Junimea

1

JUNIMEA şi rolul ei în cultura românească În toamna anului 1863, sub guvernarea democratică a lui Alexadru Ioan Cuza, un grup de tineri dornici de a da un alt curs culturii şi literaturii româneşti înfiinţează la Iaşi o asociaţie liberă cu numele “Junimea”. Iniţiatorii sunt: Petre Carp,de 26 de ani, doctor în drept, Vasile Pogor,de 30 de ani, docotor în drept, Theodor Rosetti,de 26 de ani, doctor în drept, cel care propune numele societăţii, Iacob Negruzzi,fiul lui Constantin Negruzzi, de 20 de ani, doctor în drept, Titu Maiorescu,de 23 de ani, doctor în filozofie, având toţi studii în Germania şi Franţa. Programul politic al acestei asociaţii (majoritatea membrilor întemeietori constituiau aripa stângă a Partidului Conservator) va fi subordonat celui cultural, teoretizat de conducătorul grupului, Titu Maiorescu. Junimiştii au criticat puternic Revoluţia de la 1848, pe care o considerau un exemplu grăitor de imitare grăbită şi nejustificată a modelului francez. Ei nu se împotriveau schimbărilor şi nici culturii occidentale, pe care o preţuiau foarte mult, dar insistau asupra faptului că schimbările trebuiau înfăptuite lent, pe măsură ce societatea românească era pregătită să le primească. Activitatea Junimii se desfăşoară pe mai multe etape: 1. o etapă în care se elaborează principiile estetice ale societăţii. Este vremea în care Junimea provoacă cele mai multe reacţii adverse, dar şi aceea în care, prin succesul polemicilor ei, prin adeziunea lui Vasile Alecsandri, prin descoperirea lui Eminescu, prestigiul începe să-i fie asigurat. 2. o etapă în care şedinţele din Iaşi încep să fie dublate de acelea de la Bucureşti (18741885). În 1885, Iacob Negruzzi se mută la Bucureşti luând cu sine şi revista a cărei direcţie o păstrează singur până în 1893. 3. 1885-1900 este peroada în care principiile estetice ale junimismului se dezvoltă în mod deosebit. Această etapă a grupării şi chiar a revistei are un caracter universal. Activitatea Junimii va înceta în 1916, la Bucureşti. Forme de manifestare 1. Întruniri săptămânale, care reprezintă dezbateri de înaltă ţinută intelectuală pe teme de cultură: estetică, filologie clasică, istorie, arheologie, morală, ştiinţă, economie politică, etnologie, religie. În cadrul acestor întruniri sunt prezentate creaţii literare noi, alese printr-o analiză severă. Studiul lui Titu Maiorescu “Despre poezia română” deschide orizonturi noi, critica junimistă fiind introdusă în mod ştiinţific. 2. Prelegerile populare (“prelecţiuni”), debutează în februarie 1864 şi sunt organizate timp de aproape două decenii sub forma unor conferinţe duminicale. Aceste prelegeri contribuie la răspândirea principalelor idei junimiste:  Respingera rupturii violente între trecut şi prezent  Respingera conceptului burghez de libertate şi a concepţiei burgheze despre proprietate.  Apărarea propietăţii moştenite şi legarea ei de onoarea personală a propietarului  Păstrarea izvorului de bogăţie naturală  Aderarea la ceea ce este imediat, la concret  Acţiune statului în direcţia rezolvării marilor probleme ale vremii  Transformarea statului într-un purtător al culturii  Respectarea specificului naţional Dintre cei care au ţinut prelegeri s-a remarcat Titu Maiorescu, prin claritatea expunerii, printr-o limbă română limpede şi frumoasă, prin cunoştinţe variate. Încă de la prelegera introductivă intitulată “Ce scop au cursurile populare?”, el a trezit admiraţia tuturor, prestigiul

