saă zicem doar caă nu mai am coloana dinaintea intervenţiei medicilor. Î – Medicilor? Ai fost opşrat? Caî nd? — Acum douaă sprezece saă ptaă maî ni. — Fir-ar saă fie, cowboy-ule. Şi te-ai şi apucat de condus draă cia asta? — Da. Fortune ar fi vrut saă -l ia la rost caă nu-şi îîngrijea saă naă tatea. Ar fi vrut saă -i spunaă saă se ducaă acasaă , dar nu putea. Baă rbatul era un temerar. Ea îîntot-l deauna considerase caă motivul pentru care el se afla îîn competiţie era amuzamentul. ÎÎnsaă nimeni; nu putea saă fie ataî t de inconştient. Nimeni nu ale-l gea suferinţa, dacaă nu avea un

motiv îîntemeiat. — Nu ţi-au dat saă iei ceva? — Ba da, frecţii şi calmante. ÎÎnsaă calmantele îîmi i dau somnolenţaă îîn timpul condusului! Operaţie. Frecţie. Masaj. Fortune îîncepu saă j! zaî mbeascaă . Una din nenumaă ratele ei slujbe temporare cea de maseuzaă . ÎÎnvaă ţase meserie de la o – maestraă . Hunter nu ştia îîncaă , îînsaă daă duse norocul peste el. Î — Ţi-ai luat cu tine medicamentaţia? i — Da. Am saă iau un calmant îînainte de culcare. El aruncaă chiştocul de ţigaraă îîn lac. Cel puţin o parte din recomandaă rile medicale sunt asigurate de camparea îîn naturaă . Trebuie saă dorm pe o suprafaţaă tare. (87 1: — ÎÎncaă nu, cowboy-ule. ÎÎnainte de a te culca, am ceva pentru tine. Ea se ridicaă . Hunter o privi suspicios. — Ce? — Mai îîntaî i, trebuie saă -ţi scoţi hainele. Ea se duse la motocicletaă şi ignoraî nd gemetele lui Hunter îîncepu saă scormoneascaă prin bagajele lui. ÎÎn primul compartiment era crema de ras. Al doilea conţinea o loţiune pe bazaă de aspirinaă , frecţia. Saă -şi scoataă hainele? El ştia caă ea era o necontrolataă . Nar fi trebuit saă raă maî naă surprins de propunerea ei, dar totuşi raă mase. Lui Hunter îîi trebui o clipaă ca saă -şi recapete glasul. — Ce faci, saă lbatico? — Ceva îîn ce sunt expertaă , cowboy-ule, ceva ce îîţi va face foarte bine. ÎÎţi promit. Tot îîmbraă cat eşti? — Fortune, nu cred caă este o idee bunaă ca noi saă vreau saă spun, caă vom fi îîmpreunaă îîncaă şapte zile, şi aşa Gum ai

spus noi îîncaă nu ne cunoaştem. Hunter ştia caă se baî lbaî ia groaznic, îînsaă fusese luat prin surprindere. Nu i se mai îîntaî mplase niciodataă ca o femeie saă i spunaă aşa direct saă se dezbrace, faă raă un preambul de rigoare. Fortune îîncepu saă zaî mbeascaă uricios. Cowboy-ul credea caă ea îîi dorea trupul. Ei bine, n-ar fi fost o idee prea rea îîn îîmprejuraă ri normale, îînsaă refuzul lui era firesc. Saă facaă dragoste cu partenerul ei ar fi o mişcare total greşitaă . Raţiunea ei consimţi, deşi hormonii paă reau dispuşi saă dezbataă subiectul. — Relaxeazaă -te, cowboy-ule. Nu este ce-ţi îînchipui tu. Am saă -ţi fac un masaj. El îîncaă nu o credea. — Vorbesc serios. Am petrecut şase luni lucraî nd cu o maestraă maseuzaă . Nu mi-am luat atestat, dar pot face lucruri minunate trupului taă u. Scoate-ţi tricoul şi îîntoarce-te pe burtaă . — De ce vrei saă faci asta? Maă refe Haă masaj. — Pentru caă ai dureri şi eu pot saă te ajut. Hunter o privi fix. Fortune nu era sigur caă el avea saă se lase convins. Disconfortul fizic birui rezistenţa pe care el o opunea caî nd era vorba saă primeascaă ordine de la alţii. Faptul caă -şi trase peste cap tricoul era dovada marii lui suferinţe. Fortune se sprijini pe caă lcaî ie şi-i studie corpul puternic. Deşurubaî nd capacul flaconului cu lichid, ea se apropie de sacul lui de dormit şi îîngenunche laî ngaă el. ÎÎşi puse îîn palmaă caî teva picaă turi din lichidul care îîncaă paă stra caă ldura soarelui şi îîncepe saă -i maseze lui Hunter muşchii de la gaî t. Hunter era îîncordat, foarte îîncordat, iar Fortune trebui

saă lucreze la îînceput uşor. Cu mişcaă ri ritmice ea frecţionaă nodurile de tensiune. Faă raă saă vorbeascaă , îîşi executaă magia, reumplaî ndu-şi palmele cu loţiune şi rhasaî ndu-i uşor umerii şi braţele. Urmaraă apoi degetele, dupaă care ea reveni la muşchii masivi ai umerilor. Atentaă , îîşi coborîî atingerile delicate de-a lungul coloanei lui, urmaă rind liniile cicatricilor operaţiei, aşteptaî nd o tresaă rire sau o reacţie din partea lui care saă o avertizeze caă -i provoacaă durere. ÎÎnsaă nu – sesizaă nimic de acest gen. Caă ldura emanataă de degetele ei, ca unduirile de pe suprai faţa lacului, îîncepu saă îînvaă luie trupul lui. ÎÎncet, ea îîşi coborîî masajul îîn apropierea taliei şi îîşi strel curaă degetele cu mişcaă ri descendente sub elas-l ticul slipului. îîl simţi îîncordaî ndu-se. I – Te-a durut? ! — Nu, nu. Exista o intimitate a mişcaă rilor ei „o invitaţie pe care el nu o îîntaî mpinaă cu prea mare călduraă , deşi nici saă o alunge nu-i prea venea. — Atunci ce este? Maî inile ei raă maseraă neclintite îîn partea de jos a spatelui. căutarea comorilor Trupul lui îîncepu saă simtaă o schimbare subtilaă care nu ţinea seama de starea lui. — Nimic, Fortune. Mai ai mult? — Nu, aproape am terminat, spuse ea, şi traă gaî ndu-se îîn laă turi îîncepu saă -şi aplice atingerile magice pe picioare, urcaî nd cu mişcaă ri uşoare peste gambele bine formate, trecaî nd de genunchi şi ajungaî nd la coapsele îîncordate. Hunter nu scoase un cuvaî nt. Trecuse demult de punctul de relaxare. Ceea ce claă dea ea acum era un nou fel de

