Judecata Universala.docx

Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca Programul de studii: Consiliere Pastorală și Asistență Psiho-Socială

JUDECATA UNIVERSALĂ ȘI VIAȚA DE VECI

Student masterand Burnar Lucian

Cluj Napoca, 2019

1

CUPRINS

1. Introducere 2. Învierea morţilor și judecata universală, după Vechiul Testament 3. Semnele premergătoare parusiei 4. Judecata universală 5. Sfârşitul lumii, cer nou şi pământ nou 6. Concluzii

2

INTRODUCERE

După credinţa creştina, lumea are un început si o cauza: activitatea veşnic creatoare și bunătatea lui Dumnezeu, precum și o menire și un scop final spre care tinde: desăvârșirea și înnoirea.1 Spre acest țel final se îndreaptă, pe diferite cai, întreaga creaţie. Atingerea acestui înalt scop stă in strânsă legătură cu Parusia Domnului, cu învierea morţilor si cu judecata universala, evenimente eshatologice abia întrezărite de aghiografii Vechiului Testament, vestite anume de către Mântuitorul, consemnate pe scurt În cartile Noului Testament, predicate de Sfinţii Părinţi si formulate, ca dogme fundamentale ale dreptei credinţe, in art. VII, XI si XII din Simbolul niceo-constantinopolitan2. Dar nici Sfânta Scriptura, nici Sfânta Tradiţie nu precizează sorocul sau data acestor evenimente. Ele indica doar câteva fapte semnificative care vor fi premergătoare, și aceasta nu pentru a satisface curiozitatea credincioşilor, ci pentru a-I determina să se pregătească din vreme pentru întâlnirea cu Hristos la judecata particulară, care urmează decesului fizic și să nu piardă din vedere răspunderea ce-I aşteaptă la judecata universală3. Prin înviere, Sfânta Scriptura înţelege readucerea trupului la viață și unirea lui cu sufletul (I Cor. XV 35-50). Învierea se refera numai la trup, deoarece numai el este stricăcios și muritor. Sufletul, desi are un început este înzestrat cu incoruptibilitate și nemurire, astfel încât își continuă viața de sine și după despartirea de trup4.

1

2

Sf.Maxim Mărturisitorul, Despre diferite locuri grele din dumnezeiasca Scriptură, în „Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii”, ediţia a II-a, vol. 3, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Harisma, Bucureşti, 1994, p. 31 Pr. Prof. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, edit. I.B.M. al BOR., Bucureşti 2005, p. 133 3

4

Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, traducere, introducere, note şi indici de Pr. Prof D. Fecioru, I.B.M., Bucureşti 2001, p. 55 Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Teologia dogmatică, vol III, E.I.B., Bucureşti 1996, 1997, pp. 134-144

3

1. ÎNVIEREA MORŢILOR ȘI JUDECATA UNIVERSALĂ, DUPĂ VECHIUL TESTAMENT.

Revelaţia divină care s-a manifestat treptat (Evr. I, 1) și care a îndeplinit în viață evreilor rolul unei pedagogii sfinte - a depășit însă acest stadiu elementar al eshatologiei. După ce analizează carență ce face că, privite prin prisma eşecului lor pamintesc, toate năzuinţele și strădaniile noastre să pară „goana după vânt”, 5 însuși Eclesiastul ajunge la concluzia că „Dumnezeu va judecă și pe cel drept și pe cel nelegiuit” (III, 17) și va răsplăti „toate faptele ascunse, fie bune, fie rele” (XII, 13-14). Din scrierile sfinte, din mărturiile istoriei și din propria lor experienţa, evreii au putut constată că viață și soarta noastră sunt subordonate exigențelor legii morale și că încălcarea lor nu poate rămîne nepedepsită de Dumnezeu, care, fiind sfânt și drept, urăște răul și pedepseşte fărădelegea (Isaia III, 13-25; Ieremia VIII, 1 s.u.). Profetul Ezechiel a extins această concluzie asupra fiecărui om, fără deosebire de apartenenţa etnică (XVIII, 1, s.i.) și a prezis învierea tuturor morţilor și judecată universală (XXXIV, 17-20; XXXVII, 1 s. u.). pornind de la vechea credință că Dumnezeu este stăpînul absolut al vieții și al morții și că El are puterea de a coborî sufletele în șeol și de a le scoate de acolo când voiește (I Regi ÎI, 6), Proorocul Amos a prezis că, atunci când va sosi „Ziua Domnului cea mare și înfricoșată”, „judecată se va năpusti că apă (asupra păcătoșilor) și dreptatea că un șuvoi furios” (VI, 24) iar Osea a prezis că în ziua aceea sufletele celor decedați vor fi eliberate din „locuinţa morţilor”, iar moartea își va pierde pentru totdeauna orice putere (VI, 2; XIII, 14).              Maleahi a asemănat judecată din „ziua venirii Domnului” cu focul topitorului și cu leşia nălbitorului și a prezis că pedeapsa lui Dumnezeu se va abate fără cruţare asupra tuturor păcătoșilor (III, 2 s. u.). prezicerea învierii morţilor și a judecaţii din urmă și-a găsit o expresie potrivită într-una din vedeniile lui Daniile: „În vremea aceea, mulţi din cei ce dorm în ţarina pământului se vor scula, unii la viață veşnica, iar alţii spre ocară și rușine veşnica” (XII, 2). 2. SEMNELE PREMERGĂTOARE PARUSIEI 5

