Impresii Practica Pedagogica

  • Uploaded by: MMadelaine
  • 0
  • 0
  • January 2021
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Impresii Practica Pedagogica as PDF for free.

More details

  • Words: 636
  • Pages: 2
Loading documents preview...
Matei Cristina Facultatea de Biologie

Impresii din practica pedagogicǎ Am desfǎşurat practica pedagogicǎ în toamna anului trecut, la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din sectorul 1 al Municipiului Bucureşti. Pe tot parcursul acesteia, eu şi colegele mele am fost atent asistate şi profesionist îndrumate de cǎtre doamna profesoarǎ de biologie. Mǎrturisesc cǎ mi-a plǎcut în mod deosebit perioada de practicǎ pedagogicǎ, pentru cǎ am avut ocazia sǎ învǎţ multe lucruri, prin directa interacţiune cu elevii la clasǎ, cu doamna profesoarǎ, care ne-a împǎrtǎşit cunoştinţe valoroase în meseria viitoare de profesor. Am fost plǎcut surprinsǎ de amabilitatea şi caldura cu care am fost primite şi ajutate de catre dumneaei, cu care personal am avut ocazia de a purta nişte discuţii foarte joviale şi intru totul pozitivǎ privitor la credinţele şi concepţiile unui profesor. Am realizat cǎ pentru a fi un bun profesor, conditia esenţialǎ este sǎ fii cu adevǎrat pasionat de meseria pe care ţi-ai ales-o, iar alegerea sǎ fi fost benevolǎ şi determinatǎ de convingerile personale şi mai ales de înclinaţiile cǎtre pedagogie. Nu este suficient sǎ posezi un bagaj mai mult sau mai puţin bogat de cunoştinţe din domeniul tǎu de specializare, ci trebuie sǎ ai şi nişte trǎsǎturi umane. Trebuie adicǎ sǎ fii mai mult decat un „instructor” al cursurilor de liceu, care introduce (sau cel puţin încearcǎ sǎ introducǎ) în capul tinerilor sǎi elevi tot felul de cunoştinţe, multe, variate, dezvoltate, interconectate, care evalueazǎ, dǎ note, depuncteazǎ şi nu interacţioneazǎ. Consider o ARTĂ a şti sǎ interacţionezi cu elevii tǎi într-o manierǎ plǎcutǎ, destinsǎ, sǎ reuşeşti sǎ trezeşti în aceştia plǎcerea (dacǎ nu pasiunea) pentru materia pe care o predai, sǎ constaţi cǎ vin bucuroşi la ora ta şi stau cuminţi, sunt preocupaţi şi atenţi la ceea ce tu încerci sǎ le transmiţi şi îşi însuşesc respectivele cunoştinţe. Am avut ocazia sǎ predau la clasa a 9-a şi a 10-a câte o lecţie recapitulativǎ de 1 orǎ. La clasa a X-a am susţinut lecţia „Particularitǎţile structurale şi funcţionale ale sistemului digestiv la vertebrate”, iar la clasa a IX-a lecţia „Importanţa legilor mendeliene. Probleme”. Pot spune cǎ cel mai mult mi-a plǎcut ora la clasa a IX-a, deoarece elevii erau în primul rând, cuminţi (asta probabil şi datoritǎ faptului cǎ erau în primul an de liceu şi încǎ strǎini de

comportamentele nedorite la clasǎ), pasionaţi de geneticǎ, reuşiserǎ sǎ îşi însuşeascǎ cunoştinţele de bazǎ, noţiunile fundamentale, cu care am putut opera foarte bine, prin exerciţiile fǎcute la tablǎ, în aşa fel încât am avut o lecţie cu adevǎrat reuşitǎ. Am reuşit sǎ le captez atenţia şi sǎ îi mobilizez sǎ lucreze în grupuri pentru a rezolva anumite probleme, dar şi sǎ fie atenţi la colegii de la tablǎ. Cu clasa a X-a nu am avut o experienţǎ prea pozitivǎ. Imediat dupǎ ora de biologie, clasa avea tezǎ la o altǎ materie, astfel cǎ elevii erau în general neatenţi, distraşi de alte activitǎţi, amuzaţi de ceea ce încercam sǎ le transmit. Totuşi, am avut şi elevi care au interacţionat cu mine, au rǎspuns la întrebarile adresate, au ieşit la tabla. Per ansamblu, a fost o experienţǎ plǎcutǎ. Desi experienţa a fost una extrem de scurtǎ, am reuşit sa constat pe vivo anumite avantaje şi dezavantaje ale meseriei de profesor. Este cu adevǎrat o bucurie cand vezi cǎ elevii în faţa cǎrora tu predai sunt atenţi, disponibili pentru activitǎţile în care tu vrei sǎ îi implici şi îşi însuşesc cunoştinţele transmise. Nu aş elimina posibilitatea de a deveni cândva profesor, însǎ cu siguranţǎ nu în ţara noastrǎ, deoarece aici condiţia socialǎ a profesorului nu este una bunǎ, iar acesta şi-a pierdut demult locul important pe care îl deţinea pânǎ acum câteva decenii, acela de Pedagog, de sfǎtuitor, îndrumǎtor, persoana preţioasǎ de care ai nevoie şi pe care o doreşti cu bucurie în viaţa ta şcolarǎ, licealǎ, universitarǎ.

Related Documents

Practica
February 2021 2
Practica
January 2021 2
Practica 7
January 2021 1
Practica 3
January 2021 1

More Documents from "Christopher Carcamo"