Urbanism Si Sistematizare A Teritoriului

URBANISM ȘI SISTEMATIZARE A TERITORIULUI curs universitar, profesor Dumitrașcu Alexandra Facultatea Urbanism și Arhitectură, UTM

Tema 1 : Noțiuni generale Urbanism și amenajare a teritoriului - este un complex de cunoștințe stiințifice, tehnice, funcționale, estetice care servesc la satisfacerea unor necesități a colectivelor umane. Urbanismul și amenajarea teritoriului are în vedere amenajarea :  

mediului natural - teren, apă, aer, faună, floră; mediului antropic - material sau construit.

Urbanism - este coordonarea activităților din interiorul localităților (fie rurale sau urbane). Reprezintă arta de a concepe, a proiecta, a construi, a exploata, a intreține, a dezvolta, a reconstrui și a menține orice tip de asezare umană. Amenajare a teritoriului - este coordonarea activităților din teritoriul cuprins între localități incluzînd parțial sau total și teritoriul din localități. Reprezintă expresia spațială a politicilor economice, demografice, culturale, sociale și ecologice în vederea dezvoltării echilibrate și durabile a întregului teritoriu examinat sau a unei țări. Documentația de proiectare pentru amenajarea teritoriului este următoarea:    

plan de amenajare a teritoriului național (PATN); plan de amenajare a teritoriului zonal (PATZ); plan de amenajare a teritoriului raional (PATR); plan de amenajare a teritoriului local (PATL).

Documentația de proiectare pentru urbanism este următoarea:   

plan urbanistic general (PUG) - se referă la întregul teritoriu al unei localități; plan urbanistic zonal (PUZ) - se referă la o anumită zonă dintr-o localitate; plan urbanistic în detaliu (PUD) - se referă la un obiectiv în parte sau la un grup de obiective.

Cadrul normativ pentru urbanism și sistematizare a teritoriului este următorul: 1. Cartea Europeană a amenajării teritoriului adoptată de consiliul Europei în 1993; 2. Schema de dezvoltare a spațiului comunitar adoptat în anul 1999 de către consiliul Europei; 3. Legea urbanismului și amenajării teritoriului nr. 185 din 17 mai 1996; 4. Regulamentul general de urbanism și amenajare a teritoriului. Obiectivele principale ale amenajării teritoriului: 

dezvoltarea socio - economică a zonelor și regiunilor (se referă la migrație); 1



ameliorarea cadrului de viață (se referă la ridicarea standardelor la cererea și

    

necesitatea populației); gestiunea responsabilă a resurselor naturale și protecția mediului; protecția resurselor naturale; reducerea și eliminarea poluării; reconstrucția peisajelor degradate; utilizarea rațională a terenurilor.

Amenajarea teritoriului spre deosebire de urbanism (amplasarea fizică a cladirilor) are un profund conținut economic:    

amplasarea zonelor de locuit în raport cu industria; distribuția în teritoriu a activităților productive; amplasarea rețelelor de transport; amplasarea locurilor de muncă în raport cu locuirea.

Sunt cunoscute 3 etape de deservire a populației: 1. deservire a necesităților zilnice; 2. deservire a necesităților episodice; 3. deservire a necesităților periodice.

Tema 2 : Noțiuni generale despre teritoriu Hotarele teritoriului localităților se stabilesc de guvern si nu pot fi depasite. Intravilan - este teritoriul ocupat de parcele, amenajării, construcții, care formează localitatea, inclusiv terenul prevăzut pentru extindere și se stabilește prin Plan Urbanistic General. Extravilan – este teritoriul din afara localității cuprins în limita teritoriului administrativ, care inglobează activități dependente de funcțiile localității conform Planului Urbanistic General și conform Planului de Amenajare a Teritoriului. Extravilanul este format din:         

eritorii agro - zootehnice; teritorii aferente arterelor de transport; teritorii aferente liniilor de comunicație - fîșii de protecție și securitate; pădurile și fîșiile forestiere; terenuri prevăzute pentru depozitarea deșeurilor; terenurile degradabile (recuperabile); cimitire (trebuiesc amplasate la 300 m de intravilan); terenurile aferente bazinelor acvatice. teritoriile comunale (pot fi atît în intravilan cît și în extravilan, de exemplu: garaje pentru mașinile de pompieri etc...)

Clasificarea localităților: 2

1. După destinația funcțională sunt următoarele tipuri de localități:  reședință de capitală;  centre financiar bancare;  centre industriale;  centre culturale;  centre universitare;  centre politice;  balneo-climaterice;  noduri de transport;  multifuncționale. 2. După structură sunt următoarele tipuri de localități:  Compacte

 fragmentate;

3

 dispersate sau zone satelit.

3. După numărul de locuitori cunoaștem:  localități mici;  localități medii;  localități mari;  localități foarte mari. Nr. d/o 1. 2. 3. 4.

Categoria Localități foarte mari Localități mari Localități medii Localități mici

Numărul populației, mii de locuitori Localități rurale Localități urbane >= 5 (10) >= 500 (1 mln.) 3–5 100 – 500 1–3 20 - 100 <= 1 <= 20

Determinarea numărului de locuitori din localități Determinarea numărului de locuitori se face prin mai multe metode: 1) Metoda balanței forței de muncă - se calculează numărul populatiei prin formula H = ( A * 100) / [100 - ( D + P )], unde H - numărul populației (locuitori), A - numărul populației active (locvuitori), D - numărul populației incadrată în deservirea socială (%, undeva 10-20%), P - numărul populației pasive care nu este încadrată în cîmpul muncii (%, undeva 40-60%). 2) Metoda statistică (se fac masurari).

Tema 3 : Tipurile de rețele stradale Rețeaua stradală este ca un schelet a orașelor, și este rezistentă în timp. 4

Sunt cunoscute următoarele tipuri de rețele stradale: 1. Rectangulară sau ortogonală

Planul rectangular este bazat pe o rețea în cadrul căreia străzile se intersectează sub un unghi drept, este potrivit numai pentru terenuri plane cu o ușoară declivitate. Ca avantaj este foarte simplu de orientat în localitate și este o ușoară organizare a traficului de transport în comun. 2. Radial - concentrică Planul radial - concentric se bazează pe dispunerea armonioasă a orașului în jurul centrului. Din orice punct se poate ajunge cu ușurință în centru unde sunt concentrate principalele obiective socio - culturale ale orașului.

Acest tip de rețea prezintă un șir de avantaje prin faptul că poate fi adaptată la orice tip de teren, este extensibilă putînd primi unele în plus, asigură legatura dintre cartiere și poate distribui traficul pe diferite inele. Ca dezavantaj apare pericolul de aglomerație în centrul localității. 3. Evantai 5

4. Mixt - este o combinație dintre planul radial - concentric și planul rectangular pentru localități mari.

5. Liniară - pentru localități mici.

Configurația unei localități se obține după rețeaua stradală.

