Dinamica Grupului

SUBIECTE EXAMEN DINAMICA DE GRUP

1.)Grupul de apartenenta – gr de referita, asemanari si deosebiri. Exemplificati Grupul de apartenenţă este grupul din care dorim să facem parte. - acest tip de grup influenţează atitudinile şi valorile membrilor - este grupul la care individul spera să se afilieze personal, instituţional şi psihoafectiv. Grupul de referinţă – este un concept propus de Hyman în 1942 - serveşte ca model, chiar dacă individul nu.i aparţine(dar speră să-i aparţină, identificându-se cu acest grup) Adesea, cele doua caracteristici se suprapun: individul alege un grup ca model de conduită, îl consideră grup referenţial pe acela de care aparţine. Împărţirea grupurilor în grupuri de apartenenţă şi grupuri de referinţă rezultă din faptul că individul face parte, concomitent, din diferite grupuri sociale. Aşteptările, valorile, normele de conduită ale acestor grupuri pot fi foarte diferite sau chiar contradictorii. Deosebiri: În cadrul acestei pluralităţi, grupul de apartenenţă indică grupul sau grupurile din care face parte individul, în timp ce grupul sau grupurile de referinţă sunt cele din care nu face parte, dar acceptă valorile, normele lor de conduită. Grupul de referinţă constituie, deci, o bază de raportare a propriei situaţii faţă de un sistem de valori şi norme, pentru autoapreciere şi orientare. Grupul de referinţă poate fi unul din grupurile de apartenenţă(propria familie), dar poate fi şi un alt grup, sau, în funcţie de sfera activităţii, mai multe grupuri. Grupul de referinţă, îndeplinind o funcţie de raportare şi de comparaţie, are o importanţă crecândă pe măsură ce individul poate formula opţiuni personale în legătură cu grupul sau grupurile din care doreşte să facă parte conform intereselor, aspiraţiilor sale. Numărul mare de grupuri sociale, din care face parte concomitent, reprezintă zona prin intermediul căreia individul vine în legătură cu societatea: omul se aflăîn focarul relaţiilor de grup, iar grupurile mediază legăturile sale cu societatea. Exemple orentative:

1

Grupul de apartenență: grupul de prieteni, grupele de la facultate.etc Grupul de referință: o trupă de muzică rock- Metalica sau alte celebrită ți, familia Columbeanu(Iri și Moni)

1.) Grup de apartenta –grup de referinta asemanari si deosebiri. Exemplificati Grupul de aparteneta este grupul din care facem parte, activam si ne influentaza valorile, atitudinile dupa care ne conducem. In cadrul acestui grup individul doreste sa strabileasca o regatura personala, institutionala si afectiva. Grupul de referinta reprezinta modelul pe care-l avem in vizor, cu toate ca nu facm parte din cadrul acestuia, ne identificam cu normele, valorile promovate de acest grup. Cei mai multi dintre noi facem parte din mai multe grupuri, uneori pot exista diferente mari intre normele, valorile atutidinile care se promeveaza in interiorul acestora, insa cu toate acesta suntem membri in cadul lor. Acest lucru determina o impartire intre grupuri cele 2 tipuri de grupuri. Exista diferente intre cele 2 tipuri de grupruri in sensul ca facem parte deja din cadrul grupului de apartenata, insa aspiram, interiorizam si acceptam si normele si valorile de conduita promovate in alte grupri care devin astfel grupuri de referinta.Grupul de referinta indeplineste functia de raportare si de comparatie iar interesul individului poate cereste pe masur. Numărul mare de grupuri sociale, din care face parte concomitent, reprezintă zona prin intermediul căreia individul vine în legătură cu societatea: omul se află în focarul relaţiilor de grup, iar grupurile mediază legăturile sale cu societatea. Grupul de referinţă poate fi unul din grupurile de apartenenţă sper exmplu familia din care facem parte, dar poate fi şi un alt grup, sau, în funcţie de sfera activităţii, mai multe grupuri. Grupul de referinţă, îndeplinind o funcţie de raportare şi de comparaţie, are o importanţă crecândă pe măsură ce individul poate formula opţiuni personale în legătură cu grupul sau grupurile din care doreşte să facă parte conform intereselor, aspiraţiilor sale.

2

Exemple gr de aparteneta- familia intrucat activam in cadrul acesteia si respectam valorile si normele morale promovate de ea, grupul de prieteni, grupa de la facultate., practice orice adunare pe care o frecventam si ne consideram ca facand parte din ea. Gr de referinta- spre exmplu putem aprecia relatii care s-au stabilit in cadul grupei 6 , astfel reprezinta o referinta pentru noi, poate fi orice grup care are importanta pentru noi in nu facem parte din el, sper ex unii dintre noi dorim sa facem parte din Asociatia ASCOR. 2.) Grupul ca frondă, opoziţie, protest: Exemple din societatea românească Există și grupuri care nu sunt reunite pentru muncă, învăţare, distracţie, creativitate sau discuţie. Unele grupuri au caracter nonformal și exprimă atitudini de frondă, de opoziţie la structurile oficiale. Liantul colectiv este refuzul, împotrivirea, protestul faţă de „ceilalţi”. Grupul acţionează ca o cultură specifică, ca o comunitate care inventează rituri, punând în scenă, într-o manieră scenică, dramatizată, emoţii, „fluide”, „fantasme” - toate născute din trăirea intensă a vieţii de grup. Cazul grupurilor de „muzicieni underground”, comunităţi „neotribale” care modifică identităţile şi conştiinţele participanţilor, care propun alternative estetice şi sociale la societatea adultă încremenită, valori „autentice”, vitalitate şi ajustare morală, o „unicitate a existenţei” (Seca, 2001). Muzicienii din garaje şi subsoluri, care-şi delimitează zonele şi stilurile cu precizie, elaborează şi transmit formule simbolice active de articulare la context şi de inovare în raporturile sociale, experienţe de recunoaştere socială.  Mesajul acestei minorităţi anomice se distinge prin:  dorinţa de a inversa procesul de influenţă, controlat de „majoritari”, mass-media, instituţii politice şi educative;  slaba recunoaştere comercială a producţiei lor, construită pe un alt stil decât cel dominant;  dependenţa cognitivă şi afectivă faţă de vedete, sursă de ambivalenţă şi de transgresiune mimetică;

3

 voinţa de conversiune a celorlalţi la formula lor originală de viaţă, la stilul lor protestatar.  Aceste grupări sunt minorităţi efervescente, practică socializări ritualice, trăiri şi încrederi intime.  Ei au alte coduri, mai subtile, angajante; energice. Fie că aparţin „filosofiei” de tip rock, rap sau tehno, au fost descrişi ca minorităţi anomice, emergente ale unei „stări acide”(Seca,1988

3.) Exemplificati 3 grupuri primare cunoscute. Analizati caracteristicile lor. Grupul primar A fost descris pentru prima dată de Charles Cooley, în lucrarea Social Organization (1909).  Caracteristicile grupurilor primare:  asociaţia intimă a membrilor,  cooperarea şi interacţiunea directă, faţă în faţă.  contribuie decisiv la formarea naturii sociale şi a idealurilor individului  Caracteristicile grupurilor primare:  asigură o anumită fuziune a individualităţilor într-un întreg, într-o unitate comună; ţelul fiecărui membru se converteşte în viaţa comună a grupului, în construirea unui scop colectiv.  grupul primar promovează spiritul lui „noi” şi implică acel fel de simpatie şi de identificare mutuală pentru care „noi” este „expresia naturală”.  unitatea grupului primar nu înseamnă numai armonie şi dragoste, ci și încurajarea diferenţei şi competiţiei.  supunerea la standardele comune îndeamnă membrii săi să se angajeze în eforturi de a ocupa un loc în conştiinţa celorlalţi, de a se situa prin raport cu valorile comune. Cele patru tipuri de grupuri primare (Cooley)  Denumite de Cooley și „universale”, pentru că au aparţinut tuturor timpurilor şi stadiilor de dezvoltare a omenirii. a)familia – primul „grup primar” pe care-l cunoaşte civilizaţia umană; b)grupul de joc al copiilor – caracterizat prin spontaneitate şi cooperare, prin promovarea ambiţiei şi onoarei; c)grupul de vecinătate – exprimă viaţa socială şi afectivă a mediului rural (caracteristicile sale sunt autoguvernarea, generozitatea, veneraţia eroilor şi un acut sentiment de dreptate); d)comunitatea de bătrâni – formată de indivizi care se cunosc din copilărie şi adolescenţă, luând adesea forma cluburilor sau societăţilor în care liantul este afecţiunea reciprocă. Caracteristicile principale ale grupului primar

4

   

scop comun, urmărit într-un mod activ; relaţiile afective între membri; interdependenţa, solidaritatea, uniunea morală; constituirea de norme, credinţe, coduri, ritualuri;

 echilibrul intern şi sistemul constant de relaţii cu exteriorul;  grupul primar încurajează construirea imaginii ideale;  principala caracteristica este conservarea dimenisunii restrânse Exemple de grupuri primare 1. Familia reprezinta un grup primar, intrucat este primul grup cu care avem de a face, in care ne nastem, ale carui reguli le cunaostem si le impartasim cu totii. Este un grup primar, deoarece are o dimensiune restransa (parintii si copiii), pentru ca exista relatii afective intre membrii familiei, solidaritate, sprijin, se construiesc de-a lungul timpului norme, credinte, reguli, la care fiecare membru participa intr-o masura mai mica sau mai mare, urmand ca apoi sa le respecte, sa le interiorizeze si sa se ghideze dupa acestea 2. Grupul de prieteni este un alt exemplu de grup primar. De exemplu, daca vorbim de un grup de prieteni pe care l-am format de cand eram mici si a carui structura am pastrat-o pana in prezent, atunci putem vorbi de asemenea de prezenta relatiilor afective, a suportului si a solidaritatii dintre membri. Pe parcursul “vietii grupului” s-au dezvoltat de asemenea, anumite norme formale ( spre exemplu: sa nu avem secrete intre noi, sa ne ajutam atunci cand avem probleme, sa discutam deschis orice subiect, etc) dar si norme informale ( este de la sine inteles ca atunci cand un membru al grupului “barfeste” un alt membru, acesta nu se va duce sa-i spuna celuilalt cele auzite, etc). De asemenea s-au format anumite ritualuri ( vineri seara, iesim in club, duminica mergem la gratar, etc), credinte, coduri prin intermediul carora mebrii comunica mai usor. O alta caracteristica a grupului primar ar fi aceea de a conserva dimensiunea restransa. 3. Grupul de colegi. In cadrul facultatii am format, alaturi de alte 2 colege un grup foarte unit, pe care il consider a fi un grup primar. Caracteristicile sale ar fi: dimensiune redusa (3 membri), desi au intrat si alte persoane in cadrul grupului cu care am relationat de-a lungul timpului, tot noi 3 am pastrat mereu legatura, fiind cele mai unite, avem un scop comun, si anume: realizarea tuturor temelor si proiectelor pentru facultate, dar in afara de acesta, am devenit si bune prietene, ceea ce a mai condus spre un alt scop, acela de a mentine o buna relatie intre noi, de a comunica eficient: avem un echilibru in cadrul grupului in ceea ce priveste modul de relationare, normele formulate de-a lungul timpului pe care le aplicam si pentru relatiile cu membrii din exteriorul grupului nostru. In principiu impartasim aceleasi credinte, valori, atat in perimetrul facultatii, cat si in viata personala, fapt ce a dus la o coeziune ridicata a grupului.

5

3.)Exemplificati 3 grupuri primare cunoscute. Analizati caracteristicile lor. Grupul primar a fost descris pentru prima dată de Charles Cooley. Acesta clasifică grupurile primare astfel: familia, grupul de joc al copiilor, grupul de vecitătate şi comunitatea de bătrâni. Familia este primul grup primar pe care îl cunoaşte civilizaţia umană. În acest grup relaţiile afective sunt pe primul loc. Este mediul în care se dezvoltă interdependenţa, solidaritatea şi uniunea morală, toate acestea fiind caracteristici specifice. Grupul de joc al copiilor se caracterizează prin spontaneitate şi cooperare, prin promovarea ambiţiei şi onoarei. Aici constituirea de norme, credinţe, coduri şi ritualuri sunt esenţiale. Grupul de vecinătate exprimă viaţa socială şi afectivă a mediului rural (caracteristicile sale sunt autoguvernarea, generozitatea, veneraţia eroilor şi un acut sentiment de dreptate). În acest grup se formează un echilibru intern şi un sistem constant de relaţii cu exteriorul. Comunitatea de bătrâni formată de indivizi care se cunosc din copilărie şi adolescenţă, luând adesea forma cluburilor sau societăţilor în care liantul este afecţiunea reciprocă. Un grup primar asigură o anumită fuziune a individualităţilor într-un întreg, într-o unitate comună; ţelul fiecărui membru se converteşte în viaţa comună a grupului, în construirea unui scop colectiv. Acest tip de grup promovează spiritul lui „noi” şi implică acel fel de simpatie şi de identificare mutuală pentru care „noi” este „expresia naturală”. Unitatea grupului primar nu înseamnă numai armonie şi dragoste, ci și încurajarea diferenţei şi competiţiei. Supunerea la standardele comune îndeamnă membrii săi să se angajeze în eforturi de a ocupa un loc în conştiinţa celorlalţi, de a se situa prin raport cu valorile comune. 4.) Daţi 3 exemple de grupuri restrânse din mediul pe care îl frecventaţi Grupul restrâns Grupul mic reprezintă o formaţiune psihosocială, unitară şi durabilă de statute şi roluri, structurate în norme şi valori. Este forma de grup care în momentul de faţă este cea mai studiată, a primit diferite denumiri: „grup elementar”, „microgrup”, „grup primar”, „grup mic”. Grupul restrâns reuneşte un numar redus de indivizi astfel încât fiecare din ei să realizeze percepţia socială şi comunicarea directă cu ceilalţi.Ceea ce caracterizează şi

6

defineşte grupul restrâns este faptul că toţi membrii se cunosc şi se percep individualizat, se poate adresa fiecăruia astfel încât se fac un schimb permanent de interinfluenţe. Grupul restrâns este generator de afinităţi, de relaţii mutuale, de atitudini de simpatie sau antipatie, aprobări şi respingeri. (D.Anzieu). Structura internă a grupului se bazează pe intercomunicare. Pentru R.B Catell grupul restrâns este capabil să satisfacă nevoile membrilor săi. Kurt Lewin susţine faptul că grupul mic se caracterizeaza prin dinamica lor tensională. J.Moreno consideră că în grupul restrâns există trei categorii de relaţii: de simpatie, antipatie şi indifereţă. Exemple de grupuri restrânse din din mediul pe care eu îl frecventez: 1. familia- este un grup restrâns, care asigură afinităţi între membri, se bazează pe comunicare, promovează aceleaşi scopuri pentru toţi membri. 2. grupul de prieteni- cuprinde in general 3-5 prieteni, cei care tu interacţionez cel mai frecvent, vă petreceţi cel mai mult timp împreună, dezvoltarea unor culturi organizaţionale (anumite semne, simboluri, pe care oar voi le ştiţi), interacţiunea îi directă, faţă în faţă.,un grad ridicat de afecţiune. 3. grupul de vecinătate- reprezintă viaţa afectivă şi socială a fiecăruia din noi, aderăm la aceste grupuri din dorinţa de apartenenţă.

4. asociaţia de voluntari- am făcut parte dintr-o asociaţie de voluntari care avea drept scop educarea copiilor din centrul de plasamen Tătăraşi. 5. grupul format la sfârşitul unei cercetări: sau grup de cercetare-acţiune are la bază voluntariatul, de exemplu participarea la un trainig, cercetare. 6. grupul de învăţare- grupa de studenţi 7. grupul loisir- pentru anumite activităţi sportive, culturale, caminul de studenţi.

