Drept Civil. Succesiuni

DREPT CIVIL. SUCCESIUNI -

suport de curs pentru studenţii programului de studii Drept, anul III -

învăţământ la distanţă –

2013-2014 Conf. univ. dr. Ilioara GENOIU

Titlul I Consideraţii generale privind materia moştenirii Capitolul I Noţiunea şi felurile moştenirii Secţiunea 1. Sinteze §1. Precizări terminologice 1.1. Moştenire, succesiune Codul civil în vigoare foloseşte cu regularitate noţiunea de „moştenire”. Este folosită cu aceeaşi semnificaţie, însă mai rar, noţiunea de „succesiune”. Termenul „succesiune” are un înţeles larg şi unul restrâns, după cum urmează: - Lato sensu, „succesiunea” desemnează orice fel de transmisiune de drepturi, atât între vii, cât şi pentru cauză de moarte. Exemple: transmisiunea realizată prin efectul moştenirii legale, prin testament, prin contractele translative de proprietate (precum: contractul de vânzare, contractul de schimb, contractul de donaţie, contractul de împrumut de consumaţie etc.); - Stricto sensu, „succesiunea” reprezintă transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă. Precizăm că, numai în accepţiunea ei restrânsă, noţiunea de „succesiune” este sinonimă cu cea de „moştenire”. Prin „succesiune” se poate desemna şi obiectul transmisiunii succesorale, adică bunurile mobile şi imobile, transmise către succesori, patrimoniul succesoral transmis moştenitorilor. 1.2. Defunct, de cuius, autor, testator Defunct sau autor = cel despre a cărui moştenire este vorba (în materia moştenirii legale). Testator = cel care lasă un testament. De cuius = întrucât este impropriu a se vorbi despre „moartea defunctului” sau despre „omorul defunctului”, este preferabil a se folosi expresia de cuius. 1.3. Moştenitor, succesor, urmaş, legatar Moştenitor, succesor sau urmaş = cel care dobândeşte patrimoniul defunctului (în materia moştenirii legale).

Precizăm că actualul Cod civil foloseşte, cu titlu de regulă, termenul de „moştenitor”. Legatar = cel nominalizat în testament, ca beneficiar al unui legat. 1.4. Patrimoniu succesoral, masă succesorală = patrimoniul transmis succesorilor. §2. Noţiunea de moştenire „Moştenirea reprezintă transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă” (art. 953 C.civ.). Rezultă aşadar că: - moştenirea reprezintă transmiterea unui patrimoniu; - obiectul transmisiunii este reprezentat de un patrimoniu, aşadar de o universalitate de drepturi şi obligaţii, şi nu de bunuri individual determinate; - subiectele raportului juridic de moştenire sunt reprezentate de persoana fizică decedată, în calitate de transmiţător şi de una sau mai multe persoane fizice sau juridice, în calitate de dobânditori; - poate avea calitatea de transmiţător numai persoana fizică, nu şi persoana juridică; - persoana fizică al cărei patrimoniu se transmite trebuie să fie decedată, întrucât moştenirea este o transmisiune pentru cauză de moarte (mortis causa); - dobânditor al unei moşteniri poate fi atât persoana fizică, cât şi persoana juridică, inclusiv statul; - persoana fizică sau persoana juridică, pentru a dobândi o moştenire, trebuie să existe. §3. Reglementarea legală a moştenirii Conţin dispoziţii referitoare la moştenire, următoarele acte normative: - Constituţia României, art. 42: „Dreptul la moştenire este garantat”; - Cod civil, Cartea a IV-a „Despre moştenire şi liberalităţi”; - Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială, precum şi Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995. §4. Felurile moştenirii Art. 955 alin. (1) C.civ.: „Patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament”. Aşadar, moştenirea poate fi: - legală;

- testamentară. 4.1. Moştenirea legală sau succesiunea ab intestat Moştenirea legală reprezintă regula şi este guvernată de dispoziţii legale, relativ la persoanele care au vocaţie la moştenire, la ordinea în care acestea culeg moştenirea şi la cotele care le revin acestora din moştenire. Moştenirea este legală în următoarele situaţii: - defunctul nu a lăsat testament; - defunctul a lăsat testament, însă acesta este nul; - defunctul a lăsat testament, însă acesta nu cuprinde legate, nu face referire la patrimoniul său, ci cuprinde alte dispoziţii. Exemplu: testamentul cuprinde dispoziţii referitoare la funeralii, la numirea unui executor testamentar, la recunoaşterea filiaţiei faţă de un copil rezultat din afara căsătoriei etc.; - defunctul a lăsat testament, însă a nesocotit rezerva succesorală, dezmoştenind moştenitorii rezervatari, astfel încât, în limita acesteia, sunt aplicabile dispoziţiile legale. Precizăm că moştenitorii legali sunt succesori universali, întrucât au vocaţie la întregul patrimoniu succesoral, chiar dacă, în fapt, în ipoteza pluralităţii de moştenitori, culeg numai o fracţiune de patrimoniu. Moştenitorul rezervatar este un moştenitor cu titlu universal, întrucât culege din moştenire cota stabilită de lege. Culeg moştenirea, în temeiul legii: - moştenitorii legitimi (sau regulaţi), chemaţi de lege să culeagă moştenirea, ca urmare a legăturii lor de sânge cu defunctul; - moştenitorii neregulaţi (sau iregulari), reprezentaţi de soţul defunctului, de comună, oraş sau municipiu şi stat, care vin la moştenire în puterea legii, nefiind rude cu defunctul. 4.2. Moştenirea testamentară este deferită potrivit voinţei testatorului, materializată în testament. Moştenirea poate fi exclusiv testamentară sau poate coexista cu cea legală. Moştenirea este exclusiv testamentară, excluzând-o pe cea legală, numai dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: - nu există moştenitori legali sau, dacă există, aceştia au fost dezmoşteniţi şi nu fac parte din categoria rezervatarilor;

- defunctul a instituit, fie unul sau mai mulţi legatari universali, fie doi sau mai mulţi legatari cu titlu universal, cu vocaţie la întreaga moştenire. 4.3. Coexistenţa moştenirii legale cu moştenirea testamentară Coexistenţa celor două tipuri de moştenire este consacrată expres de art. 955 alin. (2) C.civ. potrivit căruia: „O parte a patrimoniului defunctului se poate transmite prin moştenire testamentară, iar cealaltă parte prin moştenire legală”. Constituie, cu titlu de exemplu, cazuri de coexistenţă a celor două feluri de moştenire următoarele: - defunctul instituie numai legatari cu titlu particular, caz în care patrimoniul său succesoral se transmite potrivit legii moştenitorilor legali, acestora din urmă revenindu-le obligaţia de a executa, faţă de cei dintâi, legatele; - defunctul nu epuizează, prin legatele cu titlu universal instituite, întregul său patrimoniu succesoral, astfel încât restul masei succesorale va fi deferită moştenitorilor legali potrivit dispoziţiilor legale; - defunctul, prin legatele instituite, a adus atingere rezervei succesorale a moştenitorilor rezervatari, caz în care moştenirea va fi testamentară, în limitele legatelor şi legală, în limitele rezervei. 4.4. Coexistenţa calităţii de moştenitor legal cu cea de legatar sau vocaţia multiplă la moştenire În temeiul art. 1102 C.civ., o persoană poate cumula atât calitatea de moştenitor legal, cât şi pe cea de moştenitor testamentar, ceea ce înseamnă că aceasta beneficiază de dublă vocaţie la moştenire. Exemplu: o persoană este instituită de către defunct în calitate de legatar şi este, în acelaşi timp, rudă cu acesta. O astfel de persoană poate opta, în principiu, diferit cu privire la moştenire, repudiind moştenirea legală şi acceptând-o pe cea testamentară, sau invers. Totuşi, persoana cu vocaţie dublă sau multiplă la moştenire nu poate renunţa la legatul a cărui valoare este mai mică decât cota legală, dar care însă respectă rezerva succesorală a acestuia, pentru a accepta moştenirea legală, dacă din testament rezultă că defunctul a urmărit o dezmoştenire parţială a acestuia.

§5. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Codul civil în vigoare: - foloseşte un limbaj de specialitate actualizat, ceea ce permite o mai uşoară înţelegere a problematicii moştenirii. Astfel, noul Cod civil foloseşte noţiuni precum: moştenire, defunct, moştenitor, dezmoştenire, partaj, patrimoniu succesoral; - consacră expres coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară şi vocaţia multiplă la moştenire. Secţiunea a 2-a. Probleme practice §1. Teme de reflecţie 1. Identificaţi câteva dintre raţiunile care l-au determinat pe legiuitor să adopte o nouă reglementare în materie succesorală. 2. Relevaţi utilitatea actualizării, în noul Cod civil, a limbajului de specialitate. 3. Ce raţiuni au stat la baza deciziei legiuitorului de a reglementa, de o manieră expresă, coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară. §2. Temă pentru referat Coexistenţa moştenirii legale cu moştenirea testamentară. §3. Întrebări 1. Care sunt accepţiunile noţiunii de „succesiune”? 2. Noţiunile de „moştenire” şi „succesiune” se suprapun? 3. Enumeraţi exhaustiv cazurile în care moştenirea este, cel puţin în parte, legală. 4. Identificaţi unica ipoteză în care moştenirea este exclusiv testamentară. §4. Teste grilă 1. Este succesor în drepturi al autorului său: a) legatarul; b) moştenitorul legal; c) copermutantul; d) locatarul.

2. Cel care culege moştenirea legală poartă denumirea de: a) moştenitor; b) legatar; c) succesor; d) gratificat. 3. Moştenirea este în parte legală şi în parte testamentară în ipoteza în care: a) de cuius, având moştenitori legali rezervatari, dispune prin testament, de totalitatea bunurilor sale; b) de cuius, având numai moştenitori legali nerezervatari, dispune prin testament, de totalitatea bunurilor sale; c) prin testament, de cuius recunoaşte filiaţia faţă de un copil din afara căsătoriei; d) prin testament, de cuius dispune cu privire la funeralii. 4. Persoana, care beneficiază de dublă chemare la moştenire, fiind gratificată printr-un legat cu titlu particular, a cărui valoare este mai mică decât cota legală: a) poate să renunţe la legat şi să accepte moştenirea legală; b) poate să renunţe la moştenirea legală şi să accepte legatul; c) trebuie să renunţe la moştenirea legală şi să accepte legatul, putând reclama cel mult rezerva succesorală, dacă aceasta are o valoare mai mare decât cea a legatului; d) poate renunţa atât la moştenirea legală, cât şi la legat. 5. Potrivit terminologiei juridice, totalitatea bunurilor care au aparţinut defunctului poartă denumirea de: a) patrimoniu; b) patrimoniu succesoral; c) masă succesorală; d) avere. 6. Beneficiarul unui legat poartă denumirea de: a) testator; b) defunct; c) legatar;

d) gratificat. 7. Sunt moştenitori neregulaţi (iregulari): a) rudele de sânge ale defunctului; b) rudele civile ale defunctului; c) soţul supravieţuitor al defunctului; d) afinii defunctului.

Capitolul II Caracterele juridice ale transmiterii moştenirii Secţiunea 1. Sinteze Transmiterea moştenirii prezintă următoarele caractere juridice: a) este o transmisiune mortis causa; b) este o transmisiune universală; c) este o transmisiune unitară; d) este o transmisiune indivizibilă. §1. Transmiterea moştenirii este o transmisiune mortis causa Potrivit dispoziţiilor art. 954 alin. (1) C.civ., „Moştenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia”. Transmiterea moştenirii se deosebeşte de transmisiunea între vii, sub următoarele aspecte: a) transmisiunea moştenirii se produce numai la momentul încetării din viaţă a unei persoane fizice (nu şi în cazul încetării existenţei unei persoanei juridice), indiferent că este vorba despre moarte fizic constatată sau despre moarte declarată prin hotărâre judecătorească; Principiile dreptului succesoral sunt aplicabile persoanei juridice, numai în ipoteza în care aceasta are calitatea de dobânditor al unui patrimoniu succesoral. Comuna, oraşul, municipiul sau statul, după caz, pot compărea în următoarele două ipostaze: - beneficiari ai moştenirilor vacante, în situaţia în care defunctul nu are moştenitori sau aceştia, deşi există, nu pot sau nu vor să culeagă moştenirea; - legatari, în ipoteza în care testatorul le-a nominalizat în actul său de ultimă voinţă. b) transmisiunea moştenirii poartă asupra unei universalităţi de bunuri sau a unei cote din această universalitate şi nu numai asupra unor bunuri singulare; c) transmisiunea moştenirii priveşte universalitatea datoriilor defunctului şi nu datorii singulare;

Deşi Codul civil reglementează cesiunea contractului şi preluarea datoriei, distincţia dintre cele două tipuri de transmisiune se menţine, întrucât prin intermediul cesiunii contractului şi preluării datoriei se transmite numai o datorie singulară şi nu universalitatea datoriilor defunctului. d) ca regulă, transmisiunea moştenirii nu este supusă formelor de publicitate, pentru a deveni opozabilă şi terţilor, în cazul în care obiectul său este reprezentat de drepturi reale imobiliare [art. 887 alin. (1) C.civ.]; e) transmisiunea moştenirii nu este supusă, cât priveşte dobândirea creanţelor, formalităţilor prevăzute de lege pentru cesiunea contractului. §2. Transmiterea moştenirii este o transmisiune universală Obiectul transmiterii moştenirii este reprezentat de patrimoniul defunctului, privit ca universalitate juridică, format din totalitatea drepturilor (activul patrimoniului) şi obligaţiilor (pasivul patrimoniului) cu caracter patrimonial ale acestuia. Regulă: Sunt transmisibile pentru cauză de moarte, drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial ale defunctului. Drepturile şi obligaţiile nepatrimoniale ale acestuia îşi încetează existenţa odată cu titularul lor. Excepţie: Nu se transmit, totuşi, prin moştenire: - drepturile patrimoniale, care încetează la moartea titularului, fie pentru că au caracter viager, fie pentru că sunt contractate sau născute ex lege intuitu personae (precum: dreptul de uz, uzufruct, abitaţie, o creanţă de întreţinere sau de rentă viageră, dreptul la pensie etc.), fie din alte cauze; - obligaţiile patrimoniale născute din contracte încheiate intuitu personae (precum, obligaţiile antreprenorului) sau cele legate de o calitate personală a defunctului. Transmisiunea succesorală păstrează caracterul universal, chiar şi în următoarele ipoteze: - moştenitorii (inclusiv cei rezervatari) au vocaţie cu titlu universal, culegând numai o cotă din moştenire; - moştenirea este culeasă de către comună, oraş sau, după caz, de municipiu ori de către stat, întrucât este vacantă; - moştenitorii acceptă moştenirea, răspunzând de datoriile acesteia numai în limitele activului (intra vires hereditatis).

§3. Transmiterea moştenirii este o transmisiune unitară Regulă: Transmiterea moştenirii are caracter unitar, deoarece întregul patrimoniu al defunctului este transmis după aceleaşi reguli, indiferent de natura, provenienţa, originea sau modalităţile de care sunt afectate bunurile care-l compun. Excepţiile sunt reprezentate de situaţiile în care transmiterea moştenirii este guvernată de reguli diferite, în funcţie de natura sau de originea ori provenienţa bunurilor care formează masa succesorală a defunctului. Acestea sunt, cu titlu de exemplu, următoarele: A) Mobilierul şi obiectele de uz casnic, care au fost afectate folosinţei comune a soţilor, se cuvin soţului supravieţuitor, numai dacă acesta nu vine în concurs cu descendenţii defunctului (art. 974 C.civ.). B) Clauza de preciput ce reprezintă acea stipulaţie a convenţiei matrimoniale, în temeiul căreia soţul supravieţuitor preia fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deţinute în devălmăşie sau coproprietate (art. 333 C.civ.). C) Drepturile succesorilor asupra salariului, indemnizaţiei de concediu şi pensiei neîncasate de către defunct, cu privire la care sunt statuate, în acte normative speciale sau în doctrină, următoarele reguli: a) Salariul cuvenit defunctului până la data decesului, dar neîncasat de către acesta, se plăteşte, în ordine: soţului supravieţuitor, copiilor majori ai defunctului sau părinţilor săi, iar în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori în condiţiile dreptului comun [art. 167 alin. (2) C.muncii]. b) Indemnizaţia de concediu, care se cuvine salariatului defunct pentru concediul neefectuat, se plăteşte: soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor, iar în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori în condiţiile dreptului comun (doctrina). c) Sumele neîncasate de către pensionarul decedat se vor plăti: soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor, iar în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori în condiţiile dreptului comun (art. 120 din Legea nr. 263/2010). D) Amintirile de familie (corespondenţa, arhivele familiale, decoraţiile, armele de colecţie, portretele de familie, documentele familiei etc.) pot fi supuse numai unui partaj voluntar. În cazul în care comoştenitorii nu se înţeleg în acest sens, bunurile care constituie amintiri de familie vor rămâne în indiviziune, fiind depozitate, prin acordul lor sau în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, la unul sau mai mulţi dintre aceştia sau în locul convenit de ei (art. 1142 C.civ.). Nu constituie excepţii de la caracterul unitar al transmisiunii moştenirii, ipoteze precum: a) transmiterea drepturilor patrimoniale de autor, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 8/1996;

Ca regulă generală, acestea se transmit la moartea autorului, prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor morţii autorului. b) coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară; c) împărţirea de către defunct a moştenirii în mai multe mase deosebite (precum, legatul tuturor bunurilor mobile sau legatul tuturor bunurilor imobile). §4. Transmiterea moştenirii este o transmisiune indivizibilă Regulă: Transmiterea moştenirii are caracter indivizibil, întrucât dreptul de opţiune succesorală vizează întreaga masă succesorală şi nu doar o parte a ei. Astfel, moştenirea trebuie acceptată sau repudiată în tot şi nu în parte, succesibilul neputând accepta, spre exemplu, moştenirea care priveşte bunurile imobile şi să repudieze moştenirea care priveşte bunurile mobile. Posibilitatea recunoscută de lege succesibilului cu vocaţie multiplă la moştenire de a opta în mod distinct (diferit), în temeiul fiecărei chemări succesorale, nu constituie o veritabilă excepţie de la caracterul indivizibil al transmiterii moştenirii. Indivizibilitatea patrimoniului succesoral se menţine până la efectuarea partajului. Indivizibilitatea nu mai caracterizează acea transmisiune succesorală care operează în baza unui partaj de ascendent. Excepţie: Divizarea de drept a pasivului succesoral presupune faptul că moştenitorii universali şi cu titlu universal contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii, proporţional cu cota succesorală ce îi revine fiecăruia [art. 1155 alin. (1) C.civ.]. §5. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Codul civil în vigoare: - reglementează vocaţia multiplă la moştenire; - reglementează clauza de preciput; - stabileşte regimul juridic al amintirilor de familie.

Secţiunea a 2-a. Probleme de seminar §1. Teme de reflecţie 1. Identificaţi substanţa caracterului unitar al transmisiunii moştenirii. 2. Aduceţi argumente în favoarea şi împotriva calificării vocaţiei multiple la moştenire, drept o excepţie de la caracterul indivizibil al transmiterii moştenirii. 3. Argumentaţi de ce partajul de ascendent nu presupune indiviziune. §2. Temă pentru referat Particularităţile transmisiunii mortis causa. §3. Întrebări 1. Enumeraţi caracterele juridice ale transmiterii moştenirii. 2. Definiţi caracterul mortis causa al transmiterii moştenirii. 3. Identificaţi toate elementele de distincţie dintre transmisiunea mortis causa şi transmisiunea inter vivos. 4. Identificaţi excepţiile pe care le comportă caracterul unitar al transmiterii moştenirii. 5. Care sunt excepţiile reale şi aparente pe care le comportă caracterul unitar al transmiterii moştenirii? §4. Teste grilă 1. Transmisiunea succesorală are loc în momentul: a) încetării din viaţă a unei persoane fizice; b) încetării personalităţii juridice a unei persoane juridice; c) încetării capacităţii de exerciţiu a unei persoane fizice. s 2. Pot forma obiectul transmisiunii succesorale: a) în principiu, drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial ale defunctului; b) drepturile şi obligaţiile cu caracter personal ale defunctului; c) drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial ale defunctului, contractate sau asumate intuitu personae.

3. Transmisiunea mortis causa: a) este supusă formalităţilor prevăzute de lege cu privire la publicitatea imobiliară; b) este supusă formalităţilor prevăzute de lege cu privire la cesiunea de creanţă; c) are ca obiect universalitatea drepturilor şi datoriilor defunctului. 4. Constituie excepţii de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale, următoarele ipoteze: a) transmiterea către moştenitori a salariului neîncasat al defunctului, potrivit regulilor Codului muncii; b) transmiterea către moştenitori a drepturilor patrimoniale de autor ale defunctului, potrivit dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 8/1996; c) clauza de preciput. 5. Amintirile de familie: a) pot forma obiectul oricărui tip de partaj; b) pot forma şi obiectul partajului voluntar; c) pot forma şi obiectul partajului judiciar. 6. Clauza de preciput reprezintă: a) o dispoziţie testamentară; b) convenţia matrimonială; c) o dispoziţie a convenţiei matrimoniale. 7. Salariul cuvenit defunctului până la data decesului, dar neîncasat de către acesta, se plăteşte, în ordine: a) soţului supravieţuitor, copiilor majori ai defunctului, părinţilor şi celorlalţi moştenitori în condiţiile dreptului comun; b) soţului supravieţuitor, copiilor majori ai defunctului sau părinţilor săi, iar în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori în condiţiile dreptului comun; c) soţului supravieţuitor, copiilor majori ai defunctului, iar în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori în condiţiile dreptului comun.

8. Sumele neîncasate de către pensionarul decedat se vor plăti, în ordine: a) soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor şi celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun; b) soţului supravieţuitor, copiilor şi celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun; c) soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor, iar în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun.

Capitolul III Deschiderea moştenirii Secţiunea 1. Sinteze §1. Consideraţii generale Potrivit art. 954 alin. (1) C.civ., „Moştenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia”. Prin „moarte”, se înţelege: - moartea constatată fizic; - moartea declarată printr-o hotărâre judecătorească. Declararea judecătorească a dispariţiei persoanei fizice, nu atrage deschiderea moştenirii acesteia, întrucât „Cel dispărut este socotit a fi în viaţă, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă” (art. 53 C.civ.). §2. Data deschiderii moştenirii 2.1. Care este data deschiderii moştenirii? Data deschiderii moştenirii este data morţii lui de cuius. Aceasta nu trebuie confundată cu data deschiderii procedurii notariale. 2.2. Cine trebuie să dovedească faptul morţii şi data morţii şi cum pot fi dovedite acestea? Faptul morţii şi data morţii trebuie dovedite de către cel care pretinde moştenirea sau unele drepturi asupra acesteia. Acestea pot fi dovedite, în cazul morţii constatate fizic, cu certificatul de deces, iar în cazul decesului declarat pe cale judecătorească, cu certificatul de deces, eliberat în baza hotărârii judecătoreşti declarative de moarte, rămasă definitivă. 2.3. Cum pot fi dovedite ora şi minutul morţii? Uneori, prezintă utilitate, chiar şi dovedirea orei şi minutului morţii lui de cuius.

Exemplu: Tatăl şi fiul mor în acelaşi accident rutier, la intervale foarte scurte de timp. În acest caz, dacă nu se poate stabili cu exactitate momentul morţii celor doi, aceştia vor fi consideraţi că au murit în acelaşi timp (comorienţi) şi nu se vor moşteni reciproc [art. 957 alin. (2) C.civ.]. Dimpotrivă, însă, dacă momentul morţii celor doi se poate stabili cu precizie, acela care a supravieţuit, chiar şi numai pentru un singur minut, celuilalt, îl va moşteni pe cel dintâi decedat. În cazul morţii fizic constatate, ora şi minutul morţii pot fi dovedite cu orice mijloc de probă, în măsura în care cele două elemente prezintă utilitate şi nu sunt menţionate în actul de deces. În cazul declarării decesului pe cale judecătorească, dacă hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă nu arată şi ora morţii, „...se socoteşte că cel declarat mort a încetat din viaţă în ultima oră a zilei stabilite ca fiind aceea a morţii” [art. 52 alin. (1) teza a doua C.civ.]. În lipsa unor indicii îndestulătoare, se va stabili că cel declarat mort a încetat din viaţă în ultima oră a celei din urmă zile a termenului de 2 ani [art. 52 alin. (2) C.civ.]. Codul civil nu conţine nicio dispoziţie referitoare la stabilirea minutului decesului, în cazul morţii declarate pe cale judecătorească. Drept urmare, acesta poate fi determinat prin orice mijloc de probă, în ipoteza în care stabilirea lui prezintă utilitate şi nu a fost indicat în hotărârea judecătorească declarativă de moarte, rămasă definitivă. 2.4. Cum poate fi făcută dovada contrară a morţii şi a datei morţii? Dovada contrară a morţii şi a datei morţii se poate face, în cazul morţii constatate fizic, prin orice mijloc de probă, iar în cazul decesului declarat pe cale judecătorească, cu hotărârea judecătorească care dovedeşte contrariul. 2.5. Importanţa juridică a datei deschiderii moştenirii În funcţie de data deschiderii moştenirii, se pot stabili cel puţin următoarele elemente: - persoanele care au vocaţie la moştenire, capacitatea succesorală şi drepturile care li se cuvin acestora asupra moştenirii; - data de la care începe să curgă, ca regulă, termenul de un an de opţiune succesorală; - momentul transmiterii moştenirii la succesori, întrucât moştenirea se transmite succesorilor, nu de la data acceptării, ci retroactiv, de la data deschiderii acesteia; - momentul până la care retroactivează acceptarea sau renunţarea la moştenire; - compoziţia şi valoarea masei succesorale;

- momentul din care actele juridice asupra moştenirii devin valabile, întrucât actele juridice asupra unei moşteniri nedeschise sunt nule absolut; - începutul indiviziunii succesorale, în ipoteza pluralităţii de moştenitori universali sau cu titlu universal şi, de asemenea, momentul până la care retroactivează efectul partajului; - legea aplicabilă moştenirii, în caz de conflict de legi în timp. Potrivit principiului neretroactivităţii legii, devoluţiunea moştenirii, în cazul unui conflict de legi în timp, va fi guvernată de legea în vigoare la data deschiderii acesteia. Partajul, însă, va fi guvernat de legea în vigoare la data săvârşirii lui, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi. Precizăm că dispoziţiile noului Cod civil se aplică moştenirilor deschise după data de 1 octombrie 2011, precum şi moştenirilor deschise anterior acestei date, însă care se dezbat după acest moment. - legea aplicabilă moştenirilor cu element de extraneitate. În principiu, moştenirea este supusă legii statului pe teritoriul căruia de cuius a avut, la data morţii, reşedinţa obişnuită (art. 2633 C.civ.). Codul civil permite, însă, persoanei să aleagă legea statului a cărui cetăţenie o are, ca lege aplicabilă moştenirii în ansamblul ei [art. 2634 alin. (1) C.civ.]. §3. Locul deschiderii moştenirii 3.1. Stabilirea locului deschiderii moştenirii Regulă: Moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului, indiferent dacă acesta corespunde sau nu cu locul decesului [art. 954 alin. (2) prima teză C.civ.]. Excepţii: a) Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, moştenirea se deschide la locul din ţară aflat în circumscripţia notarului public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să existe cel puţin un bun imobil al celui care lasă moştenirea [art. 954 alin. (3) prima teză C.civ.]. b) În cazul în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile, locul deschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca, în această circumscripţie, să se afle bunuri mobile ale celui care lasă moştenirea [art. 954 alin. (3) teza a doua C.civ.]. c) Atunci când în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate în România, locul deschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public cel dintâi sesizat [art. 954 alin. (3) teza a treia C.civ.].

3.2. Dovada ultimului domiciliu Ultimul domiciliu al defunctului poate fi dovedit cu certificatul de deces sau, după caz, cu certificatul de deces, eliberat în baza hotărârii judecătoreşti declarative de moarte, rămasă definitivă. 3.3. Importanţa juridică a locului deschiderii moştenirii În funcţie de locul deschiderii moştenirii, se determină: a) competenţa teritorială a secretarului consiliului local (sau a procurorului) de a cere deschiderea procedurii succesorale notariale şi luarea, dacă este cazul, a măsurilor de conservare; b) competenţa teritorială a notarului public de a realiza procedura succesorală necontencioasă; c) competenţa instanţei judecătoreşti de a soluţiona litigiile cu privire la moştenire, potrivit regulilor menţionate în cazul competenţei notarului public. §4. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Codul civil în vigoare: - are în vedere atât situaţia juridică a persoanelor care au murit în acelaşi timp şi în aceleaşi împrejurări (adică a comorienţilor din vechea reglementare civilă), cât şi pe cea a persoanelor care au murit în acelaşi timp, însă în împrejurări diferite (adică a codecedaţilor din vechea reglementare); - conţine dispoziţii cu privire la stabilirea orei morţii, în cazul declarării decesului pe cale judecătorească; - stabileşte criterii noi pentru determinarea competenţei teritoriale atât în cazul dezbaterii necontencioase a moştenirii, cât şi în cazul celei contencioase; - dispune în sensul că dovada ultimului domiciliu al defunctului se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte, rămasă definitivă.

Secţiunea a 2-a. Probleme de seminar §1. Teme de reflecţie 1. Apreciaţi a fi mai potrivită actuala reglementare a locului deschiderii moştenirii? 2. Consideraţi că prezintă utilitate reglementarea de către Codul civil în vigoare a modului de determinare a orei şi minutului decesului, în cazul declarării acestuia pe cale judecătorească? §2. Temă pentru referat Semnificaţia practică a determinării datei şi locului deschiderii moştenirii. §3. Întrebări 1. Care este regula care guvernează data deschiderii moştenirii? Dar cea care guvernează locul deschiderii moştenirii? 2. Identificaţi importanţa datei şi locului deschiderii moştenirii. 3. Care sunt excepţiile pe care le comportă regula aplicabilă pentru determinarea locului deschiderii moştenirii? 4. Care sunt categoriile de cereri care pot fi judecate de către instanţa de la locul deschiderii moştenirii? §4. Teste grilă 1. Deschiderea moştenirii are loc ca urmare a: a) încetării personalităţii juridice a subiectului colectiv de drept; b) dispariţiei persoanei fizice; c) declarării pe cale judecătorească a decesului persoanei fizice. 2. Faptul morţii, în ipoteza în care nu există cadavru, poate fi dovedit cu: a) certificatul de deces, completat în baza declaraţiei verbale a membrilor familiei; b) certificatul medical constatator al morţii; c) certificatul de deces, completat pe baza hotărârii judecătoreşti, declarativă de moarte, rămasă definitivă. 3. Data deschiderii moştenirii este: a) data deschiderii procedurii notariale; b) data dispariţiei lui de cuius;

c) data pronunţării hotărârii judecătoreşti de declarare a decesului. 4. Dovada contrară a morţii, în cazul decesului constat pe cale judecătorească, se poate realiza: a) prin orice mijloc de probă; b) cu hotărârea judecătorească de declarare a decesului; c) cu hotărârea judecătorească din care rezultă o altă dată a morţii. 5. În funcţie de data deschiderii moştenirii, putem determina: a) competenţa teritorială a notarului public; b) legea aplicabilă în cazul unui conflict temporal de legi; c) competenţa teritorială a instanţei de judecată. 6. Ca regulă, locul deschiderii moştenirii este reprezentat de: a) ultima reşedinţă a defunctului, b) locul unde se află bunurile cele mai importante ca valoare ale defunctului; c) ultimul domiciliu al defunctului; d) locul unde s-a înregistrat moartea defunctului. 7. Instanţa de judecată de la locul deschiderii moştenirii este competentă, în mod imperativ, să judece următoarele categorii de cereri: a) cereri referitoare la validitatea şi executarea dispoziţiilor testamentare; b) cereri privitoare la anularea certificatului de moştenitor; c) orice cereri privind moştenirea, formulate după desăvârşirea partajului între moştenitori; d) acţiunile reale imobiliare care nu au legătură cu moştenirea. 8. În funcţie de locul deschiderii moştenirii, putem determina: a) competenţa teritorială a secretarului consiliului local de a cere deschiderea procedurii succesorale notariale şi luarea, dacă este cazul, a măsurilor de conservare; b) competenţa teritorială a notarului public de a realiza procedura succesorală contencioasă;

c) competenţa teritorială a instanţei de judecată de a soluţiona cereri cu privire la moştenire, formulate după desăvârşirea partajului între comoştenitori. 9. În ipoteza în care defunctul nu are domiciliu, iar singurele sale bunuri mobile se află în Spania, competenţa deschiderii procedurii succesorale necontencioase aparţine: a) oricărui notar public; b) notarului public cel dintâi sesizat; c) notarului public cel dintâi sesizat în a cărui rază teritorială se află bunurile mobile ale defunctului. 10. În cazul în care defunctul a avut ultimul domiciliu în municipiul Târgovişte şi bunuri mobile şi imobile pe raza teritorială a oraşului Găeşti, competent a deschide procedura succesorală necontencioasă este: a) notarul public cel dintâi sesizat din municipiul Târgovişte; b) notarul public cel dintâi sesizat din oraşul Găeşti; c) notarul public cel dintâi sesizat.

Capitolul IV Condiţiile dreptului la moştenire Secţiunea 1. Sinteze §1. Enumerare Constituie condiţii generale ale dreptului la moştenire (aşadar, care sunt aplicabile atât în cazul moştenirii legale, cât şi în cel al moştenirii testamentare): - capacitatea de a moşteni; - nedemnitatea; - vocaţia la moştenire. Sunt condiţii speciale ale dreptului la moştenire: -

dezmoştenirea, cu aplicaţie exclusivă în materia moştenirii legale;

-

revocarea legatului pentru ingratitudine, cu incidenţă în materia moştenirii

testamentare. §2. Capacitatea de a moşteni Art. 957 alin. (1) prima teză C.civ.: „O persoană poate moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii (…)”. 2.1. Persoanele care au capacitate succesorală Au capacitate succesorală următoarele categorii de persoane: a) persoanele fizice în viaţă la data deschiderii moştenirii; Dacă moştenitorul moare la scurt timp după autorul său, dreptul de opţiune succesorală al celui de-al doilea defunct se transmite propriilor săi moştenitori (retransmiterea dreptului de opţiune succesorală). Dovada existenţei moştenitorului la data morţii lui de cuius se realizează prin acte de stare civilă. Dovada contrară poate fi realizată prin orice mijloc de probă. b) persoanele dispărute; c) persoanele concepute, dar nenăscute la data deschiderii moştenirii;

Potrivit art. 36 C.civ.: „Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu” – capacitatea anticipată de folosinţă. Cel care solicită moştenirea în numele copilului trebuie să facă dovada, prin orice mijloc de probă, că acesta din urmă era conceput la data deschiderii succesiunii şi că s-a născut viu. În scopul determinării timpului legal al concepţiei, art. 412 C.civ. instituie prezumţia relativă potrivit căreia, „(1)Intervalul de timp cuprins între a trei sută şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii. El se calculează zi cu zi. (2)Prin mijloace de probă ştiinţifice se poate face dovada concepţiunii copilului într-o anumită perioadă din intervalul de timp prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara acestui interval”. d) persoanele juridice înfiinţate în condiţiile legii, la data deschiderii moştenirii. Potrivit art. 208 C.civ., „(…) orice persoană juridică poate primi liberalităţi în condiţiile dreptului comun, de la data actului de înfiinţare sau, în cazul fundaţiilor testamentare, din momentul deschiderii moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care liberalităţile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal”. Trebuie respectat, însă, de către persoanele juridice fără scop lucrativ principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice - art. 206 alin. (2) C.civ., potrivit căruia „Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit de lege, actul de constituire sau statut”. 2.2. Persoanele care nu au capacitate succesorală Nu au capacitate succesorală: a) persoanele fizice care nu mai sunt în viaţă; b) persoanele juridice care au încetat a mai avea fiinţă, la data deschiderii moştenirii. Fac parte din categoria persoanelor fizice care nu mai sunt în viaţă: - copilul conceput la data deschiderii moştenirii, dar născut mort; - predecedaţii (acele persoane care nu mai sunt în viaţă la data deschiderii moştenirii); - persoanele care au murit în acelaşi timp, adică comorienţii. Potrivit art. 957 alin. (2) C.civ., „Dacă, în cazul morţii mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supravieţuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe alta”. Precizare: Codul civil nu foloseşte termenul de comorienţi pentru a desemna persoanele vizate de textul de lege mai sus indicat. Realizează această calificare, însă, Regulamentul pentru punerea în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

Pentru a fi în prezenţa comorienţilor, trebuie întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) să fie vorba de două sau mai multe persoane; b) decesul s-a produs în aceeaşi împrejurare sau în împrejurări diferite; c) condiţiile decesului nu permit stabilirea faptului că o persoană a supravieţuit celeilalte; d) în principiu, reciprocitatea vocaţiei la moştenire. 2.3. Tabel sintetic Au capacitate succesorală:

Nu au capacitate succesorală:

- persoanele fizice în viaţă la data deschiderii - persoanele fizice care nu mai sunt în viaţă; moştenirii;

- persoanele juridice care au încetat a mai

- persoanele dispărute;

avea fiinţă, la data deschiderii moştenirii.

- persoanele concepute, dar nenăscute la data deschiderii moştenirii; - persoanele juridice înfiinţate în condiţiile legii, la data deschiderii moştenirii. 2.4. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Codul civil în vigoare: - instituie prezumţia relativă privind timpul legal al concepţiunii; - recunoaşte persoanei juridice capacitate succesorală, mai înainte de dobândirea personalităţii juridice şi chiar dacă liberalităţile nu sunt necesare pentru ca aceasta să ia fiinţă în mod legal; - dispune în sensul că principiul specialităţii capacităţii de folosinţă nu trebuie respectat în cazul persoanelor juridice cu scop lucrativ; - reglementează situaţia juridică a persoanelor care au murit în acelaşi timp (a comorienţilor.

§3. Nedemnitatea succesorală 3.1. Noţiune Nedemnitatea succesorală reprezintă decăderea succesibilului legal sau testamentar din dreptul de a moşteni, inclusiv rezerva succesorală, întrucât a săvârşit o faptă gravă, prevăzută expres de legiuitor, împotriva defunctului sau a unui succesibil al acestuia. 3.2. Natură juridică În opinia noastră, nedemnitatea succesorală are natura juridică a unei pedepse civile, întrucât: - se bazează pe motive de moralitate publică; - priveşte persoana şi nu bunurile acesteia; - este aplicabilă ambelor feluri ale moştenirii; - poate fi înlăturată (poate interveni iertarea), în condiţiile legii, de către de cuius. 3.3. Cazuri Distingem între: - nedemnitate de drept; - nedemnitate judiciară. A) Nedemnitatea de drept Este de drept nedemnă de a moşteni, potrivit art. 958 alin. (1) C.civ.: a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea (tentativa şi infracţiunea consumată de omor); Nu putem reţine printre infracţiunile care atrag nedemnitatea de drept, uciderea din culpă. b) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului. În cazul în care condamnarea pentru faptele mai sus menţionate este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie (antecondamnatorie) sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea tot operează, dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă [art. 958 alin. (2) C.civ.]. B) Nedemnitatea judiciară Poate fi declarată nedemnă de a moşteni, potrivit art. 959 alin. (1) C.civ.:

a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea cu intenţie, împotriva celui care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei; Aşadar, textul de lege vizează următoarele două categorii de fapte: - fapte grave de violenţă, fizică sau morală, săvârşite cu intenţie, precum: vătămarea corporală gravă, tâlhăria, lipsirea de libertate în mod ilegal sau şantajul; - fapte care au avut ca urmare moartea victimei, săvârşite cu praeterintenţie, precum: lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, violul care a avut ca urmare moartea victimei, tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei sau lipsirea de libertate în mod ilegal, care a avut ca urmare moartea victimei. b) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului; c) persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul. Declararea nedemnităţii succesorale pentru cauzele mai sus enumerate este lăsată de legiuitor la latitudinea instanţei de judecată. În cazul în care condamnarea pentru săvârşirea cu intenţie, împotriva celui care lasă moştenirea, a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei, este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie (antecondamnatorie) sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara, dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă [art. 959 alin. (4) teza 1 C.civ.]. 3.4. Regim juridic a) Regimul juridic al nedemnităţii de drept [art. 958 alin. (3) C.civ]: - poate fi constatată oricând; - poate fi constatată la cererea oricărei persoane interesate, a nedemnului însuşi şi din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care rezultă nedemnitatea. Aşadar, nedemnitatea de drept operează în puterea legii, instanţa de judecată sau notarul public având numai rolul de a o constata şi nicidecum de a o pronunţa. b) Regimul juridic al nedemnităţii judiciare:

- acţiunea în declararea nedemnităţii judiciare poate fi adresată instanţei de judecată de către: • o persoană care are calitatea de succesibil; • comuna, oraşul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii, dacă, în afară de autorul faptei care poate atrage nedemnitatea judiciară, nu mai există alţi succesibili ai defunctului. - acţiunea în declararea nedemnităţii judiciare poate fi exercitată numai în termen de un an (termen de decădere). Acest termen începe să curgă: a) ca regulă – de la data deschiderii moştenirii; b) în mod excepţional – de la un alt moment decât data deschiderii moştenirii şi anume: - dacă hotărârea de condamnare pentru fapta prevăzută la art. 959 alin. (1) lit. a) C.civ. se pronunţă ulterior datei deschiderii moştenirii, termenul de un an începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare [art. 959 alin. (3) C.civ.]; - în cazul în care condamnarea făptuitorului pentru faptele menţionate la art. 959 alin. (1) lit. a) C.civ. este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara dacă aceste fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă; termenul de un an începe să curgă de la apariţia cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moştenirii [art. 959 alin. (4) C.civ.]; - în cazurile prevăzute de art. 959, alin. (1) lit. b) C.civ., termenul de un an curge de la data la care succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii. Introducerea acţiunii în declararea nedemnităţii judiciare constituie un act de acceptare tacită a moştenirii de către succesibilul reclamant [art. 959 alin. (2) teza a doua C.civ].

3.5. Tabel sintetic Nedemnitatea de drept

Nedemnitatea judiciară

Cazuri

Regim juridic

Cazuri

Regim juridic

- persoana condamnată

- poate fi

- persoana

- acţiunea poate fi

penal pentru săvârşirea

constatată la

condamnată penal

promovată numai de

unei infracţiuni cu intenţia cererea oricărei

pentru săvârşirea cu

către:

de a-l ucide pe cel care

persoane

intenţie, împotriva

a) persoana care are

lasă moştenirea;

interesate, chiar şi

celui care lasă

calitatea de

- persoana condamnată

din oficiu;

moştenirea a unor

succesibil;

penal pentru săvârşirea,

- poate fi

fapte grave de

b) comuna, oraşul

înainte de deschiderea

constatată

violenţă, fizică sau

sau, după caz,

moştenirii, a unei

oricând.

morală, ori, după caz,

municipiul, în caz de

infracţiuni cu intenţia de

a unor fapte care au

vacanţă succesorală;

a-l ucide pe un alt

avut ca urmare

- acţiunea poate fi

succesibil care, dacă

moartea victimei;

exercitată numai în

moştenirea ar fi fost

- persoana care, cu

termen de un an.

deschisă la data săvârşirii

rea-credinţă, a

faptei, ar fi înlăturat sau ar

ascuns, a alterat, a

fi restrâns vocaţia la

distrus sau a falsificat

moştenire a făptuitorului.

testamentul defunctului; - persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.

3.6. Efecte În materia moştenirii legale, nedemnitatea produce efecte: - faţă de nedemn; - faţă de terţi. În materia moştenirii testamentare, nedemnitatea legatarului atrage caducitatea legatului [art. 1071 C.civ.]. A) Efectele nedemnităţii succesorale faţă de nedemn a) Principalul efect – înlăturarea totală şi retroactivă a nedemnului de la succesiune, acesta neputând culege, dacă face parte din categoria moştenitorilor rezervatari, nici măcar rezerva succesorală. Partea nedemnului va reveni, după caz, comoştenitorilor, moştenitorilor subsecvenţi sau legatarilor/donatarilor ale căror liberalităţi excesive ar fi fost supuse reducţiunii, ca urmare a prezenţei celui dintâi, în calitate de moştenitor rezervatar. b) Nedemnul poate fi reprezentat chiar dacă, la data deschiderii moştenirii, se află în viaţă. c) Dacă moştenitorul nedemn a intrat, înainte de declararea nedemnităţii, în posesia bunurilor din masa succesorală, el va trebui să le restituie, în natură, iar în caz de imposibilitate, nedemnul va fi ţinut să plătească despăgubiri. d) Nedemnul trebuie să restituie, în natură şi de la data deschiderii moştenirii, fructele produse de acestea, iar dacă le-a consumat sau a neglijat să le perceapă, acesta va restitui valoarea lor. e) Dacă nedemnul a încasat sume de bani de la debitorii moştenirii, va datora dobânzi pentru acestea, de la data încasării. f) Toate drepturile şi obligaţiile faţă de nedemn, stinse prin confuziunea patrimoniului propriu cu cel succesoral sau prin consolidare, renasc. g) Nedemnul are dreptul de a pretinde celorlalţi moştenitori sumele plătite pentru achitarea datoriilor moştenirii, împreună cu dobânda aferentă, cheltuielile necesare şi utile făcute cu privire la bunurile succesorale, precum şi contravaloarea muncii depuse pentru culegerea fructelor. B) Efectele nedemnităţii succesorale faţă de terţi a) Actele de conservare şi actele de administrare, în măsura în care profită moştenitorilor, încheiate între nedemn şi terţi, sunt valabile [art. 960 alin. (3) prima teză C.civ.]. b) Actele de dispoziţie cu titlu oneros, încheiate între nedemn şi terţii de rea-credinţă, care au cunoscut despre nevalabilitatea titlului de moştenitor al nedemnului, se desfiinţează retroactiv.

Se menţin însă actele de dispoziţie cu titlu oneros, indiferent că acestea privesc bunuri mobile sau imobile, încheiate între nedemn şi terţii de bună-credinţă (care au crezut în valabilitatea titlului de moştenitor al celui dintâi), trebuind respectate însă regulile din materia cărţii funciare [art. 960 alin. (3) teza a doua C.civ.]. Apreciem că plata făcută cu bună-credinţă de către debitor, moştenitorului nedemn, este valabilă. 3.7. Înlăturarea nedemnităţii Efectele nedemnităţii, de drept sau judiciare, pot fi înlăturate expres prin testament sau printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea. Fără o declaraţie expresă, nu constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii legatul lăsat nedemnului, după săvârşirea faptei care atrage nedemnitatea [art. 961 alin. (1) C.civ.]. Iertându-l pe nedemn în condiţiile legii, cel care lasă moştenirea face posibil ca cel dintâi să poată veni la moştenirea, legală sau testamentară, a celui din urmă. 3.8. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Codul civil în vigoare: - ridică nedemnitatea succesorală la rangul de condiţie generală a dreptului la moştenire; - reformează în cvasitotalitatea lor cazurile care atrag nedemnitatea succesorală, fiind realizată distincţia între nedemnitatea de drept şi nedemnitatea judiciară; - dispune în sensul că efectele nedemnităţii privesc numai pe nedemn şi terţi; - reglementează posibilitatea iertării nedemnului şi a reprezentării acestuia. §4. Vocaţia la moştenire Potrivit art. 962 C.civ., „Pentru a putea moşteni, o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament”. Aşadar, vocaţia la moştenire are semnificaţia unei chemări la moştenire, fie conferită de lege, fie conferită prin testament. Distingem, astfel, între: - vocaţia succesorală legală; - vocaţia succesorală testamentară.

4.1. Vocaţia succesorală legală Aceasta are semnificaţia chemării de către lege la moştenire a rudelor defunctului, a soţului supravieţuitor al defunctului, a statului, comunei, oraşului sau, după caz, a municipiului (cât priveşte moştenirea vacantă). Vocaţia succesorală legală are un sens dublu: - vocaţie succesorală legală generală; - vocaţie succesorală legală concretă. A) Vocaţia succesorală legală generală desemnează vocaţia potenţială (eventuală) a unor persoane de a culege moştenirea lăsată de o altă persoană. Vocaţie succesorală legală generală au: - rudele defunctului; - soţul supravieţuitor al acestuia. Rudenia este: a) în linie dreaptă (ascendentă şi descendentă), rezultând din descendenţa unei persoane din altă persoană; b) în linie colaterală, rezultând din faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. Rude în linie dreaptă cu vocaţie la moştenire ascendentă

Rude în linie colaterală cu vocaţie la moştenire

descendentă

- părinţi;

- copii;

- fraţi şi surori;

- bunici;

- nepoţi de fiu/fiică;

- nepoţi de frate sau soră;

- străbunici, fără

- strănepoţi de fiu/fiică,

- unchi şi mătuşi;

limită de grad.

fără limită de grad.

- strănepoţi de frate sau soră; - veri primari; - fraţi sau surori ale bunicilor defunctului.

Rudenia civilă, rezultată din adopţie, este asimilată de lege, rudeniei de sânge. Potrivit art. 470 alin. (1) C.civ., prin adopţie se stabilesc legături de rudenie atât între adoptat şi adoptator, cât

şi între adoptat şi rudele adoptatorului şi încetează relaţiile de rudenie dintre adoptat şi familia firească a acestuia. Persoanele rezultate pe calea reproducerii umane asistate medical cu terţ donator devin rude cu cei care au consimţit la o astfel de metodă modernă de reproducere. Între bărbatul donator şi copilul rezultat pe această cale, nu se stabilesc relaţii de rudenie. Vocaţia succesorală legală generală este guvernată de principiul reciprocităţii acesteia, care comportă: a) un sens pozitiv, potrivit căruia, dacă o persoană are vocaţie la moştenirea lăsată de o altă persoană, atunci şi aceasta din urmă are vocaţie generală la moştenirea celei dintâi. Excepţie: Principiul reciprocităţii nu operează în cazul căsătoriei declarată nulă sau anulată (căsătoria putativă), după decesul soţului de rea-credinţă. Soţul de bună-credinţă, din căsătoria nulă sau anulată, are vocaţie la moştenirea soţului de rea-credinţă, în timp ce soţul de rea-credinţă nu are vocaţie la moştenirea celui de bună-credinţă. b) un sens negativ, potrivit căruia, dacă o persoană nu are vocaţie la moştenirea unei alte persoane, atunci nici aceasta din urmă nu are vocaţie la moştenirea celei dintâi. B) Vocaţie succesorală legală concretă au persoanele cu vocaţie succesorală generală, care nu sunt înlăturate de la moştenire de către alt succesibil. Nu toate rudele care au vocaţie generală vor culege moştenirea, ci aceasta va reveni acelor rude care au şi vocaţie concretă, adică acelora care sunt preferate celorlalte, aflându-se în clasă şi grad preferabile. Exemplu: Dacă rudele defunctului sunt reprezentate de părinţi şi unchi, deşi toate au vocaţie generală la moştenire, vocaţie concretă au numai părinţii defunctului, deoarece aceştia din urmă fac parte din clasa a II-a de moştenitori, unchii făcând parte din clasa a IV-a. Putem spune că nu toate rudele care au vocaţie generală au şi vocaţie concretă la moştenire, însă toate rudele care au vocaţie concretă au şi vocaţie generală de a moşteni. 4.2. Vocaţia succesorală conferită prin testament În materie testamentară, se pune exclusiv problema vocaţiei concrete la moştenire. În principiu, oricine poate fi gratificat printr-un act de ultimă voinţă, în măsura în care îndeplineşte condiţiile legale. Nu este aplicabil moştenirii testamentare principiul reciprocităţii vocaţiei la moştenire, întrucât acesta ar contraveni condiţiei generale de formă a testamentului, referitoare la actul separat (interdicţia testamentului reciproc).

