Evanghelia Lui Barnaba Ro

Evanghelia lui Barnaba

Evanghelia lui Barnaba Editată și tradusă după versiunea în limba engleză tipărită de editura Cosimo Classics, 2010 Lonsdale Ragg, Laura Ragg

4

Fie ca Lumina Evangheliei lui Barnaba să deschidă inimile celor ce chibzuiesc să o citească. Amin.

5

6

CUPRINS Cuvânt înainte .................................................................................................................. 15 i. Cum a supraviețuit Evanghelia lui Barnaba ................................................................ 15 ii. Barnaba în Biblie ........................................................................................................ 16 iii. Despre Barnaba ........................................................................................................ 17 Adevărata Evanghelie a lui Iisus ........................................................................................ 23 Capitolul 1 - Arhanghelul Gabriel o vizitează pe Fecioara Maria .......................................... 23 Capitolul 2 - Iosif .................................................................................................................... 24 Capitolul 3 - Iosif se duce în Betleem .................................................................................... 24 Capitolul 4 - Îngerul şi păstorii ............................................................................................... 24 Capitolul 5 - Circumcizia ........................................................................................................ 25 Capitolul 6 - Teama lui Irod ................................................................................................... 25 Capitolul 7 - Prevenirea Magilor ............................................................................................ 25 Capitolul 8 - Irod ucide pruncii ............................................................................................... 26 Capitolul 9 - Iisus la 12 ani .................................................................................................... 26 Capitolul 10 - Pogorârea Evangheliei către Iisus la 30 de ani ............................................... 26 Capitolul 11 - Vindecarea leprosului ...................................................................................... 27 Capitolul 12 – Prima predică a lui Iisus ................................................................................. 27 Capitolul 13 – Gabriel îl consolează pe Iisus ........................................................................ 28 Capitolul 14 – Patruzeci de zile de post și alegerea celor 12 apostoli .................................. 29 Capitolul 15 - Transformarea apei în vin ............................................................................... 29 Capitolul 16 – Predica de pe munte ...................................................................................... 30 Capitolul 17 – Doctrina despre Dumnezeu ............................................................................ 30 Capitolul 18 – Răsplătirea răului cu binele ............................................................................ 31 Capitolul 19 – Prezicerea trădării și vindecarea leproșilor .................................................... 33 Capitolul 20 - Minunea de pe mare ....................................................................................... 34 Capitolul 21 – Porcinele aruncate în mare ............................................................................ 34 Capitolul 22 – Necircumciși precum câinii ............................................................................. 35 Capitolul 23 – Originea circumciziei ...................................................................................... 36 Capitolul 24 – Bogații și săracii .............................................................................................. 37

7

Capitolul 25 – Disprețuirea trupului ....................................................................................... 37 Capitolul 26 – Tatăl lui Avraam .............................................................................................. 38 Capitolul 27 – Prudența lui Avraam ....................................................................................... 40 Capitolul 28 – Avraam scapă din foc ..................................................................................... 40 Capitolul 29 – Atunci i-a vorbit Dumnezeu ............................................................................ 41 Capitolul 30 – Viața eternă .................................................................................................... 42 Capitolul 31 – Preoții și centurionul ....................................................................................... 42 Capitolul 32 – Statui din carne ............................................................................................... 43 Capitolul 33 - Cel mai mare păcat ......................................................................................... 44 Capitolul 34 – Fiți umili........................................................................................................... 45 Capitolul 35 – Răzvrătirea lui Satana .................................................................................... 45 Capitolul 36 – Adevărata rugăciune și importanța ei ............................................................. 46 Capitolul 37 – O rugăciune .................................................................................................... 47 Capitolul 38 - Purificarea dinaintea rugăciunii ....................................................................... 47 Capitolul 39 – Adam primește viața ....................................................................................... 48 Capitolul 40 – Adam și Eva cad în ispită ............................................................................... 48 Capitolul 41 – Plecarea din Paradis ...................................................................................... 49 Capitolul 42 – Eu nu sunt Mesia ............................................................................................ 50 Capitolul 43 – Promisiunea către Ismail ................................................................................ 51 Capitolul 44 – Sacrificarea lui Ismail...................................................................................... 52 Capitolul 45 – Cine este un ipocrit ......................................................................................... 52 Capitolul 46 – Muncitorii din podgorie ................................................................................... 53 Capitolul 47 – Fiul văduvei din Nain ...................................................................................... 54 Capitolul 48 – Zarva din Nain ................................................................................................ 54 Capitolul 49 – Iisus predică în Capernaum ........................................................................... 55 Capitolul 50 – Despre Judecata de Apoi ............................................................................... 55 Capitolul 51 – Iisus arată milă față de Satana ....................................................................... 56 Capitolul 52 – Ziua cumplită .................................................................................................. 57 Capitolul 53 – Semne ale Zilei Judecății................................................................................ 58 Capitolul 54 – Despre Ziua Judecății ..................................................................................... 59 Capitolul 55 – Mahomed în Ziua Judecății ............................................................................ 59

8

Capitolul 56 – Cartea se deschide......................................................................................... 60 Capitolul 57 – Desfrânații în Ziua Judecății ........................................................................... 61 Capitolul 58 – Nici o milă desfrânaților .................................................................................. 61 Capitolul 59 – Despre Iad ...................................................................................................... 62 Capitolul 60 – Chinul Iadului .................................................................................................. 62 Capitolul 61 – O parabolă ...................................................................................................... 63 Capitolul 62 – Pilda negustorului ........................................................................................... 63 Capitolul 63 – Prevenire asupra răzbunării ........................................................................... 64 Capitolul 64 – Împotriva răzbunării ........................................................................................ 65 Capitolul 65 - Probatica ......................................................................................................... 65 Capitolul 66 – Numai Dumnezeu este bun ............................................................................ 66 Capitolul 67 – Sacrificiul corupt ............................................................................................. 66 Capitolul 68 – Răsplată sau pedeapsă pentru preoți ............................................................ 67 Capitolul 69 – Preoții ce preferă lumea de acum .................................................................. 67 Capitolul 70 – Petru este mustrat .......................................................................................... 68 Capitolul 71 – Vindecările din Galileea .................................................................................. 69 Capitolul 72 – Profeția despre anularea Evangheliei ............................................................ 69 Capitolul 73 – Cele patru căi a lui Satana ............................................................................. 70 Capitolul 74 – Păcatul din gândire ......................................................................................... 71 Capitolul 75 – Drumul spre gândirea curată .......................................................................... 71 Capitolul 76 – Trei feluri de gospodari ................................................................................... 72 Capitolul 77 – Folosirea dreaptă a cunoașterii ...................................................................... 73 Capitolul 78 – Valoarea învățării............................................................................................ 73 Capitolul 79 – Nu legiuiți din dragoste pentru lege ................................................................ 74 Capitolul 80 – Învățați să lucrați bine ..................................................................................... 74 Capitolul 81 – O femeie din Samaria ..................................................................................... 75 Capitolul 82 – Femeia care cauta adevărul ........................................................................... 76 Capitolul 83 – Cealaltă mâncare ........................................................................................... 76 Capitolul 84 – Puritatea în rugăciune .................................................................................... 77 Capitolul 85 – Prietenii adevărați ........................................................................................... 78 Capitolul 86 – Calitățile prietenilor ......................................................................................... 79

9

Capitolul 87 – Evitați prudența carnală .................................................................................. 79 Capitolul 88 – Omul este îndreptat prin milă ......................................................................... 80 Capitolul 89 – Nu opriți mila de la alții ................................................................................... 80 Capitolul 90 – Despre credință .............................................................................................. 81 Capitolul 91 – Neliniștea iscată de Iisus ................................................................................ 82 Capitolul 92 – Venerat ca și Dumnezeu aproape de Iordan.................................................. 82 Capitolul 93 – Iisus: sunt precum ceilalți oameni .................................................................. 83 Capitolul 94 – Minunile celorlalți profeți ................................................................................. 83 Capitolul 95 – Atributele lui Dumnezeu ................................................................................. 84 Capitolul 96 – Milă asupra Lumii ........................................................................................... 85 Capitolul 97 – Mahomed este numele lui binecuvântat ......................................................... 85 Capitolul 98 – Decretul Senatului Roman ............................................................................. 86 Capitolul 99 – Dumnezeu este gelos pentru Onoarea Lui..................................................... 87 Capitolul 100 – Optzeci și doi trimiși spre a predica.............................................................. 87 Capitolul 101 – Căința din dragoste curată pentru Dumnezeu ............................................. 88 Capitolul 102 – Plângerea păcatelor ..................................................................................... 88 Capitolul 103 – Plângeți numai pentru păcate ....................................................................... 89 Capitolul 104 – Măsurați tristețea, nu lacrimile ...................................................................... 89 Capitolul 105 – Universul este înaintea lui Dumnezeu precum un fir de nisip ...................... 90 Capitolul 106 – Corpul, sufletul și simțurile ........................................................................... 91 Capitolul 107 – Postul întru căință ......................................................................................... 92 Capitolul 108 – Somnul trupului și al sufletului ...................................................................... 92 Capitolul 109 – Niciodată să nu-L uitați pe Dumnezeu ......................................................... 93 Capitolul 110 – Dorința binelui ............................................................................................... 93 Capitolul 111 – Plângeți, postiți și stați de veghe .................................................................. 94 Capitolul 112 – Un secret dezvăluit lui Barnaba .................................................................... 95 Capitolul 113 – Parabola smochinului neroditor .................................................................... 95 Capitolul 114 – Omul este născut pentru a trudi ................................................................... 96 Capitolul 115 – Dorința trupească ......................................................................................... 97 Capitolul 116 – Pofta trupească a ochilor poate duce la orbire ............................................. 97 Capitolul 117 – Ilie și omul nevăzător .................................................................................... 98

10

Capitolul 118 – Păziți-vă privirea ........................................................................................... 99 Capitolul 119 – Rugăciunea este leacul sufletului ................................................................. 99 Capitolul 120 – Vorba în zadar slăbește mintea .................................................................. 100 Capitolul 121 – Vorbiți doar cât se cuvine ........................................................................... 100 Capitolul 122 – Răutatea lăcomiei ....................................................................................... 101 Capitolul 123 – Despre alcătuirea omului ............................................................................ 101 Capitolul 124 – Credința este Una....................................................................................... 102 Capitolul 125 – Dăruiți din dragoste pentru Dumnezeu....................................................... 103 Capitolul 126 – Apostolii predică în întreaga Iudee ............................................................. 103 Capitolul 127 – Iisus predică în Ierusalim ............................................................................ 104 Capitolul 128 – Rugăciunea fariseului și a vameșului ......................................................... 105 Capitolul 129 – Iisus la casa lui Simon ................................................................................ 105 Capitolul 130 – Simon și păcătosul public ........................................................................... 106 Capitolul 131 – Ioan la masa lui Irod ................................................................................... 106 Capitolul 132 – Semănătorul și neghina .............................................................................. 107 Capitolul 133 – Tați necredincioși, fii credincioși ................................................................. 108 Capitolul 134 – Despre predicatori ...................................................................................... 109 Capitolul 135 – Cele șapte nivele ale Iadului ...................................................................... 110 Capitolul 136 – Fiecare va vedea Iadul ............................................................................... 111 Capitolul 137 – Credincioșii fără fapte ................................................................................. 112 Capitolul 138 – Minunea recoltei ......................................................................................... 112 Capitolul 139 – Prezicerea trădării ...................................................................................... 113 Capitolul 140 – Măsurați viața cu moartea .......................................................................... 113 Capitolul 141 – Chibzuiți asupra morții ................................................................................ 114 Capitolul 142 – Iuda complotează cu preoții ....................................................................... 114 Capitolul 143 – Apostolii sosesc în Damasc ....................................................................... 115 Capitolul 144 – Despre originea fariseilor ........................................................................... 116 Capitolul 145 – Cărțulia lui Ilie ............................................................................................. 116 Capitolul 146 – Fiul risipitor (I) ............................................................................................. 117 Capitolul 147 – Fiul risipitor (II) ............................................................................................ 118 Capitolul 148 – Cei doi farisei pustnici (I) ............................................................................ 118

11

Capitolul 149 – Cei doi farisei pustnici (II) ........................................................................... 119 Capitolul 150 – Cei doi farisei pustnici (III) .......................................................................... 120 Capitolul 151 – Semnele unui adevărat fariseu ................................................................... 121 Capitolul 152 – Soldații Romani .......................................................................................... 121 Capitolul 153 – Minunea făcută asupra soldaților ............................................................... 122 Capitolul 154 – Iisus și un doctor......................................................................................... 123 Capitolul 155 – Despre fructele interzise ............................................................................. 124 Capitolul 156 – Un om născut orb își primește vederea...................................................... 125 Capitolul 157 – Omul născut orb se minunează de necredința lor ...................................... 125 Capitolul 158 – Cele trei lumi ............................................................................................... 126 Capitolul 159 – Despre natura păcatului ............................................................................. 127 Capitolul 160 – Ahab și Mica ............................................................................................... 127 Capitolul 161 – Despre natura păcatului ............................................................................. 128 Capitolul 162 – Despre predestinare ................................................................................... 129 Capitolul 163 – Mahomed – Norul Alb al Milei .................................................................... 130 Capitolul 164 – Osânda nu este predestinată ..................................................................... 130 Capitolul 165 – Cei Aleși ..................................................................................................... 131 Capitolul 166 – Predestinare și libertate .............................................................................. 131 Capitolul 167 – Enigma predestinării ................................................................................... 132 Capitolul 168 – Oglinda limpede .......................................................................................... 132 Capitolul 169 – Despre slava Paradisului ............................................................................ 132 Capitolul 170 – Slujba întru eternitate ................................................................................. 133 Capitolul 171 – Belșugul binecuvântărilor din Paradis ........................................................ 133 Capitolul 172 – Firul de nisip față de mare .......................................................................... 134 Capitolul 173 – Belșugul Paradisului ................................................................................... 134 Capitolul 174 – Corpul ce nu putrezește ............................................................................. 135 Capitolul 175 – Dumnezeu spune aceasta prin profetul Isaiia ............................................ 135 Capitolul 176 – Fără invidie în Paradis ................................................................................ 135 Capitolul 177 – Soarele și luna Paradisului ......................................................................... 135 Capitolul 178 – Gândirea greșită a lui Petru ........................................................................ 136 Capitolul 179 – Dumnezeu văzut prin Ochii Paradisului ..................................................... 136

12

Capitolul 180 – Ce i se cuvine omului ................................................................................. 137 Capitolul 181 – Evită a spune: „Mi se cuvine!” .................................................................... 137 Capitolul 182 – Spuneți-mi frate, nu Domn ......................................................................... 138 Capitolul 183 – Smerenia adevărată ................................................................................... 138 Capitolul 184 – Numai farisei prefăcuți ................................................................................ 139 Capitolul 185 – Hagai și Obadia .......................................................................................... 139 Capitolul 186 – Rugăciunea lui Hagai ................................................................................. 140 Capitolul 187 – Hagai și Osea ............................................................................................. 140 Capitolul 188 – Osea în Ierusalim ....................................................................................... 141 Capitolul 189 – Soarele a stat nemișcat douăsprezece ore ................................................ 142 Capitolul 190 – Nu-L ofensați pe Dumnezeu cu orice preț .................................................. 142 Capitolul 191 – Cartea lui Moise, despre Mesia .................................................................. 143 Capitolul 192 – Dumnezeu nu și-a păstrat Milostivirea doar asupra Israelului ................... 143 Capitolul 193 – Iisus la mormântul lui Lazăr ........................................................................ 144 Capitolul 194 – Fără perceperea lui Dumnezeu, viața este moarte .................................... 145 Capitolul 195 – Iisus în casa lui Lazăr ................................................................................. 145 Capitolul 196 – Lazăr a murit numai o dată ......................................................................... 146 Capitolul 197 – Asemănarea cu un topor bun ..................................................................... 146 Capitolul 198 – Despre moarte și învățăturile ei .................................................................. 147 Capitolul 199 – Valoarea unei singure lacrimi în pocăință .................................................. 147 Capitolul 200 – Iisus intra în Ierusalim................................................................................. 147 Capitolul 201 – Femeia vinovată de precurvie .................................................................... 148 Capitolul 202 – Mare este numărul drepților nedrepți ......................................................... 149 Capitolul 203 – Judecata lui Dumnezeu asupra Ierusalimului............................................. 149 Capitolul 204 – Judecata asupra Ierusalimului .................................................................... 150 Capitolul 205 – În casa lui Simon leprosul .......................................................................... 150 Capitolul 206 – Iisus îl confruntă pe marele preot (I)........................................................... 151 Capitolul 207 – Iisus îl confruntă pe marele preot (II).......................................................... 151 Capitolul 208 – Preoții încearcă să-l lapideze pe Iisus ........................................................ 152 Capitolul 209 – Gabriel o consolează pe Maria ................................................................... 152 Capitolul 210 – În căutarea lui Iisus ..................................................................................... 152

13

Capitolul 211 – Iisus îi consolează pe apostoli .................................................................... 153 Capitolul 212 – Iisus se roagă ............................................................................................. 154 Capitolul 213 – Iisus spală picioarele apostolilor ................................................................. 154 Capitolul 214 – Trădarea lui Iuda ........................................................................................ 155 Capitolul 215 – Salvarea Divină a lui Iisus .......................................................................... 155 Capitolul 216 – Iuda preschimbat ........................................................................................ 156 Capitolul 217 – Crucificarea lui Iuda .................................................................................... 156 Capitolul 218 – Corpul lui Iuda este furat ............................................................................ 158 Capitolul 219 – Iisus se arată mamei sale și apostolilor...................................................... 159 Capitolul 220 – Iisus și cei patru Îngeri ................................................................................ 159 Capitolul 221 – Iisus îl îndeamnă pe Barnaba să scrie ....................................................... 160 Capitolul 222 – Iisus este ridicat la Ceruri ........................................................................... 161

14

Cuvânt înainte i. Cum a supraviețuit Evanghelia lui Barnaba Evanghelia lui Barnaba a fost acceptată ca evanghelie canonică în bisericile din Alexandria până în anul 325 e.n. Irineu (130-200) a fost printre cei ce au susținut și au scris în suportul monoteismului pur și s-a opus apostolului Pavel, întrucât acesta introdusese în creștinism doctrinele păgâne ale religiei romane și ale filozofiei platonice. Irineu a citat extensiv din Evanghelia lui Barnaba în sprijinul opiniei sale, ceea ce arată că aceasta era în circulație în primul și cel de-al II-lea secol al creștinismului. În anul 325 e.n. s-a desfășurat Consiliul de la Niceea, unde s-a hotărât ca toate evangheliile scrise în ebraică să fie distruse. Tot atunci s-a emis și un edict prin care oricine se afla în posesia acestor evanghelii trebuia să fie ucis. În cel de-al IV-lea an al domniei Împăratului Zeno (478 e.n.), rămășitele lui Barnaba au fost descoperite, precum și o copie a evangheliei scrisă de el însuşi. Faimoasa Biblia Vulgata se pare că este bazată pe această evanghelie. O cunoştinţă a Papei Sixtus al V-lea (1585-1590), Fra Marino, a găsit Evanghelia lui Barnaba în biblioteca privată a Papei. Fra Marino era interesat de aceasta pentru că citise scrierile lui Irineu, unde Barnaba fusese citat din abundență. Manuscrisul italian a trecut prin mâini diferite până când a ajuns la o persoană de renume și autoritate din Amsterdam, care în timpul vieții sale a fost adesea auzit punând o mare valoare pe această lucrare. După moartea sa a ajuns în posesia lui J.E.Cramer, un consilier al Regelui Prusiei. În anul 1713 Cramer a prezentat manuscrisul faimosului cunoscător de cărți, Prințul Eugene de Savoy. În 1738 manuscrisul și-a găsit drumul, împreună cu biblioteca prințului, către Hofbibliothek în Viena. Acolo se află și astăzi. Toland, în ale sale „Lucrări Diverse” (publicate postum în 1747), în vol. I, pagina 380, menționează că Evanghelia lui Barnaba era încă existentă. În capitolul al XV-lea se referă la Decretul Glasian din 496 e.n. unde “Evangelium Barnabe” fusese inclusă în lista cărților interzise. Mai înainte de acest decret, evanghelia fusese interzisă de Papa Inocentiu în 465 e.n. și prin Decretul Bisericilor Vestice din 382 e.n. Barnaba este de asemenea menționat în Stichometry of Nicephorus Nr. Serial 3, Epistola lui Barnaba rândurile 1, 300, apoi din nou în lista celor Șaizeci de Cărți Nr. Serial 17, Călătoriile și învățăturile Apostolilor, Nr. Serial 18, Epistola lui Barnaba. O versiune grecească a Evangheliei lui Barnaba este de asemenea găsită într-un fragment izolat. Restul manuscriselor se spune că au fost arse. Textul latin a fost tradus în limba engleză de către domnul și doamna Ragg și a fost editat la Clarendon Press în Oxford. Manuscrisul a fost publicat de Oxford University Press în 1907. La scurt timp însă, traducerea în engleză a dispărut de pe piață în mod misterios. Se știe că existau două copii ale traducerii, una în British Museum și cealalta în Library of Congress, Washington, DC. Prima ediție a fost de pe o copie în micro-film a cărții din Library of Congress, Washington, DC.

15

ii. Barnaba în Biblie Noul Testament al Bibliei este alcătuit din cele patru Evanghelii (cronici ale vieții și învățăturilor lui Iisus), Faptele Apostolilor (istoria primilor creștini), Epistolele lui Pavel etc. În Epistola către Coloseni (4:10) Pavel îl descrie pe Barnaba astfel: „...Barnaba - în privinţa căruia aţi primit porunci; de va veni la voi, primiţi-l”. Aici Pavel făcea referire la poruncile lui Iisus. Printre alte referințe din Epistolele lui Pavel, Barnaba este menționat și în Epistola către Galateni (2:9): „...Iacov şi Chefa şi Ioan, cei socotiţi a fi stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba dreapta spre unire cu ei, pentru ca noi să binevestim la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur.” În Faptele Apostolilor (4:36), Barnaba este descris astfel: „Iar Iosif, cel numit de apostoli Barnaba (care se tâlcuieşte fiul mângâierii/consolării), un levit, născut în Cipru.” Pavel a fost un evreu care obișnuia să îi persecute pe creștini. Se spune că mai apoi l-a văzut pe Iisus într-un vis, iar în urma acestuia s-a convertit la crezul lui Iisus. Printre discipolii lui Iisus, Barnaba era un evanghelist dinamic, foarte implicat. Ca și acesta, Pavel devenise de asemenea un predicator, cu singura diferență că el începuse să îl slăvească și să îl deifice pe Iisus (Faptele Apostolilor 9:20): „Apoi propovăduia în sinagogi pe Iisus, că acesta este Fiul lui Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 9:26,27): „Şi venind la Ierusalim, Saul (Pavel) încerca să se alipească de ucenici; şi toţi se temeau de el, necrezând că este ucenic. Iar Barnaba, luându-l pe el, l-a dus la apostoli şi (Pavel) le-a istorisit cum a văzut pe cale pe Domnul şi că El i-a vorbit lui, şi cum a propovăduit la Damasc cu îndrăzneală în numele lui Iisus.” (Faptele Apostolilor 11:22-30): „Şi vorba despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia. Acesta, sosind şi văzând harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi îndemna pe toţi să rămână în Domnul, cu inimă statornică. Căci era bărbat bun şi plin de Duh Sfânt şi de credinţă. Şi s-a alăturat Domnului mulţime multă. Şi a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul, și aflându-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini. În acele zile s-au coborât prooroci de la Ierusalim în Antiohia. Şi sculându-se unul dintre ei, cu numele Agav, a arătat prin Duhul, că va fi în toată lumea foamete mare, care a şi fost în zilele lui Claudiu. Iar ucenicii au hotărât ca fiecare dintre ei, după putere, să trimită spre ajutorare fraţilor care locuiau în Iudeea; ceea ce au şi făcut, trimiţând preoţilor prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul.”

16

iii. Despre Barnaba În ciuda eforturilor bisericii creștine de a ascunde orice dovadă a vieții și a mesajului lui Barnaba, mesajul acestuia a supraviețuit. Cum să fie acestea ascunse, din moment ce numele și strădania sa au fost consacrate parțial în Biblie? Evreu născut în Cipru, acestuia i se spunea Iosif, iar datorită devotamentului său față de Iisus, ceilalți apostoli i-au dat prenumele de Barnaba - fiul consolării. Acesta a fost un predicator renumit, având o personalitate „magnetică”. Oricine se afla în deznădejde datorită conflictelor religioase, își găsea liniștea și pacea în compania lui. Eminența sa, rezultată din faptul că fusese apropiat de Iisus, l-a făcut membru al grupului restrâns de apostoli din Ierusalim, care se întruniseră după dispariția lui Iisus. Apostolii respectau Legile Profeților, pe care Iisus venise nu să le distrugă, ci să le îndeplinească (Matei 5:17). Ei au continuat să trăiască precum evreii dar practicând ceea ce Iisus îi învățase. Erau evrei devotați și practicanți, deosebindu-se de vecinii lor doar prin credința în mesajul lui Iisus. La început aceștia nu se organizaseră ca o sectă separată și nici nu aveau o sinagogă a lor. Nu era nimic în mesajul lui Iisus, după înțelegerea lor, care să necesite frângerea Iudaismului. Cu toate acestea, au avut de suportat vrăjmășia intereselor legitime ale eșalonului evreiesc superior. Conflictul dintre evrei și adepții lui Iisus fusese pornit de către evrei, întrucât aceștia simțeau subminarea autorității lor de către creștini. (Faptele Apostolilor 12:25): „Iar Barnaba şi Saul, după ce au îndeplinit slujba lor, sau întors de la Ierusalim la Antiohia, luând cu ei pe Ioan, cel numit Marcu.” (Faptele Apostolilor 13:1,2): „Şi erau în biserica din Antiohia prooroci şi învăţători: Barnaba şi Simeon, ce se numea Niger, Luciu Cirineul, Manain, cel ce fusese crescut împreună cu Irod tetrarhul, şi Saul. Şi pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat.” (Faptele Apostolilor 14:1-6): „Și în Iconiu au intrat ei, ca de obicei, în sinagoga iudeilor şi astfel au vorbit, încât o mare mulţime de iudei şi de elini au crezut. Dar iudeii care n-au crezut s-au răsculat şi au înrăit sufletele păgânilor împotriva fraţilor. Deci multă vreme au stat acolo, grăind cu îndrăzneală întru Domnul, Care da mărturie pentru cuvântul harului Său, făcând semne şi minuni prin mâinile lor. Şi mulţimea din cetate s-a dezbinat şi unii ţineau cu iudeii, iar alţii ţineau cu apostolii. Şi când păgânii şi iudeii, împreună cu căpeteniile lor, au dat năvală ca să-i ocărască şi să-i ucidă cu pietre, înţelegând, au fugit în cetăţile Licaoniei, la Listra şi Derbe şi în ţinutul dimprejur.” (Faptele Apostolilor 14:11-15): „Iar mulţimile, văzând ceea ce făcuse Pavel, au ridicat glasul lor în limba licaonă, zicând: „Zeii, asemănându-se oamenilor, s-au coborât la noi”. Şi numeau pe Barnaba Zeus, iar pe Pavel Hermes, fiindcă el era purtătorul cuvântului. Iar preotul lui Zeus, care era înaintea cetăţii, aducând la porţi tauri şi cununi, voia să le aducă jertfă împreună cu mulţimile. Şi auzind apostolii Pavel şi Barnaba, şi-au rupt veşmintele, au sărit în mulţime, strigând și zicând: „Bărbaţilor, de ce faceţi acestea? Doar şi noi suntem oameni, asemenea pătimitori ca voi, binevestind să vă întoarceţi de la aceste deşertăciuni către Dumnezeul cel viu, Care a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt în ele.” Prăpastia dintre aceștia începuse să se mărească. În timpul asediului Ierusalimului din 70 A.D. creștinii au părăsit orașul; de asemenea, aceștia au refuzat să participe în revolta din Bar Coachaba din 132 A.D. Aceste două evenimente au ridicat la suprafață diferențele dintre creștini și evrei. Întrebări precum originea lui Iisus, natura și relația lui cu Dumnezeu, care mai târziu au devenit atât de importante, nu erau puse între primii discipoli. Faptul că Iisus era un om înzestrat de către Dumnezeu cu puteri ieșite din comun, era acceptat fără semn de

17

întrebare. Nimic din cuvintele lui Iisus sau din evenimentele vieții lui nu au dus la modificarea acestui aspect. Conform spuselor lui Aristides, unul dintre primii apologeți, venerarea primilor creștini era chiar „mai monoteistă” decât cea a evreilor. După convertirea lui Pavel, o nouă perioadă începuse în teologia creștină. Teologia lui Pavel se baza pe experiența sa personală, interpretată în lumina gândirii contemporane grecești. Teoria mântuirii era rezultatul gândirii sale, o credință deloc cunoscută și împărtășită de ceilalți apostoli ai lui Iisus. Teoria lui Pavel implica deificarea lui Iisus. Perioada Paulină din istoria bisericii creștine a fost martoră unor schimbări de scenarii și principii. În locul apostolilor care fuseseră alături de Iisus, o nouă figură care nu îl cunoscuse pe Iisus intrase în primplan. În locul Palestinei, Imperiul Roman devenise scena activității creștine, iar în loc să fie doar o sectă a iudaismului, creștinismul nu numai că devenise independent de acesta, ci devenise independent chiar şi de Iisus. Pavel era un evreu, fiind de origine din Tars. El își trăise o bună perioadă a vieții în Roma, ca și cetățean roman. Acesta observase controlul puternic pe care religia romană îl avea asupra maselor, întrucât intelectualii erau sub influența lui Platon și Aristotel. Pavel era de părere că nu ar fi putut converti masele de oameni ale Imperiului Roman fără intermediul unor modificări reciproce. Dar înțelepciunea sa practică nu era acceptată și de cei care îl văzuseră și îl auziseră pe Iisus. În ciuda diferențelor, aceștia s-au hotărât într-un final să lucreze împreună pentru o cauză comună. După cum se menționează și în Faptele Apostolilor, Barnaba îi reprezenta pe cei care deveniseră discipolii apropiați ai lui Iisus, iar Pavel colaborase cu ei o perioadă. Dar într-un final acesta se depărtase de ei. Pavel vroia să renunțe la Poruncile date pe vremea lui Moise, cu privire la mâncarea permisă, precum și la Poruncile date pe vremea lui Avraam, cu privire la circumcizie. Dar Barnaba și ceilalți apostoli nu erau de acord cu acesta. Următoarele enunțuri din Faptele Apostolilor 15:1,2 arată foarte subtil această scindare dintre Pavel și restul apostolilor: „Şi unii, coborându-se din Iudeea, învăţau pe fraţi că: „Dacă nu vă tăiaţi împrejur, după rânduiala lui Moise, nu puteţi să vă mântuiţi. Şi făcându-se pentru ei împotrivire şi discuţie nu puţină cu Pavel şi Barnaba, au rânduit ca Pavel şi Barnaba şi alţi câţiva dintre ei să se suie la apostolii şi la preoţii din Ierusalim pentru această întrebare.” În urma acestei diferențe de opinii a avut loc o despărțire a apostolilor, iar drept urmare Barnaba nu mai apare menționat mai departe în Faptele Apostolilor, întrucât evenimentele au fost înscrise de adepții lui Pavel. Datorită compromisului făcut de Pavel cu credințele și legendele romane, creștinii paulini au crescut în număr și în putere. Mai târziu se atinsese stadiul în care regii erau folosiți drept pioni în scopurile bisericii. Adepții lui Barnaba nu își dezvoltaseră niciodată o organizație centrală. Cu toate acestea, datorită devotamentului către liderul lor, numărul lor a crescut foarte repede. Aceștia din urmă creștini au atras asupra lor mânia bisericii, care depundea un efort sistematic în a-i distruge și a șterge orice urmă a existenței lor, la un loc cu toate bisericile și cărțile acestora. Istoria ne arată însă că este foarte dificil să distrugi credința cu forța. Lipsa lor de organizare a devenit punctul lor forte, întrucât nu era ușor să fie găsiți unul câte unul. Cercetările moderne au făcut lumină asupra unor aspecte mai puțin obișnuite a acestei ramuri de creștini. Ei erau precum vârfurile unor valuri, iar atunci când erau văzuți, demonstrau existența unui întreg ocean, încă invizibil. Pavel din Samasta a fost episcop al Antiohiei. El era de părere că Hristos nu era Dumnezeu, ci un om și un profet, care diferea doar în grad față de profeții ce îl precedaseră, și că Dumnezeu nu ar fi putut să devină om substanțial. Urmează apoi cazul episcopului Antiohiei, viz Lucian. Ca și episcop, reputația sanctității sale nu era mai prejos de faima sa ca şi teolog. Acesta s-a pronunțat puternic

18

împotriva crezului în trinitate. A șters toate mențiunile trinității din Biblie, având credința că erau interpolări ulterioare neîntâlnite în evangheliile timpurii. Acesta a fost martirizat în anul 312 e.n. Îl întâlnim apoi pe faimosul discipol al lui Lucian, viz Arius (250-336 e.n.). Acesta era libian prin naștere. Petru, episcopul Alexandriei, l-a numit diacon, dar mai tarziu l-a excomunicat. Achilles, succesorul lui Petru, a făcut ca Arius să fie numit din nou preot. Alexandru, următorul episcop al Alexandriei, l-a excomunicat încă o dată. Cu toate acestea Arius reușise să devină precum un ghimpe în coasta bisericii. Dacă era ținut în afara bisericii putea fi un mare pericol pentru aceasta, dar în același timp nu se putea acomoda nici în biserică, el dorind să stabilească unitatea și simplicitatea Dumnezeului Etern. Arius credea că oricât de mult ar putea întrece Hristos celelalte făpturi, el însuși nu era de aceeași substanță cu Dumnezeu. Era doar o ființă umană, ca orice alt om. Învățătura lui Arius s-a răspândit precum focul și a zguduit fundația bisericii pauline. Controversa care mocnise timp de 300 de ani devenise dintr-odată o conflagrație. Nici un om nu îndrăznea să se opună bisericii organizate, dar Arius a făcut-o și a ramas o problemă pentru biserică, fie că era numit preot, fie că era excomunicat. În tot acest timp, două evenimente schimbau istoria Europei. În primul rând, Împăratul Constantin a adus o mare parte a Europei sub supunerea sa și în al doilea rând, acesta începuse să susțină creștinii, fără a accepta el însuși creștinismul. Pentru prințul soldat, diferitele crezuri în credința creștină erau derutante. Chiar în palatul imperial această controversă se disputa nu mai puțin grozav. Regina mamă era înclinată spre creștinismul paulin, în timp ce prințesa Constantina era o discipolă a lui Arius. Împăratul ezita între cele două credințe. Ca și administrator el era interesat doar în a uni toți creștinii într-o singură biserică. În acea vreme conflictul dintre Arius și Episcopul Alexandru devenise atât de răspândit și de violent încât se transformase într-o problemă de lege și ordine. Astfel, fiind îngrijorat de menținerea păcii în noua Europă unificată, Împăratul a decis să intervină. În anul 325 e.n. o întâlnire a tuturor denominațiunilor creștinismului s-a ținut la Niceea (acum satul Isnik). Episcopul Alexandru nu a putut ajunge la conferința propriu-zisă și l-a desemnat pe adjutantul său, Athanasius, care ulterior l-a succedat pe Alexandru ca episcop al Alexandriei. Conferința a avut mai multe sesiuni prelungite. Împăratul Constantin nu putea înțelege toate implicațiile confruntării ecleziastice, dar avea foarte clar în minte că pentru a menține pacea regatului său, suportul și cooperarea bisericii erau necesare. Ca atare, a aruncat povara în spatele lui Athanasius și l-a expulzat pe Arius din regat. Astfel, crezul trinității devenise religia oficială a imperiului. Au urmat masacre îngrozitoare ale creștinilor care nu credeau în treime. Posesia unei biblii neautorizate de biserică devenise un delict penal și conform unor estimări, 270 de versiuni diferite ale Bibliei au fost arse. Prințesa Constantina nu era fericită de întorsătura evenimentelor, iar Împăratul a fost în cele din urmă nevoit să accepte credința oamenilor pe care îi omorâse. Rezultatul a fost că Arius a fost renumit în funcție în anul 346. În ziua în care Arius fusese chemat să viziteze triumfător Catedrala Constantinopolului, acesta a murit subit. Biserica a numit acest lucru drept un miracol. Împăratul știa că de fapt fusese o crimă. Acesta i-a exilat pe Athanasius și pe alți doi episcopi. Împăratul a acceptat apoi formal creștinismul și a fost botezat de către un episcop arian. Astfel monoteismul devenise noua religie oficială. Constantin a murit în 337. Următorul împărat, Constantanius a acceptat de asemenea credința lui Arius. În anul 341 o conferință a fost ținută în Antiohia și monoteismul a fost acceptat ca fiind interpretarea corectă a crezului creștin. Acest punct de vedere a fost confirmat de un alt

19

consiliu ținut la Sirmium în 351. Drept urmare, arianismul a fost acceptat de către o majoritate covârșitoare a creștinilor. Sf. Ieronim a scris în 359 că „întreaga lume a oftat și sa minunat găsindu-se pe sine ca fiind ariană”. În aceste împrejurări, următoarea figură importantă este cea a lui Papa Honorius. Contemporan cu Profetul Mahomed, acesta a văzut înălțarea Islamului, ale cărui principii aminteau foarte mult de cele ale lui Arius. Cum uciderile reciproce dintre creștini erau încă recente în memoria sa, acesta s-a gândit la găsirea unei căi de mijloc între islam și creștinism. În scrisorile sale a început să susțină doctrina unei „singure minți”, pentru că dacă Dumnezeu avea trei minți independente, rezultatul ar fi fost haos. Concluzia logică indica spre credința în existența unui singur Dumnezeu. Timp de jumătate de secol această doctrină nu a fost oficial combătută. Papa Honorius a murit în octombrie 638. În 680, adică la 42 de ani de la moartea sa, un consiliu s-a ținut la Constantinopol, în care Papa Honorius fusese anatemizat. Acest eveniment este unic în istoria papalității, în care un Papă este denunțat/exclus de către un Papă successor și de către Biserică. Următoarele două personalități ale acestei credințe ce merită amintite au fost membri ai aceleiași familii. L.F.M. Sozzini (1525-1565) era originar din Siena. În 1547 a venit sub influența lui Camillo, un mistic sicilian, a cărui veste se răspândise în Suedia. Acesta l-a combătut pe Calvin asupra doctrinei trinității (treimii), a amplificat doctrina lui Arius, a negat divinitatea lui Iisus și a repudiat doctrina păcatului originar și a pătimirii. Obiectul adoraţiei, conform lui, nu putea fi decât singurul și unicul Dumnezeu. A fost urmat de către nepotul sau, F.P. Sozzini (1539-1604). În 1562 a publicat o lucrare asupra Evangheliei Sfântului Ioan, negând divinitatea lui Iisus. În 1578 a mers la Klausenburg (ClujNapoca) în Transilvania, a cărei conducator, Ioan Sigismund, era împotriva doctrinei treimii. Aici, episcopul Francis David (1510-1579) era puternic anti-trinitarian. Aceasta a dus la formarea unei secte cunoscute drept catehismul Racovian - de la Racovia, Polonia. Acest oraș a devenit fortăreața credinței lui Arius. În creștinismul zilelor noastre, un mare număr de barbăți și femei mai cred într-un singur Dumnezeu, dar nu sunt întotdeauna auziți. Datorită puterii strivitoare a bisericii, aceștia nu îndrăznesc să se exprime liber. În final, ar fi în interesul tuturor să fie citat Athanasius, „campionul treimii”. Acesta spunea că oricând își forța capacitatea de înțelegere în meditarea asupra divinității lui Iisus, eforturile sale truditoare păreau inutile şi repercutau asupra lor însele, iar cu cât scria mai mult, cu atât mai puțin era capabil să își exprime gândurile. Într-un alt loc își pronunța crezul astfel: Nu există trei, ci “UN SINGUR DUMNEZEU”.

20

21

„...de va veni la voi, primiţi-l”. Epistola către Coloseni (4:10)

22

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 1

Adevărata Evanghelie a lui Iisus, numit Hristos, un nou profet trimis lumii de Dumnezeu, conform relatării lui Barnaba, apostolul său Barnaba, apostolul lui Iisus Nazarineanul, numit Hristos, dorește pace și alinare tuturor celor ce locuiesc pe pământ. Multpreaiubiții mei, Mărețul și Minunatul Dumnezeu ne-a vizitat în timpul ultimelor zile prin profetul său Iisus Hristos, cu mare milostivire prin învățături și miracole, motiv pentru care, fiind amăgiți de Satana, mulți propovăduiesc sub pretextul evlaviei cea mai necuviincioasă doctrină, numindu-l pe Iisus fiu al lui Dumnezeu, repudiind circumcizia poruncită de Dumnezeu pentru totdeauna și permițând fiece carne necurată, printre care și Pavel a fost de asemenea amăgit. Drept pentru care, nu vorbesc fără mâhnire. Pentru aceasta scriu acel adevăr pe care l-am văzut și auzit, prin apropierea pe care am avut-o de Iisus, ca voi să puteți fi salvați, să nu fiți amăgiți de Satana și să nu pieriți la judecata lui Dumnezeu. Feriți-vă așadar de oricine vă propovăduiește o nouă doctrină contrară cu ceea ce scriu, pentru a putea fi mântuiți pe vecie. Dumnezeu Preaînaltul fie cu voi și să vă păzească de Satana și de fiece rău. Amin. Capitolul 1 - Arhanghelul Gabriel o vizitează pe Fecioara Maria În acești ultimi ani, o fecioară pe nume Maria, din descendența lui David a tribului lui Iuda, a fost vizitată de îngerul Gabriel trimis de Dumnezeu. Această fecioară, trăind în toată sfințenia, fără de prihană, fiind fără vină și stând în rugăciune și posturi, singură fiind, într-o zi a intrat în casa ei îngerul Gabriel și a salutat-o, zicându-i: „Dumnezeu fie cu tine, o, Maria”. Fecioara s-a înfricoșat la apariția îngerului, însă îngerul a consolat-o spunându-i: „Fii fără teamă, Maria, căci ai găsit har la Dumnezeu, care te-a ales să fii mama unui profet, pe care El îl va trimite poporului lui Israel, pentru ca ei să-I urmeze Legile Sale cu inima sinceră.” Fecioara i-a răspuns: „Dar cum pot avea eu fii, căci nu cunosc bărbat?” Îngerul i-a raspuns: „O, Maria, Dumnezeu care a făcut omul fără un alt om poate crea în tine un om fără un alt om, căci pentru El nimic nu este fără de putinţă.” Maria a răspuns: „Știu că Dumnezeu este Atotputernic, deci facă-se voia Sa.” Îngerul a spus: „Acum a fost făptuit în tine profetul, pe care îl vei numi Iisus și pe care îl vei ține departe de vin, de băutura amețitoare și de fiece carne necurată, căci acest copil este un sfânt a lui Dumnezeu.” Maria s-a plecat cu umilință, spunând: „Iată, slujitoarea lui Dumnezeu! Facă-se după cuvântul Tău.” Îngerul a plecat, iar fecioara a adus laudă lui Dumnezeu, zicând: „Ia aminte, o, sufletul meu, de măreția lui Dumnezeu, și bucură-te, spiritul meu, în Dumnezeu Mântuitorul meu; căci El a privit umilința roabei Sale, într-atât încât voi fi numită binecuvântată de către toate popoarele, căci Cel Atotputernic m-a făcut vrednică; binecuvântat fie Sfântul Său Nume, căci milostivirea Sa se întinde din generație în generație asupra celor cu frică de El. Puternică a făcut El domnia Sa și i-a împrăștiat pe cei mândri în închipuirea inimii Sale. Pe cei puternici i-a coborât din tronurile lor, iar pe cei umili i-a înălțat. Pe cel flămând l-a săturat cu lucruri bune, iar pe cel bogat, gol l-a alungat. Căci El păstrează în veci legămintele făcute cu Avraam și cu fiul său.”

23

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 2-4 Capitolul 2 - Iosif

Maria, cunoscând voia lui Dumnezeu și temându-se de oameni ca aceștia să nu se ridice împotriva ei pentru pruncul ce-l purta în pântec și să n-o omoare cu pietre, acuzând-o de adulter, și-a ales un companion din propria descendență, un bărbat pe nume Iosif, cu viața neprihănită; căci el ca un om drept se temea de Dumnezeu și Îl slujea în posturi și rugăciuni, trăind din munca mâinilor sale, căci era tâmplar. Fecioara cunoscând un asemenea om, l-a ales drept companion și i-a dezvăluit acestuia mesajul divin. Iosif fiind un om drept, când a aflat că Maria urma să nască, a avut de gând să o alunge, căci se temea de Dumnezeu. Dar iată! Pe când dormea el a fost certat de îngerul lui Dumnezeu, care i-a spus: „O, Iosife! De ce vrei să o alungi pe Maria, soția ta? Ia aminte, că ce a fost făptuit în ea a fost întru totul făcut prin voia lui Dumnezeu. Fecioara va naște un fiu, pe care îl vei numi Iisus; îl vei ține departe de vin, de băutura amețitoare și de fiece carne necurată, căci el este un sfânt al lui Dumnezeu, încă din pântecele maicii sale. El este un profet al lui Dumnezeu trimis neamului lui Israel, pentru a aduce casa lui Iuda aproape de inima lui și ca Israelul să poată urma Legea Domnului, după cum stă scris în Legea lui Moise. El va veni cu mare putere, pe care Dumnezeu i-o va da, și va lucra mari minuni, prin care mulți vor fi salvați.” Iosif, trezindu-se din somn, a adus mulțumiri lui Dumnezeu, și și-a trăit toată viața alături de Maria, slujindu-L pe Dumnezeu cu toată sinceritatea. Capitolul 3 - Iosif se duce în Betleem În acel timp domnea Irod în Iudea, prin decretul lui Cezar Augustus, iar Pilat era guvernatorul preoțimii lui Anna și Caiafa. Drept urmare, prin ordinul lui Augustus, toată lumea trebuia înscrisă; astfel, fiecare trebuia să meargă în țara natală și să se alăture poporului său pentru a fi înscris. Ca atare, pentru a se înscrie prin ordinul lui Cezar, Iosif a plecat din Nazaret, un oraș al Galileii, împreună cu Maria, soția sa, care era însărcinată, pentru a merge în Betleem; căci acesta era orașul său, el fiind din descendența lui David. Ajungând Iosif în Betleem, acel oraș fiind mic și mare mulțimea celor străini adunați acolo, nu a gasit nici un loc unde să stea, dar a găsit găzduire în afara orașului la un han făcut ca adăpost pentru păstori. Cât timp Iosif a poposit acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască. Fecioara a fost înconjurată de o lumină nespus de strălucitoare și a dat naștere fiului său fără durere, pe care l-a luat în brațele sale, l-a înfășat și l-a asezat în iesle, căci nu era loc în han. Mare mulțime de îngeri au venit cu bucurie la han, binecuvântându-L pe Dumnezeu și anunțând pace celor ce se tem de El. Maria și Iosif L-au lăudat pe Domnul pentru nașterea lui Iisus, pe care l-au îngrijit cu mare bucurie. Capitolul 4 - Îngerul şi păstorii În acel timp păstorii păzeau peste turma lor, după cum le era obiceiul. Și, iată! Au fost înconjurați de o lumină foarte strălucitoare, din care le-a apărut un înger, care L-a binecuvântat pe Dumnezeu. Păstorii s-au înspăimântat de lumina apărută dintr-o dată și de apariția îngerului. Apoi îngerul lui Dumnezeu i-a liniștit, spunând către ei: „Iată, vin la voi să vă vestesc o mare bucurie, căci s-a născut în orașul lui David un prunc ce este un profet al

24

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 4-7

Domnului; care aduce mare salvare casei lui Israel. Pruncul îl veți găsi în iesle, împreună cu maica lui, care Îl binecuvântează pe Dumnezeu.” Și când spusese aceasta, o mare mulțime de îngeri au apărut binecuvântându-L pe Dumnezeu, vestind pace celor cu bunăvoință. Când îngerii plecaseră, păstorii s-au sfătuit între dânșii, spunând: „Să mergem și noi până în Betleem și să vedem cuvântul pe care Dumnezeu prin îngerul Său ni l-a vestit.” Au venit mulți păstori în Betleem căutând noul născut și l-au găsit în afara orașului, după cuvântul îngerului, culcat în iesle. Și astfel i s-au plecat copilului și i-au dăruit mamei ceea ce aveau, vestind-o de cele ce au auzit și văzut. Maria a ținut astfel toate acestea în inima sa și Iosif de asemenea, mulțumindu-I lui Dumnezeu. Păstorii s-au întors la turma lor, vestind tuturor ce lucru măreț au văzut. Și astfel, întreaga lume din dealurile Iudeii a fost cuprinsă de teamă, și fiecare om și-a spus aceste cuvinte în inima sa, zicând: „Ce să gândim că trebuie să fie acest prunc?” Capitolul 5 - Circumcizia Când cele opt zile au fost împlinite, conform Legii Domnului, după cum stă scris în cartea lui Moise, au luat copilul și l-au dus la templu să-l circumcidă. Și astfel au circumcis copilul și l-au numit pe el Iisus, după cum îngerul Domnului spusese mai înainte de a fi făptuit în pântec. Atunci Maria și Iosif au gândit că acest prunc va fi atât salvarea cât și decăderea multora. Și s-au temut de Domnul și au ținut copilul cu frică de Dumnezeu. Capitolul 6 - Teama lui Irod În timpul domniei lui Irod, regele Iudeei, când s-a născut Iisus, trei magi din părțile răsăritului observau stelele cerului. Și le-a apărut lor o stea foarte strălucitoare; sfătuindu-se între ei au venit în Iudeea, fiind călăuziti de stea, care mergea dinaintea lor. Ajunși la Ierusalim, întrebau unde s-a născut Regele Iudeilor. Iar când Irod a auzit acestea s-a înfricoșat foarte, și tot orașul s-a tulburat. Și a chemat Irod laolaltă preoții și cărturarii, zicându-le: „Unde s-a născut Hristos?” I-au răspuns că s-a născut în Betleem, căci astfel e scris de profet: „Și tu, Betleem, nu ești mai prejos în prinți a Iudeei, căci din tine va răsări un conducător ce-Mi va conduce poporul Israel.” A chemat deci Irod magii dimpreună și i-a întrebat de venirea lor, iar ei i-au răspuns că au văzut o stea la răsărit ce i-a călăuzit și au dorit să se închine cu daruri acestui nou Rege arătat de steaua sa. Atunci a zis Irod: „Mergeți la Betleem și cercetați cu toată sârguința copilul; și când îl veți găsi, veniți și spuneți-mi, căci și eu doresc să mă închin lui.” Și acestea le zisese el cu înșelăciune. Capitolul 7 - Prevenirea Magilor Au plecat astfel magii la Ierusalim și iată! Steaua ce le apăruse la răsărit mergea dinaintea lor. Văzând ei steaua, au fost cuprinși de bucurie. Și ajungând ei la Betleem, în afara orașului, au văzut steaua stând nemișcată deasupra hanului unde se născuse Iisus. Așadar au mers magii într-acolo, și intrând în locaș au găsit pruncul cu maica sa, și aplecându-se i s-au închinat, oferindu-i miresme, argint și aur, spunându-i fecioarei tot ceea ce văzuseră. Astfel s-a făcut că, pe când se aflau în somn, ei au fost preveniți de prunc să nu meargă la Irod. S-au întors deci la casele lor pe un alt drum, dându-le tuturor de veste ce au văzut în Iudeea.

25

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 8-10 Capitolul 8 - Irod ucide pruncii

Văzând Irod că magii nu s-au întors, s-a socotit batjocorit de ei; așadar a hotărât să ucidă pruncul ce fusese zămislit. Dar iată! Pe când Iosif dormea, i s-a înfățișat lui îngerul Domnului, spunând: „Ridică-te degrabă, ia pruncul cu maica lui și mergi în Egipt, căci Irod voiește să-l omoare.” Iosif s-a trezit cu mare teamă și a luat pe Maria cu pruncul și au plecat în Egipt, unde au locuit până la moartea lui Irod, care, socotindu-se batjocorit de magi, și-a trimis soldații să ucidă toți întâii născuți din Betleem. Astfel, au venit soldații și au omorât pruncii care se aflau acolo, după cum le poruncise Irod. Așa se împliniseră cuvintele proorocului, care a spus: „Tânguire și mare plângere sunt în Ramah; Rasela își plânge fiii, însă nu i se dă alinare, căci ei nu mai sunt.” Capitolul 9 - Iisus la 12 ani Când murise Irod, îngerul Domnului i-a apărut în vis lui Iosif, zicându-i: „Întoarce-te în Iudeea, căci morți sunt cei ce doreau moartea copilului.” Și i-a luat Iosif pe copil și pe Maria, fiind el de șapte ani, și a venit în Iudeea; dar auzind el că Archelaus, fiul lui Irod, împărățea peste Iudeea, a mers în Galilea, temându-se să rămână în Iudeea. Au mers astfel să locuiască în Nazaret, iar copilul a crescut întru grație și înțelepciune înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Ajungând Iisus la vârsta de doisprezece ani, s-a dus cu Maria și Iosif la Ierusalim să se închine, după Legea Domnului scrisă în cartea lui Moise. Și încheindu-se rugăciunile lor, au plecat, pierzându-l pe Iisus, căci ei îl socoteau întors acasă cu neamurile. S-a întors deci Maria cu Iosif la Ierusalim, căutându-l pe Iisus printre neamuri și vecini. A treia zi au gasit copilul într-un templu, în mijlocul învățaților, disputând cu ei despre Lege. Și fiecare era uimit de întrebările și răspunsurile sale, zicând: „De unde asemenea cunoaștere în el, pe când este atât de mic și încă nu a învățat să citească?” Si l-a mustrat Maria, spunându-i: „Fiule, ce ne-ai facut? Iată! Eu și tatăl tău te-am căutat trei zile suferind.” Iisus a răspuns: „Oare nu știți că slujirea lui Dumnezeu vine dinaintea tatălui și a mamei?” Și a mers apoi Iisus cu maica sa și cu Iosif în Nazaret, și li s-a supus lor cu smerenie și respect. Capitolul 10 - Pogorârea Evangheliei către Iisus la 30 de ani Fiind Iisus de treizeci de ani, după cum el însuși mi-a spus, s-a dus pe Muntele Măslinilor cu maica sa pentru a culege măsline. Atunci, în miezul zilei, pe când se ruga el, ajungând la aceste cuvinte: „Doamne, cu îndurare...”, a fost înconjurat de o lumină nespus de strălucitoare și de o mulțime infinită de îngeri, care au spus: „Binecuvântat fie Dumnezeu.” Îngerul Gabriel i-a înfățișat o carte precum o oglindă strălucitoare, pe care a pogorât-o în inima lui Iisus, în care era știinta despre ce a facut și a spus Dumnezeu, iar Dumnezeu a voit ca totul să-i fie lui simplu și cunoscut, după cum mi-a spus el mie: „Credemă, Barnaba, căci cunosc fiecare profet cu fiecare profeție, într-atât de mult încât orice spun izvorăște din acea carte.” Primind Iisus această viziune, și cunoscând el că era un profet trimis casei lui Israel, i-a dezvăluit totul Mariei, maica sa, spunându-i că va suferi prigoană mare pentru onoarea lui Dumnezeu și că nu mai poate locui cu ea să îi slujească. Și auzind Maria acestea, i-a răspuns: „Fiule, înainte să te fi născut mi-a fost vestit totul; deci binecuvântat fie Sfântul

26

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 10-12

Nume al lui Dumnezeu.” Astfel a plecat Iisus în acea zi de la maica sa, pentru a-și îndeplini profeția. Capitolul 11 - Vindecarea leprosului Iisus, coborând de pe munte pentru a intra în Ierusalim, a întâlnit un lepros care prin inspirație divină știa că Iisus era un profet. Astfel, cu lacrimi în ochi i s-a rugat lui zicându-i: „Iisus, fiu al lui David, ai milă de mine!” Iisus i-a răspuns: „Ce voiești frate ca eu să fac asupra ta?” Leprosul a răspuns: „Stăpâne, dă-mi sănătate.” Iisus l-a mustrat spunându-i: „Tu ești nesăbuit; roagă-te lui Dumnezeu, Cel care te-a creat, iar El îți va da sănătate; căci eu sunt doar un om ca și tine.” Leprosul a răspuns: „Știu, stăpâne, că tu ești un om, dar ești un om sfânt al lui Dumnezeu. De aceea, roagă-te tu lui Dumnezeu, iar El îmi va da sănătatea.” Apoi, suspinând, Iisus a spus: „Doamne Dumnezeule Atotputernic, pentru dragostea Ta faţă de proorocii Tăi sfinți, dă-i sănătatea acestui om bolnav.” După ce a spus acestea l-a atins cu mâinile în numele lui Dumnezeu și i-a spus: „Frate, primește-ți sănătatea!” Și după ce a rostit acestea, omul fusese curățit de lepră, astfel încât carnea lui era curată precum cea a unui copil. Văzând că fusese vindecat, leprosul a început să strige cu voce tare: „Vino aici Israele! Să îţi primeşti profetul pe care Dumnezeu ţi l-a trimis!” Iisus l-a chemat zicându-i: „Frate, păstrează-ţi liniştea şi nu rosti nimic”, dar cu cât îl chema mai mult, cu atât mai mult acesta striga „Iată profetul! Iată-l pe cel sfânt trimis de Dumnezeu!” Auzind aceste cuvinte, mulţi care părăseau Ierusalimul au făcut cale întoarsă şi au intrat înapoi în Ierusalim împreună cu Iisus, povestind ceea ce Dumnezeu făcuse leprosului, prin Iisus. Capitolul 12 – Prima predică a lui Iisus Întregul Ierusalim era cuprins de aceste cuvinte, drept pentru care toţi au fugit către templu pentru a-l vedea pe Iisus, care intrase acolo pentru a se ruga, iar aceştia fiind mulţi, abia încăpeau în templu. Prin urmare preoții l-au implorat pe Iisus, spunându-i: „Poporul acesta vrea să te vadă și să te audă; urcă, așadar, pe culmea templului, iar dacă Dumnezeu îți va trimite un cuvânt, rosteşte-l în numele Domnului.” Apoi a urcat Iisus în locul de unde cărturarii au obiceiul de a vorbi. Și făcând semn de tăcere cu mâna, a zis: „Binecuvântat fie Numele Sfânt al lui Dumnezeu, care din bunătatea și mila Lui a voit să creeze creaturile Sale ca să-L slăvească. Binecuvântat fie Numele Sfânt al lui Dumnezeu, care a creat splendoarea tuturor sfinților și a proorocilor, înainte de toate lucrurile, ca să îi trimită pentru mântuirea lumii, după cum a vorbit El prin robul Său David: „Înainte de Lucifer, în lumina sfinților te-am creat." Binecuvântat fie Numele Sfânt al lui Dumnezeu, care a creat îngerii ca să-L slujească. Și binecuvântat fie Dumnezeu, care l-a pedepsit și l-a izgonit pe Satana și pe cei ce l-au urmat, care nu au vrut să aducă slavă celui pe care Dumnezeu a poruncit să fie slăvit. Binecuvântat fie Numele Sfânt al lui Dumnezeu, care l-a creat pe om din lutul pământului și l-a așezat peste lucrările Sale. Binecuvântat fie Numele Sfânt al lui Dumnezeu, care l-a trimis pe om din paradis pentru încălcarea poruncii Lui Sfinte.

27

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 12-13

Binecuvântat fie Numele Sfânt al lui Dumnezeu, care cu milă a privit lacrimile lui Adam și Eva, primii părinți ai rasei umane. Binecuvântat fie Numele Sfânt al lui Dumnezeu, care l-a pedepsit cu dreptate pe Cain fratricidul, a trimis potopul pe pământ, a ars trei orașe nelegiuite, a pârjolit Egiptul, l-a copleșit pe Faraon în Marea Roșie, a împrăștiat dușmanii poporului Său, a mustrat necredincioșii și a pedepsit nepocăiţii. Binecuvântat fie Numele Sfânt al lui Dumnezeu, care cu milă a privit creaturile Sale și le-a trimis lor sfinții Săi profeţi, pentru ca ei să umble în adevăr și dreptate înaintea Lui; Care a izbăvit pe slujitorii Săi de la fiece rău și le-a dat această ţară, după cum a promis părintelui nostru Avraam și fiului său pentru totdeauna. Apoi, prin robul Său Moise, El ne-a dat Legea Sa Sfântă, pentru ca Satana să nu ne înșele, și El ne-a înălțat mai presus de toate celelalte popoare. Dar fraților, ce facem noi astăzi pentru a nu fi pedepsiţi pentru păcatele noastre?” Și apoi Iisus, cu cea mai mare vehemență a mustrat poporul pentru că a uitat cuvântul lui Dumnezeu și s-a oferit doar deşertăciunii; el a mustrat preoții pentru neglijența lor în slujba lui Dumnezeu și pentru lăcomia lor lumească; el a mustrat cărturarii pentru că predicau o doctrină zadarnică și au părăsit Legea lui Dumnezeu; a certat doctorii pentru că au risipit Legea lui Dumnezeu prin tradițiile lor. Și în aşa fel a vorbit Iisus cu oamenii, astfel încât toţi au început să plângă, de la cel mai mic la cel mai mare, plângându-şi de milă și rugându-l pe Iisus să se roage pentru ei; mai puţin preoții și mai marii lor, care din acea zi au nutrit ură împotriva lui Iisus, pentru că a vorbit astfel împotriva preoților, cărturarilor și a doctorilor. Și au gândit să îl omoare, dar având teamă de oameni, care îl primiseră ca pe un profet al lui Dumnezeu, nu au rostit nici un cuvânt. Iisus a ridicat mâinile spre Domnul Dumnezeu și s-a rugat, iar oamenii, plângând, au spus: „Așa să fie, stăpâne, așa să fie!” Rugăciunea fiind încheiată, Iisus a coborât din templu și în acea zi el a plecat din Ierusalim, fiind urmat de mulți. Iar preoții l-au vorbit de rău pe Iisus între ei. Capitolul 13 – Gabriel îl consolează pe Iisus Trecând câteva zile, Iisus simțind în spirit intenţia preoților, a urcat pe Muntele Măslinilor să se roage. Și după ce a petrecut toată noaptea în rugăciune, rugându-se dimineață, Iisus a spus: „O, Doamne, știu că scribii mă urăsc, iar preoții gândesc să mă omoare pe mine, robul Tău; prin urmare, Doamne Dumnezeule Atotputernic și Milostiv, cu milă auzi rugăciunile robului Tău și salvează-mă din capcanele lor, căci Tu ești mântuirea mea. Tu știi Doamne, că eu, robul Tău, mă închin numai Ție Doamne, și vorbesc doar Cuvântul Tău; căci Cuvântul Tău este adevărul care va rămâne în veac.” Când Iisus a rostit aceste cuvinte, iată că a venit la el îngerul Gabriel, spunându-i: „Fii fără teamă, o, Iisuse, căci o mie de mii care locuiesc mai sus de ceruri păzesc veşmintele tale, și tu nu vei muri până când totul se va împlini, când lumea va fi aproape de sfârșitul ei.” Iisus a căzut cu fața la pământ, zicând: „O, Doamne Dumnezeule Atotputernic, cât de mare este mila Ta asupra mea, și ce aş putea eu să-Ți dau, Doamne, pentru toate binefacerile Tale?” Îngerul Gabriel a răspuns: „Ridică-te, Iisuse, și aminteşte-ți de Avraam, care a vrut să-şi sacrifice singurul său fiu, primul lui născut, Ismail, pentru ca să împlinească Cuvântul lui Dumnezeu, iar cuțitul neputând tăia pe fiul său, prin porunca Lui a jertfit un miel. La fel să faci şi tu, o, Iisuse, slujitor al lui Dumnezeu.” Iisus a răspuns: „De bună voie, dar unde voi găsi mielul de vreme ce nu am bani, iar să îl fur este necuviincios?”

28

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 13-15

După aceea îngerul Gabriel i-a înfățișat un miel, pe care Iisus l-a oferit drept sacrificiu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu, care este glorios pentru totdeauna. Capitolul 14 – Patruzeci de zile de post și alegerea celor 12 apostoli Iisus a coborât de pe munte și a trecut singur prin noapte spre partea îndepărtată a Iordanului; el a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, fără a mânca nimic, nici ziua, nici noaptea, făcând rugăciune continuă Domnului pentru mântuirea poporului Său, către care Dumnezeu îl trimisese. Când au trecut cele patruzeci de zile, el era înfometat. Atunci a apărut Satana dinaintea lui și l-a ispitit cu multe cuvinte, dar Iisus l-a alungat departe prin puterea cuvintelor lui Dumnezeu. Satana făcându-se plecat, îngerii au venit și l-au servit pe Iisus cu toate cele de care avea nevoie. Iisus, întorcându-se în regiunea Ierusalimului, a fost primit din nou de oameni cu mare bucurie, și l-au rugat să rămână cu ei, căci cuvintele sale nu erau precum cele ale cărturarilor, ci erau cu putere şi le atingeau inimile. Iisus, văzând că mare a fost mulțimea celor ce şi-au deschis inima pentru a păşi în Legea lui Dumnezeu, s-a suit pe munte și a rămas toată noaptea în rugăciune, iar când s-a făcut de zi el a coborât de pe munte și a ales doisprezece, pe care i-a numit apostoli, printre care era şi Iuda, care a fost ucis pe cruce. Numele lor sunt: Andrei și fratele său, Petru, pescarii; Barnaba, care a scris acest lucru, cu Matei, vameșul, care era un perceptor de taxe; Ioan și Iacov, fiii lui Zevedeu; Tadeu și Iuda; Bartolomeu și Filip; Iacob și Iuda Iscarioteanul, trădătorul. Acestora el le-a dezvăluit întotdeauna secretele divine; iar pe Iuda Iscarioteanul l-a numit pentru împărțirea pomenilor, din care el fura întotdeauna a zecea parte. Capitolul 15 - Transformarea apei în vin Când Sărbătoarea Corturilor era aproape, un om bogat l-a invitat pe Iisus cu ucenicii săi și cu maica sa la o căsătorie. Prin urmare, Iisus a mers, iar în timpul ospățului vinul s-a terminat. Maica lui Iisus i-a spus acestuia: „Nu mai au vin." Iisus a răspuns: „Ce înseamnă asta pentru mine, o, mamă?” Maica lui a poruncit slujitorilor ca, indiferent de ceea ce Iisus le va cere, aceştia să se supună. Erau acolo șase vase de apă, după obiceiurile din Israel, folosite pentru curățirea dinainte de rugăciune. Iisus a spus: „Umpleți aceste vase cu apă.” Slujitorii au făcut întocmai. Iisus apoi a zis: „În numele lui Dumnezeu, daţi-le de băut celor ce se ospătează.” Slujitorii au mers apoi la conducătorul ceremoniilor, care i-a mustrat spunându-le: „O, slujitori buni de nimic, de ce ați ținut deoparte vinul bun până acum?” Întrucât el nu știa nimic din ce făptuise Iisus. Slujitorii au răspuns: „O, domnule, se află aici un om sfânt al lui Dumnezeu, căci el a făcut vin din apă.” Conducătorul ceremoniilor a gândit că servitorii erau beţi; dar cei ce stăteau aproape de Iisus, după ce au văzut întreaga faptă, s-au ridicat de la masă și l-au preamărit, spunând: „Cu adevărat ești un sfânt al lui Dumnezeu, un profet adevărat trimis nouă de Dumnezeu!” Apoi ucenicii au crezut în el, și mulți s-au fost schimbat în inima lor, zicând: „Lăudat să fie Dumnezeu, care are milă de Israel și vizitează casa lui Iuda cu dragoste; binecuvântat fie Numele Lui cel Sfânt."

29

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 16-17 Capitolul 16 – Predica de pe munte

Într-o zi Iisus a chemat pe ucenicii săi și a urcat pe munte; atunci a stat acolo cu ucenicii lui, care s-au apropiat de el, iar el i-a învățat, spunându-le: „Mari sunt binecuvântările pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra noastră, de aceea trebuie ca noi să-L slujim cu adevărat din inimă. Și tocmai așa cum vinul nou este pus în vase noi, la fel şi voi veţi deveni oameni noi dacă veţi primi noua doctrină pe care o voi rosti. Adevărat vă spun, că aşa cum un om nu poate vedea cu ochii Cerurile și pământul în același timp, la fel este imposibil să iubești pe Dumnezeu și această lume. Nici un om nu poate sluji cum se cuvine la doi stăpâni care sunt în vrăjmășie unul cu celălalt; căci dacă unul te va iubi, celălalt te va urî. La fel vă spun, în adevăr, că voi nu puteți sluji şi lumea şi pe Dumnezeu, întrucât lumea zace în minciună, lăcomie și răutate. Nu puteţi, prin urmare, găsi odihna în lume, ci doar persecuție și pierdere. De aceea, slujiţi-I lui Dumnezeu și disprețuiţi lumea, iar la mine veţi găsi odihna sufletelor voastre. Ascultați-mi cuvintele, pentru că vorbesc adevărul. Cu adevărat, ferice de cei ce plâng această viață pământească, căci ei vor fi mângâiați. Ferice de cei săraci care urăsc cu adevărat deliciile lumii, căci ei vor avea din belşug bucurii în Împărăția lui Dumnezeu. Cu adevărat, ferice de cei ce mănâncă la masa lui Dumnezeu, pentru că îngerii le vor purta de grijă. Voi sunteți precum călătorii. Oare călătorul se împovărează cu palate și câmpuri și alte lucruri pământești pe drumul lui? Cu siguranță nu, ci el păstrează doar lucrurile uşoare și apreciate pentru folosința și binefacerea lor pe drum. Acesta să fie un exemplu pentru voi; iar dacă doriţi un alt exemplu, vi-l voi da, pentru ca voi să faceți tot ceea ce vă spun. Nu vă împovăraţi inimile cu dorințele pământești, zicând: „Cine ne va îmbrăca?” sau „Cine ne va da să mâncăm?” Ci priviţi florile și copacii, şi păsările pe care Dumnezeu le îmbracă şi le hrănește cu o mai mare slavă decât toată slava lui Solomon. Și El este în măsură să vă hrănească, Dumnezeul care v-a creat și v-a chemat la slujirea Sa; Care timp de patruzeci de ani a făcut mana să cadă din ceruri pentru poporul lui Israel în pustie, și nu a lăsat hainele lor să se murdărească sau să se rupă, ei fiind şasesute patruzeci de mii de bărbați, afară de femei și de copii. Adevărat vă spun, că Cerurile și pământul se vor risipi, însă mila Lui nu se va risipi de la cei ce se tem de El. Pe când bogaţii lumii, în prosperitatea lor, sunt înfometaţi și vor pieri. A fost un om bogat a cărui avere a crescut, și a zis: „Ce să fac, suflete al meu? Voi strica grânarele, întrucât acestea sunt mici, şi voi construi altele noi și mai mari, iar tu, suflete, vei triumfa!” O, ce blestem mizerabil! Căci în acea seară a murit. Trebuia să se gândească la cei săraci și să se facă prieten cu însuși pomenile celor îmbogățiţi pe nedrept în acestă lume, căci acestea aduc comori în Împărăția Cerurilor. Spuneţi-mi, dacă v-aţi lăsa banii unui vameş iar el v-ar da înapoi de zece sau de douăzeci de ori încă pe-atât, oare nu i-aţi da unui astfel de om tot ce aveţi? Cu adevărat vă spun, că orice veți da și pe oricine veţi părăsi pentru dragostea lui Dumnezeu, veţi primi înapoi de o sută de ori încă pe atât și viață veșnică. Luaţi aminte deci, cât de mult ar trebui să vă mulțumească slujirea lui Dumnezeu. ” Capitolul 17 – Doctrina despre Dumnezeu Când Iisus a spus acestea, Filip a răspuns: „Suntem mulțumiți să-I slujim lui Dumnezeu, dar dorim, cu toate acestea, să Îl cunoaştem pe Dumnezeu, căci proorocul Isaiia a spus: „Cu adevărat, Tu ești un Dumnezeu ascuns”, iar Dumnezeu a zis robului Său, Moise: „Sunt ceea ce sunt.”

30

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 17-18

Iisus a răspuns: „Filip, Dumnezeu este Binele fără de care nimic nu este bun; Dumnezeu este o Cel fără de care nu poate exista nimic; Dumnezeu este viața fără de care nu poate exista nimic din care trăiește; atât de mare este El încât umple totul și este pretutindeni. El nu are nici un egal. El nu a avut un început, nici nu va avea vreodată un sfârșit, ci tuturor lucrurilor El a dat un început, și la toate El va da un sfârşit. El nu are nici tată, nici mamă; El nu are nici fii, nici frații, nici asociați. Prin urmare, pentru că Dumnezeu nu are trup, El nu mănâncă, nu doarme, nu moare, nu merge, nu se mișcă, ci rămâne veșnic, fără asemănare umană, întrucât El este necorporal, necompus, imaterial, din substanța cea mai simplă. El este atât de bun încât iubește numai Binele; El este atât de drept, încât atunci când pedepseşte sau iartă, El nu poate fi contrazis. Prin urmare, îți spun Filip, că aici pe pământ nu Îl vei putea vedea şi nici cunoaşte în mod perfect; dar în Împărăția Lui Îl vei vedea pe vecie, iar în aceasta este toată fericirea și gloria noastră.” Filip a răspuns: „Învățătorule, ce vrei a spune? Căci este cu siguranță scris în Isaiia că Dumnezeu este Tatăl nostru; cum, apoi, nu are el fii?” Iisus a răspuns: „În profeţii sunt scrise multe parabole, așadar nu priviţi cuvintele, ci sensul lor. Pentru că toţi proorocii pe care Dumnezeu i-a trimis lumii, care sunt o sută patruzeci şi patru de mii la număr, au vorbit în chip misterios. Dar după mine va veni Splendoarea tuturor profeților și a sfinților, care va face lumină asupra întunericului a ceea ce ceilalţi profeți au spus, căci el este Mesagerul lui Dumnezeu.” Și zicând acestea, Iisus a suspinat și a zis: „Ai milă de Israel, Doamne Dumnezeule; și priveşte cu milă pe Avraam și pe urmașii lui, pentru ca ei să-Ți slujească cu inima sinceră.” Ucenicii săi au răspuns: „Așa să fie, Doamne Dumnezeul nostru!” Iisus a spus: „Adevărat vă spun vouă, cărturarii și doctorii au făcut fără de valoare Legea lui Dumnezeu cu profețiile lor false, contrare profețiilor adevăraților profeți ai lui Dumnezeu; de aceea este Dumnezeu mânios pe casa Israelului și pe această generaţie necredincioasă.” Ucenicii lui au plâns la aceste cuvinte, și au zis: „Ai milă, Dumnezeule, ai milă asupra templului și asupra cetăţii sfinte, și nu lăsa națiunile să disprețuiască Legământul Tău cel Sfânt.” Iisus a răspuns: „Așa să fie, Doamne Dumnezeul părinților noștri.” Capitolul 18 – Răsplătirea răului cu binele Acestea fiind zise, Iisus a spus: „Nu voi m-aţi ales, ci eu v-am ales, ca să fiți ucenicii mei. Dacă lumea vă va urî, atunci cu adevărat veţi fi ucenicii mei; căci lumea a fost dintotdeauna în duşmănie cu slujitorii lui Dumnezeu. Amintiți-vă de sfinții prooroci care au fost uciși de lume, cum în timpul lui Ilie zece mii de profeţi au fost uciși de Iezabel, astfel încât cu greu a reuşit bietul Ilie să scape; și de cei șapte mii de fii ai profeților, care au fost ascunşi de căpitanul gazdei lui Ahab. O, ce lume nedreaptă, cea care nu Îl cunoaște pe Dumnezeu! Nu aveţi frică, pentru că firele de păr din cap vă sunt numărate, astfel încât nici unul din acestea nu va pieri. Priviţi vrăbiile și celelalte păsări, cum nici o pană nu le cade fără voia lui Dumnezeu. Va avea atunci Dumnezeu mai multă grijă de păsări decât de om, de dragul cui El a creat totul? Se îngrijește oare cineva mai mult de pantofii lui decât de propriul său fiu? Cu siguranță nu. Cu atât mai puţin să credeţi că Dumnezeu vă va abandona, în timp ce El are grijă de păsări! Si de ce vorbesc eu de păsări? Nici măcar o frunză nu cade din copac fără voia lui Dumnezeu.

