226045038 Logica Referat Adevar Juridic

Universitatea de Stat din Moldova Facultatea :Drept Disciplina:Logica juridica

Referat:

“Logica” adevarului juridic

Realizat de: Bantea Madalina studenta:gr 118

Verificat de : Negru Alina lector universitar

Chisinau,2014

Adevarul juridic Logica este stiinta care studiaza gândirea sub aspect formal.

Din punct de vedere hegelian, ideea este adevărul. Afirmaţia este oarecum nepotrivită pentru o disciplină cum este logica, preocupată mai ales de identificarea formelor fundamentale ale gândirii şi a modurilor corecte de raţionare; aceasta, cel puţin, în accepţiunea obişnuită de logică formală. Totuşi, pentru Hegel ideea este forma logică adevărată. Ceea ce însemnă, în termenii săi, că adevărul, adică perfecta corespondenţă între un lucru şi conceptul său,nu poate fi dat decit in forma ideii. Numai în acest sens trebui înţeleasă identificarea subiectului cu obiectul, care, de fapt, ar trebui avută în vedere ca identificare a subiectivităţii cu obiectivitatea, ceea ce este cu totul altceva, din vreme ce este vorba, în această accepţiune, de identificarea a două determinaţii de natura ideii, iar nu, cum ar putea să se lase de înţeles în primul caz, de o reducere a obiectului la subiect. Mai exact, numai ideea are puterea de a stabili o unitate între subiect şi obiect, deci de a face ca determinaţia subiectivă (conceptul) să se unească cu cea obiectivă.

Hegel concepe adevărul nu ca proprietate sau ca lucru ci ca miscare a ideii.In sensul cel mai larg ,adevarul inseamna concordanta cu realitatea ,conformitatea aceea ce este nu este sau ca ceea ce nu este”. Forma logica adevarata(valida) asigura neconditionat (in mod necesar)o cocluzie adevarata din premise adevarate,adica in rationamente valide este exclus ca concluzia sa fie falsa,daca premisele sunt adevarate.Daca adevarul unei propozitii reprezinta corespondenta enuntului cu faptele,si pentru stabilirea lui sunt necesari factori extralogici. Fiecare mod al ideii este o formă de apariţie a adevărului, iar adevărul ca atare este un mod în care realitatea se înfăţişează, în acord cu natura sau conceptul său. Fiecare determinaţie a ideii este, într-o oarecare măsură, adevărată. Aceasta în sensul că este concepută ca mod în care ideea se determină. Dimpotrivă, dacă determinaţiile ideii sunt avute în vedere abstract, deci nu ca momente ale procesului ideii, atunci acestea sunt neadevărate. Ceea ce revine la a spune că adevărul este mişcarea logică de apariţie a ideii sub toate determinaţiile sale concepute ca interdependente în sistem. Aceasta ar putea sta drept definiţie a

adevărului la Hegel; ea se apropie, mai mult de ceea ce, în limbaj obişnuit, se numeşte adeverire sau confirmare.Important este faptul că Hegel nu concepe adevărul ca pe o adecvare a gândirii la o realitate deja dată. Acesta ar fi numai adevărul formal, subiectiv.  După detașarea de factorii paralogici, logica își preia mai deplin obiectul mai având de luptat cu a doua categorie de factori care țin într-adevăr de corectitudinea formelor și operațiilor găndirii, anume cu grupul sofismelor adică a erorilor logice propriu zise. Însă odată obținute condițiile normalității gândirii și realizată trecerea la formele corecte, logica se află pe tărâmul ei unde poate opera distincțiile proprii între genurile și speciile formelor corecte și celor incorecte. În acest stadiu logica nu mai are de a face de loc cu fenomene afective, volitive sau de altă natură preocupându-se exclusiv de aspectul obiectiv al formelor gândirii. Adevar,el reflecta starea ideala,el nu isi uneste usor calea,ceea ce inseamna ca nu este obiectiv.  Definitorie pentru propoziţiile cognitive este caracteristica lor de a avea o anumită valoare de adevăr (sau valoare alethică). Valoarea de adevăr a unei propoziţii poate fi stabilită fie direct,

prin simpla observaţie, fie indirect, folosindu-ne în acest scop alte propoziţii. Atunci când în stabilirea valorii de adevăr a unei propoziţii utilizăm alte propoziţii, spunem că efectuăm un raţionament sau o inferenţă. Prin urmare, raţionamentele ne furnizează temeiuri în virtutea cărora considerăm că anumite propoziţii sunt adevărate sau false.

