Lp 5.1 Bilantul Articular Al Membrului Superior

Bilantul articular al membrului superior

Bilantul articular al membrului superior Bilantul articular al membrului superior trebuie totdeauna completat cu bilantul functional, care sugereaza importanta mainii in actul prehensiunii. Umarul. Articulaţiile adevărate sînt : scapulohumerala acromioclaviculara şi sternocostoclaviculara,

acromioclavicualara

scapulohumerala,

Articulaţiile adevarate a).Articulatia scapulohumerala este formată de capul humeral şi cavitatea glenoidă, înconjurată de bureletul glenoidian care-i măreşte capacitatea., b) Articulaţia acromioclaviculară — acromion + clavicula = blochează mişcările claviculei în timpul mobilizării umărului — contribuie la mişcările de abducţie, flexie si extensie, neavind rol în cele de rotaţie. c) Articulaţia stencocstoclaviculară —avînd 4 ligamente intrinsece rol de întărire şi unul extrinsec (ligament costoclavicular),puternic, care reprezintă axul mişcării articulaţiei — contribuie la mişcările de abducţie şi flexie Articulaţiile false : (articulaţie fără elemente articulare) 1.Articulatia scapulotoracica formată din faţa anterioară a scapulei, cu muşchiul subscapular, şi faţa externă a coastelor, cu muşchii intercostali 2.Articulaţia subdeltoidiană este de fapt un plan de alunecare Între faţa profundă a deltoidului şi manşonul rotatorilor. Articulatia scapulotoracica

Articulatiile sterno-claviculara, acromio-claviculara si scapulotoracica formeaza centura scapulara prin care umarul dobandeste particularitate biomecanica, executand in raport cu toracele miscari specifice: proiectie anterioara posterioara si ridicare - coborare, a caror valoare se apreciaza in centimetri. Miscarile de proiectie anterioara (antepulsie) si posterioara (retropulsie) realizeaza deplasari de 10-12 cm. Axul este vertical si trece prin extremitatea sternala a claviculei. Miscarile de ridicare si coborare sumeaza 12-13 cm, 3 cm pentru coborare si 9-10 cm pentru ridicare. Se produc in jurul unui ax transversal si sagital, care trece prin extremitatea sternala a claviculei.

-Se vor evita schimbările de poziţie ale umărului, mai ales căderea lui pe planul mesei (retropulsie), motiv pentru care se asază sub umăr o pernă mică ! - Abducţia braţului trebuie să fie bine fixată la 90° !

Poziţia preferabilă de start este decubitul dorsal, la marginea mesei,cu braţul abdus la 90° (se sprijină po masă) şi cotul (în afara mesei) flectat la 90°. Palma „priveşte" corpul

Rotatatie interna umar 90—95° de amplitudine maximă.

Rotatatie externa umar 80—90° de amplitudine maximă,

Flexie umar 180° Să se evite extensia trunchiului ! • Să se evite abducţia umărului ! • Să se evite ridicarea umărului ! • Să nu schimbe poziţia braţul goniometrului

fixat la trunchi

Extensie membru superior mişcarea activă măsoară 50—60'°, mişcarea pasivă, poate atinge 90°

Abductie = 180°, •Să se evite înclinarea laterală a trunchiului ! •Să se evite flexia sau extensia umărului ! •Să se evite ridicarea centurii scapulare

Abductie orizontala membru superior

Cotul

Este format din trei articulaţii : 1.humerocubitală — o trohleartrozâ,cu rol de flexie-extensie a antebraţului ; 2.humeroradială — o condilartroză 3 radiocubitală superioară — care participă la pronosupinaţie Poziţia de zero, de start, este cea cu cotul în extensie totală, membrul brahial fiind pe lingă corp şi palma in pozitie anatomica Poziţia de preferat pentru măsurătoare este din decubit dorsal sau din ortostatism.

Flexiea antebrat

porneşte de la 0°, atingând 145— 160° (prima cifră pentru flexia activă, cea de-a doua pentru flexia pasivă).

Extensia reprezintă reîntoarcerea antebraţului la poziţia 0. Din poziţie anatomică, cotul nu are extensie decît în cazuri speciale de hiperlaxitate,cind se poate realiza o hiperextensie de 0—10°, mai ales la femei si copii. Extensia este blocată de ciocul olecranului în foseta olecraniană şi de fasciculele anterioare ale ligamentelor. Poziţia corectă de funcţiune în care se imobilizează cotul este în flexie de 90—100°, cu mina în semipronaţie (ca atunci cind scriem).