tensiune, iar el nu ştia caî t mai putea saă reziste. — ÎÎntoarce-te, zise ea aşezaî ndu-se pe caă lcaî ie. — ÎÎn viaţa asta nu, saă lbatico. — De ce nu? Ce s-a îîntaî mplat? — De la ce fel de maestraă ai îînvaă ţat meserie? — Lucra cu un grup de maseuri, de ce? — Ai fi durere la „salonul special al sadicilor” Pun pariu caă acei maseuri au faă cut o afacere traă snet. 91 A — Oh. Acum îînţelegea ea de ce el nu voia saă se îîntoarcaă . Deodataă atitudinea binevoitoare se evaporaă . Ea îînchise flaconul de frecţie, se ridicaă şi ducaî ndu-se la motocicletaă îîl aşezaă îîn compartimentul pentru medicamente. f Sandra Chastain îîn acel moment corul baroc al unor broaşte raă sunaă îîn noapte. Fortune îîşi şterse taă lpile şi se aşezaă pe sacul ei de dormit. — Aş vrea saă fi avut o luminaă ca saă mai pot studia puţin indiciile. Timp îîndelungat Hunter nu vorbi. — Avem timp şi poţi saă faci treaba asta maî ine, Fortune, zise el îîntr-un final. Saă ne culcaă m acum, deoarece caî nd se lumineazaă o vom lua din loc. Cu puţin noroc poate ne mai îîmpiedicaă m de vreun raă spuns sau douaă . — Bine, consimţi Fortune, strecuraî ndu-se îîn sacul de dormit. Staă tu liniştitaă ascultaî nd zgomotele nopţii, gaî ndinduse la ziua ce trecuse şi la caî t de plaă cut fusese tot. Nu se aşteptase saă fie ataî t de frumos. Partenerul ei era hotaă raî t saă raă maî naă rezervat. Paă rea saă

se izoleze de toataă lumea, chiar şi de familie. Ea îîşi aminti cum pomeni de tataă l lui, numindu-l soţ al mamei lui. Din caî nd îîn caî nd umorul lui sec ieşea la ivealaă , dar, caî nd se îîntaî mpla acest lucru, el imediat se retraă gea îîn spatele comportamentului obişnuit, neinteresant. ÎÎn îîntuneric trupul lui Hunter vibra insistent. To s J! — tul îîn privinţa lui respingea ideea de a fi aproape de cineva. Cu toate acestea el nu reuşi saă -şi coni Î troleze reacţia faţaă de partenera lui. Ştia caă nu era\nicio intenţie sexualaă îîn masajul ei. Ea pur şi simplu ajuta pe orice persoanaă aflataă la nevoie. Nu, ea nu ajuta pur şi simplu, ea ajuta orbeşte! Era o faă raî maă de om şi cu toate acestea inima şi! planurile ei erau mari. Voia saă caî ştige concursul şi j! saă foloseascaă banii ca saă reconstruiascaă acoperişul casei îîn care grupul pestriţ de copii îîşi faă cea Î veacul. i i Copii. Nu-i ieşea din minte cum îîl îîmbraă ţişase ea pe Mickey, cum îîl maî ngaî iase pe baă iatul îînalt şi j deşirat care era îîngrijorat de soarta prietenului lui. Ea faă cuse acelaşi lucru şi pentru el, îîşi exprimase Î compasiunea mai îîntaî i atingaî ndu-i braţul, apoi îîn braă ţişaî ndu-l şi îîn cele din urmaă masaî ndu-l. — Fortune? — Da. — Mulţumesc pentru frecţie. Mi-a prins bine. ÎÎmi pare raă u de ce am spus despre sadici. — E-n ordine. N-am lucrat niciodataă îîntr-un asti fel de salon, dar cine ştie, poate îîn alte îîmprejuraă ri aş fi faă cut-o. Pot saă -ţi dau ceva pentru durere?!

— Nu, maă voi simţi bine acum! El ştia caă singura durere pe care ea putea saă o trateze era una pe care el refuza saă o conştientizeze. El trebuia saă facaă eforturi îîn fiecare zi saă se concentreze la caă laă torie. De prima zi trecuse. îîi mai raă maă seseraă şapte. Hunter îînchise ochii şi îîncercaă saă se relaxeze. Nu zilele erau cele care îîl îîngrijorau, ci nopţile.

Drumul spre Franklin, Carolina de Nord, fu inj credibil de frumos. Dupaă ceaşca de cafea pe care-l o baă uraă dis-dedimineaţaă , Hunter şi Fortune erau Î mai mult decaî t dornici saă maă naî nce la praî nz şunca! de ţaraă şi merele aromate, de la Hanul morii albe, veche de o sutaă de ani. Maî ncaraă pe o verandaă deschisaă , construitaă îîn apropierea raî ului care faă -l cea ca moara saă macine graî ul. – Mereu maă naî nci cu asemenea poftaă ? e îîn!! treabaă Hunter amuzat. Fortune se opri din mestecat şi reflectaă asupra îîntrebaă rii. — Cred caă da. Şi maă naî nc şi mult prea repede. Cred caă mi se trage din copilaă rie. — De ce, te temeai saă nu-ţi ia maî ncarea cineva? — Da. Gluma ţinu paî naă caî nd Hunter observaă durerea pe care cuvintele lui o provocaraă . — Îartaă -maă , n-a fost nimic intenţionat, saă lbatico. — De ce îîmi tot spui aşa? Nu sunt saă lbaticaă . Cel puţin nu maă consider saă lbaticaă , dacaă nu îîncerci saă raă neşti pe cineva la care ţin. Atunci sunt îîn stare saă maă transform îîntr-una din acele pantere dupaă care a fost numitaă motocicleta noastraă .

ÎÎn dimineaţa aceasta ea nu era fardataă . Pistruii ei aveau nuanţa rozalie a pielii expuse la soare. Obrajii îîi erau de asemenea roz, coloraţi de vaî ntul fierbinte de pe drum. ÎÎntreaga ei aluraă era a unei inocente cu ochi mari. ÎÎnsaă saî nii lipiţi de spatele lui îîn timpul caă laă toriei pe motocicletaă dezminţeau imaginea ei de copilaă . Fortune purta aceiaşi pantaloni scurţi, îînsaă îîşi schimbase bustiera cu tricoul oliv pe care i-l cumpaă rase el. Era o greşealaă . Cel puţin bustiera era faă cutaă dintr-un material elastic care se mula. Tricoul drept, potrivit ca maă suraă , îîi turtea saî nii mici. Araă ta ca o copilaă de paisprezece ani. Astaă zi paă rul ei îîşi pierduse vaî rfurile aspre. Era tuns scurt, raă vaă şit de vaî nt, şi îîncaî ntaă tor. — Baă nuiesc caă îîţi spun „saă lbatica” din acelaşi motiv pentru care tu îîmi spui „cowboy”. A fost prima impresie care mi-ai faă cut-o, caî nd te-am vaă zut saă rind îîntr-un pictor şi bolborosind taî mpenii. Te deranjeazaă ? — Nu, raă spunse ea, daî ndu-şi seama caă vorbea serios. Douaă categorii de persoane aveau nume de alint. Unele erau Vicky, Sherry sau Barbie, importante pentru cei care le daă deau diminutivele. Celelalte erau nume insinuante, supaă raă toare, îîntotdeauna crude sau neplaă cate. Ea nu avea nevoie saă şi le mai aminteascaă pe acestea, le auzise de suficiente ori îîn copilaă rie. „Saă lbaticaă ” nu era un nume de alint îîndraă git, dar niciunul supaă raă tor. De fapt, îîl percepea îîntr-un mod pe care nu putea saă -l explice. Zaî mbi. — Dar pe tine te deranjeazaă caă -ţi spun „cowboy”? El cumpaă ni o clipaă . — Deloc. Cred caă este prima poreclaă personalaă care nu a fost umilitoare.

