Semiologie Aparat Digestiv -semne Si Simptome

SEMIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

PRINCIPALELE SIMPTOME ŞI SEMNE 1. Tulburări ale apetitului 2. Durerea abdominală 3. Tulburări ale secreţiei salivare – tulburările de salivaţie: 4. Modificări ale gustului 5. Modificarea mirosului aerului expirat 6. Disfagia 7. Regurgitaţiile 8. Pituitele matinale 9. Sughiţul 10. Pirozisul 11. Greaţa 12. Vărsăturile 13. Hematemeza 14. Melena 15. Eructaţiile 16. Tulburări ale conţinutului gazos şi ale emisiei de gaze din intestin 17. Tulburări de eliminare a scaunului 18. Examenul limbii

Tubul digestiv începe la nivelul buzelor şi se termină la nivelul liniei anocutanate, fiind constituit din:  cavitate bucală  faringe  esofag  stomac care formează tubul digestiv propriu-zis  intestin subţire  colon  rect  organele anexe: glandele salivare, ficat şi căi biliare, splină, pancreas. Gastroenterologia este specialitatea medicală care studiază patologia aparatului digestiv.

1. Tulburări ale apetitului 1



foamea reprezintă nevoia organică de a ne alimenta pentru a reface pierderile energetice, reprezentând un reflex înnăscut  apetitul reprezintă dorinţa de a ingera un anume aliment, fiind un reflex condiţionat Tulburările apetitului sunt:  inapetenţa – lipsa sau diminuarea dorinţei de a mânca  anorexia – absenţa foamei sau a apetitului  hiperorexia – opusul anorexiei, respectiv creşterea apetitului  polifagia sau hiperfagia – nevoia de ingerare a unor cantităţi mari de alimente pentru a atinge senzaţia de saţietate  bulimia – senzaţia imperioasă de a ingera alimente în cantităţi mari, ce depăşesc nevoile organismului  acoria – pierderea senzaţiei de saţietate, pacientul mâncând fără oprire, este întâlnită în boli psihice şi afecţiuni neurologice  paraorexia – pervertirea apetitului, se întâlneşte în anumite afecţiuni psihice şi poate îmbrăca mai multe forme:  malacia – foamea de alimente acide  pica – ingestia de produse nealimentare, ca nisipul şi varul  agofagia – foamea de gheaţă  geofagia – foamea de pământ  mericismul sau ruminaţia – readucerea alimentelor din stomac în cavitatea bucală, cu remestecarea acestora; este descrisă în schizofrenie, oligofrenie, la copii fiind un fenomen cvasifiziologic mai ales când alimentele sunt administrate rapid 2. Durerea abdominală – este de regulă simptomul de debut comun tuturor afecţiunilor abdominale. Cauzele durerii abdominale:  durere de origine abdominală: o boli ale organelor cavitare: esofag, stomac sau duoden, intestin subţire şi colon, căi biliare, pancreas o afecţiuni peritoneale o boli vasculare: tromboza mezenterică o afecţiuni care determină tensiune sau distensie la nivelul capsulelor organelor: capsula hepatică, capsula splenică  durere de cauză extraabdominală o durere reflectată de la nivelul toracelui:  pleurezie diafragmatică  pneumonie  infarct miocardic  pericardită acută o durere reflectată de la nivelul tractului genitourinar:  sarcină extrauterină  chist de ovar torsionat  litiază renală o durere reflectată de la nivelul peretelui abdominal:  nevralgie intercostală 2

o o

o o

 herpes Zoster durere reflectată de la nivelul coloanei vertebrale şi măduvei spinării durere în afecţiuni metabolice:  uremie  acidoză diabetică  tetanie  boala Addison durere neurogenă – tabes durere psihogenă

3

Caracterele durerii abdominale I.

Sediul

II.

Caractere – modul în care este percepută de bolnav

III.

Circumstanţe de apariţie

IV.