7

Un fenomen specific al grupului restrâns este cel de coeziune a grupului sau spiritul de grup. Acesta este coeziv cand membrii săi simt că îi aparţin (W.G. Sumner). Coeziune de grup este un fenomen colectiv, un produs supraindividual. Caracteristicile grupurilor coezive sunt: dependenţe strânse cu ceilalţi membri ai grupului, raporturi de coperare şi mai putin de competiţie sau conflicte (M.Dutch), sunt receptive la discuţii. Gruparea indivizilor în colectivităţi mai mult sau mai puţin organizate, este o cerinţă esenţială pentru existenţa şi dezvolatarea fiinţei umane. Grupul restrâns devine un agent de schimbare socială în ansamblul unei colectivităţi. 4.) Dati 3 ex de gr restranse din mediul pe care il frecventati. Argumentati. 1. Grupul lectorilor de la biserica, acestia sunt in numar de 4, doi barbati si doua femei care se aduna in fiecare saptamana si repeta anumite cantece sau lecturi pe care ei le au de citit. Membrii acestui grup se cunosc foarte bine au intractiuni frecvente fata in fata. Acestia au anumite norme ca un fel de regulament pe care trebuie sa le respecte atunci cand citesc lecturile. In cazul in care ei trebuiesc sa cante impreuna anumiti psalmi ei repeta impreuna si stabilesc rolul fiecarui membru precum si momentul interventiei fiecarui membru. 2. Grupul de joaca al copiilor – de obicei exista mai multi parteneri de joc ai unui singur copil, dar de regula acesta se joaca mai mult si intr-un mod aparte cu cativa 3 sau 4 copii pe care ii cunoaste mai bine si cu care ii place sa se joace mai mult, deoarece copilul se poate identifica cu acest grup mai mic de prieteni. Atunci cand se intampla ca unul dintre membrii acestui grup sa nu poata iesi la joaca intr-o zi ceilalti ii simt lipsa si il cauta sau il asteapta sperand ca va veni. Acesti copii au anumite norme pe care toti le respecta. Atunci cand unul dintre copii are o problema sa zicem ca a perdut ceva, ceilalti cpii il ajuta sa caute obiectul pierdut, si atunci cand il gaseste ei se bucura impreuna. 3. Grupul de sarcina – precum consiliul de administratie al unui bloc de locuinte. Membrii acestui grup se cunosc foarte bine deoarece in marea majoritate a cazurilor sunt chiar vecini. Membrii se reunesc in tot felul de sedinte, propunand noi proiecte pentru imbunatatirea conditiilor de locuit a locatarilor blocului respectiv. Ei pot organiza intalniri cu toti locatarii sau pot organiza tot felul de competitii (Cel mai gospodar locatar), in legatura cu administratia blocului respectiv, interactionand in acest fel cu locatarii intregului bloc. Membrii acestui grup au un program bine stabilit si respecta toti anumite norme ale grupului. Familia un alt grup restrans - primul de fapt din viata oricarui individ.

8

4.)Dati 3 exemple de grupuri restranse din mediul pe care il frecventati. Exemplificati Dupa Pierre De Visscher (2001) putem vorbi de un grup restrnas cand ne referin la un numar de persoane mai mic sau egal cu cinci. Aceste persoane sunt reunite in acelasi loc si au posibilitatea de a se percepe reciproc, de a stabili un linat, o legatura intre ele, de asemenea pot comunica si interactiona la un nivel intrepersonal si intregrupal intro maniera directa si reciproca. Persoanele din cadrul unui grup restrans inpartasesc acelesi experinete semnificative si durabile avand o anumita intentie, un scop bine definit, aflandu-se intr-o unitate. Actiunea acestor persoane poate evolua spre un proces de structurare. Grupul restans poate face obiectul unui construct metodologic al dinamicii de grup. Poate evolua intr-un proces de dezvoltare reciproca a celor care participa, pot desfasura actiuni de cunostere si intreinfluentare, poate deveni un mediu si un mijloc de crestere personala. Grupul se poate constituio de la 3 zile pana la 10 ani Grupul primar promovează spiritul lui “Noi” şi implică acel fel de simpatie şi de identificare mutuală pentru care “noi” este “expresia naturală”. Unitatea grupului primar nu este însă una de pură armonie şi dragoste, se grăbeşte Cooley să adauge, ci este o unitate care încurajează diferenţierea şi competiţia. Supunerea la standardele comune îndeamnă membrii să se angajeze în eforturi de a ocupa un loc în conştiinţa celorlalţi, de a se situa prin raport cu valorile comune.  Un prim exemplu de grupuri restrase si cel mai accesibil noua studentilor este Grupul de invatare- clasa de elevi, grupa 5 de studenti. Se formeaza grupuri restranse bazate pe afinitati, pe tituri de personalitati, abilitati cognitive. In cadrul grupui din care facem parte avem stabilit un scop comun, de-a lungul celor ani am creat o lagatura durabila sper, infuentamndune reciproc, dand uneori dovada de unitate.  Alt exemplu este Grupul de loisir organizat pentru diferite actini sportive , culturale, sper exemplu echipa de volei.  Familia este considerata primul grup de aparteneta din care facem parte ficare dintre noi, unde avem ocazia sa dobandim primele experinete sociale, care poate facilita relatiile noastre din cadrul celorlate gr din care facem parte. In cadrul acestui grup pastram, mentinem legaturi puternice de ordin afectiv cuceilalti membri, impartasim experinete comune, ne infuentam reciproc, este un mediul propice in care putem avea o crestere armoniasa.  Grupul de sarcina- este reuniunea pentru o indatorire comuna- spre exmplu tema pe care am avut-o de realizat in grup pentru portofoliul de la Onici. In cadul acestiu grup putem identifica principalele caracteritici ale acestui tip de grup -A)numar mai nik de 5 , (3 studenti), - B) am avut un scop comun acela de finaliza proiectul pentru a putea intra in examen -C) scopul a fost bine definit inca de la primele noadtre interctiuni  Grupul format la sfasitul unei cercetari are la baza voluntariatul si reuneste indivizi care participa la realizarea unor observatii care au discutat impreuna rezultatele unei investigatii empirice, ajungand la reprezentarae comuna a unei realitati care si-au confruntata reactiile si credintele(mai este numit grup de actiune cercetare. )Un

9

exemplu poate fi diferitele Ong-uri din care facem parte, fundatia AISEC, Salvati copii etc.

5.) Instante de socializare in contextul romanesc. Cine ofera modele ? Ce consecinte? In fiecare societate exista asa numitele instante de socializare. Astfel, in contextul romanesc, ca si in altele asemanatoare, aceste instantele sunt oferite si definite de: •

Familia- in cadrul careia copilul are parte de primele experiente sociale; copilul invata sa se specializeze pe roluri, sa se articuleze unui sistem normativ de la care primeste un sistem de valori, idealuri, modele de gandire care ii vor fi utile ulterior cand il vor ajuta sa se insereze. • Grupul de joc- invata roluri si analiza situatiilor, invata sa aprecieze relatiile interindividuale, rolul atasamentului, sistemul de clasificare sociala; • Scoala, sistemul educativ- ii transmite valorile unei societati, modele culturale, roluri si stiluri comportamentale. Efectele socializarii, consecintele, sunt reprezentate de achizitionarea de norme culturale practice de grup, pan ala dobandirea constiintei de sine si a idealului de sine, prin dobandirea sentimentului de apartenenta la o colectivitate data si a celui de a impartasi cu altii sentimente si aspiratii, de a avea o identitate culturala. Efectele socializarii adecvate se manifesta prin integrarea individului. Acest proces e particularizat prin invatarea si practicarea ritualurilor sociale ( ex. Rituri ce marcheaza trecerea de la o conditie sociala la alta), invatarea rolurilor sociale (ex. Mac./fem) si cunoasterea lumii sociale sau prin integrarea profesionala. (Material: 6. Grupul ca agent de socializare) 5) Instantele de socializare in contextual romanesc. Cine ofera modelele? Ce consecinte? Socializarea - proces de achiziţii şi adaptare permanentă, de integrare progresivă şi de interiorizare a normelor şi valorilor morale şi culturale. Instanţele de socializare sunt: Familia- in care copilul face primele experiente sociale, invatand sa se specializeze pe roluri Grupul de joc- in care invata roluri si analiza situatiilor, evaluarea altuia, invata sa aprecieze relatiile dintre indivizi, sistemul de clasificare sociala, invata rolul atasamentului 10

şcoala, sistemul educativ – care ii transmite valorile unei societati, modele culturale, roluri si stiluri comportamentale,”obiecte” cu care sa se indentifice. Toate culturile ofera modele de conduita, solicitand individului sa se articuleze la semnificatiile propuse de grup. Modelul traditional, bazat pe ipoteza controlului extern si al schimbarii determinate din exterior, i se substituie modelul reciprocitatii, al interactiunii individului cu mediul sau, cu valorile, codurile, regulile, rolurile si statusurile pe care i le propune grupul sau. Efectele socializării – adecvate: a. achiziţionare de norme culturale b.dobândirea conştiinţei de sine c.dobândirea idealului de sine d.sentimentul de apartenenţă e.identitate culturala Efectele socializarii adecvate se manifesta prin integrarea individului (orientarea comportamentelor acestuia conform asteptarilor celorlalti). 5.) Instante de socializare in contextul romanesc. Cine ofera modele? Ce consecinte? Socializarea este procesul de achizitie si adaptare permanenta, de integrare progresiva si de interiorizare a normelor si valorilor morale si culturale. Invatarea sociala cuprinde modele actionale si structuri cognitive, stiluri de exprimare, scopuri, credinte, valori, atitudini care duc la functionare articulata, relatii interpersonale si sociale, relatii intragrup si intergroup, statusuri publice. Instantele de socializare reprezinta invatarea prin interactiune cu altii, a unor modele de conduita, norme si consecinte comne. Socializarea este realizata intr-o multitudine de forme si situatii de numerosi agenti dintre care mai importanti sunt familia, grupurile pereche, scoala si mijloacele de comunicare în masa. Personalitatea se construieste prin interactiune cu ceilalti, incepand din copilarie pana la varsta aduta. Prin socializare se nasc atat similitidini cat si diferentieri intre membrii unei comunitati sau ai unui grup. Este un peoces continuu de adaptare si de interiorizare a nomelor, valorilor promovate in societate.

11

Socializarea este un proces de interactiune sociala prin care individul dobandeste cunostinte, valori, atitudini şi comportamente necesare pentru participarea efectiva la viata sociala. Transferul de cultura de la o generatie la alta se face prin intermediul socializarii. Individul se naste intr-o anumita cultura pe care o preia, o interiorizeaza şi o transmite urmatoarelor generatii. Avem modele in toti acesti factori cum ar fi : cel mai important factor personal este reprezentat de parinti care contribuie major si inca de la o varsta foarte frageda la dezvoltarea personalitatii si gradului nostru de socializare cu tot ce ne inconjoara. Factorii de mediu sunt reprezentati de intreaga familie in care ne nastem, de mediul social, adica gradul nostru de socializare va fi mult mai dezvoltata daca vom avea o familie unita, multi membri si daca este o familie de intelectuali sau de oameni simpli va influenta gradul nostru de socializare. Mediul cultural este foarte important si de aceea consecintele aduse de acesta gradului de dezvoltarea a socializarii individului sunt importante si se manifesta in toate informatiile culturale pe care le impartasim altora prin socializare. Avem nevoie de modele culturale, pentru a avea subiecte de discutie in orice context si pentru a fi constienti si mandri de aceste valori ale spatiului romanesc. Socializarea incepe din primele zile de viata şi continua de-a lungul intregii existente. Într-o prima forma pozitiva-concordanta socializarea se realizeaza conform unor valori şi norme sociale fundamentale şi în concordanta cu valorile şi normele promovate de societatea globala. Aici putem da ca exemplu toate modelele ce pornesc din educatia data de parintii nostri, de la gestul de a saluta pe oricine intalnesti pana la a-ti lua la revedere, iar consecintele acestor lucruri preluate de la modelele numite parinti, vor fi pe viitor in constiiinta noastra si se vor maniofesta ca temelii ale socializarii individuale. În forma a2-a pozitiva-discordanta socializarea se realizeaza conform unor valori şi norme sociale fundamentale, dar în discordanta cu unele norme şi valori promovate de unii agenti socializatori. In cadrul acestei forme de socializare putem da ca exemplu modelul persoanelor ce sustin toleranta public intre membrii grupului insa din care apartin fac exact opusul.

12

În forma a3-a negativa-concordanta în cazul în care familia şi grupul realizeaza o socializare conforma cu normele şi valorile statului totalitar, dar neconforma cu valorile şi normele sociale fundamentale. Un exemplu al societatii romanesti actuale nu poate fi dat in acest caz, dar putem apela la perioada comunista in care ”militienii” incalcau norme sociale ale omului printre care dreptul la exprimarea libera, dar care era in concordanta cu normele sociale ale statului comunist. În forma a4a negativa-discordanta socializarea se realizeaza contrar normelor şi valorilor fundamentale dar şi celor promovate la nivel social general. Aceasta forma extrema de socializare poate fi intitulata o anti-socializare deoarece adeptii acestei forme sunt impotriva tuturor normelor sociale si doresc sa se individualizeze prin propriile lor norme. Aici avem ca ”modele” infractorii care nu se supun nimanui si al caror comportament are consecinte nehative dar si pozitive putand fi considerati ca un model de socializare pe care nu ar trebui sa-l urmam. 6.) Ce efecte are coeziunea grupurilor in contextul social din Romania ? Contextul social ofera nenumarate prilejuri de a invata modeluri si stiluri , de a le aplica si experimenta in grup. Interactiunile datorate vecinatatii spatiale(de asociere, de cooperare sau de solidaritate colectiva), conflictele dintre tineri si varstnici, distantarea economica, modelele de relatie afective si de petrecere a timpului liber, empatia imitatia si identificarea sunt tot atatea atitudini si comporamente transferate din socialul larg in societatea proxima reprezentata de grup. Cadrele afinitatilor, formele de vecinatate, diferitele tipuri de relatii sociale in scopul de a crea o anumita armonie de grup, fenomen numit coeziune. Prin aceasta se descrie “buna functionare” a grupului, se disting efectele pozitive ale gradului de sustinere reciproca intre membrii grupului, in termeni de solidaritate, grad de satisfactie legat de relatiile interpersonale din grup, de climatul si moralul grupului, de sentimentul de apartenenta la o societate morala. Coeziunea este rezultatul unei experiente comune si al duratei de functionare a grupului. Festinger si colaboratorii sai numesc coeziunea drept ,,campul total al fortelor ce se exercita asupra unui membru pentru ca acesta sa ramana in grup’’. In contextal social din Romania grupul exercita o presiune pentru uniformitate, membrii se influenteaza reciproc , fac eforturi pentru aplanarea dezacordurilor si pentru obtinerea unei opinii comune. Cu cat va creste coeziunea grupului cu atat ia amploare presiunea pentruuniformitate. Indivizii au tendinta de a imita grupul. Alegerile reciproce din interiorul grupului, numarul si intensitatea acestora determina gradul de coeziune care devine un mijloc de actiune catre scopurile grupului. Daca grupul se va confrunta cu o victorie atunci coeziunea va determina placerea participarii la viata grupului si va aparea un sentiment de securiate si mandrie al

13

apartenentei. De asemenea un esec poare duce la cautarea unor vinovati dorindu-se gasirea unor responsabili de aparitia esecului, astfel apare o presiune a grupului si asupra membrilor acestuia. Efectele coeziunii pot determina o experienta comuna mai puternica care poate produce conformism comportamnetal, supunere fata de normele interne si care se poate solda cu un randament superior al grupului. De obicei in Romania in grupurile coezive deviantii sunt respinsi.Insa cu cat grupul va fi mai coeziv cu atat va creste si randamentul acestuia. De exemplu in Romania in domeniul invatamantului elevii petrec impreuna importante momente din viata si astfel coeziunea este privita ca un factor al cresterii rezultatelor scolare deoarece ei au un moral mai ridicat, un inalt sentiment de securitate si un nivel ridicat al stimei de sine. In aceste grupuri va creste comunicarea, va creste performanta si daca grupul va exercita presiuni pentru conformare la norme va antrena si conformismul gandirii de grup.Ca in orice alte grupuri fiecare va vrea sa fie cel mai bun si astfel va creste solidaritatea, spiritul de echipa si in consecinta coeziunea grupului. La prima vedere in Romania coeziunea grupului poate prezenta interes cel mult pentru membrii acestuia, nu si pentru managerul care vizeaza atingerea eficienta a obiectivelor. Implicarea individuala, atitudinea pro-activa si asumarea responsabilitatii par a fi solutii mai inspirate in ecuatia obiective - eficienta. Un grup prea unit poate fi la fel de greu de condus ca si unul dezbinat, in masura in care opune o rezistenta de tip "sindical" la orice incercare de a-i modifica normele sau corecta directia. In plus, este dificil sa identifici sau sa aloci responsabilitati angajatilor care se prezinta ca un grup atat de bine sudat, incat ajunge sa fie unul bine inchegat. Coeziunea grupului poate sa apara spontan si sa se dezvolte organic in timp. Cand conduci un departament nu ai timp sa astepti aparitia acestui proces natural, din cel putin doua motive: vei fi interesat ca echipa sa fie unita in jurul unui anumit set de obiective/scopuri comune; atunci cand sudarea grupului intarzie, vei dori sa grabesti desfasurarea lucrurilor in sensul dorit (si sa previi, de exemplu, evolutia intr-un sens contrar, si anume starea conflictuala). Tocmai de aceea, un rol important in dezvoltarea coeziunii echipei il are liderul. Acesta are avantajul viziunii de ansamblu a grupului, in care fiecare membru, caracterizat de anumite particularitati psihologice, experienta si aspiratii profesionale, indeplineste o anumita functie, formala sau/si informala. Astfel, liderul poate initia constructia grupului prin stabilirea scopurilor comune si a responsabilitatilor individuale, adica a modului in care acestea pot fi indeplinite. Liderul poate promova tacit anumite norme in cadrul grupului, profitand de puterea pe care exemplul personal o poate avea. De aceea, acceptarea diferentelor individuale sau colaborarea in cadrul echipei sunt norme care trebuie promovate concret si nu declarativ. Stabilirea obiectivelor echipei si a planului prin care acestea vor fi atinse vor avea drept rezultat un grup coerent si functional - premisa de baza pentru obtinerea unui grup sudat. Recompensele, legate direct de succesul lucrului in echipa, de colaborararea stransa cu ceilalti colegi si de promovarea valorilor "coezive", contribuie la sudarea grupului. In acest caz, recompensele de ordin non-material (atribuire de noi proiecte

14

provocatoare, "trofee", celebrari etc.) au o mai mare putere de a motiva decat cele materiale (bonusuri). Toate aceste actiuni vor contribui la crearea unor afinitati intre membrii grupului si astfel la coeziunea echipei. Proiectele dezvoltate impreuna, un stil de conducere democratic, o legatura comuna (obiectivele echipei) explicita, interese similare sau chiar identice si training-uri in cadru formal sau informal asigura liantul atat de necesar unui departament eficient. Beneficiul final al acestui proces complex este vizibil. Intr-o echipa sudata, membrii acesteia, desi respecta diferentele individuale, sunt dispusi sa le puna in paranteza pentru a lucra impreuna in vederea atingerii unui tel comun. Este in avantajul companiei sa promoveze coeziunea grupurilor, deoarece telul comun acestora se suprapune propriului interes de afaceri.

