Tortura Indoielii

NewPDF 5 ania Nu te simţi bine, Tamara? întreb ă Harold Stein. O privea cu îngrijorare din spatele ochelarilor s ăi cu lentile colorate uşor. Ba da, ba da, răspunse Tamara scuturând energic din cap. Sub şocul celor aflate, pălise şi totul începuse s ă se învârtească în jurul ei. Sunt doar puţin surprinsă... asta-i tot. N-aţi vorbit niciodată despre vinderea companiei şi... Vocea ei slăbi. Se temea dintr-o dat ă ca reac ţia ei s ă nu trezească bănuieli. De fapt, reluă Harold Stein, m-am exprimat prost. Este vorba mai curând despre o fuziune. Dar nu este înc ă nimic oficial. Contractul n-a fost deocamdat ă semnat. Până atunci, Rutledge ţine ca totul să r ămân ă secret. Altfel, î ţi imaginezi speculaţiile de la burs ă! -Şi când... când trebuie să se fac ă? „întreb ă Tamara, încercând să-si revin ă. - Ce anume? înteaba patronul ei distra, gandindu-se deja la altceva. Când va fi semnat contractul?Vreau sa spun când prelua Compania Taylor conducerea intreprinderii? Cred ca la sfarsitul lunii.Serviciile juridice ale celor doua companii difinitiveaza contractul. R ămân de pus la punct doar ultimele detalii.

.TORTURA ÎNDOIELII CAPITOLUL I

Ridică din umeri, ca şi cum toate astea n-aveau nici o importanţă. Seite 1

NewPDF 5 Mai puţin de o lun ă! Stomacul Tamarei se strânse, sim ţind c ă i-se face greaţă, fixa cu înc ăpăţânare registrele aflate pe birou, ca să nu întâlnească privirea patronului ei; el nu trebuia cu nici un preţ să şi dea seama de neliniştea ei. -Mi-ar fi plăcut să-mi vorbiţi despre asta înainte, murmură Tamara cu voce sc ăzut ă. -Rutledge mi-a cerut să aştept, r ăspunse Harold Stein. Nu voia să provoace zvonuri înainte de vreme. Dar acum, c ă fuziunea a devenit o certitudine, personalul trebuie pus la curent, şi dumneata în mod deosebit. Va fi necesar, desigur, să se procedeze la o verificare a contabilit ăţii. Şi... domnul Rutledge va face aceast ă verificare? întrebă Tamara, străduindu-se s ă-şi st ăpâneasc ă teama care-i strângea inima. -Nu, nici vorb ă! exclam ă Harold Stein, sincer amuzat. Douglas Rutledge este preşedintele-director general al Companiei Taylor, fiul Alishei Taylor Rutledge, mo ştenitoarea societăţii. Nu, verificarea o vei face dumneata, Tamara, ca de obicei. Bineîn ţeles, cu asisten ţă din partea Companiei Taylor. înţeleg, murmură Tamara. înţelegea mai cu seam ă un lucru: secretul ei va ie şi la iveală... Harold Stein era intrigat de reacţia colaboratoarei sale. Ce te deranjează, Tamara? Nu vrei s ă-mi spui? Ea respiră adânc. Trebuia să-i povesteasc ă totul. El va înţelege, îşi spuse Tamara în sinea ei; nu-i va opune ostilitatea impersonală a unei firme mari. TORTURA ÎNDOIELII 7

Seite 2

NewPDF 5 Această... această fuziune m ă îngrijoreaz ă, m ărturisi ea în cele din urm ă, luând cu un gest nervos un creion de pe birou. Mama mea este foarte bolnavă şi... -Ah! înţeleg, zise el întrerupând-o. Te temi s ă nu- ţi pierzi locul, nu-i aşa? Nu te nelinişti, Tamara, una dintre clauzele contractului stipulează c ă firma Taylor va men ţine pe post, timp de cel puţin un an, angaja ţii care lucreaz ă cu mine de mult timp. Aşadar, nu vei fi concediat ă. De altfel, ţi-am l ăudat eficienţa, loialitatea şi con ştiinciozitatea profesional ă cu care ţii contabilitatea. Situaţia dumitale nu se va schimba, şi nici salariul. Ai putea avea chiar avantaje lucrând pentru o firm ă mare. în măsura în care patronul ei ignora esenţialul, laudele acestea erau departe de a o linişti. -Este foarte drăguţ din partea dumneavoastr ă, domnule Stein... începu ea, dar se opri imediat. -Drăguţ! Nu puteam face mai pu ţin decât a fi „dr ăgu ţ, cum spui, după sprijinul nepre ţuit pe care mi l-ai dat. Nu- ţi dai seama de rolul esen ţial, vital, pe care îl joci în întreprinderea asta. Nu ştiu cum m-aş fi descurcat la moartea fratelui meu, dacă n-ai fi luat pe umerii dumitale responsabilitatea acestui serviciu. -Dar eu... - Ştii tot atât de bine ca mine, o întrerupse el cu un oftat adânc, că dintre noi doi, omul de afaceri era fratele meu. Când este vorba despre conducerea unei întreprinderi, eu n-am nici un pic de talent. îmi este destul de greu să-mi organizez propria viaţă, dar o jum ătate de duzin ă de servicii şi to ţi ace şti angajaţi... O ştiam deja când a murit Arthur, dar acum, dup ă 8 trecerea unui an şi jum ătate, m-am convins c ă nu pot decât s ă dăunez întreprinderii. Seite 3

NewPDF 5 -Toţi angajaţii vă respect ă enorm! exclam ă Tamara. Sunte ţi un om foarte competent -In domeniul meu, poate în chestiunile practice din atelier, dar nu în afaceri. îmi place sa ma ocup de mecanisme, s ă fac încercări cu dispozitive noi, să inventez. Şi de acum înainte, am inten ţia sii mi dedic timpul acestor preocup ări. De altfel, dacă Rutledge a cump ărat întreprinderea, este mai ales pentru a obţine brevetele mele, declară Harold Stein f ăr ă fals ă modestie. Tamarei i se punea un nod în gât: timpul trecea şi devenea din ce în ce mai greu să-i explice situa ţia ei. De altfel, Harold Stein continua deja, nel ăsându-i sansa s ă vorbeasc ă: - Nu pot să-ţi spun cât de mult m ă u şureaz ă aceast ă fuziune! Rugăciunile mele au fost în sfârşit ascultate. Dup ă moartea lui Arthur, m ă gândisem serios să închid întreprinderea. Eram egoist, nu mă interesam decât de pasiunile mele, ma şin ăriile, şi nu de afaceri. Apoi m-am gândit la to ţi cei care, din vina mea, vor deveni şomeri. Nu puteam avea con ştiin ţa împ ăcat ă. Dar acum, fuziunea cu Compania Taylor înseamn ă, pentru mine, libertatea de a face ce-mi place şi pentru voi to ţi garan ţia păstrării slujbei. Este o binecuvântare, Tamara, o adevărată binecuvântare ! Pentru el, poate, dar cu siguran ţă nu şi pentru ea... Soneria telefonului, o scuti pe Tamara de un r ăspuns. Ridic ă receptorul şi, recunoscând vocea, îl întinse patronului ei. TORTURA ÎNDOIELII 9

-Este doamna Danby, secretara dumneavoastr ă, zise ea. Sunteţi chemat din străin ătate. El făcu o strâmb ătură si oftă. înainte de a ie şi, ad ăug ă: Seite 4

NewPDF 5 Sunt într-adevăr nerăbd ător ca altul să-mi ia locul! Spune-i doamnei Danby c ă vin imediat. Tamara închise telefonul şi î şi l ăsă mâna s ă r ăt ăceasc ă peste un registru gros, ca pentru a-1 proteja. Cuno ştea aversiunea lui Harold Stein pentru afaceri, dar se gândise c ă o va consulta dacă va avea vreodat ă inten ţia s ă vând ă compania. N-ar fi crezut niciodată c ă o firm ă atât de mare ca Taylor ar putea fi interesată de ei, o mic ă întreprindere specializat ă în echipament de birou... Bineîn ţeles, uitase de brevetele de invenţii şi de valoarea lor. Cu toate acestea, unele am ănunte din ultimul timp ar fi trebuit s-o pună în gardă. Harold Stein îi ceruse în mai multe rânduri informaţii aparent fără importan ţă privind cursul afacerilor. Dar, fiind prea absorbit ă de problemele ei personale, Tamara nu le acordase nici o aten ţie. Dac ă ar fi avut timp să se pregăteasc ă pentru această nou ă situa ţie, poate că ar fi putut schimba lucrurile. Dar acum era prea târziu. Poate că erorile din registrele de conturi vor trece neobservate? Poate că va putea explica noilor ei patroni ce se întâmplase? La urma urmei, nu comisese nici o crim ă. Poate că vor înţelege... Tamara luă registrul şi se duse să-l pun ă la loc sigur în casa de bani. Brusc, tresări. Cineva o prinsese de mijloc şi un s ărut îi mângâia ceafa. A venit timpul, frumoasa mea! murmur ă o voce pe care Tamara o recunoscu imediat. Vino, te iau cu mine.

JUDITH SM1TH 10

Seite 5

NewPDF 5 Tamara îl făcu să-i dea drumul si se îndep ărt ă de Eddie. • f ® ^ -Programul se termin ă abia peste dou ăzeci de minute, Eddie, zise ea întorcându-se la masa ei de lucru. Poate c ă tu n-ai nimic de făcut, dar eu am. Lasă baltă toate astea. Stein este ocupat, nu mai are nevoie de tine. Oricum, ce importan ţă are dac ă pleci mai devreme? Ne-a vândut unui gigant. -Cine ţi-a spus? întreb ă ea, b ănuindu-1 c ă spune asta cu viclenie, ca să afle adevărul. - -Inainte de a veni să te v ăd, Stein a trecut pe la serviciul de vânzări, răspunse el râzând de ea. Nu tu e şti aceea care vinde pontul, frumoasă şi fermec ătoare secretoas ă. Eddie Collier nu se putea împiedica să fac ă risip ă de complimente de-a lungul întregii zile. înzestrat cu calit ăţi în arta vânzărilor, dotat cu o înfăţi şare avantajoasa, b ărbatul acesta energic reuşea foarte bine pe lâng ă cump ăr ători şi... femei. -Se pare că noutatea n-are darul să te încânte, remarcă el. -Pentru mine, asta nu schimb ă nimic, r ăspunse ea. Cu mâinile ei fine, cu degetele lungi şi sub ţiri, începu să bată uşor pe claviatura unui calculator. îl supraveghea cu coada ochiului pe Eddie, sperând c ă acesta va pleca. Dar el hu avea deloc inten ţia; dimpotriv ă, se amuz ă scoţând firul din priză. -Pune-1 imediat la loc în priz ă! îi ordon ă ea strângându- şi buzele. N-am timp de pierdut cu genul ăsta de prostii. -Eşti oare genul care-şi dă sufletul pentru o slujbă? o ironiză el. TORTURA ÎNDOIELII 11

Seite 6

NewPDF 5 Intocmai, replic ă ea, fie c ă-ţi place sau nu. Ce păcat! O fată atât de frumoasă ca tine! continu ă Eddie aşezându-se pe colţul biroului. Ea vru să se ducă să pun ă calculatorul în priz ă, dar observ ă c ă era prizonieră: Eddie î şi pusese amândou ă mâinile pe rezemătoarele pentru coate ale fotoliului. El î şi l ăs ă privirea să rătăcească peste taiorul ei mulat pe corp, pe gâtul delicat unde mânia făcea să bată o ven ă, pe ovalul pur al fe ţei ei lipsite de expresie. Nici stofa sobr ă a taiorului nici coafura ei austeră nu reuşeau să atenueze frumuse ţea str ălucitoare a Tamarei. Ochii ei albaştri, traversaţi de fulgere de mânie, erau mărginiţi de gene lungi şi negre. Tamara era conştient ă de frumuse ţea ei, ceea ce o f ăcea insensibilă la măgulirile lui Eddie. Pentru ea, înf ăţi şarea fizic ă avea mult mai puţin ă importan ţă decât calit ăţi, inteligen ţa, personalitatea sau sim ţul umorului, de exemplu. Ai amabilitatea să m ă laşi să-mi termin lucrul? îl ă întreb ea politicos, dar nu fără ner ăbdare. Să cin ăm împreun ă, îi propuse el. Vom s ărb ători fuziunea secolului! Ştii bine că este imposibil. Trebuie s ă m ă duc acas ă. Ii spusese asta de atâtea ori, încât ar fi trebuit să sfâr şeasc ă prin a-şi aminti. Ei bine, te voi conduce acasă, zise el făr ă şă se tulbure. Vom cina la tine acasă, pe un fond de muzic ă în surdină, vom sta de vorb ă în linişte şi... -Nu, mulţumesc, îl întrerupse Tamara. Ultima dat ă când te-am invitat acasă, s-a terminat printr-un meci de box pe canapea. Regret, dar n-am inten ţia s-o iau de la capăt! Poate că astăzi, un tete-â-tete ţi-ar plăcea mai mult? sugeră Eddie plimbându-şi mângâietor un deget pe obrazul Tamarei. -Eşti aproape la fel de subtil ca un diplodocus, dinozaurul Seite 7

NewPDF 5 acela antediluvian, rosti ea t ăios, respin-gându-i mâna. Nu vezi că asta nu m ă interesează? Lasă-m ă în pace şi pleac ă Nu cred o vorb ă din tot ce spui, murmur ă el pe un ton distrat. Tamara era din ce în ce mai iritat ă şi sfârşi prin a izbucni: Ceea ce nu reuşeşti cu nici un pre ţ să crezi, este c ă ţi se poate spune nu! Ai făcut curte tuturor femeilor care lucrează aici şi probabil sunt singura care nu s-a l ăsat ispitit ă de frumoşii tăi ochi negri! O licărire furişă se aprinse în ochii lui Eddie şi se stinse imediat. Ai nevoie ca cineva să se ocupe de tine, Tamara, zise el pe tonul lui cel mai conving ător. Prive şti via ţa cu prea multă seriozitate. Desfă-ţi din când în când cocul şi las ă p ărul să-ţi cadă pe umeri. Şi distrează-te pu ţin. Profit ă de via ţă! Oh, b ărbaţii! N-am nevoie ca cineva să se ocupe de mine. Sunt pe deplin capabilă să-mi asum responsabilit ăţile şi mă felicit pentru asta, de şi vrei cu tot dinadinsul s ă vezi în mine o femeie slabă! Şi mai cu seam ă nu veni s ă-mi spui c ă vrei să împărţi cu mine problemele mele, Eddie. Singurul lucru pe care vrei într-adev ăr să-l împ ăr ţi cu mine este patul meu. Şi nu-mi imaginez o perspectivă mai pliciisitoare. 13 I-o spusese direct, dar nu exista alt mijloc pentru a se face în ţeleasă de el. Eddie îşi luă mâinile de pe rezem ătoarele fotoliului şi se redresă. -Spui asta, dar nu crezi nici un cuvânt, replic ă el, atins în amorul lui propriu, dar înc ă neconvins. -Spun asta pentru că m-am săturat s ă-ţi opun mereu un refuz politicos. Când î ţi spun nu, vrei neapărat să auzi da. De aceea, de data asta, am pu punctul pe „i“. -Aşadar, universul tău se limitează la birou şi acas ă? Şi prietenii? Ai putea să le acorzi şi lor pu ţin timp. Seite 8

NewPDF 5 Nu părea să se fi supărat, dar nici nu p ăre mul ţumit. * -Tocmai în momentul acesta am foarte mare nevoie de un prieten, răspunse ea cu o notă de regret în glas. Dar ceea ce-mi oferi n-are nimic de-a face cu prietenia. Bun ă seara, Eddie. înainte de a ieşi din birou, Eddie introduse din nou calculatorul în priză şi zise pe un ton ustur ător: -Nu vei fi niciodată singură, Tamara. Ai munca ta ca să- ţi ţin ă companie. Mă întreb chiar dac ă n-ai un calculator în locul inimii! Dar este programat greşit, deoarece viaţa nu este făcută din cifre şi date; este făcut ă din emo ţii şi sentimente. -Am luat notă, replic ă Tamara făr ă să-şi ridic privirea. După plecarea lui Eddie, se opri din lucru şi privi u şa care tocmai se închisese. Era oare prea realist ă? N-avea ce face, trebuia să fie. Nimeni n-o va sc ăpa de problemele ei mişcând o baghet ă magic ă. Viaţa ei nu era deloc roz, dar asta nu avea darul s-o sperie: era destul de puternic ă pentru n- şi duce povara. Cât despre Eddie, nu-i puteaaduce decât înduioşare pentru soarta ei, ceea ce n-ar rezolva nimic. Cu toate acestea, Tamara regreta c ă nu are un prieten adevărat, bărbat sau femeie. Prietenia cere să-i se consacre timp. Or, în decursul anilor din urm ă, Tamara nu avusese răgazul să între ţin ă o asemenea leg ătur ă privilegiat ă. Obosită fără îndoială de a da întotdeauna f ăr ă s ă primeasc ă vreodată ceva în schimb, cei câţiva prieteni o p ăr ăsiser ă, f ăr ă ca ea să le poată purta pic ă. Tamara se adânci din nou în cifrele ei. O cuprinse brusc panica la gândul viitoarei fuziuni a celor dou ă societăţi. Trebuia să existe o solu ţie. Nu trebuie niciodat ă s ă- ţi pierzi speran ţa. în cel mai rău caz, va fi concediat ă, dar cu calificativele ei îi va fi uşor să g ăsească un alt loc de contabil. Aruncă o privire pe ceas: trebuia să lucreze repede dac ă voia să termine la timp. In ciuda eforturilor făcute, îşi pierdu autobuzul şi trebui să-l aştepte pe următorul. Seite 9

NewPDF 5 Ajungând în faţa micii ei case cu jaluzele verzi, observ ă primele lalele răsărind din pământ. Aerul mirosea a liliac. „Va trebui să culeg un buchet pentru camera mamei“, î şi spuse Tamara în sinea ei în timp ce urca treptele peronului. Iartă-mă, Sadie, am întârziat. O femeie înaltă şi foarte bine legată ie şea din buc ăt ărie, îmbrăcată în pantaloni şi jachet ă maro. N-ai de ce să te nec ăje şti! exclam ă ea râzând. Nu m ă grăbesc. în afară de televizor, nu m ă a şteapt ă nimeni acasa 15 Tamara îşi coborî vocea şi întreb ă: Cum se simte? Du-te şi vezi singură, răspunse Sadie cu un zâmbet care-i îmblânzi brusc faţa cu tr ăsături aspre. Tamara se îndreptă cu paşi uşori spre salon şi figura ei se lumină la vederea siluetei plăpânde ghemuite într-un fotoliu. Depuse un sărut plin de dragoste pe un obraz palid şi supt. -Bună seara, mam ă, spuse ea vesel ă. -Ai avut o zi bun ă? o întreb ă mama ei rostind încet cuvintele, încercând să ascund ă faptul c ă le articula defectuos. -Foarte bun ă, min ţi Tamara. Şi tu, ce-ai f ăcut ast ăzi? -Am urm ărit la televizor serialul meu obi şnuit, dar n-o să te pedepsesc cu povestea lui, răspunse ea zâmbind. Conversaţia aceasta făcea parte..dinaritualul serii. Mama ei era toată ziua închisa intre patru peretisi cu toate acestea nu se plângea niciodată. Tamara n-o auzise plângându-se decât o singură dată. Nu va uita niciodat ă ţip ătul acela sfâşietor de disperare, acel „de ce“ arunc doctorului cand i-a dezvaluit boala îngrozitoare care ii distrugea treptat dar iremediabil sistemul muscular. Asa se intamplase cu trei ani in urm ă, trei ani in timpul carora Tamara urmarise degradarea ei lentă care necesita acum prezenta unei infirmiere. Tamara îşi Iua curajul din t ăria de caracter a mamei Seite 10

NewPDF 5 sale. Intr-adevar, cum sa se vaite in fata cuiva care se lupt ă f ăr ă întrerupere sa-si pastreze demnitatea pân ă la capăt? 16 Tratamentele, medicamentele, salariul lui Sadie şi onorariile doctorului epuizaseră de mult timp pu ţinele lor economii. Casa era ipotecata şi mica mo ştenire l ăsat ă de o verişoară îndepărtată a mamei se topise ca z ăpada la soare. De trei luni, Tamara se străduia să-şi foloseasc ă inteligen ţa cât putea de bine. încolţită, alesese ceea ce i se părea cea mai bună soluţie. Dar din dup ă-amiaza asta, avea o nou ă problem ă de rezolvat. Sim ţea că ăsta îi va veni de hac. Deocamdat ă, prefera să se gândească la altceva. -Mor de foame. Şi tu? Vrei ceva special, în seara asta? -Un biftec în sânge, mere la cuptor cu smântân ă şi o ă felie de pl cintă cu brânză. -Şi va fi un biftec clasa-ntâi! glumi Tamara. De mult timp bugetul lor le interzicea biftecul! Hamburgeri, pui şi peşte, asta era tot ce î şi puteau permite. -Mă duc mai întâi s ă m ă schimb, o anun ţă Tamara. -Destinde-te puţin, insist ă mama ei, nu este nevoie să te grăbeşti cu pregătirea cinei. Tamara zâmbi şi nu răspunse. Pe culoar o întâlni pe Sadie, care pleca. După ce-i mulţumi, intr ă în camera ei, î şi scoase hainele şi îmbr ăca nişte blugi şi un pulovar de lân ă cu mâneci lungi. Ştia să profite de lucrurile vechi şi în acelaşi timp să folosească andrelele, astfel ca garderoba ei urma întotdeauna evolu ţia şi capriciile modei. î şi desfăcu părul şi îşi lăsă splendidele plete aurii s ă cad ă pc umeri; contabila eficientă ş i echilibrată făcuse loc unei făpturi frumoase, afectuoase şi senzuale. Tamara nu-şi d ădea seama cât de Seite 11

NewPDF 5 stupefiantă era această transformare. Puse hamburgherii la pr ăjit şi se duse s-o ajute pe mama ei să se aşeze in pat. O instala confortabil, in capul oaselor, sprijinită bine între perne, şi se întoarse în buc ăt ărie ca s ă pregătească tava; un piure uşor, maz ăre verde cu smantana şi salata de fructe. Tamara trebuia acum s-o ajute pe mama ei s ă m ănânce, deoarece îşi coordona din ce în ce mai greu mi şc ările. între două îmbucături, aceasta îi ceru: 17 -Povesteşte-mi ce s-a întâmplat astăzi la birou. Tamara şovăi o clipă, apoi se hot ărî să preg ăteasc ă terenul fie ce-o fi. -întreprinderea va fuziona cu siguran ţă cu Compania Taylor. -Ah, da? Când? -Cred că la sfârşitul lunii, răspunse Tamara f ăr ă s ă lase să se vadă nimic din sentimentele ei. Am fost foarte surprinsa când am aflat. Ştiam c ă Stein nu era mul ţumit de postura în care se afla şi, cinstit vorbind, nu se descurca foarte bine. Dar n-a făcut niciodat ă nici cea mai mic ă aluzie la o asemenea eventualitate. -Ai putea fi avansată? -Poate... Sau s-ar putea să rămân făr ă slujb ă... Noua conducere poate la fel de bine să m ă concedieze. Mama ei se încruntă. -Crezi, intr-adevăr? -Totul este posibil, dar asta nu m ă nelini şte şte. Ziarele sunt pline de anun ţuri cu oferte de serviciu pentru contabili experimentaţi. Nu voi avea nici o dificultate s ă-mi găsesc un alt post. -Ai dreptate... Şi când vei şti? Seite 12

NewPDF 5 -Luna viitoare, presupun. Nu mai devreme. Tamara nu spuse mai mult, câ să n-o nelini şteasc ă pe mama ei care nu b ănuia situaţia dezastruoasă a finan ţelor lor. O lăsa să creadă c ă salariul ei şi banii pe care-i câ ştig ă făcând seara lucrări de dactilo-grafie, erau suficien ţi pentru acoperirea cheltuielilor. -Mă simt uneori atât de vinovat ă, zise pe neaşteptate bolnava cu o tristeţe neobi şnuit ă. Din cauza mea, îţi iroseşti tinereţea. -Mamă! exclam ă Tamara cu inima strâns ă. Nu m ă plâng. Am destul timp să m ă distrez. Se gândea mai cu seam ă la faptul c ă abia le mai r ăm ăseser ă câteva luni de petrecut împreun ă, întrucât boala progresa foarte rapid. -Sunt într-adevăr foarte norocoasă să te am, draga mea! rosti încet mama ei. Tamara simţi că îi urc ă lacrimi în ochi. întoarse capul şi exclamă pe un ton nepăsător: -Cred că da! -Şi modestă, pe deasupra! remarcă mama ei râzând. Remarca Tamarei îşi atinsese în orice caz scopul. TORTURA ÎNDOIELII 18 CAPITOLUL II -M-aş duce cu pl ăcere s ă joc golf, pe timpul acesta frumos,ofta Adam Slater Atent la trafic, Douglas Rutledge î şi privi pasagerul cu coada ochiului. -In loc de a te cufunda în registrele de conturi ale lui Stein, în compania contabilei lui model? -Eşti sceptic Bilan ţurile şi notele contabile pe care le-am văzut sunt opera unei persoane foarte pricepute, te asigur. Seite 13

NewPDF 5 -Poate. Dar m ă întreb daca Stein stie sa deosebirea dintre un funcţionar bun şi unul prost. De un an şi jum ătate, întreprinderea lui impotmole şte. Este o adevărată calamitate,cu asemenea brevele. După p ărerea mea Stein nu ştie să tragă folos din ceea ce are. -Din ceea ce avea in corect ă Adam. Brevetele acestea sunt acum ale tale. Şi ai avut grij ă s ă-i ascunzi valoarea lor. " -Stein are ceea ce voia. Şi noi la fel, zise Dougla ridicând din umeri. Se simţea cu con ştiin ţa împ ăcat ă. Şi întreprinderea? O vei face să func ţioneze în continuare? -Deocamdată, da. Timpul cât să ne vindem supraproducţia şi să ne descotorosim de personal.

--I-ai promis lui Stein că vei p ăstra pe toat ă lumea timp de un an, îi reaminti Adam. -Pe cei mai buni îi voi păstra timp de un an şi chiar mai mult. Ceilalţi nu vor g ăsi condi ţiile de lucru pe gustul lor şi vor pleca singuri, r ăspunse Douglas cu un aer răutăcios. -Iţi dai Seama, remarcă pe neaşteptate Adam, c ă ne cunoaştem de şaptesprezece ani, din universitate... Cine ar fi spus că într-o zi voi lucra pentru tine? -Nu te-aş fi angajat dac ă nu erai cel mai bun! replic ă Douglas. încetini şi pătrunse în parcare. -Asta o ştiu foarte bine, declar ă Adam râzând u şor. Să lucrez pentru tine, treacă-meargă, dar să tratez afaceri cu tine, niciodată! -Auzindu-te ce spui, s-ar putea crede c ă sunt un adevărat rechin! Nicidecum. Numai că eu n-am nici calmul şi nici Seite 14

NewPDF 5 dezinvoltura ta... Douglas Rutledge în ţelegea foarte bine ce voia să spun ă Adam. Avea obiceiul să păstreze distan ţa faţă de personalul lui. Dacă patronul se arată prea apropiat, angaja ţii profit ă imediat de situaţie. Adam era un vechi coleg de studii, în care avea încredere deplin ă. Dar cu toate c ă avea rela ţii amicale cu el, asta nu-1 împiedica să se arate prudent şi rezervat. Moştenitor al unui nume faimos şi al unei afaceri însemnate, şi era conştient că solitudinea făcea de asemenea parte din moştenire. Ambi ţios din fire, dac ă naşterea nu i-ar fi conferit aceast ă poziţie important ă, ar fi muncit din greu să ajungă la ea, şi ar fi reu şit cu siguranţă. -Cu ce vom începe? întreb ă Adam. TORTURA ÎNDOIELII

21

Douglas manevră cu abilitate, reu şi s ă parcheze maşina şi răspunse: - Cu serviciul de vânzări, poate. Hank a trecut deja pe acolo. Dar se pare că trebuie să-mi vâr şi eu nasul. Ieşea din maşin ă când aten ţia îi fu atrasă de o tân ăr ă blond ă şi zveltă care cobora din autobuz. O urm ări cu privirea. Ea se îndreptă spre intrarea principală, îmbrăcată într-o fust ă din stofă albastră. Lui Douglas i-ar fi fost greu s ă pretind ă c ă spectacolul acesta îl lăsa indiferent. Vântul îi smulse eşarfa pe care şi-o aruncase pe umeri. Douglas o ridic ă, tân ăra se întoarse şi el avu un şoc v ăzând-o. Ochii ei erau atât de albaştri, iar p ărul atât de blond! Şi era un blond natural, ar fi putut paria. Pielea ei fin ă şi sidefie trebuia să fie tot atât de catifelată ca m ătasea eşarfei de care nu-şi putea desprinde degetele. Cu toate acestea, i-o întinse. -Mulţumesc, murmur ă ea. Vocea ei, caldă şi agreabilă, îi pl ăcu. Incapabil să şi desprindă privirea, el se mul ţumi să-şi încline capul, dar Seite 15

NewPDF 5 ea plecase deja. Se strecură pe uşa de intrare şi el se gr ăbi s-o urmeze. -Scuzaţi-mă, domnişoar ă... Ea se opri, ezită o clip ă şi apoi se întoarse spre el. El se comportă ca şi cum nu văzuse birourile despărţite prin geamuri de hol şi întreb ă: -Puteţi să-mi spuneţi unde se afl ă serviciul de vanzari? -Acolo, răspunse ea arătându-i un perete lung de sticlă. El îşi lăsă privirea să rătăcească peste rotunjimile pieptului ei. Era o privire elocventă şi admirativă. Cum vă numiţi? întreb ă el. 22 Ea îşi aţinti asupra lui nişte ochi alba ştri de nep ătruns. Indiferenţa aceasta îl intrig ă şi mai mult. -In biroul acela, ve ţi primi îndrum ările de care ave ţi nevoie. Ii ignorase cu nepăsare întrebarea şi se r ăsucise pe c ălcâie. -Ia te uit ă! exclam ă Adam, care nu putea s ă- şi cread ă ochilor. Te-a pus la punct, Doug... nu m-am gândit niciodat ă c ă voi vedea aşa ceva! Apoi murmură ca pentru sine: -Mă întreb dacă să-i spun lui Peggy c ă am întâlnit-o în sfâr şit... -Pe cine? întreb ă Douglas privindu-şi însoţitorul. -Adică... hm... bâigui Adam. îş i dădu seama prea târziu c ă îşi rostise gândul cu voce tare. -Peggy mi-a cerut s ă r ăspund la un chestionar publicat într-una dintre reviste. „V-aţi în şelat vreodat ă soţia?“... era una dintre întreb ări. Am r ăspuns „nu“ pentru c ă nici o altă femeie nu m-a tentat vreodat ă. Dar aceasta... Privea cu încăpăţânare culoarul pe care disp ăruse frumoasa blondă. Seite 16

NewPDF 5 -Uit-o, îi spuse Douglas. -De ce? -Pentru că dacă trebuie să iasă cu cineva, eu voi fi acela! Douglas rostise asta pe un ton de glum ă, dar nu era departe s-o creadă realmente. -Credeam totuşi că îţi făcuse şi o regul ă din a nu... Douglas îl întrerupse: -Eşti pe punctul să vezi excep ţia care confirm ă regula. 23

Rostise încet cuvintele, dar tonul era cum nu se poate mai hotărât. Adam îl privi, vag neîncrez ător, apoi clătin ă din cap. -Se pare că nu glumeşti. -Se întâmplă rareori să glumesc când vreau ceva. -Şi ceea ce vrei, ob ţii întotdeauna, nu-i aşa? -Intr-o zi, bunicul mi-a dat un sfat straşnic. „Dac ă vrei să traversezi strada, mi-a spus el, traverseaz-o. Dac ă există cineva în drumul t ău, ocole şte-1. Dac ă nu po ţi s ă-l ocoleşti şi el refuză să se mi şte, treci peste el. Dac ă te-ai hotărât să traversezi strada, nu l ăsa pe nimeni s ă te împiedice s-o faci“. Ia aminte, pentru c ă în realitate se întâmpl ă rareori să se ajungă la asemenea cazuri extreme! adăug ă Douglas, vizibil amuzat de expresia uluit ă de pe figura lui Adam. I laide, acum vino... Să sfârşim cu toate formalit ăţile astea... . Se îndreptă spre serviciul de vânz ări şi alung ă din minle viziunea blondă care dansa Jn capul lui. AI aceri le mai întâi, plăcerea după ace Seite 17

NewPDF 5 Tamara desfăcu' eşarfa pe care o strângea între degete şi o puse din nou pe umeri. Sim ţi brusc un parfum picant: m ătasea se impregnase cu apa de toalet ă a necunoscutului. Mirosul acesta nu făcu decât să m ăreasc ă tulburarea pe care i-o provocase. îşi scutură capul ca pentru a scăpa de privirea direct ă şi insolentă a ochilor lui verzi. în zadar. Continua s ă-l aib ă în fa ţa ochilor, înalt, cu umerii largi, trăsăturile energice, tenul bronzat, gura cu conturul ferm, cu aerul lui arogant...