6

Tema 4 : Zonarea funcțională a localității Fiecare localitate se împarte în citeva zone principale.

Tipuri de zone: 1. Zona rezidențială - cuprinde cartierele cu infrastructura inginerească necesară; 2. Zona centrului civic - locul de amplasare a obiectivelor social - culturale, administrative, 3.

comerciale; Zona de agrement - zona amenajată pentru odihna pasivă sau activă a locuitorilor, ea poate fi atît

în extravilanul și intravilanul localității; 4. Zona transportului tranzitar - căile de comunicație tranzitare + obiectivele amplasate de-a lungul lor (de exemplu: benzinării, stații de deservire a transportului, auto gări, gări feroviare, etc...); 5. Zona industrială - locul de amplasare a unei industrii, unei ramuri a economiei, se amplasează la o anumită distanță de la zona rezidențială, între aceste zone este obligator să fie o zonă de protecție sanitară; 6. Zona depozitării comunale - teritoriul rezervat pentru depozite de exemplu: depozite pentru combustibil, alimentație, etc...; parcuri de transport și parcuri de tehnică comunală, garaje pentru depoul pompierilor. Poate fi amplasată într-un singur loc sau poate fi dispersată în diferite locuri ale orașului; 7. Zona de protecție sanitară - lățimea ei este normată în funcție de profilul zonei industriale și este amplasată între zona industrială și zona rezidentială. De obicei este dintr-un șir de arbori (minimal 3 șiruri) ea se organizează obligator între cimitir și zona rezidențială (la o distan ță de minim 300 m).

Tema 5 : Sistematizarea teritoriului rezidențial 7

Teritoriul rezidențial al localității se divizează în zone de sistematizare. Zona de sistematizare - este elementul ce poate funcționa independent, este delimitat de magistrale, căi ferate, rîuri, și poate avea o populație de la 150 pînă la 200 mii de locuitori, pentru orașele foarte mari poate ajunge pînă la 500 mii de locuitori. Zonele rezidențiale se împart în cartiere rezidențiale. Cartierele rezidențiale - reprezintă teritoriul cu obiectivele de necesitate zilnică și periodică, care includ 2, 3, 4 și mai multe centre civice și pot avea de la 20 pînă la 100 mii de locuitori, pentru orașele foarte mari pînă la 150 mii de locuitori. Cartierele rezidențiale se divizează în centre civice (micro-raioane). Centrul civic - este teritoriul cu obiective social - culturale de necesitate zilnică, cu o populație de la 6 pînă la 20 mii de locuitori. Centrul civic se divizează în ansambluri rezidențiale sau complexe locative sau grupuri locative. Mărimea optimmală a unui grup locativ ar fi de 3000 de locuitori.

8

Pentru centrele civice avem două forme de sistematizare: 1. formă închisă

2. formă liberă - cînd construcțiile sunt amplasate haotic

9

Și în primul și în al doilea caz vom avea o instituție preuniversitară cu o rază de desrvire de 500 m, fără traversarea arterelor principale de transport (5 – 7 minute de mers pe jos), și o instituție preșcolară cu raza de deservire de 250 – 300 m (3 – 5 minute de mers pe jos) fără traversarea arterelro principale de transport. De asemenea vom avea magazine alimentare și alte prestări de servicii la periferii sau pe marginea căilor de transport în apropierea sta țiilor de transport public. Sistematizarea pentru spațiile rurale 

case de locuit înșiruite tip P + 1E;



case de locuit individuale blocate tip P + 1E cu suprafața lotului de 600 m2; 10



case de locuit individuale de tip P cu suprafața lotului de 800 m2;



case de locuit individuale de tip P + 1E cu suprafața lotului de 1000 m2.

Tema 6: Principiile fizico – tehnice de amplasare a clădirilor în teren. 11

1. Distanța dintre clădiri – distanțele reduse dintre clădiri deranjează comfortul psihologic al locatarilor, reduce lumina solară (se accentuează umbrirea), în unele cazuri reduce aerisirea dintre clădiri 2. Supraaglomerarea – este un factor de mediu, poate duce la tulburări în sănătatea mintală prin crearea de confuzie, zgomot și lipsă de intimitate 3. Orientarea clădirilor – este un factor important în existența acestora. În zonele calde orientarea corectă ajută la asigurarea că aceste locuințe să nu fie supraîncălzite, în plus asigură cel pu țin o cameră din această locuință să fie umbrită. În zonele reci radia ția solară poate fi folosită pentru a încălzi locuința, cel puțin o cameră este către soare. Orientarea trebuie să țină seama de direcția și intensitatea vînturilor dominante reci. Vînturile puternice sau dominante pot coborî comfortul termic în special dacă clădirea este slab izolată. Metodele de luptă cu vînturile dominante reci: 

plantarea fîșiilor forestiere;



dispunerea sau orientarea clădirilor din teritoriu după sistematizarea de tip închis;



folosirea reliefului ca barieră contra vînturilor.

12

Zgomotul - un alt factor care influențează amplasarea clădirilor în teritoriu - zgomotul este identificat prin intensitate ce se masoară in decibeli (dB). Sursele de zgomot includ: traficul rutier, feroviar, aerian, zgomotul stradal, animal și jocul copiilor... Lupta cu zgomotul se face prin metode pasive (metodele urbanistice și arhitectural constructive) și metode active (intervenții directe la sursa zgomotului). Pentru metodele active de luptă cu zgomotul se folosesc: 1. Excluderea din trafic a unităților de transport care produc zgomot mai mare de 85 dB; 2. Reglementarea circulației rutiere pe timp de noapte; 3. Excluderea din teritoriul rezidențial al clădirilor care produc zgomot și vibra ții cu valoare mai mare de 60 dB; 4. Intreținerea și exploatarea corectă a îmbrăcămintei rutiere. Pentru metodele pasive de luptă cu zgomotul se fgolosesc: 1. Plantarea șirurilor de arbori în calitate de ecrane de protecție;

2. Utilizarea posterelor și ecranelor de publicitate ca protecție;

13

3. Amplasarea unor edificii în fața blocurilor de locuit;

4. Amplasarea străzii în depresiune;

5. Metoda etajării acustice;

6. Folosirea materialelor de construcții moderne (de exemplu: ferestre din termopane)

14

Însorirea - un alt factor care influențează amplasarea clădirilor în teritoriu - este importantă pentru igiena locuinței, pe lîngă efectul termic care asigură comfortul omului, ea influențează condițiile de iluminare naturală în interiorul încăperilor. Se numește însorire - perioada de timp fără intrerupere pe parcursul căreia o suprafață este radiată cu raze solare directe. Conform normelor este de 2,5 ore în ziua echinoc țiului de primavară și toamnă, cel puțin a unei încăperi din 2 sau 3 din apartament, a 2 încăperti din 4, a sălilor de curs, a saloanelor de spital, a grupelor din grădinițe, a terenurilor de joacă pentru copii, a zonelor de odihnă și agrement. După sistematizarea interioară a clădirilor de locuit avem: 1. Clădiri cu orientare limitată sau meridionale;

2. Clădiri cu orientare parțial limitată;

3. Clădiri cu orientare liberă sau latitudinală.

15

Tema 7: Infrastructura microraionului. Tipurile de rețele stradale. Categoriile străzilor. Profilele transversale ale străzilor. Organizarea rețelei stradale în cartiere are influență directă asupra structurii planimetrice. Rețeaua stradală constă din:      

Magistrale de interes de oraș; Magistrale de interes de cartier; Străzi urbane locale; Bulevardele; Traseele și accesele pietonale; Accesele de transport în curțile locative.