6.)

Ce efecte are coeziunea grupurilor in contextul social din Romania ?

Noţiunea de grup social desemnează diferite ansambluri de indivizi – două sau mai multe persoane –, ce împărtăşesc acelaşi sentiment de unitate, şi sunt angajate în unul sau mai multe tipuri de interacţiune socială stabilă, condiţionate de contexte sociale şi istorice. Janis defineste coeziunea de grup dupa definitia clasica a lui Festinger "totalitatea fortelor care determina indivizii sa ramana in grup" Coeziune socială este declarat a fi ridicat atunci când aproape toţi membrii unei societăţi în mod voluntar "joacă după reguli de joc", şi când toleranţă pentru diferenţe este demonstrată în interacţiunile de zi cu zi între grupurile sociale în societatea respectivă. Structurile militare românesti trec în prezent printr-un profund proces de restructurare. La nivelul fiecarei organizatii sunt si vor fi necesare redefiniri, redirectionari, restructurari. La nivelul culturii organizationale, al relatiilor de putere, al tiparelor de comunicare si al constantelor comportamentale individuale si colective se vor produce, neîndoielnic, modificari uneori dramatice. Din acest punct de vedere, imaginarul interpersonal, conduitele fiecaruia dintre noi, va trebui sa fie interiorizat. Rezistenta la schimbare, criza culturii organizationale se vor obiectiva în comportamente, acte si actiuni concrete, carora comandantii de la toate nivelurile trebuie sa le faca fata si, pentru fiecare caz în parte, sa gaseasca solutii. Organizatiile sunt ansambluri structurate constituite în vederea atingerii unor obiective determinate. Unitatea unei organizatii este data de modul de interdependenta si de existenta functiilor, rolurilor si statutelor pertinente pentru atingerea obiectivelor propuse. Raporturile sunt structurate, cel mai adesea, ierarhic si dupa functii sau calificari. Atitudinile, reprezentarile pe care unii le au despre ceilalti (în primul rând ale celor cu care lucreaza împreuna), solidaritatile si simpatiile joaca un rol esential. Alte relatii pot de asemenea traversa organizatia, fie ca este vorba de cunostinte interioare si exterioare 15

organizatiei, fie ca au existat anterior relatii de grup pe care jocul promovarilor le-a slabit, dar care nu sunt mai putin prezente. Toate acestea pot fi reunite sub termenul generic de, “climat psihosocial”. Acesta este un sistem de referinta pentru fiecare individ în alegerea comportamentului sau, în procesul de adaptare a conduitei si a modului sau de interrelationare în cadrul organizatiei. Fiecare individ se caracterizeaza atât prin trasaturi ce tin de vârsta, nivel de instruire, profesie, mediu de provenienta, cât si prin particularitatile ce deriva din temperament sau caracter. Felul de a fi al fiecaruia este dat de atitudinile adoptate, opiniile exprimate în legatura cu anumite fapte, comportamentul obisnuit. Se naste întrebarea: daca grupul este format din mai multi indivizi si daca fiecare are felul sau deosebit de a se manifesta, cum putem vorbi despre opinia grupului, despre un comportament al grupului în ansamblul sau? Unitatea de apreciere si de actiune ce apare la nivelul colectivitatii este rodul influentei reciproce a membrilor sai. Adesea, remarcam ca o persoana cunoscuta se comporta cu totul neasteptat atunci când se integreaza într-un ansamblu. Atitudinea sa devine explicabila atunci când stim ce influente sufera din partea celorlalti. Din interactiunea indivizilor ia nastere un comportament al grupului, comportament ce îsi pune amprenta asupra tuturor. Plecând de la aceasta ipoteza trebuie subliniata ideea conform careia grupul actioneaza ca unitate de sine statatoare numai din momentul în care a atins un nivel minim de coeziune, când s-au constituit diverse structuri în care sunt inclusi toti membrii sai. Fireste ca nu toti membrii sunt integrati în acelasi mod în toate structurile. Cu cât însa ponderea lor în fiecare structura este mai mare, cu atât coeziunea este mai ridicata si invers, cu cât ramân în afara acestei structuri mai multi membrii, cu atât coeziunea este mai mica. “Coeziunea poate fi considerata drept cea mai importanta variabila de grup, deoarece, tocmai datorita ei, grupul exista, se mentine si functioneaza ca o entitate coerenta, relativ de sine statatoare”. 6.) Ce efecte are coeziunea grupurilor in contextul social din Romania ? Coeziunea a fost definită în anii 50 de Festinger drept “ câmpul total al forţelor ce se exercită asupra unui membru pentru ca acesta să rămână în grup”. Grupul lui Moreno considera că, grupurile au calitatea de a dezvolta reţele afective, simpatie între membri, pe baza acestui sentiment definind indicele coeziunii de grup. Fischer, consideră coeziunea un concept integrator ce dă seama de forţele de atracţie, de”afinităţile” din grup şi de “moralul” acestuia. Consecinţele, efectele coeziunii in general, nu numai in Romania o coeziune înaltă poate duce la conformism comportamental, supunere faţă de normele interne. Efectele coeziunii – trei categorii - efecte asupra satisfacţiei - efecte asupra performanţei - contradictorii - efecte asupra gândirii de grup 16

Avantaje: - grupul dezvoltă o valoare integrativă pentru membri - poate provoca schimbările dorite - stimulează participarea - poate influenţa minoritarii - poate depăşi prejudecăţile Dezavantaje: - împiedică atingerea scopurilor - dăunează capacităţii de adaptare a grupului - împiedică acţiunea de căutare a unor noi soluţii Cu cât creşte coeziunea unui grup, cu atât devine mai importantă presiunea către uniformitate Experimentul lui Schachter   

Comunicările către membrii cu un punct de vedere divergent erau mai numeroase; În grupul de tip coeziune puternică/pertinenţă, comunicările către devianţi aveau o pondere deosebită; devianţii intransigenţi au fost respinşi, în special în grupurile cu o coeziune puternică.

Două modalități de coeziune: Compromis vs. Consens. In gandirea de grup in special in politica din Romania - compromisul – acord găsit datorită moderației, fiecare face concesii; context normativ în care este valorizată conformitatea iar divergența și conflictul intern sunt considerate periculoase; - consensul – rezultatul unei dezbateri în care pozițiile au fost expuse și discutate, regula fiind de a ajunge la un acord; context normativ care valorizează diferența și diversitatea iar conflictul intern este privit ca un mijloc de a favoriza dezbaterea, de a clarifica diferitele alternative. Normativitatea este nucleul coeziunii, dar coeziunea nu se rezumă la aceasta. Parlebas – 3 tipuri de coeziune:  Coeziune normativă și culturală – atitudinile comune, ritualuri, norme și valori obștești:

17

 Coeziune functională – modul de funcționare al grupului; depinde de organizarea adoptată, de rețelele de comunicare, de statute, natura sarcinii, gradul de ajustare a resurselor în raport cu activitățile întreprinse;  Coeziune socio-afectivă – afinitățile dintre membri. 7.) Ce functii indeplineste grupul (de studiu;de munca;ONG.) in societatea romaneasca si cu ce consecinte? Principala atractie pe care o indeplineste grupul este acea de dobandire a satisfactiei personale, de intretinere a legaturilor psihosociale(Guimond 1994).Apartenenta la grup, permite linistea individului contrariata de presiunile sociale. Functiile pe care le indeplineste grupul e determinat de structura lor:(formala sau informal), de sarcina si tipul de organizatie.Principale functii pe care le indeplineste grupul:de studiu , munca, ONG pun accentul pe satisfacitia nevoilor membrilor: a. satisfacerea diferentiata a nevoilor membrilor, in functie de organizarea ierarhica si autoritatea recunoscuta de fiecare; b. satisfacere nevoii de incorporare sociala si de dominare(participare, incorporare, securitate, respectarea traditiilor si a ritualurilor); c.functie specifica(de sarcina) si accesoriu(de apartenenta unor nevoi); d. crearea unor nevoi, pe masura ce grupul evoluiaza spre noi scopuri. Atat in grupul de studiu, munca cat si in ONG functiile lor sunt : de integrare, reglementare a relatiilor intraindividuale si interindividuale, de securiate.Neculau, 1977 identifica tipuri de procese de grup, derivand din functiile pe care le indeplineste: de realizare de sarcini, de comunicare,afectiv-apreciative, de influenta. A. Blanchet si A. Trognon(1994) identifica functiile grupurilor independent, de formare, si de evolutia lor ulterioara: a. scopuri comune, reunirea intereselor individuale; b. nevoia de a definire frontiere, de a identifica diferente in raport cu altii; c. Stabilirea unor relatii interpersonale privigiliate, in conformitate cu imaginea mentala a individului despre comunicarea cu ceilalt; d. construirea unei organizatii, ce da posibilitatea membrilor sa-si asume roluri si statusuri, sa stabileasca norme practici proprii . Astfel grupul devenind producator de schimburi si idei,reglator al relatiei afective dintre membrii. Alte functie pe care le regasim la orie grup:integrare sociala , de diferentiere, de schimbare, de producere a ideilor.

18

Ca si consecinta de exemplu daca comportamentul in gupul de apartenenta se schimba de la democratic catre cel autoritar se modifica climatul de grup, aparitia unui grad de agresivitate, manifestata prin explozii frecvente. Alte consecinte pierderea echilibrului grupului si cautarea unui nou echilibru. 7.) Ce functii indeplineste grupul (de studiu;de munca;ONG.) in societatea romaneasca si cu ce consecinte? Principala atractie pe care o indeplineste grupul este acea de dobandire a satisfactiei personale, de intretinere a legaturilor psihosociale(Guimond 1994).Apartenenta la grup, permite linistea individului contrariata de presiunile sociale. Functiile pe care le indeplineste grupul e determinat de structura lor:(formala sau informal), de sarcina si tipul de organizatie.Principale functii pe care le indeplineste grupul:de studiu , munca, ONG pun accentul pe satisfacitia nevoilor membrilor: a. satisfacerea diferentiata a nevoilor membrilor, in functie de organizarea ierarhica si autoritatea recunoscuta de fiecare; b. satisfacere nevoii de incorporare sociala si de dominare(participare, incorporare, securitate, respectarea traditiilor si a ritualurilor); c.functie specifica(de sarcina) si accesoriu(de apartenenta unor nevoi); d. crearea unor nevoi, pe masura ce grupul evoluiaza spre noi scopuri. Atat in grupul de studiu, munca cat si in ONG functiile lor sunt : de integrare, reglementare a relatiilor intraindividuale si interindividuale, de securiate.Neculau, 1977 identifica tipuri de procese de grup, derivand din functiile pe care le indeplineste: de realizare de sarcini, de comunicare,afectiv-apreciative, de influenta. A. Blanchet si A. Trognon(1994) identifica functiile grupurilor independent, de formare, si de evolutia lor ulterioara: a. scopuri comune, reunirea intereselor individuale; b. nevoia de a definire frontiere, de a identifica diferente in raport cu altii; c. Stabilirea unor relatii interpersonale privigiliate, in conformitate cu imaginea mentala a individului despre comunicarea cu ceilalt; d. construirea unei organizatii, ce da posibilitatea membrilor sa-si asume roluri si statusuri, sa stabileasca norme practici proprii . Astfel grupul devenind producator de schimburi si idei,reglator al relatiei afective dintre membrii. Alte functie pe care le regasim la orie grup:integrare sociala , de diferentiere, de schimbare, de producere a ideilor. Ca si consecinta de exemplu daca comportamentul in gupul de apartenenta se schimba de la democratic catre cel autoritar se modifica climatul de grup, aparitia unui grad de 19

agresivitate, manifestata prin explozii frecvente. Alte consecinte pierderea echilibrului grupului si cautarea unui nou echilibru. 7. Ce funcţii indeplineste grupul (de studiu, de munca, ONG), in societatea romaneasca si cu ce consecinte? Funcţiile pe care le îndeplineşte grupul sunt determinate de structura acestuia (formal sau informal), de sarcină şi de tipul de organizare. Principalele functii ale grupului în viata sociala si organizationala se refera la socializarea si integrarea sociala a membrilor, satisfacerea nevoilor de apartenenta si asigurarea nevoilor de securitate, afirmare si valorizare , furnizarea mijloacelor de invatare sociala, dezvoltarea constiintei de sine a membrilor si a unei culturi proprii ( prin rituri, credinte, limbaj specific). Literatura de specialitate autohtonă precizează (Neculau,1977) următoarele tipuri de procese de grup, derivând din funcţiile îndeplinite: de realizare a sarcinii, de comunicare, afectiv-apreciativ, de inf1uenţă. Prima functie este cea de integrare socială a individului, a nevoilor şi aspiraţiilor sale. Orice membru al grupului nazuieşte să se încadreze în viaţa de grup şi să se articuleze normelor pe care acesta le propune. El parcurge un proces adaptativ, realizând un dublu efort: de "învăţare" a semnificaţiilor şi regulilor grupului şi de transformare a acestui mediu, pentru a-l apropia de scala sa de valori. Procesul este dificil, el implică adesea divergenţe, conflicte, rupturi, evoluţii normale pe traseul adaptării dintre dinamica individuală şi cea socială. Grupul de studiu, de munca si ONG – ul, fac parte din categoria grupului mic sau restrans, caracterizat prin fuziunea individualitatilor pentru construirea unui scop comun, relatii afective intre membri, interdependenta, solidaritate, constituirea de norme comuneechilibru intern si dorinta de a conserva dimensiunea redusa. In calitate de grup restrans, grupul de munca (de sarcina) are rolul de a reuni comitetul de actiune pentru o indatorire comuna; aceasta este principala functie pe care grupul de munca o indeplineste si la nivelul societatii romanesti, insa nu este singura. Grupul de sarcina reprezinta cadrul in care individul poate acumula noi informatii, este un mediu care stimuleaza performanta si are meritul de a distribui roluri care permit membrilor afirmarea in functie de abilitatile si competentele personale. Grupul de munca asigura o satisfacere diferentiata a nevoilor membrilor sai prin faptul ca dorintele si aspiratiile membrilor nu pot fi implinite in mod egal. În societatea romaneasca apartenenta la un grup de munca are drept consecinte dezvoltatarea abilitatilor de lucru in echipa, dezvoltarea personala (prin expunere la modele sociale si interactiunea cu specialisti sau persoane cu experienta in anumite domenii), asigurarea unei relative stabilitati

20

financiare, posibilitatea de a participa la greve sau alte proteste ale muncitorilor, obtinerea unei pensii dupa implinirea unui numar de ani in campul muncii precum si plata de taxe si impozite catre stat. O alta consecinta importanta a apartenentei la un grup de munca se refera la posibilitatea de specializare si imbunatatire a capacitatilor de lucru. Exista si grupuri de munca informale, care desi desfasoara activitati de productie nu platesc taxe; fenomenul muncii „la negru” este destul de popular in Romania, implicarea intr-un astfel de grup de sarcina avand drept consecinta participarea la comiterea unei ilegalitati si neacumularea anilor de vechime in munca.