Poziţia de elecţie este din ortostatism sau din şezind, cu cotul la 90°fixat la trunchi şi mîna cu policele în sus.

Supinaţia, cu aceeaşi amplitudine de 90° ca Pronaţia şi pronaţia, — mişcarea de orientare a palmei în jos se va evalua prin aceeaşi tehnică de măsurare, progresează de la 0 la 90°. cu diferenţa că braţele goniometrului se Atenţie : plasează pe faţa volară a mîinii. • Să nu se permită vreo abdueţie sau rotaţie a Poziţia corectă de funcţiune este semipronaţia umărului ! de 30—45°, care corespunde poziţiei la scris • Să nu se îndepărteze cotul de trunchi ! — este şi poziţia de repaus. • Goniometrul să rămînă imediat proxrmal faţă de oasele carpului ! Mişcarea de pronosupinaţie este mult amplificată prin rotaţia humerusului, ajungind aproape de 360° : rotaţia internă contribuie cu 150°, iar cea externă cu 30°.

Flexia (flexia volară, flexia palmară) de la 0 spre 90°, Poziţia de start este cu antebraţul la 90° şi în pronaţie, cu degetele relaxate ; unii preferă poziţia intermediară. Măsurarea flexiei se poate face şi în -poziţie intermediară, pe marginea radială a mîinii (C. A. Trombly, A. D. Scott), dar există unele diferenţe de grade între cele două modalităţi datorită structurii articulare a pumnului, de unde necesitatea de a standardiza tehnica. Atenţie :• Fixarea braţului mobil pe cel de-al V-lea metacarpian trebuie făcută corect!

Extensia (dorsiflexia) activa de la 0 la 70°,pasivă la 80—85°, articulaţia radiocarpiană participînd cu 50° la această mişcare. Mişcarea de flexie-extensie este -mai amplă cind pumnul este în poziţie intermediară - minimă cind pumnul este în pronaţie.

3. Adducţia (înclinarea cubitală, flexia cubitală, deviaţia cubitală) atinge 40—45° in pronaţie şi mai cîştigă aproape 1O cind mina este în supinaţie. Poziţia preferabilă este cu braţul în abducţie si cotul flectat, antebraţul fiind în pronosupinaţic. Goniometrul se aşază pe faţa dorsală a mîinii, cu braţul fix pe linia mediană a feţei dorsale a antebraţului, spre condilul lateral al humerusului, şi cu braţul mobil în lungul metacarpianului IV, spre articulaţia MCF III. Atenţie : • Trebuie evitate flexia sau extensia pumnului ! • De evitat pronaţia şi supinaţia antebraţului ! • Nu trebuie utilizată falanga ca punct de referinţă pentru nivelul de mişcare !

Abducţia (deviaţia radială, înclinarea radială, flexia radială) are amplitudinea maximă de 20—30°. Testarea urmează aceleaşi reguli ca la adducţie. Mişcarea de abducţie-adducţie se execută pe o axă antero-posterioară în plan frontal.

Circumducţia pumnului este o mişcare în care se combină cele patru tipuri de mişcări descrise mai sus. Poziţia de funcţiune a pumnului care favorizează activitatea flexorilor degetelor pentru prehensiune este în : extensie de 30—35°, deviaţie cubitală de 15° semipronaţie de 30—45°.

Testarea mîinii Mina s-a adaptat la funcţia de prehensiune, respectiv de a se modela pe un obiect, de a apuca, de a forma pense. 1.Mişcarea în articulaţiile carpometacarpiene creează căuşul mîinii, care se formează cînd apucăm minerul unui ciocan etc. Această depresiune, ca un şanţ, orientată de la eminenţa hipotenară spre a doua articulaţie MCF,se datorează opozabilităţii primului şi celui de-al V-lea metacarpian în articulaţia carpometacarpiană. Metacarpienele IV şi III se flectează şi ele uşor, în timp ce metacarpianul II rămîne aproape imobil. Această mişcare nu poate fi măsurată, ci se apreciază în cadrul studierii prizelor sau tipurilor de prehensiune