Magistrala orășenească de interes de oraș (MOIO) – asigură legătura de transport între zona rezidențială și de producere cu centrul orașului, necesită circulație continuă (numărul benzilor de circulație – 4; lățimea unei benzi – 3,75 m; lățimea minimă a trotuarului – 7,5 m). Magistrala orășenească de interes de cartier (MOIOC) – asigură legătura cu transportul și zona pietonală între zonele apropiate, între cartiere sau microraioane vecine (numărul benzilor de circulație – 3 sau 2; lățimea unei benzi – 3,75 m; lățimea trotuarului – 6,0 m pentru magistrale cu 3 benzi de circulație sau 4,5 m pentru magistrale cu 2 benzi de circulație). Străzi urbane locale (SUL) – asigură circulația locală a transportului comunal, de deservire și personal către blocurile de locuit, obiectivele de deservire socială și obiectivele de deservire a pietonilor (numărul benzilor de circulație – 1 sau 2; lă țimea unei benzi – între 3 m și 3,5 m; lățimea trotuarului – între 1,5 m și 3,0 m). Traseele și accesele pietonale – asigură legătura în interiorul microraionului către stațiile transportului în comun și obiectivele social – culturale. Stabilirea categoriilor pentru străzi ne permite în procesul proiectării să respectăm principiul ierarhic de legătură a lor. Astfel, accesele caselor de locuit se racordează la străzile locale, acestea din urmă se unesc cu magistralele orășenești. Cerințele principale către rețeaua stradală locală sunt:    

asigurarea accesului comod la blocurile locative și obiectivele sociale; limitarea sau excluderea accesului tranzitar pe teritoriul microraionului; limitarea numărului de racordări la magistralele orășenești; delimitarea traseelor de transport de cele pietonale. Străzile urbane locale (SUL) se racordează la magistralele orășenești la distan ța de 100 m de la intersecții, cu un interval de 300 – 500 m. Racordarea străzilor urbane locale la magistralele orășenești de viteză mare se face doar cu organizarea suplimentară paralelă a accesului în cartier.

16

Accesele interioare se racordează la străzile urbane locale sau magistrale la o distan ță de 100 m de la intersecție cu intervalul de 200 – 250 m. Acceselde de interior se pot proiecta sub formă inelară, blocată, ochi sau combinată. Sistema acceselor trebuia să răspundă formei planimetrice a grupului locativ. Lungimea accesului nu trebuie să depășească 300 m iar lățimea accesului trebuie să fie între 5,5 m și 6,0 m, iar lățimea trotuarului trebuie să fie între 1,5 m și 2,2 m. Între trotuar și acces se poate organiza o fîșie verde cu lățimea între 1,0 m și 1,5 m. Pentru accesele blocate se prevede un teren de întoarcere la capăt cu dimensiunile 12 x 12 m, iar raza de curbură este de 8 m. O atenție deosebită se acordă traseelor pietonale. Proiectarea lor se începe cu stabilirea centrelor de atracție care sunt: stațiile transportului urban; locurile de muncă, odihnă, sport și determinarea direcțiilor și capacității fluxului pietonal. Accesibilitatea obiectivelor de necesitate zilnică se prevede în raza de 400 – 500 m (6 – 8 min de mers pe jos), iar de necesitate periodică de 800 – 1200 m (12 – 15 min de mers pe jos). La trasarea acceselor pietonale se ia în considerație alegerea de către pieton a căii cele mai comode. Deseori traseul nu corespunde rețelei rectangulare. Mai jos sunt prezentate schemele acceselor principale în microraioane.

Inelară

Ochi

Blocată

Combinată

17

Tema 8: Proiectarea zonei rezidențiale. Raze de deservire. Organizarea planimetrică a teritoriului zonei de locuit. Gruparea locuințelor de diferită înălțime. Corectarea distanțelor între clădiri. Zona rezidențială orășenească se deosebește după regimul de înălțime, componența și tipurile clădiriilor de locuit, gruparea lor în structura planimetrică, sistemele constructive și metodele de construcție. Clădirile de locuit se împart în: 1. 2. 3. 4. 5.

Mici cu 1 – 2 nivele; Medii cu 3 – 5 nivele; Cu multe nivele cu 6 – 10 nivele; Cu număr mare de nivele cu 11 – 16 nivele; Gigante cu mai mult de 16 nivele.

Conform principiului de grupare a clădirilor deosebim:     

Clădiri de tip secții; Clădiri de tip coridor; Clădiri de tip galerie; Clădiri combinate; Clădiri blocate.

Clădirile de tip secții constau dintr – un grup de apartamente unite între ele pe verticală cu scări și ascensoare. Așa tip de clădiri se folosesc în construcții pentru diferite regime de înăl țime (de la 2 pînă la 16 nivele). Clădirile de tip coridor au apartamentele amplasate de o parte sau de ambele părți ale coridorului. La fel sunt unite între ele pe verticală cu scări și ascensoare. De obicei din această categorie fac parte hotelurile și căminele. În ansamblu cu obiectivele social – culturale, clădirile de locuit reprezintă obiectele compoziției spațial – arhitecturale, care depind de forma geometrică, dimensiuni și amplasament. Forma clădirilor depinde de structura internă și modul de grupare a secțiilor. Gruparea clădirilor formează structura grupurilor locative de diferite forme în plan, iar datorită regimului de înălțime a diferitor forme spațial – volumetrice la proiectare se folosesc diferite forme a sec țiilor: pătrate, triunghi, rotunde, cruce, etc... Casele turn în ansamblul construcțiilor au rol de accente și puncte de reper. La gruparea clădirilor deosebim trei scheme: 1. Liniară; 2. Punctată; 3. În rețea. Combinînd aceste scheme putem obține diferite compoziții arhitecturale ale zonei locative. 18

Punctată

Liniară

De colț

Ramificată

Paralelă

19

Evantai

Punctată

Liniară

În rețea

În rezultatul grupării clădirilor de locuit obținem complexe locative de următoarele tipuri: 1. Deschise; 2. Închise; 3. Combinate. Deschise

Închise

Combinate

Complexele locative și obiectele social – culturale împreună cu spațiul adiacent formează ansamblul arhitectural ca un complex primar. Astfel de complexe ne permit mai u șor să ne orientăm în spațiu. Un complex locativ poate fi format din clădiri de locuit de aceiași înăl țime sau înălțime diferită.