— Te referi la Bounty Hunter? — Asta este altaă poveste. Ţine de ocupaţie sau mai binezis ţinea. Cred caă nelegiuiţii aă ia de pe circuit se bucuraă caă Bounty Hunter a fost raă pus la calificaă ri. Ai terminat cu maî ncatul? El se ridicaă . Fortune îîi îîngaă dui saă o zoreascaă . Ea avea senzaţia caă el îîi destaă inuise ceva ce ar fi vrut saă retracteze. Nu putea fi vorba de referirea lui, la faptul caă era un vaî naă tor de recompense, Asta îîi era ocupaţia. Raă maă sese doar afirmaţia personalaă , referirea la insultaă . Hunter Kincaid nu era genul care saă se lase insultat, iar ea deja îîşi daă du seama caă el nu se apropia de oameni îîntrataî t îîncaî t saă lege o relaţie personalaă . Caî t despre nume de alint nici nu putea şi vorba. — ÎÎn regulaă , cowboy-ule. Cred caă trebuie saă facem un plan îîncotro ne îîndreptaă m, presupunaî nd caă indiciul minelor Franklin este rezolvat! — Rezolvat? El faă cu o pauzaă . Calambur şi vor: suri, îînsaă nu şi saă paă turi. Mergem, partenera?! Acel umor plaă cut şi acel zaî mbet trecaă tor, enigj matic, se iviraă din nou, îînsaă dispaă ruraă la fel de repede precum se iviseraă . — Bunaă idee, consimţi ea, urmaî ndu-l pe pajiştea i din vecinaă tatea hanului, unde puteau saă stea li niştiţi la soare. Pe Bobby Bear îîl ştim. Este îîn i Nashville. M-am gaî ndit ca indiciul cu noua paă laă rie saă nu se refere cumva la Minnie Pearl. Ştii, caî ntaă reaţa de country care îîntotdeauna poartaă o paă În căutarea comorilor

taă rie cu eticheta de preţ ataî rnataă . — Ştiţi. Am putea ca de ia Franklin s-o apucaă m spre Nashville. — Celelalte maă îîncurcaă . M-am tot gaî ndit la aurul Lithiei şi la creatura care plaî nge, dar nu mi s-a aprins niciun beculeţ. Poate ar trebui saă mai cumpaă raă m nişte pliante turistice de genul celor care îîţi spun ce locuri saă vizitezi şi cum saă ajungi acolo. Hunter îînjuraă . Ar fi trebuit saă se gaî ndeascaă la acest lucru. Dacaă n-ar fi fost ataî t de preocupat de partenera lui, sar fi gaî ndit. — Grozav, se raă sti el, bine caă ţi-a venit acum ideea cu pliantele, caî nd suntem îîn mijlocul pustietaă ţii. — Am senzaţia caă îîn Franklin vom gaă si o libraă rie. De regulaă proprietarii unor astfel de magazine sunt cronicari şi au îîn stoc genul de caă rţi pe care noi le caă utaă m; dacaă nu, cel puţin vor avea broşuri de turism. — Of! Dacaă nu maă îînşel, unul din concurenţii. noştri tocmai a trecut. — Oh, nu se poate. Saă mergem atunci. — Da. Hunter se ridica, dupaă care se opri şi se îîntinse, apaă saî ndu-şi cu maî na partea de jos a spatelui, de parcaă ar fi îîncercat saă niveleze nişte Sandra Chastain ridicaă turi. — Ce-ţi face spatele? îîntrebaă ea, amintindu-şi brusc caă maî inile ei fuseseraă îîn acel loc cu numai o Î noapte îînainte. Reuşise cu succes saă nu se gaî ni; deascaă la masajul pe care i-l faă cuse lui Hunter îîn! îîntunericul de laî ngaă lac. Nu voia saă -şi aminteascaă e de efectele îîncercaă rii ei de a-i elibera tensiunea. i Dar îîntre a spune şi a face era mare diferenţaă .

! îîncordarea dintre ei era prezentaă , devenind tot mai puternicaă . Hunter conştientiza şi el acest Îuj i cru la fel de bine ca ea. El îîşi îînghiţi nodul din gaî t! şi se îîndreptaă spre parcare. Poziţia trupului lui Î raă spunse îîntrebaă rii ei mai bine decaî t ar fi faă cut-o l cuvintele! La intrarea îîn complexul de la Franklin se con-l fruntaraă cu prima mare dilemaă : ce minaă saă vizil teze. Erau foarte multe mine îîn zonaă . – Mai citeşte indiciul o dataă , Fortune. — „La Frank apucă-te de săpat, şi dacă lumina trece prin lucrul peste care ai dat. Primul indiciu este rezolvat”. Î Nu specificaă o minaă anume, Kincaid. Spune; doar saă gaă sim „ceva roşu” Aşa caă , alege ceea ce-ţi sunaă bine. Hunter studie lista şi harta. Pe Allen Road erau j În căutarea comorilor numeroase mine. Nu credea caă are vreo importanţaă pe care din mine o alegeau. Nouaă kilometri mai îîncolo indicatoarele direcţionau spre mina Youkon şi spre mina Caler Creek. Youkon îîl izbi prin sonoritatea comercialaă , aşa caă se orientaă spre marcajul mai puţin pretenţios al minei Caler Creek. Dupaă ce trecuraă de un gard de fier şi urcaraă un deal, se opriraă îîntr-o parcare care daă dea îîntr-o excavaţie lungaă , acoperitaă cu o copertinaă . Oamenii lucrau de zor acolo parcaă ar fi fost nişte maşinaă rii. — Asta este? îîntrebaă Fortune. Unde este mina? — Saă îîntrebaă m. Hunter coborîî de pe motocicletaă şi se îîntoarse ca saă o ajute pe Fortune.

Femeia care staă tea la poartaă se prezentaă ca fiind Zeena şi le îîncasaă taxa de intrare. Le spuse caă paă maî ntul era excavat de pe pantaă şi caă se transportaă sub copertinaă pentru a fi mai uşor de exploatat. — Trei vedre un dolar, zise ea, şi puteţi saă staţi toataă ziua. — Soţul meu este acolo. Vaă va spune el. — Dacaă ţinem un rubin îîn soare, putem vedea razele trecaî nd prin el? Femeia îîşi aruncaă privirea spre parcare şi apoi se uitaă la Hunter şi la Fortune. — Participaţi la „Vaî naă toarea comorilor”, nu-i aşa? — Da. De unde v-aţi dat seama? Neîîncrederea se simţi îîn glasul lui Fortune. — Se vorbeşte despre acest concurs la toate buletinele de ştiri. Am auzit despre el asearaă . Da. Dacaă ţineţi piatra îîn soare, puteţi vedea razele trecaî nd prin ea. Hunter plaă ti cele trei vedre şi le caă raă sub copertinaă . O clipaă îîi privi pe ceilalţi mineri cum îîşi cerneau paă maî ntul prin site cu ochiuri fine, cum spaă lau resturile cu apaă pompataă din staă livar, raă maî naî ndu-le îîn final pietrele mici. ÎÎn scurt timp gaă siraă nu mai puţin de trei pietre, pe care proprietarul minei le declaraă rubine. Fortune le ridicaă îîn soare ca saă verifice dacaă îîntr-adevaă r razele treceau prin ele. La ieşire, femeia pe nume Zeena îîi chemaă la ghişeu şi le îînmaî naă un plic. — Mi s-a spus saă vaă dau acest plic la plecare. Fortune se uitaă la Hunter. — Un plic? Hunter îîşi coborîî ochelarii de soare de pe creştet pe nas. — Ah, da. Ne-au prevenit caă vom avea surprize. Se pare caă am dat peste prima. El se îîn

