Drept International Privat - Rezumat

INTRODUCERE Dreptul internaţional privat constituie o disciplină de sinteză, având ca obiect de studiu raportul de drept privat cu element de extraneitate. Partea generală a disciplinei este consacrată cercetării raţionamentului juridic, specific dreptului internaţional privat, care permite determinarea sistemului de drept aplicabil unui raport juridic cu element de extraneitate. Efectuarea acestui raţionament presupune parcurgerea succesivă a următoarelor etape principale: a) determinarea, prin intermediul calificării, a normei conflictuale incidente, b) soluţionarea conflictului de norme conflictuale şi identificarea, atunci când este cazul, a retrimiterii la lex fori (legea instanţei sesizate), c) aplicarea (când nu există retrimitere) a legii străine ca lex causae, d) înlăturarea legii străine ce a devenit aplicabilă raportului juridic prin fraudă sau care încalcă ordinea publică de drept internaţional privat a statului instanţei sesizate. Partea specială a disciplinei cercetează normele conflictuale aplicabile diferitelor categorii de raporturi de drept privat cu element de extraneitate: raporturi de drept civil şi al familiei, de drept comercial şi al transporturilor, raporturi de dreptul muncii şi al proprietăţii intelectuale, precum şi raporturi de drept procesual civil.

ELEMENTUL DE EXTRANEITATE Definiţie: Elementul de extraneitate este acea parte componentă a unui raport juridic care se află în străinătate sau sub incidenţa unei legi străine. Elementul de extraneitate nu este al patrulea element al unui raport juridic, ci chiar cele trei din urmă pot constitui ele însele elemente de extraneitate. CONFLICTUL DE LEGI În momentul în care într-un raport juridic apare un element de extraneitate, problema care se pune în mintea judecătorului/arbitrului competent sa soluţioneze un litigiu de acest gen este: ce sistem de drept se va aplica acestui raport juridic? Definiţie metaforică: Conflictul de legi este acea îndoială care se pune în mintea judecătorului/arbitrului competent să soluţioneze litigiul constând în aceea de a vedea care sistem de drept se aplică. Definiţie ştiinţifică: Conflictul de legi este acea situaţie care apare în cazul în care într-un raport juridic există un element de extraneitate şi care constă în aceea că acel

raport juridic devine susceptibil de a i se aplica două sau mai multe sisteme de drept aparţinând unor ţări diferite. NORMA CONFLICTUALĂ Soluţionarea conflictului de legi se face printr-o normă specifică, denumită normă conflictuală. Definiţie: Norma conflictuală este o normă juridică specifică dreptului internaţional privat, care soluţionează conflictul de legi, în sensul că stabileşte care dintre sistemele de drept urmează să se aplice cu privire la acel raport juridic. Structura normelor conflictuale Norma materială are ca elemente: ipoteză, dispoziţie şi sacţiune. Norma conflictuală are două elemente, purtând denumiri diferite faţă de cele ale normei materiale, dar în esenţă sunt la fel:  Conţinut ( ipoteza) – materia la care norma conflictuală se referă;  Legătura normei (dispoziţia) – acel element al structurii care arată ce sistem de drept se va aplica cu privire la conţinutul normei.  Legătura normei ca element de structură este în esenţă legată de un element concret – punct de legătură.

NORMA DE APLICAŢIE IMEDIATĂ Definiţie (Art 9 Roma I): Normele de aplicaţie imediată sunt norme a căror respectare este privită drept esenţială de către o anumită ţară pentru salvgardarea intereselor sale publice, pentru organizarea politică, socială şi economică, în asemenea măsură încât aceste norme sunt aplicabile oricăror situaţii care intră în domeniul lor de aplicare, indiferent de legea aplicabilă contractului. Definiţie (Art 2566 NCCiv): Dispoziţiile imperative prevăzute de legea română pentru reglemntarea unui raport juridic cu element de extraneitate se aplică în mod prioritar. În acest caz, nu sunt incidente prevederile prezentei cărţi privind determinarea legii aplicabile.

CALIFICAREA Calificarea poate fi definită, având în vedere două raţionamente:  pornindu-se de la norma conflictuală către situaţia de fapt (raportul juridic)

 pornindu-se de la raportul juridic către norma conflictuală Definiție ( primul raţionament): Calificarea este acea operaţiune logico-juridică de determinare a sensului exact şi concret al noţiunilor juridice care exprimă conţinutul şi legătura normei conflictuale, cu scopul de a vedea dacă un anumit raport juridic (o situaţie de fapt concretă) se include sau nu în acea normă conflictuală. Definiţie (al doilea raţionament): Calificarea este interpretarea unei situaţii de fapt (a raportului juridic) pentru a vedea în conţinutul şi în legatura cărei norme conflictuale intră. CONFLICTUL DE CALIFICARE Definiţie: Conflictul de calificare este acea situaţie care apare atunci când noţiunile din conţinutul sau din legătura normei conflictuale aplicabile în speţă au înţelesuri diferite în sistemele de drept susceptibile de a se aplica acelui raport juridic. REGULA GENERALĂ Calificarea se face după legea instanţei sesizate-lex fori. Art. 2558 NCCiv- Când determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmează să fie dată unei instituții de drept sau unui raport juridic, se ia în considerare calificarea juridică stabilită de legea română. EXCEPŢIILE DE LA REGULA GENERALĂ 1. Calificarea potrivit voinţei părţilor. Art 2558 alin.(5) NCCiv 2. Calificarea secundară- noţiunea de secundar nu vine de la ideea de secundar, in sensul de mai puţin important, ci provine din latină de la cuvântul secundus- subsecvent, secund (calificarea subsecventă calificării principale). 3. Calificarea instituţiilor juridice necunoscute dreptului forumului- Art 2558 alin(4) NCCiv CONFLICTUL ÎN SPAŢIU (Instituţia retrimiterii) Există conflict în spaţiu al normelor conflictuale atunci când sistemele de drept în prezenţă conţin norme conflictuale care au puncte de legatură diferite.Se numeşte conflict în spaţiu deoarece normele conflictuale din sistemul de drept în prezenţă coexistă în spaţiu. Conflictul în spaţiu al normelor conflictuale poate fi: 1. POZITIV- în cazul în care norma conflictuală din fiecare sistem de drept trimite la propriul său sistem de drept. 2. NEGATIV- în cazul în care normele conflictuale în prezenţă, fiecare din ele, declară aplicabil sistemul de drept al celuilalt stat sau un sistem de drept terţ. Definiţie: Retrimiterea este situaţia juridică apărută în cazul în care norma conflictuală a forumului trimite la un sistem de drept străin în întregul său, adică inclusiv la normele conflictuale din acel sistem, iar în acel sistem există o normă conflictuală care nu primeşte trimiterea, ci fie trimite înapoi la dreptul forumului (retrimitere de gradul I), fie trimite mai departe la dreptul unui stat terţ (retrimitere de gradul II).

Felurile retrimiterii:  Retrimitere de gradul I(retrimitere simplă sau retrimitere înapoi)- intervine atunci când norma conflictuală străină retrimite la dreptul forului.  Retrimitere de gradul II(retrimitere complexă sau trimitere mai departe)norma conflictuală străină trimite la dreptul unui stat terţ.