ONG – urile reprezinta grupuri de actiune comunitarea care au ca obiectiv dezvoltarea locala si desfasoara activitati pentru apararea drepturilor sociale ale unor categorii de populatie, precum si organizarea serviciilor comunitare. Existenta ONG – urilor are drept consecinta atragerea de fonduri internationale pentru dezvoltarea unor proiecte la nivelul tarii noastre, promovarea valorilor democratice, precum si adoptarea unor modele de organizare specifice organizatiilor externe. ONG – urile sunt independente fata de stat, au rolul intermediar intre guvern si individ si contribuie la dezvoltarea sentimentului de solidaritate colectiva. In Romania, majoritatea ONG- urilor prezteaza servicii, cea mai importanta consecinta a existentei acestora fiind tocmai imbunatatirea serviciilor sociale si comunitare oferite de catre stat, sau completarea acestora. Grupul de invatare este reprezentat de clasa de elevi, grupa de studenti sau grupul de formare in organizatie sau cel de educatie populara. Principalele functii ale acestui grup restrans sunt acelea de formare si informare a membrilor, de dezvoltare a abilitatilor de lucru si de transmitere a informatiilor necesare unei calificari. In societatea romaneasca grupul de studiu are un rol important in transmiterea valorilor si normelor sociale. Grupul de invatare indeplineste functia de educare si socializare a copiilor si are drept consecinta formarea de specialisti competenti in variate domenii de lucru.

8.)Discutati despre dimensiunea instrumentala/relationala a grupului....Caracteristici, efecte. – prezentarea 2

Grupul îşi asumă activităţi instrumentale (realizarea unei sarcini, producţie, elaborare) şi dimensiuni relaţionale (procese afective, de menţinere a grupului ca grup).

21

In cadrul dimensiunii instrumentale, accentul cade pe sarcină, eficienţă, responsabilitate, elaborarea procedurii pentru îndeplinirea misiunii, clarificarea conţinutului mesajelor. Atracţia către scop necesită o coeziune internă, de acţiune colectivă, de articulare a rolurilor, de o participare afectivă ca o condiţie a îndeplinirii sarcinii. Respectarea regulilor de procedură, a normelor, nu exclude armonizarea, cooperarea, supleţea, competenţa interacţională. O funcţionare rigidă, oarbă, numai în numele regulii, poate naşte sentimente de insecuritate, confuzii, derapaje, disfunctionalităţi. Orice blocare a adeziunii la grup şi sarcină poate diminua efortul, poate deturna energiile, orientând grupul spre o stare conflictuală. Dimensiunea instrumentala: - Rezultă dintr-o activitate raţională prin raportare la conţinuturile tratate şi din obiective formale concise, pe termen lung sau mediu - Indepliste roluri instrumentale - Repartitie eficienta a sarcinilor si responsabilitatilor - Comunicarea informatiilor si continuturilor - Reguli explicite de transmitere a informatiilor - Evaluarea grupului se face dupa criteriul eficientei si productivitatii - Necesităţi instrumentale: a realiza câteva lucruri si a rezolva o problemă externă. - Regulite urilizate sunt tehnice, stabilite in functie de realitatea materiala. - Tipul de relatie este centrat pe sarcina. Dimensiunea relaţională, chiar dacă promovează procesarea socioafectivă a grupului, nu poate fi gândită în afara sarcinii, muncii, activităţii comune. Comunicarea între participanţi, interacţiunile, confruntarea sentimentelor sunt prilejuite de orientarea spre acţiunile comune. De aici rezultă nevoia de apartenenţă la grup, ca instrument de realizare şi mijloc de afirmare personală, atracţia către grup ca spaţiu social şi afectiv al relaţiilor cu ceilalţi. Grupul oferă securitate, plăcerea implicării, prilejuri de a satabili relaţii de prietenie, mândria face parte dintr-o structură. Generează sentimente de simpatie sau antipatie, prilej de confruntare afectivă, acceptări şi respingeri, competiţie şi colaborare, solidaritate şi tensiuni – procese care nu se ating doar de actorii implicaţi, ci afectează întregul grup, unitatea sa. Dimensiunea relationala: - Realtiile rezulta din interactuinile sociale. - Roluri psihosociale, realizate prin comunicare. - Tentative de influenta mutuala, interpretarea mesajelor.

22

- Criterii de evaluare a grupului: Solidaritate, francheţe, bogăţia relaţiilor, fluiditatea comunicării, bunăstare etc - Trebuinţe afective şi identitare: A forma o imagine de sine pozitivă. A crea legături. A obţine respectul celorlalţi, recunoaşterea identităţii sale, a valorilor sale, a modalităţilor de acţiune (chiar dacă acestea nu sunt agreate de unii membrii). - Regulile sunt stabilite in functie de realitatea sociala. - Se asteapta producerea unor comportamente cum ar fi solidaritatea, reciprocitatea, compatibilitatea 8.)Discutati despre dimensiunea instrumentala/relationala a grupului....Caracteristici, efecte. Chantal Leclerc (1999), analizând evoluţia dinamică a grupurilor a identificat trei dimensiuni specifice ale fiecărui grup: instrumentală, relaţională şi contextuală. Dimensiunea instrumentală are in vedere coordonarea membrilor către un scop comun şi organizarea comunicării în vederea fluidizării informaţiilor. Dimensiunea relaţională se refera la gestionarea obiectivelor şi modul în care se acestea sunt in concordanta cu aşteptările şi disponibilităţile membrilor, contribuind la dezvoltarea unor relaţii sociale care să convină membrilor implicaţi. Dacă dimensiunea instrumentală se referă la producţia grupului şi conţinutul acesteia, cea relaţională relatează despre interacţiunile socio-afective. Au fost realizate numeroase cercetari ce au avut in vedere dimensiunile grupului. Unele dintre acestea au facut diferenta intre o arie a sarcinii sau socio-operatorie (oferirea de opinii şi informaţii, evaluare, control) şi alta socio-afectivă (manifestată prin solidaritate sau agresivitate), altii au identificat roluri centrate pe sarcină (lansarea unei idei, solicitarea de informaţii, oferirea de opinii, coordonare) şi roluri de menţinere a coeziunii (încurajare, armonizare, facilitarea participării), iar mai tarziu cercetatorii au descris proceduri pentru producţie (tipul centrat pe sarcină, autoritar) şi preocupări pentru persoane (tipul club social sau regulator). Anzieu si Martin realizeaza cele mai clare clasificari ale dimensiunii grupului. Ei sustin ca grupul isi asuma activitati instrumentale ( realizarea unei sarcini, productie, elaborare) si prezinta de asemenea si o dimensiune relationala )procese afective, de mentinere a grupului). Insa, important de mentionat este faptul ca toate cercetarile dovedesc că în cazul primei dimensiuni ( cea instrumentala) se pune accentul pe sarcină (clasificarea obiectelor, organizare şi eficacitate, cercetarea celor mai bune mijloace de a atinge ţelul comun). Un mod de sintetizare a acestei orientari functionale a grupului este cea a lui Saint-Armand care defineste dimensiunea 23

instrumentala a grupului ca fiind: „producţia în funcţie de obiective şi utilizarea resurselor umane”, iar comunicării între membri, în această perspectivă, i se acordă doar un rol instrumental. In cadrul dimensiunii relaţionale este pusă în evidenţă “atracţia” către apartenenţa la grup, modalităţile prin care membrii îşi exprimă interesul pentru alţii: prietenie, nevoie de securitate, plăcerea de a face parte dintr-un grup, etc. Dimensiunea contextuală înfăţişează grupul într-un cadru socio-istoric, într-un context dat. Se referă la condiţiile materiale, economice, juridice, instituţionale, ideologice şi politice în care grupul evoluează. Grupul nu este o unitate izolată, ruptă de comunitatea sau organizaţia în care este plasat, ci întreţine multiple legături cu acesta. Caracteristicile dimensiunii instrumentale a grupului, adica cea orientata catre sarcina ar fi: clasificarea obiectelor, organizare şi eficacitate, cercetarea celor mai bune mijloace de a atinge ţelul comun, elaborare, propunerea unor proceduri, rezumare, evaluare, control, in timp ce caracteristice pentru dimensiunea relationala( cea orientata catre grup) sunt: comunicarea eficienta, încurajare, armonizare, facilitarea participări, consultarea membrilor în luarea deciziilor, propunerea unor norme, motivarea membrilor, gestiunea conflictelor, reducerea tensiunii. Desi par diferite, cele doua orientari, cea instrumentala si eca relationala se pot completa reciproc. Daca membrii reusesc sa-si coordoneze eforturile catre obiectivele comune, atunci ei in mod obligat trebuie sa comunice in mod eficient, sa fie cooperanti, sa evite conflictele, cu alte cuvinte, sa dezvolte relatii convenabile. O viziunea mai pragmatica, constructiva nu poate neglija totusi dimensiunea relationala, climatul grupului, motivatia membrilor si dorinta lor de participare. Chiar daca dimensiunile se pot conjuga, acest fapt nu inseamna ca se pot si confunda. In cazul dimensiunii instrumentale, intotdeauna accentul va cadea pe sarcina, eficienta, responsabilitate, elaborarea procedurii pentru indeplinirea misiunii, insa pentru indeplinirea scopului este nevoie de coeziune interna, de actiune colectiva. Functionarea cu normele si regulile de procedura bine stabilite nu exclude armonizarea, cooperarea, competenta interctionala. O functionare rigida, in schimb, numai in numele regulii, poate naste sentimente de insecuritate, confuzii, disfunctionalitati. Orice blocare a adeziunii la grup si sarcina poate diminua efortul, poate deturna energiile, orientand grupul spre o stare conflictuala. Grupul optim in acest sens, ar fi cel care se concentreaza pe obiective, dar utilizand in intregime resursele umane. La fel, dimensiunea relationala, desi promoveaza procesarea socioafectiva a grupului, nu poate fi gandita in afara sarcinii, muncii, activitatii comune. Comunicarea 24

intre participanti, interactiunile sunt prilejuite de orientarea spre actiunile comune. De aici rezulta nevoia de apartenenta la grup, ca instrument de realizare si afirmare personala. Grupul ofera placerea implicarii, genereaza acceptari si respingeri, competitie si colaborare, solidaritate si tensiuni, procese ce ating nu doar persoanele implicate ci afecteaza intregul grup. Toate aceste reactii atat pozitive, cat si negative ce au loc intre membrii grupului, toate se prezinta ca un camp de invatare reciproca, de antrenament prin participare la realizarea sarcinii. 9. Discutati cele trei modele ale studiului comunicarii dupa C.Leclerc si aplicati pe realitatea romanesca a grupului C. Leclerc a elaborat un tabel in care reuneste cele trei modele clasice de studiere a comunicarii in grup : 1. modelul codului Presupune un proces referential, de codare si decodare, conform caruia sensul unui mesaj este relativ stabil deoarece este continut in codurile limbii  Accentul cade asupra dimensiunii denotativa a comunicarii, a semnelor codificate ale limbii  Comunicarea reprezinta realitatea ; emitatorul si receptorul schimba informatii cu privire la situatii care exista in mod obiectiv  Semnifica organizarea comunicarii dupa reguli comune, cunoscute, acceptate şi utilizate de cei doi participanti la transmiterea mesajului 2. modelul inferentei 

Presupune un proces inferential, de deductie şi anticipare, care permite interpretarea nui mesaj pornind de la context si de la un ansamblu de simboluri ; sensul atribuit semnelor este alimentat de experientele trecute si de dorinte  Accentul cade asupra dimensiunii conotative a comunicarii : asupra puterii sugestive si evocatoare a mesajelor si a tot ceea ce nu tine de cod (nonverbal, context)  Comunicarea exprima realitatea ; partenerii invata sa impartaseasca reguli similare de interpretare a situatiilor care nu pot fi percepute decat subiectiv  Se refera la interpretarea semnificatiilor in functie de o situatie sau un context  Apar disfunctionalitati rezultand din limbajul nonverbal, din elemente contextuale (unele mesaje pot fi interpretate in mai multe feluri)  Comunicarea este un proces fondat pe probabilitati si nu per certitudini, pe deductii si anticipari, pe experiente culturale anterioare. 3. modelul interactional 

25

  

 

Presupune un proces performativ, care permite sa se actioneze asupra celorlalti si asupra situatiei Accentul cade asupra dimensiunii pragmatice a comunicarii, mai mult asupra efectelor decat asupra intentiilor Comunicarea construieste realitatea ; partenerii se influenteaza reciproc si sunt parte integranta a situatiilor pe care le construiesc colectiv Trateaza comunicarea ca performanta, ca actiune/interactiune care afecteaza interlocutorii Prin comunicare se transmit informatii, se exercita influenta, se produc efecte, transforma partenerii, ii diferentiaza, ii uneste.

Aplicand modelele lui Leclerc pe realitatea romaneasca a grupului, se observa ca indeplineste functia de comunicare prin faptul ca este cel mai important mediu şi mijloc de socializare şi integrare socială, contribuind decisiv la transmiterea valorilor şi normelor unei societăţi. Reda procesul referential, de codare si decodare prin faptul ca dezvoltă o cultură grupală proprie (rituri, credinţe, limbaj). De asemenea, caracteristica de proces performativ a comunicarii este ilustrata in grupul social romanesc prin faptul ca acesta oferă individului securitate, dar şi mijloace de afirmare şi valorizare; oferă mijloace de învăţare socială, posibilitatea de a intra în statusuri diverse şi de a experimenta roluri sociale; formează competenţe de evaluare a altora şi poate contribui la dezvoltarea conştiinţei de sine a membrilor săi; stimuleaza interdependenţa membrilor, chiar şi în afara întâlnirilor comune. 9.Discutati cele trei modele ale studiului comunicarii dupa C.Leclerc si aplicati pe realitatea romanesca a grupului. Cele trei modele ale studiului comunicarii dupa Chantal Leclerc sunt: a) Modelul de cod sau transmisia informatiilor semnifica transformarea unei semnificatii in semne conventionale (a coda) si deducerea semnificatiilor unui mesaj(a decoda), adica organizarea comunicarii dupa reguli comune, cunoscute, acceptate si utilizate de cei doi (emitator si receptor). Este un model circular, care confera comunicarii calitatea de continuitate, de circularitate si care functioneaza dupa trei reguli: eficienta codului, permitand informarea reciproca si functionarea corecta; reducerea bruiajului; utilizarea mijloacelor de asigurare a unui feedback eficient intre emitator si receptor.

b) Modelul de inferenta sau interpretarea semnificatiilor in functie de o situatie sau un context, modul de selectie a semnificatiilor: codarea sau decodarea nu poate exclude erorile, apar disfunctionalitati rezultand din limbajul nonverbal, din elemente relationale si contextuale; ceea ce produce dificultati de intelegere, afectand dimensiunea conotativa a comunicarii. 26

c) Modelul interactional ne vorbeste despre comunicare ca performanta, ca (inter)actiune ce afecteaza deopotriva interlocutorii. Prin comunicare se transmit nu numai informatii ci se exercita si influenta, se produc efecte, comunicarea transforma partenerii, redefineste, creaza diferente, dar si uneste.

10.)