Circumstanţe de retrocedare

- retrosternal şi/sau epigastrul - suferinţe esofagiene superior-durerea esofagiană - epigastric - localizat – boala ulceroasă - în bară – în afecţiuni pancreatice - paraombilical - enteropatii acute şi cronice - fosa iliacă dreaptă şi stângă - apendicită - suferinţa ileocecală - suferinţe anexiale - suprapubiene - suferinţe rectosigmoidiene - afecţiuni ale vezicii urinare - afecţiuni uterine - hipocondrul drept - suferinţe hepatobiliare - posterior – lombar - afecţiuni renourinare - afecţiuni ale coloanei - greutate – plenitudine – disconfort - durere adevărată - crampă - torsiune - rană vie - foame dureroasă - arsură - colică - ritmul durerii după mese - semitardive la 1-2 ore: ulcer gastric, colecistită - tardive la 3-4 ore: ulcer şi/sau spasm piloric - hipertardive la 5-6 ore: ulcer duodenal, colecistită cronică - ritmul după anotimp – - ulcer primăvara şi toamna (marea periodicitate) - ritmul după felul alimentaţiei -alimentele grele ca sosurile şi rântaşurile, exacerbează durerile ulceroase, iar cele grase produc dureri de origine hepatobiliară - ritmul după efort - durerea continuă – periviscerite, cancer, afecţiuni ale coloanei - durerea neregulată -colită -pancreatită -aortită -afecţiuni renale - căldură -în colicile intestinale - alimente -ulcer - alcaline -ulcer - antispastice – antalgice - vărsătura -ulcer uneori 4

3. Tulburări ale secreţiei salivare – tulburările de salivaţie: Acestea pot fi:  exagerate: o Ptialismul = salivaţie abundentă întâlnită în: stomatite, erupţia dinţilor, nevralgia trigemenului, afecţiuni bulbare, stenoză esofagiană, afecţiuni gastrice şi/sau duodenale, parazitoze intestinale o Sialoreea – exagerarea salivaţiei până la 12 l/24 ore, întâlnită în: stomatite toxice (mercuriale, saturnine), afecţiuni neurologice, sarcină, administrarea de pilocarpină  diminuate: xerostomie  dispărute: asialia

4. Modificări ale gustului  



Pierderea gustului – apare în afecţiuni inflamatorii ale nasului şi în unele boli neurologice Pervertirea gustului : o amar – în afecţiuni hepatobiliare o acid – în hiperaciditate, stenoze pilorice, esofagite de reflux o dulceag – în diabet o metalic – în afecţiuni dentare, proteze metalice, anemia Biermer o fetid – în afecţiuni ale cavităţii bucale, abcese pulmonare şi afecţiuni ORL disguezia sau alterarea gustului – apare în condiţiile unei limbi saburale, în boli febrile, stenoză pilorică, fumat excesiv.

5. Modificarea mirosului aerului expirat halenă şi       

– mirosul neplăcut al gurii se numeşte

este dat de: igiena defectuoasă a cavităţii bucale stomatite intoxicaţii cu bismuth, plumb, mercur angine ulcero-necrotice diverticul şi/sau stenoză esofagiană staza gastrică: spasm piloric staza duodenală

6. Disfagia

– dificultatea de a înghiţi, care este resimţită de bolnav ca pe o senzaţie dureroasă de oprire a alimentelor la un anumit nivel al esofagului. Apare în:  aproape toate suferinţele esofagiene  nevroze  leziuni neurologice  ulcere gastrice înalte Disfagia trebuie diferenţiată de:  cea orofaringină, ce reprezintă dificultatea trecerii bolului alimentar din gură în esofag  senzaţia de “nod în gât” sau “ globus histericus”, apare la cei isterici Odinofagia – durerea apărută în timpul deglutiţiei.

