Caiet Finalokok.doc

CAIET PREGĂTIRE PERSOANALĂ

COMPANIA 462 GENIU _____________________________ ______ ______________________

IMNUL NATIONAL AL ROMÂNIEI Desteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,* În care te-adânciră barbarii de tirani! Acum ori niciodată croieste-ti altă soartă, La care să se-nchine si cruzii tăi dusmani! Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume* Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman, şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume Triumfător în lupte, un nume de Traian! Înaltă-ti lata frunte si caută-n giur de tine, Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii; Un glas ei mai asteaptă si sar ca lupi în stâne, Bătrâni, bărbati, juni, tineri, din munti si din câmpii! Priviti, mărete umbre, Mihai, ştefan, Corvine,* Româna natiune, ai vostri strănepoti, Cu bratele armate, cu focul vostru-n vine, „Viată-n libertate ori moarte!” strigă toti. Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate şi oarba neunire la Milcov si Carpati! Dar noi, pătrunsi la suflet de sfânta libertate, Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frati! O mamă văduvită de la Mihai cel Mare Pretinde de la fiii-si azi mână d-ajutori, şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orisicare, În astfel de pericol s-ar face vânzători!

2

De fulgere să piară, de trăsnet si pucioasă, Oricare s-ar retrage din gloriosul loc, Când patria sau mama, cu inima duioasă, Va cere ca să trecem prin sabie si foc! N-ajunse iataganul barbarei semilune, A cărui plăgi fatale si azi le mai simtim; Acum se vâră cnuta în vetrele străbune, Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim! N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie, Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm; Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie, Să ne răpească limba, dar morti numai o dăm! Români din patru unghiuri, acum ori niciodată Uniti-vă în cuget, uniti-vă-n simtiri! Strigati în lumea largă că Dunărea-i furată Prin intrigă si silă, viclene uneltiri! Preoti, cu crucea-n frunte! Căci oastea e crestină,* Deviza-i libertate si scopul ei preasfânt. Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, Decât să fim sclavi iarăsi în vechiul nost’ pământ! .

.

3

CAPITOLUL I INSTRUCTIA TACTICĂ GENERALĂ 1. Scopurile instructiei tactice a luptătorului Art. 22.(1) Scopul instructiei tactice generale este acela de formare a luptătorului polivalent, autonom, motivat, bine instruit, să poată folosi individual sau în echipă puterea de foc, capabil să ducă actiuni în câmpul de luptă, având reactii imediate la orice interventie sau stimuli exteriori, indiferent de situatii si conditii; în măsură să se deplaseze cu repeziciune si abilitate în câmpul tactic, folosind cu pricepere avantajele terenului, proprietătile armamentului individual din înzestrare, în lupta cu forta vie, mijloacele blindate si aeriene ale inamicului. (2) Pentru aceasta luptătorul trebuie: - să treacă cu repeziciune prin (peste) baraje, portiuni de teren contaminate, incendiate, cu distrugeri, precum si peste diferite obstacole naturale, să folosească cu pricepere echipamentele de protectie individuală N.B.C. si echipamentele de decontaminare din înzestrare; - să fie un bun luptător, rezistent la eforturi fizice si psihice prelungite, capabil să actioneze în grup sau în conditii de izolare si să rezolve cu calm si tact situatiile create în câmpul actional; - să aplice tehnicile însusite, să ia decizii rapide si să actioneze energic si oportun indiferent de conditiile impuse; - să execute deplasarea în câmpul tactic, în diferite forme de teren, folosind procedee de trecere eficiente, concomitent cu executarea unui foc oportun si eficace cu armamentul individual; - să nimicească personalul si mijloacele de foc ale inamicului, folosind grenade de mână antipersonal si antiblindate; - să-si însusească tehnicile de actiune necesare capturării sau evitării contactului cu inamicul, precum si memorării detaliilor referitoare la activitatea acestuia; - să execute cercetarea terenului si a inamicului, să retină datele observate, să le noteze si să le raporteze în timp oportun; - să cunoască principiile de organizare a traiului în conditii de izolare temporară si să execute activitătile necesare supravietuirii în astfel de conditii; - să mânuiască cu iscusintă mijloacele de luptă din înzestrare pentru nimicirea tintelor aeriene care zboară la mică înăltime, singur sau împreună cu ceilalti luptători, folosind cele mai adecvate procedee; - să folosească cu pricepere proprietătile naturale de protectie si de mascare ale terenului. 3. Tehnici de deplasare pe câmpul de luptă Art. 28. Deplasarea luptătorului în câmpul tactic este actiunea prin care acesta intentionează să se pozitioneze favorabil fată de inamic în scopul îndeplinirii misiunii primite. Se adoptă în toate formele luptei, ori de cât ori luptătorul se află în contact cu inamicul sau participă la efectuarea unor manevre în spatele frontului. 4

Art. 29.(1) În functie de situatia în care se află fată de inamic, luptătorul poate adopta următoarele tehnici de deplasare: în pas viu (fugă), prin salturi sau târâs, în pas de manevră. (2) Alegerea uneia sau alteia dintre tehnici este conditionată de reactia inamicului, de conditiile oferite de teren si de capacitatea decizională a luptătorului. Art. 30. Pe câmpul de luptă tehnicile de deplasare se combină în permanentă astfel încât luptătorul să se plaseze într-o pozitie avantajoasă fată de adversar. Art. 31.(1) Tehnica deplasării în pas viu (fugă) se adoptă de regulă când luptătorul se află în atac, pe timpul apropierii de o pozitie de apărare a inamicului puternic neutralizată sau atunci când asupra sa se execută un foc de mică intensitate, precum si pe timpul urmăririi inamicului care se repliază (retrage) sau ori de câte ori se traversează zone cu factori de risc ridicat (incendiate, contaminate etc.). (2) În conditii dezavantajoase, în lupta de apărare, luptătorul se deplasează în pas viu pe timpul ruperii luptei si replierii (retragerii) pe o nouă pozitie defensivă. (3) La comandă, sau din propria initiativă (atunci când situatia impune) luptătorul înaintează spre inamic pe directia indicată (sau dedusă) în ritm rapid, cu pauze scurte, timp în care execută asupra acestuia un foc ochit din diferite pozitii (culcat, în genunchi sau în picioare) iar ulterior, în functie de intensitatea focului, adoptă o nouă tehnică de deplasare care să-i usureze înaintarea si să-i asigure o protectie maximă. Art. 32.(1) Tehnica deplasării prin salturi este combinată adesea cu tehnica deplasării târâs, deoarece în majoritatea situatiilor, pe câmpul de luptă, apropierea sau depărtarea de inamic vor impune ca în zone acoperite (mascate) să se execute saltul, iar acolo unde terenul este deschis si acoperit cu foc intens să se adopte procedeele specifice mersului târâs (pe o parte, pe burtă, pe coate si genunchi etc.). (2) La comandă sau din propria initiativă, luptătorul se deplasează prin salturi sau târâs, parcurgând în principal următoarele etape: – alege procedeul de deplasare dacă n-a fost specificat prin comandă; – vizualizează itinerarul de deplasare alegând zonele cele mai protejate (mascate) astfel încât să iasă pe cât posibil de sub focul inamicului; – execută saltul sau mersul târâs din acoperire în acoperire, pe segmente de itinerar, mentinând în permanentă sub observare inamicului de la contact; – periodic, din pozitii intermediare, execută foc asupra inamicului pentru a asigura apropierea sau depărtarea fată de acesta. Art. 33.(1) Tehnica deplasării în pas de manevră este specifică actiunii curente, de miscare în câmpul tactic, în afara unui contact nemijlocit cu inamicul si ori de câte ori luptătorul se află în mars pe jos. (2) Acest procedeu presupune mentinerea unui ritm prestabilit de deplasare, (4-5 km/h) pe un itinerar ordonat sau ales, cu respectarea măsurilor de sigurantă nemijlocită. 4. Tehnici de executare a focului pe câmpul de luptă 5

Art. 35. Focul* reprezintă principalul mijloc prin care se îndeplineste o misiune de luptă. Art. 36. Orice actiune militară care urmăreste scoaterea din luptă a inamicului va depinde în mare măsură de abilitatea luptătorului de a utiliza la timp si cu eficienta maximă armamentul din dotare. Art. 37.(1) Tehnicile de executare a focului cu armamentul individual se adoptă în toate situatiile de luptă care necesită devansarea si nimicirea prin foc a inamicului si sunt dependente de cel putin două elemente: forma de luptă acceptată sau impusă si de specificitatea obiectivului asupra căruia se execută focul. (2) Acestea se clasifică în functie de pozitia de tragere adoptată si de felul focului, si pot fi: - după pozitia de tragere: din pozitia culcat (rezemat sau nerezemat), în genunchi si în picioare; - după felul focului: lovitură cu lovitură, foc în serii, foc punctual, de secerare, foc de front, oblic, razant, foc la gura tevii etc. Art. 38. Alegerea uneia sau alteia dintre pozitiile de tragere cât si a tipului de foc pe care trebuie să-l execute luptătorul, va depinde în principal de situatia concretă în care se găseste inamicul (în apărare sau ofensivă, în stationare sau mars, la mică sau la mare distantă, este izolat sau grupat, execută sau nu foc asupra luptătorului etc.) de caracteristicile terenului din zona actiunilor de luptă, de pozitionarea luptătorului fată de inamic, cât si de existenta lucrărilor genistice. Art. 39. Tehnica executării focului din pozitia culcat (rezemat sau nerezemat) se adoptă în special când luptătorul se află dispus într-un locas individual de tragere, amenajat genistic pentru pozitia - culcat, cât si atunci când asupra sa se execută un foc de mare intensitate iar adoptarea altei pozitii îl poate expune excesiv focului inamic. Art. 40. Tehnica executării focului din pozitia în genunchi sau în picioare se adoptă în principal pe timpul actiunilor ofensive, atunci când luptătorul înaintează către o pozitie inamică puternic neutralizată, cât si în lupta de apărare, când se dispune de lucrări genistice la profil specific. Art. 41. În functie de natura inamicului (izolat sau grupat), de atitudinea acestuia fată de luptător - execută sau nu foc, este în miscare sau stationează, cât si de pozitia sa (dispus de front sau flanc) si distanta la care se află, luptătorul adoptă unul din următoarele tipuri de focuri: – foc de front - asupra unui inamic ce înaintează (este dispus) perpendicular, pe locasul de tragere (directia de tragere); – foc oblic - se execută pe o directie sau un unghi de incidentă oarecare cu linia frontului inamic si se adoptă în special când luptătorul îsi apără propriile flancuri; – foc punctual - se execută de regulă, lovitură cu lovitură asupra unui inamic izolat dispus la teren sau aflat în miscare; – foc de secerare, în serii scurte sau lungi asupra inamicului desfăsurat pe o suprafată mare (lant de trăgători, coloană în mars sau stationare etc.); *

Foc - efectuarea de cãtre o armã de foc a tragerilor de orice fel. 6

– foc la gura tevii (pumnal), prin surprindere, asupra unui inamic dispus la mică distantă, foc în serii scurte sau lungi, combinat adesea cu tragerea prin secerare). Art. 42. În apărare sau ofensivă, atunci când luptătorul ocupă un locas individual de tragere, la comanda: „Asupra inamicului de la reper 1, 4 (înăltătorul), foc lovitură cu lovitură (felul focului), 10 (numărul de cartuse), foc!“ (momentul deschiderii focului) acesta va proceda astfel: – identifică reperul si inamicul asupra căruia va executa foc; – fixează înăltătorul la gradatia specificată si pârghia la foc lovitură cu lovitură (sau la foc automat după cum s-a indicat în comandă); – ia pozitia pentru tragere; – deschide focul asupra inamicului; – urmăreste si corectează focul până la nimicirea (neutralizarea) inamicului; – se protejează, prin adăpostire după fiecare foc executat astfel încât să nu fie reperat de inamic; – asigură arma si asteaptă o nouă misiune de foc. Art. 43. În situatia în care actiunile luptătorului capătă un pronuntat caracter de independentă, în special pe timpul ducerii luptei, când apar obiective asupra cărora va deschide focul în urma unei decizii în exclusivitate personale, va proceda astfel: – ia pozitia pentru luptă culcat (în genunchi sau în picioare), dacă se află în afara locasului individual de tragere; – determină distanta până la inamic si fixează înăltătorul; – ocheste si deschide focul - lovitură cu lovitură sau în serii, în functie de natura obiectivului (izolat sau în grup); – urmăreste efectul la obiectiv si corectează focul până la nimicirea (neutralizarea) inamicului; – mentine sub observare câmpul de luptă, în măsură să deschidă focul asupra unui nou obiectiv de pe directia sa de interzis sau atac; – mentine sau amplifică măsurile de protectie nemijlocită. 5. Tehnici de observare si de cercetare a inamicului si a detaliilor de planimetrie si relief Art. 45.(1) Obtinerea informatiilor despre inamic si despre mediul fizic, geografic si uman în care se desfăsoară actiunile de luptă presupune o permanentă si eficientă activitate de cercetare. (2) Ca procedee de cercetare, observarea si ascultarea constituie modalitătile cele mai eficiente folosite de subunitătile mici, prin care se procură datele si informatiile necesare. 5.1. Tehnica observării Art. 46.(1) Observarea – constituie unul din procedeele de bază ale cercetării si constă în supravegherea câmpului de luptă, descoperirea si studierea inamicului, terenului si a altor obiective în scopul procurării datelor si informatiilor necesare. 7

(2) Observatorul – este luptătorul numit să supravegheze inamicul, terenul si spatiul aerian. (3) Prin observare se asigură: - descoperirea indiciilor care demască prezenta, activitatea si actiunile inamicului; - descoperirea si studierea inamicului, terenului si a obiectivelor din zona actiunilor de luptă; - urmărirea efectului focului executat de trupele proprii asupra inamicului, a incendiilor si distrugerilor produse; - supravegherea spatiului aerian; - descoperirea întrebuintării de către inamic a desantului aerian si a trupelor aeromobile; - prevenirea actiunilor prin surprindere executate de către inamic. 5.1.1. Alegerea, ocuparea si mascarea locului de observare Art. 47.(1) Locul din care luptătorul execută misiunile de observare se numeste loc de observare – când actionează individual sau post de observare – când actionează în cadrul echipei. (2) Locul ales pentru executarea observării se dispune în lucrări genistice, clădiri, copaci, dar si pe tehnica de luptă, autovehicule, elicoptere sau alte locuri favorabile executării observării terestre si aeriene. (3) Locul de observare trebuie să îndeplinească următoarele conditii: - să permită executarea observării, pe cât posibil circular si pe o distantă cât mai mare; - să fie mascat pe o suprafată cât mai mare împotriva observării terestre si aeriene a inamicului si ferit de focul acestuia; - să aibă căi de acces ascunse si să asigure conditii favorabile lucrului si odihnei; - să nu fie în apropierea unor repere caracteristice si izolate din teren, care atrag atentia inamicului; - să permită realizarea legăturii cu comandantul care l-a trimis în misiune (direct sau prin subunitătile care actionează în apropiere). Art. 48.(1) Luptătorul care execută misiuni de observare va fi asigurat cu mijloace de observare pe timp de zi si noapte, cu aparate de cercetare N.B.C., cu ceas, busolă, lanternă, plansetă, compas, riglă, ustensile de scris, mijloace de semnalizare si de legătură, hartă, jurnal de observare pentru evidenta si transmiterea datelor procurate. (2) Când observarea se execută din transportorul amfibiu blindat (T.A.B.), masina de luptă a infanteriei (M.L.I.), elicoptere etc. sunt folosite mijloacele de observare si de transmisiuni existente pe acestea. Art. 49. Observatorul primeste ordinul de actiune în teren, indicându-ise: - reperele, numerotarea lor si distantele până la ele; - informatii despre inamic; - limitele sectorului de observare si directia principală de observat; - obiectivele de supravegheat; - modul de raportare a datelor; 8

- indicative, frecvente, semnale; - locurile posturilor de observare vecine si modul de realizare a legăturii cu acestea; - misiunea si modul de actiune pe timpul ducerii luptei; - data si ora începerii observării; - secretul (când este nevoie). Art. 50. Pe timpul executării observării, luptătorul este obligat să respecte următoarele principii: - să cerceteze si să observe fără a fi observat; - să asculte si să audă fără a fi auzit. 5.3. Tehnica cercetării detaliilor de relief Art. 61. La cercetarea detaliilor de relief luptătorul-cercetas trebuie să tină cont de natura solului, existenta si natura obstacolelor, de posibilitătile de observare si de mascare. De asemenea, el trebuie să tină cont si de modul în care acestea pot favoriza ducerea actiunilor de luptă, dacă este posibilă deplasarea tehnicii blindate, a artileriei si a trupelor. Art. 62.(1) La cercetarea formelor de relief există particularităti de care trebuie să se tină seama pe timpul desfăsurării cercetării: a) Cercetarea unei înăltimi (creste, vârf) se face în următoarea succesiune: - se execută observarea de la distantă: - se apropie în ascuns de înăltime; - se observă dacă este sau nu ocupată de inamic; - dacă este ocupată de inamic se vor stabili: natura si valoarea fortelor inamicului, dispozitivul inamicului, lucrările genistice, barajele de mine si obstacole existente; - caracterul terenului, natura solului; - existenta acoperirilor naturale; - existenta căilor de acces spre vârful înăltimii; - căile de comunicatie ocolitoare; - posibilitătile de deplasare pe pantele înăltimii si în apropierea acesteia. Apropierea de înăltime si iesirea la creastă a luptătorului-cercetas se face mascat, iar locurile pentru oprire se aleg astfel încât să asigure câmp de vedere si de tragere pe o distantă cât mai mare. Dacă se constată că nu există inamic, luptătorul-cercetas face semnul pentru continuarea actiunilor. Dacă se constată că înăltimea este ocupată de inamic se încearcă nimicirea lui sau ocolirea înăltimii, functie de situatie. b) Cercetarea unei văi (trecători, defileu): - se face cercetarea acesteia de la distantă; - se observă dacă este sau nu ocupată de inamic; - se determină din vedere: natura solului; lărgimea văii; valoarea pantelor; natura vegetatiei; acoperirile naturale; - existenta punctelor obligate de trecere, locurilor unde se pot organiza ambuscade, atât de inamic cât si de trupele proprii; - posibilităti de producere a avalanselor; - căi si posibilităti de ocolire; - starea comunicatiilor (dacă există); 9

- existenta si caracteristicile cursurilor de apă. Când valea (trecătoarea, defileul) nu este ocupată de inamic se va tranzita fără ca trupele proprii să se oprească si luându-se măsurile de sigurantă ce se impun pe cele două creste paralele. Când este ocupată de inamic, se vor căuta căi ocolitoare sau functie de natura inamicului se pătrunde pe flanc si înapoia acestuia pentru nimicirea lui. (2) Pentru cercetarea celorlalte forme de relief se adoptă tehnici de actiune asemănătoare celor prezentate, cu particularizări asupra continutului misiunii. 5.4. Tehnica cercetării detaliilor de planimetrie Art. 63.(1) La cercetarea diferitelor detalii de planimetrie în principiu se respectă aceeasi linie algoritmică, dar se va tine seama de elementele specifice ale acestora. a) Cercetarea unui drum (itinerar de deplasare) se execută în două faze, astfel: - în prima fază, cu ajutorul hărtii, se studiază si analizează: - categoria drumului, materialul de acoperire, lătimea acestuia; - portiunile dificile de trecere si posibilitătile de varientare; - starea si tonajul podurilor; - posibilitătile de mascare; - sursele de aprovizionare cu apă si materialele de reparare a drumului; - vitezele de deplasare admise. - în faza a doua, în mod practic, se determină: - starea de practicabilitate în raport de anotimp si conditii atmosferice; - portiunile distruse sau favorabile pentru a fi blocate si posibilitătile de ocolire ale acestora; - existenta podurilor, lucrărilor de consolidare, dacă acestea au fost distruse, pregătite pentru distrugere sau minate; - natura si lătimea drumului, raza curbelor, înclinarea pantelor; - numărul si starea liniilor telefonice si telegrafice; - posibilitătile naturale de mascare pe marginea drumului. b) Cercetarea unui pod (viaduct, pasarelă) peste un curs de apă sau vale se face în următoarea succesiune: - observarea de la distantă pentru a stabili dacă este păzit; - starea si caracteristicile podului, materialul din care este construit; - lungimea, lătimea, forta de suport si posibilitătile de distrugere ale acestuia; - posibilitătile de refacere cu materiale din zonă; - posibilitătile de trecere pe pod a diferitelor categorii de tehnică; - natura râului si a malurilor, existenta vadurilor de trecere, existenta drumurilor ocolitoare. c) Cercetarea unei păduri se execută în scopul de a stabili dacă este sau nu apărată (ocupată) de inamic, precum si caracteristicile acesteia. Pe timpul cercetării unei păduri se stabilesc: 10

- desimea, grosimea, esenta copacilor si natura solului; - existenta drumurilor, potecilor, zonelor defrisate, poienilor, zonelor mlăstinoase; - posibilitătile de trecere ale tehnicii prin pădure; - locuri cu obstacole sau cu baraje de mine; - existenta unor incendii provocate sau accidentale, raioane contaminate si modul de ocolire al acestora. Cercetarea unei păduri prezintă următoarele particularităti: - posibilităti de cercetare limitate datorită vizibilitătii reduse din cauza vegetatiei; - deplasarea se execută de regulă pe jos; - există posibilitatea de a fi surprins de inamic, dar si de a te infiltra până aproape de el; - executarea unui foc eficace, dar la distantă scurtă; - zgomotele din pădure sunt amplificate de aceasta; - existenta pericolului izbucnirii incendiilor; - intersectiile de drumuri, de poteci se ocolesc, deoarece pot fi supravegheate de inamic. d) Cercetarea unei clădiri izolate se execută după următorul algoritm: - cercetarea ei de la distantă; - apropierea de clădire pe partea fără usi si fără ferestre si pe cât posibil în ascuns; - luptătorii cercetasi pe timpul apropierii, se opresc în locurile mascate si ascultă pentru a depista prezenta inamicului în clădire. În interior se cercetează: - toate încăperile si nivelele; - podul; - subsolul; - usile se deschid cu ajutorul prăjinilor sau prin izbire cu piciorul, pentru a evita surprinderea (dacă considerăm că există inamic sau că usile sunt minate). Dacă clădirea este ocupată de inamic, luptătorul-cercetas raportează comandantului care l-a trimis si acesta hotărăste dacă evită clădirea sau nimiceste inamicul, în functie de situatia din câmpul de luptă. e) Cercetarea unei localităti se execută în două etape: – prima etapă, cu ajutorul hărtii, se stabilesc următoarele elemente: - locul de dispunere (pe vale, pantă, malul unui râu, lac etc.); - natura si forma terenului înconjurător; - natura clădirilor; - pozitia pietelor, parcurilor, directia străzilor, posibilitătile de aprovizionare etc.; – în etapa a doua (în teren – practic), se execută cercetarea de la distantă si se intensifică pe măsură ce se apropie de localitate, determinând: - căile de acces care duc spre localitate si dacă sunt apărate de inamic; - dacă localitatea este ocupată de inamic; 11

-

existenta barajelor si obstacolelor la intrarea în localitate; directiile de ocolire a localitătii; caracterul terenului, natura solului; mărimea localitătii si orientarea principalelor străzi; dacă localitatea dispune de o retea dezvoltată de canalizare, de metrou. Luptătorul-cercetas trebuie să raporteze toate aceste date comandantului care l-a trimis în misiune. f) Cercetarea unui curs de apă În vederea trecerii unui curs de apă, luptătorul-cercetas se apropie în ascuns, execută observarea din locuri adăpostite pentru a descoperi dacă cursul de apă este sau nu apărat de inamic. Dacă este apărat de inamic determină prin observare: natura inamicului, dispozitivul de luptă, caracterul terenului, posibilitătile de apropiere de cursul de apă, posibilitătile de trecere în ascuns a cursului de apă. La trecerea unui curs de apă se stabilesc caracteristicile acestuia: lătimea, adâncimea, viteza curentului, natura malurilor, natura fundului, locurile favorabile de trecere, existenta podurilor. Art. 64. Criterii de performantă: - respectarea activitătilor algoritmice pe timpul cercetării inamicului sau a unui detaliu de relief sau planimetrie; - furnizarea a cel putin 70% din informatiile solicitate în limita de timp afectată; - mentinerea secretului actiunii pe toată durata îndeplinirii misiunii. 6. Tehnici de trecere a obstacolelor si a portiunilor de teren greu accesibile Art. 65. Deplasarea luptătorului în câmpul tactic are un rol important pentru îndeplinirea misiunilor primite cât si pentru mentinerea integritătii sale fizice si psihice. În acest scop, luptătorul trebuie să cunoască si să stăpânească tehnicile de trecere a obstacolelor si a portiunilor de teren greu accesibile. Art. 66. În lupta modernă, obtinerea succesului în actiunile proprii si diminuarea sau chiar anihilarea eficientei actiunilor inamicului se pot realiza prin cresterea rolului actiunilor izolate, duse în orice conditii de teren, timp si anotimp, printr-o permanentă perfectionare si profesionalizare a luptătorului. 6.1. Tehnici de trecere a obstacolelor si barajelor Art. 67.(1) Pe timpul deplasării în câmpul tactic, luptătorul este pus în situatia de a traversa (parcurge) portiuni de teren greu accesibile, cu obstacole si baraje de diferite tipuri. (2) După caracterul lor, barajele se împart în: - baraje neexplozive; - baraje explozive. (3) Din categoria barajelor neexplozive fac parte: - reteaua de sârmă pe pari de lemn; - reteaua de sârmă pe pari metalici; 12

- gardul de sârmă pe un rând de pari; - gardul de sârmă pe capre; - reteaua joasă de sârmă pe tărusi de lemn; - reteaua joasă de sârmă pe tărusi metalici; - sârma ghimpată încurcată; - abatize antiinfanterie; - capra de sârmă; - aricii de sârmă; - spiralele de sârmă; - barajele putin vizibile; - scândurile cu cuie; - capcanele antiinfanterie. Art. 68.(1) Trecerea barajelor antiinfanterie neexplozive impune, în prealabil, verificarea lor la minare. (2) Barajele de sârmă, înainte de a fi trecute, trebuie să fie verificate, pentru a se constata dacă sunt electrificate. (3) În cazul când barajele antiinfanterie sunt minate, se procedează mai întâi, la înlăturarea minelor de pe fâsia de teren unde se vor realiza culoarele. (4) Barajele electrificate pot fi identificate după indici exteriori (prezenta pe tărusi a materialelor izolante, scântei vizibile noaptea ce apar la atingerea sârmei cu iarba, iarba arsă lângă baraje), prin aruncarea de la distantă a unei bucăti de sârmă astfel ca un capăt al ei să cadă pe baraj iar celălalt pe pământ (la capătul sârmei căzut pe pământ apar scântei si fum), cu ajutorul mijloacelor speciale. (5) Trecerea barajelor de sârmă neelectrificate se realizează atât prin executarea de culoare, cât si prin acoperirea lor cu materiale din zonă. Art. 69.(1) Culoarele prin barajele de sârmă se execută cu ajutorul blindatelor, prin trageri de artilerie, cu ajutorul încărcăturilor de exploziv alungite si manual (cu ajutorul foarfecelor de tăiat sârmă, baionetelor, lopetii mici de infanterie si topoarelor). (2) În cazul executării culoarelor prin baraje de sârmă cu încărcături alungite, se folosesc atât încărcăturile alungite din înzestrare, cât si cele confectionate de către luptători. (3) Încărcăturile alungite confectionate de către luptători se realizează dintr-un rând de calupuri de exploziv a 400-500 g asezate cap la cap, pe scânduri de lemn, legate de acestea cu sfoară. (4) Lungimea totală a încărcăturii trebuie să fie cel putin egală cu adâncimea barajului. Pentru simplitate si usurintă în transport, încărcăturile alungite se confectioneze de maximum 3 m lungime si cu greutate de cel mult 35 kg. (5) Pentru executarea culoarelor, încărcăturile se introduc sub sârmă, pe lângă pari sau se asează pe sârmă si se explodează cu ajutorul unei amorse. Prin explozia încărcăturii, în barajul de sârmă se formează un culoar de 3-4 m lătime.

13

(6) Pentru executarea manuală a culoarelor prin barajele de sârmă, se destină doi luptători înzestrati cu foarfece de tăiat sârmă sau cu baioneta-pumnal si mănusi de protectie. (7) Luptătorul taie mai întâi firele de jos, de lângă par, care se tin de către celălalt luptător cu mâna, apoi pe cele de sus, din pozitia culcat pe spate. (8) Pe măsură ce firele sunt tăiate, acestea sunt aruncate lateral, dincolo de limitele culoarului, după care echipa se deplasează la următorul rând de pari. (9) Barajele de sârmă mai pot fi trecute si prin asezarea pe acestea a grilelor de nuiele, baloturi de paie, scândurilor, scărilor sau prăjinilor. (10) Trecerea prin barajele de sârmă putin vizibile sau prin cele transportabile se execută prin tractarea lor cu gheare de pisică si cârlige sau prin asezarea grilelor, scândurilor si scărilor transversal peste acestea. Art. 70. Din categoria barajelor explozive fac parte: - câmpurile (grupurile) de mine antipersonal, antiblindate si mixte; - mine plantate izolat (mine cu actiune întârziată, mine cursă, mine comandate etc.); - mine de apă (ancorate, afundate, de curent). Art. 71. (1) Trecerea prin barajele de mine este precedată, de regulă, de cercetarea acestora. Pentru cercetarea barajelor de mine se folosesc toate procedeele de cercetare: observare, ascultare, fotografiere, cercetarea nemijlocită a terenului si incursiunea. (2) Ca procedeu de bază pentru cercetarea barajelor de mine este cercetarea nemijlocită a terenului (obiectivului) care se execută atât în fâsia de teren ocupată de trupele proprii, cât si în dispozitivul inamic. Art. 72. Barajele de mine executate de inamic în fata limitei dinainte a apărării sau în adâncimea dispozitivului propriu, prezintă unii indici de demascare cum ar fi: - semnele de marcare si împrejmuire a câmpurilor de mine; - movilele de pământ săpat; - iarba vestejită a brazdei ce acoperă mina; - tărusi de plantare; - sfori întinse; - scule uitate sau pierdute; - ambalaje si urme lăsate pe teren sau pe zăpadă. Art. 73.(1) Luptătorilor destinati să execute cercetarea barajelor de mine li se asigură sonde, detectoare, mijloace pentru neutralizarea si distrugerea minelor descoperite, jaloane, indicatoare, stegulete albe si rosii. (2) Sondele pentru cercetare sunt de două feluri: lungi si scurte. Sondele lungi sunt de 1,5-2 m si se folosesc pentru lucru din pozitia în picioare. Sondele scurte sunt de 0,4 m si se folosesc pentru lucru din pozitia culcat. (3) Pentru lucru, sonda se tine înclinată la 20-25 de grade si se înfige lin în pământ, din 20 în 20 cm pe o adâncime de 10-15 cm. (4) Dacă pe timpul cercetării cu sonda se constată un obiect tare, acest loc se cercetează cu multă atentie. La descoperirea minei, aceasta se deplantează sau se marchează cu un stegulet. 14

(5) Ghearele de pisică se confectionează cu două, trei sau patru brate si sunt alcătuite din gheara propriu-zisă si o frânghie de tractiune cu lungimea de 40-50 m. (6) Gheara de pisică se foloseste la cercetarea portiunilor de teren în scopul descoperirii eventualelor mine cu actiune la tractiune, la cercetarea cursurilor de apă, la căutarea minelor cursă, la scoaterea de la distantă a minelor nedeplantabile sau necunoscute, la deplantarea de la distantă a unor obiecte presupuse a fi minate. Art. 74. Pentru executarea unui culoar prin procedeul manual cu ajutorul sondelor si ghearelor de pisică, după ce a fost descoperită limita câmpului de mine, luptătorii destinati pentru realizarea culoarului se organizează astfel: doi luptători aruncă ghearele de pisică de-a lungul axei viitorului culoar si draghează în câmpul de mine o portiune de 15-20 m adâncime, în scopul distrugerii minelor antiinfanterie care actionează la tractiune. Operatiunea se repetă până la realizarea culoarului pe întreaga adâncime a câmpului de mine. 6.2. Tehnici de trecere a portiunilor de teren cu lucrări de hidroamelioratii si hidroenergetice Art. 75.(1) Lucrările hidroameliorative si hidroenergetice modifică aspectul general al terenului, exercitând o influentă însemnată asupra actiunilor de luptă, mai ales în zonele colinare si de câmpie. (2) Valoarea de obstacol a unui astfel de sistem creste proportional cu gradul de dezvoltare si cu densitatea lucrărilor, deoarece fiecare canal în parte, având maluri cu pante mari, abrupte, căptusite cu dale din beton sau piatră si parapeti îl transformă în sant antiblindat; fiecare dig si fiecare drum de solă (din pământ tasat, impracticabil pe timp ploios) pot constitui un bun aliniament pentru apărare si un detaliu artificial în teren greu accesibil pentru trupele aflate în ofensivă. În acest fel, râurile întâlnite, de valoare mică si mijlocie, cu amenajări tehnice si hidroenergetice multiple, capătă aspectul unor cursuri de apă mari, iar prin organizarea în lungul malurilor a unor sisteme de irigatii, cu retelele lor de canale deschise, cu diguri si drumuri în rambleu, devin obstacole redutabile, greu de trecut sau cucerit. (3) Ajuns într-o astfel de zonă, luptătorul este obligat să folosească mijloacele de trecere din zonă sau improvizate sau să traverseze aceste obstacole. (4) Mijloacele de trecere din zonă sunt: bărcile, portitele din bărci si plutele executate din materiale improvizate. (5) Materialul cel mai întrebuintat pentru confectionarea plutelor este lemnul sub formă de bârne, bile, prăjini, grinzi si scânduri. Se mai pot folosi butoaie de lemn sau metalice, diferiti plutitori, precum si bidoane, burdufuri etc. (6) Ca învelis pentru plutitori, luptătorul poate întrebuinta foi de cort, prelate, tesături îmbibate cu smoală sau cauciuc. (7) Pentru umplerea plutitoarelor se întrebuintează paie, fân, talaj, frunze uscate, stuf, vreascuri. Stuful si vreascurile strânse în legături pot fi folosite ca mijloace plutitoare, fără învelitori. 15

6.3. Tehnici de trecere a portiunilor de teren bătute cu foc de artilerie Art. 76.(1) Portiunile de teren în care artileria inamicului execută foc, se parcurg în fugă, prin salturi, îmbinând tehnicile de deplasare în câmpul tactic (saltul, mersul târâs etc.). Saltul începe imediat ce proiectilul a explodat. (2) Când se aude zgomotul venirii altui proiectil, luptătorul ia pozitia culcat după cea mai apropiată acoperire; uneori se poate adăposti chiar în gropile provocate de explozia proiectilelor, deoarece probabilitatea ca următorul proiectil să cadă în acelasi loc este mică, dar nu exclusă. (3) După traversarea zonei în care artileria inamicului execută foc, luptătorul continuă actiunile de luptă pe directia ordonată. (4) Când focul artileriei inamicului este puternic si nu există posibilitatea înaintării, luptătorul se adăposteste si asteaptă mutarea sau încetarea focului artileriei. 6.4. Tehnici de trecere a portiunilor de teren incendiate Art. 77.(1) Pe câmpul de luptă incendiile sunt iminente datorită în special folosirii în actiunile de luptă a explozivilor, a munitiei si substantelor incendiare. (2) Parcurgerea acestor zone (dacă evitarea lor nu este posibilă) devine foarte periculoasă pentru luptător datorită temperaturilor înalte ce se degajează, a iminentei aprinderii hainelor, cât si a munitiei aflate asupra sa. (3) Atunci când există posibilităti, este indicat ca echipamentul luptătorului să fie udat sau ignifugat cu substante speciale pentru a-i mări rezistenta la foc. (4) Traversarea zonelor incendiate se face în viteza cea mai mare după ce în prealabil, luptătorul a lua măsuri de protectie a căilor respiratorii si a fetei (se îmbracă masca contra gazelor) împotriva fumului si a temperaturilor ridicate. 7. Tehnici de actiune specifice luptei de apărare Art. 79.(1) Apărarea este forma de luptă care se adoptă în scopul respingerii unui inamic superior în forte si ca înzestrare tehnică si interzicerii pătrunderii lui în dispozitivul de apărare, mentinerii cu fermitate a pozitiilor încredintate, producerii de pierderi cât mai mari, slăbirii continue a capacitătii de luptă, limitării pătrunderii în adâncime si opririi ofensivei acestuia, precum si pentru a câstiga initiativa, creând conditii favorabile trecerii la ofensivă. (2) Trecerea la apărare se poate face în contact nemijlocit sau în afara contactului cu inamicul (apărarea pregătită în grabă sau apărarea pregătită din timp). Art. 80. Apărarea din contact nemijlocit cu inamicul reprezintă modalitatea de actiune în care lupta este pregătită în timp scurt, concomitent cu ducerea actiunilor de luptă în curs de desfăsurare. 16

Art. 81. Apărarea în afara contactului cu inamicul reprezintă modalitatea de actiune în care lupta este pregătită fără grabă, asigurându-se timp suficient pentru realizarea dispozitivului de luptă, organizarea sistemului de foc si amenajarea genistică a terenului. Art. 82. Succesul în lupta de apărare, se obtine printr-o temeinică organizare, prin fermitatea si dârzenia luptătorilor, prin folosirea cu iscusintă a armamentului si terenului, prin amenajarea genistică a acestuia precum si prin lupta corp la corp. Art. 83. Apărarea trebuie astfel organizată, încât să respingă atacul blindatelor si al infanteriei inamicului, iar când acestea au pătruns în dispozitivul (pozitia) de apărare, să fie nimicite. Apărarea trebuie să asigure protectia N.B.C., împotriva focului artileriei si a loviturilor aviatiei. Art. 84. În apărare, luptătorul actionează, de regulă, în cadrul grupei din care face parte si uneori individual, având de îndeplinit diferite misiuni. Pentru a îndeplini misiunile încredintate, luptătorul trebuie să stie: – să aleagă, să ocupe, să amenajeze si să mascheze rapid si cu măiestrie locasul de tragere, fie din proprie initiativă, fie la comanda comandantului său, astfel încât, distanta dintre el si militarii vecini, să fie de 68 m (8-12 pasi); – să descopere la timp inamicul; – să folosească cu iscusintă focul armamentului din înzestrare si a grenadelor de mână defensive si antitanc, pentru respingerea atacului inamicului; – să nimicească prin foc si prin lupta corp la corp inamicul pătruns în dispozitivul de apărare; – să cunoască misiunea grupei si a sa (locul în dispozitivul de luptă, directia sau sectorul de tragere, semnalul pentru deschiderea focului si munitia ce se consumă, actiunea pentru nimicirea blindatelor de pe directia încredintată, rândul la armamentul de serviciu sau ca observator în cadrul grupei, modul de comportare pe timp de noapte si atunci când actionează în zone cu factor de risc ridicat); – să cunoască locul de adunare a rănitilor; – să stie să organizeze traiul si lupta în conditii de izolare; – să cunoască data si ora când trebuie să fie gata pentru luptă; – să stie semnalele necesare ducerii luptei de apărare; – să stie locul comandantului de grupă si al înlocuitorului acestuia. Art. 85. La primirea misiunii, luptătorul se pregăteste pentru apărare si în acest scop desfăsoară următoarele activităti: – ia pozitia pentru luptă culcat, pune un încărcător complet, încarcă arma, pregăteste grenadele de mână defensive, lopata mică si mijloacele individuale de protectie N.B.C.; – se orientează si repetă misiunea de luptă; – îsi trasează locasul de tragere cu lopata mică de infanterie, observând continuu inamicul; începe amenajarea (săparea) locasului individual de tragere; – stabileste legătura cu vecinii din grupă si cu comandantul său; – apreciază distantele până la repere (dacă nu le-a primit) fixează înăltătorul si ocheste la fiecare din ele; 17

– pregăteste armamentul pentru tragere pe timp de noapte si în conditii de vizibilitate redusă; – asteaptă ordinul comandantului de grupă. 8. Tehnicile de actiune specifice luptei ofensive Art. 96. Ofensiva este o formă de luptă care se adoptă în scopul nimicirii în scurt timp a inamicului, pentru cucerirea unor obiective din adâncimea apărării si asigurarea eliberării teritoriului national ocupat de acesta. Art. 97. Ofensiva poate fi executată din contact nemijlocit cu inamicul din miscare, sau combinată, cu infanteria pe jos sau îmbarcată pe blindate, precum si ca desant pe tancuri. Art. 98. Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul reprezintă modalitatea prin care actiunile de luptă se desfăsoară împotriva unei apărări pregătită din timp de inamic. Art. 99. Ofensiva din miscare constă în deplasarea luptătorilor din raionul de concentrare (plecare) spre limita dinainte a apărării inamicului, desfăsurarea în dispozitiv premergător de luptă si de luptă si atacul fortelor si mijloacelor acestuia trecute de regulă, în grabă la apărare. Se execută cu succes atunci când pe timpul pregătirii de foc s-a reusit să se scoată din luptă majoritatea mijloacelor antitanc ale inamicului. Art. 100. Ofensiva se desfăsoară în orice anotimp, ziua si noaptea, fără întrerupere, până la nimicirea completă sau capturarea inamicului. Ea se poate duce atât împotriva unei apărări pregătite din timp cât si împotriva unei apărări organizată în grabă de către inamic. Art. 101. În lupta ofensivă trebuie să se realizeze un ritm ridicat de înaintare, să se ducă actiuni hotărâte si pline de initiativă. În scopul înaintării rapide si hotărâte este absolut necesară combinarea eficientă a focului cu miscarea, trecerea cu rapiditate de la dispozitiv premergător de luptă, în dispozitiv de luptă si invers, precum si mentinerea în permanentă a cooperării cu vecinii, cu blindatele, cu artileria si cu aruncătoarele. Art. 102. În ofensivă luptătorii sunt obligati să desfăsoare următoarele actiuni: – să înainteze pe directia ordonată prin misiune în urma tancurilor sau în urma exploziilor loviturilor (proiectilelor) artileriei proprii si să nimicească inamicul cu focul armamentului din dotare; – să indice blindatelor si artileriei, obiectivele care le împiedică înaintarea; – să folosească fără întârziere efectele focului pentru a ataca pe inamic prin surprindere; – la nevoie să dea ajutor blindatelor, la trecerea obstacolelor si să le acopere cu foc în situatia în care acestea au fost avariate. Art. 103. În lupta ofensivă luptătorul actionează, de regulă în cadrul grupei din care face parte, fie pe jos sau îmbarcat pe blindate, fie ca desant pe tanc. Când actionează pe jos, luptătorul înaintează cu îndrăzneală si hotărâre în urma tancului, execută foc cu armamentul din înzestrare si exploatând 18

efectul loviturilor artileriei, aviatiei si al luptătorilor vecini, atacă inamicul prin surprindere si îl nimiceste. Art. 104. Pentru a actiona cu succes în lupta ofensivă, luptătorii trebuie să fie curajosi, rezistenti fizic si psihic, să deschidă focul cu rapiditate si precizie, să folosească avantajele terenului pe timpul înaintării, să folosească cu precizie grenadele de mână, să stie să se ferească de grenadele inamicului si să-l nimicească, folosindu-se de toate tehnicile cunoscute (învătate) inclusiv prin lupta corp la corp. Art. 105.(1) Atacul reprezintă actiunea de tip ofensiv prin care luptătorul urmăreste nimicirea sau capturarea inamicului ori distrugerea unor obiective ale acestuia dispuse pe o pozitie sau în cadrul unui sistem închegat (de foc, lucrări genistice, dispozitiv de luptă). (2) Pentru executarea cu succes a unui atac, luptătorul trebuie: – să observe câmpul de luptă continuu si să raporteze comandantului de grupă datele despre inamic; – să ajute luptătorii din vecinătatea sa cu foc si cu granade în actiunile care se impun; – să indice principalelor mijloace de foc obiectivele descoperite, să acopere cu foc actiunile acestora si la nevoie să le dea ajutor pentru deplasare; – să combine eficient focul cu miscarea; – să folosească terenul si să execute deplasări rapide si de scurtă durată pentru a ataca rezistentele inamicului prin surprindere; – să actioneze hotărât pentru nimicirea inamicului care execută contraatacuri; – să urmărească imediat inamicul care se repliază. Art. 106. Înaintea plecării la atac fiecare luptător primeste misiunea de luptă, din care trebuie să retină: – ce s-a descoperit la inamic si unde să intensifice observarea; – misiunea sa de luptă, a grupei din care face parte si a luptătorilor vecini; – locul comandantului de grupă în dispozitiv; – semnalele pentru deschiderea si încetarea focului, de alarmare si înstiintare. Art. 107. La pregătirea pentru atac luptătorul trebuie să execute următoarele activităti: – să pună baioneta la armă; – să pună un încărcător complet si să încarce arma; – să pregătească grenadele de mână, lopata mică si mijloacele de protectie individuală; – să verifice ajustarea echipamentului; – să amenajeze (la nevoie) trepte pentru iesirea din locasul de tragere (transee). Art. 108.(1) Pentru executarea atacului, la comanda sau la semnalul stabilit, luptătorul îsi ocupă locul în dispozitivul de luptă (la ofensiva din miscare) sau iese cu repeziciune din locasul de tragere (transee) se deplasează în fugă pe distanta de 15-20 m (la ofensiva din contact) si atacă pe directia ordonată. 19

(2) În oricare situatie, luptătorul înaintează, de regulă într-un ritm rapid (fugă, pas alergător) sub protectia focului artileriei si sub sprijinul blindatelor, executând trageri din mers cu scurte opriri asupra inamicului descoperit si fără a se opri în fata limitei dinainte a apărării acestuia. (3) În situatia în care atacul nu este sprijinit de blindate, luptătorul trebuie să înainteze către limita dinainte a apărării inamicului prin salturi executate, fie la comandă, fie din proprie initiativă, combinând focul cu miscarea. Luptătorul este obligat să înainteze pe directia ordonată si să păstreze un interval de 6-8 m (8-12 pasi) fată de luptătorii vecini, să ia corect pozitia de tragere si să execute un foc rapid si cu precizie până la cucerirea limitei dinainte a apărării inamicului. După cucerirea acesteia, luptătorii pot continua atacul câte unul sau pe grupuri mici de luptători, prin salturi sau folosind diferite feluri de mers. În situatia în care înaintarea a fost oprită temporar, luptătorul ocupă si amenajează un locas de tragere, de unde, trebuie să fie pregătit să respingă în orice moment, actiunile ofensive ale inamicului. (4) În situatia în care atacul infanteriei este sprijinit de blindate, luptătorul trebuie să cunoască să se deplaseze în cadrul grupei, în urma tancului de sprijin la o distantă cât mai mică de acesta, să atace limita dinainte a apărării, continuând înaintarea sub protectia blindajului si focului acestuia, precum si a transportoarelor amfibii blindate si al celorlalte mijloace de întărire si sprijin. (5) Barajele inamicului, pentru oricare din situatie, se trec în fugă, de regulă, prin culoarele create de tancuri, de pionieri sau de focul artileriei în cadrul grupei si în urma tancului de sprijin. Dacă nu există culoare, barajele neexplozive se trec prin sprijin reciproc între luptători, folosind scânduri, grile sau alte mijloace, aflate asupra lor sau din zonă. (6) După trecerea prin culoarele în barajele inamicului, luptătorul continuă deplasarea, observarea si descoperirea inamicului, executând foc asupra lui din mers cu scurte opriri. La ajungerea la o distantă de aproximativ 40 m de transeea inamicului, luptătorul, la comandă sau din proprie initiativă pregăteste grenadele de mână pentru functionare si aruncare si când se apropie la distanta de 30-25 m de inamic, aruncă asupra acestuia grenadele de mână ofensive si cu strigăte de „URA“ îl nimiceste prin foc la gura tevii si prin lupta corp la corp, fără a se opri în transeea inamicului. (7) În cazul în care luptătorul primeste misiunea să nimicească inamicul rămas în pozitia cucerită de trupele proprii, acesta coboară si se deplasează prin transee (santul de comunicatie), nimiceste inamicul cu grenade de mână, prin foc la gura tevii si prin lupta corp la corp; cercetează barajele întâlnite dacă nu sunt minate, după care le aruncă afară din transee, iar dacă sunt minate, le distruge cu grenade sau alte mijloace explozive si continuă nimicirea inamicului din lucrările de apărare. (8) Luptătorul care actionează în afara transeei (santului de comunicatie) tine legătura cu cei care se deplasează prin transee si curătă cu foc drumul lor de înaintare, interzicând inamicului să se replieze. Art. 109. Pe timpul luptei în adâncimea apărării inamicului, luptătorul trebuie să folosească diferite tehnici de deplasare în teren, în functie de intensitatea focului din câmpul tactic, tehnici de folosire a adăpostirilor din 20

teren (copaci, gropi, movile etc.) pentru tragere si protectie proprie, tehnici de cercetare a inamicului si terenului, tehnici privind nimicirea inamicului si a mijloacelor sale de foc precum si tehnicile privind participarea la manevrarea rezistentelor izolate care îngreunează înaintarea luptătorilor. Art. 110.(1) În numeroase situatii luptătorul trebuie să ducă lupta ofensivă pe timp de noapte sau în conditii de vizibilitate redusă, când întunericul permite realizarea surprinderii de către inamic iar efectul focului cu armamentul individual slăbeste. Aceste actiuni demonstrează că ducerea luptei pe timp de noapte, impune o pregătire minutioasă, multe antrenamente necesare formării deprinderilor si tehnicilor privind utilizarea aparatelor de vedere pe timp de noapte, a mijloacelor de iluminare, mentinerii directiei de atac si portului diferitelor semne de recunoastere. (2) În ofensiva pe timp de noapte, fiecare luptător trebuie să cunoască următoarele: – să-si ajusteze echipamentul astfel încât pe timpul deplasării să nu facă zgomot; – să păstreze o liniste desăvârsită pe timpul actiunilor; – să respecte cu strictete toate măsurile de mascare în scopul realizării surprinderii; – să se orienteze cu usurintă pe timp de noapte; – să se deplaseze după azimut; – să ia repede pozitia pentru luptă culcat, din proprie initiativă, la iluminarea terenului de către inamic si să rămână nemiscat până la stingerea sursei de iluminare; – să nimicească inamicul prin foc de la distantă, prin grenade de mână, prin foc la gura tevii si prin lupta corp la corp. 9. Tehnici de actiune împotriva mijloacelor blindate Art. 115.(1) Vânătorii de blindate actionează asupra celor mai vulnerabile părti ale blindatelor (senile, roti motrice, roti de întindere, rulouri de ghidaj, galeti, vizori si aparate de observare, baza turelei, teava tunului, teava mitralierei etc.), tinând seama de servitutile lor în executarea tragerilor si observării, folosind în acest scop o serie de mijloace de luptă apropiată, care după destinatie si efect, se împart în: - mijloace de orbire; - mijloace de imobilizare si de distrugere. Acestea pot fi în înzestrare sau improvizate. (2) Mijloacele de orbire, din înzestrare, sunt: lumânările fumigene si grenadele fumigene; iar cele improvizate: sticlele incendiare, diferiti combustibili (crengi verzi, paie, fân, titei, carburanti etc.), diferite articole de echipament (manta, veston etc.), foi de cort, pături etc. (3) Mijloacele de imobilizare si distrugere din înzestrare, sunt: grenadele de mână antiblindate si minele antiblindate; iar din categoria celor improvizate: minele antiblindate improvizate (mina prastie, mina glisoare, mina rampă etc.) si încărcăturile concentrate. 21

2. Forme şi procedee de luptă Art.35 - După natura şi scopul lor acţiunile se concretizează în: forme ale luptei armate, operaţii în sprijinul păcii, acţiuni asociate luptei armate şi operaţiilor în sprijinul păcii şi de asigurare a acţiunilor şi protecţiei forţelor. Art.36 - (1) Lupta armată reprezintă confruntarea militară violentă între două forţe adverse cu putere de luptă care urmăresc fiecare în parte îndeplinirea scopurilor propuse. (2) Formele de luptă armată sunt ofensiva şi apărarea. (3) În funcţie de situaţie şi eşalon, formele luptei armate se concretizează ca modalităţi particulare de exprimare, în procedee specifice ofensivei (apărării) şi acţiunii cu caracter ofensiv (defensiv). (4) Procedee specifice ofensivei: ofensiva din contact, ofensiva din mişcare, ofensiva combinată, urmărirea, lupta de întâlnire, ieşirea din încercuire. (5) Procedee specifice apărării: apărarea mobilă, apărarea pe poziţii - apărarea pregătită din timp, apărarea pregătită în grabă, retragerea, apărarea pe aliniamente intermediare şi apărarea în încercuire. (6) Acţiuni cu caracter ofensiv: cercetarea prin luptă, raidul, atacul demonstrativ. (7) Acţiuni cu caracter defensiv: apărarea pentru respingerea inamicului care execută un contraatac, apărarea pentru consolidarea aliniamentului final al misiunii, apărarea în cadrul luptei de întâlnire, ambuscada şi capcana. Art.37 - (1) Ofensiva este forma de luptă armată prin care se urmăreşte capturarea, izgonirea sau nimicirea agresorului; scopul general al ofensivei este înfrângerea inamicului şi crearea condiţiilor pentru succesul acţiunilor ulterioare (sau pentru încetarea ostilităţilor şi trecerea la acţiuni post-conflict). (2) Ofensiva din contact este procedeul prin care se realizează atacarea inamicului aflat în apărare, plecând la ofensivă din poziţiile deţinute în faţa acestuia. (3) Ofensiva din mişcare este procedeul prin care se realizează atacarea inamicului aflat în apărare, după un marş pe o distanţă variabilă. (4) Ofensiva combinată este procedeul (specific marilor unităţi) prin care se realizează atacarea inamicului aflat în apărare, cu o parte din forţe din mişcare, iar cu alta din contact. (5) Urmărirea este procedeul ofensiv prin care se realizează menţinerea contactului cu inamicul care-şi părăseşte poziţiile de luptă şi încearcă să se sustragă acţiunii forţelor atacatoare. (6) Lupta de întâlnire este procedeul prin care două grupări de forţe adverse, în mişcare pe acelaşi itinerar, din sensuri opuse, angajează lupta urmărind realizarea scopurilor propuse prin acţiuni ofensive. (7) Ieşirea din încercuire este procedeul ofensiv prin care se realizează scoaterea prin luptă a forţelor încercuite de sub loviturile inamicului. Art.38 - Cercetarea prin luptă este un atac cu obiectiv limitat executat pentru a-l sili pe inamic să-şi demaşte dispozitivul, mărimea, efectivul sau intenţia forţei sale, prin determinarea acestuia să răspundă la acţiunea ofensivă, dezvăluind astfel punctele slabe ale sistemului său defensiv. 22

Art.39 - Raidul este o operaţie de luptă, un atac de scurtă durată a unui obiectiv limitat desfăşurat într-un spaţiu redus în teritoriul inamicului, urmărind nimicirea, distrugerea ori capturarea unuia sau mai multor elemente ale inamicului cu scopul de a dezorganiza acţiunile acestuia, urmată de o retragere planificată. Art.40 - Atacul demonstrativ se execută cu scopul de a distrage atenţia inamicului fără a încerca angajarea în luptă a acestuia. Art.41 - (1) Apărarea este forma de luptă armată prin care se realizează respingerea, oprirea sau întârzierea inamicului în scopul menţinerii spaţiului (terestru, aerian, maritim, fluvial) sau obiectivului încredinţat. (2) Apărarea pregătită din timp este procedeul defensiv care permite forţelor angajate în luptă să-şi pună în aplicare în volum complet elementele puterii de luptă. (3) Apărarea pregătită în grabă este procedeul defensiv care permite forţelor angajate în luptă să-şi pună în aplicare în volum redus elementele puterii de luptă. (4) Apărarea pe poziţii este procedeul adoptat în scopul interzicerii, pentru o perioadă de timp stabilită, a pătrunderii inamicului într-o anumită porţiune de teren (zonă, raion, obiectiv); nimicirea propriu-zisă a inamicului constituie un obiectiv secundar; se organizează în scopul menţinerii ferme a poziţiei de apărare, producerii de pierderi cât mai mari inamicului, respingerii ofensivei acestuia şi interzicerii pătrunderii lui în adâncime; acest procedeu se bazează pe un sistem de poziţii combinat cu obstacole, amenajarea judicioasă a terenului şi manevra rezervelor. (5) Apărarea mobilă este un procedeu adoptat în scopul nimicirii (înfrângerii) inamicului printr-un atac hotărâtor executat cu o grupare de forţe de lovire (izbire), într-un moment favorabil; în acest scop, gruparea de lovire trebuie să aibă o mobilitate mai mare sau cel puţin egală cu a atacatorului, iar celelalte forţe aflate în apărare să reuşească fixarea inamicului şi direcţionarea pătrunderii acestuia în sensul dorit. (6) Retragerea este procedeul defensiv prin care forţele angajate în luptă întârzie acţiunile inamicului şi se sustrag loviturilor puternice ale acestuia, schimbându-şi poziţiile de luptă spre înapoi. (7) Apărarea pe aliniamente intermediare se organizează de către marile unităţi operative, atunci când inamicul dispune de o superioritate covârşitoare de forţe şi mijloace sau are o situaţie avantajoasă; scopul apărării, în acest caz, îl constituie câştigarea de timp, producerea de pierderi inamicului şi sustragerea forţelor proprii de sub loviturile acestuia. (8) Apărarea în încercuire este procedeul prin care forţele menţin o suprafaţă de teren (obiectiv), luptând cu un inamic care este dispus în jurul lor şi acţionează pe toate direcţiile. Art.42 - Trecerea la apărare pentru respingerea inamicului care execută un contraatac pe timpul desfăşurării ofensivei are loc atunci când forţele proprii de pe direcţia de contraatac sunt inferioare numeric, calitativ şi (sau) poziţional forţelor inamicului care contraatacă şi nu sunt în măsură să le respingă din mişcare. Art.43 - Trecerea la apărare pentru consolidarea aliniamentului final al misiunii se execută în cadrul eşalonului superior pentru: asigurarea flancurilor şi spatelui forţelor; respingerea contraatacului; interzicerea afluirii rezervelor inamicului; crearea condiţiilor favorabile pentru continuarea ofensivei cu alte subunităţi şi pentru refacerea resurselor necesare luptei. 23

Art.44 - Trecerea la apărare în cadrul luptei de întâlnire se execută în situaţia când inamicul a devansat în desfăşurare forţele proprii sau este superior în forţe şi mijloace. Art.45 - Ambuscada este un procedeu de luptă folosit, atât în apărare cât şi în ofensivă, în scopul întârzierii acţiunilor inamicului, producerii de panică şi pierderi, precum şi pentru nimicirea acestuia. Art.46 - Capcana este un procedeu simplu şi eficace de luptă împotriva inamicului care constă dintr-un ansamblu de acţiuni practice bazate pe folosirea lucrărilor genistice (gropi, furnale, locaşuri, şanţuri, escarpe, contraescarpe, abatize, avalanşe), dispozitivelor speciale (laţuri, curse, saci cu pietre, plase şi spirale din sârmă, frânghii cu bile din lemn, fier sau pietre), barajelor şi obstacolelor improvizate, minelor cursă, terenului mlăştinos sau cu posibilităţi de inundare, punctelor obligate de trecere, pădurilor, porţiunilor cu drumuri şi căi ferate cu poduri, surselor de apă şi construcţiilor care oferă posibilităţi de adăpostire, pentru istovirea, întârzierea şi nimicirea inamicului sau reducerea capacităţii sale combative. Art.47 - Operaţiile militare în sprijinul păcii sunt acţiuni şi misiuni ale căror scopuri se îndeplinesc prin alte mijloace decât lupta armată (aceste acţiuni nu vor fi tratate în prezentul manual, ci într-un manual separat). Art.48 - (1) Acţiunile militare asociate luptei armate şi operaţiilor militare în sprijinul păcii sunt măsuri şi activităţi premergătoare sau consecutive luptei armate şi operaţiilor militare în sprijinul păcii, prin care subunităţile sunt pregătite sau aduse în starea din care să poată desfăşura misiunea următoare sau să înceteze misiunea în curs de derulare. (2) Principalele forme de acţiuni militare asociate sunt: deplasarea, staţionarea, regruparea şi înlocuirea. Art.49 - (1) Acţiunile subunităţilor se desfăşoară în una din următoarele perioade (stări) distincte: de pace, criză, război şi postconflict. (2) De regulă, acţiunile desfăşurate pe timp de pace, în situaţii de criză şi în perioada post-conflict fac parte din gama acţiunilor militare în sprijinul păcii. Art.50 - În toate formele şi procedeele luptei armate, în acţiunile specifice acestora, precum şi în alte acţiuni militare se execută asigurarea operaţiilor şi protecţia forţelor, conform detaliilor prezentate în Cap.IX.

24

1.Dispozitive de marş Art.63 - Grupa în coloană (când acţionează pe jos)

Ech.A.Pers. 6-8 m

Cdt.gr .

6-8 m

Ech.A.Bl.

Militarii se deplasează unul înapoia celuilalt la distanţa de 6-8 m, având în faţa formaţiei Ech.A.Pers., urmată de comandantul de grupă şi Ech.A.Bl.

6-8 m

25

Art.64 - Grupa în săgeată (când acţionează pe jos)

10 m

Grupa se deplasează cu Ech.A.Pers. în formă de triunghi în faţă (comandantul echipei, primul, servantul în dreapta, trăgătorul la PM în stânga, la o distanţă de 10 m unul de altul), comandantul grupei înapoia Ech.A.Pers. (la 10 m) şi cu Ech.A.Bl. în spate în formă de triunghi (comandantul echipei primul, la 20 m înapoia comandantului de grupă, servantul 1 în dreapta lui, iar servantul 2 în stânga).

10 m Ech.A. Pers.

Cdt.gr.

20 m

10 m Ech.A.Bl.

Art.65 - Grupa în linie (pe jos)

Ech.A.Bl.

Cdt.gr.

Grupa se deplasează având în flancul stâng Ech.A.Bl., iar în flancul drept Ech.A.Pers., comandantul de grupă se află la mijloc; între militari intervalul este de aproximativ 6-8 m.

Ech.A.Pers.

6-8 m

2. Formaţii de adunare Art.66 - Grupa în linie

Ech.F

Ech.A.Bl.

Ech.A.Pers.

26

Cdt.gr.

Comandant  Art.67 - Grupa în coloană grupă

de 

Echipa  (Ech.A.Pers.) Comandant  grupă

antipersonal  de 

Echipa  (Ech.A.Pers.)

antipersonal 

Echipa  (Ech.A.Bl.)

antiblindate 

Echipa  Echipa  (Ech.F) (Ech.A.Bl.)

fixă  antiblindate 

Echipa  (Ech.F)

fixă 

27

3. Dispozitive premergătoare de luptă

Art.68 - Grupa în coloană

6-8 m

Ech.A.Per s.

6-8 m

Cdt.gr.

6-8 m

Ech.A.Bl.

Militarii se deplasează unul înapoia celuilalt la distanţa de 6-8 m, având în faţa formaţiei Ech.A.Pers., urmată de comandantul de grupă şi Ech.A.Bl..

Art.69 - Grupa în săgeată

10 m

10 m

Grupa se deplasează cu Ech.A.Pers. în formă de triunghi în faţă (comandantul echipei primul, servantul în dreapta, trăgătorul la PM în stânga, la o distanţă de 10 m unul de altul), comandantul grupei înapoia Ech.A.Pers. (la 10 m) şi cu Ech.A.Bl. în spate în formă de triunghi (comandantul echipei primul, la 20 m înapoia comandantului de grupă, servantul 1 în dreapta lui, iar servantul 2 în stânga).

Ech.A.Per s.

Cdt.gr. 20 m 10 m

Ech.A.Bl.

28

4. Dispozitive de luptă Art.70 - Lanţ de trăgători: a) din dispozitivul premergător de luptă al grupei în coloană

Ech.A.Pers. se desfăşoară în linie în funcţie de acoperirile din teren (cu servantul în dreapta comandantului echipei şi trăgătorul la PM în stânga acestuia), iar Ech.A.Bl. se va desfăşura executând un salt până când vor ajunge în linie cu Ech.A.Pers. (la stânga comandantului grupei se află trăgătorul la AG-7, iar în stânga acestuia servanţii), comandantul de grupă aflându-se între cele două echipe. TAB va fi amplasat 50-100 m lateral stânga şi la aproximativ 200 m înapoia lanţului de trăgători.

aprox. 200 m

b) din dispozitiv premergător de luptă al grupei în săgeată 29

Ech.A.Pers. se desfăşoară la fel ca la lit.a, iar Ech.A.Bl. va executa saltul identic, până când ajung în linie cu Ech.A.Pers., comandantul de grupă fiind plasat între cele două echipe în lanţ de trăgători.

30

Art.71 - Caracteristicile dispozitivelor grupei de infanterie Caracteristici Formaţia

Când se foloseşte

Control

Săgeată

Formaţie de bază

Coloană

În teren accidentat , vegetaţie Cel mai deasă, uşor de condiţii de obţinut vizibilitate redusă

În linie

Când este necesar maximum Mai slab de putere decât la de foc săgeată către înainte

Bun

Flexibilitate Uşurează executarea manevrei, desfăşurarea de flanc şi în adâncime Este formaţia din care se execută manevre cel mai greu Posibilităţi reduse de manevră, deoarece sunt implicate ambele echipe Semnale

Posibilităţi de executare a focului Permite executarea focului puternic către flancuri, dar este limitat către front Permite executarea imediată a focului către flancuri, dar foarte slab către faţa şi spatele formaţiei

Securitat e

De -împrejur (360)

jur

Scăzută

Bună către Permite înainte, maximum de scăzută către putere de foc flancuri şi către înainte către înapoi

Art.72 (1) Semnalele folosite pe timpul pregătirii şi desfăşurării acţiunilor militare sunt cele prevăzute în R.G.-5 “Regulamentul instrucţiei de front”, Ed. 2002, anexele 3 şi 4.

(2) În câmpul tactic se mai întrebuinţează semnalele:

31

ÎNCETINIŢI VITEZA DE DEPLASARE (când subunitatea se deplasează pe jos) Întindeţi mâna lateral, orizontal; palma deschisă către în faţă, şi lăsaţi braţul în jos de câteva ori menţinând mâna dreaptă. Mâna nu se ridică mai sus de orizontală.

INAMIC ÎN CĂTARE Menţineţi arma în poziţie orizontală, cu patul armei fixat în umăr, ţeava armei indicând direcţia inamicului. Ochiţi ţinta inamică şi fiţi pregătit să deschideţi focul dacă inamicul vă detectează prezenţa.

ÎNCETAŢI FOCUL Ridicaţi antebraţul în dreptul frunţii, palma către înainte, şi balansaţi palma şi antebraţul către în sus şi în jos de câteva ori, în faţa feţei.

32

GRUPĂ ÎN LANŢ DE TRĂGĂTORI ECHIPĂ ÎN LINIE Ridicaţi lateral ambele braţe, până în poziţia orizontală, palmele către în jos. Dacă este necesară indicarea unei noi direcţii, deplasaţi-vă în acelaşi timp către direcţia dorită. La semnalizarea făcută grupei se execută întinderea braţelor fără balans (deoarece comandantul grupei va fi încadrat de cele două echipe). Când semnalizaţi echipă în linie de luptă, indicaţi către dreapta sau stânga prin mişcarea în sus şi în jos a palmei ce corespunde direcţiei de desfăşurare. Palma corespunzătoare desfăşurării nu depinde de direcţia în care este îndreptat cel ce semnalizează. În linie de luptă stânga va fi indicată întotdeauna prin mişcarea în sus şi în jos a palmei stângi, linie de luptă dreapta palma dreaptă.

COLOANĂ Întindeţi ambele mâini lateral, la un unghi de 45 de grade peste orizontală, palmele către în faţă.

33

ECHIPĂ Mâna dreaptă trebuie să traverseze pieptul în diagonală.

ŞEFUL ECHIPEI … Mâna dreaptă trebuie să traverseze pieptul în diagonală, având degetul arătător ridicat când comandantul grupei se adresează şefului EAP, iar când acesta se adresează şefului EAB, va avea ridicat degetul mare şi degetul arătător.

GRUPĂ Întindeţi mâna către comandantul de grupă, palma către în jos, mişcaţi distinct palma din încheietură în sus şi în jos, menţinând mâna nemişcată.

34

PLUTON Întindeţi ambele braţe către înainte, îndreptate către comandantul (comandantului) sau subunitatea (subunităţile) pentru care se dă semnalul, şi descrieţi cercuri largi verticale, cu ambele braţe.

MICŞORAŢI INTERVALELE Începeţi semnalul cu ambele braţe întinse în lateralele corpului, împreunaţi palmele în faţa corpului. Când este necesară repetiţia semnalului, mâinile se aduc în poziţia de start prin mişcarea lor prin faţa corpului.

35

MĂRIŢI, EXTINDEŢI, INTERVALELE Începeţi semnalul cu ambele braţe întinse în faţa corpului, cu palmele împreunate, şi deplasaţi lateral mâinile în poziţie orizontală. Când este necesară repetiţia semnalului, mâinile se aduc în poziţia de start prin mişcarea lor prin faţa corpului, semnalul se repetă până la înţelegerea acestuia.

ÎMPRĂŞTIEREA Întindeţi orice braţ deasupra capului; balansaţi palma şi braţul către înainte, la stânga, dreapta, şi înapoi, palma îndreptată înspre direcţia fiecărei mişcări.

LA MINE Întindeţi mână către militar şi faceţi semn liderilor cu degetul ca în imagine.

36

ÎNAINTE, AVANSAŢI, LA DREAPTA (STÂNGA), ÎNAPOI (FOLOSIT CÂND SE PLEACĂ DE PE LOC) Întoarceţi-vă cu faţa şi deplasaţi-vă spre direcţia de marş dorită; în acelaşi timp ridicaţi mâna de la orizontal către în spate; apoi lăsaţi mâna să cadă de deasupra capului până la orizontală spre direcţia dorită. Palma către în jos.

CULCAT, ACOPERIŢI-VĂ Cu mâna întinsă lateral la un unghi mai mare de 45 de grade peste orizontală, palma către în jos, lăsaţi mâna să cadă lateral. Pot fi folosite ambele mâini în darea semnalului. Repetaţi semnalul până când acesta este înţeles.

RIDICAŢI-VĂ! Cu mâna întinsă lateral cu palma întinsă, ridicaţi braţul lateral la un unghi de 45 de grade peste orizontală.

37

AMBUSCADĂ ÎN GRABĂ STÂNGA (DREAPTA) Ridicaţi pumnul la nivelul umărului şi îndreptaţi mâna orizontal către direcţia dorită pentru organizarea ambuscadei.

ZONĂ DE REGRUPARE / ADUNARE Atingeţi catarama centurii cu o mână, apoi îndreptaţi-o către pământ, făcând mişcări circulare cu mâna.

ATAC AERIAN Duceţi braţele lateral sus cu palmele orientate în jos şi balansaţi corpul lateral stângadreapta

DESPRE IMINENŢA SAU DESCOPERIREA CONTAMINĂRII R.B.C. Duceţi braţul stâng sus şi executaţi flexia repetată până la atingerea 38

capului. 4. Lupta de întâlnire Art.116 - Lupta de întâlnire poate să aibă loc pe timpul marşului, în apărare pe timpul executării contraatacului şi în ofensivă pe timpul ducerii acţiunilor în adâncimea apărării inamicului. Art.117 - Lupta de întâlnire se caracterizează prin: organizarea acţiunilor în timp scurt şi din mişcare; adaptarea rapidă a dispozitivelor la situaţiile create în scopul lovirii inamicului în flanc şi spate; manifestarea iniţiativei şi prevederii la nivelul fiecărui comandant de subunitate; situaţii insuficient de clare în momentul angajării luptei şi schimbări bruşte ale acestora; lupta îndârjită şi eforturi deosebite pentru câştigarea de timp, cucerirea şi păstrarea iniţiativei; desfăşurarea luptei în ritm rapid şi pe front larg, cu angajarea succesivă a forţelor şi mijloacelor; posibilităţi mari de manevră; existenţa flancurilor şi intervalelor descoperite. Art.118 - Condiţiile de succes în lupta de întâlnire sunt: executarea neîntreruptă a cercetării pentru descoperirea la timp a inamicului şi devansarea acestuia în executarea focului; luarea în timp scurt a deciziei şi transmiterea oportună a misiunilor de luptă; devansarea inamicului în cucerirea aliniamentelor favorabile pentru desfăşurare, în executarea manevrei şi în crearea din timp a unei grupări de forţe şi mijloace capabile să nimicească forţele principale ale acestuia; alegerea celor mai eficiente forme de manevră şi desfăşurarea rapidă a forţelor în vederea intrării acestora în mod organizat în luptă, devansându-l pe inamic în executarea atacului; mutarea rapidă a eforturilor pe direcţiile unde s-a realizat cel mai important succes; ducerea unor acţiuni rapide, decisive şi coordonate a forţelor în spaţiul terestru; manifestarea iniţiativei şi perseverenţei de către toţi comandanţii pentru obţinerea victoriei. Art.119 - Grupa de infanterie poate duce lupta de întâlnire independent ca patrulă de siguranţă, în cadrul plutonului numit pichet mobil de cap sau în cadrul forţelor principale ale companiei. Art.120 - Pregătirea luptei de întâlnire se desfăşoară pe hartă, iar misiunile se precizează pe timpul apropierii subunităţilor de aliniamentul de atac. Art.121 – (1) Lupta de întâlnire începe odată cu angajarea patrulei de siguranţă. (2) La întâlnirea cu elementele de cercetare ale inamicului patrula de siguranţă le nimiceşte cu repeziciune după care continuă deplasarea. (3) Când întâlneşte forţe superioare ale inamicului, grupa ocupă un aliniament favorabil pe un front larg, produce pierderi inamicului şi asigură condiţii pentru desfăşurarea şi intrarea în luptă a pichetului mobil de cap. Art.121 - Pichetul mobil de cap, sub acoperirea focului artileriei şi al patrulei de siguranţă şi folosind terenul, se desfăşoară din mişcare în dispozitiv de luptă, nimiceşte elementele de siguranţă ale inamicului şi pătrunde spre forţele principale ale acestuia, le fixează de front asigurând desfăşurarea şi manevra forţelor principale ale companiei. 39

Art.122 - (1) Inamicul care a devansat grupa în desfăşurare şi trece la ofensivă este oprit prin focul concentrat al tuturor mijloacelor de foc. (2) Dacă grupa se desfăşoară în acelaşi timp cu inamicul, aceasta îl atacă cu rapiditate şi hotărâre. (3) Când inamicul se retrage grupa trece imediat la urmărirea acestuia. 5. Ieşirea din încercuire Art.123 - (1) Ieşirea din încercuire de către grupa de infanterie se execută în cadrul eşalonului superior; aceasta se execută într-un dispozitiv de luptă adecvat în vederea ruperii frontului încercuirii, nimicirea inamicului de pe direcţia respectivă, crearea unui culoar pentru scoaterea şi evacuarea forţelor şi mijloacelor şi realizarea joncţiunii cu forţele proprii situate în afara încercuirii. (2) Pentru ieşirea din încercuire se utilizează următoarele procedee: ieşirea independentă prin acţiuni ofensive, din interiorul raionului spre forţele proprii; acţiunea ofensivă executată în cooperare cu forţele din afara încercuirii, care atacă concomitent din sens opus pe această direcţie cu realizarea joncţiunii pe un aliniament de întâlnire stabilit; despresurarea forţelor încercuite prin acţiuni ofensive, executate de pe teritoriul liber, până în raionul forţelor încercuite. 6. Cercetarea prin luptă Art.124 -(1) Cercetarea prin luptă se execută în scopul procurării de date şi informaţii asupra dispozitivului de luptă şi a sistemului de lovire al inamicului care nu au putut fi obţinute prin alte procedee de cercetare sau acţiune, precum şi de a verifica veridicitatea unor informaţii obţinute anterior. (2) Cercetarea prin luptă se planifică şi se execută ca urmare a ordinului eşalonului superior; ea poate fi folosită şi ca mijloc de a menţine inamicul sub presiune prin cucerirea unor puncte decisive din teren. (3) Modul de pregătire şi desfăşurare a cercetării prin luptă este similar acţiunii ofensive. (4) Grupa de infanterie acţionează în cadrul eşaloanelor superioare. 7. Raidul Art.125 - Scopul raidului poate fi: distrugerea unor instalaţii (obiective importante); capturarea sau eliberarea de prizonieri; dezorganizarea conducerii sau funcţiilor de sprijin ale luptei inamicului. Art.126 - (1) Grupa poate executa raidul în cadrul plutonului (companiei) în formele luptei armate. (2) În funcţie de situaţie, subunitatea care execută un raid poate să nu se întoarcă în locul din care a plecat în misiune (în dispozitivul forţelor proprii, sau în raionul de staţionare ales pe teritoriul ocupat de inamic) urmând ca în această situaţie să ducă acţiuni împreună cu formaţiunile de rezistenţă. (3) Când forţele proprii se găsesc în ofensivă, compania (plutonul) care execută raidul va acţiona în întâmpinarea acestora, fără a se mai întoarce în vechiul raion de dispunere. Art.127 - Durata unui raid executat de companie este de 2-3 zile. Când plutonul acţionează independent durata raidului poate să fie de până la 2 zile. Art.128 - Pe timpul raidului grupa (echipele grupei) poate (pot) acţiona ca: patrulă (echipă) de cercetare; patrulă (echipă) de siguranţă pe timpul 40

deplasării şi staţionării, iar pentru atacul obiectivelor, în cadrul subunităţii de asalt (atac şi distrugere) sau al subunităţii de sprijin. (2) Raidul se pregăteşte la macheta terenului pe care se vor marca obiectivele ce urmează a fi nimicite sau distruse şi în funcţie de posibilităţi, într-o porţiune de teren asemănător cu cel în care se vor duce acţiunile. 8. Atacul demonstrativ Art.129 - (1) Atacul demonstrativ se execută la ordinul eşalonului superior şi este o acţiune executată de către subunităţi pe o direcţie secundară pe care nu se urmăreşte cucerirea obiectivului, în scopul inducerii în eroare a inamicului; el trebuie să fie suficient de credibil pentru a obţine reacţia dorită a inamicului. (2) El se desfăşoară fără a avea contact nemijlocit cu forţele luptătoare ale inamicului, acţiunea constând, de regulă, în folosirea focului şi fumului, a mijloacelor de război electronic şi tehnicii de comunicaţii, precum şi a deplasării forţelor. (3) Pe timpul atacului demonstrativ grupa de infanterie acţionează în cadrul eşalonului superior. Schema nr. 1 Sistemul de foc al grupei de infanterie în apărare

41

5. Apărarea în încercuire Art.212 - Grupa de infanterie acţionează în apărarea în încercuire, în cadrul eşalonului superior, în una din următoarele situaţii: în apărare, pe timpul executării contraatacului, pe timpul retragerii şi când se urmăreşte menţinerea cu orice preţ a unor obiective importante; în ofensivă, ca urmare a contraatacurilor şi loviturilor concentrice executate de către inamic; pe timpul urmăririi, în urma luptei de întâlnire desfăşurată nefavorabil pentru forţele proprii. Art.213 - (1) Scopul apărării în încercuire, de regulă, constă în: menţinerea de lungă durată a unor raioane importante; polarizarea unor forţe numeroase ale inamicului şi producerea de pierderi cât mai mari acestora; dispersarea forţelor inamicului şi slăbirea puterii sale de luptă în adâncime; crearea condiţiilor în vederea executării cu succes a acţiunilor viitoare. (2) Uneori, deşi există posibilitatea sustragerii forţelor de la încercuire, acestea sunt lăsate preconceput să lupte în încercuire, când raioanele respective au o importanţă vitală pentru desfăşurarea ulterioară a acţiunilor prezintă avantaje din punct de vedere al reliefului şi resurselor economice, iar gruparea încercuită are posibilitatea să lupte vreme îndelungată în aceste condiţii. 7. Apărarea în cadrul luptei de întâlnire Art.217 - (1) Trecerea la apărare în cadrul luptei de întâlnire se execută în situaţia când inamicul a devansat în desfăşurare forţele proprii sau este superior în forţe şi mijloace. În acest caz, forţele proprii trec în grabă la apărare pe aliniamentul atins sau pe un alt aliniament favorabil. (2) Scopul principal al trecerii la apărare în lupta de întâlnire îl constituie împiedicarea inamicului de a-şi îndeplinii obiectivul; în funcţie de situaţia concretă, comandantul grupei trecute la apărare poate urmări şi alte obiective, respectiv, câştigarea de timp până la sosirea forţelor pichetului mobil de cap cu care să treacă ulterior la nimicirea inamicului prin acţiuni ofensive, producerea de pierderi cât mai mari inamicului sau menţinerea terenului ocupat. (3) Având în vedere caracterul de independenţă al luptei de întâlnire, o atenţie deosebită trebuie acordată protejării flancurilor şi evitării încercuirii, scop în care se va căuta, pe cât posibil, ca acestea să se sprijine pe forme tari de teren. 42

(4) În funcţie de evoluţia situaţiei pe timpul desfăşurării luptei, forţele grupei aflate în apărare trebuie să fie în măsură să rupă lupta şi să treacă la retragere, să asigure aliniamentul de atac al forţelor proprii sosite în sprijin, ori să treacă la ofensivă împreună cu acestea. 8. Ambuscada Art.218 - (1) Ambuscada este un procedeu folosit de grupa de infanterie, atât în ofensivă cât şi în apărare în scopul întârzierii acţiunilor inamicului, producerii de panică şi pierderi, precum şi pentru nimicirea acestuia. (2) Ambuscada se execută la ordin sau din proprie iniţiativă, când grupa de infanterie acţionează independent sau izolat, ziua şi noaptea, în condiţii grele de stare a vremii, în teren greu accesibil, în locurile favorabile executării atacului prin surprindere, de la distanţă mică. (3) Ambuscada constă în atacul surpriză dintr-o poziţie mascată împotriva unui obiectiv (ţintă) static temporar sau în deplasare; sistemul de foc se organizează combinat cu baraje, obstacole şi distrugeri. Art.219 - (1) Ambuscadele se clasifică în funcţie de: timp (în grabă, din timp); loc (punctuale, de suprafaţă); dispozitiv (liniar, în formă de L, V, alte tipuri). (2) Ambuscada în grabă se organizează atunci când grupa are contact vizual cu forţele inamicului şi este exclusă posibilitatea detectării de către acestea; comandantul, execută din timp pregătirea ambuscadei, astfel încât echipele şi militarii să execute prompt comenzile sau semnalele; de regulă, se prevede o variantă de acţiune de rezervă pentru cazul în care inamicul detectează ambuscada înainte de amplasarea dispozitivului şi deschiderea focului. (3) Ambuscada pregătită din timp este organizată şi condusă împotriva unui obiectiv specificat şi cu o localizare prestabilită; pentru planificarea acţiunii comandantul grupei trebuie să cunoască: mărimea şi comportarea inamicului; armamentul şi tehnica de care acesta dispune. (4) Ambuscada punctuală constă în dispunerea trupelor şi executarea atacului într-un singur sector de nimicire (distrugere) a inamicului, a tehnicii şi armamentului acestuia. (5) Ambuscada de suprafaţă presupune desfăşurarea atacului surpriză în două sau mai multe sectoare de nimicire, succesiv, sau simultan. (6) Ambuscada liniară reprezintă atacul surpriză împotriva inamicului având elementele dispuse de aceeaşi parte, paralel cu direcţia de înaintare a acestuia, încadrând inamicul prin foc din flancuri; acest tip de ambuscadă se adoptă, de regulă, în teren care restrânge posibilităţile de manevră ale inamicului sau în teren deschis care asigură mijloace naturale de blocare a acestuia, în sectorul (zona) de nimicire (distrugere). (7) Ambuscada în formă de “L” presupune amplasarea elementului de asalt în lungul laturii mari al L-ului, iar a elementului de sprijin pe latura mică într-un unghi drept; comandantul grupei stabileşte limita de avansare a elementului de asalt şi limite de încetare a focului pentru celelalte; acest tip de ambuscadă se poate adopta pe o curbă pronunţată a unui drum, pe o potecă, la un râu. 43

Art.220 - Pentru îndeplinirea misiunii comandantul de grupă trebuie să acorde atenţie: cunoaşterii situaţiei şi intenţiilor inamicului ce urmează a fi nimicit în ambuscadă; recunoaşterii amănunţite a locului unde va pregăti ambuscada şi a căilor ce duc spre acesta; organizării minuţioase a sistemului de baraje şi distrugeri; constituirii dispozitivului de luptă executării mascării acestuia, precum şi realizării conducerii. Art.221 - Locul pentru executarea ambuscadei trebuie să ofere condiţii pentru intrarea, dispunerea şi executarea manevrei, ieşirea mascată a echipelor; să asigure observarea la distanţe mari; să reducă posibilităţile inamicului de a se desfăşura pentru luptă şi să asigure câmp de vedere şi de tragere, executarea focului de flanc şi încrucişat combinat cu baraje explozive şi neexplozive. Art.222 - (1) Dispozitivul de luptă al grupei, constituit în funcţie de natura şi valoarea probabilă a inamicului, de proprietăţile terenului şi misiunea primită, de regulă, cuprinde în elemente de asalt (blocare, atac), de sprijin, de observare şi siguranţă. (2) În toate situaţiile dispozitivul de luptă trebuie să permită întrebuinţarea mijloacelor de foc ale grupei pentru lovirea simultană a inamicului, să asigure condiţii pentru executarea manevrei şi concentrarea focului, pentru intensificarea atacului până la nimicirea completă a acestuia. (3) Uneori, când inamicul este inferior şi foloseşte armament cu caracteristici necunoscute, ambuscada se execută fără foc şi prin surprindere; grupa se dispune într-un loc mascat, iar în momentul intrării inamicului în locul ambuscadei execută un salt hotărât şi prin lupta corp la corp nimiceşte personalul, ia prizonieri, capturează modele de armament, se regrupează şi se înapoiază în locul ordonat. Art.223 - Pe timp de noapte sau în alte condiţii cu vizibilitate redusă, militarii acţionează pe jos, TAB sau MLI, iar mijloacele de întărire se dispun cât mai aproape de căile de deplasare probabile ale inamicului, de regulă, pe o singură parte a comunicaţiei, pentru a evita lovirea personalului şi tehnicii militare proprii cu focul armamentului instalat pe acesta. Art.224 - (1) Inamicul se nimiceşte din momentul intrării forţelor lui principale în ambuscadă. (2) Elementele destinate pentru blocare angajează capul şi coada coloanei inamicului prin foc, interzicând ieşirea acestuia din ambuscadă, concomitent cu deschiderea simultană a focului de către toate echipele şi cu toate categoriile de armament.; când s-au creat condiţii avantajoase, sub acoperirea focului echipei de sprijin, celelalte elemente execută un atac rapid pentru nimicirea completă a inamicului, apoi se regrupează şi se deplasează în raionul stabilit. (3) După îndeplinirea misiunii, în raport cu situaţia de luptă, grupa părăseşte locul ambuscadei în ascuns, pe itinerarul recunoscut din timp, urmând să îndeplinească alte misiuni. 9. Capcana Art.225 - (1) Capcana se execută după planul eşalonului superior, de regulă, în apărare (în faţa limitei dinainte, pe limita dinainte, în adâncimea apărării, la flancuri şi în intervale, precum şi pe teritoriul ocupat de inamic). (2) Aceasta se realizează în funcţie de: forţele şi mijloacele la dispoziţie; forţele şi tehnica inamicului ce urmează a fi scoase din luptă; avantajele 44

terenului; timpul la dispoziţie; cantitatea de mijloace neexplozive şi explozive din înzestrare şi din zona acţiunilor de luptă. (3) Lucrările se execută pe aliniamente, direcţii, sectoare sau fâşii din teren, se asigură cu foc, se supraveghează de grupă şi se verifică la orele stabilite în planul de acţiune al eşalonului superior. (4) Inamicul poate intra în capcană ca urmare a nedescoperirii sistemului de lucrări sau este atras prin acţiuni înşelătoare, precum şi prin diferite indicatoare şi informaţii false care să canalizeze acţiunile forţelor acestuia în raionul capcanei. Art.226 - (1) Grupa poate organiza capcana într-o fâşie cu o dezvoltare frontală de 600 –1200 m şi o adâncime de 300 – 600 m. (2) Pentru a cuprinde întreaga suprafaţă de teren pe care este organizată capcana, grupa adoptă un dispozitiv de luptă neuniform compus din: 1-2 observatori; 1 echipă de siguranţă şi sprijin; 1 echipă de asalt; 1-2 pânde (care pot executa şi paza). (3) Elementele de dispozitiv se dispun pe unul sau mai multe aliniamente, pe înălţimi dominante şi acoperite, la distanţe care să asigure continuitatea observării, legătura de foc şi sprijinul reciproc. (4) Observatorii se dispun la flancuri şi înapoia primului aliniament de lucrări pe care le supraveghează permanent; aceştia înştiinţează comandantul şi celelalte elemente despre apariţia inamicului. (5) Echipa de siguranţă şi sprijin se dispune central şi înapoi, la distanţa de unde poate apăra cu foc obiectivul şi sprijini acţiunea echipei de asalt. (6) Echipa de asalt se dispune aproape de obiectiv, într-un loc din care să poată interveni rapid pentru capturarea inamicului sub sprijinul focului celorlalte elemente de dispozitiv. (7) Posturile de pândă se dispun la 150-200 m în faţa primului aliniament de lucrări şi acţionează numai pe timpul nopţii pentru a descoperi apropierea inamicului de locul capcanei. Art.227 - (1) Grupa execută lucrările genistice, instalează câmpurile de mine şi dispozitivele special realizate pentru sistemul de lucrări din compunerea capcanei. Comandantul de grupă fixează locul şi ordonă executarea lucrărilor genistice, organizează sistemul de foc, asigură mijloacele de legătură pentru fiecare echipă (post), stabileşte semnalele de recunoaştere şi numeşte elementul care să atragă inamicul în capcană. Art.228 - (1) Inamicul pătruns în capcană este capturat, dezarmat imediat şi evacuat, potrivit ordinului eşalonului superior. (2) Dacă inamicul pătruns în capcană ripostează cu foc, acesta va fi nimicit de către echipa de asalt; comandantul grupei ia măsuri pentru evitarea surprinderii forţelor şi mijloacelor proprii de către rezervele inamicului trimise în sprijinul celor căzute în capcană. Reacţiile grupei pentru ieşirea din ambuscadă organizată de inamic Art.331 - Situaţie: Dacă grupa intră în sectorul de foc ale ambuscadei şi inamicul iniţiază ambuscada cu mine capcană şi focul armamentului din dotare, grupa va executa activităţile de mai jos: Art.332 - Execuţie: 45

(1) Într-o ambuscadă apropriată (în interiorul razei grenadelor de mână), militarii iau poziţia pentru luptă culcat, deschid focul imediat, folosesc acoperirile din teren pentru a se adăposti şi aruncă grenadele defensive şi fumigene, imediat după detonarea grenadelor, militarii atacă inamicul combinând focul cu mişcarea; (2) Militarii care nu au pătruns în ambuscadă imediat execută următoarele activităţi: a) identifică poziţiile inamicului; b) iniţiază focul concentrat asupra inamicului; c) ocupă poziţii după acoperiri; d) mută focul când militarii din ambuscadă atacă inamicul. (3) Într-o ambuscadă îndepărtată (în afara razei grenadelor de mână) militarii deschid imediat focul de răspuns, iau poziţii după adăpostiri şi câştigă iniţiativa în luptă prin: a) crearea ecranului protector de fum ; b) susţinerea focului concentrat . (4) Miliarii (echipe sau grupe) care nu sunt în ambuscadă se deplasează pe o rută mascată spre un flanc vulnerabil al inamicului şi atacă combinând focul cu mişcarea; (5) Militarii din ambuscadă continuă focul concentrat şi mută focul când elementul care manevrează atacă poziţia inamicului. (6) Când subunitatea beneficiază de sprijin de foc, comandantul se poate folosi de acesta. (7) În situaţia în care grupa acţionează îmbarcată, militarii debarcă sub acoperirea asigurată de focul mitralierelor de pe TAB sau MLI, manevrează şi atacă un flanc vulnerabil al inamicului. (8) Comandantul de grupă raportează comandantului de pluton, reorganizează grupa dacă este necesar şi continuă misiunea.

Modul de reacţie la ambuscada apropiată a inamicului.

Modul de reacţie la întâlnirea inamicului. 46

Modul de rupere a luptei.

3

47

2. Metode de pătrundere şi verificare a încăperilor Art.356 - (1) Există mai multe modalităţi de pătrundere şi verificare a unei clădiri în timpul unui atac, indiferent de metoda aleasă pentru aceasta, fiecare militar trebuie să ştie exact ce are de făcut şi ce sarcini îi revin în cadrul echipei; verificarea unei încăperi este o acţiune care necesită rapiditate, forţă de şoc şi acţiune violentă, indiferent de metodele sau tehnicile folosite. (2) Elementul de asalt, este compus din: a) servantul - ca trăgătorul 1; b) comandantul grupei - ca trăgătorul 2; c) comandantul echipei antipersonal - ca trăgătorul 3; d) trăgătorul cu puşca mitralieră - ca trăgătorul 4. (3) Elementul de sprijin, este compus din: a) servantul - ca trăgătorul 1; b) conducătorul echipei antiblindate - ca trăgătorul 2; c) servantul - ca trăgătorul 3. Art.357 - Metode de pătrundere. Unitatea de bază folosită în procesul de aplicare a fiecărei din aceste metode este echipa de trăgători (elementul de asalt), ca parte componentă a grupei combatante; metoda aleasă depinde de mărimea şi de amplasarea încăperii; fiecare metodă descrie modul cum procedează echipa de verificare pentru a trece de pragul fiecărei încăperi; se poate utiliza unul din următoarele procedee : A) “ Cârlig ”

“ Cruce ”

48

Combinaţie a “ Cârligului “ cu “ Crucea”

Art.358 - (1) În “Cârlig” membrii echipei se răsucesc în jurul punctului de acces. (2) În “Cruce” se deplasează intersectându-se în punctul de intrare. (3) O a treia tehnică pe care militarii trebuie să o folosească în cazul asaltului unei încăperi de pe aceeaşi parte a intrării este o “Combinaţie” a “Cârligului” cu “Crucea”; în figură este reprezentată o astfel de tehnică de combinare. În funcţie de tehnica folosită, elementul de asalt înainte de a intra în încăpere se poziţionează fie de aceeaşi parte a uşii în formaţia denumită “grup compact” (când uşa este deja deschisă), fie de o parte şi de alta a uşii, formând, astfel, un “grup divizat” (când uşa este închisă). Contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului Art.423 - (1) Contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului presupune măsuri, tehnici şi procedee iniţiate şi aplicate într-o concepţie unitară, în scopul de a proteja forţele proprii şi populaţia din zona acţiunilor împotriva mesajelor ostile sau de a reduce impactul acestora. (2) Misiunile contracarării efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului sunt: menţinerea stabilităţii opiniilor, sentimentelor, atitudinilor şi comportamentelor militarilor şi populaţiei civile 49

pentru a nu afecta îndeplinirea obiectivelor stabilite; respingerea şi neutralizarea propagandei inamicului şi menţinerea unui caracter predominant ofensiv-preventiv al activităţii proprii de contrapropagandă; consolidarea moralului, a încrederii personalului militar şi opiniei publice în puterea forţelor proprii de a învinge; subminarea imaginii favorabile, reale sau fictive promovate de propaganda inamicului despre propriul potenţial. Acestea se îndeplinesc prin acţiuni pregătitoare, preventive şi contraacţiuni. (3) Protecţia psihologică a militarilor se organizează şi se desfăşoară pentru: a) dezvoltarea rezistenţei psihice a militarilor la acţiunea factorilor perturbatori ai luptei, consolidarea încrederii acestora în forţele proprii, comandanţi şi armamentul din dotare; b) prevenirea şi combaterea, în rândul forţelor proprii, a descurajării psihomorale, a stărilor de frică, nesiguranţă şi panică; c) limitarea şi anihilarea efectelor acţiunilor de influenţare duse de inamic; d) recuperarea psihică şi refacerea moralului personalului afectat psihic; e) diminuarea potenţialului psihologic, subminarea voinţei de luptă şi a capacităţii de rezistenţă ale inamicului. Art.424 - (1) Factorii care acţionează asupra proceselor psihofizice ale militarului pe timpul desfăşurării acţiunilor militare sunt: a) fizici: zgomote, vibraţii, frigul, căldura, apa, focul, fumul, foamea, setea, lumina, întunericul, necunoscutul, înălţimea, claustrarea, liniştea, gazele toxice, radiaţiile etc.; b) psihosociali: pericolul morţii, conflictele, insuccesul, presiunea luptei, lipsa de informare, informaţii contradictorii, frica de prizonierat, incertitudinea, singurătatea. (2) Comandantul de grupă trebuie să cunoască aceşti factori şi să acţioneze ca atare pentru diminuarea efectelor acestora. (3) Pe timpul desfăşurării acţiunilor militare, comandanţii trebuie: a) să cunoască permanent situaţia psihologică a acţiunii militare şi să precizeze (stabilească) posibilităţile de acţiune în acest domeniu; b) să promoveze un climat psihosocial favorabil îndeplinirii misiunilor; c) să organizeze şi să execute informarea oportună şi suficientă a tuturor subordonaţilor, inclusiv în scopul combaterii zvonurilor şi acţiunilor de dezinformare; d) să asigure folosirea eficientă a mijloacelor tehnice de acţiune psihologică, a materialelor şi resurselor speciale din dotare sau primite în sprijin. Mascarea Art.425 - (1) Mascarea se execută în scopul: camuflării dispozitivului de luptă, armamentului şi tehnicii militare, ascunderii acţiunilor de luptă; reducerii efectelor armelor nucleare, biologice şi chimice şi a sistemelor incendiare.; asigurării secretului asupra pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă. 50

(2) Mascarea personalului şi mijloacelor constituie o obligaţie permanentă a comandantului de grupă şi se execută pe baza dispoziţiunilor eşaloanelor superioare. Art.426 - În toate situaţiile, mascarea se realizează prin: a) pregătirea în ascuns a acţiunilor de luptă; b) păstrarea secretului asupra concepţiei şi acţiunilor preconizate; c) dispunerea dispersată a subunităţilor şi mijloacelor; d) camuflarea dispozitivelor de luptă, punctelor de comandă, tehnicii militare, lucrărilor de amenajare genistică şi barajelor; e) executarea în ascuns a manevrei de forţe şi mijloace, a deplasărilor şi regrupărilor; f) folosirea proprietăţilor naturale de mascare ale terenului, întunericului sau altor condiţii de vizibilitate redusă, a mijloacelor de mascare din înzestrare şi improvizate; g) camuflarea personalului şi mijloacelor faţă de aparatura de vedere pe timp de noapte; h) vopsirea tehnicii militare în culori adecvate mediului înconjurător; i) realizarea măsurilor de mascare radio, a surselor de lumină şi reducerea zgomotelor, luminilor şi deplasărilor; j) folosirea mijloacelor fumigene din înzestrare şi improvizate. Art.427 - (1) Pentru executarea mascării se folosesc: a) mijloace de mascare din înzestrare (costume de mascare de vară sau de iarnă, plase de mascare individuală şi foi de cort, complete de mascare pentru armament şi tehnică, plase de mascare de diferite dimensiuni pentru tehnica militară, lucrări genistice şi mijloace fumigene); b) mijloace de mascare din zonă (crengi de copaci, iarbă, stuf, paie, brazde, pământ, zăpadă etc.) fără a schimba aspectul zonei. (2) Pe timpul nopţii, mascarea acţiunilor de luptă se realizează prin: a) interzicerea aprinderii focului şi a altor surse de lumină (lanterne, chibrituri, ţigări); b) camuflarea sursele de lumină ale tehnicii; c) reducerea zgomotelor, interzicerea convorbirilor (transmiterea ordinelor şi comenzilor) cu voce tare; d) limitarea deplasărilor şi executarea celor strict necesare în perfectă linişte. (3) Pentru realizarea camuflării se desfăşoară următoarele activităţi: a) studierea terenului şi a vegetaţiei existente pentru ca mascarea să nu contrasteze cu mediul, indiferent de zona în care militarii desfăşoară acţiuni; b) camuflarea cu brazde a poziţiei de tragere, precum şi a pământului scos din acestea împotriva observării terestre şi aeriene a inamicului; c) folosirea de către militari a mijloacele strict necesare; un camuflaj prea bogat sau precar ar putea atrage atenţia; mijloacele improvizate (crengi, tufişuri etc.) se vor aduce de pe o întindere cât mai mare pentru a nu demasca dispunerea militarilor; d) camuflarea căştilor cu plase de mascare sau, când acestea lipsesc, cu noroi aplicat în mod neregulat; 51

e) înlocuirea uniformelor decolorate sau acoperirea cu noroi; f) mascarea tenului; tenul expus va reflecta lumina atrăgând atenţia inamicului, de aceea se va folosi machiajul pentru camuflare, chiar şi la tenurile închise, deoarece şi acestea pot străluci datorită grăsimilor naturale din piele; pentru realizarea machiajului se va aplica o combinaţie de două culori în forme neregulate astfel: zonele ce pot străluci (fruntea, pomeţii, nasul, urechile, bărbia) se vopsesc întunecat; zonele cu umbre (în jurul ochilor, sub nas, sub bărbie) se vopsesc în culori deschise; se vopsesc toate zonele expuse, inclusiv ceafa, urechile, antebraţele, palmele (dacă trusa de machiaj lipseşte, militarii vor folosi noroi sau cărbune). Protecţia genistică Art.428 - (1) Protecţia genistică cuprinde totalitatea măsurilor şi lucrărilor ce se execută în scopul creării condiţiilor favorabile pentru luptă, executarea focului, manevrelor subunităţilor, precum şi pentru protecţia şi mascarea personalului şi tehnicii militare împotriva armelor nucleare, biologice, chimice şi sistemelor incendiare ale inamicului. (2) Protecţia genistică se execută în toate formele acţiunilor de luptă ale subunităţilor pe baza dispoziţiunilor eşalonului superior. Art.429 - Misiunile protecţiei genistice sunt următoarele: a) cercetarea de geniu a inamicului şi terenului; b) amenajarea genistică a poziţiei de apărare; c) executarea barajelor genistice, distrugerilor, culoarelor prin baraje, trecerilor peste obstacole şi deminării terenului; d) asigurarea genistică a introducerii în luptă a subunităţilor din adâncime; e) luarea măsurilor şi executarea lucrărilor genistice de mascare; f) executarea lucrărilor genistice pentru lichidarea urmărilor atacului cu armele nucleare, biologice, chimice şi sistemele incendiare; g) instalarea barajelor genistice pentru respingerea contraatacurilor, consolidarea aliniamentelor şi obiectivelor; h) neutralizarea şi distrugerea lucrărilor de fortificaţii şi a obiectivelor întărite ale inamicului; i) neutralizarea dispozitivelor de dare a focului realizate de inamic la obiectivele pregătite pentru distrus; j) aprovizionarea cu explozive şi materiale de geniu. Art.430 - Pe timpul marşului grupa de infanterie realizează protecţia genistică prin: a) cercetare de geniu a terenului şi inamicului; b) înlăturarea barajelor de pe itinerarul de deplasare; c) asigurarea trecerilor peste cursurile de apă şi alte obstacole; d) amenajarea raioanelor pentru halte mari, odihnă şi concentrare; e) executarea lucrărilor pentru lichidarea urmărilor atacului cu armele nucleare, biologice, chimice şi sistemele incendiare; f) cercetarea la minare şi deminarea itinerarului de deplasare şi raionului care va fi ocupat; 52

g) executarea culoarelor prin barajele inamicului. Art.431 - Pe timpul staţionării grupa de infanterie îşi asigură protecţia genistică prin: a) amenajarea raionului de staţionare; b) executarea lucrărilor de mascare; c) instalarea barajelor pe direcţiile probabile de acţiune ale inamicului. Art.432 - În apărare, protecţia genistică are ca scop să contribuie la realizarea unei apărări active, ferme şi stabile şi să creeze condiţii favorabile pentru: întrebuinţarea cât mai eficace a armamentului; dispunerea în ascuns şi în siguranţă a subunităţilor; protecţia împotriva armelor nucleare, biologice, chimice şi sistemelor incendiare, loviturilor şi focului inamicului; executarea manevrei de forţe şi mijloace. Art.433 - Lucrările pentru amenajarea genistică a poziţiei de apărare se execută concomitent într-o succesiune care să asigure în permanenţă grupei capacitatea de a respinge ofensiva inamicului. Art.434 - (1) Pe poziţia de apărare a grupei, lucrările genistice se execută de regulă în următoarea succesiune: poziţia de tragere de bază a TAB sau MLI, aruncătorului de grenade antiblindate, a mitralierei uşoare şi locaşurile individuale de tragere, care se unesc în şanţul de tragere al grupei, şanţul adăpost acoperit sau adăpostirea sub parapet pentru personalul grupei; poziţia de tragere de rezervă (vremelnică) a TAB sau MLI, a aruncătorului de grenade antiblindate, a mitralierei uşoare, nişe sub parapet pentru muniţie şi alte materiale. (2) Amenajarea genistică se execută fără întrerupere, pe tot timpul pregătirii şi ducerii luptei, respectându-se regulile de mascare. Art.435 - În ofensivă protecţia genistică are ca scop să creeze condiţiile favorabile pentru realizarea în ascuns şi la timp a dispozitivului de luptă, mărirea gradului de protecţie a subunităţilor, ruperea apărării inamicului, dezvoltarea ofensivei, precum şi pentru ocuparea şi menţinerea obiectivelor şi aliniamentelor cucerite. Art.436 – (1) Misiunile protecţiei genistice în ofensivă sunt următoarele: a) cercetarea de geniu a inamicului şi terenului; b) cercetarea la minare şi deminare a terenului; c) amenajarea genistică a poziţiei de plecare la ofensivă; d) executarea culoarelor prin baraje şi a trecerilor peste cursurile de apă; e) amenajarea şi întreţinerea barajelor genistice pentru respingerea contraatacurilor; f) consolidarea aliniamentelor (obiectivelor) ocupate; g) executarea lucrărilor genistice pentru lichidarea urmărilor atacurilor cu armele nucleare, biologice, chimice şi sisteme incendiare; h) distrugerea cu explozivi a lucrărilor de apărare puternic întărite, cucerite de inamic. (2) Marcarea zonelor de risc şi a culoarelor prin baraje se va executa conform anexei nr.9. Protecţia antiaeriană 53

Art.437 - (1) Protecţia antiaeriană se desfăşoară în scopul prevenirii, acoperirii şi apărării dispozitivelor (obiectivelor) şi menţinerii puterii de luptă a forţelor, apărării unor detalii de planimetrie deosebit de importante, asigurării securităţii în spaţiul aerian în zona de responsabilitate a subunităţilor împotriva cercetării şi loviturilor executate din aer, precum şi pentru nimicirea mijloacelor de atac aerian al inamicului. (2) Protecţia se realizează prin măsuri generale de siguranţă antiaeriană, mascare, cercetare a spaţiului aerian, înştiinţare, dispersare şi adăpostire a forţelor şi de combatere a mijloacelor de cercetare şi atac aerian ale inamicului. Art.438 - (1).Pentru realizarea apărării antiaeriene împotriva avioanelor (elicopterelor) care acţionează la înălţime mică comandantul de grupă este obligat să ia următoarele măsuri: a) să organizeze permanent cercetarea spaţiului aerian în raionul de dispunere (acţiune); b) să ia măsuri pentru adăpostirea şi mascarea militarilor şi a TAB sau MLI; c) să precizeze modul de folosire a armamentului de infanterie individual din înzestrarea grupei, inclusiv al armamentului de pe TAB sau MLI şi să conducă executarea focului asupra ţintelor aeriene care zboară la înălţime mică. (2) Înainte de începerea luptei, pe timpul executării marşului şi în staţionare, întregul personal al grupei trebuie să fie pregătit pentru a interveni cu toate categoriile de armament. Pe timpul ducerii luptei echipele intervin numai când sunt angajate nemijlocit în luptă cu inamicul terestru. Art.439 - Pentru ducerea luptei împotriva mijloacelor de atac aerian ale inamicului militarii sunt obligaţi: a) să recunoască şi să deosebească tipurile de avioane şi elicoptere proprii de cele ale inamicului după aspectul exterior (siluetă) în zbor şi după însemnele apartenenţei de stat; b) să execute corect şi repede, la comandă sau din proprie iniţiativă, foc cu armamentul din înzestrare asupra avioanelor şi elicopterelor care zboară la înălţime mică şi a paraşutiştilor inamicului pe timpul paraşutării lor; c) să folosească adăpostirile din teren şi să se mascheze cât mai bine. Art.440 - Pentru cercetarea spaţiului aerian, în cadrul fiecărui pluton, se numesc cercetaşi-observatori care au următoarele misiuni: a) să observe neîntrerupt spaţiul aerian şi să descopere apariţia ţintelor aeriene ale inamicului; b) să determine timpul, direcţia, înălţimea şi viteza de zbor; c) să determine după auz, în caz de vizibilitate redusă (noaptea, pe ceaţă, nori denşi şi cu plafon jos) poziţia avioanelor şi elicopterelor; d) să raporteze comandantului datele observării şi alte evenimente importante ce se petrec în spaţiul aerian stabilit (alarmă aeriană la subunităţile vecine, desant aerian la diferite înălţimi, avion al inamicului care nu intră în bătaia armamentului). Art.441 - (1) Cercetaşul – observator se instalează în apropierea comandantului de pluton şi trebuie să fie astfel amplasat încât să aibă câmp de 54

vedere circular cât mai mare (fără acoperiri pe direcţia probabilă de apropiere a inamicului aerian). (2) Militarii care îndeplinesc misiuni ca cercetaşi - observatori, de regulă, nu vor primi alte misiuni care ar îngreuna executarea de către aceştia a cercetării spaţiului aerian şi se schimbă după 1-2 ore de serviciu. (3) Spaţiul aerian se cercetează permanent, de la dreapta către stânga şi de jos în sus. (4) Pe timpul marşului spaţiul aerian se cercetează circular de către cercetaşi-observatori numiţi în acest scop, instalaţi în fiecare autovehicul. (5) Cercetaşul-observator are în dotarea sa binoclu, busolă, ceas, ochelari de soare, mijloace de semnalizare optice şi acustice. (6) Activitatea cercetaşului-observator se desfăşoară în ordinea: observarea spaţiului aerian, descoperirea ţintei aeriene, alarmarea subunităţii. (7) Procedeele folosite pentru indicarea direcţiei de deplasare a ţintelor aeriene se vor stabili de către comandantul care a numit cercetaşul-observator, folosindu-se în acest scop indicatoarele de pe cadranul busolei. (8) Identificarea avionului, elicopterului inamicului trebuie să se facă la distanţa maximă posibilă, pentru a lăsa timp trăgătorilor în vederea pregătirii şi deschiderii focului. (9) Avioanele şi elicopterele inamicului se identifică prin: direcţia de atac, deschiderea focului asupra subunităţii proprii sau vecine, paraşutarea sau debarcarea desantului aerian, silueta şi însemnele apartenenţei de stat de pe fuzelaj, planuri şi ampenaj. (10) Alarma trebuie să fie dată astfel încât să fie auzită de toţi militarii din subunitatea respectivă; când cercetaşul-observator se găseşte la o distanţă mai mare faţă de subunitate, semnalul de alarmă se transmite din om în om. (11) În misiunea dată cercetaşului-observator, comandantul de pluton îi indică, de regulă, reperele, informaţii despre inamic (evenimentele ce au avut loc în ziua respectivă şi acţiunile probabile ale inamicului aerian), locul de unde execută cercetarea şi modul de amenajare a acestuia, sectorul de cercetare căruia trebuie să i se acorde atenţie deosebită, semnalele de alarmare despre pericolul aerian, modul de raportare a datelor cercetării. (12) Semnalele de alarmare despre pericolul aerian se dau cu ajutorul mijloacelor acustice, cu vocea sau cu mijloace optice (cartuşe de semnalizare de diferite culori). (13) Fiecare militar este obligat să cunoască semnalul de alarmare despre pericolul aerian şi modul de acţiune la darea acestuia. (14) La semnalul de alarmare personalul continuă îndeplinirea misiunii. În staţionare echipajele şi militarii îşi ocupă locurile, de regulă, în TAB sau MLI, intră în şanţul-adăpost sau în adăposturile naturale cele mai apropiate. (15) Mijloacele de foc destinate pentru trageri asupra ţintelor aeriene execută focul după cum s-a stabilit de către comandant sau din proprie iniţiativă. Apărarea nucleară, biologică şi chimică

55

Art.442 - (1) Apărarea nucleară, biologică şi chimică se realizează în scopul prevenirii şi protejării forţelor proprii şi elementelor de dispozitiv împotriva efectelor loviturilor executate de către inamic cu armele nucleare, biologice şi chimice; evitării, reducerii, evaluării şi înlăturării urmărilor distructive, sau ale acţiunii în condiţiile folosirii acestora (inclusiv cele cauzate de emisiile altele decât atacul). (2) Aceasta se realizează prin evaluarea posibilităţilor şi cunoaşterea intenţiilor inamicului privind întrebuinţarea armelor nucleare, biologice şi chimice; determinarea efectelor şi urmărilor în cazul folosirii acestora; stabilirea măsurilor de protecţie specifice şi executarea decontaminării forţelor şi terenului. Art.443 - Misiunile protecţiei nucleare, biologice şi chimice, la care participă sau pe care le execută grupa de infanterie sunt: a) descoperirea la timp a pregătirii inamicului pentru întrebuinţarea armelor nucleare, biologice, chimice şi sistemelor incendiare şi prevenirea subunităţilor despre pericolul atacului cu acestea; b) protecţia nemijlocită a echipelor împotriva armelor nucleare, biologice, chimice şi sistemelor incendiare; c) determinarea efectului atacului armelor nucleare, biologice, chimice şi înştiinţarea personalului despre contaminarea radioactivă, chimică şi biologică; d) lichidarea urmărilor atacului cu armele nucleare, biologice, chimice şi sistemele incendiare; e) asigurarea cu tehnică, aparatură şi mijloace de protecţie împotriva efectelor armelor nucleare, biologice şi chimice. Art.444 - (1) Protecţia nemijlocită a grupei de infanterie se asigură prin: a) dispersare şi mascare; b) folosirea mijloacelor de protecţie individuală şi colectivă, a antidoturilor şi substanţelor radioprotectoare; c) folosirea proprietăţilor de protecţie ale terenului, tehnicii militare, construcţiilor şi altor elemente existente în zonă; d) amenajarea lucrărilor genistice pentru protecţia împotriva armelor nucleare, biologice, chimice şi sistemelor incendiare (porţiuni de tranşee acoperite, adăpostiri sub parapet, nişe, adăposturi cu instalaţii de filtroventilaţie); e) protecţia tehnicii militare şi aparaturii speciale; f) asigurarea protecţiei personalului în cazul acţiunii îndelungate în raioanele contaminate; g) folosirea celor mai indicate procedee de trecere prin zonele (raioanele) contaminate şi cu distrugeri; h) executarea măsurilor sanitaro-igienice şi profilactice speciale. (2) Dispersarea şi mascarea se execută în scopul de a reduce cât mai mult pierderile în personal şi tehnică şi trebuie executate astfel încât să influenţeze pozitiv conducerea focului şi cooperarea. (3) Protecţia grupei de infanterie care acţionează în medii N.B.C. se asigură prin îndeplinirea cerinţelor de supravieţuire şi a cerinţelor operaţionale de bază pentru grupă care se vor îndeplini conform anexei nr.10. 56

Art.445 - (1) Echipamentele de protecţie individuală N.B.C. se folosesc la ordinul comandanţilor şi din proprie iniţiativă de către fiecare luptător, la primirea semnalului de înştiinţare despre contaminarea radioactivă, chimică şi biologică sau când se constată existenţa contaminării în raionul de acţiune (dispunere). (2) Mijloacele de protecţie individuală se scot la ordinul comandanţilor şi numai după ce s-a stabilit, cu ajutorul aparatelor, lipsa pericolului de contaminare radioactivă şi chimică, iar după indicii exterioare lipsa pericolului de contaminare biologică. Art.446 - (1) Trecerea zonelor (raioanelor) contaminate radioactiv se execută pe mijloace de transport proprii şi se poate realiza prin traversarea rapidă fără a aştepta scăderea nivelului de radiaţie sau prin ocolirea raioanelor cu niveluri mari de radiaţie; traversarea lor după scăderea nivelurilor mari de radiaţie se execută în cazul când ocolirea acestora necesită un timp îndelungat. (2) Raioanele de teren contaminate chimic şi biologic, de regulă, se ocolesc; când ocolirea nu este posibilă, traversarea lor se execută pe itinerarele cele mai scurte, folosindu-se mijloacele de protecţie individuală. Art.447 (1) Măsurile sanitaro-igienice şi profilactice speciale constau în: respectarea strictă a regulilor de igienă personală şi de folosire a alimentelor şi apei potabile; decontaminarea tehnicii şi lucrărilor de apărare; menţinerea stării sanitare corespunzătoare în raioanele de dispunere; izolarea, evacuarea şi dispunerea în carantină a bolnavilor. (2) Decontaminarea imediată se execută de către fiecare luptător, în scopul de a supravieţui, prin folosirea echipamentelor şi a materialelor din dotare, fără a întrerupe îndeplinirea misiunii de luptă; cuprinde decontaminarea pielii, îmbrăcămintei şi/sau echipamentelor individuale. (3) Decontaminarea operaţională este acţiunea executată de militari, echipe, grupe, folosind echipamentele de decontaminare din înzestrarea subunităţilor (completele de decontaminare) pentru reducerea riscurilor de contaminare a personalului, ca urmare a mânuirii /manipulării echipamentelor şi materialelor precum şi evitarea transferului contaminării; cuprinde continuarea decontaminării personalului , a părţilor esenţiale ale echipamentelor, tehnicii şi materialelor precum şi a unor porţiuni mici de teren. În anumite situaţii decontaminarea operaţională se execută şi prin intervenţia subunităţilor specializate de apărare N.B.C.; se execută pe timpul îndeplinirii misiunilor de luptă, la ieşirea din zona contaminată sau când situaţia din zonă permite acest lucru. (4) Decontaminarea totală este acţiunea executată de către grupă cu sau fără sprijin extern, pentru reducerea contaminării personalului, echipamentelor, materialelor şi/sau raioanelor de dispunere sau acţiune, la cel mai scăzut nivel posibil, a face posibilă reducerea nivelului optim de protecţie individuală şi continuarea acţiunilor cu eficienţă cât mai mare; necesită sprijinul subunităţilor de apărare N.B.C. specializate; se execută, de regulă, la ordinul eşalonului superior, în afara zonelor contaminate. Protecţia împotriva sistemelor incendiare Art.448 - (1) Protecţia împotriva sistemelor incendiare se execută de către grupa de infanterie folosind forţele şi mijloacele din înzestrare, precum şi pe cele din zona de responsabilitate pentru 57

apărare împotriva efectelor armelor şi muniţiilor incendiare; evitarea, controlul, evaluarea, limitarea şi înlăturarea efectelor incendiilor în dispozitivele forţelor proprii; ieşirea din raioanele în care se produc incendii masive. (2) Pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de protecţie împotriva sistemelor incendiare constă în: descoperirea pregătirii inamicului pentru întrebuinţarea sistemelor incendiare; prevenirea despre pericolul întrebuinţării de către inamic a sistemelor incendiare; protecţia nemijlocită a forţelor şi elementelor de dispozitiv împotriva efectelor întrebuinţării sistemelor incendiare; stabilirea caracterului şi volumului lucrărilor de limitare şi înlăturare a urmărilor atacului cu arme şi muniţii incendiare, în funcţie de natura incendiilor, precum şi de forţele şi mijloacele avute la dispoziţie; limitarea şi înlăturarea urmărilor atacului cu sisteme incendiare. Protecţia informaţiilor Art.449 - Protecţia informaţiilor cuprinde ansamblul măsurilor şi acţiunilor organizatorice, informaţionale şi tehnice luate şi executate pentru respectarea regulilor de lucru în elaborarea şi exploatarea documentelor, tehnicii şi materialelor de conducere în secret, păstrarea secretului, accesul autorizat şi ierarhizat la date şi informaţii, controlul informaţiilor destinate publicului, protecţia fizică şi criptografică a informaţiilor ce se transmit. Art.450 - Conducerea în secret a subunităţilor cuprinde totalitatea măsurilor şi activităţilor care se organizează în scopul păstrării secretului asupra pregătirii şi ducerii acţiunilor militare şi se realizează prin: a) limitarea numărului de persoane care cunosc conţinutul documentelor de luptă; b) transmiterea misiunilor la subordonaţi numai în părţile ce-i privesc; c) respectarea regulilor de întocmire, mânuire şi păstrare a documentelor de luptă şi a codurilor; d) cifrarea documentelor; e) întrebuinţarea aparaturii de secretizare, a tabelelor de convorbiri, indicative şi semnale, a hărţilor codificate pentru efectuarea comunicărilor prin mijloace de transmisiuni; f) educarea întregului personal în spiritul păstrării secretului convorbirilor prin mijloacele de transmisiuni. Protecţia medicală Art.451 - Protecţia medicală cuprinde totalitatea activităţilor şi măsurilor referitoare la: acordarea primului ajutor; scoaterea răniţilor şi bolnavilor din dispozitivul subunităţilor; evacuarea lor pentru acordarea ajutorului medical; prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor; protecţia medicală a subunităţilor împotriva efectelor armelor nucleare, biologice, chimice şi sistemelor incendiare; educaţia şi instrucţia sanitară a militarilor. Art.452 - (1) Comandantul de grupă răspunde pentru starea sănătăţii şi capacităţii de luptă a militarilor din subordine. (2) El este obligat:

58

a) să verifice dacă toţi militarii au primit în întregime materialele sanitare pentru autoajutor şi dacă aceştia cunosc modul cum se acordă primul ajutor; b) să indice militarilor locul de dispunere a punctului de adunare răniţi al companiei; c) să organizeze acordarea ajutorului răniţilor şi bolnavilor pe câmpul de luptă; d) să urmărească respectarea de către întregul efectiv de militari a regulilor de igienă personală; e) să interzică folosirea de către militari a apei din surse neavizate de serviciul medical; f) să ia măsuri ca răniţii sau bolnavii să nu cadă în mâinile inamicului; g) să urmărească respectarea măsurilor de siguranţă pe timpul executării decontaminării; h) să ia măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi a degerăturilor. Art.453 - (1) Răniţii şi bolnavii de pe câmpul de luptă se strâng pe companie la punctul de adunare răniţi, cu forţele şi mijloacele acesteia şi cele primite de la eşalonul superior; aceştia se evacuează împreună cu armamentul individual, masca contra gazelor şi lopata mică. (2) Răniţilor şi bolnavilor li se acordă primul ajutor şi ajutorul medical; primul ajutor se acordă de către militari şi sanitarul companiei pe locul unde au fost răniţi, în adăposturile sau adăpostirile cele mai apropiate; fiecare militar este obligat să cunoască modalităţile de acordare a primului ajutor; în cadrul acestui ajutor se folosesc: pachetul cu pansamentul individual, pachetul antichimic individual, trusele medicale aflate în autovehicule precum şi materialele sanitare şi medicamentele din genţile personalului sanitar; după acordarea ajutorului medical, răniţii uşor apţi pentru luptă se înapoiază în subunităţile din care fac parte. Protecţia mediului Art.454 - Protecţia mediului cuprinde ansamblul de măsuri şi acţiuni ce se desfăşoară pentru păstrarea echilibrului ecologic, prevenirea şi combaterea poluării şi pentru menţinerea şi ameliorarea factorilor naturali de mediu din zonele de desfăşurare a acţiunilor militare. Art.455 - (1) Pe timpul pregătirii şi ducerii acţiunilor militare, se iau măsuri de protecţie a mediului pentru: a) protejarea vegetaţiei sălbatice (flori, puieţi, vegetaţie lemnoasă) de acţiunea distructivă a personalului şi tehnicii; b) evitarea tăierii crengilor, copacilor, precum şi a distrugerii mugurilor, în scopul utilizării lor pentru mascarea forţelor; c) recuperarea în totalitate a deşeurilor. (2) Protecţia apelor se realizează prin: a) interzicerea, în toate situaţiile, a deversării ori împrăştierii substanţelor chimice periculoase, produselor petroliere sau toxice în apele de suprafaţă; b) evitarea spălării autovehiculelor, blindatelor, recipientelor sau vaselor contaminate cu produse chimice, petroliere sau toxice în apele de suprafaţă; această activitate se execută în locuri special amenajate; 59

c) oprirea oricăror scăpări sau scurgeri de substanţe poluante şi curăţarea zonei afectate prin decontaminare mecanică; d) evitarea traversării cu tehnica a râurilor, lagunelor, şanţurilor sau canalelor cu apă dacă nu este absolut necesar; e) protejarea în mod deosebit a surselor, rezervoarelor şi conductelor de apă potabilă; f) prevenirea infiltrării apelor reziduale în apele subterane; g) stabilirea distanţei adecvate de protecţie între sursele de apă şi locul de dispunere al taberei sau raionului de staţionare a subunităţii; h) interzicerea depozitării în albii sau pe malurile cursurilor de apă, lacurilor, pe plaje şi pe faleze, baraje, diguri sau în zonele de protecţie ale acestora a materialelor şi deşeurilor de orice natură. (3) Protejarea solului se realizează prin: a) deplasarea forţelor pe potecile, drumurile şi şoselele existente, evitându-se efectuarea de noi trasee; b) evitarea deplasărilor de forţe sau mijloace de transport pe vreme umedă; c) evitarea efectuării de lucrări genistice în zonele de importanţă istorică, arheologică sau în rezervaţii naturale; d) evaluarea impactului asupra mediului înainte de începerea lucrărilor de amenajări specifice. (4) Protejarea atmosferei se realizează prin: a) reducerea emisiilor mijloacelor de transport, de propulsie şi a generatoarelor electrice; b) limitarea funcţionării staţionare a autovehiculelor, blindatelor şi tehnicii din dotare în scopul reducerii emisiilor de gaze în atmosferă; c) evitarea arderii miriştilor, stufărişurilor sau a deşeurilor menajere şi a deşeurilor rezultate în urma desfăşurării acţiunilor de luptă. Protecţia muncii Art.456 - (1) Protecţia muncii se realizează pentru asigurarea integrităţii personalului participant la acţiune, prin diminuarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvirii profesionale. (2) Protecţia muncii se desfăşoară continuu şi sistematic sub conducerea comandanţilor şi a persoanelor investite cu atribuţii în acest domeniu şi este organizată pe baza factorilor de risc, de accidentare şi (sau) de îmbolnăvire profesională care decurg din elementele sistemului de muncă proprii fiecărei componente a acestuia (executant – sarcină de muncă – echipamente tehnice – mediu de muncă). Activitatea de informare şi relaţii publice Art.457 - (1) Activitatea de informare şi relaţii publice se desfăşoară continuu şi sistematic pentru asigurarea şi menţinerea unor raporturi favorabile în interiorul subunităţii de infanterie, cât şi între aceasta şi administraţia 60

(serviciile) publice, în folosul acţiunii, precum şi pentru informarea personalului asupra acestora. (2) Aceasta se realizează prin: crearea şi menţinerea unei imagini favorabile forţelor proprii; informarea corectă asupra misiunilor subunităţilor, deciziilor politice şi administrative referitoare la armată şi la problemele de interes pentru acţiunea ce se desfăşoară; creşterea responsabilităţii pentru îndeplinirea misiunilor; formarea şi dezvoltarea conştiinţei civice; realizarea unei comunicări biunivoce permanente şi reciproc avantajoase între armată şi societatea civilă. Asigurarea topogeodezică Art.458 - (1) Asigurarea topo-geodezică se execută în scopul procurării, prelucrării şi transmiterii în timp a datelor şi documentelor topo-geodezice necesare pregătirii şi desfăşurării acţiunilor. (2) Asigurarea topo-geodezică se realizează de către forţele specializate prin cercetarea topo-geodezică, actualizarea documentelor specifice, asigurarea cu date, documente şi foto-documente, tehnică şi materiale topogeodezice. Asigurarea hidrometeorologică Art.459 - Asigurarea hidrometeorologică se desfăşoară pentru obţinerea, determinarea şi analizarea datelor şi informaţiilor referitoare la situaţia hidrologică şi meteorologică, prognoza hidrometeorologică, fenomenele periculoase sau cu caracter calamitar, influenţa fenomenelor hidrometeorologice asupra acţiunilor, precum şi stabilirea măsurilor de protecţie a subunităţilor de infanterie pentru planificarea şi ducerea acţiunilor proprii. Asigurarea cu resurse umane Art.460 - Asigurarea cu resurse umane se desfăşoară pentru completarea necesarului de personal al grupei de infanterie ca urmare a pierderilor suferite în timpul acţiunilor desfăşurate sau a deficitelor apărute din alte cauze, altele decât urmare a acţiunilor (înfiinţarea de noi subunităţi, etc.). Evitarea fratricidului Art.461 - Evitarea fratricidului cuprinde ansamblul măsurilor şi acţiunilor stabilite şi desfăşurate pentru evitarea uciderii sau rănirii personalului subordonat (aliat) şi a distrugerii materialelor şi tehnicii din dotarea acestuia de către forţele proprii. Aceasta se obţine prin cunoaşterea permanentă a situaţiei şi acţiunilor forţelor proprii, eşalonului superior şi ale vecinilor, precum şi printro conducere şi cooperare neîntrerupte. 61

Art.462 - (1) Pentru evitarea fratricidului, în apărare, comandanţii vor lua următoarele măsuri : a) se vor respecta principiile tragerilor pe intervale şi pe deasupra forţelor proprii; b) se va coordona misiunile de sprijin de către subunităţile de artilerie; c) întregul personal va cunoaşte locurile de dispunere a câmpurilor de mine din adâncimea punctului de sprijin; d) semnalele între forţele proprii şi elicopterele de asalt care pot sprijini acţiunile subunităţilor; e) cunoaşterea indicilor de recunoaştere şi a itinerarelor de deplasare a elementelor de cercetare proprii, pe timp de zi cât şi pe timp de noapte. (2) Pentru evitarea fratricidului, în ofensivă, comandanţii vor lua următoarele măsuri: a) stabilirea aliniamentelor de încetare a focului şi respectarea întocmai a acestora; b) respectarea principiilor tragerilor pe intervale şi pe deasupra forţelor proprii; c) cunoaşterea de către întregul personal a locului culoarului din barajul de mine al inamicului; d) stabilirea semnelor şi semnalelor pentru cooperarea cu elicopterele de asalt; e) cooperarea între mijloacele de artilerie şi acţiunile subunităţilor. Asistenţa juridică Art.463 - (1) Asistenţa juridică asigură respectarea în acţiune a cerinţelor legilor ţării, regulamentelor militare şi ale dreptului internaţional umanitar aplicabil în conflictele armate; aceasta trebuie să realizeze concordanţa dintre cerinţele militare şi restricţiile impuse, îndeplinirea misiunilor fără încălcarea normelor de drept, limitarea pierderilor colaterale în raport cu aşteptările, discriminarea în selectarea obiectivelor şi proporţionalitatea între mijloacele şi metodele folosite în raport cu necesităţile militare. (2) Prin asistenţa juridică se amplifică demnitatea, onoarea şi prestigiul moral al forţelor proprii, implicit, victoria acestora, prin eliminarea crimelor, distrugerilor şi suferinţelor inutile. Asistenţa religioasă Art.464 - (1) Asistenţa religioasă se execută în scopul cultivării valorilor religios-morale, patriotice, etice şi civice în vederea realizării şi menţinerii unui nivel ridicat al moralului personalului. (2) Asistenţa religioasă se realizează prin pastoraţie individuală adecvată, predică şi slujbe religioase în vederea îmbărbătării militarilor, fortificării voinţei, curajului, sentimentului patriotic şi întăririi credinţei acestora. (3) Asistenţa religioasă se asigură pe timpul acţiunilor şi pentru prizonierii de război, precum şi pentru populaţia din zonă, în conformitate cu preceptele religioase. 62

Dispozitive  Art.20

- Plutonul în coloană (când acţionează pe jos)

                                                                         Cdt.pl. EAP Aj.Cdt.pl. Cdt.gr.

           EAB 

  Gr. 1 I.

Gr. 2 I.

Militarii   se   deplasează   unul înapoia     celuilalt   la   distanţa normală,   având   în   faţa formaţiei   EAP,   urmată   de comandantul de grupă şi EAB. Comandantul   de   pluton   şi ajutorul   acestuia   se   dispun   în flancul drept. Se adoptă pe timpul marşului.

Gr. 3 I.

          0,5 m        0,5 m Art.21 - Plutonul în săgeată (când acţionează pe jos)

63

 EAP

Gr. 1 I.  EAB   20 (50) m      

Cdt.pl.        20 (50) m

Plutonul se deplasează, având grupele în dispozitiv săgeată, cu comandantul de pluton dispus între grupa 1 şi grupa a 2-a şi cu ajutorul acestuia dispus între grupa a 2-a şi grupa a 3-a (se adoptă în ofensivă şi când acţionează ca patrulă). Distanţa   între   comandantul   de pluton   (ajutorul   acestuia)   şi   grupele între care se dispune este de: - 20 m atunci când se prevede  întâlnirea cu inamicul; - 50 m atunci când nu se prevede  întâlnirea cu inamicul. Este un dispozitiv  premer­gător de luptă.

 EAP

Gr. 2 I.  EAB       20 (50) m                                         Aj.cdt.pl.      20 (50) m

EAP

Gr. 3 I EAB

64

Art.22

- Plutonul în linie cu grupele în săgeată (pe jos)

             EAP

 Cdt.pl.                      Aj.cdt.pl.    EAB

Plutonul   se   constituie   în linie de grupe, grupele fiind în săgeată. Comandantul de pluton   şi   ajutorul   acestuia se   dispun   în   intervalele dintre   grupe   (se   adoptă   în apărare). Este   un   dispozitiv premergător de luptă.

    Gr.1I.                           Gr.2I.                         Gr.3I.                         Art.23

- Plutonul în linie cu grupele în linie (lanţ de trăgători)

EAB Aj.cdt.pl.

E

AP

Cdt.pl.

        Gr.1I.                                             Gr.2I.                                           Gr.3I.

Plutonul se dispune în linie, cu grupele desfăşurate pentru luptă (se adoptă, de regulă,  în lupta de apărare).  Este un dispozitiv de luptă.

65

Art.24

- Plutonul în triunghi cu vârful înapoi cu grupele în săgeată

EAP

     Cdt.pl.    EAB

                                     Aj.cdt.pl. Gr.1I.                                        Gr.2I.

Plutonul se constituie în formaţie de grupe în săgeată, grupa 1 infanterie şi grupa 2 către înainte la acelaşi nivel, iar grupa 3 în spate. Comandantul de pluton şi ajutorul acestuia se dispun înaintea grupei 3 infanterie (se adoptă atât în ofensivă cât şi în apărare). Este un dispozitiv de luptă.

         Gr.3I.

66

Art.25

- Plutonul în triunghi cu vârful înainte cu grupele în săgeată

      EAP

Plutonul   se   dispune   cu   grupa   1 infanterie   către   înainte,   iar   grupa   2   şi grupa   3   spre   înapoi,   pe   acelaşi aliniament.   Comandantul   de   pluton   şi ajutorul   acestuia   se   dispun   înapoia grupei   1   infanterie.   Grupele   sunt   în săgeată (se adoptă atât în ofensivă cât şi în apărare). Este un dispozitiv de luptă.

        EAB                                     Gr.1I.            Gr.2I.               Gr.3I.

Cdt.pl.

       Aj.cdt.pl.

67

Art.26

- Plutonul în coloană câte unu (pe un rând)

    EAP (1)

        Cdt.gr.1I.

         Cdt.pl. Plutonul   se   dispune   cu   echipele antipersonal   de   la   cele   trei   grupe   de infanterie   în   săgeată,   ca   elemente   de                 EAB (1) siguranţă în faţă şi în flancurile formaţiei; ceilalţi   militari   se   deplasează   în   coloană câte   unu   (pe   un   rând)   începând   cu comandantul   Gr.   1   I,   imediat   înapoia                     echipei   antipersonal   care   asigură   EAP   (2)                     Cdt.gr.2I. deplasarea   către   înainte   (se   adoptă   pe EAP(3) timpul   deplasării   prin   marş   sau   în patrulă). Este un dispozitiv de marş.     EAB (2)

        Aj.cdt.pl.          Cdt.gr.3I.

    EAB (3)

68

Art.27

- Plutonul în coloană câte doi (pe două rânduri)

    Gr.1 I 

         EAB(1)        EAP(1)

        Cdt.pl.   Gr. 2 I        EAB(2)

     EAP(2)

Plutonul   se   dispune   cu grupele   împărţite,   alternând EAP   şi   EAB.   Echipele   se deplasează   în   coloană   câte   unu (pe un rând) cu distanţa de 6­8 m între   militari   (se   adoptă   pe timpul  deplasării   prin   marş  sau în patrulă). Este un dispozitiv de marş.

