4_5780425870405535858.pdf

“Nu-ţi face griji pentru lucrurile pe care nu le poţi controla! Acesta este secretul fericirii.” Epictet

1

O poveste sensibilă ce topeşte și cel mai rece zid al sufletului, o poveste despre curaj și încredere, o poveste de dragoste între un “zeu al infernului” și un “înger căzut din cer”, într-o variantă mai light.” — Andreea Ilie

“O poveste incredibilă, scrisă impecabil, în care autoarea ne arată că adevărata calitate a unei persoane nu constă în bani, sau în cuceririle sale, ci în inocenţa acesteia. O dragoste care aduce foarte uşor cu ea emoţia bucuriei, a fericirii totale, care te subjugă sub puterea ei pură şi neinteresată. Un amalgam de senzaţii şi sentimente care te fac să o savurezi cuvânt cu cuvânt.” — Mariana Mezin

“Un roman emoţionant ce îţi răscoleşte sufletul într-un mod unic și irepetabil. Un roman în care sentimentele protagoniştilor depăşesc orice graniţă a atracţiei fizice.” — Claudia Căpraru

2

Mulțumesc tuturor cititorilor de pe Wattpad. Mi-ați oferit o experiență care mi-a schimbat viața. Teresa Wojcik

3

Prolog Mama nu m-a vrut niciodată plecată. Concepţiile ei despre grandiosul New York ar putea fi incluse cu uşurinţă în categoria Subiecte Ieşite cu Desăvârşire din Discuţie. Orice ţine de Aimèe la distanță considerabilă este ieşit din discuţie pentru ea. Nu sună atât de bine dacă pronunţi cu voce tare. Mama era foarte perfecţionistă şi uneori mă întrebam dacă suferea de atelofobie. Speram să nu, totuşi. La vârsta ei, considera că succesul era primul lucru pe care trebuia să te focusezi ca adolescent. Acesta a devenit principalul motiv pentru care au apărut neînţelegerile între noi două. Însă ştiam că, adânc în sufletul ei, faptul că am mers pe această cale o încălzea. Orgoliul pentru ea însăşi o împiedica să arate asta. Tata mă sprijinea, într-o oarecare măsură. Principiile lui de viaţă includeau o fiică deşteaptă şi... deşteaptă. Nu intra vorbă de fericită. El era şi împlinit şi fericit. Şi tot perfecţionist ca mama. Tata, în schimb, nu voia să mă oprească din ceea ce făceam, ci voia să mă aducă la cel mai înalt nivel (la perfecţiune, desigur). Asta ca să îi impresioneze pe camarazii săi de afaceri, nicidecum pentru că se gândea la mine. Oamenii de afaceri dau întotdeauna apă la moară altor oameni de afaceri? Dylan, ei bine, el era fratele meu mai mic. Nu o dată am băgat de seamă că el mă înţelegea mai bine ca mama şi ca tata la numai zece ani ai săi, deşi cred că bicicleta lui era mai

4

importantă pentru el. Nu mă deranja, fiindcă era mic. Circumstanţele îl obligau. Mi-am găsit refugiul în picturi, ignorând cu desăvârșire pretențiile părinților mei. Tata a pretins că îmi înţelege arta și mi-a organizat zeci de vernisaje, la care, bineînțeles, s-a umflat în pene mai rău ca un curcan în dansul împerecherii. Mi-a ales numai lucrările cele mai întunecate spunând, după părerea lui, că au stil. Nu poţi folosi un adjectiv ca acesta pentru a descrie pictura, darămite să și crezi că acesta e cel mai potrivit cuvânt. Sunt de părere că arta nu este neapărat un lucru, ci mai de grabă o cale. Arta e ordine, e certitudine şi armonie. M-am izolat prin intermediul ei de toţi cei din jur, deşi am citit undeva că arta te face să trăieşti regal. Ei bine, eu prin artă trăiesc; fără nici un alt cuvânt după. Întotdeauna am fost lipsită de o pronunţată părere personală şi, ca ironie, de exprimarea punctului de vedere. Nu fiindcă nu aş fi avut, ci pentru că nu aveam cui să le evoc, iar aici fac o referire cât se poate de evidentă la părinţii mei. Dylan era următorul pe listă, bietul de el. Poate avea să fie mai curajos ca mine. Unul dintre cei mai cunoscuţi oamenii ai timpurilor a spus odată: Încearcă să fii un om de valoare şi nu neapărat unul de succes, iar un altul a spus: Succesul înseamnă să obţii ceea ce îţi doreşti. Fericirea înseamnă să-ți doreşti ceea ce obți. Eu nu vreau succes, eu vreau să fiu fericită.

5

Presupun că tata şi mama nu i-au citit îndeajuns pe Albert Einstein şi Dante Carnegie. Sau poate au făcut-o, dar nu au ştiut cum să folosească asta în viaţa de zi cu zi. Anthony Robbins a spus: Dacă nu ai un plan al tău, alţii te vor include în planurile lor. Întotdeauna am planuri (singurul lucru moştenit de la tata, bănuiesc). Mama m-a împodobit cu ochii ei albaştri, părul brunet, ca o urmă apăsată de cărbune și bineînțeles minunatul dar transmis de la ea: pasiunea irevocabilă pentru artă. Spre dezamăgirea ei şi spre încântarea mea. Nu o dată a încercat să-mi schimbe această orientare, spunându-mi tot felul de promisiuni de fațadă. Însă știam că îi era dor să stea cu orele în mansarda casei şi să picteze apusul de după River Yare. Când eu făceam asta, evita să mă deranjeze sau să mă privească, iar acelea erau cele mai liniştite momente ale mele. Dorinţa, sau mai bine spus ordinul lor de a aplica la Oxford în anul întâi, mi-a creat un gust amar în gură. În primă fază nu am izbutit nici măcar să îi cred, darămite să fac ceea ce spuneau ei. Faptul că nu au negat în timpul liceului pasiunea mea, mi-a adus atât avantaje cât şi dezavantaje. Întrucât, mama mi-a mărturisit într-o zi: — Ţi-ai făcut destul de cap cu pictura. A adoptat o poziţie autoritară, cu mâinile încrucişate la piept. Acum e timpul să mergi pe calea cea bună, Aimèe. A urmat un război de proporţii catastrofale în care eu, studentă la facultate, am fost cât pe aci să fiu pedepsită de 6

mama (asta sună şi mai urât dacă pronunţi cu voce tare). Cum să îi ascult când îmi spun asta într-un mod ca acesta? Replica sa mi-a stârnit ambiţia şi zilele următoare am căutat o cale prin care să mă îndepărtez de ei mai mult. Înţelegeam faptul că mi-au impus anumite ore la care trebuie să ajung seara acasă, că mi-au stabilit toate treburile casnice, că au decis că nu am dreptul să mă opun oricărei hotărâri de-a lor... Dar să fiu pedepsită la vârsta aceea? Întrucâtva făcea parte din rolul lor de părinţi, însă călcau în mod deliberat pe teritoriul meu. Mereu făceau asta. Chiar şi aşa, am refuzat categoric plecarea la Oxford şi am intrat printre primii la Norwich. Universitatea era chiar în oraşul în care locuiam, aşadar asta demonstrează şi mai mult cât de bine am ales. Nu voiam să plec în Londra. Nu când David era acolo, în Norwich. Dar presupuneam că relaţiile la distanţă rezistă. Dacă ar fi rezistat de la Norwich la Londra, de ce n-ar fi rezistat de la Norwich la New York? Oare să fi fost oceanul Atlantic de vină? Programul Erasmus a picat ca o binecuvântare. Eram deja studentă în anul doi la Norwich, la secţia de arhitectură şi schimbul acesta de experienţe mi-a dat un mare răgaz. Mama şi tata erau pe punctul de a mă renega după ce am aplicat la Norwich

şi

mă

autocondamnam

doar

la

gândul

că

intenţionam să intru în programul Erasmus. Părinții mei... erau părinţi, dar nu se comportau ca unii. Nu îi simțeam ca fiind părinți. Acest lucru a avut o puternică influență asupra mea; asupra formării mele ca om, dat fiind faptul că eram încă 7

un copil. Mi-a fost influențată chiar și viziunea în ceea ce privește viitorul. Devenisem introvertită și totuși nu mă compătimeam pentru asta. — Aimèe, asta e grozav! a strigat Caroline, citind broșura. Mergem în New York chiar acum! a rostit fiecare cuvânt răspicat, după care doamna Collins i-a atras atenţia în privinţa volumului vocii ei. Şi asta am făcut. Ne-am interesat, în taină, despre toate detaliile legate de acest program. Aveam de ales între duratele de şedere cuprinse între trei luni, șase luni şi un an. Fratele lui Caroline locuia în New York încă de la zece ani, cu tatăl lor natural. Acest fapt putea fi doar în avantajul nostru, aşa că ne-am decis să rămânem acolo un an întreg. Refuz să povestesc reacţia părinţilor rnei când i-am anunțat. Mai ales că am făcut asta cu doar două seri înainte să plecăm. Am stricat sărbătorile de Crăciun în anul acela. Dar am plecat, cu sau fără acordul lor parental. Nu mai pot fi controlată la cei aproape douăzeci de ani ai mei, ce Dumnezeu!, mi-am spus. — Nu vreau să pleci. Mă privea cu ochii trişti, lăsând jos cele câteva bagaje ale mele. — Eu nu vreau să te las aici, David. Hai cu mine! — Nu pot, Aimèe. Ştii asta. Ce n-aş da să pot! Am oftat adânc. Asta îmi spunea încontinuu de când am luat decizia de a pleca. 8

— Gata? Caroline își dichisea buclele castanii în vitrina unei recepții și ne-a zâmbit larg peste umăr. — Da, am anunțat-o și am început să îmi așez bagajele pe umăr. David m-a prins de închietură și m-a tras spre el. — Pot să te sărut? — Suntem în public, David, am murmurat, evitând să îl privesc. Oftând, mi-a dat drumul la încheieturi, însă m-a strâns de talie într-o îmbrăţişare afectuoasă. L-am înţeles. El mai avea un an la Norwich și apoi termina facultatea, iar să studieze ultimul an în New York nu cred că i-ar fi priit, întrucât era obişnui cu sistemul de învăţământ din Anglia. Credeam cu tărie că David mă iubea mai mult ca mama şi ca tata. Mi-am afundat obrazul în umărul lui şi l-am strâns cât am putut de tare la piept. — O să îmi fie dor de tine, mi-a şoptit, cu buzele lipite de tâmpla mea. Fără să ezit, m-am depărtat uşor de el şi l-am privit o clipă, după care l-am sărutat. Rămas surprins pentru un moment, a uitat să reacţioneze cum ar fi trebuit. — Şi mie. — Să mergem, a intervenit Caroline, vag stânjenită. Tocmai au anunţat zborul nostru. Oftând, am aruncat o ultimă privire în jurul meu.

9

— Aimèe, m-a dojenit Caroline, e pierderea lor. În locul tău aş uita că am părinţi. — Nu am să fac asta, am sărit repede în apărarea lor. Au motivele lor. În definitiv, erau părinţii mei şi nu le puteam judeca deciziile. Mama era ocupată la editură şi tata la firmă. M-au avertizat. Mi-au spus că nu sunt de acord, însă îmi era mai uşor să plec ştiind că ei nu suferă după plecarea mea. Detestam să ştiu că cineva suferea din pricina mea. Oricare ar fi motivul. Caroline a oftat şi şi-a îndreptat atenţia spre David. — Ne mai vedem. El i-a zâmbit ambiguu. — Sigur. S-a uitat apoi la mine şi zâmbetul i-a dispărut. Te aştept, Aimèe. Cuvintele lui mi-au spintecat sufletul, dar nimic nu mă mai putea întoarce din drum. Poţi considera asta un al doilea refugiu. M-am refugiat pe un alt continent peste ocean pentru a mă refugia apoi în pictură. Ce paradox! Cred că era nevoia disperată de a-mi lua viața în propriile mâini; de a fi cât mai departe de părinţii mei; de a căpăta încredere în mine, siguranță în forțele proprii şi cel mai important: experiență. Dar nu socotisem că fugind de ceva, poți da în altceva. Ceva ce îţi poate schimba viața radical. Ceva ce îți poate oferi cea mai intensă lecție de viață. Ceva ce te poate schimba definitiv...

10

Capitolul 1 Aimèe — Oh, haide, Amy! — Încetează, Caroline! am spus şi i-am aruncat o privire tăioasă, exact când David a răspuns pe Skype. Hei! i-am zâmbit şi mi-am aşezat laptopul pe genunchi. — Hei! Bună dimineaţa, mi-a zâmbit el dulce. E dimineaţă acolo, nu? Caroline a mârâit gutural. — Bine! Eu am plecat, a răbufnit, vârându-şi mâinile în mănuşile albastre, şi a ieşit din cameră, trântind uşa în urma ei. Mi-am rostogolit ochii şi m-am uitat apoi la ecranul laptopului. — Da, e ora zece şi ceva. — Ce s-a întâmplat cu ea? a întrebat David. — Vrea să cumpere ceva de la Super Market şi nu am vrut să merg cu ea. David a zâmbit strâmb. Era obişnuit cu atitudinea lui Caroline. — Trebuia să mergi. — Prefer să vorbesc cu tine. M-am aşezat pe burtă în pat, cu laptopul în faţă şi fâţâind din picioare în aer. — Cum a fost zborul? a întrebat el, 11

— Super! Caroline le-a secat rezervele de alune, iar eu am terminat Vilette, în cele din urmă. David şi-a mijit ochii. — Hmm, era vorba că ai terminat-o de ceva vreme. — Te-am minţit, am rânjit cu inocență. David și-a mijit mai mult ochii cenușii și a rămas pe gânduri, iar o liniște deplină s-a așternut între noi doi. — Ăla e un poster cu ACDC? a întrebat el. M-am încruntat şi m-am uitat în spare, la peretele pe care, într-adevăr, se afla posterul cu trupa. — Așa se pare, am ridicat din umeri. Nu știu cine a locuit înainte în camera asta, dar e plin cu postere cu Cliff și Angus pe aici. Vuietul produs de construcţia clădirii colţuroase răzbătea pe la geamuri, iar zăpada de afară conferea camerei o lumină aproape orbitoare. Caloriferele dogoreau și mă încălzeam cu fiecare minut în plus. Hainele mele largi, de casă, destul de subțiri, și părul cocoţat într-un coc neghjent în vârful capului, ar fi trebuit să mă răcorească, însă nu o făceau. David a făcut o grimasă pe chipul lui frumos, apoi mi-a zâmbit cu afecţiune. — Să nu uiţi de concert. Va fi transmis on-line pe site. — Nu uit, am strâmbat jucăuş din nas şi mi-am sprijinit capul în palmă. — Aţi vorbit legat de transfer? — Da. Decanul a convocat o şedinţă la care au participat toţi noii elevi. Nu suntem mulţi. Am completat formularele şi 12

am avut noroc, fiindcă sunt în aceeaşi cameră cu Caroline. Au un campus foarte mare aici. — Deci îţi place. — Deocamdată. Brusc, uşa camerei s-a deschis larg şi două persoane au năvălit înăuntru, împrăştiind zăpadă peste tot. Unul dintre ei a râs zgomotos, scuturându-şi părul blond de zăpadă, în timp ce celălalt îşi dădea gluga jos. M-am uitat stăruitoare la ei, uluită, neştiind ce căutau doi băieţi la mine şi Caroline în cameră. Nu ştiam dacă să intru în panică sau să mă prefac că totul era perfect normal. — E totul în regulă acolo? a întrebat David, încruntânduse. Patul meu era paralel cu uşa, astfel încât David nu putea vedea cine a intrat. — Ăăă, m-am bâlbâit eu, atrăgând atenţia celor doi străini. Ce faceți aici? Cel blond şi-a arcuit sprâncenele o clipă, suprins, apoi a rânjit larg până când i-au zâmbit şi ochii de un albastru închis. — Camera cinşpe, nu? — Da, am murmurat, pe un ton atât de vulnerabil, încât ma speriat până şi pe mine. — Tu trebuie să fii Aimèe! a spus, parcă lovit de revelaţie. Unde e Caroline? M-am uitat la celălalt băiat care purta o expresie insondabilă, în timp ce ochii lui negri mă sfredeleau distanţi. Asta m-a făcut să mă simt inconfortabil. 13

M-am ridicat în capul oaselor, dându-mi seama că aveam o poziţie deloc favorabilă. — Caroline e la Super Market. Ar trebui să apară, i-am răspuns sfioasă. Pe ea o căutaţi? — Aimèe, e totul în regulă? David a insistat, iar eu m-am uitat pentru prima oară în ultimele minute la el. — Da, totul e ok. Tonul meu era slab şi ameţit, simţind ochii celor doi străini asupra mea. Evident, nu eram deloc pricepută la a-mi face prieteni noi. — Ok, a spus David. Te sun mai târziu. Merg să repet. Am încuviinţat aeriană din cap, închizând apoi apelul. Blondul s-a trântit nonşalant în patul lui Caroline, aflat pe peretele lateral, iar celălalt tip s-a aşezat pe scaunul de la birou, legănându-se dintr-o parte într-alta. M-am uitat la ei încurcată. Ce Dumnezeu...? Mă simţeam aşa inconfortabil în prezenţa lor. Nu îndrăzneam să spun nimic, iar ei se zgâiau curioşi la mine. Blondul mi-a observat perplexitatea şi a spus: — Eu sunt Seph, fratele lui Caroline. El e Hades, iubitul meu. Respiraţia mi s-a oprit şi m-am uitat cu ochii mari la tipul brunet. Părea relaxat şi mă privea cu un dezinteres total. De parcă nu tocmai aflasem care îi erau gusturile. Nu că m-ar fi deranjat, doar că... era ceva diferit. Îmi era teamă de diferit. — Face haz pe seama ta, mi-a zis el scurt. Ce voce stranie, mi-am spus. M-am uitat înapoi la blond. 14

— Nu îl crede. E îndrăgostit de mine până peste cap. Blondul și-a trecut cu lejeritate mâna prin păr și a rânjit atotștiutor către Hades. Mi-am dres glasul, căci aveam impresia că mi-am pierdut vocea. — Seph? am întrebat eu. Adică... nu Steph? — Nu. Seph — de la Joseph. Clipind mărunt, mi-am strâns picioarele mai bine sub mine. — Frumoase pijamale, mi-a spus Hades. M-am uitat în jos la pantalonii mei roz cu pisicuțe gri. Tonul lui a fost mai mult sarcastic decât sincer, așa că nu i-am mulțumit. Cred că a fost prima persoană pe care am cunoscuto și care, implicit, mi-a creat sentimentul de repulsie. Obișnuiam să fiu drăguță cu orice persoane. Obișnuiam. — Ai roșit, a chicotit Seph înduioşat. Nu pot ignora accentul tău britanic, apropo. E adorabil. Clipind din nou mărunt către el, mi-am sincronizat involuntar pleoapele cu bătăile inimii. Temerea pulsului provenea de la o vagă undă de furie, nicidecum de la emoţii. Și toată canalizată pentru Hades, care continua să mă aţintească cu privirea de parcă ar fi căutat cu ochii ceva de care să râdă. — Da, e drăguţ. Vocea lui s-a auzit pe un ton amuzat. Exact cum credeam. Ei doi chiar făceau haz pe seama mea. Am înghiţit în sec am căutat mintal o cale cu ajutorul căreia să închei subieciul. 15

— Studiaţi tot la Columbia? Bineînţeles... Universitatea era scăparea în orice pentru mine. — Da, mi-a răspuns Seph. — Ce anume? — Economic. Administraţia afacerilor. Uau! Viitori afaceriști, mi-am spus. M-am uitat la Hades care încă se uita la mine, studiindumă cu o privire pe care n-o puteam include la vreo categorie. Contactul nostru vizual m-a făcut din nou să îmi simt obrajii luând foc. Speram să nu fie atât de evident pe cât se simţea. Mi-am reprimat imboldul de a-mi lua obrajii în palme şi de a-i freca pentru a alunga căldura din ei. Oare arătam bizar? Chiar dacă părul meu nu era în cea mai bună zi a lui, nu înseamna că trebuia tratat de parcă ar fi fost un artefact hidos. — Ce se mai întâmplă prin Londra? m-a întrebat Seph. — Ăăă, am clipit mărunt, revenindu-mi. Plouă, ca de obicei. El a zâmbit înţelegător şi a făcut clin din cap, mulţumit de răspunsul meu şovăielnic. Poate că nu avea să fie chiar atât de rău. — Caroline mi-a spus multe despre tine, a adăugat el. Oare de ce nu m-a mirat lucrul ăsta? — A uitat să îţi zică şi că are cinşpe ani, a spus Hades, la fel de amuzat, privind absent flacăra brichetei pe care o ţinea în mână. Cinşpe ani? 16

Seph a chicotit. — Dacă iubitele tale au cinşpe ani, omule, nu înseamnă că toate fetele au aceeaşi vârstă. Hades nu a şovăit deloc, înainte să răspundă: — Eu nu am iubită. A stins flacără şi m-a aţintit cu privirea. Dintr-un oarecare motiv, asta mi-a răscolit stomacul. Am ignorat senzaţia pe care oricum nu ştiam cum s-o interpretez. — Trebuia să te înregistrez, a clătinat Seph din cap. Patricia ar fi interesată. Hades l-a ignorat şi şi-a lăsat capul pe spătarul scaunului, închizându-şi ochii. Arăta... obosit? I-am remarcat uşor vânătaia de pe maxilar atunci când mărul lui Adam proeminent i-a urcat şi coborât rapid, într-un gest parcă frustrat. Şi-a masat pleoapele cu două degete şi s-a uitat apoi la Seph, oferindu-i o privire ameninţătoare. — Ce tot face Caroline? a schimbat Seph subiectul, scoțându-şi telefonul din buzunar. Stingherită, am început să trag de scamele ciorapilor pufoși pe care îi purtam. Fratele lui Caroline nu seamăna deloc cu ea. Prietena mea cea mai bună avea părul castaniu, buzele subțiri, fața ovală și era mult prea slabă pentru cei aproape douăzeci de ani ai ei. În ceea ce îl priveşte pe Seph, el era blond, avea buzele voluminoase, fața rotundă şi era suficient de corpolent și înalt. Îmi aducea aminte de David, căci și el era tot blond și înalt. În schimb, pe Hades evitam să îl privesc pentru mai multe 17

detalii. Preferam să nu mă zgâiesc la el, fiindcă privirile ni se intersectau inevitabil și pe neaşteptate de prea multe ori. Și nu îmi plăcea starea pe care mi-o oferea lucrul asta. — Revin imediat, ne-a anunțat Seph şi a ieşit din cameră, ducându-și telefonul la ureche. Şi aşa am rămas singură cu enigmaticul acela pe nume Hades. Ce nume!, mi-am spus. M-am ridicat cu laptopul în braţe și l-am pus la încărcat pe biroul la care stătea Hades. A împins cu picioarele scaunul şi s-a îndepărtat de mine, atunci când m-am apropiat. Chiar atât de înfricoşătoare eram? M-am uitat ciudat la el, apoi am băgat ştecherul în priză şi m-am întors pe pat, aşezându-mă cuminte în poziţie turcească și aşteptând ca liniştea stânjenitoare dintre noi să fie cumva suprimată. Nu era ca liniştea dintre mine şi David, în care pur şi simplu admiteam faptul că nu avem ce vorbi, fiindcă în acel moment, eu şi Hades aveam categoric multe subiecte de abordat. Însă eu eram prea timidă ca să spun ceva, iar el nu arăta deloc ca o persoană dornică de conversaţii. Astfel, am stat așa, privindu-ne pe furiş, până când telefonul lui a sunat. Nu a reacționat, continuând să mă pironească cu privirea. — Nu răspunzi? l-am întrebat, în cele din urmă. — Nu. Chiar când am înghiţit în sec, Slavă Cerului, Caroline şi Seph au intrat în cameră râzând.

18

— Știi ceva? l-a îmbrâncit în joacă Caroline pe fratele ei. Cred că tu ai fost cel cu bormaşina atunci.. Am răsuflat uşurată. Seph chiar era fratele ei. Începusem să mă întreb dacă nu cumva era o înscenare. Caroline şi-a şters lacrimile produse de râsul lor haotic, în timp ce a lăsat pungile de cumpărături pe patul ei. — Cred că tata ştie mai bine, i-a spus Seph, plimbându-şi bricheta printre degetele lungi. Caroline s-a uitat la Hades cu ochii mari, apoi la mine, iar între sprâncene i-a apărut o cută ce marca aparent confuzia. — Hades, s-a prezentat el, făcând clin cu capul. Caroline a strâmbat din nas şi s-a prezentat şi ea. — E exact ca un scai — n-o supraestima, a pufnit Seph ca avertizare către Hades, cotrobăind prin pungile de pe pat. — Hei, ia mâna! l-a certat Caroline, repezindu-se la el. Nu sunt pentru tine. Amy, ghici ce am cumpărat! A ridicat o sprânceană către mine, zâmbind ambiguu. Miam arcuit şi eu o sprânceană şi ea mi-a făcut semn din ochi. Oh! Napolitane Swedish! Adoram Swedish Wafer, iar Caroline ştia asta cel mai bine. I-am zâmbit drept mulţumire. — Bine, fetelor, ar fi cazul să vedem ce facem astă seară, a întrerupt Seph limbajul privirilor cu subînţeles dintre mine şi sora lui. — Adică? a întrebat Caroline. — Nu îmi spune că aţi venit în New York ca să staţi în camera asta de trei pe patru, un an întreg, a răspuns el. Caroline a ridicat o sprânceană. 19

— Avem de pregătit câteva planuri pentru universitate. Pe lângă asta, am vorbit cu tata şi diseară luăm cina cu el. Seph a pufnit. — Asta o să se întâmple dacă îşi anulează întâlnirea cu Jess, iar asta, scumpă surioară, nu se va întâmpla. — Cine e Jess? s-a încruntat ea. Seph a oftat şi s-a trântit în patul lui Caroline. Dacă avea de gând să facă asta de multe ori, patul acela avea să cedeze tehnic, iar eu psihic. — Habar n-ai tu, a râs el apoi. Fără intenţie, privirea mi-a zburat către Hades, care era concentrat în telefon. Bănuiesc că regreta faptul că nu răspunsese când era liniște în cameră. — Tocmai de aceea tu mă vei lămuri, a chicotit Caroline, aruncând o pungă cu alune în fratele ei. — Nu îmi vine să cred că deja ți-ai luat alune, a tachinat-o Seph. — Uite, eu nu ies nicăieri. Trebuie să îmi despachetez bagajele astăzi, am spus eu. Toți trei și-au îndreptat privirile spre mine, de parcă tocmai

spusesem

că

Obama

era

gay.

Încă

nu

îmi

despachetasem bagajele. Ce era atât de incredibil? Ori nu de asta s-au minunat ei? — Ok, atunci eu şi Seph vom merge singuri, a ridicat Caroline din umeri. Ca în familie, a zâmbit apoi către fratele ei mai mare.

20

Își dorea de mult timp să îl revadă pe tatăl ei şi deşi câteva vacanțe și le-a petrecut cu Seph şi Sam în New York, tot le-a simţit lipsa. Fiind singurul adult biologic rămas în viaţă al lui Caroline, Sam era extrem de important pentru ea. În Londra a locuit cu tatăl ei vitreg, în custodia căruia a rămas după ce Sidney a încetat din viaţă, iar după ce a devenit majoră s-a mutat singură. Soţul mamei ei nu era un om rău, dar nu l-a putut înlocui pe Sam niciodată şi eu ştiu asta cel mai bine, din pricina tuturor serilor în care Caroline mi se confesa şi mărturisea cât de dor îi era să aibă aproape familia sa unită. Am apreciat-o întotdeauna pentru puterea pe care a avut-o şi de multe ori mă mustram mintal, fiindcă eu chiar şi cu mama şi tata alături, mă simţeam tare singură. Bineînţeles că amica mea s-ar fi putut muta în New York de la optsprezece ani, când putea ieşi din custodie, însă interveneau prea multe acte, formularele pentru cetăţenie şi toate cele, care i-au dat bătăi de cap şi a preferat să mai rămână o perioadă în Norwich. Şi bine a făcut. — Atunci Hades rămâne cu Aimèe, a rânjit Seph către brunetul care, auzind sugestia lui, şi-a ridicat ochii ca ars din telefon şi m-a fixat cu o privire cu care, dacă a fi putut, m-ar fi tranşat pe loc. — Foarte amuzant, a ironizat. S-a uitat iute la Seph. — Nu, a insistat blondul, vorbesc serios. Ştii ce tâmpiţi bântuie prin campusul ăsta. Nu poţi s-o laşi singură. Uită-te la ea ce vulnerabilă e! 21

— Nu sunt vulnerabilă, am sărit rapid, în chip de apărare, însă vocea abia mi s-a auzit. Oh, haide Aimèe! Evocă-ţi punctul de vedere! — Baaa da, a lungit Seph prima vocală. Arăţi de parcă ai o bombă în spinare. M-am încruntat, iar Caroline a râs, făcându-mi revoltarea să crească mai mult. — Deşi urăsc să recunosc, Seph are dreptate, a consimţit ea. Oricum nu stăm mult şi cu ocazia asta vă mai cunoaşteţi. Poate Hades îţi explică câte ceva despre Columbia, având în vedere că probabil bântuie pe aici de la fel de mult timp ca Seph. — Sunt doar aproape patru ani, s-a apărat Seph. — Eu am planuri, a intervenit Hades, iar să fac pe dădaca nu e unul dintre ele. N-are cinşpe ani ca să nu îşi poată purta de grijă. Încuie uşa şi gata. Acum nu mai am cinspe ani, nu?!, m-am revoltat în sinea mea. Era fenomenal! Asta devenea din ce în ce mai absurd. — Omule, l-a apostrofat Seph. Nu stăm mult. Despre ce planuri vorbeşti? Hades l-a privit sceptic, cu o nemulţumire evidentă pe chip. — Haide, gata, trebuie să îmi despachetez şi eu bagajele, a oftat Caroline. Vedem ce facem până diseară.

22

Eu nu aveam nimic de spus în toată treaba asta? Nu aveam de gând să îmi despachetez bagajele în compania unui străin ca Hades. Era dubios. Şi intimidant. — Aşa rămâne, a concluzionat Seph cu fermitate. *** O oră mai târziu, băieţii au plecat, iar eu cu Caroline am ieşit din campus şi am mers la secretariat. Ziua a trecut relativ repede, având în vedere că am alergat de colo-colo cu Caroline pentru a pune la punct ultimele foi legate de transfer. A fost o oboseală totală, mai ales că afară era un ger de crăpau și pietrele. M-am trântit pe spate în patul din cameră, îmbrăcat în așternuturi de un albastru deschis, răsuflând prelung. Caroline m-a imitat, apoi un râs nejustificat a cuprins-o. Și ce râs! Se întorcea pe o parte și pe cealaltă, ținându-se de burtă, apoi a căzut din pat. Câteva secunde a înjurat în barbă, apoi hohote de râs îi vibrau din nou pieptul. Mă uitam la ea cu, probabil, cea mai uluită expresie. — Ești bine? am întrebat-o. Neputând rămâne serioasă în fața tuturor valurilor ei de hohote, am început și eu să râd. Ce Dumnezeu? Oare cafeaua pe care o făcuse Caroline de dimineață avea ecstasy în loc de cofeină? Caroline a tăcut treptat și și-a împreunat degetele pe pat, apoi și-a așezat bărbia pe ele, încă stând pe jos. Îi vedeam doar capul. 23

A răsuflat adânc și a spus: — Suntem la New York, la naiba! În. New. York, a rostit ea răspicat. Pentru un an! Ştii ce înseamnă asta? — Surprinde-mă! Mi-am rostogolit ochii, ştiind deja ce va spune legat de toate vizitele la muzee și multiplele obiecte turistice. — Înseamnă petreceri, ieșiri în club, vizite regulate pe care le vom face frăției. Sau poate frățiilor! Ah, sună aşa incitant! Și-a ridicat privirea către tavan, oftând visătoare. Vorbea serios? Unde Dumnezeu ținuse Caroline ascunsă latura asta desfrânată? — Unde e Caroline și ce ai făcut cu ea? — Vorbești de acea Caroline nătângă? — Nu, vorbesc de Caroline cea care prefera să stea în casă și să citească o carte sau, mă rog, cartea de bucate cu ilustrații, decât să facă orice altceva. Ea a zâmbit până când ochii i s-au curbat. Adică foarte larg. — Nu mai e, mi-a spus, menținându-și zâmbetul de la o ureche la cealaltă. — Serios, Caroline. Fără glumă, dar anul ăsta trebuie să facem totul bine la facultate. Asta dacă nu vrei să mergi cu capul în pământ de rușine când ne vom întoarce în Norwich. Ea a pufnit și s-a ridicat de jos, mormăind. S-a dus spre mini frigiderul pe care l-am îndesat în colțul camerei, lângă șifonier, și a scos o cutie de suc, Cola Zero. Încă nu știam de ce cumpărase prostia aia de suc. Nu făcea decât să ocupe spațiu 24

în imitația noastră de frigider. Slavă Cerului că aveam baie personală și nu comună, ca în cazul altor universități. — Știu! M-a apostrofat ea. Nu îți face griji; sunt aceeași Caroline, doar că... nu știu... Vreau o schimbare. Se juca cu desfăcătorul cutiei, dovadă a faptului că era indecisă, bulversată și confuză. — Te-ai putea tunde sau... Îți vopsești părul! am zis eu, într-o încercare eșuată de a destinde atmosfera. Caroline m-a privit cu ochii îngustați. — Încetează, a oftat ea și a deschis laptopul care încă se afla pe birou, din urmă cu opt ore, de când fuseseră Seph și Hades acolo. Că tot veni vorba de ei... — Nu știam că Seph e viitor afacerist, am spus eu, îndreptându-mă spre ea. — Nici eu. Bănuiesc că tata l-a influenţat. — Sam? am clătinat eu din cap, — Şi-a deschis o firmă, de vreo doi ani, nu de alta. Uite... Ea s-a întors cu scaunul rotativ spre mine. Diseară... — Nu, am ridicat eu mâna într-un gest vehement, semn să tacă. Mă descurc singură. Nu Hades, nu nimeni. — Amy, nu fi aşa încăpăţânată! Ştii, cât am stat cu Seph afară azi, mi-a spus câte ceva despre Hades. Eu l-am întrebat. Oh... Zău? Mi-am mijit ochii, sprijinindu-mi şoldul de birou.

25

— Simt atracţie din partea ta? Oare? Asta să fie? am tachinat-o, iar ea mi-a îmbrâncit genunchiul cu piciorul şi s-a încruntat ofensată. — Nu, fraiero! Deşi, hmmm... Nu, nu, nu. Doamne, ce mă enervezi! Voiam să spun că Hades nu trece prin momente tocmai plăcute, iar Seph nu vrea să îl lase singur în seara asta. Nu va vrea să vină la cină cu noi nici în ruptul capului. Seph mi-a spus că e tare dificil... E doar o noapte, Amy. — Noapte? E vorba de câteva amărâte de ore. — Exact! Îmi rodeam involuntar obrazul pe interior şi mi-am încrucișat brațele la piept. O seară cu Hades, în camera din campus? Ajunsesem în New York cu mai puţin de douăzeci şi patru de ore în urmă și deja aveam să îmi petrec timpul, singură, cu un alt băiat în cameră? Am clătinat din cap, mintal. Nu. Asta sună foarte prost. Aveam să îmi port singură de grijă, cu un alt băiat prin preajmă. Mult mai bine. David nu avea să fie prea încântat de asta, dar știam că va înţelege. Mereu o făcea. Îmi aminteam cât era de drăguț și mi se făcea un dor teribil de el. Poate Hades avea să îmi distragă atenţia de la acest gând copleşitor şi avea să îmi ţină mintea distrasă de la dorul de David. Cu toate că nu aveam de gând să înfirip vreo prietenie cu el. Nu îmi inspira încredere și pe lângă asta, mi-a spus că am cincisprezece ani. Şi, mai presus, m-a tratat ca o fetiţă de cincisprezece ani. — Ok, fie. Dar o să-i dau o listă cu tot ce trebuie să facă şi ce să nu facă, dacă stă aici, am aruncat cu cuvintele. 26

— Tu și listele, și-a rostogolit Caroline ochii. Nu ştiu cât o să facă ce îi spui și nici atât nu ştiu ce îți trece prin cap, dar într-o cameră de trei pe patru nu ai cum să îl eviţi. — Cum să nu? Aș putea muta şifonierul acolo, apoi... — Ești fenomenală! și-a aruncat ea, frustrată, mâinile în aer. Fă asta pentru mine, te rog. De multă vreme nu am avut o cină cu tata și Seph. Zâmbetul larg mi-a dispărut. Avea dreptate. — Normal, Caroline. Pentru tine o fac. Sunt curioasă totuși... Prin ce anume trece Hades în perioada asta? Trebuia să îmi formez o idee despre cum ar fi indicat să mă comport cu el. Caroline a strâmbat din nas gânditoare și a revenit de îndată la ecranul laptopulul. — Nu e mare chestie. A minţit. Aș fi putut recunoaşte asta din avion. — Car... — Îţi va spune Seph. Nu e treaba mea. — Ce prietenă ești tu?! m-am încruntat la ea, jucăușă. — Crede-mă... S-a întors către mine cu o expresie insondabilă. Sunt o mai bună prietenă decât soră. Asta nu demonstrează nimic. Avea dreptate. Din nou. Am clipit mărunt şi ea a început un apel video cu Henry, tatăl ei vitreg, din Norwich. ***

27

Încă o oră trecuse, iar Caroline devenea mai entuziasmată cu fiecare secundă în plus. Şi atât de emotivă! Ba era nerăbdătoare, ba o năpădeau amintirile şi ajungea în pragul de a-şi jeli soarta. Îi era dor de mama ei, dar n-am lăsat-o să îşi plângă de milă. Uşa camerei s-a deschis larg, iar siluetele băieţilor s-au ivit de după ea. Caroline s-a uitat la ei de după uşa şifonierului. — Salutare, a spus Seph, aşezându-se pe patul surorii lui. Eşti gata? Hades nu a spus nimic şi s-a aşezat la birou. M-am încruntat, dezgustată de comportamentul lui nepoliticos. Îi era greu să pronunţe un Bună? — Imediat, a spus şatena şi şi-a vârât o căciulă violet pe cap. Ce bine o prindea violetul! — Haide. Seph s-a ridicat, mergând spre uşă, apoi ambii şi-au luat rămas bun de la mine şi Hades, după care au dispărut, lăsându-ne singuri.

28

Capitolul 2 Aimèe Am inspirat şi expirat adânc, apoi am închis uşa în urma lui Seph şi a lui Caroline. M-am răsucit pe călcâie şi l-am găsit pe Hades în aceeaşi poziţie, pe scaun, privindu-mă cu o expresie nenumită, în timp ce învârtea bricheta în mână. Părul lui părea îngheţat. De ce nu purta o căciulă sau ceva? — Bun, am zis cu, punându-mi trolerul pe salteaua patului. Din moment ce nu avem televizor, poţi sta pe laptop dacă vrei. Şi dacă îţi este foame, avem... — Eu am grijă de tine aici, nu tu de mine, m-a întrerupt el. M-am uitat încruntată la el, peste umăr, și nu am izbutit să îl contrazic. Încercarea de a părea sigură pe mine a eşuat din prima. Mi-am notat mintal să nu mai încerc. Revenind la bagaje, mi-am luat cu grijă fiecare pulover, clasificându-le în şifonier în gamă cromatică. Îmi era mult mai uşor să le aleg aşa. Azi roz, mâine roşu, poimâine violet, răspoimâine albastru; ca să nu zăbovesc prea mult asupra lor. Hades a rămas tăcut şi nu aveam idee despre ceea ce făcea, căci stăteam cu spatele la el. Nu mă interesa, în definitiv. Dar îi puteam simţi privirea sfredelindu-mi spatele. Nemaiputând

rezista,

am

mers

către

frigider,

cu

pretetextul că îmi era sete. M-am uitat la el în treacăt şi privirile ni s-au intersectat din nou. Mi-am ferit-o brusc, apoi l29

am auzit pe el răsuflând. Era prea multă linişte în încăperea aceea ridicol de mică. Nu obiectele umpleau spaţiul, ci tensiunea dintre noi doi. Mai mult mi-ar fi plăcut să mă enerveze vorbind, decât să mă frustreze cu tăcerea. Psihologia inversă nu era tocmai punctul meu forte. — Știi, poți pleca dacă vrei, am spus într-un final, sugestiv, împachetând și ultima pereche de blugi. Hades nu mi-a răspuns, ci s-a ridicat și s-a apropiat lent de mine. Ușa e în partea cealaltă, am intenționat să spun, dar nu am făcut asta. Inima mea a luat-o rapid la goană și bătea din ce în ce mai tare în piept. I-am ordonat să se calmeze. Hades a ridicat de pe pat calendarul primit de la David, pe care mi-l oferise la aniversarea celor cinci luni de relaţie. Era făcut din pozele noastre de la şedinţele de consiliu şi activităţile extracuriculare organizate. Plus una în care ne sărutam, aflaţi la luna februarie, căci atunci ne-am cunoscut. Când am pus calendarul acolo? Cum de la ochit Hades? Asta nu era bine deloc şi aveam vaga impresie că tocmai îşi găsise ceva pe seama căruia să facă haz. Nu era nevoie să îl cunosc ca să îmi dau seama de asta. Simpla lui prezenţă emana o aroganţă şi un cinism nestăvilite. L-a răsfoit şi a ridicat o sprânceană către mine. Fruntea mi s-a încreţit a nedumerire, iar sprâncenele sale s-au arcuit în sincron. — Serios? Un calendar cu poze? a pufnit el. E cel mai banal şi ieftin cadou pe care îl putea face cineva. Poftim? 30

M-am străduit să îi arăt că ceea ce a spus nu mă afecta, dar totuşi nu îmi puteam înfrâna expresia oripilată, care îmi traversa chipul. David avea mai mulţi bani decât şi-ar fi putut el permite vreodată. — Nu este adevărat, am şuierat, încercând să îmi recuperez bunul din mâinile lui, însă l-a ferit. M-am întins după el, recalcitrantă, iar lui Hades un zâmbet satisfăcut îi juca pe buze, ca mai apoi să îşi înalţe mâna mai mult. Norocul lui că era atât de înalt şi ghinionul meu că îi făceam jocul, hrănindu-i inconştient vanitatea. — Nu o să mă joc de-a şoarecele şi pisica cu tine, Hades. M-am întors cu spatele la el, aparent indiferentă, și mi-am continuat despachetatul. Detestam faptul că darul de la David încă se afla în mâinile sale, sub privirea lui amuzată şi lipsită de bun simț. Auzeam cum răsfoia foile după ce s-a aşeazat pe pat, urmat apoi de câteva hohote înfundate. Nu mă deranja faptul că se distra pe seama cadoului în sine, ci pe faptul că acel calendar reprezenta relaţia dintre mine şi David. Relaţie în care mă simţeam perfect şi pe care Hades nu avea drept să o judece. Nici pe David, nici pe mine. Era ca şi când se amuza de iubirea pe care eu şi David ne-o împărtăşeam. — În comparaţie cu bunica şi bunicul, voi sunteţi doar mai tineri, a spus în derâdere. Oh, iată şi o poză în care vă sărutaţi! Dacă nu scria Te iubesc şi nu avea inimioarele astea stupide, puteam jura că sunteţi fraţi. Gura mi s-a uscat şi mi-am molfăit limba pentru a o hidrata. Înghiţind în sec, m-am întors cu faţa la el, încercând 31

din răsputeri să îmi scot la iveală furia, indignarea şi dorinţa de a-l plesni peste faţă. Era în van totuşi, fiindcă eu nu acţionam astfel. Chiar și dacă eram furioasă, nu puteam arăta asta. Nu îmi stătea în fire. Fusesem înconjurată de oameni al căror comportament nu necesita crize de nervi şi de-a lungul timpului calmul devenise un atu pentru mine. Am fost bine educată, întâi de toate. Așadar, m-am răzgândit şi am abordat un zâmbet ipocrit, pe care nu mă credeam în stare să îl folosesc vreodată. Asta l-a făcut pe Hades să se încrunte. — Amuzant, Hades. Şi foarte original. Nu am mai auzit aşa ceva până acum. — Sunt sigur, a spus sarcastic. Nu cred că sunt primul care spune lucrul ăsta despre porcăria asta. S-a uitat din nou la pagina cu luna februarie. — Eşti un mitocan, am pufnit, închizând uşa şifonierului. Nu a mai spus nimeni asta pentru că nimeni nu l-a mai văzut! Nu îmi place să împărtăşesc cu nimeni ceea ce am cu David. A sunat atât de egoist din partea mea. Cumva, cu asta l-am făcut pe Hades să tacă. Nu a spus nimic şi m-am bucurat. Aveam să o cert pe Caroline mai târziu, pentru că era doar vina ei. Am lăsat obiectele personale și cele intime în geamantan; aveam să le scot de acolo când Hades pleca. M-am apucat de așezatul în birou și pe birou al cărților și truselor pentru arhitectură. Am avut grijă să îi las și lui Car spaţiu pentru ale ei. Mi-am scos din folie avizierul pe care îl cumpărasem recent 32

şi l-am agățat pe perete, deasupra biroului. Mi-am prins pe el listele cu adnotările pentru cursuri și proiecte. Avea să fie un an interesant, de vreme ce arhitectura era singurul meu interes. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât îmi plăcea mai mult decizia pe care o luasem. Am oftat şi imediat s-a auzit soneria de alarmă de la telefonul meu. Oh, doamne! Concertul lui David. Uitasem cu desăvârşire. Aproape că uitasem şi de prezenţa lui Hades. — Opreşte-l, mi-a ordonat Hades ferm. Avea căştile în urechi şi se zgâia la ecranul telefonului său, pe care îl ţinea în mână. — Se presupune că asculţi muzică, i-am spus şi mi-am luat telefonul de pe noptieră, oprind apoi alarma. Oare voia doar să pară preocupat sau chiar mă evita în mod deliberat? — Se presupune că ar trebui să te culci, mi-a spus. M-am încruntat, iar atenţia sa nu s-a îndreptat deloc spre mine. — De unde şi până unde? am protestat. E abia ora opt. Doar nu avea impresia că o să dorm la o oră ca aia. S-a uitat la mine pe sub sprâncene, provocându-mi brusc un gol în stomac (gol care a dispărut la fel de repede cum a venit). Ca o bulă plină cu aer, şi eram sigură că nu mă balonasem. Nici nu apucasem să îmi mănânc napolitanele. — La ora asta dorm fetiţele de cinşpe ani, n-ai priceput încă? Plus că ai o alarmă pentru asta.

33

Tonul său îmi ridica pulsul. Iisuse! Nu am fost atât de nervoasă pe cineva niciodată. Am râs o dată, complet uimită de deducerea lui. — Alarmele se folosesc pentru a te trezi, nu pentru a te culca, l-am luat eu peste picior. Pe deasupra, nu sunt fetiţă şi te asigur că nu am cincisprezece ani. Am deschis oarecum cumpănită laptopul, intrând apoi pe site-ul de la Royal Opera House. David avea un concert live la pian. Trebuia să fie extrem de emoționat. Eram atât de bucuroasă pentru el. Fusesem la nenumărate concerte cu el, dar știam că acesta era unul important, pentru că în public aveau să fie oameni din înalta societate. David făcea parte din această clasă a societății și asta datorită tatălui său. Eu, făceam parte din aceeași clasă, însă era ceva cu totul irelevant. Nu mă interesau prietenii sau cunoștințele tatei, oricât de consacrați succesului erau cu toții. Tata, în schimb, părea mai interesat de ei decât de propria familie. — Credeam că un calendar cuprinde poze plictisitoare, dar al tău m-a convins. Nu văd de ce n-ar fi la fel şi cu alarmele. Vocea lui Hades m-a smuls din gânduri şi cumva mi-a plăcut asta. Tata era ultimul lucru la care voiam să mă gândesc. Mi-am rostogolit ochii, renunţând la a-i mai oferi lui Hades atenţie, în speranţa că va ceda şi el. Am dat clic pe spectacolul din seara respectiva, transmis, aşa precum mi-a spus David, on-line. Inima îmi bătea cu putere şi eram concentrată pe desfăşurarea intro-ului. 34

— Ştii, e chiar interesant să îmi petrec timpul cu tine, a mărturisit Hades. Ar trebui să facem asta mai des. Tonul lui părea natural, lucru ce m-a făcut să mă sucesc uşor cu sacaunul, pentru a mă uita la chipul lui, în dorinţa de a-mi confirma bănuielile. Nu am zărit vreo undă de sarcasm în trăsăturile sale perfect simetrice. Dimpotrivă, părea sincer. Nimeni nu îmi mai spuse asta până atunci, cu excepţia lui David şi a lui Caroline. Venind din partea cuiva ca Hades, asta era exagerat de impresionant. —

Serios?

am

întrebat,

evidenţiindu-mi

involuntar

surprinderea. — Nu. A răspuns scurt şi şi-a mutat de îndată privirea în telefon. Valul de dezamăgire provocat de răspunsul său m-a lovit din plin, îngreunându-mi pieptul. M-am străduit să îmi reprim reacția. Am clipit mărunt, iar în fundal am auzit vag sunetele provenite de la laptop. Am recunoscut vocea lui David. L-am privit aeriană cum vorbea cu grație și cu calcul în fața sălii. Era îmbrăcat în costum și chipul lui perfect strălucea, astfel toată starea mea s-a îmbunătățit. Părea fericit. Știam că era fericit. Oricât de mult îl influența tatăl lui să îi continue afacerile și oricât de încântat părea David acceptând, știam că muzica era de fapt ceea ce îl făcea cu adevărat fericit. Mi-am sprijinit bărbia în palmă și am aşteptat ca el să îşi etaleze talentul minunat. Hades stătea liniştit, undeva în afara

35

câmpului meu vizual şi deşi încercam să mă concentrez la melodia lui David, mă simţeam stingherită cu el pe patul meu. David încânta cu acordurile lui Vivaldi din clasica “Winter”, în allegro non molto. Era atât de priceput și eram efectiv captivată de dibăcia cu care îşi plimba degetele pe clapele pianului. Nu era nici pe departe prima dată când îl priveam cântând la pian, dar eram la fel de fascinată de fiecare dată. Oare nu era emoţionat? Mi-aş fi dorit să fi fost acolo, cu el. *** O oră mai târziu, am ieşit din baie, ştergându-mi părul cu un prosop. Caroline şi Seph încă nu sosiseră, iar concertul lui David nu durase decât patruzeci de minute. Hades, am sesizat brusc, plecase din cameră. M-am uitat la ceasul de pe ecranul laptopului şi am căscat involuntar. Încă mă afecta diferenţa de fus orar? Mi-am pieptănat părul şi mi-am notat mintal că trebuie să mă tund cât mai curând. Cineva a bătut la uşă atât de tare, încât aproape am scăpat peria din mână. Ce Dumnezeu? Nu trebuia să mă bucur aşa repede de faptul că Hades plecase. Probabil se plictisese deja şi venea să râdă din nou pe seama mea. Am deschis uşa larg, hotărâtă să îi spun că mă descurc singură, însă nu am apucat să rostesc ceva, pentru că am rămas blocată privind tipul străin din faţa uşii. M-a pironit rapid cu privirea, mijindu-şi ochii. Nu părea şocat, ci arăta ca

36

şi când ştia că eu aveam să deschid. M-am uitat consternată la el și m-am încruntat. — Salutare, a rânjit el. Singurică? Oh, nu... — Nu, i-am răspuns, aproape înecându-mă. Trebuie să apară... iubitul meu. Încercam să par calmă, deşi pe interior frica se extindea cu rapiditate. El şi-a arcuit sprâncenele și s-a sprijinit cu umărul de tocul ușii. S-a uitat cu atenţie la mine, din cap până în picioare. Asta nu arăta bine deloc. Eram singură și speram ca el să nu observe asta, dar zâmbetul său diabolic îmi spunea că deja știa. Am încercat brusc să închid uşa, însă el a oprit-o cu mâna, ghicindu-mi intenţia. Am împins-o mai tare, dar în zadar. Am redeschis-o şi m-am uitat încremenită la el. — Vine iubiţelul tău, zici? Am încuviinţat din cap, nemaiputând să îmi ascund teama. A făcut un pas imperceptibil spre interiorul camerei. — Nu te prea pricepi să minţi, frumoaso... Înghiţind în sec, m-am blocat complet: mintal, fizic şi psihic. Ce puteam face? Nu eram pregătită pentru aşa ceva, El a întins mâna spre mine. Înainte să îmi dau seama, palma meu a ricoşat în obrazul său. Stupefiată de ceea ce tocmai făcusem, am clipit mărunt, iar el şi-a întors lent capul spre mine, ucigându-mă din priviri. Am încercat să închid uşa din nou, dar reflexele sale erau remarcabile. Unde îmi era

37

telefonul?! De ce nu mă anunţase Hades când a plecat?! Nu exista pază în cămin?! Când am vrut să strig, am fost împinsă violent de umăr şi individul a intrat în cameră, pe lângă mine, după care a scrutat rapid totul în jur. Din păcate, chiar eram singură. Profitând de ocazie, am fugit pe uşă, fără să mă uit în urmă, la el. Am coborât scările necontenit şi când m-am uitat în urma mea, pentru a mă asigura că nu vine după mine, m-am lovit cu putere de cineva la primul colţ de la parter. Respectiva persoană m-a prins de antebraţ şi m-a echilibrat chiar înainte să cad. Speram doar să nu dau din lac în puț... Seph avusese dreptate. Numai oameni dubioși umblau prin institut la orele acelea. Buimacă, m-am uitat în sus temătoare, ca mai apoi să dau de un Hades încruntat și sumbru. — Ușor, Lita, mi-a spus. Ce ai pățit? Lita? Încercam să îmi reglez respirația abundentă și el mă studia atent, derutat în fața expresiei mele alarmate. Nu voiam să fiu atât de dramatică, dar atunci când nu ești obișnuit să faci față unor lucruri, îți este greu până și să accepți gândul că trebuie să le tolerezi. Nu puteam percepe că indivizii precum cel din camera mea erau la tot pasul în institut. Eram îngrozită și terifiată de gândul ăsta. Ar fi trebuit să mă alătur organizației împotriva abuzurilor fizice din căminele universitare, însă eram prea naivă la acea vreme. — Ești în regulă? m-a întrebat Hades, din nou. 38

Am încuviinţat frenetic din cap, clipind mărunt şi potrivindu-mă din nou cu bătăile inimii. — Nu pari prea ok. — De ce nu ai încuiat ușa când ai plecat? l-am întrebat deodată. Cuta dintre sprâncene i s-a adâncit. — Am mers să fumez o ţigară, m-a privit ciudat, apoi atenţia ne-a fost distrasă de către cineva care l-a strigat. Vocea îmi părea cunoscută. Mi-am întors privirea către sursă și de la balustrada scării se zgâia la noi băiatul de care fugeam. A făcut clin din cap către Hades, în semn de salut. — Aveai dreptate, omule. Nu ştie să mintă, i-a spus acesta lui Hades. M-am întors către Hades, care încă mă ţinea de braţul pe care mi l-am smucit apoi cu vehemenţă din palma sa. — Îl cunoşti? l-am întrebat, aproape răstindu-mă. Asta e vreun alt mod de-al tău de a face glume pe seama mea?! Hades m-a privit în cele din urmă, uşor confuz. Părea că încerca să îmi înţeleagă reacţia. Mi-a cântărit o clipă expresia, apoi pupilele i s-au dilatat, cuprinse de o fuziune evidentă între panică şi furie. — Ţi-a făcut ceva? a mârâit gutural, iar sunetul a răzbătut până în stomacul meu. Mi-a prins din nou braţul, scuturându-mă uşor. Individul de la balustradă chicotea. — Aimèe, vorbeşte! a insistat. Ţi-a făcut ceva? 39

— Lasă-mă în pace, i-am ordonat cu prudenţă și mi-am tras braţul, întorcându-mă ameţită spre scară. Hades a trecut ca furtuna pe lângă mine, urcând apoi treptele câte două către etaj. M-am uitat la el cum, ajungând la tipul care ne privea, l-a tras cu putere de guler, ca pe o cârpă, către capătul holului. Mărind pasul, am alergat pe scări, dar când am ajuns sus, deja dispăruseră. Hades i-a spus oare tipului că sunt singură? Chiar nu era conştient de ceea ce provoca? Dacă nu fugeam pe uşă se putea întâmpla orice. Ochii mi se umezeau şi pleoapele mi se îngreunau gândindu-mă că... Asta era Columbia? Asta era New York? Dacă da, nu voiam să rămân. Încercând să îmi recapăt cumpătul, am urcat şi celelalte două etaje şi m-am oprit în hol, uitându-mă către uşa camerei care încă era deschisă. Melodia de apel de la Skype răsuna pe hol. Mi-am dat rapid seama că probabil David ajunsese acasă şi mă suna. Nu voiam să-i vorbesc. Nu eram în stare. Am închis uşa pe dinafară şi mi-am sprijinit fruntea de ea. Câteva persoane au ieşit din camera unsprezece şi mi-au distras atenţia cu râsul lor gălăgios, dar în scurt timp, nu s-au mai auzit, îndepărtându-se, iar eu am rămas singură, cufundată într-o linişte deplină. Unde era Caroline? Ce tot făcea? Dacă aşa aveau să fie toate serile la Columbia, mai bine mă lepădăm şi mă întorceam în Anglia. Am râs o dată la acest gând. Tata şi mama aveau să mă trateze mai josnic decât o făcuseră până atunci. 40

Părul meu era încă ud şi simţeam cum se răcea de la frigul de pe hol, dar nu am făcut nimic în privinţa asta. Mi-am dat bretonul peste cap, deşi în alte circumstanţe aş fi detestat să fac asta. — Aimèe! L-am auzit pe Hades strigându-mă. Mi-am întors privirea fără să îmi mişc capul şi l-am zărit în capătul holului, venind cu paşi apăsaţi către mine. Am deschis ușa și am intrat rapid în cameră, vrând să o închid în urma mea. Hades a oprit-o însă la timp, pentru a o deschide până la perete mai apoi. — Nu am ştiut că o să vină aici, s-a repezit să îmi explice. Ţi-a făcut ceva? — Hades, puteai măcar să încui uşa în urma ta. — Nu mi-am dat seama, la naiba! Spune-mi, ţi-a făcut ceva? — Da. Mi-a demonstrat cât de dobitoc eşti! Paşii m-au condus spre fereastră, cât mai departe de el. Hades a închis uşa şi a rămas pironit pe loc. M-am întors cu spatele la el şi mi-am luat telefonul de pe pat. Am apelat-o pe Caroline care nu mi-a răspuns nici după şapte tonuri. Hades mă privea în tot acest timp, de parcă nu ştia ce să facă. A încuiat uşa şi s-a apropiat de mine, prudent. I-am aruncat o privire tăioasă şi mi-am băgat laptopul în husă. El sa oprit, probabil, lângă patul lui Caroline. Nici nu ştiu de ce împachetam laptopul, căci aveam să îl sun pe David mai târziu. Probabil doar voiam să par ocupată ca să mă lase Hades în pace. L-am auzit bolborosind ceva în barbă, apoi uşa 41

s-a deschis şi am tresărit când el a trântit-o cu putere în urma lui. Aşa ziceam şi eu. Câteva minute mai târziu, a revenit potolit în cameră, când eu deja stăteam în pat şi vorbeam cu David. L-am fulgerat cu privirea, apoi l-am ignorat complet. S-a aşeazat la birou şi m-a privit; simţeam că făcea asta, însă nu i-am acordat atenţie. *** — Aimèe, sigur eşti bine? m-a întrebat David, vizibil îngrijorat. Era a patra oară când mă întreaba asta, în ultimele zece minute. Nu îi spusesem despre ceea ce tocmai se întâmplase cu jumătate de oră în urmă. — Da, am bâiguit eu, învelindu-mă mai bine cu cardiganul împletit pe care îl pusesem pe mine. Sunt obosită, atâta tot. L-am observat vag pe Hades trecându-şi agresiv mâna prin păr. — Ai vorbit cu ai tăi? Ah. David, nu deschide acum subiectul ăsta!, mi-am zis. Dacă Hades afla de situaţia mea, avea să facă haz şi pe tema asta. — Ăăă, am clipit mărunt, trăgând de scamele ciorapilor pufoşi. Da, cu puţin timp înainte să vorbesc cu tine, am mințit. Eram groaznică la a minţi oamenii. — Mă bucur să aud asta. Tatăl tău a fost la spectacol şi am stat de vorbă cu el.

42

Sper că nu aveau să vorbească şi despre faptul cum am vorbit eu cu ei, pentru că nu voiam ca David să mă considere mincinoasă. Nu eram mincinoasă. Sau cel puţin, nu am fost, însă atunci eram obligată şi intimidată de împrejurimi să ocolesc adevărul. Eram influenţată de prezenţa lui Hades, mai exact. — Ai cântat superb, David. Sunt aşa mândră de tine, i-am spus apoi cu afecţiune. David mi-a zâmbit larg şi Hades părea din nou amuzat. Lam privit mânioasă; iar el a ridicat palmele în poziţie defensivă, apoi a mimat cum îşi trage fermoarul la buze şi a aruncat cheia spre mine. M-am uitat încruntată la el, revenind la ecranul laptopului. David mă privea uşor confuz. Nu mi-a spus nimic, bănuind probabil că era Caroline în cameră. Nu i-am spus că am rămas singură cu Hades, desigur, căci nu m-aş fi simţit în regulă cu asta, deşi el ar fi înţeles şi nu ar fi reacţionat exagerat, cu crize de gelozie şi alte porniri necontrolate. David era tare înţelegător. Însă dacă ar fi aflat de incidentul cu amicul lui Hades, nu ştiu cum ar fi reacţionat. Nu a fost pus niciodată într-o situaţie de acest gen de când eram împreună. Nu a avut de ce să fie gelos sau să intre în conflicte cu alţi băieţi, pentru că eu nu i-am dat niciodată motive. După alte câteva secunde de tăcere, una mai stânjenitoare ca cealaltă, David a oftat. — Bine, păi, vorbim mâine? E târziu acolo cred. M-am uitat la ceas şi, într-adevăr, era deja ora unsprezece. Încă nu îmi venea să cred că Caroline nu se întorsese încă. 43

— Ok, noapte bună, i-am urat eu. — Noapte bună, te iubesc. — Şi eu, i-am răspuns cald și apoi am închis apelul. Am aşezat laptopul pe noptieră și am aruncat ambalajul napolitanelor la gunoi. În sfârşit, am avut timp să le mănânc. Bănuiesc că Caroline le cumpărase doar ca să mă îmbuneze. Că tot veni vorba... M-am dat jos din pat și am luat telefonul, pentru a o apela. — Nu încerca să o suni din nou, Lita. Am vorbit cu Seph şi vor întârzia. M-am încrunt la el şi mi-am pus o mână în şold. — Lita? am întrebat. — Da, a răspuns el sec. Semeni cu Lita. L-am privit sceptică, amintindu-mi de unde venea numele. — Mi-ai dat ca poreclă numele unui personaj din desene animate? — Tu ce crezi? Am pufnit şi el a zâmbit. Prima oară când a zâmbit și... arăta mult mai bine. Drăguţ, aş fi putut spune. — Dacă semeni cu Lita, a adăugat apoi, privindu-mă lung. Mi-am ferit privirea din a lui, căutându-mi de lucru prin cameră. Am căscat involuntar, iar pleoapele mi s-au îngreunat. — Oricum Lita sună mai bine ca Aimèe, a reluat el subiectul, legănându-se cu scaunul. M-am uitat peste umăr la el. — Serios? mi-am arcuit sprâncenele, amuzată. Pe tine te cheamă Hades. 44

— Măcar numele meu are un oarecare sens. — Şi al meu are, am contraatacat eu. Vine de la aimer din franceză care înseamnă a iubi. Când ajunsesem să vorbim despre numele noastre? Rânjetul său mi-a dat de veste că nu urmează să spună ceva drăguţ. — Şi unde e sensul? Cred că ai tăi ți l-au ales de la vreo actriţă din telenovele. Am clipit mărunt către el. Asta devenea stânjenitor. — De fapt, da, am recunoscut ruşinată. Chiar asta s-a întâmplat Cum era de aşteptat, a izbucnit în râs, lăsându-şi capul pe spătarul scaunului. Râsul său era atât de natural şi puternic... — Pe al tău presupun că l-au ales tot de la un personaj din desene animate, i-am întrerup eu răbufnirea. S-a uitat la mine de îndată, cu seriozitate, şi am încercat să par neafectată. Totuşi, am înghiţit inevitabil în sec. — Nu e treaba ta, oricum. Ce imprevizibil putea fi! Nu i-am spuns nimic, doar mi-am coborât privirea în pământ şi am început să îmi trag din nou de scamele ciorapilor. Aveam să rămân fără ciorapi în curând. Şi aceia erau preferaţii mei. Erau cam prăfuiţi, pentru că am fugit pe hol în ei. — Ar trebui să încetezi să tragi de scame atunci când eşti emoţionată, mi-a sugerat Hades. 45

— Nu sunt emotionată. Fruntea i s-a încreţit, trădându-i incredulitatea. — O să mă contrazici mereu? m-a întrebat. Avea dreptate. Ce era cu mine? — Scuze, am spus. Nu fac asta de obicei. S-a aplecat în faţă, încruntându-se şi poziţionându-şi coatele pe genunchi. — Cum adică? Ce nu ai mai făcut? — Nu obişnuiesc să mă contrazic cu nimeni, în afara părinţilor mei, am surâs, melancolică. S-a lăsat din nou în spate, în scaun. — Prietenul tău, iubitul sau ce o fi, e cam... rezervat. Părea preocupat de chestia asta. — Da, şi? Mie îmi place de el. — Ce fel de băiat are atâtea emoţii când vorbeşte cu o fată? Mai pune şi ca sunteţi împreună. M-am încruntat la el. — David e doar respectuos şi foarte devotat. — Devotat? Adică exact ca un căţel de companie? Oricât aş fi vrut să îl tranşez din priviri, îmi era imposibil. M-am sprijin de spătarul patului şi m-am uitat la el cum s-a ridicat, venind apoi către mine. Mi-a ciufulit părul, iar asta ma uimit. Nu păreau genul lui, gesturile de felul ăsta. — Culcă-te. Caroline și Seph întârzie, ninge din abundenţă afară! Mi-am îmblânzit bretonul pe frunte și el s-a aşezat pe patul lui Caroline, întinzându-și picioarele peste așternuturile 46

proaspăt curate ale lui Caroline. Nu i-ar fi plăcut să vadă bocancii lui negri și murdari peste ele. Păcat de ei. Îmi plăceau bocancii Dr. Martens, dar nu să îi port eu. — Nu am de gând să dorm până vine ea. Hades a oftat şi şi-a trecut palmele peste faţă, într-un gest uşor frustrat. — Uite, Lita. Tipul ăla nu o să se întoarcă atâta timp cât sunt eu aici, dacă îţi faci griji în privinţa asta. — Păi şi tu cât stai aici? — Până vin Caroline şi Seph. Am răsuflat uşurată. Deşi nu ştiam ce era mai rău dintre a sta singură sau a fi în compania lui Hades. După ce m-am spălat pe dinţi şi m-am demachiat complet, m-am bagat în pat şi m-am uitat pe furiş la Hades cum îşi butona telefonul. — Vrei să ne uităm la un film sau ceva? l-am întrebat, politicoasă. — Dormi, Lita! Mi-am rostogolit ochii şi mi-am pus capul pe pernă, trăgând cuvertura până la gât. M-am uitat la tavan, simţindumi vag degetele îngheţate. Ce Dumnezeu? M-am încruntat, dezvelindu-mă, şi am coborât din pat, îndreptându-mă apoi către unicul calorifer din încăpere. Am pus mâna pe el, ca să constat imediat după că era aproape rece. Iisuse! M-am uitat la Hades, care nu îmi acorda atenţie câtuşi de puţin. 47

— Se pare că nu avem căldură. — Asta e, a spus, cu indiferenţă. Bagă-te în pat până nu îngheţi. Glumea? M-am uitat pe geam la viscolul de afară. Aveam să mă trezesc ţurțure. Așa ceva era inadmisibil pentru un cămin universitar în care se presupunea că avem parte de aproape toate condiţiile. — Merg să văd dacă cei din camera paisprezece au, l-am anunţat eu. Poate e ceva de la calorifer. — Nu ţi-aş sugera să faci asta. Nu la o oră ca asta. Oftând, am cântărit un moment situaţia. Avea dreptate. Nu îmi doream să dau de un alt tip cu gânduri necugetate. M-am bagat în pat și m-am uitat la tavan de parcă ar fi fost cea mai interesantă capodoperă de artă pe care am văzut-o vreodată. Hades era atât de tăcut. Și eu eram tăcută, dar atunci simţeam nevoia de a comunica. Acasă, Dylan obişnuia să se furişele în camera mea după ce mama şi tata adormeau. Mă trezeam cu el la mine în pat întotdeauna. Zâmbind la gândul ăsta, m-am întors pe o parte şi m-am uitat la Hades. Îi delimitam vag chipul luminat doar de ecranul telefonului. — Nu te mai holba. Lita. — Nu mă holbez, am bâiguit repede, luată prin surprindere. — Dormi! Ochii mi s-au închis automat şi în scurt timp am adormit. Pe parcursul somnului nu am simțit decât la început frigul, 48

căci peste un timp îmi era cald şi bine. Aş fi zis că au repornit căldura, dacă nu m-aş fi trezit dimineaţa următoare în cel mai neprevăzut mod.

49

Capitolul 3 Aimèe Puține au fost dățile în care dormeam bine în Norwich. De obicei aveam coşmaruri şi de fiecare dată nu era nimeni acolo să mă liniștească, să mă mângâie pe păr și să îmi şoptească că totul va fi bine. Însă am crescut şi am învăţat să îmi controlez spasmele nocturne de după coşmaruri. Mulţumind cu ocazia asta lui Hennig Brad pentru descoperirea sa, mi-am pictat pe tavan o hartă, deasupra patului, cu acrilic pe bază de fostor. Harta mă conducea către locurile unde mi-am dorit întodeauna să ajung. Aveam paisprezece ani când am desenato. Până m-am mutat în New York, nu realizasem câtă dreptate am avut în acea hartă. Îmi plăcea să cred că Aimèe căuta peisajul perfect şi vrednic de a-l picta. Poate asta însemna fericirea pentru mine, fiindcă altfel nu mi-o puteam imagina. Poate... chiar asta intenţionasem cu harta aceea, deşi nu am terminat-o niciodată. Mă liniştea noaptea și mă motiva să continui. Rău mi-a părut că nu aveam una la fel în New York. Totuși am dat de ceva care mă liniștea pe timpul nopţii. Sau mai bine spus, cineva. Nemaisuportând valul dogoritor și sudoarea care îmi curgea lin pe frunte și pe care am simţit-o picând uşor pe nas, am izbutit să îmi deschid pleoapele adormite. Obrazul îmi era 50

lipit de ceva tare şi am constatat apoi că era pieptul cuiva. Auzeam și simţeam cum îi bătea inima. După ce am privit o clipă în gol, moment în care mi-am luat răgaz să conştientizez, mi-am ridicat capul şi m-am uitat la Hades cum dormea profund. Am intrat în pragul unui stop cardiac, însă când am văzut cum jumătate de corp mi se afla peste el, am depășit pragul și am intrat în comă. M-am mişcat cu prudenţă şi i-am descolăcit braţul din jurul meu. Încercând încet să eliberez piciorul strecurat între ale mele, uşa camerei s-a deschis şi Caroline, însoţită de Seph, a intrat. Rămaşi blocaţi, s-au uitat la mine cu expresii terifiate. Venele îmi clocoteau şi obrajii îmi luaseră foc de ruşine, demonstrându-mi că îmi putea fi mai cald decât bănuiam. Mă furnicau obrajii de stânjenire şi când am crezut că o să stăm aşa toată ziua (eu obişnuindu-mă cu faptul că viaţa mea va fi distrusă din acel moment şi Caroline cu Seph încercând să se convingă că eu cu Hades chiar stăteam îmbrăcaţi în același pat), brunetul ce mă ţinea în braţe a mormăit ușor și s-a trezit. A clipit de câteva ori și apoi și-a masat ochii cu podul palmelor. Nu mi-am luat nicio clipi privirea din cea a prietenei mele, care avea acum gura căscată aproape până la parter (camera noastră fiind la etajul trei). Seph a izbucnit într-un râs pofticios când a observat fața încordată a lui Hades, s-a rezemat la a chicoti. — Drace! a răsuflat el deodată cu seriozitate, spre sora lui. Dacă veneam mâine, îi găseam căsătoriți. 51

Caroline a ridicat un deget către noi și l-a scuturat de la mine la Hades, încercând să lege două cuvinte. — Nu am văzut asta, a conchis ea și s-a grăbit către baie. Clipind mărunt, m-am uitat la Hades care, întinzându-se, a coborât din pat şi s-a îndreptat de spate. Seph s-a uitat sceptic la el. — Chiar ai făcut asta, omule? Hades s-a uitat peste umăr la mine, neexpresiv. Ce ar fi trebuit să fac? Să spun ceva? Mă depășea incontestabil situația. Oare... Ce am făcut? Am devenit deodată panicată, iar Hades a observat asta și a explicat: — N-am avut căldură. Tremura ca naiba și m-aţi fi tranșat dacă îi găseaţi corpul la minus zece grade când vă întorceați. Seph s-a încruntat. — N-aţi avut căldură? — Nu. Hades şi-a trecut mâinile prin părul său brunet şi l-a răvăşit mai mult decât era, apoi şi-a luat puloverul negru de pe patul lui Caroline şi şi l-a tras pe cap, peste tricoul de un alb imaculat. Am rămas nemişcată, cuprinsă de disperare. În cele din urmă, Seph a izbutit şi mi-a spus: — Aimèe, eşti bine? Dacă se referea la faptul că eram năucită pentru că Hades tocmai dormise cu mine ca să îmi ţină de cald, ei bine, nu, nu eram deloc bine. Mă simţeam îngrozitor. 52

— Da, am încuviinţat cu ezitare din cap. — Eşti roşie toată. Sigur eşti bine? S-a ridicat şi mi-a pus mâna pe frunte. Nu ai febră, a concluzionat. — Îmi e doar cald, am bâiguit. Hades a pufnit. — N-am dormit de plăcere cu tine, să ştii. M-am încruntat la el. — Sunt sigură! a pufnit Caroline cu ironie, ieşind din baie. Hades s-a sprijinit de birou și a privit-o sfidător. — Ar trebui să îmi mulţumească. — Vezi să nu! i-a spus ea, aşezându-se lângă mine pe pat. Seph are dreptate, Amy. Sigur eşti bine? — Arăţi de parcă ai mâncat cinci porţii de chili cu extrachili la desert. Seph și comparațiile lui... — Îmi e doar cald, am repetat eu, vizibil iritată de grija lor. — Doamne ce nenorociți! a strâns Caroline din maxilar. Cum să oprească cădura în mijlocul iernii? S-a uitat la Seph. — S-a mai întâmplat, a spus el. Au probleme cu centrala. Cei de la etajul patru nu au căldură nici cât aveți voi, fiindcă nu e bună presiunea și nu se încălzesc toate caloriferele. — Sper să nu se mai întâmple. — Cum a fost seara? i-am întrebat eu. Aţi venit cam devreme totuşi, nu credeți? am adăugat cu sarcasm. Caroline a surâs inocentă.

53

— A fost grozav. Tata a înnebunit mai rău faţă de acum un an. De-ai fi văzut viscolul din centru, Amy... Nu puteam pleca în miezul nopţii pe o așa vreme. — Priveşte partea bună, a ridicat Seph din sprâncene. Ai avut onoarea de a dormi cu însuşi Hades Maxwood. M-am uitat de îndată la Hades. Ce mai onoare! De-ar fi ştiut ei doi că din cauza lui, un străin şi-a forţat intrarea în cameră, nu l-ar mai fi fălit atât. — Voi? Ce aţi făcut aseară? ne-a întrebat Caroline. Cu excepţia faptului că v-am găsit îmbrăţişaţi în pat. Dumnezeule! Faţa îmi ardea. Cum aveam să îi spun lui David despre asta? Caroline îmi aşteapta răspunsul cu o vizibilă nerăbdare. Mam uit la Hades, care parcă mă implora să nu divulg nefericita întâmplare. — A fost ok seara, am murmurat eu. Nu e chiar ceea ce pare... Hades a răsuflat nemulţumit şi s-a uitat direct la Seph, cu o expresie dezamăgită. — Nenorocitul de Eric a intrat peste ea în cameră. Ce era în neregulă cu el?! Nu tocmai îmi spusese să nu amintesc de asta? Complet uluită de ceea ce tocmai spusese, nu m-am abţinut și buzele mi s-au întredeschis privindu-l. Instantaneu, căldura din corp mi-a scăzut şi cred că tenul meu căpătase o nuanţă de roz pal spre alb. 54

Caroline s-a uitat derutată cand la Hades, când la Seph care îl tăia din priviri pe brunet. Hades, iritat, continua să îşi păstreze chipul inexpresiv. Oficial, Hades era cea rnai imprevizibilă persoană pe care o cunoscusem vreodată. — Ce înseamnă asta? a întrebat Caroline. Cine e Eric? — Un prieten, a lămurit-o Seph ezitant. Ea și-a arcuit o sprânceană. — Prieten? Și de ce te-ai albit la faţă? — E în regulă, Car, am bâiguit eu. Îl căuta pe Hades, atâta tot. Eram uluită de cuvintele mele la fel de mult ca toți cei prezenți în încăpere, cu excepția lui Caroline care nu deducea adevărul. Cel puțin așa credeam, până a vorbit: — Amy, nu te pricepi deloc să minți. Seph, cine e Eric? Era necesar să despicăm atât firul în patru? — Uite ce e, a mârâit Hades către mine. Nu trebuie să îmi iei apărarea. N-am nevoie de îngăduința ta. S-a uitat apoi la Car. — Eric e un violator și nu știu cum a aflat că Aimèe e singură în cameră, dar a venit la ea și... — Ai lăsat-o singură în cameră?! l-a întrerup ea. Reacția vulcanică a lui Caroline l-a făcut pe Hades să bată un pas în retragere, la propriu. Violator? Nu realizasem adevăratul pericol, până să aflu asta. — Ei bine... s-a fâstâcit Hades, da. Car s-a uitat șocată la mine. — Ești un prost, Hades, l-a apostrofat Seph. 55

— Am mai auzit asta, a zâmbit el, forțat. Hades și-a trecut mâinile cu forță prin păr și s-a întors cu spatele la noi, răsuflând îndelung. Puloverul i s-a ridicat şi muşchii i s-au încordat cât timp şi-a ținut mâinile pironite pe cap. — Ţi-a făcut ceva, Amy? Acum mă simţeam ca o puştoaică de cincisprezece ani. — Nu, Caroline, am răspuns farm. Sunt foarte bine şi nu e nevoie să fiți atât de exigerați. Am dat de Hades la timp. — Sigur? — Sigur! Seph s-a ridicat şi după ce i-a aruncat o privire cu subînțeles lui Hades, s-a uitat la sora lui. — Mergem să fumăm o țigară. După ce au ieşit băieţii, Caroline m-a privit cu o îngrijorare aproape palpabilă. — Amy, poți vorbi cu mine orice, știi asta. Spune-mi acum, sigur nu ţi-a făcut nimic? Şi-a poziţionat palmele pe umerii mei. Să nu îți fie ruşine. Am închis ochii, am inspirat profund, am expirat îndelung, uitându-mă cu atenție la ea. — Caroline, sunt bine! Nu m-a atins, nu m-a jignit, nu nimic, am rostit răspicat, iar expresia ei s-a calmat. Eu... i-am dat o palmă. Nu am mai lovit pe cineva înainte de asta. — Doamne! Hades ăsta e un ticălos! Tocmai din cauza tipilor ca acel Eric l-am lăsat cu tine, iar el nici asta n-a fost în 56

stare să facă. Dacă nu dădeai de el? Dacă se întâmpla... Nici nu mă gândesc. Încep să cred că nu ne vom descurca de unele singure în ditamai New York-ul. Nici nu voiam să aud de așa ceva! Nu mă întorceam acasă nici în ruptul capului. — Asta-i bună! Mi-am înclinat capul într-o parte, privind-o cu scepticism. În primul rând, folosești prea mulți dacă, iar în al doilea rând, faci prea mult tam-tam. Nu s-a întâmplat nimic, bine? A fost rândul meu să îi pun mâinile pe umeri. Hai să trecem peste, înainte să ne facem bagajele pentru Anglia. — Niciodată nu mă mai întorc acolo, a pufnit ea. Sper să treacă repede procesul ăsta de acomodare, pentru că deja devine enervant. Și nici măcar nu au trecut 24 de ore de când suntem aici. Am încuviințat din cap şi un zâmbet mi-a jucat în colţul buzelor, imaginându-mi fără motiv felul în care eu şi Hades am dormit toată noaptea. Însă zâmbetul mi-a dispărut brusc atunci când mi-am amintit de David. Am decis să nu îi spun nimic legat de Hades. Băieții au intrat în cameră mai înfuriaţi decât au ieşit. Subiectul nu s-a redeschis toată ziua, iar când cursurile de la amiază s-au terminat, m-am îndreptat cu paşi mari către cameră, trăgându-mi fesul mai bine pe urechi. Acea iarnă în New York a fost superbă. Era încărcată cu zăpadă și aproape brutal de geroasă. Adoram asta.

57

Urcam scările căminului şi de neunde Tiffany, colega mea de la cursul al doilea, cu care trebuia să realizez și prezint un proiect, a apărut pe hol, strigându-mă de zor. M-am oprit și ea a gâfâit când a ajuns la mine. — Repede mai mergi, mi-a reproșat, zâmbăreață. Când respiraţia i s-a domolit, a continuat: având în vedere că facem împreună proiectul pentru început de semestru. Crezi că poţi să vii astă-seară pe la mine? Ne trebuie doar planul de construcție pentru o casă cu două etaje, plus epură şi textura materialelor. — Ăăă... sigur, am bâiguit eu. Trebuie să aduc ceva? — Foi 50 pe 70, compas... Tot ce ai pentru arhitectură. — Ok... Pe la cinci e bine? — Perfect. Dă-mi numărul tău de telefon şi îţi trimit adresa. Am făcut schimb de numere şi ea a dispărut de oriunde o fi apărut. Hades a ieşit din camera mea şi a lui Caroline şi, văzându-mă, a ezitat o clipă, de parcă s-ar fi gândit să intre înapoi în cameră. M-am uitat la el cu prudenţă şi am intrat rapid în cameră, închizând uşa în urma mea. Caroline şi Seph mănâncau popcorn şi se uitau la un film pe laptop. — Amy! a icnit Caroline. Unde e Hades? Şi-a vârât un alt pumn de floricele în gură. — Adică stai, că doar ce a ieşit... şi-a răspuns ea, amuzată. I-am spus eu că termini la patru! E un dobitoc. Nu mai spune!, mi-am zis eu. Am răsuflat. 58

— Şi dacă termin la patru, ce? M-am aşezat lângă ea pe pat, scoţându-mi mănuşile. — Venea să te ia. — Nu zău! am pufnit eu, incredulă. — Nu e așa rău, m-a dojenit Seph. Nu-l subestima. — Ea nu face asta, mi-a luat Caroline apărarea. Doar că până acum faptele nu prea l-au ajutat — atâta tot — De fapt, a spus Seph, e puţin incredibil. Hades arată de parcă chiar regretă. — Mi se pare normal, a spus imediat Caroline. A fost gafa lui şi dacă aş fi fost în locul lui Amy, îl dădeam afară în şuturi. În schimb, ea a dormit cu el. Am roşit instantaneu. — Nu a fost de comun acord, am zis în chip de aparare. Mam trezit dimineață pur și simplu lângă el, în pat. — A băut aseară? m-a întrebat Seph. — Nu, cap sec, a sărit Caroline. Altminteri era mahmur de dimineaţă. Seph, credeam că ştii chestiile astea deja. Seph şi-a rostogolit ochii şi şi-a aruncat un popcorn în gură, printr-o mişcare cu tact. — Nu îmi pot explica cum de a dormit cu tine, mi-a spus el. — Ce vrei să spui cu asta? a întrebat Caroline. Doar nu e gay. Hades devenise un subiect constant în ultimele ore... — Nu mă refer la asta. Vrei să îţi explic ce înseamnă pentru Hades a dormi cu o fată? Nu are legătură cu sexul, să ştii. Caroline a ridicat o palmă spre el, în mod defensiv. 59

— Nu, te rog. Taci! Tu ce faci acolo? M-am întors cu faţa la ea şi mi-am vârât trusa de arhitectură în geantă. — Merg la Tiffany să facem proiectul de început de semestru. — Tu, la Tiffany? Fata aia nu îmi inspiră încredere. Nu era vorba că facem împreună proiectul? — Car... tu îl faci cu Kimberly. Gura lui Caroline a căpătat forma unui O. — Da, uitasem. Bine, dar ai grijă. — Nici dacă venea maică-ta cu tine nu era aşa grijulie, a afirmat Seph, neluându-şi privirea de la ecranul laptopului. Ai nimerit-o Seph, mi-am zis. Caroline şi-a petrecut pentru întâia oară ochii de la laptop şi l-a mustrat pe fratele ei din priviri. — Tu nu ai examen mâine? i-a spus ea. Mergi acasă şi învaţă. Acasă? Că tot veni vorba... — Tu nu stai la cămin, Seph? El a zâmbit spăşit. — E un întreţinut, a şuierat Caroline. — Stau cu iubita mea, mi-a răspuns el. Oh! — Nu știam că ai iubită. Înseamnă că e serioasă relaţia, dacă locuiţi împreună. — Este.

60

Mi-am aşezat ghiozdanul pe umăr, strângând T-ul pentru arhitectură într-o palmă și geanta cu trusa în cealaltă. Oh, cu ce Dumnezeu iau și mapa?, mi-am spus. — Mai bine mergi cu maşina, Amy. — O poate lua pe a mea, dacă se întoarce până la zece. — Nu, nu, m-am împotrivit. Sunt în regulă. — Vorbesc serios, m-a privit Seph eu o mină serioasă. — Eşti sigur? am întrebat cu sfială. — Normal. Mi-a întins cheile după ce s-a căutat prin buzunare. Am un Audi negru. O să-l găseşti undeva la stânga în parcarea din faţă. — Ai grijă pe drum; e cam nasol cu gheaţa, m-a atenţionat Caroline. — Mersi! O să încerc. Pe naiba! A fost a doua oară când am condus pe cont propriu. Prima oară fiind la examen, înainte cu un an şi ceva. De ce am acceptat, oricum? Am ieşit pe uşă şi cu paşi la fel de mari ca cei cu care am intrat, apoi am părăsit campusul şi m-am îndreptat spre poarta principală a universităţii Columbia. Pe trotuar, vântul trăgea în voie de mapa şi de ghiozdanul meu, şi cu greu am ajuns în parcarea din faţa campusului. Ajunsă acolo, am apăsat pe butonul de la cheie, însă nici o maşină nu a luminat. Am apăsat din nou pe buton şi am făcut câţiva paşi la stânga. Mi-am mijit ochii pentru a vedea mai bine printre vârtejele de zăpadă, dar în faţă mi-a apărut de îndată o siluetă. Am încercat să o ocolesc fără să o privesc, însă m-a prins de braţ şi 61

m-a ţintuit pe loc. Mi-am ridicat capul şi am dat de Hades, care mă privea cu confuzie. — Unde mergi, Lita? M-am încruntat şi am aruncat o privire către palma sa, care îmi strângea cu putere braţul. Hades mi-a imitat gestul, însă nu a făcut nimic în privinţa asta. — Ai prostul obicei să mă opreşti în felul acesta. — Unde mergi, Lita? a apăsat el fiecare cuvânt. — Nu cred că te priveşte. S-a uitat cu atenţie la mine, cântărindu-mi expresia, iar când a realizat că vorbeam serios, înainte să îmi pot eu da seama, mi-a luat cheia de la maşină din mână. — Ce tot faci? m-am răstit la el. — Cheia lui Seph? A analizat-o cu atenţie. Unde mergi cu maşina lui? Am oftat profund şi deşi ştiam că abia mi se zăreau ochii din pricina fularului şi bretonului, i-am aruncat o privire acidă. — Dă-mi cheile, Hades! Sucindu-se pe călcâie, s-a îndreaptat către maşina lui Seph, pe care a găsit-o de îndată, şi apoi a urcat la volan. Am rămas pe loc câteva secunde bune, căutând cu frenezie partea pozitivă a situaţiei. Rămăsesem fără maşină în plină noapte. Nu exista nimic pozitiv în asta. Mi-am amintit de staţia din apropiere şi m-am îndreptat într-acolo. Audi-ul negru a oprit lângă mine şi Hades a ieşit pe jumătate din maşină. 62

— Grea de cap eşti, Lita. Urcă odată! Am crezut că glumeşte, însă el nu s-a mişcat de acolo, iar privirea sa era suficient de insistentă cât să îmi dea de înţeles că nici nu o va face. M-am uitat o clipă în zare, către microbuz, însă nu se ivea niciun autovehicul printre fulgii de zăpadă din semi-aglomeraţia străzii. L-am privit din nou pe Hades şi când şi-a arcuit sprâncenele, am oftat adânc, urcând apoi în maşină.

63

Capitolul 4 Aimèe Hades conducea cu o surprinzătoare prudență în traficul nu foarte aglomerat. Mergeam de câteva minute și nici nu mă întrebase unde vreau să ajung. Am apăsat câteva butoane din bord și am nimerit după câteva încercări eșuate să dau căldura mai tare. — Unde te las? Oh, uau! Începusem să mă întreb dacă nu cumva avea vreo supraputere şi ştia deja unde să mă lase. Mi-am scos telefonul din buzunar şi am căutat conversaţia cu Tiff. I-am spus adresa şi el nu a zis nimic; nici nu s-a uitat la mine. Mă întrebam dacă nu cumva se oferise să mă ducă la Tiff pentru că se simţea vinovat de ceea ce se întâmplase cu Eric. Am renunţat rapid la gândul ăsta. Hades nu arăta deloc ca acel gen de persoană. A încetinit la semafor şi a dat drumul la muzică. Cum era de aşteptat, melodia era una pe gustul lui şi a dat volumul exagerat de tare. — Poţi să-l dai mai încet, te rog? Nu a reacţionat şi nici nu a schiţat ceva pe chip. Nu mă auzise, oare? — Poţi să îl dai mai încet? am repetat, mai tare. Hades şi-a întors lent capul spre mine şi m-a privit cu sprâncenele arcuite, a ceva ce spunea: Tu tocmai ai îndrăznit 64

să vorbeşti neîntrebată? Palma sa a călătorit de pe schimbătorul de viteze la radio. — Sigur, Lita, mi-a spus senin şi chiar când voiam să îi mulţumesc, el a răsucit butonul pentru volum în sensul opus. Muzica răsuna atât de tare în maşină, încât îi resimțeam bass-ul până în adâncul stomacului. Rămânând complet șocată, l-am făcut pe Hades să rânjească cât l-au ținut obrajii. Am întins mâna, intenţionând să dau radio-ul încet și chiar asta am făcut, până când Hades l-a redat tare. M-am încruntat exasperată către el şi l-am dat din nou încet, apoi el iar l-a dat tare, făcându-mă pe mine să mârâi disperată din cauza amestecului de nervi şi furie, care clocotea în interiorul meu. — Oh! a exclamat el. Arăţi tare bine când gemi. Batjocura lui m-a făcut să rămân înmărmurită. Am închis ochii o clipă, pentru a mă reculege, însă senzaţia de dezgust nu s-a estompat şi acel gust amar, bine cunoscut de mine, a revenit. Am înghiţit în sec şi mi-am îndreptat fără tragere de inima atenţia spre el, încercând să-l ucid doar din priviri. — Taci, Hades! Doar, taci! i-am răspicat şi m-am sucit puţin în scaun, către geam. Fierbeam în suc propriu, dar mă străduiam să nu fie prea evident, căci ştiam cât i-ar fi hrănit asta vanitatea. Nu am fost niciodată atât de nervoasă, iar melodia aceea mă trimitea mai mult pe culmile furiei, de unde aveam să cad în curând. Ajunsă la Tiff, am desenat cu atenţie toată schema clădirii, planul de construcţie şi am stabilit toate cotele, într-un timp

65

relativ scurt, încât proiectul era gata după două ore, împărţit în trei planşe. Când s-a făcut ora nouă, am început să-mi strâng din lucruri. I-am spus lui Hades să vină să mă ia atunci când m-a lăsat, căci nu aveam cu ce altceva să mă întorc în campus. — Ai cu ce să ajungi acasă? m-a întrebat Tiff când îmi îndesam trusa în ghiozdan. — Da, vine un amic să mă ia. Tiff a fluturat din sprâncene şi înainte să muşte din bucata de plăcintă din mâna sa, a spus: — Un amic, zici? I-am evitat privirea şi m-am făcut preocupată de trusa şi dimensiunile sale care parcă se măriseră subit între timp. — Haide, Aimèe, s-a milogit ea, spune-mi. Despre cine e vorba? M-am uitat peste umăr la chipul ei împodobit cu ochi rotunzi verzui şi buze mari şi rujate. Mi-am exprimat iritarea lăuntrică printr-o privire mustrătoare. — Încetează, am admonestat-o blând. Nu îmi e nici măcar amic, darămite acel fel de amic. Eu am prieten. Ochii lui Tiff și-au mărit considerabil proporțiile. — Ai iubit? Șocul i se citea până și în voce. Mi-am aruncat ghiozdanul pe umăr, trăgându-mi cu mâna liberă fesul mai bine pe cap. Apoi m-am așezat pe pat lângă ea și am luat o bucată din plăcinta caldă ce ne-o adusese mama ei. 66

— Ăăă... nu ştiu. Doar că... Nu ştiu, a râs ea o dată. Nu mi te imaginam cu iubit. Asta m-a ofensat şi Tiff a observat. — Adică, nu de alta, a adăugat ea iute, doar că eşti foarte rezervată. În fine, ignoră-mă. Cine e norocosul? Norocosul? A încercat să facă să sune asta cu adevărat norocos, însă a sunat mai degrabă ca bietul de el. — E în Anglia. — La fosta ta facultate? — Da. Penultimul an. — Înţeleg. Deci e mai mare ca tine. — Da, cu un an. Facultatea lui durează patru ani. — Şi nu vă este greu cu relaţia la distanţă? Întrebarea ei m-a luat pe neaşteptate şi mi-a readus melancolia nepoftită. — Nu chiar. E ok. S-a uitat la mine incredulă, dar nu a spus nimic şi în scurt timp am coborât la parter, unde mi-am luat rămas bun de la ea şi părinţii ei și am ieşit pe verandă. După cinci minute, în care Tiff s-a rugat de mine, tremurând ca o vargă, să aştept în casă, i-am spus să intre şi eu m-am îndreptat către stradă. Aşteptam cuminte în trotuarul din faţa casei lui Tiff ca Hades să vină. Afară era întuneric și teribil de frig, iar fulgii creau pretutindeni dansuri spiralate. Nu bătea foarte tare vântul, însă frigul îmi pătrundea până în măduva oaselor. Fulgii de nea se aşterneau pe genele mele și

67

se topeau când clipeam. Puteam pune pariu că bretonul meu putea fi perceput ca fiind cărunt. Mi-am lăsat capul pe spate şi am închis ochii, dându-le prilej micilor picături reci, ce se resimțeau pe faţa mea încinsă, să mă răcorească. Inhalând adânc aerul rece şi aspru prin fularul care îmi acoperea gura şi vârful nasului, am expirat încet, vrând să îmi elimin astfel orice sentiment melancolic instalat în corp. Fără şanse, pentru că gândul mi-a fugit la mama, la tata şi la Dylan. Îmi era dor de ei, dar nu într-atât încât să afirm că nu pot rezista în absenţa lor. De David îmi era cel mai dor. Îmi era dor de iernile petrecute cu el, de ciocolatele calde băute împreună lângă şemineu, de plimbările nocturne printre brazii încălcaţi de zăpadă, de pozele ce i le făceam încontinuu, de momentele când îmi spunea Te iubesc şi îşi freca uşor vârful nasului de al meu — de absolut toate clipele în care mă ţinea în braţe şi îmi oferea afecţiune. Unica afecţiune a fost cea venită din partea lui şi n-am să neg niciodată asta. Îi eram mult prea îndatorată şi îl iubeam prea mult — măcar atât puteam face... Am tresărit când un clanxon a răsunat lângă mine, smulgându-mă din contemplare. Am deschis ochii şi am dat de Hades, care mă privea cu geamul coborât, de parcă aş fi fost proaspăt ieșită dintr-un sanatoriu. I-am ignorat intenţia intimidantă de a-mi spori stânjenirea şi am dat ocol maşinii pentru a urca în față, însă când am deschis portiera, o fată blondă mi-a zâmbit larg.

68

— În spate, scumpo, a gângurit ea, fără să-şi domolească zâmbetul. Mă dureau obrajii numai uitându-mă la ea. Am făcut cum mi s-a spus și am intrat pe bancheta din spate a maşinii. Am mulțumit în sinea mea pentru faptul că era cald, deşi geamurile mașinii erau aburite până la refuz, încât cu greu distingeam ce era afară. Cât au stat ei doi în mașină de s-au aburit în halul ăla? Oare Seph era de acord să i se consume benzina fără motiv? Nici nu știa că Hades i-a luat mașina. O să se supere pe mine, oare?, m-am întrebat. — Salutare, s-a întors blonda către mine, de îndată ce am închis portiera. Căciula ei blănoasă, de un alb imaculat, cât și ochii scânteietori de un albastru viu, mă orbeau de-a dreptul. Patricia, încântată, a întins spre mine o mână căptușită cu o mănuşă la fel de albă ca şi căciula. Arăta ca frumuseţea întruchipată, având în vedere că era aproape toată îmbrăcată în alb. O puteam confunda cu uşurinţă cu un înger. — Aimèe, am răspuns, încercând să nu par conştientă de faptul că mă eclipsa cu splendoarea ei. — Hades mi-a spus multe despre tine, a adăugat ce imediat. M-am încruntat uşor şi i-am captat lui Hades privirea în oglinda retrovizoare. Patricia s-a uitat cu inocenţă la Hades şi apoi s-a sucit cu totul în scaun. Deşi eram curioasă ce i-a trecut prin minte lui Hades, am preferat să nu îmi asigur o altă

69

dispută cu el, aşa că nu am insistat pe subiect. Şi nici Patricia nu a adăugat nimic. Un timp, muzica asurzitoare a lui Hades a predominat în maşină, iar Patricia se fâţâia de zor pe ritmuri, unduindu-şi umerii vioaie şi fredonând din când în când versurile ce, personal, mi se păreau indescifrabile. — Şi, de unde ziceai că eşti, Aimèe? m-a întrebat Patricia, în cele din urmă, coborând volumul radio-ului. Mi-am dres glasul, fiindcă încă nu scăpasem de gustul amar din gură. — Norwich. — Uau! a exclamat ea. Asta-i în Anglia, nu? Am aprobat din cap când ea m-a privit peste umăr. — Te-ai mutat cu familia ta? — Nu, am răspuns şovăielnică. Sunt venită cu programul Erasmus. — Deci fără părinţii tăi? — Da. — Adică singură? Nici măcar cu iubitul tău. Cam multe întrebări, dacă ar fi fost după mine. — Nu, sunt singură. Am venit cu sora lui Seph. — Sora lui Seph?! Seph are soră? Ea s-a uitat brusc la Hades. — Aşa se pare, a răspuns Hades simplu. Nu m-am putut abţine şi gândul mi-a fugit la un singur lucru, pe care l-am exprimat apoi cu voce tare: — Scuze că întreb, dar voi doi sunteţi împreună? 70

Şi imediat am regretat că am făcut asta, căci Hades mi-a aruncat cea mai tăioasă privire pe care am primit-o vreodată de la cineva. A fost mai severă ca privirile mamei, lucru care m-a făcut să mă afund mai mult în bancheta maşinii. Patricia, în schimb, s-a uitat surprinsă la mine şi un zâmbet i-a jucat în colţul buzelor sale mari. Părea flatată. — Da — nu, au răspuns ei, în acelaşi timp. Nu-ul venind de la Hades ca un mârâit aproape gutural. Faţa Patriciei s-a albit mai mult decât era, iar eu m-am înroşit mai mult decât credeam că putea fi posibil. Ce fusese în capul meu de am pus o asemenea întrebare? — Nu? l-a întrebat Patricia pe Hades, aproape în şoaptă. — Nu, nu suntem împreună, i-a răspuns el cu exasperare. Ţi-am explicat şi o să-ţi explic ori de câte ori va fi nevoie. S-a sucit spre ea şi a prins-o cu degetele de maxilar, iar eu am încremenit în spate. Nu ştiu ce să mai fac ca să înţelegi! Nu suntem, la naiba, împreună, ce nu pricepi? Zi-mi, Patricia, care-i treaba?! Sângele mi s-a oprit în vene şi inima cu siguranţă nu îmi mai bătea. Nu aş fi vrut să fiu în locul Patriciei. Niciodată. Hades avea probleme cu nervii. M-am uitat la ei cu ochii mari, apoi, văzând că Patricia nu reacţionează, Hades i-a dat drumul şi a ieşit din maşină. Abia atunci am constat că maşina era oprită şi că ne aflam în parcarea din faţa campusului.

71

M-am uitat la Patricia cum privea pierdută în urma lui Hades. Oscilam între a ieşi ca furtuna din maşină sau a sta şi a o ajuta. — Ești bine? am bâiguit eu, în cele din urmă. A aruncat o privire fugitivă spre mine (privire pe care am simțit-o ca o suliţă), fără să îşi întoarcă capul, şi apoi a coboarât din maşină, neacordând atenţie întrebării mele. Am oftat profund și, luându-mi lucrurile, am ieşit din maşină. Am ocolit-o și am scos cheile din contact, apoi am încuiat-o şi am intrat pe poarta campusului. M-am oprit după câțiva pași și m-am sucit pe călcâie, aruncând o privire pe bulevardul acoperit de zăpadă, scrutând totul în căutarea lui Hades. Nu l-am zărit, așa că miam văzut de drum, până în clădirea căminului, acompaniată de sentimentul bizar căpătat în urma scenei la care luasem parte. Hades a fost atât de... nemilos cu ea. Părea atât de violent... Vina era doar a mea și a întrebării mele. Eram doar curioasă dacă Hades fusese sincer atunci când a spus că nu are iubită. Măcar de-ar fi fost și sincer, pe lângă mitocan. M-am oprit în uşa principală a campusului şi cuprinsă de o admonestare auto-administrativă, mi-am abandonat lucrurile pe prima treaptă a scării și am sunat-o pe Caroline, rugând-o să coboare să le ia. Mi-am tras fesul şi fularul mai bine în jurul capului, mănuşile mai bine în mâini şi le-am îndesat în buzunarele hainei, ieşind apoi din curtea campusului.

72

M-am uitat în stânga şi în dreapta înainte să traversez, fiindcă semaforul de la trecere pâlpâia alternativ, semn că era defect. Ajunsă în parcul de peste bulevard, m-am aşezat pe o băncă, însă nu înainte să dau zăpada jos de pe partea unde mam aşezat. Expirând adânc, m-am sprijinit de spătar, lăsândumi capul pe spate. Era atâta linişte în acel loc... Ritualul fulgilor de nea asupra feţei mele a revenit, iar asta mă alina enorm. — Ce tot faci, Lita? Mi-am ridicat atât de brusc capul încât aproape mi s-a pus un junghi la ceafă. — Tu ce tot faci, Hades? Fesul negru şi împletit al lui Hades era acum împodobit cu fulgi de nea ce sclipeau în lumina neoanelor colorate din parc, iar gulerul de la haină îi acoperea puţin din bărbie. A făcut încă doi paşi spre mine şi s-a oprit, stând acolo, cu mâinile în buzunarele pantalonilor şi purtând o expresie nenumită. Chipul îi era lipsit de vreo expresie ce m-ar fi putut îndruma cumva. Nimic nu puteam defini la Hades. — Nu te mai holba, m-a certat, trăgând din ţigara pe care şi-o aprinsese cu câteva clipe în urmă. Desigur că m-am îmbujorat de îndată, dar mă bucuram că aveam fular şi el nu putea vedea. — Nu mă holbez. — Sigur, a pufnit el sarcastic. Sunt sigur că pe sub fularul ăla salivezi. 73

Poftim? — N-ai nimerit. Pe sub fular clocotesc. — Deja? S-a uitat la mine cu o uimire artificială și a tras din nou din țigară. Am făcut subtil un bulgăre de zăpadă şi m-am uitat la el amenințătoare, pasând bulgarele dintr-o mâna într-alta. — Cred că ăla te-ar răcori, mi-a zis el, neimpresionat. Deci dă-mi voie, a adăugat apoi. M-am încruntat derutată şi înainte să pot anticipa, s-a repezit şi, înșfăcându-mi încheietura palmei în care țineam bulgărele, mi-a lipit-o de faţă, împroşcându-mă cu zăpada care îi era menită lui. Am icnit cât de tare m-au ţinut plămânii, iar el nu a făcut decât să râdă atât de tare, încât mi-a atras atenţia de la gheaţa ce mi se topea pe față. M-am uitat la el, uluită de cât de fericit era pentru că tocmai îmi maltratase faţa. — Ești comică, a spus, când i s-au domolit hohotele de râs. — Evident, am pufnit eu, ştergându-mi faţa cu fularul. Am profitat de faptul că acum stătea lângă mine pe bancă și am luat un pumn mare de zăpadă de pe partea unde nu curățasem, lipindu-i-l apoi de faţa. Desigur că a mârâit ca un animal și m-a făcut să vreau să iau distanţă. M-am ridicat brusc de pe bancă şi am făcut instinctiv doi paşi înapoi. M-am uitat la el cum şi-a şters lent zăpada de pe faţă, ca mai apoi să mă privească cu o seriozitate tranşantă. Am făcut alţi paşi înapoi atunci când am văzut că se ridica. — Te-ai nenorocit, Lita... 74

Amenințarea lui mi-a pus de îndată picioarele în mişcare şi, răsucindu-mă pe călcâie, am luat-o la goană pe aleea parcului, prin zăpada de aproape treizeci de centimetri, neputând nici măcar să îmi imaginez ce avea să îmi facă.

75

Capitolul 5 Aimèe Auzeam ameninţările însoţite de paşii săi grei şi rapizi, în urma mea, dar nu am încetat să alerg nici când mi-a spus că Eric cu gașca lui colindă frecvent parcul acela. M-am strecurat printre copacii de decor din parc, de pe margine, încercând să îi încetinesc paşii. Am reuşit, iar când m-am oprit lângă un copac şi m-am sprijinit de el ca să îmi trag suflarea, Hades m-a ajuns din urmă, aşa că m-am dat după trunchiul copacului, ca să nu mă poată prinde. Respira sacadat, ca şi mine de altfel, şi s-a sprijinit o clipă în palme, pe genunchi. Apoi s-a ridicat și s-a îndreptat de spate; cu tot cu stima sa de sine. Mi-a zâmbit cu jumătate de gură. — Parca ziceai că nu te joci de-a şoarecele şi pisica cu mine. M-am dat un pas înspre stânga când am văzut că el a făcut unul spre dreapta. — Şi tu ziceai că nu ai iubită. Nu ştiu de ce am spus asta, dar Hades s-a crispat imediat. Şi-a mijit ochii şi a făcut alţi doi paşi la dreapta, iar eu alţi doi la stânga, apoi el a făcut alţi câţiva, urmat de mine în sens opus. — Vrei să stăm aici şi să facem asta toată noaptea? l-am întrebat. — Lasă-mă să-mi iau revanşa şi eşti liberă să pleci. 76

Am calculat posibilităţile şi cântărind situaţia, mi-a venit o idee. Puteam să-mi iau adio de la viaţă doar pentru faptul că am îndrăznit să mă gândesc la asta, dar nu mă interesa atâta timp cât știam că o să îl enerveze pe Hades. M-am oprit şi m-am relaxat, oftând. — Bine, gata. Mă dau bătută. S-a oprit și, concentrâdu-se pe chipul meu, mi-a studiat cu atenţie expresia. Ştia că ceva nu era în regulă, dar nu a insistat. S-a apropiat de mine și când a fost gata să-mi facă orice avea de gând, am tras de creanga copacului de deasupra noastră și m-am ferit imediat, lăsând ca maldărul de zăpadă să cadă în capul lui arogant. Am început să râd, lăsându-mă uşor în față și în spate. Ei bine, acela a fost momentul când mi-am pus ștreangul la gât. Pornind din nou pe aleea parcului, un Hades mult mai vioi şi mânat de mânie mă urmarea. Nu știu cum, dar m-a ajuns când coboram un dâmb acoperit cu zăpadă. M-am oprit de îndată, hotărâtă să-l cobor cu grijă, însă Hades mi-a făcut brânci şi am luat-o rostogol la vale. Capul mi se învârtea și am închis ochii, simţind cum zăpada îmi acoperea corpul din cap până în picioare. Când am ajuns la poalele dealului, Hades a coborât în urma mea şi, ţintuindu-mă pe spate în zăpadă, a început să îmi împroaşte nemilos faţa cu zăpadă. Mă zvârcoleam, în chip de protest, însă râsul său îmi demonstra că eforturile mele erau zadarnice. 77

— În-ce-tea-ză, am silabisit, printre valurile de zăpadă ce îmi invadau constant faţa. Hades, îmi e frig! am țipat. Gata, lam implorat, dar nu m-a luat în seamă. Te rog! Am bâjbâit cu mâinile prin aer până am dat de capul lui și i-am tras fesul, apoi mi-am înfipt mâinile în părul său și l-am tras cu atâta forță, încât am rămas uimită. Am obținut un chicot de la el. Un chicot! Nu icnet sau suspin, ori măcar o lacrimă, ci chicot! — Mmm, a mormăit el, îmi place! a chicotit din nou, oprindu-se cu palmele pe umerii mei. Am dat să mă ridic, dar el m-a împins înapoi. Era foarte greu. Cutezând să mă ridic, m-a ținut pironită în zăpadă. Fața îmi ardea. Mi se funica și cred că nu îmi mai simțeam buzele, ceea ce însemna că au degerat. Era așa ceva posibil? M-am uitat la el cu sprâncenele unite. — Ăăă... Uite ce e, a început el. Chiar n-am vrut să se întâmple așa cu Eric. Dacă știam... Am zâmbit, oarecum sfioasă, observând că habar nu avea să își ceară scuze. — Ești groaznic la cerut scuze, l-am întrerupt eu. — Ba nu. — Ba da. Lasă-mă să mă ridic. Putem vorbi şi din picioare. Mi-am luat cu prudenţă mâna din părul lui şi m-am relaxat. Hades s-a uitat intens la mine, în jos, iar eu m-am uitat la el, în sus, apoi când postura a devenit stânjenitoare, cred că mam înroşit. El a zâmbit cu jumătate de gură şi la momentul 78

acela, sunt sigură că am văzut o scânteie în privirea lui ciocolatie. Mi-a şters faţa cu mănuşa şi mi-a scuturat bretonul, apoi s-a lăsat uşor pe mine. Puteam simţi petrecerea din pieptul meu, făcându-mi întreg corpul să vibreze. — Aimèe, a şoptit şi respiraţia mi s-a tăiat. Eşti... Inima mea ajunsese undeva în stomac, în cel mai absurd mod, însă Hades nu a apucat să termine de vorbit, căci m-am trezit cu o altă avalanşă de zapadă pe faţă. — ... plină de zăpadă, a continuat el. Mi-a crăpat inima de... Nu ştiam exact motivul. De dezamăgire? De surprindere? De nervi? Cert era că nu îmi puteam explica de ce corpul şi mintea mi-au reacţionat aşa când el s-a apropiat de mine. M-am mustrat singură şi cuprinsă de furie, l-am împins cu picioarele de pe mine şi mam ridicat. Luat pe neaşteptate, Hades nu s-a împotrivit şi a rămas în zapadă. I-am aruncat o privire aspră cât mă scuturam de zăpadă. — Te aştept cu Theraflu şi Coldrex. Şi, întorcându-mă pe călcâie, am urcat agale dealul pe care m-am rostogolit. Am continuat să dârdâi mergând până în campus, fără să mă uit dacă Hades mă urma, pentru că ştiam că n-o făcea. Deşi ceva îmi spunea că ar fi făcut-o, în alte circumstanţe. Când am intrat în cameră, Caroline mi s-a adresat fără să îşi ia ochii de la laptop: — În sfârşit, Amy! Începeam să cred că Tiff te-a corupt și ați zbughit-o în vreun club. 79

Am închis uşa cu un aer spăşit şi abia atunci Caroline s-a sucit cu scaunul spre mine. — Taman la fix, Moore, a bătut Seph cu degetul în ceasul pe care îl purta la încheietură. Au rămas ambii blocaţi văzându-mă, iar buzele lui Car sau întredeschis involuntar. — Ce, Sfinte Sisoie, ai păţit? S-a ridicat şi a venit spre mine. — Am... căzut? Era clar faptul că nu puteam să mint. — Ai căzut?! m-a întrebat ea, incredulă. — Şi după te-a tăvălit o haită de bulldogi, nu? a pufnit Seph. — Credeam că ai mers să iei o gură de aer, mi-a reproşat Caroline. — Am mers, dar m-am... Uşa s-a deschis şi Hades a intrat în cameră. Desigur, era plin de zăpadă pe haine. Ochii celor doi fraţi şi-au dublat proporţiile. Caroline şi-a împreunat braţele la piept şi şi-a ridicat bărbia, căpătând o expresie de adult gata să-şi ia copilul la bani mărunţi. — Deci? Care-i treaba? a început ea. Aţi fost împreună afară, nu? Am clătinat din cap în timp ce Hades a aprobat plictisit. Mam încruntat, iar el a mers cu nonşalanţă către scaunul biroului.

