Psihologie Sociala: Facultatea De Psihologie I ș Tiin E Ale Educa Iei ș ț ț

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

PSIHOLOGIE SOCIALA ANUL II DE STUDIU

1.Reflectaţi asupra prezenţei imaginare a audienţei private în mintea noastră. Vi s-a întâmplat să surprindeţi la dumneavoastră existenţa şi impactul unei astfel de audienţe? Aţi auzit pe alţii povestind despre o astfel de prezenţă? Întrebaţi alte persoane din anturajul dumneavoastră despre experienţa resimţirii prezenţei imaginare a audienţei private sau şi efectul acesteia asupra acelei persoane. Consemnaţi reflecţiile dumneavoastră, experienţele personale şi cazurile relatate de ceilalţi. Includeţi rezultatul activităţii în portofoliul pentru psihologia socială.

În dezvoltarea și modelarea comportamentului uman participă foarte activ infleunța prezențelor sociale precum prezența explicită,prezența imaginară și prezența implicită ,așa cum este precizat în definiția propusă de Gordon Allport despre personalitate.Un aspect interesant al prezenței imaginare a fost studiat de către doi cercetători,Mark Baldwin și John Holmes, care au introdus conceptual de audiență privată. Audiența privată se referă la totalitatea reprezentărilor mentale ale persoanelor semnificative din viața noastră care sunt stocate în memorie.Pe baza unui experiment,cei doi cercetători constată faptul că aceste reprezentări mentale sunt în mod continuu active în mintea nostră,astfel putând să influen țeze comportamentul,atitudinile,aprecierile și alegerile subiectului,într-un mod conștient sau chiar inconștient.De asemenea,reprezentările mentale pot ilustra persoane reale,cu care subiectul a întreținut nenumărate experiențe,dar și persoane fictive,cu care subiectul nu a relaționat fizic sau care nu există în via ța reală.Astfel,se subliniază legătura profundă,platonică,semnificația intimă,dar și intensitatea cu care subiectul relaționează,chiar și într-o manieră ireală.Cu alte cuvinte,audiența private poate avea un impact major asupra personalității și comportamnetului subiectului. În majoritatea etapelor sale de dezvoltare,omul este continuu influen țat de reprezentările mentale ale persoanelor semnficative pentru acesta.De exemplu,în timpul adolescenței cu toții ne-am orientat atenția asupra unui personaj pe care îl admirăm.Mare parte a adolescenților se identifică cu persoane cunoscute din mass-media și ajung să se comporte exact ca acestea,alegerile lor vetimentare,operaționale fiind în concordanță cu persoana respectivă.De asemenea,unii adolescent pot fi puternic influențați de părinții lor în alegerea unei școli,în îndeplinirea sarcinilor intelectuale .Un astfel de caz este dat de o cunoștință personală din adolescență. Maria S. era o elevă extrem de silitoare și ambițioasă care își demonstra continuu performațele intelectuale.La fiecare evaluare școlară,chiar și la cele nesemnificative,se străduia să obțină rezultate excelente.Efortul său intelectual se manifesta adeasea și în plan fiziologic prin stări febrile,tremurături și transpirația excesivă a mâinilor.O auzeam adesea vorbind singură,pe un ton grav,în care își justifica nereu șita unor activită ți școlare.De asemenea,la majoritatea examenelor scrise o surpindeam într-o poziție submisivă,ca și cum cum ar fi criticată de către cineva. Cu toate acestea,nu

