Divortul Si Impactul Asupra Copiilor

Divortul si impactul asupra copiilor

„Mediul familial il satisface pe copil in masura in care raspunde trebuintelor sale elementare, adica in masura in care este mediu afectiv si protector, dubla conditie, indispensabila pentru ca fiinta tanara sa invete sa se construiasca pe sine, sa se situeze in raport cu ceilalti, sa se polarizeze din punct de vedere social, efectuand fara pericol, primele sale experiente sociale si sentimentale.” Andre Berge

Familia este mediul in care copilul se naste, se dezvolta si se formeaza pentru viata, este primul sau univers afectiv, social si cultural. Parintii sunt cei care se preocupa de dezvoltarea fizica si intelectuala, contribuie la educatia morala si estetica a copilului, familia reprezenta un prim instrument de reglare a interactiunilor dintre copil si mediul social, ea modeleaza personalitati. Detine rolul central in asigurarea conditiilor necesare trecerii prin stadiile de dezvoltare ale copilariei, conditii ce stau la baza structurii personalitatii oricarui individ. Pentru fiecare copil, familia constituie mediul natural afectiv si protector ale cresterii si dezvoltarii, primul grup social in care se manifesta modelele sociabilizarii, cu consecinte durabile asupra personalitatii in formare. Mediul familial este unul afectiv si protector, in masura in care raspunde trebuintelor copilului atat de natura fiziologica, cat si de natura spirituala. In cazul in care intervine divortul, atunci, dezorganizarea structurii si functionalitatii familiei, apare ca un factor intens vulnerabilizator. Daca un parinte absenteaza, copilul este supus la motivatii, tendinte si norme ce-i vor afecta dezvoltarea corespunzatoare. In tot acest timp copilul se simte eliminat din aria centrului de interes al familiei, reactioneaza, isi pierde increderea in parinti, se simte lipsit de protectia implicita pe care i-o ofereau acestia si se vede pe sine ca abandonat. Fiecare copil trebuie sa aiba si mama si tata, altfel e posibil ca sa se simta in permanenta frustrat, „altfel” decat ceilalti, iar pe termen lung poate avea probleme de adaptare in societate sau in colectiv.

Atat timp cat nici pentru adulti nu este o perioada usoara, in cazul copiilor, divortul poate avea efecte devastatoare, ei sunt mai putin pregatiti sa faca fata schimbarilor si chiar pierderilor din viata lor. Cea mai mare problema pe care o au copiii este teama de pierde atasamentul si dragostea parinteasca, de a pierde mediul familial stabil. In fata divortului fiecare copil reactioneaza diferit, de obicei le este foarte greu, iar ranile sunt mult mai profunde decat ale celor doi parteneri care se despart. In familia in care apare divortul, acesta, atrage dupa sine o serie de schimbari dureroase pentru toti membrii ei, si, poate cel mai important aspect, un sentiment profund de pierdere. Sunt situatii in care unii copii continua sa spere, desi realitatea ii contrazice, ca parintii lor vor fi din nou impreuna intr-o buna zi. Fiecare copil este unic, are propria sa personalitate, evolutie si ritm de dezvoltare. O parte din parinti sunt pregatiti sa isi ajute copiii sa depaseasca acest moment, insa sunt situatii in care acestia nu se pot ajuta nici pe ei insisi. In primii ani dupa divort, multi copii au sentimente puternice de tristete, singuratate si furie. Situatia devine si mai dramatica atunci cand copilul este pus sa aleaga intre mama si tata. El va suferi intotdeauna din cauza absentei parintelui de care a fost despartit, pastrand nostalgia parintelui cu care nu mai locuieste, de cele mai multe ori, divortul parintilor, este cauza tulburarilor psihice la copil, tulburari ce pot determina comportamentul delincvent al acestuia. Drama prin care trece copilului se complica de multe ori atunci cand apar diverse certuri intre parinti dau rude apropiate, sau in cazul in care unul dintre parinti incearca sa realizeze o alianta cu copilul, blamandu-l si descriindu-l negativ pe fostul sau partener de viata. In aceasta situatie se amplifica si mai mult sentimentele negative traite de copil, fie ca este de o varsta mai mica sau mai mare. Copilul mic isi are propriul univers in care sunt inclusi ambii parinti, vestea ca acestia se despart fiind conceputa ca distrugerea universului personal de care este atat de atasat. Din cauza egocentrismului, copiii de varste fragede isi vor imagina ca este vina lor ca parintii nu se mai iubesc si ca se vor desparti. Pe tot parcursul acestei perioade este recomandat ca parintii sa acorde prioritate nevoilor copilului si sa il ajute sa treaca prin aceasta experienta, pe cat posibil, intr-un mod cat mai putin traumatizant. In acelasi timp un ajutor pentru copil poate veni din partea celor apropiati (bunici,

