Constituirea Statelor Medievale Romanesti

CONSTITUIREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEŞTI

SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ ÎN SEC. IX – XIII

Formarea statelor medieval româneşti este rezultatul evoluţiei societăţii româneşti din primele secole ale mileniului II şi reprezintă un reflex de apărare faţă de pericolul extern. La sf. mileniului I factorul de continuitate este obştea sătească (satul) = o comunitate de agricultori, crescători de animale şi meşteşugari, care exprimă caracterul sedentary al strămoşilor noştri. Obştile săteşti au dabândit un caracter teritorial îndeplinind nu numai funcţia social – economic dar şi politică, religioasă şi culturală. Obştile teritoriale s-au gurpat în uniuni de obşti (numite de N. Iorga ,,romanii populare) din care se formează formaţiuni politice menţionate în izvoarele interne şi extene sub numele generic de ,,ţări româneşti”. Aceste comunităţi umane purtau diferite denumiri: - ţări (Sipeniţului, Făgăraşului, Maramureşului); - codri (Cosminului) - câmpuri (Câmpul lui Dragoş) - ocoale (Câmpulung, Vrancea) - cnezate (lui Farcaş, lui Ioan) - voievodate (lui Seneslau, lui Litovoi) În general obştile sunt dependente de un centru de putere străin fie direct fie indirect prin intermediul unei căpetenii militare, voievod (termen slav) sau duce (dux – termen latin). Premisele constituirii statelor medievale Constituirea statelor medieval româneşti a fost rezultatul evoluţiei mai multor factori interni şi al unei conjuncture externe favorabile; a) Factori interni: 1. creşterea demografică substanţială; 2. viaţa economic prosper; 3. dezvoltarea drumurilor comerciale ce treceau prin spaţiul românesc (unul lega Marea Neagră de Europa Centrală pe valea Dunării, al doilea era “drumul moldovenesc” de la Marea Baltică la Marea Neagră); 4. accentuarea procesului de diferenţiere socială în cadrul comunităţilor şi desprinderea elementelor conducătoare (cnezi, juzi) b) Factori externi: 1. marea invazie tătară din 1241 – 1242 a stopat expansiunea Ungariei la E şi S de Carpaţi şi a oferit posibilitatea populaţiei locale de a-şi crea structure statale; 2. stingerea dinastiei Arpadienilor şi criza dinastică din Ungaria (disputele iscate pentru tron ofereau un răgaz românilor); 3. tendinţele Ungariei şi Poloniei de a înlătura dominaţia tătară (Hoardei de aur) din spaţiul carpatonistrian; FORMAREA VOIEVODATULUI TRANSILVANIEI 1

I.

ETAPA VOIEVODATELOR ROMÂNEŞTI Transilvania evoluează sub ameninţarea expansiunii ungare. Istoricul maghiar Anonymus în lucrarea sa Gesta Hungarorum relatează despre interesul manifestat de ducele Arpad faţă de formaţiunile politice din Transilvania. În această perioadă populaţia majoritară a ţransilvaniei este format din români. Izvoarele menţionează existenţa unor formaţiuni politice în această zonă. Rezultă că la venirea ungurilor în Transilvania existau formaţiuni politice ale românilor. Astfel pentru sec. IX-XI – izvoarele narative menţionează în zona intra-carpatică şi în Banat existenţa mai multor voievodate. Izvorul istoric Gesta Hungarorum scris de Anonymus, notar al regelui maghiar Bella, aminteşte următoarele formaţiuni: 1. Voievodatul lui Glad – în Banat cu central la Cuvin; 2. Voievodatul lui Gelu – în zona central a Transilvaniei (S-V Tr.) cu central la Dăbâca; 3. Voievodatul lui Menumorut – în Crişana cu central în cetatea Bihareea; Aceste voievodate vor fi supuse de maghiari în urma unor confruntări militare; Pentru sec. XI – un alt izvor – Legenda Sf. Gerard menţionează alte două formaţiuni: 1. Voievodatul lui Gyla (Gyula) – în central Transilvaniei cu reşedinţa la Bălgrad; 2. Voievodatul lui Ahtum - în Banat; În Transilvania, Gyla (Geula cel Tânăr, Gyula) – refuză creştinarea în rit catholic, este atacat, învins, dus în Ungaria iar ţara sa ocupată în 1002 – 1003; În Banat, Ahtum refuză să recunoască suzeranitatea maghiară (şi percepe taxă pe sarea ce trecea pe teritoriul său spre Ungaria) dar este ucis şi teritoriul său ocupat. II.