24 Totul la el emitea strălucirea unui diamant perfect cizelat. Sub rafinamentul b ărbatului bogat, Tamara sim ţea o incontestabil ă duritate de piatră. Interesul pe care i-1 arătase o m ăgulise. Şi privirea pe care şi-o adâncise în ochii ei când o întrebase cum se nume şte, o făcuse aproape să leşine. Fusese tentat ă s ă r ăspund ă. Dar la ce bun? Dacă ar fi invitat-o să iasă cu el, n-ar fi putut decât s ă-l refuze. Existau atâtea motive care o împiedicau să accepte! N-ar fi servit la nimic să-l încurajeze. Tamara îşi puse poşeta într-un sertar şi se a şez ă la birou. Cu coatele pe tăblia biroului şi degetele încruci şate sub b ărbie, căzu pe gânduri. Verificarea contabilit ăţii se apropia şi ea nu g ăsise mijlocul s ă ascundă neregulile. Să falsifice oare calculele? Se mai gândise la asta. Dar dac ă era descoperit ă, o aşteptau necazuri mult mai mari. încercase în trei rânduri să-i explice situaţia lui Harold Stein. Dar întreprinderea nu-1 mai interesa şi o întrerupsese de fiecare dată ca să-i vorbească despre noul multiplicator pe care tocmai îl inventase. La cap ătul r ăbd ării, Tamara abandonase. Ce voia oare bărbatul acela? Tres ări, dându- şi seama c ă se Seite 18

NewPDF 5 gândea în continuare la el. întrebase de serviciul de vânz ări. Venise oare să facă o comand ă? Oricum ar fi fost, asta n-o privea. Şi apoi, dac ă-1 va revedea şi-i va afla numele, la ce i-ar servi? Ea nu era liberă. Problemele personale şi responsabilităţile ei o ţineau înc ătu şat ă. „Ai visat destul, Tamara!“ îşi spuse ea. într-adev ăr, avea mult de lucru şi trebuia să facă apel la toat ă concentrarea de care era capabilă. TORTURA ÎNDOIELII 25

Descoperi o greşeală în contul unui client şi se duse s-o caute pe Susan Dunn, func ţionara care se ocupa cu facturile, în biroul mare al dactilografelor. Discu ţiile erau aprinse acolo, într-o atmosferă de înflăcărare neobişnuită. - Susan... Tamara încerc ă să-i atrag ă aten ţia, dar fata era prins ă într-o discuţie plin ă de însufleţire cu vecina ei. Oh! M-ai speriat... exclamă ea întorcându-se brusc. Şi o întreb ă, f ăr ă s ă piard ă timpul: -Ai aflat noutatea? -Ce noutate? întreb ă Tamara. Se simţi dintr-o dată stânjenit ă, făr ă să ştie prea bine din ce motiv. Doi granguri de la Compania Taylor sunt în întreprindere. Andy tocmai a anun ţat-o adineaori pe Pam la telefon. Tamara simţi un fior rece alergându-i de-a lungul spatelui. la te uită! zise ea ca şi cum nu acorda nici o importan ţă ve ştii. Fii atentă, Susan, înainte de expedierea acestei facturi, va trebui s-o corectezi, adăugă ea punând hârtia pe biroul ei. -Am gre şit? întreb ă func ţionara care era evident eu Seite 19

NewPDF 5 mintea la altceva. Crezi c ă vor veni şi aici? -Fără îndoială, răspunse Tamara. Dar cred c ă vom fi prevenite. Susan se repezi la rujul de buze şi la oglind ă, făcându-i Tamarei cu ochiul. -Mai bine să facem impresie bun ă noilor patroni! -Susan, eşti incorigibil ă! exclam ă Tamara. Nu uita s ă corectezi factura! -N-avea grijă! -Sunt aici! îşi spuse Tamara închizându-se în biroul ei. Intr-un fel, se sim ţea uşurat ă: era ner ăbd ătoare s ă se sfârşească, să nu se mai simt ă într-un echilibru precar pe marginea unei prăpăstii. Dimineaţa se scurse într-o aşteptare înfrigurat ă şi circul ă chiar zvonul că marele Rutledge era prezent în întreprindere. Tamara nu dădu crezare zvonului. Dup ă p ărerea ei, era vorba mai curând despre unul dintre numero şii lui vicepre şedin ţi. Soneria telefonului o făcea să tresară de fiecare dat ă: a ştepta sosirea iminentă a vizitatorilor. Dar ei înc ă nu ap ăreau. Circula zvonul că acum se aflau în ateliere. Dac ă era a şa, vor sta mult timp acolo. Harold Stein trebuie s ă se fi lansat într-una din explicaţ iile lui interminabile... Era atât de mândru de noul lui multiplicator, încât nu se putea să nu încerce s ă le facă o demonstraţie... Se auzi o bătaie în uşă. -Intră! zise Tamara pe un ton iritat. Se săturase să fie permanent deranjat ă. Devenea imposibil s ă lucreze serios în condiţiile în care nu se mai ocupau decât cu venirile şi plecările acestor domni de la Compania Taylor. Susan îşi vârî capul prin uşa întredeschis ă. -Vii să prânzeşti cu noi? -Deja? Tamara îşi privi ceasul de la mân ă. Era trecut de prânz. -Nu, răspunse ea. Nu mi-e foame. Şi am ceva de Seite 20

NewPDF 5 terminat. In zilele din urm ă, avea un ghem de nervi în loc de stomac. -Pot să-ţi aduc un sandviş, dac ă vrei, îi propuse Susan

27 -Aş prefera un iaurt, dacă mai g ăse şti... Trebuia totuşi să încerce să m ănânce ceva. -îti aduc imediat. Susan reveni câteva clipe mai târziu cu un iaurt cu fructe şi o linguriţă de plastic. Punându-1 pe birou, se strâmbă: Mă întreb cum poţi să înghiţi aşa ceva! Tamara nu-i răspunse şi-i mul ţumi cu un mic gest prietenesc din mână. Luă încet câteva linguri ţe din iaurtul ei, f ăr ă s ă se opreasc ă din lucru. Era uşor de mâncat şi, oricum, stomacul ei n-ar fi putut suporta ceva consistent. Uşa biroului se deschise brusc şi Harold Stein intr ă fără să se fi anun ţat. Unde au plecat toţi, domni şoară James? S-au dus la masă. Era pe punctul să duc ă la gur ă o nou ă linguri ţă de iaurt când întâlni primirea bărbatului cu ochii verzi. cu respiraţia tăiată, Tamara puse încet linguri ţa în pahar, încercând să nu se arate surprinsă. Harold Stein aruncă o privire consternat ă ceasului de la mân ă. N-am văzut cât este ceasul! Vrei desigur şi dumneata să te duci la masă? Domnişoara James mi-a dat o idee... interveni necunoscutul, insistând asupra numelui ei ca s ă-i arate c ă Seite 21

NewPDF 5 sfârşise prin a-1 afla. De ce nu cerem s ă ni se aduc ă aici sandvişuri şi cafea? Se întoarse spre cineva pe care Tamara nu-1 vedea: Ce părere ai, Adam? Cum vrei, îmi este indiferent, r ăspunse prietenul lui. Am putea merge în biroul meu, propuse Harold Stein. Secretara mea va face comanda la telefon. 28 JUD1TH SMITH Este foarte bine aici... Oricum, biroul acesta face parte din vizită, nu-i aşa? Da, răspunse Harold Stein. Tamara înţelese deodat ă c ă cei doi vizitatori nu erau al ţii decât reprezentanţii Companiei Taylor, cei care înc ă de la începutul dimineţii răstumaseră întreprinderea cu susul în jos. îşi simţi brusc mâinile umede şi gâtul uscat. Inima ei nu mai b ătea în ritmul normal. Vedeţi vreun inconvenient, domni şoar ă James, s ă prânzim în biroul dumneavoastră? o întreb ă vizitatorul. Stătea cu privirea aţintit ă asupra ei. Cu inima strâns ă, ea răspunse: Nici unul. Şi se ridică brusc.

Mai trebuie un scaun, declar ă ea pentru . a- şi explica gestul. De asta se va ocupa Adam. Necunoscutul se comporta deja ca un st ăpân. Era în largul lui, dădea ordine cu aerul firesc al celor care au o obi şnuin ţă îndelungată. Seite 22

NewPDF 5 Adam, spuse el întorcându-se spre u şă, când te întorci, să aduci unul din scaunele de pe culoar. N-am făcut prezentările, zise Harold Stein. Domnişoară James, dânsul este Douglas Taylor-Rut-ledge, noul dumitale patron. Domnişoara James, şefa serviciului contabilitate. Indeplinindu-şi obligaţia, ridic ă telefonul. Voi comanda sandvişurile... Douglas Taylor-Rutledge îi întinse mâna Tamarei. Ea s-ar fi mulţumit bucuroasă cu un mic salut din cap, dar n-avea de ales.

29 Incântat ă, murmur ă ea pe un ton lipsit de c ăldur ă. Degeaba îi arăta marele patron un interes cu totul deosebit, Tamara nu se vedea în stare să-i m ărturiseasc ă faptul c ă luase douăzeci de mii de dolari din casă cu inten ţia de a-i înapoia întreprinderii după moartea mamei sale! Douglas Rutledge nu era un om de genul lui Harold Stein; era convins ă c ă el n-o va ierta. Lăudându-vă meritele, domni şoar ă James, Harold a uitat un lucru: uimitoarea dumneavoastr ă frumuseţe. ' Nu era un compliment banal. Douglas Rutledge exprima doar cu voce tare ceea ce privirile lui admirative l ăsaser ă s ă se înţeleagă de la prima lor întâlnire. Mul ţumesc, spuse Tamara, străduindu-se să rămân ă distant ă. Dar el îi reţinu mâna într-a lui mai mult decât ar fi dorit ea. încercă să se elibereze. Nervoasă? li pusese întrebarea cu o voce sc ăzut ă, u şor amuzat ă. Mâna îi tremura şi el îşi dăduse seama. în loc să simuleze c ă n-a Seite 23

NewPDF 5 remarcat nimic, ca un b ărbat curtenitor, el insista. Tamara se încordă şi, mânată de orgoliu, îl privi drept în faţă. Da... Nu aveţi nici un motiv, domni şoar ă James... De fapt, care este numele dumneavoastră? Cum ea ezita să-i răspundă, el murmur ă: Pot oricând să m ă uit în fişierul personalului... Tamara. Tamara James. îşi rostise numele schiţând un zâmbet crispat. El părea să asculte rezonan ţa numelui. 30 JUDITH SMITH îmi place. „Ce onoare!“ se gândi ea. Dar nu avu timp s ă se lase prad ă enervării: Adam intra în birou, împingând în fa ţa lui un scaun pivotant. Douglas Rutledge încă nu dăduse drumul mâinii Tamarei. Adam, zise el, ţi-o prezint pe domni şoara Tamara James. Şi îşi trecu simplu un braţ în jurul mijlocului ei. Ea încerc ă s ă se supere din cauza acestei atitudini posesive. S-ar fi spus c ă era a lui deja, trup şi suflet! Dar se petrecea ceva absurd: nici o obiecţie valabil ă nu-i venea în minte! Adam Slater, continuă Douglas Rutledge, este un coleg. El îndepline şte aceeaşi func ţie ca dumneavoastr ă la Compania Taylor. O mângâiere ar fi emoţionat-o mai pu ţin pe Tamara decât privirea lui. Iar mâna care-i strângea mijlocul sporea şi mai mult zbuciumul care o frământa. -Trateaz-o cu amabilitate, prietene, continu ă Rutledge. Noii ei patroni o fac puţin cam nervoasă... Oare ce o făcea mai nervoasă? Situa ţia ei fa ţă de noii patroni, sau chiar persoana lui Douglas Rutledge? Echilibrul îi era pus la grea încercare la contactul cu aceast ă căldură virilă care se propaga în toat ă f ăptura ei. De ani de zile nu se mai sim ţise Tamara atât de tulburat ă în prezen ţa Seite 24

NewPDF 5 unui bărbat. De altfel, nici un b ărbat n-o tulburase vreodat ă până într-atât. îi era teamă că se înroşise ca un bujor. Trebuia cu orice pre ţ s ă redevin ă stăpân ă pe sine, să-şi reg ăseasc ă masca profesional ă! IORTURA ÎNDOIELII________________________________________31 încântată să vă cunosc, îi spuse ea cu amabilitate lui Adam. Profitase de această ocazie ca să scape de Douglas Rutledge. Plăcerea este de partea mea, r ăspunse imediat Adam Slater. îşi strânseră mâinile. Bărbatul acesta înalt şi zvelt o privi pe Tamara cu ochii lui negri, foarte deschis, dar fără insolen ţă. El nu avea nimic neliniştitor. Nu c ă Rutledge i s-ar fi p ărut cu adev ărat periculos; ameninţarea pe care o reprezenta era mult mâi subtilă. Picnicul nostru nu va întârzia, anun ţă vesel I larold Stein închizând telefonul. Ah! Aţi găsit un scaun. Ei bine, să ne aşezăm... Tamara nu putea ajunge la locul ei f ăr ă a evita s ă intre înc ă o dată în contact fizic cu noul ei patron. De acera, ea suger ă politicos: Aşezaţi vă la biroul meu, dac ă vre ţi, domnule Rulledgc... N as putea suporta să vă iau locul, r ăspunse el. îi f ăcu loc s ă treacă şi adăugă: Terminaţi-vă prânzul. Nu ne aşteptaţi. Tamara avea acum şi mai pu ţin ă poft ă de mâncare decât înainte şi ideea de a-şi termina iaurtul n-o mai lenta deloc. Dar, deocamdată, linguriţa şi micul pahar de plastic o ajutau să-şi ascundă tulburarea. Harold Stein se aşeză în fotoliu, Adam pe scaunul de lâng ă uşă, iar Douglas Rutledge veni să se aşeze în faţa Tamarei. între Harold şi Adam se pomi o discuţie însufleţit ă. Foarte vorbăreţ din fire, ca de obicei, Stein l ăsa pu ţine şanse interlocutorului său să intervin ă. Seite 25

NewPDF 5 32 JUDITH SMITH Tamara se prefăcea interesată de ceea ce vorbeau dar, în ciuda tuturor eforturilor ei, sensul discuţiei lor îi sc ăpa. îi era din ce în ce mai greu să nu acorde aten ţie interesului crescând cu care Douglas Rutledge o privea cum m ănânc ă. Ca şi cum simplul mod în care ducea linguri ţa la gur ă era în sine un fapt voluptuos. Ideea o tulbur ă în asemenea m ăsură, încât lăsă paharul pe masă, nedorind să se mai dea în spectacol. Ţineţi la siluetă? întrebarea, rostită destul de încet ca numai ea s-o poat ă auzi, era însoţită de o privire care p ătrundea dincolo de aparen ţe. Ca şi prima dată, în holul de la intrare, p ărea s-o dezbrace, dar ea nu era contrariat ă. Manierele lui n-aveau nimic insult ător. Şi tocmai în asta consta pericolul... Nu, răspunse ea, dar îmi ajunge. Şi apoi, nu este scump. Uşa se deschise la perete şi Susan î şi f ăcu apari ţia. Tamara, mi s-a-şterpelit... scaunul! îşi termina propoziţia dorindu-şi să intre în p ământ de ru şine: tocmai îl văzuse pe Harold Stein aşezat confortabil pe scaunul pe care-1 căuta ea. Prezen ţa celorlalţi doi îi spori încurc ătura. Scuzaţi-mă, domnule Stein... eu... voi g ăsi altul... Susan îi aruncă o privire ruşinată Tamarei şi ie şi chiar mai repede decât intrase. Sandvişurile sosiră în sfârşit. Adam începu s ă-i pun ă Tamarei întrebări banale privind mersuî serviciului şi ea îi acord ă de acum înainte toată aten ţia ei. 33 Seite 26

NewPDF 5 CAPITOLULUI Când Harold Stein îşi termin ă de b ăut cafeaua, Douglas Rutledge îi propuse: Ce-ar fi să te duci la ateliere, Harold? Ştiu c ă arzi de nerăbdare să te întorci acolo... Domni şoara James este pe deplin în măsură să răspund ă la întreb ările luiAdam. Harold Stein păru uşurat. N-am nimic împotrivă... Se ridic ă imediat, ca să nu-i lase timp lui Rutledge s ă- şi schimbe părerea. Tamara era cât pe ce să protesteze: avea o nevoie disperat ă de Harold în după-amiaza asta... Dar sub ce pretext s ă-i cear ă s ă rămână? Părea atât de ner ăbd ător să se întoarc ă la prototipurile lui atât de dragi... Nu voia s ă ri şte cu nici un pre ţ să trezească bănuieli. Nu trebuia în nici un fel s ă se comporte ca o vinovată. Trebuia să-l fac ă să în ţeleag ă pe noul ei patron că nu făcuse nimic r ău, în cel mai r ău caz doar ceva foarte puţin „ilegal... Şi atâta timp cât nu va g ăsi posibilitatea s ă-i explice, trebuia să se arate foarte prudent ă şi să nu lase nimic la voia întâmplării. De aceea, Tamara nu încerc ă să-l re ţin ă pe Harold Stein şi se puse la dispoziţia lui Adam Slater. Tamara oftă uşurat ă la ideea c ă verific ările erau amânate pentru mai târziu. Se destinse pu ţin, cu atât mai mult cu cât Adam şi ea vorbeau acelaşi limbaj. Răsfoiră împreun ă registrele de conturi. Sim ţea privirea lui Douglas Rutledge aţintit ă asupra ei, dar asta n-o mai deranja. Era prea ocupat ă cu Adam ca s ă mai acorde aten ţie prezen ţei impozante a marelui patron. Rutledge punea uneori întreb ări care demonstrau c ă nu-i scăpa nimic din discuţia lor. îmi permite ţi să-mi scot haina? întreb ă el pe neaşteptate. Seite 27

NewPDF 5 începuse să se încălzească în birou, dup ă dou ă ore de munc ă asiduă. Vă rog, răspunse Tamara făr ă să-şi ridice privirea. * Ce idee bun ă! exclam ă Adam ridicându-se la rândul lui pentru a-şi scoate haina cu un oftat de u şurare. Profit ă de ocazie ca să-şi slăbească nodul cravatei şi s ă-şi ridice mânecile cămăşii. Atmosfera se schimb ă imediat cu totul. Contabilul în costum sobru făcu loc deodată unui îndr ăgostit de cifre. Tamara se lăsă antrenată de entuziasmul lui şi se dedicar ă împreun ă pasiunii lor comune. Adam făcea însemn ări. Când abord ă problema facturilor, Tamara se ridic ă pentru a se duce s ă-i caute un exemplar, ceea ce o va scuti de prea multe explicaţii. în apropierea clasorului, rezemat de perete, Douglas Rutledge răsfoia neglijent un registru din anul precedent. Sângele Tamarei alergă mai repede prin vene când el î şi a ţinti privirea asupra ei. Cu preţul unui efort, reu şi să deschid ă clasorul f ăr ă să-i tremure mâna. * Ce noroc aveţi c ă nu suferi ţi de claustrofobie... remarcă Rutledge 34 Intr-adevăr. Biroul nu este prea mare... De fapt, nu i se păruse niciodat ă atât de mic înainte de apari ţia lui Douglas Rutledge. Fiecare centimetru patrat părea plin de prezen ţa lui.G ăsi în sfâr şit dosarul pe care-1 căuta, închise clasorul, se întoarse şi... se ciocni de Douglas Rutledge. Nu-1 auzise apropiindu-se... foarte firesc, el îşi trecu braţul în jurul mijlocul ei ca s-o oprească din cursă. Tamara deveni brusc Seite 28

NewPDF 5 con ştientă de corpul lui musculos, încordat, lâng ă al ci. Şi cum, pentru a evita să cad ă, se sprijinise cu mana de el, îi sim ţea acum b ăt ăile inimii prin c ăma şă. Nu era nevoie să-i facă dovada forţei şi vitalit ăţii lui,deoarece le simţea direct, ca şi cum era str ăb ătut ă de un curent electric. Biroul acesta este într-adevăr foarte mic... cum a ţi remarcat singură... murmură el. îi dădu drumul cu regret. Tamara se întoarse la masa de lucru şi puse dosarul'în faţa lui Adam.Acesta, aflat cu spatele spre clasor, nu văzuse nimic din cele întâmplate. Tamarei îi era foarte greu acum sa-i dea explicaţiile necesare, pentru c ă nu mai reu şea sa se concentreze. Micul zâmbet pe care Tamara îl adres ă lui Adam nu-i scăpă lui Douglas Rutledge. Ia te uit ă! în vreme ce se gândea la ea, îi venea în minte prenumele ei... Ciudat? Poate că nu... îi era greu să uite plăcerea pe care-o simţise câteva clipe strângând acest corp lâng ă al lui. Dacă ar fi vrut să provoace incidentul, n-ar fi putut-o face mai bine... Pentru un motiv sau altul, nu avea încredere în el şi-l ţinea la distanţă. Era mult mai destinsă cu Adam. A şadar, r ăceala ei nu avea în vedere b ărbaţii în 36 general, ci îi era realmente destinat ă lui. La urma urmei, poate că era normal. Dar Douglas obişnuia să mearg ă întotdeauna drept la ţintă. Tamara îl atrăgea şi nu f ăcea nimic ca s ă i-o ascundă, în vreme ce ea se ferea să-i vorbeasc ă şi chiar s ă-l privească. Era puţin supărat că părea atât de în largul ei cu Adam. Lucrau cot la cot, umerii lor se atingeau şi acest contact nevinovat îl irita. O văzu pe Tamara privindu-şi pe furi ş ceasul.' ' -Aveţi o întâlnire în seara aceasta, domni şora James? Ii venise în minte, pentru prima dat ă c ă avea poate un Seite 29

NewPDF 5 prieten. Ea îşi ridic ă privirea, ca un copil prins în gre şeal ă. Nu. Dar... Foarte bine. Veţi rămâne pu ţin mai mult decât de obicei. Aveţi vreo obiec ţie? Adam ar vrea s ă termine cu toate astea ca să poată începe verific ările chiar mâine. Puţin mai mult... dar nu prea mult... Adam ridică telefonul. -Am să-i telefonez lui Peggy ca s ă-i spun unde sunt. Altfel, va fi îngrijorată. Formând numărul, Adam r ăsturn ă o fotografie înr ămat ă care se găsea pe biroul Tamarei. Douglas o privi înainte s-o pun ă la loc. Este mama dumneavoastră? Da. Privirea Tamarei se îmblânzi. Ii semănaţi, murmur ă Douglas. Ea nu. acordă aten ţie observaţiei lui. Cum Adam închise telefonul, se mulţumi să spun ă: Ar fi bine să telefonez si eu... TORTURA ÎNDOIELII 37 Peggy va trece să m ă ia la ora şapte, zise Adam. Suntem invitaţi la masă, în seara asta. După care adăugă, pe un ton poznaş: Nu mai ai nici un motiv s ă r ămâi, prietene... Am cel puţin unul... Douglas rostise cuvintele pe un ton u şor sarcastic, privind-o pe furiş pe Tamara. Ea închise telefonul inainte ca el s ă fi putut prinde vreun cuvânt din conversa ţia ei. Nici m ăcar nu înţelesese pe cine sunase. Nici o problem ă? întreb ă el. Nu, nici una, răspunse ea ridicând din umeri cu prefacută indiferen ţă. Seite 30

NewPDF 5 Lui Douglas i se păru c ă timpul trece foarte greu pan ă când Peggy îşi făcu apari ţia. Mai pierdur ă cateva minute pre ţioase cu prezentările de rigoare şi schimburile de amabilit ăţi. Pe mâine, Adam... Pe curând Peggy... -Tamara plec ă la rândul ei şi Douglas o urma. Plecaţi şi dumneavoastră, domni şoar ă James? Da, răspunse ea. El îi ţinu uşa şi ea adăugă, trecând prin fa ţa lui: Mulţumesc. Plecă fără să se sinchiseasc ă de el, f ăr ă s ă-i dea de în ţeles c ă se aştepta s-o conduc ă. El o ajunse din ca ţiva pa şi mari, iritat de atitudinea ei. Deoarece v-am ţinut să lucraţi târziu, v ă invit la cin ă, îi propuse el cu aerul cel mai firesc din lume. Nu este nevoie. Voi ţine seama de orele suplimentare lucrate, asta-i tot ce cer, r ăspunse ea. Şi eu, v-aţi gândit la ceea ce cer eu? Ar trebui s ă v ă ă fie mil de mine... N-am nici un chef s ă cinez de unul singur. , 38 Ea îl privi printre genele lungi, pe jum ătate coborâte. Domnule Rutledge, cred c ă dac ă aţi face un efort cât de mic, veţi găsi companie... între timp, ajunseseră la uşa de la intrare. El insistă: Am impresia că n-am fost destul de conving ător. Cel puţin, a avut grijă cineva să vă p ăstreze mâncarea caldă? ’ Nu, răspunse ea. Voi lua o cin ă rece. Nu are importanţă. Aerul răcoros de afară era plăcut. Vântul de diminea ţă f ăcuse loc unei brize uşoare. Mă obligaţi să m ă simt vinovat, domni şoar ă James! Aţi lucrat pân ă târziu, ve ţi mânca o cin ă rece din partea mea, şi îmi refuzaţi plăcerea de a vă desp ăgubi. Este foarte amabil din partea dumneavoastr ă, dar Seite 31

NewPDF 5 trebuie să mă întorc acasă. Mul ţumesc totu şi, ad ăug ă ea dup ă o clipă de gândire. Şi bun ă seara. Unde vă duce ţi? * O prinse de braţ când ea se îndepărta deja. V-am spus: mă întorc acasă. Tamara îi rezista în tăcere. Ochii ei alba ştri îl înfruntau şi aruncau fulgere. Dar el n-avea de gând s-o lase s ă-i scape. El n-avea nimic de aşteptat de la serata unde era invitat. De la Tamara, în schimb, avea totul de aşteptat... Permiteţi-mi cel pu ţin să vă conduc acasă, deoarece nu pot să vă invit la cin ă, declar ă el. Am un autobuz exact la col ţul str ăzii. Trebuie s ă vină curând, replic ă ea, dar f ăr ă mare convingere. Curând, sau peste o jumătate de oră El înţelese după expresia de pe faţa ei c ă nu se în şelase şi zâmbi. Maşina mea este parcată foarte aproape de aici. Va fi mai comod şi mai rapid, nu g ăsiţi? Da, zise ea acceptând cam cu regret. 39 -Pe aici... Primul obstacol era trecut. Douglas era sigur acum c ă va şti s ă înlăture toate barierele pe care ea le va ridica în fa ţa lui. Nu-i dădu drumul braţului pân ă la ma şin ă. Pentru că nu vre ţi să cinaţi cu mine în seara asta, s ă prânzim mâine, îi propuse el deschizându-i portiera. Douglas o simţi că şovăie. Nu este necesar. Un nou obstacol era învins. Douglas î şi ascunse un zâmbet. Ba da, este necesar. Pentru a l ămuri o mic ă problem ă. Ea se opri brusc şi păli. Seite 32

NewPDF 5 Ce anume? Sclipirea de teamă care trecuse prin ochii ei îl intrigă pe Douglas. Atinse vena care ie şea în relief pe gâtul ei şi o simţi că pulsează cu putere sub degetele lui. O dorin ţă violentă puse stăpânire pe el. Nu era vorba de o poftă carnală, ci mai curând o dorin ţă irezistibil ă s-o protejeze. I se păru că citeşte un apel tăcut pe buzele ei întredeschise. Fără să în ţeleagă ce ar fi vrut să-i spun ă, încerc ă totuşi s-o liniştească. Nu vă temeţi, murmur ă el. Se aplecă, îşi puse buzele peste ale ei şi fu cuprins imediat de emoţii cu totul neaşteptate. La începu şovăitoare şi reticent ă, Douglas o sim ţi c ă se înfl ăc ăreaz ă sub săruturile lui din ce în ce m exigente. îşi strecură o mân ă sub ceafa ginga şă a Tamarei. Avea o dorin ţă nebun ă să-i desfac ă p ărul din cocul preten ţios, să-şi înfunde degetele în masa aceea m ăt ăsoasă. Reu şi totu şi să reziste tentaţiei. Nu voia să rişte o tresărire de cochet ărie tocmai în momentul când făcea descoperiri atât de minunate! începu să-i mângâie încet spatele şi ea răspunse mângâierilor lui strângându-se lângă el.

40 El îi simţea prin cămaşă sânii fermi şi rotunzi. Asta nu-i era de ajuns, dorea altceva, dar subcon ştientul îi spunea s ă nu bruscheze lucrurile. Sim ţea c ă o re ţine ceva, nu se abandona cum ar fi putut s-o facă şi el prefer ă să-şi asculte instinctul care-1 îndemna să fie prudent. Savur ă pentru ultima oar ă dulceaţa buzelor ei şi o observă cu ochii pe jum ătate închi şi. Părea la fel de tulburat ă ca el. Ce o f ăcea oare atât de deosebită de toate femeile pe care le ţinuse pân ă acum în braţele lui? De ce oare sărutul acesta i se păruse extraordinar? Dintr-o dată, între ei se ridic ă o barier ă invizibil ă. Spre marea lui enervare, Douglas nu mai putea descifra expresia Tamarei. Seite 33

NewPDF 5 îşi jură să distrugă pentru totdeauna zidul care-i desp ăr ţea. Un impuls violent îl îndemna să înceap ă chiar în clipa aceea, dar se stăpâni. N-am inten ţia să m ă scuz c ă v-am s ărutat, murmur ă el. în afară de faptul că poate am făcut-o prea curând? Ea păru pe punctul să spun ă ceva, dar r ămase t ăcut ă. Nu urm ă nici o izbucnire de indignare. Consim ţise s ă fie s ărutat ă şi avea onestitatea să nu

41 pretindă contrariul. Fără să rosteasc ă un cuvânt, lu ă loc în maşină. Douglas se instală la volan şi ea îi comunic ă simplu adresa. Numai când Douglas opri la un stop ea se gândi s ă-l întrebe: Vreţi să vă arăt drumul? Nu, mă voi descurca. Tamara îi ceretă profilul cu contur ferm şi energic. El privea drept înaintea lui, atent la circulaţie. Locuiţi în Kansas City? întreb ă ea. Da. în elegantul cartier Johnston, foarte probabil, se gândi ea. Dar tăcu, pradă unor emo ţii contradictorii. Ştia foarte bine c ă el dorea s-o sărute. De ce nu-1 împiedicase? Cum era inutil s ă protesteze, după ce îşi manifestase deschis pl ăcerea. „Plăcerea“... Cuvântul era prea palid pentru a descrie uimirea pe care o încercase. Pe cele două părţi ale străzii, firme care de care mai strălucitoare de snack-baruri şi restaurante cu autoservire se întreceau să atragă clien ţi. Nu doriţi totuşi un sandvi ş? insistă Douglas. Tamara era tentată să accepte. Reuşi totuşi să reziste acestei forţe ciudate care o atrăgea cu putere spre el. Seite 34

NewPDF 5 Nu, trebuie într-adevăr să m ă întorc acas ă, r ăspunse ea clătinându-şi capul. Privirea neîncrezătoare pe care i-o arunc ă Douglas o f ăcu s ă înţeleagă că o asemenea înc ăpăţânare cerea o explica ţie. Din partea ei, nu era nici urm ă de team ă sau de cochet ărie. Mama... este bolnavă. Locuiţi cu părin ţii?