În fapt, însă, putem întâlni şi cazuri de reciprocitate a vocaţiei succesorale în materie testamentară. Exemplu: soţii, prin acte separate de ultimă voinţă, se gratifică reciproc. 4.3. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Pentru prima dată în sistemul nostru de drept, este reglementată (prea sumar, însă) vocaţia succesorală. Secţiunea a 2-a. Probleme de seminar §1. Teme de reflecţie 1. Apreciaţi ca fiind corespunzătoare reglementarea de lege lata a nedemnităţii succesorale? 2. Consideraţi satisfăcătoare extensia pe care Codul civil în vigoare a dat-o vocaţiei succesorale? 3. În opinia dumneavoastră, nedemnitatea succesorală prezintă natura juridică a unei pedepse civile sau a unei sancţiuni civile? §2. Teme pentru referat 1. Condiţiile dreptului de a moşteni 2. Nedemnitatea succesorală şi revocarea judecătorească a legatului pentru ingratitudine. Analiză comparativă 3. Vocaţia succesorală şi capacitatea civilă 4. Nedemnitatea succesorală – pedeapsă sau sancţiune civilă? §3. Întrebări 1. Care sunt condiţiile generale ale dreptului de a moşteni? 2. Enumeraţi exhaustiv persoanele care au capacitatea de a moşteni, precum şi pe cele care nu deţin această aptitudine. 3. Distingeţi vocaţia succesorală legală concretă, de cea generală. 4. Deosebiţi vocaţia succesorală legală, de chemarea conferită prin testament. 5. Enumeraţi cazurile nedemnităţii de drept şi pe cele ale nedemnităţii judiciare.

6. Ce efecte produce nedemnitatea în materia moştenirii legale? Dar în cea a moştenirii testamentare? 7. Prezentaţi diferenţiat regimul juridic al nedemnităţii de drept şi al celei judiciare. §4. Teste grilă 1. Vocaţia succesorală reprezintă pentru dreptul la moştenire o condiţie: a) legală; b) generală; c) pozitivă. 2. Nu au capacitate succesorală: a) persoanele concepute la data deschiderii moştenirii şi născute moarte; b) persoanele concepute la data deschiderii moştenirii şi născute vii; c) persoanele concepute la data deschiderii moştenirii şi născute vii, însă neviabile. 3. Au capacitate succesorală: a) persoanele dispărute; b) persoanele care au decedat în acelaşi timp; c) persoanele predecedate. 4. Sunt rude cu defunctul, în linie colaterală: a) părinţii acestuia; b) bunicii acestuia; c) fraţii şi surorile bunicilor acestuia. 5. Sunt rude cu defunctul, în linie dreaptă ascendentă: a) fraţii şi surorile părinţilor acestuia; b) părinţii acestuia; c) fraţii şi surorile acestuia. 6. Este nedemnă de drept de a moşteni persoana care: a) a atentat la viaţa lui de cuius;

b) a atentat la viaţa altui succesibil al defunctului, care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, i-ar fi înlăturat sau i-ar fi restrâns făptuitorului vocaţia la moştenire; c) a săvârşit cu intenţie, împotriva lui de cuius, fapte care au avut ca urmare moartea acestuia. 7. Poate fi declarată nedemnă de către instanţa de judecată, persoana care: a) a atentat la viaţa lui de cuius; b) a săvârşit cu intenţie, împotriva lui de cuius, fapte care au avut ca urmare moartea acestuia; c) l-a împiedicat pe defunct, din eroare, să modifice testamentul. 8. Pentru a interveni nedemnitatea succesorală, este necesară existenţa: a) în toate cazurile, a unei hotărâri penale definitive de condamnare a făptuitorului; b) în toate cazurile, a unei hotărâri civile definitive de condamnare a făptuitorului; c) după caz, a unei hotărâri penale definitive de condamnare a făptuitorului sau a unei hotărâri civile definitive de constatare a faptelor de nedemnitate. 9. Nedemnitatea produce efecte faţă de: a) nedemn; b) descendenţii nedemnului de gradul I; c) descendenţii nedemnului indiferent de grad. 10. Actele încheiate de către nedemn cu terţii de rea-credinţă se menţin dacă sunt: a) acte de conservare; b) acte de administrare; c) acte de dispoziţie. 11. Nedemnitatea de drept poate fi invocată: a) de orice persoană interesată; b) în termen de un an; c) din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public. 12. Nedemnitatea judiciară poate fi invocată:

a) de orice persoană interesată; b) în termen de un an; c) de o persoană care are calitatea de succesibil. 13. Sunt rude cu defunctul: a) afinii acestuia; b) persoanele pe care acesta le-a adoptat cu efecte restrânse; c) persoanele cu privire la care acesta a consimţit să fie reproduse prin mijloace moderne. 14. Reprezintă persoane care au decedat în acelaşi timp: a) persoanele care au murit în acelaşi timp şi în aceleaşi împrejurări; b) persoanele care au murit în acelaşi timp, însă în împrejurări diferite; c) persoanele predecedate. 15. Nedemnul: a) poate fi reprezentat; b) poate reprezenta; c) este înlăturat de la moştenire. Bibliografie Adam I., Rusu A., Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003. Alexandresco D, Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, vol. IV, partea a II-a, Ed. Socec & Co., Bucureşti, 1912. Bacaci Al., Comăniţă Gh., Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006. Bob M.D., Probleme de moşteniri în vechiul şi în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012. Boroi G., Stănciulescu L., Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012. Cantacuzino M.B., Elementele dreptului civil, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998. Cărpenaru St., Dreptul de moştenire, în Deak Fr., Cărpenaru St., Drept civil. Contracte speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moştenire, Universitatea Bucureşti, 1983.

Chelaru E., Drept civil. Persoanele în reglementarea noului Cod civil, ediţia 3, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012. Chirică D., Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996. Deak Fr., Tratat de drept succesoral, ediţia a II-a, actualizată şi completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002. Dogaru I., Stănescu V., Soreaţă M.M., Bazele dreptului civil. Volumul V. Succesiuni, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009. Eliescu M., Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul Republicii Socialiste România, Ed. Academiei, Bucureşti, 1966. Florescu D.C., Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011. Frenţiu G.C., Ricu C.S., Cartea a IV-A. Despre moştenire şi liberalităţi, în colectiv de autori, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă, vol. II. Art. 953-1649, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012. Genoiu I., Dreptul la moştenire în Codul civil, ediţia a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013. Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., Tratat de drept civil român, Bucureşti, 1929. Macovei D., Drept civil. Succesiuni, Ed. „Chemarea”, Iaşi, 1993. Macovei C., Dobrilă M.C., Cartea a IV-a, „Despre moştenire şi liberalităţi”, în Baias Fl.A, Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., (coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012. Popa I., Curs de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008. Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., Drept civil român. Regimuri matrimoniale. Succesiuni. Donaţiuni. Testamente, vol. III, Ed. Socec, Bucureşti, 1948. Safta-Romano E., Dreptul de moştenire, Ed. Grafix, Iaşi, 1995. Stănciulescu L., Curs de drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012. Stătescu C., Drept civil. Contractul de transport. Drepturile de creaţie intelectuală. Succesiunile, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967. Stoica V., Dragu. L, Moştenirea legală în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012. Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Codul civil al României. Îndrumar notarial, vol. I, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011.

Văduva D., Moştenirea legală. Liberalităţile în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012. Veress E., Drept civil. Moştenirea. Liberalităţile conform noului Cod civil, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012. Vlădilă L., Mastacan O., Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011. Zinveliu I., Dreptul la moştenire în Republica Socialistă România, Ed. Dacia, ClujNapoca, 1975.

Titlul II Devoluţiunea succesorală legală Capitolul I Principiile devoluţiunii succesorale legale Secţiunea 1. Sinteze §1. Consideraţii generale Devoluţiunea moştenirii reprezintă atribuirea patrimoniului succesoral către anumiţi moştenitori. Moştenirea se atribuie după cum urmează: a) soţului supravieţuitor şi rudelor defunctului din cele patru clase de moştenitori, în ordinea claselor şi gradelor de rudenie (art. 693 C.civ.); b) comunei, oraşului ori municipiului sau, după caz, statului, în lipsa moştenitorilor legali sau testamentari. Devoluţiunea legală a moştenirii este guvernată de următoarele trei principii: a) principiul chemării rudelor la moştenire în ordinea claselor de moştenitori; b) principiul proximităţii gradului de rudenie, în cadrul aceleiaşi clase de moştenitori; c) principiul egalităţii părţilor succesorale ale rudelor din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad. §2. Principiul chemării rudelor la moştenire în ordinea claselor de moştenitori Clasa de moştenitori reuneşte o categorie de rude (de sânge, rezultate din adopţie sau prin reproducere umană asistată medical cu terţ donator) ale defunctului. Diferenţierea rudelor aparţinând aceleiaşi clase de moştenitori se realizează cu ajutorul gradului de rudenie. Acesta reprezintă distanţa între două rude, măsurată pe linia legăturii de rudenie, după numărul naşterilor intervenite. Gradul de rudenie se stabileşte astfel [art. 406 alin. (3) C.civ.]: - în linie dreaptă, după numărul naşterilor;

- în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealaltă rudă. Grade de rudenie Gradul I

Gradul II

copii

nepoţi

părinţi

Gradul III de strănepoţi

fiu/fiică

fiu/fiică

bunici

străbunici

Gradul IV de

veri primari fraţi sau surori ale bunicilor defunctului

fraţi/surori

unchi

strănepoţi de frate/soră

nepoţi de frate/soră

Menţionăm că: - rudele în linie directă, ascendentă şi descendentă, sunt chemate la moştenire indiferent de grad; - rudenia în linie colaterală începe de la gradul al II-lea; - numai rudele colaterale de gradele II-IV au vocaţie la moştenire. Codul civil stabileşte patru clase de moştenitori legali. Clasele de moştenitori legali

Clasa I - a descendenţilor

Clasa a II-a

Clasa a III-a

Clasa a IV-a

- a ascendenţilor privilegiaţi şi a

- a ascendenţilor

- a colateralilor

colateralilor privilegiaţi

ordinari

ordinari

ascendenţi

colaterali

privilegiaţi

privilegiaţi

- copii; - nepoţi de fiu/

- fraţi şi surori;

fiică;

- nepoţi de

- strănepoţi de

- părinţi.

frate/soră;

fiu/ fiică;

- strănepoţi de

-ceilalţi

frate/soră.

- bunici; - străbunici.

- unchi şi mătuşi; - veri primari; - fraţi şi surori ale bunicilor.

descendenţi, până la infinit. Potrivit acestui principiu, rudele vin la moştenire în ordinea claselor cărora aparţin, indiferent de gradul de rudenie. Exemple: a) Strănepoţii de fiu ai defunctului, rude de gradul III, aparţinând primei clase de moştenitori, înlătură de la moştenire pe părinţii defunctului, rude de gradul I, aparţinând celei dea doua clase de moştenitori. b) Clasa a II-a vine la moştenire numai în absenţa rudelor din prima clasă sau dacă acestea nu pot (fiind nedemne) sau nu vor (fiind renunţătoare) să culeagă moştenirea. c) Clasa a III-a de moştenitori vine la moştenire, numai în lipsa rudelor din primele două clase. d) Ultima clasă de moştenitori accede la moştenire, numai dacă lipsesc moştenitorii din primele trei clase. Este posibilă venirea concomitentă la moştenire a două clase de moştenitori, în următoarea ipoteză [art. 964 alin. (2) C.civ.]: Dacă în urma dezmoştenirii, rudele defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moştenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă, care îndeplinesc condiţiile pentru a moşteni. Moştenitorii rezervatari, exheredaţi, culeg numai rezerva succesorală, cotitatea disponibilă revenind (dacă defunctul nu a dispus altfel prin testament) moştenitorilor din clasa subsecventă. Exemplu: Sunt dezmoşteniţi de către defunct, prin testament, descendenţii săi. Aceştia vor culege numai rezerva legală, restul moştenirii împărţindu-se între moştenitorii din clasa a II-a. Principiul chemării rudelor la moştenire în ordinea claselor de moştenitori nu comportă nicio excepţie.

§3. Principiul proximităţii gradului de rudenie în cadrul aceleiaşi clase de moştenitori În cadrul clasei de moştenitori, rudele se află în grade diferite de rudenie cu defunctul. Potrivit principiului proximităţii gradului de rudenie, în cadrul aceleiaşi clase de moştenitori, rudele în grad mai apropiat înlătură de la moştenire rudele în grad mai îndepărtat. Exemplu: Fraţii defunctului înlătură de la moştenire pe nepoţii şi strănepoţii de frate ai acestuia. Acest principiu comportă următoarele două excepţii: a) în cadrul clasei a II-a de moştenitori, părinţii defunctului, rude de gradul I, nu înlătură de la moştenire pe fraţii şi surorile defunctului şi pe descendenţii acestora, deşi sunt rude de gradele II-IV (art. 978 C.civ.); b) reprezentarea succesorală. §4. Principiul egalităţii părţilor succesorale ale rudelor din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad Rudele din aceeaşi clasă, care au acelaşi grad, culeg moştenirea în cote egale, împărţirea acesteia realizându-se pe capete [art. 964 alin. (4) C.civ.]. Exemplu: Dacă la moştenirea defunctului vin cei doi copii ai săi, aceştia vor primi câte ½ din moştenire. Acest principiu comportă următoarele două excepţii: a) împărţirea pe tulpini, ce caracterizează reprezentarea succesorală; b) împărţirea pe linii, care operează în ipoteza în care, la moştenire, vin atât fraţi buni (care au aceeaşi mamă şi acelaşi tată), cât şi fraţi consangvini (numai de tată) sau uterini (numai de mamă). În această situaţie, masa succesorală se împarte în dimidia maternis şi dimidia paternis, iar, la rândul lor, acestea se împart pe linii. Fraţii uterini vor culege cât o linie din dimidia maternis, fraţii consangvini vor culege câte o linie din dimidia paternis, iar fraţii buni vor culege, întrucât au privilegiul dublei legături, câte o linie atât din dimidia maternis, cât şi din dimidia paternis. Exemplu: Defunctul are 6 fraţi, după cum urmează: 3 fraţi buni, 2 fraţi uterini şi un frate consangvin. Masa succesorală se va împărţi în jumătatea mamei şi jumătatea tatălui. Dimidia maternis se va împărţi în 5 părţi egale (3 fraţi buni + 2 fraţi uterini), fiecare de 1/10 (1/2:5), iar dimidia paternis se va împărţi în 4 părţi egale (3 fraţi buni + un frate consangvin), fiecare de 1/8 (1/2:4). Fraţii defunctului vor primi următoarele cote:

- fiecare frate bun – 9/40 (1/10+1/8), în virtutea privilegiului dublei legături; - fiecare frate uterin – 1/10; - fiecare frate consangvin – 1/8. §5. Reprezentarea succesorală 5.1. Noţiune Reprezentarea succesorală reprezintă instituţia juridică prin intermediul căreia un moştenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia, dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct sau decedat la data deschiderii moştenirii. Exemple: a) Reprezentarea descendenţilor Defunctul are doi fii (F1 şi F2), dintre care unul (F1) este predecedat (sau nedemn) la data deschiderii moştenirii, având la rându-i trei copii (N1, N2, N3). Defunctul va fi moştenit de fiul în viaţă (F2) şi de cei trei nepoţi din partea fiului predecedat (sau nedemn) – N1, N2, N3. Nepoţii de fiu au calitatea de reprezentanţi, în timp ce fiul decedat (sau nedemn) al defunctului are calitatea de reprezentat. Nepoţii din partea fiului predecedat (sau nedemn) vor culege partea părintelui lor (împreună ½ din moştenire, adică 1/6 din moştenire, fiecare). Cealaltă jumătate a moştenirii va reveni fiului în viaţă al defunctului (F2). Aşadar, împărţirea moştenirii se face pe tulpini, reprezentanţii culegând partea ascendentului lor (1/2, împreună). b) Reprezentarea colateralilor privilegiaţi Defunctul are doi fraţi (FR1 şi FR2), ambii fiind predecedaţi (sau nedemni) la data deschiderii moştenirii. Fratele cel mare al defunctului are, la rându-i lui, doi copii (N1, N2), iar fratele cel mic, FR2, are un copil (N3). Defunctul va fi moştenit de cei trei nepoţi ai săi, prin reprezentare. Nepoţii din partea fratelui cel mare vor culege partea părintelui lor (împreună ½ din moştenire, adică 1/4 din moştenire, fiecare), iar cealaltă jumătate a moştenirii va reveni lui N3 – nepotul din partea celui de-al doilea fiu. Aşadar, împărţirea moştenirii se face pe tulpini, reprezentanţii culegând partea ascendentului lor. 5.2. Domeniu de aplicare „Pot veni la moştenire prin reprezentare succesorală numai descendenţii copiilor defunctului şi descendenţii fraţilor sau surorilor defunctului” (art. 966 alin. (1) C.civ.).

În concret, pot beneficia de reprezentare succesorală următoarele categorii de moştenitori: a) nepoţii, strănepoţii de fiu ai defunctului ş.a. până la infinit; b) nepoţii şi strănepoţii de frate/soră ai defunctului. 5.3. Condiţii Pentru a putea opera reprezentarea, trebuie îndeplinite următoarele două condiţii, una în persoana reprezentatului şi una în persoana reprezentantului (art. 967 C.civ.): a) Reprezentatul să fie, la data deschiderii succesiunii, fie lipsit de capacitate succesorală, fie nedemn faţă de defunct, chiar dacă se află în viaţă la momentul decesului lui de cuius [art. 967 alin. (1) C.civ.]; b) Reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale cerute de lege pentru a moşteni (capacitate succesorală, nedemnitate şi vocaţie generală la moştenire) [art. 967 alin. (2) C.civ.]. Aceste condiţii trebuie îndeplinite în mod cumulativ de către reprezentant, faţă de moştenirea defunctului, pe care o culege prin reprezentare şi nu faţă de reprezentat, faţă de care poate fi chiar nedemn, dezmoştenit sau renunţător. Cât priveşte reprezentarea adoptatului, se impun următoarele precizări: - „Prin adopţie se stabilesc filiaţia dintre adoptat şi cel care adoptă, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului” [art. 470 alin. (1) C.civ.]. Drept urmare, adoptatul poate reprezenta adoptatorii şi rudele acestora şi poate fi reprezentat de către acestea. - Distincţia dintre cele două tipuri de adopţie (adopţia cu efecte depline şi adopţia cu efecte restrânse), reglementate anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 25/1997 (care a consacrat sistemul unitar în materie de adopţie), prezintă în continuare utilitate practică, datorită regulilor care guvernează aplicarea legii civile în timp. Drept urmare, adoptatul cu efecte depline şi descendenţii acestuia pot avea calitatea de reprezentanţi ai adoptatorului, în timp ce adoptatul cu efecte restrânse poate beneficia de reprezentare, cât priveşte moştenirea rudelor din familia firească. - În cazul desfacerii adopţiei, raporturile de rudenie ale adoptatului cu adoptatorul şi cu rudele acestuia încetează numai pentru viitor, de la data hotărârii judecătoreşti. - Nulitatea adopţiei produce efecte retroactive, considerându-se că niciodată legăturile de rudenie ale persoanelor implicate în actul nul al adopţiei nu au fost modificate.

5.4. Mod de operare Reprezentarea operează: a) în toate cazurile; b) la infinit; c) de drept şi imperativ 5.5. Efecte Reprezentarea succesorală generează două efecte juridice: - un efect general; - un efect particular. a) Efectul general al reprezentării constă în împărţirea moştenirii pe tulpină. Prin „tulpină”, se înţelege [art. 968 alin. (2) C.civ.]: - înăuntrul clasei întâi, descendentul de gradul întâi care culege moştenirea sau este reprezentat la moştenire; - înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care culege moştenirea sau care este reprezentat la moştenire. Art. 968 alin. (3) C.civ.: „Dacă aceeaşi tulpină a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri subdivizarea se face tot pe tulpină, partea cuvenită descendenţilor de acelaşi grad din aceeaşi ramură împărţindu-se între ei în mod egal”. b) Efectul particular al reprezentării [art. 969 alin. (1) C.civ.]: „Copiii nedemnului concepuţi înainte de deschiderea moştenirii de la care nedemnul a fost exclus vor raporta la moştenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-au moştenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la moştenirea lui în concurs cu alţi copii ai săi, concepuţi după deschiderea moştenirii de la care a fost înlăturat nedemnul. Raportul se face numai în cazul şi în măsura în care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depăşit valoarea pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării”. Nu suntem în prezenţa unui raport propriu-zis al donaţiilor. 5.6. Reprezentarea succesorală şi retransmiterea dreptului de opţiune succesorală În cazul reprezentării, reprezentatul este decedat la data deschiderii moştenirii sau nedemn faţă de defunct. În cazul retransmiterii, moştenitorul supravieţuieşte un interval scurt de timp după deschiderea moştenirii, dar moare mai înainte să fi exercitat dreptul de opţiune succesorală. Drept urmare, dreptul de opţiune succesorală al celui care a decedat mai înainte de a-l exercita se

transmite către succesorii proprii, care-l vor exercita separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor. Aşadar, retransmiterea dreptului de opţiune succesorală se aseamănă cu reprezentarea succesorală a predecedatului (nu şi a nedemnului). Exemplu de retransmitere a dreptului de opţiune succesorală: Defunctul are trei copii, toţi în viaţă la data deschiderii moştenirii. Din partea fiecăruia dintre aceştia, defunctul are câte doi nepoţi. La scurt timp de la data deschiderii moştenirii defunctului, unul dintre fiii acestuia, F2, decedează, mai înainte însă de a fi acceptat moştenirea tatălui său. În această ipoteză, se întâlnesc două moşteniri succesive: cea a lui de cuius, culeasă de cei trei fii ai acestuia în viaţă (fiecare dintre aceştia culegând o cotă de 1/3) şi cea a lui F2, a cărui masă succesorală cuprinde şi cota de 1/3 din moştenirea lui de cuius. Cei doi nepoţi (N3 şi N4) din partea fiului, ulterior decedat, F2, dacă vor accepta moştenirea bunicului lor, o vor culege prin retransmitere, fiecare culegând o cotă de 1/6. Deosebiri: a) Numai în cazul reprezentării, împărţirea moştenirii se face pe tulpini, în cazul retransmiterii aceasta făcându-se pe capete. b) Reprezentarea succesorală operează numai în cazul moştenirii legale, spre deosebire de retransmitere care poate opera, în egală măsură, şi în cazul moştenirii testamentare. c) În cazul retransmiterii, fiind vorba de două sau mai multe moşteniri, ele trebuie examinate separat, sub toate aspectele pe care le comportă: componenţă, termen de opţiune succesorală, cotele care se cuvin moştenitorilor. d) În cazul retransmiterii, competenţa teritorială a birourilor notariale, respectiv a instanţei de judecată, se determină în funcţie de locul deschiderii celei din urmă moşteniri.

5.7. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Actualul Cod civil: - oferă posibilitatea de a fi reprezentat, alături de predecedat, şi nedemnul; - reglementează un efect particular al reprezentării succesorale; - defineşte conceptul de „tulpină”; - reglementează retransmiterea dreptului de opţiune succesorală.

Secţiunea a 2-a. Probleme de seminar §1. Teme de reflecţie 1. Consideraţi justă dispoziţia Codului civil care permite reprezentarea nedemnului? Argumentaţi. 2. A asigurat legiuitorul, prin reglementarea împărţirii pe linii, un partaj echitabil al moştenirii, în ipoteza în care există concurs între fraţii buni, fraţii uterini şi fraţii consangvini? Argumentaţi. 3. Reflectaţi asupra distincţiei dintre reprezentarea succesorală şi reprezentarea de drept comun. Care sunt asemănările şi deosebirile dintre acestea? §2. Teme pentru referat 1. Reprezentarea succesorală şi retransmiterea dreptului de opţiune succesorală. Privire comparativă. 2. Reprezentarea succesorală. 3. Principiile care guvernează devoluţiunea legală a moştenirii. §3. Întrebări 1. Care este criteriul cu ajutorul căruia determinăm apartenenţa unei persoane la o clasă de moştenitori? Dar criteriul cu ajutorul căruia determinăm gradele de rudenie? 2. Care sunt excepţiile pe care le comportă principiul proximităţii gradului de rudenie între rudele aparţinând aceleiaşi clase de moştenitori? Dar cel al egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad de rudenie? 3. Care sunt condiţiile pe care cele două părţi are raportului juridic de reprezentare succesorală trebuie să le îndeplinească? 4. Care este efectul general pe care-l generează reprezentarea succesorală? Dar cel special? 5. Care este modul cum operează reprezentarea succesorală? 6. Care este domeniul de aplicare a reprezentării succesorale? 7. Identificaţi toate asemănările şi deosebirile dintre reprezentarea succesorală şi retransmiterea dreptului de opţiune succesorală. 8. Ce semnificaţie are „devoluţiunea moştenirii”?

§4. Teste grilă 1. Nu există rude de gradul I pe linie: a) dreaptă descendentă; b) dreaptă ascendentă; c) colaterală. 2. Fraţii străbunicilor defunctului sunt rude de gradul: a) III; b) IV; c) V. 3. La moştenire pot veni deodată rude din două clase de moştenitori? a) niciodată; b) întotdeauna; c) excepţional, în ipoteza în care moştenitorii rezervatari dintr-o clasă preferabilă sunt dezmoşteniţi. 4. Copiii fraţilor şi surorilor defunctului fac parte din clasa: a) I, fiind rude de gradul II cu defunctul; b) II, fiind rude de gradul III cu defunctul; c) IV, fiind rude de gradul III cu defunctul. 5. Soţul supravieţuitor: a) aparţine primei clase de moştenitori; b) nu aparţine niciunei clase de moştenitori; c) poate fi rudă de gradul IV, pe linie colaterală, cu defunctul. 6. Împărţirea pe linii constituie o excepţie pe care o comportă: a) principiul chemării rudelor la moştenire în ordinea claselor de moştenitori; b) principiul proximităţii gradului de rudenie în cadrul aceleiaşi clase de moştenitori; c) principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad. 7. Pot beneficia de reprezentare succesorală: a) copiii defunctului;

b) descendenţii copiilor defunctului până la infinit; c) fraţii şi surorile defunctului, precum şi descendenţii acestora până la gradul al IV-lea inclusiv. 8. Caracterizează reprezentarea succesorală: a) împărţirea moştenirii pe capete; b) împărţirea moştenirii pe tulpini; c) împărţirea moştenirii pe linii. 9. Pot fi reprezentate: a) persoanele declarate moarte pe cale judecătorească; b) persoanele declarate dispărute; c) persoanele nedemne. 10. Singura condiţie pe care nu o îndeplineşte reprezentantul pentru a culege moştenirea în nume propriu este: a) vocaţia concretă; b) vocaţia generală; c) capacitatea succesorală. 11. Împărţirea pe tulpini constituie o excepţie pe care o comportă: a) principiul chemării rudelor la moştenire în ordinea claselor de moştenitori; b) principiul proximităţii gradului de rudenie în cadrul aceleiaşi clase de moştenitori; c) principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad. 12. Situaţia soţului supravieţuitor constituie o excepţie pe care o comportă: a) principiul chemării rudelor la moştenire în ordinea claselor de moştenitori; b) principiul proximităţii gradului de rudenie în cadrul aceleiaşi clase de moştenitori; c) principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad. 13. Condiţia pe care nu o îndeplineşte reprezentatul pentru a culege moştenirea este, după caz: a) vocaţia concretă;

b) nedemnitatea; c) capacitatea succesorală. 14. Poate fi reprezentat: a) renunţătorul; b) dezmoştenitul; c) predecedatul. 15. Reprezentarea presupune: a) numai un efect general; b) numai un efect particular; c) raportarea de către descendenţii nedemnului, concepuţi înainte de deschiderea moştenirii de la care nedemnul a fost exclus, a bunurilor culese prin reprezentare, dacă sunt îndeplinite condiţiile legii. 16. În cazul retransmiterii dreptului de opţiune succesorală, moştenirea se împarte: a) pe tulpini; b) pe capete; c) pe linii. 17. Retransmiterea dreptului de opţiune succesorală operează dacă: a) autorul este predecedat; b) autorul a decedat ulterior lui de cuius şi mai înainte de a exercita dreptul de opţiune succesorală; c) autorul este nedemn. 18. Reprezentarea succesorală este sinonimă cu: a) reprezentarea de drept comun; b) reprezentarea ce caracterizează contractul de mandat civil; c) retransmiterea dreptului de opţiune succesorală. 19. Soţul supravieţuitor face parte din categoria: a) afinilor;

b) rudelor civile ale defunctului; c) rudelor de sânge ale defunctului. 20. Adoptatul cu efecte restrânse poate reprezenta: a) rudele adoptatorilor; b) rudele fireşti; c) afinii.

Capitolul II Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor al defunctului Secţiunea 1. Sinteze §1. Consideraţii generale 1.1. Condiţii Pentru a-l putea moşteni pe defunct, soţul supravieţuitor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să aibă capacitate succesorală; b) să nu fie nedemn faţă de defunct; c) să aibă vocaţie succesorală; d) să aibă calitatea de soţ la data deschiderii succesiunii, adică să nu existe o hotărâre de divorţ definitivă sau un certificat de divorţ (art. 970 C.civ.). Precizare: Primele trei condiţii menţionate sunt generale, trebuind îndeplinite de către orice succesibil, iar ultima prezintă caracter special, având aplicaţie numai în materia drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor. Nu putem vorbi de căsătorie şi, implicit de calitatea de soţ, în următoarele cazuri: a) căsătoria este desfăcută prin divorţ; b) căsătoria este declarată nulă sau este anulată. Precizări: - soţul (de bună-credinţă) recăsătorit al celui declarat judecătoreşte mort nu mai poate veni la moştenirea primul soţ, în ipoteza reapariţiei acestuia şi a anulării hotărârii declarative de moarte; - calitatea de soţ se pierde ca urmare a desfiinţării retroactive a căsătoriei, ca efect al nulităţii, chiar dacă moartea unuia dintre soţi a intervenit mai înainte de hotărârea de declarare sau de pronunţare a nulităţii căsătoriei; - „Soţul de bună-credinţă la încheierea unei căsătorii nule sau anulate păstrează, până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă” [art. 304 alin. (1) C.civ.].

1.2. Corelaţia dintre dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor şi regimul matrimonial ales O corelaţie poate exista numai între dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor şi comunitatea legală sau comunitatea convenţională, pentru care soţii au optat la momentul încheierii convenţiei matrimoniale. În aceste cazuri, mai înainte de împărţirea moştenirii, trebuie lichidată comunitatea de bunuri a soţilor. Prezintă incidenţă în materia drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor şi clauza de preciput (art. 333 C.civ.). Astfel, prin convenţie matrimonială, se poate stipula ca soţul supravieţuitor să preia fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe bunuri comune, deţinute în devălmăşie sau în coproprietate. Clauza de preciput nu este supusă raportului donaţiilor, ci numai reducţiunii, în condiţiile legii. Existenţa acesteia nu mai prezintă utilitate, devenind caducă, în ipoteza în care soţul beneficiar decedează înaintea soţului supravieţuitor sau când soţii decedează în acelaşi timp. 1.3. Enumerarea drepturilor Soţul supravieţuitor beneficiază de următoarele drepturi succesorale: a) un drept de moştenire, în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori sau, în lipsa acestora, un drept de moştenire exclusiv (art. 971 C.civ.); b) un drept temporar de abitaţie asupra casei de locuit (art. 973 C.civ.); c) un drept de moştenire special asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor (art. 974 C.civ.). §2. Un drept de moştenire, în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori sau, în lipsa acestora, un drept de moştenire exclusiv 2.1. Cote Soţul supravieţuitor nu este înlăturat şi nici nu înlătură de la moştenire rudele defunctului, indiferent de clasa din care acestea fac parte. În concurs cu clasele de moştenitori, soţului supravieţuitor îi revin următoarele cote: a) 1/4 din moştenire, în concurs cu clasa I; b) în ipoteza în care soţul supravieţuitor vine în concurs cu clasa a II-a, trebuie distinse următoarele două situaţii: - în concurs cu întreaga clasă a II-a (formată din ascendenţi privilegiaţi şi colaterali privilegiaţi), soţul supravieţuitor va culege 1/3 din moştenire;

- în concurs cu ascendenţii privilegiaţi sau cu colateralii privilegiaţi, soţului supravieţuitor îi revine 1/2 din moştenire; c) 3/4 din moştenire, în concurs cu clasa a III-a sau a IV-a de moştenitori. Dacă defunctul nu are rude sau dacă niciuna dintre rudele defunctului nu vrea sau nu poate să vină la moştenire, soţul supravieţuitor va culege întreaga moştenire [art. 971 alin. (2) C.civ.]. În ipoteza în care soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu alţi moştenitori, se stabileşte mai întâi cota cuvenită acestuia, iar restul se împarte între ceilalţi moştenitori. 2.2. Probleme speciale A) Soţul supravieţuitor concurează cu două clase (subclase) de moştenitori Soţul supravieţuitor poate veni la moştenire în concurs cu două clase (subclase) de moştenitori, numai în ipoteza dezmoştenirii de către defunct a moştenitorilor rezervatari. Într-o asemenea situaţie, cota soţului supravieţuitor se stabileşte, ca şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele [art. 972 alin. (2) C.civ.]. Exemple: a) Defunctul dezmoşteneşte descendenţii, caz în care soţul supravieţuitor vine în concurs atât cu aceştia, în limitele rezervei lor succesorale, cât şi cu moştenitorii din clasa a II-a. Cota soţului supravieţuitor este de ¼ din moştenire. b) Defunctul, care nu are descendenţi, dezmoşteneşte ascendenţii privilegiaţi, caz în care soţul supravieţuitor vine în concurs atât cu părinţii, cât şi cu colateralii privilegiaţi. Cota soţului supravieţuitor este de 1/3 din moştenire. B) Două sau mai multe persoane pretind drepturi succesorale, în calitate de soţi supravieţuitori Dacă, în urma căsătoriei putative, două sau mai multe persoane au situaţia unui soţ supravieţuitor, cota acestuia se împarte în mod egal între acestea [art. 972 alin. (3) C.civ.]. 2.3. Caractere juridice a) poate veni la moştenire numai în nume propriu, nu şi prin reprezentare; b) este moştenitor rezervatar; c) este moştenitor sezinar; d) este obligat la raportul donaţiilor primite de la defunct, numai dacă vine în concurs cu clasa I de moştenitori.

§3. Un drept de abitaţie 3.1. Condiţiile dobândirii Codul civil conferă soţului supravieţuitor un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit cu defunctul, până la data deschiderii moştenirii, indiferent de clasa de moştenitori cu care acesta vine în concurs. Soţul supravieţuitor dobândeşte acest drept, dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) soţul supravieţuitor a locuit, până la data deschiderii moştenirii, în acea casă; b) soţul supravieţuitor nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale; c) casa face parte din bunurile succesiunii; d) soţul supravieţuitor nu devine, prin moştenire, proprietarul exclusiv al casei; e) defunctul nu a dispus altfel, întrucât soţul supravieţuitor nu este moştenitor rezervatar, în ceea ce priveşte casa. 3.2. Caractere juridice - este un drept real; - este un drept temporar; Regulă: Soţul supravieţuitor păstrează calitatea de titular al acestui drept până la ieşirea din indiviziune, dar nu mai puţin de un an, de la data deschiderii moştenirii. Excepţie: Acest drept încetează, însă, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor. - este un drept personal, care nu poate fi înstrăinat sau grevat de soţul supravieţuitor în favoarea altei persoane şi care nu poate fi urmărit de creditorii defunctului; Oricare dintre moştenitori poate cere, fie restrângerea dreptului de abitaţie, dacă locuinţa nu este necesară în întregime soţului supravieţuitor, fie schimbarea obiectului abitaţiei, dacă pune la dispoziţia soţului supravieţuitor o altă locuinţă corespunzătoare. - este un drept cu titlu gratuit. Toate litigiile cu privire la dreptul de abitaţie se soluţionează de către instanţa competentă să judece partajul moştenirii, care va hotărî de urgenţă, în camera de consiliu [art. 973 alin. (5) C.civ.].

§4. Un drept special de moştenire În ipoteza în care soţul supravieţuitor nu vine în concurs cu descendenţii defunctului, acesta moşteneşte, pe lângă cota stabilită potrivit art. 972 C.civ., mobilierul şi obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor (art. 974 C.civ.). 4.1. Condiţiile dobândirii a) soţul supravieţuitor să nu vină la moştenire în concurs cu moştenitorii din clasa I; b) defunctul să nu fi dispus, în mod expres, de partea sa din aceste bunuri, prin liberalităţi, inter vivos sau mortis causa. Dreptul special al soţului supravieţuitor vizează numai cota defunctului din aceste bunuri comune şi bunurile proprii ale defunctului din această categorie. Partea soţului supravieţuitor din mobilier şi obiectele de uz casnic îi revin acestuia, cu titlu de proprietate şi nu ca urmare a moştenirii. În privinţa acestor bunuri, soţul supravieţuitor nu este rezervatar, el având numai un drept special. 4.2. Precizare În cazul defunctului bigam, beneficiază de dreptul special asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic, atât soţul supravieţuitor din căsătoria valabilă, cât şi soţul supravieţuitor de bună-credinţă din căsătoria putativă. Atribuirea acestui drept special are la bază criteriul afectaţiunii concrete a bunurilor în discuţie, folosinţei comune în cadrul gospodăriei casnice. Soţul din căsătoria valabilă are un drept special asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic, pe care le-a folosit în cadrul căsătoriei cu defunctul, iar soţul inocent din căsătoria putativă are dreptul la mobilierul şi obiectele de uz casnic folosite împreună cu defunctul, în cadrul gospodăriei lor. Aceste bunuri vor fi împărţite, în mod egal, între cei doi soţi supravieţuitori ai defunctului, numai în cazul excepţional în care acestea au fost afectate folosinţei comune în ambele gospodării. 4.3. Sensul noţiunilor Prin „mobilier”, sunt desemnate, alături de bunurile destinate mobilării locuinţei soţilor şi covoarele, televizorul, radioul, perdelele etc., iar prin „obiecte de uz casnic” sunt desemnate obiectele, care, prin natura lor, sunt destinate a servi în cadrul gospodăriei casnice (precum: aragazul, cuptorul, aspiratorul, frigiderul, maşina de spălat rufe, maşina de spălat vase etc.).

Calificarea unor bunuri ca fiind mobilier sau obiecte de uz casnic are la bază două criterii: - natura intrinsecă a acestora; - afectaţiunea lor concretă. Nu sunt considerate mobilier şi obiecte de uz casnic următoarele categorii de bunuri: a) bunurile care, potrivit naturii lor, nu pot fi folosite în cadrul gospodăriei casnice (precum: automobilul; pianul; bunurile destinate exercitării profesiei sau meseriei defunctului; obiectele care, prin valoarea lor deosebită, depăşesc înţelesul obişnuit al noţiunii de obiecte de uz casnic etc.); b) bunurile care nu au fost destinate folosinţei comune a soţilor, ci au fost procurate în alt scop (spre exemplu, pentru a face investiţii sau pentru a fi donate) sau care au fost destinate uzului personal şi exclusiv al defunctului; c) bunurile aparţinând gospodăriei ţărăneşti (precum: animale, unelte etc.). 4.4. Situaţii particulare A) Soţii deţin mai multe locuinţe (spre exemplu, domiciliu şi reşedinţă), toate fiind mobilate şi dotate cu bunuri ale gospodăriei casnice. Întrebare: Dreptul special al soţului supravieţuitor priveşte mobilierul şi bunurilor gospodăriei casnice din toate aceste locuinţe? Răspuns: În măsura în care aceste bunuri, chiar aflate în mai multe locuinţe, au fost afectate folosinţei comune a soţilor (adică aceştia au locuit împreună în toate aceste spaţii şi au folosit, potrivit nivelului lor de trai, toate aceste bunuri), ele vor fi vizate de dreptul special al soţului supravieţuitor. B) În locuinţele deţinute de soţul defunct există mai multe bunuri de aceeaşi natură (spre exemplu, mai multe televizoare, mai multe maşini de spălat rufe, mai multe maşini de spălat vase etc.). Situaţie: În locuinţa soţilor, ce are două nivele, există la fiecare etaj câte un frigider, o maşină de spălat rufe, o maşină de spălat vase şi un aspirator. Apoi, în fiecare cameră există televizor şi calculator. Întrebare: Dreptul special al soţului supravieţuitor priveşte toate aceste bunuri, chiar dacă sunt mai multe de acelaşi fel? Răspuns: Dacă soţul supravieţuitor a folosit împreună cu soţul defunct aceste bunuri, cel dintâi poate invoca asupra tuturor bunurilor gospodăriei casnice mai sus menţionate un drept special.

§5. Procedură de calcul În ipoteza concursului la moştenire dintre soţul supravieţuitor şi rudele defunctului, trebuie parcurse următoarele etape: a) determinarea părţii cuvenite soţului supravieţuitor din bunurile comune, în ipoteza în care aceştia au optat pentru comunitatea legală sau comunitatea convenţională; b) determinarea părţii cuvenite soţului supravieţuitor din mobilier şi din obiectele de uz casnic, care au fost afectate folosinţei comune a soţilor; c) dobândirea de către soţul supravieţuitor a dreptului de abitaţie asupra casei de locuit, dacă sunt îndeplinite condiţiile statuate de lege în acest sens; d) determinarea patrimoniului succesoral; Patrimoniul succesoral este format din următoarele elemente: - partea soţului decedat din comunitatea de bunuri; - bunurile proprii ale defunctului. e) imputarea cotei soţului supravieţuitor asupra masei succesorale. §6. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Codul civil în vigoare: - determină expres momentul până la care soţul supravieţuitor păstrează această calitate şi, în consecinţă, îl moşteneşte pe soţul defunct; - reglementează expres posibilitatea venirii soţului supravieţuitor la moştenire, în concurs cu două clase de moştenitori şi împărţirea moştenirii în ipoteza căsătoriei putative; - include soţul supravieţuitor în categoria moştenitorilor sezinari; - reconfigurează, pe alocuri, problematica dreptului de abitaţie al soţului supravieţuitor, sub aspectul condiţiilor şi caracterelor sale juridice; - actualizează limbajul de specialitate, reglementând dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor.

Secţiunea a 2-a. Probleme de seminar §1. Teme de reflecţie 1. Beneficiază soţul supravieţuitor, de lege lata, din perspectiva dreptului succesoral, de un regim juridic echitabil? Argumentaţi. 2. Consideraţi justă opţiunea legiuitorului de a renunţa la reglementarea dreptului soţului supravieţuitor asupra darurilor de nuntă? §2. Teme pentru referat 1. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor în istoria dreptului românesc. 2. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor în reglementarea Codului civil în vigoare. 3. Implicaţiile convenţiei matrimoniale asupra drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor. 4. Incidenţa regimurilor matrimoniale asupra drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor. §3. Întrebări 1. Enumeraţi condiţiile cerute de lege soţului supravieţuitor pentru a putea moşteni. 2. Enumeraţi drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor în concurs cu clasele de moştenitori. 3. Identificaţi caracterele juridice ale dreptului la moştenire al soţului supravieţuitor. 4. Determinaţi semnificaţia termenilor „mobilier” şi „obiecte de uz casnic”. 5. Care sunt condiţiile dobândirii dreptului special asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic? 6. Enumeraţi caracterele juridice ale dreptului de abitaţie al soţului supravieţuitor. 7. Identificaţi condiţiile dobândirii dreptului de abitaţie. 8. Enumeraţi etapele procedurii de calcul al drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor. §4. Teste grilă 1. Putem vorbi, din perspectiva dreptului succesoral, de calitatea de soţ, în următoarele situaţii:

a) între soţi există o separaţie de fapt; b) hotărârea de divorţ a fost pronunţată, însă nu a rămas definitivă; c) căsătoria este declarată nulă sau anulată. 2. Soţul de bună-credinţă din cadrul căsătoriei putative îl moşteneşte pe soţul de reacredinţă în următoarele cazuri: a) decesul soţului de rea-credinţă a intervenit până la rămânerea definitivă a hotărârii de desfiinţare a căsătoriei; b) decesul soţului de rea-credinţă a intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii de desfiinţare a căsătoriei; c) în toate cazurile. 3. Pentru a putea veni la moştenirea soţului defunct, soţul supravieţuitor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să aibă capacitate succesorală; b) să aibă vocaţie succesorală concretă; c) să nu fie nedemn. 4. În masa succesorală a soţului defunct intră: a) totalitatea bunurilor dobândite de soţi în timpul căsătoriei; b) bunurile proprii ale acestuia; c) bunurile proprii ale soţului supravieţuitor. 5. În concurs cu colateralii privilegiaţi, soţul supravieţuitor culege din moştenire o cotă de: a) ¼; b) 1/3; c) ½. 6. Dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor prezintă următoarele caractere juridice: a) poate veni la moştenire prin reprezentare; b) este moştenitor rezervatar; c) în toate cazurile, este obligat la raportul donaţiilor primite de la defunct.

7. Cât priveşte mobilierul şi obiectele de uz casnic, soţului supravieţuitor are un drept: a) rezervatar; b) pur şi simplu; c) special. 8. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor: a) poate dura cel puţin un an de la data deschiderii moştenirii; b) prezintă caracter oneros; c) prezintă caracter personal. 9. Soţul supravieţuitor culege mobilierul şi obiectele de uz casnic: a) în toate cazurile; b) numai dacă vine în concurs cu clasa descendenţilor; c) numai dacă vine în concurs cu clasele II-IV şi dacă defunctul nu a dispus în sens contrar. 10. Fac parte din categoria mobilierului şi obiectelor de uz casnic, bunuri precum: a) automobilul; b) pianul; c) aragazul. 11. În ipoteza în care soţul supravieţuitor concurează cu două clase (subclase) de moştenitori, cota lui: a) se stabileşte prin raportare la prima clasă de moştenitori cu care vine în concurs; b) se stabileşte prin raportare la cea de-a doua clasă de moştenitori cu care vine în concurs; c) reprezintă media aritmetică a cotelor pe care legea le stabileşte în favoarea soţului supravieţuitor în concurs cu cele două clase de moştenitori. 12. Constituie condiţii ale dobândirii dreptului de abitaţie următoarele: a) soţul supravieţuitor a locuit, până la data deschiderii moştenirii în acea casă; b) casa face parte din bunurile succesiunii;

c) soţul supravieţuitor devine, prin moştenire, proprietarul exclusiv al casei. 13. În cazul soţului bigam, dreptul special se cuvine: a) numai soţului supravieţuitor din căsătoria valabilă; b) numai soţului supravieţuitor de bună-credinţă din căsătoria putativă; c) ambilor soţi, în măsura în care bunurile au fost folosite de către aceştia şi soţul defunct, în cadrul gospodăriei lor. 14. Poate invoca drepturi asupra patrimoniului succesoral al defunctului: a) concubinul; b) soţul care s-a adresat notarului public în vederea divorţului, deşi certificatul de divorţ nu a fost eliberat; c) soţul care nu locuia împreună cu defunctul. 15. Soţul supravieţuitor este rezervatar în ceea ce priveşte: a) dreptul la moştenire în concurs cu clasele de moştenitori; b) dreptul special; c) dreptul de abitaţie.

Capitolul III Drepturile succesorale ale rudelor defunctului Secţiunea 1. Sinteze §1. Clasa I de moştenitori legali (clasa descendenţilor) 1.1. Noţiune Aparţin clasei I de moştenitori în calitate de descendenţi, „...copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la nesfârşit” [art. 975 alin. (1) C.civ.]. Aparţin acestei clase de moştenitori: - copiii rezultaţi din căsătorie şi urmaşii acestora; - copiii rezultaţi din afara căsătoriei, dacă filiaţia faţă de tată a fost stabilită în condiţiile legii şi urmaşii acestora; - copiii adoptaţi şi urmaşii acestora (mai puţin urmaşii copiilor adoptaţi cu efecte restrânse anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 25/1997); - copiii rezultaţi prin reproducere umană asistată medical cu terţ donator şi urmaşii acestora. Prezenţa moştenitorilor din această clasă înlătură de la moştenire pe cei din clasele subsecvente [art. 975 alin. (2) C.civ.]. „Dacă în urma dezmoştenirii rudele defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moştenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc condiţiile pentru a moşteni” [art. 964 alin (2) C.civ.]. „Atunci când, în urma dezmoştenirii, un moştenitor primeşte o cotă inferioară cotei sale legale, moştenitorul cu care vine în concurs culege partea care ar fi revenit celui dezmoştenit” [art. 1075 alin. (3) C.civ.]. 1.2. Împărţirea moştenirii Art. 975 alin. (4) C.civ.: „Moştenirea sau partea din moştenire care li se cuvine descendenţilor se împarte între aceştia în mod egal, când vin la moştenire în nume propriu, ori pe tulpină, când vin la moştenire prin reprezentare succesorală”. Exemple:

a) La moştenire vin cei trei copii ai defunctului. Aceştia vor împărţi moştenirea în mod egal, fiecăruia cuvenindu-i-se o cotă de 1/3. b) Defunctul are trei copii, dintre care unul este nedemn. Fiecare dintre copiii defunctului are doi copii. Moştenirea se va împărţi astfel: - cei doi fii ai defunctului, care îndeplinesc condiţiile de a moşteni, primesc cota de 1/3; - cota fiului nedemn va fi împărţită, în temeiul reprezentării, între cei doi fii ai săi, fiecare culegând câte o cotă de 1/6. c) Dacă la moştenire vine şi soţul supravieţuitor al defunctului, descendenţii lui de cuius, indiferent de numărul lor, culeg împreună trei sferturi din moştenire [art. 975 alin. (3) C.civ.]. 1.3. Caractere juridice a) pot veni la moştenire, atât în nume propriu, cât şi prin reprezentare (art. 965 C.civ.). b) sunt moştenitori rezervatari (art. 1087 C.civ.), culegând cu acest titlu, jumătate din cota pe care ar fi cules-o dacă nu ar fi fost dezmoşteniţi; c) sunt moştenitori sezinari [art. 1126 C.civ.]; Până la atestarea calităţii de moştenitor prin certificatul de moştenitor sau prin hotărârea judecătorească, descendenţii dobândesc de drept stăpânirea de fapt a moştenirii, dreptul de a o administra şi posibilitatea de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului. d) sunt obligaţi la raportul (la readucerea la masa succesorală) donaţiilor primite de la defunct, fără scutire de raport, când vin la moştenire efectiv şi împreună cu soţul supravieţuitor [art. 1146 alin. (1) C.civ.]. §2. Clasa a II-a de moştenitori legali (clasa ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi) Fac parte din această clasă mixtă de moştenitori legali: - ascendenţii privilegiaţi, reprezentaţi de părinţii defunctului, rude în linie dreaptă ascendentă de gradul I [art. 976 alin. (1) C.civ.]; - colateralii privilegiaţi, reprezentaţi de fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii acestora, rude în linie colaterală de gradele II-IV [art. 976 alin. (2) şi 963 alin. (2) C.civ.]. Rudele din clasa a II-a vin la moştenire, numai dacă: a) defunctul nu are descendenţi; b) defunctul are descendenţi, însă aceştia au devenit străini de moştenire;

c) defunctul are descendenţi, însă aceştia sunt nedemni de a moşteni şi nu pot fi reprezentaţi; d) defunctul are descendenţi, însă aceştia au fost dezmoşteniţi, prin urmare culegând numai rezerva legală, restul revenindu-le moştenitorilor din clasa a II-a. Prezenţa moştenitorilor din această clasă înlătură de la moştenire pe cei din clasele subsecvente (III şi IV). 2.1. Subclasa ascendenţilor privilegiaţi 2.1.1. Noţiune Părinţii se numesc ascendenţi privilegiaţi, deoarece înlătură de la moştenire pe ceilalţi ascendenţi ai defunctului, anume pe bunici, străbunici etc. Fac parte din această subclasă de moştenitori: - părinţii din căsătorie; - părinţii din afara căsătoriei, în măsura în care filiaţia a fost stabilită în condiţiile legii; - părinţii adoptatori (chiar şi în cazul adopţiei cu efecte restrânse); - părinţii fireşti ai celui adoptat cu efecte restrânse; - părinţii care au încuviinţat reproducerea umană asistată medical cu terţ donator. 2.1.2. Împărţirea moştenirii Ipoteze: A) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor al defunctului şi cu colateralii privilegiaţi ai acestuia. Etape de parcurs: a) determinarea cotei clasei a II-a în concurs cu soţul supravieţuitor; Art. 977 alin. (1) C.civ.: „Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi, cât şi cu colaterali privilegiaţi ai defunctului, partea cuvenită clasei a doua este de două treimi din moştenire”. b) determinarea în cadrul clasei a II-a, a cotei ascendenţilor privilegiaţi (art. 978 C.civ.): - în cazul în care la moştenire vine un singur părinte, acesta va culege ¼ din moştenire, iar restul de ¾ va reveni colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul lor; - în cazul în care la moştenire vin doi (sau mai mulţi, pentru ipoteza adopţiei cu efecte restrânse) părinţi, aceştia vor culege împreună ½ din moştenire, iar colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, vor culege cealaltă jumătate.

