Dezvoltarea Limbajului

Dezvoltarea limbajului, comunicarea verbală şi formarea limbajului citit-scrisului Suport de curs

Dezvoltarea cognitivă a limbajului copiilor de vârstă preșcolară Bazele metodei de dezvoltare a limbajului copiilor de vârstă preșcolară 1. Obiectivele și conținutul dezvoltării limbajului copiilor de vârstă preșcolară Care sunt caracteristicile dezvoltării limbajului copilului ? Înțelegerea vorbirii și dreptul de proprietate e o modalitate importantă de socializare a unui copil - inițierea sa în societatea umană Înțelegerea vorbirii coerente a altora, textului din carte permite copilului de a adera la marea moștenire culturală a poporului păstrată prin limbă. Înțelegerea vorbirii permite de a o considera un instrument esențial de cunoaștere a lumii: copilul primește o mulțime de cunoștințe din povestirile adulților, cărților, socializarea cu colegii și cu maturii. Posesia vorbirii inteligibile pentru cei din preajmă oferă o comunicare completă valoroasă cu alţii: permite să-şi împărtăşească gândurile, să clarifice și să sporească cunoștințele lor. Abilitatea de a vorbi, de a comunica ajută copilul să devină comunicabil, să depăşească timiditatea, să dezvolte încrederea în sine, ajută la formarea trăsăturilor de caracter. Stăpânirea vorbirii - cea mai importantă condiție pentru a avea succes în școală, în cazul în care este necesar să fie capabil să asculte și să înțeleagă discursul pedagogului, textul din manual, pentru a putea să-și exprime gândurile sale corect și complet. Întârzierile în dezvoltarea vorbirii duc la dificultăți serioase în procesul de învățare. Activitatea de vorbire - este un conținut unic și un mijloc de autorealizare a copilului în activitatea sa, manifestările sale de creativitate individuală, reprezentând diferite calități de interes, inițiativă , vitalitate, independenţă si creativitate , autonomia și capacitatea de a face alegerea potrivită. Conceptele de bază sunt metodele de concept de " limbă " și " vorbire ".

Orientarea în concept Limba - un sistem de semne verbale, dezvoltat de omenire și destinat pentru comunicare. Limba - un fenomen social, în care se reflectă și se păstrează experiența istorică a generațiilor anterioare. Născîndu-se, copilul nimereşte în atmosfera limbii finale, în care vorbesc oamenii din jurul lui. Dezvoltarea limbajului poate fi văzută ca un proces de dezvoltare treptată a copilului şi aplicare a limbii materne, capacitatea de a o face un mijloc de comunicare și de cunoaștere. Asimilînd limba maternă, copilul primește experiența socială și istorică a generațiilor conservate în limbă. Prin urmare, dezvoltarea vorbirii se realizează în unitate cu dezvoltarea altor procese psihologice, în special în unitate cu gândirea. Vorbirea - acesta este un proces psihologic al persoanei, astfel încât ritmul de dezvoltare a limbajului, calitatea va depinde de starea și capacităţiile individuale vocale ale copilului, caracteristicele de dezvoltare a funcțiilor psihologice. Metoda de exprimare a copiilor preșcolari

presupune dezvoltarea eficientă, în timp util a limbii materne a fiecărui copil, ținând cont de vârsta lui și capacitățile individuale. Este necesar să se rezolve următoarele probleme. Care sunt obiectivele specifice de dezvoltare a vorbirii copiilor de vîrstă preșcolară? Sarcina principală de dezvoltare a vorbirii copiilor preșcolari este formarea discursului. În termenul de " discurs conectat " este inclusă ideea de coerență logică, exprimată de vorbitor. În discursul conectat se realizează unitatea de conținut de gândire și de exprimare. S.L.Rubinştein numește discurs conectat un discurs în care în mod substanțial toate comunicările din conținutul subiectului se reflectă în planul de vorbire. Discursul coerent - este o exprimare a gândurilor, dorințelor sau sentimentelor în vorbire înţelese de ascultător. Funcția principală a discursului coerent - comunicabilă: prin discursul coerent copilul comunică cu educatorul, părinții și colegii. Discursul de comunicare implică: - o declarație coerentă a conținutului de gânduri a conlucutorului, pentru cea mai bună înțelegere a celor mai recente conținuturi de declarație ( funcția de mesaj ); -necesitatea de motivație și convingerea interlocutorului să acţioneze într- un anumit mod pentru a atinge rezultatul ( funcția de stimulare ); -necesitatea să-și exprime impresiile, sentimentele, emoțiile, atitudinea faţă de ceva ( funcția expresivă ). Funcția de planificare a discursului coerent implică selecția fondurilor, determină și controlează ordinea de interacțiune umană în oricare dintre activitățile pentru realizarea obiectivelor sale. În ce forme se dezvoltă discursul coerent al unui copil? Discursul dialogic - o formă de interacțiune socială, necesară pentru schimbul de gânduri, impresii între două persoane. Aceasta este prima formă, cu care începe dezvoltarea de exprimare coerentă a unui copil. Aceasta presupune dezvoltarea a trei grupe de competențe. 1 . Abilitățile vorbiri: să asculte și să înțeleagă în mod corect ideea de interlocutor, să formuleze răspunsul la o hotărâre exprimîndu-şi corect gîndul; să schimbe subiectul după gândul interlocutorului a interacțiunii verbale, să susţină tonul emoțional al dialogului, pentru a asculta discursul său și să controleze normativitatea ei, dacă este necesar să facă modificări. 2 . Abilitatea vorbirii de etichetă: să se angajeze într-o conversație ( a ști când și cum să înceapă o conversație cu persoane cunoscute și străini ), să menţină şi să finiseze o comunicare (să manifeste inițiativă, să dovedească punctul său de vedere, să-și exprime atitudinea față de subiect, să compare, să propună exemple, să riposteze, să evalueze ); să se adreseze în mod corespunzător interlocutorului pentru ai atrage atenția, la întâlnire, la salut, invitația la discuţie, acordul sau refuzul, reclamaţii, simpatie, aprobare, felicitare, recunoștință , cînd îşi ia rămas bun. 3 . Abilități de comunicare nonverbală: utilizarea adecvată a mimicii, gesturilor, ţinutei. Discursul polilogical – vorbirea cu participarea la discuţii în colectiv. La vârsta preșcolară discursul polilogical este necesar în discuția copiilor într-un joc comun, atunci când elaborează un plan colectiv de cercetare și de producție. În plus abilitatea vorbirii polilogice presupune abilitatea de a urma tema, a nu pierde firul conversației, a se reține în exprimare să găsească propriul loc în replica lor. Discursul monolog- este un fel de discurs extern, în care se efectuează implementarea consecventă, logică de gândire ca o expresie coerentă, al cărui conținut este clar din context.