7. Regurgitaţiile – revenirea în gură, fără efort, a alimentelor (falsele vărsături). Apar în: 5

 

afecţiunile gastrice şi/sau duodenale afecţiunile biliare

8. Pituitele matinale – apar dimineaţa- perna udă, cu un conţinut care poate fi:      Apar     

salivă suc gastric mucus bilă alimente –uneori în: alcoolism boli esofagiene boli gastrice şi/sau duodenale nevroze aerofagii

9. Sughiţul

– zgomot particular expirator – după o inspiraţie scurtă şi bruscă. Cauze:  mese abundente  consum de alcool excesiv, de băuturi carbogazoase  nevrotici  tumori cerebrale  ulcer gastric şi/sau duodenal  cancer gastric  tumori esofagiene  pleurezie  uremie  pericardite Datorat:  distensiei pereţilor gastrici  excitaţiei vagului şi centrului bulbar  excitaţiei frenicului ce contractă diafragmul

10.

Pirozisul

11.

Greaţa – repulsia faţă de alimente.

12.

Vărsăturile

      

– este senzaţia de arsură retrosternală. Cauzele sunt: hernia hiatală esofagitele de reflux boala ulceroasă duodenală cancere gastrice, în special la nivelul cardiei sarcina alcoolismul tulburări nevrotice

– evacuarea pe gură a conţinutului gastric, duodenal şi/sau intestinal,

este un act reflex. Cauze: a. vărsăturile centrale: 6

nu sunt precedate de greaţă au caracter exploziv se produc spontan şi fără efort se întâlnesc în: tumori, abcese şi hemoragii cerebrale, comoţie cerebral, meningite, boli ale urechii interne, migrenă, intoxicaţii (uremie, corpi cetonici) vărsăturile periferice – produse prin mecanisme reflexe, care ţin de: a. aparatul digestiv b. alte afecţiuni: ureche internă, atingerea faringelui vărsături esofagiene – se produc fără efort; apar în: o dilataţii esofagiene secundare stenozei o diverticuli esofagieni o hernie hiatală vărsături gastrice – se produc cu efort şi sunt precedate de greaţă; apar în: o gastrite o ulcer gastric şi/sau duodenal o abuz de medicamente o uremie vărsăturile intestinale – se produc cu efort şi sunt precedate de greaţă. o o o o

b. c.

d.

e.

Frecvenţa vărsăturilor:  sporadice: afecţiuni digestive-indigestie  frecvente: gastrite, boală ulceroasă, stenoză pilorică, colecistite, sarcină  incoercibile – repetate, persistente şi rebele la tratament: holeră, intoxicaţii Orarul vărsăturilor:  matinale: etilici, gravide, uremie  postprandial precoce: gastrită acută  postprandial tardiv: o la 1-2 ore: ulcer gastric o la 2-4 ore: ulcer gastric, cancer gastric o la 4-6 ore: ulcer duodenal Conţinutul     

13.

şi compoziţia vărsăturilor: muco-apoase: graviditate alimentare: stenozele pilorice, intoxicaţii, indigestii bilioase: colici hepatice hemoragice: hematemeze fecaloide: ocluzii intestinale

Hematemeza

– este reprezentată de eliminarea pe gură, în timpul unei vărsături, a unei cantităţi de sânge roşu sau negricios cu aspect de „zaţ de cafea”, care provine din tubul digestiv, uneori amestecat cu resturi alimentare şi cheaguri. Este diferită de:  hemoptizie: sânge roşu, aerat; provenit din căile respiratorii, succede, în general tusea  hemosialemeze: saliva este amestecată cu sânge Cauze:  esofagiene: ruptura varicelor esofagiene, esofagită, ulcer esofagian  gastrice şi/sau duodenale – 60-80%: ulcer, gastrită, neoplasm, polipoză 7

 

boli sistemice: mielom multiplu, periarterită nodoasă iatrogenă (salicilaţi, corticoizi, rezerpină, anticoagulante).

14.

Melena

15.