42 JUDITH SMITH Numai cu mama. Mi-am pierdut tat ăl când eram mică. Acum ori niciodată era momentul s ă-i vorbeasc ă despre împrejurările care o constrânseseră să „împrumute banii. Dar parcă cineva îi tăiase limba. Insist să prânzim mâine împreun ă, relu ă Douglas. Sunteţi de acord? In vocea lui exista ceva care sem ăna cu o amenin ţare subîn ţeleasă. Tamara era pe punctul să repete c ă nu era necesar, dar se răzgândi. Ridică din umeri, pref ăcându-se indiferent ă. Dumneavoastră sunte ţi patronul. * O voce interioară îi şoptea: „De ce nu? De ce refuzi s ă recunoşti că îl interesezi? De ce nu profi ţi de aceast ă situa ţie? Prânzeşte mâine cu el, flirteaz ă pu ţin, chiar. Dac ă-i placi, poate se va arăta mai în ţelegător. Pune cât mai multe atuuri în joc! Dar cercetând figura neîndur ătoare a lui Douglas, se întreb ă dacă toate astea erau rezonabile... Care este casa? Tamara tresări. Ajunseseră... Cea albă, cu jaluzele verzi. Douglas opri maşina exact în faţa casei. Tamara c ăuta mânerul Seite 35

NewPDF 5 portierei fără să-l găsească. Nu sunt niciodat ă în acelaşi loc, bomb ăni ea. S-ar spune că fabrican ţii se amuz ă ca s ă i z ăp ăceasc ă pe cei care trebuie să le foloseasc ă. Douglas se aplecă şi acţion ă mecanismul ascuns în rezemătoarea pentru coate. EI nu încerc ă să profite de situaţie, deşi feţele lor aproape sc atingeau. î şi relu ă locul la volan. Pe mâine, la pranz 43 Rămâne stabilit, r ăspunse Tamara respirând greu, încercând să-i ascund ă c ă dorea s-o mai s ărute o dat ă. Si mulţumesc c ă m-ati condus. Douglas îi privi buzele, dar nu spuse nimic şi nu f ăcu nici un gest ca s-o reţin ă. Pomi maşina abia dup ă ce Tamara intr ă în cas ă. Sângele îi zvâcnea în tâmple şi o durea capul. Atâtea lucruri îi frământau mintea! Şi aceast ă verificare a contabilit ăţii, care va începe a doua zi... * ** Când Tamara sosi la birou, Adam Slater era deja acolo, înso ţit de un bărbat ceva mai în vârst ă, Fred Hastings. Se a ştepta s ă-l vadă apărând pe Douglas Rutledge, dar el nu veni. De altfel, era mai bine aşa. Avea nevoie de toat ă inteligen ţa şi de toat ă abilitatea ei ca să dea acestor verific ări direc ţia pe care o dorea. Trebuia să câştige timp. Douglas îşi făcu apariţia la unsprezece şi jum ătate. Bună ziua! arunc ă el f ăr ă să se adreseze cuiva anume. O întrebă direct pe Tamara, f ăr ă să se încurce în introduceri: Sunteţi gata? Aţi venit mai devreme... Se simţi cuprindă brusc de panic ă. Pân ă unde va progresa oare verificarea în absen ţa ei? Inima începu s ă-i bat ă mai repede Seite 36

NewPDF 5 sub privirea pătrunzătoare a ochilor verzui care o fixau. Era o privire în acelaşi timp posesivă, hot ărât ă şi irezistibil ă... Da, puţin, recunoscu Douglas cu indiferen ţă. V ă puteţi lipsi de domnişoara James o or ă sau dou ă, nu-i 44 aşa? zise el adresându-se celor doi b ărba ţi. Mergem s ă prânzim. Cine ar fi îndrăznit să spun ă „nu“? Bineîn ţeles. Nu vom descurca, r ăspunse Adam. De altfel, peste câteva minute vom face şi noi o pauz ă, s ă mânc ăm un sandviş. Se întinse, ca să-şi relaxeze mu şchii amor ţi ţi pentru c ă st ătuse prea mult aşezat pe scaun. Douglas o condusese pe Tamara afară din birou ţinând-o de mijloc. Funcţionarii îi priveau curio şi. Erau oare gelo şi pe ea, sau se gândeau că Tamara îl lingu şea pe patron? Am rezervat o masă la restaurant pentru prânz, îi spuse Douglas. Foarte bine, răspunse ea. Nici măcar nu-i trecu prin minte ideea să-l întrebe unde. Avea atât de puţină importan ţă... Tamara se instală în maşin ă. Sim ţi dintr-o dat ă c ă-i lipse şte apăsarea fermă şi caldă a mâinii lui Douglas. Printr-un reflex foarte feminin, î şi verific ă machiajul în oglinda fixată în apărătoarea de soare. Ochii ei erau şi mai albaştri ca de obicei, mai strălucitori. Fr ământarea ei interioară nu era străin ă de asta. F ăcuse bine c ă-şi pusese rochia aceasta înflorată. M ătasea îi st ătea bine, iar croiala îi punea silueta în valoare. Rujul de pe buze se ştersese pu ţin. Când inten ţion ă să îndrepte situa ţia, Douglas ridic ă apărătoarea de soare cu un gest energic. Ar fi dificil să te faci mai frumoas ă, zise el. Un val de căldură o cuprinse pe Tamara. O credea oare cu adevărat? N-avea importan ţă. Timp de o clip ă, se las ă în voia Seite 37

NewPDF 5 sentimentului că este femeie uitând problemele şi responsabilităţile de care avea 45 parte de trei ani de zile. Virilitatea atât de evident ă a lui Douglas trezea în ea senzaţii pe care nu le mai sim ţise de mult timp. Zgârie-norii din Kansas City se profilau pe cerul albastru, lyiaşina traversa o zon ă reziden ţial ă plin ă de copaci, de statui şi de fântâni arteziene ale c ăror ape reflectau lumina soarelui. Kansas City are mai multe fântâni arteziene decât Roma şi mai multe bulevarde decât Parisul. Ce se poate cere mai mult de la un oraş? murmur ă T amara. Da. Oraşul fântânilor arteziene... este departe de a fi preţuit la adevărata lui valoare, încuviin ţă Douglas cu un aer absent. Alesese un restaurant pe care Tamara nu-1 cuno ştea, ceea ce nu era nicidecum de mirare. Era de un asemenea lux, cu lambriurile lui şi cu feţele de masă brodate! Pe vremea când încă mai ieşea, 'cavalerii ei n-ar fi avut mijloacele financiare s-o aducă aici. Bună ziua, domnule Rutledge, îi întâmpin ă chelnerul şef înclinându-se. Două tacâmuri, sau mai a ştepta ţi pe cineva? Două. Vom prânzi singuri, domni şoara James şi cu mine. Douglas sublinia astfel calitatea ei de invitat ă de seam ă. Aruncându-i Tamarei o privire de proprietar, ad ăug ă: Dacă cineva va avea îndr ăzneala s ă doreasc ă s ă ni se alăture, îl voi trimite bucuros la to ţi dracii! Declaraţia aceasta, venind să se adauge la privirea lui mângâietoare,. sfârşi prin a o cufunda pe Tamara într-o mare tulburare. Seite 38

NewPDF 5 46 Chelnerul şef îi aruncă o privire m ăgulitoare şi-i adres ă lui Douglas un zâmbet aprobator. Desigur! Vă rog să m ă urmaţi. îi instală la o masă aşezat ă puţin mai la o parte. Tamara se aşeză cu faţa spre sală. în loc să se instaleze în fa ţa ei, Douglas se strecură lângă ea, pe banchet ă. Prezen ţa aceasta atât de apropiată, căldura pe care o sim ţea prin materialul u şor al rochiei, îi puseră nervii la grea încercare.. Deschizând meniul, braţul ei îl atinse uşor pe cel al lui Douglas. Lista de bucate era îmbietoare, dar nu oferea nimic care să poată satisface foamea Tamarei, foame care nu avea nimic de-a face cu hrana. Ca urmare a sfatului lui Douglas, comand ă un biftec. Luaţi un cocteil? întreb ă chelnerul. Eu nu, răspunse Tamara. Nu, fără cocteil, zise Douglas. Adu-ne o sticl ă de Cabenet- Sauvignon. Şi două pahare? Da, răspunse el fără s-o consulte pe Tamara. Vin de calitate superioară, lumini estompate..: Nu mai lipsea decât o muzic ă agreabil ă în surdin ă. Tamara sim ţi brusc nevoia să rup ă atmosfera aceasta prea intim ă. Cred că voiaţi să-mi vorbiţi, domnule Rutledge? Este ceea ce mi-aţi spus aseară... Am spus eu asta? Ridică sprâncenele, prefăcându-se uimit. -Apropo... mă numesc Douglas... este mai u şor de pronun ţat. în adâncul inimii, Tamara deja îl numea astfel. Dar nu acord ă atenţie spuselor lui şi continuă: 47 Seite 39

NewPDF 5 Presupun că voiaţi să-mi vorbi ţi despre situa ţia mea. La o conducere nouă, o administra ţie nou ă... Sau era deja la curent cu chestiunea banilor? Ce părere aveţi despre aceast ă fuziune? întreb ă Douglas.-Am fost surprinsă, m ărturisi ea dup ă o scurt ă ezitare. Cine îl va înlocui pe domnul Stein? Dumneavoastră? Nu. Am numit deja un înlocuitor. î şi va începe treaba luni. -întrebarea mea era într-adevăr stupidă... murmur ă ea, stânjenită. Dumneavoastră sunte ţi pre şedinte-director general şi supervizaţi totul. Este adevărat. V-ar plăcea să lucra ţi la direc ţia generală? Am putea să ne vedem în fiecare zi... Dac ă vre ţi, pot aranja să vă mutaţi acolo. Tamara. se strădui să rămân ă nep ăsătoare, s ă nu-i arate cât de tulburată era de această propunere. " Nu încercam să ob ţin o promovare. Nici nu mi-a trecut prin minte o asemenea idee. V-ar interesa? Era o provocare. Tamara alese să răspund ă pe ocolite, printr-o glumă. / Ne vom juca de-a pisica şi şoarecele în jurul unui birou? Simţi că i se taie respiraţia sub intensitatea privirii lui. Oare şoarecele ar fugi? Simţind un nod în gât, Tamara era incapabil ă s ă scoat ă un sunet. Chelnerul apăru exact la momentul potrivit ca s-o scoată din încurc ătur ă. El îi turn ă pu ţin vinului Douglas, aşteptă să guste, apoi umplu cele două pahare. 48

Seite 40

NewPDF 5 Tamara, care nu b ăuse alcool de trei ani, î şi lu ă paharul cu amândouă mâinile. îşi încruci şă picioarele ca s ă le îndep ărteze de Douglas şi încerc ă să aduc ă discu ţia pe un teren mai pu ţin periculos. -în dimineaţa asta, Adam si cu mine vorbeam despre transferarea... El îi prinse bărbia între degetul mare şi arăt ător, îi întoarse faţa spre el şi-i puse un deget pe buze. -Fără probleme de serviciu... îi ceru el cu blânde ţe. Este un prânz pur amical. Ah, da? Era oare un lucru bun sau rău? Tamara nu era în stare s ă răspundă la întrebare. Douglas îi lăsă bărbia, îi lua mâna şi începu s-o mângâie. -Aveţi mâini foarte frumoase, remarc ă el. Nu purtaţi inele şi nici br ăţări. Şi nici m ăcar un, colier. Nu v ă plac bijuteriile? Tamara vânduse tot ce avusese o oarecare valoare. Dar se feri să i-o spun ă. Ii oferi scuza pe car ş o n ăscocise pentru mama ei. Sunt alergică la bijuterii. Alergică la aur? El îşi ridică sprâncenele, amuzat şi surprins. Cred că sunt alergică la aliajele care se folosesc la fabricarea lor. Şi ceasul? -Are o curea de piele şi cutia este din o ţel inoxidabil, explic ă Tamara. Este un obiect pur utilitar. în cazul acesta, ce vă oferă admiratorii? întreb ă el privind-o cu atenţie. Admiratorii ei! Tamara n-avea nici un chef s ă-i m ărturiseasc ă faptul că n-avea nici unul. Ar fi trebuit s ă-i explice atâtea lucruri! Şi încă nu era preg ătit ă s-o faca.

Seite 41

NewPDF 5 49 - Din fericire, nu sunt alergic ă la flori, r ăspunse ea. Chelnerul veni şi le aduse comanda. Tamara profit ă de aceast ă ocazie ca să-şi elibereze mâna. Biftecul era delicios, dar ea mânca doar din vârful buzelor. Era acaparat ă complet de bărbatul de lâng ă ea. Avea atâta forţă în mâinile lui lungi, atâta lumin ă în părul castaniu! Băuse abia jum ătate din paharul de vin. Avea şi a şa destule motive să se simtă ameţit ă, făr ă să mai adauge la asta şi alcoolul. Şi apoi, trebuia să-şi păstreze neap ărat mintea limpede...

50 JUDIŢH SM1TH CAPITOLUL IV

-

Doriţi un desert? întreb ă chelnerul. Nu. Doar o cafea, r ăspunse Tamara. Pentru mine la fel, adăugă Douglas. O dată masa terminată, Douglas î şi trecu un bra ţ în spatele Tamarei, pe spătarul banchetei. Apoi îl lăsă neglijent s ă alunece pe umărul ei. în aşteptarea cafelei, îi mângâia spatele. Din când în când, degetele lui tindeau s ă ajung ă la unul din sânii ei. Tamarei îi era foarte greu să continue o discu ţie ra ţional ă. începu o frază pe care apoi fu incapabilă s-o continue. Uitase compîet ce vrusese să spun ă. Cu nasul în cea şca goal ă, murmură cu candoare: Cum vreţi oare să susţin o conversaţie inteligent ă Seite 42

NewPDF 5 dacă mă mângâiaţi aşa? El râse scurt şi o strânse mai aproape de el. . Doar nu crezi totuşi c ă sunt interesat numai de mintea dumitale? Si eu ce crezi c ă simt? Cum s ă rămân lângă dumneata fără să te mângâi? Este imposibil! De altfel, Tamara, cel mai dificil pentru mine este să m ă opresc aici... O străbătu un fior de plăcere auzind felul cum îi rostise numele. Iar în ochii lui citea o asemenea dorin ţă încât se aplecă involuntar spre el. El se apropie şi mai mult de ea. Nota de plată, domnule... şopti discret chelnerul 51 Douglas se întoarse brusc, în ăbu şindu-şi o înjur ătur ă. Semn ă rapid hârtia şi i-o întinse chelnerului. Apoi, cu o voce care nu reuşea să-i ascundă nervozitatea, o întreb ă pe Tamara: Mergem? Da. Se aflau într-un loc public şi tocmai li se reamintise faptul acesta într-un mod mai curând stânjenitor. Tamara î şi privi ceasul pe furiş. Doamne, Dumnezeule! Unu şi jum ătate... Pauza ei de masă se prelungise astăzi considerabil. Douglas împinse masa, o ajut ă pe Tamara să se ridice şi î şi trecu un braţ în jurul mijlocului ei. O ţinu astfel pân ă la maşină şi făcu în aşa fel încât să-i deschid ă portiera f ăr ă s ă-i dea drumul, ca şi cum era hot ărât s-o împiedice s ă se îndepărteze, chiar şi pentru o frac ţiune de secund ă. Tamara îl simţi că este încordat. Nici ea nu era mai pu ţin. Nervii ei nu mai erau decât o încâlceal ă de arcuri strânse la maximum. Douglas o ajută să ia loc în maşin ă, trânti portiera şi se duse să se instaleze la volan. Dup ă care, f ăr ă nici o ceremonie, o lu ă în braţe. îi strivi buzele într-un sărut atât de n ăvalnic încât îi Seite 43

NewPDF 5 distruse orice apărare. O strângea gata s-o în ăbu şe şi ea î şi strecură mâinile sub haina lui ca s ă fie mai aproape de el. Tremura, biruită de ardoarea acestui sărut. Şi când Douglas îi abandon ă buzele ca să-i mângâie cu gura gâtul şi pieptul, sim ţi că se aprinde cu totul, uluit ă de violen ţa senza ţiilor care o copleşeau. - Dacă ai şti... murmură el. Voiam să te sărut a şa încă de dimineaţă... 52

Spusese asta cu o voce care o f ăcu pe Tamara s ă în ţeleag ă c ă nu numai ea simţea o plăcere atât de intens ă, care devenea aproape dureroasă. . Când deschise ochii, razele soarelui reflectate de capota strălucitoare a maşinii o orbir ă şi o trezir ă la realitate. încercând să se îndepărteze de Douglas, în timp ce el continua să-i sărute gâtul şi să-i mu şte în joac ă lobul urechii. Se opri ca s-o privească. Dacă am merge la mine? Locuiesc la doi pa şi, murmură el sărutându-i uşor buzele tremurânde. Respirând cu greutate, Tamara era cât pe ce s ă r ăspund ă afirmativ, când amintirea brusc ă a responsabilit ăţilor îi reveni în memorie cu eficacitatea unui duş rece. -Nu! exclamă ea tresărind şi îndep ărtându-se de Douglas. Trebuie să mă întorc la birou. Probabil c ă tocmai în momentul acela, Adam se ocupa de verificarea conturilor...Cum putuse oare să uite? -Cu siguranţă... ai nişte întâlniri de afaceri în dup ă-amiaza aceasta, adăugă ea. Iată cum vorbeşte rezonabila domni şoar ă James... atât de plină de bun-simţ şi de con ştiin ţă profesional ă! zise el pe un ton sarcastic, în timp ce degetele lui o strângeau gata să-i intre în carne. Ce se poate întâmpla? Eu sunt patronul. Ne Seite 44

NewPDF 5 luăm liber pentru astăzi. S ă se duc ă dracului întâlnirile de afaceri! Tamara se încordă sub insultă. Douglas, nu eşti corect! El îşi slăbi strânsoarea degetelor, respiră adânc şi î şi trecu mâna prin păr. " - Este adevărat. Sunt nedrept, recunosc. Afacerile înaintea plăcerii... Dar sărutările dumitale nu au darul

53 să mă facă rezonabil... morm ăi el nemul ţumit cu o voce înăbuşită şi iritată. -La fel se întâmplă şi cu ale dumitale, replic ă Tamara în defensivă. Adevărat? Nu s-ar spune! ripostă el pe un ton acuzator. Ea deschise gura ca să protesteze, dar se r ăzgândi. Se mul ţumi să spună cu răceală: Crezi ce vrei. Se înfundă în scaunul ei şi începu să priveasc ă drept înainte. Douglas o cercetă o clipă înainte de a pune ma şina în mi şcare. Rulară pân ă la birou într-o t ăcere grea şi ap ăs ătoare. Tamara căută în zadar mijlocul de a însenina atmosfera. Drumul i se păru interminabil. Când Douglas opri în sfârşit maşina, Tamara deschise imediat portiera. El o prinse de braţ. îmi pare rău. Pronunţase cu greutate cuvintele, ca şi cum le rostea pentru prima oară în viaţa lui. Cu portiera deschisă, stând în echilibru pe marginea scaunului, Tamara nu reuşea s ă se hot ărasc ă Seite 45

NewPDF 5 să-l privească în faţă. -îmi pare rău! repet ă el, de data asta pe un ton furios. Este oare o vin ă atât de mare c ă nu vreau s ă te p ăr ăsesc, c ă doresc să-mi petrec o după-amiază cu dumneata? Dac ă te-am r ănit, este pentru că am fost decep ţionat.- Am gre şit,m-am dovedit nedrept. Recunosc şi îmi pare r ău. î ţi ajunge ca scuz ă? Apăsa pe fiecare cuvânt, pe un ton la fel de furios. Cu siguranţă, nu făcuse niciodat ă dovad ă de atâta umilin ţă. Această descoperire potoli jignirea Tamarei. îl privi peste umăr şi răspunse simplu: 54 JUDITH SMITH S Da. Cu un geam ăt în ăbuşit, se aplec ă şi o sărut ă pe gur ă. Dar se redresă imediat. Pleacă repede, cât mai sunt înc ă sensibil la vocea ţ ra iunii! Pasiunea pe care o citi în ochii lui ardea atât de puternic încât îi dădu aripi. Tamara se grăbi să intre în cl ădire şi apoi în biroul ei. Dac ă o dorea atât de mult, dac ă însemna atât de mult pentru el, poate c ă lucrurile vor evolua mai bine decât spera? Tamarei îi reveni încrederea în sine şi i-a fost foarte greu s ă acorde aten ţie verificării conturilor. în ciuda tuturor eforturilor, nu reuşea să rămân ă cu picioarele pe p ământ. Singura întrebare care o interesa cu adev ărat era: când îl va revedea pe Douglas? îl revăzu chiar în seara aceea, când ie şi de la serviciu. Cum se îndrepta spre staţia de autobuz, o maşin ă încetini şi se opri în dreptul ei. Tamarei i-a fost suficient ă doar o privire ca s ă recunoască maşina şi pe proprietarul ei. Se strecur ă pe scaunul de lângă Douglas şi inima îi b ătu gata s ă-i sparg ă pieptul când el se aplec ă pentru a-i da un s ărut rapid. Porni imediat maşina şi-i arunc ă o privire menit ă s-o lase f ăr ă Seite 46

NewPDF 5 puterea de a-i rezista. - - Unde vrei să mergi, în seara asta? Era tocmai întrebarea de care se temea, deoarece nu avea decât un singur răspuns posibil. M-ar fi plăcut să cinez cu dumneata, dar trebuie s ă mă întorc acasă. Doar n-o s-o luăm de la capiii eu aceea şi poveste... zise Douglas cu un suspin irilat.

55 -îmi pare rău, dar nu pot face altfel, replic ă lini ştit ă Tamara. Douglas nu continuă discu ţia. Circulaţia era dens ă şi periculoasă la ora aceea de vârf şi-i solicita toat ă aten ţia. Dar Tamara ştia că nu se va mul ţumi cu acest r ăspuns. îndat ă ce va scăpa de aglomeraţie, va încerca s-o fac ă s ă-şi schimbe părerea. Ea nu şi-ar fi dorit altceva! Opri maşina în faţa casei Tamarei şi se sprijini cu mâinile pe volan. Bun. Acum îmi vei explica de ce nu po ţi ie şi cu mine în seara asta. Judecând dup ă expresia fe ţei lui, trebuia neap ărat s ă fie vorba despre un motiv bine întemeiat. în principal din cauza mamei. Este bolnavă şi nu pot s-o las singură. După aceea, seara fac lucr ări de dactilografie ca să mai câştig ceva bani. Am de executat ni şte contracte şi le-am promis pentru mâine diminea ţă. Dup ă cum vezi, cu cea mai mare _ bun ăvoinţă din lume, mi-ar fi imposibil sa ies cu dumneata... -Foarte bine, răspunse el, considerând motivele absolut convingătoare. în cazul acesta, dac ă nu po ţi cina cu mine, voi cina eu cu dumneata. Tamara se sim ţi tentat ă o clip ă să accepte. Dar cl ătin ă din cap Seite 47

NewPDF 5 cu un oftat adanc. Cred ca nu este o idee bună,zise ea cu un mic zâmbet de regret. De ce? Nu locuieşti singur ă cu mama dumitale? Locuieşti cu cineva şi ţi-e teamă să nu-1 întâlnesc. Despre asta este vorba? 56 Fulgerul de gelozie care trecu prin ochii lui Douglas atenua ofensa conţinută în întrebare. -Nu. Nimeni... nici un b ărbat nu locuie şte cu mine. Concurează cineva de curând pentru locul acesta? Vocea şi privirea lui îşi rec ăpătaseră c ăldura. Nu, de curând nu, m ărturisi ea cu o voce pu ţin chinuită. Nu până în seara asta, o corect ă el. ă Se aplec spre ea şi Tamara îi oferi buzele. Ea î şi trecu bra ţele în jurul gâtului lui şi îşi strânse degetele pe ceafa lui, în p ărul lui. Douglas o strânse la piept mângâindu-i totodat ă umerii şi pieptul prin ţesătura uşoară a rochiei. Schimbară un sărut lung şi voluptuos. Tamara se sim ţea în acelaşi timp înfierbântată şi uşoar ă. î şi l ăs ă capul pe spate ca să-i permită lui Douglas să-şi treac ă buzele peste gâtul ci. Străbătută de fiori extrem de pl ăcu ţi, scoase f ăr ă voia ci un suspin de fericire. Douglas o privi o clipă. Frem ălâiul dc dorin ţă, puse din nou stăpânire pe buzele ci. Cuib ărită între braţele lui puternice, se lăsă copleşită de o mole şeal ă pl ăcut ă. î şi vârî o mân ă sub haina lui şi simţi căldura corpului lui fierbinte prin ţes ătura lin ă a cămăşii. Inima lui bătea sub degetele ei. Douglas îşi descheie nasturii c ăm ăşii şi îndrum ă mâna Tamarei pe pielea lui goală. I a contactul cu pieptul acesta viril şi palpitant îi scăpă un geam ăt pe Seite 48

NewPDF 5 57 care Douglas îl în ăbu şi strivindu-i brusc buzele sub gura lui. Lăsată în voia lui, fără apărare, Tamara încerc ă f ăr ă ru şine plăcerea de a-1 lăsa pe Douglas să-i mângâie sânii prin ţes ătura rochiei. în acelaşi timp, ea îşi mi şc ă u şor mâna peste pieptul lui puternic. El se cutremură violent şi, respirând greu, o muşcă de ureche. -Doamne, Dumnezeule, Tamara... Exist ă o mul ţime de locuri unde ne-am putea simţi mai bine decât în plin ă lumin ă, pe scaunul unei maşini... Este adevărat, zise Tamara cu gâtul uscat. Volanul acesta... este jenant... Volanul, fermoarul rochiei tale... Nu puteai s ă- ţi pui ceva care să se încheie în faţă, cu nasturi? murmur ă el, fals moroc ănos. Ca s-o pedepsească, îi dădu un sărut în acela şi timp tandru şi pasionat. Începu din nou s-o mângâie. Devenea din ce în ce mai insistent şi mâna lui tot mai îndr ăznea ţă în trecerea unor bariere, aprinzând incendii în trecerea ei. Tamara, lăsându-se complet în voia lui, nu mai era capabil ă de cea mai mică rezisten ţă. Douglas fu cel care-i d ădu brusc drumul şi se redresă pe scaunul lui. î şi încruci şă bra ţele pe volan şi îşi sprijini capul pe ele. Tamara îl urm ări, cu un aer rătăcit, cum îşi recapătă respira ţia şi încearc ă s ă redevin ă stăpân pe sine. -Lasă-mă să intru, Tamara, zise el cu un glas r ăgu şit şi imperativ. Vom cina şi dup ă aceea vei putea s ă-ţi dactilografiezi contractele... 58 Seite 49

NewPDF 5 JUDITH SMITH N-aş putea merge mai departe de prima frază a primului paragraf, răspunse ea râzând încet. Aş fi prea neatentă din cauza ta, Douglas. Atunci, renun ţă la treaba asta! exclam ă el aruncându-i o privire tulburat ă de pasiune. -Eu... nu pot. I-am promis domnului Syming-ton. „ Şi... am nevoie de ace şti bani. în cazul acesta, sună-1 pe acest domn Symington şi cere-i să găsească pe altcineva! Dac ă este o chestiune de bani... Cât îţi aduce munca asta? N-are importan ţă suma, î şi ofer dublu. Ea se dădu înapoi, ca şi cum o pălmuise. Douglas lovi cu pumnul volanul şi înjur ă. Cum putuse oare s ă fie atât de brutal? Sim ţea nevoia să-şi dea palme. Tamara, m-am exprimat gre şit. Voiam numai s ă- ţi spun că dacă ai nevoie de banii ace ştia, pot să ţi-i dau eu. Nu duc lipsă de bani. Văzând expresia de pe chipul ei, în acelaşi timp b ănuitoare, jignită ş i temătoare, adăugă: Orice aş spune acum, vei crede c ă încerc s ă te cumpăr, nu-i aşa? Ea ezită. Nu... bineînţeles că nu te-ai gândit la asta. Nu m-am gândit la asta. Douglas îi mângâie obrazul. Tamara îşi coborî pleoapele. Noaptea trecută a fost un infern, murmur ă el. Nu văd cum voi suporta aşa ceva înc ă o dat ă... Douglas... am ceva să-ţi spun... începu Tamara. El îi puse mâna pe gură ca s-o fac ă să tac ă. -Nu! exclamă el încercând să-şi st ăpâneasc ă mânia. F ăr ă confesiuni! Nu vreau să aud nimic! 59 Seite 50

NewPDF 5 bine că se presupune c ă asta uşureaz ă sufletul. Dar eu ţin la liniştea mea. Ştiu că nu sunt primul b ărbat din via ţa ta. Asta o pot accepta. Dar scuteşte-m ă de am ănunte. Nu vreau s ă ştiu nici cine, nici când, nici de ce!* Cu fruntea încreţită* având un aer grav, ea îi îndep ărt ă mâna şi murmură: -Dar eu... -Vrei o dovadă? o întrerupse el, în continuare furios. Am s ă ţi-o dau. Du-te acasă, cinează, dactilografiaz ă-ţi contractele. Eu nu te voi deranja, pentru bunul motiv c ă voi fi la mine acas ă, pe cale să-mi pierd minţile. Asta este ceea ce vrei, nu? -Da, dar... Douglas oftă şi zâmbi, istovit. -Atunci, te rog, pleacă înainte să-mi schimb hot ărârea. Tamara şovăi. - Pot să' te întreb dac ă te voi vedea mâine? Sau este într-adevăr o lipsă de pudoare? Un zâmbet pluti pe buzele ei. Pe aceste buze peste care lui Douglas i-ar fi plăcut să le pun ă pe ale lui... -Am un consiliu de administraţie în cursul dimine ţii. Ca de obicei, se va prelungi cu siguran ţă în timpul prânzului, răspunse el strâmbându-se. Dar m ă voi aranja într-un fel sau altul ca să te văd. Ea îl obseda prea mult ca să poat ă inten ţiona s ă- şi petreac ă o zi întreagă fără s-o vadă. Tamara îşi muşcă buzele urm ărind ma şina îndep ărtându-se. Lăsase din nou să-i scape ocazia... Orice s-ar întâmpla, mâine îi va vorbi. Şi apoi, suma ,,împrumutat ă“ era ridicol ă pentru o societate 60 însemnată cum era „Compania Taylor“. O pic ătur ă de ap ă într-un ocean. Oricum, ea va restitui totul, cu Seite 51

NewPDF 5 dobândă. * ** Douglas nu reuşea să-şi găsească locul în casa lui mare. într-o încăpere televizorul era deschis, în alta combina stereofonic ă difuza o muzic ă antrenant ă, iar în bibliotec ă, hârtiile referitoare la consiliul de administraţie de a doua zi erau răspândite pe biroul, lui. Buc ăt ăria era luminat ă şi pe mas ă zăceau resturile cinei. Douglas se duse în salon ca să-şi ia ceva de b ăut apoi, f ăr ă s ă se fi atins de pahar, se întoarse în bibliotec ă. Ridic ă telefonul si formă un num ăr. -Alo, Peggy? Douglas la telefon. Adam este acolo? Nu. Trebuie să lucreze târziu... cel pu ţin a şa mi-a spus, îi răspunse râzând o voce de la cel ălalt cap ăt al firului. Aha, da? Unde? Tot la Compania Stein, cu verificarea conturilor? Exact. -Ţi-a comunicat num ărul de telefon? întreb ă el, gândindu-se c ă la o oră atât de târzie probabil c ă centrala nu mai func ţiona. Da, aşteaptă puţin... iată-1... Mulţumesc. Douglas închise şi îl sun ă imediat pe Adam. -Adam? Sunt Douglas. Am sunat acasă la tine şi Peggy mi-a dat num ărul de tele 61 Oh, bună seara, zise Adam, ca şi cum î şi revenea greu şi îl recunoscuse cu dificultate. Ce,pot face pentru tine? Seite 52

NewPDF 5 -Aş vrea să te ocupi de mutarea Tamarei... a domni şoarei James la direc ţia generală. G ăseşte-i un post în serviciul t ău, îi ordonă Douglas. Urmă o tăcere lungă. Adam? Mai eşti la aparat? Da, da... Am în ţeles, îi voi g ăsi un post. Ceva în tonul lui, în acelaşi timp vag şi preocupat, îl puse pe Douglas în alertă. Te îndoieşti de calităţile ei? îl întreb ă el pe un ton provocator. Domnişoara James este foarte inteligent ă, foarte abilă şi foarte competent ă, r ăspunse Adam, care p ărea c ă î şi alege cuvintele cu mult ă grij ă. Atunci, există vreo problem ă? insistă Douglas. Nici una, deocamdat ă. Cum se face că lucrezi atât de târziu? Verificarea aceasta nu este atât de urgentă. Atitudinea lui Adam îl sâcâia. Aveam câteva lucruri de l ămurit. M-am gândit c ă seara voi avea mai multă linişte. Există ceva în neregul ă? Nu ştiu, oftă Adam. Este doar o impresie, dar nu reuşesc să descopăr despre ce este vorba. Probabil c ă nu-i nimic. Douglas zâmbi. Hotărât lucru, Adam era un om foarte scrupulos. Era un colaborator pre ţios. -Nu întârzia foarte mult. Şi dă-i un telefon lui Peggy. Mi-e team ă c ă i-ai trezit b ănuieli... zise Douglas în glumă. 62 JUDITH SM1TH -M-a sunat deja de dou ă ori! Ca să-mi cear ă s ă Seite 53

NewPDF 5 aduc lapte şi pâine... Douglas izbucni în râs. Noapte bună, Adam. Douglas? Era gata să închidă, dar se opri brusc. Da? Ce program ai mâine? Un consiliu de administraţie diminea ţa, dar sper s ă fiu liber spre jumătatea după-amiezii. De ce? -Pentru nimic, răspunse Adam, parc ă eschi-vându-se. Ca s ă ştiu, asta-i tot. Noapte bun ă. După care închise. Douglas se încrunt ă şi închise la rândul lui telefonul. Adam era ciudat, în seara asta. Ce avea oare în cap? Hm, o să afle mâine, când se va duce s-o vad ă pe Tamara la birou... Hotărât lucru,nu-şi putea lua gândul de la ea... Reveni în salon ca să-şi caute paharul. * ** Bătrânul Shavert nu mai termina de vorbit cu vocea lui monoton ă. Douglas, cu mintea în alt ă parte,' mâzg ălea hârtia din faţa lui. „O adevărată comoar ă pentru un psiholog44, î şi spuse el admirândiuşi opera cu un zâmbet în col ţul gurii. O femeie în vârstă intr ă în sală şi se apropie de el în vârful picioarelor. Era doamna Davies, devenit ă mâna lui dreaptă după ce preluase conducerea Companiei Taylor. Trebuia să aibă un mesaj important să-i comunice ca s ă-l întrerupă astfel în plin ă şedinţă de consiliu de administraţie. * TORTURA ÎNDOIELII 63 Ca un şcolar prins în gre şeală, Douglas' ascunse repede hârtia Seite 54