Aceste cote vor fi raportate la 2/3 din moştenire, întrucât ascendenţii privilegiaţi suportă şi concursul soţului supravieţuitor al defunctului. Drept urmare: - unicul părinte al defunctului va culege ¼ din 2/3, adică 1/6 din moştenire, restul de 3/6 din moştenire revenind colateralilor privilegiaţi; - cei doi părinţi ai defunctului vor culege ½ din 2/3, adică 1/3 din moştenire, restul de 1/3 cuvenindu-se colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul lor. B) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire numai în concurs cu soţul supravieţuitor al defunctului, caz în care cei dintâi vor culege o cotă de ½ din moştenire [art. 977 alin. (2) C.civ.], cealaltă jumătate revenind soţului supravieţuitor; În ipoteza în care de cuius are numai ascendenţi privilegiaţi, iar pe soţul supravieţuitor l-a dezmoştenit [art. 1075 alin. (1) C.civ.]: - soţul supravieţuitor va culege ½ (reprezentând rezerva succesorală) din cota legală de ½ conferită de lege în concurs cu ascendenţii privilegiaţi, adică ¼ din moştenire; - restul de ¾ se va cuveni părinţilor defunctului. C) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire numai în concurs cu colateralii privilegiaţi, caz în care moştenirea se împarte astfel (art. 978 C.civ.): - în cazul în care la moştenire vine un singur părinte al defunctului, acesta va culege ¼ din moştenire, restul de ¾ revenind colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul acestora; - în cazul în care la moştenirea defunctului vin doi (sau mai mulţi) părinţi, aceştia vor culege ½ din moştenire, cealaltă jumătate cuvenindu-se colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul lor. Dacă defunctul are atât părinţi, cât şi colaterali privilegiaţi, însă pe aceştia din urmă, moştenitori nerezervatari, i-a dezmoştenit, cei dintâi, venind singuri la moştenire, vor culege întreaga moştenire. În cazul în care ascendenţii privilegiaţi ai defunctului, moştenitori rezervatari, însă dezmoşteniţi, vin la moştenire în concurs cu colateralii privilegiaţi, moştenirea se va împărţi astfel: - dacă există un singur părinte al defunctului, exheredat însă, acesta va culege ½ din ¼, adică 1/8 din moştenire, restul de 7/8 revenind colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul lor; - dacă la moştenirea lui de cuius vin doi, trei sau patru părinţi, toţi dezmoşteniţi însă, aceştia vor culege împreună 1/2 din 1/2, adică ¼ din moştenire, restul de 3/4 revenind colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul lor.

Aşadar, cei doi, trei sau patru ascendenţi privilegiaţi ai defunctului dezmoşteniţi vor culege din moştenirea defunctului următoarele cote: - dacă sunt doi părinţi, fiecare va culege câte 1/8 din moştenire; - dacă sunt trei părinţi, fiecare va culege câte 1/12 din moştenire; - dacă sunt patru părinţi, fiecare va culege câte 1/16 din moştenire. D) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire singuri, caz în care aceştia vor culege întreaga moştenire. 2.1.3. Caractere juridice - nu beneficiază de reprezentare, putând culege moştenirea numai în nume propriu; - sunt moştenitori rezervatari (art. 1087 C.civ.); - sunt moştenitori sezinari [art. 1126 C.civ.]; - nu au obligaţia de a raporta donaţiile primite de la defunct. 2.2. Subclasa colateralilor privilegiaţi 2.2.1. Noţiune Colateralii privilegiaţi sunt denumiţi astfel, întrucât înlătură de la moştenire pe ceilalţi colaterali, numiţi ordinari, reprezentaţi de unchi, mătuşi, veri primari, fraţi şi surori ai bunicilor defunctului. Sunt colaterali privilegiaţi ai defunctului [art. 976 alin. (2) C.civ.]: - fraţii şi surorile defunctului, rude de gradul al II-lea; - copiii fraţilor şi surorilor defunctului, rude de gradul al III-lea; - nepoţii fraţilor şi surorilor defunctului, rude de gradul al IV-lea. Fac parte din subclasa colateralilor privilegiaţi, următoarele categorii de fraţi: a) fraţii buni; b) fraţii uterini, respectiv fraţii consangvini sau cosângeni; c) fraţii rezultaţi din adopţie (mai puţin cei adoptaţi cu efecte restrânse care vin la moştenirea fraţilor din familia firească); Exemple: Părinţii a trei copii rezultaţi din căsătorie au adoptat cu efecte restrânse un al patrulea copil. Unul dintre copiii fireşti ai soţilor adoptatori moare. La moştenirea acestuia, alături de părinţi, vin numai fraţii fireşti, nu şi fratele adoptat. Similar, dacă ar muri adoptatul cu efecte restrânse, la moştenirea acestuia ar avea vocaţie rudele din familia firească (părinţi şi fraţi fireşti) şi părinţii adoptatori, nu însă şi cei trei copii ai adoptatorilor.

Aceste reguli sunt întocmai aplicabile şi în cazul descendenţilor din fraţi sau surori. Exemplu: Defunctul are nepoţi de frate, adoptaţi cu efecte restrânse. Aceştia nu au vocaţie la moştenirea defunctului, întrucât cu acesta nu s-au stabilit relaţii de rudenie. Ipoteze: A) De cuius a adoptat mai mulţi copii. Vocaţia acestora la moştenire este diferită, în funcţie de felul adopţiei. Astfel: - dacă toate adopţiile au fost făcute cu efecte depline, fraţii adoptaţi vor avea vocaţie reciprocă la moştenire, întrucât prin efectul adopţiei au devenit rude; - dacă toate adopţiile au fost cu efecte restrânse, fraţii adoptaţi nu se vor putea moşteni, întrucât nu au devenit rude. Se vor putea moşteni, în schimb, fraţii fireşti; - dacă adopţiile sunt diferite din punctul de vedere al efectelor produse, adoptaţii nu se moştenesc. B) Părinţii fireşti ai adoptatului adoptă, la rândul lor, alţi copii. Copilul firesc va putea moşteni numai pe adoptaţii cu efecte depline. d) fraţii/colateralii rezultaţi prin reproducere umană asistată medical cu terţ donator. 2.2.2. Împărţirea moştenirii Cotele colateralilor privilegiaţi Ipoteze: A) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor al defunctului şi cu ascendenţii privilegiaţi ai acestuia. Etape de parcurs: a) determinarea cotei clasei a II-a în concurs cu soţul supravieţuitor; aceasta este de 2/3 din moştenire [art. 977 alin. (1) C.civ.]; b) determinarea, în cadrul clasei a II-a, a cotei colateralilor privilegiaţi. Cota care se cuvine colateralilor privilegiaţi diferă în funcţie de numărul ascendenţilor privilegiaţi cu care cei dintâi vin în concurs [art. 978 C.civ.]. Astfel: - în cazul în care, la moştenire, colateralii privilegiaţi vin în concurs cu un singur părinte, cei dintâi vor culege, indiferent de numărul lor, ¾ din moştenire, restul de 1/4 revenind unicului ascendent privilegiat al defunctului; - în cazul în care la moştenire colateralii privilegiaţi vin în concurs cu doi părinţi, cei dintâi vor culege, indiferent de numărul lor, ½ din moştenire, restul de 1/2 revenind ascendenţilor privilegiaţi ai defunctului;

Aceste cote vor fi raportate la 2/3 din moştenire, întrucât colateralii privilegiaţi suportă, pe lângă concursul ascendenţilor privilegiaţi, şi concursul soţului supravieţuitor al defunctului. Exemplu: Au vocaţie concretă la moştenirea lui de cuius, soţul supravieţuitor, cei doi părinţi ai acestuia şi cei trei fraţi buni. Drept urmare: - soţul supravieţuitor va culege 1/3 din moştenire; - cei doi părinţi vor primi împreună 1/3 din moştenire (1/2 din 2/3), adică 1/6 fiecare; - cei trei fraţi vor culege împreună restul de 1/3 (1/2 din 2/3), adică 1/9 fiecare. B) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire numai în concurs cu soţul supravieţuitor al defunctului, caz în care cei dintâi vor culege o cotă de ½ din moştenire [art. 977 alin. (2) C.civ.]; C) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire numai în concurs cu ascendenţii privilegiaţi, caz în care moştenirea se împarte astfel [art. 978 C.civ.]: - în cazul în care colateralii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu un singur părinte al defunctului, aceştia vor împărţi, în mod egal, indiferent de numărul lor, cota de 3/4; - în cazul în care colateralii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu doi (sau mai mulţi) părinţi ai defunctului, cei dintâi vor împărţi, în mod egal, indiferent de numărul lor, cota de ½. D) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire singuri, caz în care aceştia vor culege întreaga moştenire. Modul de împărţire a moştenirii Regulă: Partea din moştenire care revine colateralilor privilegiaţi se împarte, în mod egal (pe capete), între moştenitorii de acelaşi grad [art. 981 alin. (1) C.civ.]. Excepţii: a) dacă descendenţii fraţilor şi surorilor defunctului vin la moştenire prin reprezentare, împărţirea se va face pe tulpini [art. 981 alin. (2) C.civ.]; Exemplu: Defunctul are trei fraţi, dintre care unul predecedat (sau nedemn), iar, din partea fiecăruia dintre aceştia, are câte trei nepoţi. Moştenirea se va împărţi astfel: - fiecare dintre fraţii în viaţă ai defunctului va primi câte o cotă de 1/3; - cota de 1/3 a fratelui predecedat (sau nedemn) se va împărţi între cei trei copii ai acestuia, care-l reprezintă la moştenire, astfel încât fiecăruia i se va cuveni cota de 1/9 din moştenire. b) dacă la moştenirea defunctului vin atât fraţi buni, cât şi fraţi uterini sau consangvini, împărţirea se va face pe linii [art. 981 alin. (3) C.civ.]. Exemple:

A) Împărţire pe linii Exemplu: Defunctul are, la data deschiderii moştenirii, 2 părinţi (fireşti) şi 6 fraţi (2 fraţi uterini, 3 fraţi consangvini şi un frate bun). Moştenirea acestuia se va împărţi astfel: a) părinţii vor culege ½ din moştenire; b) restul de ½, constituind cota colateralilor privilegiaţi, se va împărţi în două părţi egale (1/4 fiecare), întrucât defunctul are fraţi pe mai multe linii; c) dimidia maternis va fi împărţită în trei linii egale (1/12 fiecare), întrucât defunctul are doi fraţi de mamă şi un frate bun; d) dimidia paternis va fi împărţită în patru linii egale (1/16 fiecare), întrucât defunctul are trei fraţi de tată şi un frate bun; e) fratele bun a cules două linii, una din partea mamei (1/12) şi una din partea tatălui (1/16) întrucât are o dublă legătură cu defunctul. B) Împărţirea pe tulpini în cadrul liniilor Exemplu: Unul dintre fraţii de mamă ai defunctului şi unul dintre fraţii de tată ai acestuia sunt decedaţi sau nedemni, la data deschiderii succesiunii. Din partea fratelui uterin predecedat sau nedemn, defunctul are trei nepoţi, iar din partea celui consangvin are doi nepoţi. Nepoţii, reprezentându-i pe ascendenţii lor, vor culege partea acestora din moştenire astfel: a) cei trei nepoţi de frate uterin vor culege împreună cota de 1/12, revenindu-i fiecăruia o cotă de 1/36; b) cei doi nepoţi de frate consangvin vor culege împreună cota de 1/16, revenindu-i fiecăruia o cotă de 1/32. 2.2.3. Caractere juridice - pot culege moştenirea atât în nume propriu, cât şi prin reprezentare; Precizare: Fraţii şi surorile defunctului pot veni la moştenire numai în nume propriu, în timp ce descendenţii acestora pot veni la moştenire atât în nume propriu, în ipoteza în care autorul lor renunţă la moştenire, cât şi prin reprezentare, în majoritatea cazurilor. - nu sunt moştenitori rezervatari; - nu sunt moştenitori sezinari. - nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

§3. Clasa a III-a de moştenitori legali (clasa ascendenţilor ordinari) 3.1.Noţiune Ascendenţii ordinari sunt denumiţi astfel, întrucât sunt înlăturaţi de la moştenire de către ascendenţii privilegiaţi. Fac parte din această clasă [art. 982 alin. (1) C.civ.]: bunicii, străbunicii, ceilalţi ascendenţi ai defunctului, fără limită de grad şi indiferent de faptul că sunt din căsătorie, din afara căsătoriei, rezultaţi din adopţie sau prin metoda reproducerii umane asistată medical cu terţ donator. Precizare: La moştenirea defunctului adoptat (mai puţin a celui adoptat cu efecte restrânse), pot veni numai ascendenţii ordinari din familia adoptatoare, nu şi cei din familia firească. Dimpotrivă însă, moştenirea adoptatului cu efecte restrânse va fi culeasă de către ascendenţii ordinari ai acestuia din familia firească. Ascendenţii ordinari vin la moştenire în cazul în care: a) lipsesc moştenitorii din primele două clase; b) moştenitorii din primele două clase sunt străini de moştenire; c) moştenitorii din primele două clase sunt nedemni şi nu pot fi reprezentaţi; d) în afară de ascendenţi ordinari, defunctul are colaterali privilegiaţi, pe care i-a dezmoştenit, însă; e) defunctul are numai moştenitori rezervatari (descendenţi şi ascendenţi privilegiaţi), însă aceştia au fost dezmoşteniţi. Prin urmare, moştenitorii rezervatari exheredaţi vor culege numai rezerva legală, restul revenindu-le ascendenţilor ordinari. Prezenţa moştenitorilor din această clasă înlătură de la moştenire pe cei din ultima clasă. 3.2. Împărţirea moştenirii Ascendenţii ordinari vor culege moştenirea, în cote egale [art. 982 alin. (5) C.civ.]. Dacă la moştenire vine şi soţul supravieţuitor al defunctului, mai întâi se va stabili cota acestuia de ¾ şi, apoi, restul de ¼ se va împărţi, în mod egal, ascendenţilor ordinari preferabili în grad [art. 982 alin. (4) C.civ.]. 3.3. Caractere juridice - nu pot veni la moştenire prin reprezentare; - nu sunt moştenitori rezervatari; - nu sunt moştenitori sezinari; - nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor primite de la defunct.

§4. Clasa a IV-a de moştenitori legali (clasa colateralilor ordinari) 4.1. Noţiune Fac parte din această clasă [art. 983 alin. (1) C.civ.]: a) unchii şi mătuşile, rude de gradul al III-lea; b) verii primari, rude de gradul al IV-lea; c) fraţii şi surorile bunicilor, rude de gradul al IV-lea. Rudele colaterale, care fac parte din această clasă, pot fi din căsătorie, din afara acesteia, rezultate din adopţie sau prin reproducere umană asistată medical cu terţ donator. La moştenirea defunctului adoptat (mai puţin a celui adoptat cu efecte restrânse), pot veni numai colateralii ordinari din familia adoptatoare, nu şi cei din familia firească. În cazul adopţiei cu efecte restrânse, vin la moştenirea defunctului, numai colateralii ordinari din familia firească. Colateralii ordinari vin la moştenire în următoarele situaţii: a) lipsesc moştenitorii din primele trei clase; b) moştenitorii din primele trei clase sunt străini de moştenire; c) moştenitorii din primele trei clase sunt nedemni şi nu pot fi reprezentaţi; d) în afară de colaterali ordinari, defunctul are colaterali privilegiaţi şi ascendenţi ordinari, pe care i-a dezmoştenit, însă. Prin dezmoştenire, colateralii privilegiaţi şi ascendenţii ordinari, nefiind moştenitori rezervatari, sunt înlăturaţi de la moştenire; e) defunctul are numai moştenitori rezervatari (descendenţi şi ascendenţi privilegiaţi), însă aceştia au fost dezmoşteniţi. În consecinţă, moştenitorii rezervatari dezmoşteniţi vor culege numai rezerva legală, restul revenindu-le colateralilor ordinari. 4.2. Împărţirea moştenirii Colateralii de acelaşi grad vor culege moştenirea în cote egale. În caz de concurs cu soţul supravieţuitor al defunctului, se va determina cu prioritate cota acestuia de 3/4, restul de ¼ revenind, în mod egal, colateralilor ordinari, indiferent de numărul lor [art. 983 alin. (4) C.civ.]. 4.3. Caractere juridice - nu beneficiază de reprezentare; - nu sunt moştenitori rezervatari; - nu sunt moştenitori sezinari; - nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor primite de la defunct.

§5. Tabel recapitulativ

Soţului supravieţuitor - vine la moştenire în nume propriu - este moştenitor rezervatar - este moştenitor sezinar - este obligat la raportul donaţiilor în concurs cu descendenţii defunctului

Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale: Rudelor din clasa a II-a Rudelor din Rudelor din Subclasa Subclasa clasa I clasa a III-a ascendenţilor colateralilor privilegiaţi privilegiaţi - vin la - vin la moştenire în - vin la moştenire în - vin la nume propriu moştenire în nume propriu moştenire în sau prin nume propriu sau prin nume propriu reprezentare reprezentare - sunt - sunt - nu sunt - nu sunt moştenitori moştenitori moştenitori moştenitori rezervatari rezervatari rezervatari rezervatari - sunt - sunt - nu sunt - nu sunt moştenitori moştenitori moştenitori moştenitori sezinari sezinari sezinari sezinari - nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor

- nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor

- nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor

Rudelor din clasa a IV-a - vin la moştenire în nume propriu - nu sunt moştenitori rezervatari - nu sunt moştenitori sezinari

- nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor

- nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor

§6. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară De lege lata: - cu titlu de excepţie, pot veni la moştenire, în acelaşi timp, două clase de moştenitori; - este limitată vocaţia succesorală a rudelor colaterale până la gradul al IV-lea inclusiv; - ascendenţii ordinari nu mai sunt consideraţi moştenitori sezinari. Secţiunea a 2-a. Probleme de seminar §1. Teme de reflecţie 1. Consideraţi justă şi inspirată, din perspectiva drepturilor succesorale ale rudelor defunctului, decizia legiuitorului de a reglementa o singură formă a adopţiei, renunţând astfel la distincţia dintre adopţia cu efecte depline şi adopţia cu efecte restrânse? Argumentaţi. 2. Consideraţi că, în actualele condiţii sociale, este justificată limitarea vocaţiei generale la moştenire la nivelul celor patru clase de moştenitori, reglementate de Codul civil? Argumentaţi.

§2. Teme pentru referat 1. Incidenţa adopţiei în materia drepturilor succesorale ale rudelor defunctului, aparţinând celor patru clase de moştenitori. 2. Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator. 3. Drepturile succesorale ale rudelor aparţinând clasei a II-a de moştenitori legali. §3. Întrebări 1. Care este componenţa clasei a II-a de moştenitori legali? 2. Care este întinderea drepturilor succesorale ale ascendenţilor privilegiaţi, în concurs cu colateralii privilegiaţi? 3. Care sunt caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale clasei a IV-a de moştenitori legali? 4. Identificaţi de o manieră exhaustivă moştenitorii rezervatari ai defunctului. 5. Care este criteriul în baza căruia identificăm moştenitorii sezinari ai defunctului? 6. Care sunt cotele ce se cuvin rudelor defunctului în concurs cu soţul supravieţuitor? 7. Care sunt rudele care datorează raportul donaţiilor? 8. Care sunt modurile de împărţire a moştenirii în cazul colateralilor privilegiaţi. Oferiţi exemple. 9. Identificaţi situaţiile în care rudele din clasa a IV-a de moştenitori legali pot accede la moştenire. §4. Teste grilă 1. La moştenirea defunctului, au vocaţie copiii acestuia: a) rezultaţi din căsătorie; b) rezultaţi din concubinaj, în măsura în care filiaţia a fost stabilită în condiţiile legii; c) adoptaţi cu efecte depline; d) adoptaţi cu efecte restrânse. 2. Strănepoţii fratelui defunctului fac parte din clasa: a) I; b) a II-a; c) a III-a; d) a IV-a.

3. Între descendenţi, aflaţi în acelaşi grad de rudenie cu defunctul, moştenirea se împarte: a) pe capete; b) pe tulpini; c) pe ramuri; d) pe linii. 4. Sunt moştenitori rezervatari: a) descendenţii; b) ascendenţii privilegiaţi; c) colateralii privilegiaţi; d) ascendenţii ordinari. 5. Sunt moştenitori sezinari: a) descendenţii; b) ascendenţii privilegiaţi; c) colateralii privilegiaţi; d) ascendenţii ordinari. 6. Sunt obligaţi la raportul donaţiilor: a) descendenţii; b) moştenitorii din clasa a II-a; c) ascendenţii ordinari; d) colateralii ordinari. 7. Cei doi părinţi ai defunctului culeg din moştenire, în concurs cu colateralii privilegiaţi, o cotă de: a) ¼; b) ½; c) 1/3; d) ¾.

8. Împărţirea pe linii poate fi întâlnită în cazul: a) descendenţilor; b) colateralilor privilegiaţi; c) colateralilor ordinari; d) ascendenţilor ordinari. 9. Împărţirea pe tulpini poate fi întâlnită în cazul: a) descendenţilor; b) colateralilor privilegiaţi; c) colateralilor ordinari; d) ascendenţilor ordinari. 10. Pot avea vocaţie la moştenirea defunctului, în calitate de ascendenţi ordinari, cel mult: a) 2 părinţi; b) 3 părinţi; c) 4 părinţi; d) 1 părinte. 11. Cota ascendenţilor privilegiaţi, în concurs cu soţul supravieţuitor şi cu colateralii privilegiaţi, se stabileşte: a) din întreg; b) din restul rămas după imputarea cotei soţului supravieţuitor; c) din restul rămas după imputarea cotei colateralilor privilegiaţi; d) din restul rămas după imputarea cotei soţului supravieţuitor şi a colateralilor privilegiaţi. 12. Fraţii şi surorile bunicilor defunctului fac parte din : a) clasa a II-a; b) clasa a III-a; c) clasa a IV-a; d) categoria afinilor.

13. Verii primari ai defunctului au: a) gradul II de rudenie; b) gradul III de rudenie; c) gradul IV de rudenie; d) gradul V de rudenie. 14. La moştenirea copilului rezultat prin metoda reproducerii umane asistate medical cu terţ donator, are vocaţie: a) bărbatul donator; b) soţul mamei; c) mama; d) soţia bărbatului donator. 15. Ascendenţii privilegiaţi pot suporta concursul: a) numai al soţului supravieţuitor; b) numai al colateralilor privilegiaţi; c) numai al soţului supravieţuitor şi al colateralilor privilegiaţi; d) al soţului supravieţuitor, al descendenţilor defunctului dezmoşteniţi şi al colateralilor privilegiaţi.

Capitolul IV Moştenirea vacantă Secţiunea 1. Sinteze §1. Noţiune Art. 1135 alin. (1) C.civ.: „Dacă nu sunt moştenitori legali sau testamentari, moştenirea este vacantă”. Distingem între: A) Vacanţa succesorală totală, care poate fi întâlnită în următoarele ipoteze: a) defunctul nu are soţ supravieţuitor, rude din cele patru clase de moştenitori şi nu a instituit legatari prin testament; b) defunctul are moştenitori legali nerezervatari, pe care îi dezmoşteneşte prin testament şi nu a instituit legatari. B) Vacanţa succesorală parţială, care poate fi întâlnită în următoarele situaţii: a) nu există moştenitori legali, iar testatorul a instituit legatari, cu titlu universal sau cu titlu particular, numai pentru o parte a moştenirii sale, cu privire la restul bunurilor succesorale intervenind vacanţa succesorală; b) testatorul instituie legatari cu privire la o parte a masei sale succesorale, însă moştenitorilor legali existenţi le limitează, prin testament, vocaţia succesorală; c) testatorul nu instituie legatari, însă moştenitorilor rezervatari existenţi le limitează, prin testament, vocaţia succesorală. §2. Beneficiari Sunt beneficiari ai drepturilor succesorale asupra moştenirii vacante: a) comuna, oraşul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii (art. 1138 C.civ.); b) statul român, dacă moştenirile vacante se află în străinătate [art. 553 alin. (3) C.civ.].

§3. Natură juridică În ceea ce ne priveşte, considerăm că prezintă o mai mare justeţe susţinerea teoriei dreptului la moştenire, potrivit căreia statul dobândeşte moştenirea vacantă, privită ca universalitate, în baza unui drept de moştenire legală (iure hereditatis). §4. Particularităţi Drepturile succesorale ale comunei, oraşului sau municipiului asupra moştenirilor vacante prezintă următoarele particularităţi: a) Notarul public are posibilitatea de a numi un curator special al moştenirii, în ipoteza în care moştenirea nu a fost acceptată sau dacă succesibilul nu este cunoscut [art. 1136 alin. (1) C.civ.]. În cazul în care moştenirea nu a fost acceptată sau dacă succesibilul nu este cunoscut, acţiunile împotriva unei asemenea moşteniri se vor îndrepta împotriva unui curator special, numit de notarul public competent, la cererea reclamantului [art. 1136 alin. (2) C.civ.]. b) Art. 1136 alin. (3) C.civ.: „Dacă există indicii că moştenirea urmează a fi declarată vacantă, notarul public competent încunoştinţează şi organul care reprezintă comuna, oraşul sau, după caz, municipiul”. c) Art. 1137 C.civ. - somarea succesibililor: „(1)Dacă în termen de un an şi 6 luni de la deschiderea moştenirii nu s-a înfăţişat niciun succesibil, notarul, la cererea oricărei persoane interesate, îi va soma pe toţi succesibilii, printr-o publicaţie făcută la locul deschiderii succesiunii, la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral, precum şi într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala moştenirii, să se înfăţişeze la biroul său în termen de cel mult două luni de la publicare. (2)Dacă niciun succesibil nu se va prezenta în termenul fixat în publicaţie, notarul va constata că moştenirea este vacantă”. Aşadar, somarea succesibililor se realizează de către notarul public, la cererea oricărei persoane interesate, prin următoarele modalităţi, ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ şi nu alternativ: - o publicaţie făcută la locul deschiderii moştenirii; - o publicaţie făcută la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral; - o publicaţie într-un ziar de largă circulaţie. Cheltuielile generate de realizarea acestei publicităţi sunt suportate din activul moştenirii. În publicaţiile menţionate, trebuie să se prevadă termenul în care succesibilii-destinatari trebuie să se înfăţişeze la notarul public care a realizat procedura somării. Acest termen nu poate depăşi, în niciun caz, două luni şi începe să curgă de la publicare.

d) Art. 1139 alin. (1) C.civ., „Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul intră în stăpânirea de fapt a moştenirii de îndată ce toţi succesibilii cunoscuţi au renunţat la moştenire ori, la împlinirea termenului prevăzut la art. 1137, dacă niciun moştenitor nu este cunoscut. Moştenirea se dobândeşte retroactiv de la data deschiderii sale”. e) Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul nu are drept de opţiune succesorală. Art. 1139 alin. (2) C.civ., „Comuna, oraşul sau, după caz municipiul suportă pasivul moştenirii vacante numai în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral”. f) Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul sunt moştenitori sezinari (în opinia noastră). g) Comunei, oraşului sau municipiului i se eliberează certificat de vacanţă succesorală [art. 553 alin. (2) C.civ.]. Vacanţa succesorală poate fi desfiinţată prin exercitarea de către moştenitori a petiţiei de ereditate împotriva comunei, oraşului sau, după caz, a municipiului (art. 1140 C.civ.). Ipoteze: - notarul public eliberează, cu privire la aceeaşi moştenire, vizată însă de vacanţă parţială, atât certificat de moştenitor, cât şi certificat de vacanţă succesorală; - unităţilor administrativ-teritoriale, beneficiare ale drepturilor succesorale asupra moştenirilor vacante le poate fi eliberat certificat de moştenitor, în măsura în care au fost gratificate prin testament de către defunct; - persoanelor juridice menţionate le pot fi eliberate două certificate, cu privire la aceeaşi moştenire: unul de moştenitor, întrucât au fost instituite de către defunct în calitate de legatari şi unul de vacanţă succesorală, pentru restul moştenirii, rămasă vacantă prin absenţa moştenitorilor defunctului. Precizare: În lipsa bunurilor, nu poate fi emis certificat de vacanţă succesorală. Într-o asemenea ipoteză, în încheierea în care se constată că nu sunt bunuri, se face şi precizarea cu privire la absenţa moştenitorilor defunctului, dosarul închizându-se cu menţiunea „fără avere”. h) În ipoteza în care în masa succesorală, cu privire la care a fost declarată vacanţa succesorală, există bunuri imobile, nu trebuie realizată publicitatea imobiliară [art. 553 alin. (2) C.civ.].

§5. Situaţii atipice A) Bunurile cetăţeanului român cu domiciliul în România, care formează obiectul moştenirii vacante, se află în raza teritorială a cel puţin două unităţi administrativ-teritoriale (comune, oraşe sau, după caz, municipii); Ipoteză: De cuius, lipsit atât de moştenitori legali, cât şi testamentari, lasă după moartea sa următoarele bunuri: - un apartament, împreună cu mobilierul aferent, în Municipiul Târgovişte, unde a avut şi ultimul domiciliu; - o casă, de asemenea mobilată, un autoturism de teren şi o importantă sumă de bani la o bancă din Municipiul Braşov; - un teren având suprafaţa de 5000 m2 şi mai multe bunuri mobile în comuna Valea Călugărească, din judeţul Prahova. Soluţie: Fiecare dintre cele trei unităţi administrativ-teritoriale beneficiază de bunurile aflate în raza sa teritorială. Întrebări: a) Care este notarul public competent care poate, respectiv trebuie, să numească un curator special al moştenirii? b) Care este notarul public competent a încunoştinţa organul care reprezintă comuna, oraşul sau municipiul despre indiciile că moştenirea va deveni vacantă? c) Care este notarul public căruia persoanele interesate se pot adresa în vederea somării succesibililor? Răspuns: Competent a solicita administrarea provizorie a bunurilor şi a realiza somarea succesibililor este notarul public din Târgovişte, întrucât în această localitate defunctul a avut ultimul domiciliu, deşi vor culege, cu titlu de moştenire vacantă, bunurile aflate în raza lor teritorială şi celelalte două unităţi administrativ-teritoriale menţionate mai sus. B) Bunurile care formează obiectul moştenirii vacante se află atât pe teritoriul României, cât şi pe teritoriul altui stat. În această ipoteză, există două categorii de beneficiari ai drepturilor succesorale asupra moştenirii vacante aparţinând aceluiaşi defunct: - bunurile succesorale aflate în România vor reveni, după caz, comunei, oraşului sau municipiului în a cărui rază teritorială se aflau la data deschiderii moştenirii; - bunurile aflate în străinătate se vor cuveni statului român.

Ipoteză: Folosim exemplul de la ipoteza A), pe care îl completăm cu încă un element: defunctul a deţinut în proprietate bunuri care, la data deschiderii moştenirii, se aflau pe teritoriul statului francez. Soluţie: Bunurile aparţinând moştenirii vacante, situate pe teritoriul României, vor reveni celor trei unităţi administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială acestea se aflau la data deschiderii moştenirii, iar cele situate pe teritoriul statului francez vor fi culese de către statul român. Este competent a realiza cele trei proceduri (numirea curatorului special al moştenirii, încunoştinţarea organului care reprezintă unitatea administrativ-teritorială beneficiară şi somarea succesibililor) notarul public din Târgovişte, unde defunctul a avut cel din urmă domiciliu. Precizare: Aceeaşi soluţie se impune şi în ipoteza în care de cuius a deţinut în proprietate bunuri atât în România, cât şi în alte câteva state. §6. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Codul civil în vigoare: - defineşte vacanţa succesorală parţială; - dispune în sensul că beneficiază de moştenirile vacante, aflate pe teritoriul României, comuna, oraşul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau, la data deschiderii moştenirii, bunurile defunctului, iar de moştenirile vacante ale cetăţenilor români, aflate în străinătate, beneficiază statul român; - reglementează instituţia somării succesibilului. Secţiunea a 2-a. Probleme de seminar §1. Temă de reflecţie 1. Consideraţi drept justă actuala reglementare, potrivit căreia moştenire vacante se cuvin, după caz, comunei, oraşului, municipiului sau statului? §2. Temă pentru referat Vocaţia succesorală a unităţilor administrativ-teritoriale şi a statului.

§3. Întrebări 1. Definiţi moştenirea vacantă. 2. Enumeraţi exhaustiv situaţiile în care moştenirea este vacantă (atât vacanţă totală, cât şi vacanţă parţială). 3. Enumeraţi beneficiarii moştenirilor vacante. 4. Somarea succesibililor. 5. Identificaţi particularităţile drepturilor succesorale ale unităţilor administrativteritoriale şi ale statului asupra moştenirilor vacante. 6. Care sunt situaţiile atipice care pot fi întâlnite în legătură cu moştenirile vacante? §4. Teste grilă 1. Moştenirea este vacantă în următoarele situaţii: a) defunctul nu are soţ supravieţuitor şi rude din cele patru clase de moştenitori şi a instituit mai mulţi legatari cu titlu particular, fără a epuiza astfel masa succesorală; b) defunctul are moştenitori nerezervatari pe care îi dezmoşteneşte prin testament; c) defunctul are moştenitori rezervatari pe care îi dezmoşteneşte prin testament. 2. În caz de vacanţă succesorală, beneficiarilor li se eliberează: a) certificat de moştenitor; b) certificat de calitate de moştenitor; c) certificat de executor testamentar. 3. Sunt beneficiari ai moştenirilor vacante, după caz: a) statul; b) judeţul; c) comuna. 4. Beneficiarii moştenirilor vacante: a) pot accepta moştenirea vacantă; b) pot renunţa la moştenirea vacantă; c) nu au drept de opţiune succesorală.

5. Bunurile imobile ale cetăţenilor români, cu domiciliul în România, decedaţi fără moştenitori, aflate în străinătate, se cuvin: a) statului român; b) statului pe al cărui teritoriu acestea se află; c) comunei, oraşului sau, după caz, municipiului pe al căror teritoriu se află. 6. Moştenirile vacante se dobândesc: a) cu caracter universal; b) cu caracter particular; c) asemănător bunurilor imobile aflate în străinătate, cu privire la care s-a renunţat la dreptul de proprietate. 7. Se cuvine statului român: a) moştenirea vacantă, care cuprinde bunuri mobile şi imobile aflate sau situate pe teritoriul României, aparţinând cetăţeanului străin cu reşedinţa obişnuită în ţara noastră; b) numai moştenirea vacantă, care cuprinde bunuri mobile situate pe teritoriul României, aparţinând cetăţeanului străin cu reşedinţa obişnuită în ţara noastră; c) moştenirea vacantă a cetăţeanului străin, care, deşi nu are reşedinţa obişnuită în ţara noastră, alege ca aplicabilă legea română. 8. Cu privire la aceeaşi moştenire, comunei, oraşului sau, după caz, municipiului precum şi statului i se poate elibera: a) numai certificat de vacanţă succesorală; b) numai certificat de moştenitor; c) atât certificat de moştenitor, cât şi certificat de vacanţă succesorală. 9. Statul: a) poate avea numai vocaţie succesorală testamentară; b) poate culege numai moştenirile vacante; c) poate cumula calitatea de legatar, cu cea de beneficiar al moştenirilor vacante. 10. Datoriile moştenirilor vacante vor fi suportate: a) numai în limitele activului succesoral;

b) în ipoteza insuficienţei activului succesoral, din domeniul privat al beneficiarilor; c) în ipoteza insuficienţei activului succesoral, din domeniul public al beneficiarilor. Bibliografie Adam I., Rusu A., Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003. Alexandresco D, Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, vol. IV, partea a II-a, Ed. Socec & Co., Bucureşti, 1912. Bacaci Al., Comăniţă Gh., Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006. Bob M.D., Probleme de moşteniri în vechiul şi în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012. Boroi G., Stănciulescu L., Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012. Cantacuzino M.B., Elementele dreptului civil, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998. Cărpenaru St., Dreptul de moştenire, în Deak Fr., Cărpenaru St., Drept civil. Contracte speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moştenire, Universitatea Bucureşti, 1983. Chelaru E., Drept civil. Persoanele în reglementarea noului Cod civil, ediţia 3, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012. Chirică D., Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996. Deak Fr., Tratat de drept succesoral, ediţia a II-a, actualizată şi completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002. Dogaru I., Stănescu V., Soreaţă M.M., Bazele dreptului civil. Volumul V. Succesiuni, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009. Eliescu M., Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul Republicii Socialiste România, Ed. Academiei, Bucureşti, 1966. Florescu D.C., Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011. Frenţiu G.C., Ricu C.S., Cartea a IV-A. Despre moştenire şi liberalităţi, în colectiv de autori, „Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă”, vol. II. Art. 953-1649, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012. Genoiu I., Dreptul la moştenire în Codul civil, ediţia a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013. Genoiu I., Ce drepturi are soţul supravieţuitor la moştenirea soţului decedat? Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012.

Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., Tratat de drept civil român, Bucureşti, 1929. Macovei D., Drept civil. Succesiuni, Ed. „Chemarea”, Iaşi, 1993. Macovei C., Dobrilă M.C., Cartea a IV-a, „Despre moştenire şi liberalităţi”, în Baias Fl.A., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., (coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012. Popa I., Curs de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008. Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., Drept civil român. Regimuri matrimoniale. Succesiuni. Donaţiuni. Testamente, vol. III, Ed. Socec, Bucureşti, 1948. Safta-Romano E., Dreptul de moştenire, Ed. Grafix, Iaşi, 1995. Stănciulescu L., Curs de drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012. Stătescu C., Drept civil. Contractul de transport. Drepturile de creaţie intelectuală. Succesiunile, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967. Stoica V., Dragu. L, Moştenirea legală în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012. Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Codul civil al României. Îndrumar notarial, vol. I, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011. Văduva D., Moştenirea legală. Liberalităţile în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012. Veress E., Drept civil. Moştenirea. Liberalităţile conform noului Cod civil, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012. Zinveliu I., Dreptul la moştenire în Republica Socialistă România, Ed. Dacia, ClujNapoca, 1975.

Titlul III Devoluţiunea testamentară a moştenirii Capitolul I Testamentul Secţiunea 1. Consideraţii generale §1. Noţiune Art. 1034 C.civ., „Testamentul este actul unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul cât nu va mai fi în viaţă”. §2. Caractere juridice a) act juridic unilateral; b) act juridic esenţialmente personal; c) act juridic solemn; d) act juridic mortis causa; e) act juridic esenţialmente revocabil. §3. Cuprins Testamentul poate cuprinde: a) legate; b) dezmoşteniri; c) desemnarea unui/unor executori testamentari; d) sarcini (obligaţii) impuse legatarului sau moştenitorilor legali, fie de natură patrimonială, fie de altă natură; e) revocarea, totală sau parţială, a unui testament anterior sau numai a unei dispoziţii testamentare anterioare ori retractarea revocării anterioare;

f) partajul de ascendent; g) recunoaşterea de către mamă a unui copil născut din părinţi necunoscuţi sau de către tată a unui copil din afara căsătoriei; h) dispoziţii cu privire la funeralii şi înmormântare sau cu privire la corpul său după moarte (art. 80 C.civ.); i) desemnarea persoanei care urmează a fi numită tutore al copiilor testatorului (art. 114 C.civ.) sau înlăturarea posibilităţii ca o anumită persoană să fie tutore (art. 113 C.civ.); j) dispoziţii cu privire la partea ce i s-ar cuveni soţului testator din comunitatea de bunuri, la încetarea căsătoriei (art. 350 C.civ.); k) testatorul poate să-şi dea acordul sau să interzică, după decesul său, folosirea prelevării de organe, ţesuturi şi celule umane, în scop terapeutic sau ştiinţific (art. 81 C.civ.); l) dispoziţii cu privire la înfiinţarea unei fundaţii; m) interdicţia înstrăinării unui bun, pentru o durată de cel mult 49 de ani, cu condiţia să existe un interes serios şi legitim (art. 627 C.civ.); n) împuternicirea unei persoane în vederea administrării unuia sau mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu care nu îi aparţine (art. 792 C.civ.); o) alegerea legii aplicabile propriei succesiuni (art. 2634 C.civ.); p) alte dispoziţii de ultimă voinţă ale testatorului, în măsura în care acestea nu încalcă ordinea publică. §4. Probă Regulă: Art. 1037 alin. (1) C.civ.: „Orice persoană care pretinde un drept ce se întemeiază pe un testament trebuie să dovedească existenţa şi conţinutul lui în una dintre formele prevăzute de lege”. Excepţie: Art. 1037 alin. (2) C.civ.: „Dacă testamentul a dispărut printr-un caz fortuit sau de forţă majoră ori prin fapta unui terţ, fie după moartea testatorului, fie în timpul vieţii sale, însă fără ca acesta să îi fi cunoscut dispariţia, valabilitatea formei şi cuprinsul testamentului vor putea fi dovedite prin orice mijloc de probă”. §5. Interpretare Regulă: Art. 1039 alin. (1) C.civ., „Regulile de interpretare a contractelor sunt aplicabile şi testamentului, în măsura în care sunt compatibile cu caracterele juridice ale acestuia”.

Excepţie: Art. 1039 alin. (2) şi (3) C.civ. consacră următoarele reguli speciale de interpretare a testamentului: - elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în care se sprijină pe cele intrinseci; - legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în compensaţia creanţei sale. Concluzie: Trebuie respectate în materia interpretării clauzelor testamentare lipsite de claritate, următoarele reguli: a) în interpretarea dispoziţiilor testamentare trebuie avută în vedere voinţa reală a testatorului şi nu sensul literal al termenilor (art. 1266 C.civ.); b) intenţia testatorului va fi căutată, în primul rând, în conţinutul testamentul şi numai apoi în acte şi împrejurări exterioare, iar elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în care se sprijină pe cele intrinseci; c) în caz de îndoială, clauza se interpretează în favoarea moştenitorilor legali şi nu a legatarilor; d) clauza testamentară se interpretează în sensul în care poate avea un efect, nu în acela în care nu ar avea niciunul [art. 1268 alin. (3) C.civ.]; e) clauzele testamentare se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din întregul act (art. 1267 C.civ.); f) legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în compensaţia creanţei sale. §6. Condiţii esenţiale de validitate Testamentul trebuie să îndeplinească condiţiile esenţiale de validitate privind capacitatea, consimţământul, obiectul şi cauza. Mai mult, testamentul fiind un act juridic solemn, este necesar ca acesta să îmbrace forma solemnă. 6.1. Capacitatea Distingem între: - capacitatea în materia testamentului (care nu conţine exclusiv legate); - capacitatea în materia legatului. A) Capacitatea de a face testament Art. 1038 alin. (1) C.civ.: „Testamentul este valabil numai dacă testatorul a avut discernământ şi consimţământul său nu a fost viciat”.

Concluzie: Orice persoană care are discernământ (inclusiv minorul) poate, în principiu, să întocmească testament. Precizări: - Majoritatea dispoziţiilor testamentare sunt însă acte de dispoziţie, astfel încât testamentul care le conţine ar trebui să fie întocmit, după caz, de către o persoană majoră, de către reprezentantul legal al minorului lipsit de capacitate de exerciţiu, cu autorizarea instanţei de tutelă sau de către minorul cu capacitate restrânsă de exerciţiu, asistat de reprezentantul său legal şi cu autorizarea instanţei de tutelă. Or, testamentul este un act esenţialmente personal, incompatibil cu reprezentarea. Rezultă că, în toate aceste cazuri, doar majorul poate întocmi testament. - Rămâne ca numai acele dispoziţii testamentare, care nu prezintă caracterul unui act de dispoziţie (precum: recunoaşterea unui copil, dispoziţii cu privire la propriile funeralii ori la corpul său după moarte sau dispoziţii cu privire la prelevarea de organe, ţesuturi şi celule umane în scop terapeutic ori ştiinţific, pentru momentul când nu va mai fi în viaţă) să poată fi inserate de către minor, într-un act de ultimă voinţă. B) Capacitatea de a dispune şi de a primi prin legat Art. 987 alin. (1) C.civ.: „Orice persoană poate face şi primi liberalităţi, cu respectarea regulilor privind capacitatea”. Capacitatea de a dispune Condiţia capacităţii de a dispune prin legat trebuie îndeplinită la data la care testatorul îşi exprimă consimţământul [art. 987 alin. (2) C.civ.]. Au capacitatea de a dispune prin legat: - persoana fizică ce a împlinit vârsta de 18 ani; - minorul de 16 ani căsătorit; - minorul care a dobândit capacitate anticipată de dispoziţie. Sancţiunea nesocotirii acestei incapacităţi - nulitatea relativă a testamentului. Capacitatea de a primi Regulă: Art. 987 alin. (1) C.civ.: „Orice persoană poate ...primi liberalităţi...”. Condiţia capacităţii de a primi prin legat trebuie îndeplinită la data deschiderii moştenirii testatorului [art. 987 alin. (4) C.civ.]. Pot fi gratificate prin legat: - persoana fizică concepută, sub condiţia de a se naşte vie (art. 36 C.civ.);

- persoana juridică, de la data actului de înfiinţare sau, în cazul fundaţiilor testamentare, din momentul deschiderii moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care legatele nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal (art. 208 C.civ.). Persoanele juridice fără scop lucrativ pot dobândi prin legat numai acele drepturi şi obligaţii civile, care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut [art. 206 alin. (2) C.civ. – principiul specialităţii capacităţii de folosinţă]. Excepţii - incapacităţile speciale: a) incapacitatea care priveşte medicii, farmaciştii sau alte persoane care, în mod direct sau indirect, i-au acordat îngrijire de specialitate testatorului pentru boala care este cauză a decesului [art. 990 alin. (1) C.civ.]. Excepţie (la excepţie): Sunt valabile următoarele categorii de legate [art. 990 alin. (2) C.civ.]: - legatele dispuse în favoarea soţului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiaţi, chiar dacă aceştia i-au acordat testatorului asistenţă de specialitate pentru boala care este cauză a decesului, în perioada în care acesta din urmă şi-a redactat testamentul; - legatele dispuse în favoarea altor rude până la al IV-lea grad inclusiv, dacă, la data întocmirii testamentului, testatorul nu are soţ şi nici rude în linie dreaptă sau colaterali privilegiaţi. b) incapacitatea care priveşte preoţii sau alte persoane care i-au acordat asistenţă religioasă testatorului, în timpul bolii care este cauză a decesului. Excepţie (la excepţie): Este valabil legatul dispus în favoarea preotului sau persoanelor asimilate acestuia, care au faţă de testator calitatea de soţ, rude în linie dreaptă sau colaterali privilegiaţi, sau, în lipsa acestora, rude până la al IV-lea grad inclusiv [art. 990 alin. (3) C.civ.]. c) incapacitatea de a primi a notarului public care a autentificat testamentul; d) incapacitatea de a primi a interpretului care a participat la procedura de autentificare a testamentului; e) incapacitatea de a primi a martorilor care-l asistă pe testator cu ocazia autentificării testamentului, respectiv a martorilor care trebuie să semneze testamentele privilegiate; f) incapacitatea de a primi a agenţilor instrumentatori ai testamentelor privilegiate; g) incapacitatea de a primi a persoanelor care au acordat în mod legal asistenţă juridică la redactarea testamentului. Sancţiunea nerespectării acestor incapacităţi - nulitatea relativă.

Simulaţia Dispoziţia testamentară va fi anulabilă, chiar dacă testatorul, încercând să evite aceste incapacităţi (fraudând legea), recurge la interpunerea de persoane, gratificând o altă persoană (capabilă), în sarcina căreia instituie obligaţia de a restitui legatul persoanei incapabile. Pentru a atenua dificultatea dovedirii fraudării legii, art. 992 C.civ. a instituit prezumţia relativă, potrivit căreia sunt persoane interpuse: - ascendenţii, descendenţii şi soţul persoanei incapabile de a primi prin testament; - ascendenţii şi descendenţii soţului acestei persoane. În consecinţă, aceste persoane devin incapabile de a primi, iar dispoziţiile testamentare făcute în favoarea lor sunt anulabile. 6.2. Consimţământul Art. 1038 alin. (1) C.civ.: „Testamentul este valabil numai dacă dispunătorul a avut discernământ şi consimţământul său nu a fost viciat”. În principiu, în materie testamentară, consimţământul testatorului poate fi viciat prin: - eroare; - dol (sub forma captaţiei sau sugestiei) – cazul cel mai frecvent întâlnit; - violenţă. Art. 1038 alin. (2) C.civ.: „Dolul poate atrage anularea testamentului chiar dacă manoperele dolosive nu au fost săvârşite de beneficiarul dispoziţiilor testamentare şi nici nu au fost cunoscute de către acesta”. În esenţă, captaţia constă în folosirea de către o persoană a unor manopere dolosive şi a unor mijloace frauduloase directe şi brutale (precum: sechestrarea dispunătorului, interceptarea corespondenţei acestuia, îndepărtarea rudelor şi a prietenilor etc.), în scopul de a câştiga încrederea dispunătorului, înşelându-i buna-credinţă şi determinându-l să o gratifice prin testament. Sugestia constă în folosirea unor mijloace indirecte şi cu caracter ascuns, insidios, rafinat (precum: şiretenii, afirmaţii mincinoase la adresa diferiţilor moştenitori legali, specularea anumitor concepţii sau sentimente ale testatorului), în scopul de a sădi în mintea testatorului ideea de a face o liberalitate, pe care altfel nu ar fi făcut-o. Precizare:Vicierea consimţământului testatorului numai cu privire la anumite dispoziţii testamentare nu atrage nulitatea întregului testament – nulitate parţială.

Sancţiunea nerespectării condiţiei cu privire la valabilitatea consimţământului testatorului – nulitatea relativă. 6.3. Obiectul Valabilitatea obiectului testamentului trebuie apreciată, raportat la momentul deschiderii moştenirii. Precizări: - Un legat, al cărui obiect nu se afla la momentul întocmirii testamentului în circuitul civil, va produce efecte juridice, întrucât obiectul său se afla, la data deschiderii moştenirii, în comerţ (art. 1227 C.civ.). - În cazul testamentului cu conţinut complex, trebuie examinate condiţiile de valabilitate a obiectului, separat, pentru fiecare act juridic cuprins în testament. - Este valabil legatul cu titlu particular al bunului altuia, dacă testatorul a dispus în cunoştinţă de cauză. Sancţiunea nerespectării condiţiilor de valabilitate a obiectului testamentului – nulitatea absolută. 6.4. Cauza (scopul) Cauza testamentului reprezintă motivul care-l determină pe testator să întocmească testamentul (art. 1235 C.civ.). Aceasta trebuie să existe, să fie licită şi morală. Valabilitatea cauzei trebuie apreciată la momentul deschiderii moştenirii şi trebuie analizată separat, pentru fiecare act al testamentului complex. Exemplu: Are cauză imorală, fiind aşadar nul, numai legatul făcut pentru a determina începerea sau continuarea relaţiilor de concubinaj sau pentru a remunera întreţinerea relaţiilor sexuale. Sancţiunea ce va interveni în cazul testamentului cu cauză ilicită sau imorală este nulitatea absolută, iar cea care va interveni în ipoteza în care cauza testamentului nu există, este nulitatea relativă. 6.5. Forma Testamentul este un act solemn. Constituie condiţii de formă, comune tuturor testamentelor:

a) forma scrisă; b) interzicerea testamentului reciproc. Testamentul reciproc (art. 1036 C.civ.): „Sub sancţiunea nulităţii absolute a testamentului, două sau mai multe persoane nu pot dispune, prin acelaşi testament, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terţ”. Precizare: Fiecare modalitate de a testa în parte trebuie să îndeplinească, pe lângă aceste condiţii generale de formă, şi unele condiţii formale speciale. Sancţiunea nerespectarea condiţiilor de formă (generale sau speciale) – nulitatea absolută. Limitări ale efectelor nulităţii absolute în cazul nerespectării condiţiilor de formă ale testamentului şi derogări de la dreptul comun a) Confirmarea testamentului de către moştenitorii universali ori cu titlu universal ai testatorului atrage renunţarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de nulitate, fără ca prin această renunţare să se prejudicieze drepturile terţilor (art. 1010 C.civ.); b) Sancţiunea nulităţii pentru vicii de formă nu vizează acele dispoziţii testamentare care pot fi realizate şi într-o altă formă. Exemple: - Recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei, printr-un testament autentic, dar reciproc, produce efecte juridice; - Revocarea unui testament printr-unul ulterior autentic, dar nul pentru că nu respectă forma actului separat, produce efecte juridice. c) Este valabil testamentul realizat de cetăţenii români sub imperiul altor legi sau în afara teritoriului ţării noastre; Precizare: Testamentul întocmit, modificat sau revocat de cetăţeanul român în străinătate, este valabil dacă respectă condiţiile de formă aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului şi consacrate de către una dintre următoarele legi (art. 2635 C.civ.): - legea naţională a testatorului; - legea domiciliului testatorului; - legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat; - legea situaţiei imobilului care formează obiectul testamentului; - legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor moştenite.