31

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 17-18

Credeţi-mă, căci vă spun adevărul, lumea se va teme de voi dacă îmi veţi respecta cuvintele. Dacă nu s-ar teme ca răutatea ei să fie dezvăluită, atunci nu v-ar urî, dar se teme să nu fie dezvăluită, de aceea vă va urî și vă va prigoni. Dacă veți vedea cuvintele voastre disprețuite de lume, să nu vă îngreunaţi inima, ci luaţi aminte cum Dumnezeu este mai

32

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 18-19

presus de voi; voi care sunteţi disprețuiţi de lume, care vă socotește înțelepciunea drept nebunie. Dacă Dumnezeu ține lumea cu răbdare, de ce v-aţi îngreuna voi inima, ce sunteţi praf și argilă de pământ? În răbdare vă veți stăpâni sufletele. Prin urmare, dacă cineva vă va da o palmă pe o parte a feţei, oferiţi-i şi celălalt obraz. Nu răspundeţi răului cu rău, pentru că astfel fac cele mai josnice animale; ci răspundeţi răului cu bine, și rugați-vă lui Dumnezeu pentru cei ce vă urăsc. Focul nu se stinge cu foc, ci mai degrabă cu apă; la fel, nu veți învinge răul cu rău, ci mai degrabă cu bine. Priviţi-L pe Dumnezeu, care face ca soarele să vină asupra binelui și răului, și de asemenea, ploaia. Așadar, să făptuiţi binele tuturor; pentru că este scris în lege: „Fiți sfinți, căci Eu, Dumnezeul vostru, sunt Sfânt; fiți puri, pentru că Eu sunt pur, și veți fi perfecţi, pentru că Eu sunt perfect." Adevărat vă spun, că slujitorul învaţă pentru a fi pe plac stăpânului său, iar astfel el nu se va îmbrăca cu nimic care să fie dezagreabil stăpânului său. Hainele voastre vă sunt voința și dragostea. Feriți-vă atunci, să nu vreţi sau să iubiţi un lucru care nu este pe placul lui Dumnezeu, Domnul vostru. Căci cu adevărat Dumnezeu urăște poftele lumii, deci şi voi să urâţi lumea." Capitolul 19 – Prezicerea trădării și vindecarea leproșilor Când Iisus a spus aceasta, Petru a răspuns: „O, stăpâne, iată, cu toţii am simțit că trebuie să te urmăm, deci ce se va alege de noi?" Iisus i-a răspuns: „Adevărat vă spun, că în Ziua Judecății veţi sta alături de mine, şi veţi depune mărturie împotriva celor douăsprezece seminții ale lui Israel." După ce a spus acestea, Iisus a suspinat și a zis: „O, Doamne, ce lucru este acesta? Căci am ales doisprezece, iar unul dintre ei este un diavol." Ucenicii s-au întristat la aceste vorbe; după care, cel care scrie l-a întrebat în secret pe Iisus pe când plângea: „O, stăpâne, mă va înșela oare Satana și voi deveni eu dintre lepădați?" Iisus a răspuns: „Nu fi întristat, Barnaba, pentru că cei pe care Dumnezeu i-a ales dinainte de crearea lumii nu vor pieri. Bucură-te, căci numele tău este scris în cartea vieții." Iisus i-a consolat pe ucenicii săi, zicându-le: „Nu vă temeți, căci cel ce mă va urî nu va fi întristat de cuvintele mele, pentru că în el nu se află simțirea divină." Auzind aceste cuvinte, cei aleși și-au primit alinarea. Iisus s-a rugat, după care ucenicii Lui au spus: „Amin, așa să fie, Doamne Dumnezeule, Atotputernice și milostiv." După terminarea devoțiunilor sale, Iisus a coborât jos de pe munte împreună cu ucenicii săi, și au întâmpinat zece leproși, care de departe au strigat: „Iisuse, fiul lui David, ai milă de noi!" Iisus i-a chemat aproape de el, și le-a zis: „Ce voiți de la mine, o, fraților?" Ei toți au strigat: „Dă-ne sănătate!" Iisus a răspuns: „Nenorociți sunteți voi, căci v-ați pierdut gândirea când mi-ați spus „dă-ne sănătate." Oare nu vedeți că sunt un om precum voi? Rugați-vă Dumnezeului nostru, Cel care v-a creat, care este Atotputernic și Milostiv, iar El vă va vindeca. Cu lacrimi în ochi, leproșii au răspuns: „Știm că ești un om ca și noi, dar ești unul sfânt al lui Dumnezeu și un profet al Domnului. Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, iar El ne va vindeca.” Apoi, ucenicii s-au rugat de Iisus, spunându-i: „Stăpâne, ai milă de ei." Apoi suspină Iisus și se rugă lui Dumnezeu, zicând: „Doamne Dumnezeule Atotputernic și Milostiv, ai milă și ascultă cuvintele robului Tău, și pentru dragostea lui

33

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 19-21

Avraam, părintele nostru și pentru legământul Tău cel sfânt, ai milă de rugăciunea acestor oameni, și dă-le sănătatea." După care Iisus, întorcându-se către leproși, le-a spus: „Ducețivă și vă arătați preoților, după legea lui Dumnezeu." Leproșii au plecat, iar pe drum s-au curățit. După care unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors pentru a-l găsi pe Iisus, iar acesta era un Ismaelit. Și găsindu-l pe Iisus, s-a aruncat cu fața la pământ, zicându-i: „Cu adevărat tu ești un sfânt al lui Dumnezeu", și cu mulțumiri el l-a rugat să-l primească ca și apostol. Iisus a răspuns: „Zece au fost curățiți, dar unde sunt ceilalți nouă?" Și i-a spus celui ce fusese curățit: „Eu nu am venit să fiu slujit, ci să slujesc; de aceea, du-te la a ta casă, și povestește cât de multe a făcut Dumnezeu în tine, pentru ca ei să știe că promisiunile făcute lui Avraam și fiului său, cu Împărăția lui Dumnezeu, se apropie." Leprosul curățit a plecat, și ajungând în vecinătatea sa, a povestit cât de multe a lucrat Dumnezeu în el, prin Iisus. Capitolul 20 - Minunea de pe mare Iisus a mers apoi la Marea Galileii, și îmbarcând într-o navă, a navigat spre orașul său natal din Nazaret; atunci a fost o puternică furtună pe mare, iar nava a fost aproape să se scufunde. Iisus dormea pe prova navei. Atunci s-au apropiat de el ucenicii lui, și l-au trezit, zicându-i: „O, stăpâne, salvează-te, căci noi vom pieri." Erau cuprinși de o mare spaimă, din cauza vântului puternic ce bătea împotriva lor și de urletul mării. Iisus s-a ridicat, și ridicând ochii către cer, a zis: „O, Dumnezeu Savaot, ai milă de robii Tăi." Apoi, după ce Iisus a rostit acestea, dintr-o dată vântul a încetat, iar marea a devenit calmă. Văzând acestea, marinarii s-au temut, spunând între ei: „Și cine să fie acesta, pe care marea și vântul îl ascultă?” După ce au ajuns la cetatea din Nazaret, marinarii au răspândit vorba prin oraș despre tot ceea ce Iisus făptuise, iar casa în care se afla Iisus fusese înconjurată de mai toți locuitorii orașului. Iar cărturarii și doctorii care s-au prezentat la el i-au spus: „Am auzit cât de multe ai făptuit pe mare și în Iudeea; dă-ne atunci și aici un semn, în propria ta țară." Iisus a răspuns: „Acest neam necredincios caută un semn, dar nici unul nu-i va fi dat, pentru că nici un profet nu este primit în propria sa țară. În timpul lui Ilie erau multe văduve în Iudeea, dar el nu a fost trimis pentru a fi hrănit decât unei văduve din Sidon. Mulți leproși au fost în Iudeea pe timpul lui Elisei, dar cu toate acestea, doar Naaman sirianul fusese curățit." Apoi cetățenii s-au înfuriat și l-au prins pe Iisus și l-au dus în partea de sus a unei prăpăstii, pentru a-l arunca. Dar Iisus, umblând prin mijlocul lor, i-a părăsit. Capitolul 21 – Porcinele aruncate în mare Iisus a mers apoi până la Capernaum, și în timp ce se apropia de oraș, iată că ieșise din mormânt un om posedat de un diavol, astfel încât nici un lanț nu-l putea ține; iar acesta îl chinuia mult pe om. Demonii au strigat prin gura lui, zicând: „Sfinte al lui Dumnezeu, de ce ai venit înainte de ceasul făgăduit pentru a ne face probleme?" Și l-au rugat pe Iisus să nu îi alunge afară din om. Iisus i-a întrebat câți sunt. Ei au răspuns: „Șase mii șase sute șaizeci și șase."

34

Evanghelia lui Barnaba de el.

Cap. 21-22

Când ucenicii auzit acestea, s-au înfricoșat, și l-au rugat pe Iisus să se îndepărteze

Apoi a zis Iisus: „Unde vă este credința? Trebuie ca demonul să plece, și nu eu ." Prin urmare, demonii au strigat: „Vom ieși, dar lasă-ne să intrăm în acele porcine." Acolo, aproape de mare, se hrăneau aproape zece mii de porcine aparținând canaaniților. După aceea Iisus a spus: „Plecați, și intrați în acei porci." Cu un vuiet demonii au intrat în porci și i-au făcut să intre cu capul înainte în mare. Apoi, cei ce hrăneau porcii au fugit în oraș și au povestit tot ce făptuise Iisus. Drept urmare, oamenii din cetate au ieșit și l-au găsit pe Iisus și pe omul care fusese vindecat. Oamenii au fost cuprinși de frică și l-au rugat pe Iisus să părăsească pământurile lor. Astfel, Iisus a plecat de la ei și s-a îndreptat spre părțile Tirului și a Sidonului. Și iată! O femeie din Canaan, cu doi fii, ieșise din țara sa pentru a-l găsi pe Iisus. Văzându-l pe el și pe ucenicii lui, a strigat: „Iisuse, fiul lui David, ai milă de fiica mea, care este chinuită de diavol!” Iisus nu a rostit nici un cuvânt, pentru că ei erau din neamul celor netăiați împrejur. Ucenicilor li se făcuseră milă, și au spus: „O, stăpâne, ai milă de ei! Iată cât de mult strigă și suspină!" Iisus a răspuns: „Eu nu sunt trimis decât la poporul lui Israel." Apoi femeia și cu ai ei fii s-a dus înaintea lui Iisus, și plângând a spus: „O, fiu al lui David, ai milă de mine." Iisus a răspuns: „Nu este bine să iei pâinea din mâinile copiilor și să o dai la câini." Și acestea le spuse Iisus din cauza necurățeniei lor, pentru că ei erau dintre cei netăiați împrejur. Femeia a răspuns: „O, stăpâne, câinii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor." Atunci Iisus a fost cuprins de admirație la cuvintele femeii, și a spus: „O, femeie, mare este credința ta." Și ridicând mâinile spre cer, s-a rugat lui Dumnezeu, și apoi a spus: „O, femeie, fiica ta este eliberată, mergi în pace." Femeia a plecat, și întoarcându-se la casa ei, și-a găsit fiica, care Îl binecuvânta pe Dumnezeu. De aceea, femeia a spus: „Cu adevărat nu este alt Dumnezeu decât Dumnezeul lui Israel." După care toate rudele ei s-au alăturat Legii lui Dumnezeu, în conformitate cu cele scrise în cartea lui Moise. Capitolul 22 – Necircumciși precum câinii

Ucenicii l-au întrebat pe Iisus în acea zi: „O, stăpâne, de ce i-ai răspuns astfel femeii, spunându-i că sunt precum câinii?" Iisus le-a răspuns: „Adevărat vă spun, că un câine este mai bun decât un om netăiat împrejur." Ucenicii s-au întristat, spunând: „Grele sunt aceste cuvinte, și cine este în măsură să le primească?" Iisus a răspuns: „O, nepricepuților, dacă veți considera ceea ce păzește câinele, care nu judecă, pentru a-și servi stăpânul, veți găsi vorbele mele ca fiind adevărate. Spuneți-mi, oare câinele nu păzește casa stăpânului său și își riscă viața împotriva hoțului? Cu siguranță da. Și ce primește el? Multe lovituri și răni, puțină pâine, iar cu toate acestea, el se arată mereu vesel stăpânului său. Este adevarat?" „Adevărat este, o, stăpâne", au răspuns ucenicii. Apoi a zis Iisus: „Luați acum în considerare cât de multe a dat Dumnezeu omului, și veți vedea cât de nedrept este el în nerespectarea legământului făcut de Dumnezeu cu

35

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 22-23

Avraam, robul Său. Amintiți-vă ceea ce David a zis lui Saul, împăratul Israelului, împotriva lui Goliat filisteanul: „Domnul meu", a spus David, „în timp ce robul Tău păștea turma Ta, au venit lupul, ursul și leul și au furat oile robului Tău; drept pentru care robul Tău s-a dus și i-a omorât și a salvat oile. Și cum poate fi unul netăiat împrejur, dacă nu precum acesta? De aceea va merge robul Tău, în numele Domnului Dumnezeului lui Israel, și îl va ucide pe cel necurat care blestemă poporul sfânt al lui Dumnezeu." Apoi au zis ucenicii: „Spune-ne stăpâne, pentru ce motiv trebuie omul să fie tăiat împrejur?” Iisus a răspuns: „Să vă fie de îndeajuns că Dumnezeu i-a poruncit astfel lui Avraam, spunându-i: „Avraam, taie împrejur prepuțul tău și a întregii tale case, pentru că acesta este un legământ între Mine și tine, pentru totdeauna." Capitolul 23 – Originea circumciziei Și după ce a spus acest lucru, Iisus s-a așezat aproape de muntele spre care priveau. Iar ucenicii s-au apropiat de el pentru a-i auzi vorbele. Apoi Iisus a spus: „Adam, primul om, mâncând prin ispita lui Satana hrana interzisă de Dumnezeu în Paradis, trupul său s-a răzvrătit împotriva spiritului; după care el a jurat, zicând: „În numele lui Dumnezeu, te voi tăia!" Și a rupt o bucată de piatră, iar apucându-se de carne, a vrut să o taie cu muchia ascuțită a pietrei, dar a fost mustrat de către îngerul Gabriel. Iar Adam a răspuns: „M-am jurat pe Dumnezeu să o tai, nu voi fi un mincinos!" Apoi îngerul i-a arătat carnea lui de prisos, iar el a tăiat-o. Prin urmare, așa cum fiecare om își are carnea din carnea lui Adam, la fel este el obligat să păzească tot ce Adam a promis prin jurământ. Acest lucru a făcut Adam și fiilor săi, și din generație în generație obligația de circumcizie a fost păstrată. Dar în timpul lui Avraam puțini au fost circumciși pe pământ, pentru că idolatria se răspândise pe pământ. Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam cu privire la circumcizie, și a făcut acest legământ, spunând: „Sufletul care nu are trupul tăiat împrejur, acela îl voi risipi din mijlocul poporului meu pentru totdeauna." Ucenicii au tremurat de frică la aceste cuvinte ale lui Iisus, întrucât el vorbise cu vehemență despre circumcizie. Apoi Iisus a spus: „Lasați frica pentru cei ce nu sunt tăiați împrejur, căci ei sunt cei ce vor fi lipsiți de Paradis." După ce a spus acestea, Iisus a vorbit din nou, zicând: „Spiritul multora este gata să-L slujească pe Dumnezeu, dar trupul lor este neputincios. Prin urmare, omul care se teme de Dumnezeu ar trebui să ia în considerare ceea ce este trupul, care este originea lui și încotro ajunge el. Din lutul pământului a creat Dumnezeu trupul, și în el a suflat viață, având apoi o respirație proprie. Așadar, atunci când carnea vă împiedică în a-L sluji pe Dumnezeu, ea trebuie disprețuită precum lutul și călcată în picioare, pentru că atât cât carnea urăște sufletul în lumea aceasta, tot atât îl va păstra în viața veșnică. Ceea ce carnea este în prezent, este manifestat prin dorințele sale, arătând că aceasta este un dușman aspru al binelui, întrucât ea nu își dorește decât păcatul. Ar trebui oare atunci ca omul, de dragul satisfacerii unui dușman al său, să renunțe în a-L mulțumi pe Dumnezeu, creatorul lui? Luați în considerare următorul lucru: toți sfinții și profeții au fost dușmanii cărnii lor, prin slujirea lui Dumnezeu; de aceea ușor și cu bucurie sau dus ei la moarte, pentru a nu aduce ofense împotriva legii lui Dumnezeu date prin Moise, robul Său, și pentru a nu servi zeilor falși și mincinoși. Amintiți-vă de Ilie, care a fugit prin pustiile munților, mancând doar iarbă și fiind îmbrăcat în piele de capră. Câte zile a stat fără de mâncare! Cât de mult frig a îndurat! Câte

36

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 23-25

ploi l-au udat, și toate acestea timp de șapte ani, în care a îndurat și persecuția teribilă al lui Iezabel cel corupt! Amintiți-vă de Elisei, care a mâncat pâine de orz și a purtat cele mai rele haine. Adevărat vă spun, că ei, neavând teama de a-și disprețui trupul, au fost foarte temuți de regi și căpeteniile lor. Acestea vă sunt de ajuns despre disprețuirea cărnii, o, oameni. Dar dacă veți privi mormintele, veți afla ce este carnea." Capitolul 24 – Bogații și săracii Acestea fiind spuse, Iisus a plâns, zicând: „Vai de cei care sunt slujitorii cărnii lor, pentru că ei nu vor avea nici un bine în cealaltă viață, ci doar chinuri pentru păcatele lor. A fost un bogat lacom care nu dădea atenție decât lăcomiei, și astfel, în fiecare zi el ținea un festin bogat. Stătea la poarta lui un om sărac pe nume Lazăr, care era plin de răni, și care ar fi fost mulțumit cu firimiturile care cădeau de la masa lacomului. Dar nimeni nu i le-a dat; ba mai mult, toți își băteau joc de el. Numai câinii aveau milă de el, pentru că îi lingeau rănile. S-a întâmplat că săracul a murit și îngerii l-au dus în brațele lui Avraam, părintele nostru. Omul bogat de asemenea murise, iar diavolii l-au dus în brațele lui Satana; după care, îndurând cele mai mari chinuri, el a ridicat privirea și a văzut de departe pe Lazăr în brațele lui Avraam. Apoi a strigat omul bogat: „O, tată Avraam, ai milă de mine, și trimite pe Lazăr să-mi aducă pe degetele sale un strop de apă pentru a-mi răcori limba, care este chinuită în această văpaie." Avraam a răspuns: „Fiule, amintește-ți că tu ți-ai primit binele în cealaltă viață, iar Lazăr și-a primit răul; de aceea acum tu vei fi în chinuri, iar Lazăr va avea consolare." Bogatul a strigat din nou, spunând: „O, tată Avraam, în casa mea locuiesc trei frați de-ai mei. Te rog, trimite-l pe Lazăr să-i anunțe cât de mult sufăr, pentru ca ei să se pocăiască și să nu ajumgă aici." Avraam a răspuns: „Îi au pe Moise și pe prooroci, să asculte de ei." Omul bogat a răspuns: „Nu, părinte Avraam, dar dacă va învia un mort, atunci ei vor crede." Avraam a răspuns: „Cine nu crede în Moise și în prooroci, nu va crede nici pe cei morți, de-ar fi să învie." „Vedeți apoi cât de binecuvântați sunt cei săraci", a spus Iisus, „cei ce au răbdare și doresc doar cele de trebuință, urând carnea. O, mizerabili sunt cei ce poartă pe alții la înmormântare, pentru a da carnea lor hrană viermilor, și nu vor să afle adevărul. Atât de departe sunt de adevăr că ei trăiesc aici ca nemuritori, căci ei își construiesc case mari și cumpără lucruri scumpe și trăiesc în mândrie." Capitolul 25 – Disprețuirea trupului Apoi a spus cel ce scrie: „O, stăpâne, adevărate sunt cuvintele tale și de aceea am făgăduit să te urmăm. Spune-ne atunci, cum ar trebui să ne urâm trupul, căci a ne lua viața este împotriva legii, iar pentru a trăi trebuie să ne îngrijim trupurile." Iisus a răspuns: „Păstrați-vă carnea precum cea a calului, și vei trăi în siguranță. Căci calul mănâncă cu măsură, și muncește fără măsură, și frâul i se pune ca el să meargă la voia stăpânului, el este legat ca să nu deranjeze, el este ținut într-un loc sărăcăcios și este bătut atunci când nu este ascultător; astfel să faci și tu, Barnaba, și vei trăi mereu cu Dumnezeu.

37

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 25-26

Să nu fiți ofensați de cuvintele mele, căci profetul David a facut întocmai, după cum ne mărturisește el: „Eu sunt precum un cal dinaintea ta; și sunt mereu cu tine." Acum spuneți-mi, cine este mai sărac? Cel care se mulțumește cu puțin sau cel care își dorește mai mult? Adevărat vă spun, că dacă lumea ar avea o minte sănătoasă, nu ar aduna nimic pentru ea, ci totul ar fi folosit în comun. Dar în aceasta constă nebunia ei, căci cu cât adună mai mult, cu atât își dorește mai mult. Și cum adună cât de mult poate, la fel adună și pentru odihna cărnii altora. De aceea, o singură haină să vă fie de ajuns, aruncați-vă gențile, nu purtați portofelul după voi, nici sandale în picioare să nu aveți; și să nu gândiți în sinea voastră: „Ce se va întâmpla cu noi?", ci gândiți să faceți voia lui Dumnezeu, iar El vă va da tot ce aveți nevoie, astfel că nimic nu vă va lipsi. Adevărat vă spun, că adunarea bogățiilor în viața aceasta este mărturie sigură că nu veți primi nimic în cealaltă. Căci cel a cărui țară natală este Ierusalimul nu își va clădi case în Samaria, pentru că există vrăjmășie între orașe. Înțelegeți?" „Da", răspunseră ucenicii. Capitolul 26 – Tatăl lui Avraam Apoi, Iisus a spus: „Un om călătorea, iar cum mergea el, a descoperit o comoară într-un câmp care urma să fie vândut pentru cinci monede. Când a aflat acest lucru, omul a vândut îndată mantia sa pentru a cumpăra acel câmp. Vi se pare credibil?" Ucenicii au răspuns: „Cel care nu ar crede acest lucru este nebun." După aceea Iisus a spus: „Veți fi nebuni dacă nu vă veți da simțurile lui Dumnezeu pentru a vă cumpăra sufletul vostru, în care se află comoara dragostei, pentru că dragostea este o comoară incomparabilă. Căci cel ce-L iubește pe Dumnezeu îl are pe Dumnezeu, iar cine îl are pe Dumnezeu are totul." Petru a răspuns: „O, stăpâne, cum poate cineva iubi pe Dumnezeu cu dragoste adevărată? Spune-ne." Iisus i-a răspuns: „Adevărat vă spun, că cine nu își urăște tatăl și mama, și propria sa viață, și copiii și soția sa, pentru dragostea de Dumnezeu, acela nu este demn de a fi iubit de Dumnezeu." Petru a răspuns: „O, stăpâne, este scris în Legea lui Dumnezeu în cartea lui Moise: „Cinstește pe tatăl tău, ca să trăiești mult timp pe pământ.” Și mai departe spune „Blestemat să fie fiul care nu ascultă de tatăl său și de a lui mamă". Dumnezeu a poruncit ca un astfel de fiu neascultător să fie ucis cu pietre de către mânia poporului, în fața porții cetății. De ce ne spui atunci să ne urâm tatăl și mama?" Iisus i-a răspuns: „Fiecare cuvânt rostit este adevărat, pentru că nu este al meu, ci a lui Dumnezeu, care m-a trimis la casa Israelului. De aceea vă spun că tot ceea ce posedați este de la Dumnezeu. Așadar, ce este mai prețios, darul sau dăruitorul? Dacă tatăl tău și mama ta sunt precum o piatră de poticnire în slujba ta față de Dumnezeu, abandonează-i ca pe niște dușmani. Nu i-a spus Dumnezeu lui Avraam: „Ieși din casa tatălui tău și de la rudele tale, și vino să locuiești în țara pe care ți-o voi da ție și seminției tale?” De ce a spus Dumnezeu acest lucru, cu excepția faptului că tatăl lui Avraam își cioplea idoli și se închina zeilor falși? Din acest motiv a existat dușmănie între ei, astfel încât tatăl a dorit să-și ardă propriul fiul." Petru a răspuns: „Cuvintele tale sunt adevărate. Mă rog ție să ne spui cum Avraam și-a bătut joc de tatăl său." Iisus i-a răspuns: „Avraam avea șapte ani când a început să-L caute pe Dumnezeu. Într-o zi el l-a întrebat pe tatăl său: „Tată, cine l-a făcut pe om?"

38

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 26

Tatăl nesăbuit a răspuns: „Omul l-a făcut pe om; pentru că eu te-am făcut pe tine și tatăl meu m-a făcut pe mine." Avraam a răspuns: „Tată, nu poate fi adevărat, căci am auzit un bătrân ce plângea spunând: „O, Dumnezeul meu, de ce nu mi-ai dat nici un copil?" Tatăl său a răspuns: „Este adevărat, fiul meu, că Dumnezeu îl ajută pe om să facă alt om, dar El nu își folosește mâinile în această lucrare; este necesar doar ca cineva să se roage lui Dumnezeu ca El să îi dea miei și oi, și Dumnezeul lui îl va ajuta." Avraam a răspuns: „Câți zei sunt, tată?" Bătrânul a răspuns: „Ei sunt infiniți la număr, fiul meu." Apoi Avraam a zis: „O, tată, ce să fac dacă voi servi un zeu iar un alt zeu îmi va dori răul pentru că nu-l slujesc? Atunci discordia va fi între ei și astfel războiul va apărea printre zei. Și dacă zeul care-mi vrea răul îmi va ucide propriul meu zeu, ce mă voi face? În mod sigur el mă va ucide și pe mine. Bătrânul, râzând, a răspuns: „O, fiule, nu ai nici o teamă, pentru că nici un zeu nu face război cu un alt zeu; nu, în marele templu există o mie de zei, cu marele zeu Baal, iar eu am aproape șaptezeci de ani și încă n-am văzut ca vreun zeu să lovească alt zeu. Și cu siguranță toți oamenii nu servesc un singur Dumnezeu, ci fiecare om servește zeul său." Avraam a răspuns: „Atunci, este pace între ei?" Tatăl său a spus: „Așa este." Apoi a zis Avraam: „Tată, în ce fel sunt zeii?" Bătrânul a răspuns: „Nesăbuitule, în fiecare zi fac câte un zeu, pe care îl vând altora pentru a putea cumpăra pâine, iar tu nu știi cum sunt zeii!" Și chiar în acel moment el cioplea un idol. „Acesta", a spus el, „este din lemn de palmier, celălalt este din lemn de măslin, acela mic este de fildeș, vezi cât de neted este! Nu pare ca și cum ar avea viață? Nu îi lipsește decât respirația!" Avraam a răspuns: „Tată, deci zeii sunt fără suflare? Atunci cum dau ei respirație altora? Și fiind fără viață, cum dau ei viață? În mod sigur, tată, aceștia nu sunt zei." Mâniat de aceste cuvinte, bătrânul a zis: „Dacă ai fi avut vârsta pentru a înțelege, țiaș fi tăiat capul cu acest topor. Dar stai liniștit, căci nu ai înțelegere." Avraam a răspuns: „Tată, dacă zeii ajută pentru a crea omul, cum se face că omul trebuie să facă zeii? Și dacă zeii sunt din lemn, nu este păcat să arzi lemnul? Dar spune-mi, tată, cum se face că deși ai făcut atâția zei, zeii nu te-au ajutat să ai mai mulți copii, ca astfel să devii cel mai puternic om din lume?" Tatăl era pierdut, auzindu-și fiul vorbind așa. Fiul său a continuat: „Tată, a fost lumea cândva fără oameni?" „Da", a răspuns bătrânul, „de ce întrebi?" „Pentru că", a spus Avraam, „aș vrea să știu cine a făcut primul zeu." „Acum ieși din casa mea!" a spus bătrânul, „și mă lasă să facă acest zeu repede, și nu mai vorbi nimic; pentru că atunci când îți va fi foame vei dori pâine și nu vorbe." Avraam a zis: „Un zeu neted întradevăr, căci tu l-ai tăiat iar el nu a putut să apară singur!" Apoi bătrânul s-a enervat și a spus: „Toată lumea spune că acesta este un zeu, și tu, om nebun, spui că nu este. În numele zeilor mei, dacă ai fi fost un om în toată firea, te-aș fi omorât!" După ce a spus acestea, l-a lovit pe Avraam cu mâinile și cu picioarele și l-a alungat din casă."

39

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 27-28 Capitolul 27 – Prudența lui Avraam

Ucenicii au început să râdă de nebunia bătrânului, și au rămas uimiţi de prudența lui Avraam. Dar Iisus i-a mustrat, spunând: „Ați uitat cuvintele profetului, care spune: „Râsetul prezent este un vestitor al plânsului ce va să vină; nu mergeţi acolo unde este râsetul, ci staţi cu cei ce plâng, căci această viață este trăită în încercări"?” Atunci Iisus a zis: „În vremea lui Moise, oare nu ştiţi că pentru râsul și bătaia de joc faţă de alții, Dumnezeu a transformat în fiare hidoase mulți bărbați din Egipt? Feriți-vă în orice fel să râdeţi de cineva, pentru că veţi plânge mai apoi cu siguranță." Ucenicii au răspuns: „Am râs de nebunia omului bătrân." Atunci Iisus a zis: „Adevărat vă spun, că fiecare îşi iubește soiul său, și îşi găseşte plăcerea în asta. Prin urmare, dacă nu eraţi nebuni, nu aţi fi râs de nebunie." Ei au răspuns: „Fie ca Dumnezeu să aibă milă de noi." Iisus a spus: „Așa să fie." Apoi a zis Filip: „O, stăpâne, cum s-a întâmplat că tatăl lui Avraam a dorit să îl ardă pe fiul său?" Iisus a răspuns: „Într-o zi, când Avraam a ajuns la vârsta de doisprezece ani, tatăl său i-a zis: „Mâine este sărbătoarea tuturor zeilor; prin urmare, vom merge la marele templu și vom aduce ofrande zeului meu cel mare, Baal. Și tu trebuie să alegi pentru tine un zeu, căci ai vârsta potrivită pentru a avea un zeu." Avraam a răspuns cu viclenie: „De bună voie, tatăl meu." Și astfel, de dimineaţă au plecat înainte de oricine altcineva la templu. Dar Avraam a ascuns sub tunica lui un topor. Apoi, după ce a intrat în templu, văzând că mulțimea crescuse, Avraam s-a ascuns în spatele unui idol într-o parte întunecată a templului. Tatăl său, când a plecat, a crezut că Avraam plecase acasă înaintea lui, şi nu a mai rămas să-l caute.” Capitolul 28 – Avraam scapă din foc „Când toată lumea a plecat, preoții au închis templul și au plecat. Apoi Avraam a luat toporul și a tăiat picioarele tuturor idolilor, cu excepția marelui zeu Baal. La picioarele sale aşezase toporul, printre ruinele făcute de statui, căci acestea fiind vechi și compuse din mai multe piese, s-au făcut bucăți. După aceea, părăsind templul, Avraam a fost văzut de câţiva oameni care l-au suspectat că s-ar fi dus să fure ceva din templu. Așa că l-au prins, și ajungând la templu, când au văzut zeii lor astfel rupţi în bucăți, au strigat cu jale: „Veniţi repede, o, oameni, să-l omorâm pe cel care ne-a ucis zeii!" Atunci au venit împreună aproape zece mii de oameni, cu tot cu preoți, care l-au întrebat pe Avraam pentru ce motiv le distrusese zeii. Avraam a răspuns: „Ce nesăbuiţi sunteţi! Cum s-ar putea ca un om să ucidă zeii? Fără îndoială că zeul cel mare i-a omorât. Nu vedeţi toporul de la picioarele lui? Cu siguranţă nu doreşte să aibă semeni." Apoi a ajuns acolo şi tatăl lui Avraam, care, conștient de numeroasele discursuri ale lui Avraam împotriva zeilor lor, și recunoscând toporul cu care Avraam făcuse idolii bucăţi, a strigat: „Acest fiu trădător al meu a fost cel care ne-a ucis zeii! Pentru că acest topor este al meu." Și el le-a povestit toate cele întâmplate între el și fiul său. În consecință, oamenii au adunat multe lemne, au legat mâinile și picioarele lui Avraam, l-au pus pe lemne, și au aprins focul dedesubt.

40

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 28-29

Dar iată! Dumnezeu, prin îngerul Său, a poruncit focului să nu îl ardă pe robul Său Avraam. Focul ardea cu mare furie, și au ars aproape două mii de oameni din cei care îl condamnaseră pe Avraam la moarte. Avraam s-a trezit eliberat, fiind purtat de îngerul lui Dumnezeu undeva în apropierea casei tatălui său, fără să vadă cine l-a adus; și astfel Avraam scăpase de moarte." Capitolul 29 – Atunci i-a vorbit Dumnezeu Atunci Filip a zis: „Mare este mila lui Dumnezeu asupra celor ce-L iubesc. Spunene, învățătorule, cum s-a făcut că Avraam avea cunoștință de Dumnezeu?" Iisus a răspuns: „După ce a ajuns aproape de casa tatălui său, Avraam s-a temut să intre în casă, așa că s-a depărtat și s-a așezat sub un palmier, unde, fiind singur, a spus: „Trebuie să existe un Dumnezeu care să aibă viață și putere mai multă decât un om, întrucât El face omul, iar omul fără Dumnezeu nu ar putea face omul." Apoi, privind stelele din jur, luna și soarele, el a crezut că acestea erau Dumnezeu. Dar după ce le observase mişcările şi schimbările, a spus: „Trebuie neapărat ca Dumnezeu să nu se miște și ca norii să nu-L ascundă precum ascund planetele, căci altfel oamenii ar fi distruşi." Rămânând astfel pe gânduri, el s-a auzit chemat pe nume, „Avraam!" Și întorcându-și privirea şi nevăzând pe nimeni, a spus: „Sunt sigur că m-am auzit strigat pe nume, Avraam." Apoi, de alte două ori, în mod similar el s-a auzit chemat pe nume, „Avraam!" El a răspuns: „Cine mă cheamă?" Apoi a auzit o voce spunându-i: „Eu sunt îngerul lui Dumnezeu, Gabriel." Avraam a fost cuprins de frică, dar îngerul l-a consolat, zicându-i: „Fii fără teamă, Avraam, căci tu ești un prieten al lui Dumnezeu; atunci când ai spart în bucăți zeii oamenilor, ai fost ales de Dumnezeul îngerilor și al proorocilor, astfel că eşti scris în Cartea Vieții." Apoi a zis Avraam: „Ce ar trebui să fac ca să Îl slujesc pe Dumnezeul îngerilor și al sfinților profeți?" Îngerul a răspuns: „Du-te la acel izvor și se spală-te, căci Dumnezeu vrea să îţi vorbească." Avraam a răspuns: „Cum ar trebui să mă spăl?" Îngerul i s-a arătat precum un tânăr frumos, și s-a spălat în izvor, spunând: „Fă același lucru ca şi mine, o, Avraam." După ce Avraam s-a spălat, îngerul i-a spus: „Du-te sus pe munte, pentru că Dumnezeu vrea să vorbească cu tine acolo." Avraam a urcat pe munte după cum i-a arătat îngerul și s-a așezat în genunchi și a spus: „Când îmi va vorbi Dumnezeul îngerilor?" S-a auzit chemat de o voce blândă: „Avraam." Avraam a răspuns: „Cine mă strigă?" Vocea a răspuns: „Eu sunt Dumnezeul tău, Avraam." Avraam, cuprins de frică, s-a aruncat cu fața la pământ, zicând: „Cum poate robul Tău, care este praf și cenușă, să Te asculte pe Tine?" Apoi a zis Dumnezeu: „Nu te teme, ci ridică-te, căci te-am ales să fii robul Meu, și te voi binecuvânta și te voi face să creşti într-un popor măreţ. Pleacă așadar de la casa tatălui tău și de la rudele tale, și vino să locuieşti în țara pe care ţi-o voi da ție și seminției tale." Avraam a răspuns: „Voi face tot ceea ce-mi ceri, Doamne, dar păzeşte-mă astfel ca nici un alt zeu să nu-mi facă rău."

41

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 29-31

Apoi a vorbit Dumnezeu, zicând: „Eu sunt singurul Dumnezeu, și nu este alt dumnezeu în afară de Mine. Eu dobor și Eu vindec, Eu dau moartea și Eu dau viața; Eu călăuzesc spre iad şi eu scot din el pe cine vreau şi nimic nu poate scăpa Judecăţii Mele." Apoi, Dumnezeu i-a dat legământul tăierii împrejur; și astfel tatăl nostru Avraam Îl cunoscuse pe Dumnezeu." După aceste vorbe, Iisus a ridicat mâinile şi a zis: „A Ta este toată cinstea şi toată slava, Dumnezeule. Amin!" Capitolul 30 – Viața eternă Iisus a mers la Ierusalim, aproape de Senofegia, o sărbătoare a poporului noastru. Văzându-l, cărturarii și fariseii s-au sfătuit să-l prindă în timpul predicii lui. Deci venise la el un doctor, care i-a spus: „Învățătorule, ce trebuie să fac pentru a avea viață veșnică?" Iisus a răspuns: „Cum este scris în Lege?" Ispititorul a răspuns, zicând: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău și pe aproapele tău. Să Îl iubești pe Dumnezeul tău mai presus de toate, cu toată inima și mintea ta și pe aproapele tău să îl iubeşti ca pe tine însuți." Iisus a răspuns: „Ai răspuns bine, prin urmare, du-te și fă astfel și vei avea viață veșnică." El a spus: „Și cine este aproapele meu?" Iisus i-a răspuns, ridicându-şi privirea către el: „Un om se cobora de la Ierusalim pentru a merge la Ierihon, un oraş reconstruit aflat sub blestem. Pe drum, acest om a fost jefuit de hoți, care l-au rănit și l-au dezbrăcat, după care au plecat, lăsându-l pe jumătate mort. S-a făcut că un preot a trecut prin acel loc, și văzându-l pe omul rănit a mers mai departe, fără nici măcar să-l salute. În mod similar a trecut un levit, fără să spună un cuvânt. Din întâmplare a trecut de asemenea şi un samaritean, care, văzându-l pe omul rănit, a fost mişcat până la compasiune, s-a coborât de pe cal, a luat omul rănit și i-a spălat rănile cu vin, le-a uns cu mir, și legându-i rănile l-a pus pe calul său. Seara când au ajuns la han, el la lăsat în grija gazdei. După care el a spus: „Aveți grijă de acest bărbat și vă voi plăti." Și după ce a lăsat gazdei patru galbeni de aur pentru omul bolnav, el i-a spus: „Fii cu inima împăcată, căci voi reveni și te voi duce cât de curând în casa mea." „Spune-mi", a spus Iisus, „care dintre aceştia a fost aproapele lui?" Doctorul a răspuns: „Cel care a arătat milă." Atunci Iisus a zis: „Ai răspuns adevărul, de aceea du-te și tu şi fă la fel." Doctorul a plecat mai departe, rămânând confuz. Capitolul 31 – Preoții și centurionul Apoi s-au apropiat preoţii de Iisus și au spus: „Învățătorule, este legal să plătim tribut Cezarului?" Iisus s-a întors către Iuda, și i-a zis: „Ai vreun ban?" Și luând un ban în mână, Iisus s-a întors către preoți, și le-a zis: „Acest ban are o imagine, spuneţi-mi, a cui imagine este ea?" Ei au răspuns: „A Cezarului". „Prin urmare", a spus Iisus, „daţi Cezarului ce este al Cezarului, și dați-I lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu.” Apoi aceştia au plecat în confuzie. Și iată că s-a apropiat un centurion, spunând: „Stăpâne, fiul meu este bolnav, ai milă de bătrânețea mea!" Iisus i-a răspuns: „Domnul Dumnezeul lui Israel să aibă milă de tine!"

42

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 32-33

Omul a vrut apoi să plece, dar Iisus i-a spus: „Așteaptă-mă, căci voi veni în casa ta pentru a mă ruga asupra fiului tău." Centurionul a răspuns: „Stăpâne, nu sunt vrednic ca tu, un profet al lui Dumnezeu, să vii în casa mea; îmi este de ajuns cuvântul pe care l-ai rostit pentru vindecarea fiului meu; căci Dumnezeul tău te-a făcut stăpân peste fiecare boală, după cum mi-a spus îngerul Lui în somn." Apoi Iisus s-a mirat foarte, și întorcându-se spre mulțime, a zis: „Priviţi acest străin, căci că el are mai multă credință decât toţi ce i-am găsit în Israel." Și întorcându-se către centurion, a spus: „Mergi în pace, căci Dumnezeu, pentru credința pe care El ți-a dat-o, i-a dat sănătatea fiului tău." Centurionul a plecat, iar pe drum s-a întâlnit cu slujitorii lui, care l-au anunțat că fiul său fusese vindecat. Acesta a răspuns: „La ce oră l-a lăsat febra?" Ei au spus: „Ieri, la ceasul al șaselea febra a plecat de la el." Omul știa că atunci când Iisus a spus: „Domnul Dumnezeul lui Israel să aibă milă de tine", fiul său îşi primise sănătatea. După care omul a crezut în Dumnezeul nostru, și intrând în casă a rupt în bucăți toţi zeii lui, spunând: „Nu există decât Dumnezeul lui Israel, Dumnezeul adevărat și viu." Prin urmare, el a spus: „Nimeni din cel ce nu se va închina Dumnezeului lui Israel nu va mânca din pâinea mea." Capitolul 32 – Statui din carne Un învăţat al Legii l-a invitat pe Iisus la cină, cu scopul de a-l ispiti. Iisus a venit acolo cu ucenicii lui, și mulţi cărturari îl aşteptau în casă pentru a-l ispiti. Ucenicii se așezară la masă fără să se spele pe mâini. Cărturarii i-au spus lui Iisus: „De ce nu respectă ucenicii tăi tradițiile bătrânilor noștri? Căci nu s-au spălat pe mâini înainte de a mânca pâine." Iisus a răspuns: „Și eu vă întreb, de ce aţi anulat poruncile lui Dumnezeu de dragul tradițiilor voastre? Voi spuneţi fiilor părinților săraci: „Aduceţi ofrande și faceţi jurăminte la Templu". Și ei dau din puţinul cu care ar trebui să îşi sprijine părinții. Iar când părinții lor doresc să ia din bani, fiii strigă: „Aceşti bani sunt consacraţi lui Dumnezeu", iar părinții suferă. O, cărturari falşi şi ipocriți, credeţi oare că Dumnezeu se foloseşte de acești bani? Cu siguranță nu, căci Dumnezeu nu mănâncă, așa cum spune El prin robul său David proorocul: „Să mănânc deci carnea taurilor și să beau sângele oilor? Oferiţi-mi jertfa laudei şi a jurămintelor, căci de-Mi va fi foame nu voi cere nimic de la voi, toate lucrurile fiind în stăpânirea Mea, și belșugul Paradisului fiind cu Mine." Ipocriţilor! Faceți aceste lucruri doar pentru a vă umple portofelele, și, prin urmare, voi dați zeciuială pocăinţei. O, ce nenorociți! Căci voi arătaţi altora drumul cel mai drept, pe când voi înşivă nu îl urmaţi. Voi, cărturari și doctori, puneţi pe umerii altora greutăți de nesuportat, pe care voi înșivă nu le mutați, fără a mișca măcar un deget. Adevărat vă spun, că tot răul a intrat în lume prin pretextul bătrânilor. Spuneţi-mi, cine a făcut loc idolatriei în lume, dacă nu practicarea ei de către bătrâni? Căci a fost un rege care îl iubea foarte mult de tatăl său, al cărui nume era Baal. Iar când tatăl său a murit, fiul, pentru propria consolare, a ordonat să se facă o statuie a tatălui său și a pus-o în piața orașului. Și el a decretat că oricine se apropia de statuie la o apropiere de cincisprezece coți va fi în siguranță, și că nimeni nu îi va face rău. Apoi răufăcătorii, ca urmare a prestației primite prin aceasta, au început să ofere trandafiri şi alte flori statuii, iar în scurt timp ofrandele s-au schimbat în bani și alimente, atât de mult încât l-au numit Dumnezeu, pentru a-l onora. Din tradiţie acest obicei a fost

43

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 32-33

transformat în lege, astel că idolul Baal s-a răspândit în toată lumea; și cât de mult deplânge Dumnezeu această faptă prin profetul Său Isaiia, zicând: „Într-adevăr, poporul acesta Mi se închină în zadar, întrucât au anulat Legea Mea oferită lor de robul Meu Moise, și urmează tradițiile bătrânilor lor." Adevărat vă spun, că mâncatul pâinii cu mâinile necurate nu spurcă omul, pentru că nu ceea ce intră, ci ceea ce iese din om îl spurcă." După aceasta a declarat unul dintre cărturari: „Dacă voi mânca carne de porc sau alte tipuri de cărnuri necurate, nu îmi vor spurca acestea gândirea?" Iisus a răspuns: „Neascultarea nu intră în om, ci vine din om, din inima lui; prin urmare, el va fi întinat atunci când va mânca mâncăruri interzise." Apoi a spus unul dintre doctori: „Învățătorule, ai vorbit mult împotriva idolatriei ca și cum poporul lui Israel are idoli, și astfel ne-ai greşit nouă." Iisus a răspuns: „Știu bine că în Israelul de azi nu sunt statui din lemn, dar există statui din carne." Apoi au răspuns toţi scribii cu mânie: „Și asta ne face să fim idolatri?" Iisus a răspuns: „Adevărat vă spun, că porunca nu spune să „te închini", ci: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu tot sufletul tău, și cu toată inima ta, și cu tot cugetul tău." Nu este adevărat?" a spus Iisus. „Este adevărat", a răspuns fiecare. Capitolul 33 - Cel mai mare păcat Apoi, Iisus a spus: „Într-adevăr, din tot ceea ce iubeşte omul, el nu părăseşte nimic, decât pe Dumnezeul lui. Şi astfel curvarul are ca idol imaginea desfrânatei, lacomul și bețivul au ca idol imaginea trupului lor, cel lacom de avere îşi are idolul în argintul și aurul său, și la fel fiecare păcătos." Apoi au spus cei care l-au invitat: „Învățătorule, care este cel mai mare păcat?" Iisus a răspuns: „Care este cea mai mare ruină a casei?" Toată lumea a rămas tăcută; apoi Iisus a arătat cu degetul spre fundație, și a spus: „Dacă fundația se strică, toată casa va cădea în ruină, astfel încât va trebui construită din nou. Dar dacă orice altă parte a casei se va strica, ea poate fi refăcută. La fel vă spun, că idolatria este cel mai mare păcat, pentru că privează cu totul un om de credință, și prin urmare de Dumnezeu, astfel că el nu va avea nici o afecțiune spirituală. Dar orice alt păcat îi lasă omului speranța de a obține milă; prin urmare, idolatria este cel mai mare păcat." Cu toţii erau uimiţi de predica lui Iisus, întrucât înţelegeau că ea nu putea fi combătută în nici un fel. Apoi, Iisus a continuat: „Amintiți-vă de ceea ce a spus Dumnezeu și de ceea ce au scris Moise și Iosua în Lege, și veți vedea cât de grav este acest păcat. Dumnezeu a spus, vorbindu-i poporului lui Israel: „Să nu-ți faci chip cioplit a lucrurilor care sunt în ceruri și nici a celor ce sunt sub cer, nici a acelor lucruri care sunt deasupra pământului, şi nici a acelora care se află sub pământ, nici a celor care sunt deasupra apei, nici a celor care sunt sub apă, căci Eu sunt Dumnezeul tău, puternic și gelos, şi pentru acest păcat Mă voi răzbuna asupra părinților și asupra copiilor lor, până în a patra generație." Amintiți-vă cum, atunci când strămoşii noștri au făcut vițelul și l-au venerat, prin porunca lui Dumnezeu, Iosua și seminția lui Levi au ridicat săbiile și au ucis o sută douăzeci de mii dintre cei ce nu au implorat pentru mila lui Dumnezeu. O, teribilă este judecata lui Dumnezeu asupra închinătorilor la idoli!"

44

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 34-35 Capitolul 34 – Fiți umili

Acolo, în fața ușii, stătea un om care avea mâna dreaptă mai mică, astfel încât nu o putea folosi. Atunci Iisus, ridicându-şi inima către Dumnezeu, s-a rugat și a zis: „Pentru ca voi să știți că vorbele mele sunt adevărate, eu spun, în numele lui Dumnezeu, omule, întinde-ţi mâna infirmă!" Acesta şi-a întins mâna, şi devenise întreagă ca și cum nimic nu a fost în neregulă cu ea. Apoi, cu frică de Dumnezeu, s-au aşezat la masă pentru a mânca. După ce au mâncat puţin, Iisus a spus din nou: „Adevărat vă spun, că ar fi mai bine pentru un oraș să ardă decât ca el să păstreze o tradiţie greșită. Din această cauză este Dumnezeu mâniat pe prinții și împărații pământului, cărora Dumnezeu le-a dat sabia pentru a distruge fărădelegile." După aceea a spus Iisus: „Când eşti invitat, aminteşte-ţi să nu te aşezi în locul cel mai înalt, ca atunci când un prieten mai bun al gazdei va veni, gazda să nu îţi spună: „Ridică-te și stai mai jos", căci va fi o rușine pentru tine. Ci du-te și stai în cel mai rău loc, pentru ca cel care te-a invitat să poată veni să-ţi spună: „Ridică-te, prietene, și vino să stai aici, mai sus". Pentru că atunci vei avea o mare onoare; căci cei ce se înalţă pe sine vor fi umiliţi, iar cei ce se smeresc vor fi onoraţi." Adevărat vă spun, că Satana nu a fost condamnat decât pentru păcatul mândriei lui. La fel spune profetul Isaiia, aducându-i reproșuri cu aceste cuvinte: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, tu care erai frumusețea îngerilor și străluceai ca zorile; cu adevărat, mândria ta a căzut la pământ!" Adevărat vă spun, că dacă un om şi-ar şti toate păcatele, el ar plânge mereu aici pe pământ și s-ar vedea ca fiind cel mai rău dintre toate lucrurile. Pentru nici un alt motiv nu a plâns fără încetare primul om împreună cu soția sa timp de o sută de ani, decât pentru implorarea milei lui Dumnezeu. Căci ştiau cu adevărat că ei decăzuseră prin mândria lor." Și după ce a spus acestea, Iisus a mulțumit pentru toate. Iar în acea zi predica lui Iisus a fost răspândită în tot Ierusalimul, precum şi vestea miracolului lucrat de el, astfel că oamenii au adus mulțumiri Dumnezeului lor, binecuvântând Numele Lui cel Sfânt. Dar cărturarii și preoții, înțelegând că el vorbise împotriva tradițiilor bătrâneşti, s-au aprins cu o ură și mai mare. Și precum Faraonul, inimile lor au fost împietrite; de aceea au căutat ei ocazia să-l omoare, dar nu au găsit-o. Capitolul 35 – Răzvrătirea lui Satana Iisus a plecat din Ierusalim și a mers în deșert, dincolo de Iordan; și apostolii săi, aşezându-se în jurul lui, au zis: „Învățătorule, spune-ne cum a căzut Satana prin mândrie, căci am înțeles că el a căzut prin nesupunere și pentru că ispitește mereu omul să facă rău." Iisus a răspuns: „Dumnezeu a creat o bucată de pământ, și lăsând-o astfel timp de douăzeci și cinci de mii ani, fără a-i face altceva, Satana, care a fost preotul și mai marele îngerilor, prin marea înțelegere pe care o avea, știa că Dumnezeu urma să facă din acel pământ o sută patruzeci și patru de mii însemnaţi cu semnul profeției, precum şi pe Trimisul lui Dumnezeu, a cărui suflet fusese creat șaizeci de mii de ani înainte de orice altceva. Prin urmare, fiind indignat, el a instigat îngerii spunându-le: „Priviţi, într-o zi Dumnezeu va vrea ca noi să venerăm acest pământ. Dar noi suntem spirit, și nu se cade să facem aşa ceva." Mulți, prin urmare, L-au părăsit pe Dumnezeu. După care, într-o zi când a adunat toți îngerii, Dumnezeu a spus: „Toţi cei care Mă consideră Domnul lor să se plece de îndată înaintea acestui pământ."

45

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 35-36

Cei ce Îl iubeau pe Dumnezeu s-au închinat, dar Satana împreună cu cei care au fost de mintea lui, au spus: „O, Doamne, noi suntem spirit, și nu este drept ca noi să ne prosternăm înaintea acestui lut." După ce spuse acestea, Satana a devenit oribil și cu un aspect de temut, iar adepții săi au devenit hidoşi; căci pentru răzvrătirea lor împotriva Lui, Dumnezeu a luat de la ei frumuseţea cu care El i-a înzestrat în crearea lor. Iar când sfinții îngeri şi-au ridicat privirile, au văzut ce monstru teribil devenise Satana și adepţii săi, şi s-au aruncat cu faţa la pământ de frică. Apoi a zis Satana: „O, Doamne, Tu m-ai făcut pe nedrept hidos, dar eu sunt mulțumit, căci doresc să stric tot ce vei face. Şi ceilalţi diavoli au spus: „Nu Îi spune Domn, o, Lucifer, căci tu eşti Domnul nostru." Apoi a zis Dumnezeu adepţilor lui Satana: „Pocăiți-vă!, şi recunoaşteţi-Mă pe Mine ca Dumnezeul şi Creatorul vostru!" Ei au răspuns: „Noi ne pocăim de venerarea pe care Ți-am adus-o, căci prin aceasta nu eşti drept, dar Satana este drept." Apoi a zis Dumnezeu: „Plecaţi de la Mine, o, voi blestemaţilor, căci nu mai aveţi parte de Mila Mea." Și în timp ce pleca, Satana a scuipat pe bucata de pământ, iar acea salivă îngerul Gabriel a ridicat-o dimpreună cu puţin pământ, astfel că, acum omul are buricul în burta lui." Capitolul 36 – Adevărata rugăciune și importanța ei Ucenicii erau uimiţi de revolta îngerilor. Apoi, Iisus a spus: „Adevărat vă spun, că cel ce nu-şi săvârşeşte rugăciunea este mai prejos decât Satana, și va suferi chinuri teribile. Căci Satana nu a avut înainte de căderea lui nici un motiv să îi fie frică, iar Dumnezeu nu i-a trimis nici un profet care să-l cheme la pocăință; dar omul știe că toți profeții au venit deja, cu excepția Trimisului lui Dumnezeu, care va veni după mine, pentru că așa este voia lui Dumnezeu, ca eu să îi pregătesc calea; iar omul, deși are exemple infinite ale dreptăţii lui Dumnezeu, trăiește în neglijenţă, fără nici o teamă, ca și cum Dumnezeu nu ar exista. La fel a vorbit profetul David: „Nebunii zic în inima lor: nu există Dumnezeu. De aceea ei sunt corupți și devin abominabili, nici unul dintre ei făptuind binele.” Staţi în rugăciune neîncetat, o, ucenicii mei, pentru a putea primi. Căci cel ce caută, găsește, și celui ce bate, uşa îi este deschisă, iar cel care cere, primește. Iar în rugăciunea voastră, nu căutați să folosiți multe cuvinte, căci Dumnezeu se uită la inimă; precum a spus El prin Solomon: „O, robul meu, dă-mi inima ta." Adevărat vă spun, așa cum Viu este Dumnezeu, ipocriții se roagă în fiecare parte a orașului pentru a fi văzuţi și pentru a fi numiţi sfinți în rândul mulțimii; dar inima lor este plină de răutate, și de aceea ei nu doresc ceea ce cer. Trebuie să aveți intenţie în rugăciunea voastră dacă vreți ca Dumnezeu să o primească. Acum spuneţi-mi: cine s-ar duce să vorbească cu Irod, guvernatorul roman, dacă sar răzgândi din a se mai duce la el şi din a vorbi cu el? Cu siguranță nimeni. Și dacă omul are această intenţie de a vorbi cu un altul, ce ar trebui să facă omul în scopul lui de a vorbi cu Dumnezeu, pentru a-I cere milă pentru păcatele sale şi a-I mulțumi pentru tot ce i-a dat? Adevărat vă spun, că foarte puțini fac rugăciune adevărată, și de aceea Satana are putere asupra lor, căci Dumnezeu nu îi doreşte pe cei ce Îl cinstesc cu buzele, care în Templu cer milă cu buzele lor, dar a căror inima tânjește după dreptate. La fel ne spune El prin proorocul Isaiia: „Înapoi cu acest popor supărător, care cu buzele Mă cinstește, pe când inima lui este departe de Mine."

46

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 36-38

Adevărat vă spun, că cel ce se roagă fără considerație își bate joc de Dumnezeu. Acum, cine ar merge să vorbească cu Irod, stând cu spatele la el și vorbindu-l de bine pe guvernatorul Pilat din Pont, pe care acesta îl urăşte până la moarte? Cu siguranță nimeni. Nu mai puțin face omul care merge să se roage și nu se pregătește pe el însuși. El se întoarce cu spatele la Dumnezeu și cu fața la Satana și vorbește bine de el. Căci în inima lui este iubirea de nelegiuire, de care el nu s-a pocăit. Dacă cineva v-ar răni şi v-ar spune „iartă-mă" în timp ce încă vă loveşte cu mâinile, cum l-aţi putea ierta? Aceeaşi milă o va avea Dumnezeu asupra celor care cu buzele lor spun: „Doamne, ai milă de noi", iar în inimile lor iubesc nelegiuirile şi se gândesc la alte păcate." Capitolul 37 – O rugăciune Ucenicii au plâns la cuvintele lui Iisus și l-au rugat, zicând: „Stăpâne, învață-ne să ne rugăm." Iisus a răspuns: „Gândiţi-vă ce aţi face dacă guvernatorul roman v-ar sechestra şi var condamna la moarte; la fel să faceţi atunci când vă faceţi rugăciunea, iar vorbele voastre să fie acestea: „Doamne, Dumnezeul nostru, sfințească-se numele Tău sfânt, vie împărăția Ta în noi, facă-se voia Ta mereu, precum în cer așa şi pe pământ; pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm pe cei ce păcătuiesc împotriva noastră, și nu ne lăsa să cădem în ispită, ci ne izbăvește de cel rău, căci Tu singur eşti Dumnezeul nostru, căruia îi aparține gloria și onoarea pentru totdeauna." Capitolul 38 - Purificarea dinaintea rugăciunii Moise."

Apoi a spus Ioan: „Învățătorule, să ne spălăm așa cum a poruncit Dumnezeu prin

Iisus a spus: „Credeți că am venit să stric Legea și proorocii? Adevărat vă spun, așa cum Viu este Dumnezeu, eu nu am venit să distrug Legea, ci să o păstrez. Căci fiecare profet a respectat legea dată de Dumnezeu și tot ceea ce Dumnezeu a vorbit prin ceilalți profeți. Aşa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență se află sufletul meu, nici unul din cei care încalcă chiar numai o învăţătură, nu poate fi plăcut lui Dumnezeu, iar aceştia nu vor avea parte de Împărăția lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, vă spun că nici măcar o silabă din Legea lui Dumnezeu nu poate fi ruptă fără să se săvârşească cel mai grav păcat. Dar vă îndemn să chibzuiţi ceea ce Dumnezeu spune prin proorocul Isaiia, prin aceste cuvinte: „Spălați-vă și vă veţi curăţi, luaţi-vă gândurile din faţa ochilor." Adevărat vă spun, că toată apa mării nu-l va curăţi pe cel a cărui inimă iubește fărădelegile. Vă mai spun, că nimeni nu va face o rugăciune plăcută lui Dumnezeu dacă nu se va spăla înainte, ci îşi va împovăra sufletul cu un păcat mare precum idolatria. Credeţi-mă, că dacă omul s-ar ruga lui Dumnezeu cum se cuvine, atunci i s-ar da tot ceea ce cere. Amintiți-vă de Moise, robul lui Dumnezeu, care cu rugăciunea lui a biciuit Egiptul, a despărțit Marea Roșie, și acolo s-a înecat Faraon și oastea lui. Amintiți-vă de Iosua, care a făcut soarele să stea nemişcat, de Samuel, care a lovit cu frică oastea nenumărată a Filistenilor; de Ilie, care a făcut să plouă cu foc din cer, de Elisei, care a înviat un om mort, și de atât de mulți profeți sfinți, care prin rugăciune au obținut tot ce au cerut. Dar acei oameni cu adevărat nu au cerut nimic spre folosul lor, ci au căutat doar pe Dumnezeu şi onoarea Lui."

47

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 39-40 Capitolul 39 – Adam primește viața

Apoi a zis Ioan: „Bine ai vorbit, învățătorule, dar vrem să ştim cum a păcătuit omul prin mândrie." Iisus a răspuns: „Când Dumnezeu l-a alungat pe Satana iar îngerul Gabriel a purificat bucata de pământ pe care scuipase Satana, Dumnezeu a creat tot ceea ce trăiește, atât animalele care zboară cât și cele ce merg și înoată, și El a împodobit lumea cu tot ceea ce conţine ea. Într-o zi Satana s-a apropiat de porțile Paradisului și, văzând câţiva cai ce mâncau iarbă, le-a vorbit, spunându-le că dacă pământul ar fi să primească un suflet, atunci ei ar fi supuşi unei munci grele și că ar fi în folosul lor să calce bucata de pământ în așa fel încât să nu mai fie bună de nimic. Caii au tresărit și impetuos s-au pornit pentru a călca acea bucată de pământ care se afla printre crini şi trandafiri. Dar Dumnezeu dăduse duh acelei bucate necurate de pământ pe care scuipase Satana şi pe care Gabriel o separase de pământ; iar din aceasta a creat câinii, care, lătrând, au umplut caii de frică, iar aceştia au fugit. Apoi, Dumnezeu şi-a dat sufletul omului, în timp ce toți îngerii sfinți cântau: „Binecuvântat este Numele Tău cel Sfânt, Domnul Dumnezeul nostru." Adam, după ce s-a ridicat pe picioare, a văzut în aer o scriere ce strălucea precum soarele, care spunea: „Există un singur Dumnezeu, iar Mahomed este Trimisul lui Dumnezeu." După care Adam a deschis gura și a zis: „Îți mulțumesc, Doamne Dumnezeul meu, pentru că m-ai creat, dar spune-mi, te rog, ce înseamnă acest mesaj: „Mahomed este Trimisul lui Dumnezeu. Au mai existat şi alți oameni înaintea mea?" Apoi a zis Dumnezeu: „Fii bine venit, robul meu Adam. Tu ești primul om pe care lam creat. Iar cel pe care l-ai văzut menționat este fiul tău, care va intra în lume după numeroși ani, și care va fi Mesagerul Meu, pentru care am creat toate lucrurile; cel care va da lumină întregii lumi când va veni, al cărui suflet a fost așezat într-o splendoare cerească, șaizeci de mii ani înainte ca Eu să fi făcut orice altceva." Adam l-a rugat pe Dumnezeu, zicând: „Doamne, dă-mi această scriere şi unghiilor degetelor mâinilor mele." Apoi, Dumnezeu a înzestrat degetele primului om cu acea scriere; pe degetul mare al mâinii drepte scria: „Există un singur Dumnezeu", și pe degetul mare al mâinii stângi scria: „Mahomed este Trimisul lui Dumnezeu." Apoi, cu o afecțiune părintească, primul om a sărutat aceste cuvinte, și frecându-se la ochi a spus: „Binecuvântată să fie acea zi în care vei veni pe lume." Văzând omul singur, Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca el să rămână singur." De aceea, El l-a făcut să doarmă, și a luat o coastă din apropierea inimii lui şi a umplut locul cu carne. Din această coastă El a făcut-o pe Eva, și a dat-o lui Adam ca să fie soția sa. El i-a numit stăpâni ai Paradisului, şi le-a spus: „Iată, vă dau toate fructele pentru a mânca, cu excepția merelor și a porumbului", despre care El a spus: „Feriți-vă ca în nici un chip să nu mâncaţi din aceste fructe, pentru că altfel veţi deveni necuraţi şi nu vă voi permite să rămâneţi aici, ci vă voi alunga departe și veţi suferi mari nenorociri." Capitolul 40 – Adam și Eva cad în ispită „Când Satana a avut cunoștință de acest lucru, a devenit nebun cu indignare, așa că s-a apropiat de poarta Paradisului, unde stătea de pază un șarpe oribil cu picioare ca de cămilă, și ghiare ce tăiau precum sabia pe fiecare parte. Vrăjmașul i-a zis: „Lasă-mă să intru în Paradis." Șarpele a răspuns: „Cum să te las să intri de vreme ce Dumnezeu mi-a poruncit să te izgonesc?"

48

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 40-41

Satana a răspuns: „Vezi cât de mult te iubeşte Dumnezeu? El te-a pus înafara Paradisului pentru a păzi o bucată de lut, care este omul! Dacă mă vei lăsa să intru în Paradis te voi face atât de teribil încât tuturor le va fi frică de tine, și astfel vei putea face totul după placul tău." Atunci șarpele a zis: „Și cum ar trebui să te așez în Paradis?" Satana a spus: „Tu ești mare, deci deschide gura iar eu voi intra în burta ta, și când vei intra în Paradis să mă laşi în apropierea celor două bucăți de lut, care nu de mult merg pe pământ." Apoi, șarpele a făcut acest lucru, și l-a pus pe Satana aproape de Eva, pentru că Adam soțul ei, dormea. Satana s-a prezentat înaintea femeii sub înfăţişarea unui înger minunat și i-a zis: „De ce nu mâncați din aceste mere și din porumb?" Eva a răspuns: „Dumnezeul nostru a spus că dacă le vom mânca vom deveni necuraţi, iar El ne va alunga din Paradis." Satana a răspuns: „El nu spune adevărul! Trebuie să știți că Dumnezeu este rău și invidios și nu suferă să aibă egali, ci îi ține pe toţi ca pe sclavii Lui. De asta v-a interzis aceste lucruri, pentru ca voi să nu puteţi deveni egali cu El. Dar dacă tu și partenerul tău veţi urma sfatul meu şi veţi mânca din aceste fructe, nu va trebui să vă mai supuneţi altora, ci ca şi Dumnezeu veţi cunoaște binele și răul și veţi putea face tot ce vă doriţi, pentru că veţi fi egali cu Dumnezeu." Apoi Eva a luat și a mâncat din acele fructe, și atunci când soțul ei s-a trezit, ea i-a spus tot ce îi zise Satana; și a luat și a mâncat din fructe atunci când soția lui i le-a oferit. Dar pe măsură ce mâncarea cobora pe gât, el și-a amintit cuvintele lui Dumnezeu, și, dorind să oprească hrana, el a pus mâna la gât, de unde a rămas şi semnul fiecărui bărbat.” Capitolul 41 – Plecarea din Paradis „Apoi și-au dat seama amândoi că erau goi, și, fiind rușinaţi, au luat frunze de smochin și au făcut haine pentru părțile lor ascunse. Când amiaza a trecut, Dumnezeu le-a apărut, și l-a chemat pe Adam, spunând: „Adam, unde ești?" El a răspuns: „Doamne, m-am ascuns de prezența Ta, pentru că soția mea şi eu suntem goi, și ne este rușine să ne prezentăm astfel înaintea Ta." Apoi Dumnezeu a zis: „Și cine v-a jefuit de nevinovăția voastră, doar nu ați mâncat din fructele care vă fac necuraţi și nu vă permit să rămâneţi în Paradis?" Adam a răspuns: „O, Doamne, nevasta pe care mi-ai dat-o m-a îndemnat să mănânc, aşa că am mâncat." Apoi Dumnezeu a zis femeii: „De ce ai dat această mâncare soțului tău?" Eva a răspuns: „Satana m-a înșelat, așa că am mâncat din fructe." „Și cum a intrat acel lepădat în Grădină?" a spus Dumnezeu. Eva a răspuns: „Un șarpe care stătea la poarta de nord l-a adus la mine." Apoi Dumnezeu a spus lui Adam: „Pentru că ai ascultat-o pe soția ta și ai mâncat din fruct, blestemat să fie pământul prin faptele voastre; el va rodi pentru voi numai mărăcini și spini, iar pâinea ți-o vei mânca cu preţul sudorii feței tale. Luaţi aminte că sunteţi pământ și în pământ vă veţi întoarce." Iar El a vorbit cu Eva, spunându-i: „Iar tu, care l-ai ascultat pe Satana și ai dat fructul soțului tău, vei trăi sub stăpânirea bărbatului, care te va ține precum un sclav, și vei purta copiii cu mare chin." Și chemând șarpele, Dumnezeu l-a convocat pe îngerul Mihail, care are în grijă Sabia lui Dumnezeu, şi i-a spus: „Mai întâi, ia acest șarpe şiret şi alungă-l din Paradis, iar

49

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 41-42

când va fi ieşit, taie-i picioarele, ca atunci când va dori să meargă corpul să-şi lase urmele pe pământ." Apoi Dumnezeu l-a chemat pe Satana, care a venit râzând, și i-a zis: „Pentru că tu, lepădatule, i-ai înșelat pe Adam și Eva și i-ai făcut necuraţi, vreau ca fiecare necurăție a lor și a copiilor lor - a celor ce se vor pocăi cu adevărat și mă vor servi - să iasă din corpul lor şi să-ţi intre ţie pe gură, astfel încât să fii sătul de necurăție." Apoi Satana a scos un vuiet îngrozitor și a spus: „Din moment ce Tu vrei să mă faci din ce în ce mai rău, şi eu voi face tot ce-mi va sta în putinţă." Apoi a zis Dumnezeu: „Dispari blestematule din prezența Mea!" Apoi Satana a plecat, iar Dumnezeu a spus lui Adam și Eva, care plângeau amândoi: „Mergeţi departe de Paradis și pocăiţi-vă, şi nu vă pierdeţi speranța, căci îl voi trimite pe fiul vostru, astfel încât sămânța voastră să se ridice din stăpânirea pe care Satana o are asupra rasei umane, pentru că îi voi da toate lucrurile celui ce va veni, Mesagerului Meu." Dumnezeu s-a făcut nevăzut de Adam și Eva, iar îngerul Mihail i-a scos afară din Paradis. Apoi, întorcându-şi privirea, Adam a văzut scris deasupra porții, „Există doar un singur Dumnezeu și Mahomed este Trimisul lui Dumnezeu." Plângând, a spus: „Fie ca venirea ta să fie pe placul lui Dumnezeu, o, fiul meu, iar tu să vii degrabă și să ne eliberezi din a noastră suferinţă." „Și astfel", a spus Iisus, „Satana și Adam au păcătuit prin mândrie, primul prin disprețuirea omului, iar celălalt prin dorinţa de a fi egal cu Dumnezeu." Capitolul 42 – Eu nu sunt Mesia După această predică apostolii au plâns, și Iisus de asemenea plângea, când deodată au văzut mulți oameni ce veniseră să-l găsească, întrucât căpeteniile preoților se sfătuiră între ei să-l prindă în timpul predicii. De aceea au trimis leviții și unii dintre cărturari să-l întrebe: „Cine ești tu?" Iisus a mărturisit și a spus adevărul: „Eu nu sunt Mesia." Ei au spus: „Ești tu Ilie sau Ieremia sau unul din profeții din vechime?" Iisus a răspuns: „Nu." Apoi au zis: „Atunci cine ești? Spune-ne, pentru a putea da mărturie celor ce ne-au trimis." Atunci Iisus a zis: „Eu sunt o voce care se aude prin toată Iudea, și strigă: „Pregătiți calea pentru mesagerul Domnului", după cum este scris în Isaiia.” Ei au spus: „Dacă nu eşti Mesia, nici Ilie sau orice alt profet, de ce propovăduieşti o doctrină nouă și te faci mai presus de Mesia?" Iisus a răspuns: „Minunile pe care Dumnezeu le lucrează prin mâinile mele arată că vorbesc ceea ce voiește Dumnezeu; nici nu mă consider mai presus de acela de care vorbiţi. Căci nu sunt vrednic nici măcar să dezleg şireturile încălţărilor Trimisului lui Dumnezeu, pe care voi îl numiţi Mesia, şi care a fost făcut înaintea mea, și va veni după mine aducând cuvintele adevărului, astfel încât credința lui nu va avea sfârșit." Leviții și cărturarii au plecat confuzi, și au povestit totul căpeteniilor preoților, care au spus: „Îl are pe diavol la spate, care vorbeşte totul prin el." Atunci Iisus a zis ucenicilor săi: „Adevărat vă spun, căpeteniile și bătrânii poporului nostru caută prilej de ceartă cu mine." Apoi, Petru a spus: „Atunci nu te mai duce în Ierusalim."