rude, prieteni) sau cadrele didactice ale acestuia, rolul pe care acestia il pot avea viata copilului, in aceasta perioada de schimbare, este foarte important. Colaborarea parintilor cu profesorii, sprijinul psihologilor sau al consilierilor scolari, implicarea copilului in activitati placute care sa ii captiveze interesul, astfel distragandu-i atentia pe cat posibil, de la toate aceste momente incarcate de tensiune. In incercarea de a cuprinde o serie de schimbari ca urmare a impactului negativ al divortului asupra copilului, trebuie mentionat ca acestea pot fi determinate de varsta pe care o are copilul in momentul parasirii caminului de catre unul dintre parinti, de gradul de conflictualitate al familiei care s-a despartit sau gradul de implicare al parintilor spre binele copilului. In cazul copiilor pana la doi ani, acestia au nevoie de siguranta, rutina si familialitatea ii ajuta sa se simta in largul lor. Chiar daca sunt foarte mici, ei sunt foarte sensibili la ce se intampla in jurul lor, in urma schimbarilor bruste ce au loc in climatul familial ei pot fi grav destabilizati, pot manifesta frecvent anumite comportamente determinate de despartirea de unul dintre parinti cum ar fi: tulburari de somn (vise agitate, cosmare), iritabilitate sau hiperactivitate, imita tonul trist sau dur al vocii altora, plange mai usor decat in mod obisnuit, tristete sau indiferenta, refuza sa manance, tulburari digestive sau chiar de crestere, etc. La copiii cu varsta de trei si cinci ani, in urma divortului se poate observa un comportament anxios si sunt tematori, teama de a sta singur, teama de abandon sau separare, se tem ca vor fi parasiti de ambii parinti; povesteste mereu istorii fantastice in care de fiecare data parintii sunt impreuna, se invinovateste pentru despartirea parintilor, prezinta un comportament regresiv cum ar fi suptul degetului sau folosirea din nou a unui limbaj de bebelus, insomnii sau enurezis nocturn, poate fi agresiv fata de parintele cu care locuieste sau in jocul cu papusile si alte jucarii, scade abilitatea de a invata sau de a-si aminti, uneori tind sa fie foarte apropiat de un obiect sau de o jucarie, poate prezenta probleme de identitate sexuala daca parintele de acelasi sex lipseste. Copiii cu varsta cuprinsa intre sase si opt ani pot manifesta unele din aceleasi semne ca si copiii mai mici, dar pot de asemenea sa arate semne mai directe de manie, ingrijorare sau tristete, apar dificultati de identificare sexuala daca lipseste contactul cu parintele de acelasi sex, au tendinta sa il idealizeze pe parintele absent, se simte tradat de parinti, poate avea

cosmare violente, reapare anxietatea separarii, are dificultati de invatare si concentrare, poate incerca sa gaseasca un nou partener parintelui, poate prezenta un comportament dezorganizat sau inacceptabil (minciuna, furt, agresivitate), se simte neiubit si inventeaza povesti despre parintele absent, sunt intalnite sentimentul de insingurare si tristete, manifesta dorinta puternica de a-si reuni parintii, apar primele conflicte legate de fidelitatea sa fata de unul dintre parinti, percepe divortul ca pe o vina personala si isi inchipuie ca abia acum incepe ce e mai rau. Cand copiii au varsta de noua si doisprezece ani, incep sa inteleaga mai clar divortul parintilor, au tendinta de a fi ostili fata de unul sau de ambii parinti; poate deveni extrem de furuios si foarte expresiv; se teme de singuratate; poate dezvolta sentimente negative puternice fata de parintele pe care il socoteste vinovat; copilul se simte rusinat fata de colegii sai in legatura cu ceea ce se intampla in familie; este perioada de debut a pubertatii si ii este mult mai greu sa infrunte aceste tensiuni daca parintele de acelasi sex nu ii este alaturi; are comportamente manipulatoare; devine furios pentru a depasi durerea, depresia si socul; manifesta incredere in cei de varsta lui, parerea acestora fiind importanta; unii copii incearca sa fie foarte cuminti, ca si cum s-ar purta perfect, in speranta ca prin acest comportament ii poate convinge pe parintii lui sa nu se mai desparta; se pot ascunde adesea dupa comportamente negative; unii copii pot fi mai subtili in a-si arata resentimentul si pot manifesta comportamente pasiv-agresive, cum ar fi faptul ca varsa lucruri, pierd obiecte, si uita in mod frecvent sa faca anumite lucruri; in situatiile de conflict ale parintilor acuza migrene sau dureri de stomac. Varsta cuprinsa intre treisprezece si optsprezece ani, reprezinta etapa din viata fiecarui copil in care se face trecerea de la pubertate la adolescenta, viata adolescentului consta intr-o multitudine de culmi si de genuni emotionale, este o perioada care pune probleme si in situatii normale, ei pot ajunge sa traiasca adevarate drame in momentu in care exista o situatie de divort, durerea pe care o simte adolescentul se poate manifesta prin comportamente explicite: se simt ignorati de parinti; tind sa-si inceapa mult mai devreme decat colegii lor viata sexuala; sunt deranjati de noile relatii ale parintilor lor; relatia cu parintii poate deveni mai distanta, deoarece are o independenta mai mare fata de ei; il blameaza pe parintele pe care il considera vinovat; furia pe care o simte se poate intoarce asupra oamenilor sau a obiectelor; manifesta o mai mare responsabilitate fata de copiii mai mici; ii este greu sa decida de partea carui parinte