§7. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Codul civil în vigoare: - defineşte testamentul de o manieră completă şi corespunzătoare, fiind deosebit de legat; - consacră câteva noi incapacităţi speciale de a primi prin testament; - nu mai reglementează capacitatea parţială de a dispune prin testament a minorului care a împlinit vârsta de 16 ani; - transformă prezumţia absolută cu privire la persoanele interpuse, într-o prezumţie relativă, extinde sfera persoanele vizate de aceasta şi sancţionează testamentul care conţine o interpunere de persoane cu nulitatea relativă; - reglementează testamentul reciproc, ca echivalent al testamentului conjunctiv din vechea reglementare; - conţine dispoziţii speciale cu privire la proba testamentului; - consacră două reguli speciale de interpretare a testamentului. Secţiunea a 2-a. Formele testamentului §1. Enumerare a) Testamente ordinare, reprezentate de: - testamentul olograf; - testamentul autentic. b) Testamente privilegiate, reprezentate de: - testamentul făcut în timp de epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări excepţionale; - testamentul făcut la bordul unei nave sau aeronave; - testamentul militarilor; - testamentul făcut de o persoană internată într-o instituţie sanitară. c) Testamentul sumelor şi valorilor depozitate.

§2. Testamentele ordinare 2.1. Testamentul olograf 2.1.1. Noţiune Art. 1041 C.civ.: „Sub sancţiunea nulităţii absolute, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului”. Condiţiile speciale de formă ale testamentului olograf sunt următoarele: - să fie scris în întregime de mâna testatorului; - să fie datat de testator; - să fie semnat de testator. Sancţiune: Absenţa uneia dintre aceste condiţii atrage nulitatea absolută a testamentului. Precizare: Testamentul allograf (scris de altul sau de către testator, dar cu mijloace mecanice şi semnat în faţa martorilor) nu este valabil ca testament olograf. Eventual, dacă acest înscris îndeplineşte condiţiile testamentului autentic, el poate fi valabil sub această formă. 2.1.2. Avantaje şi inconveniente Avantaje: - poate fi făcut de orice persoană care ştie să scrie; - realizarea lui nu presupune cheltuieli; - poate fi făcut oriunde, oricând şi doar de către testator, fără ajutorul altei persoane şi fără a fi nevoie de prezenţa vreunui martor; - asigură secretul deplin al dispoziţiilor de ultimă voinţă; - poate fi uşor revocat de către testator, prin distrugere voluntară. Inconveniente: - poate fi uşor dosit sau distrus după moartea testatorului sau chiar în timpul vieţii acestuia, dar fără ştirea lui; - poate fi uşor falsificat; - voinţa testatorului poate fi uşor viciată prin dol; - poate fi contestat mai uşor decât celelalte forme testamentare; - poate conţine dispoziţii redactate defectuos, ridicând astfel probleme de interpretare. 2.1.3. Condiţii speciale de formă A) Testamentul trebuie să fie scris în întregime de mâna testatorului. Precizări:

- Testatorul poate scrie testamentul olograf în orice limbă pe care o cunoaşte, pe orice suport (hârtie, pânză, lemn, piatră, sticlă, material plastic etc.) şi cu orice instrument (creion, pix, stilou, cretă, vopsea, cărbune etc.), cu orice fel de scriere (caractere de mână sau de tipar, caractere stenografiate sau alfabetul special al orbilor). - Testamentul olograf este valabil, chiar dacă este scris pe mai multe suporturi materiale (exemplu: mai multe foi de hârtie), în măsura în care există o legătură materială sau cel puţin intelectuală între acestea şi, de asemenea, chiar dacă este scris în mai multe etape. - Testamentului olograf nu trebuie să conţină formule sacramentale. - Validitatea acestui tip de testament nu este afectată, în principiu, de modificările, adăugirile, ştersăturile sau intercalările făcute de testator, la momentul redactării sau ulterior acestui moment, dacă acestea reprezintă simple corecturi sau interpretări, chiar dacă nu sunt datate şi semnate separat. Dimpotrivă, dacă intervenţia testatorului prezintă noutate faţă de dispoziţiile testamentare iniţiale sau elimină ori modifică conţinutul iniţial al testamentului, aceasta va produce efecte juridice, constituind un nou testament (denumit în practică codicil), numai dacă au fost scrise, datate şi semnate de către testator. - Testatorul poate fi asistat, dar exclusiv din punct de vedere tehnic, de o terţă persoană (avocat, prieten, rudă etc.), la redactarea testamentului olograf. - Dacă testamentul cuprinde o scriere străină, trebuie să distingem între două ipoteze: scrierea străină nu are legătură cu dispoziţiile testamentului, caz în care actul de ultimă voinţă a testatorului este valabil, independent de faptul că testatorul a avut sau nu cunoştinţă despre aceasta şi independent de momentul realizării acesteia; scrierea străină are legătură cu dispoziţiile testamentului şi testatorul a avut cunoştinţă despre aceasta, caz în care actul mortis causa este nul; dacă testatorul nu a cunoscut despre scrierea străină, care are legătură cu dispoziţiile testamentare, actul său de ultimă voinţă este valabil, în forma de el concepută. Sancţiune: Nerespectarea acestei condiţii atrage nulitatea absolută a testamentului. B) Testamentul trebuie să fie datat de testator. Prin raportare la dată: a) se poate stabili dacă testatorul a avut sau nu capacitatea de a testa; b) se poate stabili, în cazul pluralităţii de testamente succesive cu dispoziţii contrare sau incompatibile, care a fost ultima voinţă a testatorului, aceasta revocându-le pe cele care au precedat-o;

c) pot fi stabilite împrejurările întocmirii testamentului, care pot atrage nulitatea acestuia (spre exemplu, existenţa riscului vicierii consimţământului testatorului). Precizări: - Data poate fi plasată oriunde, la începutul, în cuprinsul sau la sfârşitul testamentului, fiind important să rezulte că ea se referă la întregul act. - Datarea trebuie să fie făcută de mâna testatorului. - Datarea se poate face prin indicarea, în cifre sau în litere, a zilei, lunii şi anului în care testamentul a fost întocmit sau se poate face prin indicarea unui eveniment (exemplu: ziua de Sf. Vasile 2012). - Nu este necesară, pentru validitatea testamentului olograf, indicarea orei sau locului întocmirii acestuia. Sancţiune: Lipsa datei atrage nulitatea absolută a testamentului. Cu toate acestea, literatura de specialitate şi practica judecătorească au admis, după caz, stabilirea, întregirea sau rectificarea datei testamentului, cu ajutorul unor elemente intrinseci sau extrinseci acestuia, în situaţiile în care nu se punea problema capacităţii testatorului, a valabilităţii consimţământului acestuia sau a existenţei unor testamente succesive cu dispoziţii contrare sau incompatibile. C) Testamentul trebuie să fie semnat de testator. Precizări: - Semnătura efectuată de testator „de mână” trebuie să permită identificarea acestuia. - Nu este considerată semnătură, ştampila, sigiliul sau parafa testatorului sau semnătura prin punere de deget. - Semnătura nu trebuie să cuprindă numele şi prenumele testatorului, fiind suficientă semnătura practicată uzual de către testator. - Semnătura poate fi plasată oriunde, la începutul, în cuprinsul sau la sfârşitul testamentului, fiind important să rezulte că, prin semnătură, testatorul şi-a însuşit conţinutul întregului act. Sancţiune: Absenţa semnăturii atrage nulitatea absolută a testamentului. 2.1.4. Deschidere Art. 1042 C.civ.: „(1) Înainte de a fi executat, testamentul olograf se va prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare. (2) În cadrul procedurii succesorale, notarul public procedează, în condiţiile legii speciale, la deschiderea şi validarea testamentului olograf şi îl depune în dosarul succesoral. Deschiderea testamentului şi starea în care acesta se găseşte

se constată prin proces-verbal. (3) Cei interesaţi pot primi, după vizarea spre neschimbare, pe cheltuiala lor, copii legalizate ale testamentului olograf. (4) După finalizarea procedurii succesorale, originalul testamentului se predă legatarilor, potrivit înţelegerii dintre ei, iar în lipsa acesteia, persoanei desemnate prin hotărâre judecătorească”. 

Precizare: Testamentul olograf poate fi prezentat direct instanţei de judecată, în

cadrul procedurii succesorale contencioase. 2.1.5. Forţă probantă Testamentul olograf se materializează într-un înscris sub semnătură privată, astfel încât persoanele interesate îl pot contesta. a) Forţa probantă a scrierii şi semnăturii Scrierea şi semnătura au forţă probantă, numai dacă sunt recunoscute de către cei cărora li se opune testamentul. Sarcina dovezii scrierii şi semnăturii nu incumbă celui care le contestă, ci, dimpotrivă, celui care invocă testamentul olograf [art. 1037 alin. (1) C.civ.]. b) Forţa probantă a datei Există prezumţia relativă de veridicitate a datei, dacă scrierea şi semnătura au fost declarate reale de către persoanele interesate sau ca urmare a verificării de scripte. Sarcina probei inexactităţii sau falsităţii datei aparţine celui care o contestă. Precizare: În materia testamentului olograf, nu este necesară darea de dată certă. 2.2. Testamentul autentic 2.2.1. Noţiune Art. 1043 alin. (1) C.civ.: „Testamentul este autentic dacă a fost autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii”. Cu ocazia autentificării, testatorul poate fi asistat de unul sau doi martori [art. 1043 alin. (2) C.civ.]. 2.2.2. Avantaje şi inconveniente Avantaje: - poate apela la acest tip de testament orice persoană, care nu ştie să scrie şi/sau să citească sau care nu poate să scrie/semneze, din cauza bolii, infirmităţii sau din orice alte cauze; - contestarea testamentului este mai anevoioasă; - voinţa testatorului poate fi viciată mai greu;

- testamentul nu poate fi sustras, dosit sau distrus de persoanele interesate, întrucât exemplarul original este păstrat în arhiva biroului notarial; - existenţa testamentului autentic poate fi cunoscută, la data deschiderii moştenirii, de orice persoană ce invocă un interes legitim, întrucât acesta este înscris în Registrul naţional notarial, ţinut în format electronic. Inconveniente: - presupune cheltuieli materiale şi timp pentru îndeplinirea formalităţilor de autentificare; - nu asigură secretul ultimei voinţe a testatorului. Teoretic, acest risc nu există, întrucât notarul public şi personalul biroului notarial au obligaţia de a păstra secretul profesional. 2.2.3. Autentificare Competenţa autentificării testamentului aparţine notarului public sau altei persoane învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii. Cazul general: Art. 1044 C.civ. reglementează procedura specială de autentificare a testamentului astfel: „(1)Testatorul îşi dictează dispoziţiile în faţa notarului, care se îngrijeşte de scrierea actului şi apoi i-l citeşte sau, după caz, i-l dă să îl citească, menţionându-se expres îndeplinirea acestor formalităţi. Dacă dispunătorul îşi redactase deja actul de ultimă voinţă, testamentul autentic îi va fi citit de către notar. (2)După citire, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa voinţă. (3)Testamentul este apoi semnat de către testator, iar încheierea de autentificare de către notar”. Situaţii particulare: a) În cazul celor care, din pricina infirmităţii, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va face menţiune despre această împrejurare în încheierea pe care o întocmeşte, menţiunea astfel făcută ţinând loc de semnătură. Menţiunea va fi citită testatorului de către notar, în prezenţa a 2 martori, această formalitate suplinind absenţa semnăturii testatorului [art. 1045 alin. (1) C.civ.]. Precizare: Prezenţa a doi martori este obligatorie, în cazul în care testatorul nu poate semna din diverse cauze. b) Declaraţia de voinţă a surdului, mutului şi surdomutului, ştiutori de carte se va da în scris în faţa notarului public, prin înscrierea de către parte, înaintea semnăturii, a menţiunii „consimt la prezentul act, pe care l-am citit” [art. 1045 alin. (2) C.civ.]. Dacă însă surdul, mutul sau surdomutul este, din orice motiv, în imposibilitate de a scrie, declaraţia de voinţă se va lua

prin interpret, iar persoana competentă a autentifica testamentul va face menţiune despre această împrejurare în încheierea pe care o întocmeşte, menţiunea astfel făcută ţinând loc de semnătură [art. 1045 alin. (3) C.civ.]. Precizare: Absenţa semnăturii testatorului va putea fi suplinită numai prin citirea menţiunii la care am făcut referire, de către persoana competentă să autentifice testamentul, în prezenţa a 2 martori. c) Pentru a lua consimţământul unui nevăzător, persoana competentă să autentifice testamentul îl va întreba pe acesta dacă a auzit bine când i s-a citit actul său de ultimă voinţă [art. 1045 alin. (4) C.civ.]. 2.2.4. Înregistrare Art. 1046 C.civ.: „În scop de informare a persoanelor care justifică existenţa unui interes legitim, notarul care autentifică testamentul are obligaţia să îl înscrie, de îndată, în Registrul naţional notarial ţinut în format electronic, potrivit legii. Informaţii cu privire la existenţa unui testament se pot da numai după decesul testatorului”. 2.2.5. Forţă probantă a) constatările personale ale notarului public (precum data şi locul autentificării, identificarea testatorului etc.) fac dovadă până la declararea testamentului ca fals; b) declaraţiile testatorului sau alte împrejurări de care notarul public nu a luat cunoştinţă prin propriile simţuri fac dovadă numai până la proba contrară. §3. Testamentele privilegiate 3.1. Noţiune Testamentele privilegiate = testamentele realizate într-o formă autentică simplificată, datorită faptului că testatorul se află într-o situaţie excepţională, care-l împiedică să întocmească un testament autentic. Precizare: Oricând, chiar şi în situaţii excepţionale, testatorul poate recurge la testamentul olograf.

3.2. Testamentul făcut în timp de epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări excepţionale Art. 1047 alin. (1) lit. a) C.civ: Este valabil testamentul făcut „în faţa unui funcţionar competent al autorităţii civile locale, în caz de epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări excepţionale”. Precizare: Un asemenea testament nu are valabilitate dacă în localitate există birou notarial. 3.3. Testamentul făcut la bordul unei nave sau aeronave Art. 1047 alin. (1) lit. b) C.civ.: Este valabil testamentul întocmit „în faţa comandantului vasului sau a celui care îl înlocuieşte, dacă testatorul se află la bordul unui vas sub pavilionul României, în cursul unei călătorii maritime sau fluviale. Testamentul la bordul unei aeronave este supus aceloraşi condiţii”. Precizare: Pot uza de această formă testamentară toate persoanele (atât cele care fac parte din echipaj, cât şi călătorii) aflate într-o călătorie maritimă sau fluvială, pe un vas sub pavilionul României sau la bordul unei aeronave româneşti. 3.4. Testamentul militarilor Art. 1047 alin. (1) lit. c) C.civ.: Este valabil testamentul întocmit „în faţa comandantului unităţii militare ori a aceluia care îl înlocuieşte, dacă testatorul este militar sau, fără a avea această calitate, este salariat ori prestează servicii în cadrul forţelor armate ale României şi nu se poate adresa unui notar public”. Precizare: Pot întocmi un astfel de testament, alături de militari, şi persoanele care sunt salariate sau prestează servicii în cadrul forţelor armate ale României. 3.5. Testamentul făcut de o persoană internată într-o instituţie sanitară Art. 1047 alin. (1) lit. d) C.civ. permite încheierea testamentului „în faţa directorului, medicului şef al instituţiei sanitare sau a medicului şef al serviciului ori, în lipsa acestora, în faţa medicului de gardă, cât timp dispunătorul este internat într-o instituţie sanitară în care notarul public nu are acces”.

3.6. Reguli comune a) întocmirea testamentului privilegiat în prezenţa a 2 martori [art. 1047 alin. (2) C.civ.]; b) semnarea testamentului de către testator, de agentul instrumentator şi de cei 2 martori, care au asistat la redactarea lui. Dacă testatorul sau unul dintre martori nu poate semna, se va face menţiune despre cauza care l-a împiedicat să semneze [art. 1047 alin. (3) C.civ.]. Precizare: Data testamentului privilegiat reprezintă un element esenţial, întrucât aprecierea caracterului excepţional al împrejurărilor care au justificat realizarea actului de ultimă voinţă într-o formă simplificată, se raportează la aceasta. c) îndeplinirea formalităţile cu privire la deschiderea testamentului olograf [art. 1047 alin. (5) C.civ.]; d) aceste testamente produc efecte, numai dacă testatorul a decedat, în împrejurările excepţionale care au justificat încheierea lor în formă autentică, simplificată sau în cel mult 15 zile de la data când dispunătorul ar fi putut să testeze în vreuna dintre formele ordinare. După expirarea acestui termen, intervine caducitatea testamentelor privilegiate [art. 1048 alin. (1) C.civ.]. Precizare: Valabilitatea dispoziţiei testamentare privilegiate prin care se recunoaşte un copil nu este limitată în timp, aceasta producând efecte, independent de curgerea timpului. §4. Testamentul sumelor şi valorilor depozitate Art. 1049 alin. (1) C.civ.: „Dispoziţiile testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse la instituţii specializate sunt valabile cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de legile speciale aplicabile acestor instituţii”. Art. 1049 alin. (2) C.civ.: „Instituţiile specializate nu vor putea proceda la predarea legatului având ca obiect sume de bani, valori sau titluri de valoare decât în baza hotărârii judecătoreşti ori a certificatului de moştenitor care constată valabilitatea dispoziţiei testamentare şi calitatea de legatar, prevederile referitoare la raport şi reducţiune fiind aplicabile”. Art. 1049 alin. (3) C.civ.: „Instituţiile de credit au obligaţia ca, la instituirea de către clienţii acestora a unei dispoziţii testamentare, să comunice, de îndată, menţiunea acesteia în registrul prevăzut la art. 1046”.

§5. Conversiune Art. 1050 C.civ.: „Un testament nul din cauza unui viciu de formă produce efecte dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru altă formă testamentară”. Posibilitate: Conversiunea formei testamentare privilegiate, care nu îndeplineşte condiţiile prescrise de lege în acest sens, în testament olograf, dacă îndeplineşte condiţiile acestuia din urmă. §6. Tabel sintetic Forme testamentare Testamente ordinare

Testamente privilegiate

Alte forme testamentare

- testamentul făcut în timp de - testamentul olograf;

epidemii, catastrofe, războaie -

testamentul

sumelor

şi

sau alte asemenea împrejurări valorilor depozitate. excepţionale;

- testamentul autentic.

- testamentul făcut la bordul unei nave sau aeronave; - testamentul militarilor; -

testamentul

persoană

făcut

internată

de

o

într-o

instituţie sanitară. §7. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Codul civil în vigoare: - reglementează testamentul olograf, de o manieră unitară; - extinde aria persoanelor care pot autentifica testamente, de la notarul public, la altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii; - reglementează o procedură specială de autentificare a testamentului şi o procedură de autentificare a testamentului în situaţii particulare; - stipulează obligativitatea înregistrării testamentului autentic şi a testamentului sumelor şi valorilor depozitate în Registrul naţional notarial ţinut în format electronic, potrivit legii; - nu mai reglementează testamentul mistic;

- consacră următoarele noi forme testamentare prescurtate: testamentul realizat în caz de epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări excepţionale; testamentul întocmit în cursul unei călătorii fluviale şi testamentul întocmit la bordul unei aeronave; testamentul realizat de persoana internată într-o instituţie sanitară; - reglementează testamentul sumelor şi valorilor depozitate, ca echivalent al clauzei CEC. Secţiunea a 3-a. Probleme de seminar §1. Teme de reflecţie 1. Consideraţi ca fiind justă şi oportună decizia legiuitorului de a renunţa la reglementarea testamentului mistic? 2. Se impune în viitor renunţarea de către legiuitor la exigenţa formei solemne, în materia testamentului? 3. Reflectaţi asupra distincţiei dintre următorii termeni: „solemnitate”, „formalism”, „autenticitate”, „act notarial”. §2. Teme pentru referat 1. Forma testamentului. 2. Testamentul autentic. 3. Condiţiile de validitate a testamentului. 4. Testamentul olograf. 5. Testamentele privilegiate. §3. Întrebări 1. Enumeraţi persoanele care au capacitatea de a dispune prin testament. 2. Care sunt persoanele care nu pot fi gratificate prin testament? 3. Care sunt condiţiile generale de formă ale testamentului? Dar cele speciale ? 4. Care este forţa probantă a testamentului olograf? Dar a celui autentic? 5. Care este durata pentru care testamentele privilegiate produc efecte juridice? 6. Ce formă trebuie să îmbrace ultima voinţă a cetăţeanului român aflat în străinătate? 7. Ce caractere juridice prezintă testamentul? 8. Care sunt formele pe care dolul le poate îmbrăca în materie testamentară? 9. Conversiunea formei testamentare.

10. Enumeraţi testamentele privilegiate. §4. Teste grilă 1. Testamentul este: a) un act unilateral; b) un contract unilateral; c) un act real. 2. Testamentul: a) trebuie să conţină neapărat legate; b) poate conţine legate; c) trebuie interpretat, în caz de îndoială, în favoarea moştenitorilor legali. 3. Poate dispune prin testament: a) persoana care a dobândit capacitate anticipată de exerciţiu; b) persoana care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu prin efectul căsătoriei; c) persoana cu capacitate anticipată de folosinţă. 4. Nu poate fi gratificată prin testament: a) persoana juridică înfiinţată în condiţiile legii; b) societatea comercială falită; c) persoana fizică concepută, însă nenăscută la data deschiderii moştenirii. 5. Pot forma obiectul testamentului: a) bunurile prezente; b) orice bunuri viitoare; c) moştenirile deschise. 6. Inexistenţa cauzei testamentului atrage: a) revocarea acestuia; b) caducitatea acestuia; c) anularea acestuia.

7. Constituie testament reciproc: a) testamentul scris, semnat şi datat de testator; b) testamentul scris de altul; c) testamentul allograf. 8. Aparţine categoriei testamentelor privilegiate: a) testamentul olograf; b) testamentul reciproc; c) testamentul militarilor. 9. Poate fi scris de altul: a) testamentul olograf; b) testamentul autentic; c) testamentul militarilor. 10. Constituie un înscris sub semnătură privată: a) testamentul olograf; b) testamentul militarilor; c) testamentul făcut pe mare. 11. Face dovadă până la declararea ca fals: a) testamentul olograf; b) testamentul autentic; c) testamentul reciproc. 12. Începând cu data de la care dispunătorul ar fi putut să testeze într-o formă ordinară, testamentului maritim are o valabilitate de: a) 3 luni; b) 30 zile; c) 15 zile. 13. Trebuie înregistrat în Registrul naţional notarial, ţinut în format electronic potrivit legii:

a) testamentul olograf; b) orice testament privilegiat; c) testamentul sumelor şi valorilor depozitate. 14. Testamentul făcut de cetăţeanul român în străinătate este valabil dacă acesta respectă: a) legea naţională a testatorului; b) legea situaţiei bunurilor mobile ale testatorului; c) legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor moştenite. 15. Persoana care nu poate să scrie poate realiza: a) testament olograf; b) testament privilegiat; c) testament autentic. 16. Testamentul privilegiat: a) poate fi semnat de doi martori; b) trebuie semnat de doi martori; c) trebuie semnat, în toate cazurile, de către testator. 17. Testamentul olograf este valabil: a) dacă conţine semnătura testatorului prin punere de deget; b) numai dacă conţine semnătura descifrabilă a testatorului; c) dacă este scris de către testator cu vopsea pe pânză. 18. Testamentul olograf este valabil dacă conţine: a) o scriere străină ce nu are legătură cu dispoziţiile testamentului; b) o scriere străină ce are legătură cu dispoziţiile testamentului şi despre care testatorul a avut cunoştinţă; c) o scriere străină ce are legătură cu dispoziţiile testamentului şi despre care testatorul nu a avut cunoştinţă. 19. Este incapabil de a primi prin testament:

a) medicul, descendent de gradul II al defunctului, care l-a îngrijit pe acesta pentru boala care este cauză a decesului; b) preotul, frate cu defunctul, care l-a asistat religios pe acesta în timpul bolii care este cauză a decesului; c) notarul public care a autentificat testamentul. 20. În caz de îndoială, dispoziţia testamentară se interpretează: a) în favoarea moştenitorilor legali; b) în favoarea legatarilor, de orice fel; c) în favoarea legatarilor cu titlu particular.

Capitolul II Principalele dispoziţii testamentare Secţiunea 1. Legatul §1. Noţiune Art. 986 C.civ.: „Legatul este dispoziţia testamentară prin care testatorul stipulează ca, la decesul său, unul sau mai mulţi legatari să dobândească întregul său patrimoniu, o fracţiune din acesta sau anumite bunuri determinate”. Legatul prezintă următoarele caractere juridice: - este un act unilateral; - este un act cu titlu gratuit, o liberalitate; - este un act mortis causa; - este un act personal; - este un act solemn. §2. Condiţii a) să fie materializat într-un înscris; b) să cuprindă elemente care permit identificarea legatarului; Desemnarea legatarului trebuie să fie în concordanţă cu următoarele exigenţe: desemnarea trebuie făcută prin testament, în formele reglementate de lege; Sub sancţiunea nulităţii absolute, legatarul trebuie să fie identificat prin testament sau cel puţin identificabil, adică să se indice criteriile în baza cărora legatarul va putea fi determinat, la data deschiderii succesiunii [art. 989 alin. (1) C.civ.]. Legatarul trebuie să fie o persoană prezentă sau viitoare, aşadar, cel puţin o persoană fizică concepută la data deschiderii moştenirii sau o persoană juridică aflată în curs de înfiinţare. Potrivit art. 989 alin. (2) C.civ., persoana care nu există la data întocmirii testamentului poate beneficia de un legat, dacă acesta este dispus în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din urmă de a transmite beneficiarului obiectul legatului de îndată ce va fi posibil. desemnarea trebuie făcută personal de către testator; modul de desemnare a legatarului (desemnare directă sau indirectă) este ales, în mod liber, de către testator, care nu este ţinut să respecte anumite formule sacramentale. c) să cuprindă elemente care permit identificarea bunului legat [art. 989 alin. (3) C.civ.].

Obiectul legatului trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil [art. 1225 alin. (2) şi art. 1226 alin. (2) C.civ.], la data deschiderii moştenirii. Dacă testatorul are mai multe bunuri de aceeaşi natură şi a lăsat prin legat numai unul, fără a-l individualiza, legatarului i se va preda, în temeiul art. 1059 alin. (2) C.civ., coroborat cu art. 1231 C.civ., unul de calitate medie. §3. Clasificare A) După obiectul lor, legatele pot fi: - universale; - cu titlu universal; - cu titlu particular. B) După legătura lor cu modalităţile, legatele pot fi: - pure şi simple; - afectate de modalităţi (cu termen, sub condiţie, cu sarcină). 3.1. Clasificarea legatelor după obiectul lor Legatul universal Art. 1055 C.civ.: „Legatul universal este dispoziţia testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocaţie la întreaga moştenire”. Forme: a)

legatul întregii moşteniri;

b)

legatul tuturor bunurilor mobile şi imobile ale defunctului;

c)

legatul care poartă asupra întregii moşteniri, chiar dacă legatarul vine în concurs

cu moştenitorii legali rezervatari, care sunt îndreptăţiţi la rezerva legală; d)

legatul universal care este micşorat sau absorbit în întregime de legatele cu titlu

particular sau cu titlu universal şi de datoriile sau sarcinile moştenirii; e)

legatul nudei proprietăţi a întregii moşteniri.

Legatul cu titlu universal Art. 1056 alin. (1) C.civ.: „Legatul cu titlu universal este dispoziţia testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocaţie la o fracţiune a moştenirii”. Prin „fracţiune a moştenirii” se înţelege [art. 1056 alin. (2) C.civ.]: - fie proprietatea unei cote-părţi din moştenire;

- fie un dezmembrământ al proprietăţii asupra totalităţii sau asupra unei cote-părţi din moştenire; - fie proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalităţii ori asupra unei cote-părţi din universalitatea bunurilor determinate după natura sau provenienţa lor. Forme: - legatul cu privire la o fracţiune din moştenire; - legatul cu privire la un dezmembrământ al proprietăţii asupra totalităţii sau asupra unei cote-părţi din moştenire; - legatul cu privire la o fracţiune din cotitatea disponibilă a moştenirii; - legatul tuturor bunurilor mobile succesorale; - legatul tuturor bunurilor imobile succesorale; -

legatul unei fracţiuni din toate bunurile mobile succesorale;

-

legatul unei fracţiuni din toate bunurile imobile succesorale;

- legatul cu privire la o fracţiune din prisosul moştenirii (legatul unei fracţiuni din ceea ce rămâne după executarea celorlalte legate cu titlu universal sau/şi cu titlu particular); - legatul nudei proprietăţi asupra unei fracţiuni din moştenire. Legatul cu titlu particular Art. 1057 C.civ.: „Orice legat care nu este universal sau cu titlu universal este un legat cu titlu particular”. Aşadar, legatul cu titlu particular este acel legat, care conferă vocaţie succesorală la unul sau mai multe bunuri determinate. Forme: - legatul care are ca obiect bunuri imobile sau bunuri mobile, corporale, individual determinate sau de gen; - legatul care are ca obiect bunuri mobile incorporale, precum o creanţă (legatum nominis); - legatul prin care testatorul-creditor îl iartă pe legatarul-debitor de datorie (legatum liberationis); - legatul unui fapt (posibil şi licit), prin care moştenitorul universal sau cu titlu universal este obligat să facă sau să nu facă ceva, în favoarea legatarului cu titlu particular (exemplu: legatarul universal este obligat să plătească datoria legatarului cu titlu particular, faţă de un terţ);

- legatul care are ca obiect moştenirea culeasă de testator, în calitate de succesor universal sau cu titlu universal, nelichidată până la decesul acestuia; - legatul nudei proprietăţi a unui bun sau a unor bunuri individual determinate; - legatul unui dezmembrământ al unuia sau mai multor bunuri individual determinate. Precizări: - Legatarul cu titlu particular nu răspunde, în principiu, de pasivul moştenirii [art. 1114 alin. (3) C.civ.]; - Legatarul cu titlu particular al unui bun individual determinat dobândeşte proprietatea acestuia de la data deschiderii moştenirii [art. 1059 alin. (1) C.civ.]. Legatarul cu titlu particular al unor bunuri de gen este titularul unei creanţe asupra moştenirii. Dacă testatorul nu a prevăzut altfel, cel însărcinat cu executarea acestui legat este obligat a preda bunuri de calitate medie [art. 1059 alin. (2) C.civ.]. - Dacă legatul cu titlu particular este afectat de o sarcină a cărei valoare nu depăşeşte însă valoarea bunurilor primite, legatarul se va putea libera predând beneficiarului sarcinii bunurile care i-au fost lăsate legat sau valoarea lor [art. 1060 alin. (1) C.civ.]. Legate cu titlu particular expres reglementate de Codul civil a) Legatul rentei viagere sau al unei creanţe de întreţinere Când obiectul legatului cu titlu particular cuprinde o rentă viageră sau o creanţă de întreţinere, executarea acestuia este datorată din ziua deschiderii moştenirii (art. 1062 C.civ.). b) Legatul alternativ În cazul în care legatarului cu titlu particular i-a fost lăsat fie un bun, fie altul, dreptul de alegere revine celui ţinut să execute legatul, dacă testatorul nu a conferit acest drept legatarului sau unui terţ (art. 1063 C.civ.). c) Legatul bunului altuia Legatul bunului altuia reprezintă situaţia în care testatorul a dispus în favoarea legatarului cu titlu particular de un bun cert, care nu-i aparţine, nici în momentul întocmirii testamentului, nici în momentul deschiderii succesiunii [art. 1064 alin. (1) C.civ.]. Ipoteze: a) testatorul cunoştea că bunul de care a dispus nu-i aparţine; În această ipoteză, legatul este valabil, cel însărcinat cu executarea legatului fiind obligat, la alegerea sa, să dea fie bunul în natură, fie valoarea acestuia de la data deschiderii moştenirii [art. 1064 alin. (3) C.civ.].

b) testatorul nu cunoştea că bunul de care a dispus nu-i aparţine, caz în care legatul este anulabil [art. 1064 alin. (2) C.civ.]. d) Legatul conjunctiv Legatul cu titlu particular este prezumat a fi conjunctiv atunci când testatorul a lăsat, prin acelaşi testament, un bun determinat individual sau generic mai multor legatari cu titlu particular, fără a preciza partea fiecăruia [art. 1065 alin. (1) C.civ.]. Dacă unul dintre legatari nu vrea sau nu poate să primească legatul, partea lui va profita celorlalţi legatari [art. 1065 alin. (2) C.civ.]. Exemplu: Testatorul dispune ca terenul pe care-l deţine în proprietate să revină, după moartea sa, lui A şi B, fără să determine partea fiecăruia. Cei doi legatari vor culege cote egale din bunul legat. Dacă însă, unul dintre aceştia nu poate sau nu vrea să primească partea sa din bunul legat, aceasta va reveni celuilalt legatar (sau moştenitorilor săi, dacă acesta a decedat). 3.2. Clasificarea legatelor în funcţie de legătura lor cu modalităţile Legatul pur şi simplu Legatul este pur şi simplu, dacă nu este afectat de nicio modalitate. Drepturile legatarului se dobândesc din momentul deschiderii moştenirii. Legatul cu termen Legatul cu termen este cel supus unui termen, suspensiv sau extinctiv. Exemple: a) legat afectat de termen suspensiv: legatul dispus în favoarea minorului, ce trebuie executat în momentul în care legatarul împlineşte vârsta de 18 ani; b) legat afectat de termen extinctiv: legatul având ca obiect dobânzile produse de o sumă de bani pe o durată de timp determinată. Legatul sub condiţie Legatul sub condiţie este cel supus unei condiţii, suspensive sau rezolutorii. Exemple: a) legat afectat de condiţie suspensivă: bunul lăsat legat se va cuveni gratificatului, în măsura în care, la data deschiderii moştenirii, acesta este căsătorit şi are copii;

b) legat afectat de condiţie rezolutorie: legatarul va beneficia lunar de o sumă de bani, până la împlinirea vârstei legale de pensionare, dacă nu va primi pensie pentru invaliditate sau întreţinere de la membrii familiei. Legatul cu sarcină (sub modo) Legatul cu sarcină este cel care conţine obligaţia impusă de testator legatarului, constând în a da, a face sau a nu face ceva. Neîndeplinirea culpabilă a sarcinii de către legatar poate atrage revocarea judecătorească a legatului. Distingem între: a) sarcină prevăzută în interesul unui terţ; Dacă testatorul a prevăzut în testamentul său o sarcină în favoarea unui terţ, acesta a realizat astfel o stipulaţie pentru altul. Este valabilă sarcina stipulată în favoarea unei persoane viitoare (neconcepute) sau nedeterminabile, cu condiţia de a exista sau de a fi determinabilă la data executării sarcinii. Exemplu: Sarcina de a asigura întreţinere copilului, pe care-l va naşte în timpul căsătoriei, nepoata testatorului. b) sarcină prevăzută în interesul testatorului; Exemplu: Suportarea cheltuielilor de înmormântare a testatorului sau plata unei datorii a acestuia. c) sarcina prevăzută în interesul legatarului însuşi. Exemplu: Legatul are ca obiect o sumă de bani, cu destinaţia finanţării continuării studiilor legatarului. 3.3. Tabel sintetic Tipuri de legate După obiectul lor

După modalităţile care afectează voinţa testatorului

- legate universale;

- legate pure şi simple;

- legate cu titlu universal;

- legate cu termen;

- legate cu titlu particular.

- legate sub condiţie; - legate cu sarcină.

§4. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Actualul Cod civil: - defineşte legatul universal şi cu titlu universal (însă, în ceea ce-l priveşte pe cel din urmă, nu în modul cel mai potrivit, credem noi); - reglementează expres unele tipuri de legate cu titlu particular, care prezintă o anumită specificitate. §5. Ineficacitatea legatului 5.1. Consideraţii generale Prin ineficacitatea legatelor, sunt desemnate ipotezele în care legatele nu-şi produc efectele juridice fireşti, din cauze prevăzute de lege. Constituie astfel de cauze (art. 1072 C.civ.): - nulitatea; - revocarea; - caducitatea; - desfiinţarea pentru nerealizarea condiţiei suspensive ori pentru îndeplinirea condiţiei rezolutorii. 5.2. Revocarea legatelor Revocarea legatelor poate fi: - emanaţia voinţei unilaterale a testatorului – revocare voluntară; - opera instanţei de judecată – revocare judecătorească. 5.2.1. Revocarea voluntară a legatelor Distingem între: a) revocarea voluntară a testamentului (art. 1051-1053 C.civ.); b) revocarea voluntară a legatului (art. 1068 C.civ.). Revocarea voluntară a testamentului Testatorul poate reveni oricând (până în ultima clipă a vieţii sale) asupra voinţei materializate în testament, acesta neputând renunţa la dreptul de a revoca dispoziţiile sale testamentare.

Revocarea voluntară a testamentului poate fi: totală sau parţială; expresă sau tacită. A. Revocarea voluntară expresă a testamentului Art. 1051 alin. (1) C.civ.: „Un testament nu poate fi revocat expres, în tot sau în parte, decât printr-un act autentic notarial sau printr-un testament ulterior”. Aşadar, revocarea voluntară expresă a testamentului poate fi realizată printr-un: a) act autentic notarial (redactat special în acest sens sau cuprins într-un alt act autentic, precum într-un contract de donaţie); b) testament ulterior. B. Revocarea voluntară tacită a testamentului Aceasta rezultă indirect, însă neîndoielnic, din anumite acte sau fapte ale testatorului sau cunoscute de acesta şi nu din declaraţia sa expresă de voinţă. Art. 1052 C.civ. reglementează următoarele două cazuri de revocare tacită a testamentului: a) distrugerea, ruperea sau ştergerea testamentului olograf; b) contrarietatea sau incompatibilitatea dintre dispoziţiile testamentului ulterior şi ale celui anterior. Incompatibilitatea presupune o imposibilitate obiectivă (de natură materială sau juridică), absolută de executare concomitentă a dispoziţiilor testamentare succesive, în timp ce contrarietatea presupune o imposibilitate subiectivă (datorată voinţei testatorului), din punct de vedere obiectiv dispoziţiile testamentare succesive putând fi executate concomitent. Exemple de incompatibilitate de natură materială: Testatorul îl iartă de datorie pe debitorul său, printr-un testament, însă, printr-un testament ulterior, acelaşi testator instituie un legat cu titlu particular, al cărui obiect este reprezentat tocmai de acest drept de creanţă. Într-o astfel de ipoteză, cel de-al doilea testament îl revocă pe cel dintâi. Printr-un legat cu titlu particular, se dispune pentru cauză de moarte de proprietatea exclusivă a autoturismului testatorului; însă, printr-un testament ulterior, acelaşi autoturism este lăsat legat altei persoane. Şi în acest caz, operează revocarea tacită a primului legat. Exemplu de incompatibilitate de natură juridică: Deplina proprietate asupra unui bun imobil este atribuită printr-un testament unei persoane, iar, printr-un testament ulterior, este

atribuit altei persoane uzufructul aceluiaşi bun. Cel din urmă testament îl revocă pe cel dintâi, întrucât uzufructul este incompatibil, din punct de vedere juridic, cu deplina proprietate. Exemplu de revocare a legatului pentru contrarietate: Testatorul lasă acelaşi bun moştenire la două persoane diferite, prin testamente diferite. Se prezumă că testatorul a dorit să revoce primul testament, prin testamentul ulterior întocmit. Revocarea voluntară a legatelor Art. 1068 C.civ. reglementează următoarele două cauze ale revocării voluntare tacite a legatului: a) orice înstrăinare a bunului ce constituie obiectul unui legat cu titlu particular, consimţită de către testator, chiar dacă înstrăinarea este afectată de modalităţi; b) distrugerea voluntară de către testator a bunului ce constituie obiectul legatului cu titlu particular. Precizare: Codul civil reglementează numai posibilitatea revocării voluntare tacite a legatului. Acestuia, însă, îi vor fi aplicabile dispoziţiile Codului civil privind revocarea voluntară expresă a testamentului. Retractarea revocării voluntare a testamentului Art. 1053 alin. (1) C.civ.: „Dispoziţia revocatorie poate fi retractată în mod expres prin act autentic notarial sau prin testament”. Precizare: Poate fi retractată numai revocarea voluntară expresă a testamentului sau legatului. Efectele retractării Regulă: Retractarea dispoziţiilor revocatorii înlătură efectele revocării, reînviind dispoziţiile testamentare revocate, astfel încât actul de ultimă voinţă a testatorului îşi produce efectele. Excepţie: Revocarea se menţine, actul de ultimă voinţă sau legatul devenind ineficace, în următoarele două cazuri [art. 1053 alin. (2) C.civ.]: - testatorul şi-a manifestat voinţa în sens contrar; - intenţia contrară a testatorului rezultă din împrejurări concrete. 5.2.2. Revocarea judecătorească a legatelor Constituie cauze de revocare judecătorească a legatelor (art. 1069 C.civ.) următoarele:

- neîndeplinirea culpabilă a sarcinii de către legatar; - ingratitudinea legatarului. Legatul este revocat pentru ingratitudine, dacă legatarul a săvârşit una dintre următoarele fapte: a) în timpul vieţii testatorului: - a atentat la viaţa testatorului, a unei persoane apropiate lui, sau, ştiind că alţii intenţionează să atenteze, nu l-a înştiinţat; - s-a făcut vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave, faţă de testator. b) după moartea testatorului, s-a făcut vinovat de injurii grave la adresa memoriei acestuia. Precizări: - Dreptul la acţiunea în revocarea judecătorească a legatului se prescrie în termenul de prescripţie extinctivă de un an, care începe să curgă de la data la care moştenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine; - Constatăm o suprapunere parţială a cauzelor care atrag revocarea legatului pentru ingratitudine, cu cauzele care atrag/pot atrage nedemnitatea succesorală. 5.3. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Codul civil în vigoare: - reglementează distinct problematica revocării voluntare a testamentului şi a revocării voluntare a legatului; - permite retractarea revocării testamentului; - suplimentează cauzele care atrag revocarea voluntară tacită a legatului, respectiv care atrag revocarea judecătorească a legatului; - determină natura, durata şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie în materia revocării judecătoreşti a legatului. 5.4. Caducitatea legatelor 5.4.1. Noţiune Caducitatea reprezintă cauza de ineficacitate a legatului, care se datorează unor împrejurări ulterioare întocmirii testamentului şi independente de voinţa testatorului şi care împiedică executarea legatului.

5.4.2. Cauze Sunt cauze ale caducităţii legatelor următoarele (art. 1071 C.civ.): a) legatarul nu mai este în viaţă la data deschiderii moştenirii; b) legatarul este incapabil de a primi legatul, la data deschiderii moştenirii; c) legatarul este nedemn; d) legatarul renunţă la legat; e) legatarul decedează înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul, dacă aceasta avea un caracter pur personal; f) bunul care formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în totalitate din motive care nu ţin de voinţa testatorului, în timpul vieţii testatorului sau înaintea împlinirii condiţiei suspensive care afectează legatul. Regimul legatului-sarcină Art. 1073 C.civ.: „...caducitatea sau revocarea judecătorească a unui legat grevat cu un legat-sarcină în favoarea unui terţ nu atrage ineficacitatea acestui din urmă legat. Moştenitorii care beneficiază de ineficacitatea legatului sunt obligaţi să execute legatul-sarcină”. Exemplu: Legatarul unui autoturism este însărcinat cu plata unei sume de bani în favoarea unei terţe persoane. Regulă: Caducitatea legatului principal nu atrage caducitatea legatului secundar. Excepţie: Caducitatea legatului principal atrage ineficacitatea legatului secundar, dacă bunul care formează obiectul legatului principal, cu titlu particular, a pierit în totalitate, din motive care nu ţin de voinţa testatorului, în timpul vieţii testatorului sau înaintea împlinirii condiţiei suspensive care afectează legatul. 5.5. Consecinţele ineficacităţii legatelor Art. 1072 C.civ: „Ineficacitatea legatului din cauza nulităţii, revocării, caducităţii sau desfiinţării pentru nerealizarea condiţiei suspensive ori pentru îndeplinirea condiţiei rezolutorii profită moştenitorilor ale căror drepturi succesorale ar fi fost micşorate sau, după caz, înlăturate prin existenţa legatului sau care aveau obligaţia să execute legatul”. Persoanele care vor beneficia de ineficacitatea legatelor sunt: - moştenitorii legali; - legatarii universali; - legatarii cu titlu universal;

- legatarii cu titlu particular, dacă testatorul le-a impus sarcina executării testamentului ineficace. Exemplu: De ineficacitatea legatului universal profită, în primul rând, moştenitorii rezervatari (dacă există), aceştia culegând nu numai rezerva legală, ci întreaga moştenire. În ipoteza inexistenţei moştenitorilor legali rezervatari, de ineficacitatea legatului universal profită moştenitorii legali nerezervatari, care ar fi fost înlăturaţi de la moştenire, dacă legatul universal şi-ar fi produs efectele juridice. Regulă: De ineficacitatea legatului beneficiază moştenitorii ale căror părţi din moştenire au fost micşorate sau, după caz, înlăturate prin existenţa legatului sau care aveau obligaţia să execute legatul. Excepţie: Legatul conjunctiv, reglementat de art. 1065 C.civ. 5.7. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Actualul Cod civil: - reformulează unele cazuri ale caducităţii şi chiar consacră unele noi; - reglementează consecinţele ineficacităţii legatului; - conţine dispoziţii referitoare la regimul legatului-sarcină. Secţiunea a 2-a. Dezmoştenirea §1. Noţiune Art. 1074 alin. (1) C.civ.: „Dezmoştenirea este dispoziţia testamentară prin care testatorul îi înlătură de la moştenire, în tot sau în parte, pe unul sau mai mulţi dintre moştenitorii săi legali”. §2. Feluri A) dezmoştenire directă şi indirectă; B) dezmoştenire totală şi parţială. a) Dezmoştenirea este directă [art. 1074 alin. (2) C.civ.] „...atunci când testatorul dispune prin testament înlăturarea de la moştenire a unuia sau mai multor moştenitori legali…”. Aşadar, dezmoştenirea directă poate fi: - totală;

Exemplu: dezmoştenirea directă care vizează toţi moştenitorii legali nerezervatari ai testatorului (inclusiv unicul moştenitor). - parţială. Exemplu: dezmoştenirea directă, ce are ca efect înlăturarea de la moştenire de către testator a unuia sau mai multor moştenitori legali nerezervatari ai săi (nu toţi, însă) sau a unuia, mai multor ori tuturor moştenitorilor săi rezervatari. Precizări: Dezmoştenirea moştenitorilor rezervatari este întotdeauna parţială. Exemple: - Dacă defunctul are un singur copil, pe care-l dezmoşteneşte şi nu instituie legatari, acesta va culege ½ din moştenire, corespunzând rezervei sale succesorale şi nu întreaga moştenire, pe care ar fi putut-o culege dacă nu ar fi fost dezmoştenit. Cealaltă jumătate a moştenirii revine moştenitorilor legali subsecvenţi. - Dacă defunctul are doi copii şi dezmoşteneşte numai pe unul dintre aceştia, cel dezmoştenit va culege numai 1/4 din moştenire, corespunzând rezervei sale legale (adică ½ din cota de ½ care i s-ar fi cuvenit în concurs cu fratele său, dacă nu ar fi intervenit dezmoştenirea), iar celălalt copil nedezmoştenit al defunctului va culege restul de 3/4 din moştenire (şi nu ½ cât ar fi cules, dacă fratele său nu ar fi fost dezmoştenit). Dezmoştenirea nu presupune, în mod necesar, instituirea unor legatari (testatorul poate dezmoşteni unicul său moştenitor legal, fără să instituie legatari, moştenirea sa devenind astfel vacantă). b) Dezmoştenirea este indirectă atunci când testatorul instituie unul sau mai mulţi legatari [art. 1074 alin. (2) teza finală C.civ.]. Exemplu: Testatorul desemnează un legatar universal sau doi legatari cu titlu universal, fiecare pentru o cotă de ½ din moştenire. Precizare: În cazul dezmoştenirii indirecte, instituirea de legatari înseamnă dezmoştenire. §3. Efecte Ipoteze: A) La moştenire, în concurs cu clasele de moştenitori, vine şi soţul supravieţuitor: a) dezmoştenirea numai a soţului supravieţuitor;

Art. 1075 alin. (1) C.civ.: „În cazul dezmoştenirii soţului supravieţuitor, moştenitorii din clasa cu care acesta vine în concurs culeg partea din moştenire rămasă după atribuirea cotei cuvenite soţului supravieţuitor ca urmare a dezmoştenirii”. b) dezmoştenirea unei rude a defunctului (moştenitor rezervatar), care vine la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor (nedezmoştenit). Art. 1075 alin. (2) C.civ.: „Dacă, în urma dezmoştenirii, pe lângă soţul supravieţuitor, vin la moştenire atât cel dezmoştenit, cât şi acela care beneficiază de dezmoştenire, acesta din urmă culege partea rămasă după atribuirea cotei soţului supravieţuitor şi a cotei celui dezmoştenit”. Exemple: Defunctul are soţ supravieţuitor şi trei copii, pe unul dintre aceştia din urmă dezmoştenindu-l expres prin testament. Moştenirea defunctului va fi împărţită astfel: -

soţul supravieţuitor va culege ¼ din moştenire;

-

fiul dezmoştenit (care, în absenţa dezmoştenirii, ar fi cules cota de ¼) va culege cota

de 1/8 (adică jumătate din cota de 1/4); -

cei doi descendenţi ai defunctului nedezmoşteniţi vor culege împreună cota de 5/8 din

moştenire, adică fiecare dintre ei, cota de 5/16. Defunctul are soţ supravieţuitor şi părinţi, numai pe unul dintre aceştia din urmă dezmoştenindu-l. Într-o astfel de ipoteză, moştenirea va fi împărţită după cum urmează: -

soţul supravieţuitor va culege 1/2 din moştenire;

-

părintele dezmoştenit va culege 1/8 din moştenire (adică jumătate din cota de ¼, care i

s-ar fi cuvenit dacă nu ar fi fost dezmoştenit); -

celălalt părinte va culege cota de 3/8 din moştenire.

