Actiunea Normei Juridice In Timp Spatiu Si Asupra Persoanelor.

Mîrza Silvia. Acţiunea normei juridice în timp, spaţiu şi asupra persoanelor 1. Acţiunea normelor juridice în timp. Durata de timp în care norma juridică este în vigoare este şi intervalul de timp în care ea produce efecte juridice. Există două momente principale referitoare la aspectul acţiunii normelor juridice în timp: 1. momentul iniţial (intrare în vigoare a actului normativ) 2. momentul final (momentul încetării acţiunii normei juridice). Actul normativ intră în vigoare: 1. Din momentul publicării lui oficiale, de exemplu în „Monitorul Oficial”. 3. Din momentul adoptării actului normativ sau din momentul indicat nemijlocit în textul actului normativ ori al altui act. Scopul publicării legii este de a aduce la cunoştinţa destinatarilor prevederile ei. Legile pot fi publicate doar după ce sunt promulgate de preşedintele Republicii Moldova. Actele normative urmează a fi publicate în Monitorul Oficial în termen de 10 zile de la data adoptării . Se susţine pe bună dreptate că publicarea legii este o condiţie esenţială, şi generală. Publicarea este esenţială întrucât, fără această formalitate, legea nu poate fi adusă la cunoştinţa celor interesaţi în a-şi produce efectele. Dacă legiuitorul este de părerea că până la intrarea în vigoare a unui act normativ este necesară o perioadă de timp pentru asigurarea pregătirii organizatorice sau altă natură, în vederea introducerii noilor reglementări, atunci se stabileşte data intrării în vigoare după o perioadă considerată necesară pentru aducerea la îndeplinire a acestor măsuri. Excepţie fac actele normative în conţinutul cărora se prevede intrarea în vigoare la o altă dată decât cea a publicării normei. Spre exemplu, Codul civil a fost publicat la 22 iunie 2002 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 82-86, şi a intrat în vigoare la 12 iunie 2003. Acest lucru este stabilit expres în Legea pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova. O astfel de măsură se dispune de cele mai dese ori în cazul unor legi de importanţă majoră pentru întreaga societate. Dat fiind faptul că în Codul civil sunt consemnate instituţii noi, dar şi multe instituţii vechi, esenţial modificate, este important ca cei cărora le este adresat aceasta să aibă posibilitatea de a lua cunoştinţă de prevederile lui, însă cel mai important ar fi ca ele să fie însuşite de cei în a căror sarcină cade aplicarea lor. Din momentul intrării sale în vigoare norma juridică guvernează deplin relaţiile sociale: din acest moment nimeni nu se poate sustrage comandamentului normei juridice pe motiv că nu o cunoaşte. Autoritatea normei juridice, obligativitatea ei ar fi puse în ignoranţă. În baza acestei prezumţii toţi cetăţenii trebuie să cunoască Legile. Există totuşi două excepţii de la această regulă: 1. atunci când o parte din teritoriul ţării rămâne izolat, printr-o cauză de forţă majoră, de restul ţării, situaţia în care necunoaşterea poate fi obiectivă, ea nu se datorează unei cauze particular, unei ignorante personale. 2. în materie de convenţii, atunci când o persoană încheie un contract, necunoscînd conştiinţele pe care norma juridică le face să decurgă din contract. Ea poate cere anularea contractului invocând faptul ca sa aflat în eroare de drept, care viciază voinţa. Norma juridică acţionează numai în prezent şi viitor. Iată de ce unul din principiile sale de bază este principiul neretroactivităţii lor. Legea nu reacţionează nu se aplică faptelor săvârşite înainte de întrarea ei în vigoare, că activează numai din momentul intrării în vigoare şi până la ieşirea ei din vigoare. Excepţiile de la această regulă sunt unele dispoziţii normative să fie aplicate cu caracter retroactiv. În conformitate cu legislaţia în vigoare sunt prevăzute următoarele excepţii: 1. dacă este adaptată o lege penală mai blândă; 2. dacă sunt adoptate legi interpretative; 3. dacă este prevăzut expres că legea se aplică şi unor fapte petrecute anteriori. Aplicarea noului act normativ la situaţii vechi nu poate fi admis decât în interesul statului, pentru apărarea unor interese politice a cetăţenilor. Argumentul care impune principiul neretroactivităţii normei juridice ţin de stabilitatea ordinii de drept, de echitatea şi legalitatea aplicării normei de naţiunea prezentei norme în viaţa socială. Legiuitorul nu poate obliga subiectul să aibă o anumită conduită atâta timp cît această conduită nu este prescrisă într-o normă juridică.

Mîrza Silvia.