dreaptaă spre maă suţa instalataă sub nişte copaci. ÎÎn regulaă , deschide-l., îînaă untru era un bilet. „Trenul din Chattanooga de-l apucaţi. Cu o cameră veţi fi onoraţi. Biletele să vi le vizaţi Şi un premiu special o să căpătaţi”. Şi ea şi Hunter îînţeleseseraă acest indiciu. Erau direcţionaţi spre staţia terminus din Chattanooga. Oameni de afaceri îîntreprinzaă tori transformaseraă capul de linie îîn cea mai elegantaă reţea de restaurante din oraş. Vagoanele de pasageri fuseseraă preschimbate îîn dormitoare, iar cele de mesagerie îîn magazine. Un modern hotel cu servicii complete fusese construit îîn apropierea caă ii ferate pentru oaspeţii care preferau confortul modern. — Atunci este hotaă raî t. Ne îîndreptaă m spre Chattanooga, spuse Fortune, îîmpaă turind haî rtia şi punaî nd-o la Joc îîn plic. — Nu este neapaă rat nevoie. Poate caă se îîncearcaă abaterea noastraă din drum. Solicitarea unui premiu special sar putea saă ne coste marele premiu. — S-ar putea, zise Fortune. Hunter scoase harta şi îîncepu saă o studieze. G°D — Pe de altaă parte, va trebui saă ne petrecem noaptea undeva, iar Chattanooga este îîntre locul unde ne aflaă m acum şi Nashville. la zi, saă lbatico, ne oprim direct la garaă ? Î – O cameraă ? îîntrebaă Fortune. Care saă aibaă o i baie şi un pat adevaă rat? Oh, am uitat, iartaă -maă . cowboy-ule, tu poţi saă dormi pe podea. Fortune îîşi şterse broboanele de transpiraţie de deasupra buzelor. Puse rubinele îîn plicul ultimului indiciu primit şi se gaî ndi puţin la situaţia lor. Hunter se comportase

baă rbaă teşte, dar ea ştia caă i spatele îîl deranja. O baie fierbinte şi un masaj ar fi; probabil un bun remediu. — O podea cu un covor pentru mine este suificient. — Atunci saă mergem. Numai dacaă , adaă ugaă ea. nu daă m peste altceva îîn cale. — Ca, de exemplu? — Nu ştiu, dar se pare caă aceste prime indicii au fost uşor de dezlegat. Ne-a raă mas prea mult timp. Poate caă vom descoperi pe traseu multe; obiective care saă ne abataă din drum. Hunter se gaî ndise la acelaşi lucru. Niciunul din i ei nu avea nicio idee îîn legaă turaă cu aurul Lithiei! sau cu creatura suspinaă toare. Celelalte indicii fiind ceva îîn genul „urmaă reşte linia galbenaă 11 Mai de În căutarea comorilor vreme sau mai taî rziu aveau saă dea lovitura. Poate caă un somn bun era ceea ce le trebuia. — ÎÎn regulaă , saă lbatico. Saă mergem îîntr-acolo. ÎÎn timp ce plecau de la mina Caler Creek un alt echipaj sosi. Baă rbatul şi femeia coboraî raă de pe motocicletaă şi intraraă graă biţi îînaă untru, ignoraî ndu-i pe Fortune şi pe Hunter îîn zorul lor. — Se pare caă de data asta am ajuns aici primii, dar nu cu prea mult devans, remarcaă Hunter, privindu-şi ceasul. Cred caă va trebui saă mergem şi la libraă ria din Franklin. Trebuie saă facem ceva cercetaă ri. Se îîndreptaraă spre oraş, oprindu-se la staţia de benzinaă rie unde Hunter folosi din banii de drum ca saă -şi umple rezervorul. — Baă iatul care ne-a faă cut plinul a zis caă existaă o libraă rie

îîn centru, nu departe de aici, rosti el punaî nd îîn mişcare motorul şi intraî nd pe şosea. Proprietarul magazinului îîi ajutaă furnizaî ndu-le pliante turistice publicate de companiile petroliere. Acestea prezentau amaă nunţit toataă zona de sud-est, cu lista restaurantelor şi hotelurilor din apropiere. Fortune îîşi staă paî ni impulsul de a le raă sfoi imediat şi urmaă sugestia lui Hunter de a le studia îîn Chattanooga. — Şi dacaă obiectivul nostru este îîntre Franklin şi Chattanooga? îîntrebaă Fortune. — Atunci o vom zaă ri, exact Cum ai vaă zut movilele indiene. Fii cu ochii îîn patru, saă lbatico. Aşa faă cu. Dar nimic nu se ivi, nimic îîn afaraă de o cunoaştere mai intimaă a spatelui lui Hunter şi a coapselor lui puternice. Nici maă car laurul roz alpin şi florile maă rului saă lbatic care îîncepuseraă saă îînfloreascaă nu-i mai atraseraă atenţia. Şi avea disperataă nevoie saă aibaă atenţia distrasaă de ceva. Dacaă ar fi stat îîn picioare ar fi zis caă -i tremurau genunchii. ÎÎnsaă din poziţia îîn care se afla, senzaţia pe care o simţea putea fi asemaă naă toare cu o vibraţie, cu un fior care îîşi avea izvorul îîn stomac şi care se îîmpraă ştia paî naă îîn vaî rful degetelor. — S-a îîntaî mplat ceva? strigaă Hunter peste umaă r. — Nu! Ea trebui saă se aplece îîn faţaă şi saă -şi lipeascaă obrazul de umaă rul lui, ca saă fie auzitaă . — Atunci de ce îîmi maltratezi trupul? La naiba, coatele ei erau îînfipte îîn paă rţile lui laterale, iar degetele îîi conturau, pe sub tricou, pieptul, faă raă ca ea saă aibaă habar cum ajunseseraă acolo. — Îartaă -maă ! strigaă ea, îîndepaă rtaî ndu-şi maî inile, ameţitaă ,