50

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 42-43

Iisus i-a spus: „Ești nesăbuti, întrucât nu știi ce spui; trebuie ca eu să sufăr multe persecuții, pentru că astfel au avut de suferit toți profeții și sfinţii lui Dumnezeu. Dar nu vă fie teamă, căci unii sunt cu noi și alţii sunt împotriva noastră." Și după ce a spus acest lucru, Iisus a plecat și a mers la Muntele Tabor, și acolo a urcat cu el pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, dimpreună cu cel care a scris aceasta. După care a strălucit o lumină mare deasupra lui, și hainele lui au devenit albe ca zăpada și fața lui strălucea precum soarele. Şi iată! Acolo a venit Moise și Ilie, vorbind cu Iisus, cu privire la lucrurile ce vor veni asupra rasei noastre și asupra cetăţii sfinte. Petru a vorbit, zicând: „Stăpâne, ce bine că suntem aici. Dacă vei porunci, vom face aici trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise și una pentru Ilie." Și în timp ce vorbea el acestea, au fost acoperiţi de un nor alb și au auzit o voce spunând: „Iată, Robul Meu, de care sunt mulţumit, ascultaţi-l." Ucenicii au fost cuprinși de frică și au căzut cu fața la pământ ca şi cum erau morţi. Iisus s-a aplecat și i-a ridicat pe apostolii săi, zicând: „Fiți fără frică, căci Dumnezeu vă iubește, și a făcut acestea pentru ca voi să credeți în cuvintele mele." Capitolul 43 – Promisiunea către Ismail Iisus a coborât de pe munte la cei opt apostoli care-l așteptau, iar cei patru au povestit celorlalţi tot ce văzuseră; astfel, în acea zi, orice îndoială față Iisus îi părăsise, cu excepția lui Iuda Iscarioteanul, care nu crezuse nimic. Iisus s-a așezat la poalele muntelui și au mâncat fructe de pădure, căci nu aveau pâine. Apoi a spus Andrei: „Ne-ai spus multe lucruri despre Mesia, deci, prin bunătatea ta, spune-ne totul în mod limpede." Și în același fel l-au rugat și ceilalți ucenici. Iisus a spus: „Toată lumea care lucrează, lucrează pentru un scop în care ea îşi găsește mulţumirea. De aceea vă spun, că Dumnezeu, fiind într-adevăr perfect, nu are nevoie de mulţumire, întrucât toată mulţumirea este în El însuși. Și așa, fiind dispus să creeze, El a creat mai înainte de toate lucrurile sufletul Mesagerului Său, pentru care s-a hotărât să creeze Totul, astfel încât creaturile să găsească bucurie și fericire în Dumnezeu, din care şi Mesagerul Său să aibă mulţumire în toate creaturile Sale, pe care le-a desemnat pentru a fi slujitorii Lui. Și de ce este aşa, dacă nu pentru că astfel a voit El? Adevărat vă spun, că fiecare profet, atunci când a fost trimis unui popor, a venit doar sub semnul milostivirii lui Dumnezeu. Și astfel cuvintele lor nu au ajuns decât la oamenii la care au fost trimişi. Dar când va veni Trimisul lui Dumnezeu, va fi ca şi cum Dumnezeu îi va da sigiliul din Mâna Lui, astfel că el va aduce mântuirea și mila pentru toate națiunile lumii care îi vor accepta doctrina. El va veni cu putere împotriva celor fără de Dumnezeu, și va distruge idolatria, așa încât îl va acoperi pe Satana cu rușine; pentru că astfel i-a promis Dumnezeu lui Avraam, spunându-i: „Iată, în sămânța ta voi binecuvânta toate semințiile pământului, și precum ai rupt în bucăți idolii, o, Avraam, la fel va face şi sămânța ta." Iosif a răspuns: „O, învățătorule, spune-ne în cine a fost făcută această promisiune, întrucât evreii spun că a fost făcută în Isaac, iar ismaeliţii spun că în Ismail." Iisus a răspuns: „David al cărui fiu a fost și din ce neam?" Iosif a răspuns: „Din neamul lui Isaac; Isaac a fost tatăl lui Iacov, și Iacov a fost tatăl lui Iuda, de a cărui descendență este David." Apoi, Iisus a spus: „Și Trimisul lui Dumnezeu, când va veni, din ce neam va fi el?" Apostolii au răspuns: „Din neamul lui David." După care Iisus a spus: „Vă înșelaţi singuri, pentru că David, în duh Îl numește stăpân, spunând astfel: „Dumnezeu a spus stăpânului meu, stai la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi ca un așternut la picioarele tale. Dumnezeu îţi va trimite toiagul cu

51

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 43-45

care vei avea stăpânire în mijlocul dușmanilor tăi." Dacă Trimisul lui Dumnezeu, pe care voi îl numiţi Mesia, ar fi fiul lui David, cum se face că David îl numește stăpân? Credeţi-mă, căci vă spun adevărul, promisiunea a fost făcută în Ismail şi nu în Isaac." Capitolul 44 – Sacrificarea lui Ismail Apostolii au spus: „O, stăpâne, este scris în cartea lui Moise că promisiunea a fost făcută în Isaac." Iisus a răspuns, suspinând: „Este întradevăr scris, dar nu de Moise şi nici de Iosua, ci mai degrabă de rabinii noștri, care nu se tem de Dumnezeu! Adevărat vă spun, că dacă luați în considerare cuvintele îngerului Gabriel, veţi descoperi răutatea cărturarilor și a doctorilor noștri. Căci îngerul a spus: „Avraam, toată lumea trebuie să știe cât de mult te iubeşte Dumnezeu, dar cum va cunoaște lumea iubirea pe care tu o porţi lui Dumnezeu? Trebuie să faci ceva pentru dragostea ta de Dumnezeu." Avraam a răspuns: „Iată robul lui Dumnezeu, gata să facă tot ceea ce voieşte Dumnezeul lui." Apoi a vorbit Dumnezeu și a zis lui Avraam: „Ia pe fiul tău, Ismail, întâiul născut, și suie-l pe munte să-l sacrifici." Cum să fie Isaac întâiul născut, de vreme ce Isaac s-a născut când Ismail avea șapte ani?” Apoi au zis ucenicii: „Clară este înșelăciunea doctorilor noștri, de aceea spune-ne tu adevărul, întrucât știm că eşti trimis de Dumnezeu." Apoi, Iisus a răspuns: „Adevărat vă spun, că Satana caută întotdeauna să anuleze Legile lui Dumnezeu; de aceea se foloseşte de adepții săi, de ipocriți și de cei răi, prin primii cu doctrine false, iar cu cei din urmă prin încurajarea vieții indecente, contaminând aproape toate lucrurile, astfel încât abia mai poate fi găsit adevărul. Vai de cei fățarnici! Pentru că laudele lor din această lume se vor transforma în insulte și chinuri în iad. Prin urmare, vă spun că Trimisul lui Dumnezeu este o splendoare care va da bucurie pentru aproape tot ceea ce Dumnezeu a creat, pentru că el este împodobit cu spiritul înțelegerii și a sfatului, cu duhul înțelepciunii și a măreţiei, cu duhul fricii și a dragostei, cu spiritul prudenței și a cumpătării, el este împodobit cu spiritul binefacerii și a milei, cu spiritul dreptăţii și a pietăţii, cu spiritul blândeții și a răbdării, pe care le-a primit de la Dumnezeu de trei ori mai mult decât au primit toate creaturile Sale. O, ce vreme binecuvântată, atunci când va veni el pe lume! Credeţi-mă, că l-am văzut și i-am adus admirație, precum fiecare profet l-a văzut; căci din spiritul lui a dat Dumnezeu toată profeția. Și când l-am văzut sufletul meu s-a umplut de consolare, spunând: „O, Mahomed, Dumnezeu fie cu tine, și fie ca El să mă facă vrednic să-ţi deschei şireturile încălţărilor tale; căci obținând această onoare, voi fi un profet mare și sfânt al Lui Dumnezeu." Și după ce a spus aceste lucruri, Iisus a adus mulțumiri lui Dumnezeu. Capitolul 45 – Cine este un ipocrit Apoi a venit îngerul Gabriel la Iisus, și a vorbit cu el în așa fel încât şi noi i-am auzit de asemenea vocea, care a spus: „Ridică-te și mergi la Ierusalim!" Drept urmare, Iisus a plecat și a urcat în Ierusalim. Și în ziua Sabatului a intrat în Templu și a început să învețe pe oameni. După care poporul a fugit la Templu împreună cu marele preot și ceilalţi preoții, care s-au apropiat de Iisus, zicând: „O, învățătorule, ni s-a spus că vorbeşti rău de noi; ai grijă aşadar, ca nu cumva să te lovească vreo nenorocire."

52

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 45-46

Iisus le-a răspuns: „Adevărat vă spun, că eu îi vorbesc pe ipocriți de rău, prin urmare, dacă sunteţi ipocriți, atunci vorbesc împotriva voastră." Ei au răspuns: „Cine este un ipocrit? Vorbește-ne limpede." Iisus a spus: „Adevărat vă spun, că cine face un lucru bun pentru ca oamenii să-l vadă, acela este un ipocrit, căci așa cum munca lui nu pătrunde inima oamenilor care nu îl pot vedea, astfel lasă acolo fiecare gând necurat și fiecare dorință murdară. Știți cine este ipocrit? Cel ce cu limba Îl slujește pe Dumnezeu, dar cu inima îi servește pe oameni. O, ce nenorocit! Căci moartea îi fură toată răsplata. Despre acest lucru profetul David spune: „Nu vă puneţi încrederea în prinţi şi nici în fiii oamenilor, în care nu există mântuire, căci murind, şi gândurile lor pier"; nu, înainte de moarte cu toţii sunt lipsiţi de răsplată, căci „omul este", așa cum a spus Iov, profetul lui Dumnezeu, „nestatornic, astfel că el nu va sta niciodată în acelaşi loc." Deci dacă astăzi te laudă, mâine el te va abuza, iar dacă astăzi el vrea să te răsplătească, mâine te va jefui. Vai ipocriților, căci răsplata lor este zadarnică. Aşa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență stau, ipocritul este un hoț și comite sacrilegiu, în măsura în care el se foloseşte de Lege ca să apară bine și fură onoarea lui Dumnezeu, pe când lauda și onoarea sunt a Lui pentru totdeauna. Mai mult decât atât, vă spun că ipocritul nu are credință, căci dacă ar crede că Dumnezeu vede tot și că judecata Lui teribilă va pedepsi orice răutate, atunci şi-ar purifica inima, pe care, neavând credință, el o păstrează plină de nelegiuire. Adevărat vă spun, că ipocritul este precum un mormânt, care este de culoare albă pe dinafară, dar pe dinauntru este plin de corupție și de viermi. Deci dacă voi, preoților, Îl slujiţi pe Dumnezeu pentru că El v-a creat, şi pentru că vă cere asta, atunci eu nu vorbesc împotriva voastră, căci sunteţi slujitorii lui Dumnezeu; dar dacă faceţi totul pentru câștig, cumpărând și vânzând în Templu ca şi cum aţi fi în piață, fără a acorda atenţie la faptul că Templul lui Dumnezeu este o casă a rugăciunii și nu a mărfurilor, care să o transformaţi într-o peșteră de tâlhari; dacă faceţi totul pentru a fi pe plac oamenilor și îl alungați pe Dumnezeu din mintea voastră, atunci plâng împotriva voastră, căci sunteţi fii ai diavolului și nu fii ai lui Avraam, care a părăsit casa tatălui său pentru dragostea de Dumnezeu, și a fost dispus să-şi ucidă propriul fiu. Vai vouă, preoți și doctori, dacă sunteţi astfel, căci Dumnezeu va lua de la voi preoția!" Capitolul 46 – Muncitorii din podgorie Iisus a vorbit din nou, spunând: „Vă voi spune o pildă. A fost un om care a sădit o vie, și a făcut o împrejmuire pentru ea, că nu cumva să fie călcată în picioare de fiare. Și în mijlocul ei a construit o presă pentru vin, pe care a lăsat-o în grija unor gospodari. Când a venit timpul pentru a aduna vinul, acesta și-a trimis slujitorii, pe care, atunci când gospodarii i-au văzut, i-au lovit cu pietre pe unii, pe alții i-au ars, iar pe alții i-au rănit cu un cuțit. Și acest lucru de multe ori l-au făcut ei. Spuneți-mi, ce le va face stăpânul viei gospodarilor?" Fiecare a răspuns: „Fără îndoială îi va da pieirii, iar via o va lăsa în grija altor gospodari." Prin urmare, Iisus a spus: „Nu știți oare că podgoria este casa lui Israel, iar gospodarii sunt oamenii din Iudeea și din Ierusalim? Vai vouă, căci Dumnezeu este mânios pe voi, cei care ați omorât atât de mulți profeți ai lui Dumnezeu, astfel încât în vremea lui Ahab nu se găsea unul care să-i îngroape pe cei sfinți ai Lui Dumnezeu!" Și după ce a spus acest lucru, arhiereii au vrut să-l prindă, dar se temeau de oamenii de rând, care-l preamăreau.

53

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 46-48

Atunci Iisus, văzând o femeie care din naștere era cu capul aplecat spre pământ, i-a spus: „Ridică-ți capul, o, femeie, în numele Dumnezeului nostru, pentru ca aceștia să știe că eu rostesc adevărul și că El vrea ca eu să-l vestesc." Apoi, femeia se ridică pe de-antregul, slăvindu-L pe Dumnezeu. Mai marele preoților a strigat, zicând: „Acest om nu este trimis de Dumnezeu, căci el nu ține Sabatul; iată, chiar azi a vindecat el un om infirm." Iisus a răspuns: „Spuneți-mi, oare nu este îngăduit să vorbești în ziua Sabatului și să te rogi pentru mântuirea altora? Și care dintre voi oare, dacă în ziua Sabatului măgarul sau boul său îi cade în șanț, l-ar lăsa acolo? Cu siguranță niciunul. Și oare am încălcat Sabatul dacă i-am dat sănătatea unei fiice a Israelului? Cu adevărat, prin asta ți-ai făcut cunoscută ipocrizia! O, cât de mulți sunt astăzi cei ce se tem de lovirea ochiului altuia de un pai, în timp ce o grindă stă gata să le taie propriul cap! O, cât de mulți sunt cei ce se tem de o furnică, dar nu se clintesc în văzul unui elefant!" Și după ce a spus acestea, a ieșit din Templu. Dar preoții se certau cu furie între ei, pentru că nu reușiseră să-l prindă și să-și lucreze voința asupra lui, precum făcuseră părinții lor asupra sfinților lui Dumnezeu. Capitolul 47 – Fiul văduvei din Nain Iisus a mers mai departe de Ierusalim, în al doilea an al slujirii sale profetice, la Nain. Ajungând aproape de poarta cetății, cetățenii purtau către mormânt singurul fiu al mamei sale, o văduvă, pe care toată lumea o plângea. De aceea, când Iisus sosise, oamenii au auzit că Iisus, un profet din Galileea, venise la ei; și astfel ei s-au hotărât să-l implore pentru omul mort, căci el, fiind un profet, ar trebui să-l învie, iar ucenicii l-au rugat de asemenea. Apoi Iisus s-a temut foarte mult și s-a întors către Dumnezeu, și a spus: „Ia-mă din lume, Doamne, căci lumea este nebună și aproape că mă numește Dumnezeu!". Și după ce a spus acestea, a început să plângă. Apoi a venit îngerul Gabriel, și a spus: „O, Iisus, nu te teme, căci Dumnezeu ți-a dat putere peste orice suferință, iar tot ce vei face în numele lui Dumnezeu, va fi pe deplin realizat.” Apoi, suspinând, Iisus a spus: „Facă-se voia Ta, Doamne, Dumnezeule atotputernic și milostiv.” Și spunând acestea, s-a apropiat de mama mortului, și cu milă a zis: „Femeie, nu plânge." Și luând mâna mortului, a spus: „Eu îți spun, tinere, în numele lui Dumnezeu, învie și fii vindecat!" Apoi băiatul a înviat, drept pentru care toți au fost cuprinși de teamă, zicând: „Dumnezeu a trimis un mare profet printre noi, care a cercetat pe poporul Său." Capitolul 48 – Zarva din Nain În acea perioadă armata romanilor era în Iudeea, țara noastră fiind supusă acestora pentru păcatele strămoșilor noștri. Atunci era în obiceiul romanilor să îl numească zeu și să i se închine celui care făcea orice lucru în beneficiul oamenilor de rând. Și astfel, unii soldați care se aflau în Nain, certau când pe unul, când pe altul, spunând: „Unul dintre zeii voștri vau vizitat, iar voi nu spuneți nimic. Cu adevărat, dacă zeii noștri ne-ar fi vizitat, le-am fi dat tot ce avem. Și vedeți doar cât de mult ne temem de dumnezeii noștri, deoarece dăm tot ce avem mai bun statuilor lor." Satana a instigat la astfel de vorbe, așa încât oamenii din Nain s-au aprins și s-au răzvrătit. Dar Iisus nu a zăbovit în Nain, ci s-a îndreptat către Capernaum. Discordia din

54

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 48-50

Nain ajunsese atât de departe încât unii au spus: „Cel ce ne-a vizitat este Dumnezeul nostru." Alții au spus: „Dumnezeu este invizibil, astfel că nimeni nu l-a văzut, nici măcar Moise, robul Lui; prin urmare, nu l-am văzut pe Dumnezeu, ci mai degrabă pe fiul Său.” Alții ziceau: „El nu este Dumnezeu, nici un fiu al lui Dumnezeu, căci Dumnezeu nu are un corp cu care să nască; ci el este un mare profet al lui Dumnezeu." Și astfel îi instigase Satana, încât în al treilea an al slujirii profetice a lui Iisus, o mare ruină stătea să apară pentru poporul nostru. Iisus a intrat în Capernaum, iar când cetățenii l-au recunoscut au adunat toți bolnavii orașului și i-au adus în fața pridvorului casei în care stătea Iisus și ucenicii săi. Și chemându-l afară pe Iisus, i s-au rugat pentru sănătatea lor. Apoi Iisus a pus mâinile peste fiecare în parte, zicând: „Dumnezeul lui Israel, prin Numele Tău cel Sfânt, da sănătate acestui om bolnav." Iar astfel fiecare a fost vindecat. În ziua Sabatului Iisus a intrat în sinagogă, și tot poporul a alergat acolo să-l audă vorbind. Capitolul 49 – Iisus predică în Capernaum Scribul citea în acea zi psalmii lui David, în care David spunea: „Când voi găsi un timp, voi judeca fără părtinire.” Apoi, după citirea profețiilor, s-a ridicat Iisus în picioare și a făcut un semn de tăcere cu mâinile sale și, deschizând gura, a vorbit astfel: „Fraților, ați auzit cuvintele rostite de proorocul David, tatăl nostru, că atunci când va găsi un timp, el va judeca fără părtinire. Adevărat vă spun, că mulți sunt cei ce judecă, în care judecată nu iau parte pentru nici un alt motiv decât pentru că ei judecă ceea ce nu este bine pentru ei, iar ce este bine pentru ei, judecă înainte de timp. De aceea Dumnezeul părinților noștri plânge prin profetul lui David, zicând: „Judecați cu dreptate, fii ai oamenilor." Jalnici sunt, prin urmare, cei care stau la colțuri de stradă și nu fac nimic altceva decât să judece pe cei aflați în trecere, spunând: „Acela este corect, acesta este urât, acela este bun, acesta este rău." Vai de ei, pentru că aceștia ridică sceptrul judecății din mâna lui Dumnezeu, care spune: „Sunt martor și judecător, iar onoarea Mea nu o voi da nimănui." Adevărat vă spun, că aceștia mărturisesc despre ceea ce nu au văzut și nici nu au auzit, și judecă fără a fi judecători constituți. Prin urmare aceștia de pe pământ sunt abominabili înaintea lui Dumnezeu, care îi va judeca teribil în Ultima Zi. Vai vouă, vai vouă! Voi care vorbiți în favoarea răului, și numiți binele ca fiind rău, pentru că astfel Îl condamnați ca un răufăcător pe Dumnezeu, care este autorul Binelui, și îl justificați pe Satana ca fiind bun, care este originea tuturor relelor. Luați în considerare pedeapsa voastră și cât de grav este să cazi în judecata lui Dumnezeu, care va fi asupra celor ce îi justifică pe cei răi pentru bani, și nu judecă cauza orfanilor și a văduvelor. Adevărat vă spun, că până și diavolii vor tremura la judecata de apoi, atât de teribilă va fi. Voi oameni, care vă numiți judecători, nu considerați nici un alt lucru; nici rudele, nici prietenii, nici onoarea, nici câștigul, ci căutați doar adevărul cu frică de Dumnezeu, iar acesta îl veți căuta cu cea mai mare diligență, căci vă va fi de folos în judecata lui Dumnezeu. Dar luați aminte, că fără milă vor fi judecați cei ce pe pământ judecă fără milă." Capitolul 50 – Despre Judecata de Apoi „Spune-mi, omule, tu care îl judeci pe un altul, oare nu știi că toți oamenii îşi au originea din același lut? Nu știi oare că nimeni nu este bun, ci doar Dumnezeu? De aceea, fiecare om este un mincinos și un păcătos. Crede-mă omule, că dacă judeci pe alții de o greșeală, atunci şi inima ta va fi judecată.

55

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 50-51

O, cât de periculos este să judeci! O, cât de mulți au pierit prin falsa lor judecată! Satana a judecat omul ca fiind mai josnic decât el însuși. Prin urmare, el s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, Creatorul său; de aceea el este un nepocăit, iar pe acesta îl cunosc, căci am vorbit cu el. Primii noștri părinți au judecat sfatul lui Satana ca fiind bun, de aceea şi ei au fost alungați din Paradis, condamnându-şi astfel toți descendenții lor. Adevărat vă spun, așa cum Dumnezeu este Viu, în a cărui prezență stau, falsa judecată este tatăl tuturor păcatelor. Pentru că nimeni nu păcătuieşte fără voință și nimeni nu vrea ceea ce el nu știe. Vai păcătosului care judecă păcatul ca fiind vrednic, iar binele îl judecă nevrednic, căci astfel el respinge binele și alege păcatul. Cu siguranță el va primi o pedeapsă insuportabilă atunci când Dumnezeu va veni să judece lumea. O, cât de mulți au pierit prin falsa lor judecată, și cât de mulţi au fost aproape de pieire! Faraon l-a judecat pe Moise și poporul lui Israel ca fiind lipsiţi de evlavie, Saul l-a judecat pe David a fi vrednic de moarte, Ahab l-a judecat pe Ilie, Nabucodonosor i-a judecat pe cei trei copii care nu s-au închinat zeilor lor mincinoşi. Cei doi bătrâni au judecat-o pe Suzana, și toate căpeteniile idolatre i-au judecat pe prooroci. O, ce judecată uimitoare este cea a lui Dumnezeu! Unde judecătorul va pieri şi judecatul va fi salvat. Și de ce faci asta, omule, dacă nu din nechibzuința ta de a judeca nevinovaţii pe nedrept? Cât de aproape a fost binele de ruină prin falsa judecată ne-au arătat frații lui Iosif, care a fost vândut la egipteni de Aaron și Miriam, sora lui Moise, care l-a judecat pe fratele lor. Trei prieteni ai lui Iov l-ai judecat pe prietenul nevinovat al lui Dumnezeu, Iov. David a fost judecat de Mefiboșet și Urie. Cyrus l-a judecat pe Daniel a fi carne pentru lei; și mulţi alţii, care au fost aproape de ruină pentru acest lucru. De aceea vă spun, că dacă nu veți judeca, atunci nu veţi fi judecaţi." Apoi, după ce Iisus a încheiat predica, mulți s-au întors imediat spre pocăință, lamentându-şi păcatele; și ar fi părăsit totul doar ca să meargă cu el. Dar Iisus le-a spus: „Rămâneți în casele voastre, părăsiţi păcatul și slujiţi-I lui Dumnezeu cu frică, iar astfel veţi fi salvaţi, căci eu nu am venit fiu slujit, ci mai degrabă pentru a sluji." Și spunând acestea, a ieşit din sinagogă, a părăsit orașul și s-a retras în deșert pentru a se ruga, căci iubea foarte mult singurătatea. Capitolul 51 – Iisus arată milă față de Satana După ce s-a rugat Domnului, ucenicii lui au venit și i-au spus: „Învățătorule, dorim să cunoaştem două lucruri; primul este, cum ai vorbit cu Satana, care spui că este un nepocăit, iar celălalt este, cum va veni Dumnezeu pentru a judeca în Ziua Judecății." Iisus le-a răspuns: „Adevărat vă spun, că mi-a fost milă de Satana, știind căderea lui; și îmi este milă de omenire, pe care el o ispitește spre păcat. Prin urmare m-am rugat și am postit pentru Dumnezeul nostru, care mi-a vorbit prin îngerul Lui, Gabriel: „Ce cauți, o, Iisuse, și care este cererea ta?" I-am răspuns: „Doamne, Tu știi răul pentru care Satana este răspunzător, și că prin ispitele sale mulți pier; el este creația Ta, Doamne, pe care ai creat-o, prin urmare, ai milă de el, Doamne." Dumnezeu a răspuns: „Iisus, iată că-l voi ierta. Fă-l doar să spună: „Doamne, Dumnezeul meu, am păcătuit, ai milă de mine" și Eu îl voi ierta și îl voi readuce la prima sa înfățișare."

56

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 51-52

„M-am bucurat foarte mult", a spus Iisus, „când am auzit acest lucru, crezând că voi obţine această pace. De aceea, l-am chemat pe Satana, care a venit zicând: „Ce trebuie să fac pentru tine, o, Iisuse?" I-am răspuns: „O vei face pentru tine, o, Satana, întrucât nu iubesc slujirea ta, ci pentru binele tău te-am chemat." Satana a răspuns: „Dacă nu doreşti slujirea mea, nici eu nu o doresc pe a ta, căci eu sunt mai nobil decât tine; prin urmare, nu eşti vrednic să mă slujeşti, tu, care eşti lut, pe când eu sunt spirit." „Să uităm de asta", i-am spus, „și spune-mi dacă nu ar fi bine să te întorci la prima ta formă şi frumuseţe? Află că îngerul Mihail va trebui în Ziua Judecății să te lovească cu sabia lui Dumnezeu de o sută de mii de ori, iar fiecare lovitură îţi va da durerea a zece iaduri." Satana a răspuns: „Vom vedea în acea zi cine va face mai multe; cu siguranță voi avea de partea mea mulţi îngeri și închinătorii la idoli care Îl vor tulbura pe Dumnezeu, și atunci va ști cât de mult a greșit când m-a alungat de dragul unei bucăţi josnice de lut." Apoi i-am spus: „O, Satana, ai o minte neputincioasă și nu știi ce spui." Apoi Satana, clătinându-şi capul în batjocoră, a zis: „Vino, să facem această pace între mine și Dumnezeu; și spune-mi ce trebuie să fac, o, Iisuse, din moment ce am mintea neputincioasă." I-am răspuns: „Două vorbe trebuie doar să rosteşti." Satana a răspuns: „Ce vorbe?" I-am răspuns: „Acestea: Am păcătuit, ai milă de mine." Apoi Satana a spus: „Acum, de bună voi cădea la pace, dacă Dumnezeu îmi va rosti mie aceste cuvinte." „Pleacă de la mine", i-am spus, „blestematule, căci tu eşti autorul a tot răul, a nedreptăţii și a păcatului, iar Dumnezeu este Cel drept și fără de păcat." Satana a plecat țipând: „Nu este adevărat, o, Iisuse, dar tu minţi doar că să fii pe plac Lui Dumnezeu." „Gândiţi-vă acum", a spus Iisus ucenicilor săi, „dacă el va avea parte de milă." Ei au răspuns: „Niciodată, stăpâne, căci este un nepocăit. Vorbește-ne acum de judecata Lui Dumnezeu." Capitolul 52 – Ziua cumplită „Ziua judecății lui Dumnezeu va fi atât de îngrozitoare încât lepădații ar alege mai degrabă zece iaduri decât să-L audă pe Dumnezeu vorbind cu mânie împotriva lor, față de care toate lucrurile create vor sta martori. Adevărat vă spun, că nu numai lepădații se vor teme, ci şi sfinții și aleșii lui Dumnezeu, astfel că Avraam nu va mai avea încredere în propria dreptate și Iov nu se va încredere în nevinovăția lui. Și ce să mai spun? Până și Trimisul lui Dumnezeu se va teme, pentru că Dumnezeu, pentru a-şi face cunoscută maiestatea Sa, îl va priva pe Mesagerul său de memorie, astfel că el nu își va aminti cum Dumnezeu i-a dat toate lucrurile. Adevărat vă spun, căci vorbind din inimă, mi-e frică că lumea mă va numi Dumnezeu, și pentru aceasta voi fi tras la răspundere. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență sufletul meu se află, eu sunt doar un muritor ca și ceilalți oameni; deși Dumnezeu m-a făcut profet peste casa lui Israel, pentru vindecarea celor slabi și îndreptarea păcătoșilor, eu sunt doar slujitorul Lui și voi îmi sunteţi martori când spun că vorbesc împotriva oamenilor ce după plecarea mea din lume îmi vor corupe adevărul Evangheliei prin lucrarea lui Satana. Dar mă voi întoarce aproape de sfârşit, și cu mine va veni Enoh și Ilie, și vor mărturisi împotriva celor răi, al căror sfârşit va fi unul blestemat."

57

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 52-53

Și după ce a vorbit astfel, Iisus a plâns, iar ucenicii au plâns cu glas tare și au ridicat glasul zicând: „Iartă-l Doamne, Dumnezeule, ai milă de robul Tău nevinovat." Iisus a spus: „Amin, Amin." Capitolul 53 – Semne ale Zilei Judecății „Înainte de venirea Zilei", a spus Iisus, „o mare distrugere va acoperi lumea, şi va fi un război atât de crud și nemilos încât tatăl îşi va omorî fiul iar fiul îşi va omorî tatăl ca urmare a diferenţelor dintre popoare. Atunci orașele vor fi distruse, iar țara va deveni precum deșertul. Asemenea epidemii vor veni încât nimeni nu-şi va îngropa morţii, ci vor fi lăsaţi hrană animalelor. Celor ce vor rămâne pe pământ Dumnezeu le va trimite sărăcie, astfel că pâinea va fi mai valoroasă decât aurul și vor mânca tot felul de lucruri necurate. O, ce vreme nenorocită, când rar va fi auzit unul spunând: „Am păcătuit, Doamne, ai milă de mine"; ci cu voci oribile Îl vor huli pe Cel ce este glorios și binecuvântat în veci. Apoi, când ziua va fi aproape, timp de cincisprezece zile vor veni semne groaznice asupra locuitorilor de pe pământ. În prima zi soarele îşi va urma cursul pe cer, dar fără a lumina, ci fiind negru precum vopseaua de pânză; apoi soarele va geme, ca un tată care geme după fiul său când moare. În a doua zi luna se va preface în sânge, și sângele va cădea pe pământ precum roua. În a treia zi stelele vor părea că se luptă între ele precum o armată dușmănoasă. În a patra zi pietrele și stâncile se vor doborî una pe cealaltă, precum dușmanii cruzi. În a cincea zi fiecare plantă și iarbă va lăcrima sânge. În a șasea zi marea se va ridica fără să-şi părăsească locul, la înălțimea de o sută cincizeci de coți, și va rămâne astfel toată ziua, precum un zid. În a şaptea zi marea se va scufunda astfel încât abia va fi văzută. În a opta zi păsările și animalele pământului și ale apei se vor aduna împreună, apoi vor urla şi vor plânge. În a noua zi va fi o furtună cu grindină atât de teribilă, încât abia dacă va scăpa a zecea parte din cei ce trăiesc. În a zecea zi vor fi fulgere și tunete atât de groaznice că a treia parte a munților se va desparte și va arde. În ziua a unsprezecea fiecare râu va curge invers, și va fi curge sânge în loc de apă. În a douăsprezecea zi fiecare lucru creat va geme și va plânge. În a treisprezecea zi cerul va fi rulat precum un pergament și va ploua cu foc, astfel încât orice lucru viu va muri. În ziua a paisprezecea va fi un cutremur atât de oribil încât vârfurile munților vor zbura prin aer ca pasarile, și întreg pământul va deveni o câmpie. În ziua a cincisprezecea sfinții îngeri vor muri, și numai Dumnezeu va rămâne Viu; A Lui să fie toată cinstea și slava." Și după ce a spus aceste lucruri, Iisus şi-a acoperit fața cu ambele mâini şi a căzut cu capul la pământ. După ce şi-a ridicat privirea, a spus: „Blestemați să fie toţi cei care îmi vor schimba vorbele şi vor spune că sunt fiul Lui Dumnezeu." La aceste cuvinte ucenicii au căzut la pământ ca şi morţi, după care Iisus i-a ridicat și le-a zis: „Veniţi, să ne temem acum de Dumnezeu, ca să nu ne înspăimântăm în acea zi."

58

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 54-55 Capitolul 54 – Despre Ziua Judecății

Când aceste semne vor fi trecut, va fi întuneric peste întreaga lume timp de patruzeci de ani, iar numai Dumnezeu va fi Viu, care are toată cinstea și slava în vecii vecilor. După trecerea celor patruzeci de ani, Dumnezeu va da viață Mesagerului Său, care va răsări precum soarele şi va străluci ca o mie de sori. El va sta jos, dar nu va vorbi, pentru că el va fi neclintit de simțământ. Dumnezeu îi va ridica din nou pe cei patru îngeri favoriţi ai Lui, care îl vor căuta pe Trimisul lui Dumnezeu, și găsindu-l, îl vor păzi din patru părţi şi vor veghea asupra lui. Apoi Dumnezeu va da viață tuturor îngerilor, care vor veni precum albinele şi îl vor înconjura pe Trimisul lui Dumnezeu. După care, Dumnezeu va da viață tuturor proorocilor Lui, care, urmându-l pe Adam, vor merge să-i sărute mâna Trimisului lui Dumnezeu şi să caute protecția lui. Apoi Dumnezeu va da viață aleșilor Săi, care vor striga: „O, Mahomed, adu-ţi aminte de noi." Iar strigătele acestora vor trezi mila Trimisului lui Dumnezeu, care va chibzui asupra ceea ce ar trebui să facă, temându-se pentru mântuirea lor. Apoi Dumnezeu va da viață fiecărui lucru creat și acestea se vor întoarce la fosta lor existență, dar toate vor avea darul vorbirii. După care Dumnezeu va da viață tuturor lepădaților, la a căror înviere, ca urmare a hidoșeniei lor, toate creaturile lui Dumnezeu se vor teme și vor striga: „Doamne, Dumnezeul nostru, fă ca Mila Ta să nu ne părăsească." După aceasta, Dumnezeu îl va învia pe Satana, la al cărui aspect fiecare creatură va fi ca şi moartă, de teama formei şi aspectului lui oribil. Fie pe placul lui Dumnezeu", a spus Iisus, „ca eu să nu-l privesc pe acel monstru în acea zi. Doar Mesagerul lui Dumnezeu nu va fi înfricoșat de forma lui, căci lui îi va fi frică doar de Dumnezeu. Apoi îngerul, la a cărui sunet de trâmbiţă toți vor fi înviați, va sufla din nou din trâmbiță, spunând: „Veniţi la judecată, o, creaturi, căci Creatorul vostru vrea să vă judece." Apoi va apărea în mijlocul cerului, deasupra văii Iosafat, un tron strălucitor peste care va veni un nor alb, şi atunci îngerii vor striga: „Binecuvântat este Dumnezeul nostru, care ne-a creat și ne-a salvat de la căderea lui Satana." Apoi Trimisul lui Dumnezeu se va teme, văzând că nimeni nu L-a iubit pe Dumnezeu așa cum ar fi trebuit. Căci cel ce primeşte o bucată de aur trebuie să dea la schimb șaizeci de monede; dar cel ce are doar o monedă, nu o poate da pe nimic. Dar dacă Trimisului lui Dumnezeu îi va fi frică, oare ce vor face nelegiuiţii, cei ce sunt plini de păcat?" Capitolul 55 – Mahomed în Ziua Judecății Trimisul lui Dumnezeu va merge pentru a aduna toți proorocii, cărora le va spune să se roage împreună cu el lui Dumnezeu, pentru credincioși. Și fiecare prooroc se va scuza de teamă; aşa cum Dumnezeu este Viu, nici eu nu m-aș duce acolo, știind ceea ce știu. Apoi Dumnezeu, văzând acestea, va aminti Mesagerului Său cum El a creat toate lucrurile din dragoste pentru el, iar astfel frica lui îl va părăsi și el va merge aproape de tron cu dragoste și veneraţie, în timp ce îngerii vor cânta: „Binecuvântat să fie Numele Tău Sfânt, Doamne Dumnezeul nostru." Și când se va apropia de Tronul Domniei, Dumnezeu îi va vorbi Mesagerului Său ca de la prieten la prieten, ca atunci când pentru o lungă perioadă de timp ei nu s-au mai întâlnit. Primul care va vorbi va fi Trimisul lui Dumnezeu, care va spune: „Eu te venerez și te iubesc, o, Dumnezeul meu, și cu toată inima și sufletul meu îţi aduc mulțumiri pentru că ai binevoit să mă creezi pe mine ca să fiu slujitorul tău, și ai făcut toate din dragoste pentru

59

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 55-56

mine, astfel ca eu să te iubesc pentru toate lucrurile, în toate lucrurile și mai presus de toate. Prin urmare, toate creaturile să te slăvească, o, Dumnezeul meu." Atunci Dumnezeu va spune: „Îţi mulțumesc, și binecuvântat să fie Numele Tău cel Sfânt." Adevărat vă spun, că demonii și lepădații dimpreună cu Satana vor plânge atât de mult, încât mai multă apă va curge din ochii unuia dintre ei decât cea din râul Iordan. Cu toate acestea, ei nu Îl vor vedea pe Dumnezeu. Și Dumnezeu îi va vorbi Mesagerului, spunându-i: „Fii binevenit, robul Meu credincios; aşadar, cere ce vrei şi le vei avea pe toate." Trimisul lui Dumnezeu va răspunde: „Doamne, îmi aduc aminte că atunci când m-ai creat ai spus că ai voit să faci totul, lumea, paradisul, îngerii și oamenii, din dragoste pentru mine, pentru ca ei să Te slăvească prin mine, servitorul Tău. De aceea, Doamne Dumnezeule, cu milă şi dreptate te rog să-ţi aminteşti promisiunea făcută robului Tău." Și Dumnezeu va răspunde aşa cum un prieten glumește cu un alt prieten, zicând: „Şi ai martori al acestui fapt, prietenul meu, Mahomed?" Și cu respect el va zice: „Da, Doamne." Atunci Dumnezeu va răspunde: „Du-te, cheamă-i, o, Gabriel." Îngerul Gabriel va veni la Mesagerul lui Dumnezeu, și va zice: „Stăpâne, care sunt martorii Tăi?" Trimisul lui Dumnezeu va răspunde: „Ei sunt Adam, Avraam, Ismail, Moise, David, și Iisus, fiul Mariei". Atunci îngerul se va îndepărta și îi va chema pe martorii menționaţi, care cu teamă vor veni acolo. Și când aceştia vor fi prezenţi, Dumnezeu le va spune: „Vă amintiți de ceea ce afirmă Mesagerul Meu?" Ei vor răspunde: „Ce lucru, Doamne?" Dumnezeu va spune: „Că am făcut toate lucrurile din dragoste pentru el, ca astfel toate lucrurile să Îmi aducă laude prin el." Apoi, fiecare dintre ei va răspunde: „Sunt cu noi trei martori mai buni decât noi, Doamne." Și Dumnezeu va răspunde: „Cine sunt acești trei martori?" Apoi Moise va spune: „Cartea pe care mi-ai dat-o mie, este primul"; și David va spune: „Cartea pe care mi-ai dat-o mie, este cel de-al doilea "; și cel care vorbește cu voi va spune: „Doamne, întreaga lume a fost înșelată de Satana că am fost fiul și aproapele tău, dar cartea pe care mi-ai dat-o a spus cu adevărat că eu sunt robul Tău; iar acea carte mărturisește ceea ce Mesagerul tău a spus." Atunci va vorbi Trimisul lui Dumnezeu, spunând: „Așa vorbește cartea pe care mi-ai dat-o, Doamne." Și când Trimisul lui Dumnezeu va spune acestea, Dumnezeu va vorbi, zicând: „Tot ce am făcut, am făcut ca lumea să știe cât de mult te iubesc." Și spunând acestea, Dumnezeu va da Mesagerului Său o carte în care sunt scrise toate numele aleșilor Lui. Atunci fiecare făptură va aduce veneraţie Lui Dumnezeu, zicând: „Numai a Ta, Dumnezeule, este toată slava și cinstea, pentru că ni l-ai trimis pe Mesagerul Tău." Capitolul 56 – Cartea se deschide Dumnezeu va deschide cartea în mâna Mesagerului Său, iar acesta va citi din ea, chemând toți îngerii și profeții, și pe toți cei aleși, iar pe fruntea fiecăruia va fi scris simbolul Trimisului lui Dumnezeu. Și în acea carte va fi scrisă slava Paradisului. Apoi va trece fiecare la dreapta lui Dumnezeu; alături de care va sta Trimisul lui Dumnezeu și profeții vor sta lângă el, iar sfinții vor sta lângă proorocii, și cei binecuvântaţi

60

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 56-58

vor fi în apropierea sfinților; apoi îngerul va suna din trâmbiță și îl va chema pe Satana la judecată. Capitolul 57 – Desfrânații în Ziua Judecății Apoi va veni acel nenorocit, și cu cele mai mari insulte va fi acuzat de fiece făptură. De aceea, Dumnezeu îl va chema pe îngerul Mihail, care îl va lovi de o sută de mii de ori cu sabia Lui Dumnezeu. El îl va lovi pe Satana, și fiecare lovitură va fi grea precum zece iaduri, și el va fi primul care va fi aruncat în abis. Îngerul îi va chema pe urmașii săi, și ei vor fi în mod asemănător acuzaţi şi pedepsiţi. Atunci îngerul Mihail, prin porunca lui Dumnezeu, îi va lovi pe unii de o sută de ori, pe alţii de cincizeci de ori, de douăzeci de ori, de zece ori sau de cinci ori. Și atunci vor coborî în abis, pentru că Dumnezeu le va spune: „Iadul este locuința voastră, o, blestemaţilor." După aceea vor fi chemaţi la judecată toţi necredincioșii și lepădații, față de care se vor ridica mai întâi toate creaturile inferioare omului, mărturisind înaintea lui Dumnezeu cum i-au servit pe acești oameni, și cum aceştia s-au revoltat împotriva lui Dumnezeu și împotriva creaturilor Sale. Și fiecare dintre profeţi se va ridica, mărturisind împotriva lor; atunci ei vor fi condamnaţi de Dumnezeu către flăcările infernului. Adevărat vă spun, că nici un cuvânt sau vreun gând trecător nu va trece nepedepsit în acea zi îngrozitoare. Adevărat vă spun, că fiecare haină sărăcăcioasă va străluci precum soarele, și fiecare păduche pe care un om îl va fi suportat de dragostea lui Dumnezeu, va fi transformat într-o perlă. O, de trei ori și de patru ori mai fericiți sunt cei săraci, care în sărăcie l-au slujit cu adevărat pe Dumnezeu în inimă, căci în această lume ei sunt lipsiți de grijile lumești, și deci, vor fi eliberați de multe păcate, iar în acea zi nu vor da socoteală la cum au cheltuit bogățiile lumii, ci ei vor fi răsplătiți pentru răbdarea și sărăcia lor. Adevărat vă spun, că dacă lumea ar ști aceste lucruri, ar alege hainele zdrenţuite înaintea luxului, ar prefera păduchii înaintea aurului şi ar posti în loc să sărbătorească. Când toţi vor fi fost judecaţi, Dumnezeu va spune Mesagerului Său: „Iată, o, prietenul Meu, răutatea lor, cât de mare a fost, căci Eu, creatorul lor, am creat toate lucrurile pentru a fi în slujba lor, dar ei în toate cele M-au dezonorat. Este cel mai drept, prin urmare, să nu am nici o milă pentru ei." Trimisul lui Dumnezeu va răspunde: „Este adevărat, Doamne, Dumnezeul nostru glorios, nici unul din prietenii și slujitorii Tăi nu ar putea cere să ai milă de ei; nu, înaintea tuturor, eu robul Tău, cer să se facă dreptate împotriva lor." Și spunând acestea, toți îngerii și profeții, dimpreună cu toți cei aleși de Dumnezeu, şi de ce spun cei aleși? Adevărat vă spun, că până şi păianjenii și muștele, pietrele și nisipul vor striga împotriva profanului și vor cere dreptate. Atunci Dumnezeu va face să se întoarcă în pământ fiecare suflet viu inferior omului, și apoi El va trimite profanii în iad. Care, mergând acolo, vor vedea din nou pământul, pe care vor trăi doar câini, caii și celelalte animale josnice. Şi atunci ei vor spune: „Doamne, Dumnezeule, fă ca şi noi să ne întoarcem pe pământ." Dar ceea ce vor cere nu li se va da." Capitolul 58 – Nici o milă desfrânaților În timp ce Iisus vorbea, ucenicii plângeau cu amar. Și Iisus de asemenea a plâns multe lacrimi. Apoi, după ce a plâns, Ioan a vorbit: „Învățătorule, dorim să știm două lucruri: unul este, cum este posibil ca Mesagerul lui Dumnezeu, care este plin de îndurare și milă, să nu aibă nici o milă faţă de lepădați în acea zi, văzând că ei sunt din acelaşi lut ca şi el?

61

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 58-60

Celălalt este, cum să înţelegem că Sabia lui Mihail este grea precum zece iaduri? Există mai mult decât un iad?" Iisus i-a răspuns: „Oare nu ştii ce spune profetul David, cum cei drepţi vor râde de distrugerea păcătoșilor și îşi vor bate joc de ei cu aceste cuvinte: „Am văzut pe omul care şia pus speranța în puterea și bogățiile lui, și L-a uitat pe Dumnezeu." Cu adevărat vă spun de aceea, că Avraam îşi va bate joc de tatăl său, și Adam îi va lua în derâdere pe toți oamenii lepădați; iar aceasta va fi pentru că cei aleși se vor ridica atât de perfecţi și uniţi cu Dumnezeu, încât nu vor putea concepe în mințile lor nici cel mai mic gând împotriva dreptății Lui. Fiecare dintre ei va cere dreptate, și mai presus de toţi, Trimisul lui Dumnezeu. Aşa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență stau, deși acum plâng omenirii de milă, în acea zi voi cere să se facă dreptate, fără milă, împotriva celor care disprețuiesc cuvintele mele, dar mai ales împotriva celor care îmi vor corupe Evanghelia. Capitolul 59 – Despre Iad „Iadul este unul, o, discipolii mei, și în acesta condamnații vor suferi pedeapsa veșnică. Dar el are șapte camere sau regiuni, una mai adâncă decât celalaltă, și cel ce se duce şi mai adânc va suferi o pedeapsă şi mai mare. Cu toate acestea, cuvintele mele sunt adevărate în ceea ce privește sabia îngerului Mihail, căci cel ce comite doar un singur păcat merită un iad, iar cel ce comite două păcate merită două iaduri. Prin urmare, într-un singur iad lepădații vor simţi pedeapsa ca și cum ar fi în zece, sau într-o sută sau o mie; iar Dumnezeul Atotputernic, prin puterea și prin judecata Sa, îl va face pe Satana să sufere ca și cum el ar fi în o sută de mii de iaduri, iar pe ceilalţi după răutatea lor." Atunci Petru a zis: „O, stăpâne, cu adevărat dreptatea lui Dumnezeu este mare, iar astăzi acestă predică te-a întristat; de aceea, te rugăm, odihneşte-te, și ne vei spune mâine ce este iadul." Iisus a răspuns: „O, Petru, îmi spui să mă odihnesc; o, Petru, tu nu știi ce spui, căci altfel nu mi-ai fi vorbit astfel. Adevărat vă spun, odihna din această viață este otrava evlaviei și focul ce consumă orice lucru bun. Ați uitat cum Solomon, profetul lui Dumnezeu, dimpreună cu toți profeții, au mustrat lenea? Este adevărat ce spune el: „Leneşul nu va lucra pământul de teama frigului, de aceea în timpul verii va cerşi.” Și din acest motiv el a spus: „tot ce poate face mâna ta, să o facă fără odihnă.” Și ce spune Iov, prietenul cel mai nevinovat al lui Dumnezeu: „aşa cum pasărea se naște pentru a zbura, omul se naște pentru a munci.” Adevărat vă spun, urăsc odihna mai presus de toate lucrurile." Capitolul 60 – Chinul Iadului „Iadul este unul și este contrar Paradisului, așa cum iarna este contrară verii și recele contrar căldurii. Prin urmare, cel ce descrie nenorocirea iadului trebuie să fi văzut Paradisul cu binecuvântările lui Dumnezeu. O, loc blestemat de dreptatea lui Dumnezeu pentru damnarea necredincioșilor şi a desfrânaţilor, despre care Iov, prietenul lui Dumnezeu, a spus: „Nu există nici o ordine acolo, ci doar frică veșnică!" Iar proorocul Isaiia, împotriva desfrânaţilor spune: „Flacăra lor nu se va stinge şi nici viermele lor nu va muri." Și David, tatăl nostru, plângând a spus: „Atunci, trăsnete şi fulgere, pucioasă și o mare furtună va cădea asupra lor." O, păcătoși mizerabili, cât de mult veţi detesta voi cărnurile rafinate, hainele scumpe, paturile comode şi sunetele cântecelor dulci! Cât de sătui veţi fi de foamea cea furioasă, de arderea flăcărilor, de zgura dogoritore și de chinurile crude cu lacrimi amare!"

62

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 60-62

Și apoi Iisus a suspinat, spunând cu jale: „Cu adevărat, este mai bine să nu fi fost creat decât să suferi astfel de chinuri crude; căci, imaginaţi-vă un om suferind chinuri în fiecare parte a corpului său, căruia nimeni să-i arate compasiune, ci să fie batjocorit de toți; spuneţi-mi, nu ar fi aceasta o mare durere?" Ucenicii au răspuns: „Cea mai mare." Atunci Iisus a zis: „Aceasta este o plăcere în comparație cu iadul. Căci vă spun în adevăr, că dacă Dumnezeu ar trebui să pună în balanţă toată durerea pe care toți oamenii au suferit-o în această lume și o vor suferi până în Ziua Judecății, iar în cealaltă parte o singură oră de durere din iad, atunci desfrânaţii ar alege fără îndoială necazurile lumești, căci necazurile lumești vin din mâna omului, dar celelalte vin din mâna dracilor, care sunt cu totul fără milă. O, ce foc nemilos vor da ei păcătoșilor nenorociţi! O, ce frig amar, care nu le va stinge din flăcări! Ce scrâșniri din dinți, ce suspine și ce lacrimi! Până şi Iordanul are mai puțină apă decât lacrimile ce va curge din ochii lor în fiecare clipă. Limbile lor vor blestema toate lucrurile create, pe tatăl și mama lor, și pe Creatorul lor, care este binecuvântat în veci." Capitolul 61 – O parabolă Spunând acestea, Iisus s-a spălat, precum şi ucenicii săi, după cum stă scris în Legea lui Dumnezeu, în cartea lui Moise, apoi s-au rugat. Și ucenicii, văzând că Iisus era trist, nu au vorbit deloc cu el în acea zi, ci fiecare era lovit cu teroare de cuvintele sale. Apoi Iisus, după rugăciunea de seară, a spus: „Ce tată ar dormi, dacă ar ști că un hoț urmează să-i intre în casă? Nici unul, cu siguranţă; ci ar sta de veghe ca să-l doboare pe hoţ. Atunci, nu știți oare că Satana este precum leul ce răcnește, şi care căută pe cine să înghită? Astfel, el încearcă să-l facă pe om să păcătuiască. Adevărat vă spun, că dacă omul ar face precum negustorul, atunci nu s-ar teme în acea zi, pentru că ar fi bine pregătit. A fost un om care şi-a dat banii vecinilor săi, pentru ca ei să se poată târgui, iar profitul să fie împărţit în dreaptă măsură. Și unii dintre ei s-au târguit bine, astfel încât aceştia şi-au dublat banii. Dar unii au folosit banii în serviciul duşmanului celui care le-a dat banii, vorbindu-l de rău. Spuneţi-mi acum, când vecinul îi va chema pe îndatoraţi la răspundere, cum vor decurge lucrurile? Cu siguranță el îi va recompensa pe cei care s-au târguit bine, dar împotriva celorlalți îşi va vărsa mânia în reproșuri. Și atunci el îi va pedepsi conform legii. Aşa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență se află sufletul meu, vecinul este Dumnezeu, care a dat omului tot ce are, cu însăşi viața, astfel încât omul, trăind bine în această lume, să Îi aducă laude şi slavă lui Dumnezeu, iar omul să primească gloria Paradisului. Pentru că cei ce trăiesc bine îşi dublează banii, căci văzând exemplul lor, păcătoșii se convertesc la pocăință. De aceea, oamenii care trăiesc cum se cuvine vor fi răsplătiţi cu o mare răsplată. Dar păcătoșii nelegiuiți, care prin păcatele lor înjumătățesc ceea ce le-a dat Dumnezeu, petrecându-şi viaţa în slujba lui Satana, dușmanul lui Dumnezeu, hulindu-L pe Dumnezeu și aducând ofense altora, la ce pedeapsă vor fi supuşi?" „Acesta va fi fără măsură", au spus ucenicii. Capitolul 62 – Pilda negustorului Apoi, Iisus a spus: „Cel care vrea să trăiască cum se cuvine să urmeze exemplul negustorului care îşi închide magazinul, și când vinde îl păzeşte zi și noapte cu mare

63

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 62-63

sârguință. Iar ceea ce el cumpără, ia pentru a face profit; căci dacă află că va pierde prin aceasta, atunci nu va mai putea vinde nici propriului său frate. Astfel, aşa ar trebui să faceți; căci în adevăr, sufletul vostru este un negustor, iar corpul vă este magazinul; de aceea, ceea ce primește dinafară prin intermediul simțurilor, este cumpărat și vândut de corp. Iar banii sunt dragostea. Băgaţi de seamă să nu vindeţi, nici să cumpăraţi cu dragostea nici cel mai mic gând de pe urma căruia să nu profitaţi. Ci permiteţi gândirea, vorbirea și iubirea de Dumnezeu, iar astfel veţi fi în siguranță în Acea Zi. Adevărat vă spun, că mulți sunt cei ce se spală pentru a se ruga, mulți postesc și dau milostenie, mulţi îi învaţă şi le predică altora, dar scopul lor este abominabil înaintea lui Dumnezeu; pentru că ei curăță organismul și nu inima, plâng cu gura şi nu cu inima; ei se abțin de la carne și se umplu cu păcat; ei dau altora lucruri care nu sunt bune pentru ei înșiși, pentru ca ei să poată fi numiţi buni; ei învaţă pentru a şti cum să vorbească şi nu pentru a ști cum să muncească; ei predică altora împotriva a ceea ce ei înșiși fac, și astfel, sunt condamnaţi de propria lor limbă. Aşa cum Viu este Dumnezeu, aceştia sunt cei ce nu Îl cunosc pe Dumnezeu în inimile lor; pentru că dacă L-ar cunoaşte, atunci L-ar iubi; și aşa cum tot ce are un om, el l-a primit de la Dumnezeu, tot așa ar trebui să folosească totul pentru dragostea lui Dumnezeu." Capitolul 63 – Prevenire asupra răzbunării După câteva zile Iisus a trecut aproape de o cetate a samaritenilor; și aceştia nu-l lăsau să intre în oraș, și nici nu le vindeau pâine discipolilor săi. De aceea, Iacov și Ioan au spus: „Învățătorule, oare L-ar mulţumi pe Dumnezeu dacă i-am cere să trimită foc din cer asupra acestor oameni?" Iisus a răspuns: „Nu știţi de ce duh sunteți călăuziți, de vorbiţi astfel. Amintiți-vă că Dumnezeu a hotărât să distrugă Ninive pentru că nu a găsit în acel oraș pe nici unul care să se teme de El; oraş a cărui locuitori erau atât de păcătoşi încât, Dumnezeu, chemându-l pe profetul Iona pentru a-l trimite în acel oraș, de teama oamenilor s-ar fi refugiat la Tars; de aceea Dumnezeu a făcut ca acesta să fie aruncat în mare și înghiţit de un pește, care l-a aruncat până aproape de Ninive. Şi ţinând predici acolo, oamenii s-au convertit la pocăință, astfel încât Dumnezeu a avut milă de ei. Vai de cei ce cheamă la răzbunare, pentru că asupra lor va cădea ea, văzând că fiecare om are în sinea lui motivul răzbunării lui Dumnezeu. Acum spuneți-mi, aţi creat voi oare acest oraș cu acest popor? O, nebuni ce sunteţi, cu siguranță nu. Pentru că toate creaturile unite la un loc nu ar putea crea nici măcar o singură muscă, din nimic, căci asta înseamnă să creezi. Dacă Dumnezeul binecuvântat, care a creat acest oraș, îl susţine, de ce doriți să-l distrugeţi? De ce nu mi-aţi spus: „Fie pe placul tău, învățătorule, să ne rugăm la Domnul Dumnezeul nostru ca acest popor să fie convertit la pocăință”? Cu siguranță aceasta era fapta potrivită al unui discipol de-al meu, să se roage lui Dumnezeu pentru cei ce fac răul. Așa a fost și cu Abel, când fratele său Cain, blestemat de Dumnezeu, l-a omorât. Astfel a fost şi cu Avraam şi Faraon, care i-a luat soția, și pe care îngerul lui Dumnezeu nu la ucis, ci doar l-a lovit cu infirmitate. Așa a fost şi cu Zaharia, atunci când, printr-un decret al regelui nelegiuit, el a fost ucis în Templu. Astfel a făcut Ieremia, Isaiia, Ezechiel, Daniel, David, cu toți prietenii lui Dumnezeu și sfinții prooroci. Spune-mi, dacă un frate de-al tău ar înnebuni, oare l-ai ucide pentru că te-a vorbit de rău și i-a lovit pe cei care au venit lângă el? Cu siguranță nu ai face acest lucru, ci mai degrabă te-ai strădui să îi restabileşti starea de sănătate cu medicamentele potrivite pentru infirmitatea lui."

64

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 64-65 Capitolul 64 – Împotriva răzbunării

„Aşa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență sufletul meu se află, un păcătos este infirm la minte atunci când persecută un om. Spune-mi, oare şi-ar sparge cineva capul doar de dragul ruperii mantiei dușmanului său? Cum poate avea o minte sănătoasă cel care se desparte de Dumnezeu, capul sufletului său, pentru ca el să poată vătăma trupul dușmanului său? Spune-mi, omule, care este dușmanul tău? Cu adevărat, corpul tău este acela, și toţi cei care te laudă. Aşadar, dacă ați avea o minte sănătoasă aţi săruta mâna celor care vă insultă și le-aţi face cadouri celor ce vă prigonesc și vă batjocoresc; deoarece, omule, cu cât eşti mai mult prigonit şi batjocorit pentru păcatele tale în această viață, cu atât mai puțin vei fi și în Ziua Judecății. Dar spune-mi, omule, dacă sfinții și profeții lui Dumnezeu au fost persecutați și defăimaţi de lume, chiar dacă aceştia erau nevinovați, oare ce se va face cu tine, o, păcătosule? Iar dacă ei au îndurat toate cu răbdare, rugându-se pentru persecutorii lor, ce ar trebui să faci tu, omule, care eşti vrednic de iad? Spuneţi-mi, discipolii mei, nu știți oare că Șimei l-a blestemat pe robul lui Dumnezeu, David proorocul, și a aruncat cu pietre în el? Şi ce le-a spus David celor care au vrut să-l ucidă pe Șimei? „Ce înseamnă pentru tine, o, Ioab, faptul că Șimei vrea să mă ucidă? Lăsă-l să mă blesteme, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, care va transforma acest blestem într-o binecuvântare." Și astfel s-a întâmplat; căci Dumnezeu a văzut răbdarea lui David și l-a salvat de la de persecuția propriului său fiu, Absalom. Cu siguranță că nici o frunză nu se mişcă fără voia lui Dumnezeu. De aceea, când vă aflați în necaz, nu gândiţi la cât de mult ați suportat, nici la cel ce vă îndurerează; ci consideraţi cât de multe pentru păcatele voastre sunteți demni să primiţi prin mâinile diavolilor din iad. Sunteţi supăraţi pe acest oraș pentru că nu ne-au primit şi nici nu ne-au vândut pâine. Spuneţi-mi, sunt acești oameni sclavii voştri? Le-aţi dat acest oraș? Le-aţi dat voi porumbul lor? Sau i-aţi ajutat să-l culeagă? Cu siguranță nu; ci voi sunteţi străini în țara aceasta, și oameni săraci. Atunci ce este acest lucru pe care îl spuneţi?" Cei doi ucenici au răspuns: „Stăpâne, am păcătuit, Dumnezeu să aibă milă de noi." Și Iisus a răspuns: „Așa să fie." Capitolul 65 - Probatica Paștele se apropia, așa că Iisus împreună cu ucenicii săi s-au suit la Ierusalim. Și el a mers la baia numită Probatica. Baia era astfel numită pentru că în fiecare zi îngerul lui Dumnezeu tulbura apa, și cine intra primul în apă după ce aceasta se mișca era vindecat de orice fel de neputință. Din acest motiv, un număr mare de persoane bolnave rămâneau lângă baie, aceasta având cinci pridvoare. Și Iisus a văzut un om neputincios, care era acolo de treizeci și opt ani, fiind bolnav cu o infirmitate gravă. Ştiind acest lucru prin inspirație divină, Iisus a avut milă de omul bolnav și i-a zis: „Vrei să fii făcut întreg?" Omul infirm a răspuns: „Stăpâne, când îngerul tulbură apele nu am pe nimeni care să mă bage în ea, iar în timp ce eu vin la apă, un altul mă depăşeşte şi intră înaintea mea." Apoi, Iisus a ridicat ochii spre cer și a spus: „Doamne Dumnezeul nostru, Dumnezeul părinților noștri, ai milă de acest om infirm." Și după ce a spus acest lucru, Iisus a spus: „În numele lui Dumnezeu, fii întreg, ridică-te și ia-ți patul." Atunci omul neputincios s-a ridicat, aducând laude lui Dumnezeu, și şi-a cărat patul pe umerii săi, și s-a dus la casa lui lăudând pe Dumnezeu. Cei care l-au văzut au strigat: „Este ziua Sabatului, nu îţi este îngăduit să-ţi cari patul."

65

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 65-67

El a răspuns: „Cel ce m-a făcut întreg mi-a spus „Ridică-ţi patul și du-te la casa ta.”” Apoi au întrebat: „Cine este el?" El a răspuns: „Eu nu știu cum îl cheamă." Așa că au zis între ei: „Trebuie să fi fost Iisus din Nazaret." Alții au spus: „Nu, pentru că Iisus din Nazaret este un sfânt al lui Dumnezeu, în timp ce acela care a făptuit aceasta este un om rău, căci astfel a încălcat Sabatul." Și Iisus a intrat în Templu, și o mare mulțime s-a apropiat de el să audă cuvintele sale, motiv pentru care preoții au fost consumaţi de invidie. Capitolul 66 – Numai Dumnezeu este bun Unul dintre ei a venit la el, spunând: „Bunule stăpân, înveți bine și în adevăr; spunemi, te rog, ce răsplată ne va da Dumnezeu în Paradis?" Iisus i-a răspuns: „Mă numești bun, dar nu știi că numai Dumnezeu este bun, așa cum Iov, prietenul lui Dumnezeu, a zis: „Un copil de o zi nu mai este pur; întradevăr, nici măcar îngerii nu sunt fără de cusur înaintea Lui Dumnezeu.” Mai mult, el a spus: „carnea atrage păcatul și absoarbe fărădelegea precum un burete suge apa.” Preotul a rămas tăcut, fiindu-i rușine. Iar Iisus a zis: „Adevărat vă spun, că nimic nu este mai periculos decât vorbitul. Căci așa a spus Solomon: „Viața și moartea sunt în puterea limbii." Și el s-a întors la ucenicii săi și le-a zis: „Feriți-vă de cei ce vă binecuvântează, căci ei vă înșeală. Cu limba lui, Satana a binecuvântat pe primii noștri părinți, dar deznodământul cuvintelor sale a fost unul mizerabil. La fel au binecuvântat și înțelepții Egiptului pe Faraon. La fel i-a binecuvântat și Goliat pe Filisteni. Tot așa l-au binecuvântat pe Ahab patru sute de prooroci mincinoși; dar false le-au fost laudele, astfel încât cel lăudat a pierit dimpreună cu lăudătorii lui. De aceea, nu fără motiv a spus Dumnezeu prin proorocul Isaiia: „O, poporul meu, cei ce vă binecuvântează vă înșeală." Vai vouă, cărturari și farisei! Vai vouă, preoți și leviți! Pentru că voi ați corupt sacrificiul Domnului, astfel încât cei care aduc ofrande cred că Dumnezeu mănâncă carne gătită asemenea omului.” Capitolul 67 – Sacrificiul corupt „Căci voi le spuneți: „Aduceți-vă oile, boii și mieii la Templul Dumnezeului vostru, și să nu mâncați deloc, dar dați Dumnezeului vostru o parte din ceea ce v-a dat"; și voi nu le spuneți de originea sacrificiului, care este doar martorul vieții acordate fiului tatălui nostru Avraam, astfel încât credința și ascultarea tatălui nostru Avraam și promisiunile făcute lui de Dumnezeu și binecuvântările date lui să nu fie uitate niciodată. Dar Dumnezeu spune prin profetul Ezechiel: „Nu Mă apropiați de aceste sacrificii, căci victimele voastre sunt abominabile pentru Mine.” Căci se apropie vremea în care se va face ceea ce Dumnezeul nostru a vorbit prin proorocul Osea, care zice: „Îi voi numi aleși pe oamenii nealeși.” Și, după cum spune El prin profetul Ezechiel: „Dumnezeu va face un nou legământ cu poporul Său, altul decât legământul făcut cu părinții voștri, și El va lua de la ei o inimă de piatră și le va da o inimă nouă", și toate acestea se vor întâmpla căci acum voi nu urmați Legea Lui. Și pentru că aveți cheia dar nu deschideți, ci mai degrabă blocați drumul pe care alții ar umbla." Preotul plecase să spună totul marelui preot, care stătea în apropierea sanctuarului, dar Iisus a spus: „Rămâi, căci îți voi răspunde la întrebare."

66

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 68-69

Capitolul 68 – Răsplată sau pedeapsă pentru preoți „Îmi ceri să-ți spun ceea ce Dumnezeu ne va da în Paradis. Adevărat vă spun, că cei ce se gândesc doar la recompensă, nu-L iubesc pe stăpân. Când un cioban care are o turmă de oi vede lupul venind, se pregătește să le apere; contrar acestuia, cel plătit să le păzească fuge atunci când vede lupul și abandonează oile. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență stau, dacă Dumnezeul părinților noștri ar fi fost Dumnezeul tău, atunci nu te-ai fi gândit a spune: „Ce îmi va da Dumnezeu?" Ci ai fi spus precum David, profetul Lui: „Ce să Îi dau Lui Dumnezeu pentru tot ceea ce mi-a dat El mie?" Vă voi spune o parabolă, ca să puteți înțelege. A fost un rege care a găsit pe marginea drumului un bărbat dezbrăcat de hoți, care îl răniseră aproape de moarte. Și i s-a făcut milă de el, și a poruncit robilor săi să-l poarte pe om în oraș și să aibă grjiă de el, ceea ce au și făcut, cu toată sârguința. Iar împăratul a prins o dragoste așa de mare pentru omul bolnav, încât i-a dat fiica în căsătorie și l-a făcut moștenitorul său. Acum, cu siguranță că acest rege era cel mai milostiv, dar omul bătea sclavii, disprețuia medicamentele, abuza de soția sa, îl vorbea de rău pe rege, și a provocat ca vasalii săi să se răzvrătească împotriva lui. Iar când împăratul îi cerea un serviciu, el își făcuse obiceiul să spună: „Ce îmi va da regele ca răsplată?" Atunci, când regele a auzit aceste lucruri, ce a făcut el omului profan?" Cu toții au răspuns: „Vai de el, pentru că regele l-a privat de toate și l-a pedepsit cu cruzime." Atunci Iisus a zis: „O, preoți, cărturari și farisei, și tu mare-preot care îmi asculți glasul, vă vestesc eu ce v-a zis Dumnezeu prin profetul Său, Isaiia: „Am hrănit robii și i-am înălțat, dar ei M-au disprețuit." Regele este Dumnezeul nostru, care a găsit Israelul într-o lume plină de nenorociri, și i-a dat acestuia prin urmare, pe slujitorii Lui, Iosif, Moise și Aaron, care au avut grijă de el (de Israel). Iar Dumnezeul nostru l-a iubit atât de mult încât de dragul poporului lui Israel a lovit Egiptul, l-a înecat pe Faraon, și a pus pe fugă o sută douăzeci de regi ai canaaniților și ai madianiților; El i-a dat Legile Lui, făcându-l moștenitor peste tot pământul în care poporul nostru locuiește. Dar cum se poartă Israelul? Câți profeți nu a ucis? Câte profeții a corupt? Cum a încălcat el Legea lui Dumnezeu; cât de mulți, pentru aceste motive, s-au depărtat de Dumnezeu și au plecat să slujească idolilor, prin abaterea voastră, a preoților. Și cum Îl necinstiți pe Dumnezeu prin traiul vostru! Iar acum mă întrebați: „Ce ne va da Dumnezeu în Paradis?" Trebuia să mă întrebați: „care va fi pedeapsa pe care Dumnezeu ne-o va da în iad?!” Și apoi, ce trebuie să faceți pentru adevărata pocăință, pentru ca Dumnezeu să aibă milă de voi, pentru că asta vă pot spune, întrucât pentru acest scop am fost trimis la voi." Capitolul 69 – Preoții ce preferă lumea de acum „Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență stau, de la mine nu veți primi păsuirea, ci adevărul. De aceea vă spun, pocăiți-vă și întoarceți-vă către Dumnezeu, așa cum au făcut strămoșii noștri după ce au păcătuit, și să nu vă împietriți inimile.” Preoții se umpluseră de furie la această predică, dar de teama oamenilor de rând nu au rostit nici un cuvânt. Și Iisus a continuat, spunând: „O, doctori, cărturari, farisei, preoți, spuneți-mi. Doriți cai precum cavalerii, dar fără a dori să mergeți în război. Voi doriți haine bune precum femeile, dar nu doriți să îngrijiți și să hrăniți copiii. Voi doriți roadele câmpului, dar nu doriți să munciți pământul. Voi doriți peștii mării, dar nu doriți a merge la pescuit. Doriți onoare precum cetățenii, dar nu doriți povara republicii. Și vă doriți titluri și cele dintâi privilegii ale preoțimii, dar nu doriți să Îl slujiți pe Dumnezeu în adevăr. Ce va trebui să facă atunci

67

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 69-70

Dumnezeu cu voi, văzând că voi doriți aici toate lucrurile bune, dar fără nici un rău? Adevărat vă spun, că Dumnezeu vă va da un loc unde veți avea tot răul, fără nici un bine." Iar când Iisus a spus acestea, a fost adus la el un om posedat de un demon, care nu putea vorbi și nici vedea, și care era lipsit de auz. După care Iisus, văzându-le credința, a ridicat ochii spre cer și a spus: „Doamne, Dumnezeul părinților noștri, ai milă de acest om bolnav și dă-i sănătatea, pentru ca acest popor să cunoască că Tu m-ai trimis." Și după ce a spus acest lucru, Iisus a poruncit duhului să plece, spunând: „În puterea Numelui lui Dumnezeu, Domnul nostru, pleacă de la acest om, o, tu cel rău.” Spiritul a plecat și omul nesăbuit a început să vorbească și să vadă. După care toată lumea a fost cuprinsă de teamă, dar scribii au spus: „Prin puterea lui Belzebut, prințul demonilor, alungă el demonii." Apoi Iisus a spus: „Orice împărăție dezbinată împotriva ei se va distruge pe ea însăși, iar casele vor cădea una peste alta. Dacă prin puterea lui Satana, Satana ar fi izgonit, atunci cum ar putea dăinui împărăția lui? Și dacă fiii voștri l-au scos afară pe Satana cu Scriptura pe care profetul Solomon le-a dat-o, atunci ei mărturisesc că l-am izgonit pe Satana în puterea lui Dumnezeu. Așa cum Viu este Dumnezeu, hula împotriva Duhului Sfânt este fără de iertare în lumea aceasta și în cealaltă, pentru că omul rău din propria sa voință se leapădă, cunoscând ce este lepădarea." Și spunând acestea, Iisus a ieșit din Templu. Și oamenii de rând îl ridicau în slăvi, căci aducând aceștia laolaltă pe toți bolnavii pe care i-au putut găsi, Iisus s-a rugat pentru ei și le-a dat tuturor sănătatea. Drept urmare, în acea zi în Ierusalim soldații romani, prin lucrarea lui Satana, au început să stârnească oamenii de rând, spunând că Iisus era Dumnezeul Israelului care a venit să viziteze poporul său. Capitolul 70 – Petru este mustrat Iisus a plecat din Ierusalim după terminarea sărbătorilor de Paște, și a intrat în hotarele Cezareii lui Filip. După care, îngerul Gabriel zicându-i de răzvrătirea care izbucnise printre oamenii de rând, el i-a întrebat pe ucenicii săi: „Ce zic oamenii de mine?" Aceștia i-au răspuns: „Unii spun că tu ești Ilie, alții spun că ești Ieremia, pe când alții spun că ești unul dintre profeții de demult.” Iisus le-a răspuns: „Iar voi, cine credeți că sunt?” Petru a răspuns: „Tu ești Hristos, fiul lui Dumnezeu.” La aceste vorbe Iisus s-a mâniat și l-a mustrat spunându-i: „Piei din fața mea, căci tu ești diavolul și cauți să îmi aduci ofense!” Apoi i-a amenințat pe ceilalți unsprezece spunându-le: „Vai vouă dacă veți crede asta, pentru că Dumnezeu va blestema amarnic pe cei ce cred astfel!” Apoi a vrut să îl alunge pe Petru; dar ceilalți apostoli l-au rugat pe Iisus să nu îl alunge şi au implorat pentru iertarea lui; apoi l-a mustrat din nou spunându-i: „Fii cu băgare de seamă să nu mai rostești vreodată aceste cuvinte, pentru că altfel Dumnezeu te va condamna!” Petru a plâns și a spus: „Stăpâne, am vorbit prostește, imploră-L pe Dumnezeu să mă ierte." Apoi, Iisus a spus: „Dacă Dumnezeul nostru nu a voit să i se arate lui Moise, robul lui, nici lui Ilie, pe care l-a iubit atât de mult, și nici oricărui alt profet, credeți oare că Dumnezeu se va arăta acestui neam necredincios? Dar oare nu știți că Dumnezeu a creat toate lucrurile din nimic, cu un singur cuvânt, și că toți oamenii își au originea dintr-o bucată de lut? Cum oare atunci să aibă Dumnezeu asemănarea omului? Vai celor ce suferă să fie înșelați de Satana!"

