Adelina Licenta Finala

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI

SPECIALIZAREA PEDAGOGIE

PREVENIREA ȘI COMBATEREA ABANDONULUI ȘCOLAR ÎN MEDIUL RURAL

COORDONATOR: Lect. Dr. Seghedin Elena

ABSOLVENTĂ: Potop Adelina - Sorina

IAȘI IULIE 2018 1

CUPRINS

Argument Capitolul I - ABANDONUL ȘCOLAR – problemă a epocii contemporane 1.1.

Delimitări conceptuale : inadaptare școlara și abandon școlar

1.2.

Implicații psihopedagogice ale abandonului școlar

1.3.

Abandonul școlar - problemă socială

1.4.

Teorii explicative ale abandonului școlar

1.5.

Identificarea factorilor de risc

1.6.

Efectele și cauzele abandonului școlar

Capitolul II – Stategii pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar 2.1. Metodologia centrată pe elev 2.2. Consiliere individuală 2.3. Stiluri diferite de învățare 2.4. Măsuri concrete de prevenire şi combatere a abandonului şcolar

Capitolul III - Studiu investigativ realizat prin anchetă pe bază de interviu: Combaterea și prevenirea abandonului școlar în zonele rurale 3.2. Concepte operaționalizate 3.3. Scopul și obiectivele cercetării 3.4. Metodologia de cercetare 3.5. Rezultate și interpretare 3.6. Concluzii finale

2

Argument

Lucrarea de față prezintă sinteza unor investigații prezentate în literatura de specialitate, pe problematica abandonului școlar, precum și pe metode de combatere și prevenire a acestui fenomen. Vorbim de ani buni despre calitate în educaţie, despre învăţământ performant şi despre căile prin care putem obţine cele mai bune rezultate şcolare. Vorbim, de asemenea, despre necesitatea modernizării şcolii româneşti, despre digitalizarea învăţământului, despre manualele digitale. În România în care trăim noi, insa, suntem campioni la subfinanţarea sistemului educaţional, la analfabetismul funcţional, profesorii au cele mai mici salarii din Europa şi, poate ceea ce este cel mai grav, suntem „pe podium” în Europa la abandon şcolar, iar tendinţa este de creştere. Foarte îngrijorător este că abandonul şcolar în ţara noastră este în creştere, în vreme ce la nivelul întregii Uniuni Europene, tendinţa general este de scădere. La fel de grav este faptul că un procent important din aceşti tineri nu doresc să intre în câmpul muncii după abandonarea studiilor. Astfel, peste două treimi din unităţile de învăţământ din mediul rural se confruntă cu cel puţin un factor de risc educaţional, cum ar fi rezultate slabe la evaluarea naţională, risc de abandon şcolar, rate ridicate de absenteism şi repetenţie, şi cu unul sau mai mulţi factori de risc socio-educaţionali, cum ar fi elevi proveniţi din familii dezavantajate economic sau spaţii şi dotări materiale insuficiente. Lucrarea este organizata în trei capitole, dintre care primele două abordează o serie de aspecte teoretice legate de abandonul școlar și tehnici de combatare a acestui fenomen, iar în cel de al treilea capitol este prezentat pe larg un studiu investigativ realizat prin anchetă pe baza de interviu. Datele obținute au confirmat obiectivele de la care am pornit, indicând faptul că abandonul școlar reprezintă o problemă serioasă pentru învățământul românesc, iar tehnicile folosite de profesori în prevenirea acestuia sunt din ce în ce mai utile.

3

Scopul principal al aceste lucrări a fost să identific cele mai viabile modalități de combatere și prevenire a abandonului școlar și să văd cum sunt acestea puse în practică în învățământul din mediul rural.

4

Capitolul I – Abandonul școlar

1.1.

Delimitări conceptuale

În anul şcolar 2015/2016, peste 90% dintre copiii de 3-5/6 ani au fost cuprinşi în învăţământul preşcolar. Diferenţele valorii indicatorului pe sex evidenţiază un ușor avantaj pentru fete. Rata de cuprindere în învăţământul preșcolar din mediul rural este semnificativ mai redusă decât în mediul urban, ca urmare a ponderii reduse a copiilor de vârste mici care frecventează grădiniţele de la sate. (Raport privind starea învățământului preuniversitar din România, 2016) Pe medii de rezidență, mediul rural continuă să fie în dezavantaj, cu toate că valorile majorității ratelor specifice au crescut la acest nivel, în anul de referință al prezentului raport. Ca și în anii trecuți, diferențele pe medii de rezidență sunt mai mari în cazul vârstei de 3 ani în favoarea mediului urban (peste 95% dintre copiii de 3 ani din mediul urban merg la grădiniță, comparativ cu numai 76% din rural). Și în cazul copiilor de 4 și 5 ani, diferențele pe medii de rezidență sunt semnificative, variind între 1- 14 p.p. Pentru copiii de 6 ani valoarea indicatorului este ușor mai mare în mediul rural. (Raport privind starea învățământului preuniversitar din România, 2016) Schimbarea de structură a sistemului de educaţie din anul şcolar 2012/2013 a determinat efecte asupra ratei de cuprindere în învăţământul primar şi gimnazial. În ultimii patru ani şcolari, valoarea indicatorului a fost de 90-91%. Se menţin diferenţe pe cicluri de şcolarizare: în învăţământul primar sunt cuprinşi aproape 88% dintre copiii de vârstă corespunzătoare, iar în învăţământul gimnazial puţin peste 91%. Mediul rural continuă să rămână defavorizat în privinţa ratei de participare la educaţie, în special la nivelul învăţământului gimnazial, unde diferenţele între rural și urban ajung la valori de 25,4 puncte procentuale. Ratele de participare sunt ușor mai mari pentru populaţia școlară masculină, comparativ cu populaţia feminină. (Raport privind starea învățământului preuniversitar din România, 2016) 5

În anul şcolar 2014/2015, rata abandonului școlar a crescut în comparaţie cu anul şcolar anterior. La nivel general, 1,8% dintre elevii de nivel primar şi gimnazial abandonează şcoala. Mediul rural, gimnaziul, populaţia şcolară masculină, respectiv clasele de început de ciclu gimnazial înregistrează valori ridicate ale abandonului şcolar. Astfel, cele mai mari valori ale ratei abandonului școlar s-au înregistrat la nivelul învăţământului gimnazial din mediul rural (2,3%), al băieţilor din gimnaziu (2,1%), respectiv la nivelul claselor I, a II-a și a V-a (2,4%). (Raport privind starea învățământului preuniversitar din România, 2016) La finalul anului şcolar 2014/2015, învățământul primar şi gimnazial de masă cuprindea 1690,5 mii elevi. Din totalul elevilor, 97% au fost declarați promovați și 3% repetenți, situație relativ constantă în comparație cu anul şcolar anterior. Datele corespunzătoare pentru învățământul special sunt următoarele: 17,7 mii de elevi la final de an școlar, din care 97,9% au fost declarați promovați și 2,1% repetenți. Pe ansamblul învățământului primar şi gimnazial, rata abandonului şcolar (indicator calculat pe baza metodei „intrare-ieşire”) în anul 2014/2015 a fost de 1,8% (procent ce reprezintă 31,7 mii de elevi). În comparație cu anul anterior, valoarea indicatorului a crescut considerabil, ajungând la valoarea din anii 2010- 2011. Pe medii de rezidență, se accentuează diferența în defavoarea mediului rural (1,5% în urban și 2,2% în rural). În ceea ce privește diferența pe sexe, se evidențiază o frecvență mai mare a situațiilor de abandon în cazul populației școlare masculine (2,0% băieți și 1,7% fete). (Raport privind starea învățământului preuniversitar din România, 2016) În învățământul primar, abandonul şcolar a crescut constant după momentul trecerii la 10 ani de şcolaritate obligatorie; situația s-a îmbunătățit în ultimii ani, dar în 2014/2015 valoarea indicatorului a înregistrat o creștere semnificativă (1,8%). Diferența pe medii de rezidență a crescut ușor, mediul rural fiind în continuare defavorizat. De asemenea, a crescut ușor decalajul dintre sexe, mai mulți băieți din ciclul primar abandonează şcoala, comparativ cu fetele. (Raport privind starea învățământului preuniversitar din România, 2016) Abandonul reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent la nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studii început. (Coman, 2010)

6

Abandonul şcolar, alături de formele grave de violenţă, reprezintă cea mai serioasă formă de devianţă şcolară, el fiind considerat în prezent principalul indicator predictiv al orientării indivizilor către o carieră delincventă. Abandonul şcolar poate fi precedat de episoade de fugă de acasă/de la şcoală, caz în care tranziţia către activitatea infracţională se realizează mult mai repede, sau poate fi sprijinit şi încurajat de părinţi. Abandonul şcolar marchează eşecul adaptării reciproce a elevului la cerinţele vieţii şcolare, dar şi a şcolii la trebuinţele individuale de învăţare ale elevului. (Coman, 2010) Fenomenul abandonului şcolar (school dropout, early school leaving) este unul dintre subiectele de top de pe agenda politică educativă din România şi din Uniunea Europeană. Validat ca problemă socială gravă în rândul ţărilor subdezvoltate şi în curs de dezvoltare, în ţara noastră abandonul şcolar a luat amploare în ultimii ani, în special în mediul rural. De-a lungul ultimilor 10 ani, rata abandonului şcolar în România a înregistrat anumite fluctuaţii: în anul 2004 se situa la 22,9% după care, în 2008 a scăzut la 15,9 %, urmând ca apoi să crească la 16,6 % în 2009. La nivelul anului 2009, dintr-un efectiv de 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, România se clasa pe locul 6 în topul ţărilor cu rata cea mai mare de abandon şcolar (16,6%), cu două poziţii înaintea Bulgariei (14,7%), dar cu mult după Malta, Portugalia şi Spania, ţări care înregistrau o rată a abandonului şcolar de peste 30% (Commission staff working paper, Reducing early school leaving, Accompanying document to the Proposal for a Council Recommendation on policies to reduce early school leaving, pag. 71 ). Măsurarea şi definirea conceptului de părăsire timpurie a şcolii este ambiguă din cauza faptului că diferite instituţii – naţionale şi internaţionale – operează cu definiţii distincte. Există două mari categorii de definiţii: definiţii formale şi definiţii funcţionale. Definiţiile formale se concentrează asupra caracteristicilor formale (a avea o diplomă sau nu, a fi înscris într-un sistem educaţional sau nu), în timp ce definiţiile funcţionale se concentrează asupra „funcţionalităţii” persoanei (dacă persoana respectivă a dobândit competenţe suficiente pentru a funcţiona într-un anumit mediu) (Annexes to the Draft Policy Paper on Early Education Leaving, Olanda, Rotterdam, pag 24 ). Una dintre cele mai vechi definiţii ale abandonului scolar este cea a lui Morrow (1987:342-355), conform căruia „elevul care abandonează şcoala este acel elev care a fost înregistrat în sistem, dar care nu mai este activ, înregistrând mai mult de 15 zile de absenţe 7

nemotivate, care are rezultate nesatisfăcătoare la învăţătură şi care nu a depus vreo cerere de înscriere în altă formă de învăţământ public”. EUROSTAT sustine ca “ cel care părăseşte timpuriu şcoala este o persoană între 18 şi 24 de ani, care nu a primit o calificare la nivelul secundar superior (upper secondary qualification) şi care nu urmează nici o altă formă de educaţie sau training”. Definiţia a fost acceptată de către toţi Miniştrii Educaţiei statelor membre ale Uniunii Europene în cadrul Consiliului din 2003 (UE 15, când Uniunea Europeană încă nu trecuse prin primul val de extindere) (Early school leaving in Europe guide, pag. 17 ). Definiţia Comisiei Europene: “copiii care părăsesc timpuriu şcoala sunt cei care nu au absolvit cel de-al doilea ciclu de învăţământ (Council recommendation on policies to reduce early school leaving, pag. 28 ), cei care nu au absolvit învăţământul obligatoriu sau nu au obţinut certificate de calificare “(Commission staff working paper, Reducing early school leaving, Accompanying document to the Proposal for a Council Recommendation on policies to reduce early school leaving, pag. 59 ). În ceea ce priveşte definirea fenomenului abandonului şcolar în România părerile sunt împărţite. Unii specialiştii (Viadero, 2001; Finn, 1989) susţin că se consideră abandon şcolar părăsirea timpurie a şcolii înainte ca elevul să fi atins nivelul de educaţie obligatoriu, dar şi suficient integrării sale viitoare pe piaţa forţei de muncă. Alţii, precum Neamţu (2003), sunt de părere că abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificării sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. (Neamtu, 2003) Din punct de vedere economic (Neamţu, 2003), “abandonul şcolar reprezintă un indicator al eficienţei sistemului educaţional astfel încât, dacă indicele de abandon şcolar este mare, atunci sistemul educaţional este ineficient”. În acest sens, abandonul şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii creează condiţiile insuccesului integrării sociale, întrucât reduce şansele autorealizării profesionale şi limitează integrarea pe piaţa muncii. (Neamtu, 2003)