20

Microraionul este a doua treaptă în scara ierarhică după complexul locativ. În interiorul microraionului legăturile de bază se formează după traseele pietonale spre locurile de concentrație maximă. O importanță prioritară în compoziția arhitecturală a microraionului îl are centrul comercial. El se evidențiază atît prindimensiuni cît și prin aspectul exterior. La proiectarea complexelor locative în cadrul microraionului, teritoriul acestuia se împarte în zona de folosință comună (grădină, complex sportiv, centru civic) și zona complexelor locative (curțile locative cu toate terenurile prevăzute pentru deservirea locuințelor). Construcțiile din cadrul microraionului pot avea diferite forme și dimensiuni, se pot grupa în diferite feluri formînd compoziții planimetrice diverse (liniștite, neutre, dinamice, accentuate). Amplasarea clădirilor de locuit se face în funcție de anumite condiții: 1. Condiții de teren: geotehnice, seismice; 2. Condiții climaterice: orientarea și însorirea. Necesitatea unei anumite orientări este condi ționată de efectele razelor solare. Fațadele clădirilor de locuit ar trebui să primească razele solare direct două ore la solstițiul de iarnă. La gruparea clădirilor de locuit apare necesitatea respectării distanțelor pentru a evita umbrirea lor reciprocă. Aceste distanțe sunt în funcție de lungimile de umbră ale clădirilor condiționate de anumiți factori: poziția soarelui la o anumită oră, orientarea clădirii, înălțimea clădirii. De problema orientării este legată și problema rezolvării distribu ției interioare a secțiilor care formează clădirea de locuit. Conform normativelor la apartamentul cu două camere, cel puțin una trebuie să aibă orientare bună, iar la apartamentele cu trei camere cel puțin două să aibă orientare bună. Se evită compoziții deschise în direcția vînturilor dominante reci deoarece acestea pot produce vîrtejuri, depozitarea zăpezii și a prafului în interiorul grupurilor locative.; 3. Condiții determinate de nocivități locale – zona de locuit se organizează la o anumită distan ță de sursele care produc zgomot, vibrații, mirosuri care împiedică comfortul de locuire; 4. Aerisirea – se evită gruparea construcțiilor care ar crea spații închise în care aerul ar sta ționa fără posibilitatea de ventilare pe orizontală.

Tema 9: Amenajări din interiorul grupurilor locative. Terenuri pentru necesitățile vitale. Dotările zonei de locuit sunt: terenurile de joacă pentru copii de diferite vîrste din cadrul curților locative; grădinițele și școlile; bibliotecile; cabinetele medicale; terenurile de odihnă pentru maturi; terenurile sportive și spații de agrement; mobilierul urban corespunzător (scaune,

21

pavilioane, fîntîni artificiale), rețeaua pietonală (trotuare, alei) și obiective de comer ț (magazine alimentare, servicii de necesitate zilnică). Zona de locuit trebuie să beneficieze de infrastructura inginerească edilitară specifică: rețeaua stradală în ansamblu cu traseele pietonale; parcări și garaje pentru automobilele celor care locuiesc în zonă; plantații; spații verzi (grădini, parcuri, scuaruri); și zone de protecție; iluminat public; sisteme de protejare în cazul calamităților naturale sau incendii; dispozitive de măsurare a calității aerului; dispozitive și măsuri de reducere a zgomotelor și vibra țiilor; sisteme de colectare și evacuare a deșeurilor.

Tema 10: Proiectarea obiectivelor de utilitate publică. Repartizarea corectă și eficientă a lor în teritoriu. Determinarea componenței obiectivelor social – culturale de necesitate zilnică, calculul lor și amplasarea în teritoriu se face avînd în vedere amplasarea microraionului în structura cartierului rezidențial și în structura orașului în ansamblu. În cadrul microraioanelor și a complexelor locative se amplasează obiective social – culturale de necesitate zilnică, care sunt: grădinițele, școlile, obiectivele social – comerciale. Ultimele ca regulă se unesc în centre comerciale locale amplasate proporțional egal în teritoriu. La amplasarea centrelor comerciale se folosesc două principii: 1. În centrul teritoriului deservit; 2. În apropierea aglomerațiilor și a stațiilor transportului urban. Proiectarea obiectivelor de necesitate zilnică în funcție de comunicațiile de transport se face în front și în adîncime. În front se amplasează obiectivele comerciale, iar în adîncime instituțiile de învățămînt, terenurile de joacă, sportive și locurile de odihnă. Suprafața terenului alocat pentru construcția centrului comercial variază de la 0,5 ha pînă la 0,9 ha în dependen ță de suprafața teritoriului microraionului. Terenul alocat pentru construcția centrlui comercial trebuie să fie împărțit în: 1. Zona pentru vizitatori; 2. Zona de comerț; 3. Zona gospodărească. În componența complexelor locative se prevăd blocuri de deservire primară. Acestea prevăd spații pentru odihnă și comerț. Care pot fi organizate în componența blocurilor locative sau separat cu suprafața între 0,1 ha și 0,2 ha. Școlile se amplasează în teritoriu cu raza de deservire de 500 m, pentru școli generale de 1000 m, la o distanță de 25 m de la linia roșie. Teritoriul școlii are cîteva zone: sportivă, de 22

studii, de odihnă și gospodărească. Spațiile verzi trebuie să ocupe nu mai pu țin de 40% din terenul școlii. Pe perimetrul terenului școlii se prevede o fîșie verde cu lă țimea de 1,5 m, iar din partea străzii de 6 m. Grădinițele se recomandă de amplasat desconcentrat în zonele cele mai favorabile după condițiile climaterice, cu raza de deservire de 300 m. Teritoriul grădiniței la fel este împăr țit în cîteva zone: de activitate a copiilor, sportivă, gospodărească. Pe teritoriul perimetrului terenului grădiniței se prevede o fîșie verde cu lățimea de 5 m.

Tema 11: Proiectarea spațiilor verzi. Organizarea zonei de odihnă și agrement. Sistema de organizare a spațiilor verzi include spațiile verzi de folosin ță zilnică – grădini, din interiorul complexelor locative, a ccentrelor civice, a școlilor și grădinițelor, a magistralelor și străzilor. Sistema de înverzire poate fi:  

Centrată – o grădină în interiorul microraionului; Periferică sau în cadrul bulevardelor – care se completează cu spații verzi de dimensiuni mici.