80

— Oh, nici să nu te gândeşti! Caroline l-a apucat de braţ. Esti plin de zăpadă! — Serios? a ironizat Hades. Fir-ar, nu mi-am dat seama. — Ori mergi să te schimbi, Hades, ori... — Nu, a întrerupt-o Seph. Plecăm. Hades a ridicat din umeri şi Caroline și-a rostogolit ochii. — Acum interpretaţi cum că v-aş goni, a pufăit ea. Băieți... — Nu, doar că mergem la Vikings, a zis Seph simplu, ridicându-se, apoi s-a uitat cu o expresie severă către Hades. M-a sunat Jordan, având în vedere că tu ai fost ocupat și nu ai putut răspunde la telefon. M-a sunat și Patricia. Am realizat de îndată că Seph știa că Hades i-a luat mașina. M-am uitat la Hades cum nu exprima absolut nimic pe chip la auzul cuvintelor lui Seph. S-a uitat și el la mine și știu că acea privire era plină de multiple înțelesuri, printre care faptul că îmi cerea să nu divulg cearta din mașină. Nici nu mă gândisem să o fac. — Am vorbit cu Jordan adineauri, i-a răspuns Hades, înainte să iasă amandoi pe uşă. Mi-am luat haine de schimb şi am intrat în baie. Mi-am dat jos hainele şi lenjeria ude, apoi mi-am vârât corpul înghetat sub jetul fierbinte de apă, lăsând-o să-şi răspândească arșița pe toată pielea mea aproape degerată. Deşi apa era la o presiune medie, o simţeam dureros de ferventă. M-am sprijinit cu spatele de peretele rece şi aburind, căptuşit în faianţă, şi miam trecut mâinile peste faţă. Am crezut că Hades o să mă sărute. 81

Cât de fraieră am fost! Pentru prima dată în viaţă, m-am simţit rătăcită, fără ca părinţii mei să fie motivul principal. În mintea mea era o zarvă totală. Acum, o încurcasem rău de tot, realizând cu groază că începeam să simt ceva pentru Hades. Nu ştiu dacă era atracţie fizică sau faptul că distanţarea şi comportamentul lui bizar mă intrigau. Căutam un refugiu în personalitatea sa impertinentă, oare? Probabil eram astfel din cauza faptului că nu am avut legături cu băieţi înainte, în afară de David, desigur. David... Oh, Doamne! Avea să fie atât de dezamăgit de mine. Când am ieşit din duş, Caroline era în pat, înconjurată de foi şi cărţi şi concentrată la ecranul laptopului. — Ţi-am spus să nu mai stai cu el în pat, Car. Se încinge şi se strică. Pune-l măcar pe genunchi. S-a uitat la mine pe sub sprâncene. — Suntem arţăgoase? Am oftat şi am luat feonul din dulap. — Scuze, am murmurat, cuprinsă de remuşcări. Caroline m-a privit cu blândeţe şi m-a tras de mână în pat, lângă ea, după ce a dat câteva foi deoparte. — Ești bine? Am încuviinţat din cap, făcându-mi de lucru cu cablul feonului. — Nu pari. Ţi-e dor de casă? — Puţin, am făcut o grimasa şi ea a zâmbit înţelegătoare, mângâindu-mă pe părul ud.

82

— Fii tare! Mâine mergem pe la tata, vii cu noi? Îmi tot zice că vrea să te cunoască şi nu cred că o să scap de el prea curând. — Normal că vin. A ezitat o clipă, apoi m-a întrebat: — Ce naibii s-a întâmplat în seara asta? Ţi-a făcut ceva Hades? Da, m-a dat rău de tot peste cap! Şi la propriu şi la figurat, miam zis. — Ne-am jucat în zăpadă, cred, am zâmbit languros. — Serios? a râs ea o dată. Nu mi-l imaginam pe Hades în vreo situaţie de genul. Eu nici atât. — Cred că ţi-ar fi plăcut să faci asta cu David, nu? Mi-am ferit privirea de a ei, iar ea a înţeles că nu era cazul să insiste pe subiect. N-am mai discutat despre subiectul ăsta, căci Caroline a deschis o discuţie legată de cursurile din săptămâna respectivă. M-am bucurat pentru asta şi i-am mulţumit în sinea mea, pentru că nu credeam că voi mai rezista. Să îi spun lui Caroline ce simţeam în preajma lui Hades devenea o sarcină tot mai grea, întrucât îmi era jenă să recunosc până şi faţă de mine însămi. *** Dimineaţa următoare m-am trezit cu o durere crâncenă din cap până în capul pieptului. Răcisem cobză, iar Caroline mi-a 83

ţinut predică şi m-a îndopat cu pastile jumătate de zi, până când am plecat la cursuri. L-am blestemat mintal pe Hades toată ziua şi pe cât de mult mi-am dorit să-l revăd ca să-mi exprim revoltarea, pe atât soarta nu a ţinut cu mine, fiindcă nu a apărut în ziua aceea la cursuri. N-am îndrăznit să întreb pe nimeni de absența lui și nici nu a fost pomenită în vreo discuție dintre Seph și Caroline. După programul de la facultate, am mers cu Seph și Caroline la Sam acasă și am povestit diverse lucruri. Ne-am distrat și simțit bine în compania lui. Fiind bărbat matur, a avut multe de povestit, iar la cât de plin de viață era, amintirile sale din tinerețe erau și mai interesante. La cină nu a luat parte nici o așa numită Jess, despre care pomenise Seph cu două seri în urmă. Mi-am dat seama că Sam a iubit-o cu tot sufletul pe mama lui Caroline și a lui Seph, deși ea a ales să își refacă viața cu Henry, înainte să moară. *** Trei zile mai târziu, universitatea a organizat un târg de iarnă în incinta campusului, într-o sală ce cândva a fost de sport, am bănuit eu. Pe parcursul zilelor de când mă mutasem la Columbia, am zărit-o deseori pe Patricia pe holuri şi chiar și la cursul de economie, întrucât era în acelaşi an cu mine şi Caroline, pe când Hades şi Seph erau anul patru. La târg am reîntâlnit-o și m-a ignorat ca de fiecare dată, de altfel. Sigur a deranjat-o întrebarea mea ce a provocat reacţia terifiantă a lui Hades. Chiar mi-a părut teribil de rău. 84

Pentru târg am făcut cu Caroline

(la insistenţele

măgulitoare ale profesorilor), câteva tablouri, pe pânză, şi spre surprinderea noastră au ieşit bine într-un timp relativ scurt, deşi Seph şi iubita lui, Hailey, au stat pe la noi în acele zile. În tot acest timp, Hades nu a mai venit pe la noi şi nici prin institut nu l-am văzut. Nu că m-aş fi uitat după el, oricum. Nu am întrebat-o pe Caroline dacă s-a întâmplat ceva cu el, însă am auzit într-una din zile, într-o discuţie dintre ea şi Seph, că era plecat din oraş. — Frumoase tablourile. O voce masculină mult prea cunoscută m-a ademenit şi miam ridicat privirea din foile de pe pupitru. Instantaneu, picioarele mi s-au înmuiat. Eric mă privea cu o admiraţie improvizată, etalându-și zâmbetul. Deşi ochii săi căprui, părul castaniu şi maxilarele puternice îi dădeau o alură de băiat rău, odată ce deschidea gura îți dădeai seama ce comportament demn de plâns avea. — Mersi, am răspuns scurt şi mi-am coborât privirea, la lista cu oferte ale cumpărătorilor. — Sunt de vânzare? — Da. — Le iau pe toate. M-am uitat la el surprinsă. — Șase sute de dolari, i-am răspuns, convinsă că nu va avea suma aceea la el. Şi-a scos portofelul şi mi-a întins banii ceruţi. Uluită, am făcut un pas în spate şi m-am lovit de îndată cu spatele de 85

ceva. Uitându-mă peste umăr, am dat de un Hades serios, care îl sfredelea pe Eric din priviri. — Ce faci, Lita? S-a uitat în jos la mine, iar vocea lui m-a făcut să tresar. — Bine, tu? am bâiguit, aruncând o privire scurtă către Eric, care îşi băga banii înapoi în buzunar. — Cred că m-am răzgândit, a declarat el. Hades a făcut clin din cap şi, scoţându-şi o mână din buzunar, şi-a vârât o ţigară între buze. Avea voie să fumeze acolo? — Nu te-am uitat, omule, a zâmbit Eric semeţ, către el. — Sunt sigur. Hades a suflat fumul ţigării în trombă imediat ce a aprins-o. Însănătoşire grabnică pentru frati-tu, a adăugat el apoi. Expresia falnică a lui Eric a dispărut şi în locul ei au apărut umbre și o uşoară încordare. A făcut paşi cu spatele fără să-l piardă pe Hades din ochi, apoi mi-a aruncat o ultimă privire şi a dispărut în mulţimea de studenți. M-am uitat la Hades și el mă măsura din priviri, uitânduse de sus la mine. —Ai răcit, a remarcat el. — Ar fi fost culmea să nu, i-am răspuns scurt. Şi nu mai fuma aici, te rog. Nu a spus nimic și și-a aruncat ţigara abia începută. — Oh, iată-te! a exclamat Caroline, trântind alte hârtii pe pupitrul nostru. Ce faci Hades? — Supravieţuiesc, tu? a răspuns el simplu. 86

— Cu țigara de adineauri? Nu prea cred, s-a schimonosit șatena. Amy, noi oferte! Oftând, m-am apucat să verific restul ofertelor. La sfârșitul expoziției, am căpătat o sumă destul de bună pe tablouri. Ne îndreptam amândouă spre camera noastră, traversând curtea interioară, mulțumite de câștigul din acea zi, când Seph ne-a intrat în cale cu mașina. A coborât împreună cu Hailey și ne-au zâmbit radioși, spunându-ne că fiind ziua lui Hailey, ne invită la ei acasă pentru a sărbători. Nu i-am putut refuza, deși eram frânte de oboseală, așa că în treizeci de minute am ajuns la ei. Locuiau într-un apartament modest pe undeva pe lângă International House (cam departe de Columbia, după părerea mea). Apartamentul era măricel totuși, având un hol mare la intrare, patru camere şi o baie. Am aflat mai târziu că apartamentul era al lui Seph şi că fiind cu Hailey de aproape trei ani, i-a cerut să se mute cu el. Am aflat, de asemenea, mai târziu, că Hailey era orfană şi că și-a pierdut părinţii într-un accident de maşina. Am compătimit-o în sinea mea, dar nu am vorbit niciodată foarte deschis despre asta, cu ea. Ne-am aşezat toți în sufragerie şi jucam cărţi, atunci când uşa de la intrare s-a auzit şi Hades a apărut în sufragerie câteva clipe mai târziu. — Salut, a ridicat Seph sticla de bere către el. Hades l-a salutat din cap şi a scrutat peroanele prezente, aşezându-se lângă Hailey la masă, în fața mea. Expresia îi era nemulţuită, văzându-ne pe mine și Caroline acolo. 87

Caroline a gemut nemulţumită când fratele ei a schimbat programul la televizor. — Îmi plăcea melodia aia! Seph a dat înapoi şi ne-am reînceput jocul, acompaniaţi de melodia What I Meant to Say de la Daughtry. Gândul mi-a fugit la încercarea lui Hades de a-şi cere scuze, din urmă cu câteva zile. — Eu mă plictisesc ca dracu’. Facem ceva în seara asta? s-a confesat Seph, trântind ultima mână de cărţi pe masă. — Am putea merge la Vikings, a zis Hailey sugestiv, poziționându-și capul pe umărul lui Seph. Caroline s-a încruntat, apoi chipul i s-a luminat și s-a uitat la mine, aşteptându-mi reacţia. — Ce este, mai exact, Vikings? am întrebat eu. — O să aflaţi... a scuturat Hailey din sprâncene, aruncându-i lui Hades o privire iscoditoare. — În niciun caz, am clătinat vehement din cap. Vocea mea deja sugrumată a sunat ca un piţigăit ascuţit. Seph a oftat: — Are dreptate. Arată ca naiba şi presupun că se simte pe măsură. Stăm acasă, a concluzionat el. — Amy, acum că avem bani ne putem distra şi noi o noapte. E ziua lui Hailey, ce Dumnezeu! — N-o obliga, a dojenit-o Seph. Dacă nu se simte în stare, poate să stea acasă. De ce oamenii au tendinţa de a vorbi despre mine când sunt şi eu de faţă? 88

— Da, rămân în campus, am bâiguit eu cu vocea răguşită. Nu o să vă stric seara, din nou. — Eşti sigură? a întrebat Hailey. — Nu, nu! a intervenit Caroline. Data trecută când ai stat singură nu s-a sfârşit prea plăcut. Puteam simţi cum Hades devenea încordat auzind aluzia lui Caroline. Rămân şi eu acasă, a continuat ea. Nu te pot lă... — Car, du-te! am îndemnat-o eu. O să înnebunesc dacă o să te plângi toată seara pentru că nu ai mers. Caroline şi Hailey au chicotit. — Acum că aveţi bani puteţi angaja o bonă pentru Aimèe, a spus Hades în derâdere. — Te oferi? l-a provocat Caroline, iar Hades a zâmbit pe jumătate. — Pot face asta și fără să fiu plătit. — Atunci, te invit, i-a replicat Caroline iute. — Încetaţi, i-a admonestat Seph. Mergem sau nu? E deja opt, deci nu prea avem timp. — De fapt, am intervenit eu cu timiditate. Ştiţi, cred că... vin şi eu. Caroline a chiţăit de îndată şi a început să bată frenetic din palme, înainte să mă ia în braţe. M-am uitat în treacăt la Hades, surprinzându-l cum se uita la Seph uşor încordat. Presimţeam că va fi interesant şi întradevăr, a fost o noapte de neuitat. Ştiam că nu voi trece prin noi experienţe dacă le voi respinge când mi se vor oferi și dacă mă voi feri de ele. 89

Capitolul 6 Aimèe Nu eram genul de fată care prefera înăbuşeala și atmosfera asfixiantă din club sau din bar, de aceea îmi creasem în mod inerent părerea cum că nu îmi va plăcea în Vikings. Însă m-am înşelat, căci Vikings nu era nici pe departe ce îmi imaginasem eu că va fi. Locul era, de fapt, adăpostul frăţiei cu acelaşi nume, care era, după spusele lui Seph, bine cunoscută în Manhattan. Fiind de vechime şi cu o reputaţie ilustră, Vikings şi-au creat propriul bârlog pentru a fi feriţi de vizitele intruşilor în acea parte a cartierului. Bârlogul lor fiind subsolul unei clădiri hâite, gata să se prăbuşească, la colţul a două străzi, aflate la câteva cvartale bune de Columbia. Am intrat pe nişte uşi masive de lemn, aşezate pe diagonală; genul de uşi ce sunt des folosite pentru pivniţe, întrucât se aflau în curtea din spate şi la deschierea lor dădeai de scările ce duceau la subsolul în sine. Purtam blugi, pe sub care aveam o pereche de colanţi, și un pulover roz, peste care aveam haina groasă. Nu era deloc o costumaţie pentru club şi abia atunci mi-am dat seama, căci altfel Caroline m-ar fi pus să mă schimb. Coborând treptele, am simţit de îndată mirosul specific mulţimii, ce consta în sute de izuri și parfumuri emanate de

90

înghesuială. Ca să nu mai spun de valul de căldură ce ne-a izbit. Jos, totul era o ticseală ameţitoare de studenţi ce variau între vârste şi sexe, însă bărbaţii cu siguranţă predominau. Majoritatea purtau conversații, stând în picioare, cu câte o bere sau câte un pahar în mână, alții săteau la mese sau pe canapelele așezate aleatoriu. Am zărit un bar într-un colț, pentru că era a dozatorului deopotrivă. Pereții și podeaua erau din beton, lumina provenea de la câteva neoane și un nor dens de fum îmbibat în boare de sudoare plutea în aer. Era suportabil însă, dar nu m-am putut abţine să nu strâmb din nas când m-am uitat la Caroline care mă ţinea de mână. Ceea ce m-a mirat atunci a fost faptul că muzica lipsea din peisaj. — Veniți! Seph ne-a îndrumat pe toţi trei până la o masă aflată în colţul stâng al încăperii, unde alți câţiva studenţi erau aşezaţi. Camera era destul de mare şi dreptunghiulară. Puteai băga o cireadă de elefanți acolo, la cât de înaltă era. Seph ne-a anunţat că merge la bar, iar eu cu Hailey și Caroline am rămas singure la masă. Văzând scrumierele pline cu vârf, pachetele de ţigări abandonate şi cutiile de bere goale deopotrivă, aflate pe masă, probabil aş fi vărsat mâncarea din acea zi, însă nu mâncasem nimic. — Relaxează-te, Aimèe, m-a dojenit Hailey amuzată. I-am zâmbit şi mi-am scos fesul de pe cap şi mănuşile din mâini. M-am zgâit o clipă la degetele mâinilor mele. Erau atât

91

de subţiri încât mă speriau şi nu era prima oară în acele zile când sesizam că am slabit. Dorul de casă, îmi ziceam. — Nu-mi vine să cred că aici îşi pierde Seph timpul, a zis Caroline, scrutând totul în jur cu ochii ei verzi şi cercetători. N-ai zice că are douăzeci şi doi de ani, ci optsprezece. Hailey a râs. — Nu ai să vezi puşti de optsprezece ani pe aici. Vikings nu e pentru oricine. Pe neaşteptate, un strănut zdravăn mi-a scăpat şi am făcut toată lumea prezentă la masă şi pe cei de lângă noi să îşi rotească privirile asupra mea. Am crăpat de ruşine şi mi-am ferit privirea, uitându-mă la Hailey care îşi aprinsese o ţigară. Nu ştiam că şi ea fuma. Cel puţin, nu o văzusem până atunci. Mi-am scos un şerveţel din buzunar şi m-am şters la nas. — Eşti bine? m-a întrebat ea, suflând fumul în tromba. Am încuviinţat din cap şi Caroline mi-a dat un cot, zâmbindu-mi. — Viaţă de New York! mi-a spus. — Cum să nu, am bombănit eu, iar ea s-a strâmbat către Hailey. Mi-am rostogolit ochii şi am zâmbit, deşi nu voiam să fac asta. Mă întrebam însă, într-o doară, unde dispăruse Hades, întrucât nu-l mai văzusem de când intrasem. În toată aglomerația de acolo, aveam nevoie să ştiu pe cineva care îmi inspira siguranță. Caroline era firavă, Seph se ocupa doar de Hailey, după care era înnebunit, iar eu mă simţeam mai vulnerabilă ca niciodată. 92

Caroline mi-a dat un cot. — Vrei să mergem la bar după Seph? Am clătinat din cap, iar ea a anunţat-o pe Hailey să mai aşteptăm. — Unde e Hades? Caroline a întrebat-o pe Hailey. Ea a ridicat din umeri. — Îi stă în fire să dispară şi să apară pe neaşteptate. Bănuiesc că vorbeşte cu Jordan şi cu Brad despre luptă. Luptă? — Şi cine încasează banii câştigaţi? S-a informat Caroline. — Jumi-juma Brad, “marele Viking”... Hailey a accentuat ultimele două cuvinte cu subapreciere. Şi câştigătorul. — Şi Hades ce treabă are în toată învoiala asta? Hailey a dat să răspundă, însă deodată forfota şi sutimea de voci a încetat. Am urmărit debusolată cu privirea locul în care se uitau cu toţii. Atunci am văzut că în încăpere exista o scenă, de pe care acum ne privea un individ pe care l-am mai văzut prin institut. Mi-am ridicat bărbia pentru a vedea mai bine. Era înalt şi exagerat de musculos. Scena joasă ţinea de-a lungul peretelui pe care se afla şi uşa ce ducea afară, dar îmbulzeala m-a împiedicat să o observ când am intrat. Îl puteam vedea pe Musculos doar de la stern în sus. El şi-a dus o mână în şold şi s-a ciupit cu cealaltă de vârful nasului, înainte să vorbească: — Salutare normanzilor, a strigat, iar mulţimea prezentă a început să aclame, fluierând şi bătând din palme. Ce fac vikingii mei preferaţi? a zbierat el. 93

— Suntem singurii vikingi din oraș! s-a auzit o voce de bărbat și chicotelile au început. Musculosul a râs și el și a bătut o dată din palme, apoi a arătat cu degetul către locul de unde s-a auzit vocea. — Înoți în ape tulburi, Frank! Chicotelile au revenit, iar în același timp Seph s-a strecurat cu băuturile lângă Hailey, pe banca de la masă. — Ce-i asta? am strigat în urechea lui Caroline, fiindcă o văzusem întrebând-o pe Hailey același lucru mai devreme, dar nu fusesem atentă. Ea s-a aplecat spre mine și mi-a strigat în ureche pentru a acoperi gălăgia făcută în fundal: — Se bat! M-am cutremurat. Am bănuit totuşi că poate nu am auzit bine. — Cum adică? Cu pumnii? Caroline a răbufnit într-un râs copios şi a luat o gură sănătoasă din cutia de bere pe care apoi mi-a întins-o. — Nu, Amy, cu palmele, a răspuns ea caustică. Va fi super — Hailey a spus că e incitant şi că au reguli stabilite ca și convenţie, deci nu se omoară între ei, să sperăm. Conştientă că alcoolul îmi va afecta tratamentul pentru răceală, am gâlgâit cu îndrăzneală din cutia de bere, convinsă în schimb de faptul că aveam nevoie de curaj să văd asta. Mam şters cu dosul palmei la gură şi n-am izbutit să adaug nimic explicaţiei ce mi-a oferit-o Caroline. Ea şi Hailey au

94

comentat în urma gestului meu cu berea, la care, evident, nu se aşteptau. Mi-am îndreptat atenţia către scenă, unde Musculosul îşi făcea deja încheierea de rigoare. A dispărut din peisaj şi luptătorii au urcat pe scenă. Doi indivizi asemănători cu prezentatorul, ce îşi trosneau gâturile şi îşi unduiau umerii, sau ivit printre capetele martorilor. M-am ridicat în picioare, deodată cu Caroline şi Hailey, pentru a avea o vedere mai bună. După o lungă uvertură plină de priviri sfidătoare, trosniri ale articulaţiilor, salturi de încălzire şi aclamaţii însoţite de numele celor doi pe toate buzele, lupta a început. Auzisem ceva cu “Drake” şi “Jack”, aşa că am presupus că acestea erau numele celor doi. Caroline m-a tras de mânecă și mi-a făcut semn s-o urmez. Mi-am luat mănuşile şi fesul, am coborât de pe banca unde ne urcasem cu picioarele, apoi ne-am înghesuit prin mulţime, cu Seph în frunte, până am ajuns lângă scenă, exact când Individul l, îi ricoşa un pumn zdravăn celuilalt, în maxilar. M-am schimonosit la această imagine, însă fascinația lor ma împiedicat chiar şi să clipesc. Nu mai văzusem așa ceva niciodată și eram tare fermecată de felul în care un om poate nutri atâta ură, ca mai apoi s-o elimine într-un asemenea mod. Individul 2 icnea la fiecare pumn primit, iar eu închideam ochii, auzind astfel doar sunetul înăbuşit, al pumnului lovind în carne şi al oaselor trosnite. Totul din jur era fad, estompat acum într-un sunet de nedesluşit şi acoperit de zgomotele 95

luptei. Alţi câţiva pumni au urmat, iar Individul 2 a căzut răpus pe scenă ca răstignit. Faţa i se diformase, având acum mandibula sucită la stânga, ochii umflaţi, buzele şi obrajii julite deopotrivă. Nu o să reziste... Nu o să reziste... jeleam în sinea mea, iar apoi, deodată, din gură i-a ţâşnit un jet de sânge, împroşcându-i-se pe faţă, în ochii şi în nări şi prelingându-i-se până la urechi. Mi-am acoperit gura şi nasul cu mâinile, pentru a-mi opri ţipătul. Am rămas pur şi simplu încremenită, cu ochii pe trupul său care zăcea. Musculosul s-a repezit la el şi l-a întors pe burtă, ca pe o bucată de carne inertă, altminteri se îneca în sânge propriu. Nu am mai rezistat şi, încă sub şocul acut ce îmi reverbera prin trup, m-am întors pe călcâie şi m-am împins prin mulţime, până am ajuns la scări, pe care le-am urcat în cea mai mare grabă. Am călcat în gol la un moment dat şi am căzut cu genunchii în muchia unei trepte, căpătând astfel nişte julituri necruţătoare, însă nu m-am oprit şi am mers cu toate forţele, până am ajuns afară, în gerul lui Ianuarie. Fulguia, aşa că mi-am pus cu mişcări stângace fesul şi mănuşile pe care le strânsesem neîncetat la piept. Imaginea acelui bărbat îmi era imprimată în minte şi persista, scobind şi scobind. Vedeam doar cum sângele îi dispersa faţa, cum i se prelingea pe tâmple şi pe chelie, pe bărbie şi pe ochii vineții. Cum corpul îi era cuprins de spasme, cum degetele mâinilor i se înconvoiau involuntar şi cum gemea de durere.

96

Gustul amar mi-a revenit în gură, iar după ce mi-am molfăit limba pentru a-l îndepărta, greața m-a cuprins și tot stomacul mi s-a întors pe dos. M-am dus rapid lângă gardul de beton al curții și am dat frâu liber arsurii care îmi fermenta de ceva vreme în stomac. În ciuda faptului că nu mâncasem nimic, nu îmi puteam explica atunci ce anume am vomitat. — Lita? Vocea răgușită şi dura a lui Hades s-a auzit în spatele meu, ca o strigare, apoi l-am auzit apropiindu-se de mine doar din câţiva

paşi.

Mereu

apărea

în

momentele

cele

mai

compromiţătoare. — Ce naiba...? a înjurat în barbă şi m-a apucat de braţ pentru a mă ține pe picioare, în timp ce cu cealaltă mână mi-a ferit părul din calea vomei. Strângeam betonul gardului în palmă ori de câte ori pieptul mi se umfla instinctiv la valurile hârâitoare. Hades stătea acolo pur și simplu şi se chinuia să îmi menţină părul pe spate, dar în acelaşi timp şi pe mine în loc. Câteva clipe mai târziu, când îmi simţeam gâtul de parcă fusese gazda unei colonii de gândaci și când convulsiile mi-au trecut, am scuipat, încercând să îmi alung jărăgaiul. Mai jenată de atât nu puteam fi... M-am şters la gură cu dosul palmei și m-am îndreptat de spate, înghiţind cu neplăcere gustul amar rămas în urma nenorocirii. Era greţos. Hades m-a întors de bărbie cu faţa la el și mi-a îndepărtat cu mâna bretonul de pe frunte, privindu-mă cu atenţie. Îmi 97

cântărea expresia cât eu încercam să îmi recapăt respiraţia normală. — Gata, mi-a şoptit el cu blândeţe şi m-a strâns în braţe. Mi-am afundat fruntea în baza gâtului său şi am inspirat adânc pentru a fi sigură că nu rămân fără aer, căci aşa mă simţeam. Şi nu din cauza lui Hades şi a gestului lui, fiindcă nu am băgat de seamă apropierea noastră la momentul acela, ci pentru că plămânii îmi explodau şi pentru că traheea mea refuza să îşi mai exercite rolul. Involuntar, am suspinat de câteva ori, iar Hades mi-a mângâiat uşor spatele şi părul care se ivea din fes pe spate, într-o încercare de a mă încălzi, deşi nici măcar nu îmi era frig. Mâinile mele îi înconjurau talia ca un inel de oțel, parcă asigurându-se că nu mă va lăsa. M-a sărutat pe fes şi apoi, înălțându-și capul, și-a odihnit obrazul pe creştetul meu. Mi-a dat astfel prilejul de a-mi lipi fața rece de pielea fiebinte a gâtului său. I-am simțit mărul lui Adam cum a urcat şi coborât de câteva ori (prea puţine pentru limita normalului). Am socotit, la vremea aceea, că nu îndrăznea să mă întrerupă din ceea ce făceam. Încet, şi-a aplecat capul, atât de mult încât îi puteam simți căldură respiraţiei pe colţul gurii mele. Ştiam că dacă îmi ridicam faţa către el, distanţa dintre respiraţiile noastre ar fi fost aproape nulă. Şi el ştia asta. Şi aştepta.

98

Îmi dăduse ocazia şi poziţia, revoltător de nechibzuită, de a-l săruta. Voiam atât de mult să îmi lipesc buzele de ale lui, să le simt căldura şi gustul... Să mă las în voia unei noi senzaţii si a unui sentiment nou. Ştiam cât de mult m-ar fi răscolit asta, dar voiam să am parte de vina şi auto admonestarea de a doua zi. Voiam să experimentez trăiri noi, fie ele şi remuşcări. Însă nu puteam. Pe lângă faptul că aveam un iubit perfect care mă aştepta în Anglia, doar ce vomitasem. Gustul buzelor mele cel mai probabil era unul îngrozitor, aşa că am rămas nemişcată, cu ochii închişi şi degetele mâinilor bine înfipte în împletitura puloverului său gros. Spatele lui lat îmi permitea cu greu să îl cuprind în întregime cu mâinile. Realizez acum, în timp ce scriu, că ceea ce mă oprea din a-l săruta nu era faptul că îl voi înşela pe David, ci că Hades nu îmi oferea vreo garanţie. Ştiam că avea să facă din nou haz pe seama mea şi de data asta nu s-ar fi terminat doar cu nişte hohote de râs. Mi-am presat buricele degetelor pe spinarea lui, în semn că nu pot face asta, oricât aş fi vrut.. îmi ţineam ochii închişi cu putere, nevrând să am în faţă buzele sale. N-aş fi rezistat. Dialogul mut dintre noi era cu subînţeles însă, şi îmi era teamă ca putea înţelege altceva. Însă nu a spus nimic, doar ma privit stăruitor cum mă chinuiam și cum gândurile mă mistuiau, iar eu ascultam cum îi bătea inima și cum respirația mi se plimba du-te-vino în spaţiul îngust dintre buzele mele și gâtul lui. 99

Ningea, însă nu simţeam nici un fulg pe obraji. Era frig, însă nu simţeam decât fiorii redaţi de el. Mă durea ceva, însă nu ştiam ce. Stăteam tăcuţi, îmbrăţişați, în întunericul atotcuprinzător și de nepătruns al nopţii. Mi-am petrecut mâna pe spatele lui, până la ceafă, și de îndată degetele mi s-au răsfirat în părul său. Mâna lui a călătorit în jos de pe spatele meu, până la curbura de dinaintea postenorului, neîndrăznind la un alt gest, și i-am fost recunoscătoare pentru asta. Îmi plăcea să-i simt mâna acolo, pârjolindu-mi pielea prin cădura pe care o emana, în pofida hainelor mele groase. Nu am mai fost niciodată într-un asemenea punct — într-un asemenea război cu propria mea persoană. Mi se zguduia fiinţa la fiecare contact al pieptului său cu al meu şi la fiecare porţie proaspătă de aer inhalată. Ajunsesem să mă întreb care din ele îmi făcea mai bine, de fapt. Uitasem de hârâitura ce mă îndemna să tuşesc, de încărcătura deranjantă din stomac, de bărbatul înfrânt în bătaie, de Caroline ce probabil mă căuta cu disperare, de junghiurile din genunchi datorate căderii, de casă, de familie şi de David. Putea fi numit un gest aparent banal, fiindcă era o îmbrăţişare obişnuită, oferită pentru alinare şi pentru compătimire, însă nu o simţeam aşa. Deloc. Îmi era bine şi voiam să rămân acolo. Nu mi-aş fi închipuit niciodată că o persoană cunoscută în urmă cu câteva zile îmi poate aduce liniştea deplină. N i c i o d a t ă. 100

S-a îndepărtat deodată, ca ars, fără să-mi dea drumul la braţul de care mă ţinuse pe parcursul îmbrăţişării. Aproape am scâncit simţindu-l îndepărtându-se. — Eşti mai bine? a murmurat circumspect. Am încuviintat din cap, ameţită, şi mi-am tras nasul. Şi-a scos din buzunarul hainei un pachet mic de şerveţele uscate şi mi l-a întins. Am scos un şerveţel alb şi n-am putut ignora mirosul plăcut pe care simţurile mele olfactive l-au detectat când mi-am suflat nasul. — Şterge-te şi la gură, mi-a spus încă cu ton scăzut şi a scos un alt şerveţel. Am făcut cum mi s-a spus, iar el mi-a luat din mână șervețelele folosite şi le-a aruncat pe jos. — De ce ai ieșit singura afară? — Mă simţeam rău, am bâiguit eu. A oftat, expirând aerul pe nari. — Ce ai mâncat azi? m-a întrebat pe un ton sever. Nu îi puteam spune ca nu mâncasem nimic, căci păream o trăsnită în toată regula. Şi ştiam că balta lăsata în urmă, lângă gard, era acolo doar din pricina faptului ca băusem bere pe stomacul gol, iar bătaia dintre masculi îmi umpluse greaţa cât pentru două luni. — Nu îmi amintesc. Ceva la micul dejun. M-a privit sceptic. — Aimèe, chiar trebuie să înveţi să minţi, m-a mustrat el, cu seriozitate. Dar nu exersa pe mine. Acum, răspunde-mi sincer, ce ai mâncat azi? 101

La naiba cu tine, Hades Maxwood... — Nimic, am închis ochii şi am făcut o grimasa plină de vinovăţie. Am băut bere, jos, cu Caroline. Chipul i s-a întunecat şi în lumina obscură a nopţii, i-am zărit nemulţumirea ce l-a cuprins. Inima mi-a luat-o la goană când am văzut că m-a luat de mână, palmă în palmă, şi m-a tras după el spre uşa pivniţei. M-am împotrivit, fiindcă nu voiam să revăd acea scenă nici în ruptul capului, darămite vreuna asemănătoare. — Ce s-a întâmplat? m-a întrebat, derutat. Am vrut să răspund, dar nu ştiam ce ar fi trebuie să spun. Caroline a apărut brusc, urmată de Hailey şi Seph. Expresiile lor faciale erau pline de disperare, însă s-au uşurat când m-au văzut. Apoi sau uitat la Hades şi privirile le-au coborât simultan în jos. Nu am conştientizat pe moment, dar abia apoi mi-am dat seama că se uitau la mâinile noastre împreunate. Obrajii mi-au luat foc brusc şi cu un gest la fel de neaşteptat mi-am tras mâna dintr-a lui Hades. El s-a uitat încruntat la mine, peste umăr. — Unde ai plecat așa, Aimèe? S-a încruntat şi Caroline. — Dumnezeule, te-am căutat peste tot, a adăugat Hailey, în timp ce Seph îl interoga pe Hades din priviri. Am înghiţit în sec. — Am... Adică, mi s-a făcut rău. — De la ce? a întrebat Hailey. Caroline a oftat zgomotos.

102

— Trebuia să-mi spui! m-a apostrofat ea. Veneam cu tine afară! Tu n-ai văzut câți masculi în călduri umblă pe aici? — Nu a mâncat nimic azi, șateno, i-a spus Hades. Faci pe îngrijorata acum, dar pe timpul zilei de ce naibii ai lăsat-o de capul ei? — Ştii ceva, Hades? Nu te băga! — Caroline, încetează, a mustrat-o Seph. Sătulă, m-am întors pe călcâie şi m-am îndreptat cu pași mari spre ieşirea în stradă care, apropo, era o gaură în gard. — Unde pleci? am auzit-o pe Caroline strigându-mă în urmă. Nu i-am răspuns şi am continuat să merg, până când m-am trezit cu Hades în cale. — Încotro? Mergea cu spatele, stând cu faţa înspre mine. — Acasă. — Cu ce, mă rog? — Pe jos. Hades a pufnit şi pe neaşteptate s-a oprit din mers, ceea ce a făcut ca eu să mă izbesc de el. Am icnit. Ah, era tare ca un perete. Chicotind, m-a apucat de braţe şi m-a forţat să stau în faţa lui. — Acum tu eşti aia supărată? L-am fulgerat cu privirea. — Vă certaţi ca nişte copii şi nu daţi dovadă decât de imaturitate, i-am replicat tăios. — Imaturi? Care-i şmecheria, Lita? Vrei să slăbeşti? 103

— Nu e treaba ta, Hades. — Uite ce e, a intervenit Caroline când a ajuns lângă noi, e frig. Hai să mergem jos. Am clătinat frenetic din cap. — Ce e? S-a încruntat Hades. Caroline şi-a dus mâna la frunte şi a oftat. — Nu îmi spune că te-au speriat! a spus ea. — Nu, mi-au provocat greaţă. — La dracu’! Cine?! a întrebat din nou Hades, pe un ton vehement. — Drake şi Jack, i-a răspuns Seph exasperat. — Nu trebuia să te uiţi, Aimèe, m-a dojenit Hailey. — O clipă, a mârâit Hades. V-aţi uitat cum s-au caftit Drake şi Jack? — Aparent, a răspuns Hailey. — Atunci de ce naibii mai veneam dacă nu pentru bătaie? Seph a ridicat din umeri. — Drake şi Jack nu se bat, ei se omoară, a explicat Hades pe un ton furtunos. — Ok, linişteşte-te acum. O spui de parcă ar fi prima oară când fac asta. — Tocmai! Nu e prima dată Seph şi ştii asta. Ce mama dracului e în neregulă cu tine? — Fii serios, Hades. Hailey i-a văzut de nenumărate ori caftindu-se. Aimèe e doar... prea sensibilă. Seph s-a uitat la mine pe furiş. Nu e vina nimănui, a adăugat el, vizibil jenat. Sensibilă? Era total greşit ceea ce făceau ei acolo jos! 104

— Pe deasupra, n-ar trebui să le faci o reclamă aşa proastă, a adăugat Seph. — Doar n-o să vă dea vânt din Vikings pentru asta, a pufnit Hailey. — Nu, dar dacă Hades continuă aşa, o să se bată doar el în fiecare seară. Stai, ce? — Hades face parte din Vikings? Caroline parcă mi-a citit gândurile punând această întrebare. Şi tu Seph? Seph a încercat să se destindă, însă i-am sesizat uşor înghiţitul în sec. — Uite, nu e... — Nu pot să cred! Caroline a închis ochii cu dezamăgire, dar i-a deschis brusc. Și tu, Hades? — Da, a răspuns el de îndată. Nu o să înțelegeți, deci lăsaţio baltă. — Hai, să mergem acasă. Hailey a oftat. Tocmai reuşisem să stric din nou seara... Fără tragere de inimă și simţindu-mă ca un ghem de stări și gânduri, i-am urmat către locul unde avea Seph mașina parcată. Caroline m-a tras de cot lângă ea și m-a strâns în brațe, înainte ca eu să pot anticipa. — Amy, m-ai speriat rău de tot, a mărturisit ea. Doamne! L-am observat şi pe Eric cât am stat la masă și când am văzut că lipseşti... N-ai fi zis că aveam nouăsprezece ani atunci când mă aflam în compania lui Caroline... 105

— De ce ai vărsat? De la bătaie? a intervenit Hailey. — Oarecum, am bâiguit eu. Berea mi-a fost şi mâncare şi băutură deopotrivă. Ea m-a privit înţelegătoare. Poate şi cu puţină compasiune. — Acum ești bine? Am încuviinţat din cap, exact când urcam în maşină. *** Douăzeci de minute mai târziu, am intrat cu Caroline în camera

noastră

din

campus,

unde

liniştea

domnea

necontenită. Seph şi Caroline au continuat să se contrazică pe subiectul “Bătaia dintre Jack şi Drake” tot drumul spre casă. Plus alte câteva scene în care Seph punea frână bruscă la orice remarcă jignitoare a lui Caroline. Cred că regreta faptul că nea dus într-un asemenea loc. Hades nu mi s-a mai adresat deloc în acea seară. Absolut deloc. Nu ai crede că înainte de asta eram cât pe aci să ne sărutăm. M-am aşezat pe pat şi, trăgându-mi în jos pantalonii, acompaniată de sâsâituri printre dinţi, am dezvăluit rănile din genunchi. Caroline a ieşit din baie în acel moment, iar chipul i s-a contorsionat într-o mască de groază. M-a chestionat de îndată, iar eu i-am răspuns cu mare drag, pentru că voiam să amân momentul în care avea să mă întrebe de ce mă ţineam cu Hades de mână.

106

Cum i-aş fi putut răspunde la o întrebare la care nici măcar eu nu cunoşteam răspunsul? Când am terminat de dezinfectat şi bandajat genunchii, miam luat pijamalele din dulap şi am făcut duş. M-am schimbat de hainele ce duhneau a fum şi vomă, apoi am deschis laptopul și un val de apeluri video de pe Skype m-a izbit. Toate de la David. Remuşcarea m-a cuprins şi m-a făcut să apăs X-ul din colţul ferestrei, ca mai apoi să oftez şi să închid clapa laptopului. Am reuşit sa îmi adun părul şi să-l fac să stea într-un coc, ca să mă pot spăla pe dinţi. Când am ieşit din baie, Caroline dormea profund, aşa că am tras pătura peste ea şi i-am stins lampa de lângă pat. Nu m-a întrebat de Hades şi un zâmbet mi-a răsărit pe buze. Însă mi-a dispărut când umbra acelui bărbat s-a ivit în gândurile mele. Am alungat-o cu repeziciune din cap. Încă puţin şi adormeam, însă două bocănituri m-au făcut să tresar. Buimacă, m-am uitat la Caroline, dar nu dădea semne cum că ar fi fost trează, aşa că am presupus că mi s-a părut. Alte două bocănituri mi-au întrerupt semi-somnul. M-am ridicat în capul oaselor şi m-am îndreptat spre uşă. Ezitând cu mâna pe clanţă, blestemam fabricanţii uşilor, pentru că nu au făcut vizor la a noastră. Mi-am apropiat urechea de bucata de lemn şi am ascultat cu băgare de seamă. Linişte deplină.

107

Aproape am făcut doi paşi înapoi când bocănitul a răsunat din nou în urechea mea. Am apăsat clanţa şi am rămas fără respiraţie când am văzut oaspetele nepoftit. — David? am murmurat.

108

Capitolul 7 Aimèe — David? Numele lui mi-a părăsit buzele ca un răcnet. Răsuflând greoi, cu pieptul mişcându-mi-se frenetic, m-am ridicat in capul oaselor. Izbită fiind de întunericul tenebros al încăperii, am clipit mărunt şi mi-am dus mâna la piept, de parcă m-ar fi ajutat cu ceva. L-am visat pe David. Dumnezeule, ce real părea! Cât aş fi vrut să nu fie doar un vis... Am închis ochii şi am răsuflat lung, încercând să mă liniştesc. Dorul din piept nu mi l-a putut stinge şi nici alunga nimic, aşa că am aprins lampa ce a scăzut din obscuritatea încăperii şi am luat calendarul primit de la el, de pe peretele de lângă pat, pe care l-am strâns apoi la piept. Mi-am plimbat degetele pe chipul lui frumos care îmi zâmbea din poză. Lacrimile m-au năpădit şi am plâns în seara aceea în hohote. Nu ştiu exact de ce plângeam. Îmi era un dor nespus de David, dar mai mult îmi era dor de Aimèe care eram alături de el... M-am sucit şi, mijindu-mi ochii plini de lacrimi, am zărit-o pe Caroline dormind în patul ei. Nici nu m-a auzit strigând măcar, dar asta era bine. Am stins veioza, mi-am aşezat capul pe pernă şi m-am zgâit la tavanul cufundat în întuneric. Dacă eram acasă, aş fi avut harta care să mă liniştească, în schimb 109

atunci nu mă puteam linişti decât cu gândul că va trece. Nu ştiam ce anume, dar ştiam că acel ceva trebuia să treacă. Faptul că l-am visat pe David m-a tulburat, într-un mod ciudat, dar justificat. Mă simțeam vinovată față de David. Nu îmi doream ca el să vină în New York. Cred că gândul că el ar fi venit m-a făcut să plâng. De ce gândeam asta? Eram nebună? Îl vreau pe David! Îl vreau pe David. Îl iubesc pe David, mi-am repetat, ca o mantra. Îl iubesc mult pe David... fiindcă și el mă iubește. Smulsa din gânduri, am auzit două bocănituri în uşă. Nu am izbutit să mă concentrez pe ele, bănuind că o fi un alt vis sau poate mi se pare. Dar s-au auzit din nou. Şi din nou, la scurt timp. M-am ridicat nervoasă din pat şi am deschis uşa, sărind peste partea în care ascultam cu băgare de seamă pentru a auzi dincolo de eu. Hades stătea sprijinit într-o mână de tocul uşii. Şi îmi zâmbea larg. Şi la nalba cu cine mi-o fi controlat destinul! M-am uitat peste umăr la Caroline pe care am auzit-o respirând conform somnului în care era cufundată, aşa că am făcut doi puşi în faţă şi am închis uşa în spatele meu, de care apoi m-am lipit. Hades m-a evaluat atent din cap până în picioare. — Te-am trezit? 110

Am scuturat din cap, iar sprâncenele sale s-au apropiat una de cealaltă. — Eşti în regulă? Mi-am tras nasul şi am încuviinţat din cap, sperând totuşi că nu îşi va da seama că am plâns. — Ai plâns? Ai obrajii roşii. Fir-ar! — Nu, am răspuns. E foarte cald în cameră. — Ți-am spus să nu exersezi pe mine cu minciuna, a conchis el, și am înţeles că lasă lucrurile aşa. Nu te desparţi de ciorăpii ăştia? — Tu ce crezi? Și-a ridicat privirea și s-a uitat la mine de sus. — Ce faci aici? l-am întrebat. — Voiam să văd dacă ești bine. — Există telefoane. — Serios? s-a mirat el teatral. Ce tare! Mersi că mi-ai zis, Lita, altminteri rămâneam cu un veac în urmă. Nu m-am putut abține să nu râd la sarcasmul lui. Am oftat profund și mi-am încrucișat brațele la piept, sprijinindu-mă de tocul ușii, unde stătea Hades sprijinit cu câteva minute în urmă. — De fapt, s-a fâstâcit el, am venit fiindcă mi-ai rămas datoare cu un sărut. Auzind cuvintele lui, în acel moment, nu am mai simțit pământul sub picioare. Sunt sigură că nici auzul nu îmi mai era într-o stare așa bună, iar văzul îmi era cu siguranţă precar. 111

Am simţit pe gene picăturile încă umede şi reci de la plâns, atunci când am clipit mărunt. Apoi Hades a surâs cu un sunet ce mi-a făcut inima să tresalte mai des decât o făcea iniţial. — Nu te flata, Lita. Noapte bună. Mi-a zâmbit şi apoi s-a îndepărtat, făcând câţiva paşi cu faţa la mine. Am stat câteva minute bune sprijinită de tocul uşii, cu braţele încrucişate la piept şi mintea la el, urmărindu-l cum se îndepărta. Nenorocit arătos ce era! E o şmecherie de-a lui și vrea să mă zăpăcească doar, mi-am spus şi am intrat în cameră. Am adormit cu un zâmbet tâmp pe faţă. Era incredibil cum trecusem de la a plânge din cauza lui David, la a zâmbi datorită lui Hades. *** Zilele lui februarie treceau mai rapid decât îmi doream. Eu şi Caroline ne acomodam tot mai repede. Tata continua să îmi pună bani în cont şi bănuiam că doar astfel putea dormi noaptea, ştiind că nu avea să mă piardă definitiv. De parcă mar fi putut cumpăra cu bani! Atâta timp cât eu şi Caroline nu aveam un venit financiar, acceptam banii tatei. Stabilisem să ne angajăm în primăvară. Petreceam atât de mult timp cu Seph, Hades și Hailey, încât tot campusul luase la cunoştinţă prietenia noastră. Mai puțin cea dintre Hades și Caroline, fiindcă nu se înțelegeau sub nicio formă. Cu toate că am observat de multe ori cum 112

Caroline se uita la el... De parcă ar fi vrut să-l taie din priviri, dar nu era tocmai asta. Nu am putut defini la momentul acela. Eu şi Hades, în schimb, abia dacă vorbeam. Rareori făcea el câte o remarcă jignitoare la adresa mea, dar nu mă deranja. Mă bucuram că uitase de seara de la Vikings şi că trecuse mai departe. Ne reîntorsesem de unde am început. David era ocupat. După concertul de la Royal Opera House, a primit câteva oferte bune şi îmi spusese că pleacă într-un turneu. M-am bucurat pentru el, deşi relaţia noastră se cam degradase din acest motiv. Apelurile pe Skype se răreau, iar cele telefonice nici nu mai existau. I-am atras de câteva ori atenţia, dar el avea tot timpul o scuză şi se justifica complet normal. L-am înţeles. Îl iubeam, fiindcă ştiam că şi el mă iubea. După alte câteva zile, m-am trezit într-o dimineaţă, cu o durere sfâşietoare de stomac. Nu ştiu cum am căpătat-o şi de la ce, dar nu îmi puteam explica de ce m-ar fi durut stomacul fără ca eu să fi mâncat. Mi-am dat seama că mă durea fiindcă nu mâncasem mai nimic, dar nu mă puteam forţa să mestec, înghit şi diger ceva ce nu voiam. — Doamne, Amy, nu avem nimic de stomac! s-a revoltat Caroline, cotrobăind prin sertare şi genţi. Eu stăteam încolăcită în pat, cu genunchii traşi la piept, şi mă uitam la ea cum se mişca frenetic prin micuţa noastră cameră. Trebuia să faci doar un pas de la birou până la şifonier, care era în partea cealaltă a camerei. Şi, apropo, nu 113

puteam deschide mini frigiderul şi şifonierul în acelaşi timp, spre exemplu. — Te mai doare? Caroline era atât de îngrijorată, încât mă speria şi mai tare. Mă zvârcoleam de pe o parte pe alta şi mă ţineam cu mâinile de sursa durerii, de parcă durerea mi s-ar fi atenuat în felul ăsta. Stomacul îmi ardea, răspândindu-și flăcările lăuntrice peste tot. Mă mistuia de-a dreptul. Am băgat mâna pe sub bluza de pijama și, la contactul palmei cu pielea abdomenului meu, am crezut că am atins un șemineu încins. — Mă duc la farmacie. Stai nemișcată, m-a anunțat Caroline şi, luându-şi geanta şi haina, a ieșit pe ușă. M-am oprit o clipă din zvârcolit şi am făcut câteva exerciţii de inspiră-expiră, care nu au ajutat deloc, așa că mi-am ținut respiraţia, observând că durerea se estompa cât de cât. După câteva minute în care am mârâit de furie, pe ușă au intrat Seph şi Hades, ţinând câteva pungi în mâini. Îmi doream atât de mult să fiu singură în acel moment! M-au găsit într-o poziţie chinuită şi cu o grimasă colosală pe chip. Părul îmi era în toate direcţiile, eram transpirată de la cât m-am agitat și eram îmbrăcată în pijamalele care acum erau şifonate şi umede. Era sâmbătă, iar eu zăceam de câteva ore bune în pat. — Happy Valentine’s Day! a strigat Seph vioi, cu zâmbetul de la o ureche la cealaltă. V-am adus dulciuri. Oh, dar exact asta îmi lipsea!, mi-am spus eu.

114

Zâmbetul i-a pierit însă, văzându-mă cu expresia ce, probabil, ori l-a îngrijorat, ori l-a speriat. — Eşti bine? m-a întrebat el, cât Hades s-a încruntat şi s-a apropiat de patul meu. — Sunt super, am ironizat, răsuflând şi masându-mi de zor stomacul. Seph s-a aşezat pe pat, lângă mine. — Unde e Caroline? — La farmacie. El a oftat. — Ce te mai doare? a întrebat Hades, fără tragere de inimă, de parcă eram o povară şi îi era anevoie să mă bage în seamă. — Stomacul, i-am răspuns scurt. — Rău? s-a schimonosit Seph. — Mhm, am murmurat, încuviinţând. Seph s-a ridicat şi şi-a trecut o mână prin păr. Atunci miam dat seama că într-adevăr era un prieten adevărat. Părea atât de îngrijorat, încât mă înduioşa. Pe când Hades, purta o expresie ce nu trăda absolut nimic din ceea ce gândea sau simţea. Hades a făcut un alt pas spre mine şi s-a aplecat uşor cu palmele pe pat. — Asta se întâmpla pentru că nu mănânci. Iar atunci când o faci, mănânci numai prostii, m-a apostrofat el, iar Seph l-a privit cu nemulţumire. — Cred că degeaba pălăvrăgeşti acum, Hades, i-a reproșat blondul. 115

Hades l-a privit sceptic. — Cineva trebuie să-i spună. E cea mai amețită persoană pe care am întâlnit-o, a spus el, de parcă eu nu eram în încăpere, apoi a continuat: Trebuie întotdeauna cineva să aibă grijă de ea şi chiar tu ai spus că e prea sensibilă. Am strâns ochii cu putere când un alt val de foc mi-a împresurat abdomenul. Doamne! Ce se întâmpla în stomacul meu de aveam impresia că o să crape? — Ar fi mai bine să taci, a adăugat Seph către Hades. Hades a pufnit şi s-a uitat la mine cu o privire care mi-a retezat jumătate din imunitatea pe care o clădisem în ultimele zile faţa de jignirile și remarcile lui înjositoare. Văzându-mă așa, cum durerea mă mistuia, nu trăda nimic prin ochii săi lipsiți de îngăduinţă sau îngrijorare. Şi l-am înţeles. Nu îi păsa de nimeni. *** Două ore mai târziu, când deja luasem pastilele și dormisem o oră şi puţin, m-am trezit exact cum m-am culcat: cu Caroline, Seph și Hades în camera. Eram conștientă de faptul că aveam în jurul meu oamenii care țineau la mine și eram nespus de recunoscătoare pentru asta. Stomacul mi se potolise. Am reuşit să îmi revin și să îi liniştesc şi pe ei deopotrivă. Hailey a sosit și ea în scurt timp și, fiind Ziua Îndrăgostirilor, am decis să ieșim seara în oraș cu toţii. O clipă m-am panicat, gândindu-mă că vom merge din 116

nou la Vikings, unde nu mai călcasem din seara cu pricina, dar apoi chiar am intrat în panică, fiindcă Seph a oprit mașina lângă clădirea hârâită, bine cunoscută de mine. Curtea abia i se zărea de după gardul impunător şi la fel şi acoperişul. Nu era o clădire înaltă, cât lată; avea două etaje unde, din câte am auzit, locuiau câțiva membrii din Vikings. — Stați... M-am încruntat la Caroline. Ea îmi zâmbea cu complicitate. Parcă nu mergeam la Vikings. Ea s-a văitat: — Oh, haide Amy. Seara asta e una specială și nu puteam lipsi. Hailey m-a apucat de braț și m-a tras afară din mașină. Oftând și fără tragere de inimă, i-am urmat și am intrat. Afară ningea, iar lumina ce răzbătea prin ușile deschise ale pivniței străpungea de una singură negura nopții și a fulgilor de nea. Atmosfera din interior era aceeași ca data trecută: aceleași fețe cu aceleași preocupări deloc legale. Ne-am așezat la masă și de neunde a apărut și Hades. — Gata? Seph s-a ridicat ca să îl întâmpine pe prietenul său, exact când la masă, pe banca de vizavi s-a strecurat Patricia, zâmbind radioasă. Fiind în celălalt capăt al mesei, nu am auzit ce discuție a început cu fetele care stăteau în partea aceea, dar i-am putut vedea privirea cercetătoare poposind pe mine. Mam uitat imediat la Hades care, surprinzător, nici nu băgase de seamă. Era concentrat pe o discuție cu Seph și încă un timp solid, aproape la fel de înalt ca el. 117

— Mă întorc imediat, a anunţat Seph şi s-a strecurat cu Hades în mulţime. I-am urmărit cât am putut cu privirea, curioasă, până când am văzut că au intrat pe o uşa, nu foarte departe de noi. — Cine-i norocosul? m-a înghiontit Hailey. M-am uitat cu nedumerire la ea, iar ea a observat şi a adăugat: — După cine te holbai? M-am crispat. — Nu mă holbam după nimeni. Ea şi-a mijit ochii cu incredulitate şi Caroline a râs, fiindcă ascultase toată conversaţia noastră. — Bere? m-a întrebat ea apoi, întinzându-mi o sticlă de bere. Glumeam! a adăugat imediat și a gâlgâit cu curaj din ea. — Ești așa norocoasă că ai pe cineva de Ziua Îndrăgostiților, a spus Caroline către Hailey, iar aceasta i-a zâmbit. Păcat că e frati-miu. Nu știu cum poți să-l suporţi, a adăugat ea imediat. — Păi, ştii tu... Dragostea face minuni, a râs Hailey, clătinând din cap. Caroline a luat o altă gură zdravănă de bere, apoi a întrebat-o pe Hailey cum s-a cunoscut cu Seph şi, desigur, mintea mea a zburat în alte locuri. Fără să vreau, am auzit discuţia unor fete, aflate în spatele meu. Nu m-am sinchisit să dau importanţă la început, dar apoi am auzit numele lui Hades şi curiozitate mi-a fost stârnită. 118

— Aşa am auzit şi eu, a şuşotit una dintre ele. E adevărat? Chiar e însărcinată? — Da, a răspuns cealaltă. De ce crezi că au lipsit trei zile de la facultate acum două săptămâni? Şi culmea, amândoi! — Dar Hades ştia de dinainte, oricum! a exclamat prima. — Da. Patricia s-a dus de cum a aflat la el. Biata de ea, spera că o să o ceară de nevastă, sau ce? Mi-am sucit capul cu cel mai brusc gest făcut vreodată şi am dat ochi-în-ochi cu două studente de la medicină. Le ştiam — bârfitoare scria pe fruntea lor, cu pix invizibil. M-au sfredelit din priviri când au văzut că am ascultat, apoi şi-au ridicat bărbia sfidătoare şi, întorcându-se pe călcâie, au dispărut în mulţime. Am rămas cu privirea în gol, urmărindule, apoi Caroline şi-a trecut palma prin faţa ochilor mei, trezindu-mă din reverie. — La ce te gândeşti aşa într-o doară? m-a întrebat amuzată. — La nimic, am ridicat eu din umeri. Ea şi-a mijit ochii, dar nu a spus nimic. Aceea a fost prima mea minciună reuşită. Ceva îmi spunea că ceea ce auzisem despre Hades era adevărat. Dacă Caroline afla, automat şi Seph afla şi îi spunea lui Hades, apoi el mă făcea cu ou şi oţet fiindcă mă băgăm în viaţa lui personală. Pe lângă toate astea, îmi era anevoie să cred că Patricia era însărcinată cu Hades, deşi nu era exclus. Ochii mi s-au pironit involuntar pe ea, văzând-o cum râdea şi se amuza cu prietenele ei, în capul celălalt al mesei. Curiozitatea mă măcina de-a dreptul. 119

— Gata, hai! a anunțat Caroline, ridicându-se ca arsă. M-am încruntat văzând-o și pe Hailey ridicându-se. — Ce se întâmplă? am întrebat. Ele au făcut un schimb de priviri cu subînţeles si apoi miam dat seama: lupta. — Ok, eu rămân aici, am murmurat şi m-am aşezat la locul meu. Lângă noi a apărut Seph şi le-a luat pe fete, conducându-le către scenă. Rămăsesem singură la masă şi ca să fiu sigură că nu o să se întâmple ca data trecută, mi-am scos iPod-ul din buzunarul hainei şi mi-am băgat căştile în urechi. Căutam o melodie gălăgioasă (de preferat Rammstein), care să acopere zarva şi gândurile cu Patricia însărcinată cu Hades. Degetul mi-a rămas blocat pe ecran când am auzit vocea mulţimii aclamând, și automat respirația mi s-a tăiat. Mi-am sucit temătoare capul, spre scenă, ca să îl găsesc pe Hades, complet relaxat, la bustul gol și gata de încăierare, sfredelindu-se din priviri cu un alt individ masiv.

120

Capitolul 8 Aimèe Nu mi-am putut lua privirea de la chipul lui Hades, invadat de mânie, şi nici nu am vrut să fac asta. M-am ridicat atât de brusc, încât aproape m-a cuprins ameţeala. M-am prins cu palma de marginea subţire a mesei, pentru a mă menţine pe picioare. Am închis ochii o clipă, ca să-mi revin complet, apoi mi-am înălţat privirea către ring, unde Musculosul făcea încheierea monologului său. Toată lumea îl aclama în jur pe Hades, urlând şi fluierând, în timp ce eu încercam să îmi dau seama ce Dumnezeu a avut în cap de s-a băgat în luptă. Am rămas nemişcată şi mi-am mijit ochii pentru a-l vedea mai bine. Neputând face faţă mulţimii, am aruncat o privire peste umăr, unde, în spatele meu, era pustiu, aşa că m-am deplasat până la peretele opus ringului de unde, exact cum mă aşteptam, aveam o vedere mult mai bună. De la distanţa la care eram, puteam vedea pe corpul lui Hades diverse semne care, am bănuit eu, erau tatuaje. Nu erau forme definite, nu aveau contururi clare, ci semănau mai degrabă cu nişte cifre romane. Trebuie să recunosc că Hades arăta foarte bine, lucru ce l-am dedus chiar şi când avea pulover pe el. Umeri laţi, piept bine antrenat, talie îngustă — potrivită pentru structura sa, şi pe lângă toate acestea era şi înalt, având coapsele lucrate şi braţele asemenea. Nimic exagerat, ci cât era nevoie. 121

În tot acest proces al meu de examinare, nu am realizat că lupta începuse. Nu luptau cu mănuşi de box, ci cu pumnii liberi, acoperiți de ceva ce aducea a bandaje. Atunci mi-am putut explica juliturile și cojile de la încheieturile degetelor lui Hades pe care, cu sinceritate, nu le luasem foarte tare în seamă, considerând că la vârsta lui și având caracterul vulcanic pe care îl avea, Hades a luat parte la multe încăierări. Nu m-am gândit niciodată că luptă într-un asemenea loc și în niciun caz cu asemenea motiv. Până la urmă ceea ce făceau ei acolo era spectacol; era un mod de a se distra. Şi era scârbos în acelaşi timp. M-am cutremurat în sinea mea, aducându-mi aminte de bărbatul bătut data trecută. Nu aş fi putut să îl văd pe Hades în halul acela. Trebuia să lupte cât de bine putea, altminteri... Înainte să îmi dau seama de ceea ce urma să fac, mi-am creat o pâlnie cu palmele la gură şi am strigat cât am putut către el. Vocea mea firavă a fost însă eclipsată de zgomotele produse de restul persoanelor prezente. Privirea lui Hades a căzut de îndată pe mine, fixându-mă cu o intensitate tulburătoare. Văzând asta, m-am crispat şi am încremenit, însă nu ştiu din ce motiv, Hades a rânjit spre mine. I-am reflectat rânjetul languros cu un zâmbet ambiguu, ceea ce l-a făcut să îşi înalţe sprâncenele. Câteva capete s-au întors spre mine, iar eu mi-am dorit din tot sufletul să mă transform într-o scamă. Stând lipită de un perete, în solutitudinea perimetrului din partea opusă scenei — nu era un peisaj în care voiam să apar. 122

Dialogul facial dintre mine şi Hades a fost întrerupt de adversarul său, când acesta i-a spus ceva, după care am putut vedea cum maxilarul lui Hades s-a încleştat şi cum muşchii iau zvâcnit. Am inspirat adânc şi mi-am continuat încurajările, bătând din palme, deşi în sinea mea imploram ca nimic rău să nu se întâmple. Prima parte a luptei a fost în avantajul lui Hades, întrucât celălalt bărbat era într-adevăr uriaş (plin de steroizi, mai exact), însă era foarte lent. Nu o dată s-a întâmplat ca el să nu premediteze următoarea mişcare a lui Hades şi de cele mai multe ori când a făcut-o, nu a avut abilitatea şi agilitatea necesare de a se feri sau de a se apăra. Caroline şi Seph erau şi ei acolo, chiar lângă scenă, făcându-i galerie lui Hades. Se pricepea şi trebuia să fii orb ca să nu observi cât de mult îi plăcea să îl znopească pe adversatul său în bătaie. Nu avea pic de milă, dar nu îmi păsa câtuși de puțin de celălalt bărbat. Voiam ca Hades să iasă teafar din acea luptă. A fost momentul ca Hades să pară oarecum distras de ceva, ceea ce i-a adus un ricoşeu puternic în stomac. Mi-am acoperit gura cu ambele mâini, cuprinsă de un suspin nestăpânit, însă Hades doar a icnit şi s-a dat un pas în spate, după care a rânjit şi s-a încruntat, făcând clin din cap. Desigur că l-a răsplătit Plin de Steroizi cu alţi câţiva pumni. Bărbatul, plin de sânge pe faţa-i dură şi borcănată, încă se ţinea bine pe picioare. Hades era inteligent şi, după un upercut, i-a tras cu o mişcare ageră capul în genunchiul său ridicat şi a terminat cu 123

un alt pumn în maxilar. Nemulţumit de tot chinul la care l-a supus, a încheiat printr-un picior dat cu putere sub centură. Văzând asta, am tras aer printre dinţi, imaginându-mi durerea bietului bărbat precum şi faptul că tare îmi era teamă că nu putea să aibă prea curând moştenitori. Plin de Steroizi a făcut contact cu podeaua de ciment a scenei şi a rămas acolo, ţinându-se bine de ceea ce avea el mai de preţ, cu faţa schimonosită, plină de sânge şi în curând, plină de lacrimi. Pieptul transpirat al lui Hades urca şi cobora frenetic, făcând ca umerii săi laţi să se ridice şi ei asemenea, în timp ce se uita în jos la rezultatul puterii sale. Părul îi cădea în câteva şuviţe ude, pe frunte, iar pe faţa i se prelingeau şiroaie de sudoare, precum şi pe tot spatele şi pe abdomen. Din şort i se zărea V-ul şi asta m-a făcut să îmi feresc privirea. Probabil din cauza faptului că nu am mai văzut un bărbat în asemenea ipostază până atunci. Doar pe David şi câţiva prieteni la piscină, însă nici unul nu a arătat așa muncit şi mascul cum arăta Hades în acel moment. Musculosul a urcat pe scenă şi a anunţat victoria lui Hades, iar urletele s-au îndesit. Probabil majoritatea au pariat pe Hades și acum aveau să îşi primească sumele cuvenite. Mi-am muşcat buza abţinându-mi hohotul de râs ce mă cuprinsese, însă faţa lui Hades a rămas serioasă şi concentrată. Părea căzut pe gânduri și voiam să aflu ce îi trecea prin minte. Şi-a păstrat expresia imperturbabilă până când a coborât de pe scenă şi a intrat pe ușa pe care intrase cu Seph înainte de luptă. 124

Am privit lung în urma lui și nici n-am observat când Caroline, Seph și Hailey au venit lângă mine. — Dumnezeule! Ai văzut asta? a explodat Caroline de încântare, răsuflând greu. Seph și-a frecat palmele. — A câștigat ceva bani, la naiba! a exclamat el, clătinând din cap. Revin imediat, ne-a spus și a sărutat-o pe Hailey scurt, după care a intrat pe ușă, în urma lui Hades. — Tu chiar te-ai uitat la luptă? m-a întrebat Hailey, surprinsă. Am încuviinţat din cap, afişând un zâmbet larg. — A fost grozav... a rostit Caroline. Parcă ar fi maşini de box! — Gândeşte-te la faptul că Hades tocmai a luptat cu un membru din T.I.F.U., a spus Hailey. — Cum adică? a întrebat Caroline. — T.I.F.U. sunt un fel de Vikings, doar că mult mai avansaţi. Ei organizează lupte legale, transmise în direct şi multe altele. — Şi de ce ar veni unul ca Dan într-un asemenea loc când are adversari pe măsura lui la T.I.F.U.? — Pentru că a vrut să se bată cu Hades, a ridicat Hailey din umeri, ca şi cum ar fi fost de la sine înţeles. Seph s-a întors ţinând o sticlă de Cola în mână şi purtând o expresie uşor nemulţumită. Hailey l-a citit imediat şi l-a întrebat ce a păţit.

125

— Vor ca Hades să se bată din nou, a răspuns el şi a luat o înghiţitură din suc. — Cine vrea? s-a interesat Caroline. — Cei care au pariat pe Dan, pentru că au impresia că lupta a fost aranjată din cauza faptului că Hades a primit doar un pumn în stomac. Ce tâmpenie!, m-am revoltat eu în tăcere. — O să se bată tot cu Dan? Am făcut un pas în faţă către Seph, iar el s-a încruntat uşor la mine, evident uimit de faptul că am luat atitudine. — Nu, cu un alt tip din T.I.F.U., mi-a răspuns el simplu. Drace, şi câştigase atâţia bani! Oare Hades avea nevoie de banii aceia de Seph era atât de furios pe faptul că i-a pierdut? — O să-l bată, Seph, l-a liniştit Caroline. A bătut o namilă ca Dan și nu o să se descurce cu următorul? E puternic? Gras? Slab? — Nu asta contează, Caroline. Hades e acum obosit și nu știu cât de bine o să facă față. — De ce, Dumnezeu, s-a băgat în luptă, totuși? m-am trezit întrebând, pe un ton ridicat. — Pentru bani, mi-a răspuns Seph. Și pentru că aşa se descarcă el atunci când cineva îi “mănâncă ficații”. Privirea insistentă a lui Seph m-a făcut să mă simt stingherită, așa că mi-am aplecat capul şi apoi mi-am înălţat privirea către ochii lui Caroline, ce scrutau acum prin mulţime, în căutarea a numai-ea-ştia-ce. 126

— Bine, uite, eu zic să mergem lângă scenă şi să aşteptăm până începe. Va fi totul ok. Hailey ne-a îndemnat să mergem către scenă şi nu m-am gândit nicio clipă să o refuz. După încă cinci minute în care încăperea era dominată de un

murmur

constant,

Musculosul

a

urcat

pe

scenă,

întorcându-şi printr-un gest priceput şapca, cu cozorocul la spate. — Bine, bine, a strigat el, fluturându-şi mâinile într-un gest simulacru. Ascultaţi aici! Vocile s-au oprit, semn că erau cu toţii atenți. Ca să fie toată lumea împăcată şi mulţumită, Maxwood va lupta din nou, cu O’Guide. A tăcut un moment pentru a ne lăsa un răgar, apoi a continuat: Cine pierde, să îşi bage undeva nemulţumirile. Noi nu lucrăm cu făcătorii, ca să ştiţi; nu va exista şi o a treia luptă. E clar? Toţi cei ce au pariat pe Dan îl vor avea acum pe Chase ca pion. Baftă! a încheiat el şi a coborât printr-o săritură de pe scenă, lăsând în urma sa un alt val de mormăieli. Când O’Guide urcasc pe scenă, Hades încă nu sosise, iar Seph ne-a asigurat că o să apară. Oamenii deja începeau să îşi piardă răbdarea, iar eu îmi rosesem obrazul pe interior atât de mult, încât aproape îmi dăduse sângele. În cele din urmă, Hades a intrat în încăpere şi studenţii sau dat la o parte asemenea Mării Roşii în faţa lui Moise. Avea un prosop albastru închis în jurul gâtului și alt short. Până a ajuns în ring, nu și-a luat o clipă privirea de pe adversarul său care, dintr-un oarecare motiv, mi se părea o amenințare mai

127

mare decât celălalt (fizic vorbind), însă nu îi cunoșteam încă tactica și strategia de a lupta. Într-un sfârșit, acum că Hades era la doar câțiva pași de mine, îi puteam identifica tatuajele de pe corp, dar spre dezamăgirea mea, nu aveam nici cea mai mică idee ce ar fi putut semnifica. Nu erau semne romane, nu erau sirene, fluturi sau capete de morți, ci linii încurcate, diagonale așezate peste verticale și orizontale întortocheate. — Apetisant, nu? Am auzit o voce lascivă în dreapta mea și când mi-am întors capul, Patricia și-a îndreptat cu subînţeles privirea spre Hades, mușcându-și apoi buza de jos. Mi-a făcut cu ochiul şi toate trăsăturile ei faciale mi-au dat dat de înțeles că aștepta un răspuns de la mine. — Mă uitam la tatuaje, am îngăimat eu cu vocea ridicată, pentru a acoperi restul zgomotelor produse de studenţi. — N-ai idee ce reprezintă, nu? Am scuturat din cap, iar ea a zâmbit languros şi a ridicat din umeri. — Nici eu, însă mi-aș dori să aflu. O imagine cu Patricia având burta bombată mi-a apărut în gând. Am alungat-o imediat și mi-am mutat privirea pe Hades și Chase ce continuau să își facă numerele. Hades era mult mai spontan în mişcări, în comparaţie cu Chase care aparent avea aceleași miscări lipsite de tactică pe care le avea şi Dan. Bănuiesc că T.I.F.U. aveau propriul lor cod de mişcări, iar asta era ceva chiar absurd. Ori aveau toţi acelaşi antrenor? — Fumezi? m-a întreabat Patricia. 128

— Nu, am răspuns, fără să îmi iau privirea de la luptă. — Vii cu mine afară, la o ţigară? m-a întreabat ea, lucru ce m-a făcut să o fixez cu privirea. Te rog! Aici e prea aglomerat şi oricum, a făcut un semn către ring cu mâna în care ţinea o bere, uită-te la ei: Hades o să-l facă vraişte în maxim cinci minute. Nu mai avem ce vedea aici. Oftând, m-am uitat la Caroline și Hailey ce schimbau priviri legate de desfășurarea luptei. Caroline mi-a prins privirea de după Hailey și i-am făcut semn că merg până afară, iar ea a aprobat din cap. Am urmat-o pe Patricia până afară și după ce am urcat treptele de beton, ne-am sprijinit de gardul ce împrejmuia curtea (cel lângă care vomitasem în urmă cu trei săptămâni). Patricia a scos un pachet de Marlboro Light din buzunarul jachetei sale de piele și și-a aprins o țigară, suflând fumul în trombă și lăsându-și capul pe spate. Cu siguranță savura din plin sursa unui posibil cancer pulmonar. Era diferită față de Patricia pe care o cunoscusem în mașina lui Seph. Îmi pregăteam mintal modul în care aveam să îmi cer scuze pentru ceea ce se întâmplase atunci, dar ea mi-a întrerupt intenția. — Sigur nu vrei să încerci? m-a întrebat, iar eu m-am foit, oarecum stânjenită de întrebarea ei care m-a făcut să devin și mai stingherită. Întrebarea legată de sarcina ei cu Hades îmi dansa pe limbă. — Mersi, dar sunt bine așa. 129

Nu a spus nimic și și-a supt obrajii când a tras îndelung un alt fum. Liniștea dintre noi două era stranie și îmi apăreau în minte tot felul de întrebări legate de motivul pentru care m-ar fi chemat, tocmai pe mine, să ies cu ea să fumeze. — Am auzit ceva, am bâiguit eu, legat de... Adică, tu și cu Hades... — Salutare! O voce de bărbat a răsunat în spatele meu și m-am întors brusc. Eric mi-a zâmbit cu trufie, îndreptându-se cu pași lejeri spre mine și Patricia. — Bună, Eric, l-a salutat ea scurt. Continuă, Aimèe. — Ce faceți afară, singure în noapte, pe o vreme geroasă ca asta? a continuat Eric, ignorând încercarea Patriciei de a-i spune că nu avea ce căuta în dialogul nostru. — Eric, vorbeam ceva cu ea. El a ridicat mâinile într-un gest simulacru de defensivă și și-a arcuit sprâncenele, de parcă l-ar fi interesat cu adevărat că voiam să rămânem singure. — Voiam să te anunţ că te caută Hades, a adaugat el clătinând din cap şi făcând câțiva pași în spate, semn că voia să se retragă. Dar acum o să plec. — Pe cine? a întrebat Patricia, nerăbdătoare. Eric s-a oprit şi s-a întors, privind-o cu jumătate de gură zâmbind. — Pe tine, pe cine altcineva? — De ce?

130

— Nu ştiu exact, doar că imediat cum a ieşit din ring a spus să mergi la el în vestiar. Patricia s-a încruntat şi, fără să stea pe gânduri, şi-a aruncat ţigara fumată pe jumătate şi a mers cu paşi mari până la uşa de lemn poziţionată pe diagonală, de unde vocile studenţilor răsunau cu putere. Am clipit mărunt de câteva ori şi, deşi ceva îmi părea putred, am decis să o urmez, însă Eric m-a prins de braţ şi m-a pironit pe loc. — Încontro? Mi-a zâmbit mişeleşte. Mi-am tras braţul şi el mi-a dat drumul, ca să mă apuce mai apoi cu putere de celălalt braţ. — Nu vreau să mă cert cu tine, Eric. Dă-mi drumul. El a râs cu poftă. — Noi nu ne certăm, doar... negociem. — Nu avem ce anume să negociem. Amuzamentul de pe chip i-a dispărut, lăsând loc seriozităţii şi unor maxilare încleştate, semn că răbdarea îi pierise. M-a împins cu putere de umeri, forţându-mă să mă lipesc cu spatele de gardul înalt şi rece al curţii. — Uite ce e, lasă năravurile astea de doi bani. Spune-mi ce vrei şi să terminăm odată. Buimăcită de gestul şi spusele lui, m-am încruntat, clipind des. — Ce să vreau? l-am întrebat. El a pufnit și şi-a abătut privirea o clipă, disperat că nu înţelegeam ce spunea. 131

— Ştiu că mă vrei, mi-a spus. În momentul în care am realizat despre ce vorbea şi la ceea ce se ferea, m-am crispat şi m-am zbătut sub puterea palmelor sale ce îmi împingeau umerii în zid. — Cred că ai greşit persoana, Eric! am strigat, făcându-l să se încrunte mai tare. — Eu nu greşesc niciodată. O să consider asta o ofertă. Şi spunând asta, Eric şi-a presat corpul peste al meu, însă nu a zăbovit prea mult, pentru că într-o clipă a fost azvârlit la câţiva metri de mine, târându-se prin zăpada şi gheaţa de pe trotuar. Mi-am dus mâinile la gură, şocată de modul în care Eric a făcut contact cu cimentul. Buimac, s-a ridicat în capul oaselor, iar eu mi-am îndreptat privirea către Hades care îl sfredelea din priviri, parcă aşteptând să se ridice ca să îl poată doborî din nou la pământ. A făcut un pas către Eric şi, prinzându-l de gulerul hainei, l-a izbit cu spatele de zidul curţii, cu picioarele suspendate în aer. Expresia terifiată a lui Eric mi-a dat de înţeles că Hades îl tranşa din priviri. Fără să spună nimic, s-a depărtat, şi Eric a căzut lângă gard, uitându-se pe sub sprâncene cum Hades se îndrepta către mine. Văzându-l pe Hades la bustul gol, am dedus faptul că probabil plecase din luptă. Încheieturile degetelor îi erau pline de sânge şi la fel şi buza de sus, iar în dreptul maxilarului, în partea stângă, i se ivea uşor o vânătaie. M-am întrebat, la vremea aceea: dacă el se bătea deseori în Vikings, cum se făcea că niciodată nu venea

132

la cursuri cu vânătăi sau julituri? Nu încasa niciodată pumni? El doar dădea? S-a oprit în faţa mea şi m-a studiat cu atenţie, în timp ce chipul îi clocotea de furie.

133

Capitolul 9 Hades Imagini cu posibila nenorocire ce ar fi avut loc, dacă eu nu interveneam, îmi vuiau prin minte, iar asta mă înfuria la culme. Ea era atât de... Drace! Aimèe credea că toată lumea are suflet bun şi avea impresia că Eric ar fi lăsat-o în pace dacă ea l-ar fi rugat frumos. Era speriată şi o simţeam, însă mânia mea era mult mai intensă decât imboldul de a mă controla în faţa ei. — Vino, i-am spus şi am luat-o în faţă, către subsol. Nu i-am auzit paşii în urma mea şi m-am oprit. Am aruncat o privire peste umăr şi am găsit-o zgâindu-se la Eric, care mă sfredelea din priviri. — Eric, nu mă forţa să mă bat pentru a treia oară în seara asta pentru că ştii că am s-o fac. Aimèe, haide. Aimèe şi-a îndreaptat atenţia către mine, avertizarea mea trezindu-i brusc interesul şi îngrozind-o. Apoi, cu paşi firavi, a venit spre mine şi a luat-o înainte, pe scările către subsol. Aruncându-i o ultimă privire lui Eric, m-am stăpânit din greu să nu îi mut mandibula la ceafă. Nu era prima dată când nenorocitul încerca tertipuri de genul pe la colţuri sau pe străzi pustiite. Cred că pierduse numărătoarea tuturor reclamaţiilor primite. M-am mulţumit cu o strângere puternică a pumnilor însângeraţi şi am pornit imediat pe scări, nedorind să o mai las 134

pe Lita singură prea mult. Am găsit-o în capătul scărilor, cu braţele strânse în jurul corpului şi privind în gol. M-am oprit lângă ea şi am privit-o confuz, iar ea şi-a ridicat ochii mari şi incredibil de albaştrii către mine, evident speriată şi extrem de vulnerabilă. — Mersi mult, Hades. — Cred că glumești, i-am spus, ferm. Vino, am adăugat oftând. Am apucat-o de braţ şi am îndemnat-o să înainteze către masa celorlalți. — Nu le spune deocamdată nimic legat de asta, bine? i-am șoptit, înainte să plece către masă, iar ea a încuviințat pierdută din cap, în timp ce eu o căutam pe lașa de Patricia printre toate fețele ce se holbau la mine. Jordan și-a făcut loc printre cei prezenţi şi s-a oprit furios lângă mine. Nu l-am băgat în seamă și mi-am mijit ochii în căutarea unui cap blond și gol. Pornind printre toți hădrălăii și tipele rumegătoare de gumă, Jordan era pe urmele mele, strigându-mă de zor. — Hades! a urlat el cu o ultimă suflare. Omule, ascultă-mă! Nu poți să pleci pur și simplu din luptă. — Ba pot şi chiar am făcut-o. — Hades, Brad îşi vrea banii, iar oamenii spectacolul promis. — Dă-le banii înapoi. Nu îmi pasă. Jordan a oftat zgomotos și și-a trecut frustrat o mână prin păr. M-a ajutat de multe ori în privinţa meciurilor, dar la 135

momentul acela nu aveam randamentul necesar de a-i ţine şi lui piept. Eu căutam altceva. — După atâta timp, te-ai descis să intri din nou în luptă doar ca să dai cu bâta în baltă?! Ştiu foarte bine că ai nevoie de bani, omule, nu pot să îi arunc în măinile ălora. L-am fulgerat cu privirea şi, cu o expresie iritată, i-am spus apăsat: — Dă-le nenorociţii ăia de bani înapoi, Jordan, şi lasă-mă. Tipul a plecat nemulţumit, ştiind că dacă mai insista pierdea orice șansă de a ajunge la un consens cu mine. Mi-am continuat căutările, în timp ce Jordan anunța finalul luptei și toți cei care au pariat au început să huiduie. Ei bine, am fost huiduit și de persoane mai importante. A doua zi cel mai probabil aveam să mă trezesc dat afară din Vikings, dar nu mă interesa, căci eram pornit pe ceva anume deja. Hotărâsem să vorbesc a doua zi cu Brad și să termine odată cu nebunia de băieți de cartier. Mi-oi fi petrecut eu adolescența zgâindu-mă la lupte de Kickboxing și practicându-l, dar când vezi că cei ca Brad nu au limite, trebuie să intervi. Sau măcar să ieși de tot, dacă nu poți rezolva nimic. Am văzut-o pe una dintre prietenele slăbănoage ale Patriciei și am întrebat-o dacă ştie unde era ea, dar așa cum era de aşteptat, ori nu ştia unde era, ori mă minţea. Bănuiesc că la fața pe care o aveam, clocotind de furie, n-a îndrăznit să își dea prietena în vileag.

136

Cu paşi mari şi hotărâţi, m-am îndreptat către baie. Fetele mereu stau la bârfă în baie, nu? Deci acolo o găseam cu siguranţă și pe Stevenson. Împingând cu putere uşa din placaj a băii, am dat peste Patricia şi încă două tipe, dichisindu-se în oglinda rotundă şi mânjită de pe perete. Ochii ei au capătat mărimea unor farfurii atunci când m-a văzut şi instinctiv s-a dat un pas înapoi. Din doi paşi am ajuns la ea, i-am prins cu putere umerii şi am împins-o în spate, lipind-o de peretele din spatele ei. Nu voiam să o rănesc, dar m-a adus la o aşa disperare, încât am fost nevoit să apelez la astfel de gesturi. Nu eram prea calm şi înţelegător, de obicei. Îndeosebi după meciuri. — Ai înnebunit, Maxwood?! a strigat ea la mine, tranşându-mă cu ochii de un albastru senin. — Ai face bine să îmi spui acum şi aici ce afacere tâmpită ai mai făcut cu nenorocitu’ de Eric. — Despre ce tot vorbeşti? — Uite ce e, Patricia, am mârâit eu gutural, nici tu, nici eu, nu ne-am născut ieri. Te-am văzut când ai ieşit cu Li-... cu Aimèe afară, ca mai apoi să iasă şi Eric după voi. Te-ai întors singură de afară. Ai lăsat-o pe Aimèe singură cu el. Ea a continuat să mă privească cu groază, dar puteam vedea pe chipul ei perfect cât de imperfectă era. Era o actriţă bună şi spre deosebire de Aimèe, viclenia Patriciei reuşea să mascheze toate minciunile şi trucurile pe care le spunea sau făcea.

137

— A fost o simplă coincidenţă, a pufnit ea. Nu îmi vine să cred cât de mult te manipulează Aimèe... Hades, eu am intrat pentru că Eric mi-a spus că tu mă cauți. Aimèe a rămas pur și simplu acolo. Sunt ferm convinsă că știe ce reputație are Eric, dar ea a ales să rămână afară cu el, în pofida pericolului la care s-a expus. Poate îi place să trăiască periculos, cine știe? De ce mă bagi pe mine în problemele tale nenorocite? Să îți amintesc că port un copil în pântec? Ai grijă cum te comporţi, totuşi. Nu ai vrea ca primul tău copil să se nască cu probleme, nu? Tensiunea îmi creştea cu minim câteva zeci de pulsuri pe secundă. Nu credeam o iotă din ceea ce spunea. Ea nu avea habar de ceea ce se întâmplase cu Eric la Columbia, în urmă cu trei săptămâni. Nu avea, nici atât habar, despre cum trebuia să se comporte o viitoare mamă. — Copil... am râs. De ce mă bagi pe mine în problemele tale? am îngânat-o, sfredelind-o cu privirea. Mi-am încleştat maxilarul, abţinându-mi valul de înjurături ce îmi dansa pe limbă şi, răsuflând ca după un întreg maraton, am făcut un pas în spate şi m-am întors pe călcâie, plecând cu paşi apăsaţi şi mari din baie. Am trecut prin vestiar şi mi-am pus un tricou boţit şi un hanorac peste. Când am ajuns la masă, Seph, Caroline, Hailey şi alţi colegi erau într-o veselie continuă, iar eu o căutam frenetic cu privirea pe Lita. Stătea pe bancă, cu fruntea sprijinită pe braţele încrucişate pe masă şi îi puteam observa umerii cum i se ridicau atunci când ofta profund. M-am

138

bucurat că nu plângea şi m-am aşezat la masă în faţa ei, însă ea, nevăzându-mă, nu a reacţionat. Seph m-a observat în schimb şi m-a bătut pe umăr. M-a întrebat de ce am ieşit aşa brusc din luptă şi i-am promis că o să îi explic totul acasă. Caroline şi Hailey mă priveau incredule și pline de curiozitate, dar le-am ignorat, sătul să tot dau explicaţii. Lita nu reacţiona în niciun fel, ci pur şi simplu stătea acolo, mistuită de gânduri. Mi-am jurat că nu o s-o mai las să vină în purgatoriu ăla. Am luat o bere dintre cele nedesfăcute de pe masă și am desfăcut-o, simțind cum pielea de pe pumn mi s-a întins și junghiuri înţepătoare m-au cuprins. Când am băut din sticlă, buza de sus mă ustura, dar nu mă mai interesa şi am ignorat durerea. *** Peste un sfert de oră, când am intrat cu Seph și Lita în camera fetelor, din cămin, eram mai mult decât frânt. Mi-am imaginat pentru o secundă că blondul avea să facă din nou o schemă și că o să mă lase singur cu Aimèe. Mă deranja chestia asta. Mai ales că Hailey și Caroline erau plecate la mall, la insistenţele lui Hailey. Voia să îi cumpere lui Seph un cadou de Ziua Îndrăgostiţilor, înainte să treacă miezul nopții și ziua să fie pierdută. Greţos. Camera lor era plină de chestii roz, violet și albastre. Întotdeauna mirosea a vanilie peste tot. Nu mă deranja atât de 139

mult pe cât ar fi trebuit. În mod normal, m-aş fi sucit pe călcâie şi aş fi făcut cale întoarsă, dar ştiam că Lita avea nevoie de cineva cu care să vorbească. M-am aşezat gemând uşor pe scaunul de la biroul lor şi miam lăsat capul pe spate. Eram obosit din cauza lui O’Guide şi asta pentru că la cât de lent era în luptă, m-a obosit şi pe mine să îi tot văd mişcările în reluare. Mi-am masat uşor maxilarul, unde îmi simţeam pielea în flăcări, şi mi-am dat seama că aveam o vânătaie de toată frumuseţea. — Cred că am uitat să încui maşina, a trăncănit Seph de pe pat şi m-am uitat sceptic la el. Jur! A ridicat mâinile în poziţie defensivă. Mă întorc imediat, promit. Am oftat profund când el a ieşit pe uşă, în timp ce Lita a ieşit de la baie şi am auzit-o târşâindu-şi papucii de cameră până lângă mine. — Unde e Seph? a întrebat ea. Mi-am deschis un ochii şi m-am uitat ciudat la ea, neînţelegând de ce stătea acolo şi se zgâia la mine. Avea părul brunet prins într-un coc îngrozitor în vârful capului, cu bretonul ciufulit pe frunte (exact ca în ziua în care am întâlnito). Purta un hanorac larg, cu glugă, de un roz pal, ce îi ajungea până la coapse şi îi acoperea jumătate din cele (cred) două perechi de colanţi pe care le purta. Nu mai văzusem în viaţa mea o fată căreia să îi pese aşa puţin de propria înfăţişare. Speram doar ca ea să fi trecut peste faza cu Eric. Nu am întrebat-o nimic însă, din teama de a nu lăsa de înțeles că miar păsa. 140

— Mă gândeam să... a băiguit și abia atunci mi-am coborât privirea, la mâinile ei ce ţineau o trusă medicală. Ea voia să mă îngrijească pe mine, când cea îngrijită ar fi trebuit să fie ea. Era al naibii de enervantă. Am închis ochii şi mi-am lăsat capul la loc pe speteaza scaunului. — Sunt bine, i-am spus simplu. Am auzit apoi câteva clicuri şi un sunet straniu, asemănător cu scârțâitul metalelor, şi mi-am dat seama că desfăcuse trusa. Mi-am deschis încet un ochi şi am văzut-o cum stătea cu un genunchi sprijinit de patul pe care pusese trusa. Era concentrată pe ceea ce făcea şi am observat asta pe profilul ei cu nas mic şi buze voluminoase. S-a încruntat o clipă, citind pe o sticlă stacojie, care semăna cu betadina, şi apoi a scos capacul la o sticlă de plastic, transparentă. Începuse să miroasă a dezinfenctant şi spirt în cameră, şi am strâmbat din nas. Nu neg că îmi plăcea să o văd aşa, îngrijindu-mă, dar miam revenit rapid când s-a întors cu faţa la mine, ţinând în mână o dischetă îmbibată în... spirt? — Ce parte din... — Taci şi nu te mişca, mi-a spus hotărâtă, prinzându-mi bărbia cu degetele ei delicate şi subţiri. Atingerea ei era blândă şi mult prea îngăduitoare pentru un nătărău ca mine. Mi-a întors capul şi s-a holbat încruntată la vânătăi, apoi m-a sucit şi mi-a frecat cu discheta buza de 141

sus. Mă ustura ca naiba şi am sâsâit scurt prima dată, dar apoi m-am obişnuit cu senzaţia. — Deschide gura. Am ascult-o şi mi-am depărtat buzele, ceea ce m-a făcut să arăt exact cu un idiot. Lita stătea aplecată deasupra mea şi îmi freca buzele. Cine ar fi crezut aşa ceva? Mă uitam la ea cât de multă atenţie oferea unei amărâte de zgârieturi. Ştiam că rănile aveau să se vindece singure, dar nu am întrerupt-o pe Lita din ceea ce făcea. Și-a mijit ochii atunci când nu a reușit să îndepărteze cum trebuia sângele închegat. — O să îmi bagi și în gură dezinfectant? A tresărit uşor la cuvintele mele, ceea ce m-a făcut să zâmbesc jumătate de gură. A închis ochii o chipă, simulacru, a ceva ce s-ar fi tradadus: La naiba cu vocea ta de monstru! — Ai încasat câțiva pumni adineaori și acum te temi de niște dezinfectant? În regulă. A punctat bine. — Dacă mor din cauza lui? S-a uitat la mine cu ochii albaştri și ai naibii de frumoşi, acum îngustaţi, şi s-a întins după dezinfectantul de pe birou, ca mai apoi să înmoaie iar discheta albă din vată în ea. — Ai încredere, mi-a spus, ferindu-și privirea de a mea. Mi-a întors din nou capul în sens opus, asigurându-se că nu am să-i captez din nou privirea. Mi-am ţinut respiraţia de câteva ori, din cauza faptului că nu suportam să o am așa aproape de mine. Mă împingea la gesturi nesăbuite și chiar nu îmi doream să o sărut cu forţa când ea voia doar să mă 142

îngrijească. Pe lângă asta, m-ar fi durut ca naiba julitura de pe buză şi maxilarul deopotrivă. Din seara în care a vomitat la Vikings și până în seara cu pricina, când m-a îngrijit, n-am mai stat aproape de ea nici la un metru. Realizasem că greşisem. O văzusem speriată şi nu ştiam cum să o liniştesc. Am presupus că luatul în braţe are ca scop lucrul ăsta şi am luat-o în braţe. Apoi... Habar nu am ce a fost. — Gata, a zâmbit, ştergându-mi încă o dată maxilarul. Drace! De ce așa repede? — Cred că încă mă mai doare. Eşti sigură că ai curăţat cum trebuie? Şi-a îngustat ochii la mine şi m-a privit peste umăr, în timp ce a cotrobăit prin trusa medicala. — Nu sunt Zâna Binefăcătoare ca să îţi iau durerea, Hades. Eu doar te-am dezinfectat. Te dau şi cu alifie şi până mâine o să ţi se închidă rana. În trusă nu sunt plasturi, din câte observ. Cred că le-a consumat Caroline acum câteva zile. S-a întors cu un tub alb, pe care nişte inscripţii albastre zăceau, şi a scos din el, pe degetul inelar, puţină alifie transparentă. Am stat cuminte și am lăsat-o să îmi ungă vânătaia. Avea o atingere atât de fină și de blândă, încât mă enervam pe mine însumi pentru că eram atât de bădăran cu ea. Nu îmi plăcea cum deveneam în preajma ei, aşa că mă comportam cât mai urât ca să stea cât mai departe. Degetul ei a ajuns pe buzele mele. M-am bucurat o clipă de senzaţie, apoi am apucat-o de încheietură şi i-am îndepărtat mâna. 143

— Cred că sunt în regulă. — Uşor, Hulk, m-a apostrofat ea cu vocea aparent afectată. Trebuie să intre bine în piele. Hulk? Am râs, iar ea s-a uitat ciudat la mine. — Continuă, i-am spus şi mi-am trecut mâna prin păr, cu umerii încă zguduindu-mi-se de râs. Mi-a luat mâinile într-ale sale şi mi-a şters încheieturile degetelor cu dezinfectant, apoi le-a uns cu acea alifie dubioasă, cu miros înţepător, şi a bagat totul înapoi în trusă. A închis-o şi a dus-o în baie. Când s-a întors, s-a oprit din nou lângă mine şi şi-a pus o mână în şold. Ce naiba? Unde dispăruse Aimèe cea vulnerabilă şi speriată ca o vrăbiuţă? — Trebuie să te întreb ceva, mi-a spus, uşor stânjenită. Mi-am înalţat sprâncenele şi m-am bălăngănit alene cu scaunul. — Asta ar trebui să fie recompensa, pentru că m-ai îngrijit? am întrebat-o, iar ea s-a încruntat. — Nu, Hades. Eu te-am ajutat pentru că şi tu ai intervenit la timp între mine şi Eric. De-ar fi ştiut ea că Patricia a pus la cale mârşăvia cu Eric, nar mai fi fost atât de îngăduitoare nici măcar faţă de mine. — Uite... S-a fâstâcit şi s-a aşezat pe pat. Am auzit două studente de la medicină, prietene cu Patricia, vorbind despre tine şi... A oftat. Hades, Patricia chiar e însărcinată cu tine?

144

Am rămas încremenit auzind-o şi am strâns mânerul scaunul atât de tare în palmă, încât mi s-a albit pielea degetelor deja vătămate. Mă aşteptam la aşa ceva din partea lui Stevenson, dar de ce lui Aimèe? Nu era iubita mea și la felul în care mă comportam cu ea, de față cu toți din campus, ai fi zis că nici măcar amici nu eram. Am devenit cât de relaxat am putut și i-am privit stăruitor îngrijorarea de pe chip. — Păi... Ştiam că voi sunteți împreună și pe lângă asta, studentele au spus că e însărcinată cu tine. — Nu am spus niciodată că suntem împreună. Doar ea crede asta, nu te-ai prins încă? Nici nu ştiu de ce clarificam asta în faţa ei. Nu era ca și când mă interesa ce credea ea. Am zâmbit cu jumătate de gură și am scos un sunet înfundat, în parte amuzat, în parte surprins. — Nu văd de ce te-ar privi pe tine chestia asta, oricum. — Hades, ştiu destul de bine toate tâmpeniile pe care le faci şi... — Ce tâmpenii fac? am provocat-o, deşi eram sigur că ştia de toate. M-a privit cu un vag dispreţ, pentru faptul că o sfidasem. — Păi, ştiu totul, mi-a răspuns ea glacial, într-o încercare de a mă intimida. Aproape am râs când am văzut-o atât de serioasă. Ştiu totul legat de luptă şi faptul că ai nevoie de bani. Am privit-o neimpresionat şi m-am aplecat uşor în faţă, sprijinindu-mi coatele pe genunchi. 145

Am râs. Ea nu ştia absolut nimic. — Eu vreau... a continuat ea, evitându-mi privirea. Vreau să spun, dacă ai nevoie de ajutor, să ştii că îţi stau la dispoziţie. Adică... Legat de copil. Să nu o laşi pe Patricia să facă avort, Hades, bine? A scuturat frenetic din cap, îngrozită de propriile cuvinte, apoi a tras aer în piept. Cu un autocontrol dat naibii, m-am abţinut să nu îi înşir motivele pentru care cuvintele ei mi se păreau în zadar. — Chiar dacă nu te simţi pregătit să fii tată, o să fie totul bine, ok? Mă simţeam ca un copil prost şi mă scotea din sărite modul în care ea mă trata. De parcă ar fi cunoscut foarte bine situaţia. Chiar și așa, îmi plăcea să o privesc pretinzând că are totul sub control. Era chiar fascinant. — Nu știam că un om cu buza spată are și nevoie de consiliere, i-am spus sarcastic. Oricum, de ce ţi se pare ţie că nu mă simt pregătit să fiu tată? A fost uimită de întrebarea mea. Ignorând faptul că avea dreptate în mod excesiv, voiam să-i aud ipoteza. — Abia poţi să ai grijă de tine. Te lupți ca să câștigi bani. Știi măcar ce înseamnă să îngrijeşti un copil, având în vedere că mai ai și facultatea în spate și niciun ban în buzunar?! M-am ridicat atât de brusc de pe scaun, încât obiectul de mobilier s-a învârtit de câteva ori în urma mea. Nările îmi fremătau şi respiram sacadat. Ea nu avea nicio idee de ce am izbucnit atunci aşa, dar cu atât mai bine. Nu mă interesau interpretările ei. 146

M-am aplecat uşor deasupra ei şi mi-am sprijinit palmele pe salteaua patului, lângă coapsele sale. S-a uitat în sus la mine, cu ochii mari şi albaştri temători. Nu puteam ignora felul în care îi tremura bărbia. Voiam musai să o fac să stea în banca ei şi să nu îşi mai facă atâtea griji nefolositoare pentru mine. Nu avea să îmi invadeze spaţiul personal mai mult decât o făcuse. Şi exact atunci, uşa s-a deschis şi Seph, alături de Caroline şi Hailey, a intrat în cameră, găsindu-ne pe mine şi Lita cu feţele la câţiva centimentri depărtare. M-am compromis pentru a treia oară cu fata asta în fața prietenilor, am constatat. Asta dacă făceam excepţie de sutele de dolari pierdute în seara aceea.

147

Capitolul 10 Aimèe Expresiile celor trei au fost șocate văzându-ne pe mine și Hades astfel. De ce aveam un déjà vu? Oare din cauza întâmplării asemanătoare din urmă cu câteva sâptămâni? Crispându-mă la vederea chipurilor uimite ale celor trei intruşi, m-am împins cu palmele în pieptul tare al lui Hades şi m-am ridicat ca arsă în picioare. — Hei! i-am întâmpinat, mimând încântarea, în speranţa că nu îmi vor sesiza stânjenirea. Nici Hades nu era mai presus, în definitiv. A rămas perplex, în mijlocul încăperii, meditând probabil la ceea ce era să se întâmple. O a doua tentativă de-a lui de a mă săruta? Părea destul de furios pe mine, deci bănuiesc că mai degrabă prefera să îmi arunce în faţă alte cuvinte usturătoare. Seph şi fetele nu au spus nimic referitor la poziţia noastră deloc favorabilă, preferând să trateze situaţia cu indiferenţa, însă nu am scăpat de privirile lor iscoditoare. Caroline şi Seph şi-au pus în aplicare dialogul cu subînţeles dintre priviri, ca mai apoi să aprobe amândoi din cap şi să zâmbească uşor fatidic. Asta nu era deloc a bună. Hailey şi Seph şi-au desfăcut cadourile, iar eu cu Caroline şi Hades ne uitam la ei de pe margine, cum se alintau şi chicoteau. Privindu-i, mi-am amintit de David, care nu îmi trimisese niciun mesaj în acea zi. Mi-am luat telefonul de pe 148

pat şi i-am trimis un mesaj în care i-am urat O zi a îndrăgostiţilor fericită şi i-am spus că îl iubesc. Caroline privea absentă cu o ceaşcă de ceai în mâini, iar eu stăteam turceşte pe patul meu pe când Hades, desigur, se bălăngănea de zor în scaunul de la birou, butonându-și telefonul. Parfumul lui avea să rămână ceva timp impregnat în căptușeala scaunului. — Caroline, tu nu dai cadourile? a întrebat Hailey. Caroline s-a sfiit, trezită din reverie. A lăsat cana pe birou, uitându-se la mine. — Ţi-am luat ceva. S-a dus lângă Seph şi a scos din punga mare de cumpărături o cutiuţă micuţă, de culoare roşie. — Aşteptam să terminaţi voi, amorezilor! a bodogănit ea către Seph. A mai scos o altă cutiuţă de aceeaşi culoare şi a venit către mine, aşezându-se pe pat. A deschis-o pe prima, analizând conţinutul ei şi apoi mi-a înmânat-o. — Valentine’s Day fericit! mi-a urat, strângându-mă în braţe. Îmi pare rău că nu ţi l-am putut aduce pe David cu o fundă pe cap, deşi am încercat, crede-mă. Însă e foarte ocupat. Mi-am muşcat buza de jos, auzind-o. Doar aşa îmi puteam înfrâna lacrimile. — Caroline, eu nu ţi-am luat nimic... Ea s-a încruntat uşor. — Amy, eşti aici cu mine şi asta e suficient, a zâmbit ea.

149

— Priveşte partea bună, a râs Seph, dacă rămâi aici, nu mai eşti nevoită să îi cumperi cadouri până terminaţi facultatea. Nu m-am putut abţine şi am zâmbit. Caroline s-a sucit către Hades şi i-a întins cealaltă cutiuţă. El şi-a arcuit o sprânceană şi a privit-o incredul. — Oh, haide Hades. Nu mă refuza! Nu e frumos, s-a milogit şatena, aşezându-i cadoul în mână. Caroline s-a zgâit o clipă la juliturile lui Hades de pe pumni, dar nu a spus nimic şi s-a aşezat pe pat, lângă mine. Am privit-o cu coada ochilor, dar ea era atentă la Hades. — Haideţi, desfaceţi-le! ne-a îndemnat ea, entuziasmată. M-am uitat la Hades, iar el s-a uitat la mine. Cu o expresie uşor amuzată, a deschis cutiuţia şi s-a încruntat la ea. Am făcut şi eu asemenea şi am rămas surprinsă de conţinutul ei. — Oh, Doamne! Am ridicat brăţara de culoare roşie, confecţionată din trei șnururi subțiri și delicate, la mijlocul cărora o monedă argintie le împreuna. Un A caligrafic, gravat în metalul subţire, marca moneda exact în centru. Arăta extraordinar. În ciuda faptului că era o simplă brăţară, am fost tare încântată de ea. — Caroline, chiar ai simţul umorului, a ironizat Hades din scaunul lui. M-am uitat la el cum analiza cadoul său. Nu părea foarte încântat de orice ar fi avut în acea cutiuţă, judecând după aspectul ei, eram sigură că avea tot o brăţară acolo. A ridicat-o şi a învârtit-o printre degetele lui lungi, ca mai apoi să verifice 150

cât de elastică era. Avea acelaşi gen de brăţară, ca model, însă a lui era neagră, cu monedă aurie. Bănuiam că avea un H gravat pe ea, însă niciodată nu am luat în calcul faptul că o monedă are două feţe. *** Trecuse Ziua Îndrăgostiţilor, dar atmosfera aparent romantică încă plutea prin campus a doua zi. Studenţi ce se ţineau în braţe, se sărutau şi îşi făceau cadouri roiau prin curtea mare din interior, în timp ce eu cu Caroline mâncam câte un sandviş de la un Fast Food de peste drum. După câteva zile bune în care nu prea mâncasem mare lucru, era şi timpul să mă alimentez cu ceva, fie el și nesănătos. Deşi afară încă era februarie şi încă domnea gerul, asta nu ne-a împiedicat să stăm la una dintre mesele rotunde de la intrarea în clădirea Universităţii. Spre surprinderea noastră, era soare. — Doamna Gerrsy îmi aminteşte de doamna Collins, mi-a spus Caroline, înclinându-şi capul într-o parte, în timp ce se chinuia să găsească un loc accesibil în sandviş, de unde să muşte. — Poate pentru că îţi spune mereu să nu mai vorbeşti la telefon în timpul cursului, am râs eu, iar ea şi-a mijit ochii la mine, cu un zâmbet micuţ pe buze. — Dacă te-ar auzi el, te-ar face om de zăpadă. Nu ar permite unui elf ca tine să intervină în pre-relaţia noastră. Mi-am înălţat sprâncenele în timp ce am muşcat din sandviș. 151

— El? Caroline... i-am pronunţat numele bănuitoare, de parcă aş fi avertizat-o că a uitat să îmi spună ceva. Pentru că ce-i drept, chiar uitase. Ea a clatinat frenetic din cap, scoţând un castravete murat din sandviş, pe care l-a aruncat apoi în coşul de gunoi aflat sub masă. — Nu, nu e nimic între noi. Şi nici nu va fi. Doar vorbim la telefon din când în când. Şi cum el e anul trei, are programul diferit şi mereu se nimereşte să mă sune când sunt la cursuri! După felul în care a roşit când a spus asta, mi-am dat seama rapid ce înseamnă pentru ea nu e nimic între noi. Nu o fi fost şi din partea lui, dar din partea ei sigur era. Nu am continuat subiectul şi în câteva minute ne-am ridicat de la masă. Pe hol, Caroline se tot uita pe furiş la mine şi mi-am dat seama că o rodea ceva, dar îi era teamă să îmi spună. — Spune odată, Caroline, am îndemnat-o eu, continuând să merg şi să privesc în faţă. Ea s-a oprit şi m-a apucat de braţ, silindu-mă să o privesc în ochi. — Eşti posomorâtă rău în ultime vreme. Ce s-a întâmplat? A făcut o grimasă şi m-a tras mai aproape de perete, la o parte din calea studenţilor hiperactivi ce se îndreptau spre cursuri. Nu i-am spus lui Caroline despre întâmplarea cu Eric de la Vikings. Îmi era ruşine. Era cea mai bună prietenă a mea, dar aveam o reţinere colosală în a-i spune asta. Nici de sarcina Patriciei nu i-am spus nimic, deşi la început nu credeam, însă 152

am continuat să studiez comportamentul Patriciei de-a lungul zilelor şi am observat că, în pofida faptului că ea continua să fumeze, avea vărsături şi ameţeli. Am văzut-o în campus cum se oprea din mers ca să se sprijine de orice apuca și de multe ori ieşea din sala de curs pentru a merge la baie, întorcându-se apoi roşie toată la faţă. Seph era rezervat cu privire la subiectul ăsta. Am încercat de nenumărate ori să aduc asta în discuţie, dar fără reuşită. Cât despre Hades... Era efectiv imposibil să o scot la capăt cu o persoană ca el. Pe lângă faptul că m-a jignit de nenumărate ori, spunându-mi că nu gândesc rațional, tocmai ieri, după atâtea zile, s-a decis să mă anunțe că Nu, Patricia nu va face avort, Lita. Și nu te mai băga. — Nu am nimic, am ridicat nonșalantă din umeri. Caroline a oftat și mi-a sondat cu atenție expresia. Caroline mă citea imediat când aveam o problemă. — E din cauza lui David? David... Vorbisem cu el în seara anterioară. M-a sunat, însă nu am discutat nici cinci minute. Totuși, mi-a spus la sfârșit că mă iubește, iar eu nu am ezitat să îi spun același lucru. — Nu, m-am încruntat eu ușor, convingând-o că era de la sine înțeles. Privirea ei curioasă mă copleșea. Nu știam nici eu ce aveam, darămite să îi pot explica și ei. Eram încă cu gândul la seara de la Vikings, la David... Și pe lângă toate acestea, gândul la familie mă măcina profund pe interior. — Atunci e legat de ai tăi?

153

— Oarecum... am bâiguit, coborându-mi privirea în pământ și sprijinindu-mă totodată cu spatele de perete. Caroline mi s-a alăturat, proțăpindu-se lângă mine cu umărul. — Te înțeleg... a oftat ea. Eu am noroc cu Sam. E un tată minunat... Și mă bucur că ţin în continuare lectura şi cu Henry. — Ar fi fost culmea să nu! am pufnit eu. Caroline s-a postat în faţa mea imediat, cu o expresie gânditoare și plină de subînțeles. — Am o idee, a gângurit ea. Ştiu ce ne-ar înveseli! M-am încruntat, în concomitent cu zâmbetul ei malefic care s-a lărgit rapid. *** Hailey ne-a făcut cu mâna din maşină, după care eu şi Caroline ne-am întors cu fața spre o clădire impunătoare, de trei etaje, numită Manhattan Mall. Original... Ce puteam spune? — Vino! Caroline m-a apucat de mână și m-a tras după ea cu un entuziasm nefiresc. Ştiu că iubea cumpărăturile, dar totuși starea ei de beatitudine mă punea la încercare. Caroline era foarte previzibilă în majoritatea timpului. M-a târât prin câte și mai câte magazine și standuri de îmbrăcăminte, de unde mam ales cu un număr mare de sacoşe. Încălţăminte. Jeanși. Pulovere. Bluze. Lenjerie. Ea şi-a cumpărat câteva rochii şi nimic mai mult. A spus că nu are bani şi când i-am spus că 154

oricum tata pune săptămânal alţi bani pe card, a scuturat exasperată din cap și mai să îmi dea una. Am renunţat la a o sili,

în

cele

din

urmă.