8

Inadaptarea şcolară se referă la „ dificultăţile de a îndeplini sarcinile şcolare, cât şi la eşecul de integrare în mediul şcolar din care copilul face parte”. Inadaptarea este asociata cu dezechilibrul aparut intre elev si mediul scolar, intre acesta si sarcinile de invatare. (Jigau, 1998) Pornind de la acest dezechilibru, Jigau (1998) face diferenta intre: inadaptarea pedagogica”, ce se refera la incapacitatea de a rezolva in mod corespunzator sarcinile didactice si :inadaptarea comportamentala” care înglobează tulburările de relaționare a copilului cu profesorii, colegii, personalul specializat, precum și încălcarea regulilor colectivității școlare sau extrașcolare, mediul școlar fiind privit ca o închisoare ce încătușează spiritual si libertatea copilului prin regulile sale. (Jigau, 1998) Se disting trei factori favorizanți care diferențiază inadaptarea școlară de abandonul școlar : 1) insuccesul școlar ; 2) incapacitatea de a răspunde cerințelor comunității școlare; 3) imaturitatea școlară, caracterizată prin neatingerea unui nivel optim privind dezvoltarea socială, morală, mintală , fizică și volitivă, precum și imposibilitatea valorificării nivelului la care s-a ajuns. ( Cristea, 2000) Inadaptarea școlară poate fi interpretată în sens restrans prin raportare la eficiența sau ineficiența acțiunilor pedagogice necesare în anumite împrejurări, cum ar fi: trecerea de la gradiniță la școală, spijinirea elevului cu deficiențe sau insuficiențe in activitatea de învățare. În sens larg, inadaptarea reflectă ineficiența acțiunilor proiectate de profesor pentru stabilirea unui echilibru optim între posibilitățile elevilor și necesitățile mediului educativ. (Cristea, 2000) Inadaptarea și abandonul școlar nu pot fi puse sub semnul egalității, cel din urmă fiind un efect al inadaptării și nici nu se poate confunda cu insuccesul școlar, ele deși fiind fenomene înrudite se deosebesc deoarece “ inadaptarea este o formă a insuccesului școlar, având o sferă de cuprindere mai mică”. (Popescu, 1991)

1.2. Implicații psihopedagogice ale abandonului școlar

În contextul ansamblului etiologic care intervine în fenomenul abandonului şcolar, o poziţie aparte o ocupă familia. Relaţia şcoală – familie a avut întotdeauna un rol deosebit de important în evoluţia socială, psihică, intelectuală a beneficiarului educaţiei (elevului). În context 9

istoric, familia a înregistrat modificări la nivelul status-rolurilor, acest lucru având implicaţii directe şi imediate asupra evoluţiei şcolare a copilului. Familia, element al constructului social „se mişcă” în direcţia de evoluţie a societăţii. Acest aspect nu constituie întotdeauna un avantaj – exemplul societăţii româneşti. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017) Familia joacă un rol esenţial, alături de şcoală, în dezvoltarea şi menţinerea stării de bine, al acelui echilibru bio-psiho-social atât de necesar fiinţei umane. În majoritatea situaţiilor, familia reprezintă reperul major în conturarea opţiunii pentru o anumită carieră a copiilor. Părinţii sunt pentru copii sursa primară şi cea mai puternică de învăţare, de sprijin afectiv şi securitate. Copilul îşi schiţează în familie jaloanele importante ale personalităţii sale şi se poate defini pe sine prin valorile promovate de aceasta, normele sociale apreciate şi puse în practică, ţelurile ei etc. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017) Motivaţia pentru implicarea familiei în procesul consilierii şcolare este dată de impactul pe care întregul sistem familial îl are asupra elevului. Dinamica familiei se răsfrânge direct asupra comportamentului general al elevului afectând în mod special dimensiunile: emoţională, socială şi şcolară. Comportamentul unui elev poate fi înţeles numai în contextul mai larg al interacţiunilor familiale. Teoria sistemelor oferă, în acest sens, un bun reper teoretic. Asocierea terapiei familiale procesului de consiliere şcolară, este recomandată de diferiţi autori, din diverse raţiuni. Astfel Goldenberg I. şi Goldenberg H. (1988) susţin că intervenţia familială, în special în familiile disfuncţionale, constituie cea mai eficientă metodă de schimbare a comportamentului elevului şi de ajutare a acesteia (a familiei) să dobândească / redobândească abilităţi de coping. Amatea E. şi Brown B. (1995) au constatat că, de obicei, personalul şcolar nu valorifică, în suficientă măsură, resursele familiale pentru a determina schimbări în comportamentul şi atitudinile elevilor. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017) Înainte de a decide dacă familia are nevoie de ajutor, prin includerea într-o relaţie terapeutică sau de consiliere, consilierul şcolar trebuie să construiască un sistem de relaţii cu diferiţii membri ai familiei pentru a putea culege informaţiile necesare evaluării situaţiei. Consilierea familială reprezintă sprijinul acordat familiilor care traversează o situație de criză, funcțională sau nu, situație ce reclamă mobilizarea surselor individuale și sociale în scopul favorizării adaptării familiei la schimbare. Consilierii familiali văd orice problemă din familie ca

10

pe o problemă ce afectează întreaga familie şi nu ca pe o problemă a unei părţi, a unui membru individual din familie. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017) Şcoala s-a situat mult timp în poziţia socială de instrument de clasă, perpetuând inegalitatea între clase prin promovarea inegalităţii şanselor de acces la învăţătură şi cultură. În prezent, ea a depăşit această poziţie, în ceea ce priveşte consilierea şcolară şi profesională, rolul ei fiind determinant. Acesta nu se realizează doar la orele de dirigenţie, ci în mod constant şi sistematic prin toate tipurile de activităţi în şcoală : didactice, extra-şcolare, formale, nonformale și informale. Ora de dirigenţie are un rol din ce în ce mai important pentru cunoaşterea elevilor, pentru stimularea dezvoltării lor, pentru informarea şi orientarea lor. Profesorul – diriginte, profesorul- pedagog prin abordarea unei tematici profesionale la orele de dirigenţie, prin discuţiile personale cu subiecţii interesaţi, vor avea un rol din ce în ce mai specific pentru consilierea şcolară şi profesională. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017) Conceperea şcolii ca o instituţie socială cu multiple funcţii, aptă să răspundă eficient nevoilor psihologice şi sociale ale elevului, să asigure cadrul optim pentru starea sa de bine, pentru diminuarea şi prevenirea tulburărilor de adaptare este vitală în societatea contemporană, mai ales în condiţiile în care se înregistrează o creştere alarmantă a numărului de eşecuri şi abandonuri şcolare, a comportamentelor delincvente, a tulburărilor emoţionale. Şcoala poate şi trebuie să facă mai mult în direcţia prevenţiei şi soluţionării problemelor cu care se confruntă. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017) Nu există o delimitare strictă între consilierea psihologică şi consilierea educaţională, cel puţin din perspectiva problemelor abordate, dar anumite diferenţe legate mai ales de competenţele celor implicaţi în a realiza aceste activităţi în şcoală se impun. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017) De pildă, profesorul-consilier nu deţine competenţe în ceea ce numim consiliere de criză, domeniu de intervenţie ce ţine strict de competenţa psihologului şi care implică cunoştinţe, metode şi tehnici specifice de intervenţie psihologică. ” A încerca să asistăm ca şi profesorconsilier şi să remediem posibile situaţii de criză psihologică ale unor elevi (stări depresive sau de anxietate, ideaţie suicidară, reacţii de doliu, comportamente compulsive, consum de droguri sau dependenţă de alcool) este deosebit de riscant”, arată Adriana Băban (2001, p.15).

11

Pe de altă parte, profesorul-consilier nu are ca obiectiv şi competenţă evaluarea psihologică a elevilor (utilizarea testelor psihologice presupune vaste cunoştinţe de psihodiagnoză). Interpretarea calitativă a multiplelor valenţe şi relaţii pe care le implică orice rezultat la un test poate fi realizată doar de către psiholog. În caz contrar, evaluarea psihologică poate avea efecte negative asupra persoanei evaluate. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017) Cauzele psihopedagogice care țin de contextul școlar specific (inclusiv relația profesorelev) fac referire la: supraîncărcarea școlară, comunicarea defectuoasă elev-profesor, evaluarea subiectivă și frica de evaluare, conflicte cu colegii, practici educative percepute de elevi ca fiind nedrepte, frustrante, incompatibilitate între aspiraţii, trebuinţele de învăţare şi oferta educaţională a şcolii, formă de apărare împotriva disciplinei excesiv de rigidă şi severă, violență, neimplicare, repetenție frecventă, integrarea insuficientă în colectivul clasei de elevi.

1.3. Abandonul școlar – problemă socială Explicaţiile sociologice subculturale consideră că actele deviante nu sunt expresia încălcării normelor, ci a conformării la normele şi valorile unei anumite subculturi. Dacă devianţa era explicată de R. Merton prin intermediul anomiei sau lipsei normelor, A. Cohen a negat faptul că o conduită poate fi evaluată ca deviantă în afara unei ordini normative şi a introdus noţiunea de subcultură delincventă pentru a explica actele deviante juvenile. Conceptul este definit prin „ansamblul de norme şi valori care definesc grupuri marginalizate, ale căror atitudini sau stiluri de viaţă contrastează puternic cu cele ale societăţii, în ansamblul ei” (Rădulescu, 1998). Absenteismul şcolar este definit ca o problemă socială, fiind explicat mai mult prin caracteristicile mediului de provenienţă şi apărând mult mai frecvent în mediul urban şi în familiile sărace. Conceptul este pus deseori în legătură cu cel de «fuga de la şcoală » (chiulul), care, asimilând fobia şcolară, este interpretat ca o problemă emoţională. (Radulescu, 1988) Absenteismul echivalează cu o demisie cvasitotală a elevului de la activitatea şcolară, prefigurând abandonul şcolar. 12

Abandonul şcolar constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns. Rata abandonului şcolar se stabileşte ca raport între numărul elevilor înscrişi şi numărul absolvenţilor. Din punct de vedere economic, abandonul şcolar reprezintă un indicator al eficienţei sistemului şcolar: cu cât indicele de abandon este mai mare, cu atât sistemul şcolar respectiv este mai ineficient. Abandonul scolar apare ca o consecință a eșecului social, familial sau școlar, în urma unei decizii individuale, prin constrângere exterioară sau datorită procesului de respingere reciprocă dintre elev si școală, având consecințe din ce în ce mai grave , mergând de la incapacitatea adaptării în societate până la angajarea în acțiuni negative îndreptate împotriva propriei persoane, a familiei și a societății. Abandonul școlar poate fi atat simptom, cât și cauză a inadaptării școlare, inadaptarea apărând pe fondul unor probleme sociale, culturale, individuale, accentuate la nivelul școlii, care în numele egalității șanselor, oferind același tip de educație pentru toți elevii și nerespectând individualitatea fiecăruia, particularitatea fiecărei situații, nu face altceva decât să amplifice inegalitățile existente din start. Pe fondul acestor inegalități, a problemelor generate de acestea și a imposibilității rezolvării conflictelor existente între elev si profesor , elev si colegi, consecințele cele mai frecvente sunt apariția abandonului școlar sau deplasarea problemelor de adaptare în comunități, la nivelul vieții sociale, aceasta din urmă conducând de cele mai multe ori la abandonul școlar, cât și la abandon familial.

1.4. Teorii explicative ale abandonului școlar

Literatura de specialitate descrie trei moduri de abordare a fenomenului de abandon școlar care îi conferă acestuia un statut propriu. Astfel putem vorbi despre : a) Abordarea psihosocială – care încearcă să demonstreze că cei care abandonează școala sunt diferiți din punct de vedere psihosocial sau în ceea ce privesc trăsăturile de personalitate de cei care și-au finalizat studiile. b) Abordarea interacționistă – interpretează abandonul școlar ca o consecință a interacțiunii dintre caracteristicile individuale ale elevilor și mediul educațional. 13

c) Teoria constrângerii externe – abandonul școlar este o consecință a unor factori pe care elevul nu îi poate controla, exteriori lui. Literatura de specialitate contemporană consemnează două perspective explicative ale abandonului şcolar: a) Concepţia şcolii dominante sau tradiţionale plasează întreaga responsabilitate a abandonului şcolar asupra elevilor şi operează cu termenul de drop-aut, care sugerează că decizia de a abandona şcoala, independentă şi definitivă, îi aparţine individului. b) Cea de-a doua concepţie îi vede pe cei care abandonează şcoala ca pe nişte excluşi, pornind de la premisa că un număr mare de elevi sunt „expulzaţi” din şcoală din cauza experienţelor traumatizante de eşec şi frustrare trăite în mediul şcolar. Termenul cu care operează această abordare este push-aut, responsabilitatea pentru abandonul şcolar fiind plasată la nivelul instituţiei şcolare. Teoria excluderii interpretează variabilele conexe statutului şcolar, determinat de performanţele şcolare ale elevilor, ca fiind simptomele şi nu cauzele directe ale abandonului şcolar; numeroase studii de specialitate au demonstrat că inegalităţile economice, politice, structura socială, precum şi unele practici şcolare cum ar fi exmatricularea sau eliminarea din şcoală pe perioade determinate de timp urmăresc descurajarea, stigmatizarea şi excluderea elevilor.