Academicianul L. V.Şcerba pe bună dreptate a numit monologul sistem organizat de gândire, înveşmîntat într-o formă verbală. Monologul este caracterizat prin caracteristici cum ar fi integritatea ( unitatea de temă ), design structural ( diferit în funcție de tipul de monolog ), logica ( conectivitate ), volumul de vorbire , fluentă ( pauze lungi inutile) . Monologul necesită manifestarea fenomenului de autonomie în stabilirea temei, conținutului și formelot de exprimare . La vărsta preşcolară , copiii încep să stăpânească cele patru forme a discursului de monolog . 1 . Povestea - narativă . Scopul este – a transmite într- o secvență logică conținutul evenimentelor interlocutorului. Structura poveştilor narative : - expoziţia - descrierea situației și actorilor înainte de acțiune ; - intriga - cauza evenimentelor, evoluţiile ; - punctul culminant - tensiunea superioară a activităţii; - izolarea - etapa finală de dezvoltare a evenimentelor, finisarea lor . 2 . Povestea - descriere. Scopul - de a provoca în mintea interlocutorului imaginea mai vie a entității descrise sau a obiectului. El nu percepe structura rigidă. Structura poveștii va depinde de obiect și semnificația sa pentru narator. De exemplu, la descrierea obiectulului povestirea de viață începe cu scopul de a structura fiecare piesă, dar în cele din urmă sunt indicate caracteristicile individuale ale subiectului. În descrierea naturii obiectului de artă este logic să se înceapă prin a exprima experienţele estetice, atitudinea de valoare la acest subiect. Este comun faptul că povestea începe cu numele obiectului, și apoi alocate caracteristicile individuale şi semnificative. Vorbitorul este în căutarea metaforelor insistente verbale pentru ilustrarea caracteristicilor. 3 . Povestea contaminării - textul mixt. Baza contaminării narative, completată de descrieri detaliate, digresiuni de la linia poveştii principale sau o combinație de descriere și raționament. 4 . Vorbirea- raționament - cea mai complexă formă de monolog. Scopul său e în baza conținutului cunoscut analizat dintr-un anumit unghi, calea logică de a ajunge la anumite concluzii. Sarcina ca raționament – a-l implica pe ascultător pentru a se atașa la desfășurarea activităţii mentale și a face concluzii. Vorbirea - raționament, apare la preșcolari în trei forme: - vorbirea - dovadă, al cărui scop este de a convinge interlocutorul, să fundamenteze opiniile sale, a-i prezenta ascultătorului concluzia. Logica vorbirii - dovada: lansarea tezei , analiza fenomenului și prezentarea argumentelor, formularea concluziilor; - planificarea activităților verbale; - Discurs explicativ. În ce conținut se soluţionează problemele dezvoltării discursului la copiii de vîrstă preșcolară ? În fiecare grupă de vîrstă se realizează sarcina principală a dezvoltării vorbirii la copii. Acest obiectiv reflectă un aspect al dezvoltării vorbirii coerente. Astfel, în prima grupă mică dezvoltarea limbii vorbite: capacitatea de a intelege vorbirea cu care se confruntă, să se implice într-un contact individual cu alții, să-și exprime gândurile lor prin intermediul limbii. În a doua grupă mică sarcina principală este dezvoltarea vorbirii în baza conținutului textelor literare,

privirea imaginilor, examinarea obiectelor, obiectelor naturii. Extinderea posibilităţilor de vorbire și abilităților cognitive ale copiilor permite familiarizarea cu regulile de etichetă formele politicoase de comunicare. Aceasta include de asemenea, modificarea condițiilor de comunicare: de la comunicare individuală cu un copil de doi ani din al doilea grup, educatorul trece la comunicarea cu un colectiv de copii. O astfel de comunicare necesită capacitatea unui copil de a asculta interlocutorul, să nu -l întrerupă, să aștepte rândul lor să vorbească în discuția colectivă. La vârsta preșcolară mijlocie o atenţie deosebită în activitatea de dezvoltare a vorbirii educatorul o acordă dezvoltării inițiativei vorbirii şi independenţei copilului atît în procesul de comunicare cît şi în discursul de monolog. La această vârstă copilul este deja capabil de a stabili un scop în activitatea de vorbire: a manifesta inițiativă de a comunica cu adultii si colegii. La vârsta preșcolară superioară sarcina principală a discursului este de a identifica și dezvolta abilitățile individuale ale copiilor în activitatea de vorbire. Această problemă este asociată cu dezvoltarea vorbirii creative în diferite forme de exprimare: în construirea și menținerea unui dialog, inventand poveşti creative scurte, compunerea copilărească, discuții colective vizînd subiectul de joc, vizionarea desenelor animate etc. Manifestări creative pot fi observate atît în conținut, cît și în mijloacele de transmitere. Astfel, în procesul de compunere a poveştilor copilul selectează de sine stătător și combină evenimentele din experienţa proprie şi din literatură sau cu ajutorul imaginației, își creează propriile sale imagini complexe ale personajelor, evenimentelor, și construiește linia de subiect. Bogăția mijloacelor de exprimare asimilate permit de a selecta și rațional să le combine la amenajare şi prezentare a povestirilor sale, a poveştilor, ghicitorilor. Astfel, activitatea educatorului în dezvoltarea discursului coerent al copilului presupune realizarea unui sistem armonios de complicare treptată a sarcinii de îmbunătățire a vorbirii de dialog, monolog și polilogic în fiecare grupă de vârstă. A doua sarcină este dezvoltarea vorbirii - îmbogăţirea vocabularului copiilor. Activitatea pedagogului în această direcție implică soluționarea mai multor probleme: - îmbogățirea și activarea vocabularului prin diferite părți de vorbire; - asimilarea aspectului semantic al conceptelor cuvântului la nivelul înţelegerii; - dezvoltarea expresivitîţii lexicale prin asimilarea epitetelor, similitudinilor, metaforelor și frazelor figurative. Metodica lucrului cu dicționarul, cu copiii este construită în conformitate cu principiile sistemului, care implică percepția și cunoașterea obiectului ca un sistem integrat în relația dintre proprietățile sale și calitate. Aceasta include cele patru direcții în activitatea unui educator. Prima direcție este legată de organizarea activităților de asimilare a copiilor, denumirea subiectelori și obiectelor și acțiunile lor. Realizarea acestei tendinţe începe în primul an de viaţă si devine principală în al doilea și al treilea an. La baza asimilării denumirii obiectului stă percepția holistică nediferențiată a obiectelor din mediul alăturat şi efectuarea operațiunilor simple. Principalele forme de muncă cu privire la punerea în aplicare a conținutului din primul și al doilea an de viață sunt situațiile de joc asociate cu demonstrarea subiectului, folosirea jucariilor si jocurilor didactice " Cine locuiește în casă ? ", " Leagănul", etc. În al treilea și al patrulea an de viaţă, copilul continuă să afle numele noilor obiecte. În același timp educatorul