Încetarea acţiunii normei juridice are loc prin: 1. abrogare , 2. este declarat nul prin hotărâre definitivă a instanţei competente; 3.a ajuns la termen 4.este consumat; 5 a devenit caduca. 1. Abrogarea Poate fi definită ca procedeul tehnico-juridic prin care actele normative fără termen îşi încetează activitatea prin renunţarea la ele. Abrogarea cunoaşte mai multe forme: a) expresă care la rândul ei este divizată în abrogare expresă-direct şi indirect. Abrogarea expresă –directă este atunci când noul act normativ prevede, în mod expres că vechiul act normativ se abrogă. De ex:"La data intrării în vigoare a Codului civil al Republicii Moldova se va abroga Codul civil aprobat prin Legea R.S.S. Moldoveneşti cu privire la aprobarea Codului civil al R.S.S. Moldoveneşti din 26 decembrie 1964 cu toate modificările şi completările ulterioare".) Abrogarea expresă –indirectă este atunci când noul act normativ se numeşte, în mod expres, actul normativ care se abrogă, dar se limitează la prevederea că se abrogă toate actele normative anterioare care contravin noii reglementări. De ex:Până la aducerea legislaţiei Republicii Moldova în corespundere cu Legea Republicii Moldova cu privire la proprietate se vor aplica numai acele prevederi ale actelor legislative în vigoare ale Republicii Moldova care nu contravin acestei legi". b) Abrogarea tacită este atunci când în noul act normativ nu se prevede nimic în legătură cu acţiunea vechilor normei juridice. Întrucât însă norma juridică nouă dă o reglementare, organul de aplicare înţelege implicit că în mod tacit legiuitorul a dorit să scoată din vigoare vechea reglementare. c) Abrogarea totală este atunci când toate dispoziţiile cuprinse într-un act normativ sunt abrogate. d) Abrogarea parţială este atunci când numai o parte din dispoziţiile unui act normativ sunt abrogate, iar celelalte continuă să rămână valabile. Abrogarea nu trebuie confundată cu derogarea şi suspendarea. Derogarea reprezintă o reglementare diferită, o abatere sau o excepţie de la reglementarea existenţă pe care nu o abrogă, ci îi îngustează sfera de aplicare. Suspendarea acţiunii în timp a unei norme juridice are loc, în cazuri excepţionale pentru cauze determinate. Expirarea termenului prin care ea a fost editată. Legea are putere juridică pe un termen nelimitat dacă ea nu prevede altfel. Aşadar, pe lângă legi cu termen nelimitat, există legi temporare şi legi cu termen. Temporară este legea emisă pentru o anumită situaţie provizorie, de exemplu pentru starea excepţională (cutremur, război etc). Odată cu încetarea stării excepţionale, îşi pierde efectul şi legea respectivă. Legea cu termen se elaborează, de regulă, în cazul în care se poate prevedea cu precizie timpul necesar aplicării ei. 3. Căderea în desuetudine.(a devenit caducă) O normă juridică se consideră căzută în desuetudine, atunci când, deşi, formal ea este în vigoare, doar în rezultat al dezvoltării relaţiilor sociale, schimbărilor social-politice şi economice survenite în societate, faptului că stările de lucruri care au determinat necesitatea elaborării acestui act normativ au încetat să mai existe. De exemplu, în perioada 1995-2003 nu se mai putea vorbi de aplicarea prevederilor din Codul civil din 1964 referitoare la proprietatea gospodăriei de colhoznic, fiindcă nu mai existau gospodării colhoznice. 3. Acţiunea normelor juridice în spaţiu. Normele juridice produc efecte juridice pe un anumit teritoriu. După acest criteriu normele juridice pot fi divizate în două grupe: 1. Norme juridice internaţionale. Ele reglementează relaţiile dintre state, în conformitate cu principiul teritorialităţii. Aceste norme juridic sunt obligatorii şi produc efecte juridice în măsură în care se acceptă cu respectarea principiului suveranităţii statului asupra teritoriului şi populaţiei. Dacă statul a aderat la unele acte normative internaţionale ele devin prioritare faţă e cele interne.