1.5. Identificarea factorilor de risc

În viziunea experţilor, abandonul şcolar este un proces cu „rădăcini” multiple. (Hunt, 2008:20-22). Pentru a înţelege cu adevărat cauzele şi tendinţele de manifestare ale fenomenului este nevoie de o abordare interdisciplinară deopotrivă teoretică şi empirică. În documentul elaborat de către Youth Forum Jeunesse (Annexes to the Draft Policy Paper on Early Education Leaving, Olanda, Rotterdam, pag 514) se inventariază patru factori comprehensivi care duc la apariţia situaţiei de abandon şcolar (Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, 2011): 14

1. Caracteristicile individuale. Caracteristicile demografice (sex, etnie) joacă un rol important: bărbaţii şi minorităţile etnice manifestă o predispoziţie ridicată la părăsirea timpurie a şcolii. Apoi, rezultatele Pisa 2003 sugerează că cei cu abilităţi cognitive reduse (de exemplu cei care repetă clasele) tind să aibă rezultate scăzute şi sunt mai predispuşi la abandon din cauza motivaţiei scăzute. Un alt factor îl reprezintă participarea şi identificarea – participarea la ore duce la identificare; cei care au un nivel scăzut de auto-identificare cu şcoala, încep să nu le mai placă la şcoală şi termină prin a o părăsi. (Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, 2011) 2. Caracteristicile familiale. Studiile arată că acei copii care provin din familii cu un nivel scăzut de educaţie sau care au un status socio-economic scăzut sunt mult mai predispuşi la părăsirea timpurie a şcolii. Astfel, capitalul uman al familiei de provenienţă contează foarte mult. Tot la fel, capitalul social al familiei are o mare influenţă: copiii care provin din familii monoparentale sau care nu au o relaţie foarte bună de comunicare cu părinţii sunt mai expuşi riscului de abandon şcolar. (Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, 2011) 3. Caracteristicile şcolii. Acesta este singurul loc în care se poate interveni direct de la nivel guvernamental; este mult mai puţin probabil ca elevii din şcoli omogene (inclusiv din punct de vedere etnic) să părăsească şcoala – primesc aceeaşi educaţie şi astfel se simt „similari”, distanţa socială dintre ei fiind mică. (Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, 2011) 4. Caracteristicile societăţii. Ori de câte ori s-a înregistrat o creştere economică şi o lipsă a forţei de muncă, rata abandonului şcolar a crescut. La fel s-a întâmplat şi atunci când s-au înregistrat foarte multe oportunităţi de angajare pentru forţa de muncă necalificată. În Raportul final al Comisiei Europene asupra părăsirii timpurii a şcolii din 2005 (European Comission, 2005:68-118), sunt menţionaţi o serie de factori externi (individului) care duc la apariţia fenomenului de abandon şcolar, factori care ţin de politicile publice naţionale în ceea ce priveşte educaţia şi includ: durata învăţământului obligatoriu, raportul dintre numărul de elevi şi cel al cadrelor didactice, numărul de copii în clasă, costurile (publice şi private) în ceea ce priveşte educaţia, calitatea şi eficienţa cheltuielilor bugetare pentru educaţie. (Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, 2011)

15

Mai există o serie de factori externi care nu ţin de politicile publice, şi anume: statusul socio-economic, influenţa părinţilor (circumstanţe problematice din familie – structura familiei, nivelul de educaţie, statusul privind angajarea), schimbarea şcolilor, etnia, egalitatea socială. (Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, 2011) Un alt factor care se asociază cu abandonul şcolar în mediul rural este dezorganizarea familiei (Voicu, 2010:11). Familiile dezorganizate intră într-un cerc vicios din care nu reuşesc să iasă fară un ajutor specializat. Membrii familiei trăiesc într-o stare de sărăcie acută şi sunt adesea victime ale alcoolismului şi violenţei domestice, factori care, conform părerii specialiştilor preced abandonul şcolar. (Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, 2011) Modelul educaţional oferit de părinţi (Voicu, 2010:22) este un alt determinant al abandonului şcolar. Cel mai adesea, elevii care ajung să renunţe la educaţie provin din familii în care părinţii nu au mai mult de opt clase. De regulă, aceşti părinţi nu se implică în educaţia (Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, 2011)copiilor şi nici nu sunt conştienţi de riscul la care se expun elevii care părăsesc timpuriu şcoala. Modelul educaţional oferit de fraţi (Voicu, 2010:22) este şi mai influent. Familiile unde există fraţi mai mari ce au renunţat timpuriu la educaţie tind să reproducă modelul şi în ce priveşte fraţii mai mici. Apariţia unui copil (Voicu, 2010:23) este, de asemenea, un puternic determinant al renunţării la educaţie în mediul rural, fiind prin caracteristici mai degrabă un atribut al comunităţii decât un act individual. Dincolo de provenienţa din familii dezorganizate, sărace, tinerele fete care ajung în situaţia de a deveni mame găsesc de regulă exemple de predecesoare în comunitatea în care locuiesc şi în care este adesea plasată şcoala. (Studiudiagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, 2011) Distanţa foarte mare până la unitatea de învăţământ (Colclough, et al. 2000:5-27) este, de asemenea, o cauză a părăsirii timpurii a şcolii, în special pentru elevii din mediul rural unde infrastructura slab dezvoltată şi facilităţile de transport limitate îngreunează accesul la şcoală. Unii experţi (Neamţu, 2003:15-60) consideră că încrederea scăzută în educaţie, precum şi calitatea mai scăzută a educaţiei din mediul rural sunt două dintre cauzele abandonului şcolar.

16

(Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, 2011) Pe de altă parte, studiile empirice (UNICEF România şi Centrul Educaţia 2000+, 2009:23) contrazic acest fapt. Potrivit aceluiaşi studiu încrederea scăzută în educaţie se dovedeşte a fi mai degrabă un stereotip infirmat de realitate. Este posibil să apară însă o încredere redusă în educaţie chiar în momentele imediat premergătoare abandonului şcolar. (Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, 2011) Lipsa motivaţiei pentru şcoală a elevilor (Neamţu, 2003:15-60), datorată toleranţei scăzute la efort intelectual, constituie o altă cauză a abandonului şcolar. Prin urmare, şcoala a ajuns să fie abandonată pentru ca nu mai este percepută ca valoare în sine. Aceasta se corelează şi cu atitudinea indiferentă, neglijentă sau ostilă a unor părinţi faţă de actul educaţional şi fată de evoluţia propriilor copii. De asemenea, migraţia circulatorie (Voicu, 2010:22) nu pare a fi un factor de risc în sine, dar există probleme importante de reintegrare a copiilor de migranţi care părăsesc sistemul şi apoi se reîntorc, la vârste mai mari. (Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, 2011) Specialiştii în psihologie susţin că abandonul şcolar este cauzat şi de factori de natură psihologică cum sunt starea psihologică a elevului şi reacţia acestuia la apariţia insuccesului şcolar (Neamţu, 2003:15-60) şi a conflictelor cu autorităţile şcolare. În astfel de situaţii, elevii care nu au resursele intelectuale necesare pentru a se mobiliza în vederea depăşirii dificultăţilor vor căuta să-şi satisfacă nevoia de valorizare personală în afara şcolii, părăsind şcoala într-un final. (Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, 2011) Apariţia cazurilor de abandon şcolar se datorează şi unor factori sociali la nivel macro, factori culturali care imprimă copiilor comportamente de gen aflate în incongruenţă cu obiectivele şcolare. Printre aceştia se numără norma mariajului timpuriu (Voicu, 2010:23) care acţionează ca un factor puternic de stopare a continuării educaţiei mai ales în comunităţile rurale cu populaţie de etnie romă. De asemenea, în comunităţile rurale există o normă informală a noncontinuării educaţiei după clasa a VIII-a (Voicu, 2010:23). În aceste comunităţi, doar o mică parte dintre elevii care au absolvit clasa a VIII-a se înscriu în clasa a IX-a, restul rămânând în sat pentru a duce tradiţia mai departe. Abandonul şcolar are o etapă premergătoare. Specialiştii 17

(Hunt, 2008:52; Lewin, 2008: 105; Ampiah and Adu-Yeboah, 2009:75) sunt de părere că precursorii abandonului şcolar sunt absenteismul şi repetenţia; de aceea, elevi care se află întruna din cele două situaţii ar trebui luaţi într-o evidenţă specială şi observaţi mai îndeaproape. (Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, 2011) In Romania, exista numeroase scoli izolate si lipsite de dotarile necesare, aflate in zone defavorizate, in care saracia restrange dramatic posibilitatile parintilor de a asigura copiilor conditiile necesare educatiei. Doar unu din patru copii romani din mediul rural sunt absolventi de liceu si numai 1% din ei urmeaza o facultate. In aceste conditii, numerosi copii sunt nevoiti sa munceasca de la varste premature, ceea ce ii transforma intr-o categorie sociala vulnerabila. O treime din copiii obligati sa munceasca sunt analfabeti, iar doua cincimi dintre ei au un nivel scazut al abilitatilor de scris si citit. Scolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, saracie si lipsa oportunitatilor de succes socio-profesional pentru absolventi. Lipsiti de motivatie, multi dintre elevii claselor gimnaziale renunta in primii ani de studiu, ramanand sa dea o mana de ajutor in gospodariile proprii sau, muncind ca zilieri la oameni mai avuti din sate. Saracia comunitatilor din zonele defavorizate limiteaza posibilitatile parintilor de a oferi copiilor resursele necesare educatiei. Aceasta stare provoaca deseori, exploatarea copiilor prin munca de catre parinti. Lipsa interesului pentru scoala se explica prin presiunile de ordin economic, prin dezamagirile personale ale parintilor si prin lipsa de cultura a comunitatii care poate fi susceptibila fata de institutiile formale. Abandonul scolar este rezultanta unei combinatii de cauze interne si externe, de factori interni si factori externi. Fiecare abandon are o istorie personala si sociala legata de modul cum se aplica diferentiat principiul dezvoltarii. Abandonul este produsul mai multor factori cauzali aflati intr-o anumita configuratie pedagogica, psihologica si sociala care determina la randul ei mai multe consecinte imediate dar si de durata.

18

1.6. Efectele și cauzele abandonului școlar

În ţara noastră au fost identificate efectele negative ale abandonului şcolar, care creează condiţiile eşecului integrării sociale, în sensul că reduc semnificativ şansele autorealizării în domeniile de activităţi legale. Astfel, din anul 2003, am avut o rată a părăsirii timpurie a şcolii de 22,5%, iar în anul 2008 s-a ajuns la valoarea de 15,9%. (Gyonos, 2011 ) La nivelul ţării rata abandonului în învăţământul preuniversitar pe nivelurile educaţiei indică o creştere îngrijorătoare în cazul învăţământului primar, unde şi gradul de cuprindere în învăţământ scade (de la 96% la 95%).(Gyonos, 2011) Abandonul şcolar constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns. Rata abandonului şcolar se stabileşte ca raport între numărul elevilor înscrişi şi numărul absolvenţilor. (Abandon/absenteism scolar. Mapa de interventie, 2011-2012) Din punct de vedere economic, abandonul şcolar reprezintă un indicator al eficienţei sistemului şcolar: cu cât indicele de abandon este mai mare, cu atât sistemul şcolar respectiv este mai ineficient. (Abandon/absenteism scolar. Mapa de interventie, 2011-2012) Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt: a) Cauze de ordin economic – în general, rata abandonului la nivelul şcolarităţii primare este mai scăzută în ţările cu un venit mare pe cap de locuitor. Copiii care trăiesc în familii sărace au şanse mai mici de a-şi însuşi o educaţie şcolară completă. (Abandon/absenteism scolar. Mapa de interventie, 2011-2012) b) Cauze de ordin sociocultural sau religios. În această categorie se includ indicatorii de putere şi status social: apartenenţa la clasa socială, apartenenţa etnică, rasială, sexul, mediul urban/rural. S-a demonstrat că diferite grupuri dezavantajate social sunt discriminate atât în cadrul sistemului şcolar, cât şi pe piaţa muncii. (Abandon/absenteism scolar. Mapa de interventie, 2011-2012) c) Cauze de ordin psihologic, referitoare la reacţia fiecărui elev la apariţia insuccesului şcolar şi a conflictelor cu autorităţile şcolare. Etichetarea ca „elev slab” şi deprivarea de status 19