puteam să nu remarc preferințele sale pentru vestimentație: haine închise la culoare,destul de mature,adesea purta un sacou lung sobru și o pereche de pantaloni evazați,în stilul anilor apuși.Într-o zi am întrebat-o de ce este mereu atât de stesată la școală,de ce vorbește singură și de ce se îmbracă atât de matur pentru vârsta ei.Aceasta mi-a mărturist faptul că întotdeauna s-a îmbrăcat așa,însă niciodată nu i-a plăcut,pur și simplu le alegea involuntar,din magazine.Stresul de școală provine datorită presiunii pe care o exercită părin ții săi asupra ei,în special mama sa.Am mai aflat faptul că mama ei a murit de multă vreme și că ea este cea cu care vorbește Maria înainte și după examene.Acum toate acestea aveau un sens.Maria se comporta așa datorită influenței patologice,aș putea spune,din partea mamei sale ilustrată în plan mental. Reprezentările mentale ce alcătuiesc audiența privată pot avea de asemnea o latură patologică,mai ales dacă subiectul nu poate controla și conștientiza anumite aspecte ale comportamentului său,dar și aspecte de natură psihofiziologică.De exemplu,în cazul tulburărilor anxioase,în care subiectul este convins că cineva îl urmărește,manifestând astfel un sentiment profund de teamă și neliniște. O relatare în ceea ce prive ște prezen ța audien ței private îi apar ține unei rude apropiate ,Claudiu S ,din perioada actuală a vârstei sale înaintate.Claudiu a fost educat în familia sa pe baza principiilor religioase.Acesta î și adapta întreg comportamnetul în funcție de cele două voci care se întreceau în argumente.Era vorba,evident,despre vocea îngerului ce reprezenta binele și vocea celui rău care au început să se manifeste încă din copilărie.Claudiu avea o reprezentare foarte clară a siluetelor din care se auzeau vocile: pe de o parte,putea vedea o făptură luminoasă,cu păr lung și auriu care răsufla particule strălucitoare argintii,iar pe cealăltă parte putea vedea o bestie cu cap de leu și colți sângerii care răsufla numai fum și foc.Claudiu a mărturisit că aceste două voci i-au influențat majoritatea acțiunilor și alegerilor din viața sa.Spre exemplu,de fiecare data când vedea un nenorocit al sortie per stradă,îi dădea să mănânce și să se îmbrace.De asemenea, a acceptat anumite compromisuri,de care nu era mândru mai târziu, pentru a-l face pe monstru să se oprească din țipat.Din păcate,Claudiu a trebuit să facă față de fiecare data conflicteor celor două voci și să aleagă în func ție de ceea ce își dorea numai el cu adevărat.

Consecințele reprezentărilor mentale ale audien ței private pot fi fatale,mai ales dacă acestea nu sunt în concordanță cu dorințele subiectului și nu îl ajută pe acesta să se dezvolte armonios și autonom.Cu alte cuvinte,acestea influențează atitudinile,opiniile și comportamentul subiectului din momentul în care sunt create.

2. Reflectaţi asupra autoreglării asocierii şi solitudinii în viaţa dumneavoastră şi a persoanelor pe care le cunoaşteţi bine. Ce puteţi spune despre modul în care această auto-reglare se realizează? Ce se întâmplă când unul din cele două motive sociale opuse este frustrat pentru o perioadă mai îndelungată? Cum

se

manifestă

aceasta?

Întrebaţi

alte

persoane

din

anturajul

dumneavoastră despre experienţa resimţirii neîmpliniri celor două motive şi efectul pe care îl are o atare stare asupra vieţii şi comportamentului.

Consemnaţi reflecţiile dumneavoastră, experienţele personale şi cele relatate de ceilalţi. Includeţi rezultatul activităţii în portofoliul pentru psihologia socială.