         Aj.cdt.pl. Gr. 3 I           EAB(3)        EAP(3) Notă:       Intervalele   dintre   militari   şi   grupe   se   micşorează   sau   se   măresc   în funcţie de teren şi situaţia în care se acţionează. Art.28 - Caracteristicile dispozitivelor plutonului de infanterie:

Dispozitiv ul

Când se foloseşte

1

2

Constituie Plutonul dispozitivul în săgeată de bază al plutonului Plutonul

Când

Caracteristici Posibilităţi Flexibilitat de Control e executare a focului 3 4 5 Permite Bun executarea Permite o (pentru limitată a desfăşurare executarea focului către rapidă către manevrei în faţă şi spre în lateral şi în şi a înapoi, dar adâncime focului) numai către flancuri Greu Minimă Putere 69

Viteză 6

Bună

Înceată

Dispozitiv ul

în linie cu grupele în linie

Plutonul în linie cu grupele în săgeată

Plutonul în triunghi cu vârful înapoi

Când se foloseşte comandant ul de pluton are nevoie de o putere maximă de foc către înainte şi situaţia inamicului este cunoscută Când comandant ul de pluton nu doreşte plutonul desfăşurat în prima linie. Când comandant ul de pluton doreşte să se pregăteasc ă pentru contactul cu inamicul. La apropierea de obiectiv Când datele despre inamic sunt vagi şi se aşteaptă contactul cu forţele acestuia din faţă

Control

Caracteristici Posibilităţi Flexibilitat de e executare a focului

Viteză

maximă către în faţă, limitată către flancuri

Mai uşor decât atunci când plutonul este dispus în linie cu grupele în linie, dar mai dificil decât atunci când plutonul este dispus în săgeată Greu

Mai mare decât atunci când plutonul este dispus în săgeată, dar mai mică decât atunci când plutonul este dispus cu grupele în linie

Asigură două grupe pentru executarea imediată a focului către înainte şi o grupă pentru executarea focului în situaţia 70

Mai înceată Bune către decât înainte şi atunci către înapoi. când Nu la fel de plutonul bune ca în ete situaţia când dispus în plutonul este săgeată, dispus în dar mai săgeată. Mai rapidă bune decât decât atunci când atunci plutonul este când dispus în plutonul linie, cu este grupele în dispus în linie linie cu grupele în linie Putere foarte mare de executare a focului către înainte şi flancuri

Înceată

Dispozitiv ul

Când se foloseşte

Control

Caracteristici Posibilităţi Flexibilitat de e executare a focului

Viteză

contactului din flanc ori spate

Plutonul în triunghi cu vârful înainte

Plutonul în coloană câte unu (pe un rând)

Dificil, dar mai bun decât Când atunci datele când despre plutonul inamic sunt este vagi şi nu dispus în se aşteaptă triunghi cu contactul vârful cu acesta înapoi şi în linie cu grupele în linie Când vizibilitatea Cel mai este redusă uşor sau terenul accidentat

Permite comandantul ui de pluton să reacţioneze la contactul cu un inamic de valoare redusă şi să aibă încă două grupe pentru a executa manevra

Cel mai greu de manevrat din această formaţie

Înceată, dar mai rapidă decât atunci Putere foarte când mare de foc plutonul către înainte este şi flancuri dispus în triunghi cu vârful înapoi Asigură executarea rapidă a focului către flancuri, dar se limitează focul către înainte şi înapoi

Cea mai rapidă

Marşul   Art.73   ­ (1) Marşul constă în deplasarea organizată a subunităţilor în coloane; se execută noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă;   ziua numai pe timpul desfăşurării acţiunilor de luptă, atunci când este impus de condiţiile situaţiei şi la depărtări mari înapoia dispozitivului forţelor din contact cu inamicul; marşul pe timp de zi se execută pe coloane de subunităţi, cu distanţe mari între ele şi necesită măsuri de siguranţă eficace, în special în punctele obligate de trecere. (2) Plutonul de infanterie execută marşul fie pe TAB sau MLI, fie pe jos, în cadrul eşalonului superior sau independent. 71

(3) Când execută marşul pe jos plutonul de infanterie adoptă una din variantele de dispozitiv prevăzute în capitolul I, secţiunea a 4 –a.   Art.74   ­ (1) În funcţie de urgenţa impusă de situaţie, efortul cerut personalului şi viteza de deplasare, marşul poate fi normal sau forţat. (2) Marşul normal se execută, de regulă, pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, cu viteze medii de deplasare. (3) Marşul  forţat  se  execută  când situaţia impune trecerea   în timp scurt  la îndeplinirea unei misiuni de luptă, cu viteze maxime admise de norme şi teren, de regulă,   fără   oprire,   folosindu­se   pentru   deplasare   majoritatea   timpului   de   zi   şi   de noapte; el se execută atunci când se prevede întâlnirea cu inamicul, la introducerea în luptă, în urmărire, în retragere şi în toate cazurile când există pericol de întrebuinţare de către inamic a armelor de distrugere în masă şi sistemelor incendiare. Art.75   ­ (1) Marşul se execută în condiţiile când se prevede sau nu întâlnirea cu inamicul. (2) Când se prevede întâlnirea cu inamicul marşul trebuie pregătit şi executat astfel încât forţele să fie în permanenţă gata de acţiune, capabile să se desfăşoare cu repeziciune   şi   să   intre   la   timp   în   luptă;   în   acest   scop,   se   iau   măsuri   pentru constituirea unui dispozitiv de marş adecvat. (3) Când   nu   se   prevede   întâlnirea   cu   inamicul  marşul   se  pregăteşte  şi   se execută astfel încât subunităţile să ajungă în noul raion  în condiţiile unor eforturi normale; pentru aceasta   se aleg cele mai bune drumuri care se pregătesc din timp; coloanele se formează din subunităţi care au aceeaşi viteză de marş şi capacitate de trecere. Art.76   ­ (1)  Etapa de marş este distanţa parcursă de pluton în 24 de ore. (2) În teren şes şi deluros, etapa de marş pe autovehicule poate fi de până la 250 km, uneori mai mare; în teren muntos­împădurit până la 150 km. (3) Când plutonul se deplasează pe jos mărimea etapei de marş poate să fie de până la 30 km. (4) Viteza   medie   de   marş  este   media   vitezelor   parţiale   realizate   pe   diferite porţiuni de itinerar şi se exprimă în km pe oră. (5) Viteza medie de marş a coloanelor mixte în teren şes sau deluros, ziua este de  20­30   km   pe   oră;  coloanele   de   transportare   amfibii   blindate   (maşini   de   luptă, automobile) se deplasează ziua cu 30­40 km pe oră, iar noaptea ­ cu 25­30 km pe oră; când subunităţile se deplasează  pe jos viteza medie de marş este de 4­5 km pe oră, iar pe schiuri de 5­7 km pe oră; când deplasarea se execută pe drumuri cu pante mari sau

72

cu obstacole (bolovani, grohotiş) viteza de deplasare se micşorează  până la 1 km pe oră. (6) În teren muntos ­ împădurit viteza de marş se reduce cu  30­ 40%  faţă de cea din teren şes şi deluros. (7) Pe   timp   de   îngheţ   (dezgheţ),   pe   drumuri   desfundate   şi   în   condiţii   de vizibilitate   redusă   viteza   medie   de   marş   poate   fi   de  10­15   km   pe   oră;  la   urcarea pantelor de 6­8 % viteza este de până la 10 km pe oră, iar la coborâre – de până la 15­ 20 km pe oră. (8) Pe căldură mare, pe drumuri cu praf, pe timpul trecerii prin localităţi mari, pe ceaţă şi ninsoare sau noaptea viteza de marş se reduce cu 15­20%  şi chiar mai mult. (9) Noaptea, când autovehiculele sunt echipate cu aparate de vedere sau când luminează luna, pe drumurile cu indicatoare luminoase şi cu circulaţie într­un singur sens viteza medie de marş poate fi aceeaşi ca pe timpul zilei. Art.77   ­   (1)   Pentru   menajarea   forţelor   militarilor,   verificarea   stării   tehnice   a autovehiculelor,   executarea   întreţinerilor   tehnice   şi   înlăturarea   defecţiunilor,   se fixează halte mici, halte mari şi odihna de zi (noapte). (2) Haltele mici, în cazul deplasării pe autovehicule, se fixează astfel: prima după 1­2 ore de marş, iar următoarele, după fiecare 2­3 ore de marş (iarna după 1­1,5 ore de marş) şi au durata de 20­30 minute; când marşul se execută pe jos se fixează: prima haltă după 30 minute de la începerea acestuia, iar următoarele din 50 în 50 minute de marş şi au o durată de 10 minute. (3) Halta mare se fixează la sfârşitul primei jumătăţi a etapei de marş şi are o durată de 2­4 ore. (4) Când distanţa de parcurs este mai mică decât o etapă de marş, noaptea şi iarna pe geruri puternice nu se fixează, de regulă, haltă mare. (5) Pe   timpul   haltei   mari   se   serveşte   hrana   şi   se   completează   plinurile   la autovehicule,   se   verifică   armamentul   şi   tehnica   militară,   se   execută   întreţinerea tehnică   a   autovehiculelor,   iar   în   funcţie   de   rulajul   TAB   sau   MLI   –   reglajele dispozitivelor de comandă. (6) Odihna de zi (noapte) se fixează după executarea unei etape de marş. (7) Pentru   haltele   mari   şi   odihna   de   zi   (noapte)   se   aleg   raioane   care   oferă condiţii favorabile de protecţie şi mascare şi dispun de suficiente surse de apă. (8) Pe   timpul   haltei   mari   şi   în   raionul   odihnei   de   zi   (noapte)   subunităţile părăsesc drumul şi se dispun în raioanele stabilite, astfel încât să fie permanent gata de luptă şi să poată continua în timp scurt marşul. (9) În raionul odihnei de zi (noapte) se iau măsuri de asigurare a acţiunilor de luptă, se distribuie hrană caldă, se completează plinurile de carburanţi şi lubrifianţi şi se execută lucrările prevăzute la halta mare. (10) Pe timpul odihnei de zi (noapte) se pot schimba elementele de siguranţa marşului. 73

(11) Când deplasarea se execută pe jos, după 2­3 zile de marş se acordă 24 de ore pentru odihnă. Art.78   ­   Când   plutonul   execută   marşul   independent   (izolat),   comandantul   ia măsuri de siguranţă a subunităţii pe care o comandă şi a celor de întărire (sprijin), numeşte observatori (terestru  şi aerian) cărora le precizează  misiunile şi modul de îndeplinire a acestora; la nevoie, pentru cercetarea unor obiective de pe direcţia de deplasare,   numeşte   echipe   de   cercetare;   în   funcţie   de   distanţa   pe   care   se   execută marşul   şi   de   posibilitatea   întâlnirii   cu   inamicul,   pentru   siguranţa   plutonului   se numeşte o patrulă de siguranţă; elementele destinate pentru siguranţa marşului, pe timpul haltelor se transformă în elemente de siguranţă a staţionării. Art.79   ­ (1) În siguranţa de marş plutonul poate fi destinat ca pichet mobil de cap (de flanc, de spate), pichet fix de flanc sau patrulă de siguranţă când pichetul mobil este de valoare companie. (2) Plutonul ca pichet mobil (fix) poate primi ca întărire 1­3 tancuri, un pluton de aruncătoare, 1­2 pionieri, 1­2 cercetaşi chimici. (3) Din cadrul plutonului pot fi aleşi luptători care cunosc raionul şi itinerarele de deplasare,   în   special   în   localităţi,   în   teren   accidentat   şi   împădurit,   în   munţi, îndeplinind, de regulă, rolul de călăuze. (4)  Pichetul mobil de cap se trimite la distanţa de 5­10 km, iar pichetul mobil (fix) de flanc şi de spate – până la 5 km. (5) În localităţi, păduri, munţi, pe timp de noapte sau când mersul se execută pe jos, aceste distanţe se pot micşora până la jumătate. 9.1. Tehnici de orbire a mijloacelor blindate Art. 116.(1) Întrebuintarea mijloacelor de orbire se face tinându-se seama de proprietătile acestora de a produce si întretine fumul, de directia vântului si de necesitatea ca perdeaua de fum să nu împiedice executarea observării si a tragerilor de către trupele proprii. (2) Dacă vântul bate lateral fată de directia de înaintare a blindatului, grenadele si lumânările se aruncă (asează) în partea din care bate vântul, pentru ca acesta să ducă fumul peste blindat. Grenadele fumigene se aruncă în fata pozitiei de luptă a vânătorilor de blindate la distanta de 10-15 m si la intervale, pe cât posibil, de 15-20 m între ele, iar lumânările fumigene se asează la interval de 20-60 m. (3) Dacă vântul bate frontal sau oblic dinspre trupele proprii spre inamic, grenadele fumigene se aruncă în fata blindatului la interval de 5-8 m, iar lumânările fumigene se asează la interval de 10-15 m. (4) Dacă vântul bate frontal sau oblic dinspre inamic spre trupele proprii, nu se folosesc mijloace fumigene. (5) Lumânările fumigene se pot întrebuinta separat sau combinat cu grenadele fumigene. Lumânările fumigene se asează câte 2-3 în vetre amenajate din timp pe directiile cele mai favorabile atacului cu blindate. Când este posibil, în fata acestei vetre se vor dispune diferite mijloace de 74

distrugere sau baraje. Lumânările fumigene se aprind sub protectia perdelei de fum realizate cu ajutorul grenadelor fumigene. (6) Grenadele si lumânările fumigene pot fi întrebuintate cu succes si prin aruncarea lor direct pe mijlocul blindat sau pe teava tunului, pentru orbirea directă a blindatului. (7) Orbirea blindatelor se poate obtine si prin astuparea vizorilor sau periscoapelor cu diferite mijloace aflate la îndemână (foaie de cort, pătură, manta, veston etc.). Acest procedeu impune urcarea luptătorului pe blindat, ceea ce este posibil numai când acesta se deplasează cu viteză mică sau este oprit. (8) Un procedeu eficace de orbire a blindatelor îl constituie, de asemenea, focul executat cu armamentul de infanterie asupra periscoapelor si vizorilor. Efectul moral se măreste folosind munitie cu glont trasor, munitie care pentru echipă poate fi confundată cu proiectilele antitanc cu trasor. (9) Mijloacele fumigene improvizate se dispun în vetre (gropi în pământ) pe directiile probabile de deplasare a blindatelor. Ele se aprind pe timpul deplasării blindatelor, astfel încât, la ajungerea acestora în raionul respectiv, perdeaua de fum să fie realizată. (10) Sticlele incendiare se întrebuintează pentru orbirea blindatelor, actionându-se cu ele asupra vizorilor si periscoapelor acestora. 9.2. Tehnici de confectionare si întrebuintare a mijloacelor de imobilizare si de distrugere a blindatelor Art. 117.(1) Mijloacele de imobilizare sunt acelea care prin actiunea lor asupra unor părti ale blindatelor le lipsesc pe acestea de capacitatea de deplasare si creează conditii favorabile vânătorilor de blindate să le scoată din luptă cu ajutorul mijloacelor de distrugere. (2) Imobilizarea unui blindat se obtine prin: ruperea unei senile, distrugerea rotii motrice, blocarea sistemului de transmisie, deteriorarea galetilor, blocarea motorului etc. (3) Grenadele de mână antiblindate constituie mijlocul principal de luptă apropiată împotriva blindatelor. Pregătite pentru aruncare, au o greutate de aproximativ 1,200 kg. Fac parte din categoria grenadelor percutate, ce actionează prin suflu si explodează în momentul izbirii de un obstacol tare. Ele se aruncă astfel încât, fundul corpului grenadei să se lovească de blindajul tancului. Minele antiblindate din înzestrare sunt destinate pentru minarea terenului împotriva blindatelor. Văzute de sus au diferite forme (rotunde, pătrate, dreptunghiulare) iar corpul este confectionat din metal, lemn, material plastic. De regulă, functionează la apăsare. (4) Minele antiblindate din înzestrare sunt: mina antiblindată M.A.B.-62B (bachelită), mina antiblindată M.A.B. 76 (fără învelis). a) Minele antiblindate M.A.B.-62B (bachelită) se întrebuintează ca bariere de mine, baraje rapide pe drumuri, la punctele obligatorii de trecere etc. Se dispun initial mascat (2-4 mine legate între ele la distanta de 40-60 cm una de alta), pe părtile laterale ale drumului puse în spatiul mort (nebătut) al armamentului de pe blindat, iar apoi se trag cu ajutorul unei sfori pe directia de deplasare a blindatelor. La apăsare senila 75

turteste capacul minei, apasă percutorul initiind explozia al cărei efect deteriorează (distruge) blindatul. b) Minele antiblindate M.A.B.-76 (fără învelis) se întrebuintează fixându-le câte 2-4 bucăti pe o scândură (pentru mărirea stabilitătii pe timpul manevrărilor) si se trag cu ajutorul unei sfori pe directii de deplasare a blindatului. Când senila blindatului calcă pe riglele de apăsare ale capacului, acesta se rupe, dopul apasă pe percutor, producând explozia minei, ruperea senilei si imobilizarea blindatului. (5) Minele antiblindate improvizate se confectionează din scânduri, cutii de metal, material plastic, exploziv, percutoare, fitil ordinar si detonat, capse, proiectile, bombe de aviatie. Pot fi actionate cu ajutorul percutoarelor speciale ale minelor antiblindate sau cu fitil ordinar si capsă pirotehnică, cu capsă electrică, cablu conductor si sursă de curent (baterie sau explozor). Minele improvizate cel mai des folosite si usor de confectionat sunt: mine rampă, mine glisoare, mine prastie. a) Mina rampă se întrebuintează pentru bararea rapidă a drumurilor, a culoarelor prin câmpurile de mine, a punctelor obligatorii de trecere, prin tragerea minelor la momentul potrivit, de-a curmezisul acestora. Se confectionează din două scânduri de lungimi diferite (însă nu mai mici decât lătimea unui blindat – 3,5 m). Scândurile se prind una de alta pe muchie prin fâsii de cauciuc, piele, tablă subtire sau legături din sârmă. Pe scândura de bază se fixează trei încărcături concentrate de exploziv de 3-4 kg fiecare la intervale de 0,80 m (măsurate din ax în ax). La fiecare încărcătură se montează câte două percutoare. Mina functionează la apăsarea pe oricare din cel trei încărcături. Pivotând scândura-capac în jurul legăturilor de sârmă (cu rol de balamale) aceasta se reazemă pe capacele percutoarelor. Pentru ca percutorul să nu cadă se leagă cu sârmă cele două scânduri. La capătul scândurii se fac orificii, prin care se trece o sfoară sau sârmă cu care se trage mina-rampă. În locul încărcăturilor concentrate se pot folosi si minele antiblindate. Cele mai indicate locuri pentru amplasarea minei-rampă sunt portiunile de drumuri în curbă, punctele obligatorii de trecere, colturile străzilor sau ale blocurilor etc. Pentru a nu fi descoperită, mina-rampă se dispune initial în afară căii de acces, perpendicular pe aceasta si se maschează. Vânătorul de blindate se dispune pe cealaltă parte a căii de acces, într-un locas, unde are tras celălalt capăt al sforii (sârmei) legată de scândura de bază a minei rampă; la aparitia blindatului si cu putin înainte ca el să ajungă în dreptul vânătorului de blindate, acesta trage mina-rampă pe calea de acces astfel încât blindatul să calce pe mină; încărcătura minei provoacă explozia, al cărei efect produce ruperea senilei, avarierea găletilor, deci imobilizarea blindatului. Mina-rampă poate fi amplasată si pe marginea drumului, paralel cu acesta, cu deschizătura spre drum. De capătul dinspre trupele proprii se leagă sfoara (sârma) care traversează drumul până la locasul vânătorului de blindate. Celălalt capăt al minei-rampă se leagă de un tărus sau de un copac de pe 76

marginea drumului. Când blindatul ajunge în apropiere, vânătorul de blindate trage de capătul liber al sforii (sârmei) si în acest fel mina-rampă se roteste în jurul tărusului si se asează perpendicular pe drum, fiind călcată de senila blindatului. b) Mina-glisoare se întrebuintează pentru bararea rapidă a diferitelor căi de acces ale blindatelor inamicului. Se confectionează din scânduri groase de 2-3 cm, late de 14-15 cm, încărcătură de trotil (6 kg) 2-3 percutoare si 2-3 capse. Scândurile marginale (în unghi) se fixează una de alta prin legături de sârmă. În interiorul corpului minei glisoare se pune încărcătura de exploziv prevăzută cu 1-2 percutoare. Minele-glisoare se pot întrebuinta izolat sau legată între ele cu frânghie (sârmă, cablu) la distanta de 60 cm una de alta. Numărul de mine care se leagă una de alta este conditionat de lătimea căii de acces care trebuie barată. De marginile exterioare ale minelor marginale se leagă câte o frânghie (sârmă) de 20-25 m lungime. Minele-glisoare se pot actiona de către 1-2 vânători de blindate, din locasuri executate în exteriorul comunicatiei, unde se găsesc si capetele libere ale frânghiilor, astfel ca să poată fi actionate din ambele directii. La apropierea blindatului, minele-glisoare sunt trase perpendicular pe calea de acces. Când se dispune de mine antiblindate din înzestrare, acestea pot fi legate între ele si se întrebuintează ca mine glisoare. c) Mina-prastie se întrebuintează pentru bararea comunicatiilor ce trec prin păduri sau a celor care dispun de copaci pe marginile exterioare, cât si în imediata lor apropiere. Se confectionează din sârmă rezistentă cu o grosime de 2-3 mm, sârmă subtire de 1-2 mm, încărcătură de exploziv (5-8 kg) si un percutor cu splint. Sârma cu grosimea de 2-3 mm se leagă de un copac cu un capăt la 1-1,2 m înăltime, iar celălalt capăt al sârmei se trece peste comunicatie, culisând peste un cui fără floare, bătut în alt copac peste drum de primul. De acest capăt al sârmei se leagă încărcătura de exploziv care se asează si se maschează la baza copacului, în partea opusă directiei de înaintare a blindatului. De încărcătura de exploziv se leagă bine un percutor cu splint. De splintul percutorului se leagă sârma subtire, cu o lungime cât jumătatea distantei dintre copaci. Capătul liber al sârmei subtiri se leagă de un tărus bătut în pământ lângă încărcătura de exploziv, iar sârma se asează în colaci, pentru a se desfăsura usor. La trecerea blindatului, sârma este smulsă de pe cuiul fără floare de către blindat cu partea din fată; încărcătura de exploziv este târâtă spre blindat, până când sârma subtire, legată de splintul percutorului si tărus se întinde complet, smulge splintul si se produce explozia încărcăturii în imediata apropiere a blindatului, producând astfel ruperea senilelor acestuia si deci, imobilizarea. (6) Pentru distrugerea blindatelor se folosesc: grenadele de mână antiblindate, încărcăturile concentrate de exploziv. a) Grenadele de mână antiblindate constituie si un important mijloc de distrugere dacă sunt aruncate asupra tevii tunului, tevilor de mitralieră, la baza circulară a turelei sau chiar deasupra motorului. b) Încărcăturile concentrate de exploziv se confectionează si se mânuiesc usor si au o mare putere de distrugere. 77

Exploziile încărcăturilor pot fi provocate cu ajutorul percutoarelor sau cu ajutorul amorselor cu fitil ordinar. De asemenea, ele pot fi explodate electric. Încărcăturile concentrate de exploziv pot fi: simple, în săculet sau sub formă de desagă, cu cârlig, cu prăjină. Încărcătura concentrată simplă se confectionează din mai multe calupuri de trotil, care se leagă între ele cu ajutorul sforii sau al sârmei; explozia se poate produce electric, pirotehnic sau folosind percutor. Se poate aplica pe un blindat oprit sau chiar aflat în mers. Locurile cele mai indicate pentru aplicarea încărcăturii sunt: - spatiul dintre cutia blindată si turelă (o încărcătură de 5-6 kg desprinde turela, iar una mai mică poate bloca rulmentii acesteia); - motorul (o încărcătură de 3-6 kg provoacă deteriorarea sau incendierea acestuia); - capacul turelei (o încărcătură de 1-2 kg are efect distrugător asupra acestuia si efect omorâtor asupra echipajului). Încărcătura concentrată în săculet sau sub formă de desagă se confectionează din mai multe calupuri de trotil de 1 kg, cărora li se introduce o amorsă si se asează într-un săculet (pungă, cutie din tablă) sau se leagă cu o sârmă sub formă de desagă. Săculetul este prevăzut cu un sistem de agătare (tip gheară de pisică), pentru a putea fi usor de agătat de grătarul din spate al motorului, la îmbinarea turelei cu cutia blindată sau la teava tunului. Prin presiunea produsă de explozie tevile mitralierelor se distrug, iar ale tunului se deformează. Încărcătura concentrată cu cârlig se confectionează din calupuri de trotil, amorsă cu aprinzător pirotehnic fixate pe o bucată de scândură cu mâner si cu cârlig pentru agătare. Această încărcătură se aruncă în asa fel încât să se agate de teava tunului sau a mitralierelor. Încărcătura concentrată cu prăjină se confectionează din mai multe calupuri de trotil (cu percutor cu arc si splint si sfoara de tractiune pentru darea focului) asezate pe o scândură cu o lungime de 4-8 cm. Se aplică de către vânătorii de blindate asupra armamentului blindatului, deasupra grătarului din spate al motorului sau la îmbinarea turelei cu cutia blindată. Se poate întrebuinta si asupra senilelor blindatului pentru imobilizarea acestuia, în care scop, pentru a fi usor împinsă sub senile, la capătul prăjinii se aplică o scândură sanie (schiu). 9.3. Tehnici de actiune împotriva blindatelor în apărare si în ofensivă Art. 118. În lupta de apărare, tehnicile de actiune împotriva blindatelor inamicului se aplică în functie de modul în care actionează inamicul, astfel: - când spre pozitia de luptă a vânătorului de blindate se îndreaptă un blindat izolat, la ajungerea acestuia la o distantă de 150-120 m de pozitia de luptă, acesta aprinde grenadele fumigene si le aruncă pe directia de înaintare a blindatului, la o distantă de 20-25 m, astfel ca la iesirea blindatului din perdeaua de fum, vânătorul să se găsească în spatiul mort al armamentului de 78

pe blindat sau chiar în spatiul neobservat de către echipajul din blindat. Vânătorul imobilizează si distruge blindatul cu ajutorul grenadelor de mână antiblindate sau folosind alte mijloace de imobilizare si distrugere, pe care le are din timp pregătite. Imobilizarea si distrugerea blindatului se mai poate realiza si prin călcarea de către acesta pe minele antiblindate din timp dispuse pe directia sa de înaintare; - când spre pozitia de luptă a vânătorului de blindate se îndreaptă un blindat însotit de infanterie, aceasta este separată de blindat de focul executat cu armamentul de infanterie. Blindatul continuând înaintarea singur, este imobilizat, călcând pe minele antiblindate plasate din timp în fata pozitiei de luptă sau cu grenadele de mână antiblindate aruncate de vânătorii de blindate; - când spre pozitia de luptă a vânătorului de blindate se îndreaptă două blindate, luptătorul utilizează aceleasi procedee de orbire, imobilizare si distrugere, actionând prioritar asupra acestora în functie de pericolul pe care-l prezintă. Art. 119.(1) În lupta ofensivă, vânătorii de blindate actionează pentru distrugerea blindatelor inamicului dispuse în puncte fixe de foc sau a celor care contraatacă. Aceste actiuni se bazează numai pe întrebuintarea grenadelor de mână antiblindate si a armamentului din înzestrare. Împotriva blindatelor îngropate ale inamicului, vânătorii de blindate actionează numai când acestea nu au fost distruse de către focul armamentului antiblindate. (2) La ordin, vânătorii de blindate se deplasează prin salturi si sprijin reciproc cu foc, către mijlocul blindat îngropat, apropiindu-se din lateral sau spate. Cu focul armamentului de infanterie din înzestrare, vânătorii de blindate nimicesc inamicul destinat să facă siguranta nemijlocită, apoi actionează cu grenade de mână antiblindate pentru distrugerea mijlocului de luptă. (3) Pentru distrugerea blindatelor inamicului care contraatacă, vânătorul de blindate actionează ca si pe timpul ducerii luptei de apărare. 10. Tehnici de ducere a traiului si luptei în conditii de izolare (supravietuire) Art. 121.(1) Desfăsurarea numeroaselor conflicte armate, a demonstrat de nenumărate ori că un număr apreciabil de luptători au fost pusi în situatia dificilă de a-si asigura existenta si a duce lupta pe o perioadă delimitată de timp, folosindu-se numai de conditiile existente în câmpul de luptă si în mediul înconjurător. (2) Solutionarea unor asemenea probleme pentru luptător (si nu numai), de a-si asigura existenta (hrana, odihna, protectia împotriva intemperiilor, tratarea unor boli sau accidentări s.a.) si de a duce lupta, este extrem de complexă pentru instruirea acestuia, deoarece de modul cum actionează fiecare dintre cei ajunsi într-o asemenea situatie, depinde îndeplinirea misiunilor încredintate sau recuperarea si reîncadrarea acestora în subunitătile lor organice (din care fac parte). Art. 122.(1) Desfăsurarea actiunilor militare într-un ritm rapid si pe spatii imense, trecerea în scurt timp de la o formă de luptă la alta, necesitatea desfăsurării unor actiuni în adâncimea dispozitivului inamicului sunt câteva din 79

trăsăturile caracteristice luptei moderne care favorizează izolarea neprevăzută a unui luptător sau grup de luptători, de subunitătile din care fac parte. (2) Indiferent de împrejurările care au determinat starea de izolare, supravietuirea într-un mediu ostil va depinde în mare măsură de capacitatea fiecărui luptător de a folosi tehnicile de actiune însusite la instructie si adaptarea lui la conditiile impuse de realitatea câmpului de luptă. (3) Luptătorul trebuie să actioneze în asemenea situatii pe cel putin două directii: – să lupte cu sine pentru a-si învinge teama, frica, oboseala, suferinta, foamea si să-si mentină calmul, luciditatea, echilibrul si autocontrolul; – să lupte cu inamicul, după ce în prealabil i-a descoperit intentiile si a luat măsuri de contracarare a acestuia si (sau) să-si mentină capacitatea de luptător. Art. 123. În situatia în care izolarea a devenit o certitudine, luptătorul desfăsoară următoarele activităti: – determină locul în care a fost izolat; – studiază zona si determină prezenta inamicului; – ia măsuri de sigurantă nemijlocită; – inventariază materialele (munitie, alimente, echipament) aflate asupra sa; – stabileste pe zile si ore planul de actiune; – identifică si ocupă succesiv locurile de odihnă (adăpostire); – procură si filtrează apa; – procură, prepară si conservă hrana; – rationalizează alimentele, apa si munitia; – supraveghează si actionează pe baza misiunii primite sau deduse; – studiază căile si modalitătile de restabilire a legăturilor cu subunitatea si revenirea în dispozitivul propriu, actionând la momentul oportun. Art. 124. Pentru oricare situatie, succesul îndeplinirii unei asemenea misiuni este dependent de capacitatea de autoreglare a luptătorului si de vointa fermă a acestuia de a supravietui, de a învinge. El trebuie să-si facă curaj singur si să dea sens unor expresii cum ar fi: „Stăpâneste-ti frica“, „Curajosii înving“, „Improvizează“, „Graba strică treaba“, „Foloseste-ti inteligenta“, „Trebuie să învingi, trebuie să trăiesti“. Art. 125. Pe toată durata de izolare, de la câteva ore până la câteva luni, luptătorul este obligat să rezolve pe cont propriu atât existenta sa (hrănirea, odihna etc.) cât si desfăsurarea unor actiuni de luptă care pot apare astfel încât să-si mentină capacitatea de luptă. Art. 126.(1) Totalitatea actiunilor întreprinse de un luptător pentru mentinerea pe cont propriu a capacitătii de luptă si a existentei până la îndeplinirea misiunii si revenirea în cadrul subunitătii din care face parte se numeste supravietuire. (2) Modul de asigurare a existentei luptătorului în asemenea situatii, are la bază o multime de cunostinte si deprinderi specifice stării de izolare, deoarece sunt aplicate cu mult succes si în timp de pace de către militarii si subunitătile de toate armele în procesul de instruire, inclusiv de populatia civilă la realizarea unor nevoi prevăzute sau neprevăzute cum ar fi: 80

amenajarea unei adăpostiri, aprinderea focului, amenajarea unui izvor, vânatul, pescuitul, prepararea si conservarea diferitelor produse alimentare, acordarea primului ajutor etc. Art. 127.(1) După orientarea în teren si determinarea locului de dispunere, luptătorul va identifica sursele de aprovizionare din zonă si va confectiona adăpostul. (2) Adăpostul sau refugiul sunt locuri care, oferă luptătorului posibilităti bune de protectie atât împotriva frigului, ploii, zăpezii, soarelui, cât si pentru mascarea lui împotriva celor care-l urmăresc. Adăpostul este locul de protectie improvizat de luptător (cortul, coliba, nisa, iglu etc.). (3) Refugiul este un loc de protectie natural găsit de luptător si care presupune un efort mic pentru amenajare (pesteră, grotă, scobitură în stâncă sau în mal, viroagă, râpă etc.). (4) Materialele necesare pentru amenajarea unui adăpost improvizat sunt: foaia de cort, pătura, sfoară, pari, tărusi, paie, iarbă, frunze, stuf, ferigi, fân, rogoz, cetină de brad si alte materiale pe care luptătorul le poate procura din zonă. (5) Locul în care se amenajează adăpostul trebuie căutat cu cel putin 2 ore înainte de apusul soarelui si trebuie să îndeplinească următoarele conditii: – să fie în apropierea unei surse de apă, împrejurimile să ofere surse de hrănire si combustibil, iar terenul să fie uscat si ferit de pericolul avalanselor sau al rostogolirilor de zăpadă si stânci; – să nu fie în păduri dense si umede, unde nu pătrund razele solare sau în locuri mlăstinoase, cu tântari; – să nu fie sub copaci sau crengi putrede, care pot distruge adăpostirea sau pot răni luptătorul; – să permită o bună observare circulară si să aibă căi de acces ascunse, spre adăpostire; – să fie ferit de vânt si de zăpadă viscolită; – să fie cât mai departe de locurile frecventate de inamic si de populatia civilă. (6) Pentru a ilustra varietatea de adăpostiri improvizate în conditii diferite de teren si anotimp, luptătorul trebuie să aibă însusite tehnicile necesare amenajării acestora. Art. 128.(1) Cortul este o adăpostire simplă si usor de realizat dacă se dispune de foi de cort, parasute sau alte materiale textile. (2) După destinatie si formă, corturile pot fi clasificate astfel: – cortul cu trei colturi pentru o persoană; – cortul cu patru colturi pentru mai multe persoane; – cortul de formă conică pentru mai multe persoane; – cortul improvizat din trunchi de copaci tineri legati între ei si acoperiti cu material impermeabil. a) Cortul cu trei colturi, pentru o persoană se construieste astfel: dintr-o prelată sau voalură de parasută se taie mărimea necesară pentru acoperirea cortului, plus o bucată care să servească drept perdea pentru 81

acoperirea intrării în cort. Pe timp răcoros se poate face focul în fata cortului, astfel încât căldura să poată pătrunde în interior. Prelata sau voalura parasutei poate fi folosită si pentru amenajarea culcusului. La construirea cortului se va avea în vedere ca intrarea să nu fie orientată spre directia din care bate vântul. b) Cortul cu patru colturi, pentru mai multe persoane se construieste, în principiu, după regulile arătate pentru cortul în trei colturi. Când se dispune de cele necesare, acest tip de cort se construieste din foile de cort existente în înzestrarea supravietuitorilor. c) Cortul de formă conică, pentru mai multe persoane poate fi confectionat din voalura parasutei sau din alte materiale textile. În interiorul acestuia se poate face focul, cu conditia ca în partea superioară, cortul să fie prevăzut cu un orificiu pentru iesirea fumului. Pentru construirea cortului se poate proceda astfel: se taie suspantele parasutei la o depărtare de 60 cm de partea de jos a voalurii parasutei; în una din laturile voalurii parasutei se creează un orificiu pentru iesirea fumului. Construirea cortului va începe prin legarea împreună a stâlpilor la partea superioară si apoi prin fixarea lor pe sol, sub formă circulară. Lungimea stâlpilor de sustinere va fi în functie de mărimea voalurii parasutei. Depărtarea lor pe sol (sub formă circulară) va depinde, de asemenea, de mărimea materialului cu care se acoperă cortul si de numărul persoanelor care se vor adăposti. Pentru a usura manevrarea voalurii parasutei pe timpul construirii cortului, unul dintre panourile acesteia va fi tăiat de la bază până la vârf. Această tăietură va constitui si usa de intrare în cort. În interiorul cortului se amenajează culcusul, din ramuri de brad sau frunze uscate, lăsând loc si pentru vatra focului (dacă este cazul). d) Cortul improvizat din trunchiuri de copaci tineri legati între ei si acoperit cu material impermeabil poate fi construit într-un timp scurt, dacă se găsesc copaci mici si tineri în locul de stationare si dacă se dispune de material impermeabil. După alegerea locului pentru cort se curătă ramurile copacilor, se îndoaie vârfurile unul spre celălalt si se leagă cu sfoară (sârmă), doi câte doi, sub formă de boltă. Peste scheletul rezultat se asează materialul impermeabil avut la dispozitie. 10.1. Tehnici si procedee privind pregătirea, aprinderea si mentinerea focului Art. 129.(1) Focul este elementul esential si indispensabil omului pentru încălzire, uscarea echipamentului, semnalizare, pregătirea hranei, purificarea apei prin fierbere si de care depinde în mare măsură supravietuirea sa. Timpul de supravietuire creste sau descreste în functie de abilitatea luptătorului pentru procurarea si asigurarea sa cu strictul necesar existentei. În asemenea conditii se impune ca luptătorul să cunoască bine tehnicile si procedeele de pregătire, aprindere si mentinere a focului precum si mijloacele care pot fi folosite ca surse de foc. De asemenea trebuie să stie: – să aleagă si să amenajeze o vatră pentru foc, în functie de posibilităti si destinatia acesteia; – să aprindă si să mentină focul în locuri ferite de vederea inamicului; – să evite incendiul prin eliminarea surselor de foc în locurile de stationare; – să transporte focul dintr-un loc în altul, atunci când situatia impune. 82

(2) În functie de loc, formă, destinatie si durată, focurile pot fi: în sobă improvizată, în groapă sau în sant, între pietre, vânătoresc, tip stea, haiducesc s.a. a) Focul în sobă improvizată Se decupează în partea superioară a unui bidon metalic o usă de aproximativ 20 cm lungime si 15 cm lătime pentru vatra focului. În scopul intensificării arderii, în peretele lateral al bidonului, opus directiei din care bate vântul, se decupează un orificiu cu diametrul de 10 cm. Lemnele se asează sub formă de con sau în cruce pe vatra focului. După aprinderea combustibilului lemnos, se urmăreste întretinerea arderii, corespunzător nevoilor. Acest tip de foc prezintă avantajul că poate fi protejat si mentinut o perioadă mare de timp. b) Focul în groapă sau în sant Se sapă o groapă cu diametrul de 15 cm si adâncimea de 25-30 cm. În directia vântului, la aproximativ 40-60 cm de prima groapă, se sapă un horn („gură de aerisire“), care se uneste printr-un tunel cu vatra focului. Se utilizează drept combustibil numai ramurile uscate, iar focul se mentine cu flacăra scăzută. Focul în sant, presupune a se săpa în pământ o cruce cu lătimea de 30 cm. În centrul crucii se asează un somoiag mare de iască deasupra căruia se pun lemnele (surcelele) sub formă de piramidă. După aprindere, focul este activat de aerul care pătrunde prin santurile decupate în pământ. c) Focul între pietre Vatra focului poate fi amenajată în anumite situatii si între pietre, care, servind drept paravan, pot asigura prin încălzire o cantitate mai mare de căldură, chiar si cu combustibil putin. Avantajele acestui fel de foc constau în posibilitatea dirijării căldurii si a mentinerii acesteia (si după stingere), ca urmare a radierii produse de pietrele supraîncălzite. d) Focul vânătoresc Spre deosebire de alte tipuri de focuri, focul vânătoresc este indicat să se facă numai în situatiile când conditiile concrete permit să se realizeze o bună mascare a locului respectiv si când se dispune din abundentă de combustibil lemnos. De asemenea atunci când se supravietuieste în grup. Aranjarea combustibilului lemnos se face în felul următor: se asează pe sol două bucăti de lemn mai gros, la depărtarea de 40-50 cm unul de altul; între acestea se asează combustibilul de aprindere (aschii, paie etc.), iar peste el se asează, în formă de cruce, bucăti de lemn mai gros, ale căror capete să se sprijine pe trunchiurile copacilor asezati pe vatră (sol). Focul se aprinde în partea cea mai apropiată de sol, pentru a asigura ardere completă si uniformă a combustibilului. e) Focul tip stea Forma de stea a focului rezultă din asezarea a 6-7 bucăti de lemn uscat, cu un capăt în centrul vetrei focului, iar cu celălalt spre exteriorul acesteia. Pe măsură ce capetele aflate pe vatra focului au ars, tăciunii sunt împinsi pe vatră până la arderea completă. 83

Acest fel de foc se recomandă a fi cel mai frecvent utilizat de supravietuitori, deoarece are un consum de combustibil mai mic si asigură o căldură suficientă pentru încălzirea adăpostirii si pentru preparatul hranei. f) Focul haiducesc Acest tip de foc constă în aranjarea lemnelor sub formă de piramidă, arderea făcându-se din centrul bazei spre exterior si în sus. Pentru focul haiducesc este necesară în general o cantitate mai mare de combustibil si el se practică în situatiile când supravietuitorul se află în zone muntoase si cu păduri, si când, nu există pericolul de a fi descoperit de către inamic. Focul haiducesc poate servi pentru încălzirea, prepararea hranei si semnalizarea avioanelor (elicopterelor) proprii asupra prezentei supravietuitorului sau a grupului de supravietuitori. (3) În actiunile sale, luptătorul va alege de fiecare dată felul focului pe care doreste să-l facă, functie de care, va stabili vatra focului si va tine cont de următoarele: – situatia, locul si timpul de folosire a focului; – materialele de aprindere si combustibilul disponibil; – destinatia focului (căldură, mâncare etc.); – să fie asezat într-un loc convenabil în adăpost si să fie apărat de vânt. (4) Pregătirea focului constă în procurarea materialelor care au proprietatea de a arde. Aceste materiale se numesc combustibili si cele mai reprezentative sunt: lemnul, cărbunii, iarba uscată, titeiul si derivatele lui, coaja copacilor, grăsimea animalelor, iasca, bălegarul uscat al animalelor, hârtia, anvelope uscate, deseuri textile etc. (5) Aprinderea focului se poate face cu ajutorul mijloacelor clasice (chibrit, brichetă), cu ajutorul mijloacelor improvizate (lentile de lupă, ochelari sau binoclu) interpuse între soare si sursă, cu ajutorul unei scântei electrice produse de un acumulator sau cu ajutorul materialelor dure si prin frecarea lemnelor uscate. (6) Păstrarea focului se poate face timp îndelungat dacă se iau măsuri de încetinire a arderii, iar vatra focului este asezată într-un loc ferit de curentii de aer. Dacă focul nu mai este necesar o perioadă de timp, jeraticul va fi adunat si acoperit cu un strat de cenusă si apoi cu putin pământ, unde va fi păstrat în bune conditii si folosit ori de câte ori va fi nevoie. (7) Transportul focului se face, de regulă, sub formă de jar, întrun vas de pământ sau metal, căruia i se fac câteva orificii pentru pătrunderea aerului si mentinerea cărbunilor în stare incandescentă. 10.2. Tehnici privind procurarea, filtrarea, păstrarea si transportul apei Art. 130.(1) Apa constituie una din necesitătile imperioase si indispensabile vietii. Omul nu poate trăi fără apă decât câteva zile. (2) În conditii de izolare, în zone lipsite de apă sau când aceasta este greu de procurat, consumul trebuie să se facă rational, deoarece lipsa apei în timp îndelungat poate pune în pericol viata luptătorilor. 84

(3) Consumarea ratională a apei presupune: – apa să fie băută sistematic, asteptându-se aparitia senzatiei de sete; – servitul apei trebuie să se facă în cantităti mici si la intervale regulate. (4) În acelasi timp, se interzice: – consumul băuturilor alcoolice de orice fel; – folosirea apei de mare ca urmare a concentratiei de sare care poate dăuna organismului. (5) Luptătorul poate folosi toate sursele de apă descoperite, atât pentru satisfacerea nevoilor imediate, cât si pentru asigurarea unei rezerve de apă. El trebuie să evite transpiratia abundentă, fapt pentru care pe timpul deplasării sau a stationări la soare, va trebui să-si acopere capul si pe cât posibil să poarte haine de culoare deschisă; să stea cât mai mult la umbră pe timpul zilei. Pe căldură mare, deplasarea trebuie să se execute încet si fără agitatie pentru a evita transpiratia si consumul unei cantităti mari de apă. Când se dispune de apă suficientă, ea poate fi consumată atât cât este necesar ca luptătorul să-si poată mentine sănătatea si conditia fizică. (6) Procurarea apei se poate face din surse existente la suprafata solului (fluvii, râuri, izvoare, lacuri, helestee s.a.) din sursele subterane (fântâni) din diferite gropi amenajate de luptător si din zăpadă, gheată, rouă, plante, fructe etc. (7) Pentru consumarea apei din sursele existente la suprafata solului se va tine seama de următoarele reguli: – apa va fi folosită din sursele folosite si de populatia locală si numai în lipsa acestora va fi folosită apa din locurile de unde se adapă animalele domestice sau sălbatice; – înainte de a fi consumată, apa trebuie să fie filtrată prin mijloace improvizate (tifon, vată etc.) iar dacă nu există certitudinea că este potabilă, ea se va fierbe; – apa din bălti, lacuri, etc. se va consuma numai după ce a fost filtrată, decontaminată sau fiartă. (8) Procurarea apei din surse subterane se face în principiu după următorii indici: – terenul să fie cu iarbă verde si deasă; – locul să fie sub pantă; – să existe plante sau copaci; – să existe semne că pe timp de ploaie, locul este un izvor, de unde se formează un pârâias. (9) Luptătorul care actionează izolat va procura apa subterană, de regulă, prin săparea unei gropi, în locurile în care se întrevede prezenta acesteia. (10) Alte surse de aprovizionare cu apă pot fi: apa din gheată si din zăpadă, apa de ploaie, apa din plante, apa din rouă s.a. (11) Filtrarea apei reprezintă îndepărtarea impuritătilor, a insectelor si a bacteriilor existente în aceasta. Ea se poate realiza atât prin 85

filtre speciale sau improvizate (simple sau complexe) cât si prin fierbere. Filtrele simple pot fi confectionate din materiale textile iar cele complexe se compun din mai multe materiale asezate într-un recipient într-o anumită succesiune, cum ar fi: pietris, nisip, vată, cărbuni din lemn, material textil si din nou, nisip, pietris si material textil. Înainte de consumare, apa va fi lăsată să se linistească aproximativ 60 de minute, pentru a se depune eventualele impurităti iar dacă există posibilităti se va fierbe. (12) Păstrarea si transportul apei în raioane fără surse de apă, este o problemă dificilă, mai ales dacă se stationează timp îndelungat. (13) Luptătorul poate transporta apa atât cu mijloace uzuale (bidoane, sticle, burdufuri s.a.), cât si cu mijloace improvizate, (cutii de conserve, saci din material plastic, foi de cort si chiar confectionate din fructe, cum sunt dovlecii, pepenii etc.). 10.3. Tehnici privind procurarea, pregătirea si conservarea hranei Art. 131.(1) În conditii de izolare luptătorul se poate găsi de multe ori în situatii în care să nu dispună de alimente în cantitatea necesară unei hrăniri normale. În aceste situatii hrănirea trebuie combinată atât cu alimente preparate, existente asupra sa, cât si folosind diferite plante comestibile existente în zonă, vânat sau pescuit. Procurarea hranei vegetală sau animală din zonă, depinde de natura regiunii (relief, climă, timp) si de alti factori care favorizează cresterea si popularea acesteia cu astfel de plante si animale. (2) De regulă, plantele sunt mai răspândite decât animalele, fapt pentru care luptătorul trebuie să pună pe primul plan plantele având în vedere că acestea asigură organismului vitaminele necesare. Plantele care pot fi folosite în hrănire sunt cultivate sau sălbatice. (3) Plantele cultivate, sunt în general bine cunoscute si constituie surse bogate de hrană, putând fi consumate atât crude cât si preparate sau uscate. Dintre acestea fac parte: cartofii, sfecla, varza, mazărea, ardeii, rosiile, morcovii, castravetii, ridichile etc. (4) În ceea ce priveste plantele sălbatice, luptătorul trebuie să posede un minimum de cunostinte pentru a face deosebirea între plantele comestibile si cele toxice. Astfel, cele mai obisnuite rădăcinoase si buruieni comestibile, ce pot fi întâlnite frecvent sunt: chimenul, cicoarea, păpădia, păstârnacul, tâta caprei etc. si fructe ca: jirul, fragii, murele, merele sălbatice, căpsunile, alunele, perele, prunele, ciresele, afinele, ghinda, fructe de soc s.a. (5) O altă sursă de hrană în conditii de izolare o constituie ciupercile. Ciupercile sunt plante care fac parte din principalele încrengături ale regnului vegetal, cuprinzând specii variate si numeroase. Din cele câteva sute de ciuperci sălbatice, aproximativ 98% sunt comestibile. (6) Cele mai obisnuite specii de ciuperci comestibile sunt: mânătărcile, trufele, ciupercile sub formă de gogosi de culoare albă sau cafenie, buretii spongiosi s.a. (7) Există si ciuperci care contin otrăvuri puternice si care pot provoca moartea celui care le consumă, fapt pentru care trebuie ca luptătorul să fie foarte prudent. 86

(8) Spre deosebire de hrana vegetală, alimentele de origine animală ridică mai multe greutăti în ceea ce priveste procurarea ei. Astfel în conditii de supravietuire, luptătorul trebuie să stie că orice vietate poate constitui o posibilă sursă de hrană. (9) O categorisire a vietuitoarelor si a mijloacelor uzuale de prindere a acestora ar putea fi următoarea: – mamifere comestibile: iepurele, căprioara, mistretul, cerbul, capra sălbatică, sobolanul, soarecele etc.; mijloacele de prindere: latul, plasa sau prin împuscare etc.; – păsări: fazanul, rata, mierla, ciocârlia, gaita, porumbelul sălbatic etc.; pot fi prinse cu laturi, sau cu ajutorul capcanelor iar la nevoie, prin împuscare etc.; – pestii si crustaceele de tot felul, molustele, broastele si reptilele; pot fi prinse cu undita, plasa, năvodul, cu mâna etc. (10) Pregătirea si conservarea hranei: a) Pregătirea si conservarea alimentelor de origine animală depind în primul rând de anotimpul în care se face acest lucru. În acest sens, iarna, aceste activităti sunt mai simplu de executat datorită temperaturii scăzute la care, aceste alimente pot fi păstrate o perioadă mai îndelungată. Pe timp de vară însă, datorită temperaturilor ridicate si a insectelor, carnea este în pericol de alterare în câteva ore, situatii în care prepararea si conservarea acestora este o sarcină de primă necesitate. Scopul pregătirii alimentelor este de a le asigura o păstrare mai îndelungată de a le face mai gustoase, mai usor digerabile si de a distruge bacteriile, parazitii si toxinele care pot produce îmbolnăviri. Principalele metode prin care pot fi pregătite alimentele de origine animală sunt fierberea si frigerea acestora. b) Pregătirea alimentelor de origine vegetală se face cu scopul de a le face mai gustoase, mai usor digerabile si de a distruge bacteriile si toxinele care pot produce îmbolnăviri. Consumul se recomandă să se facă spre sfârsitul verii si toamna întrucât rădăcinile plantelor devin comestibile după ce florile sau scuturat. Rizomii si tuberculii se consumă copti, prăjiti sau fierti, deoarece unii sunt toxici si greu digerabili în stare crudă. Fructele si bacele se consumă de obicei crude însă grăuntele si fructele cu coaja tare se coc si se folosesc după curătare. De la muguri, frunze si mlădite vor fi alese numai acele părti care au culoarea verde pal. Cu exceptia plantelor care se consumă crude si în salate (untisor, măcris, păpădie) toate celelalte se fierb în mai multe ape pentru a înlătura aciditatea sau amăreala. Ciupercile desi pot fi consumate în bună parte în formă crudă, este recomandabil ca în majoritatea cazurilor să fie prăjite sau coapte, pentru a evita îmbolnăvirile. Pâinea, în situatiile în care nu poate fi procurată, poate fi pregătită în conditii de campanie în cuptoare, gropi încălzite, sau în vetrele focurilor etc.

87

(11) Conservarea alimentelor: a) Conservarea improvizată a cărnurilor se poate face prin diferite procedee, cum ar fi: uscare, înghetare, afumare, sărare etc. Toate alimentele, indiferent de originea lor, trebuie să fie păstrate pe cât posibil la rece. Ca loc de păstrare poate servi o groapă în pământ, iar pe timp de iarnă pot fi păstrate în zăpadă sau în gheată. b) Conservarea alimentelor de origine vegetală se face foarte bine în bordee improvizate, aerisite si uscate. Plantele se usucă la soare, la aer, la vânt, la foc sau cu ajutorul fumului cald. Fructele pot fi păstrate timp îndelungat dacă sunt uscate si tăiate în felii subtiri. Ciupercile, dacă se usucă, pot fi păstrate mai mult timp. 10.4. Tehnici privind acordarea primului ajutor sau autoajutorul Art. 132.(1) Absenta unor facilităti sanitar – farmaceutice normale în câmpul tactic, actiunea vătămătoare a microbilor, toxinelor, substantelor chimice si a altor factori nefavorabili în conditii de izolare a luptătorului pot să producă treptat (în cazul în care nu se iau măsuri) slăbirea organismului si micsorarea capacitătii sale de rezistentă. (2) În acest caz, luptătorul trebuie să cunoască tehnicile, procedeele si măsurile igienice si profilactice care să-i asigure verificarea stării de sănătate. De o mare importantă sunt tehnicile si cunostintele privind acordarea primului ajutor sau autoajutorului în tratarea unor afectiuni provocate de căldură si ger, tratarea rănilor si oprirea hemoragiilor, interventia rapidă în cazul muscăturilor si întepăturilor veninoase etc. Lipsa de medicamente va trebui înlocuită cu întrebuintarea plantelor medicinale iar instrumentele medicale înlocuite cu mijloace avute la îndemână (cutit, ac de cusut, ată etc.). O prezentare detaliată a tehnicilor de actiune specifice acordării primului ajutor în asemenea conditii se face în subcapitolul 7. 10.5. Lupta în conditii de izolare Art. 133.(1) Lupta în conditii de izolare reprezintă ansamblul de actiuni desfăsurate pe o perioadă de timp variabilă în mod organizat, deschis sau în ascuns de către luptători, grupuri de luptători sau de subunităti constituite, împotriva inamicului, într-un raion limitat geografic sau tactic, cuprins atât pe teritoriul national vremelnic ocupat de acesta cât si pe teritoriul liber. (2) Particularitătile generale ale izolării date de lipsa legăturilor de orice fel, separarea spatială fată de structurile organice de bază, lipsa sprijinului esalonului superior impun mai mult ca oricând, manifestarea initiativei fiecărui luptător în parte care se confruntă cu asemenea situatii. Art. 134.(1) Izolarea reprezintă o stare de separare, de despărtire a luptătorului (a grupului de luptători) de subunitatea proprie, posibil să apară în câmpul tactic, în toate formele si actiunile de luptă si în orice moment. (2) Aceste situatii sunt posibile pentru luptătorii din toate armele si specialitătile si în mod deosebit pentru cei care, prin specific îndeplinesc misiuni cu caracter de independentă, cum sunt: cercetasii, agentii de legătură, transmisionistii, aviatorii, marinarii, vânătorii de munte s.a. 88

Art. 135. Situatiile cele mai frecvente în care luptătorul sau grupul de luptători pot fi despărtiti de subunitătile organice, sunt următoarele: – în apărare: – pe timpul mentinerii unor forme de teren dominante, zone sau raioane importante pentru stabilitatea apărării; – în apărarea unui obiectiv important; – în urma executării unor actiuni de hărtuire (ambuscade, incursiuni, atacuri de scurtă durată etc.), sau desfăsurării ripostelor ofensive (contraatacurilor). – în ofensivă pe timpul actiunilor desantului aerian, detasamentelor înaintate si a detasamentelor de întoarcere; – în lupta de întâlnire ca urmare a desfăsurării nefavorabile a actiunilor. Art. 136. Asimetria dintre fortele inamicului si fortele proprii, în situatii de izolare, va răsturna multe din schemele actiunilor militare clasice, întrucât actiunea acestora are un caracter de independentă, de „vânătoare liberă“, pe o arie întinsă si asupra mai multor obiective, astfel încât, inamicul să nu-si poată da seama de valoarea reală a fortelor noastre. Art. 137.(1) Unul din factorii care va contribui substantial la succesul actiunilor luptătorului îl constituie diversitatea formelor si procedeelor de luptă, posibil a fi întrebuintate de acesta. (2) Dintre tehnicile si procedeele de actiune pe care luptătorul le poate executa în conditii de izolare sunt: cercetarea, observarea si ascultarea, pânda, atacul de scurtă durată, capturarea de militari si prizonieri, interogarea prizonierilor, culegerea datelor de la populatia locală, distrugeri de tot felul asupra unor obiective ale inamicului etc. Luptătorul contribuie în cadrul grupurilor de luptători si la alte procedee cum sunt: ambuscada, incursiunea, raidul, capcana, supravegherea inamicului s.a. Art. 138. În situatia în care luptătorul se găseste izolat într-o anumită zonă si nu a fost descoperit de inamic, acesta trebuie să se folosească de orice tehnică sau procedeu cunoscut, să actioneze liber si să se adapteze la situatiile impuse de câmpul de luptă, până la atingerea scopului propus si luarea legăturii cu subunitatea căreia îi apartine. Art. 139. Pentru situatia în care luptătorul este dependent de prezenta inamicului, acesta trebuie să-si ia măsuri de mascare si asigurare pentru a nu fi descoperit si demascat. Ulterior, când actiunile ce se desfăsoară permit, luptătorul se desprinde de inamic, ca apoi să se regrupeze în zone care să-i garanteze siguranta si adăpostirea pentru o perioadă mai mică sau mai mare de timp, în functie de situatia existentă. La restabilirea legăturii cu comandantul de subunitate, actiunile luptătorului vor fi precizate si decise de acesta, până la ajungerea în cadrul subunitătii (organice) din care face parte. Art. 140.(1) În principiu, orice luptător trebuie să stie că indiferent de tehnica sau procedeul de actiune adoptat si de spatiul în care au loc, angajarea unei lupte de lungă durată cu inamicul nu este indicată, deoarece sansele de a rezista sunt mici. (2) Dificultătile pe care le implică îndeplinirea unor astfel de misiuni de luptă, pot fi suportate si depăsite numai de luptătorii bine pregătiti, 89

capabili să-si înfrângă frica, teama si în general, trăirile pe care le provoacă izolarea, fie ea si temporară. 11. Topografie militară Art. 142. Topografia militară, parte a topografiei generale, are ca obiect studiul terenului, folosirea hărtilor, fotogramelor sau altor documente topogeodezice, executarea de măsurări expeditive în teren, întocmirea de schite ale terenului în vederea organizării si conducerii actiunilor de luptă ale trupelor. 11.1.1. Relieful Art. 145.(1) Prin relief se întelege conformatia terenului si ridicăturile (forme convexe) si a adânciturilor (forme concave) sale. (2) Principalele ridicături de teren sunt: câmpia, dealul si muntele. Ele diferă una fată de alta prin aspect, altitudine, diferentă de nivel si panta maximă. (3) Înăltimea generală a câmpiei poate fi diferită, dar este important că nu prezintă diferente de nivel (altitudine) mai mari de 25 m. (4) Prin regiunile deluroase avem diferente de nivel cuprinse între 100 si 300 m. Terenurile deluroase se caracterizează, în general, prin creste late, rotunde păduroase, pante line si văi largi. (5) Regiunile muntoase sunt caracterizate de înăltimi ce depăsesc înăltimi de 800 m deasupra nivelului mării, diferente de nivel mai mari de 200 m, pante în general abrupte (mai mari de 5 0). Art. 146. Principalele adâncituri sunt: defileul, valea, depresiunea, viroaga si lunca. a) Defileul reprezintă o vale îngustă si adâncă cu malurile aproape verticale si abrupte, în terenuri muntoase, are o adâncime mai mare de 500 m si o lătime de aproximativ 0,5 – 1 km. Dacă este de dimensiuni mici se numeste chei. b) Valea reprezintă o adâncitură prelungită care coboară într-un anumit sens, având o adâncime mai mică de 500 m si o lătime cuprinsă între 1 – 10 km. c) Depresiunea – este o adâncitură de teren de forma unei farfurii având o adâncime mai mică de 500 m, dar o lătime mai mare, de aproximativ 10 – 100 km. d) Viroaga este o ruptură de teren provocată de ploi torentiale si ape de izvor, are o adâncime mai mică de 100 m si o lătime mai mică de 100 m. e) Lunca este o vale largă, cu malurile si fundul usor înclinate, cu o adâncime mai mică de 100 m, dar cu o lătime mai mare de 10 km. Art. 147. O ridicătură sau o întindere a mai multor ridicături ce se dispun într-o anumită directie se numeste creastă. Art. 148. Linia ce uneste punctele cele mai înalte în lungul crestei si din care se despart versantii de o parte si de alta se numeste linie de despărtire a apelor sau creastă topografică. Art. 149. Înclinarea unui versant reprezintă panta acestuia. Panta se clasifică în functie de înclinarea lor, astfel: a) panta lină – înclinare < 150 – accesibilă pentru automobile si tancuri; b) pantă medie – înclinare < 300 – accesibilă pentru tehnica pe senile; 90

c) panta abruptă – înclinare < 600 – inaccesibilă pentru tehnica de luptă; d) panta foarte abruptă – înclinare > 60 0 – inaccesibilă pentru tehnica de luptă. 11.1.2. Detalii de planimetrie Art. 150.(1) Prin detalii de planimetrie se înteleg anumite elemente dispuse pe suprafata Pământului grupate în categorii principale. (2) Detaliile de planimetrie după natura lor sunt: - naturale; - artificiale. Art. 151.(1) Apele existente pe suprafata Pământului pot fi curgătoare sau stătătoare iar bazinele lor pot fi naturale sau artificiale. (2) Din punct de vedere militar la o apă trebuie cunoscute: - lătimea; - adâncimea; - natura fundului si malurilor; - existenta vadurilor pentru trecerea trupelor si tehnicii de luptă; - directia si viteza de curgere. (3) O importantă deosebită o au constructiile existente atât pe apele curgătoare cât si pe cele stătătoare: baraje, diguri, ecluze, faruri etc. (4) După viteza de curgere, apele curgătoare se clasifică în: lente (viteza de curgere  0,5 m/s), medii (viteza de curgere  1,0 m/s), repezi (viteza de curgere  2,0 m/s) si foarte repezi (viteza de curgere > 2,0 m/s). Art. 152.(1) Elemente de vegetatie si sol. Vegetatia este constituită din păduri, tufisuri, izlazuri iar vegetatia cultivată este alcătuită din livezi, vii, culturi si grădini de zarzavaturi. (2) Principala formă de vegetatie din punct de vedere militar este pădurea. Speciile de arbori sunt coniferele si foioasele, precum si combinatiile acestora. (3) În functie de distanta dintre copaci, pădurile sunt rare, dese sau compacte, iar în functie de înăltimea si vârsta copacilor, avem pădure: tânără, medie si matură. (4) Solurile sunt: pietroase, argiloase, nisipoase, sărăturoase si mlăstinoase. Art. 153.(1) Reteaua de comunicatii si constructii anexă. Reteaua de comunicatie este formată din: - sosele, drumuri, poduri si viaducte; - căi ferate; - linii aeriene si maritime; - linii de tramvaie, teleferice si metrouri. (2) Din punct de vedere militar la o sosea sunt importante: numărul liniilor de trafic, lătimea, acoperirea, panta, raza de curbură, podurile etc. (3) Pentru poduri si viaducte o importantă mare din punct de vedere militar o au: capacitatea portantă, lătimea, lungimea, înăltimea deasupra apei, felul constructiei si natura materialului din care este construit. 91

(4) Retelele de conducte si conductori sunt: conducte de petrol, de gaze naturale, de termoficare, de apă potabilă, menajeră si uzată, precum si conductorii (liniile) electrici si de transmisiuni. La fiecare conductor sunt importante „nodurile retelei” respectiv: centrale electrice, statii de transmitere sau retransmitere radio si T.V., oficiile telegrafice si telefonice. 11.1.3. Aprecierea terenului din punct de vedere militar Art. 154. Terenul se apreciază de către militari după: - gradul de accesibilitate; - posibilităti de observare si mascare; - proprietăti de protectie. a) După gradul de accesibilitate, în afara retelei de comunicatie, avem: - teren usor accesibil – care nu limitează viteza si directia de deplasare; - teren accesibil – limitează putin viteza si directia de deplasare, pe anumite portiuni se cer lucrări de amenajare si consolidare; - teren greu accesibil – în care masinile pe roti nu se pot deplasa, iar cele pe senile numai pe anumite portiuni si cu viteze reduse; - teren inaccesibil – nu permite deplasarea tehnicii de luptă. b) Posibilităti de observare – se apreciază după existenta, dispunerea reciprocă si gradul de vizibilitate asupra terenului înconjurător, si terenul poate fi apreciat ca: descoperit, partial acoperit si acoperit. În functie de posibilitătile de observare ale inamicului se deduc mijloacele de mascare (naturale sau artificiale). c) Pentru aprecierea proprietătilor de protectie se analizează existenta si dispunerea în teren a adăposturilor naturale (pesteri, râpe, ramblee, deblee) si respectiv artificiale (ziduri groase, metrouri, canale subterane, cazemate etc.). 11.1.4. Probleme rezultate în urma studierii terenului de către militar Art. 155. Orice detaliu din teren trebuie analizat în functie de anumite criterii ce caracterizează acel detaliu si anume: a) localitatea: - locul de dispunere; - natura si forma terenului înconjurător; - natura si rezistenta clădirilor; - clădiri proeminente; - reteaua de drumuri; - posibilităti locale de aprovizionare. b) drumul: - materialul de acoperire, pantă, rază de curbură, lătime; - locuri grele de trecere; - posibilităti de mascare a deplasărilor; - surse de aprovizionare pentru constructia si reparatia podurilor; - viteze medii de deplasare, pe sectoare. c) ape: - lătime, adâncime, viteză de curgere; - natura fundului apei si a malurilor; - locuri favorabile pentru trecerea tehnicii de luptă; - căi ascunse de acces către cursul de apă; 92

- posibilităti de mascare pentru fortare; - mijloace locale de trecere a cursului de apă. d) pădurea: - specia, grosimea, desimea; - conditii de vizibilitate; - reteaua de drumuri si posibilităti de deplasare; - relieful, râpe, gropi, mlastini din pădure. e) solul: - calitatea solului: afânos, pietros, stâncos; - caracterul solului: argilos, nisipos; - existenta mlastinilor (posibilităti de trecere, adâncime); - eventuale modificări ale mlastinilor pe timpul precipitatiilor. Art. 156. Precizări metodice. Această temă se va executa atât prin sedinte separate, cât si pe timpul instructiei tactice, de specialitate si a altor categorii de pregătire. Art. 157.(1) Criterii de performantă. Pentru a fi „ADMIS” militarul trebuie să îndeplinească următoarele conditii: - să definească terenul din punct de vedere topogeodezic; - să recunoască în teren orice formă de relief; - să cunoască modul de apreciere a terenului din punct de vedere militar; - să cunoască ce probleme trebuie să rezulte în urma studierii terenului. (2) Se notează militarul cu „RESPINS” dacă nu-si însuseste aceste probleme. 11.2. Orientarea în teren (fără hartă) Art. 158. Obiective operationale - cunoasterea metodelor de orientare în câmpul tactic fără a avea la dispozitie o hartă topografică militară sau alt document topogeodezic. Art. 159.(1) Orientarea în teren constă în determinarea punctelor cardinale si a punctului de statie în raport de detaliile înconjurătoare de planimetrie si relief. (2) Prin „loc de statie” se întelege locul pe care îl ocupă în teren, la un moment dat, un militar, o masină de luptă sau o subunitate. 11.2.1. Orientarea în teren cu ajutorul Soarelui si ceasului Art. 160.(1) Se tine ceasul în pozitie orizontală si se roteste până când indicatorul orar se îndreaptă pe directia Soarelui. (2) Bisectoarea unghiului format de indicatorul orar si linia care trece cifra 12 de pe cadran indică directia sud (vezi fig. 1).

93

Fig. 1. Orientarea în teren cu ajutorul Soarelui si ceasului 11.2.2. Orientarea în teren după Steaua Polară Art. 161.(1) Steaua Polară se găseste pe prelungirea imaginară a dreptei ce trece prin ultimele stele (roti) ale Carului Mare, la aproximativ de 5 ori distanta dintre roti si face parte din constelatia Carului Mic (vezi fig. 2). (2) Directia spre ea indică nordul.

Fig. 2. Orientarea după Steaua Polară 11.2.3. Orientarea în teren cu busola Art. 162. Gradatiile busolei pot fi exprimate în grade sau miimi. Gradatia zero pe cadran mai este notată si cu litera N (nord), valoarea unei gradatii pe cadran depinde de tipul si precizia busolei. Art. 163. Orientarea în teren cu ajutorul busolei se face astfel: - se deblochează acul magnetic si se roteste în plan orizontal, până când vârful acului care reprezintă nordul va coincide cu gradatia zero de pe cadran; - literele N, S, E, V de pe cadran vor indica directiile spre punctele cardinale respective. 11.2.4. Determinarea azimutului unei directii cu busola Art. 164. Se procedează astfel: - militarul se îndreaptă cu fata spre obiectivul (detaliul) căruia urmează să-i determine azimutul; - se deblochează acul magnetic, lăsându-l să oscileze, se întoarce busola în plan orizontal în asa fel ca vârful acului magnetic să coincidă cu gradatia zero de pe cadran; - se mentine acul magnetic în pozitia initială, se roteste capacul busolei până când cătarea, telul si obiectivul vizat se găsesc în acelasi plan vertical; - se citeste pe cadran valoarea gradatiei din dreptul indicelui, care este chiar azimutul directiei spre obiectul considerat. Art. 165. Precizări metodice. Această temă se va planifica atât pe timp de zi, cât si pe timp de noapte, pentru însusirea tuturor metodelor de orientare fără hartă, punându-se accent pe lucrul cu busola în teren. Art. 166.(1) Criterii de performantă. Pentru a fi „ADMIS” militarul trebuie să cunoască: - în ce constă orientarea în teren si definirea locului (punctului) de statie; - orientarea în teren cu ajutorul Soarelui si ceasului; 94

- orientarea în teren după Steaua Polară; - orientarea în teren cu ajutorul busolei. (2) Se notează militarul cu „RESPINS” dacă nu-si însuseste aceste probleme. 11.3. Orientarea în teren cu ajutorul hărtii Art. 167. Obiective operationale: - însusirea de către militari a metodelor de orientare în teren cu ajutorul hărtii topografice militare. - cunoasterea metodelor de determinare a locului de statie pe harta militară. Art. 168. A orienta harta în teren înseamnă a avea o astfel de pozitie încât directiile de pe hartă să coincidă cu cele din teren si să aibă acelasi sens, asigurându-se astfel o corespondentă între detaliile terenului si semnale conventionale prin care acestea sunt reprezentate pe hartă. 11.3.1. Orientarea hărtii după detalii din teren Art. 169.(1) Pentru a putea aplica acest procedeu, este necesar să se cunoască cel putin o directie din teren, fată de care să stabilească pozitia hărtii (de exemplu: sosea, cale ferată etc.). (2) Orientarea se va face făcând să coincidă sensul si directia traseului căii de comunicatie de pe hartă cu cele din teren. (3) Dacă nu avem detalii liniare, procedăm astfel (vezi fig. 3): - se alege un detaliu distinct, vizibil si mai îndepărtat în teren, a cărui pozitie se identifică pe hartă; - se asează rigla pe hartă, astfel încât marginea ei să treacă prin semnul conventional al punctului în care se execută orientarea si prin acela al reperului ales în teren;

Fig. 3. Orientarea hărtii după detalii din teren - se ridică harta în pozitie orizontală, la nivelul ochilor astfel încât semnul conventional ce reprezintă detaliul din teren să fie îndreptat către acesta; - se vizează în lungul riglei, rotind harta până când linia de vizare se suprapune pe reperul ales din teren; - se verifică orientarea hărtii, vizându-se spre un alt reper care este reprezentat si el pe hartă. 11.3.2. Orientarea hărtii cu busola 95

Art. 170. Acest procedeu se aplică atunci, când vizibilitatea este redusă, sau nu avem în teren detalii de planimetrie care sunt reprezentate pe hartă. Art. 171. Orientarea hărtii cu busola se poate face fie utilizând cadrul interior al hărtii, fie utilizând reteaua rectangulară (caroiaj). Art. 172. Pentru a orienta harta cu ajutorul busolei procedăm în felul următor: - se aduce în dreptul indicelui gradatia zero de pe cadranul busolei; - se asează busola cu diametrul N-S pe cadrul interior de est sau de vest al hărtii, astfel încât nordul busolei să fie orientat spre nordul hărtii (vezi fig. 4); - se deblochează acul magnetic si se lasă să se oprească din oscilatie; se roteste încet harta, fără a misca busola, până când vârful nordic al acului magnetic se stabileste (ca pozitie si valoare) în dreptul gradatiei de pe cadran, corespunzătoare declinatiei magnetice actualizate înscrise pe hartă (partea de stânga-jos). Se obtine astfel pozitia orientată a hărtii.

Fig. 4. Orientarea hărtii cu busola utilizând cadrul interior Art. 173. Busola poate fi asezată si pe una din liniile verticale de caroiaj, în acest caz harta se roteste până ce vârful nordic al acului magnetic se stabileste la valoarea gradatiei de pe cadran, corespunzătoare corectiei de directie (unghiul între nordul caroiaj si nordul magnetic) înscrisă pe hartă. Art. 174.(1) Nu se tine cont de declinatia magnetică (unghiul dintre nordul geografic si nordul magnetic) si de corectia de directie (de busolă) dacă valorile acestora sunt mai mici decât cea mai mică gradatie de pe cadranul busolei (50 miimi). În aceste situatii harta este orientată atunci când vârful nordic al acului magnetic se stabileste în dreptul gradatiei zero de pe cadran. (2) Foarte important este faptul să se cunoască dacă avem declinatie magnetică vestică (negativă) sau estică (pozitivă), corectie de directie vestică (negativă) sau estică (pozitivă). 11.3.3. Determinarea locului de statie Art. 175.(1) În orice situatie, când se utilizează harta în teren, trebuie să determine pe ea punctul de statie. (2) De multe ori, punctul de statie nu coincide cu locul de dispunere a unor detalii ce pot fi identificate usor pe foile de hartă. 96

Art. 176.(1) Determinarea locului de statie prin intersectie se aplică atunci când în jurul punctului de statie se află 3-4 sau mai multe detalii din teren ce pot fi identificate cu usurintă pe hartă. (2) Din intersectia directiilor către aceste detalii, rezultă pe hartă, locul de statie (vezi fig. 5). Harta trebuie mai întâi orientată.

Fig. 5. Determinarea locului de statie prin intersectie Art. 177. Determinarea locului de statie prin radiere se aplică atunci când se stationează în apropierea unui detaliu de planimetrie din teren reprezentat prin semn conventional pe hartă: - se orientează mai întâi harta; - se asează mai întâi o riglă pe semnul conventional ce reprezintă detaliul de planimetrie din teren, astfel încât pe directia riglei să se vadă în teren detaliul considerat;

Fig. 6. Determinarea locului de statie prin radiere - se trasează în lungul riglei o linie pe hartă si se măsoară în teren (expeditiv) distanta de la punctul de statie până la acel detaliu de planimetrie din teren (fig. 6); - această distantă se transformă la scara hărtii si se transpune pe linia trasată pe hartă având si originea în semnul conventional al detaliului din teren. Capătul acestui segment este punctul de statie. Art. 178. Precizări metodice. Exercitiile corespunzătoare acestei teme vor avea un caracter practic-aplicativ si se vor desfăsura în teren cu o asigurare materială corespunzătoare însusirii cât mai temeinice a problemelor stabilite.

97

11.4. Determinarea expeditivă a distantelor în teren Art. 180. Obiective operationale: - însusirea tuturor metodelor de determinare expeditivă a distantelor în teren. Art. 181. Determinarea distantelor din vedere se bazează pe aprecierea din vedere a distantelor pe baza unui exercitiu si deprinderi formate în acest sens. Art. 182. Pentru a avea o precizie corespunzătoare trebuie să tinem cont de următoarele: - un detaliu (obiect) din teren pare cu atât mai mare cu cât este mai aproape de observator; - din două obiecte (detalii) situate la aceeasi distantă, cel mai mare pare mai aproape; - pe timpul noptii, obiectele mai bine luminate, par mai apropiate decât cele slab luminate; - obiectele de culori mai deschise par mai aproape decât cele de culori închise; - obiectele din teren par mai aproape dacă sunt observate din picioare; - obiectele (detaliile) par mai aproape decât sunt în realitate, în teren descoperit (ses, lac etc.) sau pe zăpadă; - cu cât contrastul dintre culoarea unui obiect (detaliu) si fondul pe care se proiectează este mai mare, cu atât acel obiect (detaliu) pare mai apropiat; - obiectele (detaliile) privite de jos în sus, par mai apropiate decât atunci când sunt privite de sus în jos (de la vârf spre piciorul pantei). Art. 183. Determinarea distantelor cu ajutorul sunetului si a luminii se utilizează, de regulă, pe timpul noptii pentru stabilirea distantei până la pozitiile de tragere ale artileriei, rampele de lansare a rachetelor, la alte mijloace de foc. Distanta se calculează cu formula: Dm = vs  Ts unde: vs = viteza sunetului (340 m/s); Ts = nr. de secunde trecute de la aparitia luminii până la detunătură; Dm = distanta până la obiectiv exprimată în m. Pentru aceasta militarul determină timpul trecut de la vederea luminii sau fumului până la perceperea sunetului. ştiind că sunetul parcurge 1 km în aproximativ 3 secunde (v s = 340 m/s), putem utiliza o metodă expeditivă de calcul a distantei până la obiectiv exprimată în kilometri, folosind formula: Dkm = Ts/3. La aplicarea acestui procedeu s-a considerat instantaneu momentul vederii fumului sau luminii cu momentul plecării proiectilului sau rachetei. Art. 184.(1) Determinarea distantelor cu pasul. Pentru a aplica acest procedeu, trebuie ca înainte militarul să aibă pasul etalonat. Etalonarea pasului se face pe o portiune de teren de aproximativ 200-300 m, care se parcurge dus-întors. Drept valoare a pasului se consideră media aritmetică a 98

rezultatelor obtinute din cele două măsurări. O măsurare constă în împărtirea distantei parcurse la numărul de pasi făcuti, rezultând valoarea pasului. (2) Acest procedeu asigură o precizie corespunzătoare dacă măsurarea distantei respective se face în conditii obisnuite (teren cu grad de accidentare redus, conditii climaterice prielnice). (3) Lungimea pasului este influentată de natura si gradul de accidentare al terenului, tăria vântului etc. Art. 185.(1) Determinarea distantelor cu ajutorul riglei gradate. Acest procedeu se bazează pe recunoasterea dimensiunilor unor obiecte (detalii) din teren si lungimea bratului uman. (2) Pentru măsurare, rigla se tine în pozitie verticală, cu mâna întinsă în fata ochilor. Distanta până la obiectiv (detaliu) (fig. 7) se determină cu formula:

Fig. 7. Determinarea distantei în teren cu ajutorul riglei gradate D=

dxH h

care rezultă din asemănarea celor două triunghiuri ABB si ACC, unde: D = distanta până la obiectivul (detaliul) din teren; d = lungimea bratului; h = portiunea de riglă gradată, sub care se vede obiectivul în teren; H = dimensiunea (înăltimea), presupusă cunoscută a obiectivului (detaliului) din teren. Art. 186.(1) Determinarea distantelor când nu se cunosc înăltimile obiectivelor (detaliilor) vizate se face aplicând procedeul de la art. 185, fiind necesare două statii de observare A si B, plasate pe acelasi aliniament fată de obiectul vizat. (2) În fig. 8, distanta AA = B reprezintă distanta măsurată (baza) între cele două statii de observare. (3) Lungimea bratului, evident, va fi aceeasi pentru ambele situatii în care diferă numai mărimile h si h sub care se vede obiectivul (detaliul) vizat în teren din cele două statii de observare.

Fig. 8. Determinarea distantei în teren când nu se cunosc înăltimile obiectivelor vizate 99

(4) Deci, putem scrie o ecuatie pentru fiecare statie de observare: D=

dxH h

si

D+B =

dH . h

(5) Eliminând necunoscuta (îl scoatem din prima relatie si-l introducem în cea de-a doua), rezultă distanta sub forma: D=

h B h  h

Art. 187. Determinarea distantelor cu ajutorul binoclului se face folosind formula: D=

1000 xH N

unde: H = înăltimea (lătimea) obiectivului (detaliului) până la care se determină distanta din teren; se presupune că este cunoscută; N = nr. de miimi sub care se vede obiectivul (detaliul) din teren; Art. 188. Precizări metodice. Se vor efectua mai multe măsurători pentru fiecare metodă expusă pentru însusirea corectă de către militari a tuturor metodelor de determinare expeditive a distantelor din teren. 11.6. Deplasarea după azimut Art. 200. Obiective operationale: - însusirea modului de determinare pe harta topografică, a azimutului magnetic si de deplasare în teren după un azimut dat. 11.6.1. Determinarea azimutului magnetic Art. 201. Determinarea azimutul magnetic este o etapă intermediară executării deplasării în teren după azimut. Se procedează astfel: - se fixează, pe hartă, punctele de plecare si de sosire precum si punctele de frântură ale itinerarului de deplasare, se unesc între ele trasând pe hartă itinerarul, respectiv directiile de deplasare de la un reper la altul; - se determină azimutele magnetice ale acestor directii de deplasare; - se măsoară mai întâi orientările (gismentele) acestor directii cu ajutorul retelei kilometrice (rectangulare) trasate pe hărtile topografice militare, după care se vor transforma în azimute magnetice. Art. 202.(1) Orientarea (gismentul) reprezintă unghiul format între directia liniei verticale de caroiaj si directia spre detaliu considerat de pe hartă, măsurat în sensul acelor de ceasornic (sens orar). (2) Pentru tara noastră, legătura dintre azimutul magnetic (Am) si orientare () se exprimă cu ajutorul relatiei: Am =  – (Dm – ) unde: Dm = declinatia magnetică;  = convergenta meridianelor. (3) Declinatia magnetică si convergenta meridianelor se iau din textul situat în stânga jos din afara cadrului hărtii. 11.6.2. Deplasarea după un azimut dat 100

Art. 203.(1) Deplasarea în teren după un azimut dat se execută în teren necunoscut sau în afară de drumuri, pe timp de ceată, noaptea sau în pădure. (2) Pentru a se face deplasarea până la un anumit reper (obiectiv) din teren, fără a avea posibilitatea de a fi observat, trebuie să se cunoască azimutul magnetic si al directiei de deplasare si distanta până la acel reper (obiectiv) din teren. Se procedează astfel: - în punctul de plecare se roteste capacul busolei până la indice, se citeste valoarea azimutului magnetic stabilit pentru deplasare; - se roteste apoi busola, în plan orizontal, până când vârful nord al acului magnetic se asează în dreptul gradatiei zero a cadranului, deci am introdus la busolă valoarea azimutului magnetic de deplasare; - se vizează, apoi, prin cătare, fără a misca busola, si căutăm pe această directie un reper (obiectiv) care marchează în teren directia pe care ne deplasăm; - după ce ajungem la reperul (obiectivul) ales, fixăm un alt reper (obiectiv) pe azimutul magnetic dat. Se repetă această operatiune până se ajunge la punctul final ce a fost indicat; - între reperele alese se măsoară distanta cu pasul, parcurgând prin însumare depărtarea de la punctul initial până la punctul dat. (3) Dacă conditiile de deplasare si de vizibilitate, sunt reduse, si nu se pot alege repere (obiective) intermediare între punctul de plecare si punctul de sosire stabilit, se face deplasarea avându-se grijă ca pe timpul deplasării să păstrăm la indicele de la busolă valoarea azimutului magnetic stabilit (determinat). CAPITOLUL III INSTRUCŢIA MILITARĂ GENERALĂ 1. Instrucţia tragerii cu armamentul individual Art. 206. Instrucţia tragerii cu armamentul individual are ca scop formarea şi perfecţionarea deprinderilor necesare pentru descoperirea obiectivelor care apar în câmpul tactic şi nimicirea acestora prin foc executat cu armamentul din dotare. Art. 210. Proprietăţile tehnice şi de luptă: Tipul armei Caracteristici 0 Distanţa de tragere [m] - maximă - după înălţător - eficace - cu luneta Cadenţa de tragere [lov/min] - teoretică

Pistolul mitralieră 7,62/63 1 3000 1000 400 600 40

Puşca automată 5,45/86 2 1000 400 600-700 40 101

Puşca mitralieră 7,62/64 3 3000 1000 800 600 50

Puşca semiautomat ă cu lunetă 3800 1200 800 1300 30

- practică: FF FA Viteza iniţială a glonţului [m/s] Capacitatea încărcătorului [lov] Greutatea [kg] fără baionetă, cu încărcătorul gol fără baionetă, cu încărcătorul plin baionetei Lungimea [mm] armei fără baionetă armei cu baionetă ţevii Numărul de ghinturi Lungimea liniei de miră [mm] Greutatea [g] cartuşului glonţului încărcăturii de azvârlire

100

100

150

-

715

800

745

830

30

30

40 (75)

10

3,1 3,6 0,26

4,05 0,32

5 5,6 -

4,3 0,26

870 1020 415 4 378

935 1090 415 4 375

1040 590 4 555

1225 1370 620 4 590

14,8-16,6 7,5-8,0 1,6

10,4-10,6 3,15-3,65 1,4

21-25 10 3

22,5-25,0 10 3

Art. 211. Principalele piese şi mecanisme din compunerea acestor categorii de arme sunt: - ţeava cu cutia mecanismelor, dispozitivele de ochire, crăcanul (puşca mitralieră cal. 7,62 mm md. 1964) şi patul; - capacul cutiei mecanismelor; - portînchizătorul cu pistonul de gaze; - închizătorul; - recuperatorul; - tubul de gaze cu apărătoarea mâinii; - mecanismul de dare a focului; - selectorul (puşca automată cal. 5,45 mm md. 1986); - ulucul; - încărcătorul sector (sau tambur la puşca mitralieră cal. 7,62 mm md. 1964); - baionetă pumnal (mai puţin la puşca mitralieră cal. 7,62 mm md. 1964); - luneta (puşca semiautomată cu lunetă). Art. 212.(1) Funcţionarea pieselor şi mecanismelor. Aceste categorii de arme funcţionează pe principiul împrumutului de gaze, care constă în practicarea unui orificiu în partea din faţă a ţevii prin care ( după ce fundul glonţului a depăşit orificiul) o parte din gaze se scurg într-o cameră unde acţionează asupra unui piston care transmite mişcarea (spre înapoi) 102

portînchizătorului care, la rândul lui, pune în mişcare piesele şi mecanismele din interiorul armei. (2) Portînchizătorul, în mişcarea spre înapoi, acţionează asupra închizătorului care se dezăvoreşte de la ţeavă (se deplasează împreună cu portînchizătorul), extrage tubul cartuş din ţeavă, care este aruncat din armă de către aruncătorul de tuburi. (3) În timpul reculului, portînchizătorul cu închizătorul comprimă arcul recuperator şi armează cocoşul pentru următoarea lovitură. Revenirea mesei reculante are loc datorită destinderii arcului recuperator. În timpul revenirii, închizătorul, cu ajutorul unui prag dreptunghiular, împinge cartuşul următor din încărcător în ţeavă, după care are loc înzăvorârea acestuia la ţeavă. (4) Dacă pârghia de siguranţă este la foc automat (la armele automate) şi trăgaciul este acţionat, după înzăvorârea închizătorului la ţeavă, cocoşul este eliberat automat lovind percutorul care iniţiază capsa de aprindere a cartuşului. După ce fundul glonţului a trecut de orificiul pentru împrumut de gaze, ciclul de funcţionare se repetă. (5) La armamentul semiautomat sau la cel automat, când pârghia de siguranţă este la foc lovitură cu lovitură şi trăgaciul este acţionat, cocoşul nu va fi eliberat după înzăvorârea închizătorului la ţeavă. Pentru plecarea glonţului următor, trăgătorul trebuie să elibereze trăgaciul şi să-l acţioneze din nou. (6) La puşca automată cal. 5,45 mm md. 1986, ansamblul selector are rolul de a permite executarea focului în serii de câte 3 lovituri, după care trăgaciul trebuie eliberat şi acţionat din nou. Art. 213. Muniţia folosită de această categorie de arme este următoarea: a) Pistolul mitralieră cal. 7,62 mm md. 1963 şi puşca mitralieră cal. 7,62 mm md. 1964 – cartuşe cal. 7,62 mm scurte md. 1943 cu glonţ cu miez de oţel (PS), cu glonţ trasor (T-45), cu glonţ perforant-incendiar (BZ) şi cartuşe de manevră; b) Puşca automată cal. 5,45 mm md. 1986 – cartuşe cal. 5,45 mm cu glonţ cu miez de oţel (PS), cu glonţ trasor (T95) şi cartuşe de manevră; c) Puşca semiautomată cal. 7,62 mm cu lunetă – cartuşe cal. 7,62 mm lungi md. 1908 cu glonţ uşor (L), cu glonţ cu miez de oţel (LPS), cu glonţ greu (D), cu glonţ perforant (B30), cu glonţ trasor (T46) şi cartuşe de manevră. Art. 214. Demontarea parţială şi montarea: Nr. crt . 1 2 3

Tipul armei Operaţia Se desface crăcanul şi se aşează arma pe crăcan Se demontează luneta Se scoate încărcătorul

Pistolul mitralieră 7,62/63

Puşca automată 5,45/86

Puşca mitralieră 7,62/64

Puşca semiautomată cu lunetă

-

-

Da

-

Da

Da

Da

Da Da

103

de la armă Se scoate penarul cu 4 Da Da Da accesoriile 5 Se scoate vergeaua Da Da Da Da Se demontează 6 capacul cutiei Da Da Da Da mecanismului Se demontează 7 Da Da Da Da recuperatorul Se demontează 8 portînchizătorul cu Da Da Da Da închizătorul Se demontează 9 închizătorul de la Da Da Da Da portînchizător Se demonteză 10 apărătoarea mâinii cu Da Da Da Da tubul de gaze Pentru montarea armelor se execută aceleaşi operaţii dar în ordine inversă. Art. 215. Armele individuale de infanterie având acelaşi principiu de funcţionare şi o organizare foarte asemănătoare, incidentele de tragere şi procedeele practice de înlăturare a lor sunt identice şi se prezintă în tabelul de mai jos. Nr. B) Incidentu Modul de remediere crt. l 0 1 2 Încărcătorul nu - Se reîncarcă arma şi se continuă tragerea. alimentează - Se schimbă încărcătorul. 1 arma. - Dacă zăvorul încărcătorului este defect, se trimite arma la atelier. Înţepenirea - Se manevrează portînchizătorul de mâner spre cartuşului înapoi, se scoate cartuşul înţepenit şi se continuă (cartuşul s-a tragerea. 2 oprit cu glonţul în - Dacă incidentul se repetă, se schimbă retezătura încărcătorul. culatei ţevii). Rateu - Se reîncarcă arma şi se continuă tragerea. (închizătorul - Dacă incidentul se repetă, se controlează şi se zăvorât la ţeavă, curăţă percutorul şi mecanismul de dare a focului; cartuş în camera dacă acestea s-au rupt ori s-au uzat, se trimite 3 de încărcare şi arma la atelier. cocoşul se sprijină pe închizător). 4 Tubul tras nu - Se manevrează portînchizătorul de mâner spre este extras din înapoi, se scoate încărcătorul şi se extrage cartuşul 104

camera cartuş (tubul cartuş a rămas în ţeavă, cartuşul următor se sprijină cu glonţul în fundul tubului cartuş neextras).

înţepenit. - Se extrage tubul cartuş cu închizătorul sau vergeaua. - Se continuă tragerea. - Dacă incidentul se repetă, se curăţă camera cartuşului şi muniţia. - Se controlează şi se curăţă extractorul, apoi se continuă tragerea. - Dacă extractorul este defect, se trimite arma la atelier. Tubul cartuş tras - Se manevrează portînchizătorul de mâner spre nu este aruncat înapoi şi se scoate tubul cartuş din armă. din armă. - Dacă incidentul se repetă, se curăţă orificiile de 5 gaze, piesele mobile şi camera cartuşului. - Dacă extractorul este defect, se trimite arma la atelier. Art. 216. Curăţarea, păstrarea, controlul zilnic şi pregătirea armamentului pentru trageri: a. curăţarea şi ungerea armamentului se execută în următoarele situaţii:  imediat după tragere;  după executarea serviciului şi a exerciţiilor în teren fără tragere;  în situaţii de luptă şi aplicaţii, zilnic;  dacă armamentului stă nefolosit, cel puţin o dată pe săptămână. Curăţarea armamentului se execută în următoarea ordine:  se pregătesc materialele pentru curăţare şi ungere;  se demontează parţial armamentului;  se controlează accesoriile şi se pregătesc pentru lucru;  se curăţă canalul ţevii;  se curăţă camera de gaze;  se curăţă tubul de gaze;  se curăţă cutia mecanismelor, porînchizătorul, pistonul de gaze şi închizătorul;  celelalte piese metalice se şterg până la uscare cu cârpă sau câlţi; dacă s-au murdărit, acestea se curăţă cu ulei şi se şterg până la uscare;  piesele din lemn se şterg cu cârpe uscate; b. armamentul se păstrează întotdeauna descărcat, cu încărcătorul scos, cocoşul nearmat, asigurat, cu cursorul foii înălţătorului fixat la gradaţia „P” sau „1” (puşca mitralieră cal. 7,62 mm md. 1964) şi cu luneta demontată (puşca semiautomată cu lunetă). Armamentul se dezasigură numai în timpul tragerii. Când subunitatea se găseşte în cazarmă sau în tabără, armamentul se păstrează în rastel; într-un compartiment special al aceluiaşi rastel se păstrează încărcătoarele, portîncărcătoarele, baioneta-pumnal în teacă, bidonaşul şi luneta de ochire. 105

Pe timpul deplasării la instrucţie şi pe timpul marşului, armamentul se poartă pe curea în poziţia „pe umăr”, „la piept” sau „la spate” cu încărcătorul montat. Celelalte încărcătoare se găsesc în portîncărcător. Pe timpul deplasării pe automobile sau pe transportoare blindate, armamentul se ţine vertical între genunchi. În timpul transportului pe calea ferată sau pe apă, armamentul se aşează în rastele speciale. Dacă nu există rastele, armamentul se poate ţine în mâini sau pe un raft, fără să cadă sau să se deterioreze; c. pentru verificarea funcţionării armamentului, a stării de curăţenie, a ungerii şi a pregătirii pentru trageri se execută controlul armamentului, al accesoriilor şi al încărcătoarelor. Soldaţii şi gradaţii controlează armamentul:  zilnic;  înainte de intrare în gardă, înainte de a pleca la instrucţie; în situaţii de luptă se controlează periodic în cursul zilei şi înainte de executarea misiunii de luptă;  în timpul curăţării. La controlul armamentului de către soldaţi şi gradaţi se urmăresc:  existenţa tuturor pieselor armamentului, verificarea fiecărei piese şi mecanism în parte dacă nu există rugină, murdărie, ciocănituri, îndoituri, zgârieturi care pot afecta funcţionarea normală a mecanismelor;  dacă pe piesele din lemn nu există crăpături, aşchieri şi lovituri;  dacă vergeaua este bine fixată;  dacă înălţătorul şi cătarea sunt în stare bună;  dacă în canalul ţevii sunt obiecte străine;  dacă piesele şi mecanismele funcţionează corect;  dacă există curea, accesorii, încărcătoare, portîncărcătoare şi baioneta pumnal. Cartuşele de război se controlează înainte de tragere, la intrarea în gardă şi la ordinul comandanţilor. La controlul cartuşelor se verifică:  dacă pe tuburi nu există rugină şi mâncături, dacă glonţul nu se clatină în tub;  dacă pe capsă nu există pete verzi şi dacă capsa nu iese în afara tubului;  dacă printre cartuşele de război nu se găsesc cartuşe de exerciţiu sau de manevră. Toate cartuşele defecte se predau la depozit; d. pregătirea armamentului pentru trageri are ca scop asigurarea funcţionării lui în deplină siguranţă în timpul tragerii şi comportă următoarele:  se execută curăţarea, se controlează armamentul în stare demontată şi se unge;  se controlează armamentul în stare montată;  se controlează încărcătoarele;  înainte de tragere se controlează cartuşele şi se încarcă în încărcătoare. 106

Dacă armamentul a stat un timp mai îndelungat la temperatură scăzută, înainte de încărcare lui se manevrează energic de câteva ori portînchizătorul. 1.2.3. Grenade de mână

a. Ofensivă

b. Defensivă

d. Grenada de mânã cumulativã antitanc md. 43 (RPG-43): 1-mâner de lemn; 2-paharul corpului; 3-bucºã metalicã cu filet interior; 4plãcuþã; 5-ºtuþ pentru fixarea bucºei ºi plãcuþei la mânerul din lemn; 6-ºtift; 7capacul stabilizatorului; 8-cui; 9-corpul capacului; 10-benzile de pânzã ale stabilizatorului; 11-arcul capacului stabilizatorului; 12-taler; 13-ºplint cu inel; 14-pârghie de declanºare; 15-orificiu pentru sfoarã; 16-

c. Multifuncţională

e. Grenada de mânã cumulativã antitanc RKG3E (EM): 1-corp; 2-pâlnia cumulativã; 3-încãrcãtura de bazã; 4-încãrcãtura suplimentarã; 5-bucºã; 6-garniturã; 7capac; 8-gât; 9-tub; 10-bucºã; 11-

107

Fig. 22. Grenade de mână

Cumulat ivă

Defensiv ă

Multifuncţională Ofensivă

Antitanc RKG3EM

Defe nsivă

RPG-43

Caracteristici

Ofen -sivă

F-1

Tipul grenadei

RG-42

Art. 226. După modul de acţiune şi al efectului la obiectiv, grenadele se împart în: a) grenade de mână cu efect prin suflu şi schije (ofensive şi defensive) destinate scoaterii din luptă a personalului inamic; b) grenade de mână cu efect cumulativ destinate pentru lupta împotriva maşinilor de luptă blindate şi pentru distrugerea amenajărilor genistice; c) grenade multifuncţionale, care, în funcţie de situaţia de luptă, pot fi ofensive, defensive sau cumulative. Art. 227. Proprietăţi tehnice şi de luptă:

Greutatea [g] 117 1070 - cu focos UZRGM 520 700 3 155 560 - cu focos FG-M, 490 670 FG-P Troti Troti Troti Troti Troti Troti Felul explozivului TH-45 l l l l l l Greutatea 120 60 640 440 explozivului [g] Distanţa de 40- 35- 1818-20 aruncare [m] 50 45 20 Raza de acţiune 0,17(puterea de 25 200 0,2 la 5 100 0,04 0 perforare) [m] 30 Art. 228. Compunerea grenadelor: a) Grenada de mână ofensivă RG – 42 (fig. 22.a) se compune din: - corpul grenadei din tablă de formă cilindrică; - fundul; - capacul cu bucşă filetată pentru focos; - cămaşa metalică cu striaţiuni longitudinale şi transversale; - tubul central; - încărcătura de explozie; - căpăcel de protecţie. b) Grenada de mână defensivă F-1 (fig. 22.b) se compune din: - corpul grenadei din fontă cu crestături exterioare longitudinale şi circulare; - încărcătura de explozie; 108

- căpăcel de protecţie. c) Grenada de mână cumulativă antitanc RPG-43 (fig. 22.d) se compune din: - corpul grenadei din tablă; - fundul plat; - încărcătura cumulativă cu pâlnie; - dispozitiv detonant (focosul); - mânerul; - stabilizatorul din 2 benzi de pânză; - mecanismul de siguranţă. d) Grenada de mână cumulativă antitanc RKG-3E (EM) (fig. 22.e) se compune din: - corpul grenadei din tablă; - capac filetat; - încărcătura explozivă de bază şi suplimentară; - pâlnia cumulativă; - focosul; - mâner; - mecanismul percutant; - dispozitivele de siguranţă; - stabilizatorul din patru pene de sârmă. e) Grenada multifuncţională (fig. 22.c) se compune din: - corpul grenadei cu încărcătura explozivă; - învelişul brizant; - încărcătura cumulativă; - accesorii: magnet inelar, ventuză. Art. 229.(1) Pentru utilizare se înşurubează la grenadă focoasele: UZRGM, FG-M, FG-P (la cele ofensive şi defensive) şi FGM-1, FGP-1 (la grenada multifuncţională). La grenadele cumulative, înainte de utilizare se introduce focosul în locaşul din mâner sau din capacul corpului. (2) Funcţionarea grenadelor ofensive şi defensive este identică, diferind numai efectul la ţintă. După înşurubarea focosului, grenada se ţine în mâna dreaptă cu focosul în sus şi cu pârghia de declanşare sprijinită în podul palmei. Fără a elibera pârghia, se scoate splintul de siguranţă cu mâna stângă şi se aruncă grenada. (3) După aruncare, pârghia de declanşare se eliberează, este rotită şi aruncată lateral, eliberând astfel percutorul care se deplasează sau se roteşte iniţiind capsa de aprindere. Flacăra de la capsa de aprindere iniţiază întârzietorul pirotehnic care arde un anumit timp determinat după care iniţiază capsa detonantă şi, respectiv, încărcătura de explozie. (4) Grenadele cumulative, după montarea focoaselor şi înşurubarea mânerelor, se ţin în mâna dreaptă cu pârghia de declanşare sprijinită în podul palmei, se scoate splintul de siguranţă şi se aruncă. Pe traiectorie, se desfac stabilizatoarele. La impact cu obiectivul, focosul funcţionează instantaneu iniţiind încărcătura cumulativă. (5) Grenada de mână multifuncţională se poate utiliza, în funcţie de situaţia de luptă, ca: 109

- grenadă de mână defensivă fără învelişul brizant; - grenadă de mână ofensivă cu învelişul brizant înşurubat; - grenadă de mână cumulativă cu învelişul brizant înşurubat şi cu magnetul inelar (sau ventuza) montat în partea inferioară a grenadei. 1.2.4. Măsuri de siguranţă şi securitate pe timpul executării tragerilor Art. 230. Pe timpul cât militarii se găsesc în poligon, sunt interzise: - distribuirea muniţiei şi încărcarea armamentului cu muniţie de război, fără comandă; - îndreptarea armei asupra oamenilor, lateral şi spre spatele poligonului, chiar dacă arma nu este încărcată; - lăsarea armamentului pe aliniamentul de tragere sau în alte locuri din poligon, fără comandă; - apropierea de armamentul lăsat pe aliniamentul de tragere, pe timpul cât militarii sunt la ţinte sau la strângerea tuburilor; - pregătirea grenadelor de mână pentru funcţionare sau pentru aruncare, fără comandă; - lovirea sau asamblarea forţată a componentelor grenadelor de mână; - transportul grenadelor de mână, suspendate de inelul şplintului de siguranţă; - trecerea grenadei de mână dintr-o mână în alta sau transmiterea ei altei persoane, după scoaterea şplintului de siguranţă; - atingerea, ridicarea, mişcarea, demontarea sau remedierea defecţiunilor grenadelor de mână şi focoaselor neexplodate. 1.2.5. Accesoriile armei Art. 231.(1) Accesoriile (figurile 23 şi 24) se folosesc pentru a uşura montarea şi demontarea armei, precum şi pentru a efectua curăţirea şi ungerea ei. (2) Completul armei cuprinde următoarele accesorii: vergeaua, capul-câlţi, peria, şurubelniţa, dornul, bulonul, alezorul, penarul şi bidonaşul.

Fig. 23. Accesoriile armei 110

1 – penarul; 2 – capacul penarului; 3 – dornul; 4 – alezorul; 5 – peria; 6 – capul-câlţi; 7 – şurubelniţa; 8 – bulonul. (3) Vergeaua se utilizează la curăţirea şi ungerea canalului ţevii, în principal, şi pentru curăţirea şi ungerea celorlalte canale şi scobituri ale armei. La una din extremităţi, vergeaua are un cap pentru îmbinarea cu penarul, iar cealaltă secţiune are cap filetat pentru înşurubarea la vergea a capului-câlţi şi a periei. (4) Capul-câlţi se prezintă sub forma unei tije scurte având un cap filetat pentru montarea la vergea şi un cap prevăzut cu un canal prin care se trec câlţii sau fâşii de cârpă curată. Se foloseşte la curăţirea canalului ţevii şi a celorlalte canale ale armei. (5) Peria se foloseşte numai pentru ungerea canalului ţevii. (6) şurubelniţa se foloseşte la montarea şi demontarea armei, pentru curăţirea camerei de gaze şi a tubului de gaze, precum şi drept cheie pentru reglarea cătării în înălţime; de asemenea are o scobitură laterală pentru fixarea capului-câlţi la vergea. (7) Pentru a putea fi folosită cu mai multă uşurinţă, şurubelniţa se introduce în orificiile laterale ale penarului, care-i serveşte ca mâner. (8) Dornul se foloseşte pentru scoaterea axelor şi bolţurilor. (9) Bulonul se foloseşte la montarea mecanismului de dare a focului. El menţine agăţătorul cu arcul său în canalul trăgaciului la montarea trăgaciului în cutia mecanismelor. (10) Penarul serveşte la păstrarea celorlalte accesorii, cu excepţia vergelei şi a bidonaşului, având forma unui tub închis cu un capac. (11) Penarul se mai foloseşte: drept mâner pentru vergea pe timpul curăţirii şi a ungerii canalului ţevii; drept mâner pentru şurubelniţă; pentru răsucirea zăvorului tubului de gaze. (12) Capacul penarului are rolul de a închide penarul. (13) Bidonaşul este prevăzut cu două compartimente şi este destinat păstrării substanţelor necesare curăţării şi ungerii pieselor şi mecanismelor armei. (14) Jocul de beţişoare este destinat îndepărtării petelor de rugină, curăţării şi ungerii locurilor în care nu pot fi folosite celelalte accesorii. Beţişoarele se confecţionează din lemn de esenţă moale, având forma şi dimensiunile corespunzătoare destinaţiei. Fig. 24. Accesoriile armei pregătite pentru curăţire 1 – vergea; 2 – cap de câlţi; 3 – penar (mânerul vergelei); 4 – capac (degetarul de la gura ţevii); 5 şurubelniţă; 6 – vârful vergelei. 1.3. Principii de tragere cu armamentul infanterie 111

de

1.3.1. Noţiuni de balistică interioară Art. 232. Balistica interioară studiază fenomenele care se petrec în interiorul ţevii armamentului. Art. 233.(1) Fenomenul tragerii constă în plecarea glonţului (proiectilului) din canalul ţevii, ca urmare a acţiunii presiunii gazelor provenite din arderea pulberii (încărcăturii de azvârlire). Fenomenul tragerii cu o gură de foc cuprinde următoarele procese de bază: a. Arderea încărcăturii de azvârlire şi formarea gazelor încălzite la o temperatură foarte înaltă şi cu o mare energie internă, este un proces în care viteza de ardere depinde în principal de presiunea gazelor şi de natura şi temperatura pulberii ce formează încărcătura de azvârlire. Procesul arderii încărcăturii de azvârlire cuprinde următoarele faze importante: - amorsarea: fenomenul prin care se transmite pulberii un impuls exterior (flacăra de la o capsă), sub a cărei acţiune începe reacţia de transformare explozivă. Se consideră că pulberea este amorsată dacă cel puţin într-un punct începe arderea, de aici reacţia arderii se desfăşoară de la sine, prin degajare de gaze şi căldură. Pentru aprinderea unui punct de pe suprafaţa grăuntelui de pulbere este necesară o anumită temperatură, care se numeşte temperatură de amorsare care poate fi cuprinsă în intervalul: 185-200 0C, pentru pulberea fără fum şi până la 3000C, pentru pulberea cu fum; - aprinderea: procesul de propagare a reacţiei de ardere de-a lungul suprafeţei granulelor de pulbere. Viteza de aprindere depinde în special de presiunea gazelor, de starea suprafeţei pulberii (netedă sau cu asperităţi), de natura pulberii şi de forma elementelor de pulbere. În aer liber viteza de aprindere a pulberii fără fum este de 2-3 mm/s, iar viteza de aprindere a pulberii cu fum este de 1-3 mm/s; - arderea pulberii: procesul de propagare a reacţiei de ardere în grosimea sau adâncimea elementului de pulbere, de-a lungul perpendicularei la suprafaţa de ardere. În procesul arderii are loc transformarea energiei chimice a pulberii balistice în energie calorică. În aer liber, viteza de ardere a pulberii fără fum este de 1 mm/s, iar viteza de ardere a pulberii cu fum este de 1 cm/s; b. Transformarea energiei constă în transformarea energiei calorice a gazelor în energie cinetică care mişcă sistemul: gaze – glonţ (proiectil) - masă reculantă; c. Mişcarea sistemului constă în deplasarea gazelor rezultate din ardere, a proiectilului şi a masei reculante; d. Principalele perioade ale fenomenului tragerii sunt următoarele (fig. 25): - Perioada preliminară, ţine de la începutul arderii, adică din momentul amorsării, până la începutul mişcării glonţului, deci până se realizează în camera de încărcare presiunea de forţare „p o”, care are valoarea de 250-500 Kgf/cm2, necesară forţării glonţului în ghinturi. Caracteristica principală a perioadei preliminare o constituie arderea încărcăturii de azvârlire la volum constant;

112

Fig. 25. Perioadele fenomenului tragerii a) Perioada preliminară; b) Perioada întâi sau perioada principală; c) Perioada a doua; d) Perioada a treia sau perioada acţiunii posterioare a gazelor - Perioada întâi sau perioada principală, ţine de la începutul mişcării glonţului până la terminarea arderii pulberii. I se spune principală deoarece în această perioadă se realizează presiunea maximă a gazelor „pmax” care atinge valori de 2500-3000 kgf/cm 2. După realizarea presiunii de forţare, „po”, începe mişcarea glonţului şi are loc arderea încărcăturii de azvârlire în condiţiile creşterii volumului din spatele glonţului; - Perioada a doua, ţine din momentul terminării arderii până în momentul când fundul glonţului părăseşte ţeava gurii de foc. Gazele posedă încă o rezervă mare de energie calorică continuând să se destindă, adică să efectueze lucru mecanic, ceea ce duce la creşterea vitezei glonţului până se obţine viteza la gură „V g” impusă, când fundul glonţului părăseşte gura ţevii. Presiunea gazelor la sfârşitul acestei perioade este de 600-200 kgf/cm 2. La armamentul de infanterie cu ţeavă scurtă (pistoale) această perioadă poate să lipsească, deoarece arderea pulberii se termină odată cu ieşirea glonţului din canalul ţevii; - Perioada a treia sau perioada acţiunii posterioare a gazelor, se manifestă atât asupra glonţului, cât şi asupra ţevii. Perioada acţiunii posterioare asupra glonţului ţine din momentul când fundul său trece prin secţiunea de gură a ţevii până când presiunea scade şi devine egală cu cea a mediului, iar perioada acţiunii posterioare asupra ţevii ţine din acelaşi moment până când presiunea gazelor din ţeavă scade, datorită scurgerii acestora, până devine aproximativ egală cu 2 kgf/cm 2. În această perioadă are loc creşterea vitezei glonţului până se atinge valoarea maximă dincolo de gura ţevii. Viteza maximă a glonţului se obţine la o distanţă de 20...40 calibre (câţiva centimetri) de gura ţevii. În contact cu atmosfera, gazele se destind brusc, producând un efect sonor sub formă de bubuitură şi un efect luminos sub formă de flacără.

113

Art. 234.(1) Viteza iniţială a glonţului se defineşte ca fiind viteza pe care o are glonţul după ce gazele, rezultate în urma arderii încărcăturii de azvârlire, şi-au încetat acţiunea asupra sa, adică este viteza pe care o are glonţul la sfârşitul acţiunii posterioare a gazelor. Ea se notează cu „V 0” şi se măsoară în m/s. (2) Viteza iniţială a glonţului influenţează asupra: bătăii (distanţa la care ajunge glonţul), duratei de traiect a glonţului până la obiectiv, curburii traiectoriei, puterii de pătrundere a glonţului. (3) Viteza iniţială a glonţului depinde de: lungimea ţevii, cantitatea încărcăturii de azvârlire, greutatea glonţului, temperatura încărcăturii de azvârlire. (4) Cu cât ţeava este mai lungă (până la anumite limite) cu atât mai mult timp presiunea gazelor va acţiona asupra glonţului şi, prin urmare, cu atât mai mare va fi viteza iniţială a glonţului. Categorii de armament Detalii Lungimea părţii ghintuite (în mm) Viteza iniţială (în m/s)

Pistol mitralieră

Puşcă mitralieră

Mitralieră

Puşcă semiautomat ă cu lunetă

369

544

550

590

715

745

825

830

(5) Modificarea greutăţii încărcăturii de azvârlire determină modificarea cantităţii de gaze şi, prin urmare, modificarea presiunii maxime în canalul ţevii, deci modificarea vitezei iniţiale. La aceeaşi lungime a ţevii şi aceeaşi greutate a încărcăturii de azvârlire, viteza iniţială este cu atât mai mare cu cât greutatea glonţului este mai mică. (6) Când temperatura încărcăturii de azvârlire creşte, se măreşte viteza de ardere a pulberii, ceea ce duce atât la creşterea presiunii, cât şi la creşterea vitezei iniţiale; când temperatura încărcăturii de azvârlire scade, viteza iniţială se micşorează. În medie, la o variaţie de 10 0C a temperaturii încărcăturii de azvârlire faţă de cea normală (+15 0C) viteza iniţială a glonţului se modifică cu 1%. Prin sporirea vitezei iniţiale a glonţului se măresc: - bătaia armamentului; - puterea de pătrundere a glonţului; - efectul omorâtor al glonţului. (7) De asemenea, sporirea vitezei iniţiale a glonţului reduce influenţa condiţiilor exterioare asupra traiectoriei. Art. 235.(1) Rezistenţa şi uzura ţevii este determinată de capacitatea pereţilor ţevii de a rezista la o anumită presiune a gazelor care se formează în interiorul acesteia, precum şi la eventualele şocuri accidentale la care va fi supusă mai ales când se întrebuinţează ca armă de lovire cu baioneta. Pentru a nu îngreuna prea mult ţevile, acestea se fac cu o grosime mai mare, încât să poată suporta o presiune de 1,5-2 ori mai mare decât cea la care sunt supuse 114

în mod normal. Cum presiunea ce se dezvoltă în ţeavă este mai mare la culată şi mai mică la gura ţevii (din cauza măririi volumului cu care se produce arderea pulberii), în general, ţevile armelor portative au formă tronconică. (2) Cauzele care produc uzura ţevii se împart în trei grupe principale, având caracter chimic, mecanic şi termic. a) Ca rezultat al cauzei cu caracter chimic, în canalul ţevii se formează zgura (funingine aderentă) care are o mare influenţă asupra uzurii ţevii. Zgura se compune din substanţe solubile şi insolubile: - substanţele solubile sunt săruri care se formează pe timpul exploziei încărcăturii de iniţiere a capsei (în special cloratul de potasiu); - substanţele insolubile sunt: cenuşa, care se formează din arderea pulberii şi a tombacul (un aliaj din cupru şi zinc) care se formează din depunerea resturilor cămăşii gloanţelor. Sărurile solubile, absorbind umezeala din atmosferă, formează o soluţie care produce ruginirea (coroziunea oţelului). Substanţele insolubile, în prezenţa sării, sporesc ruginirea. Se impun deci curăţirea şi ungerea ţevii imediat după tragere, apoi repetarea curăţirii după dizolvarea zgurii pentru a feri canalul ţevii de influenţa ruginii. b) Cauzele cu caracter mecanic sunt: - curăţirea incorectă (curăţirea ţevii fără manşon sau curăţirea camerei cartuşului fără introducerea în camera cartuşului a unui tub cu fundul găurit); - frecarea glonţului în ghinturi datorită existenţei unor corpuri străine pe canalul ţevii. c) Cauzele cu caracter termic constau în: - supraîncălzirea ţevii pe timpul tragerii; - topirea parţială a pereţilor canalului ţevii. (3) Sub influenţa tuturor acestor factori se lărgeşte canalul ţevii şi se modifică suprafaţa lui, din care cauză creşte posibilitatea de scurgere a gazelor printre glonţ şi peretele interior al canalului ţevii, se micşorează viteza iniţială a glonţului şi se măreşte suprafaţa de împrăştiere a gloanţelor. Art. 236. Regimul de tragere reprezintă numărul maxim de cartuşe care pot fi trase cu o armă într-un anumit interval de timp fără să dăuneze asupra stării armei, securităţii şi asupra rezultatelor tragerii. Fiecare categorie de armament are un regim propriu de tragere. (2) Nerespectarea regimului de tragere duce la supraîncălzirea ţevii şi, prin urmare, la uzura prematură a ei, precum şi la micşorarea evidentă a preciziei tragerii. 1.3.2. Noţiuni de balistică exterioară Art. 237. Balistica exterioară studiază mişcarea glonţului din momentul părăsirii ţevii, până la căderea lui pe pământ. Art. 238. Traiectoria este drumul parcurs de centrul de greutate al glonţului în aer, de la ieşirea din ţeavă, până la punctul de cădere. Elementele traiectoriei (fig. 26) sunt: a) Originea traiectoriei: reprezintă punctul în care se află centrul de greutate al glonţului în momentul în care fundul acestuia se găseşte la gura ţevii. Deoarece distanţa între centrul de greutate şi fundul glonţului în 115

comparaţie cu distanţa de tragere este neînsemnată, se poate considera ca origine a traiectoriei centrul gurii ţevii (fig. 26); b) Orizontala armei: linia orizontală care trece prin originea traiectoriei; planul care conţine această linie se numeşte plan orizontal; c) Linia de tragere: prelungirea imaginară a axului canalului ţevii după ce ochirea a fost terminată (înainte de plecarea glonţului din gura ţevii); planul vertical care conţine această linie se numeşte plan de tragere; d) Unghiul de tragere: unghiul format între linia de tragere şi orizontala armei; e) Linia de aruncare (de proiecţie): prelungirea imaginară a axului canalului ţevii în momentul plecării glonţului din ţeavă; planul vertical care conţine această linie se numeşte plan de aruncare (de proiecţie); f) Unghiul de aruncare (de proiecţie): unghiul format între linia de aruncare şi orizontala armei; g) Unghiul de zvâcnire: unghiul format între linia de tragere şi linia de aruncare; h) Punctul de cădere: punctul de intersecţie a traiectoriei cu orizontala armei; i) Unghiul de cădere: unghiul format între tangenta la traiectorie în punctul de cădere şi orizontala armei; j) Distanţa de tragere (bătaia): distanţa de la originea traiectoriei până la punctul de cădere, măsurată în planul orizontal; k) Vârful traiectoriei: punctul cel mai înalt al traiectoriei deasupra orizontalei armei; l) Săgeata traiectoriei: depărtarea de la orizontala armei până la vârful traiectoriei; m) Ramura urcătoare: partea traiectoriei cuprinsă între originea traiectoriei şi vârful traiectoriei; n) Ramura coborâtoare: partea traiectoriei cuprinsă între vârful traiectoriei şi punctul de cădere; o) Punctul de incidenţă: punctul în care traiectoria intersectează suprafaţa obiectivului (pământului, obstacolului);

Fig. 26. Traiectoria şi elementele ei p) Unghiul de incidenţă: unghiul format între tangenta la traiectorie în punctul de incidenţă şi tangenta la suprafaţa obiectivului (pământului, obstacolului); r) Punctul de ochire: punctul de pe obiectiv sau în afara acestuia asupra căruia de ocheşte cu arma; 116

s) Linia de ochire: linia dreaptă care uneşte ochiul trăgătorului, prin mijlocul crestăturii înălţătorului şi prin vârful cătării, cu punctul de ochire; planul vertical care conţine această linie se numeşte plan de ochire; ş) Unghiul de ochire: unghiul format între linia de tragere şi linia de ochire; t) Unghiul de teren al obiectivului: unghiul format între linia de teren a obiectivului şi orizontala armei; ţ) Distanţa ochită: distanţa măsurată pe linia de ochire de la punctul de plecare până la intersecţia traiectoriei cu linia de ochire; u) Ordonata verticală: înălţimea oricărui punct de pe traiectorie faţă de orizontala armei; y) Ordonata balistică: înălţimea oricărui punct de pe traiectoria faţă de linia de ochire; x) Linia de teren a obiectivului: linia dreaptă care uneşte originea traiectoriei cu baza obiectivului. Art. 239.(1) Forma traiectoriei şi însemnătatea ei practică. Forma traiectoriei depinde de mărimea unghiului de tragere. Modificând unghiul de tragere se modifică atât înălţimea traiectoriei cât şi distanţa de tragere. (2) Odată cu mărirea unghiului de tragere - până la o anumită limită - se măresc înălţimea traiectoriei şi distanţa de tragere (bătaia). Dacă unghiul de tragere se măreşte peste această limită (cca. 30 0-350), înălţimea traiectoriei continuă să se mărească, iar distanţa de tragere (bătaia) începe să se micşoreze. (3) Unghiul de tragere cu care se obţine cea mai mare distanţă la care poate ajunge glonţul se numeşte unghiul distanţei maxime (fig. 27).

Fig. 27. Unghiul distanţei maxime de tragere (4) Traiectoriile care se obţin cu unghiuri de tragere mai mici decât unghiul distanţei maxime se numesc traiectorii întinse (razante). (5) Traiectoriile care se obţin cu unghiuri de tragere mai mari decât unghiul distanţei maxime se numesc traiectorii curbe. (6) Traiectoriile care au aceeaşi distanţă de tragere, dar sunt obţinute cu unghiuri de tragere diferite, se numesc traiectorii conjugate (fig. 28).

117

Fig. 28. Traiectoriile conjugate (7) Însemnătatea practică a traiectoriilor întinse rezultă din proprietatea acestora, şi anume: cu cât traiectoria este mai întinsă cu atât mai mare este întinderea de teren de-a lungul căreia obiectivele pot fi lovite fără modificarea înălţătorului. (8) Razanţa traiectoriei se caracterizează prin ridicarea mai mare sau mai mică a acesteia deasupra liniei de ochire. La o anumită distanţă, traiectoria este cu atât mai razantă, cu cât se ridică mai puţin deasupra liniei de ochire. Razanţa traiectoriei poate fi apreciată şi după valoarea unghiului de cădere. Cu cât unghiul de cădere este mai mic, cu atât traiectoria este mai razantă. (9) Lovitura a cărei traiectorie nu se ridică deasupra liniei de ochire mai sus de înălţimea unui obiectiv, pe întreaga întindere a distanţei ochite, se numeşte lovitură directă. Distanţa pe care glonţul nu depăşeşte înălţimea unui obiectiv se numeşte distanţa loviturii directe. În limitele distanţei loviturii directe, obiectivele pot fi lovite fără a modifica înălţătorul În acest caz, punctul de ochire în înălţime se stabileşte la marginea de jos al obiectivului. Distanţa loviturii directe depinde de înălţimea obiectivului şi de razanţa traiectoriei. Cu cât este mai înalt obiectivul şi mai razantă traiectoria, cu atât este mai mare distanţa loviturii directe cu care obiectivul respectiv poate fi lovit cu acelaşi înălţător. Distanţa loviturii directe se poate determina prin compararea înălţimii obiectivului cu ordonata traiectoriei medii. Art. 240.(1) Glonţul, pe timpul deplasării în atmosferă, este supus influenţei diferitelor condiţii meteorologice, care pot fi normale sau speciale (accidentale). Datele înscrise în tablele de tragere a diferitelor categorii de armament privind traiectoria corespund condiţiilor normale de tragere. Sunt considerate condiţii normale de tragere următoarele: a. condiţii meteorologice: - presiunea atmosferică la orizontala armei egală cu 750 mmHg (corespunde unei altitudini de 110 m deasupra nivelului mării); - temperatura aerului la orizontala armei: +15 0C; - umiditatea relativă a aerului: 50%; - lipsa totală a vântului; b. condiţii balistice: - armamentul de categoria întâi; - greutatea glonţului şi viteza iniţială egale cu cele înscrise în tablele de tragere; 118

- temperatura încărcăturii de azvârlire: + 15 0C; - forma glonţului corespunzătoare datelor de fabricaţie; - înălţimea cătării, cea stabilită la reglarea armamentului; c. condiţii topografice: - obiectivul să se găsească pe orizontala armei; - lipsa totală de înclinare laterală a terenului. (2) Pe măsură ce presiunea atmosferică creşte, aerul se concentrează, iar densitatea acestuia (greutatea 1m 3 aer) se măreşte. (3) Mărindu-se forţa de rezistenţă a aerului, se micşorează distanţa de tragere (bătaia glonţului) şi invers. Odată cu scăderea presiunii atmosferice, densitatea şi forţa de rezistenţă a aerului se micşorează, iar distanţa de tragere se măreşte (fig. 29).

Fig. 29. Influenţa presiunii atmosferice asupra distanţei de tragere (4) Variaţii ale presiunii atmosferice sub altitudinea de 500 m sunt neînsemnate şi nu se iau în considerare. Prin calcul şi experimental s-a stabilit că la fiecare creştere de altitudine cu 100 m, presiunea atmosferică scade în medie cu 9 mmHg. (5) Când creşte temperatura, densitatea aerului se micşorează, deci se micşorează forţa de rezistenţă a aerului, ceea ce determină mărirea distanţei de tragere şi invers. Odată cu scăderea temperaturii se măresc densitatea şi forţa de rezistenţă a aerului, iar distanţa de tragere se micşorează (fig. 30).

Fig. 30. Influenţa temperaturii asupra distanţei de tragere (6) Experimental s-a stabilit că în cazul tragerilor la distanţe sub 400 m, nu se introduc corecţii de temperatură. (7) La trageri peste 400 m, când temperatura este cuprinsă 0 între 0 C şi -200C se aplică corecţie de plus 50 m şi plus 100 m când temperatura atmosferică este sub -250C. (8) În cazul când vântul bate din spatele glonţului, forţa de rezistenţă la înaintare se micşorează, iar distanţa de tragere creşte. În cazul când vântul bate din faţă, forţa de rezistenţă a aerului creşte şi se micşorează distanţa de tragere (fig. 31).

119

Fig. 31. Influenţa vântului asupra distanţei de tragere (9) Vântul lateral exercită o presiune asupra suprafeţei laterale a glonţului şi îl abate faţă de planul de tragere în direcţia vântului astfel: - vântul din dreapta abate glonţul spre stânga; - vântul din stânga abate glonţul spre dreapta. (10) Vântul care bate sub un unghi ascuţit faţă de planul de tragere influenţează în acelaşi timp atât asupra distanţei de tragere, cât şi asupra devierii laterale (fig. 32).

Fig. 32. Abaterea gloanţelor din planul de tragere datorită vântului a) Vânt din stânga; b) Vânt din dreapta ; c) Vânt din dreapta sub un unghi ascuţit; d) Vânt din stânga sub un unghi ascuţit (11) Când creşte temperatura încărcăturii de azvârlire creşte viteza de ardere a acesteia şi deci creşte viteza iniţială a glonţului. Odată cu creşterea vitezei iniţiale a glonţului se micşorează durata de traiect şi are loc coborârea traiectoriei glonţului mai jos de linia de aruncare. Prin urmare se măreşte distanţa de tragere (bătaia glonţului). Art. 241.(1) La tragerea unui număr de lovituri cu o armă bine reglată, fiecare glonţ, datorită influenţei unor cauze aleatoare, va descrie o traiectorie diferită de traiectoriile celorlalte gloanţe (fig. 33). Acest fenomen poartă denumirea de împrăştiere normală a loviturilor. Ea nu poate fi evitată deoarece depinde de o serie de cauze a căror acţiune nu poate fi luată în considerare înainte de ochirea armei spre ţintă. De exemplu, oricât de exact sar forma cartuşele, între ele vor exista deosebiri în greutatea încărcăturii de azvârlire, în greutatea glonţului, în forma şi dimensiunile glonţului şi ale tubului-cartuş, în calitatea pulberii. Aceste deosebiri conduc la oscilaţii ale valorii vitezei iniţiale, care determină forma traiectoriei. Deosebirile în forma şi dimensiunile glonţului conduc la variaţii ale forţei de rezistenţă a aerului, de care depinde, de asemenea, forma traiectoriei. În afară de aceasta, la fiecare lovitură are loc o oarecare imprecizie în luarea liniei de ochire, deosebiri în condiţiile de mişcare a glonţului în aer. 120

Fig. 33. Schema împrăştierii traiectoriilor (2) Cauzele care influenţează asupra traiectoriei determină apariţia unui snop de traiectorii ale cărui puncte de cădere se repartizează pe o suprafaţă numită suprafaţa de împrăştiere. Pe suprafaţa de împrăştiere se poate determina un punct care va fi mediu în raport cu celelalte puncte. De regulă, acest punct se determină ca centru de greutate convenţional al punctelor de cădere. Să considerăm că punctele de cădere sunt puncte materiale, având aceeaşi masă. (3) Determinând centrul de greutate al acestui sistem de puncte materiale, se află de fapt poziţia punctului mediu de cădere. Punctul mediu de cădere este deci poziţia centrului de greutate convenţional al tuturor punctelor de cădere (fig. 34). Punctul mediu de cădere se numeşte şi punctul mediu al loviturilor. (4) Dreptele verticală şi orizontală trasate prin punctul mediu al loviturilor se numesc axe de împrăştiere.

Fig.

34.

Schema

punctului

mediu

al

loviturilor (5) Fiecare din cele două axe de împrăştiere împart numărul punctelor de cădere pe jumătate. Această proprietate se poate folosi pentru trasarea axelor de împrăştiere pe panou. De exemplu, pentru trasarea axei orizontale, trebuie să se numere de sus (sau de jos) jumătate din punctele de cădere, trăgând o dreaptă orizontală. Aceasta va fi axa orizontală de împrăştiere, iar în mod analog se trasează şi axa verticală de împrăştiere. (6) Traiectoria reală sau imaginară care trece prin punctul mediu al loviturilor se numeşte traiectorie medie. (7) Dacă arma este bine reglată, în condiţii atmosferice normale, traiectoria medie se suprapune cu traiectoria tabelară. (8) Traiectoria tabelară este traiectoria calculată pentru condiţiile atmosferice normale şi care se obţine la tragerile experimentale. Datele din tablele de tragere se referă la traiectoria tabelară. 121

(9) La tragerea în condiţii atmosferice normale, gradul de suprapunere a traiectoriei medii cu traiectoria tabelară depinde în principal, de starea dispozitivelor de ochire şi de precizia de fabricare şi montare a acestora precum şi de precizia ochirii. (10) Dacă condiţiile atmosferice diferă de cele normale, atunci un rol deosebit îl are precizia de introducere a corecţiilor. Punctul de intersecţie al traiectoriei tabelare cu panoul se numeşte punct de control. Obişnuit, punctul de control este punctul de ochire. Dacă însă gradaţia înălţătorului nu corespunde distanţei de tragere, punctul de control nu se suprapune cu punctul de ochire. Art. 242.(1) Împrăştierea ia naştere din schimbarea involuntară a elementelor care influenţează plecarea glonţului din ţeavă şi drumul lui în aer. (2) Cauzele care generează împrăştierea tragerii pot fi socotite: obiective şi subiective. a. Cauzele obiective sunt: - variaţiile condiţiilor atmosferice în care se produce mişcarea gloanţelor; - variaţiile de viteză iniţială a glonţului, determinate de muniţie şi armament. b. Cauzele subiective sunt: - inconstanţa în ochirea orizontală şi verticală a armei la fiecare cartuş (serie de cartuşe trase); - incorectitudinea poziţiilor pentru tragere, aşezării armei în umăr, folosirii reazemului şi mânuirii trăgaciului la tragerea fiecărui cartuş (serie de cartuşe trase); - vibraţiile neuniforme ale ţevii armamentului automat ca urmare a mişcării mecanismelor pe timpul reîncărcării; - inconstanţa şi neuniformitatea în menţinerea armamentului automat în mână pe timpul tragerii. (3) Cunoscând cauzele care produc împrăştierea, se poate micşora influenţa fiecăreia din ele şi, prin aceasta, se va micşora împrăştierea. Art. 243.(1) Trăgând un număr mare de lovituri, în aceleaşi condiţii meteorologice şi ochind aproximativ în acelaşi punct pe panou, fiecare lovitură se abate cu anumite mărimi (verticală şi orizontală) faţă de punctul mediu al loviturilor. De asemenea, punctele de cădere sunt dispuse după o anumită legitate (fig. 35), astfel:

Fig. 35. Schema dispunerii punctelor de cădere 122

- punctele de cădere se dispun simetric faţă de axele de împrăştiere. Dacă se trasează pe panou axele de împrăştiere, acestea sunt axe de simetrie; - punctele de cădere se dispun neuniform. Cele mai multe sunt în jurul punctului mediu al loviturilor, iar pe măsura îndepărtării de punctul mediu al loviturilor, ele se răresc; - punctele de cădere se repartizează pe suprafaţa unei elipse, ale cărei axe sunt axele de împrăştiere. (2) Legitatea de dispunere a punctelor de cădere pe o suprafaţă poartă denumirea de: lege de împrăştiere. (3) Împrăştierea (dispersia) traiectoriilor este limitată, simetrică şi neuniformă. Astfel, la tragerea cu un număr foarte mare de lovituri snopul de traiectorii ocupă un volum practic limitat (finit). Traiectoriile sunt dispuse simetric faţă de o traiectorie situată în mijlocul snopului, numită traiectorie medie (este traiectoria pe care se mişcă glonţul în lipsa tuturor surselor de împrăştiere), dar dispunerea lor nu este uniformă, astfel încât traiectoriile sunt mai dese în vecinătatea traiectoriei medii şi se răresc pe măsură ce creşte distanţa faţă de aceasta. (4) Legea împrăştierii reprezintă relaţia dintre mărimile abaterilor punctelor de cădere ale loviturilor faţă de punctul mediu al loviturilor, denumit centrul de împrăştiere şi posibilităţile producerii lor. (5) Ca rezultat al împrăştierii simetrice şi neuniforme, loviturile se repartizează legic pe suprafaţa de împrăştiere. În fâşiile de egală lăţime, egal depărtate de axele de împrăştiere, se repartizează un anumit număr, aproximativ egal de lovituri. (6) Pentru măsurarea suprafeţei de împrăştiere, pentru compararea împrăştierii gloanţelor la tragerea cu diferite categorii de armament de infanterie, se folosesc următoarele unităţi de măsură ale împrăştierii: - abaterea probabilă; - abaterea medie; - abaterea normală; - abaterea tolerată; - fâşia jumătăţii favorabile; - fâşia centrală (fâşia de miez). a) Abaterea probabilă este egală cu a opta parte din dreptunghiul de împrăştiere şi reprezintă lăţimea fâşiei învecinate cu axa de împrăştiere, care conţine aproximativ 25% din punctele de cădere (fig. 36). Se notează cu A p şi poate fi: - Apd - abatere probabilă în direcţie; - Apî - abatere probabilă în înălţime; - Apb- abatere probabilă în bătaie.

123

Fig. 36. Abaterea probabilă

124

b) Abaterea medie este egală cu două abateri probabile şi cuprinde 50% din cele mai bune puncte de incidenţă. Ca valoare metrică, este egală cu 1/4 din înălţimea (lăţimea) dreptunghiului de împrăştiere. c) Abaterea normală este egală cu opt abateri probabile (4 abateri medii) şi cuprinde 100 % din punctele de incidenţă. d) Abaterea tolerată cuprinde totalitatea punctelor de incidenţă şi este egală cu 16 abateri probabile sau de două ori dreptunghiul împrăştierilor normale. Dacă se împarte suprafaţa de împrăştiere la trei fâşii egale atunci în fâşia centrală se vor găsi 70 % din punctele de cădere, iar în fâşiile laterale câte 15%. e) Fâşia jumătăţii favorabile este fâşia care cuprinde 50% din punctele de incidenţă şi este dispusă simetric de-a lungul axei împrăştierii. f) Fâşia de miez este fâşia centrală care cuprinde 70% din punctele de cădere şi se notează cu Fc (fig. 37). Poate fi: - Fcd - fâşia de miez în direcţie; - Fcî - fâşia de miez în înălţime; - Fcb - fâşia de miez în bătaie. Lăţimea fâşiei centrale este egală cu aproximativ 1/3 din suprafaţă împrăştierii într-un anumit sens (în înălţime, în direcţie sau în bătaie), măsurată pe centrul acestei suprafeţe. Partea centrală este dreptunghiul care se obţine prin intersecţia a două fâşii de miez şi conţine 50% din punctele de cădere (0,70 x 0,70 = 0,49  0,50 sau 50%).

Fig. 37. Fâşia centrală a împrăştierii Între abaterea probabilă şi fâşia centrală există următoarea relaţie: 8Ap = 3Fc de unde: Ap = 3/8 Fc  F/3; Fc = 8/3Ap  3Ap. Abaterile probabile şi fâşiile de miez servesc pentru aprecierea mărimii împrăştierii. În cazul tragerilor la distanţe apropiate, suprafaţa împrăştierii are forma aproximativă a unui cerc, axa verticală şi cea orizontală fiind sensibil egale. Ca urmare, această împrăştiere se apreciază după o singură valoare şi anume după mărimea razei cercului care cuprinde cea mai bună jumătate (R 50) din totalul loviturilor (R 100). Cercul care cuprinde toate punctele de incidenţă are raza de 2,5 ori mai mare decât cel care cuprinde cea mai bună jumătate (fig. 38). 125

Fig. 38. Determinarea mărimii razelor care cuprind 50% şi 100% din numărul total de lovituri BB ‘ şi CC’ - axele de împrăştiere în înălţime şi respectiv în direcţie Între mărimea razei cercului care cuprinde cea mai bună jumătate din totalul loviturilor, abaterea probabilă şi fâşia centrală există un raport bine determinat şi anume: R 50 = 1,76 Ap = 0,6 Fc În practică, lovitura se consideră izolată şi nu se ia în considerare dacă abaterea punctului său de cădere faţă de punctul mediu de cădere al celorlalte lovituri este mai mare de 3 (R 50). Ca unitate de măsură a preciziei tragerii se folosesc valorile inverse ale abaterilor probabile, adică: 1 1 1 . d ; i ; A p A p Ab p

Art. 244.(1) Punctul mediu al loviturilor se stabileşte, în principal, în două situaţii: - când numărul loviturilor este mic (până la cinci lovituri); - când numărul loviturilor este mai mare. (2) La un număr mic de puncte de incidenţă (până la cinci) poziţia punctului mediu al loviturilor (P.M.L.) se determină prin procedeul diviziunii succesive a segmentelor. Pentru aceasta este necesare ca: - pentru două lovituri - să se unească cu o linie dreaptă cele două puncte de incidenţă, iar distanţa dintre ele să se împartă la jumătate (fig. 39.a); - pentru trei lovituri - să se unească cu o linie dreaptă două puncte de întâlnire (cele mai apropiate dintre ele), se împarte distanţa la jumătate. Punctul obţinut se uneşte cu cel de-al treilea punct de incidenţă, iar distanţa dintre ele se împarte în trei părţi egale. Deoarece spre centrul împrăştierii punctele de incidenţă sunt mai dese, prin P.M.L., al celor trei lovituri se înţelege diviziunea cea mai apropiată de primele două puncte de incidenţă (fig. 39.b); - pentru patru lovituri se continuă unirea punctului mediu al celor trei lovituri cu al patrulea punct de incidenţă, iar distanţa dintre ele se împarte în patru părţi egale. Diviziunea cea mai apropiată de primele trei puncte de incidenţă se ia ca punct mediu al celor patru lovituri (fig. 39.d). (3) Când sunt patru puncte de incidenţă; punctul mediu al loviturilor se mai poate determina astfel: punctele de incidenţă care sunt mai apropiate unul faţă de altul se unesc două câte două, mijlocul ambelor drepte se uneşte din nou, iar linia obţinută se împarte în două părţi egale; punctul de diviziune astfel obţinut va fi punctul mediu al celor patru lovituri (fig. 39.c).

126

(4) Atunci când există cinci puncte de incidenţă, punctul mediu al loviturilor se determină pentru acestea în acelaşi mod ca şi în cazul anterior (fig. 39.e). (5) La baza stabilirii P.M.L. pentru un număr mare de puncte de incidenţă stă principiul simetriei împrăştierii. În acest caz P.M.L. se determină prin procedeul trasării axelor de împrăştiere.

Fig. 39. Determinarea punctului mediu al loviturilor Art. 245.(1) Pentru a lovi un obiectiv într-un timp cât mai scurt şi cu consum minim de muniţie, trebuie ca tragerea să fie grupată şi precisă (fig. 33). (2) Tragerea grupată este tragerea în care împrăştierea reală a loviturilor trase cu armamentul respectiv corespunde normelor de tragere fără să le depăşească.

Fig. 40. Gruparea şi precizia tragerii (3) Gruparea tragerii depinde de: - calităţile armamentului; - priceperea trăgătorului de a grupa loviturile pe o suprafaţă cât mai mică. (4) Trăgătorul poate menţine calitatea armamentului de a trage grupat prin: - întreţinerea corectă a acestuia; - executarea corectă a încărcării armamentului; 127

- ochirea uniformă, cu respectarea unui regim normal de tragere. (5) Prin precizia tragerii se înţelege, în general, precizia de suprapunere a punctului mediu al loviturilor cu punctul dorit la ţintă, având în vedere şi gruparea loviturilor. Precizia de suprapunere a punctului mediu al loviturilor cu punctul de control depinde de gradul de suprapunere a traiectoriei medii cu cea tabelară. (6) Din două trageri, cea mai precisă va fi aceea la care mărimea împrăştierii este mai mică, iar punctul mediu al loviturilor va fi dispus mai aproape de acel punct din ţintă în care se urmăreşte căderea loviturii, adică mai aproape de punctul de control. (7) Precizia tragerii se asigură prin: - reglarea corectă a armamentului; - păstrarea cu grijă a armamentului şi muniţiei; - o perfectă instruire a trăgătorului. (8) Precizia tragerii este influenţată de: - stabilirea punctului de ochire; - aşezarea corectă a înălţătorului şi a corectorului de derivă; - poziţia trăgătorului; - mânuirea trăgaciului. Art. 246.(1) Câmpul de luptă modern se caracterizează prin existenţă unor ţinte de dimensiuni mici care apar timp scurt, impunând exigenţe sporite preciziei tragerilor. (2) Dacă se execută tragerea cu aceeaşi armă, bine reglată în condiţii ideale (cartuşele sunt identice, ochirea la fiecare lovitură în acelaşi punct, condiţiile meteorologice invariabile de la o lovitură la alta) se observă că gloanţele nu vor avea aceiaşi traiectorie, punctele de cădere vor fi diferite, determinând pe panou o suprafaţă de împrăştiere delimitată. Mărimea suprafeţei de împrăştiere în acest caz depinde numai de precizia armamentului. La tragerile reale însă condiţiile sunt altele, iar mărimea şi forma suprafeţei de împrăştiere vor fi şi ele diferite. Deci, precizia tragerii depinde de precizia armamentului, dar şi de alte cauze, care în funcţie de factorii care le produce se împart în: - cauze exterioare; - cauze determinate de caracteristicile cartuşului; - cauze determinate de caracteristicile armamentului; - cauze care depind de trăgător; (3) La tragerile la distanţe mari şi mijlocii, precizia tragerii este determinată în special de factorii care ţin de balistica exterioară (prima şi a doua grupă de factori) şi de precizia de determinare a datelor pentru introducerea corecţiilor de temperatură, vânt, derivaţie la unghiul de teren al ţintei, viteza de deplasare a ţintei. (4) Trăgându-se la distanţe mici, precizia tragerii depinde în principal de precizia armei şi de trăgător, iar influenţa factorilor exteriori şi ai cartuşului se diminuează considerabil. Art. 247.(1) Principalele cauze exterioare care influenţează precizia tragerii sunt: 128

-

condiţiile atmosferice; condiţiile naturale de iluminare a dispozitivelor de ochire; influenţa aşezării obiectivului în teren ; influenţa terenului pe care se execută tragerea; (2) Condiţiile atmosferice influenţează asupra preciziei tragerii, fie direct, fie prin intermediul trăgătorului, afectându-i capacitatea de luptă. Influenţa nemijlocită a condiţiilor atmosferice asupra traiectoriei glonţului impune cu necesitate introducerea diferitelor corecţii atunci când se trage la distanţe mijlocii şi mari. (3) Tablele de tragere care se folosesc ca elemente de bază la trageri sunt întocmite pentru condiţii atmosferice normale, adică: - presiunea la sol 750 mm Hg; - temperatura aerului şi a încărcăturii de azvârlire 15 0C; - umiditate relativă 50%; - viteza vântului zero (fără vânt). (4) Valorile împrăştierilor înscrise în tabelele de tragere sunt determinate pe baza tragerilor experimentale executate în poligoane în condiţii normale de tragere. Condiţiile atmosferice reale diferă întotdeauna faţă de cele normale. (5) De aceea, pentru asigurarea lovirii ţintei se introduc corecţii de ochire la variaţiile de temperatură, presiune, vânt lateral şi longitudinal, diferenţa de altitudine dintre poziţia de tragere şi ţintă, iluminarea naturală a aparatelor de ochire, natura terenului de pe care se execută tragerea. (6) Corecţiile se introduc continuu atunci când se produc variaţii sensibile faţă de condiţiile iniţiale, chiar pe timpul executării tragerilor, deoarece la tragerile la distanţe mijlocii şi mari, abaterile datorate acestora pot avea valori mari. (7) De mare importanţă asupra preciziei tragerii este şi influenţa iluminării naturale a dispozitivelor de ochire. Soarele prin poziţia sa pe care o are faţa de armă şi de trăgător influenţează precizia tragerii. Astfel, în cazul când soarele se găseşte deasupra trăgătorului, vârful cătării este iluminat puternic şi nu se mai vede din cauza strălucirii sale. În aceste condiţii, trăgătorul, realizând ochirea, ridică vârful cătării deasupra nivelului umerilor crestăturii înălţătorului, obţinându-se astfel abateri ale loviturilor în sus (fig. 41.a). Similar are loc influenţa luminii solare când soarele se află în stânga sau în dreapta (fig. 41.c, 41.d). De asemenea, când cerul este acoperit de nori se obţin lovituri sub nivelul punctului ochit (fig. 41.b).

129

Fig. 41. Influenţa iluminării naturale asupra preciziei tragerii (8) Aşezarea în teren a obiectivului în raport cu trăgătorul are o mare influenţă asupra preciziei tragerii. Astfel, în cazul când ţinta este dispusă faţă de trăgător la o înălţime mult mai mare sau mult mai mică, este necesar să se introducă corecţii funcţie de această diferenţă de nivel. Dacă se trage la înălţimi mijlocii şi mari, eroarea de determinare a unghiului de teren poate condiţiona apariţia unor abateri însemnate. Când tragerea se execută la distanţe mici acest factor se neglijează. (9) De asemenea, precizia tragerii este influenţată şi de natura terenului (solului) de pe care se execută tragerea, de modul aşezării, fixării şi rezemării armamentului. Corecţiile de tragere cu armamentul portativ se fac prin schimbarea punctului de ochire la iniţiativa trăgătorului sau la ordin. Art. 248. Toleranţele de fabricaţie ale elementelor cartuşelor, atât la dimensiuni cât şi la încărcătura de azvârlire şi la greutatea glonţului sunt foarte strânse. Uneori însă diferenţele de greutate şi dimensiuni nominale sunt sesizabile. Aceasta conduce la modificări ale vitezei glonţului ceea ce se răsfrânge asupra mărimii împrăştierii. Variaţiile în greutate, dimensiunile şi forma glonţului în limitele toleranţelor admise, influenţează asupra comportării sale pe traiectorie, mărind astfel împrăştierea. Interdependenţa între toleranţele la greutatea glonţului, greutatea încărcăturii de azvârlire, volumul tubului cartuş, la compoziţia şi toleranţele de fabricaţie ale produselor de ardere şi la viteza iniţială a glonţului pot fi determinate riguros. Aceşti factori pot produce variaţii ale vitezei iniţiale cu până la 10 - 20 m/s în jurul valorii medii (tabelare). Art. 249.(1) Organizarea generală şi particularităţile constructive ale fiecărui model de armament influenţează diferit caracterul şi mărimea împrăştierii. Modificări constructive mici pot avea ca efect importante îmbunătăţiri ale preciziei. (2) În procesul de exploatare a armei, ca urmare a uzurii, deteriorării parţiale sau chiar pregătirii necorespunzătoare pentru trageri, precizia tragerilor poate fi diminuată considerabil. (3) La tragerea cu armamentul neautomat, precum şi la tragerea cu armamentul automat, după cum arată practica, împrăştierea se subordonează legii normale de repartiţie. Abateri de la această lege se observă doar în apropierea limitei maxime a bătăii, aceste cazuri neavând însă importanţă practica. (4) La tragerea cu foc continuu cu armamentul automat, lovitura următoare este influenţată de lovitura precedentă, care având o 130

anumită acţiune asupra armei determină deplasarea întregului sistem, deformaţii elastice, preluarea unor jocuri între piese şi mecanisme, vibraţii. Acţiunea loviturii următoare se suprapune peste cea a loviturii precedente, influenţând diferit împrăştierea loviturilor trase. (5) În figurile 42, 43, 44, 45, 46 şi 47 este prezentată împrăştierea următoarelor gloanţe din serie faţă de primul, în diferite poziţii de tragere.