NewPDF 5 mâzgălită sub un dosar. Adam Slater vă solicit ă la telefon, şopti ea. Se pare că nu vă poate suna mai târziu. Era o situaţie mai curând stranie, dar Douglas era gata să se folosească de orice pretext ca să scape de plictiseala acestei şedin ţe. îi făcu un semn lui Shavert, al c ărui raport nu se mai sfârşea. Scuză-mă, Gil. A venit vremea să mergem la mas ă. Vom relua şedin ţa dup ă aceea. Propunerea a fost primit ă favorabil de toat ă lumea. Douglas îi lăsă să flecărească în voie pe membrii consiliului. de administraţie, care se ridicaseră, şi o urm ă pe doamna Davies în biroul ei. -Domnul Slater este pe linia a doua... îi spuse secretara închizând uşa. Alo? Adam? Ce s-a întâmplat? întreb ă Douglas. în timp ce vorbea, făcu ghemotoc hârtia pe care o mâzgălise şi o aruncă în co şul de hârtii. Prefer să nu-ţi spun la telefon, zise Adam. Nu ai inten ţia s ă treci pe aici în dup ă-amiaza asta? Ba da, răspunse el, fără să precizeze c ă voia s ă-i fac ă o vizită Tamarei. Ai vreo problem ă? Prefer să-ţi vorbesc despre asta între patru ochi. Spre ce oră vei fi aici? , Douglas îşi încruntă sprâncenele şi î şi consult ă ceasul. Spre ora trei, trei şi jum ătate, nu mai târziu. Foarte bine. Te voi aştepta în biroul lui Stein. -în biroul lui Stein? Faci un secret din asta, Adam! exclam ă Douglas, ne ştiind prea bine dac ă era sau nu cazul să se amuze. 64 N-o fac inten ţionat, te asigur, replic ă Adam. Dar nu pot să-ţi spun nimic la telefon şi trebuie neap ărat să te pun la curent. Seite 55

NewPDF 5 încercând să înţeleagă, Douglas insistă: Are vreo legătură cu mutarea ... domni şoarei James? I-ai vorbit despre asta? A refuzat? Dacă despre asta era vorba, îi va suci gâtul. Nu putea continua să facă naveta între biroul lui şi al ei. Voia s ă fie aproape de el, ca s-o vadă din când în când în timpul zilei, numai ca s ă se asigure că exista aievea, c ă nu era doar produsul imagina ţiei lui. Nu, încă nu i-am spus nimic, r ăspunse Adam, ca şi cum ideea asta îi ie şise cu totul din minte. Douglas scoase un suspin de uşurare. Bun... Atunci la ora trei şi jum ătate, în biroul lui Stein. Pe curând... Dar se făcuse aproape ora patru când Douglas sosi în sfâr şit. I-ar fi plăcut să scape mai curând ca s ă aib ă timp s-o anun ţe pe Tamara că era acolo, dar biroul ei se afla în cealalt ă parte a clădirii. Cu o strâmb ătură de ner ăbdare, se îndrept ă direct spre locul întâlnirii. Domnul Slater vă aşteaptă, îi comunic ă secretara. Mulţumesc. Intră fără să bată la uşă. Adam, cu spatele la u şă, privea pe fereastră. Se întoarse imediat. Avea faţa trasă şi o expresie îngrijorată. Adam, ce s-a întâmplat? Adam ezită câteva secunde şi intr ă direct în miezul problemei. Există o lipsă în conturi. Se îndreptă spre birou, pe care se aflau dou ă registre mari, deschis 65 Grosso modo, lipsesc douăzeci de mii de dolari. Cum?! Douglas se repezi la registrele de conturi ca să verifice el Seite 56

NewPDF 5 însuşi cifrele. Acum înţelegi de ce nu voiam să-ţi vorbesc despre toate astea la telefon, zise Adam. Mi-a fost al dracului de greu s-o descop ăr. Lipsa este foarte abil camuflat ă. Cu mâinile în buzunare şi figura întunecat ă, îl urm ărea pe Douglas. Acesta, cu un nod în stomac, lua cuno ştin ţă de însemnările făcute de Adam. Cine ştie de asta? întreb ă Douglas, luptând cu groaza care îl cuprindea. Dar tu şi cu mine. Cu excepţia celui sau celei care ştie, bineîn ţeles, ce s-a întâmplat cu cele dou ăzeci de mii de dolari. -Există cu siguran ţă o gre şeală, declar ă Douglas, c ăutând cu disperare s-o descopere. Aşa am crezut şi eu la început... Dar situaţia este aici... negru pe alb. Priveşte şi tu. Vei vedea... Da, da! Văd! zise Douglas închizând cu putere registrele. Văd, dar refuz să cred! Trebuie să existe o explicaţie... îşi strânse cu putere pumnul. I-ar fi pl ăcut, vizibil, s ă g ăseasc ă ceva în care să lovească. Vrei să cer să fie chemat Stein? propuse Adam. Poate că el ne-ar putea lămuri? Douglas râse dispreţuitor. -Inutil. Stein nu ştie probabil să fac ă nici m ăcar diferenţa dintre debit şi credit! Oricum, nu el se ocup ă de conturi. 66 Singura persoan ă care putea lămuri lucrurile era Tamara. Tamara! Douglas îşi strânse f ălcile cu atâta putere încât îi zvâcni un muşchi pe obraz. Adam ajunsese evident la aceeaşi concluzie. O tăcere apăsătoare se instală între ei, pe care Douglas nu Seite 57

NewPDF 5 reuşea să o rupă. El nu se putea hot ărî s ă spun ă cu voce tare ceea ce aveau amândoi în minte. El nu se putea hot ărî s ă spună cu voce tare ceea ce aveau amândoi în minte. - Douglas... eu... dac ă vrei... pot s ă-i arunc o vorb ă domnişoarei James. Douglas era foarte tentat să lase problema pe umerii lui Adam. Perspectiva unei confrunt ări cu Tamara îl speria. Se temea de consecin ţe. „Adam va fi mai obiectiv...“ î şi spuse el, încercând să-şi g ăsească motiva ţii. Da, dar oricum ar fi fost, lui îi revenea obligaţia de a hot ărî în ultim ă instan ţă. Dacă nu punea imediat piciorul în prag, va fi chinuit de îndoieli. Nu, răspunse el în cele din urm ă, cu greutate. M ă ocup eu de asta. Cere-i doamnei... i-am uitat numele... în fine, secretara lui Stein... s-o cheme pe domni şoara James. Să vin ă aici... imediat. Vrei să... rămân, sau preferi s ă fii singur cu ea? ă întreb Adam. Rămâi, răspunse Douglas oftând. R ămâi cel puţin pân ă când vom lămuri toat ă problema asta. Nu avea încredere în propriile lui reac ţii. 67 CAPITOLUL V Vrea să te vadă imediat, îi spuse doamna Danby. Ar fi bine s ă te grăbeşti... Recomandarea era de prisos: Tamara se repezea deja spre biroul lui Harold Stein. „M ă comport ca o şcol ări ţă, este ridicol... Haide, Tamara, poart ă-te ca un adult cu judecat ă!“ î şi spuse în sinea ei. Dar asta nu-i împiedica inima s ă bat ă într-un ritm dezordonat. Bătu la uşă şi recunoscu imediat vocea lui Douglas, care o invita să intre. Nu reuşi să-şi stăpânească bucuria şi ochii ei începur ă s ă Seite 58

NewPDF 5 strălucească văzându-1. Douglas, în picioare, p ărea absorbit de hârtiile aflate pe biroul lui Stein. Cu col ţul ochiului, Tamara îşi dădu seama că nu era singur. Adam era şi el prezent. -Bună ziua, spuse ea, voiaţi să m ă vede ţi... domnule Rutledge? adăugă ea. îşi amintise la timp că se afla acolo în vizit ă oficial ă. Douglas îşi ridic ă ochii asupra ei şi privirea lui o înghe ţă. - Apropiaţi-vă, domnişoară James. Tamara înaintă spre birou. Privi rând pe rând spre Douglas, spre Adam şi spre registrele de conturi. în mintea ei se declanşă o sonerie de alarm ă. Şi cuvintele lui Douglas îi confirmară temerile. 68 JUDITH SMITH Domnul Slater şi cu mine aştept ăm să ne explicaţi chestiunea celor douăzeci de mii de dolari care lipsesc... Asta... înseamn ă că sunte ţi la curent? Picioarele i se înmuiaseră brusc, amenin ţând s ă n-o mai susţină. *-Da, răspunse Douglas cu ceva îngrozitor în expresia de pe figura lui. Incapabilă să se mai ţin ă pe picioare, se l ăs ă s ă cadă încet în fotoliul din faţa biroului. îi sc ăp ă un râs slab, vrednic de milă, care o eliber ă de tensiune. Sinceră să fiu, m ă simt... uşurat ă, spuse Tamara,uimită ea însăşi de aceast ă descoperire. Mărturisirea ei nu păru să-l emo ţioneze pe Douglas. Ce s-a întâmplat cu banii? întreb ă el. I-am împrumutat. Tamara era pe punctul să-i explice de ce, când Douglas o împiedic ă să vorbeasc ă. Seite 59

NewPDF 5 -Cu permisiunea cui? izbucni el, dominând cu statura lui înaltă. Tamara, cu sprâncenele încruntate, încerc ă să se apere: A nimănui... cel puţin, nu oficial. în faţa expresiei lui din ce în ce mai amenin ţătoare, ea se grăbi să continue, cu capul sus: Am încercat de mai muîte ori să-i cer domnului Stein un împrumut. Dar, ori eram întrerup ţi, ori domnul Stein era prea absorbit de inven ţiile sale. Dar eu aveam o nevoie disperată de banii ace ştia. Cum îi mai împrumutasem deja din banii companiei, lui şi fratelui său, ştiam c ă nu m-ar fi refuzat. Atunci, i-am tortura Îndoielii 69 luat, ştiind foarte bine să domnul Stein nu va vedea în asta nici un inconvenient. - Bineîn ţeles că nu! o ironiz ă Douglas cu expresia celui mai profund dispreţ. O fată tân ăr ă şi frumoas ă ca dumneata, ce noroc pentru un b ărbat de vârsta lui Stein... Presupun că era răsplătit cu generozitate pentru plăcerea companiei dumitale... - Dar nu este aşa! protest ă cu vehemen ţă Tamara. Domnul Stein nu este deloc aşa! S-a purtat întotdeauna ca un tat ă faţă de mine. Ca şi fratele său, de altfel, pân ă când a murit. - Da, râse dispre ţuitor Douglas, to ţi b ărba ţii în vârstă au tendin ţa de a adopta „fete“, deosebit de fermecătoare. Subîn ţelesul era atât de josnic încât Tamara deveni livid ă. Adam interveni. - Dacă era vorba despre un împrumut, de ce l-a ţi introdus în conturi? întreb ă el. Tamara făcu un efort ca să-şi desprind ă privirea de Douglas şi a-1 privi pe Adam. Douglas se duse să priveasc ă pe fereastr ă, Seite 60

NewPDF 5 cu picioarele îndepărtate şi cu mâinile la spate. Atitudinea lui lăsa să se în ţeleagă limpede c ă nu credea în nevinov ăţia Tamarei. - Eu... l-aş fi înregistrat ca un împrumut excep ţional acordat unui angajat. Dar ultima dat ă, domnul Stein, celălalt, care a murit, îmi ceruse să-l înregistrez în felul acesta. Atunci, am crezut c ă este bine să fac din nou acelaşi lucru... în ce fel de încurcături sunte ţi amestecată, domnişoară James? o întreb ă Adam cu bun ăvoin ţă. în ce fel de încurc ături? repet ă ea, surprins ă. în nici una! 70 JUDITH SMITH Douglas îi aruncă, fără să se întoarc ă: - Eşti vârâtă într-o încurc ătur ă pân ă peste cap! Când iei din casă douăzeci de mii de dolari, există dou ăzeci de mii de motive s-o faci! Aşadar, ar fi mai bine să ne spui motivele dumitale. Mama mea... este atinsă de o maladie extrem de gravă. Şi Tamara le povesti am ănun ţit cum mama ei se topea încetul cu încetul şi cum îngrijirile de care avea nevoie costau din zi în zi tot mai mult. Aşadar, nu eraţi asigurate? se mir ă Adam încrun-tându-şi sprâncenele. - De doi ani de zile, cheltuielile au dep ăşit deja plafonul asigurării de boală. A fost momentul în care domnul Arthur Stein mi-a împrumutat bani. I-am restituit banii în urm ă cu şapte sau opt luni, cu ocazia unei mici mo şteniri primite de mama. Şi am inten ţia să restitui şi împrumutul acesta... cu dobânzile aferente. Poţi să ne spui cum?! exclam ă Douglas pe un ton dispre ţuitor. Mama are o asigurare de viaţă de douăzeci şi cinci de mii Seite 61

NewPDF 5 de dolari, răspunse Tamara cu inima strâns ă.Este ingrozitor de spus,dar cand va... muri, banii ace ştia voi achita daloria mea. Este o chestiune de... câteva luni. Vocea îi slăbise, dar reuşi sa isi termine fraza. îmi pare rău, domnişoară James, zise Adam, plin de simpatie. Mulţumesc, Adam. Poţi pleca, i se adres ă t ăios Douglas. Adam ii arunca o privire şi-i adresă un zâmbet vag Tamarei înainte de a iesi. 71 După plecarea lui, urmă o tăcere apăsătoare. Douglas, care nu se mişcase de lâng ă fereastră, părea transformat în stânc ă: dur, neîndurător şi de nep ătruns. îşi ridică în sfârşit faţa spre tavan şi întreb ă: Şi acum, domnişoară James? Erau singuri, dar el continua să-i vorbeasc ă pe un ton oficial... Tamara se nelinişti. Aşadar, o respingea... î şi întoarse privirea. Nu înţeleg prea bine întrebarea dumneavoastră, spuse ea, încercând să-şi ascund ă suferin ţa sub o masc ă de demnitate. Douglas se întoarse spre ea şi o fixă cu o privire aspr ă. Ce aştepţi de la mine? înţelegere. Asta-i tot? întreb ă el ridicând o sprâncean ă, cu un aer bănuitor. Tamara se încordă. Da, asta-i tot. Douglas n-o slăbea din ochi. -Nu te aştepţi ca Adam şi cu mine să trecem... împrumutul dumitale sub tăcere? Privirea Tamarei se acoperi cu un văl. Seite 62

NewPDF 5 Cred că o să-i vorbiţi despre asta domnului Stein, dar nu văd de ce este nevoie să mai fie pus şi altcineva la curent. -Nu vezi de ce? repetă Douglas, exasperat. Pui mâna pe douăzeci de mii de dolari şi încerci să falsifici registrele. După părerea dumitale, asta n-are nimic de-a face cu un furt? N-ai sustras câteva timbre poştale! Ai pus mâna pe dou ăzeci de mii de dolari! izbucni el insistând asupra cifrei. * 72 JUDITH SM1TH I-am împrumutat, îl corect ă Tamara. Asta nu seamăn ă cu un împrumut, mârâi el. Ştii cu ce seamăn ă? Cu o sustragere de fonduri. Cu un gest brusc, deschise registrele şi i le arunc ă peste- birou. Dar Tamara n-avea nevoie să le priveasc ă pentru a afla ce con ţineau. Nu conta pe tăcerea noastr ă, nici pe a mea, nici pe a lui Adam. -Dar este vorba doar de un împrumut, repet ă ea, străduindu-se să-şi stăpâneasc ă spaima care o cuprindea. Tamara! exclam ă el. Acum nu mai ai de-a face cu fraţii Stein, ci cu Compania Taylor, o întreprindere de nivel naţional. Eu răspund în faţa ac ţionarilor şi a consiliului de administraţie! Am obligaţia să respect legile federale! Dar voi restitui totul cu banii de pe asigurare! îi reaminti Tamara. -De ce naiba n-ai încasat pur şi simplu poli ţa aceea? întreb ă el. Pentru că nu ajunsese nici măcar la jum ătatea valorii ei, răspunse Tamara. Era cu totul insuficient. Se pare c ă Seite 63

NewPDF 5 n-aveţi idee cât costă medicii, o infirmier ă cu norm ă întreag ă, tratamentele, medicamentele şi... Se opri brusc, gata să facă o criz ă de nervi. Aştept ă să-şi recapete stăpânirea de sine ca să continue: -Dar cel puţin voi intra în posesia cecului de asigurare pentru a restitui ceea ce datorez. Asta ar trebui să fie în favoarea mea. îş i coborî privirea asupra mâinilor strânse nervos pe genunchi. Douglas oftă. Cu o expresie epuizat ă, î şi trecu o mân ă peste frunte, apoi peste ochi. Scoase un stilou din buzunarul şi smulse o foaie interiorul hainei dintr-un blocnotes. Privirea lui îşi pierduse asprimea. Spune-mi numele companiei de asigur ări. Şi pe cel al agentului dumitale, îi ceru el cu o voce egal ă, lipsit ă de emoţie. Tamara se execută şi adăug ă: Nu am la mine num ărul poli ţei de asigurare, dar pot face rost de el dacă este necesar. Şi se mai credea o fată inteligent ă! î şi d ădu seama brusc, din privirea lui Douglas, c ă nu era decât o biat ă naiv ă. Dacă va fi nevoie, am să ţi-1 cer, replic ă Douglas Iar ă s-o priveasc ă. Atitudinea aceasta era mai supărătoare decât toate insinuările lui jignitoare. Se crampon ă de bra ţele fotoliului în care stătea. Dacă nu mai aveţi alte întreb ări s ă-mi pune ţi, a ş vrea să plec, spuse ea. Cum Douglas nu-i răspundea, se ridic ă şi se îndrept ă spre u şă. Dar el o prinse brusc de braţ şi o oblig ă să se întoarc ă spre el. Dominând-o cu întreaga lui statur ă puternic ă, î şi puse mâinile pe umerii Tamarei şi îşi înfipse privirea în ochii ei, cu o expresie chinuită. De ce, Tamara? De ce? Tamara clipi des din gene ca să-şi st ăpâneasc ă lacrimile şi îl privi cu curaj. Seite 64

NewPDF 5 -V-am spus de ce, răspunse ea silindu-se s ă-şi împiedice vocea să-i tremure. El îi cuprinse gâtul, ca şi cum voia s-o sugrume. Voia oare s-o pedepsească pentru ca fusese atât de proast ă? 74 JUDITH SM1TH Nici măcar nu-ţi dai seama în ce m ăsur ă ai complicat totul, morm ăi el. Şi îşi puse imediat gura peste a ei, dar cu o asemenea violenţă încât sărutul lui părea destinat mai curând s-o facă să sufere decât s-o lini şteasc ă. Degeaba protestă ea, b ătând cu pumnii în pieptul lui, eforturile îi erau zadarnice. Dimpotrivă, revolta ei nu f ăcea decât să sporească hot ărârea cu care Douglas o îmbrăţişa şi o strângea, gata s-o sufoce. înfrânt ă, se l ăsă în voia lui şi sărutul, deveni din ce în ce mai tandru şi mai conving ător. începu s-o mângâie. Străbătută de valuri de plăcere, înflăc ărat ă de pasiune, nu-i mai opuse nici o rezisten ţă, răspunzând la toate exigen ţele lui. Nu-i mai era teamă, nu mâi suferea. Exista atâta for ţă în el,încât putea găsi acolo ajutor şi apărare. Părăsindu-i buzele, Douglas îşi plimb ă gura peste fruntea, ochii, gâtul ei, în timp ce îşi strecura mâinile sub corsajul ei. Slavă Domnului, astăzi por ţi o bluz ă! murmur ă el cu o voce răguşită. Tamara scoase fără voia ei un geam ăt când Douglas începu să-i mângâie sânii. El i-1 în ăbu şi imediat sub buzele lui, se a şez ă pe marginea biroului şi o trase pe Tamara spre el. Ştiam că pielea ta trebuie să fie catifelată ca satinul... murmură el. Seite 65

NewPDF 5 îşi înclin ă capul, luă sânii Tamarei în c ău şul palmelor şi î şi puse buzele pe ei. Fermecată, cu picioarele tremurând, Tamara mângâie p ărul lui Douglas şi îşi înfundă faţa în el. Ce zbucium era în inima ei! Se simţea transportată într-un vârtej de senzaţii şi de dorin ţe care-i făceau imposibil orice 75 gând coerent. Numai clipa prezent ă avea importan ţă, acest moment de delir şi de pasiune pe care-1 doriser ă nebuneşte şi unul şi cel ălalt. Răsună pe neaşteptate un zgomot strident şi farmecul se risipi. Tamara avu nevoie de câteva secunde ca s ă recunoasc ă soneria familiară. Atinse pentru ultima oar ă cu buzele p ărul lui Douglas. Telefonul... murmură ea. Să se ducă dracului!... îi trase din nou faţa spre el, dar telefonul continu ă să sune, insistent. Douglas şovăi, oscilând între datorie şi dorin ţă. Tamara hotărî pentru el şi se îndep ărt ă. Douglas ridic ă receptorul. Alo? Da. Ah? Bun, voi trece să-l caut înainte de închidere... In ciuda apăsării ferme a braţului lui Douglas în jurul şoldurilor ei, Tamara se trezea cu încetul la realitate. Pasiunea îi dusese pe amândoi departe de biroul acesta timp de câteva clipe minunate. Dar nu era nici ora nici locul potrivit pentru zbenguieli drăgăstoase, astfel că începu să-şi încheie nasturii bluzei. Douglas o opri cu un gest. Rămâneţi la aparat... Lipind receptorul de piept ca să le acopere vocile, o întreb ă pe Tamara: Seite 66

NewPDF 5 Ce faci? Vom fi deranjaţi permanent... Douglas oftă adânc şi o aprob ă cu un zâmbet. Dar o împiedic ă să-şi încheie nasturii şi se aplecă pentru a depune un sărut rapid pe rotunjimile sidefii ale pieptului ei. Se desprinse de ea cu regret. Atitudinea lui era mai gr ăitoare decât toate cuvintele pe care le-ar fi putut 76 JUDITH SMITH rosti. Când îşi ridic ă în sfârşit privirea spre ea, î şi recăpătase stăpânirea de sine. - în privin ţa... împrumutului... m ă voi ocupa de el într-un fel sau altul, promise el. Apoi îi arătă uşa, cu un semn din cap: Şi acum, pleacă! Tamara nu avu timp sa-i răspund ă, deoarece el reluase deja convorbirea telefonic ă, f ăr ă s ă se mai ocupe de ea. Tamara sfârşi de încheiat nasturii bluzei şi îşi aranj ă puţin haine inainte de a ie şi. * -Bună ziua, domnule Rutledge, spuse secretara aruncând o privire la ceas -Ştiu, doamn ă Davies?am întarziat... Anun ţa ţi serviciul financiar să-mi retin ă cincisprezece minute din salariu la sfârşitul lunii...ziseDouglas luând coresponden ţa. Păreţi foarte supărăcios, în diminea ţa asta ... S-ar spune ca n-aţi dormit prea bine, replica doamna Davies. Mulţumesc... Şi dumneavoastră ave ţi aerul unei vr ăjitoare, in dimineaţa asta, nu-i rămase el dator cu răspunsul. ' -Aveţi probleme? îl întreb ă doamna Davies cu perspicacitatea ei obişnuită. Seite 67

NewPDF 5 Douglas se strâmb ă. Cam aşa ceva. Vreun mesaj? Ea ii întinse un vraf de note pe care el le răsfoi rapid Una dintre ele îi re ţinu aten ţia. Se încrunt ă. KarI Puimell? Cine este? -Un agent de asigurări, dac ă am în ţeles bine.Pretinde ca l-ati sunat. 77 Este adevărat. V-a spus unde-1 pot g ăsi? Era agentul de asigurări al Tamarei, î şi aminti el acum. Va fi la birou pân ă dup ă-amiază. Doamna Davies era eficien ţa personificat ă. Douglas vedea bine c ă ardea de curiozitate, dar atât timp cât nu stabilise un plan de ac ţiune, era hot ărât s ă nu i-o satisfacă. Mulţumesc, doamn ă Davies, zise el îndreptându-se spre biroul lui. Cum ea se pregătea să-l urmeze, cu blocnotesul de stenografie şi agenda în mân ă, el o opri. Am câteva telefoane personale de dat. V ă chem eu dup ă ce termin. Bine, domnule, zise ea, foarte nemul ţumit ă c ă î şi vede schimbate obiceiurile. Dar dispoziţia doamnei Davies era ultima preocupare a lui Douglas. El intră în birou şi închise cu grij ă u şa în spatele lui. Se îndreptă spre telefon, îl ceru pe Karl Pannell şi, aşteptând, scoase un dosar dintr-un sertar al biroului. Ce pot face pentru dumneavoastră, domnule Rutledge? Am angajat recent o anume Tamara James şi încercăm să reglementăm situaţia privitoare la asigurarea ei, minţi Douglas deschizând dosarul aflat pe birou. Ea ar fi singura beneficiară a unei asigur ări de via ţă pe care mama ei a încheiat-o la dumneavoastră. Este vorba de... doamna Lucretia Seite 68

NewPDF 5 James... O clipă, domnule, să verific, r ăspunse agentul de asigurări. . Aştept... zise Douglas b ătând nervos cu creionul în birou. 78 JUDITH SM1TH Arătându-se interesat de preluarea de c ătre companie a poli ţei de asigurare, ar fi câştigat timp... Domnule Rutledge? întreb ă Pannell de la cel ălalt capăt al firului. Mă tem c ă vi s-a furnizat o informa ţie gre şit ă. Douglas rămase o clipă împietrit. Vreţi să spuneţi c ă Tamara James nu este beneficiara asigurării? Nu, vreau să spun că poliţa este anulat ă. Degetele lui Douglas se încleştară pe receptor. De când? întreb ă el, străduindu-se să p ăstreze un ton indiferent. -Să vedem... Suma a fost încasat ă în urm ă cu circa şapte luni. După însemn ările mele, asigurata s-a aflat într-o situaţie financiară care nu-i mai permitea să-şi plătească ratele. -In urm ă cu şapte luni? repet ă Douglas. Sunte ţi sigur? Absolut. Am dosarul în faţa ochilor. Mai adăugă ceva, dar Douglas nu-1 mai asculta. Vă mulţumesc. Scuzaţi-m ă c ă v-am deranjat... închise telefonul, cu capul vâjâind. Iluziile lui se prăbuşeau, nu mai vedea decât imagini neclare, ochii îl ardeau... El o crezuse, dar ea îl în şelase de la început până la sfârşit... „Mică mincinoasă!“ bomb ăni el. Avea o durere în piept şi respira cu greutate. O Seite 69

NewPDF 5 tresărire violentă de energie îl ridic ă din fotoliu. Ie şi ca o furtună din birou, trecu prin faţa secretarei uluite şi-i aruncă: întorc.. 79

Anulaţi-mi toate întâlnirile! Nu ştiu la ce or ă m ă

Spusese toate astea pe un ton care o lăsă pe doamna Davies fără grai. * ** Tamara era în plin ă activitate când u şa biroului ei sc deschise ca smulsă de un uragan. Tresări, î şi ridic ă privirea şi figura ei se lumin ă. Bună, zise ea cu emoţie. Nu speram s ă te v ăd în dimineaţa asta. Bănuiesc. Figura lui era de nep ătruns, dar vocea avea accente tăioase. Părea buim ăcit, iar oboseala îi în ăsprea şi mai mult trăsăturile. Ia loc, spuse ea. Am impresia că o ceaşc ă de cafea ţi-ar prinde bine. Cum îţi place? Simpl ă sau cu fri şc ă şi zahăr? Era deja în picioare, gata să plece dup ă cafea. Las-o baltă cu cafeaua, murmur ă el a şezându-se. Tamara era cât pe ce să insiste, dar renun ţă v ăzând expresia feţei lui. îşi relu ă locul din spatele biroului. Nici măcar n-o sărutase. La drept vorbind, nu p ărea deloc dispus la aşa ceva. Ai venit să m ă vezi cum lucrez? întreb ă Tamara pe utru a încerca să-i descreţească fruntea. - Nu. Vreau să-mi repe ţi ce ne-ai spus ieri, lui Adam şi mie. Seite 70

NewPDF 5 Se propti bine de spătarul scaunului şi începu s ă răsucească un creion între degete. O sfida cu privirea. Tamara se întristă. încă o dată? Da. încă o dată. 80 JUDITH SM1TH Tamara şovăi, luptând cu teama care o cuprindea. Reîncepu totuşi să-i explice boala mamei sale şi dificultăţile financiare cu care se confrunta din acest motiv * . Douglas o asculta fără să spun ă o vorb ă şi f ăr ă s-o sl ăbeasc ă din ochi. Vorbi din nou despre încerc ările zadarnice de a vorbi cu domnul Stein şi cum se hot ărâse în cele din urm ă s ă împrumute banii fără permisiunea cuiva. - Nu uita de împrumutul precedent, se gr ăbi Douglas să spun ă când ea făcu o pauz ă. Da... ajung imediat la asta. î şi relu ă relatarea cu sprâncenele încruntate, explicând din nou cum îi împrumutase Arthur Stein bani când se aflase în aceea şi situaţie. Sublinie faptul că restituise totul datorită mo ştenirii lăsate de o veri-şoară îndepărtată a mamei. Punctul acesta avea o importan ţă fundamental ă: trebuia ca Douglas s ă înţeleagă o dată pentru totdeauna c ă acest prim împrumut fusese achitat. în sfârşit, pentru a încheia, vorbi despre asigurarea de viaţă. Douglas aplaudă, ca la teatru. Bravo! Minunat spectacol! Chiar mai reu şit decât ieri! Evident, ai avut timp să-ţi pui mai bine îa punct povestea! Dar nu este o poveste! protest ă Tamara, furioas ă şi în acelaşi timp neliniştită. Acesta este adevărul. Adevărul? Nici m ăcar nu cunoşti sensul acestui Seite 71

NewPDF 5 cuvânt, o ironiza Douglas. Cu un fizic ca al t ău, e şti în stare să-l faci pe un bărbat să cread ă orice. Ce ai crezut ieri dupa-amiază, când m-ai părăsit? Că m-ai dus... C ă bietul imbecil care eram ţi-a crezut minciunile... Şi, ca s ă termin ăm, cât m-ar fi costat, domnişoară James? Dou ăzeci de mii de dolari?