Prehensiunea =un gest precis, adaptat, conștientizat sau reflex, care pe baza informațiilor instantanee tactile, extero- și proprioceptive, se automatizează prin repetare și determină coordonarea optimă a mâinii pentru prindere sau apucare. • Prehensiunea terminală – extremitatea pulpei policelui, aproape de unghie - extremitatea pulpei fiecărui deget, în particular a indexului. Este o prehensiune bidigitală fină, discriminatorie, prin care sunt sesizate obiectele fine - Testare eficacitate: apucarea unui ac / unui băț de chibrit așezat pe masă

•

Prehensiunea subterminală – între pulpa policelui - pulpa altui deget (bidigitală) sau pulpele a 2 degete (tridigitală). – mai des folosit în activitățile cotidiene și permite sesizarea unor obiecte mai groase, cu 2 sau 3 degete, police, index și medius. – Testare eficacitate- încercarea de a smulge o foaie de hârtie ținută între aceste 2 degete

• Prehensiunea subtermino-laterală – pulpa policelui și fața laterală a unui deget, mai frecvent indexul, ca și cum am număra bani, am prinde o farfurie sau am răsuci o cheie, "pensa de cheie". – Prehensiune subtermino-laterală bidigitală - o priză mai puternică decât precedenta, degetul opus policelui, în special indexul, se sprijină pe celelalte degete, și astfel adductorii policelui pot dezvolta o forță maximă. – Prehensiune subtermino-laterală tridigitală (pensa de scris)

•

Prehensiunea palmară (lumbricală)

•

Prehensiunea prin opoziție digito-palmară

•

– o prehensiune de forță – între palmă, ultimele patru degete și police; – în jurul unor obiecte grele și voluminoase – Când volumul obiectului apucat este prea mare, policele nu poate realiza priză cu celelalte degete→forța de prehensiune↓ – opune palmei, ultimele patru degete – permite sesizarea unor obiecte mai mici decât precedenta: • • • • •

mânuirea unui levier apucarea volanului agățarea cu degetele II-V de o bară purtarea unui geamantan este mai rar folosită, deoarece priza se menține mai greu

Prehensiunea latero-laterală

– interdigital, între fețele laterale și medială a două degete apropiate, mai ales index și medius. – Această prehensiune este solicitată când menținem o țigară între degete – Prehensiunea latero-laterală este secundară, dar devine prețioasă în absența policelui.

Mişcările în articulaţiile metacarpofalangiene sînt de două feluri : de flexie-extensie şi miscari de lateralitate. Pasiv, se poate roti falanga cu aproape 45° în jurul axului propriu. Flexia-extensia degetelor. Poziţia zero este cu pumnul şi degetele întinse. Flexia activă măsoară 90°, crescînd de la degetul II spre V, unde poate ajunge la 100°, cînd sînt flectate concomitent toate cele patru degete. Flexia independentă a cîte unui singur deget este mai redusă datorită ligamentului palmar interdigital. Pasiv, se pot obţine flexii mai rnari. Extensia este, în funcţie de subiect, de la 0 pînă la 90° în cazuri de hiperlaxitate(hiperextensie). Există un goniometru special pentru degete, care se fixează pe faţa dorsală a mâinii, pe metacarpianul respectiv, cu braţul mobil pe faţa dorsală a falangei care se flectează. La măsurarea extensiei goniometrul special se aşază pe faţa volarâ a mîinii. Măsurătorile se pot executa şi cu o riglă, pe care se apreciază distanţa dintre vîrful degetului (marginea distală a patului unghial) şi pliul de la nivelul pumnului (prima cută, proximal de eminenţa hipotenară). Prin extensie, rigla poate măsura distanţa de la vîrful degetului la planul orizontal al palmei. Desigur că aprecierea amplitudinilor de mişcare cu ajutorul riglei cere precizarea în fişe a reperelor, deoarece nu există o standardizare precisă a lor.

Lateralitatea (abducţia-adducţia) este o mişcare de îndepărtare apropiere a celor 4 degete faţă de axa mediană a mîinii (care trece prin degetul III). Aceste mişcări nu se pot executa decît cu degetele în poziţia de zero sau extinse, cînd ligamentele laterale sînt relaxate (în flexia degetelor se întind, folorind mişcarea de lateralitate). Amplitudinea acestei mişcări este variabilă de la subiect la subiect şi de la deget la deget (indexul avînd-o pe cea mai mare) — în medie, este de cea 15—20°. Măsurarea cu goniometrul este dificilă. Amplitudinea acestei mişcări se apreciază mai rapid măsurînd (în cm) distanţa dintre două vârfuri ale unor degete alăturate. 3. Circumducţia este posibilă (mai ales la index) datorită combinării mişcărilor de flexie-

4.Rotaţia axială este o mişcare care nu poate fi făcută decît pasiv,aşa cum s-a precizat mai sus.