De ce este comunicarea “vehiculul interactiunii”? Exemplificati

Pentru o înţelegere mai bună a ceea ce înseamnă comunicarea într-un grup, trebuie menţionat că grupul este un model al interacţiunii şi al producţiei colective şi de aceea trebuie extras modelul de abordare din dubla funcţie pe care o reprezintă comunicarea. Deoarece interacţiunea implică o relaţie simetrică între un emiţător şi un receptor prin expresii verbale şi nonverbale, presupune în procesul de negociere a poziţiilor o diversitate de semne şi simboluri. Aceasta determină descoperirea unui model interacţional specific grupului. După cele menţionate anterior, putem spune că, comunicarea nu este doar o relaţie simplă stimul-răspuns deaoarece între cele două secvenţe intervine acţiunea de anticipare a emiţătorului, interpreatrea mesajului de către receptor şi o “schemă de producţie” comună. Mulţi teoreticieni au luat în calcul funcţiile şi diferite modele de comunicare (Lewin, Rogers) demonstrând că factorul declanşator, premisa şi nu în ultimul rând vehiculul interacţiunii este chiar comunicarea. S-a observat că nu se poate concepe interacţiunea în afara comunicării, a schimbului de mesaje. Astfel, formula lui Ghiglione (1986) defineşte “omul comunicat” ca fiind aptitudinea de” a vorbi” de a deveni interlocutor, de a se situa într-o relaţie comunicativă. Alt termen definit de Ghiglione este cel de “contact de comunicare” şi semnifică momentul în care apare acceptul de a face parte dintr-un “câmp social” (educativ) şi a te implica, deoarece devenind interlocutor primeşti şi oferi. Contractul de comunicare constituie astfel un cadru, un context favorizant ce impune norme şi obligaţii fiind o dimensiune dinamică a interacţiunii colective. Acest contract presupune acţiuni în vederea unei construcţii comune, o activitate cooperativă între actorii sociali precum şi un context propriu şi cadre de interpretare a mesajelor specifice. Contractul de comunicare nu este numai un concept fondator în concepţia modernă a comunicării din perspectiva teoriei limbajului (după spusele lui Bromberg – contractul reprezintă doar rezolvarea problemei concrete, intervenind şi mobilizând el determină elaborarea unui cadru de interpretare, a unui context şi negocierea unei strategii de interacţiune ”atac”, “apărare”) ci ne apare şi ca o poziţionare, ca un angajament, ca o forţă organizatoare a structurilor sociale. Grupul este structura-etalon,

27

cadrul, matricea în care se construieşte şi se utilizează un contract de comunicare. Prin emiterea unor judecăţi de valoare, schimbul de opinii şi păreri, stabilirea de modele comportamentale, reglarea relaţiilor, elaborarea normelor de funcţionare (norme de stabilitare) actorii sociali reuşesc să formeze structuri şi grupuri prin intermediul acestei comunicări care pune totul în funcţiune. Exemplu: Un grup social nu există ca grup dacât în măsura în care membrii săi intră între ei în relaţii de comunicare. Exprimate oral, prin gesturi, prin mimică sau scris, comunicaţiile dau seama de relaţiile interpersonale din grup, de opinii şi atitudini, de ajustări reciproce, tensiunui şi conflicte, de alegeri şi respingeri. Structura comunicaţiilor şi dinamicitatea lor caracterizează şi distinge grupul, oferind un mijloc de diagnosticare a momentului în care se găseşte grupul din punct de vedere al coeziunii ( ascendent, pe platou, descendent). Putem vedea cum se prezintă reţeaua de comunicaţii, ce îi dă forţă în acţiune, cum răspunde aşteptărilor membrilor săi. În situaţia constituirii unui grup informal de prieteni, comunicarea preferinţelor, hobby-urilor şi pasiunilor membrilor grupului poate determina coeziunea şi legătura de care un grup de prieteni are nevoie. Astfel, dacă nu s-ar cunoaşte spre exemplu muzica, sportul sau cărţile preferate, unii dintre membrii s-ar simţi marginalizaţi dacă nu ar avea anumite pasiuni şi aceasta ar putea genera rupturi ale relaţiilor. 10. De ce este comunicarea “vehiculul interactiunii”? Exemplificati Comunicarea este premisa, factorul declansator si vehiculul interactiunii. Nu se poate percepe interactiunea in afara comunicarii, a schimbului de mesaje, astfel incat formula lui Ghiglione (1986), “omul comunicant” ilustreaza perfect aptitudinea de a vorbi, de a deveni interlocutor, de a te situa intr-o relatie comunicativa.Ghiglione vorbea chiar de un “contract de comunicare” atunci cand accepti sa faci parte dintru-un “camp social”, sa te implici, devi cointerlocutor, primesti si oferi. Contractul de comunicare constituie deci un cadru, un context favorizant care impune norme si obligatii, o dimensiune dinamica interactiunii comunicative. Contractul propune actiuni in vederea unei constructii comune, o activitate cooperativa intre actorii sociali, un context propriu si cadre de interpretare a mesajelor. Contractul de comunicare nu este numai un concept fondator, o conceptie moderna a comunicarii prin prisma teroriei limbajului, ci ne apare ca si o pozitionare, ca un angajament, ca o forta organizatoare a structurilor sociale. Iar grupul este structura etalon, cadrul, matricea in care se construieste si se rodeaza un contract de comunicare. Emitand judecati de valoare, schimband opinii si pareri, schimband modele comportamentale, regland relatiile elaborand normele de functionare, actorii sociali ajung sa inchege structuri, ei formeaza grupuri.

28

Fig. 1. Schema intractiunii dintre un locutor si un intrelocutor. Tot ceea ce tine de dorinta de a comunica a emitatorului de mesaje, transmiterea mesajului, starea de receptivitate, si atitudinea intentionala a receptorului ca si selectia informatiilor acceptate, eliminand unele dintre ele poate fi conditionat de trasaturile personajelor implicate si de conditiile psihosociologice ale actiunii acestora. Emitatorul elaboreaza un mesaj, tinand sa-i afecteze pe receptori. Acestia primesc mesajul, il decodifica, il accepta total sau partial, sau il resping. Tot acest schimb se desfasoara intrun camp psihosocial, marcat de determinarile sale, intr-un context psihosociologic marcat ideologic, cultural, social, economic, etc. Elementele situatiei comune in care sunt implicati cei doi parteneri sunt : 1. Personalitatea fiecăruia dintre cei implicaţi 2. Situaţia comună în care se găsesc poate stimula, deturna sau bloca procesul de comunicare. Aceasta poate acţiona ca mijloc sau ca scop. Natura situaţiei poate stimula comunicarea, dar poate şi determina refuzul acesteia. 3. Scopurile comunicării, din perspectiva fiecărui partener, influenţează conţinutul şi stilul comunicării. 4. Comunicarea nu înseamnă doar schimb de informaţii ci şi schimb de semnificaţii, exprimate prin cuvinte şi gesturi, dar şi prin simboluri, asociaţii de sens. Sintagma reţea de comunicare aparţine anilor 50*, după moartea lui Lewin unul dintre discipolii săi, Bavelas, şi-a dezvoltat ideile asupra comunicaţiilor în grup. Reţeaua defineşte ansamblul canalelor existente, prin care se transmit mesajele, într-un grup organizat. Reţeaua este impusă de condiţiile materiale, de tipul de comunicare, de norme şi constrângeri, ea se compune din legăturile stabilite în particular conform reglementărilor. O clasificare poate fi făcută după următoarele criterii : • •

În funcţie de instrumente comunicarea poate fi : - verbală - nonverbală În funcţie de numărul persoanelor implicate comunicarea poate fi : - în doi 29

•

- în grup În funcţie de obiectivele propuse : - de consum (gratuită, spontană) - instrumentală (utilitară, strategică, manipulatorie)

Bavelas a imaginat diferite tipuri de reţele geometrice şi a analizat diferenţele dintre acestea, din punct de vedere al eficienţei comunicării : - reţele orizontale - reţele în stea - reţele în y - reţele în cerc. În vederea atingerii obiectivelor sale, grupul distribuie sarcini şi roluri, iar participanţii reacţionează, judecă, îşi exprimă sentimentele, iau atitudini. Termenul de rol presupune trei accepţiuni : 1. Un sistem de aşteptări, pe care mediul social le îndreaptă către deţinătorii unor poziţii prin raportarea la ocupanţii altor roluri ; 2. Aşteptări specifice pe care deţinătorul unei poziţii le percepe ca fiind aplicabile în propria sa conduită ; 3. Manifestările specifice ale deţinătorului unei poziţii în interacţiunea cu alţi deţinători de poziţii, punerea în act a proiectului de rol . De exemplu in clasa de elevi, colegii intre ei nu pot interactiona fara sa comunice, insusi actul educational nu ar avea loc in absenta comunicarii. Profesorul trimite un mesaj, elevii decodifica mesajul, il accepta acctioneaza in concordanta sau nu cu cerintele mesajului primit si transmit si ei la randul lor un mesaj profesorului astfel comunicarea devine vehiculul interactiunii.

11.) De unde rezulta “puterea” liderului si cum se exercita in societatea romaneasca? O exegeza mai aproapiata de societatea noastra considera studiul leadership-ului ca studiul unui exercitiu de putere. Liderul este persona cea mai influenta, cea mai populara, activa , individul preferat, ales sau impus , care exercita o influenta demonstrabila. Puterea se rezultata din influenta exercitata asupra altora,intr-o situatie data. Fenomenul puterii poate fi studiat ca atribut personal, ca functie, ca relatie si ca sistem. Puterea , ca atribut personal, reprezinta studiul calitatilor pshilogice, a factorilor personali prin care se impun unii indivizi: caracteristici fizice si psihice, trasaturi de personalitate, competente interactionala, nivel socio-cultural, inteligenta, comportament participativ si cooperativ.

30

Dupa o trecere in rezista a literaturii ,am inventariat, urmatoarele attribute personale ca o conditie a succesului:trasaturi pozitive de caracter, inteligenta(in special cea sociala), empatie, incredere in sine, aptitudine verbala si aparenta agreabila. Comparand mai multe liste de calitati, sinteya recenta a lui Sadler dovedeste ca nu s+au produs schimbari importante in acest domeniu: trasaturi personale(asertiv, extrovertit, charismatic, increzator in sine), character(curajos, integru, sincer, onest,

persistent),

temperament(calm,

capabil

de

autocontrol,

predictibil),

abilitati

cognitive(intelegenta superioara fara insa a considera aceasta calitate ca fiind decisiva), aptitudini speciale care pot servi atingerii scopului grupului. Puterea ca functei : cercetarii s-au interesat de functionarii liderului in grup, de modul in care satisfac cerintele statutusului luand in seama compozitia grupului, retele de comunicare si reprezentarea sarcinii. Liderul este responsabil de planificare si executie , controlul relatiilor interne si reprezentarea grupului in exterior. Liderul devine initatiator al noilor metode de analiza si executie a sarcinilor, organizator al unor structure actionale, dar si responsabil al orientarii grupului spre sarcina. Ca relatie , puterea reprezinta capacitatea de a influenta, resursele utilizate in acest scop. In scopul atingerii unei performante dorite, liderul repartizeaza sarcinile, coordoneaza si controleaza, orienteaza eforturile spre obiectivul comun, inducand subalternilor un sentiment de satisfactie in ceea ce priveste participarea la proect, atitudini positive. Desigur relatia poate fi si de autoritate/superioritate In sfarsit ca stistem, puterea exercitata intr-un grup nu se prezinta doar ca o relatie autonoma, ci se articuleaza unui sistem social sau organizational, este supus unui control social, se exercitata prin incurajarea unor mecanisme sociocognitive inscrise intr-o logica sociala. Liderul controleaza totul in mod direct, uneori da alteori nu. Puterea se paote exercita si in alte maniere, liderii pot inspira unele atitudini si comportamnete sugerand oamenilor sa ia initiative sis a incerce experiente noi la diferite niveluri, manifestanduse ca relatie interperosonala, ca pricepe de a influenta sau in termini institutionali ca expresie a termenilor de executie , liderul se poate afirma in diferite moduri nu numai prin calitatile sale personale. Pentru a evidential cat mai bine cum se exercita puterea liderului in societatea romaneasca am ales ca exemplu pentru dezbarere pe presedintele tarii noastre. Liderul-cel care are viziunea viitorului şi care propune unul sau mai multe obiective pentru a fi realizate, iar grupul îşi asumă realizarea lor prin acţiuni convergente; puterea liderului este

31

puterea celui care ştie mai mult decât ceilalţi; puterea personală constă în puterea de a influenţa; este centrat pe sarcină, pe om; acţiunea să fie făcută. leadership-ul este o forma de putere, dar o putere a oamenilor, nu asupra lor; ea reprezinta o relatie reciproca intre leader si grup: "Notiunea de leadership, spre deosebire de puterea exercitata arbitrar, devine inseparabila de nevoile si scopurile celor care urmeaza leaderul. In esenta puterea este o caracteristica a unui individ intr-o relatie data, de o oarecare stabilitate. Daca nu exista relatie, nu exista putere. Relatia este, deci, cea care determina puterea, si nu caracteristicile personale ale protagonistilor, desi nu este exclus ca acestea sa fi jucat un rol important pentru natura raporturilor stabilite. Corelata cu influenta, puterea are urmatoarele atribute: poate exista si se poate exercita fara ca cei interesati sa fie constienti de acest lucru si fara o modificare a comportamentului. Exemplul: Presedintele tarii are rolul de lider asupra intregii natiunii. El isi exercita puterea participand la congrese, la reuniunile din parlament, este cel care ia deciziile, propune rezolvarea sarcinilor influentand pe ceilalti membri. Alt exemplu: decanul facultatii.

11. De unde rezulta puterea liderului si cum se exercita in societatea romaneasca? Puterea reprezinta “capacitatea unui individ de a modifica conduita altor indivizi sau grupuri de indivizi, în maniera în care el o doreşte" (R. H. Tawney). Puterea poate exista si se poate exercita fara ca ceilalti sa fie constienti de acest lucru si desi nu incita neaparat la rezistenta sau ostilitate din partea celor care sunt supusi acesteia, poate avea conotatii negative. Conform teoriilor ce vizează conducerea în grupurile organizaţionale, influenţa liderului asupra membrilor grupului este exercitată prin intermediul puterii pe care acesta o deţine. Exista mai multe surse din care poate rezulta puterea liderului, precum persuasiunea, controlul, autoritatea si sanctiunea. Persuasiunea reprezinta capacitatea de a-i convinge pe ceilalţi de faptul că anumite decizii, raţionamente sau acţiuni sunt corecte; in societatea roamneasca, capacitatea de persuasiune a liderului depinde de imaginea sa publica, de experienta anterioara si de competentele dovedite. Exista insa si alti factori care sporesc capacitatea de convingere a liderului, precum charisma, abilitatile 32

oratorice, puterea financiara sau popularitatea; desi aceste caracteristici nu reprezinta neaparat argumente obiective, de-a lungul timpului s-a dovedit ca la impactul liderului la nivel social sporeste in prezenta acestor atribute. O alta sursa de putere a liderului in societatea romaneasca este controlul, definit ca si capacitatea de a-i convinge pe ceilalţi să accepte cursul unei acţiuni de legitimitatea căreia nu sunt convinşi sau interesaţi. Alte forme ale controlului sunt autoritatea (controlul exercitat prin intermediul sistemului normativ al grupului sau a dreptului legitim de a exercita control) si sanctionarea ( controlul celorlalti impotriva vointei lor), prin intermediu acestor factori sporind puterea liderului la nivel social. In societatea romaneasca puterea liderului este adesea exercitata in mod autoritar, prin intermediul legilor si normelor sociale; puterea liderului roman rezulta in mare masura din influenta sa ecomonica si sociala, din sistemul de relatii pe care le stabileste. Alte surse importante se refera la cunoasterea si respectarea valorilor si traditiilor sociale specifice poporului; un lider puternic va fi acela care se adreseaza subordonatilor utilizand un limbaj accesibil tuturor claselor sociale. In Romania, vechimea in munca sau experienta acumulata in decursul anilor reprezinta inca surse ale puterii liderului, in sensul ca exista putina incredere din partea cetatenilor in persoane tinere, chiar daca acestea au un nivel ridicat de educatie si cunostinte de specialitate. Puterea exercitata prin sanctiune este bine reprezentata la nivelul societatii romane, subordonatii fiin constransi sa respecte regulile de orice fel pentru a evita pedepsele. 12. Ce intelegem prin expresia « locus of leaderhip » si cum se exprima fenomenul in societatea romanesca ? In modelul lui Hollander(1980),insusit de Blanchet si Trognon(1994) identificam sintagma <>,care se gaseste la intersectia a 3 factori,si anume: -Situatia(tipul sarcinii,structura sociala,reguli,istoria grupului); -Liderul(competent,legitimitate,motivatie si caracteristicile de personalitate);