În filogeneză și ontogeneză se elaborează anumite stări de necesitate sau sensibilizări ale organismului pentru diferite obiecte,dezvoltându-se astfel nevoia de substanțe nutritive,de oxigen,de anumite condiții de temperatură,umiditate,nevoia de mișcare,acțiune,relaxare,de comunicare cu alții,de realizare de sine.Toate acestea reprezintă nevoi,condiții ale vieții,procese pulsionale fundamentale ce semnalizeză dezechilibrele de tipul privațiunilor sau exceselor care intervin în organism sau în sistemul de personalitate.Printre funcțiile motivaționale,funcția de autoreglare a conduitei este imperativă întrucât aceasta imprimă conduitei un caracter activ și selectiv.Eficiența reglatorie a motivației este dependentă în egală măsură de energizare și direcționare.Nevoile reprezintă structurile motivaționale ale personalității care reflectă echilibrul biopsihosocial al omului în condițiile solicitărilor mediului extern și intern.Printre aceste nevoi se numără și nevoile sociale precum nevoia de afiliere,de comunicare,de integrare socială,de cooperare.Nevoia de afiliere prezintă un corespondent opus numit nevoia de solititudine care apare ca o stare motivațională activă în condițiile în care omul a ajuns la o anumită suprasatura ție interpersonală. La baza motivației se află principiul homeostaziei,descris în biologie,conform căruia organismele tind să-și mențină aceeași stare,un echilibru constant,cu toate modificările ambientului.Când echilibrul este perturbat,atunci ființa vie reacționează cu scopul restabilirii acestuia.Conștientizarea dezechilibrului și nerefacearea acestuia poate avea repercusiuni pe plan psihic și fizic. Mecanismul autoreglării intervine în fucție de nevoia sau dezechilibrul care se manifestă și care este interceptat de subiect.Spre exemplu,nesatisfacerea nevoii de asociere,care presupune menținerea unor interacțiuni constante cu alte persoane,poate produce efecte negative în plan psihic precum stări melancolice,frustrări,irascibilitate ,dar și efecte negative de natură fiziologică: lipsa poftei de mâncare,migrene,dureri abdominale.În contrast cu nevoia de asociere,nevoia de solititudine se manifestă în momentul în care subiectul s-a implicat în mod continuu în interacțiuni de ordin social și care presupune evitarea

contactului cu alte persoane pe o perioadă nedeterminată,întrucât subiectul se retrage spre sine.Efectele nesatisfacerii nevoii de solititudine se manifestă atât la nivel psihic : iritare,nevroză,pasivitate,agresivitate ,indiferență ,cât și la nivel somatic : lipsa poftei de mâncare,cefalee,stări febrile.De aici,se poate constata importanța funcției de autoreglare în restabilirea echilibrului biopsihosocial.Prezint în continuare cazul unui coleg de muncă care a fost desemnat sa se ocupe de pregătirile administrative ale sărbătorii Crăciunului în cadrul instituției școlare.Alexandru L. este o fire dechisă,extrovertit,căruia îi făce plăcere să fie implicat în diverse acțiuni,să participe la diverse interacțiuni sociale și care se bucură de o excelentă carieră de pedagog,unde este iubit de to ți învățăceii.Datorită temperamentului său extrem de perfecționist,depune mult efort și pasiune în ceea ce face.La fel s-a întâmplat și în cazul rolului său de a pregăti întrega școală pentru sebările Crăciunului: a gestionat întregul echipament decorativ,a organizat scenariile din spectacole,a reunit personalul didactic pentru realizarea unui material ilustrativ.Toate acestea s-au realizat în paralel cu lecțiile sale prezentate la clase.Cu o zi înainte de marele moment,Alexandru L. a început să se comporte ciudat : era frustrat,nervos,agitat și cu obrajii rosii de febră,ridica tonul la elevii săi,dar și la colegii de muncă.În mod normal,își putea controla emoțiile când avea mai multe sarcini,însă de data aceasta organismul și psihicul său nu mai puteau face față.Ca atare,acesta este efectul pe care îl produce ignorarea autoreglării în scopul instalării nevoii de solititudine. De asemenea,mecanismele autoreglării nevoii de asociere și solitiduine își pun amprenta în funcție de tipul de personalitate de care dispune fiecare.Astfel,nevoia de asociere este mult mai resimțită în cazul celor care dau dovadă de o atitudine extrovertită,comparativ cu cei ce prezintă o fire introvertită ,la care se manifestă constant nevoia de solititudine.Desigur,aceste nevoi se află într-un continuu motivațional,fapt pentru care nevoile de asociere și solititudine se reglează în funcție de echilibrul biopsihosocial. 3. Reflectaţi asupra rolului proximităţii în viaţa dumneavoastră şi relaţiile interpersonale semnificative pe care le aveţi. Întrebaţi alte persoane din anturajul dumneavoastră despre maniera în care cele mai relevante relaţii interpersonale au debutat, evoluat şi consolidat. Care a fost rolul proximităţii în ele? Consemnaţi reflecţiile dumneavoastră, experienţele personale şi cele

relatate de ceilalţi. Includeţi rezultatul activităţii în portofoliul pentru psihologia socială.