Fig. 42. La tragere cu mitraliera pe crăcan

Fig. 43. La tragere cu puşca-mitralieră

Fig. 44. La tragere cu pistolul-mitralieră din poziţia culcat – nerezemat

Fig. 45. La tragerea cu pistolul-mitralieră din poziţia culcat – rezemat

131

Fig. 46. La tragerea cu pistolul-mitralieră din poziţia în genunchi

Fig. 47. La tragerea cu pistolul-mitralieră din poziţia în picioare (6) Elipsa de împrăştiere se măreşte sau se deformează într-un mod specific fiecărei arme. Astfel, la tragerea cu pistolul mitralieră, nerezemat, foc continuu, elipsa de împrăştiere îşi măreşte axa verticală, fenomen care apare frecvent şi la tragerea cu mitralierele de calibru mare. În aceste condiţii poate apare chiar fenomenul de fragmentare a elipsei de împrăştiere în două părţi. Art. 250. Rolul trăgătorului în executarea tragerilor este hotărâtor. Aceeaşi armă, folosită de doi trăgători poate da rezultate total diferite. Pentru asigurarea unor rezultate bune la tragere sunt necesare o pregătire temeinică a trăgătorului şi un antrenament îndelungat. Art. 251.(1) La montarea armamentului, neînşurubarea completă a şuruburilor dă naştere la jocuri axiale ale ţevii, la vibraţii care conduc la intensificarea uzurii unor piese şi la creşterea împrăştierii loviturilor trase. Arcurile recuperatoare slăbite favorizează ciocnirea interioară a masei reculante cu peretele posterior al cutiei mecanismelor, producând vibraţii ale sistemului care influenţează negativ împrăştierea loviturilor trase. (2) La armamentul automat cu împrumut de gaze, mărimea împrăştierii este determinată şi de poziţia corectă a regulatorului de gaze. Art. 252.(1) La tragerea cu pistolul mitralieră, o importanţă

deosebită o are rezemarea corectă a armei. Pentru a pune în evidenţă influenţa condiţiilor de rezemare, la tragerea cu pistolul mitralieră cal. 7,62 mm, la distanţa de 100 m se prezintă următoarele rezultate: Condiţiile de tragere

Abaterea PML faţă de PC 132

Natura Poziţia de rezemare În înălţime În direcţie reazemulu i Piatră Inelul inferior al + 15 0 ulucului Piatră Între inelele ulucului + 14 0 Piatră Inelul superior al + 23 0 ulucului Pământ Inelul inferior al +7 -2 ulucului Pământ Între inelele ulucului +5 0 Pământ Inelul superior al + 14 -1 ulucului (2) Din tabel rezultă că abaterea punctului mediu faţă de punctul de ochire poate fi însemnată prin rezemarea diferită a armei pe reazeme diferite. În toate cazurile folosind un reazem mai dur, traiectoria se înalţă cu valori ce depind de armă şi de natura reazemului. În general, poziţia de rezemare a armei modifică înălţimea traiectoriei, iar modificarea condiţiilor de rezemare nu produc abateri ale punctului mediu al loviturilor în direcţie. 1.4. Reguli de tragere cu armamentul de infanterie Art. 253. Regulile de tragere cu armamentul de infanterie sunt norme elaborate pe baza teoriei probabilităţii şi completate prin trageri experimentale, care arată cum trebuie stabilite: a) gradaţia înălţătorului (gradaţia derivei, diviziunea reticulului); b) punctul de ochire, în funcţie de: - caracterul obiectivului; - distanţa până la obiectiv; - condiţiile de tragere (cu vânt şi fără vânt, pe ger sau pe căldură, la şes, în teren accidentat sau în munţi etc.) astfel ca traiectoria medie să treacă prin centrul obiectivului. Art. 254.(1) Noţiuni specifice: a) Înălţătorul – parte componentă a aparatelor de ochire mecanice, care asigură înregistrarea distanţelor şi executarea ochirii. Se compune, de regulă, din: - baza înălţătorului; - foaia înălţătorului; - arcul lamelar; - cursorul; - ţelul (dioptrul); - deriva. b) Cătarea – parte componentă a aparatelor de ochire mecanice, care asigură reglarea armei şi executarea ochirii. Se compune, de regulă, din: - baza cătării; - sania cătării; - apărătoarea cătării; 133

- cătarea propriu-zisă. c) Reticulul – parte componentă a aparatelor de ochire optice (placă de sticlă), pe care sunt gradate diviziunile necesare pentru executarea ochirii. d) Linia de ochire – linia dreaptă imaginară, care uneşte ochiul trăgătorului cu mijlocul crestăturii înălţătorului (mijlocul crestăturii ţelului, centrul dioptrului), cu vârful cătării şi cu punctul de ochire. e) Linia de miră – linia dreaptă imaginară, care uneşte mijlocul crestăturii înălţătorului (mijlocul crestăturii ţelului, centrul dioptrului) cu vârful cătării. f) Ochirea – totalitatea operaţiilor efectuate pentru îndreptarea ţevii armei în plan orizontal (în direcţie) şi în plan vertical (în înălţime), astfel ca linia de ochire să treacă prin punctul de ochire. g) Punctul de ochire – punctul de pe obiectiv sau dinafara acestuia, asupra căruia se ocheşte cu arma. h) Punctul de control – punctul de pe suprafaţa obiectivului, în care trebuie să ajungă loviturile (gloanţele), pe timpul tragerii cu o anumită categorie de armament, având înălţătorul fixat la o anumită gradaţie şi ochind asupra unui anumit punct de ochire. i) Traiectoria – drumul parcurs de centrul de greutate al glonţului, în aer, de la ieşirea din ţeavă până în punctul de cădere. j) Împrăştierea normală a gloanţelor (loviturilor, traiectoriilor, tragerii – fenomenul dispersării gloanţelor, pe timpul tragerii cu aceeaşi armă, în condiţii pe cât posibil identice. k) Traiectoria medie – traiectoria reală sau imaginară, care trece prin centrul împrăştierii. l) Ordonata traiectoriei medii deasupra liniei de ochire (ordonata balistică a traiectoriei) – perpendiculara pe linia de ochire, din oricare punct al traiectoriei. m) Punctul mediu al loviturilor – punctul în care traiectoria medie intersectează suprafaţa obiectivului. n) Cătarea bine prinsă – dispunerea vârfului cătării la mijlocul crestăturii înălţătorului (mijlocul crestăturii ţelului, centrul dioptrului), având marginea de sus la acelaşi nivel cu umerii crestăturii înălţătorului (crestăturii ţelului): Cauză: Efect: - la armamentul prevăzut cu cătare şi lovitură în centru înălţător (ţel) - la armamentul prevăzut cu cătare şi lovitură în centru dioptru (2) Greşeli de ochire: Pe timpul ochirii cu aparatele de ochire mecanice: - cătare plină lovitură sus - cătare subţire

lovitură jos

- cătare lipită stânga

lovitură în stânga

- cătare lipită dreapta

lovitură în dreapta

- cătare plină lipită stânga

lovitură în stânga sus

- cătare plină lipită dreapta

lovitură în dreapta sus

- cătare subţire lipită stânga

lovitură în stânga jos 134

- cătare subţire lipită dreapta Pe timpul ochirii cu aparate de ochire optice:

Cauză:

lovitură în dreapta jos

Efect: umbră marginală circulară, obiectivul nu se distinge clar umbră marginală semilunară sus, lovitură jos umbră marginală semilunară jos, lovitură sus umbră marginală semilunară, în stânga, lovitură în dreapta umbră marginală semilunară, în dreapta, lovitură în stânga

- ochiul prea aproape sau prea departe de ocular - ochiul sus faţă de axul optic - ochiul jos faţă de axul optic - ochiul în stânga faţă de axul optic - ochiul în dreapta faţă de axul optic

Art. 255. Tehnica ochirii: a) asupra obiectivelor terestre fixe şi care apar, pe timp de zi: - obţinerea poziţiei cătării bine prinse; - suprapunerea marginii de sus a vârfului cătării cu punctul de ochire; b) asupra obiectivelor terestre care se mişcă lateral faţă de direcţia de tragere, pe timp de zi: - la fel ca şi pe timpul tragerii asupra obiectivelor fixe şi care apar, pe timp de zi, cu precizarea că punctul de ochire se stabileşte după calcularea corecţiei de deplasare, cu ajutorul formulei: Cd = Vob x Tg x Sin K în care: Cd = corecţia de deplasare, în metri (siluete de ţintă, miimi, gradaţii ale derivei); Vob = viteza de deplasare a obiectivului, în metri pe secundă; Tg = durata de traiect a glonţului, în secunde; Sin K = valoarea sinusului unghiului de drum (K) al obiectivului faţă de direcţia de tragere; c) Asupra obiectivelor care se mişcă de front (se apropie sau se depărtează de trăgător), pe timp de zi: - la fel ca şi pe timpul tragerii asupra obiectivelor fixe şi care apar, pe timp de zi, cu precizarea că punctul de ochire se stabileşte după calcularea corecţiei de înălţător, cu ajutorul formulei: C1 = Vob x TL, în care: C1 = corecţia de înălţător, în sute de metri; TL = timpul de lucru necesar pentru pregătirea tragerii = 20 secunde; Vob = viteza de deplasare a obiectivului, în metri pe secundă; d) Asupra obiectivelor terestre, fixe şi care apar, pe timp de noapte: - în condiţii de iluminare artificială periodică sau neîntreruptă a terenului: - la fel ca şi pe timpul tragerii asupra obiectivelor fixe şi care apar, pe timp de zi; - asupra obiectivelor neiluminate, care se profilează pe fondul luminos al cerului (fondul stratului de zăpadă sau fondul unui incendiu): 135

- cu folosirea dispozitivelor de ochire cu substanţă luminiscentă (beta-light): - obţinerea poziţiei cătării bine prinse, pe fondul obiectivului; - suprapunerea marginii de sus a vârfului cătării cu punctul de ochire; - fără folosirea dispozitivelor de ochire cu substanţă luminiscentă (beta-light): - obţinerea poziţiei cătării bine prinse, pe fondul luminos al cerului (fondul stratului de zăpadă, fondul incendiului), lateral faţă de obiectiv; - suprapunerea marginii de sus a vârfului cătării cu punctul de ochire; - asupra obiectivelor care se demască prin lumină difuză: - cu folosirea dispozitivelor de ochire cu substanţă luminiscentă (beta-light): - obţinerea poziţiei cătării bine prinse, pe fondul întunecat, lateral faţă de obiectiv; - suprapunerea marginii de sus a vârfului cătării cu punctul de ochire; - fără folosirea dispozitivelor de ochire cu substanţă luminiscentă (beta-light): - obţinerea poziţiei cătării bine prinse, pe fondul luminos al obiectivului; - suprapunerea marginii de sus a vârfului cătării cu punctul de ochire; - asupra obiectivelor care se demască prin flacără la gura ţevii: - prinderea flăcării în apărătoarea cătării; - obţinerea cătării bine prinse, pe marginea de jos a flăcării; e) Asupra obiectivelor aeriene care zboară la mică înălţime: - obiectivul zboară lateral faţă de poziţia de tragere a plutonului: - la fel ca şi pe timpul tragerii asupra obiectivelor fixe şi care apar, pe timp de zi, cu precizarea că punctul de ochire se stabileşte după calcularea corecţiei de deplasare, cu ajutorul formulei: Cd = Vob x Tg în care: Cd = corecţia de deplasare, în metri (siluete de ţintă, miimi, gradaţii ale derivei); Vob = viteza de zbor a obiectivului, în metri pe secundă; Tg = durata de traiect a glonţului, în secunde; - obiectivul zboară în picaj spre poziţia de tragere a plutonului: - la fel ca şi pe timpul tragerii asupra obiectivelor fixe şi care apar, pe timp de zi, cu precizarea că se aplică o corecţie de distanţă de 400 – 300 m. Art. 256. Procedee de tragere: a) Asupra obiectivelor terestre care se mişcă: - procedeul însoţirii – constă în deplasarea continuă a liniei de ochire, pe direcţia de deplasare a obiectivului; - procedeul aşteptării – constă în alegerea de repere situate pe direcţia de deplasare a obiectivului şi executarea ochirii asupra acestor repere. În cazul ambelor procedee, tragerea poate fi executată astfel: - cu întrebuinţarea corectorului de derivă (la armele prevăzute cu derivă, ochind pe obiectiv); - fără întrebuinţarea corectorului de derivă, ochind în faţa obiectivului, la o distanţă egală cu corecţia de deplasare (Cd). Corecţiile de deplasare care se aplică sunt următoarele: - în cazul tragerii prin procedeul însoţirii: Cd = Vob x Tg x Sin K + Cti, în care: Cti = Ti x Vob 136

Ti = timpul întârzietor (necesar pentru mânuirea trăgaciului), care este de aproximativ 0,20 sec.; - în cazul tragerii prin procedeul aşteptării: Cd = 2 x Vob x Tg x Sin K; b) Asupra obiectivelor aeriene care zboară la mică înălţime: - procedeul însoţirii – constă în deplasarea continuă a liniei de ochire, pe direcţia de deplasare a obiectivului; - procedeul focului de baraj – constă în realizarea unei zone fixe de foc concentrat, în faţa obiectivului, la o distanţă egală cu corecţia de deplasare (Cd): Cd = 2 x Vob x Tg. 1.5. Operaţiuni pentru tragerea cu armamentul de infanterie Art. 257. Operaţiunile pentru tragerea cu armamentul de infanterie: sunt acţiuni efectuate de către trăgător, pe timpul: - pregătirii pentru îndeplinirea misiunii de foc; - îndeplinirii misiunii de foc; - încetării misiunii de foc. Art. 258. De regulă, în vederea tragerii cu orice categorie de armament de infanterie, se execută următoarele operaţiuni pentru tragere: - pregătirea pentru tragere; - executarea tragerii; - încetarea tragerii (temporară sau completă); - reluarea tragerii. a) Pregătirea pentru tragere se compune din următoarele mişcări: - luarea poziţiei pentru luptă; - încărcarea armei; - mânuirea înălţătorului. b) Executarea tragerii se compune din următoarele mişcări: - aşezarea armei în umăr; - ochirea; - mânuirea trăgaciului. c) Încetarea temporară a tragerii se compune din următoarele mişcări: - încetarea apăsării trăgaciului; - asigurarea armei; - trecerea armei în poziţia pentru luptă culcat; - continuarea observării câmpului de luptă. d) Încetarea completă a tragerii se compune din următoarele mişcări: - punerea înălţătorului la gradaţia minimă; - scoaterea încărcătorului de la armă şi aşezarea lui pe pământ, în dreapta (stânga), cu receptorul pe direcţia de tragere; - dezasigurarea armei, scoaterea cartuşului din camera cartuşului, lăsarea armei pe pământ (parapet), introducerea cartuşului în încărcător şi introducerea încărcătorului în geanta portîncărcătoare; - reluarea armei şi executarea percuţiei de control, având arma aşezată în umăr şi îndreptată pe direcţia de tragere; - asigurarea armei şi rămânerea în poziţia pentru luptă culcat. 137

Art. 259. Operaţiunile pentru aruncarea grenadelor de mână sunt următoarele: pregătirea grenadelor; aruncarea grenadelor. a) Pregătirea grenadelor se compune din următoarele mişcări: - scoaterea grenadei din sacul de merinde (locaş) şi scoaterea dopului (capacului) grenadei; - scoaterea focosului din sacul de merinde (locaş) şi înşurubarea grenadei la focos; - introducerea grenadei în sacul de merinde (locaş) sau aşezarea grenadei pe bermă. b) Aruncarea grenadelor se compune din următoarele mişcări: - scoaterea grenadei din sacul de merinde (locaş) sau luarea grenadei de pe bermă, cu mâna dreaptă (stângă), având focosul în sus şi strângând cu podul palmei peste pârghia de siguranţă şi cu degetele peste corpul grenadei; - sprijinirea mâinii cu grenada pe genunchiul piciorului drept (stâng) sau pe pământ, scoaterea cu degetul arătător al mâinii stângi (drepte), prin răsucire, a inelului cu cuiul de siguranţă şi aruncarea grenadei; - revenirea la poziţia pentru luptă în picioare sau adăpostirea în locaş (tranşee). Art. 260. Operaţiuni pentru tragere specifice anumitor categorii de armament: a) Puşca mitralieră - după luarea poziţiei pentru luptă, cu mâna dreaptă (stângă) se desface clema arcuită, şi se îndepărtează crăcanul de ţeavă, în aşa fel ca picioarele crăcanului să aibă o poziţie fixă; - după revenirea la poziţia drepţi, se prinde crăcanul de vergea cu clema arcuită, cu mâna stângă; - după mânuirea înălţătorului, se verifică poziţia corectorului de derivă (să fie la gradaţia zero) sau se fixează la gradaţia necesară. b) Puşca semiautomată cu lunetă - pentru înregistrarea unghiurilor de înălţător şi a derivei pe lunetă, se procedează astfel: - se apropie arma cu mâna stângă, pentru a vedea mai bine gradaţiunile rozetelor; - cu mâna dreaptă se roteşte rozeta de sus (a unghiurilor de înălţător) şi se aduce gradaţiunea necesară în dreptul indicelui de pe corpul lunetei; - cu mâna dreaptă se roteşte rozeta laterală (a derivei) şi se aduce gradaţiunea necesară în dreptul indicelui de pe corpul lunetei; - pentru ochirea cu ajutorul lunetei, se procedează astfel: - se apropie ochiul drept de boneta ocular, în prelungirea axului optic al lunetei; - se descoperă obiectivul şi se suprapune diviziunea corespunzătoare de pe reticul, pe punctul de ochire; 138

- se menţine scala derivei de pe reticul în poziţie orizontală. 3. Instrucţia de transmisiuni Art. 277. Instrucţia de transmisiuni are ca scop: cunoaşterea modului de utilizare a mijloacelor de comunicaţii din înzestrare, învăţarea instalării şi a exploatării tehnicii în condiţiile câmpului de luptă modern, transmiterea şi recepţionarea corectă a datelor şi informaţiilor necesare conducerii şi cooperării în luptă, în condiţiile utilizării de către adversar a mijloacelor de război electronic. 3.1. Mijloace de comunicaţii cu fir Art. 280.(1) Mijloacele de comunicaţii cu fir asigură transmiterea şi recepţionarea sigură şi de calitate a comunicărilor, conferind corespondenţilor certitudinea că sunt înţeleşi. Legăturile se pot realiza între doi sau mai mulţi corespondenţi în acelaşi timp. (2) Mijloacele din înzestrare permit realizarea legăturilor la distanţe mari. Posibilitatea interceptării legăturilor cu fir de către adversar este redusă. (3) Legăturile prin această categorie de mijloace sunt puţin influenţate de condiţiile atmosferice , de timpul şi anotimpul în care se realizează. Legăturile realizate prin mijloace cu fir sunt supuse acţiunii factorilor distructivi ai adversarului. (4) Din categoria mijloacelor de comunicaţii cu fir fac parte: cablurile telefonice de campanie, aparatele telefonice, centralele telefonice şi alte materiale de linii. 3.1.1. Cablul uşor de campanie Art. 281.(1) Cablul CTY-67 este un cablu uşor de campanie din înzestrarea subunităţilor de comunicaţii. Este destinat pentru realizarea liniilor de comunicaţii de campanie. (2) Cablul este compus din două conductoare izolate, diametral exterior nedepăşind 3 mm. Cele două conductoare sunt de culori diferite – verde şi albastru. (3) Conductoarele au o rezistenţă mecanică mai mare de 50 kgf. (4) Masa unei lungimi de cablu de 1 km este între 2325 kg. (5) Lungimea de construcţie pentru cablul C 67 este de 500 m. Se înfăşoară pe un tambur metalic cu pereţi laterali. Bobina de cablu astfel formată are o masă de aproximativ 14,6 kg. (6) Pentru întinderea şi strângerea liniilor din cablu uşor de campanie, bobinele cu cablu sunt aşezate pe un derulator de spate. (7) Derulatorul de spate este astfel realizat încât permite desfăşurarea uşoară a cablului la întindere şi înfăşurarea sa pe timpul strângerii liniei. Pentru strângerea cablului pe tambur, derulatorul se aşează la pieptul militarului, care acţionează manivela pentru a transmite o mişcare de rotaţie tamburului. 139

(8) Derulatorul de spate are o masă care nu depăşeşte 5,5 kg. 3.1.2. Construcţii linii din cablu de campanie Art. 282. Liniile de comunicaţii din cabluri de campanie sunt destinate realizării legăturilor pentru transmisiile telefonice, telegrafice, de date, şi pentru acţionarea de la distanţă a staţiilor de radio. Art. 283.(1) Pe timpul realizării şi funcţionării liniei din cablu de campanie, militarii din cadrul grupei execută atribuţiunile stipulate în Instrucţiunile pentru construcţia liniilor din cablu de campanie. Subunitatea de bază este grupa de construcţii linii cablu. Grupa poate acţiona întrunit sau pe echipe. (2) În timpul desfăşurării acţiunilor specifice pentru luptă, militarii poartă ţinuta corespunzătoare sezonului şi au asupra lor armamentul individual din dotare, masca contra gazelor şi lopata mică. (3) În toate împrejurările trebuie luate măsuri de mascare a liniilor din cabluri, folosind mijloacele şi materialele din zonă. (4) Concomitent cu îndeplinirea misiunii, subunitatea de construcţii linii din cablu de campanie, execută şi cercetarea zonei în care acţionează, pe itinerarul pe care realizează linia. (5) Întinderea, apărarea şi strângerea liniilor din cablu de campanie se execută în conformitate cu dispoziţiunile şefului structurii de comunicaţii. (6) Baremele stabilite pentru întinderea şi strângerea liniilor din cablu de campanie sunt diferite. Aceste bareme se majorează sau se reduc în raport de condiţiile concrete în care se realizează linia. Art. 284. Liniile din cabluri de campanie cu lungimi mici, de până la 500 metri, sunt realizate de către un singur militar. Se pot realiza de către telefoniştii din centrele de comunicaţie, sau de către radiotelefonişti de la staţiile de radio care vor fi acţionate de la distanţă. Art. 285. Subunitatea care a realizat o linie din cablu de campanie asigură întreţinerea, paza şi apărarea ei. La nevoie ridică deranjamentele care pot apare pe timpul exploatării. Art. 286.(1) Ţinând seamă de specificul acţiunilor de luptă, cea mai mare parte a lucrului se desfăşoară pe timpul nopţii sau în condiţii de vizibilitate redusă. Disciplina, priceperea şi hotărârea militarilor în executarea lucrărilor sunt hotărâtoare pentru îndeplinirea la timp a misiunilor. Lucrările executate pe timp de noapte se vor controla ziua şi se vor corecta şi îmbunătăţi, după caz. (2) În timpul lucrului se va limita folosirea mijloacelor de iluminat, se va evita producerea zgomotelor. Pentru prevenirea surprinderii se va executa observarea şi ascultarea. Punctele importante: noduri, treceri, aflate pe teren, se vor marca cu mijloace din zonă, care să fie vizibile din ambele sensuri de întindere a liniei, dar fără a atrage atenţia. Art. 287. Liniile de comunicaţii din cablu de campanie se întind direct pe sol, rămânând la suprafaţă – fără alte măsuri speciale. Pot fi realizate şi aerian, pe suporţi naturali sau artificiali. În toate cazurile se iau măsuri de consolidare a liniei, la anumite intervale. 140

Art. 288. În mod obligatoriu, se ia măsura protejării liniilor prin îngropare la 2040 cm în următoarele cazuri: – în interiorul punctelor de comandă; – la executarea trecerilor, peste căile de comunicaţii terestre – drumuri, căi ferate – pe sub liniile de transport de energie electrică; – în raioanele probabile de acţiune a blindatelor; – pe porţiunile expuse deranjamentelor. Art. 289. În teren frământat, parţial acoperit, liniile se întind pe marginea râpelor, şanţurilor, folosind pentru consolidare materialele din zonă. Viroagele şi râpele se traversează aşezând cablul pe jos, dacă au o deschidere mai mare de 50 de metri. Distanţele mai mici se traversează aerian, luând măsuri de consolidare la margine. Art. 290. În teren muntos liniile din cablu de campanie se vor întinde dea lungul căilor de comunicaţie terestră – drumuri, cărări, poteci, plaiuri – de regulă pe partea dinspre creastă. Art. 291. În terenuri joase, inundabile, mlăştinoase, umede, liniile din cablu de campanie se întind pe suporţi naturali sau improvizaţi. Se iau măsuri de suspendare, obligatorie, a nodurilor. Art. 292.(1) La terminarea fiecărei bobine se verifică linia şi se execută un nod luând măsuri de asigurarea continuităţii liniei, izolarea nodului şi mascarea locului unde se află. (2) Se vor evita, pe cât posibil, liniile permanente aeriene şi din reţeaua de transport a energiei electrice. Dacă pe acelaşi traseu se întind mai multe circuite, din cablu de campanie, între acestea să fie o distanţă de minim 50 metri. (3) Nu este permisă aşezarea cablului pe fundul şanţului din marginea drumului, pe fundul tranşeei sau şanţurilor de comunicare. Art. 293. În localităţi, liniile se vor întinde pe la periferie, evitând arterele intens circulate. Vor fi evitate obiectivele importante – clădiri înalte, sedii de instituţii, instalaţiile industriale, gara, depozitele – de combustibil şi altele. Nu se vor folosi stâlpii de la reţeaua electrică de înaltă tensiune. 3.2. Mijloace de comunicaţii telefonice Art. 295.(1) Mijloacele de comunicaţii telefonice asigură transmiterea directă a vorbirii la distanţă. Avantajele acestor mijloace le fac indispensabile în desfăşurarea actului de conducere. Ele asigură transmiterea rapidă, în timp real, a comunicărilor – ordine, dispoziţii, rapoarte ş.a. – între corespondenţi. Pot fi conectate la linii: cu fir, radio, radioreleu, laser, troposferice, satelit. (2) Pentru ca de la un singur aparat telefonic să se realizeze comunicări cu mai multe aparate, consecutiv, s-au realizat centralele telefonice. La aceste mijloace se conectează mai multe aparate telefonice care devin abonaţi ai centralei. 3.2.1. Aparatul telefonic de campanie Art. 296.(1) În înzestrarea unităţilor şi subunităţilor sunt aparate telefonice de campanie, care lucrează în sistem cu baterie locală şi apel de inductor. 141

(2) Aparatele telefonice sunt destinate pentru organizarea staţiilor telefonice finale; pentru asigurarea legăturilor telefonice pe direcţii de comunicaţii cu fir sau conectate la staţii telefonice centrale. Art. 297. Posibilităţile aparatului telefonic: - poate fi conectat pe linii telefonice din cablu; - poate fi conectat ca abonat la centralele telefonice care lucrează în sistem cu baterie locală, manuale, cu apel de inductor şi în centrale telefonice care lucrează în sistem cu baterie centrală, manuale sau automate, analogice; - poate prelua canalele telefonice ale staţiilor radioreleu; - poate acţiona de la distanţă staţiile radio; - poate fi instalat ca staţie telefonică intermediară sau post telefonic de control. Art. 298. Caracteristicile tehnice: - sursa pentru transmiterea apelului către corespondent este un generator electric, un indicator; - anunţarea apelului se face cu o sonerie de curent alternativ sau o sonerie electronică; - alimentarea electrică a aparatului telefonic o asigură o baterie locală de 4,5 V.c.c. formată din trei elemente R 14 sau R 20 de 1,5 V. Consumul aparatului este redus, fapt care îi asigură o autonomie de funcţionare de 240250 ore; - microfonul aparatului este de tipul M.D.-1. Are o sensibilitate redusă faţă de sunetele laterale sau din surse îndepărtate; - receptorul aparatului este o capsulă receptoare C.R.E.-1. Asigură redarea fidelă a semnalului receptorului. - telefonul este asamblat într-o cutie din masă plastică care îi asigură o protecţie mecanică. Greutatea aparatului este redusă, nedepăşind 2,7 kg. Poate fi transportat pe umăr, având o cordeluţă pentru transport. Art. 299.(1) Instalarea aparatului telefonic va fi precedată de verificarea mecanică şi electrică: a) verificarea mecanică: se verifică existenţa, integritatea şi mobilitatea elementelor componente. Toate să fie în bună stare, să se acţioneze uşor; b) verificarea electrică: se verifică sursa de alimentare prin constatarea efectului local. Apoi se scurtcircuitează bornele de linie L1 şi L2 ale telefonului şi se învârteşte uşor manivela inductorului. Trebuie să se învârtă mai greu, în trepte. Apăsând butonul de control, învârtind manivela inductorului, trebuie să se mişte mai uşor iar soneria de apel trebuie să sune. (2) Conectarea aparatului telefonic la linie, se face, de regulă pe linie dublă, la bornele L1 şi L2. La o tragere uşoară să nu iasă firul de la bornă.

142

Fig. 48. Conectarea telefonului la linie, ca staţie telefonică finală (3) Microreceptorul se scoate afară şi se închide capacul. Telefonul se aşează pe masă sau pe un suport; în locaş; niciodată pe pământ. Trebuie să fie ferit de apă, zăpadă, noroi. (4) Transmiterile se fac cu o voce potrivită, normală. Telefonul nu asigură secretul comunicărilor. Art. 300. Paza şi apărarea staţiilor telefonice o face militarul telefonist, cu armamentul din dotare. Pentru protecţia personalului şi a aparatului se amenajează un locaş (Anexa nr. 6 şi nr. 7). Art. 301. Pentru asigurarea funcţionării normale aparatul telefonic se întreţine zilnic. Lunar se face o întreţinere, prevăzută în instrucţiuni. În situaţia că nu este folosit mai mult timp, se scot din aparat bateriile şi se introduce microreceptorul în interior. Păstrarea aparatelor telefonice se face pe rafturi, în încăperi curate, neîncălzite. 3.2.3. Centrala telefonică Art. 303.(1) Centrala telefonică este un mijloc de comunicaţii care asigură conectarea mai multor abonaţi telefonici şi comutarea legăturilor între acestea pentru transmiterea şi recepţionarea datelor şi informaţiilor. (2) În înzestrare sunt centrale telefonice manuale, de campanie, care lucrează în sistem cu baterie locală şi apel de inductor. Sunt destinate pentru organizarea staţiilor telefonice centrale de capacitate mică. Art. 304. Posibilităţile centralei: - poate asigura legături pentru 1012 abonaţi telefonici, în sistem cu baterie locală şi apel de inductor. Capacitatea staţiei telefonice centrale poate fi extinsă la 24 abonaţi prin cuplarea a două centrale; - poate conecta staţii radio pentru a fi acţionate de la distanţă, direct de la centrală sau de către abonaţii centralei, la cerere; - se poate interconecta cu alte centrale, care lucrează în sistem cu baterie locală, cu baterie centrală, manuale sau automate, pe două trunchiuri; - la defectarea echipamentului operator se poate conecta un telefon la bornele T.O.. Art. 305. Caracteristici tehnice: - sursa de apel a centralei este constituită dintr-un inductor; identic cu cel de la telefonul de companie; - recepţia apelului de la abonaţi se realizează prin semnalizare optică – cu diode luminiscente sau anunţătoare de apel cu clapă – şi acustică, cu o sonerie electronică. Semnalizarea apelului se anulează când operatorul a răspuns la apel sau când este apăsat butonul de anulare; 143

- sfârşitul de convorbire este afişat prin aceleaşi diode luminiscente şi sonerie; - alimentarea electrică a centralei este asigurată de o baterie locală de 4,5 V.c.c. realizată din trei elemente R20 sau R14 de 1,5 V; - pentru alimentarea dispozitivelor de semnalizare, optică şi acustică, centrala mai are o baterie identică de 4,5 V.c.c.; - autonomia de funcţionare, în condiţii normale de exploatare, este de minimum 150 ore; - centrala poate conecta pentru alimentare şi alte surse de curent continuu, atipice, de 35 V.c.c. având în acest scop borne de conectare; - asigură şase legături simple şi patru legături circulare, între toţi abonaţii centralei, acţionarea de la distanţă a staţiilor de radio şi legături cu abonaţii altor centrale telefonice cu care centrala este interconectată. Art. 306. În vederea instalării, centrala trebuie verificată din punct de vedere mecanic şi electric. a) Verificarea mecanică: presupune inspectarea elementelor componente, existenţa, integritatea şi starea lor de funcţionare. Se verifică mobilitatea inductorului, a bornelor, comutatoarelor, butoanelor, a cheii şi discului de apel. b) Verificarea electrică presupune verificarea surselor de apel şi a surselor de alimentare. La fiecare echipament de abonat – la borne – se conectează succesiv un aparat telefonic în stare bună. Se transmite apel spre centrală. La primirea apelului centrala trebuie să semnalizeze, optic şi acustic. Se conectează cu echipamentul operator pe abonatul respectiv şi se verifică transmiterea/recepţia vorbirii în ambele sensuri. Se verifică transmiterea apelului spre abonat. Se procedează în acelaşi mod pentru toţi abonaţii. Art. 307.(1) Abonaţii centralei pot fi conectaţi direct la bornele centralei sau la cutia de joncţiune, de la nr. 110. (2) La primele zece locuri de abonat se pot conecta abonaţi telefonici care lucrează în sistem cu baterie locală sau staţii de radio pentru a fi acţionate de la distanţă, prin centrala telefonică. (3) La locurile nr. 11 şi 12 se pot conecta abonaţi care lucrează în sistem cu baterie locală sau se interconectează cu o centrală telefonică care lucrează în sistem cu baterie centrală, manuală sau automată.

Fig. 49. Conectarea abonaţilor la centrala telefonică Art. 308.(1) Legătura simplă, este realizată de către operator la cererea abonatului chemător. La sosirea apelului operatorul răspunde prezentându-se cu indicativul staţiei telefonice centrale. Transmite apel către abonatul chemat. 144

La sosirea apelului sonor abonatul răspunde prezentându-se cu indicativul care îi este repartizat. Centralistul se prezintă şi îi cere să vorbească, moment în care îi realizează legătura cu abonatul chemător. După ce se convinge că cei doi abonaţi se aud reciproc, centralistul se deconectează de pe legătura realizată. (2) Legătura unui abonat al centralei telefonice pentru acţionarea de la distanţă a unei staţii de radio conectată la centrala telefonică se realizează ca o legătură simplă. În acest caz abonatul care acţionează de la distanţă staţia de radio este atenţionat că va vorbi prin radio. În consecinţă el este obligat să respecte toate regulile traficului radio în fonie şi va folosi indicativul staţiei radio pentru apel şi răspuns la apel pe linia radio. (3) Legătura circulară sau teleconferinţa, este o legătură simultană între trei sau mai mulţi abonaţi. La primirea comenzii pentru o legătură circulară operatorul la centrala telefonică procedează astfel: confirmă abonatului chemător comanda primită, prin repetarea ei în întregime. Se conectează pe rând spre fiecare abonat chemat, îi transmite apel şi îl anunţă despre convorbirea circulară la care este chemat să participe şi îi cere să rămână la aparat, în aşteptare. Procedează în acelaşi mod cu toţi abonaţii chemaţi, după care revine la abonatul chemător şi îl anunţă că are legătura circulară cerută. Operatorul se convinge că abonaţii se aud între ei, după care el se deconectează. Art. 309.(1) Anunţarea sfârşitului de convorbire se face prin aceleaşi anunţătoare de apel, optice ori cu clapă şi acustic. La sfârşitul convorbirii abonatul chemător, are obligaţia să semnalizeze acest fapt centralei. În acest scop va învârti scurt, de trei ori, manivela inductorului. La centrala telefonică aceasta se semnalizează prin iluminarea diodelor de anunţare a apelului la abonaţii care sunt în acea legătură sau vor cădea clapele anunţătoarelor de apel ale abonaţilor. Soneria va semnaliza acest lucru. (2) Operatorul la centrala telefonică verifică, prin ascultare, dacă convorbirea realizată a luat sfârşit, după care decuplează pe fiecare abonat în parte. Art. 310. Traficul efectuat prin centrala telefonică implică participarea operatorului numai până la stabilirea legăturii. Utilizarea frazelor standard este obligatorie. Operatorul la centrala telefonică nu va angaja alte convorbiri cu abonaţii. Art. 311. Legăturile realizate prin aceste centrale telefonice nu sunt secretizate. Operatorul la centrala telefonică nu are voie să primească sau să transmită fonograme sau alte comunicări. Art. 312.(1) Întreţinerea centralei în stare bună de funcţionare presupune executarea unei întreţineri periodice, zilnice şi lunare. Pe timpul exploatării, centrala va fi ferită de acţiunea factorilor atmosferici. La instalare nu se va aşeza direct pe pământ. În amenajările genistice se vor lua măsuri de protecţie (Anexa nr. 8 şi nr. 9). (2) Când nu este folosită se păstrează curată, împachetată, pe rafturi, în încăperi neîncălzite. Bateriile vor fi scoase din casete şi păstrate separat. 145

Art. 313. Pentru protecţia personalului şi a echipamentelor centrala telefonică de campanie are siguranţe fuzibile şi se conectează la o priză de pământ de rezistenţă mică. Instalarea prizei de pământ este obligatorie şi se face înaintea conectării liniilor abonaţilor. Art. 314. Paza şi apărarea staţiei telefonice centrala se asigură printr-un post de santinelă, serviciu efectuat de către militarii din echipa de deservire a centralei, în timpul când nu sunt în serviciu operativ. 3.3. Mijloace de comunicaţii radio Art. 316.(1) Mijloacele de comunicaţii radio sunt o categorie de mijloace care asigură transmiterea şi recepţionarea semnalelor prin intermediul radiaţiei electromagnetice. Mijloacele radio asigură transmiterea rapidă, directă, fără intermediari a comunicărilor între corespondenţi, fără utilizarea unui circuit fizic. (2) Aceste mijloace permit stabilirea legăturii între corespondenţii aflaţi în mişcare – pe sol, în aer, pe/şi sub apă. De asemenea permit stabilirea legăturii între corespondenţi al căror loc de staţionare nu este cunoscut. Pot stabili legătura peste zone greu accesibile sau inaccesibile, ori zone contaminate. Timpul de realizarea legăturii este redus. Art. 317.(1) Legătura poate fi realizată între doi corespondenţi sau cu un număr foarte mare, de corespondenţi, simultan. Permite realizarea legăturii unilateral şi bilateral, succesiv şi/sau simultan. (2) Mijloacele radio de producţie recentă asigură un anumit grad de secretizare. Dispun de elemente de protecţie împotriva măsurilor de război electronic ale adversarului. (3) Legăturile prin mijloacele radio sunt influenţate de condiţiile atmosferice, dar nu în mod hotărâtor. Cele mai multe asigură o legătură stabilă, fără căutare şi reacord. (4) Mijloacele pot fi acţionate normal, de la panoul frontal, sau de la distanţă, până la 500 m, prin linii cu fir. (5) Pot fi mascate uşor şi rapid, împotriva cercetării adversarului. În acest scop sunt folosite materialele din zonă sau cele din dotare. (6) Datorită faptului că mijloacele radio radiază în spaţiu energie electromagnetică, sunt uşor de descoperit şi se poate stabili cu precizie locul de instalare al staţiei. (7) Radiaţia electromagnetică poate fi interceptată, de adversarul care poate asculta transmiterile care se fac prin aceste mijloace. În consecinţă este obligatorie luarea unor măsuri pentru păstrarea secretului şi contracararea acţiunilor adversarului. (8) Pe timpul lucrului din mişcare şi în timpul nopţii, distanţa dintre corespondenţi se reduce simţitor. 3.3.1. Staţia radio portativă Art. 318. Staţiile radio portative, de putere mică, lucrează în gama undelor ultrascurte, în fonie, telegrafie auditivă şi pentru transmiteri de date. Sunt destinate să asigure legăturile radio la eşaloane tactice. 146

Art. 319. Caracteristici tehnice: - gama de frecvenţe este de la 20.000 la 80.000 KHz, la unele ajungând la 107.975 KHz; - la aceste mijloace, care lucrează cu modulaţie în frecvenţă, ecartul este de 25 KHz, şi/sau 1 KHz; - mijloacele radio din această gamă au de la 2000 până la 3120 frecvenţe fixe sau canale de legătură, mergând până la 50.000 f.f.; - staţiile realizează următoarele moduri de lucru: telefonie cu modulaţie în frecvenţă, telegrafie auditivă cu modulaţie în frecvenţă, realizate pe frecvenţe fixe, în clar. Unele staţii radio pe lângă aceste moduri de lucru, pot realiza o telefonie cu un anumit grad de secretizare a informaţiei. De asemenea pot lucra şi în salt de frecvenţe; - aceste mijloace permit conectarea unor aparate periferice care asigură schimbul de date, la viteze de transmitere mici şi medii; - posibilităţile de lucru ale mijloacelor radio diferă de la un tip la altul, dar sunt câteva comune, astfel: - pot fi acţionate normal, de la panoul frontal al staţiei, în toate modurile de lucru; - pot lucra normal sau cu economizor de energie, fără a afecta calitatea legăturii realizate; - pot lucra cu sau fără atenuator de zgomot; - pot fi acţionate de la distanţă, direct de la un aparat telefonic, sau prin intermediul unei centrale telefonice, care asigură legătura abonaţilor săi; - unele staţii radio pot fi acţionate de la distanţă de către o altă staţie radio similară sau identică; - pot lucra în retranslaţie, manuală sau automată; - staţiile fiind portative, pot lucra instalate pe loc sau samarizate pentru lucru din mişcare; - pot fi instalate pe autovehicule de transport sau pe autospeciale, pe mijloace de luptă, pe blindate, nave şi aeronave; - pot transmite şi recepţiona un apel tonal. - puterea este o caracteristică specifică emiţătorului. Aceste staţii fac parte din categoria staţiilor de putere mică. Au puterea cuprinsă între 12 W până la 7 W iar la cele mai recente de la 5 la 20 şi chiar 50 W. Puterea este ajustabilă, de regulă în trei trepte. Art. 320.(1) În completul acestor staţii sunt, de regulă mai multe antene. Antena este elementul care radiază energia electromagnetică în spaţiu la emisie, şi captează o parte din energia radiată, la recepţie. Caracteristica de directivitate a antenei influenţează mult distanţa până la care se poate stabili legătura (Anexa nr. 10 şi nr. 11). (2) Staţiile din înzestrare au în complet antenă baston cu o lungime între 1,2 m şi până la 4 m. Specific acestui tip de antenă este caracteristica sa de directivitate; în plan orizontal – este circulară. În acest fel, un corespondent, sau mai mulţi, aflaţi pe o anumită rază în jurul staţiei radio, va stabili legătura în condiţii bune. Raza este de ordinul a câţiva km (Anexa nr. 10). 147

(3) Aceste antene se folosesc la lucrul din mers, când se lucrează cu mai mulţi corespondenţi – în reţea, când nu se cunoaşte locul unde se află corespondentul etc. (4) Antena filară, este o antenă cu caracter directiv. Cea mai mare parte a energiei electromagnetice radiate se propagă pe direcţia pe care este întinsă - spre corespondent. Se utilizează la lucrul în direcţie radio, punct la punct, când corespondentul se află la o distanţă mare. Se instalează orizontal, la o înălţime de un metru deasupra pământului. (5) Antena fir înclinat, este o antenă cu un pronunţat caracter directiv. Datorită compunerii, formei şi a modului de instalare, această antenă canalizează cea mai mare parte a radiaţiei pe o anumită direcţie – pe care este orientată – formând o petală alungită şi mai mulţi lobi secundari (Anexa nr. 11). (6) Folosind o astfel de antenă se poate realiza o legătură la o distanţă comparabil mai mare, cu acelaşi consum de energie. În plus, probabilitatea interceptării legăturii de către adversar este simţitor redusă. Art. 321. La lucrul de pe loc, staţiile radio din gama UUS, de putere mică, asigură o legătură de calitate la 1012 km cu antena baston de 1,2–2,4 m şi 1525 km când bastonul este de 4 m. În varianta vehiculară cu antenele cu efect directiv, distanţa de lucru ajunge la 3035 km. Art. 322. Alimentarea staţiilor radio este asigurată de la o sursă de curent continuu de 12 V.c.c. constituită dintr-o baterie de acumulatoare Ni.Cd., reîncărcabilă. Unele mijloace radio acceptă şi alimentarea de la o sursă de curent continuu de 1832 V.c.c., în varianta vehiculară. Art. 323. Autonomia de funcţionare este de 1012 ore când raportul de utilizare a staţiei pe emisie/recepţie este de 1/10. Nu este permis lucrul staţiei un timp mai lung pe emisie. Art. 324. Dimensiunile gabaritice şi greutatea sunt reduse; la câţiva dm 3 şi între 4,512 kg, împreună cu sursa de alimentare. Art. 325.(1) Instalarea staţiei radio se face în locurile cele mai favorabile pentru stabilirea legăturii. Pentru punerea în funcţiune se parcurg următoarele etape: alegerea locului de instalare; despachetarea completului; verificarea stării de funcţionare; instalarea staţiei. (2) La alegerea locului de instalare se vor avea în vedere: situaţia tactică şi condiţiile concrete din zonă. Staţia se va instala pe o poziţie dominantă din teren. Se va căuta să existe vizibilitate între corespondenţi, astfel vor fi preferate pantele orientate către staţia corespondentă. (3) În teren frământat, acoperit cu vegetaţie, se va evita instalarea staţiei la liziera pădurii. Este de preferat, amplasarea ei în teren deschis, la 100200 metri distanţă de pădure. Când situaţia concretă nu permite, staţia se va instala în interiorul pădurii, la minimum 50 m de lizieră. În acest caz se va lua măsura ridicării antenei deasupra vârfurilor copacilor (4) În teren muntos staţiile se vor instala, cât mai sus. Se vor evita obstacolele dintre corespondenţi. Este preferată creasta versanţilor. Atunci când corespondenţii sunt de-a lungul văii, staţiile se pot instala şi aproape de talveg. (5) Despachetarea staţiei se face în apropierea locului de instalare. Când nu sunt alte posibilităţi, lada staţiei se va constitui în suportul 148

pentru instalarea ei. În nici un caz nu se va aşeza staţia direct pe pământ. În amenajările genistice, sub staţie se va aşeza o scândură sau vergele de lemn, fascine, ori alte materiale izolante (Anexa nr. 6 şi nr. 7). Art. 326.(1) Punerea staţiei în funcţiune este precedată de o verificare a elementelor din completul staţiei. Acestea se vor verifica din punct de vedere mecanic şi electric. (2) Verificarea mecanică presupune stabilirea existenţei, stării de integritate, de întreţinere şi curăţenie a tuturor elementelor din inventar, prin aspectare. Se examinează exteriorul staţiei, bateria, elementele de conectică, pentru a sesiza eventualele lipsuri sau defecte mecanice. (3) Se verifică existenţa şi strângerea corespunzătoare a şuruburilor, clemelor şi clapelor. Se verifică lupele, lentilele şi ferestrele de protecţie a scalelor, afişajele electronice, displayul. Butoanele şi comutatoarele, fixarea şi funcţionarea normală, rotirea lină sau în trepte, după caz şi stabilitatea lor pe poziţie. (4) Se verifică opritorile mecanice, dispozitivele şi pârghiile de blocare, starea lor de funcţionare. Se verifică prin apăsare normală tastele panoului de comandă. (5) Se controlează cablurile de legătură, bi şi multifilare, coaxiale: să nu fie îndoite sub unghiuri mici, secţionate, dezizolate, tăiate, întrerupte etc. (6) În final, comutatoarele rămân pe o poziţie apropiată modului de lucru care urmează a fi realizat iar comutatorul de pornire/oprire pe poziţia OPRIT. (7) Conectarea bateriei de alimentare se face polarizat: plusul la borna „+“; minusul la borna „–“. După conectare se verifică starea de încărcare a bateriei; la fiecare staţie, în modul indicat de instrucţiuni. (8) La punerea în funcţiune se va selecta cel mai potrivit regim de alimentare, sub raport economic, care asigură o legătură stabilă, de calitate. (9) Se instalează antena corespunzătoare, modului de lucru şi distanţei până la corespondent, în situaţia tactică concretă în care se acţionează. (10) Se conectează elementele de conectică, periferice: microreceptor, laringoreceptor, transmiţătorul de date, fill gun, linia de acţionare etc. Dintre acestea se instalează numai cele care urmează a fi folosite pentru legătură. (11) Se poziţionează comutatoarele pe panoul frontal, potrivit modului de lucru care se va realiza, după care se va porni staţia. Se selectează parametrii de lucru ai staţiei – frecvenţă, mod de lucru, regim de putere, tipul antenei, cheie etc. La staţiile model mai vechi se face acordul staţiei pe frecvenţa de lucru. Se ajustează nivelul la recepţie (volumul) sau nivelul semnalului, după caz. (12) Aceste operaţii fiind făcute se consideră că staţia este gata de lucru, în stare bună de funcţionare.

149

C) Art. 327.(1) Legătura prin mijloacele radio se realizează după reguli unice pentru toate subunităţile. Nu este permisă nici o abatere. Încălcarea acestor norme se sancţionează. (2) Staţia radio trece pe emisie la apăsarea butonului de vorbire de pe microreceptor sau de pe caseta laringoreceptorului. La 1-2 secunde de la apăsare se transmite apelul către corespondent, vorbind rar şi clar la microfon. Înainte de eliberarea butonului de vorbire se pronunţă expresia „RECEPŢIE”, prin care este anunţat corespondentul că am terminat; trecem pe recepţie şi că el poate transmite. (3) De fiecare dată, înainte de a trece staţia pe emisie ascultăm dacă frecvenţa este liberă; numai când ne-am convins de acest lucru, putem trece pe emisie. Art. 328.(1) La lucrul în fonie, pentru apelarea corespondentului se pronunţă indicativul corespondentului, apoi indicativul propriu şi expresia „RECEPŢIE”. (2) Răspunsul la apel se face în acelaşi fel. După stabilirea legăturii trebuie să verificăm autenticitatea corespondentului. Aceasta se face prin cererea şi comunicarea parolei. Parola se cere în situaţiile prevăzute de instrucţiuni. Iniţiativa cereri parolei poate aparţine oricărui corespondent. Art. 329. Radiotelefonistul va înscrie în jurnalul staţiei toate datele prevăzute în instrucţiuni, referitor la traficul efectuat. Radiogramele se vor completa citeţ, fără ştersături şi se vor preda sub semnătură. Despre convorbirile efectuate prin staţia radio se va consemna în jurnalul staţiei. Art. 330. Despre întreruperea voluntară a legăturii, pentru un interval de timp, este anunţat corespondentul. Reluarea legăturii se face la termenul stabilit sau la ordin. Verificarea corespondentului este obligatorie. Art. 331.(1) Strângerea staţiei radio se face după ce a fost oprită. Se deconectează elementele periferice în ordinea inversă instalării. Materialele se curăţă, se împachetează şi se aşează în lada de transport. (2) Înlocuirea siguranţelor fuzibile, care au fost arse, se face de către radiotelefonist, numai cu staţia OPRITĂ. Art. 332.(1) Pe timpul exploatării, mijloacele radio vor fi menţinute în stare de curăţenie printr-o întreţinere tehnică zilnică. Pe timpul lucrului din mers se va evita lovirea, ori bruscarea staţiei, îndoirea antenei ori a cordoanelor de legătură. Mijloacele instalate pe vehicule sau tehnica de luptă, vor fi asigurate împotriva desprinderii şi a deteriorării. (2) O atenţie deosebită se va acorda schimbării sursei de alimentare. Conectarea bateriei se face după curăţarea bornelor de eventuale impurităţi. Bornele vor fi strânse cu grijă, şuruburile şi carabinierele de asemenea. (3) Când staţia nu este folosită o perioadă mai mare, i se face o întreţinere, se decuplează bateria de alimentare şi se ambalează în lada de transport. (4) Întreţinerea staţiei se va face şi lunar, conform prevederilor fişei tehnice. Pentru perioade mai mari de timp, staţia se va conserva pentru păstrare de lungă durată. 150

Art. 333.(1) Pentru prevenirea avariilor şi a accidentelor trebuie acordată o atenţie sporită lucrului pe timpul conectării alimentării; bateria de acumulatoare şi îndeosebi la reţeaua de curent alternativ de 220 V, pentru mijloacele care au această opţiune. Redresoarele pentru încărcarea acumulatoarelor trebuie protejate prin priză de pământ, ca şi mijloacele radio alimentate cu tensiuni mari. (2) Întotdeauna se conectează mai întâi consumatorul şi apoi sursa de tensiune. La deconectare ordinea este inversă. Staţia radio, ca şi redresorul vor avea comutatorul de pornire/oprire pe poziţia OPRIT. (3) Pe timpul deplasării trebuie avut grijă ca antenele, îndeosebi cele de la variantele vehiculare să nu vină în contact cu reţeaua electrică aeriană sau să se lovească de obstacole – bare, stâlpi, crengi. Se poate lua măsura înclinării ori ancorării lor de suportul maşinii. 4. Instrucţia pentru apărarea nucleară, biologică, chimică şi împotriva mijloacelor incendiare Art. 335. Instrucţia pentru apărarea nucleară, biologică, chimică şi împotriva mijloacelor incendiare se desfăşoară în scopul pregătirii militarilor de toate armele pentru a acţiona eficient în medii contaminate nuclear, biologic şi chimic sau în condiţiile întrebuinţării de către inamic a mijloacelor incendiare. Art. 336. Obiective operaţionale: – să caracterizeze factorii de risc nucleari, biologici, chimici şi de incendiu şi să explice modul cum aceştia influenţează acţiunile luptătorului; – să enumere şi să aplice principalele măsuri de protecţie nucleară, biologică, chimică şi împotriva mijloacelor incendiare; – să folosească oportun echipamentele de protecţie individuală şi proprietăţile de protecţie ale terenului, lucrărilor de amenajare genistică ale acestuia şi tehnicii militare; – să execute corect decontaminarea imediată individuală şi operaţională cu mijloacele din dotare; – să folosească cele mai judicioase procedee de acţiune în medii contaminate nuclear, biologic, chimic şi incendiate; – să utilizeze corect mijloacele de fumizare din dotare. 4.1. Factorii de risc nucleari, biologici şi chimici, armele de distrugere în masă nucleare, biologice şi chimice (A.D.M.N.B.C.) şi emisiile altele decât atacul (E.A.D.A.) Art. 337. Riscul nuclear, biologic şi chimic, prin toate componentele sale, se manifestă sub forme diferite, astfel: – existenţa stocurilor de muniţii N.B.C., neacceptarea, complexitatea şi costurile ridicate ale distrugerii (neutralizării) acestora; – proliferarea armelor de distrugere în masă (arma nucleară, arma chimică, arma radiologică, arma biologică), atât din punct de vedere al muniţiilor, cât şi al vectorilor; 151

– interesul (preocupările) manifestat prin achiziţionarea (producerea) de arme de distrugere în masă nucleare, biologice şi chimice de către state nerecunoscute oficial ca posesoare de asemenea arme; – ameninţarea şi întrebuinţarea armelor de distrugere în masă nucleare, biologice şi chimice în unele conflicte locale; – terorismul şi comerţul ilegal cu materiale nucleare, biologice şi chimice. Art. 338. Armele de distrugere în masă nucleare, biologice şi chimice (A.D.M.N.B.C.) sunt acele arme care folosite produc pagube/distrugeri pe scară largă şi/sau un mare număr de pierderi în personal. Prin folosirea acestor arme se creează mari zone contaminate radioactiv, biologic sau chimic, se exercită asupra personalului un puternic efect psiho-moral şi se îngreunează desfăşurarea acţiunilor militare. Din categoria armelor de distrugere în masă nucleare, biologice şi chimice fac parte: arma nucleară, arma chimică, arma biologică şi arma radiologică. 4.1.1. Arma nucleară Art. 339.(1) Arma nucleară este cea mai puternică armă de distrugere în masă capabilă să producă, în timp scurt, pierderi mari trupelor şi populaţiei, să distrugă tehnica militară şi materialele, lucrările de apărare, diferite obiective militare şi economice, să creeze mari zone contaminate radioactiv şi, totodată, să exercite asupra personalului un puternic efect psiho-moral. (2) Arma nucleară, din punct de vedere constructiv, este realizată sub forma încărcăturilor nucleare pentru diferite tipuri de rachete, bombe de aviaţie, proiectile de artilerie, torpile şi fugase, denumite muniţii nucleare. (3) Puterea muniţiei nucleare (echivalentul de trotil) se apreciază prin cantitatea de energie care se eliberează în timpul exploziei nucleare şi se exprimă în kilotone (Kt). (4) În funcţie de putere, muniţia nucleară se clasifică astfel: – foarte mică – până la 1 Kt; – mică – între 1 Kt şi 10 Kt; – mijlocie – între 10 Kt şi 100 Kt; – mare – între 100 Kt şi 1000 Kt; – foarte mare – peste 1000 Kt. (5) În funcţie de misiunile ce se îndeplinesc prin întrebuinţarea armei nucleare, felul obiectivelor şi modul de dispunere al acestora, caracterul acţiunilor de luptă etc. loviturile nucleare se pot executa în aer la diferite înălţimi, la suprafaţa pământului (apei) şi sub pământ (sub apă). Corespunzător cu aceasta, exploziile nucleare se clasifică astfel: - aeriene; - la suprafaţa pământului (apei); - subterane (submarine). 152

(6) Factorii distructivi ai exploziei nucleare sunt: emisiunea de lumină, radiaţia penetrantă, impulsul electromagnetic nuclear, unda de şoc şi contaminarea radioactivă. a) Emisiunea de lumină reprezintă un flux intens de radiaţii electromagnetice care cuprinde domeniul vizibil, ultraviolet şi infraroşu ale spectrului. Sursa emisiunii de lumină o constituie zona luminoasă a exploziei nucleare, compusă din aerul incandescent şi din produsele incandescente ale exploziei. Durata emisiunii de lumină este de la câteva zecimi de secundă până la câteva zeci de secundă. Principalul parametru al emisiunii de lumină este impulsul luminos. Impulsul luminos este cantitatea de energie care cade pe toată durata emisiunii pe unitatea de suprafaţă neecranată, dispusă perpendicular pe direcţia radiaţiei luminoase directe, impulsul se măsoară în calorii pe centimetru pătrat (fig. 50).

Fig. 50. Zona luminoasă a emisiunii de lumină b) Radiaţia penetrantă este un flux de neutroni şi radiaţii gama rezultate în urma exploziei nucleare (fig. 51). Străbătând ţesuturile vii, radiaţiile gama şi neutronii ionizează atomii şi moleculele care compun celulele. Sub influenţa ionizării, în organism apar procese biologice care duc la perturbarea funcţiilor vitale ale unor organe şi sisteme şi la apariţia bolii de iradiaţie (fig. 51).

153

Fig. 51. Radiaţia penetrantă c) Impulsul electromagnetic nuclear este determinat de câmpurile electromagnetice care apar în timpul exploziilor nucleare şi care induc intensităţi şi tensiuni electrice în conductoare şi sistemele de transmisiuni neprotejate. Impulsul electromagnetic nuclear produce străpungerea izolaţiei cablurilor electrice, topirea siguranţelor fuzibile conectate pentru protejarea aparaturii radioelectronice precum şi mari perturbaţii în comunicaţiile radio şi radar. d) Unda de şoc constituie principalul factor distructiv al exploziei nucleare, deoarece efectele acţiunii distructive asupra personalului, tehnicii de luptă şi lucrărilor de apărare sunt mai mari decât efectele cauzate de ceilalţi factori distructivi. Unda de şoc este o comprimare bruscă a aerului care se propagă în toate direcţiile de la centrul exploziei cu viteză supersonică (fig. 52).

Fig. 52. Unda de şoc e) Contaminarea radioactivă se produce atât în raionul exploziei nucleare, cât şi pe direcţia de deplasare a norului radioactiv. Contaminarea radioactivă se poate produce pe mari 154

suprafeţe de teren şi ca rezultat al deteriorării (avarierii) centralelor nuclearo-electrice. Contaminarea radioactivă pe direcţia de deplasare a norului radioactiv se produce pe suprafeţele foarte mari de teren ca urmare a depunerii pe sol a particulelor radioactive ceea ce determină îngreunarea ducerii acţiunilor de luptă de către trupe. (7) Caracterul şi proporţiile vătămării forţei vii şi distrugerii (deteriorării) tehnicii de luptă ca urmare a acţiunii distructive a exploziilor nucleare la suprafaţa pământului şi aeriene depind de: – puterea şi felul exploziilor nucleare; – condiţiile de dispunere a trupelor; – gradul de dispersare şi pregătire a trupelor; – condiţiile meteorologice şi de relief. (8) Vătămarea personalului este provocată de acţiunea directă a undei de şoc, emisiunii de lumină, radiaţiei penetrante şi substanţelor radioactive, de acţiunea indirectă a undei de şoc şi a emisiunii de lumină, cât şi de acţiunea combinată a acestora. a) Vătămarea personalului de către acţiunea directă a undei de şoc este cauzată de creşterea instantanee a presiunii aerului în momentul ajungerii undei, percepută de om ca un şoc brusc. În cazul vătămărilor grave (extrem de grave) se pot produce: - traumatisme ale creierului (pierderea îndelungată a cunoştinţei); - vătămarea organelor din cavitatea toracică şi abdominală; - fracturi; - hemoragii pe nas şi urechi. În aceste situaţii personalul necesită spitalizare de urgenţă şi tratament prelungit (peste 2 luni). Uneori poate surveni şi moartea. În cazul vătămărilor medii pot apare: - traumatisme ale creierului (pierderea cunoştinţei pentru un timp mai scurt); - vătămări ale diferitelor organe, mai puţin grave. Personalul care a suferit astfel de vătămări necesită spitalizare pe diverse perioade de timp (între trei şi opt săptămâni). În cazul vătămărilor uşoare: - pierderea pentru scurt timp a cunoştinţei; - posibile ameţeli; - ţiuituri (zgomote) în urechi. În urma acestor vătămări o parte din personal necesită spitalizare pe o perioadă de timp de 7-15 zile. Marea majoritate a personalului scos din luptă în urma acţiunii undei de şoc aeriene suferă spargeri ale timpanelor şi defecţiuni ale auzului (barotraumatisme). Datorită barotraumatismelor îşi pierde capacitatea de luptă în special personalul care lucrează cu mijloacele de transmisiuni. 155

Vătămarea personalului se mai poate produce şi ca urmare a acţiunii indirecte a undei de şoc, cauzată de acţiunea diferitelor obiecte antrenate de către aceasta. b) Emisiunea de lumină poate provoca vătămarea ochilor, arsuri pe porţiunile descoperite ale corpului, precum şi pe cele protejate de echipament. Tot odată emisiunea de lumină poate provoca arsuri în mod direct, ca urmare a incendiilor la care dă naştere. În funcţie de profunzimea vătămării tegumentelor se deosebesc patru grade de arsuri. Gradul arsurii este determinat de valoarea impulsului luminos. Arsura de gradul I reprezintă o vătămare la suprafaţa pielii, care se manifestă prin înroşirea acesteia. Arsura de gradul II se caracterizează prin formarea pe piele a veziculelor, iar arsura de gradul III – prin vătămarea straturilor din profunzime ale pielii (formarea de ulceraţii). În cazul arsurii de gradul IV are loc carbonizarea pielii şi a celulelor subcutante, iar uneori şi a ţesuturilor mai profunde. În afara arsurilor pielii, emisiunea de lumină poate provoca arsuri ale pleoapelor, retinei şi orbirea temporară. Orbirea temporară apare, de obicei, noaptea sau în amurg. Durata orbirii temporare poate varia în limite largi – între câteva secunde şi zeci de minute. c) Acţiunea distructivă a radiaţiei penetrante asupra personalului constă în ionizarea atomilor şi a moleculelor care compun organismul uman, ceea ce poate provoca boala de iradiaţie. În cursul bolii de iradiaţie se deosebesc patru perioade, care se manifestă deosebit de evident în cazul bolii de iradiaţie de gradul II şi III: - perioada iniţială, sau perioada reacţiei primare; - perioada latentă, sau perioada unei stări aparent bune; - perioada culminantă (de intensitate maximă); - perioada deznodământului bolii. Boala de iradiaţie de gradul I se caracterizează prin simptome slabe, care apar la 2-3 săptămâni de la iradiere: - transpiraţie abundentă; - oboseală; ameţeli de scurtă durată; - greţuri uşoare; uscăciune în gură. Personalul scos din luptă necesită tratament staţionar timp de 1,5-2 luni. Boala de iradiaţie de gradul II apare, de regulă, la doze absorbite cuprinse între 250 şi 400 R (232,5-372 rad). Ea este caracterizată, în principal, de aceleaşi simptome ca şi boala de iradiaţie de gradul III, dar mai puţin evidente. Boala de iradiaţie de gradul II se încheie, de cele mai multe ori prin însănătoşirea bolnavului. Perioada de convalescenţă se prelungeşte adeseori până la 2-2,5 luni. Bolnavii au nevoie de repaus. Boala de iradiaţie de gradul III apare de cele mai multe ori în cazul dozelor absorbite între 400 şi 600 R. Simptomele la care se manifestă în cazul acestei boli sunt: - dureri de cap, greţuri, vărsături; 156

- sete, uscăciune şi gust amar în gură, ameţeli; - oboseală rapidă, senzaţii de sufocare la eforturi fizice neînsemnate; - sângerare, căderea părului. Măsurile luate la timp şi tratarea bolnavilor pot împiedica moartea. Perioada de convalescenţă se prelungeşte până la 3-6 luni. Boala de iradiaţie de gradul IV apare la iradieri cu doze absorbite de peste 600 R şi, de cele mai multe ori, provoacă moartea. Simptomele sunt asemănătoare celor care se manifestă la boala de iradiaţie de gradul III, dar mai accentuate. Moartea survine de obicei în primele 5-12 zile în cazul unor fenomene de insuficienţă cardio-vasculară tot mai accentuate şi întreruperea respiraţiei. Dar, spitalizarea la timp, tratamentul intensiv şi îngrijirea corespunzătoare pot salva un anumit procent de bolnavi de la moarte. d) Datorită faptului că în raionul exploziei nucleare factorii distructivi acţionează aproape simultan, personalul va suferi de cele mai multe ori, vătămări combinate. Aceste vătămări sunt, de regulă, mai grave: - traumatismele şi arsurile complică evoluţia bolii de iradiaţie şi favorizează dezvoltarea ei rapidă şi gravă; - boala de iradiaţie agravează evoluţia rănilor şi complică vindecarea lor. Complicaţiile maxime reciproce apar după un anumit timp şi se observă pregnant în perioada de tratament. Efectele combinate ale exploziei nucleare asupra tehnicii de luptă, lucrărilor genistice şi construcţiilor se manifestă sub forma distrugerilor sau deteriorărilor (uşoare, medii sau grave), incendiilor, opacizării lentilelor aparatelor optice, voalării materialelor fotosensibile şi defectării mijloacelor de transmisiuni. 4.1.2. Arma radiologică Art. 340.(1) Arma radiologică îşi bazează efectul distructiv pe folosirea deşeurilor radioactive ale industriei nucleare şi a unor preparate obţinute pe cale artificială prin iradierea cu fluxuri de neutroni, care prin transformări radioactive, pot emite radiaţii alfa, beta şi gama producând personalului boala de iradiaţie. (2) Importanţă militară prezintă fragmentele de fisiune care au perioada de înjumătăţire de câteva ore la zeci de zile. Acestea formează zone contaminate radioactiv cu niveluri de radiaţie mari. (3) Substanţele radioactive pot acţiona asupra personalului şi animalelor prin iradiere exterioară cât şi prin iradiere interioară, la pătrunderea acestora în organism prin organele respiratorii, traiectul gastrointestinal sau prin rănile provocate de alte categorii de armament. Nu au miros şi culoare, de acea pot fi descoperite numai cu ajutorul aparatelor dozimetrice. Impun măsuri severe de protecţie, tratamentul personalului iradiat este de lungă durată, iar leziunile genetice pot afecta generaţiile următoare. (4) Substanţele radioactive pot fi folosite în stare lichidă, solidă sau de aerosoli, cu ajutorul bombelor de aviaţie, rachetelor şi proiectilelor de 157

artilerie. Pot fi răspândite pe mari suprafeţe de teren şi în cazul avariilor produse la centralele nuclearo-electrice. 4.1.3. Arma chimică Art. 341.(1) Arma chimică, prin acţiunea agenţilor toxici de luptă, poate să producă pierderi, însemnate în rândul personalului, iar prin contaminarea chimică a aerului, apei, terenului, tehnicii militare şi materialelor, lucrărilor de fortificaţii şi altor obiective, să îngreuneze folosirea lor de către trupe şi formaţiuni. Păstrându-se acţiunea toxică în teren, un timp îndelungat, îngreunează acţiunile de luptă şi activitatea logistică. (2) Agenţii toxici de luptă produc efecte letale sau scot temporar din luptă un număr mare de militari şi luptători, dacă nu se iau la timp măsuri de protecţie, au rază mare de acţiune, contaminând chimic aerul, apa, terenul, tehnica militară şi materialele pe suprafeţe întinse, impun măsuri severe de protecţie, iar tratamentul personalului afectat este complicat şi uneori de lungă durată, diminuează capacitatea de luptă a trupelor având îmbrăcate mijloacele de protecţie individuală. Efectele agenţilor toxici de luptă sunt amplificate de condiţiile meteorologice şi de relief, în situaţia când acestea sunt favorabile întrebuinţării armei chimice. Mijloacele şi procedeele de întrebuinţare, clasificarea măsurile de protecţie şi prim ajutor în cazul intoxicaţiilor cu agenţi toxici de luptă, sunt prezentate în anexele nr. 12, 13 şi 16. 4.1.4. Arma biologică Art. 342. Arma biologică constituie mijlocul de distrugere în masă care, prin efectul vătămător al agenţilor patogeni, poate să producă pierderi mari în rândul trupelor, populaţiei şi animalelor, precum şi distrugerea (contaminarea) culturilor. Art. 343.(1) Agenţii patogeni care pot fi folosiţi ca mijloace biologice de luptă sunt: viruşii, bacteriile, ricketsiile şi toxinele microbiene. a) Viruşii se amplifică numai în celulele organismelor vii, au o mare putere de răspândire a infecţiei şi pot scoate din luptă, pentru aproximativ o săptămână, un număr mare de persoane. Boala apare după o perioadă de incubaţie scurtă (1-3 zile). Unele infecţii virale pot avea ca urmare scoaterea din luptă (activitate) prin deces sau sechele invalidante, a majorităţii personalului îmbolnăvit. Din punct de vedere militar, pentru personal, prezintă importanţă agentul patogen al variolei, iar pentru animale – encefalomielita, febra aftoasă. b) Bacteriile rezistă bine la condiţiile de mediu. Conservate în condiţii bune îşi păstrează virulenţa timp de mulţi ani. Personalul se poate contamina atât în mod direct, datorită atacului biologic executat de inamic, cât şi prin venirea în contact cu animale bolnave sau prin ingerarea unor produse de origine animală contaminate. Pentru personal prezintă pericol, pe câmpul de luptă, bacilul pestei, bacilul tularemic şi bacilul tific, iar pentru animale - bacilul antraxului, bacilul morvei. c) Ricketsiile sunt microorganisme cu caracteristici între virusuri şi bacterii, care se pot multiplica, ca şi virusurile, numai pe organismele vii. Importanţă militară prezintă agentul patogen al tifosului exantematic şi febra butunoasă. 158

d) Toxinele microbiene sunt produse ale metabolismului bacteriilor, având efecte toxice asupra organismului uman sau al animalelor. Acţionează asupra sistemului nervos sau tubului digestiv, după câteva ore apărând deja tulburările digestive. Cultivarea germenului se face cu uşurinţă în laboratoarele de microbiologie. Pot scoate din luptă, în timp scurt, pentru o perioadă de 1-3 zile, efective mari sau pot provoca moartea majorităţii victimelor. Dintre toxinele microbiene cele mai periculoase sunt: - toxina botulinică; - enterotoxina stafilococică. (2) Metodele de dispersare a agenţilor patogeni pot fi:  prin diversiune: urmăreşte contaminarea surselor şi punctelor de aprovizionare cu apă, alimentelor, furajelor, precum şi a încăperilor de alimentaţie publică;  prin intermediul animalelor şi insectelor: se urmăreşte contaminarea personalului la venirea în contact cu animalele şi insectele bolnave;  prin aerosolizare: urmăreşte contaminarea biologică a unor suprafeţe întinse de teren, precum şi a personalului dispus în adăposturi şi clădiri;  cu ajutorul rachetelor, aviaţiei şi artileriei constituie metoda principală de folosire, deoarece efectul exploziilor acestor mijloace nu afectează capacitatea de contaminare biologică a germenilor folosiţi. 4.1.5. Emisiile altele decât atacul (E.A.D.A.) Art. 344. „Emisiile altele decât atacul” sunt cauzate de accidentele nucleare şi chimice (emisii naturale/artificiale, debite mici ale dozelor absorbite, agenţi chimici toxici industriali, scurgeri de agenţi chimici şi/sau biologici din muniţii, poluare biologică). Art. 345.(1) Accidentul nuclear reprezintă provocarea deliberată sau accidentală a unor focare de contaminare radioactivă ale căror efecte sunt comparabile cu cele ale armei nucleare, prin folosirea ori avarierea ca urmare a atacului cu arme convenţionale, sabotajul sau erorii în exploatare a unor obiective de risc (instalaţii tehnologice) nucleare. (2) În funcţie de riscul radiologic pentru populaţie şi de intensitatea sa de acţiune, accidentul nuclear poate fi: a) accident nuclear minor (de rutină): evenimentul în care iradierea sau contaminarea populaţiei şi a mediului înconjurător depăşeşte doza maximă admisă, prevăzută în normele de radioprotecţie; b) accident nuclear major: acel accident care prezintă risc biologic mare, prin contaminarea externă şi internă a populaţiei. (3) Cauzele producerii unor accidente nucleare sunt diverse. Acestea constau în: - îmbătrânirea relativă a instalaţiilor tehnologice nucleare; - scăparea de sub control a unor experienţe nucleare; - dereglarea sistemelor de control şi siguranţă a obiectivelor de risc nuclear; 159

- provocarea unor sabotaje sau acte teroriste la obiectivele de risc nuclear; - săvârşirea unor erori (din neglijenţă sau necunoaştere); - lovirea unor obiective de risc nuclear (deliberată sau accidentală) cu armamentul convenţional; (4) În urma producerii unui accident nuclear are loc o puternică contaminare radioactivă, prin depunerea pe sol, pe diferite suprafeţe, în aer şi în apele de suprafaţă a substanţelor radioactive. Condiţiile meteorologice şi de relief au o influenţă deosebită în deplasare, acumularea sau dispersia produşilor de fisiune eliberaţi în caz de accident nuclear. Astfel, vântul poate antrena produşii de fisiune la distanţe foarte mari de locul producerii accidentului, iar direcţia de deplasare a curenţilor de aer este puternic influenţată de formele de relief, care pot crea direcţii preferenţiale şi determina acumulări în văi şi depresiuni. Precipitaţiile atmosferice pot antrena particule din norul radioactiv, determinând, în anumite zone, reducerea conţinutului radioactiv, în atmosferă şi creşterea acestuia prin depuneri radioactive pe sol şi în apele de suprafaţă. (5) În cazul producerii unui accident nuclear, din punct de vedere al contaminării radioactive, există următoarele riscuri: - riscul inhalării substanţelor radioactive datorat produşilor de fisiune gazoşi sau solizi, aduşi în stare de radionuclizi. În acest caz se produce concomitent efectul de inhalare şi iradiere; - riscul rezultat din radioactivitatea depusă, ca urmare a ingerării produşilor de fisiune prin lanţul alimentar; - riscul rezultat din acumularea lentă a radioactivităţii, consecinţă a contaminării recoltelor şi produselor alimentare. Contaminarea recoltelor se produce atât prin depunere directă (contaminare florală), cât şi prin absorbţie din sol, când se realizează grade de radioactivitate mai scăzute. (6) În vederea reducerii gradului de iradiere al populaţiei (trupelor), în cazul producerii unui accident nuclear se iau următoarele măsuri: - alarmarea şi avertizarea populaţiei (trupelor) aflate pe direcţia de deplasare a norului radioactiv. Alarmarea şi avertizarea despre iminenţa sau descoperirea contaminării radioactive se realizează prin posturile de televiziune şi radiodifuziune, sistemele de transmisiuni, sirenelor de alarmare existente în localităţi, prin mesaje vorbite, transmise de echipaje mobile de poliţie sau militare, echipate cu staţii de radioamplificare; - administrarea pastilelor de iodură de potasiu (Ki). Pastilele de iodură de potasiu sunt mai eficiente dacă se iau înaintea expunerii la norul radioactiv. Doza pentru adulţi şi copii este o pastilă la 24 ore. Copiii sub 1 an vor primi o jumătate de doză; - pregătirea şi îmbrăcarea echipamentelor de protecţie individuală N.B.C.; - folosirea adăposturilor prevăzute cu instalaţii de filtroventilaţie; - etanşarea încăperilor cu perdele (deşeuri de bumbac) umectate sau folii de plastic; - limitarea ieşirilor din adăposturi sau încăperi; 160

- protejarea surselor de apă şi a rezervelor de furaje necesare animalelor, prin acoperirea acestora cu folii de plastic; - folosirea apei potabile din reţeaua urbană, surse verificate sau apei minerale; - adăparea animalelor numai din surse protejate; - consumul produselor alimentare verificate din punct de vedere al radioactivităţii; - reducerea cât mai mult posibil a aerisirii adăposturilor şi încăperilor; - desfăşurarea activităţilor în afara adăposturilor având îmbrăcate echipamentele de protecţie individuală; - decontaminarea tehnici, echipamentului, terenului prin spălare, scuturare, procedee mecanice; - intensificarea controlului nuclear. Art. 346.(1) Accidentul chimic reprezintă provocarea deliberată sau accidentală a unor focare de contaminare chimică prin avarierea sau lovirea ca urmare a atacului cu arme convenţionale, sabotajului sau erorii în exploatare a unor obiective de risc chimic, precum şi mijloacele de transport al acestora (containere, cisterne, butoaie). (2) Sursele de risc chimic sunt, unităţile economice care produc, prelucrează, folosesc, depozitează sau transportă agenţi chimici toxici industriali. (3) Cauzele producerii accidentelor chimice sunt: - îmbătrânirea instalaţiilor tehnologice chimice; - provocarea unor avarii sau dereglări de proces datorită unor cauze tehnice sau erori umane; - comiterea unor sabotaje sau acte teroriste; - lovirea unor obiective de risc chimic (deliberată sau accidentală) cu armamentul convenţional. (4) Principalii agenţi chimici toxici industriali care prezintă pericol în caz de accident chimic şi caracteristicile lor, sunt prezentate în anexa nr. 17. (5) Intoxicaţiile cu agenţii chimici toxici industriali (A.C.T.I.) se prezintă, de regulă, sub trei forme: uşoară, acută, supraacută. Simptomele intoxicaţiilor, în funcţie de concentraţia de agent toxic, sunt: tuse, greutate în respiraţie, conjuctivite, afecţiuni pulmonare, insuficienţă cardiovasculară. Faza supraacută a intoxicaţiei cunoaşte o evoluţie rapidă, culminând cu moartea prin asfixiere. (6) În vederea reducerii pierderilor în personal, ca urmare a contaminării chimice, se iau următoarele măsuri: - alarmarea şi avertizarea despre iminenţa sau descoperirea contaminării chimice; - folosirea oportună a echipamentelor de protecţie individuală nucleară, biologică şi chimică; - adăpostirea personalului în locurile stabilite; - luarea măsurilor de protecţie a animalelor; - respectarea restricţiilor de consum şi bunurilor alimentare şi circulaţie în zona de risc; 161

- acordarea primului ajutor şi evacuarea personalului afectat la punctele medicale. 4.2. Mijloace incendiare Art. 347. Substanţele incendiare sunt substanţe chimice sau amestecuri ale acestora care prin ardere degajă o mare cantitate de căldură, urmată de ridicarea temperaturii locale a mediului. Art. 348. Mijloace incendiare se bazează pe acţiunea distructivă a amestecurilor (substanţelor) incendiare care dezvoltă, prin ardere, temperaturi ridicate capabile să producă vătămări personalului şi să incendieze tehnica militară, lucrările de apărare, vegetaţia şi alte materiale. Art. 349. Amestecurile (substanţele) incendiare după starea de agregare se clasifică în: a) amestecuri (substanţe) incendiare solide – se caracterizează prin temperaturi mari de ardere de peste 3000 0C şi se folosesc, în principal, pentru incendierea tehnicii militare şi materialelor şi mai puţin pentru vătămarea nemijlocită a personalului. Din punct de vedere militar prezintă importanţă amestecurile aluminotermice, aliajul electron şi fosforul alb plastifiat. b) amestecuri incendiare lichide se caracterizează prin temperaturi de ardere de peste 8000C şi aderenţă mare la suprafeţele verticale. Din punct de vedere militar prezintă importanţă amestecurile de bază de carburanţi-lubrifianţi şi amestecurile pe bază de compuşi organometalici. c) amestecurile incendiare vâscoase se caracterizează prin aderenţă la obiectiv şi temperatură de ardere ridicată, de peste 1100 0C. Sunt formate din benzină sau solvent organic şi un compus de gelificare. Din punct de vedere militar prezintă importanţă napalmul şi amestecurile pe bază de trietilaminiu şi poliizobutilenă. d) amestecurile incendiare sub formă de paste se caracterizează prin aderenţă la obiectiv, timp de ardere relativ mare şi temperatură de ardere ridicată de peste 16000C. Din punct de vedere militar prezintă importanţă supernapalmunile. Art. 350. Caracterizarea amestecurilor (substanţelor) incendiare: a) fosforul alb plastifiat este un amestec incendiar, conţinând fosfor alb într-o soluţie de cauciuc sintetic sau material plastic. Arde numai în prezenţa aerului şi are aderenţă mare pe lemn, piele şi cauciuc, dezvoltând o temperatură de 1300 0C. Ca mijloace de stingere a focarelor de incendii se folosesc apa, nisipul, pământul sau soluţia de sulfat de cupru (piatra vânătă), 10-15%. b) termitul face parte din categoria amestecurilor incendiare solide. Are o viteză de ardere mare şi o temperatură ridicată. Temperatura de iniţiere a termitului este de 1150-1250 0C iar cea de ardere de aproximativ de 25000C. Stingerea termitului se face cu apă, nisip sau pământ, în cantităţi mari. c) aliajul electron este un amestec de magneziu (90,5%), aluminiu (8%), mangan (1,5%) sau alte metale (zinc, siliciu). 162

Are temperatura de iniţiere de aproximativ 6000C, iar temperatura de ardere depăşeşte 20000C. Stingerea aliajului electron este posibilă fie cu nisip şi pământ, fie cu săruri ale metalelor alcaline (carbonaţi alcalini). d) napalmul este un amestec de săpunuri ale acizilor organici care se prezintă sub forma unor granule alb-gălbui. Este folosit în amestec cu produse petroliere sau solvenţi aromatici (benzen, toluen, xilen). Aprinderea napalmului se poate realiza în funcţie de întrebuinţare, cu diferite substanţe sau procedee de amorsare (fosfor alb, termit, electron, flacără pirotehnică sau electrică) în aer sau pe suprafeţele de incendiat. Dezvoltă o temperatură de 1200-13000C. e) Supernapalmul este un amestec format din benzină, un gelificator, pulberi metalice de fosfor sau sodiu, precum şi substanţe oxidante. Arde şi în apă sau pe zăpadă. Dezvoltă o temperatură de ardere de 16000-17000C. Stingerea napalmului şi supernapalmului se face prin acoperirea porţiunilor incendiate cu pământ, nisip, zăpadă sau alte mijloace improvizate. Art. 351. Amestecurile incendiare pot fi folosite de inamic cu ajutorul muniţiei incendiare sau aruncătoarelor de flăcări: a) Muniţia incendiară (gloanţe incendiare, grenade incendiare de mână sau pentru aruncător, mine şi fugase incendiare, proiectile de artilerie, casete incendiare) se foloseşte în special pentru incendierea tehnicii militare, depozitelor de combustibil, construcţiilor din lemn, pădurilor şi diferitelor materiale uşor inflamabile. b) Aruncătoare de flăcări portabile sau montate pe tehnica blindată, în funcţie de situaţia de situaţia operativ – tactică, se întrebuinţează pentru nimicirea şi neutralizarea personalului, precum şi pentru incendierea tehnicii militare. 4.3. Protecţia nucleară, biologică şi chimică Art. 352. Protecţia nucleară, biologică şi chimică este o măsură a apărării N.B.C. care se execută în scopul de a feri personalul şi tehnica militară de efectele loviturilor executate de inamic cu armele de distrugere în masă nucleare, biologice şi chimice/emisii altele decât atacul şi cuprinde: - protecţia forţei; - protecţia colectivă; - protecţia individuală. a) Protecţia forţei reprezintă totalitatea măsurilor care se iau de către comandanţi pentru reducerea vulnerabilităţii personalului din subordine faţă de atacurile cu armele de distrugere în masă nucleare, biologice şi chimice şi ale emisiilor altele decât atacul. b) Protecţia colectivă se concretizează în construirea, controlul şi administrarea adăposturilor pentru întregul personal. Acestea trebuie să fie echipate cu sisteme de filtrare a aerului contaminat, să asigure servitul mesei şi odihna personalului. 163

c) Protecţia individuală reprezintă ansamblul măsurilor care se iau la nivelul luptătorului în scopul reducerii pierderilor în urma întrebuinţării de către inamic a armelor de distrugere în masă şi a mijloacelor incendiare. Art. 353. În vederea realizării protecţiei individuale se iau următoarele măsuri: - folosirea oportună a echipamentelor de protecţie individuală nucleară, biologică şi chimică (Anexa nr. 14); - folosirea proprietăţilor de protecţie ale terenului, tehnicii militare, construcţiilor şi altor elemente existente în zonă; - executarea măsurilor sanitaro-igienice şi profilactice speciale; a) Folosirea oportună a echipamentelor de protecţie individuală nucleară, biologică şi chimică asigură protecţia împotriva contaminării radioactive, chimice şi biologice. Echipamentele de protecţie individuală trebuie să se afle în permanenţă asupra personalului, indiferent de gradul şi funcţia acestuia, sau în tehnica de luptă (de transport) cu care se acţionează şi se folosesc la semnalul de alarmare despre iminenţa sau descoperirea contaminării radioactivă, chimică şi biologică, la ordinul comandanţilor sau din proprie iniţiativă (Anexa nr. 15). Pe timpul atacului cu armele de distrugere în masă nucleare, biologice şi chimice şi atunci când se constată existenţa contaminării radioactive, chimice şi biologice, fiecare militar şi luptător foloseşte, din proprie iniţiativă, echipamentele de protecţie individuală pe care le are în dotare. O dată îmbrăcate, echipamentele de protecţie individuală se scot la ordinul comandanţilor de subunităţi (companie, similare) şi numai după ce s-a stabilit, cu ajutorul aparatelor, lipsa pericolului contaminării radioactive şi chimice, iar după indicii exterioare – lipsa pericolului contaminări biologice. În cazul aprinderii echipamentelor de protecţie individuală, acestea se scot şi se sting de către militari din proprie iniţiativă. b) Folosirea judicioasă a proprietăţilor de protecţie ale terenului şi acoperirilor naturale reduce pierderile în personal, tehnică militară şi materiale, permiţând uneori micşorarea limitelor de dispersare a trupelor. Pădurile, lăstărişurilor, terenul frământat cu vâlcele înguste, adânci şi sinuoase, râpele, grotele, tunelurile şi carierele asigură, faţă de terenul şes acoperit, o protecţie mai mare pentru personal, prin reducerea razei efectelor distructive ale exploziilor nucleare de 1,3 la 1,5 ori. Pantele înălţimilor, dealurilor şi denivelărilor naturale opuse direcţiei probabile a exploziilor nucleare asigură condiţii mai favorabile pentru protecţia trupelor împotriva efectelor distructive ale undei de şoc a exploziei nucleare. În văile lungi şi drepte, axate pe direcţia probabilă de propagare a undei de şoc raza efectelor combinate se măreşte de 1,5 la 2 ori, în cazul exploziilor nucleare executate în centrul acestora. La folosirea proprietăţilor de protecţie ale terenului şi acoperirilor naturale, trebuie să se ţină seama că depresiunile, viroagele şi masivele împădurite favorizează persistenţa îndelungată a vaporilor de substanţe toxice de luptă şi a aerosolilor de agenţi patogeni.

164

Tehnica militară acoperită protejează personalul împotriva emisiunii de lumină, reduce raza de distrugere a undei de şoc şi micşorează doza absorbită şi contaminarea chimică şi biologică. Pe timpul acţiunii în medii (condiţii) contaminate radioactiv, doza absorbită pentru personalul dispus în tancuri, se micşorează de 10 ori, în transportoare blindate – de 4 ori, iar în automobile de 2 ori. Tehnica militară prevăzută cu sisteme de protecţie nucleară şi chimică protejează personalul împotriva contaminării radioactive, chimice şi biologice. Lucrările de fortificaţie de campanie reduc efectele vătămătoare ale factorilor distructivi ai exploziilor nucleare şi asigură protecţia personalului împotriva contaminării chimice şi biologice. c) Măsurile sanitaro-igienice şi profilactice speciale constau în: – respectarea strictă a regulilor de igienă personală şi colectivă, de folosire a alimentelor şi apei potabile; – executarea decontaminării biologice a lucrărilor de apărare, încăperilor şi îmbrăcămintei; – evacuarea, izolarea şi supravegherea bolnavilor; – administrarea substanţelor radioprotectoare înainte de trecerea (acţiunea) prin (în) medii contaminate radioactiv; – folosirea antidoturilor, la ordinul comandanţilor de subunităţi sau din proprie iniţiativă, când apar primele indicii de contaminare cu substanţe toxice de luptă (îndeosebi neuroparalitice). 4.3.1. Acţiunea luptătorului în medii contaminate nuclear Art. 354.(1) La descoperirea pregătirii inamicului pentru trecerea la întrebuinţarea armei nucleare, luptătorii sunt preveniţi despre aceasta prin transmiterea semnalului unic de alarmare despre iminenţa atacului nuclear. Acest semnal se stabileşte din timp de pace şi trebuie cunoscut de către toţi militarii. La primirea semnalului despre iminenţa atacului nuclear luptătorii, concomitent cu îndeplinirea misiunilor de luptă, pregătesc şi trec echipamentele de protecţie individuală în poziţia „de aşteptare“. (2) Personalul surprins pe câmpul de luptă de o explozie nucleară poate să-şi asigure o protecţie totală sau parţială împotriva factorilor distructivi numai dacă va acţiona cu repeziciune şi cu calm. Timpul de autoprotecţie în cazul exploziei nucleare este de max. 2 secunde. (3) În toate situaţiile când se observă izbucnirea de lumină a exploziei nucleare sau la comanda (semnalul) „EXPLOZIE NUCLEARĂ DIN DIRECŢIA…“ militarii procedează, fără întârziere, astfel: a) În teren deschis: - se culcă cu faţa în jos şi picioarele în direcţia exploziei, închid ochii, trag lângă corp armamentul individual şi protejează faţa cu mâinile; - folosesc eventualele mici denivelări ale terenului, cute de teren sau obstacolele aflate în apropiere, având grijă să protejeze o cât mai mare suprafaţă a corpului; - rămân în această poziţie până la auzirea zgomotului exploziei, după care, din proprie iniţiativă îmbracă masca contra gazelor; b) În apropierea unor lucrări de apărare, elemente de planimetrie şi nivelment: 165

- în tranşee sau şanţuri de comunicaţie, se culcă cu faţa în jos şi trag lângă corp armamentul individual; - dacă în apropiere există o porţiune de tranşee acoperită, se adăpostesc orientând corpul perpendicular pe direcţia exploziei; - în gropile produse de explozia proiectilelor (bombelor) se culcă ghemuit sau cu corpul îndoit, orientat perpendicular către explozie, trag armamentul lângă corp şi acoperă faţa cu mâinile; - dacă se deplasează pe o şosea, se culcă în şanţul acesteia sau lângă o bornă kilometrică, orientând corpul în aşa fel încât să fie protejat împotriva emisiunii de lumină; - pe o stradă cu bordură sau lângă un terasament de cale ferată, folosesc partea opusă exploziei în aşa fel încât bordura (terasamentul) să protejeze întregul corp; - în apropierea unui trunchi de copac, un copac gros sau o piatră mare, se culcă cu capul lângă baza acestora în aşa fel încât corpul să fie cuprins în conul de umbră ce va pare la emisiunea de lumină; - în locaşul individual de tragere rămân în poziţia culcat sau se ghemuiesc în aşa fel încât să aibă corpul sub nivelul suprafeţei pământului. În toate situaţiile după ce au auzit zgomotul exploziei nucleare, îmbracă masca contra gazelor. c) Pe timpul deplasării cu autocamionul: - şoferul – opreşte motorul, fixează frâna, închide ochii şi se apleacă mai jos de parbriz; - militarii din caroseria autovehiculului – folosesc podeaua caroseriei, adăpostindu-se în cel mai scurt timp cu faţa în jos (mâinile protejează faţa); - dacă se află lângă tehnica de luptă pe care o deserveşte – se culcă în partea opusă exploziei cu faţa în jos (mâinile protejează faţa); - după auzirea zgomotului exploziei nucleare, îmbracă masca contra gazelor. După trecerea undei de şoc (a zgomotului exploziei nucleare) militarii continuă să-şi îndeplinească misiunea de luptă. Art. 355.(1) În scopul prevenirii trupelor împotriva contaminării trupelor, se organizează înştiinţarea acestora despre iminenţa sau descoperirea contaminării radioactive, prin transmiterea semnalului unic de alarmare şi avertizare. (2) La primirea semnalului de alarmare şi avertizare despre contaminarea radioactivă luptătorii, concomitent cu îndeplinirea misiunilor de luptă, iau următoarele măsuri: - îmbracă echipamentele de protecţie individuală nucleară, biologică şi chimică; - când situaţia permite, se adăpostesc în autovehicule acoperite, adăposturi sau alte lucrări; - închid obloanele, uşile, ferestrele tehnicii de luptă; - pregătesc mijloacele de decontaminare din dotare. Art. 356.(1) Echipamentele de protecţie individuală nucleare, biologice şi chimice, pe timpul acţiunilor de lungă durată medii contaminate radioactiv, se folosesc astfel: 166

- măştile contra gazelor şi completele de protecţie când personalul se găseşte în afara adăposturilor; - numai completele de protecţie când în aer nu există praf radioactiv (pe timp umed, după ploaie şi ninsoare); - numai măştile contra gazelor când personalul se află în porţiuni de tranşee (şanţuri de comunicaţii) acoperite iar în aer există praf radioactiv. (2) În adăposturi special amenajate, prevăzute cu instalaţii de filtroventilaţie personalul îşi poate desfăşura activitatea fără a folosi mijloacele de protecţie individuală. (3) Când subunităţile acţionează timp îndelungat într-un mediu contaminat radioactiv, cu niveluri de radiaţie până la 5 roentgeni masca contra gazelor poate fi scoasă timp de 30-60 min. la fiecare 4 ore. Art. 357.(1) Trecerea mediilor contaminate radioactiv se execută de către unităţile (subunităţile) de toate armele, de regulă, cu mijloacele de transport proprii, acestea având uşile, ferestrele, obloanele, gurile de vizitare, prelatele închise şi sistemele de protecţie nucleare (cele care au) în funcţionare. (2) Mijloacele de transport trebuie să se deplaseze cu viteze maxime şi distanţe mărite între le, pentru a asigura reducerea timpului de acţiune în mediul contaminat radioactiv, să excludă sau să reducă la maximum contaminarea următoarelor autovehicule din coloană. (3) După ieşirea din mediile contaminate radioactiv luptătorii execută, în funcţie de situaţia de luptă, decontaminarea imediată individuală. Dacă trupele sunt obligate să acţioneze timp îndelungat în medii contaminate radioactiv, decontaminarea imediată individuală poate fi executată şi în mediile contaminate, repetându-se obligatoriu după ieşirea din acesta. Art. 358. La ieşirea din mediul contaminat radioactiv, luptătorii, la ordin sau din proprie iniţiativă execută următoarele: - aleg un loc favorabil pentru decontaminarea imediată individuală; - se orientează cu faţa în direcţia din care bate vântul; - execută decontaminarea radioactivă imediată folosind apa din bidon, măturici, comprese din tifon sau alte materiale textile, astfel: - aşează pe pământ armamentul individual şi accesoriile acestuia; - dezbracă completul de protecţie; - scot lopata mică şi sapă o groapă în apropiere; - pun jos bidonul cu apă, compresele de tifon din pachetul de decontaminare individuală sau alte deşeuri textile; - decontaminează prin scuturare, ştergerea cu materialele textile îmbibate cu apă, mantaua, ciorapii şi mănuşile de protecţie; - scutură îmbrăcămintea (mantaua şi vestonul se pot dezbrăca); - scutură sau şterg cu deşeuri textile umezite încălţămintea şi celelalte materiale; - decontaminează întreaga suprafaţă a armamentului individual; - spală porţiunile descoperite ale mâinilor şi gâtului după care spală, faţa măştii contra gazelor şi cartuşul filtrant; - scot masca contra gazelor; 167

- aruncă în groapă compresele de tifon, cârpe sau câlţi folosite şi le acoperă cu pământ. 4.3.2. Acţiunea luptătorului în medii contaminate chimic şi biologic Art. 359. Fiecare luptător poate descoperi începutul atacului cu agenţi toxici de luptă, în locul unde se află, pentru a se putea lua măsurile de protecţie necesare. Existenţa agenţilor toxici de luptă în aer, pe tehnica de luptă, pe teren şi pe alte obiecte se poate stabili după următoarele indicii exterioare: a) prin văz: - după apariţia norului colorat sau alburiu la explozia muniţiei chimice; - existenţa picăturilor sau petelor uleioase rămase pe teren în locul exploziei; - depunerea ceţii şi a fumului toxic; - apariţia în urma avioanelor ce zboară la joasă atitudine a unui nor de picături sau ceaţă; b) prin auz: - după zgomotul înfundat ce se produce la explozia muniţiei chimice; c) prin miros (numai pentru unii agenţi toxici de luptă): - unii agenţi toxici de luptă au mirosuri caracteristice, orice miros suspect pe câmpul de luptă trebuie semnalat, întrucât poate fi provocat de existenţa acestora; d) după efectele agenţilor toxici de luptă asupra organismului şi vegetaţiei: - gust neplăcut; - iritarea ochilor şi nasului; - apariţia strănutului şi guturaiului; - senzaţii de sufocare, greţuri; - vestejirea şi chiar uscarea vegetaţiei. Art. 360. Indiciile (semnele) exterioare ale atacului biologic sunt următoarele: - zgomotul caracteristic, înăbuşit al exploziei proiectilelor de artilerie şi bombelor de aviaţie încărcate cu mijloace biologice; - apariţia la locul exploziei muniţiei încărcate cu mijloace biologice, a unui nor care poate fi văzut cu ochiul liber, ce se deplasează pe direcţia vântului; - lipsa gropii adânci, caracteristice unei explozii obişnuite la locul căderii muniţiei; - prezenţa la locul exploziei a schijelor mari, a containerelor care au conţinut agenţi biologici, a insectelor (animalelor mici) în număr mare şi uneori chiar dintre acelea neobişnuite pentru regiunile respective; - apariţia unor boli molipsitoare, la timp scurt după explozie, în rândul militarilor (populaţiei) care au fost în apropierea exploziei sau au consumat alimente şi apă din surse contaminate; - existenţa unui număr mare de animale bolnave sau cadavre de animale. Art. 361.(1) La descoperirea iminenţei atacului chimic ori a contaminării chimice sau biologice eşaloanele superioare transmit, cu prioritate, semnalul 168

de alarmare şi avertizare despre iminenţa contaminării chimice sau biologice. Aceste semnale sunt unice şi trebuie cunoscute de către toţi luptătorii. Alarmarea şi avertizarea luptătorilor în cadrul subunităţilor se face prin semnale acustice şi optice. (2) La primirea semnalului despre iminenţa atacului chimic, luptătorii, fără a întrerupe îndeplinirea misiunilor de luptă, execută: - pregătesc şi trec echipamentele de protecţie individuală în poziţia „de aşteptare“; - militarii pregătiţi în a II-a specialitate ca cercetaşi N.B.C. trec aparatura de control chimic în regim de lucru; - pregătesc materiale necesare decontaminării. (3) La primirea semnalului de alarmare şi avertizare despre iminenţa sau descoperirea contaminării chimice sau biologice, luptătorii execută: - îmbracă echipamentele de protecţie individuală; - când situaţia permite, se adăpostesc în autovehicule acoperite, adăposturi sau late lucrări; - închid obloanele, uşile, ferestrele, prelatele autovehiculelor şi tehnici de luptă; - pregătesc mijloacele de decontaminare din înzestrare. Art. 362. La producerea atacului chimic prin surprindere luptătorii execută: - din proprie iniţiativă sau la comanda „GAZE – PELERINĂ“ îmbracă masca contra gazelor şi mantaua de protecţie ca „pelerină de protecţie“; - dacă în apropierea locului unde se află există porţiuni de tranşee acoperite (alte adăposturi, autovehicule), din proprie iniţiativă sau la comanda „GAZE“ îmbracă masca contra gazelor şi se adăpostesc; - dacă pe timpul atacului chimic au căzut picături de substanţă toxică de luptă pe echipament sau pe părţile descoperite ale corpului, execută decontaminarea imediată individuală folosind pachetul de decontaminare. Art. 363. La producerea atacului cu mijloace biologice, luptătorii execută: - îmbracă echipamentele de protecţie individuală din înzestrare în poziţia „de luptă“; - continuă îndeplinirea misiunii. Art. 364. Pe timpul ieşirii din mediul contaminat chimic sau biologic, luptătorul execută: a) în afara focului inamicului: - măresc distanţa şi intervalul în formaţie; - se deplasează în ritm de marş; - evită contactul cu vegetaţia înaltă şi obiectele contaminate din teren; b) sub focul inamicului: - se culcă în terenul contaminat, protejându-şi echipamentul cu ajutorul mantalei de protecţie îmbrăcată pe mâneci; - la executarea saltului, folosesc poalele mantalei de protecţie pentru a-şi proteja genunchii. 169

Art. 365.(1) Mediile contaminate chimic şi biologic, de regulă, se ocolesc. Când ocolirea nu este posibilă, traversarea lor se execută pe direcţiile şi itinerarele cele mai scurte, folosindu-se mijloacele de protecţie individuală. (2) La traversarea mediilor contaminate chimic şi biologic echipamentele de protecţie individuală se folosesc astfel: - indiferent de starea timpului, când traversarea se execută cu autovehicule sau pe jos: măştile contra gazelor şi completele de protecţie, iar în cabinele autovehiculelor – numai măştile contra gazelor (dacă geamurile sunt bine închise). Art. 366. După ieşirea din mediul contaminat chimic şi biologic, luptătorii execută, la ordin sau din proprie iniţiativă, următoarele: - aleg un loc favorabil pentru executarea decontaminării imediate individuale (în afara direcţiei de deplasare a norului toxic); - se orientează cu faţa în direcţia din care bate vântul. - execută decontaminarea imediată individuală, astfel: - aşează armamentul contaminat şi accesoriile acestuia pe pământ, în dreptul piciorului drept; - desfac cordelele (găicile) de jos ale ciorapilor de protecţie; - scot mantaua şi mănuşile de protecţie; - scot lopata mică şi în partea dreaptă, lateral sapă o groapă în teren; - scot pachetul de decontaminare individuală din sacul port-mască şi îl pregătesc pentru întrebuinţare; - decontaminează părţile descoperite ale corpului; - având mănuşile de protecţie individuală, execută decontaminarea imediată a armamentului individual, măştii contra gazelor, lopeţii mici; - compresele de tifon contaminate chimic se îngroapă (cele contaminate biologic se ard); - scot ciorapii de protecţie; - strâng pachetul de decontaminare şi se deplasează la locul de adunare a subunităţii. 4.3.3. Acţiunea militarilor în medii incendiate Art. 367.(1) Luptătorii supuşi atacului cu mijloace incendiare vor executa, concomitent cu îndeplinirea misiunilor de luptă, următoarele: - stingerea substanţelor şi amestecurilor incendiare căzute pe echipament prin înăbuşire cu poala mantalei, foaia de cort, pătură, pământ, nisip, sau prin culcarea cu partea aprinsă pe pământ; - stingerea amestecurilor incendiare de pe lucrările de fortificaţii cu brazde de pământ, nisip, crengi verzi, zăpadă etc.; - stingerea incendiilor de pe tehnică, astfel: - izolarea de foc a motorului, muniţiei, rezervoarelor de carburanţi prin folosirea stingătorului existent în inventarul tehnicii; - îndepărtarea de pe tehnică a prelatei aprinse; - stingerea focarelor de incendiu, apărute la unele părţi ale tehnicii de luptă, prin înăbuşire cu foi de cort, pături, mantale, brazde de pământ, nisip; - scoaterea personalului vătămat din mediul incendiat; 170

- acordarea primului ajutor personalului afectat, astfel: - stingerea îmbrăcămintei, fără a se face mişcări bruşte pentru că arsurile de pe corp pot da naştere la traumatisme suplimentare; - îmbrăcămintea lipită de rană nu trebuie dezlipită, ci se lasă pe locul arsurii, tăindu-se cu atenţie în jurul rănii; - dacă în urma arsurilor se produc băşici, acestea nu trebuie sparte; - aplicarea pe arsuri a unor pansamente sterile; - evacuarea armamentului, tehnicii şi materialelor din mediile incendiate; - participarea la activităţile de stingere (localizare) a incendiilor, folosind mijloacele din dotare (unelte manuale) sau improvizate. (2) Luptătorii care au suferit arsuri grave, prin grija comandantului de companie (baterie), se trimit la punctul medical. (3) Pe timpul desfăşurării acţiunilor ofensive în medii incendiate, acestea se ocolesc în pas alergător sau se traversează folosind cele mai judicioase procedee, ţinând seama de condiţiile meteorologice (direcţia şi viteza vântului) existente. Art. 368.(1) Criterii de performanţă. Militarul va fi considerat „ADMIS” dacă: - realizează criteriile de performanţă prevăzute la art. 371, 373, 386, 389 şi 399; - execută corect celelalte operaţiuni corespunzătoare fiecărui mediu (contaminat nuclear, biologic şi chimic sau incendiat); (2) Militarul va fi considerat „RESPINS” dacă: - nu realizează criteriile de performanţă prevăzute la art. 371, 373, 386, 389 şi 399; - comit greşeli pe timpul executării celorlalte operaţiuni corespunzătoare fiecărui mediu (contaminat nuclear, biologic şi chimic sau incendiat). 4.4. Echipamente de protecţie individuală nucleară, biologică şi chimică 4.4.1. Masca contra gazelor Md. 85 Art. 369.(1) Masca contra gazelor Md. 85 este destinată pentru protecţia organelor respiratorii, a feţei şi a ochilor împotriva agenţilor toxici de luptă, prafului radioactiv şi agenţilor biologici. Masca contra gazelor Md. 85 permite alimentarea cu lichide (din bidonul individual) în zone contaminate radioactiv, biologic, chimic. Pentru purtătorii de ochelari, la masca contra gazelor Md. 85 se poate monta dispozitivul de corectare a vederii din înzestrare. (2) Masca contra gazelor Md. 85 se compune din: - faţa măştii (masca propriu-zisă); - cartuş filtrant; - dispozitiv de alimentare cu lichide; - sac portmască. (3) Alegerea taliei măştii contra gazelor Md. 85: 171

- măsoară înălţimea feţei (distanţa dintre rădăcina nasului şi bărbie) cu faciometrul (fig. 53); - compară rezultatul obţinut cu datele din tabelul următor: Înălţimea feţei (în mm) - până la 110 - de la 110 la 125 - peste 125

Talia (mărimea) necesară III II I

- alege masca cu talia corespunzătoare (talia măştii este imprimată pe masca exterioară, deasupra vizoarelor printr-o cifră romană – I, II sau III).

Fig. 53. Alegerea taliei măştii contra gazelor Art. 370. Folosirea măştii contra gazelor include: a. Verificarea stării măştii contra gazelor: – verifică integritatea cauciucului măştii propriu-zise (să nu prezinte rupturi, înţepături); – verifică integritatea vizoarelor; – verifică existenţa supapelor de inspiraţie şi de expiraţie şi garniturile de cauciuc de la corpul dispozitivului de alimentare cu lichide; – verifică integritatea sistemului de fixare – ajustare şi purtare; – verifică aspectul exterior al cartuşului filtrant (să nu prezinte urme de lovituri, perforaţii, urme de rugină) şi existenţa calotei, a garniturii acestora şi al dopului de cauciuc; – raportează şi remediază deficienţele constatate. Verificarea stării măştii contra gazelor nu se încadrează în timp, ci se urmăreşte executarea de calitate a tuturor operaţiunilor şi remedierea deficienţelor constatate. b. Trecerea măştii contra gazelor în poziţia „de marş” (fig. 54): – trece cordeaua de purtare a sacului portmască peste umărul drept astfel ca sacul portmască să se găsească pe şoldul stâng cu capacul în afară; – ajustează lungimea cordelei de purtare cu ajutorul cataramei, astfel ca marginea de sus a sacului portmască să fie la înălţimea centurii (taliei);

172

Fig. 54. Masca contra gazelor în poziţia „de marş“ – împinge sacul portmască puţin spre înapoi pentru a nu împiedica mişcarea mâinii pe timpul deplasării; – prinde sacul portmască de centură cu ajutorul carabinierei montate pe spatele sacului. Activitatea nu se încadrează în timp, urmărindu-se doar corectitudinea operaţiunilor executate. c. Trecerea măştii contra gazelor în poziţia de aşteptare (fig. 55) se execută la comanda „PREGĂTIŢI MASCA”: – în funcţie de situaţie, arma se trece în poziţia „la umăr”, se pune pe pământ sau se aşează pe parapet; – se aduce sacul portmască puţin spre înainte, astfel încât masca să poată fi scoasă cât mai repede; – se deschide capacul sacului portmască; Fig. 55. Masca contra gazelor în poziţia „de aşteptare“

– se slăbeşte cureaua măştii pentru a putea fi scoasă uşor sau lăsată pe spate; – se scoate dopul de cauciuc de la cartuşul filtrant; – se montează cartuşul filtrant la mască; – se trece masca contra gazelor la piept, cu cordeaua de purtare petrecută pe după gât. Activitatea nu se încadrează în timp. d. Trecerea măştii contra gazelor în poziţia „de luptă” (fig. 56) se execută la comanda „GAZE”, la semnalul de alarmare despre atacul nuclear, biologic şi chimic sau din proprie iniţiativă, astfel: 173

Fig. 56. Trecerea măştii contra gazelor în poziţia „de luptă“ - se opreşte respiraţia; - se închid ochii; - se scoate masca din sacul portmască (în situaţia în care acesta nu se afla în poziţia „de aşteptare”); - se lasă casca pe spate (boneta, căciula se pune între genunchi, pe pământ sau pe un obiect din apropiere);

Fig. 57. Masca contra gazelor în poziţia „de luptă“ - se introduce faţa capului cu bărbia înainte în locaşul bărbiei; - prin întinderea cordelelor acestea se trec peste cap în aşa fel încât să nu formeze cute, iar vizoarele să vină în dreptul ochilor (fig. 56); - se ajustează masca pe cap; - se face o expiraţie puternică; - se deschid ochii şi se continuă respiraţia; - se pune pe cap casca şi se strânge cureaua acesteia sub bărbie (fig. 57); - se închide capacul sacului portmască. e. Scoaterea măştii contra gazelor (fig. 58) se execută la comanda „SCOATEŢI MASCA”, astfel:

174

Fig. 58. Scoaterea măştii contra gazelor – se trece arma în poziţia „la umăr”, se pune pe pământ sau se aşează pe parapet, în funcţie de situaţie; – se lasă casca pe spate; – se lărgeşte cordeaua de fixare – ajustare prin tragere de capetele libere ale acesteia; – se apucă cu mâna stângă de cartuşul filtrant sau de blocul supapei de inspiraţie nr. 1, şi prin mişcarea mâinii înainte şi în sus, se scoate masca de pe figură; – se pune casca pe cap şi se strânge sub bărbie; – se aşează masca în sacul portmască. Activitatea nu se încadrează în timp. Art. 371.(1) Criterii de performanţă. Militarul va fi considerat „ADMIS” dacă îmbracă masca în cel mult 12" (8" în cazul în care masca se afla în poziţia „de aşteptare”) şi execută, în mod obligatoriu, operaţiunile 1, 2 şi 8 de la art. 370, pct. d. Operaţiunile 10 şi 11 de la art. 370, pct. d nu intră în baremul de 12". (2) Militarul va fi considerat „RESPINS” dacă îmbracă masca într-un timp mai mare de 12" (8") sau dacă: – nu s-au executat corect operaţiunile 5, 6 şi 7 şi aerul contaminat pătrunde în interiorul acesteia; – sistemul de fixare s-a rupt pe timpul îmbrăcării; – cartuşul filtrant nu este asamblat complet, vizorul este spart sau lipseşte una din supape; – masca este necorespunzătoare taliei sau neajustată. Art. 372.(1) Pentru utilizarea măştii contra gazelor defectă aflată în poziţia „de luptă”, se execută: - acoperirea rupturilor (găurilor) mici apărute pe suprafaţa măştii exterioare cu palma (fig. 59.a); - în cazul ruperii unei cordele din sistemul de fixare – ajustare se apasă faţa măştii, cu palma, la locul unde s-a produs ruptura (59.b); - dacă, cartuşul filtrant prezintă găuri, acestea se astupă cu palma (degetul) sau cu o batistă (cârpă), ori se astupă cu săpun, lut, miez de pâine înmuiat (59.c).

175

Fig. 59. Utilizarea măştii contra gazelor defectă (2) În cazul în care masca exterioară este ruptă sau vizoarele sparte, până la înlocuirea măştii, protecţia va fi asigurată prin folosirea numai a cartuşului filtrant, astfel: - se opreşte respiraţia, se închid ochii şi se scoate masca; - se deşurubează cartuşul filtrant; - se introduce în gură racordul filetat al cartuşului filtrant; - cu mâna liberă se strâng nările pentru ca respiraţia să se facă numai pe gură; - se face o expiraţie puternică, apoi se respiră normal; (3) Pentru înlocuirea măştii contra gazelor defecte cu alta bună se procedează astfel: - se pregăteşte masca contra gazelor bună pentru a putea fi îmbrăcată repede şi se lasă casca pe spate; - se opreşte respiraţia, se închid ochii, se scoate masca defectă; - se pune pe figură masca contra gazelor bună, se face o expiraţie puternică, se deschid ochii şi se reia respiraţia; - se pune masca contra gazelor defectă în sacul portmască; - se pune casca pe cap şi se strânge cordeaua sub bărbie. Art. 373. Criterii de performanţă. Militarul va fi considerat „ADMIS”, dacă execută corect operaţiunile necesare remedierii incidentului în maximum 13", dar în mod obligatoriu operaţiunile nr. 1, 3, 4 (Art. 372/2) şi 2, 3 (Art. 373/3); (2) Militarul va fi considerat „RESPINS”, dacă incidentul nu a fost rezolvat, ceea ce ar putea duce la inspirarea aerului contaminat. Art. 374.(1) Verificarea funcţionării măştii contra gazelor se execută astfel: – se îmbracă masca contra gazelor şi se ajustează pe figură; – se obturează (astupă) orificiul de pătrundere a aerului în cartuşul filtrant (cu dopul de cauciuc sau cu podul palmei); – se face o inspiraţie adâncă. (2) Dacă inspiraţia nu este posibilă şi masca exterioară se lipseşte de obraji, atunci masca contra gazelor este bună (etanşă) şi urmează a fi supusă unei verificări definitive în atmosfera contaminată.

176

(3) Dacă inspiraţia este posibilă atunci masca nu este etanşă şi pentru descoperirea defectelor este necesar să se verifice părţile componente ale acesteia. (4) În acest scop se execută: - se demontează cartuşul filtrant; - se obturează (astupă) cu podul palmei orificiul de la blocul supapei de inspiraţie nr. 1 şi se execută o inspiraţie. Dacă aerul nu pătrunde în mască, atunci faţa măştii este etanşă. Dacă aerul trece atunci faţa măştii este defectă, neajustată bine sau de talie necorespunzătoare. Se remediază defecţiunile (se ajustează, se alege o altă talie, ori se înlocuieşte faţa măştii); - se montează cartuşul filtrant; - se execută o inspiraţie, obturând orificiul de intrare a aerului. (5) Dacă aerul nu pătrunde în mască atunci cartuşul filtrant este bun. Activitatea nu se încadrează în barem de timp urmărindu-se doar corectitudinea operaţiunilor executate. 4.4.2. Completul de protecţie pentru toate armele Art. 375. Completul de protecţie pentru toate armele este destinat pentru protecţia părţilor descoperite ale corpului şi echipamentului împotriva contaminării radioactive, biologice şi chimice. Completul micşorează efectul vătămător al emisiunii de lumină a exploziilor nucleare şi al mijloacelor incendiare. Completul de protecţie pentru toate armele se compune din: ansamblu pantalon-bluză, prevăzut cu galoşi, glugă de protecţie şi un fermoar dublu. Art. 376. Îmbrăcarea completului de protecţie pentru toate armele în poziţia „de aşteptare” se face la comanda „ÎMBRĂCAŢI COMPLETUL DE PROTECŢIE”, executându-se următoarele operaţiuni: - se dă jos casca; - se aşează arma pe pământ; - se dă jos masca contra gazelor, centura şi accesoriile prinse pe ea; - se despachetează completul de protecţie; - să îmbracă ansamblul pantalon-bluză şi se dă gluga pe spate; - se încheie fermoarul completului de protecţie; - se pune sacul portmască cu cordeaua de purtare petrecută pe umărul drept; - se trece masca contra gazelor în poziţia „de aşteptare”; - se pune centura cu accesoriile de pe ea, pe militar; - se pun mănuşile de protecţie la centură; - se pune casca pe cap; - se ia arma în mână. Art. 377. Criterii de performanţă. Militarul va fi considerat „ADMIS” dacă îmbracă completul de protecţie, respectând operaţiunile enunţate, în maximum 3 minute. Militarul va fi considerat „RESPINS”, dacă îmbracă completul de protecţie într-un timp mai mare de 3 minute sau dacă la îmbrăcare completul de protecţie a fost deteriorat. 177

Art. 378. Îmbrăcarea completului de protecţie pentru toate armele în poziţia „de luptă” se face la comanda „GAZE”, executându-se următoarele operaţiuni: - se dă jos casca; - se aşează arma pe pământ; - se trece masca contra gazelor în poziţia „de luptă”; - se pune casca pe cap; - se pune gluga completului pe cap şi se asigură închizând fermoarul şi butonii; - se îmbracă mănuşile de protecţie; - se ia arma în mână. Art. 379. Criterii de performanţă. Militarul va fi considerat „ADMIS” dacă îmbracă completul de protecţie în poziţia „de luptă”, respectând operaţiunile enunţate, în maximum 30 secunde. Militarul va fi considerat „RESPINS” dacă îmbracă completul de protecţie într-un timp mai mare de 30 de secunde sau dacă: - completul de protecţie nu s-a închis bine la gât, iar mânecile nu sunt lăsate corect peste mănuşile de protecţie; - s-a deteriorat completul de protecţie pe timpul îmbarcării; - s-au comis greşeli, la îmbrăcarea măştii contra gazelor, care determină respingerea militarului. Art. 380.(1) Dezbrăcarea completului de protecţie pentru toate armele se execută la comanda „SCOATEŢI COMPLETUL DE PROTECŢIE”: - militarul se întoarce cu faţa în direcţia de unde bate vântul; - se pune jos arma; - se scoate centura cu accesoriile de pe ea şi sacul portmască; - se desface fermoarul şi se lasă gluga pe spate; - se scoate ansamblul pantalon-bluză, în ordinea: bluza cu glugă şi apoi pantalonii cu galoşi, evitându-se contaminarea proprie; (2) Masca contra gazelor se scoate la ordinul comandantului. Activitatea nu se încadrează în barem de timp, urmărindu-se doar corectitudinea operaţiunilor executate. 4.4.3. Completul de protecţie nr. 1 Art. 381.(1) Completul de protecţie nr. 1 este destinat pentru protecţia părţilor descoperite ale corpului, echipamentului şi armamentului individual împotriva contaminării radioactive, cu substanţe toxice de luptă şi cu mijloace biologice. De asemenea, completul de protecţie nr. 1 micşorează efectul vătămător al emisiunii de lumină a exploziei nucleare şi al mijloacelor incendiare. (2) Completul de protecţie nr. 1 se compune din: manta de protecţie, ciorapi de protecţie, mănuşi de protecţie. (3) Completul de protecţie nr. 1, în poziţia „de marş” se poartă astfel: - când militarul are asupra sa raniţa: - mantaua de protecţie – sub capacul raniţei; - ciorapii şi mănuşile de protecţie – sub mantaua de protecţie. 178

- când militarul nu are asupra sa raniţa: - mantaua de protecţie – făcută sul, pe spate, având cordelele de purtare petrecute, peste umeri şi fixate la centură în faţă, iar cordeaua de fixare la centură în spate legată de aceasta (fig. 60.a); - ciorapii de protecţie făcuţi sul, împreună cu mănuşile de protecţie – legaţi la centură, cu ajutorul unui dispozitiv (fig. 60.b).

a) b) Fig. 60. Modul de purtare al completului de protecţie când militarul nu are asupra sa raniţa (4) Mantaua de protecţie din compunerea completului de protecţie poate fi folosită ca: a) pelerină de protecţie – în momentul atacului chimic şi al întrebuinţării de către inamic a mijloacelor biologice, precum şi în cazul depunerii substanţelor radioactive din norul exploziei nucleare; b) manta de protecţie îmbrăcată pe mâneci: - în cazul executării acţiunilor într-un teren contaminat radioactiv, chimic sau biologic; - la executarea lucrărilor de decontaminare; c) combinezon de protecţie: - în cazul executării acţiunilor într-un teren puternic contaminat radioactiv, cu mijloace biologice sau cu substanţe toxice de luptă; - la trecerea sub focul inamicului a unor porţiuni de teren contaminate. Art. 382. Îmbarcarea mantalei de protecţie ca „pelerină de protecţie“ se face la comanda „GAZE-PELERINA”, executându-se următoarele operaţiuni: – se pune arma între genunchi, se aşează pe pământ sau se reazemă de un obiect oarecare; – se îmbracă masca contra gazelor; – se trage de gaica de fixare a glugii şi se lasă mantaua să cadă liber pe spate; – se apleacă corpul înainte şi printr-o mişcare a mâinilor înapoi şi lateral se aduce mantaua peste umeri; – se îmbracă gluga pe cap şi se ia arma în mână; 179

– ţinând arma în mâna dreaptă, se aşează genunchiul stâng pe poala stângă a mantalei şi se culcă pe partea stângă; – se strâng picioarele în aşa fel că mantaua de protecţie să acopere întregul corp; – se fixează poala dreaptă a mantalei cu piciorul drept la pământ, pentru a nu fi ridicată de vânt, şi se trage arma sub manta. Art. 383.(1) Criterii de performanţă. Militarul va fi considerat „ADMIS” dacă îmbracă mantaua de protecţie, respectând operaţiunile enunţate mai sus, în maximum 45 de secunde. (2) Militarul va fi considerat „RESPINS” dacă îmbracă mantaua de protecţie într-un timp mai mare de 45 de secunde sau dacă: - după îmbrăcarea mantalei de protecţie au rămas neprotejate unele porţiuni ale corpului sau echipamentului; - a comis greşeli care determină respingerea militarului la îmbrăcarea măştii contra gazelor; Art. 384. Scoaterea mantalei de protecţie îmbrăcată ca „pelerină de protecţie“ se face la comanda „SCOATEŢI PELERINA”, executându-se următoarele operaţiuni: – se face o întoarcere cu faţa în direcţia de unde bate vântul şi se pune arma jos sau între genunchi; – se dezleagă cordelele mantalei de protecţie, fixate la centură; – se lasă gluga mantalei de protecţie să cadă pe spate, în aşa fel încât să nu se atingă ceata cu partea contaminată; – cu ajutorul mâinilor se ridică mantaua de protecţie în sus şi prin deschiderea largă a mâinilor în lateral se aruncă înapoi, astfel ca să cadă cu partea exterioară (contaminată) pe pământ. Activitatea nu se încadrează în barem de timp, urmărindu-se ca pe timpul scoaterii mantalei de protecţie să nu se atingă părţile descoperite ale corpului cu partea exterioară a acesteia. Art. 385. Îmbrăcarea completului de protecţie nr. 1 în poziţia „mantaua pe mâneci” se face la comanda „GAZE – ÎMBRĂCAŢI COMPLETUL DE PROTECŢIE, MANTAUA PE MÂNECI”, executându-se următoarele operaţiuni: - se aşează arma pe pământ sau se reazemă de un obiect din apropiere; - se îmbracă masca contra gazelor; - se îmbracă ciorapii de protecţie (fig. 61.a); - se îmbracă mantaua de protecţie pe mâneci, se trage gluga pe cap şi se încheie poalele mantalei; - se desfac cordelele de fixare a mantalei de protecţie la centură; - se îmbracă mănuşile de protecţie, se încheie mânecile cu găicile de fixare şi se ia arma în mână (fig. 61.b);

180

a) b) Fig. 61. Modul de îmbrăcare al completului de protecţie nr. 1 în poziţia „mantaua pe mâneci“ Art. 386.(1) Criterii de performanţă. Militarul va fi considerat „ADMIS” dacă a îmbrăcat completul de protecţie respectând operaţiunile enunţate mai sus în maximum 3’30”. (2) Militarul va fi considerat „RESPINS” dacă a îmbrăcat completul de protecţie într-un timp mai mare de 3’30” sau dacă: - nu s-au încheiat poalele mantalei sau mânecile cu găicile de fixare; - pe timpul deplasării cad ciorapii de protecţie; - s-au comis greşeli care determină respingerea militarului, la îmbrăcarea măştii contra gazelor; - pe timpul îmbrăcării, completul de protecţie şi masca contra gazelor au fost deteriorate. Art. 387. Scoaterea completului de protecţie nr. 1, când mantaua de protecţie este îmbrăcată pe mâneci se face la comanda „SCOATEŢI COMPLETUL DE PROTECŢIE”, executându-se următoarele operaţiuni: - se face o întoarcere cu faţa în direcţia din care bate vântul; - se desfac găicile de fixare de la mâneci şi se lasă gluga pe spate, în aşa fel încât să nu se atingă ceafa cu partea contaminată; - se descheie poalele mantalei de protecţie, se desfac cordelele (găicile) de la ciorapii de protecţie, în afară de cordele legate la centură; - se scot pe jumătate mănuşile din mâini, astfel încât să poată fi uşor aruncate prin scuturare; - se apucă de partea exterioară a marginilor mantalei de protecţie şi se eliberează umerii din manta; - prin scuturare se aruncă în spate mantaua de protecţie cu partea exterioară în jos, concomitent cu mănuşile de protecţie; - se desfac cordelele ciorapilor de protecţie de la centură şi aceştia se scot prin scuturare. Activitatea nu se încadrează în barem de timp, urmărindu-se corectitudinea operaţiunilor executate, evitarea contaminării părţilor descoperite ale corpului echipamentului şi deteriorării echipamentelor de protecţie individuală.

181

Art. 388. Îmbrăcarea completului de protecţie nr. 1 în poziţie „mantaua combinezon” se face la comanda „ÎMBRĂCAŢI COMPLETUL DE PROTECŢIE, MANTAUA COMBINEZON- GAZE”, executându-se următoarele operaţiuni: - se desfac cordelele de fixare la centură a mantalei de protecţie şi se aşează mantaua de protecţie pe pământ în partea stângă; - se aşează arma pe pământ în partea dreaptă sau se reazemă de un obiect din apropiere; - se aşează pe pământ, în partea dreaptă, ciorapii de protecţie şi mănuşile de protecţie în partea stângă; - se scot şi se aşează pe pământ sacul portmască şi centura cu accesoriile prinse de aceasta; - se îmbracă ciorapii de protecţie; - se îmbracă mantaua de protecţie pe mâneci, având gluga dată pe spate; - se descheie capetele cordoanelor de spate şi laterale şi se eliberează din găicile de susţinere; - se trec cordoanele de spate ale mantalei printre picioare în faţă şi se fixează de cureaua pantalonilor la şoldul stâng şi cel drept (fig. 62.a); - se prind la butonul central butonierele corespunzătoare acestuia de pe marginea dreaptă şi apoi cea stângă, după care se fixează cu o clemă (fig. 62.b); - se încheie poalele mantalei de protecţie la butoni, astfel ca poala stângă să cuprindă piciorul stâng, iar poala dreaptă – piciorul drept; primele două butoniere care se găsesc imediat sub butonul central se fixează cu cleme; - se încheie cordoanele laterale ale mantalei de protecţie la butoni, după ce în prealabil au fost înfăşurate în jurul picioarelor mai jos de genunchi (fig. 62.c); - se încheie marginile mantalei de protecţie, lăsându-se neîncheiate două butoniere din partea de sus (fig. 62.d);

a)

b) c) d) e) Fig. 62. Modul de îmbrăcare al completului de protecţie nr. 1 în poziţia „combinezon de protecţie“

f)

- se pune centura cu accesoriile prinse de aceasta şi se ia pe umăr sacul portarmă (fig. 62.e); 182

- se trece masca contra gazelor în poziţia „de luptă”; - se pune pe cap casca şi apoi gluga; - se încheie ultimele două butoniere de la mantaua de protecţie şi gaica de fixare de la glugă; - se îmbracă mănuşile de protecţie pe sub manşetele mânecilor, se fixează găicile de la mâneci prin încheierea simplă sau dublă la butoni şi se ia arma (fig. 62.f). Art. 389.(1) Criterii de performanţă. Militarul va fi considerat „ADMIS” dacă îmbracă completul de protecţie în maximum 6 minute, respectând ordinea operaţiunilor enunţate mai sus. (2) Militarul va fi considerat „RESPINS” dacă îmbracă completul de protecţie într-un timp mai mare de 6 minute sau dacă: - nu s-au încheiat complet şi corect toţi butonii de la mantaua de protecţie; - nu s-a prins peste mantaua de protecţie centura cu accesoriile de pe aceasta; - pe timpul deplasării cad ciorapii de protecţie; - s-au comis greşeli care determină respingerea militarului la îmbrăcarea măştii contra gazelor; - pe timpul îmbrăcării s-au deteriorat echipamentele de protecţie individuală nucleară, biologică şi chimică. Art. 390. Scoaterea completului de protecţie nr. 1, îmbrăcat în poziţia „combinezon de protecţie” se face la comanda „SCOATEŢI COMPLETUL DE PROTECŢIE”, executându-se următoarele operaţiuni: - se pune arma jos sau se sprijină de un obiect din apropiere; - se scoate sacul portmască şi centura cu accesoriile de pe aceasta şi se aşează pe pământ (fig. 63.a); - se descheie cele două butoniere din partea de sus a mantalei de protecţie şi gaica de fixare de la glugă; - se descheie cordoanele laterale; - se scot clemele de fixare, se descheie poalele şi marginile mantalei, se desfac găicile de jos şi de la mijloc ale ciorapilor de protecţie; - se lasă gluga pe spate, în aşa fel încât să nu se atingă ceafa cu partea contaminată; - se descheie găicile de la mâneci şi se scot pe jumătate mănuşile de protecţie din mâini, astfel ca să poată fi uşor scoase prin scuturare (fig. 63.b); - se apucă de partea exterioară a marginilor mantalei de protecţie şi se eliberează umerii din manta, după care prin scuturare se aruncă în spate mantaua de protecţie cu partea exterioară în jos, odată cu mănuşile de protecţie, având grijă să nu se contamineze îmbrăcămintea sau părţile descoperite ale corpului (fig. 63.c); - se desfac cordoanele de spate ale mantalei de protecţie de la cureaua pantalonilor (fig. 63.d); - se scot ciorapii de protecţie; - se scoate casca iar la ordin masca contra gazelor.

183

a) b) c) d) Fig. 63. Scoaterea completului de protecţie nr. 1 îmbrăcat în poziţia „combinezon de protecţie“ Activitatea nu se încadrează în barem de timp, urmărindu-se doar corectitudinea operaţiunilor executate (necontaminarea părţilor descoperite ale corpului/echipamentului şi nedeteriorarea echipamentelor de protecţie individuală nucleară, biologică şi chimică). Art. 391. Strângerea completului de protecţie nr. 1, se execută la comanda „STRÂNGEŢI COMPLETUL DE PROTECŢIE” la care se execută următoarele operaţiuni: - strângerea mantalei de protecţie: - se întinde mantaua de protecţie pe pământ cu partea exterioară în sus; - se pliază separat, ambele poale, de la linia de mijloc a spatelui, în fâşii longitudinale late de 20 cm; - se răsuceşte rulou, începând cu partea de jos a mantalei de protecţie până la glugă; - se înfăşoară gaica de fixare de la glugă în jurul mantalei răsucite sul şi se încheie sul; - se strâng ciorapii şi mănuşile de protecţie: - se întinde pe pământ un ciorap de protecţie după care aşează peste el, în poziţie inversă (cu vârful în dreptul călcâiului) celălalt ciorap; - se pun peste ciorapi mănuşile de protecţie îndoite; - se rulează ciorapii împreună cu mănuşile de protecţie, începând de la tălpi către partea de sus a acestora; - ciorapi de protecţie se leagă folosind cordoanele acestora. Activitatea nu se încadrează în barem de timp, urmărindu-se corectitudinea operaţiunilor executate. 4.5. Acţiunea luptătorului pentru reducerea, limitarea şi/sau înlăturarea consecinţelor efectelor generate de atacurile nucleare, biologice şi chimice/contaminarea radioactivă, biologică şi chimică. 184

4.5.1. Executarea decontaminării individuale imediate şi operaţionale. Cunoaşterea şi folosirea echipamentelor de decontaminare din înzestrarea luptătorului şi subunităţii. Art. 392.(1) În condiţiile întrebuinţării armelor de distrugere în masă nucleare, biologice şi chimice de către inamic, sau a producerii unor evenimente altele decât atacul are loc contaminarea radioactivă, cu substanţe toxice de luptă şi cu mijloace biologice a personalului, tehnicii de luptă, echipamentului şi altor materiale, a alimentelor şi apei, a terenului şi lucrărilor de amenajare genistică a acestuia. (2) Lichidarea contaminării radioactive, cu agenţi toxici de luptă şi cu mijloace biologice a trupelor se realizează prin decontaminarea acestora. Art. 393.(1) Decontaminarea constă în utilizarea celor mai judicioase procedee pentru neutralizarea, eliminarea sau diminuarea efectelor armelor de distrugere în masă nucleare, biologice şi chimice care au contaminat oamenii, animalele, echipamentele, terenul şi (sau) apa. Decontaminarea cuprinde: - decontaminarea imediată individuală ; - decontaminarea operaţională; - decontaminarea completă(totală); - decontaminarea animalelor. a) Decontaminarea imediată individuală este activitatea executată la nivel individual în scopul salvării vieţilor şi limitării pierderilor în personal cuprinde: - îndepărtarea produşilor radioactivi de pe porţiunile descoperite ale corpului, mâinilor, de pe mucoasele ochilor, nasului şi ale gurii; - neutralizarea sau îndepărtarea agenţilor toxici de luptă de pe porţiunile descoperite ale corpului; - distrugerea sau îndepărtarea agenţilor biologici de pe porţiunile descoperite ale corpului. Decontaminarea imediată individuală poate include porţiuni mici sau elemente de echipament, mijloace de protecţie individuală şi armament individual cu care personalul este nevoit să vină în contact pe timpul îndeplinirii misiunii. Decontaminarea imediată individuală se execută cu ajutorul echipamentelor din înzestrare (pachetelor de decontaminare individuală), fără să se înceteze îndeplinirea misiunii de luptă, astfel: - în cazul contaminării chimice, imediat după producerea contaminării; - în cazul contaminării radioactive şi biologice, de regulă, după ieşirea din raionul contaminat imediat ce permite situaţia. Dacă luptătorii sunt nevoiţi să acţioneze timp îndelungat într-un teren contaminat radioactiv, decontaminarea imediată individuală poate fi executată şi în raionul contaminat, repetându-se obligatoriu după ieşirea din acesta. În cazul contaminării cu agenţi toxici de luptă decontaminarea imediată individuală se execută înainte de decontaminarea tehnicii de luptă, iar în cazul decontaminării radioactive sau biologice, după decontaminarea acesteia. 185

Dacă personalul şi materialele acestuia sunt contaminate concomitent cu substanţe radioactive, agenţi toxici de luptă şi biologici, la executarea decontaminării imediate individuale se neutralizează în primul rând agenţii toxici de luptă. b) Decontaminarea operaţională este activitatea executată restrâns la părţile operaţionale ale echipamentelor, materialelor şi/sau zonei de interes (de acţiune, de lucru), în vederea reducerii riscului de contaminare prin contact sau prin transfer, în scopul de a permite desfăşurarea acţiunilor militare. Decontaminarea operaţională poate cuprinde decontaminarea individului, pornind de la decontaminarea imediată, precum şi decontaminarea unor părţi, a subansamblurilor esenţiale ale tehnicii de luptă şi a porţiunii de teren necesare îndeplinirii misiunii. Această activitate se execută cu mijloacele din înzestrarea subunităţilor de toate armele. c) Decontaminarea completă (totală) este activitatea executată, cu sau fără sprijin din exterior, cu scopul de a reduce contaminarea personalului, echipamentelor, materialelor şi/sau a zonelor de interes la nivelul cel mai scăzut posibil, pentru a permite continuarea acţiunilor militare cu minimum de pierderi. Decontaminarea completă (totală) cuprinde: - decontaminarea totală a personalului; - decontaminarea totală a tehnicii de luptă, echipamentului şi altor materiale; În anumite situaţii poate să includă şi decontaminarea terenului. d) Decontaminarea animalelor este activitatea executată pentru salvarea sau limitarea pierderilor, de regulă, la animalele care reprezintă o importanţă în ducerea acţiunilor de luptă. Decontaminarea animalelor, în funcţie de situaţia de luptă concretă şi de timpul avut la dispoziţie poate fi imediată sau totală. Decontaminarea animalelor cuprinde: - decontaminare porţiunilor contaminate ale animalelor (îndepărtarea prafului radioactiv, neutralizarea picăturilor sau petelor de agenţi toxici de luptă, îndepărtarea/distrugerea purtătorilor agenţilor patogeni; - executarea spălăturilor oculare sau a inhalărilor aerogene); - acordarea primului ajutor în cazul vătămărilor şi arsurilor; - decontaminarea harnaşamentului şi atelajelor. (2) Pentru executarea decontaminării, luptătorul poate folosi următoarele echipamente: - pentru decontaminarea imediată individuală; - pachetul de decontaminare individuală; - pentru decontaminarea operaţională şi completă (totală): - completele de decontaminare nr. 1 M., 2 M. şi 3 M.; - unelte genistice; - pentru decontaminarea animalelor: - pachetul de decontaminare pentru cal.

186

Art. 394.(1) Pachetul de decontaminare individuală – P.D.I.-81 este destinat pentru decontaminarea imediată individuală chimică sau biologică a personalului şi armamentului individual. (2) Pachetul de decontaminare individuală se compune din: - flacon cu soluţie unică de decontaminare; - flacon cu substanţă solidă de decontaminare; - comprese de tifon; - fiole cu amestec antifum; - seringa de autoinjectare; - instrucţiuni de exploatare; - cutia de transport. (3) Pregătirea pentru lucru a pachetului de decontaminare individuală: - se verifică şi completează materialele consumabile din pachet: - compresele de tifon; - fiolele cu amestec antifum; - flacoanele cu soluţii de decontaminare; - la nevoie, se solicită seringa de autoinjectare; - se restudiază instrucţiunile de exploatare. (4) Folosirea pachetului de decontaminare individuală: - la apariţia unei senzaţii de usturime în nas, tuse sau strănut (având masca contra gazelor îmbrăcată) se sparge o fiolă cu amestec antifum pe o compresă de tifon, iar aceasta se introduce în faţa măştii; - se decontaminează porţiunile de piele descoperite şi masca contra gazelor, astfel: - se desface dopul flaconului cu soluţie unică de decontaminare; - se toarnă soluţie unică de decontaminare (lichidă) pe o compresă mare, apropiind capul cu orificiu al flaconului şi presând flaconul; - se şterge suprafaţa contaminată folosind compresa umectată; - se decontaminează picăturile de agenţi toxici de pe armamentul individual folosind flaconul cu substanţă solidă de decontaminare: - se scoate dopul flaconului; - se apropie capul cu orificiu al flaconului de suprafaţa contaminată şi se pulverizează substanţa de decontaminare prin presarea flaconului; - se aşteaptă aproximativ 60 sec. pentru executarea reacţiei de decontaminare; - se şterg suprafeţele contaminate folosind compresele mici; - se foloseşte, la ordin sau din proprie iniţiativă, seringa de autoinjectare la sesizarea prezenţei agenţilor toxici de luptă neuroparalitice. Pe timpul folosirii pachetului de decontaminare individuală se va evita contaminarea altor părţi ale corpului, echipamentului sau armamentului. (5) După executarea decontaminării compresele de tifon folosite pentru decontaminarea radioactivă (chimică) se îngroapă, iar cele folosite pentru decontaminarea biologică se ard. (6) Strângerea pachetului de decontaminare individuală: - se completează materialele consumate folosind completul pentru reîncărcarea pachetelor de decontaminare individuală; 187

- se verifică inventarul pachetului de decontaminare; - se pune capacul şi se introduce pachetul în sacul portmască. Art. 395.(1) Completul de decontaminare nr. 1 M. este destinat pentru decontaminarea chimică şi biologică imediată şi totală a mitralierelor, aruncătoarelor de grenade antitanc şi aruncătoarelor de 82 mm., precum şi pentru decontaminarea radioactivă imediată a acestora. (2) Complexul de decontaminare nr. 1 M. se compune din (fig. 64):

Fig. 64. -

Completul de decontaminare nr. 1 M. cutie metalică de ambalaj cu sistem de purtare (1); flacoane din polietilenă cu garnitură şi buşon (2); perii adaptabile la flacoane cu garnitură (3); răzuitoare metalică (4); ace pentru desfundarea orificiului periei (5); garnituri de cauciuc (rezervă) pentru perii (6); garnituri de cauciuc (rezervă) pentru flacoane (7); deşeuri (lavete) din bumbac (8). (3) Pregătirea pentru lucru: - se scot din cutia metalică flacoanele din polietilenă; - se toarnă în flacoane substanţele de decontaminare; - se umplu flacoanele cu apă; - se agită bine amestecul (vara – 5 minute, iarna – 10 minute); - se înşurubează periile adaptabile la flacoane. Art. 396.(1) Completul de decontaminare nr. 2 M. este destinat pentru decontaminarea chimică şi biologică imediată a tehnicii de luptă şi a tunurilor până la calibrul de 85 mm, precum şi pentru decontaminarea radioactivă imediată a acestora. (2) Completul de decontaminare nr. 2 M. se compune din (fig. 65): - cutie metalică cu sistem de purtare (1); - flacoane de decontaminare din polietilenă (2); - perii adaptabile la flacoanele de decontaminare (3); - răzuitoare metalică (4); - ace pentru desfundarea orificiului periei (5); - deşeuri din bumbac (6); - 2 cutii de carton cu hipoclorit de calciu 2/3 bazic (7, 9); - 1 cutie de carton cu emulsii (8); - 1 cutie de carton cu tiosulfat de sodiu (10); 188

- garnituri de rezervă (11).

Fig. 65. Completul de decontaminare nr. 2 M (3) Pregătirea pentru lucru a C.D.-2 M. se execută în acelaşi mod ca şi la completul de decontaminare nr. 1 M. (4) Decontaminarea tehnicii de luptă cu ajutorul completului de decontaminare nr. 2 M. se execută prin procedeul ştergerii suprafeţei contaminate cu peria adaptabilă înşurubată la flacon. Art. 397.(1) Completul de decontaminare nr. 3 M. este destinat pentru decontaminarea chimică şi biologică totală a armamentului de artilerie de calibru mai mare de 85 mm, transportoarelor blindate şi mijloacelor auto, precum şi pentru decontaminarea radioactivă imediată a acestora. (2) Completul de decontaminare nr. 3 M. se compune din (fig. 66): - 2 canistre tip auto; - 1 cutie metalică pentru piese componente şi accesorii; - colier de consolidare a canistrelor; - sifon asamblat; - tijă cu robinet, filtru, pulverizator şi perie; - pompă tip auto; - pâlnie, chei fixe, răzuitoare; - ace pentru desfundarea orificiilor căpăcelelor pulverizatoarelor; - pungă cu substanţe de decontaminare; - cutie cu piese de schimb şi de rezervă; - deşeuri de bumbac; - instrucţiuni de folosire.