Oricum

avea

să

împrumute

îmbrăcăminte de la mine. Când ne-am aşezat la o masa de la Mc Donald’s, Caroline s-a dezumflat toată pe scaun, răsuflând prelung. — Am nevoie de ceva de băut, a spus, cu ochii închişi și osteniţi. — Şi eu. Mi-am învârtit capul, scrutând totul în exuberantul mall, întins ca proporţii, în căutarea unui loc de unde sa cumpăr apă. De preferat unul apropiat. Oh, dar ce Dumnezeu, eram la Mc! — Mă duc eu să cumpăr, mi-a spus Caroline dintr-o dată și s-a ridicat de la masă. Mai vrei și altceva? Nu îți e foame? — Nup. Doar apă. S-a buzunărit de bani, apoi eu i-am întins cardul pe care ea l-a refuzat categoric. Îi înţelegeam decizia de a nu îi cere bani lui Sam. Era foarte pragmatică uneori. S-a răsucit pe călcâie şi a plecat către casele de la Mc. Mall-ul din Manhattan era ameţitor. Atât scările rulante cât și lifturile deopotrivă, erau într-o continuă mişcare. Să nu mai spun de toţi oamenii ce forfoteau pretutindeni, sute de zgomote și melodii ce creau un sunet fără noimă, alături de mirosurile amestecate şi bip-urile de la casele de marcat sau de la lifturi. Sonerii de telefoane şi reclame ce răsunau din boxele instalate în pereții duri ai mall-ului. 155

Dintr-un motiv complet străin, mă simțeam axfisiată de atmosfera de acolo. M-am ridicat în picioare și m-am sprijinit cu palma de masă, surprinsă de faptul că mă luase amețeala. Aveam nevoie neapărată de apă. Mi-am ridicat privirea şi am fixat involuntar un bancomat. Prima idee ce mi-a trecut în acel moment prin minte a fost întâmplarea de dinainte cu o zi. Lupta de la Vikings. Am ridicat mâna în care ţineam cardul şi m-am zgâit o vreme la el, apoi cu pași mari şi hotărâţi am pornit către bancomatul de vizavi. Ajunsă la el, am introdus cardul și am încercat să scot de pe el 600 de dolari, ştiind că am strâns în jur de 30 de milioane în ultima lună. Nu aveam 600 de dolari, așa că am încercat 300. A mers, deşi erau ultimii bani. Uau! Cheltuisem pe cumpărături mai mult decât credeam. Totuşi... Nu puteam să merg cu bani cash la Hades, căci ori mă silea să îi mănânc de faţă cu el, ori îi arunca la gunoi. Am anulat extragerea şi i-am lăsat pe card, căutând o altă cale. Apoi ideea briliantă mi-a luminat mintea. L-am apelat pe Seph şi i-am cerut datele cardului său personal, ca mai apoi să transfer banii în contul lui. — Seph, îi dai banii şi îi spui că sunt ai tăi, i-am explicat, cu o urmă de exasperare în ton, pentru a cincea oară. — Sunt mult mai mulţi decât are el nevoie. — Ăăă... I-am trimis deja. Îi dai pe toţi. — O să ne omoare dacă află. — Nu o să afle. Din vina mea i-a pierdut aseară, Seph... Ajută-mă să îl ajut, te rog. 156

Seph mi-a dat de înţeles că ştia povestea cu Eric. Oare şi Hailey ştia? Oh, Doamne... — Nu vrei să ştii pentru ce are nevoie de ei? m-a întrebat el? — Nici n-ai idee, am pufnit, aşezându-mă la masa de la Mc, de unde Caroline mă privea de ceva vreme. — Moore, cred că te-am ajutat suficient ca să îţi pot spune şi asta, a chicotit Seph. — Eu cred că din contră. Uite, îi dai banii şi gata. Poți să îi spui că i-ai câştigat la lotto. Seph a râs. —

Ok,

micuţă

Aimèe.

Asta

da

cadou

de

Ziua

Îndrăgostiților. — Asigură-te că banii ajung la el, ok? — Fii sigură că aşa voi face! Mă simţeam ca o infractoare, deşi nu eram nici pe departe una. Tocmai ce îi dădusem de bună voie 300 de dolari lui Hades. În ciuda faptului că era un mitocan în majoritatea timpului, ştiam că banii aceia îi trebuiau și pe deasupra, îi pierduse din vina mea. Caroline s-a încruntat când am terminat apelul cu Seph. Am luat sticla de apă şi am băut din ea, trăgând de timp, până când aveam să îi spun lui Car ce nebunie tocmai făcusem. Am pus dopul la sticlă şi m-am uitat stăruitoare la ea. — Eşti bine? m-a întrebat, îngrijorată. Am auzit ceva de nişte bani, deci bănuiesc că vorbeai cu tatăl tău la telefon. Tu lai sunat? E totul în regulă? 157

Zâmbind sfiită, am lăsat ca vinovăţia să mă cuprindă. — L-am sunat pe Seph. Am transferat cei 300 de dolari pe care îi mai aveam, în contul lui, ca să îi dea lui Hades. Nu o să îi spună că sunt de la mine, pentru că nu i-ar primi. O să găsească o scuză. Cuvintele mi-au ieşit ca împinse din gură. Nu voiam ca amica mea să răbufnească şi să îmi spună că sunt o nebună cu acte în regulă. Ceea ce eram, de fapt. Cel puţin de la un timp. — Eşti nebună? m-a apostrofat ea. Aimèe, nici nu ştii la ce o să folosească banii ăia. Dumnezeule! S-a ridicat de la masă, purtând o expresie atât de glacială, încât aproape o simţeam tăindu-mi faţa. Uluită de reacţia şi manifestarea ei, am înghiţit în sec şi mam afundat mai mult în scaunul de plastic pe care stăteam. Caroline şi-a abătut privirea şi a oftat descumpănită. — Aimèe, ştiu că îţi place să ajuţi oamenii, dar pe Hades... Nu ai absolut niciun motiv sa îi faci tot timpul un bine. Am tăcut şi mi-am privit palmele aşezate în poală. — Nu te înţeleg, a început apoi cu vocea domolită. De ce îl tot ajuţi? Am vrut să o contrazic, dar ea mi-a luat-o înainte, aruncându-mi o privire mustrătoare. — Nu, nu întrăzni să negi! S-a aplecat deasupra mesei sprijinindu-se în palme. O să încep cu prima seară de când am venit: i-ai luat apărarea când, din cauza lui, Eric era să îți facă un lucru tenbil. Urmatoarea seară i-ai dat mașina lui Seph și nici măcar nu l-ai anunţat pe fratele meu după. Refuz să 158

enumăr toate câte ai ignorat când el râdea pe seama ta de față cu studenții și multe alte lucruri. Aseară i-ai îngrijit rănile... Ce Dumnezeu?! — De unde... — Bineînţeles că mi-am dat seama! m-a întrerup ea, ridicând tonul. M-am ridicat în picioare ca arsă. — Car, încetează! Eram şocată de situația la care se ajunsese din cauza lui Hades Maxwood. Nenorocit, bădăran, infatuat și mitocan ce era. Aproape mi-a distrus relaţia cu prietena mea cea mai bună, dat fiind faptul că ceea ce relatez acum era doar începutul disputelor dintre mine şi Caroline. Văzusem de multe ori în filme, cum fetele îşi pierdeau prietenele cele mai bune din pricina băieţilor pe care îi iubeau. La vremea aceea, pentru mine era un paradox, întrucât eu nu îl iubeam pe Hades, iar Caroline niciodată nu m-ar fi lăsat pentru un motiv atât de banal. Aşa credeam, în universul meu, populat doar de oameni cu sufletul bun. — Uite, i-am spus cu vocea scăzută, conştientă că pe lângă noi treceau oameni. Hades... am şovăit, neştiind cum să formulez o asemenea propoziţie. Ieri, la Vikings, Hades a ieşit din luptă pentru că eu am rămas, într-un mod absurd, singură cu Eric, afară... Ochii ei au căpătat mărimi exorbitante când mi-a auzit ultimele cuvinte. Reputaţia lui Eric avea deja un efect puternic 159

asupra mea şi a lui Caroline. Viaţa noastră din Norwich era evident, mult mai liniştită si monotonă, decât cea din Manhattan. — Da, am continuat, văzând muţenia ei. A renunţat la toţi banii și a venit exact la timp afară, unde Eric... — Am înţeles, a intervenit ea, nevrând să continui și anticipând de una singură. La timp, zici? Am încuviințat din cap. S-a aşezat pe scaun și și-a prins fruntea cu palmele, privind absentă masa goală. — Te referi la momentul când ai ieşit afară? — Da, Car. — Ai ieşit cu Patricia? s-a schimonosit ea, terifiată, fulgerându-mă cu privirea. — Da, am clipit eu mărunt. Voia să fumeze o țigară. Caroline a pufnit, ironică. — E însărcinată și fumează. — Ştiai că e însărcinată? — Da. Tu nu ştiai? — Ba da. Adică... Tu de ce nu mi-ai spus? — Am crezut că ştii. Doamne, se vede că nu prea am comunicat amândouă în ultima vreme. A oftat şi s-a aplecat peste masă, spre mine. Aşadar, ăsta e motivul pentru care îi dai bani lui Hades? Pentru incidentul de la Vikings? — Da, ăsta e. Pe naiba! Voiam să ajung cumva la el. Voiam ca Hades să îmi dea un semn că nu îi eram chiar atât de antipatică. Orice. Nu puteam 160

face asta cu banii, din moment ce alesesem să nu afle asta, însă trebuia cumva să accept faţă de mine însămi că vreau asta. Ştiam că aşa era firea lui. Era rece, nemilos şi chiar brutal pentru unii, însă ştiam, de asemenea, că nu ar fi fost astfel fără motive. Avea secrete şi eu voiam să i le aflu pe toate. Voiam să ştiu pentru ce îi trebuiau banii, iar după cât de încântat era Seph adineauri, sigur aveam să scot câteva detalii de la el. De ce a ajuns să se lupte într-un loc ca Vikings? Cum putea un om ca el să trateze fetele cu atâta dispreţ? Şi de ce? Ce îl făcea să fie atât de... crud şi impulsiv? Voiam să aflu dacă acel copil pe care îl purta Patricia în pântec era într-adevăr al lui Hades. Părerile îmi erau împărţite, aflându-se într-o balanţă echilibrată de 50 cu 50 şi orice motive aş fi adăugat la Nu sau la Da, nesuferita de linie perfect orizontală nu se clintea. Şi nu în cele din urmă... Voiam să aflu de ce Hades se oprea mereu înainte să mă sărute. Au fost două tentative, două încercări, două puncte culminante între noi doi şi în perimetrul care părea că seca de oxigen atunci când eram unul lângă altul. Eram prea curioasă, iar Hades mă intrigă mai mult. Dovadă clara era faptul că tocmai îmi cedasem banii agonisiți în ultimele săptămâni. Nu era atât de uşor să îmi calc pe demnitate ori de câte ori tata îmi transfera o nouă sumă. Chiar nu era. — Pentru o clipă am crezut că ești atrasă de el sau ceva, a râs Caroline de propriile sale cuvinte.

161

Am pufnit, realizând că pentru a doua oară, Caroline nu își dădea seama că o minţeam pe jumătate. — Mă simt datoare față de el. A pierdut banii din vina mea. — Da, ai dreptate... Uite! Mi-a prins brățara între degete și m-a privit galeșă, întorcând moneda pe cealaltă față. Ai un D pe spate. Am clipit mărunt către gravura de pe monedă, întrebândumă dacă privirea mi-a devenit subit precară. Însă nu s-a întâmplat asta, iar acel D de pe spatele monedei era cu adevărat acolo. D de la David, de la Dylan... — Ce Dumnezeu te-a apucat? am reuşit să formulez, în timp ce îmi plimbam buricul degetului arătator peste adâncitura subţire din metal. Caroline a ridicat din umeri. Şi-a pus apoi cealaltă mână pe masă, lângă a mea, şi a scoas de sub mânecă o brăţară identică, diferenţa făcând-o C-ul de pe al ei. — Trebuie să îţi spun ceva, mi-a spus. A întors moneda sa şi am rămas perplexă, observând micuţa literă. — H? am întrebat, cu vocea spartă. De la... De la Hades? Ea a aprobat din cap cu ezitare şi apoi a gemut nemulţumită si exasperată, trântindu-şi fruntea pe braţul meu. — Am încurcat-o rău, Amy! Şi partea cea mai gravă e că am gravat iniţiala mea pe brăţara lui! Oare cum o să reacţioneze când o să vadă? O să se gândească la mine?

162

Totul era destul de evident, în definitiv, dar de ce tocmai Caroline? De ce prietena mea cea mai bună?

163

Capitolul 11 Hades Am întors cheia de două ori în încuietoare şi am păşit în hol, aruncându-mi mai bine pe umăr geanta pentru antrenament. Coborând scările câte două, mi-am adus aminte de faptul că în scară ar fi trebuit să merg să fac nişte cumpărături. Din câte îmi aminteam, mai aveam doar o cutie de lapte şi cam atât în frigider. Dacă aş fi câştigat banii ăia, aş fi stat acasă făcându-mi ceva de mâncare. Seph mă aştepta în faţa blocului, spre surprinderea mea. De obicei întârzia. Şi când spun întârzia mă refer la faptul că mereu eram nevoit să merg de unul singur oriunde voiam. — Eşti în formă azi, a remarcat el atunci când am urcat în mașină, în dreapta lui. — Aparent, am răspuns simplu. Seph nu trebuia să ştie ce scandal făcusem cu câteva ore în urma la Vikings, deşi probabil nu ar fi fost surprins. În mod normal i-aş fi povestit, însă nu voiam să stric ce îmi mai rămăsese din ziua aia. Cumva, starea de bine o căpătasem încă de dimineaţă şi speram să rămână în continuare. — Bună, Hades! Hailey m-a salutat pe un ton uşor autoritar, de pe bacheta din spate. Nici nu o observasem. M-am uitat nedumerit la ea, neînțelegându-i tonul şi privirea dispreţuitoare. Ce naiba făcusem iar? 164

I-am răspuns şi mi-am scos telefonul să verific ce am primit cât am stat în duş, însă nimeni important nu mă căutase. Câteva apeluri de la Jordan, Brad şi Brittany. Brad. Am pufnit, în parte amuzat, în parte indignat, văzând numele lui pe ecran. Când am mers la Vikings, s-a uitat sfidător la mine şi mi-a făcut semn spre ușă, purtând aceeași mască impasibilă a lui. Oamenii ca Brad niciodată nu ar renunța la ce au ei mai bun. Şi eu şi el ştiam cât de bine luptam și eram ferm convins că ar fi renunţat la orgoliu pentru a mă păstra în frăţie. Și exact aşa a fost. Am plecat, fără să îi adresez vreun cuvânt, şi am mers acasă. Nu mă surprindea faptul că după mă căuta. Nu era prima oara când ne aflam într-o situaţie de genul. Şi cine naiba era Brittany? Urma să merg la sală pentru antrenament, fiindcă, fir-ar să fie, pierdusem aproape 200 de dolari cu o seară înainte. Însă nici măcar eu, care consideram majoritatea femeilor demne de dispreţ, nu aveam cum să îndrăznesc să regret că am intervenit între Lita şi Eric. — Omule, cred că scapi de sală azi, mi-a spus Seph ciudat de vesel, virând pe una dintre străzile ce duceau spre Manhattan Mall. M-am încruntat, neştiind la ce se referea. Trebuia să mă antrenez puţin pentru lupta din seara aceea, având în vedere că pe precedenta o pierdusem. Blondul a sesizat nedumerirea mea şi mi-a explicat: — Am câştigat nişte bani. 165

L-am privit sceptic. Ceea ce îmi spusese el era destul de greu de crezut, dat fiind faptul că Seph nu câştiga niciodată (excepţie făcând barbut). — Cum? l-am întrebat, devenind treptat incredul. — La pariuri, mi-a răspuns Hailey, făcându-mă să mă sucesc către ea, surprins. — Tu ai fost de acord cu aşa ceva? am întrebat-o. Puştoaico, pariurile sunt cel mai nasol viciu, ca să ştii. — M-ai înnebunit, m-a admonestat ea, rostogolindu-și ochii. Nu prea eşti în măsură să îmi spui ce şi cum. Ar trebui sa înveţi si tu să apreciezi când cineva te ajuta, Hades. Ar trebui. — Omule, a început Seph, mi-am încercat norocul pentru că știam că ai nevoie de bani. — Tu n-ai niciodată noroc, am punctat eu. Hailey mi-a vârât sub nas un teanc de bacnote verzi, cărora le-a dat drumul la mine în poală. M-am uitat ciudat la bani, apoi i-am ridicat și i-am fluturat. Păreau destul de mulţi şi miam dat imediat seama că acolo se alfa mai mult de 250 de dolari. — Pariuri, spuneţi? am întrebat, sondându-le expresiile amândurora. Simţeam că ceva nu era în regulă. Cu banii nu e niciodată de joacă. Am învăţat asta pe propria piele. Când ajungi să nu ai niciun ban în buzunar, automat aprecierea lor, chiar şi în sume minime, devine mai mare. Dacă nu eram în Vikings, acum clar îmi făceam veacul prin vreo cutie de televizor, sub 166

vreun pod. Exagerez. M-aş fi descurcat într-un fel sau altul, cei drept. Dacă el ar fi aflat că am ajuns la limita decentului, şi-ar fi trimis oamenii să mă care la casa lui. Eram sigur că asta ar fi făcut, iar ăsta era un motiv în plus ca să trag cât pot pentru a mă menţine pe picioare. Şi la propriu, şi la figurat. De altfel, aveam o listă întreagă de unde aş fi putut procura bani, însă deocamdată Vikings era cea mai acceptabilă variantă. Bănuiesc că nimeni nu ar vrea să fie nevoit să intre într-o bandă de drogaţi pentru a face trafic pe la scări de bloc, ori direct la adresă. Totuşi... L-am văzut pe Johnny Depp făcând asta într-un film şi, într-un fel sau altul, a ajuns milionar. — Ia-i și taci! Hailey m-a îndemnat cu severitate. — Nu o să te trezeşti cu poliţia la uşă, m-a asigurat Seph, păstrând nivelul de amuzament. — Voi nu aveţi nevoie de ei? am întrebat. —

Nu.

Stai

calm.

Consideră-i

cadou

de

Ziua

Îndrăgostiţilor, mi-a spus Seph. — Oh, mersi iubito! Chiar nu trebuia, am glumit, iar cei doi au râs. Serios, chiar nu îi pot primi. — Ba da, Hades — ia-i, a clătinat Seph din cap, conştient că şi eu știu la fel de bine ca el că într-adevăr trebuia. Am oftat şi m-am conformat, nevrând totuși să accept acea sună de bani. Mi-am promis că o să mă revanșez cu altă ocazie față de ei. — Unde mergem? am întrebat, văzând că Seph se tot fâstâcea prin trafic.

167

Uram să merg cu el pentru că avea tendința să conducă extrem de lent. — Le luăm pe fete de la mall, mi-a răspuns Hailey, din nou. — Iubiţelu’ şi-a angajat vorbitoare? — Mă pot transforma şi în bodyguard imediat, Hades. Nu fi naiv! Micuţa blondă devenea chiar aprinsă atunci când era vorba de Seph. Bănuiesc că asta era ceva de bine. Vreau să spun, chestia dintre ei doi, cu iubirea şi toate celelalte chestii irelevante. — Să te văd! am provocat-o, apucând-o de coada în care avea prins părul şi trăgând-o uşor, aşa cum făceam mereu când se dădea în stambă în faţa mea. Ea a icnit frustrată şi mi-a dat cu pumnul în umăr. Am traso mai mult de păr, până a început să ţipe. Seph mi-a dat un cot în burtă. — Ce faci, frate? l-am întrebat, surprins de puterea cu care mă lovise. Nu mă durea, dar era ceva mai tare decât dădea Seph de obicei. — Am ajuns, ne-a spus rânjind şi am coborât apoi cu toţii din maşină. — Nu ar trebui să le aşteptăm aici? am întrebat, îndesându-mi mâinile în buzunarele jeanşilor.

168

— Vrea şi Hailey să facă nişte cumpărături. Poţi să rămâi aici dacă vrei. Seph mi-a spus şi mi-a aruncat cheile în piept, ca mai apoi să se îndepărteze cu iubiţica lui cu fundul mare. Era mai simplu să îmi spună: Stai aici, tembelule. Nu te vrem cu noi în mall! Am zâmbit cu jumătate de gură. Nici eu nu voiam să merg cu ei în mall. M-am urcat în maşină, unde am pornit căldura şi am căutat un post ca lumea de radio, pe care să nu fie difuzată muzică de fete. Seph scosese CD-ul de muzică din mașină și probabil îl uitase în apartament. După circa cinci minute, mă plictiseam și am decis să îl sun pe Brad, deși mă încordam instantaneu amintindu-mi de el. Mi-a răspuns la al doilea ton. — În sfârşit, mi-a zis, cu vocea lui obişnuită și enervant de calmă. — Am avut treabă, i-am spus sec. — Te sunas... — Da, ştiu de ce. Vorbisem deja cu Jordan şi stabilisem meciul. — Întotdeauna mi-a plăcut asta la tine, Maxwood. Vino la Vikings mai târziu şi vorbim. — Nu o să lupt în seara asta, i-am tăiat-o eu, dar am banii să ţi-i dau. Trec mâine şi ţi-i aduc. Brad a râs. Un râs dintr-acela de îţi aduce aminte de filmele banale cu mafioţi necopţi, care îşi exersează râsul în fața oglinzii. Brad era destul de prietenos cu mine şi eu eram cu el, 169

dar în limita admisă. Având în vedere că luptele erau programate de el, tot el alegea luptătorii şi pe deasupra subsolul îi aparţinea. — Ok, Maxwood, mi-a spus, continuând să se amuze uşor. Te aştept mâine. Prevăzusem o astfel de reacţie dubioasă din partea lui. Am trecut rapid peste moment, atunci când l-am văzut pe Seph, urmat de cele trei dive, dârdâind printre fulgii de nea ce cădeau cu alene din cer. Aveau atâtea sacoşe, încât nu le puteam număra pe degete. După ce au vârât cumpăraturile în portbagaj, fetele s-au urcat în spate, cu micuţa brunetă la mijloc, şi Seph a pornit maşina. Pe drum Hailey şi Seph s-au contrazis în privinţa vitezei permise pe timp de ninsoare, în timp ce eu priveam în gol la drum, gândindu-mă la norocul subit pe care îl avusese Seph. Nu îndrăzneam să îl bănui că ar fi făcut vreo prostie ca să facă rost de bani şi apoi m-am întrebat dacă nu cumva îi ceruse lui Sam. Asta mă făcea să mă simt de tot rahatu’. — Da, Hades se însoară mâine. Cuvintele lui Seph m-au smuls cu violenţă din gânduri şi iam aruncat o privire tăioasă, fără să îmi mişc capul vreun pic. — Acum că ți-am captat atenția, te anunțăm că mergem la tine să ne uităm la un film. — Acum? mi-am arcuit sprâncenele la el. — Nu, la vară! s-a strâmbat Hailey la mine, sarcastică. Da, acum!

170

— Apartamentul tău e cel mai aproape dintre toate casele și după cum vezi, ninge din abundență, a adăugat Seph. Credeam că le ardea de glume, dar având în vedere că nu mergeam la antrenament, o seară în compania lor n-ar fi stricat. Nu am putut ignora felul în care s-a cocoloșit Lita în mijlocul banchetei, atunci când m-am uitat în treacăt la ea, fixându-mi apoi atenția asupra lui Haley. — Bine, dar trebuie, să faceţi cumpărături înainte. — Să facem! m-a îngânat Seph și a virat brusc la stânga, ceea ce a provocat un mini drift palpitant. Hailey a început să țipe deodată cu Caroline, în timp ce eu şi Seph râdeam, iar Lita, enervant de imprevizibilă, nu scotea niciun sunet. Când am ajuns la unul dintre Super Marketurile de pe lângă blocul meu, Hailey s-a văitat că era frig şi că nu avea de gând să coboare, iar asta l-a făcut pe Seph să rămână neclintit în scaun. M-am uitat la Lita care arăta speriată de bombe, apoi la Caroline care zâmbea. — Mişcaţi-vă, le-am spus oftând şi am coborât din maşină, urmat îndeaproape de ele două. În alte circumstanţe, mi-ar fi plăcut să fac în sfârşit cumpăraturile

în

compania

cuiva,

însă

fiind

şatena

zâmbăreaţă şi bruneta mohorâtă, nu îmi pica atât de bine. Ne-am

luat

un

căruţ

dintr-acela

mare

ca

pentru

cumpărăturile de sărbători şi ne-am strecurat printre raioane. Împingeam căruţul în timp ce Caroline îi povestea lui Aimèe ceva legat de un curs. M-am oprit când am ajuns în dreptul 171

alimentelor reci, iar Lita s-a lovit de spatele meu din cauza opririi mele neprevăzute. — Uşor, Lita, am chicotit, iar ea s-a încruntat la mine. Caroline a venit în cealaltă parte a mea şi a început să cotrobăie printre alimentele expuse. — Lita? a întrebat Caroline. De ce îi spui Lita? Nu m-am uitat la ea când i-am răspuns: — Pentru că pot, pentru că îmi place şi pentru că vreau. M-a privit cu coada ochilor, apoi şi-a coborât privirea la cumpăraturi. — Ştii, există şi altfel de mâncare în afară de omletă sau ouă, m-a luat ea peste picior, zgâindu-se la eticheta unei cutii de pate. Mi-am arcuit o sprânceană la ea, deranjat oarecum de faptul că glumea pe seama mea. — Poate vreau să fac un tort sau nişte clătite, care e problema? Ea şi-a ridicat umerii şi bărbia, aparent nepăsătoare. — Ai voie să mănânci deserturi? m-a întrebat. Am pus cofragul cu ouă în căruţ şi am pornit către următorul aliment din mintea mea, dar nu înainte să îi răspund: — De ce n-aș avea? — Păi muşchii tăi cum se menţin atât de bine? Mi-am rostogolit ochii auzind-o. Oamenii tot timpul se lasă înşelaţi de chestia cu dulciurile și muşchii.

172

— Dacă ştii când, cât şi cum să mănânci, nu-i necesară nicio schimbare în felul obişnuit de a te alimenta, dragă Towerd. Ea a zâmbit şi s-a sucit pe călcâie, cu faţa la Aimèe. M-am încruntat, dar nu am spus nimic şi mi-am văzut de drum. Ştiam că o să dureze ceva să terminăm cumpărăturile alea. — Eşti bine? am auzit-o pe Caroline şoptind în spatele meu şi m-am uitat peste umăr, găsind-o în faţa lui Aimèe, în timp ce o ţinea de umeri. — Care-i problema? am întrebat. — Nu se simte bine, m-a lămurit şatena şi eu mi-am rostogolit ochii. Lita ori avea probleme cu sănătatea, ori suferea de atenție. Nu ştiu care dintre astea două ipoteze era mai gravă. Totuşi, arăta ca şi când nu ar tolera nici măcar atenţia, deci bănuiesc că avea ceva pe bune. — Sunt bine. Bruneta a îndepărtat-o pe Caroline de lângă ea și a dat să mă ocolească, dar mersul i-a devenit precar şi am prins-o când s-a clătinat către mine. — Nu prea cred, i-am spus și am ridicat-o, ținând-o cu putere de umeri pentru a fi sigur că nu face contact cu pardoseala. Ce te doare? am întrebat-o, insistent. Buimacă, şi-a ridicat privirea în a mea. Ochii ei albaștri și mari erau limpezi. Am recunoscut imediat privirea aceea. — Ai ameţeli? am întrebat, iar ea a încuviinţat din cap. Vino! 173

Am luat-o pe sus, ca pe mireasă, și am urcat-o în căruciorul pentru cumpărături. La cât de micuţă era Lita, a încăput taman la fix. Nu a protestat, ci doar s-a făcut mai comodă acolo. Mi-am reluat drumul, cu Caroline pe urmele mele. — Ar trebui să mergi la un doctor, am spus sugestiv, așezând câteva pungi cu paste lângă ea. — Asta i-am spus şi eu, a intervenit Caroline. — Nu, nu e nevoie, a crâcnit ea. Am mâncat cam puțin în ultima vreme şi de aceea probabil. — Asta pentru că refuzi să mănânci, Aimèe, a dojenit-o şatena și am observat că într-adevăr era îngrijorară. — Ai mai vărsat? am întrebat-o, căutând cu privirea cutiile cu lapte. Eram la fel de uimit de interesul meu precum erau şi cele două fete. Lita şi-a întors capul şi s-a uitat sceptică în sus la mine. Mam uitat în jos la ea, uşor amuzat, dar atent ca ea să nu îmi sesizeze hazul. — Nu sunt însărcinară, Maxwood, dacă asta îţi trecea, prin capul ăla sec. Şi desigur că a observat. Nu m-am putut abţine să nu zâmbesc. Chiar la asta mă gândisem. — Având în vedere felul cum arăţi, nici n-am îndrăznit să mă gândesc la aşa ceva.

174

Am auzit-o râzând o dată, ca un pufăit disperat, dar totuși cumpănit. Văzând că şi-a revenit, relativ, am îmbrâncit căruţul, iar ea a icnit surprinsă. Am pus o tabletă de ciocolată cu nucă de cocos în cărucior. — Inteligent din partea ta, ce pot spune... a ironizat ea, după care am scos două cutii de lapte din frigiderele magazinului. Ne-am continuat drumul, iar când am ajuns la raioanele cu sucuri şi am aşezat un bax cu doze de Cola în căruţ, Lita mi-a spus câteva cuvinte colorate şi m-a silit să iau ceva fără acid. A vrut să coboare din căruţ, pe motiv că era în stare să meargă pe propriile picioare, dar nu am lăsat-o, doar ca să îi fac în sâc. I-am făcut avânt căruţului cât să meargă un metru şi ceva. — Hades! a strigat ea, ţinându-se strâns cu palmele de marginile din metal ale căruţului. — Rămâi acolo. Asta dacă nu vrei să străbaţi tot Super Market-ul pe roţile lui. A tăcut şi a rămas neclintită, ceea ce m-a mulţumit peste măsură. După alte câteva minute de cumpărături, Lita deja îmi schimbase jumătate din listă, alegând numai chestii sănătoase (zicea ea). Am lăsat-o în pace, văzând că era mai vorbăreaţă faţă de momentul în care intrasem în Super Market. De fapt, era mai vorbăreaţă ca niciodată. — Stânga, mi-a spus, dar am virat la dreapta. Ce tot faci?! a izbucnit ea, văzând că nu o ascultam.

175

— Îngheţata e în partea asta, am lămurit-o, iar ea s-a uitat uimită de jos, la mine. — De ce nu ai luat îngheţată când am luat şi pastele, Hades? a făcut disperată, iar eu am zâmbit uşor. — Puţină plimbare nu strică. Nu a spus nimic şi ne-am uitat cum Caroline venea în faţa noastră, cu braţele pline cu câteva pungi de chipsuri. — Şateno, alea nu sunt sănătoase. — Nu te sileşte nimeni să mănânci, s-a încruntat ea la mine. Oficial am decis că mult mai bine era când făceam cumpărături de unul singur. Având în vedere cât de bine stăteam cu banii, nu m-a deranjat. Lita s-a uitat ciudat la amica ei, de parcă ar fi vorbit telepatic şi sincer, nu m-ar mira să o fi făcut. Apoi Lita a cedat, iar Caroline a pus pungile în poala ei.

176

Capitolul 12 Aimèe Coborând din maşină, Hades i-a înmânat cheia lui Hailey şi ne-a spus sa intrăm înaintea lor, ca ei să parcheze si să vină cu cumpărăturile. M-am bucurat pentru asta, căci era un ger teribil afară. Am urcat scările şi am intrat la el în apartament, la numărul 22, etajul patru. De ţinut minte pentru 1 aprilie, mi-am spus. — Uau! E chiar ordine pe aici, s-a mirat Caroline, când eu închideam uşa în urma mea. Hailey a pufnit. — Nu spune asta până nu îi vezi dormitorul... — Hmmm... Dormitorul lui Hades? a rostit şatena, cu o intonaţie plină de subînţelesuri. M-am mirat, căci purtarea sa faţă de Hailey mi se părea nelalocul ei. Oare Hailey ştie de sentimentele lui Caroline pentru Hades? M-am uitat la ea, iar ea a făcut clin din cap către Caroline, semn că bate un apropo. Deci ştia! După ce m-am descălţat de ghete, am inspectat sufrageria şi bucătăria, care erau unite, surprinsă totuşi de cât de bine arăta apartamentul. Ca aspect, aş fi jurat că nu era construit de multă vreme. Sau cel puţin era renovat de curând, căci tot mobilierul era impecabil şi modern. Judecând după zona în care era situat blocul, cartierul era unul destul de înstărit. 177

Cam ciudat pentru un student care se lupta cu tipii de la T.I.F.U. pentru a face rost de bani. Caroline a dispărut în dormitorul lui Hades, iar Hailey era în baie. Rămasă singură, m-am deplasat către biblioteca imensă de pe un perete al sufrageriei. Am fost uimită de minunatele colecţii de cărţi ale lui Hades. Desigur, asta nu însemna neapărat că le şi citise pe toate, ceea ce era clar imposibil. Apoi am dat de un raft plin cu filme şi majoritatea de groază. Oare de ce nu m-a mirat asta? Erau, într-adevăr, și câteva de acţiune. Plimbându-mi degetele peste numele tuturor carcaselor, am dat de un CD numit: 13.Martie.1995 — La mulţi ani, H! M-am zgâit o vreme la el şi curioasă fiind, am scos cu degetul arătător carcasa dintre celelalte şi am deschis-o. În interiori ei, am dat peste un CD rupt în două. Dumnezeule... Mi-am trecut degetele peste crăpătura plasticului. Cine o fi făcut asta şi de ce l-a păstrat astfel, rupt?, mam întrebat. Uşa s-a deschis şi am închis iute carcasa, aşezând-o la locul ei, în timp ce Hades şi Seph au intrat cu braţele pline de cumpărături. M-am repezit şi am închis uşa în urma lor, iar ei au aşezat sacoşele pe blatul barului pentru mic dejun. Hailey a ieşit şi ea din baie, în timp ce Caroline a sărit ca arsă din dormitorul lui Hades, direct în baie. Mi-am înăbuşit un hohot de râs, imaginându-mi cât de stânjenită era probabil în acel moment, deşi restul persoanelor nu o observase. 178

— La ce ne uităm? Hailey a întrebat, sărutându-l scurt pe Seph. — Deocamdată trebuie să aşezăm astea, i-am spus eu, oftând. — O să mai vină cineva, ne-a informat Seph de pe canapea, cât eu şi Hades deja aşezam din alimente la locul lor. Hailey, care stătea în braţele lui, l-a întrebat cine. — Un amic de-al lui Hades, ne-a lămurit el. Ne-am gândit că sunteţi cam multe fete pentru doi băieţi. Hailey l-a plesnit jucăuş peste umăr. — Cum vine asta?! a izbucnit ea, iar Seph a început să râdă. — Ne-am întâlnit cu el pe scări şi l-am chemat, a intervenit Hades. Locuieşte deasupra. Oh... Și exact atunci ușa de la intrare s-a dechis, odată cu cea de la baie, iar oaspetele a rămas neclintit când a intrat, pe când Caroline a făcut la fel văzându-l. Individul cel nou a stat câteva clipe absent, zgâindu-se la Caroline cu ochii săi de un albastru intens. Apoi Hades i-a atras atenția, bătându-l prietenește pe umăr. — Ce faci, uriașule? Așa se intră în casele altora? Dezmeticindu-se, tipul s-a uitat îngândurat la Hades și apoi a zâmbit strâmb. — Cine vorbea! a replicat el, râzând.

179

A dat palma cu Hades cât eu m-am uitat la Caroline, care rămăsese neclintită. Asta a fost destul de dubios, însă nu suficient încât să nu putem trece peste. — Salutare, ne-a spus apoi oaspetele, rânjind. Ce zâmbet larg! — Eu sunt Colin și mă bucur să vă cunosc! A făcut o reverenţă caraghioasă. Cu ce v-a ameninţat Maxwood de vă aflaţi la el în casă? Seph şi Hailey s-au apropiat de noi încă ţinându-se de mână. Oare când vor înceta să fie atât de drăguți?, m-am întrebat. Probabil niciodată. Gândul la David m-a mâhnit și involuntar am făcut un pas în spate. M-am sprijinit de bar. — De fapt, ne-am autoinvitat, a ridicat Seph din umeri, dând palma cu Colin. Asta a sunat cam nepoliticos, spusă cu voce tare. Colin a tras aer printre dinţi. — Uh... Asta e şi mai nasol! a glumit el, iar noi am râs. Deci de asta m-ați invitat, să-nţeleg? Nu îi faceţi faţă? Hades deja devenea indignat de prezenţa lui Colin și era mai mult ca vizibil faptul că nu îl încânta compania lui. Atunci de ce îl chemase? Nu avea sens. La prima impresie, Colin era un băiat grozav. Înalt, puţin mai slab ca Seph şi cu o culoare a părului de un castaniu închis ce mă făcea să fiu invidioasă pe el. Mereu mi-am dorit nuanţa aia. — Seph! S-a prezentat blondul, apoi Hailey, urmând Caroline care rămăsese încă sub șoc. 180

Colin s-a uitat la ea, zăbovind, și judecând după obrajii lui Caroline ce deveniseră roșii ca oja de la propriile-i unghii, Colin în mod sigur i-a făcut cu ochiul. S-a întors pe călcâie și s-a oprit în fața mea. — Cu cine am onoarea? a chicotit el. — Aimèe, i-am spus, iar şatenul şi-a mijit ochii, studiindumă. M-a calculat atent și apoi a rânjit. Pe lângă zâmbetul extrem de larg, gropițele sale din obraji diminuau din imaginea de băiat rău, pe care aparent o deținea, oferindu-i un aer copilăresc și chiar dulce. — Încântat să te cunosc. A urmat o discuție cu subînțelesuri, în care Seph bătea apropouri și eu îl săgetam cu privirea, fiindcă era complet conştient de faptul că eu aveam iubit. Colin îi gusta glumele din plin, ceea ce mi se părea frustrant, având în vedere că nu îl cunoşteam de nici un minut. — Ar cam trebui să facem popcorn, a intervenit Hades, pe un ton plictisit. Ne-am apucat de popcorn. Timp în care Seph şi Colin deja păreau să se înţeleagă de minune, bându-şi berile în sufragerie. Eu şi Hailey ne ocupam de popcorn, iar Caroline privea pierdută înspre mobila neagră şi lăcuită a bucătăriei. — Facem bolurile trei cu trei, a sugerat Hailey, referindu-se la popcornul cu sare şi cel cu caşcaval. Am avut noroc, pentru că doar ce cumpărasem.

181

Hades a apărut de pe micul hol ce unea sufrageria cu dormitoarele şi baia, şi s-a oprit lângă noi, clufulindu-şi părul. — Faceți mai multe cu sare, a spus, luând o doză de Cola din frigider. M-am încruntat la el. Îmi aminteam foarte bine ca îl silisem să cumpere suc fără acid. A desfăcut doza şi a rânjit la mine, vizibil încântat de reacția mea. — Aşa ziceam şi eu, i-a făcut Hailey cu ochiul, azvârlind o altă pungă în microunde. Mi-a convenit. Adoram popcornul cu sare. La un moment dat, Car m-a înghiontit în şold şi mi-a făcut semn către hol. Mam încruntat uşor, mi-am lins degetele de cașcavalul rămas de pe popcorn și am urmat-o, curioasă. Păstrând o voce joasă, s-a uitat peste umăr şi mi-a spus cu precauție: — Îl ştii pe Colin? M-am încruntat. — Evident că da. Nu au trecut nici zece minute de cân... — Nu, nu! Vreau să zic... De fapt da, ai dreptate, s-a fâstâcit ea, strângând din ochi. Cum ţi se pare? Încruntătura mi s-a adâncit. — Ca... înfăţişare? am murmurat, nesigură. Ea a încuviinţat din cap cu frenezie. Era tare entuziasmată. — Car, unde vrei să ajungi cu asta? — Amy, eu îl cunosc pe Colin! E tipul cu care vorbesc la telefon. Dumnezeule! Nu ştiam că e vecinul lui Hades!

182

Oh, Doamne! Asta explica şocul ei de când a intrat Colin în apartament şi, pe deasupra, cu ea nu a făcut cunoştinţă, semn că o ştia deja. — Şi ce se presupune că înseamnă asta? — Că sunt o toantă! a izbucnit ea, păstrându-şi vocea scăzută. A oftat şi şi-a trecut mâna prin păr. Nu o înţelegeam, evident. Frământările ei erau străine pentru mine, fiindcă eu nu trecusem niciodată prin aşa ceva, iar ea refuza să îmi dea mai multe explicaţii ori de câte ori îi ceream. — De ce? am întrebat-o. — Colin crede că nutresc sentimente pentru el, însă eu simt ceva pentru Hades... Dacă Hades a văzut iniţiala mea de pe brăţară? O să iasă o harababură totală în seara asta! Mi-am schimbat greutatea corporală de pe un picior pe altul şi înainte să răspund ceva total greşit (pentru că nu mă pricepea la asemenea lucruri), Hailey şi-a ivit capul blond de dupa colţul holului și ne-a zâmbit. — Scuze că vă întrerup, dar vrem să dăm drumul la film, ne-a anuntat și s-a făcut imediat nevăzută. M-am uitat la Caroline. I-am sesizat privirea îngrijorată şi am luat-o înainte către sufragerie, unde băieţii deja se făcuseră comozi în canapeaua tapițată în piele neagră. Hailey s-a tolănit într-atât peste Seph, încât îi puteam considera o singură persoană. Colin se făcuse comod în partea stângă, lăsând loc

183

între el și Hailey. Mai rămăseseră cele două fotolii aşezate unul lângă altul și locul de lângă Colin. Existau două variante: ori se aşeza Caroline lângă Colin și îi dădea astfel şansa pe care el o aştepta, ori se aşeza în unul dintre fotolii și în curând stătea lângă Hades, atunci când el apărea de oriunde o fi fost plecat. Ori îl lăsam pe Hades să stea între Hailey şi Colin, iar noi două pe fotolii. Într-adevăr, era o harababură totală. Voiam ca totul să pice în favoarea lui Caroline. — La ce ne uităm? am întrebat. Colin şi-a ridicat privirea din telefon, iar Seph şi Hailey au renunţat la discuţia pe care o purtau. Colin a rânjit văzând-o pe Caroline şi i-a făcut semn spre locul de lângă el. — Ţi-am păstrat loc. Înainte să gândesc de două ori, am spus: — Te superi dacă stau eu acolo? Adică... Vreau să stau lângă Hailey. Colin s-a dezumflat instantaneu, iar Caroline şi-a mărit ochii suprinsă. Ce era aşa mare scofală, în cele din urmă? Hades a apărut în capătul holului, zgâindu-se la ceva ce ţinea în mână. — Ce film ne bagi, omule? a întrebat Seph. Hades şi-a ridicat privirea şi a scanat împrejurimile cu ochii săi căprui — cine, cum şi unde stătea, mai exact. Când a văzut-o pe Caroline tolănită pe unul dintre fotolii, s-a încruntat. A lovit uşor de două ori carcasa de palmă şi a venit către noi. 184

— Ceva ce o să vă placă, a rânjit, făcând ca expresiile celor prezenţi să devină bănuitoare. Stomacul meu s-a făcut ghem şi am constatat că inima mea era o adevărată artistă atunci când venea vorba de paşii de step, pentru că la acel moment îşi etala talentul nestingherită, în pieptul meu. Hades a zâmbit. Şi desigur, era un zâmbet ce prevestea numai belele, la fel ca privirea pe care mi-a aruncato imediat după. M-am încruntat şi m-am ascuns mai mult după bolul cu popcorn, pe care doar ce îl luasem în mâini. Când m-am aşezat pe canapea, lângă Colin, el s-a ridicat curios către Hades și l-a ajutat cu schimbatul mufelor între laptop și televizor. Că tot spuneam de apartamentul luxos al lui Hades... Avea un televizor imens. Aproape la fel de mare ca indiferența lui. Imaginile specifice, de dinaintea filmul, începuseră, iar Colin s-a ridicat să stingă spoturile montate în arcada ovală și în tavan, iar Hades s-a strecurat pe canapea, lângă mine. Am înţepenit şi m-am uitat la Caroline. În obscuritatea încăperii, am observat dezamăgirea de pe chipul ei, dar nu m-am putut concentra prea mult la asta, căci Hades mi-a tras bolul din poală și a început să mănânce din el. Coapsele ne erau lipite una de alta, dar nu am fost atât de deranjată de aspectul ăsta pe cât mă aşteptam. Furioasă, dar totuşi intimidată de contactul nostru fizic, m-am încruntat către el. — Era al meu, am izbucnit, fără să gândesc de două ori. — Era, a punctat el, privind ţintă către ecranul televizorului. 185

— Îţi poţi lua altul, Hades! Mai sunt încă trei boluri pe masă. S-a uitat scurt către măsuţa de cafea, aflată la nici un metru distanţă. — E prea departe. M-am rezemat de spătarul moale al canapelei şi am pufnit învinsă. — Eşti imposibil. Întinzându-mă după un alt bol, am putut simţi privirea lui Caroline asupra mea. Hailey şi Seph erau complet indiferenţi faţă de comportamentul nostru aparent obişnuit, iar Colin, evident, o sorbea pe Caroline din priviri. O încurcătură mai mare nu se putea! Oare chiar văzuse Hades iniţiala? Cum Dumnezeu trebuia să elucidăm misterul ăsta? Am aruncat o privirea scurtă, dar plină de dispreţ, către el. Era popcornul meu, ce mama mă-sii! O supărase şi pe Caroline cu gestul lui copilăresc. Reclamele filmului creau un joc colorat de lumini pe trăsăturile lui şi deşi arăta atât de mândru mâncând din popcornul meu, îmi venea să îi dau o palmă zdravană după ceafă. Şi aş fi făcut asta, dacă nu s-ar fi lăfait atât de mult în canapea, încât să ajungă efectiv lipit cu tot profilul de mine. Nu mi-a luat mult timp să realizez că a pus un film de groază. Știam 30 Days of Night pe derost. Îl văzusem de trei sau patru ori și tot de atâtea ori am pictat câte un tablou straniu după ce l-am vizionat. De obicei filmele mă inspirau. După ce am văzut pentru prima oară 30 DON, am vopsit o 186

pânză cu negru și am lăsat-o să se usuce câteva ore. Apoi am luat acrilic alb și am trasat linii fine, compunând un bărbat cu o capă lungă neagră și guler ridicat, ca mai apoi la finalul tabloului să trasez o dungă prin presarea câtorva tuşe, de-a lungul muchiei de sus a pânzei. Folosisem apă din abundenţă şi astfel roşul de sus prelins peste tablou exact în modul în care îmi doream, simulând sângelele. Apoi am luat un cater încins şi am zgâriat cu vârful lui suprafaţa încă neagră, iar albul pânzei s-a ivit, obţinând astfel nişte minunate, dar înfricoşătoare, fulgere. Eram încă mică atunci când am făcut tabloul. Mama a înnebunit când l-a văzut şi speram să nu fi profitat de plecarea mea pentru a-l arunca. M-am foit, îndemnându-l pe Hades să se dea puţin mai înspre dreapta. Desigur că nu am putut să îl clintesc nici măcar un milimetru. Exact când străinul din film sabota liniile de comunicaţii ale locuitorilor din oraşul Barrow, telefonul meu a sunat. Daughtry făceau un adevărat spectacol în sufragerie şi m-am chinuit şovăitoare să apăs pe butonul verde pentru a opri melodia. — Alo? am răspuns, fără să mă uit la apelant. Seph a şuierat către mine, în semn să fac linişte. Am fost surprinsă de cât de atraşi erau cu toţii de acel film de groază. — Hei, ce faci? Am încremenit când am auzit şi recunoscut vocea. Mă sunase! — David? 187

M-am ridicat de pe canapea ca arsă şi am traversat sufrageria, ajungând pe holul dintre dormitoare şi baie. Era fantastic sentimentul creat de vocea lui. Părea entuziasmat şi auzeam o melodie lentă răsunând în fundal. Am bănuit că era în maşină. — Ce faci? m-a întrebat pentru a doua oară. Vrând să îi spun că vizionam un film la un prieten acasă, cuvintele mi s-au oprit pe vârful limbii şi am ezitat. — Bine, tu ce faci? Ai terminat concertul acum? Mă bucur mult că ai avut timp să mă suni. Nu plănuisem o asemenea avalanșă de cuvinte. — Aimèe, sigur ești bine? Desigur că m-a citit imediat. La naiba cu neinspirata mea intenţie de a-l minți! — Da. Sunt bine. — În mod sigur nu e aşa. Unde eşti? M-am rezemat cu umărul de peretele holului şi mi-am coborât privirea spre covorul de sub tălpile mele, care acum erau încolăcite din pricina tensionării. Ce puteam să îi răspund? Minţeam sau spuneam adevărul. Riscam. — Am... Ei bine... Adică... — Oriunde ai fi, sper să ajungi într-un sfert de oră la cămin. Poţi face asta? M-am cutremurat. — De ce? Vrei să vorbim pe Skype? După o scurtă pauză, David a spus: — Nu chiar. Ştii măcar ce zi e azi? 188

Deja deveneam foarte, foarte nestăpânită. Tot felul de cuvinte îmi roiau prin minte şi cu greu m-am abţinut să nu spun vreo prostie. Cu David întotdeauna aveam grijă. Nu voiam să spun ceva ce l-ar supăra sau deranja, pentru că nu voiam să par o toantă în faţa lui. El era mult prea deştept şi bun la suflet pentru mine. — Normal că ştiu, i-am răspuns, în cele din urmă. E cincisprezece februarie. Ăsta era răspunsul. Nu era aniversarea noastră, nu era ziua lui de naştere sau a mea... Ce putea fi? — Da, a chicotit el, azi am ajuns în New York cu turneul. Mâine am concert. O să trec să te iau de la cămin în zece minute. Abia aştept să te văd, Aimèe, a murmurat el la final.

189

Capitolul 13 Aimèe Şi aşa organul vital din pieptul meu a luat-o la goană. Grăbită, am mers în sufragerie şi m-am aplecat peste speteaza fotoliului în care stătea Caroline. Ceilalţi erau atenţi la film aparent dezinteresaţi de evidenta nerăbdare ce plutea deasupra mea. Eram cuprinsă, de fapt, de un amestec de fericire şi mâhnire. — Car, am şoptit. Trebuie să plecăm. S-a uitat în sus la mine şi am văzut vag cum s-a încruntat uşor. — De ce? — A venit David. A mărit ochii, uluită. — Serios?! S-a sucit brusc în fotoliu către mine. Aici?! Am înghiţit în sec, surprinsă de stresul care îmi apăsa pieptul. În mod normal, gândul că îl voi vedea pe David trebuia să mă înveselească, dar nu o făcea. Aveam o presimţire rea şi totodată un sentiment de detaşare. — La cămin. Seph, m-am adresat blondului şi el s-a sucit către mine, fără să îşi ia privirea de la televizor. Îmi poţi împrumuta maşina ta? Întrebarea mea a captat atenţia tuturor şi confuzia de pe chipurile lor era mai mult ca evidentă. Păream nebună să

190

vreau să merg cu maşina pe vremea aceea, când tocmai începuse filmul. — De ce? m-a întrebat el. — Ce s-a întâmplat? a intervenit Hailey curioasă și îngrijorată. — Trebuie să ajung la cămin. Seph a aprobat din cap și a scos cheile din buzunarul blugilor pe care îi purta, apoi Hailey s-a apropiat mai mult de mine, vârându-şi mâinile în buzunarele pantalonilor. — S-a întâmplat ceva? De ce plecaţi așa deodată? L-am observat vag pe Hades îndreptându-se de spate și aplecându-se uşor în față, sprijinindu-şi coatele pe genunchi. — A venit David, i-a lămurit Caroline, cu un amestec de entuziasm şi teamă. Hailey a fost surprinsă de-a dreptul, iar Seph și mai mult. Colin era complet paralel cu situaţia şi nu a intervenit. — Păi... bine, a oftat Hailey. Aveţi grijă la drum. Caroline a luat cheile din mâna lui Seph şi mi-a zâmbit. — Conduc eu! — Mai bine vă duce unul dintre noi, a intervenit Seph, oftând profund. E viscol afară. — Eu am carnetul suspendat, s-a justificat Colin. — De ce nu vine iubiţelul tău să te ia? Încercăm să ne uităm la un film, din câte observi. Hades s-a ridicat plictisit de pe canapea, adresându-mi-se.

191

S-a îndreptat spre baie, dovedind cât de indiferentă îi era situația. Nu am vrut să stric din nou seara, însă voiam cu disperare să îl văd pe David. — Dacă tot eşti atât de plictisit, de ce nu le duci tu? a spus Seph. Seph era serios, pentru că atitudinea lui Hades devenea iritantă uneori. — Poate vrea să se uite la film, a spus Caroline, însă ştiam că o încânta ideea mai mult decât se vedea. Hades a ridicat o sprânceană către ea şi înainte să poată spune ceva, am anticipat că va accepta şi m-am răstit: — Nu! Refuzul meu categoric m-a uimit până şi pe mine. Nu e nevoie. Ne descurcăm. Hades şi-a mijit ochii debusolat, neînţelegându-mi reacţia, asemenea celorlalţi. — Ba da, a zis Seph. Mai bine vă duce el. — Da, a aprobat Hailey. — Vin şi eu! a sărit Colin din fotoliu. — Păi filmul? a întrebat Hailey. — Nu-i mare scofală. L-am mai văzut, a pufnit şatenul ridicând din umeri. — Perfect! A fost Seph de acord. Rămân eu cu Hailey și ne uităm. O să punem ceva mai romantic. I-a făcut blondei cu ochiul și ea a încuviinţat din cap. Hades a huiduit către ei, în unison cu Colin. — O să încerc să trag de timp, atunci, le-a spus Hades. Colin a bătut o dată din palme şi apoi le-a frecat fenetic. 192

— Atunci să mergem! Hades a luat cheile din mâna lui Caroline şi a mers către ușă, îmbrăcându-şi geaca. Oftând, Caroline a ridicat din umeri către mine, în chip de scuză, şi eu am făcut o grimasă chinuită. Hailey şi Seph ne-au zâmbit şi s-au aşezat comozi pe canapea. Ne-am încălţat, ne-am luat gecile şi, înfofolindu-mi mai mult fularul în jurul gâtului, am ieşit din apartament înaintea lui Hades. În maşină era o linişte apăsătoare şi la un moment dat Caroline a oftat. Colin a privit-o din faţă, peste umăr, şi i-a zâmbit. Şi-a sprijinit capul pe tetieră şi proeminentul măr al lui Adam i-a urcat şi coborât. — Întotdeauna oftezi aşa? a întrebat-o el. Hades a pornit semnalizarea şi a virat la stânga. Mergea destul de uşor şi mă bucuram pentru asta, având în vedere că încă ningea. De când ninge aşa mult în New York?, m-am întrebat. — Uneori, a răspuns Caroline, fără să se uite la el. Şatena şi-o făcuse cu mâna ei şi n-o puteam ajuta în vreun fel. — Eşti simpatică atunci când oftezi, a adăugat el. Caroline l-a privit fără să îşi mişte capul şi a zâmbit în chip de apreciere, deşi nu îi convenea în mod clar persoana ce i-l făcuse. — Ești groaznic la complimente, Colin, l-a admonestat Hades, plimbându-și cu uşurinţă podul palmei pe volan, în timp ce în cealaltă mână își ținea telefonul. 193

Colin a râs o dată, înfundat, ceea ce a făcut ca pieptul lui să vibreze. Se aştepta ca Hades să strice tot. — Ajută-mă tu atunci, l-a provocat şatenul. Hades şi-a butonat telefonul cu o mână şi apoi a blocat ecranul. — Nu mă pricep la complimente. — Cred că remarca ta de mai devreme nu îşi are rostul, a concluzionat Colin, ridicând din umeri şi întinzând mâna către radio-ul din bord. Hades s-a uitat scurt la el şi apoi a privit în oglinda retrovizoare. Un gol nepoftit a încolţit în pieptul meu când privirile ni s-au întâlnit şi apoi s-a estompat rapid când Hades şi-a coborât ochii căprui în faţă, la drum. — Să îi fac un compliment lui Caroline, zici? a murmurat Hades, relaxându-se mai mult în scaun. — Te rog, a rânjit Colin către el. M-am uitat prudentă la Caroline şi vedeam cum îşi strângea degetele mâinilor cu putere între ele. Încă puţin şi unghiile îi ieşeau prin mănuşile albastre ce le purta. — Hmmm, a mormăit Hades, scoţând un sunet răguşit. E foarte inventivă şi are simţul umorului. Mi-am sucit capul către Caroline. Am simţit privirea lui Hades pe mine, prin oglinda retrovizoare. — Asta e compliment? a pufnit Colin, căutând la radio o melodie pe placul lui. — Ar trebui să vezi ce idei are când vine vorba de brăţări.

194

Mi s-au înmuiat picioarele de-a dreptul şi eram ferm convinsă că şi Caroline mai avea puţin şi se prelingea jos de pe banchetă. Involuntar, privirea mi-a zburat către mâna lui Hades, pe care o ţinea acum pe schimbătorul de viteze. Încheietura îi era complet goală și brăţara lipsea cu desăvârşire. Dacă mă gândesc mai bine, nu l-am văzut deloc purtând-o. Dumnezeule! Ce urat din partea lui. Era totul foarte clar și reieşea uşor faptul că Hades văzuse inițiala. În sinea mea, am considerat gestul lui Caroline unul copilăresc. Ar fi trebuit să vorbească cu el despre asta, nu să își pună inițiala pe o brăţară care, precum reieşea în momentul de față, era nesemnificativ pentru Hades. — Într-adevăr? s-a sucit Colin către Caroline, în timp ce Birdy ne monopoliza de la radio. — Aha. M-am uitat la Hades, văzând cu stupoare că el era foarte relaxat la volan, pe când eu mă abţineam să îmi rod unghiile de

emoţii.

Încruntându-rnă,

l-am

privit

în

oglinda

retrovizoare. — Poţi merge mai repede? am întrebat, iar ochii lui m-au fixat imediat. A tăcut o clipă, cât Colin şi Caroline vorbeau ceva-cenumai-ei-ştiau. — Cred că iubiţelul tău te poate aştepta încă cinci minute. Doar nu a bătut atâta drum degeaba. Oare de ce nu m-a mirat replica lui?

195

Am tăcut şi m-am chinuit să născocesc o scuză pentru care să îmi justific întârzierea în faţa lui David. Aveam să îi spun adevărul. Nu mai voiam să mint din nou. Nu pe David. Am ajuns în scurt timp şi am coborât ca o furtună din maşină, cu Caroline pe urmele mele. Mi-am luat rămas bun de la Colin, ignorându-l pe Hades care nici nu şi-a întors capul, şi am trântit portiera. Caroline m-a dojenit, spunându-mi că era mașina lui Seph, dar nu am băgat-o în seamă. M-am oprit din mers când privirea mi-a căzut pe maşina parcară în faţa Audi-ului lui Seph. Inima mi-a stat în loc atunci când portiera s-a deschis şi David s-a ivit de după ea. Zăpada încetase de mult să mai cadă, iar în luminile colorate ale oraşului, provenite de la reclame şi farurile maşinilor, chipul lui David era complet neschimbat. Înălţimea lui mă copleşea şi felul în care mergea către mine mă cutremura. Înghiţind în sec şi cu paşi mărunţi, am mers spre el. Nu ne văzusem de o lună, însă golul din sufletul meu percepea această perioadă ca fiind un an întreg. David îmi devenise în acele săptămâni foarte străin. Însă am bănuit că fluturatul aripilor din stomacul meu erau acei “fluturași” despre care vorbeau toți. Totuşi, era prima oară când aveam “fluturași” pentru David. Și asta am concluzionat după ce am aflat cum era să simți așa ceva. Pentru că simţeam “fluturaşi” doar în preajma lui Hades. Apoi am realizat că nu din cauza lui David aveam fluturaşi, ci din cauza privirii lui Hades, pe care o simțeam

196

sfredelindu-mi spatele. Era cu mașina în spatele meu, ceea ce făcea ca silueta lui David sa fie luminată de farurile ei. S-a oprit când am ajuns unul în fața celuilalt și a aruncat o scurtă privire peste umărul meu. Nu îi convenea. Ieșisem dintr-o maşină în care se aflau doi băieţi străini lui. Și era Hades acolo. Cine ar fi putut crede vreodată în viaţa lui faptul că dacă o fată mergea cu maşina, alături de el, erau doar prieteni? O fată nu putea fi prietenă cu Hades. Nu dacă era totalmente îndrăgostită de el. Eu nu eram, dar David nu ştia asta. — Bună, mi-a spus, iar vocea lui atât de familiară şi blândă m-a umplut de căldură. M-a apucat de talie şi m-a tras la pieptul lui, strângândumă cu putere. A fost o tragere bruscă, dar nu m-am supărat. Îmi plăcea în braţele lui. Mă simţeam ca şi cum... ca şi cum aş fi îmbrăţişat un frate mai mare. Şi acest lucru mă liniştea mult mai mult decât ar fi trebuit. — Hei, am şoptit, frecându-mi nasul de umărul lui. Aburii ieşeau printre buzele mele când respiram şi la un moment dat acesta era singurul lucru pe care mă concentram. Nu ştiu cât timp am stat îmbrăţişaţi eu şi David, dar am auzit o portieră deschizându-se şi închizându-se. Caroline intrase în maşină. — Ce faci? Mi-am ridicat capul şi m-am uitat la David cu greu prin ceața lacrimilor. Nu îmi dădusem seama când ochii mi se înlăcrimaseră. 197

David s-a încruntat, însă nu era o reacţie confuză, ci mai degrabă mustrătoare. — De ce plângi? m-a întrebat şi eu am suspinat, ironică, ştergându-mi cu un deget apa ce îmi atârna pe pleoapa de jos. — Scuze. E... Ești aici, am zâmbit larg. — Aşa se pare, mi-a răspuns, pe un ton neutru. Nu îmi dădeam seama ce se întâmpla cu el. M-am fâstâcit și l-am luat din nou în braţe. — Vrei să intrăm? l-am întrebat şi el s-a uitat peste umăr, la noua lui maşină, ca mai apoi să încuviinţeze din cap. Intraţi în camera de cămin, David a inspectat împrejurimile și a strâmbat din nas. — Doar voi două locuiţi aici? m-a întrebat, plimbându-și degetele lungi pe muchia unei veioze. — Da, din fericire. E destul de mic spaţiul pe aici... David a zâmbit şi a venit către mine, ţinându-şi o mâna într-unul dintre buzunarele din faţă ale pantalonilor. Mi-a apucat bărbia şi şi-a înclinat capul. Specific faptul că relaţia mea cu David era una destul de anormală, gândind-o şi cântărind-o acum, după ceva vreme, întrucât David şi părinţii mei se înţelegeau de minune, precum şi părinţii lui cu ai mei, David a fost destul de atent cu... inocenţa mea. Nu m-a atins niciodată. Nu în felul acela. Ştiam că îşi dorea, fiindcă nu eram fraieră, dar ştia că nu putea face asta din pricina unei discuţii pe care o purtase cu Domnul Moore. Eu în schimb, aveam mintea preocupată cu altele şi hormonii mei păreau dereglaţi de-a dreptul. David era superb, 198

dar... nu mă atrăgea într-atât încât să îl doresc. Pentru că, David era, cu bune şi cu rele, un băiat prea previzibil. Însă în acea seară a fost atât de imprevizibil, încât amintirea mi-a rămas imprimată în minte multă, multă vreme. — Nu suficient de mic pentru amicii voştri, a zâmbit, ironic. M-am încruntat şi el şi-a coborât mâna pe talia mea. — Amici? am întrebat, neînţelegându-i intonaţia cu subînţeles. — Mhm, a ridicat el din sprâncene. Ştii, Aimèe... A făcut un pas în spate. Ai fi surprinsă de câte lucruri poate face tehnologia. Închizând ochii preţ de câteva secunde, am încercat să prelucrez informaţia. Însă nu înţelesesem aluzia lui. — Ce vrei să spui cu asta? Mă aşteptam să îmi spună că i-a fost dor de mine, că mă iubește, să mă sărute şi să mă ia în braţe... Asta ar fi făcut David. Însă când s-a întors cu spatele la mine și m-a privit peste umăr, ochii lui mi-au dat de înţeles că acela nu era David. Nu era David pe care îl ştiam eu şi pe care îl iubeam. — Tipul de la volan... Cum îl cheamă? Clipind mărunt, m-am apropiat uşor de el. — Uau, David! De asta ai venit? Să îmi reproşezi asta? — Poți spune și aşa, a ridicat el cu nonşalanță din umeri, venind înapoi către mine. Asta m-a făcut să încremenesc de uimire. 199

— Am văzut cât de des vă vizitează, pe camerele de supraveghere din holurile căminului, aşa că nu nega. Mi-am înălţat sprâncenele. — M-ai verificat? De ce? Nu ai încredere în mine, David? — Sincer, Aimèe, chiar am avut încredere. — David... — Nu, a pufnit el. Acum erai cu el, din nou. Nu ai vrut să îmi spui asta la telefon. Aimèe, tu nu erai aşa! Erai iubita mea. Şi-a împuns pieptul cu un deget. A mea! Comportamentul lui ieşise din normalul pe care îl deţinea tot timpul. Felul în care îmi vorbea îmi demonstra că David nu mai era David. Era o umbră întunecată a lui David pe care îl ştiam eu. — Nu am greşit cu nimic! i-am spus, menţinându-mi tonul scăzut. Nu puteam ţipa la David. Nu puteam ţipa la nimeni, dacă stau să mă gândesc mai bine. Deşi voiam din tot sufletul să îl contrazic, nu puteam, pentru că astfel m-aş fi constrazis pe mine însămi. Oricât de mult aş fi negat că nu am greşit, ştiam că o făcusem în gând şi era suficient pentru vulnerabilitatea mea, care nu a întârziat să apară. Şi am făcut cel mai josnic lucru: am dat vina pe el. — Ar trebui să îţi reproşez şi eu faptul că nu m-ai sunat zile întregi?! Să îţi arăt toate apelurile pe Skype pe care mi le-ai respins? Mesajele la care nu mi-ai răspuns?! Tonul meu cu siguranță nu mai era scăzut, iar chipul lui David era traversat de cel puțin zece nuanțe. Spune-mi, David, vrei... 200

Înainte să pot termina, obrazul m-a pișcat, întorcându-mi capul brusc spre dreapta și lăsând un un val dogoritor pe tot pometele meu, până la maxilar. Deodată usturimea era insuportabilă. Zvâcnind, obrazul meu pulsa durere în urma palmei lui David. Gura mi s-a întredeschis şi am făcut un pas înapoi, cu ochii larg deschişi şi respiraţia oprită. Instinctiv, miam dus palma rece pe obrazul care acum frigea. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi m-am uitat cu greu prin perdeaua împăienjenită la David, care strângea pumnul la maximum şi degetele i se albiseră. Nările îi fremătau şi maxilarele îi erau încleştate de parcă se abţinea din greu să nu mă lovească din nou. — Ar trebui să fii mândră că am reuşit în sfârşit să fiu şi eu fericit! Asta ar trebui să faci, a murmurat el, de parcă nu se întâmplase nimic în urmă cu câteva secunde. Am reuşit să am proprii mei bani şi să călătoresc. Mi-a reproşat fără pic de reţinere. Eşti o naivă, Aimèe! Ai tăi nu o să îţi fie niciodată alături! Cum te vei întreţine când tăticu nu va mai trimite bani? Huh? Spune! Eu nu m-aş fi milogit la tata ca să îmi dea. Banii pe care îi câştig eu ar fi fost unicul nostru venit pe viitor, realizezi? Şi tu îmi spui toate astea? Şi-a mijit ochii cu dezgust şi dispreţ, făcând un pas înapoi. Lacrimile mi se rostogoleau pe obrajii înfierbântaţi, iar cel stâng mă furnica sub palma rece pe care încă o ţineam pe el. David nu părea să conştientizeze ce făcuse. Mă lovise fără pic de remuşcări.

201

Răsuflând greoi, i-am aruncat o ultimă privire îndurerată şi, împingându-l cu umărul în umăr, am ţâşnit cu paşi mari pe uşa camerei. Străbătând holul către ieşire şi scările, vocea lui David mă urma îndeaproape. Mă înfiora cu adevărat. Îmi erau suficiente cele câteva schimbări în viaţa mea, nu voiam ca David să fie una dintre ele, până atunci. După acea palmă intenţionata, David scăzuse în ochii mei, ajungând să reprezinte cifra zero. Nul. Nada. Mirosul de zăpadă și gerul înţepător m-au întâmpinat afară, în curtea interioară, dar nu m-am oprit deloc din mers. Încă ținându-mi mâna pe obraz, pentru a-mi șterge lacrimile de la ambii ochi, am ieşit pe poartă și m-am îndreptat spre parc. Ştiam că David nu mă va urma la nesfârșit. Nu puteam sta lângă el pentru că dacă a îndrăznit să mă lovească o dată, o putea face și a doua oară şi a treia oară. Privirea lui îmi demonstrase asta. Se pare că distanţa chiar strică relații și pe lângă asta, distruge şi suflete. Undeva în depărtare am auzit vocea lui Caroline. Uitasem cu desăvârşire de posibilitatea ca ei încă să fie la poarta principală, dar nu mi-a păsat. Umărul mi-a fost încătuşat de forţa unei palme şi silit să se întoarcă, exact când păşisem pe trotuarul din faţa parcului. Strângând din dinţi, m-am uitat printre gene la David, care mă privea cu atenţie. — La dracu’! a înjurat, cu vocea ridicată. Stai cuminte și ascultă-mă bine! Dacă... 202

— Aimèe! m-a strigat Caroline. — Ce se întâmplă? Ştiam a doua vocea mult prea bine ca să nu o pot identifica. Hades a traversat cu paşi mari şi apăsaţi trecerea de pietoni. Mi-am permis în treacăt să mă uit la Caroline şi Colin care stăteau lângă maşină. Pumnii strânşi şi umerii încordaţi ai lui Hades mi-au dat de înțeles că pricepuse situaţia. Ceea ce nu era deloc în favoarea lui David. Absolut deloc. — Oh, ia te uită, a pufnit David. Intervine eroul. Contrazice-ți-mă dacă greşesc, dar nu e exact ca în prima ta seară la cămin, iubito? Doza de ironie, amuzament şi sarcasm din vocea lui David mă făcea să îmi doresc să îl iau la palme şi să nu mă opresc. Văzuse tot pe camerele de supraveghere şi într-adevăr, Hades intervenise în seara aceea între mine şi Eric. De fapt, eu mă ciocnisem de el pe hol, dar evident, David văzuse doar ce voia să vadă. Când se schimbase David într-atât? Înclin pentru ideea că așa a fost dintotdeauna, dar nu în preajma mea. — Ești în regulă? Hades m-a întrebat când a ajuns în fața mea. Ignorându-l pe David, mi-a prins obrajii în palmele sale și m-a șters sub ochi cu degetele mari. Obrazul încă mă durea, dar nu îmi mai păsa la momentul acela. Am închii ochii şi am încuviinţat rapid din cap, abţinândumi lacrimile. David l-a întors de umăr pe Hades, cu faţa la el. 203

— Ce crezi că faci, Batman? Hades a făcut un pas spre el. Înălţimea şi spatele lat ale lui Hades nu îmi permiteau contactul vizual cu David. Era mult mai mare pe lângă el, iar asta, dintr-un oarecare motiv, mă bucura. — Discutam ceva, a specificat David, neintimidat. Pumnii lui Hades s-au strâns cu putere şi ştiam deja ce avea de gând să facă.

204

Capitolul 14 Hades În adolescenţă, când cei de vârsta mea erau mânaţi de hormoni, mi-am promis că până când aveam să dau peste o fată ce îşi va vedea de treaba ei, o fată care nu distruge viaţa cuiva doar pentru intenţiile ei personale şi egoiste, nu îmi voi da interesul pentru fetele pe care le voi avea. Căutam un suflet care nu ar fi deranjat pe nimeni şi care pur şi simplu şi-ar fi văzut de propria sa viaţă. O fată care nu va fi a mea decât atunci când va avea sute de motive pentru a o face sau multe altele pentru care nu ar face-o, dar totuşi o face. O fată simplă, care ar fi în stare să mă contrazică în pofida vulnerabilităţii ce o mistuie, care şi-ar fi ridicat bărbia semeaţă şi ar fi recunoscut orice ar fi greşit, pentru că nu ar fi vrut să pară ceea ce nu este. O fată care nu s-ar considera femeie decât atunci când va fi una. O fată care ar fi conştientă că nu poate controla totul şi care nici nu s-ar forţa să facă asta. O fată care m-ar înţelege fără să-i vorbesc. Ceea ce îmi doream eu era o fată care nu ar fi fost interesată doar de scamele de pe aşternuturile mele, fiindcă oricât de mult mi-aş fi făcut de cap cu alte tipe (şi nu îmi făceam... cu prea multe), ziua următoare ar fi fost la fel ca precedenta. Voiam ceva diferit. În sinea mea negam că ar exista fete ieşite din tipar. 205

Nimeni, mai ales o fată cu capul pe umeri, nu îşi dorea un tâmpit care ia oamenii la bătaie în stradă, fără să cunoască întâi situaţia. Însă în acel moment, totul era destul de clar pentru mine. Lita plângea, iar afurisitul de David nu părea deranjat de asta, ceea ce mă scotea din sărite, având în vedere că era iubita lui. Și tocmai pentru că Lita era genul de fată care nu mi-ar fi cerut niciodată ajutorul, ţinând morţiş la ideea că se descurca singură, ştiam că trebuia să intervin. În alte circumstanțe, nu m-aş fi băgat, pentru că eram convins că altă persoană și-ar fi făcut-o cu propria mână, însă în ceea ce o privea pe Lita, oricând de nerod puteai fi, ţi-ai fi dat seama că nu ar fi reușit (sau îndrăznit măcar) să facă rău cuiva. Mai ales propriului iubit, pe care ştiam că îl iubea. Deci fraierul sigur şi-a ieşit din minţi şi a făcut-o să plângă. Bărbaţii sunt nişte nenorociţi şi fac greşeli, dar şi femeile plâng prea des. — Din câte văd, ea nu vrea să discute, am spus, uitândumă în jos la el. Lita m-a apucat de antebraţ şi m-a tras înapoi cu o putere ce nu o depăşea pe cea a unui copil. Ceea ce a fost un semn clar că nu voia să îi fac nimic lui David. Era destul de evident că nu îi era teamă că mi-ar putea face el mie ceva, judecând după antrenamentul de care ducea lipsă blondul. — Hades, te rog, a murmurat ea, frântă. Şi i-am respectat decizia. Nu aveam să aflu vreodată ce gânduri sau frământări o mistuiau pe fata asta. 206

— Ce mă rogi? am întrebat-o ferm, păstrându-mi atenţia asupra lui David. Voiam să aud din gura ei cum îmi spunea să plec. Lita a ezitat. Tipul şi-a mijit ochii şi şi-a deschis larg braţele, cu palmele întinse, de parcă doar ce încheiasem o afacere. A făcut un pas spre mine. — Vezi? Ea nu are nicio problemă. Pleacă! M-am uitat peste umăr la Lita, pentru a mă convinge că într-adevăr asta voia, însă expresia mi s-a albit când am văzut cum arăta obrazul ei. Pe lângă asta, ochii ei erau roşii şi suferinzi, iar eu n-am suportat să văd cum culoarea albastră şi senină a privirii sale se pierdea în spatele lacrimilor. Aşa că nu am zăbovit prea mult până să mă întorc spre David și să-i car cu forţă un pumn în obraz. Trebuia să îi arăt cum era să îl aibă aproape învineţit. Şi mai ales, să îi aduc la cunoștință sub protecţia cui se afla acum ea. Lita vorbea al naibii de puţin şi atunci când o făcea, te scotea din sărite. Nu că ar fi fost ceva rău, dar în seara aia era un moment potrivit să îi spună afurisitului de David să plece. Sau să mă gonească pe mine. Însă n-a făcut-o și asta m-a derutat mai mult. Nu voiam să îl bat pe David însă, pentru că părea genul de individ bazat şi pe deasupra nu voiam să mă bag în alte conflicte. Ştiam că totodată o voi pune și pe Lita într-o situație complicată. Şi surprinzător, am cedat.

207

Aimèe mi-a strigat din nou numele când l-am prins pe blond de partea din faţă a gulerului şi l-am ridicat spre mine. Ea nu ştia că n-aveam de gând să îi mai fac ceva, încă. Asta pentru că oricât mi-aş fi dorit să îl văd plecând de-a buşilea, conjunctura nu îmi permitea. L-am readus ca lumea pe picioare, de pe trotuarul unde se aplecase, şi am observat că obrazul lui deja căpătase nuanţe violacee. Vocea Litei mi-a răsunat din nou în timpan şi, păstrândumi cumpătul, am strâns puternic din maxilar şi mi-am luat mâinile de pe el. Am făcut un pas în spate şi am luat-o pe Aimèe de cot, ca mai apoi să ne deplasăm împreună spre maşină. Ea mergea timidă, cu paşi pe cât de mari, pe atât de nesiguri. De parcă nu era convinsă că ar trebui să plece de lângă el. Eu unul nu aveam de gând să o las acolo, nici în ruptul capului. — Aimèe! Vocea maimuţoiului se auzea în urma noastră, dar nici eu, nici Lita, nu am ezitat când am intrat în maşină, unde Caroline și Colin se aflau. — Dumnezeule! Aimèe! Caroline a dat de îndată drumul interogatoriului și i-am ordonat să tacă. M-a ascultat si liniştea s-a instalat în maşină, până am oprit la semaforul de pe Upside St. Mi-am sprijinit capul de tetiera scaunului, am închis ochii şi am răsuflat îndelung. Uitândumă în oglinda retrovizoare, bretonul şi părul Litei, ce curgeau 208

ca o cascadă peste faţa ei, m-au privat din a-i vedea ochii. Avea capul aplecat şi nu ştiam dacă se simţea stânjenită, rănită sau confuză. Poate toate trei, iar lucrul ăsta era ceva greu de suportat, dintr-un nu ştiu care motiv. Fiindcă pe lângă asta, trecuse prin multe de când venise în New York. Era mai mult ca evident faptul că nu era genul de fată care avea parte de scene asemănătoare zi de zi, precum cele de care eram eu sătul. Asta o făcea pe Lita specială pentru mine. Nu știam dacă era de bine sau de rău, dar știam că trebuia să însemne ceva.

209

Capitolul 15 Aimèe După vizita lui David, am renunţat să mă mai agăț de un alt motiv pentru care m-aş fi întors în Anglia. Am renunțat la a mai crede în bărbaţii de genul lui. Am renunțat la el. Nu îi includeam pe toţi în aceeaşi categorie, pentru că nu existau numai prefăcuţi-egoişti-violenţi pe lume. Şi pentru mine, la acea vreme, numărul acelora ce purtau numele menţionat mai sus, era mai mic cu o cifră. David, nu mai exista pentru mine. Oricât de mult mi-aş fi dorit să îl ştiu acolo, pentru mine, chiar şi urându-mă, nu puteam. A fost prima mea iubire și totodată prima mea dezamăgire. Şi cu toate astea, am trecut rapid peste (cel puţin aşa îmi plăcea să cred). Asta doar dacă şaptezeci şi două de ore de stat în cameră, vizionând Cupluri Fericire şi mâncând borcane cu îngheţată, înseamnau să treci peste. Apelurile pe Skype, mobil şi chiar şi pe telefonul lui Caroline, au fost în constantă creştere multă vreme. Lui David îi părea rău, însă scuza lui era de-a dreptul ridicolă şi... nu foarte convingătoare. Mi-a spus că înainte să vină la Columbia băuse câteva pahare de Scotch cu managerul lui. Aşadar, pe lângă faptul că devenise violent, începuse şi să bea. Ăsta nu putea fi decât ceva foarte, foarte îngrijorător. Nu l-am putut ierta. Cel puţin nu atunci. Tot ceea ce simţeam pentru el era alimentat de sentimentul de stabilitate, 210

de siguranţa și garanţia că în viitor îmi va fi bine lângă el. Odată cu schimbarea lui comportamentală au dispărut şi sentimentele ce, evident, nu erau atât de puternice pe cât credeam eu. În timp, totul se degradase, dar îmi fusese teamă să recunosc. *** Câteva zile mai târziu, sala de la cursul doamnei Gerrsy era arhiplină. Trecuse prima lună, iar studenţii din anul trei începeau cursul de engleză. Nu am aflat niciodată motivul pentru care s-a produs o asemenea încurcătură, fiindcă, ce-i drept, nu m-a interesat. Urcând scările spre locul meu de pe rândul al nouălea, unde stăteam cu Caroline, o voce mi-a strigat numele din spate. M-am întors şi am dat cu ochii de Caroline şi Hailey, care schimbaseră locurile, aflându-se acum pe rândul al cincilea. Am mers spre ele, strecurându-mă printre feţele nou venite. — Bună, coleguţo, m-a întâmpinat Hailey. M-am încruntat şi m-am trântit oftând pe scaunul de lângă ea. Tocmai terminasem ora de sport şi eram frântă. Oră de la care Caroline lipsise din pricina nu ştiu cărei luxații pe care o avea. Căzuse pe gheaţă cu o zi întinte, dar nu era atât de grav pe cât o făcea ea să pară. — Coleguţă? am întrebat-o pe Hailey. Umerii ei s-au pleoştit şi capul i s-a înclinat. — Ştiu, ştiu, am murmurat imediat, închizând ochii. 211

Hailey era anul trei şi doar ce începuse cursul cu noi. Asta mă bucura. Aveam să o văd mai des. Totuşi, nimic nu mă înveselea prea mult. Într-un timp atât de scurt, deja nu îmi mai simţeam locul în Manhattan. Părinţii mei parcă uitaseră de existenţa mea, întrucât nu mi-au dat niciun telefon sau măcar vreun mesaj, iar iubitul meu se schimbase radical în numai câteva săptămâni, pe când prietena mea cea mai bună era îndrăgostită de Hades, tipul care apărea rnereu în apărarea mea, dar care nu ezita niciodată să mă facă cu ou și cu oțet. Şi cu toate astea, îmi era bine, pentru că eram în sfârşit la universitatea pe care mi-o doream şi îmi puteam petrece oricât timp doream în fața şevalerului. Aveam să fac ceea ce iubeam. Ceea ce mă făcea fericită. Și atunci am aflat că toate au preţul lor, că orice vis sau dorință are propriile reguli prin care poţi ajunge la ele. Am câștigat ceva, însă am pierdut altceva. Era un fel de balanţă care îmi menținea echilibrul vieţii, deşi încă nu avea greutăţile necesare pe niciunul dintre braţe. Platanul, în schimb, depăşise numărul normal. Plimbându-mi degetul arătător pe muchia paharului de plastic în care aveam ceai, şi lăsându-mă copleşită de gânduri, nu mi-am dat seama când cursul doamnei Gerrsy s-a sfârşit. Am ieșit în urma lui Caroline şi Hailey şi am mers toate spre una dintre cafenelele aflate în incinta campusului. Cafenea e mult spus, fiindcă acea clădire nu adăpostea decât câteva mese și servea câteva feluri de băutură sau mâncare. Însă tot timpul 212

era plină şi întotdeauna trebuia să stăm la masă cu alţi studenţi, printre care se aflau cel mai des nenumăraţii prieteni ai lui Colin. Prezenţa lui o toleram (de fapt era chiar plăcută), însă prietenii săi erau nişte needucaţi. M-am aşezat pe scaun şi mi-am pus paharul cu cafea în faţă, pe masă. Caroline stătea vizavi, alături de Hailey. L-am auzit pe unul dintre băieţi, Isac parcă, bâiguind ceva tipului de lângă el. Caroline şi a sucit brusc capul spre el şi şi-a mijit ochii, dezgustată. — Nu pot să cred că ai spus asta. — Ba să crezi, a rânjit el semeţ. — Colin, goneşte experimentele astea nereuşite şi pline de steroizi, te rog. Colin şi-a ridicat privirea din tava lui cu mâncare şi furculiţa cu pui s-a oprit brusc în drumul spre gură. Când Caroline era supărată, Colin devenea nervos, iar când Colin era nervos, toată lumea o zbughea din calea lui. Era aproape la fel de dur ca Hades, dar asta numai când venea vorba de Caroline. Ea nu îi dădea importanţă şi considera că asta ar face orice prieten adevărat. — Ieși, Easton. — N-am făcut nimic! a ridicat Isac mâinile în poziție defensivă. Colin şi-a arcuit o sprânceană şi a lăsat calm furculița jos. Seph a apărut şi el şi s-a strecurat pe scaunul de lângă Hailey. — Seph, Isac n-o lasă pe Car în pace, l-a informat iubita lui.

213

Isac s-a albit la față când Colin s-a ridicat de la masă. Colin exagera şi probabil voia la fel de mult ca noi să îl gonească pe Isac de la masă. — Într-adevăr? a ridicat Seph din sprâncene. — Uite, eu o să plec şi gata. Isac s-a ridicat de la masă, deplasându-se cu paşi apăsați și aroganţi până la gunoi, unde şi-a aruncat resturile şi apoi a ieșit. — Cred că tocmai a fost aruncat gunoiul greşit în tomberon, a punctat Caroline. — Ce ţi-a mai spus? a zis Seph. — Tâmpenii de-ale lui... Caroline şi-a vârât sandviş-ul în gură pentru a se scuti de alte explicaţii. Învârteam paharul de carton între degete, încă cu gândul la cele trei aspecte culminante din viaţa mea. Poate că, întradevăr, gândeam prea mult, dar asta numai pentru că aveam la ce să mă gândesc. — Heeei, Lita, ce-i cu mutra asta? Seph mi s-a adresat. Lita? Nimeni nu îmi spunea Lita, cu excepţia lui Hades. Şi că tot vorbeam de lup, brunetul a apărut în capul mesei şi şi-a trântit nonşalant mapa neagră pe masă. Nu părea în regulă, iar asta mă făcea pe mine să mă simt şi mai rău, căci bănuiam că era din cauza lui David. În acea scară, Hades s-a controlat. Am putut vedea în ochii lui cât îşi dorea să îl bată pe David, însă sa oprit şi pentru asta îi eram recunoscătoare. Băieţii au făcut linişte, de parcă tocmai sosise domnul Brandon la masă, iar gândul că prezenţa lui Hades era 214

echivalentă cu cea a celui mai dur profesor din universitate, m-a făcut să zâmbesc. Fără să gândesc de două ori înainte, mi-am luat paharul de pe masă și m-am ridicat, lăsându-l pe Seph nelămurit. Când am ajuns în capul mesei, m-am aşezat în dreapta lui Hades. — Bună dimineaţa, i-am spus. Și-a dat mâinile la o parte de pe față și s-a uitat la mine. Era, evident, surpins de nejustificata mea băgare în seamă. Însă aveam un motiv. — Ce e? am întrebat indiferentă, sorbind din cafea. Cafeaua era îngrozitor de amară, dar trebuia să îmi maschez cumva emoţiile. Hades mă putea goni din clipă în clipă de lângă el și asta ar fi fost foarte stânjenitor pentru mine. — Ăăă.. m-am bâlbâit. Eu... Eu voiam să îți mulţumesc. — Pentru? — Pentru seara în care a venit David aici. Nu îmi venea să cred că încă nu apucasem să vorbim despre asta. Fusese imposibil însă, având în vedere că nici el şi nici Seph nu au mai trecut pe la cămin din seara aceea. Hailey şi Caroline au avut cel mai mult de îndurat în urma tuturor nopţilor mele nedormite. Şi totuşi, nu îmi venea a crede că miau fost suficiente cinci zile ca să mă obişnuiesc cu despărţirea dintre mine şi David. — Stai calmă, mi-a spus simplu, ca mai apoi să ia o înghiţitură zdravănă din sticla sa cu apă.

215

Acela a fost un semn cum că nu mai are chef de discuţii. Cât voiam să aflu cu ce îi stătea preocupată mintea! Cu Patricia oare? Cu copilul pe care urma să îl aibă? Era imposibil să nu, ce-i drept. Şi voiam mult să îi fiu aproape, pentru că posibilitatea ca Hades să devină tată era... ceva vibrant. Era tânăr şi, Dumnezeule, avea multe alte lucruri pe cap. Nu ştiam ce anume, dar ştiam că ceva exista. — Dacă ai nevoie de ajutor, să ştii că îţi stau la dispoziţie. Într-un sfârşit, privirea lui Hades a poposit în a mea şi miam dat imediat seama că urma să spună ceva destul de interesant. A zăbovit câteva momente, analizându-mi chipul, şi am mulţumit în sinea mea faptului că obrazul meu era de mult timp bine. Hades s-a încruntat uşor, ca mai apoi să spună: — De fapt, chiar ar fi ceva cu care m-ai putea ajuta. Clipind mărunt, am încuviinţat din cap, neştiind ce avea îmi ceară, dar totuşi dispusă să îl ajut. *** Caroline se smiorcăia de aproape jumătate de oră, timp în care am furnicat printre raioanele unui magazin din apropierea galeriei Arta Mileniului. Ea inventa mii de planuri prin care să îl facă pe Hades să îi spună ce gândea despre ea. Am pufnit de fiecare dată auzind-o, știind că asta nu avea să se întâmple niciodată. Deși speram. Voiam ca în sfârșit Caroline să aibă un iubit, după atâta timp. Ea și fostul ei

216

prieten se despărțiseră când el se mutase în Asia, în urmă cu aproape opt luni. Însă nu îl voiam neapărat pe Hades pentru ea. Aveam vaga bănuială că prietena mea avea să sufere într-o posibilă relaţie cu el. Mult prea multe secrete roiau în jurul lui Hades, iar asta nu ducea decât la o colosală genune plină cu mister. — Gri metalizat nu au decât nuanţa 20, deci mai bine luam gri mat, m-a anunţat ea, vârând un borcănel în coşuleţul de cumpărături. Mi-am dat o şuviță după ureche, scrutând raftul cu dizolvant. — E bun. Vezi dacă găseşti şi unul cu negru mat, am sugerat, întinzându-mă după o cutie albă. Caroline s-a încruntat uşor şi s-a răsucit pe călcâie, întorcându-se la raftul de vizavi. — Tare sobru mai e Maxwood. Am pufnit. Crezi?, am întrebat în sinea mea. — El ţi-a spus să iei gri şi negru? Am aprobat din cap şi m-am oprit lângă ea. — Trebuie doar culorile pentru detalii. A spus că a cumpărat el restul. Caroline a oftat şi a pus celălalt borcănel în coş, ca mai apoi să mergem împreună către casa de marcat. Imediat după, Colin ne aştepta în faţa magazinului. Am intrat în maşină, unde era cald şi vocea lui Avril Lavigne răsuna de la radio. Fiind martie, frigul era prezent şi 217

mai înţepător ca niciodată. Nu mai ninsese de ceva vreme, dar încă era zăpadă pe drumuri. Ca să nu mai spun de faptul că nu văzusem soarele de când ajunsesem în America. — Serios? a făcut Colin o grimasă, zgâindu-se la ecranul telefonului. Tocmai am primit cerere de prietenie de la o fostă colegă din clasa a opta. Râzând, mi-am scos și eu telefonul din buzunar. Caroline și-a pus centura și s-a făcut mai comodă în scaunul din față. Colin tocmai ce își recăpătase carnetul, după ce aproape ricoșase într-o maşină de poliţie şi îl avusese suspendat o lună. — De unde ştii că e ea? a întrebat Caroline. Colin a ieşit din parcare şi a intrat în trafic. — Era imposibil să o uit, crede-mă, a rânjit el. Nu îmi mai pune întrebări pe care sunt nevoit să le ignor sau la care trebuie să răspund cu o minciună, te rog. Colin îmi intrase într-atât la suflet, încât îmi plăcea nespus de mult compania lui. Şi el părea la fel de încântat. Îndeosebi când era şi Caroline prin preajmă. Cu o zi în urmă, când Hades îmi spusese că avea nevoie de ajutorul meu, aşteptam ca moftul lui să fie unul ieşit din comun, însă m-am înşelat, căci cererea sa a fost una chiar plăcută. Gândindu-mă într-o doară la faptul că în cele din urmă Hades se apropia cu paşi mărunţi de mine, Blackberryul mi-a vibrat în mână. L-am ridicat şi m-am încruntat când nu am recunoscut numărul. *Colin vrea să o ducă pe Caroline la film. Să nu te superi când auzi şi nu interveni. Vrea să vb cu ea. Hades* 218

Clipind mărunt, mi-am ridicat privirea în oglinda retrovizoare, dând de ochii lui Colin ce o analizau pe Caroline în amănunt, în timp ce aceasta vorbea cu el. Era clar că simţea ceva pentru ea şi îmi părea nespus de rău că ea nu îmi dădea crezare când îi spuneam. Aşa cum mă anunţase Hades, Colin avea să o ducă pe Caroline la film, ceea ce însemna că eu şi brunetul aveam să ne petrecem următoarele ore unul în compania celuilalt. Şi nu ştiu cât de benefic era acest lucru pentru starea mea psihică. Iniţial, Caroline a refuzat invitaţia lui Colin, vrând cu ardoare să vină cu mine. I-am aruncat o privire acidă şi am mustrat-o, pentru că nu voiam să îl trateze astfel pe Colin din cauza unuia ca Hades. Ajunşi pe Riverside Dr., unde avea Hades apartamentul, după ce am luat sacoşele, am coborât din maşina și mi-am luat rămas bun de la Caroline şi Colin. Dezamăgirea din ochii lui Caroline m-a silit să îi ofer o altă privire dojenitoare. Colin merita o șansă, iar Caroline ştia asta foarte bine. Am deschis cu cartela pe care mi-a dat-o Hades în dimineața respectivă, odată cu banii pentru coloranţi, ca mai apoi să mă îndrept spre lift. Am apăsat butonul rotund cu săgeată de un portocaliu neon, iar când aceasta s-a aprins, ascensorul a scos un sunet scurt şi uşile s-au deschis. Un chip extrem de frumos s-a ivit din spatele lor. O doamnă, în jurul vârstei de patruzeci de ani, aştepta să iasă din lift. Alături de ea, ţinând-o cu o forță aproape insesizabilă de mână se afla o fetiţă de aproximativ zece anişori. Mai jos, la 219

picioarele lor, un căţeluş îşi flutura energic coada micuţă care i se ivea din vesta de fâş pe care o purta. Au trecut în grabă pe lângă mine, aproape îmbrâncindumă, însoţite fiind de sunetul ascuţit al tocurilor femeii şi, mai apoi, de soneria telefonului. M-am încruntat şi am strâns mai tare sacoşele în palme. Am intrat în lift şi am apăsat butonul ce marca etajul patru. Când am intrat în apartament, mirosul înţepător al vopselei m-a întâmpinat şi am strâmbat din nas. Uşa a scos un sunet silenţios când am închis-o în urma mea. M-am descălţat şi am aşezat pungile de hârtie pe barul pentru mic dejun, apoi am introdus cheia în uşă şi am lăsat restul banilor de la magazin pe noptiera de la intrare. De pe holul lat, sunetul unei clanţe mi-a atras atenţia şi mam uitat curioasă. Hades a ieşit din baie, îmbrăcat cu o pereche de pantaloni negri de trening, care se aşezau incredibil de bine pe picioarele lui lungi, şi un tricou alb cu o imagine încadrată într-un pătrat. Scria Dolce&Gabbana mare pe el. Un tip care se bate să facă rost de bani, are un apartament megaluxos şi haine de firmă. Ceva nu se lega. În pofida fizicului impecabil, expresia îi era încordată, iar privirea lui o evita pe a mea. Nu am luat prea mult în considerare lucrurile acestea, la acel moment. — Credeam că nu mai vii, a spus, îndreptându-se cu pași lejeri către mine. Din cauza mesajului.

220

M-am încruntat și mi-am dres glasul, încercând să îmi revin din transă. Meritam puțină îngăduință, fiindcă era imposibil să nu te holbezi la Hades, văzându-l în trening. — Ah, nu, am spus eu. A fost o idee bună. Colin are de câștigat din asta. Hades s-a uitat cu băgare de seamă într-una dintre sacoşe. — Şi probabil nu doar el, a zis absent. Un zâmbet micuţ i-a apărut în colțul buzelor. Făcea din nou haz pe seama mea. Chiar și așa, stomacul mi s-a făcut ghem şi am încercat din răsputeri să îmi ascund surprinderea provocată de cuvintele lui. Oscilam între faptul ca am interpretat greşit şi faptul că el chiar părea în regulă, deşi aveam să stăm câteva ore împreună. Judecând după întâmplarea din urmă cu câteva săptămâni, cei cinșpe ani ai mei îl frustrau şi cu atât mai mult gândul că a trebuit să stea cu mine la cămin în seara când nu am avut căldură.

Aparent,

prezenţa

mea

nu

îi

mai

era

aşa

respingătoare. Ori accepta asta doar pentru că avea nevoie de ajutorul meu. — Pune-ţi papuci de casă. Vezi că sunt la intrare. M-am sucit pe călcâie și am luat în picioare o pereche de papuci pufoși. Am mers amândoi în dormitorul lui, unde tot mobilierul era strâns într-un colţ al camerei şi acoperit cu celofan. Același gen de celofan era întins şi pe podea, peste parchetul masiv. Hades scosese până și draperiile de la geamul imens ce fixa un balcon la fel de mare. M-a surprins, căci avusese grijă să îmi pregătească teritoriul aşa cum trebuia. 221

— E bine, nu? m-a întrebat, deplasându-se către mijlocul încăperii. Atitudinea lui Hades, aspectul, precum şi condiţiile în care trăia, îmi dădeau de înţeles că nu avea deloc probleme financiare. Poate alte probleme îl sileau să acţioneze aşa cum o făcea — să își ducă veacul prin locuri precum Vikings şi să se lupte cu tipii din T.I.F.U. — E bine, am răspuns în cele din urmă. O să am nevoie de ceva ca să ajung la tavan. Facem şi tavanul, nu? Hades a încuviinţat și şi-a lăsat capul pe spate, ducând-și mâinile în şold. Maxilarul proeminent şi perfect conturat i-a zvâcnit. — Nu îmi place cremul ăsta, a recunoscut el. O să îl facem alb. Și-a lăsat capul în jos și a rânjit, privindu-mă. Asta doar dacă designerul şef e de acord. Sprijinindu-mă de tocul uşii, am zâmbit. — Nu sunt designer, sunt viitor arhitect. Hades a făcut o grimasă simpatică. — Tot aia, a pufnit el şi a trecut pe lângă mine. Vrei ceva de băut? I-am spus să îmi aducă ce are prin casă şi m-am apucat imediat de treabă. Cât pregăteam vopseaua, Hades a adus laptopul și un amplificator audio, ca mai apoi să pună muzică. Desigur că ne-am certat o vreme pe melodii, însă a cedat când i-am spus că îl las să îşi văruie singur pereţii dacă nu face cum vreau eu.

222

Mi-am prins părul în coc şi m-am lăsat pe vine, lângă cutia cu vopsea. Ne decisesem să începem cu peretele din dreapta, cel din faţa patului. — De ce nu ai chemat o echipă care se ocupă cu aşa ceva? am întrebat, înmuind trafaletul în griul obţinut. Hades a făcut aidoma cu al său şi apoi a spus: — Crede-mă, tipii ăia nu fac niciodată treabă bună. Urăsc să văd oameni care nu își fac treaba așa cum trebuie. Nu o dată s-a întâmplat să plece şi să găsesc colţurile albe sau linii trase strâmb. Ştiam perfect ce spunea, dar nu am ezitat să îl tachinez. — Cred că nu ai apelat la echipa potrivită. S-a uitat la mine, uşor amuzat, şi a băgat din nou trafaletul în vopsea. — Ai grijă, Lita. Nu face haz pe seama mea când eşti în casă la mine. Mai ales dacă suntem singuri. Asta a făcut ca un fior să îmi străbată șira spinării. Nu mă gândisem la așa ceva. Hades a chicotit imediat, încântat de reacția mea. — Nu uita că am intervenit de două ori între tine și Eric. Ce te face să crezi că eu ţi-aş face ceva rău? — Faptul că ești foarte imprevizibil. Nu pot premedita când tu ai de gând să te întorci brusc și să loveşti cu pumnul în perete. Ştiu că am fost afurisită, dar nu m-am putut abţine. Hades a râs o dată și s-a lăsat pe vine, pentru a vopsi marginea de jos a peretelui. 223

— Nu mă subestima, Lita. Am ridicat din umeri. — Ţi-am spus părerea mea. — Ştii că nu aş face niciodată asta. Dacă aş fi nervos, nu aş da niciodată în perete, ci aş lovi direct sursa. Mâna în care ţineam trafaletul mi s-a oprit instantaneu şi am rămas cu privirea fixată pe peretele din faţa mea. Hades era un nenorocit. Mi-am sucit capul către el şi m-am încruntat. — Sfatul meu este să te controlezi, i-am spus. El a zâmbit cu un aer ludic. — Cine ar asculta de sfaturile unei puştoaice de cinşpe ani? Mi-am mijit ochii şi am scrâşnit din dinţi, revenind la văruit. — E nevoie să îţi arăt buletinul ca să crezi că am nouăsprezece ani? — E nevoie să îmi arăţi altceva ca să îmi demonstrezi asta... Buzele mele s-au deschis brusc. Ce nesimţit!, mi-am spus, revoltată. Am devenit imediat impasibilă, încercând să joc cu aceeaşi monedă. — Cum ar fi cât de tare dau cu pumnul? am scuturat din trafalet, făcând, fără intenţie, ca mici stropi de vopsea să zboare prin cameră. Din păcate, câţiva au aterizat pe faţa frumoasă a lui Hades și pe tricoul său de un alb imaculat. Ce o fi fost în capul lui de şi l-a luat pe acela?

224

Mîrind ochii, m-am dat un pas în spate și mi-am acoperit gura cu o mână. Hades a închis ochii și și-a trecut o mână peste față, pentru a înlătura stropii gri de vopsea. — Ah! am chicotit eu. Vezi? Acum ai căpătat și tu un strop de culoare. Sper să ajungă şi la comportamentul tău! Oftâd, am clătinat din cap şi mi-am văzut în continuare de treabă. — Griul e nonculoare, artisto, a ironizat el şi a făcut un pas către mine. Cât ai clipi, trafaletul său a tras o urmă lungă pe coapsa mea dreaptă. Icnind, m-am dat câţiva paşi în spate și m-am lovit cu spatele de geamul balconului, în timp ce Hades continua să îmi decoreze picioarele cu griul de pe trafalet. — Hades, gata! am strigat la el, pe nerăsuflate. M-a îngrămădit la perete şi s-a ridicat brusc, fixându-mi şoldurile cu palmele sale şi împingându-mă mai mult în perete. A urmat un moment de-a dreptul stânjenitor, în care ne-am uitat lung unul la altul, ca mai apoi eu să scap trafaletul din mână şi să tresar. Hades a făcut un pas în spate, aparent neafectat de apropierea noastră. — Ce zici? M-aş putea face designer vestimentar? a glumit, zgâindu-se la picioarele mele. A învârtit trafaletul în palmă. Blugii mei arătau deplorabil. Am strâns din ochi şi am oftat, abținându-mă să nu izbucnesc şi să dau grai tuturor cuvintelor colorate ce îmi dansau pe limbă. Ştiam că prezenţa lui îmi va dăuna psihic. 225

— Categoric nu! Am înghiţit în sec şi am tras mai mult pe coapse marginea de jos a puloverului. În zadar, căci era mult prea scurt. Şi încetează să mai fi aşa needucat. — Tu ai început, a ridicat el din sprâncene şi a îndreptat trafaletul către mine. Instinctiv, m-am dat un alt pas în spate, lucru ce l-a făcut pe Hades să zâmbească larg. Ce n-aș fi dat să zâmbească mai des. În acel moment însă, mă enerva la culme zâmbetul lui îngâmfat. — Din greșeală! Nu trebuie să reacționezi așa. Mi-ai stricat pantalonii! am izbucnit, nevoit. Ești imposibil! Serios. Tu vezi cum arată? M-am uitat din nou în jos, la pantalonii mei distruși. Îi cumpărasem cu Caroline. El a râs cu poftă, cu umerii lați zguduidu-i-se și pieptul puternic vibrându-i. Sclipirea din ochii lui îmi dădea de înțeles că gândurile nu îi erau tocmai decente. — Oh, crede-mă, văd foarte bine... Doamne, ce adorabilă ești când te plângi. Uau... M-am uitat la el, uimită, ca să observ că și el era la fel de uluit de propriile cuvinte. — Sunt cum? — Adorabilă, a repetat el. Nu te flata. Ești la fel de adorabilă ca o pisică înainte să o calce o mașină.

226

Inexpresivitatea lui m-a speriat, însă doza de amuzament din tonul său a diminuat din imboldul de a-mi strânge lucrurile pentru a pleca. Am revenit la vopsit, încercând să nu despic firul în patru. Aveam noroc, pentru că probabil Colin sau Seph avea să mă ia de la Hades și nu eram nevoită să străbat tot districtul în blugii vopsiți într-un mod deloc artistic. Când în sfârșit am terminat și peretele din stânga, ne-am apucat de cel ce fixa ușa, ca mai apoi să ajungem la cel de la balcon. — Pe ăsta îl facem negru, m-a informat Hades, luând o înghiţitură din cutia cu Cola. Mi-am reprimat imboldul de a-mi rostogoli ochii. Bea din nou sucul acela afurisit. Am încuviințat din cap și am agățat trafaletul de marginea cutiei de vopsea. Hades a ieșit din dormitor și s-a întors cu un pachet de țigări în mână. — Sper că nu ai de gând fumezi aici, l-am luat imediat la rost. Nu mi-a răspuns şi a deschis una dintre uşile glisante, din sticlă, ale balconului, ca mai apoi să iasă şi să o închidă în urma lui. Oftând, mi-am îndepărtat şuviţele ce îmi ieşeau din breton şi am mers pe hol. Mi-am scos telefonul şi i-am trimis mesaj lui Caroline, întrebând-o ce face. Trecuseră deja două ore de când mă lăsase la Hades, iar ea nu dăduse vreun semn de viaţă, ceea ce era ciudat. Telefonul mi-a vibrat şi crezând că 227

era Caroline, l-am deblocat imediat, însă era un mesaj de la Hailey. *Cf? Ai vb cu Car? Nu îmi rsp şi am urgentă nevoie d ea.* *Nici mie nu îmi răspunde. Îl sun pe Colin.*, i-am răspuns. Telefonul lui Colin era închis. Începusem să mă îngrijorez. Mi-am luat o altă cutie de suc din frigider şi m-am întors în dormitor, unde Hades deja amesteca negrul pentru peretele pe care urma să îl facem. — Ştii ceva de Caroline? l-am întrebat, desprinzându-mi părul şi prinzându-mi-l la loc în coc, ca mai apoi să desfac cutia. — Nu, a răspuns scurt. Mi-am băut în linişte sucul şi imediat ne-am apucat de celălalt perete. *** Jumătate de oră mai târziu, l-am terminat şi i-am spus lui Hades că am nevoie de o pauză. Am mers amândoi în sufragerie şi eu m-am aşezat pe canapea, în timp ce Hades cotrobăia prin frigider. — Ai noroc că s-a uscat vopseaua de pe blugi, altminteri mă rostogoleam de câteva ori pe canapea şi îţi lăsam o amintire de toată frumuseţea. Nu a intenţionat nici măcar să se uite la mine, dar nu m-am lăsat păgubaşă. — Ştii, aş vrea şi eu să învăţ Kickboxing.

228

Hades s-a uitat imediat la mine peste uşa gri şi înaltă a frigiderului. Şi-a arcuit o sprânceană. — Serios, am insistat, în speranța că se va îndura. Poți să mă înveți în schimbul ajutorului pe care ți l-am oferit azi. A făcut un pas în spate și s-a ivit de după ușă. — Credeam că m-ai ajutat pentru că și eu te-am ajutat, a subliniat el, sec. Şi, cu mușchii ăia, nu ai să înveți nici să lovești sacul. — Știu, dar nu vreau performanță, Hades. Doar mișcările și tactica de bază. M-a privit stăruitor şi apoi a oftat. — Ok, atunci.

229

Capitolul 16 Aimèe Suferinţa provocată de brusca schimbare a lui David își continua procesul de estompare, în timp ce orele alături de Hades treceau rapid. Nu ştiam exact ce anume mă durea mai tare: faptul că pierdusem o persoană atât de dragă, sau faptul că mă simţeam atrasă de un băiat pe care refuzam să îmi închipui măcar că ar putea fi al meu. Hades a intrat în dormitor cu un scaun înalt pe care am bănuit că îl luase de la barul din sufragerie. Nu eram sigură că voi rezista pe el, sau că el va rezista tehnic sub completa mea greutate. Nu eram grasă, ci din contră, în ultima lună slăbisem mai mult decât m-aş fi aşteptat vreodată, însă scaunul acela nu părea deloc rezistent. — Ţine-l, i-am spus, ridicând trafaletul cu vopsea albă întro mână. Hades şi-a înclinat capul şi aproape şi a dat ochii peste cap, dar nu a făcut-o. — Rezistă, crede-mă. Dacă a rezistat cu mine, rezistă şi eu tine. Mijindu-mi ochii la el, am urcat un picior pe bara de mijloc, cea de susţinere, şi apoi celălalt picior direct pe buretele învelit în piele, cu care era căpţuşit scaunul. S-a clătinat puţin, dar Hades m-a prins de cot.

230

— De ce nu ţi-ai luat, la fel ca orice om normal, scaune din lemn? l-am întrebat, disperată. — Nu eu sunt responsabil pentru designul apartamentului, Lita. Pufăind, mi-am fixat privirea pe tavan, încercând să ignor înălțimea scaunului, care pentru mine era exorbitantă. — Nu ajung, am oftat când am conştientizat. — Serios? Hades a sporovăit, ca mai apoi să mă îndemne să mă întorc cu faţa la el. S-a așezat cu spatele la mine, ceea ce m-a făcut să-l privesc ciudat. — Hai, urcă, mi-a spus. Ochii mei au căpătat proporţiile unor roţi de bicicletă când am realizat ce îmi cerea să fac. — Vrei să mă urc pe umerii tăi? am rostit sacadat. — Mhm, a zis el, convins. Stai liniştită, că vei ajunge. Oh, dar nu de asta îmi făceam eu griji! Cum să mă urc pe umerii lui? E nebun?, mi-am zis. — Hai Lita. Nu fi bleagă! — Hades, am şuierat, să ştii că am un trafalet în mână şi mă îndoiesc că varul alb ar ieşi aşa uşor din părul tău brunet. M-ai auzit? Dacă ai de gând să... Hades a râs. Un râs dintr-acela pofticios, molipsitor, delicios, care mi-a făcut inima să tresalte. Începeau să îmi placă momentele când îl făceam să râdă cu grija mea absurdă, dar chiar şi aşa, tot eram nervoasă şi nesigură în legătură cu ceea ce voia el să fac. Mă aşteptam la orice din partea lui. 231

— Uiţi că încă eşti în casa mea, a punctat el. Acum, urcă odată. L-am ascultat, şi cumva am ajuns pe umerii lui laţi. Pentru o clipă, m-am reîntors în vremurile când tata mă ţinea astfel pe umerii săi. — Nu înţeleg cum au putut proiecta apartamentele de o asemenea înălţime. Hades s-a rotit şi a mers, cu mine ţinându-i cu putere părul între degete, până în colţul dormitorului — cel de lângă balcon. — Ştii că deasupra stă Colin, mi-a spus el, fixându-şi palmele pe gambele mele. Exact deasupra dormitorului meu se află balconul lui, care e construit puţin mai sus de întregul apartament. Ca la mine, de altfel. Avea dreptate. Ca să ajungi din dormitor pe balcon erai nevoit să urci trei trepte. Cum am mai spus: avea un apartament modern, foarte bine gândit ca arhitectură şi ca design. — De cât timp locuieşti aici? M-am trezit întrebând. Hades a ezitat o clipă, apoi a spus: — De două luni. Oh... Acum, toată impecabilitatea apartamentului avea explicaţie. Eram sigură că în curând totul avea să fie vraişte, dat fiind faptul că Hades locuia singur. Deodată gândul mi-a fugi la Caroline şi Colin, însă mi-a dispărut rapid când Hades şi-a urcat palmele pe picioarele mele, oprindu-le la genunchi. Vopseaua se uscase şi petele 232

rămăseseră reliefate pe material. În pofida faptului că purtam jeanşi, am simţit atingerea lui Hades în fiecare celulă. Nu ştiu dacă el a făcut asta în mod deliberat, dar mi s-a părut firesc să reacţionez aşa. Eram naivă şi atrasă de el, iar el era inconştient de acest lucru. — Te descurci? m-a întrebat, în timp ce eu zugrăveam de zor peretele de un crem închis, într-un alb imaculat. — Înmoaie-l din nou, i-am înmânat trafaletul, iar el mi-a spus să îl ţin, ca mai apoi să se aplece şi să ridice cutia cu vopsea. Eram de-a dreptul uimită cât de insignifiantă era greutatea mea pentru umerii săi. De parcă nici nu eram acolo. Mă întrebam câte kilograme purta pe umeri la antrenamente. A ridicat cutia şi eu mi-am înmuiat trafaletul în vopsea, urmând ca mai apoi să revin la tavan. Când aproape am terminat de vopsit, cu Seether şi Amy Lee pe fundal (melodie aleasă de Hades), Hailey a apărut ca de nicăieri în uşa dormitorului, iar silueta lui Seph s-a ivit imediat după. — Oh, Doamne! Hailey a căscat gura, după care a izbucnit în hohote de râs. — Bun! Asta e ceva chiar plăcut vederii, a chicotit Seph, intrând în dormitor şi zgâindu-se la celofanele din jur. Încruntându-mă, am simțit unerii lui Hades zguduindu-se ușor. Până și el era amuzat. Mi-am acoperit fața cu o palmă, rușinată.