organizează situaţii de studiu cu papuşi didactice, care permit să fie folosit un vocabularul destul de bogat în uzul casnic. Al doilea domeniu de activitate cu dicționarul implică crearea condițiilor pentru asimilarea cuvintelor ce indică proprietăţile si calitatea obiectelor, scopul lor, structura, localizarea spațială, calitatea materialelor din care sunt confecţionate obiectele. Aceasta începe în al patrulea an de viață, și conținutul principal se stabileşte în al cincilea an - în grupa mijlocie. Asimilarea acestui conținut se stabilește pe dezvoltarea capacităților copilului la această vârstă în percepția diferențiată a obiectelor: abilitatea de a vedea părțile și detaliile subiectului, să se concentreze pe una dintre caracteristici, să facă abstracție de alte semne. În acest caz, vocabularul copilului alimentat, în mod semnificativ se îmbogăţeşte cu adjective, adverbe. Pentru punerea în aplicare a celei de a doua direcţii a lucrului cu dicționarul, se organizează situații de educație, examinarea, compararea obiectelor, determinarea proprietăților și calităților obiectelor și materialelor. Pentru vizualizare cu copiii, sunt selectate obiectele cu piese structurale distincte, ușor de înțeles pentru copil, numirea și structura simplă. Atunci când se aleg subiecte importante se ia în considerare utilitatea practică a cunoștințelor despre structura lor pentru succesul în activitatea copiilor . Vocabularul copiilor se completează prin includerea cuvintelor care denotă nu numai proprietățile și calitatea, dar, de asemenea, denumirea activităţilor de investigare care permit să fie stabilite. Investigînd, copiii vor învăța calitățile obiectelor, cum ar fi duritatea sau moliciunea, netezimea sau asprimea suprafeței, temperatura ( rece, cald sau fierbinte ), greutatea ( grele sau ușoare ) caracteristici, transparente sau netransparente. Ei învață să efectueze şi să denumească activităţile corespunzătoare de investigare: a stoarce, a călca, a cântări, a se uita prin obiect, etc. Identificarea proprietăților subiectelor ( putere, fragilitate, ruptură, încrețitură, scufundare, topire, ardere, înec, a bate, etc. ) solicită efectuarea acțiunilor mai complexe ( a sparge, a distruge, a cădea în apă, a lovi, a arunca, etc ). Organizarea activității cognitive a fiecărui copil este esențială pentru soluţionarea cu succes a sarcinii. Este imposibil de a asigura dezvoltarea copiilor prin asimilarea cunoștințelor despre calitățile și proprietățile tuturor obiectelor. Mult mai important este de ai dota pe copii cu abilități cognitive ce le permite de sine stătător să obțină cunoștințe. La vîrsta mijlocie şi superioară copiii fac cunoștință în mod activ cu proprietățile și calitățile materialelor: nisipului, argilei, zăpezii, lutului, hârtiei ( și variantele lor ), textile ( și variantele lor ), lemnului, metalului, cauciucului, materialului plastic, sticlei. În acest caz, vocabularul este îmbogățit cu adjective: lemnos, metalic, lutos, nisipos etc. Cunoașterea proprietăţilor obiectelor și posesia abilităților de a identifica aceste caracteristici permit să compare obiectele. În acest caz, vocabularul copiilor se îmbogăţeşte cu adjective comparative ( mai mult, mai tare, mai puternic, mai transparent, și așa mai departe ), în discursul copiilor începe să fie utilizată comparaţia ( lâna mai groasă decât bumbacul , rochia de lână e mai caldă decât cea de bumbac, pantalonii sunt mai lungi decât pantalonii scurți, prin urmare, aceştea vor fi mai calzi ). Al treilea domeniu de activitate cu dicționarul implică dezvoltarea copiilor prin asimilarea cuvintelor care denotă generalizarea specifică și generică. Această linie de lucru cu dicționarul începe în al cincilea an al vieții și devine principal în grupa de varstă superioară. La vîrsta preşcolară medie, copiii sunt capabili să combine într-un grup și să numească cu un cuvânt obiectele care au aceleaşi caracteristici superficial similar. La varsta preşcolară superioară copiii asociază într- un grup obiectele cu caracteristici interne comune. În acest caz, este important ca copilul să ignore aspectul și să se concentreze pe