APLICAREA LEGII STRĂINE CA LEX CAUSAE În această ipoteză lex causae este un sistem de drept străin. Când norma conflictuală trimite la un sistem de drept străin, se pun o serie de probleme specifice. Dacă norma conflictuală română trimite la sistemul de drept străin, trimite la toate izvoarele de drept din acel sistem de drept străin, astfel va trebui să vedem care este izvorul de drept aplicabil acelui sistem de drept (ex: lege, uzanţe, jurispudenţă, etc) Art 2561 alin(1) NCCiv: Aplicarea legii străine este, independentă de condiţia reciprocităţii. APLICAREA LEGII STRĂINE Titlul cu care este aplicată legea străină în România Titul cu care este aplicată legea străină este diferit de la o țară la alta.  În numeroase sisteme de drept și în sistemele de drept importante (ex. dreptul anglo-saxon) dreptul străin este privit ca un element de fapt.  În alte sisteme de drept(ex. dreptul francez-german) există o concepție mixtă.  Există o a treia categorie, în care se încadrează și dreptul român, în care dreptul străin este privit ca un element de drept. Invocarea legii străine în fața autorității forului În sistemele de drept care privesc dreptul străin ca un element de fapt, acesta trebuie invocat de către părți, ca orice element de fapt, pentru a fi aplicat în fața unei instanțe de judecată. Faptele trebuie înfățișate de către părți în instanță, pe principiul că părțile dau judecătorului faptele și judecătorul dă dreptul. Așadar instanța de judecată nu invocă din oficiu aplicarea legii străine. Interpretarea și aplicarea legii străine În această materie avem în vedere Art 2563 NCCiv- Legea străina se interpretează și se aplică potrivit regulilor de interpretare și aplicare existente în sistemul de drept căruia îi aparține. MIJLOACELE DE PROBĂ A LEGII STRĂINE Dispoziții de drept comun: Art 2562 NCCiv: Conținutul legii străine se stabilește de instanța judecătorească prin atestări obținute de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert sau un alt mod adecvat. Principalele mijloace de probă

Proba se face cu atestate, certificate emise de Ministerul Justiției,de notari publici, de Camere de Comerț și Industrie (certificate de cutumă). Există mijloace de probă care pot fi procurate de la organismele reprezentative ale statului străin în România: ambasade, consulate. Cel mai frecvent mijloc de probă utilizat în ultimii ani o reprezintă expertiza. Expertiza este solicitată de către instanță sau cu aprobarea instanței unei personalități din țara străină- poate fi vorba de un specialist, avocat, profesor universitar- o persoană cu experiență și competență căreia i se solicită o opinie legală în legătură cu existența și aplicarea dreptului străin. Consecințele imposibilității de probare a legii străine Art 2562 alin(3) NCCiv :În cazul imposibilității de a stabili, într-un termen rezonabil, conținutul legii străine, se aplică legea română. Argumente (aplicarea legii române în cazul imposibilității de probare a legii străine):  Litigiul nu poate rămâne nesoluționat. Acțiunea reclamantului nu poate fi respinsă pentru motivul imposibilității de probare a legii străine. Ar fi și ilegal, pentru că sarcina probei nu revine numai părților, ci revine și instanței. Soluția nu poate fi decât aceea a aplicării unui sistem de drept și singurul cunoscut este cel român.  Există o prezumție simplă potrivit căreia în cazul în care părțile au ales competența instanței române, se poate prezuma că ele , in extremis, au acceptat posibilitatea aplicării și pe fond a legii române(cine alege instanța, alege și dreptul). Cazurile înlăturării de la aplicare a legii străine 1) Atunci când legea străină încalcă ordinea publică de drept internaţional privat. 2) Atunci când legea străină a devenit competentă de a se aplica, prin fraudă- frauda la lege. 3) NCCiv a mai introdus o situație- așa numitele împrejurări excepționale 1) ORDINEA PUBLICĂ DE DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT Ordinea publică de drept internațional privat român este formată din ansamblul principiilor fundamentale ale dreptului privat român, ale dreptului Uniunii Europene și din drepturile fundamentale ale omului. Sub aspect procedural, ordinea publică se materializează prin excepția de ordine publică: mijlocul procedural aplicabil de către instanța română pentru a înlătura efectele legii străine normal competente să se aplice unui raport juridic de drept internațional privat atunci când acea lege încalcă principiile menționate mai sus. Ordine publică cu acțiune dublă Există situații în care reglementarea este mai complexă și este protejată nu numai ordinea publică de drept internațional privat român, ci poate fi protejată și ordinea publică din alte sisteme de drept. Sunt așa-numitele situații de ordine publică cu acțiune dublă. Caracterele ordinii publice de drept internațional privat

a) Caracter spațial, mai precis național- la nivelul fiecărui sistem de drept național. b) Caracter temporal, actual. Se ține seama întotdeauna de ordinea publică din momentul pronunțării sentinței. (ex: divorțul prin consimțământul mutual al soților) c) Ordinea publică este o excepție, de unde decurg o serie de consecințe: - Excepția este de strictă interpretare. - Efectul ei este chirurgical. Efectele aplicării ordinii publice a) Ordinea publică admisă are un efect negativ. Art 2564 NCCiv: Aplicarea legii străine se înlătură dacă încalcă ordinea publică de drept internaţional privat [...]. – înlăturarea aplicării legii străine. b) Ordinea publică are şi un efect pozitiv. În golul lăsat în împiedicarea aplicării legii străine se aplică legea română. Art 2564 NCCiv: În cazul înlăturării aplicării legii străine, se aplică legea română. Sferele noțiunii de ordine publică în dreptul internaţional privat Noțiunea de ordine publică, în dreptul internațional privat, are sfere diferite după cum apar: a) În cazul conflictului de legi în spațiu - conflictul de legi în spațiu este cel care este soluționat prin norma conflictuală și apare în momentul nașterii, învierii unui raport juridic. b) În cazul conflictului de legi în timp și spațiu - conflictul de legi în timp şi spaţiu este cel care apare atunci când se pune problema invocării într-o țară a efectelor unui raport juridic încheiat cândva în trecut într-o altă țară. Aici conflictul este nu numai în spațiu- între două sisteme de drept care coexistă, ci și în timp. Este problema drepturilor câștigate ce o vom analiza mai târziu. Condiţiile fraudei la lege  Raporturi juridice cu puncte de legătură mobile- Trebuie să existe un act de voinţă al părţilor, în sensul deplasării punctului de legătură dintr-un sistem de drept în alt sistem de drept. Cu alte cuvinte frauda la lege implică o acţiune volitivă. Prin urmare, frauda la lege poate să intervină numai în acele situaţii în care punctele de legătură pot fi deplasate dintr-un sistem de drept în altul (cetăţenia, sediul, etc.)  Pentru a interveni frauda la lege părţile trebuie să folosească un mijloc de drept internaţional privat, care prin el însuşi este permis.  Scopul urmărit de părţi este ilicit- există acest element subiectiv, intenţia frauduloasă a părţilor.  Rezultatul obţinut de către părţi este ilicit, pentru că rezultatul operaţiunii de deplasare a punctului de legătură este ilicit.