Validitate şi adevăr; formă logică *problema adevarului juridic: Fundamentarea (sau întemeierea ) este operaţia logică prin care se indică temeiul aserţiunilor. Temeiul reprezintă o judecată sau un şir de judecăţi din care se poate deriva o aserţiune pe baza unui procedeu logic valid. Asertiunile sunt prezente in limbaj sub forma de enunturi sau propozitii. Adevarul asetiunilor este aceea ce da continutul principal al termenului fundamentare. Validitatea este problema centrala a logicii juridice. Definind logica, am spus că aceasta studiază inferenţele şi raţionamentele sub aspectul validităţii lor. Dar ce este validitatea?Din punctul de vedere al logicii, un raţionament este valid atunci când adevărul premiselor lui garantează adevărul concluziei. De aici nu trebuie să înţelegem însă că între problema validităţii unui raţionament şi problema valorii de adevăr a propoziţiilor care îl compun ar exista un raport de identitate. Pentru a fi valid, nu este suficient ca un raţionament să aibă premisele şi concluzia adevărate. În plus, este necesar ca între premisele şi concluzia lui să existe o relaţie de consecinţă logică, adică o relaţie care să ne garanteze că, dacă premisele sunt

adevărate, concluzia nu poate fi falsă.Pentru a lămuri această chestiune introducem noţiunea de formă logică. Pentru a demonstra că acest raţionament este nevalid este suficient să construim un alt raţionament, de aceeaşi formă, care să aibă premisele adevărate şi concluzia falsă, adică să arătăm că, raţionând astfel, putem deriva concluzii false din premise adevărate. În concluzie, forma logică a unui raţionament valid este aceea care asigură existenţa unei relaţii de consecinţă sau de decurgere logică între premisele şi concluzia acestuia. În cazul în care această relaţie de consecinţă logică există, valorile de adevăr ale premiselor şi valoarea de adevăr a concluziei sunt interdependente: dacă sunt adevărate premisele, atunci este adevărată şi concluzia, iar dacă este falsă concluzia, atunci cel puţin una dintre premise este falsă. Dacă această relaţie nu există, adică dacă raţionamentul este nevalid, valorile de adevăr ale premiselor şi aceea a concluziei sunt independente. În mod curent este citată o definiţie, tot a lui Aristotel, dar care este relativ hermetică întrucât este metafizică: “Adevărate sunt enunţurile (propoziţiile) care afirmă că este ceea ce este şi că nu este ceea ce nu este; false sunt propoziţiile care afirmă că este ceea ce nu este sau că nu este ceea ce este”.

Aşa cum am constatat, corectitudinea logică sau validitatea raţionamentului (inferenţei) este dată de structura sau forma gândirii, independent de adevărul sau falsitatea propoziţiilor componente. Corectitudinea logică (validitatea) este numită şi adevăr formal, iar adevărul propoziţiilor este numit adevăr material.

În cele ce urmează, vom folosi termenii de validitate pentru a desemna corectitudinea formală a raţionamentului, iar termenul de adevăr, pentru adevărul material al propoziţiilor.[1] Într-un raţionament valid, plecând de la premise adevărate se ajunge cu necesitate la concluzie adevărată. Un astfel de argument este şi concludent. Dacă plecăm de la premise adevărate şi ajungem la o concluzie falsă, atunci înseamnă că am raţionat greşit, că raţionamentul este nevalid. Dacă cel puţin o premisă este falsă, dar raţionamentul este valid, spunem despre el că nu este concludent. Prima formă logică este incorectă (nevalidă), iar a doua este corectă (validă), independent de conţinutul (material al) propoziţiilor. Aceasta înseamnă că dacă introducem în premisa formei b) conţinuturi materiale adecvate (propoziţie adevărată), rezultă cu necesitate concluzie adevărată. Certitudinea adevărului consecinţei raţionamentului are o dublă condiţie: a) condiţia materială = adevărul premiselor b) condiţia formală = corectitudinea sau validitatea raţionamentului Rezulta de aici ca: 1) Din premise adevărate, printr-un raţionament valid se ajunge cu necesitate (logică) la concluzie adevărată. 2) Dacă din premise adevărate se ajunge la o concluzie falsă, atunci raţionamentul este nevalid.

Se vorbeşte uneori de corectitudine materială a raţionamentului (adevărul propoziţiilor componente) şi de corectitudine lui formală (coerenţa logică); dacă cele două condiţii sunt îndeplinite, raţionamentul este valid; noi restrângem acest înţelesul al termenului de validitate la corectitudinea logică a raţionamentului Referindu-ne la obiectul logicii,ca logica este disciplina care studiaza structura gindirii, facind abstractie de legaturile ei cu obiectul cunoasterii cit si al subiectului cunoasterii.

