Structura Unui Referat

Structura unui referat ştiinţific 1. Ce este referatul ştiinţific? Estetica este o formă a cunoaşterii filosofice şi, în această calitate, trebuie văzută ca un tip de activitate teoretică ce-şi propune rezolvarea unor probleme ce-i aparţin în exclusivitate. Din această perspectivă, estetica e o activitate intelectual - teoretică ce pune şi rezolvă probleme. Rezultatele strădaniilor intelectuale depuse în estetică iau forma cunoştinţelor (teze, principii etc.). Cunoştinţele sunt judecăţi care au pretenţia de valabilitate şi adevăr. Ca un enunţ să devină cunoştinţă trebuie să îndeplinească în mod necesar două condiţii: a) enunţul trebuie să fie comunicat celorlalţi prin diferite proceduri consacrate cultural şi social; b) enunţul în cauză trebuie să fie intersubiectiv testabil, adică să poată fi experimentat, în ordinea adevărului, de orice altă conştiinţă omenească. Plecând de la aceste premise, cunoştinţele estetice pot fi expuse în diverse configuraţii expresive şi tematice. Putem clasifica în mai multe tipologii modul în care aceste cunoştinţe sunt comunicate şi supuse evaluărilor critice. Fără să intrăm într-o analiza mai amplă, trebuie spus că după criteriul scopului şi al întinderii acestor lucrări, deosebim următoarele forme expresive precum: semnalarea, rezumatul, recenzia comentariul, articolul ştiinţific, eseul, studiul, monografia, tratatul. În sens general, articolul ştiinţific este forma publică cea mai răspândită de comunicare a rezultatelor unor cercetări întreprinse în lumea faptelor şi a bibliografiilor. Acesta reprezintă o luare de poziţie într-o anumită problemă controversată şi, prin consecinţă, angajarea unui punct de vedere personal, argumentat raţional, cu intenţia explicită ca rezultatele proprii să fie acceptate de comunitatea profesioniştilor domeniului sau a celor interesaţi. Prin urmare, un articol ştiinţific propune o interpretare a autorului ca rezultat al unor investigaţii personale, adică, alinierea la punctul său de vedere a unor dezbateri controversate, expuse public prin intermediul diferitelor forme de comunicare. Un articol ştiinţific exprimă, în foarte multe privinţe, punctele de vedere originale în cercetare reprezentând, se poate spune, forma principală în care este expusă astăzi creativitatea teoretică şi perspectivele originale de înţelegere într-un domeniu sau altul.

2 Referatul ştiinţific este o formă pedagogică de însuşire a standardelor legale şi teoretice, prin care se exersează procedurile de învăţare implicate în dobândirea de competenţe necesare cercetării ştiinţifice şi comunicării publice a acestor cercetări. În lumea universitară de pretutindeni, referatul ştiinţific a devenit forma principală de evaluare a învăţării prin investigaţii personale, întreprinse în laboratoare şi biblioteci. Cine izbuteşte să producă un referat ştiinţific ce respectă toate standardele, va dobândi şi competenţele necesare pentru a redacta şi publica, în viitor, şi articole ştiinţifice. În rezumat, într-un referat ştiinţific se expun cercetările întreprinse de studenţi în perioada formării lor şi reprezintă forma cea mai rafinată de evaluare a învăţării şi creativităţii. Referatul ştiinţific nu este un eseu, adică o expunere personală fără cercetări prealabile şi evaluări critice a celorlalte puncte de vedere în legătură cu problema vizată. Desigur că el produce în final un punct de vedere personal, pe care autorul vrea să-l impună celorlalţi, numai că acest punct de vedere nu se susţine pe o preferinţă arbitrată, pe o opţiune nejustificată, ci pe argumentări raţionale şi întemeiate logic şi ştiinţific. Simplu spus, referatul ştiinţific este o comunicare a unui punct de vedere personal întemeiat după schema logică: punctul meu de vedere în chestiunea x… este…y, z…Acesta se întemeiază pe următoarele argumente: argumentul 1, argumentul 2, argumentul 3…..etc. Bibliografia pe care am consultat-o este aceasta…..; Rezultatul cercetările mele sunt…..Punctele de vedere contrare 1…,2…şi 3…etc. nu se susţin din motivele…. Prin urmare, afirmarea unei perspective personale asupra unor chestiuni controversate, în cazul unui referat ştiinţific, nu se poate funda pe expresii: aşa cred eu…; aşa consider…; aşa mi se pare…; aşa simt eu…; aşa mi-a spus profesorul x…; aşa se spune…; ştiinţa a argumentat că…; aşa cred eu…; eu am convingerea că… etc. formule care îşi au originea în ceea ce savantul francez Claude Levi-Strauss numea „eul detestabil”. În alte cuvinte, afirmarea arbitrară a preferinţelor şi opiniile subiective arată mai degrabă cât de ignoranţi sunt într-o problemă sau alta şi, nicidecum, faptul că suntem originali şi posedăm o personalitate ce ar trebuie să impună respect şi admiraţie din partea celorlalţi. 2. Faze ale producerii unui referat ştiinţific a) Faza documentării şi lecturii În elaborarea unui referat pe o temă dată, trebuie să distingem între faza documentării şi faza elaborării. Evident că elaborarea unei referat este precedată de lectura bibliografiei asociate