ETAPA INSTALĂRII EFECTIVE A STĂPÂNIRII MAGHIARE ÎN TRANSILVANIA (SEC. XIXIII) Mijloacele folosite de maghiari pentru instalarea stăpânirii sunt complexe: a) militare - campanii - cucerirea cetăţilor de margine (Biharea, Mediaş) b) politice - încercarea de înlocuire a formelor autohtone de organizare politică (voievodatul) cu forme specific feudalismului apusean (principatul); - în 1111 este menţionat în izvoare un ,,Mercurius Princeps” (principele Tr.) - însă în 1176 este atestat Leustachiu Voievod, dovadă că regalitatea maghiară a fost obligată să revină la vechea formă de organizare românească în Trans. Voievodatul se va menţine până în sec. XVI; voievodul era vassal regal şi avea atribuţii în special militare. La sf. sec. XIII – înc. sec. XIV voievozii Roland Borşa şi Ladislau Kan îşi asumă largi prerogative regale, autonomia, dar încercarea lor eşuează; c) administrative – simultan cu cucerirea Tr. regalitatea maghiară începe organizarea administrativă sub forma comitatelor maghiare; - organizarea comitatelor – unităţi administrative – teritoriale supuse coroanei maghiare; primul comitat este cel din Bihor (1111), apoi Crasna, Dăbâca, Cluj, Alba, Timiş, Satu Mare, Caraş, Arad, Zarand, Târnave; - în zonele de margine însă (Braşov, Făgăraş, Haţeg Lăpuş, Maramureş, Banat) s-au menţinut forme de organizare străvechi româneşti, ,,ţările” în care s-a perpetuat tradiţia românească; 2

-

d) religioase - încercarea de impunere a catolicismului; - la sf. sec. XI Ştefan cel Sfânt desfiinţează episcopia ortodoxă de la Alba Iulia; - în 1111 amintesc un ,,episcopus Ultrasilvanus” – Simion, catholic; - majoritatea populaţiei din Tr. este reprezentată de români ortodocşi pe tot parcursul evului mediu; e) entice - are loc colonizarea unor populaţii în perioada sec. XII – XIII având ca scop apărarea graniţelor şi stimularea dezvoltării economice; 1. secuii - au origine turanică; - au servit drept avangardă pentru penetraţia maghiară în Tr.; - au fost aşezaţi în Bihor, zona Târnavelor, Subcarpaţii Răsăriteni; - aveau obligaţii militare, în schimb se bucurau de privilegii; - avangardă = unităţi militare care se deplasează în faţa forţelor militare principale ca element de siguranţă; 2. saşii - veniţi în Tr. în mai multe valuri datorită transformărilor soc.-ec. din lumea germană; au jucat în primul rând un rol economic; privilegiile (1124) sunt recunoscute prin ,,Bula de aur a saşilor” (Andreanum); îi găsim la sat şi lumea urbană; saşii sunt principalii autori ai civilizaţiei urbane nu numai în Tr. ci în toată Ungaria; 3. Cavalerii Teutoni - 1211 – 1225 de neam german, aduşi în 1211 de regale Andrei II şi aşezaţi în Ţara Bârsei; - aveau misiunea de a opri invaziile cumanilor şi a deschide calea expansiunii maghiare la sud şi este de Carpaţi; - sunt izgoniţi în 1225 pentru că au încălcat înţelegerile stabilite; 4. Cavalerii Ioaniţi - aduşi prin ordinal regelui Bella IV al Ungariei; au primit privilegii prin Diploma Ioaniţilor din 1247; s-au aşezat în Ţara Severinului; - aveau misiunea de a apăra regatul împotriva tătarilor şi a participa la expediţiile organizate la sud de Dunăre; Voievodatul Transilvaniei se va menţine până în anul 1541 (sec. XVI) când va devein principat autonom sub suzeranitate otomană.