68

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 70-72

Și după ce a spus acestea, Iisus s-a rugat lui Dumnezeu pentru Petru, cei unsprezece dimpreună cu Petru plângând: „Așa să fie, așa să fie, o, Domnul Dumnezeul nostru binecuvântat." Apoi Iisus a plecat și s-a pornit spre Galileea, pentru ca această minciună zadarnică pe care oamenii de rând începuseră să o creadă să fie înlăturată. Capitolul 71 – Vindecările din Galileea Iisus ajungând în țara natală, zvonul s-a și răspândit prin toată regiunea Galileii cum că profetul Iisus venise în Nazaret. Drept pentru care, cu multă sârguință i-au căutat ei pe cei bolnavi și i-au adus la el, rugându-l să îi atingă cu mâinile. Și atât de mare era mulțimea, încât un om bogat și slăbănog, neputând intra pe ușă, o ordonat să fie urcat pe acoperișul casei în care era Iisus, și să se dea la o parte acoperișul și să fie coborât cu niște cearșafuri în fața lui Iisus. Iisus a stat pentru o clipă în ezitare, iar apoi a spus: „Nu te teme, frate, pentru că păcatele tale sunt iertate." Toată lumea a fost jignită de cele spuse, zicând: „Și cine este acesta de iartă păcatele?" Atunci Iisus a zis: „Așa cum Viu este Dumnezeu, eu nu sunt în măsură să iert păcatele, și nici oricare alt om, ci numai Dumnezeu poate ierta. Dar ca un slujitor al lui Dumnezeu, eu Îl pot ruga să ierte păcatele altora; așa că m-am rugat pentru acest om bolnav, și sunt sigur că Dumnezeu a auzit rugăciunea mea. De aceea, ca voi să știți adevărul, eu spun acestui om bolnav: „În numele Dumnezeului părinților noștri, Dumnezeul lui Avraam și a fiilor săi, ridică-te și fii vindecat!" Iar când Iisus a spus acestea, omul bolnav s-a ridicat vindecat și Îl slăvea pe Dumnezeu. Apoi oamenii de rând l-au implorat pe Iisus să se roage lui Dumnezeu pentru bolnavii care se aflau afară. După care Iisus a ieșit la ei, și după ce a ridicat mâinile, a spus: „Doamne Dumnezeule oștirilor, Dumnezeule cel Viu, adevăratul Dumnezeu, Dumnezeule cel Sfânt care nu mori niciodată, ai milă de ei." După care toată lumea a răspuns: „Amin." Și spunând acestea, Iisus și-a pus mâinile peste fiecare bolnav, și cu toții și-au primit sănătatea. După aceea l-au slăvit pe Dumnezeu, zicând: „Dumnezeu ne-a vizitat prin profetul Său, și cât de măreț este profetul pe care Dumnezeu ni l-a trimis." Capitolul 72 – Profeția despre anularea Evangheliei Spre noapte Iisus le-a vorbit în secret ucenicilor săi, zicând: „Adevărat vă spun, că Satana dorește să vă cearnă precum grâul, dar m-am rugat lui Dumnezeu pentru voi, și dintre voi nu va pieri decât cel ce îmi va întinde capcane." Și acestea le spunea pentru Iuda, căci îngerul Gabriel îi spusese cum că Iuda îi ajuta pe preoți, și le spusese tot ceea ce vorbise Iisus. Cu lacrimi în ochi s-a apropiat de Iisus cel ce scrie acestea: „O, stăpâne, spune-mi, cine este cel care te va trăda?" Iisus a răspuns: „O, Barnaba, încă nu a venit ceasul ca tu să-l cunoști, dar în curând va ieși la iveală cel rău, pentru că trebuie ca eu să părăsesc lumea." Apoi au plâns apostolii, spunând: „O, stăpâne, de ce ne părăsești? Căci este mai bine ca noi să murim decât să fim părăsiți de tine!" Iisus le-a răspuns: „Să nu vi se tulbure inima, și nici teamă să nu aveți; căci nu eu vam creat, dar Dumnezeu, Creatorul nostru, care v-a creat, vă va apăra. Cât despre mine, eu am venit în lume doar pentru a pregăti calea Trimisului lui Dumnezeu, care va aduce

69

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 72-73

mântuirea întregii lumi. Dar fiți cu băgare de seamă să nu fiți înșelați, căci mulți profeți falși vor veni, care vor lua cuvintele mele și îmi vor corupe Evanghelia." Apoi a spus Andrei: „Stăpâne, dă-ne un semn prin care îl vom recunoaște." Iisus a răspuns: „El nu va veni în timpul vostru, ci va veni la câțiva ani după voi, atunci când Evanghelia mea va fi deja risipită, atât de mult încât cu greu dacă vor exista treizeci de drept credincioși. Atunci Dumnezeu va avea milă asupra lumii, și îl va trimite pe Mesagerul său, iar deasupra capului său va fi un nor alb, prin care acesta va fi recunoscut ca fiind unul ales de Dumnezeu, iar prin el se va manifesta lumii. El va veni cu mare putere împotriva nelegiuiților și va distruge idolatria de pe întreg pământul. Mă bucur că prin el, Dumnezeul nostru va fi cunoscut și glorificat, iar eu voi fi cunoscut cu adevărat; și el se va răzbuna împotriva celor ce vor spune că sunt mai mult decât un om. Adevărat vă spun, că luna îi va sluji somnul în copilărie, iar atunci când el va fi crescut, o va lua în mâinile sale. Fie ca lumea să se ferească să-l izgonească, căci el va omorî închinătorii la idoli, pentru că mai mulți au fost uciși de Moise, robul lui Dumnezeu, și de Iosua, care nu a cruțat orașele pe care le-a ars, și a ucis până și copiii; căci rana veche se vindecă prin foc. El va veni cu adevărul mai clar decât toți ceilalți profeți, și îl va mustra pe cel care se folosește greșit de lume. Turnurile din orașul tatălui nostru se vor saluta unul pe altul de bucurie; și astfel, când idolatria va fi răpusă la pământ și se va mărturisi că sunt un om ca oricare alt om, cu adevărat vă spun, că atunci Trimisul lui Dumnezeu va fi venit." Capitolul 73 – Cele patru căi a lui Satana „Adevărat vă spun, că Satana vă va încerca dacă sunteți prieteni ai lui Dumnezeu, pentru că nimeni nu-și atacă propriile orașe; iar dacă Satana și-ar face voia cu voi atunci voi ați urma doar propriile plăceri; dar știind că voi îi sunteți dușmani, vă va vătăma în orice fel pentru a vă duce la pieire. Dar nu aveți teamă, pentru că el va fi împotriva voastră precum un câine legat în lanț, căci Dumnezeu a auzit rugăciunea mea." Ioan a răspuns: „O, stăpâne, nu numai nouă, ci și celor ce vor crede în Evanghelia ta, spune-ne cum vechiul ispititor îl așteaptă pe om." Iisus a răspuns: „În patru feluri ispitește blestematul. În primul rând, atunci când ispitește prin el însuși, în gânduri. În al doilea rând el ispitește cu cuvintele și faptele slujitorilor săi; apoi el ispitește cu doctrine false; iar în al patrulea rând, el ispitește cu viziuni false. Acum, cât de precaut ar trebui să fie omul, și cu atât mai mult încât el (Satana) are în favoarea lui carnea omului, care iubește păcatul la fel cum cel ce are febră iubește apa. Adevărat vă spun, că dacă omul are frică de Dumnezeu, atunci va fi victorios peste toate, așa cum spune și David, profetul său: „Dumnezeu va porunci îngerilor Săi să te vegheze, care îți vor urmări pașii, astfel ca diavolul să nu te facă să te împiedici. O mie vor cădea la stânga ta și zece mii pe dreapta ta, astfel ca ei să nu se apropie de tine." Mai mult decât atât, Dumnezeul nostru, cu mare dragoste a promis să ne aibă în grijă, tot prin profetul David, spunând: „Eu îți dau înțelegerea, care te va învăța, și în căile pe care vei umbla, voi face Ochiul Meu să se odihnească peste tine." Dar să vă mai zic? Ce a spus El prin Isaiia: „Poate o mamă să uite de copilul din pântecele ei? Dar Eu vă spun, că atunci când ea îl va uita, Eu nu îl voi uita." Spuneți-mi deci, cine se va teme de Satana, avându-i pe îngeri de pază și pe Dumnezeul cel Viu ca protector? Cu toate acestea, trebuie, după cum spune profetul Solomon, ca „tu, fiul meu, care ai ajuns să ai frică de Domnul, să îți pregătești sufletul pentru ispite." Adevărat vă spun, că

70

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 73-75

un om ar trebui să facă precum vameșul care își verifică banii, să își verifice gândurile sale, ca el să nu păcătuiască împotriva lui Dumnezeu, Creatorul său." Capitolul 74 – Păcatul din gândire „Au fost și sunt în lume oameni care nu gândesc asupra păcatelor, și care sunt în cea mai mare eroare. Spuneți-mi, cum a păcătuit Satana? În mod limpede el a păcătuit în gândul său că era mai vrednic decât omul. Solomon a păcătuit când s-a gândit să invite toate creaturile lui Dumnezeu la un festin, astfel că un pește l-a îndreptat prin a-i mânca tot ceea ce pregătise. Nu fără motiv, tatăl nostru David spune, că pentru a te înălța în inima cuiva îl lași pe un altul în valea lacrimilor. Și de ce plânge Dumnezeu prin profetul său Isaiia, zicând: „Îndepărtați de ochii mei gândurile voastre?” Și în ce scop spune Solomon: "În toată păstrarea ta, păstrează-ți inima?" Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență se află sufletul meu, toate scripturile vorbesc împotriva gândurilor rele cu care păcatul este comis, pentru că fără a gândi nu este posibil păcatul. Acum spuneți-mi, atunci când gospodarul planteză via, oare nu o pune adânc? Cu siguranță că da. Și Satana face la fel. Căci în sădirea păcatului el nu se oprește la ochi sau la ureche, ci intră în inimă, care este locuința lui Dumnezeu, așa cum Moise, robul Lui, a spus: „Eu voi locui întru ei, pentru ca ei să urmeze Legea Mea.” Acum spune-mi, dacă regele Irod ți-ar da o casă în păstrare în care acesta dorește să locuiască, l-ai lăsa pe Pilat, dușmanul său, să intre acolo sau să-și lase mărfurile în ea? Cu siguranță nu. Apoi, cu atât mai puțin ar trebui să-l lași pe Satana să intre în inima ta sau să își lase gândurile în inima ta. Dumnezeul nostru ți-a dat inima ta în păstrare, care este locuința Lui. Observați, prin urmare, cum vameșul are grijă de banii lui. El apreciază dacă imaginea Cezarului este corectă, dacă argintul este bun sau fals, iar dacă acesta are greutatea potrivită. El îl întoarce de multe ori în mână. O, ce lume nebună! Cât de prudentă este în ale sale treburi; în ultima zi va mustra și va judeca pe slujitorii lui Dumnezeu de neglijență și nepăsare, căci fără îndoială robii ei (a lumii) sunt mai prudenți decât slujitorii lui Dumnezeu. Spuneți-mi acum, își cercetează cineva gândurile precum vameșul examinează o monedă de argint? Cu siguranță nu." Capitolul 75 – Drumul spre gândirea curată Apoi a spus Iosif: „O, stăpâne, cum se aseamănă cercetarea unui gând cu cea a unei monede?" Iisus i-a răspuns: „Argintul bun din gândire este evlavia, căci fiecare gând necuviincios vine de la diavol. Imaginea corectă este exemplul dat de sfinți și de prooroci, pe care noi ar trebui să îi urmăm, iar greutatea gândului este iubirea lui Dumnezeu, prin care toate ar trebui să fie făcute. Dar inamicul va aduce gânduri nelegiuite împotriva aproapelui, gânduri conformate lumii pentru a corupe carnea; gânduri de iubire pământească care să corupă dragostea lui Dumnezeu." Bartolomeu a răspuns: „O, stăpâne, ce ar trebui să facem pentru a gândi puțin, pentru ca noi să nu cădem în ispită?" Iisus a răspuns: „Două lucruri trebuie să faceți. Să vă străduiți în munca voastră și să vorbiți puțin, căci lipsa vorbei este un puț în care se adună fiecare gând necurat, iar vorba prea multă este precum un burete care ia după el fărădelegile. Trebuie, prin urmare, așa cum munca vă ține corpul ocupat, de asemenea ca și sufletul să fie ocupat prin rugăciune. Iar sufletul nu trebuie să înceteze niciodată din rugăciune.

71

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 75-76

Am să vă dau un exemplu. Era un om care plătea prost muncitorii, de aceea cei ce-l cunoșteau nu mergeau pentru a-i munci pământul. Drept pentru care el, ca un om rău ce era, a zis: „Voi merge la piață pentru a găsi oameni care nu fac nimic, și care vor veni să-mi îngrijească vița de vie." Acest om a ieșit din casa lui și a găsit mulți străini care leneveau, și care nu aveau nici bani. Acestora le-a vorbit și i-a dus la vie. Dar cu adevărat nici unul din cei ce-l cunoșteau și care muncise pentru el nu s-a dus acolo. Acela este Satana, cel ce plătește rău; căci el dă de muncă, iar omul primește în schimb focul veșnic pentru serviciul făcut. De aceea a părăsit el Paradisul, pentru a pleca în căutare de muncitori. Cu siguranță, el îi pune la munca sa pe cei care stau în trândăvie, oricine ar fi, dar și mai mult pe cei care nu îl cunosc. Nu este în nici un fel îndeajuns ca cineva doar să cunoască răul pentru a scăpa de el, ci se cuvine ca el să lucreze binele pentru a înlătura răul." Capitolul 76 – Trei feluri de gospodari „Vă voi spune un drept exemplu. A fost un om care a avut trei podgorii, pe care le-a lăsat în grija a trei gospodari. Pentru că primul nu știa cum să cultive via, aceasta i-a adus numai rodul frunzelor. Al doilea l-a învățat pe al treilea cum vița de vie trebuie cultivată; și acesta i-a urmat întocmai cuvintele și a îngrijit-o așa cum i-a spus, astfel că via celui de-al treilea a dat mult rod. Dar al doilea și-a lăsat via neîngrijită, petrecându-și timpului numai vorbind. Când a venit timpul pentru a plăti arenda către stăpânul viei, primul a spus: „Stăpâne, nu am știut cum să cultiv via ta, prin urmare, nu a rodit nici un fruct în acest an." Stăpânul a răspuns: „O, nesăbuitule, oare locuiești singur pe lume, căci nu ai cerut sfatul celui de-al doilea gospodar, care știe bine cum să cultive pământul? Cu siguranță că va trebui să mă plătești." Și după ce a spus acestea, l-a condamnat să muncească în închisoare până când va putea să-și plătească stăpânul, care, privind cu milă la simplitatea lui, l-a eliberat spunând: „Pleacă, căci nu mai doresc ca tu să muncești la via mea; îți este îndeajuns datoria pe care ți-am dat-o." Al doilea a venit, căruia stăpânul i-a zis: „Bine ai venit, viticultorul meu! Unde sunt roadele care mi le datorezi? Cu adevărat, deoarece știi bine cum să îngrijești vița de vie, podgoria pe care ți-am dat-o împrumut trebuie neapărat să fie plină de rod." Al doilea răspuns: „O, stăpâne, via ta este cu susul în jos, căci nu am tăiat crengile, nici nu am lucrat pământul; iar podgoria nu a dat roade, așa că nu te pot plăti." După care stăpânul l-a chemat pe al treilea și cu uimire a spus: „Tu mi-ai spus că acest om, căruia i-am lăsat a doua vie, te-a învățat întocmai cum să cultivi via pe care ți-am dat-o. Cum se face atunci că via pe care i-am dat-o nu a dat roade, văzând că pământul este unul singur?" Al treilea a răspuns: „Stăpâne, vița de vie nu se cultivă doar prin vorbă, ci cel care îi vrea rodul trebuie să-și transpire cămașa în fiecare zi. Și cum să aibă rod via viticultorului tău, stăpâne, dacă el nu face nimic decât să piardă timpul vorbind? Cu siguranță, stăpâne, dacă ar fi muncit după propriile sale cuvinte, în timp ce eu, care nu pot vorbi atât de mult, ți-am plătit arenda pentru doi ani, el ți-ar fi dat arenda viei pentru cinci ani." Stăpânul s-a mâniat, și a spus cu dispreț viticultorului: „Și deci marea ta muncă a fost în a nu tăia lemnul și în a nu nivela via, de aceea îmi datorezi o recompensă mare!" Și chemând slugile sale, le-a pus să-l bată fără milă. Și apoi l-au pus în închisoare în grija unui servitor crud care l-a bătut în fiecare zi, și niciodată nu a fost dispus să-l elibereze, în ciuda rugăciunilor prietenilor săi."

72

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 77-78

Capitolul 77 – Folosirea dreaptă a cunoașterii „Adevărat vă spun, că în Ziua Judecății mulți îi vor spune lui Dumnezeu: „Doamne, noi am predicat și am învățat Legea Ta." Împotriva lor până și pietrele vor striga, zicând: „Când ați propovăduit altora, cu propria limbă v-ați condamnat pe voi înșivă, o, muncitori ai nedreptății." „Așa cum Viu este Dumnezeu", a spus Iisus, „cel ce cunoaște adevărul și lucrează contrarul, va fi pedepsit cu o pedeapsă atât de dureroasă încât aproape până și Satana va avea milă de el. Spuneți-mi, oare Dumnezeul nostru ne-a dat Legea pentru a o cunoaște sau pentru a o lucra? Adevărat vă spun, cunoașterea își are scopul final în acea înțelepciune care lucrează tot ceea ce știe. Spuneți-mi, dacă unul așezat la masă ar privi numai mâncăruri din cărnuri alese, dar cu mâinile ar alege lucruri necurate și le-ar mânca, oare nu ar fi el un nebun?" „Da, fără îndoială", au spus ucenicii. Atunci Iisus a zis: „O, cei mai nebuni dintre toți nebunii sunt oamenii care cu înțelegerea lor cunosc Raiul, dar cu mâinile aleg pământul; și cu înțelegerea lor Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu afecțiunea lor doresc lumea; cu înțelegerea lor cunosc bucuriile Paradisului, și cu faptele lor aleg chinurile iadului. Curajos este soldatul care lasă sabia și poartă teaca în luptă! Acum, oare nu știți că cel care umblă noaptea dorește lumina, nu numai pentru a o vedea, ci mai degrabă pentru a vedea drumul bun, pentru ca el să poată ajunge în siguranță la han? O, lume mizerabilă, ce de o mie de ori trebuie disprețuită și detestată! Din moment ce Dumnezeul nostru, prin sfinții Săi prooroci, a voit dintotdeauna să îi dea cunoașterea prin care ea să ajungă în țara și odihna Lui. Dar tu, lume nelegiută, nu numai că nu vrei să mergi într-acolo, ci chiar mai rău, ai disprețuit lumina! Adevărat este proverbul cu cămila, că nu îi place să bea apa limpede, pentru că nu dorește să-și vadă chip urât. Așa fac și cei fără de Dumnezeu, care lucrează păcatul; căci ei urăsc lumina, ca nu cumva faptele lor rele să fie cunoscute. Dar cel care primește înțelepciunea și nu numai că nu o folosește spre bine, ci și mai rău, o folosește în a făptui răul, este precum cel ce-și folosește darurile ca instrumente pentru a-l ucide pe cel care i le-a dăruit." Capitolul 78 – Valoarea învățării „Adevărat vă spun, că Dumnezeu nu a avut milă de căderea lui Satana, dar totuși a avut milă de căderea lui Adam. Și fie ca aceasta să vă fie îndeajuns pentru cunoașterea stării nefericite a celui ce știe binele și făptuiește răul." Apoi, a spus Andrei: „O, stăpâne, atunci este un lucru bun să părăsești învățarea, pentru a nu cădea într-o asemenea condiție." Iisus a răspuns: „Dacă lumea este bună fără soare, omul fără ochi și sufletul fără înțelegere, atunci este bine să nu ai cunoaștere. Adevărat vă spun, că pâinea nu este atât de bună pentru viața de acum, așa cum învățarea este pentru viața veșnică. Nu știți oare că a cunoaște este o poruncă a lui Dumnezeu? Căci așa vorbește Dumnezeu: „Întrebați-i pe bătrânii voștri și ei vă vor învăța." Și despre Lege spune Dumnezeu: „Fă ca porunca Mea să fie în fața ochilor tăi, și atunci când stai jos, și atunci când mergi, și în orice moment să chibzuiești la ea." Aflați acum, așadar, dacă este bine să nu învățați. O, nefericit este cel ce disprețuieste înțelepciunea, pentru că el sigur își va pierde viața veșnică." Iosif a răspuns: „O, stăpâne, știm că Iov nu a învățat de la un învățător, și nici Avraam, iar cu toate acestea ei au devenit dintre cei sfinți și dintre profeți."

73

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 78-80

Iisus i-a răspuns: „Adevărat vă spun, că cel ce stă în casa mirelui nu are nevoie să fie invitat la nuntă, pentru că el locuiește în casa în care are loc căsătoria; ci numai cei care sunt departe de casa lui. Oare nu știți că profeții lui Dumnezeu sunt în casa harului și îndurării lui Dumnezeu, și astfel au Legea lui Dumnezeu vădită în ei? Așa cum ne spune David, tatăl nostru, în această privință: „Legea Dumnezeului său este în inima lui; prin urmare, calea lui nu va trebui săpată." Adevărat vă spun, că Dumnezeul nostru în crearea omului nu numai că l-a creat drept, dar a așezat în inima lui o lumină care să îi arate că se cuvine să Îl slujească pe Dumnezeu. De aceea, chiar dacă această lumină ar fi întunecată de păcat, ea nu s-ar stinge întru totul. Pentru că fiecare națiune are această dorință de a-L sluji pe Dumnezeu, deși acestea L-au pierdut pe Dumnezeu și slujesc unor dumnezei falși și mincinoși. Prin urmare, trebuie ca omul să fie învățat de profeții lui Dumnezeu, căci în ei este lumina pură pentru a-i învăța drumul spre Paradis, țara noastră, prin slujirea bună a lui Dumnezeu, la fel cum trebuie ca cel bolnav cu ochii să fie călăuzit și ajutat." Capitolul 79 – Nu legiuiți din dragoste pentru lege Iosif a răspuns: „Și cum ne vor învăța proorocii, dacă ei sunt morți, și cum va fi învățat cel care nu are cunoaștere de prooroci?" Iisus a răspuns: „Doctrina lor este scrisă, astfel că ea trebuie cunoscută, iar scrierile lor să vă fie vouă precum un profet. Cu adevărat, cu adevărat vă spun, cel ce disprețuiește profeția nu disprețuiește doar profetul, ci Îl disprețuiește de asemenea și pe Dumnezeu, care a trimis profeții. Dar în ceea ce-i privește pe cei ce nu cunosc profeții, așa cum sunt neamurile, vă spun că dacă în acele meleaguri va locui vreun om care va trăi așa cum îl va călăuzi inima, fără a face altora ceea ce el nu ar dori să primească de la alții, și dând aproapelui său ceea ce și el ar dori să primească de la alții, un astfel de om nu va fi părăsit de mila lui Dumnezeu. De aceea, la moarte, dacă nu chiar mai devreme, Dumnezeu îi va arăta și îi va da Legea Lui, cu milă. Credeți poate că Dumnezeu a dat Legea din dragoste pentru Lege? Cu siguranță acest lucru nu este adevărat, ci mai degrabă Dumnezeu a dat Legea pentru ca omul să lucreze binele, din dragoste pentru Dumnezeu. Și astfel, dacă Dumnezeu va găsi un om care din dragoste pentru El săvârșește binele, credeți oare că-l va disprețui? Nu, cu siguranță, ci mai degrabă El îl va iubi mai mult decât pe cei cărora le-a dat Legea. Am să vă spun un drept exemplu. A fost un om care avea multe avuții; și pe teritoriul său avea un pământ pustiu, pe care creșteau numai lucruri neroditoare. Și astfel, în timp ce se plimba într-o zi prin acel teren pustiu, el a găsit printre aceste plante neroditoare o plantă care avea fructe delicate. Drept pentru care, omul a spus: „Cum se face că în acest loc, aceasta plantă rodește fructe atât de delicate? Cu siguranță nu voi lăsa ca ea să fie tăiată și pusă pe foc cu restul." Și chemându-și slujitorii, i-a pus să dezgroape planta și să o pună în grădina sa. Tot așa, vă spun, că Dumnezeul nostru va ține departe de la flăcările iadului pe cei care lucrează dreptatea, oriunde s-ar afla ei." Capitolul 80 – Învățați să lucrați bine „Spuneți-mi, unde a locuit Iov dacă nu în Uz printre închinătorii la idoli? Și despre timpul potopului, ce a scris Moise? Spuneți-mi. El spune: „Noe a găsit cu adevărat harul înaintea lui Dumnezeu." Tatăl nostru Avraam a avut un tată fără credință, căci acesta făcea și se închina la idoli falși. Lot a trăit printre cei mai răi oameni de pe pământ. Daniel, de mic copil, împreună cu Anania, Azaria și Misael, au fost luați prizonieri de către Nabucodonosor,

74

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 80-81

și aveau doar doi ani atunci când au fost luați; și s-au hrănit dimpreună cu multitudinea de servitori idolatri. Așa cum Viu este Dumnezeu, așa cum focul arde lucrurile uscate și le transformă în foc, fără a face nici o diferență între lemnul de măslin, de chiparos și de palmier, tot așa, Dumnezeul nostru are milă de toți cei care lucrează în neprihănire, fără a face vreo diferență între iudei, sciți, greci sau ismaeliți. Dar nu lăsa ca inima ta să se oprească în asta, o, Iosif, pentru că acolo unde Dumnezeu a trimis pe profetul său este necesar ca în întregime să îți negi propria judecată și să urmezi profetul, fără a spune: „De ce spune el astfel? De ce ni se interzice și ni se poruncește astfel?" Ci mai degrabă spune: „Aceasta este voia lui Dumnezeu. Astfel poruncește Dumnezeu." Ce i-a zis Dumnezeu lui Moise atunci când Israelul l-a disprețuit pe Moise? „Ei nu te-au disprețuit pe tine, ci m-au disprețuit pe Mine." Adevărat vă spun, că omul nu ar trebui să-și petreacă tot timpul vieții sale în a învăța cum să vorbească sau să citească, ci în a învăța cum să săvârșească binele. Spuneți-mi acum, ce fel de rob al lui Irod este acela care nu ar învăța să îi facă pe plac și să îl servească cu toată sârguința? Vai lumii ce învață doar pentru a mulțumi un corp ce este lut și bălegar, și care nu învață ci mai degrabă uită de slujirea lui Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile și care este binecuvântat în veci." Capitolul 81 – O femeie din Samaria „Spuneți-mi, oare nu ar fi fost un mare păcat al preoților, dacă atunci când ar fi purtat chivotul mărturiei lui Dumnezeu, aceștia l-ar fi lăsat să cadă la pământ?” Ucenicii au tremurat auzind aceasta, căci știau că Dumnezeu l-a ucis pe Uza pentru că în mod greșit a atins chivotul lui Dumnezeu. Iar ei au zis: „Cel mai dureros ar fi un astfel de păcat." Atunci Iisus a zis: „Așa cum Viu este Dumnezeu, este un păcat și mai mare uitarea Cuvântului Lui Dumnezeu, prin care a făcut toate lucrurile și prin care vă oferă viața veșnică." După ce a spus acestea, Iisus și-a făcut rugăciunea, iar după rugăciune el a spus: „Mâine vom trece prin Samaria, pentru că astfel mi-a zis îngerul sfânt al lui Dumnezeu." În dimineața unei anumite zi, Iisus a ajuns în apropierea fântânii pe care a făcut-o Iacov și a dat-o lui Iosif, fiul său. După care Iisus, fiind ostenit de călătorie, a trimis pe ucenicii săi în oraș pentru a cumpăra mâncare. Și astfel el s-a așezat lângă fântână, pe piatra fântânii. Și iată, o femeie din Samaria venea pentru a scoate apă. Iisus a spus femeii: „Dă-mi să beau." Femeia a răspuns: „Oare nu ți-e rușine ca tu, evreu fiind, să-mi ceri mie pentru a bea, pe când eu sunt o femeie samariteană?" Iisus a răspuns: „O, femeie, dacă ai fi știut cine este cel ce ți-a cerut de băut, poate că atunci tu ai fi cerut de la el ca să bei." Femeia a răspuns: „Cum ai putea să îmi dai să beau, văzând că nu ai nici un vas cu care să scoți apă și nici frânghie, iar fântâna fiind atât de adâncă?" Iisus a răspuns: „O, femeie, oricine va bea din apa acestei fântâni i se va face sete din nou, dar oricine va bea din apa pe care i-o voi da eu, nu îi va mai fi sete; dar celor ce le este sete le voi da să bea, ca să ajungă să aibă viața veșnică." Apoi a spus femeia: „Stăpâne, dă-mi această apă a ta." Iisus i-a răspuns: „Du-te de cheamă pe bărbatul tău, și vă voi da la amândoi de băut." Femeia a spus: „Nu am nici un soț." Iisus a răspuns: „Ei bine, ai spus adevărul, pentru că ai avut cinci soți, iar cel cu care ești acum nu este soțul tău."

75

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 81-83

Femeia era mirată auzind acestea, și a zis: „Stăpâne, presimt că ești un profet; de aceea, te rog, spune-mi, căci evreii să roagă pe muntele Sionului în Templul construit de Solomon în Ierusalim, și ei spun că numai acolo și nicăieri altundeva oamenii pot găsi harul și mila lui Dumnezeu. Iar poporul nostru se închină pe acești munți și spun că doar pe munții Samariei ar trebui făcute închinăciunile. Cine sunt adevărații închinători?" Capitolul 82 – Femeia care cauta adevărul Apoi, Iisus a oftat și a plâns, zicând: „Vai ție, Iudeea, căci pentru a ta glorie spui: „Templul Domnului, Templul Domnului" și trăiești ca și cum Dumnezeu nu ar exista; te-ai dat pe de-antregul plăcerilor și câștigurilor lumești, iar această femeie în ziua judecății te va condamna la iad, căci această femeie dorește să știe cum să găsească harul și mila lui Dumnezeu." Și întorcându-se către femeie, a spus: „O, femeie, voi samaritenii vă închinați la ceea ce nu cunoașteți, dar noi evreii ne închinăm la ceea ce cunoaștem. Cu adevărat vă spun, că Dumnezeu este duh și adevăr, și tot în spirit și în adevăr trebuie el să fie venerat. Căci făgăduința lui Dumnezeu a fost făcută în Ierusalim, în Templul lui Solomon, și nu în altă parte. Dar crede-mă, că va veni o vreme în care Dumnezeu va da mila Lui unui alt oraș, și din fiecare loc va fi cu putință adevărata închinare. Și Dumnezeu va accepta cu milă, din orice loc, adevărata rugăciune.” Femeia a răspuns: „Noi îl așteptăm pe Mesia; când va veni, ne va învăța." Iisus i-a răspuns: „Știi tu, femeie, că Mesia trebuie să vină?" Ea a răspuns: „Da, stăpâne." Apoi Iisus s-a bucurat și a spus: „Din câte am văzut până acum, ești o femeie credincioasă; ia aminte, prin urmare, că în credința în Mesia va fi mântuit fiecare ales a lui Dumnezeu; de aceea, trebuie ca tu să știi de venirea lui Mesia." Femeia a spus: „O, stăpâne, poate că tu ești Mesia." Iisus a răspuns: „Sunt într-adevăr trimis la casa lui Israel ca un profet al mântuirii, dar după mine va veni Mesia, fiind trimis de Dumnezeu pentru întreaga lume; căci pentru el a făcut Dumnezeu lumea. Și apoi de toată lumea va fi Dumnezeu slăvit, și mila va fi primită, astfel încât anul jubiliar, care acum vine o dată la o sută de ani, va fi redus de Mesia la o dată în fiecare an și în fiecare loc." Apoi, femeia a lăsat vasul ei de apă și a fugit în oraș să anunțe toate cele auzite de la Iisus. Capitolul 83 – Cealaltă mâncare În timp ce femeia vorbea cu Iisus, au venit ucenicii lui, care se mirau că Iisus vorbea astfel cu o femeie. Cu toate acestea, nimeni nu i-a spus: „De ce vorbești astfel cu o femeie samariteană?" După care, când femeia a plecat, ei au spus: „Stăpâne, vino și mănâncă." Iisus a răspuns: „Trebuie să mănânc altă mâncare." Apoi și-au zis ucenicii între ei: „Poate că un călător a vorbit cu Iisus și a plecat să-i găsească altă hrană." Și ei l-au întrebat pe cel care a scris aceasta, spunând: „A mai fost cineva aici, o, Barnaba, care să se ducă să îi aducă mâncare stăpânului?" Apoi a răspuns cel ce scrie: „Nu a mai fost nimeni decât femeia pe care ați văzut-o, care a adus acest vas gol ca să-l umple cu apă." Apoi ucenicii stăteau uimiți, așteptând dezvăluirea cuvintelor lui Iisus. După care Iisus a spus: „Nu știți oare că adevărata mancare este aceea de a face voia lui Dumnezeu? Pentru că nu pâinea este cea care îl susține pe om și îi dă viață, ci cuvântul lui Dumnezeu, prin voința Sa. Și astfel, din acest motiv îngerii cei sfinți nu

76

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 83-84

mănâncă, ci trăiesc doar hrănindu-se cu voia lui Dumnezeu. Tot așa, eu, Moise, Ilie și alții, am stat patruzeci de zile și patruzeci de nopți fără mâncare." Și ridicându-și privirea, Iisus a spus: „Cât mai este până la recoltă?" Ucenicii au răspuns: „Trei luni." Iisus a spus: „Priviți cum muntele este alb de porumb; cu adevărat vă spun, că astăzi va fi culeasă o recoltă foarte bună." Și apoi a arătat spre mulțimea care venise să-l vadă, căci femeia, intrând în cetate, a mișcat întreg orașul, spunând: „O, oameni, veniți să vedeți un nou profet trimis de Dumnezeu la casa lui Israel." Și ea le-a povestit toate pe care le-a auzit de la Iisus. Când au ajuns acolo l-au rugat pe Iisus să rămână cu ei; și a intrat în cetate și a rămas acolo două zile, vindecându-i pe toți bolnavii și dând învățătură cu privire la Împărăția lui Dumnezeu. Apoi au spus cetățenii către femeie: „Noi credem mai mult în cuvintele și minunile sale decât credem în ceea ce ai spus; căci într-adevăr el este unul sfânt al lui Dumnezeu, un profet trimis pentru mântuirea celor care vor crede în el." După rugăciunea de la miezul nopții ucenicii s-au apropiat de Iisus, care le-a zis: „Aceasta noapte va fi în vremea lui Mesia, Trimisul lui Dumnezeu, jubileul din fiecare an, care acum vine la fiecare sută de ani. Prin urmare, nu doresc ca noi să dormim, ci să facem rugăciune, plecându-ne capul de o sută de ori și venerându-L pe Dumnezeul nostru puternic și milos, care este binecuvântat în veci; așadar, să spunem de fiecare dată: „Mărturisesc că Tu singur ești Dumnezeul nostru, care nu a avut început, nici nu va avea sfârșit; căci prin mila Ta ai dat tuturor lucrurilor începutul lor, și prin judecata Ta vei da tuturor un sfârșit; care nu ai nici o asemănare între oameni, pentru că în bunătatea Ta infinită nu ești supus mișcării și nici oricărei întâmplări. Ai milă de noi, pentru că Tu ne-ai creat, iar noi suntem lucrarea Mâinilor Tale." Capitolul 84 – Puritatea în rugăciune După ce a făcut rugăciunea, Iisus a spus: „Să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a dat în această noapte o mare milă, căci El a făcut să se întoarcă înapoi timpul care trebuie să treacă noaptea, încât ne-am făcut rugăciunea în uniune cu Trimisul lui Dumnezeu. Iar eu i-am auzit vocea." Ucenicii s-au bucurat foarte mult auzind acestea, și au spus: „Stăpâne, spune-ne câteva învățături în această noapte" Atunci Iisus a zis: „Ați văzut vreodată bălegar amestecat cu balsam?" Ei au răspuns: „Nu, stăpâne, căci nimeni nu este atât de nebun încât să facă acest lucru." „Vă spun că în lume există nebuni mai mari de-atât”, a spus Iisus, „pentru că, cu slujirea lui Dumnezeu ei amestecă slujirea lumii. Atât de mult încât mulți dintre cei ce trăiesc fără prihană au fost înșelați de Satana, și în timp ce se roagă ei amestecă rugăciunea lor cu treburile lumești, devenind abominabili înaintea lui Dumnezeu. Spuneți-mi, când vă spălați pentru rugăciune, nu aveți grijă ca nici un lucru necurat să nu vă atingă? Cu siguranță că da. Dar ce faceți atunci când vă aflați în rugăciune? Vă spălați sufletul de păcate, prin mila lui Dumnezeu. Ați fi dispuși oare, în timp ce vă faceți rugăciunea să vorbiți despre lucruri lumești? Aveți grijă să faceți astfel, pentru că fiecare cuvânt lumesc devine bălegarul diavolului asupra sufletului celui care vorbește." Atunci ucenicii s-au cutremurat, căci el vorbea cu patima spiritului; și au zis: „O, stăpâne, ce să facem dacă atunci când facem rugăciunea un prieten vine să vorbească cu noi?" Iisus a răspuns: „Lăsați-l să aștepte, și terminați-vă rugăciunea."

77

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 84-85

Bartolomeu a spus: „Dar dacă el va fi ofensat și își va vedea de drumul său, văzând că nu vorbesc cu el?" Iisus a răspuns: „Dacă el va fi ofensat, crede-mă că el nu îți este nici prieten și nici un credincios, ci mai degrabă un necredincios și un companion a lui Satana. Spune-mi, dacă te-ai duce să vorbești cu cineva despre Irod și l-ai găsi vorbind în urechile lui Irod, ai fi jignit dacă te-ar face să aștepți? Cu siguranță nu, dar ai fi mulțumit să-l vezi pe prietenul tău slujind în serviciul regellui. Este adevărat?" a spus Iisus. Ucenicii au răspuns: „Este foarte adevărat." Apoi, Iisus a spus: „Adevărat vă spun, că fiecare, atunci când se roagă, vorbește cu Dumnezeu. Ar fi corect să te oprești din a vorbi cu Dumnezeu pentru a vorbi cu un om? Este corect că prietenul tău să fie jignit din această cauză? Pentru că ai mai mult respect pentru Dumnezeu decât ai pentru el? Crede-mă, că dacă el va fi ofensat când îl faci să aștepte, atunci el este un bun slujitor al răului. Căci asta dorește diavolul, ca Dumnezeu să fie părăsit în favoarea omului. Așa cum Viu este Dumnezeu, în fiecare lucru bun, cel ce se teme de Dumnezeu ar trebui să se separe de lucrările lumii, astfel încât să nu corupă lucrul bun." Capitolul 85 – Prietenii adevărați „Când un om lucrează răul sau vorbește răul, dacă cineva s-ar duce să-l îndrepte și să-i împiedice lucrarea, ce anume face un astfel de om?" a spus Iisus. Ucenicii au răspuns: „El face un bine, căci Îl slujește pe Dumnezeu, care caută mereu să împiedice răul, așa cum soarele caută mereu să alunge întunericul." Iisus a spus: „Și eu vă spun că dimpotrivă, atunci când un om lucrează binele sau vorbește binele, oricine încearcă să-l împiedice, sub pretextul că nu face mai bine decât el, acela servește diavolul, ba el devine chiar tovarășul său. Căci diavolul nu se ocupă de nimic altceva decât de a împiedica orice lucru bun. Dar ce să vă mai spun? Vă voi spune precum a spus Solomon profetul, cel sfânt, și prietenul lui Dumnezeu: „Din o mie pe care îi cunoști, numai unul îți este prieten." Apoi a spus Matei: „Atunci nu vom mai putea să iubim pe nimeni." Iisus i-a răspuns: „Adevărat vă spun, că nu vă este îngăduit să urăți altceva decât păcatul, astfel încât să nu-l urâți nici chiar pe Satana ca făptură a lui Dumnezeu, ci mai degrabă ca dușman al lui Dumnezeu. Știți oare de ce? Pentru că el este o creatură a lui Dumnezeu, și tot ce a creat Dumnezeu este bun și perfect. Drept consecință, oricine urăște creatura urăște de asemenea și Creatorul. Dar prietenul este un lucru singular, care cu greu poate fi găsit, și ușor poate fi pierdut. Căci prietenul nu va suporta o contradicție împotriva Celui pe care el Îl iubește mai presus de orice. Feriți-vă și fiți precauți, și nu alegeți ca prieten unul care nu-L iubește pe Cel ce voi Îl iubiți. Știți oare ce înseamnă prieten? Un prieten nu înseamnă nimic altceva decât un medic al sufletului. Și astfel, așa cum rar găsește cineva un medic bun, care știe toate bolile și înțelege cum să aplice medicamentele, la fel de rari sunt și prietenii care cunosc defectele și înțeleg cum să călăuzească spre bine. Dar aici stă ascuns răul, căci mulți sunt cei ce au prieteni care se prefac că nu văd greșelile prietenului lor; alții le scuză, alții le apără sub pretext pământesc; și, ce este și mai rău, există prieteni care își invită și își ajută prietenul în a greși, a căror scop va asemenea josniciei lor. Feriți-vă să primiți astfel de oameni drept prieteni, căci în adevăr ei sunt dușmani și ucigași ai sufletului.”

78

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 86-87 Capitolul 86 – Calitățile prietenilor

„Caută ca prietenul tău să fie în așa fel încât, chiar dacă el vrea să te îndrepte, și el să primească îndreptarea; și așa cum el va dori ca tu să lași deoparte toate lucrurile pentru dragostea de Dumnezeu, le fel să-l mulțumească faptul că l-ai părăsi pentru a-L sluji pe Dumnezeu. Dar spuneți-mi, dacă un om nu știe cum să-L iubească pe Dumnezeu, cum va ști să se iubească pe sine? Și cum va ști să îi iubească pe alții, neștiind cum să se iubească pe sine? Cu adevărat acest lucru este imposibil. Prin urmare, atunci când vă alegeți un prieten, căci cu adevărat este cel mai sărac acela care nu are nici un prieten, nu luați în seamă în primul rând descendenta sa aleasă, nici familia lui, nici casa lui, nici hainele lui fine, nici caracterul său, nici cuvintele sale dulci, căci veți fi ușor înșelați. Ci priviți cum se teme el de Dumnezeu, cum disprețuiește lucrurile pământești, cum îi plac faptele bune, și mai presus de toate, cum își urăște trupul, și astfel veți găsi cu ușurință un prieten adevărat, dacă lui, mai presus de toate lucrurile, îi este frică de Dumnezeu și dacă disprețuiește deșertăciunile lumii, dacă el este ocupat întotdeauna în fapte bune și își urăște propriul corp ca un inamic crud. De asemenea, să nu iubiți un așa prieten astfel încât să doriți să locuiți în el, căci astfel veți deveni idolatri. Dar iubiți-l ca pe un dar pe care vi l-a dat Dumnezeu, căci astfel îl va împodobi Dumnezeu cu o și mai mare binecuvântare. Adevărat vă spun, că cine a găsit un prieten adevărat, a găsit una dintre bucuriile Paradisului; ba chiar acesta este cheia Paradisului." Tadeu a răspuns: „Dar dacă un om va avea un prieten care nu este așa cum ai spus, o, stăpâne? Ce ar trebui el să facă? Ar trebui să-l părăsească?" Iisus a răspuns: „Ar trebui să facă precum face marinarul cu nava lui, pe care o navighează atâta timp cât trage foloase din ea, dar atunci când vede că aceasta îi aduce o pierdere, o părăsește. La fel să faceți cu prietenii voștri care sunt mai răi decât voi în acele lucruri care vouă vă aduc insulte; părăsiți-i, ca să nu fiți părăsiți de mila lui Dumnezeu." Capitolul 87 – Evitați prudența carnală „Vai lumii, din cauza insultelor. Nu se poate ca insultele să nu vină, căci întreaga lume se află în ticăloșie. Chiar mai mult, vai de omul prin care se înfățișează insulta. Ar fi mai bine pentru acel om dacă ar avea o piatră de moară legată de gât și să fie scufundat în adâncul mării, decât ca el să păcătuiască împotriva aproapelui său. Dacă ochiul îți aduce o insultă, atunci scoate-l. Căci este mai bine pentru tine să ajungi cu un singur ochi în Paradis decât să ajungi cu amândoi în iad. Dacă mâna sau piciorul tău te jignesc, să faci la fel, pentru că este mai bine să te duci în împărăția cerurilor cu un picior sau cu o mână, decât să ajungi cu două mâini și două picioare în iad." Simon, numit Petru, a spus: „Doamne, cum trebuie să fac aceste lucruri? Cert este că într-un scurt timp voi fi fără membre." Iisus a răspuns: „O, Petru, pune la o parte prudența carnală și îndată vei găsi adevărul. Căci cel ce te învață este ochiul tău, cel ce ajută să lucrezi este piciorul tău și cea care are grijă de boală este mâna ta. De aceea, când acestea îți oferă ocazia spre păcat, părăsește-le; căci este mai bine pentru tine să ajungi în Paradis ca un ignorant, cu puține lucrări și sărac, decât să ajungi în iad înțelept, cu lucrări mari și bogat. Tot ce te-ar putea împiedica de la slujirea lui Dumnezeu, aruncă de la tine așa cum un om dă la o parte tot ce îi împiedică vederea." Și după ce a spus aceste lucruri, Iisus l-a chemat pe Petru mai aproape de el, și i-a zis: „Dacă fratele tău va păcătui împotriva ta, du-te și îndreaptă-l. Dacă acesta își va schimba purtarea, bucură-te, căci l-ai câștigat pe fratele tău, dar dacă acesta nu se va

79

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 87-89

schimba, du-te și cheamă doi martori și îndreaptă-l din nou, iar dacă nu se va schimba, dute și spune-l bisericii; iar dacă nici atunci nu-și va schimba obiceiul, numără-l ca fiind dintre necredincioși, și prin urmare să nu locuiești sub același acoperiș cu el, să nu mănânci la aceeași masă cu el și să nu vorbești cu el; astfel încât dacă vei ști unde îl vor purta picioarele, tu să nu îi calci pe urme." Capitolul 88 – Omul este îndreptat prin milă „Dar aveți grijă să nu vă priviți ca fiind mai buni, ci mai degrabă să spuneți astfel: „Petru, Petru, dacă Dumnezeu nu te-ar fi ajutat cu harul Său, ai fi fost mai rău decât el." Petru a răspuns: „Cum trebuie așadar să-l îndrept?" Iisus a răspuns: „În felul în care și tu ai dori să fii îndreptat și cum ai fi bucuros să fii tolerat, așa că fii răbdător cu celilalți. Crede-mă, Petru, căci adevărat îți spun, de fiecare dată când îl vei îndrepta pe fratele tău cu milă, și tu vei primi mila lui Dumnezeu, iar cuvintele tale vor fi cu rod; dar dacă o vei face riguros, și tu vei fi pedepsit în mod riguros de dreptatea lui Dumnezeu, și nu vei mai avea nici un rod. Spune-mi, Petru, oare acele vase de lut în care cei săraci își gătesc mâncarea sunt spălate cu pietre și ciocane de fier? Cu siguranță nu; ci mai degrabă cu apă fierbinte. Vasele sunt rupte în bucăți de fier, lucrurile de lemn sunt arse cu foc; dar omul este îmbunătățit cu milă. De aceea, atunci când îți vei îndrepta fratele, să-ți spui: „Dacă Dumnezeu nu mă va ajuta, mâine voi face mai rău decât tot ceea ce am facut azi." Petru a răspuns: „De câte ori trebuie să-l iert pe fratele meu, o, stăpâne?" Iisus a răspuns: „De câte ori ai dori ca și tu să fii iertat de el." Petru a zis: „De șapte ori pe zi?" Iisus a răspuns: „Nu numai de șapte ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte să-l ierți în fiecare zi; căci acela care iartă, lui îi va fi iertat, și cel ce condamnă, acela va fi condamnat." Apoi a spus cel ce scrie aceasta: „Vai de prinți! Căci ei vor merge în iad." Iisus l-a mustrat, spunând: „Ai devenit nesăbuit, o, Barnaba, de ai vorbit astfel. Adevărat vă spun, că spălatul nu este atât de necesar corpului, nici zăbala calului și nici cârma navei, așa cum este necesar prințul statului său. Și pentru ce motiv a dat (această sarcină) Dumnezeu lui Moise, Iosua, Samuel, David și lui Solomon și multor altora care împărțeau judecata? Către astfel de oameni a dat Dumnezeu sabia pentru extirparea fărădelegii. " Apoi a spus cel ce scrie aceasta: „Dar cum ar trebui să se acorde judecata, prin condamnare și iertare?" Iisus a răspuns: „Nu oricine poate fi un judecător, căci numai judecătorului i se cuvine să condamne pe alții, o, Barnaba. Și judecătorul ar trebui să-i condamne pe cei vinovați, așa cum un tată comandă ca un membru putrezit al fiului său să fie tăiat, pentru ca să nu putrezească întregul corp." Capitolul 89 – Nu opriți mila de la alții Petru a zis: „Cât timp trebuie să-l aștept pe fratele meu să se pocăiască?" Iisus a răspuns: „Atâta timp cât și tu ai fi vrut să fii asteptat." Petru a răspuns: „Nu toată lumea va înțelege acest lucru, de aceea vorbește-ne mai limpede." Iisus a răspuns: „Așteaptă-l pe fratele tău atâta timp cât Dumnezeu îl așteaptă." „Nici acestea nu le vor înțelege toții ", a spus Petru. Iisus a răspuns: „Așteptați-l atâta timp cât el se poate pocăi."

80

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 89-90

Atunci Petru s-a întristat, și ceilalți de asemenea, căci nu înțeleseseră sensul cuvintelor. După care Iisus a răspuns: „Dacă ați avea o înțelegere profundă, și ați ști că și voi înșivă sunteți păcătoși, nu v-ați gândi vreodată să îndepărați mila din inimă pentru cei păcătoși. Așa că vă voi spune limpede, că păcătosul ar trebui să fie așteptat să se pocăiască, atâta timp cât încă mai are suflet (sub dinți) să respire. Căci astfel îl așteaptă și Dumnezeul nostru cel mai Puternic și cel mai Milos. Dumnezeu nu a spus că: „În ceasul acela în care păcătosul va posti, va face milostenie, va face rugăciunea și va merge în pelerinaj, îl voi ierta." Căci acestea mulți le-au făcut și sunt damnați pentru eternitate. Dar el a spus: „În ceasul acela în care că păcătosul va plânge pentru păcatele sale, nu îmi voi mai aminti de fărădelegile lui." Ați înțeles?" a spus Iisus. Ucenicii au răspuns: „O parte am înțeles-o și o parte nu." Iisus a spus: „Care este partea pe care nu ați înțeles-o?" Ei au răspuns: „Că mulți care au făcut rugăciuni și au postit sunt blestemați." Atunci Iisus a zis: „Adevărat vă spun, că cei fățarnici și păgânii fac mai multe rugăciuni, mai multe milostenii și mai multe posturi decât fac prietenii lui Dumnezeu. Dar pentru că nu au credință, ei nu se pot pocăi din dragoste pentru Dumnezeu, și astfel ei sunt damnați." Apoi a zis Ioan: „Învață-ne despre credință, pentru dragostea de Dumnezeu." Iisus a răspuns: „Este timpul să spunem rugăciunea din zori." După care s-au ridicat, și după ce s-au spălat s-au rugat către Dumnezeul nostru, care este binecuvântat în veci. Capitolul 90 – Despre credință Când rugăciunea s-a terminat ucenicii s-au apropiat din nou de Iisus, care a rostit: „Apropie-te, Ioan, căci astăzi îți voi vorbi despre toate care le-ai cerut. Credința este un sigiliu prin care Dumnezeu pecetluiește pe aleșii Săi, sigiliu pe care l-a dat Mesagerului Său, prin mâinile căruia fiecare dintre cei aleși a primit credința. Căci așa cum Dumnezeu este unul singur, așa și credința este una. De aceea, Dumnezeu, pentru că l-a creat mai înainte de toate lucrurile pe Mesagerul Său, i-a dat lui credința înainte de orice altceva, care era precum o asemănare a lui Dumnezeu și a tot ceea ce Dumnezeu a făcut și a spus. Și astfel credincioșii, prin credință văd toate lucrurile, mai bine decât unul vede cu ochii, căci ochii pot greși; ei pot greși aproape întotdeauna, dar credința nu greșește niciodată, căci are drept temelie pe Dumnezeu și Cuvântul Său. Credeți-mă, că prin credință sunt mântuiți toți cei aleși de Dumnezeu. Dar fără credință cu siguranță nu este cu putință ca cineva să Îi fie pe plac Lui Dumnezeu. De aceea, Satana nu urmărește să nimicească posturile, rugăciunea, milostenia și pelerinajele, nu; ci mai degrabă el incită necredincioșii către acestea, căci el găsește plăcere în a-l vedea pe om muncind fără a primi plata. Dar el îndură multe dureri și multă greutate pentru a nimici credința, de aceea credința ar trebui să fie păzită cu sârguință, și cel mai sigur drum pentru acest scop este renunțarea la „de ce? pentru ce? (motiv)", văzând că „de ce? pentru ce? (motiv - nesupunerea)" a dus la alungarea oamenilor din Paradis și la schimbat pe Satana din unul din cei mai frumoși îngeri într-un diavol oribil." Apoi a zis Ioan: „Dar cum să abandonăm „de ce-ul”, văzând că aceasta este poarta cunoașterii?" Iisus a răspuns: „Nu, mai degrabă „de ce-ul" este poarta către iad." După aceea Ioan a tăcut, iar Iisus a adăugat: „Când știi că Dumnezeu a spus un lucru, cine ești tu, omule, ca să spui: „Pentru ce ai spus așa, Dumnezeule? De ce ai făcut

81

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 90-92

așa?" Oare se cuvine vasului de lut să spună făuritorului ei: „De ce m-ai făcut să fiu umplut cu apă și nu cu balsam?" Adevărat vă spun, că trebuie împotriva oricărei ispite să vă consolidați cu aceste cuvinte, spunând: „Așa a poruncit Dumnezeu", „Așa a făcut Dumnezeu", „Aceasta e voia lui Dumnezeu", căci făcând astfel veți trăi în siguranță." Capitolul 91 – Neliniștea iscată de Iisus În tot acest timp izbucnise o mare tulburare în toată Iudeea, din cauza lui Iisus. Soldații romani, prin lucrarea lui Satana, i-au răscolit pe evrei spunând că Iisus este Dumnezeu care a venit să-i viziteze. Atât de mare era răzvrătirea încât în apropierea celor patruzeci de zile toată Iudeea era înarmată, astfel încât fiul era împotriva tatălui și fiecare frate împotriva celuilalt. Unii spuneau că Iisus era Dumnezeu venit în lume; alții spuneau: „Nu, ci el este un fiu al lui Dumnezeu"; și alții spuneau: „Nu, căci Dumnezeu nu are nici o similitudine umană, și prin urmare nu naște fii, ci Iisus din Nazaret este un profet al lui Dumnezeu." Această răscoală apăruse din cauza marilor minuni pe care le făptuise Iisus. Pentru a liniști oamenii a trebuit ca marele preot să meargă în procesiune, îmbrăcat în haine preotești, în Numele Sfânt al lui Dumnezeu, cu tetagramatonul pe frunte, iar guvernatorul Pilat precum și Irod au călărit în mod asemănător. Apoi trei armate s-au adunat în Mitpa, fiecare numărând două sute de mii de oameni, toți înarmați cu săbii. Irod le-a vorbit, dar ei nu s-au potolit. Apoi, guvernatorul și marele preot au vorbit, zicând: „Fraților, acest război a fost stârnit de lucrarea lui Satana, căci Iisus este viu, iar noi ar trebui să recurgem la el și să-i cerem să dea mărturie asupra lui însuși, și apoi să credem cuvântul lui." La aceste vorbe toată lumea s-a liniștit; și lăsând armele jos, s-au îmbrățișat unul pe celălalt, zicând unii către alții: „Iartă-mă, frate!" În acea zi, prin urmare, fiecare și-a spus acest lucru în inimă, că va crede orice va spune Iisus. Guvernatorul și marele preot au oferit o mare recompensă oricui avea să vină înainte și să anunțe unde putea fi găsit Iisus. Capitolul 92 – Venerat ca și Dumnezeu aproape de Iordan În acest timp, prin cuvântul îngerului sfânt, noi ne-am dus la Muntele Sinai cu Iisus. Acolo Iisus și discipolii săi au ținut post timp de patruzeci de zile. Când postul a fost împlinit, Iisus s-a apropiat de râul Iordan pentru a merge la Ierusalim. Și el a fost văzut de unul dintre cei care credeau că Iisus era Dumnezeu. Apoi, plângând cu mare bucurie iară și iară „Dumnezeul nostru vine!", el a ajuns în cetate și a stârnit întregul oraș, spunând: „Dumnezeul nostru vine, Ierusalime; pregătiți-vă să-l primiți! Și el a mărturisit că l-a văzut pe Iisus în apropierea Iordanului. Apoi toată lumea, săraci și bogați dimpreună, au ieșit din oraș pentru a-l vedea pe Iisus, astfel că orașul se golise, iar femeile și-au purtat copiii în brațe și au uitat să-și ia de mâncare. Când au văzut aceasta, guvernatorul și marele preot au pornit și ei călare și au trimis un mesager la Irod, care de asemenea pornise pentru a-l găsi pe Iisus, în scopul de a pune capăt răzvrătirii poporului. Timp de două zile l-au căutat ei în pustie, aproape de Iordan, iar în a treia zi l-au găsit în apropierea amiezii, când el și cu ucenicii lui se purificau pentru rugăciune, în conformitate cu cartea lui Moise. Iisus s-a mirat foarte, văzând mulțimea care acoperea pământul cu oameni, iar el a zis ucenicilor săi: „Poate că Satana a provocat o răzvrătire în Iudeea. Fie ca Dumnezeu să ia de la Satana stăpânirea pe care o are asupra păcătoșilor." Și după ce a spus acestea, mulțimea s-a apropiat, iar când l-au recunoscut au început să strige: „Bun venit ție, o, Dumnezeul nostru" și au început să-l venereze ca și cum era Dumnezeu.

82

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 92-94

Iisus a strigat cu putere și a spus: „Plecați din fața mea, o, oameni nebuni, căci mi-e teamă că pământul se va deschide și mă va înghiți pentru cuvintele voastre abominabile." Auzind acestea oamenii s-au îngrozit și au început să plângă. Capitolul 93 – Iisus: sunt precum ceilalți oameni Apoi Iisus, după ce și-a ridicat mâna în semn de tăcere, a spus: „Într-adevăr ați comis un mare păcat, o, israeliților, prin a mă numi pe mine, un om, Dumnezeul vostru. Și mă tem că pentru asta Dumnezeu va lovi cetatea sfântă cu o ciumă teribilă, lăsând-o în slujba popoarelor; o, de o mie de ori să fie blestemat Satana, care v-a îndemnat la aceasta!" Și după ce a spus acestea, Iisus și-a pus chipul în ambele mâini, după care a izbucnit așa un zgomot de plânsete încât nimeni nu putea auzi ce spunea Iisus. După care a ridicat mâna încă o dată în semn de tăcere, iar oamenii liniștindu-se din plânsul lor, el a vorbit din nou: „Mărturisesc înaintea cerului, și chem ca martori tot ceea ce trăiește pe pământ, că eu sunt străin la tot ceea ce ați spus; căci eu sunt un om, născut din femeie muritoare și supus la judecata lui Dumnezeu, suferind nefericirea mâncatului și a dormitului, a frigului și a căldurii, ca și ceilalți oameni. Drept pentru care, atunci când Dumnezeu va veni să judece, cuvintele mele vor străpunge precum o sabie pe fiecare dintre cei care cred că sunt mai mult decât un om." După ce a spus acestea, Iisus a văzut o mare mulțime de călăreți, și a perceput că venea guvernatorul dimpreună cu Irod și marele preot. Apoi Iisus a spus: „Poate că și ei au înnebunit." Când guvernatorul a ajuns acolo cu Irod și cu marele preot, cu toții au descălecat și au format un cerc în jurul lui Iisus, dar soldații nu au putut ține înapoi poporul care dorea săl audă pe Iisus vorbind cu preotul. Iisus s-a apropiat de preot cu respect, dar acesta dorea să se aplece și să se închine lui Iisus, când Iisus a strigat: „Ferește-te de ceea ce faci, preot al Dumnezeului cel Viu! Nu păcătui împotriva Dumnezeului nostru!" Preotul a răspuns: „Atât de mișcată este Iudeea de semnele și de învățăturile tale, că ea strigă că tu ești Dumnezeu; de aceea, constrânși de popor, am venit aici cu guvernatorul roman și cu regele Irod. Te rugăm, prin urmare, din inimă, să îndepărtezi răzvrătirea care s-a pornit din cauza ta. Căci unii spun că ești Dumnezeu, unii spun că ești fiul lui Dumnezeu, iar alții spun că ești un profet." Iisus a răspuns: „Dar tu, mare preot al lui Dumnezeu, de ce nu ai potolit această răzvrătire? Se poate oare, ca și tu să-ți fi ieșit din minți? Oare profețiile și Legea lui Dumnezeu au trecut în uitare? O, Iudee nenorocită, înșelată de Satana!" Capitolul 94 – Minunile celorlalți profeți Și după ce a spus acestea, Iisus a zis din nou: „Mărturisesc înaintea cerului, și chem ca martori tot ceea ce trăiește pe pământ, că eu sunt străin față de tot ceea ce oamenii au spus despre mine, că sunt mai mult decât un om. Căci eu sunt un om născut din femeie, supus la judecata lui Dumnezeu, care trăiește ca și ceilalți oameni, fiind supus nefericirilor oamenilor de rând. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență sufletul meu se află, ai păcătuit foarte mult, o, preotule, în a spune ceea ce ai spus. Fie ca Dumnezeu să nu aducă o mare pedeapsă peste orașul sfânt pentru acest păcat." Apoi a zis preotul: „Fie ca Dumnezeu să ne ierte, iar tu să te rogi pentru noi.” Apoi a spus guvernatorul și Irod: „Stăpâne, este imposibil ca un om să facă ce faci tu; de aceea, noi nu înțelegem ceea ce spui." Iisus a răspuns: „Ceea ce spui este adevărat, căci Dumnezeu lucrează binele în om, așa cum Satana lucrează răul. Pentru că omul este precum o prăvălie, în care oricine

83

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 94-95

intră cu consimțământul său vinde și cumpără în el. Dar spune-mi, guvernatorule, și tu împărate, spuneți acestea pentru că sunteți străini Legii noastre; dar dacă ați citi testamentul și Legământul Dumnezeului nostru veți vedea că Moise cu un toiag a schimbat apa în sânge, praful în purici, roua în furtună și lumina în întuneric. El a făcut ca broaștele și șoarecii să intre în Egipt acoperind pământul; el l-a ucis pe primul născut, și a despățit marea în care l-a înecat pe Faraon. Dar din aceste lucruri eu nu am făcut nici unul. Și despre Moise, în prezent fiecare mărturisește că el este un om mort. Iosua a făcut ca soarele să stea pe loc și a despărțit Iordanul, ceea ce eu încă nu am făcut. Și despre Iosua, până în zilele acestea, fiecare mărturisește că el este un om mort. Ilie a făcut să cadă foc din cer precum și ploaia, ceea ce eu nu am făcut. Și despre Ilie oricine mărturisește că el a fost un om. Și în mod asemănător au făcut mulți alți profeți, oameni sfinți, prieteni ai lui Dumnezeu, care în puterea lui Dumnezeu au făcut lucruri care nu pot fi înțelese de mințile celor care nu Îl cunosc pe Dumnezeul nostru, Atotputernic și Milostiv, care este binecuvântat pentru totdeauna." Capitolul 95 – Atributele lui Dumnezeu În consecință, guvernatorul, preotul și regele l-au rugat pe Iisus, pentru a liniști mulțimea, să se înalțe într-un loc înalt și să vorbească poporului. Apoi a urcat Iisus pe una dintre cele douăsprezece pietre care Iosua a pus să fie ridicate din mijlocul Iordanului de către cele douăsprezece seminții, atunci când tot Israelul a trecut pe uscat; și el a spus cu glas tare: „Să meargă preotul nostru într-un loc înalt de unde să îmi confirme spusele mele." După aceea preotul s-a urcat într-acolo, iar acestuia Iisus i-a vorbit limpede, astfel încât toată lumea să audă: „Este scris în testamentul și legământul Dumnezeului cel Viu că Dumnezeul nostru nu are nici început, nici nu va avea vreodată un sfârșit." Preotul a răspuns: „Așa este scris." Iisus a spus: „Este scris acolo că Dumnezeul nostru prin cuvântul Său a creat toate lucrurile." „Așa este", a spus preotul. Iisus a spus: „Este scris acolo că Dumnezeu este invizibil și ascuns de mintea omului, căci El este imaterial și nealcătuit, fiind fără schimbare." „Așa este, cu adevărat", a spus preotul. Iisus a spus: „Este scris acolo că cerurile cerurilor nu-l pot cuprinde, căci Dumnezeul nostru este infinit." „Așa a spus profetul Solomon", a spus preotul, „o, Iisuse." Iisus a spus: „Este scris acolo că Dumnezeu nu are nici o nevoie, pentru că El nu mănâncă, nu doarme și nu suferă de nici o deficiență." „Așa este", a spus preotul. Iisus a spus: „Este scris acolo că Dumnezeul nostru este pretutindeni și că nu există nici un alt Dumnezeu, iar El răpune și face sănătos și face tot ce crede de cuviință." „Așa este scris", a răspuns preotul. Apoi Iisus a ridicat mâinile și a spus: „Doamne, Dumnezeul nostru, aceasta este credința mea cu care voi veni la judecata Ta, fiind mărturie împotriva oricăruia care va crede contrariul." Și întocându-și chipul către popor, el a spus: „Pocăiți-vă, căci toate cele pe care preotul le-a spus sunt scrise în cartea lui Moise, legământul lui Dumnezeu făcut pentru totdeauna, iar voi să vă înțelegeți păcatul; căci eu sunt un om vizibil și o bucată de lut care merge pe pământ, muritor precum toți oamenii. Și eu am avut un început și voi avea un sfârșit, și sunt astfel încât eu nu pot crea nici măcar o muscă."

84

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 95-97

După aceea poporul a ridicat glasul plângând, și a zis: „Am păcătuit împotriva Ta, Doamne, Dumnezeul nostru, ai milă de noi. Și fiecare dintre ei l-a implorat pe Iisus, ca el să se roage pentru siguranța cetății sfinte, pe care Dumnezeul nostru, în furia Lui, să nu facă să fie călcată în picioare de alte neamuri. Apoi Iisus, ridicându-și mâinile, s-a rugat pentru cetatea sfântă și pentru poporul lui Dumnezeu, fiecare plângând: „Așa să fie, Amin." Capitolul 96 – Milă asupra Lumii Când rugăciunea se încheiase, preotul a spus cu glas tare: „Stai, Iisuse, căci trebuie să știm cine ești, pentru liniștirea poporului nostru." Iisus a răspuns: „Eu sunt Iisus, fiul Mariei, din sămânța lui David, un om muritor și cu teamă de Dumnezeu, și caut ca lui Dumnezeu să i se acorde toată cinstea și slava." Preotul a răspuns: „În Cartea lui Moise este scris că Dumnezeul nostru îl va trimite pe Mesia, care va veni să ne anunțe voia lui Dumnezeu și va aduce în lume mila lui Dumnezeu. De aceea mă rog ție să ne spui adevărul. Ești tu Mesia lui Dumnezeu pe care îl așteptăm?" Iisus a răspuns: „Este adevărat că Dumnezeu a promis acest lucru, dar într-adevăr, eu nu sunt acela, căci el a fost făcut înaintea mea și va veni după mine." Preotul a răspuns: „Prin cuvintele și semnele tale, în orice caz, noi credem că ești un profet și un sfânt al lui Dumnezeu, de aceea mă rog ție în numele Iudeii și a Israelului, ca tu, pentru dragostea lui Dumnezeu, să ne spui în ce fel va veni Mesia." Capitolul 97 – Mahomed este numele lui binecuvântat Iisus a răspuns: „Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență se află sufletul meu, eu nu sunt Mesia pe care toate semințiile pământului îl așteaptă, căci Dumnezeu a promis părintelui nostru Avraam astfel, spunând: „În sămânța ta voi binecuvânta toate neamurile de pe pământ." Dar când Dumnezeu mă va lua departe de lume, Satana va ridica din nou această răzvrătire blestemată, prin a face pe nelegiuți să creadă că eu sunt Dumnezeu și fiul lui Dumnezeu, iar cuvintele și doctrina mea va fi contaminată, așa încât abia dacă vor mai rămâne treizeci de drept credincioși; iar atunci Dumnezeu va avea milă de lume și va trimite pe Mesagerul Său, pentru care a creat toate lucrurile, care va veni din sud cu putere, și va distruge idolii dimpreună cu închinătorii la idoli, și va prelua stăpânirea pe care Satana o are asupra oamenilor. Va aduce cu el mila lui Dumnezeu pentru mântuirea celor ce vor crede în el, și binecuvântat este cel ce îi va crede cuvintele. Deși nu sunt vrednic nici măcar să îi dezleg șireturile încălțărilor sale, am primit harul și mila de la Dumnezeu de a-l vedea." Apoi a răspuns preotul cu guvernatorul și împăratului, spunând: „Nu avea grijă, o, Iisuse, Sfânt a lui Dumnezeu, pentru că în timpul nostru această răzvrătire nu va mai fi, căci vom scrie în senatul roman în așa fel ca prin decret imperial nimeni să nu te mai numească Dumnezeu sau fiu al lui Dumnezeu." Atunci Iisus a zis: „Cuvintele voastre nu mă consolează, căci unde sperați pentru lumină, acolo va veni întunericul; dar consolarea mea este în venirea Mesagerului, care va distruge orice opinie falsă despre mine, și credința lui se va răspândi și va acoperi întreaga lume, căci așa a promis Dumnezeu lui Avraam, părintele nostru. Și ceea ce îmi mai dă consolare este că a lui credință nu va avea sfârșit, ci va fi păstrată neatinsă de Dumnezeu." Preotul a răspuns: „După venirea Trimisului lui Dumnezeu vor mai veni alți profeți?" Iisus a răspuns: „Nu vor veni după el profeți adevărați trimiși de Dumnezeu, dar vor veni un număr mare de proorocii mincinoși, drept pentru care sunt îndurerat. Căci Satana îi

85

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 97-98

va înălța prin dreapta judecată a lui Dumnezeu, și ei se vor ascunde sub pretextul Evangheliei mele." Irod a răspuns: „Cum să fie o judecată dreaptă a lui Dumnezeu faptul că astfel de oameni păgâni vor trebui să vină?" Iisus a răspuns: „Este drept ca cel care nu crede în adevăr pentru mântuirea sa, să creadă într-o minciună pentru damnarea sa. De aceea vă spun, că lumea a disprețuit dintotdeauna adevărații prooroci și i-a iubit pe cei falși, așa cum s-a întâmplat în timpul lui Mica și Ieremia. Căci fiecare își iubește soiul." Apoi a zis preotul: „Cum va fi numit Mesia, și ce semn îi va dezvălui venirea?" Iisus a răspuns: „Numele lui Mesia este admirabil, căci însuși Dumnezeu i-a dat numele după ce a creat sufletul său, și l-a așezat într-o splendoare cerească. Dumnezeu a spus: „Așteaptă Mahomed; din dragoste pentru tine vreau să creez Paradisul, lumea, și o mare mulțime de creaturi, pe care ți le voi da în dar, astfel că oricine te va binecuvânta va fi binecuvântat, și oricine te va blestema va fi blestemat. Când te voi trimite în lume te voi trimite ca Mesagerul Meu al mântuirii, iar cuvântul tău va fi adevărat, astfel că dacă cerul și pământul se vor ruina, credința ta nu se va ruina." Mahomed este numele său binecuvântat." Apoi mulțimea, ridicând glasul a zis: „O, Dumnezeule, trimite-ni-l pe Mesagerul Tău. O, Mahomed, vino repede pentru mântuirea lumii!" Capitolul 98 – Decretul Senatului Roman Și după ce au spus acestea, mulțimea a plecat cu preotul, guvernatorul și cu Irod, disputând cu privire la Iisus și doctrina sa. După care preotul l-a rugat pe guvernator să scrie senatului din Roma cu privire la întreaga problemă; lucru pe care guvernatorul l-a făcut; de aceea Senatul a arătat milă față de Israel și a decretat că sub pedeapsa morții nimeni nu trebuie să-l numească pe Iisus din Nazaret, profetul evreilor, ca fiind Dumnezeu sau fiu al lui Dumnezeu. Iar acest decret a fost afișat în Templu, fiind gravat în cupru. Când cea mai mare parte a mulțimii a plecat, au rămas aproape cinci mii de bărbați, fără femei și copii, care fiind osteniți de călătorie și fiind de două zile fără pâine, căci din dorința de a-l vedea pe Iisus au uitat să aducă mâncare, au mâncat plante crude și, prin urmare, ei nu au putut pleca precum ceilalți. Atunci Iisus, văzându-i pe aceștia, a avut milă de ei și i-a zis lui Filip: „Unde vom găsi pâine pentru ei, ca să nu piară de foame?" Filip a răspuns: „Doamne, două sute de bucăți de aur nu ar putea cumpăra destulă pâine pentru ca fiecare să guste măcar puțin." Apoi a spus Andrei: „Este aici un copil care are cinci pâini și doi pești, dar ce vor fi acestea pentru atât de mulți?" Iisus a răspuns: „Faceți ca mulțimea să stea jos". Și au șezut jos pe iarbă câte cincizeci și câte patruzeci. După aceea Iisus a spus: „În numele lui Dumnezeu!" Și el a luat pâinea și s-a rugat lui Dumnezeu și apoi a frânt pâinea, pe care a dat-o ucenicilor, iar ucenicii au dat-o mulțimii; și așa au făcut și cu pești. Fiecare a mâncat și toată lumea a fost mulțumită. Atunci Iisus a zis: „Strângeți ce a mai rămas." Și ucenicii au adunat acele fragmente și au umplut douăsprezece coșuri. După care fiecare și-a pus mâna la ochi, spunând: „Oare sunt treaz sau visez?" Și au rămas fiecare, timp de o oră, în nedumerire din cauza marei minuni. După aceea Iisus, după ce a adus mulțumiri lui Dumnezeu, i-a părăsit, dar au fost șaptezeci și doi de oameni care nu vroiau să-l părăsească; astfel, văzând credința lor, Iisus i-a ales drept ucenici.

86

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 99-100

Capitolul 99 – Dumnezeu este gelos pentru Onoarea Lui Iisus, fiind retras într-o parte pustie a deșertului, în Tiro aproape de Iordania, a chemat pe cei șaptezeci și doi și pe cei doisprezece, și după ce s-a așezat pe o piatră le-a spus să se așeze lângă el. Și a deschis gura, și cu un suspin a spus: „În această zi am văzut o mare răutate în Iudeea și în Israel, astfel că îmi tremură inima în piept de teama lui Dumnezeu. Adevărat vă spun, că Dumnezeu este gelos pentru onoarea Lui, și iubește Israelul precum un amant. Știți că atunci când un tânăr iubește o femeie, și ea nu-l iubește pe el ci pe altul, acesta este indignat și își ucide rivalul. Tot așa, vă spun, că face și Dumnezeu. Căci atunci când Israelul iubește ceva ce îl face să-L uite pe Dumnezeu, Dumnezeu îl aduce la nimicire. Acum, oare ce este mai drag lui Dumnezeu aici pe pământ decât preoția și sfântul templu? Cu toate acestea, în timpul proorocului Ieremia, când oamenii au uitat de Dumnezeu și se lăudau numai cu Templul, că nu mai era altul asemenea lui în toată lumea, Dumnezeu și-a ridicat mânia Lui prin Nabucodonosor, împăratul Babilonului, pe care l-a făcut cu o armată să ia cetatea sfântă și să o ardă împreună cu Templul sacru, astfel încât obiectele sacre pe care profeții lui Dumnezeu se temeau să le atingă au fost călcate în picioare de către necredincioșii plini de răutate. Avraam l-a iubit pe fiul său Ismail cu puțin mai mult decât trebuia; astfel, pentru a ucide iubirea rea din inima lui Avraam, Dumnezeu a poruncit ca el să-l înjunghie pe fiul său, ceea ce ar fi făcut dacă cuțitul ar fi tăiat. David l-a iubit pe Absalom cu vehemență, și prin urmare Dumnezeu a făcut ca fiul să se răzvrătească împotriva tatălui său, iar apoi să fie suspendat de păr și ucis de Ioab. O, ce judecată înfricoșătoare a lui Dumnezeu, căci Absalom își iubea părul mai presus de toate lucrurile, iar acesta a fost transformat într-o frânghie pentru a-l spânzura! Iov cel inocent s-a apropiat în a-i iubi pe cei șapte fii și pe cele trei fete ale sale prea mult, așa că Dumnezeu l-a dat în mâinile Satanei, care nu numai că la lipsit de fiii și bogățiile sale într-o singură zi, dar de asemenea l-a lovit cu o boală gravă, astfel încât viermii au ieșit din trupul său pentru următorii șapte ani. Părintele nostru Iacov îl iubea pe Iosif mai mult decât pe ceilalți fii ai săi, așa că Dumnezeu a făcut ca acesta să fie vândut, și a făcut ca Iacov să fie înșelat de aceiași fii, astfel încât el crezuse că animalele l-au devorat pe fiul său, și așa a trăit el în doliu timp de zece ani. Capitolul 100 – Optzeci și doi trimiși spre a predica Așa cum Viu este Dumnezeu, fraților, mă tem că Dumnezeu se va înfuria împotriva mea. Prin urmare, trebuie să mergeți în Iudeea și în Israel pentru a propovădui adevărul celor douăsprezece seminții, ca acestea să nu fie înșelate." Ucenicii au răspuns cu frică, plângând: „Vom face tot ce ne vei porunci." Atunci Iisus a zis: „Să facem rugăciunea și să postim timp de trei zile, și de acum înainte, în fiecare seară atunci când va apărea prima stea, când ne vom ruga lui Dumnezeu, să facem rugăciunea de trei ori, cerându-I milă de trei ori, căci păcatul lui Israel este de trei ori mai greu decât celelalte păcate." „Așa să fie", au răspuns ucenicii. Când a treia zi s-a încheiat, în dimineața celei de-a patra zi, Iisus i-a chemat pe toți ucenicii și apostolii și le-a zis: „Barnaba și Ioan vor rămâne cu mine; voi ceilalți veți merge prin toată regiunea din Samaria, Iudeea și Israel, propovăduind pocăința, căci securea se așează în apropierea copacului pentru a-l tăia. Și faceți rugăciune asupra celor bolnavi, căci Dumnezeu mi-a dat autoritate peste orice boală."