unitatea de produs combinate într-un termen generic. La vârsta preșcolară acces la un astfel nivel de generalizare este posibil în procesul de formare a acestor termeni generici, cum ar fi mobila, felurile de mâncare, îmbrăcămintea , transportul, legumele, fructele, etc. Este necesar să se dezvolte mintea unui copil de a găsi independent caracteristicile esențiale ale obiectelor comune , compila și a exprima rezultatele gândirii sale în discurs. Asimilarea acestor generalizări generice nu este scopul educatorului. Acesta este doar un mijloc de dezvoltare intelectuală cognitivă, operațională a copilului și dezvoltarea discursului său. La vârsta superioară preșcolară, este important să se dezvolte capacitatea copiilor de a clasifica: vesela este pentru cantină, bucatarie, ceai; hainele sunt de vară, iarnă, transportul - de pasageri și de marfă, precum și - terestru, subteran, de apă, aer, etc. Principalele forme de organizare a copiilor pentru punerea în aplicare a celui de-al treilea domeniu al lucrului cu dicționarul sunt situațiile educaționale, exercițiile și jocurile în clasificare. Al patrulea domeniu de lucru cu dicționarul implică dezvoltarea de noi sensuri figurative a cuvintelor cunoscute. Acesta începe la vârsta superioară, și e pusă în aplicare în mod activ de educator în grupa pregătitoare. Copiii se familiarizează cu instrumentele limbajului expresiv: metafore, comparaţii, personificări, polisemie (cuvinte cu mai multe sensuri ). Cel mai de succes este procesul de a ghici și de a compune ghicitori. Prin implementarea acestui sistem, lucrul cu dicționarul, educatorul rezolvă toate problemele pentru a îmbogăți și a spori vocabularul , clarificarea sensului cuvintelor, învățarea pentru a înțelege literatura artistică. Dezvoltarea pe scară largă a vorbirii presupune educația culturii de exprimare a copiilor preșcolari. Educația culturii de exprimare are patru componente: dezvoltarea auzului ( perceperea și discriminarea caracteristicilor fonologice ), corectitudinea pronunţării și asimilarea abilităților de dezvoltare (posesia ritmului, tempoului de vorbire, puterea vocii, capacitatea de a schimba tonul, stabilirea dicției clare, articularea, dezvoltarea respirației, vorbirea corectă, auzul fonematic, etc. ). Soluționarea aceastei probleme începe la o vîrstă timpurie. În primii ani din viața unui copil, educatorul urmărește dezvoltarea auzului și aparatului de vorbire. La vârsta preşcolară mică, activitatea educatorului se asociază cu producerea și activarea sunetelor de bază ale vorbirii copiilor. La varsta preşcolară medie, activitatea continuă cu privire la pronunția corectă legată de sunetele de fluierat, începe asimilarea de pronunţare a sunetelor sonore. În grupa mijlocie educatorul dezvoltă abilități care sunt importante pentru formarea intonării expresive de exprimare. În grupa superioară educatorul lucrează la articulare, dicție în unitate cu dezvoltarea limbajului expresiv al copiilor. Dezvoltarea unui discurs corect gramatical implică trei aspecte ale muncii educatorului: ajută copilul să învețe aspectele morfologice ale vorbirii, structura sintactică a expresiilor și stăpânirea unor moduri de formare a cuvintelor. Stăpânirea aspectului gramatical de exprimare prin mijloacele de imitare a discursului adulților și construirea de sine stătător a formelor gramaticale. Construirea de sine stătător a formelor gramaticale decurge în mai multe feluri , dar locul principal îl ocupă analogia. Datorită tendinţei de a imita discursul adultului, precum și intuiția lingvistică extraordinară, copiii de vârstă preșcolară, în general încep să utilizeze corect gramatica în formă de vorbire. Pentru copil e complicat să asimileze acele cazuri de gramatică care fac excepții de la regulile de limbă sau nu sunt adecvate pentru proiectarea analogică: acestea sunt substantivele indeclinabile (cafea, subterane, etc ), substantivele feminine,

masculine și neutre ( jocul " Punguţa minunată" ), pluralul substantivelor în cazul genitiv. Dezvoltarea aspectelor sintactice de exprimare se realizează în comunicarea permanentă cu copilul și în situații speciale create de educator. De exemplu: " scrisoare nefinisată" ( copilului i se propune să finiseze " rîndurile neclare ")," Să scrie o scrisoare unui prieten care s-a îmbolnăvit " ( copilul dictează textul scrisorii, care necesită formularea extinsă a gândurilor ), „De ce s-a întâmplat acest lucru " (vizualizarea imaginilor cu conținutul problemei date, determinarea cauzei - efectul și reflectarea lor într-un discurs: " fata a mers la plimbare cu umbrela pentru că ploua ", " Afară e vânt puternic, de aceea copacii se îndoaie " ). În anii preșcolari, copiii învață despre diferite moduri de formare a cuvintelor inactivate: cu prefix, sufix, formarea cuvintelor compuse prin fuziunea elementelor de bază. Metoda cu prefix implică formarea de cuvinte cu ajutorul prefixelor ( prefixe ): "Ciupearca care crește sub mesteacăn , se numeşte (pitarcă) ", " Anea mai întîi va merge în vestiar și apoi înapoi în grupă ... " (va intra). Metoda cu sufix permite să formeze nume de animale tinere : iepure - iepuraş, pisică -pisicuţă, urs-ursuleţ. Este important să se arate copiilor semnificaţia animalelor care nu au un nume similar cu anumalele părinţi: calul - mânz, oile -miel, câinele căţeluş, etc. Metoda cu sufixe stă la baza formării numelor obiectelor ce se atribuie la veselă ( painea este stocată într - un coşuleţ, și untul într-o untieră, sarea este stocată într –o solniţă, zahărul într -o zaharniţă ). Aceasta este şi formarea numelor de profesii( construeşte casa un constructor, învață copiii - ... ( profesorul ), persoana care schiază- cine este el ( schior ), și care plutește în piscină ( înotător ). În mod similar, se formează verbele de la substantive: dar- a dărui, loc-a locui, acţiune-a acţioina, sunet-a suna. Formarea cuvintelor compuse e posibilă în exercitare: băiatul cu părul blond – cum este? ( blond ), iepurele cu urechi lungi cum este? ( urechiat ). Astfel de exerciții de formare și utilizare a unor forme gramaticale contribuie la apariția interesului copiilor în formarea propriilor lor cuvinte. Crearea cuvintelor noi - una dintre cele mai importante etape ale stăpânirii copiilor a formelor normative de exprimare, dezvoltarea limbii literare. Sarcina de a înțelege fenomenele elementare de către copii a limbii și dezvoltarea vorbirii include auzul fonematic, pregătirea de alfabetizare, de învățare pentru a citi, de formare a abilităților motorii fine și instruirea în tipărirea materialului. Soluționarea problemei de a pregăti copiii să învețe să citească și să scrie, pe baza unei metode de analiză și sinteză de sunet începe la vîrsta preşcolară mică. În grupa mică şi mijlocie educatorul pregăteşte copilul pentru audierea fonematică a sunetelor. In grupa de vîrstă superioară copiii asimilează termenii: vocală, consoană, consoana tare si moale și învaţă să le folosească în analiza sunetelor cuvintelor. In grupa de vîrstă superioară incepe procesul de învățare pentru a citi și tipări elemente de scris. Învăţarea copiilor să citească nu ar trebui să fie văzută ca un scop în sine de educator, ea acționează ca unul dintre obiectivele de exprimare a copiilor, iar rezultatul muncii în învățarea cititului poate varia de la un grup de copii, în funcție de posibilităţile individuale. Toate problemele de dezvoltare a limbajului sunt rezolvate în unitate . Sarcinile sistemului de vorbire se realizează prin dezvoltarea tehnologiilor discursului. 2. Istoria formării metodicii dezvoltării limbajului copiilor de vârstă preșcolară