sa fie; se pot antrena in activitati neadecvate varstei, asumandu-si mai mult decat este capabil; prezinta un mare risc de suicid, si pot chiar exprima ganduri suicidale; poate deveni izolat si depresiv; pare mai matur decat cei de varsta lui; fuge de acasa sau chiuleste de la scoala; poate lua decizii ce ii vor modifica viata total, fie pozitiv, fie negativ; altercatii fizice; nu de putine ori ajung la fobii; probleme cu legea; abuzul de droguri si alcool; relatii intime nepotrivite pentru a uita durerea sau promiscuitate; poate alege sa evite conflictul din familie, parasind-o fie fizic, fie emotional; se poate intoarce la comportamente copilaresti, devenind din noi dependent de parinti; pot prezenta probleme de concentrare; pot manifesta o crestere sau o scadere accentuata a obiceiurilor de masa si somn; pot fi atat de tare afectati, in special fetele, incat au reale probleme in stabilirea relatiilor cu persoane de sex opus; pot devini foarte certareti si combativi. Divortul reprezinta un factor de stres care actioneaza asupra dezvoltarii copilului, pe termen mai scurt sau mai lung, cu efecte mai vizibile sau mai putin vizibile. Este foarte important ca parintii sa cunoasca trairile interioare ale copilului pentru a putea interveni benefic si prompt in rezolvarea surselor de conflict sau clarificarea anumitor semen de intrebare. In acest caz trebuie actionat in consecinta si luate masuri de sustinere psihologica a copilului in timpul unui asemenea eveniment si de consiliere a familiei pentru a actiona cat mai adecvat si cu efecte cat mai putin traumatizante pentru copil. In aceste imprejurari este indicata o atitudine matura a parintilor pusi in fata despartirii, lipsita de certuri grave si mai ales de certuri in fata copilului devine o necesitate, pentru a nu complica si mai mult situatia in ochii copiilor. Destramarea familiei si demitizarea conceptului de familie sunt dureroase atat pentru copii, cat si pentru adulti. Copiii sunt foarte sensibili si receptivi la schimbarile ce intervin in climatul familial, simt ca ceva se petrece cu parintii lor, de aceea indiferent de varsta sau de temperament, copiii au dreptul sa fie informati si, mai mult de atat, este si necesar. In momentul discutiei cu acesta este bine ca ambii parinti sa fie de fata, nu trebuie sa includa acuze, este indicat ca parintii sa raspunda copilului la toate intrebarile pe care le adreseaza, incercand sa i se explice cat mai pe intelesul lui ceea ce se intampla, sa fie incurajat sa-si exprime liber ceea ce simte si ce crede despre ceea se se intampla. Ei vor face fata mai bine acestei situatii, in limitele adecvate varstei lor, atunci cand sunt implicati, informati si consultati cu privire la tot ce se intampla.