Mişcările în articulaţiile interfalangiene. Aceste articulaţii permit doar flexia-extensia pe un ax transversal, dar nu extensie şi lateralitate şi într-un plan strict sagital, deoarece planurile fiecărui deget convergspre un punct la baza 1. Flexia in interfalangiana proximală poate ajunge la 100°, mai amplă la degetele IV şi V decît la II şi III. în interfalangiana distală flexia nu depăşişeşte 90°. Măsurarea flexiei interfalangiene se face cu goniometrul special, ca şi în cazul celei metacarpofalangiene Se poate aprecia măsurind distanţa de la vîrful unghiei la baza degetului. 2. Extensia plecând de la poziţia zero este posibilă doar în interfalangienele distale şi doar la unele persoane. Amplitudinea variază de la 0 la 20°. În interfalangienele proximale în mod normal nu există extensie peste poziţia neutră, nici chiar pasivă.

Mişcările în articulaţiile policelui sînt diferite ca amplitudine după sediul lor : • în articulaţia scafotrapezoidală, mişcarea este foarte limitată şi nu poate fi apreciată. • 'în articulaţia trapezoidometacarpiană se realizează mişcări ample de : — abducţie : mişcarea de îndepărtare a policelui de planul palmei,mişcare în plan perpendicular pe palmă cu amplitudinea de 60—70°; •— adducţie : mişcarea de revenire a policelui abdus la poziţia iniţială Măsurarea abducţiei se face cu goniometrul, braţul fix fiind plasat de-a lungul indexului şi al celui de-al doilea intercarpian, iar braţul mobil urmînd mişcarea policelui. Aprecierea amplitudinii mişcării se poate face şi măsurind cu rigla distanţa dintre capul distal al metacarpianului II şi cel al primului metacarpian.) — flexie : mişcarea în plan frontal, paralelă cu palma, care baleiază policele de-a latul palmei, ducîndu-1 spre baza ultimelor degete nu depăşeşte 10—15° ; _ — extensie : mişcarea ce se face în acelaşi plan ca şi flexia, îndepărtînd policele în afară de marginea indexului şi realizând o amplitudine de 25—30°; (Aprecierea goniometrică trebuie făcută cu grija ca în articulaţia MCF falanga întîi să fie în axul metacarpului. Măsurarea flexiei este dificilă cu goniometrul. Mai uşor se măsoară cu rigla distanţa dintre articulaţia metacarpofalangiană şi baza degetului V. Extensia se poate măsura uşor cu goniometrul, braţul fix fiind amplasat de-a lungul metacarpianului II.) -rotaţie axială — circumducţie a metacarpianului I : posibilă prin combinarea tuturor mişcărilor de mai sus.

în articulaţia metacarpofalangiană se realizează • — flexia de 70—75°, considerînd ca poziţie de start falanga întîi,în prelungirea primului metacarpian ; - această flexie se adauga flexiei din articulaţia trapezoidometacarpiană, face ca vîrful policelui să ajungă la baza ultimului deget; Măsurarea mişcării de flexie : se aşază braţul fix al goniometrului de-a lungul metacarpianului, iar braţul mobil, în axul primei falange.) — o extensie propriu-zisă de fapt nu există ; — rotaţia axială (vezi mai departe). • Articulaţia interfalangiană permite : — flexii de 80—90° ; — extensii de 10 (active) pînă la 20—25° (pasive). (Măsurarea mişcării interfalangicne se face întocmai ca la celelalte degete.)

Mişcarea specifică policelui este mişcarea de opozabilitate, care se realizează printr-o combinare a mişcărilor din întreaga „coloană articulară" a degetului : abducţie, flexie şi rotaţie axială, în aşa fel, încît pulpa policelui să ajungă faţă în faţă cu celelalte degete. Aprecierea acestei mişcări se face prin măsurarea distanţei dintre pulpa policelui şi baza degetului V. Funcţia mîinii este mai bine testată prin posibilităţile de prehensiune , prin capacitatea de realizare a penselor