Eructaţiile

– reprezintă eliminarea unui scaun negru „ca păcura ”, moale lucios, uneori fluid, determinat de sângele digerat provenit dintr-o hemoragie digestivă superioară. Când scaunul este cu sânge roşu, sângerarea este fie de la nivelul inferior, fie tranzitul este accelerat. Melena este adesea „coada” hematemezei sau poate exista independent. Cauzele pot fi:  toate cauzele care produc hematemeză  infarctul de mezenter  tumorile colonului  TBC intestinal  uremie  polipoza şi diverticuloza intestinală Diferă de scaunul negru din:  ingestia unor alimente: afine, mure, sfeclă roşie, spanac, urzici  ingestia unor medicamente: bismut, fier

Eructaţiile – se numesc popular râgâieli şi reprezintă eliminarea pe gură a gazelor acumulate în porţiunea inferioară a esofagului şi în stomac. Fiziologic, apar la cei care mănâncă repede, înghiţând mult aer, mai ales după mese copioase şi consum de băuturi carbogazoase. Întâlnite în:  aerofagie  afecţiuni ale gurii: stomatite, dentiţie deficitară  faringite cronice  stenoză pilorică  stază duodenală

16. Tulburări ale conţinutului gazos şi ale emisiei de gaze din intestin:    

17.

Aerofagia – ingestia de aer, este fiziologică, ea fiind patologică în caz de hipersalivaţie sau nevroze Flatulenţa – reprezintă eliminarea într-un mod mai mult sau mai puţin controlat a gazelor din intestin prin anus. Barborismele – reprezintă zgomotele produse de gazele intestinale care trec prin conţinutul lichidian sau prin zone de stenoză. Meteorismul abdominal - este reprezentat de creşterea conţinutului gazos intestinal, care se manifestă clinic prin senzaţie de distensie abdominală cu sau fără mărire obiectivă a abdomenului.

Tulburări de eliminare a scaunului

Numărul scaunelor:  1-2 scaune pe zi – la 24 – 48 – 72 de ore – scaun normal  Peste 2 scaune pe zi – sindrom diareic  Lipsa scaunului 2 – 3 sau mai multe zile – sindrom de constipaţie Constipaţia – evacuarea întârziată a materiilor fecale. Scaunul are consistenţă crescută, este dur şi uscat. Frecvenţa de emisie a scaunelor este de 2-5 zile. 8

Fecaloamele sunt mase mari, compacte, de consistenţă crescută, apărute în constipaţia rectală. Scaunul în creion sau panglică apare frecvent în stenozele rectale, adesea maligne. Diareea – evacuarea de scaune lichide sau semilichide, mai mult sau mai puţin frecvente. Scaunul diareic se caracterizează prin consistenţă redusă.

18.

Examenul limbii

Limba saburală – „limbă încărcată” şi se datorează imposibilităţii regimurilor hidrolactate de a descuama epiteliul lingual, care rămâne acoperit de un strat gros albicios-gălbui, cremos şi lipsit de umiditate. Aceste modificări se întâlnesc în: tulburările gastrice, insuficienţa hepatică, gingivite şi carii dentare, amigdalite. Limba uscată sau „prăjită” apare în:  afecţiuni nazale (bolnavii respiră cu gura deschisă)  boli care determină deshidratare (diabetul zaharat decompensat). Limba geografică:  se caracterizează prin prezenţa unor placarde sau insule de culoare roşiatică, reprezentând zonele descuamate, limitate de un depozit alburiu care acoperă zonele nedescuamate;  se întâlneşte chiar fără semnificaţie patologică, la copii sub 6 ani, în perioadele premenstruale la femei şi la persoanele cu teren alergic. Mărgăritărelul:  se caracterizează iniţial printr-o coloraţie roşu aprins sau violaceu, apoi la 2-3 zile apar puncte mici albe care se măresc progresiv, confluând şi acoperind toată mucoasa bucală;  apare la copii, la adulţi debilitaţi;  este cauzată de candida albicans. Limba neagră apare acoperită cu depozite negricioase cu aspectul unor peri înclinaţi:  este determinată de hipertrofia şi hiperkeratoza papilelor filiforme;  se întâlneşte în fumatul excesiv şi în terapia cu antibiotice (tetracicline, peniciline).

9