87

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 100-102

Apoi cel care scrie aceasta a spus: „Stăpâne, dacă ucenicii tăi vor fi întrebați cum trebuie ca unul să se pocăiască, ce vor trebui să răspundă?" Iisus a răspuns: „Când un om își pierde punga cu bani, se va întoarce înapoi numai ochiul pentru a o vedea, numai cu mâna pentru a o lua sau numai cu limba pentru a întreba de ea? Nu, ci el se va întoarce cu tot corpul său înapoi și își va folosi toată puterea sufletului său pentru a o găsi. Este adevarat?" Apoi, cel care scrie a răspuns: „Este foarte adevărat." Capitolul 101 – Căința din dragoste curată pentru Dumnezeu Atunci Iisus a zis: „Pocăința este o inversare a vieții păcătoase, căci fiecare simț trebuie să fie întors spre contrariul a ceea ce a săvârșit în timp ce a păcătuit. În locul bucuriei trebuie să fie doliul, în locul râsetelor să fie plânsul, în locul îmbuibărilor trebuie să fie posturi; în loc de odihnă trebuie să fie privegherea, în locul timpului liber trebuie să fie munca, în locul dorințelor trebuie să fie castitatea, iar timpul povestirilor să fie schimbat în rugăciune și avariția în pomană." Apoi, cel care scrie a răspuns: „Dar dacă vor fi întrebați cum ar trebui să jelească, cum să plângă, cum să postească, cum să muncească, cum să rămână curați, cum să facă rugăciunea și cum să dea milostenie? Ce răspuns ar trebui să le dea? Căci cum se vor căi cum se cuvine, dacă ei nu știu cum să se pocăiască?" Iisus a răspuns: „Ai pus o bună întrebare, o, Barnaba, și aș dori să îți răspund la toate pe deplin, dacă este pe placul lui Dumnezeu. Așadar, astăzi vă voi vorbi despre pocăință, și ceea ce spun unuia, spun la fiecare. Aflați că mai mult decât orice altceva, pocăința trebuie să fie făcută pentru dragostea lui Dumnezeu; în caz contrar pocăința va fi în zadar. Vă voi vorbi printr-o asemănare. Fiecare casă, în cazul în care temelia ar fi stricată, s-ar ruina; este adevărat?" „Este adevărat," au răspuns ucenicii. Atunci Iisus a zis: „Temelia mântuirii noastre este Dumnezeu, fără de care nu există mântuire. Când omul păcătuiește, el își pierde temelia mântuirii sale; de aceea trebuie să înceapă cu fundația. Spuneți-mi, dacă sclavii voștri v-ar jigni și ați ști că aceștia nu se întristează pentru că v-au jignit, ci se întristează pentru că și-au pierdut răsplata, oare i-ați ierta? Desigur că nu. Vă spun că asemenea va face Dumnezeu celor ce se pocăiesc doar pentru a nu pierde Paradisul. Satana, dușmanul a tot binele, are un mare regret pentru că a pierdut Paradisul și a câștigat iadul. Dar cu toate acestea el nu va primi niciodată milă. Și stiți de ce? Pentru că el nu Îl iubește pe Dumnezeu. Nu, el Îl urăște pe Creatorul său.” Capitolul 102 – Plângerea păcatelor Adevărat vă spun, că dacă fiecare animal, în conformitate cu propria sa natură, ar pierde ceea ce-și dorește, ar plânge pentru binele pierdut. Drept pentru care, păcătosul care va fi cu adevărat pocăit va trebui să aibă o mare dorință de a pedepsi în el însuși ceea ce a făcut în opoziție cu Creatorul său; în măsura în care, atunci când se va ruga, el să nu îndrăznească să ceară Paradisul de la Dumnezeu, sau ca Dumnezeu să îl elibereze din iad, ci în confuzia minții sale, culcat la pământ înaintea lui Dumnezeu, el să spună în rugăciunea lui: "Iată-l pe cel vinovat, Doamne, care Te-a jignit fără nici un motiv, chiar în momentul când el ar fi trebuit să Te slujească. Acum el caută ca ce a făcut să fie pedepsit de mâna Ta și nu de mâna lui Satana, dușmanul Tău; ca astfel cei nelegiuiți să nu se poată bucura de creaturile tale. Osândește-mă, pedepsește-mă după cum crezi de cuviință, Doamne, căci nu-mi vei da atâta chin cât merită nelegiuitul acesta."

88

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 102-104

Păcătosul, pocăindu-se în acest fel va găsi milă la Dumnezeu în măsura în care el tânjește după dreptate. Cu siguranță, râsul unui păcătos este un sacrilegiu abominabil, din moment ce lumea este numită pe bună dreptate, de către tatăl nostru David, o vale a lacrimilor. A fost un rege care a adoptat pe unul dintre sclavii lui drept fiul său și l-a făcut stăpân asupra tot ceea ce poseda. Apoi s-a întâmplat, prin înșelăciunea unui om hain, ca săracul să cadă în dizgrația regelui, astfel că a suferit mari nenorociri, nu numai fizic, dar și prin disprețuire, fiind lipsit de tot ceea ce câștiga în fiecare zi de muncă. Credeți că un astfel de om ar râde măcar un moment?" „Nu", au răspuns ucenicii, „căci dacă regele ar fi aflat, ar fi pus să fie ucis, văzându-l râzând de nemulțumirea regelui. Dar mai probabil este că el va plânge zi și noapte." Apoi, Iisus a plâns spunând: „Vai lumii, căci va primi sigur chinul veșnic. O, ce om nenorocit, căci Dumnezeu te-a ales ca pe un fiu, oferindu-ți Paradisul, la care tu, mizerabil ce ești, prin lucrarea lui Satana ai căzut în dizgrația lui Dumnezeu și ai fost aruncat din Paradis și condamnat la lumea necurată, unde primești toate lucrurile cu trudă, iar orice lucru bun îți este luat prin păcătuirea continuă. Iar lumea pur și simplu râde, și, ce este și mai rău, este că cel mai mare păcătos râde mai mult decât restul. Prin urmare, va fi așa cum ați spus: „Dumnezeu va da sentința morții veșnice păcătosului care râde de păcatele sale și nu se plânge." Capitolul 103 – Plângeți numai pentru păcate Plânsul păcătosului ar trebui să fie ca cel a unui tată care îl plânge pe fiul său aflat aproape de moarte. O, ce nebunie a omului, care plânge peste trupul din care sufletul este plecat, și totuși nu plânge sufletul părăsit de mila lui Dumnezeu din cauza păcatului! Spuneți-mi, dacă marinarul, atunci când nava i-a fost distrusă de o furtună, ar putea recupera tot ce a pierdut prin lacrimi, oare ce ar face? Cu siguranță ar plânge cu amar. Dar adevărat vă spun, că pentru tot ceea ce plânge un om, el păcătuiește, cu excepția cazului când el plânge pentru păcatul său. Căci fiecare nenorocire care vine de la Dumnezeu la om este pentru mântuirea lui, astfel că ar trebui să se bucure când aceasta se abate asupra sa. Dar păcatul vine de la diavol, pentru condamnarea omului, dar omul nu este trist pentru asta. Cu siguranță puteți percepe că omul caută pierzania și nu câștigul." Bartolomeu a spus: „Stăpâne, ce va face cel care nu poate plânge, dacă plânsul îi este străin inimii sale?" Iisus a răspuns: „Nu toți cei care vărsă lacrimi plâng, o, Bartolomeu. Așa cum Viu este Dumnezeu, sunt bărbați de la a căror ochi nu a căzut vreodată o lacrimă, și totuși au plâns mai mult decât o mie din cei care au vărsat lacrimi. Plânsul unui păcătos este un consum a afecțiunii pământești printr-o tristețe puternică. Așa cum soarele păstrează de la putrefacție ceea ce este așezat mai sus, la fel și acest consum păstrează sufletul de la păcat. Dacă Dumnezeu ar fi să dea celui care se pocăiește cu adevărat atât de multe lacrimi precum apa din mare, atunci acesta și-ar dori și mai multe; iar astfel acea dorință consumă picatura pe care ar fi vărsat-o, așa cum un cuptor aprins consumă o picătură de apă. Dar cei care izbucnesc imediat în lacrimi sunt precum calul care aleargă cu atât mai repede cu atât este mai puțin încărcat.” Capitolul 104 – Măsurați tristețea, nu lacrimile Într-adevăr, există oameni care manifestă atât afecțiunea interioară cât și lacrimile exterioare. Dar cel care va fi astfel va fi un Ieremia. Căci în plânset Dumnezeu măsoară mai mult durerea decât lacrimile."

89

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 104-105

Apoi a zis Ioan: „O, stăpâne, cum se pierde omul în a plânge pentru alte lucruri decât pentru păcat?" Iisus a răspuns: „Dacă Irod v-ar da o mantie pentru a i-o păstra iar apoi ar lua-o înapoi de la voi, ați avea motiv să plângeți?" „Nu", a spus Ioan. Apoi, Iisus a spus: „Cu atât mai puțin are omul motiv să plângă atunci când pierde ce are sau când nu are ceea ce și-ar dori; căci toate vin din mâna lui Dumnezeu. Prin urmare, oare Dumnezeu nu va avea puterea de a rândui propriile lucruri, după cuviința Lui, o, om nebun? Căci ce este al tău este doar păcatul; și pentru acesta ar trebui să plângi, și pentru nimic altceva." Matei a spus: „O, stăpâne, ai mărturisit înaintea a toată Iudeea că Dumnezeu nu are nici o asemănare cu omul, iar acum ai spus că omul primește din mâna lui Dumnezeu; prin urmare, din moment ce Dumnezeu are mâini el se aseamănă cu omul." Iisus i-a răspuns: „Tu greșești, o, Matei, și mulți au greșit astfel, fără a cunoaște sensul cuvintelor. Pentru că omul nu ar trebui să considere forma cuvintelor, ci sensul lor, văzând că vorbirea umană este precum un interpret între noi și Dumnezeu. Oare nu știți că atunci când Dumnezeu a voit să vorbească cu părinții noștri pe muntele Sinai, părinții noștri au strigat: „Vorbește-ne tu, o, Moise, și nu lăsa ca Dumnezeu să ne vorbească, căci astfel vom muri"? Și ce a spus Dumnezeu prin proorocul Isaiia? Că așa cum cerul este îndepărtat de pământ, astfel sunt căile lui Dumnezeu îndepărtate de căile oamenilor și gândurile lui Dumnezeu de gândurile oamenilor.” Capitolul 105 – Universul este înaintea lui Dumnezeu precum un fir de nisip Dumnezeu este atât de incomensurabil încât tremur să-L descriu. Dar este necesar ca eu să vă zic următoarele. Vă spun, că cerurile sunt nouă și că acestea sunt la o distanță unul de altul precum este primul cer îndepărtat de pământ, care este departe de pământ la distanța unei călătorii de 500 de ani. Așadar pământul este îndepărtat de cel mai înalt cer de un drum de patru mii cinci sute de ani. În consecință, vă spun că pământul este în proporție față de primul cer precum vârful unui ac; primul cer în mod similar este precum vârful unui ac față de al doilea cer, și în mod similar toate cerurile sunt inferioare fiecare unul după altul. Dar toată mărimea pământului dimpreună cu toate cerurile este precum vârful unui ac în comparație cu Paradisul, nu, ba chiar ca un fir de nisip. Este această măreție incomensurabilă?" Ucenicii au răspuns: „Da, cu siguranță." Atunci Iisus a zis: „Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență se află sufletul meu, universul este înaintea lui Dumnezeu precum un fir de nisip, iar Dumnezeu este de atâtea ori mare față de acesta precum sunt toate firele de nisip ce ar fi necesare pentru a umple toate cerurile și Paradisul și chiar mai mult. Gândiți-vă atunci dacă Dumnezeu are comparație cu omul, care este o mică bucată de lut aflată pe pământ. Deci fiți cu băgare de seamă să chibzuiți la sensul cuvintelor și nu doar la cuvintele goale, dacă doriți să aveți viață veșnică." Ucenicii au răspuns: „Numai Dumnezeu se poate cunoaște pe Sine, și într-adevăr este așa cum a spus proorocul Isaiia: "El este ascuns de simțurile umane." Iisus a răspuns: „Este adevărat; de aceea, când vom fi în Paradis Îl vom cunoaște pe Dumnezeu, așa cum aici cineva face diferența între mare și o picătură de apă sărată. Revenind la predica mea, vă spun că numai pentru păcatul său ar trebui unul să plângă, căci prin păcat omul Îl părăsește pe Creatorul său. Dar cum să plângă cel care ia parte la festinuri și la sărbători? El va plânge așa cum gheața dă foc! Nevoile voastre vor trebui să

90

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 105-106

schimbe îmbuibările în posturi dacă doriți a avea stăpânire peste simțuri, căci astfel domnește și Dumnezeul nostru.” Tadeu a spus: „Deci, Dumnezeu are o simțire asupra căreia are stăpânire." Iisus a răspuns: „V-ați întors în a spune "Dumnezeu are aceasta", "Dumnezeu este astfel"? Spuneți-mi, omul are simțuri?" „Da," au răspuns ucenicii. Iisus a spus: „Poate fi găsit un om cu viață în el, dar în care simțurile să nu fie?" „Nu" au spus ucenicii. „Vă înșelați", a spus Iisus, „pentru că cel care este orb, surd, mut și mutilat - unde îi sunt simțurile? Sau când el este într-un leșin?" Ucenicii erau nedumeriți; apoi Iisus a spus: „Trei lucruri sunt cele care îl alcătuiesc pe om; acestea sunt sufletul, simțurile și trupul, fiecare separat de celălalt. Dumnezeul nostru a creat sufletul și trupul după cum v-am spus, dar încă nu ați auzit cum a creat El simțirea. De aceea mâine, cu voia lui Dumnezeu, vă voi spune tuturor." Și spunând acestea, Iisus a mulțumit lui Dumnezeu și s-au rugat pentru mântuirea poporului nostru, fiecare dintre noi spunând: „Amin." Capitolul 106 – Corpul, sufletul și simțurile Când a terminat rugăciunea din zori, Iisus s-a așezat sub un palmier și ucenicii s-au apropiat de el. Atunci Iisus a zis: „Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență se află sufletul meu, mulți sunt înșelați cu privire la viața noastră. Căci atât de strâns este sufletul unit cu simțirea încât cei mai mulți dintre oameni spun că sufletul și simțirea sunt una și aceeași, împărțind-o prin acțiune și nu prin esență, numind simțirea sufletul sensibil, vegetativ și intelectual. Dar cu adevărat vă spun, că sufletul este unul, care gândește și trăiește. O, nepricepuților, unde veți găsi voi sufletul intelectual fără viață? Cu siguranță, nicăieri. Dar viața fără simturi o veți găsi cu ușurință, așa cum se vede în omul inconștient atunci când simțurile îl părăsesc." Tadeu a răspuns: „O, stăpâne, atunci când simțurile părăsesc viața, un om nu mai are viață." Iisus a răspuns: „Acest lucru nu este adevărat, căci omul este lipsit de viață doar atunci când sufletul pleacă și nu mai revine în corp, ci poate doar printr-o minune. Dar simțirea se îndepărtează din cauza fricii sau din cauza unei mari supărări pe care o are sufletul. Pentru simțuri a creat Dumnezeu plăcerea, și numai pentru asta există ele, așa cum corpul trăiește doar pentru mâncare și sufletul trăiește pentru cunoaștere și iubire. Dar această simțire este răzvrătită împotriva sufletului, fiind indignată că prin păcat a fost privată de plăcerea Paradisului. De aceea este nevoia mai mare să se hrănească cu plăcere spirituală pentru cel ce nu vrea să trăiască din plăcere carnală. Înțelegeți? Adevărat vă spun, că după ce Dumnezeu a creat simțirea, a condamnat-o iadului și zăpezii și gheții intolerabile, căci ea a spus că este Dumnezeu; dar când El a lipsit-o de hrană, ținând departe mâncarea de ea, aceasta a mărturisit că este un rob al lui Dumnezeu și lucrarea mâinilor Sale. Și acum spuneți-mi, în ce fel lucrează simțirea în cei nelegiuiți? Cu siguranță aceasta este ca și Dumnezeul lor, văzând că ei urmează simțurile, părăsind rațiunea și Legea lui Dumnezeu. Drept pentru care aceștia devin abominabili și nu lucrează nici un bine."

91

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 107-108 Capitolul 107 – Postul întru căință

Și astfel, primul lucru ce urmează întristarea datorată păcatului este postul. Căci cel ce vede că o anumită mâncare îi face rău, pentru că se teme de moarte, după ce se întristează că a mâncat-o, o și părăsește, pentru ca astfel să nu i se mai facă rău. Astfel ar trebui să facă păcătosul. Văzând că plăcerea l-a făcut să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu, Creatorul său, prin urmarea simțurilor către lucrurile bune ale acestei lumi, lasați-l să se întristeze pentru ce a făcut, căci acestea îl privează de Dumnezeu, care este viața lui, și îl dau morții veșnice a iadului. Dar pentru că omul în timp ce trăiește are nevoie de aceste lucruri bune ale lumii, postul devine indispensabil. Așadar lasați-l pe om să își ucidă simțurile pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, Domnul său. Și când omul va vedea că simțurile detestă posturile, să pună înaintea acestora starea din iad, unde nu va primi nici o plăcere, ci doar durere infinită; să pună înaintea lor deliciile Paradisului, care sunt atât de mari încât un bob din acestea este mai mare decât toate deliciile lumii. Iar astfel simțurile vor fi ușor de liniștit; căci este mai bine să fii mulțumit cu puțin, pentru a primi mai mult, decât să fii neînfrânat în puțin și să fii lipsit de toate și să rămâi în chinuri. Ar trebui să vă amintiți de bogatul ce îi plăcea să se ospăteze, pentru a posti cum se cuvine. Căci acesta, dorind aici pe pământ să se înfrupte cu delicii în fiecare zi, a fost lipsit veșnic de o singură picătură de apă; în timp ce Lazăr, fiind mulțumit cu firimiturile de aici de pe pământ, va trăi veșnic în abundența deliciilor din Paradis. Dar cel ce se pocăiește să fie prudent, pentru că Satana caută să anuleze orice lucru bun, și cu atât mai mult cel al pocăitului decât al altora, căci acesta s-a răzvrătit împotriva lui, și din a fi sclavul său credincios s-a transformat într-un dușman rebel. De aceea Satana va încerca să-l facă să nu postească de nici un fel, sub pretextul bolii; iar când aceasta nu va da roade, el îl va chema către un post sever, astfel ca el să cădă bolnav și apoi să se înfrupte din bunătăți. Și dacă în asta el nu va reuși, va încerca să-i facă postul doar pentru mâncărurile corpului, pentru ca acesta să devină ca el, care nu mănâncă niciodată și păcătuiește mereu. Așa cum Viu este Dumnezeu, este abominabil să-ți privezi corpul de mâncare și săți umpli sufletul cu mândrie, disprețuindu-i pe cei care nu postesc și considerându-te pe tine mai bun decât ei. Spuneți-mi, oare bolnavul se va lăuda cu regimul impus lui de către doctor și îi va numi nebuni pe cei care nu țin regim? Cu siguranță nu. Ci el va fi întristat de boala pentru care a trebuit să fie pus la regim. La fel vă spun, că pocăitul nu ar trebui să se laude de postul său și nu ar trebui să îi disprețuiască pe cei ce nu postesc; ci el trebuie să fie întristat de păcatele pentru care postește. Și nici nu ar trebui ca pocăitul care postește să mănânce bucate alese, ci ar trebui să se mulțumească cu mâncărurile simple. Oare va da omul bucate alese câinelui care mușcă și calului care lovește? Cu siguranță nu, ci mai degrabă dimpotrivă. Iar acestea să vă fie suficiente în ceea ce privește postul." Capitolul 108 – Somnul trupului și al sufletului Ascultați acum la ce vă voi spune despre privire. Căci așa cum există două tipuri de somn, și anume, cel al corpului și cel al sufletului, chiar și așa trebuie să fiți atenți ca în timp ce corpul privește, sufletul să nu doarmă. Căci aceasta ar fi o gravă greșeală. Spuneți-mi, după această parabolă: un om care în timp ce merge și se lovește de o stâncă evită lovirea piciorului doar pentru a se lovi cu capul de ea, în ce stare este acesta?" „Într-o stare nenorocită", au răspuns ucenicii, „căci un astfel de om este turbat." Apoi, Iisus a spus:. „Drept ați răspuns; adevărat vă spun, că cel ce veghează cu trupul și doarme cu sufletul este turbat. Căci cu cât infirmitatea spirituală este mai gravă decât cea corporală, cu atât este mai dificilă de vindecat. De aceea, oare un asemenea

92

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 108-110

nenorocit ar trebui să se lăude că nu doarme cu corpul, care este piciorul vieții, în timp ce el nu percepe mizeria în care doarme cu sufletul, care este capul vieții? Somnul sufletului este uitarea lui Dumnezeu și a judecății Lui înfricoșătoare. Astfel, sufletul care veghează este acela care în toate și în orice loc Îl percepe pe Dumnezeu, și în toate cele și prin toate și mai presus de orice oferă mulțumiri măreției Lui, știind că mereu și în orice loc el primește harul și mila lui Dumnezeu. De aceea, de frica măreției Lui îi răsună mereu în ureche strigarea angelică: „Creaturi, veniți la judecată, întrucât Creatorul vostru vrea să vă judece." Iar astfel, acest suflet rămâne din obișnuință în slujba lui Dumnezeu. Spuneți-mi, ce doriți mai mult, a vedea la lumina unei stele sau la lumina soarelui?" Andrei a răspuns: „La lumina soarelui, căci prin lumina stelei nu putem vedea munții vecini, dar la lumina soarelui vedem până și cel mai mic fir de nisip. De aceea mergem cu frică în lumina stelelor, dar în lumina soarelui suntem în siguranță." Capitolul 109 – Niciodată să nu-L uitați pe Dumnezeu Iisus a răspuns: „La fel vă spun că ar trebui să priviți cu sufletul sub soarele justiției, care este Dumnezeul nostru, și să nu vă laudați cu vegherea corpului. Este foarte adevărat, prin urmare, că somnul corpului trebuie evitat pe cât posibil, dar a-l evita cu totul este imposibil, simțirea și carnea fiind împovărate cu mâncarea, iar mintea cu treburile. Astfel, ar trebui ca cel ce va dormi puțin să evite treburile multe și mâncarea multă. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență se află sufletul meu, este îngăduit să dormi puțin în fiecare noapte, dar niciodată nu este îngăduit să Îl uiți de Dumnezeu și judecata Lui teribilă, căci somnul sufletului devine uitare." Apoi a răspuns cel ce scrie: „O, stăpâne, cum Îl putem avea întotdeauna pe Dumnezeu în minte? Cu adevărat, ni se pare imposibil.” Iisus a spus, oftând: „Aceasta este cea mai mare nenorocire pe care omul o poate suferi, o, Barnaba. Căci omul nu poate aici pe pământ să-L aibă pe Dumnezeu, Creatorul său, mereu în minte, în afară de cei sfinți, care Îl au întotdeauna pe Dumnezeu în minte, pentru că au în ei lumina harului lui Dumnezeu, astfel încât ei nu-L pot uita pe Dumnezeu. Dar spune-mi, i-ai văzut pe cei ce muncesc în carierele de piatră, cum prin truda lor continuă au învățat să lovească în așa fel încât ei mai și vorbesc cu alții, iar tot timpul ei lovesc cu sculele de fier care lucrează piatra, fără a se uita la fier, și totuși fără a-și lovi mâinile? La fel să faceți și voi. Doriți-vă să fiți sfinți dacă vreți a depăși în întregime această nenorocire a uitării. Căci cu siguranță apa crapă până și cele mai tari pietre dacă o singură picătură lovește un loc pentru o perioadă mai lungă. Știți de ce nu ați biruit această nenorocire? Pentru că nu ați văzut-o ca pe un păcat. Vă spun că este o greșeală, ca atunci când un prinț îți oferă un cadou, o, omule, tu să închizi ochii și să-i întorci spatele. La fel greșesc și cei care Îl uită pe Dumnezeu, iar omul primește în fiecare clipă darurile și mila lui Dumnezeu." Capitolul 110 – Dorința binelui Acum spuneți-mi, oare Dumnezeul nostru nu ne binecuvântează în orice clipă cu darurile Lui? Cu siguranță da, căci neîncetat El întreține respirația care vă dă viață. Adevărat, adevărat vă spun, că de fiecare dată când corpul își primește respirația, inima ar trebui să spună: „Aduc mulțumiri lui Dumnezeu." Apoi a zis Ioan: „Este foarte adevărat ceea ce spui, o, stăpâne; învață-ne, prin urmare, calea prin care putem ajunge la această stare binecuvântată."

93

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 110-111

Iisus i-a răspuns: „Adevărat vă spun, că nu se poate ajunge la o astfel de stare prin puterile omenești, ci mai degrabă prin mila Dumnezeului nostru. Este adevărat că omul trebuie să dorească binele pentru ca Dumnezeu să i-l dea. Spuneți-mi, atunci când sunteți la masă oare veți mânca acele cărnuri pe care nici nu ați îndrăzni să le priviți? Nu, cu siguranță. La fel vă spun că nu veți primi ceea ce nu veți dori. Dumnezeu are puterea, dacă doriți sfințenie, să vă facă sfinți în mai puțin timp decât într-o clipită, dar pentru ca omul să fie chibzuit cu darul și cu dăruitorul, Dumnezeul nostru, El vrea ca noi să așteptăm și să cerem. I-ați văzut pe cei ce practică aruncarea la țintă? Cu siguranță ei aruncă de multe ori în zadar. Cu toate acestea, ei nu doresc niciodată să arunce în zadar, dar speră mereu să atingă ținta. Astfel să faceți și voi, cei care doriți să-L aveți mereu pe Dumnezeul nostru în amintire, iar când Îl uitați să jeliți; căci Dumnezeu vă va da har pentru a obține tot ce am spus. Postul și veghea sufletească sunt atât de unite una cu alta încât dacă unul întrerupe veghea, și postul este de-ndată anulat. Căci prin păcat omul întrerupe postul sufletesc și Îl uită pe Dumnezeu. Deci, în ceea ce privește sufletul, postul și vegherea sunt mereu necesare nouă și tuturor oamenilor. Căci nimănui nu îi este îngăduit să păcătuiască. Dar postul corpului și ale sale vegheri, credeți-mă, nu sunt posibile în orice moment, și nici pentru oricare. Pentru că sunt oameni bolnavi și în vârstă, femei cu copii, oameni supuși unor regimuri, copii, și alții mai slabi din fire. Căci într-adevăr, toată lumea, la fel cum se îmbracă în funcție de mărimea proprie, așa ar trebui să își aleagă felul său de a posti. Întrucât așa cum hainele unui copil nu sunt potrivite unui bărbat de treizeci de ani, în mod similar vegherea și postul unuia nu se potrivește altuia." Capitolul 111 – Plângeți, postiți și stați de veghe Dar fiți cu băgare de seamă, căci Satana își va folosi toate puterile pentru a vă face să vegheați pe timpul nopții, iar apoi să dormiți când prin porunca lui Dumnezeu ar fi trebuit să fiți în rugăciune și să ascultați cuvântul lui Dumnezeu. Spuneți-mi, oare v-ar mulțumi dacă un prieten de-al vostru ar mănânca carnea și v-ar oferi oasele?" Petru a răspuns: „Nu, stăpâne, pentru că un astfel de om nu ar trebui să fie numit prieten, ci un batjocoritor." Iisus a răspuns oftând: „Ai spus bine adevărul, o, Petru, căci cu adevărat cel ce veghează cu trupul mai mult decât trebuie, cel ce doarme sau cel ce are capul împovărat cu somnul atunci când ar trebui să se roage sau să asculte cuvintele lui Dumnezeu, un astfel de nenorocit își bate joc de Dumnezeu, Creatorul său, și astfel se face vinovat de un asemenea păcat. În plus, acesta este un hoț, văzând că el fură timpul pe care ar trebui să iL dea lui Dumnezeu și îl petrece pe cât de mult așa cum îi face plăcere. Dintr-un vas cu cel mai bun vin un om a dat dușmanilor săi să bea atâta timp cât vinul a fost cel mai bun; dar când vinul a ajuns la drojdii, omul i l-a dat stăpânului său să-l bea. Ce credeți că va face stăpânul robului său, atunci când va ajunge să cunoască tot, și robul să fie în fața lui? Cu siguranță el îl va bate și-l va omorî din indignare, în conformitate cu legile lumii. Dar ce va face Dumnezeu omului care își petrece timpul său cel mai bun în treburi lumești, și cel mai rău timp și-l petrece în rugăciune și în studiul Legii? Vai lumii, căci cu aceasta și cu păcate și mai mari îi este inima îngreunată! Astfel, atunci când v-am spus că râsul ar trebui schimbat în lacrimi, sărbătorile în posturi și somnul în veghe, am cuprins în trei cuvinte tot ceea ce ați auzit, astfel că aici pe pământ omul ar trebui să plângă mereu, iar plânsul ar trebui să fie al inimii, căci Dumnezeu, Creatorul nostru, este ofensat; căci trebuie să postiți pentru a avea stăpânire asupra simțurilor și să vegheați pentru a nu păcătui; iar plânsul corporal, postul și vegherea trupească trebuie urmate după constituția fiecăruia."

94

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 112-113

Capitolul 112 – Un secret dezvăluit lui Barnaba Acestea fiind spuse, Iisus a zis: „Mergeți și căutați în roadele pământului cele de trebuință vieții noastre, căci s-au făcut opt zile de când nu am mai mâncat pâine. De aceea mă voi ruga Dumnezeului nostru, și vă voi aștepta cu Barnaba." Prin urmare toți ucenicii și apostolii plecat câte patru și câte șase, urmând cuvântul lui Iisus. Apoi a rămas cu Iisus cel care scrie aceasta; după care Iisus, plângând, a declarat: „O, Barnaba, trebuie să îți dezvălui mari secrete, care, după ce voi fi plecat din lume, le vei dezvălui acesteia." Apoi a răspuns cel ce scrie, plângând: „Permite-mi să plâng, o, stăpâne, și mie și altor oameni, căci suntem păcătoși. Iar tu, fiind un sfânt și un profet al lui Dumnezeu, nu se cuvine să plângi atât de mult." Iisus a răspuns: „Crede-mă, Barnaba, că nu pot plânge atât de mult pe cât ar trebui. Căci dacă oamenii nu m-ar fi numit Dumnezeu, L-aș fi văzut pe Dumnezeu aici precum L-aș fi văzut și în Paradis și aș fi fost în siguranță de frica zilei judecății. Dar Dumnezeu știe că eu sunt nevinovat, pentru că niciodată nu m-am considerat a fi mai mult decât un simplu rob. Nu, îți spun, că dacă nu aș fi fost numit Dumnezeu atunci aș fi fost purtat în Paradis la plecarea mea din lume, dar acum nu voi putea merge acolo până la judecată. Spune-mi acum dacă am motive să plâng. Ia aminte, o, Barnaba, că pentru aceasta trebuie să îndur o mare persecuție, și voi fi vândut de unul dintre discipolii mei pentru treizeci de monede. După care sunt sigur că cel ce mă va vinde va fi ucis în numele meu, căci Dumnezeu mă va ridica de pe pământ și va schimba aspectul trădătorului, astfel încât toată lumea îl va crede ca fiind eu; cu toate acestea, după ce își va primi moartea nefastă, eu voi rămâne în lume în acea necinste pentru o lungă perioadă de timp. Dar când va veni Mahomed, Mesagerul sacru al lui Dumnezeu, acea infamie va fi risipită. Iar acest lucru îl va face Dumnezeu, întrucât am mărturisit adevărul lui Mesia, care îmi va da aceasta răsplată, astfel că voi fi cunoscut ca fiind în viață și străin de acea moarte ticăloasă." Apoi a răspuns cel care scrie: „O, stăpâne, spune-mi cine este acel ticălos, căci îmi doresc să-l sufoc până la moarte." „Nu spune asta," a răspuns Iisus, „pentru că așa e voia lui Dumnezeu, și El nu va face altfel; dar ai grijă ca atunci când maica mea va fi întristată de acea întâmplare, tu să-i spui adevărul, pentru ca astfel ea să poată fi consolată." Apoi a răspuns cel care scrie: „Toate acestea le voi face, stăpâne, cu voia lui Dumnezeu." Capitolul 113 – Parabola smochinului neroditor Când apostolii s-au întors au adus cu ei conuri de brad, iar prin voia lui Dumnezeu au găsit mai multe curmale. După rugăciunea de amiază au mâncat împreună cu Iisus. Dar apostolii și discipolii văzându-l pe cel ce scrie că este întristat, s-au temut că Iisus urmează să părăsească degrabă lumea. Drept pentru care Iisus i-a liniștit spunându-le: „Să nu aveți teamă, căci încă nu a venit timpul ca eu să vă părăsesc. Voi mai rămâne alături de voi pentru o scurtă vreme. De asta trebuie să vă învăț acum, pentru ca voi să puteți merge, după cum am spus, în Israel pentru a predica pocăința, pentru ca Dumnezeu să aibă milă de păcatul lui Israel. Fiți cu băgare de seamă la trândăvie, și cu atât mai mult cei ce se pocăiesc; pentru că orice copac care nu dă rod bun va fi tăiat și aruncat în foc.

95

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 113-114

Era un om care avea o vie, iar în mijlocul acesteia avea o grădină în care creștea un smochin de soi; dar timp de trei ani, când stăpânul venea nu găsea nici o smochină, și văzând că ceilalți copaci dădeau rod acesta a spus vierului: „Taie acest copac rău, căci împovărează pământul.” Vierul a spus: „Nu este așa, stăpâne, căci este un copac frumos.” „Taci”, a spus stăpânul, „căci nu îmi pasă de frumuseți fără de folos. Ar trebui să știi că palmierul și copacul de balsam sunt mai nobili decât smochinul. Dar am plantat în curtea casei mele un palmier și un balsam pe care i-am îngrădit cu garduri costisitoare, iar când aceștia nu au dat rod, ci numai frunze care se adunau grămadă și putrezeau în fața casei, am făcut ca aceștia să fie tăiați. Atunci cum ar trebui să am milă de un smochin ce este departe de casă, care îmi împovărează grădina și via în care toți ceilalți copaci fac fructe? Cu siguranță nu îl voi mai suporta.” Apoi a zis vierul: „Stăpâne, pământul este prea hrănitor. Așteaptă încă un an, căci voi tăia crengile smochinului și voi îndepărta pământul hrănitor, punându-l în pământ sărăcăcios cu pietre, iar astfel va da rod.” Stăpânul viei a spus: „Dute și fă astfel, căci voi aștepta, iar smochinul va avea fructe.” Înțelegeți această parabolă?” Discipolii au răspuns: „Nu, stăpâne, deci spune-ne înțelesul ei.” Capitolul 114 – Omul este născut pentru a trudi Iisus a spus: „Adevărat vă spun, că stăpânul este Dumnezeu, iar vierul este Legea Lui. Dumnezeu a avut în Paradis un palmier și un balsam, iar Satana este palmierul și primul om este balsamul. Iar apoi i-a alungat pentru că nu rodeau fructele binelui, ci rosteau cuvinte împotriva lui Dumnezeu, care au condamnat pe mulți îngeri și oameni la un loc. Acum că Dumnezeu l-a pus pe om în lume în mijlocul creaturilor ce-L slujesc cu toate, după porunca Sa, iar omul fiind fără rod, Dumnezeu l-ar tăia și l-ar trimite în iad, întrucât nu l-a iertat pe acel înger și pe primul om, pedepsind îngerul pentru eternitate și omul pentru un timp. Dar Legea lui Dumnezeu spune că omul are prea mult bine în această viață, și deci trebuie să sufere greutăți și să fie privat de bunurile pământene, pentru ca astfel el să lucreze binele. Prin urmare Dumnezeul nostru îl așteaptă pe om să se pocăiască. Cu adevărat vă spun, că Dumnezeul nostru l-a condamnat pe om la muncă, pentru că, așa cum spune Iov, prietenul și profetul lui Dumnezeu: „Așa cum pasărea se naște pentru a zbura iar peștele pentru a înnota, la fel și omul se naște pentru a munci.” Astfel a spus și tatăl nostru David, profetul lui Dumnezeu: „Mâncând din truda mâinilor noastre vom fi binecuvântați și ne va fi bine. Prin urmare fie ca fiecare să muncească după îndemânarea sa.” Spuneți-mi, dacă tatăl nostru David precum și Solomon fiul său au muncit cu mâinile lor, ce ar trebui să facă un păcătos? Ioan a spus: „Stăpâne, munca este un lucru anevoios, dar aceasta ar trebui săracii să o facă.” Iisus a răspuns: „Într-adevăr, pentru că nu pot face altceva. Dar nu știți oare că binele, pentru a fi bun, trebuie să fie liber de orice necesitate? Astfel soarele și celelalte planete sunt întărite de poruncile lui Dumnezeu întrucât nu pot face altceva, căci altfel nu ar avea nici un temei. Spuneți-mi, când Dumnezeu a dat porunca de a munci, oare nu a spus: „Un om sărac va trăi de pe urma sudorii feței?” Și Iov nu a spus că „Așa cum pasărea se naște pentru a zbura, și omul se naște pentru a munci?” Și Dumnezeu i-a spus omului: „În sudoarea chipului tău îți vei mânca pâinea”, iar Iov a spus „omul se naște pentru a munci”. Prin urmare, numai cel ce nu este om este liber de această poruncă.

96

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 114-116

Cu siguranță, pentru nici un alt motiv nu sunt lucrurile scumpe, decât pentru că sunt mulți oameni care trândăvesc; dacă aceștia ar munci, unii îngrijind pământul iar unii pescuind apele, atunci ar fi mare belșug pe lume. Și pentru această lipsă se va da socoteală în teribila Zi a Judecății. Capitolul 115 – Dorința trupească Să îmi spună omul ceva. Ce a adus el pe lume, ca să îi dea motiv să trăiască în trândăvie? Cu siguranță el s-a născut dezbrăcat și incapabil de nimic. Prin urmare, nu este stăpân peste nimic din ce a găsit, ci un risipitor. Și pentru acesta va da socoteală în acea zi teribilă. Dorința trupească abominabilă, care face omul precum animalele sălbatice, ar trebui să fie mult temută; căci dușmanul este unul din propria casă, astfel că nu este posibil să calci într-un loc în care dușmanul tău să nu vină. O, cât de mulți sunt cei ce au pierit pentru dorința trupească! Datorită dorinței trupești a venit potopul, astfel că întreaga lume a pierit înafara milei lui Dumnezeu, fiind salvați numai Noe și alți optzeci și trei de oameni. Datorită dorinței trupești a distrus Dumnezeu trei cetăți din care au scăpat demult numai Lot și cei doi copii ai săi. Pentru dorința trupească a fost poporul lui Benjamin distrus. Și cu adevărat vă spun, că dacă v-aș povesti câte popoare au fost nimicite datorită dorinței trupești, timpul de cinci zile nu ar fi îndeajuns. Iosif a spus: „O, stăpâne, ce semnifică dorința trupească?” Iisus a răspuns: „Dorința trupească este o dorință necontrolată a dragostei, care neputând fi stăpânită de gândire, încalcă limitele intelectului și a afecțiunii omenești; iar omul, necunoscându-se pe sine, iubește ceea ce ar trebui să urască. Credeți-mă, că atunci când un om iubește un lucru, nu pentru că Dumnezeu i l-a dat, ci pentru că îi este stăpân, acesta comite adulter; căci sufletul, care ar trebui să fie în uniune cu Dumnezeu, creatorul său, se unește cu creația. Și astfel Dumnezeu deplânge prin proorocul Isaaia, spunând: „Tu ai curvit cu mulți ibovnici; cu toate acestea, întoarce-te către Mine și te voi primi.” Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență stă sufletul meu, dacă nu ar exista dorința interioară în inima omului, el nu ar cădea în cea exterioară; căci dacă rădăcina ar fi scoasă, atunci copacul ar muri degrabă. Prin urmare, să se mulțumească omul cu nevasta pe care Creatorul său i-a dat-o, și fie ca el să uite orice altă femeie." Andrei a răspuns: „Cum ar putea omul să uite femeile dacă el locuiește într-o cetate cu atât de multe dintre ele?" Iisus ia răspuns: „O, Andrei, cu siguranță că celui ce trăiește în cetate îi va face rău, văzând că cetatea este precum un burete ce atrage fiecare nelegiuire.” Capitolul 116 – Pofta trupească a ochilor poate duce la orbire Se cuvine ca un om să trăiască în cetate precum un soldat care trăiește cu dușmanii în jurul cetății, apărându-se împotriva oricărui atac și mereu temându-se de trădarea din partea cetățenilor. La fel vă spun, că acesta trebuie să respingă orice ademenire exterioară a păcatului și să se teme de simțuri, căci acestea au o dorință supremă pentru lucrurile impure. Dar cum se poate apăra acesta dacă nu-și înfrânează ochiul, care este originea fiecărui păcat carnal? Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență se află sufletul meu, cel ce nu are ochi corporali se află în siguranță de la a primi pedeapsa, poate până în gradul al treilea, în timp ce acela care are ochi o va primi în al șaptelea grad.

97

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 116-117

În timpul profetului Ilie s-a întâmplat că Ilie a văzut un om orb plângând, un om de viață bună, pe care l-a întrebat zicând: „De ce plângi, o, frate?" Omul orb a răspuns: „Eu plâng căci nu îl pot vedea pe proorocul Ilie, cel sfânt al lui Dumnezeu." Apoi Ilie l-a mustrat, spunând: „Încetează din plâns, omule, căci plângând păcătuiești." Omul orb a răspuns: „Acum spune-mi, oare este un păcat să vezi un profet sfânt al lui Dumnezeu, care învie morții și face să se pogoare foc din cer?" Ilie a răspuns: „Tu nu spui adevărul, căci Ilie nu este în stare să facă nimic din tot ceea ce spui, pentru că el este un om ca și tine. Iar toți oamenii din lume nu pot face nici măcar o muscă să se nască." Omul orb a spus: „Spui acestea, o, omule, pentru că Ilie trebuie să te fi mustrat pentru vreun păcat de-al tău, și pentru asta îl urăști." Ilie a răspuns: „Fie ca tu să-L mulțumești pe Dumnezeu dacă ai spus adevărul; o, frate, dacă ar fi să îl urăsc pe Ilie atunci ar trebui să Îl iubesc pe Dumnezeu, și cu cât l-aș urî mai mult pe Ilie, cu atât mai mult ar trebui să Îl iubesc pe Dumnezeu." Auzind acestea, omul orb s-a înfuriat foarte tare și a zis: „Așa cum Viu este Dumnezeu, ești un om lipsit de evlavie! Poate unul să Îl iubească pe Dumnezeu în timp ce îi urăște pe profeții lui Dumnezeu? Pleacă degrabă, căci nu îți voi mai da ascultare." Ilie a răspuns: „Frate, acum poți vedea cu intelectul cât de rea este vederea corporală. Căci îți dorești vederea pentru a-l privi pe Ilie și îl urăști pe Ilie cu sufletul tău." Omul orb a răspuns: „Pleacă acum, căci tu ești diavolul și voiești să păcătuiesc împotriva sfântul lui Dumnezeu." Apoi Ilie a oftat, și a zis lăcrimând: „Ai spus adevărul, o, frate, căci trupul meu pe care dorești să-l vezi te desparte de Dumnezeu." Omul orb a spus: „Nu vreau să te văd, iar chiar dacă aș avea vedere aș închide ochii astfel încât să nu te văd." Apoi a zis Ilie: „Să știi, frate, că eu sunt Ilie!" Omul orb a răspuns: „Tu nu spui adevărul." Apoi au zis ucenicii lui Ilie: „Frate, el este cu adevărat profetul lui Dumnezeu, Ilie." „Să îmi spună acestea", a spus orbul, „dacă el este profet. Din ce seminție sunt și cum am devenit orb?" Capitolul 117 – Ilie și omul nevăzător Ilie a răspuns: „Tu ești din seminția lui Levi, și pentru că intrând în Templul lui Dumnezeu ai privit o femeie cu desfrânare, fiind aproape de sanctuar, Dumnezeul nostru ția luat vederea." Apoi omul orb, plângând a spus: „Iartă-mă, o, profet sfânt al lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit în a vorbi cu tine, căci dacă te-aș fi văzut atunci nu aș fi păcătuit." Ilie a răspuns: „Fie ca Dumnezeul nostru să te ierte, o, frate, pentru că în ceea ce mă privește, eu știu că ai vorbit adevărul, văzând că cu cât mă urăsc mai mult, cu atât mai mult Îl iubesc pe Dumnezeu, iar dacă m-ai fi văzut ți-ai fi liniștit dorința, care nu este pe placul lui Dumnezeu. Căci nu Ilie este creatorul tău, ci Dumnezeu; așadar, în ceea ce te privește, eu sunt diavolul", a declarat Ilie plângând, „pentru că te abat de la Creatorul tău. Plânge atunci, o, frate, pentru că nu ai acea lumină care te-ar face să distingi adevărul de minciună, căci dacă ai fi avut-o atunci nu mi-ai fi disprețuit învățătura mea. De aceea îți spun, că mulți sunt cei care doresc să mă vadă și cei ce vin de departe pentru a mă vedea, dar care disprețuiesc cuvintele mele. Drept pentru care ar fi fost mai bine pentru ei, pentru mântuirea lor, că ei să nu aibă ochi, văzând că toată lumea care își găsește plăcerea în

98

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 117-119

creatură, oricare ar fi, și nu caută să găsească plăcerea în Dumnezeu, și-a făcut un idol în inima lui și l-a părăsit de Dumnezeu." Apoi Iisus a spus oftând: „"Ați înțeles tot ce a spus Ilie?" Ucenicii au răspuns: „Cu adevărat am înțeles, și ne mirăm foarte știind că aici, pe pământ, sunt foarte puțini cei care nu sunt idolatri." Capitolul 118 – Păziți-vă privirea Apoi Iisus a spus: „Spui adevărul, căci acum Israelul a dorit să instituie idolatria ce o poartă în inimă, prin a mă lua drept Dumnezeu, iar mulți dintre ei mi-au disprețuit învățătura, zicând despre mine ca aș putea să mă numesc Regele întregii Iudei dacă recunosc că sunt Dumnezeu, și că sunt nebun să trăiesc în sărăcie prin locurile deșertului și de ce nu trăiesc mereu printre prinți și nu duc o viață frumoasă. O, nenorocit este omul ce prețuiește lumina comună muștelor și a furnicilor și disprețuiește lumina ce se cuvine numai îngerilor, profeților și prietenilor sfinți a lui Dumnezeu! Prin urmare, dacă privirea nu este păzită, o, Andrei, îți spun că este imposibil să nu cazi impetuos în dorință. De asta Ieremia profetul, plângând cu vehemență, a zis în adevăr: „Ochiul meu este un hoț ce-mi fură sufletul.” Pentru aceasta David, tatăl nostru, s-a închinat cu tărie lui Dumnezeu, Domnul nostru, ca el să își întoarcă privirea din a vedea vanitatea. Căci într-adevăr, tot ce are un sfârșit este în zadar. Spuneți-mi, dacă unul ar avea două monede pentru a cumpăra pâine, i-ar cheltui pentru a cumpăra fum? Cu siguranță nu, văzând că fumul vătămează ochiul și nu întreține viața corpului. La fel și omul să facă, cu vederea exterioară a ochilor și cu vederea interioară a minții să caute să Îl cunoască pe Dumnezeu, Creatorul său, și buna plăcere a voinței Sale, și să nu facă din creatură scopul lui, căci aceasta îl face să-L piardă pe al său Creator.” Capitolul 119 – Rugăciunea este leacul sufletului „Într-adevăr, de fiecare dată când un om privește un lucru și Îl uită pe Dumnezeu, care l-a creat pentru om, acesta a păcătuit. Căci dacă un prieten ți-ar da un lucru pentru a-l ține în amintire iar tu l-ai vinde și l-ai uita pe prietenul tău, atunci îl vei ofensa pe prietenul tău. La fel face omul atunci când privește creatura și nu își aduce aminte de Creator, care din dragoste pentru om a creat-o, păcătuind împotriva lui Dumnezeu, Creatorul său, prin nerecunoștință. Prin urmare, cel ce va privi femeile și Îl va uita pe Dumnezeu, care pentru binele omului a creat femeia, acela le va iubi și le va dori. Și în așa fel va crește dorința în el încât va iubi totul asemenea lucrului iubit; iar astfel va săvârși acel păcat de care ne este rușine să amintim. Dar dacă omul își va înfrâna privirea, atunci va fi stăpân asupra simțurilor, care nu pot dori ceea ce nu li se înfățișează. Iar astfel va fi carnea supusă sufletului. Pentru că, așa cum nava nu se poate urni fără ajutorul vântului, la fel carnea nu poate păcătui fără simțuri. După care va trebui ca cel ce se pocăiește să schimbe timpul povestirilor în rugăciune, îndrumat fiind de gândire, chiar și dacă nu ar fi aceasta o poruncă a lui Dumnezeu. Căci în fiecare cuvânt zadarnic rostit omul păcătuiește, iar Dumnezeul nostru ascunde păcatul prin săvârșirea rugăciunii. De aceea, rugăciunea este adeptul sufletului; rugăciunea este leacul sufletului; rugăciunea este protectorul inimii; rugăciunea este arma credinței; rugăciunea este frâul simțurilor; rugăciunea este sarea care păstrează carnea de la coruperea păcatului. Vă spun, rugăciunea este precum mâinile vieții noastre, căci omul care se roagă se va putea apăra în ziua judecății; căci acesta își va ține sufletul departe de păcatul de pe pământ și își va păstra inima astfel ca ea să nu fie atinsă de dorințe murdare;

99

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 119-121

astfel va aduce ofense lui Satana prin înfrânarea simțurilor în Legea lui Dumnezeu, iar carnea lui va merge în dreptate, primind de la Dumnezeu tot ce va cere. Așa cum Dumnezeu este Viu, în a Cărui prezență este sufletul meu, un om fără rugăciune nu poate fi un om al binelui, așa cum un om prost nu-și poate pleda cauza unui orb; la fel cum boala nu se tratează fără leacuri; așa cum un om nu se poate apăra fără să se miște, să atace fără a se mișca, să navigheze fără cârmă sau să păstreze peștele fără sare. Căci într-adevăr, cel ce nu are mâini nu poate primi. Dacă un om ar putea schimba bălegarul în aur și lutul în zahăr, apoi ce s-ar întâmpla? Apoi, Iisus păstrând liniștea, discipolii au răspuns: „Nimeni nu ar face altceva decât aur și zahăr.” Apoi Iisus a spus: „Dar de ce nu schimbă omul povestitul nesăbuit în rugăciune? Oare îi este dat timpul de Dumnezeu pentru ca acesta să-L jignească? Căci ce prinț și-ar dărui orașul slujitorului său pentru ca acesta să se războiască apoi împotriva lui? Așa cum Viu este Dumnezeu, dacă omul ar ști în ce fel este sufletul transformat de vorba zadarnică, atunci mai degrabă și-ar mușca limba cu dinții decât să vorbească. O, ce lume nenorocită! Căci astăzi oamenii nu se adună dimpreună pentru rugăciune, ci pentru a sta la poalele Templului, iar în însăși Templul Satana a așezat sacrificiul vorbei goale și a celor mai groaznice lucruri despre care nu pot vorbi fără de rușine. Capitolul 120 – Vorba în zadar slăbește mintea Acestea sunt fructele vorbitului în zadar: slăbirea intelectului, în așa fel încât acesta nu mai poate primi adevărul; precum un cal care se obișnuiește să care numai o uncie de bumbac și nu poate căra o sută de livre de pietre. Dar și mai rău este omul care își petrece timpul batjocorind pe alții. Atunci când el ar trebui să se roage, Satana îi va pune în minte aceleași batjocore, în așa fel încât atunci când ar trebui să plângă pentru păcatele sale și să atragă mila lui Dumnezeu și să câștige iertarea păcatelor sale, răzând el stârnește mânia lui Dumnezeu, care îl va pedepsi și îl va izgoni. Vai celor ce batjocoresc și celor ce vorbesc în zadar! Dar dacă Dumnezeul nostru îi privește ca abominabili pe cei ce batjocoresc și cei ce vorbesc în zadar, cum îi va privi pe cei ce șoptesc și bârfesc împotriva vecinilor lor, și în ce suferință vor fi cei care văd păcatul precum o negustorie extrem de necesară? O, lume impură, nici nu îmi pot imagina cât de aspru vei fi pedepsită de Dumnezeu! Așadar, cel ce dorește pocăința, vă spun, va trebui să rostească cuvintele ca și cum acestea ar fi scumpe precum aurul. Ucenicii săi au răspuns: „Și oare cine va cumpăra cuvintele unui om la prețul aurului? Cu siguranță nimeni. Și cum se va pocăi el apoi? Căci va deveni iubitor de bani!” Iisus a răspuns: „Aveți inima atât de grea încât nu sunt în măsură să o ridic. Prin urmare trebuie să vă spun înțelesul fiecărui cuvânt. Dar aduceți mulțumiri lui Dumnezeu, care v-a dăruit binecuvântarea de a ști misterele Lui. Nu am spus că pocăitul trebuie să își vândă vorbele, ci am spus că atunci când va vorbi să se gândească că va arunca aur. Căci întradevăr, făcând astfel, așa cum aurul este cheltuit pe lucrurile de trebuință, la fel el va vorbi doar când va trebui. Și așa cum nimeni nu cheltuie aurul pe un lucru ce va îndurera corpul, la fel acesta nu va vorbi despre ceea ce-i va dăuna sufletului.” Capitolul 121 – Vorbiți doar cât se cuvine „Când guvernatorul arestează un prizonier și îl interoghează, iar în acest timp notarul scrie însemnările cazului, spuneți-mi, cum va vorbi un astfel de om?

100

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 121-123

Discipolii au răspuns: „Va vorbi cu teamă și doar la subiect, pentru a nu ridica suspiciune asupra lui, și va fi atent să nu rostească ceva ce l-ar deranja pe guvernator, ci va caută să vorbească astfel încât să fie eliberat.” Apoi Iisus a răspuns: „La fel ar trebui să facă și cel ce se pocăiește, pentru a nu-și pierde sufletul. Căci în acest scop a dat Dumnezeu fiecărui om câte doi îngeri ca notari, unul scriind binele, iar celălalt răul făcut de om. Dacă un om va dori să primească milă, fie ca el să își măsoare vorbele mai bine decât se măsoară aurul.” Capitolul 122 – Răutatea lăcomiei „Cât despre lăcomie, aceasta trebuie schimbată în pomană; adevărat vă spun, că așa cum firul cu plumb își are sfârșitul în centru, la fel și cei lacomi își au sfârșitul în iad, pentru că nu este cu putință ca cel lacom să aibă parte de bine în Paradis. Știți de ce? Vă voi spune. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență stă sufletul meu, cel lacom, deși este tăcut în vorbire, prin strădania sa spune „nu este alt dumnezeu decât eu”. În așa măsură încât tot ceea ce deține el va cheltui pentru propria plăcere, fără să ia aminte la începutul sau la sfârșitul său, că s-a născut gol și că prin moarte va părăsi tot ce are. Dacă Irod v-ar da în grijă o grădină și v-ați numi proprietari, fără ca voi să-i trimiteți fructe lui Irod, iar când acesta și-ar trimite mesagerii voi să îi alungați, spuneți-mi, oare ați deveni regi peste acea grădină? Cu siguranță nu. La fel vă spun că face omul lacom, numindu-se dumnezeu pentru bogățiile pe care Dumnezeu i le-a dăruit. Lăcomia este o sete a simțurilor, care, pierzându-L pe Dumnezeu prin păcate și trăind în plăcere, nefiind în stare să se bucure în Dumnezeu, care este ascuns de ele, se înconjoară cu lucruri temporare pe care le consideră bune; și crește cu atât mai puternică cu cât se vede mai lipsită de Dumnezeu. Și astfel este convertirea păcătosului de la Dumnezeu, care dă binecuvântarea pocăirii. Așa cum spunea David, tatăl nostru: „Această schimbare vine din mâna dreaptă a lui Dumnezeu”. Astfel, trebuie să vă spun în ce fel este omul, ca voi să știți cum pocăința trebuie făcută. Iar astăzi să aducem mulțumiri lui Dumnezeu, care ne-a dat binecuvântarea de a împărtăși Voința Sa prin cuvântul meu.” După care a ridicat mâinile și s-a rugat, spunând: „Doamne, Dumnezeule Atotputernic și Milostiv, care din Mila Ta ne-ai creat, rânduindu-ne pe noi oamenii, slujitorii tăi, dimpreună cu credința Mesagerului Tău Adevărat, Îți aducem mulțumiri pentru toate binecuvântările Tale și dorim să te venerăm pentru restul zilelor noastre, plângând pentru păcatele noastre prin rugăciune și prin pomeni, prin post și prin învățarea Cuvântului Tău, călăuzindu-i pe cei ignoranți de Voința Ta, suferind această lume pentru dragostea Ta, și renunțând la viață pentru moarte, pentru a Te sluji. Te rugăm, Doamne, să ne izbăvești de Satana, de carne și de lume, așa cum i-ai izbăvit pe aleșii Tăi pentru dragostea Ta și pentru dragostea Mesagerului Tău pentru care ne-ai creat, și pentru dragostea tuturor sfinților și profeților Tăi.” Și discipolii au răspuns din nou și din nou: „Așa să fie, așa să fie, Doamne, așa să fie, Dumnezeul nostru Milostiv.” Capitolul 123 – Despre alcătuirea omului Când se făcu ziuă, vineri dimineața, după rugăciune, Iisus i-a adunat pe discipoli și le-a spus: „Să stăm jos; căci așa cum în această zi Dumnezeu a creat omul din lutul pământului, astfel vă voi spune ce este omul, cu voia lui Dumnezeu.” Când toți se așezaseră, Iisus a spus din nou: „Dumnezeul nostru, pentru a arăta creaturilor sale bunătatea, mila și omnipotența sa, cu dărnicia și cu dreptatea Sa a făcut o

101

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 123-124

compoziție din patru lucruri opuse unul altuia, și le-a unit într-o lucrare finală, care este omul, iar acesta este pământ, aer, apă și foc, pentru ca fiecare să își tempereze opusul. Și a făcut din aceste patru lucruri un vas, care este corpul omului, din carne, oase, sânge, măduvă, piele, cu nervi și cu vene și cu toate organele interne; iar în acesta Dumnezeu a așezat sufletul și simțurile, precum două mâini ale vieții sale, adăpostind simțurile în fiecare parte a corpului, acestea împrăștiindu-se în el precum uleiul. Iar sufletului i-a dat drept adăpost inima, unde, unindu-se cu simțurile, guvernează întreaga lui viață. Dumnezeu, creându-l astfel pe om, a așezat în el o lumină numită gândire, care avea să se unească cu carnea, cu simțurile și cu sufletul spre a munci către un singur scop, acela de a-L sluji pe Dumnezeu. După care, așezând creația aceasta în Paradis, și gândirea fiind sedusă de simțuri prin lucrarea lui Satana, carnea și-a pierdut liniștea, simțurile și-au pierdut plăcerea prin care trăiesc, iar sufletul și-a pierdut frumusețea. Omul ajungând într-o asemenea suferință, simțurile, care nu își găsesc liniștea în muncă, ci caută plăcerile, nefiind supuse rațiunii, urmează lumina arătată de ochi; iar ochii, nefiind în stare să vadă altceva decât vanitatea, îl înșeală pe om, iar astfel acesta, alegând lucrurile lumești, păcătuiește. De asta trebuie ca prin mila lui Dumnezeu, gândirea omului să fie din nou luminată, pentru a ști binele de rău și pentru a face deosebirea de adevărata plăcere, pe care aflândo, păcătosul se întoarce către pocăință. Drept pentru care, cu adevărat vă spun, că dacă Dumnezeu, Domnul nostru, nu ar lumina inima omului, gândirea acestuia ar fi în zadar.” Ioan a răspuns: „Atunci pentru ce îi folosește vorbirea omului?” Iisus a răspuns: „Omul doar ca și om nu poate folosi nimic pentru a converti omul spre pocăință; dar omul ca și mijloc folosit de Dumnezeu poate converti pe om; și văzând că Dumnezeu lucrează în om prin feluri nevăzute pentru salvarea omului, ar trebui ca unul să asculte pe fiecare om în parte, pentru ca prin toți el să primească ceea ce îi vorbește Dumnezeu.” Iosif a răspuns: „O, stăpâne, dar dacă un profet fals sau un învățător mincinos va veni pentru a ne predica, ce ar trebui să facem?” Capitolul 124 – Credința este Una Iisus a răspuns printr-o parabolă: „Un om a mers să pescuiască cu o plasă, și acolo a prins mai mulți pești, dar pe cei răi i-a aruncat. Un om a ieșit să samene, dar numai sămânța care a căzut pe pământ bun a dat rod." La fel să faceți și voi, ascultați totul dar primiți numai adevărul, văzând că numai adevărul dă roade pentru viața veșnică." Apoi a răspuns Andrei: „Și cum va fi cunoscut adevărul?" Iisus a răspuns: „Tot ce este în conformitate cu cartea lui Moise, acela primiți-l ca fiind adevărul, văzând că Dumnezeu este unul, adevărul este unul, drept urmare și doctrina este una și sensul doctrinei este unul, și de aceea credința este una. Adevărat vă spun, că dacă adevărul nu ar fi fost șters din cartea lui Moise, Dumnezeu nu ar fi dat lui David, tatăl nostru, o a doua carte. Iar dacă cartea lui David nu ar fi fost contaminată, Dumnezeu nu miar fi trimis Evanghelia, văzând că Domnul Dumnezeul nostru este neschimbător, și a vorbit doar un singur mesaj pentru toți oamenii. De aceea, când Trimisul lui Dumnezeu va veni, va veni pentru a curăța tot ceea ce nelegiuiții au contaminat din cartea mea." Apoi, a răspuns cel care scrie: „Stăpâne, ce va face omul atunci când legea va fi contaminată și proorocul mincinos va vorbi?" Iisus a răspuns: „Mare este întrebarea ta, o, Barnaba, de aceea vă spun că într-un astfel de timp puțini sunt cei salvați, văzând că oamenii nu consideră sfârșitul lor, care este Dumnezeu. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență sufletul meu se află, orice doctrină ce îl va întoarce pe om de la sfârșitul său, care este Dumnezeu, este o doctrină

102

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 124-126

rea. De aceea, sunt trei lucruri pe care trebuie să le considerați în doctrină, și anume, dragostea față de Dumnezeu, mila față de aproapele vostru și ura pentru tine însuți, care lai ofensat pe Dumnezeu și-l jignești în fiecare zi. De aceea, evitați toate doctrinele care sunt în contradicție cu aceste trei lucruri, pentru că acelea sunt cele mai rele.” Capitolul 125 – Dăruiți din dragoste pentru Dumnezeu „Mă voi întoarce acum la avariție și am să vă spun, că atunci când simțurile ar fi bucuroase să dobândească un lucru sau cu tenacitate să-l păstreze, gândirea trebuie să spună: „Un astfel de lucru va avea un sfârșit." Cu siguranță că dacă acesta va avea un sfârșit, atunci este o nebunie să-l iubească. De aceea se cuvine ca unul să iubească și să păstreze ceea ce nu va avea sfârșit. De aceea avariția trebuie să fie schimbată în milostenie, împărțind cu bună dreptate ceea ce omul a dobândit în mod greșit. Și să ia aminte ca ceea ce mâna dreaptă va dărui, mâna lui stângă să nu știe. Pentru că fățarnicii atunci când dau de pomană doresc să fie văzuți și lăudați de lume. Dar cu adevărat acestea sunt zadarnice, văzând că pentru cel care muncește omul, de la el își va primi plata. Dacă apoi un om va primi orice de la Dumnezeu, se cuvine ca el să Îi slujească lui Dumnezeu. Și faceți ca atunci când dați milostenie să considerați că Îi dați lui Dumnezeu tot ceea ce dați, din dragoste pentru Dumnezeu. De aceea, nu dați cu reținere, și dați din cele mai bune lucruri pe care le aveți, pentru dragostea lui Dumnezeu. Spunețimi, doriți să primiți de la Dumnezeu tot ceea ce este rău? Desigur că nu, o, praf și cenușă! Atunci cum puteți avea încredere în voi înșivă dacă veți da ceva rău pentru dragostea lui Dumnezeu? Ar fi mai bine să nu dați nimic decât să dați un lucru rău; pentru că în a nu da vei avea o scuză, după spusele lumii, dar oferind un lucru bun de nimic și păstrându-l pe cel mai bun pentru voi, care va fi scuza? Iar aceasta este tot ce am avut de spus cu privire la pocăință." Barnaba a răspuns: „Cât timp ar trebui să dureze pocăință?" Iisus a răspuns: „Atâta timp cât un om este într-o stare de păcat, el va trebui întotdeauna să se pocăiască și să facă penitență pentru aceasta. Iar pentru că viata omului este întotdeauna în păcat, la fel ar trebui să se pocăiască, asta dacă acesta nu ține mai mult la propriile încălțări decât la sufletul tău, căci de fiecare dată când încălțările i se strică, el le repară." Capitolul 126 – Apostolii predică în întreaga Iudee Iisus chemându-i la un loc pe ucenicii săi, i-a trimis câte doi în regiunea Israelului, spunând: „Mergeți și predicați așa cum ați auzit." Apoi ei s-au închinat și el a pus mâna pe capul lor, zicând: „În numele lui Dumnezeu, dați sănătate celor bolnavi, alungați demonii și scoateți din minciună Israelul în ceea ce mă privește, spunând ceea ce am spus înaintea marelui preot." Prin urmare ei au plecat cu toții, mai puțin cel care scrie, cu Iacov și Ioan; iar ei s-au dus prin toată Iudeea, propovăduind pocăința așa cum Iisus le spusese, vindecând orice fel de boală, astfel încât în Israel erau rostite cuvintele lui Iisus, că Dumnezeu este unul și că Iisus este un profet al lui Dumnezeu, văzând că atât de mulți făceau ceea ce și Iisus a făcut, cu privire la vindecarea celor bolnavi. Dar fiii diavolului au găsit un alt mod de a-l persecuta pe Iisus, iar acesta a fost prin preoți și cărturari. Drept pentru care ei au început să spună că Iisus aspira la monarhia Israelului. Dar se temeau de oamenii de rând, de aceea au complotat împotriva lui Iisus în secret.

103

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 126-127

Străbătând toată Iudeea, ucenicii s-au întors la Iisus, care i-a primit așa cum un tată își primește fiii, zicând: „Spuneți-mi, cum a lucrat Domnul, Dumnezeul nostru? Căci cu siguranță l-am văzut pe Satana sub picioarele voastre și pe voi calcându-l în picioare pe el, așa cum vierul calcă strugurii!" Ucenicii au răspuns: „Stăpâne, am vindecat nenumărați bolnavi și am alungat mulți draci care chinuiau oamenii." Iisus a spus: „Dumnezeu să vă ierte, o, fraților, căci ați păcătuit în a spune „noi am vindecat", căci Dumnezeu este Cel care le-a făcut pe toate". Apoi au spus: „Am vorbit prostește, de aceea, învață-ne cum să vorbim." Iisus a răspuns: „În orice lucru bun, spuneți „Dumnezeu a făcut" și în fiecare lucru rău spuneți „Am păcătuit." „Așa vom face", i-au răspuns ucenicii. Atunci Iisus a zis: „Ce spune Israelul acum, după ce a văzut că Dumnezeu a lucrat prin mâinile atâtor oameni ceea ce Dumnezeu a făcut și prin mâinile mele?" Ucenicii au răspuns: „Spune că există un singur Dumnezeu și că tu ești un profet al lui Dumnezeu." Iisus a răspuns cu chipul plin de bucurie: „Binecuvântat fie numele sfânt al lui Dumnezeu, care nu a disprețuit dorința slujitorului Său!" Și după ce a spus acestea, ei s-au retras pentru a se odihni. Capitolul 127 – Iisus predică în Ierusalim Iisus a plecat din deșert și a intrat în Ierusalim; drept pentru care toți oamenii au alergat la Templu ca să-l vadă. După citirea psalmilor, Iisus a urcat pe culmea de unde scribul obișnuia să vorbească, și, după ce a făcut semn de tăcere cu mâna lui, a spus: „Binecuvântat să fie Numele sfânt al lui Dumnezeu, o, fraților, care ne-a creat din lutul pământului și nu din spirit înflăcărat. Căci atunci când păcătuim găsim milă înaintea lui Dumnezeu, pe care Satana nu o va primi, pentru că prin mândria lui el este incorigibil, zicând că este întotdeauna nobil, pentru că este un spirit înflăcărat. Ați auzit, fraților, ceea ce părintele nostru David spune despre Dumnezeul nostru, că El își amintește că suntem țărână și că spiritul nostru se duce și nu se întoarce înapoi, și de aceea El are milă de noi? Ferice de cei ce cunosc aceste cuvinte, pentru că ei nu vor păcătui pentru veșnicie împotriva Domnului lor, văzând că după păcat ei se pocăiesc, și de aceea păcatul lor nu dăinuie. Vai de cei ce se ridică singuri în slăvi, căci ei vor fi smeriți de cărbunii aprinși ai iadului. Spuneți-mi, fraților, care este cauza pentru ridicarea sinelui în slăvi? Există oare ceva bun aici pe pământ? Cu siguranță nu, pentru că așa este cum spune Solomon, profetul lui Dumnezeu: „Tot ce este sub soare este deșertăciune." Dar dacă lucrurile lumii nu ne dau motive să ne ridicăm în slăvi în inima noastră, cu atât mai puțin ne dă un motiv propria viață; căci aceasta este împovărată cu multe nenorociri, pentru că toate creaturile inferioare omului luptă împotriva noastră. O, cât de mulți au fost uciși de căldura arzătoare a verii; cât de mulți au fost uciși de gerul și frigul iernii; cât de mulți au fost uciși de fulgere și de grindină; cât de mulți s-au înecat în mare, de furia vânturilor; câți au murit de ciumă, de foamete sau pentru că au fost devorați de animalele sălbatice, mușcați de șerpi și înecați de mâncare! O, om nefericit, cel ce se preamărește pe sine având atât de multe care să-l tragă în jos, fiind pândit de toate creaturile și din fiecare loc! Dar ce să mai zic despre carne și simțuri, care doresc numai nelegiuirea; despre lume, care nu oferă nimic altceva decât păcatul; despre cei răi, care, servindu-l pe Satana, îi persecută pe cei ce doresc să trăiască

104

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 127-129

în conformitate cu Legea lui Dumnezeu? Adevărat este, fraților, că dacă omul, așa cum spune tatăl nostru David, cu ochii ar considera eternitatea, atunci el nu ar mai păcătui. A te preamări pe sine în propria inimă înseamnă a împiedica mila și îndurarea lui Dumnezeu, astfel că El nu te va ierta. Căci părintele nostru David spune că Dumnezeu își amintește că nu suntem decât praf și că spiritul nostru se duce și nu se mai întoarce. Prin urmare, oricine se preamărește neagă că el este praf, și, neștiindu-și nevoia, el nu cere ajutor și astfel provoacă mânia lui Dumnezeu, ajutorul lui. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență stă sufletul meu, Dumnezeu l-ar ierta pe Satana dacă Satana și-ar cunoaște propria nenoricire și are cere milă de la Creatorul său, care este binecuvântat în veci.” Capitolul 128 – Rugăciunea fariseului și a vameșului „Prin urmare, fraților, eu, un om, praf și argilă care umblă pe pământ, vă spun: Pocăiți-vă și cunoașteți-vă păcatele. Vă spun, fraților, că Satana, prin ajutorul soldaților romani v-a înșelat când ați spus că sunt Dumnezeu. De aceea, fiți cu băgare de seamă să nu îi credeți, știind că ei au căzut sub blestemul lui Dumnezeu, servindu-i pe zeii falși și mincinoși; la fel și tatăl nostru David invocă un blestem asupra lor, zicând: „Zeii neamurilor sunt argintul și aurul, lucrarea mâinilor lor; care au ochi dar nu văd, care au urechi și nu aud, au nas dar nu pot mirosi, au o gură și nu mănâncă, au limbă și nu vorbesc, au mâini și nu ating nimic, au picioare și nu umblă.” De aceea a spus David, tatăl nostru, rugându-se Dumnezeului nostru Viu, ca ei să fie precum acei zei pe care îi fac și în care au ei încredere. O, ce mândrie nemaiauzită, această mândrie a omului, care fiind creat de Dumnezeu din pământ, și-a uitat condiția și ar dori să Îl facă pe Dumnezeu după placul lui! Iar prin aceasta în tăcere își bate joc de Dumnezeu, ca și cum ar spune: „Nu este nici un folos în a-L sluji pe Dumnezeu”. Căci asta arată faptele lor. Iar în această stare dorește Satana să vă coboare, o, fraților, în a vă face să credeți ca eu sunt Dumnezeu; dar eu, nefiind în stare nici măcar să creez o muscă, și fiind trecător și muritor, nu vă pot da nimic de folos, văzând că și eu însumi am nevoie de toate. Cum, atunci, aș putea eu să vă ajut în toate lucrurile, așa cum numai lui Dumnezeu I se cuvine să facă? Se poate atunci, ca noi, care Îl avem ca Dumnezeu pe Dumnezeul nostru cel mare care a creat universul prin Cuvântul Său, să batjocorim neamurile și dumnezeii lor?” Au venit atunci doi oameni în Templu ca să se roage; unul era fariseu și celălalt era un vameș. Fariseul s-a apropiat de sanctuar, și rugându-se cu fața îndreptată în sus a spus: „Îți aduc mulțumiri, Doamne, Dumnezeul meu, pentru că nu sunt precum ceilalți oameni, păcătoși, și care fac orice răutate, și mai ales pentru că nu sunt ca vameșul acesta, căci eu postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din tot ce am." Vameșul a rămas departe, aplecat la pământ, și lovindu-se în piept, a spus el cu capul plecat: „Doamne, nu sunt vrednic să privesc cerul și nici al Tău sanctuar, căci am păcătuit mult; ai milă de mine!" Adevărat vă spun, că vameșul a coborât de la Templu într-o stare mai bună decât fariseul, pentru că Dumnezeul nostru l-a scuzat, iertându-i păcatul său. Dar fariseul a coborât într-o stare mai rea decât vameșul, pentru că Dumnezeul nostru l-a respins, acesta avându-și lucrările în urâciune. Capitolul 129 – Iisus la casa lui Simon Oare toporul se va lăuda că a tăiat pădurea în care un bărbat a făcut o grădină? Cu siguranță nu, căci omul le-a făcut pe toate, da, și toporul l-a făcut, cu mâinile lui. Și tu,

105

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 129-131

omule, trebuie oare să te lauzi pentru că ai făcut ceva bun, văzând că Dumnezeul nostru tea creat din lut și lucrează în tine tot binele făcut? Și de ce disprețuiești tu pe aproapele tău? Nu știi că dacă Dumnezeu nu te-ar fi păzit de Satana tu ai fi fost mai rău decât el? Nu știți că un singur păcat a schimbat îngerul minunat în demonul cel mai respingător? Și că omul cel mai perfect care a venit în lume, care a fost Adam, el l-a schimbat într-o ființă mizerabilă, supunându-l pe el la ceea ce suferim, împreună cu toată familia lui? Prin ce decret, atunci, ai tu virtutea prin care poți trăi după propria plăcere, fără nici o teamă? Vai de tine, o, lutule, căci pentru că te-ai înălțat mai presus de Dumnezeu care te-a creat, vei fi smerit sub picioarele lui Satana, care te așteaptă." Și după ce a spus acestea, Iisus s-a rugat ridicând mâinile spre Domnul, și oamenii au spus: „Așa să fie, așa să fie!" Când a terminat rugăciunea sa, el a coborât de pe culme. După care au fost aduși la el mulți oameni bolnavi, pe care i-a vindecat, și a plecat din Templu. După aceea Simon, un lepros pe care Iisus îl curățise, l-a invitat să mănânce pâine. Preoții și cărturarii, care îl urau pe Iisus, au raportat soldaților romani ceea ce Iisus zisese împotriva zeilor lor. Căci într-adevăr ei căutau cum să-l omoare, dar nu au izbutit, întrucât se temeau de popor. Iisus, după ce a intrat în casa lui Simon, se așeză la masă. Și în timp ce el mânca, iată, o femeie pe nume Maria, una care a păcătuit în public, a intrat în casă și s-a aruncat la pământ în spatele picioarelor lui Iisus și le-a spălat cu lacrimile ei, le-a uns cu mir prețios, și le-a șters cu părul capului ei. Simon a fost revoltat, dimpreună cu toți cei așezați la masă, și au spus în inimile lor: „Dacă acest om ar fi profet atunci ar ști cine și de ce fel este această femeie, și nu ar suferi să îl atingă." Atunci Iisus a zis: „Simon, am ceva să-ți spun." Simon a răspuns: „Vorbește, stăpâne, căci doresc să aud cuvântul tău." Capitolul 130 – Simon și păcătosul public Iisus a spus: „A fost un om care avea doi datornici. Unul îi datora stăpânului cincizeci de bani, celălalt îi datora cinci sute. Drept pentru care, atunci când nici unul dintre ei nu au avut cu ce să plătească, stăpânul, fiind mișcat cu compasiune, a iertat datoria fiecăruia. Care dintre ei crezi că-l va iubi mai mult pe stăpân?” Simon a răspuns: „Cel căruia i-a fost iertată datoria mai mare." Iisus a spus: „Ai spus bine; drept pentru care îți spun, privește această femeie și privește-te pe tine însuți, căci amândoi sunteți datori lui Dumnezeu, unul pentru lepra corpului, iar celălalt pentru lepra sufletului, care este păcatul. Dumnezeu, Domnul nostru, fiind mișcat cu compasiune, prin rugăciunile mele, a voit să vindece corpul tău si sufletul ei. Tu, prin urmare, mă iubești mai puțin, pentru că ai primit un dar mai mic. Și astfel, când am intrat în casa ta, tu nu m-ai sărutat și nici nu mi-ai miruit capul. Dar iată! Această femeie de îndată ce a intrat în casa ta ea s-a așezat la picioarele mele, pe care le-a spălat cu lacrimile ei și le-a uns cu mir prețios. De aceea, adevărat vă spun, multe păcate i-au fost iertate ei, căci ea a iubit mai mult." Și întorcându-se către femeie, i-a spus: „Mergi în pace, pentru că Dumnezeul nostru a iertat păcatele tale; dar vezi să nu mai păcătuiești. Credința ta te-a salvat." Capitolul 131 – Ioan la masa lui Irod Ucenicii s-au apropiat de Iisus, după rugăciunea de noapte, și au zis: „Stăpâne, ce trebuie să facem pentru a scăpa de mândrie?"