de presiunea aerului emanataă de trupul
Paă maî ntul era straă lucitor şi nou şi verde. Fortune inspiraă adaî nc. — Hunter, cred caă ai face bine saă îîndrepţi motocicleta asta spre Chattanooga. Dacaă îîntre noi se îîntaî mplaă ceva, atunci imediat trebuie saă îînceteze. Mai avem kilometri de parcurs paî naă …! — Ai dreptate, consimţi Hunter. Ridicaă -ţi picioaj rele, saă lbatico. Nu vreau saă distrug pantofii aă ştia noi. El se raă suci, porni motorul şi se depaă rtaraă . — Şi cu picioarele mele cum raă maî ne? ţipaă ea. — Dacaă ţi le raă nesc, pur şi simplu va trebui saă stai îîn pat. Vaî ntul îînsaă îîi prinse cuvintele şi-i Je purtaă departe. Fortune nu auzi decaî t caă trebuia saă stea undeva. — Unde saă stau? „ÎÎn patul meu” fu raă spunsul pe care el nu-l daă du, raă spunsul care prindea viaţaă caî nd o simţea îîn spatele lui. Se simţea ca una din acele ţestoase Ninja, purtaî nd-o pe Fortune Dagosta pe post de carapace”. Toataă lumea ştia caă unei ţestoase carapacea îîi era vitalaă asiguraî ndu-i caă lduraă şi protecţie. Fortune îîşi lipi obrazul de spatele lui Hunter şi-şi straî nse îîncleştarea. El nu se gaî ndea niciun pic la protecţie, îînsaă ar fi dorit ca îîntrecerea saă se fi desfaă şurat îîn decembrie. Era mult prea îînfierbaî ntat şi nu ceruse niciun fel de protecţie. Poate caă trenul din Chattanooga avea aer condiţionat. Cu siguranţaă caă organizatorii rezervaseraă douaă camere separate. El îînsaă se îînşela. Directorul rezervaă rilor din complexul Chattanooga îîi

aştepta, deşi nu le cunoştea numele. Rezervarea lui Hunter şi Fortune fusese faă cutaă pentru un vagon salon. Valetul îîi conduse paî naă la vagon, le araă taă automatul plin cu sifon, bere şi apetitive, le araă taă canapeaua care putea fi transformataă îîn pat pentru caă zui caă aveau copii. — Ooo! Compania asta de motociclete se respectaă , nu-i aşa? Fortune plonjaă pe patul imens, acoperit cu o cuverturaă de catifea şi se laă saă pe spate. Vaă zuse patul enorm şi intrase îîn panicaă paî naă caî nd angajatul hotelului le araă taă canapeaua. Linişteşte-te, Fortune, îîşi spuse ea. Ei nu erau decaî t doi oameni care îîmpaă rţeau o singuraă cameraă . Aproape toataă viaţa ea faă cuse acest lucru, şi cu oameni pe care îîi cunoştea şi mai puţin. Gaî ndurile ar fi trebuit saă o linişteascaă . ÎÎnsaă nu faă curaă asta. Hunter nu era un straă in, indiferent caî t de mult susţinea acest lucru. Şi asta era problema. Ei erau de acord cu existenţa acestui cuvaî nt care îîncepea cu S, iar litera paă rea saă stigmatizeze trupul lui Fortune. Şi-l simţea vibraî nd. Hunter îînchise uşa dupaă valet, iar Fortune îîncaă se mai îîntindea pe pat. — Primul lucru pe care am saă -l fac, zise ea veselaă , o saă fie o baie. Tu ce o saă faci mai îîntaî i? — Cred caă am saă stau saă maă relaxez raă sfoind aceste pliante turistice. Fortune sesizaă îîncordarea din glasul lui. Conştientizaî ndu-şi vorbele ea tresaă ri. — Îartaă -maă , cowboy-ule. Nu m-am gaî ndit. Faă tu baia mai îîntaî i. Umple-ţi cada şi faă o baie lungaă şi fierbinte. — E-n regulaă , du-te tu prima. — Nu, tu. Tu eşti cel cu spatele vaă taă mat. Î — Faă -ţi duşul, Fortune! Eu pot saă aştept.

Practic cei doi ţipau unul la celaă lalt. — Fortune deschise gura ca saă protesteze, dar netaă gaă duita vaă paie îîi forfecaă din nou picioarele. Hunter avea dreptate. Ea avea saă facaă un duş rapid, dupaă care el saă stea îîn cadaă caî t poftea. ÎÎşi luaă geanta şi porni graă bitaă spre baie. Daă du drumul la duş şi-şi pregaă ti hainele noi pe care Hunter i le cumpaă 1 rase. Se saă puni rapid, îîşi şamponaă paă rul şi se limpezi. Caî nd ea ieşi din baie, se prefaă cu prei ocupataă de uscatul paă rului şi îîncercaă saă nu se uite la el. i Fortune îîşi daă dea seama caă era obosit. Faţa i lui era trasaă , dar, chiar şi acum „faă raă ochelari, ochii lui albaştri paă reau provocatori. Ochii lui, faă raă cuvintele care saă -i îînsoţeascaă , vorbeau despre aşternuturi mototolite şi despre invitaţii îîncaă necunoscute. ÎÎncordarea sexualaă radia din el prinlzaî nd-o îîn mrejele ei, îîncleindu-i parcaă din nou i picioarele. — Raî ndul taă u, cowboy-ule. El îînclinaă din cap afirmativ, trecu pe laî ngaă ea. Sandra Chastain Întraă îîn baia plinaă de aburi şi daă du drumul la robinetul de apaă caldaă . ÎÎn timp ce cada se umplea, el îîşi scoase din geantaă o pereche de blugi curaţi şi o caă maşaă . Fortune aprinse veioza de laî ngaă scaun şi deschise un pliant turistic. îîl auzi pe Hunter cufundaî ndu-se îîn cadaă şi, faă caî nd eforturi saă se concentreze asupra broşurii, îîncepu saă citeascaă . ÎÎn lista de indecşi gaă si Lithia Springs 5, Georgia. Caă utaă la pagina indicataă şi citi cu atenţie prezentarea. — Bingo! Hunter, am gaă sit izvorul mineral îîn Lithia 5 Izvoarele Lithia.

Springs, Georgia. La intrarea îîn staţiune se aflaă şi o broascaă , o staî ncaă îîn formaă de broascaă veche de o mie de ani. — Foarte bine, dar îîn privinţa creaturii ai gaă sit ceva? — Nu, îîncaă nu. Acesta este singurul indiciu care nu spune îîncotro saă mergi: Nordul e sud şi vestul e est… Din lacrimile creaturii s-aduci o… picătură. Raă sfiraî ndu-şi paă rul cu maî inile, ea se uscaă repede la cap. Terminase prima broşuraă şi era pe cale saă o termine şi pe urmaă toarea caî nd îîşi daă du seama caă Hunter era de prea mult timp îîn baie. Cu grijaă , îîşi puse semn unde raă maă sese şi se ridicaă . Uşa de la baie nu era perfect îînchisaă . O razaă argintie straă luci prin craă paă turaă . Fortune îîncercaă saă vadaă îînaă untru, îînsaă din poziţia îîn care se afla nu reuşi saă -şi zaă reascaă partenerul. — Hunter? Nu primi niciun raă spuns. — Hunter? strigaă ea din nou. Tot niciun raă spuns. Fortune îîmpinse uşa deschizaî nd-o şi se avaî ntaă îînaă untru. — Hunteri îîn acel moment el îîntoarse brusc, capul, clipi şi se ridicaă . — E ceva îîn neregulaă ? Fortune nu reuşi decaî t saă priveascaă fix, uluitaă , îîn neregulaă ? Nu. Nici maă car un singur lucru din cele pe care le vedea nu era îîn neregulaă şi le vedea pe toate. — Fortune, nu maă deranjeazaă caî nd se cascaă gura la mine, dar nu sunt obişnuit saă se îîntaî mple acest lucru caî nd nu sunt îîn forma mea cea mai bunaă . — E-n regulaă , şopti ea, retraă gaî ndu-se uşor afaraă . Eu sunt o persoanaă care folosesc lucruri la maî na a doua şi pot, sincer, saă -ţi spun caă Goodwill ar fi fericit saă aibaă ocazia saă te vadaă .