Sancţiunea fraudei la lege Frauda la lege este sancţionată în mod distinct în funcţie de obiectul cauzei:

A) În cazul în care este fraudat dreptul român în favoarea unui drept străin Art 2564 alin(1) NCCiv. Rezultă două consecinţe:  efect negativ- înlăturarea sistemului de drept străin făcut aplicabil prin fraudă.  efect pozitiv- odata înlăturat sistemul de drept făcut aplicabil prin fraudă, golul legislativ este acoperit de legea română. B) În cazul în care dreptul străin este fraudat în favoarea dreptului român - printr-o interpretare literară a textului de lege Art 2564 NCCiv se înţelege că legiuitorul nu reglementează expres şi aceasta a doua ipoteză. 2) FRAUDAREA LEGII APLICABILE ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT Definiţie: Există fraudă la lege atunci când părţile unui raport juridic, folosind în scop ilicit/fraudulos un mijloc de drept internaţional privat, fac aplicabil acelui raport juridic un alt sistem de drept decât cel competent să se aplice. Modalităţile de fraudare a legii 1. Într-un raport de drept intern se introduce în mod fraudulos un element de extraneitate care declanşează artificial un conflict de legi. 2. Când într-un raport juridic ce are deja un element de extraneitate, părţile schimbă în mod fraudulos punctul de legătură, făcând astfel aplicabil raportului juridic un alt sistem de drept decât cel normal competent să se aplice. 3) ÎNLĂTURAREA EXCEPŢIONALĂ A LEGII APLICABILE A intervenit ca urmare a intrării în vigoare a NCCiv şi se bazează pe dispoziţiile Art 2565 NCC CONFLICTUL DE LEGI ÎN TIMP ȘI SPAȚIU (teoria recunoașterii drepturilor căștigate în străinătate) Definiție: Există conflict de legi în timp și spațiu în cazul în care efectele unui raport juridic născut/modificat/stins sub incidența sistemului de drept al unui alt stat, se cer a fi recunoscute ulterior pe teritoriul altui stat. Formele conflictului de legi în timp și spațiu 1. În cazul în care raportul juridic se naște în dreptul intern al unui stat străin, ulterior cerându-se a fi recunoscut în România. 2. În cazul în care raportul juridic se naște, având de la momentul nașterii un element de extraneitate. Această a doua formă comportă două subsituații: a) la momentul nașterii raportul juridic nu prezintă nicio legătură cu România (un englez și un francez se căsătoresc în Franța, ulterior cerându-se a fi recunoscută căsătoria în România);

b) chiar de la momentul nașterii raportului juridic există o legătură cu România (un român și un francez se căsătoresc în Franța, căsătorie ce se cere ulterior a fi recunoscută în România). Domenii în care poate apărea Domeniul dreptului material cu privire la un drept subiectiv dobândit în străinătate. Domeniul dreptului procesual cu privire la un drept dobândit în temeiul unei hotărâri judecătorești pronunțate în străinătate. Temeiul juridic al recunoașterii drepturilor dobândite în străinătate Art 2567 NCCiv: Drepturile căștigate în țară străină sunt recunoscute în România cu excepția cazului în care sunt contrare ordinii publice în dreptul internaţional privat român. Condiții  Dreptul care se cere a fi recunoscut în România trebuie să fi fost corect născut/moficiat/stins sub incidența legii străne care îi este aplicabilă. Un drept ce nu e valabil în ţara unde s-a nascut nu va putea fi recunoscut nici în România.  Dreptul născut/modificat/stins în străinătate să nu fie contrar ordinii publice de drept internațional privat român. CONFLICTUL MOBIL DE LEGI Definiție: Există conflict mobil de legi în cazul în care un raport juridic este supus succesiv la două sisteme de drept diferite ca urmare a deplasării punctului de legătură al normei conflictuale. Domenii de aplicare Pentru că instituția conflictului mobil de legi presupune deplasarea punctului de legătură el poate să intervină numai în raporturile juridice care au puncte de legătură mobile. Conflictul mobil poate apărea în principal pentru următoarele puncte de legătură:  schimbarea cetățeniei, domiciliului sau a reședinței  sediului social a unei persoane juridice  locul situării unui bun mobil Soluționarea conflictului mobil de elegi 1) Constă în aceea că fie se aplică legea veche, fie se aplică legea nouă, fie se adoptă un sistem mixt.  Aplicarea legii vechi  Aplicarea legii noi:  Aplicarea unui sistem mixt (până la momentul deplasării punctului de legătură se aplică legea veche, după acest moment se aplică legea nouă) Soluționarea conflictului mobil de legi în lipsa unei reglementări legale În cazul în care legea română nu conține o reglementare soluţionarea conflictului mobil de legi se va face prin aplicarea prin analogie a dispozițiilor privind rezolvarea conflictului de legi în timp (legea veche nu ultraactiveaza, legea nu retroactivează)

NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND STAREA CIVILĂ ȘI CAPACITATEA PERSOANELOR FIZICE REGULĂ Art. 2572 NCCiv – Starea civilă și capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa națională, dacă prin dispoziții speciale nu se prevede altfel. Art. 2568 NCCiv – Legea națională este legea statului a cărui cetățenie o are persoana fizizică sau, după caz, legea statului a cărui naţionalitate o are persoana juridică. DOMENIUL DE APLICARE AL LEGII STĂRII CIVILE ŞI CAPACITĂŢII STAREA CIVILĂ A PERSOANEI FIZICE Definiţie: Starea civilă a persoanei fizice este reprezentată de ansamblul elementelor, calităților personale care izvorăsc din acte și fapte de stare civilă, elemente, calități care servesc pentru identificarea respectivei persoane în familie și societate. În concret, sunt supuse normei confilictuale privind starea civilă, următoarele calități sau elemente: - filiația; rudenia; - statutul din punct de vedere al căsătoriei; - afinitatea; - adopția; - posesia de stat; - regimul acțiunilor de stare civilă. NU intră în domeniul legii naţionale aspectele privind întocmirea actelor şi faptelor de stare civilă(ex: ănregistrările de stare civilă), ci sunt supuse legii locului întocmirii actului-lex loci actus (se aplică principiul locus regit actum) : CAPACITATEA PERSOANEI FIZICE 1) Capacitatea de folosință a persoanei fizice este supusă legii personale, sub toate aspectele ei: a) începutul personalității – Art. 2573 NCCiv – Începutul şi încetarea personalităţii sunt determinate de legea naţională a fiecărei persoane. b) conținutul capacității de folosință – aici intră actele juridice care pot fi făcute de o persoană fizică, adică aptitudinea generală ș abstractă a unei persoane de a avea drepturi și obligații. Capacitatea de folosință este regula, iar incapacitatea este excepția, motiv pentru care ceea ce ne interesează este regimul juridic al incapacității de folosință. 2) Capacitatea de exercițiu a persoanei fizice – este, de asemenea, supusă legii personale. Aceasta guvernează începutul, conţinutul capacităţii de exerciţiu, incapacităţile de exerciţiu şi încetarea capacităţii de exerciţiu. NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND PERSOANELE JURIDICE Legea aplicabilă statului organic al persoanei juridice