Relațiile interpersonale reprezintă un caz particular al rela țiilor sociale care se prezintă sub forma unor legături psihologice, conștiente si directe între oameni. Întrucât omul este o ființă socială,nu poate trăi singur,relațiile devin o condiție a existenței sale.Cu cât relațiile sunt mai solide, cu atât unitatea și durabilitatea acestora este mai puternică.Toate acțiunile noastre depind de munca în echipă,indiferent dacă suntem lideri sau discipoli,părinți sau copii,antrenori sau jucători.Relațiile interpersonale se formează pe baza unei atracții personale,care participă la dezvoltarea unei relații interpersonale intime,sau dimpotrivă,repulsia interpersonală poate contribui la formarea unor sentimente de ură și dușmănie. Atracția interpersonală este condiționată de existența unor factori determinanți precum proximitatea , expunerea repetată și familiaritatea.Proximitatea reprezintă o condiție a atracției interpersonale care favorizează dezvoltarea și cosolidarea relațiilor interpersonale.Proximitatea determină o evaluare critică asupra celuilalt,iar efectele acesteia nu pot fi întotdeauna pozitive.Astfel,vecinii pot fi cei mai buni prieteni sau cei mai învreșunați dușmani.Cu alte cuvinte,proximitatea oferă șanse pentru interacțiuni sociale,dar nu și pentru calitatea acestora. Proximitatea se manifestă pe mai multe planuri precum proximitatea georgrafică,arihitecturală și proximitatea fizică.Printre efectele proximității se numără frecvența interacțiunilor,anticiparea interacțiunilor și simpla expunere care generează atracția interpersonală.De asemenea,proximitatea poate provoca și comportamente agresive.Se pot amplifica atitudini negative în condițiile în care subiectul exprimă de la la început afecte negative.O importanță deosebită o reprezintă și distanța de interacțiune care își pune amprenta asupra atracției interpersonale,întru cât distanța se află în raport proportional față de calitatea interacțiunii.Astfel,în relațiile interpersonale pozitive,subiecții preferă proximitatea,să fie cât mai aproape unul de celălalt,iar în relațiile interpersonale negative membrii acestora prefer să păstreze distanța și să evite comunicarea. Dacă nu există un contact fizic,o apropiere față de alte persoane,dacă nu există proximitatea,nu se pot dezvolta relațiile interumane.Prezint în continuare

câteva cazuri particulare care reflectă importanța proximității .Încă din ciclul primar al școlarității personale,m-am aflat lângă Daniela M.,o colegă cu care am avut bucuria să terminăm împrună și studiile liceale.Totul a început în prima zi de școală,când doamna noastră învățătoare ne-a așezat în aceeași bancă.Neavând experiența necesară de a începe o comunicare,n-am putut să-mi controlez timiditatea,fapt pentru care nu spuneam nici un cuvânt către colega de bancă.Însă Daniela ,având predispoziție genetică spre extrovertism,a început să mă întrebe cum mă numesc,câți ani am și dacă îmi este dor de mama mea.Bineînțeles ,totul sa petrecut în pauze.Am continuat astfel să vorbim,să ne împărțim pachețelele,să fim în aceeași echipă la ora sport,să ne ajutăm la temele de acasă.Chiar dacă am avut un debut timid ,am căpătat încredere una în cealaltă și am continuat să ne petrecem tot timpul împreună,sa ne spunem secretele și ne oferim ajutor reciproc.Pot spune astfel că s-a consolidat o relație de prietenie care necesita de asemnea eforturi de întreținere.Probabil nu am fi ajuns la acest nivel,dacă nu stăteam în aceeași bancă,dacă nu eram în aceeași clasă și dacă nu învățam în aceeași școală.Aici pot să evidențiez,încă o dată,rolul proximității în dezvoltarea relațiilor interpersonale.Desigur,eu am expus un caz în care efectele proximită ții au fost pozitive,dar aceasta nu este o regulă generală,de aceea prezint în contiunuare un caz în care efectele proximității au fost negative.Este vorba despre doi vecini de bloc ,Florin R. și Marian P. , care aveau apartamentele foarte apropiate.Deoarece în blocul în care locuiau,frecventau numai persoane în vârstă,ei fiind sigurii de aceeași vârstă,Florin a fost primul care a avut curajul să îl invite pe Marian să vizioneze împreună marele meci de fotbal din acea noapte.Marian a acceptat invitația și a adus diverse gustări și băuturi care să înfrumusețeze vizionarea meciului.Din păcate,aceea a fost singura și ultima dată în care cei doi au mai comunicat,totul datorită unui accident în care cei doi au început să manieste comportamente agresive.Chiar dacă stăteau în acela și cartier,în același bloc și la același etaj,cei doi nu s-au mai văzut de atunci și au continuat să se evite și să se ignore chiar și în ziua de astăzi. În concluzie,proximitatea nu reprezintă nu factor suficient pentru a se dezvolta relațiile interpersonale,ci este nevoie de un cumul de factori precum atracția interpersonală,expunerea repetată și familiaritatea,dar și anumiți factori de ordin motivational și volitiv.