33

-Participantii(asteptarile,caracteristicile de personalitate,impunerea unei forte,exercitarea unei presiuni). Liderul este acceptat,recunoscut,urmat,daca raspunde nevoilor grupului,daca se angajeaza sa indeplineasca programul acestuia.El iese la suprafata atunci cand grupul are nevoie de calitatile sale.Leadership-ul se prezinta deci ca o relatie privilegiata,prin care o persoana isi exercita puterea,infuentand si controland activitatea altora,fara sa o impuna prin coercitie.In functie de sarcina si situatie,grupul distribuie putere,desemneaza pe cineva sa si-o asume ,vegheaza ca cel investit sa raspunda asteptarilor,nevoilor grupului,il controleaza. In societatea romaneasca acest fenomen pare sa nu fie atat de frecvent,motivul principal fiind dorinta accentuata a liderului ales de grup intr-o anumita situatie,pentru indeplinirea unor anumite sarcini,cerinte,in cadrul carora liderul ales se prezinta cfiind cel mai competent(intrunind abilitatile,trasaturile de personalitate necesare )de a ramane pe aceeasi pozitie.Dupa ce sarcina afost dusa la bun sfarsit,indifferent de finalitatea ei,liderul specific societatii romanesti,in general doreste sa ramana pe post,pregatit pentru o noua situatie. 12.) Ce ințelegem prin expresia « locus of leaderhip » și cum se exprimă fenomenul în societatea românească ? Notiunea de leadership a intrigat de mult timp pe observatorii comportamentului uman. Probabil din primul moment in care primul om al cavernelor a spus celorlalti ”Nu este bine cum facem. Haideți să ne organizam”, oamenii tot incearcă să înțeleagă procesul de leadership. O definiție concludenta a leadership-ului face referire la relatia privilegiata, prin care o persoana isi exercita puterea, influentand si controland activitatea altora, fara s-o impuna prin coercitie. Leadership-ul este considerat si un proces social de schimb in care liderul „da"ceva celor ce-l urmeaza si „capata" trei variabile: liderul, cei ce-l urmeaza si situatia. Contributia liderului la procesul de leadership este reprezentata de personalitatea, motivatiile, competentele si legitimitatea lui. Cei ce-l urmeaza, aduc, la randul lor, aportul personalitatii, motivatiilor, competentelor si asteptarilor lor la situatia respectiva. Situatia „vine" cu anumite resurse, sarcini de o natura, structuri sociale si reguli specifice, istorie proprie etc. In zona in care aceste trei variabile se suprapun este situat ceea ce E.P. Hollander numeste „locus" al leadership-ului. In modelul lui Hollander(1980),insusit de Blanchet si Trognon(1994) identificam acesti 3 factori,si anume: 34

-Situatia(tipul sarcinii,structura sociala,reguli,istoria grupului); -Liderul(competent,legitimitate,motivatie si caracteristicile de personalitate); -Participantii(asteptarile,caracteristicile de personalitate,impunerea unei forte,exercitarea unei presiuni). Liderul este acceptat,recunoscut,urmat,daca raspunde nevoilor grupului,daca se angajeaza sa indeplineasca programul acestuia.El iese la suprafata atunci cand grupul are nevoie de calitatile saleAcolo unde exista, leadership-ul produce schimbare. Pe timp de pace, orice armata isi poate indeplini functiile printr-o buna administrare si un bun management. In timpul razboiului se descopera ca administrarea corecta si managementul specific pacii, nu sunt suficiente. In razboi, este nevoie de leadership eficient la absolut toate nivelele armatei. Asemenea armatelor in timp de razboi, organizatiile de astazi descopera ca au tot mai mare nevoie de manageri care sa le ajute sa se descurce in instabilitatea generata, in principal de cresterea puternica a concurentei. In opinia noastra, leadership-ul este serviciul oferit de liderii organizatiei. In societatea romaneasca acest fenomen pare sa nu fie atat de frecvent,motivul principal fiind dorinta accentuata a liderului ales de grup intr-o anumita situatie,pentru indeplinirea unor anumite sarcini,cerinte,in cadrul carora liderul ales se prezinta ca fiind cel mai competent(intrunind abilitatile,trasaturile de personalitate necesare ) de a ramane pe aceeasi pozitie. Dupa ce sarcina a fost dusa la bun sfarsit, indiferent de finalitatea ei, liderul specific societatii romanesti,in general doreste sa ramana pe post, pregatit pentru o noua situatie

13. Care sunt asemanarile si Exemplificati- prez 5 Asemanarile echipei cu grupul primar:

deosebirile

dintre

grup

si

echipa ?

a. Un număr redus de membri – de ex: o echipa de cercetare este un grup restrains. b. Calitatea relaţiilor interpersonal – atat intr-o echipa cat si intr-un grup restrains, se leaga relatii apropiate, prin dorinta de a atinge un scop comun, si membrii au conştiinţa apartenenţei la o formă de cultură comună c. Angajamentul personal joacă aici un rol important şi se realizeaza in functie de calitatea participării. Ex: in echipa de cercetare, fiecare membru stie ce are de facut si constientizeaza responsabilitatea sa si aportul sau la produsul final. d. Echipa este o unitate particulară în desfăşurare, in continua schimbare. Ex: in echipa de cercetare se constituie echipa, dar de la acest moment, relatiile dintre membrii sunt intr-o continua schimbare si evolutie. e. Echipa se prezintă şi ca o intenţionalitate către un scop comun, acceptat şi dorit de către toţi membrii. In exemplu cu echipa de cercetare, scopul comun este insasi finalizarea cercetarii, iar membrii doresc atingerea acestuia pentru ca ei si-au dorit sa ajunga membrii in acest grup. 35

f. Constrângerile în interiorul echipei sunt rezultatul orientării spre obiectivul comun. Cei care fac cercetarea vor dori sa atinga acest lucru si ii vor constrange pe cei mai lenesi, sau cei dezorientati. g. Structura organizatorică a echipei variază în funcţie de tipul de acţiune, de obiective şi de contextul specific. Se alege un sef de echipa, si responabili pentru diferite departamente. Deosebiri a. Grupul primar nu este tot timpul constituit pentru a produce ceva, de exemplu familia b. Relatiile dintre membrii nu sunt tot timpul afectiv puternice, nu putem spune despre membrii unei echipe ca nutresc o dragoste reciproca, de ex.

14. Ce se intelege prin “dinamica echipei”? Exemplificati Dinamica echipei se sprijină pe fundamente variate: motivaţiile echipierilor, miza acţiunii, dozajul unitării şi diversităţii, puterea etc. Toate acestea se conjugă şi se orientează pentru a atinge un efect dinamic. Trei factori stimulează oamenii să lucreze împreună: a)

coacţiunea, atracţia fiecărui individ pentru ceilalţi şi către echipa ca model de identificare. Prezenţa altora stimulează, mobilizează, augmentează acţiunea de învăţare

b)

influenţa reciprocă a proceselor umane şi operaţionale. Primul nivel este un proces obiectiv, constatabil, măsurabil: acţiunea în sine şi produsul acesteia. Al doilea nivel este acela care vizează grupul şi persoanele ce-l compun, el este un proces subiectiv, implicând aspectele afective ale interacţiunii. Contextul exterior, mobilizarea participanţilor, stilul managerial, tipul de participare, relaţiile dintre persoane sunt câteva elemente care releva logica subiectiva a echipei. Cele două logici, obiectivă şi subiectivă, au un efect dinamic. De aceea se cere fiecărui echipier să se centreze atât asupra sarcinii, cât şi asupra grupului

c)

conjugarea a trei logici de funcţionare colectiva presupune ca echipa să funcţioneze riguros şi flexibil, în acelaşi timp, împărţind sarcinile şi

36

rolurile, acoperind întreaga problematică, definind reguli şi respectându-le: logica teritorială: se referă la definirea sarcinilor în „teritoriu” pentru fiecare membru; logica cooperării: presupune ca fiecare sarcină să fie abordată ca o operaţie colectivă, ceea ce va responsabiliza pe toţi să se implice în funcţie de sarcina şi situaţie; iar logica sinergiei semnifică dependenţa fiecărui echipier de ceilalţi, interacţiunea, competenţa de articulare reciprocă, capacitatea de a „face împreuna” ceva, dezvoltând inteligenţa colectivă. Echipa funcţionează ca un sistem, fiecare subsitem antrenând funcţionarea întregului. Într-o viziune analitică, sistemul – echipă se prezintă ca un complex de angrenaje care interacţionează, transmit, exercită presiuni, filtrează, compartimentează, structurează. Viziunea sistemică ne propune abordarea echipei ca un tot integrat, cu un sens propriu, care funcţionează ca un corp autonom, care articulează toate componentele. Echipa mobilizează pe membrii săi utilizând trei mecanisme (Devillard, 2003) ce concură la dinamica echipei, fiecare contribuind într-o manieră proprie la acest efort comun şi la performanţa colectivă: a) satisfacţia personală e echipierilor, de la nevoile de apartenenţă şi recunoaştere până la lărgirea spaţiului sau de influenţă. Echipa oferă fiecăruia posibilitatea de a ieşi din izolare, de a exercita influenţa, de a se exprima, de a juca roluri noi, de a-şi depăşi limitele individuale, de a se identifica, de a funcţiona colectiv; b) stimularea reciprocă rezultă din capacitatea echipei de a impune interdependenţă ca un stil cognitiv şi social, ca un model de viaţă. Efectul e creşterea încrederii în sine, stimularea sentimentului de încredere, apariţia nevoii de apartenenţă – toate acestea ca mijloc de dezvoltare personală; c) atracţia pentru echipă funcţionează ca o sursa de motivaţie, creează o dorinţă de participare, induce un sentiment stenic şi o dorinţă de identificare cu ethosul comun Exemplu: În cadrul unei echipe de fotbal coacţiunea reprezintă influenţa coechipierilor asupra performanţei din timpul campionatelor, dacă membrul grupului se idenifică cu echipa, acesta va depune eforturi mari pentru a obţine rezultate bune, a ataca şi da a goluri. Influenţa reciprocă a proceselor umane şi operaţionale semnifică focalizarea echipierilor asupra relaţiilor interumane (atmosfera relaxantă şi motivantă ex: susţinerea verbală a membrilor descurajaţi, etc.) dar şi asupra jocului, nu trebuie uitat scopul, câştigarea

37

meciului, campionatului etc. Conjugarea a trei logici de funcţionare colectivă: logica teritorială reprezintă strategia de joc; logica cooperării ex:pasele către echipieri atunci când nu este posibilă înaintarea; logica sinergiei este capacitatea de a anticipa mişcările şi a înţelege semnele pe care le fac coechipierii pentru a juca eficient pe teren. Satisfacţia personală e echipierilor un exemplu ar fi cel al jucătorului care în viaţa reală este o persoană timidă, însă pe teren este activ şi implicat datorită susţinerii venită din parte acelorlalţi. Stimularea reciprocă – dezvoltarea unor abilităţi relaţionale (ritualuri de salut specifice). Atracţia pentru echipă – este forţa, energia care impulsionează ladorinţa de a evolua în cadrul grupului. 14.) Ce se intelege prin ,,dinamica echipei’’?Exemplificati.

Echipa este un grup restrans in care relatiile sunt directe si precis trasate,iar climatul se reflecta in unitatea de spirit si de actiune a participantilor in spiritul echipei.Echipa se caracterizeaza prin spirit de cooperare ridicat , prin fuziunea emotionala a membrilor , printr-o dorinta de inlaturare a tensiunilor si a eventualelor blocaje.O echipa are un puternic simt al identitatii, roluri diferite pentru fiecare, activitati interdependente. Dinamica echipei se sprijina pe fundamente variate :motivatiile echipierilor , miza actiunii ,dozajul unitatii si diversitatii , puterea.Sunt trei factori care stimuleaza oamenii sa lucreze impreuna. a).stimularea provocata prin coactiune , atractia fiecarui individ pentru ceilalti si catre o echipa ca model de identificare ; b).influenta reciproca a proceselor umane si operationale.Primul nivel este un proces obictiv,contestabil , masurabil :actiunea in sine , produsul acesteia.Al doilea nivel este acela care vizeaza grupul si persoanele ce-l compun , este un proces subiectiv,implicand aspectele afective ale interactiunii.Contextul exterior , mobilizarea participantilor,stilul managerial , tipul de participare , relatiile dintre persoane sunt doar cateva elemente care releva logica subiectiva a echipei.Cele doua logici , obiectiva si subiectiva, au un efect dinamic.De aceea se cere fiecarui echipier sa se centreze atat asupra sarcinii cat si asupra grupului ; c).conjugarea a trei logici de functionare colectiva presupune ca echipa sa functioneze riguros si flexibil in acelasi timp , impartind sarcinile si rolurile, acoperind intreaga problematica , definind reguli si respectandu-le. Cele trei logici sunt :logica teritoriala,logica cooperarii si logica sinergiei.Prima se refera la definirea sarcinilor in ,,teritoriu’’ pentru fiecare membru , a doua presupune ca fiecare sarcina sa fie abordata ca o operatie colectiva , ceea ce-i va responsabiliza pe toti sa se implice in functie de sarcina si situatie ; iar a treia semnifica dependenta fiecarui

38

echipier de ceilalti , interactiunea , competenta de articulare reciproca , capacitatea de a ,,face impreuna’’ ceva , dezvoltand inteligenta colectiva. Fiecare membru al echipei trebuie sa-si stie oricand foarte bine rolurile in echipa si anume fie cel de lider informal , fie de inovator , fie de organizator , fie de evaluator. Dinamica echipei reprezinta acele tipare de comportament care se formeaza odata cu dezvoltarea echipei si anume :atitudinea , modelul de lucru , organizarea.Factorii care pot influenta dinamica sunt dorinta de implicare , succesul , competitia si stilul emotional al liderului.Alti factori sunt : -coeziunea :care favorizeaza randamentul , dar si dezvoltarea reciproca sau cresterea interdependenta ; -luarea deciziei :este problema tuturor membrilor , deoarece deciziile de tip autocratic sunt nefaste pentru coeziunea echipei,cele de tip expert risca sa incurajeze rivalitati inutile , dand sentimentul marginalizarii unora,cele luate prin apelul la puterea majoritatii pot favoriza aparitia unor jocuri sociale periculoase ca formarea de coalitii, iar cele prin consens sunt cele care convin cel mai bine lucrului in echipa. -coducerea echipei de munca poate influenta pozitiv sau negativ productivitatea si moralul ; -conflictele sunt inerente in orice echipa.Pot avea si conotatie pozitiva avand rolul de a gestiona conflictele ; -competitia si colaborarea par sa fie doua solutii care se completeaza reciproc.Rezultatul ar fi cresterea coeziunii in interiorul echipei. Munca in echipa este o activitate de invatare fiind calea cea mai fecunda si mai eficienta in procesul de invatare,in luarea deciziilor si in activitatea de invatare. 15.)Ce intelegem prin « sistemul echipa » ? Ce roluri li se distribuie echipierilor? Exemplificati Olivier Devillar defineste echipa ca un grup de indivizi, organizati intr-un ansamblu, condusi de un lider si orientati spre acelasi obiectiv. Aceasta functioneaza ca un system, fiecare subsistem antrenand functionarea intregului. Intr-o viziune analitica, sistemul echipa se prezinta ca un complex de angrenaje care intreactioneaza, transmit, exercita presiuni, filtreaza si compartimenteaza, in timp ceViziunea sistemica ne propune abordarea echipei ca un tot integrat, cu un sens propriu care functioneaza ca un corp autonom, ce articuleza toate componentele. O echipa se compune din cateva elemente constitutive, ce interactioneaza in vederea reallizarii ansamblului. Acestea sunt: • pilotul

39

• grupul de echipieri • scopul • sistemul de actiune • contextul Pilotul reperezinta conducerea echipei, luarea deciziilor, asumarea responsabilitatilor in vederea functionarii si realizarii productiei dorite. Acest element reprezinta “ creierul” echipei si poate fi reperzentat de un sef care isi asuma functia de organizare si caruia i se recunoaste expertiza, experienta, capacitatea de a se centra asupra unor obiective. Acesta asigura unitatea echipei, ii angajeaza pe ceulalti catre obiectivele comune fie iun mod autocratic, fie in mod democraticm impartasind cu ceilalti responsabiliatea luarii deciziilor si obtinand o atitudine dinamica, participative. Cel de-al doilea element – grupul de echipieri – reprezinta elemental functional si relational al echipei, aspectul uman ( diferit de cel tehnic si operational ), dimensiune psihologica din care rezulta entitatea echipei, dimensiunea afectiva ce asigura impartasirea sentimentelor commune. Scopul reprezinta tinta si cadrul general de actiune; prin orientarea spre acesta se asigura mobilizarea echipierilor, focalizarea pe obiective, solidarizarea si Victoria fiecaruia in lupta colectiva. Sistemul de actiune – al patrulea element component al echipei – reprezinta ansamblul proceselor, procedurilor si modurilor de operare necesare in vederea realizarii obiectivelor. Ultimul element, insa poate sic el mai importana este contextual; acresta poate determina (si adesea o face) o anumita orientare a echipei, poate autoriza numai anumite practice, poate sugera sau impune stilul de lucru. In functie de acesta poate fi ales elemental pilot, pe baza competentei si a pregatirii sale in domeniul de care apartine sarcina ce trebuie rezolvata. In continuare, pentru a intelege mai bine componenta umana din acest “sistem echipa”, vom apela la un exepmlu: o echipa de fotbal. In cadrul acesteia elemental pilot ar putea fi antrenorul: acesta este recunoscut de membrii echipei ca sef, ii este recunoscuta autoritatea si experienta in acest domeniu. El isi asuma intr-o mai mare masura responsabilitatea pentru rezultatele echipei, decat o fac jucatorii, intrucat, spre exemplu daca un jucator are o performanta slaba la ultimile meciuri si totusi este introdus in continuare pe teren, atunci responsabilitatea pentru rezulatele slabe ale acestuia este preluata de antrenor, intrucat avea de ales intre a-l introduce pe teren si a-l lasa pe banca de reserve, pana isi reintra in ritm sau pana se ia o decizie , in favoarea echipei, in ceea ce il priveste pe jucatorul respectiv. Antrenorul trebuie, deasemenea sa motiveze membrii echipei, sa ii faca constienti de obiectivul comun al sarcinii si tot el este cel care delega sarcinile membrilor in functie de capacitatea si pregatirea fiecaruia, stabilind totodata si planul de lucru (schema de joc).