reduc stima de sine a elevilor. În aceste condiţii, elevii care nu au resursele necesare pentru a se mobiliza în vederea depăşirii dificultăţilor vor căuta să-şi satisfacă nevoia de valorizare personală în afara şcolii. (Abandon/absenteism scolar. Mapa de interventie, 2011-2012) d) Cauze de ordin pedagogic care vizează calitatea vieţii şcolare, pertinenţa conţinuturilor în raport cu trebuinţele de învăţare ale elevilor, relevanţa metodelor şi stilurilor didactice ale profesorilor pentru stilurile cognitive ale elevilor, deschiderea şcolii faţă de problemele comunităţii. (Abandon/absenteism scolar. Mapa de interventie, 2011-2012) Indiferent de tipul de devianţă şcolară, elevii au o motivaţie anume pentru a alege un tip de comportament care contravine normelor sociale: constituie fie o formă de protest faţă de un sistem coercitiv, fie o dorinţă de a ieşi dintr-un tipar sau de a se apropia de indivizi care sunt devianţi, dar, pe de altă parte, sunt valorizaţi de grupul formal sau informal. (Abandon/absenteism scolar. Mapa de interventie, 2011-2012) Zamfir încearcă să demonstreze că în România „efectele districtive sociale şi umane ale tranziţiei” (Zamfir, 1993) apar ca surse potenţiale de tensiune, conflicte sociale, precum şi crize sociomorale care afectează în special populaţia şcolară, extrem de vulnerabilă şi puternic influenţată de climatul social. Sunt autori care găsesc vinovat sistemul educativ de apariţia acestui fenomen, arătând că abandonul şcolar marchează eşecul adaptării reciproce a elevului la cerinţele vieţii şcolare,dar mai ales a şcolii la trebuinţele individuale de învăţare ale elevului. (Zamfir, 1993) Printre cele mai importante implicaţii sociale ale abandonului şcolar se numara (Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016):  Creşterea numărului de tineri care nu îşi pot găsi un loc de muncă, datorită faptului că nu au minimul necesar de calificare profesională, fapt pentru care nu sunt admişi nici în sistemul de asigurări sociale;  Neputând avea un loc de muncă, îşi îndreaptă atenţia spre alte surse de câştig, cel mai adesea necinstite: furturi, tâlhării, trafic de droguri, proxenetism, prostituţie, etc.;  Implicarea în fapte anti-sociale a tinerilor care au abandonat şcoala duce la creşterea numărului de infracţiuni şi, implicit, la crearea unui climat de insecuritate în mediul social;  Uneori, tinerii exmatriculaţi se întorc la şcoală nu pentru a-şi relua cursurile ci pentru a se răzbuna pe cei care le-au făcut rău, în opinia lor, de cele mai multe ori căzând victime chiar elevi nevinovaţi ai şcolii; 20

Integrarea în societate a acestor tineri se face cu dificultate şi cu multe costuri din partea statului, care trebuie să cheltuie sume importante pe programe de reabilitare socială a lor, în detrimentul stimulării celor cu performanţe deosebite în diferite domenii. Abandonul şcolar nu este „favorizat” de o singură cauză, putând fi explicat doar printrun complex cauzal ce cuprinde cauze principale şi cauze secundare . De exemplu în unele şcoli există un climat educativ negativ, însă nu toţi elevii abandonează scoala, dar pe fondul unor neînţelegeri existente în familie sau a unor tulburări psihosociale, unii elevi aleg această „soluţie”. Unele cazuri derivă din altele, astfel, deşi sunt vizibile unele problem emoţionale cu care se confruntă copilul, acestea apar pe fondul altor probleme de natură socială, acestea din urmă fiind vinovate de apariţia fenomenului de abandon şcolar. Este posibil ca una şi aceeaşi cauză să devină activă întrun anumit context şi inactivă în altul.(Popescu, 1991) Consecinţele părăsirii şcolii sunt resimţite de persoana în cauză pe tot parcursul vieţii, reducându-i şansele de participare la viaţa socială, culturală şi economică a societăţii. De asemenea, pentru cel care a abandonat şcoala creşte riscul de şomaj, sărăcie şi excluziune socială. Va avea consecinţe asupra remuneraţiei primite de-a lungul carierei, a bunăstării şi a sănătăţii atât a sa cât şi a copiilor săi. Abandonul şcolar al părinţilor reduc şansele copiilor de a reuşi la şcoală. (Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016)

21

Capitolul II – Strategii educaționale pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar

2.1. Metodologia centrată pe elev

Literatura pedagogica nu inregistreaza intotdeauna un consens in definirea termenului de “strategie educationala”. Autori precum Iucu (2001) sau Cristea (2000) analizeaza aceste perspective in complementaritatea lor si evidentiaza cateva repede de abordare a lor, sistematizate pe o axa de la simplu la complex, dupa cum urmeaza : “rezultat al interactiunii mai multor procedee” angajate in directia indeplinirii obiectivelor propuse (Nicola, ); “metode generale” de tip expozitiv si interogativ, implicate in reusita actului de instruire (Palmade); “mode de corelare a metodelor” stability in functie de forma de organizare a procesului instructiv-educativ (Calin) ; “un ansamblu de resurse si metode planificate si organizate de professor in scopul de a permite elevilor sa atinga obiectivele stabilite”(Cerghit); “structura procedurala” (Bastian); “un ansamblu de actiuni coordonate si armonios integrate menite sa dirijeze invatarea in vederea realizarii obiectivelor preformulate” (Vlasceanu); “modalitati de programare” a evenimentelor din cadrul activitatilor didactice (Cerghit); “ansamblu de decizii” care trebuie adecvate fiecarei situatii concrete (Noveanu); o serie de “actiuni decompozabile intr-o suita de decizii-operatii, fiecare decizie asigurand trecerea la secventa urmatoare pe baza valorificarii informatiilor dobandite in etapa anterioara (Potolea). (Cherciu, Soitu, 2006) Centrarea pe elev este o conditie de calitate si eficienta a procesului formativ, cat si una dintre cele mai la indemana cai de rezolvare a numeroaselor dificultati pe care le cunoaste si amplifica invatamantul contemporan: diminuarea motivatiei pentru invatatura, lipsa de atractivitate a programului scolar pentru elevi, scaderea gradului de implicare a acestora in activitatea de invatare, diminuarea importantei acordate imaginatiei, creativitatii si afectivitatii

22

elevilor in favoarea pretuirii exagerate a gandirii si memoriei acestora, favorizarea abordarilor mecanice si reproductive in invatare in defavoarea celor euristice, accentuarea pronuntata a abordarii pasive de catre profesor / elev a activitatii didactice, rutina si monotonie in procesul de invatamant, tratarea frontala nediferentiata a intregii clase de elevi de catre profesori , scaderea performantelor scolare. (Cherciu, Soitu, 2006) Se poate considera ca centrarea pe elev este o cale de abordare a procesului instructiveducativ ce are ca finalitate valorificarea optima al elevului ca subiect al invatarii. Centrarea pe elev este o strategie activa, ce necesita construirea in timp real a unei experiente de invatare pozitiva si semnificativa, intr-o relatie democratica, nondirectiva. (Cherciu, Soitu, 2006) Clasa de elevi este un grup social, microstructural, favorabil dezvoltării inteligenţelor multiple. În stabilirea strategiei didactice, profesorul va porni de la faptul că, instruirea fiind centrată pe elev, trebuie să i se formeze acestuia o atitudine activă şi creatoare, caracterizată prin exploatare, curiozitate, învăţare euristică, într-o atmosferă în care sunt anulaţi factori de blocaj generaţi de teamă, tensiune, imitaţie, frică. De aceea, se îmbină metodele clasice cu cele de cunoaştere ştiinţifică, inductiv şi deductiv, prioritare fiind problematizarea, simularea, conversaţia euristică, dezbaterea şi modelarea cu rol în activizarea inteligenţelor multiple şi în stimularea cognitivă. (Erasmus: Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016) Motivaţia învăţării se subsumează sensului general al conceptului de motivaţie şi se referă la totalitatea factorilor care îl mobilizează pe elev la o activitate menită să conducă la asimilarea unor cunoştinţe, la formarea unor priceperi şi deprinderi. Motivaţia energizează şi facilitează procesul de învăţare prin intensificarea efortului şi concentrarea atenţiei elevului, prin crearea unei stări de pregătire pentru activitatea de învăţare. Elevii motivaţi sunt mai perseverenţi şi învaţă mai eficient. Motivaţia este una dintre cauzele pentru care elevul învaţă sau nu învaţă. În acelaşi timp însă, motivaţia poate fi efectul activităţii de învăţare. Cunoaşterea rezultatelor activităţii de învăţare (mai ales când acestea sunt pozitive) susţine eforturile ulterioare ale elevului. Din satisfacţia iniţială de a fi învăţat, elevul îşi va dezvolta motivaţia de a învăţa mai mult. Aşadar, relaţia cauzală dintre motivaţie şi învăţare este una reciprocă. Motivaţia energizează învăţarea, iar învăţarea încununată de succes intensifică motivaţia. (Erasmus: Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016). 23

2.2. Consiliere individuală

Problema consilierii şcolare este una considerată de importanţă majoră în ţările dezvoltate, preocupate de dezvoltarea tinerei generaţii. În această etapă istorică, în care rolul şcolii este contestat – consilierea educaţională pare a fi răspunsul pentru multe dileme. Unii experţi consideră că soluţia crizei şcolii ar sta într-o abordare proactivă a posibilelor probleme cu care actualii elevi, viitorii absolvenţi, se pot confrunta peste câţiva ani. Sociologi, antropologi, istorici, analişti economici, asistenţi sociali – sunt chemati sa facă echipă cu specialiştii în consiliere şcolara. Elevul va fi beneficiarul unor programe echilibrate, de prevenire şi de intervenţie a consilierilor şcolari. (Szilagyi, 2016 ) Conceperea şcolii ca o instituţie socială cu multiple funcţii, aptă să răspundă eficient nevoilor psihologice şi sociale ale elevului, să asigure cadrul optim pentru starea sa de bine, pentru diminuarea şi prevenirea tulburărilor de adaptare este vitală în societatea contemporană, mai ales în condiţiile în care se înregistrează o creştere alarmantă a numărului de eşecuri şi abandonuri şcolare, a comportamentelor delincvente, a tulburărilor emoţionale. Şcoala poate şi trebuie să facă mai mult în direcţia prevenţiei şi soluţionării problemelor cu care se confruntă. (Convorbiri didactice, 2017) Se pot identifica diferite niveluri de consiliere care se pot desfăşura în şcoală (Convorbiri didactice, 2017):  Un prim nivel este cel al sfatului/sprijinului continuu pe care orice profesor îl acordă elevilor, prin însăşi exercitarea profesiei didactice, care presupune o comunicare continuă, directă. Problemele care constituie temeiul acestui tip de consiliere/sfat sunt adesea cele legate strict de disciplina pe care profesorul o predă şi mai rar cuprind sfera vieţii personale a elevului. Pentru exercitarea acestui tip de relaţie se presupune că este suficientă pregătirea de specialitate şi psihopedagogică a profesorului.  Un al doilea nivel îl constituie consilierea şcolară pe care o poate acorda orice cadru didactic care s-a format suplimentar – prin studii aprofundate sau cursuri de formare continuă şi practică – pentru asemenea activităţi. Obiectul acestui tip de consiliere îl constituie problemele personale/dificultăţile elevilor, atât cele provenite din viaţa lor de şcolari cât şi cele din afara şcolii. Consilierea nu se predă, ci se realizează sub forma unor 24

şedinţe de lucru practice, în cadrul cărora se dezvoltă un tip special de relaţie, relaţia de consiliere ;  Cel de-al treilea nivel de consiliere din şcoală este cel desfăşurat de specialişti : psihologi, pedagogi, psihopedagogi, psihosociologi, fiind vorba de asistenţă psihopedagogică calificată acordată elevilor prin Centrele de Resurse și de Asistență Educaționala, respectiv Centrele Judeţene și Cabinetele Școlare si Interşcolare de Asistență Psihopedagogică. Consilierea educaţională, asa cum ni se înfăţişează ea astăzi, este un fenomen social, mai mult decât o profesiune oarecare. Este probabil una dintre foarte puţinele “meserii” care presupune un efort interdisciplinar şi o viziune de ansamblu asupra persoanei copilului, elevul de astăzi, adultul şi specialistul de mâine. (Szilagyi, 2016)