81 -Cum?! Tamara nu-şi putea crede urechilor. Buim ăcit ă, îl v ăzu pe Douglas ridicându-se şi aplecându-se spre ea, cu mâinile sprijinite pe birou. - Credeai c ă ai înh ăţat un fraier făr ă pereche, nu-i u şa? o acuză Douglas. Recunosc c ă am fost... o clip ă. Am crezut chiar c ă Adam se în şelase. Nu puteam s ă cred că era posibil să fii amestecat ă în a şa ceva. Când ai mărturisit deschis că ai „împrumutat" această sumă, am turbat de mânie. Şi dup ă aceea, ne-ai în şirat povestea ta vrednic ă de mil ă... Nu în ţeleg cum am putut înghiţi scornelile acelea referitoare la biata ta mam ă pe moarte... / Asta a fost pic ătura care a umplut paharul. Tamara ii dădu o palmă răsunătoare. Şocat, Douglas întoarse capul. Pe obrazul lui bronzat urma ro şie l ăsat ă de degetele Tamarei deveni repede albă. Se îndrept ă şi continu ă, scos din sărite: Şi înainte de a pleca, te-ai asigurat c ă eram de partea ta. Câteva sărut ări, câteva mângâieri, apoi m-ai lăsat să ard de dorin ţă. Din simpl ă curiozitate, când mi-ai fi permis să m ă culc cu tine? Era deja prev ăzut în program? - Nu! Seite 72

NewPDF 5 Tamara era în acelaşi timp indignat ă, furioas ă şi scârbit ă. * Sperai să obţii de la mine acelaşi lucru ca de la fra ţii Stein? Sau eram oare un vânat şi mai mare? - Eşti nebun... delira singura explicaţie posibil ă. - Nu, nu sunt nebun, râse zgomotos Douglas. îmi pierdusem într-adevăr capul, dar l-am regăsit! Ai riscat prea mult, Tamara. Erai prea sigură de tine. 82 JUD1TH SM1TH înainte de a-mi comunica numele agentului t ău de asigurări, ar fi trebuit să te în ţelegi cu el. Sau erai oare* atât de sigur ă c ă nu-mi voi da osteneala să verific povestea asta cu poli ţa? Dar de ce ar fi trebuit să m ă în ţeleg cu el? întreb ă Tamara neştiind ce să mai cread ă. Oricum, dac ă i-ai telefonat, acum cunoşti amănuntele referitoare la această poliţă şi valoarea ei. încetează cu farsa asta, Tamara! Ochii t ăi mari şi inocenţi nu mai au succes. Inutil s ă continui s ă te prefaci. Dar nu mă prefac! se înfurie ea. Ajunge! Şi acum, o să-mi îndrugi fără îndoial ă c ă nu ştiai că poliţa de asigurare nu mai este valabil ă, nu-i a şa? Numai dacă nu cumva suferi de o criz ă de amnezie. Asta ar cădea tocmai la momentul potrivit! -Nu mai este valabilă? Dar te în şeli! Am pl ătit ultima rată şi următoarea trebuie achitată peste trei luni. Ştiu foarte bine c ă aceast ă poli ţă este înc ă în vigoare. -Nu, nu mai este în vigoare. Ai încasat-o! Ai uitat? râse dispreţuitor Douglas. - Dar n-am încasat-o! Seite 73

NewPDF 5 -Pentru Dumnezeu! încetează cu minciunile! Ai încasat-o acum şapte luni. Agentul de asigurări a verificat de dou ă ori data. Şi când ai „împrumutat cei dou ăzeci de mii de dolari din casa companiei, ştiai foarte bine c ă nu exista nici o poli ţă de asigurare care să-ţi permită să-i restitui! Tamara simţi că-i lipse şte aerul şi c ă este gata s ă se sufoce. Şapte luni! Nu, era imposibil! Nu putea fi decât o coinciden ţă. Mama ei primise o anume sum ă TORTURA ÎNDOIELII 83 drept moştenire în urm ă cu şapte luni, dar nu exista nici o legătură între cele două evenimente. Poliţa de asigurare nu există, relu ă Douglas. Şi încep să mă îndoiesc chiar de existen ţa pretinsei tale mame „bolnave -Nu ai dreptul să spui asta, bâigui Tamara, consternat ă. Din doi paşi mari el ajunse lâng ă ea, o prinse de încheietura mâinii şi o smulse din scaunul ei. Vino. Unde? Unde vrei să m ă duci? protest ă ea. Se împletici. El îi strângea atât de tare încheietura mâinii, încât avea impresia c ă pân ă la urm ă îi va zdrobi oasele. Cum, Tamara, nu ghice şti? o ironiz ă el. Mergem acas ă la tine ca să mi-o prezin ţi pe scumpa ta mam ă. Cu condi ţia, desigur, să nu-şi fi părăsit patul de muribund ă ca s ă mearg ă s ă cutreiere magazinele! O trase după el pe culoare, făr ă să se sinchiseasc ă de privirile curioase care-i urmăreau. Tamara deveni stacojie când trecur ă ca un vârtej pe lângă colegii ei. O împinse în interiorul maşinii, se aşeză la volan şi demar ă în vitez ă. îi f ăcuse într-adevăr rău. Tamara îşi masă încheietura amor ţit ă, care o durea, pentru a restabili circulaţia sângelui. Seite 74

NewPDF 5 După câteva minute, î şi lu ă inima în din ţi ca s ă spun ă: - Cred că pot explica ce s-a întâmplat în privin ţa asigur ării. Ai avut deja timp să n ăscoce şti o nou ă poveste? cata imaginaţie! o luă el peste picior. Tamara încerc ă să nu-i ia în seam ă sarcasmele. - Eu n-am încasat banii de asigurare. Dar mama ar fi putut s-o facă. -Bravo! ripostă Douglas cl ătinând din cap. Pui asta în spatele mamei tale! Oricum ar fi, e şti complice, nu există nici o îndoial ă. Tamara întoarse capul ca el să nu-i vad ă lacrimile. Vedea imagini nedesluşite prin geam. - Ţi-am vorbit despre acea mo ştenire pe care mama a primit-o acum şapte sau opt luni, zise ea cu o voce slabă. Mi-a folosit aproape în întregime ca s ă restitui primul meu împrumut. Când mama mi-a cerut să depun cecul la banc ă, eram atât de fericit ă, încât n-am pus întreb ări. Era o adev ărat ă man ă c ăzut ă din cer. Bineîn ţeles, o zeflemi el, când prime şti în dar un cal, nu-1 cauţi la din ţi, nu-i aşa? Tamara se strădui să nu-i ia în seam ă remarca şi continuă: Mama a încercat în mai multe rânduri s ă m ă convingă să încasăm aceast ă poli ţă de asigurare care ne costa prea mult. Ea credea că este preferabil s-o rezilieze. Eu m-am opus întotdeauna. Domnul Arthur Stein m ă asigura că este o garanţie excelent ă, date fiind împrejur ările. Presupun că mama s-a hot ărât de data asta s ă- şi asume singur ă răspunderea, fără să-mi spună nimic. Nu-i rău, dar nu este prea conving ător. De acord, nu mai există asigurare... şi nici bani care să ne aştepte! replică ea rănit ă în amorul propriu. Dar voi restitui banii, î ţi jur! Seite 75

NewPDF 5 Cum? Poţi să-mi reţii în fiecare lun ă o parte din salariu. 85 Asta-i bună! izbucni el în râs. Nu se poate spune c ă îţi lipseşte tupeul! De ce? Cel pu ţin vei fi sigur c ă î ţi recuperezi banii! izbucni Tamara. Fireşte! Şi propui fără îndoială ceva cam în jurul a o sută de dolari pe lun ă, nu-i aşa? întreb ă el t ăios. Trebuie să trăiesc si eu, îi atrase ea atentia. Ştii cât timp îţi va trebui ca să restitui dou ăzeci de mii de dolari, plus dobânzile aferente? Dou ăzeci şi cinci de ani, în cel mai bun caz. Ştiu, răspunse ea ştergându-şi o lacrim ă pe furi ş. Dar îi voi restitui. Planul tău are un defect. Care? întreb ă Tamara. Nu ai slujbă. Cum? Eşti concediată, îi arunc ă Douglas. Dar de ce? Tamara îl privi, cuprinsă de panic ă. Doar nu crezi că voi păstra o hoa ţă în compania mea! i-o întoarse el privind-o cu răutate. Nu ţi-aş încredin ţa nici m ăcar un b ănuţ, cu atât mai pu ţin un asemenea post! Dar îmi fac bine treaba, protest ă ea. Prea bine, tocmai asta-i problema! Pân ă şi Adam era cât pe ce să treacă pe lângă fraud ă. Şi cu toate, nu exist ă cineva mai competent decât el. Ţie nu ti-aş încredin ţa nici m ăcar un post de telefonistă! - Dar... am nevoie de o slujb ă, bâigui Tamara, i *iplc şil ă. Cum îmi voi câştiga existenţa? Păcat că nu te-ai gândit la asta înainte! Seite 76

NewPDF 5 Incetini şi apoi opri maşina în faţa casei Tamarei. 86 JUDITH SMITH CAPITOLUL VI Cine este acolo? întreb ă o voce pe jum ătate uimită, pe jumătate alarmată. Tamara tocmai intrase în cas ă, urmat ă de Douglas. Ah! Tu eşti, Tamara! exclam ă Sadie cu un suspin de uşurare. M-ai speriat. Dar ce-i cu tine, la ora asta? -Eu... Ce explicaţie să-i dea? Negăsind nici una, prefer ă s ă renun ţe. Ţi-1 prezint pe... patronul meu, domnul Rutledge. Sadie Kent, infirmiera care o îmgrijeşte pe mama, adăugă ea adresându-se lui Douglas. El le privea pe amândouă cu un aer sfid ător. Remarcase fără îndoială c ă Sadie nu purta uniform ă. Nu ştia c ă infirmiera şi Tamara hotărâser ă de comun acord să evite să dea casei aspectul unui spital. -Ce face doamna James? întreb ă Douglas, u şor maliţios. Sadie îi aruncă Tamarei o privire şovăitoare înainte de a răspunde: în momentul acesta, se întreab ă cu siguran ţă ce caută fiica ei acasă în mijlocul dimine ţii. Atunci, poate ar trebui să mergem s-o vedem, sugeră Tamara. - Da, să mergem, încuviin ţă Douglas. 87 Tamara intră prima în camera bolnavei şi se duse s ă-si s ărute mama. Bună ziua, mamă, murmură ea. Seite 77

NewPDF 5 A Ii luă instinctiv mâna, într-un gest protector, apoi se întoarse spre Douglas. Privirea pe care o îndrept ă asupra lui era sfidătoare şi plin ă de mândrie. Aşadar, parcă-i spunea ea, bolnava aceasta exist ă cu adev ărat! în timp ce făcea prezentările, Tamara îl urm ărea cu atenţie pe Douglas. Avea o expresie de nep ătruns, nu manifesta nici milă nici îndoial ă, nimic. Ar fi vrut s ă-i strige: „Vezi bine c ă nu te-am min ţit! Vezi bine c ă este bolnavă, îngrozitor de bolnavă!“ Dar, bineîn ţeles, nu rosti nici un cuvânt. A Ce surpriză, domnule Rutledge! zise bolnava. încerca să pronunţe distinct cuvintele. Doream neapărat să vă cunosc, declar ă Douglas. Am insistat pe lângă fiica dumneavoastr ă. Mi-a vorbit adesea despre mama ei. Tamara mi-a spus c ă aţi invitat-o la masă şi c ă o conduce ţi uneori acasă cu maşina. A fost foarte evazivă când mi-a vorbit despre dumneavoastr ă. Acum, îmi dau seama de ce. îşi privi fata cu ochi strălucitori şi ageri. - Mamă... te rog, murmur ă Tamara. Era aproape adevărat, în urm ă cu câteva zile, dar anumite lucrurile se schimbaseră. Doamna James schiţă un zâmbet în ţeleg ător. Doriţi o cafea, domnule Rutledge? întreb ă ea. Cu plăcere, r ăspunse Douglas. Tamara nu dorea nicidecum să-l lase singur cu mama ei. De aceea, nu se mişc ă din loc şi p ăstr ă mâna bolnavei strânsă într-a ei. 88 JUDITH SMITH Seite 78

NewPDF 5 - Mi-ar face plăcere să stau mai mult de vorb ă cu dumneavoastră, spuse doamna James cu efort. Dar obosesc foarte repede. Cred c ă ar fi mai bine s ă be ţi cafeaua în bucătărie, cu Tamara. Bineîn ţeles, încuviin ţă Douglas. Am fost foarte încântat... să vă cunosc. Sper să ne revedem. Bolnava îşi coborî pleoapele în semn de r ămas-bun. Sadie, care tocmai intra în clipa aceea, îi privi cu curiozitate îndreptându-se spre buc ătărie. în cafetiera electrică mai rămăsese cafea caldă. Tamara umplu două ceşti, îi întinse una lui Douglas şi o p ăstr ă pentru ea pe cea care era puţin ciobit ă. Poate crezi că şi mama se preface, spuse ea pe un ton acuzator aşezându-se la masă. Ai vrea cu siguran ţă s ă vorbeşti cu doctorii. Pot să-ţi dau mai multe numere de telefon. Cel al medicului de familie, al specialistului şi de asemenea... Ajunge! o întrerupse Douglas cu o voce t ăioas ă. Recunosc că ai spus adevărul în privin ţa mamei tale. Trebuie oare să-ţi mulţumesc pentru asta? întreb ă ea cu un aer sfidător. Mi-ai spus adevărul referitor la mama ta, dar îmi lipsesc nu mai puţin de dou ăzeci de mii de dolari din cas ă... Şi nu ai nici o posibilitate să-i restitui, nici asigurare, nici slujbă... Ştiu, oftă Tamara. Era îngheţată şi încerc ă să se înc ălzeasc ă strângând ceaşca în palme. Cum să-i explic situaţia asta mamei? întreb ă ea ridicându-şi privirea spre el. Spune-i că mă duci de nas. Spune-i c ă ţi-am dat o zi liberă pentru c ă te-am oprit s ă lucrezi peste program. Spune-i ce vrei. Este problema ta. 89 Seite 79

NewPDF 5 Tonul lui sarcastic era menit să-i demonstreze Tamarei c ă nu îşi schimbase hotărârea în privin ţa ei. Ce se va întâmpla acum? El se apropie de ea. Vrei să-ţi dau bani? Ai face asta? O licărire de speran ţă se aprinse în ochii ei alba ştri. Douglas puse ceaşca pe masă şi se aplec ă spre Tamara. De ce aş face-o? întreb ă el cu o expresie fals uimit ă. Ca să... mă ajuţi... Pentru ce alt motiv oare, dat ă fiind p ărerea pe care şi-o făcuse acum despre ea? De altfel, expresia sever ă a figurii lui spunea cu siguran ţă mai mult decât orice cuvinte. Şi ce mi-ar aduce asta? întreb ă el ridicându-i b ărbia. Tamara nu se putu feri de gura lui Douglas care o acoperi pe a ei. Era atâta pasiune în sărutul acesta nea şteptat, încât Tamara simţi că trupul îi ia foc. El îşi ntrecur ă mâna în corsajul ei şi îi mângâie sânul tare şi rotund cu un gest de proprietar. Este o aventură care m-ar costa deosebit de scump... murmur ă el părăsindu-i buzele. Sub efectul insultei, Tamara îl lovi peste mân ă ca s-o îndepărteze. Douglas se îndreptă zâmbind. Şi cum te-ai putea descurca mai bine? Ai sc ăpa deocamdat ă de necazuri, dar în mai puţin de o lun ă, vei avea nevoie de bani. Este adevărat că asta n-ar trebui să te nelini şteasc ă. Cu frumuseţea ta, 90 farmecul şi cu corpul tău de zei ţă nu vei avea nici o greutate să găseşti un alt n ăt ărău gata să pl ăteasc ă. Excelent ă ideea cu asigurarea pe viaţă! Viitorul amator poate c ă nu va fi destul de isteţ ca să verifice. Nu te-am min ţit în leg ătur ă cu asigurarea, insist ă Tamara. N-am ştiut că mama a încasat banii. Seite 80

NewPDF 5 Asta o spui tu. Cu un aer neîncrezător, se îndrept ă spre u şă. Ce vei face? îl întreb ă Tamara ridicându-se brusc. Douglas se opri, îi arunc ă o privire pe deasupra umărului şi răspunse: -Nu m-am hotărât înc ă, frumoasa mea... vr ăjitoare! Nu reu şesc să-mi scot din cap ideea c ă delapid ările de fonduri duc de obicei direct la închisoare... Tamara îl urm ări cu ochi îngrozi ţi cum iese din înc ăpere. Auzi uş a de intrare trântindu-se în urma lui şi î şi înfund ă fa ţa în mâini. Ce făcuse oare? Se dovedea c ă fusese foarte naiv ă, totuşi... * ** Ah, domnule Rutledgc, v-aţi întors! Doamna Davies îl primi pe Douglas cu un vraf de mesaje în mână. In absen ţa dumneavoastr ă... începu ea. Dar el o opri cu un gest, traversă înc ăperea ca o furtună şi-i arunc ă: Sa nu fiu deranjat sub nici un motiv! Se repezi in biroul lui şi se îndrept ă direct spre bar. Acesta era bine aprovizionat, dar el nu bea decât foarte rar. Douglas deschise o sticlă de scotch. Dup ă 91 v ce turn ă într-un pahar, îl goli dintr-o înghi ţitur ă şi î şi turn ă un al doilea. Gândindu-se mai bine, se duse s ă se a şeze pe canapeaua bej aflat ă la capătul cel ălalt al înc ăperii, luând sticla cu el. îşi scoase haina, slăbi nodul cravatei, se întinse şi îş i puse picioarele pe măsuţa joasă din faţa canapelei. Şi începu, cu hotărâre, să golească sticla. •.. * Seite 81

NewPDF 5 ** -Domnule Rutledge! îl strig ă doamna Davies b ătându-1 u şor pe umăr. Vocea şovăitoare a secretarei răsun ă puternic în capul lui Douglas. Deschise cu greutate ochii şi îi închise imediat. De unde venea oare lumina asta orbitoare? Ap ărându-şi cu o mână ochii pe jum ătate închi şi, murmur ă cu o voce cleioas ă: V-am spus că nu vreau să fiu deranjat... Asta a fost ieri, domnule. Douglas scoase un morm ăit de nemul ţumire. La cea mai mică mişcare, sim ţea c ă i se întoarce stomacul pe dos. O voce de bărbat sugeră: Ar trebui să-i aduce ţi o cafea foarte tare, doamn ă Davies. Şi aspirin ă. Printre pleoapele întredeschise, Douglas îl recunoscu pe Adam care-1 privea amuzat, cu simpatie. Se pare că te-ai pilit zdravăn, remarc ă acesta îndat ă ce doamna Davies ieşi pe u şă. - Doamne; Dumnezeule, nu-mi amintesc nimic, bomb ăni Douglas. 92 JUDITH SMITH După trei ceşti de cafea fierbinte şi două tablete de aspirin ă, începu să-şi revin ă încetul cu încetul. Dar se simţea rău, neras şi cu hainele bo ţite. încă puţin ă cafea? îi propuse Adam. Da, răspunse Douglas întinzându-i cea şca. Aşadar, despre ce este vorba? întreb ă Adam aşezându-se în faţa lui. Nu ştiu cum să m ă descurc cu domni şoara James şi cu cele douăzeci de mii de dolari ai ei... Nu pot s ă mai ascund mult timp situaţia. Voi fi obligat s ă acţionez într-un fel sau altul. Cu coatele pe genunchi, privea fix cafeaua şi Seite 82

NewPDF 5 strângea ceaşca în palme. Şi asta te nec ăjeşte? Da. Aminteşte-ţi de func ţionarul acela care organizase un comerţ clandestin cu biletele de avion ale companiei. Consiliul de administraţie a f ăcut totul ca s ă fie arestat. Asta este politica lor: oricine este prins cu mâ ţa n sac, trebuie aspru pedepsit. Vor să dea mi exemplu ca s ă-i descurajeze pe cei care ar fi tentati să fac ă la fel. Trebuie să recunoşti însă c ă în cazul de fa ţă există circumstan ţe atenuante, replic ă Adam. F ăr ă s ă ţinem seama de poliţa de asigurare... Tocmai asta-i problema, oft ă Douglas. Nu exist ă nici o poliţă de asigurare. Ne-a min ţit. Adam scoase un mic fluierat. încep să în ţeleg ce vrei să spui... Am dat-o afară, fire şte. Ceea ce mi-a povestit despre mama ei este adevarat. M-am dus ieri s-o văd 93 Douglas luă o înghiţitur ă de cafea dar nu mai simţea nici un efect binef ăc ător. î şi sim ţea din nou capul greu. Când mă gândesc c ă o fat ă atât de frumoas ă va mucegăi Dumnezeu ştie câţi ani în închisoare... murmur ă el. Se pare că a procedat aşa din disperare. Judec ătorii vor ţine cont de asta şi vor da făr ă îndoial ă dovad ă de indulgen ţă. Ar putea scăpa cu o condamnare cu suspendare sau cu o punere în libertate condiţionată. * Şi dacă nu se va întâmpla a şa? Douglas îşi puse ceaşca pe masă şi sări în picioare pufnind de nerăbdare. Nu văd cum ar putea aduna o asemenea sum ă, Seite 83

NewPDF 5 remarcă Adam. Poate ipotecând casa a doua oar ă? Singura posibilitate pe care o are s ă pun ă mâna pe atâţia bani, ar fi să-i dau eu... zise Douglas cu o furie stăpânită. Urmă o lungă tăcere. Douglas nu avea nevoie s ă-l privească pe Adam pentru a ghici c ă îl considera drept regele imbecililor... Asta aşteaptă ea de la mine. Şi-a aruncat undi ţa s i eu am muşcat momeala. Şi atunci? Ce-o să faci? îndată ce i-aş da banii, îi vor trebui şi m-ai mul ţi. Ceea cea ce înseamn ă c ă îşi va face din nou numuru cu altul. Fata asta nu este doar şireată, este de-a dreptul periculoas ă. Frumuseţe şi perfidie, totul ambalat frumos şi legat cu fund ă. Dacă vrei să ştii părerea mea, este realmente speriat ă şi disperată. Douglas îi aruncă o privire plin ă de mil ă. Asta crezuse şi el, un timp... Nu există nici o umbr ă de îndoial ă, zise el. Ce vei face? întreb ă Adam. Pentru început, fac un duş, m ă rad şi îmi schimb hainele, răspunse el. O uşă ascunsă în perete d ădea spre o baie personală şi un dulap de haine. Douglas scoase din el lenjerie de corp curat ă şi un costum, dup ă care continuă: După aceea, m ă voi ocupa de rezolvarea problemelor mai urgente. Şi pân ă la urm ă, voi scoate dou ăzeci de mii de dolari din contul meu personal şi-i voi face o vizită domnişoarei Tamara James. Aşa credeam şi eu, murmur ă Adam cu un zâmbet uşor. Numai Dumnezeu ştie de ce fac asta, bomb ăni Douglas. Seite 84

NewPDF 5 Trecuse puţin de ora dou ă dup ă-amiaz ă când sun ă la u şa Tamarei. Sadie Kent îi deschise uşa şi se posomorî când îl recunoscu. Ea bloc ă intrarea cu toată statura ei. - Vă rog să-i spuneţi Tamarei c ă aş vrea s ă-i vorbesc, zise Douglas. Sunt gr ăbit, n-am decât un minut la dispoziţie. - Nu este acasă. De ce? Unde s-a dus? întreb ă enervat Douglas. Sssl.. mi vorbi ţi atât de tare. Doamna James se odihneşte 95 Infirmiera ieşi din casă şi trase uşa în urma ei. Aruncându-i o privire posomorâtă lui Douglas, continu ă: -Nu ştie că Tamara nu mai lucreaz ă pentru dumneavoastr ă. Ea îi ascunde c ă şi-a pierdut slujba. Cel puţin pân ă-şi va g ăsi alta. Unde este? întreb ă din nou Douglas. A plecat să-şi caute serviciu. în cazul acesta, o aştept să se întoarc ă. Sadie îsi strânse buzele. * De ce? îl întreb ă ea cu asprime. Nu crede ţi c ă i-a ţi provocat şi aşa destule necazuri? Companiile mari ca dumneavoastră înghit întotdeauna întreprinderile mici şi aruncă personalul în stradă. Nu este drept! Aşadar, aceasta era explicaţia pe care i-o d ăduse Tamara! Ar fi trebuit să bănuiasc ă faptul c ă va g ăsi o poveste care s ă justifice concedierea ei. * Am să-i fac o propunere care o va interesa cu siguran ţă. Pot să intru şi s-o aştept? în cazul acesta, nu face ţi zgomot, îi ordon ă infirmiera. Doamna James doarme. Nu vreau s ă afle ca sunte ţi aici. •* * Seite 85

NewPDF 5 * * Tamara se întoarse acasă cam peste o or ă. Cu un deget pe buze, Sadie o aten ţion ă c ă mama ei î şi f ăcea siesta. Ai o vizită, îi şopti ea arătându-i buc ăt ăria. Tamara împinse uşa şi-l descoperi pe Douglas asezat la masă în faţa unei ce şti de cafea. 96 JUD1TH SMITH Vânătoarea a fost fructuoasă? o întreb ă el. Da. Am găsit un loc de chelneri ţă într-un restaurant... si chiar cu un salariu mai bun. Dar ce faci aici? Prezenta lui o făcu nervoasă. Am venit să-ţi fac o propunere. Ce fel de propunere? Revenise oare asupra hot ărârii de concediere? O va angaja din nou? Poate că nu era totul pierdut... Ce ai spune dacă te-aş anun ţa c ă sunt gata s ă- ţi dau douăzeci de mii de dolari ca să înapoiezi... împrumutul? Era oare vorba, iarăşi, despre una dintre glumele lui crude? Eşti gata să mi le dai? Dacă accepţi condiţiile mele. Adică?încerca să ghiceasc ă pe fa ţa lui despre ce era vorba, dar masca lui era de nep ătruns. r în schimbul celor dou ăzeci de mii de dolari, vei deveni soţia mea şi... Ce spui? M-ai auzit foarte bine. Buzele lui se strâmbară într-un zâmbet lipsit de cea mai mic ă urm ă de ironie. Inima Tamarei începu să bat ă gata să-i str ăpung ă pieptul. înţelesese bine... o ceruse în c ăsătorie... Dar privirea lui era atât de rece... Seite 86

NewPDF 5 De ce vrei să te c ăsătore şti cu mine? întreb ă ea, in defensivă. Pentru mai multe motive, r ăspunse el aruncandu-i o privire indiferentă. M ă simt vinovat c ă 97 te-am lăsat pe drumuri şi nu suport ideea de a te vedea în închisoare. Vreau să vii să trăieşti cu mine, dar cred c ă mama ta n-ar fi de acord cu aceast ă situaţie în afara c ăs ătoriei. Dac ă ne căsătorim, va avea sufletul împ ăcat şi tu de asemenea, deoarece îţi promit c ă nu-i va lipsi nimic. Voi angaja o infirmieră permanent ă. Vei putea să-ţi petreci ziua cu mama ta, în timp ce eu voi fi la birou. Şi î ţi vei petrece noaptea cu mine când voi fi acasă. Dac ă m ă c ăsătoresc cu tine, o fac, printre altele, ca să obţin un fel de compensaţie pentru banii mei... Tamara îl privi insistent. Propunerea aceasta, f ăcut ă cu calm nu era totuşi lipsită de c ăldur ă... Şi îţi imaginezi c ă eu voi accepta? îl întreb ă ea. Nu ai de ales, răspunse Douglas cu un zâmbet nep ăs ător. împrumutul tău va fi restituit şi mama ta va fi bine îngrijită. Nu vei mai fi nevoit ă s ă lucrezi. Va fi sfârşitul necazurilor tale. Sau doar începutul lor? Eu... nu ştiu. Voi cere, fireşte, întocmirea unui contract de cas ătorie în care va fi prevăzut ce vei primi de la mine. Ceremonia poate avea loc duminica urm ătoare, în data de opt. Deoarece este vorba doar de respectarea convenien ţelor, ne vom c ăs ători în cea mai strictă intimitate. Vorbea ca şi cum ea acceptase deja. încă n-am spus da, făcu ea remarca. Având în vedere alternativa, nu po ţi spune nu, innarc ă el. Numai dacă ai putea sustrage de la altcineva dou ăzeci de mii de dolari. Seite 87

NewPDF 5 Jignită şi furioasă, Tamara sări în picioare. Ochii ei aruncau fulgere. Nu! izbucni ea. N-am încercat niciodat ă s ă sustrag ceva de la cineva. în prada unei puternice agitaţii, îşi frângea mâinile. Douglas îşi împinse brusc scaunul, se apropie de ea şi o prinse de umeri. Tamara se încord ă. Dar imediat ce Douglas îşi trecu un braţ în jurul mijlocului ei şi începu s ă-i mângâie pieptul, o cuprinse un tremurat ca şi cum era str ăb ătut ă de un curent electric. încerc ă să-l opreasc ă prinzându-i încheieturile mâinilor. Dar înflăcărată toat ă şi înfiorat ă la contactul cu ardoarea lui virilă, încetă curând să se împotriveasc ă şi-l l ăs ă să-i acopere ceafa şi gâtul cu sărutări. Ai auzit propunerea pe care ţi-am făcut-o, îi murmură el la ureche. Ce ţi-ai dori mai mult? „Pe tine“, se gândi ea. Dar dac ă se c ăsătoreau, nu-1 va avea în întregime al ei? Atunci, la ce bun toate ezitările acestea? Douglas o obligă cu blânde ţe să se întoarc ă spre el şi o cuprinse. în braţe. Mângâierea buzelor lui peste ale ei, parfumul lui, totul contribuia la înfl ăc ărarea ei, la tăierea respiraţiei, făcând-o să-şi pierd ă capul. Vreau un răspuns... zise el cu o voce în ăbu şit ă şi imperioasă care o tulbură. Da... şopti Tamara. Sărutul lui uşor se transform ă imediat într-o îmbrăţişare pătimaşă. Tamara se întinse spre el şi se strânse lâng ă corpul lui puternic. Uitase răceala cu care îşi făcuse el cererea în căsălorie. în clipa aceasta minunat ă nu mai avea impotanţă decât pasiunea care punea st ăpânire pe ei. Nu mai exista nimic altceva decât focul provocat de violen ţa cu care o strângea în bra ţele lui. Oh! oh!... Seite 88

NewPDF 5 Sadie, intrată pe neaşteptate, vru să iasă imediat. Nu plecaţi, doamn ă Kent! Mai bine felicitaţi-ne. Tamara a acceptat cererea mea în c ăsătorie, spuse Douglas. Aşadar, aceasta era propunerea pe care voia ţi s ă i-o faceţi? Ea o privi pe Tamara, a c ărei figur ă destinsă î şi pierduse brusc orice urmă de nelinişte. Este minunat! exclamă infirmiera. Incapabilă să vorbească, Tamara r ăm ăsese cuib ărit ă în bra ţele lui Douglas. Dar simţi privirea lui îndreptată asupra ei şi îşi ridic ă fruntea. Ochii lui verzi î şi recăpătaseră duritatea. Da, este minunat, încuviin ţă Douglas cu o voce rece şi tăioasă. -Doamna James va fi atât de fericit ă! zise Sadie emo ţionat ă. S-a trezit adineaori. Douglas se îndepărtă de Tamara şi o prinse de mână. Să mergem să anunţăm noutatea... Mama Tamarei primi vestea cu calm, pu ţin îngrijorat ă totu şi când află data evenimentului. Douglas o linişti de bine de rău şi în cele din urm ă •reu şi s-o convingă. O făcu să în ţeleag ă faptul c ă Tamara nu va mai fi nevoită să muncească şi c ă va fi chiar liber ă înainte de căsătorie ca să se poat ă ocupa de toate preg ătirile; el va face tot posibilul ca sa-i gasească o înlocuitoare începând chiar de astăzi. 100 JUDITH SMITH Farmecul lui era atât de conving ător, încât Tamara n-a fost nevoită să intervină pentru a lini şti temerile mamei sale. De fapt, nici m ăcar nu participase la discu ţia lor. îl conduse pe Douglas la uşă, puţin cam ame ţită de a se trezi brusc logodită, cu aprobarea tuturor. Seite 89

NewPDF 5 Sub pretextul de a-şi lua rămas-bun departe de privirile indiscrete ale infirmierei, Douglas o scoase afar ă din cas ă. Când rămaseră singuri, îi declar ă pe tonul omului de afaceri eficient şi distant: Acum, c ă totul este hot ărât, ne-au mai r ămas dou ă chestiuni de pus la punct. în primul rând, se în ţelege c ă nu- ţi voi da bani personal. Voi restitui pur şi simplu împrumutul în numele tău. Iritată de această lipsă de încredere, Tamara replic ă prompt: Crezi că eu aş cheltui aceşti bani altfel? Nu pot să-mi asum riscul, r ăspunse Douglas cu un zâmbet glacial. După aceea, este problema verighetei. Trebuie să fie pe măsura ta. ' Apropo... să ştii că sunt alergic ă la bijuterii. Cum am fost obligată să le vând pe cele pe care le aveam, era un simplu pretext ca să le explic faptul c ă nu port a şa ceva. Este un mod ascuns de a-mi sugera să-ţi cump ăr vreo bijuterie de pre ţ? o zeflemisi el. Ceva ce vei putea vinde într-o zi? Răspunsul este nu la amândou ă întreb ările, r ăspunse tăios Tamara. Douglas nu păru câtuşi de pu ţin impresionat de raspunsul ei. Schimbând subiectul discu ţiei, continu ă pe acelasi ton 101 Nu uita să telefonezi la restaurant ca să le spui s ă- şi caute o altă chelneri ţă. Neapărat. Tamara şovăi o clip ă. îşi dădea seama de tot binele pe care îl făcea atât pentru ea, cât şi pentru mama ei. încercă să-i mulţumească, dar vocea ei avea ceva afectat: - Iţi sunt foarte recunoscătoare... El îi mângâie uşor obrazul, îi ridic ă b ărbia şi o privi drept în Seite 90

NewPDF 5 ochi. -Duminică, pe data de opt ale lunii, vei putea s ă-mi dovede şti cât de recunoscătoare eşti... Tamara se înfioră sun privirea lui făr ă echivoc. Cu un zâmbet maliţios, el ii dădu drumul şi plec ă. 102 JUDITH SM1TH * CAPITOLUL VII - Puteţi săruta mireasa, spuse pastorul zâmbind. Verigheta de aur era rece pe inelarul ei. Mâna îi tremura în cea a lui Douglas. Tamara se întoarse şovăind spre el. Privirea dominatoare pe care o îndrept ă asupra ei îi readuse culorile în obraji şi o înc ălzi în întregime. El se aplecă şi depuse pe buzele ei un sărut care pecetluia pentru totdeauna dreptul lui de proprietar. Tamarei îi trebui câteva minute ca s ă redevin ă conştientă de ceea ce era în jurul ei. Şe aflau lâng ă patul doamnei James. Douglas o ţinea de mijloc. Pastorul îi felicita. Sadie, care le servise drept martor, îi recomanda lui Douglas să aibă grijă de Tamara. După care, Adam se apropie să sărute mireasa şi s ă strângă mâna mirelui, în timp ce Peggy le f ăcea la amândoi urările ei de fericire. Tamara îşi privi mama. Nu era oare decep ţionat ă? Ceremonia fusese redusă la minimum. Nu existaser ă nici coşuri cu flori, nici lumân ări, nici rochie alb ă. Doar un tort mic şi o sticlă de şampanie aşteptau fericita pereche în salon... Dar doamna James părea să radieze de fericire. Asta o consola pe Tamara de contractul de c ăs ătorie pe care-1 semnase: în termeni reci şi brutali, îi refuza Seite 91

NewPDF 5 TORTURA ÎNDOIELII 103 orice preten ţie asupra averii lui Douglas şi nu-i garanta decât păstrarea bunurilor ei personale în caz de divor ţ. Dar Douglas se angaja să se îngrijească de nevoile Lucre ţiei James pe durata vieţii ei. Tamara nu ridicase nici o obiec ţie,' dar vedea în asta dovada că Douglas nu avea încredere în ea, ceea ce era departe de a fi un semn bun pentru viitor. Eşti fericită, draga mea? Cuvântul acesta tandru o făcu să tresar ă. Douglas remarcase fără îndoială aerul ei îngrijorat. Tamara se str ădui imediat să-şi ia o expresie veselă şi destinsă. Am vreun motiv să nu fiu? ripost ă ea. Văzând încle ştarea brusc ă 2 maxilarelor lui, schimb ă cu promptitudine subiectul discuţiei. Cred că mama vrea să ne felicite... Bineînţeles... O prinse de talie şi o conduse la c ăp ătâiul patului mamei ei. Tamara se aplecă şi o sărut ă. Eşti o mireasă fermec ătoare, Tamara, spuse doamna James cu un zâmbet încântat. Să o faci fericit ă, Douglas, merit ă, adăugă ea. Vă promit să fac în aşa fel încât să aib ă tot ce merit ă, răspunse el. Tamara a fost singura care a priceput subîn ţelesul acestei promisiuni. Tortul! anun ţă Sadie împingând o m ăsu ţă pe rotile în camera Lucreţiei James. Numele mirilor, scrise cu liter ă de ciocolat ă, erau înconjurate de ghirlande de flori din zah ăr. Mâna I amarei tremura u şor când tăie prîrna felie. I-o întinse lui Douglas şi chiar în clipa cand el muşca din ea, Sadie declan şă bli ţul aparatului de fotografiat. Seite 92

NewPDF 5 104 JUDITH SM1TH Veni apoi rândul Tamarei. Douglas îi oferi felia ei de tort cu o privire atât de insistentă încât inima îi bătu cu putere. Cu spatele întors spre invita ţi, se aplec ă spre ea şi cu o mângâiere furişă a buzelor, îi şterse zah ărul de pe gur ă. Gestul acesta pur senzual o tulbur ă atât de mult încât îi sc ăp ă un geamăt slab. Pastorul tuşi discret: Douglas se îndep ărt ă de Tamara şi respiră adânc pentru a-şi găsi stăpânirea de sine. Voi tăia eu restul tortului, se oferi Sadie punând mâna pe cuţit. Vrei să-i duci mamei tale o felie? Da, răspunse Tamara, profitând de ocazie ca s ă se îndepărteze de Douglas. Fusese cât pe ce să-şi piard ă orice rezerv ă. Când el o mângâia, nu se simţea niciodată ruşinat ă. Cum putea oare s ă- şi piard ă întreaga pudoare, chiar dac ă era propriul ei soţ? Douglas o urm ărea cu privirea. Ea se a şez ă pe marginea patului, ca să-şi ajute mama să m ănânce. îl iube şti mult, nu-i aşa? o întreb ă doamna James. Tamara nu încerc ă să nege. Se vede atât de limpede? Mama ei scoase un suspin atât de trist încât Tamara o privi cu nelinişte. Ce-i cu tine,mam ă? Sunt fericită, dar... opri ea s ă-şi caute cuvintele potrivite, apoi continua: Dar tocmai mi-am dat seama c ă nu voi putea tr ăi destul de multl sa-mi cunosc nepoţii... TORTURA ÎNDOIELII 105 Seite 93

-

NewPDF 5 Oh! Mamă!... exclam ă ea, cu lacrimi în ochi.