Metodologia de dezvoltare a limbajului îşi are originea în antichitate. În tratatele filosofice ale lui Socrate, Platon, Aristotel sunt indicaţii practice cu privire la pregătirea copiilor pentru dezvoltarea artei retorice. În Evul Mediu, o atenție deosebită a fost acordată studierii surselor religioase, în scopul de a înțelege înțelepciunea divină. În epoca renașterii, revine ideea de antichitate despre primatul de exprimare și necesitatea de a dezvolta abilități de elocvență a exprimării gândurilor în mod logic , în mod clar , în forme captivante pentru ascultători. O importanță deosebită pentru dezvoltarea metodelor de exprimare au fost lucrările lui Ia.A. Comenski ( 1592-1672 ). În cartea "Școala părinților ", el oferă un program de dezvoltare a vorbirii copiilor, care se bazează pe studiul posibilităţilor copilului. Mijloacele eficiente de exprimare, Ia.A. Comenski considera imitarea discursului adultului, zicalelor ritmice în grădiniță, poeziilor, fabulelor, reportajelor, poveștilor despre animale. O importanță deosebită este acordată familiarizării cu literatura de specialitate, care îi permite copilului să se alăture frumuseţii limbii materne, și mai târziu ( în școală ), să stăpânească abilitățile oratorice, sau capacitatea de a " vorbi frumos". Cel mai valoros în ideile lui Ia.A. Comenski a fost argumentarea principiului unității cognitive și dezvoltarea limbajului. În secolul al XVIII-lea, ideea centrală devine necesitatea studierii în limba maternă. Ia.G. Pestalozzi (1746-1827), în teoria sa de educație elementară a susținut că toate cunoștințele rezultă din trei abilităţi fundamentale ale omului asociate cu sunetul și o unitate care constituie elementele oricărei cunoștințe complexe. Cea mai importantă este capacitatea de a pronunţa sunetele, pe care se bazează utilizarea corectă a cuvintelor, ceea ce este baza de formare a discursului. Ia.G.Pestalozzi identifică trei etape ale activităţii pedagogice în dezvoltarea vorbirii copiilor: învățarea sunetului, învățarea cuvântului , învățarea vorbirii. El a dezvoltat un sistem de exerciții pentru dezvoltarea cognitivă și abilităților de vorbire. În viitor, aceste idei s-au dezvoltat în Europa de Vest ( F. Froebel ) și în ţară ( K. D. Uşinski , E.I. Tiheeva )în pedagogie. La începutul secolului al XIX-lea cel mai mare impact asupra dezvoltării teoriei și practicii în instituţiile de învăţămînt preşcolar a avut-o F. Froebel . El a considerat dezvoltarea vorbirii, ca parte a dezvoltării intelectuale și sociale, și a sugerat organizarea comunicării libere a unui copil cu persoane diferite în cursul unor astfel de activități comune, ca monitorizare, jocul și mesajul cunoștințelor în cursul jocurilor didactice cu daruri. În formarea procedurilor interne ale vorbirii, un rol deosebit îl are K.D.Uşinski ( 1824-1870 ) El este considerat fondatorul metodelor de dezvoltare a limbajului, ca știință. În baza întregului sistem de învățământ a lui K.D.Uşinski s-au bazat pe două principii fundamentale :educația etnică și de dezvoltare. În limba maternă K.D.Uşinskii a văzut un mijloc de dezvoltare a caracteristicilor psihice, morale și artistice ale copilului. Dezvoltarea vorbirii este interpretată ca un proces de dezvoltare a limbii materne, și se bazează pe sarcina centrală de educație a copiilor. K.D.Uşinski definește, de asemenea, scopul inițial al educației în limba maternă: dezvoltarea " darului vorbirii ", sau capacitatea de a-și exprima gândurile într -o formă corectă, stăpânirea celor mai bune forme ale limbii conținute în operele folclorice și literatura artistică, dezvoltarea gramaticală, logicii limbii materne. Pentru soluționarea fiecărui obiectiv K.D.Uşinski oferă metodologia de lucru, care include un sistem de exerciții pentru a dezvolta darul vorbirii, lectură și analiza textelor literare - cele mai bune exemple ale limbajului, învățarea regulilor de gramatică bazate pe analiza practicii discursului.