106

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 131-132

Iisus a răspuns: „Ați văzut un om sărac să fie invitat la casa unui prinț pentru a mânca pâine?" Ioan a răspuns: „Am mâncat pâine în casa lui Irod. Căci înainte să te cunosc eu eram pescar, și obișnuiam a vinde peștele familiei lui Irod. Drept pentru care, într-o zi, în timp ce se ospăta, ducând acolo un pește deosebit, el m-a făcut să rămân și să mănânc acolo." Atunci Iisus a zis: „Și cum ai putut mânca pâine cu necredincioșii? Dumnezeu să te ierte, o, Ioan! Dar spune-mi, cum te-ai purtat la masă? Ai căutat să stai în locul cel mai onorabil? Ai cerut cele mai alese mâncăruri? Ai vorbit la masă atunci când nu erai întrebat? Te-ai considerat mai vrednic să stai la masă decât toți ceilalți?" Ioan a răspuns: „Așa cum Viu este Dumnezeu, nu am îndrăznit nici să ridic ochii, văzându-mă pe mine, un pescar sărac, rău îmbrăcat, așezat printre invitații regelui. După care, când regele mi-a dat o bucățică de carne, am crezut că lumea întreagă căzuse pe capul meu, pentru favoarea măreață pe care regele o făcuse pentru mine. Și adevărat vă spun, că dacă regele ar fi fost de Legea noastră, ar fi fost de cuviință să-l slujesc pentru toate zilele vieții mele." Iisus a strigat: „Oprește-te din vorbă, Ioan, căci mă tem ca nu cumva Dumnezeu să ne arunce în abis, precum a făcut cu Abiram, pentru mândria noastră!" Ucenicii au tremurat la cuvintele lui Iisus, când a spus din nou: „Să ne temem de Dumnezeu, că El să nu ne arunce în abis pentru mândria noastră. O, fraților, ați auzit de la Ioan ce se face în casa unui prinț? Vai oamenilor ce vin pe lume, căci trăind în mândrie, ei vor muri în dispreț și vor merge în confuzie. Căci această lume este o casă în care Dumnezeu îi hrănește pe oameni, în care au mâncat toți sfinții și profeții lui Dumnezeu. Și adevărat vă spun, că tot ceea ce un om primește, el primește de la Dumnezeu. De aceea omul ar trebui să se poarte cu cea mai mare umilință, știind propria josnicie și măreția lui Dumnezeu, dimpreună cu recompensa enormă prin care el ne hrănește. Prin urmare, nu este îngăduit ca omul să spună: „Ah, de ce se face și de ce se spune acest lucru în lume?" ci mai degrabă să se vadă pe sine, așa cum întradevăr este, ca fiind nevrednic de a sta în lume, la masa lui Dumnezeu. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență se află sufletul meu, nu există nici un lucru prea mic primit aici în lume din mâna lui Dumnezeu, pentru care omul să nu trebuiască să-și petreacă întreaga viață pentru dragostea de Dumnezeu. Așa cum Viu este Dumnezeu, tu nu ai păcătuit, o, Ioan, în a mânca cu Irod, pentru că a fost voia lui Dumnezeu ca tu să faci astfel, pentru ca tu să fii învățătorul nostru și învățătorul fiecăruia care se teme de Dumnezeu. Astfel să faceți", a spus Iisus ucenicilor săi, „să trăiți în lume precum Ioan a trăit în casa lui Irod, când a mâncat pâine cu el, pentru că așa veți fi cu adevărat liberi de toată mândria." Capitolul 132 – Semănătorul și neghina Iisus umblând pe lângă Marea Galileii a fost înconjurat de o mare mulțime de oameni, de aceea s-a urcat el într-o barcă mai mică ce plutea de una singură, fiind puțin depătată de mal, și a ancorat-o aproape de mal pentru ca vocea lui să poată fi auzită. După care toți s-au apropiat de mare, și așezându-se au așteptat cuvântul lui. Apoi a deschis gura și a zis: „Iată, semănătorul a ieșit să semene, iar pe măsură ce el semăna, o parte din semințe au căzut pe drum, iar acestea au fost călcate în picioare de oameni și mâncate de păsări; unele au căzut pe pietre, iar atunci când au răsărit, pentru că nu aveau umezeală, au fost arse de soare; altele au căzut prin spini, drept pentru care atunci când au crescut,

107

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 132-133

spinii au sufocat sămânța; iar unele au căzut pe pământ bun, după care au dat rod, chiar de treizeci, șaizeci, și de o sută de ori dintr-una." Din nou, Iisus a spus: „Iată, tatăl unei familii a semănat o sămânță bună în țarina lui. Dar pe când slujitorii omului bun dormeau, dușmanul omului, al stăpânului lor, a venit și a semănat neghină peste sămânța bună. După care, când porumbul a răsărit, se vedea printre porumb o mare cantitate de neghină. Servitorii au venit la stăpânul lor și au spus: „O, stăpâne, n-ai semănat sămânță bună în țarina ta? De ce atunci a apărut între acestea o mare cantitate de neghină?" Stăpânul a răspuns: „Bune semințe am semănat, dar în timp ce oamenii dormeau dușmanul omului a venit și a semănat neghină în grâu." Servitorii au spus: „Vreți să mergem și să smulgem neghina dintre rândurile cu porumb?" Stăpânul a răspuns: „Să nu faceți asta, căci astfel o veți smulge cu tot cu porumb, ci așteptați până vine momentul recoltei. Și atunci să mergeți și să smulgeți neghina din mijlocul porumbului și să o aruncați în foc pentru ca ea să ardă, iar porumbul îl veți pune în hambarul meu." Din nou, Iisus a spus: „Au plecat mai mulți oameni ca să vândă smochine. Dar iată, când au ajuns la piață, lumea nu căuta smochine bune, ci doar frunze. Prin urmare, oamenii nu au fost în stare să-și vândă smochinele bune. Și văzând acestea, un cetățean rău a spus: „Cu siguranță voi deveni bogat." După care i-a chemat împreună pe cei doi fii ai săi și le-a spus: „Duceți-vă și adunați la un loc multe frunze cu smochine rele." Și aceștia au vândut greutatea lor în aur, întrucât lumea se mulțumea foarte mult cu frunze. Iar apoi oamenii, mâncând smochinele, s-au îmbolnăvit de o boală teribilă." Din nou, Iisus a spus: „Iată, un cetățean avea o fântână de la care toți cetățenii vecini luau apă pentru a-și spăla necurățiile lor; dar cetățeanul își lăsa propriile haine să putrezească." Din nou, Iisus a spus: „Au plecat doi oameni pentru a vinde mere. Unul a ales să vândă coaja merelor pentru greutatea lor în aur, fiind fără grijă pentru conținutul merelor. Celălalt dorea să dea merele de pomană, primind în schimb numai un pic de pâine pentru călătoria sa. Dar oamenii au cumpărat coaja merelor pentru greutatea lor în aur, neavând grija celui care ar fi dorit să le dea de pomană, ci chiar disprețuindu-l." Și astfel, în acea zi Iisus a vorbit mulțimii în pilde. Apoi, după ce i-a trimis de la el, a mers cu ucenicii săi la Nain, unde îl înviase pe fiul văduvei, care, împreună cu mama lui, lau primit în casa lor și l-au slujit. Capitolul 133 – Tați necredincioși, fii credincioși Ucenicii s-au apropiat de Iisus și l-au întrebat, zicând: „Stăpâne, spune-ne înțelesul pildelor pe care le-ai spus oamenilor." Iisus a răspuns: „Ora de rugăciune se apropie, de aceea, atunci când rugăciunea de seară va fi încheiată, vă voi spune înțelesul pildelor." Când rugăciunea s-a terminat, ucenicii s-au apropiat de Iisus, care le-a zis: „Omul care împrăștie sămânța pe drum, pe pietre, pe spini, pe pământ bun, este cel ce învață pe alții Cuvântul lui Dumnezeu, dar care cade pe un număr mare de oameni. Acesta cade pe drum, atunci când vorba ajunge la urechile marinarilor și a comercianților, care din cauza călătoriilor lungi pe care le fac, și datorită diferitelor națiuni cu care au relații, au Cuvântul lui Dumnezeu scos din memoria lor de către Satana. Acesta cade pe pietre atunci când ajunge la urechile curtenilor, căci din cauza anxietății cu care trebuie să servească corpul unui prinț, Cuvântul lui Dumnezeu nu îi pătrunde. De asta, deși ei au oarecum amintirea acestuia, de îndată ce aceștia sunt supuși unui necaz, Cuvântul lui Dumnezeu iese din memoria lor; căci văzând că ei nu-L servesc pe Dumnezeu, ei nu pot spera la ajutorul lui Dumnezeu.

108

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 133-134

Acesta cade între spini atunci când ajunge la urechile celor ce-și iubesc propria viață, după care, deși cuvântul lui Dumnezeu crește în ei, când dorințele carnale le sporesc, ei sufoca sămânța bună a Cuvântului lui Dumnezeu, căci plăcerile carnale îi fac pe oameni să părăsească Cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce cade pe pământ bun este atunci când Cuvântul lui Dumnezeu vine la urechile celui ce se teme de Dumnezeu, iar aceasta duce la rodul vieții veșnice. Adevărat vă spun, că de fiecare dată când omul se va teme de Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu va da roade în el. Tatăl acelei familii, adevărat vă spun, că El este Dumnezeu, Domnul nostru; tatăl tuturor lucrurilor, căci El a creat toate lucrurile. Dar el nu este un tată precum cei ce sunt în natură, pentru că el este incapabil de mișcare, fără de care creația este imposibilă. Prin urmare, această lume este a Dumnezeului nostru; și pământul pe care a semănat este omenirea, iar sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu. Deci, atunci când învățătorii sunt neglijenți în predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, fiind ocupați de treburile lumii, Satana seamănă greșeala în inima oamenilor, de unde apar nenumărate secte ale doctrinei rele. Sfinții și profeții plâng: „O, Doamne, oare nu ai dat doctrină bună oamenilor? De unde, atunci, să fie atât de multe greșeli?" Dumnezeu răspunde: „Am dat doctrină bună oamenilor, dar în timp ce oamenii s-au dat vanității, Satana a semănat greșeala pentru a reduce la nimic Legea Mea." Cei sfinți spun: „O, Doamne, vom dispersa aceste greșeli prin distrugerea oamenilor." Dumnezeu răspunde: „Nu faceți astfel, căci credincioșii sunt atât de apropiați prin rudenie de necredincioși încât și credincioșii vor fi pierduți. Dar așteptați până la Judecată, pentru că atunci vor fi necredincioșii adunați de către îngerii Mei și vor fi aruncați cu Satana în iad, în timp ce bunii credincioși vor veni în Împărăția Mea." Cu siguranță, mulți părinți necredincioși vor naște fii credincioși, pentru binele cărora Dumnezeu așteaptă ca lumea să se pocăiască. Capitolul 134 – Despre predicatori Cei ce poartă smochine bune sunt adevărații învățători ce predică doctrina bună, dar lumea, care își găsește plăcerea în minciuni, caută de la învățători frunzele cuvintelor frumoase și lingușitoare. Iar văzând aceasta, Satana se unește cu trupul și cu spiritul și aduce o mulțime de frunze; adică, o multitudine de lucruri pământești, cu care el acoperă păcatul; pe care primindu-le, omul devine bolnav și pregătit pentru moartea veșnică. Cetățeanul care are apă și o dă altora pentru a-și spăla necurățiile lor, dar suferă ca propriile sale haine să devină putrezite, este învățătorul care predică altora pocăința dar el însuși rămâne încă în păcat. O, om nenorocit, pentru că nu îngerii, ci propria sa limbă scrie în aer pedeapsa ce i se potrivește! Dacă unul ar fi avut limba unui elefant, iar restul corpului său ar fi fost la fel de mic ca a unei furnici, nu ar fi un asemenea lucru monstruos? Cu siguranță da. Adevărat vă spun, că acela este mult mai monstruos, cel care predică pocăința altora, dar el însuși nu se pocăiește de păcatele sale. Cei doi bărbați care vând merele; unul este cel ce predică pentru dragostea de Dumnezeu, de aceea el nu măgulește pe nimeni, dar predică în adevăr, căutând doar traiul unui om sărac. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență sufletul meu se află, un astfel de om nu este primit de lume, ci mai degrabă disprețuit. Dar cel ce vinde coaja pentru greutatea ei în aur și dă mărul deoparte, acela este cel ce predică pentru a fi pe placul oamenilor; și măgulind astfel lumea, el distruge sufletele celor care îi urmează lingușirea. O! Cât de mulți au pierit pentru acest motiv!" Apoi a răspuns cel care scrie: „Cum ar trebui să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, și cum ar trebui să-l cunoaștem pe cel ce predică pentru dragostea de Dumnezeu?"

109

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 134-135

Iisus a răspuns: „Cel care predică ar trebui să fie ascultat ca și cum Dumnezeu ar vorbi când el predică doctrina bună; pentru că Dumnezeu vorbește prin gura lui. Dar cel care nu mustră păcatele, având respectul oamenilor și lingușind anumiți oameni, acela ar trebui evitat precum un șarpe oribil, căci într-adevăr el otrăvește urechea umană. Ați înțeles? Adevărat vă spun, că așa cum un om rănit nu are nevoie de bandaje fine pentru ași lega rănile, ci mai degrabă de un leac bun, la fel și păcătosul nu are nevoie de cuvinte frumoase, ci mai degrabă de mustrări pe măsură, pentru ca el să înceteze din a păcătui." Capitolul 135 – Cele șapte nivele ale Iadului Apoi a spus Petru: „Stăpâne, spune-ne cum vor fi chinuiți cei pierduți, și cât timp vor sta ei în iad, pentru ca astfel omul să poată fugi de păcat." Iisus a răspuns: „O, Petru, acesta este un lucru mare pe care mi-l ceri, dar cu toate acestea, cu voia lui Dumnezeu, îți voi răspunde. Aflați că iadul este unul, dar are șapte niveluri unul sub altul. Prin urmare, așa cum păcatul este de șapte feluri, pentru că șapte porți ale iadului sunt făcute pentru Satana, la fel există șapte pedepse acolo. Cei mândri, care se ridică în slăvi în inima lor, vor fi aruncați în cel mai adânc nivel, trecând prin toate nivelurile de deasupra și suferind în ele toate durerile care sunt acolo. Și cum el încearcă aici să fie mai presus de Dumnezeu, prin dorința sa de a face după propria voință, contrar cu ceea ce a poruncit Dumnezeu, și nedorind să recunoască pe nimeni deasupra lui, la fel va fi pus sub picioarele lui Satana și a diavolilor săi, care-l vor zdrobi precum strugurii ce sunt călcați în picioare când se face vinul, și el va fi pentru totdeauna luat în râs și batjocorit de diavoli. Invidiosul, care aici ia în zeflemea binele aproapelui său și se bucură de nenorocirea lui, va coborî la al șaselea nivel, și acolo va fi iritat de colții unui număr mare de șerpi infernali. Și i se va părea lui că toate lucrurile din iad se bucură de chinul lui, și va plânge pentru că nu va fi trimis la al șaptelea nivel. Căci deși cei damnați sunt incapabili de orice bucurie, dreptatea lui Dumnezeu va face astfel să i se pară omului invidios, ca atunci când unuia i se pare într-un vis că este respins de cineva și prin urmare se simte chinuit, chiar așa va fi pus obiectul înaintea nenorocitului om invidios. Căci unde nu există nici o bucurie, lui i se va părea că toți se bucură de nenorocirea lui, și el va plânge că nu are ceva mai rău. Lacomul va coborî până la al cincilea nivel, unde va suferi o sărăcie cruntă, precum a suferit săracul la ospățul bogatului. Și demonii, pentru a-i aduce un chin și mai mare, îi vor oferi ceea ce-și dorește, și atunci când el le va ține în mâinile sale, alți diavoli cu violență le vor smulge din mâinile lui cu aceste cuvinte: „Amintește-ți că nu ai dat pentru dragostea lui Dumnezeu; la fel vrea Dumnezeu ca tu să nu primești.” O, om nefericit! Atunci va fi el în acea stare, când își va aminti abundența din trecut și va vedea sărăcia din prezent; și că, cu bunurile pe care atunci putea să nu le aibă, ar fi putut dobândi bucurii eterne! Către al patrulea nivel vor merge cei desfrânați, unde cei ce au transformat calea dată lor de Dumnezeu vor fi precum porumbul fript în balega arzătoare a diavolului. Iar acolo vor fi îmbrățișați de șerpi infernali oribili. Și cei ce vor fi păcătuit cu prostituatele, toate aceste acte de impuritate le vor fi transformate într-o unire cu furiile infernale; care sunt demoni precum femeile, al căror păr este precum șerpii, ale căror ochi sunt sulf înflăcărat, ale căror guri sunt otrăvitoare, ale căror limbi este înșelăciunea, ale căror trupuri sunt înfășurate cu cârlige înghimpate precum cele cu care se prind peștii, ale căror gheare sunt ca ale grifonilor, ale căror unghii sunt precum lamele, iar natura acelor organe generative este de foc. Iar cu acestea se vor bucura toți desfrânații în jarul infernal ce va fi patul lor. La al treilea nivel vor coborî leneșii, care nu doresc să muncească aici. Acolo vor fi construite orașe și palate imense, care, de îndată ce vor fi terminate, vor trebui dărâmate,

110

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 135-136

pentru doar o singură piatră ce nu va fi așezată corect. Și aceste pietre enorme sunt așezate pe umerii leneșilor, care nu au mâinile libere ca să-și răcorească trupul și să-și ușureze povara, iar văzând că lenea i-a luat puterea brațelor, picioarele îi vor fi încătușate cu șerpi infernali. Și ceea ce este și mai rău, în spatele lui sunt demonii, care-l împing și-l fac să cadă la pământ de mai multe ori sub greutate; și nici unul nu-l ajută să se ridice; ba chiar aceasta fiind prea mult de ridicat, o greutate dublă va fi așezată peste el. Către al doilea nivel vor coborî cei lacomi. Iar aici este o lipsă de mâncare, la un asemenea grad încât nu va fi nimic de mâncat decât scorpioni și șerpi vii, care provoacă un asemenea chin încât ar fi fost mai bine să nu se fi născut vreodată decât să mănânce așa ceva. Într-adevăr, aceștia îi sunt oferiți lui de către demoni, dar sub arătarea unor mâncăruri alese din carne; dar pentru că au mâinile și picioarele legate cu lanțuri de foc, ei nu pot întinde mâna când carnea apare la ei. Dar ce este și mai rău, acești scorpioni pe care-i mănâncă vor devora burțile, neputând ieși repede și vor rupe părțile secrete ale lacomului. Și după ce au ieșit afară pângăriți și necurați, murdari cum sunt, ei sunt mâncați din nou. Cel mânios coboară în primul nivel, unde este insultat de toți dracii și de cât mai mulți dintre condamnații care coboară mai jos decât el. Ei îl disprețuiesc și îl bat, făcându-l să se întindă pe drumul pe care trec, călcând cu picioarele pe gâtul lui. Cu toate acestea, el nu este în stare să se apere, căci are mâinile și picioarele legate. Și ce este mai rău, el nu este în măsură să dea frâu liber mâniei sale pentru a insulta pe alții, văzând că limba îi este fixată cu un cârlig, precum cele folosite la vânzarea cărnurilor. În acest loc blestemat va fi o pedeapsă generală, comună pentru toate nivelurile, precum sunt amestecate diferite cereale pentru a face o pâine. Căci focul, gheața, furtunile, fulgerele, sulful, căldura, frigul, vântul, frenezia, teroarea, toate vor fi unite de dreptatea lui Dumnezeu, și în așa fel încât frigul nu va tempera căldura și nici focul gheața, ci fiecare va chinui păcătosul mizerabil.” Capitolul 136 – Fiecare va vedea Iadul „În acest loc blestemat vor rămâne necredincioșii pentru totdeauna, astfel încât, dacă lumea ar fi umplută cu boabe de mei, și o singură pasăre ar lua la fiecare o sută de ani un singur bob pentru a goli lumea, iar atunci când s-ar fi golit necredincioșii ar merge în Paradis, atunci ei ar fi încântați. Dar nu există această speranță, întrucât chinul lor nu va avea sfârșit, văzând că ei nu au fost dispuși pentru dragostea lui Dumnezeu să pună capăt păcatului lor. Dar credincioșii vor fi confortați, deoarece chinul lor va avea un sfârșit.” Ucenicii s-au îngrozit auzind aceasta, și au zis: „Deci și credincioșii trebuie să meargă în iad?" Iisus a răspuns: „Fiecare, oricine ar fi el, trebuie să meargă în iad. Este adevărat, însă, că sfinții și profeții lui Dumnezeu vor merge acolo doar pentru a privi, fără a suferi nici o pedeapsă, iar drepții vor suferi doar de frică. Și ce să mai spun? Vă spun că acolo va veni până și Trimisul lui Dumnezeu, pentru a privi dreptatea lui Dumnezeu. Atunci iadul va tremura în prezența lui. Și pentru că el are trup omenesc, toți cei care au carne de om și vor fi pedepsiți, atâta timp cât Trimisul lui Dumnezeu va rămâne în iad, iată, atât de mult timp vor mai rămâne și ei fără pedeapsă. Dar el va rămâne acolo doar atâta timp cât este nevoie pentru a închide și deschide ochii. Și acest lucru îl va face Dumnezeu pentru ca fiecare creatură să știe că a primit ajutor de la Trimisul lui Dumnezeu. Când el va merge acolo toți diavolii vor țipa și vor încerca să se ascundă sub jarul arzător, spunând unii către alții: „Zburați, zburați, căci iată vine Mahomed, dușmanul nostru!" La auzul cărora Satana se va lovi pe fața cu ambele mâini, și țipând va zice: „Tu ești mai nobil decât mine, în ciuda mea, iar acest lucru este făcut pe nedrept."

111

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 136-138

În ceea ce privește credincioșii, care sunt în șaptezeci și două de categorii, cei din ultimele două categorii, care au avut credință fără fapte bune, primii fiind neiubind faptele bune, și ceilalți bucurându-se de rău, vor rămâne în iad șaptezeci de mii ani. După acei ani, îngerul Gabriel va intra în iad și îi va auzi spunând: „O, Mahomed, unde sunt promisiunile făcute nouă, prin care ai spus că cei care au avut credința ta nu vor rămâne în iad pentru totdeauna?" Apoi îngerul lui Dumnezeu se va întoarce în Paradis, și apropiindu-se cu admirație de Trimisul lui Dumnezeu va povesti ceea ce a auzit. Atunci Mesagerul va vorbi cu Dumnezeu și Îi va spune: „Doamne, Dumnezeul meu, amintește-Ți promisiunea făcută mie, robul Tău, despre cei ce au primit credința mea, ca ei să nu rămână pentru totdeauna în iad." Dumnezeu va răspunde: „Cere ce vrei, o, prietenul meu, căci îți voi da tot dorești." Capitolul 137 – Credincioșii fără fapte „Atunci Trimisul lui Dumnezeu va spune: „Doamne, sunt credincioși care au fost în iad timp de șaptezeci de mii ani. Unde este, Doamne, mila Ta? Te rog, Doamne, să-i eliberezi din acele pedepse amare." Atunci Dumnezeu va porunci celor patru îngeri preferați ai Săi să se ducă în iad și să îi scoată pe fiecare din cei care au avut credința Mesagerului Său și să-i aducă în Paradis. Și aceasta o vor face întocmai. Iar acesta va fi privilegiul credinței Mesagerului lui Dumnezeu, că cei care vor fi crezut în el, chiar dacă nu au făcut nici o faptă bună, dar fiindcă au murit în această credință, vor merge în Paradis după pedeapsa de care am vorbit." Capitolul 138 – Minunea recoltei Când a venit dimineața, de devreme, toți oamenii din cetate, cu femeile și copiii au venit la casa unde Iisus era cu ucenicii săi, și l-au căutat spunând: „Stăpâne, ai milă de noi, pentru că în acest an viermii au mâncat porumbul, și nu vom primi nici o pâine în acest an în țara noastră." Iisus a răspuns: „O, ce frică aveți voi! Oare nu știți că Ilie, slujitorul lui Dumnezeu, în timpul persecuției lui Ahab, care a continuat timp de trei ani, nu a văzut pâine, hrănindu-se numai cu ierburi și fructe sălbatice? David, tatăl nostru, profetul lui Dumnezeu, a mâncat fructe de pădure și plante timp de doi ani, în timp ce era persecutat de Saul, și numai de două ori a mâncat el pâine." Oamenii au răspuns: „Stăpâne, ei erau profeți ai lui Dumnezeu, hrăniți cu încântare spirituală, și, prin urmare, au îndurat bine; dar cum se vor descurca cei mici?" și i-au arătat mulțimea copiilor lor. Apoi, Iisus a avut milă de nenorocirea lor și a zis: „Cât timp mai este până la recoltă?" Ei au răspuns: „Douăzeci de zile." Atunci Iisus a zis: „Pentru aceste douăzeci de zile să ne dam postului și rugăciunii, căci Dumnezeu va avea milă de voi. Adevărat vă spun, că Dumnezeu a cauzat această lipsă deoarece aici a început nebunia oamenilor și păcatul lui Israel, atunci când au spus că sunt Dumnezeu sau fiul lui Dumnezeu." După ce au postit timp de nouăsprezece zile, în dimineața celei de-a douăzecea zi au văzut câmpurile și dealurile acoperite cu porumb în pârg. Ei au alergat la Iisus, și i-au povestit totul. Și după ce a auzit acestea, Iisus a adus mulțumiri lui Dumnezeu, și a zis: „Mergeți, fraților, adunați pâinea pe care a dat-o Dumnezeu."

112

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 138-140

Au adunat atât de mult porumb încât nu știau unde să-l pună; iar acest lucru a fost cauza belșugului în Israel. Cetățenii au vorbit între ei să-l numească pe Iisus regele lor, la care Iisus, aflând acestea, a fugit de la ei, iar ucenicii s-au străduit cincisprezece zile să-l găsească. Capitolul 139 – Prezicerea trădării Iisus a fost găsit de cel care scrie, și de Iosif și Ioan. Și ei, plângând, au spus: „Stăpâne, de ce ai fugit de la noi? Te-am căutat plângând; într-adevăr, toți ucenicii te caută cu lacrimi în ochi." Iisus a răspuns: „Am fugit pentru că știam că o adunătură de diavoli pregătesc pentru mine ceea ce într-un timp scurt veți vedea. Căci mai marii preoților dimpreună cu bătrânii poporului se vor ridica împotriva mea și vor smulge autoritatea guvernatorului roman ca să mă omoare, căci se tem că doresc să încalc regalitatea Israelului. Mai mult decât atât, eu voi fi vândut și trădat de unul dintre discipolii mei, așa cum Iosif a fost vândut în Egipt. Dar Dumnezeul cel drept îl va face să cadă, așa cum spune profetul David: „El va face să cadă în acea groapă, pe cel care întinde o cursă aproapelui său. Căci Dumnezeu mă va salva din mâinile lui și mă va scoate din lume." Cei trei ucenici s-au temut, dar Iisus i-a liniștit spunându-le: „Să nu vă fie teamă, pentru că nici unul dintre voi nu mă va trăda." Și cei trei ucenici au primit consolare auzind aceasta. A doua zi au venit, doi câte doi, treizeci și șase dintre ucenicii lui Iisus, iar el a rămas în Damasc în așteptarea celorlalți. Și au jelit fiecare, știind că Iisus trebuia să părăsească lumea. De aceea, el a deschis gura și a zis: „Cel ce umblă fără să știe unde se duce este cu siguranță nefericit, dar mai nefericit este cel care este capabil și știe cum să ajungă la un han bun, dar dorește și vrea să rămână pe un drum noroios, în ploaie, și sub amenințarea hoților. Spuneți-mi, fraților, este această lume țara noastră natală? Cu siguranță nu, văzând că primul om a fost aruncat în lume în exil și suferă pedeapsa greșelii sale. Există oare vreun exilat care nu aspiră să se întoarcă în propria țară bogată, atunci când el se află în sărăcie? Cu adevărat gândirea neagă acest lucru, dar experiența o dovedește, căci cei ce iubesc lumea nu se gândesc la moarte. Nu, atunci când unul le va vorbi de moarte, ei nu vor da atenție discursului său.” Capitolul 140 – Măsurați viața cu moartea „Credeți-mă, o, oameni, că am venit în lume cu un privilegiu pe care nici un om nu la mai avut, și nici Trimisul lui Dumnezeu nu-l va avea, văzând că Dumnezeul nostru nu a creat omul ca să-l pună în lume, ci mai degrabă ca să-l așeze în Paradis. Cu siguranță că cel care nu are nici o speranță în a primi ceva de la romani, deoarece aceștia sunt de o lege străină lui, nu este dispus să-și părăsească țara cu tot ce are, fără să se mai întoarcă și să se ducă să trăiască în Roma. Și cu atât mai puțin ar face el acest lucru atunci când ar fi dovedit că l-a ofensat pe Cezar. La fel vă spun, cu adevărat, cum și Solomon, profetul lui Dumnezeu strigă alături de mine: „O, moarte, cât de amară este amintirea ta celor care își găsesc odihnă în bogățiile lor!” Nu vă spun acestea pentru că trebuie să mor acum, căci eu sunt sigur că voi trăi chiar până aproape de sfârșitul lumii. Dar vă voi vorbi cu privire la aceasta, pentru ca voi să învățați a muri. Așa cum Viu este Dumnezeu, tot ceea ce se face rău, chiar și numai o dată, arată că pentru a lucra un lucru bine trebuie exersat. Ați văzut soldații, cum în timp de pace ei se antrenează unul pe altul, ca și cum aceștia ar fi în război? Cum va avea o moarte bună acel om care nu a învățat să moară de o moarte bună?

113

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 140-142

Moartea Sfinților este prețioasă în privirea Domnului, a spus proorocul David. Știți de ce o astfel de moarte este prețioasă? Vă voi spune. Aceasta se datorează faptului că, așa cum toate lucrurile rare sunt prețioase, așa și moartea celor care au o moarte bună, fiind rară, este prețioasă în ochii lui Dumnezeu, Creatorul nostru. Ori de câte ori un om începe ceva, nu numai că are scopul de a-l termina, dar el trudește din greu ca munca sa să aibă un rezultat bun. O, mizerabil este omul care își prețuiește mai mult hainele decât pe el însuși; căci atunci când taie pânza el o măsoară cu atenție înainte de a o tăia; și după ce este tăiată o coase cu grijă. Dar viața lui – fiind născut pentru a muri, deoarece numai cel care nu se naște nu moare – de ce nu își măsoară oamenii viața lor cu moartea? I-ați văzut pe cei ce construiesc și cum așează fiecare piatră, luându-se după fundație, măsurând dacă este dreaptă astfel încât zidul să nu cadă? O, om nenorocit! Căci construirea vieții lui va cădea în mare ruină, pentru că el nu dă atenție la fundația ei, care este moartea!” Capitolul 141 – Chibzuiți asupra morții „Spuneți-mi, când se naște un om, cum este el născut? Cu siguranță, el se naște gol. Și când el moare și este pus sub pământ, ce are el în plus? O pânză de in în care este înfășurat, iar aceasta este răsplata pe care i-o dă lumea. Dacă mijloacele din fiecare lucrare trebuie să fie proporționale cu începutul și sfârșitul, astfel ca lucrarea să fie adusă la un bun final, ce sfârșit va avea omul care dorește bogățiile lumești? El va muri, așa cum spune David, profetul lui Dumnezeu: „Păcătosul va muri printr-o moarte foarte nefastă." Dacă un om care coase pânza ar împleti grinzi în loc de fire de ață cu acul, cum șiar atinge munca sfârșitul? Cu siguranță el va lucra în zadar și va fi disprețuit de vecinii săi. Dar omul nu vede că el face acest lucru în continuu, atunci când adună bunuri lumești. Căci moartea este acul, în care grinzile bunurilor lumești nu pot fi trase. Cu toate acestea, în nebunia sa, el se străduiește în continuu pentru a-și îndeplini munca, dar în zadar. Și oricine nu crede în cuvântul meu, acela să privească mormintele, iar el va găsi adevărul. Cel ce vrea să devină înțelept dincolo de toți ceilalți cu frică de Dumnezeu, acela să studieze cartea mormântului, pentru că acolo va găsi el adevărata doctrină pentru mântuirea lui. Pentru că el va fi cu băgare de seamă asupra lumii, asupra cărnii și a simțurilor, atunci când va vedea că trupul omului este rezervat a fi mâncare pentru viermi. Spuneți-mi, dacă ar exista un asemenea drum pe care dacă un om ar merge pe mijlocul lui, acesta să fie în siguranță, dar de-ar merge pe marginile lui, omul să-și rupă capul; ce-ați spune dacă ați vedea oameni, unul împotriva altuia, străduindu-se cu rivalitate pentru a ajunge cât mai aproape de margine pentru a se omorî? Ce uimire ar fi din partea voastră! Adevărat veți spune: „Sunt nebuni și frenetici, iar dacă nu sunt frenetici atunci ei sunt disperați." „Chiar acesta este adevărul", au răspuns ucenicii. Apoi, Iisus a plâns și a spus: „Chiar și așa, într-adevăr, sunt cei ce iubesc lumea. Căci dacă ar trăi după gândire, care deține un loc de mijloc în om, atunci ei ar urma Legea lui Dumnezeu și ar fi salvați de la moartea veșnică. Dar pentru că urmează carnea și lumea, ei sunt frenetici, iar cruzii dușmani dintre ei înșiși se străduiesc să trăiască mai arogant și mai lasciv decât ceilalți." Capitolul 142 – Iuda complotează cu preoții Iuda, trădătorul, când a văzut că Iisus a fugit, a pierdut speranța de a deveni puternic în lume, pentru că purta tolba cu bani a lui Iisus, în care era ținut tot ceea ce

114

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 142-143

primise pentru dragostea de Dumnezeu. El spera că Iisus va deveni rege al Israelului, și astfel el ar fi un om puternic. De aceea, după ce a pierdut această speranță, el și-a spus în sinea lui: „Dacă acest om ar fi un profet, ar ști că i-am furat banii; iar astfel și-ar pierde răbdarea și m-ar alunga din slujirea lui, știind că eu nu cred în el. Și dacă ar fi un om înțelept atunci el nu ar fugi de onoarea pe care Dumnezeu vrea să i-o dea. De aceea va fi mai bine dacă voi face o înțelegere cu arhiereii, cu cărturarii și cu fariseii, și voi vedea cum să-l dau pe mâna lor, căci astfel voi putea obține ceva bun." După care, hotărându-se asupra acestei rezoluții a lui, le-a dat știință cărturarilor și fariseilor de cum s-au desfășurat lucrurile în Nain. Și au ținut sfat cu marele preot, zicând: „Ce vom face dacă acest om va deveni rege? Cu siguranță ne vom descurca prost; căci el dorește să reformeze adorarea lui Dumnezeu după vechile obiceiuri, căci nu vrea să păstreze tradițiile noastre. Așadar, cum ne vom descurca noi sub suveranitatea unui astfel de om? Cu siguranță vom pieri cu toții, dimpreună cu copiii noștri, căci fiind alungați din slujba noastră va trebui să cerșim pentru pâine. Noi acum, lăudat să fie Dumnezeu, avem un rege și un guvernator care sunt străini de Legea noastră, care nu se preocupă de Legea noastră, așa cum nici pe noi nu de preocupă Legea lor. Prin urmare suntem capabili să facem tot ce dorim, pentru că, chiar dacă păcătuim, Dumnezeul nostru este atât de milostiv încât este mulțumit cu sacrificii și posturi. Dar dacă acest om va deveni rege, el nu va fi mulțumit decât dacă va vedea adorarea lui Dumnezeu precum a scris Moise; și ce este și mai rău, el spune că Mesia nu va veni din sămânța lui David, așa cum unul din discipolii săi cei mai de seamă ne-a spus, dar spune că va veni din sămânța lui Ismail, și că promisiunea a fost făcută în Ismail și nu în Isaac. Oare care va fi rodul dacă acest om va fi lăsat să trăiască? Cu siguranță Ismaeliții vor cădea de acord cu romanii și vor da țara noastră în posesia lor; și astfel va fi din nou supus Israelul la sclavie, cum a fost mai înainte." De aceea, după ce a auzit propunerea, marele preot a dat răspuns că el trebuie să cadă de acord cu Irod și cu guvernatorul, „pentru că oamenii sunt atât de înclinați spre el încât fără soldați nu vom putea face nimic; și fie pe placul lui Dumnezeu ca dimpreună cu soldații să putem duce la capăt această faptă." De aceea, sfătuindu-se între ei, au complotat să-l prindă în noapte, atunci când guvernatorul și Irod ar conveni. Capitolul 143 – Apostolii sosesc în Damasc Atunci toți ucenicii au venit în Damasc, prin voia lui Dumnezeu. Și în acea zi, Iuda trădătorul, mai mult decât oricare altul, s-a prefăcut că a suferit mult pentru timpul în care lipsise Iisus, la care Iisus a spus: „Fie ca toți să se ferească de cel ce fără prilej se străduiește să-și dovedească iubirea pentru el." Și Dumnezeu ne-a luat înțelegerea, pentru ca noi să nu știm în ce scop a spus el acest lucru. După venirea tuturor ucenicilor, Iisus a spus: „Să ne întoarcem în Galileea, pentru că Îngerul lui Dumnezeu mi-a spus că trebuie să merg acolo." Și într-o dimineață a zilei Sabatului, Iisus a venit în Nazaret. Când cetățenii l-au recunoscut pe Iisus, cu toții au dorit să îl vadă. Un vameș numit Zacheu, care era de statură mică, nu putea să-l vadă pe Iisus din cauza mulțimii, și a urcat la partea de sus a unui copac de sicomor și a așteptat ca Iisus să treacă prin acel loc, atunci când avea să vină la sinagogă. Venind Iisus la locul acela, a ridicat ochii în sus și a spus: „Coboară, Zacheu, căci astăzi voi rămâne în casa ta"

115

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 143-145

Bărbatul s-a coborât și l-a primit cu bucurie, făcând un festin minunat. Fariseii murmurau, spunând ucenicilor lui Iisus: „De ce a intrat stăpânul vostru pentru a mânca cu vameșii și cu păcătoșii?" Iisus a răspuns: „De ce intră doctorul într-o casă? Spuneți-mi, și vă voi spune de ce am venit aici." Ei au răspuns: „Pentru a vindeca pe cei bolnavi." „Ziceți adevărul", a spus Iisus, „căci cei sănătoși nu au nevoie de leacuri, ci doar cei bolnavi.” Capitolul 144 – Despre originea fariseilor „Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență sufletul meu stă, Dumnezeu trimite profeții și slujitorii lui în lume pentru ca păcătoșii să se pocăiască; și el nu îi trimite de dragul celor neprihăniți, pentru că ei nu au nevoie de pocăință, la fel cum cel ce este curat nu are nevoie să se spele. Dar cu adevărat vă spun, că dacă erați farisei adevărați, v-ați fi bucurat ca eu să fi mers la păcătoși pentru mântuirea lor. Spuneți-mi, știți originea și modul în care lumea a început să primească farisei? Vă voi spune, văzând că voi nu cunoașteți aceasta, deci ascultați cuvintele mele. Enoh, un prieten al lui Dumnezeu, care a mers cu Dumnezeu în adevăr, nu a luat în seamă această lume, și a fost mutat în paradis; și acolo va rămâne până la pronunțarea Judecății, căci atunci când sfârșitul lumii se va apropia, el se va întoarce pentru a ajuta lumea dimpreună cu Ilie și unul pe altul. Și astfel, oamenii știind acestea, prin dorința Paradisului, au început să-L caute pe Dumnezeu, Creatorul lor. Căci „fariseu" înseamnă „unul ce căută pe Dumnezeu", în limba Canaanului, pentru că acolo și-a avut începutul acest nume, ca o modalitate de a lua în râs oamenii buni, deoarece canaaniții erau dedați idolatriei, care este închinarea la cele făcute de mâna omului. După care canaaniții, văzându-i pe cei ai poporului nostru, care s-au separat de lume pentru a-L sluji pe Dumnezeu, când vedeau un astfel de om spuneau în bătaie de joc „fariseu!", adică, „el caută pe Dumnezeu", ajungând chiar să spună: „o, nebunilor, nu aveți nici statui a idolilor și venerați vântul; gândiți-vă la soarta voastră și veniți să îi slujiți pe zeii noștri.” „Adevărat vă spun", a spus Iisus, „că toți sfinții și profeții lui Dumnezeu au fost farisei, nu în nume așa cum sunteți voi, ci în fapte. Căci în toate faptele lor ei L-au căutat pe Dumnezeu, Creatorul lor, și pentru dragostea de Dumnezeu au părăsit cetățile și propriile averi, vânzându-și bunurile și dând la săraci pentru dragostea de Dumnezeu." Capitolul 145 – Cărțulia lui Ilie „Așa cum Viu este Dumnezeu, în vremea lui Ilie, prietenul și profetul lui Dumnezeu, doisprezece munți erau locuiți de șaptesprezece mii de farisei; și așa se făcea încât chiar într-un număr atât de mare nu se găsea nici un singur netrebnic, ci toți erau aleșii lui Dumnezeu. Dar acum, când Israelul are mai mult de o sută de mii de farisei, să fie pe placul lui Dumnezeu dacă din o mie, măcar unul să fie ales!" Fariseii au răspuns cu indignare: „Deci suntem toți lepădați, iar tu dezaprobi religia noastră!" Iisus a răspuns: „Eu nu dezaprob religia adevăraților farisei, ci o aprob, iar pentru asta sunt gata să mor. Dar veniți, să vedem dacă sunteți cu adevărat farisei. Ilie, prietenul lui Dumnezeu, la rugămintea discipolului său Elisei, a scris o cărticică în care el a inclus toată înțelepciunea umană cu Legea lui Dumnezeu, Domnul nostru."

116

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 146-148

Fariseii au fost uimiți când au auzit numele cărții lui Ilie, întrucât știau că prin tradițiile lor nimeni nu respecta o astfel de doctrină. Ei au afirmat că trebuie să plece sub pretextul treburilor lor. Apoi, Iisus a spus: „Dacă ați fi farisei adevărați, atunci ați părăsi orice altă muncă pentru a participa la aceasta, căci fariseul Îl caută doar pe Dumnezeu." Așa că au rămas în confuzie și l-au ascultat pe Iisus, care a spus din nou: „Ilie, slujitorul lui Dumnezeu", căci astfel începe acea carte, "pentru toți cei care doresc să meargă alături de Dumnezeu, Creatorul lor, scrie aceasta: Oricine dorește să învețe mult, aceia sunt cei ce se tem puțin de Dumnezeu, pentru că cel ce se teme de Dumnezeu este mulțumit să știe numai ce voiește Dumnezeu. Cei ce caută cuvinte frumoase nu Îl caută pe Dumnezeu, care ne mustră ale noastre păcate. Cei ce doresc să-L caute pe Dumnezeu să închidă degrabă ușile și ferestrele casei lor, căci stăpânul nu vrea să fie găsit în fața casei sale, într-un loc unde el nu este iubit. Prin urmare, păziți-vă simțurile și păziți-vă inima, căci Dumnezeu nu se găsește în afara noastră, în această lume în care El este urât. Cei ce doresc să facă fapte bune, să aibă grijă de sinele lor, căci nu este nici un câștig în a avea întreaga lume și a-ți pierde propriul suflet. Cei ce doresc să-i învețe pe alții, să trăiască mai bine decât alții, căci nimic nu poate fi învățat de la cel ce știe mai puțin decât noi înșine. Cum își va îndrepta păcătosul viața lui atunci când îl va auzi pe unul mai rău decât el predicând? Cei ce caută pe Dumnezeu să fugă de conversația oamenilor; căci Moise, fiind singur pe Muntele Sinai, L-a găsit și a vorbit cu Dumnezeu așa cum un prieten vorbește cu al său prieten. Cei ce Îl caută pe Dumnezeu se vor duce unde oamenii lumii vin doar o dată la fiecare treizeci de zile, căci din considerație pentru cel ce Îl caută pe Dumnezeu, munca a doi ani poate fi făcută într-o singură zi. Când el merge, să-și țină privirea numai către propriile picioare. Când vorbește, să nu vorbească decât dacă este cu trebuință. Când mănâncă, să se ridice de la masă încă flămând; gândind în fiecare zi nu la ce va obține în următoarea; petrecându-și timpul așa cum unul își trage răsuflarea. O singură haină, a pielii animalelor, să îi fie de ajuns. Fie ca bucata de pământ să doarmă pe pământul gol, iar fie ca în fiecare noapte două ore de somn să îi fie de ajuns. Fie ca el să nu urască pe altcineva decât pe el însuși; să condamne pe nimeni altcineva decât pe el însuși. În rugăciune, să stea cu o asemenea frică, ca și cum ar fi la Judecata ce va să vie. Faceți acestea în slujba lui Dumnezeu, împreună cu Legea pe care Dumnezeu v-a dat-o prin Moise, căci în acest fel veți Îl găsi pe Dumnezeu, astfel ca în fiecare moment și în fiecare loc veți simți că sunteți în Dumnezeu și Dumnezeu este în voi." Aceasta este cărticica lui Ilie, o, farisei. Din nou vă spun, că dacă erați cu adevărat farisei, ați fi fost bucuroși că am intrat aici, pentru că Dumnezeu are milă de păcătoși." Capitolul 146 – Fiul risipitor (I) Apoi, Zaheu a spus: „Stăpâne, iată, voi da pentru dragostea de Dumnezeu, de patru ori tot ce am primit prin camătă." Apoi, Iisus a spus: „Astăzi a venit mântuirea în această casă. Cu adevărat, cu adevărat, mulți vameși, multe desfrânate și mulți păcătoși vor intra în Împărăția lui Dumnezeu, iar cei ce se consideră neprihăniți vor merge în flăcările veșnice." Auzind acestea, fariseii au plecat cu indignare. Atunci Iisus le-a zis celor ce s-au convertit la pocăință și ucenicilor săi: „A fost un tată care avea doi fii, iar cel mic a spus: „Tată, dă-mi partea mea de bunuri ", iar tatăl său i-a dat-o. Iar el, după ce și-a primit partea, a plecat și s-a dus într-o țară îndepărtată, unde a pierdut toată averea cu prostituatele și trăind o viață îmbelșugată. După aceasta a venit o mare foamete în țara respectivă, astfel încât omul nenorocit a mers să-l slujească pe un

117

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 146-148

cetățean, care l-a pus să hrănească porcii pe pământul său. Și în timp ce îi hrănea, acesta și-a potolit foamea alături de porci, mâncând ghinde. Dar când și-a revenit în simțuri, a spus: „O, cât de mulți din casa tatălui meu se ospătează din belșug, iar eu pier aici de foame! Mă voi ridica, prin urmare, și mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: „Tată, am păcătuit în ceruri împotriva ta; fă cu mine precum faci cu unul dintre robii tăi." Bietul om a plecat, și s-a întâmplat că tatăl său l-a văzut venind de departe, și a fost mișcat de milă pentru el. Deci, s-a dus înaintea lui pentru a-l întâlni, și fiind ajuns la el, l-a îmbrățișat și l-a sărutat. Fiul s-a aplecat, zicând: „Tată, am păcătuit în ceruri împotriva ta, fă cu mine precum faci cu unul dintre robii tăi, căci nu sunt vrednic să mă numesc fiul tău" Tatăl a răspuns: „Fiule, nu vorbi astfel, căci tu ești fiul meu, iar eu nu voi îndura ca tu să fii sclavul meu." Și el a chemat pe slujitorii săi și le-a zis: „Aduceți o robă nouă și îmbracăți-l pe fiul meu, și dați-i veșmite noi; puneți-i inelul pe deget, și omorâți vițelul cel îngrășat ca să ne bucurăm. Căci acest fiu al meu era mort, dar acum a venit din nou la viață; el a fost pierdut iar acum este găsit." Capitolul 147 – Fiul risipitor (II) „În timp ce ei se veseleau în casă, fiul cel mare a venit acasă, și auzind că aceștia se bucurau, s-a minunat și a chemat pe unul dintre slujitori, întrebându-l de ce se veseleau în acest fel. Robul i-a răspuns: „Fratele tău a venit acasă, iar tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat și se ospătează." Fiul cel mare s-a mâniat foarte tare când a auzit acestea și nu vroia să intre în casă. Prin urmare, tatăl său a ieșit la el și i-a zis: „Fiule, fratele tău a venit. Vino, prin urmare, să te bucuri alături de el.” Fiul cel mare a răspuns cu indignare: „Mereu te-am slujit cu bun serviciu, dar niciodată nu mi-a dat nici măcar un miel ca să mănânc cu prietenii mei! Dar pentru acest om lipsit de valoare, care a plecat de la tine, irosindu-și partea sa din avere cu prostituatele, acum că a venit, ai tăiat vițelul cel îngrășat" Tatăl a răspuns: „Fiule, tu întotdeauna ești cu mine și totul este al tău, dar el era mort și este viu din nou, a fost pierdut și acum este găsit, de aceea trebuie să ne bucurăm." Fiul cel mare s-a mâniat și mai tare, și a spus: „Mergi tu și te bucură, dar eu nu voi mânca la masa curvarilor." Și el a plecat de la tatăl său fără a primi măcar o parte din bani. Așa cum Viu este Dumnezeu", a spus Iisus, „la fel este și bucuria în rândul îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește." Și după ce au mâncat, el a plecat, căci se îndrepta spre Iudeea. Ucenicii au spus: „Stăpâne, nu merge în Iudeea, pentru că știm că fariseii s-au sfătuit cu marele preot împotriva ta." Iisus le-a răspuns: „Știam aceasta dinainte ca ei să o facă, dar eu nu mă tem, căci ei nu pot face nimic împotriva voinței lui Dumnezeu. Să facă tot ce doresc, pentru că nu mă tem de ei, ci mă tem de Dumnezeu.” Capitolul 148 – Cei doi farisei pustnici (I) „Spuneți-mi, fariseii de azi, oare sunt ei într-adevăr farisei? Sunt ei slujitori ai lui Dumnezeu? Desigur că nu! Adevărat vă spun, că nu există nimic mai rău aici pe pământ decât omul care se înveșmântează cu profesia și hainele religiei, cu scopul de a-și acoperi răutatea. Vă voi da un singur exemplu al fariseilor din vechime, pentru ca voi să-i puteți ști pe cei din prezent.

118

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 148-149

După plecarea lui Ilie, din cauza marii prigoane a închinătorilor la idoli, acea adunare sfântă a fariseilor s-a dispersat. Căci în timpul lui Ilie, mai mult de zece mii de profeți care au fost farisei adevărați, au fost uciși într-un singur an. Doi farisei au mers în munți pentru a locui acolo, și unul dintre ei a trăit cincisprezece ani fără ști nimic de aproapele său, deși acesta era la o călătorie de o oră distanță. Vedeți apoi dacă au fost curioși! S-a întâmplat că a venit o secetă pe acei munți, și amândoi s-au pornit pentru a căuta apă, iar astfel s-au gasit unul pe celălalt. Cel mai în vârstă a spus – întrucât era obiceiul lor ca cel mai în vârstă să vorbească mai întâi, și era un mare păcat ca un tânăr să vorbească primul înaintea altuia mai bătrân - cel bătrân, prin urmare, a spus: „Unde locuiești, frate?" El a răspuns, arătând cu degetul către al său sălaș: „Eu locuiesc aici", întrucât erau aproape de sălașul celui mai tânăr. Cel bătrân i-a spus: „De cât timp ai sălășluit aici, frate?" Cel tânăr a răspuns: „De cincisprezece ani." Bătrânul a spus: „Se poate oare că ai venit aici când Ahab a ucis pe slujitorii lui Dumnezeu?" „Așa este”, răspunse cel mai tânăr. Bătrânul i-a spus: „O, frate, știi cine este acum împăratul lui Israel?" Cel mai tânăr a răspuns: „Dumnezeu este împăratul lui Israel, căci închinătorii la idoli nu sunt regi, ci persecutori ai Israelului." „Este adevărat", a spus bătrânul, „dar am vrut să spun, cine este cel ce persecută acum Israelul?" Cel mai tânăr a răspuns: „Păcatele lui Israel persecută Israelul, căci dacă nu ar fi păcătuit, Dumnezeu nu ar fi ridicat prinții idolatri împotriva lui Israel." Apoi, bătrânul a zis: „Cine este acel prinț necredincios pe care Dumnezeu l-a trimis pentru a osândi Israelul?" Tânărul a răspuns: „Cum ar trebui să știu, căci de cincisprezece ani nu am văzut nici un om în afară de tine, iar scrisori nu îmi sunt trimise, căci nu știu să citesc." Bătrânul i-a spus: „Cât de noi îți sunt pieile de oi! Cine ți le-a dat, dacă nu ai văzut nici un om?" Capitolul 149 – Cei doi farisei pustnici (II) Cel mai tânăr a răspuns: „Cel ce a păstrat veșmintele poporului lui Israel bune timp de patruzeci de ani în pustie mi-a păstrat pieile așa cum le vezi." Apoi bătrânul a înțeles că cel mai tânăr era mai bun decât el, căci cel dintâi, în fiecare an se întâlnise cu oamenii. Deci, pentru ca el să poată face un bine de pe urma discuției, a spus: „Frate, tu nu știi să citești, dar eu știu să citesc, și am în casa mea psalmii lui David. Vino, atunci, și îți voi citi în fiecare zi pentru a-ți face clar ceea ce spune David." Tânărul a raspuns: „Să mergem, atunci." Bătrânul i-a spus: „O, frate, au trecut două zile de când am băut apă; prin urmare, să căutăm puțină apă." Cel mai tânăr a răspuns: „O, frate, au trecut două luni de când am băut apă. Să mergem, prin urmare, să vedem ce spune Dumnezeu prin profetul Lui, David, iar Domnul este în măsură să ne dea apă." Și așa s-au întors la sălașul celui mai în vârstă, la ușa căruia au găsit curgând un izvor de apă. Bătrânul a spus: „O, frate, ești un sfânt al lui Dumnezeu; Dumnezeu ne-a dat acest izvor pentru binele tău."

119

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 149-150

Cel mai tânăr a răspuns: „O frate, spui aceasta cu smerenie; dar cu siguranță că dacă Dumnezeu ar fi făcut acest lucru de dragul meu, atunci ar fi făcut un izvor mai aproape de sălașul meu, ca astfel să nu trebuiască să plec în căutarea lui. Pentru că, mărturisesc că am păcătuit împotriva ta. Căci atunci când ai spus că de două zile nu ai băut și că ai căutat apă, pe când eu am stat timp de două luni fără a bea, am simțit o exaltare în mine, ca și cum aș fi fost mai bun decât tine." Apoi bătrânul i-a spus: „O, frate, ai spus adevărul, iar astfel nu ai păcătuit." Cel mai tânăr a spus: „O, frate, ai uitat ce a spus tatăl nostru Ilie, că cine caută pe Dumnezeu ar trebui să se condamne singur. Cu siguranță el nu a scris acest lucru doar pentru știința noastră, ci mai degrabă pentru a-l urma." Cel mai în vârstă, percepând adevărul și dreptatea tovarășului său, a spus: „Este adevărat; și Dumnezeul nostru te-a iertat." Și spunând acestea, a luat Psalmii și a citit ceea ce părintele nostru David spune: „Voi pune paznic asupra gurii mele, astfel ca limba mea să nu decadă în cuvinte ale nelegiuirii, scuzându-mi cu scuze păcatul meu.” Și aici omul în vârstă a ținut o predică cu privire la limbă, după care cel mai tânăr a plecat. După care au mai trecut alți cincisprezece ani până când s-au găsit din nou, căci cel mai tânăr își schimbase sălașul. Drept urmare, când l-a găsit din nou, fariseul mai în vârstă a spus: „O, frate, de ce nu te-ai întors la sălaș?" Cei mai tânăr a răspuns: „Pentru că încă nu am învățat bine ceea ce mi-ai spus." Apoi bătrânul a zis: „Cum să fie cu putință, de vreme ce cincisprezece ani au trecut?" Cel mai tânăr a răspuns: „În ceea ce privește cuvintele, le-am învățat într-o singură oră și nu le-am mai uitat; dar nu le-am urmat încă. Care este atunci scopul, de a învăța prea mult, fără a urma învățătura? Dumnezeul nostru nu caută ca intelectul nostru să fie bun, ci mai degrabă inima noastră. Deci, în Ziua Judecății, El nu ne va întreba ce am învățat, dar ceea ce am făcut." Capitolul 150 – Cei doi farisei pustnici (III) Cel mai mare în vârstă a răspuns: „O, frate, nu spune astfel, căci disprețuiești cunoașterea, pe care Dumnezeul nostru vrea să fie prețuită." Cel mai tânăr a răspuns: „Atunci, oare cum ar trebui să vorbesc astfel încât să nu cad în păcat? Căci cuvântul tău este adevărat, și al meu de asemenea. Spun atunci, că cei ce cunosc poruncile lui Dumnezeu scrise în Lege ar trebui să le respecte mai întâi, dacă mai apoi vor să învețe mai mult. Iar tot ceea ce un om învață să fie respectat, și nu doar cunoscut." Bătrânul a spus: „O, frate, spune-mi cu cine ai vorbit, de știi că nu ai învățat tot ce țiam spus?" Cel mai tânăr a răspuns: „O, frate, eu vorbesc cu mine însumi. În fiecare zi mă pun înaintea judecății lui Dumnezeu, pentru a da socoteală pentru mine însumi. Și întotdeauna simt în mine pe unul ce mă scuză de defectele mele." Bătrânul a spus: „O, frate, ce defecte ai tu, care ești perfect?” Tânărul a răspuns: „O, frate, nu spune astfel, căci stau între două mari defecte; primul este că eu nu mă văd ca fiind cel mai mare dintre păcătoși, iar celălalt este că nu-mi doresc să fac penitență pentru aceasta mai mult decât ceilalți oameni." Cel mai în vârstă a răspuns: „Acum, cum ar trebui să te vezi ca fiind cel mai mare dintre păcătoși, dacă tu ești cel mai perfect dintre oameni?" Cei mai tânăr a răspuns: „Primul cuvânt pe care învățătorul meu mi l-a spus atunci când am devenit fariseu, a fost aceasta: că ar trebui să iau în considerare bunătatea altora

120

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 150-152

și propria mea nelegiuire, iar făcând astfel am să mă percep ca fiind cel mai mare dintre păcătoși." Bătrânul a spus: „O, frate, a cărui bunătate sau a cui defecte să consideri pe acești munți, văzând că nu există oameni aici?" Cel mai tânăr a răspuns: „Ar trebui să iau în considerare ascultarea soarelui și a planetelor, căci ei Îl slujesc pe Creatorul lor mai bine decât mine. Dar tot pe acestea le condamn, fie pentru că nu dau atâta lumină cât mi-aș dori, sau pentru că a lor căldură este prea mare, sau pentru că este prea multă sau prea puțină ploaie pe pământ." După care, auzind acestea, bătrânul i-a spus: „Frate, unde ai învățat această doctrină? Pentru că eu am acum nouăzeci de ani, iar de saptezeci și cinci de ani am fost un fariseu." Cel mai tânăr a răspuns: „O, frate, spui asta din smerenie, pentru că tu ești unul sfânt al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, îți spun că Dumnezeu, Creatorul nostru, nu se uită la timp, ci se uită la inimă. De aceea, David, fiind de cincisprezece ani și mai tânăr decât cei șase frați ai săi, a fost ales rege al lui Israel și a devenit un profet al lui Dumnezeu, Domnul nostru." Capitolul 151 – Semnele unui adevărat fariseu „Acest om era un adevărat fariseu", a spus Iisus ucenicilor săi. „Și să fie pe placul lui Dumnezeu ca în Ziua Judecății să-l putem avea ca prietenul nostru." Iisus apoi s-a urcat într-un vas, iar ucenicii erau cu părere de rău că au uitat să aducă pâine. Iisus i-a mustrat, spunând: „Feriți-vă de aluatul fariseilor din zilele noastre, căci puțin aluat privează de mâncare o întreagă mulțime." Apoi și-au zis ucenicii unul către celălalt: „Ce aluat avem, dacă nici pâine nu avem?" Atunci Iisus a zis: „O, oameni cu puțină credință, ați uitat oare ce a lucrat Dumnezeu în Nain, unde nu era nici urmă de porumb? Și câți au mâncat și s-au mulțumit cu cinci pâini și cu doi pești? Aluatul fariseilor este lipsa credinței în Dumnezeu, și este unul tare, care a corupt nu numai fariseii din această zi, dar a corupt Israelul. Căci oamenii simpli, care nu știu să citească, fac ceea ce văd că fac și fariseii, considerându-i ca fiind dintre cei sfinți. Știți ce este adevăratul fariseu? El este uleiul naturii umane. Căci așa cum uleiul se ridică în partea de sus a fiecărei băuturi, la fel bunătatea adevăratului fariseu se află în partea de sus a întregii bunătăți umane. El este o carte vie, pe care Dumnezeu o dă lumii; pentru că tot ceea ce spune și face este în conformitate cu Legea lui Dumnezeu. De aceea, cine face precum el, respectă Legea lui Dumnezeu. Adevăratul fariseu este sarea care nu lasă carnea omului să putrezească prin păcat; căci toată lumea care îl vede este adusă spre pocăință. El este o lumină care luminează drumul pelerinilor, căci toți ce își consideră sărăcia în a lor pocăință, percep că în această lume nu ar trebui să ne închidem inima. Dar cel ce face uleiul rânced corupe cartea, putrezește sarea, și stinge lumina - acest om este un fals fariseu. Prin urmare, dacă vreți să nu pieriți, fiți cu băgare de seamă să nu faceți precum fariseii din ziua de azi.” Capitolul 152 – Soldații Romani Iisus venind în Ierusalim și intrând în ziua Sabatului în Templu, soldații s-au apropiat pentru ca să-l ispitească și să-l prindă, și au zis: „Stăpâne, este legal să faci război?"

121

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 152-153

Iisus a răspuns: „Credința noastră ne spune că viața noastră este o luptă continuă pe pământ." Soldații au spus: „Ne-ai converti deci, la credința ta, și ai dori ca noi să părăsim multitudinea de zei, căci numai Roma are douăzeci și opt de mii de zei, care sunt vizibili, și să Îl urmăm numai pe Dumnezeul tău, care este unul și care nu poate fi văzut, nu se știe unde este și care, probabil, nu este decât deșertăciune?" Iisus a răspuns: „Dacă v-aș fi creat eu, așa cum v-a creat Dumnezeul nostru, aș căuta ca voi să vă convertiți." Ei au răspuns: „Acum, cum oare ne-a creat Dumnezeul tău, neștiind unde se află? Arată-ne Dumnezeul tău și vom deveni evrei." Atunci Iisus a zis: „Dacă ați avea ochi cu care să-L vedeți, vi L-aș arăta, dar din moment ce sunteți orbi, eu nu vi-L pot arăta." Soldații au răspuns: „Cu siguranță, onoarea pe care poporul acesta ți-a oferit-o ți-a luat înțelegerea. Pentru că fiecare dintre noi are doi ochi în cap, iar tu spui că suntem orbi." Iisus a răspuns: „Ochii carnali pot vedea doar lucrurile solide și exterioare. Prin urmare, îi veți putea vedea doar pe zeii voștri de lemn, de argint și de aur, care nu pot face nimic. Dar noi, cei din neamul lui Iuda, avem o vedere spirituală, care este teama și credința în Dumnezeul nostru, de aceea Îl putem vedea pe Dumnezeul nostru în fiecare loc." Soldații au răspuns: „Fii cu băgare de seamă cum vorbești, căci dacă arăți dispreț față de zeii noștri te vom da pe mâna lui Irod, care ne va răzbuna pentru zeii noștri, care sunt atotputernici." Iisus a răspuns: „Dacă sunt atotputernici precum spuneți, iertați-mă, căci mă voi închina lor." Soldații s-au bucurat auzind acestea, și au început să-și preamărească idolii. Apoi, Iisus a spus: „În acest sens nu avem nevoie de cuvinte, ci de fapte; faceți, prin urmare, că zeii voștri să creeze o muscă, și mă voi închina lor." Soldații au fost surprinși auzind acestea, și nu știau ce să spună, de aceea Iisus a spus: „Adevărat, văzând că nu pot face o muscă din nimic, nu Îl voi părăsi pentru ei pe acel Dumnezeu care a creat totul cu un singur cuvânt; al cărui nume îngrozește armate întregi." Soldații au răspuns: „Vom vedea noi și asta; căci am venit să te luăm" și au încercat să-și întindă mâinile împotriva lui Iisus. Atunci Iisus a zis: „Adonai Sabaoth!" După care, deodată, toți soldații s-au tăvălit din Templu precum niște butoaie de lemn atunci când acestea sunt spălate pentru a fi umplute cu vin; astfel încât ba capul lor, ba picioarele loveau pământul, și asta fără ca cineva să îi atingă. Și au fost atât de înspăimântați încât au fugit în așa fel că nu au mai fost văzuți niciodată în Iudeea. Capitolul 153 – Minunea făcută asupra soldaților Preoții și fariseii au murmurat între ei și au spus: „El are înțelepciunea lui Baal și a lui Aștarot, și astfel cu puterea lui Satana a făcut acest lucru." Iisus a deschis gura și a zis: „Dumnezeul nostru a poruncit ca noi să nu furăm bunurile aproapelui nostru. Dar numai această poruncă a fost atât de mult încălcată și abuzată încât a umplut lumea cu păcat, iar acest păcat nu va fi iertat precum celelalte păcate care sunt iertate, văzând că pentru orice alt păcat, dacă un om îl plânge și nu îl mai săvârșește, și postește cu rugăciune și milostenie, Dumnezeul nostru, puternic și plin de milă, îl iartă. Dar acest păcat este de așa natură încât nu va fi iertat, cu excepția cazului în care ceea ce în mod greșit a fost luat este returnat.”

122

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 153-154

Apoi, a spus un scrib: „O, stăpâne, cum a umplut hoția toată lumea cu păcat? Cu siguranță acum, prin harul lui Dumnezeu, există doar puțini hoți care nu se pot arăta, dar care sunt imediat spânzurați de soldați." Iisus a răspuns: „Cine nu cunoaște bunurile, nu poate ști hoții. Nu, vă spun cu adevărat, că mulți îi fură pe cei care nu știu ce fac, și prin urmare păcatul lor este mai mare decât a celorlalți, căci boala care nu este cunoscută nu este vindecată." Apoi, fariseii s-au apropiat de Iisus și au spus: „O, stăpâne, din moment ce din tot Israelul tu singur știi adevărul, învață-ne tu." Iisus a răspuns: „Nu spun că numai eu cunosc adevărul în Israel, pentru că acest cuvânt „singur” Îi aparține numai lui Dumnezeu și nu altora. Pentru că El este adevărul, singurul care știe adevărul. De aceea, dacă aș spune astfel aș fi un hoț și mai mare, pentru că aș fura onoarea lui Dumnezeu. Și în a spune că numai eu Îl cunosc pe Dumnezeu aș cădea într-o și mai mare ignoranță decât voi toți. Voi, prin urmare, ați comis un mare păcat în a spune că numai eu știu adevărul. Și vă spun că, dacă ați spus acest lucru pentru a mă ispiti, păcatul vostru este și mai mare." Atunci Iisus, văzând că toți au tăcut, a spus din nou: „Deși nu sunt singurul din Israel care cunoaște adevărul, numai eu voi vorbi; de aceea ascultați-mă, din moment ce mați întrebat. Toate lucrurile create aparțin Creatorului, astfel încât nimic nu poate pretinde posesiunea a ceva. Astfel, sufletul, simțurile, carnea, timpul, bunurile și onoarea, toate sunt posesiunile lui Dumnezeu, deci dacă omul nu le primește așa cum e voia lui Dumnezeu, el devine un tâlhar. Și în același fel, dacă acesta le folosește în mod contrar cu ceea ce vrea Dumnezeu, el este de asemenea un hoț. Vă spun vouă, de aceea, așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență sufletul meu stă, că atunci când luați din timp, spunând: „Maine voi face astfel, voi spune un astfel de lucru, voi merge într-un astfel de loc," și nu spuneți „cu voia lui Dumnezeu", voi sunteți hoți. Și sunteți și mai mari hoți atunci când vă petreceți cea mai mare parte a timpului în a vă mulțumi pe voi înșivă și nu în a face pe plac lui Dumnezeu, și vă petreceți cea mai rea parte în slujba lui Dumnezeu; atunci sunteți într-adevăr hoți. Oricine păcătuiește, indiferent cum, este un hoț; căci el fură din timp, din suflet și din propria viață, cu care ar trebui să Îl slujească pe Dumnezeu, și le dă lui Satana, dușmanul lui Dumnezeu." Capitolul 154 – Iisus și un doctor „Prin urmare, omul care are onoare și viață și bunuri - atunci când bunurile sale îi sunt furate, hoțul va fi spânzurat; atunci când i se va lua viața, ucigașul va fi decapitat. Iar așa este drept, căci astfel a poruncit Dumnezeu. Dar când onoarea unui vecin este luată, de ce nu este hoțul răstignit? Sunt bunurile oare, într-adevăr mai bune decât onoarea? Oare Dumnezeu a poruncit ca cel ce fură bunuri să fie pedepsit, cel ce ia viața dimpreună cu bunurile să fie pedepsit, dar cel care fură onoarea să fie eliberat? Cu siguranță nu, căci drept urmare a șoaptelor lor, părinții noștri nu au intrat în țara făgăduinței, ci numai copiii lor. Și pentru acest păcat șerpii au ucis aproape șaptezeci de mii din neamul nostru. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență se află sufletul meu, cel care fură onoarea este vrednic de o pedeapsă mai mare decât cel ce fură un om de bunurile și de viața lui. Și cel ce dă ascultare șoaptelor este de asemenea vinovat, căci unul îl primește pe Satana pe limba lui, iar celălalt în urechi." Fariseii s-au aprins cu furie auzind aceste lucruri, căci ei nu puteau combate discursul său. Apoi, acolo s-a apropiat de Iisus un doctor și i-a zis: „Bunule stăpâne, spunemi, de ce Dumnezeu nu a dat porumb și fructe părinților noștri? Știind că ei aveau nevoie,

123

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 154-155

cu siguranță El ar fi trebuit să le permită porumbul sau să nu îi fi lăsat pe oameni martori la acestea." Iisus a răspuns: „Omule, tu mă numești bun, dar greșești, căci numai Dumnezeu este bun. Și greșești și mai mult în a întreba de ce Dumnezeu nu a făcut după gândirea ta. Cu toate acestea, eu vă voi răspunde tuturor. Vă spun, că Dumnezeu, Creatorul nostru, în lucrarea Sa nu se conformează nouă pe El însuși, de aceea nu i se cuvine creației să-și caute propria cale și mulțumire, ci mai degrabă slava lui Dumnezeu, Creatorul său, pentru ca astfel creația să depindă de Creator și nu Creatorul de creație. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență sufletul meu stă, dacă Dumnezeu ar fi acordat totul omului, omul nu s-ar fi știut pe sine ca fiind slujitorul lui Dumnezeu, iar astfel s-ar fi privit ca fiind stăpânul Paradisului. De aceea Creatorul, care este binecuvântat în veci, l-a privat de mâncare, pentru ca omul să rămână supusul Lui. Și într-adevăr vă spun, că cine are lumina limpede în ochii lui, vede totul clar, și atrage lumina chiar și din întuneric; dar orbul nu poate face astfel. De aceea vă spun, că dacă omul nu ar fi păcătuit, nici eu și nici voi nu ați fi cunoscut mila lui Dumnezeu și dreptatea Lui. Și dacă Dumnezeu l-ar fi făcut pe om incapabil de păcat, atunci el ar fi fost egal cu Dumnezeu în această privință; de aceea binecuvântatul Dumnezeu l-a creat pe om bun și drept, dar liber să facă ce vrea, în ceea ce privește propria viață, mântuire sau condamnare." Doctorul a fost uimit când a auzit acestea, și a plecat în confuzie. Capitolul 155 – Despre fructele interzise Atunci marele preot a chemat în secret doi preoți bătrâni și i-a trimis la Iisus, care ieșise din Templu și stătea în pridvorul lui Solomon, așteptând să-și facă rugăciunea de prânz. Și lângă el erau ucenicii săi dimpreună cu o mare mulțime de oameni. Preoții s-au apropiat de Iisus și au spus: „Stăpâne, de ce a mâncat omul porumb și fructe? A voit Dumnezeu ca el să le mănânce sau nu?" Și acestea le-au spus pentru a-l ispiti, căci dacă el spunea „Dumnezeu a vrut," ei ar fi răspuns „De ce le-a făcut interzise?" iar dacă el spunea „Dumnezeu nu a voit", ei ar fi spus „Atunci omul are mai multă putere decât Dumnezeu, deoarece lucrează contrar voinței lui Dumnezeu". Iisus a răspuns: „Întrebarea voastră este precum un drum ce străbate muntele, care are o prăpastie pe dreapta și pe stânga, dar eu voi merge pe mijloc." Când au auzit aceste cuvinte preoții s-au mirat, percepând că el știa ce este în inima lor. Apoi, Iisus a spus: „Fiecare om, pentru că are nevoie, lucrează întru totul pentru folosul său. Dar Dumnezeu, care nu are nevoie de nimic, a lucrat în conformitate cu buna Sa plăcere. De aceea, creându-l pe de om, El l-a făcut liber, pentru ca el să știe că Dumnezeu nu are nevoie de el; Verbi gratia, precum face un rege, care pentru a-și arăta bogățiile și pentru ca sclavii lui să-l iubească mai mult, oferă libertatea sclavilor săi. Dumnezeu, prin urmare, l-a creat pe om liber pentru ca el să-L poată iubi pe Creatorul său și mai mult, și pentru a putea cunoaște recompensa Lui. Căci deși Dumnezeu este atotputernic și neavând nevoie de om, fiind creat prin atotputernicia Lui, El l-a lăsat liber prin milostenia Sa, astfel încât să reziste răului și să făptuiască binele. Căci deși Dumnezeu are puterea de a împiedica păcatul, El nu și-ar contrazice propria Sa recompensă, căci Dumnezeu nu are nici o contradicție, pentru că, atotputernicia și recompensa Lui fiind lucrată în om, El să nu contravină păcatul în om, ca astfel să poată lucra în om mila și dreptatea lui Dumnezeu. Drept dovadă că vă spun adevărul, vă spun că marele preot v-a trimis pentru a mă ispiti, iar acesta este rodul preoției sale."