Arhiepiscop Averchie Tausev , Apocalipsa Sfantului Ioan : un comentariu ortodox , Ed. Cartea Ortodoxă , Bucuresti , 2005, p. 267.

4

 Semnele premergătoare venirii a două a lui Hristos vor marca și apropierea sorocului judecaţii universale6, o dată cu Parusia sau a două venire a lui Hristos va avea loc cu iuţeala fulgerului sau a unei clipe, învierea trupurilor decedate, prefacerea trupurilor celor aflați atunci în viață și adunarea tuturor tuturor înaintea dreptului Judecător. Locul de întâlnire cu Hristos nu va fi pe pămînt, ci undeva, „în văzduh” (I, Țes. IV, 17).  Semnele premergătoare parusiei sunt: 

Propovăduirea evangheliei la toată făptura. ( Mt. 24, 14)



Ivirea proorocilor mincinoşi şi apostazia( Mt. 24, 11-12)



Venirea lui Antihrist



Venirea pe pământ a lui Enoh şi Ilie



Calamităţi în lume cu caracter plenar



Convertirea poporului evreu la creştinism



Arătarea pe cer a semnului Fiului Omului( Mt. 24,30)

3. JUDECATA UNIVERSALA. În momentul judecaţii particulare, credincioşii nu sunt în măsura să cunoască urmările pe care, după moartea lor, vorbele și faptele lor le vor avea asupra foștilor lor contemporani și uneori chiar asupra generaţiilor viitoare. În afară de acesta, sentinţa dată acum afectează doar starea sufletului, deși acesta a săvîrșit binele și răul dimpreună cu trupul. Fiind incompletă, judecată particulară nu poate avea decât un caracter provizoriu. De aceea, Dumnezeu, în virtutea dreptăţii sale, a rânduit că îndată după învierea morţilor să se facă o nouă judecată și că această să aibă caracter universal, solemn, public și definitiv7.              Ceea ce este acum renașterea baptismata pentru suflet, va fi pe plan eshatologic, învierea „în slavă” a trupurilor celor ce vor fi fericiți (I Cor. XV, 42-44). Tot astfel, ceea ce este judecată 6

Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, traducere Pr. V. Răducă, Editura Anastasia,1994, p. p. 156-157

7

Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Starea sufletelor după judecata particulară în învăţătura ortodoxa şi catolică, în “Ortodoxia", an.V,1953, nr. 4, p. 545-614;