4. Aduceţi-vă aminte de un moment al vieţii in care aţi trăit o emoţie de vinovăţie sau ruşine.Revenind asupra acelui episod emoţional cum îl apreciaţi acum? A fost mai degrabă vinovăţie sau a fost ruşine? Argumentaţi răspunsul. Descrieţi şi consemnaţi experienţa realizării acestei activităţi. Includeţi rezultatul în portofoliul pentru psihologia socială.

Cineva înțelept spunea odată că ,,rușinea este cea mai groaznică închisoare ”,iar o replică pe atât de frumoasă cât și de dureroasă,scrisă de Goethe ,care descrie sentimentul de vinovăție < Am atât de mult, şi sentimentul faţă de ea înghite tot: atât de mult am, şi fără ea totul mi se pare nimic. >.Rușinea și vinăvăția sunt două emoții ce au o puternică influență asupra conștiinței umane și asupra întregii personalități,ducând la diverse modificări comportamentale și implicit cognitive.Rușinea exprimă o stare de sfială, de jenă provocată de un insucces sau de o greșeală,pe când vinovăția se instalează în momentul în care subiectul încalcă o normă socială sau morală prestabilită. Din punct de vedere psihologic,rușinea reprezintă o stare emoțională ce se manifestă atunci când individul nu respectă un standard personal de conduit sau atunci când se prezintă cu o performanță aflată sub nivelul așteptărilor sale sau ale audienței. Vinovăția este o reacție emoțională ce se instalează în momentul în care individual încalcă un standard socio-moral general.Diferența principală dintre aceste două reacții emoționale este aceea că rușinea este caracterizată printr-o focalizare a atenției asupra sinelui în ansamblul său,în timp ce vinovăția își concentrează atenția asupra comportamentului deficient.Deși aceste două emoții sunt specifice rasei umane,nu întotdeauna se manifestă în același mod la fiecare individ,ci în funcție de tipul temperamental dominant și implicit de tipul de personalitate.Spre exemplu,cineva care este predispus la un temperament predominant melancholic,își va manifesta rușinea și vinovăția la cote extreme,putând să se instaleze astfel și un episod depresiv.O persoană care este predispusă la un temperament predominant coleric,își va exprima vinovăția și rușinea sub forma unui episod maniacal,blamând pe cei din jurul său pentru fapta comisă de el însuși.Într-o perspectivă congnitivistă,nu situațiile specifice vinovăției și rușinii sunt exclusiv responsabile,ci procesele asociate componentei cognitive a emoțiilor,interpretarea lor cognitivă. Rușinea,ca identitate,se referă la pierderea identității și valorii reale ca ființă umană,iar în cazul vinovăției resimțim minimizarea respectului de sine și adoptăm comportamente de dependență care înlătură această emoție.În ceea ce privește vinovăția,conștiința joacă un rol foarte important în declanșarea și manifestarea acestui sentiment. Conştiinţa este factorul reglator în comportamentul unui om faţă de semenii lui, este o capacitate a priori, care îi