124

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 155-157

Bătrânii au plecat și au povestit tot marelui preot, care a spus: „Acest om îl are pe diavol la spate, care îi povestește totul; căci el aspiră să domnească peste Israel; dar Dumnezeu va avea grijă în această privință." Capitolul 156 – Un om născut orb își primește vederea După ce a făcut rugăciunea de amiază, Iisus, în timp ce ieșea din Templu, a găsit un orb care era așa încă din pântecele mamei sale. Ucenicii lui l-au întrebat zicând: „Stăpâne, cine a păcătuit în acest om, tatăl său ori mama lui, care l-a născut orb?" Iisus a răspuns: „Nici tatăl său, nici mama sa nu a păcătuit în el, dar Dumnezeu l-a creat astfel pentru o mărturie a Evangheliei. Și a chemat pe orb la el, a scuipat pe pământ și a făcut tină și a pus-o pe ochii orbului și i-a zis: „Du-te la scăldătoarea Siloamului și spalăte." Omul orb a mers, și după ce s-a spălat a primit lumină; după care, în timp ce se întorcea acasă, mulți dintre cei care l-au întâlnit au spus: „Dacă acest om a fost orb, atunci cu siguranță el este cel care avea obiceiul de a sta la frumoasa poartă a Templului." Alții au spus: „El este, dar cum a primit lumina?" Și l-au întâmpinat, spunându-i: „Tu ești omul orb care avea obiceiul de a sta la frumoasa poartă a Templului?" El a răspuns: „Eu sunt acela, de ce întrebați?" Ei au spus: „Atunci, cum ți-ai primit vederea?" El a răspuns: „Un om a făcut tină, scuipând pe pământ, iar această tină a pus-o pe ochii mei și mi-a spus „du-te și te spală în scăldătoarea Siloamului." M-am dus și m-am spălat și acum văd! Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Israel!" Când omul născut orb a venit din nou la frumoasa poartă a Templului, tot Ierusalimul știa de întâmplare. De aceea, el a fost adus la șeful preoților, care se sfătuia cu ceilalți preoți și cu fariseii împotriva lui Iisus. Marele preot l-a întrebat, zicând: „Omule, ai fost tu născut orb?" „Da", a răspuns el. „Adu slavă lui Dumnezeu", a spus marele preot, „și ne spune ce profet ți-a apărut în vis și ți-a dat lumină. A fost tatăl nostru Avraam sau Moise, robul lui Dumnezeu, sau un alt profet? Căci alții nu ar putea face așa ceva. Omul născut orb a răspuns: „Nici pe Avraam, nici pe Moise, nici pe vreun alt profet nu am văzut într-un vis și care să mă vindece, dar cum stăteam la poarta Templului, un om mi-a spus să mă apropii de el și a făcut tină de pământ cu saliva sa, a pus o parte din tină pe ochii mei și m-a trimis la scăldătoarea Siloamului să mă spăl; după care m-am dus și mam spălat și m-am întors cu lumina ochilor mei." Marele preot l-a întrebat de numele acelui om. Omul născut orb a răspuns: „Nu mi-a spus numele său, dar un om care l-a văzut ma chemat și mi-a zis: „Du-te și te spală așa cum ți-a spus acel om, căci el este Iisus din Nazaret, un profet și un sfânt al Dumnezeului lui Israel." Atunci a zis marele preot: „Te-a vindecat, oare, astăzi, în ziua Sabatului?" Omul orb a răspuns: „Azi m-a vindecat." Marele preot a spus: „Priviți cum acest om este un păcătos, văzând că nu ține Sabatul!" Capitolul 157 – Omul născut orb se minunează de necredința lor Omul orb a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu știu; dar acest lucru îl știu, că eu eram orb, iar el m-a luminat." Fariseii nu credeau acest lucru, așa că au spus marelui preot: „Trimiteți după tatăl și mama sa, pentru că ei ne vor spune adevărul."

125

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 157-158

Ei au trimis, prin urmare, după tatăl și mama orbului, și când au venit, marele preot i-a întrebat, zicând: „Este acest om fiul vostru?" Ei au răspuns: „Cu adevărat el este fiul nostru." Apoi a spus marele preot: „El spune că s-a născut orb, iar acum vede; cum s-a întâmplat așa ceva?" Tatăl și mama omului născut orb au răspuns: „Într-adevăr el a fost născut orb, dar cum și-a primit el lumina, nu știm; el este în vârstă, întreabă-l și el îți va spune adevărul." După aceea ei au fost respinși, iar marele preot a spus din nou omului născut orb: „Adu slavă lui Dumnezeu, și spune adevărul." Atunci tatăl și mama orbului s-au temut să vorbească, pentru că un decret fusese emis de senatul roman prin care nici un om nu putea să-i ia apărarea lui Iisus, profetul evreilor, sub pedeapsa cu moartea; acest decret îl obținuse guvernatorul, de aceea au răspuns ei: „el este în vârstă, întreabă-l." Marele preot a spus apoi omului născut orb: „Adu slavă lui Dumnezeu și spune adevărul, căci noi îl știm pe acest om, care ai spus că te-a vindecat, iar el este un păcătos." Omul născut orb a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu știu; dar acest lucru îl știu, că eu eram orb, iar el m-a luminat. Cu adevărat, de la începutul lumii și până în această zi nu a existat niciodată unul care să se fi născut orb și să fie luminat; iar Dumnezeu nu îi ascultă pe cei păcătoși." Fariseii au spus: „Și ce a făcut atunci când te-a luminat?" Apoi omul născut orb, minunat de necredința lor, a zis: „V-am spus deja, pentru ce mă întrebați din nou? Doriți și voi să deveniți ucenicii lui?" Apoi marele preot l-a insultat și a zis: „Tu te-ai născut cu totul în păcat, și vrei să ne înveți pe noi? Pleacă, și devino tu ucenicul unui astfel de om! Căci noi suntem ucenici ai lui Moise și știm că Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, dar despre acest om, nu știm de unde vine." Și l-au alungat din sinagogă și din Templu, interzicându-i să facă rugaciunea cu cei curați din Israel. Capitolul 158 – Cele trei lumi Omul născut orb a mers pentru a-l găsi pe Iisus, care l-a consolat zicându-i: „Niciodată nu ai fost atât de binecuvântat precum ești acum, pentru că ești binecuvântat de Dumnezeul nostru care a vorbit prin David, tatăl nostru și profetul său, împotriva prietenilor lumii, spunând: „Ei blesteamă și Eu binecuvântez"; și prin Mica profetul, a spus: „Blestem binecuvântarea ta." Căci pământul nu este atât de contrar față de aer, apa față de foc, lumina față de întuneric, frigul față de căldură, sau dragostea față de ură, așa cum este voința lui Dumnezeu contrară cu voința lumii." Astfel, ucenicii l-au întrebat, zicând: „Stăpâne, mari sunt cuvintele tale; spune-ne, prin urmare, sensul lor, pentru că încă nu înțelegem." Iisus a răspuns: „Când veți cunoaște lumea veți vedea că am spus adevărul, iar astfel veți ști adevărul în fiecare profet. Luați aminte atunci, că există trei feluri de lumi înțelese într-un singur nume; prima reprezintă cerurile și pământul, cu apa, aerul și focul, și toate lucrurile care sunt inferioare omului. Această lume, în toate lucrurile, urmează voia lui Dumnezeu, căci așa cum spune David, profetul lui Dumnezeu: „Dumnezeu le-a dat o poruncă pe care acestea nu o încalcă." Cea de-a doua este reprezentată de toți oamenii, așa cum „casa unui astfel de om" nu este constituită de pereți, ci de familie. Această lume, din nou, Îl iubește pe Dumnezeu; căci prin natura ei, ea Îl caută pe Dumnezeu, tocmai așa cum după natură fiecare tânjește după Dumnezeu, chiar dacă ei greșesc în căutarea lui Dumnezeu. Și știți de ce toți Îl caută pe Dumnezeu? Pentru că fiecare dintre ei tânjește după un bun infinit, fără nici un rău, iar

126

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 158-160

acesta este numai Dumnezeu. Prin urmare, milostivul Dumnezeu a trimis profeții săi în această lume pentru mântuirea ei." Lumea a treia este condiția decăzută a oamenilor de a păcătui, care s-a transformat într-o lege contrară lui Dumnezeu, Creatorul lumii. Acest lucru îl face pe om să devină ca și un demon, dușman al lui Dumnezeu. Și această lume Dumnezeul nostru o urăște atât de aprig încât, dacă profeții ar iubi această lume ce credeți? Cu siguranță Dumnezeu ar fi luat de la ei profeția. Și ce să vă mai spun? Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență sufletul meu se află, când Trimisul lui Dumnezeu va veni în lume, dacă el ar trebui să conceapă o iubire față de această lume rea, atunci cu siguranță Dumnezeu va lua de la el tot ce i-a dat atunci când l-a creat și l-ar face dintre cei lepădați; atât de mult este Dumnezeu contrar acestei lumi." Capitolul 159 – Despre natura păcatului Discipolii au răspuns: „O, stăpâne, foarte mari sunt cuvintele tale, dar ai milă de noi, căci nu le-am înțeles.” Iisus a spus: „Credeți poate că Dumnezeu l-a creat pe Mesagerul său ca un rival, care să se dorească a fi egal cu Dumnezeu? Cu siguranță nu, ci mai degrabă pentru a fi slujitorul Său umil, care să nu vrea ceea ce Domnul său nu voiește. Nu puteți înțelege aceasta pentru că nu știți ce lucru este păcatul. De aceea, ascultați cuvintele mele. Cu adevărat, cu adevărat vă spun, că păcatul nu poate răsări în om decât ca fiind în contradicție cu Dumnezeu, văzând că doar păcatul este cel pe care Dumnezeu nu îl voiește, atât de mult încât, tot ceea ce voiește Dumnezeu este cât se poate de străin de păcat. În consecință, dacă ai noștri preoți și arhierei, dimpreună cu fariseii m-ar persecuta pentru că poporul lui Israel m-a numit Dumnezeu, ei ar face un lucru pe placul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-ar răsplăti; dar pentru că ei mă persecută pentru un motiv contrar, întrucât ei nu vor ca eu să spun adevărul, și anume cum au contaminat prin tradițiile lor cartea lui Moise, cea a lui David și cele ale profeților și prietenilor lui Dumnezeu; de aceea mă urăsc și îmi doresc moartea, de aceea Dumnezeu îi privește ca fiind abominabili. Spuneți-mi, și Moise a ucis oameni, și Ahab a ucis oameni; este aceasta o crimă pentru fiecare? Cu siguranță nu, căci Moise a ucis oamenii pentru a distruge idolatria și pentru a păstra închinarea la adevăratul Dumnezeu, dar Ahab a ucis oamenii pentru a distruge închinarea la adevăratul Dumnezeu și pentru a păstra idolatria. De aceea lui Moise uciderea de oameni i-a fost transformată în sacrificiu, în timp ce lui Ahab i-a fost transformată în sacrilegiu; iată cum una și aceeași lucrare a produs aceste două efecte contrare. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență se află sufletul meu, dacă Satana ar fi vorbit cu îngerii pentru a vedea cum îl iubesc pe Dumnezeu, el nu ar fi fost respins de Dumnezeu, dar pentru că el a căutat să-i întoarcă de la Dumnezeu, el este un lepădat." Apoi a răspuns cel care scrie: „Cum, atunci, trebuie să înțelegem ceea ce s-a spus prin profetul Mica, în ceea ce privește minciuna pe care Dumnezeu a rânduit să fie rostită prin gura proorocilor mincinoși, după cum stă scris în cartea împăraților lui Israel?" Iisus a răspuns: „O, Barnaba, recită pe scurt tot ce a fost scris, ca să putem vedea adevărul limpede." Capitolul 160 – Ahab și Mica Apoi a spus cel care a scris aceasta: „Profetul Daniel, care descrie istoria regilor și a tiranilor lui Israel, scrie astfel: „Împăratul lui Israel s-a unit cu împăratul lui Iuda pentru a

127

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 160-161

lupta împotriva fiilor lui Belial, adică a lepădaților, care erau Amoniții. Atunci Iosafat, împăratul lui Iuda, și Ahab, regele lui Israel, fiind amândoi așezați pe tronul din Samaria, aveau dinaintea lor patru sute de prooroci mincinoși, care au zis împăratului lui Israel: „Înalță-te împotriva Amoniților, căci Dumnezeu îi va da pe mâinile tale, iar astfel îl vei risipi pe Amon." Apoi a zis Iosafat: „Este aici vreun profet al Dumnezeului părinților noștri?" Ahab a răspuns: „Nu este decât unul, iar acela este rău, căci mereu îmi prezice răul și îl țin în închisoare." Și acest lucru, „nu este decât unul", l-a zis el pentru că toți cei dinainte au fost uciși prin decretul lui Ahab; astfel încât profeții, așa cum ai spus tu, stăpâne, au fugit spre vârfurile munților, unde oamenii nu erau de găsit. Apoi a zis Iosafat: „Trimite după el, și să vedem ce are de spus." Prin urmare, Ahab a poruncit ca Mica să fie trimis acolo, iar acesta a venit cu lanțuri de picioare și cu mintea năucă precum cea a omului care trăiește între viață și moarte. Ahab l-a întrebat, zicând: „Vorbește, Mica, în numele lui Dumnezeu. Să ne înălțăm împotriva Amoniților? Ne va da Dumnezeu orașele lor în mâinile noastre?" Mica a răspuns: „Înalță-te, înalță-te, căci în prosperitate te vei înălța și încă și mai prosper vei cădea!" Apoi, profeții falși l-au lăudat pe Mica ca fiind un adevărat profet al lui Dumnezeu și i-au rupt lanțurile de la picioare. Iosafat, care se temea de Dumnezeul nostru și care nu s-a închinat niciodată înaintea idolilor, l-a întrebat pe Mica, zicând: „Pentru dragostea Dumnezeului părinților noștri, spune adevărul, întrucât știi cauza acestui război." Mica a răspuns: „O, Iosafat, mă tem pentru chipul tău. Căci îți spun, am văzut poporul lui Israel fiind precum oile fără păstor." Apoi Ahab, zâmbind, a zis lui Iosafat: „Ți-am spus că acest om prezice doar răul, dar nu ai crezut.” Apoi au spus amândoi: „Acum, cum se face că știi asta, o, Mica?" Mica a răspuns: „Mi s-a dat să văd o adunare a îngerilor în prezența lui Dumnezeu, și L-am auzit pe Dumnezeu spunând astfel: „Cine îl va amăgi pe Ahab ca să se înalțe împotriva lui Amon și astfel să fie ucis?" După care unul a spus un ceva pe când altul a spus altceva. Apoi a venit un înger și a spus: „Doamne, voi lupta împotriva lui Ahab, și voi merge la profeții săi mincinoși și voi pune minciuna în gura lor, și astfel se va înălța el și va fi ucis." Și auzind acestea, Dumnezeu a zis: „Du-te și fă acest lucru, căci vei izbuti." Apoi s-au înfuriat profeții mincinoși, iar mai marele lor a lovit obrazul lui Mica, spunând: „O, lepădatule de Dumnezeu, când s-a abătut îngerul adevărului de la noi pentru a veni la tine? Spune-ne, când a venit la noi îngerul care a adus minciuna?" Mica a răspuns: „Vei ști atunci când vei fugi din casă în casă, de teama de a fi ucis, după ce îți vei înșela regele." Apoi Ahab s-a înfuriat și a zis: „Prindeți-l pe Mica, iar cătușele ce le-a avut pe picioare să i le puneți pe gât, și dați-i să mănânce numai pâine de orz și apă până la întoarcerea mea, căci acum nu știu în ce fel să îi provoc moartea." Apoi s-au înălțat, iar după cum a spus Mica, ei au decăzut. Căci regele Amon a zis slujitorilor săi: „Fiți cu băgare de seamă să nu luptați împotriva împăratului lui Iuda, nici împotriva căpeteniilor lui Israel, ci ucideți-l pe regele lui Israel, Ahab, dușmanul meu." Apoi Iisus a spus: „Oprește-te aici, Barnaba, căci este îndeajuns pentru scopul nostru." Capitolul 161 – Despre natura păcatului „Ați auzit tot ce s-a spus?" a spus Iisus. Ucenicii au răspuns: „Da, stăpâne."

128

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 161-162

După care Iisus a spus: „Minciuna este într-adevăr un păcat, dar crima este un păcat și mai mare, căci minciuna este un păcat ce aparține celui ce vorbește, dar crima, în timp ce îi aparține celui care o comite, este de așa natură încât distruge de asemenea și cel mai drag lucru pe care Dumnezeu l-a pus aici pe pământ, și acela este omul. Minciuna poate fi remediată prin a spune contrariul a ceea ce s-a spus, dar crima nu are nici o cale de întoarcere, întrucât nu este posibil să dai din nou viață celor morți. Spuneți-mi, a păcătuit Moise, robul lui Dumnezeu, în uciderea tuturor celor pe care el i-a ucis?" Ucenicii au răspuns: „Doamne ferește, Doamne ferește ca Moise să fi păcătuit în ascultarea lui Dumnezeu, care i-a dat porunca!" Apoi Iisus a spus: „Și eu spun, Doamne ferește să fi păcătuit îngerul care a înșelat proorocii mincinoși a lui Ahab cu minciuna; căci așa cum Dumnezeu primește sacrificarea oamenilor ca jertfă, tot așa primește El minciuna ca slăvire. Adevărat, adevărat vă spun, căci așa cum copilul greșește în a-și face încălțările pe măsura unui uriaș, la fel greșește și cel care L-ar supune pe Dumnezeu Legii, așa cum omul este supus Legii. Când, prin urmare, veți crede că este păcat doar ceea ce Dumnezeu nu voiește, atunci veți găsi adevărul, după cum v-am spus. Căci Dumnezeu nu este compus și nici schimbător, și de asemenea, El nu este în măsură să voiască și să nu voiască același lucru, pentru că astfel ar avea contradicția în El însuși, și, prin urmare, ar avea durere, nemaifiind infinit binecuvântat." Filip a răspuns: „Dar cum să înțelegem atunci acea spunere a profetului Amos, că „nu există un rău în oraș pe care Dumnezeu să nu-l fi făcut?" Iisus a răspuns: „Fii cu băgare de seamă, Filip, cât de mare este pericolul în a te încrede cuvântului, precum fariseii, care au inventat pentru ei înșiși „predestinarea lui Dumnezeu în cei aleși", astfel încât ei ajung să spună că Dumnezeu este unul nedrept, un înșelător, un mincinos și unul care urăște judecata, care va cădea asupra lor. De aceea vă spun, că aici profetul Amos a lui Dumnezeu vorbește despre răul pe care lumea îl consideră rău, căci dacă ar fi folosit limbajul celor drepți atunci el nu ar fi fost înțeles de lume. Pentru că toată suferința este bună, fie pentru că ea curăță răul pe care lam facut, sau este bună pentru că ne ține departe de la a face răul, sau este bună deoarece aceasta face omul să cunoască starea acestei vieți, pentru ca astfel să putem iubi și să dorim viața veșnică. În consecință, dacă profetul Amos ar fi declarat: „Nu există nici un bine în oraș, decât cel pe care l-a adus Dumnezeu", ar fi dat prilejul disperării către cei nenorociți, căci ei înșiși se vedeau în necaz și ca niște păcătoși care trăiesc în prosperitate. Și, ceea ce este și mai rău, mulți crezând că Satana va avea o astfel de suveranitate asupra omului, s-ar fi temut de Satana și i-ar fi făcut o favoare, astfel încât să nu mai sufere nici un necaz. Prin urmare, Amos a făcut precum interpretul roman, care nu își consideră cuvintele atunci când vorbește în prezența marelui preot, dar ia în considerare voința și treaba evreului care nu știe să vorbească limba ebraică.” Capitolul 162 – Despre predestinare Dacă Amos spunea: „Nu există nici un bine în oraș, decât cel care l-a lucrat Dumnezeu", așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență sufletul meu se află, el ar fi făcut o greșeală gravă, căci lumea nu vede nimic ca fiind bun decât fărădelegile și păcatele săvârșite pe calea vanității. Astfel oamenii ar fi lucrat și mai mult fărădelegea, crezând că nu există nici un păcat sau nici o nelegiuire pe care Dumnezeu nu a făcut-o, la auzul căruia până și pământul tremură.” Și când Iisus a spus acestea, de îndată s-a întâmplat un mare cutremur de pământ, astfel încât cu toții au căzut la pământ ca și morți. Iisus i-a ridicat, și lea zis: „Vedeți acum dacă v-am spus eu adevărul. Fie ca acest lucru să vă fie suficient, că

129

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 162-164

atunci când Amos a zis: „vorbind cu lumea, Dumnezeu a făptuit răul în oraș", el spunea de necazurile pe care numai păcătoșii le numesc rele. Vom ajunge și la predestinare, despre care doriți voi să știți, și despre care vă voi vorbi mâine de pe cealaltă parte a Iordanului, dacă va voi Dumnezeu." Capitolul 163 – Mahomed – Norul Alb al Milei Iisus s-a dus în sălbăticia dincolo de Iordan dimpreună cu discipolii săi, și după săvârșirea rugăciunii de amiază s-a așezat lângă un palmier, iar sub umbra acestuia s-au așezat și ucenicii. Apoi Iisus a spus: „Atât de secretă este predestinarea, o, fraților, căci adevărat vă spun, numai unui singur om îi va fi făcută cunoscută limpede. El este acela pe care popoarele îl așteaptă, căruia secretele lui Dumnezeu îi sunt atât de clare încât, atunci când va veni în lume, binecuvântați vor fi cei ce îi vor asculta cuvintele, căci Dumnezeu îi va acoperi cu umbra milei Sale, la fel cum acest palmier ne umbrește pe noi. Într-adevăr, așa cum acest copac ne protejează de căldura arzătoare a soarelui, la fel și mila lui Dumnezeu îi va proteja de Satana pe cei ce vor crede în acel om.” Discipolii au spus: „O, stăpâne, cine va fi acel om de care vorbești și care va veni în lume?” Iisus a răspuns cu bucuria inimii: „El este Mahomed, Mesagerul lui Dumnezeu, iar când va veni în lume, la fel cum ploaia face ca pământul să dea roade după ce o bună vreme nu a plouat, la fel va fi și el rodul lucrurilor bune printre oameni, prin mila abundentă pe care o va aduce. Căci el este un nor alb plin cu mila lui Dumnezeu, pe care milă Dumnezeu o va face să cadă asupra credincioșilor precum ploaia.” Capitolul 164 – Osânda nu este predestinată „Vă voi spune prin urmare din puținul cu care Dumnezeu m-a binecuvântat, în ceea ce privește predestinarea. Fariseii spun că totul este predestinat, astfel încât cel ce este ales nu poate deveni lepădat, iar cel lepădat nu poate prin nici un fel să devină dintre cei aleși. Și ei mai spun că așa cum Dumnezeu a predestinat binefacerea ca fiind drumul pe care cei aleși îl urmează, la fel Dumnezeu a predestinat păcatul ca fiind drumul pe care lepădații vor merge spre damnare. Blestemată să fie limba ce va rosti acestea, împreună cu mâna care le-a scris, căci aceasta este credința lui Satana. Astfel puteți ști în ce fel sunt fariseii din ziua de astăzi, căci ei sunt de fapt slujitori ai lui Satana. Ce altceva poate însemna predestinarea decât voința absolută de a da unui lucru un scop, a căror mijloace să fie la îndemână? Căci fără mijloace, unul nu poate urmări un scop. Prin urmare, cum va construi unul o casă dacă acestuia nu doar că îi lipsesc pietrele și banii, dar nu are nici măcar atâta pământ încât să îi încapă pe el un picior? Cu siguranță nimeni nu poate face așa ceva. La fel se înțelege predestinarea, că aceasta privează omul de liberul arbitru pe care Dumnezeu i l-a dat din bogăția Sa pură, Legea lui Dumnezeu. Cu siguranță nu este predestinare, ci abominație ceea ce considerăm. Omul este liber, ne arată Cartea lui Moise, în care ni se spune că atunci când Dumnezeul nostru a dat Legea pe Muntele Sinai, a rostit astfel: „Poruncile Mele nu sunt în Ceruri, pentru ca voi să vă scuzați prin a spune: „Oare cine se va duce să ne aducă poruncile lui Dumnezeu? Și cine oare ne va da tăria pentru ca noi să le respectăm?” Nici nu sunt ele dincolo de mări, pentru ca în mod similar voi să vă scuzați. Dar poruncile Mele sunt aproape de inima voastră, ca atunci când veți voi, să le respectați.” Spuneți-mi, dacă regele Irod ar porunci unui om bătrân să devină tânar și unui om bolnav să devină sănătos, iar aceștia să fie omorâți pentru că nu au făcut astfel, ar fi oare drept?”

130

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 164-166

Discipolii au răspuns: „Dacă Irod ar da această poruncă, ar fi foarte nedrept și lipsit de evlavie.” Apoi Iisus, oftând, a spus: „Acestea sunt roadele tradițiilor omenești, o, fraților; căci prin a spune că Dumnezeu a predestinat lepădatul ca el să nu poată deveni dintre cei aleși, ei aduc blasfemii împotriva lui Dumnezeu, numindu-L lipsit de evlavie și nedrept. Căci El poruncește păcătosului să nu păcătuiască, și când păcătuiește îi poruncește să se pocăiască; pe când o asemenea predestinare privează păcătosul de puterea de a nu păcătui și îl privează întru totul de pocăință.” Capitolul 165 – Cei Aleși Dar ascultați ce spune Dumnezeu prin profetul Ioil: „Așa cum Viu Sunt, spune Dumnezeul vostru, nu voiesc moartea celui păcătos, ci caut ca el să se întoarcă prin pocăință.” Va predestina oare Dumnezeu ceea ce nu voiește? Luați în seamă ceea ce spune Dumnezeu și ceea ce fariseii din ziua de azi spun. Mai mult, Dumnezeu spune prin profetul Isaiia: „Eu te-am chemat, dar tu nu Mi-ai dat ascultare.” Și cât de mult a chemat Dumnezeu, ascultați ce spune prin același profet: „În toate zilele am stat cu brațele deschise către un popor ce nu crede în Mine, ci către unul ce Mă contrazice.” Iar fariseii noștri, atunci când spun că cel lepădat nu poate deveni dintre cei aleși nu fac altceva decât să spună că Dumnezeu ia omul în derâdere, așa cum unul ia în derâdere un orb prin a-i arăta ceva alb, și așa cum derâde unul un surd prin a-i vorbi la ureche. Și despre aleșii care pot deveni dintre lepădați, ascultați ce spune Dumnezeul nostru prin profetul Ezechiel: „Așa cum Viu Sunt, spune Dumnezeu, dacă cel drept va renunța la dreptatea sa și va făptui abominații, acesta va muri, și nu voi mai ține minte nici una dintre dreptățile sale; și încrezându-se în acestea, va fi părăsit de Mine și acestea nu îl vor salva.” Și despre chemarea lepădaților, nu spune Dumnezeu prin profetul Osea decât astfel: „Nu voi chema un popor ales, ci îi voi face aleși.” Dumnezeu este drept, și nu poate spune o minciună, căci Dumnezeu fiind Adevăr, rostește Adevărul. Dar fariseii din timpul acesta dimpreună cu doctrina lor Îl contrazic pe Dumnezeu întru totul.” Capitolul 166 – Predestinare și libertate Andrei a spus: „Dar cum să înțelegem ceea ce Dumnezeu a spus lui Moise, că va avea milă de cei care voiește El, și că va întări pe care El dorește să îi întărească (în inimă?)?” Iisus a răspuns: „Dumnezeu spune acestea pentru ca omul să nu creadă că este salvat de propria virtute, ci să înțeleagă că viața și mila lui Dumnezeu i-au fost dăruite de Dumnezeu din bunătatea Sa. Și spune acestea pentru ca oamenii să părăsească credința că mai există și alți dumnezei decât El. Astfel, dacă El l-a întărit pe faraon, a fost pentru că acesta a chinuit poporul nostru și a promis să îl nimicească prin uciderea tuturor băieților din Israel, printre care și Moise aproape că și-a pierdut viața. Drept urmare, vă spun în adevăr, că predestinarea are ca fundație Legea lui Dumnezeu și voința liberă a omului. Cu adevărat, chiar dacă Dumnezeu ar dori să salveze întreaga lume, astfel ca nici unul să nu moară, El nu ar face astfel decât dacă l-ar priva pe om de libertate, pe care o păstrează, în ciuda lui Satana, pentru ca această bucată de lut disprețuită de spirit, deși va păcătui precum a păcătuit și spiritul, să poată avea puterea de a se pocăi și de a trăi în acel loc din care spiritul a fost izgonit.Vă spun, că Dumnezeul nostru voiește să urmărească cu a Sa milă voința liberă a omului, și nu voiește cu omnipotența Sa să părăsească creatura. Și astfel, în Ziua Judecății nimeni nu se

131

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 166-169

va putea scuza pentru păcatele lui, făcându-se manifest și văzând atunci cât de multe a făcut Dumnezeu pentru convertirea lor, și cât de des i-a chemat El spre pocăință.” Capitolul 167 – Enigma predestinării Prin urmare, dacă mintea voastră nu își va găsi liniștea în aceasta și va spune din nou „De ce este așa?” vă voi dezvălui motivul. Acesta este. Spuneți-mi, de ce nu poate o singură piatră sta deasupra apei, pe când întregul pământ se odihnește deasupra apei? Spuneți-mi, cum se face că deși apa stinge focul, pământul nu se unește cu aerul și nimeni nu poate uni în armonie pământul, aerul, apa și focul, totuși acestea sunt unite în om și sunt menținute în armonie? Dacă voi nu știți asta, și nici un om nu poate ști asta, cum veți înțelege că Dumnezeu a creat universul din nimic printr-un singur Cuvânt? Cu siguranță nu veți fi în stare să înțelegeți asta, întrucât, omul fiind finit și compus cu corpul, care, așa cum spune profetul Solomon, fiind coruptibil apasă în jos sufletul, iar lucrările lui Dumnezeu fiind proporționale cu Dumnezeu, cum va fi el în stare să le înțeleagă? Isaiia, profetul lui Dumnezeu, văzând lucrurile astfel, a exclamat spunând: „Cu adevărat, ești un Dumnezeu ascuns!” Și despre Mesagerul lui Dumnezeu și felul în care Dumnezeu l-a creat, el spune: „Cine va povesti despre generația lui?” Și despre lucrările lui Dumnezeu el spune: „Cine a fost ajutorul Său?” Pentru care Dumnezeu răspunde naturii umane: „Așa cum Raiul este exaltat deasupra pământului, la fel sunt și Căile Mele exaltate deasupra celor ale voastre, iar gândurile Mele deasupra gândurile voastre.” Prin urmare vă spun, că natura predestinării nu este manifestă omului, cu toate că ea este adevărată, precum v-am spus. Ar trebui atunci oare ca omul, văzând că nu izbutește în acest lucru, să nege întru totul predestinarea? Cu siguranță, încă nu am văzut pe nimeni care să refuze sănătatea, cu toate că nu înțelege felul în care lucrează. Căci eu nu știu nici acum cum Dumnezeu vindecă prin atingerea mea pe cei bolnavi.” Capitolul 168 – Oglinda limpede Apoi au spus discipolii: „Cu adevărat Dumnezeu vorbește prin tine, căci niciodată nu a vorbit un om precum vorbești tu.” Iisus a răspuns: „Credeți-mă, că atunci când Dumnezeu m-a ales pentru a mă trimite casei lui Israel, El mi-a dat o carte precum o oglindă, care s-a coborât în inima mea, în așa fel încât tot ceea ce rostesc vine din acea carte. Și când acea carte va fi rostită întru totul prin gura mea, atunci eu voi fi ridicat din această lume.” Petru a spus: „O, stăpâne, ce ne vorbești acum este scris în acea carte?” Iisus a spus: „Tot ceea ce spun pentru cunoașterea lui Dumnezeu și pentru slujirea lui Dumnezeu, pentru cunoașterea omului și pentru salvarea omenirii, totul vine din acea carte, carte este Evanghelia mea.” Petru a spus: „Este scrisă în ea și gloria Paradisului?” Capitolul 169 – Despre slava Paradisului Iisus a răspuns: „Dați-mi ascultare, și vă voi spune în ce fel este Paradisul, și cum cei sfinți și cei credincioși vor trăi în acesta pentru totdeauna, căci aceasta este una dintre cele mai mari binecuvântări ale Paradisului, știind că totul, oricât de măreț ar fi, dacă are un sfârșit, devine mic sau nimic.

132

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 169-171

Paradisul este casa în care Dumnezeu ține toate bucuriile, care sunt atât de mărețe încât pământul pe care calcă sfinții și cei binecuvântați este atât de valoros, că o drahmă din acesta este mai prețios decât o mie de lumi. Aceste bucurii au fost văzute de tatăl nostru David, profetul lui Dumnezeu, căci Dumnezeu i le-a arătat, făcându-l să vadă gloria Paradisului; drept pentru care, când și-a venit în simțuri și-a închis ochii cu ambele mâini, și plângând a zis: „Nu mai priviți la această lume, o, ochii mei, căci totul este zadarnic și nimic nu este bun!” Despre aceste bucurii a vorbit și profetul Isaiia: „Ochii oamenilor nu au văzut, urechile lor nu au auzit, și nici mintea lor nu a gândit, ceea ce Dumnezeu a pregătit celor ce Îl iubesc.” Știți de ce nu au văzut, auzit sau gândit asemenea bucurii? Pentru că ei, trăind aici jos pe pământ, nu sunt vrednici să vadă asemenea lucruri. Drept pentru care, deși tatăl nostru David le-a văzut cu adevărat, vă spun că el nu le-a văzut cu ochii umani, căci Dumnezeu i-a luat sufletul cu El, iar astfel, fiind unit cu Dumnezeu, le-a văzut cu o lumină divină. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență stă sufletul meu, văzând că bucuriile Paradisului sunt infinite iar omul este finit, omul nu le poate cuprinde, așa cum un borcan de lut nu poate ține în el marea întreagă. Priviți, atunci, cât de frumoasă este lumea în timpul verii, când toate lucrurile dau rod. Până și săracul, cuprins de bucuria recoltei ce va să vie, face ca văile și munții să răsune de cântarea lui, căci el își iubește munca cu mare drag. Înălțați-vă astfel inimile către Paradis, unde toate lucrurile sunt rodnice cu fructe pe măsura celui ce le-a cultivat. Așa cum Viu este Dumnezeu, această cunoaștere vă este îndeajuns în ceea ce privește Paradisul, căci Dumnezeu a creat Paradisul ca să fie casa bucuriilor Lui. Atunci, oare credeți că binele fără măsură nu va fi răsplătit cu lucruri frumoase fără măsură? Fiți cu băgare de seamă, că greșiți amarnic dacă gândiți că El nu le stăpânește pe acestea.” Capitolul 170 – Slujba întru eternitate „Dumnezeu îi spune astfel omului ce-l va sluji și îi va fi credincios: „Îți știu lucrările tale pe care le săvârșești pentru Mine. Așa cum Eu trăiesc veșnic, dragostea ta nu va depăși milostivirea Mea. Fiindcă tu Mă slujești ca pe Dumnezeul și Creatorul tău, știind că tu însuți ești lucrarea Mea și nu ceri de la Mine decât bunăvoință și milă pentru a Mă putea sluji cu credință, pentru că nu dorești un sfârșit al slujirii Mele, văzând că dorești să Mă slujești pentru eternitate, la fel voi face și Eu, răsplătindu-te ca și cum ai fi Dumnezeu, egalul Meu. Și nu doar îți voi pune în mâini abundența Paradisului, dar mi te voi da pe Mine ca un dar, astfel că, așa cum tu dorești să fii slujitorul meu pentru eternitate, la fel și răsplata Mea să fie eternă.” Capitolul 171 – Belșugul binecuvântărilor din Paradis „Ce credeți”, a spus Iisus, „despre Paradis? Există vreo minte care să înțeleagă asemenea bogății și bucurii? Omul ar trebui să aibă o cunoaștere atât de mare precum cea a lui Dumnezeu dacă ar vrea să știe ceea ce Dumnezeu vrea să dăruiască slujitorilor Săi. Ați văzut, când Irod face un cadou unuia dintre baronii săi favoriți, în ce fel îl prezintă?” Ioan a răspuns: „Am văzut aceasta de două ori, și cu siguranță că a zecea parte din ceea ce dă ar fi îndeajuns pentru un om sărăc.” Iisus a spus: „Dar dacă un om sărac va veni înaintea lui Irod, ce îi va da acestuia?” Ioan a spus: „Unul sau doi bănuți”. „Fie ca aceasta să fie cartea prin care să aflați cunoașterea Paradisului”, a spus Iisus, „căci tot ceea ce Dumnezeu a dat omului în lumea de acum, pentru corpul său, este precum un bănuț pe care Irod l-ar da omului sărac; dar ceea ce Dumnezeu va da corpului și

133

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 171-173

sufletului în Paradis este ca atunci când Irod și-ar da tot ce are, până și propria viață, unuia dintre slujitorii săi.” Capitolul 172 – Firul de nisip față de mare „Dumnezeu spune astfel celui ce Îl iubește și Îi este slujitor credincios: „Mergi și ia seamă la nisipurile mării, o, slujitorul Meu, cât de multe sunt. Astfel, dacă marea ți-ar da un singur fir de nisip, ți s-ar părea oare mic? Cu siguranță da. Așa cum Eu, Creatorul tău, Sunt Viu, tot ce am dat în această lume tuturor prinților și regilor pământului este mai puțin decât un fir de nisip pe care marea ți l-ar da, față de ceea ce îți voi da în Paradisul Meu.” Capitolul 173 – Belșugul Paradisului „Considerați acum”, a spus Iisus, „belșugul Paradisului. Căci dacă Dumnezeu a dat omului în această lume o fărâmă dintr-un bun, în Paradis El le va da de zece ori o sută de mii mai mult. Luați în seamă cantitatea fructelor de pe pământ, cantitatea mâncării, cea a florilor și cantitatea lucrurilor ce îl servesc pe om. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență este sufletul meu, așa cum marea încă mai are nisip sub ea și deasupra ei atunci când unul ia un fir de nisip din aceasta, la fel de mult vor depăși smochinele din Paradis calitatea și cantitatea smochinelor pe care le mâncăm aici. Și în mod similar toate celelalte lucruri din Paradis. Dar mai mult, cu adevărat vă spun, așa cum un munte de aur și de perle este mai valoros decât umbra unei furnici, la fel sunt și bucuriile Paradisului mai valoroase decât toate bucuriile prinților lumii pe care le-au avut și pe care le vor avea până la Judecata lui Dumnezeu, când lumea își va afla sfârșitul.” Petru a răspuns: „Atunci, corpurile pe care le avem acum vor merge în Paradis?” Iisus a spus: „Fii cu băgare de seama, Petru, să nu devii un Saducheu, căci Saducheii spun despre carne că nu va învia, și că nu există îngeri. Drept pentru care corpurile și sufletele lor sunt pivate de intrarea în Paradis, și le este interzis orice ajutor al îngerilor în această lume. Ai uitat, oare, de Iov, profetul și prietenul lui Dumnezeu, cum spune: „Știu că Dumnezeul meu este Viu și că în ultima zi voi fi ridicat din nou în carnea mea, și cu ai mei ochi îl voi vedea pe Dumnezeu, Mântuitorul meu”? Dar crede-mă, că această carne a noastră va fi atât de purificată, încât nu va mai avea nici măcar o singură proprietate din cele ce le are acum, căci va fi curățită de orice dorință rea, iar Dumnezeu o va aduce în starea în care era Adam înainte de a păcătui. Doi oameni slujesc stăpânul în una și aceeași muncă. Primul doar supraveghează munca și îl comandă pe al doilea, care face tot ceea ce primul îi spune. Spuneți atunci, vi se pare corect ca stăpânul să-l răsplătească doar pe cel care supraveghează și comandă, și să-l alunge din casa lui pe cel care s-a obosit în muncă? Cu siguranță nu. Atunci cum va suporta dreptatea lui Dumnezeu acest lucru? Sufletul împreună cu corpul și simțurile omului îl slujesc pe Dumnezeu; sufletul numai supraveghează și comandă slujirea, căci sufletul nu mănâncă pâine, nu postește, nu merge, nu simte frigul și căldura, nu se îmbolnăvește și nu este omorât, căci sufletul este nemuritor; nu suferă nici una din acele dureri corporale pe care corpul le îndură fiind supus elementelor. Este drept, prin urmare, ca numai sufletul să meargă în Paradis și corpul nu, care s-a obosit atât de mult în a-L sluji pe Dumnezeu?” Petru a răspuns: „O, stăpâne, corpul, făcând sufletul să păcătuiască, nu ar trebui să fie așezat în Paradis.” Iisus a spus: „Cum oare va păcătui corpul fără suflet? Cu siguranță este imposibil. Astfel, prin îndepărtarea milei lui Dumnezeu asupra corpului, tu condamni sufletul în iad.”

134

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 174-177 Capitolul 174 – Corpul ce nu putrezește

„Așa cum Viu este Dumnezeu, în prezența căruia sufletul meu se află, Dumnezeul nostru promite milă păcătosului, spunând: „În acea oră în care păcătosul își va plânge păcatul, Eu nu îi voi mai ține minte vreodată păcatele sale.” Dar cine va mânca din carnea aflată în Paradis dacă corpul nu va ajunge acolo? Sufletul? Cu siguranță nu, căci acesta este spirit.” Petru a răspuns: „Așadar, cei binecuvântați vor mânca în Paradis; dar cum va fi golită carnea fără necurățenie?” Iisus a spus: „Acum, oare ce binecuvântare va primi corpul dacă acesta nu va mânca sau nu va bea? Cu siguranță se cuvine să aduci slavă în măsura obiectului slăvit. Dar tu greșești, Petru, în a gândi că acea carne va fi golită în necurățenie, căci corpul din acest timp mănâncă cărnuri coruptibile și astfel are loc putrefacția; dar în Paradis corpul va fi incoruptibil, impasibil, nemuritor și liber de orice nenorocire; iar cărnurile, fiind fără defect, nu vor genera putrefacția.” Capitolul 175 – Dumnezeu spune aceasta prin profetul Isaiia „Dumnezeu spune aceasta prin profetul Său, Isaiia, aducând consolare celor lepădați: „Slujitorii mei vor sta la masa Mea, în casa Mea, și se vor înfrupta cu bucurie, cu veselie și sub cântecul harpelor și a orgelor, și nu îi voi lăsa să aibă vreo lipsă. Dar voi care sunteți dușmanii mei veți fi izgoniți de la Mine, către unde veți muri în chinuri, în timp ce slujitorii Mei vă vor disprețui.” Capitolul 176 – Fără invidie în Paradis „La ce ajută oare să spui „ei vor posti”?” a spus Iisus apostolilor. „Cu siguranță Dumnezeu vorbește limpede. Dar pentru ce scop sunt cele patru râuri ale Paradisului cu lichioruri prețioase și cu atâtea fructe? Cu siguranță, Dumnezeu nu mănâncă, îngerii nu mănâncă, sufletele nu mănâncă, simțurile nu mănâncă, ci mai degrabă carnea, care este corpul nostru. De aceea, pentru corp, gloria Paradisului este în cărnuri, și cea a sufletului și a simțurilor este Dumnezeu și conversația cu îngerii și spiritele binecuvântate. Gloria va fi mai bine revelată de Mesagerul lui Dumnezeu, care, văzând că Dumnezeu a creat toate lucrurile din dragoste pentru el, va ști toate lucrurile mai bine decât orice altă creatură.” Bartolomeu a spus: „O, stăpâne, va fi gloria Paradisului aceeași pentru fiecare om? Dacă va fi aceeași, atunci nu va fi drept, iar dacă nu va fi aceeași, cei cu mai puțin îi vor invidia pe cei cu mai mult.” Iisus a răspuns: „Nu va fi aceeași, căci Dumnezeu este drept, iar fiecare în parte va fi mulțumit, căci invidia nu va exista acolo. Spune-mi, Bartolomeu; era un stăpân care avea mai mulți slujitori, pe care i-a îmbrăcat cu aceleași haine. Oare băieții, care sunt îmbrăcați în haine de băieți, vor plânge pentru că nu sunt îmbrăcați precum bărbații? Cu siguranță va fi dimpotrivă, căci dacă cei în vârstă vor dori să îi îmbrace cu hainele lor mari, aceștia ar deveni furioși, căci hainele nefiind de mărimea lor, ar crede că sunt luați în râs. Acum, Bartolomeu, ridică-ți inima către Dumnezeu în Paradis, și vei vedea că aceeași glorie, deși va fi mai multă pentru unul și mai puțină pentru altul, nu va cauza nici o fărâmă de invidie.” Capitolul 177 – Soarele și luna Paradisului Apoi a spus cel ce scrie: „O, stăpâne, are Paradisul lumină de la soare, precum are această lume?”

135

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 177-179

Iisus a răspuns: „Astfel mi-a spus mie Dumnezeu, o, Barnaba: „Lumea în care voi, oamenii care păcătuiesc, trăiți, este împodobită de soare, de lună și de stele, pentru binele și bucuria voastră; pentru aceasta le-am creat. Credeți oare că, casa unde cei credincioși vor sălășlui nu va fi mai bună? Cu siguranță greșiți în a crede astfel, căci Eu, Dumnezeul vostru, sunt soarele Paradisului, iar Mesagerul Meu este luna, care de la Mine primește totul; iar stelele sunt profeții care v-au predicat Voința Mea. De aceea cei credincioși, așa cum au primit aici cuvintele Mele de la profeții Mei, la fel vor primi bunătate și bucurie prin ei în Paradisul bucuriilor Mele.” Capitolul 178 – Gândirea greșită a lui Petru „Și fie ca acestea să vă fie îndeajuns, în ceea ce privește cunoașterea Paradisului.” După care Bartolomeu a spus din nou: „O, stăpâne, ai răbdare cu mine dacă îți mai cer încă un răspuns.” Iisus a răspuns: „Spune ceea ce dorești.” Bartolomeu a spus: „Paradisul este fără îndoială ceva măreț, căci știind că sunt atâtea lucruri bune în el, trebuie să fie de nedescris.” Iisus a răspuns: „Paradisul este atât de măreț încât nici un om nu îl poate măsura. Cu adevărat vă spun, că Cerurile sunt nouă, în care sunt așezate planetele, și acestea (Cerurile) sunt îndepărtate unul de celălalt de distanța unei călătorii a cincisute de ani pentru un om; iar pământul în mod asemănător este depărtat de primul Cer de distanța unei călătorii de cincisute de ani. Dar opriți-vă în a înțelege mărirea primului Cer, care este la fel de mare față de întregul pământ, cum întregul pământ este față de un singur fir de nisip. La fel este al doilea Cer mai mare față de primul, și al treilea față de al doilea, și în mod asemănător până la ultimul cer, este fiecare Cer mai mare decât cel dinainte. Și adevărat vă spun, că Paradisul este mai mare decât pământul și toate Cerurile la un loc, la fel cum pământul este față de un singur fir de nisip.” Apoi a spus Petru: „O, stăpâne, Paradisul trebuie să fie mai mare decât Dumnezeu, întrucât Dumnezeu este văzut în acesta.” Iisus a răspuns: „Nu mai vorbi, Petru, căci fără să știi spui blasfemii.” Capitolul 179 – Dumnezeu văzut prin Ochii Paradisului Atunci a venit îngerul Gabriel la Iisus și i-a arătat o oglindă strălucitoare precum soarele, în care el a văzut scrise aceste cuvinte: „Așa cum Eu Sunt Viu pentru Eternitate, la fel este și Paradisul mai mare decât toate Cerurile și decât pământul, și așa cum pământul este mai mare față de un singur fir de nisip, la fel sunt și Eu mai mare decât Paradisul, de atât de multe ori precum marea cu tot nisipul ei, precum picăturile de apă conținute de mare, precum firele de iarba de pe pământ, precum frunzele tuturor copacilor, precum pieile tuturor animalelor, și de atât de multe ori precum firele de nisip care ar trebui să umple Cerurile, Paradisul și încă mai mult.” Apoi Iisus a spus: „Să îl venerăm pe Dumnezeul nostru, care este binecuvântat pentru totdeauna.” Ei și-au aplecat capurile de o sută de ori și s-au prosternat cu fețele la pământ în rugăciune. După ce rugăciunea a fost făptuită, Iisus l-a chemat pe Petru și i-a spus lui și tututor discipolilor săi ceea ce văzuse el. Și lui Petru i-a zis: „Sufletul tău, care este mai mare decât întregul pământ, vede printr-un singur ochi soarele, care este de o mie de ori mai mare decât tot pământul.” „Este adevărat”, a spus Petru.

136

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 179-181

Apoi Iisus a spus: „La fel, prin ochiul Paradisului Îl vei vedea pe Dumnezeu, Creatorul nostru. Și spunând acestea, Iisus a adus mulțumiri lui Dumnezeu, Domnul nostru, rugându-se pentru casa lui Israel și pentru orașul sfânt. Și fiecare a spus: „Așa să fie, Doamne.” Capitolul 180 – Ce i se cuvine omului Într-o zi, Iisus fiind pe pridvorul lui Solomon, unul dintre scribii care ținea predică poporului s-a apropiat de el și i-a spus: „O, stăpâne, de multe ori am ținut predică acestui popor; iar în mintea mea este un pasaj al scripturii pe care nu am reușit să îl înțeleg.” Iisus a răspuns: „Și care este acesta?” Scribul a spus: „Ceea ce Dumnezeu a spus tatălui tău, Avraam, că El va fi marea lui răsplată. Cum poate omul să merite o așa răsplată?” Apoi Iisus s-a bucurat în suflet, și a spus: „Cu siguranță, tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu! Ascultă-mă, căci îți voi spune înțelesul acestei învățături. Dumnezeu fiind infinit, iar omul finit, omul nu Îl poate merita pe Dumnezeu; este acesta, frate, motivul îndoielii tale?” Scribul, plângând, a răspuns: „Stăpâne, îmi cunoști inima. Prin urmare vorbește, căci sufletul meu dorește să-ți audă glasul.” Apoi Iisus a spus: „Așa cum Viu este Dumnezeu, omul nu merită nici măcar o mică respirație din care o primește în fiecare moment.” Scribul a rămas uimit auzind acestea, iar discipolii de asemenea s-au minunat, căci și-au amintit ceea ce Iisus a spus, că ceea ce vor da din dragoste pentru Dumnezeu vor primi înapoi de o sută de ori. Apoi el a spus: „Dacă cineva ți-ar împrumuta o sută de bucăți de aur, iar tu le-ai cheltui, ai putea spune apoi acelui om: „Îți voi da o frunză mucegăită, prin urmare, dă-mi casa ta căci mi se cuvine?” Scribul a răspuns: „Nu, stăpâne, căci mai întâi acesta ar trebui să plătească ceea ce datora, iar apoi, dacă ar mai dori ceva să îi dea alte bunuri, dar la ce bun să fie o frunză mucegăită?” Capitolul 181 – Evită a spune: „Mi se cuvine!” Iisus a răspuns: „Bine ai vorbit, frate, prin urmare spune-mi, Cine l-a creat pe om din nimic? Cu siguranță a fost Dumnezeu, care i-a dat omului întreaga lume pentru binele său. Dar omul, păcătuind, a cheltuit-o pe toată, căci prin păcat lumea este întoarsă împotriva omului, iar omul în sărăcia lui nu are ce să îi dea lui Dumnezeu decât lucrări corupte prin păcat. Căci păcătuind în fiecare zi, el își corupe lucrările, așa cum spune și profetul Isaiia: „Dreptățile noastre sunt precum cârpele folosite de femei la scurgeri.” Cum să i se cuvină ceva omului, văzând că nu este în stare să dăruiască mulțumirea? Cum altfel dacă nu prin nefăptuirea păcatului? Într-adevăr Dumnezeul nostru spune prin profetul său David: „De șapte ori pe zi decade cel drept.” Dar cum decade cel nedrept? Iar dacă dreptățile noastre sunt corupte, cât de abominabile sunt nedreptățile noastre! Așa cum Viu este Dumnezeu, nu există nimic altceva ce omul nu ar trebui să spună decât „mi se cuvine.” Frate, fie ca omul să își cunoască mai întâi roadele muncii mâinilor sale, iar apoi va vedea ce i se cuvine. Fiecare bine ce vine din om, cu adevărat, nu omul îl face, ci Dumnezeu îl lucrează în om; căci ființa lui este a lui Dumnezeu, care l-a creat. Dar ceea ce face omul este să Îl contrazică pe Creatorul său și făptuiește păcatul, de aceea el nu merită nici o recompensă, ci pedeapsă.”

137

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 182-183

Capitolul 182 – Spuneți-mi frate, nu Domn „Nu numai că Dumnezeu a creat omul, dar l-a creat perfect. I-a dat lui întreaga lume, după plecarea lui din Paradis i-a dăruit câte doi îngeri păzitori, i-a trimis profeții, i-a dat Legea, i-a dăruit credința, în fiecare moment îl ferește de cel rău, intenționează să îi dea Paradisul, și chiar mai mult, Dumnezeu vrea să se dea pe Sine omului. Considerați atunci datoria omului, cât este de mare! O datorie care să plătească ceea ce trebuie pentru a crea omul, pe voi înșivă din nimic, pentru toți profeții pe care Dumnezeu i-a trimis, pentru Lume și Paradis, și pentru Dumnezeul vostru atât de bun cu voi, și să o returnați înapoi lui Dumnezeu. Iar astfel datoria să fie plătită și voi să trebuiască doar să Îi mulțumiți lui Dumnezeu. Dar din moment ce nu puteți crea nici măcar o singură muscă, și știind că nu este decât un singur Dumnezeu al tuturor lucrurilor, cum veți putea plăti această datorie? Cu siguranță, dacă un om v-ar împrumuta o sută de bucăți de aur, ați fi obligați să îi retunați cele o sută de bucăți de aur. În aceeași natură, înțelesul este, o, frate, că Dumnezeu fiind Domnul Paradisului și a Totului, poate spune ceea ce Îl mulțumește, și poate dărui oricui dorește El. De aceea, când El i-a spus lui Avraam: „Eu voi fi marea ta răsplată”, Avraam nu a spus „Dumnezeu este răsplata mea” ci „Dumnezeu este răsplata și datoria mea.” Așadar, când vei predica poporului, o, frate, astfel să explici acest pasaj, că Dumnezeu va da astfel și astfel de lucruri, dacă omul va lucra bine. Când Dumnezeu îți va vorbi, o, omule, și îți va spune: „O, slujitorul meu, ai muncit bine din dragoste pentru Mine; ce răsplată dorești de la Mine, Dumnezeul tău?” tu să răspunzi: „Doamne, văzând că sunt lucrarea mâinilor Tale, nu se cade ca în mine să fie păcatul, pe care Satana îl iubește. Prin urmare, Doamne, pentru a Ta slavă, ai milă asupra lucrării mâinilor Tale.” Iar dacă Dumnezeu va spune: „Te-am iertat, iar acum doresc să te răsplătesc”, tu să răspunzi: „Doamne, mi se cuvine să fiu pedepsit pentru ce am făcut, iar pentru ceea ce Tu ai făcut, Ți se cuvine toată slava. Pedepsește în mine, Doamne, ceea ce am făcut, și salvează ceea ce Tu ai lucrat.” Iar dacă Dumnezeu va spune: „Ce pedeapsă ți se pare potrivită pentru păcatele tale?” tu să răspunzi: „Aceeași pedeapsă, o, Doamne, precum vor îndura toți lepădații.” Iar dacă Dumnezeu va spune: „De ce cauți o așa mare pedeapsă, o, slujitorul Meu credincios?” tu să răspunzi: „Pentru că fiecare dintre ei, dacă ar fi primit de la Tine la fel de mult cât am primit eu, Te-ar fi slujit cu mai mare credință decât mine.” Iar dacă Dumnezeu va zice: „Când vrei să primești această pedeapsă, și pentru cât timp?” tu să răspunzi: „Acum, și fără sfârșit.” Așa cum Viu este Dumnezeu, în a Cărui prezență este sufletul meu, un astfel de om va fi mai mult pe placul lui Dumnezeu decât toți îngerii Lui sfinți. Căci Dumnezeu iubește adevărata pioșenie, și urăște mândria.” Apoi scribul i-a mulțumit lui Iisus, și i-a spus: „Stăpâne, vino să mergem la casa slujitorului tău, căci slujitorul tău va da mâncare ție și discipolilor tăi.” Iisus a răspuns: „Voi veni acolo când îmi vei promite să-mi spui „frate” și nu „stăpâne”, și vei spune că ești fratele meu și nu slujitorul meu.” Omul a promis aceasta, iar Iisus a mers la casa lui. Capitolul 183 – Smerenia adevărată În timp ce stăteau la masă, scribul a spus: „O, stăpâne, ai spus că Dumnezeu iubește smerenia adevărată. Spune-ne, prin urmare, ce este smerenia și cum poate fi ea adevărată și falsă.” Iisus a răspuns: „Adevărat vă spun, că cel ce nu va deveni precum un prunc nu va intra în Împărăția Raiului.”

138

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 183-185

Cu toții au rămas uimiți auzind aceasta și și-au spus unul altuia: „Cum să devină un prunc cel ce are treizeci sau patruzeci de ani? Cu adevărat, este o vorbă greu de înțeles.” Iisus a spus: „Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență este sufletul meu, cuvintele mele sunt adevărate. V-am spus că un om trebuie să devină precum un prunc, căci aceasta este adevărata pioșenie. Căci dacă vei întreba un prunc: „Cine ți-a făcut hainele?” el va răspunde: „Tatăl meu.” Dacă îl vei întreba a cui este casa în care trăiește, el va răspunde: „A tatălui meu.” Dacă îi vei spune: „Cine îți dă de mâncare?” el îți va zice: „Tatăl meu.” Dacă îi vei zice: „Cine te-a învățat cum să mergi și să vorbești?” el va răspunde: „Tatăl meu.” Iar dacă îi vei spune: „Cine ți-a spart capul, de ai capul înfășurat astfel?” el va răspunde: „Am căzut, iar astfel mi-am spart capul.” Dacă îi vei spune: „De ce ai căzut jos?” el va răspunde: „Nu vezi că sunt mic, și nu am puterea să merg și să fug precum un om mare? De asta tatăl meu trebuie să mă țină de mână pentru a putea merge corect. Dar pentru a putea învăța să merg bine, tatăl meu m-a lăsat singur puțin timp, iar eu, dorind să fug, am căzut jos.” Dacă îi vei spune: „Și ce ți-a spus tatăl tău?” el îți va răspunde că i-a zis: „Oare de ce nu ai mers mai încet? Ai grijă ca în viitor să nu pleci de lângă mine.” Capitolul 184 – Numai farisei prefăcuți „Spuneți-mi, este adevărat?” a spus Iisus. Ucenicii și scribul au răspuns: „Este cât se poate de adevărat." Apoi, Iisus a spus: „Cel ce Îl recunoaște din inimă pe Dumnezeu ca autor al tuturor lucrurilor bune, și pe el însuși ca autor al păcatului, acela va fi cu adevărat umil. Dar cel ce va vorbi precum vorbește copilul dar va contrazice aceeași faptă, cu siguranță acela are o falsă umilință și o mândrie adevărată. Căci mândria atunci este la apogeu, când el se folosește de lucrurile umile ca să nu fie mustrat și disprețuit de oameni. Adevărata umilință este o smerenie a sufletului, prin care omul se cunoaște cu adevărat pe sine; dar smerenia falsă este o ceață a iadului, care întunecă atât de mult înțelegerea sufletului, încât ceea ce un om ar trebui să-și atribuie lui însuși, el Îi va atribui lui Dumnezeu, și ceea ce ar trebui să-I atribuie lui Dumnezeu, el își va atribui lui însuși. Astfel, omul cu o falsă umilință va spune că el este un păcătos nenorocit, dar când un altul îi va spune că el este un păcătos, atunci el se va mânia împotriva lui, și-l va persecuta. Omul cu o falsă umilință va spune că Dumnezeu i-a dat tot ce are el, dar că și el la rândul lui nu a adormit, ci a făcut numai fapte bune. Cât despre fariseii din vremea de acum, fraților, spuneți-mi cum merg ei." Cărturarul a răspuns, plângând: „O, stăpâne, fariseii din prezent au haine și nume de farisei, dar în inima și în faptele lor ei sunt Cananiți. Și de-ar fi voit Dumnezeu ca ei să nu uzurpeze un astfel de nume, atunci ei nu i-ar fi înșelat pe cei simpli! O, timpuri străvechi, cât de crud ne-ați tratat, luându-i de lângă noi pe adevărații fariseii și lăsându-i pe cei falși!" Capitolul 185 – Hagai și Obadia Iisus a răspuns: „Frate, nu este timpul cel care a făcut acest lucru, ci mai degrabă lumea rea. Căci în orice timp este posibil să Îl slujești pe Dumnezeu în adevăr, dar prin împrietenirea cu lumea, adică cu obiceiurile rele a fiecărui timp, oamenii devin răi. Oare nu știi că Ghehazi, slujitorul lui Elisei proorocul, spunând minciuni și făcându-l de rușine pe stăpânul său, a luat banii și haina lui Naaman Sirianul? Și totuși, Elisei a avut un număr mare de farisei cărora Dumnezeu a făcut ca el să profețească. Adevărat vă spun, că oamenii sunt atât de înclinați spre a lucra răul, și atât de mult incită spre rău aceasta lume și spre lucrările lui Satana, amăgindu-i spre rău, încât fariseii

139

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 185-187

din zilele noastre evită orice lucru bun și fiecare exemplu sfânt; iar exemplul lui Ghehazi le este suficient pentru ca ei să fie lepădați de Dumnezeu." Scribul a răspuns: „Este cât se poate de adevărat." După care Iisus a spus: „Voiesc ca să-mi povestiți exemplul lui Hagai și Osea, amândoi profeți ai lui Dumnezeu, pentru ca astfel să putem ști adevăratul fariseu." Cărturarul a răspuns: „O, stăpâne, ce să spun? Cu siguranță că mulți nu vor crede, deși este scris de proorocul Daniel; dar pentru supunerea față de tine, voi relata adevărul. Hagai avea cincisprezece ani când, după ce și-a vândut averea și a dat-o săracilor, a ieșit de la Anatot pentru a-l servi pe profetul Obadia. Atunci, vârstnicul Obadia, care știa umilința lui Hagai, l-a folosit precum o carte cu care să-i învețe pe ucenicii săi. De aceea, el îi dădea de multe ori haine și mâncăruri alese, dar Hagai întotdeauna îl întorcea înapoi pe trimis, spunându-i: „Du-te, întoarce-te la casă, căci ai greșit. Se poate ca Obadia să-mi trimită astfel de lucruri? Desigur că nu, pentru că știe că eu sunt bun de nimic și făptuiesc numai păcate.” Și Obadia, când avea orice lucru rău, obișnuia să îl dea celui de lângă Hagai, pentru ca el să îl vadă. Iar când Hagai îl vedea, își spunea în sinea sa: „Acum, iată, Obadia te-a uitat cu siguranță, căci acest lucru mi se cuvine numai mie, fiindcă eu sunt mai rău decât toți. Și nu este nimic atât de josnic care să-l primesc de la Obadia, prin mâinile căruia Dumnezeu mi le dăruiește, și care să nu fie o comoară." Capitolul 186 – Rugăciunea lui Hagai „Când Obadia vroia să învețe pe cineva cum să se roage, acesta îl chema pe Hagai și îi spunea: „Recită-ți aici rugăciunea, pentru ca toți să-ți audă cuvintele.” Apoi Hagai spunea: „Doamne Dumnezeule a lui Israel, cu milă privește-ți slujitorul tău, care Te cheamă, căci pentru asta l-ai creat Tu. Doamne Dumnezeule Drept, adu-ți aminte de dreptatea Ta și pedepsește păcatele slujitorului Tău, pentru ca eu să nu îți corup lucrarea. Doamne Dumnezeul meu, nu îndrăznesc să-Ți cer din bucuriile pe care le dăruiești slujitorilor Tăi credincioși, căci nu făptuiesc nimic altceva decât păcatul. De aceea, Doamne, când vei dori o infirmitate unui slujitor al Tău, amintește-ți de mine, servitorul tău, pentru Slava Ta.” Iar când Hagai spunea astfel”, a zis scribul, „Dumnezeu îl iubea atât de mult încât a dăruit darul profeției tuturor celor care stăteau alături de el. Și nimic nu îi oprea Dumnezeu lui Hagai din ceea ce cerea în rugăciune.” Capitolul 187 – Hagai și Osea Bunul scrib a plâns în timp ce spunea asta, așa cum marinarul plânge când își vede nava făcută bucăți. Apoi a spus: „Osea, când s-a pornit pentru a-L sluji pe Dumnezeu, era prinț peste tribul Neftali, și avea patruzeci de ani. Astfel, vânzându-și averea și dând-o celor săraci, s-a dus să îi fie discipol lui Hagai. Osea era atât de cuprins în binefacere încât în ceea ce privește tot ce i se cerea, el spunea: „Acest lucru mi l-a dat Dumnezeu pentru tine, o, frate, așadar primește-l!” Drept pentru care în scurt timp el rămăsese doar cu două îmbrăcăminți, o tunică din pânză și o manta din piei. Spun că și-a vândut întreaga avere și a dat-o săracilor, pentru că altfel nimeni nu ar fi acceptat ca cineva să fie numit fariseu. Osea avea Cartea lui Moise, pe care o citise cu mare stăruință. Într-o zi Hagai i-a spus: „Osea, cine a luat de la tine tot ce-ai avut?” El a răspuns: „Cartea lui Moise.” Se făcea că un discipol al unui profet din apropiere vroia să meargă la Ierusalim, dar nu avea o manta. Drept pentru care, auzind de binefacerea lui Osea, s-a dus la el și i-a spus: „Frate, doresc să merg la Ierusalim pentru a oferi sacrificiu Dumnezeului nostru, dar nu am o manta, drept pentru care nu știu ce să fac.”

140

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 187-188

Când a auzit aceasta, Osea a spus: „Iartă-mă frate, căci am săvârșit un mare păcat împotriva ta, căci Dumnezeu mi-a dat această manta pentru ca eu să ți-o pot da ție, iar eu am uitat. De aceea, primește-o și roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.” Acel om, crezând cele spuse, a primit mantaua lui Osea și a plecat. Și când Osea s-a dus la casa lui Hagai, acesta a spus: „Cine ți-a luat mantaua?” Osea a răspuns: „Cartea lui Moise.” Hagai a fost foarte mulțumit auzind acestea, văzând bunătatea lui Osea. S-a întâmplat ca un om sărac să fie jefuit de niște hoți și lăsat dezbrăcat; iar acesta a fost lăsat doar cu o piele de capră peste părțile lui ascunse. Drept pentru care, întrucât el nu s-a dus să-l vadă pe Hagai, bunul Hagai a crezut că Osea era bolnav. Și s-a dus cu doi discipoli pentru a-l găsi, și l-au găsit înfășurat în frunze de palmier. Apoi a spus Hagai: „Spune-mi, de ce nu ai venit să mă vizitezi?” Osea a răspuns: „Cartea lui Moise mi-a luat tunica, și mi-a fost frică să vin într-acolo fără o tunică.” După care Hagai i-a dat o altă tunică. Se făcea că un om tânăr, văzând că Osea a citit Cartea lui Moise, plângea și spunea: „Și eu aș vrea să învăț a citi, numai de aș avea o carte.” La auzul cărora Osea i-a dat cartea, spunând: „Frate, aceasta carte este a ta, căci Dumnezeu mi-a dăruit-o pentru ca eu să o dau unuia care plânge și dorește o carte.” Omul l-a crezut și a primit cartea. Capitolul 188 – Osea în Ierusalim „Era un discipol al lui Hagai aproape de Osea, iar acesta, dorind să vadă dacă propria carte era scrisă cum se cuvine, a mers la Osea și i-a spus: „Frate, adu a ta carte și hai să vedem dacă este precum a mea.” Osea a răspuns: „A fost luată de la mine.” „Cine ția luat-o?” a spus discipolul. Osea a răspuns: „Cartea lui Moise.” Auzind acestea, acesta s-a dus la Hagai și i-a spus: „Osea a înnebunit, căci el spune despre Cartea lui Moise că i-a luat de la el Cartea lui Moise.” Hagai a răspuns: „Fie voia lui Dumnezeu, o, frate, ca și eu să fiu nebun precum el și fiecare om nebun să fie precum Osea!” Pe atunci, hoții Sirieni, jefuind pământurile Iudeii, au prins pe fiul unei văduve sărace care trăia lângă Muntele Carmel, unde profeții și fariseii sălășluiau. S-a făcut că în timp ce Osea s-a dus să taie lemne, să o întâlnească pe această femeie, care plângea. După care a început să plângă de îndată, căci oricând vedea pe unul răzând, râdea și el, și oricând vedea pe unul plângând, plângea și el. Osea a întrebat-o apoi pe femeie de motivul plângerii ei, iar aceasta i-a spus totul. Apoi a spus Osea: „Vino, soră, căci Dumnezeu voiește ca tu să ai un fiu.” Și au mers dimpreună în Hebron, unde Osea s-a vândut pe sine și a dat bani văduvei, care, neștiind de unde avea banii, i-a primit și și-a răscumpărat fiul. Cel care îl cumpărase pe Osea l-a dus la Ierusalim, unde avea un sălaș, neștiindu-l pe Osea. Hagai, vâzând că Osea nu era de găsit, a rămas îngrijorat pentru acesta. Drept pentru care îngerul lui Dumnezeu i-a spus cum acesta fusese luat ca sclav în Ierusalim. Bunul Hagai, auzind acestea, a plâns pentru lipsa lui Osea așa cum o mamă plânge lipsa fiului ei. Și chemând doi discipoli s-a dus în Ierusalim. Prin voia lui Dumnezeu, la intrarea în oraș l-a întâlnit pe Osea, care era încărcat cu pâine pentru a o duce muncitorilor din via stăpânului său. Recunoscându-l, Hagai a spus: „Fiule, cum se face că ți-ai părăsit tatăl, care te căută jelind?” Osea a răspuns: „Tată, am fost vândut.” Apoi a spus Hagai cu mânie: „Cine este nenorocitul care te-a vândut?” Osea a răspuns: „Dumnezeu să te ierte, tată, căci cel ce m-a vândut este atât de bun încât dacă nu ar fi fost pe lume, nimeni nu ar deveni sfânt.” „Atunci cine a fost?” a spus Hagai. Osea a răspuns: „O, tată, a fost Cartea lui Moise.” Apoi bunul Hagai a rămas înmărmurit și a spus: „Fie voia lui Dumnezeu, o, fiul meu, ca Cartea lui Moise să mă vândă și pe mine dimpreună cu copiii mei, așa cum te-a vândut pe tine!”

141

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 188-190

Apoi Hagai s-a dus cu Osea la casa stăpânului său, care văzându-l pe Hagai a spus: „Binecuvântat fie Dumnezeul nostru, care a trimis pe profetul Său în casa mea,” și a fugit să-i sărute mâinile. Apoi Hagai a spus: „Frate, sărută mâna sclavului pe care l-ai cumpărat, căci el este mai bun decât mine.” Și acesta i-a povestit tot ce se întâmplase, după care stăpânul i-a dat lui Osea libertatea lui. Și asta este tot ce mi-ai cerut, o, stăpâne,” a spus scribul. Capitolul 189 – Soarele a stat nemișcat douăsprezece ore Apoi Iisus a spus: „Acesta este adevărul, întrucât sunt încredințat de Dumnezeu. Așadar, pentru ca toții să știe că acesta este adevărul, fie ca în numele lui Dumnezeu soarele să stea pe loc și să nu se miște pentru douăsprezece ore!” Și astfel s-a întâmplat, în ciuda marii frici a Ierusalimului și a Iudeii. Apoi Iisus a spus scribului: „O, frate, ce cauți să înveți de la mine, văzând că ai atât de multă cunoaștere? Așa cum Viu este Dumnezeu, aceasta este îndeajuns pentru salvarea omului, căci umilința lui Hagai dimpreună cu binefacerea lui Osea împlinesc Legea și ceea ce au spus toți profeții. Spune-mi, frate, când ai venit în templu pentru a mă întreba, ai gândit oare că Dumnezeu m-a trimis pentru a distruge Legea și ceea ce au spus profeții? Cu siguranță Dumnezeu nu voiește aceasta, căci el este neschimbător și prin urmare ceea ce Dumnezeu a ordonat ca fiind calea prin care omul se poate salva, aceasta a făcut El ca toți profeții să rostească. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență se află sufletul meu, dacă Cartea lui Moise și cartea tatălui nostru David nu erau corupte de tradițiile omenești ale fariseilor și ale doctorilor falși, atunci Dumnezeu nu mi-ar fi dat aceste cuvinte mie. Și de ce vorbesc numai de Cartea lui Moise și de cea a lui David? Toate profețiile le-au corupt ei, astfel că astăzi un lucru nu este urmat pentru că astfel a poruncit Dumnezeu, ci oamenii caută să vadă dacă și doctorii spun la fel și dacă fariseii le urmează, ca și cum Dumnezeu ar fi în eroare, iar oamenii nu ar putea fi eroare. Vai, prin urmare, acestei generații necredincioase, căci asupra ei va veni sângele fiecărui profet și a fiecărui om drept, dimpreună cu sângele lui Zaharia fiul lui Varahia, pe care l-au omorât între templu și altar! Și pe care profet nu l-au persecutat ei? Ce om drept au lăsat ei să moară de moarte naturală? Nici măcar unul! Iar acum ei caută să mă omoare pe mine. Se laudă că sunt fiii lui Avraam și că au în posesiune minunatul Templu. Așa cum Viu este Dumnezeu, ei sunt fii a lui Satana, și de asta fac ei voia lui; de aceea, templul și orașul sfânt se vor ruina, astfel încât nu va mai rămâne din Templu nici o piatră una peste alta.” Capitolul 190 – Nu-L ofensați pe Dumnezeu cu orice preț „Spune-mi, frate, tu care ești un doctor învățat în Lege, în cine s-a făcut promisiunea lui Mesia, făcută tatălui nostru Avraam? În Isaac sau în Ismail?” Scribul a răspuns: „O, stăpâne, mi-e teamă să îți spun asta datorită pedepsei cu moartea.” Apoi Iisus a spus: „Frate, sunt întristat că am venit să mănânc pâine în casa ta, din moment ce iubești viața de acum mai mult decât Îl iubești pe Creatorul tău; și pentru aceasta îți vei pierde viața, dar nu te teme că ai să pierzi credința și viața eternă, care este pierdută atunci când limba vorbește cotrariul a ceea ce știe din Legea lui Dumnezeu.

