Prezentare De Carte

Prezentare de carte Michel Dreyfus, Europa socialiştilor

Michel Dreyfus (n. 12 decembrie 1945) este un istoric francez, bun cunoscãtor al mişcãrii muncitoreşti, specialist în istoria socialismului, precum şi în istoria comparativã a ideologiilor politice din secolul al XX-lea. Cariera lui Michel Dreyfus este una impresionantã, el fiind unul dintre fondatorii Centrului de Studii şi Documentare privind emigraţia italianã, precum şi director de cercetare la CNRS în Istoria socialã, Centrul XX-lea de la Universitatea din Paris. Europa socialistã de Michel Dreyfus reprezintã una dintre cele mai importante opere despre socialismul european. Aceastã carte analizeazã procesul de constituire şi evoluţie a mişcãrii socialiste, precum şi importanţa pe care acest curent a avut-o în modelarea celor mai multe state europene. Autorul intreprinde un studiu comparativ între curentul socialist şi celelalte ideologii – liberalism, creştin democraţie, comunism- ale secoluluim, studiazã relaţia dintre aceste curente ale vremii şi extrage din aceste analize diferite ipoteze cu privire la mişcarea socialistã din europa. Cartea este una importantã pentru istoriografia dedicatã curentului socialist, ea acoperind numeroase goluri prezente panã spre sfârşitul secolului al XX-lea. În primul capitol, Cãtre un progres nedefinit al fiinţei umane (1884-1914), este analizatã etapa de constituire şi înghegare a doctrinei socialiste. Prima parte a acestui capitol cuprinde o analizã a disesiunilor existente între mişcãrile muncitoreşti (dintre anarhişti şi marxişti) din secolul al XIX-lea, precum şi o scurtã prezentare a procesului de naştere a Internaţionalei a II-a. În cea dea doua parte este analizata evoluţia celor mai importante partide socialiste din Europa, autorul subilinind foarte clar superioritatea mişcãrii socialiste germane aspupra celorlalte mişcãri din Europa; socialismul european este analizat de autor din prisma legãturilor acestuia cu socialismul german. În cel de-al doilea capitol, Ruptura provocatã de Primul rãzboi mondial, autorul trateazã fazã premergãtoare marelui rãzboi, precum şi efectele acestuia asupra mişcãrii socialiste europene. În 1

prima parte este prezentat modul în care socialiştii s-au raportat la diversele evenimente de tensiune internaţionalã din anii premergãtori Primului Rãzboi Mondial, fiind subliniat foarte clar disesiunile existente în sânul Internaţionalei a II-a cu privire la implicarea sau neimplicare în rãzboi; partidele socialiste europene s-au raportat diferit la acest lucru, deciizile lor fiind deseori influenţate de cãtre unele idei naţionaliste; astfel, unele partide au mers pe ideea aprobãrii de credide de rãzboi (cazul Franţei), iar altele au mers pe ideea politiicii preventive (cazul Elveţiei). Cea de-a doua parte a acestui capitol prezintã modul în care diferitele partide socialiste s-au poziţionat în cazul problemei soluţionãrii rãzboiului. Autorul subliniazã o tendinţã aproape generalã a socialiştilor europeni de soluţionare a rãzboiului (congresul de la Stokholm), excepţii în acest caz fãcând doar partidul socialist din Franţa şi Germania care militau pentru continuarea rãzboiului şi înãbuşirea oricãrol modificãri sociale revoluţionare cauzate de bolşevici. Este prezentat modul în care partidele socialiste din Germania, Franţa, Italia, etc s-au raportat faţã de instaurarea bolşevismului la putere, reacţia acestora fiind una preponderent antibolşevicã. În ultima parte este analizatã etapa post-rãzboi a evoluţiei curentului socialist, fiind subliniate efectele devastatoare pe care comunismul şi prãbuşirea Internaţionalei a II-a lea-a avut pentru socialiştii europeni. Mişcarea socialistã a fost profund afectatã în timpul conferinţei de pace, pãrerea ei nefiind luatã în seamã de guvernele statele învingãtoare. Iar înfiinţarea Kominternului a produs o stare de deziluzie celorlalte mişcãri muncitoreşti din europa, conflictul între idealul marxist şi cel socialist fiind principalul subiect de disputã pentru cea mai mare parte a perioadei interbelice. Cel de-al treilea capitol, Un colos cu picioare de lut. 19923-1940, prezintã sciziunea mişcãrilor muncitoreşti în cele douã tabere –socialiştii de stânga şi comuniştii- ce s-au confruntat pentre cea mai mare parte a intebelicului şi analizeazã relaţiile dintre cele douã suliniind unele aspecte importante ce au dus la afirmarea mişcãrii proletare în est şi la slãbirea mişcãrii socialite în vest. În prima parte este expus procesul de desprindere a pãrtii comuniste de restul mişcãrii socialiste europene şi este analizat modul în care comuniştii s-au raportat în primul deceniu interbelic la fraţii socialişti din vest. Disesiunile dintre cele douã tabere au existat la nivelul concepţiei, dar şi la nivelul planurilor; comuniştii doreau instaurarea regimului prin forţã, socialiştii doreau acest lucru prin democraţie. Este prezentatã lupta dintre Komintermul lui Stalin şi socialiştii din vest, autorul subliniind constant faptul cã mişcarea comunistã nu e una socialistã în adevãratul sens al cuvântului, ci ea este în fapt un regim dictatorial ce pretinde a aspira cãtre visul socialist. Cea de2