Punctele de vedere ale lui K.D.Uşinski au stat la baza metodologiei vorbirii interne, continuînd în studiile E.N. Vodovozova, E.I.Tiheevoa, E.A. Flerina. În istoria științei despre dezvoltarea vorbirii copiilor se definesc cinci perioade : anii 19181940, 1940-1953 , 1953-1989, 1989-2010 în perioada modernă. Formarea și dezvoltarea unei metodologii știinţifice îşi are începutul în 1918. Anii 1918-1940 o perioadă de justificare științifică, evaluare ideologică, revizuirea moștenirei pedagogice. Caracterul deosebit a fost ideea rolului de lider al literaturii în dezvoltarea limbajului copiilor preșcolari. Literatura de specialitate a fost stabilită ca singurul mijloc eficace de dezvoltare a a limbajului copiilor. În această perioadă, pentru crearea operelor literare pentru copii, au fost atraşi mulţi dintre cei mai buni scriitori și poeți ai vremii: S.Ia.Marşak , C. I.Ciukovskii , V.V. Bianchi și alţii. Această etapă în dezvoltarea metodologiei este legată de activitățile științifice, sociale și practice ale E.I. Tiheeva ( 1867-1944 ). Pe baza ideilor pedagogilor, E.I. Tiheeva justifică necesitatea de a lua în considerare dezvoltarea vorbirii ca o problemă majoră în educația și dezvoltarea copilului de vârstă preșcolară, a formulat scopul activităţii în grădiniță în această secțiune, a determinat baza teoretică a metodologiei, a elaborat subiectele principale: dezvoltarea discursului în primii ani din viața unui copil, vocabularul copiilor , ocupația pe cuvântul viu. Influenţe importante au avut lucrările E.A. Flerina ( 1889-1952 ). Ea a dezvoltat metodologia folosirii expresiei artistice în dezvoltarea vorbirii copiilor, a propus metode de conversație, vorbire, citire și povestire a textelor literare. În manualul său " Cuvântul viu în instituţia preşcolară" au fost reflectate rezultatele cercetărilor L.A. Penevska, O.I. Soloviova, M.M. Konina, N.S. Karpinskaia. Astfel, se formează metoda de creație de exprimare ca o știință, o disciplină academică și un ghid practic pentru activitățile educaşionale. Perioada 1940-1953 se caracterizează prin apariţia abordărilor teoretice psihologice, apariția unei noi metode de cercetare experimentală psiho - pedagogică și consolidarea roluui instrumentelor de învățare activă în practica de exprimare a copiilor preșcolari. Punctul de cotitură în dezvoltarea pozițiilolr teoretice a devenit cercetarea A.M. Leuşina, realizate sub îndrumarea proeminentului profesor psiholog sovietic S.L. Rubinştein. Colaborarea psihologului și educatorului, care vizează studierea dezvoltării vorbirii coerente a copiilor preșcolari în condiţiile efectului pedagogic, a permis descoperirea genezei discursului coerent, noilor caracteristici ale dezvoltării vorbirii copilului, pentru a stabili condițiile pedagogice necesare. A fost revizuit obiectivul pentru dezvoltarea vorbirii copiilor în grădiniță și instalarea unui nou sistem de probleme de vorbire. Reeşind din funcția comunicativă de exprimare la vîrsta preşcolară, scopul principal a devenit dezvoltarea discursului ca un mijloc universal de comunicare al copilului | cu alte persoane. Pentru a realiza acest obiectiv, este necesar să se rezolve o serie de probleme, printre care este formarea vorbirii coerente a copiilor. Soluționarea altor sarcini de vorbire ( dezvoltarea vocabularului, structura gramaticală, cultura sunetului vocii ) ajută la perfecţionarea vorbirii coerente a copilului în măsura maturizării. A.M. Leuşina îi aparţine elaborarea unei noi teorii fundamentale a narațiunii, care a făcut schimbări majore în revederea acestor tipuri de sarcini de vorbire. Astfel de tipuri metodologice, au fost realizate şi în interviurile cu copiii. A.M. Leuşina a arătat că rolul întrebărilor educatorului într-o conversație cu copiii nu este acela de a restabili faptele cunoscute

copilului, punând întrebări, educatorul încurajează copilul să stabilească noi relații și formularea expresiilor noi la un nou nivel de cunoștințe în cauză. Aceasta a fost o condiție teoretică prealabilă pentru dezvoltarea în continuare a metodei de discuții euristice în lucrul cu copiii prescolari. Datorită cercetărilor A.M. Leuşina în 1940, metodologia dezvoltării vorbirii în cele din urmă a ieșit din limitele înguste și a devenit știință, angajîndu-se într- o bază teoretică solidă. Conținutul s-a îmbogățit mult. A fost inclusă secțiunea " Crearea unui discurs coerent al copiilor preșcolari ", elaborat de A.M. Leuşina. Sub influența cercetătorilor N.A. Gvozdeva, M.E. Hvatţeva, E.I. Radina, C.F.Arkin a fost sporită atenția asupra sunetului și gramaticii. Înainte de război, un impact asupra îmbunătățirii în continuare a metodologiei de dezvoltare a discursului a avut-o lucrarea R.I. Jukovskaia, care a examinat problemele de percepție a umorului, metodele de formare a discursului expresiv . O contribuţie în dezvoltarea mai detaliată și profundă a secţiei " Lucrul cu dicționarul " au avut-o rezultatele cercetării E.A. Grebenşcikova, care a subliniat rolul deosebit de redare a educaţiei senzoriale pentru a stăpâni vocabularul de preşcolari. Ideea revenirii la starea inițială, la creaţia populară ca agent principal al educaţiei copilului și dezvoltarea discursului a găsit o compilație științifică și practică în manualul A.P. Usova " Arta populară în grădinița" ( 1947 ). Astfel, de la începutul anilor 1950, în abordarea aspectelor metodologice de exprimare a copiilor tot mai mult și mai mult loc ocupă metodele de predare, iar în formele de lucru cu copiii - domină lecţia. Perioada 1953-1989 a fost marcată de începutul aprobării ideilor de rol lider în dezvoltarea și educarea copilului și punerea în aplicare a lucrării A.P. Usova " Educația în grădiniță." Vorbirea a luat locul activităţii de reflecție și era luat în considerare studiul din punctul de vedere al posibilităţilor de a transmite conținutul asimulat ca indicator şi rezultatul de dezvoltare. Ca un produs secundar al acestui rezultat de cercetare sunt luate în considerare în cercetările dedicate problemelor de educație senzorială și dezvoltare a copiilor ( V.I.Loginova ), instruirea forței de muncă ( G.P.Leskova, 3.N. Borisova, G. V.Gruba), educația morală în procesul de comunicare ( T.I. Babaeva, A.V. Bulatova, M.I.Timoșenko ), jocurile ( R.M. Rimburg, P.G. Samorukova, F.V. Izotova ) dezvoltarea artistică a copilului ( I.L. Gusarova, N.M. Zubareva, N.A. Kurocikina, D.I.Vorobiova ), familiarizarea cu fenomenele naturale ( A.K. Matveeva, L.M. Manevţova ). În studiile sale, V.I. Loginova și discipolii ei, realizate în 1970, au dezvoltat un nou conținut a programei de dezvoltare a vocabularului copiilor preșcolari. Pe baza principiului sistematic în domeniile identificate au fost determinate direcţiile lucrului cu dicționarul cu copiii preșcolari. Posibilitatea asimilării conceptelor și semnificațiilor conceptuale a unui cuvânt de preșcolari continuă să fie studiate sub conducerea V.I. Loginov și în anii 70-80 într-un conținut diferit: lumea obiectivă ( cercetările G.N. Bavîkina, L.D. Şcerbatîh ), lumea naturală ( cercetările N.N. Kondrateva, L.Ia. Musatova, T.A. Markova ), lumea socială, ( L.A.Mişarina, S.F.Sudarcikova, N.M.Krilova, M.V. Kruleht ), lumea artei ( O.N. Somkova, O.V. Akulova A.G. Gogoberidze ). Astfel, perioada de formare a metodologiei de dezvoltare a vorbirii (1953-1989) a fost marcată de următoarele realizări: - declarația de idei a rolului educației în dezvoltarea vorbirii copilului preșcolar;