Care sunt particularităţile adevărului juridic? In cadrul juridic „adevărul” este resemantizat devenind adevăr juridic. In contextul activităţii juridice se vorbeşte despre adevăr

faptual juridic, care este diferit de adevărul cognitiv. Doua propoziţii pot exemplifica acelaşi fapt în modalităţi diferite, astfel reieşind doua rezultate diferite. Legiuitorul construieşte adevărul juridic, sub forma poruncii din lege, astfel încât aplicarea ei la cauze singulare să rezulte intr-o hotărâre judecătorească considerată drept adevăr. O intrebare buna ar fi: Ce condiţii trebuie să întrunească o propoziţie pentru a fi adevărată? O propoziţie adevărată trebuie să reflecte adecvat, obiectiv realitate * Implementarea normelor juridice în raporturile sociale, în vederea rezolvării diferendelor, implică probarea. Se subliniază importanţa probării ca adevăr factual şi juridic. În acest context, este foarte bine ales motto-ul capitolului intitulat "Realizarea dreptului pozitiv": "Nu este suficient să faci dreptate, ci trebuie să se şi vadă că ai făcut dreptate." Lord Hewa. Este de subliniat adevărul - valoare al propoziţiilor cognitive care formează obiectul probării. Tot în capitolul " Problema adevărului; adevărul judiciar", autorul atinge tangenţial instituţia autorităţii lucrului judecat, pusă în paralel cu probabilitatea concluziilor, care dobândesc astfel un carcacter " apodictic adevărat". La fel ca si alte stiinte, stiintele juridice produc adevarul stiintific propriu. Adevarul stiintific juridic, ca adevar ce apare din cunoasterea sociala se deosebeste de adevarul din cadrul stiintelor naturii, de exemplu, prin faptul ca el este nu doar o explicatie cognitiva, dar este insotit de evaluari, de luari de pozitii, etc. Adica reprezinta o constructie argumentativa a ideii de dreptate.

Logica juridica reprezinta o stiinta a structurilor si proceselor gandirii formale ( unde nu intereseaza continuturile concrete, ci doar validitatea si jocul valorilor de adevar ), respectiv, o stiinta normativa ( a normelor/regulilor dobandirii, conservarii, si transmiterii adevarului in conditii de validitate, in conformitatea, la principiile/legile gandirii sub aspect formal).  Logica secolului XX se va orienta insa si asupra unor rationamente cu propozitii carora nu le putem stabili valoarea de adevar. Acestea sunt normele si intrebarile, despre care nu avem cum sa stabilim daca sunt adevarate sau false (logica deontica si logica intrebarilor – erotetica -). Daca ar trebui sa definim cat mai general aceasta disciplina, logica ar fi studiul legilor formale ale rationarii, legi apte sa ne duca de la propozitii adevarate numai la propozitii adevarate, iar intr-un sens mai larg de la propozitii adevarate la propozitii probabil adevarate. De aceea, logicianul roman Gheorghe Enescu considera ca : "A gandi logic” inseamna pur si simplu a gandi conform cu regulile definitiei, clasificarii si rationamentului, a argumenta, a demonstra pe baza acestor reguli. (Tratat de logica). Logica clasica opereaza cu propozitii a caror valoare de adevar este doar adevarat si fals, de aceea se mai numeste si bivalenta. Logica contemporana operand cu mai mult de doua valori de adevar este polivalenta (de exemplu, logica trivalenta care opereaza cu adevarul, falsul si indeterminatul). Un argument deductiv valid este acela in care daca s-a stabilit ca premisele sunt adevarate, atunci si concluzia este cu necesitate adevarata, pe cand intr-un argument deductiv