233

— Nu le-ai spus că te ajut? l-am întrebat pe Hades, iar el mi-a tras talpa piciorului în palmă, ceea ce m-a gâdilat ușor. — Evident că nu, mi-a răspuns, jucându-se absent cu degetele pe talpa mea. Întreaga piele de pe corp mi se furnica, iar stomacul îmi era mai răscolit ca niciodată, datorită atingerii lui. — Ce e cu nebunia asta? a întrebat Hailey, rămasă încă neclintită în prag. Şi ce s-a întâmplat cu blugii tăi, Aimèe? — Nu vrei să știi... am murmurat, mai mult pentru mine. Hades a pufnit. — Vina îi aparţine lui Maxwood, te asigur, a bodogănit Seph, fără să știe câtă dreptate avea de fapt. Blondul a schimbat melodia la laptop, alegând Break the spell de la Daughtry şi apoi s-a întors către noi. Nu îmi venea să cred că Seph pusese acea melodie. Hades își plimba absent degetele mari pe picioarele mele, ceea ce aproape m-a făcut să nu o aud pe Hailey adresândumi-se: — Mare curaj ai avut de te-ai urcat acolo, a rânjit ea imediat către Hades, încrucişându-şi mâinile la piept. — Mare curaj ai tu spunând asta, a tachinat-o el, iar ea s-a strâmbat. Mai ai? m-a întrebat apoi pe mine. — Nu e chiar aşa de rău, să ştii, i-am spus lui Hailey. Da, mai am. Spre stânga, l-am îndrumat pe Hades şi el a făcut întocmai, ceea ce m-a mirat. De obicei făcea orice ca să mă scoată din sărite. — Ai vorbit cu Caroline? m-a întrebat Seph. 234

Hades şi-a scos telefonul din buzunar şi a început să îşi plimbe degetele pe ecranul acestuia, ca mai apoi să îl simt încordându-se. — Nu, am bâiguit, răspunzându-i lui Seph. Privirea mi-a coborât, la telefonul lui Hades. — E cu Colin, a răspuns el. — Unde? a sărit Seph, ţinându-şi în frâu surprinderea. — La film. — Nu răspunde de aproape trei ore la telefon. Cât ține filmul ăla? Hades s-a întors către Seph, deodată cu mine, și am văzuto pe Hailey apropiindu-se cu prudență de Seph, pentru a-l liniști. Ce era în neregulă cu Colin şi Seph? — Nu te înfoia aiurea, l-a mustrat Hades. — Ştii că nu-mi place tipu’ ăla. Hailey i-a pus mâna pe umăr lui Seph şi s-a uitat îngrijorată la el.. Seph nu îl place pe Colin? Dar se înţelegeau bine în seara în care ne-am uitat la film... — Asta nu înseamnă că e ceva în neregulă cu el, Seph, l-a liniştit Hailey, iar chipul lui s-a relaxat. Era incredibil efectul lui Hailey asupra lui Seph. Puteam vedea de la mile distanţă cât bine îi făcea lui Seph prezența ei, cât de mult îl liniştea şi felul radical în care se schimba auzind cuvintele iubitei lui. — Poate sunt la cămin. Hailey a sugerat, iar Seph a privito. 235

— Să mergem. A ieşit pe uşă, iar Hailey a ridicat din umeri drept scuză și l-a urmat, ca mai apoi uşa de la intrare să se audă deschizându-se şi închizându-se. Hades a oftat și a aruncat telefonul pe patul acoperit de celofan. — Hai să terminăm odată cu asta, a zis el, cu o evidentă frustrare. — Am terminat. Mi-a luat trafaletul din mână şi l-a pus pe cutie, apoi s-a aşezat pe pat şi eu m-am dat jos, călcând cu picioarele pe salteaua moale a patului. Hades şi-a frecat faţa cu palmele şi şi-a recuperat telefonul pe care îl abandonase cu câteva clipe în urmă. În jumătate de ora am strâns totul şi am mers în sufragerie, renunţând la a mai face modelele cu negru pe pereţi. Felul in care arăta Hades, precum şi nejustificata sa schimbare spirituală, m-au făcut să mă simt nelalocul meu. — Te descurci cu aşezatul, nu? l-am întrebat pe Hades, imediat ce m-a urmat îndeaproape spre sufragerie. — Aha. Strâmbând din nas, m-am trântit pe canapea, gândindu-mă la Caroline și Colin, de care nu dădusem deloc, și la modul în care reacționase Seph auzind că sora lui era cu Colin. Mă jucam absentă cu brăţara primită de la Caroline și ca prin minune mi-am adus aminte că inițiala lui David era gravată pe ea. 236

Apoi am realizat ce zi era. Pe douăzeci februarie ne-am cunoscut, apoi peste un an, în aceeași zi, am devenit un cuplu. Am strâns din ochi o clipă, ca mai apoi să inspir adânc și să expir lent. Colţurile ochilor mi sau umezit şi pieptul mi s-a îngreunat. Scrâşnind din dinţi, am clipit mărunt mi-am trecut o mână peste faţă. Am întors moneda şi fără să mă gândesc a doua oară, am desfăcut brăţara şi m-am ridicat de pe canapea. Cu pași mari şi hotărâţi, am mers până la coşul de gunoi, chiar lângă barul pentru mic dejun, de care Hades stătea sprijinit cu braţele încrucișate. Simţeam privirea sa sfredelindu-mi ceafa, aşa că m-am oprit şi am inspirat din nou. Nu voiam să facă haz pe seama despărţirii mele de David. Îi luasem de atâtea ori apărarea în faţa lui... Şi tot de atâtea ori el mă luase peste picior. Şovăind, am strâns brăţara în palmă şi am aruncat-o imediat. — Faptul că o arunci la gunoi nu înseamnă că tot acolo ajung și sentimentele tale, Lila. M-am uitat peste umăr la el. De unde ştia motivul pentru care am aruncat brăţara? Bănuiam că probabil observase iniţiala lui David, ceea ce m-a făcut să mă încrunt. Nu avea cum să ştie ce se afla în sufletul meu, însă privirea pe care mi-a oferit-o m-a făcut să mă întreb dacă într-adevăr era aşa. — Ai dreptate, am spus. Ar trebui să îi dau foc. Hades s-a încruntat uşor şi a lăsat cutia de suc pe blatul barului. 237

— Ştiu că a făcut ceva rău, mi-a spus. Noi băieţii facem multe tâmpenii, însă nu cred că dacă într-adevăr ţine la tine, o să îi treacă aşa repede. — Cum adică? A oftat. Îl vedeam cum nu putea exprima ce gândea şi eram convinsă că nu avea habar despre ce vorbea, de fapt. Voia doar să mă facă să mă simt mai bine, ceea ce pentru mine era foarte sâcâitor. Hades mă făcea de obicei să mă simt rău, nu bine. — Vreau să spun că probabil încă simte ceva pentru tine. Adică... Te iubeşte şi chestii de genul ăsta. — Ce știi tu despre iubire? am pufnit, ironică, ferindu-mi privirea de a lui. — Cu siguranţă mai multe ca tine. — Ai învăţat asta din filmele de groază la care te uiți? Deveneam din ce în ce mai afurisită în preajma lui Hades. Dar de ce? Eu nu mă contraziceam cu nimeni, nu aveam curajul să spun ceva ce ar fi deranjat pe cineva şi nu îmi evocam niciodată punctul de vedere. În preajma lui Hades eram altfel, în ciuda faptului că el îmi inspira numai pericol şi undeva, în nu ştiu care parte din mine, îmi era teamă de reacţiile lui. Totul începuse din ziua în care m-a luat de la Tiff şi s-a comportat ca un nenorocit cu Patricia. De atunci, mă aşteptam la orice de la Hades. Şi asta mă schimba şi pe mine totodată. Deveneam mai curajoasă, ceea ce era un lucru mai mult ca bine venit. Îmi era bine. Mă simţeam mult mai sigură pe mine. 238

— Scuze, am bâiguit imediat, coborându-mi privirea, în timp ce degetele de la picioare deja începeau să se joace între ele, din cauza sentimentului străin din piept. Hades a oftat. — Hai să mergem la cămin. Probabil ceilalţi sunt acolo. A trecut pe lângă mine şi s-a oprit în dreptul cuierului de la intrare. L-am urmat şi m-am echipat pentru gerul de afară, urmând ca apoi să părăsim împreună apartamentul. Hades a apăsat butonul pentru lift, iar când acesta a ajuns, uşile s-au deschis şi am avut plăcuta onoare de a constata că era gol. Ceea ce era perfect, fiindcă nu voiam să vadă cineva blugii mei fantastic vopsiţi. Până am ajuns la parter nu a durat mult şi imediat ce am ieşit, mă întrebam cu ce oare vom merge la cămin, însă Hades a chemat imediat unul dintre taxiurile parcate vizavi de blocul lui. Adoram New York-ul extrem de mult. Toate reclamele luminile colorate, menite să înveselească şi încălzească atmosfera rece a iernii, sutele de luminiţe ce încă se aflau pretutindeni pe clădirile orașului... Nu voiam să treacă așa rapid timpul, pentru că iubeam iarna. Și pe deasupra, gândul că va veni timpul să mă reîntorc în Anglia mă măcina încet din interior spre exterior. — Fir-ar! a înjurat în barbă taximetristul mulatru, când s-a făcut roșu la semaforul pe care probabil spera să îl prindă verde. Ce frig e afară, nu-i așa copii? mi-a zâmbit el în oglinda retrovizoare, ridicându-și colțurile mustăţii cărunte. 239

Hades stătea tăcut pe locul din față, iar eu mă zgribuleam în spate. Taximetristul sigur făcea economie la căldură, ceea ce era destul de absurd, având in vedere că motorul oricum producea căldura care ar fi trebuit să ne încălzească. — Într-adevăr, am tremurat eu. Puteţi porni căldură, vă rog? El a pufnit și s-a foit în scaun. — Nu se poate, domnişoară, a răspuns cu un ton degajat. Benzina e scumpă, ştiţi? A tuşit şi şi-a întors capul spre Hades. Îţi poate confirma iubitul tău, nu-i aşa cavalere? N-ai maşină? Ştii cum e, aşa-i? Hades şi-a întors fără tragere de inimă capul spre el şi l-a privit cu dezgust. — Fata a spus să dai drumul la căldură, ce nu înţelegi? Uluită, m-am ghemuit mai mult pe bancheta ponosită, în timp ce taximetristul l-a analizat pe Hades scurt, zgâindu-se la faţa lui. Când probabil a realizat că Hades nu glumea şi că statura nu îi permitea să îl contrazică pe băiatul puternic din faţa lui, bărbatul a rotit câteva butoane în bord şi de îndată valuri de căldură ne-au monopolizat. M-am bucurat pentru faptul că taximetristul nu a mai spus nimic tot drumul, lăsând ca melodiile unui vechi şi prost difuzat canal radio, să răsune. În cele din urmă, Hades a plătit şi am coborât amândoi din taxi. Am urcat scările căminului rapid şi am intrat în cameră, unde Hailey, Seph, Caroline şi Colin purtau expresii încordate, iar atmosfera părea tensionată. 240

Am păşit nesigură către ei, scoţându-mi fularul, în timp ce Hades închidea uşa în urma noastră. — Ce s-a întâmplat? m-am încruntat, în timp ce Seph s-a ridicat de pe biroul de care stătea sprijinit şi a ieșit furtunos din cameră. Privirea mi s-a mutat într-a lui Caroline şi nesiguranța din ochii ei m-a făcut să îmi simt inima căzând în stomac. Chipul lui Colin părea revoltat, iar maxilarul îi era încleştat, în timp ce Hailey părea îngrijorată. Blonda a trecut pe lângă mine și Hades, şi a ieşit în urma iubitului ei. — Car, am insistat eu. E totul în regulă? Colin a pufnit. — Evident că nu e. Seph nu e în stare să înţeleagă. A strâns mai tare în palme marginea patului lui Caroline, pe care stătea așezat. — Colin, are şi el partea lui de dreptate, l-a dojenit Caroline deranjată. — Nu poate mereu să îţi spună ce să faci. Fii serioasă! — Realizezi că nu pot pur şi simplu să mă mut de aici, cu tine, nu? Amy cu cine rămâne? Ce Dumnezeu! Şi apoi a ieşit din cameră, lăsându-ne complet derutaţi. *** Dimineaţa următoare m-a prins lucrând la un nou proiect pentru arhitectură. Nu socotisem că la Columbia se muncea într-atât şi comparându-le pretenţiile cu cele de la Norwich, profesorii aceia aveau de gând să ne lase fără nopţi dormite. 241

Deocamdată eu şi Caroline eram încă liniştite şi nu foarte stresate la acest subiect. Aveam să trecem semestrul cu bine. Trasam una dintre diagonalele planului unui parter, gândindu-mă la seara anterioară, când Colin îi propusese lui Caroline să se mute cu el. Băiatul avea intenţii serioase, însă avea să demonstreze asta, până când să o roage să se mute cu el. E o schimbare şi totodată o decizie serioasă să locuieşti cu cineva pe care îl cunoşti de atât de puţin timp, spunea Caroline. Colin, în schimb, ar fi luat-o acasă cât ai clipi, de-ar fi putut. Nu îl judecam, pentru că și mie îmi plăcea în aceeaşi măsură să locuiesc cu Caroline. În orice caz, dezacordul categoric al lui Seph i-a oferit lui Caroline prilejul potrivit pentru a-l refuza pe Colin. Mi-a mărturisit, însă, în aceeași seară, că avea de gând să îi dea o șansă. Îndeosebi după ce mi-a povestit cum după film au mers să mânânce și cum Colin i-a înseninat toată seara cu glumele seci. Colin era amuzant, iar lui Caroline îi plăcea să râdă. Se potriveau de minune. Pe deasupra, Caroline nu a mai adus în vorbă persoana lui Hades și mă întrebam dacă într-adevăr trecuse peste, sau voia să scape de sentiment cu ajutorul lui Colin. Nu am îndrăznit să întreb. Îmi spune singură dacă e așa, mi-am zis. Am dat planşa de lucru deoparte, cu tot cu măsuţa portabila și mi-am forţat corpul să se ridice din pat, însă nu înainte să opresc melodia Back to december, a lui Tylor Swift şi să îmi scot căștile din urechi. Gândul îmi fugea la David cu orice prilej, iar versurile melodiei contribuiau considerabil la 242

asta. Ştiu că îl rănisem când plecasem, în decembrie, însă Caroline mă sfătuise să nu îi mai caut scuze. Era un prost obicei de-al meu. Întotdeauna căutam scuze persoanelor care mă dezamăgeau, iar David a fost motivul care m-a oprit din a face asta. Caroline vorbea cu Henry pe Skype de aproape jumătate de oră. Voiam să merg la baie, însă ajunsă în dreptul lor, vocea lui Henry m-a pironit pe loc: — Măi să fie! Aimèe! a făcut el. Nu ştiam că eşti prin preajmă, mi-a spus încântat. Care-i baiul? Zâmbind, mi-am sprijinit braţele pe speteaza scaunului de la birou, pe care Caroline stătea, şi m-am aplecat uşor. Într-o oarecare măsură, îmi era dor de chipul şi blândeţea cu care Henry mă privea. — Nu am vrut să vă deranjez, am zis în chip de scuză, făcând o grimasă. Tu cum eşti? Auzisem parţial discuţia lor, înainte să îmi pun căştile iPod-ului în urechi. Henry părea destul de îngrijorat în privinţa situaţiei noastre din New York. Însă noi aveam o vârstă la care eram capabile să ne purtăm de grijă. Grija lui îmi amintea de părinţii mei, doar că mama şi tata o numeau subestimare sau imaturitate, nicidecum grijă. Am înţeles destul de bine cât de îngrijorați erau pentru mine, având în vedere că eram pentru prima oară plecată la mii de kilometri depărtare de casă, iar ei nu mă sunaseră deloc. Grija lor nu exista. — Bine, mi-a răspuns. Chiar foarte bine. Te-ai acomodat în oraşul luminilor? 243

Am strâmbat din nas. — Să zicem. Columbia îmi prieşte, dacă la asta te referi. El a consimţit şi a clătinat din cap. — Bietul David... Cât o să mai reziste fără tine? Sper că nu ai de gând să chinui prea mult băiatul. Stomacul mi s-a făcut ghem şi genunchii mi s-au înmuiat. Înghiţind în gol, cred că zâmbetul mi-a dispărut brusc de pe față, lăsând loc unei expresii consternate. — O să reziste, a intervenit Caroline şi i-am mulţumit mintal pentru asta. Apropo, ai reuşit să depui cererea pentru cetăţenie? Subiectul a deviat subtil, consecinţă a întrebării lui Caroline, pentru care am mulţumit din nou, tăcută. Revenindu-mi, m-am retras în baie, lăsându-i pe cei doi să îşi continue discuţia. Cât de dor îmi era de David... La numai o săptămână după, simţeam că mă dezintegram cu totul din cauza despărţirii noastre. Ce-i drept, sentimentele mele pentru el erau încă greu de explicat, însă uneori aveam senzaţia de uşurare; de parcă mi s-ar fi înlăturat un bolovan de pe umeri. Aveam parte numai de gânduri şi trăiri contradictorii faţă de el, în ciuda dorului pe care i-l duceam. Când am ieşit din baie, Caroline terminase apelul şi acum îşi lua haina de fâș pe ea, după care şi-a vârât un fes pe cap. — Unde mergi? am întrebat-o.

244

— Mă duc cu Colin până la bancă. Vreau să cumpăr câteva rame pentru viitorul vernisaj. Trebuie să îmi pun lucrările în ele, ca să rămână intacte. M-am încruntat. — Avem cinci rame, am arătat către colţul camerei, unde ramele arămii stăteau aliniate, sprijinite de perete. Car mi-a urmărit privirea şi şi-a pleoştit umerii. — Alea sunt ale tale, a subliniat ea. Într-adevăr, dar nu era ca și când nu am fi împărțit absolut orice. Vernisajul, organizat de profesoara Gerrsy, includea lucrările a câtorva elevi dornici să își etaleze munca. Desigur, asta ne asigura și câteva recomandări de la câțiva arhitecți de renume ce vor fi prezenți acolo, iar eu și Caroline nu puteam rata așa ceva. — Mi-a trimis Henry câțiva. Iar Sam... — Car, am spus apăsat, întrerupând-o. Nu face asta, am continuat să vorbesc îndreptându-mă către pat, de unde am scos cardul meu din geantă. Ia! I l-am întins, iar ea m-a privit nesigură. Nu cheltui banii tatălui tău și scoate de pe ăsta. Ezitând, Caroline s-a dat un pas înapoi, fapt ce îmi demonstra că nu avea de gând să îl ia. Îi înțelegeam reținerea, dar nu o acceptam față de mine. Banii tatălui meu erau și banii ei. — Nu cred că mai ai bani pe el, mi-a spus. I-ai dat lui Hades pe ultimii... — Verificăm, am rostit prompt și am deschis laptopul.

245

Nu am apucat să fac nimic pe el în schimb, căci un apel de la David m-a întrerupt total. Până și din a respira. Am clipit mărunt, pentru a mă asigura că mă suna într-adevăr. Nu mă mai sunase de câteva zile — de când îi respinsesem consecutiv câteva apeluri. Însă acum numele lui era acolo, apelându-mă. Și am răspuns. Am regretat nespus când i-am văzut privirea. Un amestec de surprindere și fericire îi traversa acum ochii de un albastru senin. A așezat laptopul undeva și am constatat apoi că l-a pus pe pian, în fața lui. Inima îmi bătea cu putere cât îl priveam fâstâcindu-se. Nu spunea nimic, aruncând câte o privire scurtă către mine. — Eu... mă întorc repede. Caroline a bâiguit și a ieșit imediat după ce a luat cardul de pe birou. Ușa camerei s-a auzit și am privit peste umăr în urma ei. Revenind la ecranul laptopului, degetul mi-a rămas neclintit pe touch și cu ochii larg deschiși mă uitam stăruitoare la David. Aproape am tresărit când am auzit cum a apăsat o clapă, urmată apoi de o notă a pianului. Oare cât era ora în Anglia? Târziu, cu siguranță. — O să îmi cer scuze așa cum mă pricep cel mai bine, a spus, aproape şoptit. Respirația mi s-a oprit în gât. Şi spunând asta, David a început să cânte o melodie superbă la pian, ca mai apoi, să intervină cu vocea. Nu voiam 246

să par în pragul unei come, aşa că mi-am stăpânit respirația alertă cât el continua să cânte: — Tell me what you need and I will find a way to stop the bleeding... No, don’t add to my mistakes... Tell me you’re not leaving and I’ll tell you everything you need to know... Don’t throw it all away, don’t say my words are just too late... I don’t want to be left behind, I’ve been so blind to all that... I have broken... Can we put this back together? No more empty promises, they don't exist; just me out in the open... I know this will take time... Can you give me one last chance to make it right? A făcut o pauză, continuându-și negativul la pian. Vocea lui era minunată, atât de încărcată emoțional și atât de sinceră. Lacrimile mi s-au adunat în ochi și le-am întins repede când mi s-au prelins pe obraji. — You say the story's ending but I think it's time we stop pretending... No, can't let you turn the page. Does your heart remember when we used to say forever, don't let go... Don't throw it all away; don't say these words are just too late... Give me one last chance to make it right... A last chance to make it right... A last chance to make it right... No more empty promises, they don't exist; just me out in the open... I know this will take time... Can you give me one last chance to make it right? Oh, Dumnezeule...

247

Capitolul 17 Hades Prinzând sacul cu ambele palme bandajate, l-am silit să se oprească din balansat și am încercat să îmi reglez respiraţia alertă. Pieptul mi se ridica și cobora rapid, iar tot ce voiam era o gură sănătoasă de apă. Am înşfăcat sticla de pe banca de lângă perete și am gâlgâit din ea, ca mai apoi să îmi înlătur sudoarea de pe frunte cu prosopul aşezat în jurul gâtului. Sentimentul căpătat după antrenament era unic. Îmi conferea linişte; mă seca de nervi şi de toate gândurile. Începeam să îmi fac griji în privinţa situaţiei mele psihice. Cât mai dura să trec peste? Dacă unii oameni aveau parte de lucruri mai nenorocite ca ceea ce am păţit eu şi se puteau conforma, pe mine ce mă reţinea? Nu eram furios pe ei (nu pe ea sau pe el), ci pe mine, pentru că le-am cauzat atâtea probleme doar prin faptul că existam. “Nu a făcut decât să ne aducă nenorociri!” Cuvintele astea mă secau în fiecare zi. Nu era suficient faptul că aveam să trăiesc cu asta, însă ei ţineau morţiș să îmi amintească ori de câte ori aveau ocazia. Şi, la nalba, mereu aveau. Zgomotul produs de uşa sălii de antrenament mi-a atras atenţia şi mi-am sucit cupul, căutând cu privirea intrusul. Sala nu era mare. Era a lui Jordun. Doar eu cu el şi câţiva camarazi de-ai lui beneficiam de echipament. Reuşisem de-a 248

lungul timpului să o recondiționăm complet, cumpărând echipamentele

şi

toate

prostiile

imense

ce

domneau

pretutindeni de-a lungul pereţilor. În mijloc aveam un perimetru gol, restrâns, care era marcat de o saltea subţire din piele, gri, pereții erau din beton, iar podeaua era acoperită de linoleum negru. Seph scădea distanţa dintre noi, deplasându-se cu mersul lui specific, cu paşi aproape aroganţi şi înceţi, de parcă lăsa răgaz pământului să ştie că el a călcat acolo. Era comic. — Cumva ţi-ai lovit şi telefonul şi l-ai distrus? m-a luat el imediat peste picior. S-a oprit lângă mine şi am bătut palma, digerând întrebarea lui. Făcusem asta de câteva ori şi încercam să îmi amintesc dacă și de data asta îi făcusem ceva sau nu telefonului. — Ai venit aici doar ca să mă întrebi asta? am glumit, la rândul meu. Seph nu venea niciodată să discute cu mine cât eram la antrenament. Asta pentru că ştia că nu putea purta o conversație cu mine în timp ce loveam ca o maşină de box sacul sau balonul. A rânjit cu subînţeles. — M-ai prins! a pufnit el, apoi s-a uitat la bustul mea gol şi transpirat. Mi-am trecut o mână prin păr şi am azvârlit sticla cu apă la locul ei.

249

— Mai bine pui ceva pe tine, mi-a spus, amuzat din cine știe ce motiv. Vin fetele aici. M-am încruntat în timp ce îmi deznodam fâşiile din bumbac de pe palme. L-am fulgerat cu privirea. — Ce să caute aici? Nimeni nu îmi invada spaţiul personal. Deja intrau cu toţii în viaţa mea de zi cu zi. Nu voiam pe nimeni în locul care îmi aducea pacea. — Nu vor sta mult, a explicat el. Caroline are o problemă cu cardul şi i-am spus că o s-o ajuţi tu. Te descurci la nebunii de genul. — Ce problemă? Seph şi-a scos telefonul cât eu îmi luam hainele de pe bancă pentru a merge să fac duş. — Nu poate face un transfer şi din câte știu poți face asta on-line, nu? Am încuviinţat din cap, cu gândul la faptul că urma să vină persoane nepoftite unde mă antrenam. — Aha. Mă duc să fac un duș și mă întorc, l-am anunțat, deplasându-mă către baia sălii. — O decizie înţeleaptă, a bodogănit el în urma mea, încă atent la telefon. Când m-am întors în sală, ciufulindu-mi părul, care nu avea de gând să stea locului, Caroline si Hailey se jucau prin sală. Nu am putut ignora absenţa lui Aimèe. 250

Era amuzant cum Hailey ţinea de sac și Caroline încerca să îl facă să se clintească măcar. Din poziţia aia, nimeni n-ar fi reuşit. Mi-am adus aminte că îi promisesem Litei că am s-o învăţ Kickboxing şi eram bucuros că aveam să mai râd puţin pe seama ei. Dintr-un oarecare motiv, prezenţa ei în locul meu de suflet nu mă deranja, fiindcă ştiam că trebuia să o învăţ să se apere ca să se poată descurca într-un cartier ca Manhattan. — Măi să fie, cine să fie acest Adonis modern? Hailey a glumit pe seama mea, cât îmi trăgeam tricoul pe mine. — Visul tău de-o viaţă, i-am răspuns arogant, în mod deliberat. Se obişnuise cu tachinirile mele cum şi eu mă obișnuisem cu ale ei. Seph de asemenea, dar nu m-am scutit de o sticlă cu apă azvârlită pe deasupra umărului. — Ai fost pe aproape, am rânjit. — Ai fost pe aproape, m-a îngânat el, cu o voce enervantă. — Tu de asemenea, a adăugat Hailey, mijindu-şi ochii la mine. Ok, gata Caroline, n-ai şanse, a ridicat din umeri către şatenă și aceasta s-a oprit din a lovi sacul. Caroline a oftat şi şi-a lăsat capul pe spate, răsuflând disperată. — La naiba! Vreau şi eu să învăţ! Am să îl pun pe Colin să îmi explice. S-a sucit pe călcâie şi s-a uitat la Seph. Blondul nu a spus nimic, mulţumind-o pe Caroline cu reacţia lui.

251

Ştiam că Caroline încercase de nenumărate ori să se apropie de mine. Nu eram idiot. Tocmai de aceea i-am făcut cunoștință cu Colin în acea seară, la film. Îl ştiam pe Colin de multă vreme, iar când am cunoscut-o pe Caroline, mă întrebam dacă nu cumva era Grudge în varianta feminină. Se potriveau mult mai bine şi mi-am zis că trebuie neapărat să le fac cunoştinţă. Atunci când Colin mi-a spus că deja o cunoştea, treaba mi-a devenit brusc mai uşoară. Nu voiam să îi tai elanul şatenei, spunându-i că nu mă atrăgea în niciun fel, însă nu voiam nici să îi dau de înțeles contrariul, aşa că un personaj ca şi Colin a fost mai mult ca bine venit. Din partea mea, pentru că Seph aproape a turbat când a auzit că Grudge s-a ocupat cu chestii nu tocmai legale înainte să intre în anul trei la facultate. I-am spus că acum s-a cumințit, dar Seph încă avea dubii. Îl înţelegeam perfect. Aş fi fost nebun să o las pe Caroline să umble cu unu’ ca şi Colin, fiind complet conştient de ceea ce făcea el în timpul liber. Era sora prietenul meu cel mai bun, în cele din urmă, iar ăsta era un motiv mai mult decât important. — Uite, frate. Seph a sucit laptopul pe care probabil fetele îl aduseseră şi mi-a explicat problema cu cardul. Verificând suma de pe card, am încercat să fac transferul on-line, însă nu mergea, dat fiind faptul că şatena făcuse un alt transfer în urmă cu nici două săptămâni. Am intrat la transferurile anterioare, crezând că poate a trimis unui cont bancar greşit vreo sumă, însă am rămas uluit văzând că ultimul transfer era făcut către contul lui Seph, pe care îl ştiam

252

pe derost. Culmea, suma transferată era de 300 de dolari, bani pe care el mi-i dăduse după lupta de la Vikings. Și nu mi-a luat mult să pun lucrurile cap la cap. — Al cui e cardul ăsta? am întrebat, în timp ce Caroline şi Hailey studiau unul dintre aparatele pentru umeri şi braţe. Seph s-a uitat curios la mine şi sunt ferm convins că mi-a observat expresia încordată. Ştia că mi-am dat seama. Chiar atât de nerod mă credeau? Caroline s-a fâstâcit şi am înţeles imediat că ceea ce bănuiam eu era adevărat. M-au jucat pe la spate, la naiba! M-am ridicat de pe vine şi am făcut clin din cap. — Al tău, Caroline? Am insistat. Şatena s-a uitat la Seph, nesigură, de parcă îl întreba din priviri ce să îmi răspundă. M-am uitat peste umăr la Seph și am bufnit în râs, constatând. — M-aţi făcut pe la spate, am pufnit, trecându-mi mâna prin păr. La naiba... Nu era nevoie de minciună, am adăugat. — Omule... Seph a intervenit, dar l-am întrerupt prompt: — Drace! Chiar așa nevoiaș mă credeți? N-am nevoie de banii voştri. Şi cu atât mai putin de minciuni. Pariuri, huh? am punctat, îndreptându-mi privirea înspre Hailey, care se uita la mine stăruitoare ca mai apoi să îşi coboare privirea în pământ. — Nu e cardul meu! Caroline a răbufnit. Parcă ai avea ceva cu mine, Hades! Ce Dumnezeu ţi-am făcut?! Cardul e al lui Aimèe, aşa că dacă vrei să jigneşti pe cineva, atunci acea persoană e Aimèe! 253

Cardul lui Aimèe? Deci Lita transferase banii? — Aimèe ştie că tu şi Hailey mi i-aţi dat? l-am întrebat pe Seph, care încă nu ştia cum să reacţioneze. Nu îmi venea să cred că tocmai el mă minţite. Uram minciuna mai mult decât orice. Seph era ultima persoană de la care mă aşteptam la aşa ceva. Nu conta că era vorba de bani, conta că el îmi ştia situaţia şi totuşi a făcut o schemă de genul fără ştirea mea, tocmai mie. — De fapt, a spus Caroline, a fost ideea ei. Ştiu că au fost rare momentele când mă stăpâneam din a lăsa frustrarea să mă cuprindă. Era, oarecum, o plăcere. Înseamna că îmi pasă, iar asta mă făcea om. Însă de cele mai multe ori, excesul de nervi putea reteza rapid omenia din mine. Mi-am trecut mâna prin păr și am făcut o răsucire pe loc, rânjind ironic. Cum de nu mă gândisem la asta? Lita și dorinţa ei de a invoca pacea pe tot mapamondul... Nu ştiu ce era în mintea ei (sau ce a fost mai exact), dar ştiam cum să aflu. Poate nu a făcut-o intenţionat, dar al naibii să fiu că nu suportam ideea de a primi ajutor din partea ei. — O clipă... Mi-am lăsat capul în față și i-am privit încruntat pe rând pe cei trei complici. Ca să înțeleg, Lita i-a dat banii lui Seph și el mi i-a dat mie? Sau cum? S-au uitat unul la altul, făcând schimb de priviri, în timp ce eu îi priveam nerăbdător. — De fapt, nu mai contează.

254

M-am întors cu spatele la ei, ca mai apoi să îmi iau prosopul, sticla de apă și protecțiile de pe bancă. Le-am îndesat în geantă, în timp ce Seph încerca să îmi explice situația. I-am aruncat din mers cheia de la sală lui Seph, iar el a prins-o înainte să cadă. Fără să mai adaug ceva, am ieșit din sală, trântind ușa în urma mea. Trebuia să se aștepte la asta. Hailey și Seph mă cunoșteau suficient de bine ca să realizeze că lucrurile de genul acela mă deranjau. Poate că nu eram o persoană așa agreabilă, dar să mă las mințit și fraierit era ceva ce nu puteam face.

255

Capitolul 18 Aimèe Aşteptam cu sufletul la gura ghemuită în pat şi cu genunchii strânşi la piept. M-am ridicat din pat și am început să fac turul camerei până aproape s-a ivit o potecă pe podea. M-am oprit pentru câteva clipe şi am strâns din ochii, am inspirat şi expirat adânc, reculegându-mă. Îmi repetam în minte că va fi bine. Faptul că David încă nu plecase din New York mă uimise de-a dreptul. Ştiam, însă, că o discuţie în situaţia noastră nu merită amânare. Fusesem doi ani împreună. Era imposibil să trecem peste, de parcă nu ne-am fi cunoscut şi nu ne-am fi împărtăşit sentimentele de atâtea ori. Pe lângă că fusese iubitul meu, înainte de a avea sentimente aparent serioase pentru el, David mi-a fost prieten. Mi-a fost alături în momentele când mă refugiam acasă la el, vrând cu disperare să scap de ai mei şi de mustrările lor. Aveam să rezolv situaţia. Trebuia să mă conving pe mine însămi că într-adevăr nu simţeam nimic pentru el sau că, din contră, inima mea bătea numai pentru el. Am tresărit când am auzit bocănitul în uşă. După ce am clipit mărunt, am mers către uşă şi am deschis-o. David mă privea... surprins, uluit, fericit? Cred că toate enumerate se regăseau pe chipul lui. I-am zâmbit sfioasă şi m-am dat în

256

lături, ca sa poata intra. A trecut pe lângă mine şi am închis uşa în urma lui — Bună, mi-a spus şi buzele i-au fost uşor animate de un zâmbet Se forţa să zâmbească? Sau îi era teamă? — Hei! Mi-am strâns buzele într-o linie fermă și mi-am vârât palmele în buzunarele din spate ale blugilor. Stai jos, dacă vrei. I-am făcut semn atât de brusc spre patul meu, încât m-am speriat şi pe mine. David s-a aşeazat şi şi-a împreunat palmele între genunchii depărtaţi. M-am aşezat şi eu lângă el, cu privirea aţintită în față. Ce ar fi trebuit să spun? Ce ar fi trebuit să fac? Ce ar fi trebuit să simt? Fluturaşi? Goluri în stomac? În piept? Inima bătându-mi mai tare? Ce ar fi trebuit să mi se întâmple? — Aimèe... a început David, dar eu l-am întrerupt, sucindu-mă din talie spre el. Am făcut o grimasă, câutându-mi cuvintele. — Ştiu, te simți vinovat... Mi-am dat seama din melodia pe care mi-ai cântat-o. El a zâmbit, observând că îi înţelegeam sentimentele și că totodată le acceptam. — Chiar nu am vrut să te... să te lovesc. Eu am... Nu ştiu. Cred că am avut un moment de slăbiciune. Nu am lovit pe nimeni în viața mea, iar pe tine, crede-mă, Aimèe, nu aş fi intenţionat să te lovesc niciodată. Când ai aruncat vina asupra 257

mea, spunându-mi că nu ți-am răspuns la apeluri şi că am neglijat relaţia noastră, am ştiut că ai dreptate şi asta m-a enervat. Pe deasupra, ți-am spus că băusem câteva pahare... — Da, ştiu, mi-ai spus. — Nu băusem de ceva vreme şi cred că mi s-a urcat repede la cap. Cred... Cred ca nu pe tine voiam să te lovesc, ci pe mine. Fiindcă m-am simţit foarte vinovat. Remușcarea şi sinceritatea de care dădea David dovadă mă copleşeau. Îmi doream atât de mult să nu se fi schimbat, încât constatarea acestui fapt mă bucura enorm. Se uita la mine cu ochii temători, plini de vină şi regrete. Eu mă uitam la el şi nu ştiam sigur ce transmiteam prin privire, sau ce emanam prin propriul trup, căci nu simţeam nimic. Nimic. — Nu le-am spus părinţilor... Nu e ceva ce vreau să ştie ei sau oricine altcineva, de altfel. Eu chiar regret, Aimèe. Am renunțat la turneu ca să pot rămâne în oraș, aproape de tine. Mai aveam de mers în două orașe, dar nu puteam sta deloc departe de tine. Simțeam că trebuie să fac ceva, dar nu voiam să te supăr mai tare. Crede-mă, eu chiar... chiar te iubesc. I-am privit buzele mișcându-se, însă cuvintele sale foarte greu le-am auzit. Și mai greu mi-a fost să le conștientizez și să le diger. Încă mă iubește... mi-am zis, ca și când ar fi fost o povară. — Dar ai gândit tot ceea ce ai spus, am ripostat, susținându-mi punctul de vedere. Și asta nu e în regulă.

258

David a înghițit în sec, privindu-mă oarecum nesigur. Bineînțeles că nici lui nu îi venea să creadă că eu chiar ripostam. — Dar e în regulă... am murmurat, lăsând un zâmbet să îmi curbeze buzele. Nu pot uita momentele când mi-ai fost alături și sunt mult mai multe decât cele în care m-ai... întristat. De fapt, David nu m-a întristat niciodată, până în seara aceea. Ochii îi scânteiau și înainie să pot premedita, m-a tras la pieptul lui, strângându-mă cu putere. Şi-a afundat fața în părul meu şi l-am auzit oftând, lucru ce a făcut ca respiraţia fierbinte să i se simtă pe pielea gâtului meu. Acum puteam spune că simţeam ceva. Mă treceau fiorii, simţindu-i buzele aşa aproape de gâtul meu. L-am strâns mai tare în braţe, vrându-l mai aproape. Eram irevocabil obişnuită cu prezenţa lui David. Obișnuită. Asta era? Eram obişnuită cu ceea ce mă făcea el să simt. Așadar, nu era iubire. Nu eram îndrăgostită de el, ci doar obișnuită cu gândul că eram. L-am împins ușor, menţinându-mi palmele pe braţele lui și privirea coborâtă pe așternuturile patului. El mi-a ridicat bărbia cu unul dintre degete și înainte să pot spune ceva, telefonul mi-a vibrat în buzunar, Nu m-am încumetat să îl scot, însă David a insistat, spunându-mi că poate e Caroline și că el ar vrea să plece înainte ca ea să sosească. L-am ascultat și l-am scos. Mesajul era de la Hades, așa că l-am deschis imediat. Am fost surprinsă de nerăbdarea 259

mea. Știam că Caroline și Hailey au plecat cu laptopul la Hades la antrenament, ca să îmi repare cardul. Vorbisem cu David înainte ca ea să se decidă şi am rămas la cămin pentru a-l aștepta. *Unde eşti? Trebuie să vb cu tine.*, mi-a scris. Încruntându-mă uşor, am scris înapoi: *Nu pot acum. În 20 de min.* Am dat trimite şi m-am uitat la David, care mă privea confuz. Când să vorbesc, telefonul a vibrat din nou și am deschis rapid mesajul. *Unde eşti, Aimèe?* Ce Dumnezeu nu înţelegea?! Am închis telefonul şi l-am abandonat pe salteaua patului, iar David încă mă privea nedumerit. Se aştepta să îi spun cine era. Am tras aer în piept şi mi-am arcuit sprâncenele. — Aşadar... am spus, iar el a zâmbit. — Ți-am adus Swedish Wafer, dar sunt în maşină. M-am gândit că dacă o să te superi, să nu le arunci după mine, a râs el. Am râs şi cu şi l-am înghiontit uşor în umăr. — În niciun caz! M-am apărat. Nu aş fi irosit dragele mele napolitane pe cineva care m-ar supăra. — Tu nu te superi niciodată, a rânjit el, etalându-şi dantura impecabilă. Am zâmbit uşor.

260

— Mulţumesc, i-am spus şi el mi-a luat mâna într-a sa, începând să se joace cu degetele mele. Mi-am lăsat capul pe umărul lui şi am oftat. Nu puteam nega. Mă simţeam împăcată, poate chiar minunat, în preajma lui David. Însă nu eram îndrăgostită de el, altminteri până acum aş fi trecut prin zeci de stadii diferite. Nu? Aș fi simţit cum urc într-un carusel, pe o pantă abruptă, ca mai apoi să o cobor, întâmpinată fiind de acel gol în stomac. Acel gol pe care îl aveam atunci când... Nu mi-am dat seama cum şi când, dar m-am găsit silită să îmi ridic bărbia, pentru că David tocmai mă săruta. Nu am prostestat iniţial, căci nu realizasem încă ce se întâmpla. În schimb eram conştientă de ceea ce simţeam. Sau mai bine spus, ceea ce nu simţeam. Și ca să fie situația și mai confuză, ușa camerei s-a deschis și silueta intimidantă a lui Hades s-a ivit de după ea. L-am îndepărtat pe David, stânjenită oarecum de situație, apoi el șia îndreptat privirea către locul unde mă uitam eu. Dând ochi în ochi cu David, Hades s-a încordat instantaneu, iar mușchii antebrațului drept, cu care ținea clanța, i-au zvâcnit. Maxilarele i s-au încleștat și o clipă am stat toți trei cu respirația oprită. David s-a ridicat de pe pat și s-a îndreptat spre Hades, lăsându-mă pe mine în pat. Ochii mi s-au mărit, gândindu-mă la ce era mai rău. M-am liniştit însă când David i-a întins palma lui Hades. — Salut! Bine ai venit, i-a zis David, deloc deranjat de prezența lui. O să sune ciudat, a râs el apoi, dar voiam să îți 261

mulțumesc pentru pumnul din seara aia. Aveam nevoie. Mersi că ai intervenit şi că ai luat-o pe Aimèe de acolo. Cine știe ce aș mai fi făcut, la cât de nemernic am fost... Hades îl asculta tăcut, încruntat şi încordat. La sfârșit a clipit de două ori, cu sprâncenele ridicate şi a făcut clin din cap fără să spună ceva. Mă simţeam groaznic. Hades mă apărase atunci de David, ca eu să îl chem la mine peste câteva zile şi să ne sărutăm? El intervenise pentru mine, ca să mă scape de el, iar eu l-am adus înapoi. Simţeam că mă sufoc, aşa că m-am ridicat de pe pat, trecându-mi limba peste buzele uscate. David doar îmi dăduse un fel de pupic, nicidecum un sărut. Nu avusesem parte de foarte multe în relaţia noastră, oricum. — Hades, am spus, iar privirea lui s-a îndreptat leneşă spre mine. Ăăă... am spus şovăitoare, înainte ca David să îşi strecoare braţul pe după talia mea şi să îmi sărute tâmpla. Privirea lui Hades a urmărit gestul lui cu atenţie, încă surprins. Nu părea uluit sau şocat, spre deosebire de mine care nu mă aşteptam ca David să fie aşa afectuos după ceea ce făcuse. Şi cu atât mai puţin aşa detaşat. În urmă cu nici zece minute, mai avea puţin şi îmi cerea iertare în genunchi, iar acum se comporta ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic Asta m-a deranjat, dar nu am putut spune nimic. Nu am vrut, de fapt, să spun ceva. Pentru că nu aveam curajul necesar. Dacă ar fi fost Hades în locul lui David, probabil i-aş fi dat un cot în coaste sau o palmă, dar Hades nu o să fie niciodată David, 262

pentru că Hades nu ar face niciodată ce a făcut David. Am cuvântul lui în această privință. Și dacă stau bine să mă gândesc, mă bucuram că Hades venise, fiindcă David nu îmi mai era aşa de încredere cum fusese odată. — E totul în regulă? Hades m-a întrebat, cântărindu-mi expresia cu privirea sa vigilentă. Am încuviinţat din cap şi mi-am ferit privirea de a lui, zâmbind uşor. — E ok. Tu ce faci aici? S-a întâmplat ceva? am întrebat îngrijorată. Hades a ezitat şi s-a foit în pragul uşii. — Nu s-a întâmplat... nimic. S-a încruntat şi şi-a dres glasul. Voiam să vorbesc ceva cu tine. Mi-am rotit ochii de la el către David, care era atent la Hades. David s-a uitat întrebător la mine, aşteptându-mi reacţia. M-am uitat la Hades. — Ok, am spus, iar David s-a depărtat uşor de mine şi trecând pe lângă Hades l-a bătut pe umăr, mulţumindu-i din priviri. — Merg să... iau ceva din maşină, a spus, după care a ieşit din cameră, închizând uşa în urma lui. Hades şi-a vârât mâinile în buzunarele din faţă ale blugilor săi negri şi după ce a făcut câţiva paşi în stânga, a scos una dintre mâini, ţinând un teanc de bacnote verzi. Stând încă lângă uşă, m-am încruntat la el în timp ce se deplasa către

263

mine. Mi-a întins banii şi m-am uitat cu cea mai perplexă expresie la el. — De ce mi-i dai? l-am întrebat, rămasă neclintită. El şi-a arcuit sprâncenele. — Păi nu tu eşti cea care i-a trimis bani lui Seph, ca el să mi-i dea mie şi să mă mintă că i-a câştigat la pariuri? Cine altcineva m-a jucat pe la spate? Nu ştiam dacă ultima lui întrebare se referea chiar la bani sau la împăcarea mea cu David. Poate la amândouă. Totuşi, nu l-am jucat pe la spate şi ştia asta. Voia doar să mă facă să mă simt rău, aşa cum o făcea mereu. Nici nu mi-a trecut prin gând să îl contrazic, pentru că nu avea rost. — Așa e, am aprobat, sarcastică, clătinând din cap. Îmi pare sincer său, Hades, pentru că nu știi să apreciezi când cineva te ajută. — Nu ai vrut să mă ajuţi, Lita. Fii serioasă! Te simțeai nasol fiindcă am pierdut banii din cauza ta şi ai zis să mi-i dai fără să aflu. Ai făcut asta ca să te simţi tu bine, nu eu. Acum că spunea astfel... Chiar așa părea. — Păi chiar ai pierdut banii din cauza mea! am izbucnit, făcând un pas spre el. Hades era suprinzător de calm. A răsuflat pe nări, evitând să mă privească. Părea interesat de cu totul altceva, mai puțin de persoana mea. — Nu era cazul să mă minţiţi, mi-a spus pe un ton apăsat. Puteai veni să îmi spui că vrei să mi-i dai și poate aveai norocul să ți-i accept. 264

Am pufnit, aruncându-mi brațele în aer, într-un gest disperat. — Fii serios! Nu i-ai fi vrut. Mi-am încrucişat braţele la piept. — De ce nu? s-a interesat el, făcând un alt pas către mine. — Pentru că nu vrei să te ajute nimeni, cu atât mai puţin eu. Suna de parcă aş fi fost ofticată. Dumnezeule! — Vrei să mă ajuţi? m-a întrebat atât de repede, încât mam repezit eu să răspund: — Da. — Fără glumă? Un zâmbet micuţ îi juca în colţul buzelor. Făcea haz pe seama mea? Fireşte că da, judecând după tonul său aproape ludic. Ce Dumnezeu era cu el? Când era nervos, când lua totul în glumă. Eram ferm convinsă că a conştientizat faptul că nu am făcut nimic cu intenţii rele, dar orgoliul şi stima de sine nu îl lăsau să recunoască şi apela astfel la haz. Mă enerva faptul că nu mă deranja asta. — Fără, am răspuns, cu convingere. — De ce? — De ce?! am izbucnit. Pentru că îmi pasă de tine. La naiba, Hades! Abia apoi am realizat ce am spus şi încercând să întorc situaţia în favoarea mea, am adăugat: Tuturor din jurul tău ne pasă de tine. Hailey, Seph, Caroline — au fost de acord să îţi ascundă chestia asta doar ca să îţi fie ţie bine. De unde ai fi făcut rost de bani? Te luptai iar? Încasai din nou câţiva 265

pumni în loc să mă laşi pe mine să te ajut? Eşti atât de complicat, încât a trebuit să fac toate astea doar ca să te ajut. Inexpresivitatea lui mă tortura de-a dreptul. S-a aplecat uşor spre mine, proptindu-şi palma dreaptă pe muchia biroului din spatele meu şi, întinzându-şi braţul stâng, a lăsat banii pe birou în timp ce buzele aproape îi pluteau deasupra alor mele. Pieptul meu ardea. — Mai bine încasam pumni decât să fiu minţit de prieteni. Şi spunând asta, s-a dat un pas în spate, a deschis uşa si a ieşit din cameră, lăsând în urma sa o tentă vagă şi proaspătă de parfum bărbătesc. La naiba cu încăpăţânarea ta, Maxwood!, aş fi strigat, dacă David nu ar fi intrat, ţinând în mână Swedish Wafer pe care îmi spusese că mi le cumpărase. Am făcut eforturi mari ca să îmi recapăt respiraţia, pe care el mi-o furase. Şi la propriu, şi la figurat.

266

Capitolul 19 Hades Mai pe seară m-am găsit în apartamentul lui Seph, după ce vorbisem cu el la telefon şi îmi spusese că era acasă. Am intrat în holul lor mic de la intrare, pe care l-am traversat după ce mam descălţat. Mi-am lăsat geaca şi am intrat în sufragerie. Hailey călca nişte haine, iar Seph se chinuia să facă ceva pe laptop. M-am bucurat că nu era şi Caroline. — Ce faceţi? i-am întrebat nonşalant, trântindu-mă pe fotoliul de lângă Seph şi frecându-mi apoi palmele de faţă. Ei s-au uitat ciudat la mine, de parcă le spusesem că tocmai mi-am tatuat o oaie pe ceafă. Ştiam de ce aveau feţele alea... Credeau că o să fiu supărat din cauza banilor, dar după ce am alergat puţin prin parc, mi-am revenit şi m-am calmat. Lita îmi spusese că îi pasă de mine. Ăsta era un motiv destul de puternic ca să îi justifice gestul cu banii, aşadar aveam s-o scutesc de tortură puţin timp. Avea dreptate — aveam prieteni cărora le păsa de mine. Cel puţin Seph, care era omul meu şi nu aveam ce să îi fac. Nu puteam sta supărat pe el. — Nu vă mai holbaţi aşa, le-am spus. Mi-a trecut, bucuraţivă. Seph a scos un hohot, în parte surprins, în parte ras, şi şi-a arcuit sprâncenele. A făcut schimb de priviri cu Hailey şi apoi blonda a chicotit, încă uluită: 267

— Cine ce ţi-a făcut de te-a înduplecat? A clatinat ea din cap. S-ar fi zis cu mine dacă le spuneam că am vorbit cu Lita. Nu ar fi fost prima dată când ar fi făcut glume pe seama mea, insinuând că ea avea efect binefăcător asupra mea. Și mai știam și că ar fi reacţionat nu foarte plăcut dacă le spuneam că am fost la el, ca să îi cer bani pentru a-i înapoia Litei. În mod normal m-aş fi simţit extrem de nasol pentru că am fost silit să îi cer bani lui, dar nu şi de data asta, pentru că i-am demonstrat Litei că nu mă putea fraieri. Mă simţeam al naibii de bine pentru asta. Însă mă simţeam ca naiba din alt motiv. Eram chiar disperat în sinea mea, pentru că Lita tocmai se împăcase cu maimuţoiul ăla. Nu i-am spus nimic ei, atunci când i-am dat banii, pentru că nu voiam să îi dau de înţeles că mă interesa. Nu era treaba mea cu cine se certa sau cu cine se împăca ea, în definitiv. Însă asta nu însemna că aveam să o las să fie împreună cu un tip ca David. Dacă a lovit-o odată, o putea face şi a doua oară. Mi-am întins picioarele pe canapeaua din lateral, care era aşezată lângă fotoliu. — Nimeni, am ridicat din umeri, încrucişându-mi braţele sub cap. Nu mai insistaţi că poate mă răzgândesc, am rânjit. M-am uitat la Seph care mă privea perplex. Ai rezolvat cu cardul? — Aha, a încuviinţat el o dată din cap. De fapt, eu nici nu mă uitasem înaintea ta. Aş fi rezolvat singur. 268

Mi-am trecut mâna peste puţina barbă ce o aveam şi mi-am scos telefonul din buzunar. I-am trimis lui Jordan un mesaj prin care i-am spus ca mâine să rezerve sala de antrenament doar pentru mine. Aveam de gând să îi încep antrenamentele Litei. Voiam musai asta. De parcă eram un puşti entuziasmat, care primise vreun cadou. Muream de nerăbdare s-o tachinez. Ciudat că în urmă cu jumatate de zi voiam să îi adresez cuvinte nu tocmai decente şi acum tot ce voiam era să o mai am puţin în preajma mea. Asta doar ca s-o pot vedea furioasă pe mine. Era clar un lucru însă (lucru pe care ori refuzam să îl conştientizez, ori nu putea trece singur din subconştient în conştient), și anume: Lita îmi spusese că îi pasă de mine şi eu m-am înmuiat ca o fetişcană. *** A doua zi, după ce am stins țigara, am intrat din balcon în apartament și mi-am privit dormitorul, în care era un adevărat haos. Nu mai pățisem niciodată așa ceva. Întotdeauna aveam dormitorul ordonat. Cred că era o boală naivă chestia cu curățenia. Chiar nu voiam să știu de la cine am moștenit-o și nici nu îmi păsa. Însă nu... Acum, dormitorul meu arăta de parcă trecuse un ciclon prin el. Cu o seară în urmă, avusesem o discuție telefonică cu acea femeie al cărui apelativ ar fi trebuit să fie mamă, iar vizita ei ulterioară m-a secat complet de răbdare. Pe deasupra, Aimèe m-a enervat și mai mult împăcându-se cu

269

individul ăla. Nu îmi plăcea deloc persoana lui și mai ales în preajma Litei. Nu țin minte ce am spart sau rupt în seara respectivă, dar rezultatul de a doua zi nu părea tocmai ok. Încă nu mă obișnuisem cu lavabilul gri și cu cel negru. Îmi amintea de cum am mozolit-o pe Lita pe blugi. Trebuia să învăț naibii odată să am grijă cu cine îmi fac amintiri. Mi-am trecut mâna prin păr, scuturându-mi bretonul, pe care l-am dat apoi peste cap și m-am îndreptat spre patul ale cărui așternuturi erau acum luate prizoniere de către Figaro. L-am apucat de urechi și l-am tras ușor, deranjându-i somnul. A mârâit și eu am rânjit, ca mai apoi să mergem în bucătărie și să îmi pregătesc ceva de mâncare. Când am terminat de mâncat, am strâns resturile și, frecându-mi ochii cu podul palmei, m-am îndreptat către dormitor. Am auzit telefonul sunând și l-am înșfăcat de pe noptiera patului, imediat după ce mi-am tras blugii pe mine. Primisem un mesaj de la Patricia. Într-un fel sau altul, am decis să nu citesc mesajul, ca mai apoi să îndes telefonul în buzunar și să cotrobăi prin șifonier, în căutarea mănușilor de box. Nu le folosisem de ceva vreme, iar să o văd pe Lita cu ele ar fi fost mai mult ca amuzant. Mă simțeam de parcă tocmai îmi închiriasem o jucărie. Sau, mai degrabă, o păpușă pe care urma să o învăț să se bată. Nu de alta, voiam să își scrântească încheieturile, lucru de care mă aşteptam din partea ei. 270

M-am mirat atunci când Lira nu a şovăit în privința propunerii mele de a începe antrenamentele. Nu ştiu dacă ea lua totul în joacă sau nu, dar eu clar o făceam. Nu avea nevoie de așa ceva pentru că nu credeam că deţinea tăria necesară de a da în cineva cu adevărat. Însă speram ca antrenamentul să îi dezvolte încrederea de sine. Chiar speram. Figaro părea că a băut energizant sau ceva. Se trezise și alerga prin dormitor. I-am pus mâncare şi apă, şi a rămas liniștit o vreme. Nici nu ştiu de ce îl adusese Dakota pe capul meu. Era înnebunită după el, deci nu îmi dădeam seama ce ar fi făcut-o să mi-l lase mie tocmai atunci. De obicei îl aducea doar când ei plecau în vacanţe, iar mie unul îmi plăcea să am grijă de el. Și potaia părea în regulă să stea la mine. Am băgat mănuşile negre în geanta pentru antrenament și m-am dus în faţa oglinzii, pentru a-mi aşeza freza, chiar când soneria uşii s-a auzit. Ce naiba? Cu paşi hotărâţi am mers spre uşă, azvârlind, în drum, geanta pentru antrenament în unul dintre fotoliile din sufragerie, unde Figaro deja dormea. El a scheunat, speriinduse. Am apăsat pe clanţă, deschizând uşa brusc, ca mai apoi să fiu uluit văzând-o pe Lita dincolo de ea. Stătea acolo, cu fesul pe cap şi fularul în jurul feţei, încât abia i se vedeau ochii albaştri şi senini. Nu am putut să nu observ cutia albă cu imprimeu floral, din mâinile ei.

271

S-a crispat puţin văzându-mi fermitatea expresiei faciale. Sau era din cauza faptului că eram la bustul gol? Am făcut imperceptibil clin din cap, pentru a o face să îşi revină. — Salutare! a gângurit ea, iar vocea abia i s-a auzit de după fular. Avea zăpadă pe fes şi în breton. Aş fi fost nebun să mă abţin să nu râd la imaginea aia, dar la naiba, m-am abţinut. — Am zis că e mai uşor să plecam de la tine, având în vedere că eu nu ştiu unde se află sala pentru antrenament, a continuat ea. M-am încruntat ușor și m-am dat în lături pentru a o lăsa să intre. Rânjind malefic în sinea mea, am închis ușa în urma ei. De obicei, fetele care veneau la mine pe nepusă masă, plecau la fel de repede cum au venit. — Nu te mai descălța, i-am spus. Plecăm imediat. S-a oprit în holul de la intrare și s-a sucit pe călcâie înspre mine. Mi-a întins cutia, dându-și fularul jos de pe nas și de pe gură. — Ce e asta? am întrebat, privind-o bănuitor. Să știi că am învățat să dezamorsez bombe, Lita. Am rânjit. Râsul ei a răsunat în toată încăperea, iar eu nu m-am abţinut să îmi lărgesc rânjetul. S-a uitat circumspectă la mine şi şi-a strâns buzele într-o linie fermă. — Nu e o bombă, Hades. Deşi acum că ai spus, m-ai făcut să regret că nu am pus într-adevăr una... Totuşi, tot un fel de 272

bombă este — una calorică, a râs din nou, îndemnându-mă să iau cutia. — Nu-mi spune! am icnit eu teatral, luându-i cutia din mâini. Mi-ai luat un tort! Şi-a arcuit o sprânceană şi şi-a lăsat greutatea pe un picior. — Da, ca să îţi sărbătoresc cinismul! Asta mi-a săgetat ego-ul destul de intens. Mi-am mijit ochii şi am făcut câţiva paşi cu spatele, amintindu-mi că încă eram la bustul gol. Mi s-a părut ciudat că Lita nu părea intimidată de aspectul ăsta. Nu trebuia să fie dată pe spate sau ceva? Arătam destul de bine încât să fie cât de cât impresionată. Oricum nu credeam că fătălăul de David i-a oferit vreodată o privelişte prea interesantă cu abdomenul şi pectoralii lui. Apoi mi-am dat seama că nu era prima oară când mă văzuse la bustul gol. În lupta de la Vikings mă văzuse. Mă încordam numai amintindu-mi de seara aia. Oare nu o fi fost curioasă de tatuajele mele? După fiecare luptă se găsea câte o tipă care să mă întrebe ce reprezentau, doar ca să se bage în seama. Chiar atât de indiferent îi eram? Hmmm, păi, asta se va rezolva, mi-am zis. Am aşezat cutia pe bar, în timp ce zgarda lui Figaro zăngănea, realizând că avem musafiri. Grozav! Acum nu aveam să mai scap de Lita prea curând. — Uiți că eu sunt cel care te învaţă Kickboxing, Lita, am clătinat din cap, intrând în dormitor pentru a-mi pune un maiou și un hanorac pe mine. 273

— Uiți că uneori elevul îşi depăşeşte profesorul, a venit replica ei impresionant de rapidă. Am pufnit şi, luându-mi portofelul, pachetul de ţigări și geanta, am ieşit din dormitor. În sufragerie, Lita deja îl luase pe Figaro în braţe şi îl ciufulea. Şi al naibii să fiu de nu eram puțin gelos pe propriul câine. — Hades! a făcut ea, mirată. Ai un câine! M-a privit uimită, ca mai apoi să se aşeze pe canapeaua moale din piele şi să facă tot felul de mutre către Figaro. — Serios? Am scos două sticle de apă din dulap. E chiar atât de evident? m-am uluit artificial, ca mai apoi să bag sticlele în geantă. Lita mă ignora complet, continuând să îl mângâie pe Figaro pe burtă şi pe cap. — Cum îl cheamă? I-am oferit apoi o cale numai bună să se amuze: — Figaro, am spus scurt, sprijinindu-mă cu umărul de arcada bucătăriei. Mi-am vârât palmele în buzunarele din faţă ale jeanşilor şi am continuat să îl ard pe Figaro din priviri de fiecare dată când se cocoloşea mai mult în poala Litei. Aveam impresia că potaia chiar zâmbea de fericire. Lita a scos un hohot în parte amuzat, în parte surprins. — Figaro? S-a mirat. Adică Figaro din “Nunta lui Figaro”? — Nu, i-am răspuns. Figaro, melodia lui Mozart. — E tot aia!

274

Am ridicat din sprâncene şi am căscat larg gura, mimând stupefierea. — Dacă spui tu... i-am răspuns. — Unde l-ai ţinut ascuns până acum? Când am fost la film nu era aici, iar când te-am ajutat cu renovatul nici atât. — L-am găsit pe stradă și mi-a fost milă de el. A rămas cu gura căscată și eu am bufnit în râs, ca mai apoi ea să își mijească ochii și să își strângă buzele într-o linie fermă. Și-a dat seama că minţeam. — Tu nu ai milă faţă de oameni, darămite de animale, a șuierat ea, strângându-l pe Figaro la piept. Mi-am rostogolit ochii şi ea s-a ridicat de pe canapea, lăsându-l pe Figaro să dea din coadă şi să latre de zor prin cameră. La un moment dat, a apucat-o de ghete şi m-am uitat la el complet dezamăgit. Figaro, când ți-am spus că trebuie să agăţi fete, nu la asta mă refeream... mi-am spus. Lita a luat cutia de pe bar şi a scos pe rând nişte brioşe colorate din ea. M-am apropiat de ea, aruncându-mi rucsacul pe umăr. — Brioşe? am întrebat, fără să îmi ascund tonul ironic. S-a uitat în sus la mine, cu ochii săi mari, de un albastru cristalin. Un zâmbet i-a curbat buzele când şi-a trecut un deget prin crema roz a unei brioşe şi l-a băgat în gură. La naiba, Lita, nu face asta... mi-am zis eu.

275

— Am speranţa că poate te vor îndulci, mi-a spus, lingându-şi buzele. A doua săgeată, şi asta în ultimele zece minute. Aproape m-am temut că până la sfârşitul zilei aveam să rămân fără demnitate, din cauza ei. Aproape. Am pufnit şi am băgat o brioşă în gură, dar nu înainte de a-i răspunde: — Slabe şanse, dar e bine să speri! — Îl laşi pe Figaro singur acasă? m-a întreabat, cu o mină îngrijorată. Am ridicat indiferent din umeri. — De ce nu? Are mâncare şi oliţă. Ce îi mai trebuie? A început din nou să râdă. Planul meu de a o face furioasă dăduse realmente greş. — Bine, atunci hai să mergem, a fluturat din mana, făcând un gest simulacru spre uşă. Ne-am contrazis încontinuu în lift, pe motiv că ea nu voia să meargă cu taxiul, ci cu transportul în comun. Banal, ştiu, dar savuram cu nesaţ momentele când o puteam contrazice. Îndeosebi când ieşea așa cum voiam eu. Pe un ger ca cel din ziua respectivă, nu puteai merge pe jos până la magazin, darămite până la antrenament. Cu toate că sala era la doar două intersecţii distanţă. Avea să fie destul de interesant şi eram oarecum frustrat de faptul că asta mă făcea să mă simt bine. Lita se apropia din ce în ce mai mult de mine şi presimţeam că în curând avea să fie prea aproape. 276

Dar nu făceam nimic în privinţa asta

277

Capitolul 20 Aimèe — Seph unde e? m-a întrebat Hades. — Cred că se ocupă de ceva pentru facultate, cu Hailey. Caroline şi Colin au mers să îi cumpere cadou doamnei Grudge, dacă te interesează. Nu ştiu de ce am spus asta. Aveam vaga impresie că asta voia să afle, de fapt. Caroline s-a comportat foarte ciudat cu o seară înainte, când a ajuns la cămin. David plecase cu mult timp înainte, din fericire. Nu aveam idee dacă spusesem sau făcusem ceva greşit, dar era cert că ea a fost deranjată de ceva anume. Ceva ce avea legătură cu mine. Nu i-am spus nimic, totuşi, din pricina faptului că nu voiam să constat că întradevăr făcusem involuntar ceva greşit. Nu cred că împăcarea cu David a deranjat-o, căci s-a arătat chiar încântată de acest lucru, dar s-a întristat când i-am spus că a fost doar un sărut şi nimic mai mult. Nu am putut continua relaţia cu David. I-am spus-o şi lui în acea seară, după ce Hades a plecat. Nu mai simţeam nimic pentru el, oricât de mult şi-ar fi dorit. Niciodată nu am forţat prezenţa permanentă a anumitor persoane în viaţa mea, şi nici nu voiam să îi fac asta lui David. Nu mă puteam sforţa să îl accept în viața mea doar de dragul amintirilor. Pentru ca am fi trăit doar în trecut, fără un viitor care să ne facă fericiţi. Despărţirea noastră a fost ca o gură proaspătă de aer, chiar 278

dacă afecţiunea mea pentru el avea să fie veşnică. David a înţeles asta. — Oh, vai! Nu-mi spune! a spus Hades, încercând să pară surprins, deşi era mai mult ca evident că nu era. Colin o duce pe Caroline acasă să îi cunoască familia, a adăugat imediat, pe un ton impasibil. — Aşa se pare, am ridicat din umeri, conştientă totuși că nu mă putea vedea de pe scaunul din faţă. — Nu ai cursuri azi? — Unul singur, la şase. — Bun. Şi eu la fel. Avem timp. — Sper totuşi să nu stăm până la şase. Nu a spus nimic, iar maşina s-a oprit şi Hades i-a înmânat banii taximetristulul cu păr grizonat de la volan. Mă bucuram pentru faptul că a trecut repede peste faza cu banii, deşi aveam impresia că avea de gând să se răzbune cumva. Hailey mi-a spus cum a aflat Hades de bani. M-am mirat totuşi pentru faptul că a pus lucrurile aşa repede cap la cap şi a ajuns la concluzia că eu i-am dat. M-am întrebat, pentru o clipă, dacă nu cumva Seph i-a spus că ideea a fost a mea, dar cum Hailey mi-a dat de înţeles că Hades a dedus asta singur, nu am mai insistat pe subiect. Oare de unde o fi luat banii pe care mi i-a dat? Hades Maxwood, ce învârți tu în secret?, m-am întrebat. Am strâmbat uşor din nas şi mi-am înăbuşit un strănut când am coborât din taxi. Să mergem pe jos îmi lipsea... Hades a avut dreptate când a spus să luăm taxiul. 279

Am ajuns în faţa unei clădiri înalte, care se asemăna cu un bloc. Nu era departe de al lui Hades şi i-am aruncat o privire acidă atunci când l-am auzit spunându-i taximetristului să oprească la nici un cvartal distanţă. După ce am intrat în bloc am mers către prima uşă de la parter, pe care Hades a deschiso cu cheia. Am intrat înaintea lui, iar el a închis uşa şi a aprins lumina de la întrerupătoarele de lângă uşă. În pofida faptului că existau panouri lungi pe tavan, sala era destul de întunecată. Arăta grozav. Exact ca cele din filme. Pereții, din beton, erau ticsiţi cu oglinzi, în faţa cărora tronau diferite aparate de forţă multifuncţionale. M-a luat ameţeala numai când le-am văzut. În mijlocul sălii era întinsă o saltea subţire, unde am bănuit ca se antrenau corp la corp. Nu existau ferestre (ceea ce mi-a amintit de Vikings), în schimb, la fel ca și acolo, exista aerisire. Într-un colț gol se afla un manechin, al cărui trunchi era mai mult un arc, iar de la brâu în sus părea burete. În colțul opus, atârnând de perete, sacul de box, din piele neagră, se zărea vag. Multe alte detalii ritmau încăperea mare... De pildă, o bară lungă de tracţiuni şi bănci aliniate de-a lungul unui perete. Ghetele mele au scârţâit pe linoleumul închis la culoare, care acoperea podeaua. Hades și-a trântit geanta pe una dintre bănci și i-a desfăcut fermoarul. Și-a dat fularul și geaca jos, rămânând în hanorac și în tricou. Începeam să cred că nu a fost o idee prea bună toată chestia cu Kickboxingul. 280

— Ce aştepţi? a ridicat el din sprâncene. Dezbracă-te. M-am încruntat la el cu un aer disimulat, ofensată și chiar jignită. El a rânjit. — Ți-am spus să nu te flatezi, Lita. Sper că ai ceva sport pe tine. Stai o clipă... A făcut un pas spre mine. Ăia sunt blugi? Fir-ar! — Da, am îngăimat. Am crezut că la gerul care e afară, nu pot purta pantaloni de trening. Fii serios, Hades! Am trecut printr-o răceală din vina ta, chiar nu vreau să dau într-alta. A oftat profund şi şi-a lasat capul pe spate. — Şi ai de gând să faci asta în blugi? — Da, am răspuns hotărâtă, ridicându-mi bărbia. A strâns din ochi de parcă spera să fie un vis din care să se trezească. Ce era aşa mare scofală, în definitiv? S-a sucit pe călcâie şi s-a dus spre geanta cu care venise. Mi-a aruncat o pereche de pantaloni în braţe şi m-am uitat sceptică la el. — Pune-i pe tine. Baia e acolo, mi-a spus, arătând către o uşă paralelă cu cea de la intrare. — Eşti nebun? O să cadă de pe mine! am zis, ducându-i pantalonii negri de trening înapoi. Plus de asta, tu ce îţi pui pe tine? Porţi tot blugi. — Am o altă pereche de pantaloni în vestiar. Hai Lita, mişcă-ţi picioarele alea frumoase şi îmbracă-te. Buzele mi-au zvâcnit, auzindu-i cuvintele. Fața îmi ardea și după ce am cântărit situaţia câteva secunde, m-am întors pe călcâie şi am plecat către baie. 281

— Dezbracă-te, îmbracă-te... am bombănit cu eu. Cine te-o mai înţelege? M-am schimbat în graba, bucurându-rnă că am catadicsit să îmi iau tricou pe sub puloverul gros. Nu voiam să port și vreun tricou de-al lui Hades. El era uriaş pe lângă mine, deci probabil tricourile lui îmi veneau cu uşurinţă ca rochii. Surprinzător, pantalonii lui veneau bine pe mine (asta după ce le-am strâns şnurul până s-a încreţit excesiv tivul). Arătam ca un copil de patru ani care furase hainele lui frate-su mai mare. Lungimea pantalonilor, în schimb, era acceptabilă, deşi am fost nevoită să îi sumetic de vreo două ori. Am oftat și mi-am prins părul. Baia era destul de mare, curată şi avea totul necesar unei băi. Mi-am luat blugii şi puloverul de pe suportul pentru prosoape şi am deschis uşa. — Sunt surprinsă, să ştii, de faptul că e aşa cald aici, am spus, închizând uşa în urma mea. M-am albit la faţă când l-am văzut pe Hades încordat, discutând cu nimeni alta decât Patricia, care îşi ţinea braţele încrucişate la piept, deasupra burţii uşor bombate pe care o avea. Am observat de-a lungul zilelor cum burta îi crescuse, însă de vreo două săptămâni nu trecuse pe la universitate. Oare îi era ruşine? Mi se părea absurd să fie asta problema. Expresia lui Hades era cu adevărat îngrijorătoare, de parcă transmitea: Trebuia să rămâi în baie, Lita... Patricia şi-a întors privirea spre mine la auzul cuvintelor şi am simţit cum pământul mi se surpa sub picioare. Expresia ei 282

uluită demonstra cât de şocată era să mă vadă acolo. Sau era din cauză că eram cu Hades? Mă simţeam îngrozitor. Acum, avea să îşi facă fel şi fel de idei preconcepute. A scos un hohot, în parte râs, în parte frustrare, făcând un gest simulacru cu mâna, către mine. Eram mai mult ca sigură că recunoscuse până şi hainele lui Hades, pe care le purtam, dar nu mă interesa prea mult acest aspect. Tensiunea dintre ei doi era ceva ce mă preocupa. — Ai adus-o aici? i s-a adresat lui Hades, de parcă prezența mea acolo era inexistență. Hades s-a întors cu spatele la ea și am auzit fermoarul genții deschizându-se, dar nu vedeam, pentru că îmi păstrasem atenția asupra Patriciei. Patricia avea părul bogat și blond prins într-o coadă lungă, la spate. Purta căști de iarnă, pufoase, de un albastru la fel de intens ca ochii săi și o salopetă albă de fâș. Arăta uimitor... Ca întotdeauna, de altfel. Cu toate astea, faptul că forma burții i se zărea prin salopetă, însemna că nu se străduia să ascundă faptul că urma să aibă un copil. Nu îmi puteam imagina ce simțea ea în privința asta, dar îmi doream să o fi putut face. — Ți-am timis mesaj. Și-a încrucişat eu mâinile la piept. Hades o ignora complet, ceea ce era deranjant chiar şi pentru mine. Nu îmi plăcea deloc felul în care o trata. Dacă într-adevăr acela era copilul său, atenţia lui, precum şi grija față de el şi Patricia, erau mai mult decât necesare. Însă nu.

283

El făcea pe rebelul, de parcă avea şaptesprezece ani. Atunci am ajuns la ideea că poate Hades ştia ceva ce eu nu ştiam. Poate că avea motivele lui pentru care se comporta astfel. M-am întors cu timiditate pe călcâie, atât cât îmi permitea discreţia, intenţionând să mă întorc de unde venisem, însă vocea lui Hades m-a oprit pe loc: — Lita, stai aici. Pune-ţi astea să vezi dacă îţi vin. Întorcându-mă lent, m-am uitat la el cum se apropia de mine, ţinând o pereche de mănuşi negre de box în mâini. Mi le-a întins şi le-am luat ezitantă, în timp ce privirea Patriciei ne urmarea îndeaproape. Hades s-a uitat peste umăr la ea şi şi-a arcuit sprâncenele. — Încă ești aici, Patricia? a întrebat-o, fără să încerce măcar să îşi ascundă antipatia. — Eşti fenomenal, a pufnit ea, vibrând de furie. Trebuie să vorbim! Furia nu era deloc recomandată pentru o persoană care purta un copil în pântec. Hades și-a încrucișat brațele la piept, adoptând o poziție în așteptare, semn pentru Patricia că trebuia să vorbească. Stăteam în spatele lui Hades, pitită după umărul său stâng, așteptând ca ceva să se întâmple. În cele din urmă, Patricia a oftat. — Cum vrei. A făcut un pas în lateral. Să știi că mama și tata au aflat de sarcină. — Era imposibil să nu, i-a spus el, făcând semn din bărbie spre burta ei. 284

— Lasă-mă, te rog, să termin ce am de spus. A oftat din nou, reluxându-și umerii, înainte să continue: Sigur e copilul tău. Adică... Am calculat săptămânile și zilele de când am... a aruncat o privire circumspectă spre mine, apoi a adăugat: De când știi tu, și țin să te anunț că eram împreună în acea vreme. Iar eu... — Când am fost noi împreună? a întrerupt-o Hades. Uite ce e, Patricia... Ţi-am explicat de o sută de ori că nu m-am culcat cu tine în acea seară. După ce Seph a plecat, iar casa a rămas goală, eu am rămas cu tine doar ca să mă asigur că pleacă nenorociții din Vikings de acolo, nu pentru că am vrut să profit de tine. — Hades, a izbucnit ea, nu m-am culcat cu nimeni în acea săptămână! Calculele dovedesc că în săptămâna aia am rămas însărcinată, nu înţelegi? Pieptul lui Hades s-a umflat și s-a dezumflat, iar umerii i sau ridicat într-un oftat exasperat, ca mai apoi să strângă din maxilar şi să se relaxeze puţin. Şi-a trecut mâinile peste faţă și a răsuflat profund. — Uite, eu... a început ea, dar Hades a întrerupt-o: — Data viitoare ar trebui să ai grijă pe cine inviţi şi cât bei. Patricia și-a mijit ochii și a făcut o grimasă indignată. — Crezi că nu aş fi spus dacă îmi aminteam ceva? Şi tu erai beat! — Ba nu, nu eram, a izbucnit şi el, clătinând din cap. A urmat un moment de tăcere, în care parcă timpul a stat în loc. Puteam simți confrutarea vizuală dintre Patricia şi 285

Hades, dar nu am spus nimic şi am așteptat liniştită. Nu mă simţeam deloc în largul meu. De parcă luam toată vina asupra mea atunci când se certau. — Oricum, a spus Patricia, îndreptându-se spre ușa sălii, venisem să te anunţ că mâine plec din New York. Și-a aplecat privirea și și-a privit ghetele o clipă, ezitând să continue, dar totuși a făcut-o: Mă mut cu ai mei în Arizona. — Ce? a tresărit Hades, interesul fiindu-i brusc stârnit. — Mă mut în Arizona, a repetat ea. Definitiv. Ai mei au fost mai mult decât decepţionaţi atunci când au aflat de sarcină și având în vedere că nu am idee al cui poate fi copilul, o să merg acolo şi o să locuiesc cu ai mei pe perioada sarcinii. Hades s-a apropiat cu prudență de ea. — Patricia, a făcut el clin din cap, eu nu am făcut nimic din ceea ce crezi tu, în acea seară. Îți jur. Dacă aș fi făcut așa ceva, ți-aș fi spus. Nu aș fi acceptat niciodată ca un posibil copil deal meu să trăiască fără tată. Gândeşte-te bine şi aminteşte-ţi ce s-a întâmplat. Patricia a ezitat, ţinând mâna pe clanţa uşii. S-a uitat scurt la mine, apoi Hades m-a privit peste umăr. Strângeam mănuşile în mâini, cât Hades i-a spus Patriciei că era în regulă. — Cine a mai rămas în seara aia la mine? a întrebat ea. Hades a zăbovit o clipă, înainte să spună: — Ştiu că Seph a plecat să o ducă pe Hailey acasă, iar atunci nu mai era nimeni. Decât noi doi. Patricia şi-a împreunat braţele la piept.

286

— Știu că am început să dansez... Şi aveam o sticlă de Scotch în mână, din care beam constant. — Da, cam aşa ceva, a încuviinţat Hades. Ieşisem de la baie şi erai în living. Patricia s-a încruntat, privind gânditoare podeaua sălii. Apoi a început să facă paşi spre stânga, dându-şi căştile pufoase şi mari jos, în jurul gâtului. — Seph venise să mă ia pe la ora patru, a adaugat Hades, sprijinindu-se cu umărul de peretele ce fixa uşa. Poți să îl întrebi pe el, dacă nu mă crezi... — Și nici atunci nu mai era nimeni? Nu venise nimeni? — Nu. Dormeai când am plecat. Adică, doar ce adormisei. — Nu dormeam. Îmi amintesc când ai trecut prin fața canapelei și te-ai dus la ușă. Am crezut că ai încuiat-o ca să rămâi cu mine. — Păi, am încuiat-o, dar pe dinafară. — Și atunci cine... a șoptit ea. Cum e posibil să nu îmi aduc aminte? Atât de criță eram? Vocea îi tremura. — Cam da. Hades și-a arcuit sprâncenele și a ridicat din umeri. Patricia a căpătat o expresie ușor îndurerată. Nu eram surprinsă de faptul că cei doi nu discutaseră despre asta înainte, pentru că și eu amânasem aproape o săptămână discuția cu Hades, legată de David. Cred că plecarea Patriciei l-a îmbunat pe Hades. Amândoi voiau să își ia rămas bun, omenesc (poate chiar drăguț), în care mărturiseau adevărul. 287

Nu îmi doream și nici nu îndrăzneam să mă imaginez în locul ei. Patricia a oftat, din nou. — Uite, chiar nu știu ce s-a întâmplat. Te cred însă când spui că nu ai fost tu. Era întuneric, eram beată și singură acasă. Dumnezeu știe ce s-a întâmplat... Asta nu mă va face să renunț la copil, oricum. Bănuiesc că e învățătură de minte. Una care o să mă coste toată viața. Și-a mângâiat burta cu palmele, iar o lacrimă i-a străbătut obrazul. Un zâmbet mic, plin de remușcări, a răsărit în colțul buzelor sale rujate, ca mai apoi să se uite lung la Hades și să facă câțiva pași spre el. S-a oprit în fața lui și Hades a aruncat o privire către burtica ei. Inima mi s-a făcut cât un purice. — Nu ştiu ce să spun, a bâiguit Hades. Sper să îţi fie bine. Ai grijă de tine și inclusiv de... prichindelul ăsta. — Aşa voi face, a zâmbit ea languros. Nu era un zâmbet autentic, dar era unul plin de promisiuni. Atât de mult mă copleşea scena, încât atunci când Patricia s-a întins şi l-a tras pe Hades într-o îmbrăţişare, ochii mi s-au umezit. Mă bucuram însă că lumina nu tocmai puternică din sală făcea ca acest lucru să nu se observe. Hades i-a răspuns la îmbrățișare și și-a încolăcit brațele în jurul taliei sale. Un junghi mi-a făcut mușchii stomacului să se contracte. Am ignorat senzația când am văzut cum privirea Patriciei s-a îndreptat spre mine, odată ce s-a desprins din îmbrățișare. 288

— Sper să ne mai vedem, a spus ea, pe un ton neutru. După ce am clipit mărunt ca să înlătur blurul ochilor, am încuviințat din cap. — Şi eu. Drum bun, am îngăimat. — Mersi, a zâmbit ea afectată. S-a uitat din nou la Hades şi şi-a lipit o fracţiune de secundă buzele de ale lui. Ochii mi s-au mărit instantaneu. Hades nu a reacţionat. După ce Patricia i-a spus ceva la ureche, a urmat-o îndeaproape către ieşirea din sală, ca mai apoi să închidă uşa în urma lor. Rămasă singură în sală, m-am zgâit o vreme la uşa neagră pe care cei doi au ieşit, apoi mi-am amintit de mănuşile pe care încă le ţineam în mâini. Înghiţind în sec şi cu un sentiment straniu în piept, mi-am vârât palmele în ele. Căptuşeala moale şi siguranţa oferite de ele au fost destul de primitoare. Nu erau foarte grele, dar îmi era puţin anevoie să mă obişnuiesc cu ele. Erau strâmte şi sufocante. Am ridicat palmale la nivelul feţei şi le-am răsucit de câteva ori. Uşa s-a deschis şi silueta lui Hades s-a ivit de după ea. Purta un maiou negru, decupat în jurul omoplaţilor, şi o pereche de pantalonii gri de trening. Ieşise astfel afară, în gerul lui februarie. Mă întrebam ce i-o fi spus Patricia de a ieşit afară cu ea. S-a oprit în faţa mea şi mi-a luat mâinile într-ale lui. A fixat bretelele cu arici de la fiecare mănuşă şi s-a uitat atent la expresia feţei mele. — Eşti ok? 289

— Da, de ce n-aş fi? A bătut uşor cu palma în mănuşa de box. — Aşa ziceam şi eu. A mers către geanta lui şi a scos două sticle de apă din ea. Îl văzusem luându-le de la apartamentul lui, cât eu mă jucam cu Figaro. — Hades, chiar aşa s-a întâmplat în seara aceea, la Patricia? Nu ştiu de unde am adunat curajul necesar pentru a pune o asemenea întrebare, dar totuşi am făcut-o cumva. — Hai să nu vorbim despre asta. Uită şi gata, mi-a răspuns scurt şi incisiv. Bine atunci, mi-am spus. Puteam face asta. Tindeam să cred faptul că deşi Hades era destul de inuman în unele situaţii, nu credeam că afurisita lui indiferenţă s-ar fi aplicat şi la un posibil copil de-al său. Un copil nu era un subiect oarecare, iar Hades ştia asta foarte bine. El ştia şi altceva: faptul că nu se culcase în seara aceea cu Patricia. Poate nici în zilele de dinainte sau în cele de după, altminteri ar fi recunoscut. Eram ferm convinsă. — De ce mă pui să port astea? l-am întrebat, vrând să îi dovedesc că puteam sta departe de problemele lui personale. S-a uitat peste umăr la mine şi şi-a scos telefonul din buzunarul pantalonilor de trening. — Fiindcă arăţi comică rău cu ele. Şi spunând asta, a ridicat telefonul, ca mai apoi bliţul acestuia să mă facă să îmi ridic braţul în dreptul ochilor. — Serios? am izbucnit, iritată. 290

— Vrei să vezi cum arăţi? Aş putea să folosesc poza pentru o reclamă cu titlul: Fetele sărmane — Tinere talente în materie de box! Ce zici de asta? Rânjetul larg de pe faţa lui mi-a amintit de momentul în care ne-am jucat în zăpadă, în parcul din faţa căminului. Amintirea era una înfricoşător de plăcută şi m-a făcut să zâmbesc. M-am bucurat pentru faptul că Hades nu ştia ce anume a provocat zâmbetul meu. — Oh, te rog, am contraatacat eu, făcând o grimasă. Mi-am dat seama că vrei o poză cu mine în telefon doar ca să te uiţi la ea când ți se face dor de mine. Am trecut nonşalantă pe lângă el şi am mers până am ajuns la sacul de box. Aveam o singură problemă, şi anume: nu puteam să îmi scot mănuşile de box. L-am auzit pe Hades izbucnind în râs, în urma mea. — M-ai prins, Lita. A venit lângă mine și a început să îmi scoată mănușile, desfăcându-le bretelele. — Eu ți-am spus doar să vezi dacă îți vin, mi-a explicat. O să le las aici pentru când mai venim. Sunt confortabile? Am încuviințat din cap, masându-mi încheieturile mâinilor imediat ce el le-a scos. — Da, sunt ok. Le-ai strâns cam tare, în schimb. Și, nu le lăsa aici, fiindcă nu se ştie dacă mai vin și a doua oară. Mi-a înşfăcat o mâna în palma sa s-a uitat cu atenție, încruntat, la încheieturi.

291

— Mai vorbim despre asta, a spus absent. Hai că n-ai nimic, a conchis şi şi-a mutat atenţia pe sacul de box din lateralul nostru. A întins palma şi i-a făcut vânt. — Nu o să ne legam de ăsta deocamdată. Trebuie să înveți poziția de bază și să facem câteva exerciţii pentru musculatură și echilibru. — Sper că nu ai de gând să mă tratezi ca la şcoală. — N-ai de unde ştii cum aş fi eu ca profesor. Poate o să îți placă, a zâmbit cu jumătate de gură. — Puţin probabil. Mi-am rostogolit ochii şi am intenţionat să lovesc sacul, dar Hades mi-a prins braţul înainte ca pumnul meu să facă contact cu materialul sacului. — Uşor, Lita, m-a mustrat eL N-am de gând să te mănânc. Nu face asta fără protecţii sau mănuşi. Niciodată. Haide, vino, mi-a spus, îndreptindu-se spre salteaua din mijlocul încăperii. L-am urmat, zgâindu-mă la umerii săi laţi şi la felul în care se unduiau. Mi-am abătut privirea, jenată de mine însămi, şi m-am oprit lângă el. Fără să vreau, la lumina puternică avută acum, de la neoanele de deasupra noastră, i-am zărit tatuajele ce ieşeau de sub maiou. — Uite, mi-a spus, ducându-se în faţa mea pe saltea. Trebuie să știi că în sportul ăsta contează extrem de mult... Nu l-am lăsat să termine pentru că am izbucnit într-un râs haotic. Hades şi-a lăsat capul pe spate și şi-a împreunat mâinile la piept până când hohotele de râs mi s-au domolit. Mi-am trecut mâinile peste faţă şi am încercat din răsputeri să 292

mă calmez, însă expresia lui mă amuza teribil de mult. Nu schița de fapt absolut nimic, decât o dezamăgire profundă, însă asta mă făcea să râd și mai tare. M-am liniștit, în cele din urmă, și m-am așezat pe un aparat imens pentru picioare (sau cel puțin asta arăta a fi). — Tu chiar ai de gând să faci pe profesorul cu mine? am întrebat. — Nu, chiar n-am să fac asta. Însă trebuie să începem de undeva, nu? — De ce? am clătinat din cap. — Trebuie să ai grijă de tine. — O să găsesc pe cineva care o să se ocupe de asta. El a pufnit și a făcut câţiva pași spre mine. Privirea mi s-a plimbat cercetătoare peste tatuajele de pe braţele lui şi mușchii de sub acestea. — Mult succes atunci. Dacă o să fie ca David, îţi garantez de pe acum că numai cu câţiva pumni poţi să scapi de el. Remarca lui răutăcioasă nu m-a deranjat atat de mult pe cât mă așteptam. Am râs o dată şi am ridicat din umeri, arcuindu-mi sprâncenele. — Incredibil! Nu am mai auzit aşa ceva până acum, Hades... Vezi? Și eu pot fi sarcastică. A rânjit din nou, iar eu m-am încumetat în cele din urmă să îl întreb, profitând de bunăvoinţa lui: — Ce semnifică tatuajele tale?

293

Surprins pe o jumătate, iritat pe cealaltă, a strâmbat uşor din nas. Acela a fost un gest drăguţ pe care, de fapt, eu îl făceam. Oare el îl făcuse intenţionat? — Sunt semne ale vikingilor. — Vikingii din oraş? am întrebat, curioasă. — Nu, a clătinat o dată din cap şi şi-a întins braţul către mine. Semne ale vikingilor autentici, cei antici. Mi-am amintit vag de unele simboluri pe care le aveau. Acum că Hades îmi mărturisise, constatasem că într-adevăr erau simboluri ale vikingilor. Nu le ştiam interpretările, în schimb. — Ce interpretări au? — Depinde, mi-a spus scurt, zgâindu-se încruntat la unul în formă de două X-uri lipite. Ăsta s-ar traduce: Unde există voință, exită și-o cale. Ăsta, a pus degetul pe un altul în formă de două săgeți aşezate faţa în față, înseamnă: Crează-ți propria realitate. — Un fel de citate motivaționale, am bâiguit eu. — Cam aşa ceva. — Sunt foarte realiste. Nu ai unul cu... iubire? A râs cu poftă. — Ce e? am întrebat. — Nu ştiu dacă îţi dai seama, dar ești foarte amuzantă. — Bine, dar asta nu înseamnă că trebuie să râzi de mine la fiecare cinci minute. — Tu tocmai ai avut o criză de râs adineauri, Lita.

294

Am zâmbit fără să mai spun ceva. Avea dreptate. Plus de asta, adoram să îl văd râzând, chiar dacă eu eram motivul. De fapt ăsta era un motiv în plus. Nu-l vedeam pe Hades nici măcar

zâmbind

când

eram

toată

gaşca,

darămite

la

universitate. Îmi plăcea să cred uneori că aveam un efect bun asupra lui. Totuşi, curiozitatea nu mi-am putut-o înfrâna: — Dar de ce ai nevoie de toată motivaţia asta? Zâmbetul i-a dispărut uşor de pe faţă, lăsând loc unei expresii ferme. Ştiam că pusesem o întrebare nepotrivită, dar am tăcut şi am aşteptat să îmi spună ceva. Orice. În definitiv, aveam impresia că ştiam deja multe lucruri despre Hades, care m-au şocat... Ce putea fi mai rău? O parte din mine ştia că orice ar încerca Hades să facă fiind atât de rezervat, avea să îl facă să sufere. Nu voiam să îl schimb, pentru că apreciam felul în care el îşi apăra graniţa dintre teritoriul său personal şi teritoriul celorlalţi, însă nu îmi plăcea că îi rănea deseori pe cei din jurul său făcând asta. Ce se întâmpla cu el, de fapt?

295

Capitolul 21 Hades Mă privea atât de curioasă, cu ochii mari scânteindu-i şi genele lungi şi negre fluturându-i din când în când, încât aproape i-am spus ceea ce îmi trecea prin minte. Dar n-am făcut asta. Nu am făcut-o pentru că nu o cunoşteam pe Lita de nici două luni, iar asta era o perioadă revoltătoare. Îi spusesem deja destule despre tatuajele mele. Nu voiam ca ea să ştie prea multe despre mine, pentru că avea tendinţa să îşi bage nasul ăla mic şi drăguţ unde nu-i fierbea oala. Mi-am înghiţit propriile cuvinte şi am rânjit strâmb. — Nu-i mare lucru. Am îndemnat-o să se ridice şi să vină în faţa mea. Nu a spus nimic şi m-a ascultat, postându-se la câţiva paşi depărtare de mine. Arăta al naibii de amuzantă în tricoul şi pantalonii mei largi, cu acel coc caracteristic ei, neglijent şi ciufulit. Bretonul îi era în toate direcţiile şi câteva şuviţe îi încadrau faţa rotundă, făcându-i ochii incredibil de mari şi albaştri să îi pară şi mai mari. Nu observasem până atunci asemenea detalii la o fată. — Ştii, mi-ar plăcea mai mult să lovesc puţin sacul, mi-a mărturisit ea, cu sfială. Lita se comporta uneori de parcă îi era teamă să nu izbucnesc. Cum fusese cu câteva minute în urmă, după ce plecase Patricia. 296

Numai Dumnezeu ştia câtă tensiune a instalat în mine Patricia. De când o ştiam, a ţinut musai să mă scoată din sărite. Și nu eram acel scos din sărite, ca cel pe care îl folosea Lita, pentru că Patricia ajunsese la un stadiu maniac-obsesiv față de persoana mea. Poate din acest motiv își formase ideea că eu sunt tatăl copilului ei. Poate, în seara aia, s-a culcat cu altul, crezând că eram eu. Mi-a mărturisit cum a avut impresia că eu am încuiat uşa şi m-am întors în living. Nu am idee cui îi mai dăduse ea cheia şi nici nu îmi păsa. Unii oameni merită ceea ce primesc. Patricia era unul dintre ei. Nu puteam să uit toate lucrurile ei egoiste, făcute persoanelor din jurul ei. — Eşti sigură? am întrebat-o, arcuindu-mi o sprânceană. A încuviinţat din cap şi s-a sucit brusc pe călcâie, aruncându-mi o privire neastâmpărată peste umăr. — Doar nu îţi e teamă că o să fii surprins de forța mea. Te anunţ că nu sunt atât de firavă precum par, a spus, zâmbind larg. Am rânjit şi eu şi am pornit pe urmele ei. Eram conștient de faptul că avea să scoată câteva cuvinte colorate când va da prima oară cu pumnul în sac. Asta îmi amintise de faptul că trebuia să o învăţ şi vocabularul de cartier. Nici să înjure cum trebuie nu ştia. Observasem asta când am plimbat-o la Super Market cu căruțul. După ce i-am pus mănuşile, chipul parcă i s-a luminat. S-a poziţionat în faţa sacului.

297

— Aici, contează mult poziţia, i-am spus. Scopul principal al unui pugilist este să lovească întotdeauna, fără să fie lovit înapoi. Asta e cel mai important. — Am înţeles, a rostit ea robotic. Am zâmbit uşor şi m-am poziţionat în spatele ei. Am ezitat o clipa, înainte să îmi pun palmele pe umerii ei. — Ca să nu îţi compromiţi echilibrul, poziţia picioarelor e primordială. Depărtează-le la nivelul umerilor. A făcut întocmai, fâstâcindu-se puţin. — Piciorul drept sau cel stâng, în funcţie de cum vrei să loveşti, întotdeauna în faţă, iar genunchii îndoiţi uşor. Mi-am depărtat picioarele ca ea să şi-l strecoare pe cel stâng între ele. Aşadar, e dreptace, mi-am spus. Mi-am coborât palmele pe braţele ei. Aproape o simţeam tremurând sub mâinile mele. Mi-am oprit palmele pe bazinul ei. — Roteşte-ţi bazinul spre partea de forţă, am îndrumat-o, iar ea nu a şovăit deloc. Umărul de pe aceeaşi parte, adu-l în fața celuilalt. Bun. Stabileşte distanţa dintre picioarele tale astfel încât să îţi ofere un echilibru optim, apoi ridică călcâiul piciorului din spate. Ai să vezi cât de vital este călcâiul ridicat atunci când o să fii nevoită să reacţionezi rapid. A înghiţit în sec şi m-a ascultat. Nu doar pe ea o afecta apropierea noastră, însă eu nici în ruptul capului nu aș fi dat înapoi. — Trebuie să simţi greutatea corpului pe vârful tălpilor, ne-am înţeles? Nu pe călcâie. 298

A aprobat din cap. — O să fii nevoită să faci încălzire înainte de asta, altfel nu vei putea să îţi flexezi gambele cum trebuie. Ştiam amândoi că ea nu avea să boxeze vreodată, dar ignoram asta şi ne continuam jocul de-a eleva şi profesorul. — Ce am făcut până acum se numeşte Trenul Inferior. Acum, urmează Trenul Superior. Mâinile îndoite de la cot... am continuat, aproape de urechea ei. Palmele în dreptul obrajilor, braţul cu care loveşti în faţă, cu palma îndreptată spre interior... Am auzit-o răsuflând greoi printre buze, deşi ea se străduise să fie cât mai subtilă. Palmele mele zăceau pe bazinul ei, îndrumând-o. — Ţine coatele în interior, pentru că în luptele corp la corp te vor ajuta să îţi protejezi coastele. Cu palma din faţă vei para loviturile adversarului sau le vei opri; depinde de situaţie. Bărbia în piept, privirea în faţă şi... Nu am apucat să termin, pentru că bufnitura dintre mănuşă şi pielea sacului de box m-a întrerupt brusc. Ce naiba? Faţa Litei s-a schimonosit imediat şi a gemut din toții rărunchii, ducându-şi mâna înmănuşată la piept şi dându-se câţiva paşi în spate. S-a înconvoiat de la talie şi a început să se vaite. Exact cum am bănuit. — Nu ţi-am spus să loveşti, Lita!

299

Am întors-o şi am apucat-o de umeri, ca mai apoi să încep să îi scot mănuşa, în timp ce ea trăgea aer printre dinţi. — La naiba! De ce nu mă lași să termin ceea ce am de spus?! Ce a fost în capul tău? Grimasa de pe faţa ei mi-a dat de înțeles că nu era atentă deloc la ceea ce îi spuneam. Când am scos mănușa, în cele din urmă, i-am luat palma într-a mea înainte ca ea să apuce să o analizeze. Încruntându-mă, am răsuflat ușurat atunci când nu a scâncit în urma presării degetelor mele pe podul palmei sale. În mod normal, dacă se întâmplase ceva grav, trebuia să urle din cauza junghiurilor. Dar nu s-a întâmplat. — Cam cu ce putere ai dat în afurisitul ăla de sac? m-am răstit, întrebându-mă constant ce fusese oare în capul ei. A ridicat uşor din umeri, de parcă ar fi tresărit, și mi-a întins cealaltă mână ca să îi scot mănuşa. — Scuze, nu am.... — Trebuie să începem uşor, înţelegi? i-am spus din nou, pe un ton mai domolit. Pentru o clipă, am avut impresia că nu mă refeream numai la antrenamente. — Scuze, simţeam nevoia să lovesc ceva, mi-a explicat, cu vocea scăzută. Am răsuflat aerul pe nas şi mi-am strâns buzele într-o linie fermă, în timp ce am azvârlit mănuşile peste geanta pentru antrenamente. — Mergi şi schimbă-te, i-am spus, în timp ce ei începuse deja să îi tremure bărbia. 300

Nu aveam să o înţeleg vreodată. Înainte cu câteva minute era atât de plină de curaj şi, de ce nu, tupeu, iar acum mai avea puţin şi bocea. Oare ţipasem prea tare la ea? Mă enervase. Putea să păţească ceva, la naiba! — Ce? Nu! Doar ce am început. S-a încruntat. Nu am absolut nimic, a adăugat, sucindu-se îndărăt către sac, în timp ce îşi scutura mâinile. Haide, să continuăm. Era exact ca un copil încăpăţânat. Am apucat-o uşor de braţ. — Nu, am insistat. Mergi şi schimbă-te! Nu a mai protestat, din fericire, dar privirea pe care mi-a aruncat-o făcea cât o mie de cuvinte. Înţelegeam că voia să se detensioneze. Întrebarea mea era însă: de ce era tensionată? Ce gânduri o mistuiau? Şi eram sigur de faptul că şi ea se întreba asta despre mine, iar întrebarea ei despre tatuajeie mele confirma asta. Scrâşnind din dinţi, şi-a tras braţul din palma mea și a mers cu paşi hotărâţi către baie. Cocul din vârful capului i se bălăngănea la fiecare pas şi nu m-am putut abţine să nu zâmbesc. Am oftat apoi şi am luat mănuşile, vârându-mi imediat palmele în ele. Nu numai ea are nevoie de detensionare, mi-am spus. În schimb, eu îmi permiteam să fac una ca la carte. După ce mi-am verificat telefonul şi am văzut câteva mesaje de la Patricia, în care îmi mulţumea pentru îngăduinţa ce i-am oferit-o şi pentru sărutul de rămas bun din faţa 301

blocului, am blocat ecranul şi m-am dus lângă sac, înainte ca imaginea Litei, aflată sub controlul meu, să îmi invadeze mintea.

302

Capitolul 22 Aimèe Am auzit sunetul rezultat în urma lovirii sacului de îndată ce am ieșit din baie. M-am oprit o clipă în ușă, ezitând. Hades avea nevoie să se detensioneze și nu voiam să îl întrerup. M-am întors în baie şi am închis ușa, așezându-i hainele pe suportul chiuvetei. Răsuflând și masându-mi încheietura mâinii, m-am aşezat pe capacul lăsat al toaletei. Sacul nu era așa moale precum mi l-am imaginat. Şi muşchii mei erau cu siguranţa mai puternici decât am crezut. Am dat cu toată forţa în el. Apropierea excesivă a lui Hades mă tulburase total. Nu mă puteam gândi la nimic limpede, ci doar voiam să lovesc ceva. Eram impresionată de tot ceea ce ştia el despre box. Mă îndrumase perfect şi acum că îi cunoşteam tactica de a boxa, ştiam că nu voi mai privi meciurile lui în modul în care o făcusem până atunci. Aveam să fiu mult mai implicată în luptele lui. Soneria telefonului m-a anunţat că am primit un mesaj. Lam scos şi am deblocat ecranul, ca să observ că Hailey mă anunţa de venirea lor acolo. Am oftat şi m-am ridicat, luând hainele lui Hades şi ieşind imediat după din baie. M-am oprit lângă băncă şi i-am pus pantalonii în geantă. Hades încă lovea sacul cu putere. Muşchii braţelor, ai spatelui şi ai umerilor îi erau încordaţi, vibrând la fiecare contact al pumnului cu sacul. Pielea începuse să îi lucească din 303

pricina transpiraţiei şi părul îi era umed. Eram mai mult decât impresionată de forţa lui. Mă întrebam de cât timp boxa. Dar mai presus de asta, pe cine își imagina lovind? Am mers cu paşi silenţioşi către el, vârându-mi palmele în buzunarele blugilor. Încheietura mea era ok. Nu îmi păsa de ea. M-a observat cu coada ochiului abia după câteva minute. Cred că uitase că eram și eu acolo. S-a oprit din boxat și a oprit și sacul din balansatul palmei şi şi-a scos o mână din mănuşă, ca mai apoi să își dea bretonul ud pe spate. A ridicat din sprâncene. Probabil mă holbam de parcă îl aveam pe Adonis în fața ochilor. — Cum eşti? m-a întrebat. — Încetează. Nu am păţit nimic. — Vrei să încerci? m-a întrebat, cu un aer ludic. Am zâmbit afectată, făcând apoi o grimasă. — Bănuiesc că pentru a ajunge la o asemenea performanţa trebuie să te motiveze ceva, am spus. S-a întins după un prosop aruncat pe bancă şi a început să îşi şteargă părul cu el. — Mai degrabă cineva, m-a corectat. Tu n-ai să poţi performa, având în vedere că tu nu urăşti pe nimeni. M-am încruntat. — Tu da? Nu mă aşteptam să îmi răspundă, dar a făcut-o: — Da. Viaţa, în general. 304

Nelămurită, m-am apropiat de el, în timp ce scotocea prin geanta de antrenamet. Cuvintele lui îmi apăsau cutia toracică. Îl compătimeam în sinea mea şi voiam să îi schimb percepţia, dar îmi era imposibil. Hades era imposibil. — Ura te distruge, i-am spus. — Sunt distrus de mult timp, crede-mă. Am clipit mărunt, privindu-l lung. — Nu există oameni distruşi, Hades, ci doar oameni care nu au învăţat cum să îşi controleze modul de a gândi. Sau, poate, nu vor s-o facă şi se complac în situaţia în care se află. Mi-a zâmbit cu jumătate de gură, surprins, probabil, de gândirea mea. S-a uitat la mine cu ochii mijiți. — Crezi că dacă nu aș avea autocontrol, aș mai lupta atât de bine pe cât o fac? — Vrei să știi ce cred? Cred că luptele sunt singurele în care poți, de fapt, să deții controlul. De asta te refugiezi în ele. A râs, ferindu-și privirea de a mea. — Nu fi atât de sigură. Îmi place să trăiesc în întuneric, atâta tot. Am zâmbit, auzindu-l. Mi-am adus aminte de ceva ce îmi spusese o veche prietenă: — Ştii, se zice că oamenii care trăiesc în întuneric au cele mai colorate minți. M-a privit stăruitor, apoi şi-a ferit din nou privirea de a mea. — Teorii de artiști, a bombănit. 305

M-am încruntat la el, privindu-l cum se ştergea cu prosopul pe păr. — Deci să înţeleg că nu îmi spui care e treaba cu tatuajele... Încercam să scot ceva de la el. Orice. S-a uitat peste umăr la mine. — Încetează cu asta, Lita. Arata-mi mâna, mi-a spus, venind în faţa mea. I-am întins mâna şi el s-a zgâit o vreme la ea, în timp ce eu îi analizam fizionomia. Nu puteam nega că arăta bine. Hades era un bărbat frumos cu trăsături ferme şi bine conturate. Baza de sus a nasului îi era insesizabil deviată, probabil consecinţa vreunei lupte. Cred că a avut de nenumărate ori nasul spart. M-am trezit mușcându-mi involuntar buza şi când mi-am dat seama, am fost teribil de jenată. Mi-a sucit uşor palma. — Te doare? — Nu, am ridicat bărbia, clătinând din cap. Expresia i i-a luminat. — Bun. Merg să fac un duș. Te rog să nu te atingi de nimic. M-ai auzit? Chicotind, mi-am rostogolit ochii. — Cum aş putea când sunt înconjurată de atâtea tentaţii? A răsuflat aerul pe nări şi s-a uitat la mine cu o mină disperată. Îmi plăcea să îl văd astfel. — Vrei să te iau cu mine în baie, ca să te ştiu în siguranță?