îşi muşcă buzele. Te rog să nu plângi, o dojeni mama ei. Sunt într-adev ăr foarte fericită. A fost un timp când m ă gândeam c ă nu-1 voi cunoaşte niciodată pe b ărbatul care va deveni so ţul t ău. De aceea, consider c ă am mult noroc. Tu nu po ţi s ă-ţi dai seama cât de uşurată mă simt să ştiu c ă nu vei mai purta singur ă povara răspunderilor şi c ă de acum înainte exist ă cineva care să vegheze asupra ta. Asupra noastră, o corect ă Tamara. Intr-adevăr, murmură mama ei. Şi mai ales, nu gr ăbi lucrurile, nu încerca să ai imediat un copil din cauza a ceea ce ţi-am spus adineaori! Nu. De altfel, Douglas nu vrea imediat un copil. Era firesc, având în vedere încrederea pe care i-o ar ăta! Este mai în ţelept aşa. Este preferabil s ă tr ăi ţi pu ţin în doi, înainte de a avea copii. Dopul sticlei de şampanie sări cu zgomot. Tamara întoarse capul; Douglas tocmai începea să umple paharele. Lasă farfuria şi du-te să-ţi iei şampania, îi ceru mama ei. Dar Douglas se apropia deja cu o cup ă pe care o întinse Tamarei Adam închin ă simplu pentru fericirea lor, dar Tamara nu se putu împiedica să se întrebe dac ă urarea aceasta, la urma urmei, era atât de simplă cum părea... Conversaţia începuse să treneze pu ţin şi Douglas se apropie de doamna James. 106 JUD1TH SMITH Toată agitaţia asta trebuie c ă v-a obosit, îi spuse el. Ar fi timpul să plec ăm. Seite 94

NewPDF 5 Da, desigur. Luna voastră de miere va fi foarte scurtă. Trebuie să profitaţi la maximum de ea. Cu un aer absent, Douglas îşi turn ă în pahar şampania care rămăsese în sticlă. Bineînţeles, răspunse el. Din p ăcate, mirele trebuie să se întoarc ă la serviciu mâine diminea ţă... îşi goli cupa şi, aruncându-i Tamarei o privire voalată, continuă: Dacă am fi plecat în voiaj de nunt ă, cred c ă so ţia mea ar fi suferit mult să fie desp ăr ţit ă de mama ei... -Am fost întotdeauna foarte apropiate, spuse doamna James. Si vom fi mereu, afirm ă Tamara. Tinerilor căsătoriţi li se repetară urările de fericire şi felicitările. Mereu la fel de sentimentală, Sadie aranj ă chiar în aşa fel lucrurile încât să arunce asupra lor un pumn de orez când coborau scările casei. Luară loc în maşin ă. Tamara nu-şi putea desprinde privirea de casă. Degeaba ştia că Sadie îşi p ăr ăsise propriul apartament ca s-o supravegheze zi şi noapte pe mama ei, se sim ţea tras ă în două direcţii opuse. Pe de o parte, în pofida temerilor pe care le avea, b ărbatul cu care abia se c ăsătorise o atr ăgea irezistibil. Pe de alt ă parte, sim ţea c ă responsabilit ăţile fa ţă de mama ei o apăsau cu mare greutate. Douglas îi urmărise privirea. Mă întreb dacă mama ta ştie pân ă unde e şti în stare să mergi pentru ea, murmur ă el pe un ton u şor cinic. Urmarea aceasta o obsedă tot timpul drumului. TORTURA ÎNDOIELII 107 Oare în ce măsură, mama ei şi situa ţia financiar ă catastrofal ă rezultată din boala ei, îi influen ţaser ă hot ărârea? Tamara înţelese brusc faptul că n-ar fi acceptat s ă se c ăs ătoreasc ă cu Seite 95

NewPDF 5 nimeni altcineva, în aceleaşi condi ţii. Ceea ce sim ţea pentru Douglas Rutledge era un sentiment învecinat cu dragostea, trebuia să recunoască. Douglas opri maşina într-un cartier reziden ţial, în fa ţa unei case luxoase din c ărămidă, flancat ă de coloane. Dimensiunile ei erau impresionante. Intimidată de aceast ă somptuozitate, Tamara îl urm ă pe Douglas pân ă la u şa mare şi alb ă de la intrare. Aici, se apropie instinctiv de el. Douglas purta un costum albastru de o croial ă perfect ă, care ii punea în valoare statura de atlet şi silueta zvelt ă. Soarele făcea să-i străluceasc ă părul şi p ărea să-i sculpteze umbre pe faţă. Ea luă maşinal un bob de orez care r ăm ăsese prins pe unul din reverele hainei lui. Douglas întoarse brusc capul. Orezul lui Sadie, îi explic ă ea. Fără s-o slăbească din ochi, el împinse u şa, o ridic ă în bra ţe şi o duse în ăuntru. Cu braţele în jurul gâtului so ţului ei, avu o clipă impresia că este o mireasă adev ărat ă. El o l ăs ă jos în mijlocul holului. Tamara se simţi puţin pierdut ă în spaţiul acesta imens pardosit cu dale albe şi negre. O scar ă în form ă de Y, cu balustrade, urca la etaj. Vino, spuse Douglas luând-o de mân ă. Vom face un tur rapid al casei. Să lăsăm deoparte etajul, unde nu sunt decât camere de oaspe ţi. Iat ă salonul cel mare. Iar acolo este livingul. 108 JUDITH SM1TH Vizita lua aspectul unui maraton şi Tamara nu f ăcea decât s ă întrezărească fiecare încăpere. Douglas o târa dup ă el cu tot mai multă autoritate, fără să-i lase timp s ă se opreasc ă. La capătul acestui culoar exist ă o sală de muzic ă, dotată cu combin ă stereofonic ă şi altele. Aici, ad ăug ă el deschizând o altă uşă, este biroul meu. Tamara zări un perete acoperit în întregime de c ăr ţi, o mas ă Seite 96

NewPDF 5 de lucru, un şemineu, o canapea şi dou ă fotolii asortate. O făcu să schimbe direc ţia ca să-i arate sufrageria. Uşa de acolo dă spre buc ăt ărie. La subsol exist ă o saună şi o sală de gimnastic ă. Şi o piscin ă în grădina din spatele casei. Şi locuieşti aici singur? îl întreb ă Tamara, neîncrezătoare. Cel puţin douăsprezece persoane ar fi putut locui în casa aceea, aproape fără să se întâlnească. Nu, o corectă el oprindu-se, cu mâna pe clan ţa unei uşi şi privind-o insistent. Noi locuim aici singuri. Apoi deschise uşa, îi făcu loc să treac ă şi î şi puse mâinile pe umerii ei, aproape de gât. Si aici este dormitorul... Era mai mare decât salonul din casa ei, dominat de un pat uriaş, acoperit cu satin de culoare maro care se armoniza plăcut cu mocheta bej. O canapea şi dou ă fotolii ocupau un colţ al încăperii. Veşmintele tale se găsesc în şifonierul acela şi în comoda de aici. Tamara i le încredin ţase în ziua precedent ă şi el se ocupase de transportul lor. Iar usa aceasta da la baie. TORTURA ÎNDOIELII 109 Tamara privi din nou patul. Sim ţea degetele lui Douglas pe ceafa ei. O mângâia distrat, făcând-o s ă simt ă valuri de plăcere. Era chinuită de o dorin ţă care-i provoca aproape o durere fizică. Ţi-e foame? o întreb ă el. Nu în mod deosebit... Nici o hrană nu i-ar fi putut satisface apetitul clipei. Seite 97

NewPDF 5 Bine... El îi mângâie umerii dezgoliţi în parte, şi î şi puse buzele acolo. Tamara îşi ţinu respiraţia. O senza ţie de c ăldur ă iradia din toată fiinţa lui. Fermoarul rochiei se deschise încet şi f ăr ă zgomot. Ea simţi un şoc extrem de pl ăcut. Douglas îi eliber ă umerii şi braţele, şi rochia căzu la picioarele Tamarei într-un foşnet de m ătase. O întoarse cu faţa spre el. Dorin ţa pe care o sim ţea i se p ăru Tamarei indecentă. Pentru a încerca s ă i-o ascund ă, î şi plimb ă privirea peste cămaşa lui Douglas, peste nodul cravatei, ajungând la faţa lui. Conturul ferm al gurii lui o f ăcu s ă-i bat ă mai repede inima. îi întâlni în cele din urm ă ochii, în care ardea o flacără mistuitoare. Ochii aceştia se fixară cu ciud ă pe furoul de dantel ă care-i ascundea prea multe lucruri şi urcar ă apoi spre p ărul auriu, strâns într-un coc la ceafă. Vrei să-mi faci plăcerea să-ţi desfaci p ărul? ă îi f cu un semn de încuviin ţare, uluit ă c ă el mai poate s ă vorbească atât de liniştit în timp ce ea era târât ă de un adevărat torent. Douglas îi dădu drumul ca să-i lase libertate de mi şcare. Spre marea ei surpriză, nu se prăbu şi la p ământ; se ţinea înc ă pe picioare. 110

JUDITH

SMITH

Se duse în faţa oglinzii de la m ăsuţa de toalet ă şi î şi scoase agrafele care-i ţineau părul strâns. Douglas îi urm ărea fiecare mi şcare cu o aten ţie care o f ăcea s ă se simtă stânjenită. F ără s-o slăbeasc ă din ochi, începu s ă- şi desfacă nodul cravatei. Tamara îi vedea imaginea în oglind ă. Inima îi tresări când îşi scoase haina şi începu s ă- şi descheie nasturii cămăşii, în clipa când p ărul îi c ădea pe umerii goi, bustul musculos şi bronzat al lui Douglas ap ăru în oglind ă. Seite 98

NewPDF 5 Fără să-şi dea seama, Tamara începu s ă respire mai repede. Ca să-şi acorde un răgaz, începu să-şi perie încet p ărul bogat şi auriu. Douglas se apropie de ea şi îşi trecu degetele prin această splendid ă masă m ăt ăsoas ă. în felul acesta mi te imaginam cu p ărul desf ăcut, spuse el adresându-se imaginii din oglind ă. Poart ă-1 mereu aşa. Nu-1 mai strânge niciodat ă la spate. Exista în continuare această nepotrivire stranie în vocea lui calmă şi expresia pasionat ă din ochii lui. în clipa aceea, dacă el i-ar fi dat ordin să se arunce în foc, Tamara ar fi făcut-o. Incapabil ă să vorbeasc ă, ea cl ătin ă din cap în semn de încuviin ţare. Douglas se îndep ărt ă şi se îndreptă spre pat. Tresări văzând c ă înl ătur ă cuvertura. Cum era cu spatele la ea, profit ă de situaţie şi î şi scoase o pârte din lenjeria de corp. Nu voia ca el să vad ă cât de ner ăbd ătoare era să fie a lui. Dar redresându-se, î şi d ădu seama c ă el o urm ărea. Asta n-a făcut decât să-i sporească nervozitatea şi tulburarea. Douglas se apropie încet de ea. Găseşti c ă sunt prea ner ăbd ător? Asta te contrariaz ă? o întrebă el. TORTURA ÎNDOIELII 111 Ea ar fi vrut să aib ă puterea să zâmbeasc ă pentru a potoli tensiunea insuportabilă pe care i-o provoca privirea lui f ăr ă echivoc. Erau soţ şi soţie, şi asta era noaptea nun ţii lor. Totul era foarte firesc. Dar aşteptarea era înc ărcată de o asemenea tensiune încât devenea dureroasă. Nu, murmură în cele din urm ă Tamara, cu o voce abia auzită. Douglas îi ridic ă încet furoul şi i-1 scoase. Tamara tremur ă brusc, dar fu încălzit ă imediat de bra ţele viguroase care o cuprinseră. încerc ă să-şi întoarc ă privirea de la pieptul gol. El îi prinse faţa în mâini şi ceea ce citi în ochii lui o făcu aproape să leşine. Seite 99

NewPDF 5 Vreau să aflu totul despre tine... să-ţi descop ăr corpul în cele mai mici am ănunte... zise el cu o voce schimbată. Tamara lăsă să-i scape un geam ăt de pl ăcere. A fost ca un semnal, ca scânteia care declan şeaz ă incendiul. Douglas î şi strivi buzele de cele ale Tamarei şi o strânse la piept. Ea îl cuprinse cu braţele şi-i mângâie spatele. Strân şi unul în altul, erau uniţi de aceeaşi,pasiune. Douglas o ridic ă de la podea şi făr ă să înceteze s-o s ărute, o puse în pat. Răcoarea cear şafului de satin n-a fost suficient ă ca să calmeze fierbin ţeala pielii ei goale. Douglas se întinse lâng ă ea, puse din nou st ăpânire pe buzele ei şi o antren ă într-un vârtej de senza ţii care o f ăcur ă s ă întrezărească paradisul. Mâinile lui, gura lui, mângâierile lui îi dezvăluiau încetul cu încetul misterele c ărnii, o f ăcu s ă- şi descopere propriul ei corp. P ărea să-l implore cu toat ă fiin ţa ei să-i satisfacă 112 JUDITH SM1TH pe deplin dorin ţa, să pun ă cap ăt acestei înfrigur ări care o îndemna spre el. în cele din urm ă, după o lungă aşteptare, el îi acoperi feminitatea cu puterea virilităţii lui. * ** întins pe o parte, Douglas privea femeia adormit ă de lângă el. Lumina dimineţii mângâia cu blânde ţe figura ei pe care era întipărită o mulţumire senin ă. Era frumoasă şi str ălucea de sănătate, ca o zeiţă a Terrei. Părea atât de deschis ă, atât de sinceră, vrăjitoarea aceasta care luase înf ăţi şarea unei femei ca să-i facă farmece... Punând stăpânire pe trupul ei, Douglas sperase să pun ă capăt acestei nevoi de ea care îl obseda. Dar puterea ei asupra lui ieşise şi mai înt ărit ă, înfuriat, pusese a doua oară stăpânire pe ea. Seite 100

NewPDF 5 îşi amintea că se trezise în mijlocul nop ţii, surprins şi încântat. să găsească o form ă feminin ă cuib ărit ă lâng ă el. Dar această plăcere nu-i fusese de ajuns. O sărutase ca s ă resping ă o dorinţă care ştia bine c ă nu aştepta decât s ă ia foc. Şi acum încă, era foarte dornic s-o ia de la cap ăt. Se aplec ă asupra acestor buze uşor întredeschise care p ăreau c ă-i aşteaptă sărutul. Douglas îşi amintea tot ce-i şoptise în timpul nopţii lor de dragoste. O tresărire de orgoliu îi d ădu puterea s ă reziste acestei guri atât de atrăgătoare. Tamara se răsuci în somn şi se dezveli pân ă la mijloc, oferindu-i lui Douglas spectacolul pieptului ei gol. El se ridic ă din pat repede, ca să scape de valul de dorin ţă care amenin ţa să-l cuprindă. TORTURA ÎNDOIELII 113 Dezgustat de sine, intră în baie şi ca să se pedepseasc ă, hot ărî să facă un duş rece. De ce crezuse c ă era necesar s-o ia în căsătorie? De ce nu făcuse foarte simplu din ea amanta lui? Ce fel de bărbat era ca să se îndr ăgosteasc ă de o hoa ţă, dublat ă de o mincinoasă? îşi chinuia mintea s ă-i caute scuze. Existau cam tot atâtea motive s-o creadă vinovat ă sau s-o declare inocent ă. Trebuia oare să dea crezare pove ştii ei lamentabile, sau s ă se închine în faţa faptelor? Douglas nu voia să se încreadă în sentimentele lui. Era prea mult influen ţat de ata şamentul lui pentru ea. Când ieşi din baie, Tamara continua să doarm ă. Se opri lâng ă pat, atras de frumuseţea acestui corp pe jum ătate gol. Dar se smulse din admiraţia lui şi se duse la şifonier ca s ă caute veşminte curate. începuse să-şi înnoade cravata, când ajunse la el miros de şuncă prăjit ă şi de cafea proasp ăt ă. „Freyda este punctual ă, î şi spuse el privindu-şi ceasul. în oglindă, o zări pe Tamara care se mişca în pat. îl c ăuta Seite 101

NewPDF 5 lângă ea. Se opri o secundă, împietrit. Dar imediat ce ochii ei se deschiseră asupra lui, se gr ăbi să-şi încheie nodul cravatei. De ce nu m-ai trezit? îi repro şă ea cu blânde ţe. Coborî din pat şi îmbr ăc ă un capot. Nu era nevoie. Douglas se încordă ca să se apere de elanul de tandre ţe manifestat de ea. Ce fel de soţie aş fi dac ă mi-aş l ăsa so ţul s ă plece la serviciu cu stomacul gol? remarc ă ea râzând. Am o bucătăreasă care se ocup ă de asta. N-am nevoie de serviciile tale în acest domeniu, r ăspunse el cu brutalitate. 114 JUDITH SMITH O văzu pălind din cauza şocului. Dar sunt soţia ta... nu? Porţi numele meu şi împărţi patul cu mine. Termin ă cu îmbrăcatul şi îşi încheie haina. Şi asta-i tot? N-am dreptul, la nimic altceva? întreb ă ea pe un ton de sfidare calm ă. Dreptul la ce? La dragostea lui? La încrederea lui? La mândria lui? La demnitatea lui? Douglas se întoarse de la imaginea Tamarei pe care i-o trimitea oglinda. Ai dreptul la ceea ce-ţi dau, la ceea ce este stipulat în contractul nostru de căsătorie, şi la nimic altceva. Tamara arăta ca un animal r ănit... Nu trebuia s ă se lase înduioşat. Scuză-mă. Micul meu dejun este gata. Douglas ieşi în mare grab ă ca să nu fie tentat s ă- şi asculte inima. TORTURA ÎNDOIELII CAPITOLUL VIII Seite 102

NewPDF 5 Un fulger despică cerul, urmat curând de un tunet teribil. Se dezlănţui vântul şi începu să plou ă cu g ăleata. In câteva clipe, Tamâra era udă. Ie şise fără umbrel ă şi furtuna o suprinsese la puţin timp după ce plecase de la mama ei. Datorit ă glugii de plastic pe care o purta întotdeauna în po şet ă, ajunse acas ă cel puţin cu părul uscat. Freyda, menajera, apăru imediat cu o cârp ă în mân ă. Se l ăs ă în genunchi, în mijlocul holului, şi începu s ă ştearg ă apa pe care Tamara o lăsa în urma ei. Bomb ănea furioas ă, ca şi cum Tamara se dusese inten ţionat în ploaie numai pentru pl ăcerea de a murdări pardoseala. După ce adresă o mică strâmb ătură siluetei ghemuite la podea, Tamara se gr ăbi să ajung ă în camera ei ca s ă-si schimbe hainele. In timp ce se dezbrăca, deschise robinetele de ap ă de la cad ă şi adăugă o cantitate bun ă de s ăruri de baie. î şi ag ăţase hainele ude, din care picura apa, ş i abia intrase în apa caldă când îl auzi pe Douglas strigând-o: Tamara? Sunt aici! strigă ea destul de tare pentru ca vocea ei să străbată prin uşă. 116 JUD1TH SMITH El intră cu privirea aceea aspră şi rece cu care Tamara ajunsese să se obişnuiasc ă dup ă câteva s ăpt ămâni de la căsătorie. Promisiunea de fericire întrev ăzut ă în timpul nop ţii ei de nuntă nu se concretizase niciodată. Şi cu toate acestea, Tamara o întrezărea din nou, de fiecare dat ă când Douglas o ţinea în braţe. Ce idee să faci baie tocmai acum! Nu ştii c ă este periculos pe furtun ă? Dar este unul din locurile cele mai sigure din cas ă, răspunse Tamara săpunindu-şi piciorul. Pere ţii sunt gro şi şi Seite 103

NewPDF 5 încăperea asta nu are fereastră. Şi apoi, voiam s ă fac neap ărat o baie caldă. M-am întors de la mama ud ă pân ă la piele. îşi petrecea toate zilele la mama ei. La început încercase s ă participe la treburile gospodăre şti ale casei, dar Freyda se supărase. Ea i se plânsese lui Douglas, care luase imediat partea menajerei. Ieşi imediat de acolo şi îmbrac ă-te, îi porunci el luând un prosop mare de baie de pe o etajeră. Un fulger sfidător se aprinse iute în ochii alba ştri ai Tamarei, dar renunţă să se revolte şi ie şi din ap ă. Aşezat ă pe marginea căzii, îşi lăsă picioarele acoperite cu spum ă. Grăbeşte-te! bomb ăni nemul ţumit Douglas întin-zându-i de departe prosopul. De ce nu mi-1 aduci? Ţi-e team ă să nu-ţi uzi frumosul tău costum? îl întreb ă ea stropindu-1 cu vârful degetelor. îşi dădea seama că îl provoca în mod deliberat. Se sim ţea atât de bine în braţele lui! Când făceau dragoste, el nu-i mai spunea cuvinte care s-o rănească... TORTURA ÎNDOIELII Vedea bine c ă nuditatea ei nu-1 lăsa indiferent, dar se lupta s ă nu cedeze tentaţiei. El îi aruncă prosopul morm ăind: Şterge-te şi îmbracă-te! Apoi îi întoarse spatele. Resemnată, Tamara îşi plec ă privirea. Strânse prosopul la piept şi întârzie tristă câteva clipe înainte de a începe s ă se şteargă. Cum îşi lăsase capotul în dormitor, lu ă halatul de baie al lui Douglas. Era scurt, din m ătase de culoare maro. Se înfăşură în el şi strânse cordonul. Intrând în dormitor, Tamara se feri să-l priveasc ă pe Douglas şi se duse direct la m ăsuţa de toalet ă. în timp ce- şi d ădea cu cremă pe faţă, îl urm ărea cu coada ochiului. î şi schimbase costumul cu pantaloni de pânză şi o bluz ă sport. De ce ţi-ai strâns părul? Ţi-am mai spus c ă nu-mi Seite 104

NewPDF 5 place. Tamara îi întâlni în oglindă privirea mustr ătoare şi-i r ăspunse calm, dar cu răceală: > Nu voiam să-l ud în timpul b ăii. Scoase cele câteva agrafe care-i ţineau p ărul strâns şi închise flaconul cu cremă. Mi s-a reproşat astăzi c ă am profitat prea mult de privilegiile mele de proaspăt c ăsătorit. Nu mai putem s ă refuzăm invitaţiile. Vineri seara, Gill Shavert, unul dintre membrii consiliului de administraţie, d ă un dineu. Am acceptat să mergem şi noi. -N-am cu ce să m ă îmbrac, r ăspunse imediat Tamara f ăr ă s ă stea pe gânduri. în aceşti ani din urmă, nu făcuse decât să munceasc ă şi s ă se ocupe de mama ei. Nu avusese 118 JUDITH SMITH niciodată ocazia să poarte o rochie de sear ă. Dar de data aceasta, era altceva. îi trebuia neap ărat una. Mă întreb de ce oare m ă mir ă r ăspunsul t ău. Ar fi trebuit să mă aştept la asta, nu? Presupun c ă acum vrei s ă- ţi deschid un cont la o casă de mod ă cu posibilit ăţi nelimitate de alegere, spuse el tăios. Crezi fără îndoială c ă am n ăscocit asta! ripost ă ea strângându-şi buzele ca să-şi în ăbu şe furia. Fără să-i aştepte răspunsul, se duse la şifonier, îl deschise cu un gest brusc şi scoase toate rochiile din el. I le aduse lui Douglas şi i le arătă, una câte una. Poate ar trebui să mi-o pun pe asta, zise ea, sau pe asta... Le aruncă una după alta pe pat şi o flutur ă în aer pe ultima din mătase de culoarea fildeşului. Numai dacă nu-mi pun rochia de mireas ă, zise ea ca pentru a-1 sfida. Seite 105

NewPDF 5 De ce nu? * Tamara îşi în ăbuşi un oftat. Ei bine, aşa am să fac! îşi luă rochiile şi se duse să le aranjeze în şifonier, î şi f ăcu de lucru acolo, cu ochii larg deschi şi, într-un efort disperat de a-şi stăpâni lacrimile. El continua să nu aibă încredere în ea, s-o suspecteze, urmărindu-i fiecare mişcare. Tamara ştia prea bine c ă faimosul ei împrumut şi poliţa de asigurare erau răspunzătoare de asta. El continua să nu cread ă în buna ei credinţă. Nu pentru c ă avea încredere în ea o scosese din încurcătură. Atmosfera dintre ei era otrăvită de suspiciune, cu excepţia, momentelor când se iubeau. Numai atunci Douglas îşi dădea frâu liber, şi-i m ărturisea sentimentele pe care i le inspira. TORTURA ÎNDOIELII

I19

Trebuia să aştepte şi să dea dovad ă de r ăbdare. El va ajunge într-o bun ă zi să în ţeleagă c ă îi spusese adev ărul. Tamara ştia că el ţinea la ea şi asta îi dădea curajul să suporte momentele acestea dificile. * * ** Vineri după-amiaz ă când reveni de la mama ei, Tamara înţelese că Douglas ajunsese deja acasă. Se auzea zgomotul duşului în baie. Aşezate cu grijă pe pat, zări o rochie de muselin ă de culoare levănţicii, cu o eşarfă asortată, escarpeni argintii şi o po şet ă de seară. Atinse lucrurile cu precauţie, cu vârful degetelor, şi aruncă o privire şovăitoare spre uşa b ăii, cu o expresie impresionată pe faţă. Dar când Douglas intră în dormitor câteva minute mai târziu, nici ea nici el nu făcur ă vreo aluzie la rochie. . Seite 106

NewPDF 5 De ce o cumpărase oare? Ca să-l ierte pentru acuza ţiile lui nedrepte sau ca să nu-i fie ru şine cu ea şi cu ţinuta ei? întrucât el nu găsise de cuviin ţă să-i dea vreo explica ţie, nu-i va pune nici o întrebare. La urma urmei avea şi ea mândria ei. Rochia era splendidă şi i se potrivea de minune. Tamara sim ţi că îşi recapătă încrederea în ea. Cu toate acestea, când Douglas opri maşina în faţa unei case impun ătoare, în întregime albă, avea totuşi un nod în stomac. Toţi asocia ţii lui Douglas vor fi acolo şi ea ţinea cu disperare să fac ă impresie bună. N-ai putea să zâmbeşti? morm ăi nemul ţumit Douglas ajutând-o să coboare din maşin ă. 120 JUDITH SMITH Tamara avea chipul crispat de team ă. încerc ă s ă se destind ă. încercarea ei n-a fost de-ajuns ca s ă-l mulţumească pe Douglas. O prinse de braţ şi-i murmur ă printre din ţi în timp ce intrau în casă: Tu eşti femeia cu care m-am c ăsătorit pentru c ă m-am îndrăgostit nebune şte de tine. încearc ă s ă- ţi aminte şti asta şi să-ţi joci rolul în consecin ţă. După o clipă adăugă, pe un ton sarcastic: Prefăcătoria este specialitatea ta, nu? în orice caz, mi-o rgpe ţi fără încetare... murmur ă ea. Atitudinea aceasta nu prevestea nimic bun. Dar el se schimb ă complet, imediat ce se găsiră în compania celorlal ţi. Amabil şi atent, n-o părăsi practic toat ă seara. P ărea c ă vrea s ă profite de cel mai mic pretext ca s-o ating ă. Pe Tamara n-o interesa acum ce credeau ceilalţi. In seara asta, avea revelaţia a ceea ce puteau fi raporturile lor... • * ** Seite 107

NewPDF 5 Chiar a doua zi, Tamara luă o hot ărâre. în contul ei personal din banc ă nu mai avea decât câ ţiva dolari, tot ce-i r ăm ăsese din ultimul salariu. Cum Freyda era aceea care f ăcea cumpărăturile, Tamara nu avea nevoie de bani decât pentru a-şi plăti drumurile cu autobuzul pân ă la mama ei şi înapoi acasă. Pentru nimic în lume nu i-ar fi cerut lui Douglas, ca s ă nu rişte să-şi atragă din nou una dintre insultele lui. Dacă voia să câştige bani, nu exista decât o singur ă solu ţie: s ă lucreze. TORTURA ÎNDOIELII 121 A fost suficient să ia leg ătura cu vechii ei clien ţi. Ma şina de scris rămăsese la mama ei şi cum aceasta se odihnea în majoritatea timpului, Tamara putea să-şi consacre cu u şurin ţă câteva ore pe zi pentru lucr ările ei de dactilografie. Va scoate din asta bani de buzunar de care avea nevoie şi, în acela şi timp, va căpăta un sentiment de independen ţă. * ** Cu un vraf de plicuri ţinute strâns sub bra ţ, Tamara arunc ă pe furiş o privire circulară în holul hotelului înainte de a se îndrepta spre recepţie. Un funcţionar îi indic ă unde să găsească biroul Comitetului de organizare a Congresului. Secretara o primi cu o exclamaţie de plăcere: Ah! le-aţi terminat! Ce noroc! -Am întârziat puţin, scuza ţi-m ă, zise Tamara. Autobuzul a fost prins într-un blocaj de circulaţie. -Nu-i nimic. Vă mulţumesc c ă aţi lucrat atât de repede şi c ă le-aţi adus personal. -Am făcut doar un mic ocol, r ăspunse Tamara. Chitan ţa este înăuntru. Vă dau imediat banii. Secretara scoase chitan ţa şi luă dintr-un sertar al biroului câteva bancnote pe care le întinse Tamarei. Seite 108

NewPDF 5 Vă mulţumesc, spuse Tamara privindu-şi ceasul. Aveţi numărul meu de telefon, dac ă mai ave ţi nevoie de mine. Acum trebuie să fug, dac ă vreau s ă nu pierd autobuzul. Mulţumesc încă o dat ă! strig ă secretara în urma ei. 122 JUDITH SMITH Tamara traversă holul şi ie şi în mare grab ă din hotel. Staţia de autobuz era exact în col ţul str ăzii. * ** Douglas asculta cu aten ţie un om de afaceri german care-i prezenta problemele lui, privind în acela şi timp distrat agitaţia de du-te-vino din hol. Remarc ă, f ăr ă s ă-i acorde prea multă atenţie, o femeie blond ă, frapat doar de părul ei, foarte asemănător cu cel al Tamarei. Dintr-o dată, într-o străfulgerare, în ţelese c ă era chiar ea. Tamara! Era cât pe ce s-o strige, dar gelozia îi închise gura. în principiu, la ora asta, ar fi trebuit s ă fie la mama ei. Ce f ăcea oare într-un hotel? De unde venea? La cap ătul acelui culoar nu exista nici un bar nici restaurant, doar camere şi s ăli de şedinţe. îl cuprinse o furie rece. Iar prezen ţa acestui german, care-1 împiedica s-o urm ăreasc ă pe Tamara, nu-i convenea deloc... * ** Tamara nici m ăcar nu se uit ă la coresponden ţa care a ştepta în salonul cel mic. Oricum, nimic din ce se afla acolo nu-i era adresat ei. Se aşeză pe canapea, lu ă o revist ă şi o r ăsfoi distrată. Se întorsese direct acasă, făr ă să treac ă pe la mama ei. Iar acum nu ştia ce să Iac ă. Frcyda n o vedea cu ochi buni nici la buc ăt ărie nici în alia paitc. Pe deasupra, femeia asta era ostil ă oric ărei companii, nu dorea niciodată să stea de Seite 109