189

Fig. 66. Completul de decontaminare nr. 3 M. (3) Pregătirea pentru lucru a completului de decontaminare nr. 3 M.: - se prepară soluţia de decontaminare în canistre; - canistrele se agită până la dizolvarea completă a substanţelor de decontaminare (5 min. – vara, 10 min. – iarna); - se montează la canistră colierul de consolidare, pompa tip auto şi sifonul; - se cuplează la sifon furtunul asamblat cu tija şi peria şi furtunul; de legătură al pompei auto; - se fac 10-15 pompări cu ajutorul pompei tip auto după care se poate începe lucrul. (4) Decontaminarea tehnici de luptă cu ajutorul completului de decontaminare nr. 3 M. se execută prin procedeul pulverizării soluţiei, concomitent cu ştergerea suprafeţei contaminate cu peria. Art. 398.(1) Pachetul de decontaminare pentru cal (specific subunităţilor de vânători de munte) este destinat pentru decontaminarea imediată a animalelor contaminate cu agenţi toxici de luptă şi acordarea primului ajutor în cazul vătămărilor provocate de substanţele incendiare şi armele de foc. (2) Pachetul de decontaminare pentru cal se compune dintr-un flacon de 500 ml cu hipoclorit de calciu 2/3 bazic (pentru neutralizarea agenţilor toxici de luptă), un flacon de 130 ml cu o soluţie pentru spălături oculare, un flacon de 30 ml cu soluţie volatilă (pentru executarea inhalărilor aerogene), un tub cu unguent anestezic împotriva arsurilor, o pensetă metalică, un pachet cu pansament, o feşă şi tampoane de tifon. Art. 399.(1) Criterii de performanţă. Militarul va fi considerat „ADMIS” dacă execută decontaminarea imediată individuală cu ajutorul pachetului de decontaminarea individuală în maximum 18 minute şi dacă pregătesc pentru lucru completele de decontaminare respectând operaţiunile enunţate mai sus, în următoarele bareme de timp: – completul de decontaminare – 1 M. – max. 50”; – completul de decontaminare – 2 M. – max. 2”; – completul de decontaminare – 3 M. – max. 7’. 190

(2) Militarul va fi considerat „RESPINS” dacă execută decontaminarea imediată individuală şi pregătesc pentru lucru completele de decontaminare în bareme de timp mai mari sau dacă: – nu s-au respectat măsurile de securitate pe timpul executării decontaminării, ceea ce poate provoca vătămări; – nu s-a respectat succesiunea operaţiunilor la executarea decontaminării individuale sau la pregătirea pentru lucru a completelor de decontaminare; – la terminarea decontaminării imediate individuale tampoanele (compresele) folosite pentru decontaminarea chimică (radioactivă) nu au fost îngropate, iar cele folosite pentru decontaminarea biologică nu au fost arse. 4.5.2. Cunoaşterea şi aplicarea măsurilor de prim ajutor (autoajutor şi ajutor reciproc) pentru reducerea, limitarea şi/sau înlăturarea consecinţelor efectelor generate de atacurile nucleare, biologice şi chimice/contaminarea radioactivă, biologică şi chimică Art. 400.(1) Principala caracteristică a efectelor toxice produse de agenţi toxici de luptă neuroparalitici constă în declanşarea rapidă a simptomelor de intoxicaţie. Aceasta impune cu necesitate aplicarea în timpul cel mai scurt posibil a măsurilor de prim ajutor şi un tratament medical complex acordat de personal medical calificat. (2) Primul ajutor se acordă sub formă de autoajutor, prin administrarea unui antidot special cu ajutorul seringii de autoinjectare. În cazul când cel intoxicat şi-a pierdut cunoştiinţa, primul ajutor se acordă de orice altă persoană din jur, folosind acelaşi mijloc. (3) Antidotul din seringa de autoinjectare este o soluţie injectabilă sterilă, conţinând medicamente anticolinergice de tipul atropină şi reactivator de colinesterază. Tratamentul trebuie combinat în mod obligatoriu cu respiraţia artificială care este deosebit de importantă şi în multe cazuri singurul mijloc de salvare a celui intoxicat. (4) În unele cazuri, cei vindecaţi după o intoxicaţie acută cu agenţi toxici de luptă neuroparalitici pot rămâne cu sechele ca: hiperexcitabilitate nervoasă, tulburări de vedere, labilitate psihică etc. care dispar în câteva luni. Art. 401.(1) Primul ajutor în cazul intoxicaţiilor cu agenţi toxici de luptă vezicanţi constă în aplicarea corectă şi în timp util (primele zece minute) a măsurilor pentru prevenirea sau diminuarea infecţiilor (îndepărtarea şi neutralizarea toxicului). (2) Operaţiuni executate de militar: – ştergerea pielii cu ajutorul tampoanelor de vată sau tifon; – ştergerea pielii cu soluţia unică din pachetul de decontaminare individual; – ştergerea pielii cu solvenţi organici (alcool etilic, petrol lampant); – spălarea ochilor cu o soluţie apoasă de bicarbonat de sodiu 2%, permanganat de potasiu 0,025-0,05% sau soluţie apoasă de monocloramină 0,25-0,5%; – aplicarea de unguente sau administrarea de antidoţi injectabili de tip fiolic. 191

(3) În general tratamentul intoxicaţiilor provocate de agenţi toxici de luptă vezicanţi se execută numai la punctele medicale, sub control strict medical. Art. 402. La apariţia primelor simptome de intoxicaţie cu agenţi toxici de luptă psihochimici, persoanele afectate vor fi izolate şi puse sub observaţie. Se administrează antidoturi din clasa fenotiazinelor. Art. 403. La producerea atacurilor chimice/contaminării chimice cu agenţi toxici de luptă sufocaţi se execută următoarele operaţiuni: – scoaterea militarului din atmosfera contaminată; – învelirea cu pături şi transportul acestuia într-o încăpere încălzită; – administrarea de codeină; – inhalarea de „amestec antifum“; – oxigenoterapia intoxicatului; – administrarea de antibiotice; – continuarea tratamentului în puncte medicale sub supraveghere de specialitate. Art. 404. La apariţia primelor simptome de intoxicare cu agenţi toxici de luptă iritanţi, se execută următoarele operaţiuni: – spălături oculare cu ser fiziologic, soluţii de bicarbonat de sodiu 2% sau acid boric 3%; – inhalarea de „amestec antifum“. Art. 405. Pentru înlăturarea/limitarea efectelor generate de factorii distructivi ai exploziilor nucleare se execută următoarele operaţiuni: – oprirea hemoragiilor prin aplicarea măsurilor de prim ajutor şi ajutor reciproc; – imobilizarea fracturilor cu mijloace improvizate; – stingerea incendiilor de pe echipament, echipamente de protecţie individuală; – scoaterea personalului din zona incendiată; – îndepărtarea de urgenţă a îmbrăcămintei, echipamentelor de protecţie, rufăriei din zona arsurii; – aplicarea de unguente antiinflamatorii şi calmante pe porţiunea afectată de arsură; – administrarea de antidoturi radioprotectoare; – folosirea echipamentelor individuale de protecţie şi scoaterea personalului din zona contaminată; – îndepărtarea surselor de contaminare radioactivă de pe corp, echipament, armamentul individual etc.; – administrarea de antidoturi radioprotectoare; – spitalizare, observare şi tratament de specialitate. Art. 406.(1) Atacurile biologice/contaminarea biologică cu bacterii pot provoca boli deosebit de periculoase cum sunt: ciuma, antraxul, holera. (2) Operaţiuni executate: – limitarea contaminării biologice prin folosirea echipamentelor individuale de protecţie şi scoaterea personalului din zona contaminată; – respectarea măsurilor şi normelor de igienă individuală şi colectivă; 192

–îndepărtarea surselor de contaminare biologică din zona de cartiruire a subunităţilor; – declararea stării de carantină a zonelor afectate; – spitalizare şi tratament de specialitate. Art. 407.(1) Atacurile biologice/contaminarea biologică cu viruşi şi ricketsi provoacă boli infecţioase: variola, gripa, pojarul, poliomielita, febra galbenă, tifosul exantematic. (2) Operaţiuni executate: – respectarea măsurilor şi normelor de igienă individuală şi colectivă; – limitarea contaminării biologice prin scoaterea personalului din zona contaminată. – declararea stării de carantină a zonelor afectate; executarea de vaccinuri antiepidemice; – spitalizare şi tratament de specialitate. Art. 408.(1) Atacurile biologice/contaminarea biologică cu toxine microbiene şi ciuperci provoacă boli transmisibile: caccidiamicoza, miocardioza. (2) Operaţiuni executate: – respectarea măsurilor şi normelor de igienă individuală şi colectivă; – îndepărtarea surselor de contaminare biologică din zona de cartiruire a subunităţilor; – respectarea măsurilor şi normelor de igienă individuală şi colectivă; – evitarea consumului de apă şi alimente din locuri neverificate; – spitalizare şi tratament de specialitate. Art. 409. Utilizarea mijloacelor medicale individuale de prim ajutor evitând propria contaminare, include: a. seringa de autoinjectare se utilizează astfel: – se încarcă dozele cu antidot prin introducerea acestuia încapsulat în corpul dozei; – se armează pistonul din corpul seringii şi se asigură prin răsucire (înfiletare); – se montează doza la corpul seringii; – pentru folosire, se dezasigură seringa prin desfiletarea corpului de siguranţă; – se loveşte seringa de capul dozei de locul unde executăm autoinjectarea (de regulă în muşchiul piciorului); –se pregăteşte seringa pentru o nouă folosire. b. pansamentul individual se utilizează astfel: – se rupe husa de protecţie şi se scoate pansamentul evitând contactul acestuia cu surse contaminate; – se aplică faşa marcată pe rană (locul afectat) şi se pansează pentru a proteja rana; – pansamentul rămas se introduce în husa de protecţie, evitând contaminarea acestuia sau se aruncă. Art. 410.(1) Păstrarea sănătăţii militarilor se asigură prin respectarea normelor de sănătate şi igienă personală pe timpul acţiunii în condiţii/medii nucleare, biologice şi chimice, executarea măsurilor profilactice şi antiepidemice şi controlul medical permanent al sănătăţii personalului. 193

În campanie, cu atât mai mult, în condiţiile desfăşurării acţiunilor în medii nucleare, biologice şi chimice, rezistenţa generală a organismului scade, creşte tensiunea nervoasă ceea ce face posibil apariţia unor largi categorii de afecţiuni sau pot acutiza boli cronice sau latente. (2) Măsurile antiepidemice şi sanitaro-igienice în timp de campanie trebuie să fie eficiente, cu acţiune prelungită, aplicate la timp şi uşor controlabile. (3) Vaccinările reprezintă una dintre cele mai eficace măsuri prin rapiditatea cu care se execută, durabilitatea acţiunii şi efectuarea preventivă. (4) Prevenirea declanşării unor boli (boala de iradiaţie) se realizează prin folosirea de antidoturi (substanţe radioprotectoare) administrate înaintea acţiunii în condiţii/medii nucleare, biologice şi chimice. (5) Prevenirea hipertermiei (afecţiune provocată de temperatura crescută a mediului extern). Efectele hipertermiei sunt manifestate sub formă de senzaţie de căldură, ameţeli, cefalee, sete, greţuri, crampe calorice, respiraţie accelerată, şocul caloric. Măsurile de prevenire a hipertermiei sunt: – călirea organismului pentru adaptarea la condiţiile de lucru în mediu cald; – asigurarea îmbrăcămintei din bumbac şi lână; – limitarea duratei activităţii în mediu de temperatură crescută; – control medical periodic; – respectarea regimului hidric. (6) Prevenirea hipotermiei (afecţiune provocată de temperatura coborâtă a mediului extern). Efectele hipotermice sunt tulburările locale cunoscute sub denumirea de degerături, apariţia aritmiei, inhibarea centrilor nervoşi apariţia stării narcotice, amnezia, stare confuzională, reflexe pupilare diminuate. Măsurile de prevenire a hipotermiei sunt: – călirea organismului pentru adaptarea la condiţiile de lucru în mediu rece; – asigurarea îmbrăcămintei din lână şi bumbac; – limitarea duratei activităţii în mediu de temperatură scăzută; – hrănire raţională; – alternarea activităţii statice cu mişcarea; – control medical periodic. (7) Educaţia sanitară este deosebit de necesară pentru situaţiile create în campanie. Nivelul educativ sanitar ridicat, creşterea conştientă a deprinderilor igienice, cunoaşterea pericolului principalelor boli şi modalitatatea combaterii lor sunt factori primordiali pentru menţinerea sănătăţii trupelor. Art. 411. Profilaxia bolilor provocate de agenţii biologici de luptă se face prin măsurile ce se exercită asupra sursei de infecţie, căilor de transmitere şi masei receptive. a) Măsuri faţă de sursa de infecţie:

194

– depistarea, se face atât prin cunoaşterea şi informarea militarilor asupra primelor semne de boală prin activitate susţinută de educaţie sanitară cât şi prin examenele bacteriologice de rutină la personal; – izolarea (sterilizarea), se face în mod organizat, de personal medical specializat, în spitale de boli contagioase, sub supraveghere continuă. b) Măsuri faţă de căile de transmitere: – dezinfecţia vizează distrugerea germenilor patogeni se face prin metode de dezinfecţie fizice (măturare, spălare, sedimentare, filtrare, îmbăiere, acţiunea căldurii sau radiaţiilor) sau chimice (folosirea substanţelor calorigene, pe bază de amoniu etc.); – dezinsecţia – crearea de condiţii improprii dezvoltării insectelor, distrugerea acestora sau împiedicarea accesului în colectivităţile umane. Metodele de dezinsecţie sunt: fizice: (capcane, benzi adezive, curent electric, radiaţii, plase etc.) sau chimice: (folosirea substanţelor pe bază de săruri de arsen, fluor, fosfor, acid cianhidric etc.); – deratizarea – distrugerea rozătoarelor se face prin metode de deratizare: mecanice (capturare şi distrugere) sau biologice. c) Măsuri faţă de masa receptivă: – vaccinările – cea mai preţioasă metodă de prevenire a bolilor contagioase; – seroprofilaxia – folosirea de seruri imune ce aduc organismului primitor anticorpi performanţi; – folosirea gamaglobulinelor – folosirea de anticorpi preparaţi; – folosirea antibioticelor şi chimioterapiei; – creşterea rezistenţei nespecifice – călirea organismului şi creşterea rezistenţei la infecţie. 4.6. Folosirea fumului de mascare în luptă 4.6.1. Materiale pentru fumizare: Art. 412. Lumânările fumigene de 2 kg şi grenadele fumigene (G.F. – 750) sunt destinate pentru crearea perdelelor de fum de mascare sau pentru inducerea în eroare a inamicului. Art. 413.(1) Lumânarea fumigenă de 2 kg se compune din: - amestec fumigen brichetat; - capac superior; - aprinzător-chibrit (în hârtie învelitoare şi introdus în locaşul decupat al lumânării fumigene). (2) Modul de folosire al lumânării fumigene de 2 kg: - se desface punga de polietilenă şi se scoate lumânarea fumigenă; - se rupe hârtia de pe faţa sistemului de aprindere şi se scoate acesta; - se freacă aprinzătorul – chibrit, cu capătul unde s-a rupt, de frector; - imediat după aprindere, aprinzătorul-chibrit se introduce în locaşul decupat al lumânării fumigene; Art. 414.(1) Grenada fumigenă (G.F.-750) este destinată şi se compune din: - corpul grenadei din carton presat; - încărcătura cu amestec fumigen; 195

- sistem de aprindere (cireaşa de aprindere şi partea fosforală de pe capacul superior al grenadei). (2) Modul de folosire al grenadei fumigene: - se scoate grenada fumigenă din cutie. Se ţine în mâna stângă, iar cu mâna dreaptă se trage banda de la partea inferioară a grenadei, îndepărtânduse rondeaua de fund; - se trage de banda de mătase de la partea superioară îndepărtându-se hârtia de protecţie de pe capacul superior cu partea fosforată; - se scoate, prin răsucire, capacul superior; - cu partea fosforală de pe capacul superior se freacă pe cireaşa de aprindere rămasă eliberată după scoaterea capacului; - după aprindere, grenada fumigenă se aruncă imediat spre obiectiv. 4.6.2. Întrebuinţarea fumului de mascare în luptă: Art. 415.(1) Pentru realizarea perdelelor de fum, materialele pentru fumizare se folosesc astfel: - lumânările fumigene se întrebuinţează câte una sau în vetre (serii de 23 bucăţi); - dacă vântul bate spre inamic, lumânările fumigene pot fi aşezate la intervale de 10-15 m iar vetrele de fumizare la 30-40 m; - când vântul bate lateral, vetrele de lumânări fumigene pot fi aşezate la intervale de până la 100 m. (2) Grenadele fumigene: - când vântul bate paralel cu frontul subunităţii, militarii numiţi pentru crearea perdelei de fum se deplasează înainte şi spre stânga sau dreapta (faţă de flancul subunităţii dinspre care bate vântul); - prima grenadă de aruncă la 30-50 m de flancul respectiv al subunităţii; - următoarele grenade fumigene se aruncă la intervale între ele de 15-20 m; - când vântul bate spre inamic, militarii numiţi se deplasează înainte şi aruncă grenadele fumigene la intervale de 5-8 m una de alta; - când vântul bate oblic, grenadele fumigene se aruncă la intervale de 810 m. Art. 416. Criterii de performanţă. Militarii vor fi consideraţi „ADMIªI” dacă respectă regulile de punere în funcţiune a materialelor de fumizare şi le întrebuinţează în concordanţă cu condiţiile meteorologice. Militarii vor fi consideraţi „RESPINªI” dacă nu sunt în măsură să pună în funcţiune materialele de fumizare sau dacă le întrebuinţează fără a ţine seama de condiţiile meteorologice. Art. 417.(1) Precizări metodice. Pregătirea militarilor de toate armele se execută prin şedinţe speciale, antrenamente în cadrul celorlalte categorii de instrucţie şi prin rezolvarea unor situaţii în cadrul exerciţiilor tactice. (2) În prima lună de instrucţie se vor executa temele referitoare la „Factorii de risc N.B.C.” şi „Protecţia N.B.C.” în scopul de a asigura militarilor cunoştinţele şi deprinderile de bază necesare în cadrul celorlalte categorii de instrucţie. (3) Celelalte teme se vor executa în luna a II-a şi a III-a de instrucţie, practic în poligonul de specialitate. 196

(4) Cu una-două zile înainte de data planificată desfăşurării acestor teme, este necesar să se prezinte militarilor filmele de instrucţie care se referă la acestea. (5) În cadrul celorlalte categorii de instrucţie se urmăreşte antrenarea militarilor în vederea formării şi consolidării deprinderilor în folosirea corectă şi în baremele de timp stabilite, a echipamentelor de protecţie individuală şi în executarea corectă a decontaminării imediate individuale şi operaţionale şi în executarea misiunilor în medii contaminate N.B.C. şi incendiate. 7. Instrucţia sanitară Art. 444.(1) În condiţii de campanie luptătorii au o susceptibilitate mărită faţă de boli, datorită desfăşurării acţiunilor în medii diferite, situaţia tactică impunând prezenţa în locuri în care în mod normal le-ar evita – zone mlăştinoase sau excesiv de uscate, terenuri contaminate chimic, populate de diferite insecte, expuse vânturilor puternice şi precipitaţiilor abundente, terenuri aride, accidentate natural, expuse unor temperaturi extreme. (2) Organismul uman are multiple capacităţi de a se proteja împotriva îmbolnăvirilor şi a extremelor climatice, dar acestea sunt dependente de nivelul de bunăstare fizică generală. Atunci când aceste capacităţi sunt depăşite apare sensibilizarea faţă de boli şi stres. (3) Relaţia directă între sănătatea militarului şi îndeplinirea cu succes a misiunii a devenit axiomatică. Dacă comandanţii de diferite nivele ignoră măsurile medico-sanitare de prevenire, degradarea stării de sănătate poate să se producă mai rapid, într-un interval mai scurt de timp. Aplicarea consecventă a măsurilor profilactice sporeşte capacitatea combativă şi dă ascendentul moral al reuşitei. 7.1. Măsuri profilactice de igienă individuală Art. 446.(1) Igiena individuală deficitară se poate materializa în leziuni relativ simple: eroziuni, hiperhidroză plantară, dar şi în tulburări ale echilibrului hidroelectrolitic şi ale termoreglării. Apariţia acestor evenimente semnalează ajustarea incorectă a echipamentului, care fiind prea larg sau prea strâmt determină tulburări ale circulaţiei sângelui şi a ventilaţiei necesare în diferitele segmente ale organismului. Purtarea unor ciorapi umezi sau uzaţi afectează picioarele, pregătind terenul pentru eventuale recidive ale unor infecţii fungice anterioare sau pentru complicaţii infecţioase locale şi generale. Purtarea unor efecte din materiale sintetice sau din mătase este contraindicată, având în vedere că doar ţesăturile de bumbac sunt bune absorbante şi permit uscarea pielii. Echipamentul murdar sau purtat un interval mai prelungit de timp, părul nespălat, sunt gazde ospitaliere pentru paraziţi. Devine implicită necesitatea ca starea echipamentului şi a încălţămintei să fie cât mai strict supravegheată, luându-se măsura schimbării sau reparării urgente în cazurile care o impun. (2) Igiena picioarelor prin spălare zilnică, tăiere corectă şi la timp a unghiilor reprezintă cea mai sigură metodă profilactică. La cei cu infecţii 197

fungice în trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat, se va utiliza pudra de talc pentru a menţine tegumentele cât mai uscate. (3) Odată apărute eroziunile impun scoaterea din formaţie, pansamentul local după o sterilizare prealabilă a leziunii şi, eventualul transport cu un vehicul. Fără aceste măsuri simple, eroziunile se pot agrava prin complicaţii infecţioase şi se prelungeşte timpul necesar vindecării. Consecinţele sunt diminuarea capacităţii de luptă şi necesitatea destinării unor autovehicule pentru transportul celor afectaţi. (4) Un alt factor important în protecţia individuală a militarului este utilizarea apei atât pentru igiena individuală, cât şi pentru alimentaţie. Apa trebuie folosită constant şi în cantităţi adecvate climatului exterior. Ea trebuie să provină din surse verificate chimic şi bacteriologic şi consumul ei nu trebuie restrâns din cauza disconfortului produs de urinatul în condiţii precare de igienă. Consumul apei trebuie făcut în cantităţi mici, în mod repetat, iar temperatura apei trebuie să fie medie, deoarece apa rece nu este absorbită tot atât de rapid prin tubul digestiv. Senzaţia de sete nu este un bun indicator al deshidratării organismului şi, prin urmare, consumul apei trebuie să fie continuu. Dacă culoarea urinei emise este galben închis, acesta este un semn al unui aport de lichid insuficient. (5) Ritmul de veghe şi odihnă ideal implică 6-9 ore de somn zilnic. Odihna este mai utilă înainte de pornirea într-o misiune. Este important să se evite somnul pe timpul transportului cu vehicule. Privarea temporară de somn nu afectează permanent starea fizică şi mentală a luptătorului. Efectele acestei privări pot fi contracarate prin mişcări fizice uşoare pe loc, jocuri mintale simple. Eventualele coşmaruri din cursul somnului sunt o modalitate de obişnuire a creierului cu experienţele noi, specifice luptei. Introspecţia în zona evenimentelor stresante nu este de dorit. Experienţele noi trebuie trăite în interiorul unui grup de prieteni care este capabil să acorde sprijin moral celui mai stresat şi în acest mod se vor minimaliza efectele unor evenimente neplăcute sau cu posibile consecinţe cu risc vital asupra luptătorului. 7.2. Măsuri profilactice de igienă colectivă Art. 447.(1) Clădirile în care sunt cazaţi militarii trebuie să respecte câteva criterii: – să aibă temelie fermă care să reprezinte baza de sprijin a pereţilor solizi care să realizeze izolarea termică eficientă şi să fie cât mai rezistenţi faţă de potenţialii factori agresori (temperaturi extreme, foc, apă); – pavimentul să fie neted, uşor de curăţat; – tavanele să fie construite din materiale rezistente la intemperii şi la foc; trebuie să asigure între diferitele straturi un spaţiu pentru aerul care are rol termoreglator; – ventilaţia să asigure fiecărei persoane 3-45 m 3/aer pe oră, astfel încât 10 minute de aerisire la fiecare oră să poată înlocui aerul viciat de conţinutul în CO2 rezultat din expiraţia umană; – iluminatul atât cel natural cât şi cel artificial să contribuie la bunăstarea şi funcţionalitatea optimă a ochilor; 198

– să dispună de o reţea de aprovizionare cu apă şi de canalizare eficientă. (2) Dormitoarele trebuie să asigure spaţiu suficient fiecărui militar, să fie dotate cu cazarmament curat, care să fie curăţat săptămânal sau în funcţie de rulajul ocupanţilor. (3) Nu se vor depozita obiecte, rufe sau alimente care să atragă rozătoarele sau insecte vectoare a diferite boli. (4) În condiţii de instrucţie în tabără trebuie alese locuri sănătoase, uscate, ferite de vânt şi curenţi puternici, uşor înclinate pentru a permite scurgerea rapidă a apei din precipitaţii. Aşezarea corturilor se va face la distanţă regulamentară unul de celălalt; în interior ca aşternut se vor pune frunze uscate, paie, rumeguş care se vor schimba la 10-15 zile; în exterior se vor săpa şănţuleţe nu foarte adânci cu scurgerea către partea înclinată. Pentru necesităţi fiziologice se sapă şanţuri sau latrine de campanie la 200-300 m distanţă de sursele de apă şi la minim 50 m de corturi. Amplasarea acestor lucrări se va face într-un loc din care vântul să nu ducă mirosul spre corturi sau spre locul de servire al mesei. Zilnic şanţurile sau latrinele trebuie dezinfectate. În cazul apariţiei în unitate a unor boli infecţioase gastro-intestinale (febră tifoidă, dizenterie, toxiinfecţii alimentare) materiile fecale din şanţuri sau latrine trebuie acoperite cu pământ şi dezinfectate obligatoriu de cel puţin două ori pe zi. (5) Condiţiile în care se transportă, se depozitează, se pregăteşte şi se serveşte hrana au consecinţe directe asupra luptătorilor. Hrana contaminată cu microorganisme prin tehnici inadecvate sau neigienice de preparare poate duce la apariţia de toxiinfecţii alimentare. Personalul care manipulează hrana trebuie să fie perfect sănătos, să fie supravegheat continuu şi complet în desfăşurarea activităţii. Orice semn al unei boli generale sau care afectează tegumentele şi anexele sale (unghii murdare, plăgi infectate sau nu) reclamă măsuri prompte de izolare. Apa şi săpunul trebuie să rămână principalii aliaţi ai luptei cu vectorii microbieni sau parazitari. (6) Reziduurile menajere trebuie cât mai rapid îngropate pentru a împiedica multiplicarea insectelor şi, implicit, a germenilor pe care acestea le vehiculează. Îngroparea este metoda de îndepărtare a unor animale nedorite atrase de resturile menajere în spaţiul apropiat taberei. 7.3. Boli transmisibile Art. 448.(1) Bolile transmisibile sunt îmbolnăviri produse de microbi, virusuri cu dimensiuni microscopice sau inframicroscopice care pătrund în organism pe anumite căi, se localizează şi se înmulţesc în diferite componente ale corpului, generând tulburări locale şi generale de intensitate variabilă. (2) În funcţie de calea de pătrundere a factorilor patogeni bolile transmisibile se clasifică în: aerogene, digestive, cu transmitere sexuală. (3) Contaminarea sau molipsirea unei boli transmisibile se poate face cu pământ, apă contaminată, gunoaie, prafuri, aer poluat, obiecte contaminate ale bolnavilor, boala apărând în cazul în care organismul este cu rezistenţa biologică redusă în raport cu agresivitatea factorului patogen. 199

ART. 449. PROFILAXIA SAU PREVENIREA BOLILOR TRANSMISIBILE ARE PARTICULARITĂŢI ÎN FUNCŢIE DE CALEA DE PĂTRUNDERE A MICROORGANISMULUI ÎN CORPUL UMAN: A) PROFILAXIA BOLILOR INFECŢIOASE AEROGENE Contaminarea se face de la omul bolnav direct prin picăturile de salivă conţinând agenţi infecţioşi (cu ocazia discuţiilor, tusei sau strănutului) sau indirect prin folosirea obiectelor infectate de bolnav (batiste, prosoape, cărţi etc.) Măsurile de prevenire sunt: – depistarea şi izolarea bolnavilor; – evitarea aglomerărilor prin participarea la spectacole, adunări; – aerisirea corectă a dormitoarelor şi a sălilor în care se desfăşoară activităţi comune; – întărirea rezistenţei organismului prin călire fizică, alimentaţie corectă şi echilibrată în principii alimentare şi eventual vaccinări profilactice. b) Profilaxia bolilor infecţioase digestive Contaminarea se face prin apă, alimente insuficient spălate sau prelucrate înainte de a fi consumate, depozitate în condiţii improprii care le modifică din calităţile normale. Măsurile profilactice privesc protecţia surselor de aprovizionare cu apă, controlul medical riguros al celor care lucrează în sectorul alimentar, înlăturarea corectă a reziduurilor, igiena individuală a militarilor, distrugerea vectorilor transportori ai virusurilor şi microbilor. c) Profilaxia bolilor cu transmitere sexuală Măsurile profilactice includ: vindecarea bolnavilor cu afecţiuni transmise pe cale sexuală, împiedicarea transmiterii infecţiei de la omul bolnav la cel sănătos şi educaţia sanitară privind bolile cu transmitere pe cale sexuală. 7.4. Afecţiuni şi tehnici de acordare a primului ajutor Art. 450.(1) Acţiunea distructivă a armamentului şi a tehnicii de luptă cauzează producerea unor afecţiuni care pot pune în pericol viaţa luptătorului şi diminuarea implicită a capacităţii de luptă a subunităţilor celor lezaţi. (2) Cunoaşterea şi aplicarea oportună a măsurilor de prim ajutor asigură vindecarea în timp cât mai scurt, prevenirea unor complicaţii şi invalidităţi şi uneori chiar salvarea vieţii. (3) Afecţiunile ce pot apare pe timpul acţiunilor militare sunt: plăgi, entorse, luxaţii, fracturi, hemoragii, arsuri. a) Plăgile sunt distrugeri limitate ale ţesuturilor ca urmare a acţiunii unui factor agresor extern (mecanic, chimic, termic). Plăgile se clasifică în: - superficiale, când sunt lezate pielea şi ţesutul celular de dedesubt; - profunde, când sunt lezate pielea, ţesutul celular de dedesubt, muşchii, vasele, nervii, oasele sau organele interne; plăgile profunde se subîmpart în: - penetrante – agentul vulnerant a pătruns într-o cavitate a organismului; 200

- perforante – agentul lezional străpunge un organ cavitar (inimă, stomac, intestin, vezica urinară); - transfixiante – agentul lezional străbate diametral organismul. b) Entorsele sunt întinderi exagerate ale ligamentelor unei articulaţii cu ruperea sau nu a acestora şi se manifestă prin: durere accentuată la orice mişcare a articulaţiei afectate, deformarea articulaţiei şi uneori vânătaia locală. c) Luxaţiile sunt pierderi temporare ale contactului dintre capetele oaselor care participă la realizarea unei articulaţii, şi se manifestă prin: deformarea zonei din jurul articulaţiei afectate, limitarea sau chiar imposibilitatea efectuării mişcărilor articulaţiei, poziţie anormală a membrului luxat, scurtarea sau alungirea membrului cu luxaţie. d) Fracturile sunt întreruperi ale continuităţii oaselor printr-un factor traumatizant, şi se manifestă prin: durere locală puternică, deformarea regiunii traumatizate, impotenţa funcţională a membrului afectat, mobilitate anormală a unei zone unde nu se găseşte în mod normal, frecătura osoasă, vânătaia care se produce la 2-3 zile şi uneori la distanţă de locul afectat. e) Hemoragiile sunt scurgeri ale sângelui din vasele care-l conţin, ca urmare a acţiunii unui factor traumatizant. Acestea se clasifică în funcţie de vasul sanguin lezat în: - arterială; - venoasă; - capilară; şi după locul în care se scurge sângele în: - externă; - internă. f) Arsurile sunt distrugeri ale unor componente biologice ale corpului cu extensie la suprafaţa de protecţie (pielea) sau la structuri mai mult sau mai puţin profunde (muşchi, vase, nervi, organe interne). Art. 451.(1) Primul ajutor în caz de plăgi debutează cu recunoaşterea semnelor de manifestare ale acestora. (2) Măsurile de prim ajutor sunt: – liniştirea rănitului; – descoperirea zonei rănite prin înlăturarea îmbrăcămintei sau încălţămintei din zona afectată – oprirea eventualei sângerări asociate cu ajutorul unei batiste, curele sau bucată de sfoară care se va interpune între rană şi inimă; – aplicarea unui pansament care poate fi pachetul individual de pansament, o batistă sau o bucată de pânză curată aplicată pe suprafaţa rănii. Pachetul individual de pansament este format dintr-o faşă de 4,5-5 cm care are la un capăt 2 perniţe de tifon (una fixă, cealaltă mobilă marcate cu câte o cruce roşie care se aplică pe plagă) este conţinut într-un ambalaj din pânză sau pânză cauciucată şi este sterilizat. În cazul unei singure răni ambele perniţe se aplică pe suprafaţa plăgii şi se trage faşa; în plăgile transfixiante cu orificiul de intrare şi de ieşire pe unul din orificii se aplică perniţa fixă iar pe celălalt perniţa mobilă apoi se trage faşa. Art. 452.(1) Primul ajutor în caz de arsuri se individualizează în funcţie de agentul cauzator, după cum urmează: 201

a) agent termic – acoperirea rănitului cu o haină sau cu orice alt material larg şi nesintetic şi rostogolirea sa pe pământ pentru a stinge flăcările; b) curent electric – întreruperea sursei sau îndepărtarea victimei folosind un material izolator (funii, îmbrăcăminte, lemne uscate); c) agent chimic – se îndepărtează substanţele chimice lichide prin dizolvare cu cât mai multă apă sau alte lichide neinflamabile; se îndepărtează substanţele chimice solide prin periere sau prin dizolvare cu apă dacă este disponibilă în cantităţi suficiente; în cazul fosforului alb se stinge cu apă, cârpă umedă sau cu noroi umed; d) laser – se scoate victima din zona de pericol. (2) Măsurile de prim ajutor constau în: – înlăturarea fragmentelor de îmbrăcăminte care acoperă zona arsă şi acoperirea acesteia cu comprese sterile sau alte materiale curate; dacă îmbrăcămintea este lipită, rănitul nu va fi dezbrăcat; dacă mâna sau încheietura acesteia este arsă, se înlătură bijuteriile (inel, ceas) şi vor fi introduse în buzunar; dacă arsura a fost provocată de fosfor alb, compresa sterilă va fi umezită; – administrarea de analgetice simple (algocalmin, antinevralgic) asociate cu sedative uşoare (extraveral, meprobamat) pentru combaterea eventualului şoc; – administrarea de lichide dulci sau puţin sărate; – administrarea de vaccin antitetanic când arsurile sunt murdărite cu pământ. (3) Interdicţii: nu se vor provoca răni suplimentare prin scurgerea veziculelor care acoperă zona arsă; nu se aplică grăsimi (ulei, unt, smântână) sau unguente peste suprafaţa arsă; nu se vor utiliza soluţii alcoolice pentru neutralizarea acizilor, deoarece sărurile formate pot fi mai caustice, decât acizii diluaţi prin spălare. Art. 453.(1) Primul ajutor în caz de degerături debutează cu recunoaşterea semnelor şi simptomelor, care sunt: - senzaţie de amorţeală sau înţepenire a unui segment corporal; - albirea bruscă a pielii în zona afectată, urmată de senzaţia aparentă de mâncărime; - înroşirea pielii; - apariţia de vezicule; - zone dureroase sau tumefiate; - pierderea sensibilităţii tactile în zona afectată; - piele palidă, galbenă ca ceara. (2) Măsurile de tratament, sunt următoarele: - faţa, urechile şi nasul se acoperă; - mâinile se introduc sub învelişul hainei; se desfac şi se scot bijuteriile; - picioarele se acoperă dacă prezintă zone descoperite; - se acoperă victima cu o pătură sau alt material uscat. (3) Interdicţii: - nu se udă părţile îngheţate; - nu se freacă degerătura cu zăpadă; - nu se expune corpul la surse puternice de căldură; 202

- nu se freacă sau se mişcă partea îngheţată pentru a activa circulaţia; - nu se fumează; - nu se consumă alcool. Art. 454.(1) Primul ajutor în caz de electrocutări debutează cu eliberarea victimei de contactul cu sursa electrică prin întreruperea aprovizionării cu curent, ruperea conductorului cu un băţ, topor sau lopată cu mâner de lemn sau desprinderea accidentatului de conductorul electric de către un salvator care va folosi mănuşi de cauciuc. (2) Măsurile de prim ajutor sunt: – în caz de pierdere a stării de conştienţă, dar cu respiraţia prezentă se vor dezobstrua căile respiratorii menţinându-se capul accidentatului în extensie iar mandibula întinsă înainte; – dacă electrocutatul este conştient i se va da să bea un pahar cu apă în care s-a dizolvat o linguriţă de bicarbonat; – dacă funcţiile vitale ale accidentatului sunt suprimate se vor lua măsuri de reanimare respiratorie şi cardiacă. Art. 455.(1) Primul ajutor în caz de insolaţie debutează cu recunoaşterea semnelor şi simptomelor, care sunt: - crampe musculare; - epuizare (transpiraţie excesivă cu tegumente palide, umede şi reci, dureri de cap, ameţeli, senzaţie de greaţă); - congestie (tegumente roşii, calde, uscate, dureri de cap, ameţeală, greaţă, stare de confuzie, pierdere temporară a conştienţei, puls şi respiraţia oscilantă). (2) Măsurile de prim ajutor se adresează după cum urmează: a) crampelor musculare: - se scoate pacientul la umbră (se improvizează un paravan pentru umbrire); - se desface îmbrăcămintea (mai puţin într-un mediu contaminat chimic); - se administrează lichid rece în ritm lent; - se solicită asistenţă medicală dacă crampele persistă. b) epuizării: - se scoate pacientul la umbră sau se improvizează un paravan adecvat; - se desface şi se scoate îmbrăcămintea şi încălţămintea, mai puţin într-un mediu contaminat chimic; - se stropeşte şi se face vânt (mai puţin într-un mediu contaminat chimic); - se administrează lichid rece; - se ridică picioarele pacientului uşor peste nivelul planului capului; - se supraveghează până la dispariţia simptomelor sau până la sosirea asistenţei medicale. c) congestiei care este o urgenţă medicală cu potenţial risc vital dacă nu este tratată imediat; măsurile de prim ajutor vor fi începute imediat şi se vor continua pe timpul evacuării: 203

- se scoate pacientul la umbră sau se improvizează un paravan pentru umbrire; - se desfac hainele (mai puţin în mediu chimic contaminat); - se introduce pacientul în apă rece sau se toarnă pe el apă, apoi se face vânt, după care se masează mâinile şi picioarele (mai puţin în mediu contaminat chimic); - se ridică picioarele pacientului uşor peste nivelul planului capului; - se administrează lichide reci dacă pacientul este conştient. (3) Profilaxia insolaţiei: consum în mod repetat de lichide cu temperatură medie, în cantităţi mici (lichidele reci se absorb mai lent); apa se va consuma chiar dacă nu este prezentă senzaţia de sete; adăugarea unui supliment de sare se va face doar la indicaţia personalului medical autorizat şi, ori de câte ori este posibil, se vor completa rezervele de apă. Art. 456. Primul ajutor în caz de înec constă în combaterea insuficienţei respiratorii, executându-se: – scoaterea din apă cât mai urgentă a accidentatului; – eliberarea căilor aeriene de eventualele corpuri străine; – efectuarea respiraţiei artificiale şi a masajului cardiac extern. Art. 457.(1) Intoxicaţiile acute sunt stări de îmbolnăvire produse accidental sau intenţionat prin pătrunderea în organism a unei substanţe toxice. (2) Măsurile de prim ajutor în caz de intoxicaţii acute sunt: – întreruperea cât mai rapidă a contactului între cel intoxicat şi toxicul respectiv; – blocarea acţiunii toxicului şi dacă se impune luarea măsurilor de susţinere a funcţiilor vitale ale celui intoxicat; – tratarea leziunilor produse de toxic; – transportul intoxicatului la cea mai apropiată instituţie medicală. (3) Profilaxia intoxicaţiilor acute cuprinde: – folosirea echipamentului în cazul manipulării substanţelor toxice; – păstrarea tuturor substanţelor periculoase şi a medicamentelor în ambalaje etichetate; – asigurarea unei bune ventilaţii în încăperile unde se lucrează cu lichide volatile (benzină, neofalină etc.); – ferirea tuturor vaselor de bucătărie şi a tacâmurilor de contaminarea cu substanţe toxice (otrăvuri pentru şoareci, şobolani, insecticide); – interzicerea consumului alimentelor care nu au aspect normal. Art. 458.(1) Intoxicaţiile acute pe cale respiratorie se recunosc după semnele intoxicaţiei: ameţeli, dureri de cap, vărsături, palpitaţii, puls accelerat, respiraţie superficială, uneori stop cardio-respirator. (2) Măsurile de prim ajutor, constau în: – scoaterea intoxicatului din atmosfera toxică sau aerisirea încăperii; – instilaţii, 10-20 picături din soluţia de bicarbonat de sodiu 5% sau gargară cu această soluţie; – spălarea ochilor cu ser fiziologic, ceai de muşeţel sau apă simplă; 204

– în caz de stop cardiac sau respirator se face masaj cardiac extern sau respiraţie artificială. Art. 459.(1) Intoxicaţiile acute pe cale digestivă se recunosc după următoarele semne: bolnavul este palid, are ameţeli, tulburări respiratorii, puls slab; pe buze, pe mucoasa bucală se observă urme de arsură sub forma unor pete gălbui sau albicioase. (2) Primul ajutor în intoxicaţiile cu substanţe bazice (amoniac, sodă caustică, salicilat de sodiu), constă în: – administrarea a 2-3 litri de apă caldă, lapte, sucuri de fructe sau suspensie de cărbune animal; – după administrarea fracţionată a lichidelor menţionate anterior vom încerca provocarea de vărsături prin atingerea fundului gâtului cu un apăsător de limbă, coadă de lingură sau cu degetele; acest gest nu se aplică dacă: – lichidul toxic a fost ingerat cu 2-3 ore în urmă; – pacientul este inconştient; – pacientul este bolnav cardiac cunoscut; – pacientul este femeie gravidă. (3) Primul ajutor în intoxicaţiile cu substanţe acide (acid azotic, clorhidric, sulfuric, fenic), constă în: – administrarea a 2-3 litri de lapte sau apă în care au fost bătute 8-10 ouă şi s-au adăugat 1-3 linguri de magneziu calcinat sau hidroxid de aluminiu; – badijonarea leziunilor bucale cu soluţie de glicerină boraxată. (4) Interdicţii: să se producă vărsături; să se administreze carbonaţi sau bicarbonaţi care prin degajare de CO 2 destind stomacul şi favorizează perforaţiile acestuia. (5) Primul ajutor în intoxicaţiile cu somnifere, tranchilizante, constă în: – eliberarea fundului gâtului de eventualele mucozităţi sau resturi alimentare provenite din vărsături; – instituirea respiraţiei artificiale dacă este cazul; – se interzice administrarea de substanţe cu acţiune excitantă a sistemului nervos central sau vomitive; – se interzice încercarea de reîncălzire a corpului cu sticle calde, termofoare. (6) Primul ajutor în intoxicaţiile alimentare, constă în: – administrarea de apă călduţă 200-300 ml o dată; – provocarea de vărsături; – administrarea de purgative dacă au trecut 2-3 ore e la ingestia toxicului. (7) Primul ajutor în intoxicaţiile cu insecto-fungicide, constă în: – recunoaşterea semnelor intoxicaţiei pe cale digestivă: greţuri, vărsături, dureri abdominale; – recunoaşterea semnelor intoxicaţiei pe cale inhalatorie: micşorarea pupilei, dureri de cap, transpiraţii, tuse, greutate în respiraţie, contracturi musculare, rărirea pulsului; – recunoaşterea semnelor intoxicaţiei pe cale cutanată: transpiraţii abundente, contractură musculară locală. 205

a. Primul ajutor în intoxicaţiile pe cale digestivă: – administrare de apă călduţă cu 8 tablete de cărbune animal la 1 litru de apă; – provocarea de vărsături la pacienţii conştienţi prin administrare de apă caldă sărată (3 linguriţe de sare la 1 pahar cu apă); – administrare de purgativ salin; – transport urgent la cea mai apropiată unitate sanitară. b. Primul ajutor în intoxicaţia inhalatorie: – scoaterea din mediul toxic, spălare cu apă şi săpun din abundenţă a corpului şi în special a ochilor; – eventual reanimare respiratorie şi cardiacă; – transport urgent la cea mai apropiată unitate sanitară. c. Primul ajutor în intoxicaţiile pe cale cutanată: – îndepărtarea îmbrăcăminţii contaminate; – spălarea cu apă şi săpun a tegumentelor afectate. Art. 460.(1) Primul ajutor în caz de entorse debutează cu recunoaşterea semnelor: durerea accentuată la orice mişcare a articulaţiei afectate, deformarea şi uneori vânătaia ce se poate produce. (2) Măsurile de prim ajutor, constau în: imobilizare provizorie, calmarea durerii. Art. 461.(1) Primul ajutor în caz de luxaţii debutează cu recunoaşterea semnelor: deformarea regiunii, durerea, limitarea sau chiar imposibilitatea efectuării mişcărilor articulaţiei, poziţia anormală a membrului luxat, scurtarea sau alungirea membrului luxat. (2) Măsurile de prim ajutor sunt: imobilizarea regiunii, combaterea durerii, transport la cea mai apropiată instituţie medicală. Art. 462.(1) Primul ajutor în caz de fracturi debutează cu recunoaşterea semnelor: durere puternică, deformarea regiunii traumatizate, impotenţa funcţională a membrului afectat, scurtarea membrului afectat, vânătaia ce apare la 2-3 zile şi uneori la distanţă de locul afectat, mobilitatea anormală într-o zonă unde nu se găseşte în mod normal, frecătura osoasă. (2) Măsurile de prim ajutor: imobilizare provizorie cu ajutorul atelelor confecţionate în acest scop sau cu mijloace improvizate (scânduri, crengi, pistol mitralieră).

206

Fig. 121. Imobilizarea fracturii Fig. 122. Imobilizarea fracturii de antebraţ cu două atele de lemn de gambă în gutieră

Fig. 123. Imobilizarea fracturii de Fig. 124. Imobilizarea fracturii gambă cu atelă de sârmă situate în apropierea cotului cu ajutorul unei atele de sârmă îndoite în formă de „L“

207

Fig. 125. Solidarizarea membrului Fig. 126. Imobilizarea fracturii incomplete superior de peretele cutiei toracice de braţ prin aplicarea unei simple eşarfe (3) Imobilizarea provizorie la nivelul: – claviculei – se poate face cu doi colaci de pânză răsuciţi şi legaţi la spate; – braţului – se poate face cu 1-2 atele aplicate pe braţ, urmată de ataşarea braţului de torace; – antebraţului – se poate face cu 1-2 atele aplicate pe antebraţ şi suspendarea antebraţului cu o faşă legată de gât; – membrului inferior – imobilizarea va cuprinde în întregime membrul afectat folosindu-se 2 atele aşezate pe părţile laterale ale piciorului sau o singură atelă aşezată pe faţa laterală a piciorului afectat iar ca cea de-a doua atelă va fi folosit piciorul de partea opusă. Art. 463.(1) Primul ajutor în caz de hemoragii debutează cu recunoaşterea semnelor hemoragiei externe: - arteriale - sângele ţâşneşte ritmic, este oxigenat, roşu deschis la culoare; - venoase - sângele curge în valuri inundând rana, este roşu închis la culoare; - capilare - sânge roşu care musteşte la suprafaţa rănii. (2) Oprirea hemoragiei – hemostaza, poate fi: - spontană - când oprirea sângerării se face de la sine; - provizorie - când oprirea sângerării este temporară prin măsurile concrete luate; - definitivă - când oprirea sângerării este definitivă prin sutura sau ligatura vasului afectat. Hemostaza se face prin: - compresie digitală asupra vasului până la aplicarea unui mijloc de compresie mai puternic (elastic, cravată, curea, centură, faşă); 208

- compresie circulară: aplicabilă hemoragiilor membrelor superioare şi inferioare; cu ajutorul garoului, care este un tub flexibil de cauciuc sau improvizat (elastic mai lat, cravată, curea, centură, faşă); aplicarea garoului va fi însoţită de un bilet cu ora aplicării sale. Pansarea şi învelirea părţii rănite, dacă temperatura exterioară este scăzută. Garoul trebuie relaxat din timp în timp pentru prevenirea cangrenei şi pentru a da posibilitatea oxigenării minimale a segmentului rănit. În anumite situaţii compresia arterei prin flexia forţată a membrului poate înlocui aplicarea garoului: la hemoragiile de la nivelul mâinii sau antebraţului se fixează un sul de tifon, basma, pânză în plica cotului şi se flectează forţat antebraţul pe braţ imobilizându-l în această poziţie cu ajutorul unei feşi sau a unei centuri. La hemoragii la nivelul coapsei se aplică un sul de tifon sau de pânză la nivelul plicii inguinale după care se flectează gamba pe coapsă şi coapsa pe abdomen, ansamblul astfel format fixându-se cu ajutorul unei feşi, centuri sau chingi. La hemoragii la nivelul piciorului şi gambei se fixează la îndoitura genunchiului un sul de tifon şi se flectează forţat gamba pe coapsă fixând-o în această poziţie cu o faşă. Art. 464.(1) Primul ajutor în cazul hemoragiei interne debutează cu recunoaşterea semnelor şi simptomelor acesteia: puls mai rapid (peste 90 pe minut), respiraţia mai frecventă, sete chinuitoare, paloarea pielii şi a mucoaselor, ameţeală până la leşin, nelinişte, uneori convulsii ale muşchilor corpului. (2) Măsurile de prim ajutor sunt: întindere pe plan orizontal cu capul mai jos decât restul corpului, administrare de lichide uşor îndulcite şi cât se poate de reci, aşezare de pungă cu gheaţă pe abdomen (în suspiciunea apariţiei unei hemoragii digestive). 1

2

4 5 3 6

7

Fig. 127. Schema principalelor puncte de comprimare a vaselor pentru hemostaza de scurtã duratã: 1. Artera carotidã; 2. Artera subclavicularã; 3. Artera humeralã; 4. 209 Artera radialã; 5. Artera cubitalã; 6. Artera

femuralã; 7. Artera pedioasã

Fig. 128. Comprimarea arterei carotide Fig. 129. Comprimarea arterei (în hemoragii la nivelul capului) subclaviculare (în hemoragii la nivelul umărului)

FIG. 130. COMPRIMAREA ARTEREI AXILARE FIG. 131. COMPRIMAREA ARTEREI (în hemoragii la nivelul porţiunii humerale cu două degete (în hemoragii superioare a braţului) la nivelul membrului superior)

Fig. 132. Comprimarea arterei humerale Fig. 133. Comprimarea arterei cu un singur deget femurale în plica înghinală (în hemoragii la nivelul coapsei)

210

Fig. 134. Comprimarea arterei femurale Fig. 135. Comprimarea arterei poplitee la coapsă (în hemoragii la pe faţa posterioară a genunchiului nivelul membrului inferior) (în hemoragii la nivelul gambei)

D) Fig. 136. Comprimarea arterei abdominale Fig. 137. Aplicarea garoului E) la nivelul ramificării în cele două artere iliace la braţ F) primitive (în hemoragii situate la partea G) inferioară a abdomenului)

Fig. 138. Garou cu mijloace Fig. 139. Ora aplicării garoului improvizate la braţ se notează pe un carton

211

Fig. 140. Garou improvizat la rădăcina coapsei Art. 465.(1) Primul ajutor în cazul înţepăturii de insecte debutează cu recunoaşterea semnelor şi simptomelor: înroşirea locului, umflătură la locul înţepăturii, tremurături, contracţii musculare, tulburări ale respiraţiei şi pulsului. (2) Primul ajutor constă în: - eventuala extracţie a acului insectei cu o pensetă sau cu degetele, aplicarea de comprese cu alcool sau cantităţi reduse de scrum de ţigară sau sodă de rufe; aşezarea unei pungi de gheaţă deasupra compresei, administrarea de antinevralgic pentru calmarea durerilor. - aplicarea unui garou deasupra locului muşcat de păianjen sau scorpion pentru a opri înaintarea toxicului în organism. Art. 466.(1) Primul ajutor în cazul muşcăturii de şarpe debutează cu recunoaşterea semnelor şi simptomelor: umflătură înconjurată de pete albăstrui, apariţia după câteva minute până la 2-3 ore a durerilor de cap, a ameţelilor, a vărsăturilor, a scaunelor diareice sanguinolente, a transpiraţiilor reci, a slăbiciunii generale, a accelerării pulsului, a scăderii tensiunii arteriale. (2) Primul ajutor constă în: - aşezarea celui muşcat cu capul mai jos decât restul corpului într-o imobilitate relativă, aşezarea unui garou deasupra muşcăturii, spălarea abundentă a zonei muşcate cu apă curată cu o soluţie uşor antiseptică, pansarea sterilă; aplicarea facultativă de gheaţă local; administrarea pe cale generală de ceai sau cafea. (3) Profilaxia muşcăturii de şarpe impune: - recunoaşterea minuţioasă a zonei de dispunere a cortului pentru adăpostul de noapte, verificarea atentă a aşternutului şi a echipamentului înainte de culcare; - evitarea deplasării în zone necunoscute cu iarbă înaltă şi roci numeroase între crepuscul şi lumină diurnă deplină; - staţionarea temporară în zonele necunoscute cu iarbă înaltă şi cu roci între care şerpii se pot ascunde; - evitarea scăldatului în locuri cu specii numeroase de şerpi; - evitarea manipulării după ucidere a şerpilor deoarece aceştia mai pot muşca reflex până la 30 minute de la moartea aparentă. Art. 467.(1) Primul ajutor în stările de hipotermie debutează cu recunoaşterea etapelor succesive de instalare: iniţial somnolenţă, apatie, apoi creşterea ritmului respirator, reducerea numărului de pulsaţii cardiace pe 212

minut, modificarea aspectului tegumentelor din marmorate, în livide, pierderea stării de conştienţă, rigidizarea progresivă a corpului. (2) Primul ajutor va urmări: - reîncălzirea şi reanimarea (prin respiraţie artificială sau prin administrare de oxigen sub presiune) şi transportul către o unitate sanitară; - reîncălzirea se face întotdeauna de la exterior la interiorul organismului; ideal şi rapid s-ar realiza prin imersiune în apă caldă a cărei temperatură va fi mărită treptat până la 350-450C. Această modalitate poate fi substituită prin împachetări cu sticle cu apă caldă; nu se vor administra băuturi calde care induc încălzirea internă în timp ce zonele periferice continuă să se răcească; nu se vor administra medicamente activatoare ale circulaţiei şi respiraţiei, deoarece produc mobilizarea sângelui rece periferic, care va răci în continuare zona internă a organismului; nu se va bea alcool, deoarece după o senzaţie trecătoare de confort se produce accentuarea deperdiţiei de căldură; evitarea consumului de tutun, care reduce aportul sângelui la nivelul pielii; - respiraţia artificială se va face numai prin metoda gură la gură, alte metode contribuind prin mişcările executate asupra victimei la mobilizarea sângelui rece din periferie; - transportul se va face în poziţie orizontală pentru a evita tulburările de circulaţie ale sângelui din sfera cerebrală. (3) Profilaxia stărilor de hipotermie constă în: - dispunerea în straturi succesive a echipamentului, dar nu foarte strâns pentru că împiedică circulaţia şi ventilaţia; - utilizarea unui echipament uscat şi curat; - protecţia corespunzătoare a capului, încălzirea feţei şi a urechilor cu ajutorul mănuşilor şi prin exerciţii cu musculatura facială; - purtarea unor ciorapi uscaţi şi curaţi, cei uzaţi şi umezi necesitând să fie înlocuiţi urgent; - purtarea unor bocanci mai largi pentru a nu împiedica circulaţia locală; - protecţia mâinilor cu mănuşi mai largi pentru a nu strânge degetele; încălzirea mâinilor prin introducerea lor sub învelişul protector al echipamentului; pe cât posibil evitarea contactului mâinilor cu zăpada şi cu obiecte metalice. - efectuarea de exerciţii uşoare cu muşchii membrelor superioare, inferioare şi ai trunchiului care păstrează căldura internă a organismului; - consumul complet al hranei pentru menţinerea nivelului energetic intern la organismului; - consumul de lichide, preferabil calde, în cantităţi suficiente, deoarece deshidratarea se poate produce şi în condiţii de hipotermie; - interdicţia consumului de alcool care dă senzaţie trecătoare de căldură imediat după ingestie urmată de pierdere calorică consecutivă. Art. 468.(1) Ridicarea, deplasarea, urcarea în mijlocul de transport şi transportul propriu-zis al accidentaţilor, au o importanţă deosebită. Multe complicaţii pot apărea datorită unor greşeli comise cu ocazia ridicării şi a transportului celor politraumatizaţi. (2) În timpul mobilizării accidentatul trebuie manevrat cu atenţie. Orice reacţie din partea victimei constând în modificarea pulsului şi 213

ritmului respirator, accentuarea palorii trebuie să modeleze atitudinea salvatorilor. La răniţii cu starea de conştienţă absentă trebuie sporită atenţia pentru a se evita gesturi ce ar putea agrava tulburările funcţionale existente. (3) Ridicarea şi aşezarea accidentatului pe o targă sau alt mijloc improvizat de transport trebuie făcute de către mai multe persoane care se vor aşeza la capul şi picioarele victimei. Una va introduce braţele sub umerii victimei, alta sub bazin şi cealaltă sub picioare. Salvatorii vor ridica simultan accidentatul cu 30-40 cm atât cât este necesar să se introducă targa dedesubt. Prin mişcări sincrone rănitul va fi aşezat pe targă, axul cap-gât-torace-bazin fiind menţinut tot timpul în acelaşi plan. (4) După aşezarea pe targă se va face un nou inventar al leziunilor. Se va controla hemostaza, se vor imobiliza eventualele fracturi şi se vor pansa rănile. (5) Sunt de evitat improvizaţii sau inovaţii care depăşesc cunoştinţele sanitare ale salvatorului. (6) Transportul cu targa se va face în poziţia orizontală, cu evitarea balansului şi a zdruncinării rănitului. (7) Dacă victima a pierdut mult sânge capul îi va fi menţinut mai jos decât restul corpului; în traumatismele toracelui capul şi pieptul vor fi aşezate mai sus. Accidentaţii care şi-au pierdut cunoştinţa, cei cu sângerări pe nas sau prin gură vor fi aşezaţi cu capul întors într-o parte pentru a se evita sufocarea prin vărsături. (8) Dacă se suspectează o fractură a coloanei vertebrale, pentru evitarea pericolului secţiunii măduvei spinării, salvatorii vor menţine în timpul ridicării rănitului umerii şi bazinul la acelaşi nivel; transportul se va face pe un plan dur între perne, ghemuri de haine pentru a se evita deplasările laterale necontrolate. (9) În caz de necesitate targa poate fi improvizată din două beţe solide, vergele metalice sau ţevi care trebuie să fie mai lungi decât corpul rănitului şi se pot lega sau fixa cu frânghii trecute în opt, cu o manta sau cu o pătură. (10) Dacă sunt de urcat scări sau pante se va evita înclinarea excesivă a tărgii, iar pe timpul transportului se va avea în vedere menţinerea orizontalităţii tărgii.

Fig. 141. Targă improvizată cu ajutorul unei frânghii

214

Fig. 142. Targă improvizată dintr-un veston

Fig. 143. Poziţia tărgii la urcarea unei scări Fig. 144. Poziţia tărgii la coborârea scării; bolnavul este coborât cu picioarele înainte

Fig. 145. Trecerea unui obstacolFig. 215

146. Transportul rănitului cu chinga, de către un singur purtător (sanitar, brancardier)

a) pe ambii umeri

Fig. 147. Transportul b) în braţe c) în cârcă d) pe un singur umăr

216

Fig.148. Transportul pe braţe orizontal Fig.149. Transportul cu ajutorul unui scaun 8. Pregătirea psihică pentru luptă Art. 469. Pregătirea psihică pentru luptă, parte componentă a instrucţiei pentru luptă, constă într-un ansamblu de acţiuni şi demersuri instructiv-educative destinate însuşirii de cunoştinţe şi formării unor deprinderi, atitudini şi comportamente, dezvoltării capacităţii psiho-morale a luptătorului, necesare îndeplinirii misiunilor încredinţate în situaţii de pace, criză sau război. 8.1. Trăsăturile morale şi de luptă ale luptătorului Art. 470. Obiective operaţionale:  să redacteze şi să explice conţinutul şi semnificaţia trăsăturilor morale şi de luptă definitorii pentru oricare luptător;  să argumenteze faptul că aceste trăsături se formează şi se dezvoltă în procesul instrucţiei pentru luptă şi asigură capacitatea combativă;  să identifice modalităţile de manifestare în plan comportamental a trăsăturilor morale şi de luptă, definitorii pentru profilul luptătorului. Art. 471.(1) Patriotismul ca trăsătură fundamentală a luptătorului înseamnă devotamentul faţă de patrie şi naţiune. Dragostea faţă de patrie, devotamentul pentru apărarea independenţei şi suveranităţii naţionale, respectul faţă de tradiţiile glorioase ale armatei constituie argumente semnificative în angajarea fiecărui luptător, la întreaga capacitate şi dăruire, în procesul pregătirii militare, tactice şi de specialitate. Acesta se concretizează prin rezultate obţinute în propria activitate, prin voinţa şi dorinţa de a respecta cerinţele legilor, a regulilor de convieţuire cu ceilalţi oameni, iar în situaţiile deosebite, prin sacrificiul propriu. (2) Fiecare luptător, pentru a dovedi că a înţeles ce înseamnă a fi patriot, este obligat: 217

- să cunoască tradiţiile înaintate ale naţiunii şi Armatei Române în lupta pentru câştigarea şi consolidarea independenţei şi suveranităţii naţionale şi afirmarea fiinţei naţionale; - să slujească cu credinţă şi devotament valorile fundamentale naţionale; - să respecte cu sfinţenie tradiţiile armei, unităţii şi subunităţii din care face parte; - să contribuie prin calitatea propriilor rezultate, la îndeplinirea misiunilor subunităţii din care face parte; - să cunoască şi să valorizeze frumuseţile şi bogăţiile României; - să se jertfească, dacă este cazul, în lupta cu adversarul pentru a-şi îndeplini misiunea cu luptă. (3) Deci, „adevăratul patriot îşi iubeşte patria cu respect, cu gravitate, din tot sufletul: el o linguşeşte mai puţin, pentru a o servi mai mult. Succesul nu-l ameţeşte, înfrângerea nu-l descurajează, ci într-un caz şi în celălalt, el le primeşte ca o lecţie către noi datorii de îndeplinit” (Dimitrie Gusti). De asemenea, generalul C. N. Hârjeu aprecia că: „Un bun patriot trebuie să fie şi un bun soldat. Pentru a fi un bun soldat trebuie a iubi armata. Pentru a iubi armata, trebuie o cunoaşte şi a fi pătruns de nobila-i menire”. Art. 472.(1) Onoarea este calitatea morală proprie luptătorului care ştie să deosebească ceea ce este drept de ceea ce este greşit, care are încredere în forţele proprii, în capacitatea sa de a depăşi momente dificile ale vieţii şi activităţii militare, iar, prin întregul său comportament, respectă exigenţele normelor şi principiile morale. (2) Onoarea obligă pe fiecare luptător: - să realizeze deplina unitate între gândire, vorbe şi fapte; - să manifeste consecvenţă în conduită, concordanţă deplină între promisiuni şi acţiuni; - să adopte o atitudine fermă, intolerantă faţă de încercările de tăinuire a unor stări de lucruri necorespunzătoare. (3) Reţinem astfel că: „Onoarea e acea stare de demnitate morală care se naşte din nevoia de a ne şti preţuiţi nu numai de noi ci şi de ceilalţi” (D. Caracostea), iar „Cine şi-a pierdut onoarea nu mai are nimic de pierdut” (Publius Syrus). Art. 473.(1) Demnitatea nu se cucereşte în faţa oglinzii, ci pe timpul pregătirii pentru luptă devotate pentru binele armatei şi al ţării. Demnitatea înseamnă autoritate, prestigiu şi prestanţă. (2) Demnitatea obligă pe fiecare luptător: - să fie om de onoare, să respecte pe alţii, dar, totodată, să se respecte şi pe sine însuşi; - să depună un efort continuu pentru autoperfecţionare morală; - să dovedească constant în orice împrejurare, integritate morală, credinţă nestrămutată în idealurile de adevăr, dreptate, omenie; - să aibă puterea de a recunoaşte şi de a-şi asuma responsabilitatea faţă de sine şi de semeni, de slăbiciunile manifestate, de nereuşitele şi neîmplinirile din propria activitate. 218

(3) Aşadar „acţionează astfel încât în fiecare clipă a acţiunii tale să atingi realizarea maximă a personalităţii tale” (Dimitrie Gusti), şi nu uita că trebuie să fii ceea ce eşti, adică pune în valoare potenţialul maxim de care dispui pentru realizarea cu curaj a scopurilor apărării şi securităţii naţionale. Art. 474.(1) Datoria militară înseamnă asumarea obligaţiilor pe care luptătorul le are pe linia realizării sarcinilor lui militare, profesionale şi în calitate de cetăţean. (2) Datoria militară obligă pe fiecare luptător: - să identifice, armonizeze şi subordoneze interesul propriu celui general; - să apere şi să promoveze cinstea, corectitudinea, adevărul şi dreptatea; - să slujească cu credinţă cerinţele jurământului militar pentru apărarea patriei, statului de drept şi a democraţiei constituţionale. Art. 475.(1) Spiritul de ordine şi disciplină, clădit pe înţelegerea superioară a datoriei militare, exprimă modalitatea calitativă de îndeplinire a obiectivelor procesului de instrucţie şi educaţie prin încadrarea întregului comportament ostăşesc în cerinţele regulamentelor şi normelor de conduită militară. Exprimând un act de conştiinţă a fiecărui luptător, exigenţa faţă de propria pregătire şi comportare, de atitudine fermă faţă de orice abatere disciplinară, comportamentul disciplinat, ordonat, dezvoltă unitatea de voinţă şi acţiune, de putere şi eficienţă a fiecărui luptător şi grup militar. (2) Luptătorul pentru a se considera că se încadrează în cerinţele de ordine şi disciplină este obligat: - să cunoască amănunţit prevederile legale, a celor cuprinse în regulamente, ordine, instrucţiuni şi în alte documente normative; - să dobândească deprinderi şi convingeri pentru executarea cu promptitudine şi calitate ireproşabilă a oricărei misiuni primite; - să îndeplinească în mod conştient îndatoririle regulamentare, programul unităţii şi ordinele primite şi să adopte a atitudine fermă faţă de orice abatere disciplinară; - să aibă o ţinută îngrijită, un comportament civilizat, în cazarmă şi în afara ei; - să respecte cu stricteţe cerinţele jurământului militar, să înţeleagă şi să ia toate măsurile posibile pentru a executa ordinele comandanţilor şi şefilor; - să formeze un comportament autodisciplinat, care asigură rezistenţa şi capacitatea necesară adaptării la cerinţele mediului militar şi ale războiului modern. (3) Astfel: „Nu cu un mare număr de trupe ci cu trupe bine instruite şi cu o disciplină fermă se obţine succesul în război” (Napoleon), iar „Ţinuta unei armate este o vitrină în care fiecare poate să aprecieze gradul său de disciplină” (Pierre Kerlaun). Art. 476.(1) Spiritul de iniţiativă ca trăsătură definitorie a luptătorului reprezintă capacitatea de a participa, de a prevedea evoluţia unei activităţi şi de a se angaja în desfăşurarea şi finalizarea acesteia. Bazat pe capacitatea de înţelegere a evoluţiei în viitor a proceselor şi fenomenelor, pe 219

rapiditatea adoptării unui nou comportament, spiritul de iniţiativă asigură asumarea conştientă a cerinţelor de concepere şi desfăşurare a procesului de instruire în condiţii cât mai apropiate de realitatea câmpului de luptă modern. Iniţiativa bazată pe o temeinică pregătire militară şi de specialitate angajează fiecare luptător în rezolvarea operativă a oricăror situaţii create pe timpul îndeplinirii unei misiuni de luptă sau a oricărei acţiuni specifice activităţii militare. (2) Pentru a putea manifesta spiritul de iniţiativă fiecare luptător este obligat: - să ia oportun hotărâri care să ducă la îndeplinirea misiunii şi ordinului primit, în loc de a aştepta îndrumări permanente şi detaliate; - să raporteze comandanţilor şi şefilor idei şi soluţii care să ducă la perfecţionarea procesului instructiv-educativ; - să găsească modalităţi oportune şi eficiente pentru depăşirea dificultăţilor care apar în îndeplinirea ordinelor, activităţilor şi misiunilor primite în situaţii de pace, criză sau război; - să identifice în situaţii de pace, criză sau război modalităţi concrete pentru desfăşurarea normală a vieţii din subunitate şi pentru manifestarea cerinţelor camaraderiei ostăşeşti. (3) ªtiind că „Oamenii crescuţi sub regimul supunerii oarbe sunt incapabili de iniţiativă” (Scarlat Scheletti), vom înţelege mai bine că „Iniţiativa creatoare presupune preocuparea permanentă de a da acţiunilor de luptă un caracter activ, asumarea răspunderii pentru hotărâri îndrăzneţe şi aplicarea celor mai potrivite procedee care să ducă la îndeplinirea misiunii” (Ion ªuţa). Art. 477.(1) Vigilenţa, ca trăsătură caracteristică a fiecărui luptător presupune păstrarea secretului, manifestarea intransigenţei faţă de orice tendinţă de divulgare a unor date cu caracter secret sau care pun în pericol îndeplinirea misiunilor. (2) Manifestarea unui comportament vigilent obligă pe fiecare luptător: - să evalueze raţional, critic şi lucid oricare situaţie în care sunt angajate persoane ce nu fac parte din armată; - să evite cu tact discuţiile ce pot duce la dezvăluirea unor date cu caracter secret, fără a brusca sau intimida interlocutorul respectiv; - să se reţină în a încerca să impresioneze rudele, prietenii, cunoscuţii şi chiar necunoscuţii prin evidenţierea unor aspecte ce pot deconspira capacitatea de luptă a subunităţii, gradul de dotare cu tehnică şi armament, rezultate obţinute în procesul pregătirii pentru luptă; - să cunoască adevăratele intenţii şi modul de acţiune a celor ce urmăresc să culeagă date cu caracter militar: prietenie imediată, stimularea lăudăroşeniei şi a pălăvrăgelii, oferirea unor cadouri, mici atenţii, şantaj, ameninţări şi chiar acţiune violentă; 220

- să demasce imediat şi să manifeste atitudine critică fermă faţă de cei care încearcă să creeze derută şi confuzie şi se dedau la acţiuni de dezinformare şi răspândesc zvonuri. (3) Demne de reţinut sunt de asemenea şi următoarele aprecieri: „există un trădător în om, numit vanitate, care deconspiră secretele contra linguşelilor” (Paul Valery) şi „Păstrând secretul operaţiunilor întreprinse, pentru ca adversarul să nu poată afla manevra proiectată, ne asigurăm însăşi libertatea de acţiune” (I. Sichitiu, A. Ioaniţiu). 8.2. Opinia personală şi de grup Art. 478. Obiective operaţionale:  să definească conţinutul şi semnificaţia conceptului de opinie personală şi de grup;  să identifice locul şi rolul opiniei personale şi de grup în îndeplinirea misiunilor şi întărirea camaraderiei ostăşeşti;  să folosească în mod corect opinia personală şi de grup. Art. 479. Bunul cel mai de preţ al luptătorului este viaţa. Măreţia inegalabilă a luptătorului ca om printre oameni, în cadrul grupurilor militare, constă în a trăi, simţi şi acţiona în virtutea faptului că reprezintă o valoare pentru cei din jur şi că aceştia la rândul lor sunt valori autentice. Art. 480.(1) În realizarea unui mediu de promovare corectă a tot ceea ce este caracteristic luptătorului şi grupului militar un rol deosebit îl ocupă opinia personală şi de grup. a) Opinia personală constă în exprimarea verbală de către fiecare luptător a unei judecăţi apreciative cu privire la ceea ce spun şi fac ceilalţi camarazi, la ceea ce face acesta şi cum priveşte viaţa şi activitatea militară. b) Opinia de grup este dată de adeziunea membrilor grupei sau plutonului sau a marii lor majorităţi faţă de problemele specifice acestora. Ca şi opinia personală, opinia de grup se poate constitui într-o dezaprobare sau aprobare. Opinia de grup nu se reduce la nici una dintre opiniile personale ale luptătorului ci reprezintă o sinteză a acestora. (2) Pentru formarea opiniei personale şi de grup corecte fiecare luptător este obligat: - să nu discute niciodată ordinele primite; - să cunoască concret obiectivele, principiile şi activităţile prezente şi de viitor atât pe ale sale cât şi pe ale grupului din care facă parte; - să contribuie permanent şi calitativ la îndeplinirea oportună şi integrală a fiecărui ordin primit din partea comandanţilor şi a solicitărilor camarazilor care privesc interesele principale ale grupului;

221

- să manifeste iniţiativă, perseverenţă şi obiectivitate în blamarea actelor incorecte şi susţinerea celor care se încadrează în normele ce reglementează viaţa şi activitatea militară; - să acţioneze pentru punerea în valoare a ceea ce este pozitiv în viaţa şi activitatea fiecărui camarad de arme şi pentru promovarea valorilor autentice din grupul militar; - să ajute pe fiecare membru din grupa sau plutonul din care face parte, atunci când acesta este într-o situaţie dificilă; - să contribuie la dezvoltarea opiniei atât în cadrul organizat al activităţii militare cât şi în afara acestuia, prin angajarea tuturor camarazilor în exprimarea propriilor păreri; - să nu ascundă faptele sale sau ale camarazilor, pentru că acestea se pot întoarce şi pot leza propria persoană sau grupul din care face parte; - să manifeste încredere în fiecare camarad, să dezvolte onoarea, omenia, onestitatea şi demnitatea militară; - să acţioneze în principal pentru a preveni cauzele ce pot produce disfuncţionalităţi în viaţa şi activitatea fiecărui camarad şi a grupului în totalitate. (3) Asigurarea şi creşterea influenţei opiniei personale şi de grup, obligă pe fiecare luptător: - să fie sigur de corectitudinea informaţiei pe care o foloseşte pentru a judeca obiectiv o situaţie, o persoană sau chiar grupul; - să nu exagereze în apreciere, nici prin elogii nejustificate nici prin blamări neargumentate; - să fie înţelegător dar nu îngăduitor; - să raporteze şi să discute cu comandanţii şi camarazii săi în mod deschis, principial şi să formuleze clar opinia exprimată; - să dea dovadă de răbdare pentru a-i asculta pe ceilalţi colegi. (4) Pentru a evalua şi formula o opinie, demne de reţinut sunt următoarele aprecieri: „Unde totul este rău trebuie să cunoşti partea cea mai rea” (O.M. Bradley) şi „Dacă cineva a greşit din nepricepere, urmăreşte îndreptarea lui. Când a greşit din rea-credinţă, nu-l lăsa fără pedeapsă” (A. Surov). 8.3. Rezistenţa psihică şi stări psihice negative Art. 481. Obiective operaţionale:  să definească şi să explice corect semnificaţia, conţinutul rezistenţei şi stabilităţii psihice, a stărilor psihice negative;  să identifice simptomele de manifestare a stărilor psihice negative şi să-şi formeze strategii eficiente pentru depăşirea acestora. Art. 482. Situaţiile excepţionale din timp de pace, acţiunile în condiţii de criză dar mai ales războiul prin pericolele care le creează solicită luptătorul puternic, din punct de vedere psihic şi fizic. Nu trebuie să uităm că în război asemenea situaţii de risc sunt normale şi însoţesc acţiunile luptătorului pe întreaga perioadă a desfăşurării luptelor. Art. 483. Starea sănătăţii psihice şi fizice, durata şi dificultatea misiunii de îndeplinit, asigurarea necesarului de somn, hrană, echipare şi dotare cu 222

armament şi tehnică de luptă influenţează rezistenţa şi stabilitatea psihică a luptătorului şi apariţia stărilor psihice negative. Art. 484. Rezistenţa psihică este capacitatea luptătorului de a-şi menţine la un anumit nivel, timp îndelungat, starea funcţională normală a psihicului în condiţiile acţiunii unor factori perturbatori. Art. 485. Stabilitatea psihică este capacitatea luptătorului de a-şi menţine între anumite limite funcţionarea proceselor şi produselor psihice proprii, în condiţiile solicitării deosebite a acestuia, pe timp îndelungat. Art. 486. Scăderea eficacităţii funcţionale a psihicului uman, a rezistenţei şi stabilităţii psihice, ca urmare a acţiunii factorilor perturbatori asupra luptătorului, poate duce la apariţia următoarelor stări psihice negative: teama, frica, panica. Art. 487.(1) Teama reprezintă un proces emoţional negativ, prin care se instalează senzaţia de insecuritate, nelinişte, agitaţia. Luptătorul se raportează, anticipând o situaţie periculoasă cu caracter ipotetic, dar care nu sa instalat în fapt şi este posibil să nu apară. (2) De pildă, zvonul că subunitatea nu mai poate fi aprovizionată cu muniţie şi hrană este de natură a provoca teamă. (3) Simptomele de recunoaştere a stării de teamă sunt: - uscăciunea gurii, transpiraţie rece, palpitaţii, zgomote în urechi, nervozitate, muierea genunchilor, vomă, tulburări digestive, greutate în respiraţie, lipsă de poftă de mâncare, pierderi de urină, scaune necontrolate, dureri şi contracţii musculare; - insomnie, oboseală, temeri faţă de răni mai vechi sau aproape vindecate; - apariţia sentimentului de nesiguranţă, a bănuielilor şi zvonului; - zgârcenie la vorbă sau din contră limbuţie; - derută, irascibilitate şi indiferenţă. (4) Luptătorul pentru a putea preîntâmpina sau ieşi din starea de teamă trebuie: - să înţeleagă că teama este un fenomen natural, nu este o ruşine şi că decurge din situaţiile de pericol; - să aibă convingerea că poate controla şi domina funcţionarea propriului psihic; - să aibă o foarte bună pregătire care să asigure rezistenţa la greutăţi şi privaţiuni deosebite; - să manifeste încredere în cauza pentru care luptă şi credinţa că îşi va putea onora obligaţiile faţă de sine, camarazi şi comandanţi; - să creadă şi să lupte pentru a dovedi că este mai bun decât adversarul; - să ajute la înhumarea camarazilor ucişi şi să manifeste grijă faţă de răniţi; - să discute cu camarazii şi comandanţii orice problemă pe care o are; - să identifice singur motivele care au declanşat teama; - să aibă credinţa că luptând pentru o cauză dreaptă o forţă spirituală divină îl ajută şi este alături de el; - să cunoască şi să practice tehnici de relaxare. 223

(5) Nu trebuie să uităm că „La urma urmei lupta incumbă elementul pericol” (Clausewitz), şi că „Singurul lucru de care trebuie să ne fie frică este teama propriu-zisă, care însă paralizează, neexistând un mare efort pentru a transforma regresul în înaintare” (Roosevelt). Art. 488.(1) Frica este un fenomen la fel ca foamea şi oboseala. (2) Frica reprezintă o relaţie emoţională puternică care survine atunci când luptătorul ajunge într-o situaţie primejdioasă fără a fi pregătit pentru aceasta. Spre deosebire de teamă, frica se instalează în faţa unui stimul concret, cum ar fi atacul din aer asupra unor luptători, fără ca aceştia să fie preveniţi în vreun fel. (3) Simptomele de recunoaştere sunt: - senzaţia de uscăciune profundă a gurii; - secreţii bogate de transpiraţie, lăcrimare şi salivare; - tensiune musculară crescută, mai pronunţată în muşchii gâtului; - senzaţia de vomă, spasme; - accelerarea pulsului şi creşterea presiunii sanguine; - schimbarea culorii feţei, tremurul vocii, a mâinilor şi picioarelor; - slăbirea capacităţii de concentrare şi a percepţiei, a exactităţii observării; - aprecieri eronate a unor situaţii, chiar obişnuite; - fuga fără sens, furie oarbă, zelul absurd şi rămânerea în centrul pericolului. (4) Luptătorul pentru a nu fi cuprins de frică este obligat: - să cunoască situaţia exactă de luptă în care este angajat; - să evalueze obiectiv situaţia de luptă fără a supraaprecia forţa şi puterea inamicului; - să dovedească disciplină fermă în toate împrejurările; - să aibă o foarte bună pregătire psihică şi fizică pentru luptă; - să aibă încredere în sine, în camarazi şi comandanţi şi să ştie că aceştia sunt alături de el; - să mânuiască la nivelul performanţei maxime armamentul şi tehnica de luptă din dotare; - să nu supraaprecieze pericolul indiferent care ar fi acesta şi direcţia din care ar putea fi; - să fie convins că poate supravieţui războiului, că lupta cu inamicul înseamnă mai degrabă să ucizi decât să fi ucis; - să participe la crearea unor momente de bucurie şi destindere, la comunicarea unor glume şi interpretarea unor cântece în cadrul grupei sau plutonului; - să aibă încredere în obţinerea victoriei; - să se hrănească şi să se odihnească în mod corespunzător; - să conştientizeze faptul că pe timpul luptelor poate fi rănit, luat prizonier sau chiar omorât; - să cunoască şi să practice tehnici de relaxare. (5) Pe bună dreptate, se spune că: „Nu vrem să recunoaştem că războiul înseamnă în esenţă, moarte, deşi acesta este cel mai simplu adevăr cu putinţă” (Gl. Marshall) şi că: „Dacă ar fi să definim curajul, aşa cum se 224

obişnuieşte, drept lipsa de frică, atunci pot spune că nu am văzut până acum nici un om curajos. Toţi oamenii simt că le este frică. Cu cât cineva este mai inteligent, cu atât este mai temător. Viteaz este cel care, în ciuda fricii care îl stăpâneşte, se constrânge să rămână pe poziţii, să nu cedeze” (Gl. Patton). Art. 489.(1) Panica ca reacţie afectivă negativă, deosebit de gravă prin urmări, poate fi individuală sau colectivă şi semnifică frica împinsă la paroxism. Starea de panică se poate produce în prezenţa unui pericol real sau imaginar. (2) Reacţiile individuale de frică sau panică se transmit în rândul grupei şi plutonului, prin contaminare, într-o reacţie în lanţ care se amplifică brusc şi violent. (3) Simptomele de recunoaştere a stării de panică: - stare profundă de surpriză şi de şoc individual sau colectiv; - apariţia simptomelor specifice la nivel individual a teamei sau a fricii; - pierderea capacităţii de a gândi logic şi mărimea puternică a sugestibilităţii; - pierderea spiritului de iniţiativă; - acţiune inconştientă, părăsirea poziţiilor de luptă de către luptătorii „contaminaţi” pentru „a se salva”; - aruncarea armamentului, părăsirea tehnicii de luptă care nu poate fi folosită la deplasare; - pierderea autocontrolului, dispoziţie crescută considerabil spre acte impulsive şi iraţionale; - lipsa de răspuns adecvat la comenzi; - acte de tâlhărie, uneori în grup. (4) Luptătorul pentru a nu fi cuprins de panică şi pentru a nu contamina grupa sau plutonul din care face parte cu această stare negativă este obligat: - să nu uite că este puternic, că poate învinge adversarul şi că trebuie să răspundă favorabil aşteptărilor; - să ştie că nu este părăsit, că lângă el se află familia, prietenii şi toţi cei apropiaţi; - să lupte pentru coeziunea grupului pentru că şi grupul va lupta pentru el; - să-şi dovedească faptul că nu este laş, că poate ajuta camarazii şi comandanţii în trecerea peste situaţiile excepţionale ale luptei; - să dovedească vigilenţă, informând imediat comandanţii cu orice schimbare care apare în câmpul de luptă; - să execute şi să oblige camarazii să execute prompt ordinele pentru ieşirea dintr-o situaţie cu pericol deosebit; - să acorde imediat sprijin camarazilor ce trec printr-o situaţie psihică şi fizică deosebită; - să întreţină în cadrul colectivului spiritul ofensiv împotriva inamicului şi să contribui la obţinerea micilor succese la nivel individual sau ale grupei din care face parte; - să evite consumul de alcool sau droguri; - să aibă credinţa că oricând pentru orice situaţie există soluţie de scăpare şi rezolvare pozitivă. 225

(5) A nu se uita de asemenea, un lucru deosebit „cu cât creşte transpiraţia la pace în procesul de pregătire, cu atât scade sângele curs în război”. 8.4. Stresul în activitatea militară Art. 490. Obiective operaţionale:  să definească stresul şi să înţeleagă corect sfera şi conţinutul acestuia;  să identifice principalii factori de stres în activitatea militară;  să recunoască principalele simptome ale apariţiei stresului şi să-şi formeze strategii eficiente pentru depăşirea efectelor negative ale acestuia. Art. 491. Creşterea semnificativă a ritmului şi solicitărilor impuse de activitatea militară în general, de câmpul de luptă în special, determină apariţia în mod constant a fenomenului pe care-l numim stres. Analiza conflictelor militare evidenţiază că la 3-5 morţi şi răniţi în acţiunile de luptă, o pierdere a fost datorată stresului. Art. 492.(1) Stresul reprezintă starea internă de încordare, de tensiune psihică, de dezechilibru, instituită atunci când solicitările impuse luptătorului depăşesc capacitatea de răspuns (resurse, abilităţi şi capacităţi individuale ale organismului), neconcordanţă care este percepută ca pericol pentru integritatea sa psihofiziologică. (2) Pentru înţelegerea corectă a stresului fiecare luptător trebui să ştie că: - stresul este o formă de interacţiune dintre luptător, ca personalitate distinctă şi ambianţă (mediul militar); - stresul reflectă dezechilibrul organismului dintre solicitările percepute subiectiv de luptător şi disponibilităţile pe care acesta consideră că le are pentru a se adapta la asemenea cerinţe; - stresul apare numai dacă luptătorul atribuie o semnificaţie aparte factorului stresor sau dacă eventualul eşec prezintă importanţă pentru el; - stresul are anumite grade de intensitate. Astfel, o presiune psihică moderată are efecte pozitive, întăreşte şi mobilizează luptătorul să depăşească situaţiile neplăcute, dureroase, în timp ce o presiune psihică ridicată produce insatisfacţii şi dereglări ale funcţionării organismului, diminuând drastic performanţele luptătorului în procesul pregătirii pentru luptă. Cu cât stresul este mai redus cu atât este mai mare eficienţa în luptă a fiecărui militar, a fiecărui grup militar. (3) Pentru fiecare luptător identificarea şi raportarea factorilor care determină apariţia stresului constituie o răspundere permanentă în timp de pace şi război. Luptătorul va raporta următoarele schimbări care apar în grupa şi plutonul din care fac parte: - asigurarea necorespunzătoare a condiţiilor necesare pregătirii pentru luptă şi a luptei; - apariţia unor simptome ale epuizării fizice şi psihice; - diminuarea spiritului critic personal şi a coeziunii grupei sau plutonului; - supunerea prelungită nejustificată la efort şi neasigurarea condiţiilor de recuperare şi odihnă; 226

- asigurarea deficitară cu materiale personale specifice pregătirii în timp de pace şi ducerii luptei în timp de război; - apariţia unor dispoziţii psihice negative, a stării de singurătate, datorate unei mai lungi perioade de izolare faţă de cei apropiaţi, rude camarazi; - folosirea drogurilor şi consumul exagerat de băuturi alcoolice. (4) Simptomele apariţiei stresului sunt: - reducerea capacităţii de a vedea şi auzi, sau chiar pierderea vederii şi auzului; - diminuarea capacităţii de memorare sau chiar pierderea memoriei; - pierderea capacităţii de orientare în spaţiu şi timp; - instalarea oboselii, a stării accentuate de sete şi foame; - stimularea imaginaţiei, de exemplu prin exagerarea pericolului sau chiar prin construirea imaginară a unei ameninţări cu pericolul; - degradarea capacităţii de argumentare logică; - înţelegerea greşită a misiunii şi îndeplinirii ei cu greutate; - manifestarea unor dificultăţi în comunicare, crearea unor probleme în înţelegerea sau articularea unor mesaje; - excesul în consumul băuturilor alcoolice, drogurilor şi a fumatului; - izbucnirea unor explozii emoţionale necontrolate de furie, plâns sau bucurie exaltată; - dezvoltarea excitabilităţii şi a neliniştii exagerate; - crearea şi manifestarea unor stări de tensiune între luptători fără o justificare reală; - apariţia tendinţelor de sinucidere; - creşterea numărului zvonurilor. (5) Pentru diminuarea apariţiei cauzelor şi accentuării stresului fiecare luptător are obligaţia: - să se pregătească intens şi sistematic pentru formarea deprinderilor şi a calităţilor psiho-fizice necesare depăşirii solicitărilor activităţii militare în timp de pace, criză sau război; - să păstreze şi să acţioneze pentru instaurarea celei mai desăvârşite ordini şi discipline în dispozitivul de luptă; - să participe cu întreg echipamentul de luptă la activităţile desfăşurate în poligoane, câmpul de instrucţie şi pe pistele de pregătire fizică şi psihică; - să acţioneze pentru dezvoltarea opiniei de grup şi a coeziunii acestuia; - să se obişnuiască raţional şi sentimental cu faptul că în război fiecare luptător are obligaţia de a-şi face datoria, dar pentru acesta el poate fi mutilat, rănit sau chiar omorât; - să fie convins că reprezintă un membru deosebit de important al grupului şi plutonului pentru oricare situaţie cu care se confruntă acestea; - să înţeleagă că ceea ce face serveşte camarazilor, rudelor şi prietenilor, patriei şi poporului român. (6) Fiecare luptător nu trebuie să uite că: „pericolul de a fi ucis sau mutilat produce o tensiune atât de mare, încât provoacă o cădere… . Fiecare om pe câmpul de luptă ştia că va fi ucis în orice moment, lucru care îi era prezent permanent în minte din cauza tovarăşilor morţi pe care îi vedea în jur” (Appel şi Beebe), şi faptul că „Stresul se manifestă în trei faze: prima, 227

funcţii sănătoase; apoi o stare de oboseală, tratabilă însă, şi, în final deteriorarea progresivă până la extenuare” (Dr. Peter Nixon). 8.5. Dezinformarea Art. 493. Obiective operaţionale:  să definească noţiunea de dezinformare şi categoriile specifice acesteia, modalităţile constituirii şi difuzării zvonului, intimidării, inoculării suspiciunii şi neîncrederii;  să descrie metodele, formele şi mijloacele de contracarare a acţiunilor necesare opririi apariţiei şi difuzării zvonului, intimidării, inoculării suspiciunii şi neîncrederii. Art. 494.(1) Războiul presupune anumite rigori, generează acţiunea unor factori ce condiţionează comportamentul luptătorului. Dincolo de realitatea extrem de periculoasă a câmpului de luptă nu trebuie să uităm că inamicul îşi pregăteşte un arsenal bogat al acţiunilor sale, îndreptat împotriva trupelor noastre pentru a slăbi rezistenţa şi voinţa de a lupta a fiecărui luptător. (2) Pe câmpul de luptă nu mai este timp pentru munca de lămurire şi convingere şi atunci fiecare luptător este necesar să aibă format acel comportament care să-l ferească sau să-i diminueze efectele psihice disfuncţionale, ce pot fi produse de dezinformarea utilizată de inamic. Art. 495. Dezinformarea constă din ansamblul formelor, metodelor, procedeelor prin care se urmăreşte schimbarea dirijată a comportamentului luptătorilor şi a subunităţii în scopul controlării şi direcţionării acestuia, prin inducerea unei realităţi false, în vederea slăbirii capacităţii obiective de raportare la realitate. Art. 496. În practica dezinformării reţinem ca modalităţi principale de manifestare: zvonul, intimidarea, inocularea suspiciunii şi neîncrederii. Art. 497.(1) Zvonul reprezintă un ansamblu de idei, relatări, afirmaţii sau presupuneri ce pot fi în întregime false sau conţinând unele elemente adevărate, dar distorsionate în raport cu situaţia luptătorului sau subunităţii din care face parte. (2) Apariţia şi difuzarea zvonului este favorizată de acţiunea următorilor factori specifici omului: - nevoia satisfacerii curiozităţii şi a dorinţei de a fi informaţi cu ceea ce este nou; - dorinţa unor oameni de a arăta ca fiind mai bine informaţi, depăşind informaţia oficială; - tendinţa de a amplifica o ştire prin elemente şi comentarii personale; - reacţia de a transmite mai departe anumite stări psihice, (mâhnire, anxietate etc.); - capacitatea imaginativă şi anticipativă, nevoia de integrare a necunoscutului în cunoscut etc. (3) Simptomele apariţiei efectelor negative ale zvonului sunt: - apariţia unei stări de confuzie sau tensionate; - manifestarea apatiei, dezinteresului, indiferenţei şi absenteismului; - accentuarea nesiguranţei, precipitării în activitate, anxietăţii; 228

- apariţia tendinţei de insubordonare, a indisciplinei (de la fapte neînsemnate şi până la evenimente deosebit de grave); - declanşarea teamei, fricii şi panicii. (4) Luptătorul, pentru a putea stopa zvonul şi influenţele acestuia este obligat: - să verifice sursa oricărei informaţii; - să adopte o atitudine rezervată la comunicarea unor informaţii introduse prin formule de tipul: „Se spune că…“, „Am auzit că…“; - să pună întrebări de clarificare, precise, celor care relatează „o ştire“; - să relateze camarazilor numai fapte şi întâmplări la care a fost participant; - să furnizeze informaţii clare şi sigure despre situaţiile de pericole constatate; - să cultive încrederea şi să aibă încredere în sursele proprii de informare; - să depisteze zvonurile lansate, să încerce să scoată în evidenţă scopurile urmărite de acestea şi să raporteze comandantului cele constatate. (5) În concluzie reţinem că: „De obicei oamenii zăpăciţi de zvonuri nu sunt în stare să judece“ (cugetare antică indiană), deoarece „Pentru a înşela adversarul, întotdeauna este esenţial a-l pune în faţa unei dileme“ (Liddel Hart). Art. 498.(1) Intimidarea o putem considera ca o formă de bază care poate influenţa negativ starea de spirit şi comportamentul luptătorului. (2) În timpul războiului luptătorul poate fi intimidat prin recurgerea de către inamic la următoarele modalităţi: - apelul la descurajarea nucleară, urmărindu-se ca prin şantaj nuclear să se răspândească teama, frica şi panica; - accentul pus pe diversiunea ideologică şi psihică prin ameninţarea întrebuinţării mijloacelor N.B.C.; - prezentarea superputerii inamicului, reprezentată de tehnica, armamentul şi calitatea deosebită a luptătorului; - ameninţarea permanentă cu grozăviile produse de bombardamentele desfăşurate sau a celor care urmează; - zugrăvirea condiţiilor vitrege în care luptătorii acţionează şi îndemnul permanent la dezertare; - transmiterea (prin intermediul posturilor de radioemisie locale) a unor mesaje privind inutilitatea rezistenţei şi necesitatea depunerii armelor; - retransmisia, mai ales pe timp de noapte, a unor emisiuni în care sunt adesea invocate rugăciuni, plânsul copiilor, muzică funerară şi chiar urlete ale fiarelor sălbatice; - acţiuni prin surprindere desfăşurate de forţe speciale de cercetare diversiune. (3) Ce trebuie să facă fiecare luptător pentru ca aceste acţiuni să nu producă disfuncţionalităţi ale propriului psihic: - să depună interes şi efort pentru instruirea în situaţii de pericol, în vederea dezvoltării dârzeniei, rezistenţei, curajului, îndrăznelii şi iniţiativei; - să înţeleagă că războiul reprezintă un pericol deosebit şi permanent pentru fiecare luptător şi că va ieşi victorios cel mai bine pregătit; 229

- să cunoască foarte bine şi să aibă formate deprinderile de a-şi folosi procedeele şi mijloacele de autoprotecţie faţă de diferite categorii de armament convenţional, nuclear, chimic şi biologic; - să dea dovadă de curaj în desfăşurarea acţiunilor de luptă; - să nu se resemneze în faţa oricărei situaţii, oricât de periculoase ar fi ea; - să manifeste iniţiativă şi angajare permanentă prin îndeplinirea misiunilor, ordinelor şi oricăror activităţi pe care la desfăşoară subunitatea din care face parte; - să aibă convingerea că intimidarea este o prezenţă activă a oricărei lupte, că o poate controla şi dacă este necesar este în măsură să limiteze efectele negative ale acesteia; - să facă mai mult pentru a se cunoaşte şi a putea aprecia corect situaţia de pericol şi modalitatea controlului propriului comportament. (4) Reţinem, deci, că intimidarea ca acţiune de inspirare a fricii în vederea obţinerii din partea luptătorului a unui comportament dorit de inamic, porneşte de la luarea în considerare a faptului că: „atunci când o persoană nu are posibilitatea de a convinge, de a corupe, de a manipula sau de a-şi determina ţinta să se supună cerinţelor sale succesul influenţării va depinde în mare măsură de capacitatea sursei de a constrânge, a imobiliza, a lovi sau a distruge ţinta“ (Tedeschi şi Bonoma). Art. 499.(1) Inocularea suspiciunii şi neîncrederii are în vedere relaţiile care se nasc între luptătorii, atât pe nivel orizontal (aceeaşi funcţie, încadrare, misiuni) cât şi pe nivel vertical (comandant – subordonat). (2) Suspiciunea se defineşte ca fiind lipsa de încredere, nesiguranţa, îndoiala în ceea ce priveşte corectitudinea, legalitatea, onestitatea faptelor sau intenţiilor cuiva. (3) Neîncrederea este sentimentul de nesiguranţă în capacitatea, în sinceritatea sau loialitatea cuiva. (4) Pentru a se induce suspiciunea şi neîncrederea în rândul luptătorilor, inamicul foloseşte ca modalităţi distincte: - difuzarea şi transmiterea prin intermediul manifestelor, scrisorilor, fotografiilor, diferitelor publicaţii şi emisiuni radio a unor informaţii ce produc confuzie, derută, nesiguranţă. Sunt introduse în mod profesional date „corecte“ privind comportamentul infidel al soţiilor, prietenilor de acasă, copiilor; - discreditarea, prin minciuni bine ticluite, a conducătorilor, fie ei comandanţi militari sau personalităţi politice; - adresarea unor injurii comandanţilor, etichetarea acestora ca trădători, criminali şi incompetenţi şi drept urmare ar trebui înlăturaţi sau chiar lichidaţi; - prezentarea condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea comandanţii lor, ca fiind opuse sărăciei şi condiţiilor necorespunzătoare asigurate subordonaţilor; - accentuarea permanentă a incapacităţii şi nepriceperii luptătorilor în general, a comandanţilor în special, de a organiza şi conduce lupta, a dorinţei comandanţilor de a se remarca pe seama subordonaţilor, cu orice preţ; - prezentarea condiţiilor deosebite în care trăiesc anumiţi luptători în alte zone ale luptelor, vis-à-vis de condiţiile deosebit de negative ale altor militari. 230

(5) Fiecare luptător trebuie să realizeze faptul că inocularea neîncrederii şi suspiciunii reprezintă una din modalităţile desfăşurării războiului psihologic şi că este obligat: - să nu se îndoiască de capacitatea, buna credinţă şi corectitudinea camarazilor şi comandanţilor; - să nu lase ca starea de tristeţe, mâhnire care pot apare în mod firesc la un moment dat, legate de un insucces, de o piedică în calea satisfacerii trebuinţelor, de o nedreptate, frustrare sau situaţie conflictuală, să se transforme într-o stare psihică negativă; - să acţioneze pentru cunoaşterea reciprocă a camarazilor de arme; - să cunoască scopurile acţiunilor de influenţare psihologică agresivă ale inamicului, faptul că acesta doreşte şi realizează deformarea adevărului; - să participe cu sinceritate şi dăruire la îndeplinirea misiunilor grupei sau plutonului, la creşterea gradului de coeziune a subunităţii din care face parte; - să acţioneze pentru dezvoltarea respectului şi încrederii în comandanţi, în capacitatea acestora de a rezolva eficient orice situaţie care poate să apară în câmpul tactic; - să fie convins că acţiunea pe care o desfăşoară răspunde înaltei misiuni şi datoriei supreme de apărare a României; - să nu-şi piardă încrederea în camarazii care sunt uneori capricioşi, nestăpâniţi sau îngâmfaţi şi să acţioneze pentru ca aceştia să nu comită abateri şi greşeli; - să-şi ajute camarazii insuficient căliţi psihic, impulsivi şi suspicioşi, care percep sau înţeleg greşit comportarea faţă de ei a comandanţilor sau a colegilor; - să nu uite că fiecare comandant are puterea şi capacitatea ca împreună cu fiecare şi cu toţi subordonaţii la un loc să asigure capacitatea de luptă necesară înfrângerii inamicului. (6) Punctul iniţial de la care fiecare luptător porneşte în înţelegerea unor astfel de acţiuni trebuie să fie faptul că: „o simplă strecurare de îndoieli în gândirea unor oameni constituie un succes însemnat“, şi că „Cel prudent să nu se încreadă în duşman, chiar dacă a încheiat o alianţă cu el“ (Kamandaki). 8.6. Metode şi tehnici de relaxare şi fortificare psihică Art. 500. Obiective operaţionale:  să identifice modalităţile corecte de intervenţie pentru a controla şi întări starea psihică şi fizică;  să aplice corect tehnicile de relaxare pentru asigurarea recuperării rapide după efort şi ameliorarea odihnei;  să asigure dezvoltarea încrederii în sine prin capacitatea proprie de programare a comportamentului. Art. 501. Luptătorul are nevoie de asigurarea forţei şi stabilităţii psihicului pentru prevenirea şi diminuarea stresului şi efectelor psihice negative determinate de condiţiile obiective ale luptei şi de acţiunile de influenţare psihologică desfăşurate de inamic. În acest sens, metodele şi tehnicile individuale de relaxare şi fortificare psihică ajută pe fiecare militar să 231

depăşească cu rezultate calitative pericolele şi situaţiile deosebite ce apar pe câmpul de luptă. Art. 502. Cele mai importante tehnici de control, relaxare şi fortificare psihică, aflate la dispoziţia fiecărui luptător, sunt: autosugestia, respiraţia controlată, relaxarea analitică şi meditaţia. Art. 503.(1) Autosugestia este o metodă de autoreglare a stărilor psihice prin reacţia proprie la un semnal, utilizând ca stimul declanşator cuvântul, gândurile. Este metoda prin care se asigură depăşirea unor bariere psihologice şi fizice, a unor imagini despre sine negative ale luptătorului ce au ca element central ideea de „nu pot“, „îmi este imposibil“, „sunt epuizat“, „sunt bolnav“ etc. (2) Specificul metodei constă în realizarea unei stări de relaxare, de detaşare de preocupările curente, şi repetarea de câte 20-30 de ori a ţelului propus, cu voce şoptită. Se face de două ori pe zi (dimineaţa şi seara), iar formula utilizată este întotdeauna la timpul prezent şi afirmativă (negativă). Exemplu: „sunt calm şi energic“, „ies bine din orice situaţie“, „sunt puternic“, „sunt sănătos“, „nu sunt singur“, „nu sunt slab“ etc. Se repetă aceeaşi formulă până la reuşita deplină care apare rapid după 2-3 săptămâni. Art. 504. Respiraţia controlată, ca cea mai simplă tehnică de învăţat constă în controlul voluntar propriu al respiraţiei. Se începe cu o inspiraţie profundă, completă, abdominală, se continuă cu expiraţia completă a aerului din plămâni şi apoi cu deplasarea abdomenului spre coloana vertebrală, prin comprimarea diafragmei, concomitent cu închiderea traheii (fără a inspira) şi dilatarea toracelui. Se creează o „formă de aer“ care se menţine 10-15 secunde; apoi urmează o inspiraţie totală, aerul umple complet plămânii, toate alveolele fiind oxigenate (de regulă capacitatea pulmonară este redusă la 1/3 din posibilităţi, pentru că nu se respiră decât la nivelul treimii superioare a plămânilor). Se execută de 1-10 ori pe zi. Art. 505.(1) Relaxarea analitică constă în conştientizarea de către luptător a concentraţiei diferitelor grupe musculare, urmată de intenţia de a le reduce şi anihila. (2) Pentru început ne aşezăm, la orizontală şi ne eliberăm constrângerea vestimentaţiei şi închidem ochii. Apoi conştientizăm crisparea diferitelor gupe de muşchi parcurgând mental şi rapid toate zonele corpului; percepem această stare şi o aducem în prim planul atenţiei. Ne concentrăm fie pentru a încerca să risipim senzaţia de disconfort, fie pentru a o menţine în controlul atenţiei, fără să ne imaginăm nimic. În câteva minute tensiunea se reduce, respiraţia este profundă şi lentă, starea de disconfort este înlocuită cu o senzaţie de relaxare. Treptat luptătorul se desprinde cu relaxarea diferenţială, pe grupe musculare a întregului corp, în mod progresiv şi analitic. Art. 506.(1) Meditaţia reprezintă tehnica de a pătrunde sistematic şi voluntar în propriile profunzimi interioare ale individului. (2) Se începe prin aşezarea comodă pe un scaun sau alt suport odihnitor, având spatele drept şi picioare relaxate. Mâinile trebuie să cadă firesc, comod, cu palmele în sus, una peste alta sau cu degetele întrepătrunse. Este important ca mâinile să se atingă. Pleoapele se coboară de la sine, iar atenţia se orientează spre interior, convenind că orice stimul sonor venit din 232

exterior nu este neapărat perturbator (el nu ne va tulbura deoarece noi nu ne propunem să-i rezistăm şi să-l analizăm, nu ne gândim la el). Orientarea psihicului spre interior se realizează prin concentrarea pe fluxul respiraţiei şi găsirea unui punct de echilibru (asistăm la „spectacolul lumii externe şi interne”, dar nu intervenim), simţim dar nu reacţionăm, nu ne gândim la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Freamătul propriului corp devine dominant, pulsul scade, respiraţia devine aproape imperceptibilă; o culoare albastru violet desprinsă de concret este percepută ca fiind proprie. Starea nu durează mult, dar odată realizată va fi mai uşor de indus ulterior. Conştientizând încet şi fără efort, respiraţia şi cortexul se relaxează urmând corpul. Psihicul depăşeşte dualitatea conştient – inconştient. Întreaga armonie este în noi. Dialogul cu ea ne este accesibil într-o stare de încântare deosebită. După 15-20 minute se revine lent (în 1-2 minute) mişcând progresiv mâinile, capul, deschizând lent ochii. (3) ªtim că executăm corect operaţiile şi suntem pe calea cea bună atunci când se produc fenomenele următoare: - încetinirea respiraţiei; - nu mai simţim părţi ale corpului sau chiar corpul întreg; - simţim o presiune plăcută, răcoroasă în zona frontală; - avem senzaţia că stimulii externi sunt interni; - trăim câteva secunde fără inhibiţie, fără motiv, fără obiect. (4) Apar gânduri, emoţii şi senzaţii similare cu cele din somn (furnicături, uşoare zvâcnituri); metabolismul se reduce chiar mai accentuat decât în somn. Art. 507. Pentru a asigura reuşita acestor tehnici respectaţi algoritmul şi condiţiile specifice de ambianţă şi nu uitaţi că „Puterea cea mai mare, care întrece motorul cel mai extraordinar şi tot ce poate da industria este acest suflet omenesc, care el le face şi, dacă nu are puterea lui proprie acestea nu au nici un fel de valoare“ (Nicolae Iorga). Art. 508.(1) Precizări metodice. Evaluarea pregătirii psihice pentru luptă se face pe baza rezultatelor obţinute la această categorie de instrucţie şi a celor înregistrate la întreg ansamblul activităţii militare. (2) Aprecierea individuală se face pentru a stabili nivelul pregătirii psihice al fiecărui luptător, iar aprecierea generală pentru stabilirea nivelului de pregătire psihică al grupei şi plutonului. Evaluarea standardelor de performanţă ce vizează formarea cunoştinţelor se realizează la finalul fiecărei teme. Evaluarea ansamblului cunoştinţelor asimilate, a deprinderilor, convingerilor şi calităţilor psiho-morale se realizează la sfârşitul fiecărei perioade de instrucţie. 9. Cunoaşterea legilor şi regulamentelor militare Art. 510.(1) Cunoaşterea are ca scop formarea şi dezvoltarea capacităţii de înţelegere a luptătorului privind: - necesitatea însuşirii şi aplicării legilor şi prevederilor regulamentelor militare generale în toate împrejurărilor; 233

- rolul acestora în formarea şi educarea trăsăturilor de personalitate specifice luptătorului. (2) Formarea şi perfecţionarea deprinderilor luptătorului necesare desfăşurării regulamentare a activităţilor zilnice şi pe timpul serviciului interior (atât pe unitate, cât şi pe subunitate) şi a serviciului de luptă. 10. Legislaţie şi elemente de drept internaţional-umanitar Art. 513. Militarii trebuie să cunoască şi să respecte normele legale referitoare la răspunderea penală, precum şi faptele care constituie infracţiuni contra capacităţii de apărare a ţării ori a celor contra păcii şi omenirii. 10.1. Aspecte generale privind răspunderea penală 10.1.1. Infracţiunea Art. 516.(1) Potrivit art. 17 din C. pen., infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. (2) Din definiţia legală a infracţiunii rezultă trăsăturile esenţiale ale acesteia. Aceste trăsături sunt: – infracţiunea este o faptă care prezintă pericol social, adică o faptă prin care se aduce atingere uneia din valorile sociale arătate în art. 1 din C. pen. (România, suveranitatea, independenţa şi unitatea statului, proprietatea, persoana şi drepturile acesteia, precum şi întreaga ordine de drept); – infracţiunea este o faptă săvârşită cu vinovăţie. Potrivit art. 19 din C. pen., există vinovăţie când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie (directă sau indirectă) sau din culpă (cu prevedere sau fără prevedere); – infracţiunea este o faptă prevăzută de legea penală; – infracţiunea este o faptă a omului. În consecinţă, faptele animalelor sau ale lucrurilor, indiferent cât de periculoase ar fi, nu sunt calificate infracţiuni. Totuşi, dacă fapta unui animal sau a unui lucru este declanşată sau întreţinută de către o persoană, persoana în cauză va răspunde penal. (3) Pentru existenţa oricărei infracţiuni este necesar ca cele trei trăsături esenţiale să fie întrunite cumulativ. Lipsa oricăreia conduce la înlăturarea caracterului penal al faptei. 10.1.2. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei Art. 517.(1) Caracterul infracţional sau penal al unei fapte concrete este consecinţa, rezultatul întrunirii trăsăturilor prevăzute de legea penală prin care acea faptă este caracterizată ca infracţiune. (2) Caracterul infracţional al faptei este exclus atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în textul incriminator pentru calificarea faptei respective ca infracţiune, lipsindu-i în ultimă instanţă o trăsătură esenţială a infracţiunii – vinovăţia, pericolul social, prevederea în lege. De exemplu, un militar în termen care lipseşte de la unitate mai mult de trei zile în timp de pace şi mai mult de 24 de ore în timp de război, deoarece în acest timp a fost împiedicat prin ameninţare de către altă persoană, nu poate fi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de dezertare deoarece i-a lipsit libertatea de opţiune şi, pe cale de consecinţă, vinovăţia. 234

(3) Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei înlătură şi răspunderea penală. (4) Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei constau din anumite situaţii, stări, împrejurări existente în momentul săvârşirii faptei, care împiedică realizarea unei trăsături esenţiale a infracţiunii. (5) Codul penal reglementează opt cauze generale care înlătură caracterul penal al faptei şi anume: legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea fizică şi constrângerea morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea, beţia, minoritatea făptuitorului şi eroarea de fapt. a) Legitima apărare (art. 44 C. pen.) - Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana şi drepturile celui atacat ori interesul public. - Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul. - Cu referire la prima ipoteză, spre exemplu, este în legitimă apărare militarul care, aflat în postul de santinelă este atacat cu focuri de armă de către un individ şi, ripostând tot cu arma, îl ucide pe acel individ. - În a doua ipoteză, spre exemplu, este în legitimă apărare militarul care, aflat pe timp de noapte în postul de santinelă, ripostează cu arma la un atac prin surprindere, cu un obiect contondent, crezând că este atacat la rândul lui cu arma. b) Starea de necesitate (art. 45 C. pen.) - Este în stare de necesitate acela care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes public. - De exemplu, este în stare de necesitate persoana care sustrage un autovehicul pentru a transporta de urgenţă la spital o persoană accidentată sau persoana care sparge un zid ori o încuietoare pentru a salva o altă persoană care este imobilizată într-o încăpere, care este incendiată. - Nu este în stare de necesitate persoana care în momentul când a săvârşit fapta şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat. - De exemplu, nu este în stare de necesitate acela care pentru a salva de la inundaţie o suprafaţă de teren distruge un baraj de o valoare mult mai mare. c) Constrângerea fizică şi constrângerea morală (art. 16 C. pen.) - Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista. - Spre exemplu, este în stare de constrângere fizică militarul în termen care, fiind imobilizat într-o încăpere de o altă persoană, nu se poate prezenta la unitate timp de mai mult de 24 de ore. În acest caz, militarul în cauză nu va fi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de absenţă nejustificată. - De asemenea, este în stare de constrângere acela care săvârşeşte fapta din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin ameninţare cu un 235

pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod. - Spre exemplu, se află în stare de constrângere morală, santinela care părăseşte postul de santinelă ca urmare a unei ameninţări exercitată cu arma asupra sa de către o altă persoană. d) Cazul fortuit (art. 47 C. pen.) - Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, al cărei rezultat este consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută. - De exemplu, se află în această situaţie tractoristul care, arând o suprafaţă de teren, loveşte cu plugul un obuz rămas din timpul războiului, acesta explodează şi răneşte un muncitor agricol. e) Iresponsabilitatea (art. 48 C. pen.) - Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul în momentul săvârşirii faptei, fie din cauza alienaţiei mintale, fie din alte cauze nu poate să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele. - Incapacitatea psihică a unei persoane se poate datora unor anomalii care împiedică dezvoltarea facultăţilor psihice (idioţenia, infantilismul, cretinismul, debilitatea mintală), a unor maladii neuropsihice, (somn natural, somn hipnotic), a unor tulburări psihice provocate prin intoxicaţii (stări de inconştienţă ce pot avea cauză în consumul de alcool, substanţe stupefiante, alimente alterate etc.). f) Beţia (art. 49 C. pen.) - Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârşirii faptei, se găsea, datorită unor împrejurări independente de voinţa sa în stare de beţie completă produsă de alcool sau de alte substanţe. - De exemplu, se află într-o astfel de stare persoana care este constrânsă să consume băuturi alcoolice sau consumă substanţe aparent inofensive fără să-şi dea seama de efectul lor. Beţia trebuie să fie completă, adică să paralizeze complet energia fizică şi să producă întunecarea facultăţilor psihice ale persoanei. - Beţia voluntară completă nu înlătură caracterul penal al faptei, ea poate constitui, după caz, o circumstanţă atenuantă sau agravantă. g) Minoritatea făptuitorului (art. 50 C. pen.) - Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal. - Potrivit art. 99 din C. pen., minorul care nu a îndeplinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal. Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal, numai dacă se adevereşte că a săvârşit fapta cu discernământ, iar minorul care a îndeplinit vârsta de 16 ani răspunde penal. h) Eroarea de fapt (art. 51 C. pen.)

236

- Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. - De exemplu, un militar cu gradul de caporal, care loveşte un militar cu gradul de sergent fără să cunoască în momentul săvârşirii faptei această împrejurare, nu va fi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea superiorului (art. 335, alin. 1 C. pen.), ci pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe (art. 180 C. pen.). 10.1.3. Sancţiunile penale Art. 518.(1) Sancţiunile penale reprezintă consecinţe ale încălcării normelor penale, în concret, ale săvârşirii de infracţiuni. (2) Sunt cunoscute trei categorii de sancţiuni de drept penal: pedepsele, măsurile de siguranţă şi măsurile educative. a) Pedepsele penale sunt măsuri de constrângere şi mijloace de reeducare, prevăzute de lege, aplicate de instanţa judecătorească infractorilor în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni. La rândul lor, pedepsele sunt: principale, complimentare şi accesorii. - Pedepsele principale sunt: detenţiunea pe viaţă, închisoarea de la 15 zile la 30 de ani şi amenda de la 100.000 la 50.000.000 lei. Executarea pedepsei închisorii care nu depăşeşte 2 ani, de către militarii în termen, se face într-o închisoare militară în cazurile prevăzute de lege, precum şi în cazurile când instanţa judecătorească, ţinând seama de împrejurările cauzei şi de persoana condamnatului, dispune aceasta. Dacă militarul condamnat a executat jumătate din durata pedepsei şi a dat dovezi temeinice de îndreptare, partea din durata pedepsei ce a mai rămas de executat se reduce cu o treime, iar dacă s-a evidenţiat în mod deosebit, reducerea poate depăşi o treime, putând cuprinde chiar tot restul pedepsei. Dacă în timpul executării pedepsei, militarul condamnat devine inapt serviciului, este eliberat condiţionat. În cazul în care, înainte de începerea executării pedepsei într-o închisoare militară, condamnatul a fost trecut în rezervă, pedeapsa se execută într-un loc de deţinere. După executarea pedepsei sau după graţierea totală ori după graţierea restului de pedeapsă, cel condamnat este reabilitat de drept. - Pedepsele complimentare sunt menite să completeze represiunea instituită prin pedeapsa principală. Pedepsele complimentare sunt aplicate întotdeauna pe lângă o pedeapsă principală. Aceste pedepse sunt: interzicerea unor drepturi de la unu la zece ani (dreptul de a alege sau de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii; drepturile părinteşti; dreptul de a fi tutore sau curator) şi degradarea militară (constă în pierderea gradului militar şi a dreptului de a purta uniformă militară). - Pedepsele accesorii sunt pedepse secundare, alăturate pedepselor principale închisoarea şi detenţiunea pe viaţă şi constau în interzicerea, de regulă, a tuturor drepturilor ce fac obiectul pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi, pe durata executării pedepsei. 237

b) Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni penale menite să înlăture pericolele săvârşirii de noi fapte prevăzute de legea penală. - Potrivit art. 112 C. pen., măsurile de siguranţă sunt următoarele: obligarea la tratament medical; internarea medicală, interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă ocupaţie; interzicerea de a se afla în anumite localităţi; expulzarea străinilor şi confiscarea specială. c) Măsurile educative sunt sancţiuni penale speciale pentru minori care sunt menite să asigure educarea şi reeducarea minorului care a săvârşit o infracţiune. Măsurile educative care se pot lua împotriva infractorilor minori sunt: mustrarea, libertatea supravegheată, internarea într-un centru de reeducare; internarea într-un institut medical-educativ. 10.1.4. Înlocuirea răspunderii penale Art. 519.(1) Săvârşirea unei infracţiuni are drept consecinţă răspunderea penală a infractorului şi sancţionarea acestuia. În anumite situaţii, prin voinţa legiuitorului, este posibil să fie înlăturată răspunderea penală pentru fapta săvârşită, iar în alte situaţii, tot prin voinţa legiuitorului, se poate înlocui răspunderea penală cu o altă formă a răspunderii juridice. (2) Înlocuirea răspunderii penale este posibilă, potrivit legii, pentru infracţiunile cu un grad de pericol social scăzut, reliefat printr-o pedeapsă prevăzută de lege de cel mult 1 an închisoare, ori în cazul altor infracţiuni expres prevăzute de lege. (3) Instanţa de judecată, dispunând înlocuirea răspunderii penale, aplică una din următoarele sancţiuni cu caracter administrativ: mustrarea; mustrarea cu avertisment; amenda de la 100.000 la 1.000.000 lei. 10.2. Infracţiuni săvârşite de militari Art. 520.(1) Absenţa nejustificată (art. 331 C. pen.) de la unitate sau serviciu, care a depăşit 24 de ore dar nu mai mult de 3 zile, a militarului în termen sau concentrat, până la gradul de sergent inclusiv, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an. (2) Pedeapsa aplicată militarului se execută într-o închisoare militară. În timp de război, absenţa nejustificată a oricărui militar de la unitate sau serviciu, care a depăşit 4 ore, dar nu mai mult de 24 de ore, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. (3) Absenţa nejustificată de la unitate sau serviciu se poate realiza prin omisiune sau comisiune. (4) În primul caz, spre exemplu, militarul nu se prezintă la unitate sau serviciu după expirarea termenului pentru care a avut permisiunea de a absenta (a fost învoit, a fost plecat în permisie, a fost în concediu medical etc.). În al doilea caz, militarul părăseşte unitatea sau serviciul fără a avea pentru aceasta aprobarea necesară. Art. 521. Dezertarea (art. 332 C. pen.) constă, în absenţa nejustificată de la unitate sau serviciu, care depăşeşte 3 zile, a oricărui militar. Pedeapsa este închisoarea de la 1 la 7 ani. În timp de război, absenţa nejustificată a oricărui militar de la unitate sau serviciu, care a depăşit 24 de ore, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani. 238

Art. 522.(1) Călcarea de consemn (art. 333 C. pen.). Călcarea regulilor serviciului de gardă, de pază de însoţire sau de securitate, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an. (2) Prin consemn se înţelege totalitatea îndatoririlor generale sau speciale ce revin militarilor cu ocazia executării unei misiuni, care se referă la serviciul de gardă, pază, însoţire sau securitate, precum şi orice dispoziţie scrisă sau verbală transmisă în îndeplinirea acestor misiuni. (3) Consemnul general reprezintă totalitatea îndatoririlor generale, cu caracter permanent prevăzute de dispoziţiile regulamentare, iar consemnul particular reprezintă totalitatea îndatoririlor cu caracter particular pe care trebuie să le respecte un militar aflat în serviciu de gardă într-un anumit post sau într-o anumită misiune de însoţire ori de securitate. (4) Călcarea de consemn se poate prezenta fie în formă comisivă, (când militarul face ceva ce regulile serviciului de gardă, pază, însoţire sau securitate interzic), fie sub formă omisivă (atunci când militarul nu face ceva ce aceste reguli obligă). De exemplu, militarul care părăseşte postul de santinelă, care mănâncă sau doarme în post, ori care nu supraveghează permanent obiectivul păzit, săvârşeşte această infracţiune. (5) Potrivit art. 333, alin. 2 C. pen., cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi părăsirea comenzii sau a oricărui alt post de către militar. Săvârşeşte această infracţiune, spre exemplu, comandantul de grupă care, aflându-se într-un marş cu grupa, fără aprobare şi fără motive întemeiate, părăseşte comanda grupei pentru a se deplasa în localitatea în care domiciliază. În cazul acestui exemplu, infracţiunea de părăsire a comenzii poate intra în concurs cu infracţiunea de absenţă nejustificată sau cu cea de dezertare, dacă militarul respectiv a lipsit mai mult de 24 de ore, respectiv, de 3 zile. (6) În temeiul art. 333, alin. 3 C. pen., călcarea consemnului de către santinela aflată în serviciul de gardă sau de pază de pe lângă depozite de armament, muniţii sau materiale explozive, la frontieră ori în alte posturi de un deosebit interes militar sau de stat, ori dacă fapta ar fi putut avea urmări grave, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. (7) În timp de război, călcarea de consemn, indiferent de forma acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani. Art. 523.(1) Insubordonarea (art. 334 C. pen.) constă în fapta militarului de a refuza executarea unui ordin cu privire la îndatoririle de serviciu şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. Spre exemplu, săvârşeşte această infracţiune militarul care refuză să execute un ordin referitor la participarea sa la o şedinţă de instruire ori la altă activitate ce intră în sfera atribuţiunilor sale de serviciu. (2) Refuzul executării ordinului poate fi expres, atunci când militarul declară prin viu grai sau în scris că nu execută ordinul sau poate rezulta implicit din atitudinea militarului, atunci când acesta, fără a se exprima într-un anumit mod, nu execută ordinul pe care l-a primit. (3) Ordinul trebuie să aibă conţinutul şi forma legală, trebuie să emane de la superiorul sau comandantul competent şi investit prin lege sau 239

regulament cu dreptul de a da ordine. Cel ce dă ordine trebuie să verifice întotdeauna legalitatea acestuia. (4) Darea de către comandant şi executarea de către subordonat a unui ordin ilegal, în raport cu consecinţele şi încălcările produse prin executarea acestuia, atrag răspunderea penală, atât pentru unul, cât şi pentru celălalt. Astfel, dacă comandantul ordonă unui subordonat să fure un bun şi subordonatul sustrage bunul, primul va fi inculpat pentru participarea la săvârşirea infracţiunii de furt în calitate de instigator, iar celălalt pentru săvârşirea acestei infracţiuni în calitate de autor. (5) Potrivit art. 334, alin. 2, C. pen., dacă fapta este săvârşită de un ofiţer, de un maistru militar sau subofiţer, de doi sau mai mulţi militari împreună, ori în faţa trupei adunate sau dacă fapta are urmări grave, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani. (6) În temeiul art. 334, alin. 3 C. pen., în timp de război, pedeapsa pentru fapta prevăzută la art. 334, alin. 1 este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar pentru fapta prevăzută la alin. 2 închisoare de la 3 la 12 ani. Art. 524.(1) Lovirea sau insulta superiorului (art. 335 C. pen.) (2) Lovirea superiorului de către inferior sau a şefului de către subordonat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani. (3) În cazul în care cel lovit se găseşte în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani. (4) Insulta superiorului de către inferior sau a şefului de către subordonat se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an. (5) Dacă faptele de mai sus sunt săvârşite în timp de război, maximul pedepselor se sporeşte cu 2 ani. Art. 525.(1) Lovirea sau insulta inferiorului (art. 336 C. pen.) (2) Lovirea inferiorului ori a subordonatului de către superior sau şef se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an. (3) Insulta inferiorului ori subordonatului de către superior sau şef se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni. (4) Dispoziţiile de mai sus nu se aplică în timp de război, dacă faptele au fost determinate de o necesitate militară. Art. 526.(1) Părăsirea câmpului de luptă (art. 339 C. pen.) constă în părăsirea câmpului de luptă sau refuzul de a acţiona, săvârşite în timpul luptei, ori predarea în captivitate sau săvârşirea altor asemenea fapte de natură a servi cauza duşmanului. Aceste fapte se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă şi confiscarea totală a averii sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii. (2) Acţiunile incriminate în textul citat mai sus nu pot fi săvârşite decât pe câmpul de luptă şi în timpul luptei. Ele sunt prevăzute alternativ în textul de incriminare, ceea ce înseamnă că fiecare în parte (părăsirea câmpului de luptă, refuzul de a acţiona ori predarea în captivitate) este suficientă pentru existenţa acestei infracţiuni. Mai este necesar ca acţiunile incriminate să fie de natură a servi cauza duşmanului. Dacă această cerinţă nu este îndeplinită, fapta nu constituie infracţiune. Astfel, spre exemplu, dacă acţiunea de părăsire a câmpului de luptă a fost săvârşită pentru 240

a ocupa poziţii mai bune, fapta nu este de natură să servească cauzei duşmanului şi, în consecinţă, nu se încadrează în prevederile art. 339 C. pen.. Art. 527.(1) Sustragerea de la serviciul militar (art. 348 C. pen.) constă în fapta persoanei care îşi provoacă vătămări integrităţii corporale sau sănătăţii, simulează o boală sau infirmitate, foloseşte înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage serviciului militar. Aceste fapte se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar în timp de război cu închisoare de la 3 la 10 ani. (2) Acţiunile prevăzute în art. 348, constituie modalităţi alternative de realizare a infracţiunii. Drept urmare, este suficient ca făptuitorul să săvârşească numai una dintre aceste acţiuni, bineînţeles, urmărind, aşa cum prevede norma de incriminare, sustragerea de la serviciul militar. Art. 528.(1) Defetismul (art. 343 C. pen.). Răspândirea sau publicarea în timp de război de zvonuri sau informaţii false, exagerate sau tendenţioase relative la situaţia economică şi politică a ţării, la starea morală a populaţiei, în legătură cu declararea şi mersul războiului, precum şi săvârşirea altor asemenea fapte de natură să slăbească rezistenţa morală a populaţiei, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Această infracţiune implică, înainte de toate, o acţiune de răspândire sau publicare de zvonuri sau informaţii ori săvârşirea altor asemenea fapte. A răspândi zvonuri sau informaţii înseamnă a difuza, a aduce la cunoştinţa mai multor persoane acele zvonuri sau informaţii. În ceea ce priveşte zvonurile sau informaţiile, acestea trebuie să fie, pe de o parte, false, exagerate sau tendenţioase, iar pe de altă parte, să se refere la starea morală a populaţiei în legătură cu declararea sau mersul războiului. Art. 529. Jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă (art. 350 C. pen.) de obiectele aflate asupra lor se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceiaşi pedeapsă se sancţionează fapta arătată anterior, care fără să fie săvârşită pe câmpul de luptă este urmarea unor operaţii de război. Art. 530.(1) Folosirea emblemei Crucii Roşii în timpul operaţiilor militare (art. 351 C. pen.) sau a celor asimilate acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani. (2) Folosirea fără drept a emblemei ori denumirii de „Crucea Roşie” constituie un act de perfidie. Potrivit actelor internaţionale, perfidia în timp de război este interzisă, motiv pentru care a şi fost incriminată, în această formă, în legea penală română. Art. 531.(1) Propaganda pentru război (art. 356 C. pen.) constă în răspândirea de ştiri tendenţioase sau inventate, de natură să servească aţâţării la război sau orice alte manifestări în favoarea dezlănţuirii unui război, săvârşite prin viu grai, scris, radio, televiziune, cinematograf sau prin alte asemenea mijloace, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii. (2) După cum se deduce din definiţia legală, prin propagandă pentru război se înţelege răspândirea în public de idei şi concepţii în favoarea războiului sau orice alte manifestări de natură să servească aceluiaşi scop. 241

Art. 532.(1) Genocidul (art.357 C. pen.) constă în săvârşirea în scopul de a distruge în întregime sau în parte a unei colectivităţi sau grup naţional, etnic, rasial sau religios, a vreuneia dintre următoarele fapte:  uciderea membrilor colectivităţii sau grupului;  vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor colectivităţii sau grupului;  supunerea colectivităţii sau grupului la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică;  luarea de măsuri tinzând la împiedicarea naşterilor în sânul colectivităţii sau grupului;  transferarea forţată a copiilor aparţinând unei colectivităţi sau unui grup, în altă colectivitate sau grup. (2) Această infracţiune include în conţinutul ei fapte care sunt incriminate ca infracţiuni contra persoanei (omucideri, vătămări corporale grave, rele tratamente, lipsire de libertate în mod ilegal etc.). Ceea ce deosebeşte însă, infracţiunea de genocid de respectivele infracţiuni contra persoanei constă, pe de o parte, în scopul săvârşirii faptelor – distrugerea în întregime sau în parte a unei colectivităţi sau grup naţional, etnic, rasial sau religios, iar pe de altă parte, persoanele împotriva cărora se săvârşesc aceste fapte nu sunt luate în considerare în individualitatea lor distinctă, ci ca membri ai acelei colectivităţi sau grup. De exemplu, în timp de război, săvârşesc această infracţiune militarii care ucid persoanele civile care locuiesc într-o localitate şi care nu au calitatea de combatant sau care ucid prizonierii de război dintr-un lagăr, ori un grup de răniţi căzuţi în mâna inamicului şi care sunt de altă religie decât a acestuia. (3) Dacă infracţiunea de genocid este săvârşită în timp de război, potrivit art. 357, alin. 2 C. pen., pedeapsa este detenţiunea pe viaţă şi confiscarea totală a averii. (4) În sfârşit, în temeiul art. 357, alin. 3 C. pen., înţelegerea în vederea săvârşirii infracţiunii de genocid se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii. Art. 533.(1) Tratamentele neomenoase (art. 358 C. pen.) constă în supunerea la tratamente neomenoase a răniţilor ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor asimilate acesteia, a naufragiaţilor, a prizonierilor de război, în general, a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului ori supunerea acestora la experienţe medicale sau ştiinţifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor. Aceste fapte se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii. (2) Cu aceiaşi pedeapsă se sancţionează săvârşirea faţă de persoanele enumerate mai sus a vreuneia din următoarele fapte:  constrângerea de a servi în forţele armate ale inamicului;  luarea de ostatici;  deportarea;  dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal; 242

 condamnarea sau execuţia fără o judecată prealabilă efectuată de către un tribunal constituit în mod legal şi care să fi judecat cu respectarea garanţiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege. (3) În temeiul art. 358, alin. 3 C. pen., torturarea, mutilarea sau exterminarea persoanelor enumerate mai sus, se pedepseşte cu detenţie pe viaţă şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii. (4) În timp de război, indiferent de forma lor, tratamentele neomenoase se pedepsesc cu detenţie pe viaţă şi confiscarea totală a averii. Art. 534.(1) Potrivit art. 359, alin. 1 C. pen. se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii, distrugerea în întregime sau în parte:  a clădirilor, a oricăror altor construcţii sau a navelor care servesc de spitale;  a mijloacelor de transport de orice fel afectate unui serviciu sanitar sau de Cruce Roşie, ori al organizaţiilor asimilate acesteia, pentru transportul răniţilor, bolnavilor, materialelor sanitare sau al materialelor Crucii Roşii ori ale organizaţiilor asimilate acesteia;  a depozitelor de materiale sanitare. (2) În temeiul art. 359, alin. 2 C. pen., cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea sub orice formă, nejustificată de o necesitate militară şi săvârşită în proporţii mari, a mijloacelor sau materialelor destinate pentru ajutorul ori îngrijirea răniţilor sau bolnavilor căzuţi sub puterea adversarului. (3) În sfârşit, art. 359, alin. 3 C. pen., sancţionează cu aceeaşi pedeapsă distrugerea în întregime sau în parte, ori însuşirea sub orice formă, nejustificată de vreo necesitate militară şi săvârşită în proporţii mari, a oricăror bunuri. (4) Incriminarea acestor fapte este rezultatul obligaţiilor pe care România şi le-a asumat prin ratificarea Convenţiilor de la Haga din 1949. Art. 535.(1) Distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale (art. 360 C. pen.) constă în distrugerea sub orice formă, fără necesitate militară, de monumente sau construcţii care au o valoare artistică, istorică sau arheologică, de muzee, mari biblioteci, arhive de valoare istorică sau ştiinţifică, opere de artă, manuscrise, cărţi de valoare, colecţii ştiinţifice sau colecţii importante de cărţi, de arhive ori de reproduceri ale bunurilor de mai sus şi în general a oricăror valori culturale ale popoarelor, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii. (2) În temeiul art. 360, alin. 2 C. pen., cu aceiaşi pedeapsă se sancţionează jefuirea sau însuşirea sub orice formă a vreuneia din valorile culturale arătate mai sus, de pe teritoriile aflate sub ocupaţie militară. 10.3. Uzul de armă (art. 46-52 din Legea nr.17/1996) Art. 536.(1) Militarii, fiind dotaţi cu arme de foc, au dreptul să facă uz de armă pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau a misiunilor militare.

243

(2) Cunoaşterea şi respectarea prevederilor legale referitoare la condiţiile şi situaţiile în care militarii pot face uz de armă pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau a misiunilor militare este absolut necesară. Art. 537.(1) Precizări metodice. Sunt prezentate şi explicate militarilor normele legale privind condiţiile şi situaţiile în care pot face uz de armă pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau a misiunilor militare, a regulilor referitoare la executarea somaţiei legale şi a situaţiilor în care se va evita pe cât posibil uzul de armă, precum şi a celor în care este interzis uzul de armă. Se va insista în instruirea militarilor, pe folosirea focului armamentului astfel încât aceasta să ducă la imobilizarea celor împotriva cărora se foloseşte arma pentru a se evita cauzarea morţii acestora. (2) Verificarea constă în testarea militarilor în legătură cu cunoaşterea normelor legale referitoare la condiţiile şi situaţiile în care se poate face uz de armă, la situaţiile în care se va evita sau este interzis uzul de armă, precum şi în verificarea capacităţii acestora de a rezolva situaţii practice privind uzul de armă. 10.3.1. Uzul de armă în condiţiile şi situaţiile prevăzute de lege Art. 538.(1) Prin uzul de armă se înţelege executarea tragerii cu arma de foc asupra persoanelor sau bunurilor. (2) Persoanele care sunt dotate cu arme de foc pot face uz de armă pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau a misiunilor militare în următoarele situaţii: a)împotriva acelora care atacă militarii aflaţi în serviciul de gardă, pază, escortă, protecţie, menţinerea şi restabilirea ordinii de drept, precum şi împotriva acelora care prin actul săvârşit prin surprindere, pun în pericol obiectivul păzit; b) împotriva persoanelor care atacă persoanele investite cu exerciţiul autorităţii publice sau cărora, potrivit legii, li se asigură protecţie; c)împotriva persoanelor care încearcă să pătrundă ori să iasă în mod ilegal în sau din unităţile, subunităţile militare ori din perimetrele sau zonele păzite – vizibil delimitate – stabilite prin consemn; d) pentru imobilizarea infractorilor care, după săvârşirea unor infracţiuni, încearcă să fugă; e)împotriva oricărui mijloc de transport, folosit de persoanele prevăzute la lit. b şi c, precum şi împotriva conducătorilor auto care refuză să oprească la semnalele regulamentare ale organelor abilitate, existând indicii temeinice că au săvârşit o infracţiune ori este iminentă săvârşirea unei infracţiuni; f) pentru imobilizarea sau reţinerea persoanelor cu privire la care sunt probe ori indicii temeinice că au săvârşit o infracţiune şi care ripostează ori încearcă să riposteze cu arma ori cu alte obiecte care pot pune în pericol viaţa ori integritatea corporală a persoanei; g) pentru a împiedica fuga de sub escortă sau evadarea celor aflaţi în stare legală de deţinere; h) împotriva grupurilor de persoane sau persoanelor izolate care încearcă să pătrundă fără drept în sediile sau în perimetrele autorităţilor şi instituţiilor publice; 244

i) împotriva celor care atacă sau împiedică militarii să execute misiuni de luptă; j) în executarea intervenţiei antiteroriste asupra obiectivelor atacate sau capturate de terorişti, în scopul reţinerii sau anihilării acestora, eliberării ostaticilor şi restabilirii ordinii publice. Art. 539.(1) Persoanele autorizate să poarte, să deţină şi să folosească arme pentru pază sau autoapărare pot face uz de armă, în legitimă apărare sau în stare de necesitate, potrivit legii. (2) În cazurile prevăzute la lit. c, d, g, h şi i se va face uz de armă numai după ce s-a făcut somaţia legală. (3) Somaţia se face prin cuvântul „STAI”. În caz de nesupunere, se somează din nou prin cuvintele „STAI CĂ TRAG”. Dacă cei în cauză nu se supun nici de această dată, se somează prin tragerea focului de armă în sus, în plan vertical. (4) În cazul în care, după executarea somaţiei legale persoana în cauză nu se supune, se poate face uz de armă împotriva acesteia. În cazurile prevăzute la lit. h şi i, se face uz de armă numai după ce s-a repetat de trei ori, la intervale de timp suficiente pentru plecarea participanţilor, somaţia: „PĂRĂSIŢI.... VOM FOLOSI ARME DE FOC”. (5) În situaţiile prevăzute la lit. a, b, f şi j, precum şi în caz de legitimă apărare sau stare de necesitate, se poate face uz de armă fără somaţie dacă lipseşte timpul necesar pentru aceasta. (6) În cazul folosirii armelor împotriva autovehiculelor se execută foc în plan vertical, iar apoi se trage în pneurile acestora în scopul imobilizării. Art. 540. Comandanţii sau şefii militari pot face uz de armă împotriva subordonaţilor pentru a restabili ordinea, dacă alte măsuri de împiedicare sau de constrângere nu sunt posibile atunci când acţiunile acestora sunt îndreptate în mod vădit spre trădarea patriei sau zădărnicirea îndeplinirii unei misiuni de luptă ori când periclitează grav capacitatea de luptă a unităţii. În aceste cazuri, se face uz de armă, respectându-se prevederile referitoare la somaţia legală. Art. 541. Uzul de armă în condiţiile şi în situaţiile prezentate mai sus, se face în aşa fel încât să ducă la imobilizarea celor împotriva cărora se foloseşte arma, trăgându-se, pe cât posibil, la picioare pentru a evita cauzarea morţii acestora. Dacă uzul de armă a dus la imobilizarea celor împotriva cărora se foloseşte arma, se încetează recurgerea la un asemenea mijloc. Art. 542. Persoanelor rănite trebuie să li se dea primul ajutor şi îngrijiri medicale. Art. 543. Se va evita, pe cât posibil, uzul de armă împotriva minorilor, femeilor şi bătrânilor. Art. 544. Se interzice uzul de armă:  împotriva copiilor, femeilor vizibil gravide, cu excepţia cazurilor în care înfăptuiesc un atac armat sau în grup, care pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a unei persoane;  în situaţiile în care s-ar primejdui viaţa altor persoane ori s-ar viola teritoriul, spaţiul aerian sau apele naţionale ale unui stat vecin. 245

10.4. Păstrarea secretului de stat şi de serviciu Art. 545.(1) Militarii, în virtutea atribuţiilor de serviciu, lucrează cu documente date sau informaţii ce constituie secrete de stat ori desfăşoară activităţi în locuri unde se execută lucrări cu un asemenea caracter. (2) Cunoaşterea reglementărilor legale, referitoare la secretul de stat; cunoaşterea regulilor privind păstrarea secretului de stat; cunoaşterea consecinţelor legale în cazul nerespectării regulilor privind păstrarea secretului de stat, violarea secretului corespondenţei, a celui profesional şi economic constituie o îndatorire de bază a militarilor. 10.4.1. Reguli privind păstrarea secretului de stat Art. 547.(1) Potrivit art. 150 C. pen., secrete de stat sunt documentele şi datele care prezintă în mod vădit acest caracter, precum şi cele declarate sau calificate astfel prin hotărâre a Guvernului. (2) În funcţie de importanţa lor, informaţiile, datele şi documentele ce constituie secrete de stat se clasifică în: strict secrete de importanţă deosebită; strict secrete; secrete. (3) Informaţiile şi documentele care potrivit legii nu constituie secrete de stat, însă nu sunt destinate publicităţii sunt secrete de serviciu. (4) Celelalte informaţii şi documente care nu constituie secrete de stat sau secrete de serviciu sunt nesecrete. (5) Militarul căruia îi sunt încredinţate date sau documente ce constituie secrete de stat ori secrete de serviciu este direct răspunzător pentru asigurarea securităţii acestora. (6) Militarul care nu lucrează cu informaţii, date şi documente ce constituie secrete de stat sau secrete de serviciu, dar care află de conţinutul acestora sau intră în posesia lor, este obligat să raporteze şi să le predea deîndată comandantului nemijlocit. (7) Este interzis ca militarii care au acces la informaţii, date sau documente ce constituie secrete de stat sau secrete de serviciu, precum şi acei care prin natura serviciului află asemenea date, să divulge sub orice formă conţinutul acestora, atât faţă de cetăţenii români, cât şi faţă de cei străini. Interdicţia este obligatorie şi după trecerea militarului în rezervă. (8) Militarul care deţine informaţii, acte ori documente ce constituie secrete de stat sau desfăşoară activităţi în locuri unde se execută lucrări cu un asemenea caracter nu poate stabili relaţii de serviciu cu străinii decât cu aprobarea comandantului unităţii. Stabilirea de relaţii personale cu străinii care desfăşoară o activitate de defăimare sau contrară statului român de către militarii care deţin informaţii, date ori documente ce constituie secrete de stat, este interzisă. (9) Este interzisă scoaterea din incinta unităţii militare a documentelor ce conţin secrete de stat pentru a fi duse la domiciliu sau în alte locuri neautorizate. (10) Multiplicarea documentelor ce constituie secrete de stat se face numai cu aprobarea persoanelor abilitate în acest sens şi cu păstrarea unei evidenţe stricte a exemplarelor multiplicate.