2.3. Stiluri diferite de învățare

Educația formală este structurată ierarhic și gradate cronologic în sistemul de învățământ. Se desfășoară de la nivelul preșcolar până la cel universitar și include o varietate de programe specializate și instituții care asigură pregatirea integrală din punct de vedere profesional. Calitatea în educație este determinată de toate componentele curricumului școlar, obiective, conținuturi, strategii didactice, evaluare. (Cherciu, Soitu, 2006) Educația informală este parte componentă a educației continue prin intermediul căreia fiecare, în mod individual, asimileaza noi informatii si isi formeaza noi competente si atitudini ce isi au sursa in experienta zilnica si in infuentele educative ale mediului propriu – familie, vecini, colegi, prieteni etc. acest tip de educatie, are in general, un caracter liber. Persoana care doreste sa se dezvolte cauta surse de informare pe care le consulta si astfel isi completeaza sau isi consolideaza cunostintele si competentele, afalnd noutatile din diverse domenii care ii satisfac interese, dorinte, nevoi personale. (Cherciu, Soitu, 2006)

25

Educatia non-formala cuprinde orice activitate educationala organizata din afara sistemului formal, care opereaza separat sau ca o caracteristica a unor activitati realizate in completare, al caror sens este Acela de a oferi o alternative acelorasi beneficiari si obiective educationale propuse. (Cherciu, Soitu, 2006) Toate actiunile din cadrul procesului instructiv-educativ vizeaza elevul/studentul , formarea si educarea acestuia. Pozitia lui nu este cea a materialului inert din care sculptorul realizeaza opera de arta, ci constituie o resursa activa devenind partener in interactiunea cu profesorul. (Cherciu, Soitu, 2006) Prin strategiile folosite profesorul urmareste dezvoltarea unor sisteme cognitive bazate pe stimularea gandirii reflexive prin implicarea elevilor in situatii de viata reala , precum si utilizarea in contexte variate a cunoasterii accumulate si a abilitatilor formate. (Cherciu, Soitu, 2006) Calitatea in educatie presupune si o reactualizare a sistemului de evaluare. Profesorul este format pentru a trece de la evaluarea cantitativa a informatiilor elevului la evaluarea calitativa a abilitatilor acestuia de a prelucra informatiile , de a le integra in alte structuri si de a le aplica in diferite situatii. (Cherciu, Soitu, 2006) Din cercetările întreprinse la clase de gimnaziu, se constată că nu a fost vreun profesor care să le spună explicit elevilor că pot obţine satisfacţie personală din îndeplinirea unei sarcini şcolare. În cazul prezentării unor noi sarcini, doar o treime din comentariile profesorilor aveau un caracter motivator. (“Cred c-o să vă placă şi o să vă fie util”). Majoritatea sarcinilor noi erau introduse prin comentarii neutre sau chiar negative. (“Ştiu că asta nu vă va plăcea, dar…”). În general chiar şi profesorii eficace, nu prea fac afirmaţii care să motiveze elevii să înveţe diferitele conţinuturi pe care le predau. De aceea, încercarea de conştientizare a elevilor: 1) a finalităţii sarcinilor pe care le rezolvă; 2) a modului în care aceste sarcini îi pregătesc să facă alte lucruri şi 3) şi mai ales de ce sunt aceste sarcini importante şi interesante reprezintă factori motivatori semnificativi. (Erasmus: Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016) Studiile realizate asupra elevilor neinformaţi suficient asupra aşteptărilor profesorilor din partea lor au relevat prezenţa unor performanţe mai reduse decât în cazul elevilor a căror profesori le-au oferit aceste informaţii. Nu contează atât de mult cât sunt de motivaţi pentru 26

realizarea unei sarcini, dacă nu cunosc aşteptările vis a vis de acesta. Frecvent rezultatul este că vor începe să realizeze sarcinile cu o anumită latenţă, se vor simţi nesiguri, anxioşi şi vor comite frecvent greşeli. (Erasmus: Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016)

2.4. Măsuri concrete de prevenire şi combatere a abandonului şcolar

Programele de intervenţie de tip sprijin educaţional intensiv (SEI) reprezintă, printre altele, o posibilă modalitate de egalizare a şanselor şcolare sau, altfel zis, de acordare a unui sprijin necesar - în procesul educaţional - elevilor proveniţi din grupuri vulnerabile. Inegalităţile şcolare, manifestate prin decalaje de participare şcolară şi de acumulări şcolare condiţionate de statusul atribuit (caracteristici cu relevanţă socială pe care un individ le are prin naştere în virtutea sorţii, loteriei genetice, caracteristici pe care le posedă fără a fi fost întrebat sau fără a putea să decidă dacă să le deţină sau nu – precum genul, etnia, nivelul educaţional parental din familia de origine, capitalul cultural sau material al familiei elevului) constituie una din provocările cheie ale societăţilor occidentale actuale, cheia soluţionării dilemelor statutului bunăstării actual (datorită prefiguratului dezechilibru al sistemului de pensii care urmează declinului demografic accentuat, îmbătrânirii populaţiei etc.) (Esping-Andersen, Gosta, 2002)

În acest cadru, eforturile de egalizare a şanselor educaţionale reprezintă nu doar un răspuns la considerente de ordin moral, care ţin de justiţia socială, ci şi o oportunitate de dezvoltare socială sustenabilă. Există inegalitate şcolară atunci când categorii de elevi vulnerabili (cum sunt copiii din mediul rural, copiii romi, copiii din familii monoparentale, copiii care provin din familii sărace, cu educaţie parentală scăzută) înregistrează rate mai scăzute de participare şcolară, respectiv un nivel mai scăzut al rezultatelor/competenţelor şcolare comparativ cu colegii lor din medii non-vulnerabile. Datele colectate în ultimele două decenii în România arată, fără echivoc, existenţa inegalităţilor de şanse educaţionale.(Fartusnic, 2012) 27

Exista mai multe masuri de prevenire si combatere a abandonului scolar care au fost aplicate de diversi specialisti, dintre care amintim : O primă modalitate de a combate abandonul scolar presupune apelarea la factorul psihologic. Astfel, primul pas este diagnosticarea cauzelor abandonului în cazul fiecărui copil, urmând ca apoi să fie luate măsuri de intervenţie, integrate, specifice fiecărui caz (de exemplu consiliere şi sprijin educativ). (Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016) O altă metodă este „educaţia remedială” derulată pe perioada vacanţelor şcolare, în cadrul căreia elevii desfăşoară activităţi educative atractive, chiar în ideea de a menţine legătura permanentă cu instituţia şi de a creşte atractivitatea şcolii în ochii elevilor. (Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016) Programele de tip „Şcoala după şcoală” sunt măsuri integrate întreprinse la nivel local în vederea corectării disfuncţionalităţilor şcolare în cazul elevilor proveniţi din medii defavorizate. Elevii sunt receptivi la acest gen de programe întrucât, pe lângă sprijinul didactic şi de consiliere, ei pot beneficia de o masă caldă pe zi (o parte dintre elevi nu au posibilitatea de a consuma în familie hrana necesară unei dezvoltări armonioase). (Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016) Implicaţia mediatorului şcolar în combaterea abandonului şcolar este una de succes întrucât, acesta este aproape de elevi şi de părinţi, deopotrivă şi poate semnala în timp util eventualele probleme apărute. (Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016) Participarea părinţilor, a şcolii, a elevilor şi a autorităţilor locale la diverse activităţi de informare-formare pe teme variate (de exemplu relaţia şcoală – familie, şcoală – comunitate; rolul familiei în asigurarea succesului şcolar al copilului), este oportună demersului de estompare a abandonului şcolar. (Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016) Nu trebuie neglijat efectul pe care îl pot avea taberele şi excursiile cu colegii, activităţi care, pe lângă caracterul educativ şi de socializare, ajută, de asemenea, la cristalizarea sentimentului de apartenenţă la şcoală şi, deopotrivă, duc la creşterea atractivităţii unităţii în ochii copiilor. (Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016)

28

Un alt lucru care se poate face este utilizarea experienţei celor ce au renunţat la şcoala pentru a preveni scăderea încrederii în educaţie. Astfel, intrarea în contact a elevilor în situaţie de risc cu tinerii care au renunţat prematur la şcoală pentru a le afla perspectiva curentă despre şcoală, precum şi povestea despre cum a decurs viaţa lor post-şcolară, este oportună. (Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016) Monitorizarea îndeaproape a elevilor în situaţie de risc, intervenţia promptă în cazul în care aceştia lipsesc nemotivat de la şcoală si semnalarea autorităţilor competente a cazurilor de absenteism nemotivat repetat şi conlucrarea cadrelor didactice cu acestea, în vederea aducerii copilului la şcoală sunt masuri foarte eficiente care se pot aplica in vederea restabilirii unui traseu benefic pentru elev. (Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016) Fiecare caz de abandon şcolar are o „istorie” proprie care presupune o analiză complexă, o interpretare psihogenetică, dinamică şi funcţională a situaţiei particulare a fiecărui subiect aflat în această situaţie. Un aspect important al activităţii de înlăturare a abandonului şcolar îl reprezintă crearea unor situaţii speciale de succes pentru elevii cu dificultăţi şcolare, deoarece succesele şi recompensele dezvoltă iniţiativele elevului şi sporesc încrederea acestuia în propriile posibilităţi. Abandonul şcolar, ca forma extremă de neparticipare şcolară, reprezintă o problemă gravă a sistemului de educaţie în România. România este una din ţările membre ale Uniunii Europene (UE) fruntaşe în privinţa ratei abandonului şcolar. Abandonul şcolar are consecinţe nefaste asupra şomajului, creşterii economice şi a bunăstării societăţii în general. Unul din indicatorii măsuraţi la nivel european privind abandonul şcolar este cel care suprinde rata părăsirii timpurii a şcolii. Conform datelor raportate către Eurostat de România în 2014, rata părăsirii timpurii a şcolii în ţara noastră a fost de 18,1 procente. Acest fapt îndepărtează România de ţinta asumată în Strategia 2020 de a atinge o rată a părăsirii timpurii a şcolii de sub 10 procente până în 2020 ca parte procesului de dezvoltare sustenabilă. Abandonul şcolar are consecinţe directe asupra amplitudinii inegalităţilor sociale manifestate la nivelul unei ţări. Astfel, cei care părăsesc şcoala timpuriu au dificultăţi în a-şi găsi un loc de muncă care să le asigure condiţii decente de trai, cel mai adesea regăsindu-se printre persoanele care sunt în şomaj de foarte mult timp. Starea materială a acestor persoane 29

influenţează succesul şcolar al copiilor lor, reproducând astfel inegalităţile sociale. Din acest punct de vedere, politicile educaţionale trebuie să reducă cât mai mult influenţa factorilor care nu depind în mod direct de cei aflaţi în sistemul de educaţie. Un sistem de educaţie performant şi incluziv ar fi unul în care factorii de genul educaţia părinţilor, venitul familiei, localitatea de reşedinţă, etnia elevului etc. ar avea influenţe cât mai reduse asupra abandonului şi performanţei şcolare a elevilor.

30

Studiu investigativ pe prevenirea și combaterea abandonului școlar în mediul rural

Abandonul școlar reprezintă una dintre marile problemele cu care se confruntă sistemul educational din Romania. Acesta este prezent in 40 % din unitatile de invatamant din mediul rural, astfel peste doua treimi din unitatile de invatamant de la sat se confrunta cu cel putin un factor de risc educational, cum ar fi rezultate slabe la evaluarile nationale, rate crescute de absenteism si risc de abandon scolar, dar si cu mai multi factori de risc socio-educationali, precum conditiile de trai, statut financiar etc. Alti factori importanti care pot conduce la abandonul scolar sunt sistemul de invatamant, relatia profesor-elev, atmosfera din scoala, dar si relatiile cu ceilalti colegi. În învățământul primar, abandonul şcolar a crescut constant după momentul trecerii la 10 ani de şcolaritate obligatorie; situația s-a îmbunătățit în ultimii ani, dar în 2014/2015 valoarea indicatorului a înregistrat o creștere semnificativă (1,8%). Diferența pe medii de rezidență a crescut ușor, mediul rural fiind în continuare defavorizat. De asemenea, a crescut ușor decalajul dintre sexe, mai mulți băieți din ciclul primar abandonează şcoala, comparativ cu fetele. (Raport privind starea învățământului preuniversitar din România, 2016)

3.1. Studiu investigativ realizat prin anchetă pe bază de interviu: Combaterea și prevenirea abandonului școlar în zonele rurale De-a lungul timpului s-au realizat mai multe studii cu privire la abandonul scolar. Acestea isi propun sa ofere solutii eficiente pentru prevenirea si combaterea acestui fenomen, dar in acelasi timp sa afle si care sunt cauzele abandonului prematur. Deşi principalii factori de creştere a probabilităţii de a renunţa la educaţie sunt localizaţi la nivelul familiei şi ai comunităţii, recomandările pentru atenuarea acestor factori se adresează 31