NewPDF 5 TORTURA ÎNDOIELII 123 vorbă, nici să discute despre cel mai mic lucru cu cineva. Tamara scoase un suspin atât de adânc încât r ăsun ă în toat ă încăperea. Auzi deodată uşa de la intrare deschizându-se. Chipul ei se lumină de un zâmbet spontan de bun-venit. Bună seara! Astăzi te-ai întors devreme! Privindu-1 cum se apropie, presim ţi furtuna. Trăsăturile lui erau parc ă săpate în piatr ă. -Da, răspunse el laconic, aruncându-i o privire cumplit ă. Dar îşi întoarse imediat privirea de la ea. Nu-1 văzuse niciodat ă aşa de încordat. Coresponden ţa este acolo, îi spuse ea arătându-i vraful de plicuri stivuite lâng ă po şeta ei. Se pare c ă ai avut o zi grea. Vrei să bei ceva? Douglas nu răspunse nici da nici nu. Inter-pretându-i t ăcerea drept afirmaţie, Tamara se duse să caute o sticl ă. Cum s-a simţit mama ta astăzi? o întreb ă Douglas. Era gata să-i răspundă c ă se sim ţea foarte bine, dar ar fi fost un neadevăr. Astfel că se răzgândi şi spuse, în timp ce turna whisky într-un pahar de cristal: Mai slăbită. Procesul este atât de lent, încât nu se observă imediat. Nu-ţi dai seama de asta decât v ăzând c ă nu mai poate face astăzi lucrurile pe care înc ă le mai f ăcea săptămâna trecută. Ar fi şi mai frapant dacă te-ai duce s-o vizitezi doar o dată pe săptămân ă, r ăspunse Douglas. Te duci des la ea? -în fiecare zi. Ştii foarte bine! exclam ă Tamara râzând la această întrebare ridicolă. 124 JUDITH SMITH Seite 110

NewPDF 5 De unde ai banii aceştia? De la mama ta? Tamara tresări, speriată de vocea lui. în picioare lângă măsuţă, ţinea într-o mân ă poşeta ei deschis ă, iar în cealaltă bancnotele. Ce faci? Cu ce drept scotoceşti în poşeta mea?! izbucni ea, nebun ă de indignare. Vreau să ştiu, de unde ai banii ace ştia? url ă el mototolind bancnotele în pumn. Te sf ătuiesc s ă nu min ţi! Te-am văzut la hotel, în dup ă-amiaza asta! Tocmai m ă întrebam cum te descurci. Nu puteam să cred că-ţi mai rămăsese ceva din ultimul t ău salariu. I Dar ast ăzi, mi-am făcut o idee despre sursele tale de venituri! La această insinuare infam ă, Tamara se încord ă cople şit ă de furie. | Banii aceştia i-am câştigat! strig ă ea. j El râse dispreţuitor: Asta am înţeles şi eu! I Ca şi cum nu mai putea suporta s-o priveasc ă, Douglas îi întoarse brusc spatele, r ăstumând din neb ăgare de seamă lampa aflată pe marginea m ăsuţei. Globul de por ţelan se sparse în mii de cioburi. Făr ă să-i acorde nici o aten ţie, el se duse să se sprijine de spătarul unui scaun şi r ămase acolo, cu capul plecat şi privirea în podea. Modul în care-i interpretase răspunsul o l ăs ă pe Tamara f ăr ă grai. îl privea, jignită profund, incapabil ă s ă-i riposteze. Se îndreptă spre el ca un automat. Nu mă întrebi cum am câştigat banii ace ştia? îl întrebă ea cu o voce alterat ă de furie. Ii vedea din profil fălcile încle ştate. El nu-i r ăspunse. TORTURA ÎNDOIELII 125 întreab ă-mă! îi strigă ea prinzându-1 de bra ţ şi scuturându-1 ca să-l oblige să se întoarc ă spre ea. Seite 111

NewPDF 5 Douglas se desprinse şi-i în şfăc ă mâna. Aş putea să te ucid pentru asta! mârâi el. Dar Tamara era prea furioasă ca s ă se lase impresionat ă de ameninţările lui. Am câştigat ace şti bani b ătând la ma şin ă! Am f ăcut lucrări de dactilografie pentru vechii mei clien ţi. Am câ ştigat astfel ceva bani de buzunar şi asta m-a ajutat s ă-mi petrec timpul în vreme ce mama se odihnea! îi strig ă ea. îşi smulse mâna cu un gest brusc şi continu ă pe acela şi ton: Iată de ce m ă aflam la hotel. Le-am dus plicurile adresate invitaţilor la congres! Dar nu m ă a ştept s ă m ă crezi pe cuvânt! Se duse la telefon şi-i întinse receptorul. Sună-i chiar tu. întreab ă-i dacă m ă cunosc, întreab ă-i dacă nu se întâmplă să lucrez pentru ei ca dactilograf ă, insist ă ea, sfidându-1. Freyda intră chiar în clipa aceea şi, v ăzând cioburile l ămpii răspândite pe podea, pocni din limb ă în semn de dezaprobare. Se pregăti să adune cioburile. Era mai mult decât putea suporta Tamara. Douglas! Spune-i să iasă imediat! Poţi face asta mai târziu, Freyda, interveni Douglas. Nu-mi ia decât o secundă, replic ă menajera f ăr ă s ă se întrerupă din treab ă. Lasă-le aşa! insistă el ridicând vocea. Bine! Bine! îş i abandonă în silă lucrul şi ieşi din înc ăpere cu spatele ţeapăn. 126 JUDITH SMITH Ce faci, nu suni? întreb ă Tamara care ţinea în continuare receptorul în mân ă. Nu, bineîn ţeles. Aştep ţi s ă fii la birou, mâine, ca să-mi verifici, „povestea“ nu-i a şa? Douglas nu-i luă în seamă sarcasmul. Seite 112

NewPDF 5 De ce nu mi-ai cerut bani? Glumeşti? Nu vreau să depind de tine pentru fiecare bănuţ. Şi oricum, n-aş putea să m ă aleg decât cu insulte din partea ta, ceea ce amorul meu propriu suport ă cu greu, răspunse ea cu mai puţin ă violen ţă, dar cu vocea înc ă marcat ă de furie. Nu numai amorul t ău propriu este nepre ţuit. Arunc ă o privire pe taloanele mele de cecuri şi vei vedea c ă nici tu nu coşti ieftin. Reduci mereu totul la chestiunea banilor, nu-i aşa? murmură Tamara cu o voce sc ăzut ă şi încordat ă. De ce nu mi-ai spus că faci lucr ări de dactilografie? De ce ai făcut din asta un mister? o întreb ă Douglas. Nu sunt obligat ă să te ţin la curent cu fiecare dintre mişcările mele. Am impresia c ă sunt ţinut ă ostatic pentru douăzeci de mii de dolari. Nu este drept! Nu te afli aici împotriva voin ţei tale, declar ă el izbucnind într-un râs aspru. Nu exist ă nici un pic de revolt ă în toate fibrele corpului tău. Judecând după privirea pe care i-o arunc ă în timp ce se îndrepta spre ea, avea de gând să-i furnizeze pe loc dovada. Tamara se dădu înapoi, dar se lovi de o mobil ă. Nu mai avu timp să se îndepărteze deoarece o prinsese de bra ţ şi o tr ăgea spre el. Nu! protestă ea vehement. TORTURA ÎNDOIELII 127 Dar el era mult prea puternic pentru Tamara.. Nici nu sim ţea măcar loviturile administrate de ea. Ii lipi bra ţele de-a lungul corpului, o ridic ă de pe podea şi o transport ă, în timp ce ea se răsucea şi se zbătea, până în dormitor. O lăsă să cadă pe pat. Tamara se rostogoli în partea opus ă şi încercă să se ridice, dar Douglas o ajunsese deja. O ţintui literalmente de pat, strivindu-i trupul. Cum ea întorcea capul Seite 113

NewPDF 5 ca să scape de gura lui, o prinse de p ăr ca s-o oblige s ă se supună. Dar Tamara continua să reziste împingându-1 cu mâna în piept şi încercând să-şi elibereze picioarele prinse sub ale lui. -Lasă-mă, brută ce eşti! strig ă ea, disperat ă de z ăd ărnicia eforturilor ei. Nu mă doreşti? îi murmură Douglas la ureche. -Nu! îndrăzneşte s-o mai spui o dat ă! îi strivi buzele sub ale lui. Apoi î şi înălţă capul şi-i spuse pe un ton uşor sarcastic! Tremuri... Era adevărat. Un fior irezistibil o cuprindea, în ciuda voin ţei de a-i rezista. Douglas, m ă doare, murmur ă ea. Nu mai putea nici m ăcar să respire sub acest bust de atlet. Deveni mai puţin violent şi o sărut ă cu mai mult ă blânde ţe. -Meriţi o pedeapsă pentru că m-ai făcut s ă trec printr-un infern de când te-am văzut la hotel. Trebuia să-mi vorbeşti despre asta, înainte de a trage concluzii atât de oribile, replic ă ea. Ai fost foarte nedrept! Buzele îi tremurau sub mângâierile lui. 128 JUDITH SMITH Nu scrie nicăieri în contractul nostru de c ăs ătorie c ă trebuie să fiu drept, murmură el. Şi ceea ce faci tu din mine, este drept? îndată ce eşti aici, în bra ţele mele, nu mai reu şesc să deosebesc ce este negru de ce este alb. — începură o luptă minunată, fiecare dorind să-i dovedeasc ă celuilalt puterea. Tamara câştigase oare, sau pierduse? De fapt, prea puţin îi păsa. N-avea nici o importan ţă, se gândi ea ghemuindu-se puţin mai mult lâng ă Douglas. Seite 114

NewPDF 5 Ştiu ce vom face în seara asta, îi murmur ă el pe neaşteptate, muşcând-o de ureche. Da? Ce anume? O privea, cu ochii înce ţoşaţi de dorin ţă, în timp ce-i mângâia pieptul. Vom rămâne în pat... numai dac ă n-ai cumva o idee mai bună. Nici cea mai mic ă, afirm ă Tamara. -Altceva... începu el atingându-i uşor buzele cu un sărut. Nu vreau să mai lucrezi pentru nimeni. î ţi voi aloca o anume sum ă ca bani de buzunar. Nu. Nu vreau să primesc nimic de la tine! Era un strigăt de independen ţă. Ochii ei începur ă s ă arunce fulgere. Adevărat? Tamara se miră văzând c ă refuzul ei îl amuza în loc s ă-l înfurie. Adevărat! repetă ea, în defensivă. Nu vrei... nimic? ţ Intona ia vocii lui era atât de sugestiv ă şi privirea atât de pătimaşă încât ei i se t ăie repira ţia. Nu era TORTURA ÎNDOIELII 129 nevoie să-şi rosteasc ă răspunsul cu voce tare. Douglas putea să-l citească în ochii ei. Ai înţeles foarte bine ce voiam să spun, şopti ea. în cazul acesta, arat ă-mi ce nu voiai să spui... începeau să se lase cuceriţi de sărut ările lor când se auzi brusc o b ătaie în uşă. Douglas încerc ă s ă-şi recapete suflul. -Da, ce s-a întâmplat? întreb ă el încruntându-şi sprâncenele. Fără să fi primit permisiunea s ă intre, Freyda ap ăs ă totu şi clanţa şi apăru în cadrul uşii. înjurând printre din ţi, Douglas Seite 115

NewPDF 5 trase un cearşaf peste Tamara şi-i arunc ă o privire furioas ă menajerei. Aceasta nu părea deloc stânjenit ă. P ărea mai curând să le reproşeze c ă îi g ăsea în pat la o asemenea or ă. Scuzaţi-mă, domnule. Sunte ţi chemat la telefon. Nu ştiu cine este. Are un asemenea accent încât nu am în ţeles numele. Hans! exclam ă Douglas. îşi consultă rapid ceasul şi-i făcu semn menajerei s ă ias ă. Doamne, Dumnezeule! zise el aplecându-se peste Tamara ca să ajungă la telefon. Aveam întâlnire cu el pentru cină... acum cinci minute! Firul telefonului fiind prea scurt, Douglas trebui să se întind ă de-a curmezişul Tamarei. Dar pozi ţia aceasta nu p ărea s ă-i deranjeze nici pe unul nici pe cel ălalt. Alo? Hans?... Da, suntem pu ţin în întârziere. Cum?... Oh! o chestiune familială de rezolvat... zise el zâmbindu-i Tamarei. Sosim în douăzeci de minute. Douglas închise telefonul. 130 JUDITH SMITH Uitasem complet de el! Dacă înţeleg bine, trebuie să ne schimb ăm planurile, suspină ea. Nu este decât o partid ă amânat ă pentru mâine seară. • , Mâine seară s-ar putea să m ă doar ă capul, glumi ea. .. Cunosc remediul... Şi, ca să-i dovedeasc ă faptul c ă era sigur pe ceea ce spunea, îi sărută îndelung buzele. Tamara îi r ăspunse cu mai mult ă ardoare decât prevăzuseră. De aceea, lui Douglas i-a fost extrem de greu să se smulgă de lâng ă ea. Tamara... o să întârziem... i Seite 116

NewPDF 5 Urmărindu-i cu degetul conturul buzelor, ea îi r ăspunse cu o logică ireproşabilă: Dacă nu te mişti, cum vrei să cobor din pat? Douglas puse stăpânire pe una din mâinile ei şi i-o imobiliză lâng ă cap, apoi, proced ă la fel şi cu cealalt ă. Stabilindu-şi în felul acesta poziţia dominatoare, îi spuse cu ochi strălucitori: -La urma urmei, ce importan ţă are dac ă vom ajunge cu o jumătate de oră mai târziu? îşi apropie faţa de cea a Tamarei pentru a-i demonstra pe loc cum vor folosi aceste treizeci de minute suplimentare. în realitate, ajunseră la hotel cu o întârziere de trei sferturi de oră. Hans Zimmer a fost destul de politicos ca s ă nu ia în seamă întârzierea. Industria şul german vorbea cu un glas monoton, dar Tamarei îi pl ăcu mult umorul lui. Observa ţiile lui personale asupra Statelor Unite nu erau lipsite de interes şi această masă de afaceri luă repede aspectul unei cine între prieteni. TORTURA ÎNDOIELII 131 în timp ce îşi beau cafeaua, preşedintele comitetului de organizare a congresului trecu pe lâng ă masa lor şi se opri s-o salute pe Tamara. El îi mulţumi pentru c ă î şi f ăcuse treaba atât de repede. Douglas îl invit ă să ia loc la masa lor. Fără s-o ştie, timp de câteva minute cât dur ă conversa ţia lor, el îi confirmă lui Douglas tot ce-i spusese Tamara. Dar asta nu era o consolare pentru ea. î şi d ădea seama c ă Douglas îl incitase pe omul acesta să vorbeasc ă. A şadar, nu dăduse crezare pe de-a-ntregul celor relatate de ea... Deodat ă, cafeaua i se păru foarte amară. După plecarea lui, Tamara se aplec ă spre Douglas şi-i şopti ca să nu fie auzit ă de Hans Zimmer: în felul acesta, mâine diminea ţă nu va trebui s ă pierzi Seite 117

NewPDF 5 un timp preţios ca să verifici ce făceam aici în dup ă-amiaza aceea... Douglas îi aruncă o privire care-i ordona să tac ă. Dar ea ştia c ă nu se înşela. Şi asta o făcea să se simt ă foarte r ău. 132 JUDITH SMITH CAPITOLUL IX Douglas deschise încet ochii. Neg ăsind-o pe Tamara în pat, privi în jurul lui. Aşezat ă pe canapea, cu picioarele strânse sub ea, avea ochii îndreptaţi spre fereastră. Eşti foarte matinală astăzi, nu? întreb ă Douglas dând plapuma la o parte. -M-am trezit devreme, într-adevăr, şi n-am mai putut dormi, răspunse ea cu un aer absent, făr ă s ă se întoarc ă. Nu era prima oară când i se întâmpla a şa ceva. Douglas ghicea care era cauza: în ultimele două săpt ămâni, s ăn ătatea Lucre ţiei James se înrăutăţise foarte mult. Douglas î şi d ăduse el însu şi seama de sasta în timpul vizitei s ăpt ămânale pe care i-o f ăcea. Pân ă acum, ezitase să discute cu Tamara despre asta, de teamă să n-o tulbure şi mai mult. Dar văzând-o atât de abătută, se nelini şti. Se apropie de ea şi-i puse o mână pe um ăr. Ea nu se mi şca. Te îngrijorează starea mamei tale? o întreb ă el cu blândeţe. Tamara îşi strânse buzele şi-i r ăspunse cu un mic semn din cap. Douglas era impresionat de paloarea şi de aerul ei istovit. Neştiind cum s-o încurajeze, se referi la altceva. TORTURA ÎNDOIELII 133 " ■■■■■! ■ ■ ■ ■ — ." " ..............■■■■■■■■ ■ ... ....... Nu arăţi bine deloc. Sper c ă nu continui s ă mai ba ţi la maşină, cu toate grijile pe care le ai? Ba da, răspunse ea fără să ezite. Timpul trecuse, dar chestiunea răm ăsese la fel de spinoasă. Seite 118

NewPDF 5 Renun ţă, Tamara. E şti surmenat ă. Având în vedere tot ce am cheltuit deja pentru tine, ce mai conteaz ă dacă-ţi dau o alocaţie în fiecare lun ă? Douglas îşi dădu seama imediat c ă spusese înc ă o dat ă ceea ce nu trebuia. îi venea să-şi dea palme. Tamara se ridică de pe canapea cu mare greutate. Nu vreau să vorbesc despre asta. Ai face bine s ă te duci să-ţi iei micul dejun. O să întârzii la birou. După care se îndep ărt ă, cu pumnii strân şi. Douglas şovăi. Ar fi vrut să repare r ăul pe care-1 f ăcuse, dar cum să procedeze? Iritat c ă nu g ăse şte solu ţia, p ăr ăsi încăperea. Cum dracu putea conduce o companie multinaţională şi să se găsească atât de dezarmat în fa ţa so ţiei sale? Răspunsul era simplu: încerca pentru Tamara sentimente care-1 făceau să nu poată reac ţiona firesc. Incidentul acesta îi întunec ă toat ă diminea ţa. La ora prânzului, luă o hotărâre. îi ceru doamnei Davies s ă-i anuleze toate întâlnirile din după-amiaza aceea. Se va duce s-o caute pe Tamara la mama ei ca s-o scape de drumul lung cu autobuzul. în drum, ar putea oare să-i cumpere un cadou? Sau s-o duc ă să cineze împreun ă în oraş? A doua solu ţie p ărea cea mai înţeleaptă, deoarece nu putea fi interpretat ă gre şit. Era pe punctul să plece, când secretara îl chem ă prin interfon. O oarecare doamn ă Kent dore şte s ă v ă vorbeasc ă, domnule. Se pare că este ceva urgent. 134 JUDITH SMITH Douglas ridică imediat receptorul. Alo, Sadie! Ce s-a întâmplat? -Este vorba despre Lucre ţia... doamna James... r ăspunse Sadie Kent. Nu-i este bine? Nu, deloc... Vocea i se strânse de emoţie. Seite 119

NewPDF 5 Sosesc imediat, îi promise el. Ştiţi... ştiţi unde este Tamara? întreb ă infirmiera. Am sunat la dumneavoastră acasă, dar n-am g ăsit-o. Şi eu... Vreţi să spuneţi c ă nu este acolo? se mir ă Douglas. Nu, a trecut de diminea ţă, dar a plecat dup ă o or ă. Nici dumneavoastră nu ştiţi unde este? întreb ă Sadie, cuprins ă brusc de panică. Nu vă neliniştiţi, am s-o g ăsesc, spuse el la întâmplare. Vom veni îndată ce vom putea. închise receptorul şi începu să blesteme. Trebuia să abandoneze blestemata asta de dactilografie. Nici m ăcar nu ştia pentru cine lucreaz ă, nici unde ar putea fi. Un singur lucru era sigur: se va întoarce acas ă. Acolo trebuia s-o a ştepte. Când ajunse acasă, ea nu se întorsese. îi telefon ă lui Sadie pentru cazul când Tamara ar trece mai întâi pe la mama ei; îi ceru să-i spună că el era acasă. D ădu apoi câteva telefoane inutile. După care începu să meargă încoace şi-ncolo. în cele din urmă, după o nesfârşită jum ătate de or ă, auzi u şa de la intrare deschizându-se. Se repezi în hol, la capătul răbdării. Unde ai fost?! ţipă el la ea. Te caut de peste o or ă. Când pleci de acasă, spune cel pu ţin unde te duci, TORTURA ÎNDOIELII 135 pentru numele lui Dumnezeu! Şi începând de azi, s-a terminat cu dactilografia! Definitiv! Voi face cum îmi place, murmur ă ea pierzându- şi zâmbetul şi trecând ţeapăn ă prin faţa lui. Douglas se stăpâni, gândindu-se c ă trebuia s ă-i anun ţe vestea proastă în legătură cu mama ei. Tamara... stai puţin... zise el, aproape amabil. Tamara nu în ţelegea nimic din aceast ă schimbare bruscă de atitudine. II privi, u şor buim ăcit ă. A telefonat Sadie. Vrea s ă ne ducem acolo imediat. Seite 120

NewPDF 5 Tamara nu spuse nimic, dar deveni alb ă ca varul, înspăimântat, Douglas avu impresia c ă ea î şi va pierde cunoştinţa. Se repezi s-o susţin ă. îi trecu un braţ în jurul umerilor, şoptindu-i cuvinte de îmb ărb ătare. Tamara sfâr şi prin a- şi reveni, dar accept ă să se lase sprijinit ă de el pentru a merge la maşină. Când ajunseră, bolnava mai era con ştient ă. Tamara alerg ă la patul ei, în timp ce Douglas era luat deoparte de doctor. Sadie se străduia să-şi păstreze o atitudine profesional ă, dar avea ochii plini de lacrimi. Nu mai este nimic de f ăcut? întreb ă Douglas, care cunoştea din păcate răspunsul. El nii-şi lua privirea de la Tamara. Nimic care să poată schimba evolu ţia lucrurilor. De altfel, doamna James a lăsat instruc ţiuni scrise: cere s ă nu fie menţinută în viaţă în mod artificial. Doctorul ridic ă din umeri într-un gest semnificativ. în buc ătărie exist ă cafea preg ătit ă, ad ăug ă el. Vreţi să veniţi să beţi una cu mine? Nu, mulţumesc, r ăspunse Douglas. 136 JUDITH SM1TH Voia să rămână în preajma Tamarei. Era o scen ă trist ă. Timpul trecea foarte încet, fiecare secund ă p ărând c ă dureaz ă ore. Tamara întoarse brusc capul spre el. Se apropie imediat de ea. îi simţea durerea ca şi cum era durerea lui. Mama... vrea să-ţi vorbeasc ă, îi spuse ea îndepăr-tându-se ca să-i lase lui locul. Douglas îi arunc ă o privire îngrijorat ă şi se aplec ă spre soacra lui. Sunt aici, doamn ă James... Bolnava spuse ceva, dar vocea ei era atât de slab ă încât abia se auzea. Douglas se aplec ă şi mai mult şi reu şi s ă prind ă Seite 121

NewPDF 5 câteva frânturi de fraze. ...nu mai există asigurarea... am încasat poliţa... atâtea griji.... voiam ca ea... când a avut nevoie... de bani... eu... nu i-am spus... moştenire. Poate c ă... va avea mai mult ă... nevoie... când... nu voi mai fi. Am crezut... c ă fac bine... explicaţi-i... Asta i-a fost de ajuns lui Douglas. El reconstitui din frânturile acestea întregul şi în ţelese c ă Lucre ţia James confirma pur şi simplu povestea fiicei sale. î şi repro şă c ă n-o întrebase niciodată. Dar în realitate, ştia bine de ce n-o f ăcuse; ar fi putut să fie înţelese... Tamara v-a cerut să-mi spune ţi toate astea? A fost ideea ei? insistă el cu voce scăzut ă. Ceea ce făcea era mârşav, dar voia să afle cu orice pre ţ. Vocea doamnei James devenea din ce în ce mai sl ăbit ă; de aceea Douglas pierdu primele cuvinte ale răspunsului ei. Avea ochii închişi. M ăcar îl în ţelesese? El prinse cuvântul „copil“. Dar poate c ă spusese „copila mea“, referindu-se la Tamara? TORTURA ÎNDOIELII 137 A spus... că n-ai... Restul frazei îi scăpă lui Douglas. Presupunerea c ă aceasta putea fi „...vrut s-o crezi“. * Sadie se apropie. Este în comă, murmură ea. Tamara scoase un ţipăt şi alerg ă spre mama ei. -Mam ă... mam ă, mă auzi? rosti ea cu o voce tremurătoare. Mamă? Lucreţia James nu r ăspunse. Mamă, voi avea un copil. Doctorul mi-a spus astăzi. Mam ă? Stupefiat, Douglas nu în ţelese imediat ce spunea. Seite 122

NewPDF 5 Nici măcar nu era sigur dac ă auzise bine. Aşadar, iat ă unde se afla în după-amiaza asta! Misterul se lămurea dintr-o dată... Cred că te-a auzit, murmur ă Sadie. A încercat s ă zâmbească... Doctorul revenise în înc ăpere şi-i făcea semn lui Douglas s-o îndepărteze pe Tamara. Ea se împotrivi o clip ă, apoi se l ăs ă în seama lui. în picioare în spatele ei, Douglas o prinse de mijloc. O simţea ţeapăn ă, încordat ă, ca să înfrunte momentul care se apropia. El încercă s-o linişteasc ă şi ea se calm ă încetul cu încetul, sprijinindu-se de el. Un fel de team ă respectuoasă puse brusc stăpânire pe Douglas, la gândul acestei noi vie ţi care palpita acolo, sub mâna lui. Este adevărat ce ai spus în leg ătur ă cu copilul? îi şopti el la ureche. Tamara îşi puse mâna peste cea a lui Douglas. 138 JUDITH SMITH Da, răspunse ea cu o mic ă înclinare a capului. O simţi destinzându-se uşor în braţele lui. * •** Tamara nu reuşea să-şi încheie pantalonul; îi scoase şi c ăut ă alţii, cu un cordon elastic. G ăsi unii alba ştri pe care-i îmbr ăc ă. Erau puţin cam sţrâm ţi, dar cel pu ţin intra în ei, ceea ce nu mai putea spune despre celelalte veşminte. Se privi din profil în oglindă. Talia i se îngro şase şi pântecele se rotunjise. De asemenea, pieptul i se umflase. Nu mai era posibil s ă ascund ă faptul că era însărcinat ă. Intre înmormântarea mamei sale, demersurile administrative, hotărârile de luat şi supărarea fireasc ă, nu avusese pân ă acum deloc răgazul să se intereseze de schimb ările care se petreceau în fiinţa ei. Nu ştia prea bine nici m ăcar ce credea Douglas despre toate astea. Seite 123

NewPDF 5 Vorbeau despre situaţia ei, desigur. Tamara îi "comunica ce spunea doctorul - că bebeluşul era foarte săn ătos, c ă na şterea era aşteptată pentru luna februarie - şi discutau despre alte chestiuni de genul acesta. Dar Douglas dorea oare acest copil tot atât de mult ca ea? Nu ştia nimic în aceast ă privin ţă. P ărea mulţumit, se îngrijora de starea ei şi uneori se întâmpla chiar s-o trateze ca.şi cum era un obiect de por ţelan. Tamara prefera să creadă c ă din cauza doliului ei Douglas nu-şi manifesta o bucurie mai mare. îi fusese de un imens ajutor în necazul prin care trecuse. G ăsise consolare şi oarecare tihn ă în braţele lui, iar s ărut ările lui îi red ăduser ă cheful de viaţă. Dacă nu plângea, el g ăsea asta firesc, şi dac ă plângea, o lăsa să plângă. TORTURA ÎNDOIELII 139 Zâmbi gândindu-se la minunatul iubit care ştia s ă fie... întorcându-ş i privirea de la oglindă, Tamara îl z ări pe Douglas nemişcat în cadrul uşii de la baie. Trebuie s ă fi fost de mult timp acolo, urm ărind-o... Mă rotunjesc, spuse ea, pentru a explica această lungă oprire în faţa oglinzii. Da, răspunse el apropiindu-se. Ea începu să-şi îmbrace bluza, dar Douglas o prinse de mijloc şi puse o mână pe pieptul ei. Şi în locurile potrivite pentru o viitoare mam ă... murmură el sărutând-o pe ceafă. Sper! zise ea râzând. Cum s-a întâmplat că ai rămas însărcinat ă? Nu te-am întrebat niciodată... făcu el pe neaşteptate. Poftim întrebare! replică ea râzând, continuând s ă- şi încheie nasturii bluzei. Dar în ciuda zâmbetului lui, î şi d ădu seama c ă Douglas vorbea serios. încetă imediat să se amuze. Ca şi cum tu n-ai nici o vin ă în treaba asta, f ăr ă Seite 124

NewPDF 5 îndoială? Tu nu ai absolut nici un amestec... începu să-şi perie părul. N-o să mă înveţi tu pe mine... ripost ă el t ăios. Ei bine, dacă nu te învăţ eu, de ce n-ai f ăcut nimic ca să eviţi această situaţie? De ce s ă fiu eu singura răspunzătoare? N-am spus niciodat ă asta, o corect ă Douglas apropiindu-se de ea. Mă întrebam numai ce te-a putut determina să-ţi doreşti un copil. îşi trecu degetele prin părul ei de aur care str ălucea atât de plăcut în lumin ă. Sperai că un copil te-ar lega de mine pentru totdeauna? Sau poate c ă ar fi un mijloc să-ţi asiguri o pensie pentru tot restul vieţii în caz de divor ţ? 140 JUD1TH SMITH Contrariată, Tamara se întoarse brusc şi-i arunc ă o privire sumbră. Te las pe tine să alegi! exclam ă ea. Pentru tine, oricare dintre aceste motive este potrivit. Fire şte, nu ţi-a trecut niciodată prin minte c ă aş putea pur şi simplu s ă-mi doresc un copil, ca aproape toate femeile. Nu, ar fi fost prea simplu! Tamara se lupta să-şi stăpâneasc ă lacrimile. Douglas o prinse de umeri. N-ar fi trebuit să spun asta... Nu ştiu ce m-a apucat... O strânse în braţe şi ea putea aproape a să simt ă lupta înverşunată care se ducea în el. Intr-adevăr, n-ar fi trebuit, zise ea destinzându-se puţin, ştiind bine că acea parte din el care rostise acele cuvinte era sinceră. Ştii ce? Astăzi este sâmb ăt ă. Hai să plec ăm la cumpărături. Să mergem să cump ăr ăm h ăinu ţe şi mobile pentru copilaş. Ce părere ai? Seite 125

NewPDF 5 Tamara acceptă. în ţelegea c ă Douglas încerca s ă se fac ă iertat pentru răul pe care-1 făcuse. Putea să-l ierte, dar nu-i va putea uita niciodată cuvintele. După tot acest timp,, continua să nu aib ă încredere în ea. Descurajată, se întreb ă dac ă va veni vreodat ă ziua când îi va acorda în sfârşit încrederea lui. * ** Aşezată într-o parte în faţa biroului, singura pozi ţie care-i mai era la îndemână, Tamara scria felicit ări de Cr ăciun. Pe m ăsur ă ce scria un plic, bifa câte un TORTURA ÎNDOIELII 141 nume de pe listă. Arunc ă la un moment dat o privire pe fereastră; se lăsa noaptea. Deodată, o umbr ă se profilă în pragul u şii bibliotecii. Ah! Aici te ascundeai. zise Douglas. Tocmai îmi spuneam c ă te vei întoarce târziu acasă, răspunse Tamara. Aranjă teancul de felicit ări şi de plicuri pe un col ţ al biroului. Treaba asta putea să mai aştepte. A trebuit să m ă opresc în drum. Vino, am o surpriză pentru tine. O luă de mână şi o conduse'în dormitor. O cutie mare, înfăş urată în panglici, era pusă pe pat. Ce-i acolo? Deschide, vei vedea... Tamara desfăcu panglicile, săltă capacul cutiei luxoase, şi descoperi o splendidă rochie largă de culoarea coac ăzei, înfăşurată în hârtie de mătase. Ce frumoasă este! exclam ă Tamara despachetând-o. Cu sărbătorile care se apropie, m-am gândit c ă ai avea nevoie de aşa ceva, încearc-o! Nu aşteptă să-i spun ă de dou ă ori. Douglas o ajut ă s ă- şi încheie Seite 126