23

Bulevardele se organizează în direcția fluxurilor principale pietonale, spre obiectivele social – culturale, locuri de muncă, de odihnă și dea lungul magistralelor cu flux pietonal în masă. Lățimea bulevardelor trebuie să fie de la 10 m pînă la 15 m sau de la 50 m pînă la 80 m. Aici se prevede o alee de le 4 m pînă la 6 m, sau cîteva terenuri de odihnă și joacă. Bulevardele dea lungul magistralelor se organizează între partea carosabilă și trotuar. Grădina din cadrul microraionului se prevede în cazul în care grădina publică se află la o distanță mare. De obicei se organizează în mijlocul geometric al microraionului, la o distanță de 400 m de la blocurile locative. Suprafața totală se calculează reieșind din 3 mp/locuitor. Sub spații verzi se prevăd 80% din teren. În legătură cu mărimea regimului de înălțime și marii densități a fondului locativ, deseori grădinile din microraion se contopesc cu cele din cartier. În acest caz se organizează grădini mici în cadrul complexelor locative, care împreună cu spațiile verzi din curți, a școlilor și grădinițelor formează sistema de înverzire a microraionului. Aceste grădini trebuie să aibă o structură compactă, dar carre să asigure un microclimat favorabil. Înverzirea curților se face cu ajutorul copacilor, gazoanelor, a clumbelor cu flori și arbuștilor. Important este că plantarea copacilor să nu se facă prea aproape de casele de locuit, ca să nu împiedice însorirea încăperilor. Un comfort psihologic deosebit creează gazoanele și florile la intrerea în scară. În spațiul dintre case și accese se pot organiza mini – grădini, compozi ții florale cu diferite materiale decorative. Pentru amplasarea corectă a spațiilor verzi se recomandă de a le separa conform destinației: spații la intrarea în scară, terenuri de joacă pentru copii, terenuri de odihnă și terenuri gospodărești (vezi tabela terenurile din curțile locative). Terenurile sportive necondiționat sunt legate de spațiile verzi. Ele se proiectează conform normativelor. 24

Tema 12: Principiile de deservire socială a populației

Deservirea populației se face în mai multe trepte: 1. Treapta de deservire cotidiană. Ea reprezintăcea mai utilă treaptă, utilizată zi de zi. La această treaptă se realizează nivelul centrului civic (cvartal). Această etapă este alcătuită din 3 elemente diferite: a) Instituții preuniversitare (școli, licee, etc...) raza de deservire a acestora este de 500 m (în sate poate fi de 3 ori mai mare), ceea ce reprezintă 5 – 7 minute de mers pietonal, dar fără de traversare a arterelor de transport. b) Instituții preșcolare sub orice formă care au o rază de deservire de sub 300 m, dar fără traversare a arterelor de transport, adică 5 – 7 minute de mers cu copilul în brațe sau de mînă. c) Celelalte instituții de utilitate publică se folosesc rațional acele magazine care sunt situate la o distanță de la 150 m pînă la 300 m.

25

Sunt cunoscute următoarele tipuri de instituții de utilitate publică:    

Magazine de produse alimentare; Magazine de produse industriale de utilitate cotidiană; Farmacii de produse gata (cat. IV); Unități de deservirecomunală (o fuziune, reparație de încălțăminte, televizoare, haine, etc...) și



pot fi distribuite pe servicii aparte; O instituție de deservire a clădirilor și teritoriilor (lăcătuși, electricieni, persoane ce repară

 

ascensoarele, etc...); Post de poliție; Oficiul poștal cu telegraf și filiala bancară;



Alte obiecte de utilitate cotidiană. 2. Treapta de deservire periodică.

26

Obiectele care sunt utilizate nu mai des de o dată pe lună și nu mai rar de o dată pe an. Ele se vor amplasa la distanța de 20 – 25 minute de mers (5 minute de mers pe jos, iar 20 minute cu transportul). Ele se amplasează în centrul comercial - cultural pe următoarele profile: a) Centrul administrativ (raza de deservire 1500 – 5000 m); b) Centrul de ocrotire a sănătății; c) Centrul de deservire comunală a teritoriului rezidențial (raza de deservire 1000 – 2500 m); d) Alte centre...

Din deservirea periodică fac parte: 

        

Instituții administrative, din care fac parte: o Procuratura; o Judecătoria; o Comisariatul de poliție; Magazine alimentare și de mărfuri industriale; Magazine specializate; Întreprinderi specializate; Farmacie de categoria I (24/24, iar medicamentele se fac pe rețetă); Policlinicele de sector; Spitalele de sector sau generale; O casă de cultură; Instituție sportivă cu locuri pentru spectatori (cel puțin 2000 locuri); Etc...

3. Treapta de deservire episodică. Este reprezentată de instituții ce sunt vizitate de la caz la caz. Se organizează în centre specializate și normativele de acces nu se specifică. Aceste sunt: 27

a) Centre administrative naționale și internaționale; b) Instituții medicale naționale, regionale; c) Obiective de cultură specializate.

Tema 13: Obiectivele sportive Obiectele sportive trebuie să reprezinte un sistem unic corespunzător structurii de sistematizare a localității. Obiectivele sportive se împart în 2 grupe: 1. De uz comun – stadioane, complexe sportive, terenuri sportive specializate, terenuri sportive pe lîngă casele de creație ale copiilor, terenurile sportive ale școlilor de cultură generală, terenurile sportive de cartier și centru civic; 2. Cu destinație specială – obiectivele sport ale școlilor specializate și a institu țiilor de învă țămînt, obiective sportive ale cluburilor, obiective sportive ale instituțiilor de sănătate. Amplasarea obiectivelor sportive se face la faza elaborării Planului Urbanistic General (PUG) și Planului Urbanistic Zonal (PUZ). Amplasarea obiectivelor sportive pentru deservirea populației se face la faza elaborării Planului Urbanistic Detaliat (PUD), a centrelor civice sau a zonelor funcționale. Pentru terenurile destinate obiectivelor de categoria I nu poate fi schimbată destina ția, dar pentru terenurile destinate obiectivelor de categoria II destinația poate fi schimbată oricînd. Aria teritoriilor rezervate pentru amplasarea terenurilor sportive inclusiv și a teritoriilor destinate pentru obiectivele sportive destinate pentru deservirea populației este de 3,5–4,5 mp/loc 28

Pe teritoriul cartierelor rezidențiale trebuie să fie amplasate următoarele obiective sportive: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Stadioane ( în mărime completă de 1,5 – 2 mp/locuitor); O sală sportivă sau manej (aria trebuie să fie mai mare de 300 mp.); Un bazin sportiv pentru deservirea populației (de tip deschis sau acoperit); Un tir sportiv cu bătaia de 50 m; Obiective sportive în grădinile publice și parcurile de cartier (0,3 – 0,4 mp/loc); Terenuri sportive specializate; Terenuri sportive pentru copii 0,1 – 0,2 mp/locuitor, amplasate, de regulă, în complex cu