permit individului să decidă în privinţa „calităţii morale a gândurilor sau acţiunilor cuiva.Nu degeaba spunem ,după ce am încălat o normă sociomorală,,întrucât folosim un anumit tip de comportament pentru ,,a scăpa ” de vinovăție.Îmi aduc aminte că în timpul copilăriei mele ,obișnuiam să mă joc adesea cu o copilă care provenea dintr-o familie înstărită și care avea mereu cele mai frumoase și mai noi jucării,de pe vremea aceea.Deși părinții mei m-au crescut în spiritul moralității și bunei credințe,nu am putut să rezist tentației de a lua ,pe furiș, câteva dintre jucăriile acelea frumoase.Așa cum era de așteptat,m-am plictisit repede de acele jucării, numai erau atât de minunate ,motiv pentru care nu le mai țineam ascunse,ci le-am lăsat neglijent pe covor.La scurt timp,mama a văzut jucăriile și a constatat că nu îmi aparțin,motiv pentru care m-a întrebat de unde le am și a început să mă certe.Deși nu spuneam nimic,în interiorul meu se desfășura o adevărată furtună de emoții,printre care vinovăția ,dar și rușinea.În ochii mei inocenți puteai remarca vina pe care o resimțeam pentru comportamentul făcut,dar și rușinea față de propria persoană,care mă împiedica să câștig dragostea părinților. Rușinea este uneori confundată cu vinovăția, doar că aceste emoții sunt diferite. Rușinea se manifestă prin confuzie, disconfort, regret și remușcări doar într-un mediu în care simțim că nu corespundem cerințelor, când suntem primiți batjocoritor sau când atitudinea celuilalt este disprețuitoare. Într-un astfel de mediu ne cuprinde un sentiment acut de rușine, perceput de noi ca și cum am apărut dezbrăcați, slabi și fără apărare în mijlocul unei mulțimi agresive. Rușinea mai reprezintă și una dintre formele cele mai distructive de autocondamnare deoarece face o persoană să se perceapă pe sine ca fiind inadecvată sau josnică. Acest tip de persoană, deși știe că oamenii nu au numai calități ci și anumite defecte, se va simți ca o ființă mizerabilă. Pericolul pentru acest tip de rușine și de auto-judecată este faptul că, în timp ce stima de sine scade, persoana va continua să se devalorizează iar în ochii ei va deveni mai rea decât este în realitate. O astfel de rușine va duce ulterior la singurătate și izolare.În timp ce vinovăția apare atunci când o persoană face ceva contrar convingerilor sale interioare, ceva inacceptabil pentru normele sale interne. De multe ori se simt vinovate persoane care doar gândesc ceva, ce ei consideră ca fiind greșit.Deși sentimentul de vinovăție este natural și normal ,acesta se poate manifesta și într-o mainieră anormală,patologică. Când o persoană stabilește cerințe foarte ridicate în ceea ce o privește pe ea însăși apare acest sentiment de vinovăție anormală,

emoție ce îl face să se simtă vinovat în mod constant. O astfel de persoană se simte vinovată pentru că nu poate să respecte niște standarde foarte înalte. Acest lucru va conduce, de-a lungul timpului, la faptul că persoana va privi lumea greșit, cu păreri de rău, iar așteptările nerealiste nu vor putea să fie niciodată în concordanță cu realitatea.Cu alte cuvinte, vina anormală sau nevrotică este un sentiment neplăcut ce apare mereu ca răspuns la orice acțiune necorespunzătoare. Vina nevrotică apare mai ales în copilărie atunci când sentimentele contradictorii față de părinți, ca și incapacitatea copilului de a face față emoțiilor, dă naștere la conflicte interne. Dacă vinovăția este o experiență emoțională care apare atunci când o persoană crede că a încălcat un standard moral iar persoana se simte responsabilă pentru această încălcare, rușinea este cea mai distructivă dintre emoțiile umane. Rușinea distruge stima de sine și provoacă oamenilor probleme foarte serioase,în special cei care sunt predispuși la temperamente predominant melancolic și coleric,la personalități din dimensiunea introvertismului sau extrovertismului.

5. Aduceţi-vă aminte de ultima situaţie în care aţi trăit personal sau aţi urmărit la o altă persoană manifestând emoţia de jenă. Descrieţi situaţia care a declanşat jena cât mai detaliat posibil. De ce consideraţi că anume jena a fost emoţia trăită? Argumentaţi răspunsul. Consemnaţi experienţa realizării acestei activităţi şi includeţi rezultatul în portofoliul pentru psihologia socială.

