Genurile Literare

Genurile literare Genul literar este o categorie fundamentală a teoriei literare, ce reuneşte opere literare asemănătoare prin structura conţinutului, procedee estetice comune, modalităţi compozitionale de exprimare a sentimentelor, stărilor sufleteşti sau de construire a acţiunilor şi a procedeelor artistice. Genurile literare sunt: genul epic, genul liric şi genul dramatic. Specia literară este o subdiviziune a genului literar, definită prin anumite particularităţi, fie tematice, fie structurale, fie stilistice, încadrându-se astfel modalităţilor de expunere a unui anumit gen literar. Speciile literare sunt în proză sau în versuri. Genul epic

Genul liric

Definire

−

cuprinde totalitatea − creaţiilor epice, acele opere literare în care autorul îşi exprimă indirect sentimentele prin relatarea unor fapte, a unor întâmplări prin intermediul unui narator (personaj, martor, mesager).

Caracteristici

−

are trei elemente definitorii: narator, acţiune şi personaje întâmplările sunt relatate de către un personaj relatarea se poate face la persoana I sau a III-a acţiunea este constituită din totalitatea faptelor relatate are o mare mobilitate în timp şi în spaţiu e caracterizat de unitate compoziţională; întâmplările povestite se constituie în momente ale subiectului literar (expoziţiunea, intriga, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant, deznodământul) personajele sunt variate; diferă ca număr în funcţie de complexitatea şi amploarea acţiunii; sunt atât agenţi ai acţiunii, cât şi purtătoare ale mesajului autorului mod de expunere predominant: naraţiunea

− − −

− −

−

−

−

− − −

−

−

Genul dramatic

cuprinde operele literare − în care autorul îşi exprimă direct, nemijlocit gândurile, ideile şi sentimentele.

exprimarea directă a gândurilor, ideilor si sentimentelor, realizată prin confesiune, autoexprimare, subiectivitate, prin prezenţa nemijlocită a eului care se exprimă pe sine au formă versificată utilizează imagini artistice lirica cetăţenească cuprinde: imnul, oda, psalmul, pamfletul, satira şi epigrama; lirica intimă conţine: elegia, cântecul, romanţa si meditaţia, iar lirica peisagistică este constituită din pastel si idilă pecificul poeziei este dat de relaţia care se stabileşte între formă, limbaj poetic şi conţinut lirica subiectivă - eul liric (nu se confundă cu autorul operei) e prezent în poezie prin verbe la persoana I şi a II-a, dativ etic,valoarea afectivă a unor derivate lexicale (diminutive,

−

−

−

−

−

cuprinde totalitatea operelor destinate reprezentării scenice; autorul îşi transmite indirect ideile şi sentimentele, prin intermediul acţiunii şi a personajelor; intervenţiile lui se observă doar în didascalii (indicaţiile scenice) impune anumite limite privind amploarea în timp şi spaţiu a acţiunii reprezentate textul dramatic e organizat în acte, scene, tablouri şi replici; are caracter ficţional operele se realizează în plan textual prin: dialog (schimb de replici), monolog dramatic (uneori şi aparte), iar în plan meta-textual, prin indicaţiile scenice Acţiunea se dezvoltă în jurul conflictului dramatic (care determină naşterea unei crize, apariţia unui dezechilibru care trebuie rezolvat; efectul crizei este tensiunea interioară/ aşteptarea, încordarea, care declanşează un lanţ de evenimente, orientat în mod necesar spre o soluţie/ o rezolvare) când situaţia dramatică nu se rezolvă, dramaticul se transformă în tragic (care este legat de fatalitate)

−

augumentative), − substantive în vocativ, superlative stilistice ale adjectivului, topică afectivă lirica obiectivă / lirica rolurilor - când poetul îşi însuşeşte concepţia şi forma de trăire a unei categorii sociale sau când poetul se exprimă − alegoric sub forma unor “măşti” sau “voci” lirice

−

Exemple de specii şi subspecii

−

−

poemul eroic, balada, − legenda, epopeea, snoava, fabula (în versuri) basmul, povestirea, nuvela, romanul, momentul, schiţa, anecdota,eseul, jurnalul, amintirile, memoriile (în proză)

elegia, oda, pastelul, − meditaţia, satira, pamfletul, sonetul, rondelul, gazelul, glossa

între spectator şi scriitor (dramaturgul) apare o convenţie, spectatorul admiţând ideea că pe scenă apar adevăraţii eroi, iar comunicarea este mediată de regizor, actori şi ceilalţi implicaţi în montarea scenică a textului dramatic spectacolul teatral este sincretic, prin combinarea simultană a mai multor aspecte: gestica şi rostirea actorilor, decorul, costumele, lumina, muzica, mişcarea (dansul) mod de expunere predominant: dialogul tragedia, comedia, drama