- dezvoltarea conținutului nou a teoriei și metodologiei lucrului cu dicționarul bazat pe formarea sistemului de cunoștințe despre lume; - dezvoltarea noilor recomandări și metode psiho-pedagogice în soluţionarea problemelor dezvoltării vorbirii în activităţile cu opere de artă de diferite genuri; - dezvoltarea și implementarea în practică a metodelor de instruire în realizarea diferitor părți de vorbire; - apariția programelor moderne de dezvoltare a cursului metodologiei de dezvoltarea a discursului pentru studenţii din instituţiile superioare de învăţămînt. Începutul perioadei următoare în istoria de dezvoltare a tehnicilor de vorbire (1989-2010) este apariția unui nou concept a educaţiei preşcolare și un nou val de cercetare privind dezvoltarea limbajului. Conform clasificării F.A. Sohina ele pot fi împărțite în trei zone: structurală - studiul problemei asimilării nivelurilor structurale a limbii: fonetica, lexica, gramatica. A.N. Bogatîriova, V.V. Gherbova, M.S.Lavrik, V.I. Loginova, G.M. Liamina, A.I. Maksakov, A.A. Smaga, F.A. Sohin, E.M. Strunina, V.I.Iaşina și alţii . ) funcționalitatea - studiul privind formarea funcției de comunicare a vorbiri ( N.F. Vinogradova, O. S. Uşakova, etc. ), cognitive – cercetarea posibilităţilor și condițiilor de asimilare elementară a limbajului ( M.M. Alekseeva, G.P. Beliakova, N.S. Varenţova, N.V. Durova, L.E. Jurova, S. N.Karpova, L.N. Nevscaiaa, F.A. Cohin, G.A. Tumacova D.B.Elikonina, etc ). În această perioadă, au fost studiate problemele de dezvoltare a expresiei creative individuale a limbajului. ( O.V.Akulova, V.N. Androsova , L. V.Voroşnina, L.M. Gurovici, N.A.Orlanova, A.I. Polozova, O.N. Somkova, L.A. Taler, S.N.Ţeitlin, etc. ). În programele complexe variate de educaţie și dezvoltare a copiilor preșcolari ( "Copilăria", "Curcubeul", "Dezvoltarea", "Originile" ), apărute în acest moment, obligatorie era secțiunea ce trasa sarcinile de dezvoltare a tuturor aspectelor legate de vorbirea copilului. Perioada modernă se caracterizează prin dezvoltarea unei metodologii de schimbare a conținutului și tehnologiei activităţii educaționale pentru dezvoltarea vorbirii. În ceea ce privește cerințele pentru a structura programul global de bază în învățământul preșcolar, a fost necesar să se revizuiască și să se corecteze tradiția abordărilor internaționale ale procesului educațional în centrele de îngrijire a copilului. În locul secțiunii programului " Dezvoltarea vorbirii copiilor" pentru educator a apărut domeniul de învățământ "Comunicare". Conținutul domeniului educațional , "Comunicare" are ca scop stăpânirea metodelor de proiectare și proprietăți de interacțiune cu alte persoane . În comparaţie cu secțiunea tradiţională a programului educațional, conținutul educațional al noului domeniu de " Comunicare " pune -o gamă mult mai largă de sarcini în fața unui educator. E nouă necesitatea de a aborda problemele de vorbire numai în contextul activităților pentru copii ( jocuri , cercetări în activitatea de muncă , experimentare ), netransformînd-o în curriculum după forma și metodele de interacțiune. Acest lucru necesită tehnologii noi și dezvoltarea limbajului de comunicare a copiilor preșcolari.

3 . Tehnologii moderne de dezvoltare a limbajului copiilor preșcolari Se iau în considerare caracteristicile de proiectare a procesului pedagogic, dezvoltarea vorbirii prescolarilor într -o comunicare și în direcția tehnologiilor de formare a calităților subiective a copilului în activitatea discursului .

Formarea procesului pedagogic, care vizează dezvoltarea vorbirii începe cu o definiție a scopului său. Scopul educatorului cu privire la dezvoltarea vorbirii este de a stabili competențe de comunicare inițială - capacitatea sa de a rezolva jocuri, activități educaționale, de uz casnic prin discurs. Realizarea acestui obiectiv implică deținerea vorbirii ca un mijloc universal de comunicare a copilului cu oamenii din jur: preșcolarul de vârstă superioară poate interacționa cu oameni de diferite vârste, sex, gradul de familiaritate. Acest lucru implică deţinerea limbii, formulele de etichetă în vorbire , capacitatea de a se concentra pe caracteristicile de interlocutor , pentru a lua în considerare condițiile în care are loc comunicarea. Competenţele de comunicare presupun exercitarea calităților subiective ale copilului prescolar în procesul de comunicare și activităţii de vorbire - interes în comunicare și selectarea preferințelor în alegerea partenerului pentru comunicare, precum și o manifestare a inițiativei și activitatea în organizarea comunicării, independenţei și imparțialitatea în cursul conversației, manifestarea de creativitate și originalitate în declarația pentru a menține interesul interlocutorului. La alegerea tehnologiei trebuie să se orienteze la următoarele cerințe: - orientarea tehnologiei nu se concentrează pe formarea abilităţilor de comunicare, dezvoltarea unei culturi de comunicare și de exprimare; -conținutul tehnologiei este orientat spre adaptarea poziției subiectului în comunicare și activitatea de vorbire; - tehnologia ar trebui să fie de natură de promovare a sănătății; - baza tehnologiei este centrată pe orientarea personală de interacțiune cu copilul; - punerea în aplicare a principiului relațiilor cognitive și dezvoltarea limbajului copiilor; - organizarea practicii în discursul activ al fiecărui copil în diferite activităţi, ținându-se cont de vârsta și caracteristicile individuale. Rolul principal în organizarea activităţii de comunicare îl au următoarele tehnologii: proiectarea activităţii, dezvoltarea creativității verbale pentru copii, interacțiunea de grup, activitatea de cercetare, crearea unui portofoliu pentru copii , colecționarea, tehnologia informației și comunicării. Logica proiectării și implementării tehnologiilor educaționale și dezvoltarea comunicării şi vorbirii copiilor include următoarea secvență a etapelor. 1 . Etapa motivațională. Obiectivul fazei - stimularea interesului în activități , necesitatea copiilor în comunicare. Obiectivele în domeniul educației "Comunicarea"