Art. 2580 alin(1)NCCiv – Statutul organic al persoanei juridice este cârmuit de legea sa națională. Art. 2571 alin(1) NCCiv – Persoana juridică are naționalitatea statului pe al cărui teritoriu și-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social. Criterii de determinare a personalităţii persoanei juridice Există un criteriu de drept comun și criterii speciale.  Criteriul de drept comun – naționalitatea este dată de sediul social. Sediul social avut în vedere este cel prevăzut de actul constitutiv sau statut – sediul statutar.  Criterii speciale de determinare a naționalității – sunt cele care sunt întâlnite punctual în anumite acte normative. LEGEA APLICABILĂ PROMISIUNII DE CĂSĂTORIE-LOGODNA Art 266-270 NCCiv reglementează promisiunea de căsătorie . Legea aplicabilă promisiunii de căsătorie este determinată de Art 2585 NCCiv. Trebuie făcută o distincție între condițiile de fond și efecte. Condițiile de fond cerute pentru încheierea promisiunii de căsătorie sunt determinate de legea națională a fiecăruia dintre viitorii soți la data încheierii promisiunii. Se aplică așadar lex patriae a fiecăruia dintre viitorii soți, iar precizarea ”la data încheierii promisiunii” are rolul de a soluționa un posibil conflict mobil, dacă soții ar fi avut anterior cetățenii diferite. Efectele promisiunii de căsătorie și consecințele încălcării promisiunii sunt determinate de una din următoarele legi, în ordine: a) Legea reședinței obișnuite comune a viitorilor soți la momentul promisiunii de căsătorie b) Legea națională comună a viitorilor soți, când aceştia nu au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat-legea cetățeniei lor comune c) Legea română

LEGEA APLICABILĂ CONDIȚIILOR DE FOND ALE CĂSĂTORIEI Prin condiții de fond se înțeleg atât condițiile de fond pozitive, cât și condițiile de fond negative-impedimentele la căsătorie. Art 2586 alin(1) NCCiv: Condițiile de fond cerute pentru încheierea căsătoriei sunt determinate de legea națională a fiecăruia dintre viitorii soți la momentul celebrării căsătoriei. Art 2586 alin(2) NCCiv prevede o reglementare specială în ceea ce privește protecția ordinii publice de drept internațional privat român: Dacă una dintre legile străine care guvernează condițiile de fond ale căsătoriei prevede un impediment la căsătorie care, potrivit dreptului român, este incompatibil cu libertatea de a încheia o căsătorie, acel impediment va fi înlăturat ca inaplicabil în cazul în care unul dintre viitorii soți este cetățean român și căsătoria se încheie pe teritoriul României.

LEGEA APLICABILĂ CONDIȚIILOR DE FORMĂ-FORMALITĂ ȚILOR CĂSĂTORIEI Art 2587 NCCiv: Forma încheierii căsătoriei este supusă legii statului pe teritoriul căruia se celebrează. Există și o situație specială prevăzută de Art 2587 alin(2) NCCiv: Căsătoria care se încheie în faţa agentului diplomatic sau a funcţionarului consular al României în statul în care acesta este acreditat este supusă formalităţilor prevăzute de legea română. Principiul auctor regit actum-autoritatea este cea care guvernează actul. LEGEA APLICABILĂ EFECTELOR CĂSĂTORIEI În legătură cu legea aplicabilă efectelor căsătoriei se pun următoarele probleme: A) Legea aplicabilă efectelor generale ale căsătoriei B) Legea aplicabilă regimului matrimonial C) Câteva prevederi legate de ocrotirea terților. LEGEA APLICABILĂ DIVORȚULUI ȘI SEPARAȚIEI DE CORP De lege lata, divorțul și separația de corp sunt guvernate de dispozițiile Art 2597-2602 NCCiv. Ele prevăd posibilitatea soților de a determina legea aplicabilă și dacă nu o fac, de determinarea obiectivă: 1) Art 2597 NCCiv. Soții pot alege una din umătoarele legi:  legea reședinței obișnuite comune la data convenției de alegere a legii aplicabile  legea ultimei reședințe obișnuite comune dacă cel puțin unul din ei mai locuiește acolo  Legea cetățeniei unuia dintre soți  Legea statului pe teritoriul căruia soții au locuit cel puțin 3 ani  Legea română Art 2599 NCCiv. Convenția de alege a legii aplicabile divorțului trebuie încheiată în scris, semnată și datată de soți. 2) Dacă părțile nu au ales legea aplicabilă, se procedează la o determinare obiectivă și anume se poate aplica de către instanță una din următoarele legi:  Legea reședinței obișnuite comune la data cererii de divorț  În lipsă, legea statului pe teritoriul căruia soții au avut ultima reședință obișnuită comună dacă cel puțin unul din ei mai locuiește acolo la data divorțului  În lipsă, legea cetățeniei comune a soților la data introducerii divorțului  În lipsă, legea ultimei cetățenii comune a soților dacă cel puțin unul din ei mai păstrează acea cetățenie  Legea română

SEPARAȚIA DE CORP Art 2602 NCCiv: se aplică mutatis mutandis regulile de la divorț. Domeniul legii divorțului si al separației de corp Intră următoarele aspecte:  motivele de divorț  efectele divorțului cu privire la relațiile personale dintre soți, la capacitatea lor de exercițiu, la relațiile patrimoniale dintre soți Procedura divorțului (ordinatoria litis) nu este supusă legii divorțului, ci legii instanței sesizate-lex fori. LEGEA APLICABILĂ NULITĂȚII CĂSĂTORIEI Legea aplicabilă nulității căsătoriei este reglementată în Art 2588 NCCiv:Legea care reglementează cerințele legale pentru încheierea căsătoriei se aplică nulității căsătoriei și efectelor acestei nulități. Art 2588 alin(2) NCCiv conține și o condiție de reciprocitate în reglementare: Nulitatea unei căsătorii încheiate în străinătate, cu încălcarea condițiilor de formă, poate fi admisă în România numai dacă sancțiunea nulității este prevăzută și de legea română. (condiția dublei incriminări a încălcătii condiției de formă) LEGEA APLICABILĂ FILIAȚIEI ȘI ADOPȚIEI Art 2603-2610 NCCiv reglementează trei mari probleme:  Legea aplicabilă filiației copilului din căsătorie  Legea aplicabilă filiației copilului din afara căsătoriei  Legea aplicabilă adopției LEGEA APLICABILĂ FILIAȚIEI COPILULUI DIN CĂSĂTORIE Art 2603 alin(1) NCCiv. Filiația copilului din căsătorie se stabilește potrivit legii care la data când s-a născut cârmuiește efectele generale ale căsătoriei părinților săi. Așadar se aplică soluțiilor conflictuale privind efectele generale ale căsătoriei Art 2589 NCCiv. Prin expresia „la data când s-a născut” se soluționează conflictul mobil de legi în favoarea legii vechi, se ținea seama de legea din momentul nașterii copilului. LEGEA APALICABILĂ FILIAȚIEI COPILULUI DIN AFARA CĂSĂTORIEI Art 2605 NCCiv. Filiația copilului din afara căsătoriei se stabilește potrivit legii naționale a copilului de la data nașterii sale(lex patriae). Posibilul conflict mobil de legi se soluționează în favoarea legii vechi-legea din momentul nașterii. Ipoteza copilului ce are mai multe cetățenii, altele decât cetățenia română- i se aplică legea care îi este cea mai favorabilă. LEGEA APLICABILĂ ADOPȚIEI