B) Moştenitorii din cele patru clase vin la moştenire singuri, fără concursul soţului supravieţuitor: a) este dezmoştenită o rudă a defunctului din categoria moştenitorilor rezervatari; Art. 1075 alin. (3) C.civ.: „Atunci când, în urma dezmoştenirii, un moştenitor primeşte o cotă inferioară cotei sale legale, moştenitorul cu care vine în concurs culege partea care ar fi revenit celui dezmoştenit”. Exemplu: Dacă defunctul are doi copii şi numai pe unul dintre aceştia îl dezmoşteneşte, cotele care se cuvin acestora sunt următoarele: - 1/4 din moştenire pentru copilul dezmoştenit (1/2 din cota de 1/2 pe care ar fi cules-o, dacă nu ar fi fost dezmoştenit); - 3/4 din moştenire pentru celălalt copil al defunctului.

b) este dezmoştenită o rudă a defunctului din categoria moştenitorilor nerezervatari. Art. 1075 alin. (4) C.civ.: „Dacă, în urma dezmoştenirii, o persoană este înlăturată total de la moştenire, cota ce i s-ar fi cuvenit se atribuie moştenitorilor cu care ar fi venit în concurs sau, în lipsa acestora, moştenitorilor subsecvenţi”. Exemple: - Defunctul are doi fraţi şi numai pe unul dintre aceştia îl dezmoşteneşte. Fratele dezmoştenit va fi înlăturat de la moştenire ca urmare a voinţei defunctului, moştenirea cuvenindu-se, în integralitatea ei, fratelui nedezmoştenit (comoştenitor). - Defunctul are un frate, pe care-l dezmoşteneşte şi doi nepoţi de frate. Moştenirea defunctului se va cuveni în cote egale (de ½) celor doi nepoţi ai săi (moştenitori subsecvenţi). Concluzie: În toate cazurile, cota moştenitorului sau, după caz, a moştenitorilor legali dezmoşteniţi se cuvine comoştenitorilor sau, după caz, moştenitorilor subsecvenţi, în măsura în care aceştia sunt capabili de a primi legate [art. 1075 alin. (5) C.civ.]. §4. Nulitate Art. 1076 alin. (1) C.civ.: „Dispoziţia testamentară prin care moştenitorii legali au fost dezmoşteniţi este supusă cauzelor de nulitate, absolută sau relativă, prevăzute de lege”. Termenul (general) de prescripţie a acţiunii în anulabilitate curge de la data la care cei dezmoşteniţi au luat cunoştinţă de dispoziţia testamentară prin care au fost înlăturaţi de la moştenire, dar nu mai devreme de data deschiderii moştenirii. §5. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Codul civil în vigoare: - reglementează, pentru prima dată în sistemul nostru de drept, dezmoştenirea; - asigură acestei instituţii a dreptului succesoral o reglementare satisfăcătoare.

Secţiunea a 3-a. Execuţia testamentară §1. Noţiune De regulă, obligaţia de a executa testamentul revine moştenitorilor legali sau legatarului universal. Potrivit art. 1077 alin. (1) C.civ.: „Testatorul poate numi una sau mai multe persoane, conferindu-le împuternicirea necesară executării dispoziţiilor testamentare. Executorul testamentar poate fi desemnat şi de către un terţ determinat prin testament”. §2. Modalităţi de desemnare Desemnarea executorului se poate face: - de către testator, prin testament (chiar şi codicil), după regulile de desemnare a legatarului; Revocarea unui executor testamentar se realizează, în general, după aceleaşi reguli ca şi revocarea testamentului (art. 1051 şi urm. C.civ.). -

de către un terţ, indicat de către dispunător prin testament.

§3. Cine poate fi executor testamentar? Executor testamentar poate fi orice persoană, care are deplină capacitate de exerciţiu, la data deschiderii moştenirii (art. 1078 C.civ.). Nu poate dobândi calitatea de executor testamentar; - persoana pusă sub interdicţie judecătorească sau minorul, chiar dacă aceştia ar avea încuviinţarea reprezentantului lor legal şi autorizarea instanţei de tutelă; - unitatea administrativ-teritorială, întrucât aceasta nu poate administra un patrimoniu străin, în mod gratuit. §4. Pluralitatea de executori testamentari Testatorul poate desemna, în vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor sale de ultimă voinţă, mai mulţi executori. Regulă: Aceştia au atribuţii conjunctive. Excepţii: a) testatorul poate împărţi atribuţiile executorilor testamentari - divizibilitatea atribuţiilor; b) testatorul dispune altfel.

Exemple: - Testatorul desemnează un al doilea executor testamentar, pentru ipoteza în care cel dintâi executor testamentar desemnat nu poate sau nu vrea să-şi asume misiunea execuţiei testamentare (atribuţii subsidiare); - Testatorul dispune ca toţi executorii testamentari cu atribuţii conjunctive să lucreze împreună. Concluzie: Executorii testamentari pot avea: a) atribuţii conjunctive, caz în care oricare dintre executorii testamentari poate pune în execuţie, în totalitate, dispoziţiile testamentare; b) atribuţii divizate, caz în care fiecare dintre aceştia trebuie să îndeplinească în totalitate propriile atribuţii; c) atribuţii subsidiare, pentru ipoteza în care primul executor desemnat nu poate sau nu vrea să accepte această însărcinare. d) executorii testamentari lucrează împreună, potrivit voinţei testatorului [art. 1077 alin. (2) C.civ.]. Art. 1077 alin. (3) C.civ.: „Puterile executorului testamentar pot fi exercitate de la data acceptării misiunii prin declaraţie autentică notarială”. §5. Natură juridică Art. 1082 alin. (2) C.civ.: „Executorul testamentar răspunde ca un mandatar în legătură cu executarea dispoziţiilor testamentare”. Aşadar, execuţia testamentară prezintă natura juridică a unui mandat. §6. Atribuţii Art. 1079 C.civ.: „(1)Executorul testamentar are dreptul să administreze patrimoniul succesoral pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data deschiderii moştenirii, chiar dacă testatorul nu i-a conferit în mod expres acest drept. (2)Prin testament, dreptul de administrare poate fi restrâns doar la o parte din patrimoniul succesoral sau la un termen mai scurt. (3)Termenul de 2 ani poate fi prelungit de instanţa de judecată, pentru motive temeinice, prin acordarea unor termene succesive de câte un an”. Aşadar, executorul testamentar are următoarele atribuţii: a) să ceară, în condiţiile legii, punerea sigiliilor, dacă printre moştenitori sunt şi minori, persoane puse sub interdicţie judecătorească sau dispărute;

b) să stăruie în vederea realizării inventarului bunurilor moştenirii, în prezenţa sau cu citarea moştenitorilor; c) să ceară instanţei de judecată încuviinţarea vânzării bunurilor, în lipsă de sume suficiente pentru executarea legatelor. Instanţa de judecată va putea încuviinţa vânzarea imobilelor succesorale, numai dacă nu există moştenitori rezervatari. d) va depune diligenţe pentru executarea testamentului, iar în caz de contestaţie pentru a apăra validitatea acestuia; e) va plăti datoriile moştenirii, dacă a fost împuternicit în acest sens prin testament. În lipsa unei asemenea împuterniciri, executorul testamentar va putea achita datoriile moştenirii, numai cu încuviinţarea instanţei de judecată; f) va încasa creanţele moştenirii; g) dacă a fost abilitat de către testator, executorul testamentar poate proceda la partajarea bunurilor succesorale, partajul astfel realizat producând efecte numai dacă proiectul prezentat de către executor a fost aprobat de către toţi moştenitorii. Precizare: Pentru a putea să-şi exercite atribuţiile conferite de lege, este necesar ca executorul testamentar să fie citat în cadrul procedurii succesorale notariale, alături de moştenitorii legali şi de legatari. §7. Transmitere Regulă - art. 1081 alin. (1) C.civ.: „Puterile executorului testamentar nu pot fi transmise”. Excepţie - art. 1081 alin. (2) C.civ.: „Misiunea executorului testamentar numit în considerarea unei funcţii determinate poate fi continuată de către persoana care preia acea funcţie”. §8. Încetare 8.1. Cazuri (art. 1085 C.civ.): a) prin îndeplinirea sau imposibilitatea aducerii la îndeplinire a misiunii primite; b) prin renunţare în forma unei declaraţii autentice notariale; c) prin decesul executorului testamentar; d) prin punerea sub interdicţie judecătorească a executorului testamentar; e) prin revocarea de către instanţa de judecată a executorului testamentar care nu îşi îndeplineşte misiunea ori o îndeplineşte în mod necorespunzător;

f) prin expirarea termenului în care se exercită dreptul de administrare, afară de cazul în care instanţa de judecată decide prelungirea termenului. Precizare: În caz de pluralitate de executori, execuţia testamentară încetează pentru cauzele enumerate mai sus, astfel: - în ipoteza atribuţiilor conjunctive, execuţia testamentară încetează, numai dacă niciunul dintre executori nu poate continua sarcina încredinţată de testator; - dacă atribuţiile executorilor au fost divizate, execuţia testamentară încetează pentru fiecare executor testamentar în parte. 8.2. Obligaţia de a da socoteală şi răspunderea executorului testamentar Art. 1082 alin. (1) C.civ.: „La sfârşitul fiecărui an şi la încetarea misiunii sale, executorul testamentar este obligat să dea socoteală pentru gestiunea sa, chiar dacă nu există moştenitori rezervatari. Această obligaţie se transmite moştenitorilor executorului”. Art. 1082 alin. (2) C.civ.: „Executorul testamentar răspunde ca un mandatar în legătură cu executarea dispoziţiilor testamentare”. Aşadar: - executorul testamentar răspunde sub forma daunelor-interese, pentru orice culpă comisă în executarea testamentului; - în cazul în care a primit remuneraţie, diligenţa executorului testamentar va fi apreciată mai sever (culpa levis in abstracto), iar în cazul în care nu a fost remunerat, culpa acestuia va fi apreciată mai puţin sever (culpa levis in concreto) [art. 2018 alin. (1) C.civ.]; - testatorul îl poate exonera pe executor de răspundere, indiferent dacă a fost sau nu remunerat pentru executarea testamentului; - în niciun caz, executorului testamentar nu-i va fi angajată răspunderea pentru pieirea fortuită a bunurilor deţinute în vederea executării testamentului; - în ipoteza pluralităţii de executori testamentari, răspunderea acestora este solidară, cu excepţia cazului în care testatorul le-a împărţit atribuţiile şi fiecare dintre ei s-a limitat la misiunea încredinţată. Executorul testamentar are următoarele drepturi: a) dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor făcute din propriul patrimoniu cu executarea testamentului (art. 1084 C.civ.); b) dreptul de a pretinde repararea prejudiciilor cauzate de executarea testamentului (art. 2026 C.civ.);

c) dreptul de a fi remunerat pentru îndeplinirea misiunii sale, în ipoteza în care testatorul a dispus astfel. §9. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Codul civil în vigoare dispune în sensul că: - executorul testamentar poate fi desemnat şi de către un terţ, determinat de testator prin actul său de ultimă voinţă; - acceptarea, respectiv renunţarea la misiunea execuţiei testamentare trebuie realizată în forma unei declaraţii autentice notariale; - executorul testamentar deţine, în puterea legii, dreptul de a administra patrimoniul succesoral, pe o perioadă de cel mult doi ani de la data deschiderii moştenirii, termen ce poate fi restrâns prin testament sau prelungit, pentru motive temeinice, de către instanţa de judecată, prin acordarea unor termene succesive de câte un an; - în lipsă de sume suficiente pentru executarea legatelor, instanţa de judecată va putea încuviinţa vânzarea imobilelor succesorale, numai dacă nu există moştenitori rezervatari; - executorul testamentar va plăti datoriile moştenirii, numai dacă a fost împuternicit în acest sens prin testament sau cu încuviinţarea instanţei de judecată; - în baza împuternicirii testatorului, executorul testamentar poate realiza partajul bunurilor succesorale, sub condiţia ca proiectul prezentat de către acesta să fie aprobat de toţi moştenitorii; - executorul testamentar dă socoteală pentru gestiunea sa, la sfârşitul fiecărui an şi la încetarea misiunii sale; - execuţia testamentară încetează prin expirarea termenului în care se exercită dreptul de administrare, afară de cazul în care instanţa de judecată decide prelungirea termenului. Secţiunea a 4-a. Probleme de seminar §1. Teme de reflecţie 1. În ce măsură se suprapun testamentul şi legatul? Identificaţi elementele comune şi elementele de specificitate ale acestora. 2. În ce măsură regăsim mecanismul reprezentării de drept comun în cadrul execuţiei testamentare?

3. Identificaţi vreo suprapunere între nedemnitatea succesorală şi ingratitudinea legatarului? Ce configuraţie i-aţi atribui ingratitudinii, într-o viitoare reglementare? 4. În ce măsură se aseamănă revocarea judecătorească a legatelor cu revocarea judecătorească a donaţiilor? 5. Am putea pune semnul egalităţii între ”ineficacitatea legatelor” şi „anularea legatelor”? Argumentaţi. §2. Teme pentru referat 1. Categorii de legate. 2. Revocarea legatului şi revocarea donaţiei. Privire comparativă. 3. Revocarea legatului pentru ingratitudine şi nedemnitatea succesorală. Privire comparativă. 4. Caducitatea legatului. 5. Dezmoştenirea. 6. Execuţia testamentară şi mandatul cu reprezentare. Privire comparativă. §3. Întrebări 1. Enumeraţi condiţiile legatului. 2. Identificaţi deosebirile dintre legatul universal, legatul cu titlu universal şi legatul cu titlu particular. 3. Revocarea voluntară expresă a testamentului. 4. Care sunt cauzele care atrag revocarea voluntară tacită a testamentului? Dar cele care atrag revocarea voluntară tacită a legatului? 5. Retractarea revocării voluntare a testamentului. 6. Care sunt cauzele care pot atrage revocarea judecătorească a legatului? 7. Ce este caducitatea şi care sunt cauzele care o pot atrage? 8. Ce consecinţe juridice produce ineficacitatea legatului? 9. Felurile dezmoştenirii. 10. Atribuţiile executorului testamentar. 11. Încetarea execuţiei testamentare.

§4. Teste grilă 1. Legatul este: a) un act dezinteresat; b) o liberalitate; c) un act comutativ; d) un act aleatoriu. 2. Legatul este valabil dacă: a) legatarul este desemnat, dar are sarcina predării bunului legat unei alte persoane determinate în condiţiile legii; b) legatarii sunt desemnaţi, însă repartizarea bunurilor legate între aceştia este lăsată la aprecierea unui terţ; c) nu conţine elemente care permit identificarea bunului legat; d) nu este materializat într-un înscris. 3. Constituie legat universal: a) legatul asupra întregii moşteniri a defunctului, dispus în favoarea a două sau mai multe persoane; b) legatul nudei proprietăţi a întregii moşteniri; c) legatul unei fracţiuni din moştenire, dispus în favoarea a două sau mai multe persoane; d) legatul tuturor bunurilor imobile. 4. Constituie legat cu titlu universal: a) legatul unor bunuri imobile, individual determinate; b) legatul tuturor bunurilor mobile şi imobile ale testatorului; c) legatul unei fracţiuni din toate bunurile mobile şi imobile ale testatorului; d) legatul nudei proprietăţi asupra unei fracţiuni din moştenire. 5. Legatul unei sume de bani, având destinaţia de a finanţa continuarea studiilor de către legatar, este: a) legat pur şi simplu; b) legat cu termen; c) legat sub condiţie;

d) legat cu sarcină. 6. Revocarea voluntară expresă a testamentului se poate realiza printr-un: a) înscris autentic; b) nou testament; c) înscris sub semnătură privată; d) început de dovadă scrisă. 7. Constituie cazuri de revocare voluntară tacită a legatului: a) impunerea unei sarcini în favoarea testatorului; b) contrarietatea dintre dispoziţiile testamentului ulterior şi ale celui anterior; c) distrugerea testamentului cu ştiinţa testatorului; d) distrugerea bunului legat fără voia testatorului. 8. Legatul poate fi revocat pe cale judecătorească pentru: a) survenienţă de copil; b) ingratitudine; c) neexecutarea sarcinii; d) circumscrierea obiectului său unei moşteniri nedeschise. 9. Constituie ingratitudine în materie testamentară: a) atentatul la viaţa unei persoane apropiate testatorului; b) injuria gravă la adresa memoriei testatorului; c) refuzul de alimente cerute de testator; d) faptele penale, cruzimile sau injuriile grave la adresa testatorului. 10. Constituie cauze de caducitate a legatului: a) pieirea în totalitate a bunului legat din motive care nu ţin de voinţa testatorului; b) distrugerea voluntară a bunului legat; c) înstrăinarea voluntară a bunului legat; d) incapacitatea legatarului de a primi legatul. 11. Suntem în prezenţa dezmoştenirii indirecte, în următoarele situaţii:

a) testatorul, care are moştenitori rezervatari, instituie unul sau mai mulţi legatari universali; b) în testamentul său olograf, testatorul dispune ca moştenitorii săi rezervatari să fie dezmoşteniţi; c) în testamentul său, testatorul dispune ca acei moştenitori care ar ataca în justiţie testamentul să fie dezmoşteniţi; d) testatorul instituie prin testament persoana care să pună în executare dispoziţiile sale de ultimă voinţă. 12. Dezmoştenirea reprezintă: a) o limită a dreptului de a dispune asupra moştenirii; b) o sancţiune specifică moştenirii legale; c) o modalitate a testamentului; d) o dispoziţie testamentară. 13. Executorul testamentar beneficiază de: a) detenţia precară asupra bunurilor mobile succesorale; b) dreptul de administrare a patrimoniului succesoral; c) proprietatea bunurilor mobile succesorale; d) posesia bunurilor imobile succesorale. 14. Dreptul de administrare: a) ca regulă, nu poate depăşi un an de la data deschiderii moştenirii; b) prin voinţa testatorului, poate avea o durată mai mică de un an; c) poate fi prelungit, de către instanţa de judecată, pentru motive temeinice; d) poate fi exercitat de executorului testamentar, chiar dacă nu i-a fost conferit în mod expres de către testator. 15. După obiectul său, legatul poate fi clasificat în: a) legat pur şi simplu, legat cu termen, legat sub condiţie şi legat cu sarcină; b) legatul nudei proprietăţi şi legatul uzufructului; c) legatul rămăşiţei şi dublul legat condiţional; d) legat universal, legat cu titlu universal şi legat cu titlu particular.

16. Legatul uzufructului asupra tuturor bunurilor succesorale constituie: a) legat universal; b) legat cu titlu universal; c) legat cu titlu particular. 17. Legatul nudei proprietăţi asupra unui bun succesoral individual determinat constituie: a) legat universal; b) legat cu titlu universal; c) legat cu titlu particular. 18. Legatul având ca obiect dobânzile produse de o sumă de bani pe o durată de timp determinată constituie: a) legat cu termen suspensiv; b) legat cu termen extinctiv; c) legat sub condiţie rezolutorie; d) legat cu titlu particular. 19. Revocarea voluntară tacită a testamentului intervine în cazul: a) distrugerii, ruperii sau ştergerii testamentului autentic; b) înstrăinării voluntare a bunului ce constituie obiectul legatului cu titlu particular; c) ingratitudinii legatarului; d) nedemnităţii legatarului. 20. În concurs cu soţul supravieţuitor, fiul dezmoştenit al defunctului culege cota de: a) ¾; b) ¼; c) ½; d) 3/16.

Capitolul III Limitele dreptului de a dispune asupra moştenirii Secţiunea 1. Sinteze Enumerarea limitelor Principiul libertăţii de voinţă a testatorului comportă următoarele limite: a) oprirea actelor juridice asupra moştenirii nedeschise; b) oprirea substituţiilor fideicomisare graduale şi veşnice; c) oprirea liberalităţilor care încalcă rezerva succesorală. Subsecţiunea 1. Oprirea actelor juridice asupra moştenirii nedeschise Art. 956 C.civ.: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moşteniri nedeschise încă, precum actele prin care se acceptă moştenirea sau se renunţă la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moştenirii”. Pentru a fi în prezenţa unui act juridic interzis asupra unei moşteniri viitoare, trebuie întrunite următoarele condiţii: a) actul juridic să privească o moştenire (universalitatea moştenirii, numai o cotă-parte din universalitate sau chiar bunuri determinate din moştenire); b) moştenirea să nu fie deschisă; c) actul juridic să nu fie permis (cu titlu de excepţie) de lege. Excepţii de la regula interdicţiei actelor juridice asupra moştenirilor viitoare (enumerare exemplificativă): - convenţia prin care asociaţii stipulează că societatea înfiinţată va continua de drept, la moartea unuia dintre ei, cu moştenitorii acestuia (art. 1939 C.civ.); - partajul de ascendent efectuat prin donaţie, cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă, statuate de dispoziţiile art. 1160-1163 C.civ.;

- renunţarea anticipată la acţiunea în reducţiune sau la cererea de raport [art. 1091 alin. (4) C.civ.]. Precizare: S-a apreciat în literatura de specialitate că nu fi valabilă, întrucât constituie un act juridic asupra unei moşteniri viitoare, declaraţia unui succesibil, scrisă în josul testamentului, înainte de deschiderea succesiunii, prin care recunoaşte a fi valabil acel testament. Sancţiunea nerespectării interdicţiei: Actele juridice asupra moştenirii nedeschise sunt lovite de nulitate absolută. Subsecţiunea a 2-a. Oprirea substituţiilor fideicomisare graduale şi veşnice §1. Noţiune şi reglementare legală Substituţia fideicomisară este dispoziţia inserată într-o liberalitate, contract de donaţie sau testament, prin care o persoană, denumită instituit, este însărcinată să administreze bunul sau bunurile care constituie obiectul liberalităţii şi să le transmită unui terţ, denumit substituit, desemnat de dispunător (art. 993 şi 994 C.civ.). O astfel de dispoziţie produce efecte juridice, numai în măsura în care este permisă de lege. În cazul substituţiei fideicomisare, dispunătorul face două liberalităţi, având acelaşi obiect: - acesta hotărăşte ca bunul donat sau legat să revină donatarului sau legatarului; - acesta dispune ca bunul în cauză să revină, la moartea instituitului (donatar sau legatar), unei a treia persoane (substituit), tot de el desemnată. Exemplu: Testatorul lasă un bun fiului său, obligându-l pe acesta să-l păstreze şi să-l transmită, la rându-i, propriului său fiu. Precizări: - substituţia fideicomisară poate fi numai unică (simplă), dispunătorul putând desemna doar un singur substituit; - instituitului i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile referitoare la fiduciar; - dispunătorul trebuie să fie capabil de a gratifica, la data la care îşi exprimă consimţământul [art. 987 alin. (2) C.civ.]; - instituitul trebuie să fie capabil de a primi, la data la care acceptă donaţia, respectiv la data deschiderii moştenirii dispunătorului [art. 987 alin. (3) şi (4) C.civ.];

- substituitul-donatar trebuie să deţină capacitatea de a primi o donaţie la momentul acceptării acesteia, iar substituitul-legatar trebuie să deţină capacitatea de a primi un legat, la data deschiderii moştenirii dispunătorului. §2. Condiţii a) dispunătorul să fi făcut două liberalităţi succesive, cu acelaşi obiect, către două persoane; Precizări: - prima liberalitate se execută la data încheierii contractului, respectiv la moartea dispunătorului; - cea de-a doua liberalitate se execută la moartea instituitului; - cel care transmite obiectul liberalităţii atât faţă de instituit, cât şi faţă de substituit, este dispunătorul. b) să existe o dispoziţie prin care instituitul este obligat să administreze bunul care formează obiectul liberalităţii şi să-l transmită substituitului; c) dispunătorul să arate că dreptul substituitului se naşte, la moartea instituitului. §3. Efecte A) Cu privire la bunurile care constituie obiectul liberalităţii, substituţia fideicomisară produce următoarele efecte juridice (art. 995 C.civ.): - sarcina impusă instituitului de a administra bunurile care formează obiectul liberalităţii şi de a le transmite, la decesul său, substituitului, produce efecte numai cu privire la bunurile care au format obiectul liberalităţii şi care, la data decesului instituitului, pot fi identificate şi se află în patrimoniul său; - în ipoteza în care liberalitatea ce conţine o substituţie fideicomisară are ca obiect valori mobiliare, sarcina administrării şi transmiterii acestora produce efecte şi asupra valorilor mobiliare care le înlocuiesc; - dacă liberalitatea are ca obiect drepturi supuse formalităţilor de publicitate, sarcina trebuie să respecte aceleaşi formalităţi. B) Cât priveşte drepturile substituitului, substituţia fideicomisară produce următoarele efecte juridice (art. 996 C.civ.): - drepturile substituitului se nasc la moartea instituitului;

- substituitul dobândeşte bunurile care constituie obiectul liberalităţii, ca efect al voinţei dispunătorului; - substituitul nu poate fi, la rândul său, supus obligaţiei de administrare şi de transmitere a bunurilor. Constituie alte efecte ale substituţiei fideicomisare, următoarele (art. 997 şi 998 C.civ.): - în vederea executării sarcinii, dispunătorul poate impune instituitului constituirea de garanţii şi încheierea unor contracte de asigurare. - dacă instituitul este moştenitor rezervatar al dispunătorului, sarcina transmiterii nu poate încălca rezerva sa succesorală. §4. Ineficacitate Art. 1000 C.civ.: „Atunci când substituitul predecedează instituitului sau renunţă la beneficiul liberalităţii, bunul revine instituitului, cu excepţia cazului în care s-a prevăzut că bunul va fi cules de moştenitorii substituitului ori a fost desemnat un al doilea substituit”. Constituie, aşadar, cazuri de ineficacitate a substituţiei fideicomisare, următoarele: - substituitul decedează mai înaintea instituitului; - substituitul renunţă la beneficiul liberalităţii. Efectul ineficacităţii Regulă: Nu mai întâlnim o dublă liberalitate succesivă, ci o liberalitate de drept comun, cu unic beneficiar. Excepţie: Dispunătorul a arătat că, în cazul în care substituitul predecedează instituitului sau renunţă la beneficiul liberalităţii, bunurile în discuţie vor reveni moştenitorilor substituitului sau unui al doilea substituit (suntem, din nou, în prezenţa unei substituţii fideicomisare). §5. Revizuirea sarcinii administrării bunului Dacă, din cauza unor situaţii imprevizibile şi neimputabile instituitului, survenite ulterior acceptării liberalităţii, executarea sarcinii care afectează liberalitatea a devenit extrem de dificilă ori excesiv de oneroasă pentru acesta, instituitul poate cere revizuirea ei. §6. Liberalităţile reziduale 6.1. Noţiune şi reglementare legală

Art. 1001 C.civ.: „Dispunătorul poate stipula ca substituitul să fie gratificat cu ceea ce rămâne, la data decesului instituitului, din donaţiile sau legatele făcute în favoarea acestuia din urmă”. Aşadar, liberalitatea reziduală reprezintă acea dispoziţie inserată în cuprinsul unui contract de donaţie sau al unui testament, prin care dispunătorul obligă pe instituit (gratificat) să transmită, la moartea sa, ceea ce a rămas din bunurile primite, unei alte persoane, desemnată tot de dispunător, numită substituit. 6.2. Alte aspecte Instituitul poate dispune nelimitat de bunurile în discuţie, prin acte juridice cu titlu oneros (art. 1002 C.civ.); Cu privire la posibilitatea instituitului de a dispune prin donaţie de bunurile cu care a fost gratificat, reţinem următoarele: - Regulă: Instituitul poate dispune prin donaţie de bunurile cu care a fost gratificat. - Excepţie: Dispunătorul poate interzice instituitului să dispună astfel de bunurile în discuţie. - Excepţie la excepţie: Instituitul păstrează posibilitatea de a dispune de bunurile care au constituit obiectul donaţiilor imputate asupra rezervei sale succesorale, prin donaţie, chiar dacă dispunătorul i-a interzis acest lucru, în cazul în care cel dintâi este moştenitor rezervatar al celui din urmă [art. 1003 alin. (2) C.civ.]. Cu privire la posibilitatea instituitului de a dispune prin testament de bunurile cu care a fost gratificat, facem următoarele precizări: - Regulă: Instituitul nu poate dispune prin testament de bunurile care au constituit obiectul unei liberalităţi reziduale [art. 1003 alin. (1) C.civ.]. - Excepţie: Instituitul – moştenitor rezervatar al dispunătorului – păstrează posibilitatea de a dispune prin testament de bunurile care au constituit obiectul donaţiilor, imputate asupra rezervei sale succesorale [art. 1003 alin. (2) teza a doua C.civ.]. Instituitul din liberalităţile reziduale nu este ţinut de obligaţia de a da socoteală dispunătorului ori moştenitorilor acestuia. Precizare: Dispoziţiile prevăzute la art. 955, 996 alin. (2), 997, 999 şi 1000 C.civ., cu incidenţă directă în materia substituţiilor fideicomisare, sunt aplicabile şi liberalităţilor reziduale.

§7. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Noua reglementare civilă: - permite, în anumite cazuri, substituţia fideicomisară simplă; - conţine dispoziţii referitoare la liberalităţile reziduale. Subsecţiunea a 3-a. Oprirea liberalităţilor care încalcă rezerva succesorală §1. Noţiune şi reglementare legală Art. 1086 C.civ.: „Rezerva succesorală este partea din bunurile moştenirii la care moştenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinţei defunctului, manifestată prin liberalităţi ori dezmoşteniri”. Dacă defunctul are numai moştenitori nerezervatari, acesta poate exercita dreptul de dispoziţie asupra bunurilor sale, independent de orice limitare. Cotitatea disponibilă reprezintă „...partea din bunurile moştenirii care nu este rezervată prin lege şi de care defunctul poate dispune în mod neîngrădit prin liberalităţi” (art. 1089 C.civ.). §2. Caractere juridice A) Rezerva succesorală reprezintă o parte a moştenirii (pars hereditatis); Din caracterul succesoral al rezervei, rezultă următoarele consecinţe: a) de rezerva succesorală beneficiază numai moştenitorii rezervatari, care îndeplinesc condiţiile cerute de lege pentru a putea moşteni; b) culegând rezerva, moştenitorii rezervatari au obligaţia corelativă de a suporta, în mod proporţional, datoriile moştenirii. Acestea vor fi suportate însă numai în limita bunurilor succesorale (intra vires hereditatis) [art. 1114 alin. (2) C.civ.]; c) moştenitorii rezervatari sunt îndreptăţiţi să primească rezerva în natură (nu în echivalent bănesc) şi în plină proprietate (nefiind afectată de uzufruct); d) rezerva se atribuie moştenitorilor îndreptăţiţi, în toate cazurile, în mod individual; e) rezerva succesorală este stabilită în mod imperativ de lege; f) dreptul la rezervă este un drept propriu, născut în persoana moştenitorilor rezervatari, la data deschiderii moştenirii, nefiind dobândit de la defunct, prin moştenire;

g) rezerva succesorală este o cotă fixă (1/2), dintr-o cotă variabilă (cota pe care ar fi culeso moştenitorul rezervatar dacă defunctul nu ar fi dispus prin liberalităţi sau dezmoşteniri). B) Rezerva succesorală este indisponibilă. Acest caracter trebuie înţeles ca interdicţia de a aduce atingere (de a ştirbi) rezervei succesorale, prin legate şi donaţii. §3. Întindere 3.1. Enumerarea moştenitorilor rezervatari Beneficiază de rezerva succesorală (art. 1087 C.civ.): a) soţul supravieţuitor al defunctului; b) descendenţii defunctului de orice grad; c) ascendenţii privilegiaţi ai defunctului. Rezerva succesorală a fiecărui moştenitor rezervatar este „...de jumătate din cota succesorală care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal” (art. 1088 C.civ.). 3.2. Rezerva soţului supravieţuitor al defunctului Rezerva soţului supravieţuitor este de: - 1/8 (1/2 din 1/4) din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii; - 1/6 (1/2 din 1/3) din moştenire, dacă vine în concurs cu întreaga clasă a II-a de moştenitori legali; - 1/4 (1/2 din 1/2) din moştenire, dacă vine în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi; - 3/8 (1/2 din 3/4) din moştenire, dacă vine în concurs cu ascendenţii ordinari sau cu colateralii ordinari; - 1/2 (1/2 din 1) din moştenire, dacă lipsesc rudele din cele patru clase de moştenitori legali, existând numai legatari. Precizare: Soţul supravieţuitor are calitatea de moştenitor legal, numai cât priveşte dreptul la moştenire în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali sau în lipsa rudelor din cele patru clase, nu şi în ceea ce priveşte dreptul de abitaţie şi dreptul special de moştenire.

Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor Art. 1090 alin. (1) C.civ.: „Liberalităţile neraportabile făcute soţului supravieţuitor, care vine la moştenire în concurs cu alţi descendenţi decât cei comuni lor, nu pot depăşi un sfert din moştenire şi nici partea descendentului care a primit cel mai puţin”. Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor cunoaşte, aşadar, o dublă limitare: - prima limită este reprezentată de partea descendentului care a luat cel mai puţin; - a doua limită este reprezentată de cota de ¼ din moştenire. Exemplu: Au chemare la moştenirea lui de cuius, copilul acestuia rezultat dintr-o căsătorie anterioară şi soţia supravieţuitoare, gratificată de către defunct printr-un legat universal. Vom proceda la stabilirea rezervelor moştenitorilor defunctului. Rezerva soţului supravieţuitor, în concurs cu copilul defunctului, este de 1/8 (1/2 din 1/4), iar rezerva copilului defunctului este de 3/8 (1/2 din 3/4). Rezerva totală a moştenitorilor rezervatari este, aşadar, de ½ (1/8+3/8). Cotitatea disponibilă generală, în limitele căreia ar putea fi gratificat soţul supravieţuitor, în absenţa dispoziţiilor art. 1090 C.civ., este de 1/2. Numai că, în cazul soţului supravieţuitor, trebuie să respectăm cotitatea disponibilă specială, astfel încât acesta, în concurs cu descendenţi ai defunctului care nu sunt comuni, nu poate primi, prin liberalităţi neraportabile, mai mult de un sfert din moştenire şi de partea descendentului care a primit cel mai puţin. Or, descendentul defunctului dintr-o altă căsătorie a primit 3/8 din moştenire (mai mult de 1/4). În atare situaţie, soţul supravieţuitor nu va mai putea primi, prin liberalităţi neraportabile, mai mult de ¼. Aşadar, alături de cota de rezervă de 1/8, soţul supravieţuitor va mai primi încă 1/8 din moştenire (cu titlul de cotitate disponibilă specială). În total, soţul supravieţuitor va primi 1/4 din moştenire (1/8+1/8). Restul de cotitate disponibilă generală, de 3/8 (1-3/8-2/8), se va cuveni descendentului defunctului. Drept urmare, acesta va primi din moştenire, cota de 3/4 [3/8 (cu titlu de rezervă succesorală)+3/8 (diferenţa dintre cotitatea disponibilă generală şi cotitatea disponibilă specială)]. Cazuri în care se aplică dispoziţiile art. 1090 C.civ. a) Defunctul a făcut donaţii soţului supravieţuitor, fie în timpul căsătoriei, fie anterior încheierii acesteia, dacă se dovedeşte că perspectiva încheierii căsătoriei a constituit cauza impulsivă şi determinantă a actului cu titlu gratuit, care a atras diminuarea patrimoniului defunctului. Precizare: Trebuie avute în vedere, în toate cazurile, numai donaţiile care nu sunt supuse raportului.

b) Defunctul a lăsat legate în favoarea soţului supravieţuitor. c) Defunctul a dezmoştenit direct prin testament descendenţii rezultaţi din afara căsătoriei sau pe cei asimilaţi acestora, iar de această dezmoştenire urmează să beneficieze soţul supravieţuitor [art. 1090 alin. (3) C.civ.]. Determinarea cuantumului cotităţii disponibile speciale Precizări: - Cele două tipuri de cotităţi nu se cumulează, cotitatea disponibilă specială (care este mai mică) imputându-se asupra cotităţii disponibile ordinare (care este mai mare); - Trebuie respectată cotitatea disponibilă specială atât în cazul în care defunctul, căsătorit de mai multe ori, a dispus prin liberalităţi neraportabile în favoarea unora dintre soţi, cât şi în cazul în care acesta a dispus în favoarea tuturor soţilor. Într-o astfel de ipoteză, trebuie avută în vedere aceeaşi cotitate disponibilă specială. - Diferenţa dintre cotitatea disponibilă generală şi cotitatea disponibilă specială se atribuie descendenţilor (art. 1089 C.civ.). Etape în cadrul procedurii de calcul (având în vedere exemplul de mai sus): a) deducerea rezervei soţului supravieţuitor: 1/2 din ¼=1/8; aşadar rezerva soţului supravieţuitor este de 1/8 din moştenire; b) deducerea rezervei descendentului, rezultat din afara căsătoriei: 1/2 din ¾=3/8; aşadar rezerva descendentului este de 3/8 din moştenire; c) însumarea rezervei soţului supravieţuitor şi a rezervei descendentului, rezultând întreaga rezervă cuvenită moştenitorilor rezervatari: 1/8+3/8=1/2; aşadar rezerva moştenitorilor legali din exemplul nostru este de 1/2 din moştenire; d) scăderea rezervei moştenitorilor rezervatari din întreaga masă succesorală, pentru a rezulta cotitatea disponibilă ordinară: 1-1/2=1/2; aşadar cotitatea disponibilă ordinară este de 1/2 din moştenire; e) determinarea cotităţii disponibile speciale: soţul supravieţuitor nu poate culege, în exemplul nostru, prin liberalităţi neraportabile, mai mult de 1/4 din moştenire; astfel încât acesta mai poate fi gratificat din cotitatea disponibilă specială cu 1/8; f) diferenţa dintre cotitatea disponibilă ordinară şi cotitatea disponibilă specială, adică 3/8 (1/2-1/8), va reveni, întrucât defunctul nu a dispus prin liberalităţi, descendentului acestuia. Soţul supravieţuitor va primi: a) 1/8, reprezentând rezerva succesorală;

b) 1/8, reprezentând cotitatea disponibilă specială. Aşadar, soţul supravieţuitor va primi o fracţiune de 1/4 din moştenire. Copilul defunctului din căsătoria anterioară va primi: a) 3/8, reprezentând rezerva succesorală; b) 3/8, reprezentând diferenţa dintre cotitatea disponibilă ordinară şi cotitatea disponibilă specială. Aşadar, copilul defunctului din căsătoria anterioară va primi o fracţiune de 3/4. Sancţiunea încălcării limitelor cotităţii disponibile speciale - reducţiunea liberalităţilor excesive. 3.3. Rezerva descendenţilor defunctului A) În ipoteza în care la moştenire vin, în calitate de moştenitori rezervatari, descendenţi de gradul I, cuantumul rezervei acestora va fi de ½ din cota pe care ar fi cules-o, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor. Exemplu: Dacă defunctul are trei copii, rezerva acestora va fi de 1/6 pentru fiecare dintre ei (1/2 din 1/3). B) Dacă, însă, la moştenire vin, în aceeaşi calitate, descendenţi de grad mai îndepărtat (gradul II sau următoarele), trebuie distinse două ipoteze: a) Descendenţii de gradul II sau următoarele vin la moştenire prin reprezentare; Într-o atare situaţie, rezerva se calculează, în funcţie de numărul tulpinilor, adică al descendenţilor de gradul I. Exemplu (completăm exemplul de mai sus, astfel): Defunctul are 3 copii, însă cel mai mare dintre aceştia, care are la rându-i 3 copii, este predecedat sau nedemn. În acest caz, deşi sunt 5 moştenitori rezervatari, rezerva se va împărţi în 3 tulpini, nepoţii de fiu, care vin la moştenire prin reprezentarea tatălui lor, culegând împreună tulpina acestuia. Aşadar, în această ipoteză, fiecărei tulpini îi corespunde 1/6 din moştenire. Cei trei nepoţi vor culege împreună fracţiunea de 1/6, fiecăruia revenindu-i, aşadar, 1/18 din moştenire. b) Descendenţii de gradul al II-lea sau următoarele vin la moştenire în nume propriu. În acest caz, rezerva se va stabili în funcţie de numărul descendenţilor de grad subsecvent, care vin efectiv la moştenire. Exemplu (completăm exemplul de mai sus astfel): Cei trei copii ai defunctului sunt predecedaţi sau nedemni. Numai cel mai mare dintre ei are copii (2 fii şi o fiică). Într-o asemenea ipoteză, rezerva se va cuveni celor trei nepoţi ai defunctului, care o vor culege în nume propriu

(pe capete). Dacă nu ar fi fost dezmoşteniţi, aceştia ar fi cules, în nume propriu, întreaga moştenire (adică 1/3 fiecare). Ca urmare a dezmoştenirii, ei vor culege jumătate din ceea ce li s-ar fi cuvenit dacă nu ar fi fost exheredaţi, anume ½ din moştenire (adică 1/6 fiecare). 3.4. Rezerva ascendenţilor privilegiaţi ai defunctului Ascendenţii privilegiaţi culeg rezerva, numai în cazul în care defunctul nu are descendenţi sau aceştia nu pot (fiind nedemni) sau nu vor (fiind renunţători) să vină la moştenire. Rezerva succesorală a părinţilor defunctului este de ½ din cota succesorală care, în absenţa dezmoştenirilor sau liberalităţilor, li s-ar fi cuvenit acestora ca moştenitori legali. Ipoteze: A) Ascendenţii privilegiaţi (dezmoşteniţi) vin singuri la moştenire, nesuportând concursul altor moştenitori legali. În acest caz, ei vor culege împreună 1/2 din masa succesorală (1/2 din 1), adică ¼ fiecare. Dacă defunctul are numai un părinte şi acesta este dezmoştenit, ascendentul privilegiat va culege cota de ½ din moştenire. Precizăm că este posibil ca defunctul (adoptat cu efecte restrânse) să aibă mai mult de doi părinţi. Într-o astfel de situaţie, ascendenţii privilegiaţi ai defunctului vor împărţi cota prevăzută de lege pentru doi părinţi. Această precizare trebuie avută în vedere şi în cazurile mai jos redate. B) Ascendenţii privilegiaţi (dezmoşteniţi) vin la moştenire în concurs cu colateralii privilegiaţi. Într-o astfel de ipoteză, cotele lor de rezervă sunt următoarele: - 1/8 (1/2 din 1/4), dacă la moştenire vine numai în părinte; - ¼ (1/2 din 1/2), adică 1/8 (1/2 din 1/4) pentru fiecare, dacă la moştenire vin doi părinţi. C) Ascendenţii privilegiaţi (dezmoşteniţi) vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor. În această situaţie, cotele lor de rezervă sunt următoarele: - ¼ (1/2 din 1/2), dacă la moştenire vine numai în părinte; - ¼ (1/2 din 1/2), adică 1/8 (1/2 din 1/4) pentru fiecare, dacă la moştenire vin doi părinţi. D) Ascendenţii privilegiaţi (dezmoşteniţi) vin la moştenire în concurs, atât cu colateralii privilegiaţi, cât şi cu soţul supravieţuitor. Drept urmare, cotele lor de rezervă sunt următoarele: - 1/12 (1/2 din 1/6), dacă la moştenire vine numai un părinte; - 1/6 (1/2 din 1/3), adică 1/12 (1/2 din1/6) pentru fiecare, dacă la moştenire vin doi părinţi. Precizare: În ipoteza în care unul dintre părinţii defunctului este nedemn sau renunţător, rezerva se va stabili având în vedere numai părintele care vine efectiv la moştenire.

§4. Calculul rezervei succesorale şi al cotităţii disponibile Moştenirea cuprinde următoarele două părţi, în ipoteza în care există moştenitori rezervatari: a) rezerva succesorală, care se cuvine moştenitorilor rezervatari şi de care defunctul nu poate dispune în mod valabil, în favoarea altor persoane; b) cotitatea disponibilă, de care defunctul poate dispune în mod liber. Pentru a calcula rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă trebuie determinată masa de calcul. Aceasta nu reprezintă patrimoniul defunctului la data deschiderii moştenirii, ci patrimoniul pe care l-ar fi avut defunctul dacă nu ar fi dispus în timpul vieţii prin liberalităţi. Stabilirea masei de calcul presupune realizarea următoarele operaţiuni [art. 1091 alin. (1) C.civ.]: a) determinarea activului brut al moştenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral, la data deschiderii moştenirii; b) determinarea activului net, prin scăderea pasivului succesoral, din activul brut; c) reunirea fictivă, la activul net, a valorii donaţiilor făcute de către cel care lasă moştenirea. 4.1. Determinarea activului brut al moştenirii Această operaţiune presupune identificarea tuturor bunurilor, mobile şi imobile, care au aparţinut defunctului la data deschiderii moştenirii, inclusiv cele lăsate legate sau care au constituit obiectul unei donaţii de bunuri. Drept urmare, vor fi avute în vedere la determinarea activului brut al moştenirii: - drepturile reale principale şi accesorii asupra bunurilor defunctului, mai puţin drepturile reale cu caracter viager; - drepturile de creanţă ale defunctului, indiferent de izvorul acestora; - drepturile patrimoniale de creaţie şi de proprietate intelectuală; - acţiunile patrimoniale la care avea dreptul defunctul (cele neexercitate încă sau aflate în curs de judecată), în scopul valorificării drepturilor sale patrimoniale; - dreptul de folosinţă asupra locurilor de înmormântare, concesionate pe o durată de timp nelimitată; - bunurile care au format obiectului legatelor sau donaţiilor de bunuri viitoare, întrucât acestea nu au ieşit încă din patrimoniul defunctului;

- drepturile care se reîntorc în patrimoniul defunctului (donator), în temeiul dispoziţiilor art. 1016 C.civ., în ipoteza predecesului donatarului sau a predecesului donatarului şi descendenţilor săi. Dimpotrivă, nu vor fi avute în vedere la determinarea activului brut al moştenirii: - drepturile reale principale cu caracter viager (precum dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitaţie); - drepturile de creanţă cu caracter viager (precum dreptul la pensie, dreptul la întreţinere, dreptul la rentă viageră etc.); - bunurile lipsite de valoare patrimonială, precum amintirile de familie (enumerate de art. 1141 C.civ.); - creanţele insolvabile sau nesigure, precum creanţa ce nu poate fi valorificată, întrucât debitorul său se află într-o stare de insolvabilitate notorie sau creanţa sub condiţie suspensivă; - fructele naturale sau civile percepute sau ajunse la scadenţă, după data deschiderii moştenirii, precum şi adăugirile ori îmbunătăţirile aduse unor bunuri din moştenire, după data decesului lui de cuius; - indemnizaţia de asigurare de persoane, plătită de asigurător terţului beneficiar al asigurării, întrucât face parte din patrimoniul asigurătorului şi nu din cel al defunctului asigurat; - dreptul de locaţiune născut dintr-un contract de închiriere. Cu privire la dreptul de creaţie intelectuală a cărui valoare nu poate fi determinată în momentul deschiderii succesiunii, literatura de specialitate a apreciat că o soluţie echitabilă ar fi aceea care ar permite ca legatarul, în concurs cu moştenitorul rezervatar, să dobândească, încă de la momentul deschiderii moştenirii, din celelalte bunuri ale moştenirii, atât cotitatea disponibilă din dreptul de creaţie intelectuală, cât şi cotitatea disponibilă din indemnizaţia aferentă. Dacă defunctul era căsătorit sub regimul comunităţii de bunuri, este necesar ca aceasta să fie lichidată, astfel încât să fie determinate bunurile care se cuvin soţului supravieţuitor, cu titlu de coproprietate (în devălmăşie). 4.2. Stabilirea activului net al moştenirii Activul net al moştenirii se obţine prin scăderea pasivului succesoral (a obligaţiilor patrimoniale ale defunctului de la data deschiderii moştenirii), din activul brut al moştenirii. Fac parte din pasivul succesoral: - obligaţiile patrimoniale ale defunctului faţă de terţi;

- datoriile defunctului faţă de moştenitori (precum cheltuielile de înmormântare, cheltuielile efectuate cu ocazia inventarierii şi evaluării bunurilor, cheltuielile efectuate cu conservarea şi administrarea patrimoniului succesoral, taxele şi impozitele plătite pentru bunurile moştenite etc.). Nu fac parte din pasivul succesiunii, următoarele categorii de datorii: - obligaţiile asumate intuitu personae de către defunct, care s-au stins prin moartea acestuia, precum obligaţia legală de întreţinere sau obligaţiile asumate în calitate de antreprenor, mandatar etc.; - obligaţiile civile imperfecte (denumite şi obligaţii naturale), precum cele stinse prin efectul prescripţiei extinctive; - obligaţiile sub condiţie suspensivă, care nu au luat încă naştere; - obligaţiile moştenitorilor. Precizare: În ipoteza în care pasivul moştenirii este mai mare decât activul, soldul va fi considerat egal cu zero şi nu negativ. 4.3. Reunirea fictivă a valorii donaţiilor făcute de către defunct Precizări: a) Reunirea donaţiilor este numai fictivă (pentru calcul) şi nu reală; b) Sunt supuse reunirii fictive toate donaţiile dispuse de către defunct în timpul vieţii; c) Reunirea fictivă va viza, în cazul donaţiilor cu sarcină, numai diferenţa dintre valoarea bunului donat şi sarcină [art. 1091 alin. (2) C.civ.]. Nu sunt supuse reunirii fictive [art. 1091 alin. (3) C.civ.]: - darurile obişnuite (făcute rudelor sau prietenilor cu ocazia aniversărilor, botezurilor copiilor lor sau chiar a nunţii acestora); - donaţiile remuneratorii; - sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului, în măsura în care acestea nu sunt excesive; - cheltuielile de nuntă; - valoarea bunurilor înstrăinate cu titlu oneros, mai puţin în ipoteza în care moştenitorii rezervatari dovedesc, prin orice mijloc de probă, că actul cu titlu oneros deghizează o donaţie. Precizare: Art. 1091 alin. (4) C.civ. instituie o prezumţie relativă de gratuitate a actului cu titlu oneros încheiat cu un descendent, ascendent privilegiat sau cu soţul supravieţuitor, în

schimbul uzufructului, uzului ori a abitaţiei sau în schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rente viagere. Evaluarea bunurilor donate După identificarea bunurilor donate de către defunct, trebuie realizată operaţiunea evaluării acestora. Criterii de evaluare (art. 1091 C.civ.): - în funcţie de valoarea bunurilor mobile sau imobile donate, la data deschiderii moştenirii; - în funcţie de valoarea bunurilor înstrăinate de donatar, la data înstrăinării acestora; - în funcţie de indicele inflaţiei, în cazul sumelor de bani. Ipoteze particulare: a) În situaţia în care bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se va ţine cont de valoarea, la data deschiderii moştenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu şi de starea lor, la momentul dobândirii. b) În măsura în care bunul donat sau cel care l-a înlocuit pe acesta (spre exemplu, suma încasată din asigurare) a pierit fortuit, indiferent de data pieirii, donaţia nu se va supune reunirii fictive. §5. Reducţiunea liberalităţilor excesive 5.1. Noţiune şi reglementare legală Reducţiunea liberalităţilor excesive este sancţiunea care lipseşte de eficacitate liberalităţile făcute de către defunct, care aduc atingere rezervei succesorale. Art. 1092 C.civ.: „După deschiderea moştenirii, liberalităţile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducţiunii, la cerere”. Sunt supuse reducţiunii: - donaţiile făcute de către defunct în timpul vieţii; - legatele (universale, cu titlu universal sau cu titlu particular). 5.2. Persoanele care o pot invoca Art. 1093 C.civ.: „Reducţiunea liberalităţilor excesive poate fi cerută numai de către moştenitorii rezervatari, de succesorii lor, precum şi de către creditorii chirografari ai moştenitorilor rezervatari”.