3 temei sau subiectului acestuia. Dacă posedăm numai tema, iar bibliografia nu este indicată, atunci trebuie să facem noi înşine o investigaţie bibliografică. Trebui spus că adevărata lectură a bibliografiei filosofico-estetice, presupune exersarea resurselor logice şi argumentative de gândire. Dezideratul acesta nu poate fi dus la bun sfârşit, decât prin familiarizarea cu textele reprezentative pentru cea ce înseamnă filosofie şi estetică şi, totodată, prin aprofundarea exerciţiului reflecţiei. Lectura începe cu ceea ce poate fi numit “lectură-exerciţiu”, deoarece sunt urmărite scopuri de învăţare şi formare intelectuală. Procedura trebuie să fie metodică. Fiind vorba de texte dense, iniţial trebuie să facem o “lectură de contact”. Ea se realizează prin “survolarea” întregului text pentru a avea viziunea întregului. Revenim, apoi, cu o “lectură de adâncime”, microscopică, asupra acelor capitole pe care le luăm ca „martor” în cercetarea noastră; se descompune apoi textul ales în funcţie de interesele noastre de cunoaştere, în funcţie de succesiunea ideilor şi raţionamentelor. Se detaşează apoi “conceptele-ancoră”, “conceptele-cheie”, ideile care formează coloană vertebrală a textului. Se descompun “conceptele-cheie” printr-o analiză a definiţiilor sau a contextelor în care apar. Este bine ca toate aceste operaţii să fie realizate prin elaborarea unei fişe de lectură sau de un conspect. În final, se reformulează problema în termeni proprii, după felul nostru de exprimare şi se evaluează relevanţa răspunsului prin formularea unui punct de vedere propriu. b) Faza redactării - Structura posibilă a unui referat ştiinţific 1) Standard de redactare: Referatul conţine 5 (cinci) pagini (nici mai mult, peste 5 pagini, şi nici mai puţin, sub 5 pagini) şi trebuie redactat la calculator în programul Microsoft Office Word după următoarele cerinţe: Style – Normal, Font - Times New Roman, Font Size - 12, Paragraf 1,5. 2) Structura: Referatul trebuie că cuprindă obligatoriu: titlu; abstract (redactat în font size 10 şi paragraf distanţa 1mm.); 3 (trei) subcapitole cu titluri formulate explicit; cel puţin două citări de autor pe fiecare pagină, specificate la subsol (sistem footnotes) şi, la sfârşit, lista bibliografiei consultate, dispusă în ordine alfabetică. 3) Organizarea de conţinut - Titlul - Orice referat începe cu un titlu care are funcţia unui semnal pentru cei cărora e adresat. El exprimă sintetic, condensat, ce probleme se află în cercetare şi comunicare. Titlul poate fi formulat expozitiv, dar şi interogativ.