40

In momentul punerii in aplicare, planul poate suferi modiicari fiind adapatat la situatia din teren, de catre ceilalti membrii ai echipei. Astfel atingem a doua componenta umana si anume membrii echipei. Acestia sunt cei care duc la indeplinire sarcinile sistemului, avand in vedere realizarea obiectivelor si atingerea scopului comun. Intre membrii echipei se stabilesc relatii ce au un rol important in buna functionare a acestuia. Din acest motiv trebuie acordata o mare atentie felului in care membrii interactioneaza, a felului in care acestia gandesc si se comporta unii cu ceilalti, intrucat relatiile tensionate si conflictele nerezolvate conduc la scaderea randamentului si a performantei echipei. De componenta umana depinde si buna functionare a componentei tehnice, precum si finalizarea sarcinii si atingerea scopului propus initial; astfel toate aceste elemente se influenteaza reciproc si depind unele de alt 15.Ce intelegem prin « sistemul echipa » ? Ce roluri li se distribuie echipierilor? Exemplificati Sistemul – echipa se prezinta ca un complex de angrenaje care interactioneaza, transmit, exercita presiuni, filtreaza, compartimenteaza, structureaza; echipa ca sistem este un tot integrat, care functioneaza ca un corp autonom, care articuleaza toate componentele. Sistemul ehipa are in componenta lui : pilotul, grupul de echipieri, sistemul de actiune si scopul. Contextul este un al 5-lea element care exercita presiune asupra celorlalte 4 pentru a le face sa functioneze. Pilotul – este conducerea echipei. El are rolul unui lider si ia anumite decizii, isi asuma responsabilitati in vederea functionarii si realizarii productiei dorite. El asigura unitatea echipei, ii angajeaza pe ceilalti catre obiectivul comun, fie in maniera autocrata, fie ca lider charismatic, fie in mod democratic. Grupul de echipieri – reprezinta elementul relational si functional al echipei, aspectul uman (diferit de cel tehnic si operational), dimensiunea psihologica din care rezulta entitatea echipei, dimensiunea afectiva care asigura impartasirea sentimentelor comune. Sistemul de actiune – ansamblul proceselor, procedurilor si modurilor de operare necesare in vederea realizarii obiectivelor. El se bazează pe cateva subsisteme care dau calitatea actiunii: subsistemul de informații (schimburile intre echipieri, sefi si context), cel de operare(normele de actiune), subsistemul de regularizare (utilizarea resurselor si capacitatea de regenerare) si cel de decizie (reglarea atributiilor si a responsabilitatilor). Calitatea subsistemelor depinde de maturitatea colectiva. Ele influenteaza stilul de management si performantele echipei. Scopul – tinta si cadrul general de actiune, fiind la randul sau compusa din mai multe elemente: strategia si valorile organizatiei, misiunea si obiectivele echipei, nevoile si dorintele personale ale echipierilor, asteptarile contextului. Orientarea spre scop asigura mobilizarea echipierilor si focalizarea acestora pe obiective, solidarizarea lor, succesul final. 41

Contextul social se prezinta ca un sisitem de idei si credinte, norme si obiceiuri care constituie “anturajul” social si cultural in care evolueaza grupul (echipa) si fiecare individ, transmitandu-se prin educatie si limbaj. Rolul echipierilor este de a-si canaliza energiile spre atingerea scopului, de a forma impreuna cu pilotul un sistem de actiune si niste practici comune pentru a ajunge la obiectivul propus, de asemenea rolul lor este de a se stimula reciproc pentru a forma un grup coeziv cu o puternica nevoie de apartenenta. Exemple : echipa de munca, consiliul de administratie, asociatia, grupurile de cercetareactiune. 16 Deciziile in echipa. Rolul liderului, rolul membrilor. Exemplificati Rolul liderului in echipa de lucru: -

sarcina de a acorda suport, de a sprijini, de a corecta ian vederea maririi competentei interpersonale a membrilor, ajutandu-i sa fie eficient sau sa realizeze impreuna un proiect de schimbare; - comportamentul lui trebuie sa fie in asa fel incat sa nu sufoce pe membrii echipei, ci sa le dea sentimente de satisfactie, autonomie is incredere; - sa ofere un climat de sprijin prin orientari de tipul: descrie, orienteaza spre problema, comportament firesc, spontan, manifesta empatie , se comporta ca un membru al echipei; - deciziile propuse de lider vor viza mai putin impunerea vointei sau expertizei sale. Tipuri de decizie in echipa: -

d.autocratica: e esential imperativa, realizata de un singur individ sauo minoritate, utilizata cat mai putin si cu atentie, utila pentru a regla problem de rutina si administrative - d.experta: se bazeaza pe un individ sau minortate care poseda informatia neceasara, utila pt garantarea pertinentei deciziilor, incita uneori rivalitate; - d.majoritara: luata de majoritate, arbitrara, incita la coalitie, garanteaza calitatea deciziilor; - d.consensuala: luata in general cu acordul tuturor membrilor, necesita timp, diplomatie, asigura o bunacalitate a deciziilor luate. Rolul membrilor este acela de a coopera intre ei , astfel incat sa ajunga la indeplinirea scopului comun propus in cadrul organizatiei si se impun prin actiune comuna. De exemplu intr-o organiztie unde obiectivul este aceea de a realiza un bun, echipa se reuneste in vederea indeplinirii sarcinei. Fiecare membru trebuie sa-si stie foarte bine rolul pe care il are in organizatia respectiva. Membrii depind de aceleaşi resurse şi mijloace pentru a atinge obiectivul comun, pentru a îndeplini sarcina şi a fi recompensaţi. (Material : De la grup la echipacoordonarea echipei) 16.) Deciziile in echipa. Rolul liderului, rolul membrilor. Exemplificati

42

În echipa de lucru, liderul are rolul de a acorda suport, de a sprijini, de a corecta în vederea măririi competenţei interpersonale a membrilor, ajutându-i să fie eficienţi sau să construiască împreună un proiect de schimbare. Comportamentul liderului echipei trebuie să fie astfel dozat încât să nu sufoce echipierii, ci să le procure sentimente de satisfacţie, să-i ajute să-şi dobândească autonomia şi încrederea. Asigurarea unui climat de sprijin se realizează prin orientări de tipul: descrie, orientează spre problemă, are un comportament firesc, spontan, manifestă empatie, se comportă ca membru al echipei, ca un egal al celorlalţi. Deciziile pe care le inspiră liderul echipei vor viza, în acest caz, mai puţin impunerea voinţei sale sau expertizei sale, în favoarea obţinerii acordului şi consensului.

Tipuri de decizii intr-o echipa si principalele caracteristici DECIZIA Autocratică

Expertă

CARACTERISTICI -

Majoritară

-

Consensuală

-

este de natură esenţial imperativă; este, în mod general, realizată de un singur individ sau de o minoritate; comportă riscuri manifeste pentru o activitate eficace în echipe; este utilă pentru a regla probleme de rutină şi administraţie; este utilizată cât mai puţin şi cu atenţie. se bazează pe un individ sau o minoritate de indivizi care posedă informaţia necesară; este tributară încrederii membrilor faţă de cel sau cei care posedă această informaţie; este utilă pentru a garanta justeţea şi pertinenţa deciziilor; incită uneori la contestaţie sau la rivalitate prin invidie sau gelozie care se pot manifesta cu această ocazie; cere să fie exercitată în mod unic, pe planul tratamentului informaţiei. este luată de majoritatea simplă sau absolută a membrilor; este arbitrară în mod esenţial; este utilă pentru a tranşa chestiuni litigioase când compromisul pare dificil; incită la coaliţie; împiedică uneori examenul aprofundat al unei probleme prin caracterul său „comod//lesnicios”; nu garantează calitatea deciziilor. este luată în mod general cu acordul sau asentimentul tuturor membrilor;

43

-

contribuie eficient la solidaritatea membrilor şi îi protejează; necesită timp, diplomaţie şi compromisuri; asigură, în general, o bună calitate a deciziilor luate.

Rolurile de membru sunt clasificate în trei grupări largi: (1) Roluri privind sarcina (task) grupului. Rolurile de participant sunt legate de obiectivul pe care grupul decide să îl îndeplinească sau pe care l-a îndeplinit. Scopul lor este de a facilita şi coordona eforturile de grup în selectarea şi definirea unei probleme comune şi în soluţionarea acestei probleme. (2) Roluri de construire şi menţinere a grupului. Rolurile din acesta categorie sunt orientate spre funcţionarea grupului ca grup. Ele sunt configurate în aşa fel încât să altereze sau să menţină modul de funcţionare al grupului, să întărească, reglementeze şi să perpetueze grupul ca grup. (3) Roluri individuale. Această categorie nu clasifică rolurile de membru ca atare, din moment ce “participările” la care se face referinţă sunt dirijate spre satisfacerea nevoilor individuale ale “participanţilor”. Scopul lor este individual şi este irelevant atât pentru sarcina gropului, cât şi pentru funcţionarea grupului ca grup. Astfel de participări sunt, desigur, extrem de relevante în problema T-group-ului în măsura în care un astfel de training este dirijat către îmbunătăţirea maturităţii grupului sau a eficienţei îndeplinirii sarcinii grupului. 17.Ce se intelege prin “uzura echipei”? Exemplificati O problemă pentru liderul echipei este aceea a gestionării conflictelor. Analiştii insistă, în analiza conflictelor, asupra dificultăţilor de comunicare, a factorilor sociali sau psihologici care le alimentează. Grupurile în care se încurajează competiţia se trezesc adesea în situaţii conflictuale. Competiţia naşte o stare de “interdependenţă potrivinică” (Forsyth, 1990), caracterizată prin interacţiune scăzută, comunicare redusă, absenţa comportamentului de susţinere şi ajutor, atmosferă ostilă, angajament scăzut, utilizarea ineficientă a resurselor, instaurarea fricii de eşec. Pe când cooperarea provoacă “interdependenţă motrică”, caracterizată prin interacţiune ridicată, comunicare eficace, apariţia comportamentelor de ajutorare, atmosfera prietenoasă, angajament ridicat, utilizarea eficientă a resurselor, diminuarea fricii de eşec. În mediile de lucru cooperative managementul conflictului se sprijină pe ideea abordării integrative, egalitariste, pe când în mediile competitive, în care indivizii sunt orientaţi numai spre câştig, se apelează la tactici de separare între câştigatori si perdanti. Un management care se bazeaza pe

44

incitare si agresiune, pe impunerea vointei liderului nu se poate solda decit cu pierderi, impartire in tabere, ierarhizare. Dimpotriva, tactica compromisului sau orientarea spre probleme conduce la descoperirea unor alternative si gasirea solutiilor comune. 17.)Ce se intelege prin “uzura”echipei? Exemplificati. Echipele sunt adesea zguduite de tensiuni, conflicte, furtuni, crize. Munca in comun, timp, indelungat, uzeaza relatiile interpersonale, determina aparitia unor rupturi , cu consecinta lor-apatia, demobilizarea, nonparticiparea. Uzura echipei nu trebuie sa aiba insa neaparat o cauza conflictuala, ci poate aparea si ca efect al repetitiei, uniformitatii, cenusiului vietii in comun. Devillard a inregistrat trei tipuri de cauze externe ale uzurii unei echipe: -degradarea legaturilor dintre echipieri, cu consecinta imediata, diminuarea coeziunii. Daca echipa nu se ocupa periodic de igienizarea relatiilor dintre echipieri, ea isi pierde vitalitatea, se instaureaza o stare de indiferenta si de”neutralitate” toleranta, informatiile nu mai circula firesc, pare o atmosfera de oboseala determinate de chiar viata in comun -acumularea de sentimente negative este o alta cauza a degradarii climatului, a diminuarii mobilizarii membrilor, a diluarii sentimentului de apartenenta. -diminuarea coeziunii tehnice si pierderea energiei de propulsie. Aceasta pierdere are diferite cauze. Cea mai importanta este aparitia sentimentului comun de insatisfactie, situatie generate de degradarea conditiilor de munca , aparitia stresului, un climat general negative, existenta unor greseli de coordonare sau aparitia sentimentului ca in interiorul echipei nu exista o cultura a realtiilor satisfacatoare. Daca uzura si opozitia nu sunt tratatet, apare conflictul. Daca nici acesta nu e luat in seama , apare criza , rupture si demobilizarea. Consecinta acestui climat care uzeaza echipa poate duce la scaderea moralului, chiar pana la dezintegrarea unitatii sale si scaderea performantei colective. Exemplul: relatia dintre politicienii din Romania. Se presupune ca acestia trebuia sa aiba o relatie de colaborare in care progresul tarii sa fie primul lor interes. In ziua de azi situatia este exact inverse, fiecare se gandeste la el, conflictele, tensiunile, ocupa prima lor ocupatie.

18. Cum tratati, ca lideri, conflictele în echipă? Exemplificati. În fine, o problemă pentru liderul echipei este aceea a gestionării conflictelor. Analiştii insistă, în analiza conflictelor, asupra dificultăţilor de comunicare, a factorilor sociali sau psihologici care le alimentează. Grupurile în care se încurajează competiţia se trezesc adesea în situaţii conflictuale. Competiţia naşte o stare de “interdependenţă potrivnică” (Forsyth, 1990), caracterizată prin interacţiune scăzută, comunicare redusă, absenţa 45

comportamentului de susţinere şi ajutor, atmosferă ostilă, angajament scăzut, utilizarea ineficientă a resurselor, instaurarea fricii de eşec. Pe când cooperarea provoacă “interdependenţă motrică”, caracterizată prin interacţiune ridicată, comunicare eficace, apariţia comportamentelor de ajutorare, atmosfera prietenoasă, angajament ridicat, utilizarea eficientă a resurselor, diminuarea fricii de eşec. În mediile de lucru cooperative managementul conflictului se sprijină pe ideea abordării integrative, egalitariste, pe când în mediile competitive, în care indivizii sunt orientaţi numai spre câştig, se apelează la tactici de separare între câştigători și perdanți. Un management care se bazează pe incitare si agresiune, pe impunerea voinței liderului nu se poate solda decât cu pierderi, împărțire în tabere, ierarhizare. Dimpotrivă, tactica compromisului sau orientarea spre probleme conduce la descoperirea unor alternative și găsirea soluțiilor comune Principalele strategii de rezolvare a conflictului Strategia rezolvării conflictului e deci negocierea, acreditarea normei reciprocității, abordarea tranzacțională si apelul la principiul echității. Indiferent de tipul de criză, soluția e regândirea strategiei echipei, realocare poziției și a mijloacelor, reajustarea percepției membrilor echipei 18.) Cum tratati, ca lideri, conflictele in echipe?Exemplificati Echipele sunt adesea zguduite de tensiuni, conflicte, furtuni, crize. Munca în comun timp îndelungat, uzează relaţiile interpersonale, determină apariţia unei rupturi cu consecinţa lor – apatia, demobilizarea, nonparticiparea. Divillard a înregistrat trei tipuri de cauze externe ale uzurii unei echipe: ◘degradarea legăturilor dintre echipieri ce diminuează coeziunea. ◘acumularea de sentimente negative ce are drept consecinţă scăderea coeziunii afective interne, diminuarea importanţei semnelor de recunoaştere reciprocă, erodarea bunelor reputaţii. ◘ diminuarea coeziunii tehnice şi pierderea energiei de propulsie. Pierderea aceasta are diferite cauze: apariţia sentimentului comun de insatisfacţie, apariţia stresului, un climat general negativ. Leadership-ul reprezintă utilizarea unei influenţe non coercitive pentru a dirija şi coordona activităţile membrilor unui grup organizat în vederea realizării obiectivelor grupului şi ansamblu de calităţi şi de caracteristici atribuite celui ce exercită cu succes această influenţă” Stilul de conducere este importent însă prin efectul pe care-l produce asupra grupului, al membrilor din grup, prin climatul pe care il introduce. Au fost identificate de-a lungul timpului mai multe stiluri de leadeship cele mai importante sunt însă cel autoritar şi cel democratic. Ne vom referi în continuare la modul în care cele două tipuri de leadeship