în primul rând şcolii. Exceptând obiectivul general al creşterii responsabilităţii şcolii, nu există priorităţi absolute, iar acţiunile recomandate nu sunt substituibile, ci complementare. Accentul este pus pe prevenţie, dar există şi recomandări în ce priveşte reintegrarea elevilor care au renunţat recent la educaţie. În ceea ce priveşte definirea fenomenului abandonului şcolar în România părerile sunt împărţite. Unii specialiştii (Viadero, 2001; Finn, 1989) susţin că se consideră abandon şcolar părăsirea timpurie a şcolii înainte ca elevul să fi atins nivelul de educaţie obligatoriu, dar şi suficient integrării sale viitoare pe piaţa forţei de muncă. Alţii, precum Neamţu (2003), sunt de părere că abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educative indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificării sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. (Neamtu, 2003)

3.2. Concepte operationalizate Mai multe concepte fundamentale au stat la baza pregatirii si desfasurarii cercetarii privind raportul dintre utilizarea strategiilor de combatere si prevenire a abandonului scolar si identificarea principalelor cauze care aduc in prim plan acest fenomen. Abandonul scolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent la nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studii început. Cauzele părăsirii timpurii sunt multiple si diverse: lipsa accesibilităţii în general si a adaptării rezonabile în învăţământ, lipsa tehnologiilor de acces si a tehnologiilor si dispozitivelor asistive în procesul de învăţământ, insuficienţa serviciilor de sprijin oferite, lipsa transportului adaptat, slaba constientizare a familiei cu privire la importanţa dezvoltării potenţialului copilului/tânărului cu dizabilităţi, atitudini discriminatorii sau negative cu privire la incluziunea şcolară a copiilor si tinerilor cu dizabilităţi si/sau cerinţe eductive speciale si altele. Măsurile de prevenire sunt menite să reducă riscul de părăsire timpurie a scolii înainte de 32

debutul problemei, prin asigurarea unei baze solide, timpurii, copiilor, în vederea dezvoltării potenţialului si înlesnirii procesului de integrare în mediul scolar. Măsurile de intervenţie au rolul de a preveni si/sau corecta fenomenul părăsirii timpurii a scolii prin îmbunătăţirea calităţii educaţiei si formării profesionale la nivelul instituţiilor de învăţământ, prin reacţionarea la semnele de avertizare timpurie si prin furnizarea de sprijin specific elevilor sau grupurilor aflate în situaţie de risc de abandon scolar.

3.3. Scopul si obiectivele cercetarii Scopul acestei cercetari consta in identificarea principalilor factori care conduc la abandonul scolar si a strategiilor de combatere si preventie a acestui fenomen. Obiectivul general al cercetarii este de a identifica care sunt cele mai eficiente strategii de combatere a abandonului scolar si cum anume influenteaza acestea deciziile luate de copil si chiar de familie. Obiectivele secundare sunt : o identificarea principalelor cauze care conduc la abandonul scolar, din răspunsurile subiecților și din PDȘ-ul școlii o identificarea celor mai utilizate strategii de combatere si prevenire a abandonului scolar in mediul rural, din răspunsurile subiecților și din PDȘ-ul școlii o stabilirea unor metode de motivare a copiilor cu risc crescut de abandon in scoli.

3.4. Metodologia de cercetare In vederea realizarii obiectivelor cercetarii am folosit metoda calitativa – ancheta pe baza de interviu. Studiul a fost realizat pe baza unui ghid de interviu ce a cuprins 2 intrebari introductive si 7 intrebari legate de subiectul nostru de analiza, dar si date demografice ale intervievatului. Intrebarile cuprinse in ghidul de interviu surprind urmatoarele dimensiuni: 33

dimensiunea I urmareste descoperirea principalelor cauze care conduc la abandonul scolar; dimensiunea a II-a vizeaza identificarea celor mai utilizate strategii de combatere si prevenire a abandonului scolar; dimensiunea a III-a consta in stabilirea unor metode de motivare a copiilor cu risc crescut de abandon scolar. Grupand intrebarile in functie de cele trei dimensiuni, ontinem urmatoarea clasificare : primei dimensiuni ii corespuns intrebarile 1-3, cea de a doua dimensiuni este corelata cu intrebarile 4-5, iar ultima dimensiune corespunde cu intrebarile 6-7. Ghidul de interviu se regaseste in anexe (Anexa 1). Perioada in care s-a desfasurat culegerea datelor a fost 12 aprilie – 24 mai 2018. Durata interviurilor a fost de aproximativ 30 de minute. Interviurile s-au desfasurat intr-un mediu cunoscut profesorilor participanti, pentru ca acestia sa se simta in largul lor si sa nu intampine dificultati in ceea ce priveste oferirea unui raspuns. Profesorii au fost anuntati anterior desfasurarii interviului despre tema de discutie, modul de utilizare a informatiilor obtinute, precum si o serie de indicatii pentru ca discutia sa isi atinga scopul stiintific. Inregistrarea interviului s-a realizat cu ajutorul unui reportofon, dupa care continutul a fost transcris fara a modifica esenta mesajului. Metoda a doua a fost studiul de caz pe planul de dezvoltare al scolii (PDS) implicata in cercetarea noastra, in care se regasesc toate elementele esentiale legate de abandonul scolar, tinand cont de strategia educationala la nivel local.

Prezentarea lotului de cercetare Lotul de cercetare este constituit din 7 profesori pentru invatamant primar si gimnazial din mediul rural. Respondentii sunt persoane cu varste cuprinse intre 28 si 60 de ani, avand o experienta de cadre didactice de la 3 pana la 42 de ani. Subiectii care au participat la interviuri sunt profesori in invatamantul primar si gimnazial in cadrul Liceului Teoretic "Lascar Rosetti" Raducaneni. Profesorii au primit o invitatie de participare si o scrisoare de confirmare in privinta participarii la cercetare.

34

3.5. Rezultate si interpretare Rezultatele cercetarii privind abandonul scolar si identificarea celor mai utilizate masuri de combatere si prevenire a acestui fenomen in zonele rurale au fost interpretate in fucntie de obiectivele stabilite . Intrebarea de deschidere a constat in exprimarea opiniei cu privire la meseria de profesor, dar mai ales ce inseamna sa predai intr- scoala din mediul rural . Respondentii au afirmat in totalitate , ca pentru ei meseria de profesor este una nobila, care le aduce multiple satisfactii, cu atat mai mult ca predau intr-o scoala cum este cea din Raducaneni, unde au fost primiti cu bratele deschise tot timpul, au legat prietenii cu alte cadre didactice si au dezvoltat relatii de calitate cu elevii carora le-au predat. In privinta insuccesului scolar acestia au afirmat ca pentru ei acest concept este unul destul de trist, dar nu imposibil de combatut "Cu multa rabdare si perseverenta , poti aduce pe drumul cel bun chiar si cel mai slab elev din clasa", dupa cum afirma unul dintre subiectii participanti la cercetare. Dimpotriva , un alt participant are o oarecare retinere atunci cand vine vorba de insuccesul scolar, argumentand prin faptul ca " poti sa faci tu ca si profesor tot ce iti sta in putere, ca elevul daca nu vrea sa invete , nu vrea si gata".

Obiectiv I - Identificarea principalelor cauze care conduc la abandonul scolar In vederea atingerii obiectivului am utilizat 3 intrebari, referitoare la cauzele care conduc la abandonul scolar, modul de identificare a principalilor factori de risc, dar si cum calitatea relatiei profesor-elev influenteaza atitudinea acestuia fata de mediul scolar (dimensiunea I). In urma analizei raspunsurilor date, se constata ca viziunea profesorilor din mediul rural in ceea ce priveste abandonul scolar este oarecum diferita. Un numar de 4 profesori participanti la studiu au ales ca si varianta de raspuns pentru intrebarea referitoare la cei mai importanti factori favorizanti ai abandonului scolar, anturajul in care isi petrece copilul ziua. Acestia sustin ca "din moment ce copilul a fost scapat din mana greu il mai aduci pe drumul cel bun". 35

Abandonul scolar nu este doar o problema a invatamantului romanesc, ci este larg raspandit si ar trebui sa reprezinte o prioritate pentru cei direct implicati : parinti, cadre didactice, elevi, autoritati locale etc. Din pacate aceste autoritati nu depun prea mare efort in stabilizarea comportamentului de revolta al adolescentului. Un alt factor relevant care reiese din discutiile purtate cu cadrele didactice este nivelul economic al famiilor copiilor cu risc de abandon scolar. De regula se intampla ca acei copii cu o situatie precara acasa sa renunte la scoala deoarece nu le pot fi satisfacute necesitatile( lipsa rechizitelor, hrana adecvata). In alte cazuri se intampla ca elevii sa fie cei care fac treburile casnice in gospodarie: " se intampla ca parintii sa mearga la munca cu ziua, iar cei mici raman acasa si au grija de animale, sau fac ordine si chiar mancare", sustine unul dintre profesori. Un alt factor important care a reiesit din discutiile purtate cu cadrele didactice este plecatul parintilor la munca in afara granitelor : "Au exista cateva cazuri in scoala noastra, cand , in momentul in care mama a plecat in strainatate la munca si a inceput sa trimita copilului bani pentru toate <<mofturile>> acesta a renuntat la scoala. Acest comportament a fost intarit intrunul din cazuri chiar de mama , care i-a promis baiatului ca il ia cu dansa in afara si o sa castige bani multi impreuna". Dupa cum se vede majoritatea cadrelor didactice cu care am discutat considera ca factorii de influenta majora in cazul abandonului scolar sunt reprezentati de influentele din cadrul familiei si ale anturajului. Doua dintre cadrele didactice considera in schimb ca atitudinea profesorilor si climatul educational au un rol esential in stabilizarea nevoilor sociale ale elevilor si considera ca cea mai eficienta metoda de reducere a numarului de copii care abandoneaza scoala este instruirea eficienta si modul de predare in clasa: " in centru trebuie sa il pui pe elev intotdeauna, nu sa cauti justificari nedrepte pentru insuccesul acestuia". La intrebarea referitoare la calitatea pregătirii profesorilor şi atitudinea acestora faţă de elevi ca factor de influenta asupra abandonului, cei 7 profesori au oferit rapsunsuri contradictorii. Desi majoritatea raspund ca este foarte important sa ai un nivel de pregatire cat mai bun, altii sunt de parere ca mai importanta decat pregatirea profesionala este atitudinea pe care o ai fata de educati si daca esti capabil sau nu sa empatizezi cu ei. Respondentii au afirmat ca :“ relatia profesor-elev este deosebit de importanta in construirea unui climat educational optim pentru educabili”, deoarece acestia petrec mult timp 36

impreuna la scoala , care reprezinta pentru elev a doua casa. Toti profesorii participanti la cercetare sunt de acord ca relatia profesor-elev trebuie sa fie una calitativa, in sensul ca “pentru ca acesti copii sa poate deveni persoane responsabile, in primul rand trebuie sa le dovedim ca suntem noi insine responsabili, prin atitudinea pe care o afisam cand aparem in fata clasei”. Avand in vedere cele spuse mai sus putem concluziona ca calitatatea relatiei dintre professor si elev este esentiala, mai ales daca acestia stiu cum sa incurajeze elevii sa continue educatia si este important sa stie ce effect psihologic au asupra educabililor aceste sfaturi.