Subprobleme care se pun aici:  Condițiile de fond ale adopției  Condițiile de formă ale adopției  Efectele adopției  Încetarea adopției  Nulitatea adopției LEGEA APLICABILĂ OBLIGAȚIEI DE ÎNTREȚINERE Art 2612 NCCiv are o normă de trimitere: Legea aplicabilă obligației de întreținere se determină potrivit dreptului Uniunii Europene. Dreptul Uniunii Europene reglemenetează obligaţia de întreţinere în Protocolul de la Haga 23 noiembrie 2007- conveție universală. A fost implementată în dreptul Uniunii Europene prin Decizia 941/2009 privind adoptarea de către Uniunea Europeană a Protocolului de la Haga. Protocolul de la Haga este conectat de Regulamentul 4/2009 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere. Regulamentul 4/2009 este referitor mai ales la aspectele de procedură: competență, recunoaștere și executare a hotărârilor- vom reveni asupra lui în cadrul procesului civil internațional (ultimele cursuri) Un singur text se referă la legea aplicabilă obligaţiei de întreţinere - Art 15 care trimite la Protocolul de la Haga. LEGEA APLICABILĂ OCROTIRII MINORULUI Legea aplicabilă ocrotirii majorului am studiat-o atunci când am vorbit de statutul persoanei fizice, Art 2578 NCCiv. Art 2611 NCCiv se limitează la a adopta o normă de trimitere: Legea aplicabilă privind protecția copilului se va stabili potrivit unei convenții internaționale. Este vorba de Convenția de la Haga 19 noiembrie 2006 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea executarea și cooperarea cu privire la răspunderea părintească și măsurile privind protecția copiilor. Această convenție a fost ratificată de România prin Legea 361/2007.

NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND BUNURILE STATUTUL REAL AL BUNURILOR Statutul real al bunurilor reprezintă ansamblul elementelor care configurează regimul juridic al bunurilor.

REGULĂ: Norma conflictuală regulă a bunurilor poate fi găsită în Art. 2613 alin. (1) NCCiv. – Posesia, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garanții reale, sunt cârmuite de legea locului unde acestea se află sau sunt situate. Din punctul de vedere al structurii normei conflictuale, conținutul normei este dat de posesia, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale; punctul de legătură este locul situării bunurilor sau locul în care acestea se află. Această normă conflictuală are în vedere atât bunurile mobile (locul în care se află), cât și cele imobile (locul în care sunt situate). Această normă conflictuală în materia bunurilor are caracter imperativ și trebuie aplicată, cu excepția cazului în care prin dispoziții speciale se prevede altfel. NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND SUCCESIUNEA În ceea ce privește moștenirea, există o situație regulă și o excepție. REGULĂ: Art. 2633 NCCiv –Moștenirea este supusă legii statului pe teritoriul căruia defunctul a avut la data morții reședința obișnuită. Conținutul normei conflictuale este moștenirea; punctul de legătură al normei conflictuale este reședința obișnuită a defunctului de la data morții. Această formulare rezolvă și conflictul mobil de legi. Legea aplicabilă moștenirii (lex succesionis) conform NCCiv oferă o soluție de noutate față de vechiul cod. În trecut, moștenirea mobiliară era supusă legii cetățeniei, în timp ce aceea imobiliară era guvernată de legea situării bunurilor imobile. EXCEPŢIA de la regulă este reglementată de Art. 2634 NCCiv excepția constând în faptul că îi este lăsat defunctului posibilitatea să își aleagă legea (lex succesionis) pe care o consideră cea mai oportună. O persoană poate să aleagă ca lege aplicabilă moștenirii în ansamblul ei legea statului a cărei cetățenie o are. Existența și validitatea consimțământului exprimat prin declarația de alegere a legii aplicabile sunt supuse legii alese pentru a cârmui moștenirea. Sunt avute în vedere atât moștenirea legală, cât și cea testamentară. DREPTUL STATULUI ASUPRA MOŞTENIRII VACANTE Art. 2636 alin. (2) NCCiv – În cazul în care, conform legii aplicabile moștenirii, succesiunea este vacantă, bunurile situate sau, după caz, aflate pe teritoriul României sunt preluate de statul român în temeiul dispozițiilor legii române privitoare la atribuirea bunurilor unei succesiuni vacante.

NORME CONFLICTUALE ÎN MATERIA ACTELOR JURIDICE În materia actelor juridice, temeiul legislativ este Regulamentul Roma I, care privește forma contractelor, fondul lor și normele conflictuale privind actele juridice accesorii contractelor.

Celelalte probleme referitoare la acte juridice (legea aplicabilă actelor juridice unilaterale, aspectele de drept comun privind regimul actelor juridice) sunt guvernate de NCCiv Art. 2637 – 2646. LEGEA APLICABILĂ FORMEI CONTRACTULUI În ceea ce privește forma contractului, potrivit Art. 11 din Regulamentul Roma I, se face o distincție: - între contractele încheiate între persoane aflate în aceeași țară - contrctele încheiate între persoane aflate în țări diferite. Distincția nu privește contractele încheiate între prezenți și absenți. LEGEA APLICABILĂ CONTRACTELOR ÎNTRE PERSOANE AFLATE ÎN ACEEAŞI ŢARĂ Potrivit Art. 11 alin. (1) din Roma I, contractele încheiate între persoane sau reprezentanți ai acestora aflați în aceeași țară la momentul încheierii contractului sunt considerate valabile din punct de vedere al formei, dacă îndeplinesc condițiile de formă prevăzute de legea care le reglementează pe fond sau sunt în conformitate cu legea țării în care se încheie. Conținutul normei conflictuale este reprezentată de forma contractului încheiat între persoane aflate în aceeași țară; punctul de legătură este fie legea fondului contractului, fie legea locului încheierii contractului. LEGEA PLICABILĂ CONTRACTELOR ÎNTRE PERSOANE AFLATE ÎN ŢĂRI DIFERITE Potrivit Art. 11 alin. (2) din Roma I, contractul încheiat între persoane sau reprezentanții lor care se află în țări diferite la momentul încheierii contractului este considerat valabil din punct de vedere al formei dacă îndeplinește condițiile de formă prevăzute în una dintre următoarele legi:  legea fondului contractului;  legea oricăreia dintre țările în care se află oricare dintre părți sau reprezentanții acestora la momentul încheierii contractului;  legea țării în care își avea reședința obișnuită oricare dintre părțile contractante la momentul încheierii contractului. Conținutul normei conflictuale este forma contractului încheiat între părți aflate în state diferite, iar punctul de legătură este oricare dintre cele trei legi enumerate. Noțiunea de reședință obișnuită, potrivit Art. 19 din Roma I, vizează trei categorii de situații:  în cazul societăților sau al altor organisme consituite sau nu ca persoane juridice, reședința obișnuită este acolo unde se află sediul administrației lor centrale;





în cazul persoanelor fizice care acționează în exercitarea activității profesionale, reședința obișnuită se află la locul sediului principal de activitate; în cazul contractelor încheiate prin sucursale sau agenții, reședința obișnuită este la locul unde unitatea de lucru respectivă se află.