246

(11) Este interzis accesul cu aparate de fotografiat sau filmat în locurile în care se află documente ce constituie secrete de stat ori unde se execută lucrări cu un asemenea caracter. Art. 548.(1) Încălcarea regulilor privind păstrarea secretului de stat constituie, după caz, una din următoarele infracţiuni: de trădare prin transmiterea de secrete; divulgarea secretului care periclitează securitatea statului; violarea secretului corespondenţei; divulgarea secretului profesional; neglijenţa în păstrarea secretului de stat; divulgarea secretului economic. (2) Potrivit art. 157 C. pen., următoarele fapte constituie infracţiunea de trădare prin transmiterea de secrete şi se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii:  transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora;  procurarea de documente sau date ce constituie secrete de stat, ori deţinerea de asemenea documente de către acei care nu au calitatea de a le cunoaşte, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora. (3) Faptele de mai sus, dacă privesc alte documente sau date care prin caracterul şi importanţa lor fac ca fapta săvârşită să pericliteze securitatea statului, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii. (4) În temeiul art. 169, alin. 1 C. pen., divulgarea unor documente sau a unor date care constituie secrete de stat ori a altor documente sau date de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta este de natură să pună în pericol securitatea statului, se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. (5) De asemenea, potrivit art. 169, alin. 2 C. pen., deţinerea în afara îndatoririlor de serviciu a unor documente ce constituie secrete de stat, dacă fapta este de natură să pună în pericol securitatea statului, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani. (6) În sfârşit, în temeiul art. 169, alin. 3 C. pen., cu aceiaşi pedeapsă (închisoare de la 5 la 10 ani) se sancţionează şi deţinerea în afara îndatoririlor de serviciu, a altor documente în vederea divulgării, dacă fapta este de natură să pună în pericol securitatea statului. (7) Art. 252 C. pen., incriminează şi neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce constituie secret de stat, precum şi neglijenţa care a dat prilej altei persoane să afle un asemenea secret. Pedeapsa este închisoare de la 3 luni la 3 ani. (8) Art. 195 C. pen. pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă următoarele fapte prin care se violează secretul corespondenţei:  deschiderea fără drept a unei corespondenţe adresate altuia;  interceptarea unei convorbiri sau corespondenţe efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanţă;

247

 sustragerea, distrugerea sau reţinerea unei corespondenţe, precum şi divulgarea conţinutului unei corespondenţe, chiar atunci când a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greşeală;  divulgarea conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de aceasta din greşeală sau din întâmplare. (9) Potrivit art. 196 C. pen., divulgarea, fără drept, a unor date de către cel căruia i-au fost încredinţate sau de care a luat cunoştinţă în virtutea profesiei ori funcţiei, dacă fapta este de natură a aduce prejudicii unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (10) În temeiul art. 298 C. pen., divulgarea unor date sau informaţii care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta este de natură să producă pagube avutului public se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar dacă fapta este săvârşită de altă persoană, oricare ar fi modul prin care a ajuns să cunoască datele sau informaţiile, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 5 ani. 10.5. Modul de comportare a militarilor în relaţiile cu străinii Art. 549. Militarii intră în relaţii de serviciu sau personale şi cu persoane străine. Art. 550. Cunoaşterea şi respectarea reglementărilor interne ale M.Ap.N. referitoare la stabilirea relaţiilor cu străinii, drepturile şi obligaţiile militarilor care participă la astfel de relaţii, precum şi consecinţele nerespectării acestor reguli. Art. 551.(1) Precizări metodice. Sunt prezentate de către instructor regulile privind stabilirea relaţiilor cu străinii, drepturile şi obligaţiile militarilor care participă la astfel de relaţii, precum şi consecinţele nerespectării acestor reguli. (2) Verificarea constă în testarea militarilor în legătură cu cunoaşterea normelor de conduită a militarilor în cadrul relaţiilor cu străinii, precum şi în capacitatea acestora de a rezolva diferite situaţii ce pot să apară în cursul derulării acestor relaţii. Art. 552. Sunt consideraţi „străini” persoanele care nu au cetăţenia română, precum şi cele cu dublă cetăţenie, dintre care una română şi care nu au domiciliul în România. Art. 553.(1) Relaţiile cu străinii în interes de serviciu sunt acele activităţi desfăşurate în ţară sau străinătate, în interesul general al armatei sau al unor instituţii ale acesteia cum ar fi: vizite oficiale sau de lucru, de documentare, pentru schimb de experienţă şi desfăşurarea unor acţiuni bi sau multilaterale de natură tehnică, ştiinţifică, cultural-artistică, sportivă, în domeniul pregătirii şi instruirii trupelor, învăţământului militar, participarea la emisiuni sub egida unor organizaţii internaţionale etc. (2) Relaţiile cu străinii, în interes personal sunt acele activităţi desfăşurate pe cont propriu în ţară şi străinătate de către personalul armatei, cum ar fi: excursii turistice, corespondenţă personală, găzduire temporară a unor rude care au cetăţenie străină sau sunt apatrizi, participarea la ceremonii private (căsătorii, înmormântări etc.), închirieri de locuinţe, vizite la 248

reprezentanţe diplomatice sau la instituţii culturale străine, precum şi contacte întâmplătoare. (3) Militarii care participă la activităţi de relaţii cu străinii în interes de serviciu au următoarele obligaţii:  să cunoască prevederile actelor normative care reglementează diferite aspecte ale relaţiilor cu străinii, specificul misiunii respective, date şi informaţii utile despre ţara în care merge sau din care vin reprezentanţii străini;  să acţioneze pentru îndeplinirea mandantului şi a ordinelor primite la începerea misiunii;  să reţină şi să rezolve orice problemă care ar avea implicaţii asupra securităţii naţionale, apărării ţării şi capacităţii de luptă a armatei;  să raporteze imediat despre orice încercare a străinilor de a obţine date cu caracter secret;  să nu pretindă şi să nu accepte de la străini avantaje materiale, în afara cadourilor cu caracter simbolic;  să nu se angajeze în operaţiuni de bursă, jocuri de noroc, intermedierea unor afaceri şi deschiderea de conturi în valută în străinătate;  să nu angajeze discuţii pe probleme pentru care nu are mandat;  să nu se angajeze şi să nu permită efectuarea de servicii sau comisioane străinilor cu care vine în contact, în situaţii în care acestea ar leza demnitatea şi statutul de militar sau ar duce la încălcarea legilor în vigoare;  să raporteze comandantului despre primirea unor cadouri personale ori a unor avantaje materiale de la străini;  să nu introducă în ţară publicaţii, materiale publicitare sau de informare străine cu conţinut denigrator faţă de statul român şi armata română de natură să afecteze ordinea şi disciplina militară, capacitatea de luptă ori starea psiho-morală a personalului. Art. 554. Militarii armatei pot stabili relaţii în interes personal cu străinii, cu respectarea următoarelor obligaţii:  să raporteze comandantului unităţii militare despre stabilirea unor relaţii cu persoane străine;  să evite în discuţiile cu persoanele străine, abordarea unor probleme militare sau care ar avea legătură cu sarcinile lor de serviciu;  să solicite în scris aprobarea comandantului unităţii militare când intenţionează să se deplaseze în străinătate, menţionând ţara, perioada, scopul, mijlocul de transport şi cel de subzistenţă;  să aibă o comportare corectă, decentă, să evite a atrage atenţia asupra sa, să respecte legile statului în care se află;  să predea, înainte de plecarea din ţară, documentele secrete la compartimentul D.S., iar pe cele de identitate la compartimentul personal;  pe timpul deplasărilor în străinătate să nu poarte ţinuta militară şi să nu-şi decline calitatea de militar decât în cazuri deosebite şi doar în faţa autorităţilor competente;  să informeze, imediat, verbal sau prin raport scris, după caz, comandantul unităţii militare despre orice încercare de a i se solicita informaţii 249

sau date cu caracter secret ori de a fi supus la un tratament deosebit de cel al turiştilor la trecerea frontierei sau pe teritoriul ţării vizitate. 10.6. Drept internaţional umanitar Art. 555. În timpul operaţiunilor militare şi a celor de menţinerea păcii, militarii trebuie să cunoască şi să respecte regulile şi mijloacele de război interzise, regimul juridic al protecţiei populaţiei civile şi a persoanelor civile, al bolnavilor, răniţilor şi prizonierilor de război, precum şi al bunurilor civile şi a celor cu caracter cultural. 10.6.1. Obiectul şi domeniile de aplicare ale dreptului internaţional umanitar Art. 558.(1) Dreptul internaţional umanitar, al conflictelor armate reglementează problemele survenite în situaţii de conflict armat internaţional şi neinternaţional şi are două ramuri de bază, dreptul războiului propriu-zis şi dreptul umanitar propriu-zis. (2) Dreptul războiului propriu-zis (sau dreptul de la Haga) fixează drepturile şi îndatoririle părţilor beligerante în desfăşurarea operaţiunilor militare, limitând alegerea mijloacelor şi metodelor de vătămare a adversarului. (3) Dreptul umanitar propriu-zis (sau dreptul de la Geneva) urmăreşte să protejeze militarii scoşi din luptă (răniţi, bolnavi, naufragiaţi, prizonieri), persoanele care nu participă la ostilităţi şi bunurile cu caracter civil. Art. 559. Obiectul dreptului internaţional umanitar este alcătuit din relaţiile dintre părţile participante la un conflict armat internaţional referitoare la desfăşurarea operaţiunilor militare, la utilizarea mijloacelor şi metodelor de război, la tratamentul victimelor de război şi al populaţiei civile, relaţiile dintre părţile beligerante şi cele care rămân în afara conflictului armat respectiv, precum şi cele dintre părţile la un conflict cu caracter neinternaţional. Art. 560. În afară de conflictele armate cu caracter internaţional şi cele cu caracter neinternaţional, există şi alte forme de violenţă armată, cum ar fi: tensiunile interne, dezordinile, tulburări ale ordinii publice, stări de urgenţă şi de necesitate, revoluţii, insurecţii care sunt contrare ordinii de drept interne, dar care nu intră în sfera de competenţă a dreptului internaţional umanitar. Art. 561. În actualul sistem de drept internaţional, conflictul armat internaţional este definit ca fiind forma de luptă armată dintre două subiecte de drept internaţional, care nu implică recunoaşterea formală de către beligeranţi a stării de război. Sunt considerate conflicte armate cu caracter internaţional următoarele:  războaiele interstatale, chiar dacă starea de război nu este recunoscută de una dintre părţile aflate în conflict;  rezistenţa mişcărilor organizate în situaţii de ocupaţie totală sau parţială a teritoriului unui stat, chiar dacă această ocupaţie nu întâmpină nici o rezistenţă militară;  războaiele de eliberare naţionale duse de mişcările de eliberare împotriva dominaţiei coloniale;  luptele duse de popoarele aflate sub regim de ocupaţie împotriva puterii ocupante; 250

 luptele duse de populaţiile majoritare dintr-un stat împotriva regimurilor rasiste. Art. 562. O situaţie specială o reprezintă luptele desfăşurate la iniţiativa Consiliului de Securitate împotriva unui stat agresor. Din momentul în care Consiliul de Securitate constată existenţa unui act de agresiune, el trece la acţiune, solicitând statelor membre să-i pună la dispoziţie forţe armate necesare cu ajutorul cărora exercită sancţiunile împotriva agresorului. Art. 563. Conflictele armate neinternaţionale sau conflictele interne sunt forme de exercitare a violenţei în interiorul unui stat între forţele armate ale guvernului legal şi cele ale forţelor rebele şi care presupune existenţa unei autorităţi civile organizate. Astfel, sunt considerate conflicte armate neinternaţionale următoarele: războaiele civile; războaiele religioase; războaiele pentru schimbarea regimului politic dintr-un stat; războaiele de secesiune. 10.6.2. Metode şi mijloace de război interzise Art. 564.(1) În orice conflict armat, dreptul părţilor de a alege metodele sau mijloacele de război nu este nelimitat. În utilizarea acestor mijloace şi metode trebuie să se facă distincţie netă între obiectivele militare, pe de o parte şi populaţia şi persoanele civile şi bunurile civile, pe de altă parte, astfel încât atacurile să nu fie îndreptate decât împotriva obiectivelor militare. (2) De asemenea, în orice conflict armat trebuie să se limiteze, pe cât posibil suferinţele pe care le-ar putea îndura combatanţii şi proporţiile distrugerilor. (3) Cele trei principii expuse mai sus se concretizează în interzicerea următoarelor metode şi mijloace de război:  cele care produc rău superflu, adică acele mijloace şi metode care agravează inutil suferinţele persoanelor scoase din luptă (răniţi, bolnavi, naufragiaţi).  cele care au efecte nediscriminante, adică cele care nu fac distincţie între obiective militare şi populaţia civilă şi bunurile cu caracter civil;  cele care au efecte extinse şi durabile asupra mediului natural. (4) Sunt considerate mijloace de război interzise următoarele:  proiectilele cu o greutate mai mică de 400 grame care sunt explozibile sau sunt încărcate cu materii fulminante ori inflamabile;  gloanţele care se dilată sau se turtesc uşor în corpul omenesc, cum sunt gloanţele cu cămaşă dură, a căror cămaşă nu acoperă în întregime miezul sau sunt prevăzute cu incizii;  gloanţele explozive şi asimilate;  arme al căror efect principal este de a răni prin schije care nu sunt localizabile prin raze X în corpul omenesc;  armele chimice şi bacteriologice (armele oarbe);  armele nucleare şi termonucleare;  proiectilele care au ca unic scop răspândirea de gaze asfixiante sau vătămătoare;  otrava sau armele otrăvite. (5) Sunt considerate metode de război interzise următoarele: 251

 folosirea mijloacelor de război interzise;  uciderea sau rănirea prin trădare a indivizilor aparţinând naţiunii sau armatei inamice;  uciderea sau rănirea inamicului care, predând armele sau nemaiavând mijloace să se apere, s-a predat fără condiţii;  declararea că nimeni nu va fi cruţat;  folosirea de arme, proiectile sau materii de natură să pricinuiască suferinţe fără rost;  simularea intenţiei de a negocia sub acoperirea pavilionului de parlamentar;  simularea predării;  simularea unei incapacităţi datorate unor răni sau boli;  simularea de a avea statutul de civil sau de necombatant;  simularea de a avea statut protejat folosind semne, embleme sau uniforme ale Naţiunilor Unite, ale statelor neutre sau ale altor state care nu sunt părţi în conflict ori folosirea simbolurilor organizaţiilor medicale (Crucea Roşie, Semiluna Roşie, Leul Roşu şi Soarele, Steaua Roşie a lui David) în alte scopuri decât medicale;  recurgerea la represalii, adică la a răspunde la o ilegalitate printr-o altă ilegalitate sau de a recurge la acte de răzbunare;  dirijarea atacurilor împotriva populaţiei civile sau personale civile ori împotriva oricărei persoane care se bucură de o protecţie specială (personalul sanitar, ziariştii, personalul religios, parlamentarii etc.);  dirijarea atacurilor împotriva localităţilor neapărate ori împotriva bunurilor civile sau a acelora care se bucură de un regim special (monumente istorice, opere de artă, lăcaşuri de cult etc.);  dirijarea atacurilor împotriva lucrărilor şi instalaţiilor ce conţin forţe periculoase (baraje, diguri, centrale termonucleare etc.);  folosirea minelor, capcanelor sau altor dispozitive împotriva populaţiei civile sau în afara obiectivelor militare ori în situaţii în care se pot cauza incidental pierderi în rândul populaţiei civile sau daune bunurile cu caracter civil;  folosirea de capcane cu aparenţă de obiecte portative inofensive (embleme, semne sau semnale protectoare recunoscute pe plan internaţional, alimente sau băuturi, jucării de copii, materiale sanitare, obiecte cu caracter religios, morţi, răniţi etc.). 10.6.3. Statutul de combatant Art. 565.(1) Categoriile de persoane care pot lua parte în mod legal la ostilităţi, aflându-se la adăpostul protecţiei internaţionale, se numesc combatanţi. Numai membrii forţelor combatante au dreptul legitim de a acţiona cu mijloace armate împotriva adversarului. Orice altă persoană, neaparţinând forţelor combatante, care ar ataca inamicul, va fi trasă la răspundere penală potrivit dreptului comun. (2) Combatanţii care cad în puterea inamicului sunt consideraţi prizonieri de război. 252

(3) Potrivit doctrinei militare de apărare a României, fac parte din forţele destinate ducerii acţiunilor militare de apărare forţele armate (combatante) şi forţele necombatante. (4) Forţele combatante sunt: armate (forţele terestre, forţele aeriene, forţele navale), forţele teritoriale (poliţia de frontieră, trupele teritoriale, trupele de jandarmi, unităţi şi formaţiuni ale S.R.I., gardienii publici, pompierii, formaţiuni de rezistenţă, alte formaţiuni) şi instituţiile militarizate de menţinere a ordinii publice ( poliţia, garda financiară, poliţia sanitar-veterinară, poliţia ecologică). (5) Forţele necombatante sunt unităţile şi formaţiunile de protecţie civilă şi formaţiunile voluntare de Cruce Roşie. (6) Sunt trataţi drept combatanţi nu numai militarii din armatele regulate, ci şi membrii miliţiilor şi corpurilor de voluntari care îndeplinesc următoarele condiţii: au un şef care răspunde de subordonaţii săi; au un semn distinctiv fix care să poată fi recunoscut de la distanţă; poartă armele la vedere; respectă legile şi obiceiurile războiului. (7) Se bucură de statutul de combatant şi membrii populaţiei civile care, aflându-se pe un teritoriu neocupat, la apropierea inamicului pun mâna în mod spontan pe arme pentru a lupta împotriva trupelor de invazie, fără să fi avut timpul să se constituie în forţe armate regulate. ªi acestei categorii i se cere respectarea condiţiei referitoare la portul armelor la vedere şi aceea de a respecta legile şi obiceiurile războiului. (8) Combatanţii afectaţi organismelor de protecţie civilă, precum şi cei care primesc misiunea de a apăra serviciile sanitare, bunurile culturale, lucrările şi instalaţiile ce conţin forţe periculoase îşi păstrează statutul de combatant şi implicit pe cel de prizonier de război. Însă, în virtutea protecţiei speciale de care se bucură organismele cărora le sunt afectaţi sau bunurile pe care le apără, aceşti combatanţi nu vor fi atacaţi ci, dimpotrivă, vor fi respectaţi şi protejaţi dacă îndeplinesc următoarele condiţii:  să fie afectaţi permanent îndeplinirii acestor misiuni şi să nu îndeplinească alte sarcini militare în timpul conflictului;  să se distingă net de ceilalţi membri ai forţelor armate purtând semnul distinctiv internaţional al obiectivului pe lângă care sunt afectaţi;  să fie dotaţi numai cu arme uşoare individuale în vederea apărării obiectivului pe lângă care sunt afectaţi sau pentru propria apărare;  să nu participe direct la ostilităţile împotriva adversarului în afara misiunilor de bază încredinţate;  să-şi îndeplinească sarcinile numai pe teritoriul naţional al părţii lor. (9) Experţii militari participanţi la Seminarul european cu privire la difuzarea Convenţiilor de la Geneva desfăşurat la Varşovia în martie 1977 au sistematizat următoarele îndatoriri ale combatanţilor prevăzute de dreptul internaţional al conflictelor armate: a) Comportă-te ca un soldat disciplinat! Nerespectarea legilor războiului dezonorează armata ta şi pe tine însuţi; ea creează suferinţe inutile; departe de a reduce voinţa de luptă a inamicului, din contră, ea o întăreşte uneori. b) Nu lupta decât cu adversarii tăi şi nu ataca decât obiectivele militare! c) Nu cauza mai multe distrugeri decât pretinde misiunea ta! 253

d) Nu lupta cu adversarii în afara luptei sau cu cei care se predau! e) Adună şi îngrijeşte răniţii şi bolnavii, fie că sunt prieteni sau inamici! f) Tratează cu omenie toate persoanele civile şi pe orice adversar care se află sub puterea ta! g) Prizonierii de război trebuie să fie trataţi cu omenie şi nu sunt obligaţi să dea decât informaţii privind identitatea lor. Nici o tortură fizică sau mintală a prizonierilor de război nu este permisă! h) Nu lua ostatici! i) Abţine-te de la orice act de răzbunare! j) Respectă persoanele şi bunurile cu semnul crucii (semilunei) roşii, al protecţiei civile, al bunurilor culturale, al lucrărilor şi instalaţiilor conţinând forţe periculoase, precum şi drapelul alb de parlamentar; k) Respectă bunurile celorlalţi! Jefuirea este interzisă! l) Străduieşte-te să împiedici orice violare a îndatoririlor prezentate! Raportează superiorului tău violările comise! Orice violare a legilor războiului va fi pedepsită! (10) Forţele necombatante, atât unităţile şi formaţiunile de protecţie civilă, cât şi formaţiunile de Cruce Roşie sau celelalte asimilate, trebuiesc respectate şi protejate. (11) Protecţia se referă în egală măsură la personal şi la bunurile materiale şi nu încetează decât atunci când acestea sunt folosite pentru a comite acte dăunătoare inamicului. (12) Următoarele acte ale formaţiunilor de cruce roşie şi ale celor asimilate nu vor fi considerate acte dăunătoare inamicului:  înzestrarea personalului cu arme uşoare individuale pentru propria sa apărare sau pentru apărarea răniţilor şi a bolnavilor aflaţi în îngrijirea lor;  faptul că formaţiunea este păzită de un pichet, o escortă sau de santinele;  faptul că în unitate se află arme portative şi muniţii luate de la răniţi şi bolnavi şi care nu au fost încă predate serviciului competent;  faptul că în formaţiunea respectivă se găsesc combatanţi din raţiuni medicale. Nu sunt considerate acte dăunătoare inamicului următoarele fapte ale formaţiunilor de protecţie civilă:  executarea sarcinilor de protecţie civilă sub conducerea sau supravegherea autorităţilor militare;  cooperarea personalului civil şi formaţiunilor de protecţie civilă cu militarii afectaţi organismelor de protecţie civilă;  faptul că, de îndeplinirea sarcinilor de protecţie civilă ar putea, incidental, să beneficieze şi victime militare, în special acele scoase din luptă;  purtarea de arme uşoare individuale de către personalul formaţiunilor de protecţie civilă în vederea menţinerii ordinii sau pentru propria sa protecţie;  faptul că formaţiunile respective sunt organizate după modelul militar ca şi caracterul obligatoriu al serviciului cerut personalului lor. 10.6.4. Regulile generale ale protecţiei populaţiei civile şi persoanelor civile în situaţii de conflict armat 254

Art. 566.(1) Populaţia civilă ca atare sau persoanele civile nu vor trebui să facă obiectul atacurilor. (2) Sunt interzise atacurile sau ameninţările cu violenţa al căror scop principal este de a răspândi teroarea în rândul populaţiei civile sau a persoanelor civile. (3) Sunt interzise atacurile fără discriminare. Sunt considerate atacuri fără discriminare următoarele:  cele care nu sunt îndreptate împotriva unui obiectiv militar determinat;  cele în care se folosesc metode şi mijloace de luptă care nu pot fi îndreptate împotriva unui obiectiv militar determinat;  cele în care se folosesc metode şi mijloace de luptă ale căror efecte nu pot fi limitate numai la obiective militare;  cele de la care se poate aştepta să cauzeze incidental pierderi de vieţi omeneşti în rândul populaţiei civile, rănirea de persoane civile, pagube bunurilor cu caracter civil. (4) Sunt interzise atacurile în scop de represalii împotriva populaţiei civile sau a persoanelor civile. (5) Este interzisă înfometarea civililor ca metodă de război. (6) Populaţia civilă sau persoanele civile nu pot fi folosite pentru a se pune anumite obiective sau zone la adăpost de operaţiunile militare. (7) În cazul atacurilor care pot afecta populaţia civilă, trebuie lansat în timp util şi prin mijloace eficace , un avertisment, afară de cazul când circumstanţele nu permit acest lucru. (8) Toate persoanele care nu participă în mod direct la ostilităţi sau care nu mai participă la acestea, indiferent dacă sunt sau nu private de libertate, au dreptul să le fie respectată persoana lor, onoarea, convingerile şi practicile religioase. Aceste persoane vor fi tratate, în toate împrejurările, fără nici o diferenţiere cu caracter defavorabil. (9) Următoarele acte cu privire la persoanele prevăzute mai sus sunt interzise:  să se ordone să nu mai fie supravieţuitori;  atentatul împotriva vieţii, sănătăţii, integrităţii fizice şi morale a persoanelor, în special omuciderea şi actele de cruzime ca: torturarea, mutilările şi orice formă de pedeapsă corporală; pedepsele colective; luarea de ostatici; actele de terorism; atentatele împotriva demnităţii personale, în special tratamentul umilitor şi degradant, violul, prostituţia silită şi orice altă formă de atentat la pudoare; sclavia şi negoţul cu sclavi, sub toate formele sale; jefuirea; ameninţarea cu săvârşirea actelor menţionate mai sus. (10) Copii vor primi îngrijirea şi ajutoarele de care au nevoie, în special:  vor primi educaţie conform dorinţei părinţilor lor sau în lipsa acestora, a persoanei care îi are în îngrijire;  copii sub 15 ani nu vor fi recrutaţi în forţele armate şi nu li se vor permite să participe la ostilităţi;  se vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a facilita reunirea familiilor separate temporar; 255

 se vor lua măsurile corespunzătoare, cu acordul părinţilor sau ocrotitorilor legali, pentru evacuarea temporară a copiilor din zona în care au loc lupte. (11) Persoanele lipsite de libertate, pentru motive legate de conflictul armat se vor bucura şi de următoarele drepturi:  să primească alimente şi apă potabilă şi să beneficieze de condiţiile de salubrizare şi igienă, precum şi de protecţie împotriva intemperiilor şi pericolelor unui conflict armat;  să-şi poată practica religia;  să se bucure de condiţii de muncă şi de garanţii similare acelora de care se bucură populaţia civilă locală;  femeile vor fi deţinute în locuri diferite de cele destinate bărbaţilor şi se vor afla în supravegherea nemijlocită a femeilor;  să primească şi să trimită cărţi poştale şi scrisori;  să beneficieze de examinări medicale;  să nu le fie pusă în pericol sănătatea fizică şi psihică sau integritatea lor corporală. (12) Aceste reguli sunt cunoscute sub denumirea de „tratamentul uman” şi sunt aplicabile tuturor persoanelor care nu participă direct la ostilităţi (populaţia civilă, persoanele civile, personalul sanitar, personalul religios, ziarişti etc.) sau care nu mai participă la acestea (prizonieri de război, bolnavi şi răniţi). 10.6.5. Protecţia specială a răniţilor, bolnavilor, naufragiaţilor şi a altor categorii de persoane în conflictele armate Art. 567.(1) Răniţii sau bolnavii sunt persoanele, militare sau civile, care ca urmare a unui traumatism, a unei boli sau a altor incapacităţi sau tulburări fizice ori mintale, au nevoie de îngrijiri medicale şi se abţin de la orice act de ostilitate. Aceşti termeni vizează, deopotrivă, lăuzele, nou-născuţii şi alte persoane care ar putea avea nevoie de îngrijiri medicale imediate, cum ar fi infirmii şi femeile însărcinate şi care se abţin de la orice act de ostilitate. (2) Naufragiaţii sunt persoanele, militari sau civili, care se află într-o situaţie periculoasă pe mare sau în alte ape ca urmare a nenorocirii care-i loveşte sau care loveşte nava sau aeronava ce-i transportă şi care se abţin de la orice ostilităţi. (3) Prin personal sanitar se înţelege persoanele destinate în exclusivitate, scopurilor sanitare. (4) Personalul religios este alcătuit din persoanele, militari sau civili, precum sunt preoţii care se dedică în exclusivitate funcţiei lor. (5) Părţile în conflict sunt obligate ca oricând şi mai ales după luptă să ia fără întârziere toate măsurile pentru a căuta şi ridica răniţii şi bolnavii, a-i proteja contra jafului şi relelor tratamente şi a le asigura îngrijirile necesare, precum şi a căuta morţii şi a împiedica de a fi jefuiţi. (6) Femeile şi copiii vor fi trataţi în mod special. (7) Partea în conflict, obligată să abandoneze răniţii sau bolnavii adversarului ei, va lăsa cu aceştia, în măsura în care cerinţele militare o vor 256

permite, o parte din personalul şi din materialul sanitar, pentru a contribui la îngrijirea lor. (8) Toţi răniţii, bolnavii şi naufragiaţii, indiferent de partea de care aparţin, trebuie să fie respectaţi şi protejaţi. (9) Aceste persoane trebuie tratate cu umanitate şi trebuie să primească, în măsura posibilului şi în timpul cel mai scurt, îngrijirile medicale cerute de stare lor. (10) Este interzis să se practice asupra acestor persoane, chiar cu consimţământul lor: mutilări fizice, experienţe medicale sau ştiinţifice, prelevări de ţesuturi sau de organe pentru transplanturi. (11) Este interzis de a se supune aceste persoane unui act medical care nu ar fi motivat de starea sănătăţii lor şi care nu ar fi conform cu normele medicale în general recunoscute. (12) Orice act de omisiune voluntară care pune în mod grav în pericol sănătatea sau integritatea fizică sau mintală a oricărei persoane aflate sub puterea unei părţi, constituie infracţiune şi se pedepseşte penal. (13) Ziariştii care îndeplinesc misiuni profesionale în zonele de conflict armat vor fi consideraţi persoane civile şi vor fi trataţi ca atare. (14) Personalul sanitar şi personalul religios va fi respectat şi protejat. (15) Represaliile împotriva ziariştilor, personalului sanitar şi religios sunt interzise. 10.6.6. Tratamentul prizonierilor de război Art. 568.(1) Sunt prizonieri de război persoanele care, aparţinând uneia din categoriile prevăzute la punctul 5.3., au căzut sub puterea inamicului. (2) Prizonierii de război trebuie trataţi tot timpul cu omenie. (3) Sunt interzise actele care ar cauza moartea sau ar pune în mod grav în pericol sănătatea unui prizonier de război; (4) Prizonierii de război trebuie să fie protejaţi contra actelor de violenţă sau de intimidare, contra insultelor şi curiozităţii publice. (5) Nici un prizonier de război nu va putea fi supus unei mutilări fizice sau unei experienţe medicale sau ştiinţifice, de orice natură ar fi, care nu ar fi justificată de tratamentul medical şi care ar fi în interesul acestuia. (6) Sunt interzise măsurile de represalii împotriva prizonierilor. (7) Prizonierii de război au dreptul, în toate împrejurările, la respectul persoanei şi onoarei lor. (8) Femeile trebuie să fie tratate cu toată consideraţia datorată sexului lor şi să beneficieze de un tratament tot aşa de favorabil ca cel acordat bărbaţilor. (9) Prizonierii trebuie să primească îngrijirile medicale pe care le necesită starea sănătăţii lor. (10) Nici un prizonier nu este obligat să declare, când este interogat, decât numele, prenumele şi gradul său, data de naştere şi numărul său matricol sau, în lipsă, o indicaţie echivalentă. (11) Sunt interzise torturile fizice sau morale şi orice constrângere exercitată asupra prizonierilor pentru a obţine de la ei informaţii de orice fel. 257

(12) Toate efectele şi obiectele de uz personal – în afară de arme, echipament militar şi documente militare – vor rămâne în posesia prizonierilor de război. (13) Sumele de bani deţinute de prizonierii de război nu le vor putea fi luate decât pe baza ordinului unui ofiţer şi după ce se va consemna într-un registru special şi vor fi înapoiate la sfârşitul captivităţii. La fel se procedează cu oricare alte obiecte personale ce se ridică din posesia prizonierilor. (14) Sunt interzise orice măsuri disciplinare colective cu privire la hrană. (15) Prizonierii de război vor fi trataţi cu consideraţia gradului şi vârstei lor. (16) Prizonierii de război, ofiţeri sau cei asimilaţi lor nu vor putea fi constrânşi la muncă. (17) Pedepsele disciplinare aplicabile prizonierilor nu trebuie să fie neumane, brutale sau dăunătoare sănătăţii acestora. (18) Folosirea armelor contra prizonierilor de război, în special contra acelora care evadează sau încearcă să evadeze, va constitui un mijloc extrem, care va fi precedat întotdeauna de somaţii cerute de împrejurări. (19) Prizonierul de război care încearcă să evadeze şi care este prins înainte de a fi reuşit să evadeze, nu va fi pasibil pentru acest act, chiar în caz de recidivă, decât de o pedeapsă disciplinară. (20) Prizonierii de război care cooperează la evadarea sau la o tentativă de evadare nu vor fi pasibili, pentru acest fapt, decât de o pedeapsă disciplinară. (21) Orice deces sau orice rănire gravă a unui prizonier de război, cauzate sau bănuite a fi fost cauzate de o santinelă, de un alt prizonier sau de orice altă persoană, precum şi orice deces a cărui cauză nu este cunoscută, vor fi urmate imediat de o anchetă oficială şi urmărirea judiciară a persoanei sau persoanelor vinovate. 10.6.7. Protecţia bunurilor cu caracter civil, sanitar şi cultural în caz de conflict armat Art. 569.(1) Sunt bunuri cu caracter civil toate bunurile care nu sunt obiective militare. Sunt obiective militare bunurile care, prin natura lor, prin amplasare, destinaţie sau utilizare, aduc o contribuţie efectivă la acţiunea militară şi a căror distrugere, totală sau parţială, capturare sau neutralizare, oferă un avantaj militar precis. (2) Bunurile cu caracter civil, cum ar fi un lăcaş de cult, o casă, un alt tip de locuinţă sau o şcoală, nu pot face obiectul atacurilor şi nici al represaliilor. O protecţie specială este acordată şi bunurilor indispensabile supravieţuirii populaţiei civile, cum ar fi: proviziile alimentare şi zonele agricole în care acestea se produc, recoltele, vitele, instalaţiile şi rezervele de apă potabilă, lucrările de irigaţii. (3) De asemenea, pentru protecţia populaţiei civile împotriva catastrofelor ireparabile care le-ar putea produce unele atacuri, sunt puse sub protecţie lucrările şi instalaţiile conţinând forţe periculoase ca (baraje, diguri, centrale atomoelectrice), precum şi mediul înconjurător. 258

(4) Prin bunuri cu caracter sanitar se înţeleg toate unităţile şi transporturile sanitare. Prin unităţi sanitare se înţeleg aşezămintele şi alte formaţii, militare sau civile, fixe sau mobile, permanente sau temporare, organizate în scopuri sanitare, cum sunt: căutarea, evacuarea, transportul, diagnosticul sau tratamentul răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor. De asemenea, sunt incluse în această categorie, spitalele şi alte unităţi similare, centrele de transfuzie sanguină, depozitele de material sanitar şi de produse farmaceutice. (5) Prin expresia „transport sanitar” se înţelege transportul rutier, pe apă sau aerian al răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor, al personalului sanitar şi religios şi al materialului sanitar. (6) Bunurile cu caracter cultural sunt următoarele:  bunurile mobile sau imobile, care prezintă o mare importanţă pentru patrimoniul cultural al popoarelor, cum sunt: monumentele de arhitectură, de artă sau istorice, religioase sau laice, manuscrisele, cărţile şi alte obiecte de interes artistic sau arheologic, precum şi colecţiile ştiinţifice şi colecţiile importante de cărţi, arhive sau reproduceri ale bunurilor enumerate mai sus;  edificiile a căror destinaţie principală şi efectivă este de a conserva sau de a expune bunurile culturale mobile enumerate mai sus, cum sunt: muzeele, marile biblioteci, depozitele de arhive, precum şi refugiile destinate să adăpostească, în caz de conflict armat, aceste bunuri;  centrele în cuprinsul cărora se află un număr considerabil de bunuri culturale. (7) Pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat este interzis:  să se comită orice act de ostilitate îndreptat împotriva monumentelor istorice, operele de artă, lăcaşurilor de cult care constituie patrimoniul cultural sau spiritual al popoarelor;  să se utilizeze aceste bunuri în sprijinul efortului militar;  să se facă din aceste bunuri obiect de represalii. 11. PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR 11.1. MEDIUL Art. 572.(1) Mediul de viaţă reprezintă ansamblul de elemente naturale şi antropice care în complexitatea lor, a relaţiilor şi interacţiunilor constituie cadrul, mijlocul şi condiţiile de viaţă ale omului, acelea care sunt sau nu resimţite. (2) Componentele mediului: – factorii naturali: – abiotici (apa, aerul, solul); – biotici (elementele vii, fauna, flora). – factori antropici (în urma activităţii umane). (3) Protecţia mediului reprezintă totalitatea acţiunilor întreprinse de om pentru păstrarea echilibrului ecologic, menţinerea şi ameliorarea calităţii factorilor naturali, dezvoltarea valorilor materiale şi spirituale, asigurarea condiţiilor de viaţă şi de muncă tot mai bune generaţiilor actuale şi viitoare. 259

(4) Deteriorarea mediului reprezintă alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi structurale ale componentelor naturale ale mediului, reducerea productivităţii biologice a ecosistemelor naturale şi antropizate, afectarea echilibrului ecologic şi al calităţii vieţii cauzate, în principal, de poluarea apei, atmosferei şi solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea necorespunzătoare a teritoriului. (5) Poluarea reprezintă procesul de modificare a factorilor de mediu biotici şi abiotici prin introducerea în mediu a poluanţilor. (6) Poluant reprezintă orice substanţă solidă, lichidă, gazoasă/vapori sau formă de energie (radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau de vibraţii) care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii. (7) Deşeurile reprezintă materiale sau obiecte care prin ele însuşi, fără a fi supuse unei transformări, nu mai pot fi utilizate. (8) Dezvoltarea durabilă reprezintă acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile lor nevoi. (9) Ocrotirea naturii are ca principal obiectiv păstrarea şi conservarea ecosistemelor naturale tipice, specifice unei anumite regiuni, ca forme perfecte în păstrarea echilibrului biologic local. (10) Monument al naturii reprezintă speciile de plante şi animale rare sau periclitate, arbori izolaţi, formaţiuni şi structuri geologice de interes ştiinţific sau peisagistic. (11) Monitoring-ul mediului – sistem complex ce urmăreşte şi supraveghează în timp, evoluţia stării de calitate şi a gradului de poluare a factorilor de mediu (apă, aer, sol, vegetaţie). (12) Evaluarea impactului asupra mediului – cuantificarea efectelor activităţii umane şi a proceselor naturale asupra mediului, a sănătăţii şi securităţii omului, precum si a bunurilor de orice fel. 11.2. Educaţia ecologică Art. 573.(1) Scopul educaţiei ecologice îl constituie formarea unei gândiri ecologice care va avea ca finalitate crearea conştiinţei ecologice. (2) Considerente ce conduc la necesitatea ecologiei în armată:  dorinţa de aliniere la standardele şi legislaţia internaţională în domeniul protecţiei mediului;  necesitatea schimbării gândirii cadrelor militare în protecţia mediului;  armata – factor poluant pentru mediul înconjurător;  restricţiile stabilite de normele interne şi internaţionale pe timpul desfăşurării activităţilor militare sau al conflictelor militare;  necesitatea măsurilor de protecţie şi refacere a mediului în zonele de dislocare şi responsabilitate ale armatei;  contribuţia armatei la refacerea monumentelor istorice, rezervaţiilor. (3) Obiective ale educaţiei ecologice:  înţelegerea modului de organizare sistemică a naturii;  înţelegerea relaţiilor de interdependenţă dintre organismele vii si mediu; 260

 conştientizarea caracterului distrugător al activităţilor militare asupra mediului;  însuşirea prevederilor şi principiilor dreptului mediului, condiţiile de aplicare ale acestora pe timpul desfăşurării activităţilor militare;  compatibilitatea desfăşurării acţiunilor militare cu cele ale protecţiei mediului;  conştientizarea necesităţii reducerii impactului negativ al activităţilor militare asupra mediului. 11.3. Căi de deteriorare a ecosistemelor Art. 574. Poluarea mediului se poate realiza prin: deteriorarea prin eroziune a solului si rocilor; deteriorarea prin supraexploatare a pădurilor; deteriorări prin poluare:  poluarea naturală se produce sub influenta factorilor naturali. Ca surse de poluare putem aminti: vulcanii, cutremurele, cometele, meteoriţii etc.  poluarea artificială apărută odată cu primele aşezări umane, s-a extins pe măsura dezvoltării industriei, creşterii populaţiei si modernizării tehnicii. Art. 575. Poluarea mediului se poate produce asupra: – apei; – aerului; – solului şi a subsolului. Art. 576. Poluarea mediului poate fi diferenţiată în mai multe tipuri, grupate astfel:  poluare biologică legată în mod direct de prezenta omului. Caracteristică zonelor subdezvoltate sau în curs de dezvoltare;  poluare fizică (termică, acustică) care este caracteristică zonelor intens dezvoltate;  poluare chimică este reprezentată de pătrunderea în mediu a unor substanţe chimice diferite. Este întâlnită atât în zonele subdezvoltate cât şi în cele intens dezvoltate;  poluare radioactivă, cu caracteristici specifice şi care este produsă de substanţe naturale şi artificiale ce emit radiaţii dăunătoare organismelor vii. ART. 577.(1) POLUAREA APEI DUPĂ DEFINIŢIA DATĂ DE ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE, REPREZINTĂ MODIFICAREA ÎN MOD DIRECT SAU INDIRECT A COMPOZIŢIEI NORMALE A ACESTEIA, CA URMARE A ACTIVITĂŢII OMULUI, ÎNTR-O ASTFEL DE MĂSURĂ ÎNCÂT INFLUENŢEAZĂ ASUPRA TUTUROR FOLOSINŢELOR LA CARE APA PUTEA SERVI ÎN STAREA SA NATURALĂ. (2) Surse de poluare a apei:  reziduuri industriale;  reziduuri menajere;  reziduuri agrozootehnice. 261

(3) În apele evacuate de la industrii sunt întâlnite: cloruri, azotaţi, amoniu, fenoli, detergenţi, pesticide. (4) De asemenea, poluanţii organici au efecte negative asupra organismului uman:  pesticidele – acţiune complexă asupra ficatului, glandelor sexuale, sistemului nervos;  detergenţii – măresc toxicitatea altor substanţe dizolvate în apă, cum ar fi hidrocarburile policiclice aromate. ART. 578.(1) POLUAREA AERULUI. POLUANŢII ATMOSFERICI SE ÎMPART ÎN DOUĂ GRUPE:  poluanţi primari – emişi direct de surse identificate sau identificabile;  poluanţi secundari – se produc în atmosferă sub acţiunea luminii si a altor factori. (2) Natura agenţilor poluanţi:  suspensii (aerosoli) – formate din particule lichide sau solide cu dimensiunea cuprinsă între 1-100 m;  gazele (vaporii) toxici – diverse din punct de vedere al naturii chimice, au o mare stabilitate în atmosferă şi o ridicată putere de difuziune. (3) Poluanţii gazoşi reprezintă circa 90% din masa totală a poluanţilor emişi în atmosferă. Cei mai răspândiţi sunt: dioxidul de carbon, monoxidul de carbon, hidrocarburile, aldehidele, oxizii de sulf, hidrogenul sulfurat, compuşi ai azotului, derivaţi halogenaţi. ART. 579.(1) POLUAREA SOLULUI ŞI A SUBSOLULUI. SOLURILE SUNT SUPUSE LA O FORMĂ VARIATĂ DE IMPACTURI TOT MAI INTENSE CE PROVOACĂ/INTENSIFICĂ FENOMENE ŞI PROCESE DĂUNĂTOARE CALITĂŢII LOR: EROZIUNE, SALINIZARE, ALCALINIZARE ŞI ACIDIFIERE, ALUNECĂRI DE TEREN, SCURGERI DE SOL, POLUARE CHIMICĂ, POLUARE BIOLOGICĂ ETC. (2) Toate acestea constituie de fapt poluarea solului, ştiut fiind că în concepţia ecologiei moderne poluarea solului înseamnă orice acţiune ce produce dereglarea funcţionării normale a solului ca suport al mediului de viată, în cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau antropice. (3) Luând în considerare diversele surse de poluare a solului si elementele poluante, tipurile de poluare ale solului pot fi clasificate în:  surse organice;  surse industriale;  surse radioactive;  surse agricole (pesticide). Art. 580.(1) Sursele militare de poluare a mediului se referă la: -

instruirea (pregătirea) militară generală; pregătirea militară de specialitate; participarea la aplicaţii în cadrul programelor de parteneriat; participarea la operaţiuni de menţinerea păcii; 262

- intervenţii pentru lichidarea urmărilor accidentelor sau dezastrelor naturale. (2) În acest scop planul desfăşurării exerciţiilor sau aplicaţiilor va trebui: - să limiteze operaţiile ce pot duce la degradarea solului, distrugerea vegetaţiei, poluarea apei sau aerului; - să indice căile şi mijloacele de limitare şi diminuare a degradării solului, distrugerii vegetaţiei, poluării apei sau aerului; - să se prevadă la finalul activităţii sau exerciţiului măsuri de refacere, de reconstrucţie ecologică a mediului în care s-a acţionat. (3) Activităţi din ateliere, secţii şi unităţi productive: - organizarea şi desfăşurarea activităţilor în limita strictă a parametrilor tehnologici şi a normelor de tehnica securităţii muncii; - respectarea întocmai a prevederilor autorizaţiilor/ acordurilor de mediu, precum şi încadrarea în termenele impuse de programul de conformare; - realizarea şi asigurarea funcţionării corespunzătoare a staţiilor de tratare şi epurare a apelor reziduale; - reducerea emisiilor poluante şi a gradului de poluare a apei şi solului; - depozitarea deşeurilor şi reziduurilor în condiţii de siguranţă şi în locuri special amenajate. (4) Activităţi din laboratoare, săli tehnice şi poligoane: - desfăşurarea tuturor activităţilor sub continuă îndrumare şi supraveghere de către cadre de specialitate; - însuşirea şi respectarea algoritmului de lucru din cadrul lucrărilor practice; - reducerea emisiilor poluante şi a gradului de poluare a apelor, solului şi aerului. - respectarea măsurilor de tehnica securităţii muncii specifice fiecărui loc în parte. (5) Activităţi din gospodăriile anexe, din grupurile de asigurare a hranei, de cazare, sanitare, de comunicaţii şi legătură: - interzicerea evacuării necontrolate a materialelor uzate, a reziduurilor sau a deşeurilor; - depozitarea deşeurilor şi reziduurilor în condiţii de siguranţă şi în locuri special amenajate; - evitarea arderii materialelor din care să rezulte substanţe toxice care poluează aerul. Art. 581.(1) Obligaţii ce revin militarilor pe linia protecţiei mediului pe timpul desfăşurării exerciţiilor şi aplicaţiilor tactice: - însuşirea de către aceştia a conţinutului şi algoritmului de desfăşurare a exerciţiilor sau aplicaţilor; - să reţină în totalitate activităţile ce pot conduce la degradarea mediului şi măsurile pentru limitarea acestor urmări; - să execute lucrări de reamenajare a zonei şi de înlăturare a efectelor de degradare a mediului. 263

-

-

-

-

(2) Pe timpul desfăşurării exerciţiilor sau aplicaţiilor tactice activităţile se realizează în concordanţă cu programul stabilit şi aprobat, executanţii manifestând atenţie şi responsabilitate pentru diminuarea degradării mediului şi după terminarea procesului de instrucţie. În acest scop, se are în vedere: refacerea zonei în care s-a lucrat; se acordă atenţie operaţilor de prevenire a degradării factorilor de mediu; se manifestă iniţiativă şi se iau măsuri de protejare a mediului pentru situaţiile apărute şi neprevăzute în planul de desfăşurare al exerciţiului sau aplicaţiei. Art. 582. Desfăşurarea activităţii de instrucţie fără luarea măsurilor de protecţie a mediului conduce la efecte nocive şi la degradarea componentelor mediului de viaţă. Dintre acestea mai relevante sunt: degradarea solului prin folosirea mijloacelor tehnice în procesul de instrucţie; degradarea solului, distrugerea vegetaţiei, poluarea apelor prin aruncarea de uleiuri şi combustibili provenite de la tehnica din dotare; afectarea şi chiar distrugerea vegetaţiei şi a faunei; degradarea calităţii apelor şi solului prin deversarea de produse toxice şi nocive; alterarea calităţii aerului prin emisia de substanţe poluante (gaze rezultate în urma arderii combustibililor şi a uleiurilor, gaze de eşapament, arderea de reziduuri); degradarea calităţii solului şi a apelor prin aruncarea de deşeuri menajere sau a altor reziduuri. (2) În acest scop, prin planul de desfăşurare al exerciţiilor sau aplicaţiilor trebuie: să se asigure traseele de deplasare a trupelor şi a tehnicii militare precum şi locurile de staţionare a acestora în zone izolate şi cu un grad de afectare cât mai mic; să se evite la maximum distrugerea biodiversităţii; să nu se stabilească şi să nu se execute instrucţia sau aplicaţiile tactice în areale (zone) protejate. Art. 583.(1) Pe timpul desfăşurării exerciţiilor sau aplicaţiilor tactice trebuie să se protejeze vegetaţia, atât flora spontană cât şi cea de cultură. (2) Pentru a se proteja vegetaţia: se vor respecta întocmai indicatoarele pentru deplasare şi staţionarea trupelor şi tehnicii militare; se vor evita tăierea crengilor sau copacilor precum şi distrugerea mugurilor în scopul utilizării lor pentru mascare, în acest scop se vor folosi completele de mascare din dotare; 264

- se va executa prin luarea măsurilor specifice şi adecvate, protecţia brazdelor de sol (la efectuarea lucrărilor de amenajare genistică), precum şi refacerea configuraţiei iniţiale a terenului după terminarea acţiunilor de instruire. Art. 584. Pe durata activităţilor prevăzute pentru desfăşurarea procesului de instrucţie este necesară realizarea protecţiei apelor de suprafaţă şi subterane. În acest scop se vor lua măsuri pentru: - a nu se deversa şi a nu se împrăştia produse petroliere şi alte categorii de substanţe chimice periculoase sau toxice, pe sol sau în apele de suprafaţă (curgătoare, necurgătoare); - a nu se efectua spălarea autovehiculelor (blindatelor, recipientelor, sau vase murdare) cu produse dăunătoare, în apele de suprafaţă (astfel de operaţii se pot executa numai în locuri special amenajate, la staţiile de spălare); - a se evita orice fel de scăpări sau scurgeri de substanţe poluante, precum şi curăţarea zonei afectate prin decontaminare, procedându-se totodată la refacerea configuraţiei iniţiale a zonei; - a nu se folosi detergenţi nebiodegradabili pentru spălarea autovehiculelor la rampele sau platformele amplasate în afara staţiilor de spălare; - a se evita traversarea pârâurilor, râurilor, lagunelor, şanţurilor sau canalelor cu apă, dacă nu este absolut necesar; - a se proteja sursele, rezervoarele şi conductele de apă potabilă; - a se stabili o distanţă adecvată de protecţie între sursele de apă şi locul de amplasare a taberelor pentru trupe şi tehnica militară; - a se preveni infiltrarea apelor reziduale în apele subterane; - a nu se depozita materiale şi deşeuri de orice natură, în albii sau pe malurile cursurilor de apă, lacurilor (bălţilor), pe plaje sau pe faleze, pe baraje şi diguri sau în zonele de protecţie a acestora; - a se întreţine corespunzător cursurile de apă în zonele de desfăşurare a instrucţiei sau aplicaţiei tactice; - a nu se face focul, în zone unde s-ar degrada sau distruge arbori, tufe, plante perene şi puieţi; - a nu se demonta sau deteriora reperele şi semnele indicatoare aşezate pe traseele de deplasare sau în zonele de amplasament a trupelor sau tehnicii militare. Art. 585. În tot timpul desfăşurării procesului de instrucţie militară în teren, solului, ca important component al mediului de viaţă, trebuie să i se acorde o atenţie deosebită în ceea ce priveşte protecţia, pentru că acesta poate suferi degradări importante, cum ar fi: eroziunea, sărăturarea, compactările intense şi irigările excesive. În acest sens, se vor lua măsuri prin care: - deplasările trupelor se vor executa numai pe şoselele, drumurile şi potecile existente, evitându-se amenajarea altora noi; 265

- deplasarea vehiculelor motorizate se va face numai pe şosele sau drumuri pietruite, evitându-se câmpurile, miriştile sau terenurile agricole; în cazul deplasării mijloacelor tehnice grele care pot deteriora drumurile se vor lua măsuri suplimentare de protecţie prin folosirea de materiale care să diminueze impactul (plăci de cauciuc, scânduri, protecţii specifice); - se va evita, pe vreme umedă, deplasarea trupelor concomitent cu mijloacele de transport motorizate, pe aceleaşi trasee; - nu se vor efectua lucrări genistice în zonele de importanţă istorică, arheologică sau în rezervaţiile naturale; - se va evita, pe cât posibil, trecerea trupelor pe jos sau în vehicule, prin zonele cu dune, baraje, faleze, ţărmuri stâncoase; - se va evalua, înainte de începerea lucrărilor pentru desfăşurarea instrucţiei în teren, impactul acestora asupra mediului, stabilind activităţile necesare pentru ca efectele negative să fie cât mai reduse; - se vor executa toate lucrările de refacere a zonei la forma dinainte de începerea aplicaţiilor sau exerciţiilor. Art. 586. Pe toată durata aplicaţiilor sau instrucţiei trebuie să se realizeze protecţia atmosferei. În acest scop: - se iau măsuri de reducere a emisiilor mijloacelor de transport şi tehnicii de luptă printr-o funcţionare staţionară controlată şi redusă la minimum necesar; se reduce poluarea fonică prin limitarea zgomotelor autovehiculelor, precum şi păstrarea tehnicii de luptă în perfectă stare de funcţionare; - se iau măsuri de prevenire a aprinderii miriştilor, strufărişurilor, deşeurilor şi reziduurilor menajere, precum şi a celor rezultate în urma procesului de instrucţie; - se interzic activităţile de distrugere în apropierea rezervaţiilor, parcurilor naturale şi a obiectivelor ocrotite, declarate monumente ale naturii. 11.4. Măsuri de prevenire Art. 587. Măsurile de prevenire şi limitare a poluării mediului trebuie să fie întreprinse cu toată grija întrucât unele din activităţile specifice domeniului militar prezintă un grad sporit de periculozitate atât pentru oameni cât şi pentru mediul de viaţă. Art. 588. Folosirea substanţelor cu grad ridicat de poluare, precum şi a tehnicii de luptă aferentă trebuie să se facă sub un control strict şi în locuri special destinate acestor activităţi, astfel: - să se execute instrucţia pentru control nuclear şi chimic numai în poligoane şi pe terenuri de aplicaţii autorizate şi aprobate de organele militare abilitate. Astfel de poligoane şi terenuri de instrucţie trebuie să dispună de rampe amenajate, instalaţii de captare, filtrare şi depoluare a apelor reziduale sau contaminate; 266

- să se folosească substanţele cu grad ridicat de periculozitate numai în cantităţile admise stabilite prin norme şi reglementări naţionale şi internaţionale; - să se execute activităţile de instrucţie cu luarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea contaminării solului, apei, vegetaţiei şi aerului în zona respectivă; - să se execute recuperarea deşeurilor rezultate în procesul de instrucţie, strângându-le în saci de plastic, recipiente etanşe, depozitându-le în locurile special amenajate în poligoane, terenuri de instrucţie sau cazărmi; - să nu se utilizeze mijloacele de instrucţie cu substanţe ce au un înalt grad de periculozitate în cazărmi, încăperi, locuri aglomerate, în apropierea cursurilor de apă, păduri, zone cu culturi agricole, păşuni, localităţi etc. Art. 589. Pe timpul instrucţiei trupelor întrebuinţarea mijloacelor şi a substanţelor incendiare de luptă implică un risc deosebit pentru mediu, fiind necesare măsuri de protecţie specifice, care în esenţă se referă la: - folosirea mijloacele incendiare numai în cadrul poligoanelor sau a terenurilor special amenajate; - amenajările din poligoane să asigure limitarea distrugerii biodiversităţii; - arderea completă a deşeurilor de amestecuri incendiare rămase în urma activităţilor de instruire, după care reziduurile rezultate să fie îngropate; - recuperarea celorlalte deşeuri şi depozitarea lor în locurile special amenajate din poligon; - limitarea şi înlăturarea urmărilor unor eventuale incendii prin acoperirea zonei cu pământ, nisip etc., sau folosirea mijloace din dotare, pentru stingerea incendiilor. Art. 590. Instruirea trupelor cu mijloace fumigene, se desfăşoară numai în afara localităţilor şi cu luarea măsurilor specifice de protecţie a mediului, astfel: - se interzice folosirea substanţelor fumigene în cazărmi, localităţi, în apropierea depozitelor de substanţe inflamabile sau explozive; - la prepararea amestecurilor fumigene şi încărcarea recipientelor cu componente ale soluţiilor fumigene se va face în locuri special amenajate, cu platforme betonate, prevăzute cu rigole de captare a apelor reziduale; - reziduurile rezultate în urma activităţilor de instrucţie se vor colecta şi depozita în recipienţi sau în locuri special amenajate; - se vor arde complet deşeurile de amestecuri fumigene rămase în urma activităţilor de instruire, după care reziduurile rezultate se îngroapă. Art. 591. Pe timpul instrucţiei cu folosirea muniţiei şi a substanţelor explozive, măsurile de protecţie a mediului şi de 267

refacere a zonei afectate sunt de natură organizatorică şi tehnică, şi se referă la: - respectarea cu stricteţe a măsurile de efectuare a transportului substanţelor şi materialelor explozive în totală siguranţă; - dotarea cu extinctoare a locurile de depozitare a muniţiei; - alegerea zonelor de desfăşurare a exerciţiilor în funcţie de condiţiile geografice, geologice şi meteorologice; - realizarea şi după caz împădurirea terenurile degradate în urma folosirii explozivilor; - asigurarea unei alternanţe în desfăşurarea exerciţiilor şi antrenamentelor astfel încât să se creeze toate condiţiile pentru refacerea zonelor degradate de folosirea muniţiei; - folosirea, în pondere cât mai mare, a simulatoarelor urmărindu-se astfel, diminuarea efectelor negative asupra componentelor mediului de viaţă. ATENŢIE! În cazul în care au loc poluări accidentale grave ale apei sau solului cu substanţe toxice sau nocive se vor anunţa inspectorii Agenţiei de Protecţie a Mediului. Art. 592.(1) Activitatea de protecţie a mediului este reglementată de acte normative (legi, decrete, instrucţiuni etc.), atât pe plan naţional cât şi internaţional. (2) În România unele spaţii teritoriale, parcuri şi rezervaţii naturale, sunt ocrotite prin lege. Unele plante şi animale care se găsesc pe teritoriul României sunt ocrotite de lege. 12. Protecţia civilă Art. 595. Scop: instruirea militarilor în procedeele şi tehnicile necesare desfăşurării acţiunilor pe linia protecţiei civile. 12.1. Atribuţiile ce revin militarilor în caz de dezastre Art. 597. Conform actelor normative ce reglementează participarea armatei la dezastre, militarii au următoarele atribuţii: – întocmesc şi actualizează permanent situaţia cu existentul şi starea de operativitate a efectivelor, tehnicii militare şi materialelor; – constituie grupe operative, la ordin, pentru conducerea acţiunilor de intervenţii la dezastre; – stabilesc ofiţer direcţional pe lângă Comisiile judeţene (locale) de apărare împotriva dezastrelor; – menţin legătura cu inspectoratele de protecţie civilă şi înştiinţează eşalonul superior despre situaţiile de pericol sau de producere a unor dezastre; – asigură înlăturarea efectelor dezastrelor în caz că unităţile sau obiectivele proprii sunt afectate şi colaborează cu formaţiunile de protecţie civilă din zonele limitrofe; – asigură intervenţia forţelor şi mijloacelor prevăzute la producerea unui accident nuclear; 268

– constituie, la ordin, detaşamente de intervenţie şi le asigură tehnica şi materialele pe categorii de acţiuni, pentru a putea interveni în sprijinul administraţiei publice, la cererea acesteia. Art. 598. Atribuţiile speciale pentru unităţile militare ale M.Ap.N. în caz de dezastre sunt următoarele: – unităţile militare care au în înzestrare aparatura de control nuclear şi chimic execută observarea şi cercetarea de specialitate în condiţiile contaminării cu substanţe radioactive şi toxice industriale; – unităţile de apărare antiaeriană, aviaţie şi marină, execută cercetarea şi observarea spaţiului aerian în funcţie de natura pericolului semnalat; – spitalele militare organizează, la ordin, un circuit funcţional pentru un aflux de răniţi şi bolnavi; – formaţiunile medicale de la toate eşaloanele asigură asistenţa medicală în limita posibilităţilor; – unităţile militare participă, la ordin, la organizarea şi desfăşurarea evacuării populaţiei, bunurilor materiale şi animalelor precum şi la amenajarea locuinţelor de primire şi cazare a sinistraţilor; – comandanţii de la toate eşaloanele asigură ca efectivele, mijloacele tehnice şi materialele angajate în intervenţie, să poată trece, la ordin, în timp scurt la îndeplinirea misiunilor de bază. Art. 599. Comandamentul Protecţiei Civile şi inspectoratele de protecţie civilă judeţene au următoarele atribuţii: – urmăresc realizarea unui sistem unitar de supraveghere, avertizare, cercetare şi înlăturare a efectelor dezastrelor; – urmăresc realizarea sistemelor de alarmare a populaţiei din zonele de risc nuclear, chimic, în aval de construcţiile hidrotehnice sau pentru alte situaţii periculoase şi verifică periodic starea de funcţionare a acestora; – urmăresc întocmirea planurilor pentru evacuarea populaţiei, bunurilor materiale şi animalelor în caz de dezastre; – participă la elaborarea programelor de pregătire a populaţiei pentru protecţie şi intervenţie în cazul dezastrelor; – conduc exerciţii şi aplicaţii de pregătire a agenţilor economici, indiferent de forma de proprietate, a populaţiei din zonele de risc şi verifică aplicabilitatea măsurilor din planurile de protecţie şi intervenţie în caz de dezastre; – participă cu forţe şi mijloace proprii în zonele afectate de dezastre, la acţiunile de limitare şi înlăturare a efectelor acestora. 12.2. SEMNALE DE ALARMARE Art. 600.(1) Una din atribuţiile cele mai importante ale Protecţiei Civile constă în prevenirea populaţiei asupra probabilităţii producerii unui eveniment dezastruos (atunci când acesta este previzibil) sau asupra iminenţei unui atac aerian. (2) Înştiinţarea constă în transmiterea mesajelor de alarmare şi se organizează şi se realizează de către Comandamentul Protecţiei Civile, de inspectoratele de protecţie civilă judeţene împreună cu organismele de protecţie civilă de la toate nivelurile afectate, în scopul evitării surprinderii 269

populaţiei, adăpostirii acesteia, a asigurării alarmării, protecţiei bunurilor materiale şi de patrimoniu, precum şi diminuării efectelor produse de aceste evenimente. (3) Alarmarea populaţiei se realizează prin semnale acustice şi optice cu ajutorul mijloacelor de alarmare, prin comunicări transmise de studiourile şi staţiile de radiodifuziune şi televiziune precum şi de staţiile de radioficare şi radioamplificare. (4) Semnalele de alarmare a populaţiei sunt specifice evenimentului pe care îl anunţă. Astfel se folosesc semnale de alarmare pentru:  alarma aeriană;  alarma chimică;  alarma la calamităţi;  încetarea alarmei. (5) Durata fiecărui semnal de alarmare este două minute pentru toate mijloacele de alarmare, cu excepţia sirenelor cu aer comprimat la care durata este un minut. (6) Semnalul „alarmă aeriană“ este folosit în cazul atacului aerian şi se compune din 15 sunete (impulsuri) a 4 secunde fiecare cu pauză de 4 secunde între ele. (7) Semnalul „alarmă chimică“ este folosit în următoarele cazuri:  contaminarea cu substanţe toxice de luptă;  contaminarea radioactivă;  infestarea cu agenţi patogeni;  accident chimic;  căderea unor obiecte cosmice. (8) Semnalul „alarmă chimică“ se compune din 5 sunete (impulsuri) a 16 secunde fiecare cu pauză de 10 secunde între ele. (9) Semnalul „calamitate naturală“ se foloseşte în cazul unor incendii sau a unor catastrofe naturale de mari proporţii şi se compune din 3 sunete (impulsuri) a 32 secunde fiecare cu pauză de 12 secunde între ele. (10) Semnalul „încetarea alarmei“ se execută după îndepărtarea pericolului anunţat şi se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute. (11) În cazul alarmării cu sirene cu aer comprimat când durata alarmării se reduce la jumătate (un minut), toţi timpii menţionaţi în cazul semnalelor de alarmare se reduc la jumătate. 12.3. Mijloace de alarmare Art. 601.(1) Sistemul de alarmare al unei localităţi poate cuprinde: mijloace de alarmare acţionate centralizat, mijloace de alarmare acţionate local, centrale de alarmare, staţii de radioficare şi radioamplificare. (2) După principiul de funcţionare, mijloacele de alarmare se clasifică în:  mijloace acustice;  mijloace optice. 270

(3) Mijloacele de alarmare acustice asigură emiterea de sunete acustice cu frecvenţe de 200-500 Hz şi pot fi:  speciale: sirene electrice de diferite puteri, sirene electronice, sirene cu aer comprimat, motosirene şi sirene de mână;  obişnuite: fluiere cu abur sau aer comprimat, clopote, sonerii, claxoane etc. (4) Mijloacele optice asigură emiterea de semnale luminoase şi pot fi: panouri sau dispozitive luminoase. 12.4. Măsuri şi reguli de comportare la recepţionarea semnalelor de alarmare Art. 602.(1) În cazul tuturor semnalelor de alarmare măsurile cele mai importante ce trebuie luate vizează protejarea şi adăpostirea populaţiei, a bunurilor materiale şi a animalelor şi nu în ultimul rând protecţia tehnicii de luptă. (2) În funcţie de tipul alarmei se diferenţiază o serie de măsuri şi reguli de comportare specifice: a) în cazul alarmei aeriene măsurile ce trebuie luate de militari vizează conducerea cât mai grabnică a populaţiei spre adăposturile antiaeriene cele mai apropiate asigurându-se ordinea şi limitându-se pe cât posibil panica. Până la încetarea alarmei, militarii asigură aprovizionarea cu apă şi hrană a populaţiei existente în amenajările speciale. Populaţia se adăposteşte până la executarea semnalului de încetare a alarmei. b) în cazul alarmei chimice ce semnifică iminenţa unui atac cu substanţe toxice, măsurile de protecţie au ca scop protejarea personalului şi a bunurilor materiale de orice natură împotriva acţiunii vătămătoare a substanţelor toxice, urmărindu-se evitarea contactului direct cu acestea. Protecţia se poate realiza prin: – izolarea populaţiei în camerele de locuit; – folosirea adăposturilor etanşe; – adăpostirea în spaţii închise, a căror atmosferă să rămână nepoluată cu substanţe toxice. Protecţia persoanelor şi a militarilor care trebuie să acţioneze în zona contaminată se va realiza prin utilizarea mijloacelor individuale de protecţie, speciale sau simple. În afara protecţiei individuale prin adăpostire se mai au în vedere următoarele: – crearea unor rezerve de apă şi alimente, ferite de contactul direct cu substanţele toxice; – protejarea altor bunuri prin adăpostire, dispersare şi acoperire (etanşare); – cercetarea zonelor contaminate pentru stabilirea naturii substanţelor toxice, concentraţiei lor în aer şi a gradului de contaminare a terenului; – decontaminarea terenului, clădirilor, instalaţiilor, personalului, animalelor, mijloacelor de transport, tehnicii de luptă etc. 271

Datorită caracterului foarte agresiv al substanţelor toxice este necesar ca la semnalizarea prezenţei substanţelor toxice de luptă să se folosească de urgenţă mijloacele de protecţie individuală, evitându-se consumul de alimente şi apă, posibil a fi contaminate. Persoanele rămân în adăposturi până la executarea semnalului de încetare a alarmei. c) În cazul atacului cu arma biologică, protecţia constă în luarea din timp a unor măsuri de prevenire vizând creşterea rezistenţei organismului, prin executarea de vaccinuri. După executarea alarmării şi înştiinţării, populaţia va rămâne izolată în case până la executarea măsurilor de decontaminare, interzicându-se cu desăvârşire contactul cu alimentele sau obiectele găsite în pachete aruncate din avion. Pentru izolarea suprafeţelor de teren în vederea lichidării focarului biologic se aplică măsurile de carantină sub pază armată. Nici o persoană sau bun de orice natură nu are voie să părăsească limitele zonei contaminate. De asemenea, prin aplicarea carantinei se interzice pătrunderea în zona contaminată a oricăror persoane. Foarte importante, în acest caz, sunt măsurile igienico-sanitare stricte ce trebuie respectate în vederea limitării răspândirii agenţilor patogeni. Alimentele şi apa date spre consum trebuie să provină doar din sursele autorizate. 12.5. Măsurile de protecţie şi intervenţie în caz de calamităţi naturale 12.5.1. CUTREMURELE Art. 603.(1) O modalitate importantă de diminuare a daunelor materiale şi a pierderilor de vieţi omeneşti constă în instruirea populaţiei asupra modului de a acţiona în caz de cutremur avându-se în vedere următoarele obiective: – crearea unui mod de comportare calm, care să asigure un maxim de eficienţă în desfăşurarea activităţilor impuse de o astfel de situaţie; – asigurarea realizării unor deprinderi corecte de acţiune în propria locuinţă şi în imediata vecinătate; – crearea unui climat de disciplină şi calm în caz de dezastre. (2) Măsurile de protecţie în cazul cutremurelor au ca scop diminuarea efectelor generate în cazul unui asemenea dezastru. (3) Efectele cutremurelor tectonice care se manifestă în România sunt: – distrugerea sau avarierea construcţiilor civile; – distrugerea sau avarierea reţelelor de gospodărire (apă, gaz, termoficare, electricitate, telecomunicaţii, canal etc.); – generarea de incendii; – declanşarea de alunecări de teren, surpări de teren sau avalanşe; – avarierea unor construcţii hidrotehnice; – declanşarea unor epidemii ca urmare a degradării calităţii factorilor de mediu; 272

– generarea unor accidente nucleare, chimice sau pe căile de comunicaţie. (4) Protecţia populaţiei se realizează în principal prin unele măsuri de protecţie a locuinţei ce trebuie luate individual constând în recunoaşterea locurilor ce pot asigura o protecţie mai ridicată şi asigurarea măsurilor de înlăturare a pericolului de incendiu şi electrocutare. (5) Reguli de comportare în caz de cutremur: – se trece la acţiune imediat; – dacă există timpul necesar se întrerupe alimentarea cu apă, gaz, electricitate; – nu este indicată părăsirea locuinţei şi nu se foloseşte ascensorul; – adăpostirea se face în locuri prestabilite (grindă, toc de uşă solid, masă sau birouri rezistente); – în locurile publice se folosesc pentru adăpostire amenajări speciale; – în afara clădirilor se păstrează distanţa faţă de orice construcţie, căutându-se spaţiile deschise; – mijloacele de transport se opresc dar nu se părăsesc, constituind adăposturi rezistente. (6) Intervenţia cu scopul localizării şi înlăturării urmărilor cutremurului este organizată şi condusă de Protecţia Civilă. (7) Acţiunile desfăşurate în acest scop de formaţiunile de protecţie civilă sunt în principal acţiuni de deblocare, salvare executate cu utilaje specifice şi împreună cu forţele de pompieri, acţiuni de limitare şi stingere a incendiilor şi înlăturare a pericolului de electrocutare. (8) Protecţia Civilă în colaborare cu comisiile locale special constituite asigură: – adăpostirea temporară a sinistraţilor; – necesarul de alimente şi apă populaţiei sinistrate; – menţinerea ordinii publice în colaborare cu celelalte forţe; – transportul răniţilor şi a decedaţilor în punctele medicale special amenajate. 12.5.2. ALUNECĂRILE DE TEREN Art. 604.(1) Alunecările de teren sunt fenomene geomorfologice care schimbă aspectul geografic al unei regiuni cu efecte majore asupra biosferei şi habitatului. Alunecările de teren pot genera următoarele efecte: – distrugerea sau avarierea construcţiilor de orice fel; – blocarea parţială sau totală a albiei unui râu şi crearea unei acumulări de apă cu pericol de inundaţie; – distrugerea sau avarierea reţelelor edilitare comunale de apă, gaze, canalizare; – blocarea parţială sau totală a unor căi de comunicaţii. (2) Măsurile specifice ce se adoptă de către militari, în acest caz, sunt: – planificarea acţiunilor de căutare-salvare şi asistenţă medicală; – deblocarea căilor rutiere sau a cursurilor de apă prin folosirea utilajelor specifice; – asigurarea adăpostirii temporare a sinistraţilor; 273

– dezvoltarea şi implementarea unui program de protecţie a solului împotriva eroziunii şi de amenajare teritorială a lucrărilor de infrastructură. 12.5.3. INUNDAŢIILE Art. 605.(1) Sunt fenomene meteorologice catastrofale produse prin acumulările de apă care nu pot fi preluate de cursurile normale. (2) În general, sunt fenomene previzibile existând posibilitatea realizării unor măsuri de prevenire şi protecţie. (3) Reguli de comportare la recepţionarea semnalelor de alarmare specifice inundaţiilor: – se întrerupe alimentarea cu electricitate, apă, gaze; – se evacuează animalele din gospodărie spre zonele lipsite de pericol; – se părăseşte locuinţa făcându-se deplasarea spre adăposturi prestabilite; – în cazul unei inundaţii rapide, fără semnale de alarmare, se folosesc părţile superioare ale locuinţei. (4) MĂSURI DE PROTECŢIE ŞI INTERVENŢIE: Militarii din formaţiunile de protecţie civilă participă la conducerea operaţiunilor de salvare, adăpostire şi coordonare a punctelor de evacuare. Se au în vedere următoarele tipuri de măsuri: – asigurarea protecţiei populaţiei prin evacuare; – asigurarea protecţiei animalelor; – introducerea restricţiilor de consum a apei; – introducerea unor restricţii de circulaţie şi acces; – acordarea primului ajutor în caz de înec; – instruirea populaţiei. Cercetarea de geniu Art.4 (1)Cercetarea de geniu, parte componentă a cercetării, este o misiune principală a sprijinului genistic, definită ca ansamblul de acţiuni şi măsuri desfăşurate în domeniul asigurării acţiunilor şi protecţiei trupelor. (2)Cercetarea de geniu constă în totalitatea măsurilor şi acţiunilor ce se întreprind pentru procurarea, analizarea, ierarhizarea şi valorificarea informaţiilor cu caracter genistic, despre adversar şi teren din zona acţiunilor de luptă şi infrastructura teritorială corespunzătoare acesteia şi a zonei de interes (când situaţia o impune). (3)Cercetarea de geniu furnizează datele şi informaţiile necesare comandantului luării deciziei, planificării şi execuţiei optime a acţiunilor forţelor şi asigurării continuităţii conducerii. Art.5 (1) Cercetarea de geniu se organizează şi se execută continuu în toate formele acţiunilor militare, având ca procedee de bază: a) cercetarea prin observare; b) cercetarea prin ascultare; c) cercetarea prin fotografiere terestră; d) cercetarea nemijlocită; e) cercetarea prin incursiune. 274

(2)Subunităţile de cercetare de geniu sunt structuri specializate destinate să organizeze şi să execute cercetarea pe linia armei geniu. (3)Pentru executarea misiunilor specifice subunităţile de cercetare de geniu se organizează pe echipe şi patrule de cercetare, care pot acţiona independent, în cooperare cu alte structuri similare de arme întrunite (arme) sau în compunerea acestora (în principal a celor de arme întrunite). Art.6 Pentru îndeplinirea misiunilor, acţiunea echipei sau patrulei de cercetare se organizează pe funcţiuni cu atribuţii şi competenţe clar determinate şi precizate. Acestea sunt coordonate permanent prin funcţia de comandă ce revine comandantului (şefului) echipei sau patrulei de cercetare. Art.7 Cercetaşul de geniu este militarul specialist apt să îndeplinească o funcţiune în structurile destinate să execute misiuni de cercetare pe linia armei. În anumite situaţii, de excepţie, temporar şi cu obiective (scopuri) limitate, acesta poate acţiona şi independent. Art.47 (1) Modul de lucru cu goniometrul – busolă: Lucrarea ce se Operaţiuni execută  Punerea în punct: se foloseşte firul cu plumb, aşezând aparatul astfel ca axul vertical al goniometrului să treacă prin punctul de staţie.  Stabilitatea: -apăsarea cu piciorul pe pragurile vârfurilor metalice ale trepiedului; -strângerea pârghiilor trepiedului. Punerea în staţie  Calarea: - se desface şurubul-fluture de la capătul trepiedului; - se introduce pivotul sferic în locaşul său şi se strânge şurubul-fluture astfel ca pivotul să se poată mişca în locaş; - se mişcă goniometrul busolă propriu-zis în sens convenabil până când bula sferică vine la mijloc; - se strânge complet şurubul-fluture.  Se aduc toate gradaţiunile de bază (zero) în dreptul indicilor; Strângere a goniometr u-lui busolă

 Se blochează acul magnetic;  Se înregistrează gradaţiunea 15-00 pe discul azimuturilor;  Se scoate de pe trepied goniometrul propriu-zis şi se introduce în toc cu declinatorul spre partea plată;  Se strânge trepiedul. 275

Măsurare a unghiului orizontal

Măsurare a distanţelo r între 50400m

Art.57 a barajelor: Lucrări,

Măsurarea unghiului orizontal între două puncte se execută: - cu reticul; - cu discul şi tamburul miimilor azimuturilor.  Prima măsurătoare: - se pune goniometrul în staţie; - de la mişcarea repede neînregistratoare, privind prin ţelcătare, se vizează aproximativ punctul A; - de la mişcarea înceată neînregistratoare se vizează exact punctul A - de la pârghia mişcării repezi înregistratoare (dacă unghiul este mare), privind prin ţel-cătare, se vizează aproximativ punctul B; - de la mişcare înceată înregistratoare se vizează exact punctul B; - se citeşte valoarea unghiului orizontal dintre cele două direcţii pe discul şi tamburul azimuturilor şi se înscrie în coloana a patra a jurnalului; - se execută închiderea( se vizează din nou punctul A).Diferenţa de închidere nu trebuie să fie mai mare de 0-01, în caz contrar se repetă măsurarea unghiului.  A doua măsurătoare: Se execută aceleaşi operaţiuni ca la prima măsurătoare, cu deosebirea că se ia ca origine 30-00. Valoarea medie a unghiului se calculează ca în exemplul dat în jurnalul turului de orizont. Se folosesc scările stadimetrice şi jalonul de 2m. - Se aşează jalonul în punctul până la care se măsoară distanţa în poziţie verticală sau orizontală.  Dacă jalonul este aşezat vertical: - se aduce scara stadimetrică verticală, astfel ca imaginea jalonului să vină paralelă şi aproape de scara stadimetrică de la una din rozetele mişcării goniometrului în plan orizontal; - se aduce firul orizontal al reticulului la partea superioară a jalonului de la rozeta dispozitivului pentru măsurarea unghiului de teren; - se citeşte distanţa la partea de jos a jalonului (mirei).  Dacă jalonul este aşezat orizontal: - se aduce scara stadimetrică orizontală, astfel cxa imaginea jalonului să vină paralelă şi aproape de scara stadimetrică de la rozeta dispozitivului pentru măsurarea unghiului de teren; - se aduce firul vertical al reticulului de la partea din dreapta a jalonului de la una din rozetele mişcării goniometrului în plan orizontal; - se citeşte distanţa la partea stângă a jalonului (mirei). Indicii de descoperire a diferitelor obiective, lucrărilor genistice şi Indicii de descoperire 276

detalii de planimetri e Puncte de comandă

Puncte de observare

Lucrări de fortificaţie

- existenţa unor drumuri circulate intens de autovehicule, care converg către anumite acoperiri; - intrarea şi ieşirea în şi din raion a unor autovehicule, îndeosebi autospeciale şi de comandament; - existenţa unor militari (subunităţi) de pază, de comenduire şi îndrumare a circulaţiei, în special la intrările şi ieşirile din raion; - descoperirea unor linii telefonice, care converg către acelaşi raion; - amenajarea sau existenţa unor terenuri de aterizare a elicopterelor în apropierea raionului respectiv; - existenţa parcurilor de autovehicule în care domină cele de comandament; - gruparea pe spaţii restrânse a unui număr mai mare de lucrări de adăpostire a personalului şi a tehnicii auto şi de transmisiuni; - lucrări de apărare circulară amplasate, de regulă, în apropierea drumurilor sau pe căile de acces mascate; - existenţa posturilor de observare instalate pe înălţimile din apropiere. - existenţa unui adăpost (amplasament) acoperit sau descoperit, având 2-3 crenele pe direcţiile de observare; - reflectarea razelor solare în lentilele sau părţile metalice ale aparaturii de observare sau armamentului; - sosirea sau plecarea unor militari din acelaşi loc, activitate care se repetă la anumite ore (indicând schimbarea observatorilor, aducerea hranei etc.); - identificarea unor spărturi sau puncte de culoare mai închisă în ziduri, acoperişuri, coşuri, precum şi diferite amenajări în coroanele copacilor şi în alte locuri favorabile observării. - identificarea pe teren a unor linii frânte, de culoare mai închisă faţă de mediul înconjurător sau a unor valuri continue de pământ în formă sinuoasa, care prin coloritul lor se deosebesc de terenul înconjurător; acestea pot fi orientate paralel, oblic sau perpendicular faţă de linia frontului; - prezenţa unor plase de mascare şi a vegetaţiei uscate folosite pentru mascarea lucrărilor genistice; - deplasarea militarilor prin lucrări (tranşee, şanţuri de comunicaţie); - apariţia la suprafaţa solului a turelei sau a ţevii tunului (mitralierei), pe timpul executării tragerilor; - poteci, cărări, tranşee sau şanţuri de comunicaţie care fac legătura între amplasamente, adăposturi sau poziţii de tragere; - zgomotul, fumul şi praful produs pe timpul executării focului de către adversar, iar pe timp de noapte, lumina de la gura ţevii; - prezenţa unor mijloace mecanizate care execută lucrări de 277

Baraje explozive şi mine cu acţiune întârziată

Baraje de

amenajare genistică a terenului; - dezvoltarea reţelei de drumuri care uşurează manevra diferitelor mijloace spre raioanele fortificate; - stratul protector al instalaţiilor de filtroventilaţie (de la suprafaţă) care se vede din aer sub forma de pete luminoase.  După aspectul exterior, majoritatea lucrărilor de fortificaţie de suprafaţă reprezintă combinaţii de săpături şi umpluturi de diferite dimensiuni şi forme.  În situaţia că tragerile se execută din lucrări acoperite, zgomotul împuşcăturii se aude înăbuşit, iar noaptea se văd licăriri de lumină, după care se pot stabili dispunerea ambrazurii, deci amplasarea lucrării. În sectoarele de tragere iarba se deosebeşte de iarba proaspătă prin culoarea ei mult mai deschisă, iar iarna sectorul de tragere se descoperă după zăpada puţin topită şi închisă la culoare.  În cazul când cazematele au fost amplasate în pădure ele se descoperă, deoarece se dispun în centrul luminişurilor sau al suprafeţelor defrişate, iar în faţa ambrazurilor există culoare în formă de raze.  Când un proiectil de artilerie (bombă) loveşte o lucrare din lemn şi pământ, explozia aruncă frânturi de grinzi, scânduri şi pietre.  Dacă proiectilul (bomba) loveşte o lucrare permanentă, explozia va produce un nor de fum ca şi în cazul exploziei unei grenade cu focos cu aprindere instantanee. Norul de fum se amestecă cu un praf cenuşiu provenit din dislocarea betonului, iar zgomotul exploziei este mult mai strident decât în cazul căderii pe pământ. - pete mici de iarbă sau de pământ uscat care apar sub forma unei table de şah, reprezentând locurile unde au fost plantate minele; - existenţa unor săpături în diferite locuri; - vegetaţia veştejită în anumite raioane sau pe unele direcţii, în special iarba şi boscheţii; - sârma subţire bine mascată şi ancorată cu un capăt de copaci sau ţăruşi, folosită pentru declanşarea prin surprindere a unor tipuri de mine; - bucăţi de sfoară, sârmă, ambalajele minelor, percutoare şi ţăruşi rămaşi pe locul de plantare; - mişcarea militarilor adversarului pe direcţii strict delimitate; - urme de reparaţii a duşumelelor şi a pereţilor clădirilor, precum şi alte urme suspecte; - zgomotul produs de funcţionarea sistemelor de declanşare; - goluri în pereţii construcţiilor, care se determină prin ciocănirea lor. - sârma ghimpată sau obişnuită fixată pe pari, copaci, capre, prin 278

sârmă intermediul izolatorilor de porţelan, cauciuc, carton gudronat sau electrizată alte materiale izolante; - pari curăţaţi de coajă şi impregnaţi sau unşi cu bitum; - plase metalice întinse pe pari şi urmele carbonizate ale locurilor de fixare a instalaţiilor electrice, iarba arsă în locurile unde acestea vin în contact cu conductorii; - şanţuri proaspăt săpate şi acoperite, care servesc pentru întinderea cablurilor. Lucrări - încărcături de exploziv aplicate pe obiectivele de distrus; pregătitoar - cabluri şi alte mijloace folosite pentru legarea încărcăturilor; e pentru - existenţa găurilor şi puţurilor de mină la elementele construite distrugeri din beton (culei, pile), precum şi existenţa unor pete regulate pe feţele acestora; - urme de materiale explozive (ambalaje) şi de mijloace auxiliare (sârmă, sfori, resturi de scânduri etc.); - paza întărită a obiectivelor; - porţiuni regulate cu nuanţe diferite, apărute în partea carosabilă a drumurilor, îndeosebi în porţiunile care nu se pot ocoli (în defileuri, rambleuri, debleuri etc.); - urme de săpături executate în şanţurile şoselelor sau în talazurile acestora, precum şi pe pantele abrupte alăturate, când se intenţionează blocarea prin prăbuşiri de stânci. Puncte de - urmele tehnicii pe ambele maluri; trecere - rampe de acces şi ieşire; peste - traseul radial al drumurilor către şi de la punctul de trecere; cursurile - existenţa mijloacelor de trecere specializate şi din zonă; de apă - anumite marcaje existente pe cursul de apă şi pe maluri. Trecerile pe pod sau portiţe se pot descoperi, de regulă, în amonte, baraje-estacade pentru protecţia acestora contra mijloacelor de distrugere plutitoare. Observate din aer sau din locuri dominante se văd sub Drumuri forma unor fâşii înguste, de lungimi mari, vara fiind mai luminoase decât fondul înconjurător, iar iarna mai închise. Drumurile de pământ profilate şi şoselele se deosebesc după lăţimea constantă pe toată lungimea traseului, cu porţiuni drepte şi curbe executate regulat. Pentru a identifica lucrările false şi a le deosebi de cele reale este necesar să se studieze cu atenţie: - dacă lucrările semnalate sunt folosite şi în ce măsură; - dacă activitatea ce se desfăşoară este continuă; - dacă lucrările sunt de dimensiuni corespunzătoare celor reale; - prezenţa machetelor şi a mijloacelor de imitare. - prezenţa pe comunicaţii a unor subunităţi şi mijloace de geniu Mijloace care lucrează la consolidarea podurilor, a unor porţiuni de drum şi de atac la mărirea razei curbelor; nuclear, - apariţia pe comunicaţii a unor subunităţi de pază, siguranţă şi 279

biologic si chimic

de artilerie antiaeriană în poziţie, în special la punctele obligate de trecere, controlul circulaţiei şi al populaţiei; - reducerea simţitoare a circulaţiei autovehiculelor şi a personalului pe comunicaţii; - deplasarea pe comunicaţii a unor autovehicule de construcţie specială, cu remorci si semiremorci încărcate cu containere şi acoperite cu prelate, în care se transportă părţile componente ale rachetelor, precum şi a unor autovehicule cu instalaţii speciale (macarale, grupuri electrogene, staţii de descoperire şi dirijare etc.). Art.58 Indici privind activitatea desfăşurată de adversar la un obiectiv: Activităţi şi acţiuni Indici de descoperire militare Trupe care - recunoaşterea unor itinerare de către grupe mici de ofiţeri şi se apariţia unor subunităţi de cercetare; pregătesc - amenajarea diferitelor porţiuni de drum şi consolidarea podurilor pentru sau a locurilor de varientare; deplasare - instalarea la intersecţii a îndrumătorilor de circulaţie şi a unor indicatoare de orientare; - zborul unor avioane şi elicoptere de recunoaştere de-a lungul itinerariilor; - recunoaşterea şi cercetarea unor raioane din apropierea comunicaţiilor în care urmează să staţioneze trupele; - deplasarea unor subunităţi de siguranţă, a trupelor şi tehnicii de luptă în coloană pe diferite comunicaţii; - prezenţa artileriei antiaeriene în apropierea punctelor obligate de trecere şi în lungul itinerarelor de deplasare. Când deplasarea se execută pe comunicaţii pietruite sau drumuri de pământ şi terenul este uscat, trupele pot fi descoperite după zgomot şi după praful dens care se ridică în urma coloanelor, la mică înălţime. Trupele ce se deplasează pe jos în afara drumurilor sau pe zăpadă pot fi descoperite după urmele pe care le lăsa pe teren. Pe timp de iarnă, subunităţile care se deplasează pe schiuri pot fi descoperite după urmele lăsate pe zăpadă, iar după înclinarea urmei rozetei de la beţele de schi se identifică sensul de mişcare. Deplasarea autovehiculelor poate fi uşor descoperită după urmele vizibile lăsate de roţi sau şenile, după norii de praf care se ridică la înălţimi mari, după zgomotul motoarelor şi şenilelor şi după lumina farurilor şi a lămpilor de poziţie, frânare şi semnalizare. Trupe - existenţa militarilor şi a autovehiculelor de diferite tipuri, aflate în dispuse în acoperiri (păduri, crânguri, livezi) şi a urmelor lăsate de staţionare acestea; şi în - raioanele de staţionare au o suprafaţă mai mică, iar subunităţile 280

raioanele de concentrar e

se află uneori în coloană, pe comunicaţii, orientate către direcţia în care urmează să se deplaseze; - prezenţa unor militari şi subunităţi de pază şi siguranţă în aproprierea raioanelor de dispunere a trupelor; - desfăşurarea unor activităţi variate (executarea de lucrări genistice, curăţatul armamentului, repararea tehnicii, completarea plinurilor) şi intensificarea transporturilor de materiale către raioanele respective; - dispunerea artileriei antiaeriene în poziţii de-a lungul comunicaţiei si pe înălţimile din aproprierea raionului de concentrare (staţionare) a trupelor; - existenţa unor drumuri circulate care fac legătura între comunicaţia principală şi raionul de concentrare (staţionare) a trupelor; - descoperirea adversarului după diferite surse de lumină şi zgomot, care pot fi văzute pe timp de noapte. În raioanele unde a staţionat adversarul se vor cerceta cu atenţie urmele lăsate de autovehicule, documentele şi scrisorile personale, ambalajele ramase de la alimente şi muniţii, pentru a stabili pe cât posibil natura, compunerea şi valoarea unităţilor, moralul militarilor şi caracterul activităţilor desfăşurate. Adversarul - existenţa unor mişcări neobişnuite (forfotă); aflat într-o apariţia, pe timp de noapte, a luminilor în locuri unde anterior nu localitate existau; - deplasarea pe străzi a maşinilor de comandament şi a motocicletelor; - deplasarea pe trotuare şi prin grădinile caselor a militarilor izolaţi (agenţi); - executarea anumitor lucrări de consolidare a subsolurilor, precum şi a lucrărilor de adăpostire a personalului şi tehnicii, îndeosebi în curţi, grădini etc.; - prezenţa cablurilor telefonice de campanie, întinse pe unele case şi care se îndreaptă către diferite raioane unde se află trupe sau formaţiuni de logistică; - existenţa în grădini, livezi sau locuri virane a bucătăriilor de campanie, care se descoperă după fum şi miros; - prezenţa la intersecţii şi la intrarea şi ieşirea din localitate a îndrumătorilor de circulaţie, a santinelelor şi patrulelor; - circulaţia limitată a populaţiei, în special după lăsarea întunericului, uneori evacuarea acesteia. DISTANŢELE PÂNĂ LA CARE SE VĂD DIFERITE OBIECTIVE SAU SE AUD ZGOMOTELE 1 1. Distanţele la care se văd obiectele: a)Ziua, în condiţii de vizibilitatea normală Obiectivul Casă izolată 281

Distanţa în [m] 5000

Coşurile de pe acoperişurile caselor Ferestrele caselor Copac izolat Stâlp de telegraf Silueta unui om în mişcare Detalii ale îmbrăcăminţii unui om Conturul unui locaş de tragere Tun în poziţie de tragere Transportor blîndat în amplasament Tanc în mişcare Şanţ de tragere (porţiune de tranşee)

3000 900 3000 1000 1500 300 500 700 600 1500 700

b)Pe timp de noapte Sursa de lumină Flacară de la gura ţevii, la tragerea unei serii de cartuşe Flacară de la gura ţevii, la tragerea unei lovituri cu armamentul antitanc Lumina unui băţ de chibrit aprins Lumina unei lanterne de buzunar (fără camuflaj)

Distanţa în [m] 1000 2000 500 2000

Lumina produsă de o ţigară aprinsă Lumina farurilor unui autovehicul (necamuflat) Lanternele de poziţie la un autovehicul Lumina produsă de un felinar de vânt (fără camuflaj)

300 10000 500 2000

2. Distanţele la care se aud zgomotele Distanţa în [m] Ziua Noaptea

Sursa zgomotului Convorbiri normale între diferite persoane Comenzi date verbal Deplasarea unui militar Deplasarea unei subunităţi Zgomotul produs de

Peste câmp (drum de ţară) Pe drum pietruit (asfaltat) Prin pădure Peste câmp (drum de ţară) Pe drum pietruit (asfaltat) Prin pădure Tractor Autovehicul pe pneuri 282

150

200

300

500

100 (150) 200 (150) 300 150 (200) 300 (200) 400 1000 500

150 (200) 300 (200) 500 200 (250) 400 (300) 600 1500 1000

un autovehicul Deplasarea unei coloane de autovehicul e

Autovehicul pe şenile

1500

2500

Pe pneuri Pe şenile

1000 1500

1500 2500

700

1000

Coloana hipo

Sunetul unui claxon de autovehicul 2000 3000 Mânuirea închizatorului la 150 300 armamentul individual Mânuirea închizătorului la 200 400 tunul antitanc Tragerea cu armamentul 3000 4000 automat Tragerea cu tunul 10000 15000 Maşina de săpat tranşee 1000 2000 Tăierea copacilor cu toporul 500 800 Săparea manuală a 300 500 tranşeelor Zgomotul Baterea manuală a parilor produs de: 500 800 în pământ Descărcarea materialelor 600 800 metalice Descărcarea pontoanelor cu 500 700 automacaraua Deplasarea pe apă a 700 900 bărcilor cu motopropulsor Funcţionarea buldozerului 1500 20000 Funcţionarea berbecilor 1200 1800 pentru baterea piloţilor PROCEDEE EXPEDITIVE DE MĂSURARE ÎN TEREN 1. Determinarea expeditivă a distanţelor. 1.1. Procedee directe - măsurarea nemijlocită în teren cu pasul Măsurarea distanţei cu pasul constă în : - etalonarea pasului se face prin parcurgerea dus -întors a unei distanţe dinainte cunoscute , de regulă de 200-300 m ; - exemplu: dacă un militar a făcut pe o distanţă de 250 m , la dus 356 de paşi şi la întors 358 de paşi, media aritmetică a celor două rezultate este de 357 de paşi; împărţim distanţa de 250 m la 357 de paşi şi se obţine valoarea pasului etalonat ca fiind de 0,70 m ; în general oamenii de statură medie (înalţi de 1,65 -1,70 m ), au lungimea pasului etalonat de aproximativ 0,70 m; 283

- pentru determinarea unei distanţe, oarecare, măsurate cu pasul, se X B  aplică formula : N N e

B - baza de etalonare ; N - numărul de paşi efectuaţi pe baza de etalonare ; Ne - numărul de paşi efectuaţi până la un obiect oarecare din teren ; X - distanţa în metri până la acel obiect . 1.2 Procedee indirecte Se adoptă atunci când parcurgerea nemijlocită a distanţelor nu mai este posibilă din diferite cauze: - focul ochit al adversarului; - măsurile impuse de mascarea dispozitivului; - terenul mlaştinos sau puternic frământat; - cursurile de apă orientate perpendicular pe direcţia de măsurare. 1.2.1.

Determinarea distanţelor din vedere

Aprecierea distanţelor din vedere depinde de : - gradul de antrenament al militarilor ; - mărimea distanţei care se apreciază ; - vizibilitatea la momentul respectiv ; - alte cauze. În general militarii antrenaţi apreciază distanţele cu o eroare de 10-15 % din distanţă până la 500 m; peste această distanţă erorile cresc . Distanţele pot fi apreciate după mărimea aparentă a obiectelor vizate sau după depărtarea aparentă a acestora. În vederea determinării aproximative a distanţelor , în condiţii bune de vizibilitate, pentru o vedere normală, pot fi folosite datele de mai jos: Obiecte Distanţa de la care pot fi văzute ( m ) Ochii şi nasul unui om 70 Nasturii de la haină 150 Ţiglele acoperişurilor 200 Îmbrăcămintea şi culoarea ei 250 Capetele oamenilor şi forma 400 coifurii Ramele ferestrelor 500 Bustul unui om 600 Mişcarea picioarelor şi braţelor în 750 mers Trunchiurile copacilor 1000 Tunurile şi maşinile distinct 1200 Obiectele lustruite (casca, 1500 baioneta) Pomii şi oamenii izolaţi 2000 284

Coşurile de pe acoperişuri Mişcările pe creste Ferestrele caselor Casele izolate

3000 3000 4000 5000

1.2.2. Determinarea distanţelor prin comparaţie cu dimensiunile liniare ale obiectelor. Se face cu ajutorul unei rigle gradate astfel: -se ţine rigla în poziţie verticală , cu mâna întinsă în faţa ochilor; -în general lungimea normală a mânii este de aproximativ 60 cm. -se priveşte obiectul până la care trebuie determinată distanţa , înalţimea lui fiind încadrată într-un număr de diviziuni pe riglă. -se aplică formula : d D

h

H

D- distanţa ce trebuie determinată; d- lungimea mâinii ( aproximativ 60 cm); h- marimea aparentă , pe riglă , în care se încadrează obiectul până la care se determină distanţa; H- înălţimea obiectului până la care se determină distanţa;

Fig. 31 Determinarea distanţelor în comparaţie cu dimensiunile liniare ale obiectelor

1.2.3. 

Determinarea distanţelor cu ajutorul binoclului

Determinarea înălţimii sau lăţimii unui reper se face cu formula: H 

NxD 1000

H- înălţimea sau lăţimea N- numărul de miimi de pe reticulul binoclului în care se încadrează obiectul a cărei dimensiune trebuie determinată. D- distanţa cunoscută până la obiect. Fig. 32. Determinarea distanţelor cu ajutorul binoclului 285

 Determinarea distanţelor se face numai în cazul când sunt cunoscute dimensiunile obiectivului până la care se măsoară distanţa. În această situaţie se procedează astfel: -se măsoară unghiul sub care se vede obiectivul, în miimi, încadrându-se obiectivul în scala binoclului; -se aplică formula de mai sus; 1.2.4. Măsurarea distanţelor cu telemetrul de geniu  Până la un obiect ce are dimensiunile cunoscute : -se vizează obiectul şi se roteste cilindrul de măsurare până când conturul imaginii capătă continuitate pe linia de separaţie a celor două semicâmpuri; - se efectuează citirea prin microscop pe scala unghiurilor paralitice (cifre de la 0 la 1700); - se roteşte cilindrul de măsurare până când pe linia de separaţie , marginea stângă a părţii superioare coincide cu marginea dreaptă a părţii inferioare a imaginii; - se citeşte prin periscop pe scala unghiurilor paralitice; - se scade unghiul citit prima oara din cel citit a doua oară şi se adaugă corecţia cu ajutorul coeficientului K (valoarea acestuia este constanta şi se găseşte înregistrată pe corpul aparatului) - se calculează distanţa cu formula : D

Lx 206265 

D – distanţa până la obiect , în m; L - dimensiunea obiectului , în m ; Δα - valorea reala unghiulară a obiectivului = (unghiul citit a doua oară – unghiul citit prima oară ) x K + diferenţa dintre cele două unghiuri; 206265 – coeficientul de transformare ;

Fig. 33 Măsurarea distanţelor cu telemetrul de geniu

 Până la un obiect ale cărei dimensiuni nu se cunosc : se procedează ca mai sus cu specificaţia că se citeşte direct pe scala distanţelor (de la cifrele 50 la 2000) ; 2. Determinarea expeditivă a înălţimilor 286

2.1. Determinarea înălţimilor cu ajutorul unei balize : - se confecţionează o baliză lungă de câţiva metri ; - se înfige în faţa obiectului a cărui înălţime trebuie aflată; - observatorul culcat pe spate se va plasa astfel încât să vadă pe aceeaşi direcţie atât vârful balizei , cât şi partea de sus a obiectului ; se aplica formula : H 

h D d

H- înălţimea ce trebuie determinată; h - înălţimea balizei ; d - distanţa de la locul de unde se vizează până la baliză; D - distanţa de la locul de unde se vizează până la obiectul a cărei înălţime trebuie determinată;

Fig. 34 Determinarea expeditivă a distanţelor

2.2. Determinarea înălţimii cu ajutorul echerului - se foloseşte un echer cu catetele egale; - observatorul ţine echerul în mână la înălţimea ochiului , în plan vertical, cu una din catete cât mai orizontală ; - se deplasează dinspre sau spre obiect până când observă în prelungirea ipotenuzei vârful obiectului; - fixează punctul respectiv pe teren cu un ţăruş; - măsoară distanţa de la ţăruş la obiect ( D ) ; - pentru a afla înălţimea reală a obiectului la distanţa D se adaugă înălţimea h

Fig.35 Determinarea distanţelor cu ajutorul echerului

deci : H = D +h 287

2.3. Determinarea înălţimii cu ajutorul dendometrului: - pentru măsurare aparatul se ţine în mână în planul vertical al ochiului , astfel încât prelungirea laturii superioare să trecă prin vârful obiectului; - se notează cu E punctul de pe latura DC în care aceasta este intersectată de firul de plumb; - din asemănarea triunghiurilor AFG şi BCE se poate scrie că :

FG AF  CE BC

de unde :FG



AFXCE BC

Înălţimea H a arborelui va fi : H= FG+h

Fig.36

3. Determinarea pantei terenului.Determinarea înălţimii 2 cu ajutorul 3.1. Aprecierea pantei terenului din vedere dendrometrului : - se priveşte lateral comparându-o apoi cu valoarea unui unghi etalon cunoscut (echerul sau degetele mâinii desfăcute la maximum); - se va urmării ca pe timpul aprecierii , echerul cu una din catetele sale, cât şi palma cu degetul mijlociu să fie dispuse în poziţie cât mai orizontală;

Fig. 37 Aprecierea pantei terenului din vedere

3.2. Determinarea pantei cu ajutorul eclimetrului: panta -

eclimetrul se ţine în mână la înălţimea ochiului; prin înclinarea eclimetrului firul cu plumb se va deplasa pe semicerc; în momentul în care linia superioară a eclimetrului va fi paralelă cu terenului se va citi diviziunea peste care s-a suprapus firul cu plumb; aceasta citire va constitui chiar valoarea unghiului de pantă ; 288

Fig. 38 Determinarea pantei cu ajutorul eclimetrului

4. Determinarea lăţimii cursurilor de apă 4.1. Procedeul egalităţii triunghiurilor -pe malul opus se fixeaza un punct stabil D; -se ţăruşează punctul A pe malul propriu; -pe latura AB se măsoara distanţele AM=EB; -în punctul E se plantează un ţăruş; -în punctul B se ridică o perpendiculară pe latura AB până în punctul C, care trebuie să se gasească pe aliniamentul DE; -în triunghiurile egale astfel obţinute, lăţimea râului AD va fi egală cu latura BC de pe malul propriu, care poate fi măsurată direct. Fig. 39. Determinarea lăţimii cursurilor de apă prin procedeul egalităţii triunghiurilor:

4.2 . Procedeul intersecţiei Permite determinarea lăţimii cursului de apă cu o precizie mai mare şi se realizează cu ajutorul unei planşete şi al unei busole astfel: -planşeta, orientată cu ajutorul busolei, se aşează în punctul A; -se vizează punctele B şi C şi se trasează pe planşeta (B’ şi C’); -se măsoară pe teren distanţa de la punctul A până la punctul C, care apoi se trece la scară pe linia A’C’ de pe planşeta; -se aşează planşeta în punctul C şi se orientează din nou cu busola, apoi se vizează în punctele A şi B şi se trasează pe planşetă; -din punctul B’ de pe planşetă se trasează o perpendiculară pe linia A’C’;

289

-măsurând dreapta B’E’ la scara şi scăzând din ea distanţa DE măsurata pe teren, se obţine mărimea BD, care constituie lăţimea cursului de apă.

Fig. 40 Determinarea lăţimii cursurilor de apă prin procedeul intersecţiei

4.3. Procedeul triunghiului dreptunghic-isoscel Poate determina lăţimea cursului de apa până la 100 m, astfel: -pe coperta unui caiet se construieşte un triunghi dreptunghic isoscel; -pe malul opus se alege un punct A, iar pe malul propriu, cât mai aproape de apă se alege un punct D, unde se bate un ţăruş; -din punctul C se vizează spre punctul A pe cateta AC şi fără a schimba poziţia caietului, se vizeaza sîn lungul catetei CB, stabilind în prelungirea ei un punct oarecare E, unde se bate un ţăruş; -cu triunghiul construit pe caiet, se deplaseaza din punctul C pe linia CE până când determină pe această linie punctul B, astfel încât, vizând din acesta spre punctele A şi C, acestea să se găsească pe prelungirile laturilor BA şi BC ale triunghiului construit pe caiet; -în triunghiul dreptunghic isoscel construit pe teren, latura AC va fi egală cu latura CB şi prin urmare lăţimea cursului de apă va fi egală cu CB-DC. Fig. 41 Determinarea lăţimii cursurilor de apă prin procedeul triunghiului dreptunghic isoscel

5. Determinarea înălţimii malurilor şi a vitezei cursurilor de apă. 5.1. Determinarea înălţimii malurilor cu stadia Se face astfel : 290

- se bat 3 ţăruşi , de 30 –40 cm lungime, unul la marginea apei , iar ceilalţi la 2-3 m distanţă între ei ; - pe primul ţăruş se aşează o stadie verticală gradată, iar o altă stadie (lănteţ) se aşează orizontal , cu un capăt pe al doilea ţăruş , iar cu celălat capăt se alătură de stadia verticală; - se însemneză diferenţa de nivel a ţăruşului al doilea faţă de primul şi se procedează la fel pentru determinarea diferenţei de nivel dintre ţăruşul al doilea şi al treilea , continuând la fel până la sfârşitul operaţiei; - rezultatele măsurătorilor se însumează, obţinându-se înălţimea malului faţă de nivelul apei; Fig. 42 Determinarea înălţimii malurilor cu stadia

5.2. Determinarea vitezei cursului de apă cu ajutorul plutitorului Se face astfel : - se măsoară pe malul de plecare un sector de 50-100 m , iar la capetele acestuia se bat câte 2 tăruşi sau 2 jaloane ; - se aruncă pe apă la 10-15 m în amonte de primul tăruş un plutitor ; - se măsoară timpul în care plutitorul parcurge distanţa marcată ; - distanţa , în metri , se împarte la timpul (în secunde) , în care plutitorul a parcurs aceasta distanţă , iar numărul rezultat arată viteza curentului de apă , în m /s.

Fig. 43 Determinarea vitezei cursului de apă cu ajutorul plutitorului Baraje explosive Art. 4 (1) Executarea barajelor genistice este una din misiunile principale ale sprijinului genistic. (2) Sistemul barajelor genistice reprezintă totalitatea barajelor explozive, barajelor neexplozive şi distrugerilor combinate cu obstacole naturale din teren, într-o concepţie unitară, funcţie de nevoile luptei . (3) Barajele explozive constituie baza sistemului de baraje genistice. Art. 5 (1) Barajele explozive pot fi: 291

- antiblindate (antitanc); - antidesant. (2) Barajele neexplozive pot fi: - antiblindate (antitanc); - antipersonal (antiinfanterie); - antidesant (4) Elementele barajelor explozive sunt: a) mine izolate (de toate tipurile) b) grupuri de mine; c) câmpuri de mine; d) aliniamente; e) zone de baraje Art. 6 (1) Eficacitatea elementelor barajelor explozive este dată de densitatea de minare şi densitatea de baraje. (2) Densitatea de minare reprezintă raportul dintre numărul de mine antiblindate plantate într-un câmp de mine şi dezvoltarea frontală în metri a acestuia. Densitatea de minare se exprimă în numărul de mine pe metrul liniar şi poate avea valori diferite (0,5-1,1), funcţie de destinaţia câmpului de mine. (3) Densitatea de baraje reprezintă raportul dintre suma fronturilor barajelor executate pe întreaga adâncime a direcţiei de interzis şi dezvoltarea frontală a acestora. Art. 7 (1) Câmpul de mine este elementul constitutiv de bază al aliniamentului şi zonei de baraje şi reprezintă porţiunea de teren cu dezvoltare frontală, adâncime şi densitate bine definite, în raport cu funcţia lui, în limitele căreia s-au plantat mine după anumite scheme (standarde). Câmpurile de mine pot fi plantate şi independent. (2) După funcţia lor, câmpurile de mine se clasifică în : a) câmpuri de mine tactice: - câmpuri de mine de întrerupere; - câmpuri de mine de fixare; - câmpuri de mine de întoarcere; - câmpuri de mine de blocare. b) câmpuri de mine de protecţie; - câmpuri de mine de hărţuială; - câmpuri de mine false.

(3) Caracteristicile câmpurilor de mine tactice sunt prezentate în tabelul următor: Tabelul nr. 1 Funcţii Caracteristici Frontul (m) Adâncimea (m) Numărul de rânduri cu mine antitanc cu acţiune completă Numărul de rânduri cu mine antitanc cu acţiune antişenilă

Întrerupere

Fixare

Întoarcere

Blocare

250 100

250 120

500 300

500 320

1

1

4

4

2

2

2

2

292

Raportul dintre numărul de mine antitanc cu acţiune completă şi 42/84 63/84 336/168 numărul de mine antitanc cu acţiune antişenilă Densitatea 0,5 0,6 1,0 Art. 8 (1) În cadrul unui câmp de mine, minele pot fi plantate astfel: a) pe rânduri singulare:

H) Fig. 1 Rând de mine cu mine plantate singular b) în cuiburi de mine dispuse pe rânduri singulare:

293

378/16 8 1,1

I)

Fig. 2 Rânduri de mine cu cuiburi de mine

c) în fâşii minate:

Fig. 3 Fâşii minate

294

ADVERSAR

12 I2E

I3E

I1E 1

Ad an ci m ea ca m pu lui de mi ne

10

2 MEA

I3

min. 15m

11 I2

MEA

I1

3 15

9

4

min. m

A2

A1

8

B1

B2

5 7 C2

D2

6 13 Directie minare campului

C1 de

Frontul de mine Linia scurtă de minare a MEA; Linia de bază a MEA; Linia centrală a fâşiei minate; Punct de capăt al fâşiei minate; Axul rândului de mine singulare cu cuiburi de mine; Axul rândului de mine; Gard de împrejmuire; Cuib de mine; 9. Punct de capăt; 10. Fâşie minată; 11. Punct de capăt al liniei de bază al MEA ; 12. Marcaj linii scurte de minare ale MEA.; 13. Punct de schimbare de direcţie. Fig. 4 Elementele câmpului de mine

295

D1

(2) Elementele câmpului de mine sunt: a) frontul câmpului de mine; b) adâncimea; c) axul rândului de mine singulare (axul rândului de mine singulare cu cuiburi de mine; linia centrală a fâşiei minate); d) punctele de capăt ale rândurilor de mine (fâşiilor minate); e) punctele de schimbare de direcţie - P.S.D.; f) cuibul de mine; g) linia de siguranţă; h) margine exterioară asimetrică – M.E.A. (dacă se instalează): - linia de bază a M.E.A.; - punctele de capăt ale liniei de bază al M.E.A.; - liniile scurte de minare ale M.E.A. i) culoarele prin câmpul de mine (dacă se execută). (3) Frontul câmpului de mine este reprezentat de lungimea laturii câmpului de mine perpendiculară pe direcţia de înaintare a adversarului măsurată între axele minelor plantate la extremităţile câmpului de mine. (4) Adâncimea câmpului de mine este reprezentată de lungimea laturii câmpului de mine paralelă cu direcţia de înaintare a adversarului măsurată între axul celei mai apropiate mine şi axul celei mai îndepărtate mine de adversar. (5) Axul rândului de mine reprezintă linia frântă marcată pe teren faţă de care se stabileşte locul fiecărei mine în cadrul rândului. (6) Axul rândului de mine singulare cu cuiburi de mine reprezintă linia frântă marcată pe teren faţă de care se stabileşte locul fiecărei mine centrale a fiecărui cuib de pe rând. (7) Linia centrală a fâşiei minate reprezintă linia frântă, marcată pe teren, faţă de care se stabileşte dispunerea alternativă, de o parte şi de alta a acesteia, a minelor centrale ale fiecărui cuib. (8) Punctele de capăt ale rândurilor de mine reprezintă punctele marcate pe teren, dispuse la distanţa minimă de siguranţă faţă de prima mină singulară plantată (mina centrală a primului cuib) sau faţă de ultima mină singulară plantată (mina centrală a ultimului cuib). Punctele de capăt se notează cu litere majuscule urmate de cifrele arabe 1 şi 2. Minarea va începe întotdeauna cu punctul 1. (9) Punctul de schimbare de direcţie reprezintă punctul marcat în teren în care rândul de mine (linia centrală a fâşiei minate) schimbă direcţia , sub un anumit unghi. (10) Cuibul de mine reprezintă suprafaţa de teren semicirculară, cu raza de 2 metri, în care se plantează mine antiblindate şi antipersonal. Mina antiblindată, plantată la mijlocul diametrului semicercului, poartă denumirea de mină centrală. Toate cuiburile de mine se numerotează, cele cu numere impare fiind dispuse întotdeauna pe partea dinspre adversar a făşiei minate (în cazul plantării în fâşii minate). 296

(11) Linia de siguranţă serveşte la uşurarea plantării minelor cu acţionare la tracţiune şi nu se va marca sau înregistra după completarea formularului câmpului de mine. (12) Marginea exterioară asimetrică reprezintă ansamblul fâşiilor minate, dispuse la o distanţă minimă faţă de primul rând de mine (fâşie minată), către adversar, în scopul îngreunării determinării schemei de plantare a câmpului de mine. (13) Linia de bază a M.E.A. reprezintă linia dreaptă, marcată în teren, faţă de care sunt dispuse liniile scurte de minare ale M.E.A. (14) Linia scurtă de minare a M.E.A. reprezintă linia dreaptă, marcată în teren, dispusă sub un anumit unghi faţă de linia de bază a M.E.A., având un punct de capăt pe aceasta, faţă de care se plantează cuiburile de mine ale M.E.A. (15) Punctele de capăt ale liniei de bază al M.E.A. reprezintă punctele marcate pe teren, dispuse la distanţa minimă de siguranţă faţă de mina centrală a primului cuib sau faţă de ultima mină centrală, a ultimului cuib. Punctul de capăt de la care se începe plantarea liniei scurte de minare se dispune pe linia de bază a M.E.A. Art. 9 Gradele de pregătire a barajelor de mine şi obiectivelor pregătite pentru distrugere sunt: a) gradul de pregătire ,,numărul 2” - când acestea sunt gata de luptă : - minele necomandate sunt plantate şi amorsate ; - minele comandate sunt gata pentru a fi acţionate ; - obiectivele ce urmează a fi distruse sunt complet pregătite pentru darea focului ; - minele cu acţiune întârziată sunt instalate şi mascate, iar mecanismele de întârziere sunt pornite ; - capsele sunt introduse în încărcăturile de exploziv. b) gradul de pregătire ,,numărul 1” - când acestea sunt pregătite în vederea unei treceri rapide la gradul de pregătire ,,numărul 2”: - minele necomandate sunt plantate şi amorsate, iar câmpurile de mine sunt marcate; - minele comandate sunt în stare de siguranţă; - obiectivele care urmează a fi distruse au încărcăturile de exploziv instalate, capsele sunt legate la dispozitivele de aprindere, fără a fi introduse în încărcături; - minele cu acţiune întârziată sunt instalate şi mascate, însă mecanismele de întârziere nu sunt pornite. Art. 10 Valoarea distrugerilor de realizat poate fi : a) minimă atunci când varientarea sau înlăturarea lor se poate executa în timp scurt ; 297

b) medie când necesită un volum mai mare de lucrări pentru înlăturarea sau varientarea lor, oprind pe timp limitat acţiunile inamicului; c) maximă când varientarea nu este posibilă iar volumul mare de distrugeri obligă adversarul să-şi schimbe direcţiile de ducere a acţiunilor. Pionierul Art. 11 (1)Pionierul este militarul specialist apt să îndeplinească o funcţiune în structurile subunităţilor de pionieri (geniu).De regulă acţionează în cadrul grupei (echipei) şi plutonului, rareori independent. (2) Subunităţile de pionieri sunt structurile specializate din arma geniu destinate să execute în principal: a a) cercetarea la minare şi deminarea terenului; b) baraje de mine; c) culoare prin barajele genistice proprii şi ale inamicului; b d) lucrări de distrugeri. (3)Pionierul are rolul de a executa : a) lucrări de baraje de mine: - plantarea /deplantarea (neutralizarea) minelor (antiblindate, antipersonal, de apă, cursă, speciale) izolate, în grupuri sau în cadrul câmpurilor de mine, manual şi mecanizat, ziua şi noaptea. - cercetarea la minare şi deminarea terenului . - executarea culoarelor în barajele de mine proprii şi ale adversarului, prin diferite procedee. Art. 12 Îndatoririle specifice pionierului sunt prezentate în tabelul următor:

298

J) Domeniul

Lucrări de baraje

K) Îndatoriri  Plantarea manuală / deplantarea (neutralizarea) minelor antiblindate (antitanc): MAT-62A, MAT-62-B, MAT-76;  Plantarea manuală /deplantarea (neutralizarea) minei antiblindat cumulative cu catarg MC-71;  Plantarea manuală /deplantarea (neutralizarea) minei antiblindat cumulativă magneto-seismică MATCMS;  Plantarea mecanizată a: MAT-62A, MAT-62-B, MAT-76, MAT-CMS.  Plantarea /deplantarea /neutralizarea /distrugerea minelor antipersonal: MAI-2, MAI-6, MAI-68 cu /fără disc, MAI-75, MSS, MAI-GR2.  Plantarea /deplantarea /neutralizarea minelor de apă: MLA, MRA-80.  Plantarea mecanizată a minelor antiblindat (antitanc) cu distribuitorul-plantator de mine DPM - 4.  Cercetarea la minare, cu mijloacele de cercetare a barajelor de mine, prin procedeul: - examinării nemijlocite; - culoarelor paralele; - culoarelor sinusoidale.

 Executarea culoarelor prin câmpurile de mine prin procedeul: - manual; - explodării cu încărcături concentrate aşezate pe suporţi; - explodării cu încărcături concentrate aşezate direct pe mine; - explodării cu încărcătura alungită reactivă IAR-3; - explodării cu încărcătura alungită în tub metalic de 2m Art. 13 (1) Pionierul trebuie să cunoască: a) principalele caracteristici ale minelor din înzestrare, operaţiunile pentru plantarea /deplantarea (neutralizarea) acestora, precum şi măsurile de siguranţă pe timpul manipulării şi lucrului cu acestea; b) caracteristicile tehnico-tactice şi modul de întrebuinţare a mijloacelor mecanizate din înzestrare, pentru executarea barajelor de mine; c) caracteristicile tehnico-tactice şi modul de întrebuinţare a mijloacelor pentru cercetarea la minare, deminare şi executarea culoarelor; (2) Pionierul trebuie să execute: 299

MAI- MAI6 2

MAI68

MLA

MAT-62A, MAT-62B, MAT -76 300

MRA-80

Mina

Capsa

a) plantarea /deplantarea (neutralizarea) corectă a minelor din înzestrare, individual, ziua şi noaptea; b) cercetarea la minare şi deminarea unei porţiuni de teren, individual, ziua şi noaptea; c) operaţiunile pentru executarea culoarelor printr-un câmp de mine prin diferite procedee, individual, ziua şi noaptea; Mijloace şi materiale de baraje Art. 14 Mijloace folosite în lucrările de baraje sunt: (1) Mina (antiblindate, antipersonal, de apă, cursă, speciale); (2) Distribuitorul – plantator de mine DPM-4; (3) Încărcătura alungită reactivă IAR-3”; (4) Încărcătura alungită de 2 m. Art. 15 (1) Mina, este un complet alcătuit din corp, încărcătură de exploztiv, mijloc de iniţiere şi accesorii, astfel asamblată încât iniţierea exploziei să se producă instantaneu (la contactul cu o forţă exterioară), automat (după expirarea unei durate de întârziere prestabilită) sau la comandă. (2) Corpul minei (înveliş) are forma şi dimensiunile funcţie de destinaţia minei şi poate fi confecţionat din lemn, metal, masă plastică sau alte materiale. (3) Încărcătura de exploziv, calculată şi confecţionată corespunzător destinaţiei minei, poate fi din ezpolziv solid (turnat sau presat) sau din exploziv plastic. Minele care au încărcătura de exploziv din trotil turnat sunt prevăzute şi cu o încărcătură intermediară (detonator) care poate fi din trotil presat, tetril, hexogen, etc. (4) Mijlocul de iniţiere se compune din capsă şi un sistem de iniţiere a acesteia. Mijlocul de iniţiere al minei poate fi: - mecanic, prevăzut cu o capsă specială şi cu un mecanism de percuţie; - electric, prevăzut cu capsă electrică sursa de curent electric şi contactor electric; - special, prevăzut cu capsă şi sistem de iniţiere a acesteia care acţionează pe baza unor fenomene (efecte) chimice sau fizice. Art. 16 (1) Capsele detonante se întrebuinţează pentru realizarea mijlocului de iniţiere al minelor. (2) Capsele detonante şi minele din dotare la care se folosesc sunt prezentate în tabelul următor: Tabelul nr.3 Tip CD- CD- CDCDM- Tip MAI Tip MAI CD-11R TAT-1T MS2 5 8R 10 1 GR1 GR2 3 MAIGR 1

MAIGR 2

MATCMS

MS3

(3) Principalele caracteristici ale capselor sunt prezentate în tabelul următor: Tabelul nr.4 L) Caracteris CDTAT- N tip CD-5 M) CD-8R CD-11R tici 2R 1T MS-3 Lungimea capsei 56 50 22 17 9,7 32 (mm) Diametrul 7 7 6,8 10 6,1 15,5 capsei (mm) Diametrul exterior al 13 22 8,5 13 13 niplului (mm) 0,1 g -amestec fulminat 0,5 g(fulminat de de Încărcătura de fulminat de Capsa mercur, clorat de mercur iniţiere (g) mercur G-2 potasiu, sulfură (ameste Hg(CN)2 de stibiu) c) Încărcătura Hexog 1,02 g RDX,tetril sau 0,6g brizantă (g) en tetril PNT(0,5) -tetril (3,250)

301

(4) Compunerea capselor detonante:

302

Tipul şi schema capsei Capsa - CD-8R

Capsa - CD-11R

Detonatorul - MS-3

Capsa - CD-2

Capsa - CD-5

Compunerea  Corpul capsei: - niplu metalic pentru fixare la percutor; - tub din cupru pentru încărcătura brizantă; - căpăcel pentru încărcătura de iniţiere .  Încărcătura brizantă (hexogen ,tetril sau pentrită)= 0,5 g;  Încărcătură de iniţiere =0,1 g.  Corpul capsei: - niplu de bachelită pentru fixare la percutor; - tub din cupru pentru încărcătura brizantă; - căpăcel pentru încărcătura de iniţiere.  Încărcătura brizantă: hexogen ,tetril sau pentrită;  Încărcătura de iniţiere: fulminat de mercur (în amestec).  Detonatorul: - tub metalic (în interiorul căruia se găseşte un calup din hexogen de 3,250g.); - capsa detonantă G-2, (fixată la capătul tubului metalic).  Corpul capsei: - niplu metalic (în interiorul căruia se găseşte o capsă de iniţiere) pentru fixare la percutor; - capsă pirotehnica: - tub metalic; - încărcătura brizantă din tetril =1,02g ; - încărcătura de iniţiere………..=0,5g.  Corpul capsei: - niplu metalic cu două filete (unul superior pentru fixare la percutor şi unul inferior pentru fixare la mină); - capsă pirotehnică: - tub metalic; - încărcătura brizantă din tetril; - încărcătura de initiere. - capsă de iniţiere.

Art. 17 (1) Percutoarele şi ansamblurile percutoare din înzestrare sunt: a) Percutor universal cu şplint P sau T (PU); 303

b) Percutor pentru mina antitren (PMA); c) Percutor pentru mina de litoral antidesant (PMLA); c d) Percutor cu ceasornic întârzietor de 16 zile; e) Ansamblu percutor pentru mina MRA -80 d) Ansamblul percutor P-62 ; e) Ansamblul percutor PAP-2; h) Ansamblu de iniţiere M-14. Art. 18 (1) Percutorul universal cu şplint (PU) se foloseşte ca mecanism de percuţie pentru iniţierea capselor detonante CD-2 şi CD-5 putând fi montat pentru acţiune la apăsare (şplint T) sau la tracţiune (şplint P). (2) Caracteristici tactico-tehnice: Fig. 5 Percutor - tipul: - cu arc; universal - funcţionare: - la apăsare; - la tracţiune. - dimensiuni de gabarit: - lungimea: 65 mm; - diametrul: 10 mm; - forţa de smulgere şplint: 0,5…1 kgf; - tipul siguranţei de plantare: şplint; - echipează minele: - MAI-6 cu capsă detonantă CD-2; - MAI-2 cu capsă detonantă CD-5; - MSAL; - improvizate; - cursă. (3) Compunere: a) corpul percutorului (cilindric din metal); b) sistem de percuţie: - cui percutor; - arc; - şplint (în formă de P sau T); - şplint de siguranţă. Art. 19 (1) Percutorul pentru mina antitren (PMA) se foloseşte la realizarea minelor antitren plantate pentru distrugerea terasamentelor liniilor de cale ferată şi a lucrărilor de artă în momentul trecerii primului tren deasupra locului de instalare a percutorului. (2) Caracteristici tactico-tehnice: - tipul: - cu arc; - funcţionare: - la apăsare; - dimensiuni de gabarit: - lungimea: 74 mm; Fig.6 - lăţimea: 36 mm; Percutor PMA - înălţimea: 115 mm; - greutatea: - 0,185 kgf; - forţa de acţionare: - 12 kgf; - tipul siguranţei de plantare: şplint; (3) Compunere: a) cutie metalică cu capac rabatabil; b) tija de apăsare; 304

c) corpul percutorului; d) sistemul de percuţie: - cuiul percutor; - arcul de acţionare al cuiului percutor; - şplintul de siguranţă e) şurub de fixare a percutorului de fundul cutiei; f) scoaba cu două arcuri spirale. g) şplintul de siguranţă. Art. 20 (1) Percutor pentru mina de litoral antidesant (PMLA) se foloseşte la realizarea minelor de litoral ca mecanism de percuţie. (2) Caracteristici tactico-tehnice: - tipul: - cu catarg; - funcţionare: - acţiune mecanică; - tipul siguranţei de plantare: solubilă. (4) Compunere: a) corpul percutorului; Fig. 7 Percutor mină d b) sistemul de percuţie: MLA - tubul portcapsă; - cuiul percutor; - arcul cuiului percutor - cilindrul port-bile; - tija tirant; - contratija; - membrana de otel; - piuliţa centrală; - piuliţa marginaşă; - garnituri de etanşare; - tubul de aramă; - tija dispozitivului de siguranţă; - arcul dispozitivului de siguranţă; - pastila solubilă ; - capacul dispozitivului de siguranţă; - banda metalică. Art. 21 (1) Ansamblu percutor pentru mina de râu ancorată( MRA80) se foloseşte la realizarea minelor de râu ancorate ca mecanism de iniţiere. (2) Caracteristici tactico- tehnice: - tipul: - cu catarg; - funcţionare: - acţiune mecanică; - tipul siguranţei de plantare: Fig. 8 Ansamblul percutor solubilă. pentru mina MRA- 80 (3) Compunere: a) corpul percutorului: - metalic cu bucşă; b) sistemul de percuţie : - bucşă de reazem; - cui percutor; - arc; 305

- căpăcel cu două bile; - şplintul de siguranţă sub formă de furcă cu inel. c) detonatorul intermediar; e d) capsa detonantă; e) catargul. Art. 22 (1) Ansamblul de iniţiere M-14 se foloseşte la realizarea minelor cu acţiune întârziatză Fig. 9 Ansamblu de iniţiere Mpână la 14 zile ca mecanism de iniţiere. 14 (2) Caracteristici tactico-tehnice: a) tipul: - cu ceasornic; b) funcţionare: - la timp; c) dimensiuni de gabarit: - lungime: -203 mm; - lăţimea: - 153 mm; - înălţimea: - 122 mm; d) greutate: - 3,5 kgf; e) durata întârzierii: - de la 4 ore la 14 zile; f) precizia de stabilire a întârzierii: - ± 1 oră; g) precizia de funcţionare a mecanismului de ceasornic, faţă de durata prestabilită: - de la 6 ore la 2 zile: ± 2 ore; - de la 2 zile la 6 zile: ± 4 ore; - de la 6 zile la 14 zile: ± 6 ore; h) tipul siguranţei de plantare: 4 ore. (3) Compunere: a) cutia mecanism de ceasornic (din tablă cu capac); b) sistemul de iniţiere (mecanismul ceasornic) format din: - cadran (cu diviziuni de la zero la 14 zile); - roată centrală; - manşon; - buton de reglaj (cu ac indicator pentru reglarea duratei prestabilite); - arc lamelar de contact; - şurub de armare; - conductoare pentru realizarea circuitului electric; c) sursa de alimentare (acumulator tip 6 M-4,5 uscat-încărcat); d) trusa cu accesorii (briceag, cheie pentru armarea mecanismului de ceasornic, lampă pentru verificarea circuitului electric, bandă izolatoare). Art. 23 (1) Ansamblu percutor PAP-2 se foloseşte la realizarea minelor antitanc cumulative MC-71 ca mecanism de iniţiere. (2) Caracteristici tactico-tehnice: a) tipul: - ansamblu percutor cu catarg; b) funcţionare: - acţiune mecanică; c) dimensiuni de gabarit: - catargul: Fig. 10 Ansamblu - lungimea: - 650 mm; - greutatea: - 0,450 kgf; percutor PAP-2 306

d) greutatea percutorului: - 1,045 kgf; e) ţăruşul de plantare: - lungimea: - 500 mm; - greutatea: - 0,600 gkf; f) amorsa detonantă cu întârziere: - lungimea: - 800 mm; - greutatea: - 0,120kgf; g) forţa de acţionare a PAP-2: -10...20 kgf. (aplicată la vârful catargului); h) unghiul de înclinare a catargului la care se declanşează percuţia capsei: -aprox. 30˚; i) timpul de întârziere asigurat de amorsa detonantă (capsa de întârziere): - 0,2…0,4 sec.; j) tipul siguranţei de plantare: furcă de siguranţă cu semibucşe. (5) Compunere: a) corpul percutorului (metalic), b) sistemul de percuţie compus din: - tub portcapsă; - cuiul percutor; - arcul cuiului percutor; - cilindrul port-bile; - tijă; - contratijă; - membrană din aluminiu; - manşon înfiletat; - garnitură de cauciuc c) catargul (din ţeavă); d) ţăruşul de plantare (din ţeavă); e) siguranţă pentru plantare compusă din: - două semibucşe; - arc; - furca de siguranţă. Art.24 (1) Ansamblul percutor P-62 se foloseşte la acţionarea minelor antiblindate de tipul MAT-62 B şi MAT-76 (fără înveliş). (2) Caracteristici tactico-tehnice: f a) tipul: - cu arc; g b) funcţionare: la apăsare; h c)dimensiuni de gabarit: - diametrul capacului de apăsare:- 125 mm; - înălţimea capacului de apăsare: - 57 mm; d) greutatea ansamblului percutor: - 0,220 kgf.; Fig. 11 Ansamblu e) forţa de acţionare (apăsare): - min. percutor P-62 200kgf.; f) capse detonante folosite: - CD-11R; g) tipul siguranţei de plantare: - poziţia de 307

amorsare ,,parţială”; (3) Compunere: a) capacul de apăsare prevăzut cu: i - buton de basculare; j - siguranţă de transport; k - două arcuri inelare. b) corpul percutorului din bachelită; c) sistemul de percuţie : l - cursorul; Fig. 12 Ansamblul percutor m - cuiul percutor; P-62 n - arcul cuiului percutor; o - segmenţi. Art. 25 (1) Percutorul cu ceasornic întârzietor de 16 zile se foloseşte pentru a produce explozia automată a încărcăturii de exploziv a minei cu acţiune întârziată, după expirarea duratei de Fig. 13 Percutor cu ceasornic întârziere stabilită în intervalul de la 6 ore la 16 zile. întârzietor de 16 (2) Caracteristici tactico-tehnice: zile a) tipul: - cu ceasornic; b) funcţionare: - la timp; c) dimensiuni de gabarit: - lungimea (fără capsa detonantă): - 115 mm; - diametrul: - 50 mm; d) greutatea: - 0,5 kgf.; e) precizia de funcţionare a percutorului: - de la 6 ore la 3 zile: ± 2 ore şi 30 minute; - de la 3 zile la 16 zile: ± 4 ore; f) valoarea diviziunii mari a scalei: - 24 ore; g) valoarea diviziunii mici a scalei: - 2 ore; h) tipul siguranţei de plantare: - 6 ore. (3) Compunere: a) carcasă de bachelită cu: p - capac filetat; q - mufă; r - garnitură de cauciuc; b)mecanismul de ceasornic cu: - două plăcuţe; - două roţi dinţate fixate pe un ax comun; - disc gradat cu 16 diviziuni(în partea inferioară) şi cu 12 diviziuni (în partea superioară); - trei ferestre laterale; - tambur de armare a mecanismului. c) mecanismul eliberator cu: s - şaibă eliberatoare; - pârghia eliberatoare; t - arcul. 308

d) sistemul de percuţie cu: u - bucşă; v - cui percutor; - arcul cuiului percutor.; Art. 26 Minele antiblindate din înzestrare sunt prezentate în tabelul următor: Tabelul nr.6 Denumirea, Descrierea şi principalele caracteristici tacticoFactorul de acţionare, tehnice Tipul, Figura minei 1) Mina MAT- 62 A Descriere: formă cilindrică, corp confecţionat din masă plastică tip ABS, în diferite culori (kaki, Acţionare la apăsare: negru, gri). min. 200 kgf. Compunere : - corpul minei; - ansamblul percutor P-62; - încărcătura de luptă TNT(turnat): - 7,200 Antişenilă kg; - detonatorul intermediar TNT (presat): - 0,160 kg. Caracteristici: - tipul capsei: CD-11R; - dimensiunile minei: - diametrul: - 340 mm; - înălţimea: - 133,5 mm; - masa minei: - 9,800 kg.; 2)Mina MAT-62 B Descriere: formă cilindrică, corp confecţionat din bachelită. Acţionare la apăsare: Compunere : min.200kgf. - corpul minei: Antişenilă - carcasă; - capac inferior; - capacul de depozitare; - ansamblul percutor P-62; - încărcătură de luptă TNT turnat: - 7,200 kg; - detonatorul intermediar TNT presat: 0,160.kg. Caracteristici: Fig. 14 Mina MAT- tipul capsei: CD-11R; - dimensiunile minei: - diametrul: - 340 mm; - înălţimea: - 133,5 mm; - masa minei: - 9,800 kg;

309

3)Mina MAT-76 (fără Acţionare apăsare:200kgf Antişenilă

Descriere: mină fără carcasă, din trotil turnat înveliş) îmbrăcat cu un strat de pâslă din fibră de sticlă; în la corpul minei este fixat, în timpul turnării explozivului, un pahar de bachelită care adăposteşte ansamblul percutor. Compunere: - corpul minei TNT turnat: - 9,350 kg; - ansamblul percutor P-62; - detonatorul intermediar TNT presat: - 0,160 kg: Caracteristici: - tipul capsei: CD-11R; - dimensiunile minei: - diametrul: 340 mm; - înălţimea: 1125 mm; Fig. 15 Mina MAT-76 - masa minei: - 10 kg.

4)Mina antiblindat Compunere: cumulativă magneto- - corpul minei: seismică MAT - CMS - carcasa(inferioară ,superioară); - dispozitiv de siguranţă –armare; - dispozitiv electric; Factorul de acţionare: - dispozitiv asigurare la deplantare; - inducţie magnetică: 5 - traductor magnetic; tesla; - traductor seismic; frecvenţă câmp - dispozitiv electronic de prelucrare a magnetic: semnalelor; 0,2…5,0 - dispozitiv electric de iniţiere deflagratorie şi de Hz.; detonaţie (DEIDD) cu detonator din hexogen tip frecvenţă mişcare RDX; seismică: 20 0,5Hz.; - încărcătura de luptă din TNT turnat: - 5,000 kg; - viteză mişcare seismică: - încărcătura de azvârlire din pulbere DRP-2: 0,60, 0,025 kg; - bloc sursă alimentare (BSA). 1; Caracteristici: - magneto-seismic, - tipul percutorului: magneto-seismic; antişenilă, antipodea. - tipul capsei: TAT-IT; - dimensiunile minei: - diametrul: 300 mm; - înălţimea: 133 mm; - masa minei: 11,2 kg; - tensiune de alimentare :4,5-6,0 V; - declanşarea şi durata temporizărilor: - în poziţia verificare : 6…10 min.; - în poziţia amorsare : 6….10 min.

310

5) Mina antiblindat Compunere: cumulativă MC-71 - corpul minei : Forţa de acţionare la vârful - carcasa exterioară şi interioară; catargului:10-20 kgf. - capacul inferior; Cu catarg,a ntişenilă şi - capacul superior; antipodea - garnitura de etanşare; - mânerul; - amorsa detonantă cu întârzietor: - fitil detonant; - niplu; - capsa detonantă.

Fig. 17 Amorsa detonantă - capsa detonantă legată cu Fig. 16 Mina MC-71

întârzietorul pirotehnic(care se prinde la percutor); - piuliţa pentru fixare la tubul portcapsă al percutorului; - încărcătura cumulativă TNT turnat: - 5,100 kg; - ansmblul percutor PAP-2; - detonatorul intermediar TN presat: - 0,225 kg; Caracteristici: - dimensiunile minei: - diametrul: max. – 260 mm; - înălţimea - 350 mm; - masa minei: - 8,200 kg.

Art. 27 Minele antiblindat improvizate sunt prezentate întabelul următor: Tabelul nr.7 Denumirea, Descrierea şi principalele caracteristici tacticoTipul, tehnice Schema minei 1) Mine antiblindat cu Compunere: acţionare mecanică - corpul minei –poate fi din lemn, tablă sau plastic; - încărcătura de luptă : - calupuri TNT: 8-10 kg; - amestecuri explozive; - proiectile sau bombe . - sistem de iniţiere: - capse detonante şi percutoare din înzestrare sau improvizate cu acţionare la apăsare sau la tracţiune: - mine antipersonal din Fig. 18 Mina cu înzestrare sau improvizate cu acţionare la apăsare acţionare mecanică 311 Fig. 19 Mină antiblindat dintr-un proiectil şi două mine

la care se adaugă elemente de mărire a rezistenţei minei la apăsare; - încărcătura de iniţiere la minele cu încărcătura explozivă formată din proiectile: - calibrul până la 100 mm: - 0,4-0,5 kg; - calibrul 100-200 mm: - 1 kg; - calibrul 200-400 mm: - 2-3 kg.

2) Mine improvizate pentru Se folosesc de regulă în puncte obligate de trecere lupta vânătorilor de . blindate a) Barierele de mine (fig.20): - pot fi confecţionate din 2-4 mine antiblindate din înzestrare legate între ele la o distanţă de 4060 cm. b) Încărcături concentrate (fig. 21)de exploziv care se aruncă pe blindat în locurile vulnerabile, iniţiate Fig. 20 Bariere de prin mijloace pirotehnice sau mecanice. mine Compunere: - corpul minei – cutii din metal, lemn, material plastic, carton sau în săculeţi; - sistemul de iniţiere: mijloace pirotehnice sau mecanice; - sistem de prindere (agăţare): gheară metalică, cârlig c) Mine rampă se dispune în afara căii de acces, perpendicular sau paralel cu aceasta. Fig. 21 Încărcături Compunere : concentrate de - corpul minei: se confecţionează din două exploziv scânduri (capac şi bază); - lungimea scândurilor, în principiu, este de 3 m - lăţimea scândurilor este de 20…25 cm şi grosimea de 3 cm; - încărcătura de luptă - pe scândura de bază se aşează 3..4 încărcături concentrate de exploziv de minimum 8 kg; - sistemul de iniţiere : câte două percutoare PU cu capse detonante CD-2 sau CD-5 pentru fiecare încărcătură; c) Mine glisoare (fig. 22) care se trag manual sub Fig. 22 Mina şenilă blindatului sau sunt aduse prin diferite glisoare sisteme în contact cu blindatul . 312

Compunere: - corpul minei-se confecţionează din scândură cu grosimea de 2..3 cm; - încărcătura de luptă: min. 8 kg ; - sistemul de iniţiere: 1…2 percutoare cu acţionare la apăsare cu capse detonante; - accesorii: cuie, sârmă. NOTĂ: - minele glisoare se leagă între ele cu frânghii (cablu) la distanţă de 0,50…0,60 m una de alta; - se manevrează de 1..2 luptători, din gropi dispuse în exteriorul drumului fiind trase perpendicular pe drum. 3)Mina improvizată electrică

antiblindat Compunere: cu acţionare - corpul minei –din lemn; - încărcătura de luptă: - mina antiblindat din înzestrare; - încărcătura TNT: - 8-9 kg . - sistem de iniţiere : capsă electrică şi contactor mecanic; - sursa de alimentare: baterii; - accesorii: cabluri electrice, contacte electrice, cuie, sârmă.