Mîrza Silvia. 2. Norme juridice interne. Referitor la actele normative interne un rol important îl are fora orânduirii de stat. În statele cu o structură compusă, actele normative ale organelor federale creează efecte juridice asupra teritoriului tuturor statelor federative iar actele normative ale unui stat membru sunt valabile în limitele sale teritoriale. În cazul unei contradicţii între ele prioritate are norma juridică federală. În statele simple aplicarea normelor juridice în spaţiu este guvernată de principiul teritorialităţii. Ele se împart în două grupe: a) centrale; b) locale. Normele juridice centrale produc efecte juridice pe întreg teritoriul statului. Normele juridice locale au o acţiune limitată la unitatea administrativ-teritorială sau economică asupra căreia se extinde autoritatea organului de stat respectiv. Actele normative locale trebuie să fie adoptate pe baza şi îi corespunde cu cele centrale. Dacă normele juridice locale contravin celor centrale ele sînt declarate nule şi nu produc efecte juridice. 4. Acţiunile normelor juridice asupra persoanelor Destinatorul oricărui act normativ este omul privit individual, ca persoană fizică sau colectiv, ca persoană juridică. În unele cazuri ca subiect apare statul sau organele de stat. Acţiunea normelor juridice asupra persoanelor are mai multe criterii de clasificare : a) După cercul de subiecţi ai raportului juridic distingem: individuale colective b) După caracterul normelor juridice se disting: norme juridice cu caracter general de aplicare pentru toţi subiecţii de drept; norme juridice care se aplică numai persoanelor fizice; norme juridice care se aplică numai persoanelor juridice; norme juridice speciale, care se aplică numai unor categorii de persoane.De ex:se aplica numai de judecători sau faţă de pensionari. norme juridice cu un caracter individual, care se aplică unei singure persoane.De ex:Dispoziţiile constituţionale referitoare la Preşedintele R.Moldova c) După statutul juridic al persoanelor fizice se deosebesc: cetăţenii statului propriu –zis; cetăţenii străini; persoanele fără cetăţenie; În republica Moldova actele normative se aplică în mod egal tuturor cetăţenilor, fără în mod egal tuturor cetăţenilor, fără deosebire de rasă, naţionalitatea sau sex.

37. Conceptul de izvor de drept. Izvorul de drept poate fi definit ca formă specifică care o imbracă la un moment dat voinţa socială generală pentru a impune ca obligatorii anumite reguli in modul de desfăşurare a raporturilor sociale determinată de modul de exprimare (exteriorizare) a regulilor juridice. Noţiunea de izvor de drept are mai multe sensuri: a. După criteriul raportului dintre conţinut şi formă distingem intre izvorul material şi izvorul formal (juridic) al dreptului. Primul reprezintă totalitatea condiţiilor vieţii materiale şi spirituale care determină apariţia unei reglementări sau totalitatea condiţiilor materiale de viaţă ce determină conţinutul voinţei sociale generale. Cel de al doilea reprezintă forma pe care o imbracă sau prin care se exteriorizează voinţa socială generală pentru a deveni obligatorie pentru individ şi colectivitate. La randul ei formă dreptului poate fi interna, adică ceea ce şi cum se exprimă reglementarea juridică şi formă externa, adică prin ce se exprimă reglementarea juridică (respectiv prin lege, decret, hotărare, etc.). b. După caracterul sursei normative distingem izvoare directe imediate ale dreptului, adică forma de exprimare nemijlocită din care deriva normă, aşa cum sunt, de exemplu actele normative, şi izvoare

Mîrza Silvia.