5

particulară pentru fiecare dintre noi, judecată din urmă va fi pentru toți. Credinţa în victoria finală și completă a dreptății divine, atât de des și de grav violată de cei care fac voia diavolului, este nedespărţita de credinţa că Iisus Hristos va veni a două oară, că „să judece vii și morții” și să nimicească pentru totdeauna puterea răului, tot așa cum credinţa în eficacitatea jertfei lui Hristos pentru izbăvirea noastră din stăpânirea păcatului și a morţii ar fi incompletă dacă n-ar fi însoţita de credinţa în învierea morţilor 8. Credinţa în certitudinea învierii morţilor, a judecaţii universale și a vieţii ce va urmă după a două venire a lui Hristos stă, că o piatră de neclintit și la temelia moralei creştine. Mustrând fără cruţare pe bogaţii care asupresc pe săraci și îndemnând pe creştini să nu-și piardă răbdarea atunci cînd sînt în suferințe, Sfîntul Icov, fratele Domnului, scrie: ”Voi, bogaților, plîngeți și va tinguiti de necazurile care au să vină asupra voastră.. ați strîns comori în zilele cele de apoi!… Vați desfătat pe pămînt, hrăniți-va inimile voastre spre ziua junghierii… Iată, judecătorul stă înaintea ușilor” (V, 1-9). Sfîntul Apostol Petru, cînd îndeamnă pe creștini să se ferească de păcate și să nu se clatine în credință din cauza încercărilor prin care trec, le aduce aminte de răspunderea ce-I așteaptă pe toți la judecată universală. Pentru păcatele lor de neiertat, „păgânii vor da seama înaintea Celui care este gata să judece viii și morții” (I Petru IV, 5 s.u.); „Dumnezeu știe să scape din ispite pe cei credincioși, iar pe cei nedrepți să-I păstreze, că să fie pedepsiți în ziua judecății” (ÎI Petru ÎI, 9; cf. și III, 7).             Astfel, însuşi Domnul Hristos, judecătorul suprem, ne-a descoperit semnele după care vom cunoaşte că vine judecată universală9. Aceste învățături sunt pe scurt, următoarele: Cînd se vor împlini semnele premergătoare Parusiei Domnului și „înnoirii” lumii (Matei XIX, 28), Iisus Hristos se va coborî din cer, însoţit de cetele îngereşti și învesmântat în slavă dumnezeiască; atunci, la un semnal, trupurile tuturor morţilor vor învia și toți oamenii se vor adună, pentru judecată universală, înaintea lui Hristos, care va desparţi pe cei răi de cei drepți și va raplati pe fiecare după cum merită (Matei XXVI, 30; XXV, 31-46; XXVI, 64; Marcu XIII, 26; XIV, 62; Luca XXI, 27 etc.. Atât Sfintele Evanghelii, cît și din celelalte cărți ale Noului Testament, aflăm de asemenea că Domnul Hristos va veni a două oară nu în calitate de Mântuitor, că la întrupare, ci 8

Pr. Prof. Chiţescu N., Teologie dogmatică şi simbolică, E.I.B., Bucureşti, 1956, p. 105 9

Pr. Prof. Dumitru Popescu, Ortodoxie şi contmporanietate, Editura Diogen, 1996, p. 78

6

în calitatea să de judecător suprem al lumii (Fapte I, 11; X, 42; XVII, 31; ÎI Tim. IV, 1; I Petru IV, 5-6). Atunci, înaintea sfinţilor îngeri și în prezența tuturor oamenilor, vor fi date pe față toate faptele și vorbele noastre, precum și gândurile lor cele mai ascune (I Cor. IV, 5) și fiecare va da socoteală de sine însuși (Rom, XIV, 12). Judecată va fi egală și nepărtinitoare pentru toţi, iar sentința dată de dreptul Judecător va ține seama de comportarea avută de fiecare în cursul vieții sale pămîntești ÎI Cor. V, 10; XI, 15; Dom. ÎI, 5-6, 11; Efes. VI, 8-9; ÎI Tim. IV, 4). Cei gășiţi vinovaţi vor fi trecuți într-o stare veşnica de remuşcări, ruşine și chinuri, consecinţa a îndepărtării lor de la față lui Dumnezeu (I Țes. I, 6; ÎI Țes. I, 8; I. Cor. III, 13), iar cei mintuiti vor fi trecuţi într-o stare veșnică de pace, cinste și fericire, consecință a „vederii lui Dumnezeu față către față” si a împărtășirii cu slavă Să (I Țes. I, 7; ÎI Tim, IV, 8; I Cor. XIII, 13; Rom. ÎI, 10, ÎI Petru I, 4)