Obiectiv II - Identificarea celor mai utilizate strategii de combatere si prevenire a abandonului scolar in mediul rural In vederea atingerii acestui obiectiv am utilizat 2 intrebari , care corespund celei de a doua dimensiuni - identificarea celor mai utilizate strategii de combatere si prevenire a abandonului scolar. Intrebarile utilizate de noi in interviu suna in felul urmator ; ‘Numiţi trei măsuri pentru prevenirea abandonului şcolar pe care le-ati aplicat pe elevii dvs aflati in risc de abandon scolar’ si ‘ Care consideraţi ca sunt cele mai eficiente măsuri de prevenire a abandonului şcolar cuprinse în politicile educaţionale ale statului?’ . In urma analizei raspunsurilor date am constatat ca masurile cele mai des utilizate de profesorii participanti la cercetare constau in discutii private cu elevii care intampina dificultati, consiliere psihologica si consultanta gratuita la cabinetul psihologului scolar, incurajarea si lauda oricarui mic progress facut de elev, discutii cu parintii in incercarea de ai face sa constientizeze importanta scolii in viata copiilor. Cadrele didactice au un rol fundamental în furnizarea unei educaţii de calitate, iar atragerea celor mai buni profesionisti în domeniu reprezintă o prioritate, de aceea respondentii nostri sustin ca este foarte importanta informatia pe care o transmit elevului si modalitatea in care o fac, dar mai ales cum o percepe acesta. Unul dintre participanti sustine ca se vad diferente clare intre elevii ai caror parinti au studii superioare si cei ai caror parinti au doar studii de baza. In acest sens se incearca o delimitare

a celor doua grupe de elevi si transpunerea

problemelor cu care se confruntă un elev în mediul şcolar care ar trebuie să poarte un caracter 37

holistic. La cea de a doua intrebare adresata profesorilor cei mai multi dintre ei au ales ca si variant de raspuns conditionarea alocatiei, dar si programul guvernamental „Lapte şi corn". Majoritatea copiilor aflati in risc de abandon scolar sunt trimisi de catre parinti la scoala doar din cauza alocatiei lunare pe care o primesc din partea statului. Pe langa asta parintii mai primesc si o alocatie complementara pe care de regula ‘’o joaca la pacanele’’. La liceul implicat in cercetarea noastra s-au incercat activităţi de pregătire specială pentru copiii din grupuri cu risc crescut de abandon şcolar care au avut un impact pozitiv asupra elevilor si chiar a societatii in general. Respondentii nostri acuza parintii de lipsa de interes cu privire la scoala si programele educationale si de faptul ca profita de unele avantaje de care pot beneficia copii lor in a-si satisfice propriile nevoi. Un numar de 5 din 7 profesori participanti la cercetare sustin ca alocatia ar trebui dstribuita elevilor sub forma de rechizite scolare si alte materiale necesare studiului si nu sub forma de bani deoarece ‘’banii isi gasesc locul in alte parti’’. In acest sens doi profesori considera necesara pedepsirea parintilor prin aplicarea de sanctiuni legale. Subiectul considera ca un elev inadaptat la mediul scolar isi poate pierde sentimentul propriei identitati , poate deveni intolerant la frustare si isi revine cu greu din esec. De aceea dumnealui recomanda ca si strategie de combatere si prevenire a abandonului scolar consilierea psihologica de la cele mai mici varste , cand se observa pentru prima data un comportament problematic al elevului. Profesorii trebuie sa dea dovada de rabdare, sa fie empatici, sa gaseasca solutii de aplanare a conflictelor care pot aparea pe parcurs, sa sporesca motivatia elevilor pentru scoala si sa elimine stereotipurile. Din analiza raspunsurilor, reiese că cele mai importante metode de combatere si prevenire a abandonului scolar se refera la eliminarea stereotipurilor, atitudinea profesorilor fata de elevi si relatia dintre acestia cat si la faptul ca prezenta psihologului scolar este esentiala. Participarea părinţilor, a şcolii, a elevilor şi a autorităţilor locale la diverse activităţi de informare-formare pe teme variate este oportună demersului de estompare a abandonului şcolar.

38

Obiectivul III - Stabilirea unor metode de integrare a copiilor cu risc crescut de abandon in scoli Pentru a verifica acest obiectiv ne vom folosi de dimensiunea a treia cu cele doua intrebari incluse ‘Care sunt cele mai eficiente metode de motivare a copiilor cu risc crescut de abandon in mediul scolar ?’; ‘Considerati ca dezvoltarea unor programe alternative educationale ar ajuta la o mai buna integrare a copiilor cu risc ridicat de abandon in scolile din Romania?’ . La prima intrebare adresata respondentii nostril au avut mai multe tipuri de raspunsuri. Daca o parte dintre ei au mers pe ideea ca scoala ar trebuie sa ofere o masa calda copiilor, altii au fost de parere ca materialele didactice sunt cele mai importante si daca acestea ar fi distribuite gratuit copiilor poate ca ar mai avea o sansa la reabilitare . Cei mai multi dintre respondenti considera ca este greu pentru copii sa isi gaseasca o motivatie interioara care sa ii tina legati de scoala, mai ales din cauza conditiilor precare pe care le au acasa. Altii considera important modul in care profesorii abordeaza elevii si daca cunosc istoicul familiilor din care acestia fac parte. Pentru a putea motiva un elev trebuie sa ii cunosti dorintele si nevoile. Paşii de intervenţie a fiecărui specialist sunt diferiţi pentru că şi responsabilităţile pro fesionale sunt diferenţiate. Este esential ca fiecare persoana implicata in educarea copilului sa fie responsabila, sa stie cand si cum sa actionize, dar mai ales sa puna elevul si educatia acestuia pe primul loc. Astfel vom reusi sa avem ‘’persoane de valoare, cand vor creste mari’’. Dezvoltarea unor programe alternative educationale pare a fi o idee buna pentru toti participantii la studiul nostru. Acestia sustin ca atunci cand elevul este pus pe primul loc capata mai multa incredere in el si in fortele proprii. Nu trebuie neglijat efectul pe care îl pot avea taberele şi excursiile cu colegii, activităţi care, pe lângă caracterul educativ şi de socializare, ajută, de asemenea, la cristalizarea sentimentului de apartenenţă la şcoală şi, deopotrivă, duc la creşterea atractivităţii unităţii în ochii copiilor. CONCLUZIILE CERCETĂRII Cercetarea de fata aduce in discutie o tema foarte des mediatizata, foarte complexa , dar 39

si cu o oarecare doza de tragic. Din pacate copii care renunta inainte de absolvirea studiilor, la orice forma de invatamant, sunt din ce in ce mai multi in zilele noastre. Cauzele abandonului scolar sunt multiple, iar solutiile nu sunt intotdeauna usor de gasit. Politicile de reducere a abandonului școlar trebuie să aibă în vedere factorii declanșatori și să coreleze politica educațională și socială cu activitățile organizațiilor de tineret și cu aspecte legate de sănătate, cum ar fi consumul de droguri sau problemele psihice și emoționale. Din analiza raspunsurilor date de respondentii participanti la cercetarea noastra , reiese că cele mai importante metode de combatere si prevenire a abandonului scolar se refera la eliminarea stereotipurilor, atitudinea profesorilor fata de elevi si relatia dintre acestia cat si la faptul ca prezenta psihologului scolar este esentiala. De asemenea, cadrele didactice au un rol fundamental în furnizarea unei educaţii de calitate, iar atragerea celor mai buni profesionisti în domeniu reprezintă o prioritate, este foarte importanta informatia pe care profesorii o transmit elevului si modalitatea in care o fac, dar mai ales cum o percepe acesta. Pentru sprijinirea copiilor în activitatea de învăţare şi prevenirea eşecului şcolar se impune diversificarea serviciilor educaţionale prin dezvoltarea de programe locale, si, nu în ultimul rând, creşterea calităţii procesului de predare–învăţare–evaluare.

Concluzii finale

Pe baza celor afirmate mai sus putem concluziona ca profesorii implicati in cercetarea noastra sunt de parere ca modelul oferit de parinti joaca un rol esential in dezvoltarea cognitiva a copiilor. Distanta prea mare de scoala poate fi de asemenea unul dintre factorii care duc la aparitia fenomenului de abandon scolar. Lipsa motivatiei pentru scoala a copiilor, familia dezorganizata, modelul educational oferit de parinti, frati, anturaj, cat si etnia pot contribui in mod decisiv la aparitia acestui fenomen. Abandonul şcolar este o realitate socială complexă având o multitudine de cauze şi având nevoie, în consecinţă de răspunsuri diversificate. Şcoala are un rol important pentru viitorul tinerilor şi implicit pentru viitorul societăţii. Ea are în acelaşi timp un rol formator, de educare, 40

un rol integrator şi de socializare. Ca orice instituţie şi şcoala prezintă o serie de dificultăţi, abandonul şcolar fiind una dintre acestea. Abandonul şcolar are consecinţe negative atât asupra tânărului care abandonează cât şi asupra societăţii. Elevii prezintă predispoziţii personale în funcţie de mediul social. Experienţele de viaţă şcolară şi extraşcolară diferă de la o persoană la alta. Educaţia reprezintă, pentru orice societate, un domeniu cheie pentru dezvoltarea durabilă și competitivă a acesteia. În acest context, fenomenul de abandon școlar ce tinde să se extindă în anumite medii și comunități umane reprezintă un risc major pentru dezvoltarea societății în ansamblu. Mutaţiile din societate şi din familia contemporană (problemele economice, problemele de relaţionare între părinţi şi copii, timp redus petrecut cu familia, redistribuirea rolurilor, suportul social şi emoţional redus, supraîncărcarea profesională a părinţilor sau munca în străinătate etc.) determină mai multe probleme emoţionale la copii decât în trecut. La acestea se adaugă presiunea grupului, riscul consumului de droguri şi a altor forme de dependenţă, metodele educative slabe, inconstante, supraîncărcarea şcolară, disfuncţiile în evaluare şi notare, frica de examene etc. constituindu-se în adevăraţi stresori pentru elevi care, din păcate, uneori evită confruntarea cu ,,problema” prin fuga de la ore. Văzut din această perspectivă, absenteismul devine o problemă socială, un semnal tardiv al existenţei unor probleme, o conduită care reflectă atitudinea structurată a lipsei de interes, motivaţie, încredere în educaţia şcolară. Din păcate, absenteismul este în creştere, mai ales la nivel liceal, iar ignorarea sau pedeapsa excesivă pot doar contribui la cronicizarea fenomenului. Elevii , din ciclul gimnazial , care acumulează un număr mare de absenţe nemotivate locuiesc la distanţe mari faţă de şcoală , sunt reţinuţi de familii la treburile gospodăreşti sau provin din familii cu mulţi copii şi cu posibilităţi materiale reduse , unele dezorganizate . Numărul mare de absenţe duce la imposibilitatea încheierii situaţiei şcolare, a promovării care atrag după ele repetenţia şi abandonul şcolar mai apoi. Abandonul şcolar nu este o problemă nouă, de-a lungul timpului au fost realizate multiple cercetări pentru identificarea şi prevenirea eşecului şcolar. Odată cu trecerea timpului şi apariţia unor noi factori ce contribuie la acest fenomen negativ în rândul elevilor, schimbarea viziunii educativ – informative şi formative , egalitatea de şanse privind educaţia, suportul psihopedagogic oferit în şcoli , este necesară o implicare a tuturor factorilor ce contribuie la educaţia şcolară pentru stoparea şi eventual eradicarea acestui fenomen.

41

Anexe Anexa 1 – Abandon școlar Ghid de interviu

1. Pentru inceput v-as ruga sa imi spuneti numele dvs si ce presupune pentru dvs meseria de profesor in mediul rural? 2. Ce numiti dvs insucces scolar? 3. Care considerati ca sunt cei mai importanti factori care favorizeaza aparitia abandonului scolar? 4. oferite de catre repondenti ? 5. Consideraţi că relaţiile didactice negative în general constituie o cauză a abandonului şcolar?Argumentati! 6. Numiţi trei măsuri pentru prevenirea abandonului şcolar pe care le-ati aplicat. 7. Alegeti variantele pe care le consideraţi a fi cele mai eficiente măsuri de prevenire a abandonului şcolar cuprinse în politicile educaţionale ale statului: 

Programul guvernamental „Lapte şi corn"

 Condiţionarea alocaţiei 

Sancţiunea părinţilor care nu se îngrijesc de asigurarea dreptului la educaţie

 Acordarea sprijinului financiar şi material familiilor sărace 

Activităţi de pregătire specială pentru copiii din grupuri cu risc crescut de abandon şcolar

8. Care sunt cele mai eficiente metode de integrare a copiilor cu risc crescut de abandon in mediul scolar ? 9. Considerati ca dezvoltarea unor programe alternative educationale ar ajuta la o mai buna integrare a copiilor cu risc ridicat de abandon in scolile din Romania?