306

Am mărit ochii uluită şi respiraţia mi s-a oprit în piept. Hades a început să râdă cu poftă, lăsându-şi capul pe spate. Șia luat hainele de schimb şi le-a azvârlit pe umăr. — Ai vrea tu, mi-a făcut cu ochiul şi a trecut pe lângă mine, înaintând spre baie. Inspirând adânc, m-am străduit să îmi revin în urma şocului. Nu era prima lui remarcă perversă, în fond. Nu ar fi trebuit să mă afecteze într-asemenea hal. Am aruncat o privire în jur, de-a lungul sălii ce era scufundată în obscuritate şi am oftat. M-am aşezat pe una dintre bănci şi mi-am scos telefonul, verificându-mi mesajele. Nimic interesant nu îmi atrăgea atenţia, cu excepţia câtorva colegi de la universitate, care vorbeau despre cursurile din săptămâna respectivă. Se apropia sesiunea şi în campus era o adevărată vâlvă adolescentină. Măcar de făceau atâta tam-tam pentru învăţat, însă ei doar se plângeau că aveam teribil de mult de învăţat. Hades a ieşit în scurt timp din baie, mirosind extrem de bine. Ajuns lângă mine, şi-a scos hanoracul din geantă, pe care mai apoi şi l-a tras pe el, peste tricoul negru pe care îl purta. — Hailey a spus să... să îi aşteptăm aici, am bâiguit, incapabilă de a mă concentra. — Aha, a murmurat Hades, gâlgâind apoi din sticla cu apa până când a terminat-o. Tocmai băuse o sticlă întreagă de apă. Apa mea. — Dacă nu mă înşel, aia era apa mea, i-am spus, îmbufnată. 307

A fluturat sticla goală, cu obrazul încă bombat şi plin de apă. A înghiţit şi a ridicat din umeri. — Se pare că nu mai e. Uşa de la intrare s-a deschis, iar Hailey, Caroline, Colin şi Seph au năvălit înăuntru, împrăştiind zăpadă pe alocuri. Râdeau şi se scuturau unul pe altul de zăpada de pe haine, ca mai apoi să vină lângă noi şi să comenteze pe subiectul despre care discutau. Ceva cu karaoke. — Ce faceţi? Hailey ne-a întrebat, radiind de fericire. Am ridicat din umeri și mi-am înclinat capul într-un gest ce voia să mimeze plictiseala. — Trebuie să vezi ce om de zăpadă am făcut afară! a sărit Colin, scuturându-și fesul. Seamănă cu proful de economie, îți jur. — Înseamnă că ai folosit zăpadă din tot cvartalul ca să reușești să îi redai formele. Hohotele slabe, de râs, s-au intensificat. Îmi plăcea compania lor extrem de mult, cu toate că Caroline devenise distantă de la o vreme. Nu apucasem să discut cu ea ca să aflu ce o deranja. Decisesem că am să fac asta în seara respectivă. — Când ați avut timp să faceți om de zăpadă? a întrebat Hades. — Am venit de ceva timp, s-a justificat Seph. Ne-am jucat puțin în zăpadă. — Mergem la karaoke, să știți! Ne-a informat Hailey, iar Seph a prins-o de încheietură și a tras-o la pieptul lui, sărutându-i cast obrazul. 308

— Ce? a întrebat Hades. Cine a decis chestia asta? Hailey l-a privit ciudat. — Ăăă... Toți?! Hades s-a strâmbat nemulţumit. — Păi, distracţie plăcută, în cazul ăsta. Eu am curs. Seph şi-a pleoştit umerii şi expresia lui Hailey a pălit. Și eu aveam curs. — Hai, frate, doar nu ai de gând să mergi. E plictiseală mare, ştii doar. Hades şi-a arcuit sprâncenele, luându-şi geanta de pe bancă. — N-o să mai fie dacă merg eu acolo. Hailey a gemut. — Eşti imposibil, Maxwood! O să fim eu cu Seph, Caroline cu Colin şi Aimèe... O să stea singură? M-am încruntat către ea, oarecum deranjată de ceea ce a spus. Vorbea de parcă Hades avea vreo obligaţie faţă de mine sau... Ştiu eu, de parcă eram un cuplu. Hades s-a sucit către ea, cu un aer impasibi — Nu e ca şi când nu o să staţi toţi la aceeași masă. Și ea are curs de la şase. Avea dreptate. Nu puteam să privesc scena indiferentă. — Uite, dacă vreţi să ieşiţi în patru, eu oricum am curs, leam spus. Am destule de lucrat pentru facultate. Caroline a tresărit. — Nu, eu insist să vii! Nici eu nu merg la curs. 309

I-a aruncat o privire fugitivă lui Hades. Mi-am dat seama ce voia Caroline să facă. Nu mi s-a părut în regulă, fiindcă se folosea de mine ca să îl aducă pe Hades acolo. Hades a oftat, rostogolindu-şi ochii tacit. — Bine, a spus şi a pornit cu paşi mari către ieşire. Ceilalţi au făcut schimb de priviri, uimiţi probabil de uşurinţa cu care cedase. L-am urmat în linişte, după ce mi-am luat haina, fularul și fesul. M-am apropiat prudentă de Hailey şi Seph, ajungându-i din urmă. — Ce e cu el? am întrebat, curioasă. Mi-e greu să cred că nu îi place nici să iasă în oraş. Hailey a făcut o grimasă, în timp ce Seph o trăgea alene după el. — Urăşte să iasă în oraş. Sigura lui distracţie e ceea ce vezi aici, a clătinat ea din cap. Nu l-am văzut des distrându-se ca cineva de vârsta lui. Are douăzeci şi unu de ani, dar nu se observa. Doar de ziua lui iese forțat la Pacha, atâta tot. Pacha? Mi-am muşcat buza, involuntar, vârându-mi braţele pe mânecile gecii. Devenise un tic pentru momentele în care eram preocupată de ceva. Ceea ce se întâmpla în cea mai mare parte a timpului. *** Nu îmi venea să cred că lipseam de la curs. 310

O oră mai târziu ne aflam deja la local. Era o cafenea restrânsă, nicidecum prea dichisită, aflată în cartierul vecin, foarte aproape de campus. Când am intrat, mirosul de ciocolată caldă, ceai și prăjituri, ne-a întâmpinat. Mirosea divin. Era atât de cald și plăcut. Ne-am așezat la o masă din colţ, aflată chiar lângă ecranul unde se afișau versurile cântecelor. Pe fiecare perete exista unul. Hailey îmi spusese că puteam alege ce cântece voiam și că monitorul era al nostru toată seara. Mergem rar acolo și numai iarna, mi-a spus ea. Muzica era data la maxim, iar fiecare parte a încăperii destul de spaţioase, se auzeau diverse melodii. Erau la un volum considerabil, dar totuşi suportabil. — Ciocolata asta caldă are prea multă ciocolată, s-a strâmbat Caroline, când a sorbit din ceașca aburindă. Colin a chicotit şi a luat o gură din ea. — E bună, a plescăit el din buze. Caroline şi-a rostogolit ochii, dar nu a făcut-o cu răutate. Colin s-a năpustit asupra ei şi i-a sărutat buzele. Oh, Doamne... I-am privit cu ochii mari. Asemenea au făcut şi Seph şi Hailey. Hades era indiferent, umblând de zor pe telefonul său. Caroline avea privirea aţintită spre Hades. Voia să îi afle reacția? — Ce... a fost asta? a răspicat Hailey. Seph şi-a mijit ochii către Colin. S-a aplecat deasupra mesei de lemn, fixându-l pe Colin cu privirea. El a rămas nemişcat,

311

poate chiar încredemenit, iar Caroline era aidoma lui, uitânduse temătoare la fratele ei. Seph a făcut clin din cap, în timp ce Hailey îşi ţinea mâna poziţionată pe braţul lui. Ştiam deja efectul ei asupra lui Seph şi îmi doream, cândva, să am şi eu acelaşi efect asupra unui băiat. David nu era aşa. El era extrem de calm şi calculat; era o persoană foarte cerebrală şi practică. Mi-am dat seama că nu aveam nicio amintire marcantă cu el. Poate peste ani, clipele petrecute alături de el aveau să fie doar nişte amintiri prăfuite. — Dacă o răneşti, îţi rup capul, a mârâit Seph către Colin. Am zâmbit în sinea mea. Seph îi oferea o şansă lui Colin. Asta era bine. Era un început. Caroline a zâmbit şi ea, încă nesigură, iar Colin a rânjit larg. Hailey mi-a dat de înţeles că ştia ce va spune Seph, fiindcă probabil discutase cu ea deja pe tema asta. Hades... Nu cred că este cazul să mai comentez. Totuși, Colin era prietenul lui, iar el nu reacţiona în vreun fel. Îl vedeam simțindu-se nelalocul lui și nu ştiam motivul. Am râs în următoarea oră de mă dureau obrajii. Făcusem echipe de câte doi și ne schimbam între noi aleatoriu. Echipa al cărui rând era, alegea o melodie pentru echipa următoare, iar ceilalți erau siliți să cânte. Nu conta că nu am mai ascultat-o, că nu aveam idee de existenţa ei sau că nu ne plăcea. Trebuia să o cântăm. Totul a mers strună, până când am ajuns în echipă cu Hades. Hailey și Seph ne aleageau o melodie. Am luat microfonul, iar Hades a strâmbat din nas. Reuşise să facă faţă

312

în echipă cu Seph și cu Hailey, dar acum parcă nu îi mai surâdea ideea. Mi-am muşcat buza cât Hailey şi Seph chicoteau şi îşi vorbeau la ureche lângă bar, târguindu-se probabil pentru melodia pe care urma să ne-o aleagă. Îmi era teamă. Nu voiam să ne pună o melodie la care să nu fac altceva decât să mă holbez la versuri, În cele din urmă, s-au întors la masă râzând. M-am uitat la Hades și el s-a uitat la mine, apoi ne-am zgâit amândoi la monitorul mare şi dreptunghiular, unde în scurt timp s-au afişat versurile. Când am văzut titlul, am rămas stupefiată. JET — Are you gotma be my girl?, scria mare, boldat, cu alb, pe ecranul negru din faţa noastră. — Nu se poate... a murmurat Hades, închizând ochii, iar un zâmbet retoric i-a curbat buzele. Hailey şi Seph s-au hlizit de la masă. Caroline şi Colin dispăruseră din cafenea. Mi-am concentrat atenţia asupra versurilor, atunci când Hades s-a uitat la mine, abţinându-se să zâmbească prea larg. Asta avea să fie... amuzant. Mi-am muşcat buza ca să îmi înfrânez râsul, dar fără reuşită. Pieptul a început să îmi vibreze şi umerii să mi se scuture datorită hohotelor de râs. Hades a luat microfonul din mâna mea. — Eu nu pot cânta aşa ceva, am ridicat mâinile în poziţie defensivă, înmânându-i-l cu mare drag. — Ooo, a huiduit cuplul de la masă. 313

— Cântați împreună! Haide! a adăugat Hailey, râzând. Seph zâmbea și el la rândul său, iar linia melodică care se auzea deja ne indica faptul că versurile urmau să apară. Am tras aer în piept şi m-am apropiat de Hades. Părea nerăbdător să înceapă melodia. Seph i-a făcut cu ochiul și eu mi-am mijit ochii la blondul care o ținea pe Hailey în brațe. Melodia era bestială. O adoram când eram în liceu. Unele persoane din cafenea s-au ridicat de la masă, curioase. Unii dansau. Unii zâmbeau. Unii râdeau. Toți se simțeau bine. Eu, în schimb, muream de ruşine, deși zâmbetul imens de pe fața mea spunea altceva. Era... un sentiment nou. Hades și-a intrat rapid în rol, înainte să cânte uimitor de perfect versurile: — So one, two, three... Take my hand and come with me... Because you look so fine... That I really wanna make you mine. Oh, Doamne... — I say you look so fine... That I really wanna make you mine... Râsul mi s-a amplificat, văzându-l în postura aceea. Era atât de amuzant şi totuşi atât de imposibil să fie aşa. Îmi plăcea, ce-i drept. Arăta ca şi când ştia melodia de o viată şi mă întrebam dacă nu cumva Seph o alesese intenţionat. Însă, de fapt, ceea ce mă făcea să îmi muşc buzele erau versurile. Şi. desigur, faptul că Hades se uita la mine în timp ce le cânta. La pauza dintre versuri, mi-a întins microfonul, dar am ridicat defensiv palmele în dreptul pieptului şi am scuturat 314

categoric din cap. El a râs şi clătinat din cap. Nici nu se uita la monitor, pentru că ştia versurile pe derost. I-am văzut cu coada ochilor pe Hailey şi Seph ridicându-se de la masă şi venind spre noi. Hailey s-a oprit lângă mine, iar Seph lângă Hades. Hades avea o voce superbă. Cântase cu Hailey pe Beyonce şi cu Seph pe Elvis Presley, dar nu atât de plin de viață. S-a oprit o clipă şi a făcut clin din cap, din nou, mimând atitudinea unui solist veritabil. — Big black boots... Long brown hair, a cântat şi m-a scrutat scurt din cap până în picioare. She's so sweet... With her get back stare. Hailey mă îndemna să dansez, dar nu puteam. Îmi era greu să nu fiu fascinată de ceea ce se întâmpla. Unde era Hades cel sumbru și dubios, și cine era tipul zâmbăreț din fața mea?! Acordurile continuau, într-un crescendo și tempo energic, cu vocea groasă și sexi a lui Hades pe fundal. Cred că în ochii mei avea loc un spectacol de artificii. În piept sigur asta se întâmpla. Hailey mi-a dat un cot şi a strigat în urechea mea: — Unde e Hades şi ce s-a întâmplat cu el?! Am râs, deși ea nu mă vedea. Mi-am apropiat buzele de urechea ei: — Voi să îmi spuneţi! Vă luaţi pedeapsă după, am promis, iar el mi-a făcut cu ochiul.

315

Caroline și Colin au apărut şi ei. Dansau lângă noi şi râdeau. Caroline arăta fericită şi mă bucuram nespus pentru ea. Colin își făcea treaba cum trebuia. Am oftat ușor, alungându-mi astfel toate grijile, şi mi-am concentrat atenția pe chipul lui Hades. Seph era lângă el, mormăind și el din când în când, ca voce de fundal. Le ieşea foarte bine. Hailey era topită, uitându-se la Seph, şi se sprijinea de mine. Ritmul melodiei a încetinit şi când s-a oprit, gălăgia din cafenea s-a risipit. Toţi anticipau versul... — I said... are you gonna be my girl? Hades a murmurat, cu vocea răgușită, lăsându-şi mâna liberă să îi cadă pe lângă corp. Respira alert de la cât cântase. Am mărit ochii şi mi-am mușcat din nou buza. Oricum era aproape să sângereze, dar nu îmi păsa. Mă străduiam să reacţionez cumva, dar îmi era imposibil, până când Hailey a strigat de lângă mine, în timp ce negutivul melodiei a revenit: — Daaa! Seph şi-a aruncat un braţ pe după gâtul lui Hades şi a tras microfonul spre buzele lui: — Well... So one, two, three... Take my hand and come with me... Cânta groaznic. Hades și-a rostogolit ochii și a preluat microfonul din nou. Cântau la unison.

316

— Big black boots... Long brown hair... She’s so sweet... With her back stare. I know we... Ain’t go much to say... Before I ley you get away. — Yeah! a strigat Seph. puțin cam tare. Hailey nu se mai topea, ci aproape ajunsese pe jos de râs. Eu eram aidoma. — Be my girl... au zis amândoi. Are you gonna be my girl?! Și melodia s-a oprit. Ne-am tras cu toții sufletul, în timp ce majoritatea se așeza la mesele lor. Mulți erau studenți, dar nu de la Columbia. I-aș fi recunoscut. Ne-am așezat și eu cu Hailey la masă, în timp ce băieții merseseră să ia un alt rând de beri. Așa credeam, până s-au întors cu câte un rând de shoturi. M-am crispat și i-am aruncat lui Hailey, care stătea vizavi de mine, o privire alarmată. Ea a râs. — Doar unul, a zis, cu un aer inocent. Băieții așezau deja paharele fiecăruia în faţă. Mi-am mutat privirea pe geam, oftând. Afară ningea încă. Zăpada continuu să deţină controlul asupra străzilor din Manhattan. Peisajul era superb. Fiind noapte, mii de lumini sclipeau până în înaltul cerului negru şi înnorat. Unele veneau de la reclame, unele de la blocurile şi clădirile ameţitor de înalte, altele de la maşini sau decoraţiunile pentru iarnă, instalate pretutindeni. Mi se făcuse un dor teribil de Norwich. Probabil și mama şi tata scoseseră ornamentele pentru Crăciun încă din ianuarie. Dylan avea să fie foarte trist. Iubea 317

luminiţele şi culorile redate de acestea. O fi primit consola pe care și-o dorea? — Hei, Amy, am auzit vocea lui Caroline. Ea deducea repede ce mi se întâmpla. Mă cunoştea prea bine. M-am uitat la ceilalţi de la masă care încă discutau între ei. Nu dăduse nimeni shot, încă. — Eşti bine? m-a întrebat ea, îngrijorată. Am zâmbit. — Da. — Bine, atunci hai să dăm afurisitul ăsta de shot odată! a sărit Colin de lângă ea, râzând apoi. Mi-am coborât privirea la păhărelul mic, colţuros și trasparent, în care se afla un lichid incolor, care emana un miros înţepător. — Ce e aici? l-am întrebat pe Hades, care stătea în fața mea, pe canapea, lângă Colin. Mi-a urmărit privirea către pahar şi s-a încruntat uşor. — Nu bea dacă nu vrei. M-am încruntat şi eu. — De ce n-aş bea? A zâmbit scurt. — Nu-i de tine. O să te ameţească de la prima picătură. Mi-am arcuit sprâncenele. — Nu zău! am exclamat, înainte să revin cu atenţia asupra paharului pe care l-am ridicat între degetul mare şi cel arătător. — Ai mai băut până acum? m-a întrebat Hailey. 318

Am ezitat. — Bineînţeles, am minţit eu cu neruşinare. Caroline mi-a aruncat o privire încurcată. Ştia că minţeam. — Gata? a întrebat Seph. Hades încă mă privea stăruitor, cu un muşchi pe obraz zvâcnindu-i. Nu-i convenea. Dar oare de ce? Pe mine mă bucura situaţia, pentru că aveam şansa să îi arăt că nu eram atât de papă lapte cum mă credea el. O dădusem deja în bară la antrenamente şi voiam să îmi iau revanşa. — Gata! am strigat, în acelaşi timp cu fetele, privindu-l pe Hades fix în ochi. Hailey a aşezat farfurioarele cu lămâie şi sare între noi, pe masă. Mărturisesc că nu mai băusem niciodată un shot. Băusem e un cuvânt mai mult ca nepotrivit, fiindcă lichidul acela se înghite dintr-o dată — nu ai timp să îl deguşti. Totuşi, eram nerăbdătoare să fac asta. Văzusem la colegii de la universitatea din Norwich. La balul bobocilor s-au făcut criţă majoritatea, chiar înainte de miezul nopţii, când eu deja îmi pierdusem interesul şi am plecat. Nu mă atrăgeau locurile populate și aglomerate Ochii lui Hades au zvâcnit, înfruntându-mă. Țineam paharul în dreptul bărbiei și tremuram din toate încheieturile, în sinea mea. Între timp, Hailey îmi punea sare pe muchia interioră a palmei, între degetul aratător şi cel mare. — Beți!

319

Înainte să gândesc şi a doua oară, am lăsat lichidul înţepător să îmi cutreiere gâtul, fără să îmi iau privirea de la Hades care făcea aidoma. Am înghiţit amândoi, continuând confruntarea vizuală. Am trântit paharul pe masa de lemn şi am înghiţit încă o dată saliva ce îmi rămăsese în gură. Gâtul parcă îmi lua foc şi îmi venea să scrâşnesc din dinţi. I-am văzut pe ceilalţi lingând sarea şi le-am urmat exemplul. Hades mi-a dat o bucată de lămâie. — Muşcă! mi-a spus, iar eu am prins lămâia între dinţi, strângând-o ca să o storc de zeamă. Totul era mult mai bine. Senzaţia arzătoare se estompase, lăsând loc unui gust uşor amar, dar delicios. Mi-am molfăit limba prin gură, cercetând, neobişnuită fiind cu gustul străin. Îmi plăcea. Mai voiam. M-am strâmbat. Hades a rânjit amuzat. A luat şi el o bucată de lămâie şi sare şi le-a dus la gură. — Mai bine? m-a întrebat. Am încuviinţat, euforică, cât ceilalţi urmau şi ei procesul de după shot. M-am uitat la Caroline care râdea cu Colin, în timp ce acesta lingea sarea de pe palma ei. Uau... — Nu a fost bun? m-a înghiontit Hailey. Încă îmi cercetam gura. — Grozav, am îngăimat. — Încă unu? a întrebat Seph. — Ştiţi axioma mexicanilor, nu? Ne-a întrebat Colin. 320

El si Seph au rostit simultan: — One tequila, two tequila, three tequila, floor. Au râs imediat după. Hades s-a lăsat pe spate în canapea. — Nici gând. — Ba da! Hai! a sărit Caroline. Colin a privit-o ciudat. — Cam energică iubita mea în seara asta, a remarcat el. Seph l-a privit iscoditor. — Nu există remediu, crede-mă! a spus. Caroline şi-a mijit ochii către fratele ei. — Sunt doar curioasă să văd cum e la al doilea shot. Ce fac rău? Colin și-a arcuit sprâncenele, mimând uimirea. — E nasol, crede-mă. Data viitoare dăm mai multe, a conchis el. Caroline s-a bosumflat şi Hailey a râs. — Asta nu înseamnă că noi nu putem. În scurt timp, al doilea rând de shoturi ne-a fost aliniat pe masă. Încă eram sceptică în privinţa a ceea ce urma să fac, dar nu am ţinut cont când am dat şi cel de-al doilea pahar pe gât. Hades nu mă mai ajutase. El nu dăduse shot. Tot ce făcea era să se uite la mine cu un aer dezamăgit; poate şi puţin ţâfnos. Mi-a plăcut mai mult al doilea shot, ceea ce m-a condus la al treilea. Eu şi Hailey eram pe val, iar Seph continua să ne alimenteze. Al treilea shot a fost grozav. Sau poate starea mea incertă m-a făcut să-l percep astfel... Oricum, deveneau din ce 321

în ce mai bune şi mă făceau să mă simt din ce în ce mai bine. Uitasem de mama şi de tata, uitasem de Dylan, de universitatea din Norwich, de prietenia instabilă cu Caroline, de faptul că mă simţeam neexperimentată în prezenţa celor de la masă... Uitasem de David, de Patricia, de Eric... Şi uitasem cu desăvârşire cât de mult trebuia să încerc să îmi reprim atracţia faţă de Hades. — Gata, cred că îţi ajunge. Hades mi-a luat paharul din mână, chiar înainte să îl duc la buze. M-am încruntat la el. Nu îl vedeam clar. Mi-am dus palmele pe umerii lui, ca să îl opresc din multiplicat. Vedeam mai mulţi Hades, ceea ce mă ameţea şi mai tare. Nu m-a privit ciudat, pentru că probabil ştia prin ce stare jalnică treceam. — Explică-mi, te rog, de ce m-ai oprit din a-mi savura băutura? Nu a schiţat niciun zâmbet, deşi socotisem că va râde cu gura până la urechi de starea mea de embrietate. — Pentru că eşti criţă deja, mi-a zis tăios, începând să strângă resturile de lămâi și să împingă paharele goale către centrul mesei. Arăta ca şi cand nu mai avea răbdare. M-am strâmbat în spatele lui, conştientă că nu mă vedea. Hailey a râs. Nu era râsul ei, ci unul afectat de alcool. Seph era al naibii de bine, de parcă nici nu băuse. Tindeam să cred că probabil avea antrenament. Colin şi Caroline nu băuseră decât un shot şi acum îşi frecau nasurile şi se sărutau din când în când. 322

Hades s-a ridicat de la masă și a scos nişte bancnote din portofel, pe care le-a azvârlit în locul în care făcuse curat. — Haide, să mergem, mi-a spus. M-am uitat puţin cruciş la el şi am clipit mărunt, ca să îmi recapăt privirea normală. — Unde? am întrebat. — Omule, a intervenit Seph. O duc eu pe Aimèe când o las şi pe Caroline la campus. — Ai băut, a subliniat Hades. Tu ai grijă de Hailey. I-a aruncat o privire mustrătoare. Seph a încuviinţat solemn, cu un aer vinovat. Cred că se simţea iresponsabil, acum că ne lăsase să bem atât. — O să conduc eu, i-a spus Hailey lui Seph, pe un ton energic. — Sau poate nu... a şuierat Seph. Nu aveam idee ce aveau să facă pentru a ajunge acasă. Probabil plecau toţi cu Colin şi Seph urma să își ia maşina a doua zi. — Pot să le las eu pe fete, a zis Colin. Am dat doar un shot. — Nici gând, i-a tăiat-o Hades. Hai, Aimèe! Ridică-te. Hmmm, mi-a zis pe nume. Nu-i a bună! Cum rămâne cu Lita? Lita, Lita... mi-am spus eu. Mi-am silit corpul să se ridice. Desigur că m-am clătinat ca Mica Sirenă după ce căpătase prima oară picioare. Mă simţeam de parcă învăţam să merg pentru prima data. Hades m-a prins de braţ cu fermitate şi m-a echilibrat. Mă ţinea cu o singură mână, de parcă nu voia să mă atingă, dar 323

totuși era obligat să o facă. Mi-am strâns buzele într-o grimasă, iar el m-a privit acru. Ieșeam din cafenea și ne îndreptam spre stația de taxiuri. Fulguia și gerul îmi biciuia fața, dar îmi era destul de cald. Obrajii îmi ardeau și eram sigură că erau roșii. — De ce nu ai și tu o... Cum se zice? m-am bâlbâit și am stat puțin pe gânduri. Ah, da! O mașină! De ce nu ai o mașină? A continuat să meargă, fără să mă privească, în timp ce încă îmi ținea brațul. Oare câte shoturi dădusem? Cinci? Zece? Un adevărat mister, pe care nici acum nu l-am deslușit. Hades nu mi-a răspuns și mi-a deschis portiera de la primul taxi din coloana aliniată în bulevard. Am intrat pe bancheta din spate și el m-a urmat. Nu îi înţelegeam comportamentul la vremea aceea. Mă deranja, într-o oarecare măsură. Ori voia să mă simt rău în preajma lui, ori nu? Îi păsa de mine, sau nu? I-a adresa taximetristului, care mă privea ciudat, dar oarecum înţelegător, în oglinda retrovizoare. Cred că nu era prima oară când lua o fată beată, nu? Totuși, privirea lui asupra lui Hades lăsa multe de înţeles. A pornit mașina și a încuviinţat solemn din cap, în timp ce Hades a răsuflat pe nări și și-a trecut mâinile peste faţă. M-am apropiat uşor de el pe banchetă, până când brațele ne-au fost lipite. Nu cred că și-a dat seama și și-a mutat privirea pe geam. Am zâmbit ca o beată ce eram și mi-am împins umărul în el. Şi-a întors capul și s-a uitat în jos, la mine, nedumerit. 324

— Îmi e frig, am murmurat, şi eram sinceră. M-a privit o clipă, ezitând, apoi i-a spus taximetristului să dea drumul la căldură. Cu ochii obosiţi pe care îi aveam, l-am privit confuză. Voiam să mă ia în braţe... Aveam nevoie de afecţiune. Eram ferm convinsă totuşi că apelasem la persoana total greșită, dar el era singurul disponibil. Taximetristul a dat căldura mai tare. — Ia-mă în braţe, Hades, am mormăit din nou. Şi-a încleștat maxilarul. Am putut vedea asta în lumina slabă provenită de la nocturnele de pe bulevardul pe care mașina gonea. Faţa lui era foarte aproape de mine. Avea o fizionomie și un profil frumos — curbat perfect. Poate îl vedeam așa din cauză că alcoolul îmi curgea frenetic prin vene. — Aimèe, eşti beată, a punctat el scurt. — Aimèe? Cum a rămas cu Lita? — Nu mai e. Remarca lui m-a făcut să mă încrunt. — Ba da, este chiar aici, și are nevoie de o îmbrățișare. Nu mă privea, fiind ocupat să se uite drept în față. Mi-am sprijinit capul de umărul lui. În mod normal, dacă eram trează, nu aș fi îndrăznit să mă apropii de el atât de mult, din teama de a nu fi respinsă sau chiar jignită. Însă mă bazam pe faptul că probabil a doua zi nu aveam să îmi mai amintesc și dacă o făceam, iar Hades îmi reproșa, aveam să neg și să mă folosesc de scuza că eram beată și nu gândeam lucid. 325

M-am uitat la cifrele luminate cu neon, de pe bordul taxiului. Era ora unsprezece noaptea. Când trecuse timpul atât de repede? Dintr-o dată, m-am trezit scoțându-mi telefonul. Am căutat în agendă, străduindu-mă să îmi opresc bătăile rapide ale inimii. Când am ajuns la M, am apăsat pe primul contact care apărea în listă. Vocea ei, vioaie cândva, dar clar surprinsă, a răspuns: — Aimèe? a întrebat, de parcă o sunase o stafie și nu propria ei fiică. Am înghiţit în sec, în timp ce lacrimile deja mi se strângeau în ochi.

326

Capitolul 23 Hades Şi-a scos telefonul. Era beata, deci probabil trecea prin etapa în care i se făcea dor de cineva. Nu voiam să o las să vorbească la telefon în starea în care era, dar trebuia să se înveţe minţe. Probabil urma să spună numai tâmpenii, dar nu îmi păsa. Mă supărase bând atât de mult, deşi îi spusesem să nu o facă. Şi-a tras nasul. — Mamă... a îngăimat, cu emoţie în voce. A tăcut o clipă, în timp ce privirea mea a alunecat spre mâna ei liberă, care strângea cu toată forţa geaca de fâș pe care o purta. — Sunt bine, a spus. Îmi e dor de voi. Din cauza faptului că băuse, se bâlbâia extrem de mult. — Nu, nu sunt beată. Sunt doar obosită. Era al naibii de beata. — Bine, a şoptit, şi apoi a închis telefonul. Atât? Ce mamă era aceea care o lăsa aşa pe propria fiică, auzind vocea pe care o avea? Nu m-am putut abţine. Mi-am ridicat braţul şi mi l-am încolăcit după umerii ei, trăgând-o la piept. Şi, fără să zăbovească, Lita a început să plângă în hohote, cu faţa afundată în pieptul meu. Am lăsat-o să se descarce, fără să îi spun nimic. Ştiam că profita de starea 327

în care era pentru a face lucruri pentru care nu avea curajul să le facă atunci când era trează. Niciodată nu mi-ar fi cerut o îmbrăţişare dacă era trează. Oftând, am tras-o mai aproape, deși era imposibil. Voiam să își domolească plânsul intens și totuși să îi dau afecțiunea de care avea nevoie. Nu ştiam cum să fac asta, așa că m-am străduit. Nu voiam să repet greşeala de la Vikings. I-am mângâiat o perioadă părul care i se ivea din fes, până când am văzut că ne apropiam de campus. — Mergeţi până la The Jewish şi înapoi, i-am spus taximetristului, iar el a încuviinţat, accelerând. Am lungit traseul pentru a-i oferi Litei timpul necesar ca să se liniştească. Câteva minute mai târziu, a tăcut. Oftase de câteva ori şi de alte multele îşi trăsese nasul. Am scos cu mâna liberă pachetul de şerveţele din buzunarul hainei și i-am dat unul. S-a șters pe faţă fără să se clintească din brațele mele. Era uimitor cum în urmă cu câteva ore râdea cu poftă și mai târziu plângea în hohote. Mi-am amintit din nou de momentul de la Vikings; cel în care fusese prima oară acolo și văzuse lupta. Devenise mai rezistentă de atunci. Oricum, știam că avea să îi fie rău din nou. Era imposibil să nu, având în vedere că probabil nu mai băuse atât în viaţa ei. Nu îmi era greu să îmi dau seama de una ca asta. La Vikings, fusese altceva. Nu băuse mult. Faptul că nu mâncase era problema. Şi-a ridicat uşor capul, fără să spună ceva, şi s-a uitat în sus la mine. Priveam în faţă, pentru că nu voiam să o văd în starea în care era. Îi simţeam respiraţia pe pielea gâtului meu şi al 328

naibii să fiu de nu am avut un autocontrol extraodinar. Instinctul îmi spunea să o îndepărtez cât colo pe banchetă, dar braţele refuzau să asculte. N-am făcut nicio mişcare. — Hades... a şoptit. Am ignorat-o. Ea a înghiţit în sec. — Hades, a spus mai tare. Strângând din dinţi, mi-am aplecat capul spre ea. — Ce? S-a uitat temătoare la mine, cu ochii ei albaştri şi sticloşi în urma lacrimilor ce îi inundaseră. Involuntar, ochii mi-au coborat pe buzele ei, umede de la cât probabil şi le rosese. Când mi-am ridicat privirea, înapoi spre ochii ei, am fost uimit să văd că și ea îmi privea buzele. Clișeic, mi-am spus, dar nu am dat grai gândului. Apoi, cu o subtilitate remarcantă, s-a întins ușor spre mine. Nu îmi plăcea deloc ce se întâmpla

329

Capitolul 24 Aimèe Îmi amintesc privirea lui stăruitoare. Intenţia mea era mai mult ca evidentă, însă cuta dintre sprâncenele lui Hades mi-a dat de înţeles ce ceva nu îi convenea. Beţia şi starea mea euforică m-au împiedicat să constat, de fapt, că eram o fată naivă, în stare de ebrietate, care doar ce plânsese în braţele unui individ pe care îl cunoştea de doar o lună şi pe care acum voia să îl sărute. A doua zi aveam să plâng rău pentru asta. Eram, într-o oarecare măsură, încă supărată pe discuţia cu mama. Ca de obicei, folosise tonul ei glacial şi formal, reuşind astfel să îmi ruineze seara. Simţeam respiraţia lui Hades pe buzele mele, plutind, mirosind a mentă amestecată cu miros de alcool şi ţigări. Îmi plăcea şi voiam să gust. Inima îmi bubuia în piept, pentru că undeva adânc în mintea mea ştiam ce urma să se întâmple. Chiar şi aşa, inima a început să îmi bată şi mai tare când el şi-a întors capul, clipind mărunt, şi i-a spus taximetristului să oprească. Respiraţia mea deja se tăiase, dar am trecut repede peste atunci când gerul a pătruns în maşină, imediat ce Hades a deschis portiera. Şi-a retras braţul din jurul umerilor mei şi a coborât din maşină, lăsându-mă cu o senzaţie goală şi pustiită în suflet.

330

Simţeam asta, în pofida alcoolului ce mă încălzea cu viteza cu care circula prin venele mele. Și-a scos portofelul din buzunarul de la spate și i-a întins taximetristului banii, ca mai apoi să se uite la mine încruntat și să îmi spună să cobor. Buimacă l-am ascultat şi am coborât. Eram în campus deja și nu îmi dădusem seama. Mersul îmi era la fel de precar și nesigur, dar Hades nu mă mai ținea. Mergea în fața mea, cu umerii laţi unduindu-se şi cu spatele încordat. Mă zgâiam la el, clipind mărunt, în timp ce aburii îmi părăseau buzele întredeschise, care tânjeau, încă, după buzele lui. L-am înjurat de câteva ori în seara aceea. Intraţi în clădirea campusului, Hades a urcat pe scară înaintea mea, iar eu mă străduiam să nimeresc treptele. Noroc cu balustrada, de care m-am ţinut din când în când. Ajunşi în dreptul camerei noastre, Hades s-a întors cu fața la mine şi mi-a întins palma, fără să se uite la mine. Privirea ei era fixată pe palma mea, pe care o ţineam în dreptul stomacul. — Dă-mi cheia, mi-a cerut cu fermitate. De ce nu se uita la mine? Eram chiar atât de urâtă beată? M-am încruntat şi mi-a luat ceva timp să prelucrez cererea, sau mai bine spus ordinul, său. — Ce cheie? am îngăimat, dându-mă fără să vreau un pas în spate. Şi-a ridicat privirea în a mea şi am încercat să par cât mai stăpână pe situaţie.

331

— Cheia de la cameră, mi-a spus caustic, arcuindu-şi sprâncenele, de parcă vorbea cu un copil nătâng sau cu o tipă beată. De fapt, stai... Chiar asta se întâmpla. — Nu am nicio cheie, m-am încruntat la rândul meu, sprijinindu-mă cu fundul de balustrada scării. Echilibrul meu urma să cedeze. Hades a făcut un pas spre mine, aplecându-şi capul. — Cum adică nu ai cheia? Unde e? a tunat el. — Uşor, Hulk! Oamenii dorm pe aici, am râs eu tâmp, după care am ridicat din umeri. Bănuiesc că e la Caroline cheia... Nu am idee... Nu îmi pasă... O să dorm pe scară. El a închis ochii şi a strâns din ei, răsuflând pe nări. Era mai mult ca evident faptul că detesta să aibă grijă de mine în starea în care eram, însă şi pe mine mă deranja că nici măcar nu se străduia să îmi arate puțină afecţiune. Una oricât de mică... Un muşchi i-a zvâcnit pe obraz, înainte să își scoată telefonul din buzunar şi să îl butoneze. S-a întors cu spatele la mine, făcând câțiva pași spre dreapta, şi l-a dus la ureche. Și-a trecut mâna liberă prin păr de câteva ori, până să vorbească: — Nu avem cheie. Da. Nu, nu e la ea. Cred că e la Caroline... Întreab-o. Fir-ar! Unde sunteți? S-a încruntat. În halul ăla ai condus, Seph?! a izbucnit. Aha. Bine atunci. Aveți grijă. Văd eu. Știu, frate, ştiu. Şi a închis.

332

S-a întors cu faţa la mine şi l-am privit temătoare. Parcă tot tupeul și curajul din mine se evaporase instantaneu. Am înghițit în sec şi el a oftat profund. — Hai să mergem, a zis. A trecut pe lângă mine şi a luat-o în jos pe scări. — Unde? am strigat în urma lui, străduindu-mă să îl ajung din urmă. Stai, Hades, nu pot să merg atât de repede. Sunt ferm convinsă că el cobora câte două sau trei scări cu picioarele sale lungi. Starea în care eram nu îmi permitea să fac la fel, căci genunchii deja dădeau semne că o să îmi cedeze. Şi exact când am ajuns la ultima scară, vedeam treptele în ceaţă, iar pe Hades deloc. Am vrut să le cobor câte două, însă coordonarea mea era mai mult ca înşelătoare, căci am călcat în gol şi m-am trezit prinsă de braţ şi de talie de către două mâini puternice. — La naiba! Mai ameţită de atât poţi fi? m-a mustrat vocea groasă a lui Hades, în timp ce îmi readucea corpul pe verticală. Nici nu vreau să aflu, a adăugat în barbă şi şi-a împleticit degetele de la mână cu ale mele. Am mărit ochii, privindu-ne mâinile împreunate, în timp ce el a continuat să meargă, trăgându-mă până la parterul clădirii. Nu mi-a dat drumul la mână până am ajuns la poarta campusului, dar nu părea afectat de acest lucru. Eu sigur eram destul de... încântată de el. Aveam un zâmbet exorbitant în sinea mea. În schimb la suprafaţă, devenisem oarecum nervoasă. El avea voie să mă ia de mână şi să facă haz pe

333

seama mea ori de ori voia, iar eu nu puteam nici măcar să îl sărut? Mi-am tras brutal mâna dintr-a lui când aproape am urcat în taxi, iar el s-a uitat nedumerit la mine. I-am susținut o clipă privirea, apoi m-am strecurat pe bancheta din spate și am trântit portiera în urma mea. Nu a zăbovit și a urcat în față. — Pe Riverside Dr., bloc Huston, i-a spus taximetristului. La momentul respectiv, nu mi-am dat seama unde ducea acea adresă, pentru că eram mult prea nervoasă pe situație. Mi-am ținut privirea pe geam tot drumul și am ajuns în tăcere la blocul unde locuiau Hades și Colin. Venele deja stăteau să explodeze în mine când am văzut. — Ce facem aici? am întrebat, tăios. Hades a plătit din nou și mi-a aruncat o privire dispreţuitoare peste umăr, ca mai apoi să coboare din mașină fără să spună ceva. Am deschis portiera, neavând încotro, şi am coborât. Ocolind maşina, l-am urmat în bloc, urcând scările alene, și m-am oprit abia când am ajuns în dreptul liftului, unde el deja apăsase bulonul rotund cu nuanţă portocaliu neon. — Ceilalţi sunt aici? am întrebat eu, cu vocea deja obosită. Mi se făcuse teribil de somn dintr-odata. Alergasem mult prea mult după el, iar faptul că făcea lucruri care mă derutau, era și mai ostenitor pentru mine. Îmi era tare greu să ţin pasul cu el. Nu mi-a răspuns și ușile liftului s-au deschis. Nu era nimeni, evident, fiind probabil miezul nopţii sau poate mai 334

târziu, aşa că am ajuns rapid la etajul patru. Mult prea rapid. Hades a mers cu pași mari și hotărâţi către apartamentul lui, iar eu mi-am forţat picioarele să se mişte după el. A descuiat uşa şi a intrat, lăsând-o deschisă în urma lui, pentru individa jalnică de pe hol, care încă se deplasa alene. Imediat ce am închis ușa, m-am sprijinit cu spatele de ea și am închis ochii, răsuflând. Clopoțelul de la zgarda lui Figaro m-a anunțat că se afla și un patruped printre noi. Figaro a năvălit peste ghetele mele, rotindu-se, sărind, lătrând și chiar am avut impresia că îmi zâmbea. Hades era la un pas distanță de mine, sprijinit de coloana care unea bucătăria cu sufrageria. Mă privea pe sub sprâncene, cu brațele încrucișate la piept. Deja își dăduse geaca jos și își lăsase ghetele la intrare. — Ești obosită? m-a întrebat el, iar o tentă de amuzament ia străbătut tonul și privirea. Mi-am mijit ochii la el și m-am aplecat, luându-l pe Figaro în brațe. Hades era al naibii de derutant. L-am ignorat în mod deliberat. — Figaro! am exclamat bucuroasă, mângâindu-l și lăsându-l să îmi lingă bărbia. Dacă nu am avut parte de un sărut cu stăpânul tău, crezi că o să îl scutești tu de datorie?, mi-am zis și apoi am râs la gândul ăsta. Mi-am dat geaca și încălțămintea jos, lăsându-le lângă cuier. Am căscat prelung, deplasându-mă către canapea, cu Figaro în brațe. Privirea sfredelitoare a lui Hades, pe care o

335

folosea asupra spatelui meu, îmi reverbera adânc în stomac, dar am ignorat-o. Probabil doar mi se făcea rău de la băutură. M-am așezat pe canapea şi m-am uitat la el. Stătea în acelaşi loc, cu spatele, fără să mă privească. Începeam să mă întreb ce se întâmpla în mintea lui Hades uneori. Ba era glumeţ şi chiar nesimțit, ba era nervos şi duşmănos, ba era tăcut şi extrem, extrem de îngândurat. Prin lumina vagă venită de la o veioză de pe hol, pe care cred că el o aprinsese, am văzut cum s-a îndreaptat de spate şi apoi a oftat, cu umerii ridicându-i- se, încordându-i-se şi coborând. A traversat sufrageria şi a intrat în baie. Mi-am trecut mâinile peste față, în timp ce Figaro îmi lingea de zor degetele.

336

Capitolul 25 Hades Speram să mă ajute dușul făcut, altminteri aveam de gând să fac altul pentru a scăpa de starea inexplicabilă pe care o aveam. Ieșit din baie, nădăjduiam ca Aimèe să nu fi spart sau rupt ceva. Era pentru prima oară când stăteam în preajma unei fete bete atâta vreme și cu siguranță era prima dată când aduceam una acasă la mine, fapt ce demonstra că nu aveam de unde să știu cum reacționa sexul feminin în stare de ebrietate. Oricum, Aimèe ieșea din orice fel de tipologie întotdeauna. În taxi voia să mă sărute. S-a întristat când am refuzat-o, apoi peste puţin timp a trântit portiera taxiului de parcă îşi imagina că era capul meu prins acolo. Am găsit-o în sufragerie, întinsă pe canapea, cu genele negre și lungi fluturându-i ușor, somnoroase. Nu dormea. Îl mângâia pe Figaro, care stătea pe burta ei. S-a încruntat uşor când m-a văzut. Era de înţeles reacţia ei, pentru că aveam doar un prosop pe mine. Uitam mereu că Aimèe nu reacţiona ca fetele obişnuite atunci când apăream la bustul gol în faţa ei, ceea ce îmi dădea de înţeles că, de fapt, nu știa cum să reacţioneze. Nu era genul de fată care vedea băieți la bustul gol prea des. Sau cel puţin, nu unii care să arate atât de bine ca mine.

337

— Voiam să văd dacă e totul în regulă, am mormăit impasibil, apoi am mers către dormitor. Mi-am pus pijamalele pe mine și am realizat că Aimèe avea să doarmă la mine. Gașca plecase în club, având în vedere că îi aveau pe Colin și pe Caroline cu ei, care au și condus. Nu aveau să se întoarcă prea curând. Am scrâșnit din dinți, am înșfăcat o altă pereche de pijamale de-ale mele și am mers în sufragerie. Aimèe se ridicase în capul oaselor, ținându-și fruntea sprijinită în palme. M-am încruntat și m-am apropiat de ea. — Eșţi bine? am întrebat-o ușor, iar ea a scuturat frenetic din cap, fără să se uite în sus la mine. Am lăsat pijamalele pe canapea, lângă ea, şi am mers în bucătărie. Am luat o pastilă din sertarul în care țineam medicamentele, un pahar cu apă, şi i le-am dus. Şi-a ridicat ușor privirea către pahar şi am fost surprins să văd că nu protestează. A luat pastila tăcută și a băut apa după. — Poţi sa mergi să faci un duş dacă vrei. Pune-ţi pijamalele astea pe tine, i-am spus şi am dat să plec, însă chicotitul ei slab m-a făcut să mă opresc. — Se pare că am ajuns de unde am plecat, a zis, lăsând paharul înalt pe măsuţa de sticlă din faţa canapelei. — Adică? am întrebat, deşi bănuiam la ce se referea. — Ai avut grijă de mine şi în prima seară, când am venit in New York. Nocturnele de afară îşi revărsau lumina peste forma chipului ei şi pentru o clipă am vrut să fug spre ea şi să o 338

sărut. Asta voia — asta îi dădeam. Însă nu am făcut-o, pentru că ştiam că ar fi avut mai mult de suferit după. Nu îmi permiteam luxul unei relaţii la momentul respectiv, iar Aimèe merita mai mult decât săruturi furate în miez de noapte. Am lovit uşor cu palma colţul peretelui şi mi-am strâns buzele într-o linie fermă. — Hai să nu mai repetăm situaţia, i-am spus şi am plecat în dormitor. A durat o secundă ca Aimèe să treacă val vârtej pe lângă mine și să intre în baie, ca mai apoi să trântească uşa în urma ei. Iniţial, am crezut că am enervat-o cu replica mea, dar de fapt, abia acum suporta consecinţele celor şase shoturi pe care le dăduse. Şase shoturi afurisiturite. Le-am numărat. Pe fiecare în parte. Oftând şi strângându-mi involuntar palmele în pumni, am intrat în dormitor. Am scrâşnit din dinţi şi mi-am luat pachetul cu ţigări de pe noptieră, apoi am ieşit pe balcon. Priveam spre Hudson River, ignorând gerul de afară și scrutând luminile clădirilor ce se iveau de după crengile copacilor din parc şi a râului, în West New York. Era un avantaj să stai vizavi de râu, la etajul patru, şi să fumezi o ţigară, în timp ce priveşti spre... nimic. Nu aş fi putut să am vreodată o priveliște atât de liniştitoare dacă nu mă trezeam, peste noapte, silit să mă mut acolo. Într-un fel, nu mă deranja. Uram să locuiesc cu Vikings, dar având în vedere că 339

presupusul meu tată mi-a cumpărat apartamentul, nu era o onoare deloc. Era o jignire. Nu mi-am dat seama când am terminat ţigara şi am aprins alta. Apoi încă una. Aimèe probabil făcea duş şi nu mi-am putut controla gândul care mi-a fugit la ea. O fată în dușul meu. O fată în baia mea. O fată care dormea la mine. Am scos un hohot amuzat şi iritat în acelaşi timp, terminându-mi şi cea de-a cincea ţigară. Aimèe s-a furişat în spatele meu exact ca o felină şi am văzut-o abia când s-a apropiat de balustrada balconului. S-a sprijinit de ea, cu mâinile încrucişate la piept. Am zâmbit în sinea mea. Probabil nu purta sutien şi îi era ruşine. Nu eram prost, ce naiba! A scrâșnit din dinţi. — Vreau să merg în campus, mi-a spus, cu o atitudine complet diferită faţă de cea cu jumătate de oră înainte. Duşul o trezise din beţie. Am tras din ţigară şi am suflat. Stăteam sprijinit de peretele de sticlă cu o mână în buzunar. Aimèe putea să fie oricât de dură voia. Nu aveam de gând să o duc înapoi în campus. — Scrie Taxi pe fruntea mea? am întrebat-o fără să o privesc.

340

Niciunul nu cedam. Eram amândoi furioși pe sărutul acela care nu avusese loc. Ea pentru că nu i l-am oferit, eu pentru că nu am putut să i-l ofer. — Chiar vrei să îţi zic ce scrie pe fruntea ta? Cocul din vârful capului i s-a clătinat când s-a aplecat ușor spre mine. Hulk, îmi e somn și vreau la cămin. — Incredibil! Băuta ţi-a priit! am luat-o eu peste picior. Și nu îmi mai spune Hulk, Aimèe. Ea şi-a mijit ochii, dar nu a spus nimic, doar şi-a întors capul spre orizont. Îi vedeam buzele cum zvâcneau de nervi de parcă mânca pe loc cuvintele acide pe care voia să mi le adreseze. Starea ei îmi hrănea vanitatea, iar eu mă bucuram din plin de gust. Dacă şi gustul ei era acelaşi, atunci aveam să fiu în al nouălea cer sărutând-o. Şi-a întors capul spre mine şi pot jura că dacă ochii ei aveau lasere, mă tăiau. — Dormi pe canapea, mi-a spus scurt şi a trecut pe lângă mine ca vântul, fără să închidă uşa de sticlă în urma ei. Să creadă ea asta! Casa mea, regulile mele, mi-am zis. Am stins ţigara, deşi era abia la jumătate, şi am zbughit-o înăuntru. Figaro sărea pe pat, dând din coadă şi trăgând cu dinţii de cearceaf, iar Aimèe deja începuse să dea cuvertura la o parte şi să îşi aşeze perna. Abia atunci am observat că avea părul umed. Şi ieşise aşa pe balcon... Dacă nu şi-a rupt mâna la antrenament, cu o răceală sigur se alegea. Observasem, imediat, cum lăsa urme de picături de apă pe lenjeria mea gri,

341

din bumbac. Camera era încă într-o mizerie de nedescris, dar pe mine doar chestia asta mă deranja. — Şi poate ar trebui să îţi mai faci şi tu curat în cameră, mia zis, vârându-şi picioarele subţiri şi lungi sub cuvertură. Ca să nu mai spun de faptul că doar ce am vopsit pereţii şi tu deja i-ai zgâriat. Oh, Aimèe... închide odată gura aia mare a ta! De-ai ști tu că din cauza ta am făcut dezastrul ăsta... mi-am spus. Stătea turceşte în mijlocul patului meu şi şi-a tras cuvertura până la piept, pentru a-l acoperi. Nu am putut ignora culoarea roşie pe care au căpătat-o obrajii ei. Pijamalele mele erau largi (vreau să zic... foarte largi), pentru ea, dar nu era, evident, vina mea că ea avea sânii atât de generoși și că ieșeau în evidență. S-a încruntat și m-a privit cu dispreț. — Cred că ar fi cazul să pleci. Ți-am dus perna în sufragerie, pe canapea. Pătură știi de unde să iei, doar este apartamentul tău. Figaro o să rămână cu mine, desigur. Vorbea fără să se oprească și mă uitam uluit la ea cum face regulile în casa mea. Și-a ridicat mâinile și și-a desfăcut părul, lăstându-l să curgă ca o cascadă peste umerii ei mici, udându-i bluza de pijama. — Ah, și să închizi uşa în urma ta. Sunt sigură că sforăi şi chiar nu vreau să... S-a oprit brusc când m-a văzut cum dintr-un singur pas am ajuns în pat și, dintr-o simplă mişcare, i-am prins încheieturile 342

mâinilor, proţăpindu-le de salteaua patului. Mi-am poziţionat genunchii de-o parte și de alta pe lângă coapsele sale şi am rămas plutind deasupra ei, ţinindu-i braţele lipite de saltea. Pieptul i se ridica frenetic, iar expresia ei... Nu o pot explica sau defini. Era un amestec de stupefiere, consternare, furie şi frică. Nici eu nu eram mai prejos. Eram atât de furios pe ea, încât cred că privirea mea a speriat-o mai tare. Buzele îi erau întredeschise şi puteam simţi respiraţia ei mentolată. Lucru care m-a dus cu gândul la faptul că probabil folosise periuţa mea de dinţi, fiindcă doar a mea era la baie. M-am enervat mai tare, pentru simplul fapt că nu mă deranja chestia asta. Am împins-o cu propriul trup în saltea şi am răsuflat pe nări, închizând ochii. Scăpam de sub control prea mult şi prea des în preajma ei. Am deschis ochii şi am privit-o cât de liniştit am putut. — Ce mă fac cu tine, Lita? i-am zis.

343

Capitolul 26 Aimèe Hades stătea, fără niciun fel de ezitare, deasupra mea, ținându-mi încheieturile ca într-o menghină, lipite de saltea. Mi-a luat mult timp să realizez ce se întâmpla de fapt, clipe în care am respirat adânc și am clipit mărunt, în timp ce îl fixam cu privirea. Era încruntat și sunt sigură că am văzut cum un mușchi îi zvâcnea pe obraz. Ce făcusem de îi provocasem reacția aceea? Era atât de supărat doar pentru că mă îmbătasem? Buzele mi s-au întredeschis instinctiv și l-am văzut pe Hades trecându-și, imediat după, limba peste buza superioară, de parcă doar ce mâncase ceva delicios și își dorea mai mult. Obrajii îmi luaseră foc. Speram să nu fie în flăcări, fiindcă eu așa îi simțeam. Faptul că era Hades și nu David sau alt băiat, făcea ca lucrurile să devină și mai uimitoare și... plăcute. Am mulțumit cerului, în sinea mea, pentru faptul că nu eram încă în stare de ebrietate, altminteri aveam să suport a doua zi o altă serie de plâns, pe lângă cea datorată shoturilor. Acum nu era vina mea, era vina lui. M-am încruntat, realizând în final ce făceam noi doi, de fapt... Ne priveam ca dușmanii, dorindu-ne mai mult ca niciodată unul pe celălalt. — Hades, dă-te jos... am reușit să murmur. 344

Nu îmi venea să cred că reacția lui îmi afectase atât de mult vocea. Sprâncenele aproape i s-au unit. A mârâit gutural, apoi, dintr-o mişcare ageră şi răsuflând pe nări, s-a ridicat și a ieșit din cameră. Aproape a dat cu umărul în tocul uşii în graba pe care a avut-o. Fugea? De ce anume? La cât de aproape a stat de mine, a putut să îmi simtă parfumul si respiraţia; şi nu numai... Corpul mi s-a încordat instinctiv când am realizat că purtam o bluză mai subţire decât linia dintre raţiunea mea şi cumpăt. Şi era o linie extrem, extrem de subţire când venea vorba de Hades. Am rămas momente bune în aceeaşi poziţie, privind în urma lui. Nu îmi puteam explica ceea ce s-a întâmplat şi speram să nu deschidă vreodată vreun subiect legat de asta. Figaro a sărit pe coapsa mea şi mă întrebam de ce nu o fi făcut asta când era Hades peste mine, ca să ne scutească de privirile mânioase ce ni le-am oferit, şi totodată de tortura de a ne abţine. Oftând, m-am ridicat în capul oaselor şi mi-am încolăcit braţele în jurul torsului. Pentru o clipă, m-am întrebat dacă nu cumva frica pe care o aveam cu câteva minute în urmă era cauzată de gândul că Hades îmi putea face ceva rău, însă miam dat seama că îmi era teamă doar pentru că existau şanse să ne sărutăm. Îmi aminteam clar momentul din maşină, când am vrut să îl sărut. Voiam să îl sărut! Dumnezeule... 345

Atât de disperată ajunsesem? Şi totuşi, în pat îmi era teamă că asta avea să se întâmple. Nu eram beată şi anticipam consecinţele. Ar fi fost un sărut şi atât. Nimic mai mult. Ceea ce nu îmi plăcea. Nu voiam doar un sărut de noapte, care a doua zi ar fi fost, cel mai probabil, negat cu tenacitate de amândoi. Eu una sigur nu aș fi recunoscut. Mi-am tras cuvertura peste umeri si l-am luat pe Figaro cu mine sub ea. Ceaceaful era ud acolo unde am stat cu capul, așa că m-am mutat pe partea cealaltă și în scurt timp am adormit, dorindu-mi ca Hades să nu apară cumva și în visele mele. Lucru ce devenise mai mult ca posibil, având în vedere faptul că numai la el mă gândeam în ultima perioadă. Storcea şi ultimul strop de rațiune din mine. Totuși, mi-ar fi plăcut să îl visez pe Hades în locul a ceea ce visam în mod normal. Îmi lipsea harta din Norwich, însă (așa cum făcusem cu multe alte lucruri, de când ajunsesem în New York) mă obișnuisem. Nu am visat nimic în seara aceea. Cel puțin nu îmi amintesc. Dormisem nefiresc de bine. Cu excepția căldurii din dormitor și a injuriilor mintale aduse la adresa lui Hades și a căldurii din apartamentul lui, nu mă deranjase absolut nimic. *** În următoarea dimineață, m-am trezit din cauza căldurii infernale. Gâtul mi se usase și voiam cu ardoare ca o briză marină să apară de undeva și să mă răcorească. Mă suceam pe toate părțile, vrând cu disperare să găsesc un loc rece în tot 346

patul imens în care eram. Mă obişnuisem demult cu patul mic din campus. Atunci mi-a trecut prin minte ca nu cumva Hades să fi repetat gestul din prima seară la Columbia. Acel gând mia făcut inima să bată cu putere şi somnul mi-a pierit instantaneu. M-am întins mâna stângă de-a lungul celeilalte jumătăţi a patului, rugându-mă să nu se lovească de trupul tare al lui Hades. Asta nu s-a întâmplat și am răsuflat ușurată, cu ochii închiși. Am pornit apoi în căutarea lui Figaro, care, surprinzător, mă lăsase să dorm liniştită toată noaptea. Negăsindu-l, mi-am deschis un ochi şi am scrutat patul. Dormea în celălalt colț, pe diagonală, cu burta în sus şi cu picioarele sale mici şi păroase, îndoite. Am surâs, exact când uşa, pe care nu o observasem închisă, s-a deschis și înăuntru a năvălit o fetiță, cu ochii de un albastru mai intens decât albastrul ochilor mei. — Figaro! a strigat ea, însă cuvântul s-a risipit în aer atunci când ochii ni s-au întâlnit. A rămas înlemnită în prag, cu mâna pe clanță. Ochii i s-au mărit imposibil de mult văzându-mă, iar buzele ei micuțe și mari au format un O mic. Stânjenită de toată tolăneala de care dădeam dovadă într-un pat care nu era al meu, m-am ridicat ca arsă și am tras cuvertura peste mine, deși muream de cald. Eram în pijamale. Fără sutien. Un lucru destul de stânjenitor pentru mine, pe lângă multe altele de care aveam parte dimineața. Nu voiam să îmi imaginez cum arăta părul și fața. Având în vedere că făcusem baie în seara anterioară, părul 347

meu, cel mai probabil, luase forma modului în care dormisem și judecând după cât mă foisem în pat, arătam cu siguranţă respingător. — Bună! am zâmbit eu cât de amabilă am putut, ignorând valul de ruşine care îmi traversa corpul. Unde e Hades şi ce face?!, am ţipat în gând. Fetiţa nu a zis nimic, iar Figaro a zbughit-o în direcţia ei, clopoţelul zăngănindu-i la gât. Sunetul unor tocuri pe pardoseala din sufragerie mi-a atras atenţia, apoi inima mi-a sărit peste câteva bătăi când am constatat că se apropia de dormitor. Oh, la naiba... — Dakota, haide! Ia-l pe Figaro şi să mergem. În uşă a apărut una dintre cele mai frumoase femei pe care le văzusem vreodată. Pe lângă corpul de invidiat, alura ei dezarmantă mă făcea să îmi pun cuvertura în cap, să mă bag sub pat şi eventual să sap apoi în podea, până aveam să cad la vecinii de la etajul inferior. Văzând cele două persoane feminine şi pe Figaro, în formaţia aceea, mi-am amintit că nu era prima oară când ne întâlneam, în ziua în care i-am decorat dormitorul lui Hades, ele au ieşit din lift, cât eu aşteptam să urc. De aceea mi se părea cunoscut şi Figaro! Aşadar, ele îl vizitaseră pe Hades în acea zi. Femeia era furioasă atunci, iar când am intrat în apartament la Hades, el era tensionat.

348

Gândurile mi-au fost întrerupte şi realitatea m-a lovit crunt atunci când privirea albastră a femei a ațintit-o pe a mea. Confuzia i-a fost imediat marcată de o încruntătură. Sfredelindu-mă de-a-ntregul, muşchii mi s-au contractat și gândul că probabil ea se gândea la ceva deloc decent, îmi vuia prin minte. Camera era destul de dezordonată încât să întărească orice bănuială. Hades avea întotdeauna curat în dormitor. Observasem asta în cele puține dăți în care fusesem la el acasă. De ce nu avea și în acea zi?! — Bună! a icnit ea, clipind mărunt. Mi-am frecat buzele una de alta şi mi-am tras picioarele mai mult la piept, în încercarea de a mă piti mai sub cuvertură, lucru care era mai mult ca imposibil. — Bună ziua, am bâiguit eu, zâmbind nevinovat la urmă. De parcă asta ar fi ajutat cu ceva... — Cred că puteţi pleca... Vocea răgușită a lui Hades m-a făcut să tresar. A apărut şi el în uşă, încă îmbrăcat în pijamale și purtând o expresie care lăsa loc de multe interpretări. Una dintre ele era furia. Speram din tot sufletul ca prima mea întâlnire cu cineva din familia lui Hades să nu fie tocmai astfel. Nu când exista atâta loc lăsat interpretărilor. Nu voiam, de fapt, să fac cunoştinţă cu nimeni în felul acela. — Deja aţi făcut cunoştinţă, din câte văd, a adăugat el. — Hades are iubită! a gângurit fetiţa, în timp ce Figaro se zvârcolea în braţele ei, vrând să o lingă pe bărbie. 349

Până în acel moment, credeam că gradele Celsius din cameră lui nu puteau fi mai mari, însă după ce am auzit cuvântul “iubita” după “Hades”, muşchii de pe oase au început literalmente să mi se lichefieze. Îi simţeam topindu-se de jenă. Femeia s-a uitat cu greu la Hades, iar el mi-a aruncat o privire încurcată. De parcă nu era sigur de situaţie. Eu una eram mai mult decât nedumerită. Expresia i s-a înăsprit şi eu mi-am ferit privirea regretând amar când am fost întâmpinată de răceala din ochii femeii. Măcar m-am mai răcorit puţin astfel. Sunt convinsă că începuse să îmi curgă sudoare pe frunte. — În fine, a conchis femeia, răsflând. Să mergem, Dakota. Şi a ieşit în hol, creând ecou în aproape tot apartamentul, cu tocurile pantofilor ei stiletto. Am înghițit în sec, în timp ce Hades încă mă sfredelea din priviri. Dakota a fugit în urma femeii, cu Figaro în braţe, iar Hades a intrat în dormitor. În scurt timp, uşa de la intrare s-a auzit şi am bănuit că cele două plecaseră. Hades încă mă privea îngândurat. Asta nu era de bine. Nici măcar nu mersese să le conducă la plecare. Ştiam că urma să înfrunt consecinţele acelor shoturi și miam jurat că nu o să mai beau atât în viaţa mea.

350

Capitolul 27 Hades Oricât mi-aș fi dorit să îi spun Litei că nu trebuia să își facă griji în privința acelei femei, știam că dacă aș fi făcut asta, porneam un lung şi nesfârşit şir de întrebări. Poziţia ei cocoloşită, sub cuvertură, m-ar fi făcut să râd, dacă nu eram supărat pe Dakota pentru că dăduse buzna în dormitor, deşi îi spusesem să nu facă asta. Ştiam că Lita dormea, dar evident, soră-mea nu avea cum să îl ia altfel pe Figaro. Trebuia să iau câinele în sufragerie când ieşisem din dormitor, de dimineaţă. Lita avea ochii încă măriţi şi obrajii extrem de roşii, ceea ce o făcera mult prea adorabilă pentru puterile mele. Clipea rar, de parcă încă conştientiza ce tocmai se întâmplase. De aflat, nu avea cum să afle oricum. M-am dus la şifonier şi mi-am scos haine de schimb. Am auzit-o răsuflând în spatele meu şi mă întrebam dacă nu cumva îşi ţinuse respiraţia. — Hades, a murmurat ca. E totul în regulă? Stăteam cu spatele la ea şi n-am îndrăznit să mă întorc. Miam luat hainele, ignorând-o, și am ieșit din dormitor. Urma să îşi pună sute de întrebări, dar nu îmi păsa. Eram încă nervos pe ea şi nici măcar nu ştiam de ce. *** 351

După ce m-am schimbat, am ieșit din baie, scuturându-mi părul de cei câțiva stropi de apă rămași după duș. În drumul spre sufragerie, m-am oprit ca trăsnit atunci când am aruncat o privire pe ușa deschisă a dormitorului. Am clipit de câteva ori și am intrat, găsind-o pe Lita cu spatele, zgâindu-se la un tricou de-al meu. — Ce naiba...? am zis în barbă, șocat de faptul că dormitorul meu era curat lună. Închizând ochii, am tras aer în piept şi am fulgerat-o pe Lita cu privirea, răsuflând apoi pe nări. S-a întors cu faţa la mine și m-a privit indiferentă, ca mai apoi să îşi coboare privirea către mormanul de haine împachetate de pe pat. Cât mă consuma atitudinea ei! Tocmai îmi făcuse curat în dormitor. Nimeni nu venea vreodată în dormitorul meu, şi cu atât mai puţin să doarmă sau să facă ordine în el. Şi-a ridicat privirea tăioasă şi albastră, spre mine, o fracţiune de secundă, înainte să aşeze tricoul peste celelalte şi să le ia pe toate de pe pat. M-am sprijinit cu umărul de tocul uşii şi am zâmbit sarcastic. — Nu-mi spune că asta e răsplata ta pentru binele pe care ţi l-am făcut aseară, am tachinat-o, în mod deliberat. Savuram din plin momentele în care glumeam pe seama ei. Cred că, de fapt, nu doar atitudinea schimbătoare a lui Aimèe mă consuma, ci şi bruştele mele schimbări de atitudine pe care le căpătam în preajma ei. Prezenţa Litei îmi provoca 352

întotdeauna o dorinţă avidă de a o vedea nervoasă. În fapt, de multe ori ea mă enerva pe mine, nu eu pe ea. Trebuia să exersez la chestia asta. — Despre ce vorbeşti? mi-a spus de după uşa şifonierului, în timp ce eu mi-am încrucişat braţele la piept. Încă era îmbrăcată în pijamale, doar că acum avea părul uscat, lăsat pe spate şi ciufulit. Nu suficient de ciufulit, după părerea mea. Cel puţin nu atâta vreme cât cu o seară în urmă se fâțâise încontinuu în somn. Abia pe la ora trei s-a liniștit, când am decis că cineva trebuia să o ajute. Ca și în prima seară, la Columbia, a dormit bine abia după ce am luat-o în brațe. Bănuiam că asta se trăgea de la faptul că ştia că era cineva lângă ea. Doar așa nu avea de ce să se teamă. Era dependentă de afecţiune. Orice ar fi fost, faptul că am dormit cu ea era ceva neștiut de ea și de restul nu îmi păsa. Nu aş fi ştiut ce explicație să îi ofer când nici măcar eu nu ştiam vreuna. Doar că nu poţi să dormi liniştit atunci când ştii ca ai o fată ca ea în dormitorul tău și că pe deasupra, are un somn agitat pe care numai tu i-l poți alina. — Ştii foarte bine despre ce vorbesc, i-am spus. Mahmură scrie pe fruntea ta. — Măcar nu scrie: “Bună, eu sunt domnul furios tot timpul.”, s-a strâmbat ea, iţindu-şi capul de după uşa masivă. “Nu îmi pasă de nimeni şi fac doar ce am eu chef!”. Ceva de genul ăsta scrie la tine.

353

M-am uitat stăruitor la ea şi m-am străduit să nu îmi las maxilarul să ajungă pe podea, tocmai de aceea l-am încleştat cu putere. Nu înţelegeam cum reuşea să mă provoace în halul acela. — Scuteşte-mă, Hades. Şi-a încrucişat şi ea mâinile la piept. Ar fi fost drăguţ din partea ta să îmi faci cunoştinţă cu... — Ar fi fost, am întrerupt-o eu. Te interesează cine erau? — Bineînţeles, având în vedere că m-au găsit în dormitorul tău, mi-a spus, cu tonul domolit. M-am simţit ca şi când... Ştii tu... Ca şi când aş fi... genul ăla de fată. Sper doar să nu fie mama ta şi... — Şi dacă ar fi ce? A clipit mărunt şi, brusc (ca întotdeauna), fata curajoasă şi tupeistă dispăruse în spatele unei feţe palide şi a unei priviri disperate. — Nu, nu e mama mea, am mințit-o, nevrând să pronunț cu voce tare că acea persoană era într-adevăr mama mea. Iar Dakota, este sora mea. Am fost sincer. Expresia i s-a relaxat şi încruntat uşor, însă nu a spus nimic. M-am apropiat de ea și m-am oprit la câțiva pași. Am putut observa cum obrajii i s-au aprins din nou. Adoram când i se întâmpla asta. Eram exact ca focul în preajma ei. Mi-am sprijinit palmele de perete, lângă capul ei, și m-am aplecat lent, în timp ce ea s-a dat în spate, cu bucele zvâcnindu-i. Îmi plăcea inimaginabil de mult când aveam 354

stăpânire de sine în preajma ei, dar cum asta se întâmpla foarte rar, decisesem să profit de cele în care puteam. Acum era unul dintre momente. Mă jucam cu ea. Ochii ei erau panicați. — Să nu te mai intereseze viața mea personală, Lita. Cu o expresie demnă de fotografiat și cu vocea tremurândă, a răspuns: — Să nu te mai apropii de mine la mai mult de un metru, Hades. Am zâmbit și m-am dat în spate. — Nu negocie, Lita. Eu îți spun ceva și tu ce faci, mănțelegi? — Desigur, a zis ea sarcastică și știam că nu vorbea serios, fiindcă era imposibil să cedeze atât de ușor. Pe fruntea mea scrie mahmură, nu cățeluș. Exact cum bănuiam. — Și te mândrești cu asta? — Cu siguranță mai mult decât te mândrești tu cu atitudinea asta de mitocan nesuferit. Am oftat adânc. Pur și simplu mă lăsa fără energie pe care, într-un fel sau altul, tot ea mi-o dădea. Nu aveam șanse cu Lita, în definitiv. Orice aș fi făcut. Intrase în viața mea înainte să îmi dau seama și, cel mai probabil, nici ea nu își dăduse. Am întins mâna la raftul din dreapta mea, de unde am scos o pereche de pantaloni de trening și un hanorac de aceeași 355

culoare. Ea m-a urmărit cu coada ochiului, până când i le-am pus în brațe. — Oricât de mult mi-ar plăcea să te văd în pijamale, trebuie să te schimbi. Seph și Hailey vor sosi în curând. A închis ochii o clipa, apoi i-a deschis și a trecut ţâfnoasă pe lângă mine, ieșind din dormitor și lăsând în urma ei un miros plăcut. Evident ca era plăcut din moment ce era cel al gelului meu de duș. Am zâmbit, gândindu-mă că îl folosise cu o seară în urmă. M-am întors pe călcâie și m-am uitat la dormitorul meu ordonat. Oare când naiba apucase să facă totul? Ceea ce conta era ca Victoria tocmai văzuse o fată la mine în dormitor şi, mai mult ca sigur, avea să îi dea raportul minunatului meu tată. *** Jumătate de oră mai târziu, când deja se făcuse vreo două după-amiaza, Hailey şi Seph au ajuns la mine. Aimèe fâţâia din fund în bucătărie, făcându-şi ceva de mâncare, pentru că eu mâncasem când mă trezisem. Ceea ce mâncam eu nu îi plăcea şi a ţinut morţiş să îşi facă singură de mâncare. M-am mustrat de mii de ori pentru faptul că o luasem acasă. Era mai rea ca o soţie, iar eu mă simţeam mai rău ca un bărbat însurat, pentru că nu aveam garanţia că ea avea să rămână. Îi dădusem o altă pastilă pentru mahmureală şi eram mai mult decât enervat pe faptul că era nevoită să treacă prin aşa ceva.

356

Dar apoi am regretat când şi-a revenit şi a început să facă din nou ordine în bucătărie. Fata asta se afla de câteva ore în casa mea si deja pusese stăpânire pe ea. După ce au discutat despre petrecerea din seara anterioară și despre faptul că Caroline s-a dus să i-l prezinte pe Colin lui Sam, Hailey și Aimèe au plecat către campus. Ceva legat de proiecte pentru facultate, parcă. N-am stat să ascult. Voiam ca Lita să plece cât mai repede ca să se întoarcă la fel de repede când termina. Seph mi s-a alăturat pe balcon, când fumam. I-am dat o ţigară din pachetul meu şi el şi-a aprins-o. Îl cunoșteam pe Seph încă din generală. Deşi de-a lungul timpului am avut probleme cu ai mei și m-am tot mutat, el mi-a fost mereu alături. Era unicul şi cel mai bun prieten al meu. Era mai important ca proprii mei părinţi şi la fel de important ca Dakota. — M-a sunat Jordan, mi-a spus el, privind în faţă. Nu mi-am luat privirea de la orizont în timp ce am tras din ţigară şi nici nu i-am răspuns, pentru că oricum avea să continue şi fără să fac asta. — Nu-i convine că nu ai mai dat pe la Vikings în ultima perioadă, a adăugat. Te vrea în ring diseară.

357

Capitolul 28 Aimèe Hailey a oprit maşina în fața campusului şi am coborât amândouă, discutând despre relaţia dintre Colin şi Caroline. Mi-a spus că Seph era încă sceptic în privinţa asta, dar având în vedere că Caroline a decis chiar să i-l prezinte pe Colin lui Sam, însemna că într-adevăr avea să fie ceva serios. Regretam faptul că nu apucasem să vorbesc cu Caroline despre cele întâmplate în ultima perioadă, dar speram ca în seara respectivă să apuc. Într-o oarecare măsură, îmi era teamă să fie asta. Distanţarea lui Caroline îmi întărea ideea că nu vom mai fi niciodată atât de apropiate pe cât fusesem. Nu ştiam a cui era vina... A ei pentru că s-a răcit faţă de mine, sau a mea pentru că am lăsat-o? Totul pornise de la Hades, Afurisitul şi ticălosul de Hades Maxwood. Acel Hades care mi-a cântat Are you gonna be my girl. Acel Hades care m-a provocat să beau până m-am făcut criţă. Acel Hades care m-a silit să plec de acolo cu el. Acel Hades care m-a dus în apartamentul lui şi m-a îngrijit ca pe o adolescentă obosită şi jalnică ce eram. Acel Hades căruia i-am folosit gelul de duş, şamponul şi periuţa de dinţi. 358

Acel Hades care m-a tachinat până mi-a scos peri albi. Acel Hades care aproape m-a sărutat, deşi refuzase, fără pic de remuşcări, atunci când eu am vrut să îl sărut. Acel Hades despre care nu ştiam aproape nimic, dar care mi-a făcut de zeci de ori inima să stea în loc şi să bată, în același timp. Acel Hades care reprezenta un paradox colosal. Îi purtam trening-ul, iar parfumul său se afla pe fiecare părticică din pielea mea. Miroseam a el. Prima dată când adoram parfumul la un băiat. Îmi venea să mă miros de plăcere. Mă ţicnisem... Rău de tot. Și ceea ce voiam după toate astea, era doar să îl sărut şi să îl bat, în acelaşi timp. — Care e faza cu tine şi Maxwood? m-a întrebat Hailey când am intrat în camera din campus. Schimbarea radicală a subiectului de la Colin-Caroline la Hades- Aimèe, m-a făcut să ezit şi să clipesc mărunt. Mi-am descălţat ghetele, am luat papucii de cameră şi mi-am lăsat geaca în cuierul de lângă uşă, apoi m-am îndreptat spre pat, frecându-mi palmele de partea din faţa a coapselor. Căutam frenetic un răspuns. Hades nu era prietenul meu, nici iubitul meu şi cu atât mai puţin o simplă cunoştinţă. Tocmai interacţionasem cu sora lui. M-am simţit de parcă reuşisem cumva să sparg cercul în care se află Hades — un cerc din oţel, care impunea o limită între el şi ceilalţi. 359

Clar se întâmpla ceva cu mine. Mi-am muşcat buza şi m-am aşezat pe pat. Hailey stătea pe patul lui Caroline. Evident, subiectul o preocupa la fel de mult cât mă preocupa şi pe mine. Dar de ce, totuşi? — Care e faza? am întrebat, pe un ton nesigur, încruntându-mă. Hailey şi-a mijit ochii şi un zâmbet atotştiutor i-a arcuit buzele. Bineînţeles că nu mă credea. Încă eram o mincinoasă foarte, foarte nepricepută. — Ai dormit la el, a subliniat ea, lungind remarca înspăimântător de mult. Mi-am ferit privirea. Știam că Hailey o să creadă că mă feresc de detalii și, în definitiv, asta făceam. De ce nu era și Hades de față ca să răspundă? Până la urmă, el a făcut tâmpenia de a se sui, practic, pe mine. Sărutul pe care i l-am cerut eu nici nu se compara. Eu eram beată, el nu. Eu profitam de starea mea, el a făcut totul pe față. Voia ca eu să văd că el mă putea săruta oricând dorea pe când eu nu pe el. Tocmai vorbesc despre un sărut care nici nu a avut loc... Cât de mult puteam să fi înnebunit? — Aşa, şi? mi-am arcuit eu sprâncenele. — Fii serioasă, Aimèe, s-a dezumflat Hailey. Hades nu tear fi luat la el acasă fără motiv. El nu ia pe nimeni acasă la el... 360

Cu atât mai puţin fete. Ca să nu mai spun de rămasul peste noapte... Băiatul ăsta face doar ce are chef şi nu include niciodată fetele în asta, înţelegi? Decât dacă, ei bine, ştii tu... — Dacă ce? Nu o înţelegeam. Puteam admite că Hades părea iritat de prezenţa oricui în apartamentul lui, dar nu puteam înţelege de ce. Ea şi-a rostogolit ochii, frustrată. — Decât dacă e vorba de nevoile speciale sau... personale. Zi-le cum vrei. — Nevoi personale? Şi abia apoi am realizat... Oh, Doamne! La asta se gândea ea?! Că eu şi Hades... Refuzam să îmi imaginez aşa ceva. Dacă Hades voia asta de la mine, însemna că aveam o problemă serioasă. Hades gândea asta despre mine, oare? Nu mi-am imaginat niciodată ca un băiat ar fi interesat de mine doar pentru aşa ceva. Brusc, îmi uram corpul bine structurat: picioarele, fundul, talia, sânii și chiar și faţa. Nu voiam să atrag prin asta. Avem mult mai multe de oferit decât corpul meu. David niciodată nu mă privise așa cum o făcuse Hades. El părea condus de o forţă străină, care parcă voia să mă revendice ca pe un premiu. David era rezervat şi păstra distanța față de subiectul ăsta. Poate că David îşi găsea în altă parte distracția și poate că eu am fost mult prea oarbă ignorând acest aspect.

361

Mi-am relaxat muşchii şi am început să trag de scamele ciorapilor. Era neapărată nevoie să scap de ticul acela, care mă dădea întotdeauna de gol. — Hailey... Tocmai ce am ieşit dintr-o relaţie. Nu o să sar acum în braţele altui băiat. Cu atât mai mult când e vorba de Hades. Crede-mă, abia ne înţelegem. Aseară am dormit separați și atâta tot. Îi sunt recunoscătoare pentru faptul că mia purtat de grijă, și tot ce pot face este să îi mulţumesc. Nimic mai mult. Acesta era adevărul. Între mine şi Hades nu era nimic. — Doar ce ai ieşit dintr-o relaţie? a pufnit ea, indignată şi amuzată totodată. Iartă-mă, Aimèe, dar pentru ceea ce ţi-a făcut David pot afirma cu mâna pe inimă că ceea ce aveaţi voi nu era relaţie. Într-o relaţie trebuie să cunoşti defectele şi calităţile celui de lângă tine şi să i le accepţi. Ceea ce a făcut el este de neiertat. Ai fost rănită de el. Ai fost dezamăgită. Asta nu s-ar fi întâmplat dacă îl cunoşteai, fiindcă ai fi ştiut de la bun început la ce să te aştepţi de la el. Nimeni nu se schimbă peste noapte, crede-mă. Şi de obicei nenorociţii nu au noroc de fete aşa drăguţe ca tine. Buza aproape îmi sângera în strânsoarea dinţilor. Hailey avea dreptate. Eram dezamăgită de mine însămi pentru că nu realizasem asta. Fusesem, într-adevăr, oarbă. Hailey m-a lăsat câteva minute să procesez ceea ce îmi spusese. Ştia că aveam nevoie de timp ca să fac asta. — Te-ai îmbătat pentru prima oară? a chicotit ea, schimbând subiectul. 362

Mi-am trecut limba peste buze şi le-am strâns mai apoi într-o linie fermă, făcând o grimasă, în chip de scuză. — A fost atât de evident? A râs şi s-a ridicat de pe pat. — Ei bine... Da. Nu îţi face griji, vor mai fi momente de genul. Trebuie să ai antrenament. Dacă să mă îmbăt din nou însemna să petrec o altă noapte în compania lui Hades, atunci am hotărât automat că mă lepăd. Nu aş fi rezistat psihic şi a doua oară, iar fizic... ar fi fost acelaşi lucru şi la fel de periculos. Era un risc pe care evident nu mi-l asumam. — Eu una am impresia că Hades are ceva cu tine, mi-a mărturisit Hailey, învârtindu-se pe scaunul de la birou. Vreau să spun... Îl ştiu pe Hades de ceva vreme şi îi cunosc comportamentul. Faptul că îţi acordă neobişnuit de multă atenţie îmi dă de gândit... Mi-am lăsat capul pe spate, aproape gemând de disperare în timp ce am închis ochi. Cuvintele lui Hailey îmi ridicau mai multe semne de întrebare. Ceaţa din mintea mea devenea zilnic mai abundentă. Nu mă mutasem în New York pentru asta. Trebuia să studiez, să îmi termin cu bine anul doi de facultate şi să îmi depun toate forţele în meseria mea de viitor. În schimb, eu mă consumam cu Hades. Totul din cauza acelei seri în care nu am avut căldură în institut şi a dormit cu mine. Afurisitul! Nu putea să mă lase să îngheţ în loc să mă facă să ard?! 363

— Te rog, Hailey, am implorat-o. Hai să nu mai vorbim despre asta. Trebuie să termin proiectul. Umerii săi au tresărit şi m-a privit cu un aer nevinovat. O vedem preocupată de acest subiect şi mă întrebam de ce. Hades era un băiat ca toţi ceilalţi, deci nu existau dubii în faptul că probabil doar voia să mă facă să regret venirea mea în New York. Hailey totuşi nu era prea sigură de asta şi mă întrebam ce ştia ea şi eu nu ştiam. Nu mi-am axat interesul pe lucrul ăsta. Hades trebuia să rămână la distanţa pe care o impusesem de la bun început, chiar dacă eu intram în cercul lui, în mod inevitabil. Ne-am apucat de proiectul pe care eu îl aveam de făcut pentru curs. Hailey mi-a dat o mână considerabilă de ajutor pentru care i-am fost mai mult ca recunoscătoare. *** Caroline nu se întorsese până târziu, iar Seph şi Hades trebuiau să vină când se întuneca. Trebuia. Hailey tocmai închisese apelul telefonic cu Seph atunci când eu am pus planşa aproape terminată pe birou analizândo de la distanță, în timp ce rodeam capătul creionului. M-am scărpinat cu rigla în păr, văzând că vreo două diagonale erau trasate strâmb. Mai aveam multe detalii de finisat până când avea să fie gata. — Îmbracă-te, mi-a spus Hailey dintr-o răsuflare, sucinduse spre mine. 364

Aproape am tresărit auzindu-i tonul uşor panicat. — Ce s-a întâmplat? Expresia ei îngrijorată mă speria. — Mergem la Vikings. Seph tocmai mi-a spus că Hades luptă în seara asta. M-am încruntat şi am simţit cum genunchii mi se înmuiau. De ce eram atât de neliniştită? Nu era prima şi nici măcar ultima luptă la care lua Hades parte. În pofida acestui fapt, simţeam că ceva nu era în regulă. O luptă, aşa deodată? Ce trebuia să însemne și asta? Avea din nou probleme, oare?

365

Capitolul 29 Hades Îmi legam şireturile atunci când Seph a intrat în vestiar. Mi-a aruncat sticla cu apă şi am prins-o cu o mână. A închis uşa în urma lui şi s-a apropiat de mine. Vocile studenților creau hărmălaie, dincolo de peretele ce despărţea vestiarul de ring. Niciodată nu mă intimidau şi întotdeauna uram când îmi strigau toţi numele. Numele meu pe prea multe buze. Nenorocitul meu de nume. Am desfăcut dopul sticlei şi am băut apa din ea. Era prea multă învălmăşeală acolo. Am vorbit cu Jordan în ziua respectivă şi am stabilit lupta. Iniţial s-a împotrivit, cu pretextul că aveam nevoie de antrenament înainte, având în vedere că nu mai intrasem în ring de ceva vreme. Nu îmi păsa de asta. Ceea ce mă preocupa era faptul că eram incapabil de a o lăsa pe Lita să ajungă la mine. Asta era suficient ca să mă facă să dobor orice adversar. Nu ştiam cine era sau cum arăta, voiam doar să îl bat. Pumnii îmi zvâcneau tânjind la asta, muşchii mi se încordau involuntar pe oase, maxilarul îmi era încleştat, iar inima... inima nu mai era la locul ei. Şi bănuiam deja la cine se afla. Lucru care mă înfuria mai tare. Nu se putea ca după atâta vreme, cât am stat departe de chestia asta, ea să

366

mi se strecoare pe sub piele şi să ajungă pe nesimţite la inimă. Nu puteam lăsa ca asta să se întâmple. Vikings avea nevoie de mine. Faptul că eram dispus să lupt și totodată să câștig, îi oferea lui Brad şi celor din Vikings un motiv temeinic pentru care nu m-ar fi dat niciodată afară din frăție. Îi ajutasem pre mult, iar Jordan nu lua niciodată deciziile de unul singur, oricât de mult ar fi vrut el să mă scoată. Și nu voia asta, de fapt. Nu cu Brad la conducere. Nu întotdeauna am fost aşa. Vikings, ca frăţie, avea vechime incontestabilă. Totul pornise de la străbunicii unor indivizi aflați în frăție. Brad se descurca, în mare parte. Mai bine decât Ty, care fusese înaintea lui. Băieţii ăia nu au fost niciodată gașca mea preferată, dar i-am tolerat, pentru că nu aveam încotro. Pentru că luptele mă ajutau psihic. Pentru că nu voiam să lovesc doar un sac inert în sala de antrenamente și nici atât nu puteam lua pe cineva la bătaie pe stradă. Meciul nu avea niciodată loc în ring, ci în interiorul meu. Nimic şi nimeni nu mă putea linişti atunci când simţeam nevoia să lovesc în ringul de la Vikings. Mă simţeam neputincios în faţa tumultului provocat de ea şi aveam impresia că îl puteam controla numai luptându-mă. Poate că Lita avea dreptate. Poate că doar în luptă eram cel care deţinea controlul. Aveam vaga impresie că urma să lupt cu un tip din Bronx. Bronx era o altă frăţie — nişte hăndrălăi ticăloşi, care nu 367

făceau decât să îşi injecteze steroizi oriunde apucau. Asta îmi făcea treaba mai uşoară. Oricine ar fi fost adversarul, eu mi-l imaginam mereu ca fiind altcineva. Niciodată nu mă băteam cu omul de pe ring, ci cu cel din mintea mea. Mi-am scos puloverul gri de bumbac şi mi-am pus maioul negru pe care îl purtam cel mai des în lupte, atunci când simţeam nevoia să o fac. De obicei luptam la bustul gol. Privirea mi s-a mutat pe oglinda de pe perete, unde silueta mi se reflecta. Tatuajele de pe piept şi umeri, care mă motivau adesea, îmi zâmbeau trufaşe, încurajându-mă. — Ai mâncat ceva? m-a întrebat Seph. — Zi-mi cine intră. El a ezitat. — Joshua Jackson. Îl știam. Din Bronx. Exact cum bănuisem. — JJ, am pufnit eu. — Trebuia să se lupte cu Hassan, dar evident Jordan l-a lăsat pe tușă ca să intri tu. Hassan nu avea şanse cu el, oricum. Nu îți pui protecţiile elastice? — Nu am nevoie de ele. — Hades, nu ai urcat în ring de multă vreme, omule. Nu e momentul să faci pe durul. Ce ai păţit? Nu îmi era greu să recunosc că mă lăsam influentat de prezenţa sau, implicit, absenţa Litei. Absenţa ei devenise o prezenţă intensă în mintea mea. Lupta avea să o scoată de acolo. Nu aveam idee cum, dar trebuia. 368

Mi-am întors capul şi m-am uitat peste umăr la Seph, înfăşurându-mi pe palme benzile elastice şi albe. Aveam nevoie de ele. JJ nu era un tip slab şi se pricepea destul de bine la mişcări. În plus, starea nu îmi permitea să mă arunc cu capul în față. Nici la propriu, nici la figurat. — Sunt bine, i-am răspund cu întârziere lui Seph. — E legat de aseară? Frate, îmi pare rău că am băut atât. Serios. Uneori îmi pierd firea, ştii asta. Am scos un hohot. De-ar fi ştiut el... Stătea sprijinit de un aparat pentru coapse, cu braţele încrucişate la piept. — Trebuie să te controlezi, Seph, am răsuflat eu, întinzându-i mâna ca să îmi pună elasticele pe cealaltă palmă. Cu alcoolul nu e de glumă. El și-a rostogolit ochii. Nu avea probleme cu alcoolul; doar îl tachinam. Am zâmbit uşor, deşi nici măcar nu voiam să fac asta. De dimineaţă mă simţeam al naibii de bine, iar în seara aia nu eram bine absolut deloc. Aveam nevoie de... Nu ştiam de ce. Sau de cine. Am refuzat să aprofundez, din teama de a nu ajunge la conluzia de care fugeam. — Atunci ce ai? a întrebat el din nou, legându-mi benzile. Parcă eşti altcineva în ultima vreme. Chiar atât de evident era? Am râs, pentru că nu ştiam ce altceva aş fi putut face. El s-a uitat bănuitor la mine. Seph mă cunoştea foarte bine și ar fi intuit de la mile depărtare că ceva se întâmpla cu mine. 369

— Frate, ce ai făcut aseară cu Aimèe? Exact de asta mă temeam. Eu nu mă temeam niciodată de nimic... Ce naiba? — Ce te face să crezi că am făcut ceva? — Uită-te la tine, şi a făcut un gest simulacru spre mine, din încheietură. Arăţi de parcă nu ai fi dormit săptămâni întregi și nu ai fi mâncat tot de atâta timp. — Sunt bine. A oftat adânc. Nu avea şanse cu mine. — O să vorbesc cu Aimèe despre asta. Fir-ar... Avea să iasă urât dacă Seph afla că mă ascundeam de el. Lita i-ar fi spus că aproape am sărutat-o, iar Seph s-ar fi enervat pentru că nu i-am spus personal atunci când el îmi ceruse asta. Nu voiam să mă cert cu Seph. Şi, la naiba, nu dintr-un motiv ca ăsta. — Fir-ar să fie, Seph, am izbucnit eu, involuntar. Aseară, efectiv, am încălecat-o pe Aimèe în pat şi aproape am sărutat-o ca un retardat care nu a mai avut parte de un sărut din generală. Jur că dacă nu aveam un control de sine al naibii de puternic, o devoram acolo. Şi aş fi făcut-o extrem de lent. Mă simt de parcă mi-a intrat în sânge şi nu pot să o mai scot de acolo. Nu pot să îmi imaginez când şi cum a făcut asta. Seph rămăsese stană de piatră, cu o expresie uluita pe chip şi cu gura căscată.

370

— Am înnebunit complet gândindu-mă la asta, am continuat, pe un ton mai ridicat decât intenţionasem. Tu cum ai fi fost într-o situaţie ca asta? Cu atât mai mult când, practic, nu îţi stă în putere să faci nimic pentru ca lucrurile să meargă. Nu vreau nici măcar să încerc să fac lucrurile să meargă, pentru că sunt convins că nu vor merge. Am înghiţit în sec când am terminat de vorbit. Îmi era imposibil să ţin totul în mine când vorbeam cu Seph. El nu merita să îl mint sau să îi ascund lucruri. Cu atât mai mult când era vorba despre... orice ar fi fost chestia aia. Până în acel moment nici eu nu realizasem adevărata intensitate şi gravitate a lucrurilor. Nu a apucat să își revină și să îmi spună ceva, pentru că uşa vestiarului s-a deschis şi Jordan şi-a vârât capul în încăpere. Era timpul luptei, ştiam, şi era mai mult ca bine primită. Era momentul în care voiam să lupt până îmi plesnea pielea pe degete, până când dinții îmi perforau gingiile şi până când inima nu avea să mai bată cu viteza cu care o făcea. — Ești gata? a întrebat Jordan, pe un ton distant. Haide! M-am uitat scurt la Seph și l-am văzut încordat. Îi mărturisisem în față problema care mă măcina. Chiar dacă am ţipat, fusesem sincer cu el. Îmi recunoscusem mie însumi că ceva mi se întâmpla. Când a trecut pe lângă mine, Seph mi-a spus: — Vorbim după despre asta. Grozav. Încă un motiv pentru care aveam să îi mai dau câțiva zeci de pumni în plus lui JJ. 371

Am ieșit din vestiar în urma lui Jordan, în timp ce Seph s-a strecurat în mulțime. Lumea aclama. În ring, JJ își rotea umerii și gâtul, sărind de pe un picior pe altul. Panourile luminau tot subsolul și dintr-odată uram toată acea lumină excesivă. Miam trecut mâna prin păr, înainte să urc treapta de beton a ringului, ca mai apoi să mă opresc pe diagonală față de JJ. Nu era necesar să mă dau în strambă ca el, pentru că știam amândoi că aveam să lupt mai bine. JJ era înalt, prea musculos și deloc inspirat când venea vorba de apărare. Dădea, dar nu știa să se apere. Învățasem, de-a lungul timpului, punctele slabe ale multor luptători. Când apărea unul nou, experiența îmi permitea să îi aflu rapid slăbiciunile. În ring nu era nevoie să fii musai cel mai bun în mișcări, ci să ai mereu altele și, îndeosebi, să nu lași să ți se observe punctele slabe. Mai mult decât asta, trebuia întotdeauna să le afli pe ale adversarului, ca mai apoi să le folosești în favoarea ta. Şi să te aperi. Întotdeauna să te aperi. Și să te fereşti. Învăţasem să mă feresc în ring, dar nu și în viața de zi cu zi. Şi acum, aveam un punct slab. Unul de care nu știa nimeni. Până de curând, nici eu nu ştiam, dar cu atât mai bine. Căldura care învăluia ringul, mă sufoca, dar dorința de a lupta era mult mai arzătoare. Seph m-a strigat de lângă ring şi m-am uitat curios la el. Mi-a întins o altă sticlă cu apă, adăugând: 372

— Aimèe şi Hailey au intrat acum. Vor veni lângă scenă. La urmă, mi-a făcut cu ochiul. Aşadar, punctul meu slab urma să apară, mai vizibil ca niciodată. Rânjind, am înhăţat sticla din mâna lui și i-am dat ușor cu pumnul în urmăr. O secundă mai târziu, Lita și Hailey au apărut lângă scenă, purtând nişte expresii îngrijorate. Am analizat-o scurt pe Lita din cap până în picioare, observându-i blugii închişi la culoare, puloverul violet și fesul roz. Era singura persoană colorată din toată mulţimea de studenţi. Nu puteam nega faptul că arăta adorabil cu fularul răsucit în jurul bărbiei şi nasului. Voiam să îi văd buzele. M-am aplecat pe vine în faţa ei, iar gestul meu a făcut-o să mărească ochii. I-am tras fularul în jos și m-am apropiat de ea, iar buzele i s-au întredeschis în mod inerent. Îi intrase în reflex şi făcea asta deseori, când era în preajma mea. I-am simțit în aer respiraţia aromată și aproape am râs când am văzut o urmă colorată pe obrazul ei. Oare se grăbise atât de mult să vină în locul ăla infect? Oricât de mult voiam să o văd departe de Vikings, prezenţa ei îmi făcea bine oriunde am fi fost. Urma să lupt pe bune în fața ei. Urma să lupt... pentru ea. M-am aplecat mai mult în fața și ea a încremenit. Savuram din plin momentele în care mă jucam așa cu ea. — Vizionare plăcută! i-am spus și m-am ridicat spre adversarul meu.

373

Capitolul 30 Aimèe Am înghiţit în sec, încercând să îmi recapăt respiraţia, în timp ce Hades s-a ridicat brusc în faţa mea, pe ring. Nu era prima dată când îmi făcuse inima să tresalte, să facă piruete şi salturi de la bârnă, de 360 de grade. Buzele, acum descoperite de fularul pe care el îl trăsese în jos, tânjeau după ale lui. Mi-am trecut limba peste ele, sperând să mă liniştesc, în timp ce mă zgâiam la spatele său lat şi la omoplaţii proeminenţi, aflaţi la vedere datorită decupajelor maioului negru pe care îl purta. Tatuajele nu îmi mai erau atât de străine ca prima dată când îl văzusem luptând. Mi-a susţinut privirea, cât Musculosul, pe care aflasem mai târziu că îl chema Jordan, îşi ţinea discursul. Nu auzeam nimic. Mă concentram pe privirea lui Hades, care îmi alunga orice grijă avută până în acel moment. Arăta în formă şi chiar speram să fie. Îmi dădusem deja fesul şi fularul jos, abandonându-le pe una dintre băncile joase din apropierea scenei. Hailey şi Seph stăteau lângă mine, pe lângă alţi zeci de studenţi. Majoritatea îi cunoşteam din vedere, de la universitate, iar de restul nu mă interesa. Acum, tot ce mă preocupa era felul în care arata Hades în ring. Nu-l percepeam ca fiind silit să lupte. Felul în care se manifesta — scurtele mişcări de unduire a umerilor, trosnirea articulaţiilor şi a gâtului, salturile de încălzire... în 374

largul lui acolo. Îi făcea plăcere sa lupte. Nu făcea asta pentru spectacol. Nu înţelegeam însă, la vremea aceea, ce îl făcea să își dorească asta. De ce voia să lupte? Trăgând aer în piept, mi-am dat şuviţele din părți după urechi și mi-am vârât mâinile în buzunarele din spate ale jeanșilor mei negri. Mă bucuram că mulțimea nu se îmbulzea până la sufocare. Cel puțin, nu lângă noi. Gândul mi-a fugit la Caroline şi la Colin... Iisuse! Nu ştiam nimic de ei încă de dimineaţă. Rotindu-şi cozorocul şepcii pe care întotdeauna o purta, Jordan a coborât de pe ring, trecând printre mine şi Hailey. Mi-am păstrat atenţia asupra celor doi bărbaţi din faţa mea. Tipul cu care urma să se lupte Hades putea reprezenta un oarecare pericol, judecând după statura sa. Cu toate că el era mult mai masiv ca Hades, nu îmi făceam griji. Hades ştia ce avea de făcut, iar zâmbetul mic şi arogant din colţul gurii sale îmi demonstra asta. Era periculos de relaxat. Luminile trimiteau raze din tavan, peste muşchii săi încordaţi şi lucioşi de la sudoarea care deja se scurgea pe trupul lui, părul brunet îi era total răvăşit, sprâncenele îi erau unite, scoţând la iveală acea cută nelipsită dintre ele, maxilarele puternice îi erau încleştate cu insolenţă, iar ochii lui căprui continuau să îl sfredelească pe adversarul său cu o impertinenţă calculată. Hades emana atâta vigoare bărbătească, încât îmi era imposibil să nu admir şi să nu ador asta la el. Cu atât mai mult 375

când el nu ştia acest lucru. Speram ca ochii mei, care îl analizau în detaliu, să nu mă dea în vileag. — Vrei ceva de băut? mi-a strigat Hailey în ureche, pentru a acoperi muzica şi aclamările celor din jur. Observasem că Vikings puseseră, pentru prima oară, muzică pe timpul meciului. Nu avem idee de unde se auzea. Probabil de la vreun amplificator audio, instalat undeva lângă bar. Melodia Renegade, de la Daughtry, răsuna vibrantă în tot subsolul. Aş minţi dacă aș spune că nu îmi plăcea atmosfera. Însă încă aveam inima cât un purice câtă vreme Hades era în ring. Însă am încuviinţat din cap către Hailey și după ce mi-a spus că îmi aduce o sticlă Dr. Pepper, a plecat. Hades stătea aplecat spre Seph, spunându-i ceva. Nu auzeam, fiincă era imposibil cu toată gălăgia celorlalți în spatele meu. Lupta nici nu începuse și ei făceau o adevărată galerie. Mi-am rostogolit ochii când l-am auzit pe un tip strigând: Maxwood la putere! Hades era suficient de îngâmfat şi grandoman. Chiar nu era necesar să îi alimenteze cineva vanitatea... Hailey s-a întors cu băutura exact când cei doi au încetat să își dea târcoale unul celuilalt, înfruntându-se din priviri de parcă ceea ce făceau era o coregrafie stabilită. Aveam vaga impresie că nu era prima dată când se luptau. În timp ce lupta a început, în cele din urmă, am luat câteva înghiţituri zdravene din suc, cu privirea focusată pe ceea ce se întâmpla în ring. Hades îşi pusese protecţiile elastice şi îi mulţumeam pentru asta. Avea să fie mai puţin dureros... Nu? 376

Mi-am întors o clipă privirea, atunci când Tiff şi încă două fete au venit lângă noi, râzând. Vorbeau cu Hailey şi le-am ignorat. Interesul meu era axat pe luptă. Îmi muşcam buza încontinuu, de parcă eram şi eu pe ring, nu doar Hades. Adversarul său (JJ, dacă nu mă înşel) tocmai făcuse prima mişcare. Hades s-a ferit cu tact, însă zâmbetul obraznic de pe chip i-a dispărut brusc. Seriozitatea ce i-a traversat chipul şi privirea, m-a făcut să mă încrunt nedumerită. Ce era în neregulă? Hades era preocupat de altceva, nu de luptă. JJ a atacat din nou. Hades s-a sucit spre stânga, băgând umărul la înaintare şi ferindu-se la timp. Ţinea palmele în dreptul obrajilor, exact cum îmi explicase. Puteam vedea în muşchii braţelor forţa cu care îşi strângea pumnii din când în când, ce acum îmi semănau cu nişte funii groase, împletite. Folosea mişcările pe care mi le spusese mie la antrenamente. Era plăcut să ştiu doar eu lucrul acesta, când atât de mulţi ochi erau asupra meciului. Cei doi pumni care au ricoşat, unul după altul, în direcția lui Hades, m-au făcut să îmi ţin respiraţia, însă am expirat ușor când el i-a anticipat la timp şi a reacționat. JJ a făcut câțiva pași precauţi către marginea ringului, cu fața la Hades, ca mai apoi să şarjeze cu capul în față către el. Silit de impactul creat de JJ când i-a cuprins talia cu braţele, Hades a făcut doar doi pași în spate și, cu o mișcare grozav de ageră, și-a strecurat brațele de-a lungul coastelor lui JJ și, ridicându-l de la sol, a plonjat cu el pe spate.

377

Bufnitura creată de spatele lui JJ pe cimentul scenei a provocat o serie de huiduieli zdravene, de care Hades nu era nici pe departe afectat, fiindcă mulți alții au început să urle victorioși. L-a imobilizat pe JJ, prinzându-i un braț răsucit pe spate și țintuindu-i umerii la pământ, odată cu fața, în timp ce genunchiul său îi presa ceafa, iar coapsa spatele. Când îl sucise astfel?! JJ continua să se zvârcolească în strânsoarea ingeniosă a lui Hades, opintindu-se, dând din mâna liberă şi picioare, însă Hades era de neclintit. Şi-a proptit palma în podea şi a împins, dar era în zadar. Hades scrâşnea din dinţi, încondându-şi tot trupul când își lăsa greutatea cu putere peste spatele lui JJ. Nori de praf se ridicau în jurul oponentului său atunci când respiraţia sa alertă lovea podeaua. Obrazul îi era lipit de cimentul pe care se aflau, iar Hades nu îl scăpa nicio clipă din priviri, asigurându-se că nu avea să se ridice prea curând. Până când palma liberă a lui JJ l-a tras pe Hades jos. Individul s-a ridicat mai repede ca un titirez şi aproape l-a încălecat pe Hades, însă intenţiile sale de a-l lovi au fost eliminate înainte să aibă măcar timp să conştientieze. Hades ia alocat o lovitură puternică cu piciorul, în falcă, răsucindu-se pe podea. Avântul viguros căpătat în urma loviturii, l-a silit pe JJ să se dea câţiva paşi mari în spate. M-am ferit atunci când am văzut că se apropia cu repeziciune de mulţime, intuind că va avea să își piardă echilibrul şi să cadă peste noi. Însă s-a oprit la timp, aplecându-se în faţă. Umerii i se ridicau mult

378

prea rapid pentru a le ţine pasul. La fel ca pieptul lui Hades, de altfel. Hades s-a ridicat de pe jos şi JJ şi-a trecut lent mâna peste buze, ștergându-şi praful ce îi intrase în gură. Hades l-a făcut să mănânce praful de pe jos. Tocmai văzusem aşa ceva şi nu aveam nimic de reproşat... Și-au dat din nou câteva târcoale, timp în care eu mă străduiam să râmân calmă. Nu existase niciodată vreun alt moment în care să îmi doresc să îl scot pe Hades de acolo şi să îi spun să facă haz pe seama mea cât o vrea, doar să îmi dea garanţia că nu va mai urca niciodată pe ringul ăla. Nu îmi plăcea deloc să îl văd acolo, luptând. A apucat tivul de jos al maioului pe care îl purta, și-a ridicat braţele asudate şi dintr-o mişcare l-a scos pe cap si l-a aruncat undeva în partea din spate a ringului. Era oricum plin de praf. Atunci am înţeles de ce preferase să îşi pună maiou de la început. Fetele prezente au început să urle, încântate. Până și Hailey şi Seph strigau. Aşa că am strigat şi eu, oricât de bine ştiam că vanitatea lui Hades avea să dea pe afară. Nu era prima dată când îl vedeam pe Hades la bustul gol, dar sigur era prima oară când arăta astfel. Era... diferit. Arăta hotărât să îl bată măr pe adversarul său şi la un moment dat am avut impresia că vedea prin el; de parcă nu se lupta cu JJ, ci cu o entitate străină.

379

Brusca şi neaşteptata şarjare a lui JJ m-a făcut să icnesc. Arăta de parcă era călare pe un cal, cu o lance în mână şi cu armură pe trup. Din fericire, nu l-a luat din nou prin surprindere pe Hades, căci la fel de brusc şi brutal, Hades i-a alocat cu forţă un upercut fatal, făcându-l să se împiedice în propriile picioare câţiva paşi spre marginea ringului, înspre noi. Geamătul înfundat şi dâra stacojie ce i-a şiroit din nas lui JJ, au fost singurele lucruri pe care le-am văzut şi auzit la momentul acela. Involuntar, palmele mi-au ajuns peste gura larg deschisă. JJ a căzut în genunchi, chiar în faţa mea, ca mai apoi să îşi ridice uşor capul şi să mârâie gutural. Înainte să poată anticipa, Hades a apărut din spate şi a ricoşat, printr-un salt, cu cotul în spatele lui JJ. Al doilea geamăt şi acesta s-a auzit în toate colțurile subsolului, acompaniat de un trosnet înfiorător. Capul lui JJ s-a smucit în sus, iar faţa i s-a schimonosit. Hades rămăsese neclintit, purtând o expresie furibundă. I-a prins un picior şi i l-a tras pe spate. M-am cutremurat, atunci când el a mârâit, sunet care mi-a creat un ecou constant în minte. Mi-am ridicat privirea de pe faţa însângerată a lui JJ, pe chipul mânios al lui Hades. Am tresărit când ochii săi i-au întâlnit pe ai mei. Duşmănia cu care m-a privit mi-a făcut inima să se oprească. Detestam să îl văd acolo. Detestam persoana care devenea în ring. Era de nerecunoscut.

380

JJ a bătut cu palma de trei ori în podea şi Hades a mai zăbovit câteva clipe, iar un muşchi facial i-a zvâcnit. S-a ridicat de pe adversarul său, cu respiraţia neregulată şi trupul asudat. Atunci, am putut expira uşurată tot aerul pe care îl ţinusem în plămâni până în acel moment...

381

Capitolul 31 Hades Sângele îmi plonja prin vene şi îmi puteam simţi cu uşurinţă pulsul. Speram ca jugulara mea să reziste până ajungeam în vestiar. Mi-am trecut agresiv mâna prin păr, privind-o pe Lita. Ochii îi erau terifiaţi şi arăta de parcă privea un monstru. Fir-ar să fie! JJ a cedat dubios de repede. A fost mai uşor ca data trecută, ceea ce mi s-a părut ciudat la momentul acela. Joshua nu se lăsa bătut atât de curând. Lupta până când îi plesnea carnea pe oase. I-am dat drumul la piciorul prins ca în menghină şi m-am ridicat de pe el. În timp ce mă străduiam să îmi revin, cu o răsucire bruscă, JJ s-a ridicat de pe jos şi, făcând un pas mare spre mine, mi-a încătuşat gâtul cu palmele. Smucit fiind în spate, trupul mi s-a zguduit în contactul brutal dintre spatele meu şi peretele de beton. Capul mi s-a avântat înapoi, iar duritate peretelui l-a făcut, efectiv, să vibreze. Am icnit în urma impactului, dar iam prins cu repeziciune încheieturile lui Joshua, cu palmele, vrând să le înlătur. — Să vedem cum o să îi mai arunci ocheade dulci puicuţei de lângă scenă, mi-a mârâit el în faţă cu respiraţia mirosindu-i a băutură. Când nu o să mai poţi să deschizi ochii, a continuat. 382

Tensiunea mi-a crescut rapid şi deja îmi simțeam presiunea sângelui în vene. Mârâind din toţi rărunchii, am scrâșnit din dinţi. Mi-am ridicat piciorul drept şi i-am dat cu forţă un genunchi între picioare. Ajunsesem să folosesc mişcări de fete... Palmele i s-au mutat automat pe bărbăţie, făcând involuntar un pas în spate, în timp ce s-a chircit de la brâu. Cu un avânt instinctiv, mi-am lansat pumnul în bărbia lui. Capul i-a săltat în sus şi, apucându-l de umeri, l-am smucit înainte, proptindu-i nasul în genunchiul meu. Nu ştiu cert unde l-am lovid, dar el s-a prăbuşit într-o parte, ca un sac inert de carne ce devenise. Condus de nervi, l-am încălecat cu repeziciune, întorcându-l, ca mai apoi să îmi strâng pumnii deja însângeraţi şi să îi lovesc în repetate rânduri nenorocita faţă. Vocea lui Jordan se auzea vag, undeva în depărtare, iar strigătele energice ale mulţimii erau complet şterse în mintea mea. Ştiam că era şi ea acolo. Că mă vedea. Că vedea bruta care deveneam în ring. Voiam să mă opresc, dar mii de imagini cu un chip senin şi plin de viaţă, ai cărui ochi albaştri sclipeau de fericire... Cu un băiat care plângea, singur, în acea cameră deplorabilă, neştiind cui aparţinea... Se derulau în faţa ochilor mei exact ca un film. Cuvintele lui JJ mi se repetau în minte. Din nou şi din nou, odată cu icnirile sale la fiecare pumn de-al meu. Faţa ticălosului se deformase sub pumnii mei. Doar gemea şi, la un moment dat, am fost sigur că nu mai scotea niciun sunet. 383

Două palme mi-au încătuşat umerii şi m-au tras cu forţă în spate. Nu m-am clintit, dar m-am oprit. Clipind mărunt, mi-am ordonat să mă opresc şi am ridicat pumnii în aer, desfăcându-i în palme. M-am uitat în jos la JJ, nevenindu-mi să cred ce îi făcusem. Am fost împins de pe el de Jordan şi m-am ridicat în picioare. — Eşti tâmpit, Maxwood?! mi-a urlat el în faţă, în timp ce un tip din Bronx s-a aplecat rapid deasupra lui JJ. Vrei să îl omori?! Spune-mi! Vrei să îl omori?! Nu mă uitam la Jordan. Îl fixam pe JJ cu privirea. Stătea întins lat pe podea, cu sângele prelingându-i-se de-a lungul feţei şi a gâtului. Ce naiba făcusem...? — M-a tras pe sfoară! am urlat eu către Jordan, cu vocea groasă şi răguşită. Dacă nu era el, eram eu! Mințeam. Ameninţarea lui în legătura cu Lita îmi distrusese autocontrolul, dar nu aveam de gând să îi spun lui Jordan asta. El mi-a aruncat o privire în care furia și dezamăgirea se contopeau, apoi s-a sucit către JJ, aplecându-se deasupra lui. Eram transpirat, confuz şi cu nervii la pământ. Niciodată nu mi s-a întâmplat să îmi pierd controlul într-o luptă. Mi-am trecut cu duritate mâna prin păr, trăgând de el, și mi-am întors capul. Era acolo.

384

Lita mă privea încremenită, cu ochii albaştri şi imenşi, iar expresia ei nu trăda decât stupefierea care o năpădea. Puteam jura că ochii îi erau înlăcrimaţi. Oare era speriată? Înspăimântată? Confuză? Furioasă? Din habar nu am ce motive, voiam să îmi cer scuze în faţa ei. Nu am făcut asta, în schimb. Nu puteam să îi vorbesc. Ea nu știa cine eram eu în ring. Ea nu ştia ce efect avea asupra mea în unele momentele. Și nici nu voiam să afle. A stat, pur şi simplu, înmărmurită, lângă Hailey, în timp ce Seph a urcat rapid pe scenă şi a venit lângă mine. Îmi vorbea, dar nu îl ascultam; nu-l auzeam, oricât de tare ţipa la mine. De ce scăpasem în halul ăla de sub control? Lita mi-a susţinut privirea câteva clipe, dar mi-am ferit-o. Nu voiam să fiu privit astfel. Se uita la mine exact ca la un ucigaş în serie. Nu suportam privirea aceea, din partea ei. Hailey a prins-o de braţ şi a tras-o în mulţimea care acum se îmbulzea curioasă spre JJ. Băieţii l-au luat pe sus de pe scenă şi l-au dus în spate, unde urma să aibă grijă de el. Mi-am întors, în cele din urmă, privirea către Seph. Încă trăncănea, cu faţa schimonosită și disperată, certându-mă. M-am întors cu spatele la el şi am coborât de pe ring, ignorându-l. Nu m-a urmat şi m-am bucurat pentru asta. Știa că aveam nevoie să fiu singur. Trecându-mi mâna peste buză, am descoperit că sângera. Nu știu cum se întâmplase. Probabil rana de la meciul anterior se dechisese. Spatele mă durea şi mușchii din tot corpul mi se 385

contractau, trimițând junghiuri surde în picioare, brațe și abdomen. Am făcut slalom printre studenții care mă priveau cu apreciere, întinzându-mi palma în semn de victorie și strigându-mă pe nume, de parcă aș fi fost un adevărat companion. Nu câștigasem nimic — nici pe departe. Pierdusem ceva ce nici măcar nu apucasem să dețin... Nu m-am oprit din mers, până când am ajuns în vestiar. Fără să mai fac duș, am aruncat la gunoi protecţiile rupte şi pătate de sânge, apoi am tras pe mine hanoracul negru pe care îl ţineam permanent în dulapul de tablă. Mi-am luat cheile de la apartament, portofelul, geanta, telefonul şi am ieşit pe uşa din spate, care ducea la ieșirea din clădire. Mi-am pus gluga pe cap, geanta pe umăr și străbătând cu pași mari holul întunecat, încercam să îmi scot din minte ochii îndureraţi ai lui Aimèe. Toți pumnii primiţi de la Josbua, adunaţi la un loc, nu se comparau cu privirea ei. Fusese mai crâncenă ca un pumn în plex. Sprâncenele mi s-au unit uşor când am văzut o siluetă în capătul holului. Ori era imaginația mea smintită, ori Lita chiar mă aștepta, stând sprijinită de perete. După statură, puteam jura că era ea. Nu era înaltă; abia îmi ajungea la umăr. Totuși, consideram că era destul de grav dacă începusem să am vedenii cu imaginea ei. JJ îmi demonstrase că întradevăr nu aș fi suportat ideea de a nu o mai vedea. Poate de aceea îl snopisem în bătaie.