Pusi in fata divortului, parintii, trebuie sa fie constienti ca nici un lucru din lumea aceasta nu poate micsora durerea pe care o simte un copil, cu atat mai mult cu cat fiecare caz este particular. Chiar si in cazul unei separari pasnice, ceea ce urmeaza copilul sa simta, este destul de dureros. Exista insa o serie de sfaturi general valabile care pot ajuta un copil sa treaca mai usor prin aceasta perioada. Daca parintii se respecta si fac efortul sa discute ca niste adulti, acest lucru il va ajuta pe copil sa suporte mai usor situatia. Este foarte important sa aiba rabdare si sa fie constienti ca fiecare copil are nevoie de timpul sau. In incercarea lor de a atenua pe cat posibil suferinta copilului, este indicat ca ei sa urmareasca semnele de stress; sa fie consecventi si sa pastreze o relatie de calitate si stransa cu cel mic; sa isi viziteze copilul, nefiind recomandat ca acestia sa isi schimbe domiciliul dintr-un loc in altul; sa se pastreze legatura cu parintele sau bunicii care au custodia asupra copilului; sa i se ofere afectiunea si atentia de care are nevoie; sa fie imbratisat ori de cate ori simte nevoia; sa i se reaminteasca si sa nu il lase sa creada ca el poarte vina pentru divortul lor; in permanenta sa i se ofere afectiune, atentie, si sa il asigure de dragostea lor; sa se implice cat mai activ in problemele parintesti separandu-se pe cat posibil de tensiunile determinate de divort; sa evite sa raneasca prin fapte, vorbe sau atitudine pe cei din jur sau chiar pe el insusi; sa il asigure ca il vor putea vedea pe parintele de care a fost separat, doar in cazuul in care acest lucru se va intampla cu adevarat; sa permita copilului apropierea de parintele de acelasi sex cu el; evitarea comentariilor negative la adresa celuilalt parinte, copilul ii iubeste si apartine ambilor parinti; sa i se explice copilului unde vor locui, care sunt regulile de vizitate, si tot ce e necesar ca el sa stie; sa nu incerce niciodata sa obtina informatii despre intalnirile celuilalt parinte prin intermediul copilului: cand i se face o promisiune sa ii fie implinita. Copilul are nevoie sa petreaca timpul separat, cu fiecare parinte, pentru a se asigura ca atat mama, cat si tatal, continua sa il iubeasca; este foarte important sa i se explice care sunt motivele de divort cat mai pe intelesul lui; parintii sa se implice in continuare in mod activ, in viata copilului pentru a ii conferi un sentiment de siguranta; sa nu il faca aliat impotriva celuilalt; in perioada pubertatii sa il ajute sa pastreze legatura cu parintele de acelasi sex; sa implice copilul in activitati diveste; sa fie apreciat pentru fiecarte reusita, fie la scoala, fie in activitatile lui personale.

Parintii, ii pot ajuta pe adolescenti, din dorinta de a preveni unele posibile probleme, pastrand o comunicare deschisa si onesta cu ei; sa le acorde incredere; sa li se permita sa ia propia decizie in ce-l priveste pe celalalt parinte; sa evite comentarii negative la adresa celuilalt parinte; sa negocieze cu ei; sa evite schimbari majore pe cat posibil; sa nu ii impovareze cu alte indatoriri ce le revin de fapt adultilor; sa discute despre temerile lor; sa raspunda la toate intrebarile si sa li se dea toate informatiile de care au nevoie; in cazul in care ei nu vor sa discute despre divort si tot ce implica el, este bine ca ei sa fie directionati catre consilierii de la scoala, asistentii sociali, psihologi si alti specialisti; parinti sa fie atenti la toate mesajele pe care acesta le emite, daca acesta spune ca si-ar dori sa moara, este bine sa se vorbeasca deschis cu el si sa se solicite ajutorul unui specialist; parinti sa fie dispusi sa discute ori de cate ori acestia au nevoie; sa le fie un adevarat prieten si aliat, oferindu-le sustinerea necesara, pe tot parcursul acestei perioade tensionate. In unele situatii, datorita climatului familial conflictual creat de neintelegeri, de consumul de alcool, violenta fizica, emotionala sau chiar sexuala, dupa ani intregi de suferinta, se poate spune ca divortul pare a fi cea mai buna solutie, o evadare intr-o viata noua, mai buna, dupa ani intregi de suferinte, conflicte sau violenta. Continuarea unei relatii insuportabile in cuplu, in cazul in care nu exista nici un remediu pentru aplanarea situatiei, nu este recomandata pentru copii, o atmosfera incarcata de teroare, violenta psihologica sau fizica, este de cele mai multe ori mai daunatoare pentru echilibrul emotional al copilului decat un divort. Cei mai multi copii cu tulburari de comportament provin din familii dezbinate sau cu diferite probleme. Acest lucru trebuie sa ridice un mare semn de intrebare si sa-i determine pe parinti sa acorde mai multa atentie acestui subiect, si in acelasi timp sa solicite serviciile unui specialist.

Bibliografie: 1. Albu Emilia, „Manifestari tipice ale devierilor de comportament la elevii preadolescenti,

Prevenire si terapie”, Ed. Aramis, Bucuresti, 2002. 2. Dumnitru Al. Ion, „ Consiliere Psihopedagogica”, Ed. Polirom, Iasi, 2008. 3. Dumitru-Tiron Elena, „Consiliere Educationala”, Ed. Institutul European, Iasi, 2005. 4. Eckersley Jill, „Copilul anxios, adolescentul anxios”, Ed. Antet XX Press, Prahova, 2006.

5. Mitrofan Iolanda, Vasile Diana, „Terapii de familie”, Editura SPER, Bucuresti, 2001. 6. Stanciulescu Elisabeta, „Sociologia educatiei familiale” (vol. I si II), Ed. Polirom, Iasi, 2002.

Conf. univ. dr. Tatu Cornelia, „Consilierea familiei si terapii de familie – note de curs masterat”, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Psihologie si Pedagogie Brasov, 2009