Concluzie! !!! Peste eforturile de încorporare desfăşurate de Ungaria, Transilvania şi-a menţinut individualitatea pe parcursul evului mediu în plan economic, în structurile sociale, în organizarea politico – administrativă, în situaţia confesională (ortodoxismul).

FORMAREA STATULUI MEDIEVAL ŢARA ROMÂNEASCĂ I. FORMAŢIUNILE POLITCE DE LA SUD DE CARPAŢI ÎN SEC. XIII După cucerirea Transilvaniei, regalitatea maghiară a manifestat un interes sporit pentru teritoriile de la sud şi est de Carpaţi. 3

Informaţiile despre formaţiunile politice de la sud de Carpaţi aflăm din Diploma Cavalerilor Ioaniţi (1247, dată de Bela IV) care menţionează: 1. Banatul de Severin (Ţara Severinului – Vestul Oltului, o parte a Banatului) 2. Voievodatul lui Seneslau (stânga Oltului) 3. Voievodatul lui Litovoi (dreapta Oltului) 4. Cnezatul lui Ioan (între Jiu şi Olt) 5. Cnezatul lui Farcaş (între Jiu şi Olt) După invazia tătară din 1241-1242, Voievodatul lui Seneslau iese de sub tutela Ungariei; celelalte formaţiuni se aflau sub suzeranitatea regelui Ungariei exercitată prin intermediul Banului de Severin; românii din dreapta Oltului şi din Ţara Severinului se răscoală împotriva suzeranităţii Ungariei; între 1277 – 1279 Litovoi refuză plata tributului , luptă contra Ungariei dar este ucis, iar fratele său Bărbat se vede nevoit să recunoască suzeranitatea Ungariei. II. UNIFICAREA FORMAŢIUNILOR POLITICE SUB O AUTORITATE CENTRALĂ - este realizată de Basarab I (1310 - 1352) numit şi Întemeietorul, un urmaş al lui Seneslau; - în 1324 un document maghiar îl menţionează ca vassal al regelui Ungariei pentru Banatul de Severin ,,voievodul nostrum transalpine” - în 1330 regele Ungariei Carol Robert (1308 - 1342) organizează o expediţie la sud de Carpaţi având ca scop supunerea ţării conduse de Basarab; - are loc bătălia de la Posada (9 – 12 nov. 1330) consemnată de Cronica pictată de la Viena; - Victoria lui Basarab I semnifică obţinerea independenţei faţă de Ungaria; - Ţara Românească cuprindea - Banatul de Severin - Oltenia - Muntenia - Basarabia III.CONSOLIDAREA STATULUI. CREAREA INSTITUŢIILOR INTERNE - urmaşii lui Basarab au consolidate statul medieval nou întemeiat; - Nicolae Alexandru (1352-1364) - fiul lui Basarab, asociat la domnie - îşi ia titlui de domn autocrat (de sine stătător) - întemeiază în 1359 prima Mitropolie a Ţ.R., la Curtea de Argeş, dependentă de patriarhia de la Constantinopol;

- Vlatislav Vlaicu (1364-1377) - 1368 - respinge tendinţa Ungaiei de a supune Ţ.R.; - înfiinţează a doua Mitropolie la Severin; - dobândeşte titlul de Ban de Severin şi Duce de Făgăraş; - creează cancelaria domnească; - bate primii bani de argint (ducaţii); - Radu I (1377-1383) 4