indirecte sau mediate necuprinse in acte normative dar la care acestea din urmă fac trimitere incluzandule intr-o formă mijlocită in conţinutul lor aşa cum sunt, de exemplu, obiceiul, regulile de convieţuire socială, etc. c. După surse de cunoaştere a dreptului, in sens istoric, distingem izvoare scrise (documente, inscripţii, etc.) şi izvoare nescrise precum, de exemplu, date arheologice, diferitetradiţii orale, etc. 38. Clasificarea izvoarelor de drept. Izvoarele materiale ale dreptului sunt determinate şi ca izvoare reale. Ele sunt concepute ca un sistem de factori sociali, politici, ideologici, materiali, precum şi cadrul natural, socialpolitic, uman, dreptul natural şi raţiunea, conştiinţa juridici, starea economică, izvoarele culturale, ideologice etc., care determină acţiunea legiuitorului sau dau naştere unor reguli izvorate din necesităţile practice de reglementare prin norme juridice a unor relaţii sociale. Izvorul formal al dreptului se concepe ca formă de adoptare sau sancţionare a normelor juridice, modul de exprimare a normelor, adică sursa in care normele juridice sunt reflectate. Izvorul formal caracterizează mijloacele speciale pe care statul le aplică pentru ca voinţa guvernanţilor să capete un veşmant juridic, rolul care revine actelor normative. Izvorul direct al dreptului prezintă modalitatea prin care normele juridice sunt exprimate. Izvoarele directe ale dreptului sunt considerate actele şi contractele normative. Indirecte sunt considerate acele izvoare care, pentru a fi considerate juridice, trebuie să fie validate, sancţionate de o autoritate publică competentă. (de exemplu, obiceiurile normele elaborate de organizaţii nestatale). Scrise sunt considerate izvoarele care necesită o formulare strictă, determinată de principiile legiferării (de exemplu, actul normativ se prezintă totdeauna sub formă scrisă). Nescrise sunt izvoarele transmise verbal (obiceiul). Izvorul (formă internă) intern cum sau ce exprimă reglementarea juridică, deci, norma juridică. Izvor (formă externă) extern exprimă reglementarea juridică. Izvoarele creative apar ca un rod al activităţii autorităţilor publice şi răspund cerinţelor de mobilitate a dreptului ca urmare a dinamicii relaţiilor sociale supuse reglementării juridice. Izvoarele interpretative apar ca un rezultat al operaţiei logico-raţionale, care are drept scop lămurirea inţelesului exact al normelor juridice ce se conţin in izvoarele creative. 39. Obiceiul juridic ca izvor de drept. Obiceiul precede legea scrisa si chiar dreptul. Exista anumite conditii pentru ca un obiceisa devina juridic si deci izvor de drept:-este recunoscut de stat- este invocat direct de catre parti in fata judecatorului care-l valideaza Conditii materiala – practica indelungata cu caracter repetat subiectiva – convingerea membrilor societatii ca acea practica are character obligatoriu In dreptul public obiceiul este mai usor acceptat ca izvor de drept pentru ca exista practica uzantelor. In dreptul privat, o cutuma este considerata izvor de drept numai daca legea scrisa face trimitere la ea. Un rol deosebit a avut cutuma in perioada timpurie şi apoi de-a lungul feudalismului. 40. Precedentul judiciar ca izvor de drept. Hotărîrile judecătorești sunt acte individuale, acte de aplicare a dreptului care nu constituie de regulă izvoare de drept, ele sunt acte care nu conțin norme juridice, în ele judecătorul dă o soluție într-un litigiu pe baza unor acte normative. Există cazuri n care unele hotărîri judecătorești oferă soluții ce devin obligatorii pentru alte instanțe judecătorești sau pentru alte organe unor cazuri asemănătoare, astfel ele devenind un izvor de drept care poartă denumirea de precedent judiciar sau practica judecătorească. Precedentul este mai mult caracteristic pentru sistemul de drept anglo-saxon, precum cel din SUA, Anglia, Canada etc. În aceste țări hotărîrile pronunțate de instanțele judecătorești, care au fost sau sunt apreciate ca purtătoare de norme juridice, se consideră izvoare ale dreptului.

Mîrza Silvia.

Practica judecătorească provine din dreptul clasic și din jurisprudență. Existența acestui izvor este constatată încă din dreptul antic, la romani. În dreptul feudal, practica judiciară capătă valoare de izvor de drept în special în Europa. 41. Doctrina ca izvor de drept. reprezinta totalitatea opiniilor, comentariilor si interpretarilor facute de specialisti cu privire la sistemul juridic. In Antichitate sau Evul Mediu doctrina era un important izvor de drept, insa in epoca actuala este un izvor indirect de drept. Opera doctrinara influenteaza insa atat pe legiuitor cat si pe judecator. Astfel anumite dezbateri doctrinare cu privire la aprobarea proiectelor de lege pot duce la retinerea solutiilor propuse de catre legiuitor. De asemenea interpretarile facute de autori anumitor acte normative pot influenta judecatorul in aplicarea legii. 42. Contractul normativ ca izvor de drept. a nu fi confundat cu contractul din dreptul privat (acesta e un act juridic bilateral care produce efecte numai intre partile contractante) - contractul normativ se intalneste in 3 ramuri de drept si are efecte obligatorii: -in dreptul constitutional - contractul are forma contractului de constituire a federatiei de stat, avand ca obiectiv crearea statului federal - in dreptul muncii – are forma contractului colectiv de munca ce se incheie la nivel national sau la nivel de ramura a economiei - pe baza lui se incheie contractele individuale de munca - in dreptul international public – contractul normativ are forma tratatelor incheiateintre state - este un izvor de direct de drept 43. Actul normativ ca izvor de drept. - in sistemul de drept romano-germanic este principalul izvor de drept - mai este denumit si lege, cunoscand 2 sensuril ege in sens larg: lato sensu ,lege in sens restrans: stricto sensu Lato sensu: orice act normativ, indiferent de autoritatea care l-a emis; constituie lege actele normative adoptate de Parlament dar si ordonantele,decretele cu caracter normativ,hotararile de guvern,ordinele ministrilor, hotararile consiliului judetean si local Stricto sensu: - actul juridic emis de Parlament: legi constitutionale, organice si ordinare Cu toate acestea, o lege ca act juridic al Parlamentului se deosebeste de celalalte acte normative prin: - legea are o procedura speciala de adoptare si de modificare - legea are intotdeauna caracter normativ (spre deosebire de alte acte normative, care desi au aceiasi forma pot avea si caracter individual – ex: a. o hotarare a consiliului local judetean poate avea atat caracter normativ cat si caracter individual: forma juridica a actului fiind aceiasi; b. un decret al presedintelui, dupa caz, poate avea fie caracter normativ, fie caracter individual).