2 lui a crescut odată cu prelegerile “Despre religiunea în popor”,”Despre sunete şi colori”, şi a culminat cu ultima prelegere: „Despre minte şi inimă”. În cadrul acestor conferinţe a fost formulată în 1868 teoria “formelor fără fond”. Maiorescu afirma că imitaţiile din cultură sau politică sunt forme goale, lipsite de fondul autohton care să le dea viaţă. La început, prelegerile aveau teme diferite, dar apoi s-au stabilit teme comune pentru fiecare an. În 1872, în cadrul temei comune Omul şi natura, s-au ţinut prelegeri precum: “Scrierea”, „Arta”, „Morala şi ştiinţa”, „Locuinţa”, „Plugul”, „Corabia”, „Arma şi unealta”. 3. Iniţiative instituţionale  Deschiderea unei tipografii proprii în 1865, unde sunt imprimate manuale şcolare, cursuri universitare.  Între 1866-1879 a funcţionat o şcoală superioară proprie-Institutul Academic. 4. Publcaţii proprii  La 1 martie 1867, din iniţiativa lui Iacob Negruzzi şi sub redacţia lui, pe care o va păstra timp de 27 de ani, apare la Iaşi revista “CONVORBIRI LITERARE”, bilunar până în 1885 şi lunar după această dată, la Bucureşti.  Alte publicaţii proprii: Vocea Naţională (Nicolae Culianu, Iaşi, 1866), Constituţiunea (Iacob Negruzzi, Iaşi, 1866), Vocea Iaşilor (A.C.Cuza, Iaşi, 1895)  De asemenea au fost colaborări la alte periodice ale vremii: Timpul (Bucureşti, 1876-Ioan Slavici; 1877-I.L.Caragiale, Mihai Eminescu), România Liberă (Bucureşti, 1877-D.A.Laurian, I.L.Caragiale). 5. Burse pentru studii în străinătate Printre bursierii susţinuţi de “Junimea” se numără: Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Al.D.Xenopol, Gheorghe Panu, G.Dan Teodorescu, Constantin Rădulescu-Motru, nume care vor deveni cunoscute în literatura şi cultura românească. 6. Manifestări publice comemorative  1871- Serbarea Naţională şi congresul studenţesc panromânesc de la Mănăstirea Putna, cu prilejul împlinirii a 400 de ani de la ctitorirea mănăstirii de către Ştefan cel Mare.  1877- Comemorarea unui secol de la uciderea voievodului Grigore al III-lea Ghica, cel care protestase faţă de acordul habsburgo-otoman referitor la anexarea Bucovinei. Unitatea Junimii provine din aceea a spiritului care a înfiinţat-o: a) Spiritul filozofic- este cea dintâi caracteristică a structurii junimiste.Junimiştii sunt oameni de idei generale, mai mult decât specialişti într-o ramură principală a ştiinţei. Junimea încurajează formarea tinerilor filozofi în universităţi străine. b) Spiritul oratoric- este a doua trăsătură a mentalităţii junimiste. Prin îndelungata luptă a lui Titu Maiorescu, Junimea înseamnă un reviriment în sensul controlului cuvântului. Modalitatea alcătuirii unei expuneri publice, atitudinea oratorului, arta compoziţiei discurscursului după modelul maiorescian reprezintă o tradiţie la Junimea. c) Gustul clasic şi academic: oameni de formaţie universitară, junimiştii sunt înclinaţi a judeca după modele şi a crede în valoarea canoanelor în artă. Astfel, clasicismul se bucură de o bună primirea la Junimiea, care nu se închide însă faţă de romantism. Dar, gustul junimist se îndreaptă către producţia confirmată de timp. d) Ironia- este o altă trăsătură a Junimii. Celebră este zeflemeaua junimistă la adresa exceselor de orice natură, la orice argument ridicol, care a coalizat împotriva mişcării