386

M-am oprit la câţiva paşi de ea, cu o mână ţinând bareta genții pe umăr și pe cealaltă vârâtă în buzunarul hanoracului. Ea s-a crispat puţin şi a făcut un pas în faţă, mutându-şi privirea dintr-a mea, pe juliturile de pe pumn. Ce puteam spune? Îmi era teamă de orice ar fi spus ea. Mă afectau periculos de mult acţiunile şi cuvintele ei. — Trebuie să... — Să plec, am întrerupt-o eu. Mă întrebam cum ajunsese în hol, dar nu voiam să lungesc conversația întrebând-o. Am făcut un pas spre uşă, dar ea mi s-a băgat în cale. — Dă-te, Aimèe. Nu îi spunem intenţionat pe nume. Chestia asta devenise ceva involuntar atunci când eram nervos. — Hades... Și-a poziționat palma pe pieptul meu și m-am încordat automat. Am observat în lumina slabă, provenită de la unicul bec de pe tavan, cum și-a trecut limba peste buze, umezindu-le. Ar fi fost bine pentru ea să nu repete mişcarea aia. Mi-am mutat privirea pe palma ei, care stătea lipită de pieptul meu. Speram să nu simtă prin hanorac cum mușchii mi se încordaseră. Era probabil deja o reacţie inerenta în preajma ei. — Trebuie să îţi cureți rănile, a murmurat. Punctase al naibii de bine. Doar că eu nu aveam răni fizice care trebuiau curăţate. Aveam alt soi de răni. 387

Pentru asta venise ea în calea mea? Unde erau ţipetele? Lacrimile? Nu era speriată? Dezamăgită? Îngrozită? Voia să se asigure că eram eu bine? Ce naiba era în neregulă cu fata asta? Era suficient să mă uit la ea şi să îmi dau seama că ducea lipsă de orgoliu şi de fatuitate. Nu era înfumurată, arogantă, superficială, şi nici pe departe nu îi era frică să arate ceea ce simţea. Era o actriţă îngrozitoare, o mincinoasă lamentabilă, şi cea mai curajoasă fiinţă pe care o întâlnisem. Pentru că spre deosebire de mine, ei nu îi era frică să iubească. Alte motive pentru care începeam să cred că înnebuneam. Trebuia să îmi amintească cineva de când luam eu în calcul toate lucrurile astea. În definitiv, nu mă interesa. Aimèe era încă o străină pentru mine. Era imposibil să cred că puteam fi măcar atras de ea, având în vedere că nu ştiam multe lucruri despre ea. Tot ce îmi plăcea la Aimèe era că reuşea cu uşurinţă să mă scoată din sărite. Reprezenta... ceva diferit în viaţa mea. Ea... era altceva. — O să se vindece singure, i-am spus, încercând să mă conving pe mine însumi că aşa era. I-am prins încheietura în palmă şi, înlăturându-i uşor mâna de pe pieptul meu, am trecut pe lângă ea şi am ieşit din clădire.

388

Capitolul 32 Aimèe Să îl văd pe Hades astfel era ceva ce nu suportam, oricât de tertfiată am fost văzându-l în ring. Ieşise de sub control. Nu eram sigură că trata cum trebuia situaţia. Nici măcar nu eram sigură de faptul că îi făcea faţă. Îl bătuse pe JJ atât de tare, încât am putut observa cum acum nu era în stare nici să îşi ţină ochii deschişi din cauza lipsei de energie. Ca să nu mai spun de pumnii săi juliţi, ce îmi făceau inima să se strângă, gândindu-mă la durerea pe care o suporta. Mă durea pe mine să îl văd astfel. Nu înţelegeam ce se întâmplase. Oricât de vulcanic, dur şi rece era Hades, nu credeam că ar fi luptat atât de crunt fără motiv. JJ făcuse ceva. Ştiam că ei se cunoşteau de ceva vreme şi nu era prima oară când luptau — Hailey îmi spusese. Orice ar fi fost, trebuia să conteze mult pentru Hades de l-a lovit atât de puternic. Am tras de uşă înainte să apuce să se închidă în urma lui, şi am păşit afară din clădire. Gerul înţepător s-a strecurat rapid prin materialul subţire al hainei mele. L-am ignorat şi am continuat să mă deplasez cu paşi mari, după el. — Hades! am strigat, cu autoritate, dar nu m-a băgat în seamă, continuând să meargă în bezna din spatele clădirii Vikings. Aproape fugeam după el, având în vedere că un pas de-al lui era cât doi de-ai mei. Inima îmi bubuia în piept şi aveam 389

impresia că a crescut cât mine de mare din cauza senzaţiei de sufocare pe care o simţeam. M-am oprit și mi-am strâns palmele în pumni. Trebuia să îl fac să mă asculte. Nu m-am lăsat învinsă de instinctele care îmi urlau să mă întorc și să plec. Alte instincte, adânc ascunse și de existența cărora nu știam, îmi ordonau să fac ceva în legătură cu toată situația pe care nici nu puteam măcar să o definesc. — Nenorocit insensibil și nesimţit ce eşti, Maxwood! am strigat dintr-o răsuflare. Nu mă ignora! Am reuşit, în sfârşit, să mă impun. Faptul că făcusem asta aupra lui Hades, mă făcea să mă simt şi mai bine. Nu mă puteam înţelege cu el decât dacă jucam cu aceleaşi cărți... sau folosind aceleaşi arme. Cuvintele mele au ajuns unde voiam. Hades s-a oprit şi a rămas cu spatele la mine. Mi-am relaxat corpul, încercând să mă destind puţin. Ceea ce era extrem de greu, ştiind că el deja avea nervii întinşi la maximum. Însă nu îl puteam lăsa așa. Pur. Şi. Simplu, nu puteam. Într-adevăr, îmi era teamă de felul cum va reacţiona, fiindcă niciodată nu o făcea aşa cum îmi imaginam eu, însă asta nu mă oprea din a-mi duce intenţiile la capăt. Ştiam de ce anume avea nevoie, pentru că şi eu trecusem de nenumărate ori prin asemenea stări. Desigur, nu am bătut pe nimeni până aproape l-am omorât, dar chiar şi aşa, tot sentimentul de vină şi singurătate l-am trăit.

390

Întorcându-se lent pe călcâie, capul i s-a lăsat uşor pe spate, apoi în faţă. S-a uitat la mine prin lumina provenită de la câteva nocturne ce împrejmuiau curtea cu gard înalt a clădirii Vikings, şi am putut simţi cum, dacă ar fi putut, m-ar fi tranşat fără să ezite. Abia îi vedeam chipul de sub gluga care crea umbră peste el, acoperindu-i capul. În schimb, ochii lui iaş fi putut simţi chiar şi prin zeci de straturi de haine. Înainte să îmi pot da seama ce urma să fac, am înaintat către el, grăbindu-mi mersul mai mult cu fiecare pas în plus. Mi-am strecurat braţele de-a lungul taliei sale şi l-am cuprins cu putere în braţe, ghemuindu-mă la pieptul său. Mi-am sprijinit obrazul pe el şi am rămas aşa, aşteptând cu respiraţia tăiată ca el să mă împingă şi să urle la mine. Pieptul nu i se mişca. Oare își ţinea respiraţia? Cum să nu! Probabil ardea de nervi. Am strâns din ochi atunci când l-am auzit peste câteva clipe răsuflând prelung. Respiraţia i s-a simțit în părul meu și mii de furnicături mi-au străbătut corpul, până în tălpi. Mi-am mușcat involuntar buza și nu știu dacă am făcut asta de teamă sau de plăcere. Hades îmi conferea ambele stări deopotrivă. Am rămas așa, fără ca vreunul dintre noi să facă vreo mișcare. El mă ajutase atunci când venisem întâia oară la Vikings. Ea rândul meu să îl ajut pe el, cu toate că el se împotrivea. Trebuia să îl țin în braţe așa cum mă ținuse și el.

391

Buza mă ustura în strânsoarea dinţilor, dar nu i-am dat drumul. Mi-am deschis ochii şi am eliberat-o în cele din urmă, privind deconcentrată aburii ce îmi părăseau buzele. Afară era un ger teribil, dar ca întotdeauna, Hades emana o căldură inimaginabilă şi inexplicabilă, care mă făcea să nu vreau să îi mai dau drumul vreodată. De parcă ardea întotdeauna. Mi-am plimbat palmele de la jumătatea spatelui său, în sus, iar el s-a încordat din nou. Cred că îl durea, având în vedere că JJ îl împinsese, cu o forţă animalică în peretele ringului. Îi simţeam pieptul sub al meu, cum se ridica ușor și cum cobora la fel de lent, sincronizat după al meu. Puteam auzi sub timpan cum îi bătea inima. Mai auzisem cândva acel sunet — în seara când a dormit cu mine la cămin. M-am trezit în acea dimineaţă cu sunetul bătăii inimii lui în timpan... Am închis ochii şi m-am relaxat din nou, renunţând la imboldul străin de a-mi fi teamă de ceea ce va urma. Trebuia să îmi asum, atâta timp cât era ceea ce voiam. Şi voiam mult să îl țin pe Hades în braţe. Chiar dacă era, mai mult sau mai puțin, o îmbrăţişare furată. Cine ar fi crezut? Nu deţineam o personalitate impasibilă. Din contră. Uneori eram mult, mult prea emotivă. Îmi plăcea să cred că îi pot oferi lui Hades puţin din sensibilitatea mea. Sau măcar o foloseam pe toată asupra lui. Însă nu am luat în calcul faptul că uneori uitam cine era Hades Maxwood. 392

Aparent, uitasem cine eram eu. Hades mi-a descătușat mâinile din jurul trupului său, care îmi conferea cea mai dogoritoare și plăcută senzație, și eu am deschis ochii, răsuflând ușor printre buzele întredeschise. Când am ajuns din nou față în față, nu am izbutit să îmi ridic privirea din pământ. Clipeam mărunt şi mi-am dat emoționată o șuviță după ureche. L-am putut auzi pe Hades oftând. Mi-a ridicat privirea spre el și el s-a uitat în jos la mine, încruntat. Muşchiul facial de pe unul dintre obraji i-a zvâcnit, înainte să îşi ferească o clipă privirea, uitându-se numai el ştia unde. Se gândea. O preocupare profundă. Când m-a aţintit din nou cu ochii săi întunecaţi, de un negru aproape mat în obscuritatea întunericului, m-am încruntat. — Stai departe de mine, Aimèe. Atât îţi spun, mi-a zis, iar tonul său decisiv a eliminat orice speranţă din corpul şi mintea mea. Care era problema lui? Încercam să îl ajut. Mi-am asumat un risc încercând să fac asta. M-am dat instinctiv un pas în spate, privindu-l cum, cu o ultimă privire mustrătoare, s-a întors şi a plecat. M-am zgâit la spatele său de parcă mă uitam la o persoană necunoscută. După câteva clipe, când rămăsesem singură, m-am răsucit pe călcâie şi mi-am îmbrăţişat torsul cu propriile braţe, plimbându-le de sus în jos, într-o încercare eşuată de a mă încălzi.

393

În acel moment, îmi doream cu disperare ca Hades să mă facă să ard, nu să mă lase să îngheţ. — Aimèe! Am auzit vocea lui Seph şi mi-am ridicat debusolată privirea, găsindu-l în uşă, în timp ce o ţinea larg deschisă cu un braţ. Ce faci acolo? m-a întrebat. Bună întrebare, Seph. Mersi! Nu aveam suficiente... mi-am zis eu. — Aştepţi să devii ţurţure? a glumit şi eu i-am zâmbit slab, deplasându-mă spre el. — Aveam nevoie de o gură de aer, m-am justificat, deşi ştiam că fără îndoială Seph nu avea să mă creadă. Era o scuză mai mult ca banală. Nu aş fi ieşit niciodată întrul loc ca acela doar ca să iau o gură de aer. Seph ştia asta, dar nu a spus nimic. Privirea i s-a plimbat în jur, cercetătoare, apoi s-a uitat din nou la mine. Expresia i s-a relaxat, dar o undă de nesiguranţă i-a traversat trăsăturile blânde. — Nu ţi-ai găsit locul potrivit. Şi-a strâns buzele într-o linie, închizând uşa în urma mea. L-ai văzut pe Hades? Da, l-am văzut, dar nu l-am recunoscut, mi-am spus. Am încuviinţat din cap, fără să îl privesc. — Da, i-am răspuns. A trecut furtunos pe lângă mine şi a plecat. Hades era un paradox. Ba era glumeţ, ba era indiferent, ba era nervos, ba era drăguţ şi amuzant. De aceea dormeam mai bine în ultima vreme — el sorbea şi ultima picătură de energie din mine. Oboseam gândindu-mă la el. Mă bucuram în schimb că uitasem de David şi de indiferenţa părinţilor mei. Aveam 394

momente, în unele seri, când stăteam pur şi simplu şi priviream în gol tavanul, gândindu-mă la schimbările acestea. Cele trei mari puncte culminante din viaţa mea, îmi aminteam. Îmi făceam griji în privinţa lor când ajunsesem în New York. Acum eram convinsă. Trecutul e făcut să treacă. Nu voiam să mă gândesc la el. Era ca şi când mă întorceam acolo la nesfârşit. Aş fi stagnat în felul ăsta. Mi-am pierdut părinţii, iubitul, şi sunt pe cale să îmi pierd prietena cea mai bună. Unde era Aimèe Moore şi ce făcusem cu ea? Devenise Lita, oare? Conştientizam însă faptul că deşi pierdusem persoane dragi, căpătasem altele. Din nou, balanţa care îmi păstra echilibrul vieţii mi-a apărut în cale, amintindu-mi că atunci când pierzi ceva, câştigi altceva. Mergeam alături de Seph pe holul deloc lung şi strâmt, întunecat, în timp ce eu continuam să îmi frec palmele de antebraţe. Fără reuşită. Muream de frig. Seph s-a încruntat când am intrat amândoi în vestiar — E nervos, a răsuflat el, cât traversam vestiarul. Are nevoie de timp acum, ca să îşi înfrunte sentimentele. În meci nu prea a reuşit, din câte ai văzut. De ce îmi spunea mie asta? Doar nu aveam de gând să stau pe capul lui. Puteam rezista fără el în viața de zi cu zi. Tot ce voiam era să mi-l pot scoate din cap. Îmi doream să pot fi ori suficient de capabilă să îl înfrunt, ori destul de puternică să renunț definitiv la el. Trebuia să fac ceva. *** 395

Căscam din zece în zece secunde şi stăteam turcește pe un scaun abandonat, în apropierea unui colț al subsolului. Hailey și Seph vorbeau cu un grup de colegi de la facultate. Unii dansau. Alţii cântau. Nu scăpasem deloc de fumul de țigări, scumierele pline vârf şi cutiile de bere abadonate pe mese și pe jos. Desigur, așa mediu, așa adolescenţi. Majoritatea dansau sau jucau Blackjack pe dezbrăcate. Două fete erau urcate pe masă și mergeau în patru labe. Stupefierea mea creştea treptat de la o secundă la alta. Am închis ochii şi mi-am afundat faţa în genunchii acum strânşi la piept. Jordan tocmai vorbea de meciurile viitoare. Nu mai luptase nimeni după ce am intrat cu Seph în sală. Blondul a luat banii care i se cuvineau lui Hades şi am ieşit, în cele din urmă, cu toţii din ruina Vikings. Câţiva băieţi strigau de la balcon, către Seph, cât timp noi traversam curtea pentru a ajunge la gaura din gard pe unde ne strecuram tot timpul. În pofida faptului că Seph făcea parte dintr-o frăţie ca Vikings, atitudinea lui faţă de Hailey nu era absolut deloc afectată de acest lucru. Era cel mai atent şi drăguţ iubit. Gândul mi-a fugit din nou la Colin şi Caroline. Speram să o găsesc la cămin, ca să putem vorbi. Câscând, am ridicat mâna stângă şi am tras în sus de maneca hainei. Ceasul indica deja ora 23. Întotdeauna la 23!, mi-am zis. În campus era mult prea multă linişte. Şi prea întuneric. Străbăteam curtea interioară a institutului, cu pași mari, vrând 396

să ajung cât mai rapid înăuntru. Hailey și Seph mă lăsaseră la intrarea, fiindcă din câte am înţeles, la o oră atât de târzie, era interzisă intrarea cu maşinile în institut. Paznicul s-a uitat ciudat la mine din cabina lui când am trecut pe lângă el. I-am arunc o privire fugitivă şi am mărit mai mult pasul. Camera era încuiată. Am băgat cheia cu mişcări stângace şi tremurânde neînţelegând de ce eram atât de agitată. Nu am stat niciodată singură în cameră, pe timpul nopţii. Caroline îmi ţinea mereu companie. Seara anterioară îmi apăruse în minte şi mi-am revenit cât de cât. Nu puteam nega că Hades reuşea întotdeauna să facă să mă simt protejată. Emana mult prea multă putere, care îmi conferea siguranţă, chiar şi dacă nu era lângă mine. Lucru de care aveam întotdeauna nevoie. Eram frustrant de vulnerabilă. Tocmai de aceea trebuia să învăţ cât mai repede Kickboxing. Când am închis şi încuiat uşa în urma mea, nu am fost surprinsă să văd că nu era nimeni în cameră. Caroline lipsea. Aveam să îmi petrec noaptea singură. Şi nu îmi surâdea absolut deloc ideea...

397

Capitolul 33 Hades În apartament era întuneric total. Nu am aprins lumina nicăieri, mi-am azvârlit geanta de antrenament pe canapeaua din sufragerie, mi-am luat iPod-ul şi căştile şi am ieşit pe ușă. Coboram scările blocului câte două, gândindu-mă la gestul Litei şi cum forma braţelor ei încă se simţea pe corpul meu. În fapt, felul cum i se modelase corpul peste al meu încă îl simţeam. Eu încercam să o îndepărtez, iar ea se avânta cu mai multă înverşunare în braţele mele. Aşa era felul ei. Oricât de respinsă ar fi fost, nu m-ar fi urât sau detestat niciodată. Bunătatea ei mă făcea să mă simt de rahat şi trebuie să recunosc că era o metodă foarte ingenioasă. Dar ea era inconştientă de ceea ce făcea, ceea ce mă înnebunea mai mult. Cum naiba se ajunsese la aşa ceva? Când am întâlnit-o pe Lita, în seara de la Columbia, prezenţa ei mi-a provocat o senzaţie ameţitoare. De parcă voiam să o resping și s-o cunosc, în acelaşi timp. Am oftat când am ajuns afară. Mi-am strâns palmele în pumni, simţind cum pielea se întindea şi cum mi se dechideau rănile ce apucascră să prindă cât de cât coajă. Capul îmi vuia, tâmplele îmi pulsau de durere şi, efectiv, nu îmi simţeam toți mușchii de pe oase.

398

Voiam să mă liniştesc şi nu puteam face asta decât într-un singur mod, având în vedere starea în care mă aflam și împrejurimile. Am aruncat o privire în stânga şi în dreapta, apoi am traversat strada, înspre parcul de vizavi, de lângă râu. Îmi plăcea că ansamblul se întindea pe o rază de câțiva kilometri buni și puteam să alerg în voie. Aveam nevoie de o destindere. Mi-am pus căştile și am pornit play-list-ul pentru alergat. Gerul de afară mă ajuta. Îmi încordam involuntar mușchii și astfel lucrau mai bine în timp ce alergam. În cap, toate gândurile se loveau între ele, exact ca nişte mingii de cauciuc. Dacă aveam corpul suficient de ostenit, mintea mi s-ar fi concentrat pe asta și ar fi renunţat la gândurile nefolositoare. *** Răsuflând prelung, m-am oprit și m-am îndreptat de spate. Am închis ochii şi am încercat să-mi stăpânesc respirația. Sunetele vâjâite ale mașinilor răsunau din bulevard și câteva persoane se plimbau prin parc, admirând râul Hudson. M-am răsucit pe călcâie: şi am făcut cale întoarsă. Mi-am desfăcut pumnii, privindu-i în timp ce mergeam. Am flexat degetele apoi mii de ace mi-au străbătut articulaţiile mâinii. Mă uitam la răni și îmi venea să urlu de durere. Am tras aer printre dinţi. Mi-am dat jos gluga de pe cap și am mers la non-stop, de unde mi-am cumpărat o sticlă cu apă.

399

Apoi am mers ca un idiot, solitar, până înapoi în apartament. Ecranul telefonului arăta nici mai mult, nici mai puţin, de ora două noaptea. Maşinile încă goneau pe străzile ticsite de reclame şi lumini colorate. Fel şi fel de adolescenţi furnicau pe marginea bulevardului, râzând şi făcând glurne. Studenţii de la Columbia nu dormeau niciodată. Gâlgâiam din sticla de apă atunci când un grup de entităţi feminine a trecut pe lângă mine şi au început să chicotească. Erau bete. Le-am văzut de la un kilometru cum se împiedicau în propriile picioare. Gândul mi-a fugit la Lita. Probabil ea dormea în camera ei de mărimea unei cutii de chibrite și... în fine, nu era ca şi cum nu m-aş fi gândit încotinuu la ea. Imaginea avută acum era cea din pat, cu ea sub mine. Apoi cea cu fața ei terifiată când le-a văzut pe Dakota și Victoria. Și ultima, dar nu cea din urmă... Spaima din ochii ei când m-a văzut în ring. Imaginea asta avea să mă bântuie câteva luni bune. Fetele de obicei îmi făceau galerie lângă scenă; aplaudau, țipau — reacții pline de entuziasm. Lita doar stătea acolo, încremenită. *** Următoarele câteva zile mi-am concentrat atenția pe universitate și am stat numai în casă. Am avut câteva lucrări de terminat (ceva legat de marketing). Nu mi-am bătut capul prea mult, pentru că le-am terminat rapid. 400

Dakota îl adusese din nou pe Figaro şi mă bucuram că aveam companie. Chiar dacă era una sâcâitoare. Ea şi Victoria plecau în Antalya, pentru că Jeff avea o şedinţă de afaceri acolo, iar câinele rămânea din nou pe capul meu. Având în vedere că l-am anunțat pe Seph să nu mă deranjeze până îl sunam eu, Figaro era o prezenţă mai mult ca bine venită. Aveam să îl iert pentru că dormise cu Lita şi că mă trădase cu asemenea neruşinare. Victoria îmi arunca din nou privirea ei caracteristică, cu o sprânceană zvâcnindu-i, de parcă se abţinea să o ridice în faţa mea. De fapt, chiar se abţinea. Femeia aia îşi trata toată viaţa cu o sprânceană ridicată. Dakota îl dusese pe Figaro în dormitorul meu şi m-a lăsat singur cu ea, în sufragerie. Mi-am scărpinat nonşalant ceafa şi am mers către frigider. Pur şi simplu, ignoram prezenţa ei acolo. Victoria echivala cu ușurinţă cifra zero în viaţa mea, exact cum făceam şi eu pentru ea. Știam asta. I-am auzit tocurile când s-a apropiat de barul pentru mic dejun. — Nu i-am spus lui Darwin despre ceea ce am văzut săptămâna trecută în dormitorul tău, să știi. M-am uitat peste umâr la ea şi am ridicat o sprânceană — eu puteam face asta fără reţinere, spre deosebire de ea. Detestam tonul ei glacial. Îmi vorbise de parcă îmi făcuse un favor. Am pufnit şi am trântit o cutie de îngheţată Dreyer’s pe blatul barului, în fața ei. 401

A tresărit. — Ceea ce ai văzut tu se numeşte fată și nu e prima pe care o întâlneşti. S-a crispat şi i-am simţit ochii sfredelindu-mi ceafa atunci când m-am întors către mobilă, de unde mi-am luat o lingură și m-am întors la îngheţata mea. M-am aşezat şi am început să mănânc. — Şi stai aşa... mi-am mijit eu ochii. Aminteşte-mi, ce rol reprezinţi tu ca să îmi ţii contul fetelor pe care le aduc în apartamentul meu? Am zăbovit cu privirea într-a ei, înfruntând-o. Probabil regreta că moştenisem temperamentul de la ea. — Cred că ai scăpat mult prea uşor cu familia Stevenson, Hades, a subliniat ea scurt. Ştiam că ea şi Darwin au aflat de Patricia. Era imposibil, având în vedere că Patricia ştia unde să insiste ca să mă facă să o cred. Dar şi mai imposibil era ca Victoria şi Darwin să mă convingă ceva ce nici măcar nu am făcut. Oricât mă străduiam să explic că Patricia nu era însărcinată cu mine, totul era în van. Mi-am ridicat privirea din cutia cu îngheţată şi i-am fixat ochii albaştri. M-am sprijinit pe un braţ şi m-am aplecat puţin în față. — E fix treaba mea ce fac cu viaţa mea. Poate că eşti tu cea care mi-a dat-o, dar având în vedere circumstanţele, nu deţii controlul asupra ei. Înţelegi?

402

— Trebuie să îţi fixezi odată ideea asta, Hades. Te preocupă prea mult şi atitudinea ta o poate afecta pe Dakota. O să vorbesc cu Darwin despre asta, când o să se întoarcă în ţară. Putea fi mai formală de atât? Uram cum mă privea cu coada ochilor şi cum vorbea cu mine ca şi când era ameninţată cu o armă să facă asta. Nu îşi dădea deloc interesul. Voia doar să se pună bine în faţa lui Darwin şi să poată obţine cine ştie ce naiba voia de la el. Întotdeauna făcea asta şi nici măcar nu se sinchisea să o facă cu subtilitate. Tot de aceea o şi aducea pe Dakota la mine — pentru că nu-l putea supăra pe dragul ei Darwin. — Dacă nu era Darwin, din partea mea puteai rămâne cu huliganii ăia. Făcea referire la Vikings. Nu a fost din prima clipă de acord să locuiesc singur în apartament. Tocmai pentru faptul că Darwin nu îi oferea ei nimic și trebuia să se descurce cu mofturile soțului ei. Eu nu voiam nimic ce avea legătură cu ea sau taică-miu. Mă puteam descurca și singur. Faptul că le permiteam încă să facă parte din viața mea era ceva pentru care ar fi trebuit să îmi mulțumească în fiecare zi. Și ei știau asta. — Sunt ferm convins, am zâmbit eu, cu o doză colosală de sarcasm. Așa ar fi făcut orice mamă întreagă la minte. Ironia mea a făcut-o să se încrunte. O jignisem de două ori consecutiv, în cel mai subtil mod. Era ofensată.

403

— De fapt, stai o clipă, am privit eu către tavan, de parcă mă gândeam.Tu nu eşti mama mea... M-am înseninat la faţă şi ea s-a ridicat ca arsă de la bar. —

Hades,

a

mârâit

cu

precauţie.

Încetează

cu

comportamentul ăsta măcar cât este Dakota prin preajmă! De asemenea, acoperă-ți te rog cu ceva rănile când venim în vizită. Nu vreau ca Dakola să ia exemplu de la un frate bătăuş. Am clătinat din cap, oftând. Pe ea ar fi trebuit să o numesc mamă. Femeia care îmi oferise de la bun început o viaţă, dar care îmi furase destinul. Nu degeaba îmi puseseră ei numele Hades. Reprezentam infernul pentru amândoi, încă de când mă născusem. Mi-am vârât o lingură cu îngheţată în gură, lăsând-o să se topească lent, odată cu răbdarea Victoriei. I-am întins cutia cu îngheţată, ca să devin şi mai impertinent decât eram. — Poftim, i-am zis. Eşti cam roşie la faţă. Poate te răcoreşte puțină înghețată. Maxilarele fardate i-au zvâcnit exact când Dakota a ieșit râzând din dormitor, cu Figaro pe urmele ei. Ea și-a înghițit cuvintele usturătoare pe care voia probabil să mi le adreseze și i-a zâmbit blând Dakotei. Nici măcar nu știu de ce se sforța să vină în vizită la mine, când ar fi putut doar să o aducă pe Dakota. Oricum Darwin nu avea să afle. El ținea morțiș ca eu și Dakota să fim apropiaţi, iar de Victoria nu cred că îi păsa. Mă rog, lui nu îi păsa de nimeni.

404

Mie îmi convenea. Speram ca Dakota să nu aibă aceeași soartă lamentabilă ca a mea. Ştiam că va înţelege situația când va crește mai mare. — Ce ai făcut la mine în dormitor, prinţeso? am întrebat-o eu. — Nu îmi mai spune așa! s-a strâmbat ea. Şi dă-mi puţină îngheţată, a gângurit, toată un zâmbet, văzând cutia de Dreyer’s deschisă pe bar. Cutie pe care mai apoi i-am întins-o, sub privirea tăioasă a Victoriei. *** Seph a trecut miercuri seară pe la mine, după cursuri. Îi spusesem să nu o aducă şi pe Hailey, deşi ea voia musai să vadă ce am păţit de nu am ieşit din casă. Mă bucuram că îi păsa, dar nu aveam nevoie de asta. Îmi priise cele câteva zile de singurătate. Poate că de fapt asta era ceea ce aveam nevoie. Uneori simţeam nevoia de a mă îndepărta de rutina zilnică şi de persoanele cu care interacţionam în fiecare zi. M-am trântit pe canapeaua de piele din sufragerie, urmat de Seph, care a trântit o sumă de dolari pe măsuţa de sticlă din faţa lui. Iniţial, m-am uitat ciudat la el, dar apoi mi-am adus aminte de meci. — Brad nu a fost prea încântat de desfăşurare, mi-a mărturisit Seph. Dar mi-a zis să îţi spun că se bucură că ai câştigat. — Mersi, i-am zis simplu. Transmite-i să se ducă dracului. 405

Seph și-a rostogolit ochii frustrat, dar nu a spus nimic. Știa despre relația deloc plăcută dintre mine și cei din Vikings. Seph a înhățat telecomanda de pe măsuța de lângă fotoliu și a dat drumul la TV. Mi-am lăsat capul pe spate și am închis ochii. — Care-i baiul? a zis Seph, butonând telecomanda. Ai de gând să îmi zici care a fost faza cu discursul tău de dinaintea meciului, sau nu? M-am crispat. Uitasem complet de ieșirea mea de sâmbătă, însă nu o regretam, pentru că fusesem sincer. Mi-am sucit capul ușor spre stânga, și m-am uitat la Seph, apoi la Figaro cum îi rodea ciorapii, dar evident amicului meu nu-i păsa. L-a luat cu o mână de ceafă pe Figaro și l-a azvârlit în poală la Seph, trăgându-l de urechi și cicălindu-l în timp ce el mârâia. Seph s-a uitat stăruitor la mine, văzând că îi evitam întrebările. — Vorbește frate, a insistat el. Te gândești la Aimèe? Vreau să zic... În felul ăla? M-am încruntat şi mi-am arcuit o sprânceană. — Cum adică? Bănuiam la ce se referea, dar trebuia să mă conving. — Adică să vrei să o arunci în pat și să o devorezi lent, a rânjit el, cu subînţeles. Exact aşa ai spus sâmbătă. Asta înţelesese el? Mi-am strâns ochii și am răsuflat pe nări.

406

— Nu la acel gen de devorat mă refeream, am şuierat printre dinţi. Nici măcar nu mă gândisem la Aimèe în felul ăla. Ei bine, nu foarte mult. Gura lui Seph a format un O și apoi s-a încruntat, sucinduse spre mine. — Mă gândeam eu... a zis el. Aimèe nu se prea sinchisește să atragă bărbaţii prin cum arată, dar totuşi reușește. Nu ai idee cum au reperat-o câţiva la Vikings, sâmbătă. Am scrâşnit din dinţi. — Era cam imposibil să nu, având în vedere că era singura de acolo îmbrăcată în violet şi roz. Preferam să cred că asta era cauza, deşi o voce din mintea mea urla că sunt un prost. Seph a pufnit. El era de acord cu vocea din mintea mea, mai mult ca sigur. — Totuşi nu înțeleg ceva, a zis el îngândurat. Te comporți ca un tâmpit cu ea, dar totuși te gândești la persoana ei? Cum naiba vine asta? Ori o placi, ori nu? Mi-am întors capul și am privit în sus, la tavanul de deasupra mea. Eram bulversat de faptul că vorbeam cu Seph despre aşa ceva. Mă rog, vorbeam multe cu el, dar despre fete niciodată. Niciuna nu merita osteneala. Sau timpul. Nu i-am răspuns pentru că nu ştiam ce. — Frate... a început el. — Nu ştiu, Seph. Nu ştiu ce naibii răspuns vrei de la mine! Rânjetul lui a crescut. — Te-ai nenorocit, a concluzionat el. 407

Mi-am amintit brusc de ziua în care Lita mi-a dat cu un bulgăre în faţă, în parcul de la Columbia. I-am spus acelaşi lucru înainte să o fugăresc prin jumătate de parc. Am zâmbit, fără să îmi dau seama. — Nici pe departe, am mormăit. — Să ştii că s-a mutat cu mine şi Hailey. L-am fulgerat brusc cu privirea, ridicându-mi capul de pe speteaza canapelei. El privea în faţă la televizor şi îl mângâia pe Figaro, de parcă nimic nu se întâmplase. M-am încruntat. — Aimèe s-a mutat cu tine şi Hailey? Eu de ce naiba nu aflasem aşa ceva? Seph a încuviinţat. — Caroline s-a mutat cu Colin în apartament. Doar nu am fi lăsat-o pe Aimèe să stea în campus... Sâmbăta, după meci, a dormit singură la Columbia şi a stat la telefon cu Hailey cred că două ore, ca să nu se întâmple ceva. Cu atât mai mult că era sâmbătă seara şi beţivanii umblau pe holuri. — Vrei să spui că sor-ta locuieşte acum deasupra mea? Voiam să îmi alung gândul de la imaginea Litei, singură, în camera aia nenorocită din campus. — Aha. — Şi tu ai fost de acord cu aşa ceva? A ridicat din umeri. — Sam i-a dat acordul. Îi cunoaşte părinţii lui Colin şi a zis că sunt oameni cumsecade. N-am avut nimic de obiectat în privinţa asta.

408

Eram de-a dreptul uluit. Lipsisem doar patru zile, nu o lună întreagă. Schimbarea asta nu îmi plăcea deloc. — Şi Aimèe stă cu tine şi Hailey? Nu eram foarte convins. Speram să nu fi auzit bine. Seph s-a uitat la mine parcă pentru a se convinge că fața îmi e la fel de stupefiată ca tonul vocii. — Daaa, Hades, a lungit el prima vocală. Acum, îmi spui și mie ce vrei de fapt de la Aimèe? Mi se pare fată bună și atitudinea ta nehotărâtă e cam nejustificată. Mi-am dres glasul şi mi-am ferit privirea de a sa. — Să mă lase în pace, i-am zis simplu. Asta vreau. Şi-a strâns buzele într-o linie fermă şi m-a privit complet debusolat. — Nu o să te înţeleg niciodată, frate, a clătinat el din cap. — Stai liniştit. Nici eu n-o fac. Mă gândeam la cum se simţea Lita. Se mutase. Nu mai vorbea cu Caroline? De ce alesese să locuiască cu Hailey şi Seph? Ar fi putut la fel de bine să stea cu Colin şi Caroline, chiar deasupra mea. Cum m-aş fi simţit să o am mereu atât de aproape? O fi luat asta în considerare? Nu voia să fie aproape de mine? Evident, doar îi spusesem să stea departe de mine. Nici nu ştiu de ce îmi băteam capul. Aimèe avea să se distanţeze de mine. Nu numai că probabil îi era teamă de mine, dar îi cerusem clar şi răspicat să o facă. Ştiam că va asculta pentru a nu mă supăra. Mereu făcea asta. — Eu zic să vorbeşti cu ea, m-a sfătuit Seph. M-am uitat la el cu ochii întredeschişi. 409

— Ca să îi zic ce? El a stat o clipă pe gânduri, realizând adevărata gravitate a situaţiei. Nu a găsit un răspuns bun, evident. — Eşti al naibii de nenorocit, Maxwood, a rânjit, făcând clin din cap. Recunoaşte! Mi-am frecat palmele de faţa, apoi le-am trecut cu putere prin păr. — Sunt, am oftat. Sunt al dracului de nenorocit...

410

Capitolul 34 Aimèe În sfârşit scăpasem de spălătoria din campus. Nu eram nevoită să îmi spăl hainele în comun. Cred că era unul dintre puținele aspecte pe care le uram la Columbia. Pe lângă faptul ca acum nopţile erau mai liniştite, desigur. Puteam, de asemenea, să îmi gătesc ce voiam, când voiam. Gata cu fast food-ul, mâncarea chinezească şi pizza. Aveam oricum câteva probleme cu stomacul şi mă durea destul de des, însă nu suficient cât să îmi fac griji. Apartamentul lui Seph şi al lui Hailey nu era foarte mare, dar era suficient spaţiu pentru toţi trei. Aveam propriul meu dormitor şi ei pe al lor. În regulă, era destul de mare apartamentul. Un motiv puternic pentru care mă simţeam şi mai mult în plus. Încercam să văd partea bună, cu toate că mă întrista faptul că nu mai locuiam cu Caroline. Eram obişnuită cu compania ei. Cu prietenia ei... Însă ştiam că relaţia ei cu Colin era una serioasă şi nu aveam de gând să o judec pentru asta. O înţelegeam. Caroline merita asta, iar eu trebuia să îmi văd în continuarea de treaba mea, de facultate şi şederea, mai mult sau mai puţin liniştită, din New York. Vorbisem cu ea de câteva ori, la cursuri, dar menţinea o graniţă de impasibilitate între noi. Nu ştiam de ce. Nu avusesem ocazia să o întreb. Nici nu eram sigură că îmi va răspunde măcar. Am lăsat-o, pur şi 411

simplu, baltă. Nu poţi vorbit cu cineva dacă el nu vrea asta. Nu poți fi prieten cu cineva, dacă el nu își doreste asta. Sau, în cazul nostru, nu mai poți. Intrasem de mult timp în luna martie. Eram pe treisprezece, deci aproape jumătate de lună trecuse. Stăteam întinsă pe pat, cu şuvițele răsfirate din coc, privind tavanul alb de deasupra mea. Tocmai ce terminasem un proiect la care lucrasem toată noaptea și dimineața deopotrivă. Abia după amiază am izbutit să îmi trag răsuflarea și chiar să dorm puțin. Era sâmbătă, din fericire. Toată săptămâna profesorii au fost ca și când erau controlaţi de Duracell sau ceva. Aveam nevoie de un duş, şi asta urgent. Totuși nu mă încumetam să mă ridic de pe salteaua moale, îmbrăcată în așternuturi de un albastru deschis care miroseau a detergent proaspăt. Îmi plăcea albastrul, pentru că îmi aducea aminte de ocean, de valuri și de cerul senin. Aşteptam mai mult ca orice să vină vara. Trecuseră mai bine de patru zile de la meci. Zile în care Hades nu venise nici măcar la facultate. Din câte îmi amintesc eu, el îmi spusese mie să stau departe de el, nu invers. Oricât mi-aș fi sforţat creierul să îl înţeleagă, știam că nu aveam sanșe, și la un moment dat renunțasem să mă mai gândesc la el. M-am concentrat pe altele. M-a ajutat faptul că nici Seph și Hailey nu interacționau cu el. Oare se distanțase şi de ei doar ca să se asigure că rămân eu la distanţă? 412

Am râs în sinea mea. Asta ar fi fost ceva ce Hades nu ar fi făcut în veci. M-am întors pe o parte și mi-am plimbat palma de-a lungul saltelei. Am inspirat adânc și m-am trântit din nou pe spate, închizând ochii. Afară ninsoarea se oprise chiar zărisem, în zilele precedente, câteva raze timide ale soarelui, de după nori. În acea zi însă soarele strălucea cu toată puterea, dar nu și cu toată căldură. M-am ridicat de pe pat și am păsit alene către micuţul şifonier din încăpere. Părul mi-a căzut pe față după ce elasticul care îl susţinea s-a rupt deodată și a fost azvârlit undeva înspre ușă. Seph şi-a ferit capul din pragul ușii. Am râs și mi-a acoperit gura cu ambele palme. — Doamne, scuze! Nici dacă aş fi calculat traiectoria elasticului nu nimeream atât de aproape. El a râs şi s-a sprijinit de tocul uşii. — Nu eşti prea primitoare. — Cred că din cauză că nu am dormit deloc aseară. Am ridicat din sprâncene şi el a rânjit cu un aer inocent. Mi-am luat haine de schimb şi două prosoape mari din şifonier, în timp ce Seph se fâstâcea în pragul uşii. — Vorbeşte Seph, l-am îndemnat, azvârlindu-mi perechea de pantaloni pe umeri. El şi-a dus mâna la ceafă, în timp ce pe cealaltă o ţinea în buzunar. — Ăăă... Păi, ai vreun plan pentru diseară? 413

M-am oprit din tot ce făceam şi m-am uitat uluită la el. El a adoptat rapid poziţia defensivă. — Azi e ziua lui Hades şi o să ieşim în oraş, a zis dintr-o răsuflare. Ca în fiecare an, de altfel. Ziua lui Hades?! Am rămas mută. Mi-am amintit de acel CD pe care îl găsisem rupt în carcasă, la el în apartament. Avea tot data de treisprezece martie scrisă pe el. Dar oare de ce era rupt? Pe hol a apărut Hailey, vârându-şi braţele pe mânecile unei geci de blugi. S-a uitat surprinsă la mine. Nu vorbisem cu ea de cu o zi în urmă, de pe la prânz, fiindcă a tot fost plecată de acasă. Nu aveam idee de ce. Probabil cu proiectele pentru facultate. Uitam des că ea era anul trei. — I-ai spus? l-a întrebat pe iubitul ei. Uneori mă simţeam de parcă eram copilul lor. — Da, aşteptam un răspuns. Seph şi-a încrucişat braţele la piept. Şi încă aştept. Hailey s-a oprit lângă el, cu faţa senină, aşteptând răspunsul meu. Am înghiţit în sec. Ei nu ştiau despre cele întâmplate la Vikings. Ei nu ştiau, în fapt, despre nimic din ceea ce se întâmpla între mine și Hades. Nu ştiau că încercam să menţinem distanţa şi că ne luptam să reprimăm o atracţie de mult timp existentă. Mă bucuram pentru faptul că Seph și Hailey nu aveau idee despre lucrurile astea. Avea să îmi fie mai ușor să stau departe de Hades. Măcar fizic, dacă în gând nu.

414

Am strâns prosoapele în dreptul stomacului și am ridicat din umeri, lăsându-mi capul într-o parte. — Bănuiesc că nu am de ales. Au zâmbit larg amândoi, mulţumiţi. — Bun! a exclamat Seph. — Ar fi bine să te pregăteşti. — Nu ai făcut rezervare? s-a dezumflat Seph, pleoştindu-și umerii. Hailey şi-a trecut mâna prin părul său blond şi bogat. — Ba da, drăguțule. Dar trebuie să alegem şi unde să stăm. Nu vreau în colţul cel mai îndepărtat de ringul de dans, ca data trecută. — O să fiu din nou nevoit să îmi unduiesc şoldurile pe muzica romantică de acolo? Hailey l-a lovit cu palma peste umăr. — Nu au muzică romantică. E club! Club? Oare de ce mă aşteptam la un restaurant sau o cafenea? Evident că vor să meargă în club!, m-am certat eu mintal. Nici nu îmi puteam aminti ultima dată când călcasem într-unul. Ideea îmi surâdea. Imagini cu acele shoturi şi noaptea petrecută la Hades mi-au apărut în minte. Le-am alungat. Era ziua lui de naştere. Probabil aveau să fie multe persoane. O petrecere mi se părea destul de necaracteristică lui Hades, totuşi. Hailey şi Seph au plecat să îi cumpere un cadou lui Hades. Am intrat în duş după ce am rotit de două ori cheia în uşa de 415

la intrare şi m-am sprijinit de peretele căptuşit în faianţă, în timp ce apa fierbinde mi se scurgea pe tot corpul. Am oftat. Ce cadou îi puteam lua? Eu şi Hades aveam gusturi diferite. În primul rând, el era băiat — nu aveam idee ce le place băieţilor. În Norwich, mama cumpăra întotdeauna cadourile pentru onomasticele la care mergeam. Lui David îi luam cel mai des cravată, papion, cămaşă sau parfum. Un parfum? Nu, categoric. Hades avea suficiente (am observat când am fost la el și i-am făcut ordine în dormitor). Nu aveam idee de unde le cumpăra și cum de miroseau atât de divin. Nu cred că dacă David s-ar fi dat cu acelaşi fel de parfum ca al lui Hades ar fi avut acelaşi efect asupra mea. Să îi iau ceva de îmbrăcat era exclus. Am ieșit din duş şi mi-am uscat părul cu prosopul, ca mai apoi să merg în sufragerie și să iau laptopul lui Hailey. Voiam ceva diferit pentru Hades. Trebuia să găsesc un cadou care să îi placă. Ceva special. Şi exact atunci mi-a venit o idee. Am zâmbit şi am căutat pe google semnele vikingilor. Sumedenia de simboluri ce mi-a apărut în faţa ochilor mă ameţea. După câteva minute bune de dat scroll şi mijit ochii pentru a le descifra semnificaţiile, ochii mi s-au oprit pe unul. De fapt, pe descrierea lui. Zeul Hades. Ce? Hades este numele unui zeu?, mi-am zis. Am deschis o altă fereastră şi am căutat detalii pe Wikipedia.

416

Când s-a făcut împărţirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon — Marea, iar lui Hades — lumea subpământeană. Hades sălăşluia în împărăţia umbrelor; pe care o cârmuia alături de soția sa, Persefona. El nu îngăduia nimănui, odată ajuns acolo, să mai vadă lumina zilei. Când Heracles a trecut hotarele Infernului, s-a lovit de împotrivirea lui Hades, pe care l-a rănit cu o săgeată, silindu-l să se refugieze în Olympus. Numele de Hades era evitat de cei vechi, care se fereau să-l pronunţe, socotindul aducător de nenorociri. Am citit de două ori, pentru a mă asigura. Părinţii lui au fost tare curajoşi alegându-i-l, mi-am spus. M-am zgâit câteva momente la simbolul său. Nu îl puteam folosi pe acela, pentru că Hades nu avea nevoie să i se amintească faptul că purta numele Zeului Infernului, că era aducător de nenorociri şi că era silit să trăiască toată viaţa în întuneric. Hades avea nevoie de altceva. Ceva să îl motiveze... poate. Ceva care să îl facă să iasă din întuneric. M-am reîntors la simbolurile vikingilor. Majoritatea el le avea tatuate pe trup. Atâtea semnificaţii... Atâtea mituri. Prosperitate Prietenie. Voinţă. Iubire. Dragoste. Familie. Curaj. Dorinţă. Noroc. Unele reprezentau chiar propoziţii întregi. Eliminarea obstacolelor. Hades se descurca singur. Pentru a cuceri inima femeilor. Nu părea prea interesat să facă asta. 417

Succes la examene. Nu avea nevoie. Unul singur mi-a atras atenţia în mod special. Valknut. Deținea mai multe semnificaţii şi asta mi-a plăcut. Am intrat imediat pe Macy’s Store. Aveau întotdeauna accesorii de calitatate și eram mai mult ca sigură că o să găsesc unul cum voiam eu. Hailey îmi spusese de ei când venisem în Manhattan. Voiam ca Hades să poarte semnul la gât, deci aveam nevoie de un pandantiv care să aibă forma simbolului, plus ceva care să îl susţină. Exact cum sperasem, am găsit un medalion cu semnul Valknut, încadrat într-un cerc. Era imposibil ca lui Hades să nu îi placă. Trebuia doar să merg şi să îl cumpăr. Evident, nu puteam face asta cu părul ud şi cu halat pe mine, aşa că am sunat-o pe Hailey şi i-am spus să treacă cu Seph pe acolo şi să îl ia. Am răsuflat uşurată şi am închis apelul. Eram tare mândră de mine însămi fiindcă găsisem un cadou așa potrivit. Am simţit un gol în stomac, gândindu-mă că seara aveam să îl văd. După mai bine de patru zile. În orice caz, nu era ca si când i-aş fi simţit lipsa. Tot ceea ce speram era ca el să fie bine. Seph îmi spusese că JJ era în regulă, dar nu eram la fel de sigură în legătură cu Hades. M-am ridicat de pe canapea şi am mers în dormitor unde mi-am scos cremele pentru corp, care miroseau a diverse flori şi fructe, cele câteva farduri pe care le aveam dar pe care nu le folosisem deloc, și posibilele combinaţii vestimentare pe care aş fi putut să le port seara. 418

Voiam să arăt bine. Voiam să îl fac pe Hades să regrete ca îmi refuzase două săruturi.

419

Capitolul 35 Hades Era deja ora unsprezece fără puţin. Trebuia să merg la club mai devreme, cu Seph. Mă uitam în oglindă când mi-am tras ploverul subţire şi negru pe cap. L-am tras în jos, peste abdomen, şi m-am zgâit o vreme la mine în oglindă. Mă simţeam destul de bine în pielea mea, cu toate că uneori îmi detestam înfățișarea. Semănăm cu el atât de mult. De la ea aveam temperamentul. În cei oficial douăzeci şi doi de ani, nu reuşisem să scap de asemănarea izbitoare dintre noi, oricât aş fi crescut. De la an la an aduceam mai mult a Darwin Maxwood. Ziua mea de naştere. Nenorocita mea zi de naştere. Cât de mult o uram. Aveam nevoie de o ieşire şi de distracţie. Ceva să mă distragă. Băutură. Muzică. O fată. Poate două. Nu conta. Nu mai suportam să stau în casă, cu Aimèe care zburda prin mintea mea. Nici Figaro nu era încântat de prezenţa mea când eram morocănos. Şi fusesem aşa toată săptămâna. Nu eram sigur dacă îi cerusem Litei să stea departe de mine pentru că voiam asta cu adevărat sau pentru a-mi demonstra că, de fapt, nu voiam asta. Mă hotărâsem pentru ambele. O voiam pe Aimèe departe şi aproape de mine, în acelaşi timp. Exact cum voiam să o cunosc şi să păstrez înstrăinarea între noi doi. Nici măcar nu ştiam dacă aşa ceva 420

era posibil. Nu numai că mă depăşea situaţia, dar deja se transforma într-un soi de frustrare la nivel major, şi îmi era teamă că o să înnebunesc în scurt timp. Mi-am trecut mâna prin păr, apoi am luat parfumul și mam dat de câteva ori. Am intrat în sufragerie exact când telefonul mi-a vibrat pe barul pentru mic dejun. *Sunt jos*, mi-a scris Seph. Sunt?, m-am întrebat. Și Hailey? Am blocat ecranul și m-am uitat în jur, auzind un sforăit. Figaro dormea pe canapea, cu burta în sus și labele îndoite de la jumătate. Am aruncat o pernă de pe canapea în el, ca să mă asigur că nu era mort. A mârâit la mine, scoțându-și la iveală colții mici și deloc intimidanți. Am rânjit și m-am încălțat, apoi mi-am luat portofelul, cheile și telefonul. Le-am vârât în buzunarul trench-ului negru și am ieșit din apartament, rotind cheia de două ori în ușă. În lift, mi-am dat seama că existau șanse ca Lita să fie la club și mă străduiam să nu las lucrul ăsta să mă influenţeze. Nu voiam să mă intereseze prezenţa ei. Voiam să mă distrez. Lupta de la Vikings și compania constantă a lui Aimèe din ultima perioadă, mă dăduseră peste cap. Trebuia să îmi revin cumva, iar o noapte în club era exact ce îmi trebuia. Seph mă aştepta la volan, fumând o ţigară. La naiba! Îmi uitasem ţigările. — Ce-i cu mutra asta, Maxwood? s-a strâmbat Seph, suflând în trombă.

421

Am trântit portiera în urma mea şi m-am uitat la el cu o sprânceană ridicată. — E ziua mea preferată din an, i-am zis sarcastic. Te așteptai să arăt altfel? — Păi, teoretic ai îmbătrânit cu un an. Mă aşteptam la un rid sau ceva, nu la faţa asta de babă la menopauză. I-am luat o ţigară din pachet şi mi-am aprins-o, deschizând apoi până la jumătate geamul portierei, în timp ce Seph îl închidea pe al său. Nu i-am băgat în seamă cuvintele. El a rotit cheia în contact și a pornit de pe loc. Abia aşteptam vara, ca să îmi scot motorul. Mă săturasem de mersul cu taxiul şi probabil și Seph se săturase să stea la cheremul meu când aveam nevoie de maşina. Nu îmi plăcea să conduc maşina. Nu simţeam cu adevărat control asupra ei şi pentru mine asta nu înseamna să conduci. Cu atât mai mult dacă era automată, ca a lui sau ca a lui Colin. — Colin vine? m-a întrebat Seph. Am tras din ţigară şi am suflat, încuviinţând. — Caroline ştiu că vine. Am vorbit cu ea, a adăugat el. Betty, Paul, Stellan şi Lisa sunt deja acolo. De restul nu ştiu nimic. Am ridicat din umeri şi am scos telefonul din buzunar, trimiţându-i mesaj lui Helen. Era colegă cu mine la cursul de managment strategic. Mi-a spus că e pe drum. Îmi plăcea compania ei. Cred că era singura fată, dintre cele cu care am interacţionat, care nu se dăduse la mine din prima. Îmi placea faptul că era fată subtilă şi ştia ce vrea. 422

— Bani? a întrebat Seph. — Doar nu l-am snopit degeaba în bătaie pe JJ. Seph a scos un hohot. Ştia că aveam dreptate. Banii câştigaţi îmi ajungeau pe puţin pentru o lună. — Hailey? l-am întrebat. Trebuia să spună ceva şi de Aimèe. Orice. El s-a uitat la mine cu coada ochiului şi apoi şi-a concentrat atenţia pe radio, într-o încercare eşuată de a-mi evita întrebarea. Cea mai proastă tactică. — Nu vine? l-am întrebat din nou. — E cu Aimèe. Întârzie, pentru că Hailey a fost nevoită să caute la ea ceva cu care să o îmbrace. Lita a ta nu a venit cu haine de club la ea. Nici nu sunt sigur că are aşa ceva. Lita a ta, mi-am repetat în gând. Deci Aimèe chiar avea să vină. Nu credeam că va rezista mai mult de douăzeci de minute acolo. De fapt, dacă a suportat

admosfera

din

Vikings,

existau

şanse

să

supravienţuiască şi în club. Nu ştiam sigur dacă şi în preajma celorlalţi. Seph chemase câţiva colegi de la facultate. — Vine şi Aimèe, am conchis eu solemn, stingând ţigara. — Într-adevăr, a făcut Seph clin din cap. Uite ce e, frate, nu o puteam lăsa singură acasă şi noi să mergem în club, de ziua ta. Mai ales că vă cunoaşteţi. Nu ştiu ce vrei tu să faci, dar nu cred că îţi iese. Vreau să zic... Uită-te puţin la tine A virat la stânga şi eu mi-am trecut mâinile peste fată.

423

— Și ce, mă rog, ai tu impresia că încerc să fac? l-am întrebat, uitându-mă pe geam, la luminile orbitoare ale reclamelor de pe clădiri. Seph avea un instinct bărbătesc al naibii de bine dezvoltat. El trecuse deja prin etapele de care aveam eu parte, având în vedere că o știa pe Hailey de mai bine de doi ani. Poate chiar trei. În fine, încă îi catalogam drept exemplare pe cale de dispariție. Cine naiba mai stătea într-o relaţie de trei ani? Relațiile nici nu sunt ceea ce cred toţi că sunt. Poate între Hailey şi Seph era iubire, dar asememea cazuri erau unul la o sută. Nu există relaţii bazate pe iubire, darămite pe încredere sau sentimente de o profunzime incontestabilă. Fiecare se foloseşte de uzufructul celuilalt şi atâta tot. — Încerci să o îndepărtezi pe Aimèe. Era chiar atât de evident? — Te-ai izolat de toată lumea doar ca să te fereşti de ea, nu vezi? a continuat el, mândru că m-a citit ca pe o carte deschisă. Avea de ce să fie aşa, pentru că asta se întâmpla destul de rar. Şi probabil era o premieră, având în vedere că era şi o fată inclusă în ecuaţie. Hades plus o fată oarecare, egal Seph nesurprins. Hades plus Aimèe, egal Seph confuz şi debusolat. Poate chiar şi puţin revoltat. Dar avea dreptate. M-am închis ca un prost în casă doar ca să o evit pe Lita. — Zilele astea nu au avut nicio legătură cu Aimèe, i-am zis sec.

424

Aveam nevoie de odihnă. JJ nu a fost o provocare prea uşoară. Seph m-a privit cu o sprânceană ridicată. — Aproape l-ai băgat în comă, Maxwood, m-a mustrat el. — Tocmai! am ridicat eu din sprâncene. Aveam nevoie de timp ca să îmi revin după așa ceva. Doamne, mă trec fiorii numai când îmi amintesc, m-am cutremurat eu teatral, sucindu-mi capul spre geam. — Ești tâmpit, frate, a râs Seph, cu un aer incredul. — Mă străduiesc să îmi revin, bine? am cedat eu, iar el a clătinat din cap. Am rămas cu un zâmbet tâmp pe faţă, ca doi idioţi ce eram, până am ajuns la Pacha NYC Club. Am staţionat pe marginea bulevardului, am coborât din maşină şi am aşteptat până Seph a ajuns în stânga mea. Apoi am intrat împreună. În drum i-am salutat pe bodyguarzii de la intrare şi pe Brenda, care stătea la intrare cu încă câteva tipe. — Maxwood! a exclamat, cu vocea ei moale şi senzuală, ce îmi întorcea stomacul pe dos. De când nu te-am mai văzut, dragă, a chicotit ea, poziţionându-şi palma pe antebraţul meu. Mă bucur să te revăd. Femeie ajunsă la aproape cincizeci de ani, care se dădea la tipi mai tineri cu cel puţin jumătate din anii pe care îi avea ea. Aşa se presupunea că arăt şi eu?, îmi venea să îl întreb pe Seph. Aşa disperat ajunsesem? Brenda ne-a luat haina mie şi lui Seph şi le-a aşezat la garderobă. Uneori mă simţeam ciudat că treceam de la 425

Vikings la Pacha. Era o diferenţă colosală. În Vikings ofeream distracţie, în Pacha aveam parte de ea. Astfel s-au deschis în faţa noastră cele două uşi din capătul coridorului de la intrare, dând imediat în sufletul mulţimii nebune, a luminilor colorate şi orbitoare, a parfumurilor şi a fumului, amestecate, plus izurile tari ale alcoolului, care pluteau pretutindeni. Trap Queen se auzea la volum mediu. Nu era genul meu de muzică, dar îl toleram. Atmosfera încă se afla în stadiul menit destinderii. Am făcut slalom cu Seph prin mulţimea în mişcare, către bar, unde l-am chemat pe Steve. Steve fusese cândva în Vikings. Taică-su deţinea clubul şi i-o luase şi el pe urme. Steve era păpuşa Ken în miniatură. Abia îmi ajungea cu nasul la piept şi era tot timpul dichisit şi îmbrăcat la cămaşă. Nu i-am spus că avem rezervare pentru că îşi dăduse deja seama. Ne-a zis că masa era liberă şi după un schimb de replici specifice lui Seph şi lui Steve, legate de noile combinaţii alcoolice aduse, am mers către locul rezervat, de la etaj, unde ceilalţi ne aşteptau. Am fost aproape sufocat de îmbrățișarea lui Betty, iar rujul lăsat de Lisa pe obraz nu credeam că o să iasă prea curând. Pot jura că Helen mi-a pus mâna pe fund când mi-a dat cadoul. Nu o învinovățeam. Caroline s-a sfiit o clipă înainte să mă sărute ușor pe obraji, în timp ce mi-a înmânat cadoul. Colin mi-a făcut cu ochiul și eu am rânjit. Tipul nu avea să renunţe

426

la Caroline cu una cu două. Şi ştiam că atunci când Colin voia ceva, obținea. — Unde e Aimèe? m-a întrebat Caroline. Nu ai invitat-o? M-a încruntat. Ea de ce nu ştia? Oare Caroline și Lita nu mai vorbeau? Asta nu îmi plăcea deloc. Lita era bucuroasă că avea o prietenă ca și Caroline. Uram gândul că poate o pierduse din cauza episoadelor în care Caroline făcea eforturi ca să ajungă la mine. — Sun-o, i-am spun eu nonşalanţă. Ea s-a uitat terifiant la mine, de parcă îi spusesem să se radă pe cap. Am putut observa cum a înghiţit în sec. Nu i-am spus nimic şi mi-am concentrat atenţia pe Stellan, care îmi făcuse semn să merg la el şi la Paul. Seph vorbea la telefon atunci când eu m-am dus să îmi iau ceva de la bar. Am urcat treptele şi m-am oprit la balustrada de metal din faţa mesei noastre, care împrejmuia tot etajul. Miam aprins o ţigară şi priveam spre mulţimea care dansa neîntreruptă, atunci când atenţia mi-a fost atrasă de uşile de la intrare. Hailey a intrat, îmbrăcată într-o rochie de un verde aprins, apoi în spatele ei, Aimèe păşea timidă. Felul cum a prins-o cu putere pe Hailey de braţ şi hohotul scos de aceasta imediat după, mi-au dat de înţeles că probabil purta tocuri. Dar nu cred că asta era problema. Era îmbrăcată în fustă şi sus avea o bluză roşie, care îi scotea în evidenţă părul bogat, lung şi brunet, lăsat liber pe spate. Mi-am mijit ochii şi un zâmbet mic mi-a apărut pe buze. Aș fi rânjit, dar îmi era teamă că o să mă 427

vadă cineva. Privirea mi-a fugit imediat în spatele lor, unde Eric mergea alene, iar zâmbetul mi-a dispărut brusc. — Carismatică tipa, l-am auzit pe Stellan în stânga mea. Mi-am sucit puţin capul, fără să-l scap pe Eric din priviri. — Cine e? a adăugat el. Am clipit mărunt şi l-am privit. — La cine te referi? Mi-am încleștat subtil maxilarul când am realizat despre cine vorbea. Am făcut semn din bărbie spre bar, unde fetele se opriseră să își cumpere de băut. Eric dispăruse în mulțime și mi-a fost imposibil să îl reperez. — O prietenă, i-am zis eu simplu. Pe Hailey o ştia, oricum. Eram deranjat de faptul că Stellan era interesat de Lita. El a zâmbit. — Arată bine... S-a uitat lung la ea, în timp ce urca treptele, către noi, Prea bine pentru tine, mi-am zis. Melodia s-a schimbat în It’s My Birthday, de la Will.i.am și Cody Wise. M-am uitat în treacăt la bar, de unde Steve a ridicat un pahar spre mine, în semn de salut. Am făcut clin din cap spre el, zâmbindu-i uşor. Am aruncat ţigara în scurumiera de pe masa joasă şi am suflat fumul, luând apoi o înghiţitură din pahar. Aimèe şi Hailey deja ajunseseră la etaj și se îndreptau spre noi, în bătaia luminilor colorale și ale blițurilor de la aparatele de 428

fotografiat. Puteam vedea cum ea îşi strângea cu putere buza între dinţi. Cred că era un al treilea tic pe lângă cel cu ridicatul dintr-o sprânceană şi trasul scamelor de pe ciorapi. Chestii simple, care îi trădau trăirile. Chiar purta tocuri. Arăta bestial. Tentant. Sexi. Diferită față de cum arăta în blugi largi și în ghete, cu fesul pe ochi şi cealaltă jumătate de faţa acoperită de fular. Totuşi, era prea expusă. Fusta aia neagră era prea scurtă. Părul, pe care de obicei îl avea sub fes sau în coc, era exact ca al vreunui model Victoria’s Secret. Rujul roşu de pe buze mi-a pus capac. Noroc că avea bluza cu mâneci, altminteri o luam de mână şi o duceam acasă. Ce naiba fusele în capul lui Hailey de a transformat-o pe Lita în prada perfectă pentru leii care stăteau, evident, la pândă? Au ajuns în dreptul nostru şi blonda s-a întins repede să mă îmbrăţişeze. — La mulţi ani, afurisitule! mi-a urat ea, înmânându-mi o punguţă de cadou. Speram să nu îmi fi cumpărat din nou lenjerie cu Hohn Cena, ca în urmă cu un an. — Mersi, afurisito, am rânjit eu. L-am observat pe Stellan studiind-o pe Lita din priviri, în timp ce ea își rotea privirea de jur-împrejur. Hailey s-a desprins din îmbrățișare și Seph a apărut, luând-o de lângă noi. Lita și-a mutat privirea pe mine, apoi în pământ. Ţinea o pungă ridicol de mică, pe două dintre degetele de la o mână, și 429

în cealaltă mână ținea o sticlă de Cola. Tocmai își cumpărase Cola, sau mi se părea mie? — La mulţi ani! Să fii fericit, Hades! mi-a zâmbit slab și-a întins punga din carton. M-am uitat la cadou și l-am luat cu un deget. Ce naiba se putea afla într-o pungă atât de mică? Am observat dincolo de norul de fum, de taberele agonizante ale clubului şi semi întunericul ce plutea între noi, cum obrajii i s-au înroşit. La naiba... O pierdeam pe Lita. O pierdeam. Lita cea curajoasă, tupeistă şi poate chiar impertinentă uneori, dispărea în spatele lui Aimèe cea anxioasă, tăcută şi sensibilă. — Mulţumesc, i-am răspuns simplu. Ea a zâmbit din nou, apoi și-a muşcat buza, înainte să îmi spună: — Ai niște... Ăăă... Ruj pe obraz. Am umblat aşa prin tot clubul? Fir-ar! Stellan a profitat de momentul în care eu mă ştergeam pe obraz cu un șerveţel și s-a băgat în seamă cu Aimèe. — Hmmm, lume nouă! s-a minunat el teatral, sprijininduse cu cotul de balustradă, apoi i-a întins mâna Litei. Stellan. — Aimèe, i-a răpuns ea, cuprinzându-i mâna cu a ei. — Parcă te-am mai văzut undeva... Lita și-a strâns buzele într-o linie fermă și a ridicat din umeri. — Cred că în vise, am mormăit eu, întorcându-mă spre masă, pentru a lăsa cadourile pe una dintre canapele, lângă celelalte. 430

— La universitate, poate, a surâs ea, apoi muzica a pornit la volum maxim, semn că programul nocturn începuse. Ţipetele de distracţie au izbucnit, de parcă reflectau urletul testosteronului din corpul lui Stellan. Îl puteam auzi cum tânjea după Lita. Deodată, Helen m-a prins de braţ şi m-a tras lângă ea, întrun dans dubios, în care se freca practic de mine. M-am uitat peste umăr la Lita şi Stellan, care încă discutau. Apoi m-am trezit cu capul întors brusc şi cu buzele Helenei zdrobite peste ale mele, fremătându-le în mod alert. Tot ce vedeam atunci era cum rujul ei se întindea pe faţa mea, iar ceea ce simţeam până în măduva oaselor era privirea lui Aimèe, care cu siguranţă îmi sfredelea spatele.

431

Capitolul 36 Aimèe Stellan, parcă. Aşa îl chema? Îmi spunea lucruri drăguţe și mă complimenta. Singurele persone care mă complimentau erau David şi Caroline. Rareori tata, după ce venea dintr-o altă călătorie de afaceri şi era conştient că nu îmi oferise atenţie. Ce mare ai crescut!, îmi spunea, strângându-mă în braţe. Lipsea câteva luni şi avea impresia ca au trecut ani întregi. Uneori şi eu simţeam la fel. Probabil de aceea nu eram atât de afectată de absenţa lor în New York. Mama oricum păstra o oarecare dinstanţă între noi două în ultima perioadă. Cred că era instictul matern de vină. Presimţea că voiam libertate şi că nu aveam să ţin cont de spusele ei. Totuşi, acel Stellan era tare vorbăreţ. Hades s-a întors să îşi aşeze cadourile lângă celelalte, bombănind numai-el-ştie-ce. I-am răspuns zâmbitoare lui Stellan: — La universitate, poate. Şi muzica a pornit deodată la volum maxim, făcându-mă să tresar. Ei bine, nu era prima oară când mergeam la o petrecere în club. Ieşeam destul de des cu Caroline în Norwich. Nu eram foarte încântată de atmosfera din club, însă. În schimb frecventam foarte des petrecerile date la firmă, chiar dacă interacţionam doar cu angajaţii afacerii şi, foarte rar, cu copiii lor. Era... interesant.

432

Stellan şi-a mijit ochii şi a zâmbit ambiguu. Era un tip drăguţ. Înalt, aparent şaten şi cu o fizionomie cu trăsături ferme, dar nu ieșite din comun. Nu știu dacă zâmbea pentru că și-a amintit de mine de undeva sau din alt motiv. Preferam să cred că era doar amabil, deși aş fi putut interpreta reacţia lui în multe feluri. Mi-am strâns buzele într-o linie fermă, rotind sticla rece de suc şi simţind cum palmele mi se umezeau. Nici nu îmi era sete. Nu am idee de ce îmi cumpărasem Cola. Hailey insistase, spunând că vom dansa şi vom obosi. Nu aveam de gând să dansez nici dacă de asta depindea supravieţuirea mea în club. Cred că, de fapt, reprezenta adaptarea, nu supravieţuirea. Trebuia să mă adaptez în mediul lor. Nu puteam sta veşnic în casă, desenând şi ascultând muzică. Voiam să cunosc lucruri şi persoane noi. Stellan a privit deodată peste umărul meu şi zâmbetul i s-a lărgit, într-un rânjet parşiv, scoţându-i la iveală dantura perfectă şi totodată gropiţele din obraji. Am clipit mărunt. — Maxwood s-a pus deja pe treabă, a afirmat el şi a scos un hohot, clătinând din cap, ca mai apoi să bea din paharul pătrăţos pe care îl ţinea în mână. Am privit curioasă peste umăr, urmărindu-i privirea. Micul zâmbet pe care îl aveam în colţul buzelor mi-a dispărut brusc, iar sprâncele mi s-au unit automat. Buzele mi s-au întredeschis instinctiv şi pentru o clipă am avut impresia că aerul refuza să îmi alimenteze plămânii în cantitatea necesară. Nu ştiu de ce, dar m-am simţit îngrozitor să îl văd pe Hades 433

sărutându-se cu o altă fată. Nu era acelaşi lucru ca atunci când se sărutase cu Patricia în sala de antrenamente. Acum... Hades făcea asta în mod deliberat. O săruta cu aviditate. Pe ea o văzusem când Hailey îi dădea cadoul lui Hades. Dacă aş fi fost băiat, sau în locul lui Hades, şi eu aş fi sărutat-o. O priveai şi era suficient. Însă nu îmi plăcea felul în care îl lipea pe Hades de ea. Sau cum Hades o trăgea mai mult spre el. Trupurile lor erau presate până la refuz unul de altul şi oricât de mult voiam să îmi întorc privirea, nu puteam. Îmi amintesc perfect felul în care mâinile ei se plimbau pe antebraţele şi gâtul lui, oprindu-se în păr şi strângând de el, iar Hades nu făcea absolut nimic s-o oprească. Ştiam că nu avea de ce. Poate era iubita lui. Poate cu ea îşi petrecuse acele zile în care nu îl văzusem deloc. Poate era îndrăgostit de ea și de aceea îmi refuzase acele săruturi care fuseseră adevărate greşeli. Fusesem o idioată. O idioată beată. Muzica s-a oprit deodată și tot ce a creat ecou în perimetrul nostru a fost sunetul înfundat provocat de contactul dur dintre sticla din mâinile mele şi pardoseala lucioasă a clubului. Am tresărit și m-am dat instinctiv un pas în spate atunci când am realizat că scăpasem sucul involuntar şi sticla se spărsese pe podea. Stellan a sărit şi el deoparte, ferindu-se de lichidul cafeniu care a împroşcat totul în jurul său. Hailey şi Seph erau în spatele lui Stellan şi chiar şi ei au sărit în lături. Fir-ar! 434

Mi-am acoperit gura cu palmele, privind la băltoaca de Cola de pe jos. Chiar şi în lumina slabă din club am putut observa cum se prelingea. Am urmat o dâră cu privirea, până când am ajuns la picioarele lui Hades şi ale fetei cu care se săruta. Cu ultima fărâmă de curaj, mi-am urcat privirea de-a lungul siluetei sale impunătoare. Era îmbrăcat în negru. Toate hainele îi erau negre. Expresia nu îi era deloc mai luminată. Mă privea încruntat, cu buzele roşii, pline de ruj. Individa se ţinea de gâtul lui şi mă privea dezaprobator, ca mai apoi să îşi arcuiască o sprânceană. Înghiţind în sec, mi-am lăsat mâinile să cadă uşor pe lângă corp, susţinând privirea mustrătoare a lui Hades. Era furios pentru că îi întrerupsesem? Deşi totul a durat probabil câteva secunde, am avut sufocanta impresie că acel moment nu se mai sfârşea. Am răsuflat îndelung atunci când muzica a repornit la maxim, deodată cu ritmul energic al luminilor şi al laserelor, ca mai apoi să inhalez din nou aerul de care aveam o disperată nevoie. Oamenii din jur au început să strige, încântaţi de melodia aleasă de DJ. Oricât de multă gălăgie era în jur, în mintea mea era linişte. Nu ştiam motivul. Nu puteam afirma nimic cu mâna pe inimă, pentru că nu ştiam unde îmi era acel organ vital la acel moment. Puteam face diferenţa între ceea ce mă deranja şi ceea ce mă irita, însă ceea ce tocmai se întâmplase mă... rănise.

435

Speram ca Hades să nu observe asta pe faţa mea. Nu aveam motive să fiu rănită. Şi David mă rănise. Atât psihic, cât și fizic. Şi totuşi... Nu eram împreună, ca să reacţionez astfel. Nici măcar nu avea vreo obligaţie faţă de mine. Hades era liber. Era treaba lui ce făcea şi cu cine făcea. Era vina mea, poate, pentru ceea ce simţeam atunci. Devenisem mult prea vulnerabilă după pierderea lui David și a lui Caroline. M-am avântat automat și inconștient în relația cu Hades, de dușmani-amici-careaproape-se-sărută. Chestia asta trebuia să ia sfârșit. Voiam să scap odată de sentimentele şi gândurile contradictorii pe care Hades mi le provoca. Hailey m-a prins de braţ, silindu-mă să întrerup contactul vizual cu el. Încă două secunde în plus şi cred că aveam să încep să plâng acolo. Şi nu neapărat din vina lui, ci din pofida a tot ceea ce se întâmplase în ultima perioadă. Uneori, când aveam impresia că se adunau mult prea multe griji, cărora nu le puteam face faţă, plângeam, pur şi simplu. Pentru că, aparent, era ultimul lucru care îmi rămânea de făcut. Însă acum nu eram în acel gen de situaţie. Acum, totul părea să aibă legătură strict cu acel moment. Doar cu Hades. — Eşti bine? m-a întrebat Hailey, în timp ce Stellan îşi analiza pantalonii gri de calitate. Ştiam foarte bine că băutura aia păta şi deodată jena m-a cuprins. Nu am avut timp să mă obişnuiesc, căci Hailey m-a tras de braţ după ea. Parcă puteam să văd privirile sfredelitoare ale celor din jur, cum îmi aţinteau spatele. Nu am 436

protestat în faţa intenţiei lui Hailey, deşi ar fi trebuit să fac ceva în privinţa mizeriei pe care o făcusem. I-am aruncat o ultimă privire lui Hades, iar el s-a uitat imediat la Stellan, care înjura în barbă. Fata ce stătea agăţată ca o liană de gâtul lui Hades i-a spus ceva la ureche şi mi-am întors repede privirea, înainte ca el să mă fixeze din nou. Am intrat cu Hailey în baia în care mă ghidase ea. M-am dus direct la chiuvetă şi mi-am vârât palmele sub jetul rece de apă. Hailey a oprit brusc robinetul. M-am uitat nedumerită la ea, în oglinda mare de pe peretele din faţa noastră. — Nu mi-am petrecut aproape o oră dichisindu-te, ca tu să îți strici machiajul acum, când petrecerea doar ce a început. Avea dreptate. Am oftat și, după ce m-am şters pe mâini, mi-am sprijinit de masca chiuvetelor. Ea şi-a încrucişat braţele la piept, în timp ce două fete care au intrat împiedicându-se în propriile picioare. Le-am privit peste umăr, atrasă de hohotele lor haotice şi de cuvintele indescifrabile. M-am uitat în treacăt la Hailey, dar se uita tot la ele. După ce au trecut, ea şi-a mutat din nou atenţia pe mine. Mi-am ferit privirea. Mă comportam ca proaspăt ieşită de la un ospiciu. Pe bune! — Ce s-a întâmplat? Ţi-a spus Stellan ceva? m-a întrebat ea. M-am încruntat şi am clătinat din cap, cu un aer dezinteresat. — Am scăpat-o din greşeală. 437

— Nu la suc mă refer, Aimèe, ci la faţa pe care o ai acum. Sigur eşti bine? Îţi este rău sau ceva? — Sunt bine, i-am zis scurt şi m-am spălat pe mâini, sub privirea ei curioasă. Am văzut-o încruntându-se, în timp ce mă ştergeam din nou pe mâini. — Ai ceva, Aimèe Moore.... şi-a mijit ca ochii. Când o să aflu, o să fie vai de tine. Şi crede-mă, am să aflu. Eu mereu aflu tot. — Ştiu tactica, Hailey. O folosesc şi eu pe seama lui fratemiu, care are zece ani. Ea a răsuflat scurt și și-a lăsat mâinile să îi cadă pe lângă corp, sucinduse cu fața spre oglindă. — Bine zis încerc, a oftat. Dar tot ai ceva, nu vrei să îmi spui. Te înțeleg, suntem prietene de puțină vreme pentru a ne împărtăși toate detaliile personale, însă mai nou suntem colege de apartament. Adică locuim împreună, înţelegi? Chiar îmi doresc să fim mai apropiate. Eu una sunt dispusă să te ascult mereu, știi asta, nu? Orice ar fi, găsim o soluție, credemă. Oh, Hailey... am oftat în gând. — Nu îți place aici? Dacă vrei plecăm. Vocea îi era atât de ingrijorată și preocupată să nu mă supere cu cuvintele ei, încât nu m-am putut abţine să nu las câteva lacrimi să îmi umezească ochii. A fost unul dintre rarele momente în care simţeam că mă sufoc, unul dintre puţinele momente în care voiam pur şi simplu să stau singură în 438

cameră și să plâng. Ajunsesem o frustrată maniaco-depresivă. Îmi era dor de părinţi, de Dylan, de David și de viaţa pe care o aveam înainte. Hailey m-a prins de umeri şi m-a întors cu faţa la ea, apoi m-a tras în braţele ei. Puţine au fost dăţile când vorbeam despre familiile noastre şi despre situaţiile cu acestea. Ea izbutise în cele din urmă să îmi mărturisească faptul că era orfană, deși ştiam asta deja de la Caroline, care ştia de la Seph. Hailey ştia despre mama şi tata doar că erau părinţi... stricţi. Am strâns-o în braţe cu putere. Hailey imi devenise o prietenă bună. Foarte bună, aş putea spune. A fost mereu lângă mine în acele luni, chiar dacă aveam sau nu nevoie de eu. — Sunt bine. Doar îmi este puţin dor de casă, i-am mărturisit. Numai mie mi se putea face dor de casă exact când ieşeam în club. Am auzit uşa băii deschizându-se, apoi Hailey s-a retras din îmbrăţişare. M-am uitat în oglindă, la persoana care intrase. — Bună, ne-a salutat Caroline circumspectă, oprindu-se apoi lângă noi. Hailey s-a uitat ciudat la mine şi eu m-am abţinut să nu ridic din umeri. Dacă eu nu mai comunicam cu Caroline în ultima perioadă, Hailey nu o făcea nici atât. Nu vorbisem cu ea despre asta. Se întâmplase pur şi simplu. Poate nici nu îşi

439

dăduse seama. Caroline se distanţase de noi. Colin o înnebunise prea mult. — Salut, i-am răspus amândouă în acelaşi timp. Ea s-a uitat când la mine, când la Hailey, şi a zâmbit afectată. — Eşti bine? m-a întrebat. Doamne! Scăpasem o sticlă de Cola doar, nu leşinasem. Caroline, însă, nu făcea referire doar la sticla de Cola. — Da, i-am răspuns. — De ce nu ar fi? a sărit Hailey. Caroline s-a uitat la mine cu coada ochiului. Știa ce declanşase starea mea. Chiar ştia. Şi-a strâns buzele într-o linie — Ăăă... Cred... De fapt, aș vrea să vorbim, mi-a spus și eu am clipit mărunt.

440

Capitolul 37 Hades Aimèe tocmai văzuse sărutul dintre mine şi Helen. Sărut care fusese îngrozitor. Helen îşi folosea limba mai mult decât era nevoie şi, pe lângă asta, mă mânjise de ruj pe toată gura. Tocmai de aceea îmi uram ziua de naştere. Se întâmplau numai chestii tâmpite. Părerea pozitivă pe care o aveam despre Helen decăzuse brusc, transformându-se într-un indicator imens cu luminiţe pe care scria Fugi dacă ţii la viaţa ta! Mi-am întors privirea de pe silueta lui Aimèe care se îndepărta, pe chipul Helenei. Se uita încruntată, în urma lui Hailey şi a Litei. Am îndepărtat-o de pe mine cu un gest brusc. — Ce naiba e în neregulă cu tine? am urlat la ea, asigurându-mă că acopăr volumul şi başii remixului făcut după melodia Help me lose my mind. Ei bine, chiar aveam să îmi pierd mintea şi controlul în scurt timp. Helen s-a uitat confuză la mine, cu ochii mari, uimiţi, şi sprâncenele unite. — Scuze, am crezut... Adică... s-a bâlbâit ea. Am crezut... — Ai crezut pe naiba, i-am tăiat-o eu. Dă-te. Am împins-o în lături şi am mers cu paşi mari şi hotărâţi spre Seph. El vorbea la telefon. Mi-am scos un alt şerveţel şi m-am şters pe buze, privind apoi bucata alba de hârtie care se mânjise. Nu puteam scoate 441

tâmpenia aia toxică doar cu un servețel de pe buzele mele, evident. M-am încruntat din nou când am văzut că pe jos sucul se întinsese. Nu puteam să mai stăm la masă în circumstanțele alea, dar nu îmi păsa, oricum. Tot ce voiam era ca Seph să o ia naibii pe Lita de acolo şi să o ducă acasă. Nu voiam ca ea să fie martoră la apucăturile mele. Văzuse oricum suficiente. În timp ce îmi făceam loc prin mulţime, Stellan m-a prins de umăr și m-a ţintuit pe loc. Mi-am sucit lent capul către el, neavând starea necesară să îi suport fața. Îmi devenise dintr-o dată al naibii de antipatic. — Ai văzut-o pe Aimèe? m-a întrebat el şi brusc mi l-am imaginat cu un ochi vânăt. Sau poate cu ambii. — Nu, i-am răspuns și m-am smucit din palma lui, lăsându-l în urmă cu o expresie nelămurită. Seph dispăruse şi mi-am scos telefonul din buzunar, îndreptându-mă spre baie. *Unde eşti?*, i-am scris. Ştiam că Lita şi Hailey erau cel mai probabil la baie. Fetele mereu merg la baie. Momentul în care am ameninţat-o pe Patricia, în baia de la Vikings, mi-a trecut prin minte. Din seara aia lucrurile au luat o întorsătură radicală. Nu am ieşit niciodată dintr-un meci, cu atât mai puţin pentru o fată. Până atunci. Aveam nevoie de banii ăia mai mult ca niciodată. Trebuia să îi plătesc şi cauţiunea lui Colin, fiindcă ai lui nu ştiau de ea şi nici nu voia ca ei să afle. Nu îl puteam refuza. 442

Tocmai de aceea a avut în perioada aia şi carnetul reţinut câteva săptămâni. Nu a vrut să îmi spună ce a făcut de s-a ales cu dosar penal, însă nici eu nu am insistat. Renunţasem la bani pentru că ştiam că pot să îi cer lui Darwin, deşi asta ar fi însemnat să îmi înjunghii orgoliul. Şi totuşi tot am ajuns să îi cer, pentru a-i returna Litei. *Baie*, mi-a răspuns Seph. L-am găsit pe hol, plimbându-se de-a latul său şi vorbind la telefon. Diverse persoane (bete sau treze), mişunau peste tot, intrând și ieşind de la baie. Seph a închis apelul când eu am ajuns în dreptul lui, iar uşa de la baia fetelor s-a deschis. Caroline, Hailey și Aimèe au ieşit zâmbitoare. Privirea mi-a ramas fixată pe Lita, deşi ea nici nu mă observase. Acum, la lumina puternică a băii, o puteam vedea mai clar. Era machiată. Foarte bine machiată. Ochii ei albaştri păreau şi mai mari, iar buzele, larg deschise într-un zâmbet aparent vesel, erau periculos de apetisante cu rujul ăla roşu pe ele. Mi-am amintit de rujul de pe buzele mele, dar nu am făcut nicio mişcare. O priveam pierdut, cu rujul alteia întins pe buzele mele şi dorindu-mi, de fapt, să fie al ei. Și-a ridicat privirea şi a ezitat, iar zâmbetul i-a dispărut, dar l-a readus imediat pe buze, cu un efort mai mult ca evident. Mă simţeam vinovat pentru asta. Şi aveam toate motivele să o fac, pentru că îi refuzasem două săruturi, iar Helen tocmai avusese parte de unul fără ca măcar să îmi ceară. Ceea ce înrăutăţea situaţia era faptul că nici măcar nu aveam de ce să îi ofer vreo explicaţie Litei, deşi simţeam nevoia să fac 443

asta, pentru că nu aveam nicio obligaţie faţă de ea. Ea nu aştepta asta din acelaşi motiv pentru care nici eu nu puteam să o fac. Ce naiba se întâmpla între noi doi? — Pregătiţi de distracţie? Hailey ne-a aruncat o privire vioaie, plină de subînţeles. M-am uitat la Caroline şi apoi din nou la Lita, observând tensionarea ce plutea între ele două. Deci, probabil, nu erau certate sau ceva. Doar ce ieşiseră din baie zâmbind. Asta era bine. Seph a tras-o în braţele lui pe Hailey şi a sărutat-o. — Să mergem, a spus el, trăgând-o de mână. Hailey a început să râdă când s-a uitat la mine. — Ai evoluat de la începutul serii, mi-a zis. Adineauri aveai ruj pe obraz, acum ai pe buze. Nu vreau să îmi imaginez unde va fi următorul loc. Mi-am arcuit o sprânceană la ea. Avea noroc că nu se dăduse cu ruj roşu, pentru că în caz contrar aveam replica perfectă. Am zâmbit afectat, încercând să mă destind puţin. Poate dacă mă comportam ca şi când nu s-a întâmplat nimic, aveau şi ceilalţi să înceapă să creadă asta. — Atunci nu îţi imagina, i-am zis şi am trecut printre ea şi Lita, îndreptându-mă spre baia bărbaţilor, fără ca măcar să le ofer vreo privire. Mă făceau să mă simt şi mai ticălos decât mă simţeam şi decât eram, în definitiv. 444

Mi-am şters îmbâcsita culoare de roşu aprins de pe buze, mustrându-mă pentru faptul că umblasem prin tot clubul în halul acela. Helen era mai inconştientă decât o credeam. Nu era prima oară când mă alegeam cu ruj roşu pe buze şi nici nar fi fost prima dată când s-ar fi aflat prin alte locuri, dacă nu era Lita și dacă nu m-aş fi simţit vinovat pentru ceea ce făcusem. Aş fi putut fi cu Helen în acea seară. M-aş fi putut distra cu ea. Şi nu mă refer la dansat și băut. De fapt, se putea numi şi dansat. Numai că ar fi fost un fel de dans pe orizontală. Paul a intrat în baie şi am schimbat câteva cuvinte cu el, înainte să ies și să mă îndrept agale către masa noastră de la etaj, bănuind că ceilalţi erau acolo deja. Sucul de pe jos probabil se uscase sau fusese șters între timp, fiindcă nimeni nu se mai ferea să treacă pe acolo. M-am încruntat când am văzut-o la masă doar pe Betty, butonându-şi telefonul şi făcându-şi poze. — Unde sunt ceilalţi? am întrebat-o, aplecându-mă spre ea. — Pe ring! mi-a strigat, zâmbind şi fluturând din genele încărcate cu rimel. M-am încruntat. — Pe ringul de dans? am întrebat, uluit. — Da, a rânjit ca. Facem o poză? — Nu acum, i-am răspuns scurt. M-am dus lângă balustradă, scrutând cu ochii mijiţi toată mulţimea, în căutarea grupului meu. Nu mi-a luat mult să îi găsesc. Hailey şi Seph dansau unul cu altul, Caroline cu Colin, 445

Helen cu Paul, iar Stellan încerca să se bage între Lita şi Lisa, care dansau amândouă. Zăbovind privindu-i, eram fascinat de felul în care Lita reuşise să se integreze în grupul nostru. Având în vedere că era o persoană drăguţă cu toată lumea, ar fi fost imposibil să nu o facă. Dansa cu Lisa într-un mod energic, distrându-se cu adevărat pe melodia care răsuna la volum maxim, vibrând în boxe. Cu toţii săreau, aveau mâinile ridicate, strigau, se sărutau, se îmbrățișau și dansau. Mi-am descătușat palmele de pe balustradă și am străbătut etajul până la trepte, pe care mai apoi le-am coborât încet și am mers spre grupul care dansa nebun în mijlocul ringului. Pe fundal răsuna Rihanna, cu We Found Love, alături de vocile celor care dansau şi o cântau. It’s like you’re screaming, and no one can hear You almost feel ashamed That someone could be that important That without them, you feel like nothing No one wiil ever understand how much it hurts You feel hopeless; like nothing can save you And when it’s over, and if’s gone You almost wish that you could have all that bad stuff back So that you could have the good... M-am oprit lângă Stellan şi m-am aplecat spre urechea lui, în timp ce Lita şi Lisa continuau să danseze fără să mă observe. — Hai să bem ceva, i-am spus, iar el nu a refuzat. 446

Oricum eu făceam cinste. — Mergi la bar ca vin şi eu imediat, i-am spus, iar el a încuviinţat şi a plecat grăbit spre bar. M-am întors pe călcâie şi mi-am poziţionat palma pe spatele Lisei, în zona lombară. Ea a tresărit. I-am spus la ureche, ca să acopăr gălăgia şi ca să fiu sigur că mă aude: — Mi-a zis Stellan că te aşteaptă la bar. Lisa era înnebunită după Stellan, deşi n-aveam idee ce vedea la el. Din moment ce ştiam şi puteam să folosesc asta în favoarea mea, nimic nu avea să mă oprească. Ea s-a înseninat la faţă şi a făcut clin din cap, apoi s-a întins către urechea lui Aimèe, prinzând-o de braţ. Lita evita în mod deliberat să se uite la mine, dar asta nu avea să dureze prea mult. S-a încruntat atunci când Lisa probabil i-a spus că pleacă la bar, dar s-a limitat la a încuviinţa din cap, resemnată. Am rânjit în sinea mea. Lisa a trecut printre mine şi un alt individ, apoi a plecat înspre bar. Rămasa singură şi în vizorul meu, anxietatea Litei devenea aproape palpabilă. A oftat şi a dat să plece spre etaj, dar m-am băgat în calea ei. Mi-a aruncat o privire tăioasă pe sub sprâncene, fiindcă la cât de micuţă era pe lângă mine, altfel nu putea. Nu m-am clintit şi am zâmbit uşor. Ea a scrâşnit din dinţi şi a intenţionat să mă ocolească, şi aproape a reuşit, până am prins-o cu un braţ de talie şi am tras-o spre mine. A ripostat, iar eu nu-mi puteam stăpâni rânjetul. Adoram când era furioasă.

447

Am tras-o la pieptul meu cât încă se împotrivea, împingându- mă şi chiar lovindu-mă cu palmele. Nici nu îi păsa că mai era lume în jurul nostru. — Ușurel, Lita, i-am spus, aplecându-mă spre urechea ei. Palmele i s-au blocat pe pieptul meu și i s-au strâns în pumni. Am auzit-o mârâind gutural, lucru ce mi-a demonstrat că disperarea ei ajunsese la cote maxime. Și asta îmi plăcea. — Du-te naibii, Hades! mi-a strigat. Da, clar era suparată, oricât de mult voia să demonstreze contrariul. Doar ştiam că era o actriţă și o mincinoasă foarte ne pricepută. M-am uitat încă zâmbind, în jos, la ea, în timp ce continua să mă tranșeze cu privirea. Speram ca tactica cu Dacă mă prefac că nu s-a întâmplat nimic o s-o fac și pe ea să creadă asta, să funcţioneze. Aveam disperată nevoie. — Ce ai păţit? am întrebat-o amuzat, ținându-mi în continuare braţele in jurul taliei sale, ca un inel de oțel. Ea încă le avea pe pieptul meu. În acel moment, m-am bucurat că nu apucasem să încep antrenamentele intensive cu ea, altminteri sigur nu se sfia din a-mi da câteva upercuturi. Din poziţia pe care o avea, ar fi reuşit fără prea mari eforturi. Nu mi-a răspuns. Am citit în privirea ei ceva de genul: Mam ales cu un prost ca tine pe cap! Asta am păţit. — Tragic, nu? i-am răspuns cu acelaşi aer amuzat, iar ea sa încordat instantaneu.

448

Mi-am relaxat braţele și totodată strânsoarea. Ea s-a retras imediat, înainte să îmi dau seama, dar am prins-o din nou de braţ şi am adus-o la pieptul meu cu un simplu avânt. — Unde crezi că pleci? am râs eu. A mârâit cu frustrare. Eu am clătinat din cap. — Oh, te rog... i-am zis. Nu îmi strica seara. Ţi-am stricat-o eu suficient ţie, am continuat în gând. Ea s-a relaxat, în cele din urmă. M-am bucurat pentru asta şi am izbutit să îmi cobor alene palmele pe braţele ei, în jos, până la talie, unde le-am oprit. A rămas nemişcată, tresărind, şi m-a privit cu ochii mari. A clipit mărunt când am tras-o mai mult spre mine, lipindu-i trupul de al meu. Nu a ripostat, dar nici nu îi surâdea ideea. Văzând că nu reacţionează, i-am ridicat un braţ pe umărul meu, iar ea şi l-a ridicat şi pe celălalt, încolăcindu-le în jurul gâtului meu. Și-a aplecat capul, îmbujorându-se din nou, iar eu am zâmbit, bucuros că îmi plăcea Lita cea ruşinoasă. O îmbunasem. Cumva, reuşisem să o fac să treacă cu vederea ceea ce făcusem. Lita nu m-ar fi putut detesta nici dacă voia, iar eu nu puteam sta nici atât departe de ea. Fuseseră în van acele zile, dacă sfârșisem așa. Era în van să încerc să păstrez distanţa față de ea. Mi-am apropiat buzele de urechea ei, dar nu i-am spus nimic, ci doar am continuat să dansez, coordonând-o. Nu aveam idee ce naiba făceam, dar măcar făceam ceva. Eram conștient că apropierea noastră o făcea să tremure din toate 449

încheieturile, pentru că o puteam simţi. Mi-a fost, pentru o clipă, teamă că dacă îi dau drumul o să cadă, aşa că am strânso mai tare în braţe. Mi-am urcat apoi o palmă pe spatele ei, până deasupra zonei lombare, pentru a-i conferi siguranţă. Și din nou a tresărit ușor. Devenea gelatină în brațele mele. Şi deși ştiam că pot s-o controlez cum vreau, cumva, lucrul ăsta mă împiedica s-o fac. Lita trebuia să cunoască multe lucruri şi eu trebuia să am grijă cum şi ce o făceam să simtă. Cei din jur au explodat pe versurile melodiei: Yellow diamonds in the light And we're standing side by side As your shadow crosses mine What it takes to come alive It’s the way I’m feeling I just can’t deny But I’ve gotta let it go... Am rânjit, sprijinindu-mi fruntea de a Litei, în timp ce privirea ei era fixată peste umărul meu. Cind şi-a mutat-o în a mea, a zâmbit. — Cred că e miezul nopții, mi-a spus. La mulţi ani, din nou!

450

Capitolul 38 Aimèe Noaptea aceea a fost demenţială. Îmi amintesc perfect cât de mult am dansat, deşi îmi jurasem de acasă că nu am să calc pe ringul de dans. Cu persoane ca Hailey şi Seph prin preajmă, mi-ar fi fost imposibil. Te uitai la ei cât de bine se distrau și te avântai involuntar în lumea lor. M-am lăsat pur şi simplu monopolizată de tot ce se întâmpla în jurul meu. De melodii, de bas, de toată lumea de pe ring care dansa energic, de prietenii care îmi erau aproape şi se distrau cu mine deopotrivă... De sentimentul plăcut care le depăşea pe toate celelalte: de dor, de nesiguranţă, de pierdere... Au rămas toate în spatele distracţiei. A fost printre puţinele dăţi în care m-am bucurat de clipa prezentă şi atât. Mi-am ridicat mâinile în sus, odată cu Hailey, şi am cântat amândouă ultimul vers din refrenul melodiei Complicated de la Avril Lavigne. Remixul făcut de DJ era grozav. Închizând ochii, mi-am lăsat capul pe spate şi mi-am trecut degetele prin păr, dându-mi bretonul pe spate, în speranţa că voi mai reduce din căldura pe care mi-o provoca. Am tras aer în piept, ignorând tot fumul de ţigări şi amestecul de izuri care îmi devasta simţurile olfactive. Uram să îmi dau bretonul pe spate, dar înăbuşeala de acolo nu îmi lăsa altă opţiune. You come over unannounced 451

Dressed up like you’re somethin’ else Where you are ain’t where it’s at You see you’re making me laugh out When you strike your pose Take off all your preppy clothes You know you’re not fooling anyone When you’ve become... Versurile se auzeau pe fundal şi nu m-am putut abţine să nu zâmbesc larg, refuzând să îmi reprim gândul care a fugit involuntar la Hades şi la dansul pe care mi-l furase, practic, în urmă cu câteva jumătăţi de ora. Ochii mei au cercetat imediat împrejurimile, căutându-l frenetic, dar totuşi subtil. Nu dansase deloc de atunci şi abia îl mai zărisem pe ring. Mă bucuram că păstra distanţa între el şi Helen şi totuşi mă enerva faptul că ţineam cont de asta. Doar venea, arunca o privire, şi apoi pleca. Ştiam că privea totul de la etaj, de unde aveam masa. Asta mă intimida şi mă făcea să mă simt stingherită. Nu aveam cele mai pricepute mişcări în materie de dans şi mi se părea stânjenitor să dansez în faţa cuiva; cu atât mai mult daca existau şanse ca Hades să mă vadă. Ar fi putut râde pe seama mea a doua zi. De la un timp, însă, începusem să cred că Hades mă tolera mult prea mult pentru capacitatea mea mintală. Încetase cu dorinţa şi toate cuvintele menite să mă înjosească, însă începuse cu cele care mă făceau, pur şi simplu, să le analizez zi şi noapte. Era un cu totul alt Hades faţă de cel pe care îl

452

cunoscusem la început, când venisem la Columbia. Şi totuşi... era acelaşi. Mi-a fixat privirea, de la balustradă, şi m-am străduit să nu încremenesc. A zâmbit cu jumătate de gură şi a ridicat uşor paharul pe care îl ţinea în mână. Era, din nou, atât de diferit... Nu părea a fi acelaşi Hades de la Vikings. Acolo era mistuit de stări sufleteşti şi de gânduri, iar acum părea relaxat şi în largul lui. Pentru prima dată, i-am putut oferi vârsta pe care o avea. Nu cred că voi uita vreodată acea noapte — cea în care s-a luptat la Vikings. Mi-a rămas gravată puternic pe creier şi acolo avea să rămână. Nu ştiam dacă latura pe care i-o descoperisem sau îmbrăţişarea de atunci, mă făcea să mă întorc din nou, și din nou, cu gândul la noaptea aceea. Voiam să cred că fusese doar vina spaimei pe care am avut-o atunci când l-am văzut pe Hades snopind pe cineva în bătaie, dar de fapt, vina era a înspăimântătorului gând că ar fi putut păți el ceva. Îmi păsa de Hades. Mult. Ştiam că avea nevoie de cineva căruia să îi pese, iar faptul că mă atașasem de el înainte ca măcar să conştientizez acest lucru, făcea ca tot ce simţeam să fie mult mai sincer. Why do you have to go and make things so complicated? I see the way you’re acting like you’re somebody else Gets me frustrated Life’s like this You, you fall and you crawl and you break And you take what you get and you turn it into honesty 453

You promised me I’m never gonna find you fake it No, no, no... Nemaisuportându-i privirea intensă, m-am întors cu faţa spre Hailey şi mi-am muşcat buza, apoi am zâmbit cu gura până la urechi. Ea m-a prins de braţ şi mi l-a ridicat în sus, fredonând la un volum înalt, peste decibelii asurzitori ce răzbăteau în toate colţurile clubului. Seph ne-a întrebat dacă vrem ceva de băut şi i-am spus că merg eu să iau. Voiam să îi las puţin singuri, pentru că uneori mă simţeam în plus. Uneori, chiar eram în plus. Hailey m-a tras de braţ înainte să plec. — Şi poate îl mai laşi pe Hades din priviri, cu ocazia asta, mi-a zis ea. Mă bucuram că lumina difuză din club nu îmi putea scoate obrajii roşii în evidenţă. A râs, adăugând: — Sau poate îi cumperi o băutură, mi-a făcut cu ochiul. Mi-am tras răsuflarea imediat ce am ajuns la bar, sprijinindu-mi braţele pe el, în timp ce m-am aplecat spre barman, ridicându-mă pe vârfurile pantofilor cu toc. M-am zgâit câteva secunde la freza lui: era ras pe părți și avea un smoc de păr mai mare în creștet. Oare erau siliți de condițiile contractului de angajare să poarte părul așa? Avea fața foarte lungă și un nas și mai lung. S-a uitat ciudat la mine. — Două Sprite-uri, te rog! i-am strigat spre ureche, ridicând degetul arătător și cel mijlociu în aer. 454

M-am lăsat înapoi pe tocuri și mi-am dat părul peste umeri, pe spate, folosindu-mi apoi palmele pe post de evantaie. Îmi era foarte cald și nici nu îndrăzneam să îmi imaginez ce răceală mă pândea dacă aș fi ieșit astfel în gerul de afară. În ciuda faptului că era martie, frigul încă domnea. Nu mă deranja. Adoram iarna, iar până în ziua aceea, nu avusesem parte nici măcar de o rază călduroasă a soarelui. Aşteptam cu nerăbdare vara... şi totuși nu. Urma vacanţa. Poate că mama şi tata îşi aminteau de mine și voiau să mă întorc acasă până semestrul următor. Nu voiam să mă întorc, pentru că nu mai aveam la ce să mă întorc, cu excepția lui Dylan... Pentru el aş fi traversat oceanul de o sută de ori, dacă era nevoie. Când am simțit o mâna pe umăr, am tresărit. Mi-am întors capul curioasă, bănuind că Hailey sau Seph mă urmase. Respirația mi s-a oprit când am întâlnit ochii lacomi şi negri ai lui Eric, privindu-mă stăruitori şi insistenţi în bătaia luminilor puternic colorate. Înghițind în sec, m-am dat initinctiv un pas în lături. Speram să fi venit pentru a-şi cumpăra vreo băutură, deşi expresia lui nu părea însetată. Cel puţin nu după lichide cu carbohidranţi. M-a prins de braţ şi s-a apropiat de urechea mea. Când respirația lui mi-a traversat pielea gâtului, am înlemnit. — Îți iau ceva de băut? Tonul său mi-a provocat un fior rece pe şira spinării.

455

Am izbutit doar să clatin din cap în semn că nu, clipind des și privindu-l involuntar ca pe cel mai temut om. Nu ştiu de ce aveam acea stare de frică în preajma lui. Îmi aminteam cu groază seara de la Vikings, când a încercat ceva ce avea să mă traumatizeze pe viață. Îi eram veşnic îndatorată lui Hades pentru acea seară. Însă dacă Eric fusese în stare să facă asta, de două ori consecutiv, ce l-ar fi oprit să o facă și a treia oară? cu atât mai mult când eșuase până atunci. De aceea îmi era teamă de el. Era un om fără limite, iar oamenii fără limite sunt cei mai periculoși. M-am uitat la ceilalți care dansau, apoi în sus, la masă, unde nu era nimeni. Mulțimea se îmbulzea pe ring și îi pierdusem pe majoritatea din vedere. Asta mi-a sporit până în măduva oaselor sentimentul de panică și teamă. Eric încă mă privea insistent, așteptând un răspuns. Atitudinea lui era de neînțeles. Profitând de neatenţia lui, am încercat să îmi trag braţul din strânsoarea puternică a palmei sale. Mă durea şi lui nu părea să îi pese. Şi-a mutat privirea pe mine şi şi-a lăsat capul într-o parte, rânjind. Am înteţit intenţia de a-mi retrage braţul, smucindu-l, dar evident nu aveam șanse. — Ce s-a întâmplat? Ți-a mâncat pisica limba? a râs el. M-am încruntat, observându-l pe barman cum se plimba de la un client la altul. Pe lângă chel, era și orb?! Sau, din nou, condițiile îi cereau să vadă doar ce trebuia? — Nu vreau nimic de băut, i-am spus scurt, iar zâmbetul său s-a lărgit. 456

Nu era deloc un zâmbet înţelegător sau... ştiu eu, prietenos, prin care să îmi dea de înţeles că se conforma stânjenit şi că pleca. Nu. Era un zâmbet care îmi demonstra superioritatea lui faţă de mine și puterea pe care o avea asupra mea. De parcă eram într-un film cu nebuni... — Poți să îmi dai drumul, Eric, am insistat. Când Hades mi-a făcut asta pe ringul de dans, aveam fluturi în stomac și senzaţii plăcute în corp, deşi toate erau conjugate cu furia care îmi făcea muşchii să vibreze. Însă când Eric îmi ținea braţul împotriva voinţei mele, mă speria. Mă înspăimânta. Mă făcea să tremur ca o vargă şi atunci, mai mult ca niciodată, îmi doream să am curajul de a-i da una, din nou. Cu oamenii ca el numai aşa puteai rezolva ceva. Înghiţind în sec, am încercat din răsputeri să îmi maschez respiraţia neregulată. Barmanul mi-a întins sucul şi l-am privit pe Eric, îndemnându-l să îmi dea drumul ca să le pot lua. Barmanul s-a uitat când la mine, când la Eric, când la palma sa care îmi ținea braţul cu putere. Şi făcând asta, a trecut la următorul client. Respiraţia mi s-a îngreunat. Pentru o clipă, dar numai una singură, mi-a venit să ţip. Şi nu un ţipăt frustrat, ci unul disperat și panicat. O droaie de oameni mişuna în jurul meu, însă eu mă simţeam complet singură şi pusă în faţa pericolului, pe cont propriu. Eric a aruncat o privire spre sucuri şi apoi s-a uitat din nou la mine. Jumătate de gură i s-a arcuit, iar tremurul meu

457

lăuntric s-a intensificat. S-a aplecat din nou spre mine, lăsându-mi braţul în jos, încă ţinut cu forţă de palma sa. — Atunci un dans? m-a întrebat. — Nu dansez, i-am răspuns rapid şi mi-am tras din nou braţul. Ce este în neregulă cu tipii ăştia? Cei ca Eric, vreau să spun. I-am simţit palma pe şoldul meu. Din nou, corpul meu continua să compare orice atingere cu cea a lui Hades. Orice cuvânt și orice gest. Până şi atmosfera din jurul lui Hades era una unică. Eric emana doar repulsie şi dezgust. Detestam să ştiu mâna sa pe mine sau prezenţa sa în jurul meu. — De ce nu? a insistat el. Adineauri te manifestai frumuşel pe ring. Şi-a coborât palma în jos, pe coapsa mea şi am rămas nemișcată. Acum, se apleca spre mine şi îşi lipea trupul de al meu. Şi așa am ajuns la un alt motiv întemeiat pentru care detestam să dansez în public. Oricât de odios m-aş fi mişcat pe ring, știam că se va găsi întotdeauna cineva care să vadă asta ca fiind sexi. Gusturile nu se discută. Nu îl cunoşteam. Nici nu îi ştiam numele de familie, însă uneori e suficient să priveşti faţa unui om, ceea ce exprimă el prin mimică şi gesturi, ca să îţi dai seama ce fel de om este. Prima impresie e importantă, iar alura repugnantă a lui Eric îmi provocase dezgust încă de când venise la camera mea, în

458

campus. Fizicul îl ajuta. Nu era urât, din contră... Poate l-aş fi tolerat, dacă nu ar fi fost atât de grosolan şi violent. Dacă nu era un om lipsit de judecată. I-am înfruntat privirea şi exact când m-am smucit din nou, Stellan a apărut ca de nicăieri. Slavă Cerului! Nu pot descrie în cuvinte cât de bine m-am simțit văzându-l acolo. Era o posibilă scăpare. Mă simțeam ca și când fusesem închisă într-o bulă în care oxigenul mi se termina cu fiecare secundă în plus, iar Stellan venise cu acul magic care a spart-o. — E vreo problemă aici? a întrebat el derutat, uitându-se insistent la Eric. Eric l-a analizat scurt din cap până în picioare, privindu-l cu o superioritate pe care n-o deținea, apoi și-a relaxat strânsoarea din jurul braţului meu, dar nu mi-a dat drumul. Avea în curând să se învineţească. — Nu, a zis el, molfăindu-şi limba şi clătinând din cap. Vorbeam şi noi. Pe naiba! M-am uitat la Stellan, încercând să maschez valul de emoţii care acum se evapora din corpul meu. Nu voiam să afle despre problemele mele cu Eric. În principiu pentru că îmi era teamă, pentru că îmi era ruşine. Mulţi... Vreau să spun... Majoritatea consideră că o fată nu poate fi curtată de un băiat decât dacă ea îi dă de înţeles că asta vrea. Nu voiam ca Stellan sau oricine altcineva să creadă că eu i-am dat lui Eric ceva de înţeles. Era ruşinos. A fost primul meu gând la acel moment, şi

459

nu gândeam deloc lucid în clipele acelea. Trebuia să pun siguranţa mea înaintea demnităţii. Eric mi-a dat drumul la braţ şi a făcut-o foarte natural, bătându-mă apoi prieteneşte pe umăr. Gestul lui a fost confirmarea faptului că Eric era într-adevăr un om josnic. — Ne mai vedem, mi-a spus, afişând un zâmbet zeflemitor. A plecat la fel de repede cum a apărut, iar eu am încercat să îmi menţin normalitatea pulsului. Sau să o readuc la normal. Am luat sucurile şi i-am aruncat barmanului o privire acidă. Stătuse şi ne privise pe mine şi pe Eric, sesizând tensiunea care plutea între noi, fără să facă nimic totuși. Halal bărbat! Nu înţelegeam de ce le era greu anumitor persoane să ofere măcar un mic şi neînsemnat ajutor. Ce îi reţinea? Nu suntem toţi oameni? Stellan a rămas nemişcat și deși simţeam nevoia să îi mulţumesc, nu am făcut-o, pentru că nu aveam, aparent, pentru ce să îi mulţumesc. Luasem decizia de a nu spune nimănui despre insistenţele lui Eric. Doar Hades şi Caroline ştiau de episoadele anterioare. Probabil Seph bănuia, dar nu cred că își bătea capul cu asta. Nu. Cel mai sigur e să mă comport ca şi când nu s-a întâmplat, mi-am zis. Poate că asta avea să mă convingă și pe mine că într-adevăr nu s-a întâmplat. Mi-am strâns buzele într-o linie şi am trecut pe lângă Stellan, privindu-l în treacăt. Nu cred că bănuia. Decât dacă

460

cunoştea reputaţia lui Eric şi mă înşelam că n-o făcea. Știa foarte bine ce om era. Comportamentul meu natural l-a făcut să se încrunte uşor. Ei bine, totul era bine când se termina cu bine, nu? Voiam cu nesaţ să merg la masă şi să nu mă mai mişc de acolo. Muzica era la volum mediu şi toată lumea îşi trăgea suflul în urma remixurilor alerte. Stellan m-a ajuns din urmă, pe scări, şi l-am privit salutâdu-se din mers cu câteva persoane. — Da-mi numărul tău, mi-a spus, în timp ce urcam împreună treptele. M-am oprit brusc, uluită, iar el a mai urcat o scară, înainte să îşi dea seama că rămăsesem în urmă. M-am încruntat, apoi am ridicat din sprâncene, procesând ceea ce auzisem. — Numărul de telefon? Niciodată nu mi se întâmplase ca un băiat să îmi ceară numărul de telefon, atât de... repede, după ce ne-am cunoscut. Având în vedere că în Anglia nu îmi făceam în fiecare săptămână sau în fiecare lună câte un prieten nou, surprinderea mea era întemeiată. El a încuviinţat din cap, vârându-şi mâinile în buzunarele pantalonilor şi apropiindu-se de mine. Era mai înalt ca mine. Nu cu mult, dar suficient cât să mă simt neputincioasă în faţa lui. Totuşi, statura sa nu era mai intimidantă ca a lui Hades. Nimic și nimeni nu putea echivala influența intimidantă a lui Hades. — Ăăă... am ezitat eu, nu. 461

Tonul meu fusese bizar. Prea bizar. Lucru ce l-a făcut să se încrunte şi să rânjească ezitant. — Nu? Expresia sa s-a transformat rapid de la uluire, la amuzament, apoi la seriozitate şi din nou de la capăt, într-un interval de două secunde. — Da, i-am spus şi mi-am reluat drumul. De ce și de când voia Stellan numărul meu de telefon? A apărut din nou în dreapta mea. Tocurile deveneau insuportabile și eram surprinsă că încă nu articulasem câteva înjurături în acord cu numele lui Hailey, pentru că mă silise să îi port. Noroc că purtam aceeaşi mărime. — Da? Deci îmi dai numărul? De ce voia Stellan nu-ştiu-cum tocmai numărul meu de telefon? Şi de ce tocmai din seara aceea? Fuseseră atâtea dăți când ne întâlnisem întâmplător prin institut, încât mi se părea dubios să îmi ceară numărul de telefon, aşa, dintr-o dată. Doar pentru că petrecusem zece minute unul în compania celuilalt şi pentru că schimbasem câteva cuvinte? Mă repet, dar ce e în neregulă cu bărbaţii ăştia?! I-am aruncat o altă privire înainte să, în cel mai jenant şi penibil mod posibil, calc pe ceva moale şi să îmi simt talpa smucită de la sol. Nu am apucat să reacţionez sau să conştientizez măcar, căci Stellan m-a prins de îndată cu braţele şi a evitat un teribil, periculos şi groaznic de stânjenitor accident. Nu fusese suficientă gafa cu sucul? Mi-am notat mintal să nu care cumva să mai calc vreodată într-un club, 462

decât dacă am pantofi stiletto și o fustă mai lungă. Şi, eventual, nici un tip pentru care nutresc sentimente şi care, pe neaşteptate, să se sărute cu o altă fata, la nici doi paşi distanţă în faţa mea. Cred că puteam face asta, nu? Mi-am recuperat respiraţia, iar Stellan m-a adus pe verticală, cât eu strângeam sucurile la piept, ca pe nişte obiecte sacre. Îmi învăţasem deja lecţia. Stellan a zâmbit larg. Ştiam. Spera ca salvarea mea să îi aducă numărul de telefon, însă se înşela amarnic. — Nu îţi dau numărul meu. Şi... mulţumesc, am bolborosit la final, îndreptandu-mă cu paşi mari, dar nesiguri, spre masa de unde ceilalţi nu observaseră ceea ce tocmai se întâmplase.

