Referat Bacteriologie

SCOALA POSTLICEALA SANITARA “CAROL DAVILA”- TARGOVISTE

REFERAT BACTERIOLOGIE BACTERIILE ANAEROBE

ELEVA- ROGOJINA IONELA FLORINA PROFESOR COORDONATOR- DINU TUDOR CLASA- I-A, A.M.G.

SCOALA POSTLICEALA SANITARA “CAROL DAVILA”- TARGOVISTE

B ​ acterii strict anaerobe de interes medical Generalităţi Bacteriile strict anaerobe sunt microorganisme care nu se dezvoltă decât în absenţa oxigenului, prezenţa acestuia fiind foarte toxică culturii, chiar la o presiune de numai 10-5 atm. Bacteriile anaerobe sunt implicate în etiologia unor infecţii umane severe dar, în acelaşi timp, sunt cele mai frecvente microorganisme care colonizează organismul uman, având un rol important în menţinerea echilibrului ecologic al florei normale. Numeroase specii bacteriene anaerobe fac parte din flora normală a tegumentului, mucoaselor orofaringiană şi nazofaringiană, tractului gastro-intestinal şi tractului uro-genital (mai frecvent colonizează uretra şi vaginul). Cunoaşterea bacteriilor anaerobe ce colonizează diferite situsuri ale organismului este esenţială, deoarece majoritatea infecţiilor anaerobe sunt endogene, cu bacterii ce fac parte din flora normală. Există două grupe principale de germeni anaerobi: 1. Germeni anaerobi exogeni, sporulaţi, toxigeni, care aparţin genului Clostridium şi au ca habitat natural solul, dar pot fi întâlniţi şi în intestinul unor animale şi chiar al omului, mai ales sub formă de spori şi care în condiţii favorabile au capacitatea de a germina. Infecţiile exogene cauzate de germeni anaerobi includ infecţii alimentare, gangrena gazoasă, fascita necrozantă, celulita crepitantă, botulismul, tetanosul, gastroenterita şi enterita necrotică (determinată de Clostridium perfringens). 2. Germeni anaerobi endogeni, nesporulaţi, netoxigeni, pot fi virulenţi pentru om deşi habitatul lor natural este chiar mucoasa unor cavităţi naturale ale omului şi animalelor. Germeni anaerobi exogeni, sporulaţi toxigeni Genul Clostridium​ Semnificaţia clinică.​ Infecţiile de origine exogenă produse de clostridii sunt gangrena gazoasă, tetanosul, intoxicaţia botulinică şi toxiinfecţia alimentară cu Cl.perfringens. Cl. difficile din flora normală a intestinului produce, în anumite condiţii, infecţii ale tractului digestiv care se pot transmite şi interuman. Clostridiile endogene din flora comensală pot iniţia infecţii grave în condiţii deosebite ca, de pildă, traumatisme, intervenţii chirurgicale, imunosupresie etc. Clostridiile gangrenei gazoase Habitat:​ sunt bacterii cu habitat mixt: foarte răspândite în natură (sol, apă, aer, praf), şi totodată făcând parte din flora saprofită a tubului digestiv, vaginului, sau căilor aeriene superioare ale omului şi animalelor. Morfologie,​ caractere culturale: sunt bacili gram pozitivi, anaerobi (aerotoleranţi), sporulaţi, cu sporul dispus central. Au caractere culturale comune, deosebindu-se doar prin tipul de toxină produs (au fost descrise 5 tipuri antigenice de toxine notate de la A-E).

SCOALA POSTLICEALA SANITARA “CAROL DAVILA”- TARGOVISTE

Patogenie:​ Principalele specii cu rol în patologia umană sunt: Clostridium perfringens, Cl. oedematiens, Cl. septicum, Cl. histolyticum, Cl. bifermentans, Cl. falax (germeni ubiquitari izolaţi din sol, apă, aer dar sunt şi comensali ai intestinului). Clostridium perfringens se multiplică mai ales în ţesuturile lezate (postraumatic, postchirurgical), în care vasoconstricţia şi diminuarea fluxului sanguin induc ischemia locală. Prezenţa ionilor de Ca 2+ şi a bacteriilor aerobe asociate, sunt considerate factori favorizanţi ai infecţiei. Germinarea sporilor (endogeni, sau introduşi în mod accidental în organism) şi multiplicarea bacteriilor este urmată de eliberarea toxinelor la nivelul porţii de intrare. Toxinele (fosfolipaza, lecitinaza) produc efecte toxice grave, generale (cu o mortalitate de 100% a cazurilor netratate şi 25% a celor tratate). Au loc tulburări hemolitice, necroze musculare, tulburări de coagulare (prin leziuni ale trombocitelor şi leucocitelor). A fost descrisă o creştere a permeabilităţii vasculare, cu afectarea funcţiei miocardului (cu hipotensiune, bradicardie, însoţite de şoc deseori fatal). Clostridium perfringens de tip A alături de enterobacterii, enterococi, este considerat a fi agentul etiologic principal al gangrenei gazoase, infecţie invazivă gravă a ţesuturilor subcutanate (celulita anaerobă) şi musculare (gangrena gazoasă propriu-zisă), cu punct de plecare de la o plagă ce oferă condiţii de anaerobioză. Infecţia se generalizează rapid. CO2 rezultat în ţesuturi în urma metabolismului bacterian duce la apariţia crepitaţiilor în timpul compresunii ţesuturilor afectate. Plaga este de regulă postraumatică, consecutivă unor accidente de circulaţie sau de muncă, soldate cu fracturi deschise, şi prezenţa de pământ sau corpuri străine în plagă. Forma postoperatorie survine deseori în cazul chirurgiei septice viscerale, ortopedice, sau în cazul amputaţiilor efectuate la diabetici. Au mai fost descrise cazuri de mionecroză consecutive injecţiilor intramusculare cu medicamente vasoconstrictoare, precum şi o formă clinică spontană, caracteristică cancerului colic. Clostridiile mai pot produce septicemii postpartum sau postabortum, precum şi toxiinfecţii alimentare (prin ingerarea sporilor, şi eliberarea de enterotoxine de către formele bacteriene vegetative). Diagnosticul de laborator:​ presupune izolarea şi identificarea clostridiilor din produsele recoltate (secreţii din plagă, sânge, materii fecale) în funcţie de tipul şi localizarea infecţiei. Tipizarea (identificarea speciei) se face prin boală experimentală la şoarece. Sensibilitatea la antibiotice:​ Clostridiile gangrenei gazoase sunt sensibile la penicilină G, eritromicină, ampicilină, metronidazol, cefoxitină şi în mod natural rezistente la tetraciclină. Epidemiologie, prevenţie​ -Profilaxia constă în toaleta plăgilor, îndepărtarea corpurilor străine şi a ţesuturilor necrozate, antibioterapie profilactică, asepsia riguroasă a gesturilor operatorii. Tratamentul​ este o urgenţă chirurgicală, prognosticul bolii fiind influenţat de precocitatea instituirii sale. Posibila prezenţă a unei flore de asociaţie impune asocierea în terapie a unei β-lactamine cu un aminoglicozid şi metronidazol. Oxigenoterapia şi

SCOALA POSTLICEALA SANITARA “CAROL DAVILA”- TARGOVISTE

măsurile de reanimare sunt indispensabile. În cazul toxiinfecţiilor alimentare rehidratarea şi tratamentul simptomatic sunt suficiente.

BIBLIOGRAFIE https://ro.vbook.pub.com/doc/18599503/Bacterii-Anaerobe