3 pe cei mai mulţi dintre adversarii ei. Ironia, folosită ca unealtă polemică, este folosită şi în interiorul cercului. e) Spiritul critic- completează imaginea structurii Junimii, fiind cea mai de seamă trasătură a întregului. Criticismul Junimiii se bazează pe acea atitudine centrală impusă de Titu Maiorescu- respectul adevărului. În numele adevărului , Maiorescu poartă o campanie împotriva poeziei neinspirate, a limbii artificiale şi a falsei erudiţii. Nevoia de autencititate în formele de manifestare a vieţii naţionale determină şi atitudinea politică a lui Eminescu. Nevoia de adevăr implică şi modestia, rechemând spiritele la conştiinţa limitelor şi a condiţiilor de fapt, pe principiul că sarcina modestă, dar bine împlinită este superioară marilor năzuinţe. Prin Titu Maiorescu se afirmă conştiinţa închegării unei direcţii culturale creatoare, delimitată de un spirit critic neadormit şi de un sentiment puternic al valorilor. Junimea a realizat şi a impus o astfel de direcţie, aducând în atmosfera produsă de unirea românilor din 1859 un climat de nouă întemeiere, simetrică în planul culturii, cu eforturile de consolidare politică, socială şi economică începute de Alexandru Ioan Cuza şi de ministrul său Mihail Kogăliceanu, omul de idei al epocii paşoptiste, dar şi al celei următoare. Junimea a determinat o direcţie nouă şi în literatură: fundamental romatică în perioada paşoptismului, literatura română evoluează în a doua jumătate a secolului al XIX-lea spre clasicism, un clasicism de esenţă. În plan cultural, obiectivele Junimiii au fost foarte limpezi: a) răspândirea spiritului critic b) încurajarea progresului literaturii naţionale c) susţinera independenţei intelectuale a poporului român (educarea publicului prin prelecţiuni populare) d) susţinera originalităţii culturii şi a literaturii române prin punerea problemei unificării limbii române literare şi prin respectul acordat literaturii e) crearea şi impunera valorilor. În domeniul studiilor lingvistice, Maiorecu a preluat argumentele lui Alecu Russo, criticând tedinţele latiniste ale cărturarilor transilvăneni, care propuneau “curăţarea” limbii române de orice element nelatin. Polemica dintre Maiorescu, pe de o parte, şi Timotei Cipariu şi George Bariţiu, pe de altă parte, a stimulat studiile asupra limbii române. După unire, dar mai ales după dobândirea independenţei naţionale, accentul trebuie să cadă pe calitatea artistică a literaturii, pe idealul perfecţionării ei interioare. Limba artificială, falsa erudiţie şi lipsa de gust sunt permanent semnalate şi ironizate de membrii Junimii. O parte din scriitorii vremii vor deveni junimişti, vor colabora la revista “Convorbiri literare”, vor scrie principalele lor opere, fiind perfect integraţi acestei epoci (Vasile Alecsandri, Al.Odobescu). Reprezentanţii noii generaţii literare, în frunte cu Titu Maiorecu, încep însă să domine scena. Sprijinind şi apărând valorile autentice, Maiorescu are şi darul de a descoperi şi a atrage în cercul său vocile noi. Revista “Convorbiri literare” devine cel mai important periodic literar românesc. Aici îşi publică majoritatea poeziilor Mihai Eminescu, Ion Creangă publică primele trei părţi din “Amintiri din copilărie” şi poveşti, I.L.Caragiale îşi citeşte şi publică majoritatea comediilor, Ioan Slavici publică nuvele şi poveşti. Alţi colaboratori ai revistei sunt George Coşbuc, Panait Cerna, Octavian Goga, Dinu Zamfirescu, I.Al.BrătescuVoineşti. Aceşti colaboratori ai revistei vor deveni figurile marcante ale epocii cunoscute ca “epoca marilor clasici”. Meritul “Junimii” a fost acela că a supus la o analiză temeinică şi lucidă societatea şi cultura românească, semnalându-i slăbiciunile. Dezbaterea de idei din interiorul “Junimii” ca şi aceea dintre junimişti şi ceilalţi intelectuali ai vremii au contribuit la implicarea mai directă a oamenilor de cultură în problemele societăţii.