4. SFÂRŞITUL LUMII CER NOU ŞI PĂMÂNT NOU Starea provizorie în care se află trupurile și sufletele celor răposați și faza pământeasca a Bisericii creştine se vor încheia la Parusia lui Hristos 10. Învierea de obşte și judecată universală reprezintă ultimul act al biruinţei lui Hristos asupra diavolului și morţii: (I Cor. XV, 24-28). Din acest moment, Satan și slujitorii lui vor fi aruncați <<în iezerul de foc și de pucioasa și vor fi chinuiţi acolo, zi și noapte în vecii vecilor>> (Apoc. XX, 10), iar drepţii vor trăi de-a pururi <<în cortul lui Dumnezeu și vor fi poporul lui și însuşi Dumnezeu va fi cu ei>> (Apoc. XXI, 3 s.u.).              Criteriul general după care se va face separarea în mintuiti și osîndiți, la judecată din urmă, va fi atitudinea practică pe care fiecare a avut-o, în viață de aici, față de aproapele aflat în suferinţa, dreptul Judecător declarindu-se solidar cu toți aceia care au avut nevoie de vreun ajutor (Matei XXV, 32-46).              În privinţa locului în care se află raiul 11majoritatea textelor neotestamentare afirmă, fără altă precizare, că cei mântuiţi se vor află „în cer”, „cu Dumnezeu”. Sfântul Apostol Pavel scrie că, la Parusia lui Hristos, odată cu învierea celor morţi și cu prefacerea celor vii (I Cor. XV, 5156), tot universul va fi eliberat de robia stricăciunii care I-a fost impusă din pricina căderii 10 11

Ibidem Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Starea sufletelor după judecata particulară în învăţătura ortodoxa şi catolică,ed.cit, p. 602

7

primului om (Rom. VIII, 19-23). La rîndul sau, Sfîntul Apostol Petru scrie: „Noi aşteptam, potrivit făgăduințelor lui, ceruri noi și pămînt nou, în care locuieşte dreptatea” (ÎI Petru III, 13). Iar Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, descriind fericirea rezervată celor ai lui Hristos, spune; „Și am văzut un cer nou și un pământ nou. căci cerul dintâi și pământul dintâi au trecut… Și am văzut cetatea cea sfânta, noul Ierusalim, coborându-se din cer de la Dumnezeu, gătita că o mireasă împodobita pentru Mirele ei” (Apoc. XXI, 1-2).              Din aceste texte, rezultă că ştergerea ultimelor rămășițe ale stricăciunii produse de păcat nu implică nicidecum nimicirea lumii, ci înnoirea ei. Întruparea Mântuitorului, întemeierea Bisericii și renaşterea noastră prin har, credinţa și fapte bune sunt de pe acum o nouă creaţie (Gal. VI, 15; ÎI Cor. V. 17), iar „omul cel nou, zidit după Dumnezeu întru dreptate și întru sfinţenia adevărului” (Efes IV, 24), a primit de la Duhul Sfânt capacitatea „desavirsirii”, care-l ajută „să ajungă la starea de bărbat desăvîrșit, la măsură vârstei deplinatatii lui Hristos” (Efes. IV, 12-13). Lumea care va să fie și care va constă, după învățătură creștină, din „ceruri noi și pămînt nou”, presupune - prin analogie cu cele intervenite în starea trupului (I Cor. XV, 42-44, 49-54) - nu distrugerea și dispariţia cosmosului de acum, pentru că, în locul lui, Dumnezeu să creeze din nimic altul nou, că la început, ci înnoirea și trasfigurarea celui actual, spre a deveni o locuința potrivită pentru „fiii lui Dumnezeu”. Înnoirii esențiale și transfigurării noastre în Hristos îi va corespunde așadar o înnoire a întregii creații, căci nu este potrivit că aceia care vor fi făcuți „părtași dumnezeestiii firi” (ÎI Petru, I, 4) să-și ducă viață cea nouă în condiţiile lumii vechi12.              Atât în actul învierii morţilor, cît și în cel al înnoirii creaţiei, se respectă deci principiul divin al continuităţii, în toate domeniile: - al slavei, în care creștinii au și fost introduși prin Sfintele Taine, dar care nu va înceta să crească pentru aceia care își agonisesc de pe acum „temelia bună pentru veacul viitor” (I Tim. VI, 19); - al vieţii veşnice, începuta din viață pământeasca prin urmarea lui Hristos, întărita continuu prin harul Sfîntului Duh și sporind, neîncetat, pînă la cea cerească de după învierea trupului (Ioan, I, 16; Rom. VI, 4; Tit. III, 7; ÎI Cor. III, 12; IV, 14-17); - al dragostei care, întrucît „Dumnezeu este iubire” (I Ioan IV, 8), „nu cade niciodată” (I Cor. XIII, 8, 13) și care „find legătură desavirsirii” (Col. III, 14), unește pentru totdeauna pe creștini cu Hristos, capul Bisericii (Efes. III, 18; Gal. ÎI, 19); - al mîntuirii care ne-a 12

Scrierile Părinţilor Apostolici, trad. de Pr. D. Fecioru, în P.S.B., vol 1, E.I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1979, p. 122