terenurile de joacă pentru copii; 8. Terenuri pentru sporturi de masă la nivel de centru civic reieșind din normele 1,2 – 1,5 mp/locuitor (pentru cazul cînd pe lista amenajării lipsesc terenuri de joacă pentru copii și terenuri sportive de altă natură); 9. Terenuri și spații sportive pentru antrenamente. Stadioanele și terenurile sportive specializate se vor construi și se vor ampasa în conformitate cu prevederile Planului Urbanistic Zonal (PUZ) și Planului Urbanistic Detaliat (PUD), după construcția clădirilor de locuit și obiectivelor de utilitate publică. La amplasarea stadioanelor se va ține cont de următoarele: a) Suprafața teritoriului și proporțiile trebuie să permită amplasarea cît mai compactă a tuturor elementelor, să permită amplasarea unei piste de alergări (400 m); b) Amplasarea terenului sportiv se recomandă să fie coordonată cu relieful în scopul excluderii lucrărilor masive de terasament; c) Terenurile pentru amplasarea obiectivelor sportive trebuie să fie alese astfel încît să se afle la distanțe mari de surse de fum, surse de praf, surse de zgomot, și alte surse poluante; d) Nivelul apelor freatice în zona amplasării colectivelor sportive trebuie să fie mai jos cu 70 cm de partea inferioară a terenului; e) Stadioanele se recomandă să fie amplasate în complex sau în interiorul parcurilor și grădinilor publice de cartier (104 x 69 m – teren de fotbal, lungimea minimă – 90m, lungimea maximă – 120 m, cu proporționalitatea 1/0,7); f) Pentru întreținerea și deservirea stadioanelor se recomandă ca toate obiectivele sportive să fie unite într-un complex și adiacent acestora să fie construit un centru administrativ pentru deservire. În componența centrului sportiv de cartier intră următoarele obiecte:

Nr. Obiective sportive d/o

1

Nucleu sportiv

Dimensiuni, m

---

Componența complexului sportiv pentru cartier rezidențial cu normele de respectare pentru 1 locuitor 30 mii 50 mii locuitori locuitori 1 1

Aria desfășurată, mp

Stadion mic 15000

Stadion mijlociu 17000 29

2 3 4 5 6 7 8 9 10

Teren de fotbal pentru antrenament Teren de baschet Teren de volei Cort de tenis Bazin sportiv descoperit Pavilion sportiv cu încăperi auxiliare 0,3 ha / 1 obiect Sală sportivă specializată Tir Spații verzi (45 - 50%)

100 x 69

1

1-2

7200

31 x 18 23 x 14 40 x 20 25 x 15 50 x 21

1 2 3

2 4 4

558 660 2400

7200 14000 1120 1320 9200

1

1

2000

2000

---

1

1

---

---

---

1

1

---

---

50

1

1

500

500

---

---

---

3000

3000

Tema 14: Înverzirea cartierelor rezidențiale Sistemul de înverzire a Cartierelor Rezidențiale trebuie să reprezinte o structură continuă pe tot teritoriul acestuia. Teritoriile Cartierelor Rezidențiale ce trebuie supuse înverzirii se determină la fazele de elaborare a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) și a Planului Urbanistic Detaliat (PUD). În funcție de teritoriile înverzite acestea se împart în 2 grupe: 1. Grupa A ce reprezintă spații verzi publice alcătuite din grădini publice, scuare, bulevarde, etc..., mărimea cărora trebuie să corespundă normativelor în vigoare; 2. Grupa B ce reprezintă spațiile verzi de importanță locală și spa țiile verzi specializate alcătuite din scuarul amplasat în fața obiectivelor de utilitate publică, grădinile botanice, spațiile verzi de pe teritoriile clădirilor locuibile. Este importantă prezența spațiilor verzi pe lîngă întreprinderi, etc... Aria suprafețelor înverzite trebuie să constituie mai mult de 50% din suprafața cartierului rezidențial.

30

Nr. d/o 1 2 3

Indicatori Aria teritoriului Cartierelor Rezidențiale / 1 locuitor, mp Aria spațiilor verzi din Cartierele Rezidențiale / 1 locuitor, mp Gradul de înverzire

1

Variante de sistematizare 2 3

4

46

53

55

50

25

28

30

25

56

52

55

50

Ținînd cont că din punct de vedere sanitaro – igienic plantațiile verzi reduc în măsură foarte însemnată poluarea mediului se recomandă ca acestea să fie amplasate în complex cu obiectivele de cultură și sport. 31

Spațiile verzi din Cartierele Rezidențiale se recomandă să fie unite într-o structură comună, în acest scop se recomandă următoarele măsuri: 1. Terenurile destinate pentru grădinile publice și parcurile de cartier trebuie să fie biine aerisite, să aibă un relief bine diversificat și să fie ușor accesibile de pe teritoriile nereziden țiale. Raza de deservire trebuie să fie de pînă la 1000 m.; 2. Trebuie să fie prevăzute legături între grădinile publice, parcurile de cartier, scuarele centrelor civice cît și a spațiilor verzi de altă destinație; 3. Grădinile publice de cartier, scuarele și bulevardele trebuie să fie amplasate uniform în scopul excluderii construcțiilor masive; 4. Bulevardurile trebuie să fie trasate dea lungul direcției deplasării masive a populației și se recomandă a fi înverzite cu plantații rezistente la acțiunile nocive ale gazelor de la transport; 5. Înverzirea sectoarelor pentru odihna de scurtă durată a populației se recomandă să fie făcute în fața obiectivelor de utilitate publică mari. Pe teritoriul Cartierelor Rezidențiale trebuie să fie excluse orice terenuri nevalorificate. Grădinile publice sunt destinate pentru odihna de scurtă durată a populației, se proiectează 2 – 3 mp/locuitor pentru prima fază de construcții. Grădinile publice de caracteristică generală se vor proiecta și amplasa în funcție de parcurile ce se află la o Rază de 1000 – 1500 m. Pe teritoriul grădinilor publice vor fi prevăzute următoarele elemente: 1. Alee pentru plimbări, amenajate cu bănci; 2. Terenuri pentru odihnă pasivă, amenajate cu bănci și mese de lucru; 3. Terenuri pentru odihnă organizată, estradă, terenuri pentru dansuri, terenuri pentru lectură; 4. Terenuri pentru jocuri și distracții; 5. Terenuri pentru odihnă și joacă a copiilor. Înverzirea grădinilor publice include următoarele elemente: a) Perdele verzi pentru izolarea acustică, izolarea de praf și alte degajări nocive; b) Garduri vii din arbori și arbuști destinate penrtu îngrădirea generală a grădinilor publice cît și pentru amenajarea aleelor de plimbare; c) Plantații izolate din arbori și arbușri în scopul formării unor compoziții peisagistice speciale, plantațiile izolațiilor dea lungul aleelor și în jurul terenurilor de joacă, plantațiile din flori decorative în straturi separate sau dea lungul aleelor pentru plimbare; d) Plantații pentru protecția solului și a plantațiilor de bază. În scopul îmbunătățirii imaginii peisagistice se recomandă ca pe teritoriul grădinilor publice să fie amenajate: havuzuri, bazine, diferite alte spații acvatice, inclusiv spații pentru scăldatul copiilor (apa din ape freatice nu din sistemul de alimentare cu apă).