463

Capitolul 39 Hades Era deja a treia oara când scrutam mulţimea în căutarea Litei. Îmi intrase în reflex să mă uit după ea. Nu de alta, dar Eric bântuia prin împrejurimi. Îl văzusem încă de la începutul serii și nu îmi plăcea deloc prezenţa lui. Regretam, pe lângă multe altele făcute, că în seara pe care am petrecut-o cu Lita la Columbia, Eric mă auzise vorbind la telefon cu Seph. Incapabilitatea lui mintală de a asimila urmările a ceea ce intenţiona să facă, cu gestul în sine, l-a condus spre camera lui Aimèe, ştiind că era singură. Şi nu a fost prima dată când totul pornise de la mine. La Vikings, Patricia înscenase totul cu scopul de a o umili pe Lita în faţa mea. Şi din nou, tot vina mea fusese. Nu am să neg. Atrăgeam nenorocirile pentru că, în definitiv, eu însumi eram una. Am zărit-o pe Lita la bar, alături de Stellan. Ea ţinea două sucuri în mâini şi am dedus că probabil el îi cumpărase ceva de băut. Am tras din ţigară şi m-am schimonosit când am suflat în trombă. De ce se tot ţinea ăla după ea? Nu îl cunoşteam pe Stellan Williams de mult timp, dar îl ştiam de suficient pentru a-mi crea o părere despre el. Îl clasasem deja la categoria Colecţionari. Avusese, în cei douăzeci şi unu de ani ai lui, mai multe fete decât avusesem eu meciuri. Şi erau foarte multe.

464

Tocmai de aceea nu voiam să îl văd în preajma Litei. Nu voiam să văd niciun mascul în preajma Litei. Pe Stellan îl ducea capul la un singur lucru, iar inocenţa lui Aimèe era o ţintă perfectă. Încă un motiv în plus pentru care am înjurat-o pe Hailey în gând, fiindcă o adusese acolo. Şi pe Seph, de fapt, pentru că el o invitase. Şi, la naiba, pe mine, pentru că îmi păsa de toată treaba asta. S-au oprit pe scări după ce Stellan i-a spus ceva. Ce aberații îndruga idiotul? Trăgând din ţigară, m-am sprijinit din nou cu o mână de balustradă. Stellan era confuz, Lita era agitată, eu... aproape mort. Stellan avea să fie la fel, în curând. Trebuia să îmi mut privirea înainte să devină evident, dar nu puteam şi nici nu voiam. Îi puteam vedea lui Aimèe buzele roşii zvâcnind, iar expresia ei confuză era mai mult ca evidentă. Din nou, eram tare curios ce gânduri o mistuiau la fiecare pas. Speram ca, în gândul ei, să se întrebe dacă să îl împingă pe Stellan pe scări sau să îi facă brânci peste balustradă. Helen şi-a încolăcit braţele în jurul taliei mele, alintându-se ca o pisică pe lângă mine. Îi puteam recunoaşte palmele pentru că tot cu una dintre ele mi-a atins uneori locuri pe care nu ar fi trebuit să le atingă... atât de des. Cel puţin nu în club şi în niciun caz în timp ce stăm la masă. Prezenţa ei îmi lipsea în acel moment! Era, cu adevărat, exact ca sarea presărată peste o rană deschisă. Sau ca lămâia. Ori piperul.

465

O toleram înainte să mă sărute pe nepregătite. Nu că aş fi avut nevoie de pregătire pentru sărut, dar în acele circumstanţe aveam nevoie de pregătire pentru consecinţe. — De ce eşti întotdeauna atât de serios? a făcut ea bot, ţuguindu-şi buzele roşii, pe care şi le zdrobise de ale mele cu numai o oră în urmă. — Pentru că dacă aş fi glumeţ, aş găsi prea multe subiecte de care să râd, i-am spus sec şi m-am întins să pun chiştocul în scrumiera de pe masă. Mi-am ridicat privirea de pe mutra ei şi am privit, pe deasupra umărului său gol, la Lita şi Stellan, care acum veneau spre masă, vorbind. Helen s-a încruntat şi cred că i-am dat neuronii peste cap. Și-a întors privirea şi i-a surprins pe Stellan şi Lita împreună. Mai întâi a privit sfidătoare către ei, încreţindu-şi bărbia, apoi a clătinat din cap, oftând. — Stell are gusturi îngrozitoare a comentat ea, făcând o grimasă. De unde a apărut tipa asta? Am văzut că ai dansat eu ea. Tu nu dansezi niciodată. Cine e? M-am uitat în jos la ea, observând faptul că îmi ajungea abia la umăr, deşi purta tocuri de aproape douăzeci de centimetri. Mi-am încleştat maxilarele şi mi-am încrucişat brațele la piept. — O prietenă, i-am zis sec şi scurt. Helen era genul de tipa pentru care ți-ai vinde jumătate de maşină ca să te culci cu ca, şi cealaltă jumătate ca să scapi de ea.Şi, ei bine, logica nu era tocmai punctul ei forte. Cred că 466

sânii erau. Sau fundul. Sau orice altă parte din corp, cu excepţia creierului. Un argument puternic pentru care înţelegeam cuvintele pe care le scotea pe gura în care intraseră de multe ori chestii nu tocmai ortodoxe. — Aha, a zis ea incredulă. Cum spui tu. Ştiu că ai planuri cu ea pentru seara asta, aşa că nu îmi veni cu explicaţia asta stupidă. Asta era o intenţie eşuată de a face pe geloasa. Deja îmi imaginam cum o leg de balustradă şi o las acolo suspendată. Din fericire, s-a întors cu spatele înainte să îmi pun gândurile în practică. — Maxwood! l-am auzit pe Paul strigând din spatele meu. O jumătate de lămâie a zburat peste umărul meu când mam întors şi, instinctiv, m-am ferit, urmărind-o cu privirea cum a aterizat pe jos, în drumul lui Aimèe. Evident, la cât de agitată şi grăbită era, nu s-a uitat pe unde calcă şi Super Stellan i-a sărit rapid în ajutor, punându-şi braţele slinoase în jurul umerilor ei. I-am urmărit stăruitor până când Stellan a avut grijă să o lase pe Lita în siguranţă, fără să îi fure vreun sărut dramatic. Mi-am întors privirea spre Paul care râdea, exact ca un fraier ce era. Clătinând din cap, i-am mimat cu buzele că e un prost notoriu. S-a strâmbat şi mi-a făcut semn să merg spre el. Stătea la masa altor prieteni de-ai lui, undeva la două distanță de a noastră. Am sesizat silueta lui Aimèe strecurându-se pe canapeaua de la masă și aproape am răsuflat ușurat.

467

Bun, nu îl sărutase pe Stellan ca să îi mulțumească pentru actul lui eroic. Sau poate da? M-am uitat fugitiv la ea, asigurându-mă că nu avea rujul întins. Nici nu știu de ce îmi făceam griji în privința asta. Aimèe nu s-ar fi încurcat cu un tip, în club, nici dacă era vreun Adonis modern şi supradotat. Stellan nu aducea deloc a vreun Adonis. Mai degrabă a Shrek. Un Shrek modern: fără piele verde, chelie şi burtă. Asta mi-a amintit de comparaţia făcută de Lita, între mine și Hulk. Aproape m-a bufnit râsul când am realizat la ce naiba tocmai mă gândea. Efectul Litei nu avea limite. *** Era ora trei dimineaţa când am plecat de la Pacha. L-am urmărit pe Stellan cum i-a dat târcoale toată seara lui Aimèe. Ea nu s-a mai ridicat de la masă deloc. Nici măcar cât să meargă la baie. Îi spusese Williams ceva, oare? Ce naiba se întâmpla cu ea? Se distra, cu puţin timp înainte, apoi a devenit îmbufnată şi retrasă. Mă bucurasem prea devreme pentru dansul ăla. Probabil acum regreta. După ce i-am achitat nota de plată lui Steve, am ieşit afară, unde ceilalţi mă aşteptau. Brenda mi-a zâmbit din nou pe sub mustăţi (metaforic vorbind), când mi-a înmânat trench-ul. Seph, Hailey, Caroline, Colin, Lita şi Stellan, aşteptau în faţa clubului. Hailey şi Seph luaseră cadourile cât eu fusesem să plătesc consumaţia. M-am uitat cu o sprânceană ridicată la 468

Stellan, în timp ce îmi încheiam trench-ul. Ce naiba căuta el cu noi? — Doamne, ce frig e! a gemut Caroline, iar Colin a luat-o de mână. — Noi plecăm, ne-au spus, salutându-mă pentru ultima oară. Am bătut palma cu Colin şi Caroline mi-a zâmbit reţinută. Au plecat la maşina lor, iar eu am rămas cu celelalte două perechi de porumbei. Seph vorbea la telefon, Hailey îşi butona şi ea telefonul, dârdâind, iar Lita privea în jos, fără să facă vreo mişcare, cu braţele în jurul corpului. Stellan se uita stăruitor la mine, cu umerii în faţă, mâinile în buzunare şi bărbia ridicată. — Bun, a zis Seph, când a terminat apelul. Hai să mergem. Hailey s-a uitat la Aimèe care părea paralelă cu situația. Și nici măcar nu băuse. — O las eu pe Aimèe, a intervenit Stellan. Lita şi-a întors capul brusc, iar tot părul i s-a avântat pe umărul drept. Ha! Nici vorbă, mi-am zis eu. — Aimèe merge cu noi, am spus scurt, îndreptându-mă spre maşina lui Seph. — Omule, o să am grijă de ea. Asta nu suna bine, ţinând cont de conotația pe care o înţelesesem eu. Ne-am uitat cu toţii la Aimèe, iar ea se uita la Hailey, apoi şi-a ridicat privirea spre a mea. Am înghiţit în sec. La naiba, Lita... 469

— Nu o să se întâmple nimic, a adăugat Stellan, în pragul disperării. Sunt doar două cvartale până la campus. L-am fulgerat cu privirea. Nici măcar nu ştia unde trebuia să o ducă pe Lita, idiotul. — De fapt, Aimèe stă cu noi, a specificat Hailey. — Oh, a făcut el, surprins. Bine atunci, o las la voi. S-a buzunărit rapid de chei şi s-a uitat apoi la Aimèe, afişând o expresie blândă. — Vii? Te rog. Nu puteam să stau şi să privesc aşa ceva. Oftând, mi-am rostogolit ochii şi am ocolit maşina, urcând la volan în Audiul lui Seph şi lăsând portiera deschisă. El s-au uitat ciudat la mine, iar eu am întins mâna pentru chei. Nu băusem deloc în seara aia, iar Seph ştia asta. Eram cel mai în măsură să conduc. — Să mergem, le-am spus lui şi lui Hailey. Nu au comentat, iar Hailey a urcat în spate şi Seph în dreapta mea. Lita era încă afară, cu Stellan. — Du-te, Aimèe, a îndemnat-o Hailey, iar eu mi-am încleştat palmele pe volan, privind ţintă în faţă. Ne vedem acasă. Hailey a căscat. A durat o clipă de linişte deplină, cu sunetul maşinilor din bulevard și bașii clubului pe fundal, apoi le-am auzit pașii îndepărtându-se. Mi-am încleștat maxilarul și am băgat cheia în contact, rotind-o brusc, de parcă viaţa mea ar fi depins de asta. Nu era deloc bine ceea ce tocmai lăsasem să se întâmple. Hailey și Seph nu îl știau pe Stellan. Nu ştiau ce fel de individ era pe sub fizicul lui de bărbat manierat. Aimèe nu se pricepea 470

deloc să citească oamenii. Ea avea impresia că toţi bărbaţii caută să fie drăguți cu fetele. Tocmai de aceea fusese atât de iritată când m-a cunoscut. Fiindcă eu nu eram aşa. Eram impulsiv şi nenorocit. Acționam ca un bou, deşi ştiam că nu era bine ceea ce făceam. — Ușor, frate, m-a atenţionat Seph şi am frânat la un semafor. Ce te-a apucat? Mi-am întors capul spre el, intenţionând să îi răspund, dar mi-am amintit rapid de Hailey, care probabil asculta cu băgare de seamă din spate. — Nimic. Sunt doar obosit, i-am zis şi mi-am scos telefonul din buzunar. Am căutat numărul lui Stellan în contacte. Am zăbovit cu degetul pe apelare şi, sforţându-mă să nu fac vreo tâmpenie, am blocat ecranul şi am pus telefonul în suportul pentru pahare. Ştiu că Seph îmi urmărea acţiunile şi bănuiesc că Hailey la fel, dar la cât de agitat eram, ar fi fost imposibil să nu. M-am relaxat în scaun şi am dat drumul la radio, căutând o altă ocupaţie. — Care-i treaba cu Stellan ăsta? a întrebat Hailey. Seph a oftat şi speram să nu spună vreo prostie. — A pus ochii pe Aimèe. Bun... Asta era evident. — E de rău? E ca naiba! — Habar n-am. Pare un tip ok. 471

— Aha, a aprobat Hailey. Erau nebuni... Nebuni de legat. Am evitat să comentez pentru că, dacă începeam să enumăr motivele pentru care Lita nu avea ce căuta atunci cu Stellan în maşină, nu mă mai opream şi aş fi părut mai nebun decât eram. Am virat la stânga. — Nu mergi întâi la apartametul tău? m-a întrebat Seph. Doar nu ne laşi pe noi prima oară, a râs apoi. Suntem cu maşina mea, în caz că ai uitat. Fir-ar! — O să iau un taxi. Nu ştiu cu cât am condus în seara aia, dar cert era că am ajuns pe Claremont Ave mai rapid ca de obicei. Când am oprit în față, maşina lui Stellan lipsea. M-am uitat la Seph și el a ridicat din umeri, asigurându-se că Hailey nu îl vedea când cobora din mașină. Mi-am sprijinit capul de tetieră și am oftat frustrat, frecându-mi palmele de față și oprindu-le în păr. Am lovit volanul cu palma.

472

Capitolul 40 Aimèe Mergeam în urma lui Stellan, cu paşi ezitanţi, neştiind dacă făcusem într-adevăr o alegere bună. Mă luptam cu gândul de a înainta şi cu cel de a mă întoarce. Şi totuşi, ceea ce făceam era doar să mă limitez la a-mi strânge mai puternic torsul în braţe şi să îmi frec palmele de braţe. Undeva, adânc, în cel mai străin şi necunoscut loc din suflet, mă simţeam de parcă alesesem între Hades şi Stellan. Şi mă simţeam vinovată pentru asta, deși aparent nu aveam motive întemeiate. Mă consideram îndatorată faţă de Stellan pentru întâmplarea cu Eric, de la bar. Dacă voia să mă ducă acasă, atunci îl lăsam să mă ducă acasă. Acasă... Oare chiar era apartamentul lui Seph şi al lui Hailey acasă? Nu aveam, oricum, nici cea mai vagă idee unde era, pe atunci, acasă pentru mine. Am auzit bip-ul dublu al maşinii şi mi-am dat seama că Stellan o deblocase. Un BMW, dacă îmi aduc bine aminte, de un alb strălucitor şi cu geamuri fumurii s-a afişat fălos în faţa noastră. Semăna cu al tatălui meu, ceea ce mi-a alimentat dorinţa de a mă roti pe călcâie şi de a pleca. Înghiţind în sec, lam urmărit cu privirea pe Stellan cum a ocolit maşina şi a urcat la volan. Am deschis portiera şi m-am strecurat pe scaunul pasagerului, imaginându-mă deja în patul confortabil 473

din apartament, îmbrăcată în pijamalele mele vaporoase şi cu părul prins în coc. În maşină, Stellan m-a întâmpinat imediat cu un zâmbet subtil şi ştrengar, rotind cheia în contact. I-am zâmbit slab şi epuizată, trăgând centura de siguranță peste cap și m-am afundat mai mult în scaunul de piele. El a dat drumul la radio și la căldură. Când am pornit de pe loc, mi-am fixat privirea pe geam, privind la clădirile care acum parcă se scurgeau cu repeziciune pe lângă noi, în sens opus, lăsând în urma lor dungi de lumini neîntrerupte. Mi-am sprijinit capul de tetieră, permițând gândurilor să mă mistuie. Asta până când Stellan a dat volumul radioului mai încet și mi-a captat privirea. — Spune-mi despre tine, Aimèe, m-a îndemnat el. Am clipit mărunt, abținându-mă din a scoate un hohot ironic. De unde să încep? În ultima perioadă am devenit o persoană mai interesantă, mi-am zis. Cel puțin așa mă simțeam. În mare parte, chiar mă schimbasem. Eram împăcată cu faptul că reușisem să mă adaptez cât de cât într-un alt oraș. Eram chiar mândră de mine. Poate și mama și tata ar fi fost, dacă ar fi știut. Poate toate neamurile mele aveau ceva de spus, dar evident niciuna nu izbutea măcar să îmi telefoneze. Stellan a adăugat, sesizând zăbovirea mea îndelungată: — De ce locuiești cu Hailey și Seph? Știu că nu ești din New York, fiindcă ai accent britanic. Şi a spus asta tare încântat. Aproape apreciativ. — La fel şi Caroline. Așa o cheamă, nu?

474

Mi-am

strâns

buzele

într-o

linie

fermă.

Accentul

întotdeauna mă dădea de gol. — Da, Caroline, am aprobat. Şi nu, ai mei nu sunt în oraş, i-am explicat, clătinând din cap și coborându-mi privirea. Sunt în Anglia. Eu şi Caroline ne-am mutat aici prin intermediul programului Erasmus. El a ridicat din sprâncene, semnalizând şi virând la dreapta în intersecţie. Nici nu aveam idee dacă eram pe drumul corect spre apartamentul lui Seph. Era necesar, urgent şi neapărat, să învăţ curând, cât de cât, Manhattan-ul. — Înţeleg, a aprobat el din cap, Cel cu schimbul de experiență? Surprinsă că ştia de el, am ezitat o clipă, uitându-mă la profilul său umbrit de luminile oraşului. Atunci, m-am detestat pentru faptul că nu eram capabilă să pot citi oamenii atât de mult pe cât mi-aş fi dorit. Stellan emana doar... nimic concret. Şi nu concret la modul că se apropia de mister, alimentându-și altfel curiozitatea, ci la modul că mai degrabă lăsai lucrurile cum erau decât să afli ce ascundea. Asta pentru siguranţa ta. — Da. S-a încruntat, iar trăsăturile feţei i s-au încordat, privind o secundă la mine; sau mai degrabă prin mine. — Asta înseamnă că peste şase luni te întorci în Anglia? Tonul

i-a

marcat,

aparent,

anticiparea cuvintelor mele.

475

decepţia

rezultată

din

— Sunt aici deja de două luni. Eu şi Caroline avem perioada de un an, l-am lămurit şi el s-a relaxat instantaneu. Plec la sfârşitul semestrului întâi, din următorul an. — Frumos, a făcut el clin din cap, dar deja nu mai părea interesat de subiect. Mi-am dres glasul, deşi nu era necesar să fac asta. — Presupun, am bombănit şi el a chicotit o dată. Imediat după ce am spus asta, maşina a încetinit şi a staţionat pe marginea bulevardului, în faţa unui complex cu blocuri imense, de sticlă. M-am încruntat automat, rotindu-mi privirea confuză, şi apoi l-am privit pe Stellan, care scotea cheia din contact. Şi-a băgat telefonul în buzunar, cu un aer destins şi deloc preocupat. Când mi-a sesizat nedumerirea şi starea debusolată, mi-a zâmbit din nou blând, etalându-şi gropiţele din obraji. — Trebuie să iau ceva din apartament, mi-a explicat. O să plec din oraş imediat după ce te las. Inima parcă mi-a căzut în stomac, lovindu-se întâi de coaste, apoi înotând în acidul gastric. Şi durerea a revenit brusc, ca un junghi fulgerător. Însă mi-am reprimat tentaţia de a mă înconvoia, tratând-o cu o respiraţie tărăgănată. Nu îmi plăcea situaţia. Hailey şi Seph probabil deja se întrebau de ce întârziam atât. Stellan parcursese drumul spre casa lui, nu spre apartamentul lor. Şi trecuse deja mult timp. — Ok. A fost tot ce am putut spune. — Vii sau mă aştepţi aici? 476

La ora trei noaptea? Musai trebuia să ia atunci ceea ce îi trebuia? Era exclusă opţiunea de a urca alături de el. Refuzam până și să îmi imaginez că aș face asta. Oscilam între a rămâne în mașină și a fugi când el plecă, ori a rămâne docilă până se întorcea. Însă nu aveam de gând să merg cu el. Nici nu știu de ce permiteam intuiției să pună stăpânire pe mine. Stellan voia doar să ia ceva din apartament și atâta tot. Poate incidentul cu Eric mă tulburase atât de tare, încât deveneam paranoică. Trebuia să merg cu Seph, Hailey și Hades în seara aceea. Privirea lui Hades îmi apărea neîncetat în minte, mustrândumă că am plecat cu Stellan. Presimțeam că Stellan voia să stea în compania mea, iar faptul că mă ajutase fără ca măcar să își dea seama, mă silea să îi pot oferi măcar atât ca răsplată. Am oftat prelung, după ce am tras aer în piept. Ochii lui parcă mă implorau să îl urmez. — Te aștept aici, i-am răspuns, după un lung și aparent nesfârșit moment de muţenie jenantă. Sper doar să nu dureze mult. Trăsăturile i-au devenit ferme din nou, încordate, trădând o evidentă nemulţumire. — Ești sigură? Şi-a arcuit sprâncenele. O să dureze şi o să te plictiseșt aşteptând. — Sunt în regulă, am insistat, oferindu-i drept dovadă un zâmbet. — Aimèe, nu o să te mănânce nimeni dacă vii cu mine, a râs el, dezvelindu-și lungul șir de dinţi impecabili. 477

Mă deranja insitenţa lui. Şi când și-a poziţionat palma pe coapsa mea, mi-a, fost clar. Oricât de drăguţ părea Stellan, nu aveam idee ce se ascundea dincolo de aparenţa asta. Am fulgerat cu privirea palma sa aşezată pe coapsa mea. Purtam fustă. Înjurătura adresată lui Hailey, pe care o ţinusem în frâu toată seara, ar fi fost pronunțată cu fustrare în mintea mea, dacă nu aveam alte preocupări. Printre care se enumera și cea de a ajunge cât mai repede acasă. — Nu am de gând să urc cu tine, Stellan, i-am replicat, răspicat. Un mușchi facial i-a zvâcnit pe obraz și sprâncenele i s-au unit aproape imperceptibil. S-a foit în scaun, iar palma sa a coborât spre interiorul coapsei mele atunci când s-a aplecat peste spaţiul minuscul dintre scaunele noastre. Anticipând intenția, mi-am încleştat rapid palma pe încheietura sa și i-am îndepărtat palma cu un gest respingător. — Du-mă acasă, Stellan. Cât mai repede. Mi-a susţinut privirea, înfruntându-mă, dar pentru prima dată în faţa unui străin, nu cedasem. I-am dat clar de înţeles că orice ar încerca, nu o să ajungă la niciun rezultat. S-a retras, mutându-şi privirea în faţă şi m-am mirat că parbrizul nu s-a crăpat în acel moment. A mai aruncat o ultimă privire spre mine, înainte să îşi poziţioneze degetele pe mânerul uşii. Oftând, s-a asigurat că nu trece nicio maşină şi a deschis

portiera,

coborând

şi

lăsându-mă

singură

în

solitudinea bolidului său exuberant, cu gândul la ceea ce

478

tocmai se întâmplase. Era deja prea mult pentru o singură seară. Mult prea mult. Iar stomacul încă mă durea, pe deasupra. Mi-am încrucişat braţele în dreptul lui, privindu-l pe Stellan cum ocolea botul maşinii şi, urcând treptele din faţă, a intrat în blocul aflat în dreptul maşinii. Astfel, am fost silită să aştept acolo, la ora trei noaptea, un individ întâlnit cu câteva ore în urmă şi care se presupunea că trebuia să mă lase în siguranţă acasă. De când făceam eu asta? De când mă urcam cu străini în maşină la ora trei noaptea, proaspăt ieşită dintr-un club unde dansasem până la epuizare? Am închis ochii şi am răsuflat lung, dorindu-mi să alung astfel gândurile care mă măcinau. Mi-am scos telefonul şi l-am deblocat. Măcar aveam mobilul la îndemână. Nici măcar un mesaj. De parcă toată lumea uitase de existenţa mea; îndeosebi cunoştinţele din Anglia. Şi totuşi nu mă surprindea. Aproape am tresărit când a vibrat şi numele lui Hades mi-a apărut pe ecran. Mai întâi m-am încruntat, apoi am clipit mărunt și abia după aceea am apăsat pe butonul verde, ducând imediat telefonul la ureche, sub şuviţele de păr. Mă bucuram nespus că mă sunase. Era ca o gură proaspătă de aer. — Da, i-am răspuns, cu vocea mult prea agitată şi nerăbdătoare. — Unde eşți? m-a întrebat. 479

Întrebarea lui m-a luat pe nepregătite. Avea vocea neliniștită, cu o tentă de reticență. De parcă voia şi nu voia să afle unde eram și ce făceam. Îi era teamă de răspuns. Cu toate astea, nu știam ce să îi spun și, pur simplu, m-am blocat. Am rămas tăcută, întrebându-mă cum va avea el să interpreteze dacă îi spuneam că am făcut popas la Stellan acasă (nici nu ştiam dacă suntem acasă la el, de fapt), și faptul că avea să rămână calm dacă îi spuneam că suntem pe drum. Hades mă sunase cu un motiv. Era îngrijorat, însă dacă era astfel, însemna că avea de ce. Aşadar... Ştia ce fel de individ e Stellan şi totuşi mă lăsase să plec cu el? Am clipit mărunt şi am tras aer în piept, dându-mi o şuviţă după ureche. — Suntem pe drum, i-am răspuns scurt. A tăcut. — Cu cât merge Stellan la oră? a întrebat, pe un ton ironic. 20? Sau are maşina pe liber? Atitudinea nejustificată a lui Hades devenea enervantă. Nu avea niciun motiv pentru care să se comporte astfel. Faţă de Stellan, poate, dar faţă de mine, nu. Era problema mea cu cine mergeam, unde mergeam şi cât stăteam. Însă aparent lui Hades îi păsa de asta mai mult decât era nevoie şi era prea mult decât puteam eu înţelege. Îndeosebi când îmi spusese, cu doar câteva zile în urmă, să stau departe de el. Asta încercam să fac, dar el nu mă ajuta absolut deloc. — Merge cu atât cât este necesar, Hades. Care e problema?

480

L-am auzit oftând şi deja mi-l imaginam trecându-și mâna prin păr. Da — nu mai aveam dubii. Mă lăsase să merg cu Stellan, deşi ştia ce intenţii mârşave avea. Nu îl învinovăţeam pe Hades pentru asta. Nu prea mult. În cele din urmă, şi eu mersesem cu Stellan, în pofida incertitudinii care îmi striga să nu fac asta. — Fiindcă, la naiba, Aimèe. Trebuia să fi ajuns deja și... S-a oprit, oftând din nou. — Şi ce? am întrebat. — Am crezut că poate s-a întâmplat ceva. Speram, din suflet, să nu vorbească şi cu Stellan şi să afle că l-am minţii. Uneori, nici eu nu mă înţelegeam. Făceam alegeri și luam decizii fără ca măcar să le ştiu motivul. Ceea ce știam însă, era că nu voiam ca Hades sau oricine altcineva să creadă ceva neplăcut despre mine. Nu voiam să fiu mai singură decât mă simţeam. Nu o mai aveam pe Caroline aproape, iar Hailey şi Seph nu ajunseseră la nivelul în care puteam avea încredere deplină în ei. Grija lui Hades mi-a provocat un val de căldură în corp. Oricât de mult mă deranjase că mă lăsase cu Stellan, faptul că era îngrijorat depăşea procesul de evoluţie al furiei mele, lăsând în urmă un sentiment care îmi alina sufletul. Ştiam că exista cineva, în acel oraş străin, care îşi făcea griji pentru mine. Şi acea persoană era chiar Hades. Lucru care mă făcea să devin indecisă între a zbiera de disperare sau a plânge de fericire. Cred că le puteam face pe ambele în acelaşi timp. — Nu, i-am spus, pe un ton aproape şoptit. E totul bine. 481

Uram să mint. Nu mă pricepeam să mint. — Aimèe, mi-a spus, pe un ton ameninţător. Nu îţi exersa tactica pe mine. Asta îmi spunea şi în primele zile la Columbia. — Urăsc sa fiu minţit. Ştiam asta... Chiar ştiam. Şi eu uram să mint. Şi mai ales pe el. Am tăcut, acceptându-mi umilinţa şi înjosirea lăuntrică. Hades a tăcut de asemenea, acceptând, probabil, tot umilinţa mea. — Hailey şi Seph au adormit, să ştii, a spus, în cele din urmă. Ei bine, probabil erau obosiţi. Dansaseră toată seara, iar Seph băuse; poate şi Hailey. Nu aveam de unde să ştiu şi îi înţelegeam. — Tu nu eşti acasă? l-am întrebat, surprinsă. A tăcut, din nou, ezitând. Era la noi la apartament. De ce? Doar nu mă aştepta pe mine. — Te aştept aici. Ba da. Chiar o făcea. Nu mi-am putut abține zâmbetul tâmp ce mi-a apărut pe buze şi nici nu am vrut să fac asta. Cred că a fost cel mai plăcut sentiment pe care l-am avut atunci: să știu că el mă aștepta acasă. Nu avea sens, dar nici nu trebuia. După câteva zile în care nu intenţionasem deloc, o seară în care s-a sărutat cu o tipă, un tip dubios și un dans grozav, acesta era, categoric, modul în care voiam să închei seara. 482

Doar că el nu trebuia să afle asta.

483

Capitolul 41 Hades Vocea unei prezentatoare plictisitoare de la TV era singurul sunet care se auzea în sufrageria din apartamentul lui Hailey și al lui Seph. Aparent, era singurul sunet din tot apartamentul. Stăteam pe canapea, cu un picior întins pe sub măsuţa lor, care numai de cafea nu era, şi unul pe lângă. Ţineam capul sprijinit de speteaza canapelei şi un braţ pe cotieră, bătând cu degetele ritmul unei melodii care îmi rămăsese în minte de la Pacha. Oftând, mi-am ridicat capul şi mi-am masat pleoapele cu degetele, ostenit. Voiam să dorm. Aveam nevoie neapărată de somn, dar nu intenţionam nici în ruptul capului să plec acasă înainte să o văd pe Lita ajunsă în siguranţă. Ştiam că voi avea să citesc pe faţa ei dacă s-a întâmplat ceva. Mereu o citeam fără pic de efort. Gândul mă îngrozea şi oricât de mare ar fi fost gradul neliniştii mele la acel moment, nu îmi permiteam să acţionez cumva. Daca Stellan chiar avea intenţii serioase, atunci aş fi picat de prost. Lita era la mijloc, dar la fel era şi reputaţia noastră. Stellan era influent şi dacă ar fi spus ceva neadevărat, oricât de nefondat ar fi fost, ceilalţi aveau să îl creadă. Toţi şi toate care roiau în jurul lui. Rasuflând lung, mi-am dat capul în stânga şi în dreapta, pentru a-l dezmorţi. Cred că stăteam de aproape o oră aşa,

484

nemişcat. Mi-am tras tălpile aproape de canapea şi m-am ridicat, îndreptându-mă de spate. De ce dura atât? Uram clipele în care nu ştiam ce se întâmpla cu Lita. Intrasem în pragul unei manii severe, numită cel mai probabil obsesie. Voiam să vorbesc cu ea. Nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce anume. Doar voiam să o văd vorbind cu mine. Într-un fel mă simțeam vinovat pentru că o lăsasem să plece cu Stellan, ştiind foarte bine ce fel de persoană era. Am înhăţat telecomanda de pe măsuţă şi am dat televizorul mai încet. Când mi-am scuturat bretonul cu o mână şi l-am dat din nou peste cap, privirea mi-a căzut din întâmplare pe uşa întredeschisă din capătul holului. Mi-am mijit ochii, asimilând ceea ce vedeam cu ceea ce ştiam. Era camera lui Aimèe. Ei bine, asta a fost de ajuns pentru mine, înainte ca paşii să mă conducă, parcă fără voia mea, într-acolo. Puteam zări şi simţi o parte din dormitor şi puţin din parfumul ei. Mă simţeam ca un puşti la pubertate, dornic şi nerăbdător să vadă dormitorul unei fete. Fetei pe care o place. Am împins uşa cu un braţ, deschizând-o larg, şi mi-am plimbat privirea în mărimea încăperii. Lumina de pe hol crea umbră tuturor obiectelor şi mobilierului. Un zâmbet mi-a încolţit pe buze când am realizat că era exact cum anticipasem. Mirosea bine. Vreau să spun... foarte bine. A Lita. Şi era ciudat. Mă simţeam ciudat. Eram dement, dar nu mi-a păsat.

485

Am păşit înăuntru fără reţinere şi am apăsat unul dintre întrerupătoarele de la uşă, care ştiam că aprindea doar spoturile de deasupra uşii de la balcon. Seph a avut noroc, fiindcă Sam îi găsise pe atunci un apartamet cu două dormitoare mari, care împărţeau acelaşi balcon. Era, probabil, cel mai bun aspect la apartamentul ăla. Nu ştiam unde să mă uit mai întâi. Şifonierul avea uşile deschise și hainele, scoase de pe umeraşe, zăceau pe salteaua patului. Probabil Hailey făcuse dezastrul acela, atunci când o pregătise pe Aimèe. Rânjetul mi s-a lărgit şi mi-am mutat privirea pe o comodă cu sertare, care îndeplinea, probabil, rolul unui birou. Era plină cu foi, cărţi, şi multe alte obiecte personale, printre care o droaie de farduri. Hailey, mi-am zis din nou. Lângă ele se aflau tot felul de creme şi chestii de fete. M-am apropiat și am început să răsfoiesc printre foi. Pe unele erau făcute schițe și pe multe altele erau scrise texte, de mână. Da, eram un infractor, dar măcar eram unul perspicace și știam unde să caut. Mi-am îngustat ochii, înjurând în barbă pentru că lumina slabă a spoturilor nu îmi permitea să văd mai bine ce scria pe foi. M-am zgâit apoi la câteva schiţe. Arătau imposibil de bine, deși îmi era greu să le interpretez. Şi nici nu voiam, din teama de a mă înșela. Le-am lăsat la loc, străduindu-mă să le aşez cum erau. Când m-am întors pe călcâie, continuându-mi inspecţia de om obsedat, şevaletul dintr-un colţ al dormitorului mi-a atras 486

privirea. Avea o planşa în suport şi nu am zăbovit înainte să merg spre el. Lângă, se afla un scaun pe care zeci de pensule, un pahar dublu cu apă şi multe alte tuburi cu culori erau răsfirate. Unele căzuseră pe jos, dar nu am îndrăznit să le aşez sau ceva, oricât de atent eram în privinţa ordinii. Nu ştiam nimic despre latura artistică a lui Aimèe, dar bănuiam că era ceva ce reprezenta o importanţă incontestabilă pentru ea. În fine, eu nu ştiam multe despre ea, dar eram hotărât să aflu. I-am auzit pe Hailey şi Seph vorbind despre asta, într-o zi. Lita renunţase la familia ei, la Anglia, la toată viaţa de acolo, pentru a-şi urma pasiunea. Era o refugiată, Era... puternică şi curajoasă. Avea propriul ei fel de a fi. Imediat ce mi-am concentrat atenţia asupra tabloului, gândurile mi-au fost întrerupte de ceea ce uitasem complet să mă feresc. — Și eu credeam că ai plecat, mi-a spus ea. Am închis ochii, înjurând în gând. Fir-ar... După ce că eram idiot, ţineam musai să şi demonstrez asta. M-am întors şi am găsit-o stând rezemată cu umărul şi cu capul de tocul uşii. Avea pantofii cu toc într-o mână şi părul ciufulit. Asta a mărit viteza sângelui meu în vene. M-am încruntat şi m-am apropiat lent de ea. Nici măcar nu era supărată pentru că îi invadasem spațiul personal. — Ce cauți aici? m-a întrebat, iar tonul i s-a înăsprit. Cred că, de fapt, era supărată. Am întors totul în favoarea mea: 487

— Mă asigur că nu umbli până târziu cu dobitocii ca Stellan. Și-a arcuit spâncenele, iritată. Ei bine, ea era Lita. Lita cea care devenea afurisită doar cu mine. Îmi plăcea să cred că era vreun soi de tratament special. — Aha, a spus ea, incredulă. Așadar, știi că e un dobitoc. Știa că știam asta. Cum de am crezut că poate nu o să îşi dea seama. — Unde aţi fost până acum? Mi-am ridicat braţul şi m-am uitat la ceasul ataşat de încheietură. E patru fără zece, fir-ar să fie! — Aşa şi? mi-a zis nonşalantă, trecând pe lângă mine. O puteam simţi. Ceva se întâmplase. Nu ştiam ce, dar nu o afectase prea tare. Asta era bine. — Aimèe, Stellan e un nenorocit... — Şi tu cum eşti? mi-a tăiat-o ea. Mi-am dat şi eu seama, mi-a replicat imediat, nelăsându-mă măcar să termin ce aveam de spus. M-am încordat automat, strângându-mi palmele în pumni, în timp ce ea era cu spatele la mine, răsfirând umeraşele cu haine din şifonier, pentru a face loc celorlalte. — De unde ţi-ai dat seama? S-a întors cu faţa la mine, privindu-mă fix în ochi şi, la momentul acela, îmi venea să lovesc ceva. Pe Stellan, de preferat. — Mi-am dat seama. Şi-a coborât privirea în podea. Atâta tot. 488

A început să îşi strângă din haine. O priveam stăruitor, neştiind ce ar fi trebuit să fac. A fost prima dată în viaţa mea când nu ştiam ce naiba trebuia să îi spun unei fete. — Uite ce este, a început ea, m-am distrat foarte bine în seara asta. Am ajuns cu bine acasă... Ce mai contează restul? Stellan nu mi-a făcut nimic, stai liniştit. Nu este cazul să te simţi vinovat. A fost vina mea, în definitiv. Să mă simt vinovat? Mi-am frecat palmele de faţă şi apoi le-am oprit în păr dându-l din nou pe spate. M-am sprijinit cu umărul de şifonier, închizând o uşă şi încercând totodată să îmi revin. Trebuia să îmi găsesc cuvintele, dar nu puteam. Eram indecis şi nu aveam de gând să o trag şi pe Lita după mine. Așa că am oftat și am privit-o alene printre gene. Și ea era obosită. Și-a scos un elastic de pe încheietura mâinii şi s-a sucit spre oglinda ataşată pe interiorul uşii deschise a şifonierului, cu spatele la mine. Lăsându-și capul pe spate, şi a prins părul în coc tipic Aimèe Moore. Ne priveam în oglindă acum. — Ei bine? Şi-a arcuit sprâncenele. — Nu mă simt vinovat, să ştii. Nu am de ce. Doar te-am avertizat. — Da, a zis ea sarcastică, pleoştindu-şi umerii în faţă. De aceea ai stat aici o oră — ca să mă avertizezi. De ce nu mi-ai spus asta la telefon? Care era problema ei, de fapt? 489

— M-ai minţit, i-am reproşat rapid, nesuportând ideea că avea dreptate. Nu erai cu el când te-am sunat. S-a sucit ca fulgerul pe călcâie şi a făcut un pas hotărât spre mine, sfredelindu-mă din priviri. Aproape m-am speriat. Aproape. — Nu ai absolut niciun drept să îmi ceri astfel de explicaţii, afurisitule! M-a înghiontit cu degetul în umăr şi am fost silit să mă dau un pas în spate. Apoi am rămas neclintit şi ea s-a izbit, practic, de pieptul meu. Buzele încă rujate perfect îi zvâcneau, iar obrajii îi erau de un roz fad. Era adorabilă. Şi totuşi atât de a naibii. Puteam vedea cum furia îi străbătea trăsăturile delicate. Era, categoric, mai bine să fie nervoasă decât traumatizată. Puteam să mă descurc cu furia ei. — Mi-ai zis să stau departe de tine, dacă îmi aduc bine aminte! Aşa că lasă-mă să păstrez distanţa. Nu poţi să apari peste atâtea zile şi să îmi ceri explicaţii care indubitabil nu te privesc. Este strict problema mea! Mi-ai dat clar de înţeles că nu te interesează, aşa că nu te contrazice de unul singur, te rog. La naiba, Hades! Mă disperi, serios! Spui una şi faci alta, de parcă o faci intenţionat. Devine frustrant! A strigat, efectiv, la urmă. Hailey şi Seph aveau să se trezească în curând. — Al naibii de frustrant! a continuat, aproape șoptit, cu o ultimă răsuflate.

490

Clipind mărunt, şi-a coborât privirea în pământ, parcă stânjenită de propriile cuvinte. — Du-te naibii! Mi-a dat un pumn în piept, apoi încă unul, și din nou altul după. Am fost nevoit să o prind de încheieturi ca să se oprească. Nu pentru că mă durea, dar avea să îşi facă un obicei din asta şi pieptul meu nu era cel mai bun lucru de lovit. Am împins-o doar un pas, până s-a lipit cu spatele de uşa deschisă a şifonierului. A continuat, totuşi, să se zbată și împotrivească. O enervasem rău. Am forţat-o să stea locului şi s-a uitat tranşant la mine, înainte să îi spun, cu aceeaşi gravitate în voce: — Vrei să îmi cer scuze pentru faptul că îmi pasă de tine?! I-am fixat privirea albastră şi tulburată. Spune-mi! Am strânso uşor de încheieturi, pentru a fi sigur că îmi înţelegea nebunia. Vrei?! Clipea mărunt şi buimacă, în timp ce chipul, umbrit vag de lumina din încăpere, îi era traversat în mod alert de zeci de stări. Eram curios să aflu ce va răspunde. Eram interesat de reacţia ei, deşi îmi era totodată teamă de ea. Momentul mi-a amintit de cel de la Columbia, când am mers la ea să îi returnez banii şi era cu ticălosul de David. Îmi spusese că îi pasă de mine. Ei bine, acum eram chit. Doar că ceea ce se întâmpla între noi nu era deloc un joc sau o întrecere... Nu când miza era atât de mare. Totul se transforma rapid într-o bătălie. Aveam să pierdem şi să câştigăm amândoi, simultan. 491

A înghiţit în sec, dar a revenit imediat la reticenţa nestăvilită. Cu o privire tăioasă, mi-a privit buzele, apoi ochii. Şi mi-a fost de ajuns ca să pot înţelege. Helen și sărutul acela — Lita nu putea trece peste el. Clipind des la rândul meu, mi-am relaxat palmele pe încheieturile ei și le-am coborât pe braţe, asigurându-mă că nu fac vreo mișcare greșită, înainte să le iau de tot de pe ea. Nu am întrerupt nicio clipă contactul vizual și am făcut câțiva pași cu spatele, ca mai apoi să îmi las mâinile să cadă pe lângă corp și să mă rotesc pe călcâie, către ușă. Îmi păsa de Lita enorm, iar când i-am spus asta, ea doar ma privit cu dezgust. Cât de idiot puteam fi? Mi-am încleștat maxilarele și am simțit o nevoie aproape incontrolabilă de a lovi ușa. Răsuflând lung pe nări, m-am oprit o clipă, ezitând, dar mi-am reluat mersul înainte ca ea să mă oprească din nou. — Hades, eu... M-am oprit brusc, ca și când așteptasem până atunci semnalul ei. O simțeam cum se frământa, cum nu știa ce să facă sau ce să spună. Și eu mă simțeam la fel. Nu mai aveam de gând să neg, fiindcă era în van. Era, totalmente, anapoda să mă lupt cu mine însumi. Făcusem asta suficient timp cât să am acum rezerve pentru toată viața. Aveam siguranță, putere și autocontrol. Acumulasem totul de-a lungul timpului, în momentele de singurătate, în luptele de la Vikings și în cele în care mă antrenam de unul singur. Nu le puteam pierde. Nu îmi permiteam să le pierd, și totuși... 492

— Mai rămâi, mi-a spus. Puțin, te rog. Era... pură tortură. Am închis ochii și m-am străduit să fac ceea ce intenționam. Am pășit hotărât către ușă, m-am oprit în dreptul ei și, prinzând muchia ușii în palmă, am închis-o. Pe interior.

493

Capitolul 42 Aimèe Minute considerabile au trecut până când am realizat că Hades închisese uşa şi rămăsese cu mine. Mai întâi m-am gândit la toate disputele şi discuţiile în contradictoriu ce le vom avea şi apoi, treptat, m-am consolat cu cele care îmi dădeau speranţa că poate, cumva, vom discuta civilizat. Însă ce aveam de discutat eu cu Hades? Aveam, în fapt, ceva de discutat? Îmi spusese că îi pasă de mine — încă aveam noduri în stomac. Atât de multe noduri, încât puteam concura la număr împotriva unui cercetaş veritabil. Probabil ceea ce simţeam era un prim şi important subiect de discuţie. Îmi era frică de orice aş fi aflat de la el, dar nu voiam nici să trec prin tipicele ore interminabile în care aş fi căutat de una singură răspunsuri.

Sursa

tuturor

întrebărilor

şi

răspunsurilor

deopotrivă stătea în faţa mea, la doar câţiva paşi distanţă, cu spatele, aştepând. A răsuflat și și-a trecut palmele peste faţă, într-un gest aparent disperat, dar căruia eu nu îi găseam sensul sau motivul. Orice ar fi fost, îl măcina mult pe Hades. — Rămâi? am întrebat, mult mai entuziasmată decât era nevoie. Îl puteam vedea rostogolindu-şi ochii. — Aparent, mi-a zis simplu şi s-a întors cu faţa la mine. 494

— De ce? Încă nu îmi venea să cred că îi cerusem să rămână. — Pentru că sunt prea obosit ca să pot suporta timp de două cvartale, la ora asta, vreun taximetrist frustrat. Puteam simți valul de curiozitate cum se izbea de malul nerăbdării, în corpul meu. De parcă așteptam o altă replică usturătoare de-a lui sau o altă privire dispreţuitoare, care să îmi rănească așteptările. Ori, poate, o alta tentativă de sărut, care să-mi aducă o dezamăgire profundă. Așteptam toate astea. Nu mi-am putut ţine în frâu zâmbetul şi nici nu am făcut asta. Jumătate zâmbeam ca mulţumire, iar cealaltă jumătate era doar amuzament. Nu îl credeam. Nici în ruptul capului nu ar fi rămas cu mine dacă nu își dorea asta. Hades ar fi escalat munţi, ar fi traversat oceane de lavă și ar fi spravieţuit o lună în junglă, decât să stea cu mine după ce eu îi cerusem asta. Mi-am trecut palmele peste tâmple, dându-mi câteva șuvițe rătăcite după urechi. Eram epuizată de constanta noastră schimbare de atitudine. Ba ne certam, ba stăteam tăcuţi. Şi nu am nici cea mai vagă idee care situaţie dintre cele două era mai rea. Înclinam pentru ambele, fiindcă atunci când ne certam spuneam ceea ce gândeam, iar atunci când nu vorbeam, arătam ceea ce simțeam. Ambele erau in favoarea noastră. Oare de ce gândeam deja la plural? De ce... noi doi?

495

— Dormi pe canapea, i-am spus scurt şi am revenit la strânsul hainelor. A pufnit, îndreptându-se spre patul meu. — S-o crezi tu. S-a trântit nonşalant pe salteaua patului, întinzându-şi picioarele și încrucișându-şi palmele sub cap. Am fost nevoită să îmi mut privirea, ca să nu mă zgâiesc la trupul lui imposibil de mare. Dar era inevitabil. La Hades nu mă atrăgea doar fizicul — aspectul său era un bonus. Şi da, Hades chiar mă atrăgea. Devenise ostenitor să reprim ceva atât de evident ca atracţia față de el. Mi-am arcuit o sprânceana, vârând un umeraş pe mânecile unui sacou. L-am analizat pe Hades scurt, din cap până în picioare. Nu mă deranja faptul că stătea pe patul meu, spre deosebire de prima noapte petrecută în compania lui, la Columbia, când lucrul ăsta mă irita. Eu îi cerusem să rămână, în definitiv. — Nici nu ai pijamale, am remarcat eu. S-a uitat în jos, la corpul lui, de parcă îi dădusem o veste incredibilă. — O să dorm în boxeri. A spus asta pe un ton atât de lipsit de interes, încât aproape am fost nevoită să mă sprijin de uşa şifonierului pentru a nu mă scurge pe podea. În schimb, deşi am evitat un eventual stupid leșin, hainele pe care le împachetam tot mi-au căzut din brațe. M-am abţinut să înjur şi m-am aplecat să le iau de pe jos. 496

Hades a râs o dată. Evident, era satisfăcut de efectul cuvintelor sale asupra mea. Am renunţat la a mă mai contrazice cu el şi într-un final am terminat de strâns. Mi-am păstrat o pereche de pijamale şi, închizând uşile şifonierului, am răsuflat. M-am întors cu faţa la Hades, găsindu-l butonându-şi telefonul. Am avut un straniu sentiment de déjà vu. — Dormi cum vrei, dar vei face asta pe canapea. Era încruntat. Mi-am permis să fiu puţin afurisită. — Şi salut-o pe Helen din partea mea, am adăugat. Şi-a ridicat lent privirea şi s-a uitat la mine pe sub sprâncene. Am susţinut contactul vizual, înfruntându-l, incapabilă să pot interpreta privirea lui în vreun fel, ci doar stând aşa şi privindu-l. Ştiam că el interpreta expresia mea în mii de feluri, fiindcă eu nu puteam masca ceea ce simţeam sau gândeam, pe când el... El putea masca orice trăire, cu excepţia furiei. Fără să schiţeze ceva pe chip, şi-a coborât din nou privirea în ecranul telefonului. În acel moment, mi-aş fi dorit să mă tachineze din nou, decât să îmi ofere acea privire. — În fine, am răsuflat eu, clipind mărunt. Merg să fac un duş, l-am anunţat şi, luându-mi cele necesare de pe comoda de alături, m-am îndreptat hotărâtă spre uşă. Mă simţeam aproape goală pe dinăuntru. Nu pentru că îl aveam pe Hades în dormitorul meu şi pentru că îmi aminteam de relaţia cu David, ci pentru că în seara aceea am făcut lucruri deloc caracteristice mie. Ca și când... nu aș mai fi fost eu. Îmi 497

era greu să înțeleg. Ceea ce știam, în schimb, era că încet, încet, Aimèe Moore se schimba în bine, oricât de greu îmi era să mă adaptez. Reușisem să îmi menţin autocontrorul în faţa lui Eric, cu toate sforțările pe care le-am îndurat. I-am ţinut piept lui Stellan, și am ajuns teafără acasă. Acasă, la noii mei prieteni... Acasă, unde tipul care m-a antrenat psihic până atunci, mă aştepta. — Nu eu am sărutat-o pe Helen, Lita. M-am oprit în dreptul uşii, cu mâna pe clanţă,şi m-am sucit ușor spre el. După ce am clipit mărunt, procensându-i cuvintele, l-am privit în ochi. — Nu mă priveşte, i-am spus, deschizând cu un gest lejer uşa. Aşadar Hades nu a sărutat-o pe Helen, mi-am zis. Îmi simţeam inima de parcă doar ce ar fi fost eliberată din strânsoarea unor elastice şi acum putea bate liniştită, în voie. Mă liniştea gândul că Hades şi Helen nu aveau nicio legătură. Am răsuflat uşurată imediat ce am trecut de uşa băii și am închis-o în urma mea. M-am sprijinit cu spatele de ea şi o Aimèe zâmbăreaţă m-a privit din oglinda de pe peretele de vizavi. — De ce zâmbeşti, fraiero? am şoptit, aruncând cu pijamalele în ea şi privindu-le apoi cum cad în chiuvetă. Zâmbeam fără motiv şi nu puteam controla asta. Oh, la naiba! Aveam un motiv şi era unul întemeiat — Hades nu o sărutase pe Helen. Nu. O. Sărutase. Mi-am prins 498

buza de jos între dinţi, pentru a-mi înfrâna chiţăitul de fericire care mă pândea. Am închis ochii şi mi-am acoperit faţa cu palmele, într-o încercare eşuată de a-mi reprima zâmbetul larg şi nejustificat de pe buze. Am inspirat adânc, ca mai apoi să mă concentrez pe motivul pentru care mersesem la baie. Mi-a luat circa zece minute să îmi dau tot machiajul jos. Nici nu ştiu de ce folosise Hailey atâta fard de pleoape şi de ce îmi dăduse pe buze cu un ruj atât de intens. Am avut impresia, la un moment dat, că poate era ojă. Când am reuşit, în final, să îmi fac duş, să îmi spăl părul și să mă dau cu crema de noapte pentru ten, mi-am prins prosopul sub forma unui turban. Mă mișcasem rapid. Poate pentru că știam că nu sunt singura trează în toată casa. În dormitor liniștea domnea. Inima mi-a stat în loc atunci când am văzut ca Hades nu era unde îl lăsasem. Am bănuit că poate o fi mers la bucătărie, lucru ce mi-a amintit cât de foame îmi era. Am lăsat hainele purtate la petrecere pe cotiera scaunului de la birou şi m-am îndreptat cu paşi silenţioși spre bucătărie, străbătând holul strâmt, pe lângă sufragerie şi dormitorul lui Hailey şi al lui Seph. Încă eram surprinsă de faptul că nu se treziseră în urma disputei mele cu Hades, dar la cât de bine ajunsesem să o cunosc pe Hailey, aş fi pus rămăşag că oricât i-am fi deranjat, ei ne-au lăsat să discutăm. Sau, în fine, să ne certăm. Surprinsă că nicio lumină nu era aprinsă, am apăsat întrerupătorul pentru aplica din dreptul barului. Bucătăria era 499

goală. Dintr-un motiv străin mie, m-a cuprins disperarea. Miam rotit privirea peste tot — sufrageria era şi ea complet goală. Plecase. Chiar plecase. Nici nu ştiu de ce mă mira. Conformându-mă, m-am deplasat până la frigider şi am luat o cutie de suc Dr. Pepper. Eu nu beam aşa ceva, dar nu îmi mai păsa. Îmi era sete. Şi somn. Şi eram supărată. Unii îşi îneacă amarul în alcool, dar eu mi l-am înecat mereu în suc cu acid, pentru că ştiam că era nesănătos. De m-ar fi văzut mama... Sau dacă ar fi aflat de toţi hamburgerii și toată pizza pe care le mâncasem de-a lungul timpului petrecut în New York, m-ar fi internat într-o clinică pentru detoxifiere. Asta dacă într-adevăr i-ar fi păsat. Judecând din perspectiva situaţiei de la acea vreme, nu i-ar fi pasat. Tata mă dezamăgise. Aveam încredere în el că poate, oricât de mult i-aș fi încălcat cuvântul, ar fi acceptat dorinţa mea fiindcă, în definitiv, eram fiica lui. Eram copilul lor. Doar nu mă detestau, nu? M-am desprins de frigider, unde stăteam rezemată cu umărul, apoi am deschis din nou frigiderul și am luat o altă cutie. Am desfăcut-o, simţind cum acidul rece îmi înţepa pielea încinsă de după duşul fierbinte. Așezându-mă pe canapeaua din sufragerie, am oftat și miam sprijinit capul de spetează, lăsându-l într-o parte. Conturam cu degetul arătător buza cutiei, gândindu-mă într-o doară la seara respectivă. Apoi ușa de la intrare s-a deschis. 500

Inspiraţia mi s-a tăiat, iar gândul mi-a fugit la Stellan și la Eric. Nu am putut controla asta. Pur şi simplu, am înghețat, imaginându-mi doar ce era mai rău. Mi-am ridicat capul brusc și mi-am mijit ochii, iar prosopul din cap mi-a căzut pe frunte. L-am îndepărtat rapid cu o mână, neputând să îmi stăvilesc bătăile alerte ale inimii. De ce nu încuia Hades niciodată uşa în urma lui?! Mi-am primit răspunsul imediat: pentru că întotdeauna se întorcea. Silueta lui s-a strecurat de după bucata masivă de lemn și deodată pulsul mi-a revenit la normal. Hades mi-a oferit întotdeauna senzaţia de protecţie şi siguranţă. Poate pentru că eram ferm convinsă că ar fi fost în stare să snopească oricând și oriunde pe oricine în bătaie. Într-un cartier ca Manhattan, să ştii să dai cu pumnul era ceva esenţial. A închis uşa şi l-am privit descălţându-se, în semi întunericul din apartament, în timp ce se sprijinea cu un braţ de peretele ce fixa uşa de la intrare. În cealaltă mână avea o sacoşă de hârtie. Când am simţit mirosul de carne prăjită, aproape am sărit în sus de bucurie. Fusese să ia mâncare... Mi-am abţinut un hohot care mi-ar fi confirmat cât sunt de nătângă. — Credeam că ai plecat, din nou, i-am spus, făcând referire la momentul când l-am găsit în dormitorul meu. Lucru ce fusese cu adevărat uimitor.

501

A ridicat sacoşa în aer, odată cu sprâncenele sale care s-au arcuit. Probabil fusese la un non stop. Erau numeroase pe bulevardele din cartier. — Doar nu aveai de gând să gătim la ora asta, mi-a spus. Iam fi trezit pe soţii Towerd şi nu vrei asta, crede-mă. M-am ridicat de pe canapea şi l-am urmat în bucătărie, chinuindu-mă cu o mână să îmi fixez prosopul pe cap. Hades a lăsat sacoşa şi a zâmbit uşor către mine, după care mi-a prins prosopul de un colţ şi mi l-a tras jos de pe cap. Părul mi-a căzut greu pe spate şi am simţit cum apa pica din el. Am făcut ochii mari, iar el m-a privit amuzat. — Puneți-l pe umeri, mi-a zis, întinzându-mi-l. Încruntându-mă, am făcut cum mi-a spus, strecurând prosopul mare sub părul meu, pe umeri. — De ce să nu îi trezim pe Hailey și Seph? am cobit eu, sprijinindu-mă în coate pe masă, în timp ce el scotea caserolele cu mâncare. Nu vrei să vadă că ai rămas aici? — De ce nu aș vrea? — Poate pentru că stai cu mine...? — O să le spun că te-a speriat modul lor de a dansa în club și că aveai coșmaruri. Nu ai fi prima fată cu care dorm în apartamentul lui Seph, stai calmă. Și probabil am și pijamale pe undeva pe aici. Nu știam dacă să râd sau să îi dau una. M-am limitat la o încruntături aprigă. — Insinuezi cumva că vrei să îmi alungi coșmarurile? Miam împins bărbia în piept, surprinsă. 502

El m-a privit gânditor, dar nu a spus nimic și a desfăcut capacul unei caserole, împingând-o apoi în fața mea. Mirosul de gujoane și sos mi-a dat impresia că am sub nas Mâncarea Paradisului. Una teribil de nesănătoasă. Am privit-o lacomă și rezervată în același timp. Mi-am ridicat privirea spre Hades, care deja își arunca în gură un cartof prăjit. Clipind mărunt, am continuat: — Îmi pare rău să te dezamăgesc, Hades, am spus, zgâindu-mă la bucățelele de carne prăjită din porția sa. Nu ai cum să îmi stăvilești coșmarurile când chiar tu ești cel care le provoacă.

503

Capitolul 43 Hades Niciodată nu mi-aş fi închipuit că o să am ocazia să mănânc cu o fată la ora patru dimineaţa. Cu atât mai mult când era o fată ca Lita. Minţea. Nici nu era nevoie să mă uit la ea ca să îmi dau seama de asta. Am privit-o sceptic, abţinându-mă să nu izbucnesc în râs. — Mănâncă, Lita, i-am spus, neafectat de cuvintele ei. S-a uitat nesigură la mâncare şi şi-a arcuit o sprânceană spre mine. Am plonjat un alt cartof în gură, iar ea şi-a mijit ochii. — Oricât de ispititoare ar fi, nu pot. A împins deoparte caserola cu o mână. A fost rândul meu să o privesc cu o sprânceană ridicată. — De ce nu? Am luat un cartof între degete, pe care l-am ridicat spre buzele ei. Există oameni pe planetă care nu au ce mânca şi tu faci mofturi? E atât de bun, crede-mă. E delicios. Eram atât de nebun... Ea doar a râs şi mi-a dat mâna la o parte. — E nesănătos, Hades. Mă cam doare stomacul în ultima vreme. Chiar tu ai spus că mănânc numai prostii. M-am încruntat şi am vârât cartoful în gură. Mi-am amintit atunci de primele ei zile la Columbia, când nu se simţea prea bine. Nu am îndrăznit să spun nimic despre asta. Aimèe nu 504

aparţinea acelei lumi: altă ţară, alt oraş, alt cartier, altă facultate, meciuri de box în subsolul unei clădiri care stătea să se dărâme, locuitul într-un apartament cu persoane pe care le cunoaştea de puţină vreme, mâncare nesănătoasă și un tembel ca mine pe cap. Ea era... altfel. Ceea ce o făcea complet nepotrivită pentru mine. Lita şi-a sprijinit bărbia în palmă și mă privea în timp ce mâncam. Privirea ei era diferită. Situația în sine era diferită, față de cele cu care eram noi doi obişnuiţi atunci când eram împreună. Acele zile de stat în casă, care avuseseră rolul de a ne separa, nu au făcut decât să ne apropie. Și-a coborât privirea la caserola din fața ei, jucându-se cu capacul de carton. — Acasă mâncam numai legume și carne cumpărate direct de la fermieri, a spus ea. Ca să nu mai zic de faptul că mama le pregătea în cele mai ciudate moduri. Vreau să spun... Erau bune, doar că nu foarte gustoase. Ba le fierbea prea mult, ba deloc. Ştii, uneori mâncarea este mult mai bună când o prepari exact aşa cum simţi. Mama se lua mereu după aceleaşi reţete. A oftat, iar eu continuam să mănânc în linişte. Mă bucuram că Lita izbutise în cele din urmă să îmi spună câte ceva despre ea. Nu ştiam nimic despre familia ei. Exceptând ceea ce auzisem în discuţiile dintre Seph şi Hailey. Ce fel de părinţi crescuseră o fată ca Aimèe? Oricum ar fi făcut-o, s-au descurcat de minune. Aveau o fiică educată, inteligentă şi cuminte. 505

— Şi tatăl tău? am întrebat-o, luând cutia desfăcută de suc, cu care ea venise din sufragerie. M-a urmărit cu ochii mari cum am băut-o pe toată. Un zâmbet i-a jucat pe buze, înainte să își sprijine tot obrazul în palmă. — Să îți fie de bine, mi-a zis. Tata... Tata e un afacerist patologic. Am tras aer printre dinţi, de parcă m-aș fi ars. — Asta sună nasol. — Este nasol, a ridicat ea din sprâncene, aprobând din cap. Spusesem asta pentru că știam cum era să ai acel gen de tata. Poate că totuși nu existau atât de multe diferențe între noi doi. Am îmbibat o bucată de carne prăjită în sos și am dus-o din nou spre ea. Trebuia să mănânce. Se făceau câteva ore de când plecasem la club și eram convins că nu stătuse nimeni pe capul ei ca să mănânce. Uneori aveam impresia că Lita mânca doar de necesitate, nu pentru că îi plăcea. Dar asta avea să se schimbe, fiindcă trebuia să fie în formă la antrenamente. Antrenamente pe naiba! Nici nu îndrăzneam să îi amintesc de ele. A aruncat o privire spre bucata de carne și apoi s-a uitat la mine, oftând. A luat-o și a mâncat-o, iar eu i-am întins porția de cartofi. — Odată la câteva luni nu strică, i-am spus.

506

Nu m-a băgat în seama, doar a continuat să mănânce. Miam sprijinit coatele pe masă imediat ce am terminat de mâncat şi am rămas aşa, privind-o. Mânca atât de încet, de parcă îşi calcula mişcările, şi ştiu că nu făcea asta. Era doar educată. Pentru o clipă am avut impresia că era atât de atentă când mânca doar pentru că eram eu de faţă, dar felul cum practic mă ignora, mi-a demonstrat contrariul. Nu puteam găsi un motiv pertinent sau relevant pentru care rămăsesem cu ea în seara aceea. Poate doar pentru că îmi ceruse. Evitasem cu subtilitate subiectul, în urmă cu câteva minute, dar dacă Lita putea trece cu vederea, asta nu însemna că şi eu puteam. Mă enervase faptul că plecase cu Stellan, însă speram că poate avea un motiv pentru care făcuse asta. Nu ştiu care dintre astea două posibilităţi mă îngrozea mai tare. Şi mi-a luat ceva vreme pentru a putea înţelege. Poate tot de aceea am şi rămas cu ea: voiam să am garanţia că Stellan nu avea niciun efect asupra ei. Poate... îmi era frică că Stellan ar putea intra în viaţa lui Aimèe, înaintea mea. — Părinţii tăi? m-a întrebat deodată. Asta era exact ce voiam să evit... — Ce-i cu ei? am întrebat degajat, începând să strâng de pe masă, atunci când ea a închis capacul caserolei. A ridicat din umeri. — Spune-mi despre ei. Despre familia ta... Nu îmi cunoşteam rudele şi nici nu ştiam ceva despre existența lor. 507

— Nu-i nimic de spus. Eu nu am părinţi. Ei bine, nu voiam să sune chiar aşa. Aveam părinţi, dar nu simţeam asta. Când am aruncat resturile la gunoi, am simțit privirea Litei până în măduva oaselor. Ceea ce spusesem era o mare porcărie, dar nu regretam. Ea ştia că era imposibil, din moment ce le întâlnise pe Victoria şi pe Dakota în urmă cu câteva zile. A fost singura dată când m-am bucurat, la acel moment, pentru faptul că aveam mamă: ca sa o cunoască pe Aimèe. — Dar ai spus... a început ea, iar eu am întrerupt-o: — Nu îi simt ca fiind părinţii mei, i-am mărturisit, fără să o privesc. Atâta tot. Mi-am trecut mâna prin păr, în timp ce îmi simţeam deja pulsul cum creştea, şi m-am întors cu faţa la ea, sprijinindu-mă cu palmele de tejgheaua mobilei. Stătea sprijinită de speteaza unui scaun de la masă, privindu-mă nedumerită. I-am susţinut privirea, amintindu-mi de ziua din camera de la Columbia, când i-am spus tare şi clar să nu o intereseze vreodată viaţa mea personală. Eram de aceeaşi părere. Nu o privea subiectul ăsta şi nu voiam să o împovăresc cu problemele mele. În definitiv, nu era ceva ce trebuia aflat. Încercam doar să rezolv optim ceea ce îmi îngreuna viaţa. — Nici eu pe ai mei, mi-a spus, coborându-şi privirea în podea şi încrucişându-şi braţele la piept. M-am încruntat. — De ce? 508

Şi-a strâns buzele într-o linie fermă şi şi-a ridicat prosopul mai bine pe umeri. Nu credeam că o să îmi răspundă, dar a făcut-o. — Pentru că m-au silit până acum să fac ceea ce le place lor. Pentru că nu m-au susținut în ceea ce am ales eu sa fac. Nu mi-au oferit șansa de a le arăta ce pot şi au refuzat să mă cunoască așa cum sunt cu adevărat. Ei au preferat întotdeauna să vadă în mine copilul perfect, pe care întotdeauna şi l-au dorit, și cred că în timp am ajuns să cred și eu ceea ce vedeau ei. Vreau să pun că... A făcut o pauză, căutându-şi cuvintele pe care a refuzat apoi să le spună. În fine... Nu voiam să sune atât de dramatic. A râs slab la sfârşit. Am zâmbit cu jumătate de gură, realizând că Lita se încadra în presupunerile mele — viaţa ei nu făcea asta însă. Credeam tot ce îmi măriurisise, pentru că, în mare parte, acelaşi lucru simțeam și eu. Pe mine, în schimb, asta nu mă afecta atât de mult ca pe ea. Altul era motivul meu de bază: ea voia iubirea lor, eu voiam adevărul. Trebuia să spun ceva, înainte să i se strice dispoziţia de tot. — Fii serioasă, i-am spus. Tot părinţii tăi rămân şi tu tot copilul lor rămâi. Nu prea au cum să schimbe asta. Zâmbetul i s-a lărgit şi s-a uitat uimită la mine. Încurajările erau, aparent, ceva necaracteristic mie. — Nu ai de unde să ştii cum e, mi-a spus. E destul de greu să te muţi pe un alt continent fără să ai acordul propriilor părinţi.

509

Aimèe... mă făceai să te iau în braţe, chiar acolo şi chiar atunci. Detestam părinţii care nu acordau interes copiilor lor. Lita nu merita aşa ceva şi pe zi ce trecea, începeam să o admir pentru faptul că se integrase în locuri precum Manhattan şi Columbia. Se adaptase. — Dar o ai pe Caroline, i-am amintit eu, fiindcă altceva nu ştiam ce să spun. În fond, voiam să aflu şi situaţia dintre ea şi Caroline. Încă de la început erau bune prietene şi bănuiam că sora lui Seph fusese pentru Lita singurul sprijin. Măcar la atât fusese bună şi Caroline, fiindcă ignoranţa şi indiferenţa cu care o trata pe Aimèe în ultima vreme mă înfuriau. Nu înţelegeam de ce roiau astfel de persoane în jului Litei. A oftat. — Da. Doar că... Ei bine, Caroline are alte priorităţi acum şi nu o învinovăţesc. Am vorbit cu ea în seara asta și... — Ştiu că aţi avut probleme din cauza mea. Nu sunt prost. S-a crispat şi şi-a ridicat brusc privirea spre mine. A clipit mărunt şi s-a încruntat. — Ei bine, a tras aer în piept, cred că a fost mai mult de atât. Caroline a vrut o schimbare în viaţa ei şi mi-a spus asta încă de la început. Se pare că şi eu făceam parte din ea. Ține mult la Colin şi vrea deocamdată să îşi petreacă mai mult timp cu el. Și-a cerut scuze pentru că s-a mutat fără să mă anunţe, afirmând faptul că îi era ruşine, fiindcă nu am mai vorbit de multă vreme. 510

Am râs o dată şi am prins speteaza scaunului în palme, aplecându-mă uşor în faţă, spre ea. — Era şi timpul să îşi ceară scuze, i-am spus. Mi-a aruncat o privire acidă. — Nu e cazul să fii răutăcios. Nu te priveşte relaţia dintre mine şi ea, în fond. — Nici pe tine viaţa mea personală. Total uluită, a făcut un pas în spate, de parcă i-ar fi dat cineva o palmă. Şi-a sucit capul spre stânga, intenţionând să spună ceva, dar nu a făcut asta. A scos un hohot în parte amuzat, în parte ironic, apoi a închis ochii şi a oftat. Am stat nemişcat şi am privit-o cum s-a întors pe călcâie şi a plecat către dormitor, cu paşi mari şi hotărâţi. Am închis ochii şi am răsuflat pe nări, strângând în palme speteaza de metal a scaunului. M-am uitat în urma ei şi mi-am trecut mâna prin păr, căutându-mi cu disperare pachetul de ţigări. L-am uitat acasă când am plecat la club, mi-am amintit. Lam căutat din priviri pe al lui Seph şi m-am bucurat când l-am localizat în fructiera de pe dulapul de la intrare. Am luat pachetul și am mers spre dormitorul lui Aimèe. Am împins uşor uşa şi m-am uitat atent înăuntru, găsind-o rapid în pat, cu ochii în telefon. Lumina era stinsă şi trăsăturile îi erau umbrite de ecranul telefonului. — Ce vrei? m-a întrebat, fără să își ridice privirea din telefon.

511

Era învelită până sub umeri și stătea cu capul pe pernă. La cât de îmbufnată devenise, îmi amintea de felul cum arăta Dakota când nu primea ce voia. Am intrat în dormitor. — Merg să fumez, i-am explicat, îndreptându-mă degajat spre balconul încăperii. Nu a spus nimic și eu am ieșit pe balcon, închizând ușa în urma mea. Imediat ce mi-am aprins ţigara, am suflat în trombă, privind cum cerul era scăldat în lumină, în spatele clădirilor. Apartamentul lui Seph nu dispunea de o priveliște prea încântătoare, însă era poziționat pe bulevard și asta îi oferea un plus. Nu mi se întâmplate niciodată să fumez și să nu mă relaxeze asta. Eram atât de încordat, încât credeam că o să plesnească puloverul pe mine. Nu ştiu cum, dar mereu reuşeam să indispun lumea. Nu mă deranja asta, ci faptul că deseori aveam șansa să redresez lucrurile și totuși nu o făceam. Doar fumam pe balcon, în timp ce Lita probabil regreta că îmi dezvăluise situaţia ei de familie, în timp ce eu îi dădusem cel mai tâmpit răspuns. Era anaponda să îmi doresc ca ea să îmi spună mai multe, dacă eu refuzam să fac asta. Aveam un cerc restrâns de persoane care îmi cunoşteau situaţia și nu aveam de gând să îl măresc. Am stins cea de-a treia ţigară şi am intrat în dormitor. Era beznă. Abia vedeam pe unde călcam şi speram să nu sparg sau trântesc ceva din greşeală. Evident, Aimèe dormea. M-am

512

îndreptat spre ușa dormitorului, scuturându-mi bretonul, şi am deschis-o, dar imediat am auzit vocea ei adormită. — Cred că Seph ţi-a lăsat pijamale pe pat. M-am întors spre ea şi am auzit-o foindu-se. A aprins aplica şi am observat pijamalele pe pat. M-am deplasat până lângă el şi le-am luat. — Cum adică crezi? am întrebat-o. — Când am intrat în dormitor erau aici. Asta însemna că Seph ştia că am rămas. Cum de mă gândisem că nu o să îşi dea seama? — Probabil le-a adus cât timp am mâncat noi, a adăugat ea, cu vocea aproape şoptită. Am privit-o în ochii. Era atât de incomod momentul. Ce puteam face? Voiam... să îi fiu aproape. Nu aveam în plan la începutul serii să rămân la Seph, dar ea îmi ceruse asta. Nu aveam, nici atât, de gând să dorm pe canapea. Dar nici să dorm cu Lita nu era recomadat, cu toate că părea necesar la momentul acela. Dormisem cu ea de câteva ori şi deşi ea ştia asta, mai mult sau mai puțin, ce era mare scofală încă o noapte? Sau, în fine, zi, dată fiind ora. — Merg să fac un duş şi mă întorc, i-am spus scurt. Am aşteptat să se împotrivească, dar nu a făcut-o. A încuviințat din cap o dată şi eu am ieşit din dormitor, ca mai apoi să mă întorc în nici zece minute. Fusesem prea rapid, oare? Speram ca ea să doarmă, însă nu a fost așa, pentru că imediat cum am intrat în dormitor, am văzut lampa încă

513

aprinsă și ea și-a deschis ușor ochii, ridicându-și aproape imperceptibil capul de pe pernă. În mod normal, aș fi fost indiferent în faţa expresiei ei deloc bănuitoare a ceea ce îmi făcea, însă nu m-am abținut din a-i arunca o privire amuzată atunci când m-am îndreptat spre scaunul din încăpere pentru a-mi lăsa hainele. Măcar puteam masca totul cu amuzamentul. — Ce e aşa amuzant? a zis ea, cu pleoapele ostenite. Te-a revigorat duşul? Un zâmbet la fel de adormit i-a curbat alene buzele pline şi apetisante. — E amuzant faptul că ai cedat atât de uşor. — Cum adică? Abia articula cuvintele. — Adică nu a fost nevoie de o luptă crâncenă ca să pot dormi cu tine în pat. M-am aşezat pe pat şi mi-am setat alarma pe telefon, imediat după ce mi-am verificat şi mesajele. Aveam unul de la Seph, pe care nu-l observasem: *A spus Hailey că te decapitează şi te îngroapă în pădure dacă o superi pe Aimèe.* Un zâmbet mi-a curbat buzele şi am blocat telefonul, înainte să îl așez pe noptieră. Mai mult ca sigur dormeau, deci nu avea sens să le răspund. Şi mai mult ca sigur Hailey trimisese mesajul. Mi-am frecat palmele de față, gândindu-mă scurt la toată noaptea avută. Mă simțeam de parcă mi se dăduse toată viața peste cap. 514

Când m-am întins, Lita avea ochii deja închişi și nu știam sigur dacă dormea. Mi-am ridicat perna mai sus şi mi-am sprijinit spatele pe ea. Pleoapele i-au zvâcnit uşor şi a deschis ochii. — Crezi că Hailey şi Seph o să creadă din nou altceva când o să afle că am dormit împreună? M-am încruntat auzind-o. — Când s-a întâmplat asta? — În noaptea de după karaoke, a răspuns, cu pauze lungi între cuvinte. Hailey a crezut că m-ai luat la tine pentru... știi tu: nevoi personale. Mi-am încleştat maxilarele. Era neapărată nevoie să vorbesc cu Haily despre asta. Sau să îi spun lui Seph să o informeze pe iubita lui, ca să se oprească din a-i băga lui Aimèe numai prostii în cap. — Nu cred că o să creadă asta, i-am spus eu. Nu ar trebui să te intereseze ce cred ceilalţi despre tine. A oftat, vârându-şi palma sub obraz. — Nu toţi sunt atât de insensibili ca tine, Hades. — Va trebui să fii dacă vrei să supravieţuieşti în Manhattan. — Îmi place mama ta. E atât de frumoasă. Cum naiba schimbase subiectul atât de repede? — Şi sora ta seamănă atât de mult cu tine, a continuat. Şi eu şi Dylan semănăm mult. — Dylan? — Fratele meu mai mic, m-a lămurit ea. Are zece ani. 515

— La fel şi Dakota. A zâmbit cu ochii închişi. — Ce drăguţ! Ar trebui să le facem cunoştinţă. M-am întors cu faţa spre tavan şi mi-am încrucişat braţele sub cap. Oftând, am auzit-o din nou pe Lita foindu-se. I-am aruncat o privire şi am obsevat că se învelise mai mult. — Să nu ai niciodată încredere în femeile ca Victoria, oricât de frumoasă ţi s-ar părea. După câteva momente de linişte, când am crezut că a adormit, ea a spus: — Dar nici nu o cunosc. — Nici nu e nevoie, crede-mă. Doar îţi spun. Acelaşi lucru se aplică și la Stellan. A oftat profund. — Stellan e un dobitoc. — De ce? — Oricât ai vrea să auzi cum înjosesc un alt mascul, trebuie să te dezamăgesc, spunându-ţi că îmi este prea somn să fac asta și pe deasupra mi-am consumat rezervele pe tine. Pierdusem numărătoarea momentelor în care Lita îmi săgetase fără pic de milă ego-ul. Dar asta nu m-a împiedicat din a zâmbi larg. — Crezi că sunt dobitoc? A oftat din nou, dar forţat. Avea ochii închişi. — Al naibii de bădăran. Nu pot înţelege cum de acum douăzeci de minute voiam să te bat şi acum te las să stai în acelaşi pat cu mine. 516

Zâmbetul mi s-a lărgit. — Nu am nevoie de acordul tău pentru a dormi în patul ăsta, Lita. Asta a făcut-o să îşi deschidă brusc ochii, dar foarte puţin. — Nu zău? Şi-a arcuit o sprânceană. Dă-te jos. M-am făcut mai comod în pat, trăgând cuvertura de pe ea, pentru a mă înveli. Deja ştiam că se înfuria cu fiecare secundă în plus şi asta îmi hrănea vanitatea cu porţii considerabile. — Noapte bună, i-am spus cu un aer adormit. — Hades... a spus, exasperată. Am făcut baie şi îmi e frig! — Cheamă-l pe Stellan să te încălzească. A gemut zgomotos şi a tras de cuvertură. Mirosea atât de dulce şi plăcut, încât nu aveam de gând să i-o dau prea curând înapoi. Am rânjit în faţa strădaniilor ei de a lua ce îi aparţinea. Trebuie să se obişnuiască că odată ce ceva de-al ei ajungea să îmi aparţină, nu îl mai recupera. Nu atâta timp cât şi ea deţinea ceva de-al meu. — Poate chiar o să fac asta, a spus. Am râs cu poftă, lăsându-mi capul pe spate. Am icnit când i-am simţit piciorul împungându-mi coapsa. Voia să mă împingă jos din pat, sau ce? Aproape a reuşit. A devenit alertă în lovituri şi am fost nevoit să o prind de glezne pentru a o potoli. S-a liniştit instantaneu şi am văzut-o cum s-a crispat. I-am susţinut privirea şi am tras-o dintr-o mişcare spre mine, până când picioarele i s-au poziţionat pe lângă ale mele. Aşternuturile de pe pat s-au strâns sub fundul ei şi cuvertura se afla acum între 517

noi doi. Ochii îi erau atât de mari şi palmele atât de încleştate în pumni pe saltea, încât nu am putut să nu zâmbesc în sinea mea. Înainte să îmi dau seama ce fac, i-am prins bărbia între degetul mare şi arătător, ca mai apoi să mă apropii uşor de ea. Și-a ţinut respiraţia şi a închis ochii, ca şi când ar fi trăit momentul cu toată fiinţa. I-am putut simţi respiraţia pe buze, dar înainte să fac ceva ce aş fi putut regreta, mi-am închis ochii şi mi-am sprijinit fruntea de a ei. Şi-a dus palmele pe umerii mei şi i-am prins talia, asigurându-mă că nu cade pe spate. Oricât de mult voiam să o sărut, nu puteam face asta, pentru că ea nu merita un sărut şi atât. Ştiam cu ce era obişnuită. Relaţia perfectă, fără secrete, nu era genul meu. Eu nu îi puteam oferi toate astea. — Mă înnebuneşti, Aimèe, dar nu putem face asta.

518

Capitolul 44 Aimèe Prin minte mi-au trecut zeci de motive pentru care Hades ar fi spus asta şi fără prea mare efort am găsit suficiente. Avea dreptate, motiv pentru care m-am simţit jalnică. Mi-am trecut limba peste buze şi m-am tras puţin în spate. În pofida faptului că Hades îmi mărturisise că îl înnebuneam, eu auzisem doar nu putem face asta. Şi nu aveam idee ce putea sau trebuia să însemne. Am înghiţit în sec şi mi-am coborât privirea, ruşinată. — Ăăă, da... Scuze, am murmurat şi m-am dat în spate. Stomacul mi se făcuse ghem şi mă străduiam din răsputeri să nu îmi pierd respiraţia. Era o senzaţie sufocantă. M-am gândit automat la David şi la faptul că el a fost singurul băiat cu care m-am sărutat. Asta nu ar fi trebuit să mi se întâmple — nu trebuia să mă gândesc la David. Cu toate că era un subiect şi un capitol încheiat, el tot reprezenta ceva pentru mine. Poate că ceea ce simţeam în preajma lui Hades era cauzat de absenţa lui David. Poate că mă ataşaseam întratât de mult de David, încât acum îi duceam, inconştient și involuntar dorul. Îmi era dor de afecţiunea lui şi de clipele minunate petrecute alături de el. Am refugiat toate astea fără să îmi dau seama, în timpul petrecut cu Hades. El avea dreptate şi nu aveam de gând să neg asta. 519

— Scuze, am spus încă o dată. E... ciudat. El și-a dres glasul, dar nu mi-a dat drumul la talie. Am rămas nemişcată. — E greşit, a spus. — Cum adică te înnebunesc? Am vorbit înainte să gândesc, iar asta m-a surprins atât pe mine, cât şi pe el. Chipul i-a fost traversat de zeci de stări. Am putut observa asta, în ciuda obscurităţii din dormitor. A ezitat câteva secunde, dar mie mi s-au părut o veşnicie. Nu îşi putea explica lui însuşi, darămite mie. Poate că nici nu voia să îmi spună. Ori poate îi era greu şi nu îl lăsa demnitatea, pentru că ştiam destul de bine cât de distant putea deveni el atunci când voia. Cu atât mai mult când era vorba de ceea ce simţea sau, implicit, ceea ce nu simţea. — Mă pui mult de tot pe gânduri. A spus asta de parcă era o povară sau o suferinţă cruntă. M-am tras mai mult în spate, fără să îl scap din priviri. Venind din partea lui Hades, cuvintele lui m-au speriat, silindu-mă să apelez la o reacţie de autoapărare. Ca şi când faptul că el se gândea la mine era ceva periculos. Era periculos pentru că ştiam că aveam să sufăr din asta. Fiindcă Hades nu făcea asta — nu se gândea la nimeni de parcă îi păsa într-adevăr. Îmi era teamă de un altfel de Hades, pentru că eu îl plăceam pe cel actual. — Şi nu e deloc în regulă, a oftat, retrăgându-şi braţul de după talia mea.

520

M-am tras mai mult în spate, până am ajuns în partea cealaltă a patului, pe margine. Palma sa a căzut pe saltea şi s-a sprijinit în ea. Purta un maiou şi nişte pantaloni din bumbac. Nu eram oricum atentă la asta, însă atitudinea lui mă intimida mai mult decât o făceau vorbele. Nici nu ştiam de ce eram atât de reticentă în fața mărturisirii sale. — De ce nu? am întrebat. Doar nu e ceva ce nu poţi controla. Suntem... prieteni. Nici măcar eu nu credeam aşa ceva. Şi-a ferit privirea, iar ochii lui au devenit mai negri decât înainte. — Adevărat. Nu era atât de sigur. Refuza să mai vorbească din teama de a nu spune, din nou, ceva ce nu ar fi trebuit. — Bine... am șovăit. O să ne prefacem că nu s-a întâmplat. Era, probabil, cea mai puerilă atitudine pe care puteam să o adoptăm în fața a ceea ce tocmai se întâmplase, însă nu aveam încotro. M-a fulgerat cu privirea și s-a încruntat, schimbându-şi poziția. — O să ne prefacem, a spus, din nou. Din nou... mi-am zis în gând. Şi-a lăsat capul pe spate, sprijinindu-l de speteaza patului, ca mai apoi să îşi treacă mâinile peste faţă şi să le oprească în păr. Adoram când făcea asta.

521

M-am sprijinit, la rândul meu, de spetează, şi mi-am strâns genunchii la piept. Îmi muşcam buza încontinuu şi mi-am poziţionat bărbia pe unul dintre genunchi, cu capul întors spre el. Şi am stat aşa, în linişte, neştiind ce ar trebui să spunem sau să facem. În definitiv, nu mai era nimic de spus sau de făcut. Atmosfera inexplicabilă care plutea între noi era mult prea complicată şi depăşea orice număr sau soi de cuvinte pe care le-am fi avut. Într-un fel... refuzam amândoi să spunem ceva, fiindcă aparent, ne înţelegeam fără să vorbim. Apoi a început să plouă puternic. Auzeam cum picăturile huruiau afară şi cum se loveau de tot ce apucau în cale, însoţite din când în când de tunete sau fulgere. Venise primăvara cu adevărat. Oftând, am început să mă joc cu materialul cearceafului deranjat de pe pat, ca mai apoi să simt salteaua cum se mişcă şi să îl văd pe Hades ridicându-se. S-a uitat nesigur la mine, de sus. — Cred că cel mai bine ar fi să ne prefacem că nu s-a întâmplat, a repetat el. Nu am intenţionat să te sărut, bine? A fost ceva de moment şi negândit. M-am grăbit să răspund: — Nici eu nu am vrut să te sărut înainte, m-am justificat simţind că era momentul să fac asta. Au fost momente de impas, pentru că mă simţeam nesigură. Rătăciri, atâta tot. Cred că doar îi simt lipsa lui David. 522

De unde am scos prostia asta?! Nu mai puteam da înapoi. L-am văzut încordându-se, oricât de mult a încercat să mascheze asta. Ţinând cont de maioul negru pe care îl purta, iam remarcat în semi umbră muşchii şi umerii cum i s-au contractat, mărindu-şi volumul. Şi-a trecut mâna prin păr, din nou şi eu m-am mustrat, gândindu-mă că fusese prima oară când reuşisem să îl mint pe Hades. În fapt, reuşisem, cumva, să mă mint şi pe mine însămi. Se pare că Aimèe cea sinceră era de fapt o mincinoasă veritabilă. — Ar fi bine să stăpâneşti cumva asta, mi-a spus el. Nu ai vrea să pici în braţele vreunui idiot, doar din motivul ăsta sau pentru că îţi e dor de David. Nici nu o să las asta să se întâmple, dar dacă tu vrei, eu nu te pot opri. M-am încruntat. — Ce motiv? — Ai nevoie de afecţiune, Aimèe. Ai nevoie de iubire şi alte lucruri pe care le vor fetele. — Ba nu, am ripostat tacit. Am nevoie de cineva care să mă facă fericită. Simţeam cum îmi pierdeam firea. — Fericirea ta nu ar trebui să depindă de nimeni. David tea iubit, Aimèe. Poate că el e cel care te poate face fericită. — Ba nu, l-am contrazis eu, iar tonul mi s-a ridicat cu o octavă. Cu David a fost doar... obişnuinţă. De aceea încă îi simt lipsa. Mi-a susţinut privirea, câteva momente, apoi a oftat. 523

— Ceea ce ai nevoie este un băiat bun, înţelegi? Un băiat care să te merite. Ai nevoie de cineva care poate să îţi ofere ceva mai bun decât ceea ce îţi ofer eu. Cineva care îţi poate oferi afecţiunea de care-ţi spuneam. Iubire. Fericire. Lucruri de care eu nu cred că sunt capabil. Nu îţi pot oferi ceva ce eu nu am. Am tăcut, ştiind că nu am suficiente argumente puternice pentru a-l contrazice. Într-o oarecare măsură îl credeam, dar nu voiam asta. Îmi spusese că se gândea la mine şi că îi păsa de mine. Și eu mă gândeam la el. Și îmi păsa de el. Și voiam să fiu cu el... Voiam ca în acel moment să mă ia în braţe şi să adormim așa, nu să ne contrazicem şi să căutăm (sau poate chiar să inventăm) argumente care ne interziceau categoric să facem asta. — Dar tu... am început, însă mi-am pierdut cuvintele. ...tu mă faci fericită, am continuat în gând. Oftând profund, mi-am dat părul după o ureche. — Nu mai contează. Mă consolam cu gândul că totul avea să treacă în timp. Nimic nu este nesfârşit. Nimic. Deja era prea mult. Hades îmi dăduse de înţeles că nu avea de gând să se apropie de mine mai mult decât era. Din acel moment, nici eu nu mai aveam de gând să fac asta. Erau mult prea multe lucruri care gravitau în jurul nostru şi creau, pe zi

524

ce trecea, o barieră tot mai solidă care ne despărţea. De parcă o sudam amândoi cu negare şi indiferenţă. — Da, a spus el în final, nu mai contează. Şi apoi a ieşit pe balcon. Ploaia s-a auzit mai puternic când a deschis uşa, apoi din nou linişte. Mi-am lăsat capul pe spate şi am închis ochii. Cât de mult îmi doream la acel moment să lovesc ceva. Da. Eram nervoasă şi rănită. Am detestat din tot sufletul acea seară, pentru că îmi retezase orice speranţă în privinţa relaţiei dintre mine şi Hades. Nimic nu avea să se îmbunătăţească. Am avut ghionionul de a depinde de el, de gesturile, de atitudinea, de cuvintele şi de privirile sale, încă de când mă mutasem la Columbia. Am avut, totodată, ghinion, de a trece prin mii de stări străine în preajma lui, care mi-au alimentat dorinţa de a-l cunoaşte şi a-l descoperi mai mult. Poate doar asta fusese. Şi poate lipsa lui David. Mă minţeam de una singură. M-am ridicat şi am aşezat cearceaful pe pat, apoi cuvertura, și m-am băgat sub ea. M-am întins pe o parte, cu spatele la balcon, unde ştiam că Hades fuma. Hades Maxwood... Cine era el, de fapt? Ştiam atât de puţine despre el şi, totuşi, atât de multe. Mama nu l-ar fi plăcut. Tata nici atât. Mă mira faptul că nu mă sunaseră, să îmi reproșeze ceva legat de despărţirea dintre mine şi David. Oare David nu le spusese? Nici eu nu făcusem asta, ce-i drept. Nici nu îmi mai păsa de ceea ce credeau ei sau oricine altcineva 525

care făcuse, cândva, parte din viaţa mea din Anglia. Când aveam să mă întorc acolo, luam totul de la capăt. Înainte să îmi dau seama, câteva lacrimi mi s-au scurs pe obraji şi am refuzat să le şterg. Îmi acceptam suferinţa, fiindcă mă făcea să mă simt vie. *** Dimineaţa m-am trezit din cauza alarmei lui Hades. Fusesem atât de ameţită cu o seară în urmă, încât uitasem până şi să îmi pun alarma. Noroc că făcuse el asta şi noroc că era duminică, altminteri întârziam la curs. Lunea aveam cele mai matinale cursuri, spre deosebire de cele din celelalte zile ale săptămânii, care erau alandala. Când am deschis ochii, abia am zărit ceva printre şuviţele de păr ce îmi invadaseră faţa. Ochii mă usturau din pricina sesiunii de plâns silenţios de care avusesem parte înainte să adorm. Nici nu îmi aminteam cum şi când adormisem, dar nu mai conta. Mi-am înlăturat părul de pe ochi şi mi-am găsit capul pe pieptul lui Hades. Aproape am icnit, însă m-am liniştit când am ridicat privirea şi am observat că dormea dus. Avea capul întors în partea cealaltă şi îi puteam auzi respiraţia cadenţată. Nu era, nici unu la sută, deranjat de sunetul asurzitor şi frustrant al alarmei. Nu am apucat să mă mişc prea mult, pentru că am rămas înlemnită simţindu-mi degetele de la o mână împleticite cu ale

526

lui şi poziţionate pe burta sa. Am fost surprinsă să constat forţa cu care îmi ţinea mâna prizonieră. Iisuse! Cumva, am reuşit să îmi eliberez mâna fără să îi disturb somnul. M-am întins până la noptiera de pe partea lui, unde avea telefonul, şi l-am înhăţat rapid, ridicându-mă în capul oaselor. M-am frecat cu o mână la ochi şi cu cealaltă am oprit alarma. Era prânzul deja. Hades nu s-a mişcat deloc şi mă întrebam la cât s-o fi culcat de dormea atât de adânc. Duhnea a fum de țigări, dar totuşi îmi plăcea mirosul combinat cu parfumul său. Era ceva specific Hades. Înainte să îl blochez la loc, telefonul a vibrat. M-am încruntat când am văzut numele Patriciei pe ecran, dar nu am făcut nicio mişcare. Primise un mesaj de la ea, însă textul nu apărea, ci doar notificarea. Un junghi surd mi-a contractat stomacul. Ei bine, nu era treaba mea, oricât de mult mă măcina curiozitatea. L-am blocat şi l-am aşezat la loc, întinzându-mă peste Hades, care s-a foit şi şi-a întors capul, simţindu-mă lângă el. M-am dat în lături şi el a rămas nemişcat, cu ochii închişi şi încruntat. Evident, nu se trezise. Am răsuflat uşurată şi m-am relaxat, coborând din pat. Afară încă ploua. Am mers până lângă geam, privind la picăturile mari de apă care loveau geamurile blocurilor, acoperişurile, maşinile, oamenii şi străzile. Privirea mi-a căzut pe scrumiera aşezată pe pervaz, care era plină ochi cu 527

chiştoace. Dumnezeule... M-am uitat peste umăr, văzându-l cum dormea liniştit. Atât de mult fumase... Mi-am trecut mâna prin păr, apoi am ieşit din dormitor. În baie, m-am spălat de câteva ori pe faţă, pentru a fi sigură că îmi revin. Discuţia cu Hades îmi răsuna în minte. Am întors cuvintele şi gesturile lui pe o parte şi pe alta, căutându-le diverse interpretări şi multe alte înţelesuri, mai mult sau mai puţin ascunse. Însă era în van. Am auzit vocile şoptite ale lui Hailey şi Seph, imediat ce am ieşit din baie. Nu am şovăit înainte să închid uşa la dormitorul meu, asigurându-mă că Hades dormea în continuare. Hailey şi Seph aveau să ceară explicaţii, iar eu eram nevoită să le ofer de una singură, ca de fiecare dată. M-am ivit temătoare de după perete, găsindu-i în bucătărie, gătind. Sau încercând să gătească. Hailey a fost prima care m-a observat și m-a analizat din cap până în picioare cu ochii mijiţi, zgâindu-se o vreme la părul meu, căruia nu îi oferisem deloc interes. Apoi un zâmbet bănuitor ia apărut pe buze, lucru ce l-a făcut pe Seph să se sucească spre mine şi să rânjească. — Bună dimineaţa, Frumoasă Din Pădurea Adormită! m-a întâmpinat el. Mi-am rostogolit ochii şi am răsuflat. Hailey a râs. — Nu cred că ăsta e apelativul potrivit.

528

Seph a chicotit şi eu m-am aşezat la masă, lângă el, care stătea în picioare şi amesteca de zor o omletă sau ceva asemănător — Dar care ar fi? s-a interesat el, deplasându-se spre Hailey — Prinţesă la ananghie. Mi-am strâns buzele într-o linie fermă, iar ea mi-a făcut cu ochiul. Nici nu ştia câtă dreptate avea... Nu uitasem de incidentul cu Eric de la bar, iar de Stellan nici atât. Speram să fie ceva trecător şi în zilele următoare să uit. Le luam ca pe învăţături de minte, notându-mi să nu mai calc vreodată într-un club şi, de asemenea, să nu mă mai urc vreodată cu un străin în maşină. — Hades doarme? a rânjit Seph către mine. — Da. — Dacă nu i-ai fi dat bătăi de cap aseară, s-ar fi trezit. De unde ştia Seph despre asta? De fapt... exista ceva ce Seph nu știa? — Nu am idee despre ce vorbeşti. Mi-am sprijinit capul în palmă şi am închis ochii. Hailey s-a trântit pe scaunul din faţa mea şi mi-a vârât în faţă un pahar cu suc de portocale. — Oh, ba sigur că ai! Vrei să spui că Maxwood nu doarme dus, în momentul ăsta, în patul din camera ta?

529

Am băut tot sucul din pahar, ca să trag de timp. Avea un gust îngrozitor, având în vedere că doar ce mă spălasem pe dinţi. — Nu, i-am spus eu, ridicând din sprâncene. Vreau să spun că nu am idee despre ce vorbeşti. Este o diferenţă. — Mai taci, m-a apostrofat ea în glumă. Ia vino încoace! Şi m-a apucat de braţ, silindu-mă să mă ridic de la masă şi s-o urmez în dormitorul ei şi al lui Seph. A închis uşa şi s-a întors cu faţa la mine, sfredelindu-mă din priviri. Cred că interogatoriul era singurul lucru de care mă temeam la Hailey. Era caracteristic ei ca atunci când voia să afle ceva, să te închidă cu ea între patru pereţi şi să îți pună întrebări până la epuizare. Uneori spuneam ca ea doar ca să scap. I se potrivea de minune meseria de avocat. De aceea studia dreptul. M-am aşezat pe pat. — Spune-mi, a început ea. — Ce anume? — Ce s-a întâmplat aseară, ce altceva? Am înghiţit în sec. — Aseară când? Şi-a rostogolit ochii si şi-a lăsat mâinile să îi cadă pe lângă corp. — Maxwood e în dormitorul tău, Aimèe! A gesticulat cu mâinile spre peretele din stânga, care despărţea dormitorul lor de al meu. Ca să nu mai spun de Stellan şi plimbarea voastră. — Hailey, am făcut o greşeală că am plecat cu Stellan. A fost destul de... insistent, şi nu mi-a plăcut. 530

— Ţi-a făcut ceva? — Ce? m-am răstit, involuntar, de parcă mă jignise. Nu, nu, nu! — A încercat? Mi-am lăsat capul în jos, stânjenită. Nu am idee de ce mă simţeam astfel când vorbeam despre asta. — Şi Hades? a întrebat ea. În fine, mare parte din discuţie am auzit-o aseară. Am rămas cu gura căscată. — Dumnezeule! am îmbrâncit-o cu degetele în şold. Aţi ascultat tot ce am vorbit?! Ea a chicotit şi a ridicat din umeri. — Scuze, dar era inevitabil şi mult prea tentant. Şi ca să îţi spun de-a dreptul, e clar că l-ai dat peste cap pe Hades. Niciodată, de când îl cunosc, şi crede-mă, îl ştiu de multă vreme, nu l-am văzut atât de chinuit. Nu cred că a existat o noapte în care să doarmă cu vreo fată aici, la Seph. Ştii la ce mă refer... Şi, pe deasupra — asta aşa, în caz că nu îţi e clar — niciodată nu a făcut atâtea pentru o fată. Discursurile lui Hailey îmi îngreunau viaţa. Mereu. La fel se întâmplase şi când m-am despărţit de David. Însă mă ajutau, totodată. Nu avea de unde să ştie că eu şi Hades ajunsesem deja la un consens — la o limită în care ne stabilisem nişte reguli. Desi reguli era un cuvânt emfatic. Mai degrabă... obligaţii.

531

Am tăcut câteva momente, neştiind ce aş fi putut spune. Inima mi-o luase la goană oricum şi mă simţeam bine să aflu ce îmi spunea Hailey. — Mă sperie situaţia asta, Hailey, crede-mă... Tu ce ştii despre familia lui? Evită mereu să vorbească despre asta. Expresia lui Hailey s-a contorsionat în ceva ce trăda nesiguranţa. S-a aplecat pe vine, în faţa mea. — E destul de complicat. O să îţi spună el, când va simţi nevoia să facă asta. Apoi, Hailey a chiţăit şi eu am tresărit. M-am uitat cu ochii mari la ea, înainte să îmi sară cu braţele în jurul gâtului. — Mă bucur enorm că te-a ales pe tine. Doamne! Nici nu ai idee... Le urăsc pe fetele care roiesc în jurul lui. Are atâta nevoie de o persoană ca tine, Aimèe!

532

Capitolul 45 Hades Mirosul de mâncare plutea în cameră şi nu mi-a luat mult timp până să îmi dau seama că soţii Towerd se treziseră. Am tras aer în piept şi am răsuflat lent, foindu-mă în pat. Auzeam cum încă ploua zgomotos afară şi asta m-a liniştit. Lita nu era lângă mine. Am deschis ochii şi mi-am ridicat capul de pe pernă. Aveam braţul întins pe perna ei şi celălalt aşezat pe burtă. Mam încruntat şi m-am ridicat în capul oaselor, trecându-mi mâinile peste faţă. Trebuia neapărat să mă bărbieresc. Am căscat şi am luat telefonul de pe noptieră. Ora două. Ce naiba? Îmi aminteam clar că pusesem alarmă pentru ora douăsprezece. Era oprită. Şi aveam un mesaj de la Patricia şi alte două de la Brad şi de la Victoria — probabil îl voia pe Figaro. Le-am ignorat şi m-am sucit în pat, îndreptându-mă de spate. Amorţisem, şi dormisem doar patru ore. Nici nu voiam să îmi imaginez cum arătam, dar nu îmi păsa. Discuţia cu Aimèe mă secase de toată energia şi oricât m-aş fi dichisit tot ca un rahat arătam. Am stat un timp cu capul în palme, rememorând replicile mele şi ale ei, de cu o seară în urmă. Făcusem asta de câteva ori înainte să adorm, dar aparent nu mai conta, fiindcă simţeam nevoia să le reîmprospătez.

533

Telefonul mi-a vibrat din nou şi am ezitat înainte să îl iau de pe pat. Mă întrebam ce făcea Lita şi bănuiam că probabil acum zâmbea cu Hailey prin bucătărie, gătind şi prefăcânduse că nimic nu s-a întâmplat, doar pentru că îi cerusem eu asta. Am luat telefonul şi am deschis un ochi, adormit, verificând mesajul. Dormisem doar patru ore şi muream de somn. Numele lui Stellan mi-a făcut ochii să atingă proporţii inimaginabile. M-am încruntat şi i-am citit mesajul de două ori. *Dă-mi numărul lui Aimèe, omule. Aseară a uitat să mi-l dea, când a plecat de la mine.* Am clipit lent, simţind cum pulsul îmi creştea treptat. Apoi am citit din nou mesajul. Şi din nou. Am ieşit din mesaje şi am intrat din nou, gândindu-mă și sperând că telefonul îmi făcea figuri. Însă nu, numele nenorocitului de Stellan era la mesaje primite, cu textul pe care refuzam să îl recitesc încă o dată din teama de a nu da cu telefonul de pământ. Mi-am ridicat privirea spre balcon, încercând să îmi amintesc dacă Lita îmi spusese ceva de mers acasă la Stellan, cu o seară în urmă. Nimic. Incredibil. Mă minţise, deci? Mi-am abandonat telefonul pe pat şi am ţâşnit în picioare, mergând ţintă către bucătărie. Am dat de Aimèe care ştergea 534

blatul mobilei de bucătărie. În apartament era linişte deplină şi mi-am dat rapid seama că probabil Seph şi Hailey erau plecaţi. Lita era în pijamale, cu căştile în urechi, fâţâind din fundul peste care pantalonii ei roz cu pisicuţe gri, de pijama, stăteau bombaţi. Văzând-o, furia mea s-a evaporat. M-am oprit instinctiv, realizând că nu mă putea auzi. Am rămas aşa, privind-o, ca să mă liniştesc. Nu eram pregătit să vorbesc cu ea după ceea ce se întâmplase cu o noapte în urmă. Şi nici măcar nu ne sărutasem... Eram prea afectat de ceea ce se întâmpla. Înainte să îi spun ceva ce aş fi regretat după, m-am retras în baie, unde am petrecut aproximativ zece minute. Aveam propria periuţă de dinţi la Seph, dar nu am evitat să mă răzbun pe Lita fiindcă o folosise pe a mea în seara de după karaoke. Am renunțat la bărbierit, amintindu-mi că probabil nu aveam de gând să mă încurc cu vreo tipa prea curând ca să mă deranjeze sau ceva. De când o întâlnisem pe Aimèe, îmi pierdusem interesul pentru altele. Nu că aș fi avut vreunul deosebit înainte, dar o căutam pe ea în toate pe care le întâlneam. Părerea mea despre sexul feminin era una sub nivelul oceanului. Am considerat întotdeauna că femeile sunt bune pentru a reproduce şi pentru a găti. Sunt înşelătoare, profitoare, prefăcute, vulgare şi nimfomane, îmi ziceam. Începeam de la o vreme să mă întreb dacă nu cumva greşeam. Aveam un exemplar viu care (putea fi inclus şi la categoria Pe Cale De 535

Dispariţie), chiar în bucătărie. Aimèe sfida orice concepţie pe care o aveam despre fete la vremea aia. Mă aşteptam să ţipe, să se simtă ofensată, jignită şi trădată, cu o seară în urmă; să arunce cu ceva în mine, să îşi ridice bărbia şi să facă stânga împrejur. Însă nu — ea s-a conformat. Din nou. A înţeles. Din nou. Mi-a fost al naibii de greu să îi spun că mă gândesc la ea, neavând garanţia că îi păsa de chestia asta. Expresia ei mi-a demonstrat că aş fi greşit dacă n-o făceam. Nu am regretat toate lucrurile pe care i le-am mărturisit lui Aimèe, pentru că era genul de fată în care aveam încredere, iar să am încredere într-o fată, pentru mine, însemna să fac pact cu mâna dreaptă a Satanei și să aştept să cad pe neaşteptate în cazanele Iadului. Acel moment nu avea să vină vreodată. Nu cât acea fată era Aimèe Moore. Era tot în bucătărie. De data asta spăla ceva la chiuveta şi fredona în şoaptă. M-am apropiat de ea şi m-a simţit. S-a întors brusc cu faţa la mine, îndreptând spre pieptul meu o lingură plină de detergent. A făcut ochii mari când m-a văzut — Oh! a icnit. Scuze! Credeam ca e Hailey. A tras cu degetul mic de firul căştilor şi le-a scos din urechi, lăsându-le să îi atârne la gât. — Bună dimineaţa, mi-a zâmbit slab.

536

Cu o seară în urmă plânsese şi totuşi a doua zi arata superb. Nu știam sigur dacă distanța noastră fusese motivul, însă îmi era teamă ca nu cumva s-o afecteze prea tare. Nu voiam să sufere. Nu pentru un tâmpit ca mine. Nu i-am răspuns şi m-am apropiat mai mult de ea. — Ce ai făcut mai exact aseară, Aimèe? S-a încruntat, privindu-mă stăruitoare, de parcă se uita la un lup care era gata s-o încolţească. — Ce am făcut? Bărbia îi tremura. Mereu i se întâmpla asta când îi era teamă. — Cu Stellan, am specificat. A ridicat din umeri şi şi-a coborât privirea. — Aimèe, am insistat. Ce ai făcut cu Stellan aseară? Gândul că se întâmplase ceva între ei mă înnebunea. A oftat şi a pus lingura deoparte. — Am mers la apartamentul lui... Urechile îmi ţiuiau. — ...ca să îşi ia el bagajele, fiindcă a spus că trebuie să plece din oraş, imediat după. Eu am rămas în maşină, deşi el a insistat să urc. Tot ce am putut face a fost să îmi dau naibii drumu la respiraţie. Lita nu observase stadiul în care eram, din fericire (doar un posibil stop cardiac). Eram cu adevărat disperat ca Lita să nu se refugieze într-o relaţie nepotrivită din cauza lui David. Tipul nu avea habar ce pierduse. Cu toate că o îndemnasem pe Aimèe să caute pe cineva care să îi ofere ceea 537

ce căuta ea, nu aveam de gând să o las în mâinile vreunui afurisit din Manhattan. — Deci nu s-a întâmplat nimic ce nu ar fi trebuit să se întâmple, nu? — La ce te referi? m-a întrebat ea. Cum putea fi atât de naivă? Era clar faptul că nu se întâmplase nimic între ei, altminteri se comporta altfel. Ea era suficient de sensibilă ca să fie afectată. Nici nu ştiu de ce insistam. Stellan abera. Avea tendinţa să facă asta când era refuzat. Unul dintre zecile lui de defecte. În definitiv, el nu avea de unde să știe că eu aveam s-o întreb direct pe Aimèe. Şi indubitabil, nu anticipa faptul că aveam să îi rup gâtul dacă se dovedea că într-adevăr îi făcuse ceva Litei. — Uită de asta, i-am spus, rotindu-mi privirea prin sufragerie. Unde sunt Seph şi Hailey? A ridicat din umeri. — Hades, de ce mă întrebi de Stellan? Ți-a spus ceva? — Nu. Eram curios. A încuviinţat, ezitantă, dar nu a spus nimic. M-am uitat prin sufragerie şi privirea mi s-a oprit pe cadourile primite, înșirate pe canapea. M-am uitat la Lita şi ea încă mă privea. Privirea ei, efectiv, mă durea. Și-a ferit-o imediat şi a încercat să pară degajată, revenind la spălatul vaselor. Hailey şi Seph aveau mașină de spălat vase, de ce le spăla manual? În fine, am lăsat-o în treaba ei şi am mers spre cadouri.