Ordinea socială se datorează respectării unor norme,reguli care se regăsesc într-o manieră explicită,scrise în coduri,cărți,sau într-o manieră implicită,nescrisă.Respectarea acestor reguli impune formarea unui mecanism de bază emoțional care permite învățarea și menținearea conduitelor acceptate social și care este imperativ în perioada copilăriei când se dezvoltă caracterul viitorului memembru al societății.Emoțiile complexe precum jena,vinovăția și rușinea servesc la îndeplinirea acestor scopuri.Prezint în continuare un caz care ilustrează manifestarea procesului afectiv al jenei. Încă din copilărie,Marian P. și Cătălin S. erau cei mai buni prieteni și făceau totul împreună: se jucau,învățau,mergeau la școală împreună.Această prietenie a rezistat la testul timpului și chiar și acum,cand amândoi au ajuns la vârsta adultului matur,încă mai petrec timpul împreună,dar de data aceasta,cu familiile lor.Cătălin S. muncea din greu la o firmă din localitate,dorind cu ardoare să își demonstreze talentul și să își exploreze potențialul.El a fost ales să organizeze și să prezinte un proiect de amploare în fața unor clienți importanți,motiv pentru care a petrecut în următoarele zile foarte mult timp în biroul său.Ceeea ce nu a anticipat Cătălin e că ziua sa de naștere era în acceași dată cu prezentarea mareului său proiect.El a uitat complet,însă prietenul său și familia sa,nu au uitat.Au organizat cu toții o petrecere surpriză care să îl relaxeze pe Cătălin după munca de la birou.Când Cătălin deschide ușa,toți invitații îl întâmpină cu nesaț.Pentru un moment,el încremenise iar obrajii se făceau ușor roșii.Chiar dacă privirea sa era orientată în jos,puteai observa cu ușurință,shițarea unui zâmbet inhibat pe buzele sale.Pe un ton aproape comic,Cătălin se miră de surpriza din această seară și a început să salute pe toată lumea ,mergând spre delicioasele bucate ,cu pași ușori și lenți. Rowland Miller definește jena ca o ,,stare de disconfort marcată de stupoare,stânjeneală și amărăciune. “ În viața cotidiană,jena este considerată drept o trăire asociată rușinii,aparținând acesteia.Din punctul de vedere al intensității trăirii subiective,jena este o formă acută rușinii,comparativ cu rușinea care este mai intensă și dureroasă.Ca orice altă emoție,declanșarea și manifestarea jenei ține de maniera interpretării cognitive a acesteia.Așadar,jena presupune perceperea gravității la o intensitate lejeră,suportbilă.În cazul nostru,individul apeciază că sinele public este cel care se comportă penibil.Se poate spune că jena reprezintă o tragi-comedie,unde tonalitatea dominantă este

cea comică ,iar reactualizarea situației care a provocat jena este făcută fără rețineri și cu ușoare clipe de amuzament. De asemenea,jena nu se manifestă numai în cognitiv,ci și în plan fizic.Un rol important în declanșarea fiziologică îl deține sisntemul nervos,mai exact sistemul nervos simpatic care produce creșterea bătăilor inimii,inetensificarea respirației,creșterea temperaturii genarela corporale și implicit,eliminarea de hormoni specifici care pregătesc organismul să facă față situațiilor pericualose.În exemplul relatat anterior,personajul nostru resimte jena în plan fiziologic prin înroșirea obrajilor,fenomen involuntar fiziologic care este considerat specific jenei. Din perspectiva non-verbală,emoția de jenă este trădată de anumite gesturi delicate și posturi ,dar care pot fi sesizabile pentru puțin timp.Personajul din cazul relatat și-a exprimat jena printr-un zâmbet inhibat,având capul ușor plecat în jos, și printr-un set de mișcări lente. În plan comportamental,jena se exprimă prin diferite forme de politețe care au ca scop remedierea situației.Personajul nostru a făcut o mică glumă pe baza situației date și a început să îi salute politicos pe toți invitații săi.