LEGEA APLICABILĂ MIJLOACELOR DE PROBĂ A ACTULUI JURIDIC Art 18 alin(2) Roma I: Contractul poate fi probat cu orice mijloace de probă admise fie de legea forului, fie de una din legile care guvernează forma actului juridic cu condiția ca mijloacele de probă respective să fie administrate în fața instanței sesizate. Așadar proba unui act juridic/contract va fi supusă în primul rând legii forului- lex fori sau oricare dintre legile care guvernează forma actului(cele prezentate mai sus).

LEGEA APLICABILĂ CONDIȚIILOR DE FOND ALE ACTULUI JURIDIC Condițiile de încheiere ale actului juridic Efectele actului juridic Executarea actului juridic Transmiterea și stingerea actului juridic În legătură cu legea aplicabilă condițiilor de fond ale actului juridic există două soluții: I. Desemnarea legii care guvernează fondului actului de către părți- lex voluntatis (principiul autonomiei de voință) II. Dacă părțile nu au ales legea aplicabilă actului juridic, judecătorul/arbitrul competent să soluționeze litigiul va trebui să procedeze la localizarea obiectivă a actului juridic respectiv.

LEGEA APLICABILĂ ALTOR CONTRACTE NUMITE (Roma I) CONTRACTUL DE TRASPORT - Art 5 Roma I face o distincţie după cum este vorba despre contractele de transport de mărfuri şi contractele de transport de pasageri. Contractele de transport de mărfuri - două soluţii conflictuale: legea aleasă de părţi- lex voluntatis sau localizarea obiectivă a legii, astfel: (aplicabile în scară)  Se aplică legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită transportatorul, cu condiţia ca locul de încărcare sau de descărcare sau reşedinţa obişnuită a exportatorului să fie, de asemenea, în acea ţară;  Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, se aplică legea ţării în care este situat locul de livrare convenit de părţi.

Contractele de transport de pasageri – două soluţii conflictuale: legea aleasă de părţi sau localizarea obiectivă a legii:  Legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită pasagerul, dar cu condiţia ca locul de plecare sau de destinaţie să fie, de asemenea în ţara respectivă;  Dacă nu, se aplică legea reşedinţei obişnuite a transportatorului. În legatură cu prima soluţie conflictuală (posibilitatea părţilor de a alege legea aplicabilă contractului), Roma I limitează sfera legilor între care părţile pot alege libertate de alegere restrânsă CONTRACTELE ÎNCHEIATE CU CONSUMATORII Definiţie: Art 6 Roma1: Este acel contract încheiat de către o persoană fizică întrun scop care poate fi considerat ca neavând legătură cu activitatea sa profesională (acesta este consumatorul) şi o persoană care acţionează în exercitarea activităţii sale profesionale (profesionistul). CONTRACTELE DE ASIGURARE – Art 7 Reglementările din Art 7 se aplică indiferent de locul în care se produce riscul asigurat, reglementarea are o aplicare universală. CONTRACTELE INDIVIDUALE DE MUNCĂ- Art 8 Există patru soluţii conflictuale: A. Legea aleasă de părţi Există o dispoziţiune de ocrotire a ordinii publice din sistemul de drept al statului a cărui lege ar fi fost aplicabilă în lipsa alegerii: ”cu toate acestea, o astfel de alegere nu poate priva angajatul de protecţia acordată lui în temeiul dispoziţiilor de la care nu se poate deroga prin convenţie (adică de la cele imperative) din legea care, în absenţa alegerii, ar fi fost aplicabilă contractului de muncă”. B. Legea ţării în care angajatul îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. ”În cazul în care angajatul lucrează temporar într-o altă ţară (în cazul în care este delegat/ detaşat), nu se consideră că şi-a schimbat locul unde în mod obişnuit desfăşoară activitatea”, deci nu se schimbă nici legea aplicabilă. C. Legea ţării în care este situată unitatea angajatoare. D. În cazul în care (este soluţia de salvare) din împrejurările cauzei rezultă fără echivoc că acel contract de muncă are o legătură mai strânsă cu o altă ţară decât cea menţionată în soluţiile conflictuale de mai sus, respectivul contract va fi supus legii ţării cu care are legăturile cele mai strânse. I. II.

Interpretarea contractului- menţionată explicit de Art 12 Regulamentul Roma I, este supusă legii contractului; Efectele contractului sunt supuse legii contractului pentru următoarele elemente: a. Drepturile şi obligaţiile părţilor (efectele propriu-zise ale contractului).

b. Principiile care guvernează efectele contractului (forţei obligatorii, irevocabilităţii, relativităţii efectelor- legea contractelor va spune între ce părţi acţionează acesta, regimul terţilor, al avânzilor). c. Efectele specifice contractelor sinalagmantice: - Excepţia de neexecutare şi rezoluţiunea pentru neexecutare merg după lex contractus. - Riscul contractului este supus, de asemenea, legii contractului. - Riscul lucrului, însă, este supus legii locului situării bunului. III.

Prezumţiile legale şi sarcina probei contractului sunt supuse tot legii contractului şi, în mod paradoxal, RomaI le menţionează explicit în Art 12. Însă mijloacele de probă a contractului sunt supuse legii formei contractului- Art 18 Roma I.

IV.

Executarea contractului: de regulă, aceasta este supusă legii contractului. Prin excepţie, anumite aspecte privind executarea sunt supuse altei legi decât legii contractului. Regulă: Este supusă legii contractului executarea obligaţiilor născute din contract:  Modalităţile de executare (în natură, prin echivalent, voluntară).  Regimul plăţii (determinarea locului/ datei plăţii, imputaţia plăţii).  Durata în timp a contractului, dacă e stabilită prin contract.  Punerea în întârziere a debitorului  Formalităţile de punere în întârziere (notificarea de ex) sunt supuse legii locului de efectuare a acestora.  Existenţa/ inexistenţa teoriei impreviziunii. În exccepţie, sunt aspecte nesupuse legii contractului:  Modaliăţile de executare şi măsurile ce pot fi luate în cazul unei executări defectuoase sunt supuse legii locului de executare- Art 12 alin (1) Roma I, prin urmare nu se aplică lex contractus, ci lex loci executionis/solutionis: 1. Modurile şi formalităţile concrete de executare. 2. Măsurile pe care debitorul trebuie să le îndeplinească pentru punerea în executare a contractului şi pentru punerea în întârziere a debitorului. 3. Măsurile pe care creditorul le poate lua pentru preîntâmpinarea neexecutării (ex: acordarea unui termen de graţie). 4. Recepţia calitativă/ cantitativă a mărfurilor. 5. Măsurile pentru remedierea neexecutării sau pentru restrângerea efectelor prejudiciabile (condiţiile în care marfa poate fi reparată spre exemplu).  Regimul monedei de plată: moneda de plată este supusă legii ţării care a emis-o (lex monedae), aici intră câteva elemente: 1. Regimul convertibilităţii ei.