Rezultă, aşadar, că reducţiunea liberalităţilor excesive poate fi invocată de către: - moştenitorii rezervatari, care vin efectiv la moştenire (care au acceptat moştenirea); Precizare: În ipoteza pluralităţii de moştenitori rezervatari, aceştia pot cere în mod colectiv reducţiunea liberalităţilor excesive. - dacă moştenitorul rezervatar moare, după deschiderea moştenirii faţă de care are această calitate, dar mai înainte de a exercita dreptul de reducţiune, acest drept se transmite propriilor moştenitori; - creditorii chirografari ai moştenitorilor rezervatari. 5.3. Ordinea realizării Este necesară cunoaşterea ordinii în care operează reducţiunea liberalităţilor excesive, numai în ipoteza în care defunctul a realizat mai multe liberalităţi. Reguli: A) Legatele se reduc înaintea donaţiilor [art. 1096 alin. (1) C.civ.]; B) Legatele se reduc, toate deodată şi proporţional, afară dacă testatorul a dispus că anumite legate vor avea preferinţă, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte legate [art. 1096 alin. (2) C.civ.]; C) Donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă [art. 1096 alin. (3) C.civ.]. Regulă: Donatorul nu poate modifica regula potrivit căreia donaţiile sunt supuse reducţiunii în ordine cronologică inversă. Excepţie: Donatorului i se recunoaşte dreptul de a stabili ordinea reducţiunii donaţiilor concomitente (care au aceeaşi dată). Dacă donatorul nu-şi exprimă voinţa în acest sens, donaţiile concomitente vor fi supuse reducţiunii, ca şi legatele, toate deodată şi proporţional cu valoarea lor [art. 1096 alin. (4) C.civ.]. În ipoteza în care beneficiarul donaţiei care ar trebui redusă este insolvabil, se va proceda la reducţiunea donaţiei anterioare [art. 1096 alin. (5) C.civ.). Reducţiunea liberalităţii directe va atrage şi reducţiunea liberalităţii indirecte, reducţiunea acestora realizându-se simultan şi proporţional cu valoarea lor. 5.4. Căi procedurale de exercitare Reducţiunea nu operează de drept, din oficiu, ci trebuie cerută (art. 1092 C.civ.) şi poate fi realizată:

- prin bună învoială; - pe cale judecătorească. A) Reducţiunea prin bună învoială (prin înţelegerea dintre moştenitorii rezervatari, pe de o parte şi donatarii şi legatarii în favoarea cărora a dispus defunctul, pe de altă parte). Modalităţi de realizare: a) reducerea liberalităţilor până la limitele legii de către notarul public, în baza acordului celor interesaţi; b) împărţirea bunurilor prin bună-învoială. B) Reducţiunea judiciară (invocată în faţa instanţei de judecată, în absenţa acordului celor interesaţi). Căi de urmat [art. 1094 alin. (2) C.civ.]: a) În ipoteza în care bunurile care au format obiectul liberalităţii se află la gratificat (de regulă, la donatar şi numai în mod excepţional la legatar), moştenitorii rezervatari sunt îndreptăţiţi să promoveze acţiunea în reducţiune. Consecinţe: - nu poate avea calitatea de reclamant decât moştenitorul a cărui rezervă este afectată prin liberalitatea excesivă; - acţiunea în reducţiune poate fi promovată, numai în limitele cotei de rezervă cuvenită reclamantului; - de admiterea acţiunii în reducţiune nu poate profita decât reclamantul, acţiunea în reducţiune fiind divizibilă; - acţiunea în reducţiune trebuie promovată în termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani (care începe să curgă, ca regulă, de la data deschiderii succesiunii sau, după caz, de la data la care moştenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor care formează obiectul liberalităţilor, iar, în mod excepţional, când rezervatarul nu cunoaşte, din motive ce nu-i pot fi imputate, despre existenţa unor liberalităţi excesive, de la data la care a cunoscut existenţa acestora şi caracterul lor excesiv). b) Dacă moştenitorii rezervatari se află în posesia bunurilor care au format obiectul liberalităţilor excesive (ceea ce poate fi întâlnit în cazul legatelor), beneficiarii liberalităţilor excesive pot cere predarea acestora, pe cale de acţiune (acţiunea de predare a legatului, petiţia de ereditate etc.). În apărare, moştenitorul rezervatar îi poate opune reclamantului, pe cale de excepţie, reducţiunea sau poate formula o cerere reconvenţională, în acest sens.

Precizare: Excepţia de reducţiune este imprescriptibilă extinctiv [art. 1095 alin. (3) C.civ.]. 5.5. Efecte Art. 1097 alin. (1) C.civ.: „Reducţiunea are ca efect ineficacitatea legatelor sau, după caz, desfiinţarea donaţiilor în măsura necesară întregirii rezervei succesorale”. Categorii de efecte: A) Reducţiunea legatelor atrage ineficacitatea acestora, fie în parte, fie în totalitate, după cum rezerva poate fi întregită sau nu, numai cu o parte din valoarea lor. B) Reducţiunea donaţiilor atrage desfiinţarea acestora, de asemenea, în parte sau în totalitate, după cum rezerva poate fi întregită sau nu, numai cu o parte din valoarea lor. Prin desfiinţarea donaţiei ca efect al reducţiunii, moştenitorul rezervatar devine proprietar al bunului care a permis refacerea rezervei sale şi, în această calitate, poate cere restituirea acestuia. Regulă: Restituirea se realizează în natură [art. 1097 alin. (2) C.civ.]. Excepţie: Întregirea rezervei se face prin echivalent, în următoarele cazuri [art. 1097 alin. (3)-(5) C.civ.]: a) înainte de deschiderea moştenirii, donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, precum şi atunci când bunul a pierit dintr-o cauză imputabilă donatarului; b) donaţia supusă reducţiunii a fost făcută unui moştenitor rezervatar care nu este obligat la raportul donaţiei; c) donatarul este un succesibil obligat la raport, iar partea supusă reducţiunii reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunului donat, caz în care donatarul rezervatar poate păstra bunul, iar reducţiunea necesară întregirii rezervei celorlalţi moştenitori rezervatari se va face prin luare mai puţin sau prin echivalent bănesc. §6. Reducţiunea unor liberalităţi speciale Art. 1098 C.civ.: „Dacă donaţia sau legatul are ca obiect un uzufruct, uz ori abitaţie sau o rentă ori întreţinere viageră, moştenitorii rezervatari au facultatea fie de a executa liberalitatea astfel cum a fost stipulată, fie de a abandona proprietatea cotităţii disponibile în favoarea beneficiarului liberalităţii, fie de a solicita reducţiunea potrivit dreptului comun”. Aşadar, moştenitorii rezervatari, a căror rezervă este afectată de o liberalitate constând într-un uzufruct, uz ori abitaţie sau rentă ori întreţinere viageră, au următoarele posibilităţi:

a) să execute liberalităţile, aşa cum au fost ele dispuse de către defunct; b) să renunţe la cotitatea disponibilă, astfel încât beneficiarul uzufructului, uzului, abitaţiei sau rentei ori întreţinerii viagere devine, în această limită, proprietar; c) să solicite reducţiunea potrivit dreptului comun. §7. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Actualul Cod civil: - oferă rezervei succesorale şi cotităţii disponibile o definiţie satisfăcătoare; - statuează că rezerva succesorală reprezintă jumătate din cota succesorală care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit moştenitorului legal rezervatar; - rezolvă unele probleme ridicate de cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor; - consacră o succesiune logică a operaţiilor care trebuie realizate în vederea stabilirii masei de calcul; - dispune în sensul că prezumţia de gratuitate a actelor cu titlu oneros, încheiate de către defunct cu un descendent, ascendent privilegiat sau cu soţul supravieţuitor, în schimbul uzufructului, uzului ori a abitaţiei sau în schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rente viagere are o arie de cuprindere mai mare decât în vechea reglementare, atât în ceea ce priveşte persoanele care o pot invoca, cât şi sarcina cu care este grevată liberalitatea; - prevede că sumele de bani, care au format obiectul donaţiilor supuse reunirii, sunt supuse indexării în raport cu indicele inflaţiei, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului şi data deschiderii moştenirii; - are în vedere atât situaţia în care bunurile donate au fost înlocuite cu altele, cât şi ipoteza în care bunurile donate sau cele care le-au înlocuit au pierit fortuit, oferindu-le acestora o soluţie justă; - nu ţine seama, la stabilirea rezervei, de cei care au renunţat la moştenire, cu excepţia celor obligaţi la raport în condiţiile legii; - inovează cât priveşte persoanele care pot cere reducţiunea liberalităţilor excesive, recunoscând acest drept numai moştenitorilor rezervatari, succesorilor acestuia şi creditorilor chirografari ai moştenitorilor rezervatari; - prevede că, în ipoteza în care beneficiarul donaţiei care ar trebui redusă este insolvabil, se va proceda la reducţiunea donaţiei anterioare; - dispune în sensul că acţiunea în reducţiune prezintă caracter divizibil;

- prevede că termenul în care acţiunea în reducţiune trebuie promovată este de 3 ani, iar excepţia de reducţiune este imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv; - cât priveşte cazurile excepţionale în care reducţiunea se realizează prin echivalent, extinde aria persoanelor care pot păstra, în contul rezervei, partea din donaţia supusă reducţiunii care depăşeşte cotitatea disponibilă; - cât priveşte reducţiunea unor liberalităţi speciale, extinde aria liberalităţilor speciale supuse reducţiunii şi oferă moştenitorii rezervatari, a căror rezervă este afectată de o liberalitate constând într-un uzufruct, uz, abitaţie sau rentă ori întreţinere viageră, trei posibilităţi. Subsecţiunea a 4-a. Raportul donaţiilor §1. Noţiune şi reglementare legală Art. 1146 alin. (1) C.civ.: „Raportul donaţiilor este obligaţia pe care o au între ei soţul supravieţuitor şi descendenţii defunctului care vin efectiv şi împreună la moştenirea legală de a readuce la moştenire bunurile care le-au fost donate fără scutire de raport de către cel ce lasă moştenirea”. Exemplu: Defunctul lasă la moartea sa trei copii şi bunuri în valoare de 40.000 lei. Însă, cu ocazia celebrării căsătoriei fiului cel mare, defunctul l-a gratificat pe acesta cu bunuri în valoare de 20.000 lei. La deschiderea moştenirii, masa succesorală nu va fi împărţită în trei părţi egale, ci la bunurile în valoare de 40.000 de lei va fi adăugată valoarea donaţiei (de 20.000 de lei) primită de fiul cel mare. Drept urmare, masa succesorală va fi în valoare de 60.000 de lei. Procedându-se la împărţirea moştenirii, potrivit regulilor stabilite de lege în materie, fiul cel mare va păstra bunurile în valoare de 20.000 de lei, primite prin donaţie, iar ceilalţi doi fraţi ai acestuia vor împărţi în cote egale, bunurile în valoare de 40.000 de lei. Ca urmare a împărţirii moştenirii prin raportarea donaţiilor făcute de către defunct în timpul vieţii sale, s-a asigurat o deplină egalitate între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad. §2. Domeniu de aplicare a) Raportul donaţiilor priveşte numai anumiţi moştenitori legali (soţul supravieţuitor şi descendenţii defunctului). b) Raportul donaţiilor priveşte numai donaţiile, nu şi legatele.

§3. Condiţii a) La moştenirea defunctului să vină cel puţin doi descendenţi sau unul ori mai mulţi descendenţi, în concurs cu soţul supravieţuitor. Precizări: - Pentru a fi ţinut de obligaţia de a raporta donaţiile primite de la defunct, moştenitorul legal trebuie să fi avut, la data încheierii contractului de donaţie, vocaţie concretă la moştenirea donatorului. - Descendenţii defunctului datorează raportul donaţiilor, indiferent că vin la moştenire în nume propriu sau prin reprezentare. b) Succesibilul donatar să fi acceptat moştenirea. Regulă: Art. 1147 alin. (1) C.civ. – „În caz de renunţare la moştenirea legală, descendentul sau soţul supravieţuitor nu mai are obligaţia de raport, putând păstra liberalitatea primită în limitele cotităţii disponibile”. Excepţie: Art. 1147 alin. (2) C.civ. – „Prin stipulaţie expresă în contractul de donaţie, donatarul poate fi obligat la raportul donaţiei şi în cazul renunţării la moştenire. În acest caz, donatarul va readuce la moştenire numai valoarea bunului donat care depăşeşte partea din bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul ca moştenitor legal”. c) Debitorul obligaţiei de raport să aibă o dublă calitate, aceea de moştenitor legal şi de donatar. Regulă: Raportul este datorat numai pentru donaţiile primite personal de către debitorul obligaţiei de raport [art. 1149 alin. (1) C.civ.]. Descendentul în grad de rudenie mai îndepărtat cu defunctul şi care vine la moştenire în nume propriu nu este obligat să raporteze donaţia primită de ascendentul său, chiar dacă a acceptat moştenirea acestuia din urmă [art. 1149 alin. (2) C.civ.]. Exemplu: În ipoteza în care unicul fiu a primit o donaţie de la tatăl său, însă îi predecedează, iar la moştenire vin soţia supravieţuitoare şi nepotul de fiu, acesta din urmă nu va raporta donaţia făcută de bunicul său, la a cărui moştenire vine în nume propriu, chiar dacă acceptă moştenirea tatălui său. Excepţie: Descendentul care vine la moştenire prin reprezentarea ascendentului său este obligat să raporteze şi donaţia primită de reprezentat de la defunct, chiar dacă reprezentantul a renunţat la moştenirea celui reprezentat [art. 1149 alin. (3) C.civ.]. Exemplu: În ipoteza în care fiul a primit o donaţie de la tatăl său şi îi predecedează, iar la moştenire vin soţia supravieţuitoare în concurs cu o fiică şi cu nepotul din partea fiului

predecedat, acesta din urmă va raporta donaţia făcută tatălui său de către bunicul defunct, deoarece nepotul vine la moştenire prin reprezentarea tatălui donatar, chiar dacă a renunţat la moştenirea acestuia din urmă. d) Donaţia dispusă în favoarea descendenţilor sau soţului supravieţuitor să nu fi fost scutită de raport. Precizare: Donaţia excesivă, chiar scutită de raport, va fi supusă reducţiunii, în limita întregirii rezervei. §4. Persoanele care pot cere raportul (art. 1148 C.civ.) - soţul supravieţuitor; - descendenţii; - creditorii personali ai acestora. §5. Donaţiile care sunt supuse raportului - donaţiile făcute prin act autentic; - darurile manuale; - donaţiile indirecte; - donaţiile grevate de sarcini, însă, obligaţia de raport priveşte, în acest caz, numai beneficiul efectiv ce revine donatarului, rezultat prin scăderea contravalorii sarcinii, din valoarea totală a donaţiei. §6. Donaţiile care nu sunt supuse raportului (art. 1150 C.civ.) a) donaţiile pe care defunctul le-a făcut cu scutire de raport; b) donaţiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin persoane interpuse, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că cel care a lăsat moştenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport; c) darurile obişnuite, donaţiile remuneratorii şi, în măsura în care nu sunt excesive, sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului şi nici cheltuielile de nuntă, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel; d) fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moştenirii şi echivalentul bănesc al folosinţei exercitate de donatar asupra bunului donat; e) bunul care a pierit fără culpa donatarului.

Excepţie: Art. 1150 alin. (2) C.civ. - dacă bunul a fost reconstituit prin folosirea unei indemnizaţii încasate ca urmare a pieirii sale, donatarul este ţinut să facă raportul bunului în măsura în care indemnizaţia a servit la reconstituirea acelui bun. În cazul în care indemnizaţia nu a fost utilizată în acest scop, ea însăşi este supusă raportului. Dacă indemnizaţia rezultă dintr-un contract de asigurare, aceasta se raportează numai în măsura în care depăşeşte cuantumul total al primelor plătite de donatar. §7. Efectele scutirii de raport a) exceptarea donatarului de la obligaţia de raport; b) donaţia se impută asupra cotităţii disponibile. §8. Modalităţi de realizare Art. 1151 C.civ.: „(1)Raportul se face prin echivalent. Este considerată ca nescrisă dispoziţia care impune donatarului raportul în natură. (2)Cu toate acestea, donatarul poate efectua raportul în natură dacă la data cererii de raport este încă proprietarul bunului şi nu l-a grevat cu o sarcină reală şi nici nu l-a dat în locaţiune pentru o perioadă mai mare de 3 ani”. a) Raportul prin preluare [art. 1151 alin. (4) C.civ.]. Această modalitate constă în luarea din masa succesorală de către creditorii raportului a unor bunuri, pe cât posibil similare cu cele donate debitorului raportului, atât ca natură, cât şi din punct de vedere calitativ. Preluarea va avea în vedere cotele succesorale ale fiecărui moştenitor îndreptăţit la raport. Exemplu: Defunctul are trei copii (A, B şi C) şi o masă succesorală a cărei valoare este de 50.000 de lei. În timpul vieţii, defunctul a gratificat, printr-o donaţie (nescutită de raport) în valoare de 10.000 de lei, pe fiul său cel mare (A). Moştenirea se va împărţi astfel: B şi C vor lua din moştenire bunuri în valoare de câte 10.000 de lei. Restul moştenirii, având valoare de 30.000 de lei (50.000 - 20.000 = 30.000 de lei) se va împărţi în mod egal, între cei trei fraţi (aşadar, este luat în calcul şi A, care a fost gratificat de către defunct), fiecare luând încă 10.000 de lei. B şi C vor lua din moştenire bunuri în valoare de câte 20.000 de lei, iar A numai bunuri în valoare de 10.000 de lei, întrucât păstrează donaţia făcută în favoarea sa de către defunct, în valoare de 10.000 de lei. b) Raportul prin imputaţie [art. 1151 alin. (5) C.civ.]. Această metodă de realizare a raportului presupune adăugarea pe hârtie, alături de masa succesorală, a valorii donaţiei. Rezultatul obţinut se împarte între moştenitori, avându-se în

vedere cotele legale ale acestora. Valoarea donaţiei se va scădea din partea cuvenită debitorului raportului, acesta primind din restul masei succesorale, numai diferenţa dintre valoarea cotei sale părţi şi valoarea donaţiei primite. Această metodă capătă aplicabilitate, în special, în ipoteza în care obiectul donaţiei este reprezentat de o sumă de bani. Exemplu [păstrăm datele de la punctul a)]: Raportul donaţiei prin imputaţie presupune efectuarea următoarelor operaţii: - la valoarea masei succesorale (50.000 de lei) se adaugă valoarea donaţiei, dispusă în favoarea lui A (10.000 de lei), rezultând o masă de calcul de 60.000 de lei; - această valoare se împarte la trei, rezultând cota de 20.000 de lei, pe care trebuie să o culeagă fiecare dintre copiii defunctului. B şi C vor primi din masa succesorală bunuri în valoare de câte 20.000 de lei, iar A numai bunuri în valoare de 10.000 de lei, întrucât această sumă reprezintă diferenţa dintre cota ce i se cuvine din moştenire şi valoarea donaţiei primite (20.000 - 10.000 = 10.000 de lei). c) Raportul în bani [art. 1151 alin. (6) C.civ.]. Această modalitate presupune depunerea la masa succesorală a unei sume de bani care reprezintă diferenţa dintre valoarea bunului donat şi partea din această valoare care corespunde cotei sale succesorale. Se apelează la o astfel de modalitate, în ipoteza în care bunurile din masa succesorală sunt insuficiente pentru a permite aplicarea celorlalte modalităţi, iar donatarul nu poate renunţa la moştenire, în schimbul păstrării donaţiei, întrucât sunt întrunite condiţiile acceptării forţate a moştenirii. Rezultă, aşadar, că într-o astfel de ipoteză valoarea donaţiei este mai mare decât valoarea părţii din moştenire cuvenită gratificatului. Exemplu: Defunctul are trei copii (A, B şi C) şi o masă succesorală de 15.000 de lei. În timpul vieţii, defunctul îl gratifică pe fiul cel mare (A) printr-o donaţie a cărei valoare este de 12.000 de lei. Aşadar, masa succesorală are o valoare de 27.000 de lei (15.000 + 12.000=27.000 de lei). Partea care s-ar cuveni lui A, din masa succesorală, este de 9.000 de lei (27.000 : 3 = 9.000 de lei), aşadar mai puţin decât valorează donaţia primită. În consecinţă, A ar datora comoştenitorilor 3.000 de lei (12.000 - 9.000 = 3.000). Bineînţeles că, în mod normal, într-o astfel de ipoteză, moştenitorul-donatar preferă să renunţe la moştenire şi să păstreze donaţia. Dacă însă, donatarului nu i se permite să renunţe la moştenire, întrucât sunt întrunite, în persoana sa, condiţiile acceptării forţate a moştenirii, acesta va trebui să aducă la masa succesorală diferenţa dintre valoarea bunului donat şi partea din această valoare care corespunde cotei sale succesorale (3.000 de lei).

§9. Căi procedurale de realizare (art. 1152 C.civ.) a) Raportul prin bună-învoială – se poate realiza în baza înţelegerii dintre moştenitori, în cadrul procedurii notariale. b) Raportul pe cale judecătorească – în ipoteza în care între părţi există neînţelegeri. Problema raportului donaţiilor poate fi antamată numai în cadrul procesului de partaj. Caracteristicile acţiunii în realizarea raportului: - este o acţiune în realizare; - este o acţiune personală; - este imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv (caracter împrumutat de la partaj); - nu poate fi paralizată prin invocarea de către moştenitorul-donatar a uzucapiunii; - are caracter colectiv [art. 1152 alin. (2) C.civ.], astfel încât aceasta profită tuturor comoştenitorilor-creditori ai raportului, chiar dacă a fost promovată numai de către unul dintre aceştia. §10. Evaluarea bunului în cazul raportului prin echivalent (art. 1153 C.civ.) Criterii de evaluare: Regulă: Se ia în considerare valoarea bunului donat la momentul judecăţii, ţinându-se însă cont de starea lui în momentul donaţiei, din care se scade valoarea, la momentul judecăţii, a sarcinilor asumate prin contractul de donaţie. Excepţii: a) Dacă bunul a fost înstrăinat de donatar anterior cererii de raport, se ţine seama de valoarea lui de la data înstrăinării; b) Dacă bunul donat a fost înlocuit cu altul, se ţine cont de valoarea, la data raportului, a bunului intrat în patrimoniu şi de starea lui la momentul dobândirii. Excepţie la excepţie: Înlocuirea bunului nu va fi luată în considerare, dacă devalorizarea bunului intrat în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii sale. c) Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflaţiei, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului şi data realizării raportului.

§11. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Potrivit Codului civil în vigoare: - soţul supravieţuitor şi descendenţii defunctului, pentru a fi ţinuţi de obligaţia de a raporta donaţiile primite de la defunct, trebuie să aibă vocaţie concretă la moştenirea acestuia, în cazul în care aceasta s-ar fi deschis la data donaţiei; - prin stipulaţie expresă în contractul de donaţie, donatarul poate fi obligat la raportul donaţiei şi în cazul renunţării la moştenire; - pot cere raportul donaţiilor, alături de soţul supravieţuitor şi descendenţii defunctului, şi creditorii personali ai acestora; - sunt exceptate de la raport, donaţiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin persoane interpuse, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că cel care a lăsat moştenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport, precum şi donaţiile remuneratorii; - este avută în vedere situaţia în care bunul a fost reconstituit prin folosirea unei indemnizaţii încasate ca urmare a pieirii sale; - este consacrată regula raportului prin echivalent; - în cazul raportului prin preluare, vor fi avute în vedere cotele succesorale ale fiecărui moştenitor îndreptăţit la raport, astfel încât creditorii raportului nu vor prelua din masa succesorală cote egale, ci cotele stabilite de lege pentru fiecare dintre ei; - sunt modificate criteriile de evaluare a bunurilor donate supuse raportului. Subsecţiunea a 5-a. Raportul datoriilor §1. Noţiune şi reglementare legală Art. 1158 C.civ.: „(1)Dacă, la data partajului succesoral, un moştenitor are o datorie certă şi lichidă faţă de moştenire, aceasta se lichidează prin luare mai puţin. (2)Dacă moştenitorul are mai multe datorii faţă de moştenire care nu sunt acoperite cu partea sa din bunurile moştenirii, aceste datorii se sting proporţional prin raport în limita părţii respective. (3) Raportul nu operează în privinţa creanţei pe care un moştenitor o are faţă de moştenire. Însă moştenitorul care este atât creditor, cât şi debitor al moştenirii se poate prevala de compensaţia legală, chiar dacă nu ar fi întrunite condiţiile acesteia. (4)Prin acordul tuturor moştenitorilor, raportul datoriilor se poate realiza şi înainte de partajul succesoral”.

§2. Condiţii şi efecte Condiţii: a) existenţa comoştenitorilor (mai multor moştenitori) care au acceptat moştenirea; b) comoştenitorul să aibă o datorie faţă de moştenire, indiferent care este momentul (înainte sau după deschiderea moştenirii) şi modul (personal, prin reprezentare sau retransmitere) de dobândire a acesteia. Exemplu: Defunctul lasă trei copii (A, B şi C) şi bunuri în valoare de 30.000 de lei. În timpul vieţii, defunctul l-a împrumutat pe A cu suma de 9.000 de lei. După moartea lui de cuius, se va proceda, cu prioritate, la întregirea masei succesorale, prin adăugarea la suma de 30.000 de lei a sumei împrumutate lui A, de 9.000 de lei. Rezultă o masă de calcul de 39.000 de lei (30.000 + 9.000 = 39.000 de lei), din care B şi C vor lua câte 13.000 de lei (39.000 : 3 = 13.000 de lei), iar A numai 4.000 de lei, întrucât datoria de 9.000 de lei a fost imputată asupra cotei care i s-a cuvenit din moştenire (13.000 - 9.000 = 4.000 de lei). A operat, aşadar, o raportare a datoriei prin luare mai puţin. Efecte: - înlătură concursul creditorilor personali ai moştenitorului-debitor al raportului; - comoştenitorii au dreptul la dobândă pentru datoria menţionată, de la data deschiderii succesiunii; - raportul operează şi cu privire la datoriile neexigibile. Precizări: a) Raportul nu vizează creanţele pe care un moştenitor le-ar avea asupra moştenirii [art. 1158 alin. (3) prima teză C.civ.]; b) Dacă moştenitorul cumulează atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, acesta poate invoca compensaţia legală, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile în care, potrivit dreptului comun, aceasta operează. Va fi supus raportului, numai eventualul sold debitor [art. 1158 alin. (3) teza a doua C.civ.]; c) Dacă moştenitorul debitor are mai multe datorii faţă de moştenire, depăşind ca valoare cota succesorală ce-i revine, acestea se vor stinge proporţional prin raport, în limitele părţii respective, pentru restul moştenitorul-debitor fiind ţinut de obligaţia de plată, în condiţiile dreptului comun [art. 1158 alin. (2) C.civ.].

§3. Natură juridică Problema naturii juridice a raportului datoriilor este controversată în literatura de specialitate. Potrivit opiniei majoritare, raportul datoriilor are aceeaşi natură ca şi raportul donaţiilor, fiind datorat numai de către moştenitorii între care există obligaţia de a raporta donaţiile. §4. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Actualul Cod civil: - supune raportării toate datoriile, indiferent de izvorul lor; - dispune în mod expres în sensul că lichidarea datoriilor prin raport se poate realiza, prin acordul tuturor moştenitorilor, şi înainte de partajul succesoral; - reglementează expres unele aspecte, relevate sub imperiul vechiului Cod civil de către literatura de specialitate, preluând întocmai soluţiile propuse de aceasta. Subsecţiunea a 6-a. Imputarea liberalităţilor şi cumulul rezervei succesorale cu cotitatea disponibilă Regulă: Liberalităţile (donaţii sau legate) se impută numai asupra cotităţii disponibile, nu şi asupra rezervei. Ipoteze: A) În cazul în care cei gratificaţi prin liberalităţi sunt terţi sau moştenitori nerezervatari, nu se pune problema raportului, iar liberalităţile se impută asupra cotităţii disponibile. În măsura în care liberalităţile dispuse în favoarea acestora depăşesc limitele cotităţii disponibile, ele sunt supuse reducţiunii [art. 1099 alin. (1) C.civ.]. B) Dacă, prin liberalităţi au fost gratificaţi moştenitori rezervatari, distingem între următoarele situaţii: a) Dacă moştenitorul rezervatar, gratificat printr-o liberalitate nescutită de raport, a renunţat la moştenire, acesta poate păstra liberalitatea primită în limitele cotităţii disponibile [art. 1047 alin. (1) C.civ.]; b) Dacă, însă, moştenitorul rezervatar gratificat, nu a renunţat la moştenire, situaţia acestuia diferă astfel:

- Dacă donatarul-moştenitor rezervatar a beneficiat de o donaţie scutită de raport, iar aceasta depăşeşte limitele cotităţii disponibile, diferenţa se impută asupra propriei rezerve [art. 1099 alin. (2) C.civ.]. Cel mult donaţia moştenitorului rezervatar acceptant al moştenirii trebuie să însumeze valoarea cotităţii disponibile şi a propriei rezerve. - Dacă donatarul a beneficiat de o donaţie nescutită de raport, aceasta trebuie adusă la masa succesorală, asigurându-se astfel egalitatea între moştenitorii rezervatari, beneficiari ai raportului. Donaţiile nescutite de raport se impută, mai întâi asupra rezervei donatarilor, iar dacă limitele acesteia sunt depăşite, imputarea va viza şi cotitatea disponibilă, afară de cazul în care dispunătorul a stipulat imputarea sa asupra rezervei globale [art. 1099 C.civ.]. - Dacă donatarul a beneficiat de un legat, acesta se impută, în toate cazurile, asupra cotităţii disponibile. Secţiunea a 2-a. Probleme de seminar §1. Teme de reflecţie 1. Consideraţi ca prezentând caracter just şi util, actuala reglementare civilă, care permite substituţiile fideicomisare simple şi liberalităţile reziduale? Argumentaţi. 2. Actuala reglementare a rezervei succesorale este, în opinia dumneavoastră, corespunzătoare? Argumentaţi. 3. Reflectaţi supra distincţiei dintre donaţiile supuse raportului şi donaţiile supuse reducţiunii. §2. Teme pentru referat 1. Liberalităţile reziduale. 2. Substituţia fideicomisară simplă. 3. Rezerva soţului supravieţuitor. 4. Calculul rezervei succesorale şi al cotităţii disponibile. 5. Reducţiunea liberalităţilor excesive. 6. Modalităţile de realizare a raportului donaţiilor. 7. Raportul datoriilor.

§3. Întrebări 1. Definiţi actele asupra moştenirii nedeschise şi relevaţi raţiunile care l-au determinat pe legiuitor să le interzică. 2. Ce este substituţia fideicomisară? Dar liberalitatea reziduală? 3. Enumeraţi moştenitorii rezervatari şi arătaţi care este cuantumul rezervei acestora. 4. Care este cuantumul cotităţii disponibile speciale a soţului supravieţuitor? 5. Ce cuprinde activul brut al moştenirii? 6. Ce reprezintă activul net al moştenirii? 7. Care sunt operaţiunile care trebuie realizate în vederea stabilirii masei de calcul? 8. Ce reprezintă reducţiunea liberalităţilor excesive şi care este ordinea în care aceasta se realizează? 9. Care sunt căile procedurale de exercitare a dreptului la reducţiune? 10. Enumeraţi condiţiile raportului donaţiilor. 11. Care sunt donaţiile supuse raportului? Dar cele care nu sunt supuse acestuia? 12. Care sunt modalităţile de realizare a raportului donaţiilor? Dar căile procedurale de realizare a acestuia? 13. Ce reprezintă raportul datoriilor şi care sunt condiţiile acestuia? §4. Teste grilă 1. Constituie limite ale dreptului de a dispune asupra moştenirii: a) oprirea actelor juridice asupra oricăror moşteniri; b) interdicţia oricăror substituţii fideicomisare; c) oprirea liberalităţilor care încalcă rezerva succesorală. 2. Sunt moştenitori rezervatari: a) rudele defunctului din clasa I; b) rudele defunctului din clasa a II-a; c) soţul supravieţuitor. 3. Rezerva a doi copii este de: a) ½ din moştenire; b) 2/3 din moştenire; c) ¾ din moştenire.

4. Rezerva soţului supravieţuitor, în concurs cu clasa a IV-a de moştenitori este de: a) 1/4 din moştenire; b) 3/4 din moştenire; c) 3/8 din moştenire. 5. Rezerva unui singur părinte este de: a) ¼ din moştenire; b) ½ din moştenire; c) 1/3 din moştenire. 6. În concurs cu moştenitorii legali rezervatari, legatarii pot culege: a) rezerva succesorală; b) cotitatea disponibilă; c) întreaga moştenire a defunctului. 7. Ordinea în care operaţiunile de stabilire a masei de calcul trebuie efectuate este următoarea: a) stabilirea activului net al moştenirii, stabilirea activului brut al acesteia şi reunirea fictivă la activul brut a valorii donaţiilor făcute de către defunct în timpul vieţii; b) stabilirea activului brut al moştenirii, stabilirea activului net al acesteia şi reunirea fictivă la activul brut a valorii donaţiilor făcute de către defunct în timpul vieţii; c) stabilirea activului brut al moştenirii, stabilirea activului net al acesteia şi reunirea fictivă la activul net a valorii donaţiilor făcute de către defunct în timpul vieţii. 8. Nu sunt supuse reunirii: a) donaţiile dispuse de către defunct în favoarea copiilor săi; b) darurile oferite de către defunct copiilor săi la nuntă; c) darurile oferite de către defunct copiilor săi la aniversare. 9. Ca urmare a depăşirii prin liberalităţi a cotităţii disponibile, intervine următoarea sancţiune: a) nulitatea liberalităţii excesive;

b) revocarea liberalităţii excesive; c) reducţiunea liberalităţii excesive. 10. Liberalităţile excesive se reduc în următoarea ordine: a) mai întâi legatele, începând cu cel mai puţin valoros; b) mai întâi donaţiile, începând cu ultima; c) mai întâi legatele, toate deodată şi în mod proporţional. 11. Sunt obligaţi la raportul donaţiilor: a) descendenţii; b) ascendenţii privilegiaţi; c) soţul supravieţuitor în concurs cu rudele din cele patru clase de moştenitori. 12. Raportul donaţiilor se poate realiza prin: a) vânzare la licitaţie publică; b) preluare; c) vânzare convenţională. 13. Sunt supuse raportului: a) toate donaţiile dispuse de către defunct; b) darurile obişnuite; c) donaţiile remuneratorii neexcesive. 14. Pot invoca reducţiunea liberalităţilor excesive: a) moştenitorii defunctului care au acceptat moştenirea; b) propriii moştenitori ai moştenitorului rezervatar care a acceptat moştenirea, dar care a murit mai înainte de a exercita dreptul de reducţiune; c) creditorii moştenitorilor rezervatari. 15. Codul civil permite: a) raportul datoriilor; b) substituţiile fideicomisare graduale; c) reducţiunea oricăror liberalităţi.

16. Actele juridice asupra moştenirii nedeschise sunt vizate de sancţiunea: a) revocării; b) reducţiunii; c) nulităţii relative. 17. Este permisă substituţia fideicomisară: a) simplă; b) graduală; c) veşnică. 18. În cazul liberalităţilor reziduale, substituitul este gratificat cu: a) toate bunurile donate sau lăsate legat instituitului; b) bunurile rămase la moartea instituitului, din donaţiile sau legatele dispuse în favoarea acestuia; c) toate bunurile instituitului. 19. Cotitatea disponibilă specială trebuie respectată în cazul în care: a) soţul supravieţuitor vine în concurs cu descendenţii defunctului; b) soţul supravieţuitor nu vine singur la moştenire; c) soţul supravieţuitor vine în concurs cu descendenţi ai defunctului dintr-o altă căsătorie. 20. Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor trebuie respectată în cazul în care defunctul dispune în favoarea acestuia prin: a) orice fel de liberalităţi; b) liberalităţi supuse reducţiunii; c) liberalităţi raportabile.

Bibliografie Adam I., Rusu A., Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003. Alexandresco D, Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, vol. IV, partea a II-a, Ed. Socec & Co., Bucureşti, 1912. Bacaci Al., Comăniţă Gh., Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006. Bob M.D., Probleme de moşteniri în vechiul şi în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012. Boroi G., Stănciulescu L., Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012. Cantacuzino M.B., Elementele dreptului civil, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998. Cărpenaru St., Dreptul de moştenire, în Deak Fr., Cărpenaru St., „Drept civil. Contracte speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moştenire”, Universitatea Bucureşti, 1983. Chelaru E., Drept civil. Persoanele în reglementarea noului Cod civil, ediţia 3, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012. Chirică D., Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996. Deak Fr., Tratat de drept succesoral, ediţia a II-a, actualizată şi completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002. Dogaru I., Stănescu V., Soreaţă M.M., Bazele dreptului civil. Volumul V. Succesiuni, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009. Eliescu M., Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul Republicii Socialiste România, Ed. Academiei, Bucureşti, 1966. Florescu D.C., Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011. Frenţiu G.C., Ricu C.S., Cartea a IV-A. Despre moştenire şi liberalităţi, în colectiv de autori, „Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă”, vol. II. Art. 953-1649, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012. Genoiu I., Dreptul la moştenire în Codul civil, ediţia a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013. Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., Tratat de drept civil român, Bucureşti, 1929. Macovei D., Drept civil. Succesiuni, Ed. „Chemarea”, Iaşi, 1993.

Macovei C., Dobrilă M.C., Cartea a IV-a, „Despre moştenire şi liberalităţi”, în Baias Fl.A., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., (coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012. Popa I., Curs de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008. Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., Drept civil român. Regimuri matrimoniale. Succesiuni. Donaţiuni. Testamente, vol. III, Ed. Socec, Bucureşti, 1948. Safta-Romano E., Dreptul de moştenire, Ed. Grafix, Iaşi, 1995. Stănciulescu L., Curs de drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012. Stătescu C., Drept civil. Contractul de transport. Drepturile de creaţie intelectuală. Succesiunile, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967. Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Codul civil al României. Îndrumar notarial, vol. I, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011. Văduva D., Moştenirea legală. Liberalităţile în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012. Veress E., Drept civil. Moştenirea. Liberalităţile conform noului Cod civil, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012. Zinveliu I., Dreptul la moştenire în Republica Socialistă România, Ed. Dacia, ClujNapoca, 1975.

Titlul IV Transmisiunea moştenirii Capitolul I Dreptul de opţiune succesorală Secţiunea 1. Sinteze Subsecţiunea 1. Consideraţii generale §1. Terminologie specifică Patrimoniul succesoral se transmite ca urmare a decesului lui de cuius către moştenitorii legali sau testamentari ai acestuia, independent de vreo manifestare de voinţă în acest sens, din partea celor din urmă. Patrimoniul succesoral, transmis de drept succesibilului lui de cuius, care însă moare mai înainte de a exercita dreptul de opţiune succesorală cu privire la acesta, se retransmite, de drept, către propriii moştenitori [art. 1105 alin. (1) C.civ.]. Suntem astfel în prezenţa retransmiterii dreptului de opţiune succesorală. Retransmiterea dreptului de opţiune succesorală nu generează obligaţia moştenitorilor de a accepta moştenirea la care are vocaţie autorul lor; fiecare succesibil având posibilitatea de a opta cu privire la aceasta. Partea succesibilului, care beneficiază de retransmiterea dreptului de opţiune şi care renunţă la aceasta, va profita celorlalţi moştenitori ai autorului lor. Precizări: - Opţiunea cu privire la cele două moşteniri nu trebuie să fie identică, însă, pentru a putea fi acceptată moştenirea retransmisă, este necesar să nu se renunţe la moştenirea succesibilului decedat. - În ceea ce priveşte moştenirea retransmisă, dreptul de opţiune nu trebuie exercitat de către comoştenitori unitar, Codul civil reglementând posibilitatea ca unul sau mai mulţi succesibili să renunţe la moştenirea retransmisă, partea renunţătorilor profitând celorlalţi moştenitori ai autorului lor.

- Termenul în care succesibilii celui de-al doilea decedat trebuie să opteze cu privire la moştenirea retransmisă este restul termenului de un an, care a început să curgă de la data deschiderii primei moşteniri. Dreptul de opţiune succesorală reprezintă acel drept subiectiv, născut la data decesului celui despre a cărui moştenire este vorba, în persoana succesibililor acestuia, constând în posibilitatea de a alege între acceptarea moştenirii şi repudierea acesteia şi care poate fi exercitat numai în condiţiile stabilite de lege. Constituie valenţe ale dreptului de opţiune succesorală următoarele: a) acceptarea moştenirii; b) renunţarea la moştenire. Art. 1100 alin. (2) C.civ.: „Prin succesibil (s.n., I.G.) se înţelege persoana care îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a putea moşteni, dar care nu şi-a exercitat încă dreptul de opţiune succesorală”. §2. Subiectele dreptului de opţiune succesorală Sunt îndreptăţite să exercite dreptul de opţiune succesorală toate persoanele care îndeplinesc cumulativ condiţiile cerute de lege pentru a moşteni. Într-o enumerare exhaustivă, au drept de opţiune succesorală: a) succesibilii legali; Precizări: Au dreptul de opţiune succesorală, nu numai persoanele care au vocaţie concretă la moştenire, ci toate persoanele care au vocaţie legală generală; La moştenire, nu vor veni toţi cei care au acceptat-o, ci, dintre aceştia, numai cei care se află în clasă şi grad preferabile; Dacă succesibilii în grad preferabil acceptă moştenirea, dreptul acestora asupra moştenirii se va consolida retroactiv, de la data deschiderii moştenirii, iar opţiunea succesibililor subsecvenţi va fi lipsită de efecte juridice, drepturile lor asupra moştenirii desfiinţându-se retroactiv. b) legatarii (universali, cu titlu universal şi cu titlu particular); c) creditorii personali ai succesibililor legali sau testamentari. Art. 1107 C.civ.: „Creditorii succesibilului pot accepta moştenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanţei lor”.

Creditorii succesibilului care a renunţat la moştenire în frauda lor au dreptul de a cere instanţei de judecată revocarea renunţării în ceea ce-i priveşte, în termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunţarea [art. 1122 alin. (1) C.civ.]. §3. Caracterele juridice ale actului de opţiune succesorală Actul de opţiune succesorală reprezintă manifestarea de voinţă a titularului dreptului de opţiune succesorală, exprimată în termenul legal, în sensul acceptării moştenirii ori renunţării la aceasta. Art. 1101 C.civ.: „Sub sancţiunea nulităţii absolute, opţiunea succesorală este indivizibilă şi nu poate fi afectată de nicio modalitate”. În ceea ce ne priveşte, enumerarea legală este incompletă. În fapt, actul de opţiune succesorală prezintă următoarele caractere juridice: a) caracter unilateral; Precizare: În caz de pluralitate de succesibili, aceştia nu pot să exercite dreptul de opţiune succesorală, în mod colectiv. b) caracter voluntar; Precizare: În caz de pluralitate de moştenitori, fiecare dintre aceştia poate opta, cu privire la aceeaşi moştenire, în mod diferit. Limite: posibilitatea creditorilor succesibilului de a exercita acţiunea oblică, respectiv acţiunea în revocarea renunţării frauduloase. Excepţie: acceptarea forţată a moştenirii (art. 1119 C.civ.). c) caracter irevocabil; Excepţie: revocarea renunţării la moştenire (art. 1123 C.civ.). d) caracter indivizibil, succesibilul fiind obligat să opteze unitar cu privire la întreaga moştenire. Precizare: Codul civil reglementează, în art. 1102, vocaţia multiplă la moştenire, astfel: „(1)Moştenitorul care, în baza legii sau a testamentului, cumulează mai multe vocaţii la moştenire are, pentru fiecare dintre ele, un drept de opţiune distinct. (2)Legatarul chemat la moştenire şi ca moştenitor legal îşi va putea exercita opţiunea în oricare dintre aceste calităţi. Dacă, deşi nu a fost încălcată rezerva, din testament rezultă că defunctul a dorit să diminueze cota ce i s-ar fi cuvenit legatarului ca moştenitor legal, acesta din urmă poate opta doar ca legatar”.

Exemplu: Defunctul are doi copii. Pe cel mai mare dintre aceştia îl gratifică cu o cotă de 3/8 din moştenire [aşadar, mai puţin decât ar fi cules în calitate de moştenitor legal (în această calitate ar fi cules ½ din moştenire), dar mai mult decât rezerva sa succesorală (aceasta este de ¼ din moştenire)]. Într-o asemenea ipoteză, legea îl obligă pe cel care beneficiază de vocaţie multiplă la moştenire, căruia nu i s-a încălcat rezerva succesorală, dar i s-a diminuat cota legală, să opteze doar cu privire la moştenirea testamentară. În ceea ce ne priveşte, considerăm că ipoteza vocaţiei multiple la moştenire, reglementată necorespunzător de altfel, constituie numai o excepţie aparentă de la caracterul indivizibil al opţiunii succesorale. e) act juridic nesusceptibil de modalităţi. În opinia noastră, actul de opţiune succesorală al succesibilului mai îndepărtat în clasă şi grad este afectat de condiţia (subînţeleasă) ca succesibilul în clasă şi grad preferabile să nu accepte moştenirea. f) caracter declarativ de drepturi; efectele exercitării dreptului de opţiune se produc în mod retroactiv, de la data deschiderii succesiunii. Excepţie: Drepturile dobândite de terţii de bună-credinţă, între momentul renunţării la moştenire şi cel al revocării renunţării, vor trebui respectate [art. 1123 alin. (2) C.civ.]. §4. Condiţiile de validitate ale actului de opţiune succesorală Capacitatea Potrivit literaturii de specialitate, actul de opţiune succesorală este un act de dispoziţie, astfel încât succesibilii care îl realizează trebuie să respecte regulile stabilite de lege în acest sens. Sancţiunea nerespectării: nulitatea relativă a actului de opţiune succesorală. Consimţământul Consimţământul succesibilului trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză (art. 1204 C.civ.). Problema vicierii consimţământului în materia opţiunii succesorale se pune foarte rar în practică, datorită procedurii succesorale notariale. Cu toate acestea, în opinia noastră, vicierea consimţământului în această materie se poate realiza prin violenţă, dol şi eroare. Sancţiunea nerespectării: nulitatea relativă a actului de opţiune succesorală.

Obiectul Ca orice act juridic, actul de opţiune succesorală trebuie să aibă un obiect determinat şi licit [art. 1225 alin. (2) C.civ.]. Sunt considerate ilicite, actele prin care se acceptă moştenirea sau se renunţă la aceasta, înainte de deschiderea ei (art. 956 C.civ.). Sancţiunea nerespectării: nulitatea absolută a actului de opţiune succesorală. Cauza Cauza actului de opţiune succesorală trebuie să existe şi să fie licită şi morală [art. 1236 alin. (1) C.civ.]. Sancţiunea nerespectării: Cauza ilicită şi imorală a actului de opţiune succesorală atrage nulitatea absolută a acestuia. Lipsa cauzei atrage nulitatea relativă a opţiunii succesorale. Forma - Acceptarea expresă a moştenirii se poate realiza, fie printr-un înscris autentic, fie printrun înscris sub semnătură privată [art. 1108 alin. (2) C.civ.]; declaraţia de neacceptare, însă, reprezintă un act autentic, notarial (art. 1111 C.civ.); - Renunţarea la moştenire constituie un act autentic notarial, putând fi realizat de către orice notar public sau de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României [art. 1120 alin. (2) C.civ.]. În plus, pentru informarea terţilor, declaraţia de renunţare la moştenire se va înscrie, pe cheltuiala renunţătorului, în registrul naţional notarial, ţinut în format electronic [art. 1120 alin. (3) C.civ.]. Sancţiunea nerespectării: nulitatea absolută a actului de opţiune succesorală. Reguli privind nulitatea actului de opţiune succesorală Ca urmare a intervenţiei nulităţii (absolute sau relative), actul de opţiune se desfiinţează retroactiv, succesibilul putând opta din nou, în condiţiile legii; Dreptul la acţiunea în nulitate absolută a actului de opţiune poate fi exercitat oricând [art. 2502 alin. (2) pct. 3 C.civ.]. Dreptul la acţiunea în nulitate relativă se prescrie în termen de 6 luni, calculat în caz de violenţă de la încetarea acesteia, iar în celelalte cazuri din momentul în care titularul dreptului la acţiune a cunoscut cauza de nulitate relativă (art. 1124 C.civ.).

§5. Termenul de opţiune succesorală 5.1. Durată Art. 1103 alin. (1) C.civ.: „Dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii”. 5.2. Natură juridică Art. 1103 alin. (3) C.civ.: termenului de un an i se aplică prevederile Codului civil cu privire la suspendarea şi repunerea în termenul de prescripţie extinctivă. Concluzie: Termenul de un an este de decădere, acestuia fiindu-i aplicabile regulile suspendării şi repunerii în termenul de prescripţie extinctivă. 5.3. Domeniu de aplicare Termenul de opţiune succesorală este aplicabil, atât transmisiunilor succesorale universale şi cu titlu universal, cât şi celor cu titlu particular. Acest termen este aplicabil şi statului şi unităţilor administrativ-teritoriale, în calitate de legatar universal, cu titlu universal sau cu titlu particular. În schimb, însă, dacă statul, comuna, oraşul sau, după caz, municipiul culeg ope legis o moştenire vacantă, termenul legal de opţiune devine inaplicabil. 5.4. Momentul din care începe să curgă Regulă: Termenul de opţiune începe să curgă de la data deschiderii moştenirii [art. 1103 alin. (1) C.civ.]. Regula menţionată operează, în opinia noastră, şi în următoarele ipoteze: - succesibilul a luat cunoştinţă mai târziu de moartea lui de cuius; - succesibilul locuieşte în altă localitate decât locul deschiderii moştenirii; - succesibilul nu cunoaşte compoziţia masei succesorale; - succesibilul are numai vocaţie generală la moştenire, nu şi vocaţie concretă; - succesibilul moşteneşte, nu numai în nume propriu, ci şi prin reprezentare sau retransmitere. Precizare: În cazul retransmiterii, moştenitorii trebuie să exercite dreptul de opţiune succesorală în termenul rămas, adică în termenul cuprins între data morţii succesibilului şi data când se împlineşte termenul de un an.