Art. 28 Minele antipersonal din înzestrare sunt prezentate în tabelul următor: Tabelul nr.8 Denumirea Factorul de acţionare Descrierea si principalele caracteristici tacticoTipul tehnice Figura minei 1) Mina antipersonal cu Descriere: mina cu greutate redusă, corp greutate redusă MAI-GR1 cilindric, învelit în cauciuc. Acţionare la apăsare: Compunere: 5-25kgf - corpul minei: - capac de protectie; - capac; - carcasa inferioară; - carcasa superioară; - port percutor. - mecanism de percuţie cu arc: - corp de armare (stânga ,dreapta); - buton de acţionare. - capsa detonantă tip DMAI-GR1; Fig. 23 Mina - încărcătura de luptă din TNT presat: - 0,045 kg; antipersonal 313 cu greutate

Caracteristici: - dimensiunile minei: - diametrul: - 70 mm; - înălţimea: - 32 mm. - masa minei: - 0,100 kg. 2) Mina antipersonal cu Descriere: formă de disc, corp din bachelită greutate redusă neagră MAI-GR2 S.Z. Compunere: Acţionare la apăsare: - corpul minei: 5-25kgf. - capac; - inel de strângere; - corp; - garnitură corp; - rondea; - mecanismul de percuţie: - arcul percutorului; - cui percutor; - cilindrul de sprijin; - segmenţi; - cilindru de ghidare; - buton de acţionare. - capsa detonantă tip MAI-GR2; - încărcătura de luptă din TNT presat: - 0,045 kg; Fig. 24 Mina Caracteristici: antipersonal cu Figura nr. 24 Mină antiblindat dintr-un proiectil şi două mine - dimensiunile minei: greutate antipersonal - diametrul: - 70 mm; redusă - înălţimea: - 45 mm. MAI-GR2 S.Z. - masa minei: - 0,110 kg. 3)Mina antipersonal cu Tipul percutorului: amorsă. acţiune dirijată MAIAD Tipul capsei: tip CA sau CEA. Dimensiunile minei: Acţionare pirotehnică, - lungime: - 440 mm; electrică - înălţime: - 115 mm; - lăţime: - 260 mm. Încărcătura de luptă din TNT presat: - 12 kg. 4)Mina antipersonal MAI- 6 Descriere: cutie de lemn în formă de penar. Acţionare la apăsare: Compunere: 2,5-3,5kgf. - corpul minei: - capac; - cutie; - articulaţie. - încărcătura de luptă din TNT calup: - 0,200 kg; - capsa detonantă tip CD 2; - percutorul universal PU cu şplint; Caracteristici: - dimensiunile minei: - lungime: - 202 mm; Fig. 25 Mina MAI- 6

314

- înălţime: - 39 mm; - lăţime: - 96 mm. - masa minei: - 0,380 kg. 5)Mina MAI 68 cu / fără Descriere: corp cilindric din bachelită neagră. disc Compunere: Acţionare la apăsare: - corpul minei: 15 – 32 - capacul de apăsare; kgf - elementul de mijloc; - flanşa portcapsă; - locaşul încărcăturii. - percutorul lamelar; - capsa detonantă tip CD 8 R; - încărcătura de luptă din TNT presat: - 0,090 kg. Caracteristici: - dimensiunile minei: - înălţimea: - 78,5 sau 68,5 mm; - diametrul: - 78,5 sau 78,5 mm. Fig. 26 MAI 68 - masa minei: - 0,240 sau 0,230 kg. 6) Mina MAI -75 Descriere: corp în formă de disc din bachelită maron-roşcată Acţionare la apăsare: Compunere: 5-25 - corpul minei: - capacul superior; kgf. - capacul inferior; -flanşă portcapsă. - mecanismul de percuţie cu arc şi came: - cuiul percutor; - arcul percutor; - două came; - butonul de acţionare. - încărcătura de luptă din TNT presat: - 0,120 kg; - capsa detonantă tip CD 8 R; Caracteristici: Fig. 27 Mina MAI - dimensiunile minei: -75 - înălţimea: - 61 mm; - diametrul: - 95 mm. - masa minei: - 0,300 kg. 7) Mina metalică cu schije Descriere: mina antipersonal metalică cu schije. MAI-2 Compunere: Acţionare la tracţiune: - corpul minei (cilindric); 0,5-1,0 - încărcătura de luptă din TNT calup: - 0,075 kg; kgf. - percutorul universal cu şplints PU; - capsa detonantă tip CD 5; Caracteristici: - dimensiunile minei: - lungimea: - 107 mm; - diametrul: - 60 mm. - masa minei: - 1,200 kg. Fig. 28 MAI-2 315

8)Mina antipersonal săritoare cu schije MSS Acţionare: - la apăsare: - 5-25 kgf. - tracţiune: - 2-5 kgf. - electrică: - 0,4 Amperi

Fig. 29 Mina MSS

Descriere: mina antipersonal săritoare cu schije constă din mina incomplet echipată, unul din mecanismele de percuţie sau aprinzătorul pirotehnic (mecanism MPA, mecanism MPT, aprinzător electric AE-MSS) Compunere: - mina incomplet echipată ( corpul minei): - cilindru exterior; - corp din fontă striat; - încărcătura de luptă din TNT presat, 0,300 kg; - flanşă ; - încărcătură de azvârlire din pulbere neagră: 0,04 kg; - percutorul central tip MSS; - dopul central cu garnitură şi mâner de transport; - dopul excentric cu garnitura de etanşare; - garnituri inelare etanşare corp; - rodea etanşare dintre corp şi discul suport al sârmei de tracţiune; - mecanismul de percuţie cu acţionare la apăsare MPA: - corp metalic; - cuiul percutor cu arc; - elemente de acţionare şi etanşare. - mecanismul de percuţie cu acţionare la tracţiune MPT: - corp metalic; - cuiul percutor cu arc; - elemente de acţionare şi etanşare. - aprinzătorul electric AE-MSS: - corp cilindric; - capsa de aprindere electrică; - dop din bachelită. - capsa detonantă MSS; - capsa de aprindere MSS: - corp din duraluminiu; - întârzietorul din pulbere; - căpăcelul cu încărcătura de iniţiere. Caracteristici: - dimensiunile minei: - înălţimea: 135-225 mm; - diametrul: 85 mm. - masa minei: 2,480-2,700 kg. 316

Art 29 Minele antipersonal improvizate sunt prezentate în tabelul următor: Tabelul nr. 9 Denumirea Descrierea si principalele caracteristici tacticoTipul tehnice Schema minei 1) Mine improvizate cu Sunt în principal de tip fugasă. acţionare la apăsare Compunere: - corpul minei: cutii din lemn, metal, plastic; - încărcătura de luptă: 100-200 g TNT sau dinamită; - sistemul de iniţiere: - electric (capsă electrică) cu sursă de alimentare; Fig. 30 Mina cu - mecanic (capsă detonantă CD-2, CD-5 şi acţionare la percutorul universal PU; apăsare - amorsa improvizată: capsă pirotehnică, cartuş, bandă izolatoare. - accesorii: cuie, sârmă, cabluri electrice, contactoare, etc; 2) Mine improvizate cu acţionare la tracţiune Sunt în principal mine cu schije. Compunere: - corpul minei: grenade, proiectile, bombe, cutii metalice sau alte materiale în care s-au încorporat cuie, bucăţi de metal; - încărcătura de luptă (TNT) din: - grenade; - proiectile, bombe; - calupuri de exploziv. Fig. 31 Mină - sistemul de iniţiere: dintr-o grenadă cu - electric – contactor electric improvizat care acţionare la acţionează la întinderea sârmei de plantare a tracţiune minei (fig. nr. 32); - mecanic – percutor universal PU cu şplint “P” şi capsă detonantă (fig. nr. 31).

Fig. 32 Mină cu acţionare la tracţiune pe cale electrică 317

Art. 30 Minele de apă sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul nr.10

Denumirea Factorul de acţionare Descrierea şi principalele caracteristici tacticoTipul tehnice Figura minei 1) Mina de litoral Descriere: mina de litoral antidesant. antidesant MLA Compunere: - corpul minei: Acţionare mecanică la -formă semisferică prevazută cu două guri vârful catargului: 18-26 (una centrală, cu pahar pentru însurubarea kgf. percutorului şi una laterală, pentru încărcarea corpului cu exploziv); De apă (afundată) - placa de lestare; - percutorul cu catarg; - încărcătura de luptă din TNT turnat: - 10,0 kg; - detonatorul intermediar TNT presat: - 0,150 kg; - capsa detonantă specială CD-10; Caracteristici: - dimensiunile minei: - diametrul: - 800 mm; - înălţimea: - 1000 mm. - masa minei: - cu placa de lestare: - 60 kg; - fără placa de lestare: - 21 kg. - adâncimea apei la care se plantează: - 1…2 m. - timpul de dizolvare a pastilei solubile din dispozitivul de siguranţă al percutorului: - la temperatura apei de +30 OC: - 20…30 Fig. 33 Mina 318 MLA

min;

- la temperatura apei de 0OC:

min. - spaţiul antidetonant:

- 50-160 - 6 m.

b) Mina de râu ancorată MRA –80

Compunere: - corpul minei compus din două semisfere metalice sudate între ele; Acţionare mecanică a - ancora cu mecanismul de plantare automată: percutorului la vârful - cilindru metalic; - mâner transport; catargului: 0,4-0,8kgf. - tambur; - cui special; - osie; Plutitoare ancorată - cablu; - suport; - montanţi ; - greutate inelară; - încărcătura de luptă din TNT turnat: - 3,0 kg; - percutor cu catarg în forma de T; Caracteristici: - tipul capsei: specială M 1; - dimensiunile minei: - diametrul: - 280 mm; - înălţimea: - 510 mm. - masa minei: - 15 kg; - adâncimea apei la care se plantează: - 1…12 m. - valoarea maximă a acţiunii apei asupra minei (viteza curentului): 1 m/sec. - timpul de dizolvare a pastilei solubile din dispozitivul de siguranţă al percutorului: - la temperatura apei de +30OC: - 15 min; Fig. 34 Mina MRA – - la temperatura apei de 0OC: - 70 80 min. - spaţiul antidetonant: - 12 m. - afundarea catargului minei: - 0,1-0,3 m. - durata de serviciu a minei la apă: - 6 luni. Art 31 Mine speciale sunt prezentate în tabelul următor: Denumirea Factorul de acţionare Tipul Figura minei

Tabelul nr.11 Descrierea şi principalele caracteristici tacticotehnice

319

1)Mina cu acţionare descărcare MS 3M

la Mina cu acţionare la descărcare este folosită la asigurarea împotriva deplantării minelor antiblindat, precum şi pentru realizarea diferitelor Greutatea sarcinii mine cursă cu acţionare la descărcare. necesare pentru Compunere: instalarea(plantarea) - corpul minei din bachelită: minei: minimum 6 kgf. - locaş orizontal pentru mecanismul de percuţie şi detonator; Mină cu acţiune la - locaş vertical pentru mecanismul descărcare eliberator; - două capace suprapuse (interior şi exterior).

Fig. 35 Mina MS3M

2) Mina de semnalizare acustică şi luminoasă MSAL De semnalizare acustică si luminoasă cu acţionare la tracţiune

- mecanismul eliberator: - arc spiral conic; - tija opritoare; - inel metalic. - mecanismul de percuţie special: - cuiul percutor; - arcul cuiului percutor; - bucşa limitatore din bachelită; - fir metalic tăietor sub formă de cadru; - element metalic de siguranţă (de vară-roşu şi de iarnă-alb). - încărcătura de luptă din TNT presat: - 0,310 kg; - detonatorul cu capsa G2 şi calup de hexogen. Caracteristici: - dimensiunile minei: - înălţimea: - 65 mm; - diametrul: - 110 mm. - masa minei: - 0,630 kg. - masa sarcinii de plantare: - min. 6 kg. - timpul de siguranţă: - cu element metalic pentru vară: - 5-60 min. la temperatură de +45…-5º C; - cu element metalic pentru iarnă: - 300-120 min. la temperatură de 5…-45º C. Descriere: corp cilindric metalic având la partea inferioară trasat un brâu în culoarea semnalului luminos al minei (alb, roşu sau verde). Compunere: - corpul minei: - blocul semnalului prin sunet; - blocul semnalului luminos cu 15 steluţe şi încărcătura de azvârlire din pulbere neagră; - steluţele; - niplul cu capsa specială de aprindere. - ţăruş din lemn 320

- sârmă de tracţiune de 5 m cu carabinieră; - percutor universal (PU). Caracteristici: - dimensiunile minei: - înălţimea: - 278 mm; - diametrul: - 26 mm; - masa minei: - 0,290 kg. - durata de funcţionare a semnalului: - luminos: 10-12 sec; - acustic: 8-10 sec. - înălţimea de aruncare a steluţelor: min. 5 m. - distanţa de observare: - acustic: max. 300 m; - luminos: max. 500 m. 3) Mina cu acţiune Descriere: ansamblu de iniţiere M-14, la care sunt întârziată până la 14 zile legate în paralel 1…40 capse electrice tip CEA, în serie două capse CEA sau un circuit mixt format din 4 ramificaţii a câte 2 capse. Compunere: - ansmblul de iniţiere: - cutie; - contactor electric pe bază de mecanism de ceasornic M-14; - sursa de alimentare; - trusa de accesorii. - încărcătura de luptă se calculează, confecţionează şi aşează conform instrucţiunilor G4; - capse electrice tip CEA. Fig. 36 Mina cu Caracteristici: acţiune întârziată - dimensiunile cutiei ansamblului de iniţiere: până la 14 zile 203 x 153 x 122 mm. - greutatea ansamblului de iniţiere: 3,5 kg(cu baterie). - durata întârzierii: 4 ore …..14 zile. - precizia stabilirii întârzierii : ± 1 oră. - precizia de funcţionare a mecanismului, faţă de durata prestabilită: -6 ore ….2 zile = ±2 ore; -2 zile ….6 zile = ±4 ore; -6 zile …14 zile = ± 6 ore. Art. 32 (1) Minele cursă sunt mine izolate ce se plantează în locuri nebănuite de adversar, însă frecventate de el, legate funcţional de obiecte şi instalaţii ce par inofensive, astfel încât încercarea de schimbare a poziţiei, mediului sau de folosire a acestor obiecte şi instalaţii, să provoace explozia minei. Ele pot fi instalate şi în câmpurile de mine antiblindat şi antipersonal.La baza realizării lor stau în primul rând mijloacele din înzestrarea trupelor combinate cu mijloace şi materiale din zonă, precum şi mijloace şi materiale explozive ce se găsesc în economie. (2) Compunere : a) corpul minei; 321

b) încărcătura de luptă : TNT din minele din înzestrare sau calupuri de TNT şi alţi explozivi; c) sistemul de iniţiere (mecanic, electric, chimic); d) siguranţa de plantare. (3) Cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească minele cursă : a) să fie plasate în locuri frecventate de inamic şi legate de obiecte utile inamicului; b) să fie adaptate obiceiurilor inamicului; c) să fie bine mascate; d) să fie cât mai variate ca sistem de construcţie şi funcţionare; e) să fie simple şi uşor de realizat; f) să ofere siguranţă pe timpul instalării. (4) La confecţionarea şi mai ales la plantarea minelor cursă trebuie să se acorde atenţie măsurilor de siguranţă, folosind în acest scop pionieri cu deprinderi şi experienţă în executarea unor asemenea tipuri de mine. (5) Calitatea şi varietatea minelor cursă depinde în mare măsură de ingeniozitatea şi gradul de instruire a celor ce le realizează.

Fig. 37 Mina cursă instalată într-un câmp de mine antiblindat Art. 33 Din categoria mijloacelor de cercetare, executare a deminării câmpurile de mine fac parte: a) Detectorul de mine tranzistorizat (DT-3); b) Completul de minare – deminare. Art. 34 (1) Detectorul de mine tranzistorizat DT-3 este destinat pentru detectarea minelor metalice şi a celor nemetalice, echipate cu percutoare metalice, îngropate în pământ, zidărie, în zăpada sau sub apă.

(2) Elementele tehnice şi constructive sunt prezentate în tabelul următor: Caracteristici tactico-tehnice  greutatea totală a detectorului DT-3 : 4 kg;  greutatea detectorului pentru lucru : - în poziţia “în picioare”: 2 kg; - în poziţia “culcat”: 1,5 kg; 322

   

Compunere Cadrul de detectare; Blocul oscilatorilor; Butonul de reglaj; Tija; prelungitoare are

 sursa de alimentare: - microacumulator cu tensiunea de 3,8 V sau baterie tip 3-R-12 de 4,5V  durata de funcţionare cu o sursă de alimentare: - cu microacumulator: 40 ore; - cu baterie tip 3-R-12: 200 ore;  durata de încărcare a microacumulatorului: 15 ore;  adâncimea de detectare pentru: - minele antiblindat cu carcasă metalică: 30-35 cm; - mine nemetalice, însa cu percutor metalic (tip PU): 7-8 cm;  temperatura admisă pentru lucru: -30C…+50C;  personal de deservire: 1 pionier;  timpul necesar pentru punerea în funcţiune: 2 min.

o lungime de 49 cm;  Cască;  Sursă de alimentare – formată din trei microacumulatoare sau dintr-o baterie tip 3-R-12;  Sondă -diametrul de 6 mm şi lungimea de 340 mm;  Piesa de etalonare - un disc metalic cu diametrul de 40 mm şi grosimea de 1,5 mm.

Fig. 39 Tija Fig. 38 Detectorul de mine prelungitoare DT-3 Art. 35 (1) Completul de minare-deminare se utilizează în scopul plantării manuale a câmpurilor de mine, cercetării la minare a terenului, deplantării şi neutralizării minelor. (2) Caracteristicile tactico-tehnice ale completului de minaredeminare tip

întreg şi redus sunt prezentate în tabelul următor: CMD tip intreg

Caracteristici

CMD tip redus

Dimensiuni de gabarit ale ambalajului (mm): -lungime: 780 450 lăţime: 490 300 -înălţime: 320 600 Masa totală (kg): 35 20 (3) Elementele componente ale completului de minare-deminare tip întreg şi redus sunt prezentate în tabelul următor: CMD tip Componente CMD tip redus întreg Sfoară de minare tip I (buc): 3 1 323

Derulator mic (buc): 3 Sfoară de minare tip II (buc): 4 1 Derulator mare (buc): 2 Cutie port capse (buc): 6 8 Şplint de siguranţă cu sfoară (buc): 6 Ciocan de cauciuc (buc): 2 Chei speciale (buc): 2 Sac de pânză (buc): 6 6 Planşetă de lemn portabilă (cpl) : 1 Şurubelniţă (buc): 1 1 Detector de mine DT-3 (cpl) : 1 Sondă lungă pt. cercetarea solului (buc): 4 2 Sondă scurtă pentru cercetarea solului (buc): 4 Gheară de pisică cu braţe rabatabile şi şnur 3 1 5x40 (buc.): 2 3 Suport ptr. înfăşurat şnur (buc): 3 Stetoscop medical (buc): 1 1 Steguleţe albe (buc): 20 20 Steguleţe roşii (buc) 20 30 (4) Sfoara de minare tip I. Se găseşte înfăşurată pe un derulator mic. Este compusă dintr-o sfoară de bază cu lungimea de 36 m si 8 sfori scurte, două cu lungimea de 2 m, trei cu lungimea de 3 m şi trei cu lungimea de 4 m.

Fig. 40 Sfoara de minare tip I a) sfoara de bază este compusă din 9 fragmente legate cap la cap prin inele. b) sforile scurte sunt prevăzute la un capăt cu un inel, iar la celălalt capăt cu carabinieră, putând fi prinse în prelungirea sforii de bază sau ca braţe laterale (coordonate) ale acesteia. Este confecţionată din şnur relon cu diametrul de 5 mm şi vopsită alternativ, pe segmente de 1 m, alb-roşu.

324

(5) Sfoara de minare tip II. În complet sunt două sfori de tip II, înfăşurate pe un derulator mare. Sfoara de minare tip II este confecţionată din 12 fragmente de

Fig. 41 Sfoara de minare tip II şnur relon cu diametrul de 5 mm şi lungimea de 4 m şi un fragment cu lungimea de 2 m, legate între ele prin inele. Primul fragment este de 4 m, fiind prevăzut la capătul liber cu inel, iar ultimul fragment este cel de 2 m, fiind prevăzut la capătul liber cu o carabinieră, pentru legarea în prelungire a două sau mai multe sfori de minare. Este vopsită alternativ, pe segmente de 1 m, în alb-roşu. Se foloseşte ca sfoară de bază pentru marcarea câmpurilor de mine, cât şi la delimitarea sectoarelor de minare în cadrul câmpurilor de mine. (6) Şplintul de siguranţă cu sfoară este un splint prevăzut cu o sfoară de 15 m, care serveşte ca siguranţă suplimentară la plantarea minelor antipersonal tip penar cu percutor universal la apăsare. Pe timpul plantării minei, şplintul se pune între capac şi corpul acesteia, împiedicând apăsarea capacului pe şplintul în forma de T al percutorului. După plantarea minei, şplintul de siguranţă se trage cu sfoara de la distanţă. (7) În complet sunt prevăzute două tipuri de chei speciale: 7 a) cheie pentru montarea-demontarea ansamblului percutor P-62 cu care sunt echipate minele MAT-62B, MAT-62A şi MAT-76; b) cheie pentru montarea-demontarea flanşei portcapsă la minele MAI-68. (8) Completul este prevăzut cu două sonde de cercetare: a) Sonda lungă pentru lucru în picioare, este formată din: - tijă metalică cu lungimea de 30 cm; - două elemente prelungitoare din lemn, prevăzute cu manşoane metalice de îmbinat. Elementele prelungitoare sunt vopsite alternativ alb-roşu, în segmente de 20 cm, pentru a fi întrebuinţate şi ca jaloane.

Fig. 42 Sonda lungă demontabilă 325

b) Sonda scurtă pentru lucru în poziţia culcat, este formată dintr-o tijă metalică cu lungimea de 50 cm şi diametrul de 7 mm. La un capăt este ascuţită, iar la celălalt capăt este prevăzută cu mâner.

Fig. 43 Sonda scurtă (9) Gheara de pisică cu braţe rabatabile este un subansamblu metalic cu două perechi de gheare sau cu o pereche de gheare, prevăzut cu un şnur de relon cu diametrul de 5 mm şi lungimea de 40 m. Şnurul se găseşte înfăşurat pe un suport.

Fig. 44 Gheara de pisică cu patru Fig. 45 Gheara de pisică cu două braţe braţe (10) Cârligul cu frânghie se foloseşte pentru scoaterea minelor din locaşul lor, mişcarea din loc a unor obiecte folosite de inamic, sau pentru deschiderea unor uşi, ferestre, zăvoare, etc.

Fig. 46 Cârligul cu frânghie Art. 36 (1) Completul marcare câmpuri de mine si culoare prin câmpuri de mine face parte din categoria mijloacelor pentru marcarea câmpurilor de mine şi a culoarelor şi este destinat pentru marcarea de lungă durată a câmpurilor de mine şi a culoarelor prin acestea, de regulă în afara contactului cu inamicul. (2) Caracteristicile produsului permit utilizarea acestuia în aer liber, pe uscat, în zone cu climat temperat, tropical umed sau tropical uscat. (3) Caracteristici tehnico-tactice: 8 a) asigură marcarea simultană a: - unui câmp de mine cu perimetrul de max. 1000 m; - două culoare prin acest câmp cu lungimea cumulată de max. 200 m; b) personal de deservire: - 6 militari; 326

c) durata medie de instalare: - 75 minute d) masa totală netă: - 115 kg e) masa totală brută: - 193 kg; f) distanţa de vizibilitate a dispozitivelor luminiscenţe: min. 50 m; g) perioadele normale de exploatare; - transport: - 20 000 km; - depozitare: - 15 ani; - păstrare la subunităţi: - 10 ani; - marcare de lungă durată: - 5 ani; - marcare de scurtă durată: - 30 întrebuinţări. (4) Compunere: 9 a) subcomplet de marcare culoare prin câmpuri de mine în lada ,,1”: - panou tip săgeată stânga: 10 buc; - perie noroi: 1 buc; - panou tip săgeată dreapta: 10 buc; - perie spiral: 1 buc; - dispozitiv luminiscent: 25 buc; - levier: 1 buc; - vârf suport: 20 buc; - lavetă: 2 buc; - suport panou săgeată: 20 buc; - burghiu de pământ: 1 - sârmă zincată: 500 ml; - vaselină tehnică: 1 cutie; - ciocan 2 kg: 1 buc; - căpăcel: 2 buc; - cleşte combinat: 1 buc; - mâner burghiu 1 buc. c) Subcomplet de marcare câmpuri de mine în lada ,,2” şi ,,3”, pentru fiecare ladă: - panouri tip triunghi: 25 buc - perie noroi : 1 buc; - vârf suport: 25 buc - perie spiral : 1 buc; - suport panou triunghi: 25 buc - levier : 1 buc; - sârmă zincată: 500 m.l.; - burghiu pământ : 1 buc; - ciocan 2 kg: 1 buc - steguleţe marcare mine : 10 buc; - cleşte combinat: 1 buc - vaselină tehnică : 1 cutie. Art. 37 Mijloacele din dotare pentru executarea culoarelor sunt: a) încărcătura alungită reactivă IAR-3; b) încărcătura alungită (în tub metalic de 2 m) IA-2. Art. 38 (1) Încărcătura alungită reactivă IAR-3 este destinată pentru executarea culoarelor cu lungimea de 50 sau 100 m prin câmpurile de mine. (2) Caracteristici tactico-tehnice: - numărul total de blocuri dintr-un complet: 54 buc; - numărul total al motoarelor reactive: 22 buc; - cantitatea de încărcături ce se realizează dintr-un complet: - cu lungimea de 50 m: 2 buc; - cu lungimea de 100 m: 1 buc; - lungimea unui bloc de bază: 1,95 m; - greutatea unui bloc de bază: - cu motor reactiv: 73 kg; 327

- fără motor reactiv: 36 kg. - greutatea substanţei explozive pe metrul liniar de încărcătură: 8 kg; - greutatea totală a unui complet: - fără ambalaj: 2960 kg; - în ambalaj: 3980 kg. - distanţa de lansare a încărcăturii: 350 m; - lăţimea culoarului rezultat în urma exploziei încărcăturii reactive într-un câmp de mine antiblindat, cu rezistenţa obişnuită la presiunea exploziei: 6 m; - abaterile laterale în deplasarea încărcăturii: max. 15% din distanţa de lansare; - distanţa de împrăştiere a schijelor la explozia încărcăturii: max. 500 m; - personalul necesar pentru montarea încărcăturii: 1+6 pionieri; durată de montare a încărcăturii: 1,5…4,5 ore. (3) Compunere 10a) Blocurile de încărcături (54 buc.) sunt de două tipuri: - blocuri de bază (50 buc.); - blocuri de cap(4 buc.). b) Blocul de bază se compune din trei ţevi metalice cu lungimea de 1,95 m încărcate cu cartuşe de trotil. Distanţa dintre axul longitudinal al două ţevi alăturate este de 225 mm. Un număr de 8 blocuri de bază au încărcături cumulative şi blocuri intermediare pentru transmiterea detonaţiei.

Fig. 47 Bloc de bază c) Blocul de cap este alcătuit din trei ţevi cu încărcătură de exploziv asamblate prin două coliere. Lungimea ţevilor este de 1,25 m. Două din aceste blocuri sunt prevăzute la un capăt cu pinteni în formă de piramidă triunghiulară. d) Motoarele reactive – 4 motoare de cap şi 18 motoare de tracţiune (compuse din camera reactivă cu încărcătura de pulbere, corpul cu instalaţia de aprindere şi capacul cu ajutaje).

328

Fig. 48 Motorul reactiv e) Ansamblul format din instalaţia de dare a focului cu blocul de transmitere a detonaţiei: - instalaţia de dare a focului (tambur metalic, cablu de acţionare şi mecanism de percuţie cu capsă detonantă CD 11R); - blocul de transmitere a detonaţiei (corp cilindric la care sunt sudate trei bucşe încărcate cu TNT; în interiorul corpului cilindric se introduce detonatorul).

Fig. 49 Bloc de transmisie a detonaţiei e) Reţeaua electrică de lansare: - conductorul de distribuţie cu 11 deviaţii; - conductorul principal (60 m); - conductorul de comandă (0,60 m); - sursă electrică (explozor). g) Garnituri de chei (2 simple cu cioc şi 3 chei tubulare).

Fig. 50 Garnituri de chei Art. 39 (1) Încărcătura alungită ( în tub metalic de 2 m) este destinată pentru lărgirea culoarelor din câmpurile de mine antiblindat şi la executarea breşelor prin barajele de sârmă sau alte baraje neexplozive. (2) Elementele tehnice şi constructive sunt prezentate în tabelul următor: Tabelul nr.15 Caracteristici tactico-tehnice Compunere Dimensiunile tubului metalic al încărcăturii:  Tubul metalic; - lungimea: 2030 mm;  19 cartuşe TNT - diametrul exterior: 50 mm; (0,230 kg); Greutatea tubului metalic: 3,050 kg;  Capsa pirotehnică; Numărul cartuşelor de trotil de 0,230 kg care se  Fitil ordinar introduc într-un tub metalic: 19 buc.; (0,25 m); Greutatea încărcăturii de exploziv pe metrul liniar:  Aprinzător 2,300 kg; pirotehnic; 329

Lăţimea culoarului rezultat prin explozia unei încărcături simple aşezată la 0,5 m deasupra solului: - în câmpul de mine antiblindat: 1-1,5 m; - în câmpul de mine antipersonal: 3-5 m; - într-un baraj de sârma: <3 m; Lungimea admisibilă a încărcăturii alungite rezultată din asamblarea mai multor elemente: - încărcătura simplă: 50 m; - încărcătura dublă: 70 m; - încărcătura triplă: <100 m.

Fig. 51 Încărcătura alungită ( în tub metalic de 2m). Art. 40 (1) Distribuitorul – plantator de mine DPM-4 face parte din mijloacele pentru plantarea mecanizată a câmpurilor de mine şi este destinat pentru plantarea îngropată în pământ (zăpadă) şi mascarea sau numai pentru distribuirea la suprafaţa terenului a minelor antitanc în vederea realizării în timp operativ a câmpurilor de mine. (2) Caracteristici tactico-tehnice: a) Tipul minelor ce pot fi plantate: MAT-62A, MAT-62B, MAT-76, MAT-CMS; b) Numărul rândurilor de mine plantate: 1; c) Distanţa dintre mine (pasul de minare) în cadrul unui rând: 4 sau 5,5 m; d) Grosimea stratului de mascare realizat deasupra minei: - în pământ afânat: 4-15 cm; - în pământ cu iarba: 6-10 cm; - în zăpadă: 15-25 cm e) Viteza de lucru (în teren de tărie mijlocie): - pe teren plan: 5 km/h; - în rampe de min. 15% sau pante de max. 10%: 2,5-3 km/h; - la suprafaţa solului: 6-8 km/h; f) Timpul necesar pentru încărcarea containerului cu 200 mine: - echipa de 5 pionieri: 16 min. - echipa de 8 pionieri: 10 min. g) Timp necesar ptr. distribuirea la suprafaţă a 200 mine: 10-25 min. h) Timp necesar pentru trecerea DPM-4 din poziţia de transport în poziţia de lucru şi invers: 1-2 minute; i) Efectivul echipei de deservire, exclusiv conducătorul autovehiculului de tracţiune: - mine amorsate: 5 pionieri; - mine neamorsate: 8 pionieri; j j) Viteza de deplasare: 40-50 km/h; k k) Autovehicul de tracţiune: DAC 665T 330

l) Dimensiuni de gabarit: - lungimea: 5280 mm; - lăţimea: 2020 mm; - înălţimea: 1970 mm. m) Productivitatea în 10 ore de lucru: 800 complete. (3) Compunere: l a) Tren de rulare – 2 roţi cu pneuri montate pe osii independente prin intermediul balansierelor şi a arborilor de torsiune; m b) Cadrul asamblat – pe care se află fixate toate subansamblele de bază ale DPM-ului; n c) Mecanismul de cuplare – roata cu lanţ, solidară cu roata clichetului, clichet cu arc şi scoabă; o e) Mecanismul pentru deblocare: - doua console - roata cu lanţ; - cadrul mobil - sistem de leviere.

p q r s t u v w Fig. 52 Distribuitorul - plantator de mine DPM-4 –vedere laterală x y f) Jgheabul de ghidare, construcţie metalică sudată cu secţiune dreptunghiulară prevăzut cu: - ţeavă de reazem; - ţeavă pentru fixare în poziţie de lucru; - gura de încărcare legată articulat; - căi cu role fixate de traverse; - limitatoare.

331

Fig. 53 Jgheab de ghidare g) Mecanisme de ridicare-coborare: - a jgheabului de ghidare (format din corp, şurub de forţa, bucşă, angrenaj conic, mecanism cu dublu clichet, arbore, mâner); - al lamelelor întoarse (format din tobă cu cablu, mecanism cu clichet, volan). h) Mecanism de evacuare a minelor: - carcasă; - arbore conducător cu bloc culisant; - arbore condus (2 roţi dinţate, 2 culbutoare, 2 perechi de gheare, tacheţi). i) Mecanism de armare compus din: cadru, camă, bucşă suport. j) Dispozitiv de mascare : - plug cu două brăzdare; - două schiuri de reazem unite cu un balansier; - două dispozitive de strângere; - două lame întoarse. k) Transmisia: cu lanţ şi arbori cardanici; l) Sistemul de comandă – pentru conectarea sau deconectarea cuplajului conic de fricţiune al transmisiei; m) Ambreiajul; n) Instalaţia de plantare (plug şi cormane inverse); o) Instalaţia electrică: - 2 lampi triple; - circuite electrice; - claxon; - priză. p) Containerul pentru mine. (4)Reguli de exploatare; întreţinerea tehnică zilnică sunt prezentate în tabelul următor: Tabelul nr.16 Când se execută Ce se controlează Ce se execută întreţinerea În zilele în care - presiunea în pneuri (3-3,5 - curăţirea de praf şi 2 se lucrează cu kgf/cm ); noroi, spălarea cu jet distribuitorul- starea anvelopelor, a de apă a tuturor plantator, dispozitivului de remorcare şi a mecanis-melor, după tuturor legăturilor (îmbinărilor); acordându-se o atenţie terminarea - fixarea roţilor, a jgheaburilor de deosebită lucrului ghidare şi a tuturor mecanismelor; mecanismului pentru - funcţionarea jgheaburilor şi deblocare şi instalaţiei gradul de întindere al transmisiilor cu de plantare; lanţ; - ungerea cu un - funcţionarea mecanismului de strat subţire de deblocare, prin coborârea şi ridicarea unsoare consistentă, a manuală de câteva ori a ramei tuturor părţilor 332

nevopsite (căile cu mobile; role, dacă este - deplasarea liberă a minelor pe necesar, se spală în jgheab şi în dispozitivul cu plug; motorină, apoi în ulei şi - funcţionarea semnalului “stop” şi se ung cu unsoare a semnalului acustic (sonor). consistentă). Formarea deprinderilor în lucrul cu minele antiblindate Art. 51 Pentru plantarea minelor antiblindate în principiu se execută operaţiunile prezentate în tabelul următor:

Tabelul nr.31

Operaţiuni pentru deplantare (neutralizare)

Operaţiuni pentru plantare  Alegerea locului: - nu se plantează în adâncituri sau făgaşe ; - nu se plantează in apropierea buturugilor sau bolovanilor.  Săparea (pregătirea) locaşului: - trasarea; - scoaterea stratului de mascare; - săparea locaşului.  Asezarea minei în locaş;  Amorsarea ( se execută funcţie de particularităţile fiecarei mine);  Mascarea: - acoperirea minei cu pământ vegetal; - aşezarea stratului vegetal; - strângerea pământului rămas şi îndepărtarea sa.

 Se deplantează numai minele a căror construcţie este cunoscută;  Minele cu construcţie necunoscută se distrug;  Operaţiuni pentru deplantare /neutralizare: - îndepărtarea stratului de mascare; - aspectarea vizuală a minei; - verificarea asigurării la deplantare; deşurubarea percutorului (ansamblului percutor); - scoaterea minei din locaş

Fig. 57 Schema plantării minei antişenilă în teren moale,

Fig. 58 Pregătirea stratului de mascare la plantarea minei în 333

acoperit cu iarbă teren moale acoperit cu iarbă Art. 52 Plantarea / deplantarea manuală a minelor MAT 62A , 62B şi MAT-76 se face respectând următoarele operaţiuni: Operaţiuni deplantare-neutralizare Operaţiuni pentru plantare Amorsarea parţială – se execută înainte de transportarea minelor la locul de plantare. Operaţiunile de amorsare parţială sunt: a) scoaterea minei din lada de ambalaj; b) examinarea minei, urmărindu-se să nu prezinte defecţiuni mecanice ale carcasei sau capacului, fisuri, deformări etc. c) deşurubarea capacului de depozitare (capacele de depozitare demontate se păstrează în lada de ambalaj, pentru a putea fi folosite în cazul reintroducerii minelor în depozit) cu ajutorul cheii de strângere, verificându-se ca detonatorul intermediar să fie montat corect, iar garnitura de cauciuc să se găsească în locasul sau din interiorul paharului. Amorsarea totală – se execută la locul de plantare şi constă în trecerea percutorului din poziţia înclinată în poziţia verticală (de funcţionare). Toate operaţiunile de amorsare se execută de către un singur pionier, pe o platforma de lucru situată la cel puţin 50 m de locul unde se găsesc depozitate minele neamorsate. Plantarea – se execută îngropat sau la suprafaţa terenului - îngropat – conform art. 50.

334

Deplantarea constă în deşurubarea ansamblului percutor P- 62 şi trecerea percutorului din poziţia verticală (de funcţionare) în poziţia înclinat (de transport) cu scoaterea capsei CD-11R. Operaţiunile pentru deplantare se execută în următoarea succesiune: a) scoaterea manuală a brazdei (startului de mascare) de pe mina, fără a se apăsa pe capacul ansamblului percutor; b) prinderea la mânerul minei a ghearei de pisică prevăzută cu sfoară şi scoaterea minei din locaş cu ajutorul acestei sfori, trăgându-se de la distanţa de 25-30 m de către un pionier adăpostit (mina neasigurată la deplantare nu va exploda); c) examinarea cu atenţie a capacului de apăsare, care nu trebuie să prezinte fisuri, deteriorări: d) deşurubarea ansamblului percutor cu ajutorul cheii de mine; e) introducerea distanţierului în degajarea din corpul percutorului; f) deşurubarea cu atenţie a capsei CD-11R (percutorul fiind asigurat); g) introducerea capsei CD-11R în ambalaj; h) trecerea percutorului P-62 în poziţia înclinată (de transport); i) curăţirea de pământ a minei şi a ansamblului percutor P-62. Nu se vor neutraliza minele care prezintă fisuri, deformări etc. la capacul de apăsare sau la partea superioară, precum şi minele asigurate împotriva deplantării; în aceste situaţii, minele antiblindat

vor fi distruse pe locul de plantare, cu ajutorul unei încărcături de trotil de 100-200 g, aşezate alături de mină sau pe aceasta. Art. 53 Plantarea mecanizată a minelor MAT 62A şi 62B se face

respectând următoarele operaţiuni: Operaţiuni pentru plantare Amorsarea corectă a minelor antiblindat de către mecanismul de schimbare a poziţiei percutorului al DPM, este necesar ca înainte de începerea plantării să se execute reglarea corespunzătoare a mecanismului de schimbare: a) se reglează distanţa de la rolele jgheabului până la paharul-piston prin scoaterea sau adăugarea unor şaibe; b) se verifică funcţionarea mecanismului de schimbare, iar dacă se constată o neconcordanţă între poziţia paharuluipiston şi mişcarea bolţurilor se execută următoarele operaţiuni: - se scoate roata de lanţ; - se scoate lanţul de pe roata superioară; - se deplasează DPM -ul până când cele două perechi de bolţuri ajung la acelaşi nivel; - se împinge manual paharul în poziţia maximă inferioară fixându-se cama în mod corespunzător; - se montează lanţul şi roata de lanţ - se verifică funcţionarea mecanismului de schimbarea a poziţiei percutorului. Operaţiuni pentru plantarea mecanizată: a) punerea în funcţiune a DPM şi reglarea pătrunderii plugului la adâncimea de săpare necesară; b) scoaterea manuală a siguranţelor de transport de la mine; c) alimentarea cu mine a jgheabului DPM; d) urmărirea deplasării pe jgheab a minelor, a funcţionării mecanismului de schimbare şi a calităţii mascării.

Operţaiuni pentru deplantareneutralizare Deplantarea se execută ca la procedeul manual

Art. 54 Plantarea manuală a minei MC – 71 se face respectând

următoarele operaţiuni: Operaţiuni pentru deplantareneutralizare

Operaţiuni pentru plantare

Amorsarea începe cu verificarea Minele neasigurate împotriva deplantării atentă a elementelor componente, pot fi deplantate după examinarea 335

interzicându-se amorsarea minelor ale căror elemente prezintă defecţiuni. Pentru amorsare se execută următoarele operaţiuni: a) se sapă locaşul încărcăturii cumulative; b) se fixează în sol ţăruşul de plantare în plăcuţa căruia se înfiletează percutorul fără catarg, având montată siguranţa de plantare; c) se introduce în locaşul din detonatorul intermediar capsa detonantă de la capătul amorsei detonante cu întârziere şi se fixează prin înşurubare; d) se aşează încărcatura cumulativă în locaşul său şi se fixează prin umplere cu pământ; e) se acoperă cu pământ, se maschează şi se fixează catargul, după care se înfiletează la tubul portcapsă al percutorului capsa detonantă cu întârziere de la celălalt capăt al amorsei detonante; f) scoaterea siguranţei de plantare, prin tragere de cablul fixat la furca de siguranţă, de la 25-30 m; Plantarea se execută numai manual. La plantare se ţine cont de următoarele: a) distanţa minimă dintre mine 4 m; b) stratul de mascare nu trebuie să depăşească grosimea de 5 cm; c) în terenuri slabe se tasează peretele de fund al locaşului, pentru a se evita afundarea încărcăturii cumulative în sarcina care poate deregla amorsa detonantă; d) se va evita plantarea minei în gropi

acestora pe locul de plantare. Operaţiunile de deplantare constau în: a) îndepărtarea stratului de mascare din jurul percutorului şi desprinderea amorsei detonante de la percutor (operaţiunea se execută în poziţia culcat, cu mâinile întinse şi fără a atinge catargul cu mâinile, cu arma sau cu alte obiecte); b) deblocarea catargului prin desfacerea şurubului de fixare şi scoaterea acestuia prin răsucire uşoară în jurul axei sale concomitent cu ridicarea pe verticală; c) îndepărtarea stratului de mascare şi scoaterea pământului de umplutură din jurul încărcăturii cumulative, după care se desprinde amorsa detonantă; d) scoaterea încărcăturii cumulative din locaşul său; e) deşurubarea percutorului din plăcuţa ţăruşului de plantare şi apoi scoaterea ţăruşului.

336

sau în şanţuri, unde podeaua vehiculului blindat ce urmează a fi distrus s-ar putea găsi la o distanţa mai mare de 0,5 m faţă de sol; e) locul de plantare trebuie astfel ales încât vehiculul de distrus să întâlnească mai întâi încărcătura cumulativă şi apoi ansamblul percutor PAP-2.

Fig. 58 Plantarea manuală a minei MC -71 Art. 55 Plantarea manuală a minei MAT-CMS se face respectând

următoarele operaţiuni: Operaţiuni pentru deplantare

Operaţiuni pentru plantare Amorsarea parţială – se face la locul de plantare sau la depozit. Presupune executarea următoarelor operaţiuni: a) examinarea minei, urmărindu-se să nu prezinte defecţiuni 337

Este preferabilă distrugerea minei cu ajutorul unei încărcături de exploziv (TNT).

mecanice ale carcasei; b) deşurubarea, cu cheia specială şi scoaterea capacului locaşului pentru BSA, verificându-se existenţa şi starea garniturii de etanşare; c) introducerea BSA în locaşul său din focosul minei şi a jackului în mufa corespunzătoare; d) rotirea dispozitivului de siguranţă - armare din poziţia “O” în poziţia “V” (durata totală de menţinere în poziţia ,,V” nu trebuie să depăşească 2 minute); mina se admite la plantare numai dacă LED -ul pâlpâie; e) rotirea dispozitivului de siguranţă-armare în poziţia “O”; f) închiderea etanşă a locaşului pentru BSA; g) introducerea minei în lada de ambalaj. Amorsarea totală - se face pe locul de plantare. Operaţiunile necesare sunt următoarele: a) deşurubarea capacului locaşului pentru BSA; b) stabilirea modului de lucru a minei (“M” – magnetic sau “MS” – magneto-seismic) prin trecerea comutatorului basculant în poziţia necesară; c) stabilirea stărilor de asigurare a minei prin trecerea fişelor de poziţia de transport pe poziţia “AS.DEM” şi “AS.DEPL”; dacă mina urmează să fie plantat fără asigurări, atunci fişele se predau conducătorului activităţii de minare; d) închiderea etanşă a locaşului pentru BSA; e) scoaterea capacului locaşului pentru DEIDD din carcasa inferioară; f) scoaterea DEIDD din cutia de ambalaj şi introducerea acestuia în mină; g) închiderea etanşă a locaşului pentru DEIDD. Armarea – se execută manual ,în locaşul de plantare sau pe platforma maşinii care tractează DPM -ul. Operaţiunile de armare sunt următoarele: a) rotirea dispozitivului de siguranţă-armare din poziţia “O” în pozitia ,,V” şi verificarea stării LED-ului, care trebuie să pâlpâie; b) la mina admisă pentru plantare nu se trage şi nu se roteşte dispozitivul de armare din poziţia ,,V” în poziţia ,,A”; 338

c) la mina care nu este admisă pentru plantare se roteşte dispozitivul de armare din pozitia ,,V” in pozitia “O”, mina urmând a se returna la depozit sau a se distruge; d) punerea în stare de funcţionare a acumulatorilor tip AZ-1,5: - control şi verificare; - umplerea şi îmbibarea cu electrolit; - formarea acumulatorilor. Plantarea: a) mina se plantează în locaşuri (adâncimea de 18…20 cm) astfel ca stratul de mascare, care nu trebuie să depăşească grosimea de 5 cm, să fie la nivelul suprafeţei terenului (se va evita plantarea minei în gropi sau şanţuri); b)se bătătoreşte bine fundul locaşului pentru a asigura orizontalitatea minei; c) se introduce în locaş mina amorsată total, iar golul rămas în jurul ei se umple cu pământ care se bătătoreşte; d) se execută armarea minei; după armare, se scoate mânerul dispozitivului de siguranţă-armare şi se predă comandantului de pluton; e) se maschează mina. Art. 56 Plantarea mecanizată a minei MAT-

CMS

se face

respectând următoarele operaţiuni: Operaţiuni pentru deplantare

Operaţiuni pentru plantare Pentru plantarea mecanizată, mina trebuie să fie amorsată total. Pregătirea pentru lucru a DPM presupune următoarele particularităţi: a) limitatoarele mobile şi plăcuţele suplimentare de pe pereţii laterali ai jgheabului se montează în poziţie superioară; b) limitatoarele şi cornierele suplimentare de pe pereţii laterali ai plugului se demontează (nu se utilizează); c) mecanismul de schimbare a poziţiei percutorului (pentru mine echipate cu percutoare P-62) se roteşte cu 90 grade şi se fixează în aceeaşi poziţie cu ajutorul buloanelor; În toate situaţiile de oprire a evacuării minei, minele armate aflate pe caroseria autovehiculului, în DPM sau la mai puţin de 2 m de acesta trebuie scoase, în mai puţin de 4 minute de la armare, de sub acţiunea posibilă a factorilor magneto-seismici determinaţi de chiar procesul plantării şi îndepărtate de ansamblul autovehicul-DPM la 339

Este preferabilă distrugerea minei cu ajutorul unei încărcături de exploziv (TNT).

o distanţă de siguranţă de minim 4 m. N) Formarea deprinderilor în lucrul cu minele de apă Art. 65 Plantarea manuală a minei de litoral antidesant MLA se face respectând următoarele operaţiuni: Tabelul nr.32 Operaţiuni pentru deplantareOperaţiuni pentru plantare neutralizare Mina de litoral antidesant poate fi  Amorsarea Mina de litoral antidesant se neutralizată numai dacă în dispozitivul amorsează pe mal, în care scop se de siguranţă pastila solubilă este întreagă. Neutalizarea minei în execută: această situaţie se face în următoarea a) aşezarea plăcii de lestare pe succesiune: pământ cu a) se îndreaptă cu mâna şplintul de la ghearele în jos; catarg, după care acesta se scoate din b) prinderea corpului minei de placă; orificiul bucşei catargului; c) deşurubarea, cu ajutorul cheii, a b) se deşurubează catargul ţinând cu dopului din mâna bucşa acestuia; gura centrală; c) se deşurubează percutorul din d) deşurubarea capacului corpul minei, folosind cheia; dispozitivului de siguranţă, scoaterea bucşei cu capsa, d) se deşurubează capsa specială verificarea mersului liber al tijei în tubul de aramă prin apăsarea cu degetul mare pe capătul tijei; dacă tija nu intră liber în tub, folosirea percutorului este interzisă; introducerea pastilei solubile în capac şi înşurubarea până la refuz în corpul percutorului; pentru evitarea umezirii pastilei CD-10 din percutor, după care se solubile scoaterea acestora din înşurubează în bucşa metalică; ambalaj se face cu puţin timp înainte e) se desface de la percutor capacul de instalarea lor în mină; dispozitivului de siguranţă, se scoate e) deşurubarea capsei speciale CD-10 pastila solubilă, se aşează bucşa cu din bucşă capsa CD-10, se înşurubează capacul şi înşurubarea în orificiul de la capătul la percutor, apoi percutorul se aşează inferior al tubului port-capsă; în cutia de ambalaj; f) verificarea corectitudinii înşurubării f) se înşurubează dopul la gura de capsei; umplere a corpului minei, se desprinde g) înşurubarea percutorului în gura corpul minei de placă, după care centrală de aceasta se aşează în ladă. umplere a corpului minei şi La o altă amorsare a minelor, etanşeizarea acesteia cu prin întrebuinţarea pastilelor solubile strângerea garniturii de piele; care au fost folosite anterior este h) înşurubarea catargului la capătul interzisă. superior 340

filetat al contratijei , până la strângerea garniturii de cauciuc ; introducerea şplintului îndoindu-se capătul drept al acestuia; este interzisă folosirea cheii pentru înşurubarea catargului; Art. 66 Plantarea manuală a minei de râu ancorată MRA-80 se face respectând următoarele operaţiuni: Operaţiuni pentru Operaţiuni pentru plantare deplantare-neutralizare  Amorsarea se face pe mal, înainte de  Apropierea de minele îmbarcarea lor pe mijloacele plutitoare sau chiar plantate în apă, pe acestea înainte de lansarea minelor în apă. neutralizarea sau Amorsarea constă în: deplantarea lor cu mâna a) deşurubarea dopului din orificiul filetat al este interzisă. corpului minei;  Deminarea suprafeţelor b) scoaterea percutorului din ambalaj şi al din cursul de apă unde sunt căpăcelului de cauciuc, controlul existenţei plantate MRA-80 se face şplintului de siguranţă, deşurubarea capacului şi prin dragare cu ajutorul scoaterea garniturii superioare de carton; cablului care rulează pe c) introducerea siguranţei solubile în locul troliu. calupului din lemn, punerea garniturii de protecţie  Dragarea se face în din carton, înşurubarea capacului şi îmbrăcarea partea către mal , până ce căpăcelului din cauciuc pe percutor; acestea explodează; minele d) introducerea percutorului şi înşurubarea în rămase neexplodate se orificiul filetat al minei, la început cu mâna , iar distrug cu exploziv. apoi cu cheia până la strângerea completă a Pe timpul dragării, tragerea garniturii de cauciuc aflată sub brâul percutorului; cablului se face dintr-un e) scoaterea căpăcelului de cauciuc, instalarea adăpost de pe mal. catargului pe capul percutorului - astfel încât clichetul să intre în tăietura inelară a capului percutorului – după care se trage cu mâna pentru a se controla dacă tija catargului este bine prinsă.  Plantarea în apă a minei se execută astfel: a) se scoate şplintul de siguranţă din percutor şi cuiul special din ancoră; b) se apucă mina şi menţinând fundul ancorei cu mâinile se lasă mina cu ancora în jos. Când adâncimea apei este mai mică de 1,5 m, mina se coboară cu atenţie în apă. Pe timpul plantării minelor, până la coborârea lor în apă, desprinderea fundului ancorei şi a greutăţii inelare este interzisă. Art. 71 Folosirea încărcăturilor concentrate se face conform tabelului următor: 341

Tabelul nr. 33 Operaţiuni

Lucrarea

a)Explodarea încărcăturilor Explodarea încărcăturilor aşezate pe suporţi aşezate pe suporţi. presupune următoarele operaţiuni: a) confecţionarea suporţilor (trepied , capră sau ţăruşi cu înălţimea de 0,9…1,0 m) pe o platforma la o distanţă de 50…100 m de câmpul de mine; b) confecţionarea încărcăturilor şi amorselor (dispozitivului electric) -pe platorme separate c) aşezarea suporţilor deasupra minelor şi fixarea încărcăturior pe suporţi; d) realizarea dispozitivelor de dare a focului Fig. 62 (pirotehnice sau electrice); Executarea e) explodarea încărcăturilor. culoarelor prin Se pot folosi şi mine antiblindat în locul explodarea încărcăturilor concentrate explodarea acestora încărcăturilor realizându-se atât pe cale pirotehnică cât şi pe aşezate pe suporţi. cale electrică. b)Explodarea încărcăturilor Explodarea încărcăturilor aşezate deasupra aşezate direct pe mine. minelor presupune: a) aşezarea pe fiecare mina descoperită(în cazul minelor antipersonal –se aşază lângă fiecare mina ) a unui calup de TNT de 200..400 g; b) unirea încărcăturilor aşezate deasupra minelor cu fitil detonant. care la rândul lor se unesc la un fitil detonant principal; c) explodarea încărcăturilor.

Fig. 63 Executarea culoarelor prin explodarea încărcăturilor aşezate direct pe mine Acţiunea pionierului în cadrul echipei pentru executarea câmpurilor de mine manual. 342

Art. 90 Plantarea câmpurilor de mine (de fixare) cu rânduri singulare şi cu cuiburi de mine pe rând, fără M.E.A.( margine exterioară asimetrică) se execută astfel: (1)Plantarea unui câmp de mine se încredinţează, de regulă, unui pluton de pionieri. Fiecărei grupe din cadrul plutonului i se repartizează plantarea unuia sau mai multor rânduri de mine sau plantarea minelor într-un sector de minare. (2)Pentru plantarea minelor se foloseşte sfoara de minare tip II. Grupa se organizează în doua echipe de pionieri, astfel: a)echipa nr.1 formată din pionierii nr.1, 2, 3 şi 4; b)echipa nr.2 formată din pionierii nr. 5 şi 6. (3)La comanda comandantului de pluton de plantare a minelor, comandantul de grupă execută următoarele activităţi: a)întinde sfoara de minare împreună cu echipa nr.2, o fixează la teren cu ţăruşi şi măsoară distanţele şi azimuturile pe fiecare direcţie; b)se dispune la capatul A1 împreună cu echipa nr.1 cu mine antiblindat şi mine antipersonal (pentru plantarea în cuiburi); c)înaintează pe direcţia sforii până în dreptul puctului unde va fi plantată mina antiblindat (cuibul de mine), se opreste si pionierul nr. 4 lasa mina jos; d)se continuă deplasarea până se aşază ultima mină antiblindat jos de către pionierul nr.4, care se întoarce la prima mină şi aşază minele AP înaintea minei centrale, dispuse în linie paralel cu LCF(linia centrală a fâşiei); e)se procedează la fel şi pentru ceilalţi pionieri din echipă, se sapă gropile pentru mine iar la terminare se iese prin capătul opus direcţiei de minare; f)se introduc minele în locaşuri, se amorsează şi se maschează de către echipa nr.2 la distanţa de siguranţă de 10 m între ei şi la 25 m distanţă de ceilalţi pionieri din echipa nr.1; g)încarcă pământul rămas în saci, îl transportă până la LCF, de unde va fi cărat de către pionierii din echipa nr.1 până în afara câmpului de minare; h)se strânge sfoara de minare de către comandantul grupei împreună cu pionierii din echipa nr.2; i)se mută sfoara în alt sector de minare şi se continuă în acelaşi mod până se realizează câmpul de mine;

343

j)se trece la completarea FCM.(formularul câmpului de mine).

15m

gard imprejmuire fata

2 2

4 4 3

2 2

34 3 Gr1 2 2 2

A1

Pi4

4

Gr3 C1

1

2 2

Pi2

5 >2

Pi4

2

Pi2 4

4

4

4

Pi2

1

4

4

B2

>25 2

2 2

2

A2

Pi1

PSD

Pi3

2 2

3

min 15

>10 2 4

3 4

2 2

>25

min 15

B1

3

2 2

4

>10

min 15

Gr2

4 3 4 3 2 2 Pi4

4 PSD

>10

22

4

2 2

G C2

Gard imprejmuire spate

min 15

2 2

min 15

Pi3

Pi3

N

PSD

Pi1

Fig. 66 Câmp de mine (de fixare) cu fâşii minate, cuiburi de mine şi rânduri singulare Acţiunea pionierului în cadrul echipei (grupei) pentru verificarea la minare a barajelor de mine şi verificarea la minare a terenului Art. 92 Acţiunea pionierului pentru verificarea la minare a barajelor explozive şi verificarea la minare a terenului cuprinde: Lucrarea Operaţiuni a)Verificarea la minare a barajelor explozive prin procedeul examinării nemijlocite

Organizarea grupei : 3 echipe x 2 pionieri Echipa nr.1 : - pionierul nr.1 cu detector sau sonda scurtă şi o bandă alb-roşu; - pionierul nr. 2 cu detector sau sonda scurtă şi o bandă alb-roşu. Echipa nr. 2: - pionierul nr.1 cu sonda scurtă şi bandă alb –roşu; - pionierul nr. 2 cu sonda scurtă si bandă alb-roşu. 344

Echipa nr. 3: - pionierul nr.1 cu sonda scurtă şi bandă alb –roşu; - pionierul nr. 2 cu sonda scurtă şi bandă alb-roşu. Mod de lucru : - echipa nr.1 se deplasează pe direcţia stabilită şi cercetează o fâşie de 3 m lăţime, trăgând după ei benzile alb-roşu; - echipa nr. 2 si 3 se deplaseză înapoia echipei nr.1, eşalonate stânga –dreapta , orientându-se după benzile echipei nr.1 şi verifică fiecare câte o fâşie de 3 m ; ambele echipe trag câte o bandă alb-roşu (pionierii din exterior); - la descoperirea următoarelor mine de oricare dintre echipe , aceştia prind de banda de ax ,fixată de comandantul grupei, în dreptul minei descoperite câte o tăbliţă cu numărul pionierului care a descoperit –o mina; - echipa nr. 1 marcheză minele descoperite cu steguleţe albe; deplasarea pentru înapoiere se face numai de-a lungul benzii de ax.

Fig. 71 Modul de acţiune al echipelor345 în cadrul grupei pentru cercetarea unui câmp de mine prin procedeeul examinării

b)Verificarea la minare a terenului prin procedeul culoarelor paralele

Organizarea grupei : se împarte pe numere cu soţ şi fără soţ( în afară de Pi. cu detectorul ) Modul de lucru : - -pe terenul ce urmează a fi cercetat se execută o reţea de culoare. Se execută mai multe culoare principale cu lăţimea de 6..8 m, care constituie aliniamentul de unde subunitatea începe cercetarea şi apoi deminarea; - -paralel şi perpendicular pe culoarul principal se execută culoare ajutatoare late de 4…5 m şi la 160…200m distanţă unul de altul ; - culoarele principale şi ajutătoare se marchează la fiecare 20…25 m cu jaloane şi se numerotează ,numerele fiecărui culoar înscriindu-se pe indicatoare instalate la intersecţiile culoarelor. - Pentru executarea culoarului principal sau a două culoare ajutătoare se destină de regulă o grupă de pionieri ,iar lucrările se desfăşoară în ordinea următoare : - 2…4 Pi., în funcţie de lăţimea culoarului , deplasându-se eşalonat la 25…30 m, verifică fiecare , cu ajutorul sondelor fâşii de teren de 2…2,5 m laţime; - 1…2 Pi. cu detectoare ,deplasându-se la 25…30 m în urma pionierilor din faţă verifică a doua oară întregul culoar; - 1…2 Pi. marchează culoarul executat; Pentru cercetarea la minare prin procedeul culoarelor paralele se execută urmatoarele operaţiuni: - fiecărui pionier i se indică direcţia de deplasare după reperele stabilite din timp si aflate pe culoarul opus; - numerele fără soţ verifică câte o fâşie de 2..2,5 m; - când numerele fără soţ ajung la 20…25 m depărtare de culoarul principal, încep cercetarea numerele cu soţ. c)Verificarea la minare prin Fiecărei grupe i se repartizează un sector de procedeul culoarelor teren ,având frontul de 300…400 m şi adâncimea sinusoidale până la culoarul opus. - fiecărui pionier i se repartizeză o fâşie (celulă) de minimum 50 m lăţime; - la început fiecare pionier execută un culoar de 2…5 m lăţime de-a lungul limitei din stânga fâşiei sale concomitent instalează pe limita steguleţe la fiecare 25…30 m ,apoi execută un culoar de aceeaşi lăţime prin mijlocul fâşiei (celulei); Fig. execută 72 Cercetarea la - apoi în fâşiile respective culoare minare prin procedeul cu traseul sinusoidal; culoarelor paralele - pentru realizarea traseului sinusoidal pionierii se orientează după steguleţele fixate pe culoarele din limitele fâşiei.

346

Figu

347

Acţiunea pionierului în cadrul echipei (grupei) pentru executarea culoarelor prin barajele de mine antiblindat. Art. 93 (1) Acţiunea pionierului pentru executarea manuală a culoarelor prin barajele de mine antiblindat. Lucrarea Operaţiuni Procedeul Organizarea grupei: 1+9 Pi manual 3 echipe x 3 Pi. (Pi. nr. 1 cu sonde ,Pi.nr.3 cu detector). -în principiu se execută un culoar de 9 m lăţime; -fiecare echipă cercetează câte o fâşie cu lăţimea de 3m , deplasându-se cu 2 Pi. cu sondele în faţa şi cel cu detectorul în urma acestora; -pionierii care au sonda cercetează o fâşie de 1,5 m, iar cel cu detectorul întreaga fâşie în urma primilor doi pionieri; -prima echipă se deplasează la 5…10 m în faţa celorlalte două echipe , întinzând două benzi alb-roşu care marchează limitele fâşiei cercetate; -pionierii din exterior , de la echipele laterale, întind benzile albroşu pe limitele culoarului şi marchează culoarul prin indicatoare cu o singură faţă; -pionierii celor 3 echipe , se deplasează târâş, caută minele cu ajutorul sondelor şi detectoarelor şi în funcţie de tipul minelor le îndepartează dincolo de limitele culoarului sau le marchează cu steguleţe albe pentru a fi scoase ulterior, cu ajutorul ghearei de pisică sau distruse cu ajutorul incărcăturilor aşezate deasupra lor; - scoaterea minelor se execută de 1..2 Pi., ceilalţi pionieri îndepărtându-se la distanţa de siguranţă. Pentru scoaterea minelor se execută urmatoarele operaţiuni: -agaţă gheara de pisică de mânerul minei sau de dopul de pe capacul minei, fără a mişca mina din loc; -se retrage la distanţa de siguranţă şi trage de sfoară scoţând mina din locaş; -pentru scoaterea a 2…4 mine în acelaşi timp, la un singur cablu se legă 2…4 gheare de pisică, în acest caz cablul având un număr corespunzator de ramificaţii de 5..10 m lungime.

1 2 5-10 m

3

5-10 m

Fig. 74 Executarea culoarelor prin procedeul manual de către o grupă: pionierul cu sonda; pionierul cu detector 3- banda alb-roşu

9m

348

Măsuri de siguranţă pe timpul pregătirii şi executării lucrărilor de baraje Art. 75 (1) Măsuri generale de siguranţă: a) Lucrările de minare şi de deminare (cercetarea barajelor de mine şi executarea culoarelor) se execută numai de către personal instruit, care trebuie să cunoască mijloacele cu care se lucrează, operaţiunile de amorsare (dezamorsare) şi modul de plantare (deplantare a minelor), precum şi regulile generale şi specifice fiecărui tip de mină privind manipularea şi modul de folosire. Personalul care execută lucrări de minare (deminare) trebuie să cunoască procedeele şi modul de lucru în cadrul echipelor sau subunităţilor pentru executarea acestor lucrări. b) Se vor respecta măsurile de siguranţă generale şi speciale specifice lucrărilor de minare şi de deminare, prevăzute în instrucţiuni . Pe lângă aceste măsuri, pe timpul executării lucrărilor de minare şi de deminare se va urmări ca: - pe timpul executării diferitelor lucrări să se respecte cu stricteţe ordinea şi succesiunea stabilite în prezentele instrucţiuni; - fiecare pionier din subunitatea care execută minarea (deminarea) să cunoască în detaliu ce are de făcut, modul de lucru şi succesiunea operaţiilor; - la manipularea mijloacelor de minare să respecte regulile şi măsurile de siguranţă stabilite pentru fiecare tip în parte; - deplasarea pionierilor pentru executarea lucrărilor să se facă numai pe direcţii stabilite de comandantul subunităţii, iar acolo unde s-au lasat (au fost create) culoare să se interzică deplasarea în afara acestora; - minele amorsate să nu fie aruncate, rostogolite pe teren sau depozitate în grămezi, lovite sau apăsate pe capac; - să nu se producă aglomerarea pionierilor pe locurile unde se execută lucrări de minare (deminare); - să nu se fumeze pe timpul executării lucrărilor de minare (deminare); - sursele de curent să nu fie conectate la cabluri până ce lucrul nu este terminat şi până ce lucrul nu s-a terminat şi până ce pionierii n-au părăsit zona în care s-au plantat mine comandate electric şi încărcături de exploziv cu sistem electric de aprindere; - să nu se aprindă focul mai aproape de 100 m distanţă de locul lucrărilor de minare (deminare) sau de locul depozitului cu mijloace de minare; - să nu se dispună pionierii pentru a se odihni în apropierea depozitelor şi să nu se aducă în subunitate obiecte care ar putea exploda; - să nu se întrebuinţeze mine, mijloace explozive, muniţie şi accesorii la executarea unor explozii pentru care acestea nu sunt destinate. (2) Pe timpul executării lucrărilor de minare se vor respecta cu stricteţe prevederile instrucţiunilor privind amorsarea şi plantarea fiecărui tip de mină şi modul de organizare a lucrului în cadrul subunităţilor (echipelor) pentru realizarea barajelor de mine. Pe lângă măsurile generale de siguranţă vor fi respectate şi următoarele măsuri speciale: 349

a) din momentul aducerii materialelor la locul de minare, staţionarea, accesul sau trecerea pe lângă acest loc a persoanelor străine este interzisă; b) verificarea bunei stări a minelor şi pregatirea mijloacelor de aprindere, care se transportă separat de încărcăturile de exploziv se face din timp, până la minare, în locuri adăpostite, respectându-se măsurile de siguranţă; c) minele se amorseaza definitiv de catre pionierii care cunosc bine construcţia minelor şi principiul lor de funcţionare; d) minele cursă se confecţionează şi se plantează numai de către personal bine instruit şi cu experienţă în executarea unor asemenea tipuri de baraje de mine; e) amorsarea minelor se face sub conducerea unui comandant de grupă; înainte de a se trece la amorsarea minelor se va verifica cunoaşterea de către pionieri a succesiunii amorsării minelor şi a măsurilor de siguranţă; f) amorsarea minelor se execută, de regulă, la locul de plantare a minelor; amorsarea din timp a minelor este permisă numai când acestea sunt prevăzute cu siguranţe speciale de transport. g) înainte de montarea percutorului la corpul minei trebuie să se verifice ca: - şplintul de siguranţă al percutorului să fie bine fixat; - locaşul percutorului să fie curat şi să nu fie astupat cu pământ, zăpadă etc; - în situaţia că percutorul nu intră cu uşurinţă în mină, forţarea sau lovirea acestuia este interzisă. h) folosirea minelor şi a mijloacelor de aprindere defecte este interzisă; i) amorsarea definitivă şi plantarea fiecărei mine se face de către un singur pionier; j) manipularea şi plantarea minelor amorsate precum şi manipularea mijloacelor de aprindere a încărcăturilor de exploziv ale minelor, fără a avea cel puţin un dispozitiv de siguranţă, este interzisă; k) în cazul în care mina plantată se acoperă cu pământ şi se maschează cu materiale din zonă, bătătorirea cu lopata a pământului aşternut deasupra minei este strict interzisă. Toate lucrările de astupare cu pământ şi de mascare se execută cu mâna, fără a se apăsa pe mină şi ferind-o de şocuri şi lovituri; bulgării de pământ nu se vor întrebuinţa pentru acoperirea minei. (3) Pe timpul cercetării barajelor de mine, executării culoarelor şi deminarii totale a terenului trebuie respectate măsurile speciale de siguranţă, interzicându-se admiterea la aceste lucrări a personalului care nu şi-a însuşit tehnica deminării şi măsurile de siguranţă ce trebuie respectate. a) fiecare pionier ce lucrează la cercetare sau la deminare trebuie să respecte următoarele reguli de bază: - observând ceva suspect, să examineze atent locul respectiv şi să verifice dacă nu este o mină cursă, - înainte de a începe lucrul la mina pe care a descoperit-o să examineze cu minuţiozitate ceea ce exista in jurul ei, - mina se neutralizează, de regulă, de către un singur militar; ceilalţi trebuie să se găsească în acest timp la distanţă de siguranţă faţă de mina; 350

- să neutralizeze numai acele mine a căror construcţie ii este cunoscută; - descoperind o mină al cărei principiu de funcţionare nu este cunoscut, să marcheze locul ei, fără a o atinge, şi să raporteze comandantului subunităţii; aceste mine se distrug prin explodare sau se scot din locaş cu gheara de pisică şi numai în cazuri deosebite se deminează sub conducerea comandantului subunităţii; - să nu tragă sau să mişte cablurile, sforile, frânghiile întinse slab şi să nu taie pe cele bine întinse; înainte de a le atinge trebuie să examineze dacă acestea sunt legate de mine cu acţionarea la tracţiune sau la mine cursă; - să nu ridice şi să nu mişte din loc materialul şi armamentul inamicului, precum şi obiecte de uz militar, personal sau casnic; - să lucreze cu calm şi stăpânire de sine, fără a se grăbi, să execute cu atenţie şi grijă operaţiunile de neutralizare sau deplantare a minei; - să manipuleze cu grijă obiectele care conţin exploziv. b) la executarea lucrărilor de cercetare a barajelor de mine şi la deminare trebuie să se mai respecte următoarele măsuri de siguranţă: - scoaterea de pe locul de plantare a minelor care s-au aflat sub focul artileriei, aruncătoarelor sau pe deasupra cărora au trecut tancuri sau alte mijloace de transport este interzisă; aceste mine se distrug prin explodare pe locul de plantare; - deplantarea minelor din teren îngheţat este interzisă; acestea se distrug pe locul de plantare; - barajele de sârmă sau alte baraje se mişcă din loc sau se desfac numai după ce s-au verificat dacă sunt sau nu minate; - este interzisă deşurubarea focoaselor din proiectilele de artilerie, mine de aruncător, grenade, bombe de avion şi alte obiecte care pot exploda, precum şi aprinderea explozivului din proiectile şi mine, inclusiv din cele explodate incomplet; - este interzis să se folosească pentru aprinderea focului pulberi sau încărcături din mijloace de aprindere sau de iluminat; - ambalajul infestat cu lichid autoinflamabil nu se va folosi; - se interzice adunarea şi păstrarea muniţiei inamicului şi a celei proprii care prezintă indicii că a fost folosită dar nu a explodat, a celei aflate pe locul unei avarii (explozii, incendiu, bombardament) sau aruncate de explozie. Toată muniţia arătată mai sus, fiind deosebit de periculoasă, se distruge pe loc prin explodare. Distrugeri Distrugerile sunt destinate pentru: - realizarea barajelor genistice; - distrugerea rapidă a obiectivelor de importanţă militară; - executarea culoarelor prin barajele genistice ale adversarului, precum şi prin raioanele greu accesibile; - dislocarea pământului; - distrugerea muniţiilor neexplodate; - executarea canalelor în gheaţă pentru amenajarea trecerilor peste cursurile de apă; 351

- distrugerea gheţii şi a zăpoarelor în scopul de a proteja podurile şi construcţiile hidrotehnice. Pionierul Art. 11 (1)Pionierul este militarul specialist apt să îndeplinească o funcţiune în structurile subunităţilor de pionieri (geniu).De regulă acţionează în cadrul grupei (echipei) şi plutonului, rareori independent. (2) Subunităţile de pionieri sunt structurile specializate din arma geniu destinate să execute în principal: b) lucrări de distrugeri : - pregătirea pentru distrugere a obiectivelor în diferite medii; - distrugerea obiectivelor pregătite pentru distrugere; - verificarea rezultatelor distrugerilor.

352

Art. 12 Îndatoririle specifice pionierului sunt prezentate în tabelul următor O) Domeniul P) Îndatoriri  Confecţionarea încărcăturilor de exploziv: concentrate, alungite, sub formă de figuri geometrice, cumulative concentrate şi alungite, exterioare, interioare, încastrate.  Confecţionarea amorsei.  Realizarea dispozitivelor pirotehnice de aprindere: - liniar; - radial; - combinat.  Distrugerea: - lemnului şi lucrărilor din lemn; - metalului şi lucrărilor metalice; - lucrărilor din cărămidă, piatră, beton, şi beton Lucrări de distrugeri armat; - gheţii şi zăpoarelor de gheaţă; - căilor ferate; - tehnicii de luptă, muniţiilor şi materialelor; - fortificaţiilor şi barajelor neexplozive.  Distrugeri în pământ şi stâncă.  Lucrul cu încărcaturile cumulative concentrate(ICC) şi alungite(ICA).  Lucrul cu mijloacele de transmitere a exploziilor: - explozorul; - instalaţia de transmitere a exploziilor prin laser (ITEL); - instalaţia de transmitere a exploziilor prin radio (ITER). Art. 13 (1) Pionierul trebuie să cunoască: f) caracteristicile tehnico-constructive ale explozivilor şi mijloacelor de aprindere din înzestrare şi economia naţională folosite în lucrările de distrugeri şi măsurile de siguranţă pe timpul manipulării şi lucrului cu acestea; g) elementele de bază privind realizarea sistemelor de aprindere şi operaţiunile pentru pregătirea şi executarea distrugerilor în diferite medii; (2) Pionierul trebuie să execute: d) confecţionarea şi aplicarea rapidă a încărcăturilor de exploziv pe diferite elemente de distrus; e) operaţiunile pentru realizarea dispozitivelor de aprindere pirotehnice şi electrice, individual; f) verificarea dispozitivelor electrice de aprindere şi rezultatele exploziilor. Mijloace şi materiale de distrugeri 353

Art. 41 Mijloacele şi materialele folosite în lucrările de distrugeri sunt: (1) Explozivi; (2) Mijloace pirotehnice de aprindere; (3) Mijloace electrice de aprindere; (4) Încărcături cumulative; (5) Mijloace pregătitoare în vederea executării distrugerilor. Art. 42 (1) Explozivii sunt substanţe sau amestecuri de substanţe chimice care, sub acţiunea unui impuls de iniţiere, sunt capabile să efectueze un lucru mecanic. (2) Clasificarea explozivilor este dată în tabelul următor: Tabelul nr. 17 Criterii de Clasificarea E xemple clasificare - fulminatul de mercur - azotura de plumb - trinitrorezorcinatul de plumb Compuşi chimici explozivi - trotilul - melinita După compoziţia - tetrilul chimică - hexogenul - pentritul - exploziv nitramonic Amestecuri explozive - dinamitele nelegate chimic între ele - cloratitele - pulberile cu fum După - fulminatul de mercur întrebuinţarea - azotura de plumb Explozivi de iniţiere practică - trinitrorezorcinatul de plumb Explozivi - explozivi plastici (80% brizanti hexogen, 20% plastifiant) - hexogenul Explozivi cu - pentritul brizanaţă - octogenul ridicată - amestecul de hexogen si trotil - dinamită 93% Explozivi cu - trotilul brizanţă - amestecul de trotil cu xilit normală - melinita (acidul picric) - dinamită 62% - amatolul 50/50

354

amatolul 80/20 amoxilul cloratitele Explozivi cu grizutinele 29% si 12% brizanţă slabă dinamonele K si T hidrocarburi lichide explozivi pe bază de azotat de amoniu - pulbere fără fum Explozivi deflagranţi - pulbere cu fum (3) Caracteristicile principalilor explozivi de iniţiere. Tabelul nr. 18 TemDenumi- Stare Toxicita perat rea fizică Viteza de Sensibilitatea -tea, u- ra explozişi detona-ţie la acţiuni Întrebuinţare gustul, de exvului de culoar (m/s) mecanice mirosul plozie, iniţiere e (0C) - la fabricarea capselor mărun detonante cu t - foarte tubul din Fulminat cristali toxic - foarte min. cupru, a de -zat; ….5000 - gust sensibil 85 aprinzătoamercur dulceag relor - albpirotehnice şi cenuşi a fitilului u detonant - mai puţin sensibilă decât - la mărun fulminatul de fabricarea t Azotura mercur capselor cristali 4000…….50 - puţin de - la 310 detonante cu -zată; 00 toxic plumb temperaturi tubul din scăzute sau aluminiu - albla umiditate crem nu-şi pierde sensibilitatea -

355

Trinitrorezorcinat de plumb (T.N.R.P.)

mărun t cristal i-zat;

- foarte sensi -bil la scânteie electrică şi la flacără; - la lovitură este mai puţin sensibil decât fulminatul de mercur, însă este mai sensibil decât azotura de plumb.

4000…….50 00

galbe n închis

270

- la fabricarea unor tipuri de capse detonante, în amestec cu alţi explozivi

(4) Caracteristicile principalilor explozivi de brizanţă ridicată sunt prezentate în tabelul următor: Tabelul nr.19 Viteza Tempe Denumire ToxiciStarea de Sensibilitatea -ratura a tatea, Întrebuinţar fizica şi detona la acţiuni de explozivilo gustul, e culoarea -ţie mecanice explor brizanţi mirosul (m/s) zie - sensibil la acţiuni - la capse mecanice şi la detonante detonaţie; - la fitilul - puţin stabil în - mărunt detonant; toxic; depozitare; cristaliza ca Hexo-gen 8380 - aprins în aer 290º C t; detonator inodor, liber, arde cu - alb intermediar; insipid. flacăra vie, la albă şi poate explozivul exploda; plastic. - lovit de glonţ poate exploda.

356

Tetril

- mărunt cristaliza t; - gălbui

7850

Pentrită (Ten)

- mărunt cristaliza tă - albă

8500

ca detonator - aprins în aer intermediar; liber, arde cu - încărcătură flacără explozivă la albăstruie, mai mine (în energic decât amestec cu trotilul şi acidul trotil); picric şi poate - sărat 190º C - încărcătură exploda; la gust; secundară la - la lovire, la - inodor capsele frecare şi la detonante detonaţie, mai - la fitilul sensibil decât detonant (în trotilul şi acidul amestec cu picric. fulminatul de mercur) - este cel mai sensibil exploziv la acţiuni - încărcătură mecanice secundară la dintre toţi capsele explozivii detonante; brizanţi de uz - la fitilul - toxic 215º C curent; detonant şi - lovit de glonţ la focoasele explodează; unor - aprins în aer categorii de liber, arde muniţii energic cu flacără albă şi poate exploda.

(5) Caracteristicile principalilor explozivi de brizanţă normală sunt prezentate în tabelul următor: Tabelul nr. 20 DenumiStarea Viteza Toxici- Sensibilitate Tempe Întrebuinţare rea fizică şi de tatea, a la acţiuni explozivil culoare deton gustul mecanice ratura or a-ţie , de brizanţi (m/s) miros exploul zie SOLID, Trotil CRISTALI-ZAT; (tri6700 300ºC calupuri şi nitrose amar sensibilitate cartuşe (pentru toluen, livrează scăzută la distrugeri) T.N.T) presat sau lovire, -încărcătu-ră la 357

turnat; mai poate fi sub formă de solzi sau pulverulent; - galben

frecare şi căldură - lovit de glonţ, trotilul presat sau turnat nu explodează şi nu se aprinde; sub acţiunea razelor solare se închide la culoare (la suprafaţă), sporindu-şi sensibilitate a; -trotilul presat sau pulverizat explodează de la capsa pirotehnică de tip CA sau de la capsa electrică tip CEA ;

mine antiblindate şi antipersonal, precum şi la unele categorii de muniţii Notă: Nu este periculos la manipula-re şi depozitare

(6) Dimensiunile calupurilor (cartuşelor) de trotil sunt prezentate în tabelul următor: Tabelul nr.21 Forma Dimensiuni (cm) Greutatea (g) 75 Cilindric Ø 3; h=7,2 100 Cilindric Ø 2,9 (3); h=10 (100) (paralelipipedic) (10 x 2,5 x 2,5) 200 Paralelipipedic 10 x 5,7 x 2,5(10x5x2,5) 230 Cilindric Ø 4,4(4,5); h=10 400 Paralelipipedic 10 x 5,07 x ,07 (10x5x5) 500 Paralelipipedic 10 x 5,7 x 5,7 (10x6x6) 1000 Paralelipipedic 10 x 5,7 x 5,7 (20x6x6)

358

(7) Caracteristicile pulberilor sunt prezentate în tabelul următor: Tabelul nr.22 Denumir ea pulberii

Starea fizică, culoarea

Pulbere solid, neagră granule; (cu fum) - neagră, cenuşiuînchis.

Pulbere coloidală (fără fum)

Stabilitatea la Sensibilitatea la umiditate acţiuni mecanice

foarte higroscopică; la o umiditate mai mare de 2% devine inutilizabilă; după uscare, pulberea neagră prezintă calităţi inferioare.

- în aer liber, în contact cu focul, se aprinde şi arde repede, cu flacără vie; - explodează cu ajutorul unei capse, sau când i se dă foc în spaţiu închis; - explodează la lovituri puternice, la glonţ şi prin frecare

Întrebuinţarea

- ca încărcătură de azvârlire la minele săritoare şi la cele de semnalizare; - fabricarea fitilului ordinar; fabricarea aprinzătoarelor pentru unele proiectile şi încărcături.

- solid, granule; - cenuşiugălbui (culoarea diferă în funcţie de compoziţie)

- idem; - la diferite categorii - sub acţiunea de muniţii (la razelor de soare armament clasic şi se descompune; relativ, la încărcături - arde mai încet alungite); idem decât pulberea la lucrări de neagră (cu cât distrugeri (ca granulele sunt încărcături mai mari, cu atât interioare),în lipsa viteza de ardere explozivilor brizanţi. este mai mică) (8) Explozivii, amestecurile explozive şi pulberile uzuale în economia naţională Tabelul nr.23 Denumire

Proprietăţi fizice

Caracteristici explozive

359

Întrebuinţare

Acidul picric (melinita)

Azotat de amoniu

Ameste-curi explozive pe bază de azotat de amoniu

- cristalizat; - galben; - densitate : 1,76 -puţin higroscopic - solubil în apă; - temperatura de topire: 1130 C; - gust amar; toxicitate redusă. - cristalizat; - incolor sau gălbui; densitate: 1,72 foarte higroscopic; - solubil în apă; - temperatura de topire: 1690 C (se descompune parţial); - nu este toxic; - la variaţii mai de temperatura îşi modifică volumul; Denumire Amonite - amatol 50/50 - amatol 80/20

- mai sensibil ca trotilul şi mai puţin sensibil ca hexogenul; - lovit de glonţ, poate exploda; temperatura de 0 aprindere 300 C; - în aer liber, arde mai energic ca trotilul, iar în prezenţa picraţilor poate exploda; pentru explozia acidului picric turnat este necesar un detonator intermediar.

- este slab exploziv; pentru sporirea proprietăţilor explozive, azotatul de amoniu se amestecă cu substanţe uşor inflamabile (explozive sau neexplozive).

- la unele categorii de muniţii (în amestec cu alţi explozivi).

- se întrebuinţează în amestec cu substanţe uşor inflamabile.

Observaţii Amestecuri de azotat de amoniu (50..90%) şi exploziv brizant

Dinamone - dinamona K - dinamona T

Amestecuri de azotat de amoniu si materiale inflamabile solide (făina de coajă de pin, turbă)

Amonali

Amestecuri de dinamone sau de amonali, cu pudră de aluminiu

A.M.L. A.M.A.L.

Experimentale Azotat de amoniu granule, îmbibat substanţe inflamabile lichide (motorina) 360

cu

Astralită

Cartuşe de 100 g cu ø 30 mm. Se întrebuinţează în exploatări miniere şi la cariere de piatră

Cărbunit

Exploziv antigrizutos Cartuşe de 100 g cu ø 30 mm - se întrebinţează în industria minieră, pentru --pastă - se amorsează cu capsa sfărâmarea rocilor, omogenă; CM sau CEM, respectiv precum şi în alte --culoare: Dinamite pe CA sau CEA ; lucrări de acest brun-roşcat; bază de - sensibilitate mare, fapt gen; densitate: nitroglice-rină pentru care nu se - se livrează în 1,5; gelatinată cu întrebuinţează în locurile cartuşe de 100 g (ø majoritatea nitrocelu-loză cu emanaţii de gaze 25 mm); dinamitelor se explozive sau cu pulberi - se ambalează în congelează la: inflamabile . lăzi a 10 cutii de –120 C. carton, a 25 cartuşe fiecare . Pulbere granule - de regulă, deflagraţia - în special la neagră pentru neregulate; pulberii de carieră nu se dislocari de roci; cariere neagră, transformă în detonaţie. nu se lucioasă; întrebuinţează în - densitate:0,9locuri cu emanaţii 1,3 de gaze sau cu pulbere inflamabile; - se livrează în lăzi de lemn, fiecare ladă având un sac de hârtie de: 20 - 25 kgf ; închiderea (deschiderea) lăzilor cu unelte de lemn, cupru sau bronz. Art. 43 Mijloace pirotehnice folosite în lucrările de distrugeri sunt prezentate în tabelul următor: Tabelul nr. 24 Denumirea Destina-ţie Caracteristici Compunere Schema şi tipul

361

Capsa pirotehnică

Fitil ordinar FA1uscat,umed FA2-sub apă - FA3-special

Amorsa

lungimea:49±1m m diametrul:7±2mm - încărcătura de aprindere (pulbere - iniţiază neagră) 0,1…0,2g; explozia - încărcătura de unei iniţiere (fulminat încărcă-turi de mercur) de exploziv 0,5±0,05 g; încărcătura intermediară (tetril, trotil): 0,3 g; încărcătura brizantă (tetril, trotil): 0,7±0,02 g. iniţiază diametrul explozia exterior pentru capselor FA1, FA2: 4,8…5,5 pirotehni-ce mm; şi a diametrul încărcătuexterior pentru rilor de FA3: pulbere 4,8…6 mm - viteza de ardere în aer: 1 m/s; lungimea colacului: 8 m. - lungimea fitilului iniţiază ordinar: min 50 explozia pe cm cale piroteh- (în cazuri speciale nică poate fi de 20 cm).

362

- tub de cupru; căpăcel de cupru; - încărcă-tura de aprindere; - încărcă-tura de iniţiere; - încărcătura intermediară; încărcă-tura brizantă.

înveliş hidroizolant vâna de pulbere; - fir director.

- capsă pirotehnică; - fitil ordinar - strat de bandă izolatoare;

Aprinzător pirotehnic

Fitil detonant Pe bază de: - pentrită; - hexogen; - octogen

corpul aprinzăto-rului; - capac pentru protecţia cireşei de aprindere; capac de protecţie; cilindrul de reţinere a fitilului.

aprinderea fitilului ordinar

-iniţiază explo-zia simultană a mai multor încărcături.

-diametrul fitilului: 5,5…6 mm viteza de detonaţie: - pentrită vâna de flegmaexploziv brizant; tizată: 6500 m/s; - material textil - hexogen fir central flegmadirector; tizat: 6500 m/s - înveliş exterior - octogen din material flegmaplastic tizat: 7000 m/s impermea-bil. - temperatura de stabilitate: –30…+600C - nu explodează la aprinderea cu chibritul sau cu fitilul ordinar. electrice folosite în lucrările de distrugeri sunt în tabelul următor:

Art. 44 Mijloace prezentate Tabelul nr.25 Denumire Destinaţie a aprinderea fitilului ordinar introdus Aprinzător electric

Compunere - tub de legătură; - filament - cireaşă de aprindere; - reofori; - dop obturator; - masă izolantă; - electrozi; - cap aprinzător; 363

Schema

- fitil ordinar;

Capsa electrică instantanee: curent maxim pentru aprinderea capsei:

Capsă electrică

iniţiază încărcătura de exploziv cu ajutorul curentului electric

800 mA; rezistenţa electrică a capsei: - cu reofori de cupru: 1,2…1,4 Ω; - cu reofori de otel: 3,2…3,8 Ω; - temperatura maximă la care poate fi întrebuinţat: +600 C; lungimea totală: 56 mm; diametrul exterior: 7±0,2 mm; lungimea reoforilor: 1500 mm; - încărcătura de iniţiere: 0,5±0,07 g încărcătura brizantă: 1,02±0,07 g. Capsa electrică cu întârzietor în capsă: lungimea totală: 80 mm; diametrul exterior: 7±0,2 mm; - corp întârzietor; - încărcătură. Capsa electrică cu întârzietor din fitil ordinar: - lungimea totală: 90 mm; - diametrul exterior: 5,5±1 mm; - întârzietor-fitil ordinar; - încărcătură. 364

Cablu conductor principal (bifilar)

Cablu conductor secundar (monofilar )

Transmiterea curentului de la sursa de curent pană la cablurile secundare ale dispozitivului de aprindere

Transmiterea curentului de la cablul conductor principal la mijloacele de iniţiere a exploziei, precum si intre acestea

- miez: 7 fire de cupru cositorit cu mm; înveliş izolator dublu (cauciuc şi împletitură):

- miez: 7 fire de cupru cositorit cu mm; înveliş izolator dublu (cauciuc şi împletitură).

secţiunea miezului: 2 x 2 0,75 mm ; diametrul exterior: 7, 7 mm; - rezistenţa pe 1 km: 25 Ω; diametrul exterior: 7, 7 mm; secţiunea miezului: 1 x 2 0,75 mm ; diametrul exterior: 4, 2 mm; - rezistenţa pe 1 km:

25 Ω; diametrul exterior: 4, 2 mm. Art. 45 (1) Încărcăturile cumulative sunt destinate pentru executarea lucrărilor de distrugeri, în scopul realizării barajelor genistice sau distrugerii rapide a obiectivelor de importanţă militară, în special acolo unde este necesară străpungerea placilor metalice şi a celor din beton (beton armat). (2) Încărcăturile cumulative se utilizează sub formă de încărcături alungite (I.C.A.) şi concentrate (I.C.C.) şi sunt perzentate în tabelul următor: Tabelul nr.26 Denumi Caracteristici tehnico-tactice Compunere -rea I.C.A.  Masa totală (kg): 13 kg;  Corp încărcat;  Masa încărcăturii de TNT (kg): 7,5;  Accesorii de prindere a încărcăturii pe obiectiv:  Masa detonatorului de TNT (kg): - Cuie de construcţie 0,182; (2,5-3 mm x 50-70 mm): 4  Dimensiuni de gabarit: buc.; - Lungime: 350; 365

- Lăţime: 228; - Bolţuri genofixe M6x20/60: 4 buc; - Înălţime: 195; Chinga de legare cu lăţimea  Mijloace de iniţiere: capsă de 35mm . detonantă pirotehnică sau capsă detonantă electrică; Capacitatea de străpungere (mm): 80100;

Fig. 54 I.C.A.

I.C.C.

Masa totală: 8 kg; Masa încărcăturii de TNT: 5,1 kg; Masa detonatorului de TNT: 0,213 kg; Dimensiuni de gabarit: - înălţime: - cu tijele de susţinere: 450 mm; - fără tijele de susţinere: 230 mm; - diametrul: 250 mm; Mijloace de iniţiere: capsă detonantă pirotehnică sau capsă detonantă electrică; Capacitatea de străpungere (mm): - în placa metalică: grosime minimă 200; orificiu practicat 80100; - în beton armat: grosimea minimă 400; orificiu practicat 250400;

Corp încărcat; Tije de susţinere; Accesorii de prinderea încărcăturii pe obiectiv: - cuie de construcţie (2,5-3 mm x 50-70 mm): 3 buc.; - bolţuri genofixe M 6 x 20/60: 3 buc; - chinga de legare cu lăţimea de 35 mm: 3 m.

Art. 46 Mijloacele folosite în vederea executării lucrărilor de distrugeri sunt: a) completul accesorii pentru distrugeri, care poate fi: - complet întreg; - complet redus pentru vânătorii de munte; - complet redus pentru paraşutişti. 366

b) explozorul model-76; c) instalaţia de telecomandă a exploziilor prin radio. Art. 47 (1) Completele pentru distrugeri sunt destinate pentru efectuarea operaţiunilor pregătitoare în vederea executării lucrărilor de distrugeri. Varianta de tip întreg este utilizată de către subunităţile de geniu, pentru subunităţile de celelalte arme existând variante de tip redus. (2) Caracteristicile şi compunerea completelor sunt prezentate în tabelul următor: Tabelul nr. 27 Caracteristici tehnicoTip Compunere tactice Întreg Dimensiuni de gabarit ale Explozor Md.84: 1 ambalajului: cpl; - lungimea: 1000 mm; Ohmetru : 1 - lăţimea: 450 mm; cpl; - înălţimea: 330 mm; Masa totală: 45,5 kg.

Lanternă: 2 buc; Bandă izolatoare 10/15: 2 cutii; Metru de croitorie de 1,5 m: 2 buc; Conductor electric bifilar MYYU 2 x 0,75: 400 m; Conductor electric monofilar MYFF 1,5: 400 m; Derulator pentru cablu cu suport şi manivelă: 2 cpl; Cleşte pentru sertizat: 2 buc;

367

Fig. 55 Cleşte pentru sertizat

Redus V M

Dimensiuni de gabarit ale ambalajului: - lungimea: 450 mm; - lăţimea: 300 mm; - înălţimea: 600 mm; Masa totală: 25 kg

Cleşte combinat (patent): 2 buc; Briceag: 2 buc; Ciocan de 0,5 kg: 2 buc; Ciocan de cupru: 1 buc; Daltă pentru spart piatră: 2 buc; Ţăruş de ancorare: 4 buc; Burghiu de pământ: 1 buc; Raniţă pentru transport exploziv: 2 buc; Lada de ambalaj: 1 buc. Explozor Md.84: 1 cpl; Ohmetru: 1 cpl; Lanternă: 1 buc; Bandă izolatoare 10/15: 2 cutii; Metrul de croitorie de 1,5 m: 1buc; Conductor electric bifilar MYYU 2 x 0,75: 150 m; Conductor electric monofilar MYFF 1,5: 300 m; Derulator pentru cablu cu suport şi manivelă: 1 cpl; Cleşte pentru sertizat: 1 buc; Cleşte combinat (patent): 1 buc; 368

Redus Pşt.

Dimensiuni de gabarit ale ambalajului: - lungimea: 440 mm; - lăţimea: 256 mm; - înălţimea: 600 mm; Masa totală: 25 kg.

Briceag: 1 buc; Raniţă pentru transport exploziv: 1buc Lada de ambalaj: 1 buc. Trusa cuţit multifuncţională: 1 cpl; Bandă adezivă 50-60 mm lăţime: 1 buc; Aţă cizmărie: 0,150 kg; Stetoscop medical: 1 buc; Coarbă pliabilă: 1 buc; Explozor Md.84: 1 cpl; Lanternă: 2 buc; Bandă izolatoare 10/15: 2 cutii; Fierăstrău tip 2: 1 buc; Metru de croitorie de 1,5 m: 2 buc; Conductor electric bifilar MYYU 2 x 0,75: 100 m; Detector de mine DT-3; Ghiară de pisică cu braţe pliabile şi şnur: 2 buc; Busolă: 1 buc; Cuie diferite: 0,150 kg; Container cu înveliş textil.

Art. 48 (1) Explozorul Model – 76 este prezentat în tabelul următor: Destinaţie

Caracteristici tehnice

369

Tabelul nr. 28 Compunere

Declan-şarea dispozi- - tensiunea de lucru: 800 tivelor electri-ce de V; aprin-dere - energia acumulată: min 6W; - timp de încărcare: 20 s; numărul de capse detonante electrice (CEA) ce pot fi iniţiate: - în serie: max 250 buc; - în paralel: max 15 buc; - mixt: max 15 x 15 buc; - dimensiuni de gabarit: 215 x 175 x 165; - greutatea: 5,2 kgf.

- inductorul (reductor şi stator); - schema electrică de redresare; - grupul condensatorilor de acumulare; - cutia (caseta şi capac din aluminiu); - comutatorul de contact cu 4 poziţii; - bornele de legatură; - indicatorul de nivel de tensiune cu bec de semnalizare;

(2) Întreţinere şi depozitare. Explozorul se depozitează în încăperi încălzite şi ventilate, pe rafturi sau în dulapuri, ferite de praf şi de agenţi corozivi. Explozorul trebuie să fie menţinut permanent în stare perfectă de curăţenie. Clemele de prindere a manivelei trebuie să fie curate, bornele se curăţă de praf şi de eventuale urme de oxidare. Explozoarele care prezintă defecţiuni se trimit la atelierele specializate, unde remedierea defecţiunii se face de către personal autorizat. Fig. 56 Explozor Md.-76 Art. 49 (1) Instalaţia de telecomandă a exploziilor prin radio (I.T.E.R.) este destinată transmiterii codificate prin radio, de la distanţă, a comenzilor pentru distrugerea unor obiective de importantă deosebită şi transmiterea codificată prin radio, de la distanţă, a comenzilor pentru punerea sau scoaterea de sub tensiune a câmpurilor de mine acţionate electric. (2) Caracteristicile şi compunerea completului sunt prezentate în tabelul următor: Tabelul nr. 29 Caracteristici tehnicoCompunere tactice Gama de frecvenţă: Unitatea de comandă (U C): - staţie radio R-8140; 146-174 MHz; - codificator; 370

Număr de canale: 6-12; Unitatea de execuţie (UE): - staţie radio R-8140; Putere emiţător: 20 W; - decodificator. Bătaia staţiei: Două acumulatoare 12 V/ 44 Ah; max. 20 km; Două lăzi pentru transport şi depozitare; Consumul staţiei: Lot P.S.A; - pe emisie: 6 A; - două antene pentru staţiile radio ale UC şi - pe recepţie: 350 mA UE; (cu scoaterea becurilor de - două cordoane bifilare pentru alimentarea la taste); UC şi UE de la acumulatoarele de 12 V; Alimentarea: baterie de - două garnituri laringo-receptor; acumulatori de 12 V. - două contragreutăţi pentru staţiile de radio ale UC şi UE; - instrument de măsură şi control. Art. 50 (1) Instalaţia de telecomandă a exploziilor prin laser (I.T.E.L.) este destinată pentru acţionarea de la distanţă a încărcăturilor de exploziv şi comanda stării câmpurilor de mine, independent sau împreună cu alte sisteme de comandă. (2) Caracteristicile şi compunerea completului sunt prezentate în tabelul următor:

371

Caracteristici tehnico-tactice Distanţa de acţionare: - în condiţii climaterice normale: max. 2000 m; - pe ploaie, ceaţă, ninsoare: de două ori distantă de vizibilitate; Posibilitate de comandă: 5 obiective simultan sau succesiv; Câmpul de vedere al aparaturii de vizare:  Câmpul de vedere al  receptorului:  Temperatura: - de lucru: -20….+50C; - de depozitare: - 30…+50C; Alimentare: acumulator cu plumb sau baterii de acumulatori cu elemente uscate; Numărul de cicluri (declanşări) al emiţătorului: min. 400; Timp de funcţionare al receptorului: 72 ore; Echipa de deservire: - pentru instalare: 2 militari; - pentru acţionare: 1 militar; Timp de instalare: 15 min

Tabelul nr.30 Compunere Staţia de emisie: - emiţător laser; - sursă de alimentare; - suportul goniometric cu trepied; - cablul de alimentare C1. Staţia de recepţie: - receptorul (R); - decodificatorul( D); - cutia de comanda ( C ); - sursa de alimentare(A); - cablurile de legătură : - C2 (receptor –decodificator); - C3 (decodificator –sursă de alimentare); - C4 (decodificator –obiective alimentate); - C5 (cutie de comandă –obiectiv); - C6 (decodificator –cutie de comandă); - C7 (cutie de comandă –circuite de semnalizare); - C8 (decodificator –obiective alimentate de la bateria internă); - C9 (decodificator-obiectiv legat de linia 5, acţionare simultană); - C10 (cutia de comandă- capetele comune, legate împreună, de la circuitele de semnalizare); - C11(decodificator-borna minus a bateriei externe); - dispozitivul universal de fixare –orientare ; - mufă cu bec de control; - mufă de acţionare baterie internă şi alimentare cutie comandă. Accesorii: - cabluri de legătură; - ochelari de protecţie; - piese de schimb; - scule şi dispozitive de reglaj.

Încărcături explozive

372

Art. 76 (1) Încărcătura de exploziv – o anumită cantitate de exploziv pregătită pentru explozie. Încărcăturile de exploziv sunt definite de greutate şi formă. (2) Greutatea încărcăturii necesare pentru distrugerea unei piese (element) se determina prin calcul în funcţie de natura şi dimensiunile piesei (elementului) respectiv. Q) (3) Forma încărcăturii depinde de particularităţile constructive ale piesei (elementului) de distrus şi de condiţiile de execuţie a lucrărilor pregătitoare. (4) Clasificarea încărcăturilor de exploziv este prezentată în tabelul următor: Tabelul nr.34 Tipul Detalii Schema încărcăturii

Concentrate

Forma este apropiată de cea a unui cub sau a unui paralelipiped (lungimea paralelipipedului trebuie să fie de cel mult 5 ori mai mare decât latura mica a secţiunii transversale a acestuia.

Alungite

Au forma unui paralelipiped alungit sau a unui cilindru alungit, a căror lungime trebuie să fie de cel puţin de 5 ori mai mare decât latura mică a secţiunii transversale a paralelipipedului (sau decât diametrul cilindrului).

Forma urmăreşte conturul piesei de distrus; majoritatea explozivului trebuie să fie în dreptul părţii mai Sub formă de groase a piesei. Pentru figuri geometrice confecţionarea acestor încărcături, este indicată folosirea explozivului plastic.

373

Tipul încărcăturii

Cumulative concentrate

Cumulative alungite

Detalii

Schema

Se întrebuinţează pentru perforarea unor elemente deosebit de rezistente din oţel special sau din beton armat. Prin explozia unei încărcături cumulative ia naştere o rezultantă maximă de distrugere sub formă de jet.

Exterioare

Pot fi aplicate pe piesa de distrus sau dispuse la distanţă de aceasta.

Interioare

În interiorul piesei de distrus.

Încastrate 5 (5) Condiţii pe care trebuie să le îndeplinească încărcăturile: - valoarea încărcăturilor care se aplică pe piesele de distrus se determină prin calcul; - încărcăturile de explozivi se leagă strâns de piesele ce se pregătesc pentru distrugere; - capsele este bine să se aplice perpendicular pe suprafaţa piesei de distrus; - la fiecare ml de încărcătura alungita să se adauge o capsa pirotehnică, pentru sensibilizare; - la fiecare 5 kg trotil din încărcătura concentrată să se adauge o capsă pirotehnică în acelaşi scop; - în funcţie de forma încărcăturii şi de locul aplicării ei, este recomandabil ca majoritatea orificiilor pentru dispunerea capselor să fie dispuse spre exterior; - în situaţiile posibile, burarea încărcăturilor este obligatorie; - în cazul întrebuinţării încărcăturilor în formă de figuri geometrice, dispunerea acestora pentru asigurarea forfecării este recomandabilă; - măsurile de protecţie, hidroizolare şi de mascare a încărcăturilor sunt obligatorii; 374

- confecţionarea cofrajelor pentru încărcături este recomandabilă numai atunci când metoda de aplicare o impune; - capsele se introduc pe cât posibil în centrul încărcăturilor, fixându-se pe cât posibil cu pene din lemn, în orificiul unui cartuş sau calup de exploziv; - se interzice atârnarea încărcăturilor de elementele dispozitivului de aprindere; - în funcţie de condiţiile concrete, protecţia încărcăturilor împotriva descărcărilor atmosferice şi a câmpurilor electromagnetice din apropierea reţelelor de înaltă tensiune este obligatorie. Art. 77 Confecţionarea amorsei. Lucrarea Operaţiuni Se face în unghi drept faţă de axul său, pe o suprafaţă de lemn dreapta şi netedă, printr-o singură apăsare, evitânduTăierea fitilului se frecarea fitilului cu cuţitul, pentru a nu provoca ordinar. scuturarea pulberii. La capătul celălalt, fitilul se taie fie oblic ( în cazul aprinderii amorsei cu chibritul) fie în unghi drept (în cazul folosirii aprinzătoarelor). Se introduce cu atenţie capătul tăiat drept al fitilului ordinar în capsă, până când ajunge la căpăcel; fitilul trebuie să intre destul de liber, fără a se forţa şi fără a fi Introducerea necesară împingerea sau răsucirea lui, ceea ce ar provoca fitilului în capsa explozia capsei. pirotehnică şi Se apucă fitilul cu mâna stânga şi, susţinând capsa cu sertizarea degetul arătător, aceasta se introduce în gaura din cleştele capsei.. de sertizat (ţinut în mâna dreaptă); după ce capsa a intrat în cleşte până la fundul limitator, cu mâna dreaptă se strânge cleştele, uşor şi progresiv, apoi se scoate capsa şi se verifică sertizarea.

Fig. 64 Confecţionarea amorsei

Paragraful 4.2. 375

Dispozitivele pirotehnice de aprindere Art. 78 Dispozitivele pirotehnice de aprindere reprezintă mai

asocierea

multor încărcături de exploziv , capse pirotehnice şi bucăţi de fitil ordinar şi detonant, în scopul executării unei distrugeri. Principalele tipuri sunt: Tipu l a)Liniar.

Operaţiuni

Schema de principiu

 confecţionarea încărcăturilor;  aplicarea încărcăturilor pe piesele de distrus;  realizarea dispozitivelor pirotehnice (în funcţie de caracteristicile obiectului ce trebuie pregătit pentru distrugere): -controlul capselor pirotehnice, a fitilului ordinar şi a celui detonant; -tăierea fitilului detonant (FD); -sertizarea capselor la FD; -confecţionarea amorsei; -realizarea legăturii între încărcături şi a racordurilor cu FD, ţinându-se cont de sensul de transmitere a detonaţiei; -fixarea amorsei.

Notă: schema de principiu se adaptează la obiectivele ce vor fi pregătite pentru distrugere.

b)Radial.

c)Combin at.

376

Dispozitivele electrice de aprindere

b)Dispozitiv electric de aprindere radial .

Art. 79 Dispozitivele electrice de aprindere constau dintr-unansamblul format din mai multe încărcături de exploziv şi mijloace de aprindere, în vederea executării unei distrugeri. Principalele tipuri sunt: Tipul Operaţiuni Schema de principiu  confecţionarea încărcăturilor;  aplicarea încărcăturilor pe piesele de distrus;  realizarea dispozitivelor electrice de aprindere (în funcţie de caracteristicile obiectivului ce necesită a fi distrus): - controlul capselor electrice şi al cablurilor; - desfacerea reoforilor capselor; - întinderea cablului principal; - realizarea legăturilor între capsele electrice şi cablurile secundare; - introducerea capselor în încărcături; - realizarea legăturii între cablurile secundare şi cablurile principale; - controlul dispozitivului realizat; - protecţia dispozitivelor electrice împotriva acţiunilor mecanice, schijelor, suflului exploziilor, descărcărilor atmosferice; - fixarea la sursa de curent a cablurilor principale. Organizarea lucrului se face pe trei echipe: - echipa pentru amenajarea postului de aprindere; - echipa pentru întinderea cablurilor principale; - echipa pentru executarea dispozitivului de aprindere. Locul pentru postul de aprindere se alege astfel încât să permită observarea obiectului de distrus.

377

Dacă acest lucru nu este posibil se instalează observatori, care trebuie să aibă o legătură sigură cu postul de aprindere (acesta se dispune într-un adăpost). Echipa pentru amenajarea postului de aprindere, sub conducerea şefului de echipă, primeşte de la depozitul de campanie explozoarele şi aparatele de măsură şi control, le verifică, după care le instalează în adăpost. Predarea aparatelor de măsură şi control la alte echipe este admisă numai la ordinul şefului lucrărilor de distrugeri. Echipa pentru întinderea cablurilor principale, după ce primeşte ordinul în care se specifică locul până unde trebuie să întindă cablurile principale, precum şi traseul acestora, ridicând bobinele de cablu necesare, le controlează, după care transportă bobinele la locul până unde trebuie să fie întinse cablurile principale. Ajunsă aici, echipa izolează capetele cablurilor şi le leagă de un copac (ţăruş) după care întinde cablurile principale până la postul de aprindere, pe traseul stabilit. Dacă după întinderea cablurilor până la post bobinele nu s-au desfăşurat în întregime, cablurile respective nu se retează (la sursa de curent se leagă direct capetele interioare ale cablurilor rămase înfăşurate pe bobine). Capetele cablurilor care urmează a fi legate la sursa de curent trebuie sa fie gata pregătite pentru aceasta (dezizolate, curăţate şi izolate cu bandă izolatoare). Dacă la postul de aprindere se află mai multe perechi de cabluri principale, pentru a se exclude posibilitatea unor erori, capetele acestor cabluri se trec printr-o scândură şi se numerotează. La postul de aprindere trebuie să existe întotdeauna rezerva necesară de cabluri pentru înlocuirea cu repeziciune a porţiunilor de cablu deteriorate.

378

c)Dispozitiv electric de aprindere combinat.

Şeful echipei pentru executarea dispozitivului de aprindere primeşte personal capsele electrice de la depozitul de campanie şi le controlează. Apoi şeful echipei îndrumă tăierea bucăţilor de cablu (tăierea se face în prezenţa sa), urmărind ca lungimea lor să fie cu 10…15% mai mare decât lungimea teoretică (pentru a se evita solicitarea cablurilor la întindere). Dispozitivele se pot pregăti la locul de lucru sau in apropiere, ferite de vederile inamicului. Bucăţile de cablu tăiate şi pregătite se întind conform schemei de aşezare a încărcăturilor, iar capetele cablurilor se leagă la capsele electrice. Executarea dispozitivului se face luându-se toate măsurile de siguranţă prevăzute pentru manipularea capselor pirotehnice şi a celor electrice. O deosebită atenţie trebuie acordată executării legăturilor dintre cabluri, deoarece de calitatea acestora depinde în cea mai mare măsură funcţionarea fără rateu a dispozitivului electric de aprindere. Până la primirea unui ordin expres în acest sens, capsele legate la cablurile unui dispozitiv electric de aprindere nu se introduc în încărcături, ci se plasează la cel puţin 50 cm distanţă de acestea. După întinderea sa pe obiectivul de distrus, dispozitivul de aprindere se leagă la cablul principal şi, la ordinul şefului lucrărilor de distrugeri, după retragerea militarilor la o distanţă de siguranţă, se execută un prim control de la postul de aprindere (închizând circuitul la capătul extrem al dispozitivului de aprindere, ohmetrul trebuie să indice valoarea rezultată din calcul, care este de ordinul zecilor sau sutelor de ohmi; deschizând apoi circuitul, de asemenea la capătul extrem al dispozitivului de aprindere, ohmetrul trebuie să indice “infinit”). După acest prim control, capetele cablurilor principale (cele de la postul de aprindere) se 379

izolează din nou şi, la ordinul şefului lucrărilor de distrugeri, la postul de aprindere se instalează o santinelă. Ulterior, la ordinul şefului lucrărilor de distrugeri, trebuie să se execute,periodic, controlul dispozitivului electric de aprindere. Deoarece dispozitivele electrice de aprindere pot suferi deranjamente sau întreruperi (din cauza suflului sau din alte cauze) ele trebuie dublate (explozia încărcăturilor să se poată face de la diferite posturi de aprindere, cu ajutorul mai multor dispozitive de aprindere, independente între ele).

Fig. 65 Executarea legăturilor dintre cabluri

Paragraful 4.4. Distrugeri în lemn

Art. 80 Distrugerea lemnului şi a lucrărilor din lemn. Felul Schema aplicării Indicaţii de aplicare încărcăturii Încărcătura strâns legată de bârnă. a)Concentrat Teşitură, dacă încărcătura ă exterioară. nu aderă la bârnă. Capsa perpendiculară pe axul bârnei. 380

b)Inelară exterioară.

Încărcătura inelară din cartuşe de TNT ocupă până la 2/3 din circumferinţă. Încărcătura inelară din exploziv plastic ocupă toată circumferinţa.

c)Exterioară pentru mănunchiul de piloţi.

Ca la încărcătura concentrată exterioară.

d)Exterioară pentru grinzi.

S = h x c; “h” este diferit, în funcţie de locul aplicării încărcăturii.

e)Exterioară pentru pachetul plat din bârne.

Ca la încărcătura exterioară pentru grinzi.

f)Exterioară în figuri.

Încărcătura se calculează şi aplica pentru fiecare parte componentă a grinzii “dublu T”. Pentru fixarea se folosesc scânduri de cofraj.

381

Încărcătura se introduce sub centrul buturugii, la o distanţă egală cu diametrul.

g)Încărcătură pentru extragerea buturugilor.

Procedee de distrugere: mecanic, incendiere, cu proiectile, bombe, mine, cu explozivi. Alegerea secţiunilor: - distrugerea suporţilor de mal; - distrugerea suporţilor intermediari; - distrugerea lacrelor; - distrugerea cailor de acces; minarea căilor de varientare; - unde apa este adâncă şi viteza mare.

h)Alegerea secţiunilor pentru distrugerea podurilor din lemn.

382

Încărcături exterioare. Dispunerea neregulată. Dispozitiv pirotehnic radial.

i)Distrugerea paleei din piloţi. Încărcături sub apă fixate cu scânduri pană.

Încărcături exterioare; dispozitiv pirotehnic liniar cu dublu sens de aprindere. Încărcături exterioare; dispozitiv pirotehnic liniar cu dublu sens de aprindere. j)Distrugerea elementelor de suprastructur ă Încărcături geometrice.

383

în

figuri

k)Distrugerea culeei.

Prin aplicarea încărcăturilor în spatele culeei se asigură distrugerea concomitentă a suportului de mal şi a accesului la pod.

l)Distrugerea suportului căsoaie.

Încărcături interioare.

m)Distrugere a abatizelor.

Distrugerea buturugilor. Distrugerea trunchiurilor copacilor răsturnaţi.

n)Distrugerea barierei de pădure.

Poate fi folosită şi formula suportului căsoaie.

o)Distrugerea colţilor A.T. din lemn.

Încărcături alungite sau concentrate aplicate la bază colţilor antitanc.

384

p)Distrugerea reţelei de sârmă pe pari din lemn.

Încărcături alungite aplicate la baza parilor de reţea.

Distrugeri în metal Art. 81 Distrugerea metalelor şi a lucrărilor metalice. Piese de distrus

Indicaţii de aplicare

Schema aplicarii

a)Spargere a platbandelo r de oţel.

Se folosesc încărcături concentrate sau alungite cumulative.

b)Cabluri de oţel.

Încărcăturile se aplică decalat pe părţile opuse ale cablurilor pentru a asigura forfecarea. Ambele încărcături explodează simultan.

c)Ţevi metalice.

încărcătura inelară exterioară, dispusă pe ¾ din circumferinţă.

d)Grinzi metalice profilate cu încărcături din figuri geometrice.

Fiecărei părţi componente a grinzii profilate i se aplică încărcătura reieşită din calcul. Se folosesc încărcături în figuri.

385

e)Idem cu încărcătura concentrată .

Încărcăturile se dispun la îmbinări.

f)Alegerea secţiunilor pentru distrugerea elementelor de suprastruct ură a podurilor metalice.

Încărcături în figuri geometrice, aplicate pe toate piesele care fac parte din secţiunea de distrus.

g)Distruger ea suprastruct urii

Încărcături cu valoare dublă, aplicate pe grinzile principale şi lonjeroane, şi încărcături normale pe piesele ajutătoare.

h)Distruger ea podului suspendat.

Încărcăturile se aplică la cablul portant şi cablul auxiliar pentru a asigura distrugerea prin forfecare.

386

Art. 82 Distrugeri în caramidă, piatră şi beton armat Felul Schema aplicarii Indicaţii de aplicare încărcăturii a)Încărcătura concentrată aplicată pe piesa izolată.

b)Încărcătura concentrată exterioară pentru realizarea spărturilor în construcţii.

c)Încărcătura concentrată exterioară pentru realizarea spărturilor în cazemate şi construcţii cu armătura foarte puternică.

387

d)Încărcătura alungita, aplicată pe piesa (când lungimea încărcăturii depăşeste dublul razei de distrugere.

Încărcătura se aplică pe toată lăţimea piesei.

e)Idem (când lungimea încărcăturii nu depăşeşte dublul razei de distrugere).

f)Încărcătura pentru distrugerea completă a betonului şi a armăturii.

Încărcătura se împarte în două şi se aplică pentru distrugerea prin forfecare.

388

g)Alegerea secţiunilor pentru distrugerea podurilor din beton armat.

h)Distrugere a suporţilor podurilor de beton.

Distrugeri în pământ Art. 83 (1)Distrugeri în pământ. 389

Tipu l lucrării a)Furnale normale r = h sau n=1

Schema

Indicaţii de aplicare Distrugerile în pământ (roci stâncoase) se fac, de regulă cu ajutorul furnalelor. Prin furnal se înţelege încărcătura de exploziv introdusă în masa de distrus şi pregătită pentru aprindere, precum şi efectul produs. Indicele de acţiune (n) al furnalului depinde de raportul n = r/h în care: r – raza de acţiune a exploziei; h – linia de cea mai mică rezistenţa. La furnalele normale şi supraîncărcate se obţine un efect de aruncare a pământului (rocii), precum şi formarea unei gropi în formă de con, cu vârful în centrul încărcăturii. Pot fi utilizate încărcături concentrate sau alungite încărcăturii alungite trebuie să fie de cel puţin 30 de ori mai mare decât diametrul secţiunii sale transversale. Încărcăturile alungite pot fi plasate paralel sau sub un unghi oarecare faţa de suprafaţa pământului (rocii). La furnalele subîncărcate se obţine un efect de afânare a pământului (rocii) fără a se forma o groapă. În cazul camufletelor, în interiorul pământului, unde a fost încărcătura se formează un gol, fără ca la suprafaţa pământului să apară efecte exterioare (pot

h

b)Furnale supraîncăr -cate r > h sau n>1 h r

c)Furnale subîncărc ate r
d)Camufle t r=0,50,6h

h

r

390

apărea cel mult crăpături şi o uşoara umflătură a solului). Adâncimea minimă la care explozia unei încărcături nu formează o groapă la suprafaţa mediului, ci numai o oarecare umflare a acestuia, se numeşte adâncime critică. Încărcătura introdusă la adâncimea critică se numeşte încărcătura limită de afânare sau camuflet maxim.

e)Executa rea fugaselor.

Se execută în unele porţiuni ale drumurilor de munte (îndeosebi în trecători şi alte puncte obligate de trecere). Pentru amenajarea fugaselor se numesc 3 echipe de pionieri:  echipa nr.1 – pregăteşte şi aşează încărcăturile; 391

- încărcăturile (7-15 kg trotil sau 10-20 kg exploziv de brizanţă slabă) se aşează la fundul rampei; - peste încărcătură, perpendicular pe bisectoarea unghiului se aşează – între prăjini – un scut de 0,8 x 0,8 m format din scânduri de 5-7 cm grosime (în cazul trotilului se întrebuinţează scânduri mai groase); - pentru reducerea acţiunii de fărâmiţare a explozivului şi sporirea efectului de aruncare, între exploziv şi scut se aşează o pernă de nuiele sau din paie; - pe scut se aşază bolovanii de piatră (1 mc de bolovani la 10 kg exploziv cu brizanţă slabă),  echipa nr.2 – amenajează rampa, inclusiv şanţul pentru cablul conductor; - rampa trebuie să aibă 1,5-2 m adâncime. În teren mai slab, pereţii rampei se căptuşesc cu prăjini, nuiele sau cu scânduri, - de-a lungul rampei se aşează 2 prăjini drepte sau scânduri; - o parte din pământul rezultat serveşte pentru realizarea unei mici umpluturi de max.0,4 m înălţime, căptuşite cu brazde de iarbă, iar restul pământului se aruncă la o oarecare depărtare, astfel încât să nu demaşte locul fugasei; - fugasa se maschează cu plasa de mascare, în aspectul fondului ambiant;  echipa nr.3 – pregăteşte dispozitivul de aprindere şi postul de aprindere; - aprinderea se face de la 392

distanţa, pe cale electrică; cablurile conductoare se întind pe peretele din spate al rampei, pe la unul din colţuri, îngropându-se pe o adâncime de 25…30 cm. Măsuri de siguranţă pe timpul pregătirii şi executării distrugerilor Art. 88 (1) La executarea oricăror distrugeri trebuie să se respecte cu stricteţe următoarele reguli şi măsuri generale de siguranţă: a) organizarea perfectă, ordinea desăvârşită, aplicarea prevederilor prezentului manual ţinându-se seama de condiţiile concrete, precum şi executarea cu precizie a indicaţiilor şefului de lucrări constituie premisa fundamentală pentru realizarea lucrărilor de distrugeri în deplină siguranţă şi cu maximă eficienţă; b) toate persoanele numite pentru executarea distrugerilor trebuie să posede cunoştinţe temeinice privind folosirea explozivilor, a mijloacelor de aprindere, a aparatelor de măsură şi control şi a mijloacelor ajutătoare şi să aibă formate priceperile şi deprinderile necesare privind modul şi ordinea de lucru, cu respectarea strictă a măsurilor de siguranţă generale şi speciale; c) pentru fiecare lucrare de distrugeri se numeşte câte un şef prin ordin de zi pe unitate, care răspunde de: organizarea lucrului, executarea corectă a operaţiunilor de lucru, controlul dispozitivului de aprindere şi excluderea posibilităţii rateului; d) fiecare militar din subunitatea (echipa) care execută distrugeri trebuie să cunoască cu precizie ce anume trebuie să facă şi în ce succesiune; e) întregul personal care participă la distrugeri trebuie să fie echipat cu cască; f) distanţele (razele) de siguranţă minime de la locul exploziei până la militarii neadăpostiţi sunt, în principiu, următoarele: - la explozia încărcăturii fără înveliş, de maximum 10 kg (numai efectul suflului), în aer 50 m şi la suprafaţa terenului – 100 m; - la distrugeri în gheaţă, cu încărcături introduse în stratul de gheaţă: 100 m; - la distrugeri in lemn: 150 m; - la distrugeri în zidărie de cărămidă, piatră, beton sau beton armat: 350 m; - la distrugerea pieselor de metal aflate la suprafaţă: 500 m; g) zona exploziei trebuie să fie păzită de jur împrejur de santinele, instalate la o distanţa de siguranţa de la locul exploziei; instalarea şi ridicarea santinelelor se face numai de către caporalul de schimb numit special, subordonat şefului distrugerilor; 393

h) locurile şi distanţele la care trebuie îndepărtaţi militarii şi instalate posturile de santinela în vederea aprinderii încărcăturilor se precizează, în fiecare caz în parte, de şeful lucrărilor de distrugeri; i) toate operaţiunile se execută numai la comenzile verbale (date de şeful lucrărilor de distrugeri) dublate printr-un semnal cu goarna (cu racheta de semnalizare etc.) conform unui cod de semnale stabilit de acesta şi cunoscut de întregul personal care participă direct sau indirect (inclusiv de santinele), la distrugeri; j) accesul persoanelor străine, precum şi al persoanelor neangajate direct în executarea distrugerilor, la locul unde acestea se desfăşoară, este interzis; k) explozivul, mijloacele de aprindere şi încărcăturile confecţionate, aduse la locul de lucru (locul de pregătire a distrugerilor) trebuie păzite de santinele; l) capsele pirotehnice, amorsele şi capsele electrice se păstrează separat de explozivi, de fitilul detonant şi de încărcăturile confecţionate; m) distribuirea explozivului şi a mijloacelor de aprindere la militarii care dau foc se face de la depozitul de campanie, numai la ordinul şefului lucrărilor de distrugeri pe bază de semnătură; n) depozitarea, manipularea şi transportul explozivului şi a mijloacelor de aprindere se fac respectându-se întocmai dispoziţiunile tehnice pentru depozitarea, păstrarea, întreţinerea, transportul, controlul, experimentarea şi distrugerea materialelor explozive în depozitele centrale şi de unităţi în vigoare; o) păstrarea şi transportul în buzunar, spre locul de lucru, a capselor pirotehnice (electrice) şi a amorselor este interzisă; p) capsele pirotehnice (electrice) se introduc în încărcăturile exterioare numai după fixarea acestora la piese şi numai cu puţin timp înainte de aprindere, la ordin; q) se interzice manipularea explozivului în locuinţe; fumatul şi aprinderea focului pe timpul manipulării explozivului şi a mijloacelor de aprindere, precum şi la o distanţă mai mică de 100 m de la acestea; r) în cazul distrugerii unor obiective cu ajutorul încărcăturilor exterioare, retragerea militarilor la distanţa de siguranţă stabilită se va face în partea opusă pieselor de distrus (în partea în care au fost aplicate încărcăturile pe piese); s) accesul în tunelurile, în puţurile şi galeriile de mină, în diverse gropi etc. în care s-au executat distrugeri este permis numai după aerisirea lor (naturală sau forţată); t) apropierea de o încărcătură care a dat rateu este permisă numai unui singur militar şi numai după expirarea timpului prevăzut în prezentul manual (vezi măsurile speciale de siguranţă); u) pe timpul desfăşurării distrugerilor (atât în faza pregătitoare, cât şi în faza de execuţie), la fiecare obiectiv de distrugere trebuie să fie organizată siguranţa nemijlocită, precum şi asigurarea medicală (primul ajutor); v) la plecarea de la locul de execuţie a distrugerilor, tot explozivul şi toate mijloacele de aprindere rămase neconsumate, indiferent de cauze, trebuie predate la depozitul de exploziv respectiv; mijloacele care nu mai pot fi folosite 394

ulterior se distrug pe locul de execuţie a distrugerilor, respectându-se regulile şi măsurile de siguranţă prevăzute în prezentul manual. (2) Măsuri speciale de siguranţă: a) în condiţiile când este posibilă întrebuinţarea armelor de distrugere în masă, în afara regulilor şi măsurilor generale de siguranţă trebuie respectate următoarele: - depozitele de exploziv de campanie trebuie amplasate în adăposturi naturale sau executate de trupe (tranşee, şanţuri adăpost) - personalul care participă la distrugeri trebuie să fie asigurat cu adăposturi şi mijloace individuale de protecţie care să le permită lucrul într-un teren contaminat cu substanţe toxice de luptă sau substanţe radioactive; - explozivul şi mijloacele de aprindere deteriorate sau împrăştiate de efectul exploziei nucleare trebuie distruse; b) În teren contaminat cu substanţe toxice de luptă sau substanţe radioactive, în afara regulilor şi măsurilor generale de siguranţă, trebuie respectate următoarele: - executarea fără întrerupere a cercetării NBC, urmărindu-se în permanenţă doza de iradiere a militarilor; - întregul personal trebuie să fie echipat cu echipamente de apărare NBC; antichimică; - este interzis ca militarii să stea culcaţi (aşezaţi) pe pământ, să apuce (să atingă) obiectele străine, să consume alimente sau lichide şi să atingă cu mâna (mănuşa de protecţie) porţiunile descoperite ale corpului; - pentru săparea puţurilor (găurilor de mină), stratul de pământ contaminat se înlătură cu atenţie şi, fără a-l fărâmiţa, se aruncă în direcţia vântului; în continuare, la indicaţiile şefului distrugerilor, lucrul se execută ca şi în cazurile obişnuite; - depozitele de exploziv, de mijloace de aprindere şi de alte mijloace şi materiale întrebuinţate în lucrările de distrugeri trebuie amplasate, pe cât posibil, în afara zonei infestate; c) în cazul aprinderii pe cale pirotehnică, atunci când se foloseşte numai fitilul ordinar, în afara regulilor şi măsurilor generale de siguranţă trebuie să se respecte următoarele: - la primirea fitilului ordinar se controlează ca viteza de ardere a acestuia să fie cea regulamentară (se taie şi se aprinde o bucată de fitil ordinar de 60 cm lungime, urmărindu-se cu secundarul timpul de ardere (1-1,5 minute); - ţinerea unei stricte evidenţe a amorselor şi a capselor pirotehnice; distribuţia acestora se face numai cu puţin timp înainte de introducerea lor în încărcături; 395

- ţinerea evidenţei încărcăturilor explodate, pentru a se putea stabili dacă s-au produs rateuri şi unde anume; - apropierea încărcăturilor care au produs rateu este permisă numai unui singur militar, şi numai după cel puţin 15 minute din momentul în care ar fi trebuit să se producă explozia; pe timpul apropierii de încărcăturile care au dat rateu se va urmări ca fitilul ordinar sau chiar încărcăturile respective să nu prezinte indicii de ardere; - în cazul în care este necesară aprinderea mai multor amorse, în acelaşi timp de către mai mulţi militari constituiţi într-o echipa de aprindere, numărul militarilor din cadrul acestei echipe se stabileşte ţinându-se seama de numărul amorselor, de distanţa dintre ele, de distanţa de retragere, precum şi de lungimea fitilurilor ordinare ale amorselor; aprinderea de către un singur militar a unui număr mai mare de 2-3 amorse este interzisă; - în vederea aprinderii pe cale pirotehnică, şeful distrugerilor dă succesiv următoarele comenzi verbale, dublate printr-un semnal de goarna (sau rachete de semnalizare), conform unui cod de semnalizare stabililt de el şi cunoscut de întregul personal participant direct sau indirect la distrugeri (inclusiv santinelele): - Adăpostiţi – la această comandă verbală (dublată cu goarna, racheta de semnalizare etc.), întregul personal participant la lucrări, mai puţin militarul (echipa) numit pentru darea focului, se adăposteşte la distanţa de siguranţă precizată de şeful lucrărilor de distrugeri; - Pregătiţi – la această comandă militarul numit pentru darea focului se apropie de încărcături şi se pregăteşte pentru aprindere; - Foc – la această comandă militarul aprinde amorsa; la fiecare din fitilurile aprinse, de îndată ce s-a convins ca fitilul ordinar arde, strigă puternic ,,ARDE”, iar după aprinderea ultimului fitil se retrage cu repeziciune în adăpostul stabilit şi recunoscut din timp (sau la distanţa de siguranţă stabilită); - Retragerea – la această comandă trebuie să se retragă absolut toţi militarii, inclusiv cei care, eventual, nu au reuşit sa aprindă amorsele; această comandă se dă la timpul calculat după ceasornic sau la terminarea arderii unei bucăţi de fitil ordinar de control, aprins în momentul când s-a dat comanda FOC; lungimea fitilului ordinar de control trebuie să fie mai mică decât lungimea fitilului ordinar al amorselor, şi anume cu atâţia centimetri câte secunde sunt necesare pentru retragerea militarului până la adăpost (distanţa de siguranţă); - Încetarea – această comandă se dă de către şeful lucrărilor de distrugeri, după ce el însuşi a controlat şi s-a convins că au explodat toate încărcăturile; - aprinderea din nou a amorselor care au fost aprinse însă s-au stins sau nau transmis focul la capsă este interzisă; lângă fiecare încărcătură neexplodată se instalează câte un fanion roşu, asigurându-se în plus şi paza locului respectiv; la terminarea exerciţiului, şeful lucrărilor de distrugeri execută personal distrugerea încărcăturilor în cauză, cu ajutorul altor încărcături, aşezate alături de încărcăturile neexplodate; 396

- încărcăturile mari introduse în pământ (stâncă, zidărie, beton etc.) sau în locuri greu accesibile trebuie prevăzute cu cel puţin 2 amorse; d) în cazul când se lucrează cu fitil detonant, în afara regulilor şi măsurilor specificate până în prezent, trebuie respectate următoarele: - păstrarea la umbră a fitilului detonant, atât pe timpul lucrărilor pregătitoare, cât şi după realizarea dispozitivului de aprindere; - dispozitivele de aprindere, care din cauză de forţă majoră au stat mult timp în soare nu pot fi folosite; ele trebuie distruse; - apropierea de încărcăturile izolate, legate cu fitil detonant care au dat rateu este permisă numai unui singur militar şi numai după cel puţin 15 minute din momentul în care ar fi trebuit să se producă explozia; pe timpul apropierii de încărcăturile care au dat rateu se va urmări ca fitilul detonant sau chiar încărcăturile respective să nu prezinte indicii de ardere; dacă se constată aceste indicii, apropierea de încărcături este interzisă; ea este permisă numai după expirarea timpului necesar pentru eventuala ardere a fitilului detonant (acest timp este în funcţie de lungimea fitilului detonant şi de viteza de ardere, stabilită experimental cu o bucată de fitil detonant de control); - când se aprind mai multe încărcături legate cu fitil detonant, controlul rezultatelor exploziei se face numai de către un singur militar, respectându-se întocmai cele specificate mai sus; - întinderea fitilului detonant pe obiectivele de distrus se va face ţinându-se seama de asigurarea protecţiei acestuia împotriva emisie de lumină a unei eventuale explozii nucleare; e) în cazul aprinderii pe cale electrică, în afara regulilor şi măsurilor generale de siguranţă trebuie respectate următoarele: - introducerea capselor electrice în încărcături se face numai cu puţin timp înainte de aprindere, la ordinul şefului lucrărilor de distrugeri; acest ordin se dă după adăpostirea la o distanţă de siguranţă a militarilor care nu sunt angajaţi direct la această operaţie; - conectarea sursei de curent la cablul conductor principal se face numai după introducerea capselor electrice în încărcături, la ordinul şefului lucrărilor de distrugeri; acest ordin se dă după adăpostirea la o distanţă de siguranţă a militarilor care nu sunt angajaţi direct la această operaţie; - cheile explozoarelor se află asupra şefului lucrărilor de distrugeri; sursele de curent se păstrează la distanţă de postul de aprindere şi se predau militarilor numiţi, numai la ordinul şefului lucrărilor de distrugeri; - verificarea ohmetrului este o operaţie obligatorie înainte de utilizarea lui pentru controlul dispozitivului electric de aprindere; - controlul dispozitivului electric de aprindere cu ajutorul ohmetrului se face numai după ce toţi militarii au fost îndepărtaţi de la încărcături, la distanţa de siguranţă; - la calculul şi realizarea dispozitivului electric de aprindere se va avea în vedere necesitatea asigurării protecţiei dispozitivului contra descărcărilor atmosferice; 397

- înainte de furtună, cablurile conductoare secundare se deconectează de la cablurile principale; capetele cablurilor secundare se îndepărtează de cablurile principale şi se izolează cu minuţiozitate; - toate cablurile dispozitivului electric de aprindere trebuie să fie la cel puţin 200 m distanţă de centrale, uzine, staţii şi substaţii electrice, de linii de înaltă tensiune, căi ferate electrificate, precum şi de posturi (staţii) de radio puternice; - capetele cablurilor principale aduse la postul de aprindere trebuie să fie izolate şi prevăzute cu etichete, pe care să fie specificat grupul de încărcături care sunt legate la cablurile respective; - în cazul când este posibilă întrebuinţarea armei nucleare, cablurile principale ale dispozitivelor de aprindere trebuie să fie îngropate la minimum 20 cm adâncime, iar cablurile secundare, bine fixate de piesele de distrus, astfel ca să fie protejate de acestea; - în vederea aprinderii pe cale electrică, după luarea măsurilor de mai sus, şeful lucrărilor de distrugeri dă succesiv următoarele comenzi : - Adăpostiţi – la această comandă se execută cele specificate la măsurile de siguranţă în cazul aprinderii pe cale pirotehnică, cu deosebirea că militarul care dă foc se află adăpostit; - Pregatiţi – la această comandă se execută dezizolarea capetelor cablurilor principale, conectarea lor la bornele explozorului, şi armarea explozorului (şeful lucrărilor de distrugeri predă cheia explozorului la militarul stabilit pentru armarea şi declanşarea explozorului). În cazul când în locul explozorului se foloseşte altă sursă de curent, mai întâi se controlează cu atenţie ca circuitul să fie întrerupt între sursa de curent şi dispozitivul de aprindere (şi deci producerea exploziei să fie exclusă); - Foc – această comandă se dă de către şeful lucrărilor după ce a controlat dispozitivul de aprindere şi s-a convins ca totul este pregătit pentru aprindere; la aceasta comandă se execută conectarea sursei de curent (declanşarea explozorului) la dispozitivul electric de aprindere; - controlul exploziei, indiferent dacă s-a dat foc la o singură încărcătură sau la mai multe încărcături se face de către un singur militar; - în caz de rateu se execută următoarele: capetele cablurilor principale se deconectează de la sursa de curent, se izolează şi se îndepărtează unul de altul; cheia de la explozor se predă şefului lucrărilor de distrugeri; se procedează la controlul dispozitivului şi stabilirea cauzelor rateului; apropierea de încărcătură prevăzută cu capsa electrică instantanee şi care a dat rateu este permisă după minim 5 minute; - în cazul folosirii capselor electrice cu întârziere, apropierea de încărcăturile care au dat rateu este permisă numai după minimum 15 minute din momentul în care ar fi trebuit să aibă loc explozia şi numai după luarea măsurilor de siguranţă arătate mai sus. Drumuri militare Art. 4 Amenajarea şi întreţinerea drumurilor militare reprezintă o misiune principală a sprijinului genistic, având rolul de a asigura condiţii bune de 398

deplasare pentru trupe şi tehnica de luptă. Scopul acestei misiuni este creşterea mobilităţii şi asigurarea manevrei şi deplasării trupelor. Art. 5 Drumurile militare sunt acele drumuri care se folosesc pentru pregătirea şi ducerea acţiunilor de luptă, asigurând deplasarea trupelor, aprovizionările şi evacuările. Art. 6 Drumurile militare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii tactico-tehnice, care se aplică corespunzător drumurilor militare noi sau celor existente: - să urmărească direcţia stabilită şi să corespundă traficului dat; - să asigure legătura cu toate punctele obligate; - să ofere posibilităţi de mascare naturală; - să ocolească, pe cât posibil, terenurile instabile, inundabile, mlăştinoase, zonele care se pot înzăpezi, obiectivele importante, marile localităţi, nodurile de circulaţie, locurile înguste sau cele ce pot deveni inaccesibile ca urmare a acţiunilor inamicului; - să se racordeze la reţeaua de drumuri existentă; - să permită o mecanizare maximă a lucrărilor; - să necesite un volum minim de lucrări. Art. 7 Parametrii tehnici şi de exploatare pentru drumurile militare sunt enumeraţi în tabelele 1 şi 2. Tabelul 1. Vehicule pe şenile Nr. Parametrii tehnici şi de U/M crt exploatare 1

Numărul benzilor de circulaţie

2 3 4 5

Lăţimea părţii carosabile Lăţimea unui acostament Lăţimea platformei drumului Declivitatea maximă Raza minimă a curbelor de racordare în plan orizontal Raza minimă în serpentine Încărcarea de calcul pentru poduri, viaducte

6 7 8 9

Viteza de circulaţie în coloană

Drumuri militare (vehicule pe şenile)

buc.

1

m

4,00 4,00 20

%

25

m

20 tf

40,0-60,0

Km/ h

10-15

Tabelul 2. Vehicule pe roţi Nr crt

Drumuri de: Parametrii şi de exploatare

tehnici

U B /M atalion 399

Brigad ă

Corp de armată

1

2 3 4

5

6

7

8

9

10

11

12

Numărul circulaţie

benzilor

Lăţimea părţii carosabile

de

buc.

2 benzi de circulaţie

1 banda de circulaţie Lăţimea unui acostament 2 benzi de Lăţimea circulaţie platformei 1 banda de drumului circulaţie maximă excepţional Declivitatea ă Raza curbelor recomandab de racordare ilă în plan curentă orizontal minimă Raza minimă convexă de racordare în plan concavă vertical circulaţie într-un sens Distanţa de circulaţie în vizibilitate două sensuri Viteza de circulaţie

m

%

m

proiectată Viteza medie (deplasare) Tonaj minim admis pentru poduri, viaducte etc. Capacitatea de circulaţie minimă (2 benzi)

de

2-1

2-1

2

6,00 (7,50)

6,00 (7,00)

6,00 (7,00)

3,50 (4,00) 0,75 7,50 (9,00) 5,00 (5,50) 8

3,50 (4,00) 1,00 8,00 (9,50) 5,50 (6,00) 7,5

9

8,5

8

60

90

150

35 25 500

60 35 800

90 60 1000

300

500

1000

25

30

35

50

60

70

25

30

40

20-25

25-35

30-40

13,0

30,0

30,0

40,060,0 10

40,060,0 50

200

1000

1,00 8,00 (9,50) 7

Km/ h marş

vehicule roţi vehicule şenile pe oră în 24 ore

pe pe

tf

veh.

Clasificarea drumurilor militare Art. 8 (1) Drumurile militare se clasifică astfel: 400

40,0-60,0 175 3500

(2)

(3) (4)

(5)

(6)

a) după destinaţie; b) după orientarea faţă de linia frontului; c) după felul vehiculelor care circulă pe drum; d) după gradul de perfecţionare tehnică; e) după importanţă. După destinaţie, drumurile militare pot fi: - de batalion; - de brigadă; - de corp de armată. După orientarea faţă de linia frontului, drumurile militare pot fi: - de pătrundere (care duc spre front); - de rocadă (paralele cu frontul). După felul vehiculelor care circulă pe drum, drumurile militare pot fi: - pentru vehicule pe roţi; - pentru vehicule pe şenile; - pentru trafic mixt. După gradul de perfecţionare tehnică, drumurile militare pot fi: - de tip inferior; - de tip intermediar; - de tip superior. După importanţă, drumurile militare pot fi: - principale (pentru manevre, regrupări, aprovizionări, evacuări); - ajutătoare (pentru desfăşurări, de acces, de ocolire şi false).