NewPDF 5 rochia la spate. Tamara se duse apoi s ă se priveasc ă în oglindă. Era o rochie simplă, dar foarte elegant ă. Avea talia ridicată, iar decolteul era împodobit cu mici perle asortate. îţi vine bine? întreb ă Douglas. Parcă a fost făcută special pentru mine! Cum te-ai descurcat? Ei bine, am intrat într-un magazin şi i-am spus vânzătoarei: „vreau o rochie larg ă, cam atât... şi mare cam atât...“ 142 JUDITH SM1TH îi arătă cu braţele nişte umeri foarte îngu şti şi un pântec enorm... -Mulţumesc mult... nu sunt atât de umflat ă în talie! se ap ăr ă Tamara. Apoi, ridicându-şi părul, îi ceru: Poţi să-mi desfaci agrafa din spate? Prefer s ă-l ţin ridicat ca să nu-1 stric. Nu, lasă-1 aşa, r ăspunse Douglas. în seara asta mergem să cin ăm în oraş. O sărută pe ceafă. Adevărat? întreb ă Tamara, uimit ă. Da. M-am gândit că ne-am putea duce la Piaza, ca s ă vedem iluminaţiile de sărb ători. Dup ă aceea, vom alege restaurantul care o să ne plac ă. Nu-i o idee bun ă? Minunată! exclam ă Tamara. Las ă-m ă numai să-mi schimb pantofii. Piaza era un loc nemaipomenit. Era primul centru comercial care fusese construit în Statele Unite, la începutul acestui secol. In timpul sărbătorilor de sfârşit de an, turnurile, cupolele în stil hispano-maur sunt permanent luminate. Ghirlande luminoase se întind de-a lungul str ăzilor şi se răsucesc în jurul fântânilor arteziene. Seite 127

NewPDF 5 Toate vitrinele sunt decorate şi rivalizează în str ălucire pentru Crăciun. Ansamblul era pur şi simplu feeric’. Este frumos, nu-i aşa? întreb ă Douglas. Foarte frumos! Erau instalaţi în apropierea ferestrei, în restaurantul situat la ultimul etaj al hotelului Piaza. Priveliştea le tăia respiraţia. TORTURA ÎNDOIELII 143 Tamara îşi întoarse ochii de la acest spectacol ca s ă-l privească pe Douglas, aşezat în faţa ei, b ărbatul acesta care de opt luni de zile era soţul ei şi care nu rostise înc ă acele cuvinte atât de simple: „te iubesc“. încă nu mi-ai spus cum se face c ă am dreptul la toate astea... o rochie nouă... o cin ă în oraş... Trebuie, să plec la Palm Springs, lunea viitoare, ă m rturisi el. Pentru mult timp? Tamara răsucea între degete paharul cu ap ă. Lu ă o înghi ţitur ă, prefăcându-se indiferentă. 'In principiu, ar trebui să m ă întorc joi, poate chiar miercuri. Este o călătorie de afaceri, r ăspunse Douglas. Bineîn ţeles, zise Tamara, care nu se îndoia. Călătoria fusese prevăzută pentru ianuarie, dar am aranjat schimbarea datei. Din cauza copilului. Astăzi am fost la doctor. Totul merge bine, spuse T amara. Ea prefera să vorbească despre altceva, ca s ă-şi alunge din minte imaginea lui Douglas înconjurat de fete frumoase în costume de baie, defilând prin faţa lui pe marginea unei piscine califomiene. Propria ei siluet ă deformat ă îi f ăcea gândul şi mai greu de suportat. Conversaţia lor era puţin cam nefireasc ă, de parc ă st ăteau Seite 128

NewPDF 5 amândoi în expectativă. Se străduiau să ocoleasc ă subiectele spinoase şi să se opreasc ă numai la chestiuni lipsite de importanţă. Tamara îşi ridic ă brusc capul când îl auzi sco ţând o u şoar ă exclamaţie. Cineva se apropia de ei. Bună seara, Frank. Nu m ă aşteptam s ă te întâlnesc aici! zise Douglas. 144 JUDITH SMITH Nici eu, r ăspunse tân ărul b ărbat, strângându-i mâna. * Elegant, spilcuit, cu ochelari cu rame de aur şi în costum cu vestă, părea ieşit direct dintr-o reclam ă reprezentând funcţionarul dinamic în plin ă ascensiune. Dacă v-aş fi văzut când aţi venit, continu ă el, v-aş fi invitat la masa' noastră. Soţia mea şi cu mine cin ăm acolo cu o pereche de prieteni. -Este foarte amabil din partea ta, zise Douglas zâmbind, dar cu o licărire sceptic ă în privire. Oricum, am fi fost cu siguranţă în plus. Şi, de altfel, avem atât de rar ocazia s ă cin ăm împreun ă, soţia mea şi cu mine, încât probabil ţi-a ş fi refuzat invitaţia. Apropo, cred c ă n-ai avut înc ă ocazia s-o cunoşti pe soţia mea. Nu, n-am avut această pl ăcere, r ăspunse Frank adresându-se zâmbind Tamarei. Ea avu impresia că o cerceta la microscop. Frank Shavert, de la serviciul, juridic, zise Douglas, prezentându-1 Tamarei. îl cuno şti pe Gill, unchiul lui, unul dintre directorii noştri. Da, într-adevăr. încântată, domnule Shavert. Am auzit vorbindu-se mult despre dumneavoastră, doamnă Rutledge, dar nu mi s-a spus c ă sunte ţi atât de frumoasă, zise Frank Shavert înclinându-se u şor. Fără să ştie de ce, Tamara nu se sim ţi încântat ă de Seite 129

NewPDF 5 compliment. Se pare că pleci la Palm Springs, relu ă Shavert. Da, iau avionul luni dimineaţă. Te vei bucura de soarele Californiei, îmi închipui, după ceţurile din Kansas City. Da, bineînţeles. TORTURA ÎNDOIELII 145 -Vă las să cinaţi. Dac ă vre ţi să veni ţi s ă lua ţi cafeaua cu noi, sunteţi bineveniţi. Mulţumesc. Nu cred, r ăspunse Douglas. Frank Shavert nu insistă. Atunci, drum bun! Am fost foarte fericit s ă v ă cunosc, adăugă el adresându-se Tamarei. Douglas îl urm ări cu privirea, cu un aer preocupat, întâlni privirea Tamarei fixată asupra lui. Tocmai ai avut ocazia să vezi mânzul care este antrenat pentru a fi pus în locul meu, spuse el pe un ton t ăios. „Este antrenat, adică de unchiul lui. Cum asta? Am moştenit de la mama acţiuni ale companiei, dar nu sunt majoritare... Simt c ă se pregăte şte o lupt ă pentru putere... N-avea grij ă, ad ăug ă el în fa ţa aerului nelini ştit al Tamarei. Nu vor încerca imediat. Frank nu este înc ă preg ătit. Şi apoi, n-am nicidecum inten ţia să pierd b ăt ălia. îmi este greu să mi te imaginez învins, m ărturisi Tamara. Douglas îi adresă o privire afectuoasă. Si mie la fel. * De data asta, zâmbetul lui era lipsit de orice gând ascuns. Dacă Gill Shavert vrea să se descotoroseasc ă de tine, de ce te invită atât de des la el? Credeam c ă î ţi este prieten. Seite 130

NewPDF 5 Nu, nu-mi este prieten. Dar ca s ă love şti pe cineva pe la spate, trebuie să fii lâng ă el. Amin teşte-ţi... Brutus şi Julius Cezar. Douglas... N-avea grijă, repet ă el. Voi fi prevenit când vor face cea mai mică mişcare. 146 JUD1TH SMITH Tamara în ţelese brusc faptul c ă era obligat s ă se arate neîncrezător. Viaţa îl învăţase să nu aib ă încredere în nimeni. Dacă voia să se men ţin ă în fruntea companiei, trebuia s ă fie deosebit de vigilent şi să descopere adevăratele motive ale acţiunilor fiecăruia. Ce şansă îi mai r ămânea ei? Chelnerul veni să le propun ă un desert. Un lic ăr mali ţios juc ă în ochii lui Douglas. Tamara? Nu ai oare o dorin ţă nebun ă de fragi şi de castraveciori? o întreb ă el în glum ă, f ăcând aluzie la starea ei. Nu, mulţumesc, nu vreau nimic. Şi dumneavoastră, domnule? întreb ă chelnerul. Un desert? O cafea? Nimic. Nota de plată, te rog. Douglas îşi privi ceasul. Propun să ne întoarcem acasă. E şti de acord? Da, încuviin ţă Tamara. Seara aceasta îi deschisese orizonturi noi şi dorea s ă reflecteze. în timp ce Douglas se ocupa de achitarea notei şi de hainele de la garderob ă, ea se duse să-şi aranjeze machiajul. El o aştepta lângă lift cu mantoul ei. O ajut ă s ă-l îmbrace, ridicându-i părul prins sub guler. Este foarte frig, spuse el încheindu-i ultimul nasture. Nu vreau să răce şti. Şi fără să se sinchisească de oamenii din jur, îi atinse u şor gura cu un sărut, blând şi uşor ca un fulg, plin de promisiuni. Tulburată, Tamara sim ţi c ă i se accelereaz ă pulsul. Seite 131

NewPDF 5 Cred că vei face totul ca să m ă înc ălze şti, murmur ă ea, fascinată de bărbatul acesta care era TORTURA ÎNDOIELII 147 capabil să trezeasc ă în ea asemenea emo ţii abia atingând-o. Ai vreo obiecţie? O urmărea printre pleoapele pe jum ătate închise. Dimpotrivă... Se înclin ă spontan spre el. Douglas î şi puse o mân ă pe umerii ei ca s-o oprească şi să-i reaminteasc ă faptul c ă se aflau într-un loc public. Auziră pe neaşteptate o voce de femeie care întreba: Donna, ai văzut-o pe doamna Rutledge? Este o adevărată frumuseţe, nu? O enormă plantă decorativ ă îi ascundea pe Douglas şi pe Tamara vederii necunoscutei. Complimentul acesta, adresat indirect soţiei lui, aduse un zâmbet pe figura lui Douglas. cea in privirea Da, este foarte frumoasă, încuviin ţă interlocutoarea necunoscutei. Au dreptate, eşti foarte frumoasă, şopti Douglas, având grijă să nu-şi tr ădeze prezen ţa. Tamara şi-ar fi petrecut bucuroasă, tot restul vie ţii sub lumina drăgăstoasă care stralucea in privirea lui Douglas. Se simţea fericită, frumoasăsi pe deplin femeie. Iar Douglas seducător... Interveni o voce de barbat Şi frumoasa această este şi însărcinat ă. Era vocea afectată lui Frank Snavert, recunoscu imediat. Femeia asta n-a aparut dupa ultima ploaie adauga el pe un ton atât de dispretuitor incat Tamara tres ări. Seite 132

NewPDF 5 148 JUDITH SM1TH Ce vrei să spui? întreb ă o voce mistuit ă de curiozitate. Nu era decât o simpl ă contabil ă într-o biat ă companie absorbită de noi. Dar cum opera ţiunile de credit şi situa ţiile bancare nu aveau nici un secret pentru ea, nu este nimic uimitor că a recunoscut imediat în Rutledge semnul dolarului. Tamara îl privi pe Douglas. O furie rece îi în ăsprea trăsăturile. Atunci? Ce s-a întâmplat? Cuprinsă de greaţă, Tamara r ăm ăsese pironit ă locului. Douglas îşi încleştase mâinile pe umerii ei f ăr ă să-şi dea m ăcar seama. Era în prada unei furii care-i schimbase complet înf ăţi şarea. Mai întâi, l-a îmbrobodit pe Douglas ca s ă restituie o sumă pe care o împrumutase, chipurile, de la companie. După aceea, au făcut o c ăs ătorie fulger, sub pretextul c ă mama ei era bolnavă. Trebuie s ă fi fost f ăr ă îndoială însărcinată şi l-a obligat s-o ia în c ăsătorie. Şi copilul care se va naşte fiind moştenitorul averii lui Rutledge, asta înseamnă că va avea şi ea partea ei. Douglas era pe punctul să izbucneasc ă. El o împinse pe Tamara ca să se repeadă la Frank. Ea se interpuse şi se împotrivi. -Douglas! Nu! îl voi face să-şi înghit ă insultele. Nu va sc ăpa a şa, mai ales în prezen ţa mea, mârâi el cu voce scăzută şi amenin ţătoare. Ironia situaţiei aduse pe buzele Tamarei un mic zâmbet chinuit. Nu fi ipocrit. Tot ceea ce spune despre mine ai spus sau ai gândit deja tu însuţi. în realitate, e şti Seite 133

NewPDF 5 TORTURA ÎNDOIELII -------- . . ... - - - - •149 furios pentru că te face să pari drept imbecil. Este în joc amorul tău propriu. Nu! replică Douglas. Tamara se simţi brusc teribil de obosit ă. Te rog, Douglas, du-m ă acasă. Nu mai pot, zise ea trecându-şi o mână peste frunte. Era adevărat. Nu mai putea înfrunta îndoielile şi suspiciunile lui. Se istovise peste m ăsură luptând să-i smulg ă fiecare fărâmă de respect şi de afec ţiune pe care i-o ar ăta. Şi suferea de toate rănile adunate în cursul acestei lupte. Vocile se îndepărtaseră. După ce şov ăise o clip ă, Douglas o lu ă de braţ şi o conduse afară din restaurant. F ăcur ă în t ăcere tot drumul de întoarcere. Tamara nu-şi pierdu timpul cu vorbe politicoase. îl anun ţă simplu: Mă duc la culcare. Vocea ei stinsă şi ab ătut ă dovedea cât era de istovit ă. Douglas nu se împotrivi. Pentru prima oar ă, dup ă câte î şi amintea, Tamara se sim ţi mul ţumit ă să r ămân ă singur ă. Se dezbrăcă fără să ştie prea bine cum şi se culc ă. * ** Prânzul dumneavoastră, doamn ă, zise menajera intrând în salon cu un platou. Tamara îşi ridic ă ochii de pe cuvintele ei încruci şate şi privi fără chef supa, sandvişul şi paharul cu lapte pe care i le aducea. Mulţumesc, Freyda, dar nu mi-e foame. 150 • JUDITH SMITH Seite 134

NewPDF 5 Freyda nu-i luă în seamă refuzul şi puse platoul pe m ăsu ţa joasă din faţa Tamarei. Tamara, care era deja prost dispusă, î şi pierdu st ăpânirea de sine; menajera nu ţinea niciodat ă cont de dorinţele ei. Ţi-am spus că nu mi-e foame! Po ţi s ă le duci înapoi! îi porunci ea cu asprime. Domnul mi-a lăsat instruc ţiuni, ripost ă Freyda. Trebuie să mă asigur c ă mâncaţi cum trebuie în absen ţa dânsului. Domnul este la Palrp Springs. Luă totuşi paharul cu lapte şi adăug ă: Şi acum, poţi să iei restul! Freyda se supuse strângându-şi buzele. Nu voi putea fi acuzat ă c ă n-am f ăcut tot ce am putut ca să vă hrănesc. Dac ă nu vre ţi s ă mânca ţi, v ă prive şte. Am altceva mai bun de f ăcut decât să m ă cert cu dumneavoastră. Sunt întru totul de aceea şi p ărere, replic ă Tamara. încercă să se întoarcă la cuvintele ei încruci şate, dar acestea n-o mai interesau. L ăsă iritat ă ziarul, b ău o înghi ţitur ă de lapte şi găsi că are un gust de cret ă. Puse paharul pe m ăsu ţă şi privi telefonul. Douglas o va suna oare astăzi, cum f ăcuse ieri? Nu amintise decât o singur ă dat ă incidentul de la Piaza, a două zi după seara aceea faimoasă, ca s-o întrebe dac ă mai era supărată pentru că fusese cât pe ce să provoace scandal. Tamara, care bineîn ţeles că nu-i purta nicidecum pic ă, îl liniştise. Dar nimic, nici m ăcar pasiunea pe care i-o ar ăta în timpul nopţilor lor de dragoste, nu putea s-o smulg ă din descurajarea care o stăpânea. Se str ăduia s ă nu lase s ă se vad ă TORTURA ÎNDOIELII 151 Seite 135

NewPDF 5 nimic şi, aparent, nu se schimbase nimic. Dar în adâncul inimii, nu mai era aceeaşi. Se sună la uşă. Tamara se ridic ă pentru a se duce s ă deschid ă, dar înainte de a ajunge la u şi, soneria r ăsun ă ,din nou. -Bună ziua, domnule Sutton, zise ea recunoscându-i pe avocatul însărcinat de Douglas să rezolve succesiunea mamei ei. Intraţi repede. Bărbatul acesta scund şi plinuţ, cu obrajii ro şii şi p ărul alb ca zăpada, readuse zâmbetul pe buzele Tamarei. O f ăcea s ă se gândească la Moş Crăciun. Un vânt îngheţat pătrunse în hoi o dat ă cu avocatul. Mulţumesc, doamn ă Rutledge, zise el sco-ţându-şi pălăria. Cum vă simţiţi astăzi? Foarte bine, mulţumesc. Daţi-mi paltonul. Sutton îşi scoase paltonul gros şi fularul şi le întinse Tamarei. Ea se duse să le agaţe pe un umeraş. Presupun că mai aveţi hârtii pe care trebuie s ă le semnez. Da, dar sunt ultimele, vă promit. Tamara îl invită s-o urmeze în salon şi î şi relu ă locul pe canapea. Sutton scoase câteva documente din serviet ă. începu să-i explice, în termeni juridici, ce con ţineau acestea şi ce avea ea de făcut. Tamara dădea politicos din cap, cu un aer interesat dar, în realitate, gândurile ei ejau în alt ă parte. Poftim, asta este ceea ce am vândut... Ii arătă o dare de seamă detaliat ă referitoare la vânzarea mobilelor care aparţinuseră mamei ei. Şi aici este lista cu ce a mai r ămas de pl ătit... continuă domnul Sutton întinzându-i un alt document. ' 152 JUDITH SM1TH Scoase în cele din urm ă un cec pe care i-1 d ădu Tamarei: Asta este ce v-a rămas de încasat. Mai mult de trei mii de dolari? Trebuie s ă-i fi sc ăpat ceva... Seite 136

NewPDF 5 Cum este posibil? se miră ea. Cu toate ipotecile care existau asupra casei... V-am spus că am g ăsit câteva obiecte de colec ţie în podul casei. Şi mama dumneavoastr ă avea de asemenea dou ă sau trei mobile de valoare... Nu îşi amintea deloc să-l fi auzit vorbind despre asta. -Nu mă aşteptam să fac ă o asemenea sum ă, murmur ă ea. Deoarece familia dumneavoastr ă se va m ări, sunt sigur că veţi şti cum să folosiţi ace şti bani, zise avocatul, zâmbind cu bun ăvoin ţă. Da... desigur... bâgui Tamara. Şi acum, trebuie să m ă întorc la birou. Cum Tamara se preg ătea să se ridice, el o opri cu un gest: Vă rog, nu vă deranjaţi. Cunosc drumul. Mulţumesc. Ştiţi unde v-am pus paltonul. Nu reuşea să se gândeasc ă la altceva decât la cecul pe care îl ţinea în mân ă. Nu vă faceţi griji, îl voi găsi. Bun ă ziua, doamn ă Rutledge. Ea îi răspunse cu un mic semn distrat din cap şi nici m ăcar nu auzi uşa de la intrare închizându-se. Zgomotul aspiratorului care se auzea din sufragerie reu şi totuşi s-o scoată în cele din urm ă din reveria ei. îndoi cecul şi îl strecură în buzunar. Când TORTURA ÎNDOIM ,11 153 Freyda îşi vârî capul pe u şa salonului, Tamara era cufundat ă din nou în cuvintele ei încrucişate. Pe la mijlocul după-amiezii, Douglas telefon ă din California. Acolo era amiază şi avea câteva minute libere înainte de un prânz de afaceri. De aceea, convorbirea lor a fost foarte scurtă. Pe joi, zise Douglas; apoi, dup ă ce ezit ă pu ţin, adăugă: Ai grij ă de tine... Seite 137

NewPDF 5 Desigur. Călătorie plăcută... Toate frazele acestea goale! se gândi ea închizând telefonul. Şi aşa va fi mereu... Atâta timp cât Douglas nu va avea încredere în ea, nu va putea niciodat ă s-o iubească. Tamara scoase cecul din buzunar ca să-l cerceteze din nou. Se gândise mai întâi să i-1 dea lui Douglas, ca s ă-i restituie o parte din ceea ce cheltuise pentru ea. Dar la ce bun? Oricum, nu va avea niciodată posibilitatea să-i plăteasc ă restul. în schimb, suma aceasta îi putea permite s ă înceapă o viaţă nouă... pentru ea şi copilul ei. Nu va fi uşor, deoarece la urma urmei trei mii de dolari nu erau mare lucru. Dar învăţase să se descurce cu foarte pu ţini bani şi să administreze un buget limitat. Dacă voia să-l părăsească pe Douglas, acum trebuia s-o fac ă, în timp ce el se găsea prea departe ca s-o ia în bra ţe şi s-o fac ă să-şi schimbe hotărârea. Arunc ă o privire la ceas. Dac ă se grăbea, avea timp să-si încaseze cecul înainte de închiderea băncilor. 154 JUD1TH SMITH * V CAPITOLUL X Tamara se opri, cu degetele pe claviatura ma şinii de scris. Se lăsă pe spate şi încerc ă să-şi relaxeze mu şchii încorda ţi. Profit ă imediat de această întrerupere ca s ă arunce o privire spre leagăn şi figura ei obosită se lumin ă la vederea copila şului adormit. Un pumnişor minuscul se agit ă deasupra p ăturii cu care era învelit. -Asta ce vrea oare să însemne? Vrei s ă-mi reiau lucrul, Lucy? glumi Tamara. îţi place zgomotul maşinii de scris? Pumnişorul se mişc ă din nou, dar Tamara nu ţinu seama de ordinele lui. Nu obosea să admire aceast ă Seite 138

NewPDF 5 ••, păpuşă vie înfăşurată într-o p ătur ă galben ă cu flori, tr ăs ăturile ei perfecte şi părul negru cu reflexe ar ămii. O cuprinse un val de dragoste matern ă. Se auzi o bătaie în uşa micu ţei garsoniere. Copila şul se agit ă şi Tamara alergă să deschid ă. Sper că este domnul Claxton cu manuscrisul, îi şopti ea fetiţei. Tamara întredeschise u şa făr ă să desfac ă lan ţul de siguran ţă. Zări un bărbat corpolent a c ărui expresie sem ăna cu cea a unui buldog, cu un pachet sub braţ. La vederea ei, îşi scoase pălăria cu boruri largi, de cowboy. Cred că n-am gre şit. Eu v-am sunat în leg ătur ă cu anunţul din ziarul oraşului Fort Worth. TORTURA ÎNDOIELII 155 Sunteţi domnul Claxton? Chiar el... Scoase lanţul de siguran ţă şi îl lăsă pe vizitator s ă intre. Aveţi un manuscris de dactilografiat? întreb ă ea fără să piardă timpul. Claxton aruncă o privire rapid ă garsonierei cu chicineta ei, cu o canapea şi un fotoliu. Iată-1, domnişoară... îi întinse pachetul şi aşteptă ca ea să-i spun ă numele. Doamna Rutledge. El păru uşor surprins. Pentru când îl vreţi? îl întreb ă Tamara. Nu este urgent, răspunse el. Când puteţi. Tamara răsfoi manuscrisul pentru a estima cât avea de lucrat. îl voi termina cam într-o săpt ămân ă... Foarte bine. Seite 139

NewPDF 5 El privi încă o dată în jurul lui. Dacă aveţi puţin timp, a ş vrea să-mi arunc o privire peste el, în cazul c ă aş avea să vă cer una sau dou ă l ămuriri... Bineînţeles... * Vizitatorul se apropie de leagăn. Un băieţel? întreb ă el. Nu, fetiţă, răspunse ea continuând s ă r ăsfoiasc ă manuscrisul. Soţia mea şi cu mine avem trei b ăie ţi, zise el aplecându-se s-o cerceteze, apoi întreb ă: De cât timp faceţi lucrările de dactilografie? Este prima dată când v-am remarcat anun ţul... 156 JUD1TH SMITH -Fac de puţin timp meseria aceasta, r ăspunse ea f ăr ă s ă precizeze data. Sunteţi originară din regiunea Dallas-ului? Nu am accentul, nu-i aşa? remarc ă ea, amuzat ă. Nu, sunt din Missouri. M-am mutat aici pu ţin înainte de Cr ăciun. Puse la loc foile în mapa lor. Se pare că totul este limpede. Am de terminat doar câteva pagini ale unei lucrări de diplom ă, dup ă care voi lucra imediat la manuscrisul dumneavoastr ă. Foarte bine, spuse el cl ătinând din cap. Am notat numărul meu de telefon pe prima pagin ă a manuscrisului. Sunaţi-mă după ce terminaţi. Ne-am înţeles, domnule Claxton. ’ ilconduse până la ieşire şi încuie u şa în urma lui. * ** I • f . . • . Seite 140

NewPDF 5 A doua zi dimineaţa, dup ă ce b ău un pahar cu suc de portocale, Tamara începu să lucreze foarte devreme. O şuvi ţă blondă scăpă din coada ei de cal legat ă cu o panglic ă şi îi gâdilă obrazul. Enervat ă, o puse la locul ei şi reîncepu s ă lucreze. Un mic sughiţ de plâns se auzi dinspre leag ăn, urmat de altul, care se transformă curând în ţipete. -Taci, inimioara mea, murmur ă Tamara. Mama ştie foarte bine că ţi-e foame... Lasă-mă să termin fraza asta. Dar bebeluşul începu să scoat ă ţipete din ce în ce mai ascu ţite. Tamara îşi abandon ă maşina de scris şi alerg ă la leag ăn. Aşadar, Lucy, nu poţi să-ţi m ănânci pumni şorul? zise ea pe un ton vesel. TORTURA ÎNDOIELII 157 Abia îşi luase feti ţa în braţe, când se auzir ă b ăt ăi în usă. Inutil să întrebe cine era, n-ar fi auzit nimic din cauza ţipetelor lui Lucy. Se duse să deschid ă, dar î şi d ădu seama prea târziu că lan ţul de siguran ţă nu era la locul lui. Şi privirea ei întâlni doi ochi verzi plini de îngrijorare. Ce s-a întâmplat? S-a lovit? întreb ă Douglas. Tamara îl privi lung, incapabilă să vorbească sau să se mişte. O barb ă de dou ă zile accentua expresia lui posac ă şi neliniştită. Şi pentru a completa acest tablou neobi şnuit, ţinea în braţe un urs de plu ş roz cu alb. Inima Tamarei b ătea atât de tare, încât nu-şi putea aduna gândurile. Dar ţipetele lui Lucy o întoarseră la întrebarea lui Douglas. îi... este foame, asta-i tot, răspunse Tamara. încerca dorin ţa irezistibilă de a se arunca în braţele soţului ei, dar se întoarse cu promptitudine ca s ă nu cedeze tentaţiei. El o urmă. Tamara începu să tremure atât de puternic încât aproape îi era team ă să nu scape copilul din bra ţe. O puse pe Lucy în leagănul ei şi se îndrept ă spre chicinet ă. Cu un gest Seite 141

NewPDF 5 furişat, îşi desfăcu panglica cu care era prins p ărul, amintindu-şi că lui Douglas îi pl ăcea să-l vad ă fluturându-i pe umeri. Pregăti un biberon cu apă îndulcit ă şi, când se întoarse, văzu că Douglas ţinea în braţe atât copilul cât şi ursul de plu ş. O cuprinse o spaimă teribil ă. Venise oare s ă i-o ia pe Lucy? Este a mea! spuse ea. Ai spus c ă pot p ăs ţra tot ce-mi vei da. Tu mi-ai dat-o, Douglas. îi luă copilul din braţe. El nu se împotrivi, dar r ămase cu ochii fixaţi asupra feţei mici ca pentru a-i înv ăţa pe de rost toate trăsăturile. 158 JUD1TH SMITH Eu... am botezat-o Lucre ţia, ca pe mama, îi comunic ă Tamara. Dar îi spun Lucy. îndată ce fetiţa avu tetina în gură, ţipetele ei încetar ă. Dar după ce luă prima înghiţitur ă, începu s ă ţipe şi mai tare: apa îndulcită nu-i spunea nimic. Nu ai lapte? întreb ă Douglas. M ă duc imediat s ă cumpăr. Nu, zise Tamara, laptele din comer ţ nu-i place. Eu... eu o hrănesc, îi explic ă ea dup ă o clip ă de ezitare. îi este foame, zise Douglas foarte îngrijorat, cum ţipetele deveneau tot mai stridente. Da, ştiu. Eu... începu Tamara. îşi dădu brusc seama că era stupid din partea ei s ă se arate atât de pudic ă. Se aşez ă pe un scaun. Punând biberonul lângă maşina de scris, î şi descheie bluza. Fetiţa începu imediat să sugă cu lăcomie, degetele ei frământând sânul mamei sale. Tamara mângâie p ărul m ăt ăsos cu reflexe arămii al fiicei sale, zâmbindu-i cu dragoste. întoarce-te acasă, spuse Douglas cu o voce r ăgu şit ă. Tamara îşi ridic ă privirea spre el. Aşezat în fotoliu, aplecat în faţă, cu coatele pe genunchi, continua să ţin ă strâns în bra ţe ursul de pluş. Avea lacrimi încoltul ochilor. Seite 142

NewPDF 5 * Ai milă de mine, Tamara, întoarce-te acas ă! Din cauza... copilului? întreb ă ea. ' De când venise, Douglas nu vorbise despre altceva. P ărea c ă îi este greu să vorbească. Dacă este singurul lucru care te poate determina să te întorci în casa noastr ă, ei bine, da, din cauza copilului. TORTURA ÎNDOIELII Cum ai aflat că sunt aici? Cum m-ai g ăsit? murmur ă ea. -Te caut de patru luni, m ărturisi el. Patru luni infernale! Am pus toată poliţia şi mai mulţi detectivi pe urmele tale, pe mii de kilometri în jur pentru a încerca să te reg ăsesc. Claxton a fost acela care a descoperit în cele din urm ă c ă f ăceai lucr ări de dactilografie. El a răspuns la toate anun ţurile ap ărute recent. Claxton! repetă ea. Dar a venit abia ieri! Da. Mi-a telefonat ca să-mi spun ă c ă te-a găsit. Am luat primul avion. Am r ămas în barul din col ţul . str ăzii toat ă noaptea trecută. Cu el... zise Douglas ridicându-se şi aruncând ursuleţul în fotoliul pe care-1 părăsise. încercam s ă-mi iau inima-n din ţi ca să vin aici. Am venit de câteva ori pân ă la u şa ta... Dar când am auzit-o pe Lucy ţipând... Voiam cu orice pre ţ să fiu sigur că te sim ţi bine... Se întoarse ca să-şi şteargă ochii. Mă simt bine. Ne sim ţim bine amândou ă, r ăspunse Tamara. După ce şovăi câteva secunde, Douglas îngenunche în fa ţa Tamarei şi o privi cu un aer atât de avid şi de rug ător încât ea crezu că nu va putea îndura. -în biletul pe care mi l-ai lăsat când ai plecat, afirmi c ă mariajul nostru nu poate să mearg ă. S ă încerc ăm înc ă o dat ă, Tamara. La ce bun? Nu ai încredere în mine, Douglas, te Seite 143

NewPDF 5 îndoieşti fără încetare de mine... Nu-mi vei acorda niciodat ă încrederea ta... Era adevărat... odinioar ă, recunoscu el cu un aer întunecat. Dar când am auzit pe altcineva spunând tot 160 ' ‘ JUDITH SMITH ------- ----------------:-&-------------------------------ceea ce spusesem eu înainte... Chiar în clipa aceea, a fost suficient să te privesc pentru a în ţelege c ă nimic nu putea fi mai departe de adevăr. Nu m-ai min ţit niciodat ă. Acum o ştiu, Tamara. Dar atunci, de ce n-ai spus nimic în seara aceea? De ce nu mi-ai spus-o mie? Pentru că... voiam să în ţeleg de ce m ă ag ăţam cu încăpăţânare de toare acele îndoieli, de ce refuzam s ă te cred. Totul s-a limpezit când eram în California. Mi-am dat seama c ă lucrurile stăteau aşa deoarece te iubeam atât de mult încât eram înspăimântat. Nu puteam admite c ă cineva are puterea să mă facă atât de fericit... sau să m ă tortureze la nesfâr şit! Tamara, zise el cu o voce gâtuit ă, de ce m-ai p ăr ăsit? Cuvintele acestea făcură să-i tresară inima în piept. Pentru că... pentru c ă te iubeam atât de mult încât nu mai puteam îndura să nu fiu iubit ă de tine. Eu... am venit aici ca s ă încep o viaţă nouă. Vrei să începi o viaţă nouă cu mine? Răvăşit, o implora cu privirea. Da. Oh, da! . Braţele lui Douglas o cuprinseră pe Tamara şi pe fetita lor. O viaţă nouă pentru toţi trei, promise el punându- şi buzele peste ale ei. - SFÂRŞIT -

Seite 144