- Dan I (1383-1386) - Mircea cel Bătrân (1386-1418) IV. LEGENDA Întemeierea statului medieval de la S de Carpaţi a fost pusă de tradiţie (cronici şi legende) pe seama ,,descălecatului” lui Negru Vodă din Făgăraş. Astfel Negru Vodă a ,,descălecat” la Câmpulung şi la Argeş în 1290 în contextual în care regalitatea maghiară încearcă să-şi impună autoritatea în Transilvania şi la sud de Carpaţi. Această teorie are la bază adevărul că sub presiunea maghiară, românii din teritoriile mărginaşe se deplasează la suds au la este de Carpaţi contribuind la formarea statelor medieval româneşti Ţ.R. şi Moldova. Teoria ,,descălecatului” nu este susţinută de izvoare.

FORMAREA STATULUI MEDIEVAL MOLDOVA

I. ,,DESCĂLECATUL” LUI DRAGOŞ

5

- din dorinţa de a anihila prezenţa tătarilor, regale maghiar Ludovic I (1342-1382) înfiinţează o marcă de apărare (împotriva tătarilor) pe valea râului Moldova; (marca = unitate territorial politică şi militară creată de regalitatea maghiară pentru stăvilirea atacurilor tătare); - marca de apărare este condusă de voievodul maramureşan Dragoş, cneaz roman din Maramureş; - această formaţiune nu era un stat organizat deplin şi cuprindea numai o parte din N Moldovei; - Dragoş era vassal regelui maghiar, la fel şi urmaşii săi (Sas şi Balc); - tendinţele locale de organizare statală se împletesc ulterior cu cele de eliberare de sub autoritatea maghiară; II. ÎNTEMEIEREA STATULUI INDEPENDENT

- în 1359, Bogdan I (1356-1365) voievod roman din Maramureş, intră în conflict cu regalitatea maghiară de lichidare a autonomiilor româneşti; - sub presiunea maghiară, Bogdan I trece în Moldova şi se alătură unei răscoale contra urmaşilor lui Dragoş, vasalii Ungariei; - prin luptele purtate până în 1365, Bogdan I înlătură pe Balc (urmaşul lui Dragoş) şi se pun bazele unui stat independent; - faptele sunt relatate în Cronica lui Ioan de Târnave; - Bgdan I a creat un stat în partea de N a Moldovei, dar care nu încorpora toate teritoriile acesteia şi nici nu-şi desăvârşise organizarea internă; - urmaşii săi vor înfăptui organizarea statului; III. UNIFICAREA TERITORIALĂ DEPLINĂ

Petru I Muşat (1375 - 1391) - în politica externă se orientează spre Polonia pentru a face faţă presiunilor Ungariei; - la 26 sept. 1387 – depune jurământul de vasalitate regelui Poloniei, Vlatislav Iagello, pentru a fi protejat în faţa expensionismului maghiar; - pe plan intern se ocupă de organizarea economică a statului şi de admistraţie; - înfiinţează o mitropolie ortodoxă cu sediul la Suceava, care nu a fost însă recunoscută de patriarhia constantinopolitană (aceasta va fi recunoscută în timpul lui Alexandru cel Bun, în 1402) - bate primele monede moldoveneşti (de un gros şi o jumătate de gros); Roman I (1391 - 1394) - înlătură ultimele rămăşiţe ale stăpânirii tătare în Moldova; - încorporează teritoriile din sudul ţării; - înfăptuieşte unificarea teritorială deplină şi se declară ,,voievod de la munte până la mare”;

FORMAREA DOBROGEI - în sec. X, în Dobrogea, constatăm existenţa unor formaţiuni prestatale, precum cele conduse de Gheorghe (sec. X – menţionat în inscripţia de la Basarabi – Murfatlat, conducătorul unei formaţiuni locale) şi Jupan Dimitrie (menţionat în inscripţia de la Mircea Vodă - 943); 6