538

Le-am despachetat pe rând. Aveam nişte prieteni teribil de neinspiraţi. Ştiu că jumătate din ele au fost parfumuri și alte nimicuri, iar cealaltă jumătate doar bani. Îmi aminteam perfect cum arăta ambalajul cadoului de la Aimèe şi am încercat să îl evit, ca să nu par disperat. Ea şi-a terminat treaba în bucătărie şi a venit lângă mine, aşezându-se pe fotoliul poziţionat vizavi de canapea. Aş fi zis că mă simţeam ca în dimineaţa de Crăciun, dar eu nu aveam idee, la vremea aceea, cum era o dimineaţă normală de Crăciun. — Ăla e de la mine, m-a informat, când am ajuns la cadoul primit de la ea. Nu că n-aş fi ştiu deja! — Să vedem... L-am desfăcut. Aparent, era o cutiuţă banală. Nu mă aşteptam să fie vreo cutie de prezervative, fiindcă numai Helen făcea cadouri de genul ăsta, însă la ceea ce am găsit în interior chiar nu mă aşteptam. M-am uitat la Lita, surprins. — Valknut? — Da. Nu îţi place? M-am gândit că ar fi frumos să îţi ofer ceva cu semnificaţie. E simbolul lui Odin. Mă rog, doar în unele culturi. În proza Edda, se spune că semnifică inima lui Hrungnir. A fost celebră. Am citit şi că... — Ai citit despre toate astea? am întrerupt-o. Bănuiam că deja aflase. — Da, a aprobat. Şi... am găsit şi semnificaţia numelui tău. Da, aflase. 539

A tăcut, iar eu am privit-o stăruitor. — Şi nu ai întrebări? Nu a şovăit deloc. — Una singură... De ce Hades? De ce Zeul Infernului? Uşa de la intrare s-a deschis, iar Seph şi Hailey au năvălit înăuntru, cu sacoşe după ei. Mi-am pus cadoul de la Lita la gât şi am aruncat toate ambalajele într-o sacoşă mai mare, după care m-am ridicat să le duc la gunoi. Reuşisem, din nou, să evit subiectul în faţa ei. Voiam să îi spun, dar eram conştient că m-ar fi privit altfel după. Nu îmi doream asta. Mai bine îmi înfigeam o furculiţă în palmă decât să o văd pe Lita privindu-mă aşa cum o făceau ei. Hailey şi Seph erau uzi din cap până în picioare. Asta mi-a amintit de ziua în care eu şi Lita am intrat plini de zăpadă în camera lor de la Columbia. Aveam impresia că trecuse o veşnicie de atunci. — E bestial afară! a exclamat Hailey. — Da, observ, am bombănit eu, îndesând ambalajele în gunoi. — Taci, Maxwood. Tonul lui Hailey era ameninţător. Nu voiam să mă ia la rost, pentru că nu aveam chef să o înfrunt. Ştiam că atitudinea ei arţăgoasă era cauzată de cearta dintre mine şi Lita, pe care eram ferm convins că o auzise cu o seară în urmă. Seph m-a bătut pe umăr cât Hailey s-a dus val vârtej spre Aimèe. — Trebuie să vorbim. 540

M-am îndreptat de spate şi m-am uitat la el. Avea părul lipit de cap şi apa i se scurgea peste faţă. — Usucă-te întâi, i-am zis. — Fii atent... E ceva serios. — Vin imediat, l-am asigurat, şi am aruncat o privire spre Lita. După zece minute eram cu el pe balcon, fumând. Seph își butona telefonul şi mi l-a întins, privindu-mă cu părere de rău. Atitudinea lui mă făcea curios. Am luat telefonul și am citit. O conversaţie între nişte indivizi de la universitate: *Rămâne aşa?* *Nu, frate, eu mă bag.* *A zis că fiecare face cum vrea. Încercaţi să păreţi drăguţi la început, că se lasă greu.* *Stellan e bou. Nu are numărul ei.* *A zis că e ok oricum, ce nu înţelegi?* *Îl luăm de la Maxwood. A dansat cu ea la Pacha. Sigur o știe.* *Ha ha ha. A rezolvat-o.* *Doar nu stătea Maxwood deoparte.* *Nimeni nu stă deoparte, frate.* — Ce e asta, Seph? am reuşit să articulez. Despre cine vorbesc? Nu am putut să citesc mai departe. Nu înainte ca bănuielile să îmi fie dezaprobate. L-am privit pe Seph şocat, încercând să îmi păstrez cumpătul. El a ezitat înainte să răspundă, oftând: — Despre Aimèe. 541

Capitolul 46 Aimèe Hailey se ştergea pe păr cu un prosop, în timp ce eu tocmai strângeam şi ultimele rufe. De când mă mutasem la ei, căzusem de comun acord să mut transferul lunar de bani, trimis de tata pe contul lui Seph, fiindcă aveam să contribui la facturile şi implicit cumpărăturile din casă. Măcar atât puteam face. Asta mă făcea să mă simt bine, într-o oarecare măsură. Nu eram chiar atât de în plus acolo. Hailey era întotdeauna disponibilă să îmi asculte gândurile şi nu se sfia din a-şi petrece timpul cu mine, iar Seph îmi era ca un frate mai mare. Priveam pierdută la ceea ce făceam, gândindu-mă într-o doară la ce se întâmplase cu o seară în urmă. Nimic nu îmi putea lua gândul de la asta. Nici nu mă străduiam să îl alung. Să reprim sentimentul melancolic devenise ceva imposibil de făcut. Oricât m-aș fi străduit și oricât m-aș fi sforțat. Sentimentele mă mistuiau dintr-o parte, dorul dintr-o alta. Apoi erau gândurile... Amintirile... Aveam nevoie de o pauză. De ceva care să mă scoată din starea lamentabilă în care mă aflam. — La ce te tot gândeşti? m-a întrebat Hailey. Tresărind, am căutat frenetic un răspuns credibil. O minciună, eventual. Nu mă aşteptam la o întrebare de genul. — La ce mă gândesc? 542

Ea a râs — Eu te întreb pe tine — la ce te gândeşti? — La totul şi nimic. A scos un hohot, în parte amuzat, în parte bănuitor. Privirea ei era clar suspicioasă, aşa că nu am ezitat înainte să oftez profund, șiind că nu voi putea rezista prea mult până să vorbesc cu ea despre asta. Abordam orice fel de subiect cu Hailey, mai puțin cel legat de ceea ce simţeam pentru Hades. A lăsat prosopul pe patul ei şi al lui Seph, apoi s-a aşezat în genunchi lângă mine, poziţionându-şi coatele pe picioarele mele. — Treci printr-o pasă proastă? m-a întrebat, evident îngrijorată. — Nu chiar, am recunoscut. — Te oboseşte? M-am uitat la ea cu sprâncenele arcuite. — Cine? — Hades. Recunoaşte! Mi-am rostogolit ochii şi m-am ridicat, aşezându-mă pe pat. Ea s-a aşezat în dreapta mea şi priveam amândouă în faţă, spre uşa dormitorului care era deschisă. Ştiam că Seph şi Hades erau pe balcon fumând, iar asta m-a liniştit, fiindcă ştiam că nu puteau auzi. — Ei bine... Nu am idee ce se întâmplă. Eu şi Hades am fost pe punctul de a ne săruta de câteva ori.

543

Hailey a sărit în picioare, cu ochii mult prea mari pentru limita normalului. Faţa i s-a contorsionat şi a rămas cu gura căscată. Nu mă aşteptam la reacţia asta. Nici nu realizasem ce detaliu important evitasem atâta vreme, faţă de ea. — Ați... ce?! a făcut ea, stupefiată. Şi de ce v-aţi oprit? Iisuse! Nu v-aţi sărutat deloc? M-am întins până la ea şi am prins-o de braţe. — Hailey! am apostrofat-o, făcând semn din privire spre balcon. Mai încet! Nu, nu ne-am sărutat, am şoptit. Ne-am oprit. E aiurea, ştiu. — Ții la el, a concluzionat ea. Fato, îţi zic clar: ţii la el. Oh, mersi! Ceva ce nu ştiam... — Asta cred şi eu, dar poate totuşi e doar dorul de... o relaţie. Dorul de David. A pufnit, ridicând mâinile spre tavan şi lăsându-şi capul pe spate. — Eşti fenomenală! Nu poţi ţine la cineva din dorul de altcineva, a spus şi a lăsat un răstimp menit ca eu să analizez ce îmi spusese. Ceea ce vreau eu să spun este că... Aimèe, tu și Hades aţi petrecut o perioadă lungă de timp, împreună, de când te-ai mutat în New York. Ştiu că probabil acum te gândeşti că e doar un sentiment trecător, fiindcă ai venit întrun mediu nou, ai cunoscut oameni noi, ţi-ai făcut prieteni noi, şi ai impresia că eşti influenţată de toate astea... Însă nu e aşa. Dacă ai sentimente pentru Hades, înseamnă că aşa a fost să fie,

544

nu din cauza lui David sau din cauza altcuiva, ci datorită lui Hades. Doar lui. Şi m-a bătut uşor cu palma peste genunchi. — Doar lui! A îndreptat degetul arătător spre nasul meu. Nu m-aş fi aşteptat vreodată ca ceva atât de aparent simplu, să mă afecteze atât de mult. Îi înţelegeam reţinerea lui Hades, pentru că simţeam că ceva îl făcea să se oprească mereu. Într-un fel, asta mă liniştea, pentru că dacă ar fi fost suficient de neserios, ar fi profitat de orice moment pe care lam petrecut împreună, ca să mă sărute sau... altceva. În schimb, el era foarte distant şi reticent. Asta mă făcea să îmi doresc mai mult să ajung la el. Odată cu ivirea lui Aimèe cea curajoasă, Hades o scotea la suprafaţă şi pe Aimèe cea perseverentă şi ambiţioasă. Am oftat. — De ce mă simt de parcă asta ar fi o povară? am întrebat. E ca și cum aş avea cutia toracică plină cu nisip. Uneori e sufocant. Ea a zâmbit, puţin compătimitoare. — Pentru că îţi e teamă că va trece. — Asta chiar nu pot pricepe, mi-am împuns eu bărbia în piept, ridicând o palmă în aer. Am calificative bune, crede-mă. Ştiu zeci de teoreme şi ecuaţii, dar asta nu înţeleg. A râs din nou, cu poftă. — Iei lucrurile prea în serios, fato. Pierzi vremea! De ce nu îi spui ticălosului ce simţi? Şi... că tot veni vorba, ia spune-mi în detaliu, cum mai exact era să vă sărutaţi? 545

I-am acoperit gura cu palma și m-am uitat peste umăr, la balcon. Afară ploua, iar băieţii nu se vedeau, fiindcă erau în partea celaltă a balconului — spre dormitorul meu. Ultimul lucru pe care mi-l doream era ca Hades să afle eă eram preocupată de cele întâmplate. Probabil ar fi fost satisfăcut și plin de el ca întotdeauna. — Mai încet, Hailey! am certat-o. Ea a râs din nou, în timp ce eu am făcut o grimasă. Hailey era atât de plină de viaţă. Compania ei mi-a plăcut întotdauna. Îmi amintea oarecum de Caroline, ceea ce mă făcea să mă întreb dacă nu cumva mă simţeam atât de bine în preajma lor pentru că le simţeam dorul vremurilor trecute, petrecute în alte împrejurimi, cu alte persoane. În faţa lui Hailey mă puteam destăinui. Ajunsesem să am încredere în ea şi, până la urmă, nici nu credeam că pot trece prin asta de una singură. — Hai, povesteşte! — Ei bine... Înainte să pot continua, am auzit uşa de la balcon trântindu-se, iar paşii apăsaţi ai lui Hades, pe care îi puteam recunoaşte dintr-o mie, s-au auzit de-a lungul dormitorului, ca mai apoi să treacă val vârtej pe hol. Nu a durat nici două secunde şi Seph a apărut în urma lui, dar s-a oprit când ne-a observat în treacăt. Și-a vârât capul de după perete, privindune cu o expresie greu de interpretat. Era un mixt de stări. Ochii lui i-au aţintit pe ai lui Hailey, fără să spună nimic, de parcă se înţelegeau prin limbaj vizual, după care s-a uitat la mine cu părere de rau. 546

— Îmi pare rău, Aimèe. Sincer. Și apoi a dispărut, înainte să se audă uşa de la intrare trântindu-se cu putere. Hades plecase. Hailey a sărit în picioare fără să şovăie vreo clipă şi eu am urmat-o pe hol, cu respiraţia aproape tăiată. Seph se încălţa. Hailey s-a oprit exact când el s-a îndreptat de spate, pentru ași pune geaca pe el. — Ce s-a întâmplat? Unde plecaţi? — Hades, a fost tot ce a putut spune Seph, înainte să o sărute în fugă pe Hailey şi să iasă pe uşă. Ea a scos capul în holul blocului, deplasându-se până la balustradă pentru a-l privi pe iubitul ei cum coboară scările. Am urmat-o. — Seph! Unde mergeţi?! a strigat. — La pub-ul din capătul bulevardului. Ne întoarcem imediat, a răspuns el, creând ecou în toată scara blocului. Îţi explic imediat, iubito. Rămâneţi aici! M-am uitat panicată la Hailey. Din apartament a început să răsune melodia telefonului meu. Hailey s-a întors spre mine, dându-şi părul blond peste cap. Ochii ei erau îngrijoraţi. — Mereu aduce belele cu el! a spus, disperată, cu un geamăt. Mereu! Şi a intrat grăbită în apartament. Am închis imediat uşa în urma mea, privind-o cum se agita prin sufragerie, luându-şi haina pe ea, cheile, geanta şi cizmele pentru ploaie. Telefonul meu încă mă anunţa că 547

primesc mesaje şi am izbutit fără tragere de inimă să îl iau de pe canapeaua din sufragerie, unde zăcea probabil încă de cu o seară în urmă. Speram să fie Seph sau Hades, dar nu eram nici pe aproape. Când m-am uitat la ecran, m-am încruntat. Şapte mesaje de la numere necunoscute. Inima mi-a stat în loc. Leam citit pe fiecare în parte, fiindcă erau scurte şi aproape identice. — Aimèe, m-a strigăt Hailey şi am simţit-o venind în spatele meu. Hai să mergem. Nu putem sta degeaba în casă. Vreau să aflu ce s-a întâmplat. În acel moment, voiam să dispar de acolo. Să mă dezintegrez, teleportez, fug — orice. Hailey mi-a observat privirea pierdută, aşa că a luat telefonul din mâna mea, iar eu nu m-am împotrivit. M-am aşezat pe canapea, mutându-mi privirea în podea. Când mi-am ridicat-o, Hailey era în plin şoc, cu privirea aţintită în telefon. S-a uitat la mine cu prudenţă, apoi a clipit o dată şi lung, sondându-mi expresia. — Ce e asta? Am înghiţit în sec, iar colţurile ochilor ei zvâcneau. — Nu știu. Nu am idee... Hailey... Eu... Mi-a întins telefonul. — Acum le-ai primit? Am aprobat temătoare. Ea a tăcut, apoi telefonul i-a sunat, dar l-a ignorat. — Aimèe, indivizii aştia nu ți-ar fi trimis mesajele astea fără motiv. 548

Îmi era imposibil să accept faptul că Hailey s-ar fi îndoit vreo clipă de mine. — Vor să știe când ești liberă și... Ce naiba? Sprâncenele îi zvâcneau. Nu cumva să... La ei se duce Hades! S-a sucit pe călcâie şi după ce s-a întors din dormitor cu un fes pe cap, a păşit hotărâtă spre uşă. M-am ridicat la rândul meu de pe canapea, îndesându-mi telefonul în buzunar, şi am urmat-o. Ea era deja pe hol atunci când eu mă încălţam. Am înhăţat geaca şi am trântit uşa în urma mea, învârtind cheia de două ori. Afară ploaia se oprise şi am zărit-o pe Hailey mergând spre taxiurile aliniate în faţa cafenelei de vizavi. Picioarele au început să îmi alerge automat pe urmele ei şi m-am avântat pe bancheta din spate chiar înainte ca taxiul să plece. Nu îmi plăcea atitudinea indiferentă a lui Hailey. Se comporta de parcă nu eram acolo. I-a spus taximetristului adresa şi am plecat alene de pe loc. — Aţi putea să vă grăbiţi? Vocea ei era mai intimidantă decât expresia. Taximetristul a mărit viteza, uitându-se pieziş la noi în oglinda retrovizoare. Trăgând aer în piept, m-am făcut mică în bancheta inconfortabilă, căutând cu frenezie răspunsurile unor întrebări. Mă speria ceea ce se întâmpla. Hailey era nervoasă pentru că știa că pierduse controlul asupra situaţiei, iar asta nu îi convenea deloc. Se temea ca nu cumva Seph să păţească ceva din cauza pornirilor inexplicabile şi impulsive ale lui Hades. 549

Speram din tot sufletul ca nu cumva mânia lui Hades să fie pricinuită de ceea ce primisem eu pe telefon. Îmi era frică să scot din nou mobilul şi să recitesc mesajele. Îmi era frică până şi să mă gândesc la ele. Ploaia începuse din nou când am recunoscut din depărtare maşina lui Seph, parcată pe o străduţă unită cu bulevardul. Taximetristul a oprit şi Hailey i-a plătit rapid, fiindcă îşi scosese pe drum banii. Coborând, inima mea era mai aproape de un stop cardiac cu fiecare secundă în plus. Ne-am ferit cum am putut de picăturile mari ale ploii, străbătând aleea din faţa pub-ului. Înainte să apucăm să intrăm, uşa s-a deschis larg şi Stellan s-a repezit afară. M-a împuns cu umărul în graba sa, încercând să treacă prin ploaie. El nu spunea că pleacă din oraş? Imediat după, Hades l-a urmat, iar eu m-am dat în lături cât să nu mă observe. Paşii iuţi ai lui Stellan se îndreptau spre BMW-ul său, însă Hades l-a ajuns din urmă. Dintr-o mişcare ageră, l-a răsucit, zmucindu-i umărul, şi i-a dat un pumn. Stellan s-a întors pe loc din inerţie. Am înlemnit, privindu-l pe Hades printre picăturile de ploaie cum i-a prins cu o palmă beregata şi cu cealaltă cămaşa pe care o purta. Izbindu-l de portiera maşinii, s-a aplecat deasupra lui. Nu puteam auzi nimic, însă ştiam că Hades îi spunea ceva lui Stellan. Hailey m-a atins pe umăr, dar nu am îndrăznit să o privesc. Seph a apărut lângă noi, strigându-l pe Hades.

550

— La naiba! a înjurat el, atunci când Hades l-a tras pe Stellan în faţă şi apoi l-a izbit din nou cu putere de portiera maşinii sale. Aimèe, spune-i ceva! m-a apostrofat Seph. Spunei că Stellan nu are nimic de-a face! Mi-a luat câteva secunde pentru a pune lucrurile cap la cap. Dacă era ceea ce credeam eu, atunci era cazul să intervin cumva. Însă nu puteam depăşi starea violentă de şoc. I-am aruncat o privire scurtă lui Seph, apoi Hailey a icnit, pentru că Hades îl lovise din nou pe Stellan. Înainte să gândesc de două ori, am pornit către ei, alergând prin ploaie. Pe cât de tare mă conduceau picioarele, pe atât de rapid o lăsam pe Aimèe cea fricoasă în urmă. Hainele îmi erau ude şi părul mi se lipise de faţă, dar nu m-am oprit. Gâfâind, l-am prins pe Hades de umăr şi l-am silit să se întoarcă spre mine. Nu m-a băgat în seamă, aşa că m-am impus mai mult. Apa picura pe faţa amândurora, scurgânduse pe păr, nas şi bărbie; cu tot cu sângele care îi şiroia din nas lui Stellan. — Hades! Gata! i-am spus dintr-o răsuflare şi l-am cuprins cu brațele, într-un gest disperat. Gata! S-a dat doi paşi în spate, uitându-se pe sub sprâncene la Stellan, cu bărbia împinsă în piept. Nu puteam asimila expresia sa decât cu cea pe care o avea în ring, iar asta mă speria suficient de tare încât să îl silesc să se liniştească. Nu îmi era teamă că îi putea face lui Stellan ceva, îmi era teamă că ar putea deveni din nou acel Hades de nerecunoscut.

551

Mi-am poziţionat palma pe pieptul său şi cu cealaltă l-am prins de braţ. — Gata, am spus din nou, simţindu-i pieptul cum i se ridica și cobora alert sub palma mea. El a scos un sunet puternic, din piept, care m-a făcut să tresar. — Obsedaţi infecţi ce sunteţi! a urlat spre Stellan. Ia-ţi gaşca şi căraţi-vă! Dacă mai aud vreodată numele lui Aimèe pronunţat de gurile voastre împuţite, vă rup capetele! Dumnezeu îmi e martor, Stellan! Îţi jur că asta o să fac! Stellan se ţinea de nas cu o mână, iar cu cealaltă încerca să îşi aşeze cămaşa deja udă leoarcă. Încă se sprijinea de portieră, uitându-se în sus la Hades care clocotea de furie, în ciuda abundenţei ploii care ţârâia în jurul nostru. L-am simţit pe Hades când a dat să facă un pas spre el, dar m-am împotrivit, împingându-l înapoi. Puterea mea aproape insignifiantă nu a făcut faţă forţei lui, dar Hades a ascultat iniţiativa mea şi s-a retras. Nu m-a privit absolut deloc, deși era mai mult decât conștient că eram acolo. Refuza să mă privească. Seph a apărut ca din neant și a intervenit imediat. — Șterge-o, Williams, ce aștepți?! Seph îi făcuse, pot spune, un serviciu lui Stellan. Încă două secunde și nimic nu îl mai scotea din calea pumnilor lui Hades. A bâjbâit cu mâna liberă după mânerul portierei, continuând să îl înfrunte din priviri pe Hades, cu un tupeu artificial. 552

Înainte să se urce în maşină, a aruncat cuvintele către el: — Nu degeaba a fugit Patricia de tine. O să vezi şi tu cum e să pierzi pe cineva, atunci când o să ai pe cine! Ce puteam eu înţelege din asta? M-am uitat în sus la Hades, exact când un mușchi facial i-a zvâcnit pe sub şiroaiele de apă ce i se prelingeau peste barba crescută. L-am simţit încordându-se, dar nu a făcut nicio mişcare şi m-am bucurat pentru asta. Stellan a plecat în grabă, iar roţile BMW-ului său s-au frecat de asfalt, lăsând în doar câteva secunde, în urma sa, luminile roşii ale stopurilor de pe spate. Mi-am trecut limba peste buze, fără să reacţionez în vreun fel, iar Hades s-a relaxat. Seph a dispărut dintr-o dată din peisaj. Mi-am coborât palmele de pe braţele lui Hades, în jos până la coate, şi le-am oprit pe antebraţe. A închis ochii, părând depăşit de situaţie, apoi am auzit gălăgie din spatele său. Voci indescifrabile, înjurături şi maşini pornite. Au trecut pe lângă noi în viteză şi abia apoi Hades a deschis ochii. M-a fixat cu privirea. Era incredibil felul în care se uita uneori la mine... Ca şi când eram tot ce voia să vadă vreodată. Nu avea sens să îl mustrez sau să îl întreb ce a fost în capul lui de s-a luat de Stellan. Intuiam deja motivul şi nu aş fi suportat ca Hades să îmi confirme. Era înfiorătorul gândul că el s-ar fi băgat în aşa ceva doar ca să îmi ia mie apărarea. Era momentul să renunţ la teama puerilă de societate. În definitiv,

553

asta ne înconjura. Acela era mediul în care vieţuiam, oricât aş fi închis eu ochii în faţa lui. — Hai înăuntru, i-am spus, pe un ton mai scăzut decât intenţionasem. O să facem pneumonie dacă mai stăm în ploaie. — Nu ai de gând să mă întrebi despre ceea ce tocmai s-a întâmplat? Am fost surprinsă să aud asta. — Nu tu ar trebui să mă întrebi pe mine? am bâiguit. Cred că e ultimul lucru de care ai nevoie în momentul ăsta. I-am simțit palmele pe talia mea, trăgându-mă mai aproape de trupul său. Mi-am coborât privirea, incapabilă să îl privesc. Probabil a interpretat gestul meu ca fiind influenţat de dezgustul pe care îl simţeam faţă de el. A crezut că nu voiam să îl privesc, când de fapt eu nici nu ştiam cum să îi arăt cât de mult adoram faptul că îl preocupa starea mea. Și-a sprijinit din nou fruntea de a mea şi am încercat să nu mă concentrez pe ploaia ce i se prelingea peste buze. M-a prins de ceafă şi m-a îndemnat cu blândeţe să îmi aşez capul pe pieptul lui, ca mai apoi să își sprijine bărbia pe creştetul meu. Nu am ezitat înainte să îmi strecor braţele pe sub braţele sale şi să îi cuprind torsul puternic. M-a îmbrăţişat strâns şi am rămas aşa câteva minute, uitând complet de ceea ce a fost sau ceea ce avea să urmeze. Nu mai conta. Îmbrăţişarea aceea a fost exact ce aveam nevoie după discuţia pe care o purtasem cu o seară în urmă. Cu toate că m-a derutat mai mult, ştiam că şi el avea nevoie de acelaşi lucru. 554

M-am depărtat uşor. — Nu cred o iotă din ce spune Stellan, mi-a spus. — Hades, eu nu am făcut nimic cu Stellan aseară. M-a privit stăruitor şi un colţ al buzelor i-a zvâcnit într-un zâmbet mic. — Te cred. Bărbaţii sunt nişte idioţi, Aimèe. Să nu asculţi niciodată tâmpeniile care le ies pe gură şi nici să nu le dai importanță. Pentru o clipă, m-am întrebat dacă vorbea în general sau dacă făcea referire la el. — Dă-i naibii pe toţi! a adăugat şi, pentru mine, nu a mai contat la acel moment nimic din ceea ce ne înconjura.

555

Capitolul 47 Hades Fusesem un nenorocit. Aş fi putut evita toată tărăşenia dacă nu aş fi lăsat-o să plece cu Stellan în seara aia. Stellan şi gaşca lui de ticăloşi... Puteau spune orice, despre absolut orice aveau ei chef şi îi toleram, pentru că nu dădeam doi bani pe ei, însă nu suportam nici măcar o clipă ideea ca numele lui Aimèe să fie pronunţat de buzele lor, într-un asemenea context. Când i-am găsit în pub, râzând la masă, am văzut negru în faţa ochilor. M-am întrebat dacă ei aveau vreo firimitură de idee despre ce provocau cu zvonurile lor — despre ce puteau face nişte cuvinte atât de banale pentru ei şi atât de semnificative pentru alţii. Nu mi-o puteam imagina pe Lita trăind zi de zi, în următoarea lună (fiindcă asta era limita de timp în care puteau întreţine ei o bârfă, răspândind-o), cu vocile lor răsunându-i în minte. Ea nu putea fi indiferetă, pentru că pur şi simplu aşa era Aimèe — dădea importanţă oricărui lucru care o înconjura. Şi tocmai de asta munca mea devenea mai dificilă. Am tras-o din nou în braţele mele. — Hades, o să răcim. Nu i-am dat drumul, oricum. A avut dreptate când a spus că nu aveam nevoie de nimic în acel moment. Aveam nevoie doar de moment în sine. — De data asta o să vin cu Theraflu şi Coldrex. Promit. 556

I-am simţit pieptul vibrând, a ceva ce părea o încercare de a râde. De parcă nici nu mă oprise din a-l cafti pe Williams... Mi-am reprimat toată furia care mi se acumula rapid în corp, fiindcă nu voiam să stric acel moment de care aveam disperată nevoie, după discuţia pe care o avusesem cu ea în noaptea anterioară. — Nu o să te înţeleg vreodată, Hades. Ploua, dar am simţit valul de căldură care mi-a străbătut corpul. A trebuit să mă prefac că sunt imun. — Nici eu nu mă înţeleg uneori. Lita s-a dat în spate, cu privirea coborâtă în pământ. Ploaia se mai potolise şi devenise chiar plăcută. Era în perfectă concordanţă cu starea mea spirituală, acum liniştită, dar încă demoralizantă. Câteva picături îi atârnau Litei pe genele lungi, apoi cădeau pe obraji şi apoi altele le luau locul. Buzele îi erau umede şi mai roz ca niciodată. Atât de tentante... — De ce ai făcut asta? m-a întrebat, alungând brusc imaginea sărutului, din mintea mea. Şi-a ridicat alene privirea de-a lungul trupului meu, oprindu-şi-o fix în ochii mei. Cerea sinceritate. — Ce anume? Mi-a prins palma în palma ei mică şi a ridicat-o la nivelul pieptului. Pe tendoane mi se iveau neruşinatele răni de la meciuri. Ştiam că se referea la pumnii daţi lui Stellan, dar să mă prefac că nu înţelegeam era cea mai bună opţiune. Ea miar fi repetat după, din nou şi din nou, iar eu aş fi continuat să 557

evit ca un idiot ce eram. Însă merita o explicaţie. Dacă nu afla de la mine, afla de la dobitocii din universitate şi asta m-ar fi deranjat mai tare, ştiind că avusesem şansa să schimb ceva şi n-o făcusem. Pumnii oferiţi nu dădeau timpul înapoi şi nici nu eliminau bârfa, dar mă alinam cu imaginea lui Stellan purtând vată în nas. Am meditat o clipă, căutându-mi cuvintele potrivite. Tocmai stăteam în ploaie, uitându-mă în ochii fetei care mă dăduse radical peste cap, şi tot ce făceam era să îmi pierd cuvintele? Speram să nu simtă în totalitate intensitatea bătăilor inimii mele. Aş fi părut mai tăntălău decât eram. Lita era singura fată care într-adevăr îmi dădea emoţii. Asta pentru că nu suportam ideea de a şti că făceam ceva ce ar fi putut-o deranja. Încercam să fac lucrurile să meargă în modul lor firesc. Orice naibii ar fi însemnat să meargă, la vremea aceea. Înainte să pot spune ceva, ea mi-a luat-o înainte. — Ştiu că Stellan a stârnit un zvon printre ceilalţi, pentru că mi-au trimis nişte mesaje. Nu vreau să cred că ăsta e motivul pentru care l-ai lovit. Mesaje? M-am sucit pe călcâie, lăsându-mi capul pe spate. La naiba! Asta nu îmi trecuse prin minte. Nici nu mai conta de unde luaseră ei numărul. Faptul era consumat. Oricât încercam să o tin pe Aimèe la distanţă de lumea aia, era imposibil. Era inevitabil.

558

— Uneori, îmi e greu să îi înţeleg pe cei din jur, a continuat ea, iar eu am privit-o cercetător. Dar pe tine îmi e mai mult ca imposibil. — Atunci nu mă înţelege. Şi pe cei din jur cu atât mai puţin. Nu merită osteneala şi timpul, pe care le-ai consuma anapoda, Aimèe. Eu îl cunosc pe Stellan. Nu mă miră ce a făcut. A tăcut, clipind mărunt, pentru a înlătura picăturile de ploaie. — Poate pentru că l-am refuzat. Şi care a fost faza cu Patricia? Atunci mi-am dat seama ce se întâmplase, de fapt. — Stellan şi Patricia au fost împreună o vreme. În fine, Stellan era cu Patricia, ea nu era cu el. Cred că suferă după ea acum. A pufnit. — Şi a dat vina pe tine pentru plecarea ei... a concluzionat ea. Stellan o folosise pe Lita. Nu avea nimic cu ea, ci cu mine. Nu puteam decât să mă bucur, oricât de ciudat ar suna. Pentru că nu i-a făcut altceva mai grav cu o seară în urmă. Am refuzat să îi dau drumul la mână, aşa că m-am apropiat din nou de ea, lăsându-mi mâna împleticită cu a ei să cadă pe lângă corp. Mi-am făcut de lucru, încercând să maschez starea agitată pe care o aveam, jucându-mă cu degetele subţiri ale mâinii ei. Şi-a ferit privirea, uitându-se

559

undeva în zare. M-am uitat lacom la ea, în timp ce îşi muşca buza. Cum puteam nega faptul că mă atrăgea din toate punctele de vedere? — Răspunde-mi, Hades. M-am uitat nedumerit la ea. — De ce l-ai bătut pe Stellan? Nu îmi venea să cred că încă nu înţelesese. — Nu e destul de evident? — Ei bine, nu. Dacă era, nu te-aş mai fi întrebat. Bine, asta era logic. Cred că ea spera să îi ofer alt motiv decât cel pe care îl intuise ea. — A vorbit urât despre tine. Nimeni nu vorbeşte urât despre prietenii mei. Ochii i s-au îmblânzit, dar parcă mai mult îmi plăcea cum mă ardeau cu câteva secunde în urmă. O puteam înfuria atât de repede... Şi nu puteam să nu mă bucur de un privilegiu ca acela. Voiam să ştiu că aveam un efect asupra ei, la fel cum avea şi ea asupra mea. — Prieteni? Şi de ce mă ţii acum de mână? m-a întrebat. M-am uitat pierdut la ea, prins din nou cu garda jos. Miam arcuit o sprânceană, pierzându-mi răbadarea. Nu aveam de gând să mă las tăvălit prin noroi de fata pe care o plăceam. — Pentru că pot, i-am răspuns, complet degajat. Şi fiindcă vreau. Şi pentru că îmi place. A rămas nemişcată, înainte să arunce cuvintele: 560

— Îţi place să te ţii de mână cu prietenele tale? Umerii mi-au urcat şi coborât rapid, în timp ce bărbia şi sprâncenele mi s-au ridicat. Am zâmbit. — Ești singura mea prietenă. I-am ridicat mâna în dreptul buzelor şi i-am sărutat-o, înainte să îi masez podul palmei cu degetul mare. Gestul meu i-a provocat o reacţie uimită, însă nu am dat înapoi şi i-am sărutat vârful degetelor. Oricât de nebun păream, nu era tot ce puteam face pentru că aş fi putut fi şi mai nebun de atât, dacă ar fi fost cazul. Şi făcusem suficiente pentru o zi, ţinând cont de faptul că dormisem doar patru ore. — Eşti nebun. Am rânjit spăşit. Da, eram nebun. Nebun după ea. — Nu te îngrijora — nu se ia, i-am spus. A râs, scoţând unul dintre cele mai dulci sunete pe care le auzisem vreodată. Râsul acela avea să se transforme curând într-o tăcere apăsătoare şi torturătoare, odată ce avea să realizeze că eu chiar îl bătusem pe Stellan. Asta după ce alţi nenorociţi îi trimiseseră cine ştie ce mesaje. Tot ce rămânea de făcut era să mă bucur de moment şi să îi savurez unicitatea. Drumul spre apartament a fost o tortură. Felul în care mă simţeam era chinuitor. Am stat tăcut, cu capul sprijinit de tetieră. Nu mă simţeam vinovat pentru ce îi făcusem lui Williams. Voiam să îl lovesc încă de când l-am văzut uitânduse la Aimèe, în club, şi probabil oricum l-aş fi pocnit dintr-un 561

alt motiv stupid dacă nu îi făcea nimic Litei. Numai pentru satisfacţia personală, atâta tot. The Cab zăngăneau din chitară şi trăncăneau din voci la radio, reverberând mai tare ca niciodată la mine în stomac, cu versurile de la These Are The Lies. Ploua, iar noi eram uzi până la piele. Lita şi Hailey erau la fel de mute ca mine, în spate. Seph bătea ritmul melodiei cu degetele în volan, iar mie mi se părea că drumul nu se mai termina. Aveau să mă lase pe mine la apartament şi ei să se întoarcă la al lor. Le-am aruncat o ultimă privire fetelor, înainte să cobor din maşină. Erau destul de îmbufnate. Lita a schiţat un zâmbet, înainte ca Seph să plece de pe loc, iar eu i l-am întors, fără tragere de inimă. Am deschis cu cartela şi am mers în sus, pe scări, renunţând la lift. Trebuia să mai trec pe la antrenamente cât de curând; patru etaje de urcat erau o nimica toată. Când am ajuns în dreptul uşii, am auzit vocea lui Colin, din apartamentul său. O uşă deschizându-se, apoi închizându-se. A intrat în lift, în grabă, iar eu am rămas privind în urma lui. Caroline a alergat spre el şi i-a oferit un sărut, înainte ca uşile să se închidă. Purta un tricou lung de-al lui, de un verde spălăcit, iar boxerii gri i se zăreau cu uşurinţă de sub el, odată cu posteriorul. Era în tălpile goale. După ce uşile s-au închis, Caroline a mai rămas așa câteva secunde, uitându-se în gol. Când s-a întors pe călcâie, privirile

562

ni s-au întâlnit. M-am uitat în sus la ea, iar ea s-a uitat în jos la mine. Nu era nicidecum stânjenită sau ceva. Ca și când nici nu era expusă parţial în faţa mea. — Salutare, mi-a zis, sprijinindu-se cu palmele de balustrada scării. — Bună, i-am zis sec. Uitasem, efectiv, că ea locuia deasupra mea. — Ai alergat în ploaie, sau care e faza? m-a luat ea peste picior, făcând referire la părul şi hainele mele, ude deopotrivă. M-am abţinut să nu îmi rostogolesc ochii şi mi-am trecut mâna prin şuviţele ude. — L-am bătut pe Stellan Williams în ploaie, fiindcă a vorbit urât despre Aimèe. Caroline a reacţionat exact cum speram, căscându-şi ochii la mărimi exorbitante. Apoi a râs. Sau, mă rog, s-a forţat să râdă. — Oare de ce nu mă miră? Ai fi în stare să baţi pe cineva şi numai dacă s-ar uita urât la Aimèe. Sarcasmul ei era la fel de forţat ca şi râsul anterior. Ştiam de la bun început de ce n-o suportam. Fusese oare destul de evidentă pentru ea slăbiciunea mea pentru Lita? Sau era doar geloasă şi afurisită? Am învârtit cheile pe degetul arătător, privind-o cu nonşalanţă. — Aş fi în stare să omor pentru ea. Eram suficient de bine dispus şi energic ca să dau arama pe faţă, dar nu voiam să fac asta în faţa lui Caroline, aşa că m-am 563

abţinut pentru mai multe detalii. Spusesem suficiente pentru o zi şi făcusem aparent la fel de multe. Poate că, totuşi, mi-aş fi dorit să îl bat pe Stellan mai mult. În schimb, reuşisem să creez o legătură între mine şi Lita. Asta putea echivala cinci meciuri câştigate şi milioane întregi de bani. Aşa mă făcea să mă simt. Nu îmi păsa dacă Caroline mă credea sau nu. Putea să interpreteze cum voia. M-am răsucit pe călcâie, am descuiat uşa și am intrat în apartament. Lăbuţele lui Figaro s-au auzit lovind podeaua din dormitorul meu şi mi-am dat imediat seama că Victoria nu trecuse pe acolo, să îl ia. A stat fără mâncare și apa atâtea ore? L-am ridicat de pe pardoseală şi l-am luat sub braţ, imediat după ce m-am descălţat şi am azvârlit cheile în fructiera de pe cuier. — Scuze, băiete, i-am zis. A trebuit să-mi salvez femeia. I-am pus apă şi mâncare şi am intrat în duş. Trebuia să îmi curăţ rănile şi să mă bărbieresc. *** Jumătate de oră mai târziu, umblam în boxeri prin apartament, căutându-mi telefonul. M-am abţinut din a-mi chema un taxi şi a zbura la Lita, cu Theraflu şi Coldrex, fiindcă nu voiam să arăt cât de disperat eram, aşa că am deschis mesajele primite. Le-am citit, am căscat, şi le-am şters. Asta până când am ajuns la conversaţia cu Aimèe. Îi scriu, mi-am zis. 564

Nu, trebuie ceva mai subtil, m-am contrazis imediat. — Figaro! am strigat, iar clopoţelul i-a zăngănit când a fugit pe hol, împiedicându-se în picioarele lui scurte şi blănoase. S-a oprit lângă picioarele mele, cu smocul ce voia să fie o coadă, fluturându-i. A fost nevoie doar de o bătaie pe coapsă şi a sărit iute pe canapea, urcând apoi în poală la mine. L-am prins de blană și l-am ridicat cu fața, în două labe. Am deschis camera foto a telefonului şi am setat pe cea frontală. Arătam freş, ceea ce era bine. Limba lui Figaro atârna ca un şnur printre dinţii lui albi şi ascuţiţi. — Zâmbeşte! El a lătrat. După o secundă, poza a fost făcută, dar nu era bună. Degeaba eram fotogenic, fiindcă nu avea să fie o poză memorabilă. Nu atâta timp cât Figaro se mişca de parcă băuse un butoi de Red Bull. M-am strâmbat şi înainte să îmi dau seama, Figaro m-a lins pe nas. Oricât de scârbos era, merita pentru poza reuşită. M-am șters pe nas și i-am aruncat o privire urâtă, înainte să îl așez în poala mea. I-am trimis poza Litei, cu textul: *Pentru vise frumoase.* Mi-am amintit de poza pe care i-am făcut-o când am renovat dormitorul meu. Nu mi-a luat mult s-o găsesc în galeria foto, pentru că era penultima făcută. Ultima era cea de la antrenamente, în care avea mănuşile de box în mâini. La naiba... Cum zâmbea. 565

Aveam impresia că trecuseră luni de zile din acea zi... Sau poate chiar mai mult, oricât de imposibil ar suna. Pierdusem complet noţiunea timpului. Telefonul a scos un sunet înfundat când l-am aruncat cât colo pe canapeaua de piele şi mi-am lăsat capul pe spate, acoperindu-mi faţa cu un braţ. Am recapitulat ultimele ore de câteva ori. Cum aş fi putut să reprim ceea ce simţeam în preajma ei? Oricât antrenament aveam în a trata totul cu nepăsare, când venea vorba de ea, n-o puteam face. Ştiam că ea nu avea nevoie de aşa ceva, şi după ziua aceea (după cea în care am vorbit în faţa pub-ului), am ştiut că şi ea gândea la fel. Dar Lita merita altceva şi îi spusesem asta. Expresia ei din acel moment mi-a rupt sufletul, însă o ştia şi ea la fel de bine ca mine. Acum, nu mai eram sigur dacă creasem o legătură între mine şi Lita, sau o rupsesem pe cea deja existentă. Avem nevoie de o ţigară. Sau poate mai multe. Am dat să mă ridic de pe canapea, când soneria de la uşă sa auzit. Ce naiba? M-am uitat la ceas — era ora patru. Nimeni nu venea la mine la ora aia. Exceptându-i pe Hailey şi Seph. Şi... Lita. Am sărit de pe canapea şi am ajuns din câţiva paşi mari la ușă, apăsând hotărât pe clanţă. Era încuiată. La naiba! Scosesem cheile. Am scormonit după ele prin fructieră şi abia am nimerit încuietoarea, ca mai apoi să deschid uşa larg, fără să îmi pese că eram îmbrăcat doar în boxeri. 566

Aimèe mă privea cu ochii umezi, ori din pricina ploii, ori înlăcrimaţi. A doua variantă m-a făcut să intru în panică. — Nu ştiam la cine să merg. Deranjez? Făcând abstracţie de faptul că eram doar în boxeri, m-am crispat când i-am auzit tonul tremurând. — Deloc, i-am spus. Intră. Mă duc să pun ceva pe mine și mă întorc imediat. — Eşti sigur? M-am uitat în jos, la trupul meu. — Da, sunt sigur că ar trebui să pun ceva pe mine. Situaţia era de maximă facilitate pentru mine. Orice ar fi avut Aimèe pe moment, eu voiam doar s-o văd zâmbind. Și avea să râdă, chiar dacă asta însemna să devin un măscărici. Până la urmă, de la a boxa în Vikings, până la a dansa în boxeri cu un nas roşu de cauciuc şi perucă colorată... nu era drum lung. Ea a râs. Zâmbetul şi licărul din privirea ei albastră când râdea, mă omorau, literalmente. Oricât de urât era afară, ea încă strălucea. Dumnezeu mi-a trimis cu un scop o pictoriţă în cale: să îmi aducă în viaţă culoare, mi-am spus. Îmi pierdeam minţile! I-am făcut semn să intre. Figaro a întâmpinat-o imediat, răsucindu-se şi ţopăind la picioarele ei. Mi-am amintit de poza pe care i-am trimis-o, dar nu i-am spus nimic. Era clar că altul era motivul pentru care venise la mine după nici jumătate de oră de când ne despărţisem. 567

Mi-am tras rapid o pereche de pantaloni de trening pe mine şi un maiou, apoi m-am întors în sufragerie. Am trecut prin baie şi am luat un prosop pentru Lita. Stătea pe canapea, uitându-se în gol spre televizorul stins. Figaro dormea la ea în poală, în timp ce degetele subţiri şi delicate ale Litei îi răsuceau smocurile crete de blană. M-am trântit pe canapea, lângă ea, şi mi-a aruncat o privire urâtă. — Ce? am întrebat, aşezându-i prosopul pe umerii micuţi. — Doarme, a zis, făcând referire la căţel. Şi mersi. — Ce s-a întâmplat? Nu avea sens să o lungim. Și-a trecut o mână peste faţă, închizând ochii. A tras aer în piept. — Voiam să fiu aici, atâta tot, a răsuflat. Mi-am strecurat un picior sub mine, iar un braţ l-am întins pe spetează, în spatele Litei. Mă aşteptam să mă trateze altfel, având în vedere ceea ce se întâmplase în ultimele ore. Dar comportamentul ei mă deruta. Nu aveam s-o enervez niciodată suficient de tare, darămite s-o supăr. Poate doar dacă refuzam încă o dată să o sărut. Ce n-aş fi dat să o fac a mea acolo, pe canapea, în acel moment, cu ploaia lovind geamul şi liniştea domnind în livingul călduros... Însă aveam o cale lungă de străbătut pentru a ajunge la Lita. — Te-ai certat cu Hailey?

568

Îmi evita privirea şi am fost silit să îi apuc bărbia ca s-o întorc cu faţa la mine. Ochii ei mari şi albaştri sclipeau. Faţa încă îi era udă de la ploaie şi la fel şi părul. — Poţi să îmi spui orice, ştii asta. E legat de mesajele pe care le-ai primit? Te-a deranjat că m-am luat de Stellan? A oftat şi şi-a aşezat palma peste a mea, iar eu i-am cuprins tot obrazul. Şi-a lăsat capul într-o parte, închizându-şi ochii. Era atât de derutantă şi atât de frumoasă. Şi misterioasă. Şi simplă. Şi atât de complicată. Arăta ca și când ar fi reflectat în profunzime ceea ce urma să spună, iar când şi-a deschis ochii, am recunoscut suferinţa din ei. Aimèe avea ceva, iar eu muream pentru că nu ştiam ce anume. — Ți-am spus că nu suport când cineva vorbeşte urât despre prietenii mei, am continuat eu. Cu atât mai mult când ştiu că pot opri asta. Ăsta sunt eu. Asta e tot ce pot face ca să apăr persoanele apropiate mie. — Nu totul se rezolvă cu pumni, Hades. Sprâncenele mi s-au arcuit instiinctiv. — Oh, ba da! am clătinat din cap. Cu atât mai mult când vine vorba de Stellan, Eric şi alţi nenorociți. Mi-am plimbat degetul mare pe pometul ei. Pielea îi era fină şi plăcută la atingere. — Eu nu vreau să faci asta pentru mine. Mi-a îndepărtat mâna, iar eu mi-am tras-o din reflex, aşezand-o pe genunchi.

569

— Oamenii vorbesc, Lita, iar tu le dai importanţă. Vreau să evit lucrul ăsta, fiindcă nu meriţi aşa ceva. — Îmi tot repeţi ce nu merit, Hades... Dar de ce te preocupă pe tine asta? Spune-mi atunci, ce merit? I-am susţinut privirea până în punctul în care mă despărţea doar o secundă să mă năpustesc asupra ei şi să îi demonstrez ce nu merita. Avea nevoie de cineva dispus să se schimbe, iar eu nu eram convins că puteam face asta. Dacă mă schimbam, totul avea să fie altfel. Darwin şi Victoria nu meritau asta. Nu meritau un copil care să le ierte păcatele. Eram prins la mijloc şi deşi ştiam ce voiam, era imposibil să obţin. — Meriţi să fii fericită, i-am spus, după o lungă tăcere. Nu îmi puteam imagina momentul când voi fi nevoit să nu o mai văd niciodată. Cu fiecare lună, acel moment se apropia mai mult, iar eu nu făceam decât să pierd timpul. Trebuia să rezolv cumva lucrurile. Nu voiam să o dau în bară. Nu voiam să greşesc sau să fac ceva ce ar fi putut să aibă consecinţe greu de înfruntat. A fost prima dată în viaţa mea când îmi doream ceva mai mult decât propria familie. Prima oară când ceea ce îmi doream depăşea orice putere pe care o aveam. — Cred... a bâiguit ea, închizând ochii. Cred că am să mă întorc în Anglia.

570

Capitolul 48 Aimèe Când am ajuns cu Seph şi Hailey în apartamentul lor, mă simţeam îngrozitor. În pofida faptului că Hades tocmai îl bătuse pe Stellan şi mă ţinuse în braţe în ploaie, aparent nu eram cea mai tulburată dintre toţi. Hailey şi Seph erau si ei. De îndată ce am intrat în dormitorul meu, nu am putut rezista acolo mai mult de cinci minute, fiindcă aveam impresia că pereţii se strângeau în jurul meu. Hailey şi Seph erau în dormitorul lor. Îi auzeam mormăind, apoi volumul vocilor lea crescut până au ajuns să se certe, într-un interval de patru minute. Mustrându-mă, am închis ochii şi am inspirat adânc, încercând să alung senzaţia presantă din piept. Detestam faptul că provocasem dispute între Hailey şi Seph. M-am aşezat pe pat, cu palmele încătuşate pe muchia saltelei, ascultându-le fără să vreau conversaţia. — Nu poate să alerge pe unde are chef şi să bată pe oricine îi iese în cale, Seph! a strigat Hailey. — Nu înţelegi, i-a replicat el, pe un ton calm. Ştii câte a făcut Williams şi când era cu Patricia. Acum, aproape a făcut-o pe Aimèe de râs în faţa celor de la Columbia. Stellan merita mai mult decât doi pumni pe care i-a dat Hades, Hail. Ştii asta! Am auzit râsul ironic al lui Hailey. — Sunteţi nebuni! a strigat ea, din nou. Cât o s-o mai ţineţi aşa, Seph?! Sunteţi oameni în toată firea. Hades trebuie să 571

înţeleagă că nu totul se rezolvă cu bătaie. Nu totul se rezumă la pumni! — E vorba de Aimèe, bine? a izbucnit Seph, pierzând răbdarea. Nu a suportat faptul că tipii ăia vorbeam despre ea de parcă era o afacere. A vrut doar să o scutească de gura lumii pe naiba, Hailey?! — De ce? Vocea ei era mai domolită. De când îi pasă lui Hades de cineva? Şi de ce de Aimèe? Când studenţii o bârfeau pe Patricia în faţa lui, de ce nu îi lua la bătaie? Când toţi au început s-o facă în toate felurile, după ce au aflat că e însărcinată cu el, de ce nu a acţionat? De ce nu le-a luat apărarea tuturor fetelor care îşi etalează mândre fustele sub care el a intrat? Ce vrea, până la urmă, de la Aimèe? Tonul i sa ridicat cu două octave. De când a apărut ea prin preajmă, Hades parcă e alt om, Seph! Pe bune! — Pentru că... Seph s-a oprit brusc. Pentru că Aimèe nu e Patricia. Aimèe nu e ca nici una dintre fetele cu care a fost Hades, Hail. Ştii foarte bine şi asta... Fii serioasă! Când l-ai văzut tu pe Hades să reacţioneze normal în faţa celor care îl neîndreptăţesc? Şi Aimèe... — Aimèe ce? Apoi vocile lor nu s-au mai auzit, însă puteam auzi extrem de bine bătăile propriei inimi. Mi-am trecut mâna prin păr şi am simţit cum mi s-au umezit ochii. Nu voiam să creez probleme. Şi cu atât mai mult singurelor persoane care fuseseră dispuse să îmi fie prieteni, fără să îmi ceară sau să îmi ia ceva în schimb. 572

Trebuia să plec de acolo. Să fug devenise ceva firesc pentru mine. Mi-am luat geaca din cuier şi am ieşit din apartament. Când ploaia de afară mi-a lovit faţa, m-am simţit de parcă picasem în Rai. Era mai puţin precipitată decât în Londra şi cu mult mai caldă. Probabil de aceea mi-a plăcut. Gândul mi-a fugit rapid la părinţii mei şi la Dylan. În Londra ploua aproape zilnic... Timp de un minut, am stat în ploaie, afară, în faţa blocului. Am inspirat adânc de câteva ori, apoi am expirat, închizând ochii. Ştiam de ce anume aveam nevoie. Era singura persoană la care simţeam nevoia să mă duc. Intuiam, la acel moment, că probabil şi el avea nevoie să vorbească cu cineva. Acum, Hades stătea lângă mine, în timp ce eu mângâiam blana moale a lui Figaro. Nu îl priveam, ci doar stâteam tăcută, gândindu-mă la ceea ce tocmai îi spusesem. Cred că uitase să reacționeze. Tot ce vorbisem cu el în ultima vreme mă derutase suficient de tare încât să nu îi mai pot interpreta reacţiile. Ştiam că totdeauna mă înşelam făcând asta. În fond, eu credeam că îi eram total indiferentă, iar el îmi spusese că îl înnebuneam şi că sunt singura lui prietenă. — Hades, m-ai auzit? am întrebat, fără să mă uit la el. S-a foit, retrăgându-şi braţul de pe speteaza canapelei. Şi-a aşezat coatele pe genunchi şi s-a aplecat în faţă. Şi-a frecat faţa cu palmele, apoi s-a uitat la mine peste umăr. — Da, a mormăit. De asta ai venit la mine? 573

Mi-am coborât privirea, incapabilă să o susţin pe a lui. Arăta deprimat şi deloc uimit de ceea ce îi spusesem. Preferam să alung sau să ignor ideea că vestea mea îl întristase. Hailey avea dreptate. Eu şi Hades petrecusem mult timp unul în compania celuilat şi ajunsese, în final, să îmi fie prieten. Poate tocmai de aceea simţeam nevoia să evadez de acolo — îmi era teamă de efectele pe care le avea el asupra mea. Cândva, totul avea să se sfârşească, oricum. Poate chiar înainte ca măcar să înceapă. Hades nu putea să depăşească starea de stagnare în care se afla. Ori poate doar nu ştia cum... — Nu. Am vrut să îi las pe Hailey şi Seph singuri. S-au cam certat... Şi cred că din vina mea. S-a încruntat atunci când mi-am ridicat din nou privirea într-a lui, dar şi-a ferit-o imediat de a mea. — Și ăsta e motivul pentru care vrei să pleci în Anglia? m-a întrebat, cu un aer sever. Clipind mărunt, l-am aşezat pe Figaro lângă mine, pe canapea. Atitudinea lui Hades era nefirească. M-am lăsat uşor în față, cu palmele prinse de marginea canapelei. Mi-am strâns buzele într-o linie fermă, simţind cum în curând aveam să cedez și să îi spun tot ce simţeam. M-am limitat însă la a ridica din umeri. Hades nu avea de ce să îmi cunoască problemele. Poate era în imaginaţia mea totul, iar faptul că el nu dădea nici un semn, mă descuraja complet. Nu voiam ca plecarea mea să afecteze pe nimeni în vreun fel și nici nu voiam să demonstrez ceva. Voiam doar să îmi revăd părinții și pe Dylan, să mă întorc la viața mea de dinainte — la Aimèe cea 574

sârguincioasă și concentrată pe studii, pe pasiunea de a picta și pe dorința de a-și clădi de una singură un viitor prosper. Pe când în New York şansele să fac toate astea erau minime. Nu atâta timp cât deja toată viaţa mea luase o întorsătură de 180 de grade şi gravita, mai mult sau mai puţin, în jurul lui Hades. Mi-am ros obrazul pe interior, câteva clipe. — Nu, doar că am mai multe motive să plec, decât să rămân. Când l-am privit, Hades îmi studia chipul cu atâta atenţie, încât am crezut că începuse să mă perceapă ca fiind o fantomă. S-a ridicat de pe canapea şi a făcut câţiva paşi în lateral, ocolind măsuţa de cafea, apoi s-a oprit în spatele ei, cu palmele încleştate în părul imposibil de răvăşit. A stat cu spatele la mine, înainte să îşi încrucişeze braţele la piept. — De ce anume crezi că ai nevoie pentru a rămâne în Manhattan, Aimèe? Ce crezi că îţi lipseşte? Am avut tendinţa de a mă încrunta, însă doar am oftat. Nu înţelegea sau refuza să înţeleagă faptul că eu eram de una singură în acel oraş? Singură în ţară. Singură pe acel continent. Luând în considerare mediul de viaţă cu care eram obişnuită în Anglia, ar fi fost imposibil să îmi fie uşor în New York. De când Caroline renunţase la a-şi mai petrece timpul cu mine, în seara de la Pacha, m-am considerat ca fiind pe cont propriu. Poate a fost greşit, însă am învăţat astfel că niciodată 575

nu voi avea nevoie de o prietenie pentru a mă menţine în viaţă. Credeam asta cândva. Ceea ce avusesem eu cu Caroline nu fusese prietenie, altminteri am fi trecut peste acel impediment şi nu am fi ajuns la a ne ignora când ne întâlneam întâmplător. Nu știu nici în momentul de faţă cu ce anume am greşit faţă de ea. Mi-am aplecat capul în pământ, jucându-mă fără noimă cu degetele mâinilor. — Nu mă știi cu adevărat, Hades. Nu ai înțelege. — Păi, explică-mi. S-a așezat în fața mea, pe măsuță, cu brațele pe coapsele mele. Picioarele sale lungi le îngrămădeau pe ale mele din lateral, făcându-mă să mă simt mai mică decât eram. La orice atingere de-a sa, tremuram din toate încheieturile, și la orice apropiere de-a sa, simțeam că rămân fără aer. Nu am putut ignora prezența pandantivului pe care i-l dădusem cadou şi pe care îl purta acum la gât. Se afla în perfectă concordanţă cu tatuajele sale de pe piept și de pe braţe. M-a uimit aerul său curios şi nerăbdător pentru a afla lucruri despre viaţa mea personală. — Nu ştiu ce să zic... — Lita... m-a avertizat. — Fii serios, Hades. Nu e ca şi cum ți-ar și păsa. M-am uitat din nou pe geam. M-a prins de bărbie şi mi-a întors faţa spre el, silindu-mă să îl privesc în ochi. De atât a fost nevoie ca să înţeleg că Hades Maxwood nu doar ca nu mă 576

considera ca fiind o prezenţă irelevantă, ci că el chiar voia să fac parte din viaţa lui. Aş fi fost extrem de copleşită de această constatare, dacă nu eram precupată să îi analizez buzele. — Atunci de ce ai venit la mine? I-am înfruntat privirea, sesizând încercarea sa de a mă constrânge. Se pricepea teribil de bine să facă asta. — Fiindcă nu ştiam la cine să merg, am recunoscut stânjenită. Credeam că şi tu ai nevoie să vorbeşti cu cineva. — Să vorbesc despre ce? — Hades, tocmai ce l-ai bătut pe Stellan în faţa unei cafenele. Şi asta pentru un motiv stupid. El chiar nu îşi dădea seama de asta? Colţul stâng al buzelor i s-a arcuit într-un zâmbet ironic, înainte ca expresia să i se încordeze. — În primul rând, nu a fost un motiv stupid, a fost unul dintre multe altele pentru care voiam să îl bat. Şi a fost suficient — nici nu ai idee. În al doilea rând, doar nu crezi că mă simt vinovat pentru asta, nu? Nu e nici primul şi nici ultimul tip pe care îl bat. Dacă aş fi avut mustrări de conştiinţă după fiecare individ bătut, la Vikings sau nu, probabil aş fi ajuns la ospiciu. I-am zâmbit şi eu, dar sincer. — Dacă nu eşti în ospiciu nu înseamnă că nu eşti nebun. Mă înnebuneşti al naibii de tare, Aimèe. Cuvintele lui îmi zburdau prin minte de parcă erau singurele gânduri pe care le aveam.

577

El a zâmbit în urma remărcii mele. Cât de fluctuantă era atitudinea lui... În urmă cu câteva zeci de minute era furios, de parcă vedea roşu în faţa ochilor, apoi m-a strâns în braţe, în ploaie, iar acum îmi zâmbea cu cea mai mare sinceritate pe care o văzusem vreodată la el. Îmi era, cu siguranţă, greu să ţin pasul cu el. — Ești amuzantă, Lita. Mă întrebam când avea să înceteze cu porecla aceea de desene anime. — Mai bine comică decât nebună. I-am rănit ego-ul, dar nu s-a sfiit să arate asta. Şi-a unit sprâncenele cu un aer învins şi şi-a întors capul într-o parte, cu buzele strânse. M-am bucurat prea repede de victoria obţinută în confruntarea verbală, căci m-am simţit ca într-un carusel când s-a uitat ameninţător la mine, cu coada ochilor. Oare chiar nu era afectat de plecarea mea? Mă bucuram să fie aşa. Dorul era ultimul lucru pe care îmi doream să îl simtă. Pentru mine, a fost un sentiment care m-a măcinat, de-a lungul timpului, extrem de lent. Întotdeauna mi-a fost dor de ceva; întodeuna am vrut ca ceva să se repete. Era imposibil să îl privesc pe Hades, ştiind că din următoarea zi nu aveam să-l mai văd. Nu simţeam decât nevoia de a-mi arunca braţele în jurul gâtului său şi de a-l strânge cu putere la piept. Atât de plăcut era în braţele lui, încât aş fi rămas acolo pentru totdeauna... Îmi oferea cele mai sincere îmbrăţişări şi mi le oferea exact când aveam nevoie. Dorul deja se reinstala şi îşi înteţea frenezia în corpul meu. 578

Aveam să mor de dorul lui. A înghiţit în sec. — O să fii bine. Am oftat. — Și tu la fel. A râs, incredul. — Aşa sper... a spus. Nu i-am interpretat în vreun fel răspunsul, atunci. — Ar trebui să te temperezi, i-am sugerat. Să înveţi că nu trebuie să deţii întotdeauna controlul. Lucrurile se întâmplă, Hades, pur și simplu... M-a privit stăruitor, cu un zâmbet mic pe buze, arătând ca şi când trecea totul în revistă. — Tu ar trebui să nu mai laşi pe oricine să intre în viaţa ta. La un moment dat, toţi pleacă. Vorbea cu atâta convingere, încât mi-am dat seama că vorbea din propria experienţă. Dar mi-am permis să îl contrazic. — Nu e adevărat. — Ba da. Şi-a arcuit sprâncenele. Este, crede-mă. Ia spunemi, ai mai vorbit cu Caroline? — Nu are nicio legătură asta... Caroline doar a făcut o schimbare, nu a plecat de tot din viaţa mea. Şi-a dat capul pe spate când a râs zgomotos. — Ce zici de David? Marea ta iubire de poveste. Unde e? Nu îmi plăcea deloc încontro o lua discuţia, dar nu aveam de gând să cedez. 579

— Pe David l-am scos eu din viaţa mea. Nu a ieşit de bună voie. Hades a mimat uluirea. — Incredibil! De ce l-ai scos din viaţa ta? Ezitând, am clipit mărunt, potrivindu-mă cu bătăile inimii. Hades aştepta răspunsul meu, anticipând deja, probabil, ce urma să spun. Într-o măsură, era adevărul, pe care mi-a fost mult prea multă vreme teamă să îl recunosc. Cred că mi-a fost teamă, de fapt, că îl voi pierde pe Hades din cauza lui David pe care, inevitabil, îl pierdusem de multă vreme. Hades şi David erau într-o indubitabilă antiteză. Cât am fost împreună cu David, nu am simţit niciodată ce simţeam întotdeauna în prejma lui Hades. Numai gândul la el îmi aducea fluturi în stomac. Era incontrolabil şi inevitabil. Nu exista asemănare între Hades şi alt bărbat, pentru mine. Nu a existat nici după aceea. — Pentru că nu il mai iubesc. M-a rănit și acum suportă consecinţele. Eram atât de mândră de mine pentru faptul că spusesem asta cu voce tare. Nu era prima dată când prin simplul fapt că mărturiseam ceva ce mă măcina, estompa senzaţia neplăcută din interior. Uneori, să recunoşti ceva cu voce tare, te eliberează. — Nu-l iubeşti, m-a îngânat, cu aceeaşi incredulitate caracteristică. Te vei reîntâlni cu el în Anglia şi ai să vezi că, de fapt el este acum principalul motiv pentru care te întorci acolo. Doar că nu îţi dai seama de asta. 580

Nu îmi venea să cred. — Hades, nu mă întorc în Anglia pentru David! — Nu văd însă care ar fi motivul... Şi în definitiv, nu mă priveşte. S-a ridicat, răsuflând prelung. — Părinţii mei, fratele meu — ei sunt motivul. Vreau să fiu cine eram înainte, Hades. Atâta tot. S-a întors cu faţa la mine după ce a făcut doi paşi spre barul pentru mic dejun. — Nu ştiu care e relaţia ta cu părinţii tăi, am continuat eu, pentru că eviţi intenţionat să îmi vorbeşti despre asta, dar eu mor de dorul alor mei. Oricât de neiertători şi exigenţi sunt, sunt părinţii mei. S-a încruntat. — Eu nu am părinţi, Lita. — Ești absurd și ursuz! M-am ridicat de pe canapea, iar Figaro s-a trezit şi s-a întins somnoros. Am lăsat pe canapea prosopul adus de Hades, unde căzuse când l-am dat jos pe Figaro din poală de la mine. — E imposibil să nu ai părinţi, am adăugat, făcând câţiva paşi spre el. Calmitatea lui mă scotea din sărite. Nu înţelegea că doar voiam să scap de Aimèe cea înnebunită după el până peste cap?! Fiindcă, la naiba, eram irevocabil îndrăgostită de el. Eram o proastă. O naivă şi o neroadă. Plecasem din Anglia pentru a scăpa de bula în care ma ţineau părinţii, iar acum 581

plecam din locul în care mă refugiasem, crezând că puteam fugi de ceea ce simțeam. Însă dacă rămâneam, riscam să pierd tot ce plănuisem, din cauza lui. Din cauza lui Hades. Planurile. Facultatea. Viitorul. Toate s-au clasat automat în fundul nelipsitei mele liste, de când l-am întâlnit pe Hades. Şi pe cât de grozav era sentimentul, pe atât de nociv. S-a spriijit de bar şi şi-a încrucişat braţele la piept, cu un aer dezinteresat. De fiecare dată reuşea să mă înfurie şi să scoată tot ce era mai rău din mine. — Moore, eu nu ţi-am reproşat nimic, bine? Încerc să îţi deschid ochii şi să te fac să ieşi din lumea care gravitează în jurul bunătăţii şi iubirii. Oamenii nu sunt toţi buni şi florile nu cresc dacă vorbeşti cu ele. Nimeni nu întâlneşte iubirea într-o zi ploioasă şi nici nu există vreun Jordan Townsende, Mr. Darcy, Edward Fairfax Rochester sau Jason Fielding, de care să te loveşti la colţul vreunei străzi. Renunţă la a mai crede că totul e roz în jurul tău. Pentru că dacă e la propriu, nu înseamnă că e şi la figurat. Am rămas cu gura căscată. Ignorând faptul că înşirase unele dintre cele mai complexe şi reuşite personaje masculine, îmi spusese totul pe un ton care m-a făcut să vreau să dispar din faţa lui. Îmi exprimase, în mod indirect, impresia sa despre mine. M-am simţit învinsă. Hades nu avea încredere în concepţiile mele şi probabil mă credea naivă şi uşor de influenţat. L-am privit consternată. 582

— Vrei să spui că sunt imatură? — Nu vreau să spun asta, Aimèe. Chiar asta eşti. Şi vei avea multe de pierdut dacă vei continua aşa. Mi-am lăsat mâinile să cadă pe lângă corp, simţind cum cedam psihic. Hades nu se pricepea deloc la despărţiri. Hades Maxwood nu se pricepea la nimic ce avea legătură cu latura sentimentală a oamenilor. — Având în vedere că pierd totul uşor, nu o să mai am, în curând, nimic de pierdut. A tăcut, susţinându-mi privirea. Mi-am dat seama că înţelesese că a greşit subapreciindu-mă, dar era prea târziu. În definitiv, asta era părerea lui şi nu aveam cum să o schimb. Eram naivă, dar asta nu însemna că aveam ceva de pierdut din asta. Nu atâta timp cât eram împăcată cu mine însămi. Mârâitul lui Figaro era singurul sunet care se auzea în living. — Scuze, am clipit mărunt, dezorientată. A fost o greşeală să vin aici. O foarte mare greşeală! Mi-am trecut mâna prin păr, agitată, şi m-am îndreptat cu paşi mari spre uşă, hotărâtă să plec, înainte să mă ia gura pe dinainte şi să spun ceva ce aş fi regretat apoi. Hades nu doar că nu voia să scape din stadiul de stagnare, dar el nici nu merita. În ciuda faptului că nu oferea iubire nimănui, totuşi o deţinea pe a mea, iar asta contrazicea orice teorie pe care o aveam. Fiindcă oricât de mult m-aş fi luptat să înţeleg

583

comportamentul pe care Hades îl avea în preajma mea, nu puteam face asta dacă nu mă înţelegeam pe mine mai întâi. Eram atrasă de el. De tot ceea ce însemna, ce făcea, ce spunea; în ciuda faptului că îmi simţeam sufletul rupt pentru că urma să plec. Însă ştiam că numai aşa aveam să îmi stăpânesc sentimentele pe care el evident nu mi le împărtăşea. Aveam nevoie de o pauză de la tot. Poate că întoarcerea mea în Anglia nu avea legătură cu dorinţa de a fugi de Aimèe cea iresponsabilă, ci cu nevoia de a o lăsa în urmă pe Aimèe cea îndrăgostită de bărbatul nepotrivit. — Ce faci? m-a întrebat. — Plec, i-am răspuns. Din doi paşi, a ajuns la mine şi înainte să pot anticipa, m-a prins de braţ, oprindu-mă din a mă îmbrăca cu geaca. Mi-a prins bărbia şi m-a silit din nou să îl privesc. Mărul lui Adam şi buzele îi zvâcneau, iar eu îmi puteam simţi cu uşurinţă pulsul. Eram furioasă pe el. Credea că sunt mult prea imatură pentru a mă integra în alte locuri. Avea impresia că eram o fetişcană răsfăţată, care încă se ţinea după fusta mamei. Credeam că Hades mă cunoscuse suficient ca să ştie că trecusem prin multe lucruri în ultima vreme ca să pot fi atât de fraieră. Probabil el oricum mă putea manevra cum dorea și mă îndoiesc că se abţinea să facă asta cu orice ocazie. — Dă-mi drumul, Hades — Când ai avion? Tonul îi era aproape disperat și privirea alarmată. 584

— Nu te privește. Mi-am smucit brațul. O să te sun când ies din lumea mea roz. Probabil o să ai de așteptat toată viața.

585

Capitolul 49 Hades Refuzam până şi să mă gândesc la opţiunea de a o aştepta toată viaţa. Lita nu o spusese ca fiind o posibilitate, ci ca și când ar fi fost un verdict. Asta mă înfiora. Nu ştiu cum reuşeam întotdeauna să stric totul. De ce nu puteam să îi spun ce gândeam cu adevărat şi scoteam numai prostii pe gură? De ce mă abţineam atât în preajma ei? Puteam trata pe oricine cu o indiferenţă nestăvilită, cu excepţia ei. Până şi felul cum clipea sau respira la fiecare pas le treceam în revistă. Ideea de a nu o mai vedea vreodată mă înnebunea. — Cum adică? Nu o să te mai văd? Ea mă ofensase, dar eram prea disperat pentru a evita contextul unei catastrofe de care mă feream cu atâta trudă. Şi-a tras braţul din nou, dar nu i-am dat drumul. — Aimèe, când ai avionul? am mârâit. Respira alert şi nu a renunţat nici măcar o clipă la atitudinea

de

fată-dispusă-să-întoarcă-Iadul-cu-susul-în-jos

pentru a mă găsi şi a mă lua la bătaie. Chiar şi aşa, era simpatic modul cum încerca să se calmeze, cu toate că nu reuşea deloc. Dovadă vie a faptului că am afectat-o cu cuvintele mele. Fusesem afurisit, dar nu îmi mai păsa, din moment ce ea avea să plece supărată pe mine. — Doar lasă-mă, Hades. Nu trebuia să vin.

586

— Nu te las, i-am răspuns categoric. Şi, la naiba, nu îţi mai cere scuze. Tocmai ce te-am făcut să te simţi nasol şi acum îmi ceri scuze? Şi-a ridicat ochii incredibil de mari şi albaştri spre mine, fixându-mă cu ei. — Da — îmi cer scuze. Pentru că pot. Și fiindcă vreau. Și pentru că îmi place. Scuze pentru că sunt drăguță cu tine, Hades, când de fapt ar trebui să te ignor. Incredibil. Îmi întorsese cuvintele. Am prins-o de umăr şi am lipit-o de perete, într-o încercare disperată de a o ţine acolo. — Avionul, am insistat. — La naiba, Maxwood! a strigat, trăgându-se cu atâta putere, încat i-am dat drumul doar ca să nu o rănesc. Ia-ți mâinile de pe mine! Am scâşnit din dinţi, mârâind. Nu putea să plece fără ca eu o să o mai văd încă o dată. Nici măcar nu voiam să mă gândesc la aşa ceva. — Spune-mi când dracului ai avionul... — Nu vreau să te mai văd, Hades, ce nu înţelegi?! Înainte să îmi dau seama, pumnul meu a ricoşat în perete, lângă capul ei. Duritatea construcţiei s-a afundat sub puterea palmei mele încleştate. Când am simtit durerea, surescitândumi braţul până la umăr, mi-am dat seama ce făcusem. Adevărata durere nu era a mea, ci a Litei, care mă privea cu ochii mari și albaștri, dezorientată și speriată. Mi-am ținut respirația. 587

— Aimèe... Acum, ochii ei mă tranșau, dincolo de lacrimile care îi invadau. — Dă-te naibii la o parte, a rostit, cu vocea tremurândă. De ar fi țipat la mine, de m-ar fi lovit, de m-ar fi înjurat în toate limbile, tot ar fi fost mult mai bine decât vocea rănită pe care o avea. Lacrimile deja îi șiroiau peste obrajii îmbujorați. Văzând-o astfel, nu voiam deloc să îi mai dau drumul. Nu putea să plece în felul acela de la mine; nu când poate era ultima dată când o vedeam. — Dă-te, Hades... — Lita, te rog, doar... M-a împins în piept cu palmele, dar eram suficient de șocat ca să mă împotrivesc. Chiar şi dacă nu m-ar fi împins, puteam simţi dorinţa ei de a sta urgent cât mai departe de mine. Am privit-o cum încerca să îşi revină şi şi-a dat cu mişcări stângace o şuviţă după ureche, înainte să îşi tragă rapid geaca pe ea și să deschidă uşa apartamentului. — Nici să nu îndrăzneşti să vii după mine, a spus, din mers. Mi-am dus o mână în şold şi pe cealaltă mi-am trecut-o cu putere prin păr atunci când ea a închis uşa în urma ei. Mi-am trecut limba peste buze, lăsând ca toată adrenalina să mi se acumuleze rapid în vene. Colţurile ochilor mă înţepau. — La naiba cu asta! am urlat. Am deschis uşa şi am trântit-o atât de tare, încât aproape a sărit din balamale. Apoi am lovit-o cu piciorul. 588

Nici să nu îndrăzneşti să vii după mine... M-am învârtit de câteva ori prin sufragerie, frecându-mi faţa cu palmele. Nici să nu îndrăzneşti să vii după mine... M-am uitat la ceasul de la receiver: ora şase. Era momentul să fac ceva, fiindcă mă gafasem mult prea tare ca să stau cu mâinile în sân. Nici să nu îndrăzneşti să vii după mine... Lita pleca. La mii de kilometri depărtare, dincolo de ocean, iar eu disperam cu fiecare secundă în plus. Nu ştiam cum să tratez tot ceea ce simţeam. Senzaţiile provocare de Lita îmi făceau viaţa dificilă si nu ştiam cum ar fi trebuit să le fac față. Nu ştiam ce să fac cu sentimentul de pierzanie din piept. Nu mi-a fost niciodată atât de teamă că pierd pe cineva, fiindcă nu am avut niciodată pe cineva pe care să pierd. Stellan avusese dreptate. Să simţi că pierzi pe cineva, înainte ca măcar să îl ai, este ca şi cum ai păşi spre Iad. Probabil Aimèe voia să scape de tot ceea ce ţinea de Manhattan. Era sătulă de gesturile lui Caroline, de insistenţele băieţilor ca Eric şi ca Stellan, de petrecerile anapoda la care ea nu avea ce căuta, de locuri ca Vikings, de ieşirile mele afurisite şi de toate câte îi spuneam. Nu aveam cum să o învinovățesc. Ea, pur și simplu, nu aparținea acelei lumi. Mi-am dat seama de asta încă din prima clipă în care am văzut-o. Poate de aceea mi-a fost frică să o cunosc. Intuisem că avea să îmi rupă sufletul cândva. 589

Am gemut înfrânt și am dat cu piciorul în măsuţa de cafea, răstuând-o şi sfărmându-i geamul de deasupra. Imediat după, podeaua a fost acoperită de un covor de cioburi. I-am mai dat un picior, azvârlind-o în partea cealaltă a încăperii, lângă frigiderul din bucătărie. Nu mă ajuta. Nu îmi puteam stăvili furia lovind aiurea. Mi-am trecut mâna peste rafturile mobilei, aruncând şi trântind toate cărţile şi filmele ce îmi irosiseră atâta timp; poveşti şi scenarii fără sens, care nu făceau decât să amăgească. Fără să gândesc, am apucat plasma şi i-am făcut avânt pe podea. Pieptul mi se ridica frenetic şi cu paşi rapizi, cu pumnii încleştaţi, am mers în dormitor, unde am tras de aşternuturile de pe pat şi le-am aruncat la gunoi. Am luat toată mobila din dormitor la rând, aruncând şi trântind, nepăsându-mi de câtă ordine era. Meritam să trăiesc într-un mediu în care sufletul meu se integra perfect. Un mediu murdar. Mizer. Împuţit. La naiba cu ziua în care Aimèe m-a cunoscut. La naiba cu ziua în care s-a decis să vină şi să intre în viaţa mea. La naiba cu mine, pentru că am lăsat-o... M-am aşezat gâfâind pe jos, sprijinit de peretele pe care îl zugrăvisem cu ea, şi mi-am pus coatele pe genunchi. Mi-am luat capul în palme şi m-am sforţat să nu iau vopselele rămase şi să schimb culoarea peretelui.

590

După câteva exerciţii de respirație, am închis ochii și miam lăsat capul pe spate, sprijinindu-l de perete. Deși obosisem în urma dezastrului pe care îl făcusem, să caut o soluție cu ajutorul căreia să repar lucrurile în mod alert mă ostenea mai mult. Era în van. Lita avea să se distanțeze. O distanță de peste 3,000 de kilometri. Avea să se întoarcă la familia ei — la viaţa ei normală, ferită de oameni egoişti şi parşivi. A fost o decizie mai mult ca inteligentă să nu o fac a mea până atunci. Ar fi suferit teribil de mult, fiindcă era Aimèe. M-ar fi iubit cu tot sufletul şi i-aş fi distrus toate concepţiile despre ceea ce înseamnă iubire. Aş fi rănit-o, poate, mai mult decât am făcut-o. Ştiam ce putea să mă facă să uit de asta. O singură dată am mai băut în viaţa mea — atunci când am aflat adevărul despre părinţii mei. Barul meu era destul de gol, însă aveam suficient Scotch cât să mă amorţească. *** Două ore mai târziu, telefonul meu era încins din pricina tuturor apelurilor şi mesajelor primite. Stăteam la bar, privind printre pleoapele întredeschise la cioburile, cărţile, carcasele, obiectele irelevante şi plasmă, trântite de pe podea. Noroc că nu scosesem laptopul din geantă, altminteri încununa falnic grămada de pe podea. Când soneria s-a auzit, nici nu am intenţionat măcar să îmi încordez vreun muşchi ca să merg să deschid uşa. Insistenţa 591

musafirului, în schimb, mă scotea din sărite. Mi-am coborât privirea pe paharul aproape gol din faţa mea, apoi pe sticla goală din dreapta. Contribuiseră la starea mea lamentabilă cu care nu aveam de gând să întâmpin pe nimeni. Bătăile din uşă s-au înteţit, iar Figaro dispăruse speriat din peisaj. Nici nu aveam idee pe unde era de când începusem să arunc cu tot ce prindeam în mâini. — Hades! S-a auzit dincolo de uşă. Deschide! El lipsea, mi-am spus. Mi-am sforțat corpul să coboare de pe scaunul înalt de la bar, apoi am mers, împleticindu-mă, până la uşă. După ce am sughiţat de vreo trei ori, am nimerit cumva cheia cu degetele şi am rotit-o. Nici nu îmi amintesc când am încuiat uşa. Imediat după ce a fost deschisă, Seph a împins-o până la perete, iar eu m-am dat doi paşi în spate, din inerţie. El m-a prins de braţ ca să mă echilibreze, dar eu mi l-am tras cu un gest brutal. Seph nu m-a văzut niciodată beat, aşa că i-am înţeles expresia stupefiată. Ochii aproape îi ieşeau din orbite. — Ce naiba...?! a înjurat el în barbă. M-am uitat peste umărul lui, gândindu-mă şi sperând să apară Lita din spate, însă nimeni nu era acolo. Seph s-a uitat şi el în spate şi apoi a închis uşa cu cotul. — Ce naiba ai făcut, Hades? m-a luat la rost, îndemnândumă să merg în living. M-am împotrivit şi am rămas pe loc. — Pleacă, Seph. Ea pleacă.

592

S-a oprit din tot ce făcea şi m-a privit stăruitor, apoi şi-a coborât privirea în pământ. Ştia că mă refeream la Aimèe. — Ştiu. De asta te-ai îmbătat ca un pămpălău? M-am sprijinit cu spatele de uşa dulapului de la intrare şi m-am scurs până pe podea. Seph a rămas în picioare, uitânduse cu părere de rău la mine. — Sunt un prost, am bolborosit. M-am enervat pentru că mi-a spus că nu vrea să mă mai vadă... şi am lovit peretele. Dacă dădeam... Puteam... — Aimèe a trecut pe la tine? Era surprins, dar nu mi-a păsat la momentul acela de faptul că el nu ştia. Probabil el şi Hailey au observat starea Litei când a ajuns acasă şi ea nu le-a spus că fusese la mine tocmai pentru a nu înrăutăți situația. — Da. Voia să vorbească cu mine, iar eu am stricat totul. Şi nu a fost ca în dăţile când o jigneam, de data asta a contat mai mult, Seph. Pentru că suntem prieteni. Sau eram... Am greşit, frate. Şi îmi pare rău. Chiar îmi pare rău. Rău de tot... — Gata, m-am prins. S-a aşezat lângă mine, oftând şi sprijinindu-şi un cot pe genunchi. — Hail e supărată rău pe tine, omule. Las-o mai moale. Vorbesc serios. Am gemut înfrânt. Nu mă interesa de Hailey şi de toti ceilalţi care nu mă agreau. Voiam să mă schimb, dar nu o făceam pentru ei, ci pentru Lita. Eram prea orb ca să văd că motivele ce susţineau caracterul meu infect erau de fapt 593

irelevante, pe lângă cel care mă îndemna să mă schimb. Eram îndrăgostit de Aimèe. Era unicul motiv pentru care aş fi acceptat să mă schimb. Lucrurile se întâmplă, Hades, pur şi simplu... mi-a spus în acea seară. Ea, era pur şi simplul, care mi se întâmplase. Era pur şi simplul meu. Nu ştiu cum, când şi de ce mi se întâmplase una ca asta, dar era un sentiment pe care mi-a fost greu să îl definesc. Nu putea fi doar obsesie, fiindcă mă simţeam mai dependent de atât de ea. Dar nu aveam de gând să recunosc asta. Nu când lucrurile o luaseră deja razna. Seph nu a spus nimic, văzând că şi eu tăceam. M-a lăsat câteva clipe în lumea mea, conştient că nu eram în stare să port o conversaţie. — Eşti înnebunit după ea, Maxwood. Uită-te doar în ce hal ai ajuns. Mi-am sucit capul spre el. Îl vedeam puţin în ceaţă, dar iam recunoscut aprecierea de pe chip. Nu cred că îl deranja pentru cine făceam toate nebuniile, dacă acea persoană era Aimèe. — Nu te uita aşa la mine, mi-a zis el mustrător. Te cunosc de prea multă vreme ca să nu îmi dau acum seama că fata asta te-a dat rău peste cap. A oftat, întorcându-şi privirea în faţă. — În fine, nici nu ştiu de ce vorbesc cu tine despre asta când eşti beat. — Nu sunt beat, am sărit eu, morfaindu-mi limba în gură. Seph, fata asta mă înnebuneşte. Sunt dependent de ea. Tu ştii ce vreau să spun, nu? Nu ştiu cum să mă exprim altfel. O 594

vreau pe Aimèe mai mult decât mi-am dorit să am familia alături de mine. Ştii ce înseamnă asta? Ştii, Seph? i-am dat un ghiont. Că am un motiv să trăiesc — asta înseamnă. Nu mă mai simt singur. Nu mă mai simt o povară. Şi acum ea pleacă. Definitiv. Ce naiba să fac? Seph mă privea de parcă nu mă recunoştea. Nu mă afecta privirea lui curioasă, care implora mai multe detalii, ci mă interesa să aflu doar dacă există vreun remediu pentru ceea ce simţeam. Existau însă două posibilităţi: ori alegeam să reprim ceea ce simţeam şi automat sufeream, ori alegeam să recunosc şi să accept ceea ce simţeam, conştient şi pregătit pentru momentul în care ajungeam să îmi simt sufletul rupt. Ambele căi aveau cel mai nenorocit sfârşit, pentru că asta atrăgeam eu. Nu credeam că am să simt aşa ceva vreodată și mai degrabă m-aş fi împăcat cu sentimentul de singurătate veşnică decât cu cel în care ştiam că o pierdeam pe Lita pentru totdeauna. Aveam să o pierd înainte ca măcar să o am. Seph şi-a trecut mâna prin păr, evident frustrat din cauza situaţiei mele. Cred că îi plăcea mai mult de Hades cel indiferent şi cinic, în schimbul celui sentimental. Însă eram un Hades sincer, iar asta trebuia să însemne ceva. — Acum, nu prea mai ai ce face. Aimèe pleacă în seara asta. Venisem să te iau cu mine la aeroport, dar în starea în care ești, o să stăm aici... — În seara asta pleacă?! — Da. 595

Muşchii mi s-au încordat. M-am simţit de parcă îmi turnase cineva o găleată cu apă rece în cap. Nu puteam sta ca un dobitoc pe podea şi să plâng după ea. Mi-am sprijinit în palmă pe podea şi mi-am ridicat cu greu corpul, prinzândumă cu cealaltă mână de mânerul dulapului. Seph a reacţionat imediat şi s-a ridicat şi el, apucându-mă de braţ. — Ce faci? m-a întrebat el. Nu l-am băgat în seamă şi am deschis dulapul. Mi-am luat geaca şi am închis uşa la loc. — Hades, ce naiba ai de gând? L-am împins din drum ca să mă încalţ, apoi mi-am vârât braţele pe mânecile gecii. — Mă duc să îmi recuperez inima, Seph. Cu tot cu noua ei posesoare. După două secunde, în care s-a holbat la mine, Seph a izbucnit în râs, lăsându-şi capul pe spate cu un gest teatral. — Te-ai tâmpit, frate...! a zis el. Te iert fiindcă eşti beat, să știi. Asta e singura scuză. L-am privit serios, atât cât îmi permitea starea în care eram. Umerii încă i se zguduiau de râs. — Să îmi recuperez inima, m-a imitat el. Atunci hai să îţi recuperăm inima, frate. Inimă pe care nici nu bănuiam că o ai. M-a bătut frăţeşte pe umăr. I-am pus mâna pe piept şi l-am pironit pe loc. El s-a uitat încruntat la mine. — Rămâi aici. Mă descurc. — Cred că glumeşti. Mi-a îndepărtat mâna. Eşti mangă. Nu îmi conduci maşina în halul ăsta. 596

M-am întins până la cuier şi am luat cheile. Expresia lui Seph deja se alarmase, văzând ce chei luasem. — Hades, nu. Stai cuminte, frate. Nu e cazul să îl scoţi. — Seph, am aşteptat toată iarna să îl scot din garaj. Nu mă poţi opri. O să ajung la Aimèe. La cât pleacă? Seph s-a postat rapid în faţa mea. — Eşti beat, omule! Ce nu pricepi? Stai, la naiba, aici. Putem merge cu maşina mea, bine? L-am dat din drum, împingându-l, şi am deschis larg uşa. — Seph, dacă nu o să mor pe drumul spre aeroport, o să mor de dorul ei, și tot o să mor. Seph ştia că nu putea să mă oprească. Privirea lui mi-a dat de înţeles că s-a conformat. Sau, ei bine, aşa am preferat eu să o interpretez. Am închis uşa după mine şi m-am deplasat spre lift, cu paşi hotărâţi, dar precari.

597

Capitolul 50 Aimèe Mi-aş fi dat şi sufletul la acea vreme, doar ca să pot da timpul înapoi. Însă nu cred că cel care îmi controla soarta ar fi primit la schimb doar jumătate de suflet. Hailey trăgea, mai mult ca sigur, intenţionat de timp. Nu aveam idee de ce, dar chiar în ultima clipă, înainte să plecăm, voia să îşi contureze buzele. Mă bucuram că nu era supărată pe mine. Revenise la atitudinea ei dezinvoltă şi toată sfaturi. Am fost silită să îi ascult, în ultima oră, cât mi-am făcut bagajele, lunga pledoarie. Desigur, după ce i-am spus că mă întorc în Anglia, starea i s-a schimbat instantaneu şi mi-a luat aproape o oră ca să o conving să mă lase să îmi fac bagajele. M-a făcut laşă de nenumărate ori şi nu am contrazis-o nici măcar o dată. Eram mult prea preocupată să mă gândesc la ceea ce se întâmplase cu câteva ore în urmă. Seph trebuia să vină să ne ia din faţa blocului, aşa că am stat aproximativ jumătate de oră cu bagajele în trotuar. Hailey devenea din ce în ce mai agitată, dar nu voia nici în ruptul capului să îl sune și să îl întrebe de ce întârzia. Gândul îmi era la Hades. La felul în care nu ne luasem rămas bun, la cuvintele pe care ni le-am spus şi la gestul său impulsiv. Poate am fost prea afurisită... Prea încăpăţânată... Prea hotărâtă... Prea laşă... Prea nepricepută... 598

M-a îngrozit gestul lui. Şi nu pentru că m-ar fi putut lovi dacă nu se controla, fiindcă ştiam că nu ar fi făcut asta, ci pentru că deja eram speriată în urma a ceea ce constatasem. Eram irevocabil îndrăgostită de el. Mi-ar fi fost mult mai uşor să îmi iau rămas bun de la un Hades pe care doar mi-l doream, decât de la unul care m-a speriat prin simplul fapt că m-a făcut să mă îndrăgostesc de el. M-am uitat la ceasul de la încheietură. Tata mi-l cumpărase în urmă cu patru luni şi fusesem prea încântată de el ca să nu îl port când aveam să îl revăd. Eram asaltată de emoţii când mă imaginam întorcându-mă acasă. Pe cât de mult mă bucura schimbarea, pe atât de mult mă întrista gândul la ceea ce mă aştepta de fapt. Nu aveam idee la ce mă întorceam, în cele din urmă. Poate doar la iluzia dorinţei de a progresa. Ea cu siguranţă mă aştepta acolo, lângă părinţii mei, în curtea noastră imensă, în casa noastră exuberantă, în camera mea largă şi extravagant decorată... — Hailey, o să întâziem. Nu vreau să mi se anuleze biletul, te rog. — Nu pot pricepe de ce ţi l-ai luat în seara asta, oricum... a bombănit ea, cotrobăindu-şi prin poşetă. Va veni, a insistat, sucindu-se spre mine, înainte să mai arunce o privire pe bulevard. Ploaia se oprise, iar aerul era încă foarte umed. Nu am contrazis-o pe Hailey din nou, pentru că era în van. Treaba lui Seph era o enigmă pentru mine, dar bănuiam unde plecase şi asta mă făcea să vreau cu mai multă înverşunare să mă urc în 599

taxi și să pornesc spre aeroport. Dacă îl vedeam din nou pe Hades, aveam să renunţ la orice intenţie de a pleca. Şi nu voiam să dau înapoi; nu când izbutisem în final să îmi controlez sentimentele atât cât să mă pot îndepărta de sursa lor. — Uite ce e, am spus, ridicându-mi geanta pe umăr şi trolerul de pe jos, eu plec. Fireşte că Hailey m-a urmat spre staţia de taxiuri şi într-un sfert de oră am ajuns la aeroport. Așa se face că ajunsesem, în final, de unde plecasem. Doar că de data asta nu aveam niciun David aproape, nicio Caroline care să mă însoţească şi niciun vis care să îmi dea putere. Odată cu plecarea mea din Manhattan, renunţam şi la ceea ce îmi dorisem atâta vreme, iar să stau pur şi simplu să privesc asta... era o tortură. Aeroportul era în plină mişcare, cufundat într-o mare de sunete fără noimă şi sute de voci care se suprapuneau. Călătorii forfotau pretutindeni şi am fost nevoită să o iau pe Hailey de braţ ca să nu ne pierdem una de cealaltă până la ghişeu. Mi-am ridicat biletul şi am pornit spre un loc mai retras, unde să putem sta jos. Abia în douăzeci de minute aveam zborul. I-am explicat lui Hailey cui să ducă scrisoarea de înştiinţare la Columbia, sperând ca decanul să nu fie revoltat imediat ce află. Nu voiam să creez probleme. În definitiv, le puteam trimite un mail, din Anglia. Aveam dreptul să mă întorc la facultatea din Norwich oricând doream, deci nu 600

aveau de ce să se împotrivească sau, mai rău, să îmi interzică. Scrisoarea era cea mai pertinentă soluţie pentru gestul nechibzuit pe care l-am făcut. Şi oricât de ruşine îmi era să renunţ, era ceea ce simţeam că trebuia să fac. A fost prima oară când am făcut ceva pentru că trebuia. — Bun, a zis Hailey, răsuflând, când ne-am oprit la o masă abandonată. Îl aşteptăm şi pe Seph, nu? M-am uitat la ea cu coada ochilor, în timp ce m-am aşezat pe scaun. — Ştiu că a mers după Hades, Hailey. Şi a fost probabil cea mai mare greşeală. — De ce spui asta? s-a încruntat ea. M-am lăsat pe spate în scaun şi mi-am întors privirea spre un turn de valize, care se clătina. — Fiindcă nu vreau să îl văd pe Hades. — Ce? De ce? Seph a crezut că... — A crezut greşit, am întrerupt-o eu. Am oftat zgomotos şi mi-am acoperit faţa cu palmele. Hailey nu ştia că fusesem la Hades în acea zi. — Aimèe, Seph nu e prost. Şi-a dat seama, ca şi mine de altfel că Hades e ataşat de tine. Şi oricât de tare m-ar enerva că își iese din fire pentru orice lucru care te poate afecta, nu pot nega că mă bucur de faptul că, în sfârşit, ţine la cineva. Sau... În fine, nici nu mai contează acum. Nu vreau să pleci cu regrete de aici, să ştii. I-am aruncat o privire fugitivă, iar ea mi-a zâmbit, sprijinindu-şi coatele pe masă şi aplecându-se spre mine. 601

— Eu una nu cred că Hades a făcut totul doar pentru că faci parte din grupul nostru. Adică, eu chiar cred că el simte ceva pentru tine. Picioarele mi s-au înmuiat instantaneu şi obrajii mi s-au îmbujorat. Era înfiorător gândul că Hades ar fi simţit ceva pentru mine. Şi era ciudat faptul că oricât de mult m-ar fi speriat, în acelaşi timp era şi ceea ce îmi doream. Doar Hades a fost capabil, vreodată, să îmi inducă asemenea stări contradictorii. Dar Hailey a punctat perfect: nu mai conta. — Da, am scos eu un hohot. Dispreţ, probabil. Sau repulsie. Asta simte. Ea şi-a rostologit ochii. — Aimèe, eşti atât de oarbă? M-am uitat ciudat la ea. Nu voiam să purtăm discuţia asta exact când eram pe punctul de a pleca definitiv de acolo. Hailey întotdeauna a fost pro adevărului şi de fiecare dată mia deschis ochii în faţa anumitor situaţii. Lucru pe care nu ştiu câte dintre persoanele pe care le-am cunoscut în două luni şi puţin, ar fi făcut-o. — Hades nu ţi-ar fi arătat niciodată ceea ce simte. Pentru că el nu o face niciodată aşa cum te aştepţi. Voi doi sunteţi mult prea diferiţi şi aşteptările voastre se diferenţiază mult, inevitabil. Sunt sigură că tu ţi-l imaginezi luându-te în braţe şi spunându-ţi răspicat că te iubeşte, că te doreşte, şi alte lucruri siropoase... Însă el nu va face niciodată lucrul ăsta. Hades

602

întotdeauna va fugi de ceea ce simte. De aceea luptă. Are falsa impresie că îşi poate elimina trăirile oferind pumni altora. Mi-am muşcat buza, emoţionată, şi mi-am coborât privirea pe suprafaţa albă a mesei. Hailey a chicotit şi m-am uitat la ea îngrijorată. — Se pare, totuşi, că aveţi ceva în comun... Amândoi sunteţi pe fugă. Tu la propriu, el sufleteşte. Amândoi căutaţi ceea ce trebuie, fără să ştiţi că de fapt se află în voi înşivă... Hailey s-a lăsat pe spate în scaun şi m-a privit melancolică. — Acum, însă, a continuat ea, ceea ce îţi spun eu devine irelevant, fiindcă deja ai luat o decizie. Din păcate, în situatia ta nu poți alege între ceea ce simţi şi ceea ce îţi trebuie cu adevărat. Rămasă fără cuvinte, mi-am reprimat lacrimile care m-ar fi umilit de-a dreptul şi am clipit mărunt, cu privirea fixată într-a lui Hailey. De când devenise ea atât de profundă pe subiectul ăsta? Plecarea mea a avut un efect destul de puternic asupra ei, ceea ce mi-a demonstrat că şi prezenţa mea acolo a avut acelaşi efect. — Hailey... — Uite, s-a apropiat ea mai mult de mine. Îmi pare extrem de rău că pleci... Nici nu îţi poţi imagina. Eşti o fată grozavă. Eu, Seph şi Hades am fost şi suntem întotdeauna reticenţi în faţa persoanelor care vor să intre în viaţa noastră. Bănuiesc că de-a lungul timpul am pierdut suficient cât să nu ne mai

603

dorim să avem din nou ceva ce am putea pierde. Exceptând prietenia noastră şi faptul că îl iubesc orbeşte pe Seph, desigur. Am chicotit amândouă. — Dar tu ești extraordinară, a continuat. I-am zâmbit cu sinceritate şi m-am întins peste masă pentru a o cuprinde în braţe. Ştiam că îmi va fi teribil de dor de ea. Acum, nu o mai aveam pe Caroline la facultatea din Norwich şi urma să fiu mai singură ca niciodată. Speram doar ca mama şi tata să mă primească înapoi, altminteri îmi pierdeam orice speranţă. Îi cunoşteam suficient de bine pe părinţii mei pentru a fi sigură că nu mă vor lăsa de izbelişte, însă nu îmi surâdea deloc ideea de a locui cu ei în timp ce mă ignorau. Nu atunci când aveam nevoie disperată de cineva. Cât de laşă puteam fi? Oare chiar nu mi-am dat seama ce urma, într-adevăr, să fac? — Hailey, nu pot face asta, i-am spus. Ea s-a încruntat şi m-a privit nedumerită. — Ce vrei să spui? m-a întrebat. Am înghiţit în sec şi am tras aer în piept, pe care l-am eliberat mai apoi cu ochii închişi. — Nu pot pleca. — Ce vrei să spui? Tocmai ce ți-ai luat biletul. Nu am putut ignora zâmbetul mic și aproape imperceptibil care juca în colțul buzelor ei, însă nici felul în care sprâncenele aproape i se uneau. Am rămas tăcute, apoi eu am reluat cuvântul:

604

— Vorbesc serios, i-am spus, uimindu-mă cu propriile cuvinte. Nu suport faptul că voi sta atât de departe de Hades. Gândul ăsta mă sufocă. Ea a clipit mărunt, analizându-mi cu atenţie expresia. — Şi uite așa face iubirea minuni... a gângurit ea. Telefonul i-a sunat şi l-a scos din buzunar, fără să îşi ia privirea dintr-a mea. — Ești pe drum? a întrebat Hailey, de îndată ce a dus telefonul la ureche. Mă simţeam atât de uşurată... Ce se întâmpla cu mine? Voiam să merg acasă sau să îmi continui drumul spre cariera pe care mi-o doream? Dar şi Hades ocupa un alt loc important. Prietenia cu Hailey şi cu Seph de asemenea. Nu puteam nega faptul că eram prinsă între toate, dezorientată și cu nicio idee despre ceea ce aş fi putut face. Mi-am dat o şuviţă după ureche şi am privit din nou biletul de avion, din mână, întrebându-mă dacă era ceea ce voiam cu adevărat. Am avut de atâtea ori momente în care nu ştiam dacă ceea ce urma să fac era bine, încât acele gânduri îmi intraseră, de-a lungul timpului, în reflex. Întrebarea nu era: Vreau să merg acasă?, întrebarea era: Nu cumva sunt deja acasă? Cuvintele lui Hailey îmi răsunau neîntrerupt în minte. Cu mult timp în urmă, voiam o schimbare care să mă scoată din lumea în care trăiam, iar atunci când în sfârşit dădusem de ea, fugeam. — Poftim?! a icnit Hailey, smulgându-mă brutal din gânduri. De ce l-ai lăsat, Seph? Nu, nu a plecat. 605

S-a uitat la mine îngrijorată, apoi s-a ridicat de la masă, cu telefonul la ureche. Şi-a iţit bărbia deasupra mulţimii, scrutând de jur împrejur. M-am ridicat şi eu, derutată şi confuză. — L-ai sunat? a întrebat ea. Seph, dacă păţeşte ceva... Bine... Bine. Am înţeles. Şi eu. A închis apelul şi și-a vârât telefonul în geantă, cu mişcări precare și stângace. Şi-a mutat privirea spre mine, cu un aer panicat. — Ce s-a întâmplat? — Aimèe, Hades vine spre aeroport, cu motorul. Vrea să îţi vorbească şi e cam... beat. Ceea ce e foarte grav, judecând după cum este el obişnuit să gonească pe motor. Ochii mi s-au mărit. Nu am reprimat sentimentul de vinovăţie care m-a izbit, deşi am încercat într-un interval de zece secunde să caut şi o altă explicaţie pentru ceea ce el a făcut. Mi-am amintit imediat de privirea pe care mi-a oferit-o când am ieşit pe uşă. Regreta ceea ce făcuse şi acum probabil venea să îmi spună asta. Ori poate aveam eu o imaginaţie prea bogată... Hailey a tras aer în piept şi mi-a luat geanta de bagaj pe umăr, iar cu cealaltă a înhăţat imediat mânerul trolerului. Nu am stat deloc pe gânduri, înainte să pornesc prin mulţime, împingându-mă şi îmbrâncind oamenii în graba mea haină spre ieşirea principală. Nu îmi păsa dacă Hailey mă mai urma sau nu; eram orbită să ajung cât mai rapid posibil afară.

606

După câteva minute, respirând greoi, m-am oprit lângă un stâlp de beton, care susţinea tavanul, şi mi-am rotit privirea, analizând fiecare chip care trecea pe lângă mine. Îl căutam pe Hades din priviri cu atâta disperare, încât începusem să îl văd, deşi nu era acolo. Nu mi-am acordat răgaz când am ajuns afară. M-am alarmat mai mult însă, căci nu am găsit niciun motor parcat prin împrejurimi. Oamenii păşeau alert în jurul meu, în dorinţa de a se feri de ploaia abundentă de afară, lucru care mă ameţea mai mult. Telefonul lui Hades suna, dar nimeni nu răspundea. Mi-a fost imposibil să realizez că începuse ploaia şi urma să ies în bătaia ei, purtând o cămaşă şi nimic mai mult. Orice încercare de a-mi potoli respiraţia era imposibilă şi nu eram sigură dacă picăturile de pe obrajii mei erau doar cele de la ploaie. Imaginea, în sine, era una foarte tristă. Reflecta perfect starea mea de spirit. Înainte să mai arunc o privire in jur, am simţit-o pe Hailey lângă mine, cu bagajele după ea. M-a tras mai aproape şi a răsuflat de câteva ori, sprijinindu-se de mine, apoi a închis ochii şi a tras aer în piept. — Nu e aici, Hailey. Ce facem? am întrebat-o. S-a uitat în jur, mijindu-şi ochii în căutarea lui Hades sau a lui Seph. — Aşteptăm. M-am dat un pas în spate, instinctiv.

607

— Aşteptăm? Ce Dumnezeu să aşteptăm? Ca Hades să păţească ceva? Hailey m-a prins de braţ, în chip de avertizare. — Aimèe, nu avem ce altceva să facem. Hades cu siguranţă vrea să te vadă şi atâta timp cât ştie că eşti la aeroport, va veni aici. Linişteşte-te! Trebuie să apară şi Seph curând. În cât timp ai zborul? — În zece minute, am răspuns, cu vocea scăzută. Privirea ei exprima un dram de compasiune de care, cumva, aveam nevoie.

608

Capitolul 51 Hades Oftând, m-am sprijinit de perete şi l-am privit pe bărbatul îmbrăcat la costum, apretat, cu freza atent aşezată, cu pantofii ridicol de curaţi şi înconjurat de alura sa inconfundabilă, toată afaceri. De nu aş fi fost într-o asemenea situaţie şi nu aş fi fost în astfel de circumstanţe, m-aş fi rotit pe călcâie şi aş fi plecat. Lita urma să plece, iar eu stăteam ca un idiot în secţia de poliţie, aşteptând să sar pe motor şi să zbor până la ea. Preferam să cred că îmi dispăruse alcoolul din sânge. Speram, de fapt, ca să pot naibii să ies odată de acolo. Faptul că percepeam lucrurile mult mai lucid decât cu zeci de minute în urmă, era un semn bun. Abia atunci am realizat adevărata gravitate a situaţiei şi ceea ce făcusem de fapt. Concluzia, însă, era aceeaşi: eram nebun. Un nebun îndrăgostit. Un nebun îndrăgostit şi arestat. Darwin s-a sucit înspre mine imediat ce a terminat de discutat cu polițistul. Oare ce sumă lungă cât un cod de bare le-o mai fi dat, din nou, ca să mă scoată? A trecut nonşalant pe lângă mine, abordând o atitudine impasibilă, aproape palpabilă. Mi-am încleştat maxilarul şi palmele mi s-au făcut pumni în buzunarele pantalonilor. Aveam hainele și părul încă ude, de vreme ce condusesem

609

prin ploaie, fără să îmi pese câtuşi de puţin de urmări. Măcar fusesem suficient de inspirat să îmi pun geaca pe mine. Nu mi-am alungat încruntătura de pe frunte când Darwin s-a oprit în faţa mea, cu spatele, şi s-a răsucit pe călcâie. Îmi era imposibil să cred că trecuseră numai două luni de când nul văzusem. M-a analizat din cap până în picioare cu ochii săi căprui. Era perfect conştient că se uita la varianta lui adolescentină și probabil asta îl indigna. Atitudinea lui mă făcea să îl înjur și să îl aplaud, în acelaşi timp. — E ultima oară când te scot din mocirla în care intri, Hades. Ascută-mă cu atenţie! mi-a zis, pe un ton prudent, nevrând să atragă atenţia şi să îşi strice reputaţia mai mult decât i-o stricasem eu deja. Am pufnit, uitându-mă la el aidoma unui duşman. — Cum de nu ţi-ai trimis avocatul sau ceva? — Beat pe motor... a spus, mai mult pentru el, apoi și-a mijit ochii. Ce se întâmplă cu tine, copile? Tu nu bei niciodată. M-am apropiat de el, iar când eram la doar un pas distanță, am realizat cât de mult detestam faptul că eram de aceeaşi înălţime. — O zici de parcă m-ai cunoaşte cu adevărat, am spus. I-am întins palma. Nu aveam timp de discuţii. El o lua tot timpul prea personal. — Hades... m-a avertizat, dar l-am întrerupt. — Tată, i-am spus, conştient de faptul că ştia că urăsc să îi spun astfel. 610

Mă mulţumeam cu gândul că poate şi lui îi displăcea să îi spun aşa, deşi nu avea cum să schimbe faptul că îmi era tată. Prin minte mi-a trecut discuţia cu Lita, pe care am purtat-o atunci când ne-am întors de la Pacha. Am avut mare dreptate. Nu puteam schimba faptul că Darwin îmi era tată, oricât de mult mi-aş fi dorit, darămite el că îi sunt fiu, oricât şi-ar fi dorit. A ridicat palma şi a dat drumul cheilor de la motor într-a mea. Nu am putut deduce nicio undă de dezamăgire pe chipul său. Ştiam că se resemnase deja. — Mersi, am făcut clin scurt din cap şi am trecut ca furtuna pe lângă el, împingând până la perete uşa secţiei de poliţie. Am încălecat Kawasaki-ul şi am vârât cheile în contact, rotindu-le în grabă. Oare cât timp trecuse? Oricât aş fi estimat, tot extrem de mult mi se părea. Nu am apucat să plec de pe loc, pentru că Darwin a ieşit în urma mea, postându-se lângă mine. Denota cea mai severă atitudine pe care o văzusem vreodată la el. În fapt, îl văzusem de prea puţine ori ca să pot concluziona așa ceva. Am răsuflat pe nări când mi s-a adresat: — În locul tău nu aş face asta, Hades. O să ajungi de unde ai ieşit adineauri, mă auzi! Şi acolo vei rămâne. Rotindu-mi frenetic palma pe mânerul căptuşit în cauciuc, am ambalat motorul, bucurându-mă că decibelii sunetului puternic acoperea vocea lui Darwin. Mi-ar fi plăcut să pot să îi stropesc costumul scump și pantofii de calitate pe care îi purta, dar eram mai civilizat de atât. 611

— Hades! a strigat. Am accelerat şi am zburat de pe loc, smucind de roata din spate cât să îl fac să se dea un pas în spate. Mi-a înţeles nebunia şi nu a făcut absolut nimic în privinţa asta. Nu ar fi avut ce face, oricum. Goneam pe străzile Manhattan-ului, dorindu-mi mai mult ca niciodată să am un motor mai rapid şi mai puternic. Fusesem suficient timp un laş care fugea de ceea ce simţea să facă, făcând tot timpul doar ceea ce trebuia. Mi-am trecut mâna prin părul încă ud şi am privit din nou de jur împrejur, în aeroport. Nu o puteam suna. Nu puteam suna pe nimeni, fiindcă telefonul meu era abandonat în dezastrul din apartament. Mi-am făcut gura pungă şi am răsuflat, realizând că era în zadar... Plecase, iar eu o căutam în van. Îl lăsasem pe Seph la apartament și probabil le anunţase că am plecat spre aeroport. M-aş fi minţit de unul singur dacă aş fi spus că Lita a stat să se gândească de două ori înainte să plece. Cred că şi-a dorit să decoleze cât mai repede cu putinţă, numai să nu dea din nou ochii cu mine. Devenisem demn de milă. Fugeam după o fată pe care nici nu avusesem ocazia să o cunosc și căreia nici nu îi dădusem vreodată vreun prilej să mă cunoască cu adevărat. Cum de am crezut că o fată ca Aimèe ar putea să renunţe la propria viaţă din Anglia pentru a rămâne într-un cartier ca Manhattan? Cum de am crezut că Lita ar 612

putea, măcar, să se gândească la opţiunea de a mă asculta pentru ultima oară? Am încălecat motorul şi am ajuns rapid în traficul infernal al Manhattan-ului, mişunând fără noimă pe străzile și bulevardele aglomerate ale oraşului. Îmi era al naibii de dor să conduc. Mi-ar fi plăcut să mă pot bucura de multa aşteptată senzație, însă nu puteam face asta de vreme ce mintea îmi era preocupată cu Lita. Îmi era imposibil să mă împac cu gândul că plecase. Aveam nevoie de linişte. Pentru prima oară, mi-am dorit să am parte de câteva momente de linişte, în loc să lovesc ceva sau pe cineva. Am accelerat, mărind viteza cu fiecare secundă în plus și simţind cum timpul se scurgea pe lângă mine. Nu am idee câte ore au trecut plimbându-mă fără vreo direcţie. Trebuia să mă întorc la apartament. Seph şi Hailey sigur îşi făceau griji, având în vedere că am fost plecat suficient timp cât să las de înţeles că poate păţisem ceva. Nu aveam nici telefonul la mine și mă îndoiesc că ar fi dormit liniştiţi dacă nu ajungeam în noaptea aia acasă. Am virat pe Amsterdam Ave, realizând că am mers în apropierea Columbiei tot timpul. Când am intrat pe una dintre străzile înguste, un local de pe colţ era împânzit de studenţi. Probabil era trecut de trei dimineaţa şi eu bântuiam pe străzi. La întors însă, am condus ciudat de încet. De parcă trăgeam involuntar de timp. Nu voiam să mă reîntorc în

613

apartamentul meu gol, unde urma să reintru în rutina lamentabilă şi solitară. Cu atât mai mult când bănuiam că aveam să mi-o imaginez mereu pe ea acolo. Am avut dreptate când am spus că ar trebui să am grijă cu cine îmi fac amintiri. În final, doar cu ele ajungem să trăim.

614

Volumul doi Aici se sfârşeşte primul volum din seria “Căutând fericirea”. Vă aştept cu drag în cel de-al doilea volum, unde povestea celor doi se continuă! :)

615

Mulţumiri... Vreau să mulţumesc tuturor celor care m-au citit şi susţinut în minunatul univers Wattpad, celor care m-au încurajat prin comentare/postările sau mesajele lor, celor care mi-au recomandat cu drag cartea şi tuturor celor care m-au ambiţionat criticându-mă. Vă sunt veşnic recunoscătoare pentru sprijinul pe care mi l-aţi oferit. Mulţumesc, de asemenea, familiei mele, pentru iubirea lor necondiţionată, şi prietenelor, pentru că mi-au suportat toanele de pe parcursul scrierii (O să recuperăm timpul pierdut, vă promit!). Multe mulţumiri Deliei, de la Smart Publishing, pentru sfaturile şi pentru înţelegerea de care a dat dovadă. Şi îi mulţumesc, în special, Anastasiei, pentru iubirea şi răbdarea cu care mi-a îndrumat paşii de-a lungul timpului. Le mulţumesc şi celor de la Daughtry, pentru melodiile lor. Sunt un adevărat izvor de inspiraţie.

616