Cina debutaă îîncordat. Nici Fortune, nici Hunter şi nu puteau saă treacaă peste îîntaî lnirea lor din baie. Fortune nu putea saă -şi scoataă scena din minte. Avea senzaţia caă urmaă rea un film, cu imaginea blocataă pe un singur cadru. Aleseseraă o masaă pe terasa Palm cu vedere spre imensa faî ntaî naă de dincolo de pereţii de sticlaă . Meniul includea tot felul de preparate, îînsaă ei se stabiliraă la specialitatea New Orleans de creveţi. Cunoscaî nd apetitul partenerei lui, Hunter mai comandaă o serie de apetitive, îîntre care specialitaă ţi de brioşe şi pesmeţi. Fortune imediat se repezi la ele. ÎÎn clipa îîn care sosiraă creveţii, ea faă cuse deja un mare goi pe platoul cu apetitive, iar momentul jenant dintre ei dispaă ruse şi puteau saă stea din nou de vorbaă . — Povesteşte-mi despre copiii taă i, zise Hunter. Cum se face caă au devenit ai taă i? — Pur şi simplu se pare caă ne-am îîntaî lnit. Cu Lucy mam îîntaî lnit îîn Atlanta. Eram amaî ndouaă pe În căutarea comorilor drum, îîntr-un fel de a spune. — Vrei saă spui caă faă ceaţi autostopul? — Nu chiar. Lucy era îîn drum spre casaă . Maşina ei o dusese paî naă la Atlanta şi acolo a raă mas îîn panaă . Caî nd am cunoscut-o, eu aveam o slujbaă temporaraă la Jake’s Coffee Shop. O saă ptaă maî naă – mai taî rziu amaî ndouaă ne îîndreptam spre casa familiei ei din Georgia. — Cea faă raă acoperiş? — Numai caă pe atunci avea acoperiş, şi-l avea şi pe Mickey.

— Mickey? — Dormea îîn hambar. Jade a apaă rut îîn saă ptaă maî na ce a urmat. O persoanaă pe care o cunoscuse pe drum îîi zisese despre hambar şi despre maă tuşa lui Lucy, la care mereu puteai saă gaă seşti o maî ncare. Mickey l-a îîntaî lnit cam dupaă o lunaă pe Beau faă caî nd autostopul pe autostradaă . — Dar Joe? Hunter era curios îîn privinţa baă iatului care daă duse foc la acoperiş şi care o îînscrisese pe Fortune la concurs ca saă caî ştige banii pentru reparaţii. — Un prieten l-a adus pe Joe la noi. L-a gaă sit umblaî nd prin gunoaiele din spatele cafenelei. — N-aţi avut probleme cu autoritaă ţile? — Da şi nu. ÎÎn district nu existaă un aşezaă maî nt. Î pentru minori. Nu poţi decaî t saă -i iei şi saă -i trimiţi laj! unul din caă minele de stat. ÎÎnsaă atunci caî nd este vorba de fugari, oficialitaă ţile sunt mai mult decaî t dornice ca oricine saă le ofere un loc de stat. J Rachel şi Tom ne-au sprijinit saă construim un 1 adaă post permanent. Hunter sesizaă cum îîncordarea lui Fortune disi paă ru atunci caî nd îîncepu saă vorbeascaă despre copiii ei. — Copiii erau singuri pe lume şi aveau nevoie de un loc unde saă stea. Lucy moştenise o casaă şi cu multe camere. Purtaî nd o caă maşaă nouaă , îîn carouri albastre şi o pereche de blugi normali, Fortune Dagosta era îîncaî ntaă toa-e. ÎÎşi conturase buzele cu un discret ruj roz, scoţaî ndu-şi astfel îîn evidenţaă culoarea din i obraji. Paă rul i se mişca dintr-o parte îîn alta îîn timp ce vorbea. Avea un paă r energic, conchise el, care se potrivea îîntregii ei aluri. — Ceva nu e-n regulaă , cowboy-ule?

El o privi pierdut. Dacaă mai devreme i-ar fi pus vreo îîntrebare, n-ar fi auzit-o. Trebui saă rememoi reze ultimele minute ale conversaţiei ca saă poataă i continua discuţia. Vorbeau despre fugarii pe care j Fortune îîi adaă postise. — Pe Lucy sau pe familia ei nu i-a deranjat Î aceastaă situaţie? — De asta se îîntorcea acasaă . Maă tuşa ei locuise îîn casaă , iar caî nd a murit i-a laă sat casa lui Lucy. Ai vaă zut cum araă ta. Practic a fost un conac. Niciunul din noi nu mai avuseseraă m o casaă adevaă rataă îînainte, nu de caî nd… Ea se îîntrerupse. Dar tu? Tu unde locuieşti? Ea se servi cu ultimul crevete şi cu mare abilitate schimbaă subiectul. — Ţi-am spus deja caă mama locuieşte îîn Greenville, Carolina de Sud. — Şi surorile şi fratele taă u? — Fratele meu, Robert, nu are decaî t şaisprezece ani. Locuieşte acasaă , asemeni surorii mele mai mici, Penny, şi lucreazaă o jumaă tate de normaă la unul din hoteluri. Sora mea Julie are douaă zeci şi trei de ani şi este asistenta preşedintelui corporaţiei Kincaid Chemical. — Şi preşedintele este… Fortune se opri brusc, ştiind caă Hunter mereu vorbise despre tataă l lui faă raă saă -l numeascaă astfel. — Soţul mamei mele. — Ce naiba maă i, cowboy-ule? Dacaă numele lui este Kincaid, al taă u este Kincaid şi este caă saă torit cu mama ta, atunci îînseamnaă caă este tataă l taă u, paî naă şi o saă lbaticaă aşa ca mine îîşi poate da seama de acest lucru. — Nu, nu este tataă l meu. Tataă l meu a murit caî nd aveam opt ani, lucraî nd la uzina companiei Kincaid Chemical. Hunter îîşi aşezaă şervetul pe masaă . Ai terminat?