4 - Abstractul – orice referat este urmat după titlul de către un abstract lămuritor, ce îl informează, în câteva cuvinte, pe cititor asupra intenţiilor şi a perspectivelor cercetării, asupra problemei cercetate, a metodelor folosite şi a rezultatelor la care ajunge referentul. Formulele uzitate des sunt: prezenta lucrare e o cercetare a problemei x…; metodele pe care le-am folosit sunt y…; concluziile cercetării sunt z….; - Subtitlu 1 – după abstract este pus primul subtitlu care cuprinde următoarele etape ale redactării: se justifică importanţa şi relevanţa cercetării; se prezintă stadiul cercetării problemei deschise prin referiri la bibliografia parcursă; se arată, prin raportare la istoricul problemei, care sunt contextele de ei de apariţie; se trec în revistă răspunsurile date şi se prezintă punctele contrare de vedere;

se formulează apoi, explicit, interogaţiile la care vrea să răspundă referentul; se

formulează ipoteza de lucru. - Subtitlu 2 – în acest punct al redactării, referentul îşi argumentează ipoteza de la care a plecat şi o întemeiază logic şi bibliografic, cu citări din lucrările „martor” pe care le-a parcurs. Procesul de argumentare este însoţit de a evaluare critică a punctelor concurente de vedere (cu citările aferente), operaţie ce trebuie organizată după principiul evidenţei logice şi clarităţii, fără apel la metafore inutile şi proceduri retorice fără conţinut de cunoaştere. De regulă, critica punctele de vedere adverse se face prin indicarea unor limite de înţelegere sau prin incapacitatea acestora de la răspunde adecvat la solicitările interogaţiilor ce rezultă din problema deschisă. Autorul propune propriile sale concepte, indică ce legătură există între ele şi arată că punctul său de vedere este coerent şi în acord cu sarcinile pe care le impune problema deschisă şi cu stările de fapte pe care doreşte să le înţeleagă sau să le explice. - Subtitlu 3 – acest subtitlul este dedicat concluziilor şi evaluărilor finale. Sunt indicate concluziile, soluţiile propuse de către autor în urma argumentaţiei. Se indică, deopotrivă, care sunt avantajele adoptării punctului personal de vedere, dar şi care sunt limitele fireşti ale oricărei perspective interpretative. În alte cuvinte, referentul arată că este conştient de faptul că propriile sale concluzii au puncte slabe şi tari, că referatul său face distincţia dintre problemele tratate şi problemele rămase deschise. Referatul se încheie, desigur, cu o concluzie generală pe care cititorul ar trebui să o ia în seama, să o reţină şi să şi-o integreze în propriul său univers de valori, de interogaţii şi rezolvări.

5 - Bibliografia consultată – referatul se încheie cu bibliografia consultată, dispusă, de această dată, în ordine alfabetică, bibliografie ce trebuie să-l convingă pe cititor că sursele de documentare consultate şi studiate sunt credibile şi relevante. 3. Bibliografie În această direcţie a redactării unui referat, articol ştiinţific sau teză de doctorat se pot consulta următoarele resurse uşor de găsit în limba română: Septimiu Chelcea, Cum să redactăm: o lucrare de licenţă, o teză de doctorat, un articol ştiinţific în domeniul ştiinţelor socioumane, Bucureşti, Editura comunicare.ro, 2005; Umberto Eco, Cum se face o teză de licenţă, Constanţa, Editura Pontica, 2000; Andra Şerbănescu, Cum se scrie un text, Iaşi, Editura Polirom, 2001; Jacqueline Russ, Metodele în filozofie, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1999; Mihali Radu Solcanu, Eseul filosofic, Tehnici de elaborare a manuscrisului şi elementele de editare şi tehnoredactare computerizată, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2004; Andrei Marga, Introducere în metodologia şi argumentarea filosofică, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1998; Vasile Biriş, Tehnoredactare: cărţi reviste, ziare, Bucureşti, Editura AXY, 2003; Ion Funeriu, Principii şi norme de redactare computerizată, Timişoara, Editura Amarcord, 1992;