Exemplu: Dacă data deschiderii moştenirii lui de cuius este 1 ianuarie 2012, termenul de opţiune succesorală se împlineşte la 1 ianuarie 2013. Succesibilul lui de cuius moare la data de 1 aprilie 2012, mai înainte de a exercita dreptul de opţiune succesorală cu privire la moştenirea deschisă. Dreptul de opţiune al succesibilului decedat se transmite către propriii moştenitori ai acestuia. Aceştia din urmă au dreptul de a opta cu privire la moştenirea retransmisă, în termen de 9 luni. Neexercitarea dreptului de opţiune în termenul rămas atrage stingerea acestuia, odată cu titlul de moştenitor. În schimb, cu privire la moştenirea succesibilului decedat şi nu la cea retransmisă, moştenitorii acestuia au dreptul de a opta în termenul de un an, care începe să curgă de la data de 1 aprilie 2012 (care constituie data deschiderii moştenirii cu privire la care se optează). Excepţii: a) Pentru copilul conceput la data deschiderii moştenirii, dar născut ulterior, termenul de opţiune începe să curgă de la naşterea acestuia [art. 1103 alin. (2) lit. a) C.civ.]; b) În cazul moştenirii celui declarat judecătoreşte mort, termenul începe să curgă de la data înregistrării morţii acestuia în registrul de stare civilă, în temeiul hotărârii judecătoreşti declarative de moarte, mai puţin în ipoteza în care succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărârea de declarare a morţii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la această din urmă dată [art. 1103 alin. (2) lit. b) C.civ.]; c) Pentru ipoteza în care testamentul conţinând legate este descoperit după deschiderea moştenirii, termenul începe să curgă de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său [art. 1103 alin. (2) lit. c) C.civ.]; d) În cazul în care legătura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia succesibilului la moştenire nu este cunoscută la data deschiderii moştenirii, termenul de opţiune începe să curgă de la data la care succesibilul a cunoscut-o sau trebuia să o cunoască [art. 1103 alin. (2) lit. d) C.civ.]. 5.5. Suspendare şi repunere în termen A) Suspendarea termenului de opţiune succesorală În opinia noastră, termenul de un an se suspendă: - în cazul succesibilului lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp acesta nu are reprezentant sau ocrotitor legal [art. 2532 pct. (4) C.civ.]; - în cazul în care succesibilul face parte din forţele armate ale României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau de război. Prescripţia se suspendă, de asemenea, în cazul în care

succesibilul este persoană civilă care se găseşte în forţele armate pentru raţiuni de serviciu, impuse de necesităţile războiului [art. 2532 pct. (8) C.civ.]; - în cazul în care succesibilul este împiedicat de un caz de forţă majoră să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală. Precizăm că forţa majoră temporară suspendă prescripţia numai dacă survine în ultimele 6 luni ale termenului de opţiune succesorală [art. 2532 pct. (9) C.civ.]. După încetarea cauzei de suspendare, prescripţia îşi reia cursul, luându-se în calcul şi timpul curs înainte de intervenţia acesteia, dar nu se va putea împlini, mai înainte de expirarea unui termen de 6 luni, socotit de la încetarea cauzei de suspendare (art. 2534 C.civ.). B) Repunerea în termenul de opţiune succesorală Repunerea în termenul de opţiune succesorală poate fi dispusă de către organul jurisdicţional, numai dacă acesta constată că, din motive temeinice, succesibilul nu şi-a exercitat în termen, dreptul de opţiune succesorală [art. 2522 alin. (1) C.civ.]. Succesibilul, care a depăşit termenul legal de opţiune succesorală, poate cere repunerea în termen şi judecarea cauzei, numai în decurs de 30 de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depăşirea termenului [art. 2522 alin. (2) C.civ.]. Pot fi considerate „motive temeinice”, acele împrejurări care prezintă următoarele trăsături: - îl împiedică pe succesibil să exercite dreptul de opţiune succesorală; - nu sunt imputabile succesibilului; - nu îndeplinesc caracterul forţei majore, întrucât nu sunt absolut invincibile. Constituie astfel de cazuri, spre exemplu: - ascunderea cu rea-credinţă a morţii lui de cuius de către moştenitori; - decesul lui de cuius s-a petrecut în străinătate, iar legăturile dintre acesta şi moştenitorii săi erau anormale; - decesul într-un penitenciar; - neexercitarea de către mamă, prin părăsirea copilului, a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti; - îndrumarea greşită de către notar, urmată de tergiversări din partea organelor administraţiei publice locale; - necunoaşterea testamentului de către legatar; - starea de boală îndelungată şi gravă. Precizări:

- Repunerea în termenul de opţiune produce efecte, nu numai faţă de succesibilul repus, ci şi faţă de terţi; - Admiterea de către organul de jurisdicţie competent a cererii de repunere în termen are semnificaţia unei acceptări implicite a moştenirii de către succesibilul reclamant, astfel încât organul de jurisdicţie nu va mai acorda un nou termen pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală. 5.6. Reducere Art. 1113 C.civ.: „(1)Pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială, să îşi exercite dreptul de opţiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanţa judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut în art. 1103. (2)Succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanţa judecătorească este considerat că a renunţat la moştenire”. 5.7. Prorogare Art. 1104 C.civ.: „(1)În cazul în care succesibilul a cerut întocmirea inventarului anterior exercitării dreptului de opţiune succesorală, termenul de opţiune nu se va împlini mai devreme de două luni de la data la care i se comunică procesul-verbal de inventariere. (2)Pe durata efectuării inventarului, succesibilul nu poate fi considerat moştenitor, cu excepţia cazului în care a acceptat moştenirea”. Un inventar al bunurilor succesorale pot cere notarului public competent, succesibilii, creditorii moştenirii şi orice persoană interesată [art. 1115 alin. (1) C.civ.]. Situaţii: - Procesul-verbal de inventariere este comunicat succesibilului înainte cu cel puţin două luni de expirarea termenului de opţiune de un an, astfel încât nu mai este necesară prorogarea acestuia; - Procesul-verbal de inventariere este comunicat succesibilului după expirarea termenului de opţiune de un an, astfel încât este necesară prorogarea acestuia cu două luni; - Procesul-verbal de inventariere este comunicat succesibilului înainte de expirarea termenului de opţiune de un an, însă până la împlinirea acestuia sunt mai puţin de două luni, devenind necesară prorogarea lui, astfel încât de la momentul comunicării procesului-verbal de inventariere, trebuie să mai curgă un termen de două luni.

5.8. Efectele împlinirii Regulă: Ca urmare a neexercitării dreptului de opţiune succesorală în termenul legal, nici în sensul acceptării şi nici al renunţării, succesibilul devine, în opinia noastră, străin de moştenire. Excepţii: În mod excepţional, în două cazuri, succesibilul pasiv, areactiv este prezumat de legiuitor ca fiind renunţător. Cele două prezumţii de renunţare la moştenire, reglementate de Codul civil, sunt următoarele: a)

prezumţia relativă de renunţare, reglementată de art. 1112 C.civ.;

b)

prezumţia absolută de renunţare, reglementată de art. 1113 alin. (2) C.civ.

Precizare: Trebuie considerat străin de moştenire numai succesibilul pasiv, care nu a optat în niciun fel şi care: -

nu poate fi considerat acceptant tacit al moştenirii (în temeiul dispoziţiilor art.

1110 C.civ.); -

nu intră sub incidenţa celor două prezumţii de renunţare mai sus menţionate;

-

nu îndeplineşte condiţiile pentru a invoca suspendarea sau repunerea în termenul

de opţiune succesorală. §6. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Codul civil: a) defineşte, pentru prima dată, termenul de „succesibil”; b) reglementează posibilitatea succesibililor, cărora le-a fost retransmis dreptul de opţiune succesorală, de a opta separat cu privire la moştenirea retransmisă; c) nu mai reglementează, ca valenţă a dreptului de opţiune succesorală, acceptarea sub beneficiu de inventar şi atribuie acceptării moştenirii efecte noi, astfel încât pasivul moştenirii va fi suportat în limitele activului acesteia; d) reglementează, în favoarea creditorilor succesibilului, posibilitatea exercitării dreptului de opţiune succesorală, pe calea acţiunii oblice, precum şi posibilitatea revocării renunţării frauduloase la moştenire; e) atribuie o durată mai lungă termenului de opţiune succesorală, reglementând, de asemenea, posibilitatea reducerii şi prorogării acestuia;

f) clarifică, într-o măsură mai mare decât Codul civil de la 1864, problema naturii juridice a termenului de opţiune succesorală, dispunând că acesta este susceptibil de suspendare şi de repunere în termen; g) consacră o nouă excepţie de la regula privind începutul termenului de opţiune succesorală; h) reglementează cauze generale noi de suspendare a prescripţiei extinctive, precum şi cauze speciale, aplicabile materiei succesiunilor. Subsecţiunea a 2-a. Acceptarea moştenirii §1. Noţiune Acceptarea moştenirii este actul sau faptul juridic unilateral prin care succesibilul îşi consolidează definitiv calitatea de moştenitor al defunctului. §2. Feluri Acceptarea moştenirii poate fi: - voluntară; - forţată. Precizare: În opinia noastră, atât în cazul denumirii de „acceptare voluntară”, cât şi al celei de „acceptare forţată” există o contradicţie terminologică. 2.1. Acceptarea voluntară Acceptarea voluntară este rezultatul manifestării libere de voinţă a succesibilului. Aceasta poate fi: - expresă; - tacită. 2.1.1. Acceptarea voluntară expresă Acceptarea moştenirii este expresă când succesibilul îşi însuşeşte explicit titlul sau calitatea de moştenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată (art. 1108 alin. (2) C.civ.). Condiţii:

a) voinţa succesibilului de a accepta moştenirea trebuie să se materializeze într-un înscris, sub semnătură privată sau autentic; În situaţia în care acceptarea este făcută printr-un înscris autentic, declaraţia de acceptare se va înscrie, din raţiuni de publicitate, în registrul naţional notarial ţinut în format electronic, potrivit legii (art. 1109 C.civ.). b) Din actul de acceptare, trebuie să rezulte, în mod nemijlocit, că succesibilul şi-a însuşit titlul sau calitatea de moştenitor. 2.1.2. Acceptarea voluntară tacită Acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să-l facă decât în calitate de moştenitor [art. 1108 alin. (3) C.civ.]. A) Au valoare de acceptare tacită actele de dispoziţie juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moştenirii. Fac parte din această categorie următoarele acte juridice (art. 1110 alin. (1) C.civ.): - înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros de către succesibil a drepturilor asupra moştenirii; - renunţarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moştenitori determinaţi (renunţare in favorem); - renunţarea la moştenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comoştenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi. Precizare: În aceste cazuri, acceptarea moştenirii operează de drept, fiind exclusă aprecierea instanţei de judecată. B) Pot avea valoare de acceptare tacită a moştenirii actele de dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire (art. 1110 alin. (2) C.civ.). Exemple de acte de dispoziţie care privesc bunurile succesorale singulare: - contractul de vânzare, contractul de schimb, contractul de donaţie, contractul de rentă viageră, contractul de întreţinere etc., având ca obiect bunuri succesorale; - actele de constituire a unor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate asupra bunurilor succesorale; - actele prin care sunt grevate bunuri succesorale; - renunţarea la un drept; - încheierea unui contract de valorificare a dreptului de autor privitor la o operă literară, artistică ori ştiinţifică rămasă de pe urma defunctului; - încheierea unui antecontract de vânzare cu privire la un imobil succesoral etc.

Exemple de acte de administrare definitivă a bunurilor succesorale privite ut singuli: - efectuarea unor cheltuieli utile sau voluptuarii care măresc valoarea bunului succesoral sau care sunt realizate în scop de lux sau de plăcere; - încasarea unor creanţe ale moştenirii, dar care nu au natura unor venituri curente ale acesteia; - locaţiunea pe lungă durată a bunurilor succesorale; - plata unor datorii mai însemnate ale defunctului, în măsura în care succesibilul plătitor nu are, în acelaşi timp, calitatea de codebitor; - plata impozitelor pe terenuri, clădiri sau autovehicule care fac parte din masa succesorală; plata taxelor asupra succesiunilor etc. Precizări: - Introducerea acţiunii în declararea nedemnităţii judiciare constituie, de asemenea, un act de acceptare tacită a moştenirii de către succesibilul reclamant [art. 959 alin. (2) C.civ.]; - În cazurile de la punctul B), instanţa de judecată este cea care va aprecia dacă actele juridice în discuţie constituie sau nu acte de acceptare tacită a moştenirii. C) Nu constituie acte de acceptare tacită a moştenirii [art. 1110 alin. (3) C.civ.] actele de conservare, supraveghere şi de administrare provizorie, dacă din împrejurările în care acestea sau efectuat nu rezultă că succesibilul şi-a însuşit prin ele calitatea de moştenitor. Sunt considerate a fi de administrare provizorie, actele de natură urgentă a căror îndeplinire este necesară pentru normala punere în valoare, pe termen scurt, a bunurilor moştenirii [art. 1110 alin. (4) C.civ.]. Exemple de acte de administrare provizorie: - plata cheltuielilor de înmormântare; - plata datoriilor rezultate din ultima boală a defunctului; - plata micilor datorii ale defunctului, efectuate din considerente de respect faţă de memoria acestuia etc. Exemple de acte de conservare a bunurilor succesorale: - întocmirea inventarului; - efectuarea unor reparaţii urgente; - încasarea unor sume datorate succesiunii; - exercitarea unor acţiuni posesorii cu privire la un bun succesoral etc. Declaraţia de neacceptare (art. 1111 C.civ.): „Succesibilul care intenţionează să îndeplinească un act ce poate avea semnificaţia acceptării moştenirii, dar care doreşte ca prin

aceasta să nu fie considerat acceptant, trebuie să dea în acest sens, anterior îndeplinirii actului, o declaraţie autentică notarială”. Precizări: - declaraţia de neacceptare poate fi dată de către succesibil numai cu privire la actele de dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire; - declaraţia de neacceptare trebuie realizată în formă autentică notarială; - declaraţia de neacceptare nu are semnificaţia unei renunţări la moştenire, astfel încât, după realizarea acesteia, succesibilul poate uza de ambele valenţe ale dreptului de opţiune succesorală; - succesibilul poate realiza mai multe declaraţii de neacceptare a moştenirii. 2.2. Acceptarea forţată 2.2.1. Noţiune Art. 1119 C.civ.: „(1)Succesibilul care, cu rea-credinţă, a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donaţie supusă raportului ori reducţiunii este considerat că a acceptat moştenirea, chiar dacă anterior renunţase la ea. El nu va avea însă niciun drept cu privire la bunurile sustrase sau ascunse şi, după caz, va fi obligat să raporteze ori să reducă donaţia ascunsă fără a participa la distribuirea bunului donat. (2)Moştenitorul aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) este ţinut să plătească datoriile şi sarcinile moştenirii proporţional cu cota sa din moştenire, inclusiv cu propriile sale bunuri”. Constituie, aşadar, fapte care atrag acceptarea forţată a moştenirii următoarele: - sustragerea sau ascunderea unor bunuri din patrimoniul succesoral; - ascunderea unei donaţii supuse raportului; - ascunderea unei donaţii supuse reducţiunii. 2.2.2. Condiţii a) Existenţa elementului obiectiv Acesta constă în darea la o parte, ascunderea sau nedeclararea la inventar a unor bunuri succesorale sau a unei donaţii supuse raportului ori reducţiunii de către succesibil, singur sau în participaţie. În practica judecătorească şi în literatura de specialitate, s-a admis că ascunderea sau dosirea atrag acceptarea forţată a moştenirii, şi în următoarele ipoteze:

- acestea privesc nu numai bunurile mobile, ci şi bunurile imobile, aparţinând patrimoniului succesoral; - acestea sunt săvârşite nu numai după deschiderea moştenirii, ci şi mai înainte de această dată, poate chiar şi cu complicitatea defunctului; - acestea sunt săvârşite nu numai înainte de exercitarea dreptului de opţiune succesorală, ci şi după acest moment. b) Existenţa elementului subiectiv Elementul subiectiv constă în intenţia succesibilului de a frauda pe ceilalţi comoştenitori sau pe creditorii moştenirii. Precizări: - Nedeclararea de către succesibil, cu ocazia întocmirii inventarului, a unor bunuri succesorale, din greşeală sau din credinţa greşită că acestea îi aparţin, nu atrage acceptarea forţată a moştenirii. - Dacă succesibilul înapoiază, din proprie iniţiativă, bunurile dosite, mai înainte ca acest fapt să fie descoperit, doctrina apreciază că nu mai intervine acceptarea forţată a moştenirii. Dacă însă succesibilul, care a săvârşit fapta de ascundere, a decedat mai înainte de a restitui bunurile dosite, moştenitorii acestuia vor fi sancţionaţi, în sensul că, în ceea ce-i priveşte, operează acceptarea tacită a moştenirii, chiar dacă restituie ei înşişi aceste bunuri. c) Faptele frauduloase să fie de natură a păgubi alte persoane Nu este îndeplinită această condiţie în următoarele ipoteze: - succesibilul are drepturi exclusive asupra succesiunii; - soţul supravieţuitor, care vine la moştenirea defunctului în concurs cu alţi moştenitori decât descendenţii acestuia din urmă, a sustras sau a ascuns obiecte de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor; - legatarul cu titlu particular a sustras sau dosit bunuri care i se cuvin în mod exclusiv, acestea nefiind supuse nici reducţiunii. d) Autorul faptei să aibă calitatea de moştenitor Autorul faptei frauduloase trebuie să aibă calitatea de moştenitor legal sau de legatar universal ori cu titlu universal. Precizări: - Legatarului cu titlu particular nu-i sunt aplicabile dispoziţiile care reglementează acceptarea forţată a moştenirii, nici în ipoteza în care a ascuns bunurile care formau obiectul legatului său şi nici în ipoteza în care a ascuns alte bunuri. Corelativ, legatarul cu titlu particular

nu este îndreptăţit să ceară aplicarea sancţiunii acceptării forţate faţă de ceilalţi moştenitori care au săvârşit faptele frauduloase prevăzute de lege. - În cazul în care succesibilul, care a săvârşit faptele frauduloase prevăzute de lege, a decedat mai înainte de exercitarea dreptului de opţiune succesorală, operează retransmiterea acestui drept către propriii moştenitori. - Va suporta consecinţele săvârşirii faptelor frauduloase, la care fac referire dispoziţiile art. 1119 C.civ., numai succesibilul care are capacitate delictuală, în momentul săvârşirii acestora. - În ipoteza săvârşirii faptelor frauduloase de către succesibili în participaţie, consecinţele reglementate de lege se vor răsfrânge asupra tuturor. §3. Efecte 3.1. Efecte generale A) Separaţia de patrimonii Patrimoniul succesoral rămâne separat de patrimoniul personal al moştenitorului [art. 1114 alin. (2) C.civ.]. Consecinţe: a) Datoriile sau creanţele moştenitorului acceptant faţă de defunct nu se sting prin confuziune şi nu încetează prin confuziune drepturile reale pe care moştenitorul le are asupra unui bun succesoral, respectiv drepturile reale pe care defunctul le are asupra unui bun din patrimoniul moştenitorului. În schimb, creanţele reciproce pot fi compensate. b) Succesibilul este considerat terţ, în raport cu patrimoniul succesoral, astfel încât poate deveni adjudecatar al unor bunuri succesorale supuse vânzării la licitaţie; c) Moştenitorul poate dobândi drepturi şi obligaţii noi faţă de patrimoniul succesoral; d) Terţii nu pot opune moştenitorului excepţiile personale, pe care le puteau invoca împotriva lui de cuius; e) Din preţul obţinut ca urmare a vânzării bunurilor succesorale vor fi satisfăcute cu preferinţă creanţele creditorilor succesorali şi legatarii, în timp ce creanţele creditorilor personali ai moştenitorului vor fi satisfăcute, numai din restul rămas după lichidarea pasivului moştenirii. B) Răspunderea moştenitorului pentru pasivul moştenirii, numai în limita activului (intra vires hereditatis). Moştenitorii legali şi legatarii universali şi cu titlu universal răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia.

Legatarul cu titlu particular nu este obligat, în principiu, să suporte datoriile şi sarcinile moştenirii. C) Bunurile intrate în patrimoniul succesoral, după deschiderea moştenirii, prin efectul subrogaţiei, pot fi afectate stingerii datoriilor şi sarcinilor moştenirii. 3.2. Efecte speciale Acceptarea forţată a moştenirii generează, pe lângă efectele generale mai sus prezentate, următoarele efecte specifice (art. 1119 C.civ.): a) decăderea succesibilului din dreptul de opţiune succesorală, acesta neputând să renunţe la moştenire; b) decăderea succesibilului din drepturile succesorale asupra bunurilor sustrase sau ascunse; c) obligarea succesibilului să raporteze ori să reducă donaţia ascunsă, fără să participe la distribuirea bunului donat; d) deşi moştenitorul vinovat nu culege partea sa din bunurile sustrase sau ascunse, respectiv din donaţia raportată sau redusă, acesta va fi ţinut să plătească datoriile şi sarcinile succesiunii, proporţional cotei-părţi ce i se cuvine din moştenire, inclusiv cu propriile sale bunuri. §4. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Codul civil în vigoare: - reglementează declaraţia de neacceptare; - adaugă cauze noi care pot atrage acceptarea forţată a moştenirii; - conţine dispoziţii referitoare la întocmirea inventarului şi la măsurile speciale de conservare a bunurilor succesorale; - reglementează posibilitatea prorogării termenului de opţiune, ca urmare a realizării inventarului, înainte de exercitarea dreptului de opţiune succesorală.

Subsecţiunea a 3-a. Renunţarea la moştenire §1. Noţiune Renunţarea la moştenire este actul de opţiune succesorală, expres şi solemn, prin care succesibilul repudiază moştenirea, în termenul de opţiune succesorală, desfiinţând astfel, cu efect retroactiv, vocaţia sa succesorală. §2. Condiţii de validitate 2.1. Condiţii speciale de fond a) Ca regulă, renunţarea la moştenire este expresă, neputând fi dedusă din fapte materiale sau acte juridice conexe, precum acceptarea moştenirii [art. 1120 alin. (1) C.civ.]. Excepţii: Art. 1112 C.civ. - prezumţia (relativă) de renunţare la moştenire: „(1)Este prezumat, până la proba contrară, că a renunţat la moştenire succesibilul care, deşi cunoştea deschiderea moştenirii şi calitatea lui de succesibil, ca urmare a citării sale în condiţiile legii, nu acceptă moştenirea în termenul prevăzut la art. 1103. Citaţia trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii acesteia, pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, şi precizarea că, dacă succesibilul nu îşi exercită dreptul de a accepta moştenirea în termenul prevăzut la art. 1103, va fi prezumat că renunţă la moştenire. (2)Prezumţia de renunţare operează numai dacă citaţia i-a fost comunicată succesibilului cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului de opţiune succesorală”. Condiţiile în care operează prezumţia de renunţare sunt următoarele: - succesibilul cunoaşte despre deschiderea moştenirii şi calitatea lui de moştenitor, ca urmare a citării sale în condiţiile legii; - citaţia trebuie să conţină atât elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, cât şi precizarea că, dacă succesibilul nu acceptă moştenirea în termenul legal, va fi considerat renunţător; - citaţia este comunicată succesibilului cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului de opţiune succesorală; - succesibilul nu acceptă moştenirea în termenul legal. Art. 1113 alin. (2) C.civ. - prezumţia (absolută) de renunţare la moştenire: Succesibilul care nu optează în termenul de opţiune, redus de către instanţa de judecată, în condiţiile legii, este prezumat că a renunţat la moştenire.

b) Renunţarea la moştenire produce efecte juridice, numai dacă succesibilul nu a acceptat anterior moştenirea. c) Renunţarea este un act juridic indivizibil, astfel încât succesibilul nu poate renunţa la o parte a moştenirii, acceptând o altă parte a acesteia. d) Renunţarea trebuie să fie pur abdicativă, adică impersonală şi cu titlu gratuit. 2.2. Condiţii de formă Renunţarea la moştenire este un act solemn [art. 1120 alin. (2) C.civ.]. Condiţii de formă: a) Declaraţia de renunţare trebuie dată în faţa oricărui notar public sau, după caz, trebuie dată la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României. b) Declaraţia de renunţare trebuie înscrisă în registrul naţional notarial, ţinut în format electronic, potrivit legii. Precizare: Înscrierea declaraţiei de renunţare în registrul naţional notarial se va face pe cheltuiala renunţătorului. 2.3. Nulitatea declaraţiei de renunţare Neîndeplinirea condiţiilor de validitate mai sus prezentate atrage nulitatea absolută sau, după caz, nulitatea relativă a declaraţiei de renunţare. Dreptul la acţiunea în anularea renunţării se prescrie în termen de 6 luni, calculat în caz de violenţă de la încetarea acesteia, iar în celelalte cazuri, din momentul în care titularul dreptului la acţiune a cunoscut cauza de nulitate relativă (art. 1124 C.civ.). §3. Efecte Renunţătorul devine străin faţă de succesiune, considerându-se că nu a fost niciodată moştenitor [art. 1121 alin. (1) C.civ.]. Renunţarea produce efecte retroactive, de la data deschiderii moştenirii şi este opozabilă erga omnes, dacă a fost înscrisă în registrul naţional notarial, ţinut în format electronic, potrivit legii. Consecinţe juridice: a) Partea renunţătorului, atât cât priveşte activul, cât şi pasivul succesoral, va reveni moştenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la moştenire sau celor a căror parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat moştenirea, independent de voinţa acestora [art. 1121 alin. (2) C.civ.].

b) Renunţătorul la moştenire, decedat, nu poate fi reprezentat de descendenţii săi, aceştia putând culege moştenirea numai în nume propriu (art. 967 C.civ.). c) Renunţătorul, gratificat de către defunct printr-o donaţie, nu va fi obligat la raport, chiar dacă liberalitatea de care a beneficiat nu a fost scutită în acest sens. Orice donaţie însă, inclusiv cea de care a beneficiat renunţătorul la moştenire, este supusă reducţiunii, dacă prin realizarea ei s-a adus atingere rezervei legale a moştenitorilor. d) Drepturile reciproce ale succesibilului şi defunctului, reale şi de creanţă, stinse ope lege la data deschiderii moştenirii, prin consolidare sau confuziune, renasc ca urmare a renunţării la moştenire. e) Renunţând la moştenire, succesibilul, care face parte din categoria moştenitorilor sezinari, pierde beneficiul sezinei. Se vor menţine totuşi, actele de conservare, supraveghere şi de administrare provizorie realizate de către succesibil, înainte de a renunţa la moştenire, dacă din împrejurările în care acestea s-au efectuat nu rezultă că succesibilul şi-a însuşit prin ele calitatea de moştenitor [art. 1110 alin. (3) C.civ.]. f) Regulă: Creditorii personali ai succesibilului renunţător nu au dreptul de a urmări patrimoniul succesoral. Excepţie: Art. 1122 C.civ.: „(1)Creditorii succesibilului care a renunţat la moştenire în frauda lor pot cere instanţei revocarea renunţării în ceea ce îi priveşte, însă numai în termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunţarea. (2)Admiterea acţiunii în revocare produce efectele acceptării moştenirii de către succesibilul debitor numai în privinţa creditorului reclamant şi în limita creanţei acestuia”. g) Renunţătorul nu este vizat de obligaţia de a plăti taxele succesorale. §4. Revocare 4.1. Noţiune, reglementare legală şi condiţii Renunţătorul are posibilitatea de a revoca renunţarea la moştenire, în principal, în scopul evitării vacanţei succesorale, deşi actul de opţiune succesorală este, în principiu, irevocabil (art. 1123 C.civ.). Condiţii: a) nu s-a împlinit termenul de opţiune succesorală; b) moştenirea nu a fost acceptată, între timp, de alţi succesibili ai defunctului care au vocaţie la partea care i-ar reveni renunţătorului.

Precizare: Revocarea renunţării la moştenire poate fi numai expresă, trebuind materializată într-o declaraţie, dată fie în faţa oricărui notar public, fie în faţa misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României şi, pentru informarea terţilor, trebuie înscrisă, pe cheltuiala retractantului, în registrul naţional notarial, ţinut în format electronic, potrivit legii. 4.2. Efecte Art. 1123 alin. (2) C.civ.: „Revocarea renunţării valorează acceptare, bunurile moştenirii fiind preluate în starea în care se găsesc şi sub rezerva drepturilor dobândite de terţi asupra acelor bunuri”. Ca urmare a revocării renunţării la moştenire, bunurile moştenirii sunt preluate de retractant în starea în care se găsesc, menţinându-se drepturile dobândite de terţi asupra acestora, anterior momentului revocării, fie prin prescripţie, fie prin acte valabil încheiate de către custodele sau curatorul succesiunii. §5. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Codul civil în vigoare: - identifică situaţiile în care renunţarea la moştenire se presupune; - reglementează posibilitatea creditorilor succesibilului, care renunţă la moştenire în frauda lor, de a cere instanţei de judecată revocarea renunţării, în termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunţarea; - foloseşte în locul expresiei „retractarea renunţării la moştenire”, exprimarea „revocarea renunţării la moştenire”; - consacră expres faptul că revocarea renunţării la moştenire are valoarea unei acceptări a moştenirii; - reglementează expres formalismul declaraţiei de revocare a renunţării la moştenire. Secţiunea a 2-a. Probleme de seminar §1. Teme de reflecţie 1. Reflectaţi şi apreciaţi asupra duratei şi naturii juridice a termenului de opţiune succesorală.

2. Consideraţi ca fiind justă şi oportună decizia legiuitorului de a renunţa la reglementarea acceptării sub beneficiu de inventar şi de a atribui acceptării moştenirii, noi efecte juridice? 3. Consideraţi ca fiind utilă reglementarea de către actualul Cod civil a declaraţiei de neacceptare a moştenirii? Dar a prezumţiilor de renunţare la moştenire? §2. Teme pentru referat 1. Acceptarea pură şi simplă forţată a moştenirii. 2. Suspendarea şi repunerea în termenul de opţiune succesorală. 3. Formalismul actului de opţiune succesorală. 4. Actul de opţiune succesorală şi testamentul. Privire comparativă din perspectiva caracterelor juridice ale acestora. 5. Renunţarea la moştenire. 6. Termenul de opţiune succesorală. §3. Întrebări 1. Care sunt subiectele dreptului de opţiune succesorală? 2. Care este durata termenului de opţiune succesorală şi ce natură juridică prezintă acesta? 3. Enumeraţi câteva dintre cauzele care ar justifica repunerea în termenul de opţiune succesorală. 4. Care este momentul de la care începe să curgă termenul de opţiune succesorală? Regulă şi excepţii. 5. Enumeraţi actele care au valoarea unei acceptări tacite a moştenirii. Dar cele care pot avea această semnificaţie? 6. Care sunt cauzele care atrag acceptarea forţată a moştenirii? 7. Ce efecte juridice generează acceptarea moştenirii? Dar renunţarea la moştenire? 8. Care sunt condiţiile revocării renunţării la moştenire? 9. Prorogarea şi reducerea termenului de opţiune. 10. Declaraţia de neacceptare a moştenirii. 11. Retransmiterea dreptului de opţiune succesorală. §4. Teste grilă 1. Actul de opţiune succesorală este: a) act juridic bilateral;

b) în principiu, act irevocabil; c) act juridic esenţialmente revocabil. 2. Actul de opţiune succesorală este: a) act declarativ de drepturi; b) act constitutiv de drepturi; c) act translativ de drepturi. 3. Termenul de opţiune succesorală prezintă natura juridică a unui: a) termen de decădere; b) termen de prescripţie extinctivă; c) termen extinctiv. 4. Succesibil este persoana care, îndeplinind condiţiile dreptului de a moşteni: a) a exercitat dreptul de opţiune succesorală; b) nu a exercitat dreptul de opţiune succesorală; c) a renunţat la moştenire. 5. Constituie un act autentic: a) acceptarea moştenirii; b) declaraţia de neacceptare a moştenirii; c) renunţarea la moştenire. 6. Operează de drept acceptarea tacită a moştenirii, în cazul în care succesibilul: a) a preluat în posesie unele bunuri cu valoare de amintiri de familie; b) a demolat o construcţie, aparţinând masei succesorale; c) a realizat reparaţii urgente cu privire la un bun succesoral. 7. Nu constituie acte de acceptare tacită a moştenirii: a) întocmirea inventarului bunurilor succesorale; b) plata impozitelor pe terenurile aparţinând masei succesorale. c) plata cheltuielilor de înmormântare. 8. Poate avea valoare de acceptare tacită a moştenirii:

a) vânzarea unui bun succesoral; b) renunţarea la moştenire, cu titlu oneros, în favoarea tuturor comoştenitorilor; c) renunţarea gratuită la moştenire, în favoarea tuturor comoştenitorilor. 9. Separaţia de patrimonii este un efect ce caracterizează: a) acceptarea moştenirii; b) revocarea renunţării la moştenire; c) renunţarea la moştenire. 10. Poate fi tacită: a) acceptarea moştenirii; b) revocarea renunţării la moştenire; c) renunţarea la moştenire. 11. Operează acceptarea forţată a moştenirii în cazul în care: a) succesibilul a dat la o parte sau a dosit bunuri succesorale; b) succesibilul a vândut bunuri succesorale fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege; c) soţul supravieţuitor, aflat în concurs cu moştenitori din clasele II-IV, sustrage bunuri ale gospodăriei casnice. 12. Constituie condiţie a revocării renunţării la moştenire: a) succesibilul a dat la o parte sau a dosit bunuri succesorale; b) succesibilul a vândut bunuri succesorale fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege; c) nu s-a împlinit termenul de opţiune succesorală. 13. Moştenitorul răspunde pentru pasivul succesoral intra vires hereditatis dacă: a) a acceptat voluntar moştenirea; b) a realizat, în condiţiile legii, declaraţia de neacceptare a moştenirii; c) a revocat renunţarea la moştenire. 14. Termenul de opţiune succesorală: a) are o durată de 6 luni; b) poate fi prorogat;

c) poate fi redus. 15. Termenul de opţiune succesorală este susceptibil de: a) suspendare; b) întrerupere; c) repunere în termen. 16. Moştenirea cu privire la care se retransmite dreptul de opţiune succesorală: a) trebuie să fie acceptată de toţi comoştenitorii; b) trebuie să fie repudiată de către toţi comoştenitorii; c) poate fi acceptată de către unii dintre comoştenitori, ceilalţi putând-o repudia. 17. Cu privire la moştenirea retransmisă în condiţiile legii, operează împărţirea pe: a) capete; b) linii; c) tulpini. 18. Constituie act de dispoziţie: a) renunţarea la moştenire; b) acceptarea moştenirii; c) revocarea renunţării la moştenire. 19. Termenul de opţiune succesorală: a) începe să curgă, în toate cazurile, de la data deschiderii moştenirii; b) poate începe să curgă de la data naşterii copilului numai conceput la data deschiderii moştenirii; c) poate începe să curgă de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască despre rudenia sa cu defunctul. 20. Termenul de opţiune succesorală poate fi prorogat: a) de către instanţa de judecată, pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate;

b) în cazul în care succesibilul a cerut întocmirea inventarului anterior exercitării opţiunii succesorale; c) în cazul în care succesibilul a cerut întocmirea inventarului ulterior exercitării opţiunii succesorale.

Capitolul II Transmisiunea activului şi pasivului moştenirii. Sinteze §1. Obiectul transmisiunii Obiectul transmisiunii succesorale este reprezentat numai de drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial ale defunctului. Patrimoniul unei persoane fizice are două laturi: - latura activă, circumscrisă drepturilor; - latura pasivă, circumscrisă obligaţiilor. 1.1. Activul moştenirii Regulă: Activul succesoral, transmisibil moştenitorilor defunctului, cuprinde, în principiu, drepturile defunctului cu caracter patrimonial, existente la data deschiderii moştenirii. Excepţii: a) nu se transmit pentru cauză de moarte acele drepturi ale defunctului care, deşi sunt patrimoniale şi există la data deschiderii moştenirii, au caracter viager sau intuitu personae, precum: dreptul de uzufruct viager; dreptul de uz; dreptul de abitaţie; dreptul de rentă viageră; dreptul la întreţinere contractuală sau legală; dreptul la pensie; drepturile cu privire la care moartea titularului operează ca o condiţie rezolutorie sau ca un termen extinctiv incert. b) sunt incluse în activul succesoral, deşi la data deschiderii moştenirii nu fac parte din patrimoniul defunctului, donaţiile făcute de acesta cu depăşirea cotităţii disponibile (supuse reducţiunii) şi donaţiile nescutite de raport, făcute de către defunct în favoarea moştenitorilor care au obligaţia de raport; c) sunt incluse în activul succesoral, deşi la data deschiderii moştenirii nu fac parte din patrimoniul defunctului, fructele naturale, industriale şi civile, produse de bunurile succesorale, după data deschiderii moştenirii. Concluzie: Fac parte din activul succesoral: - drepturile reale principale (dreptul de proprietate, dreptul de servitute şi dreptul de superficie) şi accesorii (gajul, ipoteca, privilegiile şi dreptul de retenţie); - drepturile de creanţă;

- drepturile patrimoniale rezultate din creaţia intelectuală; - acţiunile patrimoniale aflate la îndemâna defunctului, precum: acţiunea în revendicare, acţiunea în anulare, acţiunea în rezoluţiune sau reziliere, acţiunea în revocare etc. 1.2. Pasivul moştenirii Pasivul succesoral este format din datoriile şi sarcinile moştenirii. a) Datoriile moştenirii sunt: - obligaţiile asumate de către defunct prin contractele care nu au fost încheiate în considerarea persoanei; - obligaţiile care au luat naştere, în sarcina defunctului, pe tărâm delictual, ca urmare a săvârşirii unei fapte cauzatoare de prejudicii; - obligaţiile rezultând din fapte juridice licite, precum obligaţia de despăgubire a terţului care a gerat afacerile defunctului, pentru plata cheltuielilor utile şi necesare. b) Sarcinile moştenirii sunt: - cheltuielile de înmormântare, cheltuielile cu parastasele făcute potrivit obiceiului locului şi cheltuielile cu monumentul funerar, în măsura în care acestea nu sunt excesive; - cheltuielile făcute cu administrarea şi lichidarea succesiunii, taxele şi impozitele pentru bunurile succesorale şi cheltuielile determinate de efectuarea procedurii succesorale; - cheltuielile rezultate din executarea legatelor cu titlu particular, al căror obiect este reprezentat de sume de bani, bunuri de gen sau obligaţii de a face ori a nu face. Precizare: Cheltuielile efectuate de un singur succesibil cu întreţinerea defunctului, fără participarea celorlalţi succesibili, nu pot fi incluse în pasivul moştenirii pentru a fi recuperate. §2. Transmisiunea activului moştenirii Transmisiunea succesorală poate fi: a) universală, având ca obiect întregul patrimoniu succesoral; Sunt beneficiari ai unei transmisiuni universale: - moştenitorii legali; - legatarii universali. b) cu titlu universal, vizând numai o fracţiune din patrimoniul succesoral. Sunt beneficiari ai unei transmisiuni cu titlu universal, legatarii cu titlu universal. c) cu titlu particular, având ca obiect unul sau mai multe bunuri succesorale determinate sau determinabile, privite ut singuli.

Acest tip de transmisiune întâlnim în cazul legatarului cu titlu particular. Precizări: - Dacă obiectul legatului cu titlu particular este reprezentat de un drept real asupra unui bun individual determinat, de un drept de proprietate intelectuală sau de un drept succesoral moştenit de testator şi lăsat legat înainte de lichidarea acelei moşteniri, transmisiunea are loc, potrivit regulii generale, de la data deschiderii moştenirii. În consecinţă, legatarul cu titlu particular dobândeşte dreptul succesoral, direct de la testator. - Dacă legatul are ca obiect o sumă de bani, un bun de gen sau o obligaţie de a face ori de a nu face, legatarul dobândeşte numai un drept de creanţă asupra moştenitorilor. La data deschiderii moştenirii, moştenitorii universali şi cei cu titlu universal dobândesc creanţele defunctului, proporţional cu partea din moştenire ce li se cuvine; Moştenitorii universali şi cei cu titlu universal dobândesc drepturile reale asupra bunurilor care formează patrimoniul moştenirii, în stare de indiviziune. §3. Transmisiunea pasivului moştenirii 3.1. Categorii de moştenitori care suportă pasivul moştenirii A) Transmisiunea universală şi cu titlu universal Art. 1155 alin. (1) C.civ.: „Moştenitorii universali şi cu titlu universal contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii proporţional cu cota succesorală ce îi revine fiecăruia”. B) Transmisiunea cu titlu particular Regulă: Legatarii cu titlu particular nu suportă pasivul moştenirii [art. 1114 alin. (3) prima teză C.civ.]. Excepţie: Legatarul cu titlu particular va participa la plata pasivului moştenirii, în următoarele ipoteze [art. 1114 alin. (3) lit. a)-c) C.civ.]: a) testatorul a dispus în mod expres în acest sens; b) dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o moştenire culeasă de către testator şi nelichidată încă; în acest caz, legatarul răspunde pentru pasivul acelei universalităţi; c) celelalte bunuri ale moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii.

3.2. Principiul divizării de drept a pasivului moştenirii Pasivul moştenirii se suportă de către moştenitorii universali şi cu titlu universal, proporţional cu cota succesorală şi nu cu emolumentul efectiv cules. Exemplu: Dacă defunctul are doi copii, pasivul moştenirii este suportat în cote egale de către aceştia, chiar dacă numai unul dintre ei a beneficiat şi de un legat cu titlu particular sau a fost lipsit de o parte din bunurile succesorale cu titlu de sancţiune, întrucât le-a ascuns ori a fost obligat la plata unei datorii sau a unui legat cu titlu particular. Precizare: Potrivit doctrinei, nu trebuie avute în vedere, la determinarea părţii ereditare în funcţie de care sunt suportate datoriile şi sarcinile moştenirii, bunurile gospodăriei casnice asupra cărora soţul supravieţuitor are un drept de moştenire special. 3.3. Excepţiile pe care le comportă principiul divizării de drept a pasivului moştenirii [art. 1155 alin. (3) C.civ.]: a) în cazul în care obligaţia este indivizibilă, fie prin natura ei, fie prin voinţa părţilor contractante, oricare dintre moştenitori poate fi urmărit pentru plata întregului debit; b) în ipoteza în care obligaţia are ca obiect un bun individual determinat ori o prestaţie determinată asupra unui astfel de bun, moştenitorul posesor este ţinut singur să o execute, având drept de regres împotriva celorlalţi moştenitori; c) când obligaţia este garantată cu o ipotecă sau cu o altă garanţie reală, moştenitorul care primeşte bunul afectat garanţiei va fi obligat pentru tot, însă numai în limita valorii acelui bun, iar participarea sa la restul pasivului moştenirii se reduce corespunzător. Şi în acest caz, moştenitorul universal sau cu titlu universal care, din cauza garanţiei reale, a plătit din datoria comună mai mult decât partea sa, are drept de regres împotriva celorlalţi moştenitori, însă numai pentru partea din datoria comună ce revenea fiecăruia [art. 1157 alin. (1) C.civ.]. d) în situaţia în care unul dintre moştenitori este însărcinat, prin titlu (anume prin testament), să execute singur obligaţia, scutirea celorlalţi moştenitori constituie o liberalitate, supusă reducţiunii dacă este cazul. 3.4. Regularizarea plăţii pasivului între moştenitori Situaţii atipice: A) Pasivul succesoral este suportat de terţe persoane. Un terţ poate plăti pasivul succesoral, fie din eroare, fie în mod voluntar. a) Dacă terţul plăteşte pasivul moştenirii din eroare, acesta are două posibilităţi:

- să pretindă restituirea plăţii nedatorate de la creditorul plătit, în temeiul dispoziţiilor art. 1341 C.civ. referitoare la plata nedatorată; - să pretindă restituirea îmbogăţirii fără justă cauză. Ambele acţiuni, fiind personale, trebuie introduse în termenul de prescripţie de 3 ani. b) Dacă terţul plăteşte pasivul succesoral în mod voluntar, fără intenţia însă de a-i gratifica pe cei ţinuţi de această obligaţie, acesta este îndreptăţit la despăgubiri în temeiul gestiunii de afaceri (art. 1330 C.civ.). B) Pasivul succesoral este suportat de unul (unii) moştenitori, peste partea care li se cuvine. Un astfel de moştenitor poate plăti datoriile moştenirii peste partea ce i se cuvine, fie din eroare, fie în mod voluntar. a) Dacă moştenitorul a plătit din eroare datoriile moştenirii, peste partea ce i se cuvine, acesta are la îndemână aceleaşi posibilităţi ca şi terţul care a executat o obligaţie, de care nu era ţinut (acţiunea în restituirea plăţii nedatorate sau acţiunea în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză). b) Dacă moştenitorul a plătit în mod voluntar datoriile moştenirii, peste partea ce i se cuvine, acesta are următoarele două posibilităţi: - dacă plata a fost efectuată în timpul stării de indiviziune, solvens-ul este îndreptăţit să pretindă despăgubiri de la ceilalţi moştenitori, în temeiul gestiunii de afaceri sau să uzeze de subrogaţia legală; - dacă plata a fost efectuată după ieşirea din indiviziune, solvens-ul se poate îndrepta cu o acţiune în regres împotriva celorlalţi moştenitori, însă numai pentru partea din datoria comună ce revenea fiecăruia, chiar şi atunci când el a fost subrogat în drepturile creditorilor [art. 1157 alin. (1) C.civ.]. Când unul dintre moştenitorii universali sau cu titlu universal este insolvabil, partea lui din pasivul moştenirii se împarte între toţi ceilalţi, în proporţie cu cotele succesorale ale fiecăruia [art. 1157 alin. (2) C.civ.]. §4. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Codul civil în vigoare: - reglementează situaţiile în care, cu titlu de excepţie, legatarul cu titlu particular este ţinut să răspundă pentru pasivul moştenirii; - reglementează regimul juridic al sarcinii excesive a legatarului cu titlu particular;

- identifică excepţiile pe care le comportă principiul divizării de drept a pasivului moştenirii; - nu mai reglementează privilegiul separaţiei de patrimonii.

Capitolul III Sezina. Sinteze §1. Noţiune Art. 1125 C.civ.: „Pe lângă stăpânirea de fapt exercitată asupra patrimoniului succesoral, sezina le conferă moştenitorilor sezinari şi dreptul de a administra acest patrimoniu şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului”. Aşadar, sezina poate fi definită ca reprezentând un beneficiu, o ficţiune a legii, în virtutea căreia anumiţi moştenitori (denumiţi moştenitori sezinari) au de drept, din momentul deschiderii succesiunii, stăpânirea de fapt a acesteia, dreptul de a administra patrimoniul succesoral şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului. Sezina conferă moştenitorilor sezinari, din momentul deschiderii moştenirii, drepturi privind: - stăpânirea de fapt a patrimoniului succesoral; - administrarea patrimoniului succesoral; - exercitarea drepturilor şi acţiunilor defunctului. §2. Moştenitorii sezinari (art. 1126 C.civ.): - descendenţii; - ascendenţii privilegiaţi ai defunctului. Precizări: a) Pentru a beneficia de sezina moştenirii, soţul supravieţuitor şi rudele defunctului trebuie să aibă vocaţie concretă la moştenire. b) Moştenitorul rezervatar dezmoştenit păstrează calitatea de moştenitor sezinar, cât priveşte rezerva succesorală. c) Regulile care guvernează sezina sunt imperative. Excepţie: Moştenitorul sezinar poate renunţa la beneficiul sezinei, fără a renunţa însă la moştenire.

§3. Efecte a) Regulă: Moştenitorul sezinar poate lua în stăpânire şi administra toate bunurile succesorale, inclusiv fructele acestora, fără realizarea vreunei formalităţi, precum certificarea prealabilă a calităţii de moştenitor de către notarul public. Excepţii: Moştenitorul sezinar nu poate exercita în fapt stăpânirea acelor bunuri succesorale, cu privire la care au fost luate măsuri speciale de conservare (exemplu: sume de bani şi alte valori păstrate în casete de siguranţă bancară, închiriate de către defunct); Moştenitorul sezinar are nevoie de certificatul de moştenitor pentru a dispune de sumele de bani depuse la o unitate bancară (inclusiv C.E.C.), cu privire la care titularul nu a dispus prin clauză testamentară. b) Moştenitorul sezinar poate exercita toate acţiunile patrimoniale care au aparţinut defunctului, petitorii sau posesorii, chiar cu privire la bunuri pe care nu le-a avut niciodată în stăpânire. Moştenitorul sezinar poate urmări debitorii succesiunii, însă, în mod corelativ, poate fi urmărit de către creditorii defunctului. §4. Dobândirea sezinei de către moştenitorii nesezinari 4.1. Consideraţii generale Art. 1127 alin. (1) C.civ.: „Moştenitorii legali nesezinari dobândesc sezina numai prin eliberarea certificatului de moştenitor, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii moştenirii”. Sunt moştenitori nesezinari: - colateralii privilegiaţi; - ascendenţii ordinari; - colateralii ordinari; - legatarii. Cu privire la aceste categorii de moştenitori, mai puţin legatarul cu titlu particular, este necesară intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii. Intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii produce aceleaşi efecte ca şi sezina, operând retroactiv de la data deschiderii moştenirii [art. 1127 alin. (1) C.civ.].

4.2. Dobândirea sezinei de către legatari Însezinarea legatarilor universali sau cu titlu universal se realizează prin intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii, iar însezinarea legatarilor cu titlu particular se realizează prin predarea legatului. A) Art. 1128 alin (1) C.civ.: „Legatarul universal poate cere intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii de la moştenitorii rezervatari. Dacă asemenea moştenitori nu există sau refuză, legatarul universal intră în stăpânirea moştenirii prin eliberarea certificatului de moştenitor”. Modalităţi de intrare a legatarului universal în stăpânirea de fapt a moştenirii: - moştenitorii rezervatari consimt de bună-voie, expres sau tacit, la stăpânirea moştenirii de către legatarul universal; - în lipsa moştenitorilor rezervatari sau în ipoteza în care aceştia există dar refuză, legatarul universal intră în stăpânirea de fapt a moştenirii prin eliberarea de către notarul public competent a certificatului de moştenitor; - legatarului universal i se eliberează de către notarul public competent certificatul de moştenitor, după soluţionarea de către instanţa de judecată a neînţelegerilor legate de moştenire, ivite între părţile implicate. B) Cererea legatarului cu titlu universal de intrare în stăpânirea de fapt a moştenirii va fi adresată [art. 1128 alin. (2) C.civ.]: - moştenitorilor rezervatari, dacă există numai această categorie de moştenitori legali; - legatarului universal intrat în stăpânirea moştenirii; - moştenitorilor legali nerezervatari care au intrat în stăpânirea moştenirii, fie de drept, fie prin eliberarea certificatului de moştenitor; - notarului public, prin eliberarea certificatului de moştenitor, dacă asemenea moştenitori nu există sau refuză. Şi în cazul legatarului cu titlu universal, este posibil să întâlnim neînţelegeri între părţile implicate, astfel încât notarul public va elibera certificatul de moştenitor, după soluţionarea de către instanţa de judecată a litigiului. C) Regulă: Legatarul cu titlu particular intră în posesia obiectului legatului, din ziua în care acesta i-a fost predat de bună-voie sau, în lipsă, din ziua depunerii la instanţa de judecată a cererii de predare (art. 1129 C.civ.). Excepţii: Nu este necesară predarea legatului cu titlu particular, în următoarele ipoteze: - obiectul legatului cu titlu particular este reprezentat de liberarea legatarului de o datorie faţă de defunct (legatum liberationis), caz în care datoria se stinge de la data deschiderii moştenirii;

- obiectul legatului este reprezentat de sume de bani, valori sau titluri de valoare, depuse la instituţii specializate, iar legatarul a fost desemnat prin testamentul sumelor şi valorilor depozitate, caz în care instituţiile specializate nu vor putea proceda la predarea legatului, decât în baza hotărârii judecătoreşti ori a certificatului de moştenitor, care constată valabilitatea dispoziţiei testamentare şi calitatea de legatar [art. 1049 alin. (2) C.civ.]. - obiectul legatului cu titlu particular este reprezentat de un bun individual determinat, caz în care legatarul dobândeşte proprietatea acestuia, în temeiul dispoziţiilor art. 1059 alin. (1) C.civ., din momentul deschiderii succesiunii. Predarea legatului cu titlu particular se va realiza în baza regulilor de la legatul cu titlu universal. Se impune însă precizarea că, în cazul legatului cu titlu particular, predarea poate fi cerută şi legatarului cu titlu universal şi chiar legatarului cu titlu particular, însărcinat de testator cu plata acestuia. §5. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Codul civil în vigoare: - oferă sezinei o definiţie corespunzătoare; - atribuie sezina şi soţului supravieţuitor; - foloseşte expresiile „stăpânirea de fapt a moştenirii”, în locul „posesiei moştenirii” şi „intrarea în stăpânirea moştenirii”, în locul „trimiterii în posesie”, cu scopul de a evita orice confuzie între sezină şi posesia de drept comun.

Capitolul IV Petiţia de ereditate. Sinteze §1. Noţiune şi reglementare legală Art. 1130 C.civ.: „Moştenitorul cu vocaţie universală sau cu titlu universal poate obţine oricând recunoaşterea calităţii sale de moştenitor contra oricărei persoane care, pretinzând că se întemeiază pe titlul de moştenitor, posedă toate sau o parte din bunurile din patrimoniul succesoral”. Petiţia de ereditate reprezintă acţiunea reală prin care moştenitorul cu vocaţie universală sau cu titlu universal (moştenitor legal, legatar universal sau cu titlu universal) pretinde instanţei de judecată recunoaşterea calităţii sale de moştenitor şi restituirea bunurilor succesorale de către pârât care, pretinzând că se întemeiază pe titlul de moştenitor, posedă toate sau o parte din bunurile din patrimoniul succesoral. §2. Părţi a) Poate avea calitatea de reclamant, persoana care are vocaţie succesorală universală sau cu titlu universal la moştenirea defunctului ori succesorii acesteia în drepturi. b) Pârât în petiţia de ereditate poate fi o persoană care pretinde, în egală măsură, a fi succesor universal sau cu titlu universal al defunctului şi care posedă bunurile succesorale, în virtutea acestei calităţi. Aşadar, pârâtul invocă un titlu de moştenitor aparent. §3. Caractere juridice a) legatarul cu titlu particular nu poate intenta petiţia de ereditate, întrucât vocaţia acestuia este limitată la unul sau mai multe bunuri individual determinate; b) este o acţiune reală, deoarece, prin exercitarea ei se urmăreşte, în egală măsură, deposedarea moştenitorului aparent de bunurile succesorale; c) este o acţiune divizibilă; c) este o acţiune imprescriptibilă.