46

tratează conflictele. Liderul autoritar creează grupului necesităţi, frică, nesiguranţă, frustrare şi consecinţa acestora nevoia de ajutor. Acest tip de lider acordă ajutor, dar creează “primitorilor” un semtiment de dependenţă care induce pasivitate şi blochează creativitatea. Liderul autoritar ia decizii şi le anunţă celorlalţi. Liderul “persuasiv” discută consultă, pentru a-şi motiva decizia şi evita eventualele rezistenţe, el infuzează energie, induce entuziasm şi conduce grupul către ţeluri comune. Liderul “consultativ” discută cu grupul înainte de a lua o decizie, acceptă sugestiile subordonaţilor, dar influenţează decizia finală. Democratul înfăţisează problema în faţa grupului, iniţiază discuţii, iar decizia este rodul unor procese de grup. Grupurile în care se încurajează competiţia se trezesc adesea în situaţii conflictuale. Competiţia naşte o stare de “interdependenţă potrivnică” (Forsyth, 1990), caracterizată prin interacţiune scăzută, comunicare redusă, absenţa comportamentului de susţinere şi ajutor, atmosferă ostilă, angajament scăzut, utilizarea ineficientă a resurselor, instaurarea fricii de eşec. Pe când cooperarea provoacă “interdependenţă motrică”, caracterizată prin interacţiune ridicată, comunicare eficace, apariţia comportamentelor de ajutorare, atmosfera prietenoasă, angajament ridicat, utilizarea eficientă a resurselor, diminuarea fricii de eşec. În mediile de lucru cooperative managementul conflictului se sprijină pe ideea abordării integrative, egalitariste, pe când în mediile competitive, în care indivizii sunt orientaţi numai spre câştig, se apelează la tactici de separare între câştigători și perdanți. Un management care se bazează pe incitare si agresiune, pe impunerea voinței liderului nu se poate solda decât cu pierderi, împărțire în tabere, ierarhizare. Dimpotrivă, tactica compromisului sau orientarea spre probleme conduce la descoperirea unor alternative și găsirea soluțiilor comune Principalele strategii de rezolvare a conflictului atât pentru stilul democratic cât şi pentru cel autoritar sunt cele enumerate mai jos. Strategia rezolvării conflictului e deci negocierea, acreditarea normei reciprocității, abordarea tranzacțională si apelul la principiul echității. Indiferent de tipul de criză, soluția e regândirea strategiei echipei, realocare poziției și a mijloacelor, reajustarea percepției membrilor echipei

19. Ce rol joaca, in viata sociala si economica din Romania, echipa de inalta performanta? Ce rol ar trebui sa joace? Inca din perioada interbelica, echipa de inalta performanta a avut impact asupra domeniuliu social si economic din Romania. Aceste echipe de inalta performanta s-au constituit in urma mai multor initiative cultural-stiintifice ce au prins forma in cadrul unor institutii si evenimente de prestigiu precum : Scoala sociologica de la Bucuresti, Scoala psihologica de la Cluj, Seminarul Pedagogic al Universitatii din Iasi, Universitatea Populara de la Ungureni.

47

Cea mai mare contributie a acestora a fost in domeniul social, grupurile stiintifice astfel constituite publicand reviste proprii, carti la editura institutului (cazul Scolii psihologice de la Cluj) si, cel mai important pentru viata socio-culturala a Romaniei, stabilind relatii cu grupuri de cercetare si personalitati din strainatate. Seminarul Pedagogic al Universitatii din Iasi a reprezentat contextul crearii unui curent stiintific in pedagogia sociala romaneasca. Echipa formata din profesori de prestigiu a pus bazele doctrinei « invatamantului formativ » care pune accentul pe educatie si valori , pe cultura umanista. Promotorii intemeiau astfel o institutie culturala cu vocatie morala sperand sa dezvolte viitorilor dascali calitati de antrenori sociali. Astfel, scopul echipei intemeietoare a fost sa dezvolte simtul datoriei, sa sadeasca sentimente superioare, curaj moral si raspundere fata de obste. Model de institutie culturala a fost si Universitatea Populara de la Ungureni prin aplicarea « experimentului social-pedagogic » la initiativa fondatorului Eugen Neculau. Acesta a ales sa renunte la o cariera academica si sa-si dedice viata formarii oamenilor din sat. Ideea lui si a echipei sale formata din profesori, medici, preoti, sateni, a fost aceea de a intemeia o alta orientare in educatia adultului, intentie ce a necesitat implicare, participare si cercetare-actiune. Prin actiunile desfasurate de echipa lui E. Neculau, s-a asigurat dezvoltarea domeniului social, cultural, dar si economic :  Se tineau cu regularitate conferinte practice si cursuri aplicative  Se rulau filme educative  S-au creat o biblioteca si un muzeu pentru sateni  Se organizau productii culturale  S-a creat o cooperativa  S-au cumparat unelte agricole moderne  S-a editat o revista proprie Aceasta echipa de inalta performanta a realizat o actiune practica de educatie practica prin implicare, un experiment sociologic de cunoastere a mediului social si pedagogic : educarea morala, estetica, intelectuala, sociala, economica, corporala a adultului din mediul rural. Echipa de inalta performanta se sprijina pe imaginatie si disciplina, pe fundamente conceptuale si metodologice printre care : responsabilitate, angajament, solidaritate de grup, preocupare pentru dezvoltare personala. Acestea fiind spuse, se poate concluziona ca echipa de inalta performanta au un rol important pentru viata economica, sociala, culturala, educativa a Romaniei inca din 1927 (infiintarea Universitatii Populare de la Ungureni). Ca dovada stau etapele de tranzitie din toate domeniile anterior enumerate, etape care au produs schimbari necesare si favorabile dezvoltarii nivelului de educatie, nivelului de trai şi relatiilor cu exteriorul care romanilor le lipsea la momentul respectiv. 48

In prezent, performantele acestor grupuri stiintifice continua sa ajute Romania in procesul nesfarsit al modernizarii si emanciparii din puncte de vedere economic, social si nu numai. Echipa de inalta performanta trebuie sa fie, in acelasi timp, un model de organizare optima, de stabilire a obiectivelor si desfasurare a activitatilor in mod cat mai eficient pentru atingerea scopurilor propuse ; trebuie sa fie un sistem care vizeaza indeplinirea sarcinilor, atingerea unui anumit nivel de performanta, dar totodata sa protejeze relatiile din interiorul grupului, sa perpetueze consensul si armonia. 19 Ce rol joacă în viata socială şi economică din România, echipa de înaltă performanţă. Ce rol ar trebui să joace? Echipa de înaltă performanţă nu se constituie spontan, ci rezultă din intenţia unor manageri care caută strategii noi de a face faţă unor proiecte de anvergură sau foarte dificile. Echipa îşi propune ca obiectiv performanţa, realizarea unor obiective înalte. Rezultatele, performanţa, deşi sunt produsul unor competenţe individuale, nu apar decât dacă personalităţile, cu atributele şi experienţa lor, funcţioneză într-un grup de performanţă, se angajează responsabil într-un comportament de echipă. Construcţia echipelor este un proces indelungat, laborios si adesea dificil. O echipă de înaltă performanţă se caracterizează: • Scop comun, strategii clare şi roluri bine stabilite: care să aducă la rezultate aşteptate în intervalul de timp determinat. • Resurse specifice- umane, materiale, de informaţie, de timp, autoritate • Metodologie structurată de identificare şi rezolvare a problemelor, de luare a deciziilor şi de îmbunătăţire a propriei activităţi. • Relaţii deschise, flexibile, empatie, comunicare multilaterală, înţelegere reciprocă şi rezolvarea conflictelor. • Recunoaşterea şi aprecierea realizărilor individuale şi de grup. Pentru ca o echipă să fie de înaltă performanţă trebuie ca acesta să satisfacă nevoile sarcinii de lucru, ale indivizilor şi echipei. • Nevoile sarcinii: prin stabilirea uni scop clar, acordul echipei cu planul respectiv, eleborarea unui plan de actiune pentru atingerea scopului. • Nevoile indivizilor: prin: statut clar pentru fiecare, libertate şi putere, apartenenţă la echipă şi dependenţă. • Nevoile echipei: prin cooperare, îmbunătăţirea înţelegerii, susţinerea reciprocă.

49

Dacă ar îndeplini toate condiţiile de mai sus, o echipă ar deveni de înaltă performanţă, dar asta depinde mai ales de liderul echipei, dacă ştie să-şi coordoneze echipierii şi dacă ştie să se facă ascultat. În România nu se promovează ideea de a lucra în echipă, încă din şcoală suntem învăţaţă să fim competitivi, în conflict cu ceilalţi şi mai puţin cooperanţi.

19.) Ce rol joacă, in viața socială și economică din România, echipa de înaltă performanță? Ce rol ar trebui să joace? Munca în echipă a fost dintotdeauna modul cel mai usor la care oamenii au apelat pentru a rezolva o sarcina intr-un timp cat mai scurt si cat mai eficient. De-a lungul timpului, necesitatea tot mai mare de a se constitui echipe formate din specialisti si oameni care sa poata colabora perfect intre ei cu scopul de a mari controlul asupra modului de operare a grupului, precum si a eficacitatii sale, a dus la introducerea conceptului de echipa de inalta performanta, care are la baza o serie de idei definitorii. Astfel, putem spune că intr-o echipa de inalta performanta, se pune accentul pe constructie, -dezvoltarea competentelor de organizare, -construirea unor identitati-forte, capabile sa traverseze o axa din care nu lipsesc viziunea, angajamentul si provocarile, -o comunicare adaptata la cerintele si normele de baza ale organizatiei, identificarea piedicilor in comunicare, -identificarea si gestionarea surselor de conflict care por avea impcat asupra perfomantei, precum si -cautarea si utilizarea unor stiluri adapate echipei. Echipa de inalta perfomanta se bazeaza pe imaginatie si disciplina, precum si pe responsabilitate, angajament, solidaritatea de grup si preocuparea pentru dezvoltare personala. Un alt aspect extrem de important il constituie actiunea disciplinata in cadrul echipei : membrii formuleaza impreuna proiectul, sse pun de acord asupra exigentelor colecticve, definesc metodele de munca, dezvolta competente complementare de nivel ridicat si se angajeaza la nivel colectiv sa atinga rezultatele dorite. Realitatea romaneasca acuza o prezenta destul de redusa a motivatiei oamenilor de a atinge performanta. Fiind o tara care se reface dupa un regim politic extrem, Romania post-comunista este caracterizata de prezenta unei gandiri sociale viciate, de numeroase lipsuri din educatia de baza, si de incapacitateatea indivizilor de a se articula unui spirit de echipa. In viata sociala si economica a Romaniei, atunci cand vine vorba de atitudinea indivizilor fata de constituirea unei echipe de performanta, ne confruntam cu lipsa convingerilor cetatenesti, a respectului pentru ceilalti, unii oameni acuza absenta

50

rezultatelor imediate si lipsa rigorii practice. De asemenea, sunt numerosi oameni carora le este frica de reunirea intr-o echipa, acestia preferand munca solitara si urmarind promovarea personala. Nu in ultimul rand, un alt factor extrem de important il constituie absenta cultului pentru performanta : apare o reticenta fara de angajare si viitorul comun, o lipsa de atractie pentru performanta. Oamenilor le lipsesc obiectivele motivante, prin urmare nu se implica, cognitiv sau afectiv, iar orientarea spre performanta devine un ideal tot mai indepartat. Prin urmare, in Romania de astazi, echipa de inalta performanta nu are insemnatatea care i-ar fi cuvenita, rolul fiindu-i subestimat si prea putin luat in serios. Lipsa dorintei de a atinge performanta, de a se orienta spre valori precum solidaritatea, toleranta, intelegerea, si atitudinea creativa nu pune evidenta decat prezenta unei slabe culturi organizationale, precum si prezenta unui context social deturnat, datorat perioadei de tranzitie si feracere in care ne aflam din punct de vedere politic. Constituirea unor echipe de inalta performanta ar fi extrem de benefica si esentiala pentru dezvoltarea tarii, atat pe plan economic, cat si pe cel social. Colaborarea unor membrii de elita care sa-si uneasca eforturile pentru a realiza diferite sarcini de importanta vitala pentru societatea in care traim ar duce la o crestere seminificativa a valorii si a dezvoltarii pe diferite nivele de importanta. Desigur, asa cum se stie, de fiecare data cand se incearca sa se actioneze in mod productiv, indiferent care ar fi scopul, exista o serie de factori care vin impotriva realizarii planului de actiune. In ceea ce priveste constituirea unei echipe de inalta performanta, factorul perturbator este, de cele mai multe ori, asa-numitul ”pervers social”(Sirota), care face tot ce-i sta in putinta pentru a strica planurile constructive ale grupurilor. Comportamentul psihosocial pervers se manifesta printr-o placere de a persifla, prin remarci caustice, cinism, provocari sau atacuri pseudo-estetice. Astfel de ”perversi sociali” exista in societatea romaneasca si impiedica, in mod deliberat, dezvoltarea pe verticala a tarii, atat din punct de vedere economic, cat si al emancipariii sociale. Din pacate, motivele pentru care apar astfel de persoane tin mai mult de cauze personale, cum ar fi o copilarie defectuoasa, lipsita de atentie, astfel fiind destul de dificil sa trecem peste acest obstacol. Torusi, o crestere a formarii unor echipe de inalta performanta in Romania este un lucru dorit si asteptat de un numar mare de oameni, care spera ca in acest mod, starea actuala a tarii, atat din punct de vedere social, cat si economic, va cunoaste o imbunatatire semnificativa pe viitor. 19. Ce rol joaca, in viata sociala si economica din Romania, echipa de inalta performanta? Ce rol ar trebui sa joace?

Echipele de inalta performanta-echipa si munca reprezinta mecanisme foarte puternice pentru a obtine rezultate si pentru atingerea schimbarii semnificative in cadrul organizatiilor. O clasa de echipa evolueaza si are potentialul de a inlocui ierarhic structurile traditionale. Aceste echipe sunt denumite echipe de inalta performanta. Ele sunt extrem de adaptabile, dificil de construit, costisitoare de a le mentine. Atat timp cat 51

fiintele umane raman elementul esential al comertului, echpele de inalta performanta vor reprezenta cea mai buna speranta pentru dezvoltarea rapida si organizarea exacta. Echipele de performanță au adesea rolul de a scoate de a rezolva blocaje apărute în cadrul unei organizații și chiar de a aplica strategii de gestionare cu scopul de a îmbunătăți activitatea unei organizații. Astfel de echipe au în primul rând sarcina de a evalua corect situația unei organizații și apoi performanțele individuale, bazandu-se pe stansardele de perfomanță care reprezintă un punct de reper pentru succes. Aceste tipuri de echipe pot fi de doua feluri: omogenă - alcatuita din persoane cu pregatire si experiente similare și eterogenă - din persoane cu pregatiri si experiente diferite. Ca si sarcina principala, ele trebuie sa aiba parte de o comunicare dechisă și bidirecțională. Membrii acestor echipe trebuie să transfere informațiile și înțelesurile pe care le primesc, celorlalți membrii, celorlalte grupuri, niveluri sau subcomponente organizaționale și organizației în intregul lor. Echipele de înaltă performanță trebuie în primul rând adaptate la scopul, obiectivul urmărit. Spre exemplu, nu putem forma o echipă de consiliere din membrii cu studii în toate domeniile(arhitectura, drept, psihologie, etc) doar pentru că au experiență ci trebuie să aibă și formare în domeniul consilierii. Una din greșelile făcute pe plan economic și social, în România, se produce tocmai în formarea acestor echipe. Din dorința de a produce o echipă performantă se ignoră scopul pentru care această echipă a fost formată și se adună persoane competente și foarte calificate în domeniul lor, dar care nu pot colabora între ei. Putem lua ca și exemplu, instituțiile politice, precum este guvernul. Membrii acestei echipe sunt foarte calificați în domeniul lor, dar incapabili să comunice eficient și adesea să găsească soluții ineficiente, revizuirea și schimbarea strategiilor făcându-se continuu. Desigur, aici ar putea interveni și efectele gândirii de grup, dar trebuie avut în vedere și efectele formării acestor echipe și cum afectează ele rolurile echipele de înaltă performanță. Teoretic, rolurile echipei de înaltă performanță sunt de ordin practic: executanții, coordonatorii, organizatorii, cautători de resurse, evaluator și analizator final. Tocmai atribuirea greșită sau chiar lipsa lor acestor roluri în cadrul echipelor din Romania afectează constribuția lor pe plan economic și social.

52

53