Organizarea drumurilor militare Art. 9 (1) Drumurile cuprind şi sunt definite prin elemente constructive, elemente geometrice şi elemente suplimentare. (2) Elementele constructive ale unui drum sunt: - platforma; - taluzurile; - şanţurile; - bancheta. zona de siguranţă taluz debleu şanţ

bandă circulaţie

banchet ă

sistem rutier

acostame nt

bandă circulaţie

taluz rambleu

PLATFORMA DRUMULUI AMPRIZA DRUMULUI ZONA DRUMULUI

Figura 1. 401

Elementele constructive ale unui drum (3) Platforma este suprafaţa drumului care cuprinde partea carosabilă şi acostamentele. În funcţie de poziţia platformei faţă de terenul natural,drumul poate fi: - în umplutură (rambleu); - în săpătură (debleu); - parţial în umplutura şi parţial în săpătură (mixt). teren natural

platform a

a. în umplutură (rambleu)

teren natural

platform a

platform a

teren natural c. mixt

b. în săpătură (debleu)

Figura 2. Tipuri de drumuri (4) Partea carosabilă este fâşia din platforma drumului destinată circulaţiei vehiculelor şi pietonilor grupaţi, şi poate avea una sau mai multe benzi de circulaţie. Banda de circulaţie este fâşia din partea carosabilă folosită de un singur şir de vehicule, într-un singur sens. Lăţimea părţii carosabile poate fi: - 3...4 m pentru un fir de circulaţie; - 7...8 m pentru doua fire de circulaţie. (5) Acostamentele sunt fâşiile laterale din platforma drumului cuprinse între marginile părţii carosabile şi ale platformei. Ele sunt destinate sprijinirii laterale a îmbrăcămintei drumului, amplasării unor lucrări accesorii, depozitării unor materiale de întreţinere, staţionării temporare a vehiculelor rămase în pană, circulaţiei pietonilor izolaţi şi scurgerii apelor. Acostamentele se executa din pământ. Lăţimea lor este în funcţie de importanţa drumului şi de intensitatea circulaţiei şi poate avea valori cuprinse între 0,5m şi 2,5m. (6) Taluzurile sunt suprafeţele înclinate care mărginesc lateral un rambleu sau un debleu. (7) Şanţul este un canal deschis cu secţiune triunghiulară sau trapezoidală, de adâncime mică, necarosabil, destinat să colecteze şi să evacueze apele de suprafaţă. Pentru debite mici de apă se amenajează rigole care au secţiune albiată şi sunt carosabile. Şanţurile şi rigolele se execută pe secţiunile de drum în debleu şi de-a lungul rambleelor cu înălţimea sub 0,5m. (8) Pentru colectarea şi evacuarea apelor de suprafaţă ce se scurg pe versanţi se amenajează şanţuri de gardă. (9) Bancheta este o bandă îngustă de 0,2...0,5m, dispusă la piciorul taluzului de debleu destinată să oprească pământul dislocat de pe taluz şi să 402

împiedice colmatarea şanţului. Bancheta se executa acolo unde taluzul de debleu depăşeşte 3m înălţime. În terenurile stâncoase nu se execută bancheta. (10) Ampriza drumului reprezintă proiecţia în plan orizontal a fâşiei de teren ocupată cu elementele constructive ale drumului. (11) Zonele de siguranţă, dispuse lateral, stânga-dreapta de ampriză, sunt fâşiile de teren destinate pentru depozitarea materialelor de întreţinere, instalarea indicatoarelor de circulaţie, montarea parazăpezilor etc. Când permite terenul, zonele de siguranţă se folosesc pentru circulaţia vehiculelor pe şenile. (12) Zona drumului este alcătuită din ampriza drumului şi zonele de siguranţă. (13) Axa drumului reprezintă linia spaţială care uneşte toate punctele egal depărtate de marginile părţii carosabile. (14) Traseul drumului reprezintă proiecţia în plan orizontal a axei drumului. (15) Partea carosabilă se consolidează uneori printr-un sistem rutier alcătuit din unul sau mai multe straturi rutiere şi se dispune pe suprafaţa amenajată a terasamentelor numită patul drumului. . (16) Sistemul rutier şi acostamentele formează suprastructura drumului. (17) Ansamblul lucrărilor care susţin suprastructura drumului, cuprinzând terasamentele şi lucrările de artă, formează infrastructura drumului. Art. 10 (1) Suprastructura drumului este definită de sistemul rutier care este un ansamblu de straturi şi cuprinde: -

îmbrăcăminte

îmbrăcămintea; stratul de bază; fundaţia; substratul

Ba=2Rmax

fundaţie substrat patul drumului Figura 3. Sistemul rutier

(2) Îmbrăcămintea este partea superioară a sistemului rutier care suportă direct acţiunea vehiculelor şi a agenţilor atmosferici. Este alcătuită din unul sau mai multe straturi şi se execută pe lăţimea părţii carosabile sau a platformei. Îmbrăcămintea drumului poate fi: - de tip inferior(de pământ, naturală sau amenajatăprofilată/stabilizată); 403

- de tip intermediar (din pietriş sau balast, piatră spartă, piatră brută sau bolovani, din panouri sau placi demontabile); - de tip superior (din piatră cu folosirea lianţilor bituminoşi sau hidraulici, din piatră cioplită etc.) (3) Stratul de bază este dispus sub îmbrăcăminte şi are rolul de a prelua solicitările verticale ale traficului sub formă concentrată şi a le repartiza la straturile inferioare. Stratul de bază se execută în grosime de 10...20cm din orice material sau amestec de materiale care întruneşte calitatea de portanţă şi rigiditate, cum ar fi: macadamul ordinar, materiale stabilizate cu ciment etc. (4) Fundaţia este partea sistemului rutier care transmite şi repartizează patului drumului solicitările verticale provenite din trafic. Este alcătuită din unul sau mai multe straturi. Fundaţia se execută în grosime de 10...15cm din materiale cum ar fi: pământ stabilizat (mecanic sau cu lianţi /substanţe chimice), balast, nisip, balast /nisip stabilizat (cu ciment sau substanţe chimice), piatră spartă mare (sort 63/90mm ;71/100 mm), macadam ordinar, etc. (5) Subtratul este partea din sistemul rutier care îndeplineşte rolul de colectare şi evacuare a apelor de suprafaţă pătrunse în straturile fundaţiei, de împiedicare a fenomenului de ascensiune capilară a apelor subterane şi de contaminare a straturilor fundaţiei cu particule fine din patul drumului. Substratul se poate executa din: - nisip (substrat izolator în gros. de 7cm); - balast (substrat drenant în gros. de min. 10cm). Art. 10 (1) Infrastructura drumului susţine suprastructura drumului şi este formată din terasamente şi lucrările de artă. (2) Terasamentele reprezintă totalitatea lucrărilor de pământ (săpături, umpluturi şi transporturi) executate în vederea realizării rambleelor şi debleelor din infrastructura drumului. Tipul profilului, natura pământului din terasamente şi umiditatea acestuia influenţează capacitatea portantă a drumului. Profilul transversal în umplutură este realizat din pământuri verificate din punct de vedere geotehnic, permite scurgerea rapidă a apelor de suprafaţă, este expus soarelui şi vântului asigurând o bună uscare şi capacitate portantă sporită. Profilul transversal în săpătura nu permite scurgerea rapidă a apelor de suprafaţă şi uscarea pământului, din care cauză capacitatea portanta a acestor drumuri este redusă.Pentru asigurarea stabilităţii terasamentelor se execută: lucrări de colectare şi evacuare a apelor de suprafaţă şi subterane; lucrări de protecţie a taluzurilor; dispozitive de sprijinire a terasamentelor. (3) Lucrările de artă sunt acele construcţii care se execută în infrastructura drumurilor pentru a asigura continuitatea acestora peste cursurile de apă (poduri), peste văi (viaducte) sau prin masive de pământ (tuneluri). (4) În profil transversal - elementele geometrice ale drumului sunt lăţimile drumului şi pantele transversale. Profilul transversal al drumului este secţiunea verticală, normală pe axa drumului, într-un punct oarecare al său. a) În funcţie de poziţia liniei platformei drumului faţă de linia terenului natural, profilurile transversale pot fi: 404

- de rambleu (umplutură), când linia platformei drumului se găseşte deasupra liniei terenului natural; - de debleu (săpătură), când linia platformei drumului se găseşte sub linia terenului natural: - mixte, când linia platformei drumului se găseşte parţial deasupra terenului natural şi parţial sub linia terenului natural. zona de siguranţă taluz debleu şanţ

i2%

i1 %

i1%

i2 %

acostamen t

i3% bandă circulaţie

bandă circulaţie

taluz rambleu

PARTEA CAROSABILĂ

banchetă

AMPRIZA DRUMULUI

ZONA DRUMULUI

Figura 5 Elementele geometrice în profil transversal ale unui drum h) Forma suprafeţei părţii carosabile (bombamentul) se realizează astfel: - curbă circulară sau parabolică (drumuri din piatră brută, pietriş, piatră spartă, bolovani); - cu două versante plane racordate în treimea mijlocie cu un arc de cerc (pavaje, piatră spartă); - cu două versante plane (drumuri de pământ). f

f

f b a. curbă circulară sau parabolică

b/ 3

b

b/ 3

b. cu două versante plane racordate

b c. cu două versante plane

Figura 6. Tipuri de bombament al suprafeţei părţii carosabile 405

Art. 51 (1) Restabilirea circulaţiei pe drumurile militare cuprinde un ansamblu de lucrări prin care se asigură desfăşurarea normală a traficului temporar întrerupt. (2) Lucrările care se execută sunt: a) înlăturarea barajelor (explozive sau neexplozive); b)decontaminarea, degazarea şi dezinfectarea sectoarelor de drum contaminate; c) înlăturarea distrugerilor; d) executarea unor variante ocolitoare. (3) Lucrările de restabilire a circulaţiei încep cu cercetarea drumului, prin care trebuie să se obţină date referitore la : a) existenţa, natura, dispunerea, caracteristicile barajelor şi distrugerilor; b)existenţa şi mărimea sectoarelor de drum contaminate, natura şi gradul lor de contaminare; c) existenţa variantelor ocolitoare; d) alte date necesare organizării lucrărilor de restabilire a circulaţiei. (4) Lucrările de restabilire a circulaţiei se desfăşoară pe urgenţe. În fucţie de situaţia de luptă (capacitatea de circulaţie cerută, durata de folosire a drumului precum şi timpul, forţele şi materialele existente), lucrările de restabilire a circulaţiei vor parcurge toate urgenţele sau numai o parte din acestea. a) în urgenţa întâi, sectoarele de drum cu baraje şi distrugeri de mare volum se ocolesc, folosind variantele ocolitoare existente sau amenajate din nou; pe variantele ocolitoare amenajate din nou, barajele se înlătură numai pentru lăţimea unei benzi de circulatie, iar în locurile cu distrugeri se construiesc îmbrăcăminţi demontabile; pe variantele ocolitoare contaminate radioactiv, cu substanţe toxice de luptă sau mijloace bacteriene, deplasarea vehiculelor şi oamenilor se va efectua cu viteze sporite, fără opriri, folosindu-se mijloace de protecţie individuală; b) în urgenţa a doua se înlătură barajele şi distrugerile de pe ampriza drumului, se refac în întregime lucrările de terasamente distruse, iar îmbrăcămintea se reface pe cât posibil la caracteristicile initiale; sectoarele de drum contaminate se dezactivează şi se dezinfectează, iar podurile avariate se consolidează; la terminarea lucrărilor din urgenţa a doua, drumul (inclusiv lucrările de artă) trebuie să asigure capacitatea de circulaţie iniţială. c) în urgenţa a treia se execută lucrări prin care drumul va fi readus la parametrii tehnici şi de exploatare iniţiali, iar lucrările de artă se refac după soluţii definitive. Art. 52 (1) Trecerea peste barajele neexplozive presupune: - amenajarea trecerilor peste şanţurile antitanc; - înlăturarea baricadelor, barierelor şi abatizelor; - înlăturarea colţilor antitanc; - înlăturarea barajelor de sârmă. (2) Trecerea şanţurilor antitanc se realizează prin executarea de poduri, astuparea cu pământ sau reducerea pantei taluzurilor. Tranşeele şi şanţurile de 406

comunicaţie se trec cu ajutorul sau prin astuparea lor cu pământ. Pentru trecerea şanţurilor antitanc vor fi folosite şi podurile mobile de asalt sau de însoţire şi podurile pe suporţi ficşi cu suprastructură metalică. a) astuparea cu pământ a şanţurilor antitanc, şanţurilor de comunicaţie şi a tranşeelor se realizează cu ajutorul buldozerelor; la partea superioară umplutura se consolidează printr-o îmbrăcăminte din plăci sau panouri demontabile; dacă şanţul antitanc este plin cu apa mai mult de jumatate din adâncimea lui şi evacuarea apei nu este posibilă prin lucrări simple, astuparea se va executa cu balast, pietriş, piatră brută, bolovani de râu, bârne sau saci umpluţi cu pământ. b) reducerea pantei taluzurilor la şanţurile antitanc se execută cu buldozerele sau cu ajutorul explozivului (atunci când pământul este îngheţat sau stâncos); în cazul folosirii buldozerului, operaţiunea se execută astfel: se sapă taluzul 1 şi se împinge în şanţ până când se realizează o pantă de 1:8…1:10; folosindu-se de umplutura realizată, buldozerul trece pe partea opusă; se sapă taluzul 2 şi se împinge pământul în şanţ până la realizarea unui taluz cu panta de 1:8… 1:10 (Figura 37); în cazul lucrului cu exploziv acesta se dispune, sub forma încărcăturilor concentrate sau alungite, la suprafaţa pământului sau în găuri de mină, conform prevederilor din “Instrucţiunile-Lucrări de distrugeri- (G-4)”.

2

2 m

1

5,57,0m

1:81:10

1:8-1:10 3,0m

A) Figura 37. Reducerea pantei taluzurilor la şanţurile antitanc (3) Baricadele, barierele şi abatizele se înlătură cu ajutorul explozivului (încărcături de 1…10kgf), cu buldozerele sau cu alte mijloace mecanice. După înlaturarea barajului se repară deteriorările locale şi se nivelează. (4) Înlăturarea colţilor antitanc se face cu ajutorul explozivului, sau prin tăierea acestora la nivelul îmbrăcămintei drumului (dacă sunt din lemn). După înlăturarea barajului se repară deteriorările locale şi se nivelează. 407

(5) Barajele de sârmă se înlătură prin smulgerea lor cu ajutorul tractoarelor sau alte mijloace mecanice, cu ajutorul explozivului sau manual. Dărâmăturile rezultate în urma exploziei se înlătură cu ajutorul buldozerelor, autoîncărcătoarelor şi excavatoarelor. Art. 56 (1) Înlăturarea efectelor distrugerilor presupune executarea, manuală sau mecanizată, a unor lucrări ample şi complexe de refacere şi consolidare a drumurilor. (2) La drumuri pot fi distruse terasamentele, îmbrăcămintea şi celelalte straturi rutiere. În terasamente, efectele distrugerilor apar sub forma gropilor, pâlniilor sau şanţurilor. Îmbrăcămintea poate fi distrusă total, în imediata apropiere a locurilor unde au avut loc explozii, sau prin scarificarea mecanică a acesteia. (3) Refacearea terasamentului distrus se realizează prin umplerea gropilor (pâlniilor) cu pământ sau cu barne şi executarea de podeţe (poduri). a) umplerea gropilor (pâlniilor) se execută, în funcţie de mărimea şi dispunerea acestora, manual sau mecanizat, cu pământ luat din zonele de siguranţă, taluzuri sau din rambleul drumului. Pământul se aşează în straturi cu grosimea de max. 30 cm si se compactează cu maiuri manuale sau mecanice. Stratul superior de pământ se compactează cu ruloul compactor. În loc de pământ se poate întrebuinţa ca material de umplutură balastul, nisipul, pietrişul, zgura de furnal sau focar, cenuşa de termocentrală (în prealabil umezită) şi sterilul rezultat din flotarea minereurilor. Dispunerea acestora se face în straturi de până la 30cm, după care se compactează manual sau mecanic. Gropile (pâlniile) produse la limita platformei se umplu după ce s-au executat în prealabil trepte de înfrăţire. Gropile (pâlniile) produse în terasamentul drumurilor de pământ se umplu parţial sau total, prin decaparea unui strat de pământ şi amenajarea unor rampe în lungul drumului. Acest procedeu se utilizeaza când nu sunt posibilităţi de executare a unor gropi de împrumut în zonele de siguranţă ale drumului (teren mlăştinos, minat sau inundat). Iarna, când temperatura se menţine constant sub 0˚C, pentru treceri de scurtă durată, gropile se pot umple şi cu zăpadă udată cu apa şi apoi compactată. Dacă zăpada nu s-a compactat suficient, deasupra ei se aşează panouri de lemn. Gropile (pâlniile) se pot umple cu bârne aşezate stive. Rândul inferior se realizează prin dispunerea alăturată a bârnelor paralel cu axa drumului, iar celelalte rânduri, prin dispunerea distanţată (max. 1,0 m distanţă). Rândurile din bârne se solidarizează între ele prin scoabe. Rândul superior se acoperă cu o podină continuă din material lemnos ecarisat sau semirotund.

408

B

B

a

min 4,5m

B

c

b

Figura 38. Umplera gropilor (pâlniilor) b) în cazul distrugerilor de mare volum (astuparea gropilor nefiind posibilă) se construiesc podeţe, cu podină continuă sau sub forma căilor pentru roţi, având infrastructura din suporţi ramă sau stivă. În scopul reducerii lungimii podeţului, groapa se umple parţial cu pământ sau alte materiale din zonă. (4) Refacerea îmbrăcăminţii din pietriş sau balast distruse se poate realiza astfel: gropile (pâlniile) se umplu cu pământ şi se compactează până se atinge nivelul inferior al îmbrăcămintei; se aşterne pietriş (balast) până când se depăşeşte înălţimea îmbrăcămintei existente cu 4…6cm; se compactează umplutura cu ruloul compactor sau cu maiul de mână. În locul pietrişului sau balastului se pot folosi materiale locale cum ar fi zgura de furnal sau alicăria de cărămidă. (5) Îmbrăcămintea din piatră spartă (macadam) se reface astfel: umplutura se aduce la nivelul inferior al îmbrăcămintei existente; marginile îmbrăcămintei existente se sapă cu târnăcopul, pentru a se realiza muchii verticale; se aşterne piatra spartă, sortul 40…63 mm, în grosime de 10…12 cm, după care se compactează cu cilindrul compactor sau cu maiul de mână; se aşterne piatră sortul 16…25 mm într-un strat de 4…5 cm care se cilindrează sau se compactează manual până când se obţine o bună încleştare a pietrelor; se aşterne nisip grăunţos, într-un strat de 1…2 cm; se udă puternic cu apă; se cilindrează sau se compactează manual; se aşterne un nou strat de nisip grăunţos în grosime de 1cm. (6) Consolidarea sau refacerea lucrarilor de arta distruse se execută prin procedeele alese funcţie de caracterul şi volumul distrugerilor, existenţa materialelor şi mijloacelor tehnice, urgenţa lucrărilor. a) refacerea podurilor, viaductelor, pasajelor denivelate şi podurilor de încrucişare se execută în conformitate cu prevederile din instrucţiunile ”G.7Poduri militare". b) refacerea podeţelor distruse se execută prin folosirea unor materiale locale sau din dotare: material lemnos, profile laminate, tuburi de beton. În lipsa acestora, în locul podeţelor distruse se execută umpluturi filtrante. În ambele cazuri lungimea deschiderii se reduce prin umplerea cu pământ.

409

c) umplerea golurilor (deschiderilor) rămase în locul podeţelor distruse de pe văi uscate şi de pe cursurile de apă permanente cu debit mic se execută prin unul din următoarele procedee: - astuparea parţială cu pământ (atât în lăţime cât şi în înălţime); - astuparea completă cu pământ şi executarea drenurilor din materiale din zonă. Art. 57 (1) Executarea / amenajarea unor variante ocolitoare cuprinde: a) cercetarea terenului pe axa noului traseu; b) înlăturarea barajelor; c) amenajarea trecerilor peste obstacolele înguste; d)executarea lucrărilor de terasamente, îmbrăcămintei din panouri şi plăci demontabile sau materiale locale; e) organizarea sistemului de orientare şi semnalizare (zi / noapte). Art. 58 (1) Executarea lucrărilor de întreţinere şi reparare a drumurilor militare are ca scop menţinerea acestora în permanenţă, la parametrii de exploatare prevăzuţi pentru categoria şi destinaţia lor. Lucrările de întreţinere şi reparare trebuie să aibă un caracter preventiv, să se execute operativ şi de bună calitate. (2) Întreţinerea şi repararea drumurilor de pământ se poate face prin: a) înlăturarea umidităţii excesive se obţine prin: - executarea de şanţuri, cu lăţimea de 30 cm, în lungul acostamentelor; şanţurile trebuie să aibă asigurată scurgerea în sens transversal la 50…100 m, iar adâncimea acestora să atingă nivelul inferior al stratului umezit; - executarea unor şanţuri pe lăţimea acostamentelor, pe ambele părţi ale drumului, având lăţimea de 30 cm şi adâncimea până la nivelul inferior al stratului umezit; şanţurile se execută la o distanţă de 3…4 m unul faţă de altul şi decalate; - stabilizarea pământului din drum, cu praf de var nestins în proporţie de 5…10% din masa pământului; b) desprăfuirea drumurilor se execută mecanic, prin curăţirea suprafeţei drumului de praf cu ajutorul autogrederelor sau prin tratarea cu materiale de desprăfuire: - apă sau apă sărată de mare/lac (0,5…0,8 l/m2); - soluţie de clorură de calciu (I-1 l/m2 ; II-0,5 l/m2 ); - lianţi organici (emulsie bituminoasă, bitum tăiat, uleiuri rutiere); c) restabilirea profilului transversal al drumurilor constă în înlăturarea făgaşelor, adânciturilor şi umflăturilor apărute ca urmare a circulaţiei şi fenomenului de îngheţ-dezgheţ; operaţiunea se execută mecanizat şi cuprinde îndepărtarea apei în exces de pe platforma drumului, prin şănţuleţe de scurgere, profilarea şi compactarea drumului. (3) Întreţinerea şi repararea drumurilor cu îmbrăcămintea din pietriş, balast sau piatră spartă se face prin: a) întreţinerea suprafeţei îmbrăcămintei constă în: îndepărtarea noroiului cu lopeţi de lemn, perii manuale sau mecanice; adunarea pietrelor dislocate din împietruire şi depozitarea lor pe acostamente; menţinerea stratului de 410

protecţie la grosimea iniţială de 1…2 cm (la îmbrăcămintea din piatră spartă); ca material de protecţie se foloseşte savura sau nisipul grăunţos (60…90 m3/km drum); b) desprăfuirea îmbrăcăminţilor se execută prin măturarea acestora cu perii mecanice sau prin tratarea cu materiale de desprăfuire (apă, clorură de calciu, emulsii bituminoase); c) compensarea uzurii se realizează prin aşterneri parţiale sau totale de material pietros (pietriş, balast, piatră spartă etc.); aşternerea se execută manual sau mecanizat şi este urmată de o cilindrare uşoară; este recomandabil ca aşternerea materialului să se execute pe timp umed, mai ales după ploi; d) restabilirea profilului transversal constă în înlăturarea gropilor, făgaşelor şi ondulaţiilor existente pe partea carosabilă; gropile izolate şi făgaşele se repară prin metoda peticirii sau prin plombare; ondulaţiile pronunţate se repară prin aşternerea generală de material pietros; e) executarea de tratamente cu lianţi organici. (4) Întreţinerea şi repararea drumurilor cu îmbrăcăminţi din panouri sau plăci demontabile se face prin: a) întreţinerea rosturilor dintre plăci (umplerea periodică cu mastic bituminos sau mortar de ciment, pentru înlocuirea materialului degradat); b) înlăturarea denivelărilor (ridicarea panoului sau plăcii; introducerea materialului de adaos, balast, piatră spartă etc.; compactarea acestuia şi reaşezarea panoului sau plăcii); c) repararea panourilor si plăcilor deteriorate. (5) Executarea infrastructurii drumului cuprinde: a) restabilirea traseului; constă în verificarea existenţei tuturor ţăruşilor de pichetare fixaţi pe timpul executării cercetarii de geniu a traseului şi înscrisi în carnetul de pichetare; ţăruşii lipsă se completează; în curbe, ţăruşii se vor îndesi astfel încât să se dea cât mai exact forma acestora; b) defrişarea vegetaţiei; constă în tăierea copacilor (arbuştilor), scoaterea buturugilor şi îndepărtarea materialului lemnos rezultat. Arborii se doboară prin tăiere sau prin extragerea lor împreună cu rădăcinile. Se vor folosi fierăstraie mecanice sau manuale, topoare, utilaje echipate cu cabluri sau buldozere. Buturugile şi rădăcinile se extrag manual, mecanizat (cu cablu, cu excavatorul sau buldozerul) sau cu exploziv. Tufişurile şi lăstărişurile se înlătură cu buldozerul sau manual, pe întreaga suprafaţă a amprizei. Bolovanii mari se îndepărtează cu buldozerul, cu utilaje echipate cu cablu sau prin explodare. c) asanarea amprizei drumului, acolo unde terenul este mlăştinos sau cu bălţi; se realizeaza prin executarea unor şanţuri de scurgere orientate spre văi, viroage sau depresiuni. Se vor săpa, de asemenea, şanţuri de gardă pentru scurgerea apelor provenite din precipitaţii. d) îndepărtarea stratului vegetal de pe ampriza drumului; se face prin săpare manuală pe adâncimea de 5 cm, sau prin săpare mecanică cu autogrederul sau buldozerul pe o adâncime de 10...15 cm; e) şablonarea profilelor transversale; profilele transversale din piesele desenate se materializează în teren prin şablonarea acestora: 411

- profilele transversale de debleu (săpătura) se şablonează cu ajutorul a două construcţii uşoare din lemn, sub forma unor echere; - profilele transversale de rambleu (umplutură) se şablonează cu ajutorul unor construcţii uşoare din lemn, ca în Figura 40; înclinarea taluzelor se obţine prin construcţia echerelor cu raportul catetelor (verticală : orizontală) egal cu cel înscris în profilul transversal desenat. Furura lemn

de

0,8

Martor

Fir cu plumb

1,2 0

B) Figura 39. Şablonarea profilelor transversale de debleu

Figura 40. Şablonarea profilelor transversale de rambleu (umplutură)

- pentru sectoarele de drum în rambleu, acolo unde panta terenului natural este mai mare de 1:5, se execută trepte de înfrăţire; lăţimea şi înclinarea treptelor de înfrăţire este de min. 1,00 m, respectiv 2% spre vale; se pot executa manual sau mecanizat, cu buldozere (panta ≤ 40%) sau autogredere (panta ≤ 25%). f) săpăturile se execută mecanizat sau manual, după criteriile prezentate în tabelul următor: 412

R)

Tabelul 9. Criterii executare a săpăturilor N rc rt 0

Lucrarea

S) Condiţiile execuţie

de

de

alegere

mijloacelor

de

Mijloace folosite principale

1 Săpătură în ampriza drumului, în camere sau gropi de împrumut.

a

auxiliare

2 3 4 Volume mari şi concentrate; - excavator cu compensarea în acelaşi - autovehicul de 1 lingură dreaptă profil sau transport la transport sau inversă distanţe > 100m; teren de orice categorie. Volume mari Săpătură în repartizate; ampriza compensare în acelaşi drumului profil sau transport la 2 - buldozer sau camere distanţe < 100m; de teren de orice împrumut. categorie. - sacrificator Volume mari repartizate; adâncimea Săpătură în săpăturii până la 0,4m; 3 ampriza distanţa de transport > drumului. 100m; teren uşor, mijlociu şi tare. - autogreder Săpătură în Şanţuri de profil ampriza triunghiular sau dumului - prelungitor de trapezoidal cu 4 pentru lamă şi tipar de adâncime ≤ 0,7m; realizarea şanţ teren uşor, mijlociu şi şanţurilor tare. laterale. Volume mici; terenuri Săpătură în accidentate; lucrări de - lopată, ampriza finisare; distanţa cazma, 5 drumului transport < 100m; târnăcop, şpiţ, - targă, roabă sau în afara teren de orice baros sa. categorie şi roci semidure. Profilarea 6 drumurilor - autogredere de pământ. g) umpluturile se realizează prin împrăştierea pământului transportat în straturi uniforme care se compactează până la atingerea cotei prevăzute în 413

profilele transversale desenate şi materializate în teren; la executarea umpluturilor se vor respecta următoarele reguli: - pământul se aşterne în straturi uniforme, dispuse orizontal pe întreaga lăţime a rambleului, folosind autogredere sau buldozere; - ultimului strat, care formează patul drumului, i se dă pantele corespunzătoare îmbrăcămintei ce urmează a se executa; - grosimea straturilor se stabileşte în funcţie de mijlocul de compactare; - pământurile necoezive (balasturi, nisipuri) se vor dispune, pe cât posibil, la partea superioară a rambleelor; - pământurile folosite nu vor fi excesiv de umede sau uscate. h) deplasările de pământ se execută cu mijloace auto, prin împingerea cu lama utilajelor de săpat, cu roabe, tărgi sau lopeţi; distanţele de transport şi condiţiile de folosire a mijloacelor de transport sunt prezentate în tabelul următor: Tabelul 10. Criterii pământului Mijlocul de transport Autovehicu le Autogreder e Buldozere

Distanţa optimă de transport (m) 2000 100 10-20

Roabe Tărgi

30 20

Lopeţi

3

de

alegere

a

mijloacelor

pentru

transportul

Condiţii de folosire Încărcare mecanică, volume mari, drumuri de acces practicabile. Volum mare de transport, terenuri accesibile Volum mare, compensare în acelaşi profil sau transport pe distanţe mici. Încărcare manual, volume mici de transport. Compensare în acelaşi profil, volume mici de transport.

i) Lucrările de colectare şi evacuare a apelor de suprafaţă cuprind şanţurile laterale, rigolele, şanţurile de evacuare şi şanţurile de gardă. Şanţurile laterale se execută pe porţiunile de drum în debleu şi la rambleele cu înălţimi <0,50 m , manual sau mecanizat cu autogrederul; rigolele se execută la rambleele cu înălţimi < 0,50m, pentru colectarea şi evacuarea unor cantităţi mici de apă, manual, folosind un şablon ; şanţurile de evacuare colectează apele din şanţurile laterale şi le dirijează spre văi, viroage sau bazine de evaporare şi se execută cu excavatorul cu lingură inversă sau manual; şanţurile de gardă se execută în amonte de drum, pentru colectarea şi evacuarea apelor de suprafaţă în scopul protejării taluzelor de debleu, manual, înainte de începerea săpăturilor la deblee. j) Lucrările de colectare şi evacuare a apelor subterane cuprind drenurile de acostament, şanturile de drenaj şi rigolele drenante. Drenurile de acostament se execută în regiuni excesiv de umede, după ce lucrările de 414

terasamente şi acostamente au fost terminate. Şanţurile de drenaj şi rigolele drenante se execută acolo unde nivelul apei subterane este ridicat şi grosimea stratului de apă este redus. k) Lucrările de artă se execută înainte sau concomitent cu cele de terasamente şi cuprind executarea podurilor şi podeţelor. Podeţele se execută din lemn, piatră brută, beton sau metal. Podurile se execută din lemn sau metal, pe suporţi ficşi. Se vor folosi materialele (complete) din înzestrare sau cele existente în zonă (lemn, elemente prefabricate etc.). l) Sprijinirea terasamentelor se execută pentru a preveni alunecarea rambleelor aşezate pe terenuri cu pantă transversală mare şi pentru consolidare la taluzurile de rambleu sau debleu. Dispozitivele de sprijinire ce se folosesc sunt: zidurile de sprijin, contrabanchetele şi piloţii de susţinere. *Aceste lucrări sunt voluminoase, necesită cantităţi mari de materiale şi de fortă calificată de muncă şi se vor adopta numai în cazuri bine justificate. m) Protejarea taluzelor de debleu sau rambleu împotriva acţiunii apelor de suprafaţă se asigură prin una din metodele prevăzute în tabelul următor: Tabelul 11. Tipul de pământ din taluz Pământuri pietroase şi nisipoase; blocuri de grohotiş, pietriş, bolovaniş, nisip

Metode de protejare a taluzelor Înălţimea taluzului de debleu sau rambleu (m) h ≤ 2,0

h > 2,0

- îmbrăcare cu pământ vegetal şi însămânţare; - îmbrăcare cu pământ vegetal şi brăzduire pe toată suprafaţa

- caroiaje cu îmbrăcare cu pământ vegetal, însămânţare şi plantare; - îmbrăcare cu pământ vegetal şi brăzduire pe toată suprafaţa

Pământuri însămânţare - îmbrăcare cu pământ vegetal, prăfoase: nisip simplă; însămânţare şi plantare; prafos sau - îmbrăcare cu - brăzduire în carouri umplute cu argilos, praf pământ vegetal şi pământ vegetal, însămânţare şi argilos sau însămânţare plantare argilos-nisipos Pământuri - îmbrăcare cu - îmbrăcare cu pământ vegetal şi argiloase : argilă pământ vegetal şi plantare; prafoasă, însămânţare; - brăzduire pe toată suprafaţa şi nisipoasă, sau brăzduire pe plantare grasă toată suprafaţa (6) Executarea suprastructurii drumului cuprinde următoarele lucrări: a) pregătirea patului drumului; constă în amenajarea înclinărilor transversale şi cilindrarea acestuia. Înclinările transversale sunt cele prevăzute în proiect pentru tipul de îmbrăcăminte adoptat. Înclinările se realizează prin săpare sau adăugare de pământ, în funcţie de cota de săpare (de umplutură) stabilită la 415

lucrările de terasament. La drumurile de importanţă redusă sau folosite o perioadă scurtă de timp, patului drumului nu i se mai dau înclinări transversale. Patul drumului se cilindrează prin 3...4 treceri, începând de la margine la axă, cu un rulou compactor de 8...15 tf. b) executarea acostamentelor; acostamentele se fac aplicate (Figura 41 a) sau prin săparea unei casete în care se va realiza ulterior, sistemul rutier (Figura 41 b). Acostamentele aplicate se execută prin aşezarea pământului în straturi de 10...12 cm şi compactarea acestuia cu maiul; acostamentele rezultate prin săparea casetei nu se compactează, ele fiind specifice drumurilor în săpătură. Acostamentelor li se va da o pantă spre taluz cu 1% mai mare decât panta

i2 %

i2 %

i1%

acostament aplicat

patul drumului

pămant ce se îndepărtează

a

b

Figura 41. Executarea acostamentelor transversală a îmbrăcămintei. c) executarea substraturilor de fundaţie; substraturile de fundaţie (substratul izolator de nisip şi cel drenant din balast) nu se execută la drumurile din pământ, la cele de unităţi sau cu o durată de exploatare scurtă, precum şi acolo unde apele subterane şi de suprafaţă au o influenţă mică asupra drumului. În celelalte cazuri, substratul izolator de nisip se dispune pe patul drumului şi va avea o grosime de 7 cm după compactare; substratul drenant din balast se dispune peste cel izolator din nisip şi va avea o grosime de min. 10 cm după compactare; nisipul poate fi înlocuit cu balast nisipos; balastul din stratul drenant poate fi înlocuit cu zgură sau alicărie de cărămidă; când fundaţia este executată din balast, aceasta preia şi funcţia de strat drenant; aşternerea nisipului şi balastului se face manual sau cu autogrederul, în grosimea necesară, după care se stropeşte cu apă şi se cilindrează. d) executarea fundaţiei; fundaţiile folosite la drumurile militare sunt din balast, pietriş, blocaj de piatră brută, piatră spartă mare, pământ stabilizat, piatră spartă sortată (macadam) sau din piatră spartă nesortată. Tipul de fundaţie se alege în funcţie de materialele existente, timpul şi forţele la dispoziţie. - fundaţia de balast se execută astfel: balastul se descarcă pe patul drumului şi se aşterne în straturi, manual sau cu autogrederul, verificându-se periodic grosimea şi profilul, cu ajutorul sablonului; grosimea maximă a straturilor este de 15 cm; straturile de balast se cilindrează începând de la margine spre axă, cu rulouri compactoare; numărul de treceri prin acelaşi loc este de 8…30, în funcţie de utilajul folosit, grosimea stratului şi granulometria balastului; stratul superior al fundaţiei are bombamentul îmbrăcămintei drumului. 416

Nivela cu bulă de aer

Şablon

Figura 42. Şablonarea pentru executarea - fundaţia din pietriş se execută cu respectarea următoarelor regulilor: fundaţiei

pietrişul va avea granulozitatea măruntă (16…31,5 mm), fără argilă sau alte părţi fine; tehnologia de execuţie a fundaţiei de pietriş este aceeaşi ca la fundaţia din balast. - fundaţia din blocaj de piatră brută se execută peste un strat de balast de min. 10 cm grosime; piatra brută, de forma unui trunchi de con sau trunchi de piramidă, se aşează cu baza mare pe stratul de balast, astfel ca să rezulte rânduri perpendiculare pe axă şi rosturi ţesute; peste blocajul de piatră brută se aşterne un strat de egalizare cu grosimea de 6cm, din piatră spartă sortul 40…63 mm; se execută cilindrarea, mai întâi cu rulouri compactoare uşoare, de 6…10 tf şi apoi cu rulouri grele, de 12…16 tf; după ce s-a realizat o oarecare fixare a pietrelor din fundaţie, se aşterne un strat de nisip grăunţos cu periile, pentru a pătrunde printre pietre, după care se continuă cilindrarea; numărul de treceri a ruloului prin acelaşi loc este 4 - 8. - fundaţia din piatră spartă mare se execută într-un strat cu grosimea de 12..15 cm, folosind sortul 63…90 mm, dacă este provenită din roci dure, sau 70…100 mm dacă este provenită din roci slabe peste un strat din balast de min. 10 cm grosime, astfel: piatra spartă se descarcă pe stratul de balast umezit; după aşternere, în grosimea prevazută, piatra se cilindrează, mai întâi cu rulouri de 6 tf, până la încleştare şi apoi cu rulouri de 10…14 tf.; cilindrarea se execută de la margini spre axă, cu suprapunerea urmelor pe 20 cm lăţime; cilindrarea este terminată atunci când, mergând pe fundaţie, piatra spartă nu mai joacă sub picior; dacă fixarea piatrei se realizează greu, se împrăştie şplit sortul 16…25 mm în cantitate de 10…15 kg/m 2, după care se continuă cilindrarea; după terminarea cilindrarii se aşterne un strat de 1…2 cm de nisip sau savură; partea superioară fundaţiei va avea bombamentul la fel cu cel al îmbrăcămintei drumului. - fundaţia din piatră spartă nesortată se execută din piatră sortul 1…90 mm, obţinută prin concasarea celei brute sau a bolovanilor; fundaţia se execută peste substratul de fundaţie sau , în situaţia în care acesta nu este prevăzut, peste un strat de nisip grăunţos sau mărunt cu grosimea de min. 5 cm, asfel: cu ajutorul autogrederului sau manual se aşterne piatra spartă la grosimea indicată în proiect, fără a depăşi grosimea de 12cm (dacă grosimea prevazută în proiect este mai mare, fundaţia se execută în reprize); aşternerea se face sub şablon se cilindrează piatra spartă cu cilindri compactori de 12…16 tf, până când aceştia nu mai produc văluriri; se aşterne nisip fin în două reprize 417

a 15 kg/m2, concomitent cu stropirea cu apă (10…15 l/ m 2); pentru ca nisipul să pătrundă printre pietre se folosesc periile manuale; se continuă cilindrarea până când suprafaţa împietruirii capătă aspectul unui mozaic; cilindrarea este terminată când o piatră aruncată sub tamburul cilindrului compactor este sfărâmată. - fundaţia din piatră spartă sortată (macadam) se execută cu piatră sortul 40…63 mm, pentru stratul de rezistenţă şi 16…25 mm, pentru piatră de împănare, peste un strat de nisip grăunţos sau balast mărunt, cu grosimea de min. 5 cm, astfel: piatra spartă sortul 40…63 mm se aşterne într-un strat cu grosimea de 10…12 cm (110…140 kg/m2 ); aşternerea se face în fâşii longitudinale de 1,0…2,0 m lăţime şi 150…300 m lungime, de la margine spre axa drumului; se verifică grosimea şi bombamentul cu ajutorul şablonului; se cilindrează piatra spartă, mai întâi cu cilindri compactori uşori şi apoi, după fixarea pietrelor, cu cilindri compactori grei; concomitent cu cilindrarea se împrăştie piatra spartă sortul 16…25 mm (şplit) în două reprize (10 kg/m 2 pentru o repriză) cilindrarea continuă până când cilindrul compactor greu nu mai lasă urme, iar în faţa tamburilor nu se mai produc văluriri; se execută înnoroirea macadamului, prin împrăştierea savurei sau nisipului grăunţos în două reprize a 15 kg/m2, concomitent cu stropirea cu apă (10…15 l/ m 2 pentru fiecare repriză); pentru ca savura/nisipul să pătrundă printre pietre se folosesc periile manuale; se continuă cilindrarea cu cilindrii grei, până când suprafaţa macadamului capătă aspectul unui mozaic; cilindrarea este terminată când o piatră de aceeaşi natură şi mărime cu cele din stratul de rezistenţă, pusă sub tamburul cilindrului compactor este sfărâmată; grosimea întregului strat de fundaţie astfel executat, este de 8..10 cm. e) executarea îmbrăcămintei; îmbrăcămintea drumurilor militare poate fi: - de tip inferior: de pământ, naturale - drumuri naturale; de pământ, profilate; din pământ stabilizat; - de tip intermediar: din pietriş, balast, piatră spartă sortată (macadam), piatră spartă nesortată, piatră brută sau bolovani, deşeuri industriale stabilizate, panouri din placi demontabile; - de tip superior (moderne): macadam protejat, asfaltic sau cimentat; asfalt sau pavaje din piatră cioplită. *Drumurile naturale se realizează prin circulaţia vehiculelor pe aceleaşi urme, direct pe pământul natural, de-a lungul unor itinerare stabilite şi, la nevoie marcate. Pentru realizarea acestor drumuri se stabileşte itinerarul şi se execută: cercetarea de geniu a acestuia, defrişarea terenului şi scoaterea buturugilor; curăţirea de crengi, iarbă, buruieni şi bolovani a terenului din ampriza drumului şi înlăturarea barajelor; executarea trecerilor peste obstacole înguste (de max. 20…25 m lăţime); consolidarea unor porţiuni de teren greu de trecut; executarea unor parapete protectoare. *Drumurile de pământ profilate au terasamentele complet executate şi îmbrăcămintea din pământ de pe loc, bine compactat. Se realizează cu profilul transversal din Figura 43 a. *Drumurile din pământ stabilizat au terasamentele complet executate şi îmbrăcămintea executată din pământ de pe loc, stabilizat mecanic, cu lianţi sau chimic. Se realizează cu profilul din Figura 43 b. 418

4-6% 4-6%

b

a Şan t

4-6%

Acostament

Acostament

46%

Parte carosabilă

Şan t

C) Figura 43. Profile drumurilor de pământ

Pământ stabilizat transversale ale

- îmbrăcămintea din pietriş sau balast se execută direct pe patul drumului (fără fundaţie) sau pe o fundaţie din balast mare, pietriş sau piatră spartă nesortată de dimensiuni mai mari. Pietrişul va fi de sortul 16…31,5 mm si 31,5…70 mm, iar balastul din sortul 0…70mm. Lucrările se execută în următoarea ordine: pietrişul (balastul) se împrăştie în straturi pe patul drumului sau pe fundaţia pregătită, manual sau cu autogrederul, verificându-se periodic grosimea şi profilul, cu ajutorul şablonului; grosimea maximă a straturilor este de 12 cm (îmbrăcăminţile cu grosimi mai mari de 12 cm se vor executa din mai multe straturi);dacă balastul este uscat se stropeşte cu apă; straturile de balast se compactează cu rulouri compactoare grele; pietrişul în amestec cu material concasat se compactează ca şi balastul, iar cel simplu numai prin circulaţie. Profilul transversal al drumurilor cu astfel de îmbrăcăminte poate fi în formă de: - seceră; - semiîncastrat; - încastrat.

a

b

c

Figura 44. Profilul transversal al drumurilor din pietriş - îmbrăcămintea din piatră spartă nesortată (balast) se execută peste o fundaţie din balast de 10…30 cm grosime, peste o fundaţie din blocaj de piatră brută sau din piatră spartă mare. Îmbrăcămintea se protejează cu un strat de 1cm grosime de nisip sau savura; - îmbrăcămintea din piatră spartă sortată (macadam) se execută peste o fundaţie din balast de 10…30 cm, peste o fundaţie din blocaj de piatră brută 419

sau din piatră spartă mare. Macadamul se protejează cu un strat de 1cm grosime de nisip / savură; - îmbrăcămintea din plăci sau panouri demontabile se foloseşte pe sectoare scurte, dacă pământul din patul drumului este supraumezit. Plăcile şi panourile se execută din timp folosindu-se lemnul, metalul sau betonul. Placile se dispun pe o fundaţie din balast, nisip, deşeuri industriale sau direct pe patul drumului. Plăcile şi panourile se dispun sub forma căilor pentru roţi sau ca îmbrăcăminte continuă, pe întreaga parte carosabilă. Lucrările la îmbrăcăminţile din plăci sau panouri demontabile se execută astfel: pe fundaţia (patul) drumului se jalonează axa acestuia şi se aşează tălpile (pentru panourile din lemn); se aduce automacaraua la o distanţă de 0,5…0,6 m de locul aşezării primelor panouri (plăci), cu cabina spre locul de dispunere a acestora; autocamionul încărcat cu panouri (plăci) se aduce cu cabina în spatele automacaralei, la o distanţă de cca. 0,8 m; se ridică cu automacaraua, succesiv, panourile (plăcile) şi se aşează pe fundaţie (patul drumului); automacaraua şi autocamionul se deplasează înainte, păstrând distanţă între ele; panourile de lemn se fixează de tălpi; la plăcile din beton se execută imbinarea, cu rigle de lemn şi umplerea rosturilor cu nisip sau mastic bituminos. Elementele geometrice ale drumurilor cu astfel de îmbrăcăminţi sunt arătate în tabelul următor: Tabelul 12. Drumuri cu îmbrăcăminţi din plăci / panouri demontabile N Felul îmbrăcămintei T) Elementele rc U/M geometrice Căi pentru roţi Continuă rt 1 Lăţimea părţii carosabile 2,70-3,00 3,00-4,20 2 Lăţimea căii pentru roţi 1,00-1,15 m Lăţimea spaţiului dintre 3 0,70 căile pentru roţi 4 Declivitatea maximă % 4 6 Raza Minimă 75 50 curbelor Excepţion 5 plan m 50 35 ală orizontal (7) Executarea lucrărilor accesorii. Lucrările accesorii sunt dispozitive, instalaţii şi construcţii amplasate pe platforma sau în zona drumului, pentru a asigura protecţia traficului în zonele periculoase, pe timp de noapte sau de ceaţă, pentru a înlesni orientarea şi buna desfăşurare a circulaţiei şi a uşura efectuarea lucrărilor de întreţinere a drumurilor. Din categoria lucrărilor accesorii fac parte: parapetele de protecţie, stâlpii de dirijare a circulaţiei, instalaţiile de orientare şi semnalizare a circulaţiei, platformele de încrucişare (Figura 45) şi rampele de acces (Figura 46).

420

Figura 45. Platforme de încrucişare a) în aliniament; b) în curbă

D) Figura 46. Rampe de acces la drumuri Art. 63 (1) Construcţia drumurilor militare în situaţii specifice. Construcţia drumurilor militare în terenuri mlăştinoase se realizează în funcţie de adâncimea şi consistenţa acestora, astfel: prin dispunerea unei îmbrăcăminţi din lemn peste suprafaţa terenului mlăştinos; executarea umpluturii drumului pe suprafaţa mlaştinii sau îndepartarea nămolului; executarea umpluturii pe terenul sănătos. (2) Construcţia drumurilor militare în munţi prezintă următoarele particularităţi: a) alegerea traseului se face ţinând seama de: 421

- drumul să fie trasat, pe cât posibil, de-a lungul liniei de cumpănă a apelor; - în cazul terenului puternic frământat, pentru a nu depăşi declivităţile maxime sau excepţionale impuse se folosesc serpentine sau turnante; - trecerea dintr-un bazin hidrografic în altul se face prin punctul de cotă minimă; - se vor evita sectoarele expuse alunecărilor, surpărilor, avalanşelor, torenţilor; b) pentru stabilizarea terenului şi reducerea volumului de terasamente, se execută ziduri de sprijin din beton, zidărie din piatră brută cu mortar sau uscată, din elemente prefabricate de beton armat şi din lemn; c) în sectoarele expuse la surpări sau avalanşe se construiesc ziduri de reţinere cu înălţimea de 1,0…1,5 m sau galerii; d) pentru siguranţa circulaţiei, la marginea din aval a platformei drumurilor se instalează parapete de protecţie sau stâlpi de dirijare. Clasificarea podurilor militare Art. 87 (1) Podurile militare se clasifică astfel: a) după materialul folosit la construcţia suprastructurii; b) după mobilitatea pe care o pot prezenta. (2) După materialul folosit la construcţia suprastructurii pot fi: - din lemn; - din metal; - mixte (din lemn şi metal). (3) După mobilitatea pe care o pot prezenta pot fi: - mobile (la care infrastructura şi suprastructura nu permit deplasări); - fixe (la care toată suprastructura, sau numai o parte a acesteia îşi modifică poziţia, permiţând obţinerea unui spaţiu necesar navigaţiei). Organizarea podurilor militare Art. 88 (1) Podul este alcătuit din suprastructură şi infrastructură. (2) Suprastructura este partea din pod care susţine calea şi structura ce reprezintă elementul principal de rezistenţă. (3) Elementele suprastructurii sunt: a) Calea podului: - partea carosabilă; - parapetul; - trotuarul. b) Grinzile principale (urşi): - metalice; - lemn. (4) Infrastructura este partea din pod care susţine suprastructura şi transmite încărcările la terenul de fundaţie. Este alcătuită din elemente intermediare de lemn, numite palei şi elemente ce susţin traveea de capăt şi sprijină terasamentele de la capetele podului numite culee. Art. 89 Nomenclatura generală podurilor cuprinde: 422

a) lungimea totală a podului (L) este distanţa între feţele extreme ale culeelor (reazemelor de capăt) podului; b) lungimea suprastructurii podului(L1)este distanţa între punctele extreme ale suprastructurii măsurată în axa căii; c) lăţimea podului (G) este distanţa dintre feţele interioare ale parapetului, la nivelul mâinii curente, sau distanţa între feţele exterioare ale longrinelor apărăroată; d) lăţimea căii (C)este distanţa între feţele interioare ale longrinelor apărăroată; e) deschiderea podului (l) este proiecţia pe orizontală a distanţei dintre punctele de rezemare ale structurii de rezistenţă (între axele elementelor de reazem); f) lumina podului (lp) este distanţa minimă pe orizontală, măsurată între feţele a două elemente de infrastructură consecutive; g) înălţimea de construcţie a suprastructurii (hc) este diferenţa de nivel între partea cea mai ridicată a căii şi partea cea mai de jos a suprastructurii în stare de deformaţie maximă; h) înălţimea de liberă trecere pe sub pod (hl) este diferenţa între nivelul cel mai ridicat al apelor sau al obstacolului traversat şi nivel cel mai de jos al suprastructurii în stare de deformaţie maximă (minim 50 cm la podurile militare fixe); i) traveea este porţiunea de pod cuprinsă între două elemente de infrastructură consecutive; j) axa podului este linia ce trece de-a lungul podului, prin mijlocul lăţimii sale; k) axa elementului de infrastructură este linia ce trece prin mijlocul acestuia, transversal faţă de axa podului; l) nivelul apelor extraordinare (NAE) este cel mai ridicat nivel al apelor cunoscut vreodată (nivel istoric); m) nivelul apelor mari (NAM) este nivelul maxim al apelor în ultimii 5 ani; n) nivelul apelor mici (NAm) este nivelul minim al apelor în ultimii 5 ani; o) etiajul (E) este nivelul mediu al celor mai scăzute ape considerate pe o

423

perioada lungă de timp (10...30 ani, în funcţie de importanţa podului). L/ 2 Fr ân Trave gh ie e

c

C

l

h

Ele me nte le pa no ulu i de acc es

Parape t

NAE NAM E NAm

AXA PODULUI

l

AXA PALEE

l Fig. 47 Alcătuirea şi nomenclatura generală a podurilor p

Art. 90 (1) Suprastructura podurilor militare fixe de lemn este alcătuită din calea podului şi grinzile principale. (2) Calea podului este alcătuită din partea carosabilă (calea propriu-zisă), parapet şi trotuar. (3) Partea carosabilă se compune din podina de rezistenţă, podina de uzură, traverse şi longrinele apărăroată. a) podina de rezistenţă se dispune transversal sau longitudinal rezemându-se pe grinzile principale sau pe traverse. Podina de rezistenţă poate fi simplă sau dublă. În ultimul caz, se dispune deasupra podinei de rezistenţă o podină de uzură (protecţie), aşezată continuu pe toată lăţimea căii, sau sub formă de căi pentru roţi. Podina de rezistenţă se execută din scânduri, lemn semirotund sau rotund (cu capetele groase alternând), cu interspaţii de 2...3 cm între ele. Elementele podinei de rezistenţă, simplă, din lemn semirotund sau rotund se cioplesc pe o faţă, respectiv pe două feţe pentru a se realiza o grosime uniformă a acestora. Podina transversală simplă, din lemn rotund sau semirotund se întrebuinţează numai pentru o perioadă de folosinţă scurtă, ulterior peste ea să se aşeze podina de uzură (protecţie). Podina de rezistenţă transversală se încleştează la capete, între longrinele apărăroată şi urşii 424

marginali, iar cea longitudinală se fixează de traverse prin cuie (cu d = 5 mm şi lungimea de min. 100 mm), când este executată din scânduri şi prin piroane (cu d = 12..14 mm şi lungimea de min. 200 mm), când este executată din lemn semirotund sau rotund. Cuiele (piroanele) trebuie să pătrundă în traversă pe 1/2 din grosime. Longrină apărăroată Lăţimea căii podului

Urşi

Traver să

Podină de rezistenţă longitudinală

Figura 48 Elementele podinei de rezistenţă b) podina de uzură se longitudinale execută din scânduri cu grosimea de 4...5 cm, sau din bile, dispuse longitudinal, fără interspaţii între ele. La aşezarea podinei de uzură sub forma căilor pentru roţi, distanţa dintre feţele interioare ale acestora se ia de 100cm, iar lăţimea fiecărei căi de 150 cm. Scândurile podinei de uzură se fixează la fiecare capăt cu două cuie, iar pe lungime se bate câte un cui la distanţa de 100...150 cm. Când podina de uzură sub forma căilor pentru roţi se execută din bile, acestea se aşează perechi, cu capetele groase alternând. Fiecare bilă se fixează de podina de rezistenţă cu trei piroane cu d=12 mm, sau cu cuie bătute la 15 cm faţă de capetele bilelor şi la mijlocul acestora. Îmbinările fiecărei perechi de bile se dispun alternând, iar distanţa dintre îmbinările vecine se ia de min. 50 cm.;

Longrina apărăroata

Ur s

Podină de uzură

Podină de rezistenţă Podină de uzură

Fig. 49

Longrina apărăroata

Elementele podinei de rezistenţă transversale

c) traversele se execută din grinzi ecarisate sau din lemn rotund cioplit pe două feţe, cu lăţimea ciopliturii egală cu 2/3 din diametru, dispuse la intervale de 50...70 cm când podina este din scânduri şi de 70...100 cm când podina 425

este din lemn rotund sau semirotund. Traversele se fixează de urşi cu piroane (cu d = 12...14 mm şi lungimea egală cu dublul diametrului traversei), astfel: fiecare a patra traversă de urşii marginali cu câte două piroane; restul traverselor cu câte un piron, alternativ, când de unul, când de celălalt urs marginal; fiecare a şasea traversă se fixează şi de unul din urşii intermediari; d) longrinele (grinzile) apărăroată se execută din lemn rotund cu d = 18...20 cm, cioplit pe două feţe, sau din grinzi ecarisate cu secţiunea de minimum 16x16 cm.

apărăroa ta Contrafiş ă

Podină de rezistenţă transversala Longrină

Urs

1,00

Adao s Podină uzura Podina

1,00

Stâlp parapet

Longrinele apărăroată se aşează deasupra urşilor de margine şi se fixează de aceştia sau de traverse la intervale de 150...200 cm, cu piroane sau buloane cu d = 12...16 mm. Când axa longrinei apărăroată nu este în acelaşi plan cu axa urşilor marginali, piroanele se bat înclinat. Longrinele (grinzile) apărăroată se îmbină cap la cap, deasupra babelor. (4) Parapetul se execută la podurile cu lungimea de peste 50 m (pentru lungimi mai mici , se execută numai în cazul unei circulaţii pietonale intense). Parapetul se execută de formă simplă, cu contrafişă, sau fără contrafişă. a) stâlpii de parapet se confecţionează din lemn rotund cu d = 10...12 cm, sau din lemn ecarisat cu secţiunea de 10...12 x 10...12 cm. Stâlpii parapetului fără contrafişă se aşează la 2 m unul de altul şi se fixează de longrina apărăroată cu o scoabă îndoită sub formă de potcoavă ,şi de ursul de margine cu un piron cu d = 12 mm. Pentru aceasta, se execută o mică teşitură pe faţa laterală a ursului, iar între longrina apărăroată şi stâlpul parapetului se aşează un adaos din lemn cu lăţimea astfel aleasă încât să asigure verticalitatea stâlpului. Pentru executarea parapetului cu contrafişă la fiecare 2 m se scoate în afară câte o traversă sau element al podinei de rezistenţă transversale, stâlpul de parapet fixându-se de aceasta (acesta) cu o contrafişă din scândura de 5 x 12 cm, prinsă la fiecare capăt cu câte două cuie cu d = 5 mm . b) Mâna curentă se confecţionează din lemn semirotund cu d = 12...15cm, sau din lemn ecarisat cu secţiunea de 10...12 x 10...12cm şi se montează la o înălţime de 1m faţă de cota podinei, cu îmbinările dispuse deasupra stâlpilor de parapet de care se fixează prin cuie. La mijlocul înălţimii parapetului se fixează o umplutură din lemn semirotund cu d = 10...12cm sau Mână curentă Umplutură Pentru asigurarea rigidităţii longitudinale a din scândură de 5x10cm. parapetului, la fiecare 8...10m se dispun contravântuiri între stâlpii parapetului. Longrină

apărăroat a

7075

Urs

b)

a) 426

Fig. 50 Tipuri de parapet a) simplu; b) cu

(5) Trotuarele se construiesc la podurile cu lungimea mai mare de 100 m, pe o parte, sau pe ambele părţi ale podului, în funcţie de intensitatea circulaţiei pietonale şi are o lăţime de 75 cm. Pentru construcţia trotuarului, la intervale de 1,5...2 m se dispun elemente ale podinei de rezistenţă transversale sau traverse cu o lungime mai mare cu 75cm, faţă de restul elementelor, numite traverse de trotuar. Pe capetele acestor traverse ieşite în afară, se aşează longrina trotuarului cu dimensiunile egale cu cele ale longrinei apărăroată. Longrina trotuarului se fixează cu piroane de traversele trotuarului. Deasupra longrinei apărăroată şi a longrinei trotuarului se aşează o podină din scânduri cu grosimea de 4...5 cm fixată la fiecare capăt cu câte două cuie. Stâlpii parapetului se fixează de longrina trotuarului cu scoabe speciale (cu două feţe), iar de traversa de trotuar cu cuie sau piroane.

Mână

Contravântu ire

Adao curentă Pale s e Fig. 51 Amplasarea mâinii curente şi a contravântuirilor Scoab

longitudinale ă la parapet Pod

7 5

ină Longrină trotuar

Figura 69 Culeea panou 1,502,00

1,0 0

Stâlp parapet

apărăroată

Podină Lon trotuar grină Fig. 52 Elementele componente ale trotuarului trotuar

Art. 91 (1) Grinzile principale (urşii) se execută din lemn rotund sau ecarisat, sub formă de grinzi simple formate dintr-un singur urs, sau sub formă de grinzi suprapuse din doi sau trei urşi aşezaţi unul peste altul. Urşii se 427

folosesc pentru deschideri de 2...8 m, dispuşi echidistant în secţiunea transversală, câte 6...12 urşi la podurile cu simplu fir de circulaţie şi 10...14 urşi la cele cu dublu fir. Urşii se aşează pe paleele simple direct pe babă, cu capetele petrecute (urşii depăşesc axa babei cu 25...30 cm) sau cap la cap, prin intermediul unui suburs, iar pe paleele duble direct pe babe, cap la cap. Urşii executaţi din lemn rotund se dispun cu capetele groase alternând şi se cioplesc la feţele superioare, pe toată lungimea, pe o lăţime egală cu 1/3 sau 1/2 din diametru, iar pe cele inferioare numai la capete, pe o lungime de 60...70 cm, astfel ca feţele superioare ale tuturor urşilor să fie în acelaşi plan. Când urşii se dispun cu capetele petrecute şi intervalele sunt mai mici decât lăţimea lor, capetele urşilor intermediari se cioplesc simetric, pe cele două feţe laterale, pe o lungime de 60...70 cm, şi o adâncime de max. 1/4 din lăţime (diametru). Când urşii se aşează pe babă cu capetele petrecute, distanţa ”a”, măsurată între suprafeţele de contact ale fiecărei perechi de capete de urşi, se menţine constantă, iar urşii intermediari se aşează înclinat faţă de axa podului. 2530

15 Subur 20 s

d/2

d

b/2

2,5 d

0,10,15 l

b

Urs

2,5 b

Figura 53Prelucrarea Prelucrareaurşilor urşilorla la capete Fig. 53

capete (2) Urşii simpli, rezemaţi direct pe babe, se fixează de acestea cu piroane cu d = 14...16 mm ce pătrund în babă minimum 15 cm, bătute în ambele capete ale tuturor urşilor marginali şi a jumătate din cei intermediari. Urşii simpli, rezemaţi pe babe prin intermediul suburşilor, se dispun în secţiunea transversală la distanţe egale şi se fixează de suburşi cu buloane cu d = 20...22 mm, dispuse la 15...20 cm de capetele suburşilor. Suburşii au aceeaşi secţiune ca şi urşii şi lungimea de 0,1...0,15 din deschidere (dar nu mai mică de 5 ori diametrul urşilor) şi se fixează de babe cu piroane sau cu scoabe cu două feţe. (3) Urşii suprapuşi se folosesc când nu se dispune de material lemnos cu diametrul necesar, sau nu se poate mări numărul urşilor simpli în secţiunea transversală a podului.

428

60- 4a 70

a) aşezarea urşilor suprapuşi pe babele paleelor se face la fel ca la min

d/2

d / 2

min 2c m Fig. 54 Prelucrarea urşilor la capete

2, 5 d

urşii simpli. Urşii din compunerea grinzilor suprapuse se fixează între ei cu buloane sau cu piroane cu d = 14..16 mm ce pătrund în ursul inferior min. 15 cm (figura 55 b). Capetele urşilor suprapuşi rezemaţi pe babe, cu capetele petrecute, se fixează suplimentar, deasupra babei cu câte o scoabă cu d =12 mm (figura 55 a ). Urşii suprapuşi rezemaţi pe babe, cap la cap, se fixează ca şi urşii simpli. b) asigurarea stabilităţii transversale a urşilor suprapuşi, împotriva răsturnării, se face astfel: când intervalul dintre urşi este mai mic de 30 cm cu legături transversale alcătuite din pachete de scânduri prinse pe feţele laterale ale urşilor între care, după aşezarea urşilor pe babe, se introduce câte o scândură suplimentară fixată cu cuie bătute înclinat; când intervalul este mai mare de 30 cm cu distanţieri din lemn rotund care se fixează de babe cu piroane. Când urşii suprapuşi reazemă pe culei sau cap la cap pe palei, stabilitatea transversală se asigură cu pachete de scânduri sau distanţieri dispuşi (dispuse) în toate intervalele dintre urşi, iar când reazemă cu capetele petrecute pe palei simple, numai în intervalele dintre urşii marginali şi cei vecini. Art. 94 (1) Infrastructura de tip palee poate fi: - de piloţi; - panou; - din stivă; - din căsoaie. (2) Paleea de piloţi se întrebuinţează când natura fundului albiei permite baterea piloţilor. Se execută cu un rând de piloţi (palee simplă), când înălţimea ei este mai mică de 6 m, sau cu două rânduri (palee dublă), când înălţimea ei este mai mare de 6m şi când se foloseşte pentru asigurarea stabilităţii longitudinale a podului. Paleea de piloţi simplă se compune din babă, piloţi de rezistenţă, contravântuiri diagonale, moaze, contrafişe şi piloţi de stabilitate. La paleea de piloţi dublă se montează şi contravântuiri diagonale şi moaze longitudinale între rândurile de piloţi. Paleele simple sau duble de piloţi se execută cu patru piloţi pe un rând, la podurile cu simplu fir de circulaţie şi cu şase piloţi pe un rând, la podurile cu dublu fir de circulaţie. Asigurarea stabilităţii transversale a paleelor de piloţi se face în funcţie de înălţimea paleei şi de adâncimea apei, prin contravântuiri transversale şi piloţi şi contrafişe de 429

stabilitate. Distanţa dintre axele rândurile de piloţi ai paleelor duble se stabileşte în funcţie de înălţimea paleelor.

Piloţi rezistenţă

de

Contrafişă stabilitate

de

Babă

1015

≤ 2,5 0

3,506,00

≤ 6,00

Contravântuiri diagonale

1,0 0

1,2 0

1,8 0

1,2 0

1,0 0

Piloţi stabilitate

de

1,2 0

1,8 0

Contravântuiri diagonale

≥ 2,50

≥3, 50 3,5 0

Moaze longitudinale

1,2 0

1,2 0

1,2 0

1,2 0

Contravântuire diagonală longitudinală

1,2 0

Fig. 60 Paleea de piloţi 430

1,201,60

1,2 0

(3) Paleea-panou se întrebuinţează rezemată direct pe teren sau prin intermediul tălpiţelor, când terenul este tare, adâncimea apei sub 3 m, iar viteza curentului de max. 1,5 m/s în teren nisipos şi 2 m/s în teren pietros. Paleea-panou se execută cu un rând de montanţi (simplă) când înălţimea ei H 4 m, sau cu două rânduri (dublă) când H  4 m şi când se foloseşte pentru asigurarea stabilităţii longitudinale a podului. Paleea-panou simplă se compune din babă, talpă, montanţi, tălpiţe, contravântuiri diagonale, moaze şi contrafişe de stabilitate. Babe

Contravântuiri diagonale

Montan ţi

≥ 4,00

Moază

≤ 4,00

Talpă

1, 20

1, 40

1, 20

1,2 0

Tălpiţe

1,2 0

Contrafişă de stabilitate

≥ 0,5m

> 5,0m

Babă

1,4 0

Contravânt uiri diagonale Talpă

< 2,5m

Babă

Pilot rezistenţă

1,2 0

1,4 0

1,8 0

1,4 0

1,2 0

Palee - panou pe piloţi

Fig. 61 Palee - panou simplă 431

de

> 4,0m

Babă Moaze longitudinale

Contravântuire diagonală Talpă

1,2 0

1,2 0

1,2 0

1,2 0

Tălpiţe

1,2 0

(4) Paleea Fig.62 Palee panou dublă din stivă se întrebuinţează la podurile construite peste albiile uscate sau în locurile unde apa are adâncimea sub 2 m şi viteza curentului sub 1m/s. Paleea din stivă se execută cu înălţimea de max. 3 m iar lăţimea de min. 1/3 din înălţime, dar nu mai puţin de 0,9 m. Lungimea stivelor este cu 1 m mai mare decât lăţimea părţii carosabile, iar partea superioară a stivei trebuie să fie la min. 30 cm deasupra nivelului apei. Paleele din stivă se execută din VEDERE-PLAN lemn rotund cu d=20...26 cm (cioplit pe două feţe), din grinzi ecarisate sau traverse de cale ferată. Elementele stivei se fixează între ele cu scoabe dispuse la încrucişări. Pe elementele rândului superior al stivei, la mijloc, se aşează una sau două babe care se fixează de stivă cu piroane cu d=16 mm şi lungimea de 1,5 ori grosimea babei.

432

4,50 Babă

6 x ( max. 1,00)

≤ 3,0 0

60

90

Fig. 63 Paleea din stivă

5,2 0

433

60

(5) Paleea din căsoaie se întrebuinţează când fundul albiei este tare şi viteza curentului peste 2 m/s sau când nu se pot bate piloţi. Paleea din căsoaie se execută în forma dreptunghiulară, cu înălţimea mai mare de 0,5...1,0 m decât adâncimea apei şi lăţimea egală cu 0,35 din înălţime, dar nu mai mică de 1,5 m. Lungimea căsoaiei (măsurată transversal faţă de axa podului) este cu 1 m mai mare decât lăţimea părţii carosabile a podului. Elementele căsoaiei se confecţionează din grinzi ecarisate sau din lemn rotund cu d=20...26 cm, cioplit pe două feţe şi se aşează la un interval egal cu grosimea elementului, fără îmbinări la colţuri. La încrucişările de la colţuri, elementele se solidarizează între ele cu piroane sau scoabe. Elementele căsoaiei se pot confecţiona şi din lemn rotund necioplit, în care caz se aşează cu un spaţiu între ele egal cu 1/3 din diametru. Colţurile se îmbină în jumătate de coadă de rândunică, la 1/3 din diametru. Prin suprapunerea acestor elemente se obţine o incintă care se umple cu bolovani de râu sau piatră brută. Grinzile podului reazemă pe o babă dispusă la partea superioară a căsoaiei, sau direct pe elementele superioare de pe latura lungă a căsoaiei (între elementele primelor trei cadre ale căsoaiei se dispun adaosuri din lemn în dreptul fiecărei grinzi a podului, fixate cu piroane sau scoabe). Longrina apararoată

Urşi

H

50100

Podină

5,20

H/3

Fig. 64 Paleea din căsoaie 434

*Când viteza curentului este mare, sau când podul se va exploata în perioada de scurgere a sloiurilor, căsoaiele se construiesc cu avantbec de formă triunghiulară în partea dinspre amonte. Perete exterior

Sensul curentului apei

Avantbe c

Perete transversal

Perete longitudinal

Fig. 65 Căsoaie cu avanbec

interior

Art. 95 (1) Infrastructura de tip culee preia şi transmite terenului presiunea primită de la încărcările verticale şi împreună cu construcţia executată pentru racordarea podului cu malul contribuie la asigurarea stabilităţii longitudinale a podului. Culeele pot fi: - talpă; - din piloţi; - panou; - din stivă. (2) Culeea-talpă reprezintă principalul tip de culee pentru podurile militare fixe şi se întrebuinţează când terenul este tare, iar rampa de acces are înălţime mică. Se execută dintr-o talpă de lemn ecarisat sau rotund cioplit pe două feţe, aşezată direct pe teren sau pe tălpiţe şi fixată cu ţăruşi. Pentru susţinerea umpluturii rampei de acces se execută un perete de susţinere, iar pentru asigurarea legăturii podului cu malul se execută un panou de acces sau o umplutura de pământ şi fascine. a) talpa este cu 1m mai lungă decât lăţimea părţii carosabile a podului şi reazemă, când terenul este tare, direct pe acesta la nivelul platformei (figura 66 a), sau îngropată în acesta (figura 66 b). În primul caz, talpa se fixează în partea dinspre larg, cu cel puţin 4 ţăruşi de lemn cu d = 10...12 cm, bătuţi la adâncimea de 0,8...1,0 m. Capetele dinspre mal ale urşilor se căptuşesc pe toata lăţimea podului cu scânduri de 5 cm grosime. Când terenul este slab, talpa reazemă pe tălpiţe (figura 67), aşezate pe platformă sau îngropate în aceasta. Tălpiţele se execută din lemn rotund, semirotund sau ecarisat cu lungimea de 1m şi se dispun continuu sau la intervale egale. b) peretele de susţinere al culeei se compune din piloţi suplimentari din lemn cu d = 14...16cm, ce se bat câte unul la capătul fiecărei grinzi principale a podului, la o adâncime de min. 1m, şi din căptuşeală executată din lemn semirotund sau scânduri fixate de piloţi cu piroane sau cuie. 435

c) panoul de acces este alcătuit din grinzi din lemn rotund cu d = 22..24 cm şi podină transversală. Lungimea panoului de acces între axele reazemelor este de 2,5...3 m. Grinzile panoului de acces reazemă cu un capăt pe baba culeei, în intervalele dintre grinzile principale ale podului, depăşind axa babei cu 25 cm, iar cu celălalt capăt pe o talpă din lemn cu d =20 cm, îngropată în pământ. Grinzile panoului de acces se fixează de talpă cu piroane. Peste grinzi se fixează o podină transversală din lemn semirotund cu d = 10...12 cm, sau scânduri cu grosimea de 5...6 cm. Panoul de acces se execută orizontal (la nivelul căii podului), sau cu o înclinare de 20...25 %, când accesul la pod se face în umplutură. Când panoul de acces se execută înclinat, peste podina acestuia se realizează o hidroizolaţie din argilă compactă, cu grosimea de 5...6 cm, iar la extremitatea dinspre mal a accesului se execută un dren transversal cu filtru din balast sau pietriş ce debuşează în părţile laterale ale drumului de acces. Când durata de exploatare a podului este scurtă şi intensitatea circulaţiei redusă, accesul la pod se execută din fascine cu d = 25 cm. La capetele dinspre mal ale longrinelor apărăroată se fixează stâlpi apărăroată din lemn, cu d = 16 cm, înclinaţi faţă de verticală cu 15º, bătuţi în pământ minim 1m. Grinda de rezemare

Căptuşeală

Longrina apărăroată

Culee talpă

Podina de rezistenţă Urs Ţăruş fixare

80-100

a )

≥ 50

Stâlp apăraroată Grinda de rezemare

de

Longrina apărăroată

b )

Podină rezistenţă

Urs

≥ 50 Stâlp apărăroată

Culee talpă

2025%

Stâlp Fig. 66 Culeea talpă Hidroizolaţie apărăroată rezemată pe platformă din argilă

Grindă rezemare

Longrină apărăroată

Podină rezistenţă

îngropată în platformă

Urs Culee talpă

Dren

Tălpiţe

436

≥ 50 Ţăruşi de fixare

Fig.67 Culeea talpă rezemată pe tălpiţe

de

(3) Culeea de piloţi are aceeaşi alcătuire ca paleea de piloţi. Accesul la pod se execută un perete de susţinere şi un panou de acces cu înclinarea de 20…25 % .

Stâlp apărăroa ta

Longrina apărăroată

Podină de rezistenţă

1,001,50

Panou acces

Strat argilă

Urs Babă

≥ 100

Pilot Talpă panou acces

2 0

≥ 50

Fig. 68 Culeea de piloţi

(4) Culeea-panou reazemă direct pe teren sau prin intermediul tălpiţelor şi are alcătuirea similară cu paleea-panou. Accesul la pod se face ca la culeea-talpă. Grindă Hidroizolaţie argilă

Stâlp apărăroată

reaze m

Longrina apărăroată Urs Babă Montant

Perete susţinere

Talpă Pilot

suplimentar

Elementele panoului de acces

(5) Culeea din stivă se compune din: a) stivă - se execută din lemn ecarisat sau rotund cu diametrul de minim 437

20 cm, cioplit pe două feţe. Distanţa dintre axele elementelor de margine, în lung, se ia de min. 0,6 m, iar dintre axele elementelor din acelaşi rând, se ia de 0,7...1 m. b) racordarea podului cu malul se face ca la culeea din piloţi. Grindă reazem

Stâlp apărăroată

Babă suplimentară

Longrina apărăroată Urs Babă

Fig.70 Culeea din stivă

Dre n

≥ 1,00

Stivă

Pilo t

6 1,00 0

≥ 50

Fortificaţiile de campanie Art. 4 (1) Executarea lucrărilor de fortificaţie de campanie, este una din principalele misiuni ale protecţiei şi sprijinului genistic. (2) Executarea lucrărilor de fortificaţii de campanie constă în totalitatea măsurilor şi lucrărilor genistice planificate şi executate, în folosul propriu de către toate forţele participante la desfăşurarea acţiunilor militare în scopul asigurării: condiţiilor de executare a focului cu toate categoriile de armament, conducerea trupelor, protecţia personalului, tehnicii de luptă şi materialelor împotriva tuturor categoriilor de armament. (3) Lucrările de fortificaţii de campanie se execută în ordinea de urgenţă care asigură posibilitatea subunităţilor (luptătorilor) să fie gata în orice moment pentru îndeplinirea misiunii de luptă. Art. 5 (1) Lucrările de fortificaţii de campanie se organizează şi se execută continuu şi creator, în toate formele acţiunilor militare, având ca arie de cuprindere: a. lucrări pentru observare; b. lucrări pentru executarea focului; c. lucrări pentru conducerea, adăpostirea şi odihna personalului din cadrul punctelor de comandă; d. lucrări pentru adăpostirea şi odihna personalului; e. amplasamente de tragere şi lucrări pentru adăpostirea tehnicii, mijloacelor şi materialelor necesare desfăşurării acţiunilor militare; f. baraje neexplozive antipersonal; g. baraje neexplozive antiblindate. (2) Pentru executarea misiunilor specifice de fortificaţii şi construcţii puncte de comandă militarii din această specialitate se organizează pe echipe, (grupe, plutoane) care pot acţiona independent, sau în cooperare cu alte structuri similare interarme. 438

(3) Pentru îndeplinirea misiunilor, acţiunea forţelor de geniu se organizează pe funcţiuni cu atribuţii şi competenţe clar determinate şi precizate. Acestea sunt coordonate permanent prin funcţia de comandă ce revine comandantului (şefului) structurii. Genistul constructor de fortificaţii şi puncte de comandă. Art. 6 (1) Genistul constructor de fortificaţii este militarul specialist, apt să îndeplinească o funcţiune în structurile destinat să execute misiuni de fortificaţii şi de construcţii ale punctelor de comandă. (2) El trebuie să asigure, împreună cu subunitatea din care face parte, executarea cu succes a lucrărilor genistice menite să creeze condiţii optime acţiunilor de luptă ale trupelor proprii, să împiedice / întârzie înaintarea inamicului care atacă pentru a-l ţine cât mai mult sub focul trupelor proprii. Art. 7 (1) Militari constructori au următoarele îndatoriri specifice: a) însuşirea cunoştinţelor, formarea priceperilor şi deprinderilor privind executarea corectă, în condiţii de teren diferite, timp, anotimp şi starea vremii, folosind mijloace mecanizate, explozive şi manuale, cu respectarea condiţiilor privind calitatea lucrărilor şi a baremelor stabilite pentru: - lucrări de lemnărie, nuielărie, fierărie, etc.; - întreţinerea şi repararea uneltelor (repararea, împănarea, ascuţirea, ceaprazuiea, ştergerea, ungerea, etc.); - aplicarea regulilor de exploatare şi întreţinere a tehnicii şi materialelor; - realizarea îmbrăzduirilor (tăierea, transportul, stivuirea, aşezarea.); - recunoaşterea, marcarea, trasarea, săparea lucrărilor pentru observare, a celor pentru executarea focului, amplasamentelor de tragere şi lucrărilor pentru adăpostirea tehnicii, mijloacelor şi materialelor necesare desfăşurării acţiunilor militare; - recunoaşterea, marcarea, trasarea, săparea, montarea, utilarea şi astuparea lucrărilor pentru conducerea, adăpostirea şi odihna personalului din cadrul punctelor de comandă, a lucrărilor pentru adăpostirea şi odihna personalului; confecţionarea, transportul, instalarea barajelor neexplozive antipersonal; - recunoaşterea, marcarea, trasarea, săparea (executarea) barajelor neexplozive antiblindate; - executarea lucrărilor de fortificaţii în condiţii speciale (teren muntos, mlăştinos, în localităţi, pe platforme industriale, pe timp de iarnă). b) să cunoască foarte bine mijloacele şi materialele care sunt folosite în lucrările de fortificaţii; c) să păstreze şi să menţină mijloacele şi materialele în permanentă stare de funcţionare; d) să cunoască şi să respecte cu stricteţe semnele de dirijare a tehnicii folosite; 439

e) să urmărească cu atenţie comenzile şi semnalele şefului său, să la execute rapid şi cu precizie; f) să cunoască normele pentru confecţionarea, instalarea şi execuţia lucrărilor de fortificaţie; g) să nu depăşească normele de lucru şi să urmărească permanent reducerea acestora; h) să nu provoace stricăciuni şi avarii la tehnica şi materialele cu care vine în contact pe timpul lucrului; i) să-şi ridice permanent calificarea şi cunoştinţele privind confecţionarea, modul de instalare şi de execuţie al lucrărilor de fortificaţie; j) să respecte cu stricteţe disciplina muncii în condiţii de campanie şi măsurile de siguranţă pe timpul executării lucrărilor de fortificaţii; (2) Mecanicii conductori - răspund de starea tehnică a maşinii pe care o au în primire şi de permanenta stare de funcţionare a acesteia. Ei au următoarele îndatoriri: a) să cunoască foarte bine construcţia, posibilităţile tehnice şi regulile de exploatare a maşinii; b) să-şi păstreze maşina în perfectă stare de funcţionare; c) să ştie să conducă perfect maşina ziua şi noaptea, în condiţii diferite de drum, pe orice timp; d) să cunoască şi să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie pe drumuri şi în afara drumurilor, semnele de dirijare şi regulile de circulaţie; e) să nu lase maşina fără supraveghere şi să nu permită conducerea maşinii de către alte persoane numai la ordinul şefului direct; f) să urmărească cu atenţie comenzile şi semnalele şefului sau, să le execute rapid şi cu precizie; g) să cunoască termenele şi volumul lucrărilor de întreţinere tehnică, normele de parcurs între reparaţii, să ştie să execute lucrările de întreţinere tehnică şi de reparaţii curente, precum şi lucrările de decontaminare a maşinii; h) să cunoască normele de consum de combustibil, materiale de întreţinere şi să nu admită consumul acestora peste norme; i) să urmărească reducerea consumului de combustibil şi materiale de întreţinere; să completeze documentele de exploatare corect, la timp şi în mod îngrijit. j) să nu provoace stricăciuni sau avarii ale maşinii, să raporteze cauzele comandantului şi să le înlăture imediat; k) să păstreze în bunăstare şi în ordine lotul de bord (sculele, piese de schimb şi utilajul suplimentar al maşinii); l) să-şi ridice în mod permanent calificarea şi cunoştinţele privind construcţia maşinii, modul de conducere şi întreţinerea tehnică; m) pe timpul conducerii (executării lucrărilor) să aibă asupra sa carnetul de calificare, permisul de conducere şi foaia de parcurs; n) să execute controlul maşinii înainte de ieşirea din parc, înainte de începerea lucrului (plecarea în cursă) şi pe timpul lucrului (pe parcurs); Mijloace pentru executarea săpăturilor 440

Art.14 Uneltele pentru executarea săpăturilor sunt prezentate în tabelul următor: Tabel nr.6 Denumirea Detalii Uneltelor Destinată – pentru săparea locaşurilor de tragere cu (1) Lopata armamentul de infanterie, tranşeelor, şanţurilor de mica pliabilă comunicaţie, lucrărilor de adăpostire, precum şi pentru amenajarea pentru lupta a lucrărilor executate mecanizat; Compunere - lamă (confecţionată din tablă de oţel), umerii lamei, piuliţă striată, teacă articulată (pentru fixarea cozii), coadă (confecţionată din lemn), port-lopată (prevăzut cu două catarame pentru fixarea la lama lopeţii şi o gaică pentru fixarea la centură). Lama este fixată în teacă printr-o articulaţie care se blochează cu ajutorul unei piuliţe striate sau clichet. Aceasta permite fixarea lamei în următoarele poziţii: - în prelungirea cozii, pentru folosirea ca lopată; - perpendicular pe coadă, pentru folosirea ca sapă; - alăturat cozii (pliată), pentru a fi purtată la centură. (2) Cazmaua

(3) Lopata mare

Destinată – pentru executarea lucrărilor de săpătură în terenuri slabe şi mijlocii. Compunere: 1 - lamă, confecţionată din tablă de oţel; 2 – umerii lamei; 3 – teacă pentru fixarea cozii; 4 – coadă, confecţionată din lemn.

Destinată - pentru deplasarea (încărcarea, descărcarea, aruncarea) pământului şi a materialelor granulare (nisip, pietriş, etc.); Compunere:1- lamă , confecţionată din tablă de oţel, îndoită în sus, astfel încât să permită introducerea acesteia sub materialul granular; 2 - umerii lamei; 3 - teaca pentru fixarea cozii; 4 - coada, confecţionată din lemn.

441

(4)Târnacop

(5) Ranga cu vârf şi daltă

(6) Ranga specială (şpiţ)

(7) Burghiul de pământ

Destinat - pentru sfărâmarea şi dislocarea pământului tare şi a rocilor de tărie mijlocie, în vederea executării săpăturii sau deplasării; Compunere: 1 lamă cu vârf şi daltă, confecţionată din metal; 2 coadă, confecţionată din lemn, fixată într-un orificiu practicat la mijlocul lamei Destinată - pentru sfărâmarea rocilor şi practicarea găurilor în sol tare; Compunere: 1- bară metalică cu diametrul de 2-3 cm; 2- vârf ascuţit (conic sau piramidal), la un capăt; 3- daltă, la celalalt capăt.

Destinată - pentru dislocarea, perforarea şi executarea lucrărilor în pământ îngheţat, roci tari, zidărie şi elemente din beton; Compunere: 1 – vârf, din oţel; 2 - corp, bară de oţel special cu diametrul de 2,5 – 3, 3 - mâner, din oţel. Destinat - pentru executarea găurilor de mină. Compunere - lamă spirală, din oţel; - coadă, din oţel; - inel pentru fixarea mânerului; - mâner, confecţionat din lemn.

(8) Lopata din lemn Destinată - pentru deplasarea (încărcarea, descărcarea, aruncarea) zăpezii şi a materialelor granulare uşoare. Compunere – lamă, din lemn; - coadă, din lemn. 442

(9) Foarfeca de tăiat sârmă ghimpată

Destinată – pentru crearea breşelor în reţelele de sârmă ghimpată. Compunere: – mâner; - placă de legătură; - furcă; - două cuţite. Lucrări genistice pentru executarea focului. Art. 25 (1) Locaşuri de tragere – destinate pentru asigurarea condiţiilor favorabile observării şi executării focului cu armamentul din înzestrare, precum şi pentru protecţia acestora împotriva schijelor şi gloanţelor armamentului de infanterie. (2) Locaşurile de tragere trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - să fie orientate pe direcţia de înaintare a inamicului; - să asigure posibilităţi de observare şi de tragere la distantă maximă eficace a armamentului; - să ofere posibilităţi de legătură, de vedere şi de sprijin cu foc a vecinilor; - să fie mascate corespunzător. (3) Pentru realizarea locaşurilor de tragere se execută următoarele operaţiuni: - alegerea şi ocuparea poziţiei de tragere; - trasarea conturului locaşului de tragere; - scoaterea brazdelor de iarbă şi aşezarea lor pe porţiunea rezervată pentru bermă; - săparea locaşului (din faţă către înapoi); - realizarea parapetului; - mascarea locaşului de tragere cu brazde de iarbă, plasă de mascare individuală, vegetaţie din zonă. (4) Locaş de tragere – poziţia culcat

Locaş de tragere - poziţia culcat – cu toate categoriile de armament de infanterie din dotare: 443

- Volumul pământului rezultat din săpătură – 0,250m.c. - Timp de executare cu lopata mica – un om în 25 de minute; 5) Locaş de tragere – poziţia în genunchi

Locaş de tragere – poziţia în genunchi – cu toate categoriile de armament de infanterie din dotare. - Volum pământ rezultat din săpătură - 0,400m.c. - Timp de executare cu lopata mică - un om în 50 de minute. (6) Locaş tragere – poziţia în picioare

444

Locaş de tragere – poziţia în picioare – cu toate categoriile de armament de infanterie din dotare. - Volumul pământului rezultat din săpătură - 0,650m.c. - Timp de executare cu lopata mică - un om în 90 de minute. Art. 26 Şanţul de tragere de grupă – asigură executarea observării, a focului cu întreg armamentul, deplasarea rapid şi în ascuns a militarilor din grupă, protecţia împotriva focului inamicului.

Fig.8 Şanţ de tragere de grupă - Volum săpătură 70 m.c.; - Norma manual – 7 oameni în 17....19 ore; Art. 27 (1) Tranşeea are rolul să asigure executarea observării şi deplasarea adăpostită a militarilor. Tranşeele se amenajează cu locaşuri şi amplasamente de tragere pentru armamentul din înzestrare, cu adăposturi pentru personal şi cu alte lucrări strict necesare. (2) Traseul tranşeelor se stabileşte de către comandantul subunităţii. Tranşeele se dispun la piciorul pantei, pe creasta militară, în apropierea crestei topografice sau pe contrapantă. Locul cel mai indicat pentru executarea tranşeei este creasta militară. În terenurile cu păduri (tufişuri dese) tranşeele se pot dispune în faţă, la marginea sau în interiorul acestora. Tranşeele dispuse în interiorul pădurii se execută înapoia luminişurilor şi parcelelor Fig. 9 de unde s-au tăiat copacii, înapoia Tranşeea 445

drumurilor şi categoriile de armament, fără a necesita un volum prea mare de lucrări pentru curăţarea câmpului de vedere şi de tragere. (3) Traseul tranşeei în plan poate fi şerpuit, frânt sau întrerupt cu lungimea unui aliniament de 15.....25 m. (4) Tranşeele pot fi executate manual său mecanizat. Pentru executarea mecanizată a tranşeelor se folosesc maşinile de săpat tranşee din înzestrare, precum şi unele utilaje de săpat canale existente în economia naţională. Fig. 10 Tranşee - profil –1,10 m.

Fig.10 Tranşee – profil –1,10 (5) La trasarea şi săparea tranşeelor, manual sau mecanizat, se v-a avea în vedere includera locaşurilor de tragere executate anterior. În astfel de cazuri, taluzul dinspre inamic al tranşeei trebuie să corespundă cu marginea din spate a locaşurilor de tragere. Ulterior, se vor completa locaşurile alăturate tranşeei şi se va definitiva mascarea poziţiei, corespunzator mediului inconjurător. (6) Tranşeele se execută la profil normal (-1,5 m) sau de bază (-1,1, m). Tranşeele executate mecanizat se aranjează manual de către subunităţi. Amenajarea tranşeelor include adâncirea acestora pană la profil (-1,1…-1,5 m), săparea locaşurilor de tragere, curăţarea bermei, amenajarea parapetului şi a paradosului, precum şi definitivarea lucrărilor de mascare. Art.28 (1) Şanţurile de comunicaţie asigură legătura între tranşee, deplasarea în ascuns a militarilor, evacuarea răniţilor, transportul muniţiei, hranei, apei de băut, etc. Ele pot fi adaptate pentru şanţuri de Fig. 11 Şanţ de comunicaţie profil redus – (- luptă, amenajându-se tragere, platforme pentru mitraliere şi 0,60m ). Norma pentru 10 metrii liniari = 8 oameni – pentru alte mijloace de foc. (2) Şanţurile de comunicaţie se sapă manual său mecanizat putând fi realizate la profil redus (fig. 11), profil de bază (fig. 12), profil normal (fig. 13). (3) De regulă, se execută la adâncime de 1,1 m şi cu lăţimea la fund de 40…50 cm; când se dispune de timp, mijloace şi materiale, se adâncesc la 1,5 m, iar taluzurile se căptuşesc. (4) Pentru a reduce volumul lucrărilor de săpătură, se folosesc neregularităţile din teren – văi, viroage, şanţuri, râpe, păduri, contrapantele 446

înălţimilor, precum şi porţiunile de teren fără acoperiri unde au fost instalate măşti verticale.

Fig. 12 Şanţ de comunicaţie profil de bază – (- 1,10m ). Norma pentru 10 metrii liniari = 12 oameni –

Fig. 13 Şanţ de comunicaţie profil normal – (- 1,50m ). Norma pentru 10 metri liniari = 18 oameni –

(5) Traseul în plan longitudinal al şanţului de comunicaţie poate fi şerpuit, frânt sau în trepte. (6) Lungimea porţiunilor drepte este de 15-20 m, când acestea se sapă manual, şi de 20-25 m, în cazul săpării acestuia cu mijloace mecanizate. (7) În contact nemijlocit cu inamicul, precum şi în locurile descoperite, tranşeele şi şanţurile de comunicaţie se sapă manual, folosindu-se principiul săpării în prelungire. Săparea prin procedeul în prelungire se execută de o echipă formată din 8 oameni, care lucrează în două schimburi, după cum urmează: - numărul 1 marchează direcţia porţiunii drepte a şanţului de comunicaţie, aşezând o şipcă directoare pe suprafaţa terenului, în lungul taluzului din spate al şanţului apoi, stând în genunchi sau aplecat, începe să execute săpătura din partea de jos, aruncând pământul înapoi; - numărul 2 ia pământul săpat de nr.1 şi-l aruncă spre înainte (pentru protecţia în faţă) şi pe laturi (pentru a forma parapetul), iar împreună cu nr.3 şi la indicaţiile nr.1, împing înainte pământul de umplutură din faţă, folosindu-se de o răzuitoare împingătoare; - numerele 3 şi 4 adâncesc şi lărgesc puţul de comunicaţie, aruncând pământul în ambele părţi şi nivelează cu ajutorul răzuitoarelor parapetele formate. (8) Numărul 1 şi 2 se schimbă între ei după ce sapă 0,5 m lungime de şanţ. După ce subechipa (schimbul I), de 4 oameni, a lucrat o oră, este schimbată de subechipa (schimbul II). La următoarea intrare în lucru a schimburilor, numerele 1 şi 2 execută îndatoririle numerelor 3 şi 4. Schimbul care nu lucrează numeşte un om ca observator şi face siguranţa schimbului aflat la lucru. Baraje neexplozive antipersonal şi antiblindate Art. 29 Barajele neexplozive antipersonal şi antiblindate sunt mijloace eficiente de luptă împotriva inamicului, în scopul opririi sau reducerii ritmului de deplasare a acestuia în special în punctele obligate de trecere, în teren frământat (împădurit, mlăştinos) şi în localităţi, urmărind în acelaşi timp şi canalizarea acţiunilor inamicului pe direcţii favorabile ducerii luptei de către trupele proprii. 447

Art. 30 (1) Barajele antipersonal neexplozive sunt fixe şi transportabile. (2) Barajele fixe se execută în totalitate în raioanele (locurile) şi termenele stabilite, iar cele transportabile se realizează din timp şi sunt aduse la locul de instalare, gata montate sau pe elemente separate. (3) Din categoria barajelor fixe fac parte: reţelele şi gardurile de sârmă ghimpată; laţurile de sârmă; sârma ghimpată încurcată; abatizele antipersonal. Art. 31 (1) Reţeaua de sârmă pe pari de lemn se execută pe 2…4 rânduri de pari. Distanţa dintre pari, în cadrul unui rând, este de 3m., iar distanţa dintre rândurile de pari de 1,5 m. Parii pentru reţeaua de sârmă au lungimea de 1,6…1,75 m şi diametrul Fig. 14 Reţea de sârmă pe trei rânduri de pari Norma pentru 100 metrii liniari – 120 oameni – ore; Materiale:- sârmă ghimpată = 250 kg.; - pari de 1,75 metri lungime =

de 8…10 cm. După baterea în pământ, parii trebuie să aibă înălţimea de 1…1,2 m. (2) Întinderea sârmei pe pari se execută în felul următor : pe rândurile de pari din exterior se întind câte cinci fire de sârmă, (trei fire orizontal sus, la mijloc şi jos, doua fire în diagonală); pe rândurile de pari din interior şi pe panourile în zig-zag se întind câte trei fire de sârmă (un fir orizontal, în partea de sus şi două fire în diagonală). (3) Ordinea de întindere a sârmei pe pari este următoarea : pe primul rând de pari (cel dinspre inamic), pe panourile în zig-zag, între primul şi al doilea rând de pari, pe al doilea rând şi al treilea rând de pari, după care se întind firele de sârmă pe cel de-al treilea rând de pari. (4) Întinderea sârmei pe pari se execută de către o echipă compusă din 3…4 militari pentru fiecare fir. Doi militari desfăşoară bobina de sârmă ghimpată, iar 1..2 militari dotaţi cu topoare, prind sârma de pari, cu ajutorul agrafelor. Firul de sârmă se fixează la par în partea opusă inamicului fără a-l întinde prea tare ( sârma întinsă slab este mai greu de tăiat şi de trecut). Firul de sârmă nu se prinde de capătul de sus al parului, deoarece poate fi tăiat uşor. Firele de sârmă, din partea de jos a parilor se întind la o înălţime de 15… 20 cm de pământ, pentru a nu permite trecerea pe sub ele. Art.32 (1) Reţeaua de sârmă pe pari metalici se execută pe două sau mai multe rânduri de pari, cu ancoraje pe ambele părţi. Distanţele dintre rânduri şi dintre parii unui rând, precum şi ordinea de întindere, sunt aceleaşi ca şi în cazul reţelelor de pari de lemn. Ancorajele se fixează la pământ cu ajutorul ţăruşilor metalici.

448

(2) Parii metalici se fixează în pământ prin înşurubare, apăsând pe par în jos şi rotindu-l de bucle (cu ajutorul ţăruşului introdus în una din bucle) în jurul axei verticale. (3) Sârma se întinde începând cu rândul de ţăruşi dinspre inamic, după care se întind ancorajele dintre acest rând de ţăruşi şi primul rând de pari. În continuare, se întind firele de sârmă pe primul rând de pari, pe panourile în zigzag dintre primul şi al doilea rând de pari, după aceea pe următorul rând de pari şi aşa mai departe. Sârma ghimpată se fixează pe parii şi ţăruşii metalici prin sudură sau bucle (ochiuri) sudate înainte de fixare în pământ. Art. 33 (1) Gardul de sârmă pe un rând de pari se execută în cinci fire de sârmă ghimpată şi poate fi întărit cu ancoraje. Ancorajele se prind pe ambele părţi ale gardului, de ţăruşii bătuţi la distanţa de 1,5 m în intervalul dintre pari. Pe sârmele de ancoraj se leagă, cu ajutorul unei bucăţi de sârmă, 1…3 fire orizontale de sârmă ghimpată. (2) În terenuri împădurite (cu tufişuri), gardurile de sârmă (reţelele) se execută fixându-se firele de sârmă direct de tulpinile copacilor (tufelor). a). simplu cu cinci rânduri de fire b). întărit cu nouă fire de sârmă Norma pentru 100 m. l. Norma pentru 100 m. l. Fig.15 Gard de sârmă = 20 oameni – ore; = 60 oameni – ore; Materiale: - sârmă ghimpată = 50kg; Materiale: - sârmă ghimpată = 125 kg. - pari de 1,75 m = 34 buc. – agrafe = 5 kg. - agrafe = 4 kg. – pari de 1,75 m = 34 buc. - ţăruşi de 0,7 m = 67 buc. Art.34 Gardul de sârmă pe capre se execută de regulă, iarna, precum şi în terenuri stâncoase. Caprele se confecţionează din prăjini 449

având fixate 10…11 fire de sârmă ghimpată şi se instalează la 34 m una de alta. Norma pentru 100 metri liniari - 45 oameni – ore. Materiale: -prăjini de 1,8m.l. = 60buc.; - prăjini de 3,5m.l

= 30buc.;

- prăjini de 1m.l. = 30buc.; -sârmă ghimpată = 100 kg.; - agrafe = 4.5kg.; - cuie L = 15 cm = 3,5 kg. Fig. 16 Gard de sârmă pe capre Art. 35 Reţeaua joasă de sârmă pe ţăruşi de lemn are o lăţime de 4,5 m. Ţăruşii au o lungime de 0,7 m şi se bat la distanţa de 1,5 m unul de altul, astfel încât, după batere, să aibă o înălţime de 25…30 cm. Pe fiecare rând de ţăruşi şi pe panourile în zig-zag dintre rânduri se fixează câte doua fire de sârmă. Sârma se prinde cu agrafe, pe capetele ţăruşilor. Primul se prinde firul de sârmă ce se prinde mai slab, apoi se prinde firul de sârmă cu care se formează laturile. La început se întinde sârma pe primul rând de ţăruşi, apoi pe panourile în zig-zag dintre al doilea şi al treilea rând, apoi pe rândul al treilea de ţăruşi. Întinderea sârmei pe ţăruşi se execută de către o echipă formată din trei militari (doi militari desfăşoară bobina de sârmă, iar al treilea fixează sârma pe ţăruşi). Fig. 17 Reţeaua joasă de sârmă Norma pentru 100 metri liniari de reţea cu lăţimea de 4,5 metri - 100 oameni – ore; Materiale: - sârmă ghimpată = 450 kg.; - agrafe = 12 kg.; - ţăruşi de 0,7 m = 270 buc. Art. 36 Laţurile de sârmă se execută din sârmă lisă subţire şi se prinde de ţăruşi cu agrafe sau cuie. Ţăruşii se bat în pământ în eşicher. Laturile se instalează în locuri unde se pot masca uşor : în iarbă, tufişuri, mărăcinişuri etc. Barajul astfel realizat trebuie să aibă o adâncime de minim 4 m. Art. 37 (1) Sârmă ghimpată încurcată se instalează în locuri cu iarba înaltă sau lăstăriş, în porţiuni de teren mlăştinos, în parcele de pădure tăiată şi în locuri acoperite cu bolovani. (2) Barajul de sârmă încurcată se obţine prin întinderea a 3…4 bobine de sârmă ghimpată pe o fâşie cu lăţimea de 4…6 m. Pe timpul întinderii se formează laţurile şi se înfăşoară în jurul pietrelor, buturugilor şi tufişurilor. 450

Art. 38 Abatiza antipersonal se execută din copci cu diametrul de 15…18 cm. Copacii sunt doborâţi, fără a-i desprinde complet de buturugi, în cruciş, cu vârfurile îndreptate spre inamic; se curăţă crengile subţiri, iar cele mai groase se ascut. Vârfurile copacilor se fixează la pământ şi se întăresc prin întinderea sârmei ghimpate sau instalarea minelor Fig.18 Abatiză antipersonal antipersonal şi a minelor cursă. Art. 39 Din categoria barajelor de sârmă transportabile fac parte caprele şi aricii de sârmă, spiralele de sârmă şi barajele de sârmă puţin vizibile. Aceste baraje se întrebuinţează pentru: - blocarea rapidă a drumurilor, a şanţurilor de comunicaţie şi a tranşeelor; - închiderea culoarelor şi a porţiunilor distruse din barajele fixe; - mărirea valorii barajelor explozive ; - întârzierea (oprirea) acţiunilor inamicului în terenuri muntoase, mlăştinoase, precum şi pe timp de iarnă, când terenul este îngheţat şi nu este posibilă baterea parilor. Art. 40 Capra de sârmă este alcătuită din trei cruci a câte doi pari, cu lungime de 1,5 m, ascuţiţi, întăriţi cu o prăjină longitudinală şi împletiţi pe muchii şi în diagonale cu sârmă ghimpată. Pe timp de iarnă se execută şi capre de sârmă cu pari ieşiţi în afară. Când caprele de sârmă se folosesc în cazul unui baraj independent se leagă una de alta cu sârmă şi se fixează la pământ cu ajutorul ţăruşilor. Caprele de sârmă instalate oblic sau la intervale, se întăresc cu 1..3 fire de sârmă ghimpată. Fig. 19 Capra de sârmă Norma: 4 oameni – ore Materiale: - prăjini de 3,5 metri lungime = 1 bucata; - pari de 1,5 metri lungime = 6 bucăţi; - sârmă ghimpată = 7 kg.

451

Norma: 4 oameni – ore Materiale: - prăjini de 3,5 m = 1 buc.; - pari de 1,5 m = 3 buc.; - pari de 2,5 m = 3 Art. 41 Capra de sârmă cu pari ieşiţi în afară Fig. 20 Capra de sârmă cu pari ieşiţi în afară Art. 42 Aricii de sârmă se execută din trei pari, de 1,5 m ascuţiţi la capete şi legaţi la mijloc cu sârmă. Capetele parilor se împletesc cu sârmă şi se fixează la pământ cu ajutorul ţăruşilor. Aricii destinaţi pentru a fi instalaţi în tranşee, au lungimea parilor de 0,9… 1 m. Norma: - 1 om – oră; Materiale: - pari de 1,5 metri lungime = 3 buc. - sârmă ghimpată = 2,5 kg. Fig.

21

Arici

de

Art.43 (1) Spiralele de sârmă pot fi confecţionate de trupe la locul de instalare din 20…25 kg de sârmă ghimpată. (2) Pe un cerc trasat pe sol cu diametrul de 1-1,2 m, se bat la distanţe egale şapte pari de 6…8 cm diametru. Parii bătuţi în pământ trebuie să aibă 1,5…1,7 m înălţime de la nivelul terenului (3) La capetele superioare se prinde un cerc de lemn. 452

(4) Firul de sârmă se prinde în partea de jos a parului nr.1 cu agrafa şi se Fig. 22 Spirala de înfăşoară de 50 ori în jurul parilor. Înfăşurarea sârmei se execută în rânduri paralele, la distantă de 3…4 cm. Capătul firului de sârmă se prinde în partea de sus a parului nr.1 în interior. În continuare, se leagă capătul de jos al sârmei, pe primul fir de sârmă, pentru obţinerea primului inel al spirei şi apoi, fiecare fir se leagă cu următorul, sărind, de fiecare data, câte un par. Când spirala a fost terminată, se scoate cercul ce menţine depărtate capetele de sus ale parilor, se scoate spirala şi se leagă în patru locuri cu sârmă lisă. (5) Pentru ca spirala să poată fi transportată şi întinsă, la capetele ei se fixează două mânere de lemn. (6)Spiralele de sârmă se instalează pe 2…3 rânduri şi pot fi simple sau suprapuse. Pentru instalarea pe teren, spiralele se leagă între ele cu sârmă şi se fixează cu ţăruşi.

Art.45 Capcanele antipersonal sunt baraje executate în pământ, sub forma unor gropi circulare sau de altă formă, pe fundul cărora se pot instala : sârmă ghimpată încurcată, laţuri de sârmă, mine antipersonal la apăsare, scânduri cu cuie şi alte mijloace menite să scoată din luptă personalul.

Fig. 24 antipersonal

Capcană 453

Art. 46 (1) Barajele antiblindate neexplozive se execută în scopul opririi sau reducerii ritmului de deplasare a inamicului cu tancuri şi mijloace blindate, în special în punctele obligate de trecere, în teren frământat (împădurit, mlăştinos) şi în localităţi. La construirea acestora se are în vedere combinarea lor cu obstacole naturale. 2 (2) Din categoria barajelor antiblindate neexplozive fac parte : 3 a) şanţurile antiblindate; b) escarpele; c) contraescarpele; d) capcanele antiblindate; e) abatizele antiblindate; f) aricii metalici; g) baricadele; h) valurile de zăpadă; i) barierele de gheaţă. Art.47 Şanţurile antiblindate se execută în teren şes şi pe pante cu înclinare până la 150.

Fig. 25 Şanţ antiblindate Norma pentru săparea a 1 metru liniar: - manual – 25 oameni – ore; - mecanizat – cu excavatorul - 4.…5m.l. – oră; - cu M.S.A. – 18...25m.l. – oră;

454

o

Art. 48 Escarpele se execută pe versanţii orientaţi către inamic, care au înclinare de 150…450, precum şi pe malurile cursurilor de apă. Fig.26 Escarpa

Norma de săpare a 1 metru liniar: - manual – 10 oameni – ore; - mecanizat – cu excavtorul – 10 metri liniari – oră; - cu buldozerul - 25 metri liniari – oră. Art. 49 Contraescarpele se execută pe versanţii orientaţi către trupele proprii, care au o înclinare de 15 0…450.

Fig. 27 Contraescarpa Norma de săpare a unui metru liniar – manual – 18 oameni – ore; - mecanizat – cu excavatorul – 5 metrii liniari – ore; - cu buldozerul - 50 metrii liniari – ore. Art. 50 Capcanele antiblindate se execută pe drumuri sau în puncte obligate de trecere şi constau în gropi cu adâncimea de 455

3…4 m, bine mascate, capabile să suporte trecerea vehiculelor uşoare (3…4 tone). Art. 51 Abatizele antiblindate se execută pe drumuri, în poieni sau marginea pădurii, când copacii au diametrul mai mare de 20 cm. Copacii se doboară crucişi, cu vârfurile spre inamic, nu se desfac complet de rădăcină; trunchiurile groase se leagă de rădăcină. Abatizele antiblindate se întăresc prin legarea copacilor cu sârmă ghimpată şi prin plantarea minelor antiblindate şi antipersonal. Fig. 28 Abatiză antiblindate

Norma de execuţie a 100 metri liniari: - manual – 35 oameni – ore; - mecanizat – 10 oameni – ore. Art. 52 Barierele se execută pe drumuri şi în păduri rare.

Fig.29 Barieră din bârne

Fig.30 Barieră din piatră

Bariera din bârne Norma: 5m.l. = 40 oameni – ore;

Bariera din piatră Norma: 5m.l. = 75 oameni – ore;

456

Art. 53 (1) Colţii antiblindate se execută din : bârne sau piloţi cu diametrul de 28…30 cm, grinzi de beton armat, blocuri de piatră, grinzi metalice, raiuri de cale ferată, îngropate în pământ cu unul din capete sau în fundaţie de beton . (2) Colţii antiblindate se instalează în locurile unde tancurile nu pot pătrunde cu viteză mare, împletindu-se cu sârmă ghimpată, pentru a constitui baraje antipersonal. Fig. 31 Colţi antiblindate din bârne (3) Colţi antiblindate din bârne - Norma pentru instalarea a 10 metri liniari – 125 om-ore.

Fig. 32 Colţi antiblindate din bolovani de piatră (4) Colţi antiblindate din bolovani de piatra – Norma pentru instalarea a 10 metri liniari – 50 oameni – ore. Art.54 Aricii metalici se întrebuinţează pentru închiderea rapidă a drumurilor, a străzilor în localităţi şi a culoarelor prin baraje. Aricii se dispun în eşicher, pe 2…4 rânduri, cu interval de 2 m între ei, legaţi cu sârmă ghimpată şi consolidaţi cu colţi antiblindate. Colţii antiblindate se îngroapă în intervalele dintre arici, alternând – cei înalţi (1,2 m) cu cei mici (0,5m.). Art.55 (1) Baricadele se execută şi se instalează pe străzi şi în spaţiile dintre clădiri, în scopul pregătirii localităţilor pentru apărare. (2) De regulă, baricadele se instalează combinat cu alte tipuri de baraje, alături de obstacole, clădiri şi ziduri rezistente. (3) Baricadele se execută din prefabricate din beton, elemente metalice, cărămizi, piatră, saci cu pământ sau alte materiale.

457

(4) Baricadele sunt prevăzute cu creneluri pentru executarea tragerilor cu diferite categorii de armament, şi cu unele culoare pentru manevra tehnicii de luptă proprii. (5) În vederea închiderii culoarelor se pregătesc din timp barajele transportabile. Căile de acces spre baricade şi culoare trebuie să fie supravegheate cu foc din construcţiile Fig. 33 Baricadă executată în localitate învecinate, care se amenajează în acest scop. (6) Norma pentru executarea a 5 metri liniari – 70...80 oameni – ore.

Art.56 (1) Valurile de zăpadă se execută în situaţia când grosimea stratului de zăpadă depăşeşte 30 cm. De regulă, valurile de zăpadă se realizează, cu o lăţime de 10-15 m şi cu o înălţime de 1,8…2 m. (2) Zăpada necesară executării valului se ia din spatele acestuia, lăsându-se intact startul de zăpadă din faţă. Partea superioară a valului se bătătoreşte cu un mai, pentru a se forma Fig.34 Valul de zăpadă o crustă de zăpadă subţire şi densă. Art. 57 (1) Fâşiile acoperite cu gheaţă se execută pe pantele versanţilor dinspre inamic, care au o înclinare de cel puţin 150. Lăţimea acestei fâşii este de 10…15 m. (2) Zăpada de pe fâşia destinată pentru acoperirea cu gheaţă se strânge spre piciorul pantei. Pe fâşie se toarnă apă, rezultând un strat de gheaţă de 5 cm grosime format din mai multe straturi succesive. (3) Pantele acoperite cu gheaţă, se curăţă în mod regulat de zăpada căzută anterior. Dacă stratul îngheţat capătă asperităţi, peste el se toarnă din nou apă până se obţine o suprafaţă netedă. Mascarea trupelor şi obiectivelor militare

458

Art. 81 (1) Mascarea trupelor şi obiectivelor militare este o formă de asigurare a acţiunilor şi protecţie a trupelor şi constituie ansamblul de măsuri şi acţiuni desfăşurate pentru ascunderea trupelor proprii şi acţiunilor acestora faţă de cercetarea inmicului, precum şi pentru inducerea în eroare a acestuia asupra situaţiei, intenţiilor, acţiunilor şi posibilităţilor trupelor proprii în timp şi spaţiu. (2) Executarea lucrărilor genistice de mascare a trupelor şi obiectivelor militare constă în totalitatea măsurilor, lucrărilor şi procedeelor care au drept scop să ascundă trupele şi obiectivele faţă de cercetarea de orice fel executată de adversar, să-l inducă în eroare asupra dispunerii, acţiunilor şi intenţiilor trupelor proprii, planificate şi executate, în folosul propriu de către toate forţele participante la desfăşurarea acţiunilor militare. (3) Întrebuinţarea judicioasă a măsurilor, lucrărilor şi procedeelor de mascare contribuie la executarea prin surprindere a acţiunilor desfăşurate de trupele proprii, precum şi la reducerea pierderilor în forţe şi mijloace. Art. 82 (1) Mascarea se organizează în orice situaţie de luptă şi se realizează prin: - folosirea cu pricepere a proprietăţilor de mascare a terenului, a întunericului şi a altor condiţii de vizibilitate redusă; - întrebuinţarea corectă a mijloacelor de mascare din înzestrare şi a celor improvizate; - executarea de lucrări genistice şi baraje false care să imite pe cele reale; - păstrarea cu stricteţe a secretului şi a disciplinei mascării. (2) Lucrările genistice de mascare a trupelor şi obiectivelor militare se organizează şi se execută continuu şi creator, în toate formele acţiunilor militare, având ca arie de cuprindere: a) mascarea naturală – utilizarea terenului şi a fondurilor naturale de mascare (ascunderea în păduri, culturi; ascunderea în văi, depresiuni; folosirea întunericului nopţii, ploii, ceţii, ninsorii etc.). b) mascarea artificială – realizată prin procedee tehnice de mascare ca: - mascarea prin vopsire; - întrebuinţarea măştilor artificiale şi din vegetaţie vie; - întrebuinţarea măştilor din vegetaţie vie; - executarea machetelor şi lucrărilor false; - pregătirea terenului în vederea mascării; - mascarea cu mijloace pirotehnice; - mascarea şi camuflarea luminilor; - mascarea (atenuarea) sunetelor sau a zgomotelor; - mascarea cu fum (crearea perdelelor cu fum). (3) Subunităţile de mascare a trupelor şi obiectivelor militare sunt structuri 459

specializate destinate să organizeze şi să execute lucrările genistice de mascare în sprijinul acţiunilor trupelor. (4) Pentru executarea misiunilor specifice subunităţile de mascare pot acţiona independent sau în cooperare cu alte structuri interarme. (5) Pentru îndeplinirea misiunilor, acţiunea forţelor de mascare se organizează pe funcţiuni cu atribuţiuni şi competenţe clar determinate şi precizate. Acestea sunt coordonate permanent prin funcţia de comandă ce revine comandantului (şefului) structurii. Genistul din specialitatea mascare

Art.83 (1) Genistul din subunităţile de mascare este militarul specialist, apt să îndeplinească o funcţiune în structurile destinate să execute misiuni de mascare în folosul trupelor şi pentru mascarea obiectivelor militare. (2) El trebuie să asigure, în cadrul subunităţii din care face parte, executarea cu succes a lucrărilor genistice de mascare menite să creeze condiţii optime de desfăşurare a acţiunilor de luptă ale trupelor proprii, executarea prin surprindere a acţiunilor desfăşurate de acestea, precum şi la reducerea pierderilor în forţe şi mijloace. Art. 84 (1) Îndatoririle specifice constau în însuşirea cunoştinţelor, formarea priceperilor şi deprinderilor privind executarea corectă, în condiţii de teren diferite, timp, anotimp şi starea vremii, folosind mijloace mecanizate, explozive şi manuale, cu respectarea condiţiilor privind calitatea lucrărilor şi a baremelor stabilite pentru: - lucrări de lemnărie, nuielărie, fierărie, etc.; - întreţinerea şi repararea uneltelor (repararea, împănarea, ascuţirea, ceaprazu irea, ştergerea, ungerea, etc.); - aplicarea regulilor de exploatare şi întreţinere a tehnicii şi materialelor de geniu; - realizarea îmbrăzduirilor (tăierea, transportul, stivuirea, aşezarea.); - marcarea, trasarea, confecţionarea măştilor artificiale; (2) Mecanicii conductori din subunităţile de mascare răspund de starea tehnică a maşinii pe care o au în primire şi de permanenta stare de funcţionare a acesteia. Ei au aceleaşi îndatoriri ca cele ale mecanicilor conductori din subunităţile de fortificaţii tratate în prezentul manual la art. 5, aliniatul 2, pag. 8. (3) Genistul din subunităţile de mascare - răspunde de materialele pe care le are în primire şi de gradul de operativitate al acestora. Ei au următoarele îndatoriri: 460

- să cunoască foarte bine mijloacele şi materialele care sunt folosite în lucrările genistice de mascare; - să păstreze şi să menţină mijloacele şi materialele în permanentă stare de funcţionare; - să cunoască şi să respecte cu stricteţe semnele de dirijare a tehnicii folosite în lucrările genistice de mascare; - să urmărească cu atenţie comenzile şi semnalele şefului său, să la execute rapid şi cu precizie; - să cunoască normele pentru confecţionarea, instalarea şi execuţia lucrărilor genistice de mascare şi să urmărească permanent reducerea acestora; - să nu provoace stricăciuni şi avarii la tehnica şi materialele cu care vine în contact pe timpul lucrului; - să-şi ridice permanent calificarea şi cunoştinţele privind confecţionarea, modul de instalare şi de execuţie al lucrărilor genistice de mascare; - să respecte cu stricteţe disciplina muncii în condiţii de campanie şi măsurile de siguranţă pe timpul executării lucrărilor genistice de mascare; Mijloace folosite pentru mascarea trupelor şi obiectivelor militare. Art. 91 (1) Pentru mascarea trupelor şi obiectivelor militare se folosesc: a) costume; b) plase; c) complete de mascare. (2) Costumele individuale de mascare pentru vară şi iarnă – destinate pentru mascarea individuală a militarilor. Se compune din: - bluza cu glugă; - pantaloni; - sacul de ambalaj.

461

om efective

min. strângere

min. instalare

buc

kg.f. greutate

(3) Plasele de mascare din înzestrare prezentate în tabelul următor: Tabelul 33 Elem ente Norme tactico-tehnice comp . Tipuri de Destinaţia plaselor plase de de mascare din înveli mascare înzestrare toare

Plasă de mascare tip “ C “

Plasă de mascare nr. 1 (1,5 x 2 m )

Mascarea căştii luptătorului Mascarea luptătorului, a locaşu- lui individual de tragere şi a crenelului de observare.

1

0,05

2

2

1

1

0,8

3 -5

5

1

greutate

instalare

strângere

efective

kg.f.

min.

min.

om

m. relonşnur

m. fir relon

mici buc.

kg. folie PVC

mari

ţăruş ancorare buc.

462

buc.

montanţi buc.

buc. învelitoare masc.

Mascarea tranşeelor, şanţurilor de Plasă de comunicaţie şi mascare nr. 2 1 3,6 8-10 10 şanţului adăpost. (3x6m) 1 Mascare drumurilor şi a circulaţiei pe drumuri. Mascarea lucrărilor Plasă de genistice de 17,5 30mascare nr. 3 1 40 campanie şi 40 1 ( 10 x 10 m) permanente. (4) Complete de mascare din înzestrare prezentate în tabelul următor: Tabelul 34 Elemente Norme tacticocomponente tehnice Hus materi e ale de Tipuri Destinaţia rezerv de plase plaselor şi a şi completelor de complet mascare din e de înzestrare mascare

1 1

463

60 60

60

13,2

60

1

60

4

60

50 50

30,00

100

15

150

44,00

50

50

10 16 1 -

20

Complet ul de mascare nr. 3 Mascarea 1=(12x1 armamentului de 2 m) artilerie (8 plase începând cu de tunul antitanc de masc. 2 6 57 mm, nr. 2 împotriva cercetării 2=(6x12 terestre şi m) aeriene. (6 plase de masc. nr.2)

1 - 4

24

Mascarea Complet mitralierelor de ul de orice calibru, mascare aruncătoarelor nr. 1 armamentului (6x6 reactiv de 1 4 m); infanterie, (2 autoturismelor şi plase de a rachetelor masc. antitanc pe nr. 2 ) autoturisme Complet ul de mascare Mascarea nr. 2 autovehiculelor (12x12 de 2,5 t.f. şi a m); TAB împotriva 1 6 (8 cercetării plase de terestre şi mas. nr. aeriene. 2)

5

60

60

44,00

50

1 1

150

1 6

20

Mascarea autotunurilor, transportoarelor blindate şi maşinilor grele de geniu.

20

Complet ul de mascare nr. 4 (18x12 m) (12 plase de masc. nr.2).

4

50

500

50

100

10

Măştile Complet asamblate din de complet asigură masc. o mascare pentru eficientă a obiectiv obiectivelor 1 - - e împotriva staţiona mijloacelor şi re (nr. procedeelor de * 5) cercetare aeriană. * ) Din două complete de mascare nr. 5, cu dimensiunile de 24x18 m, destinat pentru mascarea obiectivelor staţionare. Materiale folosite în lucrările genistice de mascare

Art. 95 (1) Materiale folosite în lucrările genistice de mascare sunt: a) pământ; b) brazdă de iarbă; c) piatră; d) vegetaţie şi lemn; e) produse din fier; f) sfori, ştreanguri, pripoane, otgoane; g) materiale pentru realizarea mascării prin vopsire. (2) Prezentarea materialelor enumerate la punctele a, b, c, d, e, f se găseşte în manual la art. 18, 19, 20, 21, 22, 23. (3) Pentru vopsirea de suprafaţă se folosesc: a) vopsele preparate: - de email (amestecuri colorante preparate); - de ulei (frecate cu ulei de in până la consistenţă; ele se prezintă sub formă de pastă şi necesită diluare înainte de utilizare); b) coloranţi minerali uscaţi; aceştia se prezintă sub formă pulverulentă şi necesită a fi amestecaţi cu un fixator oarecare. 464

c) materiale colorante improvizate. (2) Pentru vopsirea manuală se folosesc diferite bidinele (bidinea pătrată, bidinea de spoit), pensule, rulouri cu diferite desene, etc. (3) La prepararea amestecului de vopsea se folosesc: - recipiente, vase şi căldări pentru aducerea apei, prepararea fixatorilor şi a amestecurilor de vopsea; - căni şi măsuri pentru măsurarea fixatorilor şi a vopselelor uscate; - ochelari pentru protecţia ochilor pe timpul lucrului cu pistoalele şi pulverizatoarele de vopsit; - capişoane şi mănuşi de protecţie; - probe din bucăţi de piatră ponce pe care se aplică vopsea pentru a vedea culoarea ei în stare uscată; - scafe din fier pentru vopselele şi fixatori uscaţi; - site pentru cernutul vopselelor şi fixatorilor uscaţi. Instrucţia la material Mascarea. Indici de demascare a trupelor şi a acţiunilor acestora Art. 96 Mascarea reprezintă un complex de măsuri, lucrări şi procedee care au drept scop să ascundă trupele şi obiectivele faţă de cercetarea de orice fel executată de adversar şi să-l inducă în eroare asupra dispunerii, acţiunilor şi intenţiilor trupelor proprii. Art. 97 (1) Indicii de demascare sunt elementele prin care adversarul descoperă prezenţa şi activitatea trupelor. (2) Indicii de demascare se împart în: a) indicii de prezenţă, care sunt: - de aspect: cei ce pot fi stabiliţi prin observare vizuală, cu aparatura optică, de fotografiere şi de televiziune; ei se referă la mişcarea, culoarea cu nuanţa şi tonalitatea sau luminozitatea ei, strălucirea, umbra, forma, poziţia şi dimensiunile obiectivelor militare; - fizico – tehnici: care pot fi stabiliţi prin radiaţii, sunete şi zgomote. b) indicii de activitate – rezultă din nerespectarea disciplinei mascării pe timpul pregătirii şi desfăşurării acţiunilor de luptă şi celor asociate acestora (apărare, ofensivă, staţionare, pe timpul deplasării, etc.). Procedee tehnice de mascare Art. 98 Procedeele tehnice de mascare folosite pentru executarea mascării obiectivelor, lucrărilor şi acţiunilor militare sunt: a) utilizarea terenului şi a fondurilor naturale de mascare; 465

b) întrebuinţarea măştilor artificiale şi din vegetaţie vie; c) confecţionarea, montarea şi activarea machetelor, simulatoarelor şi altor mijloace de imitaţie, cât şi executarea lucrărilor false; d) mascarea prin vopsire; e) mascarea şi camuflarea luminilor; f) mascarea (atenuarea) sunetelor sau a zgomotelor; g) mascarea cu mijloace pirotehnice; h) mascarea cu ajutorul fumului. i) folosirea măştilor antiradiolocaţie; j) mascarea prin vopsire. Art. 99 (1) Utilizarea terenului şi a fondurilor naturale de mascare prezintă o importanţă determinantă asupra alegerii procedeelor de mascare. (2) Fondul natural este format din terenul şi acoperirile din jurul unui obiectiv. (3) Principalele tipuri de fonduri sunt: c - fondul de păduri şi tufişuri; d - fondul de livezi şi vii; e - fondul de culturi cu diferite plante; f - fondul de iarbă; g - fondul de localităţi şi zone industriale; h - fondul de grădini de zarzavat; i - fondul de apă; j - fondul lipsit de vegetaţie; - fondul de zăpadă. Măşti artificiale Art.100 (1) Măştilor artificiale şi din vegetaţie vie se folosesc atunci când măştile naturale nu pot asigura ascunderea trupelor şi obiectivelor militare. (2) Măşti artificiale şi din vegetaţie vie – destinate contracarării cercetării terestre şi aeriene, executate cu mijloace şi aparatură în special vizibil, în infraroşu, şi prin radiolocaţie. (3) După rol, poziţie, formă, aspectul exterior şi modul de instalare acestea sunt: a) măşti acoperiş – plane, convexe, concave; b) măşti orizontale–instalate pe un teren fără acoperiri, alăturate unor măşti naturale, în trepte, cu suprastructura suspendată şi de mare suprafaţă; c) măşti verticale – de tranşee, de drum, garduri; d) măşti înclinate; e) măşti de deformare, streşini de deformare, construcţii anexă şi de suprastructură; f) măşti speciale – antiradiolocaţie, paraziţi şi ecran. 466

Art. 101 (1) Masca acoperiş este destinată pentru mascarea obiectivelor dispuse în gropi, adâncituri ale terenului, putând avea diverse forme în funcţie de aspectul terenului înconjurător. (2) Mască acoperiş din grile: Norma:10m.l.= 10 om-ore; Materiale: - 20m² grile din paie (nuiele);40 ml prăjini;

Fig.59 Mască acoperiş din grile (3) Mască acoperiş din prăjini. Norma: 10m.l. = 50 om – ore; Materiale: 0.3 mc crengi.

Fig.60 Mască acoperiş din prăjini Art. 102 (1) Măşti orizontale sunt destinate pentru ascunderea obiectivelor împotriva cercetării aeriene. (2) Mască orizontală instalată pe un teren fără acoperiri:

467

Fig. 62 Mască orizontală instalată pe un teren fără acoperiri (3) Mască orizontală alături de o mască verticală naturală:

Fig. 63 Mască orizontală alături de o mască verticală naturală (4) Mască orizontală în trepte:

Fig. 64 Mască orizontală în trepte (5) La aceste măşti, marginile măştii nu ating terenul. Înălţimea măştii orizontale trebuie să fie cât mai mică. Supraînălţarea măştii deasupra obiectivului trebuie să fie de 30…..50 cm. În cazul mascării unor mijloace şi materiale dispuse în adăposturi, înălţimea măştii nu trebuie să depăşească 1,5 m; astfel de măşti sunt mai greu de descifrat pe fotografiile stereoscopice. (6) La ţăruşarea (trasarea) măştii, lungimea şi lăţimea acesteia se determină astfel - pe locul ales se marchează cu ţăruşi sau prin trasare limitele obiectivului mascat; - de la aceste limite se măsoară lateral distanţe egale cu două înălţimi ale măştii, iar în punctele determinate, se bat ţăruşi şi se marchează dimensiunile necesare măştii; (7) Distanţele între montanţi, din cadrul unui rând precum şi distanţa dintre 468

ânduri se ia de 3…8m., în funcţie de dimensiunile măştii, poziţia obiectivelor sub Masca însuprastructurii trepte mască orizontala şi construcţia măştii. (8) În funcţie de mărimea necesară, măştile orizontale se fac din completele mascare nr. 1- 4, din una sau mai multe plase de mascare nr.2. Art. 103 (1) Măşti verticale sunt destinate ascunderii obiectivelor numai împotriva observării terestre, iar în unele cazuri şi împotriva celei aeriene în perspectivă. După scopul lor, se împart în: a) măşti de tranşee; b) măşti de-a lungul drumului; c) măşti peste drum. (2) Măştile de tranşee sunt destinate pentru ascunderea mijloacelor de foc, lucrărilor de observare, deplasarea militarilor în tranşee şi şanţuri de comunicaţie cu profil redus. Ele pot fi: a) măşti din crengi înfipte în parapet; b) măşti din crengi suspendate; c) măşti din crengi împletite; d) măşti din plase de mascare. a) Mască din crengi înfipte în parapet b) Mască din crengi suspendate

Fig.65 Mască din crengi înfipte în parapet suspendate Normă :- 10m.l. = 0,2 oameni – ore. –ore. Materiale: - crengi = 0,2m.c. c) Mască din crengi împletite mascare

469

Fig,66

Masca din crengi

Norma :- 10m.l. = 1,5 oameni Materiale: - prăjini = 5m.l.; - sârmă = 15m.l.; - crengi = 0,2m.c. d) Mască din plase de

Fig.67 Mască din crengi împletite Fig.68 Mască din plase de mascare Norma: - 10m.l. = 1,5 oameni – ore; oameni – ore; Materiale: - prăjini = 5m.l.; - sârmă = 35m.l; - crengi = 0,3m.c.

Norma: - 10m.l. = 1,5 Materiale - prăjini = 10m.l.; - sârmă = 25m.l.; - plase de mascare nr. 1 =

7 buc. b) Măşti de drumuri - destinate pentru ascunderea deplasării pe drumuri a trupelor şi a mijloacelor de transport; În funcţie de locul de instalare acestea pot fi: a. Mască de-a lungul drumului (adică cele care se instalează vertical, în lungul marginii drumului) – împotriva observării terestre laterale;

Fig.69 Mască verticală de-a lungul drumului c) Măşti peste drum ( întinse în poziţie verticală deasupra drumului) – împotriva observării executate de adversar în lungul drumului.

Fig. 70 Mască verticală instalată peste drum Mască verticală instalată peste drum: Norma: = 10 oameni - zi Materiale: - plasa nr. 2 ( în care se împletesc crengi); 25 m² = 1 buc. 470

- tiranţi din sârmă, Ø= 4 mm - stâlp, L=6-7 m; d=8..10 cm = 2 buc. - ancoraje din două sârme Ø = 4 mm. = 125 m; - ţăruşi de ancorare = 5 buc. Art.104 (1) Măştile înclinate sunt construcţii anexate la clădiri, garduri, pantele umpluturilor şi săpăturilor, marginile de pădure, etc. (2) Se instalează astfel că marginea lor inferioară să atingă pământul sub un unghi de 30…60 grade, iar marginea superioară să se sprijine fie pe obiecte existente şi detalii din teren arătate mai sus, fie pe montanţi (atunci când în E) Fig. 71 Măşti înclinate apropiere nu sunt obiecte sau detalii din teren corespunzătoare); în primul caz măştile înclinate asigură ascunderea împotriva observării terestre şi aeriene, iar în cel de-al doilea caz asigură ascunderea, în special împotriva observării terestre a inamicului. (3) Măştile înclinate pot fi pline sau transparente. (4) În majoritatea cazurilor, acestea se execută cât mai puţin vizibile, înscriindu-se în fondul înconjurător al terenului, astfel ca să pară a fi continuarea unei pante, grup de tufe, copaci, etc. Art. 105 Măştile de deformare determină modificarea formei obiectivelor mascate şi a umbrelor formate de acestea. Cu ajutorul măştilor de deformare, aspectul lucrurilor se modifică şi capătă înfăţişarea unei lucrări care nu trebuie să prezinte interes pentru adversar. Art. 106 (1) Măştile din vegetaţie vie se folosesc pentru mascarea din timp a obiectivelor militare şi pentru o durată îndelungată. (2) Prezintă avantaje pentru că asigură ascunderea obiectivului împotriva observării cu orice mijloace tehnice, inclusiv cu mijloace de cercetare prin radiolocaţie, cu ajutorul fotografiilor, etc. (3) Mascarea cu vegetaţie vie se execută prin: - acoperirea cu brazde de iarbă; - semănatul cu ierburi; - plantarea şi transplantarea arbuştilor şi arborilor. Art.107 (1) Măştile antiradiolocaţie sunt destinate pentru mascarea împotriva cercetării prin radiolocaţie a adversarului. Ele maschează deplasarea şi dispunerea trupelor. (2) După efectele produse, acest tip de măşti se împarte în: - măşti paraziţi (bruiaj) – se confecţionează din reflectoare poliedrice; - măşti – ecran; - măşti combinate ( bruiaj şi ecran ). Art.108 Măşti machetă – reprezintă copii fidele ale obiectivelor, construcţiilor,tehnicii etc. şi se folosesc pentru a face ca obiectivele ascunse să capete aspectul unor construcţii civile, obiective militare reale ce se doresc a fi imitate. La executarea lor se folosesc materiale existente în zonă şi în mod obligatoriu reflectoare poliedrice, măşti – ecran, surse de zgomot şi de căldură. 471

Mascarea prin vopsire Art. 109 (1) Mascarea prin vopsire determină reducerea vizibilităţii tehnicii şi obiectivelor împotriva posibilităţii cercetării moderne a adversarului. Aceasta se foloseşte pentru: - reducerea posibilităţilor de descoperire a tehnicii, lucrărilor genistice şi a altor obiective; - deformarea aspectului exterior al obiectivelor; - înscrierea obiectivelor mascate sau a măştilor în culoarea şi aspectul mediului înconjurător; - formarea pe teren a petelor care să uşureze ascunderea obiectivelor şi realizarea unui aspect natural al machetelor şi lucrărilor false. (2) Pentru obiectivele: a) mobile - se întrebuinţează vopsirea de protecţie sau de deformare; b) staţionare - se întrebuinţează vopsirea de protecţie sau de imitaţie. (3) Vopsirea de protecţie – se face cu o singură culoare, şi anume, în culoarea cea mai apropiată de culoarea fondului. (4) Vopsirea de imitaţie – este vopsirea multicoloră care redă pe obiect un desen al terenului înconjurător sau care imită un obiectiv distrus. (5) Vopsirea de deformare – constă în executarea unor pete mari, având câteva culori asemănătoare culorilor pe care le au petele de bază ale fondului. Camuflarea luminilor Art. 110 (1) Camuflarea luminilor constă în ascunderea indiciilor luminoase care demască trupele şi obiectivele reale proprii, precum şi în imitarea indiciilor luminoase la obiectivele false. (2) Ascunderea iluminatului interior se obţine prin: a. acoperirea cu material opac a golurilor (obloane, panouri, storuri, etc.). b. folosirea iluminatului de mascare interior . (3) Ascunderea iluminatului exterior – se obţine prin folosirea iluminatului de mascare exterior, semnelor şi substanţelor luminiscente, ascunzătoarelor de flăcări şi de scântei (parascântei ). Mascarea sunetelor şi zgomotelor Art. 111 (1) Mascarea sunetelor şi a zgomotelor se obţine prin: a) luarea măsurilor preventive care să excludă producerea zgomotelor de demascare; 472

b) amortizarea zgomotelor prin amenajarea de filtre de zgomot (tobe de eşapament) şi prin efectuarea de alte măsuri de acest gen; c) acoperirea sunetelor şi zgomotelor de demascare cu ajutorul unor zgomote mai puternice; d) reproducerea şi imitarea sunetelor (zgomotelor), în diverse alte situaţii, în scopul înşelării adversarului. (2) Principalele reguli de mascare a sunetului sunt următoarele: k a) sunt interzise purtarea convorbirilor cu voce tare, tuşitul, etc.; l b) ordinele se transmit în şoaptă; m c) comenzile se dau prin semne şi semnale; n d) echipamentul trebuie foarte bine ajustat şi fixat pentru a nu face zgomote; o e) se evită deplasarea pe partea carosabilă a drumurilor cu îmbrăcăminte tare, folosindu-se acostamentele şi şanţurile; p f) se evită călcarea pe crengi uscate din arbori; q g) navigaţia prin lopătare se face fără a izbi apa cu vâslele. Mascarea cu mijloace pirotehnice Art. 112 (1) Mijloacele pirotehnice se întrebuinţează pentru reproducerea indiciilor de demascare luminoase, fumigene, acustice şi termice ale tragerilor, exploziilor, incendiilor, focului în aer liber, cu scopul de a prezenta adversarului indicii privind activitatea trupelor şi obiectivelor imitate, de a imita rezultatele tragerilor de artilerie sau al atacului aviaţiei adversarului asupra obiectivelor noastre false. (2) Cu mijloacele pirotehnice de mascare se pot imita: r a) tragerile de artilerie, aruncătoare de mine, armament automat, precum şi bombardamente de aviaţie şi rachete; b) exploziile la depozitele de muniţii şi carburanţi; s c) obiectivele false, ce influenţează aparatura de cercetare, prin infraroşu sau termolocaţie, surse energetice, fumul bucătăriilor de campanie, sobelor, etc. (3) Mijloacele pirotehnice folosite pentru executarea lucrărilor genistice de mascare sunt: a) cartuşele pirotehnice speciale de mascare; b) explozivii şi mijloace de dare a focului; c) mijloacele şi lumânările fumigene; d) carburanţii; e) materialele improvizate; f) sursele termoenergetice (motoare, focuri, etc.). Mascarea cu ajutorul fumului Art.113 (1) Mascarea cu fumului constă în crearea perdelelor de fum în scopul 473

a) ,,orbirii” adversarului lipsindu-l de posibilitatea executării observării şi focului ochit asupra obiectivelor şi trupelor proprii; t b) ,,ascunderii” adversarului a activităţilor şi acţiunilor de luptă, dispozitivului şi raioanelor de dispunere a trupelor; u c) ,,nepermiterii” aviaţiei adversarului să execute un bombardament ochit asupra trupelor şi obiectivelor proprii; v d) ,, atragerii” atenţiei adversarului asupra obiectivelor false. (2) Întrebuinţarea fumului este influenţată de vânt, temperatura aerului şi precipitaţiile atmosferice. (3)Direcţia vântului se consideră în raport cu linia frontului. (4) După acest criteriu se deosebesc: a) vânt de front (spre sau dinspre adversar) - perpendicular pe linia frontului sau sub un unghi de 60°….90° faţă de linia frontului; b) vânt oblic – sub un unghi de 30°…60° faţă de linia frontului; c) vânt de flanc (lateral) - paralel cu linia frontului sau sub un unghi de maximum 30°. (59)Mijloacele fumigene se dispun: (a) în suprafaţă - în cazul unui tern puternic frământat sau cu multe acoperiri, când trebuie mascate concomitent cu fum mai multe obiective şi repere pe o suprafaţă mare de teren, precum şi în cazul când vântul este slab sau inexistent; b) circular, când mijloacele de fumizare se dispun împrejurul obiectivului, pe unul, două sau trei cercuri, astfel ca obiectivul să fie mascat indiferent de direcţia vântului; c) combinat, când se fumizează concomitent câteva obiective aflate la o mică distanţă unul de altul (3….4 km). Măsuri de siguranţă pe timpul executării lucrărilor de fortificaţie de campanie Art. 118 La executarea lucrărilor de fortificaţie de campanie trebuie respectate următoarele reguli şi măsuri generale de siguranţă : a) organizare perfectă, ordine desăvârşită şi aplicarea măsurilor speciale de siguranţă, funcţie de natura şi caracterul lucrărilor de executat; b) cunoaşterea temeinică a modului de folosire a uneltelor, maşinilor şi utilajelor de săpat, tăiat, iluminat, transportat şi ridicat; c) pentru executarea unor lucrări complexe, efectivele se folosesc corespunzător specializării lor, iar acestea trebuie să cunoască cu precizie ce anume trebuie să facă şi în ce succesiune; d) pentru fiecare lucrare complexă, comandantul subunităţii (conducătorul ucrării) trebuie să facă instructajul personalului subunităţii (echipei) privind: - regulile generale de comportare; - normele de tehnica securităţii; - metodele cele mai recomandate de lucru funcţie de mijloacele folosite, mp, anotimp şi activitatea inamicului. 474

e) pe tot timpul executării lucrărilor, şefii de echipă vor supraveghea buna funcţionare şi folosirea corectă a mijloacelor; f) toate utilajele acţionate electric se folosesc numai după asigurarea acestora la pământ sau la conductorul de nul; g) la transporturile manuale nu se admite depăşirea greutăţii de 45 kg.f. de persoană, pe distanţă mai mare de 60m; în asemenea situaţii se vor folosi echipamente şi scule corespunzătoare a materialelor ce se manipulează (palmare, umerare, căşti de protecţie, ochelari de protecţie, frânghii de dirijare de la distantă, centuri de siguranţă, etc.); h) pe vreme nefavorabilă se foloseşte îmbrăcăminte adecvată care să nu incomodeze lucrul, iar pe timp de noapte se asigură mijloace individuale şi colective de iluminat. Măsuri de siguranţă pe timpul executării săpăturilor manuale şi mecanizat Art. 119 Măsuri de siguranţă pe timpul executării săpăturilor manual şi mecanizat: a) lucrările de săpătură executate manual sau mecanizat nu se încep înainte de a se executa toate lucrările pregătitoare necesare; b) săpăturile vor fi astfel organizate încât mişcarea pământului să se facă pe cele mai mici distante, iar operaţiunile de lucru să se efectueze în cea mai judicioasă succesiune; c) metodele de lucru manuale se vor utiliza numai în cazul în care volumele de săpătură sunt mici, fronturile de lucru sunt reduse, sau situaţiile de luptă nu permit folosirea utilajelor mecanice; d) organizarea lucrului, alegerea uneltelor şi utilajelor mecanice necesare executării săpăturilor se va face după specificul de prelucrare a pământurilor respective; e) când pe timpul executării săpăturilor se întâlnesc reţele de instalaţii subterane (apa, canal, gaze, electrice) se încetează lucrul şi se anunţă organele care exploatează instalaţiile respective; f) este strict interzis lucrul cu mijloace manuale şi mecanice de săpat la o distanţă mai mică de 50 m de reţelele electrice aeriene; g) pentru uşurarea executării săpăturilor, întreaga suprafaţă pe care aceasta se execută trebuie apărata împotriva apelor de suprafaţă. Apele de suprafaţă trebuie abătute prin şanţuri de gardă care să le evacueze, conducându-le dincolo de conturul săpăturii; h) nu este permisă depozitarea pământului evacuat la o distanta mai mică de 0,5 m de la marginea superioară a săpăturii, iar a materialelor la o distantă mai mică de 2 m; i) săpăturile cu o adâncime mai mare de 2 m executate manual se asigură cu banchete de 0,8…1 m lăţime, iar distanţa pe verticală între ele, de maximum 2 m; j) executarea săpăturilor manual prin metoda săpării de dedesubt este interzisă; k) la executarea puţurilor adânci, coborârea pentru lucru este admisă numai pe scări cu lăţimea minimă de 0,75 m; l) depozitarea dezordonată, aruncarea şi împrăştierea materialelor, a prefabricatelor etc. în jurul săpăturii sunt interzise; 475

m) distanţa dintre punctul de sprijin al utilajului care execută săpătură şi marginea platformei de lucru trebuie să fie egală cu adâncimea săpăturii şi în nici un caz mai mică de 1,5 m; n) când terenul este slab, sub utilajul de săpat, se aşează podine, bile, traverse sau grinzi; o) la lucrările de balastiere (cariere) se interzice executarea concomitentă a lucrărilor de exploatare; lucrările de decopertare vor devansa lucrările de exploatare cu cel puţin 10 m; p) pe timpul pauzelor de lucru, personalul iese din săpătură şi stă în repaus într-un loc de odihnă special amenajat; r) coborârea şi ieşirea personalului din puţuri şi galerii cu înclinare mai mare de 400 se execută cu ajutorul scărilor din lemn prevăzute cu platforme la fiecare 5 m. Măsuri de siguranţă pe timpul lucrului cu mijloacele de transport şi ridicat Art. 120 Măsuri de siguranţă pe timpul lucrului cu mijloace de transport şi ridicat: a) la încărcarea cu ajutorul macaralelor, aşezarea încărcăturii în cutia vehiculului se dirijează din exterior, cu ajutorul frânghiilor sau a căngilor de cel puţin 3 m lungime; b) în timpul operaţiunilor de încărcare – descărcare este interzis militarilor să stea pe caroseria mijlocului de transport sau la o distanţă mai mică de 3 m de autovehicul; conducătorul autovehiculului nu participă la operaţiunile de încărcare-descărcare, fiind obligat să supravegheze modul de aşezare şi asigurare a încărcăturii; înainte de încărcare, conducătorul autovehiculului şi şeful echipei de încărcare controlează platforma, obloanele, încuietorile şi siguranţele mijlocului de transport; în cazul unor defecţiuni, operaţiunea de încărcare începe după înlăturarea acestora; c) când se transportă materiale care necesită autovehicule fără obloane laterale, încărcătura trebuie să fie legată şi bine centrat; d) fiecare utilaj de ridicat trebuie să dispună de inscripţionare cu puterea maximă de ridicare; cablurile utilajelor de ridicare se verifică zilnic şi în cazul că prezintă mai mult de 10 % fire rupte pe 1 ml, se încetează lucrul utilajului şi se schimbă cablurile; e) se interzice cu desăvârşire manevra încărcăturii deasupra oamenilor cât şi trecerea acestora pe sub sarcini suspendate; în orice situaţie este interzisă lăsarea sarcinii suspendate în cârligul de ridicare al utilajului ; pe timpul întreruperii lucrului sau la terminarea lui sarcina se aşează pe pământ; f) dispozitivele de prindere, care fac legătura dintre sarcină şi cârligul utilajului de ridicat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - să fie sigure şi nedeformabile în exploatare; - să nu permită desprinderea necomandată a sarcinii; - să permită o prindere şi o desprindere uşoară şi într-un timp cât mai scurt, atât de sarcină cât şi de cârligul utilajului de ridicare; - unghiul care se formează între cablul dispozitivului de prindere şi sarcină să nu coboare sub 450. 476

g) gemnalele către macaragii, pentru efectuarea diferitelor operaţii de manevră cu şi fără sarcină, sunt date de şeful de echipă care conduce lucrarea; h) semnalul de “oprire” poate fi dat la orice militar din echipă care observă o situaţie periculoasă creată; i) cârligul utilajului de ridicare şi dispozitivele de prindere a sarcinii se dezleagă numai după ce sarcina a fost aşezată pe locul stabilit şi s-a verificat stabilitatea acesteia; când stabilitatea elementului nu prezintă siguranţă se iau măsuri de consolidare cu pene, contravântuiri, tiranţi, etc.; j) transportul prefabricatelor cu autovehicule şi remorci se face în funcţie de mărimea cutiei acestora: - în lungime, piesele pot ieşi în consolă cu ¼ din lungimea cutiei autovehiculului; - elementele mai lungi se transportă cu autocamioane cu semiremorci cu o osie (peridoc); în acest caz cutia camionului trebuie să fie amenajată cu scaun învârtitor şi obloane demontabile ; - înălţimea maxima a elementelor prefabricate, ce pot fi transportate în cutia autovehiculului (remorca) este limitată la 2,5m. k) pentru transportul elementelor înalte, în special al panourilor prefabricate din economia naţională, precum şi pentru alte elemente grele, se folosesc remorci joase (trailere) amenajate special. Deranjamentele motoarelor cu ardere internă. Cauze şi mod de remediere. Art. 32. Defecţiuni la pornirea motorului -Tabelul 1 Defecţiunea Cauza Mod de remediere 1 2 3 (1) Nu funcţionează instalaţia electrică de pornire 1. Nu există curent Bateria de acumulatoare este Se încarcă / repară sau se înlocuieşte electric în descărcată sau defectă bateria instalaţie Bornele bateriei sunt desfăcute sau Se strâng bornele, se curăţă şi se ung 2.Demarorul nu se oxidate şi nu fac contact. cu vaselină anticorozivă roteşte deşi bateria Siguranţa de protecţie a circuitului Se înlocuieşte siguranţa arsă cu o este bine încărcată de pornire este arsă. siguranţă calibrată corespunzător. Conductori electrici rupţi sau Se înlocuiesc conductorii rupţi, se scurtcircuitări în instalaţia electrică. curăţă contactele. Comutatorul cu cheie de contact sau Se reface izolaţia, se înlocuieşte izolaţia lui defecte comutatorul Bornele demarorului fac scurt la Se izolează bornele demarorului masă Contactele releului de anclanşare a Se curăţă sau se înlocuiesc contactele demarorului sunt oxidate sau uzate releului din carcasa demarorului Întreruperi sau scurtcircuit în Se verifică bobina şi la nevoie se bobina releului de anclanşare înlocuieşte 477

Periile demarorului nu fac contact cu colectorul Periile pozitive fac scurt la masă Arderea lamelelor de colector

Se verifică periile, se curăţă, ajustea-ză sau se înlocuiesc, inclusiv arcurile Se înlătură legătura cu masa Se strunjeşte şi şlefuieşte colectorul sau se înlocuieşte Se refac legăturile electrice ale bobinajului rotoric Se controlează starea bateriei şi se încarcă la parametrii nominali Se controlează izolaţiile şi se curăţă contactele Se controlează şi se reface izolaţia

Contactele de la steguleţele colectorului sunt dezlipite Bateria de acumulatoare este insuficient încărcată 3. Demaro-rul nu Cădere mare de tensiune în circuitul antrenează baterie-demaror volantul la turaţia Bornele demarorului nu sunt bine de pornire izolate Demarorul se roteşte greu Se unge şi întreţine demarorul Se întrerupe contactul de la baterie sau Butonul de pornire sau comutatorul de la bornele demarorului şi se repară 4.Demarorul cu cheie de contact este defect butonul de pornire respectiv se roteşte comutatorul cu cheie necomandat Contactorul de anclanşare din Se întrerupe contactul la demaror şi se carcasa demarorului este defect repară contactorul

(2) Pinionul demarorului nu angrenează sau dezangrenează cu coroana dinţată a volantului Ambreiajul demarorului patinează Se înlocuiesc discurile, se spală şi se (uzura discurilor, ungere excesivă, reglează ambreiajul reglaj necorespunzător 1.Demarorul se Pinionul de antrenare a coroanei roteşte dar pinionul patinează Se înlocuieşte pinionul nu angrenează Dinţii pinionului sau ai coroanei Se ajustează dantura; se înlocuieşte volantului uzaţi sau rupţi pinionul sau coroana 2.Pinionul Dinţii pinionului sau ai coroanei demarorului nu iese Se ajustează bavurile pinionului şi deterioraţi; arcul de readucere a din angrenare după coroanei; se înlocuieşte arcul de pinionului este moale sau rupt pornirea motorului readucere a pinionului. (3) Motorul nu porneşte Lipsă de combustibil sau robinetul Se face alimentarea cu carburanţi, se 1.Motorul nu rezervorului este închis deschide robinetul de alimentare porneşte sau se Se dezaerează conductele prin Pompa şi conductele sistemului de opreşte după câteva amorsarea pompei de alimentare; în alimentare nu sunt dezaerate sau aprinderi, deşi caz că defecţiunea se menţine se conductele sistemului de alimentare demarorul roteşte verifică şi se strâng garniturile de nu sunt etanşe volantul etanşare Se demontează conductele, se spală şi Una sau mai multe conducte de se suflă cu aer comprimat, se combustibil sunt înfundate remontează şi se amorsează sistemul de alimentare Filtrele de motorină îmbâcsite Se înlocuiesc cartuşele filtrante 478

Se goleşte rezervorul de motorină şi se elimină apa prin decantare

Apă în motorină

Vâscozitatea uleiului este prea mare Se schimbă uleiul cu altul adecvat pentru funcţionarea pe timp rece Lipsă de compresie datorită blocării Se injectează petrol în cilindrii cu calamină a segmenţilor motorului (max. 50 gr. / cilindru) pentru înmuierea calaminei Etanşare defectuoasă la supape Se face rodarea supapelor pe scaune sau se schimbă Cremaliera pompei de injecţie Se deblochează şi se unge cremaliera glisează greu sau este blocată Arcul pistonaşului pompei de Se înlocuieşte arcul alimentare este rupt Pistonaşul pompei de alimentare se Se recondiţionează ajustajul pistoncilindru 2. Injectoarele nu blochează sunt alimentate cu Supapa pompei de alimentare se Se recondiţionează scaunul supapei blochează motorină Motorul este prea rece Se preîncălzeşte motorul cu apă caldă Motorina este prea vâscoasă Se înlocuieşte motorina de vară cu datorită temperaturii scăzute motorină de iarnă (sau se adaugă petrol în motorină 20-50%) 3.Motorul porneşte Injectorul unuia sau mai multor Se curăţă injectorul şi se reglează sau dar după câteva cilindri este murdar sau defect se înlocuieşte (pulverizatorul) rotaţii se opreşte Unul sau mai multe elemente ale Se face centicubarea pompei de pompei de injecţie sunt uzate injecţie şi la nevoie se înlocuiesc elemenţii defecţi.