- teritoriul dintre Dunăre şi Mare se află sub stăpânire bizantină; din punct de vedere administrativ între 971 – 1204 – bizantinii organizează Thema Patristion; - în sec. XI, Anna Comnena în ,,Alexiada” aminteşte formaţiunile conduse de: - Tatos - în S cu reşedinţa la Dristor; - Sestlav - în N-V cu reşedinţa la Vicina; - Satza - în N-E cu reşedinţa la Preslav; - în 1094 - un fruntaş al vlahilor - Pudila; - întemeierea Dobrogei a fost stimulată de procesul de feudalizare, viaţa economică prosperă, legăturile cu comerţul european şi influenţele bizantine; - nucleul statului a fost ,,Ţara Cărvunei” atestată în 1230 (numele său derivă de la latinescul carbo, -nis, având în vedere vechea îndeletnicire a localnicilor de a fabrica manganul – cărbunele de lemn); era recunoscută de Bizanţ în 1325; - la începutul sec. XIV (1335) Ţara Cărvunei s-a constituit într-o formaţiune independentă având în frunte pe Balica; - urmaşul lui Balica este Dobrotiţă (1354-1386) care - primeşte titlul de despot de la Imp. Bizantin; - unifică ,,ţările” dintre Dunăre şi Mare; - intră în conflict cu genovezii din Chilia pentru controlul drumurilor comerciale; - urmaşul lui Dobrotiţă este fiul său, Ioancu care - preia titlul de despot; - este ucis în luptele cu turcii in 1388; - în imprejurările creşterii pericolului otoman Dobrogea este inclusă de Mircea cel Bătrân (1386-1318) în Ţara Românească; acest lucru este consemnat în tratatul cu Polonia din 1390 de la Lublin unde Mircea apare cu titlul de ,, despot al ţărilor lui Dobrotă şi domn al Silistrei” - la începutul sec. XV, Dobrogea va fi integrată Imp. Otoman;

despot = titlul celui mai important dregător din sec XII din Imp. Bizantin, dup ă împărat; era conferit împreună cu însemnele şi drepturile corespunzătoare, în cadrul unei ceremonii; Dobrotiţăa primit titlul de despot de la împăratul Ioan V Palelologul (13411376; 1379-1390) pe care îl sprijinise în 1364-1365 in lupta contra bulgarilor;

ÎNSEMNĂTATEA ÎNTEMEIERII STATELOR FEUDALE ROMÂNEŞTI - a permis dezvoltarea civilizaţiei româneşti; - a asigurat menţinerea fiinţei naţionale; - deşi separate politic, statele feudale româneşti au dezvoltat strânse legături comerciale, politico-militare şi culturale; 7

-

pe plan intern statul medieval a asigurat sistemul de ordonare şi ierarhizare a instituţiilor; pe plan extern statele româneşti îşi vor afirma funcţia de apărare contra tendinţelor de dominaţie a unor puteri străine; statele româneşti au avut un rol important în lupta pentru stăvilirea expansiunii ototmane în Europa; au constituit cadrl optim de conlucrare;

CONCLUZII: -

evoluţia lumii româneşti spre o structură statală autocrată este un fenomen general în spaţiul carpato-dunărean; în Transilvania şi Dobrogea procesul este stopat prin cucerirea Trans. de regatul maghiar şi a Dobrogei de I.O.; Ţara Românească şi Moldova se constituie în două domenii autocrate şi sunt două sinteze politice locale

!!! Statul este cadrul optim de dezvoltare şi afirmare a unităţii unui popor. Poporul care nu izbuteşte să-şi întemeieze sau nu este în stare să-l păstreze îşi riscă fiinţa etnică. !!!În spaţiul locuit de români s-au întemeiat astfel tri state: Transilvania, Ţ.R. şi Moldova. În evoluţia către stat, ele au parcurs etape identice, două distingându-se: etapa formaţiunilor prestatale şi cea a unificării lor, încununată în spaţiul extracarpatic de afirmarea independenţei.

8