32

În grădina publică să fie amplasate forme arhitecturale mici aspectul cărora să corespundă mărimii și destinației parcului. Scuarele sunt destinate pentru odihna de scujrtă durată a popula ției și amenajarea decorativă a spațiilor din fața clădirilor de utilitate publică și în spațiile adiacente piețelor urbane. Scuarele se vor amplasa pe teritorii aflate pe direcțiile principale de deplasare a fluxului de pietoni, preferențial în spații îndepărtate de artere tranzitare de transport. În cazuri excepționale Scuarele pot fi folosite ca barieră de protec ție contra zgomotului de trafic. Nu se recomandă amplasarrea scuarelor între două direcții de transport ale uneia și aceleeași străzi. Dimensiunile, forma și compoziția spațială a scuarului depind de condițiile climaterice, destinația obiectivului în fața căruia este amplasată și de structura generală a solu ției de sistematizare spațială a cartierului dat. De regulă se utilizează următoarele 2 tipuri de scuare: 1. Scuar de tip parter amenajat cu gazoane cu flori și arbuști de înălțime medie; 2. Scuar obișnuit în care prevalează plantațiile sub formă de copaci și grupuri de copaci. Se recomandă ca aria ocupată de un scuar să nu depășească 2 – 3 ha. La amenajarea scuarelor se recomandă utilizarea: a) Plantațiilor dese perimetrale pentru izolarea arterelor de transport cît și pentru indicarea anumitor zone din scuar; b) Amenajarea teritoriului interior al scuarului cu diferite plantații pentru formarea locurilor umbrite destinate pentru odihna pe timp de vară; c) Amenajarea locurilor de odihnă de scurtă durată și locurilor de așteptare (cu bănci, umbrele, și altele, de regulă amplasate dea lungul aleelor de acces spre clădirea deservită; d) În calitate de plantații se recomandă se recomandă utilizarea plantelor multianuale, atît pentru copaci, arbuști, flori cît și pentru gazon. Asortimentul copacilor, arbuștilot, tufișurilor și a altor plantații din scuaruri trebuie să fie rezistente la praf, gaze de eșapament, metale grele, etc... Totodată trebuie să dispună de calită ți decorative corespunzătoare. Bilanțul teritoriului unui scuar trebuie să aibă următoarele limite Spații verzi: 63 – 75 %; Alee: 23 – 32 %; Construcții: 2 – 3 %. Bulevardurile sunt destinate pentru plimbări pietonale și odihnă de scurtă durată a populației dea lungul arterelor de transport cu circulație în dublu sens, dar pe fîșii separate. 33

Lungimea bulevardului este în funcție de necesități de destinație, iar lă țimea este în func ție de fluxul de pietoni și intensitatea traficului. Bulevardele se recomandă să fie amenajate pe direcțiile principale de circulație pietonală pe străzile unde sunt amplasate masiv centre culturale și comerciale sau pe căile de acces. Se recomandă ca lățimea unui bulevard să fie mai mică sau egală cu 18 m cu condi ția că trotuarul sau aleele pietonale să se afle în limitele 5 – 10 m. Bulevardul ca excepție poate fi amenajat pe părțile laterale fiind comasat cu aleele sau trotuarele. În acest caz tot acest spațiu are o lățime de 18 m. Utilizarea grupurilor de copaci pe bulevard este posibilă doar atunci cînd lățimea fî șiei verzi dintr-o parte este de 15 m și mai mare, în celelalte cazuri se vor planta fî șii liniare. Nu se admite utilizarea gardurilor vii cu înălțimea de 70 cm dacă acesta ete amplasat din partea păr ții carosabile. Pentru înverzirea bulevardelor de asemenea se recomandă plantații rezistente la praf, gaze de eșapament, fum și alte degajări nocive de la transport și de la îmbrăcămintele rutiere. Bilanțul teritoriului unui bulevard trebuie să aibă următoarele limite: Spații verzi: 40 – 60%; Alee: 56 – 58%; Construcții: 2 – 4%. Înverzirea străzii. Copacii și tufarii sădiți dea lungul arterei de transport trebuie să aibă o fîșie de sol fertil nu mai mică de 2 m în jur, un cerc care e plantat. Pe străzile cu lățimea de 30 – 40 m și trafic intensiv se admit planta ții supraetajate în scopul protecției trotuarului și clădirilor de locuit de fum și gaze de eșapament. Înverzirea spațiilor din fața clădirilor de locuit dacă acestea au intrare direct din stradă se va face în complex cu înverzirea străzilor. Amenajarea terenurilor de joacă în fața clădirilor cu intrarea direct din stradă este interzisă. Nu se admit plantații care formează înverzirea străzii la o distan ță mai mică de 5 m de la construcție.

34

Aceleași condiții față de distanță se referă față de conductele sau față de reperele infrastructurii edilitare.

Dacă distanța de la trotuar pînă la clădire este mai mare ca 8 m, atunci se recomandă ca înverzirea să se facă pînă la distanța de 5 m, iar pînă la distanța de 4 m să fie executată o fîșie din tufari sau gard verde.

Tema 15: Conținutul planului de zonare Planul Planul de zonare cuprinde următoarele elemente grafice:     

Liniile de demarcație a zonelor (de regulă trec pe axa arterelor de transport); Identificarea zonei; Totulatura planului; Legenda planului; Punctele cardinale. 35

Regulamentul Textul regulamentului asigură informații privind definirea terminologiei folosite; criteriile; normele și procedurile de control al folosirii terenurilor pentru fiecare zonă. În regulament găsim:  

Datele privind densitatea zonei; Reglementări privind folosirea terenului care se referă la tipurile de folosire.

După tipul de folosire pot fi evidențiate următoarele zone: 1. a. b. c.

Zona cu funcție de locuință, care cuprinde 5 zone distincte: Zone pentru locuințe izolate unifamiliale; Zone pentru locuințe izolate sau cuplate; Zone pentru locuințe cuplate sau înșiruite, pentru 1 sau 2 familii, cu adîncime mai mică sau egală

cu 60 m; d. Zone înșiruite sau cuplate, cu fronturi mai mici sau egale cu 60 m, iar densitatea mai mică cu aproximativ 10% decît în cazul precedent; e. Zone cu locuințe colective, CUT atinge valoarea de 80%, POT atinge valoarea de 5%, clădiri de colț. 2. Zona comercială și de serviciu, care cuprinde 7 zone distincte: a) Zona comercială locală – se referă la zonele care asigură comerțul cu amănuntul și unele servicii cu caracter frecvent și repetat; b) Zona comercială generală – se relevă la centrele comerciale pentru nevoi familiale ocazionale sau pentru servicii esențiale, cerute de clădiri și populație, care servesc întregul cartier rezidențial; c) Zona comercială (de servicii) cu restricții – se referă la clădirile de birouri, la marile magazine și la duncțiile lor; d) Zona comercială centrală – se referă la comerțul cu amănuntul, birouri, centre comerciale mari, servicii și chiar manufactură mică, această zonă comercială necesită trafic redus și spații mari de e) f) g) 3. a.

depozitare; Zona comercială de recreare – se referă la zonele în spații comerciale amplasate în parcuri; Zona de birouri temporare; Zona de recreere de lîngă spațiile acvatice, ce reprezintă spații aferente. Zona industrială, care cuprinde 3 zone distincte: Zona de industrie ușoară – se referă la zone cu funcții manufacturiale diverse, în conformitate cu

standardele performante (unde degajările nocive sunt minimale); b. Zona de industrie de performanță medie – se referă la zonele industriale de nivel mediu, se recomandă amplasarea acestora dincolo de hotarele zonei rezidențiale și dincolo de amplasarea zonelor comerciale; c. Zona de industrie grea – reprezintă zona industrială zare generează pericole și riscuri eminente. Nu se admit în această zonă alte funcțiuni.