42

LIC.TEORETIC,,LASCĂR ROSETTI,, Comuna Răducăneni , jud.Iaşi Tel/Fax : 0232292441 e-mail: [email protected]

Nr. de inregistrare:

PLAN DE MĂSURI PREVENIREA ABSENTEISMULUI ŞI A ABANDONULUI ŞCOLAR

CAPITOLUL III- OBIECTIVE ŞI ACŢIUNI SPECIFICE PENTRU PREVENIREA ABSENTEISMULUI ŞI A ABANDONULUI ŞCOLAR

Obiective generale:

 Creşterea gradului de cuprindere a copiilor şi tinerilor în toate nivelurile de învăţământ;  Creşterea nivelului de conştientizare în rândul elevilor cu privire la riscurile la care aceştia se expun prin refuzul de a frecventa cursurile educativ-formative;  Identificarea tipurilor de absenteism practicate de către elevi şi luarea de măsuri adecvate de către factorii responsabili pe linie educativ-formativă din fiecare instituţie

43

şcolară de pe raza comunei Raducaneni în funcţie de aceste tipuri de absenteism, prin personalizări (psiholog, psihopedagog, diriginte, cadre didactice, director instituţie): a. absenteism selectiv (fuga de la şcoală este frecventă la o singură disciplină sau la mai multe); b. absenteism generalizat (dacă fuga de la şcoală este frecventă şi generalizată prefigurează abandonul şcolar); c. căutarea singurătăţii (reacţie la tensiunea puternică intra sau extra şcolară); d. dorinţa de apartenenţă la grup ("ritualuri de iniţiere prin mimetism"); e. dorinţa de a fi cu partenerul ( manifestată şi evidentă în general la adolescenţi); f. atitudine defensivă faţă de autoritatea unui sistem (frica de permanenţă, conduită de tip evazionist - forme de evadare fizică şi psihologică din situaţia percepută ca fiind traumatizantă).  Realizarea unui mediu educaţional stimulativ pentru elevi prin: a. diversificarea şi atractivitatea activităţilor extracuriculare; b. promovarea cooperării în clasă astfel încât şi elevii cu performanţe şcolare modeste să experimenteze succesul; c. menţinerea în clasă a unei atmosfere care să asigure satisfacerea trebuinţei de siguranţă afectivă pentru toţi elevii; d. sistem echitabil de recompense/sancţiuni care să menţină motivaţia şcolară a elevilor - nota să fie doar o măsură obiectivă a performanţei şi nu o modalitate de sancţionare a elevului; e. evitarea constituirii în clase a unor elite, concomitent cu etichetarea, marginalizarea celor care nu aparţin elitei; f. metodele de predare să propună o învăţare atractivă; g. creşterea responsabilizării cadrelor didactice;  Deschiderea şcolii către comunitate şi diversificarea proiectelor de parteneriat cu actorii de la nivelul comunităţii prin: a. implicarea reală a structurilor comunitare consultative în prevenirea abandonului şcolar şi soluţionarea unor cazuri concrete ale comunităţii din care fac parte (oameni de afaceri locali, consilieri locali, poliţişti, cadre didactice, medic, preot); 44

b. derularea de programe ("Şcoala părinţilor") în cadrul comunităţilor cu număr mare de copii aflaţi în risc de abandon şcolar; c. crearea unui forum al părinţilor; d. colaborarea prin parteneriate interinstituţionale cu autorităţile locale Poliţia de Proximitate, Jandarmeria, alte asociaţii sau ONG-uri; e. implementarea unor proiecte de educaţie juridica, unde li se vor preda elevilor lecţii de legislaţie, norme şi principii etice de către procurori, judecători sau poliţişti voluntari în sensul de a conştientiza pericolele la care se expun prin consumul de droguri, alcool, tutun sau violenţă.

Obiective specifice:

Obiectivul 1.

Elaborarea planului operaţional pentru prevenirea abandonului şcolar şi absenteismului la nivelul Liceului teoretic,,LASCAR ROSETTI, ,Raducaneni

Acţiuni la nivel de unitate şcolară: 1.1.

Constituirea la nivelul fiecărei unităţi şcolare a Comisiei privind abandonul şcolar (C.A.Ş.), condusă de directorul şcolii, care analizează şi propune Consiliului de Administraţie soluţii privind rezolvarea cazurilor de abandon şcolar, în colaborare şi consultare cu Inspectoratul Şcolar, Direcţiile de Învăţământ ale primăriilor, Consiliul Judeţean Iasi, alte instituţii sau asociaţii cu preocupări în domeniu.

1.2.

C.A.Ş. alcătuieşte o strategie şi un raport anual privind situaţia abandonului şcolar rezultate pe baza analizelor de caz, a informărilor sintetizate de către diriginţii claselor.

Obiectivul 2. 2.1.

Monitorizarea abandonului şi absenteismului şcolar.

Analiza în şedinţele de lucru cu cadrele didactice si parintii elevilor din unitatea noastra de învăţământ a problemei frecvenţei şcolare şi abandonului şcolar.

45

2.2.

Asigurarea unor măsuri de ordine publică în proximitatea instituţiei de învăţământ prin adoptarea unor metode pentru descurajarea absenteismului: legitimarea elevilor depistaţi în mediul stradal pe timpul orelor de curs şi comunicarea stării de fapt către conducerea şcolilor.

2.3.

Efectuarea de controale privind respectarea interzicerii comercializării de produse cu conţinut de alcool/tutun către minori au condus la scăderea numărului de consumatori minori în timpul orelor de curs.

2.4.

Realizarea unei baze de date cu elevii care prezintă risc prin prisma fenomenului absenteismului şcolar – abandonului şcolar.

2.5.

Monitorizarea elevilor aflaţi în situaţie de risc de absenteism sau abandon şcolar, vizite la domiciliul acestora şi discuţii cu părinţii în vederea identificării factorilor / motivelor pentru care lipsesc de la şcoală.

2.6

Respectarea normelor din R.O.F.U.I.P. şi Regulamentul de ordine interioară al şcolii privind motivarea absenţelor şi sancţionarea/recompensarea elevilor în raport cu comportamentul civic adoptat de aceştia.

2.7.

Aplicarea de chestionare în vederea stabilirii cauzelor abandonului şi absenteismului.

2.8.

Realizarea unor planuri de intervenţie personalizate prin cooperarea dirigintelui cu profesorii clasei, cu psihologul şcolii şi cu părinţii.

2.9.

Informarea lunară (telefonică / directă) a părinţilor elevilor privind situaţia şcolară a copiilor lor.

Obiectivul 3.

3.1.

Identificarea şi promovarea de „bune practici” privind prevenirea abandonului şi a absenteismului.

Implementarea şi continuarea programelor/proiectelor/campaniilor care au avut eficacitate, prin implicarea tuturor instituţiilor şi organizaţiilor cu rol în protecţia şi 46

promovarea drepturilor copilului (ex: proiectul „Fiecare copil în grădiniţă”, Impreuna pentru copii, Fii pregatit,etc.

3.2.

Derularea unor programe sociale şi educaţionale care să atragă elevii spre şcoală (ex. programul “Lapte-corn”, “Euro 200”, A doua sansa,etc.)

3.3.

Organizarea unor activităţi de pregătire suplimentară „şcoala după şcoală” pentru cei care manifestă dificultăţi de asimilare, precum şi în cazul celor cu lacune în pregătire, datorită absenteismului.

3.4.

Familiarizarea profesorilor cu tehnici de învăţare activă şi interactive pentru a creşte atractivitatea orelor de curs; promovarea cooperării în clasă, astfel încât şi elevii cu performanţe şcolare modeste să experimenteze succesul.

3.5.

Diversificarea activităţilor educative din cadrul orelor de consiliere şi orientare şi implicarea elevilor în activităţi/proiecte extraşcolare, programe de petrecere a timpului liber.

3.6.

Activităţi preventiv - educative şi de informare desfăşurate în cadrul orelor de dirigenţie sau la diverse activităţi în cadrul campaniilor tematice desfăşurate cu elevii. Se va pune accent pe consecinţele legale ale delincvenţei juvenile şi impactul social pe care îl are un asemenea comportament pe termen mediu şi lung.

3.7.

Organizarea şi desfăşurarea unor acţiuni de parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iasi si sectia 5 de Politie Raducaneni in scopul susţinerii şi reintegrării şcolare şi sociale a elevilor ce au săvârşit acte infracţionale, abateri disciplinare grave, abandon şcolar, absenteism ridicat, etc.

47

3.8.

Asigurarea calităţii serviciilor de sprijin educaţional personalizat pentru copiii cu CES, orientare şcolară şi consiliere profesională.

3.9.

Formarea cadrelor didactice pentru asigurarea unui bun parteneriat în vederea intervenţiei în echipă, în cadrul sprijinului acordat copiilor cu CES integraţi în învăţământul de masă.

3.10.

Derularea de programe de consiliere individuală / de grup, a elevilor cu risc / absenteism şcolar, corelate nevoilor individualizate ale acestora.

3.11.

Derularea de programe de consiliere individuală/de grup a părinţilor elevilor cu risc de absenteism şcolar; responsabilizarea părinţilor prin implicarea în activităţile şcolare astfel încât dezinteresul unor părinţi să fie diminuat.

3.12.

Organizarea de seminarii educaţionale în scopul informării părintilor cu privire la variantele optime de şcolarizare pentru elevi.

Obiectivul 4.

4.1.

Implicarea factorilor de decizie, autorităţile locale, servicii sociale, ONGurile, firme, în prevenirea şi combaterea abandonului şcolar.

Încheierea unui parteneriat la nivel local între unitatea de învăţământ - poliţia locală - jandarmerie - asociaţia de părinţi - alte instituţii cu rol în promovarea şi protecţia drepturilor copilului, cu sarcini clare pentru fiecare partener.

4.2.

Identificarea şi sprijinirea familiilor cu risc de marginalizare, pentru prevenirea abandonului şcolar al copiilor.

4.3.

Acordarea de sprijin financiar sub formă de rechizite, îmbrăcăminte, transport şcolar al elevilor din localitatile limitrofe ; sprijinirea familiilor cu venit scăzut (burse 48

”Bani de liceu”, burse sociale).

4.4.

Atragerea / identificarea de oportunități pentru susținerea unor programe de formare în competența „educație parentală” pentru cadrele didactice, psihologi școlari.

4.5.

Organizarea unor tabere gratuite pentru elevii cu risc de abandon şcolar în scopul furnizării competenţelor şi abilităţilor de bază pentru toate categoriile de elevi expuse acestui risc, precum şi pentru creşterea şanselor de succes şcolar.

4.6.

Sprijinirea tinerilor pentru accesul pe piaţa muncii: târguri de Job-uri, orientarea tinerilor spre cursuri de formare în calificările de pe piaţa forţei de muncă, pregătire profesională pentru absolvenţii din învăţământul gimnazial care nu continuă studiile în învăţământul liceal.

4.7.

Realizarea unor parteneriate cu agenţii economici din ţară şi din Uniunea Europeana, pentru formare profesională pe baza de contracte de şcolarizare, incluzând burse de studii şi asigurarea locurilor de muncă absolvenţilor participanţi la program, în scopul atragerii şi inserţiei profesionale a elevilor cu tendinţe de abandon şcolar.

Director, Prof. Codrianu Coca

49

Bibliografie

1. Băban, Adriana (coord.), Consiliere educaţională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi consiliere, Cluj-Napoca, 2001 2. Cosmovici, A., Iacob, L., (coord)(1999), Psihologie şcolară, Iaşi, Ed. Polirom; 3. Creţu, E., (1999), Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar, Bucureşti, Ed. Aramis; 4. Cristea, C.G.,(2003) Psihologia educaţiei, Ed. Bucureşti 5. Drăgan, I., Nicola, I., (1993) Cercetarea psihopedagogică, Tg. Mureş, Ed. Tipomur 6. Gal, D., (2002), Educaţia şi mizele ei sociale, Cluj – Napoca, Ed. Dacia; 7. Grosu, N, (1999), Tratat de sociologie. Abordare teoretică, Bucureşti, Editura Expert 8. Iluţ, P., (1997), Abordarea calitativă a socio-umanului, Iaşi, Editura Polirom 9. Jinga, I., Negreţ, I., (1994), Învăţarea eficientă,Bucureşti,EDP; 10. Morrow, G., (1986), Standardizing practice in the analysis of school dropouts, Teacher College Record, 87, no. 3. 11. Neacşu, I., (1990), Instruire şi învăţare, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică 12. Neamţu, C., (2003), Aspecte ale asistenţei sociale în şcoală, “Tratat de Asistenţă Socială”, Iaşi, Ed. Polirom. 13. Neamţu, Cristina, Devianţa şcolară, Polirom, Iaşi, 2003 14. Nicola, 1992, Pedagogie, Ed.didactică şi Pedagogică, Bucureşti 15. Popescu – Neveanu, P., (1969), Probleme ale învăţării în clasele I-IV, Bucureşti, EDP; 16. Popescu, V., Succesul şi insuccesul şcolar, în Revista de pedagogie, nr. 11, 1991 17. Popescu, V.V., (1991), Succesul şi insuccesul şcolar, Revista de pedagogie nr. 12; 18. Popescu, V.V., (1992), Strategii la nivelul macrosistemului de învăţământ pentru promovarea succesului şcolar, Revista de pedagogie nr. 1-2; 19. Popescu, V.V., (1992), Strategii la nivelul unităţii de învăţământ pentru promovarea succesului şcolar, Revista de pedagogie nr. 3-4; 20. Stănciulescu, E., (1997), Sociologia educaţiei familiale, vol I, II, Iaşi, Ed. Polirom, 21. Stoica, M, (1995), Pedagogie şcolară, Craiova, Ed. G. Alexandru; 22. Stoica, M., (2001), Pedagogie şi psihologie, Craiova, Ed. G. Alexandru;

50

23. Szilagyi, A., Jansel, E.A., & Stickl, J (2016). Counseling between an Occupation and a Profession: Elements of Professionalization. Romanian Journal of Counseling, 2(2), 115127. 24. Vernon, Ann „Dezvoltarea inteligenţei emoţionale. Educaţie raţional emotivă şi comportamentală clasele V-VIII”, Editura ASCR, Cluj Napoca, 2006.

51