142

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 190-192

Apoi bunul scrib a plâns și a spus: „O, stăpâne, dacă aș fi știut cum să fiu rodnic, atunci predicam mai multe lucruri din cele rămase nespuse, dacă ele nu ar fi provocat răscoala oamenilor.” Iisus a răspuns: „Nu ar trebui să îi respecți nici pe oameni, nici pe întreaga lume, nici pe toți sfinții, nici pe îngeri, dacă aceasta va aduce ofensă lui Dumnezeu. De aceea, mai degrabă lasă întreaga lume să moară decât să Îl ofensezi pe Dumenzeu, Creatorul nostru, și nu o lăsa să stea în păcat. Căci păcatul distruge și nu întreține nimic, dar Dumnezeu este Măreț în a crea atât de multe lumi precum firele de nisip din mare, și încă mai multe.” Capitolul 191 – Cartea lui Moise, despre Mesia Apoi scribul a spus: „Iartă-mă, stăpâne, căci am păcătuit." Iisus a spus: „Dumnezeu să te ierte, căci împotriva Lui ai păcătuit." După care a spus scribul: „Am văzut o carte veche, scrisă de mâna lui Moise și a lui Iosua, cel care a făcut soarele să stea pe loc, așa cum tu ai făcut, slujitori și profeți ai lui Dumnezeu, și care carte este adevărata carte a lui Moise. Acolo este scris că Ismail este tatăl lui Mesia, iar Isaac este tatăl mesagerului lui Mesia. Și astfel spune cartea, că Moise a zis: „Domnul Dumnezeu a lui Israel, puternic și plin de milă, arată robului Tău splendoarea slavei tale." După care Dumnezeu i l-a arătat pe Mesagerul Său în brațele lui Ismail, iar pe Ismail în brațele lui Avraam. Aproape de Ismail era Isaac, în ale cărui brațe era un copil, care cu degetul arăta spre Trimisul lui Dumnezeu, zicând: „Aceasta este cel pentru care Dumnezeu a creat toate lucrurile." După care Moise a strigat cu bucurie: „O, Ismail, ai în brațele tale întreaga lume și paradisul! Fii conștient de mine, robul lui Dumnezeu, ca eu să găsesc har înaintea lui Dumnezeu prin fiul tău, pentru care Dumnezeu a făcut toate." Capitolul 192 – Dumnezeu nu și-a păstrat Milostivirea doar asupra Israelului „În acea carte nu este găsit faptul că Dumnezeu mănâncă carnea bovinelor sau cea a oilor; în acea carte nu se spune că Dumnezeu și-a păstrat mila numai pentru Israel, ci mai degrabă că Dumnezeu are milă de fiecare om care Îl caută în adevăr pe Dumnezeu, Creatorul său. Nu am putut să citesc întreaga carte, întrucât marele preot, în a cărui bibliotecă eram, mi-a interzis-o, spunând că un Ismaelit a scris-o." Atunci Iisus a zis: „Vezi ca niciodată să nu mai ascunzi adevărul, căci în credința lui Mesia va da Dumnezeu mântuirea oamenilor, și fără ea nu va fi salvat nici unul." Și atunci și-a încheiat Iisus discursul său. După care, de cum s-au așezat la masă, iată! Maria, care a plâns la picioarele lui Iisus, a intrat în casa lui Nicodim, căci acesta era numele cărturarului, și plângând s-a așezat la picioarele lui Iisus, spunând: „Stăpâne, slujitoarea ta, care prin tine a primit mila lui Dumnezeu, are o soră și un frate care acum sunt bolnavi și pe patul de moarte." Iisus a răspuns: „Unde este casa ta? Spune-mi, căci voi merge să mă rog lui Dumnezeu pentru sanatatea lui." Maria a răspuns: „Betania este casa fratelui și a sorei mele, iar casa mea este în Magdalena; fratele meu, așadar, este în Betania." Iisus a zis femeii: „Du-te de îndată la casa fratelui tău și acolo așteaptă-mă, pentru că voi veni să îl vindec. Și nu avea frică, căci el nu va muri." Femeia a plecat, și ajungând în Betania a aflat că fratele ei a murit în acea zi, de aceea l-a pus în mormântul strămoșilor lor.

143

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 193

Capitolul 193 – Iisus la mormântul lui Lazăr Iisus a mai rămas două zile în casa lui Nicodim, iar în a treia zi a plecat spre Betania; iar când a fost aproape de oraș a trimis pe doi din ucenicii săi înaintea lui, să o anunțe pe Maria de venirea lui. Ea a fugit din oraș, și când l-a găsit pe Iisus a spus, plângând: „Stăpâne, mi-ai spus că fratele meu nu va muri; dar el a fost îngropat de patru zile. Dacă ar fi voit Dumnezeu ca tu să vii mai înainte să te chem, atunci el nu ar fi murit!" Iisus a răspuns: „Fratele tău nu este mort, ci doarme, de aceea am venit să-l trezesc." Maria a răspuns, plângând: „Doamne, de la un astfel de somn va fi trezit în ziua judecății de către îngerul lui Dumnezeu când va suna din trâmbița lui." Iisus a răspuns: „Maria, crede-mă că el se va ridica înainte de acea zi, căci Dumnezeu mi-a dat putere asupra somnului lui; și cu adevărat îți spun că el nu este mort, căci numai unul este mort, acela care moare fără a găsi mila lui Dumnezeu." Maria s-a întors repede să o anunțe pe Marta, sora ei, de venirea lui Iisus. Atunci s-au adunat la moartea lui Lazăr un număr mare de evrei din Ierusalim și mulți cărturari și farisei. Marta, după ce a auzit de la sora ei Maria de venirea lui Iisus, s-a ridicat în grabă și a fugit afară, după care mulțimea de evrei, cărturari și farisei a urmat-o să o consoleze, căci au crezut că se duce la mormânt să-l plângă pe fratele ei. Când, prin urmare, a ajuns la locul unde Iisus a vorbit cu Maria, Marta a spus plângând: „Stăpâne, dacă ar fi voit Dumnezeu cu tu să fii aici, atunci fratele meu nu ar fi murit!" Maria apoi a venit plângând; după care Iisus, vărsând lacrimi și oftând, a zis: „Unde l-ați așezat?" Ei au răspuns: „Vino și vezi." Fariseii au zis între ei: „Oare de ce, acest om, care a înviat fiul văduvei din Nain, a lăsat pe acest om să moară, după ce a spus că el nu va muri?" Iisus a venit la mormânt, unde fiecare plângea, și a spus: „Nu plângeți, pentru că Lazăr doarme, și am venit să-l trezesc." Fariseii au zis între ei: „Să dea Dumnezeu ca tu să dormi la fel!" Apoi, Iisus a spus: „Ceasul meu încă nu a venit, dar când va veni voi dormi în același fel, și voi fi trezit degrabă." Apoi, Iisus a spus din nou: „Dați piatra de pe mormânt." Marta a spus: „Doamne, miroase, căci el este mort de patru zile.” Iisus a spus: „De ce oare am venit eu aici, Marta? Nu crezi în mine că îl voi trezi?” Marta a spus: „Eu știu că tu ești un sfânt al lui Dumnezeu, care te-a trimis în această lume." Apoi, Iisus a ridicat mainile la cer și a zis: „Dumnezeul părinților noștri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeu al lui Ismail și Domnul lui Isaac, ai milă de suferința acestor femei și adu slavă Numelui Tău Sfânt." Și când a răspuns toată lumea „Amin", Iisus a spus cu glas tare: „Lazăre, vino afară!" După care cel ce era mort s-a ridicat; și Iisus a zis ucenicilor săi: „Dezlegați-l." Căci el era înfășurat în pânza de înmormântare, care îi acoperea fața, așa cum părinții noștri obișnuiau să-și îngroape morții. O mare mulțime de evrei și unii dintre farisei au crezut în Iisus, pentru că miracolul a fost unul mare. Cei ce au rămas în necredința lor au plecat și s-au dus la Ierusalim și au anunțat marele preot de învierea lui Lazăr, si cum mulți deveniseră Nazarineni, căci așa au fost numiți cei aduși spre pocăință prin Cuvântul lui Dumnezeu predicat de Iisus.

144

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 194-195

Capitolul 194 – Fără perceperea lui Dumnezeu, viața este moarte Cărturarii și fariseii s-au sfătuit cu marele preot să-l ucidă pe Lazăr, căci mulți au renunțat la tradițiile lor și au crezut în cuvântul lui Iisus, pentru că miracolul lui Lazăr a fost unul mare, văzând că Lazăr vorbise cu oamenii și a mâncat și a băut. Dar pentru că el era puternic, având discipoli în Ierusalim și fiind urmat împreună cu sora lui de întreaga Magdalena și Betania, ei nu știau ce să facă. Iisus a intrat în Betania, în casa lui Lazăr, iar Marta și cu Maria l-au slujit. Maria, stând într-o zi la picioarele lui Iisus, asculta cuvintele lui, după care a zis către Iisus: „Stăpâne, nu vezi că sora mea nu are nici o grijă de tine, și nu îți oferă ceea ce trebuie să mănânci ție și ucenicilor tăi?" Iisus a răspuns: „Marta, Marta, ia seamă să gândești la ceea ce tu ar trebui să faci; căci Maria și-a ales o parte care nu i se va lua niciodată de la ea.” Iisus, stând la masă cu o mare mulțime ce credeau în el, a zis: „Fraților, mai am doar puțină vreme pentru a rămâne cu voi, căci timpul la care trebuie să plec din lume este aproape. De aceea vă aduc aminte cuvintele lui Dumnezeu vorbite lui Ezechiel, proorocul, zicând: „Așa cum Eu, Dumnezeul vostru, trăiesc veșnic, sufletul ce păcătuiește, acela va muri, dar dacă păcătosul se va pocăi el nu va muri, ci va trăi." De aceea, moartea de acum nu este moarte, ci mai degrabă sfârșitul unei morți mai lungi, precum este corpul separat de simțuri când leșină, deși are sufletul în el, nu are nici o procopseală față de cei morți și cei îngropați, doar că trupul îngropat așteaptă ca Dumnezeu să-l învie din nou, dar cel inconștient așteaptă să i se întoarcă simțurile. Priviți viața prezentă ca fiind moartea, prin faptul că nu Îl percepeți pe Dumnezeu.” Capitolul 195 – Iisus în casa lui Lazăr „Cei ce vor crede în mine nu vor muri veșnic, căci prin cuvântul meu Îl vor percepe pe Dumnezeu în ei, și prin urmare vor lucra pentru mântuirea lor. Ce este moartea decât un act pe care natura o face prin porunca lui Dumnezeu? Ca atunci când cineva ar ține o pasăre legată, iar frânghia să fie în mâna lui; când capul va dori ca pasărea să zboare departe, oare ce va face? Cu siguranță el va porunci în mod natural mâinii să se deschidă; și astfel de îndată pasărea va zbura departe. „Sufletul nostru", cum spune profetul David, „este precum o vrabie eliberată din lațul vânătorului," când omul trăiește sub protecția lui Dumnezeu. Și viața noastră este precum o frânghie prin care natura ține sufletul legat de trup și de simțurile omului. Când, prin urmare, se face voia lui Dumnezeu și poruncește naturii să se deschidă, viața este frântă iar sufletul scapă în mâinile îngerilor pe care Dumnezeu i-a rânduit să primească suflete. Să nu plângă oamenii, așadar, atunci când un prieten de-al lor este mort; căci astfel a voit Dumnezeu. Dar să plângă fără încetare atunci când el păcătuiește, căci astfel moare sufletul, văzând că îl desparte de Dumnezeu, care este adevărata Viață. Dacă trupul este oribil fără unirea sa cu sufletul, cu mult mai înspăimântător este sufletul fără de unire cu Dumnezeu, care cu harul și cu îndurarea Lui îl înfrumusețează și îl însuflețește." Și după ce a spus acestea, Iisus a adus mulțumiri lui Dumnezeu; după care Lazăr a spus: „Stăpâne, această casă aparține lui Dumnezeu, Creatorul meu, împreună cu tot ce El a dat în păstrarea mea, pentru ajutorul săracilor. De aceea, din moment ce tu ești sărac și ai un număr mare de ucenici, vino să locuiești aici când vei dori și cât de mult vrei, căci robul lui Dumnezeu te va sluji atâta cât va fi nevoie, din dragoste pentru Dumnezeu."

145

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 196-197

Capitolul 196 – Lazăr a murit numai o dată Iisus s-a bucurat când a auzit acest lucru, și a zis: „Vedeți acum ce lucru bun este a muri! Lazăr a murit o singură dată și a învățat o asemenea doctrină ce nu este cunoscută nici de înțelepții lumii, care au îmbătrânit printre cărți! Să dea Dumnezeu ca fiecare om să moară o singură dată și să se întoarcă la lume, ca și Lazăr, pentru ca oamenii să învețe să trăiască." Ioan a răspuns: „O, stăpâne, îmi este permis să rostesc un cuvânt?" „Rostește o mie", a răspuns Iisus, „căci așa cum un om este obligat să împartă bunurile sale în slujba lui Dumnezeu, tot așa este el obligat să împartă doctrina, și cu atât mai mult este el obligat să facă astfel, atâta timp cât lumea are încă puterea de a aduce un suflet spre pocăință, pe când bunurile materiale nu pot aduce înapoi viața celor morți. De aceea, acela este un criminal, cel care are puterea de a ajuta un om sărac iar când nu îl ajută săracul moare de foame; dar un criminal și mai mare este acela care ar putea, prin Cuvântul lui Dumnezeu, să convertească un păcătos la pocăință, și nu îl convertește, ci stă, așa cum spune Dumnezeu, „ca un câine prost." Împotriva acestora spune Dumnezeu: „Sufletul păcătosului care va pieri pentru că i-ai ascuns Cuvântul Meu, Eu îl voi lua prin mâinile tale, o, rob necredincios." În ce stare, atunci, sunt acum fariseii și cărturarii care au cheia și nu vor să intre, și care îi opresc pe cei care vor să intre în viața veșnică? Tu ceri de la mine, o, Ioan, permisiunea de a vorbi un cuvânt, după ce ai ascultat o sută de mii de cuvinte ale mele. Adevărat vă spun, că eu sunt obligat să ascult de zece ori mai mult pentru fiecare cuvânt pe care l-ați ascultat de la mine. Și cel ce nu va asculta pe altul, de fiecare dată când va vorbi el va păcătui; văzând că ar trebui să facem altora ceea ce dorim pentru noi înșine, și nu să facem altora ceea ce noi nu vrem să primim." Apoi a zis Ioan: „O, stăpâne, de ce nu a acordat Dumnezeu acest lucru oamenilor, ca ei să moară o singură dată și să se întoarcă precum Lazăr, pentru ca astfel să învețe să se cunoască pe sine și pe Creatorul lor?" Capitolul 197 – Asemănarea cu un topor bun Iisus a răspuns: „Spune-mi, Ioan; era un gospodar, care a dat un topor perfect unuia dintre slujitorii săi, pentru ca el să taie lemnul care împiedica vederea casei sale. Dar muncitorul a uitat toporul și a spus: „Dacă stăpânul mi-ar da un topor vechi aș tăia cu ușurință lemnul." Spune-mi, Ioan, ce a spus stăpânul? Cu siguranță el s-a mâniat, și a luat toporul vechi și l-a lovit în cap, zicându-i: „Nenorocit și ticălos! Ți-am dat un topor cu care puteai tăia lemnul fără trudă, iar tu cauți acest topor cu care trebuie să trudești din greu, pe când tot ce taie este irosit și nu e bun de nimic? Eu doresc ca tu să tai lemnul în așa fel încât munca ta să fie bună." Este adevărat?" Ioan a răspuns: „Este cu siguranță adevărat." Apoi, Iisus a spus: „Așa cum Eu trăiesc veșnic", a spus Dumnezeu, „Eu am dat un topor bun fiecărui om, care este privirea înmormântării un mort. Cine va mânui bine acest topor va elimina lemnul păcatului din inima lui fără durere; de aceea ei primesc harul și mila Mea, oferindu-le recompensa vieții veșnice pentru faptele lor bune. Dar cel ce uită că este muritor, deși iară și iară vede pe alții murind, și spune „Dacă ar fi să văd cealaltă viață, atunci aș lucra fapte bune", asupra lui va fi furia Mea, și îl voi lovi cu moartea în așa fel încât nu va mai primi nici un bine." O, Ioan," a spus Iisus, „cât de mare este recompensa celui ce învață prin căderea altora să stea în picioare!"

146

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 198-200

Capitolul 198 – Despre moarte și învățăturile ei Apoi a zis lui Lazăr: „Învățătorule, adevărat îți spun, eu nu pot concepe pedeapsa pe care o merită cel ce de fiecare dată vede mortul purtat în mormânt și nu are teamă de Dumnezeu, Creatorul nostru. Un astfel de om, pentru lucrurile acestei lumi, de care ar trebui să se lepede cu totul, Îl jignește pe Creatorul său, care i-a dat totul." Atunci Iisus a zis ucenicilor săi: „Mie îmi spuneți învățătorule, și bine faceți, văzând că Dumnezeu vă învață prin vorbirea mea. Dar cum îl veți numi pe Lazăr? Într-adevăr el este aici învățătorul tuturor învățătorilor care predică doctrina în această lume. Într-adevăr vam învățat cum trebuie să trăiți bine, dar Lazăr vă va învăța cum să muriți bine. Așa cum Viu este Dumnezeu, el a primit darul profeției; ascultați prin urmare cuvintele sale, care sunt adevărul. Și cu atât mai mult ar trebui să îl ascultați, căci traiul bun este zadarnic dacă moartea este una rea." Lazăr a spus: „O, învățătorule, îți mulțumesc că ai făcut ca adevărul să fie prețuit; căci astfel Dumnezeu va da marea răsplată." Apoi a spus cel ce a scris aceasta: „O, stăpâne, cum vorbește Lazăr adevărul în a spune că „veți primi răsplată", pe când lui Nicodim i-ai spus că omul nu merită nimic altceva decât pedeapsă? Vei fi și tu pedepsit în consecință de Dumnezeu?" Iisus a răspuns: „Fie pe placul lui Dumnezeu ca eu să primesc pedeapsa Lui pe această lume, căci eu nu L-am slujit cu atâta credință cu cât ar fi trebuit. Dar astfel mă iubește Dumnezeu, prin mila Lui, încât fiecare pedeapsă este luată de la mine, astfel încât voi fi pedepsit numai într-o altă persoană. Căci pedeapsa mi se cuvinea, întrucât oamenii m-au numit Dumnezeu; dar din moment ce am mărturisit, nu numai că nu sunt Dumnezeu, așa cum este adevărul, ci am mărturisit de asemenea că nu sunt Mesia, de aceea a luat Dumnezeu pedeapsa de la mine, și va face ca unul rău să sufere în numele meu, pentru ca numai rușinea să fie a mea. De aceea îți spun, Barnaba, că atunci când un om va vorbi de ceea ce Dumnezeu va da aproapelui său, să spună că aceasta se cuvine aproapelui său; dar să ia seamă ca atunci când va vorbi de ceea ce Dumnezeu îi va da lui, să spună: „Dumnezeu îmi va da". Și să ia seamă să nu spună că i se cuvine, căci Dumnezeu este încântat să acorde mila Sa slujitorilor Săi atunci când ei mărturisesc că merită iadul pentru păcatele lor.” Capitolul 199 – Valoarea unei singure lacrimi în pocăință „Dumnezeu este atât de bogat în Mila Sa, încât apa a o mie de mări, dacă atât de multe ar fi, nu ar putea stinge nici măcar o scânteie din flăcările iadului, dar o singură lacrimă a unuia care plânge pentru că L-a ofensat pe Dumnezeu potolește iadul întreg, prin marea milă pe care Dumnezeu i-a oferit-o. Dumnezeu, prin urmare, pentru a-l rușina pe Satana și pentru a-și arăta propria bogăție, vrea să aducă răsplată, prin îndurarea Lui, fiecărui lucru bun făcut de slujitorul Său credincios, și vrea ca astfel să vorbească el de aproapele său. Dar despre el însuși omul trebuie să se ferească în a spune „mi se cuvine", căci el va fi condamnat." Capitolul 200 – Iisus intra în Ierusalim Iisus s-a întors apoi către Lazăr, și a zis: „Frate, trebuie doar pentru o scurtă vreme să mai rămân în lume, de aceea, atunci când voi fi aproape de casa ta, nu voi merge vreodată în altă parte, căci tu mă vei sluji, nu din dragoste pentru mine, ci din dragoste pentru Dumnezeu."

147

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 200-201

Paștele evreilor se apropia, astfel că Iisus a zis ucenicilor săi: „Să mergem în Ierusalim pentru a mânca mielul pascal." Și a trimis pe Petru și pe Ioan în oraș, spunând: „Veți găsi un măgar în apropiere de poarta cetății, împreună cu un mânz. Dezlegați-l și aduceți-l aici, căci trebuie să merg călare pe el în Ierusalim. Iar dacă cineva vă va întreba, spunând: „de ce îl dezlegați?", să răspundeți "stăpânul are nevoie de el," iar ei vă vor lăsa să-l aduceți." Ucenicii s-au dus, și au găsit tot ceea ce Iisus le-a spus, și în consecință au adus măgarul și măgărușul. Ucenicii au pus apoi mantalele lor pe măgăruș, iar Iisus a mers călare pe măgar. Și s-a întâmplat că, atunci când oamenii din Ierusalim au auzit că Iisus din Nazaret va veni, oamenii au ieșit cu copiii lor, dornici de a-l vedea pe Iisus, purtând în mâini ramuri de palmier și de măslin, cântând: „Binecuvântat să fie cel ce vine la noi în numele lui Dumnezeu; Osana, fiul lui David!" Iisus intrând în oraș, oamenii și-au întins hainele sub picioarele măgarului, cântând: „Binecuvântat să fie cel ce vine la noi în numele Domnului Dumnezeu, Osana, fiul lui David!" Fariseii l-au mustrat pe Iisus, zicând: „Oare nu auzi tu ce zic aceștia? Fă-i să tacă!" Atunci Iisus a zis: „Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență sufletul meu se află, dacă oamenii și-ar păstra tăcerea, atunci pietrele vor striga împotriva necredinței păcătoșilor răuvoitori." Iar când Iisus a spus aceasta, toate pietrele Ierusalimului au strigat cu mare zgomot: „Binecuvântat să fie cel ce vine la noi în numele Domnului Dumnezeu." Cu toate acestea, fariseii au rămas încă în necredința lor, și, după ce s-au adunat împreună, s-au sfătuit să-l prindă în timp ce predică. Capitolul 201 – Femeia vinovată de precurvie Iisus a intrat în templu, iar cărturarii și fariseii au adus la el o femeie prinsă în preacurvie. Ei au zis între ei: „Dacă el o va salva, aceasta va fi în contradicție cu Legea lui Moise, și astfel va fi el vinovat, iar dacă o va condamna, acest lucru va fi contrar propriei sale doctrine, căci el predică mila." De aceea au venit la Iisus, și au zis: „Stăpâne, am găsit această femeie săvârșind adulter. Moise a poruncit ca astfel de oameni să fie uciși cu pietre. Ce spui atunci?” După aceea Iisus s-a plecat în jos, și cu degetul a făcut o oglindă pe pământ, în care fiecare își vedea propriile fărădelegi. Ei au insistat încă pentru un răspuns, iar Iisus s-a ridicat, și arătând spre oglindă cu degetul, a spus: „Cel dintre voi care este fără de păcat, să fie primul care va arunca piatra." Și din nou s-a plecat în jos, modelând oglinda. Oamenii, văzând aceasta, au ieșit din templu unul câte unul, începând cu cei mai în vârstă, căci le era rușine să-și vadă propriile urâciuni. Iisus s-a ridicat, și văzând pe nimeni altcineva decât pe femeie, a zis: „Femeie, unde sunt cei ce te-au condamnat?" Femeia a răspuns, plângând: „Stăpâne, ei au plecat; iar dacă tu mă vei ierta, așa cum Dumnezeu trăiește, eu nu voi mai păcătui." Atunci Iisus a zis: „Binecuvântat fie Dumnezeu! Mergi în pace și nu mai păcătui, căci Dumnezeu nu m-a trimis pentru a te condamna." Apoi, cărturarii și fariseii fiind adunați, Iisus le-a zis: „Spuneți-mi: dacă ați avea o sută de oi, și s-ar face să pierdeți una dintre ele, oare nu ați merge în căutarea ei, lăsând cele nouăzeci și nouă? Și când ați găsi-o, oare nu ați pune-o pe umeri și, după ce v-ați chema vecinii, le-ați spune: „Bucurați-vă cu mine, căci am găsit oaia pierdută"? Cu siguranță astfel ați face. Spuneți-mi acum, va iubi Dumnezeul nostru mai puțin pe om, pentru care a făcut lumea? Așa cum Viu este Dumnezeu, tot așa este bucuria îngerilor lui

148

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 201-203

Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește, căci păcătoșii fac cunoscută mila lui Dumnezeu." Capitolul 202 – Mare este numărul drepților nedrepți „Spuneți-mi, de către cine este doctorul mai iubit? De cei care nu au avut nici o boală, sau de cei pe care doctorul i-a vindecat de o boală gravă?" Fariseii i-au spus: „Și cum îl vor iubi pe doctor cei ce sunt sănătoși? Cu siguranță, ei îl vor iubi numai pentru că nu sunt bolnavi; și neavând cunoștință despre boală, ei îl vor iubi pe doctor doar puțin." Apoi, cu vehemența spiritului Iisus a vorbit, zicând: „Așa cum Viu este Dumnezeu, propriile limbi vă condamnă mândria, căci Dumnezeul nostru este iubit mai mult de păcătosul care se pocăiește, știind marea milă a lui Dumnezeu asupra sa, decât de cei drepți. Pentru că cei drepți nu au cunoștință de mila lui Dumnezeu. De aceea, este mai mare bucuria în prezența îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni neprihăniți. Unde sunt drepții timpurilor noastre? Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență sufletul meu se află, mare este numărul drepților nelegiuiți, starea lor fiind ca cea a lui Satana." Cărturarii și fariseii au răspuns: „Noi suntem păcătoși, de aceea Dumnezeu va avea milă de noi." Și acest lucru l-au spus ei pentru a-l ispiti, căci cărturarii și fariseii o vedeau ca pe cea mai mare insultă să fie numiți păcătoși. Apoi, Iisus a spus: „Mă tem că voi sunteți drepți nelegiuiți. Căci dacă ați păcătuit și vă negați păcatul, numindu-vă drepți, sunteți nedrepți; iar dacă în inima voastră vă vedeți ca fiind drepți și cu limba voastră spuneți că sunteți păcătoși, atunci sunteți de două ori drepți nelegiuți." În consecință cărturarii și fariseii, auzind acestea, au fost fără replică și au plecat, lăsându-l în pace pe Iisus cu ucenicii săi; și au intrat în casa lui Simon leprosul, a cărui lepră el o curățise. Cetățenii îi adunaseră împreună pe cei bolnavi la casa lui Simon și l-au rugat pe Iisus pentru vindecarea celor bolnavi. Atunci Iisus, știind că vremea lui era aproape, a spus: „Cheamă bolnavii, cât de mulți sunt, căci Dumnezeu este puternic și plin de milă în a-i vindeca." Ei au răspuns: „Noi nu știm să mai fie alți oameni bolnavi aici în Ierusalim." Iisus plângând a răspuns: „Ierusalime, Israele, eu vă plâng pe voi, căci nu aveți cunoaștere de vizita voastră; căci aș fi voit să vă aduc împreună către iubirea lui Dumnezeu, Creatorul vostru, așa cum își strânge cloșca puii sub aripi, pe când voi nu voiți! De aceea, astfel vă spune Dumnezeu vouă:” Capitolul 203 – Judecata lui Dumnezeu asupra Ierusalimului „O, cetate cu inima împietrită și cu mintea pervertită, Eu am trimis la tine pe robul Meu, cu scopul de a te converti în inima ta și pentru a te putea pocăi; dar tu, cetate a confuziei, ai uitat tot ce am făcut în Egipt și asupra lui Faraon din dragoste pentru tine, o, Israele. De multe ori te plângi ca robul Meu să vindece corpul de boală; iar tu cauți să-l ucizi pe robul Meu căci el caută să-ți vindece sufletul de păcat. Vei rămâne, așadar, numai tu nepedepsită? Vei trăi numai tu veșnic? Și te va scăpa oare mândria ta de mâinile Mele? Cu siguranță nu. Pentru că voi aduce prinți alături de cei ce te înconjoară cu putere, o armată împotriva ta, și astfel te voi da în mâinile lor încât mândria ta va cădea în iad.

149

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 203-205

Eu nu voi ierta oamenii bătrâni sau pe văduve, nu-i voi ierta pe copii, ci vă voi da tuturor foamete, sabie și batjocură; iar templul, asupra căruia am privit cu milă, îl voi face să fie pustiu dimpreună cu cetatea, astfel că vei deveni precum o fabulă, o bătaie de joc, și un proverb printre neamuri. Astfel sălășluiește mânia Mea asupra ta, iar indignarea Mea nu are somn." Capitolul 204 – Judecata asupra Ierusalimului Acestea fiind spuse, Iisus a zis din nou: „Nu știți că sunt și alți oameni bolnavi? Așa cum Viu este Dumnezeu, mai puțini sunt cei din Ierusalim care au sufletul sănătos decât cei ce sunt bolnavi în trup. Și pentru ca voi să cunoașteți adevărul, îți spun ție, o, popor bolnav, în numele lui Dumnezeu, fie ca boala să se abată de la tine!” Și după ce a spus aceasta, imediat s-au vindecat. Oamenii au plâns când au auzit de mânia lui Dumnezeu asupra Ierusalimului și s-au rugat pentru milă. Atunci Iisus a spus: „Dacă Ierusalimul va plânge pentru păcatele ei și se va pocăi, călcând pe calea mea, după cum spune Dumnezeu, „Eu nu îmi voi mai aduce aminte de nelegiuirile lui, iar Eu nu voi făptui în el nici unul din răul pe care l-am spus. Dar Ierusalimul plânge pentru ruina lui și nu pentru că M-a dezonorat pe Mine, iar astfel el a hulit Numele Meu între neamuri. Prin urmare, furia Mea este și mai mare. Așa cum trăiesc veșnic, chiar dacă Iov, Avraam, Samuel, David și Daniel, robii Mei, cu Moise, ar fi să se roage pentru acest popor, mânia Mea împotriva Ierusalimului nu va fi potolită." Și după ce a spus acestea, Iisus s-a retras în casă, în timp ce toată lumea a rămas cuprinsă de frică. Capitolul 205 – În casa lui Simon leprosul În timp ce Iisus mânca cu discipolii săi în casa lui Simon leprosul, iată, Maria, sora lui Lazăr, a intrat în casă, și spărgând un vas a turnat untdelemn peste capul și haina lui Iisus. Văzând aceasta, Iuda trădătorul a vrut să o împiedice Maria din a face un asemenea lucru, spunând: „Du-te și vinde untdelemnul și adu banii pentru a-i da celor săraci." Iisus a spus: „De ce vrei să o împiedici? Las-o în voia ei, căci pe cei săraci îi vei avea mereu cu tine, dar pe mine nu mă veți avea pentru întotdeauna." Iuda a răspuns: „O, stăpâne, acest untdelemn ar putea fi vândut pentru trei sute de monede; consideră acum cât de mulți oameni săraci ar fi ajutat." Iisus a răspuns: „O, Iuda, îți cunosc inima. Prin urmare, ai răbdare, și îți voi da totul." Fiecare a mâncat cu frică, iar ucenicii au fost întristați, pentru că știau că Iisus trebuie să îi părăsească degrabă. Dar Iuda era indignat, pentru că știa că el a pierdut treizeci de monede pentru untdelemnul care nu a fost vândut, întrucât el fura a zecea parte din tot ceea ce a fost dat la Iisus. El a mers pentru a-l găsi pe marele preot, care convocase într-un consiliu pe preoți, cărturari și pe farisei; la care Iuda a vorbit, zicând: „Ce îmi veți da, dacă eu îl voi trăda în mâinile voastre pe Iisus, care ar dori să se facă regele Israelului?" Ei au răspuns: „Acum, oare cum îl vei da în mâinile noastre?" Iuda a spus: „Când voi ști că el merge în afara orașului pentru a se ruga, vă voi spune, și vă voi conduce la locul unde va fi găsit; căci să-l prindeți în oraș va fi imposibil fără să aibă loc o răscoală." Marele preot a răspuns: „Dacă îl vei da în mâinile noastre îți vom da treizeci de galbeni de aur și vei vedea cât de bine te vom trata."

150

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 206-207

Capitolul 206 – Iisus îl confruntă pe marele preot (I) Când a venit ziua, Iisus s-a suit la templu cu o mare mulțime de oameni. După care marele preot s-a apropiat și a zis: „Spune-mi, Iisuse, ai uitat tot ce ai mărturisit, că nu ești Dumnezeu, nici fiu al lui Dumnezeu și nici chiar Mesia?" Iisus a răspuns: „Nu, cu siguranță, nu am uitat; căci aceasta este mărturisirea mea pe care o voi purta înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu în ziua judecății. Căci tot ce este scris în Cartea lui Moise este cel mai adevărat, astfel că Dumnezeu, Creatorul nostru, este singurul Dumnezeu, iar eu sunt slujitorul lui Dumnezeu și voiesc să îl slujesc pe Mesagerul lui Dumnezeu, pe care voi il numiți Mesia." Marele preot a spus: „Atunci, ce cauți să vii la templu cu o atât de mare mulțime de oameni? Cauți oare să te faci rege al Israelului? Fii cu băgare de seamă, ca nu cumva să te lovească o nenorocire!" Iisus a răspuns: „Dacă aș fi căutat propria glorie și aș fi dorit partea mea din această lume, atunci nu aș fi fugit când oamenii din Nain au vrut să mă numească rege. Credeți-mă, cu adevărat, că nu caut nimic în această lume." Apoi, a spus marele preot: „Vrem să știm un lucru cu privire la Mesia." Și apoi preoții, cărturarii și fariseii l-au încercuit pe Iisus. Iisus a răspuns: „Ce este acel lucru pe care îl căutați să știți despre Mesia? Poate că este o minciună? Cu siguranță nu vă voi spune acea minciună. Căci dacă aș fi spus minciuna atunci aș fi fost venerat de tine, de cărturari și de farisei, împreună cu tot Israelul. Dar pentru că eu spun adevărul, voi mă urâți și căutați să mă omorâți." Marele preot a spus: „Acum știm că îl ai pe diavol la spate; căci ești un samaritean și nu au respect față de preotul lui Dumnezeu." Capitolul 207 – Iisus îl confruntă pe marele preot (II) Iisus a răspuns: „Așa cum Viu este Dumnezeu, eu nu îl am pe diavol la spatele meu, ci caut să îl alung pe diavol. De aceea, pentru acest motiv diavolul stârnește lumea împotriva mea, pentru că eu nu sunt din lumea aceasta, ci caut ca Dumnezeu să fie slăvit, care m-a trimis în lume. Ascultați-mă, prin urmare, și vă voi spune cine are diavolul la spate. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență sufletul meu se află, cel care lucrează după voia diavolului, acela îl are pe diavol la spate, care a pus frâu pe voința sa și îl stăpânește după bunul său plac, făcându-l să meargă în toate nelegiuirile. Așa cum o haină își schimbă denumirea când se schimbă proprietarul ei, cu toate că este tot același material, de asemenea și oamenii, deși toți sunt din același material, sunt diferiți ca urmare a lucrărilor celui ce lucrează în om. Dacă eu am păcătuit așa cum știu, de ce nu îmi aduci mustrare precum unui frate, în loc să mă urăști ca pe un dușman? Într-adevăr, părțile unui singur trup dau ascultare una alteia atunci când sunt unite cu capul, dar cele ce sunt tăiate de cap nu pot da nici o ascultare. Căci mâinile unui trup nu simt durerea picioarelor altui trup, ci mai degrabă cele a corpului în care acestea sunt unite. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență sufletul meu se află, cei ce se tem și Îl iubesc pe Dumnezeu, Creatorul lor, simt mila asupra lor, asupra cărora Dumnezeu, capul lor, are milă; și văzând că Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului, ci așteaptă pe fiecare să se pocăiască, dacă ai fi din același corp din care fac eu parte, așa cum Viu este Dumnezeu, atunci m-ai ajuta să lucrez potrivit cu ceea ce spune capul meu.”

151

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 208-210

Capitolul 208 – Preoții încearcă să-l lapideze pe Iisus „Dacă lucrez nelegiuirea, adu-mi mustrare iar Dumnezeu te va iubi, căci vei face voia Lui, dar dacă nimeni nu mă poate mustra pentru un păcat, acesta este semn că nu sunteți fii ai lui Avraam, precum vă numiți, și nici nu sunteți întregiți cu capul cu care Avraam era întregit. Așa cum Viu este Dumnezeu, atât de mult L-a iubit Avraam pe Dumnezeu, încât nu numai că a rupt în bucăți idolii falși și l-a părăsit pe tatăl și pe mama lui, dar a fost dispus să-și omoare propriul său fiu în ascultare de Dumnezeu. Marele preot a răspuns: „Aceasta caut eu de la tine, și nu caut să îți aduc moartea, de aceea spune-ne: Cine a fost acest fiu al lui Avraam?" Iisus a răspuns: „Zelul onoarei Tale, Dumnezeule, mă mistuie, iar eu nu pot păstra tăcerea! Adevărat vă spun, fiul lui Avraam a fost Ismail, din care se trage Mesia, cel promis lui Avraam, în care toate semințiile pământului vor fi binecuvântate." Apoi a fost mâniat marele preot, auzind aceasta, și a strigat: „Să-l omorâm cu pietre pe acest om lipsit de evlavie, căci el este un Ismaelit, și a vorbit o blasfemie împotriva lui Moise și împotriva Legii lui Dumnezeu." După care, toți cărturarii și farisei, cu bătrânii poporului, au luat pietre ca să arunce în Iisus, care a dispărut dinaintea ochilor lor și a ieșit din templu. Și apoi, prin marea lor dorință de a-l omorî pe Iisus, orbiți de furie și ură, s-au lovit unul pe altul, în așa fel încât atunci au murit o mie de oameni; și au profanat sfântul templu. Ucenicii și credincioșii, care l-au văzut pe Iisus ieșind din templu, căci lor nu le fusese ascuns, l-au urmat în casa lui Simon. După aceea, Nicodim a venit acolo și l-a sfătuit pe Iisus să iasă din Ierusalim, dincolo de pârâul Chedron, zicând: „Stăpâne, am o grădină cu o casă dincolo de pârâul Chedron; te rog, prin urmare, du-te acolo cu câțiva dintre ucenicii tăi, pentru a zăbovi până această ură a preoților noștri va fi trecut; iar eu te voi sluji cu toate cele de trebuință. Și lasă mulțimea ucenicilor aici, în casa lui Simon și în casa mea, căci Dumnezeu va avea grijă de toți." Și aceasta a făcut Iisus, dorind să aibă cu sine doar pe cei doisprezece apostoli numiți dintâi. Capitolul 209 – Gabriel o consolează pe Maria În această vreme, în timp ce Fecioara Maria, mama lui Iisus, stătea în rugăciune, îngerul Gabriel a vizitat-o și i-a povestit despre persecuția fiului ei, spunând: „Nu te teme, Maria, căci Dumnezeu îl va proteja de lume." Maria, plângând, a plecat din Nazaret, și a venit la Ierusalim la casa Mariei Salome, sora ei, căutând pe fiul ei. Dar cum el s-a retras în secret dincolo de pârâul Chedron, ea nu a fost în măsură să-l mai vadă deloc în această lume; ci doar în urma întâmplării rușinoase, când îngerul Gabriel, dimpreună cu îngerii Mihail, Rafael și Uriel, prin porunca lui Dumnezeu, l-au adus la ea. Capitolul 210 – În căutarea lui Iisus Când confuzia din templu a încetat, prin plecarea lui Iisus, marele preot s-a ridicat într-un loc înalt, și după ce a făcut semn de tăcere cu mâinile lui, a spus: „Fraților, ce să facem noi? Nu vedeți cum a înșelat el întreaga lume cu arta lui diabolică? Cum altfel a dispărut, dacă el nu este un magician? Cu siguranță, dacă ar fi fost un sfânt și un profet, el nu ar huli împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise robul Lui, și împotriva lui Mesia, care este speranța lui Israel.

152

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 210-211

Și ce să mai spun? El a hulit toată preoția noastră, de aceea cu adevărat vă spun, că dacă el nu va părăsi lumea, atunci Israel va fi profanat, iar Dumnezeul nostru ne va da pe mâna altor neamuri. Priviți acum, cum din pricina lui acest sfânt templu a fost profanat." Și astfel a vorbit preotul încât mulți l-au părăsit pe Iisus, de aceea persecuția secretă a fost schimbată într-una publică, așa că marele preot a mers în persoană la Irod și la guvernatorul roman, acuzându-l pe Iisus că dorește să se numească regele Israelului, si pentru aceasta au avut martori mincinoși. După aceea a avut loc un consiliu general împotriva lui Iisus, astfel că decretul romanilor i-a făcut să se teamă. Pentru că astfel se făcea că de două ori Senatul roman a trimis un decret cu privire la Iisus: într-un decret era interzis, sub pedeapsa cu moartea, ca oricine să îl numească pe Iisus din Nazaret, profetul evreilor, fie Dumnezeu sau Fiu al lui Dumnezeu; în celălalt se interzicea, sub sentință capitală, ca orice să se lupte din pricina lui Iisus din Nazaret, profet al evreilor. De aceea, pentru acest motiv, a apărut o mare divizie între ei. Unii doreau ca ei să scrie din nou către Roma, împotriva lui Iisus; alții spuneau că ar trebui să îi dea pace lui Iisus, indiferent de ceea ce a spus el, privindu-l drept nebun; altții făceau amintire la marile minuni pe care el le-a făcut. Prin urmare, marele preot a vorbit, că sub amenințarea anatemei nici unul nu trebuie să rostească un cuvânt în apărarea lui Iisus; și a vorbit cu Irod și cu guvernatorul, spunând: „Orice am face, vom avea o soartă rea în mâinile noastre, căci dacă îl vom ucide pe acest păcătos vom acționa contrar decretului lui Cezar, iar în cazul în care l-am lăsa să trăiască și el să se facă rege, cum va decurge atunci problema?" Atunci Irod s-a ridicat și a amenințat guvernatorul, spunând: „Ferește-te ca nu cumva, prin favorizarea ta a acestui om, această țară să se răzvrătească. Căci te voi învinui înaintea Cezarului ca fiind un rebel." Apoi guvernatorul s-a temut de Senat și l-a luat drept prieten pe Irod, pentru că înainte de aceasta, ei se urau până la moarte unul pe celălalt, și s-au alăturat împreună pentru a aduce moartea lui Iisus, și au zis marelui preot: „Ori de câte ori vei ști unde se află acest răufăcător, trimite-ne vorbă iar noi vă vom oferi soldați." Acest lucru a fost făcut pentru a îndeplini profeția lui David, care a prezis de Iisus, profetul lui Israel, zicând: „Prinții și împărații pământului sunt uniți împotriva celui sfânt al lui Israel, pentru că el anunță mântuirea lumii.” După aceea, în acea zi, a avut loc o căutare generală pentru Iisus, prin tot Ierusalimul. Capitolul 211 – Iisus îi consolează pe apostoli Iisus, fiind în casa lui Nicodim, dincolo de pârâul Chedron, îi consola pe ucenicii săi, zicând: „Vremea este aproape ca eu să plec din lume; consolați-vă pe voi înșivă și nu fiți supărați, știind că acolo unde mă duc eu nu voi simți nici un tribulație. Oare îmi sunteți prieteni, dacă sunteți triști de bunăstarea mea? Cu siguranță nu, ci mai degrabă dușmani. Când lumea se va bucura, atunci să fiți voi triști, întrucât bucuria lumii se va transforma în lacrimi; dar tristețea voastră se va preface în bucurie, iar bucuria voastră nu o va lua nimeni de la voi; căci bucuria pe care inima o simte în Dumnezeu, Creatorul său, nu o poate lua nici întreaga lume. Fiți cu băgare de seamă ca voi să nu uitați cuvintele pe care Dumnezeu le-a vorbit prin glasul meu. Voi să fiți martori împotriva celor ce îi vor corupe pe martorii care au dat mărturie Evangheliei mele; împotriva lumii, și împotriva iubitorilor de lume.”

153

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 212-213 Capitolul 212 – Iisus se roagă

Apoi, ridicând mâinile către Domnul, el s-a rugat, zicând: „Doamne, Dumnezeul nostru, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeu al lui Ismail și Isaac; Dumnezeul părinților noștri, ai milă de cei pe care mi i-ai dat, și salvează-i de lume. Nu spun să îi iei din lume, căci ei trebuie să poarte mărturie împotriva celor ce îmi vor corupe Evanghelia. Dar mă rog Ție să îi ferești de rău, că în ziua judecății Tale ei să poată veni alături de mine la mărturia împotriva lumii și împotriva casei lui Israel, care a corupt testamentul Tău. Doamne Dumnezeule, puternic și gelos, care se răzbună pe idolatrie împotriva fiilor părinților idolatri până la a patra generație, blesteamă veșnic pe oricine va corupe Evanghelia mea, pe care mi-ai dat-o, atunci când vor scrie că sunt fiul Tău. Căci eu, argilă și praf, sunt un rob dintre robii Tăi, și niciodată nu am gândit că sunt un bun slujitor al Tău; căci eu nu Îți pot da nimic în schimb pentru ceea ce mi-ai dat, întrucât toate lucrurile sunt ale Tale. Doamne Dumnezeule Cel milostiv, care arată milă asupra o mie de generații a celor ce se tem de Tine, ai milă de cei ce cred cuvintele pe care Tu mi le-ai dat. Așa cum cu adevărat ești Dumnezeu, la fel și cuvântul Tău pe care l-am vorbit este adevărat; căci este al Tău, de vreme ce eu am vorbit întotdeauna precum unul ce citește, și care nu poate citi decât ceea ce este scris în cartea pe care o citește; astfel am vorbit și eu ceea ce Tu mi-ai dat. Doamne Dumnezeule Mântuitorule, salvează-i pe cei pe care Mi i-ai dat, pentru ca Satana să nu poată facă nimic împotriva lor, și salvează-i nu numai pe ei, ci pe toți cei care vor crede în ei. Doamne, bogat și darnic în îndurare, acordă-i robului Tău să fie în adunarea Mesagerului Tău în Ziua Judecății, și nu numai mie, ci și fiecăruia dintre cei pe care Mi i-ai dat, și celor ce vor crede în mine prin predicile lor. Și făptuiește aceasta, Doamne, pentru binele Tău, ca Satana să nu se laude împotriva Ta, Doamne. Doamne Dumnezeule, care prin providența Ta oferi toate lucrurile necesare poporului Tău, Israel, ai milă de toate semințiile pământului, pe care ai promis să le binecuvântezi prin Mesagerul Tău, pentru care ai creat lumea. Ai milă de lume și trimite degrabă Mesagerul Tău, pentru ca Satana, dușmanul Tău, să își piardă al său imperiu." Și după ce a spus acestea, Iisus a spus de trei ori: „Așa să fie, Doamne, mare și milostiv!" Iar ei au răspuns, plângând: „Așa să fie", cu toții mai puțin Iuda, întrucât el nu credea nimic. Capitolul 213 – Iisus spală picioarele apostolilor Venind ziua în care se mânca mielul, Nicodim a trimis mielul în secret la grădină, pentru Iisus și ucenicii săi, anunțând tot ceea ce fusese decretat de către Irod, de guvernator și de marele preot. După care Iisus s-a bucurat în duh, zicând: „Binecuvântat să fie Numele Tău cel Sfânt, Doamne, căci nu m-ai separat de numărul slujitorilor Tăi care au fost persecutați de lume și uciși. Îți mulțumesc, Doamne, pentru că am îndeplinit munca Ta." Și întorcându-se spre Iuda, i-a zis: „Prietene, de ce zăbovești? Vremea mea este aproape, de aceea du-te și fă ceea ce trebuie să faci." Ucenicii au crezut că Iisus l-a trimis pe Iuda pentru a cumpăra ceva pentru a doua zi a Paștelui; dar Iisus știa că Iuda îl trădează, de aceea, dorind să părăsească lumea, a vorbit astfel. Iuda a răspuns: „Stăpâne, dă-mi voie să mănânc, și apoi voi merge."

154

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 213-215

„Să măncăm", a spus Iisus, „căci am dorit foarte mult să mănânc din acest miel înainte de a mă despărți de voi." Și ridicându-se în picioare, el a luat un prosop și și-a încins coapsele, și după ce a pus apă într-un vas, el a început să spele picioarele ucenicilor săi. Începând din Iuda; Iisus a venit apoi la Petru. Petru a spus: „Stăpâne, vrei să speli picioarele mele?" Iisus a răspuns: „Ceea ce făptuiesc nu înțelegeți acum, dar veți înțelege mai apoi." Petru a răspuns: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele.” Apoi Iisus s-a ridicat și a spus: „Și nici tu nu vei veni alături de mine în ziua judecății." Petru a răspuns: „Spălă-mi nu numai picioarele, stăpâne, ci și mâinile și capul meu." Când ucenicii s-au spălat și s-au așezat la masă pentru a mânca, Iisus a spus: „Eu v-am spălat, dar nu sunteți curați cu toții, întrucât nici toată apa mării nu-l va spăla pe cel ce nu mă crede." Aceasta a spus Iisus pentru că el știa cine îl trădează. Ucenicii au fost triști la aceste cuvinte, iar atunci Iisus a spus din nou: „Adevărat vă spun, că unul dintre voi mă va trăda, astfel că voi fi vândut precum o oaie; dar vai de el, pentru că el va îndeplini tot ceea ce tatăl nostru David a spus despre unul asemenea lui, căci „va cădea în groapa pe care lea pregătit-o altora." După care ucenicii se uitau unii la alții, spunând cu durere: „Cine va fi trădătorul?" Iuda apoi a spus: „Să fiu eu acela, stăpâne?" Iisus a răspuns: „Tu mi-ai spus cine va fi care mă va trăda." Iar cei unsprezece apostoli nu au auzit. Când mielul a fost mâncat, diavolul a venit pe partea din spate a lui Iuda, și a ieșit din casă, Iisus spunându-i din nou: „Fă repede ceea ce trebuie să faci." Capitolul 214 – Trădarea lui Iuda După ce a ieșit din casă, Iisus s-a retras în grădină să se roage, după cum era obiceiul său să se roage, plecându-se în genunchi de o sută de ori și prosternându-se cu fața la pământ. Iuda, așadar, știind locul unde era Iisus și cu ucenicii lui, a plecat la marele preot și a zis: „Dacă îmi veți da ceea ce mi-a fost promis, în această seară îl voi da pe mâna voastră pe Iisus, cel pe care îl căutați, căci el este singur cu unsprezece discipoli." Marele preot a răspuns: „Cât de mult cauți să primești?" Iuda a spus: „Treizeci de monede de aur." Apoi de îndată marele preot i-a socotit banii, și a trimis un fariseu la guvernator pentru a aduce soldații, precum și la Irod, și i-au dat o întreagă legiune, întrucât se temeau de popor; de aceea și-au luat armele, și cu torțe și felinare puse pe bastoane au ieșit din Ierusalim. Capitolul 215 – Salvarea Divină a lui Iisus Când soldații împreună cu Iuda s-au apropiat de locul unde era Iisus, Iisus a auzit apropierea mai multor oameni, de aceea, în frică s-a retras în casă. Iar cei unsprezece dormeau. Apoi Dumnezeu, văzând primejdia în care se afla robul Său, a poruncit slujitorilor Săi, Gabriel, Mihail, Rafael și Uriel, să îl ia pe Iisus din lume. Sfinții îngeri au venit și l-au ridicat pe Iisus afară prin fereastra care arăta spre sud. Ei l-au purtat și l-au așezat în al treilea Cer, în compania îngerilor ce Îl binecuvântează pe Dumnezeu pentru totdeauna.

155

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 216-217 Capitolul 216 – Iuda preschimbat

Iuda a intrat impetuos înaintea tuturor în camera de unde Iisus fusese ridicat. Și ucenicii dormeau. După care Dumnezeu a lucrat o minune, astfel că Iuda a fost în așa fel schimbat în vorbire și în chip încât era precum Iisus, atât de mult încât și noi l-am crezut a fi Iisus. Și el, după ce ne-a trezit, era în căutarea învățătorului nostru. După care noi ne-am minunat și am răspuns: „Tu, stăpâne, ești învățătorul nostru; oare ne-ai uitat?” Și el, zâmbind, a declarat: „Oare sunteți nesăbuiți, încât nu mă știți că sunt Iuda Iscarioteanul?" Și cum spunea acestea, soldații au intrat și au pus mâinile pe Iuda, căci el era în toate aparențele precum Iisus. Auzind spusele lui Iuda și văzând mulțimea de soldați, am fugit de îndată. Și Ioan, care era înfășurat într-o pânză de in, s-a trezit și a fugit, iar atunci un soldat l-a prins de învelitoare, a lăsat învelitoarea și a fugit gol. Căci Dumnezeu a auzit rugăciunea lui Iisus, și a salvat pe cei unsprezece de la rău. Capitolul 217 – Crucificarea lui Iuda Soldații l-au luat pe Iuda și l-au legat, și nu fără a-și bate joc de el. Căci el nega cu vehemență că era Iisus; iar soldații își băteau joc de el și spuneau: „Stăpâne, nu te teme, căci noi am venit pentru a te face regele Israelului, și te-am legat pentru că știm că tu vei refuza regatul." Iuda a răspuns: „V-ați pierdut simțurile! Ați venit să îl luați pe Iisus din Nazaret, cu arme și cu felinare ca împotriva unui tâlhar; iar voi m-ați legat pe mine, cel ce v-a ghidat, pentru a mă face rege!" Atunci soldații și-au pierdut răbdarea, și cu lovituri de mâini și de picioare au început să îl nesocotească pe Iuda, și l-au dus cu furie în Ierusalim. Ioan și Petru i-au urmat pe soldați de departe; și au afirmat celui care scrie, că au văzut tot procesul prin care a fost trecut Iuda de către marele preot și de către consiliul fariseilor, care se adunaseră pentru a aduce moartea lui Iisus. După care Iuda a vorbit multe cuvinte de nebunie, astfel că fiecare a izbucnit în râs, crezând că el era într-adevăr Iisus, și că din frică de moarte se prefăcea că este nebun. După care cărturarii l-au legat la ochi cu un bandaj, și și-au bătut joc de el, spunând: „Iisus, profetul nazarinenilor”, pentru că așa le-au spus celor ce au crezut în Iisus, „spune-ne cine a fost cel ce te-a lovit?" Și l-au lovit și l-au scuipat pe față. Când s-a făcut dimineață, acolo s-a adunat un mare consiliu a cărturarilor și a bătrânilor poporului; iar marele preot și cu fariseii au adus mărturie mincinoasă împotriva lui Iuda, crezând că el era Iisus; și nu au obținut ceea ce căutau. Si de ce spun că și preoții cei mai de seamă l-au crezut pe Iuda a fi Iisus? Până și toți ucenicii, dimpreună cu cel care scrie, a crezut astfel; chiar mai mult, umila mamă Fecioară a lui Iisus, împreună cu rudele și cunoscuții ei au crezut, astfel că durerea fiecăruia a fost fără măsură. Așa cum Viu este Dumnezeu, cel care scrie a uitat tot ceea ce Iisus a spus: cum el va fi ridicat din lume și că el va suferi printr-o a treia persoană, și că el nu va muri până aproape de sfârșitul lumii. Prin urmare, el a mers cu mama lui Iisus și cu Ioan la cruce. Marele preot a cerut ca Iuda să fie adus legat în fața lui, și l-a întrebat de discipolii săi și de doctrina sa. La care Iuda, fiind depășit de situație, nu a răspuns nimic la obiect. Marele preot apoi l-a conjurat pe Dumnezeul cel Viu a lui Israel, ca el să spună adevărul.

156

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 217

Iuda a răspuns: „V-am spus că eu sunt Iuda Iscarioteanul, cel ce a promis să îl dea pe Iisus din Nazaret în mâinile voastre; dar voi, prin nu știu ce întâmplare, sunteți tulburați la minte, căci vreți a spune prin orice că eu sunt Iisus." Marele preot a răspuns: „O, seducător pervers, ai înșelat întreg Israelul, începând din Galileea și până aici în Ierusalim, cu învățătura ta și cu minunile false, iar acum cauți a fugi de pedeapsa meritată care ți se cuvine, prefăcându-te că ești nebun? Așa cum Viu este Dumnezeu, tu nu vei scăpa de ea!" Și după ce a spus aceasta, el a poruncit slujitorilor săi să-l lovească cu pumnii si cu picioarele, astfel ca înțelegerea lui să i se întoarcă înapoi la cap. Batjocura pe care el a suferit-o atunci în mâinile slujitorilor marelui preot a fost de necrezut. Căci ei cu zel au plăsmuit noi invenții pentru a oferi mulțumire consiliului. Și l-au îmbrăcat ca un jongler, și astfel l-au lovit cu mâinile și picioarele, încât până și canaaniții ar fi fost mișcați la compasiune dacă ar fi văzut acea întâmplare. Dar preoții cei mai de seamă și fariseii și bătrânii poporului aveau inimile lor atât de exasperate împotriva lui Iisus încât, crezând că Iuda era într-adevăr Iisus, găseau plăcere în a-l vedea astfel tratat. După care l-au dus legat la guvernator, care în secret ținea la Iisus. După care el, gândindu-se că Iuda era Iisus, l-a făcut să intre în camera lui, și a vorbit cu el întrebându-l pentru ce l-au dat în mâinile lui preoții cei mai de seamă și oamenii. Iuda a răspuns: „Dacă vă spun adevărul, nu mă veți crede; căci probabil vă înșelați precum sunt marele preot și fariseii înșelați." Guvernatorul a răspuns, gândindu-se că el dorea să vorbească cu privire la Lege: „Nu știi oare că eu nu sunt evreu? Ci marele preot și bătrânii poporului tău mi te-au dat pe mâna mea; de aceea, spune-ne adevărul, pentru ca eu să fac ceea ce este drept. Căci am puterea de a te elibera și de a îți aduce moartea." Iuda a răspuns: „Domnule, credeți-mă, dacă mă veți omorî veți face un mare rău, căci veți ucide o persoană nevinovată; știind că eu sunt Iuda Iscarioteanul și nu Iisus, care este un magician, și prin lucrarea lui am fost preschimat în așa fel." Când a auzit acestea, guvernatorul s-a mirat foarte mult, astfel că a căutat să-l pună în libertate. Prin urmare, guvernatorul a ieșit, și zâmbind a spus: „În orice caz, acest om nu este vrednic de moarte, ci mai degrabă de compasiune. Acest om spune", a zis guvernatorul, „că el nu este Iisus, ci un anumit Iuda care a condus soldații să-l ia pe Iisus, și el spune că Iisus Galileanul prin magia sa l-a preschimbat astfel. De aceea, dacă acesta este adevărul, ar fi un mare rău să-l omorâm, văzând că el este nevinovat. Dar dacă el este Iisus și neagă faptul că este, cu siguranță el și-a pierdut înțelegerea, și ar fi lipsă de evlavie să omorâm un nebun." Atunci preoții cei mai de seamă și bătrânii poporului, cu cărturarii și fariseii, au țipat strigând: „El este Iisus din Nazaret, întrucât noi îl cunoaștem! Căci dacă nu era el răufăcătorul atunci nu l-am fi dat în mâinile voastre. Și nici nebun nu este el, ci mai degrabă răuvoitor, căci cu această uneltire încearcă el să scape din mâinile noastre, iar revolta ce se va stârni dacă el ar fi să scape ar fi mai rea decât prima." Pilat, căci acesta era numele guvernatorului, pentru a scăpa de această situație, a declarat: „El este un Galilean și Irod este regele Galileii, de aceea nu se cuvine ca eu să judec un astfel de caz; așadar duceți-l la Irod." În consecință l-au dus pe Iuda la Irod, care de mult timp dorea ca Iisus să meargă la casa lui. Dar Iisus nu a vrut să meargă la casa lui, întrucât Irod era un păgân și adora zeii falși și mincinoși, trăind după obiceiul neamurilor necurate. Așadar, când Iuda a fost adus acolo, Irod l-a întrebat mai multe lucruri, la care Iuda nu a răspuns la subiect, negând faptul că el era Iisus. Atunci Irod l-a batjocorit, împreună cu toată curtea sa, și au făcut să fie îmbrăcat în alb, precum sunt proștii îmbrăcați; și l-au trimis

157

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 217-218

înapoi la Pilat, spunându-i: „Nu dezamăgi justiția poporului lui Israel!" Și aceasta Irod a scris, pentru că preoții și cărturarii de seamă și fariseii i-au dat o cantitate bună de bani. Guvernatorul auzind de aceste lucruri de la un slujitor al lui Irod, pentru ca și el, de asemenea, să poată câștiga niște bani, s-a prefăcut că vrea să-l elibereze pe Iuda. După care el a pus să fie biciuit de către sclavii lui, care au fost plătiți de către scribi ca să-l flageleze. Dar Dumnezeu, care a decretat aceasta, îl rezerva pe Iuda pentru cruce, pentru ca el să poată suferi acea moarte oribilă, pentru că l-a vândut pe un altul. El nu a lăsat ca Iuda să moară în flageluri, în pofida faptului că soldații l-au biciuit atât de grav încât din trupul său ploua cu sânge. După aceea, în bătaie de joc l-au îmbrăcat într-o haină veche mov, spunând: „I se cuvine noului nostru rege să fie îmbrăcat și încoronat"; așa că au adunat spini și au făcut o coroană, precum cele de aur și pietre prețioase pe care la poartă regii pe cap. Iar această cunună de spini i-au pus-o lui Iuda pe cap, punându-i în mână o trestie ca și sceptru; și l-au făcut să stea într-un loc înalt. Și soldații au venit înaintea lui, închinându-se în bătaie de joc, salutându-l ca fiind regele iudeilor. Și au întins mâinile pentru a primi daruri, căci astfel erau noii regi obișnuiți să dea; și primind nimic l-au bătut pe Iuda, zicând: „Acum, cum să fii încoronat, rege nebun, dacă nu îți plătești soldații și robii tăi?" Preoții cei mai de seamă, cu cărturarii și fariseii, văzând că Iuda nu a murit de flageluri și temându-se ca nu cumva Pilat să-l pună în libertate, au făcut un cadou de bani guvernatorului, care primindu-l, l-a dat pe Iuda în mâna cărturarilor și a fariseilor, ca fiind vinovat și condamnat la moarte. După care ei au condamnat împreună cu el doi tâlhari la moarte pe cruce. Și l-au dus pe muntele Golgota, unde obișnuiau să spânzure răufăcătorii, și acolo l-au răstignit gol, pentru o și mai mare rușine. Iuda nu a făcut cu adevărat nimic altceva decât să strige: „Dumnezeule, de ce m-ai părăsit, văzând răufăcătorul a scăpat iar eu mor pe nedrept?" Cu adevărat vă spun, că vocea, chipul și persoana lui Iuda erau atât de mult precum ale lui Iisus, încât ucenicii și cei ce credeau în el au crezut cu tărie că el era Iisus; de aceea, unii au părăsit doctrina lui Iisus, crezând că Iisus a fost un profet fals, și că printr-o magie vicleană a făcut minunile pe care le-a făcut, întrucât Iisus a spus că el nu va muri până aproape de sfârșitul lumii; și că în acea vreme el va fi luat din lume. Dar cei ce credeau cu tărie în doctrina lui Iisus au fost atât de cuprinși de durere, văzându-l să moară pe cel care era cu totul precum Iisus, încât nu și-au amintit ceea ce a spus Iisus. Și astfel, alături de mama lui Iisus s-au dus pe muntele Golgota, și nu numai că au fost prezenți la moartea lui Iuda, plângând în continuu, ci prin ajutorul lui Nicodim și Iosif din Abarimathia au obținut de la guvernator corpul lui Iuda ca să-l îngroape. După care l-au dat jos de pe cruce, cu un astfel de plânset încât sigur nimeni nu ar crede, și l-au îngropat în mormântul nou al lui Iosif; după ce l-au înfășurat și l-au îmbălsămat cu uleiuri prețioase. Capitolul 218 – Corpul lui Iuda este furat Apoi s-a întors fiecare la casa lui. Cel care scrie, cu Ioan și Iosif, fratele său, a mers la Nazaret cu mama lui Iisus. Acei discipoli care nu se temeau de Dumnezeu s-au dus de noapte și au furat trupul lui Iuda și l-au ascuns, răspândind zvonul că Iisus a înviat din nou; drept pentru care a apărut o mare confuzie. Marele preot a poruncit apoi, sub amenințarea anatemei, ca nimeni să nu vorbească de Iisus din Nazaret. Și astfel s-a stârnit o mare persecuție, și mulți au fost uciși

158

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 218-220

cu pietre și bătuți, și mulți au fost alungați din țară, întrucât nu puteau păstra liniștea despre o astfel de chestiune. Vestea a ajuns la Nazaret, cum că Iisus, concetățeanul lor, care a murit pe cruce, a înviat din nou. După care, cel ce scrie s-a rugat de mama lui Iisus ca ea să fie mulțumită în a părăsi plânsul, întrucât fiul ei înviase din nou. Auzind aceasta, Fecioara Maria, plângând, a declarat: „Să mergem la Ierusalim pentru a-l găsi pe fiul meu. Voi muri mulțumită atunci când îl voi vedea." Capitolul 219 – Iisus se arată mamei sale și apostolilor Fecioara s-a întors la Ierusalim cu cel care scrie, și cu Iacov și cu Ioan, în acea zi în care decretul marelui preot fusese dat. După care, Fecioara, care se temea de Dumnezeu, deși știa că decretul marelui preot era nedrept, a poruncit celor care locuiau cu ea să îl uite pe fiul ei. Atunci au fost cu toții întristați. Dumnezeu, care discerne inima oamenilor, știe că între durerea la moartea lui Iuda pe care l-am considerat a fi Iisus, stăpânul nostru, și dorința de a-l vedea înviat din nou, noi, dimpreună cu mama lui Iisus, am fost învăluiți de tristețe. Așadar, îngerii care o păzeau pe Maria au urcat la al treilea cer, unde Iisus era în compania îngerilor, și i-a povestit totul. De aceea Iisus L-a rugat pe Dumnezeu ca El să-i dea puterea de a o vedea pe mama lui și pe discipolii săi. Apoi milostivul Dumnezeu a poruncit celor patru îngeri favoriți, care sunt Mihail, Gabriel, Rafael și Uriel, să-l poarte pe Iisus în casa mamei sale, și acolo să vegheze în continuu asupra lui timp de trei zile, făcând ca el să fie văzut doar de cei ce credeau în doctrina sa. Iisus a venit, înconjurat de splendoare, în camera în care sălășluia Fecioara Maria cu cele două surori, Marta și Maria Magdalena, și cu Lazăr și cel care scrie, și Ioan, Iacov și Petru. După care, de frică am căzut cu toții ca morți. Și Iisus a ridicat-o pe mama sa și pe ceilalți de la pământ, spunând: „Nu vă temeți, căci eu sunt Iisus; și nu plângeți, căci eu sunt viu și nu mort." Ei au rămas fiecare pentru o lungă perioadă de timp minunați de prezența lui Iisus, căci cu toții credeau că Iisus era mort. Apoi Fecioara, plângând, a declarat: „Spune-mi, fiule, de ce Dumnezeu, după ce ția dat puterea de a învia morții, te-a lăsat să mori, aducând rușine rudelor tale și cunoscuților tăi, și aducând rușine doctrinei tale? Întrucât toți cei ce te iubesc au fost ca și morți." Capitolul 220 – Iisus și cei patru Îngeri Iisus a răspuns, îmbrățișând-o pe mama lui: „Crede-mă, mamă, căci adevărat îți spun, nu am fost deloc mort; căci Dumnezeu m-a rezervat până aproape de sfârșitul lumii." Și după ce a spus aceasta, el a rugat pe cei patru îngeri să fie manifești și să dea mărturie despre cum s-au întâmplat toate. După aceea îngerii s-au manifestat ca patru sori strălucitori, așa că din frică din nou fiecare a căzut ca mort. Apoi, Iisus a dat patru fâșii de pânză îngerilor ca să se acopere, pentru ca ei să poată fi văzuți și auziți vorbind de către mama sa și însoțitorii ei. Și după ce a ridicat pe fiecare, i-a consolat spunând: „Aceștia sunt slujitori ai lui Dumnezeu: Gabriel, care anunță secretele lui Dumnezeu; Mihail, care luptă împotriva dușmanilor lui Dumnezeu; Rafael, care primește sufletele celor care mor; și Uriel, care va striga pe toată lumea la judecata lui Dumnezeu în ultima zi. Apoi cei patru îngeri au relatat Fecioarei cum a trimis Dumnezeu pentru Iisus, și cum L-a preschimat pe Iuda, ca să sufere pedeapsa pentru că a vândut pe un altul.

159

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 220-221

Apoi a spus cel ce a scris: „Stăpâne, se cuvine ca eu să te întreb acum ceva, așa cum mi se cuvinea atunci când sălășluiai cu noi?" Iisus a răspuns: „Cere ce vrei, Barnaba, și eu vă voi răspunde." Apoi a spus cel care a scris: „Stăpâne, văzând că Dumnezeu este milostiv, pentru ce ne-a chinuit El astfel, făcându-ne să credem că ai murit? Și mama ta a plâns pentru tine, astfel încât ea a fost aproape de moarte; iar tu, care ești unul sfânt al lui Dumnezeu, asupra ta a lăsat Dumnezeu să cadă calomnia că ai fost ucis între tâlhari pe Muntele Golgota?" Iisus a răspuns: „Crede-mă, Barnaba, că fiecare păcat, oricât de mic ar fi, Dumnezeu îl pedepsește cu o mare pedeapsă, căci Dumnezeu este jignit de păcat. De aceea, din moment ce mama mea și ucenicii mei credincioși care erau cu mine m-au iubit cu puțină iubire pământească, dreptul Dumnezeu a voit să pedepsească această iubire cu prezenta durere, pentru ca ea să nu fie pedepsită în flăcările iadului. Și deși am fost nevinovat în lume, pentru că oamenii m-au numit "Dumnezeu" și "Ffiul lui Dumnezeu," Dumnezeu, pentru ca eu să nu fiu batjocorit de demoni în ziua judecății, a voit ca eu să fiu batjocorit de oameni în această lume prin moartea lui Iuda; făcând ca toți oamenii să creadă că am murit pe cruce. Și această batjocură va continua până la venirea lui Mahomed, Trimisul lui Dumnezeu, care atunci când va veni, va dezvălui această înșelăciune pentru cei care cred în Legea lui Dumnezeu.” După ce a vorbit astfel, Iisus a spus: „Tu ești drept, Doamne, Dumnezeul nostru, pentru că numai Ție îți aparține cinstea și slava fără de sfârșit." Capitolul 221 – Iisus îl îndeamnă pe Barnaba să scrie Iisus s-a întors către cel ce scrie, și a zis: „Barnaba, vezi ca prin toate mijloacele tu să scrii Evanghelia mea, cuprinzând tot ceea ce s-a întâmplat în viața mea din această lume. Și scrie de asemenea ceea ce s-a abătut asupra lui Iuda, pentru ca astfel credincioșii să nu fie înșelați și să poată crede adevărul." Apoi a răspuns cel care scrie: „Astfel voi face, cu voia lui Dumnezeu, o, stăpâne; dar eu nu știu ce s-a întâmplat cu Iuda, întrucât nu am văzut." Iisus a răspuns: „Aici sunt Ioan și Petru, care au văzut totul, iar ei iti vor spune tot ceea ce s-a întâmplat." Și apoi Iisus ne-a poruncit să îi chemăm pe ucenicii săi credincioși, astfel ca ei să îl vadă. Așadar, Iacov și Ioan au chemat împreună pe cei șapte ucenici, dimpreună cu Nicodim și Iosif, și mulți alții dintre cei șaptezeci și doi, și au mâncat cu Iisus. A treia zi Iisus a spus: „Mergeți la Muntele Măslinilor cu maica mea, căci acolo voi fi ridicat din nou la cer, și veți vedea cine mă va purta în sus." Așa că au plecat toți acolo, cu excepția a douăzeci și cinci dintre cei șaptezeci și doi de discipoli, care de frică au fugit în Damasc. Și, așa cum toți stăteau în rugăciune, la amiază Iisus a venit cu o mare mulțime de îngeri, care aduceau slavă lui Dumnezeu, și splendoarea chipului său le-a provocat o mare frică și au căzut cu fețele la pământ. Dar Iisus i-a ridicat, consolându-i și spunând: „Nu vă temeți, eu sunt stăpânul vostru." Și el a mustrat pe mulți dintre cei care au crezut că el a murit și a înviat din nou, spunând: „Mă luați pe mine și pe Dumnezeu drept mincinoși? V-am spus că Dumnezeu mia acordat să trăiesc până aproape de sfârșitul lumii. Cu adevărat vă spun, nu eu am murit, ci Iuda trădătorul. Fiți cu băgare de seamă, căci Satana va trudi din greu pentru a vă înșela. Fiți martorii mei în Israel și în întreaga lume, pentru toate lucrurile pe care le-ați auzit și le-ați văzut." Și după ce a spus acestea, el s-a rugat lui Dumnezeu pentru mântuirea credincioșilor și pentru convertirea păcătoșilor, iar apoi rugăciunea lui s-a încheiat, și el a

160

Evanghelia lui Barnaba

Cap. 221-222

îmbrățișat-o pe maica lui, zicând: „Pacea fie asupra ta, mama mea. Găsește-ți odihna în Dumnezeu, Cel ce te-a creat pe tine și pe mine." Și după ce a spus aceasta, el s-a întors către ucenicii săi, zicând: „Fie ca harul și mila lui Dumnezeu să fie cu voi." Apoi, în fața ochilor lor, cei patru îngeri l-au înălțat în Rai. Capitolul 222 – Iisus este ridicat la Ceruri După plecarea lui Iisus, ucenicii s-au împrăștiat prin diferitele părți ale Israelului și ale lumii, iar adevărul, urât de Satana, a fost persecutat de falsitate, așa cum întotdeauna este. Pentru că unii oameni răi, pretinzând a fi ucenici, au predicat că Iisus a murit și nu a înviat din nou. Alții au predicat că a murit într-adevăr, dar a înviat din nou. Alții au predicat, și încă mai predică, că Iisus este fiul lui Dumnezeu, printre care și Pavel a fost înșelat. Dar noi - la fel de mult precum am scris - predicăm celor ce se tem de Dumnezeu, ca aceștia să poată fi salvați în ultima zi a judecății lui Dumnezeu. Amin.

SFÂRȘITUL EVANGHELIEI

161