Art. 33 Defecţiuni pe timpul funcţionării motorului - tabelul 2 (1) Motorul nu dezvoltă puterea normală Se umple rezervorul. Dacă a fost complet golit, se dezaerează instalaţia Lipsă de combustibil de alimentare prin acţionarea pompei de amorsare. Se face amorsarea instalaţiei de 1.Motorul funcţionează dar cu Aer în circuitul de alimentare cu alimentare; se verifică strângerea combustibil racordurilor şi se înlocuiesc conductele întreruperi defecte. Se scoate tot combustibilul şi se lasă să Apă în combustibil se decanteze timp de 48 de ore Filtrele de combustibil înfundate Se curăţă şi la nevoie se înlocuiesc 479

Pompa de alimentare nu mai debitează corect Elementele pompei de injecţie sunt înfundate / uzate Supapele de refulare ale pompei de injecţie sunt uzate Avansul pompei de injecţie s-a modificat Injectoarele murdare sau defecte

Se repară / înlocuieşte pompa de alimentare Se curăţă elemenţii sau se înlocuiesc şi se centicubează pompa de injecţie Se înlocuieşte ansamblul scaun-supapă de refulare Se reglează avansul pompei de injecţie Se curăţă înlocuieşte

pulverizatorul

sau

se

Orificiile pulverizatoarelor Se curăţă pulverizatoarele înfundate S-a modificat presiunea de injecţie Se reglează presiunea de deschidere a la injectoare injectorului pe banc 2. Zgomot şuierător Se reglează regulatorul pe bancul de la unul sau mai Dereglarea regulatorului de turaţie probe mulţi cilindri Se curăţă filtrul prin spălare cu Filtrul de aer înfundat motorină Pierderi de compresie la garnitura Se strânge chiulasa, la nevoie se de chiulasă înlocuieşte garnitura Se verifică şi se rodează supapele pe Calamină depusă pe supape scaunele lor Segmenţii gomaţi sau uzaţi Se curăţă sau se înlocuiesc Se decuplează (sau se scoate de sub sarcină) motorul. Se accelerează motorul de la turaţia de mers în gol la Acul injectorului blocat turaţia maximă. Dacă zgomotul persistă se înlocuiesc injectoarele şi se curăţă ţevile de presiune. Pistoanele pompei de injecţie Se remediază defecţiunea sau se gripate sau blocate în poziţia de sus înlocuieşte pompa Una din supapele de refulare ale Se curăţă supapa sau se înlocuieşte pompei de injecţie nu închide perfect, este gripată sau ruptă 3. Unii cilindri Arcul unuia din pistonaşe s-a rupt Se înlocuieşte arcul întrerup continuu Garniturile supapelor de refulare Se înlocuiesc deteriorate Împingătorii pompei de injecţie au Se înlocuiesc piesele uzate şurubul, axul sau rola uzată Racordurile conductelor de înaltă Se strâng racordurile presiune nu sunt bine strânse Unele pulverizatoare nu Se demonteza injectoarele, se curăţă funcţionează pulverizatoarele şi, la nevoie, se înlocuiesc Arcuri rupte la supapele de admisie Se înlocuieşte arcul rupt sau evacuare 480

Supapa de admisie sau de evacuare Se degripează supapa cu o soluţie gripată antigripantă. Dacă nu se reuşeşte se demontează chiulasa şi se scoate supapa gripată (2) Motorul depăşeşte turaţia maximă admisă (Se va întrerupe imediat alimentarea cu motorină) Tija de reglaj a acceleraţiei se Se elimină cauzele care provoacă blochează şi se eliberează brusc blocarea 1. Turaţia motorului Cuplajul dintre pompa de injecţie Se înlocuieşte cuplajul, iar la nevoie nu se poate menţine şi regulator patinează pompa de injecţie la valoarea maximă Se scurge uleiul până la nivelul indicat admisă Nivelul uleiului din regulatorul de (marginea inferioară a orificiului de turaţie peste nivelul indicat alimentare). (3) Motorul scoate fum 1. Motorul Pompa de injecţie defectă Se controlează şi se reglează avansul la funcţionează dar injecţie fumegă Un piston de la un element blocat Se schimbă pompa de injecţie Debitul de motorină al pompei de Se centicubează pompa de injecţie şi se injecţie este prea mare reglează debitul pe fiecare element Supapele de refulare ale pompei uzate sau rupte Se înlocuiesc supapele uzate (rupte) Avansul la injecţie este prea mic

Se verifică şi se reglează avansul la injecţie

2. Motorul scoate fum negru, intens Unele elemente ale pompei de Se strânge segmentul dinţat pe injecţie s-au decuplat de elementul pompei sau se înlocuieşte cremaliera pompei (segmenţi pompa de injecţie nestrânşi pe bucşele de reglaj) Presiunea de injecţie a motorinei Se reface reglajul presiunii este foarte scăzută Motorina nu este de calitate Se schimbă motorina. Filtrul de aer este îmbâcsit Motorul este prea rece Compresie insuficientă 3. Motorul scoate fum alb, intens Avansul la injecţie prea mare Apă în motorină Apă în cilindri 481

Se spală filtrul cu motorină şi se alimentează baia filtrului cu ulei curat Se acoperă radiatorul şi se lasă motorul să funcţioneze în gol Se reglează jocul supapelor iar la nevoie se rodează supapele sau se înlocuiesc Se reglează avansul Se înlocuieşte motorina Se strânge chiulasa sau se înlocuieşte garnitura de chiulasă

Carterul (baia de ulei) are surplus Se scurge uleiul până la nivelul prescris 4. Motorul scoate de ulei fum albastru, intens S-au uzat pistoanele, segmenţii sau Se înlocuiesc piesele uzate (setul motor) cămăşile de cilindri (4) Motorul se supraîncălzeşte Se completează cu apă după Apă insuficientă în sistemul de deschiderea cu grijă a buşonului de răcire umplere, lăsând motorul în funcţiune Scurgeri masive din sistemul de Se strâng racordurile, se înlocuiesc garniturile 1. Tempera-tura răcire apei de răcire prea Curelele de antrenare a pompei de Se verifică strângerea curelelor ridicată. apă şi ventilatorului insuficient trapezoidale; la nevoie se întind sau se Motorul trebuie strânse schimbă oprit imediat Impurităţi şi depuneri de piatră în Se curăţă şi se spală instalaţia de răcire instalaţia de răcire Supapa termostatului nu se deschide complet (apa circulă Se înlocuieşte termostatul greu) Temperatura apei prea ridicată Vezi punctul 1. 2.Temperatura uleiului este prea Radiatorul de ulei murdar Se spală radiatorul de ulei ridicată Nivelul uleiului în baie scăzut Se completează uleiul la nivel Jocul supapelor de evacuare nu Se corectează jocul supapelor de este corect evacuare Se controlează şi se curăţă galeria de 3. Tempera-tura Admisia de aer obturată evacuare şi filtrul de aer gazelor de evacuare creşte peste limita Se controlează pulverizatoarele admisă Injectoarele nu funcţionează corect injectoarelor şi se înlocuiesc cele defecte. (5) Presiune necorespunzătoare în instalaţia de ungere Filtrele de ulei sunt îmbâcsite 1. Presiunea Manometrul de ulei defect uleiului sub limita admisibilă Ulei insuficient în baia de ulei

Se înlocuiesc filtrele de ulei Se verifică manometrul şi la nevoie se înlocuieşte Se controlează conductele circuitului de ungere (să nu existe scurgeri) şi se completează nivelul de ulei Se caută motivul dezamorsării Pompa de ulei dezamorsată şi nu (neetanşeităţi), se remediază şi se debitează ulei în instalaţie amorsează pompa Acţionarea pompei de ulei sau Se înlocuieşte pompa de ulei pompa de ulei defectă Scurgeri de ulei la conductele de Se examinează îmbinările şi se verifică refulare ale pompei de ulei la presiune conductele Ulei prea cald Se răceşte motorul (la relanti) şi se elimină cauza supraîncălzirii

482

Se strâng racordurile, se înlocuiesc Ulei necorespunzător. Combustibil garniturile şi conductele defecte, se în ulei schimbă uleiul Supapa de protecţie pentru Se demontează, se curăţă, se reglarea presiunii uleiului murdară, deblochează şi se reglează supapa. La neetanşă, blocată sau dereglată nevoie se înlocuieşte. 2. Presiunea uleiului creşte, din motor iese abur şi prin ventilaţia carterului. ATENŢIE! Uleiul trebuie schimbat

A pătruns apa în ulei:(amestecarea apei cu ulei formează o emulsie groasă); îngroşarea uleiului are ca efect mărirea presiunii în rampa de ulei

(6) Zgomote anormale în timpul funcţionării motorului 1.Se aud bătăi Avans prea mare la pompa de puternice la partea injecţie superioară a blocului Un injector nu funcţionează corect

Se verifică cantitatea de apă pătrunsă în ulei prin decantarea apei din uleiului scurs din baie. Se controlează garniturile de etanşare ale cămăşilor cilindrilor şi garniturile de chiulasă. După remedierea neetanşeităţilor se înlocuieşte uleiul din baie.

Se verifică avansul la injecţie şi se reglează Se verifică starea şi funcţionarea injectoarelor. La nevoie se spală sau se înlocuieşte pulverizatorul

2. Se aud bătăi Jocul dintre culbutori şi supape Se reglează jocurile culbutorilor pe uşoare metalice la dereglat supape relanti 3. Lovituri pe Axul pistonului, găurile din umerii înălţimea blocului, pistonului sau bucşa piciorului Se înlocuiesc piesele uzate la turaţii variabile bielei sunt uzate 4.Bătăi şi vibraţii pe Pistoanele şi cămăşile cilindrilor toată înălţimea uzate cilindrilor (7) Motorul se opreşte 1. Puterea Piston gripat (înţepenit) în cilindru motorului scade, datorită lipsei de ulei sau răcirii ventilarea se face cu defectuoase întreruperi Cuzineţii arborelui cotit sau ai bielei sunt gripaţi datorită ungerii insuficiente Bucşele arborelui cu came gripate datorită ungerii necorespunzatoare 483

Se înlocuiesc piesele uzate

Se înlocuiesc pistoanele şi cămăşile de cilindri cu urme de gripaj Se examinează şi la nevoie se înlocuiesc cuzineţii. Se controlează arborele cotit şi se rectifică la nevoie fusurile Se demontează arborele cu came şi bucşele, se controlează şi la nevoie se înlocuiesc.

Uleiul de ungere îngroşat datorită pătrunderii apei în ulei, cu care formează o emulsie vâscoasă care îngreunează funcţionarea motorului Orificiul de aerisire al buşonului rezervorului este înfundat Filtrele de motorina îmbâcsite

Se scurge tot uleiul, se remediază neetanşeităţile şi se spală instalaţia de ungere cu ulei de spălare. Se alimentează instalaţia cu ulei proaspăt.

Se desfundă orificiul de aerisire al rezervorului Se înlocuiesc cartuşele filtrante Se înlocuieşte motorina şi se amorsează Apă în motorină instalaţia de alimentare Aer în instalaţia de alimentare Se face amorsarea instalaţiei. Art. 34 Defecţiuni specifice motoarelor cu aprindere prin scânteie - tabelul 3 (1) Motorul nu porneşte 1. Instalaţia electrică de pornire Aceleaşi ca la motorul Diesel Aceleaşi ca la motorul Diesel defectă Circuitul electric întrerupt Se restabileşte legătura întreruptă Bujii murdare de ulei Se curăţă bujiile 2. Nu se produce Izolatorul bujiilor spart Se înlocuiesc bujiile aprinderea Distanţa necorespunzătoare Se reglează la valoarea corespunzătoare între electrozii bujiilor Condensator defect Se înlocuieşte Fişele bujiilor nu fac contact Se verifică ordinea de aprindere şi se sau sunt schimbate între ele montează corect fişele Distanţa dintre contactele Se reglează corespunzător ruptorului necorespunzătoare Borna centrală din cărbune nu Se curăţă borna centrală şi arcul lamei de face contact distribuţie Bornele din capacul 3. Distribuito-rul de distribuitorului uzate, oxidate Se curăţă bornele sau se înlocuieşte capacul aprindere defect sau murdare Legătura curentului de joasă Se controlează şi se reface legătura tensiune slăbită (papucul) Capacul distribuitorului crăpat Se înlocuieşte 4. Bobina de Înfăşurările de joasă sau înaltă Se înlocuieşte bobina inducţie tensiune scurtcircuitate sau defectă rupte Legătura de înaltă tensiune Se verifică şi se reface legătura slăbită sau ruptă Se curăţă pompa de benzină şi se înlocuiesc Pompa de benzină defectă piesele defecte 5. Alimentare Benzina nu ajunge la Se curăţă de impurităţi filtrul decantor; se defectuoasă carburator sufla cu aer comprimat conductele Conducte neetanşe Se etanşează conductele 6. Benzina nu Se etanşează colectorul de admisie şi ajunge în camera de Motorul trage aer fals carburatorul 484

amestec carburatoru lui

a

Se goleşte rezervorul şi se alimentează cu benzină curată Se curăţă şi se suflă cu aer canalele şi jicloarele

Apă în benzină Murdărie în carburator

Clapeta de acceleraţie defectă Jicloare înfundate Cuiul poantou sau plutitorul defect (2) Motorul porneşte şi apoi se opreşte Legăturile de joasă tensiune 1. Instalaţia de slăbite aprindere defectă Cuiul poantou înţepenit Pompa de benzină defectă

Se înlocuieşte Se curăţă şi se suflă cu aer comprimat Se înlocuiesc Se strâng legăturile Se curăţă, rodează sau se înlocuieşte Se curăţă pompa şi se înlocuiesc piesele uzate Se goleşte rezervorul şi se alimentează cu benzină curată Se curăţă şi se suflă cu aer

2. Instalaţia de Apă în benzină alimentare defectă Conducta de benzina obturată (3) Motorul funcţionează numai cu şocul tras 1.Defecţiuni la Jiclorul de mers încet obturat Se curăţă carburator Şurubul de mers încet dereglat Se reglează mersul încet (relanti) Supapă înţepenită Se curăţă supapa sau se înlocuieşte 2.Defecţiuni Supapă arsă sau ruptă Se înlocuieşte mecanice Arc de supapă rupt Se înlocuieşte (4) Întreruperi în funcţionarea motorului Avans la aprindere prea mic Se reglează avansul la aprindere 1. Rateuri în Scântei slabe: bobina de carburator şi la Se înlocuieşte bobina şi se curăţă contactele inducţie defectă, contactele evacuare ruptorului ruptorului oxidate Amestec prea sărac (apă în benzină, jiclor parţial Se controlează şi se reglează carburatorul înfundat) Se încălzeşte motorul la o turaţie mijlocie 2. Rateuri numai în Motor prea rece după pornire până la temperatura de regim carburator Bujii prea calde Se înlocuiesc Supapă fără joc Se reglează jocul Amestec corect şi scântei normale, dar cu întreruperi Se verifică circuitul electric şi legăturile; se (întreruperi în circuitul electric înlocuiesc cablurile defecte 3. Rateuri numai la sau contact la masă) evacuare Supape de evacuare strâmbe, Se înlocuiesc supapele arse, fără joc, sau care culisează greu (5) Un cilindru nu lucrează 485

1.Defecţiuni instalaţia aprindere

Apă la o fişă de bujie Bujie ancrasată, cu izolaţia spartă sau fisurată Fişa bujiei este slăbită, ruptă la sau face atingere la masă de Capacul distribuitorului crăpat sau străpuns lânga contactul fişei respective Cama respectivă de la axul distribuitorului uzată

2.Defecţiuni la Supapă înţepenită, arsă sau distribuţie ruptă (6) Motorul nu dezvoltă puterea necesară Clapeta de aer a rămas închisă Clapeta de acceleraţie nu se deschide complet 1.Defecţiuni la Amestec prea bogat (fum carburator negru la evacuare)

Se suflă cu aer comprimat Se curăţă sau se înlocuieşte bujia Se strânge sau se înlocuieşte fişa Se înlocuieşte capacul Se înlocuieşte distribuitorului

axul

de

antrenare

al

Se curăţă sau se înlocuieşte supapa Se deblochează clapeta de aer (şoc) Se verifică şi se remediază clapeta Se reglează carburatorul

Se verifică funcţionarea sistemului de răcire, Motorul funcţionează cu se curăţă de calamină camerele de ardere, se detonaţii reduce avansul la aprindere, se îmbogăţeşte amestecul Joc prea mare sau prea mic la 2.Defecţiuni Se reglează jocul supape mecanice Segmenţi sau pistoane cu Se înlocuiesc început de gripare Colector de admisie cocsat Se curăţă Depuneri de piatra în jurul Se îndepărtează depunerile cilindrilor sau camerelor de ardere (7) Motorul funcţionează numai cu clapeta de acceleraţie deschisă Cuiul poantou nu deschide Se curăţă, rodează sau se înlocuieşte bine Jiclorul de mers în gol este Se curăţă jiclorul 1.Defecţiuni la înfundat instalaţia de Plutitorul perforat Se înlocuieşte alimentare Aer fals la admisie Se etanşează colectorul de admisie Arc prea tare la membrana Se înlocuieşte pompei de benzină (8) Motorul funcţionează numai la relanti, oprindu-se la acceleraţie 1.Defecţiuni la Jiclor înfundat Se curăţă jiclorul alimentare Se goleşte rezervorul şi se alimentează cu Apă în benzină benzină curată

486

2.Defecţiuni aprindere

la Scântei foarte slabe

Bobina de inducţie defectă (9) Motorul nu se opreşte când se întrerupe contactul 1.Supraîn-călzirea Bujii prea calde motorului Supraîncălzirea (răcirea necorespunzătoare a motorului) Supapă de evacuare fără joc (10) Motorul funcţionează cu detonaţii 1.Defecţiuni la Avansul la aprindere prea aprindere mare 2.Defecţiuni alimentare

Se curăţă contactele ruptorului şi se reglează distanţa dintre ele; se înlocuieşte condensatorul dacă este defect; se curăţă şi se strâng legăturile circuitului primar Se înlocuieşte bobina Se înlocuiesc cu bujii corespunzătoare Se verifică instalaţia de răcire şi se înlătură defecţiunile Se reglează jocul Se reglează avansul la aprindere

la Amestec prea sărac Se controlează şi se reglează carburatorul Benzina cu cifra octanică mai Se înlocuieşte cu o benzină corespunzătoare mică decât cea prescrisă 3.Defecţiuni la Se verifică instalaţia de răcire şi se înlătură Răcire insuficientă instalaţia de răcire defectul Notă: Pentru mecanismele şi instalaţiile de pornire, răcire şi ungere ale MAS defecţiunile, cauzele şi modul de remediere a acestora sunt similare cu ale motoarelor Diesel. Lucrări de întreţinere tehnică a motoarelor cu ardere internă Tipuri de întreţineri tehnice Art. 35 (1) La motoarele cu ardere internă se execută întreţineri tehnice zilnice şi periodice, după anumite intervale de timp de funcţionare. Întreţinerile tehnice zilnice şi periodice constau în verificarea ungerii, a stării şi reglării ansamblurilor şi mecanismelor motorului, precum şi a strângerilor îmbinărilor filetate. În funcţie de gradul de uzură a pieselor, perioada de timp dintre întreţinerile tehnice trebuie să fie redusă în proporţie corespunzătoare. (2) Operaţiunile ce se execută la fiecare tip de întreţinere sunt următoarele: a) La întreţinerea tehnică zilnică (după fiecare 10 ore de funcţionare):  Verificarea nivelului uleiului în baia motorului.  Verificarea nivelului uleiului în corpul pompei de injecţie.  Verificarea nivelului uleiului şi a depunerilor de praf în baia filtrului de aer. Se curăţă captatorul de praf a prefiltrului centrifugal.  Completarea combustibilului din rezervorul motorului.  Verificarea nivelului apei în radiator.  Verificarea etanşeităţii locurilor de racordare din instalaţiile de alimentare, ungere şi răcire.  Verificarea bunei stări şi a siguranţei de fixare a ansamblurilor de pe motor. b) La întreţinerea după fiecare 60 ore de funcţionare:  Se execută toate operaţiunile prevăzute la întreţinerea tehnică zilnică.  Se schimbă uleiul din baia filtrului de aer.  Se verifică întinderea curelelor trapezoidale.  Se verifică nivelul electrolitului din baterii şi dacă este necesar se completează cu apă distilată. c) La întreţinerea după fiecare 120 ore de funcţionare: 487

 Se execută toate operaţiunile prevăzute la întreţinerea tehnică după fiecare 60 ore de funcţionare.  Se schimbă uleiul din baia de ulei a motorului (dacă şi-a îndeplinit norma).  Se schimbă elemenţii filtranţi ai filtrelor de ulei; se scoate uleiul din corpul filtrelor de ulei.  Se alimentează ungătorul cu bilă de la pompa de apă.  Se spală cu petrol elementul filtrant al filtrului de aer şi se curăţă tubul central.  Se face întreţinerea regulatorului de tensiune.  Se face întreţinerea tehnică a demarorului.  Se verifică şi, dacă este necesar, se strâng îmbinările de fixare a ansamblurilor pe motor (pompă de injecţie, filtre, demaror, alternator etc.) d) La întreţinerea după fiecare 250 ore de funcţionare:  Se execută operaţiunile prevăzute la întreţinerea după fiecare 120 ore de funcţionare.  Se schimbă uleiul din pompa de injecţie.  Se schimbă cartuşele filtrante ale filtrelor de motorină.  Se spală cu apă instalaţia de răcire.  Verificarea stării injectoarelor.  Verificarea şi reglarea jocului supapelor.  Verificarea şi reglarea avansului la injecţie.  Întreţinerea demarorului.  Eliminarea impurităţilor din rezervorul de combustibil. e) La întreţinerile tehnice după fiecare 1000 ore de funcţionare:  Se execută operaţiunile prevăzute la întreţinerea tehnică după fiecare 250 ore de funcţionare.  Se demontează baia de ulei a motorului şi se verifică strângerea şuruburilor bielelor şi piuliţele prezoanelor de la paliere.  Curăţirea sistemului de răcire, înlăturându-se piatra depusă.  Întreţinerea alternatorului. (3) După executarea acestor lucrări motorul se lasă să funcţioneze 3-4 ore la turaţii variabile, timp în care se ascultă motorul şi se urmăresc indicaţiile aparatelor de control. Tehnica executării lucrărilor de doborâre a arborilor cu motojoagărul Art. 41 (1) În funcţie de felul regenerării pădurii, tratamentul aplicat, specie, înclinarea terenului, compoziţia solului sau alte scopuri urmărite, operaţia de doborâre propriu-zisă se poate executa prin următoarele procedee : a) doborâre cu lăsare de cioate ; b) doborâre cu rădăcini. (2) Procedeul de doborâre cu lăsare de cioate este cel mai frecvent folosit în exploatările din ţara noastră şi se recomandă a fi aplicat şi în condiţii de campanie. Acest procedeu cuprinde, în principiu, fazele şi operaţiunile de lucru de mai jos. a) Curăţirea locului de muncă. Această fază de lucru constă în curăţirea terenului în jurul arborelui marcat pentru doborâre, astfel ca militarii să poată mânui, fără să fie stânjeniţi, motojoagărul şi să li se asigure condiţii de retragere în timpul căderii arborelui. În acest 488

sens, în timp ce mecanicul doborâtor îşi pregăteşte motojoagărul pentru lucru, ajutorul său execută următoarele lucrări: strânge şi îndepărtează cu braţele uscăturile, taie cu toporul, de la suprafaţa pământului, tufişurile (puietul) şi arbuştii din jurul arborelui şi pe porţiunile de refugiu, îndepărtează straturile de frunze de la baza arborelui pentru ca tapa şi tăietura de doborâre să se poată executa cât mai aproape de sol; în timpul iernii înlătură zăpada cu ajutorul lopeţii de lemn sau o bătătoreşte cu picioarele şi amenajează potecile de refugiu. Potecile de refugiu au lungimea minimă de 6 m şi se amenajează întotdeauna în partea opusă direcţiei de cădere a arborelui, de o parte şi de alta a acestuia, sub un unghi de 450. b) Înlăturarea lăbărţării şi a ritidomului. Lăbărţarea exagerată de la baza tulpinii arborelui se înlătură numai la arborii bătrâni; prin această lucrare se asigură executarea uşoară a tapei şi a tăierii de doborâre (mai ales la arborii groşi, care au diametrul mai mare decât lungimea utilă a lamei motojoagărului), obţinerea de cioate cât mai joase, precum şi evitarea uzurii suplimentare a motojoagărului. În plus, prin eliminarea lăbărţării se uşurează executarea operaţiilor de colectare, precum şi manipularea lemnului rotund în depozite. Lăbărţarea nu se înlătură la arborii situaţi pe terenuri cu înclinare mare, când aceasta este plasată spre vale, deoarece în acest caz există posibilitatea căderii arborilor pe altă direcţie decât cea aleasă. Tehnica înlăturării lăbărţării presupune executarea unei tăieturi perpendiculare pe tulpină, cât mai aproape de sol şi aproximativ paralelă cu aceasta şi o serie de tăieturi verticale, în prelungirea suprafeţei trunchiului, executate de sus în jos, până la întâlnirea cu tăietura orizontală de la baza arborelui. Desprinderea şi înlăturarea bucăţilor de lemn provenite din lăbărţare se face prin greutatea lor proprie şi cu ajutorul toporului, nefiind permis a se folosi în acest scop motojoagărul. Pentru evitarea uzurii suplimentare a motojoagărului, cu ajutorul toporului se înlătură, sub forma unei fâşii în zona tapei şi tăieturii de doborâre, ritidomul foarte gros şi crăpat la arborii bătrâni. La arborii cu lăbărţare, întâi se elimină aceasta şi apoi se cojeşte ritidomul de pe porţiunile unde a mai rămas. c) Alegerea direcţiei de doborâre. Această fază a operaţiei de doborâre înseamnă fixarea direcţiei pe care să cadă arborele, pentru evitarea prejudicierii lemnului din arborele respectiv, protejarea arborilor nemarcaţi rămaşi în picioare şi a seminţişului din jur, precum şi pentru asigurarea executării în bune condiţii a fazelor ulterioare de doborâre şi a operaţiilor de colectare. Pentru utilizarea superioară şi completă a masei lemnoase, direcţia de doborâre a arborilor va fi aleasă în aşa fel încât aceştia, prin cădere, să sufere deprecieri cât mai mici posibile. În acest sens, principala regulă a tehnicii de doborâre, în condiţii de teren înclinat, impune ca direcţia de doborâre a arborilor să fie cu vârful la deal sau cel mult pe curba de nivel. Totodată, locul ales pentru căderea arborelui trebuie să fie fără denivelări sau care la suprafaţă să nu prezinte bolovani şi colţuri de stânci şi să nu fie acoperit cu diverse materiale lemnoase provenite din executarea lucrărilor premergătoare operaţiei de doborâre, arbori doborâţi, buşteni, stive de lemn etc. În cazul colectării lemnului în trunchiuri, cu folosirea tractoarelor, direcţia de doborâre a arborilor va forma un unghi de 45 0 faţă de axul drumului de colectare, toţi arborii fiind doborâţi cu vârful spre drum. d) Executarea tapei (figura 2) Executarea tapei (crestăturii) reprezintă tăierea tulpinii arborelui în partea direcţiei de doborâre aleasă, sub diferite forme şi dimensiuni şi cât mai aproape de pământ, în scopul provocării şi orientării căderii arborelui. Elementele dimensionale principale ale tapei sunt adâncimea (grosimea) şi înălţimea. Tapa poate fi în formă de pană sau în formă de calup. -Tapa sub forma de pană se foloseşte de regulă la arborii crescuţi pe terenuri cu pantă mare; dimensiunile acesteia sunt cuprinse între următoarele limite, în funcţie de mărimea diametrului (d) a secţiunii de doborâre a arborelui: adâncimea (1/5-1/3)d şi înălţimea (1/8-1/3)d. În scopul utilizării complete a masei lemnoase, de fiecare dată, chiar în cazurile mai dificile, se va căuta ca înălţimea tapei să nu depăşească 10 cm. 489

Figura 2 Forma şi dimensiunile tapei şi ale secţiunii de doborâre

În cazul tapei în forma de pană, tehnica de lucru cere ca mecanicul doborâtor să execute întâi tăietura orizontală, apoi, după ce scoate lanţul motojoagărului din tăietură îl aşează în sus, la distanţa prevăzută în funcţie de diametrul arborelui (care de obicei este cuprinsă între 4-10 cm) şi execută a doua tăietură, înclinată cu un unghi de cca. 15-30 0 faţă de tăietura orizontală. Tăietura înclinată se execută în aşa fel încât să întâlnească pe toată lungimea ei tăietura orizontală, deoarece numai astfel bucata de lemn sub formă de pană poate fi înlăturată cu uşurinţă cu toporul. Această ultimă lucrare se execută de către ajutorul mecanicului doborâtor. -Tapa sub formă de calup, caracteristică folosirii motojoagărului, este preferată în primul rând prin faptul că, prin executarea ei, capătul trunchiului arborelui doborât nu mai apare cu teşitură, ca în cazul tapei pană şi se elimină una din cauzele de pierdere a unei cantităţi valoroase din lemn, însă se măreşte timpul de doborâre. Realizarea tapei-calup se face prin executarea a două tăieturi, cu motojoagărul, orizontale şi paralele între ele, la distanţa de 4-6 cm (înălţimea tapei) una de alta. Calupul de lemn cuprins între cele două tăieturi se scoate manual cu toporul de către ajutorul mecanicului doborâtor. Scoaterea calupului se face în felul următor: se introduce toporul în tăietura de sus a tapei, şi prin apăsare se desprinde calupul de lemn de trunchi, după care acesta este scos afară prin folosirea muchiei toporului. Acest tip de tapă se practică mai ales la arborii cu diametrul mic şi care cresc pe terenuri cu înclinare redusă. În toate cazurile de doborâre a arborilor, tapa se execută cât mai aproape de sol, astfel ca înălţimea cioatei să nu depăşească diametrul arborelui, iar în cazul arborilor mai groşi , cu diametrul de peste 70 cm, să nu fie mai mare de 15 cm. e) Tăierea de doborâre (figura 2) se execută cu motojoagărul şi se aplică în partea opusă tapei, cu 2-3 cm mai sus de baza tapei şi întotdeauna mai jos de limita superioară a acesteia. Tăietura de doborâre se face într-un plan orizontal şi în adâncime până la distanţa de 2-3 cm de fundul tapei, astfel încât să rămână o porţiune de lemn netăiată, cu lăţimea de 2-5 cm care se numeşte zona de siguranţă şi are dublu scop: asigură militarii împotriva căderii prin surprindere a arborelui şi fixarea precisă a direcţiei de doborâre. În funcţie de grosimea arborelui, tăierea de doborâre se execută într-o singură tăietură (la arborii cu diametrul mai mic decât lungimea utilă a lanţului motojoagărului, sau din mai multe tăieturi parţiale, denumite reprize, la arborii cu diametrul mai mare decât lungimea lanţului. După felul deplasării lanţului de tăiere în timpul lucrului, tăierea de doborâre se poate executa prin “tăiere dreaptă” sau prin “tăiere în evantai”. Tăierea dreaptă constă în deplasarea laterală şi uniformă a lanţului de tăiere în tăietură, paralel cu fundul tapei. Tăierea în evantai constă în sprijinirea motojoagărului cu ajutorul pintenului, iar executarea tăieturii se face prin rotirea lanţului în tăietură. Când diametrul arborelui este mai mare decât lungimea utilă 490

a lanţului, tăietura de doborâre se execută în două sau trei reprize de tăieri în evantai (dublu şi triplu evantai) f) Ajutarea doborârii şi căderea arborelui. Paralel cu executarea tăierii de doborâre, pentru evitarea strângerii şi blocării lanţului, cât şi pentru o mai bună dirijare a arborelui pe direcţia aleasă, în deschiderea tăieturii se introduc pene din lemn de către ajutorul mecanicului doborâtor. După executarea tăierii de doborâre arborele rămâne în echilibru datorită zonei de siguranţă. Pentru a se produce căderea arborelui, acesta este scos din poziţia de echilibru prin baterea penelor în tăietură. Când arborele dă primele semne de cădere, militarii doborâtori se vor îndepărta pe potecile de refugiu la o distanţă de cel puţin 10 m de arbore. Este indicat ca militarii să se adăpostească după trunchiurile arborilor aflaţi în apropiere de unde să poată privi arborele în cădere, iar dacă arborele îşi schimbă direcţia să aibă timp să se retragă în altă parte. Ajutarea doborârii arborilor subţiri nu se face prin folosirea penelor ci prin împingerea trunchiului în direcţia aleasă. g) Netezirea şi cojirea cioatei se face astfel încât suprafaţa cioatei să rămână netedă. La arborii de răşinoase, cioatele şi rădăcinile de la suprafaţa solului se cojesc cu toporul de coji pentru a preveni atacul insectelor dăunătoare. h) Curăţarea de crengi este operaţiunea ce se efectuează asupra arborelui după ce a fost doborât şi cuprinde lucrările de tăiere şi înlăturare a crengilor, vârfurilor şi cioturilor. Pentru tăierea crengilor de dedesubt, ca fază în plus se execută voltarea (învârtirea) trunchiului şi ramificaţiilor groase, prin folosirea ţapinelor sau a pârghiilor cu cârlig; tăierea crengilor arborelui se execută de la baza arborelui spre vârf, pe direcţia de creştere a acestora faţă de trunchi; cele subţiri (sub 5 cm) se taie cu toporul iar cele groase cu ferăstrăul mecanic; întâi se taie crengile laterale şi de deasupra apoi cele de dedesubt, după ce în prealabil se schimbă poziţia trunchiului, astfel ca operaţiunea să se execute în bune condiţii şi cu respectarea normelor de tehnica securităţii muncii; tăierea se execută la baza crengilor şi în acelaşi plan cu suprafaţa trunchiului. Tăierea crengilor se execută de o echipă de fasonatori, care taie şi vârful arborelui la grosimea de 4…5 cm; crengile înlăturate se îndepărtează după direcţia de corhănire a trunchiului arborelui. i) Colectarea lemnului cuprinde operaţiunile prin care lemnul rotund, rezultat în urma doborârii, este deplasat prin corhănire de la ciot la căile de transport sau la platforma de secţionare. -Corhănirea cu ţapina se foloseşte numai în parchetele din regiunile de munte şi constă în deplasarea manuală a lemnului rotund. Echipa de corhănitori este compusă din 5…7 militari care mişcă prin rostogolire, alunecare sau târâre buşteanul cu capătul gros înainte, pe linia de cea mai mare pantă. Corhănirea cu ţapina este indicată când locul de stivuire al buştenilor este situat la piciorul pantei, iar înclinarea acesteia are următoarele valori minime; 60-70% la plecarea din repaus, 40-50% pentru terenuri uscate şi circa 20% pentru cele acoperite cu zăpadă. De asemenea acest sistem este indicat când accesul altor mijloace de tracţiune nu este posibil. -Corhănirea prin tragere cu animalele se adoptă pe terenurile în care mijloacele mecanice nu pot pătrunde sau în lipsa acestora. Trasul cu animalele se execută prin târâre, operaţiune ce comportă următoarele faze: pregătirea sarcinii, legarea, conducerea atelajului cu sarcină, dezlegarea şi conducerea atelajului fără sarcină. Prinderea sarcinilor se face cu ajutorul cioflingilor ale căror pene se bat cu toporul sau cu un ciocan la distanţa de cca. 15 cm de capătul gros al buşteanului. Dezlegarea sarcinii se execută prin introducerea vârfului ţapinei în inelele penelor şi scoaterea acestora din fiecare buştean. -Corhănirea cu tractoarele se adoptă în terenuri accesibile acestor mijloace de transport şi comportă scoaterea trunchiurilor cu troliul, cu dispozitivul hidraulic sau cleşte cu cârlig. Scosul sau colectarea de la cioată cuprinde: aşezarea tractorului în poziţie de lucru (cu spatele la 50…100 m de buşteni) şi apoi deplasarea lui până lângă sarcină; pregătirea sarcinii şi legarea ei la ciochinari; scoaterea buştenilor cu ajutorul troliului şi dirijarea lor pe traseu; dezlegarea şi pregătirea buştenilor pentru deplasarea cu alte mijloace. Când tractorul nu este echipat special, buştenii se leagă direct la 491

dispozitivul de tracţiune al tractorului cu ajutorul ciochinarilor. La tractoarele echipate cu sapă sau ridicător hidraulic cu cleşte, colectarea se face prin târâre, distanţa maximă de corhănire cu tractorul este de 2…3 km. j) Fasonarea sortimentelor pe lungimi se execută la locul fixat pentru depozitul de buşteni. Funcţie de suprafaţa depozitului se alege o variantă de grupare a buştenilor pe lungimi conform tabelului 5:

Tabelul 5. Fasonarea sortimentelor de buşteni pe lungimi (m) 3 3,5 4 4,5 5 5,5 6 varianta I 3 -3,5 4 4,5 - 5 5,5 - 6 varianta II 3 – 3,5 4 4,5 - 6 varianta III Art. 42 (1) Prelucrarea totală sau parţială a materialului lemnos brut se execută în fabricile de cherestea de campanie înzestrate cu mijloace mecanizate (motojoagăre, gatere, fierăstraie circulare, autostaţii pentru prelucrarea lemnului) şi mijloace manuale. Din fabrica de cherestea materialul prelucrat parţial sau total se transportă la platformele de prelucrare şi asamblare a completelor pentru adăposturi, poduri, puncte de aprovizionare cu apă etc. Organizarea şi înzestrarea subunităţii pentru aprovizionarea cu material lemnos se indică în tabelul 6. Tabelul 6. Compunerea comenzii pentru recoltarea, colectarea şi depozitarea materialului lemnos Nr. Denumirea Observaţii Efective Înzestrare crt. echipei Echipa de - pregătesc pentru doborâre şi doboară 1 1 x (1+1) 2 motojoagăre doborâtori arborii Echipa de 1motojoagăr - curăţă de crengi, noduri şi scurtează 2 1 x (1+1) fasonatori 2 topoare arborii la vârf. 1 tractor cu - pun tractoarele în poziţie de lucru; dispozitiv Echipa de - leagă buştenii, pregătesc locul de lucru special 3 colectare cu 1x2 pentru transportul următor; 2 ţapine tractorul - transportă în depozit prin târâre 2 topoare; (semitârâre) buştenii. 2-4 ciochinari Echipa de sortare şi 2 ţapine - dezleagă dispozitivele de târâre a 4. aşezare a 1x2 2 topoare buştenilor; buştenilor pe 2 rulete - aşează buştenii pe lungimi lungimi Comanda de 8 oameni poate recolta şi Total 8 transporta pe distanţa max. de 1000 metri, 40 m3 buşteni /zi MIJLOACE PENTRU ILUMINAT. AUTOSTAŢII ELECTRICE DE ILUMINAT ŞI FORŢĂ SECŢIUNEA 1 Destinaţie şi caracteristici tehnico-tactice Art. 76 (1) Autostaţiile electrice sunt destinate pentru iluminatul în condiţii de campanie a diferitelor obiective (puncte de comandă, locuri pentru odihna personalului, cu destinaţie logistică etc.), pentru alimentarea cu energie electrică trifazată sau monofazată a diferiţilor consumatori de curent alternativ şi pentru încărcarea bateriilor de acumulatoare. 492

(2) Principalele autostaţii electrice din înzestrare şi caracteristicile tehnico-tactice ale acestora sunt enumerate în tabelul 7. Compunerea generală a autostaţiilor electrice de iluminat Art. 77 (1)Autostaţia electrică de iluminat de 4(5) KVA este montată pe o autospecială carosată special pentru transportul grupurilor electrogene de 4 şi 5 KVA, a completului de materiale şi a echipei de deservire. Grupurile electrogene se compun din motor termic de antrenare, generator, sistem de autoexcitaţie şi stabilizare a tensiunii, tablou de comandă şi rezervor de benzină, montate pe un şasiu cu 4 roţi metalice. (2) Generatoarele de curent sunt de construcţie inversă cu indusul pe rotor. Se compun din: a) stator cu rol de inductor format dintr-o carcasă cu 4 (2) poli de excitaţie înfăşuraţi cu bobine legate în serie; b) rotor cu rol de indus format dintr-un pachet de tole cu crestături în care se află bobinajul indus. Legătura indusului cu placa de borne se face prin 4 inele colectoare (montate pe axul rotorului) şi al periilor; c) tabloul de comandă şi distribuţie, montat pe şasiu deasupra generatorului conţine aparatele de comandă, măsură şi control (ampermetru, voltmetru, frecvenţmetru, siguranţe, comutatoare) precum şi sistemul de autoexcitaţie şi autoreglare a tensiunii; d) sistemul de autoexcitaţie şi autoreglare a tensiunii se compune din transformator de tensiune, reactor, transformator de curent şi o punte redresoare. Acest sistem asigură o excitaţie rapidă a generatorului şi o stabilizare a tensiunii în limitele a ±5 %, când sarcina generatorului variază de la 0 la valoarea nominală.

Tabelul electrice

7.

Caracteristicile

Caracteristici tehnicotactice 1.Caracteristici generale -lungimea totală a reţelei de cablu -lungimea reţelei trifazate [m] -lungimea reţelei monofazate [m] -numărul locurilor de lampă [buc] -numărul becurilor de 25W [buc] -numărul becurilor de 60W [buc] -numărul becurilor de 100W [buc] -timpul necesar pentru instalare -timpul necesar pentru strângere -echipa de deservire

tehnico-tactice

ale

autostaţiilor

AEI 4(5)KVA Generator Generator 4 kVA 5 kVA

AEIF 38KVA Generator 16 Generator 38 KVA KVA

1020[m] 750[m] 270[m] 81 42 54 5 50-60[min] 80-90 [min] 1+3

3305[m] 1330[m] 1975[m] 240 111 111 74 180-210[min] 210-240[min] 1+6

493

2.Grupurile electrogene -tipul generatorului -puterea aparenta [KVA] -puterea activa [KW] -tensiunea între faze [V] -tensiunea pe fază [V] -curentul nominal [A] -frecvenţa [Hz] -factorul de putere cosφ -conexiunea fazelor 3.Caracteristicile motorului antrenare -tipul motorului -puterea maximă [CP] -turaţia nominală [rot/min] -pornirea consum de combustibil [l/h]

SC 4/400 4 3,2 3x400 3x231 5,8 50 0,8 stea cu nul accesibil

SC 5/400 5 4 3x400 3x231 7,2 50 0,8 stea cu nul accesibil

16/400TS 16 12,8 3x400 3x231 21,6 50 0,8 stea cu nul accesibil

GTE 38/ 400 TS 38 30,4 3x400 3x231 55 50 0,8 stea cu nul accesibil

2S9 MAS în 2 timpi 9 3000 manuală cu cablu 3

D-2156 HMN8 215 2200 cu demaror

D-107A Diesel 50 1500 cu demaror

16

9

de S6 MAS în 4 timpi 6 2200 cu manivelă

4.Redresorul pentru încărcarea bateriilor de acumulatoare PTG 80-25 PTG80-25 PTG80-25 PTG80-25 -tipul RS70500B RS70500B RS70500B RS70500B -felul răcirii cu aer cu aer cu aer cu aer -tensiunea nominală de alimentare [V] 3x220 3x220 3x220 3x220 -tensiunea nominală redresată [V] -curent redresat nominal [A] 80 80 80 80 25 25 25 25 (3) Completul de materiale al autostaţiei cuprinde: a) reţea trifazată compusă din: - cablu de cuplare la grup de 10 m; - cablu de forţă de 5 m; - cutia de siguranţe de 25 A pentru protecţia grupului electrogen şi a consumatorilor după cablul de cuplare al grupului ; - cablul principal trifazat; - cutia de ramificaţie trifazată. - elemente de trecere de la trifazat la monofazat: - terminale; - intermediare. b) reţeaua monofazată – asigură distribuirea energiei electrice de la elementul de trecere monofazat până la ramificaţiile în T sau cruce şi cuprinde: - cabluri de siguranţă cu fişă, priză şi teu de siguranţă (35 buc); - ramificaţii în cruce sau în “T”. c) dispozitive de vulcanizare şi cabluri de reparaţie. d) mijloacele de iluminat sunt: - 84 corpuri de iluminat cu cablu; - 96 becuri; 494

- 2 lanterne cu acumulatoare Cd-Ni. e) instalaţia de încărcare a bateriilor de acumulatoare cuprinde: - redresor; - cablu de legătură la grupul electrogen; - 10 cabluri cu cleme crocodil; - 1 densimetru, pipetă cu pară; - 50 elemente de suspendare a cablului; - 1 voltmetru cu furcă. f) materiale auxiliare: - complet de vulcanizare a cablurilor; - 1 MΩ pentru izolaţii; - dispozitiv pentru înfăşurarea cablului; - 2 perechi mănuşi dielectrice din cauciuc; - prize de pământ, scule, unelte, accesorii. Art. 78 (1) Autostaţia electrică de iluminat şi forţa de 38 KVA se compune din : a) autospeciala agregat montată pe caroseria modificată a autocamionului DAC 665, pe care sunt instalate: - grupul electrogen de 38 KVA cu şasiu; - grupul electrogen de 16 KVA montat în spatele autospecialei sub podea ; - redresorul cu seleniu pentru încărcarea bateriilor de acumulatoare; - accesorii; b) remorca biax pe care se transportă : - reţeaua de cabluri ; - mijloace de iluminat; - materialele auxiliare; (2) Grupul electrogen de 38 KVA se compune din motor de antrenare (D 107A), generator sincron de curent alternativ trifazat, tablou de comandă cu sistem de autoexcitaţie şi stabilizare a tensiunii, cuplaj elastic între motor şi generator şi şasiul sudat. (3) Generatorul sincron trifazat de 38 KVA este de construcţie normală, cu indusul pe stator, are rolul de a produce energia electrică pentru alimentarea consumatorilor din reţeaua de iluminat şi forţă. Este prevăzut cu sistem static de autoexcitare şi autoreglare a tensiunii. Se compune din: a) statorul, indus, format dintr-o carcasă metalică sudată pe care se fixează un miez feromagnetic cu crestături pentru înfăşurările trifazate legate în stea cu nulul scos (accesibil); b) rotorul, inductor, se compune dintr-un arbore pe care se presează miezul feromagnetic din tole de oţel electrotehnic; este prevăzut cu două perechi de poli care conţin bobinele înfăşurării de excitaţie parcurse de curent continuu; c) două inele colectoare presate pe arbore care alimentează prin perii rotorul cu curent continuu; d) ventilatorul, montat pe axul rotoric, în partea dinspre transmisie, are rolul de a răci generatorul printr-un curent de aer axial . (4) Tabloul de comandă şi control conţine aparatura de comandă măsură şi control, aparatura de reglare, şi de protecţie a generatorului. Îndeplineşte următoarele funcţiuni: a) autoexcitarea generatorului prin intermediul reactorului şi a punţii redresoare; b) autoreglarea tensiunii la funcţionarea în sarcină prin intermediul transformatorului de compundaj; c) reglarea curentului de excitaţie printr-un reostat; 495

d) semnalizarea optică a funcţionării în gol şi în sarcină a generatorului; e) protecţia generatorului la suprasarcină prin relee termobimetalice şi protecţia la scurtcircuit prin siguranţă fuzibilă ; controlul curenţilor şi tensiunilor pe faze şi a frecvenţei . (5) Reţeaua de cabluri se compune din: a) reţeaua principală trifazată : - 2 bucăţi cablu cu lungimea de 50m, secţiunea de 3x10+1x6 mm 2, pentru forţă şi fişă cu priză de 63 A; - 3 bucăţi cablu cu lungimea de 5m, secţiunea de 3x10+1x6 mm 2, pentru cuplarea la grup cu fişă şi priză de 63 A; - 3 bucăţi cablu cu lungimea de 5m, secţiunea de 3x10+1x4 mm 2, cu papuci, fişă şi priză de 25 A; - 3 bucăţi cutii de siguranţe de 63 A; - 6 bucăţi cutii de ramificaţie trifazate de 63 A. b) reţeaua de distribuţie monofazată: - 27 bucăţi cablu principal monofazat cu secţiunea de 2x4 mm 2, cu lungimea de 25m, cu fişă şi priză de 10 A; - 60 bucăţi cablu legătură cu secţiunea de 2x1 mm2, cu lungimea de 5m, cu fişă şi priză de 10 A; - 60 bucăţi teu cu siguranţă; - 60 bucăţi ramificaţie în cruce; - 6 bucăţi elemente intermediare de trecere la curent monofazat; - 12 bucăţi elemente terminale de trecere; c) mijloace de iluminat: - corpuri de iluminat suspendate cu reflector – 240 bucăţi ; - becuri 220 V : - 40 W – 111 bucăţi ; - 60 W – 111 bucăţi ; - becuri 100 W – 74 bucăţi ; - lampă portativă cu acumulator ( lanternă) – 6 bucăţi .

496

Figura 9 Grup electrogen staţionar de 38 KVA tabloul electric; 2. Generator; 3.motor termic de antrenare; 4.filtru de aer; 5.radiator de apa; 6.cadru

Figura 10 Schema electrică a generatorului electric BP-buton pornire; BO-buton oprire; RT-relee termice; C-comutator; CV-comutator voltmetric;V-voltmetru; Hz-frecventmetru; A-ampermetre; LSI,LSD,LL-lămpi ; TC-Transformator de curent;RC- reactor; RE-reostat; PT-punte redresoare trifazată;ABC,RST-faze.

Instalarea, deservirea şi strângerea autostaţiei electrice Art. 80 (1) Pentru instalarea şi punerea în funcţiune a autostaţiei electrice este necesar să se cunoască numărul, felul (forţă, iluminat, încălzire) şi amplasarea consumatorilor. În funcţie de aceasta se întocmeşte schema de întindere a reţelei de cablu pentru distribuţia energiei electrice. (2) Pentru întocmirea schemei de întindere a reţelei de cablu se parcurg următoarele etape: a) calculul puterii necesare; b) întocmirea schemei de întindere a reţelei; c) verificarea căderilor de tensiune. (3) Pentru calculul puterii consumatorilor trebuie să se cunoască următoarele: a) numărul şi puterea becurilor dintr-o lucrare; b) puterea motoarelor electrice de la instalaţiile de filtroventilaţie; c) numărul de prize auxiliare şi puterea consumatorilor racordaţi la aceste prize, din fiecare lucrare. (3) După stabilirea consumatorilor şi ţinând seama de amplasarea lor se întocmeşte schema de întindere a reţelei. La întocmirea schemei se are în vedere încărcarea uniforma a celor trei faze R, S, T. De asemenea, pentru evitarea căderilor mari de tensiune pe reţea, precum şi pentru utilizarea raţională a cablurilor şi a elementelor din completul autostaţiei, se amplasează grupul electrogen cât mai în centrul reţelei. 497

(4) După întocmirea schemei se calculează pe tronsonul cel mai încărcat căderile de tensiune, care nu trebuie să aibă o valoare mai mare de 40% din tensiunea nominală. Pentru aceasta se face schema de distribuţie a energiei electrice la diferiţi consumatori. Din această schemă se separă diferite ramuri şi se calculează căderile de tensiune (ΔU) cu formula: ΔU = (PL) / (gSU), în care: g - conductivitatea conductorului de cupru egală cu 53 (m)/(Ωmm2); S – secţiunea conductorului (pe o singură fază), în mm2; U – tensiunea în reţea, în V; L – lungimea reţelei principale, în m; P – puterea sarcinii, în W; Art. 81 (1) Pentru instalarea autostaţiilor electrice se vor executa următoarele operaţiuni : a) adăpostirea maşinilor şi construcţia unei platforme orizontale pentru autostaţii; b) frânarea autostaţiei; c) descărcarea materialelor din complet, de pe autovehiculul de transport; d) scoaterea cablurilor şi a materialelor necesare din huse şi lăzi; e) desfăşurarea cablurilor; f) instalarea prizei de pământ;

498

g) instalarea reţelei de cablu conform schemei.

Figura 11 Instalarea reţelei de cablu a autostaţiilor electrice pentru iluminat 1. grup electrogen; 2. cutie cu siguranţe; 3. cablu principal trifazat; 4. cutie de ramificaţie trifazată; 5. cablu principal monofazat; 6. cablu de racordare 7. element intermediar de trecere la curent monofazat; 8. Element terminal de trecere; 9. ramificaţie în cruce; 10. Ramificaţie în "T"; 11. cablu de siguranţă.

(2) Priza de pământ pentru protecţia autospecialei se realizează cu ajutorul a două elemente din aluminiu, legate cu conductor special de şasiul autospecialei. Priza de pământ este de forma unei tije conice turnată din aluminiu, având la un capăt un burghiu turnat din bronz. La partea superioară a prizei există un orificiu în care se introduce o bară metalică (pentru înşurubare). Priza se introduce în pământ până la 2-3 cm de şurubul de legătură. Pentru a uşura înşurubarea prizei 499

în terenuri tari, este nevoie să se sape o groapă adâncă de 400-500 mm, după care se bătătoreşte şi se udă cu apă. (3) În timpul funcţionării grupului, se va turna apă prin orificiul din mijlocul burghiului, pentru a uşura înşurubarea şi a îmbunătăţi contactul cu pământul (de dorit să se utilizeze apă cu sare). O priză de pământ se leagă la şasiul grupului (având legătura metalică şi cu şasiul autostaţiei), iar cealaltă priză se leagă de carcasa generatorului. Se interzice baterea burghielor prizei de pământ. (4) Reţeaua de cablu se va întinde conform schemei întocmite în acest sens şi va cuprinde următoarele operaţii: a) se aşează cutia cu siguranţe în apropierea autostaţiei; b) se racordează cablurile trifazate la cutie, pentru cele trei direcţii principale de alimentare; c) se execută ramificaţiile trifazate cu ajutorul cutiilor de ramificaţie (conform schemei); d) se realizează ramificaţiile monofazate prin cruci şi teuri de ramificaţie; e) se transportă mijloacele de iluminat la obiectivele ce urmează a fi iluminate; f) se instalează corpurile de iluminat în poziţie de lucru şi se conectează la reţeaua de cablu a autostaţiei electrice, luandu-se măsurile de tehnica securităţii muncii; g) se verifică, cu ajutorul ohmetrului, continuitatea cablurilor şi a legăturilor; h) se execută mascarea reţelei de cablu şi a cutiilor de ramificaţie; cutiile de ramificaţie nu se vor îngropa . (5) În timpul desfăşurării cablului de pe tambure se interzice târârea cablului pe pământ. Când temperatura aerului este sub –100C, se interzice îndoirea bruscă şi răsucirea cablului. Se recomandă ca instalarea cablului să fie făcută în teren uscat şi necirculat. În caz de instalare a cablului peste drumuri circulate, acesta trebuie îngropat în pământ la adâncimea de cel puţin 30 cm sau suspendat, folosindu-se posibilităţile din zonă. Înainte de racordarea cablului la cutia de ieşire a agregatului şi la consumator se verifică şi se înlătură praful şi murdăria de pe contacte. Pe timpul verificării se acordă o deosebită atenţie calităţii contactelor. Art. 82 (1) Strângerea completului autostaţiei se face după decuplarea şi oprirea grupului; în cazul când nu se prevede funcţionarea în continuare a autostaţiei, se va executa strângerea reţelei de cablu. Pentru aceasta sunt necesare următoarele operaţii a) demontarea corpurilor de iluminat, deşurubarea becurilor şi a reflectoarelor, curăţirea lor şi ambalarea în lăzi; b) strângerea cablurilor şi a elementelor de ramificaţii; c) montarea tamburelor şi înfăşurarea cablurilor pe tambure; la începerea înfăşurării cablului un capăt al acestuia se introduce – printr-un orificiu – în bandajul tamburului. Pe timpul înfăşurării cablurilor, acestea trebuie şterse de praf şi noroi ; d) introducerea cablurilor în huse şi a cutiilor de ramificaţii în lăzi ; e) demontarea prizelor de pământ, curăţirea şi fixarea lor în autostaţia agregat ; f) demontarea elementelor de suspendare a cablurilor, curăţirea şi ambalarea lor; g) îmbarcarea completului pe maşini . Reguli de tehnica securităţii muncii la exploatarea autostaţiilor electrice Art. 84 (1) Pe timpul lucrului la motorul de antrenare al generatorului se vor respecta următoarele reguli: a) se interzice fumatul şi folosirea focului în apropierea motorului pe timpul alimentării cu combustibil şi ulei; alimentarea se face cu pâlnia specială pentru a nu vărsa combustibil pe jos; b) se verifică să nu existe scurgeri de combustibil; în cazul când se descoperă o asemenea defecţiune, aceasta se înlătură imediat; 500

c) în cazul aprinderii combustibilului trebuie folosite extinctorul, pământ, nisip, sau se acoperă flacăra cu prelata. Se interzice categoric stropirea flăcării cu apă; d) se verifică buna stare a apărătorii ventilatorului; pe timpul funcţionării motorului se interzice atingerea ventilatorului, curelelor de ventilator şi şaibelor de transmisie cu mâna sau cu scule; e) se interzice ungerea, reglarea şi curăţirea motorului aflat în stare de funcţionare; f) când motorul este supraîncălzit, scoaterea buşonului de la orificiul de alimentare al radiatorului se face cu ajutorul mănuşilor de protecţie, ţinând faţa cât mai departe, întrucât este posibil să sară stropi de apă fierbinte; g) pe timpul funcţionării motorului, se interzice accesul persoanelor străine; h) pe timpul nopţii se interzice funcţionarea motorului fără lumină; în caz de defecţiune, se opreşte imediat motorul; i) pe timpul funcţionării motorului se va urmări să nu existe materiale uşor inflamabile în apropierea ţevii de eşapament; j) se verifică buna funcţionare a extinctorului, întreţinându-l într-o permanentă stare de funcţionare; k) dacă motorul lucrează cu lichid antigel, se interzice aspiraţia lichidului cu gura, deoarece pătrunderea lichidului antigel în stomac provoacă intoxicaţii grave, adesea mortale. Dacă stropii de lichid antigel au căzut pe piele aceasta trebuie imediat spălată cu apă caldă şi săpun, deoarece lichidul antigel este extrem de toxic. (2) Pe timpul lucrului la instalaţia electrică se vor respecta următoarele: a) conectarea şi deconectarea instalaţiei electrice prin intermediul aparaturii de pornire se execută de către militarii din echipa de deservire. Conectarea reţelei şi uneltelor la tabloul de comandă se realizează la terminarea lucrărilor de instalare a reţelei de cablu şi a consumatorilor şi după verificarea executării corecte a lucrărilor de instalare; legarea la reţeaua electrică a consumatorilor după ce reţeaua a fost pusă sub tensiune, este permisă numai cu sarcina deconectată şi numai în cazul când cel ce execută această conectare este protejat cu mănuşi dielectrice; b) înlocuirea siguranţelor fuzibile arse sau defecte trebuie să se execute numai cu reţeaua scoasă de sub tensiune. În cazul când instalaţia nu poate fi scoasă de sub tensiune înlocuirea siguranţelor este permisă să se execute sub tensiune, dar prin deconectarea obligatorie a sarcinii; c) echipa de deservire care exploatează instalaţiile electrice trebuie să aibă în vedere întotdeauna că după lipsa tensiunii în instalaţie ea poate reveni fără avertizare, atât în cazul unei exploatări normale cât şi în cazul unei avarii. De aceea ori de câte ori lipseşte tensiunea este interzis să se procedeze la executarea oricăror lucrări, să se atingă părţile conductoare de curent sau să se depăşească împrejmuirea, fără a deconecta porţiunea respectivă sau întreaga instalaţie electrică de la reţea . (3) Pe timpul executării lucrărilor de exploatare, întreţinere şi reparare se vor respecta următoarele: a) Toate lucrările referitoare la măsurarea rezistenţei izolaţiei şi repararea instalaţiei electrice se execută după scoaterea lor completă de sub tensiune. Lucrul cu scoaterea completă a instalaţiei de sub tensiune se consideră lucrul ce se execută la o instalaţie electrică la care s-au scos de sub tensiune toate elementele, atât cele ale instalaţiei propriu-zise cât şi toate liniile de alimentare şi ieşire. b) În cazul alimentării cu energie electrică a unor consumatori care nu admit întreruperea alimentării, în cazuri de avarie, este permisă executarea lucrărilor de reparaţie sub tensiune de către o echipă compusă din cel puţin două persoane (în care caz una din ele nu participă la lucrări ci numai supraveghează) în următoarele condiţii: - folosirea unor scule de montaj cu mânere dielectrice; 501

- executarea lucrării cu mănuşi şi galoşi dielectrici sau stând pe o bază electroizolantă (suport electroizolant, covor dielectric) ; - executarea lucrului de către un electrician echipat cu combinezon sau cu altă îmbrăcăminte prevăzută cu mâneci încheiate la încheieturile mâinilor şi cu coifură; - îngrădirea părţilor vecine străbătute de curent, rămase sub tensiune; - distanţa dintre îngrădire şi părţile străbătute de curent trebuie să fie de cel puţin 0,35 m . c) Uneltele electrice de prelucrat lemn trebuie să satisfacă următoarele condiţii: -să nu prezinte pericol în timpul manipulării şi executării diferitelor lucrări şi să nu aibă elemente conducătoare de curent accesibile unei atingeri întâmplatoare; -să nu se conecteze sau să se deconecteze arbitrar. d) Lucrul cu uneltele electrice pe scări mobile având înălţimea mai mare de 2,5 m este interzisă. Pentru lucrul la înălţimi mai mari de 2,5 m trebuie să se amenajeze schele sau platforme. Este interzis să se folosească scări sau platforme (schele) metalice mobile. e) Este interzis să se cedeze unelte electrice, chiar şi temporar altor persoane; este de asemenea interzisă demontarea şi repararea acestora de nespecialişti. f) Când se constată ca unealta electrică sau corpul de iluminat s-au defectat se va întrerupe de îndată lucrul cu aceasta. Unealta electrică de prelucrat lemn se decuplează de la reţea în următoarele situaţii - dacă în timpul lucrului se întrerupe curentul; - la întreruperea lucrului ; - dacă lucrătorul părăseşte din anumite motive locul de lucru. g) Pe timpul lucrului cu uneltele electrice este interzis:  să se ţină unealta, apucând-o de cablu, sau să se atingă părţile ei rotitoare şi tăietoare;  să se încerce înlocuirea organului de lucru înaintea de oprirea completă a sculei şi fără a o deconecta de la reţeaua de alimentare;  să se înlăture aşchiile, strunjirile etc. cu mâinile, înainte de oprirea completă a sculei. h) Este interzis să se conecteze şi să se deconecteze lămpile electrice ale corpului de iluminat prin înşurubarea sau deşurubarea acestora. Înlocuirea lămpilor (becurilor) arse se execută numai după ce corpul de iluminat a fost deconectat de la reţea. i) Autostaţiile electrice pentru prelucrarea lemnului şi pentru iluminat, în vederea realizării securităţii echipei de deservire se construiesc cu instalaţii de legare la pământ. Se leagă la pământ părţile metalice ale instalaţiei electrice care se pot afla sub tensiune, datorită deteriorării izolaţiei şi anume: - corpurile (masele) uneltelor electric, corpurile de iluminat etc.; - carcasele tabloului de comandă şi distribuţie; - corpurile metalice ale cutiilor de distribuţie şi joncţiune. j) Fiecare element al instalaţiei electrice ce se leagă la pământ trebuie să fie legat la priza de pământ prin intermediul unei derivaţii separate. Legarea în serie la conductorul de legare la pământ a câtorva părţi (elemente) ale instalaţiei electrice este interzisă. Legarea conductorilor de legare la pământ la construcţiile ce se leagă la pământ şi la masele elementelor instalaţiilor electrice trebuie să fie realizată prin intermediul îmbinărilor cu şuruburi. Legătura trebuie să fie sigură. În cazul apariţiei vibraţiilor se iau măsuri care să împiedice slăbirea contactelor (contrapiuliţe, şaibe de siguranţă etc.), iar conductorii de legare la pământ se execută din conductori de cupru având secţiunea, măsurată pe diametrul cablului dezizolat, de cel puţin 4 mm 2. Conductorul de cupru nu are înveliş comun cu conductorii de fază. Prizele de pământ trebuie să se înşurubeze sau să se bată în pământ pe toata lungimea lor. Prizele de pământ se întreţin în bună stare şi se urmăreşte ca suprafaţa lor să nu se acopere cu rugină. Prizele de pământ şi îmbinările cu 502

şuruburi pentru fixarea conductorilor de legare la pământ nu se vopsesc şi nu se ung. Rezistenţa unei instalaţii de legare la pământ trebuie să fie de maximum 25 Ω. k) Folosirea conductorilor din aluminiu dezizolaţi ca conductori de legare la pământ este interzisă. l) Când instalaţiile electrice funcţionează în localităţi sau pe şantiere, se recomandă să se folosească prize de pământ naturale. Ca prize naturale pot fi folosite: - ţevi metalice ce se află în pământ, ţevile instalaţiilor de alimentare cu apă, conducte de canalizare etc.; - tuburi de foraj ale puţurilor arteziene; - carcasele metalice ale construcţiilor şi clădirilor care au legătură cu pământul; - ţevile metalice ale construcţiilor hidrotehnice. Rezistenta acestor prize nu trebuie să depăşească 25 Ω. m) Când instalaţiile de legare la pământ se execută în soluri cu rezistenţă mare (nisip, argilă nisipoasă, turbă uscată), pentru asigurarea eficienţei legăturii la pământ trebuie să se procedeze la o prelucrare artificială a solului, prin udarea (stropirea) straturilor de pământ, cu o soluţie de sare de bucătărie (4-5 pahare de sare la o căldare de apă), la fiecare 4-5 zile. Stropirea se recomandă să se execute şi în alte cazuri ori de câte ori este necesar să realizăm valoarea prescrisă pentru rezistenţa electrică a instalaţiei de legare la pământ. Corpurile metalice ale cutiilor de distribuţie şi joncţiune şi ale fişelor de cablu se leagă între ele cu o sârmă metalică după care se racordează la instalaţia de legare la pământ comună. Punctul de asigurare cu apă Art. 85 (1) Punctul de asigurare cu apă reprezintă sursa de apă, personalul, mijloacele tehnice, amenajările executate şi terenul în care acestea sunt amplasate în vederea procurării, prelucrării şi încărcării apei în mijloace de transport pentru expedierea la punctele de distribuire. (2) După destinaţia apei punctele de asigurare cu apă pot fi: a) cu apă potabilă; b) cu apă de tip industrial pentru spălarea veselei, lenjeriei şi tehnicii, pentru instalaţiile de răcire ale motoarelor, decontaminare etc.(de regulă în cadrul acestor puncte apa nu se prelucrează); c) cu apă carbogazoasă sau minerală care se foloseşte numai pentru băut. Art. 86 (1) Pentru asigurarea cu apă a trupelor în campanie se folosesc următoarele surse: a) sursele amenajate existente (reţele de apă, fântâni, captări subterane); b) sursele de suprafaţă (râuri, fluvii, iazuri, bălţi, lacuri, mări); c) sursele de apă subterane; d) precipitaţii atmosferice (ploi, zăpezi) şi gheaţa de la suprafaţa solului sau din subteran. (2) La alegerea surselor din care să se asigure apa necesară trupelor se vor respecta următoarele principii: a) apa să aibă calităţile necesare în funcţie de destinaţie sau să necesite măsuri minime de prelucrare pentru asigurarea condiţiilor de calitate; b) sursele de apă să nu fie expuse posibilităţilor de contaminare sau poluare; c) debitul sursei să asigure cantităţile de apă necesare trupelor; d) sursele de apă să fie dispuse pe cât posibil cât mai aproape de beneficiar. (3) În funcţie de existenţa surselor în zona de acţiune a unităţilor, în ordinea priorităţilor se vor folosi: a) amenajările existente, în mod deosebit cele din zonele care nu au fost ocupate de inamic; b) izvoarele naturale şi sursele de apă subterană; 503

c) sursele de suprafaţă; d) precipitaţiile. (4) Alimentările cu apă existente (reţelele de apă, fântâni, izvoare captate) se vor folosi cu prioritate luandu-se măsuri pentru evitarea contaminării, poluării sau infestării apei prin paza şi supravegherea surselor primare, a instalaţiilor de filtrare, pompare şi aducţiune, precum şi prin depistarea şi înlăturarea operativă a defecţiunilor sau avariilor care apar la aceste instalaţii. O atenţie deosebită se va acorda verificării şi selecţionării personalului civil care deserveşte instalaţiile. (5) Sursele subterane trebuie să deţină o pondere importantă în asigurarea cu apă a trupelor în campanie mai ales în cazul absenţei sau al existenţei unui număr redus de surse. În vederea exploatării acestor surse şi a stabilirii celor mai favorabile zone de foraj pentru a ajunge la stratul freatic se vor folosi hărţile hidrogeologice şi alte materiale documentare existente asupra unităţilor, organelor locale şi instituţiilor specializate din zonă, precum şi rezultatele cercetării surselor de apă. (6)La stabilirea locurilor de executare a forajelor pentru exploatarea surselor de apă subterană, se are în vedere: a) sursele de apă să fie protejate contra influenţei unor factori exteriori de poluare sau infestare prin alegerea locurilor de foraj la o distanţă minimă de 100 m faţă de cimitire, latrine, zone de întrebuinţare a îngrăşămintelor chimice şi de irigare a terenului. În aceste zone de protecţie, pe timpul exploatării surselor de apă subterană se interzice depozitarea de materiale dizolvabile, accesul animalelor, executarea unor lucrări de excavaţie, afânări etc.; b) să ofere condiţii naturale de mascare sau posibilităţi de realizare rapidă a mascării cu mijloacele la dispoziţie; c) solul să permită realizarea unei viteze cât mai mari de foraj; (7) Folosirea surselor de apă subterane prezintă următoarele avantaje: a) supravegherea, controlul şi protecţia lor se pot face cu uşurinţă; b) apa este potabilă şi se poate consuma fără a fi prelucrată; c) apa poate fi folosită în orice condiţii de anotimp şi stare a vremii. (8) Marele dezavantaj al folosirii acestor surse constă în începerea exploatării cu întârziere a apei datorită lucrărilor de foraj în vederea captării apei, precum şi al consumului mare de forţe şi mijloace pentru executarea acestor lucrări. (9) Sursele de suprafaţă se vor exploata limitat pentru apa potabilă, de regulă când lipsesc sau sunt insuficiente sursele descrise mai sus şi vor funcţiona până la darea în exploatare a apei din surse subterane. Sursele de suprafaţă se vor folosi însă cu prioritate în vederea procurării apei pentru nevoi tehnice, de decontaminare şi pentru stingerea incendiilor. (10) Se interzice utilizarea apei din sursele de suprafaţă pentru orice fel de utilitate atunci când acestea vin în contact cu terenul deţinut de adversar. Folosirea apei din surse de suprafaţă se va face numai după executarea prelucrărilor capabile să o aducă la condiţiile de calitate necesară. Art. 87 (1) În principiu, punctul de asigurare cu apă se compune din următoarele elemente: a) platforma de lucru pentru captarea, prelucrarea, stocarea şi încărcarea apei; b) platforma pentru verificarea mijloacelor de transport şi staţionarea acestora după decontaminare sau spălare; c) platforma de decontaminare; d) platforma de spălare; e) loc pentru păstrarea rezervei de mijloace tehnice şi materiale; f) loc pentru verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor din dotarea punctului; 504

g) loc pentru laboratorul de campanie; h) post de îndrumare a circulaţiei; i) căi de acces, evacuare şi de legătură între elementele punctului de asigurare cu apă, prevăzute cu bariere şi semne indicatoare pentru respectarea fluxului şi reglementarea circulaţiei; j) adăposturi pentru lucrul şi odihna personalului; k) posturi de supraveghere a sursei de apă şi de pază a raionului cu lucrările genistice necesare. (2) În cadrul punctelor de asigurare cu apă se execută următoarele activităţi: captarea apei, procurarea, prelucrarea, stocarea, verificarea calităţii şi încărcarea apei în mijloace de transport. În afara acestor operaţiuni, în zona punctelor de asigurare cu apă se mai execută activităţi complementare ca: verificarea şi întreţinerea mijloacelor din dotarea punctului, curăţirea, spălarea şi igienizarea mijloacelor folosite în cadrul punctului precum şi a celor de transport, decontaminarea mijloacelor sau materialelor contaminate. În funcţie de felul sursei, calitatea apei, condiţiile de teren etc., unele operaţiuni pot fi ignorate. (3) Captarea apei reprezintă totalitatea operaţiunilor care se execută la sursa de apă prin care se realizează accesul la apă şi asigurarea în punctele de procurare a unei cantităţi de apă care să permită obţinerea debitului stabilit, în condiţiile menţinerii calităţii apei. (4) Procurarea apei reprezintă totalitatea operaţiunilor prin care apa este extrasă din sursă şi expediată în vederea prelucrării, încărcării în mijloacele de transport sau a stocării. Aceste operaţiuni se pot executa manual folosind găleţi sau mecanizat cu electropompe (motopompe) de diferite tipuri. (5) Prelucrarea apei reprezintă metodele şi procedeele de tratare a apei pentru ca aceasta să fie adusă la condiţiile de calitatea cerute de domeniul ei de utilizare. Metodele şi procedeele sunt în funcţie de caracteristicile naturale ale apei, condiţiile de calitate ale acesteia impuse de destinaţie şi mijloacele din înzestrarea punctului de asigurare cu apă. (6) Când în urma verificărilor se constată ca în mod natural apa din sursă îndeplineşte condiţiile de calitate cerute de domeniul de utilizare, aceasta nu se mai prelucrează, mijloacele de prelucrare urmând a intra în funcţiune la apariţia unor factori perturbatori ai acestor caracteristici. (7) Stocarea apei în cadrul punctelor de asigurare cu apă se face pentru a evita staţionarea nejustificată a mijloacelor de transport în aceste puncte ca urmare a imposibilităţii încărcării concomitente a mai multor mijloace, a debitului mic al mijloacelor de procurare şi prelucrare, al defectării acestor mijloace etc. Totodată, pe timpul stocării se realizează şi o mai bună decantare a apei neprelucrate. În scopul stocării se pot folosi rezervoare de diferite capacităţi din înzestrare sau din economie ori se execută bazine în pământ care se căptuşesc şi se acoperă cu diferite materiale, capacităţile acestora calculându-se după nevoi. În cazul izvoarelor de apă potabilă, bazinele de captare constituie şi elementele de stocare a apei. (8) Verificarea calităţii apei se execută continuu în cadrul punctelor de asigurare cu apă atât cu mijloacele de verificare existente, cât şi prin analizele efectuate în laboratoare specializate pe probele de apă care se recoltează şi se prezintă zilnic prin grija serviciului medical. Instalaţia pentru decontaminarea şi potabilizarea apei I.D.P.A. – 500 (AQUATOR 501- S) Destinaţie

şi caracteristici tehnico- tactice

Art. 93 (1) Instalaţia IDPA-500 este destinată obţinerii apei de consum (potabilă şi menajeră), prin tratarea apelor din surse naturale de suprafaţă / 505

adâncime, cu un anumit grad de impurificare, cu sau fără un anumit grad de contaminare NBC (nuclear, bacteorologic şi chimic). Instalaţia portabilă pentru decontaminare şi potabilizare se va întrebuinţa la campanie şi la pace, ziua şi noaptea, în limita temperaturilor de lucru admise. Temperatura apei care se supune procesului de filtrare-potabilizare va fi în limitele +4…30 0C. Componenta de principiu a instalaţiei este următoarea: a) blocul pentru potabilizarea apei “BP-AQUATOR”; b) blocul pentru decontaminarea apei “BD-NBC”; c) un grup electrogen şi mijloace accesorii. (2) Caracteristici tehnico-tactice: a) masa totală a produsului 673 kg; b) dimensiuni de gabarit: - pentru blocul BP-AQUATOR: L=1140mm, B=550mm, H=705mm - pentru blocul BD-NBC: L=650mm,B=620mm, H=700mm; - pentru cort :3x7m c) debitul de apă: -din surse de suprafaţă (adâncime), impurificate natural, în limitele STAS 4706-88 (BPAQUATOR) - 500l/ oră; -din surse de suprafaţă, impurificate natural sau artificial, peste limitele STAS 4706-88 (BDNBC) - 300l/oră; d) temperaturi de lucru: - pentru mediul ambiant –15˚…+50˚ C; - pentru apa la sursă +4˚…+30˚C; e) timp de instalare şi punere în funcţiune - 30 minute; f) timp de strângere - 60 minute; g) durate de lucru: - durata minimă a unui ciclu complet de lucru a blocului BP-QUATOR până la prima regenerare a elementelor filtrante -20 ore (10.000litri); -durata minimă a unui ciclu de lucru a blocului BD-NBC până la înlocuirea elementelor filtrante – 10 ore (3.000 litri); -durata până la restabilirea capacităţii de lucru la parametrii nominali -90 minute; -durata de timp pentru verificarea calităţii apei brute – 30 minute; -durata de timp de la instalare până la distribuirea primei cantităţi de apă la consum –30 minute; -durata minimă de funcţionare cu un set de elemente filtrante: -pentru BP-AQUATOR – 80 ore (4.000 litri); -pentru BD-NBC – 10 ore (3.000 litri). h) caracteristicile maximum admise pentru apa brută care poate fi supusă tratării cu instalaţia IDPA-500: -când apa brută provine din sursă naturală de suprafaţă / adâncime (la intrare în blocul BPAQUATOR): cele prevăzute în STAS 4706-88; -când apa brută provine din surse naturale de suprafaţă contaminate artificial (NBC), sau peste limitele STAS4706-88 (la intrare în blocul BD-NBC): -agenţi biologici 7 (patogeni)-10 corpi/litru; -substanţe toxice de luptă: -de tip Vx – 0,7 mg/litru; -de tip iperită – 20,o mg/litru; -cianuri – 20,0 mg/litru; 506

-substanţe radioactive – 22.000Bq/litru. Atenţie: Calitatea apei brute contaminate artificial (NBC) se determină în urma cercetării chimice şi de radiaţie, efectuate de formaţiunile specializate. În situaţia în care în zona de desfăşurare a trupelor există mai multe surse de apă de suprafaţă, se va alege sursa cel mai puţin contaminată, indiferent de celelalte condiţii tactice. i) caracteristicile apei tratate cu instalaţia se încadrează în cerinţele STAS 1342-91 pentru apa potabilă indiferent de schema de funcţionare adoptată. Pentru apele brute contaminate artificial, blocul BD-NBC realizează reducerea contaminării NBC sub limitele admise. Compunerea instalaţiei IDPA-500 Art. 94 (1) Grupul electrogen are următoarele caracteristici : a) masa totală 53 kg ; b) puterea 4,5 kW ; c) tensiune 220 V ; d) frecvenţa curentului 50 Hz ; e) consum de benzină 1,9 l/oră; f) nu se cuplează la reţeaua de curent exterioară. (2) Grupurile electrogene sunt ansambluri formate dintr-un motor cu ardere internă şi un alternator, montate elastic pe un cadru, destinate producerii curentului electric monofazat. Grupurile electrogene reprezintă surse primare de energie electrică pentru consumatori electrici. (3) Motorul este monocilindric, răcit cu aer, în patru timpi, alimentat cu benzină, cu regulator mecanic de turaţie, aprindere electronică. (4) Alternatorul este monofazat, cu autoexcitaţie, cu ieşiri de 200 V – 50 Hz pentru consumatori obişnuiţi şi 12/24 V pentru încărcarea bateriilor. (5) Cadrul este confecţionat din ţeavă şi realizează funcţiunea de amortizare a vibraţiilor în timpul funcţionării (datorită unor suporţi elastici) şi funcţiunea de protecţie în timpul transportului. (6) Sursele pentru iluminare pe timp de noapte sunt : a) două lămpi proiectoare de camuflaj, 200 V (pentru iluminare cort); b) o lampă proiectoare portabilă (montată pe cadrul blocului de potabilizare BPAQUATOR). (7) Alte echipamente: a) prefiltru mecanic; b) complet de rezerve: elemente filtrant-absorbante, încărcături granulare, materiale poroase; c) furtunuri de aspiraţie şi evacuare; d) trusa de scule; e) găleata de 10 l; f) trusa pentru curăţat şi spălat; g) mănuşi de protecţie din cauciuc; h) mijloace pentru controlul calităţii apei (truse portabile pentru analize fizico-chimice, hârtie indicatoare de pH, vase pentru recoltare probe); i) clorura de sodiu pentru regenerare schimbători ioni; j) sistem alimentare apă brută; k) pilon împământare; l) cablu împământare; m) plutitor; 507

n) cort; o) aeroterma. Art. 95 (1) Blocul pentru potabilizarea apei BP – AQUATOR este un sistem complex de tratare a apei, din surse naturale de suprafaţă/adâncime cu grad de impurificare în limitele STAS 4706-88, în vederea potabilizării. Tehnologia aplicată se bazează pe utilizarea elementelor bloc din materiale filtrantabsorbante din cuarţ, cuarţ argintat, cărbune activ cu argint, a încărcăturilor granulare din schimbători de ioni şi zeoliţi, a elementelor filtrante speciale şi a luminii ultraviolete ce au rolul de a reţine : a) suspensii mecanice mai mari de 0,2 microni; b) bacterii în proporţie 100% la un debit de 500 l/oră; c) substanţe organice minim 50%; d) clor activ rezidual minim 90%; e) fier şi metale grele în proporţie de minim 95%; f) amoniac, nitriţi şi nitraţi; g) fenoli, trihalometani. (2) Blocul “BP-AQUATOR” este compus din 8 module diferite, fiecare modul având un rol bine definit în procesul de potabilizare a apei: a) modul filtrare mecanică fină; b) modul reţinere substanţe organice, clor rezidual, fier, metale grele; c) modul reţinere fenoli, trihalometani; d) modul reţinere amoniac, nitraţi; e) modul reţinere nitriţi; f) modul ultrafiltrare; g) modul membrană bactericid; h) modul sterilizare cu lumină ultravioletă. Primele 7 module ale instalaţiei au recipienţi confecţionaţi din tablă de inox de uz alimentar, STAS 3583/86 şi au racordurile şi elementele de transport lichide din materialele avizate sanitar pentru reţeaua de transport apă potabilă urbană. (3) Blocul “BP-AQUATOR”, conform schemei de principiu (figura 16) este alcătuit din următoarele componente : a) electropompă; b) modul filtrare mecanică fină; c) modul reţinere substanţe organice, clor rezidual, fier, metale grele; d) modul reţinere amoniac, nitraţi; e) modul reţinere nitriţi; f) modul ultrafiltrare; g) modul membrană bactericid; h) lampă cu lumină ultravioletă; i) manometre, M1 – M3; j) robinete de purjare, R1 – R7. (4) Sistemul de alimentare apă brută este realizat din tablă şi sită de inox de uz alimentar, pentru reţinerea impurităţilor mecanice grosiere. Conţine o pompă submersibilă, protejată de plăci poroase, care asigură amorsarea electropompei cu care este echipată instalaţia de purificat. Sorbul este susţinut la o adâncime optimă de un plutitor. (5) Pompa submersibilă are următoarele caracteristici: - tensiune de alimentare- 220 V; 508

- putere -0,75 kW; - debit -5…8 l/min; - coloana de apă - 35…4 m; - racord refulare -1”; - masa -5,8 kg. (6) Prefiltrul mecanic este un recipient confecţionat din tablă de inox de uz alimentar, STAS 3583-86, acoperit la interior cu un strat de cauciuc siliconic pentru protecţie şi este alcătuit din următoarele părţi principale: corpul recipientului, capac şi subansamblul elemente filtrante. Corpul recipientului şi capacul sunt prevăzute cu câte o flanşă de legătură, iar etanşarea între cele două flanşe se realizează prin intermediul unei garnituri tip cheder, fixată pe discul de susţinere. În interiorul recipientului se află subansamblul elemente filtrante. (7) Electropompa este o electropompă centrifugală monobloc tip MULTINOX – OR 120/60 M, prevăzută cu cordon de alimentare din reţeaua electrică monofazică (220 V c.a., 50 Hz) şi termoprotecţie încorporată. Are următoarele caracteristici tehnice: a) puterea motorului: 1,1 kW ; b) debitul maxim : 120 l/min l; c) înălţimea maximă de pompare: 60 m; d) dimensiuni de gabarit : Lxlxh=414x126x163 mm; (8) Recipienţii blocului “BP-AQUATOR” sunt confecţionaţi din inox de uz alimentar, STAS 3583-86, acoperiţi la interior cu un strat de cauciuc siliconic pentru protecţie şi sunt alcătuiţi din următoarele părţi principale: corpul recipientului, capac şi subansamblul elemente filtrante. Corpul recipientului şi capacul sunt prevăzute cu câte o flanşă de legătură, iar etanşarea între cele două flanşe se realizează prin intermediul unei garnituri tip cheder, fixată pe discul de susţinere. (9) Lampa UV are o construcţie compactă, se întreţine uşor şi este prevăzută cu un LED şi o alarmă sonoră care va anunţa când capacitatea de sterilizare a lămpii UV începe să se micşoreze. Este protejată electric cu o siguranţă de 315 mA. Caracteristici tehnice: a) debit : 5-15 l/min; b) λ : 250 micrometri;

Figura 16 Schema de principiu IDPA-500 1. Sorb; 2. Prefiltru mecanic; 3. Electropompe; 4. Modul filtrare mecanică fină; 5. Modul reţinere substanţe organice, metale grele; 6. Modul reţinere fenoli, trihalometani; 7. Modul reţinere amoniac, nitraţi; 8. Modul reţinere nitriţi; 9. Modul ultrafiltrare; 10. Modul bactericid; 11. Lămpi ultraviolete; 12. Contor de apă; M1-M3 . manometre; R1-R7 Robinete de purjare; D1-D3. Module de decontaminare 509

c) consum de putere : 16 W; d) ieşire UV : 5,3 W; e) dimensiuni : 469x120x197 mm. Are viaţă lungă, funcţionând până la 7500 ore. Este convenabil de folosit deoarece sterilizează până la 50000 litri apă pentru fiecare KWh. Norme de protecţia muncii pe timpul exploatării instalaţiei Art. 108 (1) Instalaţii şi echipamente electrice. Înainte de punerea în funcţiune a instalaţiei, precum şi după orice oprire a acesteia, se vor verifica toate conexiunile electrice, toţi consumatorii electrici din sistem, modul în care este realizată protecţia, iar cablurile de legătură se vor verifica dacă au izolaţia corespunzătoare. Se interzice: a) folosirea instalaţiilor sau echipamentelor electrice improvizate; b) exploatarea instalaţiei fără a avea împământarea corespunzătoare; c) remedierea defecţiunilor care apar la consumatorii electrici sau la instalaţie pe timpul funcţionării acesteia şi când se află sub tensiune; d) efectuarea de modificări la instalaţie şi la echipamentele electrice; e) folosirea sculelor defecte sau a echipamentului de protecţie neadecvat pe timpul executării reparaţiilor. În cazul întreruperii tensiunii în timpul lucrului, instalaţia se deconectează de la sursa de energie electrică . (2) Recipienţi sub presiune. Presiunea de lucru cu instalaţia IDPA-500 nu depăşeşte valoarea de 10 bar în nici una dintre variantele tehnologice de lucru. Se interzice: a) lovirea recipienţilor sau efectuarea anumitor lucrări la aceştia când se află sub presiune (pe timpul exploatării instalaţiei); b) producerea de variaţii mari (şocuri ) de presiune; c) exploatarea instalaţiei cu manometre defecte sau neavizate metrologic. (3) Lucrul cu ape contaminate NBC: a) înainte de intrarea în terenul contaminat, se va îmbrăca echipamentul pentru protecţia pielii şi a aparatului respirator; b) echipajul de deservire a instalaţiei nu va efectua controlul NBC al sursei de apă decât în situaţia în care se dispune de mijloacele necesare şi este avizat a le utiliza; această activitate este desfăşurată anterior de către subunităţile de cercetare NBC care furnizează datele necesare despre natura contaminării în zona de acţiune; c) pe timpul lucrului în teren contaminat personalului de deservire îi este interzis fumatul şi servitul mesei; d) pe timp călduros se vor uda periodic ecranele de bumbac ale combinezoanelor de protecţie şi se va schimba personalul după 1-2 ore de lucru ; e) când se lucrează cu apă contaminată NBC, se va executa controlul gradului de iradiere a personalului; f) se interzice identificarea substanţelor chimice şi determinarea caracteristicilor apei brute prin degustare sau a apei potabilizate înainte de a avea certitudinea valabilităţii calităţii apei; g) pe suprafeţele de lucru contaminate (predispuse, presupuse a se contamina) nu se aşează alimente, ţigări etc.; h) blocul “BD-NBC”, toate echipamentele care au venit în contact cu apa contaminată sau terenul contaminat, precum şi toate apele, soluţiile folosite pentru decontaminarea instalaţiei şi a mijloacelor din complet, se vor dirija către locurile special destinate sau amenajate.

510

ANEXA Nr. 1

Alfabetul fonic Nr. crt.

Litera (cifra)

1

2

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z Ă Î Ş Ţ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

CUVÂNTUL STANDARD ASOCIAT InternaŢional Cuvântul 3

PronunŢia 4

ALPHA BRAVO CHARLIE DELTA ECHO FOXTROT GOLF HOTEL INDIA JULIET KILO LIMA MIKE NOVEMBER OSCAR PAPA QUEBEC ROMEO SIERRA TANGO UNIFORM VICTOR WHISKY X-REI YANKEE ZULU

al fah brah voh char lee dell tah eck oh foks trot golf hoh tell in dee ah Jew lee ett key loh lee mah mike no vem ber oss cah pah pah keh beck row me oh sie air rah tang go you nee form vik tah wiss key ecks ray yang key zoo loo

ONE TWO THREE FOUR FIVE SIX SEVEN EIGHT NINE ZERO

Wun too tree fow er fife six sev en eit nin er ze ro

Român 5

Ana Barbu Constantin Dumitru Elena Florea Gheorghe Haralambie Ion Jiu Kilogram Lazăr Marin Nicolae Oprea Petre Quebec Radu Stan Traian Udrea Vasile Winter Xenopol York Zanfir ăsta între Ştefan ţapul unu doi trei patru cinci şase şapte opt nouă zero

ANEXA Nr. 2 (Art. 341) Clasificarea agenţilor toxici de luptă (A.T.L.) Criteriul de clasificare

Clasificarea agenţilor toxici de luptă Letali: - neuroparalitici - vezicanţi

După efectul pe care îl produce asupra personalului (fiziopatologică)

După durata în care îşi păstrează proprietăţile nocive

După starea de agregare

- cu acţiune generală - sufocanţi Cu acţiune temporară (incapacitanţi): - psihochimici - iritanţi (de hărţuire) - persistenţi (acţiunea toxicĂ se manifestă mai mult de 6 ore) - semipersistenţi (acţiunea toxică se manifestă între 30 min ºi 6 ore) - trecători (acţiunea toxică se manifestă până la 30 min) - gaze - lichide Solide

Tipuri de agenţi toxici de luptă De tipul „V“, soman, sarin, tabun Iperita, levizita, azotiperita, fosgenoxima acidul cianhidric, clorcianul Fosgenul, difosgenul, clorul

B.Z.; L.S.D.-25 C.S.-ul; cloracetofena, adamsita Vx-ul, iperita, levizita, azotiperita, tabunul, somanul Sarinul, difosgenul

A.T.L. psihochimici: - fosgenul, adamsita - cloracetofena - fosgen, oxid de carbon, hidrogen arseniat - Vx, soman, sarin, tabun, iperită, levizită, azotiperitĂ, difosgen, acid ciandric Unii A.T.L. de tipul „V“ C.S.-ul, L.S.D.-25, Bz-ul, adamsita

ANEXA Nr. 3 (Art. 52) Schema sectorului de observare (o variantă)

ANEXA Nr. 4 (Art. 52) Jurnal de observare al postului de observare Nr. _____ (se trece numărul postului, ex. 3) 1. Data începerii observării (se trece data şi ora, ex.: 07.08.99 07.30) 2. Data încetării observării (se trece data şi ora, ex.: 09.08.99 11.00) 3. Misiunea postului de observare: (ex.: să observe obiectivele, activităţile şi acţiunile de luptă ale inamicului în sectorul: zona împrejmuită – localitatea SADU) 4. Indicative telefonice, radio:  postul de observare nr. 3 (ex.: BRADUL – 3)  eşalonul superior (ex.: FAGUL) 5. REZULTATELE OBSERVĂRII: Unde s-a observat Data şi (locul faţă de ora reper sau coordonatele pe hartă) Reper 3 stânga 07.08.9 100 m 9 - x... 08.50 - y... 07.08.9 Între reper 1 şi 9 reper 2 10.10 07.08.9 9 11.30

Ce s-a observat

Cui şi când s-a raportat

Un T.A.B. care a Comandantului de pluton fost tractat din 08.55 amplasament

Se execută amenajări genistice Un grup de Reper 2 mai militari în departe 300 m deplasare spre localitatea Sadu

Comandantului de pluton 10.20 Comandantului de pluton 11.35

etc. Am predat serviciul în cadrul postului de observare nr. (3) la (data, ora, ex.: 08.08.99 – 21.30) Semnătura ……………… Am primit serviciul în cadrul postului de observare nr. (3) la (data, ora, ex.: 08.08.99 – 21.30) Semnătura ………………

ANEXA Nr.5 MODUL GENERAL DE ACŢIUNE ÎNTR-O ZONĂ PERICULOASĂ S (STOP) – Opreşte-te şi preia controlul pentru tine şi colegii tăi; A (ASSESS) – Evaluează situaţia atât pentru mină cât şi pentru coleg; N (NOTE) – Notează situaţia pentru raportul următor; D (DRAW) – Retrage-te în ultima zonă sigură cunoscută; I (INFORM) – Informează (raportează) la eşalonul superior situaţia MODUL DE EXTRAGERE DINTR-UN CÂMP DE MINE Aceste procedee se folosesc când militarii nu sunt sub focul inamicului şi nu am la dispoziţie detectoare de mine, trebuind să se descurce cu ce au la îndemână. a) In situaţia când se vad urmele pe care te ’ ai deplasat si mina a fost observata înainte de a exploda - Opreşte te si avertizează şi pe ceilalţi - Raportează eşalonului superior. Este posibil sa primeşti ajutor. Daca ţi se trimit ajutoare aşteaptă până ce acestea sosesc. Urmează instrucţiunile acestora. Dacă perioada până la sosirea acestora este mare, transmite militarilor să îşi verifice la minare o zonă care să le permită să stea jos, în ordine, pornind cu cel imediat după tine. - Dacă nu este posibil să primeşti ajutor de la eşalonul superior ori nu poţi să iei legătura radio cu acesta, trebuie să conduci extracţia proprie: - comandantul trebuie să identifice cea mai apropiată sau ultima zonă sigură cunoscută; - comandantul ordonă celui mai apropiat militar de zona sigură să înceapă retragerea călcând pe urmele de paşi proprii vizibile călcând cu exactitate pe acestea. - după ce primul militar este la o distanţă mai mare de 25 m de următorul militar, acesta din urmă începe deplasarea înapoi pe propriile urme - după ce cel de al 2-lea militar (penultimul din coloană) este la 25 m de antepenultimul militar acesta începe deplasarea şi tot aşa până ce toţi militarii părăsesc zona periculoasă. - marchează ieşirea din zona periculoasă şi notează zona periculoasă pentru un raport ulterior.

b) În situaţia când nu se văd urmele de paşi Când o mină sau sârmă de tracţiune a fost detectată, nu au fost produse, victime şi urmele tale de paşi nu pot fi identificate uşor. - Opreşte-te şi atenţionează-i pe ceilalţi; - Raportează eşalonului superior. Este posibil să primeşti ajutor. Dacă ţi se trimit ajutoare aşteaptă până ce acestea sosesc. Urmează instrucţiunile acestora. Dacă perioada până la sosirea acestora este mare, transmite militarilor să îşi verifice la minare o zonă care să le permită să stea jos, în ordine, începând cu cel imediat după tine. - Dacă nu este posibil să primeşti ajutor de la eşalonul superior, ori nu poţi să iei legătura radio cu acesta, trebuie să conduci extracţia proprie: - comandantul identifică cea mai apropiată sau ultima zonă sigură; - comandantul organizează militarii de lângă zona de siguranţă (de obicei ultimul om din coloană) să înceapă deplasarea spre zona de siguranţă utilizând regulile: cercetează, pipăie, sondează - militarul în mişcare marchează culoarul cercetat sau urmele de paşi cercetate pentru a ghida următorii militari. - odată ce primul militar este la o depărtare de 25 m de următorul militar, acesta începe deplasarea respectând regulile: cercetează, pipăie, sondează, de la poziţia sa spre zona marcată de primul militar, se urmează exact culoarul marcat de primul militar respectându-se distanţa de 25m. - după ce al doilea militar (penultimul) iese din zona periculoasă sau se află la cel puţin 25m de al treilea militar (antepenultimul) începe deplasarea respectând regulile: cercetează, pipăie, sondează, până când toţi militarii părăsesc zona periculoasă. - dacă durata activităţilor pentru extragerea militarilor din zona periculoasă este mare, trebuie luate măsuri pentru odihna relaxarea militarilor până la ajungerea în zona sigură. Aceştia încep să realizeze individual, respectând regulile: cercetează, pipăie, sondează, o zonă suficient de largă în jurul lui care să îi permită să stea jos.

Regulile: CERCETEAZĂ, PIPĂIE, SONDEAZĂ CERCETEAZĂ: fără a-ţi mişca piciorul, priveşte în jurul tău după înalte / joase sârme de tracţiune. Uită-te în apropierea piciorului după semne ale prezenţei percutoarelor (la minele săritoare) şi părţi (componente) ale minelor, pământ afânat sau sârmele de tracţiune neatinse. PIPĂIE: după sârme de tracţiune în faţă stânga, în faţă, în faţă dreapta la suprafaţa solului şi pe toată înălţimea corpului. Pipăie solul în jurul picioarelor cu ajutorul degetelor cu viteză mică măturând terenul căutând părţi expuse ale ramurilor percutorului (minelor săritoare) sau alte părţi ale minelor sau muniţiei neexplodate SONDEAZĂ: foloseşte orice obiect rigid, ascuţit, lung şi subţire sondând în mod regulat la un unghi de 30 grade. Sondarea se face minim 10 cm în pământ la un interval de 5 cm. Apăsarea trebuie să fie blândă dar să asigure adâncimea necesară de cercetat. Dacă pe timpul sondării se întâlneşte un obiect solid acesta trebuie cercetat pentru a nu fi o mină. Militarul trebuie să stea la o distanţă sigură (minim 25 m) pentru a reduce efectele unei explozii accidentale a unei mine Pentru ieşirea din zona periculoasă se folosesc 2 procedee: - procedeul urmelor pentru paşi constă în cercetarea unor cercuri cu diametrul de 50 cm care să permită militarilor să calce în ele. - Metoda potecii – constă în realizarea unui culoar cu lăţimea de 90 cm. MODUL DE ACŢIUNE ÎN CAZUL DESCOPERIRII UNEI MINE - majoritatea minelor au corpul din plastic sau metal şi produc un sunet şi o vibraţie distinctă în sondă când sunt lovite de aceasta; - îndepărtarea brazdei (începerea săpăturii) de pe obiectul suspect începe de la 10 cm în spatele locului unde aţi simţit lovitura suspectă. Folosiţi baioneta sau altă unealtă de săpat (lopata mică) dezgropaţi obiectul îngropat cu încetineală (atenţie) înaintând către faţa obiectului. Se sondează părţile laterale şi se sondează sub acesta pentru a nu fi asigurat la deplantare. - dacă aţi găsit o mină, raportaţi superiorului. Nu săpaţi în jurul minei; lăsaţi-o aşa cum este. Marcaţi în jurul minei pe o distanţă de 20 cm de mină. Continuaţi sondarea pe o nouă direcţie şi ocoliţi mina.

- Culoarul cercetat se marchează fie pe margini fie pe axa centrală. Banda de ax este mai indicată deoarece arată personalului exact pe unde se deplasează. - Minele sau obiecte suspecte se marchează de jur împrejur la o distanţă de 20 cm. MODUL DE ACŢIUNE ÎN CAZUL ÎN CARE UN MILITAR ESTE RĂNIT ÎN CÂMPUL DE MINE a) dacă rănitul nu şi-a pierdut cunoştinţa: - luaţi legătura cu el prin voce, instruiţi militarul să rămână calm şi să îşi acorde primul ajutor. Spuneţii că ajutorul urmează să vină. Continuaţi să liniştiţi militarul; - simultan contactaţi eşalonul superior şi raportaţi situaţia. Cereţi asistenţă pentrui extracţia imediată a unui rănit din câmpul de mine; - monitorizaţi continuu situaţia militarului liniştindu-l permanent. Pregătiţi o zonă sigură pentru sosirea echipei de intervenţie; - menţineţi în permanenţă eşalonul superior informat în legătură cu situaţia creată; - ajutaţi echipe de intervenţie dacă aceasta vă cere ajutorul. b) dacă militarul este grav rănit sau şi-a pierdut cunoştinţa: - nu este timp suficient pentru aşteptarea echipei de intervenţie: - dacă nu ai legătură radio cu eşalonul superior şi nu poţi cere ajutor, trebuie să începi operaţiunea de salvare. Orice operaţiune de salvare în această situaţie este foarte periculoasă; - identifică cea mai scurtă şi mai uşoară rută spre rănit; - asigură-te că personalul care nu este angrenat în operaţiunea de salvare este într-o zonă sigură (minim 25 m depărtare); - continuă să încerci să stabileşti legătura radio; - verifică dacă echipa de salvare cuprinde pionieri (EOD-şti) şi medic (sanitar); - numărul de pionieri de distanţă şi timpul de lucru necesar pentru evacuarea rănitului; - echipa de salvare va avea asupra sa doar echipamentul necesar dar obligatoriu va purta cască kevlar şi vestă kevlar; - pionierul va avea asupra sa sondă şi materiale suficiente pentru marcarea culoarului; - pionierul începe execuţia unui culoar lat de 1 m folosind regulile: cercetează, sondează, pipăie din poziţia culcat; - pionierul marchează culoarul pe măsură ce înaintează. Nimeni nu trebuie să fie mai aproape de 25 m de pionier - orice mine suspecte găsite se marchează şi se ocolesc - dacă rănitului îi revine cunoştinţa, încurajaţi-l şi informaţi-l despre progresul operaţiei de salvare; - când ajungi la rănit, curăţă un culoar de 1m lăţime în jurul rănitului ca o zonă de lucru sigură. Sondează sub rănit ca acesta să nu fie cumva întins peste o mină; - pionierul părăseşte câmpul de mine iar medicul se deplasează pri culoar la rănit;

în câmpul de mine trebuie să fie un număr minim de militari; medicul stabilizează rănitul şi îi acordă primul ajutor; brancardierii cară rănitul în afara câmpului de mine; medicul reia stabilizarea rănitului în afara câmpului de mine; rănitul este transportat la spital. Deoarece cercetarea la minare este foarte stresantă, cdt.pl. (gr.) va stabili un timp maxim în care un pionier va executa crecetarea. Acest timp depinde de vreme, nivelul de pericol, nivelul de oboseală acumulat datorită sondării, starea psihică. Este indicat ca această perioadă de timp să nu depăşească 20 – 30 minute. -

MODUL DE EVALUARE A UNUI VEHICUL AVARIAT În cazul în care un autovehicul iniţiază explozia unei mine sau echipajul descoperă indicii de demascvare a prezenţei minelor se procedează astfel: - opriţi maşina imediat; - raportaţi prin radio la eşalonul superior; - rămâneţi în maşină şi aşteptaţi ajutor; - dacă nu funcţionează legăturile radio, evacuaţi vehiculul prin partea din spate a acestuia şi părăsiţi zona periculoasă călcând cu stricteţe pe urmele acestuia până la ultima zonă sigură cunoscută. Te poţi deplasa şi pe urme mai vechi de vehicule dar trebuie să fii foarte atent la minele antipersonal care au putut fi mişcate în momentul trecerii camionului şi nu au explodat. Aceste mine sunt un real pericol pentru perssonalul care se retrage pe urmele lăsate de camion. - Dacă urmele camionului nu sunt vizibile, personalul evacuează zona folosind regulile: cercetează, sondează pipăie, pentru a ajunge într-o zonă sigură.

PRIMUL AJUTOR 1. Cereţi ajutor. Pentru deminare şi evacuare aeriană (medevac); 2. Atenţionaţi rănitul să nu se mişte. Anunţaţi-l că ajutorul va sosi imediat; 3. De îndată ce o victimă a fost evacuată dintr-un c.m. într-o zonă sigură, i se acordă imediat primul ajutor; 4. Verifică dacă victima respiră. Dacă este necesar executaţi masaj cardiac şi respiraţie artificială; 5. opriţi sângerarea. Ridică membrul rănit deasupra nivelului inimii. Presaţi rana. Dacă în urma exploziei, membrul este amputat, aplică un bandaj de compresie (garou) la rană. Nu folosi bandajul de compresie la alte tipuri de răni; 6. Continuă să presezi pentru oprirea sângerării; 7. Dacă persoana rănită este inconştientă, puneţi-l într-o poziţie de recuperare; 8. protejează victima de intemperiile vremii; 9. Daţii victimei să bea apă sau alte băuturi nealcolice. Nu încerca să acorzi un tratament medical avansat dacă nu ai o pregătire medicală; 10. Identifică zona de aterizare sau punctul de ridicare pentru vehiculul medevac;

11.

Menţineţi eşalonul superior informat. RAPORT INCIDENT CU MINE

Data: De la

prin

pentru

Referinţe A. Incident A.1 Ziua ora locul D.T.G. B. Localizarea B1. foaia de hartă proiecţie UTM (Gaues), incidentului coordonatele x,y B.2 localizare(cale de comunicaţie, clădire, teren) B.3 poziţia (îngropat, suprafaţă, rută ocolitoare) C. Distrugeri C.1 Rănit (numele, gradul, ora incidentului, timpul cât a stat S.U. în aria incidentului, echipament de protecţie disponibil) C.2 Vehicule avariate (numărul lor, tipul, descrierea avariilor) D. Dispozitive D.1 Tipul minei (AP, AB ţara de origine, suspecte modelul) D.2 tipul minei cursă (tracţiune, presiune, descărcare) D.3 tipul UXO (distribuit, aruncat) D.4 necunoscut (detaliere, culoare, mărime, formă) E. Modul de E.1 ce activităţi se executau la data producere al producerii incidentului incidentului E.2 gradul de folosire a căii de comunicaţie, zonei. Localizare E.3 data ultimei cercetării şi deminării (curăţirii) a zonei de genişti E.4 unde? Şosea, zona este monitorizată F. Recomandări G. Observaţii

F.1 recomandări pentru a ajuta cercetarea G.1 orice informaţie necesară

ANEXA Nr.6 SECŢIUNEA I – INSTRUCŢIUNI Formele (formularele) rapoartelor şi mesajelor din acest manual sunt desemnate (proiectate) pentru a uşura pregătirea şi transmiterea manuală a rapoartelor şi a mesajelor scrise şi vorbite (verbale). Ele furnizează un cadru organizat pentru consemnarea manuală, transmiterea şi stocarea informaţiilor. Pentru a transmite un mesaj verbal tipizat, operatorul, mai întâi completează spaţiul corespunzător pe formularul mesajului solicitat şi apoi citeşte mesajul la staţia radio sau telefon. Primitorul, cunoscând tipul mesajului pe care îl primeşte, poate uşor consemna informaţiile în formularul corespunzător. Mesajele vocale sunt folosite în mod normal când instrumentele (aparatura) de consemnare (înregistrare) a traficului sunt neoperative, nu sunt disponibile sau când situaţia tactică nu permite timpul adecvat pentru transmiterea unui mesaj înregistrat (scris). FM 101-5-2 permite standardizarea rapoartelor de luptă la toate nivelele de comandă şi în toate tipurile de unităţi. Fiecare formular listat de FM 101-5-2 operează ca şi un formular de mesaj vocal. Folosirea formularelor vocale standardizate permite tuturor unităţilor să comunice, indiferent de nivelul de modernizare al unităţilor respective. Este de aşteptat ca viitoarele formulare digitale să se dezvolte din cele găsite în FM 101-5-2. FM 101-5-2 are 3 secţiuni: secţiunea 1 conţine instrucţiuni de transmitere a rapoartelor şi mesajelor vocale sau scrise; secţiunea 2 conţine formulare de mesaje. Utilitatea acestora este analizată mai jos. Secţiunea 3 conţine index-uri „cross-over”. Aceste index-uri listează numele, numerele şi locaţiile în acest manual a rapoartelor asociate în mod comun cu zonele subiectelor selectate. ORGANIZAREA MESAJELOR Toate formularele mesajelor şi rapoartelor radio-telefonice conţin 3 părţi principale: introducere, cuprins şi încheiere. Figura 1-1 arată un exemplu de structurare a unui mesaj. FM 24-19, capitolul IV, analizează în detaliu forma unui mesaj. Introducerea: este porţiunea administrativă a formularului. Scopul ei este să identifice sursa mesajului, destinaţia, tipul şi importanţa. Introducerea conţine mesajul expeditorului, creatorul şi prioritatea. Deasemenea, include clasificarea mesajului, dacă este necesar (toate rapoartele şi mesajele tipizate în FM 101-5-2 sunt necategorisite. Comandantul unităţii sau S.O.P.-urile determină clasificarea unui mesaj complet). Introducerea completă este inclusă în mod normal când un mesaj-copie este trimis prin TAC-FAX, curier sau MCS. Cu toate acestea, trebuie, de asemenea, inclus în mesajele vocale. Figura 1-2 dă un exemplu de o introducere (antet) standard al U.S.ARMY şi explică cum să fie transmis verbal. Cuprinsul: conţine informaţiile pe care autorul doreşte să le trimită destinatarului. Într-un mesaj pregătit corect, informaţiile sunt introduse „linie după linie”, formular creat pentru tipul de mesaj. Acest schimb de informaţii este centrul principal al FM 101-5-2. Figura 1-3 arată un exemplu de cuprins al unui mesaj.

Concluzia: (partea de încheiere) conţine autentificarea mesajului. Autentificarea este, în mod normal, alfa numerică, de la instrucţiunile de operare a unităţii de transmisiuni. Ultima linie a fiecărui formular în acest manual este linia de autentificare (concluzia) mesajului. Pentru primirea unui mesaj complet care este corect autentificat, destinatarul indică acesteia cu un răspuns similar ca cel din figura 1-4. Dacă autorul (creatorul) solicită o recunoaştere, destinatarul răspunde prin transmiterea cuvântului „WILCO”, liniile 1 şi 2 ale mesajului fiind recunoscute, şi cuvântul „OUT”. Dacă autorul solicită o recunoaştere şi recitire, destinatarul răspunde prin transmiterea „WILCO” şi repetând liniile pentru care recititul (confirmarea) este solicitată, urmată de cuvântul „OUT”. CUM SĂ FOLOSEŞTI ACEST MANUAL Secţiunea a 2-a conţine formulare listate alfabetic după numele mesajului. Conţinutul fiecărui raport este precedat de un scurt titlu al raportului (de exemplu, SIR pentru Raport pentru incidente grave), numărul raportului şi un paragraf de instrucţiuni generale. Sistemul de numerotare a formularelor de raport. Fiecare formular are un număr de raport. Numerele rapoartelor începând cu litere de la A la M indică, că originea mesajului este APP – 9 sau DA PAM 25 – 7. numerele rapoartelor începând cu „Z” indică că raportul luat din S.O.P. sau produs de Departamentul de Doctrină al Armelor Instruite al Colegiului General de Comandă şi Stat Major al U.S.ARMY, la Fort Leavenworth, Kansas. Pentru menţinerea standardelor în totă U.S.ARMY, nu schimbaţi numerele formularelor. Instrucţiuni generale. Instrucţiunile descriu, pe scurt, utilizarea formularelor şi lstează o referinţă care furnizează mai multe detalii. Când un mesaj este trimis la o prioritate mai mare decât „ROUTINE”, acela este notat. Prioritatea mesajului este indicată în toate căsuţele cu litere din partea de sus. RAPORT „HAN S A L U T E” (se întocmeşte în orice situaţie: contact ostil, explozie, mişcări al trupelor, etc.) HAND ce au în mâini: __________________________________________________________ S – size (mărimea, ________________________________________________

numărul

de…):

A – activity ________________________________________________________ L – location (locul, ________________________________________________ U – unit / uniform ___________________________

(unitate,

semne

distinctive

(activitatea): coordonatele): ale

uniformei):

T – time (timpul, __________________________________________________________ E – equipment (tehnica, _____________________________________

armament,

ora): echipament):

NESECRET (necategorisit) Formular de mesaje vocale DATA: în timpul MESAJ VOCAL TITLU:

MESAJ NR.:

(Mai întâi autorul stabileşte contact radio cu primitorul) Alpha 09 AICI India 86 OVER India 86 AICI Alpha 09

OVER

Odată comunicarea stabilită, expeditorul răspunde: Alpha 09 AICI India 86 RAPORT DE SITUAŢIE OVER Acesta permite destinatarului să fie gata să copie mesajul sau raportul transmis.

India 86 AICI Alpha 09 ROGER TRANSMITE OVER De această dată, transmiţătorul va trimite raportul sau mesajul cu formularele FM 101-5-2

Alpha 09 AICI India 86 Încercuieşte şi transmite opţiunea selectată.

FULGER

URGENT

PRIORITATE

RUTINĂ

Subliniază şi transmite prioritatea mesajului.

STRICT SECRET

SECRET

CONFIDENŢIAL

Subliniază şi transmite categorisirea mesajului.

RUTINĂ / SECRET „LINIA 1 – TIMP „091500 SEP 97”

(Grupul dată timp al raportului)

„LINIA 2 – UNITATEA „B CO 3-66AR”

(Unitatea care întocmeşte raportul)

„LINIA 3 – MĂRIME „Două grupuri din trei”

(Activităţi observate)

„LINIA 4 – ACTIVITATEA „Se mişcă de la nord la sud în triunghi” (Activitatea observată) „LINIA 5 – LOCAŢIA „A(alpha) R(romeo) 121989”

(Localizarea unităţii observate)

„LINIA 6 – UNITATEA „2 Pl. de Tc. inamice necunoscute” (Unitatea inamicului) „LINIA 7 – TIMP „091445 SEP 97”

(Timpul observării)

„LINIA 8 – ECHIPAMENT „Pl. de (Echipamentul unităţii observate)

Tc.

inamice

cu aparatura

de

respiraţie

sub

apă

montată”

„LINIA 9 – APRECIEREA EXPEDITORULUI „Inamicul încearcă să localize(DE CE) ze un vad de trecere” „LINIA 10 – RELATARE „A început sprijinul de foc” clarificarea raportului) „LINIA 11 – AUTENTIFICARE „JWA”

(Text liber pentru informare suplimentară pentru

(Autentificarea raportului) OVER

LINIA NUMĂR ŞI NUME. Acest formular listează informaţiile pentru care raportul este folosit să transmită prin linia număr, linia nume şi o descriere a tipului de informaţie.  Când se transmit mesaje vocale, linia număr este în mod normal transmisă. Linia nume nu este transmisă în afara situaţiei în care numele însuşi este informaţie necesară. De exemplu: linia 3 a unui mesaj de confirmare (AKNLDG) este tipul mesajului şi de aceea este transmisă. Liniile 2 şi 3 ale unui mesaj de confirmare ar arăta în felul următor, când este transmis prin voce, într-o reţea securizată: „linia 2, 2-3 SFA; linia 3, confirm”  Când informaţia standard este asociată cu o linie, este plasată în coloana dreaptă a formularului şi căsuţele (cu litere) de sus. De exemplu, intrările pentru linia 6 a unui mesaj de confirmare sunt „ACKNOWLEDGE” şi „WILCO”.  Când o linie solicită instrucţiuni detaliate, 2 asterisk-uri (**) preced instrucţiunile.  Când transmiterea unei informaţii pe o singură linie face următoarea linie inutilă, cuvântul „OR” (sau) este plasat între linii. Nu transmite linia redundantă (inutilă).  Fiecare formular conţine linii care solicită câteva informaţii analizate mai jos. Urmează aceste instrucţiuni când pregăteşti mesajele care solicită transmiterea acestor tipuri de informaţii. Grupul DATĂ-TIMP (DTG). Linia DTG a mesajului identifică timpul-origine al mesajului. În plus, multe formulare de rapoarte şi mesaje solicită DTG pentru informaţii suplimentare. Indiferent unde DTG este folosit în cadrul unui raport sau mesaj, este exprimat ca: DDHHMM(x)MMMYY, unde:  DD indică ziua din luna;  HH indică ora din zi folosind timpul de 24 ore;  MM indică minutele din ore;  (X) indică caracterul alfabetic care denotă timpul zonei. În mesajele scrise, timpul zonei este urmat de un spaţiu. Indicatorul de timp al zonei va fi timpul local, mai puţin dacă este specificat în ordinul de operaţii al unităţii, ori în formularul FM 101-5-2. Ca de exemplu: DD 1972 , „Solicitarea de atac aerian întrunit” necesită ca timpul să fie trimis ca GREENWICH MERIDIAN sau ZULU, care este indicat cu litera Z.  MMM indică primele 3 litere ale lunii din anul. În mesajele scrise, toate literele sunt în căsuţele de sus;  YY indică ultimele 2 cifre ale anului; Ca de exemplu, 3 PM, timpul local, pe 9 septembrie 1997 va fi: „091500SEP97”. În mesajul vocal va fi spus: „Zero nouă una cinci sute LIMA (sau LOCAL) septembrie nouă şapte” UNITĂŢILE Prima linie a unui formular care solicită o intrare pentru „unitate” este pentru a identifica unitatea care întocmeşte raportul. Ocazional, o linie de subunitate este de asemenea furnizată pentru raportarea informaţiei de la sau despre subunităţi. SOP-urile unităţilor dictează formularul pentru numele unităţii.

LOCALIZĂRILE Folosesc sistemul axelor de referinţă militar (MGRS). Pentru a exprima toate localizările, mai puţin dacă formularul specifică un sistem de coordonate diferit, cum ar fi latitudinea şi longitudinea (LAT / LONG) sau UTM. O localizare MGRS completă include o zonă longitudinală exprimată printr-un număr (de exemplu 32), o bandă latitudinală exprimată printr-o literă (de exemplu T), un carou de 100.000 metri fiind exprimaţi prin 2 litere (de exmplu AR) şi o axă de coordonate exprimată prin cifre. Proiecţia UTM se compune din zona longitudinală şi banda latitudinală (de exmplu 32 T). Proiecţia MGRS se reprezintă prin 2 litere, pentru o proiecţie de 100.000 metri (de exmplu AR) (vezi FM 21-26 pentru o aprofundare detaliată). Trimite toate losalizările ca un sistem de 6 cifre arabe precedate de caroul de 100.000 metri, de exemplu „AR 121989”, mai puţin dacă instrucţiunile prevăd altfel. Pentru a evita confuzia, nu transmite zona şi banda (longitudine şi latitudine) – indicatorii acestora – mai puţin dacă solicită sau necesită formularul mesajului. Dacă solicitanţii solicită o localizare la o precizie mai mare decât coordonatele de 6 numere, ei trebuie să specifice detaliile solicitate anterior schimbului de informaţii. Suplimentarea sau ştergerea numărului de linii. Autorii (transmiţătorii) mesajelor vocale completează numai acele linii necesare pentru transmiterea informaţiilor esenţiale, omiţând liniile care nu conţin informaţii, mai puţin dacă un raport negativ este necesar. Unităţile pot adăuga linii sau să repete linii pentru a completa cerinţele lor de informaţii, în timp ce transmiterea actualelor NECLASIFICAT mesaje pot uşor varia faţă de formularul din acest manual. Nu ştergeţi liniile FM 101-5-2 de lor mesaje vocale unităţilor, pentru a menţine din formulare prinFormulare reproducerea în SOP-urile DATA: În timpul standardizarea în toată U.S.ARMY.

MESAJ VOCAL MESAJ NR. F541 TITLU: Raport de situaţie Mai întâi, transmiţătorul stabileşte legătura radio cu primitorul. Cuvintele italice demonstrează cum să vorbeşti la staţia radio. Alpha 09 AICI India 86 OVER India 86 AICI Alpha 09

OVER

Odată comunicarea stabilită, expeditorul răspunde: Alpha 09 AICI India 86 RAPORT DE SITUAŢIE OVER Acesta permite destinatarului să fie gata să copie mesajul sau raportul transmis. India 86 AICI Alpha 09 ROGER TRANSMITE OVER De această dată, transmiţătorul va trimite raportul sau mesajul cu formularele FM 101-5-2

Figura I-2. Exemplu de mesaj vocal TITLU: CERERE DE EVACUARE MEDICALA [MEDEVAC] NUMARUL RAPORTULUI:M 030{USMTF#D901} INSTRUCTIUNI GENERALE: Este utilizat pentru a solicita evacuarea personalului ranit sau bolnav prin alte mijloace decat avioanele Fortelor Aeriene. REFERINTA : FM 8-10-6 RÂNDUL 1- DATA SI ORA___________________________________ (DTG) RÂNDUL 2 – UNITATEA _________________________________ (unitatea care intocmeste raportul) RÂNDUL 3 – POZITIA

______________________ ( coordonatele UTM sau de 6 cifre cu indicarea coordonatelor MGRS corespunzatoare locului de evacuare.Codificat daca se folosesc mijloace nesecurizate) RÂNDUL 4 – FRECVENTA RADIO _________________________________ (frecventa radio la locul evacuarii, indicativele) RÂNDUL 5 – NUMARUL DE PERSOANE EVACUATE _________________________ (numarul de pacienti cu prioritate. Codificati informatiile: A-URGENT; B-URGENT-OPERATIE; C-CU PRIORITATE; D-RUTINA; E – NORMAL. Daca doua sau mai multe categorii trebuie raportate in aceeasi cerere introduceti cuvantul PAUZA intre fiecare categorie) RÂNDUL 6ECHIPAMENTUL SPECIAL___________________________________ (Codificati informatiile:A-NICIUNUL; B-CABLU; C-ECHIPAMENT DE EXTRAGERE) RÂNDUL 7 – UNITATEA _________________________________ (unitatea care intocmeste raportul) RÂNDUL 8 – NUMAR DE PACIENTI ______________________ ( Numarul total de pacienti pe tipuri. L+#PNT- Litter; A+#PNT- Ambulatoriu) RÂNDUL 9 - SECURITATEA LOCULUI DE EVACUARE –________________________________(N-nu sunt trupe inamice;P-posibile trupe in

zona(apropierea cu precautie); E- trupe inamice in zona (apropierea cu precautie); X-trupe inamice in zona(este necesara escorta armata)) RÂNDUL10 – FARA RANI, BOLI (TIMP DE PACE_____________________ (informatii specifice referitoare la tipul ranii pacientului) RÂNDUL 11 – METODA DE MARCARE A ZONEI DE EVACUARE_____________________ (Codificati tipul: A- banda, B- semnal pirotehnic, C- fum, D-fara, E- altele) RÂNDUL 12 – NATIONALITATEA PACIENTILOR_____________________ (numarl de pacienti din fiecare categorie nu trebuie codificat. Codificati urmatoarele: A-militari SUA; B-civili SUA; Cmilitari non-SUA; D-civili non-SUA; E-prizonieri de razboi) RÂNDUL 13 – CONTAMINAREA NBC_____________________ (contaminarea NBC; utilizati abrevierile:N=nuclear; B=biologc; C=chimic;U=necunoscut; A=zona libera) RÂNDUL 14 – DECRIEREA TERENULUI_____________________ (descrierea caracteristicilor terenului de la locul evacuarii) RÂNDUL 15 – AUTENTIFICARE_____________________ (autentificarea raportului)

TITLU: INREGISTRAREA CAMPULUI DE MINE ANTIINFANTERIE [SCATMINREC] NUMARUL RAPORTULUI:S 005 INSTRUCTIUNI GENERALE: Este utilizat pentru a raporta pozitia campurilor de mine antiinfanterie (SCATMINE). In baza procedurilor de operare standard si a procedurile de planificare si executie se va elabora SCATMINREC in timp oportun pentru a informa toate unitatile. Odata pus in aplicare, este esential a se rapora fiecare obstacol sa si SCATMINREC individual pentru a fi vizibil imediat. Aceasta este important mai ales in situatia cand obstacolul se afl la limita dintre doua unitati sau dincolo de limita dinaintea apararii. REFERINTA: FM 20-32, FM 90-7 si FM 5-34 RÂNDUL 1- DATA SI ORA___________________________________ (DTG) RÂNDUL 2 – UNITATEA _________________________________ (unitatea care intocmeste raportul) RÂNDUL 3 – NUMARUL OBIECTIVULUI/OBSTACOLULUI ______________________ (numarul obiectivului/obstacolului conform POS ) RÂNDUL 4 – SISTAMUL DE PLANTARE MOPMS, Aviatie))

_______________ (sistemul de plantare(artilerie,

RÂNDUL 5 – MINE ANTITANC _________________________ (DA sau NU ) RÂNDUL 6- MINE ANTIPERSONAL_______________(DA sau NU ) RÂNDUL 7 – DURATA DE FUNCTIONARE functiune )

__________________(data, ora pana la care este in

RÂNDUL 8 – PUNCTE DE REFERINTA ____________________ (puncte de referinta/centrul campului de mine) a. _________________________________________(coordonatele UTM ale unui colt) b. _________________________________________( coordonatele UTM ale unui colt) c. _________________________________________( coordonatele UTM ale unui colt) d. _________________________________________( coordonatele UTM ale unui colt)

RÂNDUL 9 – PUNCTE DE REFERINTA ____________________ (puncte de referinta/centrul campului de mine) a. _________________________________________(coordonatele UTM ale unui colt) b. _________________________________________( coordonatele UTM ale unui colt) c. _________________________________________( coordonatele UTM ale unui colt) d. _________________________________________( coordonatele UTM ale unui colt)

RÂNDUL 10 – PUNCTE DE REFERINTA ____________________ (puncte de referinta/centrul campului de mine) a. _________________________________________(coordonatele UTM ale unui colt) b. _________________________________________( coordonatele UTM ale unui colt) c. _________________________________________( coordonatele UTM ale unui colt) d. _________________________________________( coordonatele UTM ale unui colt) RÂNDUL 11 – PUNCTE DE REFERINTA ____________________ (puncte de referinta/centrul campului de mine) a. _________________________________________(coordonatele UTM ale unui colt) b. _________________________________________( coordonatele UTM ale unui colt) c. _________________________________________( coordonatele UTM ale unui colt) d. _________________________________________( coordonatele UTM ale unui colt) RÂNDUL 12 – PUNCTE DE REFERINTA ____________________ (puncte de referinta/centrul campului de mine) RÂNDUL 13 – PUNCTE DE REFERINTA ____________________ (puncte de referinta/centrul campului de mine) RÂNDUL14 – PLANTAREA____________________________(unitatile numarul raportului) RÂNDUL 15 – ZONA DE SIGURANTA

care

planteaza

mine

si

______________________ (marimea zonei de siguranta)

RÂNDUL 16 – MARCAREA CAMPULUI_______________________(tipul marcajului) RÂNDUL 17 – AUTORITATEA CARE A APROBAT_________________________ (comandantul autoritatii care a aprobat plantarea ) RÂNDUL 18- INTOCMIT ____________ (numele, gradul persoanei care a intocmitt raportul) RÂNDUL 19- MASURI implicat)

_________________________________________(masuri luate de personalul

RÂNDUL 20 – TEXT ________________________________(informatii suplimentare necesare pentru clarificarea raportului) RÂNDUL 21 – AUTENTIFICARE_____________________ (autentificarea raportului)

TITLU: CERERE PENTRU PLANTAREA CAMPULUI DE MINE ANTIINFANTERIE [SCATMINREQ] NUMARUL RAPORTULUI: S 010 INSTRUCTIUNI GENERALE: Este utilizat pentru a solicita plantarea campurilor de mine antiinfanterie (SCATMINE). In baza procedurilor de operare standard si a procedurile de planificare si executie unitatile vor pregati si inainta SCATMINREQ in timp oportun pentru a permite statelor majora analiza acestuia si aprobarea sau nu a acestuia. Odata ce unitatea primeste aprobarea pentru a planifica plantarea campului de mine, totusi trebuie sa primeasca autorizatia de plantare. Aceasta activitate se desfasoara de regula cand cererea de plantare se inainteaza cu 30-minute inainte de plantarea efectiva. Odata ce campul de mine este plantat se elaboreaza un raport pentru inregistrarea acestuia. Aceasta este important mai ales in situatia cand obstacolul se afl la limita dintre doua unitati sau dincolo de limita dinaintea apararii. REFERINTA: FM 20-32, FM 90-7 si FM 5-34 RÂNDUL 1- DATA SI ORA___________________________________ (DTG) RÂNDUL 2 – UNITATEA _________________________________ (unitatea care intocmeste raportul) RÂNDUL 3 – NUMARUL OBIECTIVULUI/OBSTACOLULUI ______________________ (numarul obiectivului/obstacolului conform POS ) RÂNDUL 4 – SISTAMUL DE PLANTARE MOPMS, Aviatie))

_______________ (sistemul de plantare(artilerie,

RÂNDUL 5 – MINE ANTITANC _________________________ (DA sau NU ) RÂNDUL 6- MINE ANTIPERSONAL_______________(DA sau NU ) RÂNDUL 7 – SITUATIA __________________(situatia campului de mine) RÂNDUL 8 – DIMENSIUNILE __________________( dimensiunile campului de mine) RÂNDUL 9 – PUNCTE DE REFERINTA ____________________ (puncte de referinta/coordonatele colturilor coordonatele UTM ale unui colt) RÂNDUL 10 – ZONA DE SIGURANTA

______________________ (marimea zonei de siguranta)

RÂNDUL 11 – MARCAREA CAMPULUI_______________________(tipul marcajului) RÂNDUL 12 – UNITATEA CARE A OBSERVAT______________________ (unitatea care a observat) RÂNDUL 13- MISIUNEA ____________ (misiunea, scopul si intentia) RÂNDUL 14 – DURATA DE FUNCTIONARE functiune)

RÂNDUL 14- MASURI implicat)

_________________(data, ora pana la care este in

_________________________________________(masuri luate de personalul

RÂNDUL 15 – TEXT ________________________________(informatii suplimentare necesare pentru clarificarea raportului) RÂNDUL 16 – AUTENTIFICARE_____________________ (autentificarea raportului)

TITLU: AVERTIZARE ANTIINFANTERIE [SCATMINWARN] NUMARUL RAPORTULUI: S 015

PRIVIND

PLANTAREA

CAMPULUI

DE

MINE

INSTRUCTIUNI GENERALE: Este utilizat pentru a solicita plantarea unui camp de mine antiinfanterie planificat (SCATMINE). REFERINTA: FM 20-32, FM 90-7 si FM 5-34 RÂNDUL 1- DATA SI ORA___________________________________ (DTG) RÂNDUL 2 – UNITATEA _________________________________ (unitatea care intocmeste raportul) RÂNDUL 3 – NUMARUL OBIECTIVULUI/OBSTACOLULUI ______________________ (numarul obiectivului/obstacolului conform POS ) RÂNDUL 4 – SISTAMUL DE PLANTARE MOPMS, Aviatie))

_______________ (sistemul de plantare(artilerie,

RÂNDUL 5 – MINE ANTITANC _________________________ (DA sau NU ) RÂNDUL 6- MINE ANTIPERSONAL_______________(DA sau NU ) RÂNDUL 7 – PUNCTE DE REFERINTA ____________________ (puncte de referinta/coordonatele colturilor coordonatele UTM ale colturilor) RÂNDUL 8 – ZONA DE SIGURANTA

______________________ (marimea zonei de siguranta)

RÂNDUL 9 – MARCAREA CAMPULUI_______________________(tipul marcajului) RÂNDUL 10 – DURATA DE FUNCTIONARE functiune) RÂNDUL 11- MASURI implicat)

_________________(data, ora pana la care este in

_________________________________________(masuri luate de personalul

RÂNDUL 12 – TEXT ________________________________(informatii suplimentare necesare pentru clarificarea raportului) RÂNDUL 13 – AUTENTIFICARE_____________________ (autentificarea raportului)

TITLU: PUNCT DE APROVIZIONARE CU APA [WTRSUPPT] NUMARUL RAPORTULUI:W 010{USMTF#F864} INSTRUCTIUNI GENERALE: aprovizionarea cu apa. REFERINTA : FM 100-15,

Este

utilizat

pentru

oferi

informatii

operationale

privind

RÂNDUL 1- DATA SI ORA___________________________________ (DTG) RÂNDUL 2 – UNITATEA _________________________________ (unitatea care intocmeste raportul) RÂNDUL 3 – UNITATEA DE SPRIJIN RÂNDUL 4 – DE LA RÂNDUL 5 – LA

______________________ (indicativul unitatii de sprijin)

______________________ (data, ora intrarii in vigoare a perioadei de valabilitate a informatiilor) __________________________ (data, ora intrarii expirarii perioadei de valabilitate a informatiilor)

RÂNDUL 6 POZITIA PUNCTULUI _________________________ (coordonatele UTM ale pozitiei punctului de aprovizionare cu apa) RÂNDUL 7 – SITUATIA _____________________________ (OPERATIONAL, NEOPERATIONAL, LIMITAT) RÂNDUL 8 – CANTITATEA DISPONIBILA ___________( cantitatea de apa potabila dispnibila in galoni) RÂNDUL 9 – CAPACITATEA DE PRODUCTIE galoni)

________( capacitatea zilnica de productie in

RÂNDUL 10- UNITATEA DE SPRIJIN______________________ (numele, indicativul unitatii care asigura alimentarea conform randului 11) RÂNDUL11 – POZITIA PUNCTULUI-APA NEPOTABILA _________________________ (coordonatele UTM ale pozitiei punctului de aprovizionare cu apa nepotabila) RÂNDUL 12 – CANTITATEA DISPONIBILA ___________( cantitatea de apa nepotabila dispnibila in galoni) RÂNDUL 13 – CAPACITATEA DE PRODUCTIE nepotabila in galoni)

________( capacitatea zilnica de productie apa

RÂNDUL 14 – TEXT ________________________(informatii suplimentare necesare pentru clarificarea raportului) RÂNDUL 15 – AUTENTIFICARE_____________________ (autentificarea raportului)

Title:

11-Line Minefield Report

Means of Trans:

DVNT, MSRT, FM Secure net CO/BN CMD

When used:

Nou câmp de mine descoperit

Line#1:

Coordonatele câmpului de mine

Line #2:

Numele drumului

Line #3:

Adâncimea câmpului de mine

Line #4:

Coordonatele culoarului

Line #5:

Poate fi ocolit (da/nu) Coordonate

Line #6:

Cum este marcat c.m.

Line #7:

Data raportării

Line #8:

Tipul şi numărul de mine observate

Line #9:

Fracţiunea responsabilă (cine a plantat c.m.)

Line #10:

Numele persoanei care a întocmit raportul

Line#11:

Unitatea care a făcut raportul

Title:

Cave report

Means of Trans:

DVNT, MSRT, FM Secure net CO/BN CMD

When used:

Descoperirea unei peşteri

Line#1:

Unitatea care raportează

Line #2:

Data, timpul raportării

Line #3:

Coordonatele

Line #4:

Diametrul intrării (în picioare)

Line #5:

Adâncimea (în picioare)

Line #6:

Activitatea (destinaţia)

Line #7:

Altele

Title: Means Trans:

11-Line Minefield Report of

DVNT, MSRT, FM Secure net CO/BN CMD

When used:

New Minefield Discovered

Line#1:

Grid Coordinates of Minefield

Line #2:

Name of Route

Line #3:

Depth of Minefield

Line #4:

Grid Reference of Breach Lane

Line #5:

Bypass (yes/no) Grid Reference

Line #6:

How is Minefield Marked?

Line #7:

DTG of Report

Line #8:

Type and Number of Mines Observed

Line #9:

Faction Responsible

Line #10:

Last Name of Person Making Report

Line#11:

Unit Making Report