36

4. Zonele specială de folosință. Aceste zone sunt evidențiate pentru un anumit tip de folosire a terenului a cărui caracteristică nu-i permite atribuirea la nici una din zone: o De locuire; o Industrială; o Comercială. Aceste zone pot fi următoarele: a. b. c. d. e. f. g. h. i. j.

Aeroporturi; Biserici, mănăstiri (alte obiective de cult); Instituții de educație; Instituții de învățămînt; Instituții de justiție, penitenciare; Clădiri folosite de orgnizații ce aparțin administrației publice locale; Ambasade și consulate; Clădiri publice cu scop recreativ și cultural; Cimitire; Terminale de transport, capete de linii, garaje și parcuri de autobuse, birouri de tramvai,

k. l. m. n. o. p. q. r. s. t. u. v. w. x. y. 5.

troleibuze; Gări de cale ferată; Căile ferate; Centrale electrice; Linii electrice; Poliția (obiect. Inst. MAI); Servicii de pompieri și salvatori; Galerii publice și muzee; Biblioteci; Rezervoare de apă și apeducte (numai pentru rețele magistrale); Stații de pompare și tratare a apei; Stații de reglare a presiunii gazelor; Antene radio, TV, și alte genuri de telecomunicații; Turn de telecomunicații cu clădiri anexe; Parcuri și terenuri de joacă; Stadioane și arene sportive. Zone de dezvoltare – revitalizare ulterioară – reprezintă niște teritorii destinate pentru investiții ulterioare și în scopul de revitalizare economică și socială (aceste zone vor conține doar destinația generală, lăsînd proiectanților libertate în acțiuni). În aceste zone trebuie să fie respectate următoarele condiții:

  

Trebuie precizată suprafața minimă necesară pentru dezvoltarea condițiilor viitoare; Proiectul trebuie să creeze un cadru stabil și acceptabil de dezvoltare a acestei zone; Proiectul trebuie să creeze un cadru stabil precum spațiile libere, de recreere, parcare și circulația



corespunzătoare viitoarei zone; Proiectul trebuie să fie însoțit de planurile care vor descrie folosința ulterioară a terenurilor,



dimensiunile și amplasamentul structurii propuse (% de ocupare), grupuri de dotare cu utilități; Să fie doar identificat regimul juridic al terenului;

37



În caz de funcțiune rezidențială vor fi identificate spații comerciale, industriale și de alte



destinații cu caracter prioritar; Publicitatea soluțiilor propuse. Mai sunt cunoscute următoarele tipuri de control în zona orașelor, precum:

1. Monitorizarea și controlul asigurăriicu utilități publice; 2. Controlul zonelor cu monumente de istorie și arhitectură (arhitectură pitorească); 3. Controlul respectării limitelor de construcție a străzilor existente și a viitoarelor străzi, precum și alte activități de respectare a hotarelor zonelor cu diverse funcțiuni în zona dată. Zone neconforme cu zonele ce au destinație (reglementări existente): a. Folosirea neconformă cu normele aprobate a unui teren liber în așa mod ca să nu afecteze b. c. d. e. f.

vecinii; Utilizarea unor simboluri speciale, ce nu pot fi prevăzute în regulament; Folosirea neconformă a unei clădiri neconforme; Folosirea neconformă a unei clădiri proiectată special pentru funcția dată; Clădiri conforme cu funcțiunea prevăzută, dar neconformă din punct de vedere a gabariturilor; Utilizarea necorespunzătoare a terenului și a clădirii. Standarde utilizate la elaborarea regulamentului: Proiecte de urbanism:

1. Poluarea mediului (zgomot, vibrații, fum, miros, praf, poluare toxică, umezeală, căldură,

 

însorire, luminozitate) Categorii de utilizare: Grup de folosință nr. 1 – locuință; Grup de folosință nr. 2 – facilități pentru educație (școli, biblioteci, expoziții, etc...) care sunt



necesare în zonele rezidențiale; Grup de folosință nr. 3 – 4 – alte facilități necesare unei comunită ți (biserică, centre de



comunicare și informare) strict necesare sau care nu sunt respinde de comunitate; Grup de folosință nr. 5 – hotel de tranzit, se amplasează în orice zonă comercială mai pu țin în



zonele de agrement, nu se admit în zonele rezidențiale și industriale; Grup de folosință nr. 6 – instituții de comerț cu amănuntul, servicii de alimentație, mici magazine



de înbrăcăminte, curățătorii uscate, frizerii, etc...; Grup de folosință nr. 7 – magazine de materiale pentru construcții, electrocasnice, sanitare, etc...,

 

care deservesc casele din zona apropiată; Grup de folosință nr. 8 – spații de distracții și relaxare; Grup de folosință nr. 9 – servicii pentru clădiri de afaceri sau uneori pentru servicii de comer ț,



pot fi amplasate oriunde înafara zonei centrale; Grup de folosință nr. 10 – clădiri comerciale destinate pentru deservirea periodică a popula ției,



nu se recomandă amplasarea în zona comercială; Grup de folosință nr. 11 – ateliere manufacturiare care nu planează în mod deosebit mediul înconjurător, sunt compatibile cu zonele comerciale; 38



Grup de folosință nr. 12 – facilități de agrement, sunt compatibile cu zonele comerciale centrale



și cu cele locale; Grup de folosință nr. 13 – zone puțin construite sau spații deschise care atrag popula ția în

   

anumite scopuri precise; Grup de folosință nr. 14 – serviciile practice de sporturi nautice; Grup de folosință nr. 15 – parcuri mari de distracție care pot genera zgomot și trafic intens; Grup de folosință nr. 16 – zone semiindustriale, diferite ateliere de reparație și întreținere; Grup de folosință nr. 17 – activități ușoare nepoluate ce sunt compatibile cu zonele reziden țiale



vecine; Grup de folosință nr. 18 – zonele rezidențiale ferite de foc, explozii sau alte accidente, amplasamentul se va face prin separare de zonele rezidențiale sau alte zone prin spații de protecție sanitară.

39