8

fost dăruită de pe acum (Efes. ÎI, 5, 8; I Cor. I, 18; Rom. I, 16; VIII, 24), dar pe care trebuie s-o păstrăm pînă la capătul vieții pămîntești (Apoc. ÎI, 10; XII, 11) și care va fi desăvîrșită în noi pentru veșnicie, de Iisus Hristos, prin învierea trupească și moștenirea fericirii veșnice, în urmă judecății universale (Filip. ÎI, 12; III, 11-14; I Țes. V, 9; Rom III, 11; I Cor. V, 5; ÎI Tim. ÎI, 10; IV, 18); - al înfierii de către Părintele ceresc, înfiere pe care am și dobîndit-o în Hristos (Efes. I, 5; Rom. VIII, 16, 29; Gal. IV, 5-6), dar ale cărei roade: moștenirea tuturor bunurilor fagaduite le vom primi abia în viață viitoare, după Parusia lui Hristos (Rom. VIII, 16-18; 21; 23-30; ÎI Cor. IV, 15)19.

9

CONCLUZII

Timpul eshatologic este actul prin care Dumnezeu Judecătorul Iisus Hristos se oferă celor care s-au îmbrăcat cu El în viaţa pământească şi au murit păcatului pentru a învia odată cu El bucurându-se veşnic de dumnezeire şi de viaţă.

10

BIBLIOGRAFIE

1) Biblia sau Sfânta Scriptură,tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist , Patriarhul Biserici Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, I.B.M, Bucureşti 1993 AUTORI PATRISTICI 1) SFÂNTUL ATANASIE CEL MARE, Scrieri. Partea I. Cuvânt împotriva elinilor. Cuvânt despre Întruparea Cuvântului. Trei cuvinte împotriva arienilor., traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în col. P.S.B., nr. 15, I.B.M., Bucureşti 1987 2) SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN, Dogmatica, traducere, introducere, note şi indici de Pr. Prof D. Fecioru, I.B.M., Bucureşti 2001 3) SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua traducere, de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae,în col. P.S.B.nr. 80, I.B.M, Bucureşti 1980, 4) SFÂNTUL VASILE CEL MARE, Scrieri Partea I, Omilii la Hexaimeron, Omilii la Psalmi, Omilii şi cuvântări, traducere Pr. Prof. D. Fecioru, în col. P.S.B., nr. 17, I.B.M., Bucureşti 1986 ARTICOLE ŞI LUCRĂRI 1) BRIA, IOAN PR. PROF.DR.,Dicţionar de Teologie Ortodoxă,Ed. a II-a, E.I.B., Bucureşti 1994 2) CHIŢESCU, N., PR. PROF.,Teologie dogmatică şi simbolică, E.I.B., Bucureşti 1956 3) IDEM, Biserica Trupul tainic al Domnului, în „BOR”, an LX(1942), nr. 7-8. 4) LOSSKY, VLADIMIR Teologia mistică a Bisericii de Răsărit traducere Pr. V. Răducă Editura Anastasia1994 5) POPESCU Pr. Prof., DUMITRU , Ortodoxie şi contmporanietate,Editura Diogen, 1996. 6)

IDEM, POPESCU, Preot Asistent, Dumitru, Ecclesiologia romano-catolică după documentele celui de-al doilea Conciliu de la Vatican şi ecourile ei în teologia contemporană, Teză de Doctorat, în rev. „Ortodoxia”, an XXIV(1972), nr. 3.

7) IDEM Iisus Hristos Pantocrator, edit. I.B.M. al BOR., Bucureşti 2005 8) ROVENŢA, Diacon, H., Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, introducere şi comentariu, Bucureşti, 1929. 9) STĂNILOAE, Pr. Prof. DR. DUMITRU, Teologia dogmatică, vol I, II,III, E.I.B., Bucureşti 1996, 1997 11

10) IDEM, Ascetica şi mistica, .I.B.M., Bucureşti 2002 11) IDEM, Sfinta Treime, structura supremei iubiri, în ST, an. XXII, 1970, nr. 5 - 6, p. 333 355; 12) IDEM, Iconomia în Biserica Ortodoxă, în „Ort.”, an XV(1963), nr.2. 13) IDEM Starea sufletelor după judecata particulară în învăţătura ortodoxa şi catolică, în “Ortodoxia", an.V,1953, nr. 4, p. 545-614; 14) IDEM Judecata particulară după moarte, în “Ortodoxia", an. VIl, 1955, nr. 4, p. 532 -559;

12