— Nu, n-am terminat îîncaă şi se pare caă nici tu nu ai terminat. De vreme ce nu trebuie saă plaă tim, intenţionez saă maă naî nc îînainte de a maă ridica de pe scaun unul din acele deserturi paă caă tos de de licioase. — Ai maî ncat deja toţi pesmeţii, o farfurie plinaă ! cu creveţi şi cartofi copţi şi mai vrei şi desert? — Da, vreau, şi vreau saă raă spunzi la îîntrebarea mea. Este sau nu este domnul Kincaid tataă l taă u? — M-a adoptat caî nd s-a caă saă torit cu mama. Nu a fost ideea mea, am fost chiar îîmpotriva ei paî naă mi-am dat seama caî t de mult 6 faă cea acest lucru pe mama saă sufere. A trebuit saă devin Hunter Kincaid, dar nu mi-a plaă cut. Erau mult prea multe compromisuri caă rora trebliia saă le fac faţa. La şaisprezece ani m-am mutat. Fortune scaă paă un mic icnet. — N-am vaă zut-o, dar nu cred caă locuinţa din care ai plecat semaă na îîn vreun fel cu casele din care Mickey sau noi ceilalţi am fugit. — Nu, cred caă nu. ÎÎnsaă maă saă turasem de mobilele elegante şi de servitori. 118 ! — Sigur, nici eu n-am putut saă suport saă stea cineva dupaă mine, zise Fortune nepaă saă toare. Dupaă ce a murit mama, eu am locuit cu bunica. Ea obişnuia saă spunaă îîntruna: „Nu irosi, nu dori” şi. Doamne, ea niciodataă nu a dorit nimic. Eu? Am! îînvaă ţat multe despre dorinţaă . Dar asta este o altaă poveste. — De ce ai locuit cu bunica ta? Ce s-a îîntaî mplat cu

paă rinţii taă i? — Mama a murit caî nd aveam şase ani. — Şi tataă l taă u? — A murit anul trecut. Sau mai bine-zis anul trecut a fost îîngropat, caă ci el murise demult. Ea nu trebuia saă spunaă mai mult despre omul care o paă raă sise cea mai mare parte din viaţaă ; tonul din vocea ei era edificator. Privea îîn gol îîn Î timp ce chelnerul le debarasaă masa şi le luaă ce-l manda pentru un tort de îîngheţataă cu alune. Ea îîi aruncaă o privire lui Hunter şi-şi daă du seama caă baă rbatul caă ruia el îîi zicea Hale îîn loc de tataă , avea saă fie subiectul altei seri. Majoritatea clienţilor plecaraă paî naă caî nd ei îîşi terminaraă tortul. Fortune şterpeli ultimele douaă pachete de biscuiţi şi le îîndesaă îîn buzunar. Chelnerul le turnaă cafeaua de final de masaă şi se retrase. Sandra Chastain Hunter era taă cut. Fortune îîi acoperi maî na cu palma. — Se pare caă ai avut dreptate, cowboy-ule, suntem o pereche. Doi inadaptaţi coboraî ţi dintr-un coşmar. — Eu am saă dorm pe canapea, zise Hunter urmaî nd-o pe Fortune îîn vagonul de dormit. — Este o prostie. Eşti cu jumaă tate de metru mai îînalt ca mine. Canapeaua este pe maă sura mea. Vei dormi pe pat. Hunter îîncuie uşa şi stinse lumina din dreptul ei. — Am putea saă -l îîmpaă rţim, propuse el. Cred caă ne-am îîncadra îîn regulament. — Nu cred. Probabil caă au presupus caă doi oameni care au format o echipaă sunt fie caă saă toriţi, fie foarte apropiaţi.

Dar dat fiind faptul caă ne-au pus la dispoziţie doi saci de dormit şi o canapea, probabil caă s-au gaî ndit la toate posibilitaă ţile. — Vrei saă foloseşti prima baia? — Nu, poţi saă te duci. — Cum vrei, dar te avertizez, saă lbatico, caă nu dorm îîn pijama caî nd campez, iar caî nd dorm îîn pat, nu port absolut nimic. Aşa caă dacaă vrei poţi saă -ţi pui caă maşa de noapte caî t timp am saă maă spaă l eu pe dinţi. — Hunter, eu nu dorm îîn caă maă şuţaă de noapte. — Oh. Fortune îîntinse canapeaua şi îîncepu saă -şi pregaă teascaă patul. Hunter o privi o clipaă , dupaă care intraă îîn baie unde îîncepu spectacolul robinetelor deschise, al apei trase şi al spaă latului pe dinţi. Fortune zaî mbi. N-ar fi crezut, îînsaă el era mai agitat decaî t ea. ÎÎşi dezbraă caă blugii noi şi caă maşa, îîşi puse bustiera pe ea, se ghemui îîn pat şi-şi trase aşternutul deasupra. Era agitataă . Caî nd uşa de la baie se deschise se prefaă cu adormita. Printre gene ea îîl urmaă ri pe Hunter care îînainte de a-şi scoate chiloţii şi de a se urca îîn pat, se aplecaă îîn faţaă îîntr-o serie de exerciţii de gimnasticaă . El stinse apoi lumina. Caî nd fu siguraă caă el adormise Fortune se daă du jos din pat şi se duse la baie, unde îîşi spaă laă tricoul şi chiloţii. Dupaă ce le ataî rnaă pe marginea caă zii, îînchise lumina şi se îîntoarse îîn dormitor. — Noapte bunaă , saă lbatico, zise Hunter îîncet. Dacaă te raă zgaî ndeşti îîn privinţa patului, eşti liberaă saă vii alaă turi de

mine. Fortune nu raă spunse. Nu era vorba de raă zgaî ndit. Voise saă îîmpartaă patul cu el, de caî nd naă vaă lise îîn baie şi-l trezise. Fortune niciodataă nu-şi faă cuse planuri. Şi ultimul lucru la care se gaî ndise caî nd plecase din Cordele fusese saă facaă dragoste cu partenerul ei. Revenind la ea, Fortune recunoscu faptul caă , deşi îîşi asuma riscuri prosteşti ajutaî nd pe caî te un copil, nu fusese niciodataă tentataă saă -şi asume genul de risc care saă ducaă la apariţia unuia nedorit. Va raă maî ne acolo unde era. ÎÎnsaă nu putea saă şi-l scoataă din minte pe cowboy-ul cu ochi albaştri. Era ataî t de aproape şi totuşi ataî t de departe. Î Î Î a. Micul frigider care fusese plin cu apetitive şi raă coritoare noaptea trecutaă , a doua zi caî nd îîl deschise Fortune era gol. La fel era şi salonul. La fel! era şi patul. Avea ciudata senzaţie caă ziua şi noaptea trecutaă fuseseraă un vis şi caă acum se trezise la realitate. ÎÎnsaă senzaţia nu duraă decaî t paî naă îîn clipa îîn care intraă îîn baie. Chiloţii ei de dantelaă şi tricoul fuseseraă mutate Î de pe marginea caă zii. Erau puse cu grijaă pe unul din suporturile de prosoape. Picaă turi de apaă se mai scurgeau îîncaă pe faă -l ianţaă şi un prosop mototolit era aruncat peste (123 S cadaă . Probabil caă el se îînvaî rtise prin cameraă îîn chiloţi,