§4. Dovada calităţii de moştenitor În cadrul petiţiei de ereditate, calitatea de moştenitor poate fi dovedită: - în principal, prin certificatul de moştenitor sau prin certificatul de calitate de moştenitor; - în subsidiar, cu alte mijloace de probă. 4.1. Dovada calităţii de moştenitor prin certificatul de moştenitor sau prin certificatul de calitate de moştenitor 4.1.1. Consideraţii generale Certificatul de moştenitor „...se eliberează de către notarul public şi cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral, numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum şi alte menţiuni prevăzute de lege” (art. 1132 C.civ.). Art. 1133 alin. (1) C.civ.: „Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia”. Definiţie: Certificatul de moştenitor reprezintă actul eliberat de către notarul public, de la locul deschiderii moştenirii, în cadrul procedurii succesorale necontencioase, care permite dovedirea calităţii de moştenitor şi a dreptului de proprietate asupra bunurilor succesorale şi care, în acelaşi timp, este mijloc de însezinare a moştenitorilor nesezinari. Precizări: - Certificatul de moştenitor este eliberat de către notarul public, numai dacă între moştenitori nu există neînţelegeri în legătură cu împărţirea masei succesorale (art. 1144 C.civ.). - Certificatul de moştenitor se eliberează după expirarea termenului de opţiune succesorală, care curge, ca regulă, de la data deschiderii moştenirii, sau chiar mai înainte de împlinirea acestui termen, dacă sunt cunoscuţi toţi moştenitorii. Conţinutul certificatului de moştenitor (art. 1132 C.civ.) Certificatul de moştenitor, cuprinde, în principal, precizări referitoare la: - defunct; - patrimoniul succesoral (activul şi pasivul moştenirii); - numărul şi calitatea moştenitorilor; - cota ce revine fiecărui moştenitor universal sau cu titlu universal, respectiv bunurile ce se cuvin legatarilor cu titlu particular; - plata taxelor de timbru şi a onorariilor; - data eliberării sale şi organul care-l eliberează etc.

Precizări: Regulă: Fiecărui moştenitor i se eliberează un exemplar al certificatului de moştenitor. Excepţie: În cazul omiterii unor bunuri din masa succesorală, notarul public are posibilitatea de a o remedia, cu acordul tuturor moştenitorilor, eliberând un nou certificat de moştenitor sau un certificat suplimentar. Se va elibera un nou certificat de moştenitor de către notarul public, în ipoteza anulării de către instanţa de judecată a celui iniţial eliberat. Certificatul de calitate de moştenitor atestă numai calitatea de moştenitor, fără a se face referire la bunurile succesorale. Acesta poate fi eliberat: - în ipoteza în care nu există bunuri succesorale; - în cazul în care, în patrimoniul defunctului există bunuri, însă stabilirea acestora necesită timp. Concluzie: Notarul public poate elibera: - certificat de moştenitor; - certificat de calitate de moştenitor; - certificat de constatare a calităţii de executor testamentar; - certificat de vacanţă succesorală. 4.1.2. Funcţii Certificatul de moştenitor îndeplineşte următoarele două funcţii: a) mijloc de însezinare a moştenitorilor nesezinari; b) mijloc de probă a calităţii de moştenitor şi a dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală. 4.1.3. Putere doveditoare Art. 1133 alin. (1) C.civ.: „Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia”. Precizări: Moştenitorii care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin eliberarea certificatului de moştenitor au posibilitatea să ceară instanţei de judecată constatarea sau, după caz, declararea nulităţii acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii (art. 1134 C.civ.). Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor, dacă obiectul său îl constituie fie stabilirea masei succesorale, fie partajul succesoral, sub condiţia acceptării

moştenirii în termenul prevăzut de lege, este imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv [art. 2502 alin. (2) pct. 4 C.civ.]. Dimpotrivă, acţiunea în declararea nulităţii certificatului de moştenitor este prescriptibilă în termenul general de prescripţie extinctivă de 3 ani (art. 2517 C.civ.). Acesta începe să curgă astfel (art. 2529 C.civ.): - în caz de violenţă, din ziua în care aceasta a încetat; - în cazul dolului, din ziua în care a fost descoperit; - în caz de eroare ori în celelalte cazuri de anulare, din ziua când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal ori cel chemat de lege să-i încuviinţeze sau să îi autorizeze actele a cunoscut cauza anulării, însă nu mai târziu de împlinirea a 18 luni din ziua încheierii actului juridic; - în cazurile în care nulitatea relativă poate fi invocată de o terţă persoană, prescripţia începe să curgă, dacă prin lege nu se dispune altfel, de la data când terţul a cunoscut existenţa cauzei de nulitate. Art. 270 C.proc.civ.: „(1)Înscrisul autentic face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii. (2)Declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul autentic fac dovadă, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane”… Concluzie: Certificatul de moştenitor, înscris autentic, face dovadă deplină până la declararea sa ca fals, în ipoteza în care conţine constatări personale ale notarului public şi până la proba contrară, în ipoteza în care conţine declaraţii ale părţilor. 4.2. Dovada calităţii de moştenitor prin alte mijloace de probă Calitatea de moştenitor poate fi probată, în soluţionarea petiţiei de ereditate, şi prin alte mijloace de probă, precum: - testamentul, în cazul moştenitorilor testamentari; - actele de stare civilă din care rezultă legătura de rudenie cu defunctul sau calitatea de soţ; - orice alte mijloace de probă admise de lege, precum martori sau recunoaşterea pârâţilor. §5. Efecte A) Efecte între adevăratul moştenitor şi moştenitorul aparent

Moştenitorul aparent este obligat să-i restituie adevăratului moştenitor bunurile din patrimoniul succesoral, deţinute fără titlu [art. 1131 alin. (1) C.civ.]. Precizare: Devin întrutotul aplicabile, în această materie, dispoziţiile art. 1635-1649 C.civ. privind restituirea prestaţiilor. B) Efecte între adevăratul moştenitor şi terţi. Art. 1131 alin. (2) C.civ.: „În privinţa actelor juridice încheiate între deţinătorul fără titlu al bunurilor succesorale şi terţi, dispoziţiile art. 960 alin. (3) se aplică în mod corespunzător”. Astfel, în lumina dispoziţiilor art. 960 alin. (3) şi 1648-1649 C.civ., se menţin, fiind opozabile şi adevăratului moştenitor, următoarele categorii de acte juridice: - actele de conservare şi actele de administrare, în măsura în care profită adevăratului moştenitor; - actele de dispoziţie cu titlu oneros, încheiate între moştenitorul aparent şi terţii de bunăcredinţă, acestora fiindu-le aplicabile regulile din materia cărţii funciare sau, după caz, efectul dobândirii cu bună-credinţă a bunurilor mobile, ori regulile privitoare la uzucapiune. §6. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Codul civil în vigoare: - defineşte certificatul de moştenitor, îi determină efectele juridice şi consacră posibilitatea constatării sau declarării nulităţii acestuia; - conferă certificatului de moştenitor funcţia de mijloc de dovadă a dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.

Capitolul V Probleme de seminar - Transmisiunea activului şi pasivului moştenirii, sezina şi petiţia de ereditate – §1. Teme de reflecţie 1. Reflectaţi asupra naturii juridice a petiţiei de ereditate. Cu care dintre acţiunile civile credeţi că se aseamănă cel mai mult? 2. Consideraţi că prezintă utilitate practică faptul că, de lege lata, certificatul de moştenitor constituie titlu de proprietate? §2. Teme pentru referat 1. Petiţia de ereditate. 2. Certificatul de moştenitor. 3. Transmisiunea pasivului moştenirii. 4. Însezinarea moştenitorilor nesezinari. §3. Întrebări 1. Enumeraţi elementele activului succesoral. 2. Identificaţi elementele pasivului succesoral. 3. Identificaţi situaţiile excepţionale în care legatarul cu titlu particular suportă pasivul succesoral. 4. Definiţi sezina. 5. Care sunt excepţiile pe care le comportă principiul divizării de drept a pasivului moştenirii? 6. Identificaţi moştenitorii sezinari. 7. Ce caractere juridice prezintă petiţia de ereditate? 8. Ce funcţii îndeplineşte certificatul de moştenitor? 9. Deosebiţi certificatul de moştenitor de celelalte certificate eliberate de notarul public în cadrul procedurii succesorale.

10. Ce putere doveditoare are certificatul de moştenitor? §4. Teste grilă 1. Fac parte din activul succesoral: a) dreptul la pensie; b) dreptul de uzufruct viager; c) donaţiile scutite de raport, dar care încalcă rezerva succesorală. 2. Nu sunt incluse în activul succesoral: a) dreptul de abitaţie; b) drepturile patrimoniale rezultate din creaţia intelectuală; c) donaţiile nescutite de raport, dispuse în favoarea moştenitorilor legali ţinuţi de obligaţia de a raporta. 3. Fac parte din pasivul succesiunii: a) obligaţia defunctului de a repara prejudiciul cauzat prin fapta sa; b) obligaţiile contractuale ale defunctului; c) cheltuielile de înmormântare. 4. Ca regulă, sunt ţinuţi de obligaţia de a suporta pasivul succesoral: a) moştenitorii legali; b) legatarul universal şi cu titlu universal; c) legatarul cu titlu particular. 5. Prin predarea legatului, este însezinat: a) orice moştenitor legal; b) orice moştenitor testamentar; c) legatarul cu titlu universal. 6. Sunt moştenitori sezinari: a) descendenţii; b) soţul supravieţuitor; c) ascendenţii ordinari.

7. Sezina conferă moştenitorilor sezinari: a) proprietatea supra bunurilor succesorale; b) dreptul de a administra bunurile succesorale, c) uzufructul bunurilor succesorale. 8. Prin eliberarea certificatului de moştenitor, intră în stăpânirea de fapt a moştenirii: a) moştenitorii legali sezinari; b) moştenitorii legali nesezinari; c) legatarii de orice fel. 9. Acţiunea prin care pârâtul cere recunoaşterea titlului de moştenitor şi restituirea bunurilor succesorale se numeşte: a) acţiune în revendicare; b) acţiune de partaj; c) petiţie de ereditate. 10. Petiţia de ereditate este o acţiune: a) reală; b) imprescriptibilă extinctiv; c) prescriptibilă extinctiv. 11. Notarul public poate elibera în cadrul procedurii succesorale: a) certificat de moştenitor; b) certificat de calitate de moştenitor; c) certificat de deces. 12. Certificatul de moştenitor dovedeşte: a) dreptul de proprietate al moştenitorilor; b) calitatea de moştenitor; c) cotele care se cuvin moştenitorilor. 13. Calitatea de moştenitor poate fi probată în cadrul petiţiei de ereditate prin:

a) certificat de moştenitor; b) testament; c) martori sau recunoaşterea pârâţilor. 14. Certificatul de moştenitor poate fi eliberat: a) numai după expirarea termenului de opţiune succesorală; b) în anumite condiţii, mai înainte de expirarea termenului de opţiune succesorală; c) oricând. 15. Actele juridice încheiate de către moştenitorul aparent cu terţii, cu privire la bunurile succesorale, se menţin dacă: a) sunt acte de conservare şi sunt încheiate cu terţi de rea-credinţă; b) sunt acte de administrare, care nu profită moştenitorilor, dar care sunt încheiate cu terţi de bună-credinţă; c) sunt acte de dispoziţie încheiate cu terţi de rea-credinţă. Bibliografie Adam I., Rusu A., Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003. Alexandresco D., Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, vol. IV, partea a II-a, Ed. Socec & Co., Bucureşti, 1912. Bacaci Al., Comăniţă Gh., Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006. Bob M.D., Probleme de moşteniri în vechiul şi în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012. Boroi G., Stănciulescu L., Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012. Cantacuzino M.B., Elementele dreptului civil, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998. Cărpenaru St., Dreptul de moştenire, în Deak Fr., Cărpenaru St., „Drept civil. Contracte speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moştenire”, Universitatea Bucureşti, 1983. Chirică D., Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996. Deak Fr., Tratat de drept succesoral, ediţia a II-a, actualizată şi completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002.

Dogaru I., Stănescu V., Soreaţă M.M., Bazele dreptului civil. Volumul V. Succesiuni, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009. Eliescu M., Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul Republicii Socialiste România, Ed. Academiei, Bucureşti, 1966. Florescu D.C., Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011. Frenţiu G.C., Ricu C.S., Cartea a IV-A. Despre moştenire şi liberalităţi, în colectiv de autori, „Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă”, vol. II. Art. 953-1649, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012. Genoiu I., Dreptul la moştenire în Codul civil, ediţia a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013. Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., Tratat de drept civil român, Bucureşti, 1929. Macovei D., Drept civil. Succesiuni, Ed. „Chemarea”, Iaşi, 1993. Macovei C., Dobrilă M.C., Cartea a IV-a, „Despre moştenire şi liberalităţi”, în Baias Fl.A., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., (coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012. Popa I., Curs de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008. Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., Drept civil român. Regimuri matrimoniale. Succesiuni. Donaţiuni. Testamente, vol. III, Ed. Socec, Bucureşti, 1948. Safta-Romano E., Dreptul de moştenire, Ed. Grafix, Iaşi, 1995. Stănciulescu L., Curs de drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012. Stătescu C., Drept civil. Contractul de transport. Drepturile de creaţie intelectuală. Succesiunile, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967. Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Codul civil al României. Îndrumar notarial, vol. I, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011. Zinveliu I., Dreptul la moştenire în Republica Socialistă România, Ed. Dacia, ClujNapoca, 1975.

Titlul V Indiviziunea şi partajul moştenirii Capitolul I Indiviziunea succesorală §1. Noţiune, reglementare legală, caracteristici şi delimitare Indiviziunea succesorală ia naştere, numai în ipoteza în care moştenirea este culeasă de cel puţin doi moştenitori, iar defunctul nu a realizat un partaj de ascendent. Condiţia indiviziunii: pluralitatea de titulari. Specificul indiviziunii: dobândirea patrimoniului succesoral de către comoştenitori, într-o cotă ideală, abstractă, potrivit vocaţiei lor succesorale. Comparaţie între indiviziune şi proprietatea comună pe cote-părţi Asemănare: Coindivizarii cunosc numai cota ideală ce le revine, nu şi bunurile în materialitatea lor. Deosebire: Obiectul proprietăţii comune pe cote-părţi este reprezentat de bunuri individual determinate, iar obiectul indiviziunii este reprezentat de o universalitate juridică (moştenirea defunctului). §2. Regim juridic Indiviziunii i se aplică regimul juridic din materia proprietăţii comune pe cote-părţi [art. 1143 alin. (2) C.civ.]. Principii: A) Fiecare coindivizar (comoştenitor) are un drept exclusiv asupra cotei-părţi ideale din succesiune [art. 634 alin. (1) C.civ.]. Drept urmare, coindivizarul poate dispune de cota sa parte ideală din universalitate, în mod liber, fără consimţământul celorlalţi coindivizari. B) Niciunul dintre coindivizari nu are un drept exclusiv asupra vreunui bun din succesiune, privit în individualitatea lui.

Reguli de realizare a actelor (juridice şi materiale) cu privire la materialitatea bunului aflat în indiviziune a) Actele juridice: - Actele de dispoziţie asupra bunului indiviz nu pot fi încheiate de un singur coindivizar, fără acordul unanim al celorlalţi [art. 641 alin. (4) C.civ.] - regula unanimităţii. Precizare: Trebuie respectată regula unanimităţii, şi în cazul actelor de administrare care limitează în mod substanţial posibilitatea unui coproprietar de a folosi bunul comun în raport cu cota sa parte ori care impun acestuia o sarcină excesivă prin raportare la cota sa parte sau la cheltuielile suportate de către ceilalţi coproprietari [art. 641 alin. (2) C.civ.]. Legiuitorul reglementează însă posibilitatea ca instanţa de judecată să suplinească acordul coproprietarului aflat în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau care se opune în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare, indispensabil menţinerii utilităţii sau valorii bunului [art. 641 alin. (3) C.civ.]. - Actele de administrare (precum încheierea sau denunţarea unor contracte de locaţiune, cesiunile de venituri imobiliare şi altele asemenea, cu privire la bunul indiviz, în măsura în care acestea prezintă caracter oneros şi sunt încheiate pe un termen mai mic de 3 ani) pot fi făcute numai cu acordul coproprietarilor care deţin majoritatea cotelor-părţi [art. 641 alin. (1) şi (4) C.civ.] – regula majorităţii cotelor-părţi. Sancţiunea - art. 642 C.civ.: „(1)Actele juridice făcute cu nerespectarea regulilor prevăzute la art. 641 sunt inopozabile coproprietarului care nu a consimţit, expres ori tacit, la încheierea actului. (2)Coproprietarului vătămat i se recunoaşte dreptul ca, înainte de partaj, să exercite acţiunile posesorii împotriva terţului care ar fi intrat în posesia bunului comun în urma încheierii actului. În acest caz, restituirea posesiei bunului se va face în folosul tuturor coproprietarilor, cu daune-interese, dacă este cazul, în sarcina celor care au participat la încheierea actului”. - Actele de conservare cu privire la bunul indiviz pot fi realizate de către fiecare coproprietar, fără acordul celorlalţi coproprietari [art. 640 C.civ.]. b) Actele materiale (posesia şi folosinţa) asupra bunurilor indivize pot fi realizate de către coindivizar, fără consimţământul celorlalţi, cu condiţia de a nu-i împiedica pe aceştia în folosinţa bunului şi de a nu aduce atingere drepturilor celorlalţi [art. 636 alin. (1) C.civ.]. Cel care, împotriva voinţei celorlalţi proprietari, exercită în mod exclusiv folosinţa bunului comun poate fi obligat la despăgubiri [art. 636 alin. (2) C.civ.].

Reguli privind culegerea fructelor bunului indiviz Fructele bunului indiviz se cuvin coindivizarilor, proporţional cu cota ideală pe care o deţin din bunul indiviz (art. 637 C.civ.) şi se culeg, potrivit acestei reguli, independent de partaj. Reguli privind acţiunile în justiţie privind indiviziunea (art. 643 C.civ.) - Oricare dintre coproprietari poate sta singur în justiţie, fie în calitate de reclamant, fie în calitate de pârât, în orice acţiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare; -

Hotărârile

judecătoreşti

pronunţate

în

folosul

coproprietăţii

profită

tuturor

coproprietarilor, indiferent care dintre aceştia a promovat acţiunea în justiţie, soluţionată favorabil; - În ipoteza în care acţiunea este introdusă numai de unul sau unii dintre coproprietari, introducerea în cauză a celorlalţi coproprietari, în calitate de reclamanţi, nu poate fi solicitată decât de către pârât, în termenul şi condiţiile reglementate de Codul de procedură civilă. §3. Imprescriptibilitatea dreptului de a cere ieşirea din indiviziune Art. 1143 alin. (1) C.civ.: „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moştenitorul poate cere oricând ieşirea din indiviziune, chiar şi atunci când există convenţii şi clauze testamentare care prevăd altfel”. Concluzie: Acţiunea de ieşire din indiviziune este imprescriptibilă. Cu privire la partaj, pot fi încheiate convenţii de suspendare a acestuia, a căror durată însă nu poate depăşi 5 ani. În cazul imobilelor, convenţiile trebuie încheiate în formă autentică şi trebuie supuse formalităţilor de publicitate prevăzute de lege (art. 672 C.civ.). §4. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Potrivit actualului Cod civil: - starea de indiviziune poate fi păstrată cel mult cinci ani; - convenţiile de suspendare a partajului privitoare la bunuri succesorale imobile trebuie să fie realizate în formă autentică şi să fie supuse formelor de publicitate.

Capitolul II Partajul succesoral §1. Noţiune şi reglementare legală Prin partaj, încetează starea de indiviziune, cota-parte ideală a fiecărui coindivizar fiind înlocuită cu bunuri sau, după caz, cu sume de bani. Partajului succesoral i se aplică dispoziţiile art. 669-686 C.civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu acesta. §2. Condiţii generale de fond Acestea privesc: - persoanele care pot cere partajul succesoral; - capacitatea cerută de lege pentru a promova şi participa la partajul moştenirii. 2.1. Persoanele care pot cere partajul moştenirii - coindivizarii (moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal); - succesorii în drepturi ai coindivizarilor, anume dobânditorii (cesionarii) prin acte între vii ai drepturilor succesorale sau moştenitorii coindivizarului; - creditorii personali ai coindivizarilor şi orice persoană care justifică un interes legitim; acestea pot promova acţiunea de partaj în numele debitorului lor [art. 1156 alin. (2) C.civ.]; Precizare: De asemenea, acestea pot pretinde să fie prezente la partajul prin bună învoială şi pot interveni în procesul de partaj [art. 1156 alin. (2) C.civ.]. - procurorul, în ipoteza în care este necesară apărarea unor interese publice. 2.2. Capacitatea necesară pentru a cere şi participa la partajul moştenirii Partajul succesoral produce efecte constitutive, fiind astfel un act de dispoziţie. Drept urmare, este necesar ca persoana care solicită partajul moştenirii, precum şi orice persoană care participă la acesta, să aibă deplină capacitate de exerciţiu.

§3. Obiect Regulă: Sunt supuse partajului, bunurile existente în patrimoniul defunctului la data decesului acestuia. Excepţii: A) Nu sunt supuse partajului, unele bunuri care existau în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii, precum: a) bunurile individual determinate, care formează obiectul legatului cu titlu particular şi care se dobândesc de către legatar, de la data deschiderii succesiunii [art. 1059 alin. (1) C.civ.]; Precizare: Legatarul cu titlu particular va participa la partajul moştenirii, numai în ipoteza în care obiectul legatului este reprezentat de o cotă-parte din dreptul de proprietate sau alt drept real asupra unui bun individual determinat. b) bunurile care nu sunt susceptibile de partajare datorită naturii sau destinaţiei lor, precum locurile de veci sau părţile comune din imobile, asupra cărora poartă un drept de coproprietate forţată; Precizare: Amintirile de familie pot fi partajate numai prin bună învoială. În cazul în care nu se realizează partajul voluntar, bunurile care constituie amintiri de familie rămân în indiviziune (art. 1141 şi art. 1142 C.civ.). c) dacă defunctul a ridicat o construcţie pe terenul altuia, dar cu acordul acestuia din urmă, ea va fi supusă partajului, cu titlu de drept de superficie; d) în principiu, adăugirile şi îmbunătăţirile efectuate de un copărtaş asupra bunurilor succesorale, acestea generând desocotirea coindivizarilor, în măsura în care bunul în cauză nu a căzut în lotul copărtaşului care le-a efectuat. B) Sunt supuse partajului, bunuri care nu existau în masa succesorală la data deschiderii moştenirii, precum: a) bunurile aduse la masa succesorală, ca efect al reducţiunii liberalităţilor excesive sau ca efect al raportului donaţiilor; b) bunurile rezultate din subrogaţia reală universală, precum despăgubirile plătite de un terţ pentru distrugerea bunului succesoral; c) fructele naturale, civile sau industriale, produse de bunurile succesorale, după data deschiderii moştenirii, numai dacă coindivizarii nu au procedat anterior la un partaj al folosinţei acestora.

Precizare: Creanţele şi datoriile celui decedat nu fac obiectul partajului, întrucât, în principiu, acestea se împart în momentul deschiderii moştenirii, de plin drept între comoştenitori, proporţional cu partea din moştenire ce se cuvine fiecăruia (art. 1155 C.civ.). §4. Forme 4.1. Partajul prin bună învoială Condiţii (art. 1144 C.civ.): a) toţi comoştenitorii sunt prezenţi; b) toţi comoştenitorii au capacitate deplină de exerciţiu; Precizări: - Minorii şi interzişii judecătoreşti pot apela la partajul prin bună învoială, dacă sunt reprezentaţi, respectiv asistaţi de către ocrotitorul legal şi dacă beneficiază de încuviinţarea prealabilă a instanţei de tutelă. - Dacă nu sunt prezenţi toţi moştenitorii, ori dacă printre ei se află minori sau persoane puse sub interdicţie judecătorească ori persoane dispărute, se vor pune sigilii pe bunurile moştenirii în cel mai scurt termen, iar partajul voluntar se va realiza cu respectarea regulilor referitoare la protecţia persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori privitoare la persoanele dispărute. c) coindivizarii s-au înţeles asupra partajului, stabilind forma şi actul prin care acesta se realizează; d) actul de partaj a fost încheiat, sub sancţiunea nulităţii absolute, în formă autentică, dacă printre bunurile succesorale se află imobile. Precizări: - În ipoteza în care printre bunurile succesorale nu se află imobile, convenţia de partaj se poate realiza în forma şi prin actul convenite de părţi, chiar şi verbal. - La cererea oricăror persoane interesate, pentru orice motiv, pot fi luate unele măsuri conservatorii, care privesc o parte sau totalitatea bunurilor succesorale (art. 1145 C.civ.). 4.2. Partajul pe cale judecătorească 4.2.1. Cazuri Părţile pot să se adreseze instanţei de judecată cu o cerere de partaj, dacă împărţeala nu sa realizat prin bună învoială sau chiar direct, fără ca, în prealabil, să se fi adresat notarului public. Totuşi, partajul pe cale judecătorească este obligatoriu, în următoarele cazuri:

a) nu sunt prezenţi toţi coindivizarii (coindivizarii pot participa personal la împărţeală sau pot fi reprezentaţi); b) unul (unii) dintre comoştenitori nu consimte la partajul prin bună învoială; c) instanţa de tutelă nu a încuviinţat partajul prin bună învoială, cu privire la moştenitorul lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, respectiv curatorul persoanei dispărute nu a consimţit la un astfel de partaj. 4.2.2. Modalităţi de realizare (art. 676 C.civ.) a) în natură, proporţional cu cota-parte a fiecărui coindivizar - regulă; b) prin atribuirea bunului aflat în coproprietate, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora; c) prin vânzarea bunului, în modul stabilit de coproprietari, ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie publică, în condiţiile legii şi distribuirea preţului către coproprietari, proporţional cu cotaparte a fiecăruia dintre ei. Precizare: Ultimele două modalităţi de realizare a partajului operează în ipoteza în care bunul care urmează a fi împărţit este indivizibil, ori nu este comod partajabil în natură, coindivizarii putând apela la acestea, în orice ordine doresc, în funcţie de interesele lor. Art. 673 C.civ.: „Instanţa sesizată cu cererea de partaj poate suspenda pronunţarea partajului, pentru cel mult un an, pentru a nu se aduce prejudicii grave intereselor celorlalţi coproprietari. Dacă pericolul acestor prejudicii este înlăturat înainte de împlinirea termenului, instanţa, la cererea părţii interesate, va reveni asupra măsurii”. Precizare: Nu trebuie confundată suspendarea partajului, ca efect al convenţiei încheiate de părţi, a cărei durată nu poate fi mai mare de 5 ani (art. 672 C.civ.), cu suspendarea pronunţării partajului prin hotărâre judecătorească, care nu poate dura mai mult de 1 an (art. 673 C.civ.). A) Partajul în natură Art. 676 alin. (1) C.civ.: „Partajul bunurilor comune se face în natură, proporţional cu cota-parte a fiecărui coproprietar”. Etape: a) alcătuirea loturilor; b) stabilirea loturilor după numărul coindivizarilor; Regulă: Stabilirea loturilor în funcţie de numărul coindivizarilor.

Excepţie: În cazul reprezentării succesorale, numărul loturilor este proporţional cu numărul tulpinilor. Lotul corespunzând unei tulpini va fi subîmpărţit între coindivizarii aparţinând acelei tulpini. Aceeaşi disproporţionalitate între numărul coindivizarilor şi cel al loturilor va fi întâlnită şi în ipoteza retransmiterii. c) stabilirea sultei. Art. 983 alin. (2) teza finală C.proc.civ.: „…În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani”. Această sumă de bani poartă denumirea de sultă. B) Partajul prin atribuirea bunului aflat în indiviziune, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se realizează prin atribuire, coindivizarului sau coindivizarilor care au formulat o cerere în acest sens. Condiţii: a) bunul este indivizibil sau nu este comod partajabil în natură; b) copărtaşul sau, după caz, copărtaşii au formulat o astfel de cerere. Coindivizarul căruia i s-a atribuit bunul în mod provizoriu este obligat la plata drepturilor cuvenite celorlalţi coproprietari. Dacă mai mulţi coindivizari au solicitat atribuirea provizorie a bunului incomod partajabil în natură, instanţa de judecată va determina coindivizarul cel mai îndreptăţit, având la bază criterii, precum (art. 987 C.proc.civ.): - mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăruia din bunul de împărţit; - natura bunului; - domiciliul şi ocupaţia coindivizarilor; - unul dintre coindivizari a adus îmbunătăţiri bunului în discuţie cu acordul celorlalţi coindivizari etc. Precizare: Numai atribuirea definitivă a bunului coindivizarului cel mai îndreptăţit pune capăt stării de indiviziune. C) Partajul prin vânzarea bunului Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, coindivizarii pot conveni ca bunul să fie vândut în orice mod stabilit de ei, preţul urmând a fi distribuit, proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei (art. 990 C.proc.civ.).

Numai în măsura în care coindivizarii nu se înţeleg asupra modului de vânzare a bunului comun, acesta va fi vândut la licitaţie publică, în condiţiile legii, iar preţul va fi distribuit între coproprietari, proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei. §5. Efecte 5.1. Efectul constitutiv al partajului Prin partaj, coindivizarul devine proprietar exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite [art. 680 alin. (1) C.civ.]. Partajul, indiferent de forma în care a fost realizat, produce efect constitutiv. Distincţii: a) Coindivizarii devin proprietari ai cotele care le revin din bunurile incluse în masa succesorală, retroactiv, de la data deschiderii succesiunii [art. 1114 alin. (1) C.civ.]; b) În ceea ce priveşte bunurile succesorale sau sumele de bani care le-au revenit coindivizarilor prin partaj, trebuie să distingem între felurile împărţelii. Astfel: - în cazul partajului voluntar, coindivizarii devin proprietari exclusivi ai bunurilor succesorale sau ai sumelor de bani, care le-au revenit, prin încheierea actului de partaj, de la data stabilită în acesta, dar nu mai devreme de data încheierii actului; - în cazul partajului judiciar, coindivizarii devin proprietari exclusivi ai bunurilor succesorale sau ai sumelor de bani, care le-au revenit, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti [art. 680 alin. (1) C.civ.]. c) În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc, numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică, sau, după caz, hotărârea judecătorească rămasă definitivă au fost înscrise în cartea funciară [art. 680 alin. (2) C.civ.]. 5.2. Consecinţele efectului constitutiv al partajului a) Actele încheiate, în condiţiile legii, de un coproprietar cu privire la bunul comun rămân valabile şi sunt opozabile celui căruia i-a fost atribuit bunul în urma partajului (art. 681 C.civ.). b) Este necesară realizarea formelor de publicitate imobiliară, în ipoteza în care obiectul partajului este reprezentat de drepturi reale imobiliare [art. 680 alin. (2) C.civ.]. c) Partajul nu poate viza acele bunuri din patrimoniul succesoral care au fost uzucapate de către unul dintre coindivizari (art. 675 C.civ.).

§6. Obligaţia de garanţie între copărtaşi Art. 683 alin. (1) C.civ.: „Coproprietarii îşi datorează, în limita cotelor-părţi, garanţie pentru evicţiune şi vicii ascunse, dispoziţiile legale privitoare la obligaţia de garanţie a vânzătorului aplicându-se în mod corespunzător”. Regulă: Obligaţia de garanţie operează independent de stipularea ei în actul de partaj. Excepţie: Coproprietarii nu datorează garanţie dacă prejudiciul este urmarea faptei săvârşite de un alt coproprietar sau dacă au fost scutiţi prin actul de partaj [art. 683 alin. (3) C.civ.]. §7. Desfiinţare Art. 684 alin. (1) C.civ.: „Partajul prin bună învoială poate fi desfiinţat pentru aceleaşi cauze ca şi contractele”. Drept urmare, partajul va fi lovit de nulitate absolută, dacă s-a realizat cu nerespectarea unor norme imperative ale legii referitoare la: - cauză ilicită sau imorală; - obiect ilicit sau imoral; - formă; - prezenţa tuturor coproprietarilor. Nulitatea relativă a actului de partaj intervine în următoarele situaţii: a) consimţământul unuia dintre copărtaşi a fost viciat, prin dol sau violenţă; b) nu au fost respectate condiţiile legale cu privire la capacitate. Efectele desfiinţării partajului: - anularea actului de partaj produce efecte retroactive, astfel încât coindivizarii trebuie repuşi în situaţia iniţială, readucând la masa succesorală tot ceea ce au dobândit ca efect al partajului (bunurile succesorale şi fructele produse de acestea); - desfiinţarea actului de partaj presupune şi desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui. §8. Drepturile creditorilor Creditorii personali ai copărtaşilor beneficiază de dreptul de opoziţie sau de dreptul de intervenţie, astfel încât aceştia pot pretinde să fie prezenţi la partajul prin bună învoială sau pot să intervină în procesul de partaj (art. 1156 C.civ.).

Înainte de partajul succesoral, creditorii personali ai unui moştenitor nu pot urmări partea acestuia din bunurile moştenirii [art. 1156 alin. (1) C.civ.]. Cât priveşte partajul realizat prin bună învoială, creditorii personali ai moştenitorilor au dreptul de a pretinde să fie prezenţi, iar cât priveşte partajul pe cale judecătorească, aceştia au dreptul de a interveni în proces. Opoziţia poate fi făcută, fie anterior declanşării procedurii de partaj, fie ulterior acestui moment, însă mai înainte ca partajul să fie soluţionat de către instanţa de judecată sau convenit între moştenitori, extrajudiciar. Dreptul de opoziţie poate fi exercitat printr-o declaraţie, directă (formală) sau indirectă, adusă la cunoştinţa copărtaşilor, din care să rezulte neîndoielnic voinţa creditorului personal al copărtaşului de a participa la partaj. Ca urmare a exercitării dreptului de opoziţie: a) Copărtaşii au obligaţia de a-l chema pe creditorul-oponent la partaj; b) Creditorul-oponent are dreptul să supravegheze regularitatea partajului, dar nu poate pretinde ca partajul să se facă, potrivit intereselor sale; c) Din bunurile moştenirii atribuite prin partaj, precum şi din cele care le iau locul în patrimoniul moştenitorului, creditorii moştenirii (inclusiv legatarul cu titlu particular al cărui legat nu are ca obiect un bun individual determinat) vor fi plătiţi cu preferinţă faţă de creditorii personali ai moştenitorilor [art. 1156 alin. (5) C.civ.]. Ceilalţi moştenitori (aşadar, mai puţin cei urmăriţi) pot obţine respingerea acţiunii de partaj, introdusă de către creditor, plătind datoria în numele şi pe seama moştenitorului debitor [art. 1156 alin. (3) C.civ.]. Dacă există mai mulţi creditori personali ai aceluiaşi copărtaş, este necesar ca fiecare dintre aceştia să-şi declare opoziţia la împărţeală, mai puţin în cazul creanţei solidare sau al obligaţiei indivizibile. §9. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea anterioară Potrivit Codului civil în vigoare: - termenul „partaj” îl înlocuieşte pe cel de „împărţeală”, folosit de reglementarea civilă anterioară; - amintirile de familie pot fi partajate numai prin bună învoială; - copărtaşii îşi datorează garanţie atât pentru evicţiune, ci şi pentru vicii ascunse;

- actul de partaj care priveşte bunuri imobile trebuie realizat în formă autentică şi trebuie să îndeplinească formalităţile de publicitate; - partajul succesoral are efect constitutiv, comoştenitorii primind, în calitate de proprietari exclusivi, fie bunuri în natură, fie sume de bani.

Capitolul III Partajul de ascendent §1. Noţiune Partajul de ascendent este un act juridic mixt, presupunând existenţa concomitentă a unei liberalităţi inter vivos sau mortis causa şi a unui act de partaj, dar de natură specială. Acesta din urmă are menirea de a evita naşterea stării de indiviziune între comoştenitori. Descendenţii vor primi, la data deschiderii moştenirii, prin voinţa ascendentului lor, bunuri materiale şi nu cotepărţi ideale. §2. Condiţii 2.1. Enumerare Art. 1161 alin. (1) C.civ.: „Partajul de ascendent se poate realiza prin donaţie sau prin testament, cu respectarea formelor, condiţiilor şi regulilor prevăzute de lege pentru aceste acte juridice”. Condiţii generale: Partajul de ascendent trebuie să respecte condiţiile de formă ale donaţiei sau testamentului, precum şi condiţiile de fond privitoare la capacitate, consimţământ, obiect şi cauză. Precizare: Donaţia reciprocă, dispusă de către soţi în favoarea descendenţilor comuni, este permisă. Condiţii speciale: În plus, cu privire la partajul de ascendent trebuie îndeplinite anumite condiţii privitoare la: - persoanele care îl pot realiza; - persoanele între care acesta se poate face; - obiectul partajului; - modul de partajare a bunurilor. 2.2. Persoanele care îl pot realiza Art. 1160 C.civ. - pot împărţi bunurile succesorale, încă din timpul vieţii, potrivit voinţei lor, ascendenţii (părinţi, bunici, străbunici etc.) din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie, care au capacitatea de a dispune prin donaţie sau testament.

2.3. Persoanele între care se poate realiza Art. 1160 C.civ. – partajul de ascendent trebuie realizat în favoarea descendenţilor (copii, nepoţi, strănepoţi etc.), fără a prezenta importanţă faptul că rudenia în linie descendentă este firească (rezultând din căsătorie ori din afara căsătoriei), că aceasta este civilă sau că descendenţii sunt rezultaţi prin reproducere umană asistată medical cu terţ donator. Sancţiune: - Regulă: Partajul de ascendent, care nu vizează toţi descendenţii care îndeplinesc condiţiile de a veni la moştenire, fie în nume propriu, fie prin reprezentare succesorală, este lovit de nulitate absolută [art. 1163 alin. (1) C.civ.]. - Excepţie: Partajul de ascendent, care nu a avut în vedere un descendent care vine la moştenire prin reprezentare succesorală, însă în care a fost cuprins acela pe care îl reprezintă, nu este lovit de nulitate [art. 1163 alin. (2) C.civ.]. Precizare: Îndeplinirea condiţiilor dreptului la moştenire în persoana beneficiarilor se apreciază raportat la data deschiderii moştenirii. 2.4. Obiect a) Partajul de ascendent realizat printr-un testament poate avea ca obiect toate bunurile, mobile sau imobile, existente în patrimoniul ascendentului, la data deschiderii moştenirii sau numai o parte a acestora (art. 1162 C.civ.). Precizare: Dacă testatorul nu precizează că obiectul partajului de ascendent este format din toate bunurile sale, inclusiv cele viitoare, bunurile care nu au fost vizate, se vor moşteni în condiţiile dreptului comun (art. 1162 C.civ.). b) Partajul de ascendent realizat printr-o donaţie poate avea ca obiect, sub sancţiunea nulităţii parţiale, numai bunurile, mobile sau imobile, prezente ale dispunătorului, nu şi bunurile viitoare ale acestuia [art. 1161 alin. (2) C.civ.]. Precizare: Vor fi dobândite în condiţiile dreptului comun (regulile moştenirii legale) bunurile care nu au fost cuprinse în donaţia-partaj. 2.5. Mod de efectuare Este evitată naşterea stării de indiviziune între moştenitori, numai dacă partajul de ascendent îndeplineşte următoarele condiţii: - partajul este efectiv, în sensul că diviziunea bunurilor trebuie să vizeze materialitatea acestora, şi nu numai indicarea cotei-părţi care se cuvine descendenţilor;

- partajul respectă dreptul descendenţilor şi soţului supravieţuitor la rezervă; în cazul contrar, aceştia pot cere reducţiunea liberalităţilor excesive; - partajul respectă, sub sancţiunea nulităţii absolute, cerinţele de formă prevăzute de lege pentru donaţie şi testament. §3. Efecte 3.1. Efectele partajului realizat prin donaţie A) Efecte înainte de deschiderea succesiunii a) Efecte între ascendentul-donator şi descendenţii-donatari Între ascendentul-donator şi descendenţii-donatari, înainte de deschiderea moştenirii, iau naştere raporturi specifice de donaţie, ce antrenează următoarele consecinţe: - donatarii vor primi, de la data încheierii contractului, drepturile care formează obiectul acestuia; - donatarii pot dispune liber de bunurile dobândite, cu respectarea însă a formelor de publicitate imobiliară pentru cazul imobilelor; - donaţia este revocabilă pentru neexecutarea sarcinilor şi pentru ingratitudine, în condiţiile dreptului comun; - creditorii ascendentului pot ataca donaţia prin acţiune revocatorie, în condiţiile dreptului comun; - valoarea donaţiei va fi reunită fictiv la activul net al moştenirii, pentru a fi determinată cotitatea disponibilă. b) Efecte între descendenţii-donatari Între descendenţii-donatari, având unii faţă de alţii calitatea de copărtaşi, iau naştere raporturi specifice partajului, ce generează următoarele consecinţe: - descendentul evins are acţiune în garanţie împotriva celorlalţi, în sensul că pierderea cauzată de evicţiune sau de viciile ascunse ale bunurilor succesorale va fi suportată de fiecare copartajant, proporţional cu partea cuvenită [art. 683 alin. (1) C.civ.]; - plata eventualelor sulte este garantată cu un privilegiu asupra bunurilor care formează obiectul donaţiei, iar neplata acestora nu atrage rezoluţiunea convenţiei. B) Efecte după deschiderea succesiunii După deschiderea succesiunii, descendenţii-donatari devin succesibili, păstrând însă şi calitatea de donatari. a) Descendenţii care acceptă moştenirea şi care îndeplinesc condiţiile de a moşteni:

- păstrează fiecare ce a primit de la defunct în stare divizată; - răspund de datoriile şi sarcinile moştenirii, proporţional cu partea cuvenită; - descendentul (şi/sau soţul supravieţuitor al dispunătorului) a cărui rezervă a fost încălcată prin partajul de ascendent poate cere reducţiunea loturilor celorlalţi copartajanţi; - descendenţii-donatari nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor primite. b) Descendenţii care nu au acceptat moştenirea, fiind renunţători sau nedemni, păstrează bunurile dobândite prin efectul donaţiei, în limitele cotităţii disponibile. 3.2. Efectele partajului realizat prin testament Dacă partajul s-a realizat printr-un testament, acesta nu produce niciun efect în timpul vieţii testatorului. La moartea ascendentului-testator însă, descendenţii gratificaţi dobândesc bunurile în calitate de moştenitori legali şi nu de legatari cu titlu particular. Cu privire la moştenirea primită, descendenţii au două posibilităţi: - să accepte moştenirea, în forma divizată în care le-a fost lăsată de către ascendentultestator; - să renunţe la moştenire, fără să mai primească nimic. Precizări: a) Partajul de ascendent, realizat printr-un testament, are valoare de act de partaj şi nu de dispoziţie testamentară, astfel încât descendenţii nu devin moştenitori testamentari, ci au calitatea de moştenitori legali. b) Partajul de ascendent dă naştere unor veritabile raporturi de partaj al moştenirii, astfel încât copărtaşii, pe de o parte, îşi datorează garanţie iar, pe de altă parte, se bucură de privilegiu, în condiţiile dreptului comun. c) Bunurile dobândite de către ascendent, ulterior realizării partajului, vor reveni descendenţilor, potrivit regulilor dreptului comun, în stare de indiviziune. Dacă însă bunurile care au format obiectul partajului de ascendent nu mai există în patrimoniul succesoral, la data deschiderii moştenirii, copărtaşul afectat (rămas fără lot) poate cere constatarea nulităţii actului de partaj [art. 1163 alin. (1) C.civ.]. Dacă lotul unui descendent a fost numai diminuat, astfel încât nu este asigurată rezerva sa succesorală, acesta este îndreptăţit să ceară reducţiunea loturilor celorlalţi copărtaşi [art. 1163 alin. (3) C.civ.].

§4. Cauze de ineficacitate Ineficacitatea partajului de ascendent este atrasă, atât de cauze de drept comun, cât şi de cauze specifice. Constituie cauze speciale de ineficacitate a partajului de ascendent următoarele (art. 1163 C.civ.): - omiterea unui descendent care îndeplineşte condiţiile de a veni la moştenire, fie în nume propriu, fie prin reprezentare succesorală, cauză ce atrage nulitatea absolută a partajului. Această sancţiune nu intervine însă în cazul în care partajul de ascendent nu priveşte un descendent care vine la moştenire prin reprezentare succesorală, însă priveşte pe cel reprezentat. -

încălcarea rezervei succesorale a descendenţilor sau a soţului supravieţuitor, ceea ce antrenează reducţiunea liberalităţii excesive. §5. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea

anterioară Codul civil în vigoare: - permite reprezentarea succesorală şi în materia partajului de ascendent; - permite ca obiectul partajului-testament să constea în bunurile asupra cărora dispunătorul are un drept de proprietate comună în devălmăşie, alături de soţul său; - obligă la respectarea rezervei descendenţilor şi a soţului supravieţuitor.

Capitolul IV Probleme de seminar §1. Teme de reflecţie 1. Reflectaţi asupra utilităţii reglementării partajului de ascendent. Consideraţi că de o instituţie juridică asemănătoare ar trebui să beneficieze şi alte categorii de persoane decât ascendenţii şi descendenţii? 2. Consideraţi justă reţinerea de către legiuitor a caracterul imprescriptibil al acţiunii în de partaj? Argumentaţi. §2. Teme pentru referat 1. Indiviziunea succesorală şi proprietatea comună pe cote-părţi. Privire comparativă. 2. Partajul de ascendent. 3. Formele partajului moştenirii. §3. Întrebări 1. Definiţi indiviziunea succesorală. 2. Determinaţi regimul juridic aplicabil indiviziunii succesorale. 3. Care sunt persoanele care pot cere partajul moştenirii? 4. Care sunt condiţiile partajului prin bună-învoială? 5. Care sunt cazurile în care partajul moştenirii trebuie realizat pe cale judecătorească? 6. Care sunt modalităţile partajului pe cale judecătorească? 7. Care este conţinutul obligaţiei de garanţie între copărtaşi? 8. Care este semnificaţia dreptului de opoziţie al creditorilor personali ai copărtaşilor? 9. Care sunt condiţiile partajului de ascendent? 10. Ce efecte generează partajul de ascendent, realizat prin testament? §4. Teste grilă 1. Înainte de a cere ieşirea din indiviziune, comoştenitorii au asupra bunurilor succesorale: a) un drept de proprietate exclusivă; b) un drept de proprietate comună pe cote-părţi; c) un drept de proprietate comună în devălmăşie.

2. Caracterizează indiviziunea succesorală: a) cunoaşterea bunurilor succesorale care se cuvin comoştenitorilor în materialitatea lor; b) cunoaşterea cotelor-părţi care se cuvin comoştenitorilor; c) obiectul indiviziunii este reprezentat de o universalitate juridică. 3. Pot cere partajul moştenirii: a) moştenitorii legali; b) legatarii cu titlu particular; c) creditorii succesiunii, pe calea acţiunii oblice. 4. Persoana care cere partajul moştenirii trebuie să aibă: a) capacitate deplină de exerciţiu; b) capacitate de exerciţiu restrânsă, c) capacitate de folosinţă. 5. Sunt supuse partajării, indiferent de formă: a) bunurile individual determinate care formează obiectul legatului cu titlu particular; b) amintirile de familie; c) bunurile aduse la masa succesorală ca efect al reducţiunii liberalităţilor excesive. 6. Constituie condiţii ale partajului prin bună-învoială: a) toţi comoştenitorii să aibă capacitate deplină de exerciţiu; b) toţi coindivizarii să fie prezenţi; c) actul de partaj să fie realizat în formă autentică. 7. Constituie modalităţi ale partajului pe cale judecătorească: a) atribuirea bunului aflat în coproprietate, în schimbul unei sulte, unui singur sau mai multor copărtaşi; b) compensaţia; c) remiterea de datorie. 8. Partajul succesoral produce efecte:

a) declarative; b) translative de drepturi; c) constitutive de drepturi. 9. Copărtaşii îşi datorează garanţie: a) numai pentru evicţiune; b) numai pentru vicii ascunse; c) atât pentru evicţiune, cât şi pentru vicii ascunse. 10. Partajul se desfiinţează dacă: a) toţi copărtaşii au fost prezenţi; b) toţi copărtaşii au consimţit la împărţeala prin bună-învoială; c) consimţământul unuia dintre copărtaşi a fost viciat. 11. Beneficiază de dreptul de opoziţie: a) creditorii succesiunii; b) creditorii personali ai moştenitorilor; c) legatarii cu titlu particular. 12. Acţiunea de ieşire din indiviziune trebuie introdusă în termen de: a) 6 luni de la data deschiderii moştenirii; b) 1 an de la data deschiderii moştenirii; c) 3 ani de la data deschiderii moştenirii. 13. Pot realiza un partaj de ascendent: a) părinţii; b) bunicii; c) străbunicii. 14. Partajul de ascendent se poate realiza prin: a) donaţie; b) testament; c) acţiune în justiţie.

15. Partajul de ascendent este ineficace dacă: a) a fost omis un descendent; b) a fost încălcată rezerva descendenţilor; c) a fost încălcată rezerva ascendenţilor privilegiaţi. 16. Actele de dispoziţie asupra bunului indiviz pot fi încheiate: a) de un singur coindivizar, fără acordul celorlalţi; b) cu respectarea regulii majorităţii cotelor-părţi; c) cu respectarea regulii unanimităţii. 17. Contractele de locaţiune cu privire la bunul indiviz, încheiate pe un termen mai mic de trei ani, pot fi făcute numai cu: a) acordul tuturor coindivizarilor; b) acordul coindivizarilor care deţin majoritatea cotelor-părţi; c) acordul expres al soţului supravieţuitor al defunctului. 18. Cât priveşte bunul indiviz, nu este necesar acordul tuturor coindivizarilor în cazul: a) actelor de administrare; b) actelor de conservare; c) acţiunilor în justiţie. 19. Suspendarea pronunţării partajului poate dura: a) mai mult de 5 ani; b) mai puţin de 5 ani; c) cel mult un an. 20. În cazul partajului de ascendent, trebuie respectată rezerva succesorală a: a) ascendenţilor privilegiaţi; b) descendenţilor; c) soţului supravieţuitor.

Bibliografie Adam I., Rusu A., Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003. Alexandresco D., Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, vol. IV, partea a II-a, Ed. Socec & Co., Bucureşti, 1912. Bacaci Al., Comăniţă Gh., Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006. Boroi G., Stănciulescu L., Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012. Cantacuzino M.B., Elementele dreptului civil, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998. Cărpenaru St., Dreptul de moştenire, în Deak Fr., Cărpenaru St., „Drept civil. Contracte speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moştenire”, Universitatea Bucureşti, 1983. Chirică D., Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996. Deak Fr., Tratat de drept succesoral, ediţia a II-a, actualizată şi completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002. Dogaru I., Stănescu V., Soreaţă M.M., Bazele dreptului civil. Volumul V. Succesiuni, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009. Eliescu M., Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul Republicii Socialiste România, Ed. Academiei, Bucureşti, 1966. Florescu D.C., Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011. Frenţiu G.C., Ricu C.S., Cartea a IV-A. Despre moştenire şi liberalităţi, în colectiv de autori, „Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă”, vol. II. Art. 953-1649, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012. Genoiu I., Dreptul la moştenire în Codul civil, ediţia a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013. Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., Tratat de drept civil român, Bucureşti, 1929. Macovei D., Drept civil. Succesiuni, Ed. „Chemarea”, Iaşi, 1993. Macovei C., Dobrilă M.C., Cartea a IV-a, „Despre moştenire şi liberalităţi”, în Baias Fl.A., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., (coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012. Popa I., Curs de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008. Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., Drept civil român. Regimuri matrimoniale. Succesiuni. Donaţiuni. Testamente, vol. III, Ed. Socec, Bucureşti, 1948.

Safta-Romano E., Dreptul de moştenire, Ed. Grafix, Iaşi, 1995. Stănciulescu L., Curs de drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012. Stătescu C., Drept civil. Contractul de transport. Drepturile de creaţie intelectuală. Succesiunile, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967. Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Codul civil al României. Îndrumar notarial, vol. I, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011. Zinveliu I., Dreptul la moştenire în Republica Socialistă România, Ed. Dacia, ClujNapoca, 1975.