a doua parte trateazã influenţa pe care venirea la putere a lui Hitler a avut-o asupra socialiştilor europeni, autorul subliniind clar tendinţa apãrutã încã din 1933 pentru unificarea tuturor mişcãrilor proletare într-un singur bloc unit. Grãitor în acest sens este apelul fãcut de Stalin pentru colaborarea comuniştilor din occident cu partidele socialiste şi aderarea unor partide socialiste din europa centrala la mişcarea comunistã. Pactul sovito-german readuce în discuţie vechile probleme din primul deceniu interbelic, socialiştii din Anglia şi Franţa considerând acest act o trãdare şi pronunţându-se pentru alegerea unei cãi diferite faţã de comunişti. În al patrulea capitol, Reconstrucţia Internaţionalei, 1940-1945, autorul trateazã evoluţia dificilã a Socialismului european din anii 1940-1945, urmând ca mai apoi sã se lege de procesul de reconstrucţie şi afirmare a Internaţionalei în perioada 1945-1948. În prima parte este tratatã perioada de descompunere a mişcãrii socialiste, autorul afirmând cã rãzboiu a dus la o descompure pronunţatã a legãturilor dintre diferitele partide socialiste din europa. Socialismul în aceastã perioada a avut de suferit din douã motive. Primul motiv este ascensiunea uluitoare a partidelor comuniste în est, iar cel de-al doilea este cãderea generalã a partidelor socialiste din vest. Cea de-a doua parte este dedicatã procesului de reconstrucţie a Internaţionalei în anii imediaţi urmãtori rãzboiului, fiind evidenţiate numeroasele obstacole pe care socialismul l-a avut de înfruntat în perioada premergãtoare rãzboiului rege; greutãţile economice din vest au dus la o decredibilizare a socialismului din statele occidentale, iar prezenţa armatei roşii în est a contribuit la desfiinţarea şi ulterior absorţia de cãtre partidele comuniste din est a socialdemocraţilor. Cel de-al cincilea capitol, Traversarea deşertului, 1951-1972, abordeazã problema divergenţelor care au apãrut în sânul mişcãrii socialiste în momentul creeãrii CECO, raporturile dintre Internaţionala Socialistã şi mişcarea comunistã şi evoluţia Internaţionalei în anii 60. În prima parte, autorul prezintã divergenţele de fond ce au apãrut între partidele socialiste şi guvernele occidental în privinţa infiinţãrii CECO; partide socialiste din Franţa, Italia, Anglia şi Germania sau pronunţat impotriva creãrii CECO, ele aspirând cãtre alte obiective în privinţa reconstrucţiei europene. Partea a doua este dedicatã creãrii Internaţinalei Socialiste. Internaţionla Socialistã a fost creatã în anul 1951, la Conferinţa de la Frankfurt de Main (30 iunie-3iulie) şi a reunit 143 de partide socialiste, social-democrate, laburiste, precum şi organizaţii regionale de pe toate continentele. Obiectivele programatice ale organizației sunt definite în documentul "Scopurile și 3

sarcinile socialismului democratic", adoptat la Conferința de constituire și în declarația reuniunii Consiliului. Internaţionala comunistã a contribuit –alãturi de procesul de decolonizare- la afirmarea socialismului şi pe alte continente. Legãturile dintre Internaţionala Socialistã şi Komintern sunt analizate de autor, iar pe baza acestei analize sunt extrase diferite ideii despre evoluţia mişcãrilor socialiste. În ultima parte a capitolul este analizata evoluţia socialismului în anii 60, autorul subliinind slãbiciunile acestuia, precum şi faptul cã socialismul devenea din ce în ce mai vulnerabil în faţa comunismului. Ultimul capitol, Reînoirea socialismului european, se ocupã de procesul de relansare a socialismului dupã declinul din anii 60 şi abordeazã tema imploziei regimurilor comuniste din est şi procesul de reorganizare sistematicã a curentului socialist dupã 1989. Prima parte prezintã efectele pe care mutaţiile conextului internaţional le-a avut asupra socialismului european, afirmarea tot mai mult a factorului american faţã de cel sovietic jucând un rol important în acest sens. Anii 80 sunt plini de surprize pentru Internaţionala socialistã, ea survenind numeroase modificãri de structurã şi gândire în aceşti ani. Cãderea regimurilor comuniste a dus la o reafirmare şi la o revalorizare a curentului socialist, în ciuda faptului cã perioada post 89 a fost una tulburã din privinţa scopurilor viitoare pe care socialismul trebuia sã le adopte. În concluzie, Europa Socialistã de Michel Dreyfus reprezintã o operã importantã pentru istoria socialistã. Cartea reprezintã o sintezã bine închegatã despre istoria socialismului în secolul al XIX-lea şi XX-lea şi încearcã sã umple nişte goluri istoriografice din istoriografia temei. Cartea este foarte importantã pentru oricine doreşte sã studieze mişcarea socialistã, ea oferit numeroase informaţii despre evoluţia secularã a acestui curent.

4