iar ea dormise dusaă . Faţa lui Fortune se aprinse caî nd îîşi daă du seama caă el îîi gaă sise lenjeria intimaă . Întenţionase saă se trezeascaă prima şi saă -şi ia rufele de acolo. — Fortune? Te-ai îîmbraă cat? ÎÎn salon se auziraă paşii lui Hunter. — Da, zise ea repede, îîndesaî ndu-şi chiloţii sub bustieraă , şi mor de foame. Ce s-a îîntaî mplat cu apetitivele? — Oh, ştiam caă vei vrea saă le luaă m, aşa caă m-am dus şiam cumpaă rat un frigider de voiaj. Le-am pus deja la rece. Nu mai aveau tichete la tren, aşa caă am vizat chitanţa. — Ai luat tot? — Da. M-am gaî ndit saă te scutesc de necazuri. Firma Panther Inc. ÎÎşi poate permite. Eşti gata pentru cafea? El adusese cafea şi rulouri dulci din holul hotelului. Le aşezase pe maă suţa din faţa canapelei şi îîntinzaî ndu-şi haă rţile şi aplecaî ndu-se saă le cerceteze, îîi faă cu semn lui Fortune saă se aşeze laî ngaă el. Ea îîncepu saă se relaxeze. El nu-i acordaă nicio atenţie. Nu avea saă -i aminteascaă despre lenjeria ei intimaă . Şi adunase şi toate apetitivele. Deodataă Fortune se simţi bine. El nu îînţelegea nevoia ei de a straî nge maî ncarea care se consuma, dar cu toate acestea o faă cuse. Şi nici maă car nu o necaă jise. Ea nu putea saă explice sentimentul de linişte pe care acţiunea lui i-l provocase. Aşezaî ndu-se laî ngaă el, Fortune nu îîncercaă saă ignore fiorul pe care îîl simţi caî nd coapsele lor se atinseraă . Hunter paă ru saă nu observe. Probabil caă ea era cauza, probabil caă fiecare atingere îîi excita terminaţiile nervoase. El pur şi simplu îîşi desfaă cu; picioarele şi se trase mai aproape de masaă . For-l tune îîşi îînghiţi micul dejun faă raă saă -i simtaă gustul. Pentru prima dataă îîn viaţaă ea baă u o îîntreagaă \ceaşcaă de cafea

faă raă saă clipeascaă . Cowboy-ul purta ghetele din piele de şarpe şi! blugi. Renunţase la piele, iar tricoul lui oliv era i curat. Ea se îîntrebaă ce faă cuse el cu hainele murj dare. Ar fi putut saă se ofere saă i le spele, îînsaă asta ar fi adus îîn discuţie problema lenjeriei ei, lenjeriei pe care şi-o ascunsese sub bustieraă caî nd auzise vocea lui. Hunter îîşi pieptaă nase paă rul peste cap. Pe maă suraă ce se uscau, şuviţele îîi caă deau ştrengaă reşte pe frunte. Ea nu rezistaă impulsului şi îîşi îîntinse maî na staî ngaă ca saă i le dea la o parte. Ezitaă . O clipaă maî na ei pluti îîn aer nesiguraă , dupaă care şi-o Sandra Chastain coborîî pe hartaă , caă utaî nd un motiv care saă explice prezenţa ei acolo. — Uf, Hunter, îîncotro ne îîndreptaă m? — Poftim? Hunter se laă saă brusc pe spate şi se raă suci, prinzaî ndu-i îîntre trup şi spaă tarul canapelei maî na cu care ea îîşi ţinea fursecul. Ea îîşi pierdu echilibrul şi caă zu peste el. — Ei, ei, zise el surprins. Fortune se îîncordaă . Nu se putea mişca. Cineva folosise din nou ciocanul, numai caă de astaă dataă nu cuiele erau cele care o ţineau îîn loc, ci tentaculele unei energii magnetice. Cu o mişcare rapidaă Hunter îîşi strecuraă braţul staî ng sub fundul ei şi raă sucind-o o aşezaă îîn poalaă , faă caî nd-o saă -l ţinaă pe dupaă gaî t cu maî na care poposise pe hartaă . Ochii lui albaştri îîi fixaraă pe cei negri. — Nu, şopti ea caî nd capul lui îîncepu saă coboare. — Cred caă da, zise el caî nd buzele lui le gaă siraă pe ale ei. Fir-ar saă fie, o saă ruta. Gura lui o acaparaă posesiv pe a ei, îîncet, mult prea îîncet, de parcaă ar fi. ÎÎncercat intenţionat saă o

îînnebuneascaă . îîi asalta disperat fiecare milimetru al gurii, de parcaă ar fi fost un om îînsetat care gaă sise un izvor îîn deşert. El se sprijini de spaă tarul canapelei, jar ea îîl urmaă topitaă de îîmbraă ţişarea lui, caă ldura atingerii lui sfaă j raî maî ndu-i fiecare os. Se auzi un geamaă t. Ar fi putut saă fie al lui Fortune, ar fi putut saă fie al lui Hunter. Nu se putea da o precizare sunetului, nu exista reţinere; nu exista îîmpotrivire faţaă de focul devastator dintre ei. Salonul paă ru deodataă îînvaă luit îîn muzicaă ! iar trupurile lor preluau ritmul de parcaă vagonul! îîncepuse saă se mişte pe şine. Fortune se mişcaă , Hunter se mişca dedesubtul ei. Ea îîncepuse deja saă -i simtaă baă rbaă ţia vibraî nd. Saă rutul deveni tot mai i îînfocat, maî inile lor raă taă ciraă neobosite, paî naă simţiraă pielea goalaă . Hunter se raă suci, o lungi pe Fortune pe caj napea şi aşezaî ndu-se deasupra ei faă cu o mişcare bruscaă care îîl ţintui şi-l faă cu saă ţipe. — Oh, fir-ar saă fie! Fortune clipi, devenind deodataă conştientaă de Î ceea ce se îîntaî mpla, de Hunter, care o. îîmpingea îîn pernele de sub trupul ei. — Ce nu este îîn regulaă ? j – Nimic. Fir-ar saă fie! Stai nemişcataă o clipaă . El; îîşi sprijini capul de obrazul ei şi respiraă de mai multe ori. ÎÎmi pare raă u, saă lbatico. Vocea lui era! raă guşitaă , nu îînsaă din cauza pasiunii, ci din cauza i durerii. — Ştiu, rosti ea, îîncercaî nd saă -şi recapete staă paî nirea de sine. Sufletul doreşte, îînsaă trupul spune nu. Cred caă probabil ar trebui saă -i mulţumesc trupului taă u. — ÎÎntr-un fel, zise el cu un geamaă t, cred caă n-ar fi fost corect faţaă de niciunul din noi dacaă am fi mers mai departe. Eu nu m-am laă sat niciodataă atras îîn minciunaă de un saă rut.

Sprijinindu-se îîn braţe, el se îîmpinse suficient caî t saă apuce spaă tarul canapelei. Din acea poziţie reuşi saă se ridice îîn picioare şi îîncepu saă -şi apese spatele cu ambele maî ini. Fortune tremura. Bustiera îîi era ridicataă îîn jurul gaî tului, expunaî ndu-i saî nii excitaţi. ÎÎnsaă Hunter era cel aflat îîn adevaă rataă agonie. Rapid ea îîşi trase bustiera îîn jos şi se ridicaă . Neluaî nd îîn seamaă evidenta dorinţaă a lui Hunter, ea se apropie de el. — ÎÎntinde-te pe podea, Hunter. — ÎÎmi pare raă u saă lbatico, dar dacaă maă aşez s-ar putea saă nu maă mai ridic şi, oricaî t de mult aş vrea saă -ţi fac pe plac, asta nu cred caă se poate îîntaî mpla acum. — ÎÎntinde-te pe burtaă , cowboy-ule. Am saă -ţi rezolv eu spasmele astea. E clar caă îîn ultima vreme nu prea ai faă cut mişcaă ri bruşte. — Ge>