Metodele şi conţinutul activităţii

Formele de interacțiune

Dezvoltarea vorbirii de dialog şi polilogicale. Dezvoltarea abilităților informațional comunicative (capacitatea de a fi de acord: a se auzi şi a se

Metode de stimulare şi motivare a activităţii de vorbire şi comunicare a copiilor: momente de surpriză, crearea problemelor,

Socializarea, situaţii educaţionale de susţinere în activitatea de independenţă a copilului, examinarea colectivă a problemei

asculta reciproc).

situaţiilor, rezolvarea

Dezvoltarea abilităţilor de a disputa, a convunge, a avea aceleaşi opinii; Dezvoltarea abilităţilor de a se exprima

problemelor de cercetare, gicirea gicitorilor etc.

2 . Etapa de acumulare a conținutului în comunicare și vorbire. Obiectivul etapei- îmbogățirea opiniilor copiilor la această temă .

Obiectivele în domeniul educației "Comunicarea"

Metodele şi conţinutul activităţii

Formele de interacțiune

Îmbogățirea și intensificarea vocabularului, planificarea dezvoltării funcțiilor de vorbire.

Metodele de lucru cu privire la conținutul de exprimare si comunicare, metode intuitive: prezentarea( imaginilor, ilustrațiilor, obiectelor și jucăriilor ); demonstrația ( prezentărilor de calculator, filmelor video și animate), metode verbale : lectura ( texte artistice și educaționale ), povestirea ( istorii din experiență , povești, poezii , etc ); metode practice: organizarea de cercetare, meșteșuguri, atribute pentru jocuri, etc; exercițiu de competențe; ghicirea integramelor, rebusurilor, mistere, scris, crearea colajelor

Situația de învățământ în care activitățile educaționale, excursii , situații educaționale confirmate în comunicare și exprimare în momente de regim, situații de comunicare individuale şi în subgrupă, însărcinări, etc

Educarea inițiativei în vorbirea cognitivă şi procesului de cunoaştere. Dezvoltarea abilităților de a alege un partener pentru activități comune menite să sprijine și să ofere asistență în cadrul cooperării . Dezvoltarea abilităților de a lucra în subgrupe: a repartiza responsabilitățile, pentru a determina împreună secvența de activități pentru a depăși dificultățile.

3. Etapa de asimilare a formelor de exprimare și abilitățile de comunicare. Obiectivul etapeidezvoltarea abilităților de a transmite gândul în situații adecvate de discurs cu utilizarea formulelor etichetei de vorbire .

Obiectivele în domeniul

Metodele şi conţinutul

Formele de interacțiune

educației "Comunicarea"

activităţii

Dezvoltarea abilităților alcătuirii povestirii descriptive, povestirii contaminare , dezvoltarea vorbirii -, raționament în procesul de a demonstra, explicarea și planificarea activității, dezvoltarea abilităţilor de a repovesti textele artistice și educaționale, dezvoltarea culturii sunetului în vorbire, discursului corect gramatical , interesului faţă de literatură

Metodele de asigurare a asimilării formelor de exprimare: repovestirea operelor literare, modelarea, povestirea după schemă, modelul de poveste, analiza modelului de poveste, analiza planului narativ a monologului, povești, pregătirea diafilmelor, povestirea în comun, alcătuirea colectivă a povestirii narative, redactarea în subgrupe a povestirii, pe "echipe ", întocmirea povestiri pe capitole

Situații educaționale confirmate în procesul momentelor de regim; situații de comunicare în diferite tipuri de activități, jocuri comune verbale și didactice

4 . Etapă de creație. Obiectivul etapei- dezvoltarea autonomiei și creativității individuale a copiilor în activitatea de vorbire și organizare a interacțiunii cu adulții și colegii.

Obiectivele în domeniul educației "Comunicarea"

Metodele şi conţinutul activităţii

Dezvoltarea abilităților creative în povestirea, compunerea improvizației verbale. Dezvoltarea abilităților de comunicare în procesul de afaceri, jocuri și colaborări creative cu colegii.

Alcătuirea povestirilor analogice; inventarea finalului povestirii (descriptive sau narative ); inventarea prelungirii și finalului povestirii; alcătuirea povestirilor şi poveştilor după un plan şi schemă; alcătuirea

Dezvoltarea capacităţilor artistice şi creative individuale ale copiilor.

Formele de interacțiune

Situaţii educaţionale; situaţii educaţionale de asociere în centrul de activitate literară şi centrul de creaţie artistică; situaţii educaţionale de asociere în activitatea individuală; situaţii de comunicare în procesul pregătirii şi prezentării subiectului povestirii folosind jocurilor dramatice, de regie, jucăriile; alcătuirea teatrale, prezentarea spectacolelor în diferite tipuri povestirii la o temă, după un proverb, gicitoare, după hărţile de teatre Prop; alcătuirea prin folosirea metodelor teoriei inventive de rezolvare a problemelor

educațional însoțite, situația de conducere în literatura de specialitate, temperatura, centru de activitate continuă

5 . Etapa rezultativă şi de evaluare. Obiectivul etapei - dezvoltarea abilităților prietenoase și constructive în activitatea de evaluare a autoexprimării și comunicării.

Obiectivele în domeniul educației "Comunicarea"

Metodele şi conţinutul activităţii

Formele de interacțiune

Îmbogățirea opiniilor copiilor privind regulile de etichetă a vorbirii. Dezvoltarea capacitatăţilor de a auzi și a observa avantajele și dezavantajele de exprimare ale colegilor; binevoitor să se evalueze manifestările în vorbire a colegului

Metodele de evaluare a pedagogiei: analiza şi evaluarea adultului; analiza şi evaluarea colegului; autoanaliza – autoevaluarea. Metodele esențiale de evaluare: diagnostica de operare a abilităţilor de vorbire şi comunicare

Situaţii educaţionale de susţinere; situaţia de comunicare