nevalid premisele s-ar putea sa fie adevarate iar concluzia falsa. Argumentul concludent este un argument valid, care are in plus premisele adevarate, iar daca nu ar indeplini una dintre aceste doua conditii (fie ar fi nevalid, fie nu ar avea premisele adevarate) atunci s-ar numi neconcludent. In ceea ce priveste argumentul inductiv puternic, acesta este cel a carui concluzie decurge cu necesitate mare din premise (daca premisele ar fi adevarate, atunci concluzia ar fi cu probabilitate mare adevarata), iar la cel inductiv slab concluzia decurge cu probabilitate mica din premise (daca premisele ar fi adevarate, atunci s-ar putea ca propozitia finala, concluzia, sa fie falsa). Argumentul confirmator este un argument puternic cu premise adevarate, urmand ca si in cazul celor neconcludente, daca cel putin una dintre aceste doua conditii nu este indeplinita (fie nu este puternic, fie nu are premise adevarate) sa se numeasca neconfirmator. *O trasasutura importanta a retoricii este modul in care aceasta priveste noriunea de adevar,notiune care in contextul juridic ajunge la doua ipostaze:advarul juridic si adevarul moral.In acest context se vor infrunta ce este adevarat si bine din punctul de vedere al societatii si al moralitatii si ce este bine si adevarat din punctul de vedera al legislaturii si justitiei.Cele doua ipostazae vor fi de multe ori intr-o contradictie acerba,lucru cauzat si de modalitatile opinabile ale retoricii si de incapacitatea cunoaterii in totalitate a evenimentelor trecute.

In cadrul juridic „adevarul” este resemantizat devenind adevar juridic.Oratorul,adica avocatul,transforma aceasta notiune dupa nevoia sa:adevarul devine fals si invers. In contextul activitatii juridice se vorbeste despre adevar faptual juridic,care este diferit de adevarul cognitiv.Doua propozitii pot exemplifica acelasi fapt in modalitati diferite,astfel reiesind doua rezultate diferite.Una dintre ele va exemplifica adevarul,cealalta poate fi veridica daca este dovedita si verificata rational.Pentru a lise considera valoarea de adevar,propozitiile juridice trebuie sa aiba un semnificant si sa trimita la un referent exterior lor in chip univoc.”Proba” este mijlocul juridic de convingere prin intermediul caruia se urmareste stabilirea adevarului.Legiuitorul construieste adevarul juridic,sub forma

poruncii din lege,astfel incat aplicarea ei la cauze singulare sa rezulte intr-o hotarare judecatoreasca considerata drept adevar.din punct de vedere logic avem doua feluri de a obtine adevarul:a)relatia de semnificare cognitiva e verificata si confirmata direct,nemijlocit,prin observatii si experiment(propozitia logica este adevarata si avem confirmarea ei prin adevar material);b)daca verificarea propozitiei se realizeaza prin alte propozitii deja stabilite ca fiind adevareate avem de a face cu adevarul formal.Fiecare avocat este preocupat de castigarea procesului in favoarea clientului pe care il reprezinta,adaptand legile la conditiile pentru care si in care actioneaza. Chiar daca procesul juridic a evoluat de la modelul atenian,de seducere a auditorului,cu

un caracter profund ludic,ajungand la rigoarea moderna a actului dintr-o instanta de judecata acreditata si abilitata cu puterea dovedirii faptelor,adevarul ramane inca o notiune relativa,su-biectiva.Find un fapt relativ,provenit din opinarea,pesuadarea unui auditoriu sau a unui judecator,valoarea sa va fi intodeauna mai prejoasa de cea a adevarului moral,dar va avea o puterea opozabila pe un plan larg din cauza fortei cu care este instituite o Pe linga adevar referindu-ma la libertate si responsabilitate asputea zice ca: . din punct de vedere conceptual libertatea si responsabilitatea se implica in mod necesar. Intrepatrunderea lor simfonica ar putea fi numita "o buna intalnire intre necesitate si libertate". Cu alte cuvinte

fara libertate nu exista responsabilitate si fara responsabilitate libertatea risca sa devina anarhie Avand ca temei ontologic natura noastra rationala, libertatea si responsabilitatea se insereaza, in timp, unui demers cognitiv, rational. Cu ce se ocupa logica? Cu gandirea noastra justa, cu descoperirea legilor si regulilor a caror respectare este o conditie necesara pentru atingerea adevarului. Adevar, la care noi, viitori juristi, tindem sa ajungem. Iar adevarul, nu este altceva decat o concordare dintre gandire si realitate.

Literatura:

1. Florian M. Logică şi epistemologie: Logica generală. - Oradea, 1996. (A) 2. Kant Immanuel. Logica generală. Bucureşti, 1996. 3. Leordean Alexandru. Logica: note de curs. - Bucureşti, 2001. 4.

Mihai Nicolae. Introducere în

filosofia şi metodologia ştiinţei. Chişinău, 1996. 5.

Mohorea Efim. Introducere în

logică: Manual pentru facultăţile umanistice. - Chişinău, 2003. 6. Stroe Constantin. Filosofie: cunoaştere, cultură, comunicare. Bucureşti, 2000.