2. Regimul trasferului/ transferului peste frontiere. V.

Drepturile creditorului asupra patrimoniului debitorului sunt supuse legii contractului:  regimul acţiunii pauliene/ revocatorii.  regimul acţiunii în declararea simulaţiei.  regimul acţiunii oblice/ subrogatorii.

VI.

Răspunderea contractuală este supusă legii contractului. Art 12 menţioneaza explicit acest lucru. Elemente concrete care intră aici:  Condiţiile răspunderii contractuale.  Consecinţele neexecutării totale/ parţiale a obligaţiei sau a executării tardive inclusiv excepţia de neexecutare , rezoluţiunea/ rezilierea pentru neexecutare.  Regimul forţei majore şi altor cauze exoneratoare de răspundere.  Evaluarea prejudiciului: regimul daunelor interese (compensatorii şi moratorii). Daunele cominatorii sunt de principiu supuse legii instanţei sesizate, lex fori.  Regimul dobânzilor/ clauzelor penale/ convenţiilor asupra răspunderii.

VII.

Stingerea obligatiilor născute din contract inclusiv prescriptia/ decaderea din drepturi sunt supuse legii contractului.

VIII. Nulitatea contractului. Elemente concrete:  Cauzele de nulitate de fond.  Sfera persoanelor care pot invoca nulitatea.  Cât timp poate fi invocată nulitatea- prescriptibilitatea acţiunii în nulitate.  Problema dacă ea poate fi acoperită prin confirmare/ în alt mod.  Efectele nulităţii.  Principiile care guvernează nulitatea. Legea aplicabilă obligaţiei de restituire a prestaţiei în cazul declarării nulităţii contractului- reglementată de Roma I coroborat cu Roma II: Obligaţia de restituire a unei prestaţii care intervine în cazul în care un contract a fost anulat este supusă legii contractului, deci nu legii faptului juridic, deci nu e socotită extracontractuală, ci ca decurgând din contract.

NON-DOMENIUL CONTRACTULUI Convenţii care nu intră în domeniul legii contractului, nu sunt reglementate sistematizat:  Regimurile matrimoniale – supuse NCCiv.  Convenţiile de arbitraj şi convenţiile de jurisdictie(pentru alegerea instanţei competente).

 Obligaţiile care decurg din înţelegeri ce au avut loc înainte de semnarea unui contract care merg după Roma II, obligatii extracontractuale.

REGULAMENTUL ROMA 2 Este Regulamentul nr. 864 din 2007 al Parlamentului UE şi al Consiliului, din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale. Este aplicabil de la 11 ianuarie. 2009. Face o distincţie între faptele juridice ilicite, delictele, şi faptele juridice licite.

LEGEA APLICABILĂ FAPTELOR JURIDICE ILICITE/ DELICTELOR Se instituie o normă generală în Art 4 Roma II şi apoi, în Art 5-9 se instituie reglementări speciale privind anumite tipuri de delicte. NORMELE GENERALE din Art 4: există trei soluţii conflictuale:  Norma generală propriu-zisă- Art 4 alin(1), ”legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg dintr-o faptă ilicită este legea ţării în care s-a produs prejudiciul”. Prin urmare, reglementarea europeană adoptă lex loci damini- lex loci laesionis, nu lex loci delicti comissi, care se aplica tradiţional în dreptul român.  Excepţia: Art 4 alin(2) În cazul în care făptuitorul şi victima îşi au reşedinţa obişnuită în aceeaşi ţară în momentul producerii prejudiciului, se va aplica legea acelei ţări.  Clauza derogatorie= soluţia de salvare (escape clause) ” În cazul în care reiese clar din toate circumstanţele referitoare la caz că fapta ilicită are în mod vădit o legătură mai strânsă cu o altă ţară decât cea menţionată în soluţiile conflictuale de mai sus, se va aplica legea acelei ţări”. NORMELE SPECIALE (Art 5-9 Roma II)  Răspunderea pentru produsele defectuoase- Art 5: Obligaţiile contractuale care decurg din prejudiciile cauzate de un produs defectuos sunt supuse în scară la patru soluţii conflictuale: 1. Dacă făptuitorul şi victima îşi au reşedinţa în aceeaşi ţară în momentul producerii prejudiciului, se aplică legea reşedinţei obişnuite. 2. Dacă nu este cazul, se aplică una din urmatoarele trei legi, de asemenea, în scară:

 Legea ţării în care victima şi-a avut reşedinţa obişnuită în momentul producerii prejudiciului.  Dacă nu este cazul, se aplică legea ţării în care s-a achiziţionat produsul, dacă produsul este comercializat în ţara respectivă.  Dacă nu este cazul, se aplică legea ţării în care a fost cauzat prejudiciul, dacă produsul a fost comercializat în ţara respectivă. 3. Cu toate acestea, deci prin excepţie de la situaţiile de mai sus, se va aplica legea reşedinţei obişnuite a făptuitorului dacă făptuitorul nu putea să prevadă în mod rezonabil că produsul respectiv a fost comercializat în statul/ statele a căror lege este aplicabilă potrivit soluţiilor conflictuale de mai sus. 4. Dacă rezultă clar din circumstanţele cauzei că respectiva faptă ilictă are în mod vădit o legatură mai strânsă cu altă lege, se aplică legea acelei ţări.  Concurenţa neloială şi actele care îngrădesc libera concurenţă- Art 6 Ambele noţiuni sunt probleme privind protecţia concurenţei neloiale, ele însă sunt reglementate distinct, atât în tratatul de constituire a UE cât şi în diferitele regulamente/ directive.

LEGEA APLICABILĂ OBLIGAŢIUNILOR DECURGÂND DIN FAPTE LICITE

a) Îmbogăţirea fără justă cauză și plata nedatorată Sunt patru soluții conflictuale care se aplică în cascadă: - În cazul în care aceste fapte licite se află în legătură cu un raport juridic existent între părți (un contract), se va aplica legea acelui contract (accesorium sequitur principale). - Dacă părțile își au reședința obișnuită în aceeași țară în momentul producerii faptului licit respectiv, se aplică legea acelei țări- legea reședinței obișnuite comune a părților. - Legea locului unde s-a produs îmbogățirea fără justă cauză- lex loci (unde este localizată persoana al cărei patrimoniu a sporit). - Clauza de salvare- în cazul în care rezultă clar din toate circumstanțele cauzei că acea obligație are în mod vădit o legătură mai strânsă cu legea altei țări, se va aplica legea acelei țări. b) Negotiorum gestio (gestiunea de afaceri) Sunt tot patru soluții conflictuale ce se aplică în cascadă:

-

Accesorium sequitur principale Legea reședinței comune a părților Lex loci Legea altei țări

c) Culpa in legătură cu încheierea unui contract(culpa in contrahendo) Legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg din înțelegerile dinaintea semnării unui contract, indiferent dacă acel contract a fost semnat sau nu. Sunt două soluții conflictuale ce se aplică în cascadă: - Legea contractului în cauză sau dacă nu a fost semnat, legea care s-ar fi aplicat acelui contract (accesorium sequitur principale-obligațiile precontractuale urmează regimul contractului) - Una din următoarele legi(alternative): 1) legea statului unde s-a produs prejudiciul 2) legea reședinței obișnuite comune a părților 3) legea cu care contractul are legături vădite. NOTIFICAREA ȘI COMUNICAREA ACTELOR JURIDICE ÎNTRE ȚĂRILE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE În domeniul notificării și comunicării actelor în/din străinătate sunt reglementările din cadrul UE și este și o convenție internațională privind notificarea și comunicarea. 1) Regulamentul 1393/2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre ale actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială. Per a contrario, nu se aplică regulamentul actelor de drept public (fiscal, administrativ,etc.) Pentru comunicarea actelor în/din străinătate întotdeauna este necesară desemnarea a unui agent de transmitere, care în cazul României este Ministerul Justiției. 2) Convenția internațională privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială (aplicabilă în afara Uniunii Europene) este adoptată la Haga la 15 noiembrie 1965. Se prevede de asemenea obligația fiecărui stat membru la convenție de a indica o autoritate centrală pentru comunicarea actelor, este vorba de Ministerul Justiției. OBȚINEREA DE PROBE DIN STRĂINĂTATE- COMISII ROGATORII Este o altă formă de cooperare judiciară internațională. Există o reglementare la nivelul Uniunii Europene, dar există și o convenție internațională. 1) Regulamentul 1206/2001 privind cooperarea între statele membre UE domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială.

în

În acest regulament se prevede posibilitatea comunicării directe de către instanța în fața cărei procedura este angajată- instanța solicitantă, către instanța dintr-un alt stat unde trebuie să se efectueze comisia rogatorie- instanța solicitată. 2) Convenția internațională de la Haga 1970 privind obținerea de probe în străinătate în materie civilă sau comercială. România a aderat la ea în 2003. A) Se prevede obligația statelor de a desemna o autoritate centrală- Ministerul Justiției în cazul României. B) Obținerea de probe în străinătate se poate face și prin intermediul agenților diplomatici sau consulari ai statului solicitant care funcționează în statul solicitat. Textul spune : un agent diplomatic sau consular al unui stat poate proceda fără constrângere la obținerea de probe în statul solicitat, dar sunt două subsituații: INFORMAREA ASUPRA DREPTULUI STRĂIN Este o altă formă de cooperare judiciară internațională. Convenția europeană în domeniul informării asupra dreptului străin de la Londra 1968, ratificată de România în 1991. PROBLEMA SUPRALEGALIZĂRII Există reglementări la nivelul UE și o convenție internațională. 1) Convenție europeană privind suprimarea cerinței legalizării pentru documentele întocmite de agenții diplomatici și consulari, adoptată la Londra 1968 și semnată de România în 2010. Această convenție s-a încheiat între statele membre ale Consiliului Europei. 2) Convenția internațională cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine de la Haga 1961, ratificată de România în 1999. Această convenție este foarte des întâlnită în practica instanțelor de judecată. Actele oficiale, prin prisma convenției, sunt următoarele: a) Actele judiciare- cele emise de către o instanță de judecată dintr-un stat b) Documentele administrative- cele care emană de la o autoritate executivă c) Actele notariale. III. CONDIȚIA JURIDICĂ A STRĂINULUI CA PARTE ÎN PROCES În legătură cu această materie au rămas în vigoare câteva prevederi din Legea 105. Este vorba despre Art 163-164. În esență se prevede că străinii, persoane fizice sau juridice, beneficiază în fața instanțelor române de aceleași drepturi și obligații procedurale ca și românii. Adică străinilor li se aplică regimul național. Funcționează principiul scutirii de cautio iudicatum solvi- garanția pentru soluționarea litigiului. Străinului nu i se poate cere să depună o garanție pentru simplul fapt că este străin, în fața autorității române, sub condiția reciprocității (Art 163 Legea 105).

Convenția internațională de la Haga din 1980 privind facilitarea accesului internațional la justiție, ratificată de România în 2003. Convenția conține trei pachete de prevederi esențiale. 1) Asistența judiciară- cetățenii unui stat contractant beneficiază de asistență judiciară într-un alt stat contractant în aceleași condiții ca și naționalii. 2) Cautio indicatum solvi- nicio cauțiune și nicio depunere indiferent de denumirea ei nu poate fi solicitată unui străin pentru simplul fapt al calității de străin sau al absen ței domiciliului ori reședinței pe teritoriul statului respectiv. 3) Obținerea de copii după actele și decizii judiciare - cetățenii unui stat contractant pot obține într-un alt stat contractant copii după actele și deciziile justiției în aceleași condiții ca și naționalii. IV. EFECTELE HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREȘTI STRĂINE ÎN ROMÂNIA

REGLEMENTĂRI INTERNE Legea 105 este aplicabilă ori de câte ori prevederile regulamentului european nu sunt aplicabile. Art 165-179 reglementează efectele hotărârilor judecătoreșri și Art 180-181 reglementează efectele hotărârilor arbitrale. RECUNOAȘTEREA a) De drept- sunt recunoascute de drept hotărârile judecătorești străine care se referă la statutul civil al cetățenilor statului unde hotărârea a fost pronunțată- situația specială Regula: Hotările judecătoreșri străine pentru a fi recunoascute trebuie să îndeplineacă anumite condiții: pozitive și negative. EFECTUL EXECUTOR De regulă, cererile de recunoaștere și executare se fac împreună. Pentru obținerea efectului executor trebuie îndeplinite toate condițiile de la recunoaștere și alte două: -hotărârea străină să fie executorie potrivit legii instanței care a pronunțato -dreptul de a cere executarea silită să nu fie prescris potrivit legii române Cererea de execuare se adresează intanței în circumscripția căreia urmează a se efectua executarea. Hotărârile luate cu privire la măsuri asigurătorii și hotărârile date cu executare vremelnică în străinătate nu sunt supuse executării în România. Cererea de încuviințare a executării trebuie să mai conțină, pe lângă toate actele de la recunoaștere, dovada că hotărârea este executorie în țara ei de emisiune. FORȚA PROBANTĂ Art 178: Hotărârea străină dată de către o instanță competentă are forță probantă în fața autorităților române cu privire la situațiile de fapt pe care le constată.

Pentru ceea ce judecătorul străin a constat ca situație de fapt, acelea au forță probantă în fața judecătorului româna fără niciun fel de altă formalitate.